LIVIU REBREANU 1885-1944

(125 de ani de la naşterea scriitorului) Liviu Rebreanu se înscrie ca unul din cei mai reprezentativi scriitori pe care Transilvania i-a dat literaturii române în prima jumătate a secolului al XX – lea. Nuvelist, dramaturg, romancier, publicist, Liviu Rebreanu se află în fruntea romancierilor români din perioada interbelică şi alături de reprezentanţi de seamă ai romanului din literatura universală. Romanele sale au provocat un viu interes încă de la apariţie şi au fost tălmăcite în majoritatea limbilor europene. Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în Târlişiua – fostul comitat SOLNOC – DOBÂCA – azi judeţul BistriţaNăsăud. Liviu era întâiul fiu din cei paisprezece copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu (1863-1914) originar din CHIUZA şi ai LUDOVICĂI (1865-1945) (n. DIUGANU) din Beclean, ambii provenind din familii de ţărani liberi grăniceri de pe Valea Someşului. Vasile Rebreanu a fost coleg de şcoală cu George Coşbuc. A publicat în Tribuna lui Ioan Slavici câteva încercări literare. Liviu a făcut primele clase cu tatăl său în localitatea MAIERU – (18911895) localitate de care îşi amintea cu nostalgie când trece la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud: „De la Maieru la Năsăud, cale de cinci ore cu trăsura, am plâns amarnic, parcă instinctul mi-ar fi spus că nu voi mai avea niciodată bucuria pe care am simţit-o în comuna mare, bogată de la poalele Ineului, cel cu zăpada eternă.” (Liviu Rebreanu – Mărturisiri, în Revista Fundaţiilor VII – 1940 – nr. 11 p. 243-261) Între anii 1897-1900 continuă studiile la liceul german din Bistriţa. În septembrie 1900 – în urma unui concurs întră în Şcoala superioara de honvezi din SOPRON – localitate din nord-vestul Ungariei iar după doi ani trece ca bursier la Academia militară LUDOVICEUM din Budapesta.
1

1912) adoptând pe fiica acesteia Puia Florica. intrând în Cenaclul Convorbirilor critice sprijinit de Mihail Dragomirescu. Universul literar.La 1 septembrie 1905 era declarat sublocotenent de infanterie şi trimis la regimentul 2 de honvezi din garnizoana Gyula. Agârbiceanu cât şi cu oaspeţi din Bucureşti Emil Gârleanu. Viaţa românească – vor fi publicate în volumele Golanii (1916) Mărturisire (1916) Răfuiala (1919) – pe când era redactor la revista Sburătorul lui Eugen Lovinescu. Tăslănuanu. cu statura lui înaltă. Astfel că în anul 1907 avea terminat un volum de nuvele satirice în limba maghiară intitulat SZAMÁRLÉTRA (Scara măgărească). Victor Eftimiu şi alţii. Garabet Ibrăileanu şi alţii. Între 1908-1909 lucrează ca ajutor de notar în comuna Măgura Ilvei şi Nimigea şi funcţionar la primăria din VĂRAREA. apoi întemniţat la Gyula. Aici o cunoaşte pe actriţa Fanny Rădulescu (n. Astfel ne apare în acei ani de muncă febrilă Rebreanu – în amintirea lui Tudor Vianu : „Îl vedeam în cafeneaua literară a vremii în salonul lui Lovinescu. Debutul în publicistica bucureşteană l-a făcut cu nuvela Volbura dragostei în revista Convorbiri critice din 25 octombrie 1909 – republicată ulterior cu titlul Cântecul iubirii. Brătescu Voineşti. În 1912 – debut editorial cu volumul de nuvele Frământări – tipărit la Orăştie. Recenzii entuziaste i-au consacrat în Viaţa Românească Tudor Vianu. O. cu grumazul puternic. I. Academia Română i-a oferit scriitorului pentru romanul „Ion” marele premiu Năsturel-Herescu. este silit să demisioneze din armată şi revine la Prislop unde se mutase familia. Octav Botez. cu mâini mari. Trece munţii şi se stabileşte în Bucureşti – 15 oct 1909. Arestat la cererea guvernului maghiar (15 februarie 1910 . Schiţele şi nuvelele publicate în periodice – Convorbiri critice. dar mai puţin favorabile din partea teoreticienilor curentului literar sămănătorist. Eliberat în august 1910 revine la Bucureşti. În urma unui raport a lui I. Încă din perioada studiilor militare avea preocupări literare. Privea stăruitor cu 2 . În noiembrie 1920 într-o nouă varianta apărea romanul Ion – întâia capodoperă a scriitorului şi cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române în opinia lui Eugen Lovinescu. 1888) cu care se căsătoreşte (ian. Al. Cincinat Pavelescu. Secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1911-1912) având ca director pe Emil Gârleanu. Încarcerat la Văcăreşti şi extrădat (mai 1910). în frunte cu Nicolae Iorga. albit încă de pe atunci. La 12 februarie 1908 în urma unor încurcături băneşti.motivele arestării erau militare). azvârlind cu smucituri ale capului şuviţa rebelă alunecată pe frunte. Aici se va întreţine cu Octavian Goga. Între 12-14 octombrie participă la Sibiu la adunarea generală a Asociaţiei pentru cultură a românilor din Transilvania şi Banat.

1940-1944 – Rebreanu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Pădurea Spânzuraţilor sau n-ar fi ieşit deloc. A redactat 13 capitole. 29) Piesele de teatru Cadrilul. lipsite de seva vie şi înviorătoare pe care numai experienţa vieţii o zămisleşte în sufletul creatorului. Liviu Rebreanu scrie romanul Pădurea spânzuraţilor (1922) o mişcătoare pledoarie pentru reabilitarea postumă a fratelui său sublocotenentul artilerist Emil Rebreanu executat prin spânzurătoare la Ghimeş în mai 1917. În Apostol Bologa am vrut să sintetizez prototipul propriei mele generaţii. Opere. şi pe faţa depigmentată şi palidă se citea mai totdeauna osteneala. ca şi zbuciumările lui. Anghel. patriotardă. Numai un astfel de om putea să fie personajul central al unui roman în care lupta dintre datorie şi sentiment ameninţa mereu să degenereze în frazeologie goală. pentru încercarea de a trece pe front de partea românilor. A desfăşurat de asemenea o susţinută activitate de animator cultural şi a iniţiat revistele Mişcarea literară (1924-1925) România literară (19321934). dar apariţia în 1921 a cărţii Nataliei Negru HELIANTA Două vieţi stinse. Apostol Bologa însă nu are nimic din fratele meu cel mult câteva trăsături exterioare şi poate unele momente de exaltare. Iosif – D. la birou. Între anii 1928-1930. groparul. livrescă. Apostolii – au fost reprezentate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. Rebreanu mărturiseşte faptul că: „Fără tragedia fratelui meu. Plicul. 1961 p. lângă robinetul sub care îşi punea din când în când fruntea înfierbântată. Tragedia lui mi-a prilejuit doar cadrul în care se petrece romanul şi puţine personaje localnice: preotul. Ilona etc. 1975. 670) 3 . sau ar fi avut o înfăţişare anemică. Şovăirile lui Apostol Bologa sunt şovăiriile noastre ale tuturora. alături de bucătărie unde clocotea a douăzecea ceaşcă cu cafea a nopţii. Oficiul lui esenţial se desfăşura la masa de lucru. Jurnal.” (Tudor Vianu. Încă din 1917 Rebreanu începuse să scrie romanul ŞARPELE având ca punct de plecare drama Şt. a determinat pe scriitor să renunţe la continuarea romanului. p. precum au toate cărţile ticluite din cap.” (Liviu Rebreanu V. Când se arată în lume Rebreanu părea ca un om beat de muncă ieşit parcă atunci din galeriile unei mine sau din dogoarea marilor furnale.ochii lui albaştri cam vitroşi. O. iar din 1924 până în 1934 a fost preşedintele Societăţii Scriitorilor Români.

două. 27-36) Liviu Rebreanu a mai publicat romanele: Adam şi Eva 1925. când am putut scrie sfârşit pe ultima filă. Editura Tineretului. nr. Liviu Rebreanu este ales membru activ al Academiei Române. în toate nopţile câte 9-10 ore. scrie el. dar şi pentru creaţie favorit scriitorului. Scriitorul s-a documentat la faţa locului asupra vieţii ţăranilor din vechiul regat. Amândoi 1940 La propunerea lui Mihail Sadoveanu. Bucureşti. îşi afirmă solidaritatea cu cei mulţi subliniind printre altele resemnarea şi încrederea în dreptatea divină a ţăranului român. a studiat topografia regiunii. (Alexandru Piru. Crăişorul început la Lugoj la cumnata sa Mărioara Sorbul a fost definitivat la ORLAT şi publicat în anul 1929 – an în care i-a fost decernat scriitorului Premiul Naţional pentru proză. dar şi năzuinţa şi încrederea într-un trai mai bun. Ultima noapte. În discursul său de recepţie din 29 mai 1940.Din dorinţa de a avea linişte desăvârşită în timpul creaţiei. Iniţial scriitorul se gândise să trateze subiectul într-o piesă cu titlul Ţăranii. Jar 1934. sau un volum de nuvele cu acelaşi titlu. Eram atât de pornit pe muncă. Astfel romanul Ciuleandra a fost scris în prima versiune în localitatea ORLAT (între Sibiu şi Sălişte) şi terminat în vara anului 1927 într-o sală de clasă a Şcolii comunale din Maieru. 21-22) Munca la romanul Răscoala a fost tot atât de încordată şi intensă ca la romanul „Ion”. am lucrat fără întrerupere. Aceste proiecte au fost abandonate în favoarea romanului. mă aşezam la birou şi continuam până se însera.3 p. am adormit peste manuscris. În anul 1930 Rebreanu – reuşeşte să-şi cumpere o vilă. X-1957. Argeş) înconjurată de o vie de patru pogoane. încât după amiezile. Liviu Rebreanu. Lauda ţăranului român. A fost cea mai pasionantă muncă. „De aceea azi şi încă multă vreme. când trebuia să mă odihnesc. la Valea mare (jud. în Viaţa românească. Toată vara n-am fost la Bucureşti. o altă variantă era o dramă cu titlul Răscoala. spre ţăranul român trebuie să ne întoarcem necontenit. dar şi cea mai istovitoare.” (Nicolae Liu – Geneza unui roman clasic despre 1907. decât de 5-6 ori câte o zi. „Din aprilie până în noiembrie 1932. El avea să caute esenţa fenomenului istoric in universul sufletesc colectiv. 1964 – p. contradictoriu şi agitat. istoria răscoalei din publicaţiile vremii. pentru a se putea concentra Rebreanu căuta să se izoleze fie la un prieten sau la o rudă. Romanul a fost publicat în anul 1927 – iar în anul 1930 – a fost ecranizat primul film sonor românesc. cu livadă şi multe flori ce va deveni un loc de izolare. Fiindcă precum Anteu câştigă noi puteri şi devenea 4 . Aici reuşeşte să definitiveze între anii 1931-1932 romanul Răscoala. gata sleit parcă de toate energiile. dialogul cu oamenii. Gorila 1938.

Chiar războiul cu vitejiile lui eroice. În interviul acordat la 1 ianuarie 1924 revistei Ideea Europeană şi intitulat mai apoi CRED Rebreanu mărturisea: „Pentru mine arta şi mă gândesc la literatură înseamnă creaţie de oameni şi viaţă. care de altfel nu lipseşte – e îmbinat cu brutalitatea vieţii. generalizarea. eseuri ale autorului. pentru care ţăranul român a jertfit şi a sângerat cel mai mult. El nu cizelează excesiv stilul. A fost înmormântat provizoriu în 3 septembrie 1944 la Valea Mare. Se îmbolnăveşte în primăvară anului 1944. groaznic. de acest mare epic al nostru. modul de reprezentare a caracterelor tipice. cu viaţă proprie. 5 . Creând oameni vii. o născocire omenească interesează în artă. p. iar boala evoluează rapid astfel că la 1 septembrie 1944 se stinge din viaţă la Valea mare . Liviu Rebreanu îşi pare mai degrabă că dezrădăcinează mulţime de stejari pentru a alcătui dintr-înşii bârnele uriaşe. iar după trei luni a fost reînhumat la cimitirul Bellu din Bucureşti. tot astfel creatorii români păstrând contactul spiritual cu ţăranul român vor produce opere universal preţioase şi vor servi. în acelaşi timp destinul neamului. sinistru. Astfel arta. Jurnal II – Editura Minerva Bucureşti 1984 – p. Când ai reuşit să închizi în cuvinte câteva clipe de viaţă adevărată.” În continuare autorul face o profesiune de credinţă realistă referitoare la individualizarea artistică. dar îl animează de suflul unei puteri epice neobişnuite făcându-l năvalnic ca valul în spumă. ci pulsaţia vieţii. Concepţia estetică a lui Liviu Rebreanu despre artă şi literatură poate fi desprinsă din conferinţele. Eroismul. „A crea oameni nu înseamnă a copia după natură indivizi existenţi. interviuri. 316) În răspunsul D-lui I. devine cea mai minunată taină. Asemenea realism sau naturalism e mai puţin valoros ca o fotografie proastă. trebuie să-i înlesnească şi lui soarta mai bună ce i se cuvine …(Liviu Rebreanu. la rândul ei. scriitorul se apropie de misterul eternităţii. în chip romantic şi idealizat ci sumbru. cit. Dar. în vârstă de numai cinzeci şi nouă de ani. Nu frumosul.invincibil când atingea pământul. ale unor construcţii de ciclop. ai realizat o operă mai preţioasă decât toate frazele din lume. 321-323) După anul 1940 Liviu Rebreanu intenţiona să scrie încă un roman cu titlul „Păcală şi Tândală” o operă reprezentativă o adevărată epopee a vieţii româneşti. ţara nouă. răsărind până la urmă luminos dintr-însa. întocmai ca şi creaţia divină. Petrovici se spune printre altele: „În Liviu Rebreanu este mai înainte de toate un puternic scriitor realist duşman instinctiv al artificiilor care deformează realitatea şi-i dau fireşte un aer fals sau convenţional. Romanul n-a reuşit să-l finiseze. nu ne este descris.” ( Idem op.

Creaţia literară nu poate fi decât sinteză. Acest adaos. schiţe. acest plus este modernismul adevărat care va fi valoros indiferent dacă se va înfăţişa în hlamidă romantică. Mara (1906) de Ioan Slavici. preţiosul modernism. Perspectiva asupra existenţei umane este crudă.” La data apariţiei lui „Ion” (1920) romanul românesc număra câteva realizări notabile printre care Ciocoii vechi şi noi (1863) de Nicolae Filimon. viaţă. dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente. pentru proiectele de mai târziu al unei opere despre oameni. aflate în stăpânirea Imperiului Habsburgic.” Rebreanu ia atitudine şi respinge orientările avangardiste impresionismul şi expresionismul în teatru. cum au şi în viaţă toţi oamenii. Adevăratul artist trebuie să-şi însuşească organic tot ce s-a produs valoros în domeniul său până la dânsul şi să adaoge în plus ceea ce are el. înseamnă râvna de a produce valori estetice îmbrăcate în spiritul timpului. Scriitorul a realizat că vocaţia sa în literatură trebuie să fie obiectivitatea. sau în dantelă simbolică. în haină realistă . Caietele din perioada aniilor 1907-1921 ne dezvăluie modul în care s-a desfăşurat procesul de formare a scriitorului sârguinţa pentru stăpânirea limbii române literare. „Prefer să fie expresia bolovănoasă şi să spun într-adevăr ce vreau. nuvele se poate recunoaşte efortul scriitorului cu textul menit să devină o lume. se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi a mişcării de viaţă. dar trăieşte numai prin ceea ce are unic şi deosebit de toţi oamenii din toate vremurile. an II – 28 III – 1925) De la primele povestiri. Strălucirile stilistice. cel puţin în opere de creaţie. dadaismul şi ermetismul în poezie. Ciclul Comăneştenilor (1894-1910) de Duiliu Zamfirescu.” Rebreanu a fost teoreticianul scrisului anticalofil. Nuvelele lui Liviu Rebreanu – insuficient apreciate la data apariţiei lor în reviste ca şi în volume aduceau în literatura vremii o lume nouă ţărănimea şi mica burghezie a satelor şi târgurilor din Nordul Transilvaniei. În concepţia lui Rebreanu: „ Adevăratul. reflectând când azurul aerului imaculat când gunoiul şanţurilor murdare. decât să fiu şlefuit şi neprecis.” (Mişcarea literară. străbătută de un fior tragic. Nu etichetele sunt hotărâtoare în artă. destine. Arhanghelii (1913) de Ion Agârbiceanu. Omul pe care-l zugrăvesc eu o fi având şi trebuie să aibă asemănări cu mii de oameni. a unei concepţii filosofice şi estetice. Definiţia dată romanului de STENDHAL în Le Rouge et la noir i-a fost călăuzitoare: Stendhal afirma că „Romanul e o oglindă care se plimbă pe un drum. 6 . Neamul Şoimăreştilor (1915) de Mihail Sadoveanu. ci valoarea estetică.

„Ion este expresia instinctului de posesie a pământului. o cazuistică inepuizabilă o viclenie procedurală şi cu deosebire o voinţă imensă. întrezăream un roman colosal. Tema romanului Ion o constituie competiţia pentru pământ în condiţiile social-istorice în care pământul constituia sursă principală de existenţă. 7 . pe când încordarea. cu romanul fantastic al destinului uman al lui Kafka. Asupra eroului principal din roman Ion al Glanetaşului. biata Ana e o tragică victimă. vrea să-l aibă cu orice preţ. De altfel mărturisea: „Problema Pământului mi-a apărut atunci ca însăşi problema vieţii românilor. Stendhal. Mă gândeam acum la un roman care să cuprindă întreaga problemă a pământului. a existenţei poporului român. tenacitatea şi lipsa oricărui scrupul moral rămân aceleaşi. o regăsim în exerciţiul literar din nuvelele Răfuiala şi Catastrofa. Balzac. o problemă menită să fie veşnic de actualitate. Prinsă la mijloc în epica luptă pentru pământ dintre Ion şi socru-său Vasile Baciu. Pentru tehnica de creaţie Liviu Rebreanu a apelat mai cu seamă la romanele lui Tolstoi. în multe volume. în faţa ogorului aurit de spice e cuprins de beţia unei înalte emoţii. cel puţin însă o trilogie. cu romanul de mari complexităţi stilistice al lui JOYCE. 248) Romanul Ion al lui Liviu Rebreanu s-a impus într-o epocă în care romanul european îşi încheiase ciclul încheindu-se cu romanul psihologic al lui PROUST. critica literară a formulat opinii diferite. 1940 nr.Geneza romanelor Ion şi Pădurea Spânzuraţilor. Omul nobil şi milos dispare pentru a nu lăsa decât fiara. Problema Pământului l-a frământat îndelung pe scriitor. Toate trei urmau să fie legate între ele prin fire destul de solide şi în acelaşi timp destul de elastice. în serviciul căruia pune o inteligenţă suplă. pe atunci sub stăpâniri deosebite. o figură simbolică mai mare decât natura. Eugen Lovinescu afirma faptul că romanul Ion a lui Liviu Rebreanu e cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române epopeea ţărănimii noastre prinsă în celula vieţii unui sat ardelean. Fiindcă problema se înfăţişa deosebit în cele trei mari ţinuturi româneşti. Zola. De aici apoi a ieşit un plan de roman cu totul de alte proporţii şi dimensiuni decât cel schiţat în caietul meu. ca fiecare să poată exista independent de celelalte. dragostea devine şi ea o armă călită în vâlvătaia focului ce-l încinge. 11 p. Nimic nu-i rezistă. indiferent de eventualele soluţii ce i s-ar da în anume conjuncturi.” (Mărturisiri în revista Fundaţiilor Regale VII. Ion e un erou stendhalian în care numai obiectul dorinţei e schimbat.

„În centru afirmă Nicolae Manolescu se află patima lui Ion ca formă a instinctului de posesiune. Ion este victima inocentă şi măreaţă a fatalităţii biologice. 733) Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii române. iar ochii i se aprinseseră într-o lucire de izbândă. A spune că în romanul Ion în centru se află problema pământului este insuficient.” (Eugen Lovinescu . 171) Pentru George Călinescu: „Ion e o fire dominată de instincte călăuzit de impulsuri elementare. p. a batjocorit o fată i-a luat averea şi a împins-o la spânzurătoare. Editura Paralela 45. În planul creaţiei Ion este o brută. având parcă în măruntaiele lui o uriaşă anima. Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator al lumii. Înainte de Marin Preda nimeni n-a înfăţişat în romanul românesc cu o mai rece obiectivitate pe ţărani decât autorul Răscoalei. Sub sărutarea zorilor tot pământul crestat în mii de frânturi părea că respiră şi trăieşte. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare copleşindu-l. Împărtăşeşte opinia lui Eugen Lovinescu afirmând că autorul lui Ion poate fi considerat creatorul romanului nostru realist şi obiectiv în deplinătatea lui. 1988. Pentru amândoi femeia e numai treapta necesară a unui scop suprem. Iţic Ştrul Dezertor. omniscient lipsit de voce proprie. pe care nostalgia Floricăi şi revenirea la ea nu-l pot nici într-un fel umaniza. arată că înaintea celor trei romane care i-au adus gloria. încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze. spinarea i se îndrepta. Istoria critică a literaturii române. Editura Minerva. 8 . Critice II. Doamne! Sprijinit în coasă. Rebreanu a scris nuvele realiste cu tematică socială promiţătoare apreciind în mod deosebit doar nuvelele Proştii. 602) „Simţea o plăcere atât de mare văzându-şi pământul. Editura Minerva.” (George Călinescu. Buc. feciorul Glanetaşului la delniţele lui Vasile Baciu cu foamea de pământ a unei vechi sărăcii. violent şi pătimaş. Catastrofa.” (Nicolae Manolescu. pieptul i se umflă. Piteşti – 2008 – p. Bucureşti 1979 p.Julien râvneşte cu toate resursele energiei sale plebee. la o bruscă ascensiune socială. El stă faţă în faţă cu un pământ stihie primară la fel de viu ca şi omul. Obiectivitatea lui Rebreanu – afirmă criticul literar e mai degrabă etică decât estetică.Istoria literaturii române de la origini până în prezent. un obiect cu valoarea unei simple vehiculări a energiilor spre posesiunea bunurilor pământeşti. Suspină prelung umilit şi înfricoşat în faţa uriaşului – Cât pământ.

Apostol Bologa se află permanent în stare de urgenţă sufletească. biologic motivate şi trăind într-un regim de fatalităţi din puterea cărora nici unul nare scăpare. ci mai degrabă unul moral. Adam şi Eva. psihologice. Răscoala este o orgă imensă suflând prin mii de guri. des repetat. Glasul pământului pune în evidenţă capacitatea ţăranului de a-şi mobiliza pentru pământ toate forţele spirituale. cit. Puiu Faranga este unicul vlăstar al boierului degenerat Policarp Faranga deputat şi fost ministru al justiţiei.” Cele două glasuri constituie echilibrul acestei construcţii. Toate acestea ne duc la concluzia că Pădurea spânzuraţilor nu e încă un roman psihologic de tip ionic. cheful la cârciumă. 607-608) Ciuleandra (1927) face parte dintr-un ciclu de opere care mai cuprinde Pădurea Spânzuraţilor. dorinţa instinctuală de a poseda dragostea. „Ciuleandra e pentru mine o operă în care se exprimă şi se clarifică o taină sufletească mare. al iubirii până la crimă. cu personaje capabile de mari pasiuni. Nicolae Manolescu exprimă faptul că: „Dintre toate romanele lui Liviu Rebreanu trei sunt capodopere. a muncii a vârstelor. p. Pădurea spânzuraţilor este primul nostru mare roman moral. Pe de altă parte se naşte al doilea glas de iubire. topind amănuntele cele mai realiste într-o pastă epică densă.Se simţea atât de puternic încât să domnească peste tot cuprinsul. balul de sfârşit de an la liceul din Armadia (Năsăud) şi altele. p.” (Nicolae Manolescu op. înmormântarea. Celelalte romane ale lui Rebreanu sunt mediocre. e cazul. Rebreanu a redat în romanul Ion reprezentarea artistică a spectacolului vieţii. în care analiza şi introspecţiile îi sunt preferate revelaţiilor de conştiinţă şi evenimentelor sufleteşti cotidiene. anotimpurilor cu tot ritualul şi ceremonialul chemat să oficieze în momente decisive ale existenţei umane – naşterea. senzaţia vieţii plenare. 9 . şi instinctele ancestrale. Romanul moral al lui Rebreanu e un avatar al naturalismului. Ion rămâne paradigmatic pentru naturalismul nostru rural. 17) „… Şi nu ştii că tu eşti ticălos şi mişel şi sărac şi orb şi gol” – sugerează ideea că numai conştiinţa ne rămâne ca singur judecător pentru faptele noastre.” (Liviu Rebreanu – Jurnal I. Răscoala e singurul roman frescă izbutit pe toată întinderea. nunta. marile crize spirituale. Autorul urmăreşte în acest roman un caz patologic pus pe seama eredităţii cu similitudini din romanul „La bete humaine” (Bestia umană) de Zola. Nu lipsesc şi alte elemente etnografice cum ar fi petrecerile duminicale la horă. 4-5) Motoul este luat din Apocalipsă (III. completă şi tăind din realitate tablouri puternice greu de uitat.

agitaţia. găsind în amintirea Mădălinei o oarecare alinare. Devenită Madelaine s-a căsătorit cu Puiu când ea împlinise 18 ani. Ţinut în izolare.Romanul începe brusc cu o scenă tragică Puiu Faranga şi-a omorât soţia pe Mădălina într-un moment de rătăcire. Acţiunea romanului urmăreşte două planuri. nervozitatea. Investigat de doctorul Ursu asupra cauzelor crimei Puiu Faranga încearcă să-i spună adevărul. fata va primi o educaţie aleasă şi va fi trimisă la studii în străinătate. trece printr-un proces de autoanaliză de reconstituire a faptelor. După o noapte zbuciumată îi mărturii şi doctorului că aflase pentru ce o omorâse pe Mădălina. stările sale confuze. de furie iraţională pe care nu şi-l poate explica. pentru a se împrospăta sângele unui neam condamnat să se stingă ca efect năprasnic al eredităţii unui neam cu sângele prea vechi şi neprimenit. Povesteşte cum o cunoscuse pe fată. ca orice derbedeu. înfrigurarea şi teama. În al doilea plan autorul urmăreşte înstrăinarea eroului de realitate. cum n-a fost nimeni să-mi deschidă ochii! Adevărul adevărat e că sunt nebun. Mădălina cu acceptul mamei fusese luată la Bucureşti.” Cu sprijinul prefectului. Prinzându-se şi Puiu în joc avea în dreapta sa – o fetişcană de vreo paisprezece ani. ordinar. visele coşmar toate având ca efect degradarea psihică a eroului. Într-o duminică în drumul lor cu maşina spre Măneşti la un unchi de-al lor poposesc în satul Vărzari judeţul Argeş unde au asistat la horă. că ai trăit atâţia ani cu povara asta imensă în suflet! Azi mă mir cum am putut trăi aşa. o brună nespus de delicată coborâtă parcă dintr-un tablou de Grigorescu. Adoptată de mătuşa Matilda. „Nu e puţin lucru să simţi categoric într-o bună zi că eşti un criminal născut şi că toată viaţa ta a fost un lanţ de porniri criminale. un Faranga ucigaş. Mădălina Crainicu era fata unei femei văduve cu mai mulţi copii. Nu o clipă de nebunie ci o nebunie definitivă şi iremediabilă! Din nenorocire asta e realitatea doctore!” El se destăinuie doctorului Ursu că tatăl lui îi ceruse să se căsătorească cu o fată de la ţară. 10 . iar el avea 27 de ani. la care sunt invitaţi să privească jocul Ciuleandra. În prim plan Puiu Faranga îşi rememorează copilăria. Anunţându-şi tatăl despre crima comisă Puiu aşteaptă de la el consolare. Puiu Faranga este instalat la sanatoriul profesorului Demarat şi internat în stare de arest preventiv pentru a fi salvat de ancheta penală. maturitatea. păzit de un gardian eroul îşi analizează stările sufleteşti. cu nişte ochi albaştri umezi şi fierbinţi de care se îndrăgosti. căsnicia şi încearcă să caute argumente pentru fapta comisă. de crime oprite la timp numai prin voinţa şi educaţia ta. dar Policarp Faranga are tăria să-i spună: „Ei bine eşti un asasin.

SALMAKIS. interior ameninţând cu declanşarea nebuniei pe cel ce se lasă în voia lui. pentru a atinge iubirea perfectă. E. ideale când cele două jumătăţi potrivite se regăsesc aşa cum se întâmplă cu Toma şi Ileana din romanul lui Rebreanu. dar într-un fel … un poet. „Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi. mari. Această temă o regăsim şi în nuvela postumă a lui Eminescu „Avatarii faraonului Tla”. i-a rugat pe zei să-i încremenească în această poziţie. încât l-a înlănţuit cu braţele şi nevoind să se mai despartă de corpul lui. fiul lui Hermes şi al Afroditei. din adâncul şi din afara conştiinţei. p. de aceea sunt necesare şapte vieţi. deşi ştia că n-o mai văzuse niciodată. al destinului şi al morţii. cit. Liviu Rebreanu. Poate pentru că întrînsa e mai multă speranţă dacă nu chiar o mângâiere. Zeus a tăiat această făptură bisexuală. în romanul lui Mircea Eliade „Nuntă în cer” (1938) După cum declară scriitorul pretextul romanului îl reprezintă o întâmplare trăită de el la Iaşi. 320) Roman fantastic Adam şi Eva dezvoltă mitul androginului amintit de Platon în Banchetul (Symposion) arătând că nimfa lacului. ca respiraţia unui bolnav de moarte” „Romanul dezvăluie un analist tenace al proceselor obscure. parcă speriaţi. şi nu numai un analist. al chemărilor abisale. care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei … Am trecut 11 .” (Lucian Raicu. c-o iubise şi că voia să-o ia de nevastă şi atunci Puiu Faranga: „Deodată se repezi ca o fiară la gâtul doctorului cu mâinile încleştate. – Bucureşti 1967. Din roman se desprinde ideea că perfecţiunea în iubire nu poate fi atinsă într-o singură existenţă. pentru că într-nsa viaţa omului e deasupra începutului şi sfârşitului pământesc în sfârşit pentru că este „cartea iluziilor eterne” (Liviu Rebreanu Jurnal I – op. diferite una de cealaltă. Când medicul sanatoriului Ursu îi spune că era din acelaşi sat cu Mădălina. Mitul androginului reprezintă de fapt o alegorie a iubirii perfecte. neosteniţi într-un ritm săltăreţ stimulaţi de o melodie gâfâită.Lui Puiu Faranga îi revine mereu în minte dansul producător de frenezie Ciuleandra. „De alături se auzeau paşii lui Puiu. a sumbrului erotism. L. pe care l-a jucat în satul Mădălinei Vărzari. 177) Adam şi Eva (1925) În 1932 Liviu Rebreanu afirma în „Mărturisiri” că: „ textul reprezintă cartea sa cea mai dragă dintre cele scrise până atunci. un poet amar. al jocului neprevăzut. P. s-a îndrăgostit atât de tare de Androgin. în 1918 când pe strada Lăpuşneanu întâlnise o femeie care i se părea cunoscută. răcnind: Taci! Taci! Taci!” Fu chemat bătrânul Faranga pentru a i se comunica că Puiu e grav bolnav şi va trebui internat într-o altă casă de sănătate. sever şi posomorât al pasiunilor. p. care reprezenta perfecţiunea şi a creat bărbatul şi femeia care se caută reciproc de-a lungul vieţii.

concepţii de viaţă etc. deşi ne-am fi dorit amândoi. de unde s-a întors rănit şi cu multe decoraţii. obiceiuri. p. Se pot face apropieri în ceea ce priveşte evocarea epocilor istorice. profesor de filozofie la Universitatea din Bucureşti. 12 . Pe urmă a dispărut pentru totdeauna.privindu-ne cu bucurie şi curiozitate. Fusese mai întâi păstor în vechea Indie. Într-o dimineaţă de început a lunii mai aflat pe Calea Victoriei zărise o femeie necunoscută. „Rostul vieţii omului spune Alemani e căutarea reciprocă inconştientă şi irezistibilă. Cuprinsul romanului are şapte ipostaze cuprinse între începutul şi sfârşitul agoniei lui Toma Novac timp în care eroul îşi revede existenţele anterioare.” Prezentarea vieţilor succesive ale lui Toma Novac şi Ilenei este făcută din perspectiva istorică. perfecte a drumului spre eternitate i-au fost împărtăşite lui Toma Novac de un amic profesorul Alemani. la braţul unui bărbat necunoscut. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare. Toma pleacă în război. După ce obţinuse o catedră universitară. Nu ne-am oprit însă. 318) La început romancierul împrumută un citat din filosoful Kant. ale civilizaţiilor cu Memento Mori a lui Eminescu şi Tragedia omului a lui Madách Imre. ce era fiul din cea dea treia căsătorie a lui Petru Novac. Aceste experienţe ale sufletului a iubirii totale. cit. „Nu trebuie să credem tot ce spun oamenii dar iarăşi. Iubirea această e rostul divin al sufletului omenesc Dumnezeu sub chipul iubirii trăieşte în om”. mi-a părut rău şi am întors capul.” (Liviu Rebreanu. cavaler roman. Jurnal I – op. apoi nomarh în Egipt. ca şi când ne-am fi revăzut după o vreme îndelungată. medic în timpul revoluţiei franceze din 1789. nu trebuie să credem că ei spun totul fără nici un temei. mama lui Florica. Prin iubire numai se poate uni sufletul bărbatului cu femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituală. mare bogătaş. Ileana ce avea 24 de ani şi era măritată cu Stefan Alexandrovici Poplinski. iar după moartea prematură a tatălui a preluat conducerea Întreprinderilor Novac. murise şi toată afecţiunea lui Petre Novac se revarsă asupra copilului. Ileana ni se dau detalii despre Toma Novac. După ce-am făcut câţiva paşi. Bărbatul şi femeia se caută în vălmăşagul imens al vieţii omeneşti. Studiază filosofia. Toma va reuşi în cele din urmă să o cunoască pe această femeie. dar Toma simţea cum inima ei rămânea în urmă lângă inima lui. scrib în Babilon. călugăr în Germania medievală. Cele şapte episoade ale romanului sunt proiectate într-o lume istorică dispărută recreată de autor cu moravuri. În ultimul capitol al romanului.

cu care să poţi fi într-o adevărată şi desăvârşită comuniune sufletească. 13 . de izolare fapt mărturisit încă din prima pagină a Jurnalului început în 1927. „Ciuleandra”. Stilul se caracterizează prin sobrietate. sunt incolore ca apa de mare ţinută în palmă. Bucureşti. Compoziţia sferică în Ion. Liviu Rebreanu a creat tipuri diferite de roman. privirii. Editura Minerva. Scriitorul s-a dovedit a fi un anticalofil: „prefer să fie expresia bolovănoasă decât să fiu şlefuit şi neprecis. dar în acelaşi timp era marcat de singurătate. limpezime şi precizie. analiza atitudinilor gesturilor. monolog interior. de la romanul social cu aspecte monografice „Ion” la romanul de tip epopee „Răscoala” la romanele de analiză psihologică „Pădurea spânzuraţilor”. cit. Acţiunile principale la sfârşit trebuiau să se unească.Ei se refugiaseră din Rusia după revoluţia bolşevică. refugiu care l-a absorbit i-a acaparat întreaga fiinţă până la totala indiferenţă. Pădurea spânzuraţilor. Bănuind relaţia lor Poîlinski îi întinde Ilenei o cursă spunând că va pleca la moşie. „La o anumită vârstă începi să-ţi dai seama cât eşti de singur în lume ca om sau individ. tonului personajelor. Scriitorul avea conştiinţa valorii sale. Autorul a pus accent în romanele sale pe echilibru şi simetrie. trăiseră o vreme în Berlin şi apoi în Bucureşti. 734) Scrisul a fost pentru Liviu Rebreanu singura realitate. să ofere imaginea unei lumi unde începutul se confundă cu sfârşitul.. Răscoala.” (George Călinescu. op. Autorul a manifestat interes pentru sondajul psihologic. La sfatul Ilenei Toma se împrieteni cu Poplinski. gradaţia ascendentă a episoadelor conferă romanelor unitate structurală. planurile paralele aşezate uneori în contrast.” Rămân memorabile cuvintele lui George Călinescu referitoare la limbajul artistic al scriitorului: „Frazele considerate singure. Cele şapte episoade ale romanului ne poartă prin ţări exotice şi epoci diferite pentru a concretiza ideea metafizică a supravieţuirii şi a unei reâncarnării succesive ale sufletului până la stabilirea pe un plan ontologic de linişte şi armonie. câteva sute de pagini au tonalitatea neagră-verde şi urletul mării. 1988 – p. Într-o zi Ileana îi mărturisi lui Toma că vor avea un copil şi că îl va părăsi pe Poplinski. la Bălţi. dar se întoarce şi surprinzându-i împreună îl împuşcă pe Toma. Întâlnim în roman poveşti exotice şi colorate aşezate pe un fir metafizic ce ne oferă o vastă erudiţie mitologică şi istorică în care limbajul artistic dobândeşte vrajă şi farmec. Acţiunea dinamică se concretizează prin acumularea treptată a faptelor semnificative. Toate cele patru gloanţe îl loviseră în plin şi avea puţine şanse de scăpare. În realitate nu există nici rude nici prieteni. să se rotunjească.

Trebuie să înţelegi că menirea omului este să ducă singur o viaţă în fond solitară. mam chinuit şi am fost umilit de viaţă în toate felurile. superficiale. Am învăţat să iubesc pe om şi să fiu optimist. Eroare grea despre a cărei realitate dureroasă ajungi să-ţi dai seama tocmai în clipele când singurătatea majestuoasă şi divină te copleşeşte mai crâncen. că iubeşti şi eşti iubit şi înţeles. (Jurnal I – Spovedanii – p. „Am fost scriitorul cel mai crunt atacat. Viaţa mea n-a fost uşoară niciodată. 321-322) Datorită efortului depus de profesorul Nicolae Ghera şi al editurii Minerva sa încheiat şi definitivat ediţia critică din opera unuia dintre prozatorii de frunte ai literaturii române. N-am avut daruri speciale care să-mi netezească puţin calea. adesea cu violenţe şi acuze infamante.” (Liviu Rebreanu. Jurnal I op.) În Jurnal Liviu Rebreanu relatează pe larg despre campaniile de presă purtate împotriva sa.. Am suferit. Slăbiciunea şi nevoile vieţii te fac să-ţi închipui că înţelegi pe alţii. conştiinţă exemplară a scrisului românesc despre care Tudor Vianu mărturisea „că a dat vieţii o operă şi operei o viaţă. Din copilărie şi până azi am trecut prin toate încercările posibile. cit.” Profesor Cornel Sâmpălean 14 . Nu mi-a fost cruţat nimic viaţa mea cea mai intimă cât şi activitatea mea politică. Legăturile cu lumile exterioare sunt doar aparente. Pentru mine orice om e bun şi rămâne bun chiar dacă îmi pricinuieşte deziluzii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful