CAPITOLUL I Bazele cristalografiei structurale 1.1.

Starea cristalină Materia – substanţa există în natură sub patru stări de agregare: cristalină, lichidă (amorfă), gazoasă şi plasmă. Proprietatea de bază a stării cristaline, care o deosebeşte de celelalte stări, este distribuţia periodică a atomilor în spaţiu – ordinea la distanţă (ordinea internă). Această proprietate conduce în cele mai multe cazuri la o formă exterioară perfectă a cristalelor. Perfecţiunea formei exterioare a cristalelor este cauzată de valori constante a unghiurilor dintre feţele corespunzătoare. La sinteza cristalului, feţele se deplasează paralel la ele însăşi, indiferent de viteza de creştere, care poate fi diferită. In condiţii nefavorabile de sinteză cristalele unei şi aceleiaşi substanţe pot avea forma exterioară destul de diversă, păstrîndu-şi structura interioară şi proprietăţile. Starea cristalină este o stare termodinamică echilibrată a corpului solid. Fiecărei faze solide a unei compoziţii chimice fixe, pentru condiţii termodinamice date, îi va corespunde o structură cristalină determinată. De aceia, cristalele vor avea o serie de proprietăţi macroscopice după care vor fi deosebite de substanţele amorfe. Cristalele masive separate se numesc monocristale. O mulţime de substanţe solide naturale şi sintetice – minerale, diverşi compuşi chimici, metale şi aliaje etc. – sunt policristaline. Ele reprezintă cristale mici cu dimensiuni şi forme diferite şi cu o orientaţie haotică, numite de altfel cristalite sau granule cristaline. Proprietăţile policristalelor sunt determinate de proprietăţile cristalitelor din care ele sunt alcătuite, dimensiunile şi distribuţia lor relativă şi de forţele de interacţiune dintre ele. Analiza structurală confirmă că substanţa în stare cristalină posedă structură spaţială internă, avînd drept bază – reţeaua spaţială – o totalitate infinită de puncte (noduri), distribuite în vîrfurile paralelipipedelor egale care, fiind adunate faţă la faţă, completează spaţiul compact.
7

Structura cristalelor reale conţine în loc de noduri ale reţelei spaţiale: atomi, ioni sau molecule. Cristalele se vor numi respectiv: atomice, ionice, moleculare. Cristalele la care toate nodurile reţelei spaţiale sunt ocupate cu unităţi structurale (atomi, ioni sau molecule), iar oscilaţiile termice lipsesc (T=0K), se numesc ideale. În rezultatul ne respectării condiţiilor de echilibru la creşterea cristalului, captarea impurităţilor în procesul cristalizării, cît şi influenţa diverşilor factori structura ideală a cristalului va conţine defecte. Defectele pot fi: punctuale, cu substituţia atomilor reţelei de către atomii impurităţilor cu interstiţie în reţea a atomilor eterogeni; liniare (dislocaţii) etc. Introducerea defectelor în reţeaua cristalină se utilizează pe larg în tehnică, pentru modificarea proprietăţilor cristalului. De exemplu, introducerea în cristalul de siliciu şi germaniu a atomilor grupelor III şi V din sistemul periodic permite obţinerea semiconductorilor cristalini cu conductivitate prin goluri şi cu electroni. Reţeaua spaţială se caracterizează, în primul rînd, prin periodicitatea spaţială. Aceasta înseamnă că există trei vectori necoliniari a, b şi c încît, deplasînd reţeaua de-a lungul oricărui din ei, ea rămîne la poziţia iniţială. Un fragment de reţea tridimensională este prezentat în fig.1, unde vectorii a, b şi c sunt vectori principali, sau translaţii principale; α, β, γ – unghiuri principale (α – între vectori b şi c; β – între vectori a şi c; γ – între vectori a şi b). Modulele vectorilor a, b şi c se numesc perioade principale de identitate a reţelei. Pentru descrierea reţelei ne folosim de sistemul de coordonate, la care, în calitate de axe, se aleg vectorii principali. Acest sistem de coordonate se numeşte cristalografic. Paralelipipedul construit pe translaţiile principale se numeşte celulă elementară a reţelei. Este evident că, alegerea vectorilor principali, prin urmare şi a celulei elementare, nu este univocă. In fig.1 sunt prezentate diferite posibilităţi de alegere a celulei elementare.
8

La alegerea celulei elementare ne vom conduce de trei condiţii Bravais: 1) simetria celulei elementare trebuie să corespundă simetriei reţelei tridimensionale (cristalului); 2) celula elementară trebuie să conţină maximum posibile unghiuri drepte; 3) volumul celulei elementare trebuie să fie minimal.

c β a α γ b

Fig.1. Reţeaua spaţială tridimensională. Diverse metode de alegere a celulei elementare în ea 1.2. Reţele (grupuri) Bravais În anul 1848 cristalograful francez O. Bravais a demonstrat existenţa a 14 tipuri de reţele tridimensionale – periodice, care poartă numele lui. Ele se caracterizează prin tipuri de translaţii simetrice posibile a reţelei spaţiale. Reţeaua Bravais reprezintă o totalitate infinită de puncte (noduri), care se obţin prin operaţia de translare a unui punct de către un grup de translaţii. Grupul de translaţii este dat de către trei vectori necoliniari, care pornesc dintr-un singur punct. În dependenţă de mărimea şi orientaţia reciprocă a vec9

în care nodurile sunt plasate în vîrfuri şi în centrul paralelipipedului.cu volum centrat (I). Bravais a obţinut 14 reţele tridimensionalperiodice. doi dintre care coincid cu translaţiile principale. Reţelele cu feţe centrate se descriu cu ajutorul a trei vectori. fiecare egal cu jumătate din diagonala unei feţe a celulei elementare (F). Tabelul conţine tipurile reţelelor Bravais şi bazele lor. Baza reţelei Bravais numim totalitatea de coordonate a tuturor nodurilor neidentice (translate). . în care nodurile se află în vîrfurile paralelipipedului şi feţele lui opuse. adică celula Bravais C.cu feţe centrate (F).1 cu linii de contur. exprimate în fracţiuni de translaţie. Astfel de reţele sunt două.bazocentrate (C sau A. Totalitatea vectorilor de translaţie cu ajutorul cărora obţinem reţelele Bravais sunt îndicaţi în tab. b). În total avem trei reţele de acest tip (I). iar al treilea – cu semidiagonala feţei paralelipipedului construit pe translaţiile principale. doi dintre care coincid cu translaţiile principale. B). iar al treilea – cu semidiagonala spaţială a celulei. Reţelele Bravais bazocentrate se descriu cu ajutorul a trei vectori.1). care coincid cu translaţiile principale ale celulei elementare. 10 . În tabel se prezintă celula Bravais centrată pe feţe (a. Deosebim reţele Bravais: . în care nodurile se află în vîrfurile şi în centrul tuturor feţelor paralelipipedului elementar.primitive (P). în care nodurile sunt plasate în vîrfurile paralelipipedului elementar. Reţeaua Bravais cu volum centrat se descrie cu ajutorul a trei vectori. Reţelele de acest tip sunt două. Reţeaua Bravais primitivă se descrie cu ajutorul a trei vectori.torilor consideraţi. . . în total avem şapte reţele Bravais primitive (P) (tab. care se deosebesc prin simetrie una de alta.

1. De exemplu. Reţeaua de tip P conţine un nod (nodul din vîrf aparţine celulei cu 1/8. Starea cristalină a corpului solid în raport cu cel amorf este mai stabilă. 1/8 × 8=1). în anumite condiţii de sinteză ele capătă forme de poliedre. În cazuri simple (de exemplu. reflexii. translaţii paralele întregi şi parţiale sau combinaţii ale acestor operaţii.Numărul nodurilor ce revin celulei Bravais corespund bazei reţelei. reprezentanţii adevăraţi ai corpurilor solide sunt cristalele. celula de tip F conţine patru noduri (1/8 × 8+1/2 × 6=4). caracterizată prin ordine la distanţe mari (ordine internă) şi. De aceia. Substanţele amorfe sunt similare lichidelor suprarăcite. Structuri mai complexe se descriu cu cîteva reţele Bravais. structura Si se descrie cu două reţele Bravais de tip F deplasate una faţă de alta cu ¼ din diagonala spaţială a celulei elementare a siliciului.proporţionalitate) cristalelor este proprietatea lor de înbinare (revenire la forma iniţială) la rotaţii. celulei de tip C îi aparţin două noduri (1/8 × 8+1/2 × 2 =2). ca rezultat. Simetria (de la grecescul symmetria . Simetria cristalelor Corpurile solide cristaline. deplasate una faţă de alta. deoarece legităţii distribuţiei particulelor în structură îi va corespunde o energie minimă. celulei de tipul I – tot două noduri (1/8 × 8=1 şi un nod în centrul celulei). posedă structura atomică (spaţială) periodică tridimensional-ordonată. Prezenţa ordinii la distanţe mari în distribuţia particulelor într-o structură cristalină cauzează simetria spaţială (macrosimetria) şi simetria internă (microsimetria) cristalului. 11 . Corpurile solide la care particulele sunt distribuite dezordonat se caracterizează prin ordine la distanţe mici şi se numesc amorfe. pentru metale) structura se descrie cu o singură reţea Bravais.3.

3). 1. plan de simetrie (plan de oglindire). 12 . Forma exterioară a cristalului CdS Obiectul va fi simetric. uneşte puncte echivalente ale figurii.3. organisme vii. cît şi la cîmpurile sau fenomenele fizice. axe de simetrie (de rotaţie şi rotaţie cu inversiune). Elemente de simetrie Elementele de simetrie servesc pentru evidenţierea simetriei cristalului şi a reţelei. dacă în rezultatul operaţiilor simetrice el va reveni la poziţia sa iniţială. în ambele părţi la aceleaşi distanţe. plante. care se caracterizează prin aceea că. Simetria spaţială a cristalului este determinată de simetria distribuţiei atomilor – fenomen ce cauzează simetria proprietăţilor fizice ale cristalului. Proprietăţi de simetrie se mai întîlnesc la molecule. adică simetriei poliedrelor cristaline sunt: centrul de simetrie (centrul de inversiune).1.1 Fig.2. Centrul de simetrie este prototipul punctului de oglindire (fig. Centrul de simetrie (inversiune) ( 1 ) reprezintă un punct imaginar în interiorul poliedrului cristalin.2 este prezentată forma exterioară a cristalului CdS. Se va studia fiecare din elementele macrosimetriei cristalelor în parte. În fig. orice dreaptă imaginată dusă prin el. Elementele macrosimetriei.

prelungind segmentul A ′1 = A 1 pe partea cealaltă de 1 . b) fiecărui plan sau a unei părţi din el (triunghi) îi va corespunde un alt plan egal şi antiparalel primului (triunghi).4 este prezentată figura care conţine planul de simetrie. 13 . Figuri cu centrul de simetrie: a) fiecărui segment de dreaptă arbitrar îi va corespunde un alt segment egal şi antiparalel primului. Plan de simetrie (plan de oglindire) (m) este planul care prin operaţia de reflexie sau oglindire. este necesar să unim A şi 1 . În fig. Pentru determinarea planului de simetrie intersectăm imaginar poliedrul dat cu un plan care trece prin centrul său. pentru a obţine cu ajutorul centrului de simetrie 1 punctul A ′ corespunzător punctului A. situate una faţă de alta ca obiect şi reflexia lui în oglindă. împarte poliedrul în două părţi egale şi identice. Într-adevăr.Fig. În rezultatul acestei operaţii poliedrul revine la forma sa.3. Punctul A ′ poate fi privit ca oglindirea lui A prin intermediul lui 1 .

Aceasta se explică prin faptul că la baza creşterii cristalelor se află reţeaua cristalină. 4. 2 .4.Fig. El conţine 360:n. Unghiul de rotaţie în jurul axei. 6 ) este o astfel de linie dreaptă. şapte ş.5 este prezentat un poliedru (prismă tetragonală) ce posedă axă de rotaţie de ordinul patru (4). 14 . În fig. La rotirea cu 90˚ a poliedrului are loc suprapunerea cu el însuşi. poliedrul se va suprapune însuşi cu sine. unde n este gradul axei. Ele se mai numesc axe cristalografice. patru(4) şi şase (6)1. Axa de simetrie cu inversiune rotativă ( 1 . (360:2) – axa de ordinul 2 etc. 6) reprezintă direcţia prin rotaţia în jurul căreea la un unghi anumit poliedrul cristalin revine la poziţia sa iniţială. 4 . pentru care poliedrul cristalin se autoîmbină se numeste unghi elementar. 1 În paranteze sunt indicate simbolurile internaţionale ale elementelor de simetrie. trei(3).d. în cristale nu există. 3 . Axele de ordinile cinci (5). 3.m.a. doi(2). 2. ca şi cum în centrul de simetrie (inversiune). În simbolica internaţională gradul axelor se notează prin cifre. la rotaţia în jurul căreea cu un unghi determinat şi reflexia ulterioară (sau prealabilă) în punctul central al poliedrului cristalin. Rotirea cu 360˚ conduce la 4 suprapuneri. Figura cu plan de simetrie Axa de simetrie de rotaţie (1. De exemplu. Axele de simetrie posibile pentru cristale sunt de gradele: întîi(1).

din acest motiv. Acţionînd numai în calitate de parte componentă a axei cu inversiune rotativă. axele elicoidale în abaterea poligonală a cristalului se manifestă ca 15 . ci nu separat unul de altul.6. Poliedru (tetraedru) axa de rotaţie de ordinul patru (4) ce posedă axa cu inversiune rotativă de ordinul patru ( 4 ). Componentele de translaţie ale elementelor de microsimetrie macroscopic nu se manifestă şi. ce corespund ordinului de rotaţie. La elementele simetriei cu componentă de translaţie se referă: axele elicoidale de diferite ordine şi planele de simetrie cu alunecare şi reflexie. elementele simetriei exterioare se referă şi la simetria interioară. care acţionează împreună.6 este prezentată acţiunea axei cu inversiune rotativă de ordinul patru ( 4 ). Simetria exterioară a cristalelor este determinată de simetria reţelei şi. centrul de simetrie poate să nu se manifeste ca un element de simetrie independent. prin urmare. Axele de inversiune rotativă se notează cu cifre. Prisma tetragonală ce posedă Fig. cu liniuţă deasupra. Prezenţa translaţiilor în reţea conduce la elemente suplimentare de simetrie a unui spaţiu infinit. Ea. ca şi cum reprezintă totalitatea axei de rotaţie şi centrului de simetrie. În fig. care apar în rezultatul combinării în reţea a translaţiilor şi a operaţiilor simetriei punctiforme.Fig.5.

unde 1-indice.42.axe simple de rotaţie de ordinul respectiv. trei. Acţiunea axei elicoidale de simetrie de ordinul 21 b) Fig. patru şi şase. indicele raportat la ordinul axei (de exemplu: 1/3. 2. 21. Axele elicoidale (11.8. 16 . 65) (sau axe cu rotaţie elicoidală) .caracterizează operaţia în rezultatul căreea reţeaua spaţială. 63. Acţiunea axei elicoidale de ordinul trei: a) – de dreapta – 31. a) Fig. 31. unde a este parametrul reţelei în direcţia axei elicoidale. 32.7 şi 8). 4. 62. 64. iar planele de simetrie cu alunecare şi reflexie – ca plane de refexie în oglindă. 43. 61. În cristale axele elicoidale sunt analogice cu cele de rotaţie şi inverse. 41.7. 6) şi deplasarea ulterioară în lungul axei la distanţa a/n. se suprapune cu ea însăşi. 3. b) – de stînga – 32 În notaţiile axelor elicoidale cifra indică ordinul axei. 3-ordinul axei) este mărimea componentei de translaţie (fig. şi pot fi numai de ordinul doi. după rotirea cu 2π/n (n = 1.

41. 31. Acţiunea axei elicoidale de ordinul patru: a) de dreapta – 41. c) de stînga – 43. 65 – mişcare elicoidală de stînga în lungul axei (de stînga). care acţionează împreună. Fig.42. b) neutră – 42.Axa elicoidală 11 corespunde unei translaţii. 61. n. Dacă privim în direcţia translaţiei. 64. 63 sunt axe neutre din punct de vedere al mişcărilor de dreapta sau de stînga (fig. c. elementul dat de simetrie. Planele cu alunecare şi reflexie (a.7-10). iar pentru cea de stînga – în sens opus acului de ceasornic. b. atunci pentru axa elicoidală de dreapta rotirea în jurul ei are loc în sensul acului de ceasornic. 21. 62 – înseamnă mişcare elicoidală de dreapta în lungul axei (de dreapta). Există cîteva forme de prezentare a planelor cu alunecare şi reflexie: planele a. Există axe elicoidale de dreapta şi de stînga. d) reprezintă totalitatea planului de simetrie şi a translaţiei paralel cu aceasta.9. 43. c cu componentele de alunecare (mu17 . se numeşte axă de simetrie. b. cei corespunde unei translaţii. Din acest motiv. 32.

12 este prezentată acţiunea planelor cu alunecare şi reflexie a. b) de dreapta – 62. b / 2. Acţiunea axei elicoidale de ordinul şase: a) de dreapta – 61. b şi c sunt perioadele principale ale reţelei (vectori de translaţie). ionii de Cl se suprapun cu ei însuşi în cazul în care îi deplasăm de-a lungul liniei de noduri a/2 (trasată cu linie întreruptă). d) de stînga – 64. b şi c în cristalul de NaCl. 18 .11). planele n şi d cu alunecare. orientată în direcţia diagonalelor laterale ale feţelor celulei elementare şi egale respectiv cu ½ şi ¼ din diagonală (fig. e) de stînga – 65. orientate paralel axelor cristalografice şi respectiv egale cu a / 2. Fig.10.tări). apoi îi reflectăm în acest plan. unde a. Spre exemplu. paralel planului de reflexie. În fig. c / 2. c) neutră – 63.

n. În total există şapte singonii (sisteme de cristalizare). Relaţiile dintre lungimea muchiilor a. c.2. c şi a unghiurilor α. b. Planele cu alunecare şi reflexii a .12. trigonală. monoclinică. cubică (cu simetrie superioară). tetragonală. celulele elementare ale cărora sunt comensurabile şi se caracterizează prin acelaşi tip de simetrie. b.4. Acţiunea planelor cu alunecare şi reflexie a.β. d Fig. hexagonală (cu simetrie medie). Ele poartă următoarele denumiri: triclinică.1.Fig.11. Singoniile cristalelor (sisteme de cristalizare) Singonie (de la grecescul syn – împreună şi gonia – unghi) – reprezintă o categorie a cristalelor. Singoniile Tabelul 2 19 .b şi c în cristalul NaCl 1.γ a celulelor elementare pentru fiecare singonie şi denumirea singoniilor sunt date în tab.4. rombică (cu simetrie joasă). Clasificarea cristalelor 1.

în lungul liniilor de noduri cu perioadele a şi c. avînd perioadele respective: a.Denumirea. Z coincid cu linii de noduri (şirurile reticulare). α≠β≠γ 1 sau 1 β α γ Z X y Monoclinică a≠b≠c. Axele X şi Z se aleg în planul. axa Z se orientează vertical) 3 Axele X. perpendicular pe Y. α=γ=90˚≠β 2 sau 2 într-un număr singular Axa Y coincide cu axa 2 sau cu perpendiculara pe m (în lungul liniei de noduri cu perioada b). Z β X 90˚ 90˚ y 20 . c (c<a. Y. Relaţiile dintre parametrii celulei 1 Elementele caracteristice ale simetriei exterioare a cristalelor 2 Fixarea cristalelor (alegerea axelor cristalografice. b) Triclinică a≠b≠c. b.

sau în direcţia perpendicularelor pe planele m (în lungul liniilor de noduri cu perioadele a şi b). Axa verticală Z coincide cu axa 4 sau 4 . Z 90˚ X Trigonală a=b=c. De obicei se utilizează fixarea singoniei hexagonale (vezi “Singonia hexagonală”).Y. α=β=γ=90˚ 2 sau 2 într-un număr de trei şi mai multe Axele X. (continuare) 1 2 3 Rombică a≠b≠c. α=β=γ≠90˚ 3 sau 3 90˚ 90˚ y Axele 3 şi 3 coincid cu diagonala spaţială a celulei romboedrice. Tetragonală a=b≠c. Z coincid cu trei axe 2 sau cu o axă 2 (verticală) şi cu perpendicularele pe două plane m. α=β=γ=90˚ Z 4 sau 4 90˚ X 90˚ 90˚ y 21 . Axele X şi Y se aleg în direcţia axelor 2. orientate în lungul liniilor de noduri cu perioadele a şi b.Tabelul 2.

situată în lungul liniilor de noduri cu perioada c. sau axe de tip 2 (în caz că lipsesc axe împătrite).Tabelul 2. Axele X şi Y se aleg în direcţia axelor 2. α=β=90˚. orientate în lungul liniilor de noduri cu perioadele a. Z 90˚ X 120˚ 90˚ y Cubică a=b=c. sau în direcţia perpendicularelor pe planele m (în lungul liniilor de noduri cu perioadele a şi b). α=β=γ=90˚ 3 sau 3 în număr de patru Axele cristalografice coincid cu trei axe 4 sau 4 . b. c. Z 90˚ X 90˚ 90˚ y 22 . (continuare) 1 2 3 6 sau 6 Hexagonală a=b≠c. γ=120˚ Axa Z coincide cu axa 6 sau 6 .

2. se numeşte grupul punctual de simetrie (clasă de simetrie). au demonstrat că există 32 de combinaţii ale elementelor de simetrie. independent unul de altul. care caracterizează simetria formei exterioare a cristalului.Hessel (1830) şi A.Gadolin (1867). care descriu forma exterioară a cristalului. 23 . distribuite pe singonii în notaţia internaţională şi simbolica lui Schoenflies.13). J. Pentru fiecare grup punctual de simetrie este scrisă formula de simetrie – enumerarea tuturor elementelor de simetrie pe care le posedă poliedrul cristalin (fig. atunci cînd forma exterioară a cristalului este un poliedru (fig. Modul de demonstrare al grupului punctual de simetrie cristalografic poate fi diferit în funcţie de ordinea luării în considerare a elementelor de simetrie (axelor de rotaţie simple şi axelor de rotaţie cu inversiune) şi degruparea lor.13) ori prin metoda roentgenografică în lipsa formei poliedrice exterioare.1. axele de rotaţie şi axele de rotaţie cu inversiune apar frecvent în cristale separat sau în combinaţii.13. Grupurile punctuale de simetrie Elementele simetriei exterioare: centrul de simetrie. În tabelul 3 sunt prezentate toate 32 grupuri punctuale de simetrie cristalografice. ca urmare infinit poate fi şi numărul grupurilor punctuale de simetrie. fiindcă la demonstrarea lor se presupune intersecţia tuturor elementelor de simetrie într-un punct situat în interiorul cristalului. Apartenenţa cristalului unuia din cele 32 de grupuri punctuale de simetrie se efectuează prin metoda goniometriei optice. Totalitatea elementelor de simetrie. planul de simetrie. Pentru figurile geometrice nomenclatura elementelor de simetrie poate fi infinită şi.4. Se numesc grupuri punctuale. Unele grupuri punctuale de simetrie sunt prezentate în fig.

Distribuirea după singonii şi notaţiile celor 32 de grupuri punctuale cristalografice de simetrie Singonia Triclinică Monoclinică Rombică Notările Formula de în simbolica simetrie internaţionale lui Schoenflies 1 Trigonală 2 m 2/m 222 mm2 mmm 3 32 3m 3 3m 1 Tetragonală 4 422 4/m 4mm 4/mmm 6 622 6/m 6mm 6/mmm 23 m3 43m 432 m3m 6 6 m2 4 4 2m Hexagonală Cubică C1 Ci C2 Ch= Cs C2h D2 C2v D2h C3 D3 C3v C3i D3d C4 D4 C4h C4v D4h S4 D2d C6 D6 C6h C6v D6h C3h D3h T Th Td O Oh L1 C L2 P L2PC 3L2 L22P 3L23PC L3 L33L2 L33P L36C L363L23PC L4 L44L2 L4PC L44P L44L25PC L24 L242L22P L6 L66L2 L6PC L66P L66L27PC L3P L33L24P 3L24L3 3L24L363PC 3L244L36P 3L44L36L2 3L4 4L3 6L2 9PC 6 24 .Tabelul 3.

2 4 Fig.13. b) D 4h = 4 (formula de simetrie L44L25PC) mmm 25 . Probe de cristale ce aparţin grupurilor punctuale cristalografice: 2 a) C 2 v = mm (formula de simetrie L22P).

Demonstraţia lor a fost efectuată de către cristalograful rus E. Deaceea astăzi aceste grupuri sunt recunoscute drept grupurile Fiodorov.3. d – există plan de simetrie care divizează în jumătate unghiul dintre două axe de ordinul doi.4.2. Grupul spaţial de simetrie oferă univoc legea distribuţiei atomilor în reţeaua cristalină.6). 1.Notă: în simbolica lui Schoenflies: Cn – grup de simetrie cu o axă de rotaţie de ordinul n (n =1. ce corespund axelor tetraedrului regulat (grup tetraedric). Independent de el a lucrat şi matematicianul german A. Grupurile spaţiale de simetrie (grupurile Fiodorov) Descrierea completă a simetriei cristalului este redată de grupul spaţial de simetrie al reţelei cristaline plus translaţiile proprii. Cni – grup de simetrie cu o axă de rotaţie cu inversiune de gradul n. În literatură „formula simetriei” mai poate conţine simbolurile cu următoarele semnificaţii: L – axa. O – grup de simetrie cu trei axe de rotaţie de ordinul patru reciproc perpendiculare (grup octaedric). Numărul total al grupurilor spaţiale de simetrie alcătuieşte 230 unităţi.Fiodorov în perioada anilor 1890-1891. T – grup de simetrie cu patru axe de rotaţie de ordinul trei.S.3. P – plan de simetrie. v – există plan de simetrie care conţine axă de rotaţie. adică reprezintă modelul matematic al cristalului real. În faţa fiecărui dintre aceste simboluri se scrie numărul elementelor respective.4. Indicii suplimentari reprezintă: h – există plan de simetrie perpendicular pe axa de rotaţie.Schoenflies. Dn – grup de simetrie cu axa de rotaţie de ordinul n şi perpendiculare pe ea a n axe de rotaţie de ordinul doi. C – centru. 26 .

1. Grupurile spaţiale descriu microsimetria în timp ce grupurile punctuale descriu macrosimetria cristalului. Reprezentarea analitică a cristalelor 1. deoarece fiecare cristal aparţine unuia din cele 230 grupuri de simetrie.5. În fig. Indicii cristalografici Indicii cristalografici reprezintă trei numere întregi care determină poziţia în spaţiu a nodurilor reţelei spa27 .5. Fig.14. Determinarea apartenenţei cristalului unuia din cele 230 grupuri de simetrie se efectuează prin metoda roentgenografică.14 este prezentat grupul spaţial 2 Pm (notaţie internaţională).Aceasta cauzează importanţa grupurilor spaţiale în cristalografia structurală. Grup spaţial de simetrie 2 Pm 1. Toate 230 grupuri spaţiale de simetrie sunt descrise în tabele speciale.

15.2]]. p]]. m. a (1. p – indicii care determină univoc poziţia nodului.2. Indicii nodului [[m. 28 . n. La reţelele primitive m. R 3 = 1a + 3b + 2c – indicii nodului [[1. c – translaţii axiale. n.3. pentru reţelele complexe – fracţionare (pentru noduri care centrează feţele şi volumul celulei elementare). n.1.ţiale. Determinarea indicilor nodurilor reţelei spaţiale: R1 = 1a + 1b + 3c – indicii nodului [[1. b.p = m + nb + pc. n.3]]. şirurilor reticulare şi a planelor reticulare în raport cu sistemul cristalografic de coordonate.n. p sunt numere întregi. Indicii nodului se notează prin paranteze pătrate duble: [[m.1) unde a. p]] Poziţia oricărui nod al reţelei spaţiale faţă de sistemul cristalografic de coordonate este redată de vectorul: R m. R 2 = 2a + 2b + 3c – indicii nodului [[ 2 . R 1 R 2 R 3 c a b Fig.3]].

Fig. spre deosebire de indicii nodului.16. l care reprezintă trei 29 . k. Totalitatea şirurilor reticulare simetrice se înscriu în paranteze unghiulare <uvw> . Structura reţelei cristaline constă dintr-o familie de plane reticulare. atunci pe el se marchează semnul minus (fig. Schimbarea semnelor indicilor şirului reticular modifică deplasarea în opus. Indicii şirului se marchează cu paranteze pătrate [u v w]. poziţia şirului rămînînd aceeaşi. nu conţin numitor comun. se redă cu ajutorul indicilor primului nod după origine al acestui şir u. w (fig. care trece prin originea de coordonate. Indicii direcţiilor principale în cristal Indicii şirului reticular. Poziţia acestor plane faţă de sistemul cristalografic de coordonate este redată de indicii Miller h.15).Dacă indicele corespunde sensului opus direcţiilor axelor de coordonate. Indicii şirului reticular [u v w] Poziţia şirului reticular.16). Indicii Miller (h k l). v.

Totalitatea planelor reticulare simetrice au simbolul {hkl } . 30 . Valorile negative ale indicilor Miller h .17. k Z = c I Fig. l determină segmentele X. Indicii Miller ale planelor principale într-un cristal Planele paralele oricărei axe coordonative reduc la zero indicii respectivi. ce intersectează primul plan din familia (hkl) în raport cu originea de coordonate: X = a . k . k. fiind însemnaţi prin paranteze rotunde (hkl). Modificarea tuturor semnelor indicilor Miller în opus translează planul în spaţiul opus celui al sistemului de coordonate. Z pe translaţiile principale. Indicii Miller h. Y.numere întregi ce nu conţin divizor comun. l corespund planelor ce intersectează în sens negativ axele de coordonate. h Y = b .

l . c* = [ ab] . c ale celulei elementare.5.3) ( a[ bc] ) ( b[ ca] ) ( c[ ab] ) a* .1. Indicii şirurilor reticulare în reţeaua considerată sunt indicii Miller ale planelor reţelei reciproce (fig. (1. k. razele vector ale cărora se exprimă prin relaţia: H hkl = ha* + kb* + l c* . dhkl (1. Din definiţia reţelei reciproce urmează perpendicularitatea vectorului H hkl ce uneşte originea [[000]] cu un nod arbitrar [[hkl]] pe planul reţelei directe (hkl). k. Reţeaua reciprocă Numim reţeauă reciprocă totalitatea de puncte (noduri). c – translaţiile de bază ale reţelei directe.4) unde n este divizorul maximal al indicilor h. Interconexiunea dintre reţeaua directă şi reciprocă poate fi explicată astfel: şirurile reticulare într-o reţea sunt perpendiculare planelor celeilalte reţele. b. Distanţă interplanară dhkl numim distanţa dintre două plane ce aparţin familiei (hkl). l. a* = (1. b. [ bc] .2) unde: h. Ea se măsoară pe normala acestui plan (hkl) şi depinde de parametri a. b* . iar modulul H hkl este egal cu valoarea inversă a distanţei interplanare dhkl a planului respectiv: H hkl = n . 31 . a. c* – reprezintă translaţiile reţelei reciproce.indicii nodurilor reţelei reciproce (numere arbitrare).2.18). distanţele dintre două noduri într-o reţea sunt egale cu valoarea inversă a distanţei interplanare în reţeaua reciprocă primei. b* = [ ca] .

(1.3. Reţeaua reciprocă bidimensională Reţeaua reciprocă reprezintă un model matematic important. 1.6) Aceste formule ne dau posibilitatea să calculăm perioada de indentitate în orice direcţie pentru orice reţea primitivă.5. În caz general. teoria difracţiei.Fig. ac bc T *2 = H hkl + 2hla*c* cos β* + 2klb*c* cosα* . pentru reţeaua de singonie triclină: 2 Tuvw = Ruvw 2 = u2 a2 + v2b2 + w2 c2 + 2uvabcosγ + 2 + 2uw cos β + 2vw cosα.5.) = h2 a*2 + k2 b*2 + l 2 c*2 + 2hka*b* cosγ * + (1. fizica corpului solid. analiza structurală a cristalelor şi în alte domenii. Calculul distanţelor şi unghiurilor în cristale Conform expresiilor vectoriale: Ruvw = ua +vb +wc şi H hkl = ha* + kb* + lc* se poate de calculat perioadele de identitate în lungul şirurilor reticulare respective Tuvw şi a reţelei reciproce T*hkl. utilizat în geometria cristalelor.18. Pentru 32 .

2 u + v 2 + w 2 h2 + k 2 + l 2 . Pentru cristalele ce aparţin sistemului cubic formula va fi: (1. cosϕH H = (1.reţele spaţiale neprimitive trebuie de ţinut cont de nodurile care centrează feţele.10) .12) 33 . normalele duse la plane. dhkl (1. bazele sau volumul celulei elementare.11) Distanţa interplanară dhkl a unei familii de plane (hkl) se determină cu ajutorul expresiei: 1 = H hkl . (1.7) T = a u 2 +v 2 +w 2 . normalele planelor şi şirurilor reticulare se determină cu ajutorul formulelor: (R R ) cosϕR R = 1 2 .8) R1 R2 ( H 1H 2 ) . R H (1. Unghiurile dintre şirurile reticulare.9) H1 H 2 1 2 1 2 cosϕRH = ( RH ) . Volumul celulei elementare se determină după formula: V =a c 1 − co 2 α − co 2 β − cos 2 γ + 2 co α cos β co γ . b s s s s (1. Pentru cristalele cu singonie cubică obţinem: cos R1R2 = ϕ u1u2 + v1v 2 + w1w 2 2 2 2 u + v12 + w12 u2 + v 2 + w 2 2 1 cos H 1H 2 = ϕ cos RH ϕ h1h2 + k1k2 + l 1l 2 2 1 h + k12 + l 12 h22 + k22 + l 22 uh+ vk + wl = . Expresia perioadei de indentitate devine mai simplă în cazul singoniilor cu simetrie mai superioară.

19). cos* β = .Aici indicii h.6. 2 dhkl a2 + lb a 2k c (c s βc s γ − o α]. 34 . l şi distanţa interplanară dhkl pentru diferite familii de plane. formează o zonă cristalografică.1. Ridicînd această expresie la pătrat şi folosindu-ne de relaţiile scalare: a* = acsin β absinγ bc sinα . ) o o cs (1.b. sin β sinγ sinα sinγ cosα cosβ − cosγ cos* γ = sinα sin β obţinem: 1 2 d hkl + ha c 2 kb = 2 1 ⋅ h 2b 2c 2 sin2 α + k 2 a2c 2 sin2 β + l 2 a2b 2 sin2 γ + 2 V 2 [ (c s α o β−c s γ) +2h c o cs o la b 2 (c s α o γ −c s β + o cs o ) (1.14) 1. b* = . Luînd în consideraţie corelaţiile dintre parametrii reţelei cubice forma pătratică va fi: 1 h2 + k 2 + l 2 = . Legea zonelor Totalitatea planelor cu indicii (hkl) care se intersectează în direcţia şirului reticular [uvw].13) Această expresie se numeşte forma pătratică a cristalului de sistemul triclinic. Direcţia [uvw] se numeşte axa zonei cristalografice (fig. k. k. c* = V V V cos* α = cosβ cosγ − cosα cosγ cosα − cosβ . indicilor Miller h. Reprezentarea grafică a cristalelor 1. Forma pătratică determină o corelaţie importantă în cristalografia structurală dintre parametrii liniari de bază a. Zona cristalografică.c şi cei unghiulari α. γ ai cristalului. l ai modulului H hkl nu conţin divizor comun (n). β.6.

w ai axei zonei în direcţia [uvw] căreia planele se intersectează: uh1+vk1+wl1=0 şi uh2+vk2+wl2=0. care conţin ultimul indice egal cu zero. l1 ) şi ( h2. care se intersectează în direcţia acestui şir reticular [uvw] rezultă din condiţia: Ruvw ⋅ H hkl = 0 sau uh+vk+wl=0 . k1. Axa zonei [uvw] Apartenenţa şirului reticular [uvw] la planele (hkl).19. 35 .15) Legea zonelor permite soluţionarea problemelor frecvent întîlnite în cristalografia geometrică şi structurală. Zona cristalografică.[u v w ] Fig. k2. l2 ). pentru axa zonei [001] legea zonei va avea forma: 0h+0k+1l=0. precum ar fi determinarea indicilor planelor care alcătuiesc zona cristalografică. (1. w=h1k2-k1h2. Prin urmare. axa zonei [001] aparţine planelor (hk0). atunci cu ajutorul legii zonelor pot fi determinaţi indicii u. De exemplu. Rezolvînd aceste ecuaţii obţinem: u=k1l2-l1k2. v. v=l1h2-h1l2 .legea zonelor. Dacă cunoaştem indicii celor două plane reticulare ( h1.

cînd complexul este alcătuit pe baza reţelei reciproce. este necesar ca proiecţiile. Stereografică – pentru realizarea ei se plasează centrul complexului direct al cristalului respectiv (reţelei) în centrul sferei cu o rază arbitrară şi se determină urmele intersecţiei elementelor complexului (şirurilor reticulare şi a planelor) cu sfera (fig.2.20. gnomică. Totalitatea planelor şi a dreptelor care se intersectează într-un punct formează un complex cristalografic sau un simplu complex. Proiecţii cristalografice. Punctul N şi S pe sferă se numesc puncte de observaţie. construite din punctele de vedere S şi N. dacă punctele respective se află în emisfera sudică.a) cu planul P reprezintă proiecţia stereografică a direcţiei OB. În cristalografie se utilizează următoarele tipuri de proiecţii: liniară. Gnomostereografică – reprezintă proiecţia stereografică a complexului (polar) reciproc. Pentru a deosebi punctele proiecţiilor pe plan ale dreptelor ce aparţin diferitor semisfere. În aşa caz.1. el se va numi direct. gnomostereografică. Liniară – proiecţia complexului direct pe plan. Proiecţiile cristalografice se bazează pe aceea ca cristalul sau reţeaua se înlocuieşte printr-o totalitate de plane (feţe) şi şiruri reticulare (muchii).20). Apoi intersectăm sfera cu planul P (planul de proiecţie) care trece prin centrul ei (O – centrul proiecţiei). Reţeaua Wulf Pentru rezolvarea problemelor cristalografice şi analizei structurale se utilizează pe larg metoda proiecţiei cristalografice a cristalelor. el se va numi reciproc sau polar. Pentru aceasta. iar punctul – centrul complexului.6. Punctul de intersecţie m′ . proiecţia gno36 . perpendicular pe diametru vertical (NS). care prin translaţia lor spaţială se intersectează într-un punct al spaţiului. Pe el se efectuează proiecţia stereografică. Gnomică – proiecţia complexului reciproc (polar) pe plan. stereografică. dacă punctele de intersecţie cu sfera au loc în emisfera nordică şi cu N. Prin urmare. ce aparţine razei secundare de observaţie a segmentului mS (fig. punctele de intersecţie a şirurilor reticulare cu sfera se unesc cu punctul S. cînd complexul este alcătuit pe baza reţelei directe. de notat cu cerculeţe simple şi marcate. Cercul mare obţinut la intersecţia sferei cu planul de proiecţie se numeşte cercul proiecţiei.

Construcţia proiecţiilor stereografice: a) direcţiei. Fig.20. care 37 . b) planului Poziţia oricărui punct pe planul de proiecţie se determină prin coordonatele ϕ – longitudine şi ρ – distanţa polară.mostereografică a normalei acestui plan şi acestui punct se va afla în interiorul cercului de proiecţie.

Reţeaua Wulf Pentru scopuri practice. ultima reprezentînd proiecţia stereografică a meridianelor şi paralelelor sferei de proiecţie (fig. Fig. 38 .21). 21. se utilizează reţeaua Wulf cu diametrul de 20 cm valoarea diviziunii fiind 2°.se măsoară pe reţeaua Wulf.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful