1

CURSUL nr. 1 I. Conţinutul nataţiei Nataţia cuprinde următoarele discipline: • cu caracter competiţional (discipline olimpice): înotul sportiv; jocul de polo pe apă; săriturile în apă; înotul artistic sau sincron. Aceste ramuri sportive sunt prevăzute cu regulamente privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor, reglementări tehnice, înregistrarea recordurilor, întocmirea clasamentelor, etc. Pe plan internaţional activitatea acestor ramuri sportive este reglementată de către Federaţia Internaţională de Nataţie ( F.I.N.A.), iar pe plan european de către Liga Europeană de Nataţie (L.E.N.). Pe plan naţional activitatea este coordonată de Federaţia Română de Nataţie şi de Federaţia Română de Polo pe Apă. • cu caracter necompetiţional: înotul utilitar sau/şi de agrement; salvarea de la înec; înotul subacvatic. ( pe plan internaţional salvarea de la înec poate avea şi caracter competiţional, activitate coordonată de către Federaţia Internaţională de Salvare şi Înot utilitar (F.I.S.) II. Bazele tehnice ale înotului Procedeele de înot sunt folosite în funcţie de necesităţile impuse de rezolvarea unor obiective în condiţiile specifice de practicare a înotului, obiective care pot fi performanţiale, utilitare sau de agrement. În evoluţia tehnicii înotului au existat permanent preocupări pentru găsirea unor noi procedee sau perfecţionarea procedeelor de înot cunoscute, în primul rând a celor cu caracter utilitar şi adaptarea acestor tehnici la cerinţele înotului de competiţie. În al doilea rând, perfecţionarea tehnică a vizat creşterea vitezei de înot, economicitate şi eficienţă mărită, adaptarea tehnicii la cerinţele legilor hidrodinamicii. Astfel, procedeele mai vechi (over, trudjen, bras pe spate, voiniceasca de pe Dunăre), au fost înlocuite în competiţii de procedee mai rapide (craul, spate, delfin). Numai procedeul bras a fost “apărat” prin regulament atunci când a fost ameninţat să fie înlocuit cu înotul fluture sau cu bras pe sub apă, datorită valorii sale aplicative şi igienice. Procedeele de înot necompetiţionale nu au dispărut, ele menţinându-şi valoarea aplicativă. Analiza tehnicii procedeelor sportive de înot se bazează pe legi de hidrostatică şi hidrodinamică, pe particularităţile anatomice şi fiziologice ale înotătorului, luându-se în consideraţie condiţiile concrete în care se practică înotul, precum şi orientare spre un anumit scop: sportiv, aplicativ sau igienic. Înţelegerea şi aplicarea corectă a tehnicii constituie o condiţie esenţială pentru o activitate reuşită în învăţarea tehnicii procedeelor de înot şi pregătirea sportivilor de performanţă.

2

Legile plutirii şi ale înaintării în apă Înotul este un mijloc de deplasare în apă posibil datorită acţiunii motrice ale membrelor superioare şi inferioare, coordonate cu respiraţia şi executate într-un ritm şi tempo specific. Premizele de la care trebuie pornit în analiza tehnicii înotului sunt: • înaintarea prin înot se face într-un mediu mai dens decât aerul şi mai puţin obişnuit pentru om; • poziţia orizontală a corpului în timpul înotului. Învăţarea, perfecţionarea tehnicii de înot, antrenamentul sportiv, performanţa sportivă sunt dependente de legi şi principii:
• • • •

Principiul lui Arhimede (plutirea) învăţare; Legea a III-a, a dinamicii (a lui Newton) perfec(alunecarea) ţionare; Principiul lui Bernoulli (eficienţă Paradoxul lui D’Alambert tehnică)

Prin poziţia corpului şi prin mişcările efectuate de membrele superioare şi inferioare, înotătorul foloseşte rezultanta hidrodinamică, pentru plutire şi înaintare. Pentru valorificarea ei din punct de vedere al performanţei sportive, este necesar ca înotătorii să-şi formeze o tehnică eficientă, ţinând seama şi de legi ale mecanicii fluidelor (Principiul lui Bernoulli şi Paradoxul lui D’Alambert). Elementele tehnice fundamentale tehnicii înotului: • plutirea; • echilibrul corpului pe apă; • înaintarea; • respiraţia aquatică. 1. Plutirea Un corp scufundat într-un lichid (conform principiului lui Arhimede), este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dislocuit (portanţă hidrodinamică). Raportul dintre cele două componente (greutatea corpului şi greutatea volumului de apă dislocuit) determină gradul de plutire al corpului. • Greutate mai mică a corpului corpul pluteşte; • Greutate mai mare a corpului corpul se scufundă; • Greutate diferită a segmentelor corpului (tren superior; tren inferior) corpul tinde să se rotească.

3

Mărimea portanţei hidrostatice – depinde de volumul corpului respectiv, de partea sa scufundată în lichid şi de densitatea lichidului. Deci un corp pluteşte dacă portanţa hidrostatică este mai mare decât greutatea lui. (greutatea colacilor de salvare este mai mică decât portanţa hidrostatică, ca atare, asupra unui om care poartă colac de salvare acţionează o portanţă hidrostatică mai mare decât greutatea lui, împreună cu greutatea colacului). Greutatea specifică a unui corp se obţine împărţind greutatea corpului cu volumul său. greutate Greutatea specifică γ = ------------volum Greutatea specifică a corpului omenesc este apropiată de cea a apei, dar în acelaşi timp variabilă, ceea ce determină gradul de plutire. • Apa caldă este mai uşoară decât apa rece. • Apa dulce este mai uşoară decât cea sărată. (Omul pluteşte mai bine în apă de mare –a cărei densitate relativă este de 1,035, - decât în apă dulce – care are densitatea relativă medie de 1,007. Cu cât apa este mai sărată, cu atât se pluteşte mai bine). În mod practic înotătorii numesc o apă “grea” sau “uşoară”, nu numai după gradul de plutire, ci şi după rezistenţa pe care o întâmpină la înaintare în timpul înotului. Astfel, în apa unui lac sărat se pluteşte mai uşor, însă înaintarea este încetinită, deoarece apa, având o densitate mai mare decât apa dulce, opune o rezistenţă mărită la înaintare. Greutatea specifică a corpului omenesc depinde de structura sa şi se poate schimba odată cu modificarea ei. Din practică se cunoaşte că oamenii graşi plutesc mai bine decât cei slabi şi, în general, femeile au o plutire mai bună decât bărbaţii. Cea mai bună plutire o au copiii, deoarece au sistemul osos mai uşor. În timpul înotului se observă că înotătorii nu păstrează acelaşi grad de plutire, ci se ridică şi se afundă ciclic, în funcţie de ritmul mişcărilor de înot. Oscilaţiile permanente şi ritmice ale greutăţii specifice sunt legate de tehnica procedeului şi de procesul respiraţiei. În timpul expiraţiei, greutatea specifică creşte şi înotătorul se scufundă puţin, iar în timpul inspiraţiei scade, corpul revenind la o plutire mai înaltă. Valorile medii ale modificărilor densităţii relative provocate de schimbările ciclului respirator sunt următoarele: • la expiraţie forţată 1,1300 – 1,0570 • la expiraţie uşoară 1,1260 – 1,0420 • la inspiraţie uşoară 0,9670 – 0,9890 2. Echilibrul corpului în apă

deci portanţa hidrostatică. . Centrul de greutate (G) reprezintă punctul de aplicare al rezultantei tuturor forţelor de greutate. Echilibru indiferent – când corpul rămâne în echilibru. B În mod practic. spre centru de presiune. deplasându-şi astfel centru de greutate spre cap. centru de greutate al corpului (G) şi centru de presiune (M) pot prezenta două poziţii: 1. Centrul de presiune (M) reprezintă punctul de aplicare al rezultantei forţei de împingere de jos în sus a apei asupra tuturor părţilor corpului scufundat în apă. cei care nu pot menţine o poziţie orizontală pe apă din cauza membrelor inferioare care se scufundă treptat. 2. în acest caz.4 În plutirea pe piept şi pe spate. M Poz. corpul devine mai greu şi tinde să se scufunde. centrul de greutate al corpului nu coincide cu centrul de presiune. majoritatea oamenilor nu îşi pot menţine poziţia orizontală pe apă. Aceste situaţii constituie cauza principală a accidentelor le neînotători. poz. poz. şi acţionează de sus în jos. Echilibru instabil – când G este mai aproape de picioare decât M. trebuie să întindă membrele superioare în sus. Este situat la 10 – 15 cm sub capătul de jos al sternului. care au o greutate specifică mai mare decât restul corpului şi. A eghilibru instabil G M G Poz. B echilibru indiferent Considerând poziţia orizontală a înotătorului. punctul M coincide cu punctul G. oricare ar fi poziţia sa. poziţie ce tinde spre o poziţie verticală (membrele inferioare coboară ). datorită membrelor inferioare. În toate cazurile în care se ridică o parte a corpului deasupra apei se micşoreză partea rămasă în apă. A.

numită portanţa hidrodinamică. Rezultanta hidrodinamică la înot În plutire acţionează două forţe: greutatea corpului şi portanţa hidrostatică. În studiul rezultantei hidrodinamice la înot trebuie să luăm în considerare următorii factori: . Rezultanta hidrodinamică este formată din două componente: 1. La înaintarea în apă prin înot. numită rezistenţa hidrodinamică. Componenta verticală. apare o a treia – rezultanta hidrodinamică – datorită mişcării prin apă. Alunecarea. Componenta orizontală (pe direcţia de înaintare). care se opune înaintării. 2. pe lângă aceste două forţe. 2 Bazele tehnice ale înotului (II) 3.5 Curs nr.

• Coeficientul de rezistenţă şi cel de portanţă.. Modificarea rezistenţei şi a portanţei hidrodinamice în funcţie de viteza de înot Ambele forţe hidrodinamice se modifică proporţional cu pătratul vitezei de înaintare. Rezistenţa hidrodinamică se manifestă prin trei componente: 1. calculată în m/s A = aria secţiunii transversale a părţii scufundate a corpului Cr = coeficientul de rezistenţă 4. . 3. cu atât rezistenţa hidrodinamică este mai mică. 2. = rezistenţa hidrodinamică ρ = 1000 kg/m3 densitatea apei V = viteza de înaintare. forma şi felul suprafeţei corpului scufundat în • Poziţia corpului. ele cresc de nouă ori. • Pentru a înota cu o viteză constantă. Pentru un înot eficient trebuie respectate două principii de bază: • Înotul cu o viteză constantă este mai economicos şi mai puţin obositor decât cel cu viteză variabilă. Rezistenţa de vârtej sau turbională (se formează în spatele segmentelor corpului scufundat) Rezistenţa pe care înotătorul trebuie să o învingă la înaintarea prin apă se datorează vâscozităţii apei. Rezistenţa frontală (care are valoarea cea mai mare). forţele cresc de patru ori. • • Viteza de înaintare a înotătorului. • Influenţa valurilor şi a curenţilor. deoarece secţiunea părţii scufundate este mai redusă.a.6 apă. Ea se exprimă prin relaţia matematică: ρ Fr =— V2 A Cr 2 Fr. dacă viteza de înaintare se măreşte de două ori. Astfel. 5. Rezistenţa de frecare (frecarea particulelor de apă de corpul înotătorului).d. este necesar ca ritmul mişcărilor să fie uniform accelerat şi perfect coordonat cu respiraţia. iar portanţa hidrodinamică. dacă viteza se măreşte de trei ori. faptului că prin mişcare presiunea are în punctele udate ale înotătorului diferite valori.m. Aria. Modificarea forţelor hidrodinamice în funcţie de poziţia şi grosimea corpului Mărimea ambelor forţe hidrodinamice depinde de modificările poziţiei corpului în apă. mai mari pe faţa inferioară decât pe cea superioară. ş. Cu cât poziţia este mai apropiată de suprafaţa apei.

cu corpul cât mai puţin scufundat este o problemă de bază. Trebuie luat în considerare faptul că în mod inevitabil poziţia corpului se modifică mereu din cauza mişcărilor de înot şi a respiraţiei. 9. Modificările forţelor hidrodinamice în funcţie de densitatea apei Ambele forţe hidrodinamice sunt proporţionale cu densitatea apei.7 Menţinerea unei poziţii orizontale. Forma cea mai hidrodinamică este cea fusiformă. 8. care determină ridicări şi scufundări. care frânează înaintarea. sunt reduse la minimum. Cele mai bune performanţe sportive s-au obţinut în “ape mixte”. deoarece se reduce rezistenţa produsă de frecarea apei cu suprafaţa corpului. fapt explicat prin faptul că forţele de frânare ale apei. 6. creşte şi rezistenţa la înaintare. însă de forme diferite întâmpină din partea apei rezistenţe diferite. Astfel.007. Influenţa valurilor şi a curenţilor asupra vitezei de înot . care condiţionează în mare măsură o tehnică eficientă de înot.035) din cauza sărurilor pe care le conţine. şi să fie perfecţionate acelea care permit o alunecare rapidă. însă. în acelaşi timp. cum ar fi: apă dulce ozonată sau apă de mare desalinizată. Apa dulce are o densitate relativă de aproximativ 1. se recomandă ca în formarea stilului tehnic individual să fie eliminate mişcările greşite. care acţionează în sens contrar direcţiei de înaintare. 7. Modificarea forţelor hidrodinamice în funcţie de forma corpului Corpurile de aceiaşi grosime. Modificările rezistenţei hidrodinamice în funcţie de suprafaţa corpurilor Corpurile cu o suprafaţă netedă întâmpină o rezistenţă mai mică decât cele cu asperităţi. Corpul omenesc pluteşte cu atît mai bine cu cât apa este mai concentrată în săruri. iar cea sărată – o densitate mai mare (1. În funcţie de forma corpului se schimbă rezistenţa apei.

Aceştia au o influenţă defavorabilă asupra întoarcerilor. Talia înotătorilor este determinantă pentru specializarea înotătorilor pe probe şi procedee. cei cu talie peste medie. Valurile cele mai mari se formează la marginea bazinelor din cauza apei care se loveşte de pereţi şi revine în sens contrar. întâmpină o rezistenţă crescută a apei. în anumite momente. Tehnica înotului este astfel alcătuită încât fiecare grupă musculară care lucrează are condiţiile necesare încordării şi relaxării. omul trebuie întîi să se adapteze mediului acvatic. Astfel. care. deplasarea este asigurată în principal de membrele superioare. De aceea. în timp ce muşchii antagonişti lucrează cu . Formarea lor împiedică înaintarea. în aşa fel. să fie angrenaţi cât mai mulţi muşchi neantagonişti. Pentru evitarea lor. Din acest punct de vedere sunt avantajaţi înotătorii care au extremităţi mari. iar cei cu talia sub medie sunt orientaţi spre probele de înot bras sau cele de fond. sau în cele de fluture. În afara valurilor. în apă. în timpul înotului se formează vârtejuri şi curenţi turbionari în urma înotătorului. În general. înotătorii cu o tehnică incorectă produc valuri mari şi obosesc repede. Particularităţi fiziologice Capacitatea de lucru a muşchilor. pentru a înota. deoarece modifică poziţia corpului. bazinele moderne sunt prevăzute cu jgheaburi (sparge val). sunt specializaţi în general în probele de liber sau spate. propulsive. 400m mixt). Dacă pe uscat. deoarece depun un efort mai intens. 100. sau pereţii laterali permit deversarea apei peste bazin.8 În timpul înotului se formează valuri produse de mişcările corpului şi ale membrelor. cei cu o talie medie în probele de semifond (400m. deoarece opun o rezistenţă mărită în timpul împingerii şi alunecării de la peretele bazinului. Principalele suprafeţe de vâslire şi propulsie sunt palmele şi labele picioarelor. membrele inferioare servesc la deplasarea şi menţinerea poziţiei verticale. încât mobilitatea articulaţiilor să permită efectuarea unor vâsliri cât mai eficiente. INFLUENŢA PARTICULARITĂŢILOR ANATOMICE şi FIZIOLOGICE ale OMULUI asupra TEHNICII ÎNOTULUI 1. 200. în timpul mişcărilor active. 200 m). Tehnica este astfel concepută. 2. Mişcările executate din poziţia orizontală şi respiraţia acvatică specifică sunt elemente care deosebesc înotul de mişcările obişnuite ale omului. încât . Particularităţi anatomice Tehnica procedeelor de înot este determinată de particularităţile anatomo-fiziologice şi individuale ale corpului omenesc. pe distanţe scurte (50. aceste grupe se relaxează apoi în timpul efectuării mişcărilor pregătitoare. În timpul mişcărilor active. iar cele superioare pentru executarea unor activităţi foarte variate. se contractă puternic grupele musculare care ajută la înaintare.

care determină plutirea şi poziţia corpului. Expiraţia începe cu suflarea aerului încet şi . ea favorizează plutirea înotătorului. în care faţa este în mare parte scufundată în apă. Inspiraţia acvatică se execută mai repede decât cea pe uscat. Formarea şi perfecţionarea tehnicii individuale constituie o problemă de timp. prin aceasta corpul lor ia o poziţie oblică. Apneea. O respiraţie greşit însuşită atrage după sine o serie de greşeli mari în tehnica înotului. Durata ei este relativ mare în comparaţie cu inspiraţia şi se deosebeşte mult de cea aeriană. pentru ca apoi să revină în apă pentru expiraţie. ea trebuind să fie un obiectiv continuu pe toată perioada activităţii sportive a înotătorilor. înotătorii menţin aerul în piept (un timp mai scurt sau mai lung). deoarece momentul prielnic inspiraţiei este relativ scurt. Expiraţia trebuie să se execute complet pentru a elimina cât mai mult din aerul viciat. Între inspiraţie şi expiraţie. încă din etapa de învăţare. Automatizarea mişcărilor de înot. Atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează pe gură. Menţinerea unei apnei prelungite nu este recomandabilă. În procedeele executate pe piept. într-un timp cât mai scurt – la inspiraţie. legat de activitatea în apă şi unul fizic. în funcţie de procedeul de înot şi tehnica respiraţiei. pentru a inspira. Funcţia respiratorie are un rol dublu la înotători: unul fiziologic.respiraţia specifică este un factor determinant pentru însuşirea unei tehnici corecte. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei sau imediat sub orizontala apei (la craul). Tehnica respiraţiei trebuie învăţată corect şi repetată mult timp. pentru a fi însuşită corect. pe de o parte pentru a învinge rezistenţa apei . încât la prima vedere dau impresia că nu depun mult efort pentru înaintare. înotătorii trebuie să-şi ridice capul (la bras şi fluture) sau să-l întoarcă (la craul).la expiraţie – şi pe de altă parte pentru a putea lua o cantitate cât mai mare de aer. adică prin automatizarea mişcărilor de înot. Respiraţia acvatică prezintă o serie de particularităţi care o deosebesc de respiraţia pe uscat. Aceste mişcări ale capului sunt legate cu mişcările membrelor superioare într-o coordonare specifică fiecărui procedeu de înot. De aceea la înotătorii cu o tehnică foarte bună avem impresia unor mişcări suple şi naturale. a unei tehnici corecte şi prin formarea unor deprinderi motrice durabile. RESPIRAŢIA ÎN TIMPUL ÎNOTULUI La înot. de teama să nu le intre apă în gură. deoarece produce oboseală şi dăunează organismului.9 forţă redusă. care frânează mult înaintarea. în golul format de înaintarea capului prin apă. Valoarea capacităţii vitale creşte prin antrenament. Obţinerea unei tehnici eficiente şi economice se realizează prin însuşirea. Începătorii ridică de obicei capul mult peste apă.

1844 – la Londra. freestyle) reprezintă conform regulamentului proba în care competitorii pot înota orice procedeu tehnic. 1873 – John Trudgen devine cel mai rapid înotător la băile Lambeth din Londra.10 prelung pe gură. cu capul ridicat şi balansând . el fiind inspirat de înotul băştinaşilor Cafii din Africa de Sud. care se numesc Pescăruşul Zburător şi Tutunul. cu condiţia să menţină acelaşi procedeu tot timpul cursei. dar “lucrând” cu picioarele bras. În Anglia anilor ’30 se desfăşoară primele concursuri. Acesta este stăpânit mai bine deoarece se predă în şcoli şi este la acea dată cel mai rapid procedeu. Cu toate acestea. însă atenţia specialiştilor este îndreptată către bras. Sportivii aleg însă craulul. ISTORIC Practicat încă din antichitate. to crawl .W. În cele prelucrate din limba engleză .liber. doi înotători indieni din America de Nord. iar în ultima parte şi pe nas.a se târâ). apreciindu-l drept cel mai rapid. care nu este altceva decât brasul pe o parte. 1840 – îşi face apariţia the english side stroke. urmărind cum înoată sportivul australian Alik Wickham a exclamat: “Priviţi cum se târăşte acest copil!” – (cum craulează n. PROCEDEUL CRAUL DENUMIRE La Sydney.. lovind violent apa cu braţele ca aripile unei mori de vânt şi bătând piciorele energic în jos” – craul cu capul ridicat peste nivelul apei. australianul C. de la start până la sosire. denumind astfel procedeul craul. În unele lucrări de specialitate mai vechi este numit şi craul pe piept.t. single over arm side stroke. pentru a elimina picăturile de apă din fosele nazale. sau pe monezile şi vazele greceşti. Expiraţia întârziată sau executarea ei prea devreme provoacă greşeli în tehnica înotului prin stricarea coordonării. 1855 – tot la Londra. craulul apare în reprezentările hieroglifice egiptene. Wallis modifică structura tehnică a procedeului. apoi over. Această tehnică de înot se va numi pe rând: over arm stroke. înotul liber (engl. Înotătorul s-a deplasat “orizontal pe piept. practică “un stil total neeuropean. deplasându-şi un braţ peste apă. antrenorul american George Formen. unde se înoată şi craul.

numite şi lovituri sau bătăi. propulsând delfinul înainte. Cu toate că mişcările cozii sunt realizate pe verticală. lungimea probei. facilitând înaintarea. ele creează o diferenţă de presiune (pozitiv dedesubt şi negativ deasupra). permit înălţarea sportivului pe apă. spre fundul piscinei. De asemenea. care generează portanţă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea este denumit craul. Bătaia picioarelor asigură într-o oarecare măsură şi propulsia. Acum procedeul se numeşte double over.11 alternativ braţele peste apă. înlocuind mişcarea de picioare bras cu cea “forfecată”. 1890 – înotătorii australieni dezvoltă acest procedeu. în majoritatea competiţiilor în care se înoată. ele asigură în acelaşi fel portanţa ca şi coada unui delfin. Având . COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul craul poziţia adoptată este decubit ventral: • corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi mic faţă de orizontală – aproximativ 10 °. iar privirea orientată înainte-jos. corectând deplasările în plan orizontal generate de alternanţa mişcărilor de braţe. iar • trenul inferior este în uşoară imersie. alegerea unei poziţii convenabile depinde de stilul înotătorului (amprenta personală). În toate procedeele tehnice. Deşi picioarele nu sunt plasate într-o poziţie de împingere a apei spre înapoi. Greşeli: • hiperextensia coloanei vertebrale. sporind rezistenţa la înaintare şi energia cheltuită. • umerii şi spatele se menţin la nivelul apei. Mişcările de picioare Aceste structuri motrice. menţin echilibrul corporal şi aliniamentul lateral. constituţia acestuia. fiind cunoscut impropriu şi ca trudgen. viteza cu care este parcursă. Acestea împietează asupra aliniamentului orizontal. Trudgen execută la fiecare mişcare de braţe o bătaie orizontală de bras”. • arcuirea spatelui. • flexia coloanei cervicale (bărbia coborâtă) şi privirea orientată în jos. • faţa este scufundată până la mijlocul frunţii.

c) pe mişcarea în ansamblu: • execuţie la o adâncime prea mare. Dacă “întâlnirea” membrelor inferioare se realizează în axul longitudinal al corpului. Karpovici. 1974. • acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor – se depărtează doar gambele în plan sagital. Sigh. iliopsoas. cu rol de învingere a inerţiei loviturii descendente. presiunea apei se exercită chiar asupra centrului de greutate al corpului. 1975. • mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. Mişcările se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (adducţie. • menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea întregului membru inferior. • hiperflexia şoldului – coapsa se deplasează spre verticală. Holmer. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldului (m. fără efort muscular excesiv. drept anterior. 1978). cu rol de înălţare. Amplitudinea mişcărilor variază între 30 şi 50 cm. Lewin. asigurând portanţa (G. această sarcină propulsivă este preluată preponderent de segmentele superioare. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă.12 în vedere consumul energetic de patru ori mai mare al picioarelor decât cel al braţelor (Adrian. gamba continuă mişcarea spre fundul piscinei prin extinderea genunchiului şi “biciuirea” apei. În punctul final. Finalul acţiunii presupune “spargerea” suprafeţei apei cu călcâiul. flexia pasivă a genunchiului şi extensia gleznei (prin presiunea apei). supinaţie. Faza descendentă este accentuată. Se execută prin extinderea simultană a şoldului şi genunchiului. prin schimbarea direcţiei de mişcare în sus. extensie). Charbonnier. Acţiunea picioarelor (membrelor inferioare) este alternativă şi se realizează în plan vertical. 1966. . lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer. Astrand. 1979). b) în faza ascendentă: • flexie pronunţată a genunchiului – gamba este scoasă din apă. când coapsa începe deplasarea în sus. fiind determinată de constituţia înotătorului şi de ritmul loviturilor. drept intern şi sartorius). Greşeli a) în faza descendentă: • flexia gleznei – limitează suprafaţa de presiune pe apă. b) ascendentă. • mişcări neregulate sau sacadate. sau pregătitore. în principal cu partea dorsală a piciorului.

. sub apă. atunci când un braţ vâsleşte. Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal. Acţiunile braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal. Apoi. include trei faze: . iar între antrebraţ şi braţ de aproximativ 100-110°.13 Mişcările de braţe Din punct de vedere biomecanic. Greşeli a) la intrarea braţului: • pătrunderea braţului uşor în exterior – modifică aliniamentul lateral. “taie” suprafaţa apei. Structura globală a acţiunii braţelor este: a) drumul acvatic. degetul mare ia primul contactul cu apa. mişcările desfăşurându-se predominant lateral şi pe verticală. iar celălalt este ridicat peste apă. cu deplasări minime spre înapoi. Mâna. Braţul este deplasat peste apă cât mai aproape de corp. iar şoldurile şi membrele inferioare sunt menţinute în poziţie plană. Parcurgerea completă cu fiecare braţ a unui drum acvatic şi a unuia aerian constituie un ciclu de braţe.intrarea braţului în apă şi prinderea apei. cu palma orientată spre coapsă. spre interior şi în sus.tracţiunea se execută pe un traseu semicircular. Dacă se răsucesc doar umerii. Astfel. asemănător literei “s”. respectiv când între braţ şi corp există un unghi de 90°. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a pumnului şi cotului. prin extinderea cotului şi deplasarea braţului lângă corp. “în oglindă”. umărul braţului care vâsleşte este coborât. propulsiv. . . Urmează extinderea cotului şi alunecarea braţului înainte. Această acţiune se finalizează când mâna ajunge la nivelul medianei corpului. Braţul pătrunde înainte. celălalt revine prin aer. în procedeul craul braţele (membrele superioare) lucrează alternativ ciclic. b) drumul aerian – revenirea. presupune ieşirea braţului din apă. Alternanţa presupune că. în jos şi spre înapoi. cu cotul uşor flexat.împingerea continuă tracţiunea pe un traseu aproape inversat. corpul este tras de forţa inerţială în afara liniei de înaintare. peste nivelul mâinii. se prinde apa în căuşul palmei – se realizează sprijinul pe apă. descris spre exterior şi în jos. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt”. Palma presează apa în exterior. având cotul în uşoară flexie. Braţele au rol propulsiv. înclinată aproximativ 30-40°. Propulsia este astfel dominată de forţa portantă şi nu de forţa de rezistenţă. întâi cu degetul mic. cu deplasări minime spre înapoi.

Este greşită afirmaţia că un braţ intră în apă când celălalt iese. • vâslire cu cotul extins – modifică aliniamentul orizontal. • scoaterea braţului prea devreme din apă – scurtează împingerea şi. măreşte ritmul mişcărilor. • orientarea palmei în sus la finalul împingerii – coboară bazinul. energia este mai bine economisită. alunecând înainte sub apă. coborârea diafragmei în inspiraţie este mai puţin . De asemenea. celălalt realizează împingerea (ultima parte a vâslirii). peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul prin deplasarea în lateral a bazinului şi picioarelor. Efortul este redus deoarece picioarele. în compensaţie. extinderea braţului avansat sub apă coincide temporal aproprierii de corp a celui care finalizează vâslirea. În timp ce un braţ intră în apă şi alunecă. determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului. c) pe drumul aerian: • extensia cotului – corpul se scufundă. se execută şase bătăi la un ciclu de braţe. Coordonarea braţe-picioare În general.14 • introducerea mâinii lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţului sub apă şi scurtează tracţiunea. • se răsucesc doar umerii în ax – membrele inferioare sunt deplasate în lateral. sau introducerea sa în interior. Mişcările sunt sincronizate încât. Sunt accentuate prima şi a patra lovitură. Coordonarea braţelor Coordonarea apucării presupune că în timp ce un braţ se extinde relaxat. ea fiind în uşoară extensie. • plesnirea braţului sau a mâinii pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor. În aceste coordonări de compromis. generând o înaintare şerpuită. mari consumatoare de oxigen. În probele lungi se coordonează două şi mai rar patru bătăi la un ciclu de braţe. determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer. • întinderea pronunţată a braţului înainte. celălalt vâsleşte. b) pe vâslire: • relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă. • coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. Pe fiecare braţ sunt executate trei lovituri. Coordonarea continuă este net superioară şi semnifică o suprapunere mai scurtă a drumurilor acvatice. deşi corpul este mai scufundat şi viteza de deplasare mai mică. lucrează cu frecvenţă mai mică.

care a apărut odată cu întrecerea sportivă. axa umerilor se răsuceşte în sens contrar. Capul este scufundat. capul se răsuceşte şi bărbia coboară spre braţul care finalizează vâslirea. Se recomandă respiraţia alternată. iar braţul îşi continuă drumul spre înainte . • capul se ridică – trenul inferior se scufundă. generate de modificările aliniamentului lateral. este un element tehnic spectaculos. Se inspiră o cantitate medie de aer.15 inhibată de contracţia drepţilor abdominali ce însoţeşte de regulă mişcarea picioarelor. Când faţa revine în apă nu se recomandă apneea. care presupune inspiraţie pe fiecare parte a corpului. Prin răsucirea umerilor. spre deosebire de respiraţia convenţională. Sportivii care revin cu braţele prin lateral preferă o coordonare cu două bătăi încrucişate la un ciclu de braţe. iar privirea orientată înainte jos. Startul Plonjarea în apă. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas. În acest moment. Continuând expiraţia. . curând apar senzaţii de sufocare şi epuizare. cotul şi umărul în acelaşi plan. startul. Astfel sunt diminuate pendulările laterale ale şoldurilor. Gura se întredeschide şi inspiraţia se realizează sub "valul de provă”. Fiziologii consideră că. Greşeli • capul se răsuceşte o dată cu umerii – eficienţa împingerii scade. cea alternată măreşte capacitatea pulmonară de difuzie a oxigenului. Coordonarea braţelor cu respiraţia Se expiră în timp ce un braţ pătrunde în apă şi celălalt efectuează împingerea. Faţa se scufundă şi ciclul se reia. faţa este degajată în depresiunea produsă la înaintarea capului. Aceasta asigură echilibrarea vâslitului şi revenirea braţelor cu cotul ridicat. Ea continuă până când braţul aflat în revenire are mâna. la start sau la întoarcere deoarece scade mult viteza de înaintare.celălalt sfârşeşte tracţiunea. • expiraţie continuată afară din apă – scurtează durata inspiraţiei. Amplitudinea loviturilor este mare şi favorizează răsucirea corpului. Nu se inspiră imediat după revenirea la suprafaţă. Acest element a evoluat în vederea scurtării timpului dintre semnalul de pornire şi desprinderea din blocstartul competiţional.

“Plonjarea în arc” este preferabilă “plonjării orizontale”. . b) elanul. Drumul aerian se execută menţinând coloana în rectitudine. Lucrul sub apă asigură revenirea la suprafaţă. În concursul preolimpic desfăşurat la Moscova (1980).16 Până în anii ’60 startul se desfăşura cu balansarea braţelor pe un arc de cerc de aproximativ 360°. dar această execuţie nu şi-a dovedit eficienţa. Se împinge în marginea blocstartului. Acest start presupune scurtarea elanului cu braţele. În locul unde pătrund mâinile trebuie să intre întregul corp. • degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului – posibila alunecare sau dezechilibrare. care au contribuit în timp la doborârea recordurilor. Structura startului pentru orice procedeu de înot este: a) poziţia pe blocstart. Privirea este îndreptată spre apă şi bărbia uşor coborâtă. După o scurtă alunecare. Braţele sunt relaxate lângă corp sau orientate înainte-jos. “avântarea” lor s-a realizat cu amplitudine de numai 180°. De atunci. sau chiar mai mică. Picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor şi în uşoară adducţie (vârfurile apropiate – călcâiele depărtate). care produce turbulenţă. înotătorii ruşi au încercat accelerarea zborului prin mişcarea picioarelor în aer. Acum traiectoria centrului de greutate nu mai poate fi modificată. picioarele bat pentru înălţarea corpului. Pentru a plonja “în arc” este necesară coborârea bărbiei şi uşoara flexie a şoldurilor după atingerea celui mai înalt punct al zborului. proiectând corpului spre apă. “furând” fazei zecimi de secundă preţioase. Genunchii sunt semiflectaţi. iar degetele prind cu faţa plantară marginea anterioară a blocstartului. Greşeli a) în poziţia iniţială: • extensia sau flexia pronunţată a genunchilor – reacţie musculară necorespunzătoare la semnalul de start. Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă. e) lucrul în imersie şi revenirea la suprafaţă. Se poate schimba doar poziţia segmentelor. Urmează o vâslire cu un singur braţ şi ridicarea capului pentru atingerea nivelului apei. Poziţia pe blocstart este cu faţa spre piscină şi corpul înclinat. până la 30°. însă cu efecte negative asupra lungimii zborului. Elanul se realizează prin extinderea energică a spatelui şi avântarea braţelor înainte-sus lângă cap. d) pătrunderea în apă. c) drumul aerian. De exemplu. startul “smuls” se realizează cu o balansare a braţelor de amplitudine medie (aproximativ 120°).

d) lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă. iar corpul se scufundă complet. cu picioarele grupate sub corp. În prezent sunt cunoscute întoarceri mai mult sau mai puţin complicate. c) împingerea de la perete şi alunecarea. c) în zbor: • extinderea gâtului şi/sau spatelui – coboară trenul inferior. Indiferent de procedeul în care se înoată. care se realizează în acelaşi mod ca la start.17 la elan: • mişcări inutile cu braţele – întârzie desprinderea. În finalul răsucirii în ax a corpului. ceea ce implică schimbarea direcţiei de înot. O întoarcere integrată tehnic asigură reducerea minimă a vitezei de înot. marii înotători au contribuit pe parcursul anilor la perfecţionarea acestui element tehnic. Întoarcerea simplă Atacul peretelui se realizează prin oprirea vâslirilor. b) întoarcerea propriu-zisă. La unele probe. asigură sprijinul pe apă. cu 180°. Împingerea de la perete şi alunecarea preced lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. • vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială. intrarea realizându-se “pe burtă”. dintre care amintim întoarcerea simplă şi prin rostogolire. iar celălalt înapoi. lângă coapsă. . pieptul şi bazinul pleznesc apa în locuri diferite – creează turbulenţă de suprafaţă şi reduc viteza. Un braţ este orientat înainte şi reprezintă braţul de atac. d) la intrarea în apă: • plonjare orizontală. Întoarcerea Întoarcerea reprezintă o schimbare a direcţiei de deplasare. b) e) în faza lucrului sub apă şi la revenire: • mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. o dată sau de mai multe ori. când membrele. Din dorinţa de a realiza performanţe de excepţie. fazele întoarcerii sunt: a) atacul peretelui. Întoarcerea efectivă presupune răsucirea rapidă a corpului către braţul de sprijin. în echer. Capul este ridicat şi privirea orientată către perete. sau mai întâi cu picioarele. în funcţie de lungimea bazinului (25 sau 50 m). braţul de atac este “aruncat” către cel de sprijin. Pe parcursul acestei acţiuni se inspiră şi se trece în sprijin pe perete. trebuie să se parcurgă mai multe lungimi.

iar gruparea la perete este dificilă. • întoarcere cu faţa scufundată – este scurtată faza următoare din nevoia de oxigen. Aceste greşeli modifică în sens negativ aliniamentul orizontal. • gruparea picioarelor fără răsucirea corpului. c) la împingere şi în alunecare: • împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere. . • sprijin unipodal pe perete – reduce forţa de împingere. determinând creşterea rezistenţei la înaintare. • atacul peretelui cu cotul flexat – creşte rezistenţa la înaintare. • sprijin prea sus sau prea jos pe perete – împingere neparalelă cu nivelul apei. efectuată doar prin flexia pronunţată a şoldurilor – împingere în decubit dorsal.18 Greşeli a) la atac: • oprirea mişcărilor de braţe mult prea devreme – pierderea vitezei iniţiale. • întoarcere fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. b) la întoarcere: • sprijinire pe marginea bazinului – determină pierderea inerţiei de mişcare la gruparea picioarelor.

în care faţa este în mare parte scufundată în apă. pentru a fi însuşită corect. pentru ca apoi să revină în apă pentru expiraţie. deoarece produce oboseală şi dăunează organismului. Durata ei este relativ mare în comparaţie cu inspiraţia şi se . legat de activitatea în apă şi unul fizic. Inspiraţia acvatică se execută mai repede decât cea pe uscat. O respiraţie greşit însuşită atrage după sine o serie de greşeli mari în tehnica înotului. ea favorizează plutirea înotătorului. înotătorii trebuie să-şi ridice capul (la bras şi fluture) sau să-l întoarcă (la craul). prin aceasta corpul lor ia o poziţie oblică. În procedeele executate pe piept.respiraţia specifică este un factor determinant pentru însuşirea unei tehnici corecte. Aceste mişcări ale capului sunt legate cu mişcările membrelor superioare într-o coordonare specifică fiecărui procedeu de înot. Apneea. în funcţie de procedeul de înot şi tehnica respiraţiei. Respiraţia acvatică prezintă o serie de particularităţi care o deosebesc de respiraţia pe uscat. de teama să nu le intre apă în gură. deoarece momentul prielnic inspiraţiei este relativ scurt. Atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează pe gură. pentru a inspira. Valoarea capacităţii vitale creşte prin antrenament. Între inspiraţie şi expiraţie. care determină plutirea şi poziţia corpului. Începătorii ridică de obicei capul mult peste apă.la expiraţie – şi pe de altă parte pentru a putea lua o cantitate cât mai mare de aer. care frânează mult înaintarea. înotătorii menţin aerul în piept (un timp mai scurt sau mai lung). pe de o parte pentru a învinge rezistenţa apei. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei sau imediat sub orizontala apei (la craul). într-un timp cît mai scurt – la inspiraţie. Menţinerea unei apnei prelungite nu este recomandabilă. Funcţia respiratorie are un rol dublu la înotători: unul fiziologic. Tehnica respiraţiei trebuie învăţată corect şi repetată mult timp.19 RESPIRAŢIA ÎN TIMPUL ÎNOTULUI La înot. Expiraţia trebuie să se execute complet pentru a elimina cât mai mult din aerul viciat. în golul format de înaintarea capului prin apă.

Expiraţia începe cu suflarea aerului încet şi prelung pe gură. doi înotători indieni din America de Nord. Cu toate acestea.liber. sau pe monezile şi vazele greceşti.deosebeşte mult de cea aeriană. care se numesc Pescăruşul Zburător şi Tutunul. apreciindu-l drept cel mai rapid.t. PROCEDEUL CRAUL DENUMIRE La Sydney. lovind violent apa cu braţele ca aripile unei mori de vânt şi bătând piciorele energic în jos” – craul cu capul ridicat peste nivelul apei. apoi over. Expiraţia întârziată sau executarea ei prea devreme provoacă greşeli în tehnica înotului prin stricarea coordonării. 1840 – îşi face apariţia the english side stroke. 1873 – John Trudgen devine cel mai rapid înotător la băile Lambeth din Londra. cu capul ridicat şi balansând alternativ braţele peste apă. freestyle) reprezintă conform regulamentului proba în care competitorii pot înota orice procedeu tehnic. pentru a elimina picăturile de apă din fosele nazale. În Anglia anilor ’30 se desfăşoară primele concursuri. Această tehnică de înot se va numi pe rând: over arm stroke. cu condiţia să menţină acelaşi procedeu tot timpul cursei. el fiind inspirat de înotul băştinaşilor Cafii din Africa de Sud. de la start până la sosire. înotul liber (engl. antrenorul american George Forman. 1844 – la Londra. craulul apare în reprezentările hieroglifice egiptene. dar “lucrând” cu picioarele bras. Acesta este stăpânit mai bine deoarece se predă în şcoli şi este la acea dată cel mai rapid procedeu.W.. ISTORIC Practicat încă din antichitate. unde se înoată şi craul. deplasându-şi un braţ peste apă. urmărind cum înoată sportivul australian Alik Wickham a exclamat: “Priviţi cum se târăşte acest copil!” – (cum craulează n. 1855 – tot la Londra. În unele lucrări de specialitate mai vechi este numit şi craul pe piept. single over arm side stroke. care nu este altceva decât brasul pe o parte. însă atenţia specialiştilor este îndreptată către bras. Sportivii aleg însă craulul. practică “un stil total neeuropean. Trudgen execută la fiecare mişcare de braţe o bătaie orizontală de bras”.a se târâ). În cele prelucrate din limba engleză . australianul C. iar în ultima parte şi pe nas. Înotătorul s-a deplasat “orizontal pe piept. denumind astfel procedeul craul. 20 . Wallis modifică structura tehnică a procedeului. to crawl .

s-au făcut diferite încercări privind schimbarea mişcării picioarelor. se produce în 1908. Cu timpul craulul a început să fie practicat de cei mai buni înotători australieni. iar unii din vechii înotători de trudgen au combinat mişcarea de forfecare cu bătăile de craul. Australienii au folosit (şi folosesc şi în prezent). . Liber. trudgenul şi overul. americanii patru şi şase. înlocuind mişcarea de picioare bras cu cea “forfecată”.21 1890 – înotătorii australieni dezvoltă acest procedeu. înotând craul. în proba de 100 m. învingător la J. Afirmarea craulului ca procedeul cel mai rapid.Tehnica acestor doi înotători s-a caracterizat printr-o poziţie înaltă pe apă (hidrodinamică). două bătăi de picioare la un ciclu de braţe. Fraţii Cavill erau posesorii unei piscine din Sydney. La început craulul s-a impus ca cel mai rapid procedeu de înot. din cauza mişcărilor neobişnuite ale picioarelor.O. patru erau campioni la înot. Din acest an. el este cunoscut din anul 1906. în condiţiile unei coordonări libere a mişcărilor braţelor cu cea a picioarelor. original din insulele arhipelagului Haway. Liber (fiind primul înotător din lume care înoată suta de metri sub un minut). prin tehnica sa să-I convingă pe fraţii săi de calităţile incontestabile ale noului procedeu. la J. El reuşeşte. variantă cunoscută. dar şi în Anglia. ceea ce diferenţia procedeul. prin Cecil Healey. iar la începutul secolului a fost introdus în Statele Unite (1903) de fraţii Cavill. el a răspuns..O. Apoi el s-a numit şi “Cavill spash stroke”. învingător la J. Ei au fost primii care recunosc posibilităţile procedeului. până în zilele noastre sub numele de “trudgen crawlat”. nu mai sunt considerate eficiente în probele de viteză.O. că nu a avut nici un profesor şi că a copiat înotul de la compatrioţii săi mai vârsnici. Întrebat de ziarişti cine l-a învăţat să înoate craul. În decursul anilor în Statele Unite. Această denumire este mult mai apropiată de realitate. deoarece părea foarte obositor. oferind o imagine a gambelor deasupra liniei de plutire. pentru a studia stilul acestuia. fiind cunoscut impropriu şi ca trudgen. când înotătorul american Charles Daniels. adept al overului. Procedeul craul a fost perfecţionat şi de înotătorul american Duke Kahanamoku. Înotătorul american (de origine română). deoarece. Liber. Johnny Weissmuler. de trudgen şi over. Acum procedeul se numeşte double over. Din cei şase fraţi. era bătaia gambelor care înspuma suprafaţa apei. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea este denumit craul. în majoritatea competiţiilor în care se înoată. Arthur Cavill îl invită pe Alik Wickham (înotătorul australian profesionist care ameliorase mult procedeul craul). din 1924 şi 1928. înbunătăţeşte şi el acest procedeu. bătaia picioarelor fiind executată sub apă. cucereşte titlul olimpic la 100 m. În Europa. În căutarea unei variante convenabile. din 1912 şi 1920 în proba de 100 m. numai pe distanţe scurte. înotul cu “bătaie” a fost cunoscut sub numele de “australians plash” (spumegarea australiană).

curse de mare fond. Pentru agrement. Mixt.. ei au accentuat mişcarea umerilor şi vâslirea braţelor în “bumerang”. mişcarea braţelor în timpul alunecării (vâslirea unui braţ nu începea decât în momentul în care celălalt braţ intra în apă) şi bătaia puternică şi rapidă a picioarelor (şase – zece bătăi de picioare la un ciclu de braţe). cu oscilaţii libere în axa longitudinală. (feminin). ulterior a fost abandonată destul de repede chiar şi de înotătorii japonezi.Probe olimpice: 50 m. 400 m. puţin arcuită. etc.. triatlonuri. este unul din cele mai utilizate. caracterizată printr-o poziţie cât mai întinsă pe suprafaţa apei. (masculin). Mixt. cu capul mult ridicat. Procedeul craul este totodată şi procedeul care a adus înotului românesc marea satisfacţie a primului record european şi mondial la înot. înotătorii japonezi au obţinut o victorie catagorică. fiecare înotător putând schimba cu uşurinţă numărul şi ritmul acestora.. Folosind o poziţie aproape orizontală. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul craul poziţia adoptată este decubit ventral: ☻ corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi mic faţă de orizontală – aproximativ 10 °. 4x200 m.O. (este utilizat frecvent şi sub forme tehnice mai puţin perfecţionate – voinicească. de la Melbourne. însă fără rezultate pozitive. câştigând majoritatea probelor de liber. (ştafete). înotătoriiaustralieni şi-au impus din nou superioritatea la liber. 22 .. precum şi ultimul procedeu înotat în probele individuale în patru procedee (200 m. mai ales datorită vitezelor pe care le poate dezvolta. trafersări de cursuri de apă. reluând stilul atât de natural al lui Johnny Weismuller. 200 m. over.. 100 m. UTILIZAREA PROCEDEULUI În competiţii: (procedeul craul se înoată în probele de LIBER) . La Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1932). astfel încât. Utilitar şi de agrement: este procedeul cu cea mai mare utilizare pentru scopuri utilitare (salvare de la înec. 4x100 m.. prin înotătoarea ploieşteancă Tamara Costache. Ceea ce a impresionat în mod deosebit pe vremea aceea a fost noua tehnică a craulului. 1500 m. la J. ultimul schimb în ştafetele de 4x100 m. aplicaţii militare. În 1956. Mixt). Această variantă a fost adoptată de numeroşi înotători americani şi europeni. S-a observat o mare varietate în numărul bătăilor. trudgeon). 400 m.Diferenţa dintre tehnica acestor doi mari înotători şi tehnica actuală a costat în special în poziţia corpului. 800 m. care era relativ independentă. 4x50 m. antrenată de Mihai Gothe.). Ei au suburdonat aceste mişcări bătaia picioarelor.

sporind rezistenţa la înaintare şi energia cheltuită. constituţia acestuia. Acestea împietează asupra aliniamentului orizontal. viteza cu care este parcursă.23 ☻ faţa este scufundată până la mijlocul frunţii. ☻ flexia coloanei cervicale (bărbia coborâtă) şi privirea orientată în jos. Greşeli: ☻ hiperextensia coloanei vertebrale. . ☻ umerii şi spatele se menţin la nivelul apei. spre fundul piscinei. alegerea unei poziţii convenabile depinde de stilul înotătorului (amprenta personală). În toate procedeele tehnice. iar ☻ trenul inferior este în uşoară imersie. ☻ arcuirea spatelui. iar privirea orientată înainte-jos. lungimea probei.

Bătaia picioarelor asigură într-o oarecare măsură şi propulsia.Mişcările de picioare Aceste structuri motrice. propulsând delfinul înainte. care generează portanţă. Holmer. De asemenea. numite şi lovituri sau bătăi. ele creează o diferenţă de presiune (pozitiv dedesubt şi negativ deasupra). Karpovici. 1975. ele asigură în acelaşi fel portanţa ca şi coada unui delfin. 1974. corectând deplasările în plan orizontal generate de alternanţa mişcărilor de braţe. Având în vedere consumul energetic de patru ori mai mare al picioarelor decât cel al braţelor (Adrian. 24 . permit înălţarea sportivului pe apă. Deşi picioarele nu sunt plasate într-o poziţie de împingere a apei spre înapoi. facilitând înaintarea. 1966. Charbonnier. Cu toate că mişcările cozii sunt realizate pe verticală. menţin echilibrul corporal şi aliniamentul lateral. Sigh.

când coapsa începe deplasarea în sus. prin schimbarea direcţiei de mişcare în sus.25 Astrand. b) ascendentă. ☻ hiperflexia şoldului – coapsa se deplasează spre verticală. e) în faza ascendentă: ☻ flexie pronunţată a genunchiului – gamba este scoasă din apă. asigurând portanţa (G. 1979). în principal cu partea dorsală a piciorului. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă. ☻ mişcări neregulate sau sacadate. Lewin. Greşeli d) în faza descendentă: ☻ flexia gleznei – limitează suprafaţa de presiune pe apă. Faza descendentă este accentuată. Se execută prin extinderea simultană a şoldului şi genunchiului. ☻ menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea întregului membru inferior. ☻ acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor – se depărtează doar gambele în plan sagital. f) pe mişcarea în ansamblu: ☻ execuţie la o adâncime prea mare. Amplitudinea mişcărilor variază între 30 şi 50 cm. fiind determinată de constituţia înotătorului şi de ritmul loviturilor. extensie). cu rol de înălţare. Mişcările se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (adducţie. Finalul acţiunii presupune “spargerea” suprafeţei apei cu călcâiul. 1978). gamba continuă mişcarea spre fundul piscinei prin extinderea genunchiului şi “biciuirea” apei. În punctul final. supinaţie. lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer. iliopsoas. sau pregătitore. Acţiunea picioarelor (membrelor inferioare) este alternativă şi se realizează în plan vertical. presiunea apei se exercită chiar asupra centrului de greutate al corpului. această sarcină propulsivă este preluată preponderent de segmentele superioare. drept intern şi sartorius). cu rol de învingere a inerţiei loviturii descendente. Dacă “întâlnirea” membrelor inferioare se realizează în axul longitudinal al corpului. drept anterior. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldului (m. flexia pasivă a genunchiului şi extensia gleznei (prin presiunea apei). Mişcările de braţe . ☻ mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. fără efort muscular excesiv.

Din punct de vedere biomecanic, în procedeul craul braţele (membrele superioare) lucrează alternativ ciclic. Alternanţa presupune că, atunci când un braţ vâsleşte, celălalt revine prin aer. Parcurgerea completă cu fiecare braţ a unui drum acvatic şi a unuia aerian constituie un ciclu de braţe. Braţele au rol propulsiv, mişcările desfăşurându-se predominant lateral şi pe verticală, cu deplasări minime spre înapoi. Propulsia este astfel dominată de forţa portantă şi nu de forţa de rezistenţă. Structura globală a acţiunii braţelor este: a) drumul acvatic, propulsiv, include trei faze: - intrarea braţului în apă şi prinderea apei. Braţul pătrunde înainte, având cotul în uşoară flexie. Mâna, înclinată aproximativ 30-40°, “taie” suprafaţa apei; degetul mare ia primul contactul cu apa. Urmează extinderea cotului şi alunecarea braţului înainte, sub apă. Apoi, se prinde apa în căuşul palmei – se realizează sprijinul pe apă; - tracţiunea se execută pe un traseu semicircular, descris spre exterior şi în jos, spre interior şi în sus, cu deplasări minime spre înapoi. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a pumnului şi cotului. Această acţiune se finalizează când mâna ajunge la nivelul medianei corpului, respectiv când între braţ şi corp există un unghi de 90°, iar între antrebraţ şi braţ de aproximativ 100-110°; - împingerea continuă tracţiunea pe un traseu aproape inversat, “în oglindă”. Palma presează apa în exterior, în jos şi spre înapoi, prin extinderea cotului şi deplasarea braţului lângă corp, cu palma orientată spre coapsă; b) drumul aerian – revenirea, presupune ieşirea braţului din apă, întâi cu degetul mic. Braţul este deplasat peste apă cât mai aproape de corp, cu cotul uşor flexat. Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal, asemănător literei “s”. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt”, peste nivelul mâinii. Acţiunile braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal. Astfel, umărul braţului care vâsleşte este coborât, iar celălalt este ridicat peste apă. Dacă se răsucesc doar umerii, iar şoldurile şi membrele inferioare sunt menţinute în poziţie plană, corpul este tras de forţa inerţială în afara liniei de înaintare. Greşeli a) la intrarea braţului: ☻ pătrunderea braţului uşor în exterior – modifică aliniamentul lateral; ☻ introducerea mâinii lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţului sub apă şi scurtează tracţiunea;

26

27

☻ plesnirea braţului sau a mâinii pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor, determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer; ☻ întinderea pronunţată a braţului înainte, sau introducerea sa în interior, peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul prin deplasarea în lateral a bazinului şi picioarelor, generând o înaintare şerpuită. b) la vâslire: ☻ relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă, ea fiind în uşoară extensie; ☻ coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc; ☻ vâslire cu cotul extins – modifică aliniamentul orizontal, determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului; ☻ scoaterea braţului prea devreme din apă – scurtează împingerea şi, în compensaţie, măreşte ritmul mişcărilor; ☻ se răsucesc doar umerii în ax – membrele inferioare sunt deplasate în lateral; ☻ orientarea palmei în sus la finalul împingerii – coboară bazinul; c) pe drumul aerian: ☻ extensia cotului – corpul se scufundă. Coordonarea braţelor Coordonarea apucării presupune că în timp ce un braţ se extinde relaxat, alunecând înainte sub apă, celălalt vâsleşte. Coordonarea continuă este net superioară şi semnifică o suprapunere mai scurtă a drumurilor acvatice. În timp ce un braţ intră în apă şi alunecă, celălalt realizează împingerea (ultima parte a vâslirii). Mişcările sunt sincronizate încât, extinderea braţului avansat sub apă coincide temporal aproprierii de corp a celui care finalizează vâslirea. Este greşită afirmaţia că un braţ intră în apă când celălalt iese. Coordonarea braţe-picioare În general, se execută şase bătăi la un ciclu de braţe. Pe fiecare braţ sunt executate trei lovituri. Sunt accentuate prima şi a patra lovitură. În probele lungi se coordonează două şi mai rar patru bătăi la un ciclu de braţe. În aceste coordonări de compromis, deşi corpul este mai scufundat şi viteza de deplasare mai mică, energia este mai bine economisită. Efortul este redus deoarece picioarele, mari consumatoare de oxigen, lucrează cu frecvenţă mai mică. De asemenea, coborârea diafragmei în inspiraţie este mai puţin inhibată de contracţia drepţilor abdominali ce însoţeşte de regulă mişcarea picioarelor.

Sportivii care revin cu braţele prin lateral preferă o coordonare cu două bătăi încrucişate la un ciclu de braţe. Astfel sunt diminuate pendulările laterale ale şoldurilor, generate de modificările aliniamentului lateral. Amplitudinea loviturilor este mare şi favorizează răsucirea corpului. Coordonarea braţelor cu respiraţia Se expiră în timp ce un braţ pătrunde în apă şi celălalt efectuează împingerea. Capul este scufundat, iar privirea orientată înainte jos. Continuând expiraţia, capul se răsuceşte şi bărbia coboară spre braţul care finalizează vâslirea. Prin răsucirea umerilor, faţa este degajată în depresiunea produsă la înaintarea capului. Gura se întredeschide şi inspiraţia se realizează sub "valul de provă”. Ea continuă până când braţul aflat în revenire are mâna, cotul şi umărul în acelaşi plan. În acest moment, axa umerilor se răsuceşte în sens contrar, iar braţul îşi continuă drumul spre înainte - celălalt sfârşeşte tracţiunea. Faţa se scufundă şi ciclul se reia. Se recomandă respiraţia alternată, care presupune inspiraţie pe fiecare parte a corpului. Aceasta asigură echilibrarea vâslitului şi revenirea braţelor cu cotul ridicat. Fiziologii consideră că, spre deosebire de respiraţia convenţională, cea alternată măreşte capacitatea pulmonară de difuzie a oxigenului. Se inspiră o cantitate medie de aer. Când faţa revine în apă nu se recomandă apneea. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas. Nu se inspiră imediat după revenirea la suprafaţă, la start sau la întoarcere deoarece scade mult viteza de înaintare. Greşeli ☻ capul se răsuceşte o dată cu umerii – eficienţa împingerii scade; ☻ •capul se ridică – trenul inferior se scufundă; ☻ •expiraţie continuată afară din apă – scurtează durata inspiraţiei; curând apar senzaţii de sufocare şi epuizare. Startul Plonjarea în apă, startul, este un element tehnic spectaculos, care a apărut odată cu întrecerea sportivă. Acest element a evoluat în vederea scurtării timpului dintre semnalul de pornire şi desprinderea din blocstartul competiţional. Până în anii ’60 startul se desfăşura cu balansarea braţelor pe un arc de cerc de aproximativ 360°. De atunci, “avântarea” lor s-a realizat cu amplitudine de numai 180°, sau chiar mai mică, până la 30°.

28

j) lucrul în imersie şi revenirea la suprafaţă. După o scurtă alunecare. h) drumul aerian. Picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor şi în uşoară adducţie (vârfurile apropiate – călcâiele depărtate). care au contribuit în timp la doborârea recordurilor. g) elanul. însă cu efecte negative asupra lungimii zborului. Greşeli e) în poziţia iniţială: ☻ extensia sau flexia pronunţată a genunchilor – reacţie musculară necorespunzătoare la semnalul de start. picioarele bat pentru înălţarea corpului. g) în zbor: . “Plonjarea în arc” este preferabilă “plonjării orizontale”. Lucrul sub apă asigură revenirea la suprafaţă. f) la elan: ☻ mişcări inutile cu braţele – întârzie desprinderea. Acum traiectoria centrului de greutate nu mai poate fi modificată. ☻ degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului – posibila alunecare sau dezechilibrare. Urmează o vâslire cu un singur braţ şi ridicarea capului pentru atingerea nivelului apei. În concursul preolimpic desfăşurat la Moscova (1980). dar această execuţie nu şi-a dovedit eficienţa. Braţele sunt relaxate lângă corp sau orientate înainte-jos. Genunchii sunt semiflectaţi. Elanul se realizează prin extinderea energică a spatelui şi avântarea braţelor înainte-sus lângă cap. i) pătrunderea în apă. înotătorii ruşi au încercat accelerarea zborului prin mişcarea picioarelor în aer. startul “smuls” se realizează cu o balansare a braţelor de amplitudine medie (aproximativ 120°). Structura startului pentru orice procedeu de înot este: f) poziţia pe blocstart. Drumul aerian se execută menţinând coloana în rectitudine. Pentru a plonja “în arc” este necesară coborârea bărbiei şi uşoara flexie a şoldurilor după atingerea celui mai înalt punct al zborului. Se poate schimba doar poziţia segmentelor. Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă.29 De exemplu. Poziţia pe blocstart este cu faţa spre piscină şi corpul înclinat. proiectând corpului spre apă. “furând” fazei zecimi de secundă preţioase. Se împinge în marginea blocstartului. Acest start presupune scurtarea elanului cu braţele. iar degetele prind cu faţa plantară marginea anterioară a blocstartului. care produce turbulenţă. Privirea este îndreptată spre apă şi bărbia uşor coborâtă. În locul unde pătrund mâinile trebuie să intre întregul corp.

sau mai întâi cu picioarele. h) la intrarea în apă: ☻ plonjare orizontală. 30 . ☻ Întoarcerea Întoarcerea reprezintă o schimbare a direcţiei de deplasare. f) întoarcerea propriu-zisă. ceea ce implică schimbarea direcţiei de înot. în echer. în funcţie de lungimea bazinului (25 sau 50 m). O întoarcere integrată tehnic asigură reducerea minimă a vitezei de înot. ☻ vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială. dintre care amintim întoarcerea simplă şi prin rostogolire. g) împingerea de la perete şi alunecarea. cu 180°. o dată sau de mai multe ori. La unele probe. e) în faza lucrului sub apă şi la revenire: ☻ mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. trebuie să se parcurgă mai multe lungimi. În prezent sunt cunoscute întoarceri mai mult sau mai puţin complicate. Din dorinţa de a realiza performanţe de excepţie. marii înotători au contribuit pe parcursul anilor la perfecţionarea acestui element tehnic. Indiferent de procedeul în care se înoată.extinderea gâtului şi/sau spatelui – coboară trenul inferior. pieptul şi bazinul pleznesc apa în locuri diferite – creează turbulenţă de suprafaţă şi reduc viteza. h) lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă. când membrele. fazele întoarcerii sunt: e) atacul peretelui. intrarea realizându-se “pe burtă”.

Împingerea de la perete şi alunecarea preced lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. lângă coapsă.31 Întoarcerea simplă Atacul peretelui se realizează prin oprirea vâslirilor. Pe parcursul acestei acţiuni se inspiră şi se trece în sprijin pe perete. Capul este ridicat şi privirea orientată către perete. cu picioarele grupate sub corp. iar celălalt înapoi. Întoarcerea efectivă presupune răsucirea rapidă a corpului către braţul de sprijin. care se realizează în acelaşi mod ca la start. asigură sprijinul pe apă. În finalul răsucirii în ax a corpului. iar corpul se scufundă complet. Greşeli b) la atac: ☻ oprirea mişcărilor de braţe mult prea devreme – pierderea vitezei iniţiale. braţul de atac este “aruncat” către cel de sprijin. Un braţ este orientat înainte şi reprezintă braţul de atac. .

ieşirea la suprafaţă şi continuarea înotului. Aceste greşeli modifică în sens negativ aliniamentul orizontal. ☻ gruparea picioarelor fără răsucirea corpului. b) la întoarcere: ☻ sprijinire pe marginea bazinului – determină pierderea inerţiei de mişcare la gruparea picioarelor. simultan cu ducerea capului cu bărbie în piept. se efectuează o vâslire puternică cu braţul de atac. gruparea picioarelor. Întoarcerea prin răsturnare înainte Atacul peretelui: la apropierea de perete. continuată cu o înşurubare de 900. pentru revenirea la poziţia de înot. Întoarcerea propriu-zisă: după atac. ☻ întoarcere fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. 32 . aşezarea tălpilor pe perete în poziţie laterală. ☻ sprijin prea sus sau prea jos pe perete – împingere neparalelă cu nivelul apei. Împingerea de la perete: picioarele uşor flexate execută o împingere puternică în perete. ☻ sprijin unipodal pe perete – reduce forţa de împingere. fără atingerea acestuia cu palma. efectuată doar prin flexia pronunţată a şoldurilor – împingere în decubit dorsal. începe răsturnarea spre înainte. ☻ întoarcere cu faţa scufundată – este scurtată faza următoare din nevoia de oxigen. Lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă: după întinderea complectă a corpului după un moment de alunecare pe piept (mai scurt la probele de viteză şi mai lung la cele de durată). c) la împingere şi în alunecare: ☻ împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere. iar gruparea la perete este dificilă. determinând creşterea rezistenţei la înaintare. odată cu desprinderea tălpilor de pe perete se continuă înşuruparea cu încă 900.☻ atacul peretelui cu cotul flexat – creşte rezistenţa la înaintare. încep bătăile de picioare şi după prima vâslire.

☻ împingere într-un singur picior. ☻ axul de rotaţie este mult coborât spre bazin. fapt ce va determina o scufundare prea mare şi o rezintenţă mult mărită. La întoarcerea propriu-zisă: ☻ tălpile aşezate prea sus sau prea jos pe perete. ☻ neefectuarea lucrului sub apă. ☻ nu se continuă înşurubarea. ☻ împingere spre în sus sau spre în jos. ce va conduce la poziţie prea ghemuită la perete şi eficienţă scăzută la împingere. creşterea rezistenţei de înaintare datorită poziţiei de alunecare greşite. ☻ începerea răsturnării prea târziu. . La drumul subacvatic şi ieşirea la suprafaţă: ☻ alunecare sub apă prelungită ce duce la pierderea vitezei de înot.33 Greşeli: La atac: începerea răsturnării prea devreme (picioarele nu mai ating peretele). ☻ nu se realizează prima parte a înşurubării.

“culcând” mai mult corpul pe apă. care se traduce prin craul pe spate. El foarfecă picioarele şi scoate alternativ braţele din apă.PROCEDEUL SPATE 1. În majoritatea lucrărilor de specialitate mai vechi este întâlnită această denumire. Astăzi procedeul se numeşte spate. folosit mai ales în tehnicile de salvare de la înec. sportivul american Hebner înoată proba de 100m într-o nouă tehnică. 1936 – la J. de la Stokholm.O. 34 . Pedagogul german Guts-Muts. înotând spate din craul răsturnat.O. puţin deasupra umărului.2). S-a dezvoltat în paralel cu procedul bras. 2. de la Berlin. el fiind cunoscut iniţial ca bras răsturnat. aprecia valoarea înotului spate. înotătorul A. Prima referire în acest sens este făcută în 1538. Kiefer (SUA) câştigă proba de 100m (1:05. într-un timp foarte bun la acea dată (1:21. DENUMIRE La apariţia procedeului englezii au folosit expresia back crawl. 1912 – cu ocazia J. ISTORIC Modalitatea de a înota culcat pe spate este binecunoscută din cele mai vechi timpuri. folosind “o mişcare redusă a braţelor”. 1930-1940 – japonezii perfecţionează poziţia pe apă. care intră flexate din coate. determinând “uitarea” brasului pe spate. în lucrarea “Colymbetes sive de arti natandi” a profesorului de limbi străine Nicolas Wynman. în “Gimnastica pentru tineret”.9).

în poziţie aproape verticală. • pieptul este situat peste nivelul apei. Greşeli: • menţinerea coloanei cervicale în rectitudine – spatele este uşor arcuit şi contractat static. paralelă cu corpul. O poziţie favorabilă depinde de constituţia sportivului şi de stilul său. • capul este scufundat până la nivelul urechilor. ci una dreaptă. mişcările de picioare .35 1948 – se practică “vâslitul în elice”. Drumul acvatic nu mai are o traiectorie semicirculară. • hiperflexia coloanei cervicale (bărbia prea coborâtă) şi privirea orientată înapoi. campion european în 1948 la 100m spate (1:07. • bărbia este coborâtă. facilitând trecerea umerilor peste apă. care au adoptat o poziţie mai orizontală şi au mărit lungimea vâslirilor.loviturile au un mecanism biomecanic foarte asemănător celor din procedeul craul. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul spate poziţia înotătorului este culcat dorsal: • corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi cât mai mic faţă de orizontala apei – aproximativ 10°. Structura tehnică actuală a procedeului se datorează francezului Georges Vallery. menţin . fiind adoptată poziţia “aşezat pe apă” cu şoldurile şi picioarele mult scufundate. iar privirea orientată înapoi-sus. spre vârfurile picioarelor – se modifică aliniamentul orizontal. Îmbunătăţirile ulterioare au fost aduse de înotătorii olandezi. iar • trenul inferior în uşoară imersie. care sunt acoperite de siajul produs la înaintare. americani. 3. prin flexia cotului în momentul când palma se aliniază umărului. Ele asigură înălţarea sportivului. dar mai ales de cei australieni. • umerii sunt uşor scufundaţi. De asemenea. Mişcarea picioarelor În procedeul spate. Acestea s-au desfăşurat din acel moment sub formă de “s culcat”.6).

în două faze: a) ascendentă este iniţiată când călcâiul s-a scufundat mai mult decât şezuta. Vârfurile picioarelor pot “sparge” nivelul apei. în faza descendentă. Gleznele sunt relaxate şi în uşoară inversie (vârfuri adduse – călcâie abduse) pe durata ambelor faze. în faza ascendentă. prin deranjarea curenţilor paraleli adiţionali. b) în faza descendentă • menţinerea gleznei în extensie – şodurile şi trunchiul sunt ridicate prin contraforţă şi strică aliniamentul orizontal. • flexia exagerată a şoldului – genunchiul iese din apă. gamba este mai “coborâtă” decât coapsa. determinată pasiv de presiunea apei. Această mişcare este facilitată de atracţia gravitaţională şi asigură doar anihilarea inerţiei mişcării ascendente. Când câlcâiul se situează din nou sub nivelul şezutei se iniţiază un nou ciclu de mişcare. genunchiul este mai flexat decât la craul. • flexia gleznei . fiind influenţată de constituţia înotătorului. b) descendentă sau pregătitoare se realizează prin extensia articulaţiei coxofemurale. Ele sunt iniţiate din articulaţiile coxofemurale şi se execută alternativ. de forţa braţelor şi de ritmul loviturilor. se recomandă conservarea forţei propulsive a picioarelor. determinând o creştere a rezistenţei de formă. iniţiată la nivelul şoldului. fazei ascendente a mişcării de picioare spate îi corespunde faza descendentă a mişcării de picioare craul. sau se pot situa sub oglinda ei. coapsa este deplasată în sus. obţinută doar prin lovituri foarte puternice. Prin flexia genunchiului. Amplitudinea mişcărilor variază între 20 şi 30 cm. Prin flexia şoldului. pentru sprintul final în cursa de 100 m şi partea a doua a probei de 200 m. corectând deplasările în plan orizontal produse de mişcările alternative ale braţelor. iar apa este presată pe această direcţie cu faţa dorsală a piciorului. Deosebirea majoră între aceste structuri motrice este că la spate. În general. Mişcarea de biciuire a apei.limitează suprafaţa de presiune pe apă. se realizează “mişcări de pedalare”. Acţiunile motrice se realizează în plan vertical. numindu-se şi “mişcări de forfecare”. Din punct de vedere biomecanic. Greşeli: a) în faza ascendentă • hiperflexia genunchiului – gamba este coborâtă aproape la verticală.echilibrul şi aliniamentul lateral. continuă cu extinderea energică a genunchiului şi se finalizează când membrul inferior este poziţionat imediat sub nivelul apei. Este accentuată faza ascendentă. 36 .

cu palma orientată în exterior. Din punct de vedere biomecanic. prin uşoara flexie a articulaţiei pumnului se realizează prinderea apei în căuşul palmei. se sugerează înotătorului să lovească o minge. • mişcări neregulate. În general. de frecare şi turbionară). Structura globală a acţiunii braţelor include: a) drumul acvatic. în vederea unei execuţii corecte. iar eficienţa scade simţitor. De asemenea.37 c) pe mişcarea în ansamblu • execuţie la o adâncime prea mare.împingerea se desfăşoară prin extinderea cotului şi presarea apei în jos. odată cu aplicarea teoriei portanţei asupra mecanismului mişcărilor de înot. Braţul pătrunde în apă înainte. În final. . . Această convingere a apărut după anularea teoriei propulsiei prin rezistenţă. toate aceste greşeli produc o creştere substanţială a rezistenţei hidrodinamice (frontală. iar mişcările se realizează cu un consum energetic ridicat. Rolul lor este propulsiv. Degetul mic intră primul în apă. când între antebraţ şi braţ se formează un unghi de aproximativ 90-100°. • mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. spre exterior. propulsiv. Astfel. braţul este poziţionat lângă corp. În continuare. şi în procedeul spate braţele lucrează alternativ ciclic. mai precis.intrarea braţului şi prinderea apei. .tracţiunea se execută pe un traseu semicircular. propulsia se bazează pe portanţă şi nu pe forţă de rezistenţă. la amplitudine. cu deplasări minime spre înapoi. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a articulaţiei cotului şi se finalizează când mâna ajunge în dreptul umărului. Astfel. cu deplasări minime spre înapoi. lângă cap. se desfăşoară în trei faze: . procedeul spate este considerat o versiune răsturnată a procedeului craul. mişcările desfăşurându-se predominant în lateral şi pe verticală. Mişcările de braţe Asemănările tehnice între craul şi spate sunt evidente şi în cazul mişcărilor de braţe. Ca şi la craul. de forţă). • membre inferioare extinse din genunchi – încordare inutilă a musculaturii. iar palma orientată spre fundul piscinei. nu la parametrii dinamici.se depărtează doar gambele în plan sagital. apoi în sus. în jos. se realizează şi mişcări puţin dominante spre înapoi (dominanţa se referă la parametrii spaţiali. • acţiuni iniţiate din genunchi .

braţul este dus înainte. “Cotul coborât” este cea mai serioasă greşeală mecanică. creşte ritmul mişcărilor. şi urmăreşte păstrarea sprijinului pe porţiuni de apă care nu se deplasează sub formă de curent în sensul opus înaintării. dar şi pe ligamntul coracoacromial (Kenedy. Mişcările braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal. Prin flexia progresivă a umărului. palma este reorientată în exterior. pregătind intrarea în apă.scurtează împingerea şi. Greşeli: a) la intrarea braţului: • pătrunderea braţului în apă în exterior sau în interior. • “trântirea” braţului pe apă – scade viteza de înaintare aproape la jumătate şi creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor. 1978). Acestea sunt determinate de frecarea capului proxim al humerusului pe tendonul supraspinosului şi bicepsului. cu palma orientată iniţial spre interior. Ea provoacă dureri cronice ale umărului. 38 . aliniamentul lateral este deranjat prin scoaterea şoldurilor şi a picioarelor de pe linia de înaintare. • scoaterea braţului prea devreme din apă . Vâslirea este uniform accelerată şi se efectuează cu “cotul înalt”. peste nivelul mâinii.b) drumul aerian (revenirea) necesită o reorientare a palmei spre coapsă. • coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. de “s culcat”. prin deplasarea bazinului şi a picioarelor în lateral. determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului. pentru întâmpinarea unei minime rezistenţe la degajarea din apă a braţului. Vâslirea descrie un parcurs sinusoidal. c ) pe drumul aerian: • scoaterea întâi a degetului mic din apă – mişcarea este restrictivă şi obositoare. fiind în uşoară extensie. în compensaţie. Când mâna trece prin dreptul feţei. • vâslire cu cotul extins pe un traseu semicircular – modifică aliniamentul orizontal. • neorientarea palmei spre fundul piscinei la finalul împingerii – generează o scufundare pronunţată a corpului. • revenire executată cu deplasarea braţului prin lateral. peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul lateral şi determină o înaintare şerpuită. • introducerea braţului cu cotul în flexie – creşte rezistenţa la înaintare şi scurtează lungimea tracţiunii (a vâslirii în ansamblu). aproape de oglinda apei – mişcarea este grea şi nu permite trecerea umărului peste apă. b) pe vâslire: • relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă.

gura fiind menţinută permanent peste nivelul apei. Coordonarea braţe-picioare Sunt executate şase bătăi la un ciclu de braţe. Coordonarea braţelor Un braţ pătrunde în apă. cu rol de înălţare şi facilitare a rulării corpului în ax. este posibil ca un braţ să aplice forţă propulsivă imediat ce celălalt a încetat presiunea pe apă sub coapsă. Coordonarea picioarelor Când un picior atinge punctul cel mai înalt al bătăii. care favorizează biciuirea apei. În acest caz. Fiecărei vâsliri îi corespund trei lovituri. . creşte rezistenţa de formă în detrimentul forţei propulsive. Astfel. Greşeli: • mişcări mai puţin frecvente de picioare – se schimbă dezavantajos poziţia corpului spre verticală. celălalt este în poziţia cea mai adâncă. Coordonarea braţelor cu respiraţia Deşi pentru a respira nu sunt probleme deosebite. când celălalt finalizează mişcarea în jos.39 • menţinerea umerilor paraleli cu suprafaţa apei. • mişcări sacadate ale braţelor – determină lipsa cursivităţii. înotătorul intră în apă. Se expiră pe gură şi pe nas. Există însă o scurtă suprapunere a fazelor ascendente. Startul După primul semnal al arbitrului. iar pentru expiraţie – revenirea celuilalt. Greşelile amintite determină dominanţa în vâslire a forţei de rezistenţă comparativ cu portanţa. precizăm că momentul favorabil pentru inspiraţie este revenirea unui braţ. a posibilităţii de cuplare şi combinare eficientă a fragmentelor de mişcare. fără rotarea corpului în ax – mâna este scoasă înaintea umărului şi corpul se scufundă. Se inspiră pe gură o cantitate medie de aer.

mişcându-se în această situaţie simultan şi ondulatoriu. umerii sunt mai aproape de axa de rotaţie. Comanda regulamentară precedentă acestei faze este un semnal sonor . b) la elan 40 . Braţele se deplasează lângă cap. Vârfurile picioarelor realizează sprijinul imediat sub nivelul apei. sirenă. iar după ce au depăşit capul. În aceast caz. La comanda “Luaţi locurile!” se flexează coatele şi se apropie pieptul de perete. Picioarele pot lucra şi fluture. Lucrul sub apă pregăteşte revenirea la suprafaţă. Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă. Elanul se realizează printr-o extensie energică a întregului corp.În poziţie iniţială el este orientat cu faţa la peretele piscinei. pistol. peste nivelul apei. cu picioarele în sprijin ghemuit pe acesta şi mâinile pe mânerele blocstartului. uşor asimetric şi depărtat la lăţimea umerilor. • lipsa ridicării în braţe prin flexia coatelor pentru apropierea pieptului de perete – elan scurt datorită deplasării bazinului prin apă. Drumul aerian se execută cu corpul bine arcuit. Greşeli: a) în poziţia iniţială • dispunerea greşită a vârfurilor picioarelor pe perete – împingere ineficientă. pentru a reuşi trecerea picioarelor peste apă. Întâi se efectuează o uşoară ridicare a braţelor şi o coborâre a bărbiei în piept pentru a schimba direcţia de deplasare dinspre în jos . picioarele încep să bată pentru înălţare. Şoldurile pătrund puţin în urma locului unde a intrat capul. faţa dorsală a unei mâini se aşează în palma celeilalte. Braţele pot fi deplasate peste apă cu coatele extinse.în sus. După depăşirea celui mai înalt punct al traiectoriei. După o scurtă alunecare. iar privirea este orientată spre celălalt capăt al bazinului. dar şi în flexie. Printr-o singură vâslire se ajunge la suprafaţă pentru inspiraţie şi pentru continuarea cursei prin mişcări ritmic coordonate. Pentru a reuşi o intrare hidrodinamică. iar picioarele puţin în urma şoldurilor. uşor prin lateral. coatele se extind energic. către suprafaţă. se realizează o uşoară flexie a şoldurilor.fluier.

Alunecarea se realizează sub “oglinda apei”. Întoarcerea în plan orizontal se realizează în principal prin pivotare. sub nivelul apei. braţul de atac coboară lângă coapsă. corpul. Atacul peretelui constă în oprirea vâslirilor şi poziţionarea braţului de atac în interior peste linia mediană a corpului. cu cotul în uşoară flexie.41 • nevalorificarea rolului conducător al capului. prin extensia cotului şi împingerea în perete. Întoarcerea propriu-zisă este precedată de o inspiraţie profundă. înainte. Ea va fi lungă şi rapidă dacă împingerea s-a efectuat spre înainte. Acum întregul corp este scufundat. plantele sunt sprijinite pe perete.7. Împingerea din perete se execută simultan cu avântarea braţelor peste cap. c) în zbor • deplasarea picioarelor prin apă sau atingerea ei cu spatele. . aproximativ unde mâna luase contact cu acesta. în poziţie aproape orizontală – creşte rezistenţa la înaintare. În final. într-o poziţie grupată. Lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă se realizează identic ca după start. Celălalt braţ realizează sprijinul pe apă şi este poziţionat lângă coapsă. nu se realizează extensia gâtului – “cade” bazinul. Întoarcerea În procedeul spate se execută în special două tipuri de întoarceri: • în plan orizontal sau în “farfurie” şi • prin semirostogolire. pentru a evita turbulenţa de suprafaţă. apropiindu-se de perete. Simultan se extinde energic gâtul şi se scufundă capul şi trunchiul. Prin flexia şoldurilor şi a genunchilor. d) în faza lucrului sub apă şi la revenire • mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. când corpul se situează pe noua direcţie. • vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială. • braţele sunt deplasate lângă cap doar prin înainte şi nu prin lateralînainte – spatele şi bazinul nu sunt “trecute” peste apă. Pe măsură ce picioarele se deplasează peste apă. sportivul se poate întoarce în plan orizontal. Fiecare dintre aceste întoarceri prezintă câte o variantă. pivotează către braţul de atac. Odată cu atingerea peretelui sub nivelul apei. numite Naber şi Kiffer. 3.

mişcarea de rotaţie se opreşte. Avantaje: . faza întoarcerii propriu-zise se realizează astfel: după o semirostogolire spre înapoi. • sprijin prea înalt sau prea coborât pe perete – determină o împingere neparalelă cu nivel apei. urmată imediat de împingere în perete. fără pivotare în plan orizontal. printr-o semirostogolire înainte.prin regulament nu sunt permise mişcări ondulatorii pentru a reveni la suprafaţă.inspiră în timpul întoarcerii propriu-zise. Întoarcerea prin semirostogolire reprezintă continuarea unei semirostogoliri cu o pivotare. fără a depăşi perpendiculara apei.în toate fazele întoarcerii capul este menţinut deasupra apei.sportivul apreciază mai corect distanţa faţă de perete. pentru sprijinirea plantelor pe perete. În acest caz. Dacă la celelalte întoarceri. întoarcerea se execută spre stânga. a) la întoarcerea propriu-zisă • sprijinul unipodal pe perete – reduce forţa de împingere. O formă a acestei întoarceri este practicată în proba de mixt. în acest caz este efectuată spre partea opusă.Varianta Naber se desfăşoară asemănător întoarcerii prin pivotare. . prin semirostogolire sau pivotare. spre fundul piscinei. cu următoarele diferenţe: . . iar corpul pivotează în poziţie grupată. Deoarece prin regulament este interzisă schimbarea poziţiei corpului (culcat dorsal) cu mai mult de 90° în plan vertical. dacă braţul drept realizează atacul. cu deplasarea trunchiului peste apă. picioarele pot fi deplasate peste sau sub nivelul apei. întoarcerea propriu-zisă se realizează către braţul de atac. propulsia se realizează pe o parte. . b) la împingere şi în alunecare 42 . De exemplu. Greşeli: • la atac • oprirea lucrului de braţe mult prea devreme şi alunecare către perete – pierderea vitezei iniţiale.întoarcerea propriu-zisă se realizează pe o parte a corpului. în trecerea de la procedeul spate la bras.realizează mai rapid întoarcerea deoarece trunchiul său nu mai întâmpină rezistenţa apei. revenindu-se cu faţa în jos. . • întoarcere efectuată fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. Varianta Kiffer permite înotătorului să se răstoarne cu faţa în jos (culcat ventral) după ce braţul de atac a depăşit mediana corpului şi s-a sprijinit în partea opusă pe perete.

dar în limite regulamentare. interzice acestă variantă. c) în lucrul sub apă şi la revenirea spre suprafaţă • aceleaşi greşeli ca la start. considerată dăunătoare sănătăţii. Homer povesteşte că “Ulise înota cu mişcări rotunde. În secolul al XIX-lea apar primele informaţii cu caracter sportiv din domeniul înotului. Între anii 1900-1930 se înoata bras într-o poziţie foarte înaltă. datorită unui regulament competiţional mai puţin clar. a demonstrat o tehnică cu corpul mult scufundat. întinzându-şi braţele prin apă”. unde pentru prima dată un înotător. În decursul timpului. cele mai importante fiind înregistrate în cadrul şcolii japoneze de înot.A. ISTORIC Procedeul este cunoscut încă din antichitate. este înregistrată o descriere tehnică a brasului. în lucrarea “Colymbetes sive de arti natandi”.43 • împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere. În anul 1935. Osaky.N. unii înotători au început să scoată braţele din apă la revenire. • menţinerea braţelor lângă corp în timpul şi după împingerea în perete – încetinirea alunecării. denumite după verbul din limba franceză brasser –a amesteca cu putere. cu capul mult ridicat şi mişcări laterale ample – denumit “brasul german”. unde “mişcările de bras sunt folosite mai ales pentru probele pe distanţe lungi. F. procedeul a suferit numeroase perfecţionări. . particularizat prin vâsliri lungi ale braţelor. apare între anii 1950 – 1957. În Odiseea. cum ar fi cazul cursei de o milă pe Tamisa”. În anul 1957. “Brasul sub apă”. PROCEDEUL BRAS DENUMIRE Acţiunile motrice specifice acestui procedeu sunt mişcări circulare. realizate în apnee prelungită.I. dând naştere unui procedeu nou denumit “fluture – bras”. În 1538.

În finalul acţiunii. În acestă variantă. Mixt individual. Pe parcursul extinderii progresive a genunchilor. realizează flexia genunchilor simultan cu o uşoară flexie a şoldurilor. şoldurile sunt mai coborâte. printr-o mişcare “îngustă”. cu presiuni minime înapoi. sau imediat sub orizontala apei. ele sunt extinse şi adduse (vârfurile depărtate şi călcâiele apropiate la poziţia iniţială). când sunt apropiate spre şezută. pe întreg ciclul de vâslire. abducţie). Brasul delfinizat. umerii sunt ridicaţi din apă şi proiectaţi înainte printr-o mişcare mai puternică a membrelor inferioare. în jos şi apoi în interior. Mixt respectiv 100 m. COMPONENTE STRUCTURALE Mişcările de picioare În procedeul bras. iar pentru diminuarea rezistenţei frontale. este particularizat prin deplasări în plan vertical. procedeul bras se înoată în probele de 100 şi 200 m. Brasul tradiţional este caracterizat printr-o poziţie orizontală. tălpile presează apa pe o traiectorie semicirculară. uşor în exterior. Şoldurile se flexează când bazinul coboară şi trunchiul se ridică pentru inspiraţie. iar moleculele de apă alunecă lent în jurul lor. pronaţie. şoldurile fiind menţinute la suprafaţă. depărtate aproximativ la lăţimea umerilor. Între cele două faze ale lucrului picioarelor se înregistrează un moment de alunecare. al treilea procedeu în probele de Mixt individual. determinând formarea de curenţi turbionari mici. pentru a nu scoate călcâiele afară din apă. preluând de la mişcarea braţelor faza de împingere. al doilea schimb la ştafeta de 4x100 m. modificându-şi treptat unghiul de atac. coapsele prezintă o suprafaţă progresiv înclinată. mişcarea în ansamblu având aspect ondulatoriu. numită şi împingere – asigură înaintarea. Bras şi ştafeta de 4x50 m.Astăzi se înoată “brasul tradiţional” şi “brasul delfinizat”.simetrică şi se realizează în principal în plan orizontal.O. Mixt. Utilitar şi de agrement: este cel mai utilizat procedeu pentru agrement şi deosebit de valoros pentru scopuri utilitare cu caracter militar. Astfel. Utilizarea procedeului: Competiţional: la J. b) faza propulsivă. Faza propulsivă este uniform accelerată şi se realizează în interiorul liniei umerilor. Se execută în două faze: a) faza pregătitoare – picioarele. În momentul maxim al flexiei gambelor pe coapse. Acţiunea este simultan. 44 . picioarele au un important rol propulsiv. picioarele sunt în eversie (mişcare complexă – flexie. Bras. Picioarele acţionează asemănător elicei unui vapor. La CM se înoată şi în proba de 50 m.

45

Greşeli a) în faza pregătitoare:

☻ flexia pronunţată a şoldurilor – coapsele sunt poziţionate spre verticală, determinând o suprafaţă aproape plană şi creşterea rezistenţei de formă; ☻ menţinerea călcâielor apropiate şi depărtarea gununchilor – determină rezistenţă crescută la înaintare, propulsia (faza următoare) fiind realizată direct spre înapoi;
☻ depărtarea călcâielor şi menţinerea genunchilor apropiaţi – propulsia va fi realizată mult spre exterior;

b) în faza propulsivă: ☻ împingerea cu gleznele în extensie – apa este lovită de sus în jos şi spre înapoi, fără efect propulsiv; ☻ orientarea asimetrică a picioarelor – unul loveşte apa, celălalt o împinge; c) pe mişcarea în ansamblu: ☻ executarea mişcării la o adâncime prea mare sau imediat sub nivelul apei; ☻ mişcări scurte, cu frecvenţă mare şi amplitudine mică; ☻ acţiuni iniţiate din genunchi – eficienţă scăzută. Mişcările de braţe Prin traiectoria descrisă, braţele asigură faza de tracţiune (propulsivă), precum şi înălţarea corpului pentru executarea inspiraţiei şi diminuarea rezistenţei frontale.

Mişcările se realizează simultan – simetric, pe sub nivelul apei, pe durata a două faze: a) energic de tracţiunea – prin flexia articulaţiilor mâinilor se realizează prinderea apei. Apa este împinsă spre exterior, în afara lăţimii umerilor, pe o traiectorie oblic, lateral şi în jos. Presiunea asupra apei continuă spre exterior şi în jos, cu deplasări minime spre înapoi, prin flexia progresivă a coatelor. Când mâinile, coatele şi umerii se aliniază şi când între antebraţ şi braţ se formează un unghi de aproximativ 900, braţele se apropie trunchi

46

47

“strângerea umerilor”. Apoi, palmele presează spre interior şi în sus, către piept. Presiunea este întreruptă când palmele se apropie una de cealaltă, “faţă în faţă”, la aproximativ 10 cm. b) Revenirea se realizează prin extinderea spre înainte şi orientarea palmelor în jos. Pe sfârşitul fazei de tracţiune, când braţele încep să se apropie, umerii se ridică din apă, pentru inspiraţie şi pentru a permite flexia minimă a soldurilor. Acceleraţia maximă se înregistrază în momentul “strângerii coatelor”. Greşeli a) la tracţiune: ☻ vâslire “îngustă”, cu exercitarea presiunii mai mult spre înapoi cu mâinile ca “padelele” – propulsia este dominată de rezistenţă; ☻ vâslire “largă” – presiunea este exercitată mult peste lăţimea umerilor; nu se realizează înălţarea. – forţa tracţiunii este diminuată, iar prelungirea traiectoriei nu compensează frânarea la deplasarea braţelor spre trunchi; ☻ orientarea palmelor faţă în faţă înainte de a se alinia coatele şi umerii – apa este comprimată sub piept, diminuând eficienţa vâslirii; b) la revenire: ☻ poziţionarea mâinilor în extensie; ☻ depărtarea mâinilor una de cealaltă – în ambele cazuri creşte rezistenţa la înaintare. Coordonarea braţe – picioare

48 . Coordonarea braţelor cu respiraţia În coordonarea vâslirii se realizează o respiraţie la un ciclu de braţe. odată cu revenirea braţelor şi pe prima parte a tracţiunii se realizează expiraţia. între finalul mişcării de picioare şi îniţierea unei noi vâsliri. În momentul grupării braţelor la piept.Sunt practicate trei tipuri de coordonari: continuă. ☻ momentul de alunecare după terminarea ciclului este mult prelungit – duce la o importantă pierdere de viteză. picioarele realizează împingerea când braţele revin înainte. În coordonarea de alunecare există un timp de alunecare a corpului pe apă. deoarece asigură cursivitatea propulsiei. pe timpul fazei prăgătitoare a mişcării picioarelor (grupare) începe apucarea apei. Cea mai eficientă este coordonarea de suprapunere. Astfel. În coordonarea de suprapunere. În coordonarea continuă vâslitul începe pe finalul fazei propulsive a mişcării de picioare. de alunecare şi de suprapunere. diminuând eficienţa vâslirii. odată cu ridicarea umerilor se realizează inspiraţia. Greşeli ☻ flexia genunchilor şi şoldurilor prea devreme pe tracţiune – creşte rezistenţa la înaintare. Acest tip de coordonare este utilizat de marea majoritate a înotătorilor de performanţă.

49 Startul Primele faze ale startului se realizează asemănator celor descrise la startul de craul (poziţia pe blocul de start. lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. . pentru a permite efectuarea eficientă a lucrului sub apă. pe lângă corp. se efectuează o mişcare de împingere cu picioarele. urmat de un scurt moment de alunecare. Când braţele. elanul şi drumul aerian). După realizarea tracţiunii. urmează o împingere uniform accelerată. Intrarea în apă se realizează la o adâncime mai mare. continuat de vâslirea normală a braţelor şi revenirea la suprafaţă. După un moment de alunecare pe sub apă. Revenirea braţelor se efectuează cu braţele mult flexate şi prin faţa corpului. Greşeli a) la intrarea în apă: ☻ pătrunderea la o adâncime prea mică – se revine la suprafaţă mai devreme. în drumul lor spre înainte. apropierea coatelor (mai redusă decât la înotul de suprafaţă). ajung aproximativ în dreptul pieptului. până la întinderea complectă a braţelor. ☻ pătrundera la o adâncime prea mare – nu se revine la timp pentru inspiraţie şi apare senzaţia de sufocare. înotătorul execută o vâslire lungă. b) la lucrul sub apă: ☻ nu se efectuează lucrul sub apă – scade eficienţa startului. Diferă intrarea în apă. După terminarea revenirii braţelor. fără efectuarea lucrului sub apă. începe faza pregătitoare a mişcării picioarelor (flexia).

Lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă se efectuează identic cu acţiunile efectuate la start.Întoarcerea În acest procedeu. 50 . întoarcerea propriu-zisă. Caracteristic întoarcerii de bras este atacul peretelui care se realizează prin aşezarea ambelor palme pe perete în acelaşi timp (nu şi la acelaşi nivel) cu menţinerea umerilor paraleli cu orizontala apei. împingerea şi alunecarea sunt asemănătoare fazelor corespondente ale întoarcerii simple de craul.

ale întregului corp. 1953 – FINA omologhează prin regulament tehnica acestui procedeu întro formă apropiată de cea practicată astăzi. 1945 – sportivul rus C.Mondiale se înoată şi în probele de 50 m. de la Melbourne toţi participanţii înoată delfin. Mixt. procedeul se înoată în probele de 100 m. al treilea schimb la ştafeta de 4x 100 m. În programul Camp. Mixt. în funcţie de fazele ciclului de vâslire: • în timpul lucrului acvatic al braţelor poziţia se orizontalizează cât mai mult. Deoarece procedeul se realizează prin mişcări ondulatorii.51 PROCEDEUL FLUTURE DENUMIRE Procedeul se numeşte fluture sau delfin datorită mişcărilor fluturate.O. . Procedeul nu a fost omologat. Meskhov îmbunătăţeşte tehnica lucrului de picioare. ondulatorii. Utilizarea procedeului: Competiţional: în programul J. 1948 – la J. şi ştafeta de 4x50 m. ISTORIC 1935 – Jack Sieg. lipsindu-i laba unui picior. de la Londra şi în 1952 la cele de la Stockholm se înoată fluture cu mişcare de picioare bras. şi 400 m. mişcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. corpul marchează trei poziţii intermediare. 1956 – la J. Utilitar şi de agrement: în general se înoata numai de înotătorii experimentaţi. 200 m. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul fluture (delfin) poziţia adoptată este decubit ventral.O. recordman mondial.. Mixt individual. Primul înotător de fluture a fost maghiarul Tumpek. folosind mişcări de picioare bras. care a executat lovituri delfin deoarece era infirm. demonstrează pentru prima dată acest procedeu.. student al Universităţii Iowa (SUA).O. primul procedeu în probele de 200 m.

• cea de-a doua lovitură a picioarelor proiectează bazinul peste nivelul apei. În timpul bătăilor. de altfel corpul în ansamblu realizează o mişcare ondulatorie iniţiată şi amplificată la nivelul coloanei cervicale. cu rol de învingere a inerţiei loviturii în jos. În coordonarea braţe-picioare. supinaţie. În condiţiile orientării corecte a picioarelor în uşoară inversie. Greşeli ☻ scufundare insuficientă a capului după introducerea braţelor în apă – întârzie ridicarea bazinului. ☻ realizarea unor mişcări ondulatorii exagerate – creşte rezistenţa de formă şi rezistenţa valurilor. prin extinderea genunchilor şi “biciuirea” apei. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă.• pe parcursul primei bătăi a picioarelor (se coordonează două bătăi la un ciclu de braţe). În punctul final. 52 . iar a doua asigură o poziţie înaltă a corpului pe suprafaţa apei. Mişcările de picioare se desfăşoară sub forma unor ondulaţii. Faza descendentă este uniform accelerată. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldurilor. Mişcările de picioare Loviturile sau bătăile determină înălţarea sportivului. determinate pasiv de presiunea apei pe feţele dorsale ale picioarelor. prima lovitură este propulsivă. facilitând înaintarea şi. b) ascendentă. când flexia şoldurilor este de aproximativ 70-80°. cu rol de înălţare. Se execută prin extinderea simultană a şoldurilor şi genunchilor. Finalul acţiunii presupune “străpungerea” suprafeţei apei cu călcâiele. sau pregătitoare. fără efort muscular excesiv. flexia genunchilor şi extensia gleznelor. la un ciclu de braţe se realizează două bătăi de picioare. bazinul este orientat în sus şi înainte către suprafaţa apei. adducţie). Acţiunea picioarelor este simultană şi se realizează în principal în plan vertical. deplasarea braţelor peste apă. Mişcările de picioare în ansamblu se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (flexie plantară. gambele continuă mişcarea spre fundul piscinei. genunchii se menţin uşor depărtaţi în scopul orientării picioarelor în uşoară inversie. aceste structuri motrice asigură şi propulsia – înaintarea. prin schimbarea direcţiei de mişcare. în special.

c) pe întreaga mişcare: ☻ execuţie la adâncime prea mare.tracţiunea se execută pe un traseu semicircular.53 Greşeli a) în faza descendentă: ☻ flexie în articulaţiile gleznelor – limitează suprafaţa de presiune pe apă. ☻ acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor. ☻ flexie exagerată a şoldurilor – coapsele se deplasează spre verticală. cu coatele în uşoară flexie. se prinde apa în căuşul palmelor – se realizează sprijinul. a) .intrarea braţului în apă şi prinderea apei. descris spre exterior şi în jos. Mâinile. înclinate la aproximativ 45°. propulsiv. . Propulsia este dominată de forţa portantă. Ele au rol propulsiv. nu de forţa de rezistenţă. ☻ mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. Braţele pătrund uşor în lateral. în procedeul fluture braţele lucrează simultan simetric. spre interior şi în sus. desfăşurându-se predominant în lateral şi pe verticală. include trei faze: . lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer. b) în faza ascendentă: ☻ flexia genunchilor – gambele sunt scoate din apă. Apoi. ☻ menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea inutilă a membrelor inferioare. Mişcările de braţe Din punct de vedere biomecanic. fără eficienţă. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a articulaţiilor pumnilor şi coatelor. Structura defalcată a acţiunii braţelor este: drumul acvatic. determinând creşterea rezistenţei la înaintare. degetele iau primele contactul cu apa. “taie” suprafaţa apei. cu deplasări minime spre înapoi. cu deplasări minime spre înapoi. Urmează extinderea coatelor şi presarea apei în exterior peste lăţimea umerilor.

lângă corp. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt. Braţele sunt orientate în sus. coatele fiind uşor flexate. 54 . b) drumul aerian constă în deplasarea braţelor peste apă.. eliptic. Braţele revin cât mai aproape de corp. palmele presează apa în exterior. iar palmele spre coapse pentru a pregăti degajarea din apă.împingerea. în jos şi spre înapoi. Acţiunile braţelor sunt favorizate de mişcările ondulatorii ale corpului. prin extinderea coatelor. pe un traseu asemănător “găurii de cheie”.” peste nivelul mâinii. Braţele vâslesc sinusoidal.

faţa este degajată din apă şi se inspiră pe finalul împingerii şi în prima parte a drumului aerian. capul se ridică. . b) pe vâslire: ☻ relaxarea articulaţiilor mâinilor – scade presiunea exercitată pe apă. • prin extensia coloanei cervicale. Această mişcare este accentuată pentru a asigura sprijinul pe apă. • când mâinile ajung în dreptul umerilor. capul se scufundă înaintea braţelor şi se expiră. Se inspiră o cantitate medie de aer. c) pe drumul aerian: ☻ revenirea braţelor cu coatele extinse – corpul se scufundă. A doua bătaie se desfăşoară pe revenire (drumul aerian). măreşte ritmul mişcărilor. ☻ scoaterea braţelor prea devreme din apă – scurtează împingerea şi. a) Coordonarea braţe-picioare Cea mai frecventă coordonare braţe-picioare este de două bătăi la un ciclu de braţe. Coordonarea braţelor cu respiraţia În procedeul fluture respiraţia se desfăşoară astfel: • în momentul apucării apei. în compensaţie. ☻ coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. Prima bătaie de picioare are rol propulsiv şi se realizează în timpul vâslirii. Inspiraţia se poate efectua la unul sau două cicluri de braţe. ☻ menţinerea cotului extins pe tracţiune – determină înălţarea exagerată a corpului. determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer. ☻ introducerea mâinilor imediat lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţelor sub apă şi scurtează tracţiunea. ☻ plesnirea braţelor pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor.55 Greşeli la intrarea braţului: ☻ pătrunderea braţelor în apă în exterior – reduce viteza de înaintare. în timpul trecerii braţelor peste nivelul acesteia.

în faza lucrului sub apă se execută două mişcări de picioare. deoarece umerii se ridică nejustificat de mult. în coordonare specifică cu o vâslire simultan simetrică.Nu este recomandată apneea. Particularitatea acestei structuri tehnice este că. ☻ expiraţie incompletă – aceasta este continuată şi afară din apă. deoarece este realizată biomecanic asemănător întoarcerii de bras. • faza lucrului sub apă – se desfăşoară conform celor descrise la startul de fluture. când faţa revine în apă. desfăşurată prin răsucirea capului. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas. Greşeli ☻ capul revine în apă după braţe – este întârziată tracţiunea. Startul În procedeul fluture. scurtând durata inspiraţiei. startul se desfăşoară asemănător celui de bras şi craul. apare senzaţia de sufocare. 56 . Caracteristice sunt: • atacul peretelui – mâinile se dispun simultan şi la acelaşi nivel. Nu este eficientă respiraţia laterală. Întoarcerea Ca şi startul. întoarcerea la delfin nu necesită o descriere aparte.

deseori folosită în cadrul centrelor de învăţare a înotului. duce la însuşirea unei tehnici rudimentare de înot. ajungându-se în final la coordonarea părţilor componente şi executarea globală a procedeului de înot. Învăţarea analitică prezintă marele avantaj de a conduce spre o învăţare corectă şi durabilă a tehnicii de înot. în mod special a celei de competiţie.  însuşirea alunecării pe piept şi pe spate. prin gradarea treptată a însuşirii structurilor tehnice specifice procedeelor de înot. sunt necesari aproximativ doi ani.  însuşirea plutirii pe piept şi pe spate. permite o individualizare strictă în procesul de învăţare. coordonat cu respiraţia. 1.  însuşirea tehnicii startului. Pentru o însuşire corectă a tehnicii celor patru procedee sportive de înot.  însuşirea tehnicii respiraţiei acvatice. mai mult de .  însuşirea săriturilor simple în apă. Învăţarea globală. Succesiunea metodică de predare şi însuşire: • Structuri tehnice specifice etapei de iniţiere:  adaptarea şi obişnuirea cu apa.  însuşirea tehnicii lucrului membrelor superioare.  însuşirea coordonării lucrului membrelor inferioare cu cele superioare şi coordonarea cu respiraţia. elimină greşelile de tehnică.  însuşirea tehnicii întoarcerilor.  perfecţionarea structurilor tehnice. coordonat cu respiraţia. Dezavantajul acestui tip de învăţare constă în durata relativ mare a procesului de învăţare – perfecţtionare. • Structuri tehnice specifice tehnicii procedeelor de înot:  însuşirea tehnicii lucrului membrelor inferioare.57 Particularităţi metodologice şi organizatorice ale predării înotului analitică Metode de învăţare globală Metoda de învăţare analitică presupune învăţarea tehnicii procedeelor sportive de înot.

 însuşirea alunecării pe piept şi pe spate. Succesiunea metodică a mijloacele de învăţare:  mijloace specifice lucrului pe uscat. • Durata medie a subetapei: 1 an. • Obiective tehnice: învăţarea şi perfecţionarea tehnicii procedeelor sportive de înot.).  mijloace specifice lucrului în apă. (cu partener.  bras. • Succesiunea metodică de abordare a procedeelor:  craul şi spate simultan. • Obiective tehnice:  obişnuirea şi acomodarea cu apa. • Durata medie a etapei: 15 lecţii de o oră.  însuşirea respiraţiei acvatice. cu mijloace ajutătoare.  însuşirea plutirii pe piept şi pe spate.  mijloace specifice pentru perfecţionarea structurilor tehnice şi a procedeului de înot. 2. Trecerea ulterioară la însuşirea unei tehnici corecte necesită un timp îndelungat.  jocuri pregătitoare însuşirii tehnicii de înot. Etapa a III-a: Antrenament sportiv (subetapa I-a) • Vârsta optimă: 8 –9 ani.  mijloace specifice lucrului pe sau la marginea bazinului. însă. antrenament şi performanţă sportivă la înot Etapa I-a: Iniţiere • Vârsta optimă: 6 – 7 ani. Durata iniţieri este.  fluture. deoarece sunt necesare multe mijloace specifice de corectare a deprinderilor însuşite greşit.  însuşirea săriturilor simple ăn apă. • Durata medie a etapei: 1½ .menţinere la suprafaţa apei sau a unui înot pe distanţe scurte. Etapizarea procesului de învăţare – perfecţionare. în medie 20 de lecţii.2 ani.etc. scurtă. 58 . Etapa a II-a: Învăţarea – perfecţionarea tehnicii procedeelor sportive de înot • Vârsta optimă: 6 – 8 ani.

100 m. băieţi 3 ani.  dezvoltarea calităţilor motrice specifice înotului. • Obiective de performanţă:  dezvoltarea calităţilor motrice specifice în concordanţă cu nivelul de dezvoltare somatică şi funcţională a organismului.  Procedee: 50 m – toate procedeele.  participarea în competiţiile de înot pe grupe de vârstă. • Durata etapei: 2 ani. • Obiective de performanţă:  adaptarea organismului în mod treptat la cerinţele antrenamentului sportiv de performanţă. 100 m – craul şi fluture. pe  Grupa a II-a: sprint prelungit şi semifond. . • Obiectiv de performanţă: obţinerea categoriei a II-a de clasificare sportivă la înot. băieţi 10 – 12 ani. 200 m – craul. Etapa a IV –a: Pregătire sportivă de performanţă. băieţi 13 – 14 ani. • Obiective tehnice: perfecţionarea permanentă a tehnicii celor patru procedee sportive de înot. • Obiective tehnice: perfecţionarea tehnicii procedeelor de înot raportat la schimbările care au loc în organismul înotătorilor generate de vârsta pubertară. (subetapa a II-a) • Vârsta optimă: fete –9 – 11 ani. Etapa a V-a: Specializarea înotătorilor pe probe şi procedee • Vârsta optimă: fete 14 – 15 ani. pe diferite distanţe de concurs. • Durata subetapei: 2 – 3 ani. • Durata etapei: fete 2 ani. băieţi 15 – 17ani.  Distanţe de concurs: 50 m. pentru creşterea eficienţei utilizării lor în competiţii. la nivel de juniori II • Vârsta optimă: fete 12 – 13 ani. • Obiective tehnice: specializarea înotătorilor următoarele grupe de probe şi procedee:  Grupa I-a: sprint.59 • Obiective tehnice: însuşirea particularităţilor tehnicii înotului competiţional.

îndeplinirea sarcinilor concrete de antrenament. are o orientare precisă a sarcinilor.  Distanţe de concurs: 800 m. Lecţiile trebuie să se desfăşoare după un orar stabilit.  Grupa a III –a: înotători de mixt. Procedee: fluture. lecţii mixte (învăţare – perfecţionare). 60 . Etapa a VI-a: Înot de cea mai mare performanţă • Vârsta: fete.  Distanţe de concurs: 100 şi 200 m. băieţi.  Procedee: toate patru procedeele. 18 ani şi mai mari Lecţia de înot Activitatea de instruire la înot se realizează sub formă de lecţii. la rândul ei.  Procedeul: bras. “Încălzirea” cuprinde. lecţii de perfecţionare. 200 m spate. Partea a doua. 100 m. are ca sarcini: organizarea colectivului.  Grupa a IV-a: înotători de bras. 1500m masculin. care pregăteşte organismul pentru rezolvarea sarcinilor de bază. Lecţia este structurată în general pe trei părţi: pregătitoare. 16 ani şi mai mari. fundamentală şi de încheiere. lecţii de antrenament. care determină activitatea multilaterală a organismului şi “încălzirea specială”. realizarea unei încălziri generale a organismului. fundamentală a lecţiei. constituind de fapt o înlănţuire de mijoace specifice pentru dezvoltarea calităţilor motrice specifice înotului. realizată în apă. femei.  Distanţe de concurs: 200 şi 400 m Mixt individual. formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice.  Procedeul: craul. cunoscută şi sub denumirea de “încălzire”. Ele se organizează pe grupe. lecţiile pot fi împărţite în lecţii de învăţare. ţinându-se seama de vârsta şi nivelul de pregătire al sportivilor.  Distanţe de concurs: 200 m fluture. anunţarea sarcinilor de lecţie sau de antrenament. În funcţie de sarcinile pe care le au de rezolvat. două părţi: “încălzirea generală”. spate. Partea pregătitoare. 400 m liber. fără rezultate semnificative într-unul dintre ele. lecţii de control.  Grupa a V-a: înotători de fond. ceea ce crează condiţiile necesare pentru planificarea activităţilor în mod ştiinţific.

 Sărituri pe un picior sau pe ambele picioare. trebuie să se evite.  Culegerea diferitelor obiecte de pe fundul apei sau bazinului. terminarea organizată a lecţiei. are ca sarcini: liniştirea treptată a organismului.. etc. eforturile prelungite sau lucrul în apă rece.61 Partea a treia. exerciţii de alunecare. de aceea. În mod obişnuit. cu condiţia ca exerciţiile să fie dozate corect şi să se urmărească cu atenţie starea sănătăţii lor.  Jocuri cu mingea.  Leapşa în apă. paloarea feţei. tremuratul. Semnele care pot orienta pe profesor asupra stării copiilor care lucrează în apă sunt: învineţirea buzelor. După ce copiii au atins un anumit nivel de pregătire se poate mări durata şi intensitatea lucrului în apă. prin activitate independentă.În general.  Diferite ştafete. densitatea motrică este foarte mare.. precizarea sarcinilor de rezolvat în afară lecţiei. mai ales cu copiii mici. cu mijloace de refacere: exerciţii de respiraţie. Mijloace specifice pentru ACOMODAREA CU APA  Mers în apă din ce în ce mai adâncă sau deplasare de-a lungul peretelui bazinului. se recomandă alternarea mijloacelor specifice pentru rezolvarea sarcinilor de lecţie sau antrenament. În apă. copiii de de vârstă preşcolară lucrează în apă două. de încheiere a lecţiei. etc. trei reprize a câte zece minute. .  Alergare prin apă. înot relaxat. Datele medicale confirmă că înotul exercită o influenţă pozitivă asupra dezvoltării fizice şi asupra călirii organismului copiilor.

luarea poziţiei de plutire cu sprijin acordat de profesor.  Alunecare pe piept şi pe spate cu sprijin acordat de profesor.  Alunecare pe piept şi pe spate din împingere de la peretele bazinului. cu trecerea succesivă de la un copil la celălalt. deplasare pe fundul apei cu ajutorul mâinilor.  “Roata”. Din culcat facial cu capul deasupra apei. 0  Alunecare pe piept cu palmele sprijinite pe un plutitor. cu capul sprijinit pe un plutitor. Se efectuează în formaţie de cerc.  “Şurubul”.  Mers în sprijin pe mâini. Alunecare cu schimbarea poziţiei de pe piept pe spate şi invers.  În apă mică sau la marginea bazinului.Mijloace specifice pentru însuşirea PLUTIRII PE APĂ şi ALUNECĂRII PE PIEPT şi PE SPATE  Luarea poziţiei corecte pe uscat din stând cu braţele sus sau din culcat ventral şi din culcat dorsal.  Mers pe patru labe prin apă mică.  Plutire pe spate.  Alunecare pe piept şi pe spate. copiii ţinându-se de 62 .

cu ridicarea capului pentru inspiraţie.63  mâini: cei cu numere pare stau în plutire pe spate.  Suflarea aerului asupra unui obiect plutitor foarte uşor (o minge de tenis de masă.  Acelaşi exerciţiu cu mâinile sprijinite pe şanţul “sparge-val”. înainte.  . din culcat facial pe o bancă. se expiră pe gură. cei cu nimere impare. cât mai mult timp posibil.  Cursa pe perechi cu tracţiune cu tracţiune pe sub braţe.  Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe.  Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe pe marginea bazinului.  Expiraţie cu faţa în apă. din atârnat. etc. învârtesc cercul.  Inspiraţie pe gură. după introducerea feţei ăn apă.  Cursa pe perechi cu împingere de la picioare. balans antero-posterior al celuilalt picior cu lovirea unui obiect uşor aflat lângă piciorul de sprijin. Mijloace specifice însuşirii RESPIRAŢIEI ACVATICE  Spălarea cu introducerea feţei în apă. un balon mic. ochii se menţin deschişi.  Executarea mişcărilor membrelor inferioare. Se inspiră pe gură şi. apnee cât mai mult timp.  Exerciţii de respiraţie cu ajutorul unui partener. din plutire pe piept cu mâinile sprijinite pe fundul apei (în bazin cu apă mică sau la malul mării).  Exerciţii de respiraţie.  Executarea mişcării membrelor inferioare la marginea bazinului cu mâinile sprijinite pe şanţul “sparge val”. “bolborosind” apa.). foarte încet. introducerea feţei în apă. ÎNVĂŢAREA şi PERFECŢIONAREA PROCEDEELOR SPORTIVE DE ÎNOT Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii procedeului CRAUL Mijloace specifice lucrului membrelor inferioare TEHNICII Exerciţii imitative pe uscat din stând sprijinit pe un picior. revenirea la suprafaţă şi efectuarea expiraţiei pe gură. cu labele în apă. o frunză. cu inspiraţia executată alternativ pe partea stângă şi pe cea dreaptă.  Exerciţii de respiraţie din stând întins pe apă cu mâinile sprijinite pe fundul acesteia.

 Efectuarea lucrului membr. cu împingere de la peretele bazinului. Exerciţiul se va face coordonat cu respiraţia.etc. pe uscat (se accentuează poziţia corectă a segmentelor membrului superior în diferite faze ale drumului acvatic şi ale drumului aerian). inferioare cu ajutorul labelor de cauciuc. opunând şi o uşoară rezistenţă).  Lucrul membr. susţinute. plutitoare.  Executarea exerciţiilor prezentate anterior. inferioare pe distanţe progresive.  Lucrul membr.  Executarea lucrului membr. coordonat cu respiraţia. apoi şi cu celălalt braţ. cu mâinile sprijinite pe fundul apei (în bazin cu apă mică sau la malul mării).). fără sprijin sau ajutor. inf. alternativ. întâi cu un singur braţ şi coordonat cu respiraţia. susţinute de un partener sau de flotoare. inferioare:  Lucrul membr. inferioare în diferite tempouri respiratorii.  Acelaşi exerciţiu. inferioare cu îngreuieri (centuri. inf. labe de cauciuc.  Efectuarea lucrului membr. Din alunecare pe piept. Mijloace specifice pentru perfecţionarea tehnicii lucrului memb.  Exerciţii imitative pe uscat cu partener (partenerul. superioare din stând aplecat şi mers prin apă mică.  Exerciţii imitative pe uscat din stând. cu membr. cu membr. 64 .  Executarea lucrului membr.  Executarea lucrului membr.  Efectuarea lucrului membr. de regulă profesorul.  Lucrul membr. inferioare.. din alunecare pe piept. corpul fiind menţinut la suprafaţa apei de un colac.  Lucrul membr.  Executarea lucrului membr. cu ajutorul unui partener. superioare. Mijloace specifice lucrului membrelor superioare  Explicarea şi demonstrarea lucrului membrelor superioare. inferioare pe diferite distanţe cu înregistrarea tmpului. inferioare. din plutire pe piept . din plutire pe piept. din deplasare în poziţie de alunecare pe piept. executarea mişcării membr. ulterior. imprimă palmei traiectoria corectă din timpul vâslirii. inferioare cu palmele sprijinite pe un plutitor. din stând aplecat şi din poziţia culcat facial pe o bancă. sup. inferioare în diferite tempouri. inferioare.

cu întinderea unui sandou fixat de peretele bazinului) Mijloace specifice coordonării lucrului membrelor inferioare cu cele superioare. cu respiraţie pe partea braţului care parcurge drumul aerian.  Înot numai cu ajutorul braţelor.  Din alunecare pe piept. . în ritm normal. sup. (alternativ.  Înot craul cu palmare şi cu labe de cauciuc. din alunecare pe piept cu picioarele susţinute.  Înot numai cu ajutorul braţelor. cu diferite ritmuri respiratorii.. pe distanţe progresive. dreapta apoi stânga).  Înot numai cu ajutorul braţelor.  Înot numai cu ajutorul braţelor. coordonat cu respiraţia. palmare de diferite dimensiuni.65  Efectuarea lucrului membr. cu palmare. schimbarea poziţiei braţelor. fară respiraţie. vâsliri alternative. cu îngreuieri (centuri. dreapta. după şase bătăi de picioare. cu respiraţie la două.  Înot craul în tempouri diferite.  Înot numai cu ajutorul braţelor. trei şi patru braţe. cu tricou. după şase bătăi de picioare.  Înot craul cu coordonare normală. vâslire cu un singur braţ şi. pe distanţe diferite. în ritm susţinut. celălalt jos). Mijloace specifice perfecţionării tehnicii procedeului craul  Înot craul pe distanţe progresive. mai întâi la două braţe. apoi cu respiraţia la trei braţe. cu respiraţie la două braţe şi la trei braţe). şi coordonarea cu respiraţia  Din alunecare pe piept. (şase bătăi de picioare la un ciclu de braţe. Mijloace specifice pentru perfecţionarea lucrului membrelor superioare:  Înot numai cu ajutorul braţelor (picioarele susţinute de flotor). (numai pe o parte. cu respiraţie. cu braţele în poziţie asimetrică (un braţ sus. cu înregistrarea timpului. respiraţie pe partea braţului care vâsleşte.  Din alunecare pe piept.  Înot craul cu îngreuieri.stânga).

locul aproximativ în care ar trebui să intre în apă). învăţarea poziţiei de plecare. prin împingere cu picioarele. Se va recomanda ca la intrarea în apă corpul să fie bine întins. învăţarea lucrului pe sub apă şi ieşirea la suprafaţa apei.  Sărituri înainte.  Start cu înregistrarea timpului de reacţie (se poate face cu ajutorul cronometrului de frecvenţă).  Executarea unor răsturnări specifice întoarcerilor.  Sărituri înainte. între comenzile de start.  Sărituri cu capul înainte.  În apă. sirenă ). alunecare pe sub apă.  Din alunecare pe piept. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerilor în procedeul craul Exerciţii de învăţare:  Exerciţii pregătitoare pe uscat. (se poate marca cu un flotor. cu o mână sprijinită de şanţul “sparge val”. într-o apă până la talie se execută sărituri înainte. din stând ghemuit pe marginea bazinului. din stând ghemuit pe blocul de start.  Sărituri înainte. ieşirea la suprafaţă. efectuarea lucrului pe sub apă.  Start cu măsurarea lungimii săriturii.  Start de e blocul de start. pe o distanţă de 10 – 12 metri.  Start. imitarea mişcărilor de braţe. pentru atacul peretelui (din mers. cealaltă lângă corp se execută bătăi de picioare. cu start de concurs.  Start la diferite intervale de timp. la marginea bazinului. fără respiraţie. sau din diferite viteze de înot. Exerciţii de perfecţionare:  Start normal. urmat de înot cu mare intensitate. fără comandă de plecare.  Întoarceri la perete.  Efectuarea unor mijloace specifice de antrenament (repetări pe distanţe scurte). cu comenzi. din stând pe marginea bazinului. cu împingere de la perete.  Pe blocul de start. Se opresc bătăile 66 . cu împingere de pe fundul apei. înot patru-cinci metri.  Start fără comenzi. din stând pe un picior. din înot de la mică distanţă faţă de perete.  Start la diferite semnale sonore (fluier. şi atacul peretelui). executate de la o înălţime mică (treptele scărilor de la bazin).  Acelaşi exerciţiu. pistol. Se imită întoarcerea propriu-zisă prin rotarea corpului la 1800.  Atacul peretelui. din culcat pe o saltea sau pe iarbă (nisip). cu comenzile de start. cu mâna sprijinită pe perete.Mijloace specifice învăţării şi perfecţionnării startului în procedeul craul Exerciţii de învăţare:  “Săritura peştelui”.

0  Din înot. Exerciţii de perfecţionare:  Executarea întoarcerilor prin pivotare sau prin răsturnare. din diferite viteze de înot.  Exerciţiul precedent.  Din înot. cu înregistrarea timpului de la atacul peretelui până la ieşirea la suprafaţă.  Perfecţionarea întoarcerilor ţinându-se seama de marcajele bazinului. 10 – 12 metri.  Executarea întoarcerilor. urmat de înot cu intensitate mare.  Acelaşi exerciţiu.  Executarea întoarcerilor. şi cu împingerea de la perete.67 de picioare şi se execută întoarcerea prin pivotare laterală. cu măsurarea lungimii alunecării pe sub apă. cu aşezarea tălpilor pe perete. fără împingere.  Exerciţiul precedent. cu impingere de la perete. răsturnări înainte cu înşurubare 180 . . urmat de lucru sub apă şi ieşirea la suprafaţă. fără atingerea peretelui. urmat de lucru specific sub apă şi ieşirea la suprafaţă. răsturnări cu şi fără înşurubare.  Acelaşi exerciţiu. cu “aruncarea “ braţului de atac peste apă şi ghemuirea sub apă.  Exerciţiul precedent.  Exerciţiul precedent.  Din înot. fără respiraţie. răsturnări înainte.

Mijoace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative ale lucrului membr. pe uscat. de mâinile ţinute sus). inf. inf.  Lucrul membr. la marginea bazinului.  Lucrul membr.. lateral faţă de perete. din şezând sprijinit pe antebraţe.. inf. din alunecare pe spate. cu sprijin (la nivelul piciorului sau bazinului). sau în apă mică. 68 .  Lucrul membr. inf. cu sprijin acordat de partener (sub omoplaţi.  Lucrul membr. sup. cu picioarele susţinute de un flotor. pe marginea bazinului. inf. din plutire pe spate.  Lucrul membr.  Lucru cu un singur braţ.  Lucrul membr. cu ajutorul unui pertener care îl împinge. sup. Mijloace specifice perfecţionării:  Lucrul membr. cu braţele sus.. inf. cu ajutorul labelor de cauciuc. pe distanţe progresive.  Lucrul membr. la marginea bazinului. la ceafă.  Lucrul membr. inf. inf. efectuat în apă mică. din alunecare pe spate.. sup. din plutire pe spate.  Lucrul membr. cu ajutorul unui plutitor. din culcat dorsal pe o bancă. în tempouri şi cu ritmuri diferite. lateral faţă de perete. cu ajutorul unui partener. pe distanţe prestabilite. din alunecare pe spate. braţele executând mici vâsliri pe lângă coapse. sup.  Lucrul membr. din partea unui partener.  Lucrul membr. inf.  Lucrul membr. inf.Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului spate Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative. cu îngreuieri. ţinut sub ceafă. executate din culcat dorsal pe o bancă. cu înregistrarea timpului şi cu stabilirea duratei pauzelor. inf.  Lucrul membr. inf. care îl trage sau îl împinge prin apă. din alunecare pe spate. din alunecare pe spate.  Lucrul membr. din plutire pe spate.

cu coordonarea normală. cu palmare. pe uscat. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului în procedeul spate Mijloace specifice invăţării:  Învăţarea poziţiei de aşteptare la blocul de start. cu înregistrarea timpului şi fixarea duratei pauzelor.  Din alunecare pe spate. pe distanţe prestabilite.  Acelaşi exerciţiu. vâsliri alternative cu un braţ şi cu celălalt. un braţ sus celălalt jos.  Înot spate pe distanţe prestabilite. după un ciclu de şase bătăi de picioare. . Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării coordonării lucrului membrelor inferioare. cu braţele jos. după fiecare ciclu de şase bătăi de picioare.  Înot spate cu un pahar de plastic fixat pe frunte (pentru corectarea mişcărilor laterale ale capului). vâslire simultană cu braţele. la scara fixă. cu îngreuieri.  Înot spate în ritmuri şi tempouri diferite.  Acelasi exerciţiu. Mijloace specifice perfecţionării:  Din alunecare pe spate. picioarele susţinute de flotor. inf.  Înot în tempouri şi ritmuri diferite. dar cu braţele în poziţia iniţială. cu lucrul membrelor superioare. dar cu braţele în poziţia iniţială sus. pe distanţe progresive.  Acelaşi exerciţiu. în procedeul spate Mijloace specifice învăţării:  Din alunecare pe spate.  Înot spate pe distanţe progresive. braţele la nivelul coapselor.  Înot pe spate. lucrul membr.  Înot numai cu braţele. cu înregistrarea timpului şi stabilirea duratei pauzelor.  Înot spate cu îngreuieri. după un ciclu de şase bătăi de picioare. celălalt braţ executând doar ridicarea şi trecerea umărului peste apă.  Înot numai cu braţele. cu lucru alternativ al braţelor. vâslire cu un singur braţ. şi coordonat cu respiraţia. celălalt drumul aerian)..  Înot spate cu palmare şi cu labe de cauciuc.69 Mijloace specifice perfecţionării:  Înot numai cu ajutorul braţelor.  Înot numai cu braţele. sus. schimbarea poziţiei braţelor (braţul care este sus execută vâslirea.  Din alunecare pe spate.

Mijloace specifice pentru perfecţionare:  Efectuarea întoarcerilor din diferite viteze de înot.  Din înot. fără atingerea peretelui. etc. alunecare în imersiune completă şi efectuarea lucrului sub apă. atac şi întoarcere. Acelaşi exerciţiu şi cu executarea lucrului pe sub apă. atacul peretelui.  Împingere de la perete. alunecare pe sub apă (se vor învăţa toate cele trei tipuri de întoarceri). răsturnări înainte şi înapoi.  Pe uscat. parcurgerea drumului aerian.  Start cu înregistrarea vitezei de reacţie.). intrare în apă. cu atingerea peretelui. cât şi pe partea dreaptă. 70 . din plutire pe spate. faţă de perete.  Start. În apă.  Start cu măsurarea lungimii alunecării. de la o distanţă de aproximativ 5 m.  Din înot. Acelaşi exerciţiu. cu efectuarea lucrului pe sub apă.  Efectuarea întoarcerilor cu înregistrarea timpului de la atacul peretelui până la ieşirea la suprafaţă. învăţarea mişcărilor ondulatorii specifice fazei subacvatice. a extensiei corpului şi a mişcării de ducere a braţelor prin lateral sus. rostogoliri înainte şi înapoi pe o saltea.  Efectuarea întoarcerilor atât pe partea stângă. pe uscat. alunecare pe spate.  Din înot.  Acelaşi exerciţiu.  Din înot.  Realizarea întoarcerilor.  În apă. Mijloace specifice perfecţionării:  Start la diferite semnale sonore. urmat de înot spate 10-12 metri. urmat de înot de viteză. cu o mână sprijinită la marginea bazinului (la scară sau la şanţul “sparge val”). Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerilor în procedeul spate Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative pe uscat. la perete (atacul peretelui.  Acelaşi exerciţiu. cu măsurarea lungimii alunecării.  Start cu indicarea locului de intrare în apă. realizarea întoarcerii şi înot cu accelerare pe o distanţă de 10-15 m. de la o distanţă mică faţă de perete. întorcerea propriu-zisă. Start din apă. învăţarea pivotării laterale. pe diferite distanţe.     Învăţarea. atacul peretelui. din alunecare pe spate în imersiune totală.

din plutire pe piept. în poziţia de plutire pe spate. efectuarea lucrului membr.71  Întoarceri cu adaptarea tehnicii la marcajele bazinului. în apă mică. . din alunecare pe piept.. cu împingere de la peretele bazilului. pe fazele mişcării: flexia gambei pe coapsă. inf. din alunecare pe piept..  În apă mică. apoi împingerea. cu mâinile sprijinite pe o plută.  Acelaşi exerciţiu. cu sprijin din partea unui partener. coordonat cu respiraţia. inf. iar cu cealaltă sprijinindu-se de perete.  Efectuarea lucrului membr.  Efectuarea lucrului membr. cu ajutorul unui partener care-l trage prin apă. din sezând sprijinit pe antebraţe... Se execută numai cu un singur picior. inf. inf. din sezând pe marginea bazinului. ei efectuând faza de împingere)  Mişcări imitative ale membrelor inferioare.  Mişcări imitative ale membr.  Efectuarea lucrului membr. Mijloace specifice perfecţionării:  Efectuarea exerciţiilor din apă. apoi flexia labei piciorului şi orientare spre exterior. din culcat ventral pe o bancă. din alunecare pe piept. Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului bras Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării: (Membrele inferioare reprezintă unul din factorii propulsivi importanţi în tehnica înotului bras. inf. efectuarea lucrului membr. cu o mână ţinându-se de “şanţul sparge-val”. sub apă. prezentate la învăţare. inf.  Acelaşi exerciţiu cu partener. inf..  Mişcări imitative ale membrelor inferioare.  La marginea bazinului. sprijinit cu mâinile pe fundul apei. din stând sprijinit pe un picior.  Efectuarea lucrului membr.

 Exerciţiile prezentate anterior. (se poate executa cu mişcări simetrice sau asimetrice-“călcarea apei”-)  Mişcări ale membr. sup.  Executarea mişcărilor membr.  Acelaşi exerciţiu.  Exerciţiile prezentate anterior coordonat cu respiraţia. din culcat facial pe o bancă. în poziţie verticală. inf. pe distanţe scurte. pe distanţe progresive şi cu cronometrarea timpului.  Lucrul membr.: cu pluta ţinută în poziţie verticală sau oblig faţă de orizontala apei). Înot numai cu ajutorul membrelor inf. cu mâinile pe lângă corp. coordonat cu respiraţia. inf... sup. Mijloace specifice perfecţionării:  Lucrul membr. sup. cu mâinile sus sau.  Lucrul membr. în apă mică.  Executarea lucrului membr. coordonat cu respiraţia.  Acelaşi exerciţiu din mers prin apă mică..  Executarea lucrului membr. cu palmare de diferite mărimi. cu picioarele susţinute de partener sau de o plută.  Lucrul membr. în tempouri variate. sup.  Acelaşi exerciţiu. coordonat cu respiraţia.. coordonat cu respiraţia. cu picioarele susţinute.. din alunecare pe piept. cu mişcări de picioare craul.  Lucrul membr. coordonat cu respiraţia. sup. pe lângă corp.  Înot numai cu ajutorul membr. sup. opunând o uşoară rezistenţă.. din stând aplecat înainte. cu mâinile ţinute la spate.  Lucrul membrelor inferioare.  Lucrul membr. pe distanţe progresive. cu ajutorul unui partenar care.  Lucrul membr. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Executarea mişcărilor membr... cu picioare susţinute. coordonat cu respiraţia specifică.  Înot numai cu ajutorul membr. cu sau fără plută. controlează traiectoria corectă a mişcării. din stând aplecat înainte. sup. 72 . sup. cu mişcări de picioare fluture. inf.. cu îngreuieri (ex. sup. din alunecare pe spate.. din alunecare pe piept. pe distanţe progresive. sup. inf. pe uscat. inf.  Lucrul membr..  Acelaşi exerciţiu.

 Acelaşi exerciţiu.  Aceleaşi exerciţii cu respiraţie. pe uscat. în imersiune complectă.  Din alunecare pe piept.  În apă. inf. sup.  În apă mică. inf.73 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membr. apoi două mişcări de picioare la un ciclu de braţe. în imersiune complectă. unele structuri tehnice specifice startului se cunosc foarte bine. din mers. coordonat cu lucrul membr. cu atingerea peretelui.  Înot în procedeul bras. Mijloace specifice perfecţionării: (mijloacele de perfecţionare sunt identice cu cele prezentate la perfecţionarea startului de craul) Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerii de bras Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea atacului peretelui. cu lucrul membr. învăţarea coordonării cu ajutorul unui partener. din start de pe blocul de start. sup. se execută trei mişcări de picioare la un ciclu de braţe. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului în procedeul bras (Apreciind că procedeul bras este al treilea procedeu în succesiunea învăţării tehnicii procedeelor sportive de înot. şi ca urmare. şi ieşirea la suprafaţă. Mijloace specifice perfecţionării:  Înot în procedeul bras. (vâslirea prelungită)  Efectuarea lucrului membr. pe distanţe progresive. în apă.  Împingere de la peretele bazinului şi executarea lucrului sub apă urmat de ieşirea la suprafaţă. .  Din alunecare pe piept. din culcat facial pe o bancă de gimnastică. şi coordonarea cu respiraţia Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea coordonării prin lucru pe uscat. cu viteze variabile. pe uscat. la învăţarea startului de bras trebuie însuşite doar structurile tehnice specifice) Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea lucrului membr.. din alunecare pe piept. atacul peretelui din înot de la 5-6 metri faţă de peretele bazinului. cu cronometrarea timpului. şi cu executarea întoarcerii propriu-zise. executarea lucrului membr.  Înot cu palmare sau alte mijloace de îngreuiere.  Înot în procedeul bras.  Executarea lucrului sub apă. sup. apoi coordonarea normală. sup.

 Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept.  Mişcări ondulatorii. După scufundare.  Mişcări ondulatorii.  Mişcări ondulatorii în poziţie verticală. prin ridicarea capului. picioarele efectuează două. Executarea întoarcerii din înot cu viteză scăzută. trei mişcări ondulatorii. cu mâinile sprijinite pe o plută.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept. capul va fi aplecat mult înainte cu bărbia în piept. cu labe de cauciuc. executate pe marginea bazinului. sub cap sau sus. Mijloace specifice perfecţionării: (sunt identice cu cele prezentate la întorcerea prin pivotare laterală în procedeul craul. coordonat cu respiraţia. cu labe de cauciuc. cu respiraţie. din sezând sprijinit înapoi. cu un braţ sus şi unul jos.  Mişcări ondulatorii cu ajutorul unui partener. cu sprijinirea mâinilor pe “şanţul sparge-val”.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept.-executată cu împingere de pe fundul bazinului cu apă mică (până la talie). La intrarea în apă. 74 . până când mâinile ating fundul bazinului. cu viteze diferite.  Mişcări ondulatorii. din alunecare pe o parte. cu braţele întinse sus. ieşire la suprafaţa apei. apoi.  Mişcări ondulatorii. din alunecare pe spate. cu respectarea specificului întoarcerii de bras.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept. executate la marginea bazinului. cu braţele pe lângă corp.  Toate exerciţiile prezentate se vor face şi cu respiraţie. Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului de înot fluture Mijloace specifice îmvăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării:  “Săritura delfinului”.  Repetarea exerciţiilor executate în apă. privind atacul peretelui şi lucru sub apă). pe distanţe progresive. Mijloace specifice pentru perfecţionare:  Executarea mişcărilor ondulatorii.

din alunecare pe piept. sup. iar a doua odată cu împingerea lor spre înapoi.  Executarea ciclului de braţe după trei sau patru cicluri complecte de picioare.  Alternarea între vâslirile de fluture a câte unui ciclu de braţe craul. iar înotătorul expiră puternic până când braţele termină tracţiunea. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării coordonării lucrului membrelor superioare cu lucrul membrelor inferioare şi coordodarea cu respiraţia Mijloace specifice învăţării:  Înot fluture fără respiraţie. braţele revenind sus. b) pe timpul 2 – braţele execută împingerea. .  Învăţarea coordonării cu respiraţia. pe sub apă.  Înot fluture cu braţele sub apă. sup. picioarele bat energic în jos.  Acelaşi exerciţiu. cu palmare.  Lucrul membr. cu respiraţie după două cicluri de braţe. executându-se numai drumul acvatic. în apă mică.  Înot numai cu braţele. Prima bătaie a picioarelor se execută în timpul alunecării braţelor înainte.  Înot cu braţe fluture şi picioare craul. sup. picioarele bat mai slab. sup. cu cronometrarea timpului.  Înot cu braţe fluture şi picioare bras.  Împingere de la perete.  Lucrul membr. pe diferite distanţe şi cu diferite viteze. iar înotătorul ridică capul şi execută o inspiraţie rapidă.  Înot numai cu braţele pe distanţe progresive.75 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative pe uscat. fără respiraţie.  Lucrul membr.  Lucrul membr. Mijloace specifice perfecţionării:  Înot numai cu braţele. alunecare pe piept cu executarea a două.  Înot numai cu braţele. în apă puţin adâncă. cu picioarele susţinute de o plută. cu picioarele susţinute de un flotor. cu partener. picioarele susţinute. cu numărătoare: a) pe timpul 1 – braţele intră în apă. trei mişcări complecte de braţe.

în tempouri diferite.  Înot fluture cu labe şi cu palmare. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului de fluture (Acestea sunt identice cu cele specifice startului de craul. 76 .  Înot fluture cu cronometrarea timpului.  Înot fluture pe distanţe progresive. cu adaptarea lucrului sub apă) Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerii de fluture (Acestea sunt identice cu cele prezentate la întoarcerea de bras.Mijloace specifice perfecţionării:  Înot fluture fără respiraţie pe distanţe scurte cu viteze mărite. cu adaptarea atacului peretelui şi a lucrului sub apă).  Înot fluture cu labe de cauciuc.  Înot fluture cu palmare.

spargerea timpanului. fapt ce determină o asfixie prin întreruperea aportului de oxigen şi creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în sânge.  Stare sincopală – (oprirea reflexă brutală a funcţiilor inimii şi respiraţiei) cauzată de criză epileptică. la acesta asfinxie se adaugă diluţia sângelui provocata de pătrunderea în căile respiratorii (la 2-3 minute după pătrunderea în alveole. bancurile de nisip deplasabile sau fixe. accidente în sporturi nautice. loviri în apă în timpul sariturilor. Valurile. se mai pot asocia traumatisme grave.77 SALVAREA DE LA ÎNEC Înecul. crampe musculare. etc. fracturi ale diferitelor articulaţii sau segmente ale corpului. sau fac prea multe sărituri succesive şi scufundări prelungite. nerespectarea zonelor de restricţie (delimitate cu balize sau geamanduri) şi a regulamentelor publice. fund stâncos. Diluţia sângelui cu apă poate fi urmata de distrugerea globulelor roşii. reci. În sângale înecatului în apă dulce se produce o concentraţie de ioni de potasiu (hipercalcemie) care favorizează producerea “fibrilaţiei ventriculare’. (contracţii necoordonate ale inimii care scad posibilităţile de pompare a sângelui în artere). ca: fracturi craniene sau ale coloanei vertebrale. o stare gravă care poate duce la moarte din cauza blocării căilor respiratorii cu apă (sau un corp solid). diferitele accidente (răsturnarea bărcilor. naufragii). mâlos. traumatisme în diferite regiuni ale corpului (epigastrită temporală). cât şi la înotătorii experimentaţi. În cazul înecului în apă dulce. curenţii. fapt urmat de creşterea volumului sanguin. luxaţii. . angină pectorală. apa dulce trece prin osmoză în sânge. Accidentarea prin înec poate fi întâlnită atât la cei care nu ştiu să înoate. este un accident. infarct miocardic. sau în sărituri.  Epuizare fizică – datortită efortului depus în timpul înotului. lovituri în abdomen. stau mult la soare şi intră de multe ori într-o apă rece. vârtejurile.  Pătrunderea apei în fosele nazale şi în urechi. Chiar şi cei care ştiu bine să înoate sunt expuşi la înec dacă nu ţin seama de starea sănătăţii lor sau sunt foarte obosiţi. apare edemul pulmonar (acumulare de lichid în alveolele pulmonare) şi o hemoconcentraţie cu colaps periferic (scăderea bruscă a tensiunii arteriale prin pierderea tonusului vascular) Înecul se poate produce din diferite cauze:  Epuizare morală – datorită spaimei caracteristice celor care nu ştiu să înoate sau să-şi aprecieze corect posibilităţile fizice şi se avântă mult în largul marii. constituie fiecare in parte condiţii care pot favoriza sa declanşa înecul. creşterea tensiunii pulmonare şi încărcarea jumătăţii drepte a inimii..  Hidrocuţie – prin simplu contact cu apa. În acest caz organismul înecatului care suportă o lipsă acută de oxigen. La înecul în apă sărată. este lipsit în mare măsura şi de hemoglobina care transportă oxigenul în organism. În naufragii. cu plante acvatice agaţătoare. pe lângă asfixie. maluri abrupte. cunsumă băuturi alcoolice sau foarte reci înainte de a intra în apă. apele repezi. datorita unei sensibilităţi crescute a organismului faţă de apa (fenomenul este asemănator cu electrocutarea).

este dominat de frică. de “moarte clinică” (sau aparentă). în 20%. fae mişcări necoordonate. Toate acestea trebuie să aibă ca finalitate. Uneori se pot observa diferite traumatisme şi leziuni datorate loviturilor. slabe sau absente. Urmează asfinxia progresivă. pulsul se poate prezenta normal. Înecatul scos la mal are aspectul unui asfixiat: mişcările respiratorii pot fi neregulate. supravieţuirea. cu anumite indicaţii. ceea ce duce la umplerea bronhiilor şi alveolelor pulmonare cu apă. Cianoza (culoarea vineţie a pielii). fără strigăte. la care apa a pătruns în alveolele pulmonare şi în stomac. fără luptă. se agaţă cu disperare de orice şi de oricine este în apropiere. după câteva mişcări respiratorii spasmodice.În cazul înecului prin epuizare (fizică sau morală) accidentatul se zbate. frânghii. urmată de moartea biologică (definitivă). iraţionale. În cazul în care cel aflat în pericol de a se îneca este conştient şi ştie să înoate. cu mult calm şi pricepere. Cel care este în pericol de a se îneca astfel. vânăt. sincopa respiratorie devine mixtă (se opreşte şi inima) şi ne aflăm în faţa morţii clinice (aparente). acordarea primului ajutor şi aplicarea unor măsuri terapeutice eficiente. Toate acţiunile care au drept scop salvarea unui om aflat în pericol de a se îneca – având în vedere gravitatea situaţiei victimei – trebuie să se facă rapid. puls scăzut. scăderea tensiunii arteriale – fenomene ce duc la sincopă prin scăderea aportului de oxigen din sânge la nivelul sistemului nervos central. se descriu două tipuri:  accidentatul alb. Temperatura corpului victimei este scăzută. încearcă să atragă atenţia asupra sa ridicând braţele din apă (consecinţa va fi scufundarea capului sub nivelul apei prin cresterea greutăţii specifice). fără semne de disperare. oprirea respiraţiei. culoarea lor se modifică în funcţie de starea clinică. 78 . După aspectul exterior al accidentatului. palid. Salvarea de la înec reprezintă o acţiune care urmăreşte scoaterea victimei din pericolul prin care trece. ştiut fiind faptul că nu se poate readuce la viaţă un organism care se găseşte în stare de limită extremă. cu ajutorul unei prăjine. iar în restul de 70%. cardiacă sau mixtă) sau prin hidrocuţie. În cazul înecului prin sincopă (respiratorie. Se reia respiraţia frecvent şi anarhic. În 10% din cazuri. Urmează reacţia cardio-respiratorie de excitare a centrilor nervoşi cu CO2 acumulat în exces. victima îşi pierde cunoştinţa şi se scufundă brusc. care a înghiţit apă. tegumentele sunt albe lucioase. la nivelul gurii şi nasului el poate prezenta o spumă aerată rozacee – semn al edemului pulonar. scade tensiunea arterială. este mai pronunţată la nivelul buzelor şi unghiilor fără a exista o legătură directă între intensitatea ei şi gradul de asfinxie. albastre-violacee. contribuind astfel la epuizrea forţelor proprii. Moartea prin înec se produce astfel: după căderea în apă are loc o inhibiţie reflexă cardio-vasculară prin oprirea respiraţiei sau respiraţie rară. este foarte agitat. inima continuând să bată apoi. slăbit sau imperceptibil. colaci sau mingi de salvare.  accidentatul cianotic. el poate fi ajutat de pe mal.

Alegerea unor obiecte ajutătoare. abrupt. saltele pneumatice. este absolut necesară o intervenţie rapidă. presupune mai multe etape:   ajutătoare. alegerea locului de intrare în apă. fie prin înot. etc. salvatorul trebuie să se asigure că ţinuta vestimentară nu-l împiedică în timpul înotului şi intervenţiei de salvare (să se dezbrace de haină şi încălţăminte. aflat în serviciu. manevrele de salvare şi cele de reanimare respiratorie şi cardiacă. este puţin probabil ca un potenţial salvator să poarte cu el mijloace ajutătoare pentru salvare. plecându-se de la premiza.  acordarea primului ajutor şi efectuarea manevrelor de reanimare respiratorie şi cardiacă. la distanţa cea mai mică faţă de accidentat. că cel care acordă ajutorul trebuie sa ajungă al locul accidentului în timpul cel mai scurt şi minimum de efort.). fie cu ajutorul unei ambarcaţiuni. pentru a obţine eventuale ajutoare. viteza de curgere a apei). etc. scânduri. Alegerea locului de intrare în apă trebuie să se facă pe baza criteriului uşurinţei de a pătrunde în apă fară evenimente nedorite (accidentări) şi a rapidităţii ajungerii la accidentat. colaci. folosindu-se pentru înot. cu stânci sau vegetaţie subacvatică. Este foarte important să se anunţe pe cei aflaţi eventual în apropiere. Pot fi alese. alegerea dacă este posibil a unor obiecte  apropierea de accidentat (cu ajutorul unei ambarcaţiuni sau prin înot). Intervenţia în scopul salvării unei persoane aflate în pericol de a se îneca.  pe mal.. care are în dotare mijloace specifice de salvare. perne pneumatice.) deplasarea spre mal şi alegerea locului de ieşire . să-şi descheie gulerul cămăşii. pentru creşterea eficienţei în salvare.  imobilizarea şi aplicarea prizelor pentru transportul accidentatului. trebuie să fie un înotător foarte bun care să cunoască pericolele legate de înec. Înainte de a intra în apă. orice obiect uşor de transportat (mingii.cu excepţia personalului calificat pentru salvare. De aceea locul ales trebuie: să nu fie accidentat. Salvatorul.79 În situaţia în care victima nu ştie să înoate sau şi-a pierdut cunostiinţa. (în cazul apelor curgătoare. în amonte faţă de locul unde se află victima.

Persoana aflată în pericol de a se înece. se agaţă de tot ce-i iese în cale. Într-o apă curată. de unde se poate apuca mai sigur şi mai uşor). trăgându-l sub apă. să o întoarcă cu spatele şi să o scoată la la suprafaţă. Apropierea este bine să se facă pe la spatele victimei (în amonte în cazul apelor curgătoare). Valurile mici şi repezi sunt periculoase chiar şi pentru un salvator cu multă exerienţă. mişcându-se cât mai uşor. Dacă accidentatul este găsit cu faţa în sus. cap (dar de cele mai multe ori ce gât. În cazul în care apropierea nu se poate face din spate. ţinându-se seama de sensul curentului. scoţându-l la suprafaţa apei. poate fi la suprafaţa apei sau sub apă. dând uşor din picioare pentru a se menţine la suprafaţa apei. poate să se agite sau nu. Pe valuri mari se recomandă înotul pe sub creasta valului. apoi se apucă corpul pe sub braţe şi este ridicat în poziţie verticală printr-o mişcare bruscă. trunchi. salvatorul se poate elibera folosind următoarele procedee:  schimbarea prizei. să apuce victima de talie.Apropierea de accidentat – se poate face cu ajutorul unei bărci sau prin înot. În acestă situaţie. corpul victimei se poate observa de la 4-5 m. gât. 80 . Imobilizări – nu întotdeauna salvatorul reuşeşte să-l supună pe accidentat acţiunilor sale. accidentatul sprijinindu-se de umerii salvatorului. şi acesta îl apucă de gât. apropierea se face dinspre picioare care trebuie depărtate. salvatorul trebuie de asemenea să se scufunde. apropierea se face dinspre cap. care îşi păstreză calmul poate fi susţinut de unul sau doi înotători care înoată de preferinţă bras. ridicându-l de umeri şi aducându-l în poziţie verticală. ca o pată galbenă.  dacă salvatorul este faţă în faţa cu accidentatul. De cele mai multe ori acesta.  din aceiaşi priză la nivelul încheieturii. tragerea victimei sub apă şi eliberare. Dacă accidentatul este îmbrăcat. deoarece acesta când simte apropierea salvatorului. Dacă fundul apei este mâlos. Salvatorul trebuie să se deplaseze cât se poate de repede şi cu efort minim. de preferinţă de guler. Este de asemenea foarte periculos locul unde se “sparg” valurile – de obicei spre mal sau spre dig. El se poate agaţa de salvator apucându-l de braţe. salvatorul va trebui să se scufunde şi înotând pe sub apă să încerce să ajungă la spatele accidentatului. picioare. Dacă înecatul este găsit cu faţa în jos. apucarea mâinilor victimei la nivelul încheieturii pumnilor şi depărtarea braţelor în lateral pentru înlăturarea “strânsorii”. salvatorul vacăuta sa nu tulbure apa. pierzându-şi calmul şi orientarea. Dacă accidentatul se află sub apă. va căuta un punct de sprijin de care se va agăţa cu toate forţele de care mai este capabil. Imobilizarea şi aplicarea prizelor pentru transport –un înotător obosit. poate fi menţinut la suprafaţă prin apucarea de haine.

apoi îi împinge capul pe spate. salvatorul îi răsuceşte capul la maximum spre stânga apucând în acelaşi timp cu mâna stângă cotul drept al victimei. cu mâna dreptă. Procedeul este recomantat a fi folosit de salvatori care au picioare puternice şi greutatea specifică a accidentatului este mică (copii. cu cealaltă mână salvatorul împinge capul victimei înapoi cu palma fixată sub bărbie. distanţa până la mal. încercând să revină la suprafaţă – iar salvatorul se poate îndepărta de accidentat. atunci se va scufunda împreună cu accidentatul – care odată scufundat va slăbi apucarea sau îşi va desprinde involuntar mâinile. În acestă poziţie salvatorul poate înota cu ajutorul mişcărilor de picioare şi al unui braţ. salvatorul nu reuşeşte să se elibereze.  dacă victima îşi încolăceşte braţele de gâtul salvatorului. se va avea grijă ca faţa victimei să nu fie acoperită de apă. Salvatorul apucă cu mâinile faţa victimei (degetele cuprinzând maxilarul inferior).  Priza la cap. Victima fiind în poziţia pe spate.81  aceiaşi acţiune de eliberare. Dacă salvatorul va aplica priza cu punerea braţului peste pieptul accidentatului. iar cu mâna îi răsuceşte braţul drept până când I se poate apuca capul pe la spate pentru a putea fi trasportat. şi înoată pe spate cu ajutorul mişcărilor de picioare bras pe spate sau over. femei). sub nivelul apei forţând eliberarea. va ajunge la spatele victimei putând să-I aplice priza de transport cea mai eficientă.  ţinând victima cu un braţ de talie şi trăgând-o spre el.  Dacă.  Transportul cu priză sub axilă. trebuie să ţină seama de: starea de agitaţie a victimei. . Prize pentru transportul accidentatului spre mal – adoptarea unui anumit procedeu de transport al accidentatului. şi înotând pe sub apă. cu toate procedeele folosite. posibilităţile fizice şi tehnice ale salvatorului. salvatorul trece bratul său pe sub axila acesteia şi îi susţine bărbia cu palma. astfel încât capul să se sprijine pe umărul salvatorului. prin aplicarea unui genunchi pe abdomenul victimei şi împingere puternică spre înainte.

fără vegetaţie subacvatică. în cazul apelor curgătoare de curentul apei). Persoanele care nu stăpânesc bine tehnica înotului şi se depărtează mult de mal. În acestă situaţie este foarte important ca înotătorul obosit să fie avertizat că va fi ajutat pentru a-şi mobiliza forţele fizice şi mai ales psihice. Toate aceste procedee se pot aplica şi în cazul trasportului celor care nu ştiu să înoate. 82 . rădăcini. din cauza emoţiei sau din cauza fricii pot intra în panică de înec. să nu fie abrupt.Înotătorul îşi va menţine corpul întins pe apa şi va executa mişcări de forfecare ample cu picioarele specifice procedeului over. Salvatorul înoată bras. Deplasarea spre mal şi alegerea locului de ieşire din apă. mâlos.  Remorcarea prin procedeul over.  Remorcarea cu ajutorul a doi salvatori.  Salvarea înotătorului obosit. Acesta este un procedeu asemănător cu cel descris anterior. iar înotătorul obosit se ţine cu braţele întinse de spatele acestuia. pietre pentru odihnă). Deplarea prin înot spre mal se va face pe drumul cel mai scurt posibil (folosindu-ne. Salvatorul înoată pe spate cu mişcări de picioare bras pe spate ssau over. iar celălalt este ţinut pe suprafaţa apei pentru ca înotătorul obosit sa se poată sprijinii pe el. Salvatorul înoată cu un singur braţ.  Remorcarea prin înotul bras. victima fiind susţinută cu mâinile pe sub axile.Remorcarea către mal a înotătorului obosit. Locul de ieşire efectivă din apă trebuie să fie uşor accesibil. sa poate face de către unul sau doi salvatori. Priza pe sub axile. alegerea locului de ieşire pe mal făcându-se după apropierea de mal. existând posibilitatea de a găsi lângă mal un eventual sprijin (apă mică. iar cel obosit se va spijinii cu mâinile de umerii lor. Salvatorii înoată procedeul bras la o distanţă de aproximativ un metru unul de altul.

83 .

1845 Apare la Arad cartea Maestrului de înot arădean” – primul manual modern de specialitate. scisă în acest an. în care se dau indicaţii metodice preţioase. În 1893 el a fost preluat 84 . primul bazin natural din localitate. în cadrul căreia exista şi o “şcoală de înot”. 1821 La Arad. funcţionează o baie puplică amenajată pe malul drept al Mureşului.ISTORIA ÎNOTULUI ROMÂNESC ÎN DATE 1771 Este menţionat în “Cronica Hotinului”. înotul “iepureşte”. pe malul drept al Mureşului. igiena înotului. salvarea de la înec. 1850 Se amenajează la Arad. sărituri în apă. privind învăţarea diferitelor procedee de înot.

la romani apare "vrednicia" ca impuls pentru a demonstra curajul. “Scoala de patinaj şi de înotători”. ediţia I-a. Kiritescu . Elefterie”.I.ce funcţionau pe lângă conoscutele “băi nemţeşti”. All Timisoara-related references appear highlighted. Adesea pregatirea era stimulata de intreceri ale caror "performante" intrau in legende. 1893 D. ale ostasilor si oamenilor asezati pe langa ape si mai ales de-a lungul Dunarii. 1895 Este semnalată o “şcolă de înotat” la Brăila. 1852 Sunt semnalate în Burureşti. Odată cu el iau fiinţă prima şcoală de înot şi prima secţie de nataţie a societăţii. a fetelor care puneau la incercare flacaii: "manifestind dispret pentru cei nevolnici in acest exercitiu indispensabil in regiunea dunareana" (C. 1912 Clubul Nautic din Brăila. pretuirea oamenilor fata de inot. Apare.swimming. organizează prima cursă de î DATA from the ROMANIAN SWIMMING FEDERATION The following article comes from http://www. în incinta “Băilor Eforiei”. dibacia in a infrunta forta apelor. care desfăşoară cursuri de iniţiere pe malul stâng al Dunării. Multe misiuni si fapte de lupta. puterea. mai ales. dovedesc cunoasterea tainelor inotului.Aronovici – “Înotarea şi aplicaţiunile ei”-Bucureşti. ca mijloc de supravietuire.Palestrica). 1900 Bucureşti – Este semnalat un bazin acoperit. Bucureşti (traducere a cărţii lui M. primele “şcoli de înotare”. pentru înot şi învăţarea înotului. în cartierul “Sf. care a inotat de-a lungul Dunarii pana la Sulina pentru a scapa de turci.ro/. in scop utilitar. Se inaugurează în Bucureşti primul bazin de înot din ţara noastră. the official site of Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern. a cărui construcţie a început în anul 1879 sub auspiciile Societăţii “Tirul”. S-a facut referire la inotul "voinicesc". care are unele asemanari cu craulul de astazi. Bazinul avea dimensiunile de 35/15 m. de asemenea. Closs). . ISTORICUL NATATIEI IN ROMANIA Istoricii au descoperit in tara noastra marturii ce demonstreaza practicarea inotului de catre oamenii care traiau in apropierea apei. 1882 Gh. Daca la greci si romani inotul era considerat un act de cultura.85 1880 şi reamenajat de Asociaţia de canotaj –“Mureşul”. din secolele al XV-lea si al XVI-lea.. era căptuşit cu bârne de lemn şi se afla lângă vechiul Teatru de Operetă. Moceanu. Sunt balade in care se arata ca "el inota ca un peste" sau admiratia pentru "isprava lui Valcan". ca necesitate igienica distractiva sau ca sport.

in 1850 se amenajeaza primul bazin natural pe malul Muresului. Cluj. Aceasta s-a autodizolvat si s-a reinfiintat in 1915. captusit cu lemn. S-au facut eforturi pentru organizarea primelor C.scoala de inot". Postolache (Istoria Sportului in Romania .Herdan si inotul de "iuteala". (Arad) in 1911.M. de sarituri si de polo. dar si recunoasterea caracterului utilitar al inotului. Bazinul. cistigat de elevul M. Arad. Targu Mures. au fost declarate "Campionate Nationale".). In 1880 se deschide in Bucuresti bazinul si "Scoala de inot" a societatii "Tirul". In provincie. Oradea. T. Sfarsitul sec. La 1 decembrie 1919. M. care aveau ca scop principal efectul spectacular si distractiv. Tot acum apar unele actiuni in orasele mari din Ardeal. de inot.Schaed . Davila. Denumirea nu era justificata.F.1995) s-au retinut cateva momente semnificative: in anul 1769 . functiona o baie publica care avea si o . Arad in 1919. intrecerile se organizau concomitent. Dragomirescu.F.presedinte. ca materii obligatorii. cind in cadrul Serbarii Anuale a societatii "Tirul" figureaza si inotul. O lunga perioada de timp.Istoricul natatiei in Banat). Abia dupa primul razboi mondial se poate vorbi cu certitudine de inceperea raspindirii inotului in Romania. Ea se petrece rapid in oasele din Ardeal si Banat (Oradea. la clubul "Atletic" (T. s-a creat confuzia referitoare la data organizarii primei editii a Campionatului si a primilor campioni ai Romaniei.Serbanescu. 86 . Bucuresti (aici Societatea "Tirul" va juca un rol deosebit).ca sport. la Arad. Gheorghe Asachi (referent al scolilor din Moldova) include in programul scolar al Academiei Mihailene din Iasi. Gloria C. Cluj.. In 1912 se constituie "Comisiunea de natatie" in cadrul FSSR (Federatiunea Societatilor Sportive din Romania). Florescu . deoarece au participat sportivi doar din cateva localitati. exercitiile de gimnastica. Timisoara pare sa fie primul oras unde se infiinteaza o sectie de natatie.Mures. Davila. la serbarile organizate in Bucuresti de societatea "Tirul". Dumitrescu-Kiki. cele 3 ramuri ale natatiei au avut o evolutie comuna. Vulturii Lugoj in 1923 etc. avea dimensiunile de 30/15m. Iconomu siV. Badulescu. in 1840-1841. in 1899. Arad.N. organizate dupa 1920. De aici. ca de exemplu campionatul "Bega".A. Tg. ce avea urmatorii membrii: A. Braila. Inca nu se poate vorbi totusi de inot ca sport. cistigat de elevul N. Primul concurs dotat cu premii se desfasoara in 1888. D. In 1905. Constanta. S-au organizat diferite intreceri. Savu si T. al inceputului jocului de polo si sariturilor in apa. precum si la Galati. Gh.R. la Arad. al XIX-lea si inceputul sec. Mai tirziu apar A. Aceste actiuni au insemnat primii pasi in afirmarea inotului. M. care dupa razboi va deveni traditional. s-au disputat doua probe de inot: inotul sub apa.E. al XX-lea au fost marcate de preocuparile pe plan organizatoric si competitional. scrima si inot. In 1919 la Timisoara are loc un concurs la care participa si inotatori din Szegedin. in 1845 se publica la Arad cartea "Maestrului de inot aradean". care da prilejul organizarii unor competitii interesante.se vorbeste in Cronica Hotinului despre inotul "iepureste" la romani. sub titulatura "Comisia de Inot". In 1921 are loc dschiderea strandului din Timisoara. Multe din competitiile locale sau regionale. C. Savulescu. in special in orasele Timisoara. pe malul Muresului. iar membri sunt: G. Timisoara).Din datele culese de N. in 1820. In 1912 are loc prima editie a concursului de fond pe Dunare intre Macin-Ghecet (13 Km. Savu. FSSR organizeaza o noua Comisie al carei presedinte devine T.

functiona "Comisia Sporturilor pe Apa".05'00.Liber: Felicides = 3.3 200m. INFIINTAREA FEDERATIEI ROMANE DE NATATIE O noua etapa de dezvoltare a inotului caracterizeaza anii 1929 si 1930. in martie 1930. Dar in prealabil.Valmarescu. in Bucuresti. in cadrul FSSR.01'00) pe distanta Macin-Galati si lui G. "Tirul".Bras: Felicides = 3.07. cistigat de Gh. se constituie Federatia Romana de Inot (pe care o vom gasi si sub denumirea de FR de Natatie). o competitie internationala cu sportivii clubului MTK Budapesta. In anul urmator.87 La inceputul sec. ramane profilata numai pe natatie. Pe data de 21 decembrie 1930. In 1931.Inot pe o parte (over): Berges = 1. Astfel. Dar. Intre anii 1923-1927.Spate: D. cind se poate spune ca aceasta disciplina a ajuns la maturitate.0 In 1926 cursele de fond de pe Dunare revin inotatorului N. in anul 1925. Cluj si Tg. In continuare.Bacagioglu (3h. a introdus fisa individuala a inotatorului. Bucurestiul este inzestrat cu un nou bazin: Lido.) pe distanta Braila-Galati.Dumitrescu in 33 minute. aici ia amploare organizarea curselor de fond.4 200m.4 Staf. castigatorii fiind recompensati cu diplome si cu brevetul de inotator scolar. dupa cum spuneam anterior. In 1932 are loc.34. FRN a publicat regulamentul de inot. la Bucuresti.). astfel incit in anul 1927 are loc primul concurs disputat intre Techirghiol-sat si Techirghiol-movila (12 Km.Devici = 1.38. deschis in luna august printr-o importanta competitie: "Cupa interorase" (cu participarea unor sportivi din Bucuresti. de un singur bazin. . O alta cursa intre Far si Cazino (1 mila) este cistigata de D.Bancila (2h. UFSR (Uniunea Federatiilor de Sport din Romania) il desemneaza pe Mihail Savu ca sa pregateasca constituirea federatiei (in conformitate cu "Legea Educatiei Fizice" din 1929). Cistiga Constantin Paun in 5h. Aici sportivii nu se puteau antrena pe distantele clasice. a constituit o comisie medicala. lipsa de experienta si de suport organizatoric in teritoriu. al XX-lea aparuse si la noi necesitatea constituirii unui for central de coordonare si organizare a acestui sport. fara inotatorii din Bucuresti. 1930. la bazinul Kiseleff. La Constanta se desfasoara un concurs de fond intre Constanta si Techirghiol.56. Una din cauzele care provocau stagnarea dezvoltarii natatiei in Romania era lipsa bazinelor. la Bucuresti.0 100m. care includea natatia si canotajul.Mixt: Staruinta Oradea = 1. care se afiliaza la UFSR in 1933. Totusi. conditiile materiale precare si alte cauze au facut ca o serie de organisme si fondurile organizatorice folosite pe parcurs. apoi. el fiind neregulamentar. in anul 1929 se deschide una din cele mai frumoase baze sportive: Bazinul Kiseleff (azi Strandul Tineretului). greutatile inceputului. la Campionatele nationale disputate la Cluj. are loc prima editie a Campionatelor scolare. 3x50m. cu participarea a 25 concurenti (din care numai 3 termina cursa).Mures). competitia s-a desfasurat pe distante clasice. iar din 1932 timpii in concurs se inregistrau eu cronometre oficiale. Iata citeva rezultate: 100m. in 1933 s-a infiintat sectia de inot din Liga Navala Romana (LNR). sa se dovedeasca a fi neviabile.27. Capitala dispunea.

cel care. Popescu 2 titluri. Stroescu. la toate probele de liber. E.N. In 1946. a 88 . Negoescu. in anii 1951-1960. C. astfel 54 de editii. M. apoi E. Orenstein. E. Probele de bras au fost dominate. La Campionatele nationale. Un veritabil campion a fost Al. D. Marchitiu au participat la probele de craul. organizandu-se. Felix Heitz (8) si Adrian Oanta (3). I. Dupa 1950. federatia se restructureaza devenind sectie a Directiei Tehnice a ASP. Savulescu. . cucerind numeroase titluri si stabilind noi recorduri (1952-1955) iar Iosif Novak a devenit multiplu campion si recordman.Pullok (9 titluri. Vargolici (1950-1957). Din 1945. pentru copii. dar si in celelalte procedee tehnice. In 1940. A. Aranyosi (1932-1951).membri: .casier general .M. P. E. in 1958. a fost infiintata functia tehnica de antrenor de stat. Marinescu si V.N.R. in mai 1948. deasemenea.presedinte . Ministerului Sporturilor (1990). Din 1952 Campionatele de juniori incep sa se organizeze separat. Treybal( 1938-1940). in cadrul UCFS. Savu. Lazarescu si P.A. al carei presedinte a fost Victor Catina. Y. Albulescu.Anuarul Sporturilor din 1938-1939 prezenta componenta Comitetului federal: . Din 1958. presedinte al FRSA a fost Ion Barzanescu. Hozpodar si V.V. in care apar noi membri. 1942 si 1944 nu s-au organizat C. Gherman (1933-1936). format din Mihai Mitrofan (10 titluri). 1941. iar in 1965 a avut loc primul C. MTS (Ministerul Tineretului si Sportului) si al ANS (Agentia Nationala de Sport). Bratan. care a adunat 22 de titluri. H. membri supleanti L. Inspector si secretar onorific a fost numit Robert Podlaha. multipla campioana nationala si autoare a peste 10 recorduri nationale la probele de craul (1952-1955). in anii 1935-1940). federatia este supusa mai multor schimbari. functioneaza FR de Natatie. In anii 1941-1942. iar peste 10 au constituit recorduri (1954-1964). de un trio deosebit de valoros.secretar federal . Siligeanu. In 1943 I.N. Angelescu. pana in 1998. In functia de inspectori de natatie au fost: B. Popescu. se afla doar la cateva zecimi de recordul european. Grigorita au obtinut cate 2 titluri. . . organ voluntar care colabora cu Inspectia in vederea organizarii si conducerii acestui sport. s-au tinut anual. in cadrul SP este organizata FR de Inot. Dintre sportivii care in perioada de inceput au devenit campioni nationali si recordmani ai tarii pot fi amintiti: A. La probele feminine L. Horacsek (1928-1931). Rafael (6 titluri.N. Ecaterina Orosz. FR de Sporturi Nautice (FRSN) se uneste cu FR de Inot (FRI) formand Federatia de Sporturi pe Apa (FRSA). Hetasch. Inotatorii si jucatorii de polo Z. craul (1947-1955). Catina. in anii 1938-1940).vicepresedinti . Vranialici. mixt si fluture. C. La femei: Perlaki (10 titluri. Instructor federal-sef pentru inot era F. Intre anii 1949-1957 a functionat "Inspectia de Natatie" in cadrul Directiei instruirii sportive din CCFS (de pe langa Consiliul de Mininistri) si Comisia Centrala de Natatie. Bauer si F. Leoveanu. Fischer si C. a obtinut recorduri la toate probele de bras si fluture (junioare si senioare). in special la 100m.Slavescu a obtinut 4 titluri iar Gh. majoritatea desfasurate in Bucuresti. Bohunitski (din Timisoara) a castigat 4 titluri de campion national. Krack. B. Kelemen (1934-1939). CNEFS (1967). din care 10 au fost consecutive la 200 m fluture. s-au evidentiat Sanda Eftimiu Platon. Intre anii 1944-1946. detinatoarea unui record la 50 m bras inca de la 14 ani. . in 1933-1939). La probele feminine.

Constantin Vasiliu. cu 36 de sectii active. 2) CSM Pitesti 5 463 pct. pentru juniori II. Josif Toth Pall.inclusiv in bazin acoperit). 7 045. Elisabeta Bock a obtinut 14 titluri (1948-1955). Paula si Josif Enaceanu. Johan Francu. Marian Slavic (25). 1 741 pct.N. pentru copii. C. CE (seniori.N. Carmen Bunaciu. insumind 2 625 de sportivi legitimati. Ca urmare a dezvoltarii bazei sportive. Gheorghe Demeca. din care 1 675 copii (986 m + 689 f). din anul 2000.N. cu patru grupe la baieti (9-12 ani) si trei la fete (9-11 ani). s-au remarcat in special: . 1 934 pct.50 pct. s-a depus o munca deosebita. impreuna eu antrenorii federali. Visan (cu cate 26). la competitiile oficiale: JO.Nicolae Butacu (30 titluri nationale . Carol Bee. s-au detasat: M. Toate aceste actiuni au contribuit la perfectionarea sportivilor si antrenorilor. inotul (la sfarsitul anului 2000) era reprezentat in 20 de judete. Felix Heitz.33 m) si Carmen Bunaciu (59"90) la 17 decembrie 1977. Leo Ungur. la imbunatatirea procesului de pregatire si la realizarea unor performante superioare. Carol Corcec. juniori). 3) LPS "Braila" 2 152 pct. pentru seniori (m + f). Pal Stroescu. Remus .. CM. Anca Groza Miclaus (45). Flavius Visan (27). 77 juniori (382 m + 392 f). apartin lui Vladimir Moraru .89 realizat peste 30 de titluri si peste 20 de recorduri (1948-1956). urmarind introducerea unui sistem fiabil de lucru. Alexandru Schmaltzer. Cele mai multe titluri castigate intr-un singur campionat in aceasta perioada. sportivii au participat la numeroase concursuri internationale. in anul 1966. C. C.N. Adalbert Iordache. in bazinul de la Baia Mare (50 m).10 titluri (individuale si la stafete). Printre artizanii acestei perioade s-au numarat: Emeric Freund. Cristina Balaban (28) si cu un adevarat record. pasionati si devotati meseriei lor. 6) CSS Resita. 1 667 pct. 70 titluri. 178 seniori (79 m + 99 f 143 de antrenori si 352 arbitri. Dupa 1950. Cristian Vladuta. Slavic si FI... iar la feminin de: Luminita Dobrescu (30). 5) CSS nr. Gheorghe Marinel. 1 "Petrolul" Ploiesti. specific inotului modern de mare performanta. pentru juniori I. Din generatiile care au urmat. in bazinul Floreasca (33. pe trei grupe la baieti (13-15 ani) si doua la fete (12-13 ani). Peter Lovas. Primii inotatori care au coborat sub 1 minut la 100 m liber au fost: Titus Groza (59"2) la 12 aprilie 1952. la Campionate Balcanice. cele mai multe fiind in premiera. clasamentul unitatilor sportive era urmatorul: 1) Liceul "Emil Racovita"-"Steaua" Bucuresti.N.. In ultimii ani a fost structurat un sistem competitional pentru toate categoriile de varsta (adaptat pentru inotul in bazin acoperit si descoperit): C.SA Baia Mare. 4) CSM. Pe baza punctelor obtinute la C. C. Bunaciu (39) si Cr. Mihai Mitrofan. Acestia au fost urmati de cei care au desavarsit acest proces: Ion Schuster. Balaban (36)."Ami" . pe doua grupe la baieti (15-16 ani) si doua la fete (I4-15 ani). In ceea ce priveste recordurile nationale. Aceasta activitate s-a intins pe durata mai multor ani si a presupus contributia colectiva a unui numar insemnat de antrenori si tehnicieni. Pentru a se ajunge aici.

doua medalii olimpice de aur. ARGINT .Seul 1988 .200m. locul VI .Mixt (locul VI). Cristina Sopterian.II -ARGINT). Diaconescu. 1986). Ioan Gherghel loc.IV la 400m. la 400m. Toma Miritescu. Teodor Spanu. Anca Patrascoiu -100m. si la 200m.VIII .Spate (locul V). Editiile altor J. Tamara Costache .. Herea).III . prima medalie olimpica pentru inotul romanesc) la proba 200 m spate (2'13"29).Liber (1'58"03 si loc.Barcelona 1992 .VII .Carmen Bunaciu . Medaliati la C. primul inotator roman medaliat la Jocurile Olimpice.III -BRONZ 200m. Silviu Salgau s. Beatrice Caslaru loc. Mircea Hohoiu. .nat.III .200m.Mixt (locul VI) si Stafeta 4x200m. Viorel Vasiliu.Mixt (4'37/118). Neculai Aciobanitei. proba in care stabileste in premiera un nou record olimpic (in acelasi timp si record european).Spate (locul IV).Beatrice Coada. Horatiu Droc.200m.BRONZ la 400m. Carmen Bunaciu.200m. la 100m. Gabriela Stoicescu. 1982 .a. In finalele intrecerilor olimpice de la Sydney au mai fost: Camelia Potec (locul VII. Paduraru. La Jocurile Olimpice .Luminita Dobrescu.Goteborg 1997 (bazin 25m. Octavian Tileaga. Robert Pinter . George Iorgulescu. Dintre acestia ii meritionam pe: Alexandru Szatmari.BRONZ). pentru prima data in istoria natatiei romanesti. Hella Lobel.Tamara Costache.Helsinki 1952.nat. pregatind noi generatii de copii si juniori.200m.Liber (1'00"6) locul 26.Al. s-au incheiat cu rezultatele: .Bras (2'25"60) . Justinian Caracas.Fluture). Anca si Ion Miclaus. .Dragusanu. Anca Mitrofan. Fluture (locul IV). marcheaza participarea primului roman la o competitie oficiala: Iosif Novak la proba 100m. .Liber (locul V).Mixt cu 4'39"46 (loc. Laura Sachelarie.200m. .Atena 2004: Camelia Potec . Iosif Szighet.Spate. la 200m. Gheorghina si Ianos Bachner s.Liber. B.Spate (Iocul VII). Carmen Bunaciu .Melbourne 1956 .Fluture (locul VII). la 50m. Simona Paduraru loc.Mixt. Popescu primul finalist roman la proba 200m.Razvan Florea loc.Liber (25"28) . L.Spate (locul IV) si stafeta 4x 100 m mixt (locul VII). Doina Sava.Los Angeles 1984 .Potec.50m.Liber fete (locul VII).AUR la 200m.Sydney 2000: Diana Mocanu cucereste.Fluture (2'31"0) . Ladislau Block.Spate (2'08"16).Anca Patrascoiu (loc.VIII .liber (4'06"34)rec. BRONZ .BRONZ. 400m. Guayaquil.800m.Liber. Beatrice Coada-Caslaru (loc. locul IV cu stafeta 4x200m.Liber (locul VI).nat.Moscova 1980 . Noemi Lung 200m.Mixt (2'12"57) si loc. Noemi Lung la 90 .Mixt .M.III. Anca Patrascoiu . Magda Cristescu.200m. S.V .). Caslaru. Ion Ionescu.Razvan Florea la 200m.Atlanta 1996 . Mugur Tomescu. Dumitru Mititelu. Octavian Mladin. AUR . locul V -Dragos Coman la 400m.ARGINT la 200m.100m.Spate (1'57"56)-rec. . Mihai Costiniu.II . Dorian Covaliuc. Nicolae Tat. Bogdan Koloman.locul VIII.Fluture (1'56"10)-rec. Gica si Petre Deac. Luminita Dobrescu .a..Noemi Lung la 400m.2'14"85 (loc. Cezar Badita (VII.Liber).Carmen Bunaciu la 100 si 200m.O. Cristina si Adina Schuster.Liber feminin (C. Sergiu Tanase.Mixt) si Diana Mocanu (VIII. Maria Baciu. Mihai Gothe. Stefan Ionescu. Dragos Coman loc.Liber. 200m. Trebuie amintiti si cei care au activat in actiunile pentru invatarea inotului. .prima medalie obtinuta la "mondiale"de inotul romanesc.200m. C. Carmen Bunaciu . Dragos Aldea. la proba 100m.Larisa Lacusta.Spate (2'15"40). Dan Ionescu.1500m.prima campioana mondiala din istoria inotului romanesc (Madrid. la 200m. spate (1'00"21). ce au fost promovati in sectiile de natatie si in loturile nationale de inot. Stela Pura .Liber (locul VIII). .

loan Gherghel la 200 m fluture (1'58"54). la 200m. Performante deosebite au fost obtinute la CE de la Helsinki.Mixt (2'15"84). Beatrice Caslaru .Sheffield 1993.Liber (2'00"17) . Beatrice Coada-Caslaru la 200m.Rostock 1996 (bazin scurt).Liber (8'07"75).Mixt (2'16"68). 1995.91 400m.Istanbul. Dragos Coman la 1 500m. la 200m. Carmen Bunaciu. Dragos Coman.Bras (2'26"76) si de Stafeta de 4x200m. 1991. Camelia Potec .Liber (3'48"69).58. la stafeta 4x 100m. Lung.Nicolae Butacu la 100 m liber (49"49) si 200 m spate (1'56"29) . Staf. 1986. la 100m. Carmen Herea. Noemi Lung.Mixt (4'19"42).Istanbul 1999.400m.Liber (4'09"31 Madrid 2004) BRONZ: Cristina Balaban la -100m. Luminita Dobrescu. Pura. Medaliile de ARGINT: Beatrice CoadaCaslaru la 400m.58. 6 de argint si 5 de bronz).Mixt (4'45"44)-Madrid.Bras (2'27:s'80) . la 200 m fluture (2'11"56). la 100m. Medaliati la C. la 200 m bras (2'32"00) . Cezar Badita. Caslaru.Mixt (4'44"67). la 1500 m liber (15'13"10) .Mixt feminin(4'I0"05) in componenta cu B.85). Lorena Diaconescu. 400m. .Istanbul 1999.L. la 200m.Roma 1983. in componenta cu Camelia Potec.00) la Madrid 2004. Dragos Coman.la 200m. la 200m. Beatrice Coada-Caslaru.Liber (3'49"04).Liber (2'01"77) . Medalii de BRONZ: Camelia Potec. la CM de seniori.Split 1981. Lorena Diaconescu.Liber (3'49"52) si 1500m. la 200m.E.200m.). Luminita Dobrescu la 200m. In anul 2001. la 400m. Beatrice Coada.Liber (2'00"32) si 400m.Mixt (2'12"57) si 200m. S.Mixt (4'40"21) Strasbourg 1987: Camelia Potec la 200m.Liber(4'09"65) Strasbourg 1987. din anul 2000.Liber (4'11"76).Liber(4'08"09) . In probele feminine: AUR .Mixt (8'06"26).Mixt (4'41 "06) Rostock 1996(bazin 25m.Spate (1'03"08) .). Potec.Atena.Strasbourg 1987.Liber (49"56) . La probele masculine: ARGINT . la 400m.Spate (2'17"98) .Liber (2'00"39) .Liber(8'09"15) . A. Caslaru. Dragos Coman .Spate (1'0 1"54) si 200m.800m.Mixt (4'41"64). Diana Mocanu.Fluture (1'00"02) si Stafeta feminina 4x200m. inotatoarea Diana Mocanu a cucerit o medalie de AUR si o medalie de ARGINT.Spate (2' II "62).Istanbul 1999. 400 m liber (4'12"33).4x200m. Ioan Gherghel la 200m. la 50m.Liber (15'10"97).Liber (0'25"50) si Noemi Lung la 400m.Fluture (1'56"82) si Razvan Florea .Madrid. Patrascoiu . C.Nicolae Ivan la 100m.Liber (56"11). Simona Paduraru.Liber (2'00"87).Diaconescu. 4x200m. Beatrice Coada-Caslaru la 400m. Medaliile de AUR au fost obtinute: de Beatrice Coada-Caslaru.Liber (15'15"42) la Madrid 2004. Dobrescu. Camelia Potec.20 .Rostock 1996 (bazin 25m.Utrecht. Potec. C.Spate (1'03"34) . 1977: la 100m.Spate (1'09"60) . Dragos Coman la 400m.Caslaru . Stafeta masculina de 4x 100 m liber (3' 17"40) . la 200m. Mocanu. BRONZ . Paduraru . Tamara Costache. Diana Mocanu.Spate (28. ARGINT: Stafeta fem.400m.Tamara Costache la 50m. si 400m. N. Stela Pura. fem.Madrid 2004).200m.Jonkoping.Madrid 2004. Camelia Potec .Mixt (4'40"98). si 400m.Atena 1991. D. 1999. la 200m.Liber(1'58"79) si (1.Sevilla 1997. B. 100m. Inotatoarele Beatrice Caslaru si Camelia Potec au cucerit cite o medalie de bronz. Liber (8'03" 17). L. Luminita Dobrescu. la 100m. la 200m.Spate (1.Liber (8'37"56) .Istanbul 1999. unde au fost cucerite 14 medalii (3 de aur.Mixt (2' 15" 12) la 400m.Mixt (2'15"70) . 1966 a obtinut prima medalie la "europene" pentru inotul romanesc.Rio de Janeiro. S.

Catalina Casaru.Budapesta. Gabriela Stoicescu . Dragos Coman) si 4 medalii de BRONZ. . la Izmir.Mihai Gothe si Cristina Sopterian.jun.Diana Mocanu. ANTRENORII EMERITI din inotul romanesc. Simona Paduraru (cate 2). In premiera pentru natatia romaneasca.Tamara Costache . precum si cu inca 4 recorduri europene (24"50.Anca Patrascoiu (2). Petre Deac. prima medalie (bronz) a fost obtinuta de Georgeta Cerbeanu. La junioare. 2 medalii (ARG.Anca Patrascoiu .Lorena Diaconescu .Beatrice Coada-Caslaru . 9 de bronz).Luminita Dobrescu . Camelia Potec a cucerit medalia de AUR si titlul de Campioana mondiala universitara in proba de 400m.Neculai Aciobanitei si Mugur Tomescu. Medalii de AUR au castigat: Camelia Potec (6).Carmen Bunaciu . Medalii de AUR: Noemi Lung (5).Nicolae Ivan . Lorena Diaconescu (I).Larisa Lacusta .Liber.E. Raluca Udroiu si Stafeta 4x 100m. In cadrul Jocurilor Mondiale Universitare (Universiada) romancele au obtinut 31 de medalii (15 de aur.Dragos Coman .+BRONZ) a cucerit Ionela Cozma la editia 2005 a C. Sanda Iordan (1). . 92 . La juniori au fost cucerite 3 medalii de AUR (Cristian Ponta.in 1967. Stela Pura. pentru juniori au fost cucerite in anii 1967-2000 un numar de 94 de medalii (28 de aur. Diana Mocanu (6). 25"28) la proba de 50 m liber. Robert Pinter. distinsi pentru merite deosebite in dezvoltarea si promovarea acestui sport in Romania. stabilite in perioada 14 iunie-23 august 1986 si omologate de LEN. .Nicolae Butacu . Ioana Naghi. Carmen Bunaciu (5).Flavius Visan Titlul MAESTRU al SPORTULUI a fost obtinut de peste 200 inotatori si inotatoare. Livia Copariu. loan Schuster.Octavian Tileaga si Eduard Caslaru.Simona Paduraru .Liber .Laura Sachelarie si Doina Sava. Tamara Costache figureaza cu primul record mondial stabilit de un inotator roman ( 50m.Ionut Musat . Beatrice Coada. MAESTRI EMERITI ai SPORTULUI la inot sunt 16 sportivi: . .25"28 stabilit la 23 august 1986 si omologat de FINA.Liber (cate 1 medalie). Toma Miritescu.Noemi Lung . 25"34.Nicolae Tat si Gica Deac. Gheorghe Demeca.Liber si BRONZ-ul la 200m. 9 de argint.La C. 25"31. Tamara Costache. Lorena Diaconescu. sunt: . Silviu Salgau. In anul 2005. la 100 m fluture . 29 de argint si 37 de bronz).Camelia Potec .E.

M.I. .I939). capitanul Mathew Webb. 1978-1992).Ady (1953-1955). . Rotaru. polo (1971) si sarituri in apa (1990). Moraru .Matilda Raiciu (1992-1996). pe Bega la Timisoara.Ion Ionescu si Mihai Mitrofan. .Gheorghe Perjaru si Mariana Pop. .cursa anuala denumita "Traversarea lacurilor".R. V. iar in 1923.A. A. . a trecut Canalul Manecii de la Dover la Calais in 21h39'. . . special pentru inot (1964). Catina (1931-1939).Octavian Mladin si Sergiu Tanase.V.M. Au mai fost organizate numeroase concursuri de fond pe diferite distante. . din marina engleza. Cociuban. Platon. la Calarasi. .Savu (1930.Barzanescu (1941-1942).T. G.Calu-Leoca (2001-2005) .G. Mangezius. Gh. S. Florescu. inceputurile practicarii acestui sport s-a facut in apele riurilor si lacurilor linga care traiau oamenii. Remus Dragusanu.Catina (1940). Dan Ionescu.Savulescu (1942-1944).Angela Covic si Viorica Marineci.Coroiu. Spanu.M. Sunt cunoscute exemple din istorie: in 1815 Jean Sallati. .P.Techirghiol.I952).Tutoveanu (1955.Stefan Ionescu si Mihai Costiniu. Manescu(1957-1961).Viorel Paunescu (2005-prezent) Secretari generali: . . Szillas. a traversat Canalul Manecii. Cuc. In 1990 polo s-a desprins din structura FRN constituindu-si propria federatie (Federatia Romana de Polo). . . Dragos Aldea . T. Rusu. iar la proba feminina: V. Laptoiu (1962-1967. Simion (1967-1973). De-a lungul anilor. In 1912 a fost organizata in Romania prima editie a concursului de fond pe Dunare intre Macin si Ghecet (13 Km. Em.L. In 1964 s-a infiintat functia de Secretar General-adjunct si de Antrenor Federal.I. Pop (1973-1974). Iordache. pe lacul Floreasca . Magda Cristescu.M. iar in 1875. .Dimitrescu (1997-2001). Carmen Bunaciu. . . G. In toate tarile. inclusiv la noi. G.Maria Stanescu (1975-1978). cursa s-a desfasurat intre Braila .V. Bancila. G. . devenind traditionala. . pe Dunare. Manafu. dupa batalia de la Waterloo in 30 h. Podlaha (1947-1948). Bacagioglu. E. .Galati.93 . Braila.E. acesta stind la baza dezvoltarii inotului sportiv. Csordas.).Dumitru Lungu si Aurel Seicaru top INOTUL DE FOND si de MARE FOND Inotul practicat in ape deschise are o indelungata traditie.I957).Cornea (1950. soldat in armata franceza. Printre castigatorii curselor de fond s-au numarat la proba masculina N. . I. I. conducerea federatiei a avut urmatoarea componenta: Presedinti: . ca de exemplu: Constanta . L.

Serban. Oprisescu. T. P. Dumitrescu.C. I. Ionescu (1990-2000). M. Vasiliu (1990-1991).Z. in structura federatiei a fost preluata si ramura de Pentatlon Modern. Constandache (1954-1958). Dragne (1966-1967). Olaru. Cr. Dragusanu. I. Dragusanu. Olaru (1982-1985). Numerosi profesori si antrenori au publicat manuale si lucrari de specialitate. Radut (1964-1967). Filipescu (1950-1954). Schor. D. Fischer. . Comianu. T. . . S.V.H. A. Munteanu. Spanu. Wittenberger. . Mladin (1958-1964).V. V. Mladin. . Urmuzescu (1964-1974).C. C. N. 1978-1986). H. A. Specialisti. la formarea si perfectionarea cadrelor specializate in natatie si a antrenorilor: . Stupineanu. Aslau. G. . Lascu. Schuster. Mihai (1964-1966. Perjaru (1991-2005) . I.Diaconescu (1990-1994). Ad. Popescu (1966-1971 ). R. Kostyal. Jivan. . Munteanu. I.V. Urmuzeseu. I. Bucur. Rothe. N. C. devenind Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern (FRNPM). 1967-1977). C. Demeca. P. . Iamandi (2000-prezent) Secretari generali adjuncti: . Dumitrescu.N.L.Dragan. b. profesori. dintre care amintim: T. F. Sopterian. Cerchez.Pentru TOATE ramurile natatiei: . Iamandi (din 1987-2000). D. Gh. Vasiliu. Corcec. P. O.O. I.V. .A. R.C.D. . Munteanu (1974-1982). In 1998. . Cojocaru (1968-1970). Tocitu. .Al. E. Marinescu.S. Ciobanu R. I. A.N. de Hillerin.R. 94 .M.D.Hatzack. R. Maltopol(1978-1982). . M. Antrenori de stat si federali a. V. E. .O..Gh. . Decuseara. Toroceanu. C. M. Oprisescu. Tureas. R. Mihai (1962-1964. la fundamentarea stiintifica a procesului de selectie si pregatire a sportivilor din ramurile natatiei. G. .Voicu. Mociuschi.Pentru INOT: .S. . Nicu. Ticaliuc. (1985-1990). Dumitrescu (1982-1990).T. .M. . Radut. Iacobini (1950-1954). Gothe (1990). antrenori si cercetatori au contribuit la orientarea teoretica si metodica. Angelescu. Ionita si alti colaboratori. Tileaga (2005-prezent) Au contribuit la dezvoltarea natatiei: S. Grigore. A. Olaru. V. Sarbu si altii. Ionescu. Constandache (1958-1962). . D... T. Gh. Dragan. C. M.M. Buzea. Cretulesteanu. Magda.

Presedinte al F.Octavian Tileaga . M. Calu. Delegatii celor 65 de cluburi si asociatii sportive prezente au ales in unanimitate: . . Spirlea.antrenoare sarituri OLIMPIA Buc. vicepresedinti: M. In noiembrie 2000. D. M.P. In anul 2001. Virgil Boboc si Dumitru Sparlea . s-a desfasurat Adunarea Generala de alegeri a noilor organe de conducere a FRNPM.secretar general FRNPM . D. Adunarea Generala din 9 noiembrie a adoptat noul Statut si a ales Biroul Federal. Tundrea. Ionescu (secretar general). Noaptes. federatia s-a reorganizat confom prevederilor Legii Educatiei Fizice si Sportului Nr. D. N. Puiu. Boboc (antrenori federali) P. Gh. PITESTI .George Calu-Leoca . .Tudor Pendiuc . I.P.Gh.Doina Sava .M. Banu..secretar general.antrenor pentatlon-modern OLIMPIA B. Perjaru si V.Constantin Calina .antrenor inot CSS SIBIU . In calitate de presedinte a fost ales George Calu-Leoca.George Calu-Leoca.antrenoare inot LER-STEAUA . Biroul FRNPM era compus din presedinte: Mirica Dimitrescu. in sala Florentina a hotelului "Intercontinental" Bucuresti. T. S-a stabilit componenta Consiliului director (organul de administrare si gestionare al federatiei): Stefan lamandi . Al.Ana Popescu . C.presedinte FRNPM .R. Iliescu.Stefan Iamandi .Viorel I. Viorel I. 6. Paunescu . Savoiu. Stefan lamandi a fost numit Secretar General si membru al Biroului FRNPM. Miritescu. G. Gavozdea.Vice-presedinte al F. Dinu.antrenori federali.M.Paunescu . . I. Ca membri ai noului Birou Federal au fost desemnati: .Ion Miclaus . Sparios. Fulga. Decuseara. Daniela Ilies . din 28 aprilie 2000.R.primar mun.N.N. membri: D. L. Pe data de 02 noiembrie 2005. A.contabil. V.vice-presedinte FRNPM .antrenor federal INOT . Antoniu. Artucov. compus din 9 membri. Badescu. Codreanu.dl.dl. Gheorghe Perjaru.95 In anul 2000.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful