Marin Sorescu-Iona(1968) TEATRUL MODERN, metaforic, postbelic Drama de idei

Marin Sorescu este un scriitor de mare valoare care se inscrie in miscarea neomodernista alaturi de Nichita Stanescu si Leonid Dimov.Neomodernismul este un curent literar care s-a afirmat in perioada 1960-1980, caracterizandu-se prin revenirea literaturii la pretuirea modernismului interbelic. Volumele lui Marin Sorescu raman surprinzatoare prin reinterpretarea miturilor si limbajul ambiguu care frizeaza nonsensul si absurdul.Cele mai valoroase dintre acestea sunt Moartea Ceasului,Tineretea lui Don Quijote sau Suflete, bun la toate. Piesa Iona (1968) a fost publicata in revista Luceafarul, fiind inclusa ulterior in trilogia cu titlu simbolic Setea muntelui de sare, alaturi de Paraclisierul si Matca. Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui.Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului , raportul dintre libertate si lipsa de comunicarea ca sursa a singuratatii. Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, proorocul revoltat care va fi inghitit de un chit urias.Subintitulata „tragedie in patru tablouri”, piesa iese din clasificarile clasice , fiind o parabola dramatica pe tema conditiei umane.Iona nu este doar expresia unei idei prestabilite , ci tinand cont de tehnica ambiguitatii a teatrului metaforic, devine locul geometric al tuturor nelinistilor generate de intalnirea unor stravechi mituri cu gandirea moderna. Meditatie dezinvolta, aparent naiva si ironica, piesa lui Marin Soresu e construita ca un fals monolog, altfel spus, un dialog interiorizat , alcatuit din replici –in realitate mici poeme- pe care personajul dedublat , si le adreseaza lui insusi, dar si lumii care actioneaza asupra lui dar si lumii care actioneaza asupra lui si asupra careia reactioneaza , interogandu-i sensurile. Realizata asadar, ca o mare metafora, piesa urmareste avatarurile devenirii lui Iona, experientele sale ontologice, in trecerea de la starea de incostienta la starea de luciditate.Iona este pescar, adica omul in fata marii ( libertate,aspiratie sau iluzie?).asemenea eroilor lui Becket , el traieste intr-un perpetuu orizont al asteptarii;dar, fiindca pestele fabulos intarzie sa apara ,iar ghinionul il persecuta, Iona incearca prin joc sa –si contrafaca destinul, ca expresie deviata a libertatii, simuland iesirea din cauzalitate si inscenand realul.isi aduce acasa un acvariu si, distrandu-se, imita gestul ancestral: vaneaza cate un pestisor ( fata) pe care il arunca apoi in navodul nenorocului. Facand din existenta pretext pentru joc , Iona nu-si da seama ca in micul vas e prefigurat modelul redus al unui univers pervertit. Si tocmai aceasta sete de absolut in releva fata nevazuta a lumii evocata metaforic ca spatiu visceral , multiplicat la infinit, a carui unica ratiune de a fi este cumplita lupta pentru existenta ( vesnica mistuire), o lupta neoprit in care pestele mare inghite pe cel mic .

Gestul disperat din finalul acestui tablou cand incearca sa opreasca „falcile care se inclesteaza scartaind groaznic” vine prea tarziu. in sfarsit.Tabloul reprezinta „o gura de grota.Iesit.Evident. spre nefericirea pescarului. pentru ca. piesa fiind in fond o parabola a cautarii spirituale a individului. deschiderea spre arhetip. Barba lui Iona care rasare la gura grotei . sa-si demonstreze siesi ca este liber :„pot sa merg unde vreau. si venirea pe pamant. Tabloul I il suprinde pe Iona intr-o gura de peste: „Iona sta in gura pestelui. la lumina. si acesta. de drumul dificil si dureros spre intelegerea privita ca iluminare. . rescrierea mitului biblic cu trimiteri spre actualitate. acesta este condamnat la viata dar si la moarte. lunga si ascutita”.Este momentul formularii unei meditatii caci gestul sinuciderii si metafora luminii din final releva drama fiintei care . orizontul care i se arata il inspaimanta din nou. La inceput scena e pustie. Sa vedem daca pot sa si tac. Fac ce vreau. nu mai poate invia”. este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca solutia . spartura ultimului peste spintecat de Iona . Ontologic . odata prizonier in burta pestelui . Vorbesc. Este vorba. asadar. desi imbatranit. trebuie sa aleaga drumul invers. si viata. pentru a evada din propria-i conditie ontologica. I-au iesit toate minunile. Liniste. nepasator”. situarea in atemporal. el Iona: „Sunt ca un Dumnezeu –exclama el disperatcare nu mai poate invia. inscriu aceasta capodopera in teatrului modern. el va incerca sa se adapteze.” In tabloul al III-lea. nimic din ceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretatin plan real. este alcatuit dintr-un sir nesfarsit de burti de peste . pana si moartea.” ca niste geamuri puse unul langa altul” si intre ele.. In concluzie. „mica moara de vant” aflata in burta pestelui II si de care Iona se simte „atras ca de un vartej” constituie un avertisment simbolic. piesa lui Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Renuntarea la concretul istoric. si de aici spre general uman. ndar ajuns aici in mormant. In tabloul al II-lea. din spintecatura ultimului peste. pe o plaja pustie.