You are on page 1of 95

1

CURSUL nr. 1 I. Conţinutul nataţiei Nataţia cuprinde următoarele discipline: • cu caracter competiţional (discipline olimpice): înotul sportiv; jocul de polo pe apă; săriturile în apă; înotul artistic sau sincron. Aceste ramuri sportive sunt prevăzute cu regulamente privind organizarea şi desfăşurarea competiţiilor, reglementări tehnice, înregistrarea recordurilor, întocmirea clasamentelor, etc. Pe plan internaţional activitatea acestor ramuri sportive este reglementată de către Federaţia Internaţională de Nataţie ( F.I.N.A.), iar pe plan european de către Liga Europeană de Nataţie (L.E.N.). Pe plan naţional activitatea este coordonată de Federaţia Română de Nataţie şi de Federaţia Română de Polo pe Apă. • cu caracter necompetiţional: înotul utilitar sau/şi de agrement; salvarea de la înec; înotul subacvatic. ( pe plan internaţional salvarea de la înec poate avea şi caracter competiţional, activitate coordonată de către Federaţia Internaţională de Salvare şi Înot utilitar (F.I.S.) II. Bazele tehnice ale înotului Procedeele de înot sunt folosite în funcţie de necesităţile impuse de rezolvarea unor obiective în condiţiile specifice de practicare a înotului, obiective care pot fi performanţiale, utilitare sau de agrement. În evoluţia tehnicii înotului au existat permanent preocupări pentru găsirea unor noi procedee sau perfecţionarea procedeelor de înot cunoscute, în primul rând a celor cu caracter utilitar şi adaptarea acestor tehnici la cerinţele înotului de competiţie. În al doilea rând, perfecţionarea tehnică a vizat creşterea vitezei de înot, economicitate şi eficienţă mărită, adaptarea tehnicii la cerinţele legilor hidrodinamicii. Astfel, procedeele mai vechi (over, trudjen, bras pe spate, voiniceasca de pe Dunăre), au fost înlocuite în competiţii de procedee mai rapide (craul, spate, delfin). Numai procedeul bras a fost “apărat” prin regulament atunci când a fost ameninţat să fie înlocuit cu înotul fluture sau cu bras pe sub apă, datorită valorii sale aplicative şi igienice. Procedeele de înot necompetiţionale nu au dispărut, ele menţinându-şi valoarea aplicativă. Analiza tehnicii procedeelor sportive de înot se bazează pe legi de hidrostatică şi hidrodinamică, pe particularităţile anatomice şi fiziologice ale înotătorului, luându-se în consideraţie condiţiile concrete în care se practică înotul, precum şi orientare spre un anumit scop: sportiv, aplicativ sau igienic. Înţelegerea şi aplicarea corectă a tehnicii constituie o condiţie esenţială pentru o activitate reuşită în învăţarea tehnicii procedeelor de înot şi pregătirea sportivilor de performanţă.

2

Legile plutirii şi ale înaintării în apă Înotul este un mijloc de deplasare în apă posibil datorită acţiunii motrice ale membrelor superioare şi inferioare, coordonate cu respiraţia şi executate într-un ritm şi tempo specific. Premizele de la care trebuie pornit în analiza tehnicii înotului sunt: • înaintarea prin înot se face într-un mediu mai dens decât aerul şi mai puţin obişnuit pentru om; • poziţia orizontală a corpului în timpul înotului. Învăţarea, perfecţionarea tehnicii de înot, antrenamentul sportiv, performanţa sportivă sunt dependente de legi şi principii:
• • • •

Principiul lui Arhimede (plutirea) învăţare; Legea a III-a, a dinamicii (a lui Newton) perfec(alunecarea) ţionare; Principiul lui Bernoulli (eficienţă Paradoxul lui D’Alambert tehnică)

Prin poziţia corpului şi prin mişcările efectuate de membrele superioare şi inferioare, înotătorul foloseşte rezultanta hidrodinamică, pentru plutire şi înaintare. Pentru valorificarea ei din punct de vedere al performanţei sportive, este necesar ca înotătorii să-şi formeze o tehnică eficientă, ţinând seama şi de legi ale mecanicii fluidelor (Principiul lui Bernoulli şi Paradoxul lui D’Alambert). Elementele tehnice fundamentale tehnicii înotului: • plutirea; • echilibrul corpului pe apă; • înaintarea; • respiraţia aquatică. 1. Plutirea Un corp scufundat într-un lichid (conform principiului lui Arhimede), este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de apă dislocuit (portanţă hidrodinamică). Raportul dintre cele două componente (greutatea corpului şi greutatea volumului de apă dislocuit) determină gradul de plutire al corpului. • Greutate mai mică a corpului corpul pluteşte; • Greutate mai mare a corpului corpul se scufundă; • Greutate diferită a segmentelor corpului (tren superior; tren inferior) corpul tinde să se rotească.

3

Mărimea portanţei hidrostatice – depinde de volumul corpului respectiv, de partea sa scufundată în lichid şi de densitatea lichidului. Deci un corp pluteşte dacă portanţa hidrostatică este mai mare decât greutatea lui. (greutatea colacilor de salvare este mai mică decât portanţa hidrostatică, ca atare, asupra unui om care poartă colac de salvare acţionează o portanţă hidrostatică mai mare decât greutatea lui, împreună cu greutatea colacului). Greutatea specifică a unui corp se obţine împărţind greutatea corpului cu volumul său. greutate Greutatea specifică γ = ------------volum Greutatea specifică a corpului omenesc este apropiată de cea a apei, dar în acelaşi timp variabilă, ceea ce determină gradul de plutire. • Apa caldă este mai uşoară decât apa rece. • Apa dulce este mai uşoară decât cea sărată. (Omul pluteşte mai bine în apă de mare –a cărei densitate relativă este de 1,035, - decât în apă dulce – care are densitatea relativă medie de 1,007. Cu cât apa este mai sărată, cu atât se pluteşte mai bine). În mod practic înotătorii numesc o apă “grea” sau “uşoară”, nu numai după gradul de plutire, ci şi după rezistenţa pe care o întâmpină la înaintare în timpul înotului. Astfel, în apa unui lac sărat se pluteşte mai uşor, însă înaintarea este încetinită, deoarece apa, având o densitate mai mare decât apa dulce, opune o rezistenţă mărită la înaintare. Greutatea specifică a corpului omenesc depinde de structura sa şi se poate schimba odată cu modificarea ei. Din practică se cunoaşte că oamenii graşi plutesc mai bine decât cei slabi şi, în general, femeile au o plutire mai bună decât bărbaţii. Cea mai bună plutire o au copiii, deoarece au sistemul osos mai uşor. În timpul înotului se observă că înotătorii nu păstrează acelaşi grad de plutire, ci se ridică şi se afundă ciclic, în funcţie de ritmul mişcărilor de înot. Oscilaţiile permanente şi ritmice ale greutăţii specifice sunt legate de tehnica procedeului şi de procesul respiraţiei. În timpul expiraţiei, greutatea specifică creşte şi înotătorul se scufundă puţin, iar în timpul inspiraţiei scade, corpul revenind la o plutire mai înaltă. Valorile medii ale modificărilor densităţii relative provocate de schimbările ciclului respirator sunt următoarele: • la expiraţie forţată 1,1300 – 1,0570 • la expiraţie uşoară 1,1260 – 1,0420 • la inspiraţie uşoară 0,9670 – 0,9890 2. Echilibrul corpului în apă

A. în acest caz. deplasându-şi astfel centru de greutate spre cap. 2. majoritatea oamenilor nu îşi pot menţine poziţia orizontală pe apă. Este situat la 10 – 15 cm sub capătul de jos al sternului. În toate cazurile în care se ridică o parte a corpului deasupra apei se micşoreză partea rămasă în apă.4 În plutirea pe piept şi pe spate. datorită membrelor inferioare. spre centru de presiune. B În mod practic. poz. corpul devine mai greu şi tinde să se scufunde. oricare ar fi poziţia sa. Echilibru indiferent – când corpul rămâne în echilibru. . deci portanţa hidrostatică. centru de greutate al corpului (G) şi centru de presiune (M) pot prezenta două poziţii: 1. poz. B echilibru indiferent Considerând poziţia orizontală a înotătorului. Echilibru instabil – când G este mai aproape de picioare decât M. poziţie ce tinde spre o poziţie verticală (membrele inferioare coboară ). centrul de greutate al corpului nu coincide cu centrul de presiune. A eghilibru instabil G M G Poz. care au o greutate specifică mai mare decât restul corpului şi. punctul M coincide cu punctul G. Aceste situaţii constituie cauza principală a accidentelor le neînotători. Centrul de presiune (M) reprezintă punctul de aplicare al rezultantei forţei de împingere de jos în sus a apei asupra tuturor părţilor corpului scufundat în apă. M Poz. cei care nu pot menţine o poziţie orizontală pe apă din cauza membrelor inferioare care se scufundă treptat. şi acţionează de sus în jos. Centrul de greutate (G) reprezintă punctul de aplicare al rezultantei tuturor forţelor de greutate. trebuie să întindă membrele superioare în sus.

2 Bazele tehnice ale înotului (II) 3.5 Curs nr. Componenta verticală. numită rezistenţa hidrodinamică. Alunecarea. Rezultanta hidrodinamică este formată din două componente: 1. apare o a treia – rezultanta hidrodinamică – datorită mişcării prin apă. 2. În studiul rezultantei hidrodinamice la înot trebuie să luăm în considerare următorii factori: . La înaintarea în apă prin înot. care se opune înaintării. Rezultanta hidrodinamică la înot În plutire acţionează două forţe: greutatea corpului şi portanţa hidrostatică. numită portanţa hidrodinamică. Componenta orizontală (pe direcţia de înaintare). pe lângă aceste două forţe.

Rezistenţa de vârtej sau turbională (se formează în spatele segmentelor corpului scufundat) Rezistenţa pe care înotătorul trebuie să o învingă la înaintarea prin apă se datorează vâscozităţii apei. faptului că prin mişcare presiunea are în punctele udate ale înotătorului diferite valori. Astfel. • Pentru a înota cu o viteză constantă. dacă viteza se măreşte de trei ori.6 apă. Rezistenţa frontală (care are valoarea cea mai mare). Ea se exprimă prin relaţia matematică: ρ Fr =— V2 A Cr 2 Fr. . Rezistenţa de frecare (frecarea particulelor de apă de corpul înotătorului). Aria. 2. este necesar ca ritmul mişcărilor să fie uniform accelerat şi perfect coordonat cu respiraţia. calculată în m/s A = aria secţiunii transversale a părţii scufundate a corpului Cr = coeficientul de rezistenţă 4. 3. dacă viteza de înaintare se măreşte de două ori. Cu cât poziţia este mai apropiată de suprafaţa apei.. = rezistenţa hidrodinamică ρ = 1000 kg/m3 densitatea apei V = viteza de înaintare.d. cu atât rezistenţa hidrodinamică este mai mică. iar portanţa hidrodinamică. 5.a. Modificarea forţelor hidrodinamice în funcţie de poziţia şi grosimea corpului Mărimea ambelor forţe hidrodinamice depinde de modificările poziţiei corpului în apă. forţele cresc de patru ori. • Influenţa valurilor şi a curenţilor. Modificarea rezistenţei şi a portanţei hidrodinamice în funcţie de viteza de înot Ambele forţe hidrodinamice se modifică proporţional cu pătratul vitezei de înaintare. forma şi felul suprafeţei corpului scufundat în • Poziţia corpului. Pentru un înot eficient trebuie respectate două principii de bază: • Înotul cu o viteză constantă este mai economicos şi mai puţin obositor decât cel cu viteză variabilă. ele cresc de nouă ori. • Coeficientul de rezistenţă şi cel de portanţă.m. Rezistenţa hidrodinamică se manifestă prin trei componente: 1. deoarece secţiunea părţii scufundate este mai redusă. ş. • • Viteza de înaintare a înotătorului. mai mari pe faţa inferioară decât pe cea superioară.

în acelaşi timp. care acţionează în sens contrar direcţiei de înaintare. cum ar fi: apă dulce ozonată sau apă de mare desalinizată. însă. Modificările forţelor hidrodinamice în funcţie de densitatea apei Ambele forţe hidrodinamice sunt proporţionale cu densitatea apei. sunt reduse la minimum. Corpul omenesc pluteşte cu atît mai bine cu cât apa este mai concentrată în săruri. 8. Trebuie luat în considerare faptul că în mod inevitabil poziţia corpului se modifică mereu din cauza mişcărilor de înot şi a respiraţiei. deoarece se reduce rezistenţa produsă de frecarea apei cu suprafaţa corpului. creşte şi rezistenţa la înaintare. cu corpul cât mai puţin scufundat este o problemă de bază. fapt explicat prin faptul că forţele de frânare ale apei. şi să fie perfecţionate acelea care permit o alunecare rapidă.035) din cauza sărurilor pe care le conţine. Forma cea mai hidrodinamică este cea fusiformă. 7. În funcţie de forma corpului se schimbă rezistenţa apei.007. care frânează înaintarea. Modificarea forţelor hidrodinamice în funcţie de forma corpului Corpurile de aceiaşi grosime. care condiţionează în mare măsură o tehnică eficientă de înot.7 Menţinerea unei poziţii orizontale. Modificările rezistenţei hidrodinamice în funcţie de suprafaţa corpurilor Corpurile cu o suprafaţă netedă întâmpină o rezistenţă mai mică decât cele cu asperităţi. 9. se recomandă ca în formarea stilului tehnic individual să fie eliminate mişcările greşite. Astfel. 6. însă de forme diferite întâmpină din partea apei rezistenţe diferite. Apa dulce are o densitate relativă de aproximativ 1. Influenţa valurilor şi a curenţilor asupra vitezei de înot . Cele mai bune performanţe sportive s-au obţinut în “ape mixte”. iar cea sărată – o densitate mai mare (1. care determină ridicări şi scufundări.

aceste grupe se relaxează apoi în timpul efectuării mişcărilor pregătitoare. în anumite momente. 100. propulsive. Aceştia au o influenţă defavorabilă asupra întoarcerilor. în timp ce muşchii antagonişti lucrează cu . încât mobilitatea articulaţiilor să permită efectuarea unor vâsliri cât mai eficiente. încât . cei cu talie peste medie. Dacă pe uscat. în timpul mişcărilor active. în apă. înotătorii cu o tehnică incorectă produc valuri mari şi obosesc repede. deoarece modifică poziţia corpului. 400m mixt). 2. 200. sunt specializaţi în general în probele de liber sau spate. Din acest punct de vedere sunt avantajaţi înotătorii care au extremităţi mari. Astfel. deplasarea este asigurată în principal de membrele superioare. În afara valurilor. deoarece depun un efort mai intens. să fie angrenaţi cât mai mulţi muşchi neantagonişti. iar cei cu talia sub medie sunt orientaţi spre probele de înot bras sau cele de fond. pentru a înota. Particularităţi anatomice Tehnica procedeelor de înot este determinată de particularităţile anatomo-fiziologice şi individuale ale corpului omenesc. 200 m).8 În timpul înotului se formează valuri produse de mişcările corpului şi ale membrelor. Particularităţi fiziologice Capacitatea de lucru a muşchilor. bazinele moderne sunt prevăzute cu jgheaburi (sparge val). întâmpină o rezistenţă crescută a apei. Tehnica înotului este astfel alcătuită încât fiecare grupă musculară care lucrează are condiţiile necesare încordării şi relaxării. în aşa fel. În timpul mişcărilor active. în timpul înotului se formează vârtejuri şi curenţi turbionari în urma înotătorului. cei cu o talie medie în probele de semifond (400m. omul trebuie întîi să se adapteze mediului acvatic. În general. sau în cele de fluture. Pentru evitarea lor. Principalele suprafeţe de vâslire şi propulsie sunt palmele şi labele picioarelor. Tehnica este astfel concepută. INFLUENŢA PARTICULARITĂŢILOR ANATOMICE şi FIZIOLOGICE ale OMULUI asupra TEHNICII ÎNOTULUI 1. pe distanţe scurte (50. Mişcările executate din poziţia orizontală şi respiraţia acvatică specifică sunt elemente care deosebesc înotul de mişcările obişnuite ale omului. membrele inferioare servesc la deplasarea şi menţinerea poziţiei verticale. sau pereţii laterali permit deversarea apei peste bazin. Formarea lor împiedică înaintarea. De aceea. deoarece opun o rezistenţă mărită în timpul împingerii şi alunecării de la peretele bazinului. se contractă puternic grupele musculare care ajută la înaintare. iar cele superioare pentru executarea unor activităţi foarte variate. Valurile cele mai mari se formează la marginea bazinelor din cauza apei care se loveşte de pereţi şi revine în sens contrar. care. Talia înotătorilor este determinantă pentru specializarea înotătorilor pe probe şi procedee.

În procedeele executate pe piept. într-un timp cât mai scurt – la inspiraţie.9 forţă redusă. încât la prima vedere dau impresia că nu depun mult efort pentru înaintare.respiraţia specifică este un factor determinant pentru însuşirea unei tehnici corecte. Expiraţia trebuie să se execute complet pentru a elimina cât mai mult din aerul viciat. a unei tehnici corecte şi prin formarea unor deprinderi motrice durabile. Valoarea capacităţii vitale creşte prin antrenament. pentru a inspira. Atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează pe gură. înotătorii trebuie să-şi ridice capul (la bras şi fluture) sau să-l întoarcă (la craul). Expiraţia începe cu suflarea aerului încet şi . Menţinerea unei apnei prelungite nu este recomandabilă. înotătorii menţin aerul în piept (un timp mai scurt sau mai lung). Tehnica respiraţiei trebuie învăţată corect şi repetată mult timp. ea trebuind să fie un obiectiv continuu pe toată perioada activităţii sportive a înotătorilor. pentru ca apoi să revină în apă pentru expiraţie. De aceea la înotătorii cu o tehnică foarte bună avem impresia unor mişcări suple şi naturale. O respiraţie greşit însuşită atrage după sine o serie de greşeli mari în tehnica înotului. de teama să nu le intre apă în gură. pe de o parte pentru a învinge rezistenţa apei .la expiraţie – şi pe de altă parte pentru a putea lua o cantitate cât mai mare de aer. ea favorizează plutirea înotătorului. în care faţa este în mare parte scufundată în apă. legat de activitatea în apă şi unul fizic. Inspiraţia acvatică se execută mai repede decât cea pe uscat. prin aceasta corpul lor ia o poziţie oblică. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei sau imediat sub orizontala apei (la craul). Automatizarea mişcărilor de înot. Funcţia respiratorie are un rol dublu la înotători: unul fiziologic. care determină plutirea şi poziţia corpului. încă din etapa de învăţare. Durata ei este relativ mare în comparaţie cu inspiraţia şi se deosebeşte mult de cea aeriană. Începătorii ridică de obicei capul mult peste apă. deoarece produce oboseală şi dăunează organismului. Apneea. Respiraţia acvatică prezintă o serie de particularităţi care o deosebesc de respiraţia pe uscat. Obţinerea unei tehnici eficiente şi economice se realizează prin însuşirea. Între inspiraţie şi expiraţie. în golul format de înaintarea capului prin apă. RESPIRAŢIA ÎN TIMPUL ÎNOTULUI La înot. care frânează mult înaintarea. adică prin automatizarea mişcărilor de înot. pentru a fi însuşită corect. Aceste mişcări ale capului sunt legate cu mişcările membrelor superioare într-o coordonare specifică fiecărui procedeu de înot. Formarea şi perfecţionarea tehnicii individuale constituie o problemă de timp. în funcţie de procedeul de înot şi tehnica respiraţiei. deoarece momentul prielnic inspiraţiei este relativ scurt.

antrenorul american George Formen. Expiraţia întârziată sau executarea ei prea devreme provoacă greşeli în tehnica înotului prin stricarea coordonării. 1840 – îşi face apariţia the english side stroke. PROCEDEUL CRAUL DENUMIRE La Sydney.t.a se târâ). apoi over. care nu este altceva decât brasul pe o parte. Acesta este stăpânit mai bine deoarece se predă în şcoli şi este la acea dată cel mai rapid procedeu. unde se înoată şi craul. craulul apare în reprezentările hieroglifice egiptene. apreciindu-l drept cel mai rapid. Această tehnică de înot se va numi pe rând: over arm stroke. freestyle) reprezintă conform regulamentului proba în care competitorii pot înota orice procedeu tehnic. denumind astfel procedeul craul. Cu toate acestea. înotul liber (engl. single over arm side stroke. dar “lucrând” cu picioarele bras.. doi înotători indieni din America de Nord. În cele prelucrate din limba engleză . de la start până la sosire. urmărind cum înoată sportivul australian Alik Wickham a exclamat: “Priviţi cum se târăşte acest copil!” – (cum craulează n. 1855 – tot la Londra. care se numesc Pescăruşul Zburător şi Tutunul. sau pe monezile şi vazele greceşti. cu condiţia să menţină acelaşi procedeu tot timpul cursei. to crawl . 1873 – John Trudgen devine cel mai rapid înotător la băile Lambeth din Londra. 1844 – la Londra. practică “un stil total neeuropean. însă atenţia specialiştilor este îndreptată către bras. În Anglia anilor ’30 se desfăşoară primele concursuri. Sportivii aleg însă craulul.liber. pentru a elimina picăturile de apă din fosele nazale. iar în ultima parte şi pe nas. cu capul ridicat şi balansând . Înotătorul s-a deplasat “orizontal pe piept. În unele lucrări de specialitate mai vechi este numit şi craul pe piept.W. el fiind inspirat de înotul băştinaşilor Cafii din Africa de Sud.10 prelung pe gură. Wallis modifică structura tehnică a procedeului. lovind violent apa cu braţele ca aripile unei mori de vânt şi bătând piciorele energic în jos” – craul cu capul ridicat peste nivelul apei. ISTORIC Practicat încă din antichitate. deplasându-şi un braţ peste apă. australianul C.

În toate procedeele tehnice. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul craul poziţia adoptată este decubit ventral: • corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi mic faţă de orizontală – aproximativ 10 °. • faţa este scufundată până la mijlocul frunţii. • flexia coloanei cervicale (bărbia coborâtă) şi privirea orientată în jos. ele creează o diferenţă de presiune (pozitiv dedesubt şi negativ deasupra). constituţia acestuia. facilitând înaintarea. iar privirea orientată înainte-jos. viteza cu care este parcursă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea este denumit craul. • umerii şi spatele se menţin la nivelul apei. fiind cunoscut impropriu şi ca trudgen. Trudgen execută la fiecare mişcare de braţe o bătaie orizontală de bras”. Având . sporind rezistenţa la înaintare şi energia cheltuită. permit înălţarea sportivului pe apă. numite şi lovituri sau bătăi. Mişcările de picioare Aceste structuri motrice. propulsând delfinul înainte. spre fundul piscinei. • arcuirea spatelui. 1890 – înotătorii australieni dezvoltă acest procedeu. Bătaia picioarelor asigură într-o oarecare măsură şi propulsia. lungimea probei. iar • trenul inferior este în uşoară imersie. Acum procedeul se numeşte double over. De asemenea. Greşeli: • hiperextensia coloanei vertebrale. menţin echilibrul corporal şi aliniamentul lateral. Cu toate că mişcările cozii sunt realizate pe verticală. alegerea unei poziţii convenabile depinde de stilul înotătorului (amprenta personală). Acestea împietează asupra aliniamentului orizontal. înlocuind mişcarea de picioare bras cu cea “forfecată”. corectând deplasările în plan orizontal generate de alternanţa mişcărilor de braţe. ele asigură în acelaşi fel portanţa ca şi coada unui delfin. în majoritatea competiţiilor în care se înoată. care generează portanţă. Deşi picioarele nu sunt plasate într-o poziţie de împingere a apei spre înapoi.11 alternativ braţele peste apă.

Amplitudinea mişcărilor variază între 30 şi 50 cm. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă. extensie). Greşeli a) în faza descendentă: • flexia gleznei – limitează suprafaţa de presiune pe apă. • hiperflexia şoldului – coapsa se deplasează spre verticală. Lewin. gamba continuă mişcarea spre fundul piscinei prin extinderea genunchiului şi “biciuirea” apei. asigurând portanţa (G. această sarcină propulsivă este preluată preponderent de segmentele superioare.12 în vedere consumul energetic de patru ori mai mare al picioarelor decât cel al braţelor (Adrian. Astrand. • menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea întregului membru inferior. 1966. fiind determinată de constituţia înotătorului şi de ritmul loviturilor. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldului (m. Se execută prin extinderea simultană a şoldului şi genunchiului. sau pregătitore. Charbonnier. flexia pasivă a genunchiului şi extensia gleznei (prin presiunea apei). când coapsa începe deplasarea în sus. cu rol de învingere a inerţiei loviturii descendente. 1979). Mişcările se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (adducţie. • mişcări neregulate sau sacadate. Sigh. presiunea apei se exercită chiar asupra centrului de greutate al corpului. Karpovici. supinaţie. fără efort muscular excesiv. Holmer. 1978). b) în faza ascendentă: • flexie pronunţată a genunchiului – gamba este scoasă din apă. cu rol de înălţare. • acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor – se depărtează doar gambele în plan sagital. Acţiunea picioarelor (membrelor inferioare) este alternativă şi se realizează în plan vertical. Faza descendentă este accentuată. . • mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. Dacă “întâlnirea” membrelor inferioare se realizează în axul longitudinal al corpului. iliopsoas. în principal cu partea dorsală a piciorului. 1975. drept anterior. Finalul acţiunii presupune “spargerea” suprafeţei apei cu călcâiul. În punctul final. c) pe mişcarea în ansamblu: • execuţie la o adâncime prea mare. drept intern şi sartorius). b) ascendentă. prin schimbarea direcţiei de mişcare în sus. lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer. 1974.

Greşeli a) la intrarea braţului: • pătrunderea braţului uşor în exterior – modifică aliniamentul lateral. “în oglindă”. cu cotul uşor flexat. peste nivelul mâinii. . celălalt revine prin aer. în procedeul craul braţele (membrele superioare) lucrează alternativ ciclic. Structura globală a acţiunii braţelor este: a) drumul acvatic. respectiv când între braţ şi corp există un unghi de 90°. iar celălalt este ridicat peste apă. Mâna. . Astfel. presupune ieşirea braţului din apă. Apoi. umărul braţului care vâsleşte este coborât.13 Mişcările de braţe Din punct de vedere biomecanic. Parcurgerea completă cu fiecare braţ a unui drum acvatic şi a unuia aerian constituie un ciclu de braţe. se prinde apa în căuşul palmei – se realizează sprijinul pe apă. cu palma orientată spre coapsă. descris spre exterior şi în jos. înclinată aproximativ 30-40°. Această acţiune se finalizează când mâna ajunge la nivelul medianei corpului. Dacă se răsucesc doar umerii. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt”. Palma presează apa în exterior.împingerea continuă tracţiunea pe un traseu aproape inversat. . Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal. cu deplasări minime spre înapoi. b) drumul aerian – revenirea. Urmează extinderea cotului şi alunecarea braţului înainte. având cotul în uşoară flexie. mişcările desfăşurându-se predominant lateral şi pe verticală. Acţiunile braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal. include trei faze: . asemănător literei “s”. Braţele au rol propulsiv. prin extinderea cotului şi deplasarea braţului lângă corp. întâi cu degetul mic. Propulsia este astfel dominată de forţa portantă şi nu de forţa de rezistenţă. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a pumnului şi cotului. atunci când un braţ vâsleşte. Braţul pătrunde înainte. “taie” suprafaţa apei. în jos şi spre înapoi. Alternanţa presupune că. sub apă. iar între antrebraţ şi braţ de aproximativ 100-110°. iar şoldurile şi membrele inferioare sunt menţinute în poziţie plană. propulsiv. cu deplasări minime spre înapoi. corpul este tras de forţa inerţială în afara liniei de înaintare. degetul mare ia primul contactul cu apa. Braţul este deplasat peste apă cât mai aproape de corp.tracţiunea se execută pe un traseu semicircular. spre interior şi în sus.intrarea braţului în apă şi prinderea apei.

• coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. în compensaţie. măreşte ritmul mişcărilor. energia este mai bine economisită. ea fiind în uşoară extensie. De asemenea. • vâslire cu cotul extins – modifică aliniamentul orizontal. coborârea diafragmei în inspiraţie este mai puţin . Este greşită afirmaţia că un braţ intră în apă când celălalt iese. • orientarea palmei în sus la finalul împingerii – coboară bazinul. celălalt realizează împingerea (ultima parte a vâslirii). sau introducerea sa în interior. Pe fiecare braţ sunt executate trei lovituri. Coordonarea braţe-picioare În general. peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul prin deplasarea în lateral a bazinului şi picioarelor. generând o înaintare şerpuită. lucrează cu frecvenţă mai mică. determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului. b) pe vâslire: • relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă. celălalt vâsleşte. deşi corpul este mai scufundat şi viteza de deplasare mai mică. determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer. În probele lungi se coordonează două şi mai rar patru bătăi la un ciclu de braţe. • se răsucesc doar umerii în ax – membrele inferioare sunt deplasate în lateral. extinderea braţului avansat sub apă coincide temporal aproprierii de corp a celui care finalizează vâslirea. • plesnirea braţului sau a mâinii pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor. Coordonarea braţelor Coordonarea apucării presupune că în timp ce un braţ se extinde relaxat. se execută şase bătăi la un ciclu de braţe. Efortul este redus deoarece picioarele. mari consumatoare de oxigen. Sunt accentuate prima şi a patra lovitură. • scoaterea braţului prea devreme din apă – scurtează împingerea şi. În timp ce un braţ intră în apă şi alunecă. alunecând înainte sub apă. c) pe drumul aerian: • extensia cotului – corpul se scufundă. În aceste coordonări de compromis. • întinderea pronunţată a braţului înainte. Mişcările sunt sincronizate încât.14 • introducerea mâinii lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţului sub apă şi scurtează tracţiunea. Coordonarea continuă este net superioară şi semnifică o suprapunere mai scurtă a drumurilor acvatice.

iar privirea orientată înainte jos. axa umerilor se răsuceşte în sens contrar.celălalt sfârşeşte tracţiunea. Se inspiră o cantitate medie de aer. Coordonarea braţelor cu respiraţia Se expiră în timp ce un braţ pătrunde în apă şi celălalt efectuează împingerea. la start sau la întoarcere deoarece scade mult viteza de înaintare. este un element tehnic spectaculos. spre deosebire de respiraţia convenţională. Prin răsucirea umerilor. generate de modificările aliniamentului lateral. care presupune inspiraţie pe fiecare parte a corpului. . Amplitudinea loviturilor este mare şi favorizează răsucirea corpului. iar braţul îşi continuă drumul spre înainte . care a apărut odată cu întrecerea sportivă. • capul se ridică – trenul inferior se scufundă. Gura se întredeschide şi inspiraţia se realizează sub "valul de provă”. Ea continuă până când braţul aflat în revenire are mâna. În acest moment. Greşeli • capul se răsuceşte o dată cu umerii – eficienţa împingerii scade. cea alternată măreşte capacitatea pulmonară de difuzie a oxigenului. Startul Plonjarea în apă. cotul şi umărul în acelaşi plan. Sportivii care revin cu braţele prin lateral preferă o coordonare cu două bătăi încrucişate la un ciclu de braţe. Astfel sunt diminuate pendulările laterale ale şoldurilor. capul se răsuceşte şi bărbia coboară spre braţul care finalizează vâslirea. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas.15 inhibată de contracţia drepţilor abdominali ce însoţeşte de regulă mişcarea picioarelor. Acest element a evoluat în vederea scurtării timpului dintre semnalul de pornire şi desprinderea din blocstartul competiţional. Continuând expiraţia. • expiraţie continuată afară din apă – scurtează durata inspiraţiei. Faţa se scufundă şi ciclul se reia. Nu se inspiră imediat după revenirea la suprafaţă. curând apar senzaţii de sufocare şi epuizare. Se recomandă respiraţia alternată. Capul este scufundat. Aceasta asigură echilibrarea vâslitului şi revenirea braţelor cu cotul ridicat. startul. Când faţa revine în apă nu se recomandă apneea. faţa este degajată în depresiunea produsă la înaintarea capului. Fiziologii consideră că.

16 Până în anii ’60 startul se desfăşura cu balansarea braţelor pe un arc de cerc de aproximativ 360°. înotătorii ruşi au încercat accelerarea zborului prin mişcarea picioarelor în aer. Lucrul sub apă asigură revenirea la suprafaţă. până la 30°. Urmează o vâslire cu un singur braţ şi ridicarea capului pentru atingerea nivelului apei. În concursul preolimpic desfăşurat la Moscova (1980). Picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor şi în uşoară adducţie (vârfurile apropiate – călcâiele depărtate). Poziţia pe blocstart este cu faţa spre piscină şi corpul înclinat. Se poate schimba doar poziţia segmentelor. “Plonjarea în arc” este preferabilă “plonjării orizontale”. În locul unde pătrund mâinile trebuie să intre întregul corp. De exemplu. De atunci. Se împinge în marginea blocstartului. e) lucrul în imersie şi revenirea la suprafaţă. care au contribuit în timp la doborârea recordurilor. Privirea este îndreptată spre apă şi bărbia uşor coborâtă. sau chiar mai mică. proiectând corpului spre apă. d) pătrunderea în apă. dar această execuţie nu şi-a dovedit eficienţa. b) elanul. “furând” fazei zecimi de secundă preţioase. Elanul se realizează prin extinderea energică a spatelui şi avântarea braţelor înainte-sus lângă cap. Structura startului pentru orice procedeu de înot este: a) poziţia pe blocstart. c) drumul aerian. . Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă. Drumul aerian se execută menţinând coloana în rectitudine. startul “smuls” se realizează cu o balansare a braţelor de amplitudine medie (aproximativ 120°). “avântarea” lor s-a realizat cu amplitudine de numai 180°. După o scurtă alunecare. Pentru a plonja “în arc” este necesară coborârea bărbiei şi uşoara flexie a şoldurilor după atingerea celui mai înalt punct al zborului. Greşeli a) în poziţia iniţială: • extensia sau flexia pronunţată a genunchilor – reacţie musculară necorespunzătoare la semnalul de start. Acest start presupune scurtarea elanului cu braţele. iar degetele prind cu faţa plantară marginea anterioară a blocstartului. • degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului – posibila alunecare sau dezechilibrare. însă cu efecte negative asupra lungimii zborului. care produce turbulenţă. Genunchii sunt semiflectaţi. Braţele sunt relaxate lângă corp sau orientate înainte-jos. Acum traiectoria centrului de greutate nu mai poate fi modificată. picioarele bat pentru înălţarea corpului.

fazele întoarcerii sunt: a) atacul peretelui. o dată sau de mai multe ori. Capul este ridicat şi privirea orientată către perete. La unele probe. b) e) în faza lucrului sub apă şi la revenire: • mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. c) împingerea de la perete şi alunecarea.17 la elan: • mişcări inutile cu braţele – întârzie desprinderea. Întoarcerea simplă Atacul peretelui se realizează prin oprirea vâslirilor. iar celălalt înapoi. dintre care amintim întoarcerea simplă şi prin rostogolire. cu picioarele grupate sub corp. d) lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă. Întoarcerea efectivă presupune răsucirea rapidă a corpului către braţul de sprijin. în funcţie de lungimea bazinului (25 sau 50 m). ceea ce implică schimbarea direcţiei de înot. pieptul şi bazinul pleznesc apa în locuri diferite – creează turbulenţă de suprafaţă şi reduc viteza. • vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială. braţul de atac este “aruncat” către cel de sprijin. care se realizează în acelaşi mod ca la start. cu 180°. Împingerea de la perete şi alunecarea preced lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. sau mai întâi cu picioarele. iar corpul se scufundă complet. În prezent sunt cunoscute întoarceri mai mult sau mai puţin complicate. O întoarcere integrată tehnic asigură reducerea minimă a vitezei de înot. Din dorinţa de a realiza performanţe de excepţie. d) la intrarea în apă: • plonjare orizontală. lângă coapsă. intrarea realizându-se “pe burtă”. În finalul răsucirii în ax a corpului. trebuie să se parcurgă mai multe lungimi. Indiferent de procedeul în care se înoată. Un braţ este orientat înainte şi reprezintă braţul de atac. . în echer. când membrele. b) întoarcerea propriu-zisă. Întoarcerea Întoarcerea reprezintă o schimbare a direcţiei de deplasare. asigură sprijinul pe apă. Pe parcursul acestei acţiuni se inspiră şi se trece în sprijin pe perete. marii înotători au contribuit pe parcursul anilor la perfecţionarea acestui element tehnic. c) în zbor: • extinderea gâtului şi/sau spatelui – coboară trenul inferior.

iar gruparea la perete este dificilă. determinând creşterea rezistenţei la înaintare. • sprijin unipodal pe perete – reduce forţa de împingere.18 Greşeli a) la atac: • oprirea mişcărilor de braţe mult prea devreme – pierderea vitezei iniţiale. b) la întoarcere: • sprijinire pe marginea bazinului – determină pierderea inerţiei de mişcare la gruparea picioarelor. • întoarcere fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. efectuată doar prin flexia pronunţată a şoldurilor – împingere în decubit dorsal. • întoarcere cu faţa scufundată – este scurtată faza următoare din nevoia de oxigen. • atacul peretelui cu cotul flexat – creşte rezistenţa la înaintare. Aceste greşeli modifică în sens negativ aliniamentul orizontal. . • sprijin prea sus sau prea jos pe perete – împingere neparalelă cu nivelul apei. • gruparea picioarelor fără răsucirea corpului. c) la împingere şi în alunecare: • împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere.

pentru a fi însuşită corect. deoarece momentul prielnic inspiraţiei este relativ scurt. pentru ca apoi să revină în apă pentru expiraţie.respiraţia specifică este un factor determinant pentru însuşirea unei tehnici corecte. de teama să nu le intre apă în gură. Inspiraţia acvatică se execută mai repede decât cea pe uscat. pentru a inspira.19 RESPIRAŢIA ÎN TIMPUL ÎNOTULUI La înot. Atât inspiraţia cât şi expiraţia se efectuează pe gură.la expiraţie – şi pe de altă parte pentru a putea lua o cantitate cât mai mare de aer. Începătorii ridică de obicei capul mult peste apă. înotătorii trebuie să-şi ridice capul (la bras şi fluture) sau să-l întoarcă (la craul). Apneea. Tehnica respiraţiei trebuie învăţată corect şi repetată mult timp. în funcţie de procedeul de înot şi tehnica respiraţiei. Respiraţia acvatică prezintă o serie de particularităţi care o deosebesc de respiraţia pe uscat. Valoarea capacităţii vitale creşte prin antrenament. Menţinerea unei apnei prelungite nu este recomandabilă. Durata ei este relativ mare în comparaţie cu inspiraţia şi se . deoarece produce oboseală şi dăunează organismului. pe de o parte pentru a învinge rezistenţa apei. Aceste mişcări ale capului sunt legate cu mişcările membrelor superioare într-o coordonare specifică fiecărui procedeu de înot. Între inspiraţie şi expiraţie. care determină plutirea şi poziţia corpului. Ea se efectuează pe gură la nivelul apei sau imediat sub orizontala apei (la craul). ea favorizează plutirea înotătorului. înotătorii menţin aerul în piept (un timp mai scurt sau mai lung). legat de activitatea în apă şi unul fizic. prin aceasta corpul lor ia o poziţie oblică. în golul format de înaintarea capului prin apă. într-un timp cît mai scurt – la inspiraţie. care frânează mult înaintarea. în care faţa este în mare parte scufundată în apă. Expiraţia trebuie să se execute complet pentru a elimina cât mai mult din aerul viciat. Funcţia respiratorie are un rol dublu la înotători: unul fiziologic. O respiraţie greşit însuşită atrage după sine o serie de greşeli mari în tehnica înotului. În procedeele executate pe piept.

unde se înoată şi craul. 1873 – John Trudgen devine cel mai rapid înotător la băile Lambeth din Londra.liber. însă atenţia specialiştilor este îndreptată către bras. În cele prelucrate din limba engleză . ISTORIC Practicat încă din antichitate. 1855 – tot la Londra. 20 . sau pe monezile şi vazele greceşti. care nu este altceva decât brasul pe o parte.deosebeşte mult de cea aeriană. apreciindu-l drept cel mai rapid.W.a se târâ). doi înotători indieni din America de Nord. de la start până la sosire. deplasându-şi un braţ peste apă. el fiind inspirat de înotul băştinaşilor Cafii din Africa de Sud. În Anglia anilor ’30 se desfăşoară primele concursuri.. cu capul ridicat şi balansând alternativ braţele peste apă. denumind astfel procedeul craul. Expiraţia întârziată sau executarea ei prea devreme provoacă greşeli în tehnica înotului prin stricarea coordonării. dar “lucrând” cu picioarele bras. Această tehnică de înot se va numi pe rând: over arm stroke. Trudgen execută la fiecare mişcare de braţe o bătaie orizontală de bras”. urmărind cum înoată sportivul australian Alik Wickham a exclamat: “Priviţi cum se târăşte acest copil!” – (cum craulează n. Acesta este stăpânit mai bine deoarece se predă în şcoli şi este la acea dată cel mai rapid procedeu.t. single over arm side stroke. practică “un stil total neeuropean. australianul C. Înotătorul s-a deplasat “orizontal pe piept. cu condiţia să menţină acelaşi procedeu tot timpul cursei. În unele lucrări de specialitate mai vechi este numit şi craul pe piept. care se numesc Pescăruşul Zburător şi Tutunul. iar în ultima parte şi pe nas. Expiraţia începe cu suflarea aerului încet şi prelung pe gură. 1844 – la Londra. apoi over. to crawl . antrenorul american George Forman. Wallis modifică structura tehnică a procedeului. pentru a elimina picăturile de apă din fosele nazale. 1840 – îşi face apariţia the english side stroke. lovind violent apa cu braţele ca aripile unei mori de vânt şi bătând piciorele energic în jos” – craul cu capul ridicat peste nivelul apei. PROCEDEUL CRAUL DENUMIRE La Sydney. freestyle) reprezintă conform regulamentului proba în care competitorii pot înota orice procedeu tehnic. înotul liber (engl. Sportivii aleg însă craulul. Cu toate acestea. craulul apare în reprezentările hieroglifice egiptene.

din 1924 şi 1928. prin Cecil Healey. la J.21 1890 – înotătorii australieni dezvoltă acest procedeu. Acum procedeul se numeşte double over. Cu timpul craulul a început să fie practicat de cei mai buni înotători australieni. dar şi în Anglia. americanii patru şi şase.Tehnica acestor doi înotători s-a caracterizat printr-o poziţie înaltă pe apă (hidrodinamică). iar unii din vechii înotători de trudgen au combinat mişcarea de forfecare cu bătăile de craul. din 1912 şi 1920 în proba de 100 m. . cucereşte titlul olimpic la 100 m. trudgenul şi overul.O. s-au făcut diferite încercări privind schimbarea mişcării picioarelor. înbunătăţeşte şi el acest procedeu. Înotătorul american (de origine română). Ei au fost primii care recunosc posibilităţile procedeului. el a răspuns. Australienii au folosit (şi folosesc şi în prezent).O. variantă cunoscută. adept al overului. până în zilele noastre sub numele de “trudgen crawlat”. Liber. că nu a avut nici un profesor şi că a copiat înotul de la compatrioţii săi mai vârsnici. Procedeul craul a fost perfecţionat şi de înotătorul american Duke Kahanamoku. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea este denumit craul. iar la începutul secolului a fost introdus în Statele Unite (1903) de fraţii Cavill. El reuşeşte. Din cei şase fraţi. în majoritatea competiţiilor în care se înoată. învingător la J. prin tehnica sa să-I convingă pe fraţii săi de calităţile incontestabile ale noului procedeu. înlocuind mişcarea de picioare bras cu cea “forfecată”.O. Arthur Cavill îl invită pe Alik Wickham (înotătorul australian profesionist care ameliorase mult procedeul craul). Fraţii Cavill erau posesorii unei piscine din Sydney. numai pe distanţe scurte. În căutarea unei variante convenabile. era bătaia gambelor care înspuma suprafaţa apei. În decursul anilor în Statele Unite. din cauza mişcărilor neobişnuite ale picioarelor. deoarece părea foarte obositor. înotând craul. Liber. de trudgen şi over. înotul cu “bătaie” a fost cunoscut sub numele de “australians plash” (spumegarea australiană). în proba de 100 m. Întrebat de ziarişti cine l-a învăţat să înoate craul. patru erau campioni la înot. pentru a studia stilul acestuia. ceea ce diferenţia procedeul. nu mai sunt considerate eficiente în probele de viteză. Această denumire este mult mai apropiată de realitate. când înotătorul american Charles Daniels. Apoi el s-a numit şi “Cavill spash stroke”. oferind o imagine a gambelor deasupra liniei de plutire. el este cunoscut din anul 1906. două bătăi de picioare la un ciclu de braţe. La început craulul s-a impus ca cel mai rapid procedeu de înot. învingător la J. Johnny Weissmuler. deoarece. Afirmarea craulului ca procedeul cel mai rapid. În Europa. bătaia picioarelor fiind executată sub apă. fiind cunoscut impropriu şi ca trudgen. Din acest an. original din insulele arhipelagului Haway. Liber (fiind primul înotător din lume care înoată suta de metri sub un minut).. în condiţiile unei coordonări libere a mişcărilor braţelor cu cea a picioarelor. se produce în 1908.

care era relativ independentă. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1932).. cu oscilaţii libere în axa longitudinală.. prin înotătoarea ploieşteancă Tamara Costache. însă fără rezultate pozitive. 200 m.. aplicaţii militare. În 1956. trudgeon). caracterizată printr-o poziţie cât mai întinsă pe suprafaţa apei. ulterior a fost abandonată destul de repede chiar şi de înotătorii japonezi. ei au accentuat mişcarea umerilor şi vâslirea braţelor în “bumerang”. antrenată de Mihai Gothe. Pentru agrement. reluând stilul atât de natural al lui Johnny Weismuller. etc. Această variantă a fost adoptată de numeroşi înotători americani şi europeni.. Utilitar şi de agrement: este procedeul cu cea mai mare utilizare pentru scopuri utilitare (salvare de la înec. 400 m.. 4x100 m. Folosind o poziţie aproape orizontală. astfel încât. trafersări de cursuri de apă. UTILIZAREA PROCEDEULUI În competiţii: (procedeul craul se înoată în probele de LIBER) . triatlonuri. ultimul schimb în ştafetele de 4x100 m. Mixt. de la Melbourne. 4x200 m. precum şi ultimul procedeu înotat în probele individuale în patru procedee (200 m. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul craul poziţia adoptată este decubit ventral: ☻ corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi mic faţă de orizontală – aproximativ 10 °.O. 100 m. mai ales datorită vitezelor pe care le poate dezvolta. Ceea ce a impresionat în mod deosebit pe vremea aceea a fost noua tehnică a craulului. curse de mare fond.. 1500 m. 4x50 m. puţin arcuită. (este utilizat frecvent şi sub forme tehnice mai puţin perfecţionate – voinicească.Diferenţa dintre tehnica acestor doi mari înotători şi tehnica actuală a costat în special în poziţia corpului. Ei au suburdonat aceste mişcări bătaia picioarelor. 400 m. 800 m. (feminin). este unul din cele mai utilizate. over. înotătoriiaustralieni şi-au impus din nou superioritatea la liber.Probe olimpice: 50 m. cu capul mult ridicat. la J. fiecare înotător putând schimba cu uşurinţă numărul şi ritmul acestora. Mixt. (masculin). S-a observat o mare varietate în numărul bătăilor.). Mixt). (ştafete). înotătorii japonezi au obţinut o victorie catagorică. mişcarea braţelor în timpul alunecării (vâslirea unui braţ nu începea decât în momentul în care celălalt braţ intra în apă) şi bătaia puternică şi rapidă a picioarelor (şase – zece bătăi de picioare la un ciclu de braţe). 22 . Procedeul craul este totodată şi procedeul care a adus înotului românesc marea satisfacţie a primului record european şi mondial la înot. câştigând majoritatea probelor de liber.

viteza cu care este parcursă. alegerea unei poziţii convenabile depinde de stilul înotătorului (amprenta personală). constituţia acestuia. ☻ umerii şi spatele se menţin la nivelul apei. lungimea probei. iar ☻ trenul inferior este în uşoară imersie.23 ☻ faţa este scufundată până la mijlocul frunţii. iar privirea orientată înainte-jos. Acestea împietează asupra aliniamentului orizontal. . spre fundul piscinei. sporind rezistenţa la înaintare şi energia cheltuită. ☻ arcuirea spatelui. Greşeli: ☻ hiperextensia coloanei vertebrale. ☻ flexia coloanei cervicale (bărbia coborâtă) şi privirea orientată în jos. În toate procedeele tehnice.

facilitând înaintarea. Charbonnier. Sigh. Având în vedere consumul energetic de patru ori mai mare al picioarelor decât cel al braţelor (Adrian. Bătaia picioarelor asigură într-o oarecare măsură şi propulsia. Karpovici. Cu toate că mişcările cozii sunt realizate pe verticală. 1966. corectând deplasările în plan orizontal generate de alternanţa mişcărilor de braţe. propulsând delfinul înainte. care generează portanţă. ele creează o diferenţă de presiune (pozitiv dedesubt şi negativ deasupra).Mişcările de picioare Aceste structuri motrice. ele asigură în acelaşi fel portanţa ca şi coada unui delfin. 24 . permit înălţarea sportivului pe apă. De asemenea. menţin echilibrul corporal şi aliniamentul lateral. 1974. numite şi lovituri sau bătăi. Holmer. Deşi picioarele nu sunt plasate într-o poziţie de împingere a apei spre înapoi. 1975.

flexia pasivă a genunchiului şi extensia gleznei (prin presiunea apei). f) pe mişcarea în ansamblu: ☻ execuţie la o adâncime prea mare. această sarcină propulsivă este preluată preponderent de segmentele superioare. gamba continuă mişcarea spre fundul piscinei prin extinderea genunchiului şi “biciuirea” apei. asigurând portanţa (G. ☻ mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. extensie). în principal cu partea dorsală a piciorului. cu rol de învingere a inerţiei loviturii descendente. ☻ mişcări neregulate sau sacadate. ☻ menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea întregului membru inferior. Se execută prin extinderea simultană a şoldului şi genunchiului. sau pregătitore. b) ascendentă. Acţiunea picioarelor (membrelor inferioare) este alternativă şi se realizează în plan vertical. când coapsa începe deplasarea în sus. e) în faza ascendentă: ☻ flexie pronunţată a genunchiului – gamba este scoasă din apă. presiunea apei se exercită chiar asupra centrului de greutate al corpului. drept intern şi sartorius). ☻ acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor – se depărtează doar gambele în plan sagital. Greşeli d) în faza descendentă: ☻ flexia gleznei – limitează suprafaţa de presiune pe apă. 1978). prin schimbarea direcţiei de mişcare în sus. fiind determinată de constituţia înotătorului şi de ritmul loviturilor. supinaţie. Finalul acţiunii presupune “spargerea” suprafeţei apei cu călcâiul. Lewin. drept anterior. lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă. iliopsoas. fără efort muscular excesiv. Faza descendentă este accentuată. În punctul final. Dacă “întâlnirea” membrelor inferioare se realizează în axul longitudinal al corpului. ☻ hiperflexia şoldului – coapsa se deplasează spre verticală. cu rol de înălţare.25 Astrand. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldului (m. Amplitudinea mişcărilor variază între 30 şi 50 cm. Mişcările de braţe . 1979). Mişcările se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (adducţie.

Din punct de vedere biomecanic, în procedeul craul braţele (membrele superioare) lucrează alternativ ciclic. Alternanţa presupune că, atunci când un braţ vâsleşte, celălalt revine prin aer. Parcurgerea completă cu fiecare braţ a unui drum acvatic şi a unuia aerian constituie un ciclu de braţe. Braţele au rol propulsiv, mişcările desfăşurându-se predominant lateral şi pe verticală, cu deplasări minime spre înapoi. Propulsia este astfel dominată de forţa portantă şi nu de forţa de rezistenţă. Structura globală a acţiunii braţelor este: a) drumul acvatic, propulsiv, include trei faze: - intrarea braţului în apă şi prinderea apei. Braţul pătrunde înainte, având cotul în uşoară flexie. Mâna, înclinată aproximativ 30-40°, “taie” suprafaţa apei; degetul mare ia primul contactul cu apa. Urmează extinderea cotului şi alunecarea braţului înainte, sub apă. Apoi, se prinde apa în căuşul palmei – se realizează sprijinul pe apă; - tracţiunea se execută pe un traseu semicircular, descris spre exterior şi în jos, spre interior şi în sus, cu deplasări minime spre înapoi. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a pumnului şi cotului. Această acţiune se finalizează când mâna ajunge la nivelul medianei corpului, respectiv când între braţ şi corp există un unghi de 90°, iar între antrebraţ şi braţ de aproximativ 100-110°; - împingerea continuă tracţiunea pe un traseu aproape inversat, “în oglindă”. Palma presează apa în exterior, în jos şi spre înapoi, prin extinderea cotului şi deplasarea braţului lângă corp, cu palma orientată spre coapsă; b) drumul aerian – revenirea, presupune ieşirea braţului din apă, întâi cu degetul mic. Braţul este deplasat peste apă cât mai aproape de corp, cu cotul uşor flexat. Pe durata vâslirii este descris un parcurs sinusoidal, asemănător literei “s”. Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt”, peste nivelul mâinii. Acţiunile braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal. Astfel, umărul braţului care vâsleşte este coborât, iar celălalt este ridicat peste apă. Dacă se răsucesc doar umerii, iar şoldurile şi membrele inferioare sunt menţinute în poziţie plană, corpul este tras de forţa inerţială în afara liniei de înaintare. Greşeli a) la intrarea braţului: ☻ pătrunderea braţului uşor în exterior – modifică aliniamentul lateral; ☻ introducerea mâinii lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţului sub apă şi scurtează tracţiunea;

26

27

☻ plesnirea braţului sau a mâinii pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor, determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer; ☻ întinderea pronunţată a braţului înainte, sau introducerea sa în interior, peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul prin deplasarea în lateral a bazinului şi picioarelor, generând o înaintare şerpuită. b) la vâslire: ☻ relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă, ea fiind în uşoară extensie; ☻ coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc; ☻ vâslire cu cotul extins – modifică aliniamentul orizontal, determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului; ☻ scoaterea braţului prea devreme din apă – scurtează împingerea şi, în compensaţie, măreşte ritmul mişcărilor; ☻ se răsucesc doar umerii în ax – membrele inferioare sunt deplasate în lateral; ☻ orientarea palmei în sus la finalul împingerii – coboară bazinul; c) pe drumul aerian: ☻ extensia cotului – corpul se scufundă. Coordonarea braţelor Coordonarea apucării presupune că în timp ce un braţ se extinde relaxat, alunecând înainte sub apă, celălalt vâsleşte. Coordonarea continuă este net superioară şi semnifică o suprapunere mai scurtă a drumurilor acvatice. În timp ce un braţ intră în apă şi alunecă, celălalt realizează împingerea (ultima parte a vâslirii). Mişcările sunt sincronizate încât, extinderea braţului avansat sub apă coincide temporal aproprierii de corp a celui care finalizează vâslirea. Este greşită afirmaţia că un braţ intră în apă când celălalt iese. Coordonarea braţe-picioare În general, se execută şase bătăi la un ciclu de braţe. Pe fiecare braţ sunt executate trei lovituri. Sunt accentuate prima şi a patra lovitură. În probele lungi se coordonează două şi mai rar patru bătăi la un ciclu de braţe. În aceste coordonări de compromis, deşi corpul este mai scufundat şi viteza de deplasare mai mică, energia este mai bine economisită. Efortul este redus deoarece picioarele, mari consumatoare de oxigen, lucrează cu frecvenţă mai mică. De asemenea, coborârea diafragmei în inspiraţie este mai puţin inhibată de contracţia drepţilor abdominali ce însoţeşte de regulă mişcarea picioarelor.

Sportivii care revin cu braţele prin lateral preferă o coordonare cu două bătăi încrucişate la un ciclu de braţe. Astfel sunt diminuate pendulările laterale ale şoldurilor, generate de modificările aliniamentului lateral. Amplitudinea loviturilor este mare şi favorizează răsucirea corpului. Coordonarea braţelor cu respiraţia Se expiră în timp ce un braţ pătrunde în apă şi celălalt efectuează împingerea. Capul este scufundat, iar privirea orientată înainte jos. Continuând expiraţia, capul se răsuceşte şi bărbia coboară spre braţul care finalizează vâslirea. Prin răsucirea umerilor, faţa este degajată în depresiunea produsă la înaintarea capului. Gura se întredeschide şi inspiraţia se realizează sub "valul de provă”. Ea continuă până când braţul aflat în revenire are mâna, cotul şi umărul în acelaşi plan. În acest moment, axa umerilor se răsuceşte în sens contrar, iar braţul îşi continuă drumul spre înainte - celălalt sfârşeşte tracţiunea. Faţa se scufundă şi ciclul se reia. Se recomandă respiraţia alternată, care presupune inspiraţie pe fiecare parte a corpului. Aceasta asigură echilibrarea vâslitului şi revenirea braţelor cu cotul ridicat. Fiziologii consideră că, spre deosebire de respiraţia convenţională, cea alternată măreşte capacitatea pulmonară de difuzie a oxigenului. Se inspiră o cantitate medie de aer. Când faţa revine în apă nu se recomandă apneea. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas. Nu se inspiră imediat după revenirea la suprafaţă, la start sau la întoarcere deoarece scade mult viteza de înaintare. Greşeli ☻ capul se răsuceşte o dată cu umerii – eficienţa împingerii scade; ☻ •capul se ridică – trenul inferior se scufundă; ☻ •expiraţie continuată afară din apă – scurtează durata inspiraţiei; curând apar senzaţii de sufocare şi epuizare. Startul Plonjarea în apă, startul, este un element tehnic spectaculos, care a apărut odată cu întrecerea sportivă. Acest element a evoluat în vederea scurtării timpului dintre semnalul de pornire şi desprinderea din blocstartul competiţional. Până în anii ’60 startul se desfăşura cu balansarea braţelor pe un arc de cerc de aproximativ 360°. De atunci, “avântarea” lor s-a realizat cu amplitudine de numai 180°, sau chiar mai mică, până la 30°.

28

Genunchii sunt semiflectaţi. care au contribuit în timp la doborârea recordurilor. Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă. Structura startului pentru orice procedeu de înot este: f) poziţia pe blocstart. Pentru a plonja “în arc” este necesară coborârea bărbiei şi uşoara flexie a şoldurilor după atingerea celui mai înalt punct al zborului. care produce turbulenţă. Drumul aerian se execută menţinând coloana în rectitudine. j) lucrul în imersie şi revenirea la suprafaţă. Acum traiectoria centrului de greutate nu mai poate fi modificată. În locul unde pătrund mâinile trebuie să intre întregul corp. Lucrul sub apă asigură revenirea la suprafaţă. Se poate schimba doar poziţia segmentelor. Braţele sunt relaxate lângă corp sau orientate înainte-jos. Poziţia pe blocstart este cu faţa spre piscină şi corpul înclinat. dar această execuţie nu şi-a dovedit eficienţa. i) pătrunderea în apă. iar degetele prind cu faţa plantară marginea anterioară a blocstartului. Picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor şi în uşoară adducţie (vârfurile apropiate – călcâiele depărtate). g) în zbor: . Urmează o vâslire cu un singur braţ şi ridicarea capului pentru atingerea nivelului apei.29 De exemplu. ☻ degetele picioarelor nu prind marginea blocstartului – posibila alunecare sau dezechilibrare. Elanul se realizează prin extinderea energică a spatelui şi avântarea braţelor înainte-sus lângă cap. “Plonjarea în arc” este preferabilă “plonjării orizontale”. proiectând corpului spre apă. h) drumul aerian. g) elanul. însă cu efecte negative asupra lungimii zborului. În concursul preolimpic desfăşurat la Moscova (1980). înotătorii ruşi au încercat accelerarea zborului prin mişcarea picioarelor în aer. Greşeli e) în poziţia iniţială: ☻ extensia sau flexia pronunţată a genunchilor – reacţie musculară necorespunzătoare la semnalul de start. picioarele bat pentru înălţarea corpului. “furând” fazei zecimi de secundă preţioase. Privirea este îndreptată spre apă şi bărbia uşor coborâtă. După o scurtă alunecare. Acest start presupune scurtarea elanului cu braţele. Se împinge în marginea blocstartului. startul “smuls” se realizează cu o balansare a braţelor de amplitudine medie (aproximativ 120°). f) la elan: ☻ mişcări inutile cu braţele – întârzie desprinderea.

O întoarcere integrată tehnic asigură reducerea minimă a vitezei de înot. ceea ce implică schimbarea direcţiei de înot. intrarea realizându-se “pe burtă”. Indiferent de procedeul în care se înoată. dintre care amintim întoarcerea simplă şi prin rostogolire. când membrele. În prezent sunt cunoscute întoarceri mai mult sau mai puţin complicate. cu 180°. în echer. ☻ Întoarcerea Întoarcerea reprezintă o schimbare a direcţiei de deplasare. în funcţie de lungimea bazinului (25 sau 50 m). f) întoarcerea propriu-zisă. fazele întoarcerii sunt: e) atacul peretelui. pieptul şi bazinul pleznesc apa în locuri diferite – creează turbulenţă de suprafaţă şi reduc viteza. sau mai întâi cu picioarele. g) împingerea de la perete şi alunecarea. trebuie să se parcurgă mai multe lungimi. Din dorinţa de a realiza performanţe de excepţie. o dată sau de mai multe ori. h) lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă. ☻ vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială.extinderea gâtului şi/sau spatelui – coboară trenul inferior. 30 . e) în faza lucrului sub apă şi la revenire: ☻ mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. h) la intrarea în apă: ☻ plonjare orizontală. La unele probe. marii înotători au contribuit pe parcursul anilor la perfecţionarea acestui element tehnic.

Pe parcursul acestei acţiuni se inspiră şi se trece în sprijin pe perete. care se realizează în acelaşi mod ca la start.31 Întoarcerea simplă Atacul peretelui se realizează prin oprirea vâslirilor. În finalul răsucirii în ax a corpului. Capul este ridicat şi privirea orientată către perete. asigură sprijinul pe apă. cu picioarele grupate sub corp. braţul de atac este “aruncat” către cel de sprijin. iar celălalt înapoi. Împingerea de la perete şi alunecarea preced lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. iar corpul se scufundă complet. Un braţ este orientat înainte şi reprezintă braţul de atac. Greşeli b) la atac: ☻ oprirea mişcărilor de braţe mult prea devreme – pierderea vitezei iniţiale. lângă coapsă. Întoarcerea efectivă presupune răsucirea rapidă a corpului către braţul de sprijin. .

☻ gruparea picioarelor fără răsucirea corpului. aşezarea tălpilor pe perete în poziţie laterală. gruparea picioarelor. determinând creşterea rezistenţei la înaintare. 32 . începe răsturnarea spre înainte.☻ atacul peretelui cu cotul flexat – creşte rezistenţa la înaintare. se efectuează o vâslire puternică cu braţul de atac. c) la împingere şi în alunecare: ☻ împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere. Întoarcerea propriu-zisă: după atac. efectuată doar prin flexia pronunţată a şoldurilor – împingere în decubit dorsal. Întoarcerea prin răsturnare înainte Atacul peretelui: la apropierea de perete. încep bătăile de picioare şi după prima vâslire. fără atingerea acestuia cu palma. ☻ întoarcere fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. ☻ sprijin prea sus sau prea jos pe perete – împingere neparalelă cu nivelul apei. Aceste greşeli modifică în sens negativ aliniamentul orizontal. ☻ sprijin unipodal pe perete – reduce forţa de împingere. ☻ întoarcere cu faţa scufundată – este scurtată faza următoare din nevoia de oxigen. Lucrul sub apă şi ieşirea la suprafaţă: după întinderea complectă a corpului după un moment de alunecare pe piept (mai scurt la probele de viteză şi mai lung la cele de durată). pentru revenirea la poziţia de înot. iar gruparea la perete este dificilă. odată cu desprinderea tălpilor de pe perete se continuă înşuruparea cu încă 900. continuată cu o înşurubare de 900. b) la întoarcere: ☻ sprijinire pe marginea bazinului – determină pierderea inerţiei de mişcare la gruparea picioarelor. Împingerea de la perete: picioarele uşor flexate execută o împingere puternică în perete. simultan cu ducerea capului cu bărbie în piept. ieşirea la suprafaţă şi continuarea înotului.

33 Greşeli: La atac: începerea răsturnării prea devreme (picioarele nu mai ating peretele). La întoarcerea propriu-zisă: ☻ tălpile aşezate prea sus sau prea jos pe perete. ☻ împingere spre în sus sau spre în jos. ☻ axul de rotaţie este mult coborât spre bazin. ce va conduce la poziţie prea ghemuită la perete şi eficienţă scăzută la împingere. La drumul subacvatic şi ieşirea la suprafaţă: ☻ alunecare sub apă prelungită ce duce la pierderea vitezei de înot. ☻ nu se continuă înşurubarea. . ☻ începerea răsturnării prea târziu. ☻ neefectuarea lucrului sub apă. ☻ împingere într-un singur picior. ☻ nu se realizează prima parte a înşurubării. fapt ce va determina o scufundare prea mare şi o rezintenţă mult mărită. creşterea rezistenţei de înaintare datorită poziţiei de alunecare greşite.

1930-1940 – japonezii perfecţionează poziţia pe apă. sportivul american Hebner înoată proba de 100m într-o nouă tehnică. folosind “o mişcare redusă a braţelor”. el fiind cunoscut iniţial ca bras răsturnat. Astăzi procedeul se numeşte spate. Kiefer (SUA) câştigă proba de 100m (1:05. într-un timp foarte bun la acea dată (1:21. DENUMIRE La apariţia procedeului englezii au folosit expresia back crawl. Pedagogul german Guts-Muts. puţin deasupra umărului. aprecia valoarea înotului spate.9). de la Stokholm.2). ISTORIC Modalitatea de a înota culcat pe spate este binecunoscută din cele mai vechi timpuri. în lucrarea “Colymbetes sive de arti natandi” a profesorului de limbi străine Nicolas Wynman. 1912 – cu ocazia J. care intră flexate din coate. în “Gimnastica pentru tineret”. Prima referire în acest sens este făcută în 1538. S-a dezvoltat în paralel cu procedul bras. 2. El foarfecă picioarele şi scoate alternativ braţele din apă. de la Berlin.O.O.PROCEDEUL SPATE 1. înotătorul A. În majoritatea lucrărilor de specialitate mai vechi este întâlnită această denumire. folosit mai ales în tehnicile de salvare de la înec. 34 . care se traduce prin craul pe spate. determinând “uitarea” brasului pe spate. 1936 – la J. înotând spate din craul răsturnat. “culcând” mai mult corpul pe apă.

• umerii sunt uşor scufundaţi. iar privirea orientată înapoi-sus. prin flexia cotului în momentul când palma se aliniază umărului.35 1948 – se practică “vâslitul în elice”. facilitând trecerea umerilor peste apă. în poziţie aproape verticală. Îmbunătăţirile ulterioare au fost aduse de înotătorii olandezi. fiind adoptată poziţia “aşezat pe apă” cu şoldurile şi picioarele mult scufundate. care au adoptat o poziţie mai orizontală şi au mărit lungimea vâslirilor. spre vârfurile picioarelor – se modifică aliniamentul orizontal. De asemenea. iar • trenul inferior în uşoară imersie. campion european în 1948 la 100m spate (1:07. Mişcarea picioarelor În procedeul spate. menţin . mişcările de picioare . Structura tehnică actuală a procedeului se datorează francezului Georges Vallery. americani. dar mai ales de cei australieni. paralelă cu corpul. Drumul acvatic nu mai are o traiectorie semicirculară. Greşeli: • menţinerea coloanei cervicale în rectitudine – spatele este uşor arcuit şi contractat static.6). • pieptul este situat peste nivelul apei. • capul este scufundat până la nivelul urechilor. O poziţie favorabilă depinde de constituţia sportivului şi de stilul său. ci una dreaptă. care sunt acoperite de siajul produs la înaintare.loviturile au un mecanism biomecanic foarte asemănător celor din procedeul craul. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul spate poziţia înotătorului este culcat dorsal: • corpul este întins pe apă şi înclinat sub un unghi cât mai mic faţă de orizontala apei – aproximativ 10°. 3. • hiperflexia coloanei cervicale (bărbia prea coborâtă) şi privirea orientată înapoi. Acestea s-au desfăşurat din acel moment sub formă de “s culcat”. • bărbia este coborâtă. Ele asigură înălţarea sportivului.

Prin flexia genunchiului. se recomandă conservarea forţei propulsive a picioarelor. fazei ascendente a mişcării de picioare spate îi corespunde faza descendentă a mişcării de picioare craul. corectând deplasările în plan orizontal produse de mişcările alternative ale braţelor. Ele sunt iniţiate din articulaţiile coxofemurale şi se execută alternativ. Este accentuată faza ascendentă. Mişcarea de biciuire a apei. Când câlcâiul se situează din nou sub nivelul şezutei se iniţiază un nou ciclu de mişcare. Deosebirea majoră între aceste structuri motrice este că la spate. pentru sprintul final în cursa de 100 m şi partea a doua a probei de 200 m. Greşeli: a) în faza ascendentă • hiperflexia genunchiului – gamba este coborâtă aproape la verticală. se realizează “mişcări de pedalare”. continuă cu extinderea energică a genunchiului şi se finalizează când membrul inferior este poziţionat imediat sub nivelul apei. Vârfurile picioarelor pot “sparge” nivelul apei. b) în faza descendentă • menţinerea gleznei în extensie – şodurile şi trunchiul sunt ridicate prin contraforţă şi strică aliniamentul orizontal. Acţiunile motrice se realizează în plan vertical. În general. gamba este mai “coborâtă” decât coapsa.echilibrul şi aliniamentul lateral. • flexia gleznei . iar apa este presată pe această direcţie cu faţa dorsală a piciorului. genunchiul este mai flexat decât la craul. în faza descendentă. Din punct de vedere biomecanic. Amplitudinea mişcărilor variază între 20 şi 30 cm. obţinută doar prin lovituri foarte puternice. prin deranjarea curenţilor paraleli adiţionali. numindu-se şi “mişcări de forfecare”. iniţiată la nivelul şoldului. • flexia exagerată a şoldului – genunchiul iese din apă. fiind influenţată de constituţia înotătorului. sau se pot situa sub oglinda ei. coapsa este deplasată în sus. b) descendentă sau pregătitoare se realizează prin extensia articulaţiei coxofemurale. de forţa braţelor şi de ritmul loviturilor. Această mişcare este facilitată de atracţia gravitaţională şi asigură doar anihilarea inerţiei mişcării ascendente. în două faze: a) ascendentă este iniţiată când călcâiul s-a scufundat mai mult decât şezuta. 36 . în faza ascendentă. determinând o creştere a rezistenţei de formă. determinată pasiv de presiunea apei.limitează suprafaţa de presiune pe apă. Gleznele sunt relaxate şi în uşoară inversie (vârfuri adduse – călcâie abduse) pe durata ambelor faze. Prin flexia şoldului.

În general. . se sugerează înotătorului să lovească o minge. Rolul lor este propulsiv. În continuare. Această convingere a apărut după anularea teoriei propulsiei prin rezistenţă. Astfel. de forţă). cu palma orientată în exterior. Structura globală a acţiunii braţelor include: a) drumul acvatic. .intrarea braţului şi prinderea apei. Ca şi la craul. prin uşoara flexie a articulaţiei pumnului se realizează prinderea apei în căuşul palmei. în jos. • acţiuni iniţiate din genunchi .împingerea se desfăşoară prin extinderea cotului şi presarea apei în jos. . Braţul pătrunde în apă înainte. mişcările desfăşurându-se predominant în lateral şi pe verticală. • membre inferioare extinse din genunchi – încordare inutilă a musculaturii. mai precis. Astfel. procedeul spate este considerat o versiune răsturnată a procedeului craul.37 c) pe mişcarea în ansamblu • execuţie la o adâncime prea mare. nu la parametrii dinamici. de frecare şi turbionară).se depărtează doar gambele în plan sagital. lângă cap. propulsiv. cu deplasări minime spre înapoi. Degetul mic intră primul în apă. iar palma orientată spre fundul piscinei. şi în procedeul spate braţele lucrează alternativ ciclic. se desfăşoară în trei faze: . odată cu aplicarea teoriei portanţei asupra mecanismului mişcărilor de înot. De asemenea. • mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică.tracţiunea se execută pe un traseu semicircular. spre exterior. cu deplasări minime spre înapoi. apoi în sus. în vederea unei execuţii corecte. se realizează şi mişcări puţin dominante spre înapoi (dominanţa se referă la parametrii spaţiali. braţul este poziţionat lângă corp. Mişcările de braţe Asemănările tehnice între craul şi spate sunt evidente şi în cazul mişcărilor de braţe. toate aceste greşeli produc o creştere substanţială a rezistenţei hidrodinamice (frontală. Din punct de vedere biomecanic. În final. propulsia se bazează pe portanţă şi nu pe forţă de rezistenţă. • mişcări neregulate. când între antebraţ şi braţ se formează un unghi de aproximativ 90-100°. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a articulaţiei cotului şi se finalizează când mâna ajunge în dreptul umărului. iar mişcările se realizează cu un consum energetic ridicat. la amplitudine. iar eficienţa scade simţitor.

braţul este dus înainte. cu palma orientată iniţial spre interior. “Cotul coborât” este cea mai serioasă greşeală mecanică. Ea provoacă dureri cronice ale umărului. • revenire executată cu deplasarea braţului prin lateral. Vâslirea descrie un parcurs sinusoidal. 38 . Acestea sunt determinate de frecarea capului proxim al humerusului pe tendonul supraspinosului şi bicepsului. determinând înălţarea şi apoi coborârea corpului. Când mâna trece prin dreptul feţei. fiind în uşoară extensie. pregătind intrarea în apă. de “s culcat”. Greşeli: a) la intrarea braţului: • pătrunderea braţului în apă în exterior sau în interior. peste linia mediană a corpului – modifică aliniamentul lateral şi determină o înaintare şerpuită. 1978). palma este reorientată în exterior. c ) pe drumul aerian: • scoaterea întâi a degetului mic din apă – mişcarea este restrictivă şi obositoare. • scoaterea braţului prea devreme din apă . • coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. b) pe vâslire: • relaxarea articulaţiei pumnului – mâna nu exercită presiune pe apă. aproape de oglinda apei – mişcarea este grea şi nu permite trecerea umărului peste apă. • neorientarea palmei spre fundul piscinei la finalul împingerii – generează o scufundare pronunţată a corpului. Mişcările braţelor sunt favorizate de răsucirea corpului în axul longitudinal.b) drumul aerian (revenirea) necesită o reorientare a palmei spre coapsă. aliniamentul lateral este deranjat prin scoaterea şoldurilor şi a picioarelor de pe linia de înaintare. în compensaţie. • introducerea braţului cu cotul în flexie – creşte rezistenţa la înaintare şi scurtează lungimea tracţiunii (a vâslirii în ansamblu). prin deplasarea bazinului şi a picioarelor în lateral. şi urmăreşte păstrarea sprijinului pe porţiuni de apă care nu se deplasează sub formă de curent în sensul opus înaintării. • “trântirea” braţului pe apă – scade viteza de înaintare aproape la jumătate şi creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor.scurtează împingerea şi. Vâslirea este uniform accelerată şi se efectuează cu “cotul înalt”. Prin flexia progresivă a umărului. dar şi pe ligamntul coracoacromial (Kenedy. creşte ritmul mişcărilor. peste nivelul mâinii. pentru întâmpinarea unei minime rezistenţe la degajarea din apă a braţului. • vâslire cu cotul extins pe un traseu semicircular – modifică aliniamentul orizontal.

39 • menţinerea umerilor paraleli cu suprafaţa apei. Coordonarea braţelor cu respiraţia Deşi pentru a respira nu sunt probleme deosebite. gura fiind menţinută permanent peste nivelul apei. când celălalt finalizează mişcarea în jos. Există însă o scurtă suprapunere a fazelor ascendente. Fiecărei vâsliri îi corespund trei lovituri. a posibilităţii de cuplare şi combinare eficientă a fragmentelor de mişcare. Astfel. Coordonarea picioarelor Când un picior atinge punctul cel mai înalt al bătăii. . creşte rezistenţa de formă în detrimentul forţei propulsive. fără rotarea corpului în ax – mâna este scoasă înaintea umărului şi corpul se scufundă. În acest caz. iar pentru expiraţie – revenirea celuilalt. este posibil ca un braţ să aplice forţă propulsivă imediat ce celălalt a încetat presiunea pe apă sub coapsă. celălalt este în poziţia cea mai adâncă. care favorizează biciuirea apei. precizăm că momentul favorabil pentru inspiraţie este revenirea unui braţ. Greşeli: • mişcări mai puţin frecvente de picioare – se schimbă dezavantajos poziţia corpului spre verticală. Greşelile amintite determină dominanţa în vâslire a forţei de rezistenţă comparativ cu portanţa. Startul După primul semnal al arbitrului. cu rol de înălţare şi facilitare a rulării corpului în ax. Coordonarea braţelor Un braţ pătrunde în apă. Se inspiră pe gură o cantitate medie de aer. • mişcări sacadate ale braţelor – determină lipsa cursivităţii. înotătorul intră în apă. Se expiră pe gură şi pe nas. Coordonarea braţe-picioare Sunt executate şase bătăi la un ciclu de braţe.

După depăşirea celui mai înalt punct al traiectoriei. către suprafaţă. Braţele se deplasează lângă cap. Vârfurile picioarelor realizează sprijinul imediat sub nivelul apei. În aceast caz.în sus. iar picioarele puţin în urma şoldurilor. Şoldurile pătrund puţin în urma locului unde a intrat capul. iar după ce au depăşit capul. dar şi în flexie. pistol. umerii sunt mai aproape de axa de rotaţie. coatele se extind energic. Printr-o singură vâslire se ajunge la suprafaţă pentru inspiraţie şi pentru continuarea cursei prin mişcări ritmic coordonate. Elanul se realizează printr-o extensie energică a întregului corp. Greşeli: a) în poziţia iniţială • dispunerea greşită a vârfurilor picioarelor pe perete – împingere ineficientă.În poziţie iniţială el este orientat cu faţa la peretele piscinei. Braţele pot fi deplasate peste apă cu coatele extinse. Picioarele pot lucra şi fluture. cu picioarele în sprijin ghemuit pe acesta şi mâinile pe mânerele blocstartului. picioarele încep să bată pentru înălţare. Comanda regulamentară precedentă acestei faze este un semnal sonor . Pentru a reuşi o intrare hidrodinamică. sirenă. iar privirea este orientată spre celălalt capăt al bazinului. • lipsa ridicării în braţe prin flexia coatelor pentru apropierea pieptului de perete – elan scurt datorită deplasării bazinului prin apă. La comanda “Luaţi locurile!” se flexează coatele şi se apropie pieptul de perete. se realizează o uşoară flexie a şoldurilor. pentru a reuşi trecerea picioarelor peste apă. Lucrul sub apă pregăteşte revenirea la suprafaţă. uşor asimetric şi depărtat la lăţimea umerilor. peste nivelul apei. Întâi se efectuează o uşoară ridicare a braţelor şi o coborâre a bărbiei în piept pentru a schimba direcţia de deplasare dinspre în jos . uşor prin lateral. faţa dorsală a unei mâini se aşează în palma celeilalte. După o scurtă alunecare. Intrarea în apă se realizează sub un unghi cât mai mic faţă de suprafaţă.fluier. b) la elan 40 . mişcându-se în această situaţie simultan şi ondulatoriu. Drumul aerian se execută cu corpul bine arcuit.

Prin flexia şoldurilor şi a genunchilor. c) în zbor • deplasarea picioarelor prin apă sau atingerea ei cu spatele. Acum întregul corp este scufundat. Alunecarea se realizează sub “oglinda apei”. plantele sunt sprijinite pe perete. Atacul peretelui constă în oprirea vâslirilor şi poziţionarea braţului de atac în interior peste linia mediană a corpului. când corpul se situează pe noua direcţie. nu se realizează extensia gâtului – “cade” bazinul. d) în faza lucrului sub apă şi la revenire • mişcări de picioare executate prea devreme sau prea târziu – nu este valorificată alunecarea în imersie. corpul. Împingerea din perete se execută simultan cu avântarea braţelor peste cap.41 • nevalorificarea rolului conducător al capului. Întoarcerea În procedeul spate se execută în special două tipuri de întoarceri: • în plan orizontal sau în “farfurie” şi • prin semirostogolire. Întoarcerea în plan orizontal se realizează în principal prin pivotare. apropiindu-se de perete. În final. sportivul se poate întoarce în plan orizontal. cu cotul în uşoară flexie. Ea va fi lungă şi rapidă dacă împingerea s-a efectuat spre înainte. numite Naber şi Kiffer. Întoarcerea propriu-zisă este precedată de o inspiraţie profundă.7. Simultan se extinde energic gâtul şi se scufundă capul şi trunchiul. în poziţie aproape orizontală – creşte rezistenţa la înaintare. Celălalt braţ realizează sprijinul pe apă şi este poziţionat lângă coapsă. . înainte. braţul de atac coboară lângă coapsă. Pe măsură ce picioarele se deplasează peste apă. aproximativ unde mâna luase contact cu acesta. pivotează către braţul de atac. sub nivelul apei. • vâslire prematură cu primul braţ – scade viteza iniţială. pentru a evita turbulenţa de suprafaţă. într-o poziţie grupată. Lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă se realizează identic ca după start. Odată cu atingerea peretelui sub nivelul apei. prin extensia cotului şi împingerea în perete. • braţele sunt deplasate lângă cap doar prin înainte şi nu prin lateralînainte – spatele şi bazinul nu sunt “trecute” peste apă. 3. Fiecare dintre aceste întoarceri prezintă câte o variantă.

Dacă la celelalte întoarceri. Întoarcerea prin semirostogolire reprezintă continuarea unei semirostogoliri cu o pivotare. • sprijin prea înalt sau prea coborât pe perete – determină o împingere neparalelă cu nivel apei. în acest caz este efectuată spre partea opusă. întoarcerea se execută spre stânga.prin regulament nu sunt permise mişcări ondulatorii pentru a reveni la suprafaţă. propulsia se realizează pe o parte. spre fundul piscinei. fără a depăşi perpendiculara apei.Varianta Naber se desfăşoară asemănător întoarcerii prin pivotare. printr-o semirostogolire înainte. Greşeli: • la atac • oprirea lucrului de braţe mult prea devreme şi alunecare către perete – pierderea vitezei iniţiale.realizează mai rapid întoarcerea deoarece trunchiul său nu mai întâmpină rezistenţa apei. cu deplasarea trunchiului peste apă. b) la împingere şi în alunecare 42 . Deoarece prin regulament este interzisă schimbarea poziţiei corpului (culcat dorsal) cu mai mult de 90° în plan vertical. O formă a acestei întoarceri este practicată în proba de mixt. pentru sprijinirea plantelor pe perete. . picioarele pot fi deplasate peste sau sub nivelul apei. • întoarcere efectuată fără atingerea peretelui – greşeală regulamentară. faza întoarcerii propriu-zise se realizează astfel: după o semirostogolire spre înapoi. mişcarea de rotaţie se opreşte. Avantaje: . întoarcerea propriu-zisă se realizează către braţul de atac.inspiră în timpul întoarcerii propriu-zise. în trecerea de la procedeul spate la bras. urmată imediat de împingere în perete. În acest caz. prin semirostogolire sau pivotare. Varianta Kiffer permite înotătorului să se răstoarne cu faţa în jos (culcat ventral) după ce braţul de atac a depăşit mediana corpului şi s-a sprijinit în partea opusă pe perete.întoarcerea propriu-zisă se realizează pe o parte a corpului. dacă braţul drept realizează atacul. . . iar corpul pivotează în poziţie grupată. a) la întoarcerea propriu-zisă • sprijinul unipodal pe perete – reduce forţa de împingere. revenindu-se cu faţa în jos. De exemplu. . fără pivotare în plan orizontal. cu următoarele diferenţe: .în toate fazele întoarcerii capul este menţinut deasupra apei.sportivul apreciază mai corect distanţa faţă de perete.

a demonstrat o tehnică cu corpul mult scufundat. unde “mişcările de bras sunt folosite mai ales pentru probele pe distanţe lungi. cum ar fi cazul cursei de o milă pe Tamisa”. unii înotători au început să scoată braţele din apă la revenire. . particularizat prin vâsliri lungi ale braţelor.I. dar în limite regulamentare. Homer povesteşte că “Ulise înota cu mişcări rotunde. PROCEDEUL BRAS DENUMIRE Acţiunile motrice specifice acestui procedeu sunt mişcări circulare. interzice acestă variantă. În anul 1957.N.A. Între anii 1900-1930 se înoata bras într-o poziţie foarte înaltă. procedeul a suferit numeroase perfecţionări. cu capul mult ridicat şi mişcări laterale ample – denumit “brasul german”. În 1538. întinzându-şi braţele prin apă”. În anul 1935. • menţinerea braţelor lângă corp în timpul şi după împingerea în perete – încetinirea alunecării. unde pentru prima dată un înotător. Osaky. dând naştere unui procedeu nou denumit “fluture – bras”.43 • împingere într-un singur picior – scade forţa de împingere. “Brasul sub apă”. F. realizate în apnee prelungită. În Odiseea. datorită unui regulament competiţional mai puţin clar. considerată dăunătoare sănătăţii. în lucrarea “Colymbetes sive de arti natandi”. este înregistrată o descriere tehnică a brasului. cele mai importante fiind înregistrate în cadrul şcolii japoneze de înot. ISTORIC Procedeul este cunoscut încă din antichitate. În decursul timpului. apare între anii 1950 – 1957. c) în lucrul sub apă şi la revenirea spre suprafaţă • aceleaşi greşeli ca la start. În secolul al XIX-lea apar primele informaţii cu caracter sportiv din domeniul înotului. denumite după verbul din limba franceză brasser –a amesteca cu putere.

Picioarele acţionează asemănător elicei unui vapor. este particularizat prin deplasări în plan vertical. Brasul delfinizat. 44 . pentru a nu scoate călcâiele afară din apă. Mixt. uşor în exterior.O. Faza propulsivă este uniform accelerată şi se realizează în interiorul liniei umerilor. şoldurile fiind menţinute la suprafaţă. abducţie). şoldurile sunt mai coborâte. tălpile presează apa pe o traiectorie semicirculară. Pe parcursul extinderii progresive a genunchilor. sau imediat sub orizontala apei. al treilea procedeu în probele de Mixt individual. picioarele au un important rol propulsiv. Utilizarea procedeului: Competiţional: la J. Bras şi ştafeta de 4x50 m. Se execută în două faze: a) faza pregătitoare – picioarele. al doilea schimb la ştafeta de 4x100 m. realizează flexia genunchilor simultan cu o uşoară flexie a şoldurilor. COMPONENTE STRUCTURALE Mişcările de picioare În procedeul bras. În acestă variantă. modificându-şi treptat unghiul de atac. picioarele sunt în eversie (mişcare complexă – flexie. Mixt individual. Utilitar şi de agrement: este cel mai utilizat procedeu pentru agrement şi deosebit de valoros pentru scopuri utilitare cu caracter militar.simetrică şi se realizează în principal în plan orizontal. pe întreg ciclul de vâslire. pronaţie. depărtate aproximativ la lăţimea umerilor. Astfel. când sunt apropiate spre şezută. În momentul maxim al flexiei gambelor pe coapse. preluând de la mişcarea braţelor faza de împingere. ele sunt extinse şi adduse (vârfurile depărtate şi călcâiele apropiate la poziţia iniţială). Şoldurile se flexează când bazinul coboară şi trunchiul se ridică pentru inspiraţie. în jos şi apoi în interior. Acţiunea este simultan. iar moleculele de apă alunecă lent în jurul lor.Astăzi se înoată “brasul tradiţional” şi “brasul delfinizat”. b) faza propulsivă. mişcarea în ansamblu având aspect ondulatoriu. Bras. Brasul tradiţional este caracterizat printr-o poziţie orizontală. cu presiuni minime înapoi. umerii sunt ridicaţi din apă şi proiectaţi înainte printr-o mişcare mai puternică a membrelor inferioare. procedeul bras se înoată în probele de 100 şi 200 m. numită şi împingere – asigură înaintarea. iar pentru diminuarea rezistenţei frontale. printr-o mişcare “îngustă”. La CM se înoată şi în proba de 50 m. Mixt respectiv 100 m. coapsele prezintă o suprafaţă progresiv înclinată. determinând formarea de curenţi turbionari mici. Între cele două faze ale lucrului picioarelor se înregistrează un moment de alunecare. În finalul acţiunii.

45

Greşeli a) în faza pregătitoare:

☻ flexia pronunţată a şoldurilor – coapsele sunt poziţionate spre verticală, determinând o suprafaţă aproape plană şi creşterea rezistenţei de formă; ☻ menţinerea călcâielor apropiate şi depărtarea gununchilor – determină rezistenţă crescută la înaintare, propulsia (faza următoare) fiind realizată direct spre înapoi;
☻ depărtarea călcâielor şi menţinerea genunchilor apropiaţi – propulsia va fi realizată mult spre exterior;

b) în faza propulsivă: ☻ împingerea cu gleznele în extensie – apa este lovită de sus în jos şi spre înapoi, fără efect propulsiv; ☻ orientarea asimetrică a picioarelor – unul loveşte apa, celălalt o împinge; c) pe mişcarea în ansamblu: ☻ executarea mişcării la o adâncime prea mare sau imediat sub nivelul apei; ☻ mişcări scurte, cu frecvenţă mare şi amplitudine mică; ☻ acţiuni iniţiate din genunchi – eficienţă scăzută. Mişcările de braţe Prin traiectoria descrisă, braţele asigură faza de tracţiune (propulsivă), precum şi înălţarea corpului pentru executarea inspiraţiei şi diminuarea rezistenţei frontale.

Mişcările se realizează simultan – simetric, pe sub nivelul apei, pe durata a două faze: a) energic de tracţiunea – prin flexia articulaţiilor mâinilor se realizează prinderea apei. Apa este împinsă spre exterior, în afara lăţimii umerilor, pe o traiectorie oblic, lateral şi în jos. Presiunea asupra apei continuă spre exterior şi în jos, cu deplasări minime spre înapoi, prin flexia progresivă a coatelor. Când mâinile, coatele şi umerii se aliniază şi când între antebraţ şi braţ se formează un unghi de aproximativ 900, braţele se apropie trunchi

46

47

“strângerea umerilor”. Apoi, palmele presează spre interior şi în sus, către piept. Presiunea este întreruptă când palmele se apropie una de cealaltă, “faţă în faţă”, la aproximativ 10 cm. b) Revenirea se realizează prin extinderea spre înainte şi orientarea palmelor în jos. Pe sfârşitul fazei de tracţiune, când braţele încep să se apropie, umerii se ridică din apă, pentru inspiraţie şi pentru a permite flexia minimă a soldurilor. Acceleraţia maximă se înregistrază în momentul “strângerii coatelor”. Greşeli a) la tracţiune: ☻ vâslire “îngustă”, cu exercitarea presiunii mai mult spre înapoi cu mâinile ca “padelele” – propulsia este dominată de rezistenţă; ☻ vâslire “largă” – presiunea este exercitată mult peste lăţimea umerilor; nu se realizează înălţarea. – forţa tracţiunii este diminuată, iar prelungirea traiectoriei nu compensează frânarea la deplasarea braţelor spre trunchi; ☻ orientarea palmelor faţă în faţă înainte de a se alinia coatele şi umerii – apa este comprimată sub piept, diminuând eficienţa vâslirii; b) la revenire: ☻ poziţionarea mâinilor în extensie; ☻ depărtarea mâinilor una de cealaltă – în ambele cazuri creşte rezistenţa la înaintare. Coordonarea braţe – picioare

48 . Greşeli ☻ flexia genunchilor şi şoldurilor prea devreme pe tracţiune – creşte rezistenţa la înaintare. ☻ momentul de alunecare după terminarea ciclului este mult prelungit – duce la o importantă pierdere de viteză. între finalul mişcării de picioare şi îniţierea unei noi vâsliri. deoarece asigură cursivitatea propulsiei.Sunt practicate trei tipuri de coordonari: continuă. diminuând eficienţa vâslirii. Acest tip de coordonare este utilizat de marea majoritate a înotătorilor de performanţă. În momentul grupării braţelor la piept. odată cu revenirea braţelor şi pe prima parte a tracţiunii se realizează expiraţia. În coordonarea continuă vâslitul începe pe finalul fazei propulsive a mişcării de picioare. În coordonarea de alunecare există un timp de alunecare a corpului pe apă. Cea mai eficientă este coordonarea de suprapunere. În coordonarea de suprapunere. pe timpul fazei prăgătitoare a mişcării picioarelor (grupare) începe apucarea apei. odată cu ridicarea umerilor se realizează inspiraţia. picioarele realizează împingerea când braţele revin înainte. de alunecare şi de suprapunere. Astfel. Coordonarea braţelor cu respiraţia În coordonarea vâslirii se realizează o respiraţie la un ciclu de braţe.

până la întinderea complectă a braţelor. După un moment de alunecare pe sub apă. urmează o împingere uniform accelerată. lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă. pentru a permite efectuarea eficientă a lucrului sub apă. Intrarea în apă se realizează la o adâncime mai mare. elanul şi drumul aerian). b) la lucrul sub apă: ☻ nu se efectuează lucrul sub apă – scade eficienţa startului. apropierea coatelor (mai redusă decât la înotul de suprafaţă). ajung aproximativ în dreptul pieptului. continuat de vâslirea normală a braţelor şi revenirea la suprafaţă. urmat de un scurt moment de alunecare.49 Startul Primele faze ale startului se realizează asemănator celor descrise la startul de craul (poziţia pe blocul de start. începe faza pregătitoare a mişcării picioarelor (flexia). Greşeli a) la intrarea în apă: ☻ pătrunderea la o adâncime prea mică – se revine la suprafaţă mai devreme. fără efectuarea lucrului sub apă. Revenirea braţelor se efectuează cu braţele mult flexate şi prin faţa corpului. se efectuează o mişcare de împingere cu picioarele. După terminarea revenirii braţelor. După realizarea tracţiunii. Diferă intrarea în apă. ☻ pătrundera la o adâncime prea mare – nu se revine la timp pentru inspiraţie şi apare senzaţia de sufocare. în drumul lor spre înainte. Când braţele. înotătorul execută o vâslire lungă. pe lângă corp. .

întoarcerea propriu-zisă. 50 . Lucrul sub apă şi revenirea la suprafaţă se efectuează identic cu acţiunile efectuate la start. împingerea şi alunecarea sunt asemănătoare fazelor corespondente ale întoarcerii simple de craul.Întoarcerea În acest procedeu. Caracteristic întoarcerii de bras este atacul peretelui care se realizează prin aşezarea ambelor palme pe perete în acelaşi timp (nu şi la acelaşi nivel) cu menţinerea umerilor paraleli cu orizontala apei.

Mondiale se înoată şi în probele de 50 m. COMPONENTE STRUCTURALE Poziţia corpului pe apă În procedeul fluture (delfin) poziţia adoptată este decubit ventral. 1948 – la J. al treilea schimb la ştafeta de 4x 100 m. corpul marchează trei poziţii intermediare. Utilizarea procedeului: Competiţional: în programul J. Primul înotător de fluture a fost maghiarul Tumpek.51 PROCEDEUL FLUTURE DENUMIRE Procedeul se numeşte fluture sau delfin datorită mişcărilor fluturate. Utilitar şi de agrement: în general se înoata numai de înotătorii experimentaţi. Mixt. Mixt individual. primul procedeu în probele de 200 m. de la Londra şi în 1952 la cele de la Stockholm se înoată fluture cu mişcare de picioare bras. şi ştafeta de 4x50 m.O. de la Melbourne toţi participanţii înoată delfin. procedeul se înoată în probele de 100 m. recordman mondial. lipsindu-i laba unui picior.. student al Universităţii Iowa (SUA).O. ale întregului corp. Procedeul nu a fost omologat. mişcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Deoarece procedeul se realizează prin mişcări ondulatorii. folosind mişcări de picioare bras. Mixt. care a executat lovituri delfin deoarece era infirm. 1953 – FINA omologhează prin regulament tehnica acestui procedeu întro formă apropiată de cea practicată astăzi. în funcţie de fazele ciclului de vâslire: • în timpul lucrului acvatic al braţelor poziţia se orizontalizează cât mai mult. În programul Camp. 1945 – sportivul rus C. demonstrează pentru prima dată acest procedeu. . Meskhov îmbunătăţeşte tehnica lucrului de picioare. ISTORIC 1935 – Jack Sieg.. 200 m.O. şi 400 m. ondulatorii. 1956 – la J.

Se execută prin extinderea simultană a şoldurilor şi genunchilor. cu rol de învingere a inerţiei loviturii în jos. cu rol de înălţare. Mişcările de picioare în ansamblu se realizează cu gleznele relaxate şi picioarele în uşoară inversie (flexie plantară. Finalul acţiunii presupune “străpungerea” suprafeţei apei cu călcâiele. Faza descendentă este uniform accelerată. Acţiunea picioarelor este simultană şi se realizează în principal în plan vertical. Se desfăşoară prin flexia activă a şoldurilor. În timpul bătăilor. facilitând înaintarea şi.• pe parcursul primei bătăi a picioarelor (se coordonează două bătăi la un ciclu de braţe). Mişcările de picioare Loviturile sau bătăile determină înălţarea sportivului. supinaţie. de altfel corpul în ansamblu realizează o mişcare ondulatorie iniţiată şi amplificată la nivelul coloanei cervicale. iar a doua asigură o poziţie înaltă a corpului pe suprafaţa apei. când flexia şoldurilor este de aproximativ 70-80°. deplasarea braţelor peste apă. Este iniţiată din articulaţiile coxofemurale şi se execută în două faze: a) descendentă. În coordonarea braţe-picioare. În punctul final. bazinul este orientat în sus şi înainte către suprafaţa apei. adducţie). 52 . în special. la un ciclu de braţe se realizează două bătăi de picioare. prin schimbarea direcţiei de mişcare. determinate pasiv de presiunea apei pe feţele dorsale ale picioarelor. • cea de-a doua lovitură a picioarelor proiectează bazinul peste nivelul apei. b) ascendentă. genunchii se menţin uşor depărtaţi în scopul orientării picioarelor în uşoară inversie. gambele continuă mişcarea spre fundul piscinei. În condiţiile orientării corecte a picioarelor în uşoară inversie. prin extinderea genunchilor şi “biciuirea” apei. prima lovitură este propulsivă. flexia genunchilor şi extensia gleznelor. sau pregătitoare. aceste structuri motrice asigură şi propulsia – înaintarea. Mişcările de picioare se desfăşoară sub forma unor ondulaţii. fără efort muscular excesiv. ☻ realizarea unor mişcări ondulatorii exagerate – creşte rezistenţa de formă şi rezistenţa valurilor. Greşeli ☻ scufundare insuficientă a capului după introducerea braţelor în apă – întârzie ridicarea bazinului.

determinând creşterea rezistenţei la înaintare. degetele iau primele contactul cu apa. nu de forţa de rezistenţă. include trei faze: . ☻ acţiuni iniţiate din articulaţiile genunchilor. ☻ flexie exagerată a şoldurilor – coapsele se deplasează spre verticală. a) . desfăşurându-se predominant în lateral şi pe verticală. c) pe întreaga mişcare: ☻ execuţie la adâncime prea mare. “taie” suprafaţa apei. se prinde apa în căuşul palmelor – se realizează sprijinul.intrarea braţului în apă şi prinderea apei. spre interior şi în sus. lovitura descendentă consecutivă fiind realizată parţial în aer.tracţiunea se execută pe un traseu semicircular. Apoi.53 Greşeli a) în faza descendentă: ☻ flexie în articulaţiile gleznelor – limitează suprafaţa de presiune pe apă. Structura defalcată a acţiunii braţelor este: drumul acvatic. descris spre exterior şi în jos. b) în faza ascendentă: ☻ flexia genunchilor – gambele sunt scoate din apă. Acţiunea este iniţiată prin flexia progresivă a articulaţiilor pumnilor şi coatelor. Propulsia este dominată de forţa portantă. ☻ menţinerea genunchilor în extensie – determină încordarea inutilă a membrelor inferioare. înclinate la aproximativ 45°. în procedeul fluture braţele lucrează simultan simetric. Braţele pătrund uşor în lateral. Mişcările de braţe Din punct de vedere biomecanic. Ele au rol propulsiv. cu coatele în uşoară flexie. ☻ mişcări cu frecvenţă mare şi amplitudine mică. propulsiv. Urmează extinderea coatelor şi presarea apei în exterior peste lăţimea umerilor. Mâinile. . cu deplasări minime spre înapoi. cu deplasări minime spre înapoi. fără eficienţă.

Braţele revin cât mai aproape de corp.. prin extinderea coatelor. în jos şi spre înapoi. Acţiunile braţelor sunt favorizate de mişcările ondulatorii ale corpului. 54 . Vâslirea este uniform accelerată şi se realizează cu “cotul înalt. Braţele vâslesc sinusoidal. pe un traseu asemănător “găurii de cheie”. lângă corp. coatele fiind uşor flexate. Braţele sunt orientate în sus.împingerea. iar palmele spre coapse pentru a pregăti degajarea din apă. eliptic.” peste nivelul mâinii. b) drumul aerian constă în deplasarea braţelor peste apă. palmele presează apa în exterior.

capul se scufundă înaintea braţelor şi se expiră. capul se ridică. ☻ introducerea mâinilor imediat lângă cap – produce o contraforţă la extinderea braţelor sub apă şi scurtează tracţiunea. • prin extensia coloanei cervicale. în compensaţie. faţa este degajată din apă şi se inspiră pe finalul împingerii şi în prima parte a drumului aerian. ☻ menţinerea cotului extins pe tracţiune – determină înălţarea exagerată a corpului. • când mâinile ajung în dreptul umerilor. Inspiraţia se poate efectua la unul sau două cicluri de braţe. Prima bătaie de picioare are rol propulsiv şi se realizează în timpul vâslirii. c) pe drumul aerian: ☻ revenirea braţelor cu coatele extinse – corpul se scufundă.55 Greşeli la intrarea braţului: ☻ pătrunderea braţelor în apă în exterior – reduce viteza de înaintare. Coordonarea braţelor cu respiraţia În procedeul fluture respiraţia se desfăşoară astfel: • în momentul apucării apei. determinând şi dragarea unei cantităţi inutile de aer. b) pe vâslire: ☻ relaxarea articulaţiilor mâinilor – scade presiunea exercitată pe apă. măreşte ritmul mişcărilor. a) Coordonarea braţe-picioare Cea mai frecventă coordonare braţe-picioare este de două bătăi la un ciclu de braţe. A doua bătaie se desfăşoară pe revenire (drumul aerian). ☻ coborârea cotului – antebraţul şi palma nu vâslesc. Se inspiră o cantitate medie de aer. ☻ plesnirea braţelor pe apă – creşte turbulenţa de suprafaţă şi rezistenţa valurilor. în timpul trecerii braţelor peste nivelul acesteia. Această mişcare este accentuată pentru a asigura sprijinul pe apă. . ☻ scoaterea braţelor prea devreme din apă – scurtează împingerea şi.

când faţa revine în apă. Particularitatea acestei structuri tehnice este că. 56 . Întoarcerea Ca şi startul. Caracteristice sunt: • atacul peretelui – mâinile se dispun simultan şi la acelaşi nivel. deoarece umerii se ridică nejustificat de mult. Greşeli ☻ capul revine în apă după braţe – este întârziată tracţiunea. întoarcerea la delfin nu necesită o descriere aparte. startul se desfăşoară asemănător celui de bras şi craul. • faza lucrului sub apă – se desfăşoară conform celor descrise la startul de fluture. în coordonare specifică cu o vâslire simultan simetrică. scurtând durata inspiraţiei. desfăşurată prin răsucirea capului. apare senzaţia de sufocare.Nu este recomandată apneea. ☻ expiraţie incompletă – aceasta este continuată şi afară din apă. deoarece este realizată biomecanic asemănător întoarcerii de bras. Nu este eficientă respiraţia laterală. în faza lucrului sub apă se execută două mişcări de picioare. Startul În procedeul fluture. Aerul este inhalat rapid pe gură şi expirat profund pe gură şi pe nas.

Succesiunea metodică de predare şi însuşire: • Structuri tehnice specifice etapei de iniţiere:  adaptarea şi obişnuirea cu apa.  însuşirea coordonării lucrului membrelor inferioare cu cele superioare şi coordonarea cu respiraţia.  perfecţionarea structurilor tehnice.57 Particularităţi metodologice şi organizatorice ale predării înotului analitică Metode de învăţare globală Metoda de învăţare analitică presupune învăţarea tehnicii procedeelor sportive de înot. mai mult de . 1. Pentru o însuşire corectă a tehnicii celor patru procedee sportive de înot. Învăţarea analitică prezintă marele avantaj de a conduce spre o învăţare corectă şi durabilă a tehnicii de înot. duce la însuşirea unei tehnici rudimentare de înot. • Structuri tehnice specifice tehnicii procedeelor de înot:  însuşirea tehnicii lucrului membrelor inferioare. coordonat cu respiraţia.  însuşirea tehnicii respiraţiei acvatice. ajungându-se în final la coordonarea părţilor componente şi executarea globală a procedeului de înot.  însuşirea tehnicii startului. prin gradarea treptată a însuşirii structurilor tehnice specifice procedeelor de înot. elimină greşelile de tehnică.  însuşirea săriturilor simple în apă.  însuşirea alunecării pe piept şi pe spate. Dezavantajul acestui tip de învăţare constă în durata relativ mare a procesului de învăţare – perfecţtionare.  însuşirea tehnicii lucrului membrelor superioare. permite o individualizare strictă în procesul de învăţare. deseori folosită în cadrul centrelor de învăţare a înotului. în mod special a celei de competiţie. Învăţarea globală.  însuşirea plutirii pe piept şi pe spate. sunt necesari aproximativ doi ani. coordonat cu respiraţia.  însuşirea tehnicii întoarcerilor.

(cu partener.  mijloace specifice lucrului în apă.2 ani. • Durata medie a subetapei: 1 an. Etapa a III-a: Antrenament sportiv (subetapa I-a) • Vârsta optimă: 8 –9 ani.  însuşirea alunecării pe piept şi pe spate.  mijloace specifice pentru perfecţionarea structurilor tehnice şi a procedeului de înot.  mijloace specifice lucrului pe sau la marginea bazinului. 2. scurtă. în medie 20 de lecţii. • Obiective tehnice:  obişnuirea şi acomodarea cu apa. Durata iniţieri este. Succesiunea metodică a mijloacele de învăţare:  mijloace specifice lucrului pe uscat.menţinere la suprafaţa apei sau a unui înot pe distanţe scurte. cu mijloace ajutătoare.etc. deoarece sunt necesare multe mijloace specifice de corectare a deprinderilor însuşite greşit. Trecerea ulterioară la însuşirea unei tehnici corecte necesită un timp îndelungat. însă. Etapa a II-a: Învăţarea – perfecţionarea tehnicii procedeelor sportive de înot • Vârsta optimă: 6 – 8 ani.).  însuşirea săriturilor simple ăn apă.  bras. antrenament şi performanţă sportivă la înot Etapa I-a: Iniţiere • Vârsta optimă: 6 – 7 ani. Etapizarea procesului de învăţare – perfecţionare.  jocuri pregătitoare însuşirii tehnicii de înot. • Succesiunea metodică de abordare a procedeelor:  craul şi spate simultan. • Durata medie a etapei: 1½ . 58 . • Durata medie a etapei: 15 lecţii de o oră. • Obiective tehnice: învăţarea şi perfecţionarea tehnicii procedeelor sportive de înot.  însuşirea plutirii pe piept şi pe spate.  însuşirea respiraţiei acvatice.  fluture.

100 m. • Durata etapei: fete 2 ani. la nivel de juniori II • Vârsta optimă: fete 12 – 13 ani.  dezvoltarea calităţilor motrice specifice înotului. băieţi 15 – 17ani.59 • Obiective tehnice: însuşirea particularităţilor tehnicii înotului competiţional. • Obiectiv de performanţă: obţinerea categoriei a II-a de clasificare sportivă la înot. (subetapa a II-a) • Vârsta optimă: fete –9 – 11 ani. băieţi 3 ani. • Durata etapei: 2 ani. Etapa a IV –a: Pregătire sportivă de performanţă. • Obiective tehnice: perfecţionarea permanentă a tehnicii celor patru procedee sportive de înot. pe  Grupa a II-a: sprint prelungit şi semifond. 100 m – craul şi fluture. 200 m – craul.  Procedee: 50 m – toate procedeele.  Distanţe de concurs: 50 m.  participarea în competiţiile de înot pe grupe de vârstă. Etapa a V-a: Specializarea înotătorilor pe probe şi procedee • Vârsta optimă: fete 14 – 15 ani. băieţi 13 – 14 ani. pe diferite distanţe de concurs. • Obiective tehnice: specializarea înotătorilor următoarele grupe de probe şi procedee:  Grupa I-a: sprint. • Obiective tehnice: perfecţionarea tehnicii procedeelor de înot raportat la schimbările care au loc în organismul înotătorilor generate de vârsta pubertară. • Obiective de performanţă:  dezvoltarea calităţilor motrice specifice în concordanţă cu nivelul de dezvoltare somatică şi funcţională a organismului. pentru creşterea eficienţei utilizării lor în competiţii. . • Durata subetapei: 2 – 3 ani. băieţi 10 – 12 ani. • Obiective de performanţă:  adaptarea organismului în mod treptat la cerinţele antrenamentului sportiv de performanţă.

îndeplinirea sarcinilor concrete de antrenament.  Distanţe de concurs: 200 şi 400 m Mixt individual. 60 . două părţi: “încălzirea generală”. la rândul ei. fundamentală şi de încheiere.  Grupa a III –a: înotători de mixt. realizarea unei încălziri generale a organismului. cunoscută şi sub denumirea de “încălzire”. 18 ani şi mai mari Lecţia de înot Activitatea de instruire la înot se realizează sub formă de lecţii. “Încălzirea” cuprinde. Etapa a VI-a: Înot de cea mai mare performanţă • Vârsta: fete. ţinându-se seama de vârsta şi nivelul de pregătire al sportivilor. care determină activitatea multilaterală a organismului şi “încălzirea specială”.  Distanţe de concurs: 800 m. fundamentală a lecţiei.  Distanţe de concurs: 100 şi 200 m.  Distanţe de concurs: 200 m fluture.  Grupa a IV-a: înotători de bras. realizată în apă.  Procedeul: craul. 16 ani şi mai mari. Ele se organizează pe grupe.  Grupa a V-a: înotători de fond. femei. ceea ce crează condiţiile necesare pentru planificarea activităţilor în mod ştiinţific. constituind de fapt o înlănţuire de mijoace specifice pentru dezvoltarea calităţilor motrice specifice înotului. 200 m spate.  Procedeul: bras. formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice.  Procedee: toate patru procedeele. fără rezultate semnificative într-unul dintre ele. anunţarea sarcinilor de lecţie sau de antrenament. lecţii de control. Partea a doua. În funcţie de sarcinile pe care le au de rezolvat. lecţii de perfecţionare. spate. lecţii mixte (învăţare – perfecţionare). care pregăteşte organismul pentru rezolvarea sarcinilor de bază. 400 m liber. are ca sarcini: organizarea colectivului. Partea pregătitoare. băieţi. lecţiile pot fi împărţite în lecţii de învăţare. Lecţia este structurată în general pe trei părţi: pregătitoare. are o orientare precisă a sarcinilor. 1500m masculin. lecţii de antrenament. 100 m. Procedee: fluture. Lecţiile trebuie să se desfăşoare după un orar stabilit.

copiii de de vârstă preşcolară lucrează în apă două. .  Leapşa în apă. mai ales cu copiii mici. densitatea motrică este foarte mare. are ca sarcini: liniştirea treptată a organismului. Semnele care pot orienta pe profesor asupra stării copiilor care lucrează în apă sunt: învineţirea buzelor.În general.  Diferite ştafete. trei reprize a câte zece minute. paloarea feţei. etc.  Jocuri cu mingea. precizarea sarcinilor de rezolvat în afară lecţiei. terminarea organizată a lecţiei. În apă. de aceea.61 Partea a treia.  Alergare prin apă. tremuratul...  Sărituri pe un picior sau pe ambele picioare. Mijloace specifice pentru ACOMODAREA CU APA  Mers în apă din ce în ce mai adâncă sau deplasare de-a lungul peretelui bazinului. exerciţii de alunecare. etc. înot relaxat. de încheiere a lecţiei.  Culegerea diferitelor obiecte de pe fundul apei sau bazinului. În mod obişnuit. se recomandă alternarea mijloacelor specifice pentru rezolvarea sarcinilor de lecţie sau antrenament. prin activitate independentă. Datele medicale confirmă că înotul exercită o influenţă pozitivă asupra dezvoltării fizice şi asupra călirii organismului copiilor. eforturile prelungite sau lucrul în apă rece. trebuie să se evite. După ce copiii au atins un anumit nivel de pregătire se poate mări durata şi intensitatea lucrului în apă. cu condiţia ca exerciţiile să fie dozate corect şi să se urmărească cu atenţie starea sănătăţii lor. cu mijloace de refacere: exerciţii de respiraţie.

Se efectuează în formaţie de cerc.Mijloace specifice pentru însuşirea PLUTIRII PE APĂ şi ALUNECĂRII PE PIEPT şi PE SPATE  Luarea poziţiei corecte pe uscat din stând cu braţele sus sau din culcat ventral şi din culcat dorsal.  Mers în sprijin pe mâini. luarea poziţiei de plutire cu sprijin acordat de profesor.  În apă mică sau la marginea bazinului.  Alunecare pe piept şi pe spate din împingere de la peretele bazinului.  “Şurubul”.  Mers pe patru labe prin apă mică. Alunecare cu schimbarea poziţiei de pe piept pe spate şi invers. cu capul sprijinit pe un plutitor.  Alunecare pe piept şi pe spate. deplasare pe fundul apei cu ajutorul mâinilor. copiii ţinându-se de 62 . cu trecerea succesivă de la un copil la celălalt. Din culcat facial cu capul deasupra apei.  “Roata”. 0  Alunecare pe piept cu palmele sprijinite pe un plutitor.  Alunecare pe piept şi pe spate cu sprijin acordat de profesor.  Plutire pe spate.

).  Exerciţii de respiraţie. din plutire pe piept cu mâinile sprijinite pe fundul apei (în bazin cu apă mică sau la malul mării).  Cursa pe perechi cu împingere de la picioare.  Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe.63  mâini: cei cu numere pare stau în plutire pe spate. cei cu nimere impare. balans antero-posterior al celuilalt picior cu lovirea unui obiect uşor aflat lângă piciorul de sprijin. ÎNVĂŢAREA şi PERFECŢIONAREA PROCEDEELOR SPORTIVE DE ÎNOT Învăţarea şi perfecţionarea tehnicii procedeului CRAUL Mijloace specifice lucrului membrelor inferioare TEHNICII Exerciţii imitative pe uscat din stând sprijinit pe un picior.  . ochii se menţin deschişi. revenirea la suprafaţă şi efectuarea expiraţiei pe gură. foarte încet.  Acelaşi exerciţiu cu mâinile sprijinite pe şanţul “sparge-val”.  Imitarea bătăilor de picioare din sezând sprijinit pe antebraţe pe marginea bazinului. apnee cât mai mult timp. Se inspiră pe gură şi. o frunză. înainte. cu labele în apă. cu inspiraţia executată alternativ pe partea stângă şi pe cea dreaptă. etc.  Cursa pe perechi cu tracţiune cu tracţiune pe sub braţe.  Suflarea aerului asupra unui obiect plutitor foarte uşor (o minge de tenis de masă. “bolborosind” apa.  Executarea mişcării membrelor inferioare la marginea bazinului cu mâinile sprijinite pe şanţul “sparge val”.  Exerciţii de respiraţie din stând întins pe apă cu mâinile sprijinite pe fundul acesteia. după introducerea feţei ăn apă. introducerea feţei în apă. din atârnat.  Expiraţie cu faţa în apă.  Executarea mişcărilor membrelor inferioare. se expiră pe gură. cu ridicarea capului pentru inspiraţie. învârtesc cercul.  Inspiraţie pe gură. un balon mic. Mijloace specifice însuşirii RESPIRAŢIEI ACVATICE  Spălarea cu introducerea feţei în apă. cât mai mult timp posibil. din culcat facial pe o bancă.  Exerciţii de respiraţie cu ajutorul unui partener.

inferioare pe distanţe progresive.). sup. inferioare. imprimă palmei traiectoria corectă din timpul vâslirii. din plutire pe piept .  Exerciţii imitative pe uscat cu partener (partenerul. apoi şi cu celălalt braţ. fără sprijin sau ajutor.  Lucrul membr. inf. cu membr. cu membr.  Executarea lucrului membr. plutitoare. cu împingere de la peretele bazinului.  Lucrul membr. inferioare:  Lucrul membr. cu mâinile sprijinite pe fundul apei (în bazin cu apă mică sau la malul mării). cu ajutorul unui partener. superioare. inferioare în diferite tempouri. superioare din stând aplecat şi mers prin apă mică. inferioare.  Executarea lucrului membr. labe de cauciuc. din stând aplecat şi din poziţia culcat facial pe o bancă. Din alunecare pe piept.  Executarea exerciţiilor prezentate anterior.  Lucrul membr.etc. de regulă profesorul.  Executarea lucrului membr. susţinute de un partener sau de flotoare. 64 . opunând şi o uşoară rezistenţă). inf. executarea mişcării membr.  Executarea lucrului membr. întâi cu un singur braţ şi coordonat cu respiraţia. Mijloace specifice lucrului membrelor superioare  Explicarea şi demonstrarea lucrului membrelor superioare.  Exerciţii imitative pe uscat din stând. din deplasare în poziţie de alunecare pe piept. inferioare. din alunecare pe piept. Mijloace specifice pentru perfecţionarea tehnicii lucrului memb.. coordonat cu respiraţia. corpul fiind menţinut la suprafaţa apei de un colac. Exerciţiul se va face coordonat cu respiraţia. inferioare în diferite tempouri respiratorii. inferioare cu palmele sprijinite pe un plutitor. din plutire pe piept. inferioare cu îngreuieri (centuri. inferioare pe diferite distanţe cu înregistrarea tmpului. ulterior.  Acelaşi exerciţiu.  Efectuarea lucrului membr. alternativ. pe uscat (se accentuează poziţia corectă a segmentelor membrului superior în diferite faze ale drumului acvatic şi ale drumului aerian).  Efectuarea lucrului membr. inferioare cu ajutorul labelor de cauciuc.  Efectuarea lucrului membr.  Lucrul membr. susţinute.

(numai pe o parte.  Înot craul cu palmare şi cu labe de cauciuc. vâslire cu un singur braţ şi. cu palmare. cu tricou. celălalt jos). după şase bătăi de picioare. cu respiraţie pe partea braţului care parcurge drumul aerian.  Înot craul cu coordonare normală.  Înot numai cu ajutorul braţelor. Mijloace specifice perfecţionării tehnicii procedeului craul  Înot craul pe distanţe progresive.  Din alunecare pe piept. pe distanţe diferite. pe distanţe progresive. schimbarea poziţiei braţelor. dreapta. respiraţie pe partea braţului care vâsleşte. cu diferite ritmuri respiratorii.. în ritm normal.  Înot numai cu ajutorul braţelor. cu respiraţie la două. cu respiraţie la două braţe şi la trei braţe). sup.  Înot numai cu ajutorul braţelor. fară respiraţie.stânga). (alternativ.  Înot numai cu ajutorul braţelor.  Înot craul în tempouri diferite.  Înot craul cu îngreuieri. . trei şi patru braţe. cu întinderea unui sandou fixat de peretele bazinului) Mijloace specifice coordonării lucrului membrelor inferioare cu cele superioare. şi coordonarea cu respiraţia  Din alunecare pe piept. cu respiraţie. după şase bătăi de picioare.  Înot numai cu ajutorul braţelor. (şase bătăi de picioare la un ciclu de braţe. dreapta apoi stânga). Mijloace specifice pentru perfecţionarea lucrului membrelor superioare:  Înot numai cu ajutorul braţelor (picioarele susţinute de flotor). în ritm susţinut. cu braţele în poziţie asimetrică (un braţ sus. mai întâi la două braţe. coordonat cu respiraţia. din alunecare pe piept cu picioarele susţinute. cu înregistrarea timpului.  Din alunecare pe piept. apoi cu respiraţia la trei braţe. palmare de diferite dimensiuni. vâsliri alternative.65  Efectuarea lucrului membr. cu îngreuieri (centuri.

cu comenzile de start. pentru atacul peretelui (din mers. sirenă ). Se va recomanda ca la intrarea în apă corpul să fie bine întins. locul aproximativ în care ar trebui să intre în apă). cu o mână sprijinită de şanţul “sparge val”.  Start fără comenzi. fără comandă de plecare. la marginea bazinului. cealaltă lângă corp se execută bătăi de picioare. cu împingere de pe fundul apei.  Pe blocul de start.  Start la diferite intervale de timp. efectuarea lucrului pe sub apă. înot patru-cinci metri. urmat de înot cu mare intensitate. învăţarea poziţiei de plecare.  Din alunecare pe piept. fără respiraţie. ieşirea la suprafaţă.  Start de e blocul de start. învăţarea lucrului pe sub apă şi ieşirea la suprafaţa apei. din stând ghemuit pe marginea bazinului. prin împingere cu picioarele. din stând pe marginea bazinului.  Atacul peretelui. din stând pe un picior. cu mâna sprijinită pe perete.  Start. pe o distanţă de 10 – 12 metri. alunecare pe sub apă. sau din diferite viteze de înot. (se poate marca cu un flotor.  Start cu înregistrarea timpului de reacţie (se poate face cu ajutorul cronometrului de frecvenţă). şi atacul peretelui).  Sărituri înainte. cu comenzi. Se opresc bătăile 66 . executate de la o înălţime mică (treptele scărilor de la bazin).  Start cu măsurarea lungimii săriturii. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerilor în procedeul craul Exerciţii de învăţare:  Exerciţii pregătitoare pe uscat.Mijloace specifice învăţării şi perfecţionnării startului în procedeul craul Exerciţii de învăţare:  “Săritura peştelui”. pistol.  În apă. din stând ghemuit pe blocul de start.  Sărituri cu capul înainte. într-o apă până la talie se execută sărituri înainte.  Acelaşi exerciţiu. între comenzile de start.  Efectuarea unor mijloace specifice de antrenament (repetări pe distanţe scurte).  Sărituri înainte.  Întoarceri la perete. din culcat pe o saltea sau pe iarbă (nisip). imitarea mişcărilor de braţe. din înot de la mică distanţă faţă de perete. cu împingere de la perete. Se imită întoarcerea propriu-zisă prin rotarea corpului la 1800.  Executarea unor răsturnări specifice întoarcerilor.  Sărituri înainte. Exerciţii de perfecţionare:  Start normal. cu start de concurs.  Start la diferite semnale sonore (fluier.

 Executarea întoarcerilor. cu “aruncarea “ braţului de atac peste apă şi ghemuirea sub apă. cu măsurarea lungimii alunecării pe sub apă.67 de picioare şi se execută întoarcerea prin pivotare laterală. Exerciţii de perfecţionare:  Executarea întoarcerilor prin pivotare sau prin răsturnare.  Acelaşi exerciţiu.  Exerciţiul precedent. răsturnări cu şi fără înşurubare. cu aşezarea tălpilor pe perete.  Perfecţionarea întoarcerilor ţinându-se seama de marcajele bazinului. fără împingere. .  Din înot. urmat de înot cu intensitate mare. urmat de lucru sub apă şi ieşirea la suprafaţă. fără atingerea peretelui. răsturnări înainte cu înşurubare 180 . fără respiraţie. cu înregistrarea timpului de la atacul peretelui până la ieşirea la suprafaţă.  Exerciţiul precedent. cu impingere de la perete. 0  Din înot.  Executarea întoarcerilor.  Acelaşi exerciţiu. urmat de lucru specific sub apă şi ieşirea la suprafaţă. 10 – 12 metri. răsturnări înainte.  Din înot.  Exerciţiul precedent.  Exerciţiul precedent. din diferite viteze de înot. şi cu împingerea de la perete.

cu sprijin (la nivelul piciorului sau bazinului). din alunecare pe spate.. inf. inf. Mijloace specifice perfecţionării:  Lucrul membr. executate din culcat dorsal pe o bancă. cu ajutorul unui partener. din culcat dorsal pe o bancă. sup. Mijoace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative ale lucrului membr. pe marginea bazinului. efectuat în apă mică. la marginea bazinului. din partea unui partener. cu picioarele susţinute de un flotor. inf. în tempouri şi cu ritmuri diferite. cu sprijin acordat de partener (sub omoplaţi. inf. ţinut sub ceafă. din alunecare pe spate. la ceafă. sup..  Lucrul membr. braţele executând mici vâsliri pe lângă coapse. din plutire pe spate. cu braţele sus. inf. care îl trage sau îl împinge prin apă. inf.  Lucrul membr.  Lucrul membr.  Lucrul membr.  Lucrul membr..  Lucrul membr. pe uscat.  Lucru cu un singur braţ. de mâinile ţinute sus). sup. pe distanţe prestabilite. din alunecare pe spate.  Lucrul membr. sup.  Lucrul membr..  Lucrul membr. inf. inf.Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului spate Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative. inf. sau în apă mică. din alunecare pe spate. lateral faţă de perete. cu ajutorul labelor de cauciuc.  Lucrul membr. lateral faţă de perete. cu înregistrarea timpului şi cu stabilirea duratei pauzelor. cu ajutorul unui pertener care îl împinge.  Lucrul membr.  Lucrul membr. din plutire pe spate. inf. inf. la marginea bazinului.  Lucrul membr. pe distanţe progresive. 68 . din şezând sprijinit pe antebraţe. din plutire pe spate.  Lucrul membr. cu ajutorul unui plutitor. cu îngreuieri. din alunecare pe spate. inf.

 Înot spate cu un pahar de plastic fixat pe frunte (pentru corectarea mişcărilor laterale ale capului).  Acelasi exerciţiu.  Înot numai cu braţele. cu lucrul membrelor superioare. un braţ sus celălalt jos. cu înregistrarea timpului şi stabilirea duratei pauzelor. sus.  Înot spate pe distanţe prestabilite. inf. pe uscat.  Acelaşi exerciţiu. lucrul membr. Mijloace specifice perfecţionării:  Din alunecare pe spate. dar cu braţele în poziţia iniţială. celălalt braţ executând doar ridicarea şi trecerea umărului peste apă.  Înot spate cu palmare şi cu labe de cauciuc. .  Acelaşi exerciţiu. vâsliri alternative cu un braţ şi cu celălalt. cu lucru alternativ al braţelor. braţele la nivelul coapselor.  Înot spate în ritmuri şi tempouri diferite. pe distanţe progresive.  Înot numai cu braţele. vâslire simultană cu braţele.69 Mijloace specifice perfecţionării:  Înot numai cu ajutorul braţelor. vâslire cu un singur braţ. în procedeul spate Mijloace specifice învăţării:  Din alunecare pe spate. şi coordonat cu respiraţia. după un ciclu de şase bătăi de picioare. cu înregistrarea timpului şi fixarea duratei pauzelor.  Înot în tempouri şi ritmuri diferite. cu palmare. celălalt drumul aerian).  Înot spate pe distanţe progresive. picioarele susţinute de flotor. pe distanţe prestabilite..  Înot numai cu braţele. după fiecare ciclu de şase bătăi de picioare. la scara fixă. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului în procedeul spate Mijloace specifice invăţării:  Învăţarea poziţiei de aşteptare la blocul de start. dar cu braţele în poziţia iniţială sus. cu braţele jos. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării coordonării lucrului membrelor inferioare. cu îngreuieri. cu coordonarea normală.  Din alunecare pe spate.  Înot spate cu îngreuieri. după un ciclu de şase bătăi de picioare.  Din alunecare pe spate.  Înot pe spate. schimbarea poziţiei braţelor (braţul care este sus execută vâslirea.

intrare în apă. din plutire pe spate.  Acelaşi exerciţiu.  Împingere de la perete. cu efectuarea lucrului pe sub apă. urmat de înot de viteză. alunecare pe sub apă (se vor învăţa toate cele trei tipuri de întoarceri).     Învăţarea.  Start cu indicarea locului de intrare în apă. cu atingerea peretelui. Acelaşi exerciţiu şi cu executarea lucrului pe sub apă. atac şi întoarcere. atacul peretelui.  Pe uscat. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerilor în procedeul spate Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative pe uscat. faţă de perete.  Start cu înregistrarea vitezei de reacţie. din alunecare pe spate în imersiune totală. Start din apă.  Efectuarea întoarcerilor atât pe partea stângă. a extensiei corpului şi a mişcării de ducere a braţelor prin lateral sus. cu o mână sprijinită la marginea bazinului (la scară sau la şanţul “sparge val”). 70 . atacul peretelui.  Din înot.). la perete (atacul peretelui. întorcerea propriu-zisă. urmat de înot spate 10-12 metri.  Start cu măsurarea lungimii alunecării. pe uscat.  Acelaşi exerciţiu. de la o distanţă de aproximativ 5 m. fără atingerea peretelui.  Din înot. de la o distanţă mică faţă de perete.  Start. rostogoliri înainte şi înapoi pe o saltea. cât şi pe partea dreaptă. alunecare în imersiune completă şi efectuarea lucrului sub apă. realizarea întoarcerii şi înot cu accelerare pe o distanţă de 10-15 m. În apă. etc.  Efectuarea întoarcerilor cu înregistrarea timpului de la atacul peretelui până la ieşirea la suprafaţă. învăţarea pivotării laterale. Mijloace specifice pentru perfecţionare:  Efectuarea întoarcerilor din diferite viteze de înot.  Din înot. Mijloace specifice perfecţionării:  Start la diferite semnale sonore.  În apă. răsturnări înainte şi înapoi. Acelaşi exerciţiu.  Din înot. alunecare pe spate.  Realizarea întoarcerilor. cu măsurarea lungimii alunecării. parcurgerea drumului aerian. pe diferite distanţe. învăţarea mişcărilor ondulatorii specifice fazei subacvatice.

 Efectuarea lucrului membr. iar cu cealaltă sprijinindu-se de perete.  La marginea bazinului. efectuarea lucrului membr. din sezând sprijinit pe antebraţe. inf. sub apă.  Mişcări imitative ale membrelor inferioare. Se execută numai cu un singur picior. din plutire pe piept. din sezând pe marginea bazinului. apoi împingerea. cu împingere de la peretele bazilului. inf.71  Întoarceri cu adaptarea tehnicii la marcajele bazinului..  Efectuarea lucrului membr. cu o mână ţinându-se de “şanţul sparge-val”.  Acelaşi exerciţiu.  Acelaşi exerciţiu cu partener.  Efectuarea lucrului membr. inf. Mijloace specifice perfecţionării:  Efectuarea exerciţiilor din apă. în apă mică.  Efectuarea lucrului membr. cu sprijin din partea unui partener. inf. inf. inf. din culcat ventral pe o bancă. din alunecare pe piept. cu ajutorul unui partener care-l trage prin apă. apoi flexia labei piciorului şi orientare spre exterior. pe fazele mişcării: flexia gambei pe coapsă. cu mâinile sprijinite pe o plută. în poziţia de plutire pe spate. inf.. coordonat cu respiraţia. efectuarea lucrului membr. ei efectuând faza de împingere)  Mişcări imitative ale membrelor inferioare. din alunecare pe piept. prezentate la învăţare. Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului bras Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării: (Membrele inferioare reprezintă unul din factorii propulsivi importanţi în tehnica înotului bras.. din alunecare pe piept.  Mişcări imitative ale membr. . sprijinit cu mâinile pe fundul apei..  În apă mică.. din stând sprijinit pe un picior.

coordonat cu respiraţia. Înot numai cu ajutorul membrelor inf.  Executarea lucrului membr. inf. sup. cu picioarele susţinute de partener sau de o plută. (se poate executa cu mişcări simetrice sau asimetrice-“călcarea apei”-)  Mişcări ale membr. opunând o uşoară rezistenţă. pe distanţe scurte.. pe distanţe progresive. din alunecare pe piept. pe distanţe progresive şi cu cronometrarea timpului.  Acelaşi exerciţiu. sup.. în apă mică. pe distanţe progresive.. din alunecare pe spate. cu mâinile sus sau. din stând aplecat înainte. cu sau fără plută..  Lucrul membr.  Lucrul membr. cu mişcări de picioare craul.  Exerciţiile prezentate anterior coordonat cu respiraţia. din alunecare pe piept. sup.  Lucrul membr... sup. pe lângă corp. sup. pe uscat. din culcat facial pe o bancă. sup. Mijloace specifice perfecţionării:  Lucrul membr. cu mâinile pe lângă corp.  Înot numai cu ajutorul membr. în poziţie verticală.  Lucrul membrelor inferioare.. cu ajutorul unui partenar care.  Înot numai cu ajutorul membr.  Lucrul membr. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Executarea mişcărilor membr. din stând aplecat înainte. în tempouri variate.  Lucrul membr. cu picioare susţinute. sup.  Exerciţiile prezentate anterior. coordonat cu respiraţia. cu picioarele susţinute. inf.  Executarea mişcărilor membr. inf. sup.  Lucrul membr. inf... coordonat cu respiraţia.  Acelaşi exerciţiu.  Acelaşi exerciţiu din mers prin apă mică. cu mişcări de picioare fluture. coordonat cu respiraţia.  Lucrul membr.. coordonat cu respiraţia specifică. sup.: cu pluta ţinută în poziţie verticală sau oblig faţă de orizontala apei). cu îngreuieri (ex. coordonat cu respiraţia. controlează traiectoria corectă a mişcării.  Acelaşi exerciţiu.  Executarea lucrului membr. inf. cu mâinile ţinute la spate. 72 . cu palmare de diferite mărimi. sup..

inf. pe distanţe progresive. Mijloace specifice perfecţionării: (mijloacele de perfecţionare sunt identice cu cele prezentate la perfecţionarea startului de craul) Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerii de bras Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea atacului peretelui. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului în procedeul bras (Apreciind că procedeul bras este al treilea procedeu în succesiunea învăţării tehnicii procedeelor sportive de înot. sup. unele structuri tehnice specifice startului se cunosc foarte bine. din mers. în imersiune complectă. şi coordonarea cu respiraţia Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea coordonării prin lucru pe uscat. executarea lucrului membr. (vâslirea prelungită)  Efectuarea lucrului membr. din culcat facial pe o bancă de gimnastică. şi ieşirea la suprafaţă.  Înot în procedeul bras. sup.  În apă. în imersiune complectă.  Înot cu palmare sau alte mijloace de îngreuiere. . cu atingerea peretelui.  Din alunecare pe piept. învăţarea coordonării cu ajutorul unui partener. cu viteze variabile.  Înot în procedeul bras. coordonat cu lucrul membr.  În apă mică. pe uscat.73 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membr. atacul peretelui din înot de la 5-6 metri faţă de peretele bazinului.  Aceleaşi exerciţii cu respiraţie. Mijloace specifice perfecţionării:  Înot în procedeul bras. inf. sup.  Acelaşi exerciţiu.  Împingere de la peretele bazinului şi executarea lucrului sub apă urmat de ieşirea la suprafaţă..  Executarea lucrului sub apă. din alunecare pe piept. la învăţarea startului de bras trebuie însuşite doar structurile tehnice specifice) Mijloace specifice învăţării:  Învăţarea lucrului membr. din start de pe blocul de start. apoi două mişcări de picioare la un ciclu de braţe. cu cronometrarea timpului. cu lucrul membr. pe uscat.  Din alunecare pe piept. sup. şi ca urmare. se execută trei mişcări de picioare la un ciclu de braţe. apoi coordonarea normală. în apă. şi cu executarea întoarcerii propriu-zise.

Mijloace specifice pentru perfecţionare:  Executarea mişcărilor ondulatorii. 74 . Mijloace specifice perfecţionării: (sunt identice cu cele prezentate la întorcerea prin pivotare laterală în procedeul craul. prin ridicarea capului. coordonat cu respiraţia. cu braţele pe lângă corp. apoi.  Mişcări ondulatorii. din alunecare pe spate.  Toate exerciţiile prezentate se vor face şi cu respiraţie. cu braţele întinse sus. cu labe de cauciuc.  Repetarea exerciţiilor executate în apă. cu labe de cauciuc. trei mişcări ondulatorii.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept. cu mâinile sprijinite pe o plută.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept. cu viteze diferite. privind atacul peretelui şi lucru sub apă).  Mişcări ondulatorii. cu sprijinirea mâinilor pe “şanţul sparge-val”. executate pe marginea bazinului. din alunecare pe o parte.  Mişcări ondulatorii. Executarea întoarcerii din înot cu viteză scăzută. pe distanţe progresive. capul va fi aplecat mult înainte cu bărbia în piept.-executată cu împingere de pe fundul bazinului cu apă mică (până la talie). până când mâinile ating fundul bazinului. cu respectarea specificului întoarcerii de bras. După scufundare.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept.  Mişcări ondulatorii din alunecare pe piept. Metodica învăţării şi perfecţionării tehnicii procedeului de înot fluture Mijloace specifice îmvăţării şi perfecţionării lucrului membrelor inferioare Mijloace specifice învăţării:  “Săritura delfinului”. cu respiraţie. sub cap sau sus. ieşire la suprafaţa apei.  Mişcări ondulatorii. din sezând sprijinit înapoi.  Mişcări ondulatorii cu ajutorul unui partener. picioarele efectuează două. executate la marginea bazinului. La intrarea în apă. cu un braţ sus şi unul jos.  Mişcări ondulatorii în poziţie verticală.

braţele revenind sus. Prima bătaie a picioarelor se execută în timpul alunecării braţelor înainte.  Înot numai cu braţele. sup.  Împingere de la perete. picioarele bat energic în jos.  Înot cu braţe fluture şi picioare bras.  Înot numai cu braţele. cu picioarele susţinute de un flotor. în apă mică. iar a doua odată cu împingerea lor spre înapoi. sup.  Executarea ciclului de braţe după trei sau patru cicluri complecte de picioare. fără respiraţie.  Alternarea între vâslirile de fluture a câte unui ciclu de braţe craul. .  Înot cu braţe fluture şi picioare craul. din alunecare pe piept.  Învăţarea coordonării cu respiraţia.  Lucrul membr.  Înot numai cu braţele pe distanţe progresive.75 Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării lucrului membrelor superioare Mijloace specifice învăţării:  Mişcări imitative pe uscat. cu respiraţie după două cicluri de braţe.  Lucrul membr. în apă puţin adâncă. cu numărătoare: a) pe timpul 1 – braţele intră în apă. cu palmare.  Lucrul membr. cu cronometrarea timpului. trei mişcări complecte de braţe. picioarele susţinute. sup. alunecare pe piept cu executarea a două. cu partener. iar înotătorul ridică capul şi execută o inspiraţie rapidă.  Înot fluture cu braţele sub apă.  Lucrul membr. pe diferite distanţe şi cu diferite viteze.  Acelaşi exerciţiu. cu picioarele susţinute de o plută. b) pe timpul 2 – braţele execută împingerea. iar înotătorul expiră puternic până când braţele termină tracţiunea. executându-se numai drumul acvatic. pe sub apă. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării coordonării lucrului membrelor superioare cu lucrul membrelor inferioare şi coordodarea cu respiraţia Mijloace specifice învăţării:  Înot fluture fără respiraţie. Mijloace specifice perfecţionării:  Înot numai cu braţele. sup. picioarele bat mai slab.

în tempouri diferite.  Înot fluture cu cronometrarea timpului.  Înot fluture cu labe de cauciuc.  Înot fluture cu labe şi cu palmare. 76 .  Înot fluture pe distanţe progresive.Mijloace specifice perfecţionării:  Înot fluture fără respiraţie pe distanţe scurte cu viteze mărite.  Înot fluture cu palmare. Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării startului de fluture (Acestea sunt identice cu cele specifice startului de craul. cu adaptarea lucrului sub apă) Mijloace specifice învăţării şi perfecţionării întoarcerii de fluture (Acestea sunt identice cu cele prezentate la întoarcerea de bras. cu adaptarea atacului peretelui şi a lucrului sub apă).

La înecul în apă sărată. constituie fiecare in parte condiţii care pot favoriza sa declanşa înecul. stau mult la soare şi intră de multe ori într-o apă rece. ca: fracturi craniene sau ale coloanei vertebrale. pe lângă asfixie. luxaţii.  Epuizare fizică – datortită efortului depus în timpul înotului. traumatisme în diferite regiuni ale corpului (epigastrită temporală). creşterea tensiunii pulmonare şi încărcarea jumătăţii drepte a inimii. datorita unei sensibilităţi crescute a organismului faţă de apa (fenomenul este asemănator cu electrocutarea). angină pectorală. bancurile de nisip deplasabile sau fixe. Accidentarea prin înec poate fi întâlnită atât la cei care nu ştiu să înoate. crampe musculare. În cazul înecului în apă dulce. infarct miocardic. Diluţia sângelui cu apă poate fi urmata de distrugerea globulelor roşii.  Hidrocuţie – prin simplu contact cu apa. vârtejurile. spargerea timpanului. diferitele accidente (răsturnarea bărcilor. cunsumă băuturi alcoolice sau foarte reci înainte de a intra în apă. fapt urmat de creşterea volumului sanguin. la acesta asfinxie se adaugă diluţia sângelui provocata de pătrunderea în căile respiratorii (la 2-3 minute după pătrunderea în alveole. În acest caz organismul înecatului care suportă o lipsă acută de oxigen. reci. (contracţii necoordonate ale inimii care scad posibilităţile de pompare a sângelui în artere). curenţii. maluri abrupte.  Pătrunderea apei în fosele nazale şi în urechi. este un accident. apare edemul pulmonar (acumulare de lichid în alveolele pulmonare) şi o hemoconcentraţie cu colaps periferic (scăderea bruscă a tensiunii arteriale prin pierderea tonusului vascular) Înecul se poate produce din diferite cauze:  Epuizare morală – datorită spaimei caracteristice celor care nu ştiu să înoate sau să-şi aprecieze corect posibilităţile fizice şi se avântă mult în largul marii. sau în sărituri. naufragii).77 SALVAREA DE LA ÎNEC Înecul. etc.. . fapt ce determină o asfixie prin întreruperea aportului de oxigen şi creşterea concentraţiei de bioxid de carbon în sânge. o stare gravă care poate duce la moarte din cauza blocării căilor respiratorii cu apă (sau un corp solid). fracturi ale diferitelor articulaţii sau segmente ale corpului. cu plante acvatice agaţătoare. se mai pot asocia traumatisme grave. În naufragii. sau fac prea multe sărituri succesive şi scufundări prelungite. mâlos. apa dulce trece prin osmoză în sânge. nerespectarea zonelor de restricţie (delimitate cu balize sau geamanduri) şi a regulamentelor publice.  Stare sincopală – (oprirea reflexă brutală a funcţiilor inimii şi respiraţiei) cauzată de criză epileptică. În sângale înecatului în apă dulce se produce o concentraţie de ioni de potasiu (hipercalcemie) care favorizează producerea “fibrilaţiei ventriculare’. accidente în sporturi nautice. apele repezi. este lipsit în mare măsura şi de hemoglobina care transportă oxigenul în organism. lovituri în abdomen. loviri în apă în timpul sariturilor. Valurile. Chiar şi cei care ştiu bine să înoate sunt expuşi la înec dacă nu ţin seama de starea sănătăţii lor sau sunt foarte obosiţi. cât şi la înotătorii experimentaţi. fund stâncos.

Moartea prin înec se produce astfel: după căderea în apă are loc o inhibiţie reflexă cardio-vasculară prin oprirea respiraţiei sau respiraţie rară. fără semne de disperare. de “moarte clinică” (sau aparentă). culoarea lor se modifică în funcţie de starea clinică. palid. 78 . frânghii.În cazul înecului prin epuizare (fizică sau morală) accidentatul se zbate. cardiacă sau mixtă) sau prin hidrocuţie. Uneori se pot observa diferite traumatisme şi leziuni datorate loviturilor. albastre-violacee. În cazul în care cel aflat în pericol de a se îneca este conştient şi ştie să înoate. slabe sau absente. Urmează reacţia cardio-respiratorie de excitare a centrilor nervoşi cu CO2 acumulat în exces. Cel care este în pericol de a se îneca astfel. fără luptă. scade tensiunea arterială. Salvarea de la înec reprezintă o acţiune care urmăreşte scoaterea victimei din pericolul prin care trece. Înecatul scos la mal are aspectul unui asfixiat: mişcările respiratorii pot fi neregulate. la care apa a pătruns în alveolele pulmonare şi în stomac. inima continuând să bată apoi. După aspectul exterior al accidentatului. la nivelul gurii şi nasului el poate prezenta o spumă aerată rozacee – semn al edemului pulonar. se agaţă cu disperare de orice şi de oricine este în apropiere. care a înghiţit apă. Toate acestea trebuie să aibă ca finalitate. fără strigăte. iraţionale. cu mult calm şi pricepere. sincopa respiratorie devine mixtă (se opreşte şi inima) şi ne aflăm în faţa morţii clinice (aparente). este dominat de frică. colaci sau mingi de salvare. în 20%. pulsul se poate prezenta normal. scăderea tensiunii arteriale – fenomene ce duc la sincopă prin scăderea aportului de oxigen din sânge la nivelul sistemului nervos central. ceea ce duce la umplerea bronhiilor şi alveolelor pulmonare cu apă. acordarea primului ajutor şi aplicarea unor măsuri terapeutice eficiente. el poate fi ajutat de pe mal. iar în restul de 70%. Urmează asfinxia progresivă. Cianoza (culoarea vineţie a pielii). puls scăzut. slăbit sau imperceptibil. Toate acţiunile care au drept scop salvarea unui om aflat în pericol de a se îneca – având în vedere gravitatea situaţiei victimei – trebuie să se facă rapid. cu ajutorul unei prăjine. cu anumite indicaţii. după câteva mişcări respiratorii spasmodice. este mai pronunţată la nivelul buzelor şi unghiilor fără a exista o legătură directă între intensitatea ei şi gradul de asfinxie.  accidentatul cianotic. victima îşi pierde cunoştinţa şi se scufundă brusc. urmată de moartea biologică (definitivă). Temperatura corpului victimei este scăzută. fae mişcări necoordonate. este foarte agitat. În 10% din cazuri. ştiut fiind faptul că nu se poate readuce la viaţă un organism care se găseşte în stare de limită extremă. supravieţuirea. Se reia respiraţia frecvent şi anarhic. contribuind astfel la epuizrea forţelor proprii. se descriu două tipuri:  accidentatul alb. vânăt. încearcă să atragă atenţia asupra sa ridicând braţele din apă (consecinţa va fi scufundarea capului sub nivelul apei prin cresterea greutăţii specifice). tegumentele sunt albe lucioase. În cazul înecului prin sincopă (respiratorie. oprirea respiraţiei.

(în cazul apelor curgătoare. presupune mai multe etape:   ajutătoare.cu excepţia personalului calificat pentru salvare. orice obiect uşor de transportat (mingii. Pot fi alese.). fie cu ajutorul unei ambarcaţiuni. la distanţa cea mai mică faţă de accidentat. colaci. folosindu-se pentru înot. scânduri.  pe mal. saltele pneumatice. etc. fie prin înot. etc. salvatorul trebuie să se asigure că ţinuta vestimentară nu-l împiedică în timpul înotului şi intervenţiei de salvare (să se dezbrace de haină şi încălţăminte.. plecându-se de la premiza. care are în dotare mijloace specifice de salvare. în amonte faţă de locul unde se află victima. Salvatorul. viteza de curgere a apei). De aceea locul ales trebuie: să nu fie accidentat. alegerea locului de intrare în apă. Este foarte important să se anunţe pe cei aflaţi eventual în apropiere. că cel care acordă ajutorul trebuie sa ajungă al locul accidentului în timpul cel mai scurt şi minimum de efort.  imobilizarea şi aplicarea prizelor pentru transportul accidentatului. Alegerea locului de intrare în apă trebuie să se facă pe baza criteriului uşurinţei de a pătrunde în apă fară evenimente nedorite (accidentări) şi a rapidităţii ajungerii la accidentat. Intervenţia în scopul salvării unei persoane aflate în pericol de a se îneca.) deplasarea spre mal şi alegerea locului de ieşire . este absolut necesară o intervenţie rapidă. alegerea dacă este posibil a unor obiecte  apropierea de accidentat (cu ajutorul unei ambarcaţiuni sau prin înot). cu stânci sau vegetaţie subacvatică. abrupt. perne pneumatice. să-şi descheie gulerul cămăşii.79 În situaţia în care victima nu ştie să înoate sau şi-a pierdut cunostiinţa. Alegerea unor obiecte ajutătoare. pentru creşterea eficienţei în salvare. este puţin probabil ca un potenţial salvator să poarte cu el mijloace ajutătoare pentru salvare. manevrele de salvare şi cele de reanimare respiratorie şi cardiacă.  acordarea primului ajutor şi efectuarea manevrelor de reanimare respiratorie şi cardiacă. pentru a obţine eventuale ajutoare. trebuie să fie un înotător foarte bun care să cunoască pericolele legate de înec. aflat în serviciu. Înainte de a intra în apă.

şi acesta îl apucă de gât. corpul victimei se poate observa de la 4-5 m. Imobilizări – nu întotdeauna salvatorul reuşeşte să-l supună pe accidentat acţiunilor sale. Pe valuri mari se recomandă înotul pe sub creasta valului. Persoana aflată în pericol de a se înece. se agaţă de tot ce-i iese în cale. apucarea mâinilor victimei la nivelul încheieturii pumnilor şi depărtarea braţelor în lateral pentru înlăturarea “strânsorii”. Valurile mici şi repezi sunt periculoase chiar şi pentru un salvator cu multă exerienţă. De cele mai multe ori acesta. de unde se poate apuca mai sigur şi mai uşor). Apropierea este bine să se facă pe la spatele victimei (în amonte în cazul apelor curgătoare). Dacă accidentatul se află sub apă. 80 . apropierea se face dinspre picioare care trebuie depărtate. de preferinţă de guler. să o întoarcă cu spatele şi să o scoată la la suprafaţă. ca o pată galbenă. apropierea se face dinspre cap. accidentatul sprijinindu-se de umerii salvatorului. În acestă situaţie. Într-o apă curată. ridicându-l de umeri şi aducându-l în poziţie verticală. scoţându-l la suprafaţa apei. trăgându-l sub apă. dând uşor din picioare pentru a se menţine la suprafaţa apei. Imobilizarea şi aplicarea prizelor pentru transport –un înotător obosit. pierzându-şi calmul şi orientarea. trunchi. salvatorul vacăuta sa nu tulbure apa.  dacă salvatorul este faţă în faţa cu accidentatul. mişcându-se cât mai uşor. El se poate agaţa de salvator apucându-l de braţe. În cazul în care apropierea nu se poate face din spate. tragerea victimei sub apă şi eliberare. apoi se apucă corpul pe sub braţe şi este ridicat în poziţie verticală printr-o mişcare bruscă.Apropierea de accidentat – se poate face cu ajutorul unei bărci sau prin înot. care îşi păstreză calmul poate fi susţinut de unul sau doi înotători care înoată de preferinţă bras. poate fi menţinut la suprafaţă prin apucarea de haine. salvatorul trebuie de asemenea să se scufunde. salvatorul se poate elibera folosind următoarele procedee:  schimbarea prizei. deoarece acesta când simte apropierea salvatorului. poate să se agite sau nu. picioare. salvatorul va trebui să se scufunde şi înotând pe sub apă să încerce să ajungă la spatele accidentatului. Dacă accidentatul este îmbrăcat. cap (dar de cele mai multe ori ce gât. Dacă înecatul este găsit cu faţa în jos. Salvatorul trebuie să se deplaseze cât se poate de repede şi cu efort minim. Este de asemenea foarte periculos locul unde se “sparg” valurile – de obicei spre mal sau spre dig. să apuce victima de talie. Dacă accidentatul este găsit cu faţa în sus. poate fi la suprafaţa apei sau sub apă. ţinându-se seama de sensul curentului. va căuta un punct de sprijin de care se va agăţa cu toate forţele de care mai este capabil.  din aceiaşi priză la nivelul încheieturii. Dacă fundul apei este mâlos. gât.

salvatorul trece bratul său pe sub axila acesteia şi îi susţine bărbia cu palma. atunci se va scufunda împreună cu accidentatul – care odată scufundat va slăbi apucarea sau îşi va desprinde involuntar mâinile. Salvatorul apucă cu mâinile faţa victimei (degetele cuprinzând maxilarul inferior). încercând să revină la suprafaţă – iar salvatorul se poate îndepărta de accidentat. salvatorul îi răsuceşte capul la maximum spre stânga apucând în acelaşi timp cu mâna stângă cotul drept al victimei. trebuie să ţină seama de: starea de agitaţie a victimei. cu mâna dreptă. distanţa până la mal. salvatorul nu reuşeşte să se elibereze. prin aplicarea unui genunchi pe abdomenul victimei şi împingere puternică spre înainte. şi înoată pe spate cu ajutorul mişcărilor de picioare bras pe spate sau over. apoi îi împinge capul pe spate. Prize pentru transportul accidentatului spre mal – adoptarea unui anumit procedeu de transport al accidentatului.  Transportul cu priză sub axilă. femei). sub nivelul apei forţând eliberarea. Victima fiind în poziţia pe spate.  Dacă. cu toate procedeele folosite.81  aceiaşi acţiune de eliberare. va ajunge la spatele victimei putând să-I aplice priza de transport cea mai eficientă. posibilităţile fizice şi tehnice ale salvatorului. În acestă poziţie salvatorul poate înota cu ajutorul mişcărilor de picioare şi al unui braţ. şi înotând pe sub apă. astfel încât capul să se sprijine pe umărul salvatorului. cu cealaltă mână salvatorul împinge capul victimei înapoi cu palma fixată sub bărbie. se va avea grijă ca faţa victimei să nu fie acoperită de apă. iar cu mâna îi răsuceşte braţul drept până când I se poate apuca capul pe la spate pentru a putea fi trasportat. Dacă salvatorul va aplica priza cu punerea braţului peste pieptul accidentatului. .  dacă victima îşi încolăceşte braţele de gâtul salvatorului.  Priza la cap. Procedeul este recomantat a fi folosit de salvatori care au picioare puternice şi greutatea specifică a accidentatului este mică (copii.  ţinând victima cu un braţ de talie şi trăgând-o spre el.

Salvatorii înoată procedeul bras la o distanţă de aproximativ un metru unul de altul. alegerea locului de ieşire pe mal făcându-se după apropierea de mal. să nu fie abrupt. Salvatorul înoată bras. 82 . Deplasarea spre mal şi alegerea locului de ieşire din apă. Priza pe sub axile. iar înotătorul obosit se ţine cu braţele întinse de spatele acestuia. rădăcini.  Salvarea înotătorului obosit. sa poate face de către unul sau doi salvatori. victima fiind susţinută cu mâinile pe sub axile. existând posibilitatea de a găsi lângă mal un eventual sprijin (apă mică. Toate aceste procedee se pot aplica şi în cazul trasportului celor care nu ştiu să înoate.  Remorcarea prin înotul bras. din cauza emoţiei sau din cauza fricii pot intra în panică de înec. mâlos. iar cel obosit se va spijinii cu mâinile de umerii lor. Salvatorul înoată cu un singur braţ.  Remorcarea cu ajutorul a doi salvatori. Deplarea prin înot spre mal se va face pe drumul cel mai scurt posibil (folosindu-ne.Înotătorul îşi va menţine corpul întins pe apa şi va executa mişcări de forfecare ample cu picioarele specifice procedeului over. Locul de ieşire efectivă din apă trebuie să fie uşor accesibil. Persoanele care nu stăpânesc bine tehnica înotului şi se depărtează mult de mal. Salvatorul înoată pe spate cu mişcări de picioare bras pe spate ssau over.  Remorcarea prin procedeul over. în cazul apelor curgătoare de curentul apei). Acesta este un procedeu asemănător cu cel descris anterior. iar celălalt este ţinut pe suprafaţa apei pentru ca înotătorul obosit sa se poată sprijinii pe el. În acestă situaţie este foarte important ca înotătorul obosit să fie avertizat că va fi ajutat pentru a-şi mobiliza forţele fizice şi mai ales psihice. fără vegetaţie subacvatică. pietre pentru odihnă).Remorcarea către mal a înotătorului obosit.

83 .

1850 Se amenajează la Arad. pe malul drept al Mureşului. igiena înotului. în cadrul căreia exista şi o “şcoală de înot”. În 1893 el a fost preluat 84 .ISTORIA ÎNOTULUI ROMÂNESC ÎN DATE 1771 Este menţionat în “Cronica Hotinului”. primul bazin natural din localitate. 1845 Apare la Arad cartea Maestrului de înot arădean” – primul manual modern de specialitate. sărituri în apă. 1821 La Arad. salvarea de la înec. funcţionează o baie puplică amenajată pe malul drept al Mureşului. în care se dau indicaţii metodice preţioase. înotul “iepureşte”. privind învăţarea diferitelor procedee de înot. scisă în acest an.

. care a inotat de-a lungul Dunarii pana la Sulina pentru a scapa de turci. 1882 Gh. puterea. Se inaugurează în Bucureşti primul bazin de înot din ţara noastră. pentru înot şi învăţarea înotului. de asemenea. primele “şcoli de înotare”. dibacia in a infrunta forta apelor. in scop utilitar. Apare. Multe misiuni si fapte de lupta. Closs).Palestrica). mai ales. Bucureşti (traducere a cărţii lui M. . S-a facut referire la inotul "voinicesc". ca mijloc de supravietuire.85 1880 şi reamenajat de Asociaţia de canotaj –“Mureşul”. ediţia I-a. organizează prima cursă de î DATA from the ROMANIAN SWIMMING FEDERATION The following article comes from http://www. a cărui construcţie a început în anul 1879 sub auspiciile Societăţii “Tirul”. Adesea pregatirea era stimulata de intreceri ale caror "performante" intrau in legende. ca necesitate igienica distractiva sau ca sport. Odată cu el iau fiinţă prima şcoală de înot şi prima secţie de nataţie a societăţii. la romani apare "vrednicia" ca impuls pentru a demonstra curajul. Elefterie”. din secolele al XV-lea si al XVI-lea. care desfăşoară cursuri de iniţiere pe malul stâng al Dunării. Bazinul avea dimensiunile de 35/15 m. 1895 Este semnalată o “şcolă de înotat” la Brăila. 1900 Bucureşti – Este semnalat un bazin acoperit. Moceanu. Daca la greci si romani inotul era considerat un act de cultura. Sunt balade in care se arata ca "el inota ca un peste" sau admiratia pentru "isprava lui Valcan". All Timisoara-related references appear highlighted. the official site of Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern. era căptuşit cu bârne de lemn şi se afla lângă vechiul Teatru de Operetă. care are unele asemanari cu craulul de astazi. în cartierul “Sf. în incinta “Băilor Eforiei”. “Scoala de patinaj şi de înotători”.ce funcţionau pe lângă conoscutele “băi nemţeşti”. a fetelor care puneau la incercare flacaii: "manifestind dispret pentru cei nevolnici in acest exercitiu indispensabil in regiunea dunareana" (C.swimming. 1893 D. 1852 Sunt semnalate în Burureşti. ale ostasilor si oamenilor asezati pe langa ape si mai ales de-a lungul Dunarii. 1912 Clubul Nautic din Brăila. ISTORICUL NATATIEI IN ROMANIA Istoricii au descoperit in tara noastra marturii ce demonstreaza practicarea inotului de catre oamenii care traiau in apropierea apei.Aronovici – “Înotarea şi aplicaţiunile ei”-Bucureşti. pretuirea oamenilor fata de inot.I.ro/. dovedesc cunoasterea tainelor inotului. Kiritescu .

E. Targu Mures. Davila. in 1845 se publica la Arad cartea "Maestrului de inot aradean". In 1880 se deschide in Bucuresti bazinul si "Scoala de inot" a societatii "Tirul". FSSR organizeaza o noua Comisie al carei presedinte devine T. Bucuresti (aici Societatea "Tirul" va juca un rol deosebit). Dumitrescu-Kiki.Schaed . (Arad) in 1911.F. Arad in 1919. Gheorghe Asachi (referent al scolilor din Moldova) include in programul scolar al Academiei Mihailene din Iasi.Istoricul natatiei in Banat). cind in cadrul Serbarii Anuale a societatii "Tirul" figureaza si inotul. cistigat de elevul N. in 1840-1841. La 1 decembrie 1919. Vulturii Lugoj in 1923 etc. care aveau ca scop principal efectul spectacular si distractiv.presedinte.se vorbeste in Cronica Hotinului despre inotul "iepureste" la romani. al XX-lea au fost marcate de preocuparile pe plan organizatoric si competitional. Gh. S-au facut eforturi pentru organizarea primelor C. T. Florescu . care da prilejul organizarii unor competitii interesante. In 1905. s-au disputat doua probe de inot: inotul sub apa.N.M.Serbanescu. in 1850 se amenajeaza primul bazin natural pe malul Muresului. Denumirea nu era justificata. Bazinul. C. Postolache (Istoria Sportului in Romania . Sfarsitul sec. la Arad. captusit cu lemn. la Arad. Cluj. la serbarile organizate in Bucuresti de societatea "Tirul". Gloria C. Savu. D.Din datele culese de N. la clubul "Atletic" (T. De aici. In 1912 se constituie "Comisiunea de natatie" in cadrul FSSR (Federatiunea Societatilor Sportive din Romania). avea dimensiunile de 30/15m. M. Oradea. 86 . Iconomu siV. sub titulatura "Comisia de Inot". Tg. Savu si T. de sarituri si de polo. M. intrecerile se organizau concomitent.).Mures. exercitiile de gimnastica. pe malul Muresului. Dragomirescu. in special in orasele Timisoara. in 1899. al inceputului jocului de polo si sariturilor in apa. precum si la Galati. Braila. Badulescu. Inca nu se poate vorbi totusi de inot ca sport. ca materii obligatorii. Aceste actiuni au insemnat primii pasi in afirmarea inotului. Aceasta s-a autodizolvat si s-a reinfiintat in 1915. ce avea urmatorii membrii: A.. de inot. s-a creat confuzia referitoare la data organizarii primei editii a Campionatului si a primilor campioni ai Romaniei. iar membri sunt: G. Arad. In 1919 la Timisoara are loc un concurs la care participa si inotatori din Szegedin. O lunga perioada de timp.A. cistigat de elevul M. scrima si inot. Arad. In 1921 are loc dschiderea strandului din Timisoara. dar si recunoasterea caracterului utilitar al inotului. Timisoara). in 1820. Davila. cele 3 ramuri ale natatiei au avut o evolutie comuna. Savulescu. organizate dupa 1920. Tot acum apar unele actiuni in orasele mari din Ardeal. In 1912 are loc prima editie a concursului de fond pe Dunare intre Macin-Ghecet (13 Km.1995) s-au retinut cateva momente semnificative: in anul 1769 . au fost declarate "Campionate Nationale". In provincie. care dupa razboi va deveni traditional. S-au organizat diferite intreceri.F. Timisoara pare sa fie primul oras unde se infiinteaza o sectie de natatie.Herdan si inotul de "iuteala". Abia dupa primul razboi mondial se poate vorbi cu certitudine de inceperea raspindirii inotului in Romania.ca sport. Cluj. functiona o baie publica care avea si o . Ea se petrece rapid in oasele din Ardeal si Banat (Oradea. deoarece au participat sportivi doar din cateva localitati. al XIX-lea si inceputul sec.R. Constanta.scoala de inot". Primul concurs dotat cu premii se desfasoara in 1888. ca de exemplu campionatul "Bega". Multe din competitiile locale sau regionale. Mai tirziu apar A.

87 La inceputul sec. cu participarea a 25 concurenti (din care numai 3 termina cursa).Bras: Felicides = 3. Bucurestiul este inzestrat cu un nou bazin: Lido.27.34. in Bucuresti. conditiile materiale precare si alte cauze au facut ca o serie de organisme si fondurile organizatorice folosite pe parcurs. O alta cursa intre Far si Cazino (1 mila) este cistigata de D.) pe distanta Braila-Galati. care includea natatia si canotajul. Dar. a introdus fisa individuala a inotatorului. In 1931. a constituit o comisie medicala.Bacagioglu (3h.3 200m.4 Staf. In 1932 are loc. 1930.Liber: Felicides = 3.Devici = 1. FRN a publicat regulamentul de inot.Spate: D. cind se poate spune ca aceasta disciplina a ajuns la maturitate. in cadrul FSSR.). se constituie Federatia Romana de Inot (pe care o vom gasi si sub denumirea de FR de Natatie). astfel incit in anul 1927 are loc primul concurs disputat intre Techirghiol-sat si Techirghiol-movila (12 Km. fara inotatorii din Bucuresti. Aici sportivii nu se puteau antrena pe distantele clasice.Mures). la Bucuresti. al XX-lea aparuse si la noi necesitatea constituirii unui for central de coordonare si organizare a acestui sport. Totusi. la Bucuresti. functiona "Comisia Sporturilor pe Apa". In continuare. sa se dovedeasca a fi neviabile. in anul 1925. care se afiliaza la UFSR in 1933. Cluj si Tg. deschis in luna august printr-o importanta competitie: "Cupa interorase" (cu participarea unor sportivi din Bucuresti.56.01'00) pe distanta Macin-Galati si lui G. INFIINTAREA FEDERATIEI ROMANE DE NATATIE O noua etapa de dezvoltare a inotului caracterizeaza anii 1929 si 1930. Intre anii 1923-1927. Cistiga Constantin Paun in 5h. castigatorii fiind recompensati cu diplome si cu brevetul de inotator scolar. in 1933 s-a infiintat sectia de inot din Liga Navala Romana (LNR). la Campionatele nationale disputate la Cluj. cistigat de Gh.07.4 200m. lipsa de experienta si de suport organizatoric in teritoriu.Dumitrescu in 33 minute.38. La Constanta se desfasoara un concurs de fond intre Constanta si Techirghiol.0 100m.Bancila (2h. "Tirul". Dar in prealabil. el fiind neregulamentar. are loc prima editie a Campionatelor scolare. Pe data de 21 decembrie 1930. ramane profilata numai pe natatie. 3x50m. de un singur bazin. in martie 1930. in anul 1929 se deschide una din cele mai frumoase baze sportive: Bazinul Kiseleff (azi Strandul Tineretului). Capitala dispunea. dupa cum spuneam anterior.0 In 1926 cursele de fond de pe Dunare revin inotatorului N. aici ia amploare organizarea curselor de fond. competitia s-a desfasurat pe distante clasice.Mixt: Staruinta Oradea = 1. In anul urmator. greutatile inceputului. apoi.Valmarescu. la bazinul Kiseleff.Inot pe o parte (over): Berges = 1. iar din 1932 timpii in concurs se inregistrau eu cronometre oficiale. Iata citeva rezultate: 100m. . Una din cauzele care provocau stagnarea dezvoltarii natatiei in Romania era lipsa bazinelor.05'00. o competitie internationala cu sportivii clubului MTK Budapesta. Astfel. UFSR (Uniunea Federatiilor de Sport din Romania) il desemneaza pe Mihail Savu ca sa pregateasca constituirea federatiei (in conformitate cu "Legea Educatiei Fizice" din 1929).

a fost infiintata functia tehnica de antrenor de stat. Leoveanu. Rafael (6 titluri. s-au tinut anual. multipla campioana nationala si autoare a peste 10 recorduri nationale la probele de craul (1952-1955). in care apar noi membri. Vranialici. In functia de inspectori de natatie au fost: B. Kelemen (1934-1939). Popescu 2 titluri.Slavescu a obtinut 4 titluri iar Gh. Marinescu si V. federatia este supusa mai multor schimbari.N. pana in 1998.Pullok (9 titluri. al carei presedinte a fost Victor Catina. Intre anii 1949-1957 a functionat "Inspectia de Natatie" in cadrul Directiei instruirii sportive din CCFS (de pe langa Consiliul de Mininistri) si Comisia Centrala de Natatie. Instructor federal-sef pentru inot era F. Hozpodar si V. . a obtinut recorduri la toate probele de bras si fluture (junioare si senioare). in cadrul SP este organizata FR de Inot. craul (1947-1955). in anii 1935-1940). Orenstein. La Campionatele nationale. Savu. organ voluntar care colabora cu Inspectia in vederea organizarii si conducerii acestui sport. E. in anii 1938-1940). C. Hetasch. In anii 1941-1942. Gherman (1933-1936).A. 1942 si 1944 nu s-au organizat C. cel care. se afla doar la cateva zecimi de recordul european. din care 10 au fost consecutive la 200 m fluture. D. Stroescu. Intre anii 1944-1946.N. Din 1952 Campionatele de juniori incep sa se organizeze separat. Dintre sportivii care in perioada de inceput au devenit campioni nationali si recordmani ai tarii pot fi amintiti: A. s-au evidentiat Sanda Eftimiu Platon. Catina. I. Bohunitski (din Timisoara) a castigat 4 titluri de campion national. Fischer si C. pentru copii. iar peste 10 au constituit recorduri (1954-1964). care a adunat 22 de titluri. cucerind numeroase titluri si stabilind noi recorduri (1952-1955) iar Iosif Novak a devenit multiplu campion si recordman. CNEFS (1967). Y. Dupa 1950. majoritatea desfasurate in Bucuresti. B. M. in mai 1948. 1941. Bratan. de un trio deosebit de valoros. presedinte al FRSA a fost Ion Barzanescu. detinatoarea unui record la 50 m bras inca de la 14 ani. Vargolici (1950-1957). . . In 1946. Grigorita au obtinut cate 2 titluri. In 1943 I.R. la toate probele de liber. La probele feminine.membri: . in cadrul UCFS. La probele feminine L. C. Savulescu. in 1958. Ministerului Sporturilor (1990). mixt si fluture. apoi E. E.Anuarul Sporturilor din 1938-1939 prezenta componenta Comitetului federal: . Siligeanu.casier general . Krack.N.N. Angelescu. Inotatorii si jucatorii de polo Z. H. in anii 1951-1960. E.vicepresedinti . format din Mihai Mitrofan (10 titluri). Lazarescu si P. In 1940.presedinte . dar si in celelalte procedee tehnice. membri supleanti L. Bauer si F. A. federatia se restructureaza devenind sectie a Directiei Tehnice a ASP. in 1933-1939). Inspector si secretar onorific a fost numit Robert Podlaha.V. FR de Sporturi Nautice (FRSN) se uneste cu FR de Inot (FRI) formand Federatia de Sporturi pe Apa (FRSA). Albulescu. in special la 100m. Negoescu. Felix Heitz (8) si Adrian Oanta (3). La femei: Perlaki (10 titluri. . Probele de bras au fost dominate. Marchitiu au participat la probele de craul. Din 1958. Popescu. organizandu-se. deasemenea. iar in 1965 a avut loc primul C. functioneaza FR de Natatie. Aranyosi (1932-1951).M.secretar federal . Treybal( 1938-1940). Ecaterina Orosz. Din 1945. MTS (Ministerul Tineretului si Sportului) si al ANS (Agentia Nationala de Sport). P. Horacsek (1928-1931). astfel 54 de editii. a 88 . Un veritabil campion a fost Al.

pasionati si devotati meseriei lor. iar la feminin de: Luminita Dobrescu (30). Toate aceste actiuni au contribuit la perfectionarea sportivilor si antrenorilor.. pentru copii. clasamentul unitatilor sportive era urmatorul: 1) Liceul "Emil Racovita"-"Steaua" Bucuresti. Pentru a se ajunge aici.. Gheorghe Marinel. In ultimii ani a fost structurat un sistem competitional pentru toate categoriile de varsta (adaptat pentru inotul in bazin acoperit si descoperit): C. Carol Corcec. 1 741 pct. in anul 1966. Bunaciu (39) si Cr. cele mai multe fiind in premiera. 178 seniori (79 m + 99 f 143 de antrenori si 352 arbitri."Ami" . In ceea ce priveste recordurile nationale.10 titluri (individuale si la stafete). Johan Francu. Carmen Bunaciu. C. Primii inotatori care au coborat sub 1 minut la 100 m liber au fost: Titus Groza (59"2) la 12 aprilie 1952. Leo Ungur. cu 36 de sectii active. Mihai Mitrofan. Josif Toth Pall. Anca Groza Miclaus (45).89 realizat peste 30 de titluri si peste 20 de recorduri (1948-1956). pentru juniori I. Cele mai multe titluri castigate intr-un singur campionat in aceasta perioada. Printre artizanii acestei perioade s-au numarat: Emeric Freund. Din generatiile care au urmat. 1 667 pct. 1 934 pct. sportivii au participat la numeroase concursuri internationale. Pe baza punctelor obtinute la C. apartin lui Vladimir Moraru . juniori). Cristina Balaban (28) si cu un adevarat record. 7 045. 77 juniori (382 m + 392 f).Nicolae Butacu (30 titluri nationale . Acestia au fost urmati de cei care au desavarsit acest proces: Ion Schuster. 5) CSS nr.N. Peter Lovas. C. Alexandru Schmaltzer. s-au detasat: M. Paula si Josif Enaceanu. 1 "Petrolul" Ploiesti. 6) CSS Resita. Visan (cu cate 26). Carol Bee.N. Remus . Balaban (36).N. pe trei grupe la baieti (13-15 ani) si doua la fete (12-13 ani). CE (seniori. CM. Cristian Vladuta. cu patru grupe la baieti (9-12 ani) si trei la fete (9-11 ani). Adalbert Iordache. Aceasta activitate s-a intins pe durata mai multor ani si a presupus contributia colectiva a unui numar insemnat de antrenori si tehnicieni. pentru juniori II. Gheorghe Demeca. C. Pal Stroescu. la competitiile oficiale: JO.50 pct. s-au remarcat in special: . 2) CSM Pitesti 5 463 pct.inclusiv in bazin acoperit). Dupa 1950. in bazinul de la Baia Mare (50 m). in bazinul Floreasca (33.. Felix Heitz. impreuna eu antrenorii federali. la Campionate Balcanice. urmarind introducerea unui sistem fiabil de lucru. Flavius Visan (27). pentru seniori (m + f).33 m) si Carmen Bunaciu (59"90) la 17 decembrie 1977. inotul (la sfarsitul anului 2000) era reprezentat in 20 de judete. 3) LPS "Braila" 2 152 pct. 4) CSM.N. specific inotului modern de mare performanta. Marian Slavic (25). insumind 2 625 de sportivi legitimati. Slavic si FI.SA Baia Mare. Constantin Vasiliu. din care 1 675 copii (986 m + 689 f).. 70 titluri. din anul 2000. Ca urmare a dezvoltarii bazei sportive. s-a depus o munca deosebita. pe doua grupe la baieti (15-16 ani) si doua la fete (I4-15 ani). Elisabeta Bock a obtinut 14 titluri (1948-1955). la imbunatatirea procesului de pregatire si la realizarea unor performante superioare.N. C.

Liber).Spate (locul V). Laura Sachelarie. marcheaza participarea primului roman la o competitie oficiala: Iosif Novak la proba 100m.BRONZ la 400m. Beatrice Caslaru loc. Toma Miritescu. 200m. Diaconescu. prima medalie olimpica pentru inotul romanesc) la proba 200 m spate (2'13"29).IV la 400m.BRONZ). Carmen Bunaciu .Spate (2'08"16). spate (1'00"21).Spate (Iocul VII). Cristina Sopterian. Stela Pura . Viorel Vasiliu. la 400m.200m. Stefan Ionescu. Dintre acestia ii meritionam pe: Alexandru Szatmari.Razvan Florea la 200m. Caslaru. Noemi Lung 200m..liber (4'06"34)rec.Bras (2'25"60) .nat.III -BRONZ 200m.Liber (1'00"6) locul 26. Trebuie amintiti si cei care au activat in actiunile pentru invatarea inotului.Beatrice Coada. la 200m. 1986). Editiile altor J. la 200m.Al.Liber. In finalele intrecerilor olimpice de la Sydney au mai fost: Camelia Potec (locul VII. s-au incheiat cu rezultatele: .Liber. Bogdan Koloman.nat. locul VI .Liber (1'58"03 si loc. .VII .100m.a. AUR .III . pentru prima data in istoria natatiei romanesti.200m.Spate (2'15"40). Paduraru. 1982 . Ladislau Block.ARGINT la 200m. Herea). Anca Patrascoiu -100m.Goteborg 1997 (bazin 25m. Mihai Gothe.Liber. la 50m.Moscova 1980 .Razvan Florea loc. Sergiu Tanase.Tamara Costache. Doina Sava.Liber (locul VIII). si la 200m.Spate (1'57"56)-rec. pregatind noi generatii de copii si juniori.Mixt.Helsinki 1952.. Cristina si Adina Schuster. Noemi Lung la 90 .Noemi Lung la 400m.Mixt) si Diana Mocanu (VIII. .200m.nat.Fluture (2'31"0) . la 100m. Neculai Aciobanitei. Iosif Szighet. Carmen Bunaciu. L.1500m. .II -ARGINT).Carmen Bunaciu la 100 si 200m. Cezar Badita (VII.M.Mixt (locul VI).Melbourne 1956 .Carmen Bunaciu .O.II . George Iorgulescu.Seul 1988 . .prima medalie obtinuta la "mondiale"de inotul romanesc.Luminita Dobrescu. ARGINT .Mixt cu 4'39"46 (loc. doua medalii olimpice de aur.Barcelona 1992 .Liber feminin (C. ce au fost promovati in sectiile de natatie si in loturile nationale de inot.Larisa Lacusta. Anca si Ion Miclaus.200m.200m.Sydney 2000: Diana Mocanu cucereste.50m.III .200m.Liber fete (locul VII).Liber (locul VI). Silviu Salgau s.V . Anca Mitrofan. Justinian Caracas.Los Angeles 1984 . Dorian Covaliuc. . Guayaquil.200m. Dan Ionescu. La Jocurile Olimpice . locul IV cu stafeta 4x200m. Popescu primul finalist roman la proba 200m.VIII . Mircea Hohoiu.prima campioana mondiala din istoria inotului romanesc (Madrid. Ioan Gherghel loc. Magda Cristescu. Ion Ionescu. Gica si Petre Deac. BRONZ .BRONZ. Hella Lobel. Dragos Aldea. Beatrice Coada-Caslaru (loc. Dumitru Mititelu.locul VIII.Liber (25"28) .Spate (locul IV) si stafeta 4x 100 m mixt (locul VII). Octavian Tileaga.Mixt (4'37/118).III. Carmen Bunaciu .). la proba 100m.Potec. Teodor Spanu. C.AUR la 200m. S.VIII . Anca Patrascoiu . Mihai Costiniu.Fluture (1'56"10)-rec. locul V -Dragos Coman la 400m. Robert Pinter . Horatiu Droc.Liber (locul V). .Mixt (locul VI) si Stafeta 4x200m.a. Gabriela Stoicescu.Dragusanu.Atena 2004: Camelia Potec . Medaliati la C.Fluture).Mixt . Luminita Dobrescu . Dragos Coman loc.Mixt (2'12"57) si loc. Gheorghina si Ianos Bachner s. Maria Baciu. B. Nicolae Tat. Simona Paduraru loc.Spate. Octavian Mladin. proba in care stabileste in premiera un nou record olimpic (in acelasi timp si record european). 400m. .200m.2'14"85 (loc. primul inotator roman medaliat la Jocurile Olimpice.Anca Patrascoiu (loc. Fluture (locul IV). Mugur Tomescu.800m.Fluture (locul VII).Spate (locul IV).Atlanta 1996 . Tamara Costache .

Luminita Dobrescu.Mixt (2'12"57) si 200m. la 200 m bras (2'32"00) . Carmen Bunaciu. BRONZ . Caslaru.Mixt feminin(4'I0"05) in componenta cu B. 1966 a obtinut prima medalie la "europene" pentru inotul romanesc. Medaliile de ARGINT: Beatrice CoadaCaslaru la 400m. Medaliati la C.91 400m. la 100m. Patrascoiu .Sevilla 1997. C. fem.58. C.Liber(8'09"15) . Dragos Coman.Atena.Fluture (1'56"82) si Razvan Florea .Mixt (4'40"98).Spate (1'0 1"54) si 200m. 1999.Istanbul 1999. Stafeta masculina de 4x 100 m liber (3' 17"40) . Beatrice Caslaru .Liber(4'08"09) . Cezar Badita. Lung. 6 de argint si 5 de bronz).Split 1981.Rio de Janeiro. Beatrice Coada-Caslaru.58.Mixt (4'44"67). S. la 200m.Mixt (4'45"44)-Madrid.85).Strasbourg 1987.Spate (2' II "62). Dragos Coman la 400m.Liber (15'15"42) la Madrid 2004.Mixt (4'19"42).Liber (2'00"39) .la 200m.Istanbul 1999. 400 m liber (4'12"33).Liber (3'49"52) si 1500m. 1995.).L. la 1500 m liber (15'13"10) . Paduraru . 4x200m.Mixt (8'06"26).Spate (1. L.400m.Liber (4'09"31 Madrid 2004) BRONZ: Cristina Balaban la -100m. S. Medalii de BRONZ: Camelia Potec. la 200m. la 400m.Roma 1983.Nicolae Ivan la 100m. 1986.Liber (3'49"04). A.Bras (2'27:s'80) . .400m. la 200m.).200m. Beatrice Coada-Caslaru la 200m.Spate (2'17"98) . Mocanu.Liber (4'11"76). Tamara Costache. Dragos Coman . In probele feminine: AUR .Liber (2'01"77) .800m.Liber (56"11).Spate (1'09"60) .Mixt (4'41"64).Liber (2'00"17) . la 50m.Liber (2'00"87).Madrid. Diana Mocanu. 1977: la 100m. Carmen Herea. Noemi Lung. la 200m. la 200m. 100m. la 200 m fluture (2'11"56). 1991.Bras (2'26"76) si de Stafeta de 4x200m.Jonkoping. Dragos Coman la 1 500m. Camelia Potec.Liber (3'48"69). inotatoarea Diana Mocanu a cucerit o medalie de AUR si o medalie de ARGINT.20 .Liber (8'07"75). ARGINT: Stafeta fem. la CM de seniori. la 200m. Performante deosebite au fost obtinute la CE de la Helsinki. Simona Paduraru.Mixt (2'15"84). loan Gherghel la 200 m fluture (1'58"54).Tamara Costache la 50m. Lorena Diaconescu.Caslaru . B. la 200m. Inotatoarele Beatrice Caslaru si Camelia Potec au cucerit cite o medalie de bronz. Lorena Diaconescu. din anul 2000. Caslaru. Potec.Istanbul.Istanbul 1999. la stafeta 4x 100m. Camelia Potec .Liber (2'00"32) si 400m.Diaconescu. La probele masculine: ARGINT . Luminita Dobrescu la 200m.Liber (49"56) .Spate (28. Liber (8'03" 17).Liber(4'09"65) Strasbourg 1987.Istanbul 1999.Rostock 1996 (bazin scurt). Dragos Coman.Liber (15'10"97).Mixt (2' 15" 12) la 400m.00) la Madrid 2004.200m.4x200m. la 200m. Dobrescu. si 400m.Mixt (2'16"68). la 100m. la 100m.Mixt (2'15"70) . unde au fost cucerite 14 medalii (3 de aur. In anul 2001. in componenta cu Camelia Potec. Diana Mocanu. Stela Pura. Medaliile de AUR au fost obtinute: de Beatrice Coada-Caslaru.Fluture (1'00"02) si Stafeta feminina 4x200m.E.Spate (1'03"34) .Liber (0'25"50) si Noemi Lung la 400m.Madrid 2004).Atena 1991.Spate (1'03"08) .Rostock 1996 (bazin 25m.Mixt (4'41 "06) Rostock 1996(bazin 25m.Madrid 2004. Camelia Potec .Liber(1'58"79) si (1. Pura. N. Beatrice Coada.Sheffield 1993. Ioan Gherghel la 200m. Potec. Luminita Dobrescu. Staf.Utrecht. 400m. D.Nicolae Butacu la 100 m liber (49"49) si 200 m spate (1'56"29) . la 400m.Mixt (4'40"21) Strasbourg 1987: Camelia Potec la 200m. si 400m.Liber (8'37"56) . Beatrice Coada-Caslaru la 400m.

La juniori au fost cucerite 3 medalii de AUR (Cristian Ponta.Tamara Costache .Luminita Dobrescu .Octavian Tileaga si Eduard Caslaru. Gabriela Stoicescu .E. 25"31. 92 . prima medalie (bronz) a fost obtinuta de Georgeta Cerbeanu. Camelia Potec a cucerit medalia de AUR si titlul de Campioana mondiala universitara in proba de 400m. Tamara Costache. distinsi pentru merite deosebite in dezvoltarea si promovarea acestui sport in Romania. Sanda Iordan (1).Lorena Diaconescu . Raluca Udroiu si Stafeta 4x 100m. Toma Miritescu. Robert Pinter.Anca Patrascoiu .Larisa Lacusta .La C.Nicolae Butacu . . pentru juniori au fost cucerite in anii 1967-2000 un numar de 94 de medalii (28 de aur.Anca Patrascoiu (2). In anul 2005. Stela Pura. Medalii de AUR au castigat: Camelia Potec (6). Petre Deac. la Izmir.Dragos Coman .Ionut Musat . In premiera pentru natatia romaneasca. Ioana Naghi. In cadrul Jocurilor Mondiale Universitare (Universiada) romancele au obtinut 31 de medalii (15 de aur. Beatrice Coada. la 100 m fluture .jun. Dragos Coman) si 4 medalii de BRONZ. Catalina Casaru.Liber (cate 1 medalie). Lorena Diaconescu. 29 de argint si 37 de bronz).Camelia Potec . 25"28) la proba de 50 m liber.in 1967.Laura Sachelarie si Doina Sava. MAESTRI EMERITI ai SPORTULUI la inot sunt 16 sportivi: .Noemi Lung . Tamara Costache figureaza cu primul record mondial stabilit de un inotator roman ( 50m.Liber. 2 medalii (ARG.25"28 stabilit la 23 august 1986 si omologat de FINA.Diana Mocanu.Liber .Nicolae Ivan .Liber si BRONZ-ul la 200m. 9 de argint. La junioare.Flavius Visan Titlul MAESTRU al SPORTULUI a fost obtinut de peste 200 inotatori si inotatoare. precum si cu inca 4 recorduri europene (24"50. Diana Mocanu (6). ANTRENORII EMERITI din inotul romanesc.Simona Paduraru . stabilite in perioada 14 iunie-23 august 1986 si omologate de LEN. . .Neculai Aciobanitei si Mugur Tomescu. Livia Copariu. 9 de bronz). 25"34.Budapesta. Silviu Salgau.Nicolae Tat si Gica Deac. loan Schuster.E. Simona Paduraru (cate 2). Lorena Diaconescu (I).+BRONZ) a cucerit Ionela Cozma la editia 2005 a C. Carmen Bunaciu (5).Mihai Gothe si Cristina Sopterian.Carmen Bunaciu . . sunt: . Gheorghe Demeca. Medalii de AUR: Noemi Lung (5).Beatrice Coada-Caslaru .

special pentru inot (1964). Spanu. inclusiv la noi.cursa anuala denumita "Traversarea lacurilor". conducerea federatiei a avut urmatoarea componenta: Presedinti: . dupa batalia de la Waterloo in 30 h. la Calarasi.V. iar in 1875. Rusu. Au mai fost organizate numeroase concursuri de fond pe diferite distante.I939). Bancila.Stefan Ionescu si Mihai Costiniu. Gh. T.Catina (1940). . .Tutoveanu (1955. pe Bega la Timisoara. pe Dunare. capitanul Mathew Webb. In 1912 a fost organizata in Romania prima editie a concursului de fond pe Dunare intre Macin si Ghecet (13 Km. S. Printre castigatorii curselor de fond s-au numarat la proba masculina N. . iar in 1923.Galati.M. Carmen Bunaciu. Platon. Laptoiu (1962-1967. . . a traversat Canalul Manecii. Moraru .Cornea (1950.Dumitru Lungu si Aurel Seicaru top INOTUL DE FOND si de MARE FOND Inotul practicat in ape deschise are o indelungata traditie. acesta stind la baza dezvoltarii inotului sportiv.L.Ion Ionescu si Mihai Mitrofan. A. Catina (1931-1939). I. Iordache.Savulescu (1942-1944). Dragos Aldea .P. .Barzanescu (1941-1942). din marina engleza. .V.Calu-Leoca (2001-2005) . Manafu. Podlaha (1947-1948). L. . inceputurile practicarii acestui sport s-a facut in apele riurilor si lacurilor linga care traiau oamenii. In 1990 polo s-a desprins din structura FRN constituindu-si propria federatie (Federatia Romana de Polo).E.M.Coroiu. V.R.I952). Sunt cunoscute exemple din istorie: in 1815 Jean Sallati. Mangezius. polo (1971) si sarituri in apa (1990). 1978-1992). De-a lungul anilor. . soldat in armata franceza.I. cursa s-a desfasurat intre Braila . iar la proba feminina: V.Techirghiol. Braila. devenind traditionala. Cociuban. Rotaru. I. Simion (1967-1973).M. Remus Dragusanu.Gheorghe Perjaru si Mariana Pop.Maria Stanescu (1975-1978). ca de exemplu: Constanta . Em. . Pop (1973-1974).93 . Manescu(1957-1961). Cuc.Dimitrescu (1997-2001). G.I. E.). Magda Cristescu.Octavian Mladin si Sergiu Tanase. .T. In 1964 s-a infiintat functia de Secretar General-adjunct si de Antrenor Federal. G. G. .Viorel Paunescu (2005-prezent) Secretari generali: .Savu (1930. .A. . Florescu. Szillas. Dan Ionescu. . .Angela Covic si Viorica Marineci.M. Bacagioglu. In toate tarile. . . pe lacul Floreasca . G. . a trecut Canalul Manecii de la Dover la Calais in 21h39'.Matilda Raiciu (1992-1996).Ady (1953-1955).I957). .G. Csordas.

Magda. I. P.Al. Iamandi (2000-prezent) Secretari generali adjuncti: . Rothe. Fischer. de Hillerin. Marinescu. Perjaru (1991-2005) . M. I. 1978-1986). . Sopterian. V. . (1985-1990). C. Gothe (1990).V. Ad. Olaru. la fundamentarea stiintifica a procesului de selectie si pregatire a sportivilor din ramurile natatiei. Serban.V.Pentru TOATE ramurile natatiei: . . Olaru. . Tileaga (2005-prezent) Au contribuit la dezvoltarea natatiei: S. Popescu (1966-1971 ). Corcec. antrenori si cercetatori au contribuit la orientarea teoretica si metodica.M. Lascu. Vasiliu. Iamandi (din 1987-2000).. . Specialisti. I.D. 94 . P. Cerchez. Munteanu. . . Radut (1964-1967). . I. Constandache (1954-1958). Comianu. Cr. Angelescu. D.T. profesori. Dragusanu. M. Constandache (1958-1962). Mladin (1958-1964). A. C. A. D. devenind Federatia Romana de Natatie si Pentatlon Modern (FRNPM).L.C. Urmuzescu (1964-1974). Oprisescu. I. Numerosi profesori si antrenori au publicat manuale si lucrari de specialitate.Z. C. . E. in structura federatiei a fost preluata si ramura de Pentatlon Modern.Gh. G. Munteanu (1974-1982). . Gh. Mociuschi. . In 1998.N. Spanu. Maltopol(1978-1982). Bucur. . R.Voicu. Decuseara.R. D. Grigore. Dragne (1966-1967). Dumitrescu. . . N. I.M. Nicu. Vasiliu (1990-1991). P. Ticaliuc. A. T. C. Mihai (1962-1964.C.Pentru INOT: .Dragan. Munteanu. Dragusanu. S.M.Diaconescu (1990-1994). Dumitrescu. Mladin. Filipescu (1950-1954). Cojocaru (1968-1970). la formarea si perfectionarea cadrelor specializate in natatie si a antrenorilor: . V. M. Ionita si alti colaboratori. O.. . dintre care amintim: T. Antrenori de stat si federali a. R. .S.C. G. T. M.O. . 1967-1977). Toroceanu.V.D.N. Radut. F. R. Urmuzeseu. Schuster. Ciobanu R. Jivan. . Aslau. E. Buzea. b. Wittenberger. A.O. Cretulesteanu. Demeca. H. Dragan. .Hatzack. Kostyal.H. Olaru (1982-1985).A.S. N. Tocitu. . Iacobini (1950-1954). R. Stupineanu. T. Tureas.V. Dumitrescu (1982-1990). C. V. I.. Sarbu si altii. Ionescu (1990-2000). Gh. Oprisescu. Ionescu. Mihai (1964-1966. Schor.

Badescu. D. 6. vicepresedinti: M. I. din 28 aprilie 2000. compus din 9 membri. Dinu.Octavian Tileaga . Adunarea Generala din 9 noiembrie a adoptat noul Statut si a ales Biroul Federal. . Sparios.presedinte FRNPM . Decuseara.primar mun. Daniela Ilies . Pe data de 02 noiembrie 2005.dl. PITESTI . Stefan lamandi a fost numit Secretar General si membru al Biroului FRNPM.Stefan Iamandi . Biroul FRNPM era compus din presedinte: Mirica Dimitrescu. Al. s-a desfasurat Adunarea Generala de alegeri a noilor organe de conducere a FRNPM. Artucov.secretar general FRNPM .George Calu-Leoca .Vice-presedinte al F. In anul 2001. federatia s-a reorganizat confom prevederilor Legii Educatiei Fizice si Sportului Nr.antrenori federali.P. Viorel I.95 In anul 2000.M. Calu. in sala Florentina a hotelului "Intercontinental" Bucuresti. T. In noiembrie 2000.antrenoare sarituri OLIMPIA Buc.R. Iliescu. C. Boboc (antrenori federali) P. N. V. M. Virgil Boboc si Dumitru Sparlea . A. . Noaptes.Doina Sava . L.contabil.secretar general.dl. I.Presedinte al F. D. Ca membri ai noului Birou Federal au fost desemnati: . D. Paunescu .Paunescu .Ana Popescu .Gh. M.Viorel I.. Savoiu.Tudor Pendiuc .N.Constantin Calina . Gheorghe Perjaru.N. Gavozdea. Fulga. Ionescu (secretar general).P. Gh.George Calu-Leoca. membri: D. In calitate de presedinte a fost ales George Calu-Leoca.M. S-a stabilit componenta Consiliului director (organul de administrare si gestionare al federatiei): Stefan lamandi . . Spirlea.antrenor inot CSS SIBIU . Tundrea.R. Perjaru si V. Antoniu. Codreanu.vice-presedinte FRNPM . Banu. Puiu.Ion Miclaus . Delegatii celor 65 de cluburi si asociatii sportive prezente au ales in unanimitate: .antrenoare inot LER-STEAUA . G.antrenor federal INOT .antrenor pentatlon-modern OLIMPIA B. Miritescu.