Lucrearea 4- MED- Polarizarea luminii

4. POLARIZAREA LUMINII 1. Scopul lucrării Se studiaza modurile de obtinere a luminii polarizate, cu aplicatii in procesul de modulatie; se studiază variaţia cu unghiul de incidenţă a gradului de polarizare a luminii la reflexia şi refracţia din aer pe sticlă; se determină unghiul de incidenţă brewsteriană şi indicele de refracţie al sticlei în raport cu aerul 2. Introducere. Lumina este o undă electromagnetică transversală, cu lungimea de undă între aproximativ 400 şi 750 nm. Vectorul câmp electric al unde luminoase, numit şi vector luminos (deoarece determină senzaţia de lumină) este perpendicular pe direcţia de propagare a luminii. O undă luminoasă elementară, sub forma unui pachet, este emisă la dezexcitarea unui atom, care se comportă analog unui dipol electric oscilant. Vectorul câmp electric al undei elementare este orientat de-a lungul axei dipolului. Datorită orientării haotice a dipolilor elementari ce constituie o sursă luminoasă extinsă, toate direcţiile de oscilaţie ale vectorului luminos sunt egal probabile. Orice undă elementară este polarizată liniar (oscilaţiile vectorului câmp electric au loc numai într-un plan ce conţine direcţia de propagare) – figura 1b, iar o suprapunere aleatorie de unde elementare constituie lumina nepolarizată (lumina naturală) – figura 1a. Dacă din lumina nepolarizată se atenuează oscilaţiile pe o anumită direcţie se
a b Figura 1 c

obţine lumina parţial polarizată - figura 1c; direcţia de propagare este perpendiculară pe planul figurii 1.

Planul în care oscilează vectorul luminos se numeşte plan de vibraţie, iar planul perpendicular pe acesta şi care conţine direcţia de propagare se numeşte plan de polarizare. Există cristale transparente, omogene, dar anizotrope din punct de vedere optic. In astfel de cristale indicele de refracţie are valori diferite, în funcţie de direcţia de oscilaţie a vectorului luminos. Există totuşi direcţii de-a lungul cărora viteza de propagare nu depinde de orientarea vectorului luminos. Aceste direcţii se numesc axe optice. Cristalele care posedă o singură axă
54

Una din caracteristicile principale ale cristalelor anizotrope este producerea fenomenului A e o de dublă refracţie (sau birefringenţă). hexagonal şi romboedric. care este tăiată A’ Figura 3 O Balsam de Canada dintr-un cristal de spat de Islanda sub anumite unghiuri. pentru fiecare rază incidentă: una care respectă legile refracţiei şi se A’ numeşte rază ordinară (o) şi una “nerespectând” legile refracţiei.MED. care constă în producerea a două raze refractate. numită simplu nicol. secţionată diagonal şi relipită cu balsam de Canada. iar din acestea fac parte cristale care cristalizează în sistemele cubic. dispozitiv este prisma lui Nicol.Lucrearea 4. raza ordinară se reflectă total pe stratul de balsam de Canada. numită rază extraordinară (e) – figura 2. Polaroizii sunt straturi transparente pe care s-a depus gelatină în care s-au înglobat cristale fine de herapatit sau turmalină. prin eliminarea unei A 22 0 raze 68 0 (cea ordinară Un sau astfel cea de E extraordinară). Se obţine astfel o rază de lumină liniar polarizată. indicele de refracţie pentru raza ordinară a balsamului de Canada are o valoare mai mare decât indicele de refracţie a cristalului de spat de Islanda şi mai mică pentru raza extraordinară (no>nbalsam>ne) (figura 3). Fenomenul de birefringenţă poate fi folosit pentru obţinerea luminii liniar polarizată din cea nepolarizată. Faţă de acest plan. Aceste cristale au proprietatea de dicroism (raza ordinară este puternic absorbită faţă de raza extraordinară).Polarizarea luminii optică se numesc uniaxe. vectorul câmp electric al razei ordinare este perpendicular. iar vectorul câmp electric al razei extraordinare este paralel. iar cea extraordinară străbate prisma. La un unghi de incidenţă favorabil. Planul ce conţine axa optică (AA’) şi raza incidentă se numeşte planul Figura 2 secţiunii principale. 55 . orientate sub acţiunea unui câmp electric intens cu axele optice paralele cu direcţia liniilor de câmp magnetic.

Pe baza ecuaţiilor lui Maxwell. este (aşa cum a fost arătat anterior) polarizată liniar. având cel mai mare grad de polarizare. la o rotaţie cu β=π/2. Se poate obţine lumină polarizată prin fenomenul de reflexie şi refracţie pe suprafaţa de separaţie dintre două medii transparente adiacente.Polarizarea luminii Să considerăm acum două dispozitive polarizante identice (polaroizi sau nicoli). Dacă E0 cosβ cele două dispozitive au planele de polarizare paralele (P1P2 // A1A2). Evident. iar cea refractată este parţial polarizată. (1) (2) 56 . lumina reflectată este total polarizată.Lucrearea 4. unde E0 este amplitudinea primită de dispozitiv. După cum se poate observa. 3. cel de-al doilea dispozitiv polarizant poate servi la analiza stării de polarizare a luminii. într-un fascicul de lumină nepolarizată (naturală). sau la extincţie. 3π/2. Consideraţii teoretice Lumina emisă de o sursă naturală este nepolarizată. motiv pentru care se mai numeşte şi analizor. notat cu P în P1 β E0 A1 figura 4 şi numit polarizor. r r B = µ 0µ r H . Rotind al doilea dispozitiv cu un unghi oarecare β. al doilea dispozitiv nu lasă să treacă nimic. iar în acest caz spunem că cei doi nicoli sunt aşezaţi în cruce. acesta va lăsa să trecă numai componenta E0 cosβ.MED. vibraţiile lăsate să treacă de primul dispozitiv P2 Figura 4 A2 sunt lăsate şi de cel de-al doilea. Gradul de polarizare al celor două raze (cea incidentă şi cea reflectată) variază cu unghiul de incidenţă. 5π/2. Lumina care iese din primul dispozitiv. se poate studia propagarea undelor electromagnetice în sisteme arbitrare. Vom studia fenomenul care are loc atunci când o undă electromagnetică ajunge la suprafaţa de separare dintre două medii izolatoare izotrope în care sunt satisfăcute relaţiile liniare : r r D = ε0εr E . La incidenţă brewsteriană.

Et1=Et2. deci: Ht1=Ht2. cu R în unda reflectată şi cu E ' în unda transmisă (unda refractată). în absenţa sarcinilor superficiale. Să notăm amplitudinea intensităţii câmpului electric cu E în r r unda incidentă. = E⊥ sin (i + θ) (7) R ⊥ sin(θ − i) = . E ⊥ sin(θ + i) (8) 57 .Lucrearea 4. 1.(4). (5) (6) unde cu indicele 1 s-a notat mărimea corespunzătoare în dielectricul 1. r r componentele normale ale vectorilor B şi D sunt continue. reflectată şi refractată. unde n este r r r versorul normalei la suprafaţa de separare dintre cele două medii . (3) (4) Dn1=Dn2 . n i ' şi n r sunt versorii r E r E // r R // direcţiilor de propagare ale undelor r n'i incidentă. Folosind relaţiile (3). se găsesc componentele amplitudinii câmpului electric din r E⊥ r R i r ni Mediul 1 Mediul 2 r n i’ r R⊥ θ r E ' // r E' r E' ⊥ r nr unda reflectată şi refractată în funcţie de componentele amplitudinii câmpului electric din unda incidentă ca fiind date de : E ⊥ ' 2 cos i sin θ . R // şi E ' // aflate în planul de incidenţă şi r r r r componentele E ⊥ . i’=i şi θ sunt unghiurile de incidenţă. iar i.(5) şi (6). iar cu indicele 2 mărimea r corespunzătoare în dielectricul 2.Polarizarea luminii De-a lungul acestei suprafeţe de separare. reflexie şi refracţie ). r r componentele tangenţiale ale vectorilor H şi E sunt continue. deci: Bn1= Bn2 . R ⊥ şi E' ⊥ perpendiculare pe planul de incidenţă (fig. iar n i .MED. Aceste r r r amplitudini le descompunem în componentele E // .

(9). Apare un defazaj de 1800 dacă i+θ < 900 doar în cazul componentei paralele cu planul de incidenţă a câmpului electric din unda reflectată. este natural să se considere unda luminoasă ca o undă electromagnetică. iar raportul (10) pozitiv. Aceste relaţii pot fi deci utilizate pentru a afla fluxul de energie din unda reflectată. primele trei rapoarte din relaţiile (7). apare un defazaj de 1800 şi în cazul componentei R//. Raportul (8) este negativ. deoarece între H şi E există o relaţie de proporţionalitate. respectiv refractate şi incidente poate fi pozitiv sau negativ.Lucrearea 4. =− E // tg (θ + i) (9) (10) Formulele (7-10) sunt formulele lui Fresnel.(8).(8). iar ultimul (10) este negativ numai dacă i+θ < 900. respectiv refractată raportat la cel din unda incidentă Întrucât formulele lui Fresnel se verifică şi în cazul undelor luminoase. 0 0 r r rapoartele (7) şi (9) sunt pozitive şi nu apare un defazaj între E’⊥ şi E’// faţă de E⊥ şi E// . = E // sin(θ + i) cos(θ − i) R // tg (θ − i) . Dacă este pozitiv. c) Dacă εr1< εr2 şi unghiurile de incidenţă şi refracţie satisfac condiţia i + θ = 900 .(10): a) Dacă εr1< εr2 adică i>θ (εr1 şi εr2 sunt permitivităţile electrice relative ale mediilor 1 şi 2 ).(9) sunt întotdeauna pozitive. Semnul rapoartelor se poate studia pe baza relaţiilor (7). se pot determina şi amplitudinile câmpului magnetic. având lungimea de undă între λ ≅ 4000 A şi λ ≅ 7000 A . înseamnă că pe suprafaţa de separaţie nu se produce nici un salt al unghiului de fază.Polarizarea luminii E // ' 2 sin θ cos i .MED. Raportul dintre componentele câmpului electric din undele reflectate. (11) (11) 58 . Undele luminoase reprezintă doar un grup relativ mic al undelor electromagnetice. Pe baza acestor formule. din relaţia (10) rezultă R // = 0 . b) Dacă εr1> εr2 adică i<θ. De asemenea dacă i+θ > 900. În cazul componentei R⊥ a undei reflectate aceasta este defazată cu 1800. dacă este negativ înseamnă că între cele două componente la care se referă raportul apare un defazaj de 1800.

raza refractată cuprinde şi oscilaţiile perpendiculare la planul de incidenţă (E’⊥). dar intensităţile lor nu sunt egale şi avem o rază parţial polarizată. componenta normală la planul de incidenţă fiind mai intensă: In > IP . Gradul de polarizare al razei transmise este în general mic. Gradul de polarizare al razei reflectate variază deci cu unghiul de incidenţă. obţinem: n12 = sin i / sin θ = tg i .MED. În cazul incidenţei normale (i=θ=0). De exemplu. Apare astfel posibilitatea de a obţine. ca şi cea incidentă. Relaţia (13) constituie legea lui Brewster. raza reflectată este o rază naturală. conţinând numai componenta R⊥. Ip Î R//2). în urma fenomenului de refracţie. (13) Unghiul de incidenţă care satisface relaţia (11) se numeşte unghi de incidenţă brewsterian ( iB). unda reflectată conţine. (In Î R⊥2. prin simplă reflexie. cu planul de vibraţie perpendicular pe planul de incidenţă.Polarizarea luminii Unda reflectată va fi în acest caz polarizată liniar. (15) Pentru o incidenţă diferită de cea brewsteriană. unde liniar polarizate. pe lângă oscilaţiile perpendiculare pe planul de incidenţă. şi oscilaţiile paralele la acest plan. (16) Gradul de polarizare al undei reflectate este deci egal cu zero la incidenţă normală şi egal cu unu la incidenţă brewsteriană. pentru sticlă (n≅1. Diferenţa intensităţilor celor două componente variază cu unghiul de incidenţă. În condiţiile incidenţei brewsteriene. Folosindu-ne de relaţia (11). cele două componente reflectate au intensităţi egale. Din relaţiile (8) şi (10) rezultă : ⎛ R⊥ ⎜ ⎜R ⎝ // ⎞ cos 2 (θ − i) ⎟ = > 1. din undele naturale sau polarizate arbitrar. alături de oscilaţiile intense din planul de incidenţă (E’//) care în acest caz nu suferă nici o slăbire.Lucrearea 4. Drept măsură a gradului de polarizare se ia raportul dintre diferenţa intensităţilor celor două componente şi intensitatea totală. adică: P= In − Ip In + Ip = R2 −R2 // ⊥ R2 +R2 // ⊥ . Planul său de polarizare este planul 59 . ⎟ cos 2 (θ + i) ⎠ 2 (14) deci în unda reflectată intensităţile celor două componente nu mai sunt egale.5) acest unghi este de aproximativ 570.

corespunzătoare câmpului electromagnetic de direcţie bine determinată poate fi măsurată cu ajutorul unui dispozitiv (fig. Conform relaţiei (16). gradul de polarizare este: P= IM − Im . fotocelula şi circuitul electric.MED. 1a). Dacă pe polaroid se trimite un fascicul de lumină parţial polarizată (fig. Dacă lumina incidentă este polarizată total (figura 1b). 1) şi de două ori valoarea minimă (pentru direcţia C2C2. Se poate mări gradul de polarizare al luminii transmise prin mărirea numărului de refracţii succesive. în urma rotirii acestuia în jurul direcţiei de propagare a luminii (notată BB’ în figura 2). C P B B’ A C µA L K E Figura 6 Intensitatea fasciculului care cade pe fotocelulă este proporţională cu pătratul amplitudinii câmpului electric: ICC’ = K E20 CC’ . perpendiculară pe CC”).Lucrearea 4. curentul în circuitul exterior al celulei fotoelectrice va avea de două ori valoarea maximă (pentru direcţia CC’ . minimele sunt nule. unde IM + Im 60 (16) . (17) unde E0 CC’ este amplitudinea medie în timp a componentei câmpului electric paralelă cu CC’ după care oscilează câmpul electric în unda transmisă de polaroid. o lentilă L ce concentrează fasciculul de radiaţii pe catodul K al unei celule fotoelectrice (în circuitul acesteia sunt conectate o sursă de alimentare E şi un instrument de măsură). 6) format dintr-un polaroid P care lasă să treacă componentele câmpului electromagnetic ce oscilează pe o direcţie bine determinată (CC’).Polarizarea luminii normal la direcţia de oscilaţie a componentei cu intensitate mai mare (E’⊥). Energia transportată de undă în unitatea de timp. Dacă pe polaroid se trimite un fascicul de lumină naturală (fig.fig. ICC’ este indicaţia instrumentului de măsură. 1c). la rotirea acestuia în jurul direcţiei de propagare a luminii ( BB’) cu 3600. perpendiculară pe planul figurii 3a instrumentul de măsură nu indică nici o variaţie a intensităţii ICC’ a curentului.

utilizând relaţia (18). atât pentru lumina reflectată.MED. 4. (În cazul luminii refractate IM = K E//’ 2 . E K mA A 00 L1 P C S L L’ 900 D Figura 7 Colimatorul C transformă fasciculul de raze ce vine de la sursa S într-un fascicul de raze paralele. Se modifică unghiul de incidenţă i şi se refac măsurătorile şi calculele anterioare. 6. Se roteşte polaroidul. Se determină gradul de polarizare P. Razele reflectate sunt trimise pe receptorul descris în figura 2. cât şi pentru cea refractată. Modul de lucru.Polarizarea luminii unde IM= K R⊥2 şi Im= K R//2 pentru lumina reflectată.Lucrearea 4. reflexie şi refracţie. acest receptor se poate roti în jurul discului D divizat în 3600. Astfel pot fi cunoscute unghiurile de incidenţă. urmărind variaţia indicaţiei I a instrumentului de măsură mA. P = 1. 61 . 1. Se aşează pachetul de lame pe suport. 0 < P < 1. În cazul luminii parţial polarizate. Studiul variaţiei gradului de polarizare a luminii în funcţie de unghiul de incidenţă pe o suprafaţă de separaţie prin fenomenul de reflexie şi refracţie se poate face cu dispozitivul din figura 7. 5. din sticlă. Im = K E⊥’ 2). Datele obţinute se trec în tabelul de mai jos. Se notează valorile IM şi Im indicate de instrumentul mA şi unghiul de incidenţă. iar pentru lumina liniar polarizată (total polarizată). Acest fascicul este trimis pe o lamă LL’ cu feţe plan paralele. 4. Pentru lumina naturală gradul de polarizare P = 0. 3. se alege unghiul de incidenţă dorit (între 00 şi 900) şi se aduce receptorul pe direcţia fasciculului. 2.

utilizând relaţia (13). Nr. 8. Observaţie: Se recomandă trasarea graficului în coordonate polare.Lucrearea 4. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 i (0 ) IM (div.Polarizarea luminii 7. Se determină indicele de refracţie al sticlei în raport cu aerul.) Im (div.) P 62 .det. A) Lumină reflectată.MED. Se trasează graficul P = f (i). Se pot trasa ambele curbe (pentru lumina reflectată şi cea refractată) pe acelaşi grafic. pentru lumina reflectată şi cea refractată şi se determină unghiul iB corespunzător maximului lui P.

Polarizarea luminii B) Lumină refractată Nr.) Im (div.) P 63 .MED. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 i (0 ) IM (div.det.Lucrearea 4.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful