MARIA NICOLAI

MANAGEMENTUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII
- Partea I-a -

FUNDAŢIA UNIVERSITARĂ „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

2

CUPRINS
CUVÂNT ÎNAINTE -------------------------------------------------- 5 TEMA I EXPANSIUNEA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII – O REALITATE INCONTESTABILĂ ÎN ROMÂNIA------- 6
1.1. Evoluţia fenomenului antreprenorial în România----------------------- 6 1.2. Întreprinderile Mici şi Mijlocii – motorul dezvoltării economice şi sociale -------------------------------------------------------------------------------- 8 1.3. Evoluţia programelor naţionale de pregătire a cadrelor din sectorul IMM-urilor ---------------------------------------------------------------------------11 1.4. Perspectivele Întreprinderilor Mici şi Mijlocii --------------------------15 Rezumat -------------------------------------------------------------------------------16

TEMA 2 ELEMENTE DEFINITORII ALE AVIZĂRII ŞI CONSTRUIRII ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII--------------------------------------------------- 18
2.1. Definiţia şi clasificarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii--------------18 2.2. Forme juridice de funcţionare a IMM-urilor----------------------------19 2.3. Etapele necesare pentru avizarea şi constituirea IMM-urilor -------23 2.3.1. Înfiinţarea asociaţiilor familiale -----------------------------------------24 2.3.2. Procedurile de înfiinţare a unei societăţi comerciale -----------------27 Rezumat -------------------------------------------------------------------------------32 Chestionar ----------------------------------------------------------------------------32

TEMA 3 MODALITĂŢI DE CREARE A IMM-URILOR --------------- 34
3.1. Crearea prin forţe proprii a unui IMM-----------------------------------34 3.2. Cumpărarea unei întreprinderi existente --------------------------------36 3.3. Franchising-ul (Franciza) ----------------------------------------------------39 3.3.1. Tipuri de franciză----------------------------------------------------------40 3.3.2. Contractul de franciză ----------------------------------------------------41 3.3.3. Evaluarea francizei --------------------------------------------------------44 Studiu de caz-----------------------------------------------------------------------48 Rezumat -------------------------------------------------------------------------------55 Chestionar ----------------------------------------------------------------------------56

TEMA 4 EVALUAREA OPORTUNITĂŢILOR DE AFACERI ------- 57
4.1. Elementele definitorii ale oportunităţii afacerii -------------------------57 4.2. Evaluarea oportunităţii unei afaceri---------------------------------------65 4.3. Evaluarea financiară a IMM-urilor ---------------------------------------68 4.4. Alte motive pentru evaluarea întreprinderilor --------------------------70 Rezumat -------------------------------------------------------------------------------73 Chestionar ----------------------------------------------------------------------------74

3

TEMA 5 ORGANE ŞI ORGANISME CARE ACŢIONEAZĂ ÎN SPRIJINUL ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII DIN ROMÂNIA ---------------------------------------- 76
5.1. Camera de comerţ şi industrie a României şi Municipiului Bucureşti ------------------------------------------------------------76 5.2. Consiliul naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR)-------------------------------------------------------------78 5.3. Agenţia naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) ---------------------------------------------------------------------------80 5.4. Fondul naţional de garantare a creditelor pentru IMM-uri----------82 Rezumat -------------------------------------------------------------------------------83

TEMA 6 FINANŢAREA ÎNTREPRINDERILOR MICI ŞI MIJLOCII---------------------------------------------------------- 85
6.1. Necesitatea finanţării antreprenoriale ------------------------------------86 6.2. Sursele de finanţare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii ---------------87 6.2.1. Surse de finanţare convenţionale----------------------------------------87 6.2.2. Surse de finanţare neconvenţionale -------------------------------------93 6.2.3. Factoringul --------------------------------------------------------------- 109 6.2.4. Leasingul ----------------------------------------------------------------- 112 6.3. Programe de finanţare nerambursabilă -------------------------------- 118 6.3.1. Programul PHARE de creditare pentru IMM-uri ------------------- 119 6.3.2. Programul RICOP ------------------------------------------------------- 124 6.3.3. Programul SAPARD ---------------------------------------------------- 127 6.3.4. Proiectul privind finanţarea dezvoltării IMM-urilor din industria alimentară -------------------------------------------------------- 133 6.3.5. Programul de sprijinire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exportului---------------------------------------------------------- 134 6.3.6. Programul de susţinere a investiţiilor realizate în sectoare industriale prioritare ------------------------------------------------- 135 6.3.7. Program de susţinere a meşteşugarilor şi a producătorilor de artizanat -------------------------------------------------------------------------- 136 Rezumat ----------------------------------------------------------------------------- 138 Chestionar -------------------------------------------------------------------------- 139

TEMA 7 FACILITĂŢI ACORDATE IMM-URILOR ------------------- 142
7.1. Facilităţi fiscale acordate IMM-urilor, conform Legii nr. 133/1999------------------------------------------------------ 143 7.2. Facilităţi acordate zonelor defavorizate--------------------------------- 147 7.3. Modificări reglementare privind microîntreprinderile-------------- 148 Rezumat ----------------------------------------------------------------------------- 150

BIBLIOGRAFIE --------------------------------------------------- 152 4

Cuvânt înainte
În toate ţările din lume, IMM-urile reprezintă o forţă economică importantă, fiind majoritare ca număr, pondere în PIB şi locuri de muncă. Spre exemplu, în raportul „The European Observator for SME’s – Sixth report – 2000” se arată că la nivelul Uniunii Europene există 19.320.000 IMM-uri şi 38.000 firme mari, IMM-urile asigurând 74.550.000 locuri de muncă, iar firmele mari 38.680.000. Aceste cifre constituie expresia concretă a unor realităţi la Uniunea Europeană spre care tinde să se alinieze şi ţara noastră. În economia românească, IMM-urile sunt singurele care au creat peste un milion de locuri de muncă. Aceste argumente întăresc convingerea că stimularea IMM-urilor trebuie continuată, accelerată şi amplificată, în consens cu strategia României de integrare în Uniunea Europeană. Cartea de faţă se vrea a fi nu numai un curs didactic, ci un ghid practic de iniţiere în activitatea antreprenorială, atât de utilă oricărei persoane în economia actuală.

Autoarea

5

Tema I Expansiunea întreprinderilor mici şi mijlocii – o realitate incontestabilă în România
Obiective: Cursanţii, studiind această temă vor fi capabili să: să identifice etapele de dezvoltare ale fenomenului antreprenorial în România; să identifice motivele pentru care IMM-urile reprezintă economice”; să ilustreze modul cum au fost asigurate programele naţionale de pregătire a cadrelor din sectorul IMMurilor, nominalizând instituţiile care au concurat al astfel de acţiuni; să identifice tendinţele de dezvoltare ale IMM-urilor. „catalizatorul principal al creşterii

1.1. Evoluţia fenomenului antreprenorial în România
Despre evoluţia fenomenului antreprenorial în România nu se poate vorbi decât după anul 1990. Abordând retrospectiv acest fenomen se disting următoarele etape de dezvoltare: a) Etapa 1990 – 1995, de dezvoltare relativ accelerată a IMM-urilor, determinată de: - acordarea dreptului de înfiinţare, potrivit legii 31/1990 (privind societăţile comerciale);

6

- existenţa a numeroase nişe neacoperite de alţi agenţi economici - acordarea de facilităţi fiscale în primii ani de funcţionare; - acordarea accesului informal la numeroase resurse din sectorul de stat. În această perioadă a fost creat un sector de IMM relativ numeros, dar cu un potenţial economic relativ modest, comparativ cu celelalte ţări din Europa de Est. b) Etapa 1996 – până în prezent, de temporizare a dezvoltării IMM-urilor. O analiză a repartizării IMM-urilor pe principalele ramuri ale economiei (tabelul 1) relevă următoarele: Gruparea IMM-urilor după numărul de salariaţi şi principalele ramuri Tabelul 1
Total agenţi economici Ramura număr % din care: după numărul de salariaţi (%) 100- peste 1-9 10-99 499 500

Total - 100,0 100,0 100,0 - Agricultură, 7876 2,6 2,5 6,9 silvicultură, pescuit - Industrie 39254 13,7 121,6 28,8 - Construcţii 8134 2,8 2,2 11,0 - Transport 8331 2,9 2,9 2,8 - Comerţ 19336 67,6 69,8 39,3 - Alte servicii 29496 10,3 10,0 11,2 Sursa: Adevărul Economic, Nr. 40/1997

100,0 100,0 7,8 1,4 35,3 25,7 4,7 17,2 9,3 62,7 23,8 2,4 6,9 2,8

7

-

din numărul total de IMM-uri, cea mai mare pondere o deţine sectorul comerţ şi servicii (aproape 78%), după care urmează industria;

-

microîntreprinderile şi întreprinderile mici deţin o pondere numerică indiscutabilă în cadrul IMMurilor, dar au o pondere modestă în cifra de afaceri a IMM (între 1÷4%), ceea ce relevă puterea lor economică foarte scăzută.

La începutul acestei perioade se constată de asemenea o scădere a numărului de IMM-uri care se înfiinţau, concomitent cu o sporire a celor care îşi încetau activitatea, fapt cauzat de situaţia economică generală nefavorabilă şi de neacordarea unui tratament diferenţiat IMM-urilor, în condiţiile renunţării la facilităţile acordate în perioada anterioară pentru primii ani de funcţionare. Ca urmare a multiplelor acţiuni organizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii private din România (CNIMMPR) s-a declanşat procesul abordării diferenţiate a IMM-urilor. Astfel, a fost înfiinţată Agenţia IMM, a fost promulgată o lege a IMM-urilor (Legea 133/1999), ulterior îmbunătăţită şi au fost elaborate programe speciale consacrate asistării IMM-urilor: finanţări de dezvoltare, fonduri de garantare, marketing etc.

1.2. Întreprinderile Mici şi Mijlocii – motorul dezvoltării economice şi sociale
În etapa actuală pe care o parcurge România, dezvoltarea susţinută a întreprinderilor mici şi mijlocii are o influenţă semnificativă asupra creşterii 8 economice, sectorul de

întreprinderi mici şi mijlocii constituind tamponul care poate amortiza inerentele şocuri ale tranziţiei către o economie de piaţă. Întreprinderile mici şi mijlocii se află într-o permanentă competiţie, ceea ce e în beneficiul consumatorului, ele suportă riscurile, ceea ce ajută la descentralizarea riscului de alocare a resurselor. Tot ele sunt acelea care reprezintă libera iniţiativă, ceea ce conduce la înnoirea permanentă a produselor şi la găsirea unor modalităţi noi de reducere a costurilor de producţie: IMM-urile constituie astfel motorul economiei de piaţă. Întreprinderile mici şi mijlocii sunt mult mai flexibile în a satisface cererea consumatorilor, cu oferta lor de bunuri şi servicii, ele sunt mult mai aproape de client. Se poate spune că ele nu sunt doar importante într-o economie de piaţă, ci reprezintă însăşi esenţa economiei de piaţă. P. Drucker spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creşterii economice”. Motivele pentru care această afirmaţie s-a dovedit atât de reală în timp, sunt următoarele: - IMM-urile se pot integra relativ uşor într-o reţea industrială regională, ceea ce contribuie pe de o parte, la dezvoltarea economică a regiunii respective, iar pe de altă parte la reducerea şomajului şi creşterea nivelului de trai, pentru că oferă locuri de muncă; - dimensionarea redusă a IMM-urilor contribuie la evitarea birocraţiei excesive şi la evitarea dezumanizării; - IMM-urile formează la nivel individual un ansamblu mult mai uşor de controlat şi condus; 9

- flexibilitatea şi integrarea structurilor IMM-urilor le conferă capacitatea ridicată de adaptare la fluctuaţiile mediului economic. Principalele oportunităţi pentru dezvoltarea IMM-urilor în perioadele următoare sunt: existenţa unor importante resurse naturale ce pot constitui obiecte de activitate optime pentru IMMuri; nivelul bun de instruire generală şi profesională a populaţiei României, peste media mondială, de natură să faciliteze înfiinţarea şi dezvoltare de forme private; un sistem de învăţământ cu un nivel şi potenţial apreciabil, care poate oferi practic întreaga gamă de servicii educaţionale şi, parţial chiar inovaţionale, necesare IMM; existenţa unui număr de centre de consultanţă, care pot acorda asistenţă şi un know-how apreciabil pentru dezvoltarea IMM-urilor; apariţia a noi resurse umane, tehnico-materiale şi informaţionale, ca urmare a accelerării procesului de privatizare şi restructurare a economiei româneşti; construirea sistemului legislativ şi instituţional menit să asigure cadrul propice pentru activităţile IMM; apariţia instituţiilor financiare care să ofere posibilităţi de finanţare, mai ales pentru IMM-urile cu un potenţial economic ridicat; optimizarea strategiilor de integrare în UE, în care un capitol distinct este consacrat IMM-urilor; 10

-

existenţa programelor de asistenţă ale UE, ce au contribuit la dezvoltarea centrelor pentru IMM-uri, la pregătirea managerială şi economică a personalului acestora.

1.3. Evoluţia programelor naţionale de pregătire a cadrelor din sectorul IMM-urilor
Începând cu anul 1992, în România s-au derulat mai multe programe pentru formarea de formatori, consultanţi, personal bancar şi reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale locale şi centrale. Formarea a fost organizată în principal de experţi străini fie în România, fie în străinătate. Principalul sprijin pentru formarea experţilor în domeniul dezvoltării IMMurilor a fost asigurat de: USAID (prin Universitatea Washington State şi proiectele PIET), British Know How Fund (prin Scottish Enterprise), PHARE, UNIDO, Peace Corps IROMA (Institutul Român pentru formare în management). Formarea consultanţilor Centrelor de dezvoltare s-a realizat în cea mai mare parte în cadrul centrului ROM-UN, unde formatorii au avut avantajul de a fi ei înşişi, consultanţi, împărtăşind atât cunoştinţe teoretice cât şi experienţă practică. La formarea consultanţilor au mai contribuit şi centrul de excelenţă în afaceri şi Fundaţia CRIMM. Principalele domenii în care s-a acumulat o bună experienţă în pregătirea condiţiilor pentru dezvoltarea IMMurilor au fost: acordarea de consultanţă pentru micii întreprinzători, acordarea de servicii de asistenţă financiară şi promovarea parteneriatului internaţional. 11

Principalele instituţii care au derulat programe în aceste domenii au fost: Centrul ROM-UN – este primul centru de consultanţă constituit în România, în 1992. Între 1992 şi 1993 principala activitate a centrului a constat în asigurarea de servicii de consultanţă pentru întreprinzători. Datorită bunei experienţe deţinute, în 1994 centrul a fost selectat de către Guvernul României pentru implementarea unui program de constituire de centre locale. Centrul şi-a impus criterii pentru aprecierea performanţelor sale, precum: personal cu înaltă calificare; apreciere pozitivă din partea clienţilor şi specialiştilor în domeniu; utilizarea unor tehnici activitate publicistică valoroasă. Fundaţia CRIMM – a fost constituită în 1992, ca unitate de implementare a programului PHARE pentru dezvoltarea IMM în România (1992 – 1995). Fundaţia a implementat programe pentru constituirea de Centre pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, precum şi a numeroase Centre pentru Incubare şi Inovare în Afaceri. Împreună cu aceste centre a constituit reţeaua RADLAR, o reţea pentru dialog şi schimb de experienţă între centrele constituite cu sprijin PHARE. Fundaţia CRIMM a oferit consultanţă şi împrumuturi nerambursabile pentru asociaţiile de întreprinzători. De asemenea, Fundaţia CRIMM a dezvoltat şi alte activităţi, 12 moderne de consultanţă, adoptate şi de alte centre locale;

precum: operarea unei scheme de împrumuturi nerambursabile pentru IMM; elaborarea programului pentru crearea unui mediu favorabil pentru IMM, precum şi pentru analiza cadrului economic şi legal necesar înfiinţării IMM-urilor; implementarea programului DIFA (Dezvoltarea Iniţiativei Feminine în Afaceri). Centrul de Excelenţă în Afaceri – a fost constituit în 1992 de către specialiştii de la Washington State University şi Universitatea Politehnică din Bucureşti, în cadrul Programului şi pentru de Formare în Management Dezvoltare Întreprinderi.

Consultanţa centrului sunt profesorii universitari care au beneficiat de cursuri de formare în SUA; Centrul pentru Îmbunătăţirea Managementului Performant (CIMP) a fost înfiinţat în 1992 de către Know-how Fund al Guvernului Britanic. Consultanţii CIMP au beneficiat de formare în Marea Britanie şi sunt recunoscuţi pentru folosirea unor metode inovative România; Centrul Internaţional pentru Studii Antreprenoriale (CISA) – a fost înfiinţat în 1992 de către Center for International Private Enterprise din Washington (afiliat la camera de Comerţ a SUA). Principalul domeniu de activitate al CISA este cercetarea şi formarea managerilor de întreprinderi mici şi mijlocii. Pentru activităţile sale de formare, CISA a utilizat formatori din SUA. 13 adaptate la condiţiile specifice din

Asistenţa financiară a fost realizată încă din 1992 de către Fondul Român de Garantare a Creditelor, care a asigurat geranţii pentru credite pentru întreprinzători privaţi care au avut proiecte valoroase dar nu au avut suficiente garanţii pentru a accede la creditele bancare. Fondul Român de Garantare a Creditelor este o societate mixtă pe acţiuni, care operează pe baze comerciale şi ai cărei fondatori au fost pregătiţi în Canada şi Austria. Ofiţerii de garantare analizează proiectele de afaceri şi, în acelaşi timp, asigură consultanţă clienţilor, pentru pregătirea documentelor financiare pentru obţinerea creditelor. Promovarea parteneriatului internaţional al IMM-urilor a beneficiat de contribuţia a două organisme: Camera de Comerţ şi Industrie a României – care posedă o bază de date conţinând informaţii despre oportunităţi de afaceri în România şi în străinătate. Ea organizează târguri şi expoziţii comerciale în toată ţara şi asigură informaţii despre evenimente internaţionale similare. De asemenea, aceasta asigură consultanţa întreprinzătorilor despre cum să prezinte propria afacere investitorilor străini. Direcţia pentru IMM din cadrul Agenţiei Naţionale de Privatizare – care a avut un rol deosebit în promovarea IMM-urilor, facilitând contactele acestora cu institute de sprijinire a acestora.

14

1.4. Perspectivele Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
La Conferinţa Casei Albe asupra IMM-urilor din SUA, desfăşurată în 1995 la Washington sub egida preşedintelui Clinton, s-a afirmat că firma mică şi mijlocie va deveni din ce în ce mai importantă, având o contribuţie decisivă la dezvoltarea economică şi socială. La o astfel de tendinţă vor contribui următoarele aspecte: accentuarea individualizării şi personalizării produselor şi serviciilor, care vor tinde să fie realizate predominant la comandă „pentru a întruni nevoia individuală” a clienţilor din punct de vedere al: mărimii, stilului, materialelor folosite, culorilor etc. Din ce în ce mai mult, consumatorii vor solicita produse personalizate; influenţa internaţionalizării activităţilor economice asupra modului în care operează IMM-urile. Acestea identifică pieţe străine şi surse externe de aprovizionare, ca părţi importante ale strategiilor lor. Se manifestă astfel, tot mai mult, presiunile asupra IMM-urilor în ceea ce priveşte calitatea, costurile şi preţul, inovaţia, eficienţa şi implicit satisfacţia şi loialitatea consumatorilor; revoluţia informatică şi în comunicaţii va contribui la creşterea flexibilităţii şi a capabilităţii IMM-urilor de a concura pe pieţe noi şi de a oferi produse şi servicii;

15

-

perspectiva creşterii nivelului de pregătire, educaţie şi calificare al forţei de muncă în domeniul antreprenorial;

-

creşterea numărului femeilor întreprinzător/om de afaceri, ca urmare a unor factori favorizanţi: creşterea nivelului de pregătire al femeilor; dezvoltarea acţiunilor de popularizare a femeilor care obţin succese în funcţii manageriale. Se apreciază că firmele patronate de femei vor adopta stiluri manageriale mai spontane bazate pe parteneriat şi cooperare;

-

creşterea

proporţiei

tinerilor

în

rândul

întreprinzătorilor. Tinerii beneficiază de facilităţi pentru a se instrui în domeniul antreprenoriatului, după care se orientează din ce în ce mai mult spre acest domeniu. Toate aceste tendinţe anticipează faptul că IMM-urile vor cunoaşte în cursul secolului XXI o evoluţie novatoare, complexă şi dinamică.

Rezumat
IMM-urile joacă un rol însemnat în economie din următoarele motive: oferă noi locuri de muncă; favorizează inovarea şi flexibilitatea; se constituie practic în locuri unde personalul se perfecţionează şi de unde se poate îndrepta apoi spre întreprinderi mari; stimulează concurenţa; ajută la buna funcţionare a întreprinderilor mari care prestează diferite servicii

16

sau produc diferite subansamble; fabrică produse şi prestează servicii în condiţii de eficienţă. Deşi până în anul 2000 acest sector a înregistrat un recul în economia românească, se va accentua importanţa IMM-urilor cel puţin din următoarele considerente: există o tendinţă de modificare a ponderilor între ramurile economiei naţionale în favoarea serviciilor; s-au creat organisme care reprezintă şi apără interesele IMM-urilor; au apărut specialişti pregătiţi în mod deosebit pentru activitatea în IMM-uri; reglementările legale au oferit o serie de facilităţi pentru IMM-uri (finanţare de programe pentru pregătire profesională, facilităţi de acordarea de credite, alte facilităţi economico-financiare în special impozitul pe profit). Chestionar 1. Care sunt perioadele de evoluţie ale IMM-urilor şi prin ce sunt caracterizate acestea? 2. Care sunt motivele pentru care IMM-urile sunt considerate a fi motorul dezvoltării economice şi sociale? 3. Care sunt organismele ce au contribuit prin activităţile desfăşurate la dezvoltarea sectorului IMM? 4. Care sunt perspectivele de evoluţie ale IMM-urilor?

17

Tema 2 Elemente definitorii ale avizării şi construirii întreprinderilor mici şi mijlocii
Obiective: Cursanţii, studiind această temă vor fi capabili să: să definească IMM în conformitate cu Legea nr. 133/1999; să clasifice IMM-urile, conform Legii 133/1999, după numărul mediu scriptic de personal; să arate condiţiile de funcţionare ale formelor juridice specifice IMM-urilor: microîntreprinderi, asociaţii familiale şi forme societare ale IMM-urilor; să descrie etapele de înfiinţare a unei asociaţii familiale; să descrie etapele de înfiinţare a unei societăţi comerciale.

2.1. Definiţia şi clasificarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
În concepţia Legii nr. 133/1999 (art.3), prin întreprindere se înţelege orice formă de organizare a unei activităţi economice, autonomă patrimonial şi autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii, din vânzarea acestora pe piaţă în condiţii de concurenţă.

18

În Uniunea Europeană criteriul principal de clasificare al IMM-urilor este cel al numărului de salariaţi, în funcţie de care există: microîntreprinderi: 1 – 9 salariaţi; întreprinderi mici: 10 – 99 salariaţi; întreprinderi mijlocii: 100 – 499 salariaţi. Prin Legea nr. 133/1999, clasificarea în întreprinderi mici şi mijlocii se face după numărul mediu scriptic anual de personal, şi anume: microîntreprinderi: până la 9 salariaţi; întreprinderi mici: între 10 – 49 salariaţi; întreprinderi mijlocii: între 50 – 249 salariaţi

2.2. Forme juridice de funcţionare a IMM-urilor
Prin Legea nr. 133/1999 sunt exceptate în mod expres de la aplicarea normelor de funcţionare precizate anterior pentru IMM-uri, societăţile de asigurare şi reasigurare, societăţile de administrare a fondurilor financiare de investiţii, societăţile de valori mobiliare şi societăţile cu activitate exclusivă de comerţ exterior. Astfel, sectoarele, ramurile şi domeniile din cadrul economiei naţionale unde pot funcţiona IMM-uri sunt reprezentate în schema din figura 1.

19

20 Fig. 1. Sectoarele, ramurile şi domeniile din cadrul economiei naţionale unde pot funcţiona IMM-uri

De asemenea, nu beneficiază de facilităţile din Legea IMM-urilor (scutiri şi reduceri de impozite, de taxe vamale etc), societăţile comerciale care au ca acţionar sau asociat persoane juridice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele două condiţii: au peste 250 de angajaţi şi deţin peste 25% din capitalul social. Guvernul a stabilit că beneficiarele Legii 133 sunt IMMurile care realizează o cifră de afaceri anuală echivalentă cu până la 8 milioane euro. De regulă, IMM-urile se întâlnesc fie sub formă de întreprinderi individuale şi asociaţii familiale, fie sub formă societară. Microîntreprinderile – sunt persoanele juridice care, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 24/26.07.2001, îndeplinesc următoarele condiţii: • • • • sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/şi desfăşoară activitate de comerţ; au până la 9 salariaţi; au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 euro inclusiv; au capital integral privat. O.G. 24/2001 stabilea că nu sunt microîntreprinderi firmele care au activitate exclusivă de comerţ exterior. Legea 111/2003 elimină cuvântul „exclusivă”. În anul 2004, firmele care au activităţi de comerţ exterior nu mai sunt microîntreprinderi. Asociaţia familială – se poate înfiinţa la iniţiativa unei persoane fizice şi se constituie din membrii de familie ai acesteia, care locuiesc în aceeaşi localitate. Această formă 21

prezintă avantaje şi dezavantaje. Dintre avantaje menţionăm: autorizarea şi procedura de autorizare sunt mai simple; taxele sunt mai reduse; impozitele sunt mai mici decât cele ale societăţilor comerciale. Dezavantajele sunt reprezentate de posibilităţile mai reduse de finanţare şi extindere a afacerii. După apariţia Legii 507/2002, care obligă asociaţiile familiale la preschimbarea autorizaţiilor de funcţionare, numărul acestora s-a micşorat. Societatea în nume colectiv – presupune asocierea unor persoane care s-au acceptat reciproc şi îşi recunosc diferite calităţi individuale, aportul la capitalul social se face sub forma părţilor sociale şi obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul firmei şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor. Societatea în comandită simplă – se înfiinţează prin contract de societate, aportul la capitalul social se face sub forma părţilor sociale. A comandita înseamnă a participa cu o sumă de bani la o întreprindere, a-ţi asuma răspunderea faţă de creditori pentru eventualele pierderi. Persoana care comanditează (finanţează) afacerea răspunde în limita capitalului adus şi se numeşte comanditar. Cel care se asociază la câştig şi pierdere cu comanditarul se numeşte comanditat şi răspunde nelimitat pentru patrimoniul societăţii. Obligaţiile sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată comanditaţi. Societatea comercială pe acţiuni (SCA) – la care capitalul social trebuie să fie de minim 25 milioane lei, iar numărul acţionarilor de minim 5. Obligaţiile acestor societăţi 22 şi solidară a tuturor asociaţilor

sunt similare cu cele ale societăţilor comerciale în comandită simplă. Societatea cu răspundere limitată (SRL) – este o societate de capitaluri cu număr limitat de membri, capitalul este divizat în părţi sociale şi este de minim 2.000.000 lei. Se înfiinţează pe bază de contract de societate şi statut, cu excepţia SRL-urilor cu asociat unic, unde este de ajuns statutul, Acest tip de societate este cel mai răspândit, datorită avantajelor conferite de: mărimea capitalului social; numărul de asociaţi (max. 50); aportul în natură (max. 60% din capitalul social); obligaţiile sunt garantate numai cu patrimoniul societăţii, iar răspunderea asociaţilor este limitată la valoarea aportului.

2.3. Etapele necesare pentru avizarea şi constituirea IMM-urilor
În procesul de creare a unei noi întreprinderi intervin următoarele elemente1: a) ideea – bazată pe o reală oportunitate a pieţei; b) calificarea, cunoştinţele şi experienţa întreprinzătorului; c) existenţa resurselor necesare şi descoperirea căilor pentru obţinerea lor; d) motivaţia bine fundamentată; e) existenţa unui mediu extern favorabil activităţii întreprinderilor mici şi mijlocii.

1 Sandu P. – „Crearea unei noi întreprinderi” în „Tribuna Economică” nr. 12/1998

23

Fiecare dintre formele de întreprinderi are un anume procedeu de înfiinţare.

2.3.1. Înfiinţarea asociaţiilor familiale Conform Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice, fie în mod independent, fie în asociaţii familiale, trebuie să deţină o autorizaţie, care se eliberează la cerere, de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului Bucureşti (pe a căror rază teritorială îşi au domiciliul aceste persoane fizice). Autorizaţia va cuprinde, în mod obligatoriu, activitatea principală, codificată conform clasificării activităţilor din economia naţională – CAEN. Asociaţiile familiale au dreptul să desfăşoare numai activităţile pentru care sunt autorizate. Pentru desfăşurarea altei activităţi, care nu este prevăzută în autorizaţie, este necesară completarea autorizaţiei. O asociaţie familială are dreptul de a deţine o singură autorizaţie. Pentru obţinerea autorizaţiilor în vederea desfăşurării de către persoanele fizice a unor activităţi economice în mod independent sau pentru înfiinţarea şi funcţionarea de asociaţii familiale, persoana fizică sau, după caz, reprezentantul asociaţiei familiale trebuie să depună o documentaţie care va cuprinde: a) cerere-tip (în cazul asociaţiei familiale aceasta trebuie să conţină semnăturile tuturor membrilor asociaţiei); b) cazierul judiciar; 24

c) copii de pe actele de identitate; d) certificatul familiale; e) documentele care atestă calificarea profesională şi, după caz, autorizaţia specială; f) acordurile şi avizele eliberate de instituţiile abilitate, potrivit dispoziţiilor legale, necesare desfăşurării activităţilor pentru care se solicită autorizarea. Cererea de autorizare sau de completare a autorizaţiei, după caz, se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare, de la data înregistrării la autoritatea administraţiei publice locale emitente. După obţinerea autorizaţiei, asociaţiile familiale şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sunt obligate să se înregistreze la Registrul Comerţului sancţionată. Cererea de înmatriculare la Registrul Comerţului se depune în termen de 15 zile de la data autorizării. Dosarul pentru înregistrare trebuie să cuprindă următoarele documente: verificarea disponibilităţii numelui/denumirii asociaţiei familiale; cererea de înregistrare (formular tip); autorizaţia emisă de primărie (copie); dovada sediului; acordul coproprietarului dacă imobilul este deţinut în coproprietate; acordul vecinilor/asociaţiei de locatari, dacă sediul este stabilit într-o locuinţă; 25 şi la organele în fiscale vigoare, teritoriale, conform fiind reglementărilor legale neînregistrarea medical pentru membrii asociaţiei

-

declaraţie pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale care îl fac nedemn de profesia de comerciant;

-

declaraţia pe propria răspundere privind averea deţinută şi modul de evaluare; împuternicirea specială dacă cererea se depune de altă persoană decât comerciantul; acte de identitate (copie); acte privind activitatea comercială anterioară/acte privind studiile absolvite; dovezile privind plata taxelor.

După obţinerea certificatului de înregistrare, se vor obţine avizele/autorizaţiile (pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, sanitare, de mediu, pentru protecţia muncii) direct de la ministerele abilitate şi înregistrarea la organele fiscale teritoriale. Cazurile de suspendare sau de anulare a autorizaţiei vor fi comunicate, atunci când este cazul, de către emitent Oficiului Registrului Comerţului şi organelor fiscale competente aflate pe raza teritorială a autorităţii publice emitente. Asociaţia familială căreia i-a fost anulată autorizaţia ca urmare a aplicării unei sancţiuni, poate solicita o nouă autorizare numai după expirarea unui an de la comunicarea măsurii de anulare, rămasă definitivă. În cazul în care asociaţiei familiale ia fost anulată a doua oară autorizarea ca urmare a aplicării unei sancţiuni, asociaţia poate solicita o nouă autorizare numai după expirarea a trei ani de la comunicarea ultimei măsuri de anulare, rămasă definitivă. 26

2.3.2. Procedurile de înfiinţare a unei societăţi comerciale În urma modificărilor aduse de Ordonanţa de Urgenţă nr. 32/1997, referitor la constituirea societăţilor comerciale asupra Legii nr. 31/1990, se impun următoarele proceduri de înfiinţare a societăţilor comerciale: întocmirea actului constitutiv în formă unică; înmatricularea societăţii în Registrul Comerţului; publicarea actului constitutiv în Monitorul Oficial.

Conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societăţii în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, va cuprinde: a) numele, prenumele şi datele de stare civilă ale asociaţiilor persoane fizice, inclusiv naţionalitatea. La societăţile în comandită simplă se vor arăta expres care sunt asociaţii comanditari şi asociaţii comanditaţi; b) forma, denumirea, sediul şi, când este cazul, emblema societăţii; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului de activitate şi a activităţii principale; d) capitalul social subscris şi cel vărsat, cu menţiunea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării, precum şi data la care se va vărsa integral capitalului social subscris. La societăţile cu răspundere limitată se vor preciza numărul şi valoarea nominală a

27

părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său; e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; f) partea fiecărui asociat la beneficii şi pierderi; g) sediile secundare sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică; h) durata societăţii; i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. Art. 8 din Legea nr. 31/1990 prevede că actul constitutiv al societăţii pe acţiuni, va cuprinde: a) numele, prenumele şi datele de stare civilă, cetăţenia asociaţilor persoane fizice, denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice; b) forma, denumirea, sediul şi dacă este cazul, emblema societăţii; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; d) capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar nu va putea fi mai mic de 30% din cel subscris. Restul de capital social va trebui vărsat în termenul de 12 luni de la înmatriculare; e) valoarea bunurilor constituite ca aport în natură în societate modul de evaluare şi numărul acţiunilor acordate pentru acestea; f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificaţia dacă sunt nominative sau la purtător; 28

g) numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia administratorilor persoane juridice, garanţia pe care administratorii sunt obligaţi să o depună, puterile ce li se conferă şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat, drepturile speciale de reprezentare şi de administrare acordate unora dintre ei; h) numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia cenzorilor persoane fizice, denumirea, sediu şi naţionalitatea cenzorilor persoane juridice; i) clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea societăţii; j) durata societăţii; k) modul de distribuire a beneficiilor şi de imputare a pierderilor; l) sediile secundare –sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică; m) avantaje rezervate fondatorilor; n) operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care acesta urmează să le preia precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni; o) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii. Înregistrarea societăţilor comerciale În Monitorul Oficial nr. 283 din 31 mai 2001, s-a publicat Ordonanţa de Urgenţă nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea comercianţilor, procedură care a intrat în vigoare de la data de 1 29

iulie 2001. Conform acestui act normativ, fiecare cameră de comerţ şi industrie teritorială a constituit în cadrul său un birou unic, care îndeplineşte toate procedurile necesare înmatriculării. Aici comerciantul completează o cerere-tip de înregistrare şi furnizează toate datele necesare şi actele doveditoare a vărsămintelor efectuate în condiţiile actului constitutiv şi a dreptului de proprietate asupra aporturilor în natură la capitalul social, precum: a) actul constitutiv al societăţii; b) dovada efectuării vărsămintelor în condiţiile actului constitutiv; c) actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură, iar în cazul în care printre ele figurează şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate; d) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi; e) declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990. În termen de 20 de zile de la data înregistrării cererii va fi eliberat certificatul de înregistrare, care cuprinde şi codul unic de înregistrare. În anexa la acest certificat vor fi cuprinse, după caz, următoarele avize: a) avizul şi/sau autorizaţia pentru prevenirea şi stingerea incendiilor (PSI) emisă de brigăzile şi grupurile de pompieri militari; b) avizul şi/sau autorizaţia sanitară, emise de direcţiile de sănătate publică teritoriale; 30

c) autorizaţia sanitară veterinară, emisă de direcţiile sanitare veterinare teritoriale; d) acordul şi/sau autorizaţia de mediu, emise de inspectoratele teritoriale de protecţie a mediului; e) autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al protecţiei muncii, emisă de inspectoratul de stat teritorial pentru protecţia muncii Avizele şi autorizaţiile enumerate vor trebui emise tot în timpul acestui termen de 20 de zile. În acest sens, fiecare instituţie îndrituită să emită aceste autorizaţii este obligată să desemneze un reprezentant în cadrul Biroului Unic. În cadrul termenului de 20 de zile, Biroul Unic are obligaţia să aducă cererea de înregistrare în faţa judecătorului delegat la Registrul Comerţului, care va pronunţa admiterea sau respingerea solicitării. Pentru a se putea respecta dezideratul emiterii certificatului de înregistrare, precum şi a avizelor în termenul imperativ de 20 de zile, dar şi pentru a nu risca eliberarea unui certificat de înregistrare emis în baza unei încheieri care nu a devenit încă irevocabilă este necesar ca judecătorul delegat să pronunţe această încheiere în termen de maxim cinci zile de la data depunerii cererii de înfiinţare a societăţii comercial la Biroul Unic. Eliberarea certificatului de înregistrare şi a anexei la acesta dă dreptul comerciantului să-şi înceapă activitatea. Acesta este momentul în care societatea comercială devine persoană juridică. Codul unic de înregistrare a comercianţilor, conţinut de noul certificat de înregistrare este o combinaţie numerică atribuită de Ministerul Finanţelor Publice şi care va identifica comercianţi atât faţă de organele fiscale, cât şi la Registrul 31

Comerţului. Codul unic de înregistrare va fi utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind comercianţii, precum şi de comerciant în relaţiile cu terţii.

Rezumat
Legea nr. 133/1999 oferă definiţia şi criteriul principal de clasificare al IMM-urilor, anume numărul mediu scriptic anual de salariaţi. IMM-urile funcţionează fie sub formă de microîntreprinderi şi asociaţii familiale, fie sub formă societară, cele mai întâlnite fiind: societatea în nume colectiv, societatea în comandită simplă, societatea comercială pe acţiuni şi societatea cu răspundere limitată. Dacă la înfiinţarea formelor individuale şi asociaţiilor familiale, procedura este simplă, înfiinţarea formelor societare ale IMM-urilor necesită etape bine pregătite în prealabil prin care se elaborează actele constitutive ale societăţii, acte pe baza cărora are loc înregistrarea la Biroul Unic.

Chestionar
1. Care este clasificarea IMM-urilor, conform Legii 133/1999, după criteriul „numărul mediu scriptic anual de personal”? 2. Ce condiţii de funcţionare trebuie să îndeplinească microîntreprinderile? 3. Ce avantaje prezintă asociaţiile familiale? 4. Ce dezavantaje prezintă asociaţiile familiale? 5. Care sunt formele societare ale IMM-urilor? Faceţi o scurtă caracterizare a acestora. 32

6. Descrieţi etapele de înfiinţare şi înregistrare a unei asociaţii familiale. 7. Descrieţi procedurile de înfiinţare a unei societăţi cu răspundere limitată. 8. Descrieţi procedurile de înfiinţare şi înregistrare a unei societăţi pe acţiuni.

33

Tema 3 Modalităţi de creare a IMM-urilor
Obiective Cursanţii studiind această temă vor fi capabili: să identifice motivele pentru care un întreprinzător poate apela la varianta de creare prin forţe proprii a unui IMM; să argumenteze etapele necesare a fi parcurse pentru cumpărarea unei întreprinderi existente; să interpreteze principiile ce stau la baza etapei de determinare a valorii firmei; să identifice principalele tipuri de franciză; să explice părţile componente ale unui contract de franciză; să explice modul cum poate fi evaluată o franciză; să explice avantajele şi dezavantajele francizei; să identifice elementele distinctive ale francizei faţă de alte categorii.

3.1. Crearea prin forţe proprii a unui IMM
Motivele pentru care un întreprinzător apelează la această variantă sunt: doreşte să evite o serie de procedee şi practici folosite de întreprinderile existente; beneficiază de resurse financiare pentru crearea unei noi întreprinderi;

34

-

doreşte să aibă libertate deplină de decizie în privinţa amplasării, dotării tehnice, angajaţilor, furnizorilor etc.

-

a reuşit să creeze un produs sau un serviciu nou, care impune existenţa unui nou tip de întreprindere.

Iniţierea unei afaceri proprii trebuie să aibă la bază o analiză atentă a avantajelor şi dezavantajelor. Dintre avantajele iniţierii unei afaceri, reţinem: crearea de noi locuri de muncă; satisfacţia de a acţiona într-o manieră proprie, ceea ce poate conferi flexibilitate în structurarea firmei, alegerea personalului; începerea activităţii cu echipamente noi (evitând vinderea unor echipamente preexistente); evitarea erorilor provocate de deţinătorii precedenţi; aplicarea neîngrădită de idei noi; punerea în evidenţă a calităţilor personale ale întreprinzătorului; îmbunătăţirea imaginii sociale a comunităţii; valorificarea resurselor locale; costul mai scăzut al iniţierii afacerii, comparativ cu acela al cumpărării ei. La iniţierea unei afaceri, o atenţie deosebită trebuie acordată dezavantajelor, care pot fi generate de: costul ridicat al dotării tehnice: rezistenţa consumatorilor; saturarea pieţei; dificultatea formării unei imagini proprii; necesitatea apelării la consultanţă; prezenţa elementelor de risc; dificultăţi de finanţare. Reuşita creării unei întreprinderi particulare rezultă din convergenţa a patru factori: întreprinzătorul, ideea realistă şi coerentă, mijloacele adoptate, competenţa de conducere şi gestiune.

35

Întreprinzătorul trebuie să aibă, prin competenţele sale profesionale şi morale credibilitate în faţa organelor de avizare ca şi a personalului angajat. Ideea realizării întreprinderii trebuie să fie realistă şi bine documentată. De aceea apare necesitatea elaborării unui plan de afaceri, care este un instrument prin care se prezintă sub formă scrisă obiectivele care se doresc a fi realizate, etapele şi resursele necesare pentru realizarea acestor obiective (elaborarea acestuia va fi abordată în vol. II).

3.2. Cumpărarea unei întreprinderi existente
Motivele ce pot determina pe un întreprinzător să cumpere o firmă deja existentă sunt: un preţ mai mic decât cel determinat de crearea prin forţe proprii; efort mai mic pentru intrarea în posesia utilajelor, materialelor şi a relaţiilor pe care întreprinderea le deţinea deja; diminuarea riscului presupus de înfiinţarea unei noi întreprinderi. Cumpărarea unei întreprinderi existente poate prezenta următoarele avantaje: posibilitatea continuării succesului afacerii existente; existenţa unei imagini favorabile deja formate; amplasarea foarte bună a întreprinderii existente; existenţa unui personal deja calificat; finanţarea este mai accesibilă; posibilitatea cumpărării la un preţ mic; existenţa unei singure tranzacţii de vânzare-cumpărare. Cumpărarea unei afaceri poate prezenta şi dezavantaje, precum: preluarea firmei cu un personal slab pregătit şi echipamente uzate (fizic sau moral, supraevaluarea afacerii;

36

reputaţia

proastă,

stocuri

supranormative;

lipsa

vadului

comercial; afacerea nu este profitabilă. Cumpărarea unei întreprinderi existente presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. Definirea clară a obiectivelor cumpărării, pe baza cărora se va efectua evaluarea cercetărilor întreprinse în vederea cumpărării. 2. Cercetarea pieţei produsului sau serviciului ce va constitui obiectul de activitate al întreprinderii. 3. Cercetarea motivelor de vânzarea ale întreprinderii, care pot contraveni intereselor cumpărătorului. 4. Evaluarea întreprinderii, care implică: evaluarea situaţiilor financiare; evaluarea situaţiei bunurilor tangibile şi intangibile; evaluarea relaţiilor de muncă şi a productivităţii. 5. Determinarea valorii firmei constituie etapa cea mai dificilă în cumpărarea uneia faceri şi se bazează pe următoarele principii: a) Principiul evaluării unitare – are în vedere faptul că o întreprindere trebuie evaluată global ca entitate economică. Rezultă astfel că valoarea unei întreprinderi poate fi mai mare sau mai mică decât cea a părţilor componente. De exemplu, o unitate economică care îşi desfăşoară activitatea în spaţii închiriate, cu toate că are un patrimoniu redus, totuşi, cu ajutorul calităţii angajaţilor săi şi a managementului, obţine venituri foarte mari. Într-o astfel de situaţie valoarea firmei depăşeşte valoarea elementelor componente ale patrimoniului, din care s-au scăzut datoriile. b) Principiul referirii la viitor – conform căruia valoarea unei întreprinderi este funcţie de foloasele pe care le poate 37

produce în viitor, luându-se pentru aceasta în considerare următoarele elemente: posibilitatea de creştere sau descreştere a preţurilor de cumpărare; eventuale ieşiri din structura de producţie a unor procese de producţie, considerate neadecvate momentului; posibilitatea modificării regimului fiscal al agenţilor economici (schimbarea bazei de impozitare, introducerea de noi impozite etc). c) Principiul analizei trecutului şi a situaţiei actuale, bazat pe analiza diagnostic a principalelor funcţiuni ale întreprinderii: producţie, comercială, cercetare-dezvoltare, resurse umane şi financiar contabilă. d) Principiul luării în considerare a „aşteptărilor medii” presupune ca la evaluarea dezvoltării viitoare a unei firme să se elimine punctele de vedere optimiste sau pesimiste care nu pot fi fundamentate. În principiu, se va porni de la previziunile medii, scenariile de viitor optimiste sau pesimiste, putând fi folosite pentru evidenţierea şanselor şi a riscurilor. e) Principiul celei mai avantajoase valorificări a patrimoniului existent. de exemplu, dacă întreprinderea deţine un teren în centrul oraşului pentru depozitarea mărfurilor, se va lua în calcul ca această depozitare să se facă într-un spaţiu închiriat aflat la marginea oraşului. Această ipoteză va fi susţinută de calcule de eficienţă. f) Principiul delimitării obiectului evaluării, reprezentat de elementele de patrimoniu deţinute de întreprindere, inclusiv sarcinile care grevează pe ele. g) Principiul esenţialităţii şi rentabilităţii evaluării, are în vedere faptul că evaluatorul trebuie să-şi consacre o parte a timpului său pentru a se ocupa de elementele de planificare ale 38

întreprinderii, ceea ce înseamnă renunţarea la analiza prea amănunţită a situaţiei din trecut. h) Principiul efectuării controlului de plauzibilitatepresupune efectuarea de calcule comparative privind preţul plătit pentru întreprinderea analizată, dar şi pentru întreprinderi asemănătoare. Evaluarea întreprinderii are o funcţie de consiliere, care presupune stabilirea unei valori de decizie a întreprinderii. Valoarea de decizie indică cât ar putea da maximum, un cumpărător pentru o întreprindere (limita superioară de preţ) sau cât trebuie să ceară minimum un vânzător (limita inferioară de preţ).

3.3. Franchising-ul (Franciza)
Franciza reprezintă, de asemenea, o modalitate de a crea o întreprindere mică şi mijlocie. În codul deontologic, al Federaţiei Europene de Franciză, aceasta este definită ca fiind „un sistem de comercializare a produselor şi/sau serviciilor şi/sau tehnologiilor, bazat pe o colaborare strânsă şi continuă între întreprinderi distincte şi independente sub aspect juridic şi financiar, francizorul şi francizaţii săi, în care francizorul acordă francizaţilor săi dreptul şi impune obligaţia de a exploata o întreprindere în conformitate cu conceptul francizorului. Dreptul astfel concedat autorizează şi obligă pe francizat, în schimbul unei contribuţii financiare directe sau indirecte, să utilizeze firme şi/sau marca produselor şi/sau serviciilor savoir faire-ul şi alte drepturi de proprietate intelectuală, susţinut prin aportul continuu de asistenţă 39

comercială şi/sau tehnică în cadrul şi pe durata contractului de franciză scris, încheiat între părţi în acest scop”. Este definiţia care a fost însuşită şi de legiuitorul român. 3.3.1. Tipuri de franciză Corespunzător domeniilor de activitate se disting, acorduri de franciză în domeniul producţiei de bunuri, a distribuţiei de mărfuri şi a prestărilor de servicii, precum şi o formă specială de franciză denumită „master franciză” sau franciză principală. a) Franciza industrială vizează producţia de bunuri. francizatul este autorizat, prin mijlocirea unei licenţe, să fabrice, sub marca francizorului şi cu asistenţa sa tehnică, produsele acestuia. Francizorul acordă consultanţă managerială, pregăteşte personalul, oferă asistenţă tehnică şi comercială, know-how-ul, dreptul de a folosi marca sa, precum şi alte drepturi de proprietate industrială şi intelectuală, se ocupă de publicitate. Pot fi exemplificate acordurile de franciză: Pepsi-Cola, CocaCola, Campari. b) Franciza de distribuţie este un acord în care francizorul este fie un producător care desface produsele sale prin intermediul unui francizat, fie cu un angrosist care revinde produsele sub marca sa unor francizaţi. În cadrul aceste francize, francizorul acordă consultanţă, pregăteşte personalul, oferă francizatului dreptul de a folosi marca sa pentru produsele ce fac obiectul francizei. Pot fi exemplificate francizele de distribuţie: Santal, Veritas, Yves Rocher. c) Franciza de servicii reprezintă acordul prin care francizorul, care stăpâneşte o tehnică specifică de prestare de 40

servicii, autorizează pe francizat să utilizeze această tehnică de prestare a aceluiaşi gen de servicii. Acest tip de franciză este folosit în special de restaurantele fast-food şi în industria hotelieră. Pe plan mondial, acest tip de franciză are o tendinţă de creştere. Pot fi exemplificare: Fast-Foods, Mc. Donald’s, Pizza Hut, Rent a car, Hilton etc. d) Franciza principală (master franchise) este un acord în care întreprinderea francizoare acordă altei persoane, subfrancizor, în schimbul unei compensaţii financiare directe sau indirecte, dreptul de a exploata o franciză în vederea încheierii de contracte de franciză cu terţii francizaţi. 3.3.2. Contractul de franciză Contractul de franciză este documentul prin care se stipulează drepturile şi obligaţiile francizorului şi francizatului. Obligaţiile francizorului Francizorul este comerciantul care: este titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, drepturi care trebuie să fie exercitate pe o durată cel puţin egală cu durata contractului de franciză; conferă dreptul de a exploata ori a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; asigură beneficiarului o pregătire iniţială pentru exploatarea mărcii înregistrate; utilizează personal şi mijloace financiare pentru promovarea mărcii sale, cercetării şi inovaţiei, asigurând dezvoltarea şi viabilitatea produsului; 41

-

acţionează ca o firmă „mamă”, fiind în permanenţă interesată de activitatea comercială a beneficiarului.

Francizorul – titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate – trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să deţină şi să exploateze o activitate comercială, pe o anumită perioadă, anterior lansării reţelei în franciză; să fie, legal, titularul drepturilor de proprietate intelectuală sau industrială, după caz; să asigure beneficiarilor pregătire iniţială de specialitate, precum şi asistenţă comercială, tehnică, juridică şi financiară permanentă şi consistentă, pe toată durata raporturilor contractuale; produsul sau serviciul propus trebuie să prezinte o anumită originalitate, cu posibilităţi de atracţie pe piaţă; să asigure asistenţă variată, începând de la organizare şi formare până la normele sau caracteristicile produselor, tehnologiilor sau serviciilor, metodele şi tehnicile de comercializare a acestora etc. Asistenţa francizorului se poate extinde la însăşi conceperea reţelei de distribuţie; să modernizeze permanent produsele şi tehnologiile sau serviciile furnizate beneficiarului. Francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului informaţii despre: experienţa dobândită şi transferabilă; condiţiile financiare ale contractorului. În condiţiile financiare ale contractului se stipulează date privitoare la: redevenţa iniţială (taxa de intrare în reţea), 42

redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei obligaţiilor contractuale de cumpărare. Redevenţa reprezintă remunerarea serviciilor prestate de francizor, constituind sursa cea mai semnificativă a veniturilor francizorului. Obligaţiile francizatului Francizatul este persoana juridică sau fizică, selecţionată pe baze competitive de francizor, care aderă la reţeaua de franciză. Francizatul trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să dezvolte reţeaua de franciză şi reputaţia acesteia; să furnizeze francizorului orice informaţie necesară în procesul de analiză a performanţelor şi situaţiei financiare legate de gestiunea francizei; să păstreze secretele legate de know-how-ul primit atât pe perioada contractului, cât şi după expirarea acestuia; să comercializeze produsele preluate, respectând în totalitate condiţiile contractuale, dacă s-au prevăzut în contract, ca: aprovizionarea cu diferite bunuri de la francizor, păstrarea de standard al calităţii produselor preluate de francizat etc. Contractul de franciză trebuie să cuprindă, deci, clauze privind: drepturile şi obligaţiile părţilor; obiectul contractului, condiţiile financiare; durata contractului; condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere; eventualele riscuri în nerealizarea prevederilor contractuale, generate de anumite stări 43

ale ambelor părţi; modul şi termenele la care să se efectueze decontarea (din practica mondială în domeniul francizei, rezultă că redevenţa este stabilită în procente sau într-o cotă fixă de 5% din valoarea desfacerilor firmei francizatului); stabilirea cheltuielilor de publicitate (calculate, de regulă, ca procent din vânzările nete); modul în care se asigură service-ul; precizări privind programul de lucru, personalul, înfăţişarea clădirii, echipamentele şi modul lor de întreţinere, modul de ţinere a evidenţei contabile, modul de rezolvare a litigiilor. Având aceste elemente înscrise în contractul de franciză, francizorul poate controla, pe parcursul derulării acestuia, modul cum se respectă toate elementele constitutive ale mărcii pe care o reprezintă. 3.3.3. Evaluarea francizei S-a constatat că rata de succes a întreprinderilor create prin sistemul de franciză este mai mare decât în cazul altor întreprinderi mici nou create. Astfel, conform unui studiu efectuat în SUA, numai 5 – 8 % dintre afacerile în sistem franciză falimentează în timpul primilor doi ani de activitate, în timp ce aproximativ 54% din nou createle mici întreprinderi dispar de pe piaţă în decursul primilor doi ani de la începerea afacerii. Franciza nu poate fi asimilată cu alte forme de distribuţie cu care este adesea comparată.2 Astfel: franciza nu poate fi confundată cu clasica revânzare. În cadrul francizei, francizorul are rolul unui creator
2 Lehnisch J.P. – Création d’entreprise. Les clés du succes, Les Edition d’Organisation, Paris, 1990, pag. 97.

44

de întreprindere. Un vânzător îşi propune doar să-şi vândă produsele francizorului, francizatul se comportă ca un adevărat şef de întreprindere; francizatul nu poate fi considerat nici ca o sucursală. Sucursala sunt întreprinderi juridice legate de întreprinderea mamă şi care, în general, sunt conduse de un administrator. Personalul sucursalei aparţine sediului al cărei salariat este. O astfel de dependenţă nu există în franciză. Francizatul nu este salariatul francizorului. Francizatul este un adevărat şef de întreprindere, legat printr-un contract de un alt responsabil de întreprindere, care este francizorul. francizatul nu este un concesionar. Contractul de concesiune, deşi apropiat de cel de franciză, diferă substanţial de acesta. Trei elemente definesc statutul de concesionar: angajamentul furnizării de produse; licenţă de marcă acordată în schimbul unor obligaţii; o zonă geografică protejată pentru afacerea respectivă. Statutul francizei cuprinde, de asemenea, aceste trei elemente. Dar există un element fundamental care se adaugă sistemului de concesiune: cheile reuşitei sunt oferite de francizor. Acesta a testat modelul de exploatare şi vinde francizatului reţeta reuşitei. Concesionarul nu beneficiază de această ofertă de formare şi transmitere a cunoştinţelor. Alegerea francizei ca modalitate de creare a unei întreprinderi se face pe baza evaluării avantajelor şi dezavantajelor acesteia. 45

Avantajele francizei O afacere în sistem de franciză oferă următoarele avantaje: • • • • Francizatul beneficiază de puterea de atracţie pe care Franciza foloseşte un concept verificat, care şi-a Francizorul oferă instruire, asistenţă managerială şi Francizorul oferă francizatului sprijin financiar, astfel o exercită o marcă sau o firmă cunoscută. dovedit viabilitatea. tehnică francizatului. încât acesta din urmă poate deschide afacerea cu un capital relativ redus. • how-ul • • etape: a) pregătire iniţială – în cadrul căreia sunt prezentate metodele şi tehnicile folosite pentru desfăşurarea cu succes a afacerii, precum şi elemente privind conducerea şi controlul stocurilor şi a evidenţei contabile; b) • pregătire iniţială – ce constă în reciclarea periodică a personalului. Realizare de campanii publicitare şi reclamă cu costuri mai reduse şi impact mai mare. În general, spaţiile de 46 Francizatul beneficiază de acces la tehnologia, knowşi programele de cercetare şi dezvoltare ale

francizorului. Francizorul impune standarde de calitate superioare, Francizorul oferă pregătire în domeniu, care are două recunoscute de clienţi.

reclamă comercială în mass media sunt achiziţionate, în mare parte, de firme puternice, interesate şi în dezvoltarea de reţele de franciză. Dezavantajele francizei Franciza, pe lângă avantaje, prezintă şi următoarele dezavantaje: • Chiar dacă francizatul este şef al afacerii sale, independenţa sa este, totuşi, limitată3. El trebuie să aplice strategia francizorului, să respecte regulile de producţie, distribuţie ori de prestare a serviciilor impuse de francizor, să urmeze politica de apărare a mărcii, chiar dacă aceasta nu-i convine, să urmeze regulile francizorului, chiar dacă ele nu sunt adaptate exigenţelor locale. Există totuşi excepţii de la această regulă. • • Dacă francizatul doreşte să vândă franciza, el nu o Taxele pe care trebuie să le plătească francizatul poate face decât cu acordul francizorului. francizorului se vor reflecta şi în preţurile produselor şi/sau serviciilor sale. • • elemente: o costul iniţial – constă în redevenţa de intrare la care se adaugă costul dotărilor tehnice; Francizatul este implicat într-o afacere cu durată Costul, de multe ori, ridicat al francizei, are două limitată şi prin aceasta nesigură.

3 Roş V. – Franciza sau cum să faci bani pe reuşita altuia, Ed. Rentrop & Straton, Bucureşti, 1999, pag. 19.

47

o costul anual – apare dintr-o taxă anuală a cărei mărime poate fiu între 1 – 15 % din profit. Rata ridicată de succes pe care o au întreprinderile create în sistemul de franciză, îi determină pe francizaţi să înfrunte aceste dificultăţi. Studiu de caz4 Ne gândim îndeobşte la Mc Donald’s ca la o companie 100% americană, ba chiar unul dintre simbolurile SUA, ale „visului american”. Veţi fi poate surprinşi să aflaţi că „regele francizaţilor Mc Donald’s se numeşte Fujito şi că el nu obişnuieşte să mănânce hamburgeri”! Den Fujito este un tip deosebit (chiar bizar pentru unii!). Ignorând multe din obiceiurile şi prejudecăţile companiei sau ţării sale, Fujito a făcut din Mc Donald’s cea mai mare afacere tip „fast-food” din Japonia şi a schimbat multe din vechile principii ale franchisingului. După ce a terminat Universitatea din Tokyo, Den Fujito şi-a deschis propria companie comercială de import-export, deoarece îşi dorise dintotdeauna să devină întreprinzător, să aibă propria afacere. Mc Donald’s a sosit în Japonia în 1970, căutând un partener local cu care să creeze un Mc Donald’s japonez. Den Fujito li s-a părut a fi omul potrivit. Deşi nu foarte bogat, Fujito era un întreprinzător abil, dornic de a se devota în întregime noii afaceri.

4 Alionescu C.C. – Franchising-ul, în „Tribuna Economică, nr. 36/1997, pag. 67.

48

Mc Donald’s i-a recomandat să deschidă primul restaurant în suburbii unde se găsesc majoritatea fast-food-urilor în SUA. Fujito avea însă alte idei: el credea că tinerii japonezi ce locuiesc în oraşe, influenţaţi de cultura americană, vor deveni mai repede şi mai uşor clienţii săi. El a presupus că mai vârstnicii şi tradiţionaliştii locuitori ai suburbiilor vor renunţa mai greu la peştele şi orezul japonez pentru hamburgerul venit de peste Ocean. Aşa că Den a deschis primul Mc Donald’s japonez întrun mare supermarket din Tokyo, cheltuind puţin pentru publicitate şi într-un an a doborât recordul de vânzări/ zi/ restaurant al companiei Mc Donald’s: 14.000 $. Mc Donald’s a învăţat „lecţia Fujito” şi de atunci a deschis multe restaurante în centrul oraşelor, în funcţie de condiţiile locale din fiecare ţară. Subiecte pentru dezbatere: Care sunt, în general, condiţiile impuse prin franciza Mc Donald’s)? Cum comentaţi abaterea de la aceste condiţii realizate în Japonia? Test orientativ pentru francizaţi Profilul dumneavoastră de antreprenor: 225 – 275 antreprenor prosper 190 – 224 antreprenor 175 – 189 antreprenor începător 160 – 174 antreprenor ucenic 145 – 159 antreprenor teoretician sub 145 lipsit de talent. 49

1. Aţi fost vreodată concediat fie şi temporar? a. Da, de mai multe ori. b. Da, o singură dată. c. Nu. 2. Singurul element de care aveţi nevoie pentru a demara o afacere este: a. Bani. b. Clienţi. c. O idee sau un produs. d. Motivaţie şi muncă asiduă. 3. Sunteţi copilul ……… în familie? a. Cel mai mare. b. Mijlociu. c. Cel mai tânăr. d. Alt răspuns. 4. Ce tip de autoturism v-ar plăcea să conduceţi? a. Oldsmobile. b. Chevrolet. c. Cadillac. d. Mercedes. e. BMW. 5. Câte afaceri aţi făcut înaintea vârstei de 20 de ani? a. Numeroase. b. Câteva. c. Nici una. 6. Nu vă place să discutaţi despre: a. Probleme privind salariaţii. b. Semnarea conturilor de cheltuieli. 50

c. Noi practici de management. d. Viitorul afacerilor. 7. Cum vă estimaţi aptitudinile organizatorice? a. Sunteţi super-organizat. b. Reuşiţi să rezolvaţi toate problemele. c. Depuneţi oarecare efort în rezolvarea problemelor. d. Secretara vă rezolvă toate. 8. Sunteţi: a. Căsătorit. b. Divorţat. c. Necăsătorit. 9. Cât concediu aţi mai avut în ultimele 12 luni? a. Mai puţin de o săptămână. b. Aproape două săptămâni. c. Mai mult de două săptămâni. 10. De ce doriţi să începeţi o afacere proprie? a. Pentru a face bani. b. Pentru a fi propriul dvs. stăpân. c. Pentru a deveni celebru. d. Ca un mod de a vă cheltui energia suplimentară. 11. Aveţi tendinţa să acceptaţi uşor: a. Idei despre produse noi. b. Salariaţi noi. c. Idei noi de producţie. d. Planuri financiare noi. e. Toate cele de mai sus. 12. Câte ore pe săptămână acordaţi activităţilor sportive? 51

a. 0 – 3 b. 4 – 6 c. 7 – 9 d. peste 9. 13. Care este vârsta dumneavoastră actuală? a. 21 – 30 b. 31 – 40 c. 41 – 50 d. 51 sau peste. 14. Dacă aţi avea de ales între profesiile de mai jos, aţi alege: a. Tenisman profesionist. b. Comerciant. c. Profesor. 15. Unde lucrează părinţii dumneavoastră? a. Mama şi tata au fost patroni toată viaţa lor. b. Mama şi tata au fost patroni o parte a vieţii lor. c. Mama (sau tata) a fost cea mai mare parte din viaţa sa patron. d. Mama (sau tata) a fost o scurtă perioadă din viaţa sa patron. e. Nici mama, nici tata nu au fost niciodată patroni. 16. Sunteţi membru al uneia din organizaţiile de mai jos: a. Grupare politică. b. Organizaţie locală, civică. c. Organizaţie culturală. d. Club particular. 52

e. Nici una dintre ele. 17. Dacă aţi avea de ales între a lucra cu un partener care să vă fie un prieten apropiat sau a lucra cu o persoană străină care să fie expert în specialitatea dvs., aţi alege: a. Prietenul apropiat. b. Expertul. 18. Relaţia dvs. faţă de părintele care aducea cel mai mare venit în familie a fost: a. Pozitivă. b. Negativă. c. Neutră. 19. Vă place să fiţi înconjurat de lume când: a. Aveţi ceva planificat. b. Puteţi face ceva deosebit. c. Chiar când nu aveţi nimic de făcut. 20. Câte locuri de muncă diferite aţi avut? a. 1 – 2 b. 3 – 4 c. 5 sau mai multe. 21. Definirea exactă a celor răspunzători în cazul luării unei decizii importante este de natură să faciliteze activitatea. a. Da. b. Da, cu unele rezerve. c. Nu. 22. Cel mai înalt nivel de cultură pe care-l posedaţi este: a. Liceu. b. Bacalaureat. c. Facultate. d. Postuniversitar. 53

e. Doctor în ştiinţe. 23. Pe ce treaptă v-aţi situat în cadrul facultăţii? a. În fruntea primei treimi. b. Mijlocie. c. În ultima treime. 24. Activitatea dvs. a fost: a. Iniţial în afaceri mărunte (sub 100 de salariaţi). b. Iniţial în afaceri medii (100 – 500 salariaţi). c. Iniţial în afaceri de anvergură (peste 500 de salariaţi). 25. Când participaţi la o competiţie sportivă vă preocupă: a. Cât de bine jucaţi. b. Câştigarea sau pierderea partidei. c. Ambele de mai sus. d. Nici una din cele de mai sus. RĂSPUNSURI (întrebare/variantă/punctaj) 1. A – 10 2. A – 0 3. A – 15 4. A – 0 5. A – 10 B–7 B – 10 B – 10 B–0 B–7 C–0 C–0 C–0 C–5 C–0 D–0 D–0 D – 10 E–7 6. A – 8 7. A – 15 8. A – 10 9. A – 10 10. A – 10 B – 10 B–5 B–2 B–5 B – 15 C–0 C–2 C–2 C–0 C–0 D–0 D–0 D–0 11. A – 5 12. A – 10 13. A – 8 14. A – 3 15. A – 10 B–5 B – 15 B – 10 B – 10 B–5 C–5 C–0 C–5 C – 10 C–5 D–5 D–0 D–2 D–2 E – 15 E–0 54

16. A – 0 17. A – 0 18. A – 10 19. A – 3 20. A – 0 B–3 B – 10 B – 10 B–3 B–3 C–0 C–5 C – 10 C – 10 D–0 E – 10 21. A – 10 22. A – 2 23. A – 3 24. A – 10 25. A – 8 B–2 B–3 B – 10 B–5 B – 10 C – 15 C–0 C – 10 C–2 C–0 D–8 D–0 Sursa: Franchising: The Inside Story, John E. Kinch, TriMark Publishing Co, SUA (publicat în „Franchising” – Voiculescu D., Ed. „Intact”, 1992, pag. 87-93).

Rezumat
IMM-urile pot fi create prin următoarele procedee: prin forţe proprii; prin cumpărarea unei întreprinderi existente; prin franciză. Fiecare dintre aceste metode are la bază motivaţii dependente de situaţia întreprinzătorului respectiv. Cea care beneficiază de avantajul existenţei unei reputaţii, o constituie franciza. În funcţie de domeniul de activitate în care se acţionează, franciza poate fi: franciză industrială, franciză de distribuţie, franciză de servicii şi franciză principală. Obligaţiile şi drepturile celor două părţi participante în afacere (francizorul şi francizatul) sunt stipulate prin contractul de franciză. Nu trebuie confundată franciza cu clasica revânzare, cu o sucursală, cu un concesionar.

55

Chestionar
1. Care sunt motivele pentru care un întreprinzător ar apela la varianta de creare prin forţe proprii a unui IMM? 2. Care sunt avantajele cumpărării unei întreprinderi existente? 3. Care sunt dezavantajele cumpărării unei întreprinderi existente? 4. Care sunt etapele necesare a fi parcurse pentru cumpărarea unei întreprinderi existente? 5. Care sunt principiile ce guvernează determinarea valorii unei firme? 6. Ce este franciza? 7. Ce tipuri de franciză cunoaşteţi? 8. Ce obligaţii are francizorul faţă de francizat? 9. Ce obligaţii are francizatul faţă de francizor? 10. Ce deosebeşte franciza de clasica revânzare? 11. Ce deosebire poate exista între francizat şi sucursală? 12. Ce concesionar? 13. Ce avantaje prezintă franciza? 14. Ce dezavantaje prezintă franciza? deosebire poate exista între francizat şi

56

Tema 4 Evaluarea oportunităţilor de afaceri
Obiective Cursanţii studiind această temă vor fi capabili: să identifice elementele definitorii ale oportunităţii de afaceri; să distingă principalele categorii de piaţă; să definească categoriile de produse noi, în funcţie de noutatea pe care o prezintă pentru întreprindere şi pentru piaţă; să distingă între inovare şi inovaţie; să explice noţiunea „transferul de tehnologie”; să interpreteze modelul lui Porter; să demonstreze tehnica elaborării unui studiu de fezabilitate; să demonstreze că poate aplica practic cele două metode de evaluare a întreprinderii prezentate în curs; să arate motivele pentru care se procedează la evaluarea unei întreprinderi.

4.1. Elementele definitorii ale oportunităţii afacerii
Oportunitatea unei afaceri este determinată de

următoarele elemente: piaţa, produsul nou, inovarea, transferul de tehnologie, marketingul, logistică şi finanţele.

57

A. Piaţa Ansamblul „clienţilor finali” ai unei pieţe este eterogen şi de aceea se impune o deosebită atenţie în urmărirea diferitelor categorii ale acesteia (figura 2).

Figura 2. Diferitele categorii de piaţă (Sursa: J.P. Schmitt: Manual d’organisation de l’entreprise, Paris, 1994) Th. Levitt (citat în aceeaşi sursă), referindu-se la importanţa abordării adecvate a diferitelor categorii de piaţă, observă că este necesar a se ţine seama de cinci aspecte evidente şi anume: „• Consumatorul este schimbător. Loialitatea acestui pentru un produs sau o firmă nu există, comportamentul acestuia fiind generat de căutarea obţinerii unor avantaje maxime (cantitative, calitative sau de preţ) pentru veniturile de care dispune; • Multe întreprinderi noi dispar pentru că nu stăpânesc succesul lor sau pentru că nu înţeleg piaţa; 58

Ceea ce este dificil, pentru orice firmă, este

menţinerea creşterii şi reînnoirea ofertei sale în faţa concurenţei şi a cererii schimbătoare a consumatorilor. • Concurenţii obţin, uneori avantaje din erorile comise de alte firme şi propun o ofertă mai bine adaptată nevoilor reale ale pieţei, exprimate de către clienţii finali; • Să nu se uite niciodată că nimeni nu este mai inteligent decât piaţa, deci să nu se încerce a o schimba, ci mai curând a o urmări.” B. Produsul nou Afacerea cu un produs nou este concepută de Derek Abell5 ca o matrice tridimensională (figura 3) cuprinzând grupele de clienţi deservite, funcţiile asigurate pentru clienţi şi tehnologia utilizată.

Figura 3. Definirea afacerii cu produsul nou (Sursa: Derek F. Abell, 1980) Produsul nou pune întreprinderii două probleme: pe termen lung, în strategie, pentru a determina partea resurselor consacrate inovării;
5 Derek F. Abell – Defining the Business: The Starting Point of Strategic Planning, Prentice Hall, Englewood Clifs, N.J. 1980, pag. 32.

59

-

pe termen mediu, în operaţional, pentru a lansa în mod eficace produsele noi.

Cu cât un întreprinzător este mai capabil să valorifice potenţialul creativ existent, cu atât mai rapidă va fi dezvoltarea de produse noi. Un produs poate fi considerat nou de către: întreprinderea producătoare, atunci când îi solicită eforturi speciale de organizare în vederea asimilării în producţie şi comercializării; piaţă atunci când prezintă trăsături inedite, deosebite de ceea ce a existat înainte, acoperă nevoi nesatisfăcute încă până în momentul apariţiei lui şi provoacă mutaţii, mai mult sau mai puţin profunde, în modelul de consum al celui care în va achiziţiona sau folosi. În studiul lui Booz Allen & Hamilton Inc.6 considerat de referinţă în literatura de specialitate, se disting şase clase distincte de produse noi (figura 4).

Figura 4. Categorii de produse noi (Sursa: Booz, Allen & Hamilton, 1982)
6 Booz, Allen & Hamilton, Inc., New Product Management for the 1980s, New York, 1982, pag. 8 – 10.

60

Produsele noi în lume –sunt primele fabricate şi comercializate în categoria lor, ca rezultat al inovării de tip discontinuu şi revoluţionare, prin amploarea schimbărilor pe care le antrenează atât la nivelul firmei ce le lansează, cât şi al pieţei. Noile linii de produse – nu reprezintă un inedit absolut pentru piaţă, dar sunt noi pentru firma care le asimilează. În acest caz, ea intră pentru prima dată pe o piaţă a produsului deja constituită. Adiţionările la liniile de produs existente (extensii de linii constituie articole noi pentru firmă, dar făcând parte dintr-o linie de produs pe care ea o deţine deja. Pentru piaţă, ele pot însemna versiuni cu un anumit grad de noutate. Perfecţionările şi revizuirile conţin înlocuiri ale unor modele existente în linia de produs a întreprinderii; oferind performanţe ameliorate şi valoare superioară produselor vechi. Constituie concretizări ale preocupărilor întreprinderii de a răspunde schimbărilor în cerinţele clienţilor sau ameninţărilor din partea concurenţei. Repoziţionările sunt aplicaţii noi ale unor produse existente, implicând ţintuirea către noi segmente de consumatori sau alte utilizării. Reducerile de cost conţin produse cu cel mai scăzut nivel de noutate, concepute să le înlocuiască pe cele deja existente în liniile întreprinderii, datorită unor costuri mai joase în raport în raport cu beneficiile şi performanţele similare. Reiese clar că una din armele competitivităţii este rapiditatea de punere pe piaţă de produse noi. 61

C. Inovarea Într-o întreprindere, inovarea reprezintă procesul pe care un produs nou îl străbate din momentul în care este sesizată necesitatea existenţei şi până la difuzarea lui pe piaţă, însoţită de urmărirea comportării în consum, în timp ce inovaţia desemnează produsul nou ca materializare a eforturilor de inovare.7 Cel puţin trei cauze fac inovaţia necesară şi anume: rapiditatea evoluţiei tehnologiilor produselor şi a pieţelor; intensitatea concurenţei internaţionale; transferurile internaţionale de tehnologie. D. Transferul de tehnologie Transferul de tehnologie are ca scop realizarea de activităţi şi crearea de produse competitive, care să ofere, pe deo parte, satisfacţia ridicată în consum, iar pe de altă parte, economii maxime în exploatare. Transferul de tehnologie nu trebuie realizat oricum, deciziile în acest sens, trebuind să fie rodul unor minuţioase analize tehnico-economice, cu luarea în considerare a tuturor factorilor interni şi externi. Achiziţionarea unor tehnologii care nu valorifică superior factorii naţionali productivi, bazate pe importurile de materii prime, materiale etc, cu desfacere asigurată doar pe piaţa internă, pot produce scurgeri de venit. Integrarea IMM-urilor în comerţul internaţional, face ca cooperarea economică şi transferul de tehnologie să reprezinte

7

Boier R. – Inovaţie şi succes, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1997.

62

cele mai viabile soluţii pentru atragerea de tehnologii de vârf, licenţe, maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente performante, care generalizează progresul tehnic, unul din cei mai importanţi factori de creştere economică. Principalele avantaje oferite de aceste două practici sunt: atragerea tehnologiilor de ultimă generaţie; însuşirea experienţei acumulate de firmele competitive; perfecţionarea proceselor de management şi marketing; valorificarea optimă a capacităţilor de producţie şi a resurselor de care dispun întreprinderile. E. Marketingul Demersul principalele: căutarea de riscuri; dezvoltarea unei strategii produs/piaţă prin alegerea de ţinte – segmente de piaţă – pentru care se defineşte o politică de marketing a produselor şi poziţionarea produselor; stabilirea unei relaţii cu piaţa, adică definirea marketingului-mix în mediul pieţei, cultural etc; stăpânirea relaţiei cu piaţa prin control, diagnostic şi feed-back. Un element important îl constituie atractivitatea unei activităţi Porter consideră că nivelul acestei atractivităţi derivă din acţiunea combinată a cinci forţe, reunite în cadrul modelului ce-i poartă numele (figura 5): intensitatea rivalităţii existente, 63 ocaziilor favorabile de piaţă, adică maximum de câştiguri sau de penetrare cu minimum de marketing cuprinde patru activităţi

ameninţată din partea noilor concurenţi, pericolul produselor, cât şi cea a clienţilor.

Figura 5. Modelul forţelor care generează atractivitatea unei activităţi (Sursa: M. Porter, 1985) 64

Selecţia unei ţinte de piaţă va lua în considerare relaţia dintre compatibilitatea între atractivitatea segmentului şi forţa întreprinderii de a-l deservi. F. Logistica În epoca contemporană de tehnologie avansată adevărata problemă a gestiunii producţiei nu mai constă atât în transformarea materiei, cât, mai ales, a o face să circule. Misiunea cotidiană a funcţiunii logistică constă în optimizarea raportului valoare adăugată/cost al tuturor fluxurilor materiale ale întreprinderii. Misiunea pe termen lung a funcţiunii logistică constă în organizarea fluxurilor materiale, a stocării, manipulării şi transportului astfel încât întreprinderea să aibă în orice moment capacitatea de adoptare la cerinţele impuse de schimbare. G. Finanţele Necesitatea unui amplasament şi a deţinerii unor stocuri, determină ca la înfiinţarea unei afaceri să fie nevoie de finanţare. Există două surse de obţinere a fondurilor necesare: finanţarea proprie şi împrumuturile. Împrumuturile pot fi acordate de bănci, societăţi de finanţare, societăţi de asigurare, programe internaţionale etc.

4.2. Evaluarea oportunităţii unei afaceri
Evaluarea oportunităţii unei afaceri se face prin elaborarea unui studiu de fezabilitate.

65

Studiul de fezabilitate se deosebeşte de planul de afaceri, care este mai detaliat şi cere mai mult timp pentru elaborarea lui. Pentru că, în cele din urmă, nu toate planurile sunt finanţate, se recomandă elaborarea unei întâi a unui studiu de fezabilitate. Dacă rezultatul acestuia este favorabil se poate întocmi apoi planul de afaceri. Întocmirea studiului de fezabilitate necesită parcurgerea mai multor etape, descrise în cele ce urmează. 1. Descrierea generală a afacerii, precizând produsele care se vor vinde, clienţii principali, motivele pentru care clienţii ar cumpăra produsul/serviciul respectiv. 2. Descrierea produselor sau serviciilor, se face din două puncte de vedere: a) precizarea stadiului în care se află produsul idee, prototip, licenţă, comercializare. Sunt necesare opinii ale specialiştilor şi consumatorilor; b) puncte tari şi slabe – stabilesc cu multă obiectivitate: • • • • atuurile produsului (patentate sau secrete comerciale); avantajele competitive determinate de caracteristicile posibilităţi de uzură morală; costuri relativ mari. tehnico-funcţionale şi de comportamentele mentenabile;

3. Fezabilitatea de marketing presupune obţinerea unor informaţii despre potenţialul pieţei produsului/serviciului, evaluarea concurenţei şi a procedurilor specifice pieţei:

66

Fezabilitatea pieţei trebuie să abordeze următoarele aspecte: a) mărimea şi tendinţele pieţei prin precizarea volumului cererii şi al ofertei pentru produsul respectiv în prezent şi estimativ pentru viitor; b) evaluarea concurenţei cuprinde date ce privesc: • • descoperirea concurenţei din domeniul afacerii; evaluarea puterii concurenţilor: cantitatea şi calitatea

mărfurilor desfăcute de aceştia, patente, licenţe şi exclusivităţi deţinute unde îşi distribuie produsele, tehnologii folosite, modul de promovare a afacerii; • • obiectivele concurenţei: maximizarea profitului, punctele tari şi slabe ale concurenţei. Punctele slabe creşterea vânzărilor; ale concurenţei pot fi transformate în puncte tari de către cei ce elaborează studiul de fezabilitate. c) cota de piaţă, calculată ca procent din vânzări, va fi estimată pe primii trei ani; d) tacticile de marketing utilizate: vânzări directe sau prin intermediari, tehnici promoţionale şi preţuri utilizate. 4. Fezabilitate tehnică va face referire la: echipamente şi materiale necesare, legătura de furnizori, spaţiile de producţie necesare, tehnologii utilizate. 5. Fezabilitatea factorului uman este reflectată de pregătirea şi experienţa fondatorilor firmei, responsabilităţile personalului firmei şi relaţii organizaţionale. 67

6.

Fezabilitatea

financiară

constă

în

estimarea

fondurilor necesare pentru realizarea afacerii. Colateral, se analizează cheltuielile, veniturile, profitul, pragul de rentabilitate precum şi situaţia activelor, a obligaţiilor şi a capitalului propriu. 7. Riscurile afaceri sunt reprezentate de factori negativi, precum: piaţă foarte mică, preţuri defavorizante practicate de concurenţă, lipsa controlului producţiei, lipsa mijloacelor de control etc. Un studiu de fezabilitate bun, reprezintă un prim pas spre succes.

4.3. Evaluarea financiară a IMM-urilor
Evaluarea financiară a unei firme este influenţată de situaţia sa concurenţială, de calitatea produselor/serviciilor oferite pieţei, de competenţa personalului, precum şi de managementul firmei respective. De evoluţia financiară a firmei se impune a ţine seama în cazul cumpărării sau asocierii cu o altă firmă. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii, cele mai utilizate metode sunt: metoda baremurilor, metoda capitalului combinat cu profitul etc. Aplicarea metodei baremurilor porneşte de la premisa că pentru întreprinderile mici ce activează în domeniul prestărilor de servicii şi comerţului (marea majoritate), elementul pe care se poate baza, cel mai real valoarea, este cifra de afaceri. Metoda constă în determinarea mediei pe ultimii trei ani a cifrei de afaceri – valori actualizate la nivelul de preţuri de la 68

data evaluării – şi amplificarea acestei valori cu un coeficient k, ce depinde de activitatea specifică desfăşurată. Pentru anumite domenii de activitate, coeficienţii de barem sunt aferente profitului net mediu sau încasărilor zilnice realizate. Valoarea firmei va fi: VF = k × CA k – ia valori între 1,5 şi 5 pe baza diagnosticului evaluatorului şi CA cifra de afaceri sau: VF = k × încasări zilnice Metoda capitalului combinat cu profitul porneşte de la premisa că valoarea totală a întreprinderii conţine o componentă patrimonială, ca expresie a capitalului propriu existent la un moment dat la nivelul societăţii, la care se adaugă existenţa şi influenţa elementelor intangibile cuantificate în valoarea de good-will (supravaloare). VF = (ANC) + GW unde: ANC = activul net corectat (actualizat) GW = good-will-ul
1 ⎡ 1 ⎤ GW = SP × ⎢1 − ⎥ i ⎣ (1 − i )t ⎦

unde: SP = supraprofitul rezultat ca diferenţă între profitul real Pr obţinut de firmă şi profitul sperat Ps de antreprenor, cu care el doreşte să acopere dobânda la bancă asupra capitalului investit 69

(D) la care să se adauge remunerarea muncii pe care o prestează (A). Exemplu: Se cunosc următoarele date: Capitalul propriu al unei întreprinderi este de 60.000 unităţi monetare (u.m.). Profitul real (Pr) înregistrat de firmă este de 10000 u.m. Dobânda la bancă asupra capitalului investit (D) este de 4500 u.m., iar remunerarea muncii prestate de antreprenor (A) este de 2500 u.m. Să se afle valoarea totală a întreprinderii, cunoscând că rata de actualizare, i = 15%. Actualizare este făcută pentru o perioadă n = 3 ani. Rezolvare: Vî = CP + GW
1 ⎡ 1 ⎤ GW = SP × ⎢1 − ⎥ i ⎣ (1 − i )t ⎦

Profitul sperat (Ps) = D + A = 4500 + 2500 = 7000 u.m. Supraprofitul = Pr – Ps = 10000 – 7000 = 3000 u.m.
GW = 3000 ⎤ 1 ⎡ 1 = × ⎢1 − 3⎥ 0,15 ⎣ (1 − 0,15) ⎦

= 3000 × 2,283 = 6850 u.m.

Vî = 60000 + 6850 = 66850 u.m.

4.4. Alte motive pentru evaluarea întreprinderilor
Evaluarea întreprinderilor se face nu numai pentru a stabili preţul de vânzare – cumpărare al unei întreprinderi, ci şi din următoarele motive8: fuziunea întreprinderilor; divizarea
8

Caiete de Management, nr. 86/2002, pag. 18.

70

întreprinderilor; mărirea capitalului social/înfiinţare prin aport în natură; emisiunea de acţiuni; evaluarea întreprinderii proprii. Fuziunea întreprinderilor se face prin absorbţia unei societăţi de către alta sau prin contopirea a două sau mai multe societăţi comerciale, pentru a forma o societate. La fuzionare trebuie stabilit în ce măsură proprietarii întreprinderilor implicate participă la capitalul întreprinderii rezultatele din fuzionare. Stabilirea cotei de participare se bazează pe valorile întreprinderilor care fuzionează. Fuzionarea este profitabilă dacă noile rezultate din fuziune le depăşesc pe cele anterioare. Acest lucru este posibil când se realizează efecte pozitive de cooperare. Contribuţia întreprinderilor care fuzionează, la efectul de cooperare poate fi foarte importantă prin valoarea rezultată ca urmare a acestui proces. Dacă în fuzionare sunt implicate întreprinderi la care acelaşi proprietar deţine participări, problema valorii nu are relevanţă. Valoarea devine relevantă dacă întreprinderile care fuzionează au asociaţi diferiţi. Divizarea întreprinderilor Divizarea rezultă din împărţirea întregului patrimoniu al unei societăţi care-şi încetează activitatea, între două sau mai multe societăţi existente sau care se înfiinţează prin acest mod. Dacă la divizarea de întreprinderi mari în mai multe entităţi economice independente, terţii în calitate de deţinători de 71

participaţii sunt proprietari, atunci pentru menţinerea drepturilor de proprietate, este necesară evaluarea întreprinderii. Mărirea capitalului social/înfiinţarea prin aport în natură Dacă o întreprindere este folosită ca aport în natură pentru mărirea capitalului social al unei societăţi, atunci trebuie stabilit câte acţiuni se emit ca urmare a respectivului aport în natură. Acest lucru se realizează şi prin evaluarea aportului în natură şi al societăţii primitoare. În ipoteza că la înfiinţarea unei societăţi, pe lângă bani ori aport în natură, se aduce şi o întreprindere, aceasta va trebui evaluată, pentru a stabili corect noile drepturi de proprietate. Emisiunea de acţiuni. Cotarea la bursă. În acest caz este vorba de vinderea unor acţiuni în cantităţi mari, de către terţi privaţi. Premise pentru cotarea la bursă este dovada capacităţii productive a întreprinderii în cauză, în condiţiile competiţiei de piaţă. Baza stabilirii cursului de emisiune o reprezintă evaluarea întreprinderii. Evaluarea întreprinderii proprii sau a unor elemente (active) strategice din aceasta. O asemenea evaluare se face tot în vederea luării unei decizii, fără ca prin aceasta să se schimbe relaţiile de proprietate. Motive pentru asemenea evaluări le-ar putea constitui: compararea diferitelor concepte strategice cu cel actual; 72

-

stabilirea valorii efectelor de sinergie în propria întreprindere întreprinderi; în cazul cumpărării unei alte

-

intenţia de înfiinţare a unui joint-venture.

Valoarea economică a unei întreprinderi poate fi apreciată în funcţie de strategiile luate în calcul. Strategiile de afaceri se apreciază în funcţie de rentabilitatea pe care o asigură posesorilor de titluri de participaţie, iar în cazul unor societăţi care se negociază la bursă, prin intermediul plăţilor de dividende şi a modificărilor de curs al acţiunilor. Numai după analiza şi evaluarea elementelor strategice proprii de afaceri se poate trece la selecţionarea întreprinderilor candidate la achiziţionare. Limita superioară de preţ pentru întreprinderea evaluată va cuprinde şi efectele de sinergie care vor apare în propria întreprindere. Evaluarea fiecărei unităţi productive strategice din întreprinderea proprie, poate să: permită o reacţie rapidă la o eventuală cerere de preluare; stabilească forma potrivită de plată (schimburi de acţiuni, achiziţie cu plata de numerar) pentru întreprinderea achiziţionată; fie baza pentru controlul, planificarea şi coordonarea investiţiilor.

Rezumat
Întreprinzătorii vizează acele afaceri care sunt oportune. Oportunitatea unei afaceri este determinată de următoarele elemente: piaţă, produsul nou, inovarea, transferul de tehnologie, marketingul, logistica şi finanţele.

73

Pentru evaluarea oportunităţii unei afaceri este necesar a întocmi un studiu de fezabilitate al acesteia, studiu care să cuprindă: descrierea generală a afacerii; descrierea produselor sau a serviciilor; fezabilitatea de marketing; fezabilitatea tehnică; fezabilitatea factorului uman; fezabilitatea financiară; riscurile afacerii. Evaluarea cu o altă financiară a unei firme intervine în următoarele situaţii: vânzarea-cumpărarea unei firme; fuziunea firmă; divizarea firmei; prin aport în mărirea capitalului emisiunea de social/înfiinţarea natură;

acţiuni/cotarea la bursă; Evaluarea financiară se face şi ori de câte ori întreprinderea doreşte să adopte o decizie privitoare la propriile unităţi productive strategice. Metodele de evaluare sunt multiple. S-a exemplificat utilizarea metodei baremurilor şi a metodei capitalului combinat cu profitul.

Chestionar
1. Care sunt elementele definitorii ale oportunităţii afacerii? 2. Ce categorii de piaţă distingeţi? 3. Cum poate fi definită o afacere printr-un produs nou? 4. Care sunt criteriile în funcţie de care Booz Allen & Hamilton Inc. au diferenţiat şase categorii de produse noi? Care sunt acestea? 5. Ce deosebire există între inovare şi inovaţie? 6. Ce activităţi principale cuprinde demersul de marketing? 74

7. Care este funcţiunea misiunii de logistică? 8. Capitalul propriu al unei întreprinderi este de 40.000 unităţi monetare. Profitul real (Pr) înregistrat de firmă este de 8.000 u.m. Dobânda la bancă asupra capitalului investit (D) este de 3.000 u.m., iar remunerarea muncii prestate de antreprenor (A) este de 2.000 u.m. Să se afle valoarea totală a întreprinderii, cunoscând că rata de actualizare i = 15%. Actualizarea este făcută pentru o perioadă n = 5 ani. 9. Să se întocmească un studiu de fezabilitate pentru o afacere a cărei oportunitate să aibă la bază fie o situaţie reală, fie una imaginară gândită după revista „Idei de afaceri”.

75

Tema 5 Organe şi organisme care acţionează în sprijinul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România

Obiective Cursanţii, studiind această temă vor fi capabili: să identifice organele şi organismele care acţionează în sprijinul IMM-urilor româneşti; să numească activităţile desfăşurate de Camera de Comerţ şi Industrie a României în sprijinul IMMurilor; să definească statutul CNIPMMR; să arate care sunt principalele obiective ale CNIPMMR; să definească funcţiile îndeplinite de ANIMMC; să enumere principalele atribuţii ale ANIMMC; să explice modul de constituire şi funcţionare al FNGCIMM.

5.1. Camera de comerţ şi industrie a României şi Municipiului Bucureşti
Camera de comerţ şi Industrie a României şi Municipiul Bucureşti funcţionează în temeiul Decretului Lege nr. 139/1990. 76

Este o organizaţie nonguvernamentală, de utilitate publică, cu caracter autonom, având drept scop promovarea comerţului şi industriei româneşti pe plan intern şi extern în sprijinirea comercianţilor români în raport cu autorităţile din ţară şi cu organisme specializate din străinătate. În baza aceluiaşi decret au fost înfiinţate 40 de camere de comerţ în judeţele ţării. La Biroul unic al Registrului Comerţului se obţine autorizaţia de funcţionare a IMM-urilor. În sprijinul IMM-urilor, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a municipiului Bucureşti desfăşoară următoarele activităţi: propune organelor în drept promovarea unor acte normative în interesul comerţului; iniţiază întâlniri şi contacte comerciale între agenţii economici; realizează activităţi promoţionale pentru agenţii străini şi români; informează membrii săi, precum şi pe cei interesaţi, despre reglementările privind activitatea economică, despre uzanţele comerciale, bancare, portuare şi posibilităţile de schimburi comerciale; iniţiază, organizează şi desfăşoară activităţi de formare, specializare, perfecţionare şi atestare profesională a agenţilor economici, inclusiv Fundaţia ŞCOALA ROMÂNĂ DE AFACERI; patronează Târgul Internaţional Bucureşti şi cooperează alături de agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie la 77

Organizarea Târgului pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii; asigură consultanţă şi informaţii de specialitate pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi licenţelor necesare funcţionării IMM-urilor; promovează acţiuni de simplificare a procedurilor pentru înregistrarea firmelor şi autorizarea anumitor activităţi. Anual, Camera de Comerţ mijloceşte contacte de afaceri în străinătate pentru sute de agenţi economici români.

5.2. Consiliul naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii din România (CNIPMMR)
CNIPMMR neguvernmentală, este apolitică, o organizaţie nonprofit, care autonomă, reuneşte

întreprinzătorii particulari cu scopul promovării, susţinerii şi apărării intereselor acestora în ţară şi în străinătate. Funcţionează legal din 19 iunie 1992. Tot din 1992 este membru al CEDI – organizaţia Comunităţii Europene care reuneşte organizaţii naţionale ale întreprinzătorilor particulari. Preşedintele CNIPMMR este prof. dr. Ovidiu Niculescu. CNIPMMR a întreprins numeroase demersuri la instituţiile statului pentru îmbunătăţirea cadrului normativ-legislativ pentru acordarea unor facilităţi pentru demararea activităţilor de producţie şi servicii precum şi propuneri în susţinerea acordării creditelor. Prin statutul său CNIPMMR are ca principale obiective: 78

-

iniţierea şi propunerea de proiecte de legi şi alte acte normative, referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu capital privat şi conlucrarea cu sindicatele, patronatul, camerele de comerţ, alte organizaţii profesionale şi cu organe ale administraţiei de stat în adoptarea soluţiilor ce prezintă interes pentru IMM-uri;

-

stimularea şi promovarea relaţiilor economice şi cooperării internaţionale în interesul IMM-urilor cu capital privat şi România;

-

acordarea de asistenţă IMM-urilor în domeniile economic, managerial, social, tehnic, financiar, educaţional şi juridic;

-

editarea de publicaţii de specialitate şi organizarea de manifestări tehnico-ştiinţifice, seminarii, expoziţii, târguri comerciale şi alte asemenea activităţi pentru IMM-uri şi reprezentarea acestora în faţa organelor şi organizaţiilor naţionale şi internaţionale;

-

înfiinţarea unor instituţii de ajutorare şi creditare, de formare specialişti şi în perfecţionare marketing, de întreprinzători şi management, finanţe,

informatică economică etc; asistarea IMM-urilor în obţinerea de servicii prin antrenarea de organizaţii specializate din ţară şi străinătate în domenii de consultanţă, informatizare etc.

79

5.3. Agenţia naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC)
ANIMMC (înfiinţată prin OUG nr. 64/2003), se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului ministru, fiind finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Agenţia are ca scop realizarea Programului de guvernare în domeniul dezvoltării IMM-urilor, a celui cooperatist şi în domeniul comerţului interior. ANIMMC îndeplineşte următoarele funcţii: a) de strategie, prin care se asigură fundamentare, elaborarea şi aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul său de activitate; b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor şi programelor din domeniul său de activitate; c) de administrare, prin care se asigură administrarea fondurilor bugetare şi a surselor financiare extrabugetare, precum şi distribuirea acestora în vederea asigurării dezvoltării sectorului IMM-urilor, a sectorului cooperatist şi a comerţului interior; d) de reprezentare, prin care se asigură în numele statului român, cu aprobarea Guvernului, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său de activitate;

80

e) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea aplicării şi controlul respectării reglementării în domeniul sau de activitate. Printre atribuţiile principale ale Agenţiei enumerăm: asigură aplicarea strategiei şi politicilor Guvernului în domeniul IMM-urilor, cooperaţiei şi comerţului interior, în conformitate cu programul de guvernare; elaborează, implementează şi monitorizează programe pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, a organizaţiilor cooperatiste; derulează programe şi proiecte cu finanţare externă, prin înfiinţare de unităţi de management de proiect; avizează documentaţiile pentru obţinerea de credite şi alte fonduri externe, cu garanţia statului său cu garanţii bancare de stat, pentru finanţarea de programe şi proiecte specifice domeniului său de activitate; reprezintă Guvernului României în relaţia cu Uniunea Europeană şi cu alte organizaţii internaţionale, pentru elaborarea de politici şi programe privind domeniul său de activitate; sprijină înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor profesionale şi patronale din domeniul său de activitate şi asigură dialogul permanent cu acestea, cu mass-media şi cu societatea civilă, în scopul informării reciproce şi al perfecţionării cadrului legislativ existent;

81

-

asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate de la bugetul de stat şi al tuturor fondurilor alocate României de Uniunea Europeană;

-

reprezintă statul în exerciţiul tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce îi revin în calitate de acţionar unic al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.

5.4. Fondul naţional de garantare a creditelor pentru IMM-uri
FNGCIMM s-a înfiinţat în baza legii 133/1999, care prevede facilităţi pentru IMM-uri, completată cu HG nr. 1211/2001. FNGCIMM SA este o societate financiară, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate pe acţiuni, cu acţionar unic statului român. Fondul are ca obiect principal de activitate garantarea creditelor sau a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de către întreprinderile mici şi mijlocii. De asemenea, în conformitate cu HG nr. 1228/14.10.2003, FNGCIMM funcţionează ca filiale în fiecare reşedinţă de judeţ şi poate desfăşura şi următoarele activităţi conexe: consultanţa pentru afaceri şi management; administrarea/gestionarea programelor care au legătură cu întreprinderile mici şi mijlocii; realizarea oricăror tipuri de activităţi compatibile cu scopul pentru care a fost înfiinţată societatea. 82

Capitalul social al FNGCIMM SA este de 294.000.000 mii lei, fiind împărţit în 294.000 acţiuni nominative şi indivizibile, fiecare acţiune având o valoare nominală de 1.000.000 lei, acestea aparţin în totalitate statului român până la transmiterea, în condiţiile legii, a acţiunilor din proprietatea statului către persoane fizice sau juridice, române ori străine. Calitatea de acţionar unic conferă statului reprezentat prin Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie prerogativa de a exercita toate drepturile şi de a o executa toate obligaţiile care decurg din această calitate. Acţiunile sunt purtătoare de dividende, care se distribuie acţionarului în condiţiile legii.

Rezumat
În scopul de a sprijini înfiinţarea şi dezvoltarea IMMurilor în România funcţionează organe şi organisme, a căror activitate este concentrată pe sprijinirea întreprinzătorilor. Între cele mai importante, se disting: Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti (care are drept scop promovarea industriei şi a comerţului românesc pe plan intern şi extern), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (a cărui activitate se concentrează pe sprijinirea IMMurilor de la nivel macroeconomic), Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (organism recent înfiinţat, în locul Ministerului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi al Cooperaţiei, căruia i-a preluat atribuţiile) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (care are ca obiect 83

principal de activitate garantarea creditelor obţinute de IMMuri). Aceste organisme au atribuţiuni specifice, diferenţiate, dar şi complementare, în care întreprinzătorii pot găsi un sprijin real şi garantat. Chestionar 1. Care este statutul camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti? 2. Ce activităţi principale desfăşoară, Camera de Comerţ şi Industrie a României în sprijinul IMM-urilor? 3. Cum a luat naştere CNIPMMR şi care sunt principalele atribuţiuni ale acestuia? 4. Care sunt principalele funcţii ale ANIMMC? 5. Ce activităţi principale desfăşoară ANIMMC? 6. În ce condiţii funcţionează FNCCIMM şi ce activităţi principale desfăşoară acesta?

84

Tema 6 Finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii
Obiective Cursanţi, studiind această temă, vor fi capabili: să numească principalele necesităţi cu destinaţii ale finanţărilor antreprenoriale; să definească sursele de finanţare convenţionale; să specifice condiţiile de creditare ale surselor de finanţare convenţionale; să enumere sursele de finanţare neconvenţionale; să demonstreze fluxul operaţionale de finanţare prin fondurile de garantare şi a celor cu capital de risc; să exemplifice modul de funcţionare al creditelor subsidiate; să definească elementele factoringului şi modul cum funcţionează acesta; să definească leasingul, tipurile de leasing şi modul de derulare al operaţiilor de leasing; să distingă diferenţe dintre leasing şi cumpărarea pe credit; să explice schemele de finanţare nerambursabilă a programului PHARE de creditare pentru IMM-uri; să demonstreze etapele de parcurs în vederea contractării de fonduri prin programul RICOP; să numească condiţiile şi domeniile eligibile şi neeligibile ale programului SAPARD;

85

-

să descrie condiţiile de acordare a creditelor pentru finanţarea IMM-urilor din industria alimentară; să scoată în evidenţă condiţiile de finanţare prin programul de susţinere a investiţiilor realizate în sectoare industriale prioritare;

-

să numească condiţiile de finanţare prin programul de susţinere a meşteşugarilor şi a producătorilor de artizanat.

6.1. Necesitatea finanţării antreprenoriale
În România, înfiinţarea IMM-urilor este dependentă în mare măsură de finanţare. Principalele necesităţi şi destinaţii ale finanţărilor antreprenoriale sunt prezentate în tabelul 29: Principalele necesităţi şi destinaţii ale finanţărilor antreprenoriale Necesităţi Pregătirea afacerii Destinaţii - efectuarea unei cercetări de piaţă pentru a proba fezabilitatea afacerii; - elaborarea unui studiu de fezabilitate; - realizarea unei dezvoltări tehnice de produs sau tehnologie, ca bază a viitoarei afaceri; - plata consultaţiilor (avocaţi, contabili, experţi tehnici în evaluarea); - cumpărarea echipamentelor şi a obiectelor de inventar. Tabelul 2 Observaţii Fonduri proprii

9 Nicolescu O. – Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Economică, Bucureşti, 2001, pag. 293.

86

Necesităţi Începerea activităţii

Destinaţii - cumpărarea de materii prime, materiale; - plata salariilor; - plata utilităţilor; - plata chiriilor; - plata altor datorii curente. Cumpărarea - cumpărarea unei firme; unei afaceri - cumpărarea unei francize. existente Dezvoltarea - achiziţionarea de noi firmei echipamente; - modernizarea echipamentelor; efectuarea de cercetări de piaţă; - cumpărarea de noi materii prime, materiale; - capital circulant suplimentar; - cumpărarea de noi tehnologii; - cumpărarea de noi spaţii.

Observaţii Fonduri împrumutate

Fonduri proprii, atrase şi împrumutate Fonduri proprii, atrase şi împrumutate

6.2. Sursele de finanţare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii
Nicolescu O.10 distinge două categorii de surse de finanţare a întreprinderilor mici şi mijlocii: convenţionale şi neconvenţionale. 6.2.1. Surse de finanţare convenţionale Din categoria surselor de finanţare convenţionale fac parte: resursele personale; resursele prietenilor şi rudelor; parteneri de afaceri; băncile comerciale; cooperativele de credit.

10

Nicolescu O. – Op. citată, pag. 295

87

6.2.1.1. Resursele personale, ale prietenilor şi rudelor ca şi ale partenerilor de afaceri pot fi generate de: economii proprii, ipotecarea locuinţelor, poliţe de asigurare pe viaţă, cărţi de credit. 6.2.1.2 Băncile comerciale furnizează cea mai variată gamă de împrumuturi. - Banca Comercială Română a iniţiat un program naţional multianual pe perioada 2002 – 2005 de susţinere a investiţiilor realizate de IMM-uri. Obiectivul acestui program îl constituie susţinerea investiţiilor realizate de către întreprinderile nou înfiinţate şi microîntreprinderi, precum şi a investiţiilor de modernizare, retehnologizare a întreprinderilor mici şi mijlocii. Acest program este operaţional la nivel naţional. Schema de finanţare prevede următoarele componente: • investiţii; • componente nerambursabile: maxim 40% din valoarea, fără TVA, a proiectului de investiţie, dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 50.000 euro, pentru IMM-urile existente şi 10.000 euro pentru întreprinderile nou înfiinţate şi microîntreprinderi; • credit BCR: minim 45% din valoarea, fără TVA, a proiectului de investiţie. contribuţia proprie a beneficiarului, în numerar sau în natură, de minim 15% din costurile, fără TVA, ale proiectului de

88

Se pot finanţa numai achiziţiile de maşini, utilaje, echipamente, mijloace de transport şi mărfuri care sunt noi (nu second-hand). Alocaţia financiară nerambursabilă poate fi utilizată pentru achiziţionarea de active corporale şi necorporale de tipul: terenuri, clădiri, construcţii, maşini, utilaje şi echipamente, mijloace de transport mărfuri; brevete de invenţie, licenţe dar şi pentru reconstrucţia, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiţii. - Banca Românească a semnat un acord de finanţare cu Banca Kreditanstalt für Wiederaufban (KFW) Germania pentru a pune la dispoziţia IMM-urilor resurse de finanţare pe termen mediu, în vederea susţinerii şi dezvoltării acestora. - BCR, Alpha Bank, Bank Post, Banca Ţiriac, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Banca Românească acordă împrumuturi prin programul „facilitatea de finanţare pentru IMM-uri”, lansat de BERD şi Uniunea Europeană în 1999. De asemenea, pe această filieră există o linie specială de finanţare pentru IMM-uri în domeniul leasing-ului. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele solicitante de credite sunt: să aibă cel mult 100 de angajaţi permanenţi, inclusiv conducerea; să fie gestionate de către rezidenţii români; majoritatea capitalului şi controlul să fie deţinute de către sectorul privat; să aibă cifra de afaceri de cel mult 40 de milioane de euro sau active de cel mult 27 milioane de euro. 89

La unele bănci se acceptă şi contractarea a două împrumuturi care să însumeze 125.000 de euro maximum. termenul de rambursare este de maximum 4 ani, dobânda percepută fiind de 8% pe an. Se exclud de la finanţare proiectele ce privesc: comerţ (pentru credite mai mari de 50.000 euro); producţia de arme sau echipamente militare; instituţii financiare; asigurări; producţie şi comerţul cu tutun; producţia şi comerţul cu băuturi spirtoase; cazinouri; speculaţii cu proprietăţi; speculaţii cu valută; investiţii în valori mobiliare; refinanţare sau înlocuire oricărui împrumut pe termen sau operaţiuni de credit pentru IMM-ul împrumutat. 6.2.1.3. Casa de economii şi Consemnaţiuni a lansat o linie de creditare pentru IMM-uri, care are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării afacerilor. Beneficiari ai creditelor pot fi: agenţii economici până la 249 de angajaţi; asociaţiile familiale şi persoanele fizice autorizate care desfăşoară activităţi independente. Categoriile de credite: credite pe termen scurt, mediu şi lung. Principalele condiţii ce trebuie îndeplinite de client pentru a fi creditat: să fie constituit conform legii; să fi avut activitate neîntreruptă de cel puţin 6 luni; acceptându-se derogări de la această condiţie pentru agenţii economici cu activitate productivă; creditul să fie solicitat pentru acţiuni legate de domeniul de activitate al firmei; 90

-

să aibă sediul social sau să-şi desfăşoare activitatea pe raza teritorială a judeţului în care funcţionează sucursala CEC care acordă creditul;

-

să aibă evidenţa contabilă la zi şi să prezinte documentele solicitat de CEC; volumul creditului acordat nu poate fi mai mare de 12 ori decât capitalul propriu al solicitantului; să nu fi înregistrat pierdere; să aibă sau să deschidă cont curent la CEC. credite de tip revolving – sunt credite pe termen scurt prin care, în baza unui contract de credit, banca se angajează să pună la dispoziţia clientului, în limita unui plafon de credit aprobat, fonduri utilizate în mod fracţionat, în funcţie de necesităţile de finanţare a activităţii clientului, cu posibilităţi de rambursare permanentă.

Liniile de credit deschise de CEC sunt următoarele:

Beneficiarii pot fi IMM-urile care au o cifră de afaceri anuală de minim 1 miliard de lei şi nu au alte contracte de credite cu banca. credite pentru finanţarea stocurilor – prin care banca se angajează, în baza unui contract de credit pe termen scurt, să finanţeze cheltuielile ocazionate de valorificarea stocurilor temporare sau sezoniere necesare desfăşurării activităţii curente a clientului; credite pentru facilităţi de cont – sunt credite pe termen scurt prin care banca, în baza unui contract de credit, se angajează să finanţeze necesarul de fond de 91

rulment, apărut ca urmare a decalajului fluxului financiar (încasări şi plăţi) al activităţii clientului. Sunt destinate finanţării necesarul de lichidităţi pentru efectuarea de plăţi necesare desfăşurării activităţii curente (furnizori şi alte cheltuieli legate de activitatea clientului). credite pe documente de plată aflate în curs de încasare – se acordă pe baza cererilor de credit prezentate de agenţii economici şi a borderourilor care fac dovada remiterii cecurilor la încasare prin circuit bancar. De regulă, sunt admise spre creditare cecurile certificate. credite pe ordine de plată – se acordă pe baza cererilor de credit depuse la bancă, la care se anexează exemplarele nr. 3 ale ordinelor de plată originale, centralizate într-un borderou. credite pentru echipament (investiţii) – reprezintă o modalitate de creditare pe termen scurt, mediu sau lung a clienţilor băncii, în baza unui contract de credit prin care banca se angajează să finanţeze necesarul de capital destinat acoperirii cheltuielilor prevăzute în proiectele de investiţii. Volumul creditului este de maxim 85% din valoarea totală a investiţiei, diferenţa de 15 % reprezentând aportul clientului. Celor interesaţi CEC le pune la dispoziţie trei tipuri de conturi: contul curent, ai cărui beneficiari pot fi organizaţii, agenţi economici, asociaţii familiale şi persoane 92

fizice -

autorizate

desfăşoare

activităţi

independente, alte persoane juridice din România; contul de depozit la termen, ai cărui beneficiari pot fi numai persoanele juridice care au cont deschis la CEC; contul de depozit pentru garanţii gestionari, ai cărui beneficiari pot fi atât persoanele fizice care au cont curent deschis la CEC, cât şi persoanele juridice, care au cont deschis la bancă. 6.2.1.4. Cooperativa de credit reprezintă o instituţie de întrajutorare financiară între mai multe persoane fizice sau juridice, care cotizează periodic cu anumite sume la cooperativă, de la care se pot împrumuta apoi în condiţii relativ avantajoase. Practica mondială arată că la cooperativele de credit apelează în special microîntreprinderile.

6.2.2. Surse de finanţare neconvenţionale 6.2.2.1. Emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital Când o firmă doreşte să emită acţiuni, ea are două posibilităţi: prin ofertă publică sau prin plasament privat. Pentru aceasta, firma respectivă va apela la o societate de valori mobiliare sau la o firmă de consultanţă – care acordă asistenţa necesară. IMM-urile recurg rar la acest obicei.

93

6.2.2.2 Scheme publice de finanţare a IMM-urilor În România funcţionează următoarele scheme publice de finanţare a IMM-urilor: grantul, fondurile de garantare, capitalul de risc şi creditele subsidiare. A. Schema de finanţare prin granturi oferă, în anumite condiţii, fonduri nerambursabile. Principiul de bază al acordării granturilor îl constituie coparticiparea financiară, în sensul alocării de către firma mică sau mijlocie a unei părţi din fondurile necesare întregului proiect. Fac parte, din această următoarele scheme de finanţare nerambursabile (SFN): - SFN acordat în cadrul programului Uniunii Europene PHARE finanţează proiecte de investiţii, inclusiv din activităţi inovative ale IMM-urilor (investiţii directe în producţie, pentru dezvoltarea serviciilor, de reabilitare a clădirilor industriale, investiţii pentru sprijinirea activităţilor de marketing şi export, precum şi pentru cercetare-dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic). Schema funcţionează în cele opt regiuni de dezvoltare ale României; - SFN acordat în cadrul programului Uniunii Europene PHARE prin Coeziunea Economică şi Socială. Este o componentă a programului destinată îmbunătăţirii activităţii manageriale a IMM-urilor, competitivităţii lor, accesului lor la informaţii şi la noi pieţe de desfacere; - SFN acordat prin programul RICOP şi SAPARD vor fi abordate în mod distinct. Întrucât aceste scheme de finanţare constituie baza unor importante programe de finanţare vor fi tratate separat (6.3).

94

B. Fonduri de garantare În România funcţionează două asemenea fonduri de garantare: Fondul Român de Garantare a Creditelor şi Fondul de Garantare a Creditului Rural. Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a fost înfiinţat prin Hotărâre de Guvern şi are ca scop susţinerea procesului de dezvoltare a sectorului IMM-urilor din România, prin facilitarea accesului acestora la instrumente de finanţare oferite de diverse bănci comerciale şi alte instituţii finanţatoare. Acţionarul fondator al societăţii este statul român. Potrivit Legii nr. 133/1999 aportul statul la capitalul social al Fondului (care la înfiinţare era de în 2001 de 50 miliarde de lei) va fi majorat, pe o perioadă de 5 ani, cu 0,4% din venituri bugetare, astfel încât la sfârşitul anului 2006 capitalul social al FNGCIMM va depăşi 1000 miliarde de lei. Fondul acordă garanţii băncilor şi altor instituţii finanţatoare, cu precădere pentru finanţarea proiectelor de investiţii şi a celor de investiţii asociate cu capital de lucru, acordându-se prioritate societăţilor cu activitate de export. FNGCIMM îşi asumă un minim în garantare (astfel încât pierderile din plata garanţiilor acordate să nu depăşească 3% din capitalul social), angajamentele sale fiind limitate la maximum cinci ori capitalurile proprii. Pot fi acordate garanţii pentru maximul 75% din valoarea unui credit pentru finanţarea unui proiect de investiţii; pentru contractele de leasing garanţia merge până la maximum 75% din valoarea nerecuperată a una/două/trei rate şi până la 95

maximum 60% din valoarea unui credit pentru finanţarea nevoilor de fond de rulment ale întreprinzătorilor. Pentru societăţile nou înfiinţate, Fondul poate acorda garanţii de maximum 80% din valoarea creditului acordat de bănci. Sunt cerute însă condiţii de garantare suplimentare: contribuţia proprie a întreprinzătorului, calificarea profesională şi experienţa acestuia în domeniul de activitate al noii societăţi, condiţii coraborate cu analiza planului de afaceri sau a studiului de fezabilitate. Deci, condiţiile de garantare prevăd: • • • acordat; • • • contribuţia proprie a întreprinzătorului minim 20% existenţa unor garanţii reale; participarea cu fonduri proprii. cele aferente IMM-urilor încadrate, după serviciul datoriei, în categoria „îndoielnic sau pierdere”; cele contractate în vederea rambursării altor credite; cele ale căror solicitanţi/beneficiari au alte datorii nerambursate la scadenţa către buget, asigurări sociale, bănci; cele plată. 96 ale căror beneficiari sunt în incapacitate de din valoarea proiectului de investiţii; rentabilitatea proiectului; capacitatea de rambursare se analizează de bănci şi clientul va fi verificat de către Fond, astfel încât

fond pe baza situaţiilor financiare previzionale; utilizarea creditului să se facă numai în scopul în care a fost

Nu sunt acceptate spre a fi garantate următoarele credite:

Valoarea maximă a garanţiilor acordate se structurează în funcţie de statut. Pentru persoanele juridice se acordă: • • maximum 300.000 euro pentru garantarea de credite maximum 150.000 euro pentru garantarea de credite pentru investiţii, contractele de leasing şi scrisori de garanţie; pentru finanţarea capitalului de lucru; Pentru persoanele fizice autorizate: • • maximum 75.000 euro pentru garantarea de credite maximum 40.000 euro pentru garantarea de credite de garantare, acordate de către pentru investiţii, contracte de leasing şi scrisori de garanţie; pentru finanţarea capitalului de lucru. Comisioanele • • bănci/instituţii finanţatoare se structurează astfel: 2,5 % pentru garanţii aferente creditelor pentru 3,5 % pentru garanţii aferente creditelor pentru capital de lucru; investiţii şi contracte de leasing. Fluxul operaţional de finanţare prin FNGCIMM este prezentat în figura 6.

97

Fig. 6. Fluxul operaţional de finanţare prin FNGCIMM Presupunând că un IMM doreşte să-şi construiască o afacere, aceasta îşi va stabili – după contractele şi segmentul de piaţă pe care îl are – criteriile afacerii. Aceste criterii sunt prezentate de întreprinzător unei bănci comerciale, conform normelor proprii ale băncii. În momentul în care banca va constata că acel credit îndeplineşte condiţiile de a fi acordat din punct de vedere al fezabilităţii afacerii, va preciza în comitetul de credit al băncii respective, că este de acord cu acordarea acestui credit sub rezerva completării garanţiilor care nu sunt acoperitoare în momentul analizei creditului. 98

Banca transmite FNGCIMM toată documentaţia, în baza căreia decide acceptarea garanţiilor. În 7 – 20 zile îşi formulează un punct de vedere şi în situaţia în care este de acord, precizează că acordă scrisoare de garanţie în completarea garanţiei clientului şi semnează contractul de garantare cu banca. Solicită însă băncii un comision (pentru creditele pe termen scurt – 2,5%, iar pentru garanţiile pe termen lung – 3,5%). Acest comision va fi plătit de bănci şi nu de întreprinzător (probabil, lucrând pe criterii comerciale, băncile vor încerca să recupereze, total sau parţial, acest comision de la clienţi). FNGCIMM se află în dialog cu 17 bănci, mai avansate fiind cu: BCR, BRD, Banca Românească şi Eximbank. Dacă un IMM nu a fost plătit – după normele băncii cu care lucrează – două, trei rate, banca este obligată să întocmească documentaţia de executare silită, pe care să o transmită FNGCIMM care, în termen de cinci zile se angajează să acopere 50% din soldul garanţiei valabile în acel moment. În cinci zile, deci, banca reuşeşte să-şi elibereze o parte din provizioane şi să-şi creeze lichidităţi pentru alte activităţi. Diferenţa urmează a fi regularizată după ce se finalizează procedura de executare silită. Aşa cum s-a văzut FNGCIMM acordă garanţii şi societăţilor de leasing (ex. Internaţional Leasing, Alpha Leasing) care finanţează IMM-uri prin contractele de leasing financiar, garantând acele trei rate, care sunt maximul de neplată între societăţile leasing şi client. Criteriile de credibilitate impuse firmelor nu diferă foarte mult de cele ale băncilor. FNGCIMM judecă clientul după lichiditate şi solvabilitate, în mod deosebit interesând experienţa 99

administratorului în domeniul pe care doreşte să-l dezvolte şi calitatea managementului. FNGCIMM este prezent în 10 reşedinţe de judeţ. Fondul de garantare a creditului rural (FGCR) Fondul de garantare a creditului rural (FGCR) a fost înfiinţat în anul 1994 şi sub denumirea de FGCR-SA. FGCR acordă garanţii băncilor pentru credite şi alte instrumente de finanţare, care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agroalimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea şi procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. FGCR poate garanta împrumuturile acordate de bănci, primăriilor comunale pentru dezvoltarea infrastructurii. Pot beneficia de creditele FGCR deci, IMM-urile cu capital privat, care îşi desfăşoară activitatea în agricultură sau industria alimentară. Nu se acordă, însă, credite pentru constituirea stocurilor de cereale pentru comercializare. FGCR SA acordă garanţii băncilor pe baza Convenţiilor de împărţire a riscului şi a Convenţiilor de lucru încheiate cu acestea, fiind antrenate în aceste demersuri principalele bănci: BCR, BRD, Banc Post, Banca Românească, Banca Comercială „Ion Ţiriac” etc. Garanţia FGCR poate reprezenta: • • şi lung. 100 până la 50% din volumul creditului pe termen scurt; până la 70% din volumul creditului pe termen mediu

Pentru obţinerea garanţiei Fondului se procedează astfel: 1. În cazul garantării creditelor: - documentaţia pentru obţinerea creditului se înaintează băncii finanţatoare; - banca analizează documentaţia; - în cazul în care banca acceptă să acorde creditul solicitat, aceasta adresează fondului solicitarea de garantare şi transmite acestuia toate documentele bancare necesare obţinerii garanţiei şi anume: a) solicitarea de garantare din partea unităţii teritoriale a băncii; b) dosarul de creditare întocmit conform normelor proprii ale băncii solicitante; c) declaraţia clientului. 2. În cazul garantării operaţiunilor de leasing: - documentaţia necesară pentru încheierea contractului de leasing se înaintează societăţii de leasing; - societatea de leasing analizează documentaţia; - în cazul în care societatea de leasing acceptă să deruleze operaţiunea, aceasta adresează fondului solicitat de garantare şi transmite acestuia toate documentele necesare analizării garanţiei, şi anume: a) solicitarea de garantare; b) dosarul de garantare; c) declaraţia utilizatorului. Fondul analizează documentaţia şi în măsura în care aceasta corespunde Normelor metodologice proprii, acordă garanţia şi semnează împreună cu banca finanţatoare sau cu 101

societatea de leasing un Contract de garantare în favoarea producătorului agricol. FGCR solicită pentru garanţiile acordate persoanelor juridice un comision de garantare, stabilit anual de Consiliul de administraţie, care se calculează ca procent din valoarea garanţiei pentru creditele pe termen scurt, iar la cele de investiţii se calculează la valoarea garanţiei, proporţional cu numărul de luni întregi de garantare. Pentru serviciile oferite spre exemplu, în anul 2002 FGCR SA a perceput un comision de garantare astfel: Pentru credite în lei (%/an) - credite pe termen scurt - credite pe termen lung 2,5 3,5 Pentru credite în valută (%/an) 1,0 1,0

FGCR acordă gratuit garanţii pentru toate tipurile de credit fermierilor privaţi şi asociaţilor de fermieri privaţi. De asemenea, pentru creditele de investiţii garantate de FGCR fermierii agricoli privaţi pot beneficia, din partea fondului, de decontarea cheltuielilor ocazionate de elaborarea planului de afaceri solicitat de către bancă în limita maximă de 1% din valoare investiţiei. C. Fondurile cu capital de risc (FCR) Fondurile cu capital de risc (FCR) sunt acumulatoare de capital pentru finanţarea IMM-urilor. FCR colectează resursele financiare disponibile ale marilor deţinători de capital - bănci, societăţi de asigurări, societăţi de valori mobiliare, fonduri 102

mutuale, societăţi de investiţii, companii, oameni de afaceri şi le investesc, spre exemplu, în IMM-uri. În schimbul banilor investiţi într-un IMM, FCR primeşte un pachet de acţiuni sau părţi sociale, deci un anumit număr de voturi în adunarea acţionarilor şi un anumit procent din profitul întreprinderii, precum şi dreptul de a-şi numi un reprezentat în echipa managerială. Fondul nu cere garanţii pentru sumele investite, ci îşi asumă riscul afacerii alături de ceilalţi acţionari. De aici vine şi titulatura de fond cu capital de risc. Pentru IMM-uri, diferenţa esenţială dintre un FCR şi o bancă sau altă instituţie finanţatoare este că fondul cu capital de risc nu este un creditor, ci un investitor. Devenind acţionar sau asociat al întreprinderii fondul îi asigură acestuia consultanţă, o reţea de contracte de afaceri şi chiar accesul pe noi pieţe. Din punctul de vedere al membrilor fondatori ai FCR, avantajele faţă de investiţia individuală constau în împărţirea riscului finanţării. Acesta este diminuat şi datorită faptului că, prin cota de capital deţinută în IMM finanţată, fondul are o pârghie de control managerial. Câştigul fondului provine direct din profitul obţinut de întreprindere în perioada în care este acţionar/asociat. Schema de finanţare se derulează după următorii paşi: pasul 1: Prezentarea Managerul IMM-ului solicitant prezintă managerului fondului tipul investiţiei, calculul sumei necesare realizării acesteia, domeniul economic în care se va acţiona şi date despre echipa managerială şi rezultatele financiare de întreprinderi.

103

-

pasul 2: Evaluarea detaliată

Managerul fondului analizează în amănunt propunerea. Acesta apelează la serviciile unor experţi independenţi pentru evaluarea planului de afaceri. Managerul fondului va studia situaţia financiar-contabilă a întreprinderii şi resursele umane de care dispune acesta. pasul 3: Negocierea termenilor Cele două părţi negociază şi convin asupra clauzelor contractuale de plasare a capitalului de risc. Acestea se referă la mărimea investiţiei, numărul şi tipul acţiunilor - obişnuite sau preferenţiale - de fond în schimbul finanţării, durata investiţiei, noua componentă a echipei manageriale a IMM. pasul 4: Sindicalizarea Această etapă apare numai în cazul în care suma necesară investiţiei presupune un risc inacceptabil de mare (din motive financiare sau de încadrarea în normele legale de prudenţialitate) pentru un singur fond. În această situaţie, fondul solicitat îşi va căuta „aliaţii” printre celelalte FCR şi/sau investitori instituţionali. pasul 5: Legalizarea investiţiei întreprinderii care solicită investiţia Managerul

înaintează conducerii fondului scrisoarea formală de ofertă. Pe baza acesteia se întocmesc toate documentele cerute de organismele abilitate să avizeze, să aprobe sau să autorizeze investiţia. pasul 6: Derularea investiţiei Din momentul intrării banilor în contul IMM, începe derularea propriu zisă a investiţiei. Echipa managerială a întreprinderii trebuie să se familiarizeze cu o serie de elemente 104

noi: modificarea semnificativă a structurii de proprietate asupra IMM; apariţia unui nou membru al echipei manageriale – reprezentantul fondului; obligaţia de a urma o strategie şi un plan de afaceri bine definite; obligaţia de a înainta periodic rapoarte de activitate către noul acţionar sau asociat. În România „Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a emis Ordonanţa nr. 5/1998 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor cu capital de risc în baza căreia s-a constituit schema de funcţionare a Fondul Naţional de Investiţii – FNI, care a reprezentat un fiasco financiar precum şi Fondul Româno American pentru Investiţii (FRAI), a cărei activitate, ulterior, se rezumă la un program de microîmprumuturi (de max. 20.000 $) pe maximum 18 luni. Pot beneficia de aceste împrumuturi IMMurile din domeniile comerţ, producţie şi servicii care îndeplinesc următoarele condiţii: cu maxim 20 de angajaţi, funcţionează de cel puţin un an în aceeaşi bancă; au capital majoritar românesc; dovedesc o bună competenţă managerială; dovedesc capacitatea de rambursare a creditului. Au rămas însă şi funcţioneze în schema de finanţare cu capital de risc: - Fondul Român Post Privatizare – FRPP – este un fond de dezvoltare având ca scop finanţarea, restructurarea post privatizare cu modernizarea IMM-urilor. Mecanismul de investire prevede achiziţia directă a acţiunilor întreprinderilor ca şi utilizarea altor instrumente financiare (împrumuturi convertibile) care în general se pot converti în acţiuni de întreprinderi. - Oresa Ventures S.A. – practică investiţii cu capital de risc în IMM-urile care au un potenţial important de creştere. 105

valoarea minimă a investiţiei este de 500.000 $ (pe o durată de 3 – 5 ani), presupunând însă deţinerea unei părţi semnificative din proprietatea firmei şi existenţa unei viziuni strateguce privind dezvoltarea viitoare, exprimată într-un plan de afaceri în măsură să reflecte capacitatea firmei de a deveni lider în domeniul respectiv. - România & Moldova Direct Fund, L.P – care au drept finanţatori: International Equity Partnets (SUA), International Finance Corporation, Archer Daniels Midland (SUA), Deutche Investitions und Entvicklungsgesellschaft (Germania). Funcţionează pe principiul participării la capitalul social, beneficiare fiind IMM-urile interesate în a se extinde sau restructura, din agricultură, industria alimentară, materiale de construcţie, prelucrarea lemnului şi mobilă. Valoarea minimă a investiţiei este cuprinsă între 1 – 3 milioane USD, pentru o durată a investiţiei de 2 – 5 ani. - Danube Fund LTD – care au drept finanţatori: Alpha Credit Group, banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoiltare, International Finance Corporation, Bankers Trust ca şi alţi investitori instituţionali şi privaţi. Beneficiare ale finanţării sunt IMM-urile după efectuarea investiţiei, cu profitabilitate ridicată, cotă de piaţă semnificativă, cu perspective de creştere, managementul competent şi dinamic. Valoarea minimă a investiţiei este cuprinsă între 0,5 – 2,5 milioane USD. Finanţarea presupune participarea la capitalul sociale al firmelor. - Advent Central and Eastern Europe II – ai cărei finanţatori sunt BERD, precum şi alte fonduri europene şi din SUA. Valoarea minimă a investiţiei este de 10 – 15 milioane 106

USD în schimbul unei poziţii minoritare sau majoritare în capitalul societăţii. Beneficiază de această finanţare toate IMMurile care generează profit cu posibilităţi de creştere şi cu un bun management, cu excepţia societăţilor nou înfiinţate, afaceri imobiliare, tutun, alcool şi armament. - American International Group New Europe Found care are drept investitor pe AIG – CET Capital Advisor Ltd, bazându-se pe acelaşi mecanism de investire: participarea la capital social al firmelor prin cumpărarea de active. Beneficiare ale finanţării pot fi IMM-urile cu active în diverse sectoare: tehnologii de vârf şi telecomunicaţii, industria bunurilor de consum, servicii (inclusiv servicii financiare), atât producţie specifică, cât şi distribuţie. Valoarea minimă a investiţiei: 10 – 30 milioane USD în proiecte, pentru o perioadă de 3 – 5 ani. D. Credite subsidiate Schemele de finanţare prin împrumuturi au în vedere satisfacerea separată sau cumulativă a două categorii de cerinţe11: asigurarea accesului IMM-urilor la credite, având în vedere dificultăţile obţinerii lor de la bănci datorită neîncrederii în această categorie de clienţi şi a lipsei know-how-lui bancar necesar; subsidierea parţială a dobânzilor la credite, ţinând cont de nivelul foarte ridicat al dobânzilor şi caracterul lor fluctuant.

11

Nicolescu O. – Op. citată, pag. 306.

107

Aceste linii de credite sunt accesibile IMM-urilor din anumite ramuri ale economiei şi/sau din anumite zone ale ţării şi pentru anumite tipuri de afaceri. Au făcut parte din această categorie microcreditele acordate pentru programul de închidere a minelor şi de atenuare a impactului social. De asemenea, în scopul creării de locuri de muncă, în special pentru şomeri, în conformitate cu legea nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională se pot acorda, din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, credite în condiţii avantajoase pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii sau de unităţi cooperatiste. Creditele se acordă în raport cu numărul locurilor de muncă pe care solicitantul se obligă să le creeze. Suma acordată pentru fiecare loc de muncă nou creat se stabileşte anual şi se aprobă de consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt: a) b) c) numărul total de salariaţi să fie, la momentul cifra de afaceri anuală să fie echivalentă cu suma de să se oblige prin contractul de creditare, să angajeze acordării creditului de maxim 249 (conform Legii 133/1999); până la 8 milioane euro; cu contract individual de muncă şomeri – cel puţin 50% din numărul locurilor de muncă nou create ca urmare a utilizării creditelor solicitate; d) persoanele încadrate pe noile locuri de muncă trebuie să fie menţinute în cadrul IMM-urilor sau al unităţilor cooperatiste o perioadă de cel puţin trei ani. Dacă beneficiarul 108

creditului efectuează disponibilizări din rândul persoanelor angajate pe noile locuri de muncă, este obligat să încadreze întro perioadă de maximum 30 zile, pe locurile de muncă devenite astfel vacante, păstrând proporţia de 50% persoane din rândul şomerilor; e) unor locurile de muncă nou create să nu fie rezultatul de personal în ultimele 12 luni disponibilizări f)

premergătoare încheierii contractului de creditare; să realizeze activitatea de bază în producţie, servicii sau turism; dacă agenţii economici realizează venituri din activitatea de comerţ, aceasta nu trebuie să depăşească 40% din totalul veniturilor; g) IMM-urile şi unităţile cooperatiste ale căror venituri din activitatea de comerţ depăşesc ponderea de 49% din totalul veniturilor pot beneficia de credite acordate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 1/1991, dacă dezvoltă activităţi de producţie sau servicii, iar după realizarea proiectului de fezabilitate în vederea acordării creditului structura veniturilor se modifică astfel încât veniturile din comerţ să reprezinte sub 49% din veniturile totale realizate; h) să aibă întocmit un proiect de fezabilitatea avizat în prealabil de comitetul de credit. 6.2.3. Factoringul Factoringul este o modalitate modernă de finanţare, larg utilizată pe plan internaţional, prin care:

109

-

aderentul cesionează factorului toate creanţele rezultate din contracte de vânzare/prestări servicii în care sunt menţionate modalităţi de plată la termen.

-

factorul prestează cel puţin două din următoarele servicii: o finanţare pe baza facturilor (creanţelor cedate către factor); o protecţie împotriva riscului de neplată; o colectarea creanţelor la scadenţă; o administrarea creanţelor.

Aderentul este un producător vânzător de mărfuri, un prestator de servicii sau un executant de lucrări, care oferă factorului, spre cumpărare, facturi pe care le-a emis asupra unui debitor străin. Factorul este un stabiliment financiar (instituţie financiară), de exemplu BCR, care cumpără facturi ce acoperă creanţe de export ale unei persoane juridice, exportatoare de bunuri şi/sau servicii numită aderent. Pentru a beneficia de sistemul de factoring e necesar a întocmi o documentaţie, în care se vor prezenta: formularul-cerere de factoring în lei/valută; situaţiile financiare ale solicitantului; situaţiile financiare ale debitorilor pentru factoringul intern în lei. Perfectarea tranzacţiilor de factoring între client şi bancă se concretizează în semnarea Acordului-cadru sau, după caz, a Contractului de vânzare-cumpărare creanţe. Factoringul reprezintă un pachet de servicii care le permite exportatorilor români să beneficieze de finanţare imediată, de până la 80% din valoarea facturilor, restul de 20% 110

urmând a fi finanţat până la încasare. Din acele 80% se deduc, încă de la început, comisioanele băncii. Un alt serviciu este cel de administrare a creanţelor, preluarea în contabilitate şi urmărirea pe debitori a creanţelor, ceea ce, practic, uşurează munca de contabilitate şi de urmărire a agenţilor economici. Un alt serviciu îl reprezintă colectarea creanţelor şi încercarea unei disciplinări a debitorilor în ce priveşte plata. Ultimul serviciu şi unul dintre cele mai importante este acoperirea riscului de neplată a debitorilor străini. Acoperirea este de 100% şi nu 85%, cum practică societăţile de asigurări. Alte avantaje ale factoringului sunt: • • • documentaţie mai puţin laborioasă decât în cazul altei modalităţi de finanţare; concentrarea atenţiei societăţii comerciale pe activitatea de producţie şi desfacere; consultanţă gratuită. Pentru factoringul de export în valută în sistem FCI se adaugă următoarele avantaje: Banca preia riscul de neplată a debitorilor externi şi asigură încasarea creanţelor; Analiza gratuită a bonităţii partenerilor externi. La intern nu se oferă acoperirea riscului de neplată. Pentru a beneficia de operaţiunea de factoring extern, clientul (beneficiarul) trebuie să aibă un cont deschis la bancă, să prezinte situaţiile financiare şi să completeze un simplu formular.

111

Pentru factoringul intern, solicitantul trebuie să-şi prezinte situaţiile financiare proprii, precum şi situaţiile financiare ale debitorilor acestuia ( bilanţ, balanţă, raport anual). 6.2.4. Leasingul Leasingul este o modalitate de finanţare a IMM-urilor care doresc să achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Din punct de vedere juridic, leasingul reprezintă: un contract complex, care permite unei persoane să obţină şi să utilizeze un lucru fără a plăti imediat preţul, cu posibilitatea de a-l plăti la valoarea reziduală. operaţiunea prin care o parte, denumită finanţator, se angajează la cererea unui utilizator, să-i asigure posesia ori folosinţa unui bun, cumpărat sau realizat de finanţator, contra unei redevenţe, iar la sfârşitul perioadei de folosinţă convenite să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi proprietatea bunului la o valoare reziduală sau de a prelungi contractul de leasing, ori de a înceta raporturile contractuale. Faţă de alte forme de finanţare, leasingul dispune de avantajul eliminării birocraţiei necesare acordării unui credit precum şi de garantarea finanţării doar cu bunul ce face obiectul contractului de leasing. Activitatea de leasing cuprinde:

112

leasing financiar – care urmăreşte recuperarea integrală a valorii bunului şi care îndeplineşte una sau mai multe condiţii – riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului, părţile prevăd expres ca la expirarea contractului dreptul de proprietate să se transfere asupra beneficiarului; utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului la un preţ de cel mult 50% din valoarea de piaţă din momentul în care face opţiunea; perioada de utilizare a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata normală de viaţă a bunului. leasing operaţional – presupune recuperarea doar a unei părţi din bunul închiriat, durata locaţiei fiind mai redusă decât cea de funcţionare a bunului. În cazul leasingului financiar, clientul trebuie să achite un avans cuprins între 25 şi 50% din preţul echipamentului, apoi ratele lunare împreună cu dobânda pentru luna respectivă şi TVA aferentă părţii de capital, plus o valoare reziduală de 20%. Operaţiunea de leasing se derulează pe baza unui contract de leasing, care precizează următoarele elemente: numele părţilor; descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing; valoarea totală a contractului de leasing; valoarea ratelor de leasing şi termenul de plată al acestora; perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului; valoarea iniţială a bunului (leasing financiar);

113

-

clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.

În legislaţia leasingului apar o serie de termeni specifici, a căror semnificaţie o arătăm în cele ce urmează. Rată de leasing financiar: cota-parte din valoarea de intrare a bunului; rată de leasing operaţional: cota de amortizare calculată în conformitatea cu actele normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de părţile contractante; Valoarea contractului: suma tuturor redevenţelor, iar în cazul achiziţiei de bunuri se adaugă şi valoarea reziduală a acestuia; Valoarea de intrare: valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie; Valoarea totală: valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă valoarea reziduală; Valoarea reziduală: valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului de către utilizator. Contractul de leasing se încheie între locator (finanţator) şi locatar (utilizator). Perioada minimă a unui contract este de 12 luni, dar poate ajunge până la 20-30 de ani. Etapele de parcurs pentru încheierea unui contract de leasing sunt următoarele: alegerea unei societăţi de leasing în funcţie de seriozitatea ei şi de conţinutul ofertei (include sau nu 114

asigurare, francize la asigurare, TVA, comision de administrare contract, taxă de analiză a dosarului etc); alcătuirea dosarului, care pentru persoanele juridice trebuie să conţină următoarele acte: date generale ale firmei: bilanţuri şi balanţe aferente pe ultimii trei ani; raport de gestiune; ultima balanţă pe anul în curs; copii de pe certificatele de înmatriculare şi de înregistrare fiscală; copie de pe actele constitutive; certificat de atestare fiscală privind plata obligaţiilor (de la administraţia financiară); certificat constatator de la Registrul comerţului; declaraţie angajament; depunerea dosarului la firma de leasing, care urmează să răspundă (afirmativ sau negativ); încheierea contractului; plata avansului; livrarea bunului; plata ratelor de leasing; cumpărarea bunului la valoarea reziduală, dacă s-a optat pentru această variantă. Cea mai mare alternativă de finanţare pentru IMM-uri este leasingul de echipamente, tipul de leasing preferat fiind cel financiar. În leasingul financiar, la expirarea contractului, clientul poate alege: prelungirea contractului; cumpărarea bunului la valoare reziduală; înapoierea echipamentului la firma de leasing. Leasingul operaţional nu permite utilizatorului să cumpere, la finele contractului, bunul închiriat. În România există următoarele tipuri de societăţi de leasing: 115

-

generale – care se ocupă exclusiv de operaţiuni de leasing; integrate în cadrul societăţilor producătoare; cele care au ca obiect de activitate achiziţia sau construcţia de imobile.

În lume, majoritatea contractelor de leasing sunt derulate de departamente specializate ale societăţilor de asigurări. Motivul este simplu: leasingul în sine presupune ca locatorul, adică firma de leasing, să aibă lichidităţi importante. În ţara noastră, compania de leasing, membră a Grupului Băncii Comerciale Române, BCR Leasing, aplică o strategie de dezvoltare ce prevede abordarea unor segmente ale pieţei, ignorate până acum în bună măsură de către societăţile de profil. Este vorba despre finanţarea achiziţionării unor echipamente şi utilaje fabricate în România, destinate producătorilor interni care lucrează mai ales pentru export. BCR Leasing s-a implicat în programul Fabricat în România, astfel încât întreprinzătorii să aibă acces la linii de fabricaţie din ce în ce mai performante. BCR Leasing a fost înfiinţată în cadrul Grupului BCR (deci are în spate o bancă puternică) în anul 2001, cu un capital de 5,5 mld. lei, având ca acţionari principali BCR (75%). În forma sa clasică leasingul poate fi asemănat cu un credit de investiţii, totuşi între cele două categorii există deosebiri: Leasingul în plus faţă de rata plătită în cazul cumpărării pe credit 116 Cumpărarea pe credit cheltuielile specifice leasingului • Redevenţa are componente • Rata plătită nu cuprinde

(costul unor servicii, profitul societăţii de leasing, cheltuieli administrative). • Transformarea dreptului de • Dreptul de proprietate se proprietate poate avea loc sau nu la sfârşitul duratei contractului de leasing • Sunt prestate o serie de servicii al căror cost, fiind inclus în chirie (redevenţă), nu mai implică plăţi suplimentare. Cele mai mari avantaje create de leasing, la nivelul utilizatorului, sunt: se obţine finanţarea integrală a unei investiţii în lipsa unor resurse financiare suficiente; reprezintă o cale de acces la tehnologii avansate şi de dezvoltare a activităţii; favorizează concentrarea resurselor beneficiarului asupra activităţii profitabile, simplificând procedura de gestiune a investiţiilor; dobânda de leasing, inclusiv cheltuielile de asigurare, de administrare, taxele, se înregistrează pe costuri, diminuând astfel venitul anual impozabil; prin operaţiunile de leasing se acoperă întregul program de achiziţionare de bunuri deoarece pot fi incluse, pe lângă preţul acestora, cheltuielile de transport, instalare şi taxele legale; durata de locaţie poate fi stabilită astfel încât beneficiarul să fie dotat permanent cu echipamentele cele mai performante; operaţiunea de leasing nu va împiedica societatea comercială în achiziţionarea unor credite 117 transferă automat asupra beneficiarului încă de la semnarea contractului • Orice servicii asociate cumpărării pe credit sunt achitate separat.

bancare ulterioare; cunoscându-se graficul de derulare a operaţiunii de leasing şi de efectuare a plăţilor, este posibilă o planificare mai riguroasă a bugetului de venituri şi cheltuieli al firmei; operativitate în achiziţionarea bunului; prin asigurarea totală a bunului se acoperă atât riscul fizic, cât şi cel valoric; creează o piaţă secundară prin vânzarea la valoarea rămasă sau reînchirierea echipamentelor utilizate şi realizarea unor profituri suplimentare din acestea. Asociaţia Societăţilor de Leasing din România (ASLR) confirmă faptul că în primele trimestre ale anului 2003, 91% din volumul operaţiunilor de leasing au vizat ramura autovehiculelor, 5,5% a echipamentelor industriale şi 1,1% piaţa imobiliară. În acest context, leasingul financiar continuă să reprezinte principala direcţie de derulare a contractelor. ASLR îşi propune în continuare să contribuie la modificarea percepţiei despre industria leasingului în România

6.3. Programe de finanţare nerambursabilă
România are încheiate trei programe finanţate din fonduri europene: PHARE, RICOP şi SAPARD, menite să contribuie la înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile acordate României de UE pentru perioada 2000-2006 se ridică la 660 milioane euro pe an sau aproximativ 2% din Produsul Naţional Brut al României şi 7% din bugetul Guvernului. Gestionarea programelor UE revine exclusiv Guvernului României, care este responsabil pentru identificarea proiectelor şi administrarea fondurilor. 118

6.3.1. Programul PHARE de creditare pentru IMM-uri Programul PHARE de creditare pentru IMM-uri a fost lansat în iunie 1999, Programele PHARE din anii bugetari 1999, 2000 şi 2001 au avut valoarea de 208 milioane euro, 232 milioane euro şi, respectiv, 269 milioane euro. Una din cele mai importante scheme ale acestui program este „Schema de finanţare nerambursabilă pentru afaceri noi, microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii recent înfiinţate”. Priorităţile programului, aşa cum sunt identificate în Planul Naţional de Dezvoltare (întocmit în contextul procesului de preaderare) sunt: sprijinirea investiţiilor IMM-urilor, pentru introducerea tehnologiei moderne; sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării de IMM-uri; sprijinirea accesului IMM la activele neutilizate rezultate Sprijinirea din restructurarea şi/sau privatizarea în întreprinderilor cu capital majoritar de stat. dezvoltării sectoarelor industriale domeniile în care regiunea deţine avantaje competitive (ex.: prelucrarea lemnului, textile şi îmbrăcăminte, pielărie, industrie alimentară, mecanică fină, software). Suma disponibilă pentru sprijinul financiar acordat prin această schemă începută din 2001 a fost de 12,95 milioane de euro, fiind alocată din fondurile Comisiei Europene şi din bugetul României. 119

Potenţialii clienţi participă la licitaţii, la care au fost eligibile toate sectoarele cu următoarele excepţii: agricultura primară (industria alimentară, fiind însă eligibilă), energia, extracţia, comerţul, activităţile imobiliare, construcţiile şi renovarea construcţiilor în scopul închirierii sau vânzării lor, inclusiv prin leasing, servicii financiare şi de asigurări, cazinouri şi jocuri de noroc, producţia de armament, tutun şi băuturi alcoolice al căror conţinut de alcool depăşea 15%. Programul finanţează o gamă largă de activităţi de investiţii, incluzând investiţiile directe în producţie şi activităţi legate de asemenea investiţii, cum ar fi activităţile inovative, investiţiile pentru dezvoltarea serviciilor, reabilitarea clădirilor industriale direct legate de proiect, investiţiile pentru sprijinirea activităţilor de marketing şi export şi a promovării exporturilor, cercetaredezvoltare, inovare şi transfer de noi tehnologii. Schema de consiliere şi pregătire profesională pentru IMM-uri, din cadrul programului „Coeziune economică şi socială”. Este un program de finanţare a proiectelor de investiţii din 25 de judeţe din patru regiuni de dezvoltare: Nord-Est, SudEst, Sud-Muntenia şi Nord). Se derulează prin Banca Comercială Română. Este un program de 8,1 milioane euro care are drept obiective stimularea dezvoltării economice prin finanţarea unor proiecte de investiţii viabile, în domeniul producţiei şi serviciilor, propuse de întreprinderile mici şi mijlocii. Schema de finanţare a programului prevede ca sursele proprii ale beneficiarului să se ridice la minim 20% din valoarea 120

proiectului de investiţii. Creditul se ridică la 80% din valoarea investiţiei astfel: finanţare din fonduri PHARE: 75% din valoarea creditului, dar nu mai mult de 300.000 euro, din care un sfert va fi finanţare nerambursabilă (grant); creditul BCR va fi de 25% din valoarea creditului. Durata creditului este de maxim 6 ani. Sunt eligibile întreprinderile aflate în cele patru zone, care îndeplinesc următoarele condiţii: să aibă maxim 249 angajaţi; cifra de afaceri să nu depăşească 40 mil. euro; să nu aibă printre asociaţi/acţionari societăţi cu mai mult de 249 angajaţi ce deţin mai mult de 25% din capitalul social; să nu deţină peste 25% din capitalul social al unei societăţi care are mai mult de 249 de angajaţi; să fie deţinute în proporţie de minim 51% din capitalul social de acţionari/asociaţi privaţi români şi/sau din Uniunea Europeană, iar participarea partenerilor români să fie de cel puţin 20% din capitalul social; să nu înregistreze datorii restante; să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate financiară (anul financiar precedent încheiat cu profit, investiţii profitabile) etc. Acest program oferă sprijin pentru afaceri întreprinzătorilor mici şi mijlocii, în patru domenii principale: îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la oportunităţile de piaţă; sprijinirea IMM-urilor pentru a atinge standardele tehnice şi calitative; consultanţă în vederea accesului IMM-urilor la informaţie şi comunicare; promovarea accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la informaţie şi comunicare. 121

Exemplu de calcul pentru o investiţie de 150.000 euro (preluat din revista „Capital”, nr. 26/2002, pag. 19). Valoarea investiţiei .......................................150.000 euro Contribuţie solicitant ......................................30.000 euro (min. 20% din valoarea investiţiei) Împrumut ......................................................120.000 euro (max. 80% din valoarea investiţiei) Împrumut PHARE ..........................................90.000 euro (max. 75% din împrumut) nerambursabil .............................. 22.500 euro (75% din împrumut PHARE) rambursabil (dobânda 5,46%)...... 67.500 euro (25% din împrumut PHARE) Împrumut bancă ..............................................30.000 euro (min. 25% din împrumut) Împrumut ......................................................120.000 euro (max. 80% din valoarea investiţiei) Durata credit ..............................................................3 ani Perioada graţie ..........................................................6 luni Dobânda totală la componenta rambursabilă PHARE (67.500).........................6.609 euro Rata lunară: 307 euro în perioada de graţie; 2.557 euro – rata în luna a şaptea; 2.260 euro – rata în ultima lună; Dobânda cumulată la componenta rambursabilă BCR (30.000) Rata lunară: 162 euro în perioada de graţie; 1.162 euro – în luna a şaptea; 1.105 euro în ultima lună. Total dobândă plătită ......................................10.084 euro (la o dobândă EURIBOR la 3 luni de 3,465%) 122

Condiţiile financiare sunt determinate de următoarele detalii: • Contribuţia UE + bancă = împrumut: maxim 80% din o Contribuţia UE: maxim 75% din valoarea împrumutului (care reprezintă 60% din valoarea proiectului, din care 15% este nerambursabil şi 45% rambursabil); o Contribuţia băncii: minimum 25% din valoarea împrumutului (care reprezintă 20% din valoarea proiectului); o Contribuţia solicitantului: minimum 20% din valoarea proiectului (din care cel puţin 50% în numerar). Dobândă contribuţie UE (euro): EURIBOR 3 luni minus 1,5%, plus un comision bancar de maxim 3%. Dobândă contribuţie bancă (euro): EURIBOR 3 luni plus maximum 3%. Dobânda contribuţie bancă (lei): BUBOR 12 luni plus maximum 3% (Exemplu: EURIBOR la 3 luni = 3,47%, rata dobânzii este de 5,47% pentru componenta rambursabilă PHARE şi de 6,47% pentru creditul BCR). Perioada de rambursare de la 3 la 6 ani, cu până la 1 an perioadă de graţie. Din exemplul prezentat, reiese că dintr-un credit de 120.000 de euro, o întreprindere va rămâne du 22.500 de euro, bani pe care nu trebuie să îi restituie, şi va utiliza în decursul a trei ani 97.500 euro, cu o dobândă totală de 10.084 de euro. 123 valoarea proiectului, din care:

Un împrumut nu va depăşi 400 mii de euro, din care aproximativ o cincime este nerambursabilă. De exemplu, din 400.000 euro suma de 75.000 euro nu trebuie restituită (18,75%). Creditul este compus din două tipuri de resurse – o parte provin din fondurile UE (maxim 75%), iar restul din resursele băncii. Rata dobânzii se aplică la fiecare componentă. Pentru fiecare credit acordat în cadrul acestui program, rata dobânzii se calculează după o formulă raportată la EURIBOR (dobânda pe piaţa interbancară europeană – n.a.). Ca exemplu, rata dobânzii ar fi de 5,47% pentru componenta nerambursabilă PHARE şi de 6,47% pentru partea de credit BCR. Responsabilă de selecţia proiectelor este BCR, care va monitoriza şi rambursarea împrumuturilor, care vor fi acordate unor proiecte viabile. Acestea vor trebui să demonstreze o rată a profitului satisfăcătoare, care să reiasă din planul de finanţare a investiţiei, din planul de afaceri şi din proiecţiile bugetare. Proiectele vor fi aprobate de un Comitet de Credit stabilit de către BCR, comitet din care face parte şi un expert independent, cu drept de veto, a cărui nominalizare este aprobată de către Comisia Europeană. 6.3.2. Programul RICOP Programul RICOP – componenta de finanţare a IMM – este derulat de Comisia Europeană prin Banca Comercială Română, pentru a sprijini IMM-urile în crearea de noi locuri de muncă în 17 judeţe afectate de disponibilizări masive de personal în urma restructurării şi privatizării unor societăţi de stat. Bugetul total pentru componenta de finanţare a IMM – 34 124

milioane de euro. BCR este liderul consorţiului care asigură asistenţa tehnică pentru identificarea, selectarea şi evaluarea proiectelor de investiţii propuse şi se ocupă de încheierea contractelor de împrumuturi nerambursabile şi efectuarea plăţilor. Alte condiţii cerute IMM-urilor: cifră de afaceri de maxim 40 milioane euro sau active totale de maxim 24 milioane euro; nu deţin participaţii de peste 25% la firme cu peste 250 de angajaţi; acţionarii români să deţină minim 20% din capital pentru o societate cu capital străin sau acţionarii din statele UE sau beneficiare PHARE să aibă minim 51% din capital şi din drepturile de vot; proiectul de investiţii este localizat în unul din judeţele cărora li se adresează programul, să nu aibă pierderi în anul fiscal anterior, să nu aibă împrumuturi anterioare nerambursate (inclusiv acţionarii), să nu aibă incidente de plată în ultimii 5 ani şi nici datorii neplătite la timp către bugetul de stat în ultimii 2 ani, să aibă înregistrările contabile la zi, să aibă un plan de afaceri viabil, care poate genera profit şi locuri de muncă permanente pe următorii trei ani. Programul se derulează în cinci zone: Zona 1: Bacău, Iaşi, Neamţ, Vaslui; Zona 2: Brăila, Buzău, Galaţi; Zona 3: Argeş, Dâmboviţa, Teleorman; Zona 4: Dolj, Gorj, Olt, Hunedoara, Vâlcea; Zona 5: Braşov, Covasna. Pot fi finanţate investiţii în imobilizări corporale (construcţii de clădiri, achiziţii de maşini, echipamente şi utilaje, mijloace de transport sau leasing), în imobilizări necorporale (licenţe, software ş.a.), în stocuri de producţie, pregătire profesională a personalului plus o rezervă de maxim 5% din 125

valoarea

împrumutului

nerambursabil

pentru

costuri

neprevăzute. Etapele de parcurs în selecţia proiectelor şi contractarea fondurilor: 1. Proiectele ajung la Comitetul de evaluare din cadrul BCR. Aici evaluarea durează cel puţin şase săptămâni, în funcţie de numărul proiectelor şi de acurateţea întocmirii lor. Dacă se constată lipsuri în dosare, evaluatorii trimit scrisori solicitanţilor pentru a efectua completările necesare. Se elaborează raportul de evaluare. 2. Raportul şi proiectele ajung la Comitetul de Coordonare Zonală (CCZ). Acesta studiază raportul şi în aprobă sau cere reevaluări. În final, întocmeşte un raport de evaluare. 3. Următoarea etapă la Unitatea de Management al Proiectului. Acesta studiază, la rândul său, raportul şi proiectele. Sunt posibili şi aici reevaluări. 4. Oficiul de Contractare şi plăţi PHARE. 5. Delegaţia Comisiei Europene. Ajunse în acest punct proiectele sunt din nou studiate şi, de regulă, sunt cerute reevaluări. În fine, după aprobarea proiectelor, începe încheierea contractelor între gestionarul de fonduri (BCR) şi beneficiarii finali, proces care durează câteva luni. Activităţile eligibile sunt următoarele: orice tip de investiţie ce sprijină crearea sau extinderea de afaceri, cum ar fi: investiţii în echipament, mijloace de transport sau clădiri necesare desfăşurării activităţii de producţie; 126

-

activităţile proiectului nu trebuie să fie în domeniul agriculturii, al extracţiilor, energiei şi comerţului.

6.3.3. Programul SAPARD Programul SAPARD din România a fost adoptat de către Comisia Europeană pe baza Planului Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (PNADR), din 22 noiembrie 2000. În cadrul programului se va acorda asistenţă financiară nerambursabilă pentru îmbunătăţirea prelucării şi marketingului produselor piscicole şi agricole. Măsurile din programul SAPARD au ca scop principal oferirea de ajutor în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului comunitar, remedierea unor deficienţe ce caracterizează agricultura în România, înainte de aderarea la Uniunea Europeană. Beneficiarii proiectelor SAPARD pot fi: societăţi comerciale cu capital 100% privat; societăţi comerciale cu capital 100% privat provenite din reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; cooperativele de consum.

Solicitanţii trebuie să acţioneze în nume proprii şi trebuie să fie înregistraţi ca persoane juridice româneşti, în conformitate cu legislaţia română. Un proiect depus în cadrul acestei măsuri trebuie să se încadreze în următoarele limite: valoarea minimă eligibilă a proiectului este de 30.000 euro; 127

-

valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 2.000.000 euro.

Un ajutor financiar nerambursabil nu poate depăşi 50 sau 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Solicitanţii pot fi ajutaţi în obţinerea contribuţiei private. O variantă sunt împrumuturile de la bănci. Aici putem aminti extrasul de cont, creditul sau certificatul de confort bancar. Valoarea totală se compune din: pentru sectoarele lapte şi produse lactate, carne, produse din carne şi ouă, legume, fructe, cartofi, vinificaţie, peşte: o minim 50% contribuţie privată; o maxim 50% contribuţie publică, din care: 75% contribuţia comunităţii şi 25% cofinanţare naţională; pentru sectoarele: cereale, seminţe oleaginoase şi zahăr: o minim 70% contribuţie privată; o maxim 30% contribuţie publică, din care 75% contribuţia comunităţii şi 25% cofinanţare naţională. Contribuţia publică include finanţarea de la UE şi de la bugetul naţional (creditul nerambursabil), iar contribuţia privată include cofinanţarea privată obligatorie. Condiţiile de finanţare prevăd: un solicitant poate primi doar de două ori ajutoare financiare nerambursabile în alocaţiile financiare pentru perioada 2000-2006, pentru două proiecte diferite; 128

-

beneficiarul poate solicita un nou împrumut numai după ce primul proiect a fost finalizat; al doilea proiect se poate încadra în aceeaşi submăsură pentru care a fost solicitată finanţarea în cadrul primului proiect;

-

proiectul finanţat prin SAPARD nu poate fi asistat simultan printr-un alt program public de asistenţă financiară nerambursabilă.

Pentru ca o cheltuială să fie considerată eligibilă în contextul proiectului, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie necesară pentru desfăşurarea proiectului, să fie prevăzută în cadrul contractului de finanţare, să fie în conformitate cu principiile eficienţei şi economiei costurilor; să fie efectiv realizată pe perioada execuţiei proiectului şi să respecte prevederile din contractul de finanţarea semnat cu autoritatea contractantă (cu excepţia studiilor de fezabilitate şi a studiilor conexe – studii tehnice, economice, plan de afaceri, avize, autorizaţii, acorduri, taxe legale aferente acestora – a căror cheltuială poate fi făcută înainte de semnarea contractului de finanţare, dar după acreditarea Agenţiei SAPARD); să fie înregistrată în registrele contabile ale beneficiarului, să fie identificabilă şi verificabilă şi să fie susţinută de originalele actelor de plată justificative. Programul SAPARD are un buget anual de 153 milioane euro, sub formă de credite nerambursabile. Planul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală fundamentează direcţiile intervenţiilor Programului SAPARD pentru perioada 129

2000-2006. Strategia propusă prin plan, va lega mai bine agricultura de nevoile pieţelor şi, în acelaşi timp, va respecta cerinţele de mediu, creând posibilitatea apariţiei unor noi locuri de muncă în spaţiul rural. Programul SAPARD conţine 11 măsuri care urmează să fie finanţate: îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole; dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurii rurale; investiţii în exploataţii agricole; dezvoltarea unor activităţi economice generatoare de venituri alternative (servicii agricole, agroturism, meşteşuguri, etc); silvicultură; îmbunătăţirea pregătirii profesionale; asistenţă tehnică; îmbunătăţirea controlului de calitate, veterinar şi fitosanitar; managementul resurselor de apă; construirea grupurilor de producători; protejarea mediului. cumpărarea, închirierea sau luarea în leasing a clădirilor şi terenurilor existente, indiferent dacă leasingul are ca rezultat trecerea în proprietate a celui care ia în leasing; impozite, taxe vamale şi taxe de import care: sunt rambursabile, nu fac parte din sistemul fiscal general 130

Sunt considerate cheltuieli neeligibile:

din România, poartă disproporţionalităţi în orice parte a programului; costuri de exploatare, inclusiv costurile de întreţinere şi închiriere; costurile oricăror servicii, bunuri şi lucrări care valoarea mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 de euro, pentru care beneficiarul nu a obţinut oferte de la cel puţin trei furnizori, originalele acestora fiind incluse în declaraţia de cheltuieli; comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare; onorariile plătite pentru consultanţă tehnică, costuri ce privesc pregătirea şi/sau implementarea unui proiect, direct legate de măsură, care depăşesc 12% din totalul costului eligibil al proiectului; cheltuieli legate de produse sau servicii care nu respectă regulile de achiziţie şi de origine; cheltuieli privind proiectele care au generat taxe de utilizator sau participant înainte de încheierea proiectului, fără ca sumele respective să fi fost deduse din costurile eligibile; cheltuieli promoţionale, altele decât cele de interes comun; La acestea se vor adăuga următoarele costuri: investiţii care sprijină direct vânzarea cu amănuntul; investiţii locuinţelor; cheltuieli cu privire la promovarea produselor prin expoziţii, reclamă şi publicitate; 131 pentru construirea şi modernizarea

-

achiziţiile de mijloace de transport, cu excepţia celor specializate; achiziţionarea de echipamente şi utilaje second-hand; contribuţia în natură.

În elaborarea proiectului pot interveni următoarele deficienţe: Proiectul nu este depus în timp util. După anunţarea licitaţiei de proiecte, urmează o perioadă de 60 de zile pentru depunerea cererilor de finanţare. Cererile de finanţare se depun personal de către responsabilul tehnic sau legal de implementarea proiectului respectiv, la Biroul Regional de Implementare a Programului SAPARD, din regiunea în care este amplasat proiectul. Proiectul nu este conform. De faţă cu solicitantul se face verificarea conformităţii. Deci proiectul nu este conform (adică nu respectă condiţiile de conformitate precizate în Ghidul solicitantului) solicitantul poate reveni cu completarea necesară cu condiţia să se încadreze în termenul limită de depunere precizat la lansarea licitaţiei de proiecte. Aceeaşi cerere de finanţare poate fi declarată neconformă de maximum trei ori pentru aceeaşi licitaţie de proiecte. Proiectul nu este eligibil. Fiecare măsură prevede anumite criterii de eligibilitate, atât generale, cât şi specifice pentru fiecare sub-măsură în parte. Criteriile de eligibilitate sunt condiţii obligatorii, pe care, atât solicitantul finanţării, cât şi proiectul depus, trebuie să le îndeplinească. Dacă un singur criteriu de eligibilitate nu este respectat, proiectul este respins. Proiectul nu obţine un punctaj corespunzător. Criteriile de selecţie nu sunt condiţii obligatorii, dar au rol de 132

departajare a proiectelor în cazul în care valoarea proiectelor depăşeşte suma alocată licitaţiei respective. 6.3.4. Proiectul privind finanţarea dezvoltării IMMurilor din industria alimentară Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare

Industrială (ONUDI) a aprobat finanţarea proiectului privind finanţarea IMM-urilor din industria alimentară, care se va desfăşura în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC). Proiectul se va desfăşura pe parcursul a 18 luni (2003-2004) şi vizează îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea numărului firmelor private care îşi desfăşoară activitatea în industria alimentară, astfel încât acestea să poată face faţă concurenţei în creştere în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană. Sunt vizate întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul de producţie de lapte şi produse din lapte, carne de vacă şi legumefructe, accentul fiind pus pe creşterea calităţii produselor şi pe diversificarea producţiei. Pentru anul 2003, programul se concentrează pe sectorul carne şi produse din carne, dispunând de un buget de 142.000 dolari, din care 112.000 dolari alocaţi de ONUDI şi 30.000 dolari contribuţie a Guvernului Ungariei. Proiectul contribuie şi la dezvoltarea economico-socială a judeţelor implicate prin crearea de noi locuri de muncă, alinierea producţiei din sectorul IMM la standardele europene de calitate, creşterea competitivităţii, îmbunătăţirea calificării profesionale a angajaţilor şi deschiderea de noi pieţe. Un alt obiectiv este realizarea de centre de training şi transfer tehnologic pentru crescătorii de animale şi IMM-urile din sectorul laptelui şi al 133

produselor lactate în cadrul institutelor de profil, direcţiilor agricole şi al unor firme private ce vor deveni centre-pilot. Totodată, este vizată şi diversificarea producţiei prin introducerea tehnologiilor ieftine şi moderne de procesare a legumelor şi fructelor. În domeniul laptelui şi al produselor din lapte, ca şi în cel al produselor din carne de vacă, proiectul se desfăşoară în special pentru IMM-uri din judeţele Iaşi şi Neamţ, iar pentru sectorul legume-fructe sunt selectate cu prioritate întreprinzătorii privaţi din judeţele Constanţa, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman. Proiectul constituie un suport pentru înfiinţarea asociaţiilor de procesatori din cele trei domenii vizate şi colaborarea cu institutele de cercetare de specialitate, atât din ţară, cât şi din străinătate. ANIMMC lucrează în prezent la realizarea unei baze de date cu IMM-urile din industria alimentară care îşi desfăşoară activitatea în judeţele incluse în proiect. 6.3.5. Programul de sprijinire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exportului Programul de sprijinire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exporturilor este un program naţional multianual derulat prin Agenţia Naţională pentru IMM şi Cooperaţie. Beneficiarii sunt IMM-uri care promovează la export produse sau servicii, cu cifră de afaceri anuală de până la 8 milioane euro. Se acordă alocaţii financiare nerambursabile de până la 60% din valoarea fiecărei cheltuieli eligibile efectuate. Sunt excluse de la finanţare societăţile financiar-bancare, de asigurare-reasigurare, firme cu activitate exclusivă de comerţ exterior, societăţi de consultanţă 134

sau plasament de forţă de muncă, precum şi firmele care au inclus în obiectul de activitate tipărirea materialelor pentru publicitate care solicită finanţare pentru elaborare sau producţie de materiale tipărite de promovare. Sunt finanţate participările la târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale cu stand propriu sau în asociere, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare, realizarea unui site pe internet, participări la cursuri de pregătire în tehnici de promovare a exportului din ţară sau străinătate, contractarea de servicii de consultanţă pentru studii de export sa de piaţă, culegerea de informaţii despre pieţele externe. 6.3.6. Programul de susţinere a investiţiilor realizate în sectoare industriale prioritare Programul de susţinere a investiţiilor realizate în sectoare industriale prioritare este un program derulat de ANIMMC prin Banca Comercială Română pentru susţinerea investiţiilor de modernizare şi retehnologizare pentru IMM-uri din 13 sectoare industriale stabilite prin Strategia de dezvoltare industrială a României, respectiv industria textilă, de pielărie şi produse din piele, industria lemnului şi a produselor din lemn, industria celulozei, hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea substanţelor, produselor chimice şi fibrelor, producţia de cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din materiale nemetalice, industria metalurgică şi a produselor din metal, industria de maşini şi echipamente, industria de maşini şi aparate electrice, industria mijloacelor de transport, alte activităţi industriale de producţie de mobilier şi recuperare a deşeurilor şi industria de echipamente electrice şi optice. 135

Bugetul total pentru 2003 este de 80 miliarde lei, din care alocaţii financiare nerambursabile de la buget, la care se adaugă creditul BCR şi dobânda. Banii pot fi utilizaţi pentru achiziţionarea de active corporale şi necorporale, de tipul terenuri, clădiri, construcţii, maşini, utilaje şi echipamente, mijloace de transport de mărfuri, brevete de invenţie, licenţe, precum şi extinderi, reconstrucţii sau modernizări de active. 6.3.7. Program de susţinere a meşteşugarilor şi a producătorilor de artizanat Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (ANIMMC) a lansat un nou program naţional anual pentru susţinerea meşteşugurilor şi a producţiei de artizanat. Programul urmăreşte în principal stimularea practicării meşteşugurilor artistice tradiţionale pentru realizarea unor produse de artă populară şi artizanat inspirate din specificul tradiţional naţional. ANIMMC urmăreşte îmbunătăţirea accesului producătorilor români de artă populară şi artizanat la informaţii de piaţă şi valorificarea lor, promovarea produselor româneşti la export, inclusiv pe noi pieţe externe, stimularea cererii interne şi creşterea numărului de locuri de muncă din domeniu în toate zonele ţării, în special prin atragerea tinerilor şi a femeilor în aceste activităţi. Beneficiarii vor putea obţine finanţări nerambursabile pentru următoarele activităţi: participări la târguri şi expoziţii în ţară şi în străinătate cu stand propriu sau în asociere cu alţi agenţi economici;

136

-

elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a produselor de artă populară, artizanat şi a meşteşugurilor;

-

realizarea unui site pe internet pentru prezentarea activităţii şi a produselor sau serviciilor oferite.

Valoarea alocaţiei financiare nerambursabile este egală cu echivalentul a 65% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 80.000.000 lei pentru fiecare beneficiar. Pot participa la program persoanele juridice sau persoanele care se încadrează la data solicitării în una din următoarele categorii: a) sunt organizate în baza Decretului-Lege nr.66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti şi a Legii nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi a cooperaţiei de credit, cu modificările şi completările ulterioare; b) sunt organizate în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi îndeplinesc condiţiile de încadrare în categoria IMM-urilor, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMMurilor, cu modificările şi completările ulterioare; c) sunt constituite ca asociaţii profesionale sau fundaţii şi au ca scop promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale, a artei populare şi artizanatului; d) sunt persoane fizice sau asociaţii familiale autorizate să desfăşoare activităţi în baza liberei iniţiative conform Legii nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea 137

unor activităţi economice de către persoane fizice în domeniul meşteşugurilor artizanatului. În plus, solicitanţii care se încadrează în categoriile a) – c) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: capital social integral privat; durata de funcţionare de cel puţin un an; activeză în domeniul meşteşugurilor artistice tradiţionale, au ca obiect principal de activitate producerea, comercializarea produselor de artă populară şi artizanat sau acordarea de consultanţă în domeniul meşteşugurilor artistice tradiţionale; şi-au plătit impozitele şi taxele la bugetul de stat, inclusiv cele locale, precum şi contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, asigurările de sănătate şi de şomaj; nu au mai beneficiat în ultimii doi ani de alocaţii financiare nerambursabile de la bugetul de stat pentru activităţile prevăzute. artistice tradiţionale, artei populare şi

Rezumat
Sursele de finanţare a IMM-urilor se clasifică în: surse de finanţare convenţionale; surse de finanţare neconvenţionale; factoringul; leasingul. Din categoria surselor de finanţare convenţionale fac parte: băncile, CEC-ul şi Cooperativa de credit. În categoria surselor de finanţare neconvenţionale se includ: emisiunea de acţiuni pe piaţa de capital; fondurile de garantare; fondurile cu capital de risc; creditele subsidiate. Factoringul reprezintă un pachet de servicii care poate. exportatorii români să beneficieze de finanţare imediată. Un alt serviciu îl reprezintă colectarea creanţelor şi încercarea unei 138

disciplinări a debitorilor în ce priveşte plata. Alt serviciu este şi acoperirea riscului de neplată a debitorilor străini. Leasingul reprezintă, de asemenea, o modalitate de finanţare a IMM-urilor care doresc să achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilităţi financiare. Cel mai utilizat este leasingul financiar. Un rol important în procesul de înfiinţare şi dezvoltare al IMM-urilor îl au programele de finanţare nerambursabilă, România având în acest sens încheiate trei programe finanţate din fonduri europene: PHARE, RICOP şi SAPARD. În cadrul programului PHARE se impun „schema de finanţare nerambursabilă pentru afaceri noi, microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii recent înfiinţate” şi „schema de consiliere şi pregătire profesională pentru IMM-uri din cadrul programului «Coeziune economică şi socială»”. Programul RICOP acţionează în 17 judeţe şi prin el pot fi finanţate investiţii în imobilizări corporale, necorporale, în stocuri de producţie şi pregătire profesională a personalului. Programul SAPARD are ca scop principal oferirea de ajutor în ceea ce priveşte implementarea acquis-ului comunitar, remedierea unor deficienţe ce caracterizează agricultura în România, înainte de aderarea la Uniunea Europeană.

Chestionar
1. Care sunt destinaţiile pentru care se recomandă finanţare antreprenorială în cazul pregătirii afacerii? 2. Ce destinaţii puteţi nominaliza pentru finanţarea începerii unei activităţi? 139

3. Prin ce modalităţi se poate face cumpărarea unei afaceri existente? 4. Cum pot fi folosite finanţele antreprenoriale în scopul dezvoltării unei afaceri? 5. Care este schema de creditare pentru finanţarea IMM-urilor pe care o practică BCR? 6. Care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele solicitante de credite din programul „Facilitatea de finanţare pentru IMM-uri”? 7. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de IMM pentru a fi creditate de CEC? 8. Ce tipuri de credite deschise la CEC cunoaşteţi şi în ce constau fiecare dintre acestea? 9. Ce tipuri de conturi pune la dispoziţei CEC-ul? 10. Descrieţi schema de finanţare prin Fondul Naţionale de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. 11. Descrieţi schema de funcţionare a fondului de garantare a creditului rural (FGCR). 12. Ce deosebire există între un fond de capital de risc şi o bancă? 13. Ce avantaj principal oferă Fondul cu Capital de Risc? 14. Descrieţi schema de funcţionare a Fondului cu Capital de Risc. 15. În ce condiţii sunt accesibile IMM-urilor creditele subsidiate? 16. Care sunt părţile implicate într-o operaţiune de factoring? 17. Care sunt serviciile şi avantajele oferite de factoring? 18. Ce reprezintă, din punct de vedere juridic, leasingul? 140

19. Care este diferenţa dintre leasingul financiar şi cel operaţional? 20. Care sunt etapele de parcurs pentru încheierea unui contract de leasing? 21. Ce deosebiri consideraţi că există între leasing şi cumpărarea pe credit? 22. Descrieţi schema de finanţare a IMM-urilor prin programul „Coeziune economică şi socială”. 23. Care sunt etapele de parcurs în selecţia proiectelor şi contractarea fondurilor RICOP? 24. Cine poate beneficia de fondurile SAPARD? 25. Care sunt condiţiile de finanţare prevăzute de fondul SAPARD? 26. Câte măsuri urmează să fie finanţate prin fondurile SAPARD? 27. Ce deficienţe pot interveni în elaborarea unui proiect de finanţare din fondurile SAPARD? 28. În ce constă proiectul privind finanţarea dezvoltării IMM-urilor din industria alimentară? 29. În ce constă programul de sprijinire a IMM-urilor pentru dezvoltarea exportului? 30. În ce constă programul de susţinere a investiţiilor realizate în sectoare industriale prioritare? 31. În ce constă programul de susţinere a meşteşugarilor şi a producătorilor de artizanat?

141

Tema 7 Facilităţi acordate IMM-urilor
Obiective Cursanţii studiind această temă vor fi capabili: să definească facilităţile fiscale de care se bucură IMM-urile; să enumere condiţiile de organizare a primei licitaţii pentru IMM-uri; să formuleze condiţiile în care IMM-urile sunt scutite de la plata taxelor vamale; să distingă între IMM-urile care beneficiază şi cele care nu beneficiază de scutirea taxelor vamale; să explice cum se aplică scutirea de impozite pe profit pentru investiţiile care se realizează pe parcursul mai multor luni; să enumere principalele facilităţi acordate zonelor defavorizate; să explice care este modificarea introdusă de Legea 111/2003 privitoare la definirea microîntreprinderilor; să formuleze modificările şi completările în materie de impozitare a microîntreprinderilor introduse prin Legea nr. 232/2003.

142

7.1. Facilităţi fiscale acordate IMM-urilor, conform Legii nr. 133/1999
În conformitate cu prevederile Legii 133/1999 IMMurile beneficiază de facilităţi fiscale, care se referă la: a) achiziţiile publice; b) scutiri de taxe vamale; c) cota impozitului pe profitul brut reinvestit, zero sau redusă. Referitor la achiziţiile publice IMM-urile beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri şi garanţiile cerute şi achiziţiile publice de bunuri materiale şi servicii. Instituţiile publice, societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi regiile autonome au obligaţia să organizeze prima licitaţie pentru întreprinderile mici şi mijlocii, după cum urmează: a) b) cererile de ofertă pentru procurări de materiale care nu depăşesc 500.000.000 lei; cererile lei; c) d) cererile de ofertă pentru reparaţii care nu depăşesc 2.000.000.000 lei; cererile de ofertă pentru construcţii care nu depăşesc 3.000.000.000 lei. Pot participa la această licitaţie pentru achiziţii publice de bunuri materiale, lucrări sau servicii IMM-urile care au 143 de ofertă pentru procurări de echipamente care nu depăşesc 1.000.000.000

îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat. Referitor la taxele vamale: Întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile, echipamentele industriale, know-how care se importă în vederea dezvoltării activităţilor proprii de producţie şi servicii şi care se achită din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine. Bunurile importate de întreprinderile mici şi mijlocii, scutite de la plata taxelor vamale, sunt scutite implicit, şi de la plata taxei pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile OU nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, cu modificările ulterioare. La schimbarea destinaţiei bunurilor importate scutite de la plata taxelor vamale, întreprinderile mici şi mijlocii sunt obligate să îndeplinească formalităţile legale privind importul bunurilor şi să achite drepturile de import. În acest caz, valoarea în vamă se calculează la cursul de schimb valutar valabil în ziua constatării schimbării destinaţiei bunurilor în cauză. Prevederile privind scutirile de la plata taxelor vamale se aplică numai bunurilor care se regăsesc în cap. 84, 85 şi 87 din Tariful vamal de import al României, cu excepţia autoturismelor pentru al căror import se aplică taxe vamale. Din această categorie fac parte: a) reactoare nucleare, cazane, maşini, aparate şi dispozitive mecanici, părţi ale acestora; 144

b) c) d)

maşini, aparate şi echipamente electronice şi părţi aparate de televiziune, de înregistrat sau de reprodus vehicule terestre, altele decât materialul rulant de

ale acestora; imagine şi sunet, părţi şi accesorii ale acestora; care ferată şi tramvai, părţi şi accesorii ale acestora. Beneficiază de scutirile de la plata taxelor vamale şi întreprinzătorii autorizaţi prin Decretul lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, precum şi asociaţiile familiale. De asemenea, întreprinderile mici şi mijlocii sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru importul de materii prime necesare pentru fabricarea produselor de către acestea în cazul în care aceste produse sunt la rândul lor scutite de la plata taxelor vamale de import. Lista cuprinzând produsele scutite se aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului. Referitor la cota impozitului pe profitul brut reinvestit Cota-parte din profitul brut reinvestit de către întreprinderile mici şi mijlocii nu se impozitează. Importul aferent profitului reinvestit se calculează potrivit prevederilor OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Suma maximă asupra căreia se calculează scutirea este reprezentată de soldul creditor al contului de profit şi pierderi. Profitul brut reinvestit reprezintă sumele utilizate pentru efectuarea de investiţii în active corporale şi necorporale, aferente obiectului de activitate, de natura celor reglementate prin legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat 145

în active corporale sau necorporale, republicată, cu modificările ulterioare, exclusiv cele care au alte surse de finanţare decât profitul brut, cum sunt credite, împrumuturi nerambursabile sau civile. Intră sub incidenţa prevederilor prezentelor norme metodologice şi achiziţionare de mijloace fixe în regim de leasing financiar. Pentru investiţiile care se realizează pe parcursul mai multor luni sau ani consecutivi, scutirea de impozite pe profit se acordă proporţional cu valoare lucrărilor realizate efectiv în baza unei situaţii parţiale de lucrări. Investiţiile pentru care s-a acordat scutire de impozit pe profit vor rămâne în patrimoniu cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata de funcţionare a acestora. Cota din profitul brut reinvestit neimpozabilă se va folosi sumei în acelaşi scop şi va repartizată ca sursă proprie de finanţare. Profitul brut reinvestit asupra căruia se calculează scutirea este profitul realizat lunar, cumulat de la începutul anului până la momentul efectuării investiţiei, fără ca această facilitate să se recalculeze în perioada următoare sau la sfârşitul anului. De asemenea, întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reducerea impozitului pe profit în proporţie de 20% în cazul în care creează noi locuri de muncă, dacă se asigură creşterea numărului scriptic cu cel puţin 10% faţă de anul financiar precedent. Prevederile alineatului precedent se aplică în următoarele condiţii: 146

a) reducerea impozitului pe profit se aplică în perioada în care forţa de muncă nou angajată rămâne în întreprindere şi nu se fac alte disponibilizări; b) forţa de muncă nou angajată să fie de cel puţin 10% din forţa de muncă existentă în întreprindere în momentul angajării.

7.2. Facilităţi acordate zonelor defavorizate
Zonele defavorizate sunt declarate prin Hotărâre de Guvern ca fiind defavorizate pe o durată de 3 – 10 ani. Facilităţile se aplică societăţilor comerciale, persoane juridice române cu capital majoritar privat, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în perimetrul zonei defavorizate şi care prin investiţiile realizate creează noi locuri de muncă pentru populaţia locală. De asemenea, facilităţile se aplică doar pentru investiţiile nou create. Principalele facilităţi prevăzute de lege sunt: • Scutirea de la plata taxelor şi a TVA aferente echipamentelor importate în vederea efectuării de investiţii în zonă; scutirea de la plata TVA aferentă echipamentelor achiziţionate de pe piaţa internă; • Scutirea de la plata taxelor vamale şi TVA aferente materiilor prime importate în vederea realizării producţiei proprii în zonă; • Scutirea de la plata impozitului pe profit, pe întreaga durată de existenţă a zonei defavorizate.

147

Ca şi în cazul IMM-urilor, schimbarea destinaţiei bunurilor pentru care s-a beneficiat de facilităţi se poate face numai după plata tuturor drepturilor de import sau a TVA, în cazul celor achiziţionate de pe piaţa internă.

7.3. Modificări reglementare privind microîntreprinderile
În conformitate cu Ordonanţa nr. 24/2001, privind impunerea microîntreprinderilor, societăţile comerciale care la data de 31 decembrie a anului precedent îndeplinesc următoarele condiţii: sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau desfăşoară activitate de comerţ; au până la 9 salariaţi; au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei de până la 100.000 euro inclusiv; au capital integral privat, sunt obligate la plata unui impozit de 1,5% aplicat asupra sumei totale a veniturilor trimestriale obţinute din orice sursă, cu excepţia celor din producţia stocată, de imobilizări corporale şi din provizioane privind activitatea de exploatare. Ordonanţa nr. 24/2001 a fost modificată şi completată în ultima perioadă prin două acte normative şi anume Legea nr. 111/02.04.2003, pentru aprobarea acestei ordonanţe, cât şi prin Legea nr. 232/31.05.2003, pentru aprobarea OG nr. 36/2003, privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar fiscală. Legea nr. 111/2003 a inclus o modificare de criteriu privind definirea microîntreprinderilor. Dacă prin ordonanţă, numărul de angajaţi era de la 0 la 9, în lege acesta devine de la 1 până la 9 148

salariaţi inclusiv, fapt ce afectează în special societăţile cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta fiind singura persoană care desfăşoară activitate. De asemenea, dacă prin ordonanţă societăţile comerciale care îndeplinesc criteriile de încadrare în categoria de microîntreprinderi au obligaţia de a plăti impozit pe venit în cota de 1,5% prin legea 111/2004, se dă dreptul microîntreprinderilor de a opta pentru plata unui impozit aplicat asupra veniturilor obţinute. Legea nr. 232/2003 introduce mai multe modificări şi completări în materia impozitării microîntreprinderilor, menite să soluţioneze problemele apărute în aplicarea Ordonanţei nr. 24/2001, după cum urmează: Opţiunea pentru încadrarea în categoria microîntreprinderilor a persoanelor juridice care îndeplinesc condiţiile mai sus menţionate, începând cu anul fiscal următor, se comunică organelor fiscale teritoriale sub forma unei declaraţii pe proprie răspundere până la data de 31 ianuarie inclusiv. În ce priveşte condiţia privind numărul de angajaţi, în cazul persoanelor juridice plătitoare de impozit pe venit care nu au nici un salariat, aceasta se consideră îndeplinită dacă angajarea se realizează până la 31 decembrie 2003. Persoanele juridice înfiinţate în cursul unui an fiscal beneficiază de prevederile OG 24/2001, privind impunerea microîntreprinderilor dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: 149

-

au ca obiect de activitate producţia de bunuri materiale, prestările de servicii sau comerţ; un număr de la 1 la 9 angajaţi în termen de 60 de zile de la data înfiinţării.

Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie a propus prelungirea cu trei ani a termenului până la care microîntreprinderile fără nici un salariat trebuie să angajeze cel puţin o persoană, motivând gestul său prin faptul că cei mai mulţi dintre cei care şi-au înfiinţat microîntreprinderi fără nici un salariat au dorit să nu mai aibă calitatea de angajaţi, pentru ai scuti pe patronii lor de anumite cheltuieli, încurajând în acelaşi timp iniţiativa privată. Se consideră că agenţii economici care se pot încadra în categoria microîntreprinderilor ar trebui să profite de oportunitatea de a opta pentru un regim fiscal în beneficiul lor (15% impozit pe venit sau 25% impozit pe profit), în funcţie de previziunile economice pentru activitatea următoare.

Rezumat
Legea nr. 133/1999 precizează că facilităţile fiscale menite să conducă la încurajarea IMM-urilor se referă la: achiziţiile publice; scutirile de taxe vamale; cota impozitului pe profitul brut reinvestit, zero sau redusă. Referitor la achiziţiile publice, IMM-urile sunt scutite de la plata taxelor vamale pentru maşinile, instalaţiile şi echipamentele industriale importate, ca şi de la plata TVA-ului aferent.

150

De asemenea nu se impozitează cota parte din profitul brut reinvestit de către IMM-uri. IMM-urile care şi desfăşoară activitatea în zone defavorizate beneficiază de asemenea de scutiri de la plata impozitelor. Legile nr. 111/2003 şi 232/2003 aduc modificări şi complementări în materia impozitării microîntreprinderilor. Chestionar 1. Care sunt domeniile de referinţă ce privesc facilităţile fiscale de care se bucură IMM-urile, în conformitate cu legea nr. 133/1999? 2. Care sunt condiţiile de organizare a primei licitaţii pentru întreprinderile mici şi mijlocii? 3. Care sunt bunurile ce fac obiectul scutirii de la plata taxelor vamale, în conformitate cu Tariful vamal de import al României? 4. Ce reprezintă profitul brut reinvestit? 5. Ce facilitate este prevăzută pentru IMM-urile care reinvestesc profitul brut? 6. Care este cota de reducere a impozitului pe profit, în condiţiile în care IMM-urile creează noi locuri de muncă? 7. Care sunt facilităţile acordate întreprinderilor care acţionează în zone defavorizate? 8. În ce fel a fost modificată Ordonanţa nr. 24/2001 privind impunerea microîntreprinderilor şi care sunt noile reglementări în acest sens?

151

Bibliografie
1 Baneau J.,
Jipardf G. – – – Economie d’entreprise, Editura Sirey, Paris, 1984 Iniţiere în afaceri, Ghid practic, Colecţia Praxis, Editura Deşteptarea, Bacău, 1995 Création d’entreprise –Les clés du succes, Editura Les éditions d’Organisation, Paris, 1990

2 Belecciu M. 3 Lehinschi J. P.

4 Nicolescu O. 5 Raşcă L. 6 Roş V.

– – –

Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura economică, Bucureşti, 2001 Succesul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Expert, Bucureşti, 1996 Franciza sau cum să faci bani pe reuşita altuia, Editura Rantrop &Straton, Bucureşti, 1999

7 Russu C. 8 Thierez Gillez 9 Voiculescu D.
Voiculescu D., Coraş M.

– – – –

Managementul întreprinderilor mici şi mijlocii, Editura Expert, Bucureşti, 1996 Créer et développer une franchise, Les Editions d’Organisation, Paris, 1988 Franchising, Editura „Intact”, 1992 LEASING, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1995

152