You are on page 1of 118

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT, INGINERIE ECONOMICĂ ÎN AGRICULTURĂ ŞI DEZVOLTARE RURALĂ

MASTER: MANAGEMENT ÎN AGROTURISM ŞI ALIMENTAŢIE PUBLICĂ

MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN ACTIVITATEA DE ASIGURARE

NOTE DE CURS

1

CUPRINS CAPITOLUL 1 ELABORAREA DECIZIILOR ECONOMICE

1.1. Natura problemelor economice…………………………………………………………....4
1.2. Opţiuni decizionale……………………………………………………………………….10 1.3. Constrângeri………………………………………………………………………………12 1.4. Posibilităţi de producţie…………………………………………………………………..15 1.5. Extinderea setului de opţiuni……………………………………………………………..22 CAPITOLUL 2 MANAGEMENTUL RISCULUI PRIVIND PROPRIETATEA 2.1. Managementul riscului…………………………………………………………………..29 2.2. Identificarea şi analiza expunerilor la daune…………………………………………….30 2.3. Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului……………....45 2.4. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului………………………...52 2.5. Implementarea tehnicilor de management al riscului…………………………………… 54 2.6. Monitorizarea procesului………………………………………………………………...55 2.7. Aplicarea procesului de management al riscului………………………………………...55 CAPITOLUL 3 MODALITĂŢI DE ACOPERIRE A RISCURILOR PRIVIND CLĂDIRILE SI BUNURILE 3.1. Metode de evaluare a despăgubirilor……………………………………………………60 3.2. Alternative la coasigurare……………………………………………………………….64 3.3. Asigurarea complexă…………………………………………………………………….67

3.4. Modalităţi

de

asigurare

a

proprietăţii

personale

cu

valoare

fluctuantă………………….71 CAPITOLUL 4 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ 4.1. Expuneri la pierderi în domeniul răspunderii civile…………………………………….77 4.1.1. Răspunderea civilă legală……………………………………………………..77 4.1.2. Principalele expuneri la pierderi în domeniul răspunderii civile……………...88 4.2. Controlul riscului de răspundere civilă………………………………………………….92

2

4.2.1. Caracteristici generale ale controlului riscului de răspundere civilă……………… 92 4.2.2. Metode de control al riscului……………………………………………………… 98 4.2.3. Controlul riscului de răspundere civilă în compensarea forţei de muncă………………………………………………………………………........99 4.2.4. Controlul riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse………………………………………………………………106 4.2.5. Controlul riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de imobilele sau activitatea organizaţiei………………………………………………….............112 4.2.6. Controlul riscului de răspundere civilă auto…………………………………….113 BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………….115

3

CAPITOLUL 1 ELABORAREA DECIZIILOR ECONOMICE

1.1. Natura problemelor economice
Problemele şi strategiile economice sunt indisolubil legate de calitatea vieţii, fiind rezultatul eforturilor de a îmbunătăţi sau de a împiedica deteriorarea standardului de viaţă. De exemplu, strategiile agricole din SUA sunt concepute pentru a creşte standardul de viaţă al fermierilor americani. Strategiile energetice şi de mediu urmăresc ca oamenii să dispună atât în momentul de faţă cât şi în viitor de surse sigure de energie şi să beneficieze de un mediu ambiant capabil să susţină viaţa. Unul dintre obiectivele declarate ale politicii comerciale a SUA este acela de a proteja piaţa americană de competiţia neloială a companiilor străine şi în acelaşi timp de a creea noi pieţe externe pentru produsele americane. Pe scurt, aceste strategii şi politici economice au drept obiectiv îmbunătăţirea calităţii vieţii. Totuşi, dacă aceste strategii şi politici economice ar fi destinate creşterii standardului de viaţă al tuturor celor care trăiesc într-o anumită ţară sau zonă geografică, probabil că ele nu ar genera atâtea dezbateri şi probleme. Nu se poate nega faptul că se încearcă o îmbunătăţire a standardului de viaţă, însă ceea ce face ca aceste politici economice să genereze numeroase dispute este faptul că, în timp ce contribuie la creşterea standardului de viaţă al anumitor grupuri sociale, ele conduc la scăderea standardului de viaţă al altora. Cu alte cuvinte, implementarea unor astfel de politici economice produce, pentru diferite grupuri sociale, rezultate diferite, uneori aceste rezultate putând fi chiar contradictorii. Pentru evaluarea consecinţelor sociale ale aplicării strategiilor şi politicilor economice, analiza economică ne oferă instrumente de comparaţie a veniturilor şi cheltuielilor. Dacă toate veniturile obţinute în 1993 de către locuitorii SUA s-ar fi putut împărţi în mod egal între cetăţeni, atunci fiecărei persoane i-ar fi revenit aproximativ 40.000 UM. Dacă am considera o familie medie formată din 2,7 persoane, atunci veniturile unei astfel de familii ar fi fost de 108.000 UM. Dacă această redistribuire de venituri s-ar putea face şi în realitate, atunci am ajunge la concluzia că, pentru moment, veniturile câştigate de populaţia SUA sunt suficiente pentru un trai decent, pentru fiecare dintre locuitori. Deşi majoritatea acestor persoane ar putea trăi decent cu un venit anual de 40.000 UM, dacă ar avea bani mai mulţi, fiecare dintre ei ar putea dori să cumpere şi alte lucruri. Aceasta ne conduce la ideea că veniturile unei ţări, fie ea şi SUA, sunt limitate şi că această limitare generează tensiuni. Deoarece producţia de bunuri şi de servicii a unei ţări este limitată, rezultă că şi posibilităţile economiei ţării respective de a creea venituri pentru locuitorii săi sunt limitate.

4

Problema rarităţii relative Această problemă fundamentală - a capacităţii limitate de a genera venituri în raport cu dorinţele nelimitate de a avea bunuri şi servicii – este cunoscută în economie ca problema rarităţii. Unii economişti o denumesc mai specific: problema rarităţii relative. Toate dezbaterile, problemele şi politicile economice provin din această raritate relativă a bunurilor şi serviciilor. Cu alte cuvinte, în condiţiile unor resurse şi capacităţi de producţie limitate, veniturile care se pot obţine sunt pur şi simplu insuficiente pentru afluenţa materială a fiecăruia. În acest sens, şomajul devine o problemă nu din cauza faptului că implică plata ajutoarelor sociale, ci pentru că se pierd importante resurse productive. Prin urmare, veniturile totale ale societăţii vor fi mai mici, pentru că se va produce mai puţin decât în cazul inexistenţei şomajului. Protecţia mediului înconjurător devine o problemă nu datorită faptului că nu ştim cum să eliminăm deşeurile poluante, ci pentru că orice activitate de depoluare necesită capacităţi productive oameni şi maşini - care ar fi putut fi folosite pentru a produce mai multe televizoare, noi clădiri pentru obiective administrative şi sociale sau şcoli şi spitale. Comerţul exterior devine o problemă nu datorită faptului că o anumită ţară nu se poate proteja împotriva concurenţei determinate de forţa de muncă mai ieftină din străinătate, ci pentru faptul că locuitorii ţării respective vor plăti astfel preţuri mai mari pentru bunurile şi serviciile cumpărate, fapt care va conduce în final la reducerea standardul de viaţă. A rezolva toate aceste probleme economice înseamnă a găsi soluţii care să conducă la venituri cât mai mari şi cheltuieli cât mai mici cu putinţă. Nevoia de a alege În activitatea lor, economiştii pornesc de la principiul că posibilităţile şi capacitatea de a satisface dorinţele umane sunt limitate. Consecinţa firească a acestei stări de lucruri este aceea că oamenii trebuie să aleagă între diferitele variante de soluţii. Odată ce s-a optat pentru o anumită soluţie, toate celelalte posibilităţi devin impracticabile. De exemplu, o persoană care a ales ca, timp de 40 de ore pe săptămână, să studieze afacerile cu case şi terenuri nu mai poate, în acelaşi timp, să construiască şi poduri. Ştiinţa economică ne ajută să luăm astfel de decizii încât beneficiile obţinute să fie maxime. Spunem despre o familie că aplică principiile economice în practica de fiecare zi, dacă reuşeşte să-şi asigure hrana şi locuinţa şi să folosească o serie de servicii la un anumit standard de confort, cu cele mai mici costuri posibile. O afacere este economică dacă rezultatele ei sunt maxime, iar costurile implicate sunt cele mai mici posibile. Economia ca ştiinţă analizează deci care sunt oportunităţile şi constrângerile într-un anumit context, oferind metode pentru luarea deciziilor optime. Comportamentul economic Spunem despre oameni sau organizaţii că au un comportament economic dacă reuşesc să adopte cele mai bune decizii, astfel încât folosind resursele disponibile să se apropie cât mai mult posibil de

5

obiectivele propuse. Cu alte cuvinte, un comportament economic înseamnă utilizarea optimă a resurselor disponibile. În analizarea comportamentului economic al unui sistem oarecare se iau în consideraţie următoarele elemente: 1) stabilirea preferinţelor şi gusturilor 2) optimizarea 3) schimbul Stabilirea preferinţelor şi gusturilor. Economiştii presupun că oamenii ştiu ceea ce vreau, că au anumite scopuri şi că sunt conştienţi că aceste scopuri pot fi realizate. Oamenii obţin anumite satisfacţii prin consumarea diferitelor bunuri şi servicii. Satisfacţia oferită de consumul diferitelor bunuri şi servicii se numeşte utilitate. Economiştii presupun că fiecare persoană ştie foarte bine care este combinaţia de bunuri şi servicii pe care o preferă. Ei consideră, de asemenea, că aceste preferinţe şi gusturi sunt stabile cel puţin pentru perioada de timp în care sunt analizate. Dacă oamenii şi-ar schimba în mod continuu modul de gândire şi deci preferinţele şi gusturile lor nu ar mai fi stabile, atunci s-ar pune problema capacităţii lor de a lua decizii raţionale. Tendinţa de a optimiza. Cea de-a doua ipoteză privind comportamentul economic se referă la capacitatea oamenilor de a optimiza. Economiştii interpretează comportamentul uman ca fiind rezultatul unei strategii de maximizare sau minimizare. Aceasta înseamnă că oamenii încearcă să obţină satisfacerea nevoilor la cel mai înalt nivel posibil (maximum de utilitate) pe baza resurselor disponibile. În cea de-a doua situaţie, oamenii încearcă să obţină o anumită satisfacere a nevoilor lor cu cele mai mici costuri posibile (minimum de cost). Satisfacţia obţinută din acoperirea nevoilor lor reprezintă utilitatea serviciilor şi bunurilor şi este determinată de gusturile şi preferinţele lor. Deoarece gusturile şi preferinţele diferă de la persoană la persoană, se poate anticipa o abordare diferită a optimului comportamental. Nu toţi oamenii doresc să facă acelaşi lucru, dar toţi doresc să facă acele lucruri care le plac cel mai mult, în condiţiile date, cu resursele date. Schimbul. Cea de a treia ipoteză avansată în procesul de examinare a comportamentului economic este aceea că oamenii schimbă între ei resurse, bunuri şi servicii ori de câte ori acest lucru este reciproc avantajos. Deoarece gusturile, preferinţele şi resursele diferă de la o persoană la alta, gradul de satisfacţie personală poate fi îmbunătăţit prin intermediul schimburilor. Deşi în cele mai multe societăţi cea mai mare parte a acestor schimburi se desfăşoară în cadrul unor tranzacţii convenţionale, cu preţuri exprimate în bani şi drepturi de proprietate, tranzacţiile nu trebuie să se desfăşoare exclusiv sub această formă. O bună parte din interacţiunile dintre oameni este de fapt o negociere în cadrul unor tranzacţii de tip implicit. De exemplu, în multe familii se împart sau se distribuie sarcini între membrii acestora. Membrii familiei contribuie la bunăstarea acesteia în funcţie de pregătirea şi capacitatea lor şi beneficiază

6

Acest concept a fost introdus ca urmare a dificultăţii de a compara beneficiile şi costurile asociate unei decizii raţionale. Sacrificarea celorlalte alternative este cunoscută sub denumirea de cost de oportunitate. De exemplu. Costurile şi beneficiile determinate într-o astfel de analiză se numesc costuri marginale şi beneficii marginale. respectiv aceea că majoritatea oamenilor ar prefera să cumpere anumite bunuri şi servicii astăzi şi nu într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Valorile opţiunilor disponibile la momente de timp diferite se pot compara dacă se raportează la valoarea lor prezentă. Decizia care trebuie luată în aceste situaţii nu se referă la necesitatea alocării acestor resurse. Căutarea unui astfel de punct se numeşte analiză marginală. Conform acestui concept. care s-ar fi putut obţine dacă s-ar fi adoptat o altă opţiune de utilizare a acestor resurse. respectiv valoarea lor bănească. Costul de oportunitate al folosirii resurselor rare reprezintă valoarea beneficiilor sacrificate. asociate alternativelor la care s-a renunţat. Această raportare are şi o motivaţie psihologică. Decizia cea mai relevantă nu este întotdeauna foarte simplă şi nici de tipul totul sau nimic. persoana de decizie încearcă să determine punctul la care se poate opri alocarea de resurse pentru realizarea unui proiect. în mod similar. economiştii convertesc aceste valori într-o unitate de măsură comună. Deseori. cuvântul marginal înseamnă rată de schimbare a ceva din 7 . În astfel de situaţii. De exemplu. problema este de a găsi un nivel adecvat de calitate a mediului înconjurător. în economie. ci şi de sporirea eficienţei folosirii lor. Deoarece beneficiile şi costurile asociate diferitelor opţiuni sunt dificil de comparat direct. cu atât rămân mai puţine resurse pentru îmbrăcăminte. se compară beneficiile unei anumite opţiuni cu beneficiile sacrificate. o problemă majoră în SUA era cât de mult şi la ce standard de calitate trebuia dezvoltată asistenţa medicală şi nu disponibilitatea acesteia pentru societate. selectarea unei anumite opţiuni implică sacrificii.parţial de standardul de viaţă al familiei. ci la cantitatea resurselor necesare pentru obţinerea unor / rezultate optime. Beneficiul marginal al unei decizii este dat de sporul beneficiilor asociate schimbării deciziei. la începutul anilor 1990. Schimbul devine un element important în acest proces. Costul marginal al unei decizii este dat de sporul costurilor de oportunitate odată cu extinderea nivelului de activitate. Costul de oportunitate Deoarece problema economică centrală o constituie raritatea. Analiza marginală implică stabilirea sporului de beneficii sau costuri. Analiza marginală Costurile de oportunitate şi beneficiile asociate deciziilor economice sunt foarte importante pentru evaluarea efectelor pe care opţiunile respective le vor avea asupra societăţii. la îmbunătăţirea standardului de viaţă. oamenii sunt preocupaţi nu numai de raritatea relativă a resurselor. Urmărind să obţină rezultate economice cât mai mari şi de o calitate cât mai bună. cu cât se alocă o cotă mai mare de resurse pentru satisfacerea nevoilor de hrană. datorat creşterii cu o unitate a resurselor alocate. decizia care trebuie luată implică determinarea nivelului la care o anumită activitate se poate desfăşura. problema nu este dacă poluarea trebuie sau nu eradicată. Schimburile conduc la creşterea opţiunilor disponibile.

Spunem că este vorba de o teorie economică. istorie.a. teoria alegerii publice. Astfel. a fost de asemenea dezvoltată prin aplicarea metodelor economice la o serie de probleme care erau considerate altădată de domeniul ştiinţelor politice. oportunitatea ş. raritatea. jurisprudenţă. pentru fiecare resursă în parte. care au o arie de aplicabilitate practic universală. deoarece este bazată pe comportamentul de optimizare economică al oamenilor. într-un anumit fel. Legile economice se aplică în aceeaşi măsură lumii naturale. Deşi studiile economice au devenit în ultima vreme mult mai matematizate şi mai teoretice. o reîntoarcere la interesul social mai larg al primilor economişti. beneficiul. raritate şi competiţie sunt concepte care se pot aplica alături de legile naturii oricărui organism viu. Resurse. în astfel de situaţii. în acele situaţii în care efectele se răsfrâng în mod direct asupra participanţilor la acţiune. Opţiunea realizată pe baza unor criterii raţionale centrate pe domeniile de interes personal joacă un rol important în multe aspecte ale vieţii. abordarea economică rămâne o metodă de analiză folositoare. de obicei. Teoria economică formală ce presupune alegerea raţională a unei variante posibile de acţiune se aplică. Ceea ce dă putere de penetraţie economiei este folosirea unor concepte fundamentale cum sunt costul. egoism şi de maximizarea utilităţii. Analiza economică începe însă să se complice foarte mult atunci când deciziile individuale afectează viaţa altor persoane care nu sunt implicate în acţiunea propriu-zisă. ca şi lumii comerciale. biologia şi economia se confruntă de multe ori cu probleme similare şi folosesc principii comparabile. sociologie. Se consideră că resursele disponibile pentru realizarea unui proiect se folosesc în mod eficient dacă beneficiul marginal devine egal cu costul marginal. Intr-o operaţiune de schimb de bunuri şi servicii sunt însă necesari doi participanţi. Atunci când decizia se ia la nivel individual. Recent. iar consecinţele schimbului se răsfrâng în mod direct asupra ambilor participanţi. De exemplu. Principiile şi analizele economice se întrepătrund tot mai mult cu cele ale domeniilor sociale învecinate. filozofie şi biologie. atâta timp cât beneficiile marginale depăşesc costurile marginale. 8 . cum ar fi de exemplu cazul unei opţiuni de cumpărare. ca şi în domeniul privat.interior. acţiunea este realizată de un singur participant. este necesar să se aloce mai multe resurse activităţii. pe scurt comportamentul economic. teoria economică s-a extins în ştiinţele politice. Teoria alegerii publice sau teoria economică a ştiinţelor politice poate fi sintetizată în aserţiunea potrivit căreia oamenii reprezintă sisteme capabile să maximizeze utilitatea. pe care o vom comenta în continuare. Universalitatea problemelor economice Teoria economică s-a impus în faţa celorlalte teorii ale ştiinţelor sociale. extinzându-se şi în alte domenii şi depăşind cadrai pentru care a fost creată iniţial. Din această perspectivă. Noţiunile de ecologie şi economie au la bază acelaşi cuvânt. în condiţiile alocării unei unităţi suplimentare de resurse. efectele unei decizii raţionale trebuie reconsiderate şi evaluate dincolo de interesele strict individuale ale decidentului. iar consecinţele alegerii făcute se răsfrâng în mod inevitabil asupra lui.. comportamentul indivizilor în domeniul politic este determinat de aceleaşi principii individualiste de raţionalitate. Astfel de extensii ale analizei economice de la modelele abstracte ale proceselor economice la câmpurile mai largi de activitate umană reprezintă.

alţii însă le pierd. deciziile pe care le luăm atunci când acţiunea noastră este influenţată de vreme au la bază un grad semnificativ de incertitudine. am presupus că acest comportament este rezultatul exclusiv al unei decizii raţionale. intuiţia decidentului poate fi chiar mai importantă decât rigoarea gândirii sale raţionale. Deşi nu întotdeauna economiştii ajung la aceleaşi concluzii.Analiza economică este la fel de complexă şi atunci când la acţiune participă persoane care nu au control asupra consecinţelor. de afaceri sau într-o chestiune personală este nesemnificativ. de abilitatea noastră de a decide în condiţii de incertitudine. în astfel de situaţii. aceea a efectelor externe. Conceptul de raţionalitate limitată. Oamenii comit în mod natural erori atunci când fac raţionamente care au la bază legi sau date statistice. deoarece nu au fost pregătiţi să le înţeleagă şi să le valorifice. analiza logică a opţiunilor posibile şi a constrângerilor impuse este obligatorie pentru supravieţuirea firmei. Limitele raţionalităţii Complexitatea analizei economice provine şi din faptul că am considerat drept ipoteză de lucru raţionalitatea comportamentului uman. ci o soluţie suficient de bună. în situaţii care solicită luarea unor decizii economice. introdus de Herbert A. Fiind capabilă să compare costurile şi beneficiile diferitelor opţiuni. Apare deci o nouă problemă. Acţiunea care conduce la cele mai bune rezultate pentru unul dintre participanţi s-ar putea să nu fíe la fel de atractivă pentru ceilalţi participanţi. unele persoane pot gândi într-o manieră care violează flagrant logica formală şi procesul său de interferenţă secvenţială. Mai mult decât atât. respectiv să evalueze consecinţele. Unii oameni ştiu să profite de oportunităţile care li se oferă. analiza economică ar trebui să ajute la identificarea constrângerilor şi a soluţiilor unei situaţii şi la alegerea variantei optime. Raţionalitatea gândirii în asemenea situaţii devine o condiţie a competitivităţii. Simon. care să satisfacă cele mai importante cerinţe ale problemei. Problema centrală care se pune în astfel de situaţii este dacă nu cumva participanţii principali şi decidenţii acţiunii pot face abstracţie de consecinţele care se răsfrâng asupra unei terţe părţi. A gândi tot timpul în concordanţă cu logica formală poate fi extrem de dificil şi complex. Rezultatele acţiunii noastre vor depinde în mod necesar de astfel de incertitudini şi respectiv. 9 . o persoană iniţiată are şanse mai mari de a lua o decizie adecvată. Mai mult chiar. în ciuda acestor limitări. Faptul că decizia se ia într-o problemă politică. făcându-i capabili să identifice opţiunile posibile de rezolvare a unei probleme şi. decât o altă persoană complet nepregătită în acest domeniu. complexitatea problemei îl face pe decident să nu încerce să găsească cea mai bună soluţie pentru condiţiile date. De multe ori în astfel de situaţii. Dar puţini sunt oamenii care se comportă raţional tot timpul. Cu alte cuvinte. Ocazional. Cu alte cuvinte. Acţiunile sunt uneori guvernate de pasiune şi obişnuinţă. cei mai mulţi dintre ei abordează problemele cu aceleaşi instrumente de analiză şi pe baza aceluiaşi sistem raţional. Studiul economiei modelează gândirea oamenilor. De exemplu. acţiunea se finalizează cu o serie de rezultate care nu pot fi dirijate anticipat. mulţi dintre ei comit erori logice chiar şi atunci când vor să se comporte corect. ci o soluţie satisfăcătoare. sugerează faptul că o persoană pusă în faţa unei sarcini mentale foarte complexe nu va putea să obţină o soluţie optimă.

există întotodeauna o serie de variante posibile. 10 . De exemplu. la nivel individual. Cu alte cuvinte. Acest lucru este valabil atât pentru indivizi. Apar deci constrângeri şi la deciziile care implică bani şi la cele care implică timp. Problema care se pune însă este că. cu un număr limitat de opţiuni şi o anumită ordine de satisfacere a lor. Uneori. cât şi pentru societatea considerată ca ansamblu. fiecare dintre noi se confruntă în viaţă cu situaţii în care trebuie să aleagă între mai multe opţiuni posibile. Economiştii nu-şi propun să evalueze aceste gusturi şi preferinţe. Cu greu ne-am putea imagina faptul că cineva doreşte selectarea unei opţiuni care să contribuie la înrăutăţirea situaţiei. aceasta înseamnă că în timpul respectiv nu mai poate rezolva alte probleme. Setul de opţiuni Ştiinţa economică are în vedere în general procesul raţional al luării deciziilor. în acelaşi timp. Aşa cum am arătat şi în exemplele de mai înainte. o opţiune proastă pentru o altă persoană. resursele părinţilor lor sunt limitate şi deci aceştia nu pot satisface toate dorinţele copiilor. sursa acestor limitări o constituie raritatea relativă a bunurilor şi serviciilor. numărul lor este întotdeauna limitat. Pentru a evalua o opţiune este necesar ca aceasta să fie mai întâi clar definită. Acelaşi lucru este valabil şi pentru un grup social sau pentru societate în ansamblul ei. atunci când vrem să cumpărăm un automobil. "îmi ajung banii pentru un automobil marca X?" ş. în ultimă instanţă. Ea ne oferă mijloacele prin care putem stabili dacă o anumită opţiune este bună sau nu pentru o situaţie dată. "Totul” nu este un răspuns adecvat. Ea oferă instrumente de analiză pentru evaluarea valorii relative a opţiunilor disponibile.a. din care se selectează varianta care corespunde cel mai bine cerinţelor şi restricţiilor date. la întrebarea "Ce doreşti?". ci numai modul în care ele pot fi satisfăcute cel mai bine printr-un comportament raţional. Chiar dacă copiii nu conştientizează pe deplin acest lucru.1.2. Cu alte cuvinte. dar totodată şi timp. ceea ce constituie o opţiune bună pentru o anumită persoană poate fi. anumite lucruri dorite nu pot intra pe lista variantelor posibile. Aceasta deoarece fiecare persoană are propriile gusturi şi preferinţe. Deşi în general există mai multe variante. cu alte cuvinte de a optimiza adoptarea unei decizii. în ce măsură aceasta poate fi îmbunătăţită. De altfel. deciziile implică nu doar bani. atât pentru individ. Economiştii pornesc de la premiza că obiectivul procesului de decizie este acela de a îmbunătăţi ceva. dacă cineva hotărăşte să ia un concediu de odihnă de două săptămâni. economia a devenit un instrument important în dezvoltarea şi evaluarea politicilor sociale şi economice. ne putem întreba în mod firesc: "Să cumpăr un automobil nou sau unul la mâna a doua?". De exemplu. Prin furnizarea acestor concepte şi mijloace analitice de definire şi evaluare a opţiunilor disponibile. Opţiuni decizionale Cei mai mulţi oameni au învăţat încă din copilărie că. cât şi pentru grupuri sociale sau pentru societate în ansamblul ei. iar în cazul în care opţiunea este acceptabilă. Exemple clasice ale unor astfel de situaţii sunt cele în care trebuie să hotărâm cum să cheltuim banii. Copilul este deci învăţat ca atunci când este întrebat ceva de genul "Ce doreşti să primeşti de ziua ta?" să răspundă printr-o mică listă de dorinţe.

Pe scurt. până la cele de lux. Deoarece producţia consumă resurse. Obţinerea unui număr sporit de unităţi dintr-un anumit bun presupune renunţarea la un număr corespunzător de unităţi dintr-un alt bun. Comportamentul raţional de care am vorbit mai înainte presupune selectarea acelei opţiuni. care conduce la împlinirea obiectivelor mai bine decât orice altă opţiune. permiţând astfel societăţii să producă mai multe bunuri pentru societatea civilă. de la cele strict necesare. Acesta este costul de oportunitate. să zicem între tancuri şi automobile. ele implică determinarea răspunsului la următoarele trei întrebări:: 1. Bunurile şi serviciile consumate. Problema care apare este de a determina într-un anumit mod ce bunuri şi servicii sunt mai importante. atunci când dăm curs unei opţiuni. De exemplu. cât şi pentru fabricarea automobilelor şi deoarece aceste resurse sunt disponibile în cantităţi limitate. se poate opta doar pentru una dintre categoriile de bunuri. 11 . Aceste resurse suplimentare au fost denumite "dividende ale păcii". Probleme economice fundamentale Nevoia de a alege este consecinţa inevitabilă a rarităţii. o anumită societate ar putea avea de ales între bunuri din domeniul militar şi cel civil. respectiv modul de distribuire a acestora între membrii societăţii. a eliberat o serie de resurse. Pentru cine să se producă? Cu alte cuvinte. cum sunt hrana şi locuinţa. cum sunt vacanţele exotice. deoarece implică renunţarea la alte opţiuni posibile. societatea va şti ce anume trebuie să producă. Ce să se producă? 2. determină calitatea vieţii. în acest context. Sfârşitul războiului rece. sticla şi forţa de muncă sunt necesare atât pentru fabricarea tancurilor. în măsura în care a contribuit la reducerea producţiei de armament. Costul de fabricare a unui tanc poate fi exprimat în mii de dolari. cum să organizeze resursele umane şi de capital pentru a produce bunurile şi serviciile necesare şi. deoarece capacitatea de producţie este limitată. în faţa oricărei economii se ridică trei probleme fundamentale. Cum să se producă? 3. Luarea unei decizii poate fi uneori dificilă. De aceea este necesară selectarea unor opţiuni posibile. După stabilirea unei ierarhii de priorităţi. Totuşi. orice societate trebuie să decidă ce fel de bunuri şi servicii să producă. sacrificăm alte opţiuni posibile. dar dintr-un punct de vedere economic el poate fi exprimat în raport cu numărul automobilelor sacrificate pentru producerea lui. Deoarece resurse ca oţelul. Conceptul costului de oportunitate ne arată foarte clar că. Ce să se producă? Nevoile individuale şi sociale pot fi satisfăcute în multe feluri.Raritatea relativă a resurselor face ca satisfacerea completă a necesităţilor unei persoane sau ale unui grup de persoane să fie practic imposibilă. Limitările care se exercită asupra consumului de bunuri conduc la definirea setului de opţiuni posibile. nu este posibil ca tuturor oamenilor să li se ofere totul. cauciucul. din acest set. Fiecare decizie înseamnă de fapt un compromis căruia îi este asociat întotdeauna un cost.

Deşi este bine să se stabilească o relaţie între productivitatea unei persoane şi ceea ce primeşte ea de la societate. este necesar acum să decidă cum să-1 producă. dar şi produsul social global. alţii ar putea deveni inapţi de muncă ca urmare a unor accidente grave. 1. La limită. Cum să se producă? Odată ce societatea a decis producerea unui anumit bun. adăpost. Dacă se optează pentru varianta alimentelor semipreparate. De exemplu. Dar dorinţele şi nevoile umane sunt schimbătoare şi de cele mai multe ori nelimitate. atunci acestea se pot cumpăra de la magazinele alimentare şi se pregătesc cu puţin efort acasă. neproductivi. se consideră totuşi că un raport foarte rigid nu este de dorit. Pentru cine să se producă? Odată ce societatea a decis ce să se producă şi cum să se producă. Soluţia dată acestei probleme afectează calitatea vieţii fiecărui membru al societăţii. Există de obicei mai multe opţiuni. Deci problema distribuirii bunurilor şi serviciilor este foarte importantă pentru societate. în loc de o bicicletă. Unii oameni ar putea fi. în creşterea 12 . Dacă se optează pentru servirea mesei la restaurant. un apartament.producerea unui anumit lucru va împiedica producerea altuia. Pentru a pregăti alimentele. o maşină. dacă s-ar opta pentru o distribuţie egală a bunurilor şi serviciilor produse. indiferent de cât şi cum munceşte fiecare. trebuie rezolvată problema repartiţiei bunurilor şi serviciilor produse. De modul în care societatea rezolvă această problemă fundamentală depinde în mod direct calitatea vieţii oamenilor. Oamenii încep de obicei prin a-şi exprima nişte necesităţi fundamentale. Odată satisfăcute aceste necesităţi. oamenii vor mai mult. atunci motivaţia celor care muncesc mai mult şi mai bine ar scădea. Constrângeri Scopul producerii bunurilor şi serviciilor este acela de a satisface dorinţe şi nevoi umane. De aceea. conducând în final la reducerea produsului social global. o friptură. rezolvarea acestei probleme impune un proces de analiză complex şi ample dezbateri sociale. de exemplu. Importanţa problemei rezidă în faptul că distribuţia venitului nu afectează numai standardele relative de viaţă ale oamenilor. dorind. independent de voinţa lor. în loc de un hamburger. bucătăriile pot chiar lipsi. este nevoie de produse de bază şi de bucătării. cum ar fi cele de hrană. Pentru exemplificare. dorinţele oamenilor se modifică şi ca urmare a schimbărilor produse în societate. ci afectează în mod indirect produsul social global al societăţii. în loc de o garsonieră. în modă. resursele folosite pentru construirea unei locuinţe nu mai pot fi folosite pentru producerea unor construcţii industriale. îmbrăcăminte şi transport. să considerăm prepararea alimentelor. De exemplu.3. In timp. necesitatea unor bucătării mari şi dotate scade foarte mult. Succesul unei societăţi constă tocmai în modul în care se rezolvă problemele celor neajutoraţi. Ar trebui oare ca întreaga producţie a societăţii să se împartă în mod egal membrilor ei? Ar trebui să se urmărească satisfacerea diferenţiată a nevoilor oamenilor? Ar trebui oare ca persoanele care muncesc cel mai mult să primească şi cea mai mare răsplată din partea societăţii? Acest gen de întrebări ar putea continua.

Un produs de pe piaţă se caracterizează printr-o raritate relativă atunci când oamenii vor mult mai mult decât este posibil. Dacă există ceva în cantităţi mici. Raritatea este o realitate a vieţii economice evidentă în toate societăţile. Raritatea resurselor limitează în mod inevitabil posibilităţile materiale ale decidentului. Firmele au şi ele bugete limitate. De exemplu. dar se reflectă mai pregnant în cazul ţărilor sărace. Dacă nu exista interes pentru un anumit lucru. dar nimeni nu-1 doreşte. indiferent de ideologia lor. De aceea este necesar să se facă o selecţie cât mai bună a opţiunilor posibile. Raritatea este determinată de raportul între disponibilitate şi dezirabilitate. dar este solicitat în cantităţi şi mai mari. deşi producţia lor era mai mică decât în prezent. Dacă dorinţele umane ar fi fost limitate. Resursele societăţii sunt şi ele limitate. în ţările sărace unii oameni mor de foame. au venituri limitate. Această constrângere fundamentală afectează toate ţările. atunci se naşte problema 13 . pentru a determina soluţiile optime. Astfel. Raritatea resurselor fizice Economia are ca obiect alocarea resurselor rare utilizatorilor aflaţi în permanentă competiţie. satisfacerea lor ar fi putut deveni o realitate. Dorinţele şi nevoile oamenilor vis-a-vis de aceste bunuri şi servicii sunt practic nelimitate. Comportamentul economic reprezintă o încercare de a satisface aceste dorinţe şi nevoi umane nelimitate cât mai mult posibil. Punctul de plecare în analiza economică îl constituie tocmai această raritate a resurselor. cu căsătoria. Cea de a doua constrângere fundamentală o reprezintă cadrul economic al adoptării deciziei. Dar viaţa nu este chiar atât de simplă. Oamenii. în condiţiile date şi cu resurse disponibile limitate. în realitate. Argumentele prezentate mai înainte ne conduc la concluzia că. Există două constrângeri fundamentale care limitează procesul de optare a deciziilor economice. Raritatea nu înseamnă neapărat existenţa unui produs într-o cantitate foarte mică. cu apariţia copiilor etc. Selectarea opţiunilor şi deciziile economice trebuie să tină seama de aceste realităţi. Prima constă în constrângerea impusă de natură prin limitarea resurselor fizice disponibile. nu există soluţii perfecte la problemele economice. Aceasta se explică prin faptul că la vremea aceea erau puţine combinate chimice de prelucrare a lor. economia unei societăţi dispune de o cantitate limitată de resurse pentru producerea anumitor bunuri şi servicii.standardului de viaţă. dacă dorinţele umane ar fi fost constante în timp. Dorinţele şi nevoile se schimbă şi datorită faptului că oamenii se schimbă odată cu înaintarea în vârstă. Dacă există ceva în cantităţi mari. atunci sar fi găsit probabil resursele necesare pentru satisfacerea lor. atunci nu se pune problema rarităţii lui. Ea caracterizează deopotrivă ţările bogate şi cele sărace. La orice moment de timp ne-am raporta. dacă raritatea resurselor forţează pe unii americani să stea la coadă la clinicile gratuite sau la "supa săracilor". problema rarităţii nici nu se pune din punct de vedere economic. De asemenea. Modul de alocare a resurselor limitate pentru satisfacerea unor dorinţe şi nevoi nelimitate reprezintă deci problema centrală a economiei. în calitatea lor de consumatori. gazele naturale nu erau supuse legii rarităţii. Oportunităţile şi constrângerile trebuie evaluate mereu. iar rezolvarea problemelor ridicate de ea implică în mod necesar şi o abordare economică a acestora. cu câteva decenii în urmă.

testarea rarităţii unui bun constă în determinarea cererii pentru el. atunci problema rarităţii nu se mai pune. 14 . dacă nimeni nu doreşte să plătească pentru acest bun.rarităţii. Ca regulă generală. Intr-o economie de piaţă.

Dacă însă capitalul este relativ mai ieftin decât forţa de muncă. Cererea şi oferta rezolvă şi cea de-a doua problemă fundamentală. libera iniţiativă şi individualismul. cei ce contribuie mai mult la procesul de producţie vor fi recompensaţi cu venituri mai mari. Astfel. cu care vor cumpăra mai multe bunuri şi servicii produse în cadrul sistemului economic. Preţul muncii şi cel al capitalului depind de cererea şi oferta existente pe piaţă. Economia de piaţă este un sistem a cărui organizare economică are la bază dreptul de proprietate individuală. Cu alte cuvinte. atunci produsele vor îngloba mai mult capital. nici unul dintre ele nu a reuşit să obţină soluţia perfectă. Acelaşi raţionament se poate aplica şi pentru preţul unitar al capitalului. ele au şi sisteme economice diferite. deoarece societăţile au sisteme sociale.Cadrul economic al adoptării deciziei Deşi în prezent toate sistemele economice au găsit soluţii pentru rezolvarea problemelor fundamentale referitoare la obiectul producţiei. respectiv dintre dorinţele. atunci produsele vor îngloba mai multă muncă şi mai puţin capital. Deci. cum să se producă. Fiecare soluţie îşi are propriile limitări şi consecinţe. respectând însă limitele de substituţie a muncii cu capitalul. politice. Preţul unitar al muncii va fi mai mare dacă în domeniul respectiv de activitate există un număr mic de persoane calificate sau dacă există o cerere mai mare pentru activitatea respectivă. 15 . culturale şi legislative diferite. fără o intervenţie nedorită şi nenecesară din partea guvernului. Forţele motrice ale economiei de piaţă sunt competiţia şi cererea consumatorilor. referitoare la cine şi cât primeşte din ceea ce s-a produs. modul de producere şi distribuirea produselor. Cea de a treia problemă fundamentală. Este suficient să ne gândim la oricare două ţări pentru a constata că sistemele lor economice nu sunt organizate şi nu funcţionează identic. Dacă munca este relativ mai ieftină în comparaţie cu capitalul. Problema fundamentală referitor la ce să se producă se rezolvă prin interacţiunea directă dintre producători şi consumatori. se rezolvă prin distribuţia în cadrul pieţei a veniturilor realizate. Sistemul economic al unei ţări este rezultatul dezvoltării istorice a instituţiilor sociale şi a legislaţiei. O analiză comparativă a acestora trebuie să ţină seama de următoarele structuri fundamentale: a) economie de piaţă b) economie dirijată c) economie mixtă. Economia de piaţă O economie de piaţă permite oamenilor să cumpere şi să vândă bunuri şi servicii în funcţie de propriile lor interese. nevoile şi interesele lor. fiecare adoptâd soluţii diferite pentru problemele cu care sunt confruntate. confruntarea dintre cerere şi ofertă determină ce să se producă şi în ce cantităţi. Consumatorii licitează pentru preţurile produselor pe care le doresc. Creşterea preţurilor şi a marjelor de profit constituie stimulente suficiente pentru producători de a mări producţia acelor bunuri şi servicii care sunt cerute tot mai mult pe piaţă.

sub forma unei economii mixte. China şi SUA sunt ţări cu economie mixtă. O modalitate de conceptualizare a producţiei este aceea de a o considera o continuare a proceselor şi 16 . Frustrările şi temerile populaţiei din fostele ţări socialiste sunt în parte rezultatul unui şoc cultural. au încercat să ajute ţările în curs de dezvoltare să-şi extindă spectrul economic. în special din SUA şi Marea Britanie. frânează foarte mult dezvoltarea afacerilor. Societăţile. cât şi economiei dirijate. un sistem modern de transport şi un sistem modern de comunicaţii. coroborată cu dificultatea implementării unor atitudini şi comportamente culturale care să favorizeze spiritul de iniţiativă particulară şi încrederea în sine.au dovedit eficacitatea.Economia dirijată La cealaltă extremă se află economia dirijată. experţi din ţările occidentale. Economiile reale se înscriu într-un fel între cele două extreme. Economia mixtă Economia de piaţă şi cea dirijată constituie extremele organizării economice şi fiecare dintre ele prezintă avantaje şi dezavantaje. Mulţi dintre profesorii universitari. o economie mixtă va avea atât caracteristici specifice economiei de piaţă. Evoluţia sistemelor economice Sistemul economic al unei ţări reflectă instituţiile sale legislative. 1. Absenţa unei infrastructuri. va face ca ajustarea economiei socialiste la sistemul de piaţă să dureze mai mult decât s-a crezut iniţial. aşa cum un organism uman reacţionează la implantarea unor organe străine. să distribuie această producţie către populaţie. necesar colectării şi analizării informaţiilor utile pentru luarea unor astfel de decizii şi mai ales pentru implementarea lor. apoi. De exemplu. Cu alte cuvinte. într-o economie dirijată se poate institui un comitet central al planificării. deşi gradul de dezvoltare al forţelor specifice economiei de piaţă diferă foarte mult. Impunerea unui sistem de piaţă acestor economii s-a dovedit mult mai dificilă decât s-a prevăzut. Un sistem economic nu poate opera într-un vacuum. un sistem legislativ cu drepturi de proprietate clare. au un fel de "mecanism de respingere" a elementelor străine. politicienii şi oamenii de afaceri care au venit după căderea comunismului în ţările foste socialiste pentru a le ajuta să-şi reorienteze economia către sistemul de piaţă au fost dezamăgiţi. la fel şi societăţile umane au reacţii de respingere la implementarea unor metode şi mecanisme economice specifice economiei altor ţări. dar rezultatele au fost de cele mai multe ori dezamăgitoare. După cel de-al doilea război mondial. asemenea organismelor vii. chiar dacă în ţările de origine şi. Cu alte cuvinte. cum ar fi de exemplu un sistem financiar complex pentru mobilizarea resurselor financiare. Posibilităţi de producţie Activitatea economică începe atunci când bunurile oferite de natură nu ne mai satisfac. Funcţionalitatea acestui tip de organizare economică depinde de un sistem administrativ foarte complex.4. care să direcţioneze resursele pentru producţia de bunuri şi servicii şi care. Absenţa infrastructurii. politice şi culturale. sociale.

Schematic. Economiştii definesc resursele naturale ca o intrare care nu este produsul unui proces uman. am putea de pildă să construim o seră pentru a cultiva meri oriunde pe glob şi în orice anotimp. şi desigur mult mai complexe. În figura 1. acestea reprezintă natura. Există multe alte căi. în loc să căutăm un pom cu mere. producţia poate fi reprezentată ca un proces de transformare a intrărilor în ieşiri. forţă de muncă şi capital. Dacă persoana respectivă culege un măr. în cele ce urmează. ea poate observa natura în starea ei nealterată. Producţia începe cu anumite intrări. Pentru a simplifica însă expunerea. Cu alte cuvinte. ea desfăşoară o activitate pentru a transforma ceva (mărul din pom) într-un bun consumabil (mărul din mâna lui).Schema simplificată a unui proces de producţie Intrări. prin care se poate realiza un proces de producţie. Pământul. Intrări Pământ Muncă Capital Aplicarea tehnologiei Ieşiri Consumabile Capital Fig. multe animale au această capacitate. Procesul de producţie Producţia reprezintă procesul de transformare a resurselor (intrărilor) în lucruri care satisfac mai bine nevoile societăţii. omul nu este unicul capabil de a-şi construi o locuinţă. Omul este însă cel care a dus pe culmi nebănuite această putere de a transforma natura. O clasificare standard cuprinde: resurse naturale. aceste aptitudini sunt incluse la categoria forţă de muncă (fig. De altfel. Exemplele din această categorie includ resursele 17 . Continuând exemplul de mai înainte. Să considerăm ca intrare natura în stare pură şi să încercăm să transformăm o părticică din ea într-un produs consumabil. Această activitate poate fi considerată un proces de producţie. Economiştii consideră utilă clasificarea intrărilor în mai multe categorii. Plantarea şi cultivarea sunt procese mult mai complicate decât simpla culegere a unor fructe.1 este prezentat schematic procesul de producţie în forma sa cea mai simplă. De exemplu. dar şi profitabilitatea acestor acţiuni este mai mare.1 .1-1). Uneori este avantajos să se constituie ca o categorie distinctă aptitudinile antreprenoriale.mecanismelor din natură. în forma lui cea mai simplă. pe care le transformă în ieşiri prin folosirea unor metode şi tehnologii adecvate. 1. Când o persoană priveşte merele dintr-un pom. putem să plantăm o livadă de meri.

Această definiţie a'capitalului are două aspecte: a) obiectul trebuie să fie rezultatul unui proces de producţie b) obiectul trebuie să constituie o intrare într-un alt proces de producţie. cu excepţia unor podoabe sau bijuterii făcute din monezi. Tot aici pot fi integrate asistenţa medicală şi fotbalul profesionist. talentul antreprenorial va fi inclus în categoria muncă.naturale primare cum sunt pădurile. sculele. Sunt două categorii de ieşiri: a) bunuri şi servicii de consum b) capital. în general. pentru a minimiza numărul de categorii de intrare. Banii nu sunt deci bunuri ci mijloace care facilitează schimbul de bunuri şi servicii. minereurile de fier şi oceanele. deoarece ele nu satisfac cerinţele necesare includerii în categoria pământ. hrana şi îmbrăcămintea intră în această categorie. Pământurile fertilizate ale fermierilor vor intra în categoria capital. 18 .). atunci ele vor deveni intrări ale unui proces de producţie şi se vor include în categoria pământ. pentru a constitui surse de apă pentru populaţie. Ieşiri. Totuşi. Cu alte cuvinte. Munca. Animalele domestice nu constituie în gândirea economiştilor elemente complet naturale şi de aceea ele sunt considerate ca făcând parte din categoria capital. Acestea sunt bunuri şi servicii produse pentru a fi consumate de către oameni pentru acoperirea unor nevoi şi dorinţe umane. El reprezintă talentul unei persoane de a compune în mod eficient ceilalţi factori de producţie şi este indispensabil în orice economie flexibilă şi robustă. Cantitatea. Acesta constituie cea de-a doua categorie de intrări într-un proces de producţie şi se defineşte ca fiind capacitatea umană de a munci. o intrare poate fi considerată capital dacă ea reprezintă în acelaşi timp o ieşire dintr-un alt proces de producţie. pământul lucrat de agricultori nu intră în categoria factorului de producţie pământ prezentată anterior deoarece. Talentul antreprenorial este considerat. Dacă se vor realiza acele proiecte în care aisbergurile vor fi deplasate spre zona Orientului Mijlociu. Ele nu sunt produse de activitatea umană şi constituie intrări într-un proces de producţie (de exemplu. irigare şi fertilizare. Acest pământ agricol este rezultatul unui proces de îngrijire. lemn. Capacitatea unor animale de "a munci" nu intră în această categorie de intrări. Cu alte cuvinte. pământul fermierilor este un produs. El se defineşte ca un produs rezultat dintr-un proces de producţie. Toate acestea pot fi reprezentate de conceptul de "pământ" deoarece nu constituie rezultatul vreunui proces de producţie. un aisberg nu intră în categoria pământ deoarece nu prezintă nici un interes ca intrare într-un proces de producţie. produsele semifabricate fac toate parte din categoria capital. de asemenea. Ei nu intră în procesul de producţie ca materie primă. Pe de altă parte. fier etc. Această simplificare nu va avea efecte negative asupra teoriei producţiei. drenare. de către economişti o intrare separată. Este interesant faptul că banii nu sunt consideraţi capital. Aceasta reprezintă cea de-a treia categorie de intrări. Maşinile. calitatea şi tipul de bunuri şi servicii de consum produse determină standardul curent de viaţă. Deşi pare paradoxal. De exemplu. Bunuri şi servicii de consum. Capitalul. el nu este o resursă naturală.

maximul producţiei de biscuiţi îl notăm cu A. Autarhia. la rândul lor.Capitalul. 19 . în general. Dacă intrările trebuie transformate în ieşiri. Vom presupune un sistem care dispune de resurse naturale. Tehnologia. tehnologia poate fi considerată ca o parte integrantă a capitalului. atunci trebuie să utilizeze resurse suplimentare sau să apeleze la o tehnologie de fabricaţie mai bună. La nivel de sistem economic. dispunem de multiple căi prin care putem fabrica ceva. clădirile administrative. Cu alte cuvinte. cu întregul echipament de producţie. fabricile. Astfel.2). producţia va fi de 10 pungi de biscuiţi/zi. Să presupunem că Georgescu s-a hotărât să producă biscuiţi. Pentru a putea evidenţia caracteristicile unei economii bazate pe procesul de producţie. Aşa cum am mai spus. (vezi. calculatoarele şi multe altele intră în categoria de capital. instrumentele. fig. Deoarece alegerea unei tehnologii de fabricaţie presupune o serie de cunoştinţe care. Într-o diagramă având coordonatele bere-biscuiţi. pot fi gândite ca produs al unui proces. maşinile. Curba frontierei posibilităţilor de producţie a producţiei Una dintre caracteristicile economiilor moderne este capacitatea de a urmări şi diversifica consumul prin procesul de producţie. Cantitatea de capital produsă determină standardul de viaţă viitor. Vom investiga totodată şi legea creşterii costului relativ. procesul de producţie nu este altceva decât o manipulare a intrărilor (a resurselor disponibile) pentru a genera ieşiri (bunuri dorite). atunci trebuie folosită o anumită tehnică şi anumite echipamente. Tehnologia Tehnologia reprezintă totalitatea metodelor cunoscute şi posibile care asigură transformarea intrărilor în ieşiri. Dacă se doreşte obţinerea unui anumit produs. atunci trebuie căutată tehnologia corespunzătoare procesului de producţie respectiv. cu eficienţa maximă.1. Dacă se lucrează însă cu numărul de muncitori necesar. vom considera un model foarte simplu. se poate opta pentru producerea unui volum mai mare de capital decât de bunuri consumabile în scopul creşterii viitoare a producţiei de bunuri şi servicii consumabile. se vor examina avantajele unui sistem cu mai mulţi producători şi mai mulţi consumatori. Aceasta înseamnă că dezvoltarea unei tehnologii presupune alocarea cât mai multor resurse. Sistemul produce două categorii de produse: bere şi biscuiţi. Se poate întâmpla ca din cauza resurselor insuficiente sau a eficienţei scăzute să se producă mai puţini biscuiţi. Sistemul poate produce în acest caz un maximum de 10 pungi de biscuiţi. Dacă Georgescu vrea să obţină o producţie şi mai mare. Acesta include bunuri produse în scopul facilitării producerea altor bunuri. Producţia este o cale de a spori bunurile pe care natura le oferă pentru consum. După examinarea posibilităţilor de producţie corespunzătoare unui sistem definit printr-un singur producător şi un singur consumator. în acest scop el alocă toate resursele disponibile pentru producerea de biscuiţi. Alegerea tehnicii celei mai adecvate depinde de raritatea relativă a resurselor disponibile. capitalul este considerat ca o ieşire dintr-un proces de producţie care devine apoi intrare într-un alt proces de producţie. forţă de muncă şi capital.

Dacă sistemul dispune de tehnologia adecvată şi de resursele necesare. Frontiera posibilităţilor de producţie reprezintă deci. Georgescu trebuie să aloce mai multe resurse şi. Aceste "două pungi de biscuiţi" reprezintă costul de oportunitate al berii. triunghiul OAC reprezintă domeniul alternativelor procesului de producţie. respectiv raportul de schimb al berii. acest triunghi reprezintă setul opţiunilor posibile de producţie. Unind A cu C (fig. locul geometric al procesului studiat.2. Dacă el este singura persoană din societate care dispune de acest sistem de producţie. Maximul producţiei de bere îl notăm cu C. 1. În figura 1. Forma ei.Ilustrarea frontierei posibilităţilor de producţie Presupunem că sistemul produce continuu.tipul şi cantitatea de resurse alocate . dar care sunt menţinuţi constanţi pentru a permite focalizarea atenţiei pe un anumit număr de variabile. Pentru a se putea produce dincolo de frontiera AB. pentru a se produce o sticlă de bere sunt sacrificate două pungi de biscuiţi. Georgescu nu poate produce două beri în plus sacrificând numai două pungi de biscuiţi. atunci el poate consuma singur ceea ce a produs. Georgescu poate să reducă producţia de biscuiţi iar cu resursele disponibilizate să producă bere. Dacă oricare dintre aceste ipoteze . 1. deci şi fracţiuni de unităţi de biscuiţi şi de bere.2 . Forma şi locul de plasare a frontierei posibilităţilor de producţie depind de ipotezele specifice de la care s-a plecat. se pare că n-ar mai fi nevoie de bani şi de exprimarea costurilor. Pentru a se produce o unitate de bere sunt necesare resursele a două unităţi de biscuiţi. Această expresie latină înseamnă "toate celelalte elemente menţinându-se constante" şi este folosită de economişti pentru a specifica toţi factorii care influenţează un model particular. frontiera posibilităţilor de producţie se va deplasa. Fiind vorba de o singură persoană având dubla calitate de producător şi consumator. Această dreaptă este practic o frontieră a domeniului posibil de producţie. Şi totuşi este importantă evaluarea costului celor două 20 . Ipotezele care determină forma şi plasarea curbei de frontieră se stabilesc în condiţii de ceteris paribus. Biscuiţi 10 8 A B C 0 1 5 Bere Fig.2) se obţine dreapta care reprezintă limita posibilităţilor de producţie a sistemului considerat. Dincolo de această frontieră. Pentru Georgescu. Cu alte cuvinte.se schimbă. sistemul nu mai poate produce. De exemplu. respectiv să crească capacitatea de producţie şi eficienţa sa. amplasarea ei sau ambele vor fi diferite.

El ştie să producă numai bere şi biscuiţi. devine oportun ca primul să se specializeze în producerea biscuiţilor. Atâta vreme cât cei doi operează independent.produse. Dacă ar dori să producă numai bere. Dacă cei doi ar produce numai biscuiţi. fie că experienţa şi îndemânarea lor diferă. Deoarece costul de oportunitate al biscuiţilor produşi de Georgescu este mai mic decât al celor produşi de Dumitrescu. La limită. Aceasta înseamnă un nou set de opţiuni aferent producţiei şi consumului. Aceste diferenţe în costurile de oportunitate ale producţiei de biscuiţi şi bere constituie cel mai puternic argument pentru cooperarea celor doi producători . Cu alte cuvinte este important să se ştie câte unităţi de biscuiţi trebuie sacrificate pentru producerea unei unităţi de bere şi reciproc. De exemplu. Printr-un raţionament similar. Dumitrescu. Să presupunem că setul său de opţiuni de producţie este dat de aria triunghiului din figura 1. maximul ar fi de 15 sticle de bere pe zi (fig. 1.4). Georgescu nu poate consuma într-o zi 5 pungi de biscuiţi şi 5 pungi de bere. Deci costurile produselor lui Dumitrescu diferă de cele ale lui Georgescu. seturile opţiunilor de producţie coincid cu seturile opţiunilor de consum.consumatori. Să presupunem acum că Georgescu şi Dumitrescu decid să coopereze. producţia maximă ar fi de 15 pungi de biscuiţi pe zi. deoarece punctul corespunzător acestei combinaţii se află în afara frontierei posibilităţilor de producţie. iar pentru Dumitrescu să producă bere. fiecare produce un 21 . Este mai ieftin pentru Georgescu să producă biscuiţi. printr-o raportare reciprocă. frontierele proceselor de producţie diferă în cele două cazuri. Aceasta înseamnă fie că resursele lor diferă. Cooperarea în producţie. sacrificarea unei pungi de biscuiţi înseamnă două sticle de bere. Dumitrescu se poate specializa în fabricarea berii. dacă renunţă total la bere.3 . Deşi Georgescu şi Dumitrescu produc numai bere şi biscuiţi.Posibilităţile de producţie ale lui Dumitrescu Atât pentru Georgescu cât şi pentru Dumitrescu. nici unul dintre ei nu poate consuma mai mult decât produce. Să extindem analiza noastră prin considerarea unui al doilea producător. Pentru Dumitrescu. Să presupunem că şi Dumitrescu dispune de resurse naturale. 1. Dumitrescu poate produce un maximum de 5 pungi cu biscuiţi.3. forţă de muncă şi capital. Biscuiţi 5 0 10 Bere Fig.

Să presupunem că la sfârşitul zile ei hotărăsc să împartă în mod egal producţia obţinută. Situaţia este mult mai bună decât în cazul în care fiecare lucra separat. Punctul A din diagramă indică situaţia în care cei doi produc numai biscuiţi. în condiţii avantajoase deoarece fiecare dintre cei doi produce ceea ce ştie mai bine.Curba posibilităţilor de producţie 22 . este dat de patrulaterul OABC din figura 1. promovând autarhia. Setul de opţiuni de care dispun cei doi. se obţine punctul B din diagramă (fig.5 . Acesta indică o producţie de 10 pungi de biscuiţi şi 10 sticle de bere pe zi. iar Dumitrescu numai bere (10 sticle pe zi).4.singur produs pentru care obţine cel mai bun preţ de oportunitate. Este evident că fiecare primeşte mai mult decât în cazul în care ar fi lucrat separat. iar punctul C situaţia în care cei doi produc numai bere. 1. Aceasta înseamnă că lui Georgescu îi revin 5 pungi de biscuiţi şi 5 sticle de bere. Biscuiţi 15 A 10 B C Bere 10 15 Fig.4 . după ce au hotărât să coopereze. Atunci când Georgescu produce numai biscuiţi (10 pungi pe zi).Combinarea proceselor de producţie Să considerăm punctul B din diagramă. 1. iar lui Dumitrescu la fel.4). Efectul cooperării celor doi şi al specializării lor în domeniul în care obţin eficienţa cea mai ridicată se manifestă printr-un standard de viată mai ridicat. 1. Biscuiţi A Bere Fig.

în timp ce Georgescu sacrifică două pungi de biscuiţi pentru acelaşi scop. pot alege pentru consum orice combinaţie de bunuri şi servicii pe care le produc. Concavitatea curbei posibilităţilor de producţie indică faptul că. într-o astfel de situaţie. Deplasarea din punctul A pe arcul de cerc se face în sensul creşterii continue a producţiei de bere. producătorul care obţine cel mai mic cost de oportunitate este cel care va produce produsul respectiv. De exemplu. Interpretarea figurii geometrice obţinute este directă. Ei produc lucruri pentru care deţin un avantaj prin prisma costului. coborând pe frontieră din punctul A (fig. Acest fenomen este guvernat de legea creşterii costului relativ.1-5). indiferent de gradul de utilitate al acestora din punctul lor de vedere. Ceteris paribus. Există de diferenţe între productivităţile cu care sunt procesate resursele. Baza acestei legi rezidă în faptul că nu toate resursele sunt uniform adaptabile la toate procesele de producţie. specializarea constituie un avantaj potenţial. In cazurile considerate anterior. o creştere cu o unitate a producţiei de bere impune sacrificarea unei cantităţi tot mai mari din producţia de biscuiţi. Arcul de cerc obţinut este concav spre origine. Atâta vreme cât costurile diferă. Dar această producţie specializată generează o altă problemă.Dacă numărul celor care cooperează începe să crească. vor fi necesare mai puţine resurse pentru a produce un anumit nivel de ieşiri dacă acestea vor fi rezultatul muncii producătorilor cu cele mai mici costuri de oportunitate. Primele sticle de bere se pot obţine la un cost relativ mic de pungi de biscuiţi. Dumitrescu sacrifică numai jumătate de pungă de biscuiţi pentru a produce o bere. 23 . dacă toţi producătorii ar fi avut acelaşi cost de oportunitate pentru bere. Cele două metode de bază cu ajutorul cărora se poate extinde setul de opţiuni oferit de procesul de producţie sunt următoarele: a) specializarea şi schimbul şi b) extinderea resurselor necesare procesului de producţie. Dacă nu ar fi existat această situaţie .5. sacrificând cât mai puţin din producţia de biscuiţi. ci pur şi simplu o linie dreaptă ca ipotenuză a triunghiului posibilităţilor de producţie. producătorii nu mai realizează lucrurile de care au nevoie ei înşişi. Legea creşterii costului relativ. spre un arc de cerc (fig. atunci prin cooperare nu s-ar fi obţinut arcul de cerc. iar fiecare se specializează în domeniul în care produce cel mai eficient. 1. Extinderea setului de opţiuni Oamenii care produc singuri.5). Dumitrescu are o productivitate de fabricaţie a berii mai bună. frontiera ABC devine o linie poligonală. Pe măsură ce ne îndreptăm însă spre axa de producere a berei. Standardul lor de viaţă este deci constrâns sau limitat de propria producţie. Numărul de laturi ale acestei linii poligonale creste odată cu numărul producătorilor si tinde. Specializarea şi schimbul Atunci când doi sau mai mulţi producători au costuri de oportunitate de producţie diferite. 1. într-un sistem de autarhie. sacrificarea biscuiţilor pentru producerea unei sticle de bere devine tot mai importantă. la limită.

Biscuiţi 30 Biscuiţi 24 . Standardul de viaţă al grupului se va îmbunătăţi evident dacă Georgescu se va specializa în producerea de biscuiţi. la o examinare mai atentă a celor două cazuri se poate constata că şi în aceste circumstanţe extreme ar fi avantajos pentru ce doi să se specializeze şi să schimbe excesul de produse.6 se observă că Dumitrescu produce biscuiţi în aşa fel încât costul unei unităţi echivalează cu costul producerii a două unităţi de bere. Un producător deţine un avantaj absolut dacă produce o cantitate dată de bunuri cu mai puţine resurse decât oricare alt producător. Avantajul costului relativ al unui producător în comparaţie cu al altuia se numeşte avantaj relativ. 1. alimentându-se interesul pentru specializare. se creează posibilitatea schimbului excedentului de produse. Chiar şi în situaţia în care un producător este mai eficient în realizarea tuturor produselor. Domeniul specific al lui Georgescu este reprezentat în cazul B. La prima vedere s-ar putea crede că Georgescu. Din fig. are un avantaj al costului de oportunitate faţă de Dumitrescu în producerea de biscuiţi. n-ar mai fi interesat într-o posibilă cooperare. Acest avantaj este independent de avantajele absolute pe care fiecare producător le-ar putea avea. Tocmai existenţa acestui avantaj comparativ asigură un beneficiu potenţial prin specializare şi schimb. deoarece încurajează schimbul de produse. Nevoia de a coordona schimbul produselor excedentare constituie mobilul studierii pieţei. poate fi benefică pentru participanţii la sistemul de producţie. Avantajul comparativ Atunci când un producător are un cost relativ avantajos în comparaţie cu alt producător. Pentru Georgescu. o unitate în plus de biscuiţi costă 1/2 dintr-o unitati de bere.6. de exemplu. cât şi a biscuiţilor. în care producătorii realizează lucruri de care nu sunt direct interesaţi din punct de vedere al consumului. de exemplu. acel producător are un avantaj comparativ şi amândoi pot beneficia de oportunitatea unui schimb reciproc de produse. Georgescu. figura 1. în condiţii avantajoase. Să presupunem. Insă. Chiar dacă Georgescu ar fi mai bun decât Dumitrescu atât în producerea berii. că procesul de producţie al lui Dumitrescu este cel discutat la început şi reprezentat în cazul A. figura 1. el s-ar putea să aibă un avantaj comparativ vis-a-vis de unele produse şi un dezavantaj comparativ vis-a-vis de altele. el s-ar putea să aibă un avantaj comparativ întrunui din produse şi un dezavantaj comparativ în celeălalt dar amândoi să câştige prin specializare şi schimb. În cadrul pieţei. producând mai mult decât Dumitrescu în toate domeniile. Dar acest lucru devine avantajos numai dacă Dumitrescu se specializează în producerea de bere şi dacă el poate schimba excedentul de bere cu excedentul de biscuiţi.O astfel de situaţie.6.

Schimbul de produse între persoane Avantajul specializării este acum mai evident. fiecare ar profita din specializarea în producerea produsului pentru care are un avantaj comparativ şi din schimbarea surplusului de produse. acesta din urmă are un avantaj comparativ în producerea de bere. Preţul exact al tranzacţiei depinde de capacitatea de negociere a celor doi şi de preferinţa lor pentru bere sau biscuiţi. El are acest avantaj comparativ deoarece el poate produce berea mai ieftin (costul de oportunitate al berii = 1/2 pungi de biscuiţi) decât o poate face Georgescu (costul de oportunitate al berii = 2 pungi de biscuiţi).6 . Georgescu nu ar mai fi în stare să-şi recupereze costul. La orice preţ între cele două limite. Din punctul de vedrere al lui Georgescu.5 0 Caz A 10 0 15 Caz B Fig. In figura 1. la preţul de jumătate de sticlă de bere pentru o pungă de biscuiţi (constrângerea sau linia de buget B). acest schimb este de asemenea avantajos. a vinde biscuiţi la preţul de o pungă pentru o sticlă de bere este identic cu a cumpăra berea la preţul de o sticlă pentru o pungă de biscuiţi. Deşi Georgescu are un avantaj absolut în producerea berii şi a biscuiţilor. Aceasta înseamnă că pe Dumitrescu nu îl va mai costa o pungă de biscuiţi două beri. Pe Dumitrescu îl va costa două beri fiecare pungă de biscuiţi pe care vrea să o consume dacă optează pentru autarhie. în sensul că poate produce mai multă bere şi mai mulţi biscuiţi decât Dumitrescu. O diagramă similară ar putea fi construită pentru a prezenta modul în care Georgescu ar putea consuma în afara propriei frontiere a domeniului de producţie. Dacă preţul unei pungi de biscuiţi ar fi fost mai mare de două sticle de bere.Producători cu costuri diferite Costul de oportunitate al lui Georgescu pentru bere este de două pungi de biscuiţi la o sticlă de bere. Dacă Dumitrescu doreşte să "vândă" o bere pentru o pungă de biscuiţi. Deoarece pentru Georgescu producerea unei pungi de biscuiţi îl costă numai o jumătate de bere.7 se prezintă posibilităţile de consum deschise lui Dumitrescu dacă el ar fi produs 10 sticle de bere şi ar fi cumpărat biscuiţi la preţul de o sticlă de bere pentru o pungă de biscuiţi (constrângerea sau linia de buget A) şi respectiv. Dumitrescu va încerca să-1 convingă să-i "vândă" o pungă de biscuiţi pentru una din berile lui. 25 . Deci este mai ieftin pentru Georgescu să cumpere bere de la Dumitrescu decât să o producă singur. Dacă preţul ar fi fost mai mic de jumătate de sticlă de bere. Pentru el. iar costul de oportunitate al biscuiţilor este de jumătate de sticlă de bere pentru o pungă de biscuiţi. ci numai una. dar în mod sigur. atâta timp cât preţul biscuiţilor ar fi de cel puţin o jumătate de sticlă de bere pentru o pungă de biscuiţi. la orice preţ s-ar încheia aceasta ar fi avantajos pentru amândoi. ar fi fost mai ieftin pentru Dumitrescu să-şi producă proprii biscuiţi. el nu trebuie să mai producă bere. 1.

7 -Avantajele specializării şi a schimbului Schimburile între ţări Conceptul de avantaj comparativ se poate extinde şi la comerţul dintre două sau mai multe ţări. 7. Dacă Mexicul are un avantaj comparativ în producerea de legume şi fructe iar SUA are un avantaj comparativ în producerea maşinilor şi echipamentelor industriale. companiile de asigurări preferă să angajeze compani: specializate pentru reclamă. explicaţii pentru multe alte tipuri de comportament. De asemenea. care a fost conceput pentru a reduce sau chiar elimina tarifele şi restricţiile din comerţul dintre SUA. cea de spălat vase). Biscuiţi 20 x 10 x 5 0 10 Bere Fig. vor exista cu siguranţă domenii în care cealaltă ţară are un avantaj comparativ şi atunci ambele ţări ar putea beneficia de pe urma specializării şi schimbului. multe dintre treburile casnice sunt transferate maşinilor (de exemplu. De exemplu. Cel de-al doilea salariu permite o specializare a membrilor familiei pentru sarcinile gospodăreşti. familiile în care ambii părinţi au salarii servesc mai des masa la restaurant decât familiile în care doar unul dintre părinţi este salariat. Acelaşi argument este valabil şi atunci când companiile de asigurări apelează la agenţii specializate pentru recrutarea de personal. Canada şi Mexic este o încercare de a permite o specializare mai mare la scară mondială. Specializarea şi schimbul între regiuni şi naţiuni pot fi reciproc avantajoase. Chiar dacă o ţară este mai productivă. Acelaşi raţionament se întâlneşte şi la unele companii care preferă să solicite unor companii specializate executarea anumitor proiecte. Consumatorii americani ar putea atunci să cumpere legume şi 26 . cel puţin parţial.Principiul avantajului comparativ oferă. decât să o realizeze singure. The North American Free Trade Agreement (NAFTA). De exemplu. datorită avantajului comparativ. maşina de spălat rufe. Numai în cazul în care reclama ocupă un loc important în viaţa companiei. El constituie o cale de creştere în continuare a nivelului de trai din aceste ţări. cu condiţia ca fiecare dintre ele să aibă un avantaj comparativ asupra celeilalte. aceasta poate să-şi angajeze specialişti proprii în domeniu. standardul de viaţă în ambele ţări s-ar putea îmbunătăţi dacă SUA ar importa din Mexic mai multe legume şi fructe şi ai exporta mai multe maşini şi echipamente industriale. rezultatul de ansamblu fiind mai eficient.

Deci ambele ţări ar avea de câştigat. Astăzi o parte importantă a energiei distribuită de compania Southern California Gas and Electric provine din surse neconvenţionale.fructe mai ieftine. Opoziţia faţă de NAFTA. Mai multă forţă de muncă. beneficiul celor două ţări este cu mult mai mare decât aceste pierderi locale. nu aveau căutare. cum ar fi energia eoliană şi solară. Totuşi resursele naturale pot fi mărite în mod indirect. Ca un exemplu. consumatorii americani plătesc de două ori preţul mondial al zahărului. Cantitatea de resurse naturale existente la nivelul planetei este practic constantă şi deci nu poate fi mărită prin eforturi productive. Cu alte cuvinte. Fără protecţia oferită de taxele vamale şi de alte restricţii comerciale. iai industriaşii mexicani ar putea cumpăra maşini mai ieftine. Aptitudinile şi o mai americani de 27 . necunoscute sau nefolosite anterior. dacă se pot pune în circuitul economic noi resurse. Patronii şi angajaţii din aceste sectoare trebuie să-şi valorifice resursele în alte sectoare de activitate. Principala cauză pentru care gazele naturale nu constituiau bunuri comerciale de interes general era lipsa unui sistem de transport şi. respectiv de distribuţie adecvat. capital) sau dacă tehnologia s-ar îmbunătăţi astfel încât resursele să devină mai productive. De fapt. gazele naturale au început să devină resurse extrem de valoroase. Costul net al acestor măsuri este mult mai mic decât cel al susţinerii unor activităţi ineficiente. Dar mai multă muncă nu înseamnă în mod necesar mai mulţi oameni. la un moment dat. Mai multe resurse naturale. Munca reprezintă una dintre cele mai importante resurse în orice economie. precum şi fabricanţii de maşini din Mexic vor fi probabil scoşi de pe piaţă de noile preţuri. Odată cu dezvoltarea sistemelor de conducte pentru transportarea gazelor naturale la mari distanţe. Creşterea gradului de înzestrare cu resurse Pe lângă specializare şi schimb. Dar economia. va beneficia de pe urma acestui acord de liber schimb. pentru ca producătorii zahăr să rămână în afaceri. Un exemplu recent de extindere a resurselor naturale este oferit de criza energetică din anii 1970. ele nefiind incluse în categoria economică a resurselor naturale. în ansamblul ei. Şisturile bituminoase din Rocky Mountains nu prezintă astăzi interes. De exemplu. precum şi datorită apariţiei metodelor de lichefiere şi îmbuteliere a lor. gazele naturale. vine din partea sectoarelor cu un dezavantaj comparativ. de ambele părţi ale frontierei. capacitatea economiei şi standardul de viaţă ar putea fi îmbunătăţite. reamintim faptul că restricţiile la importul de oţei în SUA din anii '70 au condus la cheltuieli estimate la câteva sute de mii de dolari pentru fiecare loc de muncă salvat. acestea contribuie la lărgirea categoriei resurselor naturale. setul de opţiuni poate fi extins şi prin alte modalităţi. ei nu vor mai putea să facă faţă cu succes competiţiei existente pe piaţă. Chiar şi astăzi. integrate în categoria resurselor naturale. Cei care vor pierde direct prin acest acord de liber schimb pot fi despăgubiţi şi recalificaţi pentru alte sectoare mai productive. Cu această ocazie s-au pus în valoare surse noi de energie. Fermierii care produc legume şi fructe în Texas. forţă de muncă. dar s-ar putea ca mâine să devină surse importante. Dacă ar exista mai multe resurse (resurse naturale. în caz contrar putând fi desfiinţaţi de concurenţă.

dar nu va adăuga nimic la stocul său de capital. Cantitatea de bunuri de consum determină standardul curent de viaţă. de exemplu.bună instruire pot face munca mai productivă. atunci se poate obţine o creştere a productivităţii în viitor. societatea trebuie să economisească bani pentru a investi mai mult. oriunde pe curba C'. sistemul politic poate impune economisirea resurselor de către populaţie (prin producerea unor cantităţi mai mici de bunuri de consum) încurajând în schimb mărirea ratei de dezvoltare. Productivitatea economiei unei ţări poate fi mărită printrun program educaţional naţional mai performant. În anumite societăţi. Dacă se sacrifică producţia unor bunuri pentru a se investi mai mult capital.8 se prezintă posibilităţile de producţie pentru cele două tipuri de bunuri produse: bunuri de capital şi bunuri de consum. eliberând resurse pentru formarea de capital. O creştere a ratei de dezvoltare naţională constituie o problemă de opţiune.6 sugerează modul în care depinde creşterea unei economii de structura politică şi de caracteristicile sociale. ideea de a trăi bine în prezent. în Japonia. Cantitatea de capital produs astăzi determină standardul de viaţă. Astfel. Mai multă muncă înseamnă deci o mai bună instruire a actualilor şi viitorilor muncitori şi un sistem naţional de asistenţă medicală mai bun. Pe de altă parte. deoarece japonezii pot accepta un standard de viaţă mai coborât pentru a crea mai mult capital. societatea trebuie să fie de acord să sacrifice bunuri de consum pentru a crea capital. În cazul A din figura 1. O societate care produce corespunzător punctului B va sacrifica ceva din confortul prezent. posibilităţile de producţie din Japonia s-ar putea extinde în timpul unui an din punctul C. Bunuri de consum Frontiera posibilităţilor de producţie în anul I Capital CAZ A Bunuri de 28 .8 va avea un standard de viaţă relativ ridicat. De asemenea. Oamenii amână consumul prezent. O altă cale de a extinde posibilităţile de producţie este de a investi mai mult capital în sistemul economic. posibilităţile de producţie s-ar putea extinde pe parcursul unui an din punctul B oriunde pe curba B'. De aceea este necesar ca sistemul de asistenţă medicală să fie îmbunătăţit. Cu alte cuvinte. rata de economisire este ridicată. iar consumul curent este mare. 1. În SUA se încurajează. această rată de creştere poate fi mai mare sau mai mică. oamenii trebuie să fie mai sănătoşi pentru a putea fi mai productivi. Mai mult capital. Deoarece rata de economisire este relativ mică. O economie care produce continuu în punctul A al diagramei din figura 1. pentru ca oamenii să producă la nivel maxim. Cazul B din fig. Pentru a mări rata de dezvoltare. dar va adăuga mai mult capital pentru aprovizionarea cu resurse. In funcţie de cei care iau deciziile la nivelul guvernului.

Dacă se găsesc noi posibilităţi de combinare a resurselor.8 -Extinderea posibilităţilor de producţie Tehnologii mai bune. Progresele tehnologice în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor au contribuit decisiv la creşterea productivităţii muncii. prin intermediul unei tehnologii mai bune.Consum Frontiera posibilităţilor A X Y B C de producţie în anul I CAZ B Capital Fig. s-ar putea obţine o creştere a capacităţilor productive. Să ne imaginăm ce însemna coordonarea unei afaceri în SUA pe vremea lui Benjamin Franklin. De asemenea. Reţelele moderne de comunicaţii fac posibilă derularea afacerilor pe întregul mapamond fără a părăsi biroul. când o călătorie de la Boston la Philadelphia dura aproape o săptămână. Acum se poate zbura de la Washington la Londra în aproximativ trei ore. 1. 29 . dezvoltarea extraordinară a Internetului şi a comunicaţiilor prin satelit a făcut ca productivitatea muncii să crească spectaculos în multe domenii economice. în special a computerelor. Resursele pot fi folosite acum mai eficient datorită introducerii în afaceri a tehnologiilor informatice. O metodă asociată de extindere a setului de opţiuni al procesului de producţie este aceea de a face resursele mai productive.

pentru ca managementul riscului să poată interveni cu succes. devenind principalele mijloace de despăgubire a indivizilor şi organizaţiilor pentru cele mai multe tipuri de daune aduse proprietăţii. Conceptul de risc este folosit. Monitorizarea procesului. pentru a desemna posibilitatea producerii unei daune. prin instituirea unor forme de despăgubire în cazul pierderii corăbiilor sau a încărcăturilor. 30 . Acest proces se caracterizează prin următoarele secvenţe principale: • • • • • Identificarea şi analiza expunerilor la daune. procesul de asigurare a început să fie considerat dintr-o perspectivă mai largă.CAPITOLUL 2 MANAGEMENTUL RISCULUI PRIVIND PROPRIETATEA 2. această daună poate sau nu să se producă. Acest management se caracterizează prin gestionarea unui mare volum de informaţii. o abordare sistematică a prevenirii daunelor accidentale. adevăratele asigurări au apărut abia la sfârşitul evului mediu. Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al risului. de asemenea. Managementul riscului Deşi încă din antichitate comerţul a apelat anumite practici asemănătoare procedurilor de asigurare. Expunerea la daune reprezintă probabilitatea de producere a unei daune. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului. Scopul principal al managementului riscului este acela de a-i da unei organizaţii posibilitatea de a-şi atinge obiectivele. De atunci asigurările s-au dezvoltat continuu. asigurarea reprezintă numai una dintre tehnicile posibile de tratare a expunerii la daune( la risc). în contextul managementului riscului. a reducerii costurilor acestor daune şi a găsirii celor mai eficiente căi de acoperire a daunelor. vom prefera în cele ce urmează să ne referim mai frecvent la expunerea la daună sau daune. în condiţiile în care există riscul producerii unor daune accidentale. Conceptul de expunere la daună se foloseşte în mod frecvent în managementul riscului deoarece una dintre preocupările majore ale acestui management este aceea de a găsi metode de prevenire sau de estimare a daunelor. dacă o anumită organizaţie prezintă o anumită expunere la daune.1. Deoarece conceptul de risc are mai multe semnificaţii. aceea a managementului riscului. Cu alte cuvinte. De aici şi denumirea domeniului de management al riscului. înainte ca ele să se producă. De aici rezultă că. În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Coloana vertebrală a disciplinei de management al riscului o constituie procesul de management al riscului. este necesar ca organizaţia să-şi definească mai întâi obiectivele. Vom ilustra această aserţiune prin două exemple simple. Implementarea tehnicilor de management al riscului.

Acelaşi obiect de proprietate poate fi mobil sau imobil. mărfuri. respectiv cu diferitele tehnici de management al riscului care pot fi folosite. 2. mobilă. 2. ea trebuie pusă în aplicare. evitarea producerii daunelor.2. după cum este ataşat sau nu de pământ. turnuri de transmisiuni radio-TV. Câteva exemple de proprietăţi imobiliare cuprind următoarele: clădiri. Fiecare din secvenţele menţionate vor fi detaliate în cele ce urmează. O casă modulară constituie un bun mobil atunci când. Distincţia dintre cele două forme de bunuri este importantă în analiza managementului de risc. prin alte metode decât asigurarea şi limitarea daunelor. ceea ce s-a depozitat să poată fi recuperat. ea trebuie implementată. echipamente. transportă şi depozitează. este transportată la locul de amplasare. După ce a fost selectată o anumită tehnică de management al riscului. însă un program adecvat de prevenire a daunelor ar putea. care trebuie tratat şi. urmărindu-se modul de realizare a obiectivelor propuse. Un program adecvat de asigurare ar putea conduce la îndeplinirea acestui obiectiv. În continuare vom examina caracteristicile generale ale expunerilor la daune şi apoi vom prezenta câteva dintre cele mai importante metode de identificare şi analiză a lor. Cu alte cuvinte. Presupunând că obiectivele sunt bine înţelese. urmând ca apoi întregul program să fie monitorizat. Am putea identifica mai uşor astfel de expuneri la daune dacă am şti exact ce căutăm. Identificarea şi analiza expunerilor la daune Identificarea expunerilor la daune este similară căutării unor obiecte care au fost rătăcite sau ascunse. De exemplu. controlul daunelor. Ion a investit o parte din banii săi într-o instalaţie de depozitare cu autoservire. De exemplu. partea pietonală a străzilor. Obiecte expuse la daune Proprietatea poate fi constituită din bunuri mobile şi imobile. După cum rezultă şi din secvenţele procesului de management al riscului prezentate mai înainte.1. procesul de management al riscului încearcă să determine cea mai bună metodă pentru tratarea unei anumite expuneri la daune. automobile. conducte pentru diferite utilităţi amplasate în pământ. Bunurile mobiliare constau din toate celelalte tipuri de proprietăţi. îmbrăcăminte. având drept principală caracteristică faptul că acestea nu sunt ataşate de pământ în mod permanent. ele devin bunuri imobile. De exemplu. transferul riscului. de exemplu. atât pacientul cât şi personalul medical au ca principal obiectiv succesul operaţiei. este practic imposibil să protejezi împotriva incendiului sau inundaţiei un bun imobil prin 31 . petrol transportat prin conducte subterane. Aceste tehnici includ. căi de acces la clădiri. Asigurarea nu poate ajuta la realizarea acestui obiectiv. După instalarea lor în cadrul unei clădiri. pe lângă asigurare. Ceea ce doreşte el de la această instalaţie este ca. Într-o sală de operaţii dintr-un spital. conductele pentru instalaţia sanitară dintr-o clădire constituie bunuri mobile atâta timp cât se produc. un bun decident trebuie să fie familiarizat cu tipul de expunere la risc. Bunurile imobile constau în suprafeţe de teren şi toate structurile construite şi ataşate de pământ. chiar în caz de distrugere a acesteia. el devine însă bun imobil după montaj.

s-ar creea o serie de dificultăţi serioase în reconstituirea ei. livrări greşite. pentru a preveni pierderea lor. banii reprezintă o atracţie foarte mare pentru hoţi şi de aceea.mutarea acestuia. reconstituirea ei nu mai constituie o problemă. Cauza producerii daunelor Specialiştii în managementul riscului fac eforturi să identifice toate cauzele importante care conduc la producerea daunelor. o clasificare utilă a categoriilor de bunuri este următoarea: Bunuri imobile • • • Terenuri Clădiri Alte structuri Bunuri mobile Maşini şi echipamente care includ: • • • • Echipamente de procesare a datelor Vehicule Mobilier pentru clădiri comerciale şi administrative Bunuri circulante: • • • • Conturi în bancă Materii prime. cum ar fi: coliziuni. protejat. manipulare neglijentă. un bun mobil poate fi deplasat pentru a fi protejat. O structurare şi clasificare adecvată a tuturor acestor bunuri sau obiecte de proprietate constituie o premiză importantă pentru orice analiză a expunerii la daune. documentele contabile de bilanţ nu includ în categoria activelor bazele de date şi programele informatice. cum ar fi de exemplu mobila dintr-un birou. Un alt exemplu ar fi evidenţa financiar-contabilă în cadrul unei companii. cu condiţia să existe suficient timp şi mijloacele necesare. O astfel de cauză devine importantă dacă ea conduce la o situaţie în care 32 . De exemplu. Pe de altă parte. materiale de inventar Titluri de valoare Lichidităţi Altele Structura prezentată mai înainte se detaliază în bilanţurile contabile şi într-o serie de liste de inventar. în cazul pierderii documentaţiei originale. Din punct de vedere al managementului riscului. De exemplu. Uneori. În schimb. Dacă se face însă un duplicat al acestei evidenţe şi se depune întrun alt loc. bunurile mobile se află într-o mişcare permanentă. fapt ce le expune la o serie de pericole. sunt necesare măsuri de protecţie mai severe decât pentru alte bunuri. răsturnări. Dacă s-ar distruge această evidenţă. nici aceste documente nu cuprind toate clasele de bunuri.

de asemenea. este necesară o examinare atentă a pericolelor aferente. Unul dintre principalele scopuri ale managementului riscului este acela de a elimina cât mai multe dintre riscurile inerente. Atunci când se stabileşte cea mai adecvată metodă de management al riscului pentru o situaţie dată. atunci se impune îmbunătăţirea metodelor de recrutare şi pregătire a şoferilor şi nicidecum construirea unor garaje sofisticate pentru protecţia împotriva furturilor şi vandalismului. Exemplele de mai înainte sugerează totodată că detalierea acestor pericole face ca lista lor să devină practic fără sfârşit. o instalaţie electrică veche şi deteriorată într-un garaj în care se află nişte canistre cu benzină reprezintă un risc inerent. De exemplu. riscul inerent care poate fi definit ca fiind condiţia care creează sau creşte probabilitatea producerii unei daune sau pagube.organizaţia respectivă nu îşi mai poate realiza obiectivele. De asemenea. Este suficient să identificăm şi să analizăm aceste riscuri pe obiective bine definite. Cauzele care produc daune se mai numesc şi pericole. care se pot manifesta oricând. Alunecare de teren Animale Apă Aruncare peste bord Avion Ciuperci Colaps Coliziune Condamnare Confiscare Contaminare Coroziune Cutremur Defecţiune Ploaie Poluare Praf Putrezire Radiaţii nucleare Război Rugină Sabotaj Scurgeri Defoliere Delapidare Dezintegrare Eroare umană Eroare de proiectare Eroziune Erupţie vulcanică Evaporare Explozie Expropriere Falsificare Foc Forţă centrifugă Fraudă Secetă Spargere Suprasarcină electrică Temperaturi extreme Terorism Topire Tornadă Transport Umiditate Fum Furt Furtună Grevă Grindină Incendiu Insecte Inundaţie întârziere Neglijenţă Obiecte căzătoare Pericole maritime Pierdere alimentare energie electrică Uragan Valuri mari Vandalism Vapor Vehicul Vibraţii Viciu ascuns Virus calculator Managementul riscului studiază. Aceasta înseamnă că nu este realist să ne propunem o listare a tuturor cauzelor posibile ce conduc la distrugerea proprietăţii. Consecinţele daunelor 33 . cum este coliziunea. specialiştii din domeniul managementului riscului ştiu foartre bine că există încă multe cauze necunoscute. De exemplu. Cele mai frecvente pericole ce conduc la distrugerea proprietăţii sunt redate în tabelul de mai jos. dacă o cauză comună. a provocat companiei de taximentre Z foarte multe accidente şi pierderi. în limite economice admisibile.

dacă a fost devastat un magazin. De exemplu. Consecinţele funcţionale se referă la pierderea capacităţii (parţiale sau totale) de producţie a organizaţiei respective. Deraierea unui tren produce oprirea traficului de călători şi de mărfă pe linia respectivă. iar refacerea ei necesită materiale şi tehnici noi. Este vorba deci despre o întrerupere a activităţii sau o pierdere de venituri în activitatea firmei respective. capacitatea organizaţiei de a produce venituri se va reduce în mod considerabil. organizaţia suferă o reducere a valorii bunurilor pe care le deţine. Atunci când un obiect este distrus sau pierdut. Să considerăm un exemplu şi mai simplu. prin colectarea de taxe etc. respectiv cât se mai poate recupera. obiectul respectiv de proprietate poate fi înlocuit cu un altul similar. Valoarea actuală a acestui acoperiş este cu mult sub valoarea sa de înlocuire din cauza uzurii. la acelaşi preţ cu care a fost achiziţionat obiectul distrus. acest acoperiş poate fi refăcut folosind materiale noi şi deci costul de înlocuire va fi inevitabil mai mare decât reducerea în valoare. pentru înlocuirea materiilor prime şi materialelor distruse etc. iar refacerea acestuia durează trei săptămâni. Reducerea valorii activelor organizaţiei. înlocuirea mărfurilor distruse sau furate se face la acelaşi preţ. care sunt consecinţele unui incendiu asupra unei case. De exemplu. prin închirierea de spaţii. De exemplu. Chiar dacă o companie nu suferă o daună materială. un incendiu produs într-o centrală termoelectrică poate conduce la oprirea echipamentelor energetice cu consecinţe foarte grave. Consecinţele funcţionale sunt şi de această dată foarte mari. De exemplu. Să considerăm. Atunci când proprietatea unei organizaţii este distrusă parţial sau total. Veniturile reprezintă banii pe care o organizaţie îi realizează prin comercializarea unor produse. În cazul distrugerii lui. prin furnizarea de servicii. Toate aceste lucruri constituie consecinţe financiare. În multe cazuri. în anumite situaţii. O spălătorie este alimentată cu apă 34 . toate veniturile pe care acest atelier le-ar fi putut obţine în acest timp sunt pierdute. Cheltuieli cu reparaţia şi înlocuirea. Acest preţ reprezintă de fapt reducerea în valoare a bunurilor din proprietatea magazinului respectiv. o companie care fabrică îmbrăcăminte îşi poate întrerupe activitatea dacă furnizorul ei de materiale textile şi-a pierdut activele într-un incendiu. dacă focul distruge un atelier de reparat încălţăminte. De exemplu. Aceste consecinţe pot fi clasificate ca fiind fizice. Aceeaşi situaţie apare şi atunci când a fost distrusă structura de rezistenţă a clădirii. costul de înlocuire a obiectului de proprietate distrus este inevitabil mai mare decât reducerea în valoare. operaţionale (funcţionale) şi financiare. Cât de mult a fost distrus. de exemplu. Continuarea activităţii unei organizaţii care a suferit o astfel de pierdere necesită bani pentru repararea sau înlocuirea echipamentului defect. Consecinţele fizice se referă la modificarea bunului propriu-zis în timpul evenimentului. care costă mult mai mult decât reducerea în valoare. acoperişul unei clădiri vechi de peste 25 de ani.Cel de-al treilea aspect al expunerilor la risc se referă la efectele sau consecinţele daunelor. activitatea ei poate suferi dacă o altă companie cu care colaborează îşi întrerupe activitatea ca urmare a unei daune. Pierderi de venituri cauzate de întreruperea activităţii.

Referindu-ne la atelierul de încălţăminte de mai înainte. consecinţele financiare ale întreruperii activităţii pot fi devastatoare. precum şi costurile suplimentare sau extraordinare impuse de continuarea activităţii. în timp ce interviurile oferă posibilitatea de a învăţa de la alţii. costurile acestui demers intră în categoria cheltuielilor suplimentare. Cheltuieli suplimentare. Dacă pe perioada necesară refacerii clădirii. Metode de identificare a expunerilor la daune Specialiştii în managementul riscului acordă o importanţă deosebită identificării tipurilor de daune care pot afecta activitatea unei organizaţii. Aceste noţiuni reprezintă două categorii distincte de daune. Înţelegerea consecinţelor financiare ale pierderii este esenţială în identificarea expunerii la daune. În contextul prezentei analize. de exemplu. spălătoria îşi opreşte şi ea temporar activitatea. un incendiu la parter şi ea are birourile la un etaj oarecare. acesta îşi va înceta activitatea în cazul unui incendiu. dacă Jane este perfect conşientă că magazinul pe care îl are ar putea fi obiectul unui incendiu sau al unei spargeri.Aceasta suferă o avarie şi îşi întrerupe activitatea. inspecţiile urmăresc "a vedea cu proprii ochi" situaţia reală. Abordarea optimă a acestei probleme constă într-o combinare adecvată a mai multor metode. în funcţie de modul de concepere a întrebărilor şi de procedura de completare. Daune directe şi daune indirecte în asigurări. Categoria daunelor directe cuprinde reducerea în valoare şi costurile necesare pentru reparaţii şi înlocuiri. De exemplu. aceste cheltuieli reprezintă acele cheltuieli extraordinare care sunt rezultatul eforturilor de a continua activitatea după pierderea suferită. Un alt exemplu l-ar putea constitui activitatea unei companii care ar avea birourile într-o clădire. Chiar dacă nu are nici un fel de contact cu celelalte companii. Folosind o singură metodă există riscul ca anumite tipuri de expuneri să nu poată fi puse în evidenţă. atunci este foarte greu de implementat un program eficient de management al riscului. împreună cu alte companii. dar nu s-a gândit la consecinţele financiare posibile în cazul unui astfel de eveniment. Ca urmare. respectiv livrarea de agent termic către spălătorie. Chestionarele pot fi incluse în ambele categorii.caldă şi cu abur de la o mică centrală termică de cartier. Au fost dezvoltate mai multe metode care pun în evidenţă expunerile la daune. Categoria daunelor indirecte cuprinde pierderile de venituri datorită încetării temporare a activităţii. Dintre cele mai importante metode de identificare a expunerilor la daune menţionăm: • • • • • • Inspecţia de risc Interviul Chestionarul Analiza documentelor finanaciare Analiza diagramelor de fluxuri Evaluarean portofoliului daunelor în termeni generali. activitatea ei va fi întreruptă până se reface zona de intrare de la parter. dacă se produce . acest atelier s-ar muta temporar într-o altă clădire. în final. Celelalte metode fac parte din 35 .

În funcţie de conţinutul întrebărilor chestionarele se împart în chestionare pentru asigurări şi chestionare pentru managementul riscului. gradului de întreţinere. De cele mai multe ori. 36 . Unele organizaţii au ramificaţii şi activităţi foarte complexe. Acestea sunt strâns legate de inspecţii şi sunt conduse în cadrul unei inspecţii. pentru a evalua expunerile la daune atât pentru indivizi. Bineînţeles. Interviurile pot avea drept protagonist orice persoană din organizaţia respectivă. Aceasta înseamnă că inspecţia va identifica cu siguranţă noi riscuri şi deci va propune noi soluţii de prevenire a unor posibile incendii. pe baza unor întrebări. ca una dintre clădirile mai vechi ale companiei să fi fost transformată într-un magazin de prezentare a produselor companiei. a suprafeţelor utile ale companiei. vizitând un potenţial client. Persoanele intervievate nu sunt instruite în managementul riscului. cât şi pentru organizaţii. Inspecţia de risc. Realizarea unei inspecţii în cadrul unei organizaţii presupune multă intuiţie. un agent sau broker de asigurări poate obţine o măsură precisă a numărului de clădiri. inspecţiile servesc pentru a obţine informaţii suplimentare celor obţinute prin alte metode. existenţei unor sisteme de protecţie etc. metodele prezentate se clasifică în trei categorii principale: "vezi cu proprii ochi". în concluzie. Fiind deci în contact direct cu mediul analizat. inspecţiile îşi au propriile limite. Chestionarele. de exemplu. astfel încât este imposibil să se viziteze totul. Interviurile. conţinutului fiecărei clădiri. care au folosit inspecţii la faţa locului. dar cunosc foarte multe lucruri despre departamentul în care lucrează. specialistul în managementul riscului poate interpreta mai bine ceea ce vede şi poate identifica mai uşor expunerile la daune. standard. concluziile obţinute după vizitarea primelor compartimente ale organizaţiei vor conţine şi precizarea privind necesitatea de a continua sau nu inspecţiile. pentru a înţelege activitatea organizaţiei respective şi mai ales pentru a descoperi cât mai multe expuneri la daune. De exemplu. "învaţă de la alţii" şi analiza datelor statistice.clasa procedurilor de analiză a datelor statistice. Folosirea unui chestionar este asemănătoare unui interviu. întrebările bine gândite pot conduce la răspunsuri extrem de utile pentru specialistul în managemnetul riscului. inspecţiile pot confirma expunerile la pierderi stabilite cu ajutorul altor metode sau pot evidenţia o serie de aspecte necunoscute până atunci. S-ar putea. Diferenţa dintre aceste două metode constă în faptul că. Valoarea acestei metode a fost confirmată de numeroase companii de asigurări. De exemplu. în astfel de situaţii. scopul celor două metode fiind obţinerea de informaţii de la o persoană. Într-un alt caz s-ar putea ca atelierul de reparaţii auto al unei companii să fie mult mai dezvoltat şi cu o activitate mult mai complexă decât s-ar fi dedus dintr-o prezentare a firmei. putând contribui la identificarea expunerilor la daune şi chiar la stabilirea măsurilor de prevenire. de la preşedintele companiei. până la ultima secretară. De obicei se folosesc chestionarele scrise. în cazul chestionarului. întrebările sunt prestabilite.

Prin combinarea informaţiilor obţinute prin astfel de chestionare cu experienţa agentului de asigurări se pot obţine programe de asigurare cât mai apropiate de nevoile organizaţiei sau ale persoanelor implicate............... clădiri şi maşini etc)... Activele sunt listate de obicei în partea stângă a bilanţului. cele mai concentrate în informaţii sunt: bilanţul contabil şi centralizatorul de venituri şi cheltuieli.......000 UM 37 ..... Cele mai multe chestionare sunt standardizate. Completarea lor implică mari cheltuieli de timp şi energie. Bilanţul contabil raportează majoritatea bunurilor unei organizaţii........ Informaţiile obţinute prin intermediul chestionarelor pentru asigurări trebuie corelate şi coroborate cu informaţiile obţinute prin alte metode..... Pentru identificarea riscului pot fi utile şi diferite documente care reflectă activitatea finanaciară a unei companii.. pentru a se putea aplica la toate sau la aproape toate organizaţiile......Limita acestor chestionare constă tocmai în orientarea lor foarte clară spre asigurări şi mai puţin spre managementul riscului în general.. Dintre acestea.. iar pasivele în partea dreaptă.... Cu alte cuvinte... Chestionarele pentru managementul riscului sunt concepute pentru a identifica atât riscurile care pot fi asigurate.... fiind egale.. 2009 Active____________________________________________________________ Active circulante Numerar... Ele urmăresc să identifice expunerile la daune care pot face obiectul unor contracte de asigurare.. • • • Bunurile includ toate obiectele de proprietate care au o valoare exprimabilă în bani (numerar..000 UMTitluri de plasament.. specialiştii în domeniu au abilitatea de a obţine informaţii utile din interpretarea lor. cât şi riscurile care nu pot fi asigurate.. 60.. Cele două părţi ale bilanţului sunt în echilibru...... aceste chestionare se completează o dată la câţiva ani.. vizând aspecte mai simple sau mai superficiale.. Dar şi aceste chestionare au propriile lor limite.... datoriile şi drepturile patronului la un moment dat. Astfel..... ele au o sferă de analiză mai mare decât chestionarele pentru asigurări... deoarece un chestionar standardizat nu poate surprinde specificul fiecărei organizaţii. În cele ce urmează este prezentat un exemplu de active: Decembrie 31. Drepturile patronului reflectă valoarea curentă a investiţiilor făcute de asociaţi sau de acţionari. 80.... salarii etc). Analiza documentelor financiare.... De aceea..... Datoriile includ toate obligaţiile financiare ale organizaţiei.. altele decât cele faţă de propriul patron (impozite pe venituri..... valoarea bunurilor este egală cu valoarea datoriilor şi a drepturilor patronului...Chestionarele pentru asigurări sunt realizate de companiile de asigurări şi însoţesc de obicei produsele de asigurare............ Deşi unele întrebări se referă la informaţii faptice.. Această caracteristică poate să fie un dezavantaj.. Ar fi greşit să credem că prin completarea acestor chestionare vom reuşi să identificăm toate expunerile la daune..

................... 14....000 UM Amortizare construcţii. Aşa cum am mai menţionat..................000 UM 400......................000 UM 1... Fluxurile de materiale şi de produse... 10...... clădiri. 30...... Maşini...............................................................................................000 UM Amortizare echipament................. dar care sunt folosite de compania respectivă pe baza unui contract de închiriere................ Vehicule şi echipamente........ De exemplu... Prezentăm mai jos un exemplu simplificat: EFG Company Centralizator de venituri şi cheltuieli în anul 2009________________________ Cifra de afaceri....................... 390................... ne-am putea întreba ce obiecte au fost implicate în realizarea vânzărilor. în această categorie pot intra spaţiile comerciale.. Bilanţul evidenţiază situaţia existentă la o anumită dată.. Clădiri..........000 UM 54.... La limită.................................. 6........................ Valorile prezentate în exemplul de mai înainte sunt practic inutile............... în exemplul anterior lipsesc rubrici precum "informaţii"............................... 2......................................000 UM Asemenea bilanţului........000 UM Chirie......000 UM................000 UM Asigurări......................... cât şi veniturile nete realizate în decurs de 1 an....... acest centralizator de venituri şi cheltuieli constituie doar un punct de plecare în analiza expunerilor la daune.........000 UM Taxe legale.......... De exemplu........................000 UM Materii prime. 18................. categoria "terenuri" sau "clădiri" naşte în mod natural întrebări de genul "Ce fel de?"........ Bilanţul omite............000 UM Cheltuieli Salarii...000 UM Stocuri.. "Cât de mult?".......................854.................. Centralizatorul de venituri şi cheltuieli reflectă atât dinamica activităţii desfăşurate de companie................................... 10.. 180............ "Unde?"...000 UM Publicitate... vehiculele sau echipamentele de birou închiriate..............000 UM Utilităţi....000 UM Active imobilizate Terenuri................000 UM Dobânzi.... 6............ 934......000 UM Total active circulante 920...................... 500............................................. dar conţinutul lui nu este ceva static...... un astfel de bilanţ nu evidenţiază toate bunurile pe care le deţine compania.......................................................000 UM 300........ Fiecare rând sau rubrică din acest bilanţ poate suporta o detaliere şi deci o investigare mai profundă.... "baze de date"........................... 10..... 18. dacă nu sunt însoţite de o analiză de management al riscului corespunzătoare..................000 UM Diverse.................. de asemenea.............. considerând că activitatea companiei s-a întrerupt pentru un an de zile 38 .... bunurile care nu aparţin companiei............................000 UM Total cheltuieli 308..... materiale..................... de numerar şi de creanţe se modifică în permanenţă.............Creanţe................000 UM Venituri nete 82... 4.....................000 UM Bilanţul constituie numai punctul de plecare în analiza specialiştilor. 180............ 280...............000 UM Impozit pe salarii........ Total active imobilizate Total active...............................................

urmărind diagrama din figura 2.datorită distrugerii sediului într-un incendiu.1 se poate constata că distrugerea depozitului de materiale poate conduce la închiderea compartimentelor 3-6. determinându-se astfel posibilele sale consecinţe. diagrama prezintă fluxul materialelor care se prelucrează şi se transformă în produse finite. O astfel de diagramă reprezintă activitatea organizaţiei sub forma unor fluxuri funcţionale. diagrama de fluxuri va fi foarte complexă. Etapele producţiei 1 Aprovizionare Furnizorul 1 Furnizorul 2 Furnizorul 3 Furnizorul 4 2 Depozitare „A” 3 Procesul „A” Materii prime şi materiale Întreprinderea 1 Întreprinderea 2 Subcontractorul 1 4 Procesul „B” Întreprinderea 1 5 Procesul „C” 6 Depozitare „B” 7 Desfacere „A” 8 Desfacere „B” Produse finite Depozitare 1 Subcontractorul 2 Produse finite Depozitare 2 Produse finite Depozitare 3 Desfacere Magazin 1 Desfacere Magazin 2 Desfacere Magazin 3 Desfacere Magazin 4 Diverşi vânzători independenţi 39 . aproxima pierderea totală a companiei pornind de la centralizatorul anului precedent. Ajustând veniturile nete funcţie de inflaţie şi adăugând costul reparaţiilor. De exemplu.2 se poate vedea cum o defecţiune pe linia de fabricaţie AB ar putea conduce la închiderea întregii fabrici. deoarece acestea nu vor mai dispune de materie primă. câte una pentru fiecare flux tehnologic. putem anticipa valoarea consecinţelor. în figura 2. Diagramele de fluxuri sunt utile în identificarea expunerilor la riscul de întrerupere a activiţăţii şi deci la pierderea veniturilor pe care aceste activităţi le generează. De exemplu. Analiza diagramei de fluxuri. pe care alte metode nu o permit. pentru companiile mai mari sunt necesare mai multe astfel de diagrame. fiecare din cauzele de mai înainte pot fi analizate în detaliu. informaţionale sau financiare. se poate. în cazul unui producător. De aceea. Dacă există numeroase operaţii de prelucrare. Evident. Diagramele de fluxuri oferă deci posibilitatea unei intruziuni în procesul de producţie.

Informaţiile referitoare la pagubele anterioare sunt deosebit de utile pentru determinarea expunerilor la daune şi evaluarea probabilităţii acestora. am putea identifica expunerea acestora la furt. Etapele producţiei 1 Aprovizionare 2 Depozitare „A” Secţie aprovizionare Depozit A Depozit B 3 Procesare 1 Proces „A1” Proces „B1” Proces „B2” 4 Procesare 1. Diagramă pentru fluxuri externe Diagramele de fluxuri sunt utile şi pentru faptul că evidenţiază regimurile tranzitorii şi de transformare la care sunt supuse materiile prime în scopul obţinerii produselor finite.2 Proces „AB” 5 Procesare 2. Într-o organizaţie mare. Numai astfel se pot elabora previziuni realiste. 2. 2.2.9 Utilizator Consumatori Fig.3.4 Proces „A2” Proces „B3” Proces „B4” Ambalare Ambalare Transport Transport Fig. Cu cât frecvenţa de producere a unor riscuri este mai mare. Dacă în loc de materiale şi procesarea lor am considera circulaţia banilor. cu atât evaluarea 40 . complexitatea şi varietatea daunelor dau şi mai multă consistenţă informaţiilor.1. Diagramă pentru fluxuri interne Analiza portofoliului daunelor.

o înţelegere a acelor condiţii care favorizează sau împiedică producerea pierderii. Experienţa a demonstrat că. în SUA există clădiri care au rezistat în timp mai bine de 200 de ani fară a suferi nici un incendiu.incendii. în anumite circumstanţe. în loc să analizeze fiecare clădire şi să caute măsuri de prevenire sau reducere a riscului de incendiu pentru o singură clădire. o abordare mai eficientă a lor.probabilităţilor de reapariţie a acestora este mai corectă. care se pot întâmpla într-un anumit interval de timp. În acest caz. se poate stabili că timp de 100 de ani . Ca regulă generală. De exemplu. pentru realizarea de economii prin aplicarea procedurilor de control al riscului. Studiul primei categorii este necesar pentru a proteja în mod corespunzător obiectivele supuse riscului. iar al celei de a doua. Riscul se produce într-un anumit context. furturi. managementul riscului realizează previziuni pentru grupuri de clădiri sau categorii de clădiri. noţiunea de frecvenţă a producerii lor căpătând mai multă semnificaţie. Expresia de "frecvenţă" asociată unor evenimente atât de rare poate creea confuzie. spargeri. o companie care dispune de 1000 de autovehicule poate realiza 41 . De exemplu. pentru un potenţial incendiu. dacă le raportăm la viaţa unui om. De aceea. o decadă sau un secol. Estimarea frecvenţei de producere a unui furt în cadrul unui magazin ar putea conduce la concluzia că această frecvenţă este de un eveniment pe an. O analiză completă trebuie să răspundă în final la trei întrebări majore: • • • Care este frecvenţa probabilă de producere a unui anumit risc? Care este valoarea probabilă a consecinţelor producerii unui anumit risc? Care este gradul de precizie cu care s-au determinat răspunsurile la întrebările de mai înainte? Analiza statisticilor referitoare la expunerile la daune ale unei companii este utilă pentru determinarea importanţei relative a fiecărei expuneri la pierderi şi ierarhizarea lor pe baza acestei importanţe. cutremure etc. repetarea unor expuneri la daune este mai puţin probabilă şi deci o astfel de analiză este mai puţin eficientă. Această frecvenţă se referă la numărul de evenimente . Analiza expunerilor la daune presupune. De exemplu. în managementul riscului sunt foarte importante două categorii de expuneri la pierderi. se admite faptul că evaluarea frecvenţei de producere a riscurilor este mai corectă şi mai uşor de realizat decât evaluarea consecinţelor daunelor potenţiale. această frecvenţă ar putea fi de un eveniment la 50 de ani. deci. în cazul marilor companii. evaluarea frecvenţei producerii anumitor riscuri se poate face cu o aproximare destul de bună. Frecvenţa probabilă de producere a riscului. deci. respectiv cele determinate de: a) riscurile care pot conduce la cele mai grave consecinţe şi b) riscurile a căror frecvenţă probabilă de producere este cea mai mare. cum ar fi un an. Analiza statisticilor referitoare la daunele unei companii este utilă şi atunci când se stabilesc limitele de asigurare pentru acele daune posibile a căror probabilitate de producere este ridicată. Aceste evenimente sunt rare. Pentru o companie mică.o anumită categorie de clădiri a înregistrat mai multe incendii. Structurarea expunerilor la pierderi pe baza acestei ierarhii permite o tratare diferenţiată a riscurilor şi.să zicem .

Cu alte cuvinte. Dar această evaluare oferă mai mult o valoare medie informativă. decât atunci când nu dispune de nici un fel de informaţii. De cele mai multe ori consecinţele au valori care diferă de la un eveniment la altul. Daunele de valoare mare sunt destul de rare şi este dificilă evaluarea frecvenţei producerii unor astfel de evenimente rare. Din nefericire. care limitează extinderea incendiului. pe teritoriul unei ţări. uneori este mai interesant de ştiut care este valoarea maximă posibilă a pierderii. un incendiu care se declanşează noaptea poate produce mai multe pagube decât unul care se declanşează ziua. În acest caz suntem interesaţi cât de severe pot fi consecinţele materiale şi financiare ale unei daune potenţiale. prin determinarea suprafeţei de teren ce poate fi inundată de apele unui râu sau prin suprafaţa de teren agricol ce poate fi distrusă de grindină. atunci dauna maximă posibilă constă în distrugerea completă a clădirii cu tot ce se află în ea.o perioadă dată de timp. În sfârşit. Consecinţele probabile ale daunelor. De asemenea. Focul nu este însă întotdeauna cel mai serios pericol din punct de vedere al consecinţelor. este mai bine să se determine chiar şi pentru aceste evenimente o frecvenţă. Severitatea daunelor se măsoară în primul rând prin efectele fizice. De exemplu. De aceea. în special. precum şi valoarea maximă probabilă a pierderii. cu compartimente izolate. expediind sute de cărţi pe zi. cu o marjă de eroare admisibilă. Valoarea totală a acestor pagube poate fi estimată foarte bine în absenţa incendiului şi de aceea ea trebuie folosită ca o valoare limită. De exemplu. iar evenimentul este un incendiu. Dauna maximă posibilă. cu atât mai importante devin riscurile respective pentru managementul riscului. asupra unui bun. o companie care comercializează produse prin poştă şi care expediază zilnic un număr relativ mare de pachete poate determina cu o bună acurateţe frecvenţa daunelor pachetelor. deoarece rezultă doar dintr-o extrapolare a datelor statistice. 42 . într. se evaluează consecinţele financiare ale evenimentului care s-ar putea produce. dacă obiectul de proprietate este o clădire. decât să nu se facă nici o estimare. depinde de condiţiile locale. dauna maximă posibilă în acest caz va fi mai mică. Managementul riscului operează mai bine atunci când dispune de unele informaţii. De exemplu. Apoi se iau în consideraţie consecinţele funcţionale ale stopării temporare a activităţii companiei. dauna maximă posibilă reprezintă dauna maximă care se poate produce. putem considera un lanţ de magazine care comercializează cărţi prin poştă. Cunoaşterea mărimii pierderii potenţiale este foarte importantă în managementul riscului. Severitatea calamităţilor naturale. datorită timpului mai mare necesar intervenţiei pompierilor. De exemplu.pe baza datelor statistice o estimare destul de realistă a frecvenţei accidentelor cu daune materiale. Aceasta reprezintă valoarea totală maximă posibilă a daunei care se poate produce într-un anumit loc. o furtună nu afectează niciodată exact aceeaşi suprafaţă de teren şi nici cu aceeaşi intensitate. Cu toate acestea. Ca exemplu. iar intensitatea unui cutremur de pământ poate varia între 1 şi 7 pe scara Richter. care variază şi ele în timp. De exemplu. Cu cât aceste consecinţe sunt mai mari. dacă o clădire este construită din ziduri solide rezistente la foc. chiar insuficiente.

Oricum. De exemplu. distrugerile provocate pot fi catastrofale. care este dauna maximă posibilă ce poate afecta parcul auto al unei companii? Care este probabilitatea distrugerii parcului de maşini din cauza unei inundaţii sau a unui uragan? Evaluarea daunei maxime posibile s-ar putea să fie uneori dificil de realizat. ne putem imagina că există o serie de sisteme automate de protecţie împotriva incendiilor. În astfel de situaţii. De exemplu. Considerăm două clădiri A şi B amplasate pe cele două maluri ale unui râu. care intră automat în funcţiune la semnalul dat de detector. altele în faza de depozitare. dacă vom considera un lot de produse care trebuie transportat şi apoi transbordat printr-o gară sau un port. In cazuri extreme. In aceste ultime cazuri.3 prezintă o ilustrare a conceptelor descrise mai înainte.4 milioane UM.măsurile de protecţie luate împotriva incendiului nu ajută la nimic în caz de cutremur de pământ. Dauna maximă posibilă trebuie considerată şi în cazul altor proprietăţi. pierderea maximă probabilă este evident mai mică decât pierderea maximă posibilă. aria 3 . evaluarea daunei maxime posibile trebuie realizată în funcţie de tipul de proprietate şi de un set de condiţii specifice producerii evenimentului nedorit. 43 . Dacă reluăm cazul declanşării unui incendiu într-o clădire. aria 2 . fiecare compartiment fiind prevăzut cu pereţi incombustibili.2 milioane UM. dauna maximă posibilă s-ar putea atinge atunci când o parte din produse se află în faza de transport. cele două valori sunt egale. În general. care vor contribui la stingerea focului şi la limitarea pagubelor produse. nu numai al clădirilor şi conţinutului acestora. Clădirea A este compartimentată în trei. clădirile sunt dotate cu detectoare de incendiu şi cu un sistem de stingere. Dauna maximă probabilă. Figura 2. când distrugerea proprietăţii este totală. inundaţie sau alunecare de teren.6 milioane UM. Valoarea construcţiei şi a conţinutului pentru cele trei compartimente este notată în figură astfel: aria 1 . iar altele încărcate deja pe vapor. Valoarea maximă a daunei probabile este în general mai mică decât dauna maximă posibilă.

Dacă sistemul automat de stingere instalat în fiecare compartiment acţionează eficient în caz de incendiu. fără ca acesta să se extindă şi asupra clădirii A. 2. pentru a se estima valoarea maximă posibilă şi valoarea maximă probabilă a daunelor.Fig. Cele două clădiri pot fi afectate însă simultan de o inundaţie provocată de râul ce trece printre ele.3 . ea putând reprezenta 40% din dauna maximă posibilă. O analiză similară se poate face şi pentru o clădire cu mai multe etaje. atunci compartimentul în care a izbucnit focul nu va fi distrus complet. 44 . atunci el va fi împiedicat să se extindă de pereţii incombustibili ai compartimentului în care s-a produs. Dacă se produce un incendiu în clădirea B.Pierderea maximă posibilă şi pierderea maximă probabilă Clădirea B este separată de clădirea A de un râu care are o lăţime de aproximativ 70m. Valoarea totală a clădirii B şi a conţinutului acesteia este de 20 milioane UM. Dacă incendiul se produce în clădirea A. Pentru a determina gradul de protecţie împotriva incendiului asigurat de pereţii compartimentelor din clădirea A şi de distanţa dintre cele două clădiri se va apela la un inginer specialist. atunci dauna maximă posibilă este de 20 milioane UM. în evaluarea daunelor trebuie luată în consideraţie şi probabilitatea revărsării apelor în zona celor două construcţii. Considerând ca pericol probabil focul. am realizat analiza de mai înainte în ipoteza că incendiul produs într-una din clădiri nu se propagă peste râu şi la cealaltă clădire. Valoarea maximă probabilă va fi în mod cert mai mică decât valoarea maximă posibilă. Valoarea maximă posibilă a daunei va fi în acest caz egală cu valoarea maximă probabilă aferentă distrugerii compartimentului 3 (6 milioane UM). Dacă sistemul de stingere este eficient şi focul este stins înainte de a devasta totul. De aceea. care va analiza caracteristicile combustibile ale materialelor de construcţie folosite pentru cele două clădiri. atunci dauna maximă probabilă este mai mică. Distanţa dintre clădirea A şi clădirea B este de 100m. precum şi consecinţele provocate de o inundare temporară a celor două clădiri.

Aceste situaţii pot fi anticipate cu o anumită aproximaţie.42. reale vor avea în mod cert o evoluţie diferită faţă de valoarea medie anticipată. dar valoarea lor va fi cuprinsă între limita superioară şi limita inferioară.4 ar putea caracteriza o firmă de transport cu o experienţă de cel puţin 10 ani în afaceri. Dacă în cazul din fig. 2. Exemplul considerat în figura 2. Să presupunem că putem anticipa daunele ce se vor produce într-un an. Gradul de precizie al estimărilor. Gradul de precizie al estimărilor joacă un rol foarte important în alegerea metodelor de management al riscului. în schimb. Cu o bază de date statistice bine pusă la punct. 44Daune anticipate șactuală 88efective.4).Daune anticipate daune efective. în anul 8 se produce un incendiu major. De asemenea. Aceasta presupune determinarea unei limite minime şi a unei limite maxime a evoluţiei acestor daune şi apoi determinarea unei valori medii. atenţia trebuie îndreptată spre faptul că o pierdere majoră poate fi rezultatul combinării efectelor mai multor pericole. dar este greu de estimat pagubele majore. In anul 4 nu se înregistrează nici o daună. 2.5 apare nevoia de asigurare. ce deţine un număr mare de clădiri. cât şi întreruperi ale activităţii. un pericol poate genera atât distrugeri asupra proprietăţii. o parte din activitate se va desfăşura în spaţii noi. un cutremur de pământ poate distruge instalaţiile de alimentare cu energie electrică şi conductele de gaze. Acest termen este folosit deseori pentru a desemna gradul de încredere pe care cineva îl poate avea în datele disponibile. Daunele efective. Uraganele şi inundaţiile pot acţiona împreună.5. deci în baza de date folosită pentru evaluarea daunelor posibile şi probabile. Cazul 10 2. Maximum Valoare pierdere Valoare actuală Valoare anticipată Valoare pierdere 11 22 Minimum Valoare Valoare Maximum Minimum Fig. Fig. 2. Se pot produce câteva incendii în fiecare an. S-ar putea ca acest lucru să conducă la declanşarea unui incendiu sau a unor explozii. atunci apar şi cheltuieli suplimentare. prin stabilirea unui domeniu de aproximare (fig. 2. O situaţie diferită este prezentată în figura 2. închiriate temporar. De exemplu. în exemplul din fig. evaluarea daunelor se poate face destul de bine. prin stabilirea unui maxim şi a unui minim. Atunci când se calculează valoarea maximă a daunei potenţiale. anticipată 33 55 66 7 daune 99 10 11 11 .5 . Cazul i7și45 1. Exemplul ilustrat aici reprezintă daunele provocate de incendii unei companii mari. cumulându-se astfel efectele distructive. De aceea este foarte important ca în evaluarea daunelor totale să se ia în consideraţie orice combinaţie posibilă de efecte.Conceptul de daună totală.4 pierderile sunt previzibile şi deci ar putea fi suportate de către companie. Dacă în urma daunelor.

De multe ori. prin aplicarea unui program de control al riscului). acestea nu pot fi complet eliminate. Dar oricât de optimişti am fi. cu sisteme de alarmă antifurt (respectiv. este bine să subliniem faptul că. Cu alte cuvinte. pentru diferitele expuneri la daune. Finanţarea riscului are ca scop găsirea posibilităţilor de a acoperi daunele produse în pofida măsurilor de prevenire şi limitare a acestora. Controlul riscului . De exemplu. Din punct de vedere teoretic. costul asigurării (respectiv. respectiv a severităţii consecinţelor unei daune. din perspectiva controlului riscului. Tehnicile de control al riscului şi de finanţare a riscului sunt deseori utilizate împreună pentru a trata expunerile la daune. Controlul riscului Toate tehnicile de management al riscului se clasifică în două mari categorii: a) controlul riscului b) finanţarea riscului. mai întâi. distrugerea unei maşini dintr-o fabrică conduce atât la o pierdere fizică cât şi la o pierdere de venituri (ca urmare a scoaterii din producţie a maşinii respective). controlul riscului se focalizează pe daunele propriu-zise şi nu pe consecinţele financiare ale acestora.3.cunoscut de asemenea şi sub denumirea de control al daunelor . Analizând costurile fiecărui pas ce trebuie făcut pentru reducerea frecvenţei şi. în procesul de management al riscului.2. al programului de finanţare a riscului) poate fi redus. Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului Examinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului constituie cel de-al doilea pas în tratarea unor expuneri la daune. Este exact ceea ce încercăm să facem în ceea ce urmează. un program eficient de control al riscului poate conduce la reducerea intervenţiei programului de finanţare a riscului. Finanţarea riscului se focalizează pe măsurile financiare necesare pentru revenirea la starea de dinaintea producerii daunelor. dacă banii şi celelalte hârtii de valoare sunt păstrate într-un seif special. Prin măsură de control al riscului vom înţelege orice acţiune care conduce la reducerea frecvenţei 46 . se pot aplica o infinitate de măsuri de control al riscului. să se cunoască tehnicile ce pot fi aplicate în acest în domeniu. De aceea. Pentru a înţelege această etapă este necesar . cu nimic severitatea consecinţelor. In cele ce urmează. De exemplu. se pot obţine rezultate bune atât în cazurile particulare cât şi pentru întreaga societate. Faptul că se vor plăti compensaţii de către compania de asigurări nu reduce. ne vom opri însă numai la cele mai importante dintre acestea. problema finanţării riscului trebuie să constituie un obiectiv important al managementului riscului căruia să i se găsească soluţii cât mai eficiente. oricât de mult ar reduce controlul riscului frecvenţa şi severitatea daunelor.este definit de acţiunea conştientă sau de decizia de a acţiona în vederea reducerii frecvenţei sau severităţii consecinţelor daunelor accidentale.

deci o reducere a veniturilor companiei. respectiv a beneficiilor ce vor fi obţinute. Prevenirea daunelor. În practică. aceste două tehnici ale managementului riscului se combină. Tehnicile de control al riscului includ: • • • • Evitarea expunerii la risc Prevenirea pierderii Limitarea pierderii Dispersia expunerilor la pierderi Evitarea expunerii la risc. Prin această metodă se urmăreşte reducerea cât mai mult posibil a frecvenţei sau a probabilităţii de producere a unei daune. sunt generatoare de pericole. prevenirea daunelor are la bază o analiză detaliată a cauzelor care conduc la producerea unei anumite daune urmată de eliminarea celor care sunt controlabile. în cazul prevenirii daunelor se urmăreşte reducerea valorii acestei probabilităţi. Astfel. Prevenirea daunelor se deosebeşte şi de metoda limitării daunelor prin faptul că are în vedere reducerea probabilităţii de apariţie. atunci pierderea nu se mai produce.sau severităţii daunelor. 4. 3. O companie poate renunţa. Reducerea utilizării materialelor inflamabile. cum ar fi de exemplu instalarea unui sistem de alarmă. Dacă se reuşeşte acest lucru. Impunerea restricţiei "Fumatul interzis". Prin tehnică de control al riscului vom înţelege o serie de măsuri asociate. 2. prin natura lor. Decizia de aplicare a acestei tehnici de evitare a expunerii la risc trebuie luată numai după o analiză atentă a costurilor implicate şi. In general. Dacă evitarea expunerii la risc ar fi fost universal aplicabilă. Depozitarea materialelor inflamabile în condiţii de securitate. Totodată. Eliminarea surselor de combustie spontană. dacă prin evitarea expunerii la risc se urmărea obţinerea unei probabilităţi egale cu zero. aplicarea acestei tehnici presupune o anumită investiţie. Prin eliminarea acestor cauze sau prin intervenţia în succesiunea lor de producere se poate obţine o reducere a probabilităţii de producere a pierderii. la fabricarea unor produse sau la aplicarea unor procese tehnologice care. fără a se ajunge la eliminarea ei completă. Printr-o astfel de tehnică se reduce la zero probabilitatea de producere a pierderii. de exemplu. fără a se atinge însă valoarea de zero. atunci nici nu s-ar mai fi vorbit despre management al riscului. Evitarea expunerii la risc este însă posibilă numai într-un număr redus de cazuri şi numai în anumite domenii. 5. 47 . în timp ce cealaltă metodă se focalizează pe reducerea consecinţelor daunei. Controlul surselor de încălzire şi al flăcărilor libere. Prezentăm în continuare câteva exemple de măsuri care se pot lua în scopul reducerii frecvenţei de producere a daunelor provocate de incendii: 1.

etc. astfel încât orice pierdere individuală să fie mai mică şi mai uşor de prezis. După declanşarea incendiului este necesar să se: • • • anunţe imediat departamentul de pompieri din zonă. Duplicarea se referă la reproducerea unor bunuri sau facilităţi de producţie în scopul creării unei rezerve necesare în caz de pierdere. De exemplu. În funcţie de condiţiile concrete existente. se pot folosi trei sau patru depozite în loc de două. asigure protecţia materialelor inflamabile.  Cooperarea cu departamentul de pompieri pentru a stabili măsurile urgente ce trebuie luate în cazul declanşării unui incendiu. În cazul în care documentele originale sunt distruse într-un eveniment nedorit (incendiu. Distribuirea expunerii la daune implică repartizarea bunurilor şi activităţilor unei companii mai multor unităţi separate. dar care urmăresc obiective diferite: distribuţia expunerii în unităţi diferite şi duplicarea unităţilor de expunere. a unui sistem automat de stingere a focului.un compartiment să fie împiedicat să se extindă în celelalte. Această rezervă nu este folosită în mod curent în activitatea companiei. • Păstrarea unor piese de schimb pentru echipamentele cele mai importante sau chiar a unor echipamente de rezervă. Prin această metodă se urmăreşte reducerea severităţii consecinţelor unor daune. pentru reducerea consecinţelor unui incendiu în clădirea administrativă a unei companii se pot lua următoarele măsuri:  Compartimentarea clădirii cu ajutorul unor pereţi despărţitori incombustibili. Dispersarea expunerii la daune.  Reducerea intensităţii incendiului prin depozitarea materialelor inflamabile în containere rezistente la foc. Cu alte cuvinte. inundaţie. Iată câteva exemple de duplicare: • Păstrarea într-un seif a copiilor după documentele financiare importante.) pentru reconstituirea documentaţiei companiei se vor folosi copiile.Limitarea daunelor. managementul riscului este dublat de o analiză a riscului tehnologic. în acest caz este vorba de fapt de două tehnici asociate. încerce salvarea bunurilor care pot fi distruse de foc. furt. nu doar într-una singură. Ambele tehnici urmăresc să reducă dependenţa organizaţiei de oricare dintre bunurile aflate în proprietate. care în anumite domenii este extrem de importantă (de exemplu. repartizarea materialelor ce urmează a fi stocate în două magazii separate sau fabricarea unei componente dintr-un echipament în două fabrici. o activitate poate fi realizată în mai mult de două unităţi de producţie.. la proiectarea centralelor electrice nucleare). Logica metodei de segregare este sintetizată prin zicala: "Nu pune toate ouăle în acelaşi coş". În mod similar. ea intră în acţiune numai în cazul în care s-a produs paguba şi deci echipamentul principal nu mai poate fi utilizat.  Instalarea şi întreţinerea unui sistem de semnalizare pentru prevenirea incendiului şi. respectiv. 48 . De exemplu. . astfel încât incendiul care s-ar putea produce într.

motivaţia primară o constituie nevoia de noi spaţii de depozitare şi nu managementul riscului.crearea unei unităţi de rezervă . Scopul finanţării riscului este de a acoperi acele daune care se produc indiferent de măsurile de prevedere care se iau în cadrul controlului riscului. Prin aceasta se reduce riscul operaţional atât din punct de vedere economic (din încetarea activităţii). dar sunt situaţii în care ea apare şi ca un rezultat sau consecinţă a aplicării unor alte metode de management al riscului. care trebuie să intervină în caz de daună. Fiecare metodă de finanţare a riscului implică un plan de finanţare dintr-o sursă certă. la găsirea căilor de obţinere a fondurilor pentru acoperirea daunelor. Acoperirea din surse interne a daunelor poate avea la bază premize conştiente sau inconştiente. Ele pot contribui însă la reducerea costurilor totale şi mai ales. De exemplu. o companie îşi construieşte un al doilea depozit. Spre deosebire de distribuţie.• încheierea unui contract de ajutor reciproc în caz de daune. pune în pericol răcirea corespunzătoare a zonei active a acestuia şi creează premizele unui accident nuclear. De exemplu. Măsurile de finanţare a riscului nu contribuie la scăderea frecvenţei de producere a unor daune şi nici la reducerea consecinţelor acestora. De exemplu. cât şi din punct de vedere al securităţii tehnologice. echipament tipografic etc). Uneori aceste cheltuieli se numesc cheltuieli de soluţionare a daunelor. Sursele de finanţare neplanificate . din cauza unei defecţiuni. problema se rezolvă folosind propriile surse de finanţare. Atât distribuţia cât şi duplicarea sunt în general metode scumpe. Specialiştii în management sau unii manageri generali recunosc importanţa deosebită a unor bunuri şi urmăresc dublarea acestora prin crearea unei rezerve. Atunci când o anumită companie se bazează pe astfel de metode. De aceea. dacă o companie are un automobil vechi şi se consideră că în caz de coliziune se plăteşte 49 . iar uneori chiar imposibil de aplicat. pentru a se reduce riscul tehnologic şi pentru a creşte gradul de fiabilitate al instalaţiilor se va instala o pompă de rezervă. deşi cel de.cum ar fi fonduri guvernamentale pentru cazurile de calamităţi naturale sau despăgubiri ale terţelor părţi care au contribuit la producerea pagubelor . Separarea se foloseşte ca o metodă de sine stătătoare.nu sunt sigure. duplicarea .se face din considerente de management al riscului. imprimante.al doilea depozit satisface şi cerinţele de distribuţie. deoarece doreşte să-şi extindă activitatea şi are nevoie de noi spaţii de depozitare. Ele pot să intervină imediat după pierdere sau nu. Finanţarea riscului. Metodele sau tehnicile de finanţare a riscului pot fi clasificate în: • • • Metode de reţinere a riscului Metode de transfer al riscului Metode mixte Metode de reţinere a riscului. oprirea unei pompe de alimentare cu apă a reactorului nuclear. într-o centrală electrică nucleară. care să intre automat în funcţiune la căderea pompe principale. în acest caz. calculatoare. astfel încât pentru o perioadă determinată de timp compania afectată să poată utiliza diferite echipamente ale celeilalte companii care nu a suferit pagube (de exemplu.

Există deci un anumit moment când se pot face plăţile propriu.mai puţin decât ar fi costat o poliţă de asigurare. compania nu încheie un contract de asigurare pentru acoperirea daunelor totale. Unul dintre avantajele evidente ale acestei metode constă în faptul că firma nu plăteşte decât dacă se produce o anumită daună.în ansamblu . Finanţare curentă . De asemenea. O problema importantă în aplicarea metodei de reţinere a riscului o constituie faptul că în contextul actualului sistem de impozitare. cu bună ştiinţă şi pe baza unei analize economice s-a luat decizia ca în caz de accident prin coliziune. Se poate întâmpla totuşi. dar nu integral. 50 . atunci se renunţă la asigurare. în cazul unor distrugeri provocate de război nu există alte metode de finanţare a daunelor decât cele interne. metoda este mai uşor de aplicat în cadrul organizaţiilor mari. ajustările în timp ale acestora. În cazul unei calamităţi naturale. Metode de acoperire a daunelor. Dar. Exemplele de mai înainte au urmărit să ilustreze două situaţii tipice. atunci nu se plăteşte nimic. Argumente pentru folosirea reţinerii. Dacă o companie îşi plăteşte singură daunele. pentru acoperirea imediată contractându-se credite. sunt situaţii în care compania consideră că o costă mai puţin acoperirea unei anumite categorii de daune decât achiziţionarea unei poliţe de asigurare. plata reparaţiilor să fie suportată de către companie. primele de asigurare pe care le solicită companiile de asigurări au fost calculate astfel încât să acopere despăgubirile. în avans. Cu alte cuvinte. Pentru a exemplifica şi cealaltă categorie de premize. să considerăm că o companie îşi asigură clădirea în care sunt amplasate birourile administrative. numărul de daune înregistrate este mai mare.organizaţia plăteşte pentru daune cu o anumită întârziere. De exemplu. încercarea de a acoperi aceste daune poate crea dificultăţi serioase şi de aceea este preferabilă varianta încheierii unui contract de asigurare. pentru anul respectiv. ca o companie să-şi planifice o anumită sumă de bani pentru astfel de daune. deoarece numai atunci se cunoaşte exact valoarea acestora. din ignoranţă. Dar. indiferent de metodele de finanţare adoptate.zise. Oricare dintre cele trei metode menţionate în continuare poate fi utilizată pentru acoperirea daunelor: • • • Prefinanţare . Postfinanţare . fapt care permite o analiză mai corectă a probabilităţii lor de producere.banii necesari pentru acoperirea daunelor se disponibilizează în momentul în care s-au produs daunele. însă pierderile reale înregistrate să fie cu mult mai mari decât cele anticipate. compania de asigurări va plăti societăţii o parte din valoarea proprietăţii pierdute. Cheia folosirii reţinerii riscului constă în selectarea acelor daune care pot fi anticipate. În general. aproximate şi care nu pot depăşi un anumit nivel de acceptabilitate. Din acest punct de vedere. cheltuielile proprii de funcţionare şi marja de profit. Dacă aceasta nu se produce. cheltuielile pentru acoperirea daunelor se deduc din suma impozabilă numai după producerea pierderii. atunci . Diferenţa va fi suportată de către societate. în acelaşi timp.banii necesari pentru acoperirea daunelor se pun deoparte. în istoria unei companii pot fi întâlnite şi alte situaţii. Acestea dispun de posibilităţi financiare mai mari pentru acoperirea daunelor şi.se plăteşte mai puţin decât în cazul contractelor de asigurare.

Prefinanţare. Avantajul principal al acestei metode constă în faptul că permite o reţinere oricât de mare, prin economii realizate treptat, premergător producerii pagubelor. Dezavantajul metodei rezidă în blocarea unor sume de bani care, altfel, ar fi putut fi folosite în activitatea curentă a companiei. Se înregistrează astfel o pierdere de profit, banii fiind scoşi din ciclul productiv. De aceea, metoda prefinanţării nu este o metodă foarte agreată. Finanţarea curentă. Aceasta este forma de reţinere cea mai populară şi, de multe ori, cea mai puţin costisitoare. Principalul ei avantaj constă în faptul că nu este necesară crearea unor fonduri înainte ca pierderea să se producă. Dezavantajul ei rezidă în faptul că plata se face prin prelevarea sumei o dată, deci integral, din bugetul companiei. Postfinanţarea. Să presupunem că o clădire este atât de distrusă, încât trebuie reconstruită. Noua structură a construcţiei va costa mai mult decât valoarea vechii clădiri, însă va valora mai mult. Astfel, proprietarul ar putea obţine un împrumut pentru finanţarea lucrărilor, urmând să acopere daunele ulterior. Aceasta este o procedură clasică de postfinanţare. Avantajul principal îl constituie faptul că plata daunelor se poate eşalona pe o perioadă de mai mulţi ani, în loc să se facă integral, o singură dată. Dezavantajul constă în dobânda care trebuie plătită pentru credit. Un alt dezavantaj îl reprezintă reducerea capacităţii de creditare a companiei, respectiv reducerea capacităţii ei de a împrumuta şi plăti, la termenele fixate, sumele împrumutate. Autoasigurarea. Acest termen nu a fost folosit până acum în prezentarea metodei de reţinere a riscului, dar el reprezintă de fapt una dintre formele procesului de reţinere. Termenul de autoasigurare este însă mai restrictiv, el presupunând următoarele caracteristici: • • • • Un număr suficient de mare de expuneri la daune independente, pentru ca producerea lor să se poată anticipa cu o bună aproximare. Un fond de autoasigurare alimentat de organizaţie prin contribuţii regulate. Din acest fond se acoperă pierderile produse, simulându-se un contract de asigurare. Un program structurat ca pentru asigurarea captivă. Respectarea reglementărilor legale privind autoasigurarea.

Metode de transfer al riscului. Această metodă se utilizează atunci când o persoană sau organizaţie obţine angajamentul unei alte organizaţii de a acoperi integral sau parţial daunele produse. Se pare deci că responsabilitatea acoperirii daunelor a fost transferată unei alte organizaţii, acest lucru fiind valabil numai atâta timp cât aceasta din urmă îşi poate onora angajamentul, plătind efectiv. Dacă din anumite motive, organizaţia căreia i s-a transferat răspunderea nu poate plăti, atunci organizaţia care suportă daunele va fi nevoită să suporte şi cheltuielile de soluţionare a acestora. Asigurarea. Forma cea mai cunoscută de transfer al riscului este asigurarea. Aceasta funcţionează bine atunci când există mai multe expuneri la daune în aceeaşi categorie şi când, pentru aceleaşi daune, există mai multe organizaţii care transferă riscul companiei de asigurări. Asigurarea funcţionează corect atunci când compania de asigurări nu este obligată să plătească mai mult decât îşi poate permite. Cu alte cuvinte, succesul aranjamentelor de acest fel este asigurat numai dacă compania de asigurări colectează

51

suficient de mulţi bani ca să poată acoperi toate cheltuielile cu daunele acoperite prin contractele de asigurare. Orice persoană sau organizaţie care vrea să beneficieze de un astfel de transfer trebuie să încheie un contract cu compania de asigurări, contract cunoscut sub numele de poliţă de asigurare. Conform acestui contract, persoana sau organizaţia asigurată se obligă să plătească o primă de asigurare, iar compania de asigurări se obligă să despăgubească în cazul producerii riscurilor preluate. Prima plătită de fiecare persoană sau organizaţie este mică în comparaţie cu valoarea daunei potenţiale. Transfer fără asigurare. Acesta constituie o altă formă de transfer al responsabilităţii de plată. In acest caz, o anumită entitate, alta decât o companie de asigurări, îşi asumă obligaţia de a plăti o anumită categorie de daune pentru o altă companie. Nu se pune problema existenţei mai multor organizaţii care să transfere această responsabilitate pentru aceeaşi categorie de daune. Contractul de transfer este de obicei parte a unui contract mai mare, cum ar fi un contract de leasing, un contract de construcţii-montaj sau unul de service. În cadrul acestor contracte de amploare, una dintre părţi îşi asumă şi responsabilitatea de a acoperi pierderile suferite de cealaltă parte. Cele mai multe transferuri fară asigurare se fac pentru riscurile de răspundere civilă şi mai puţin pentru expunerile la daune ale bunurilor. Să presupunem, de exemplu, că proprietarul unui teren angajează o firmă de construcţii pentru realizarea unei clădiri. Constructorul îşi poate asuma prin contract şi responsabilitatea de a plăti eventualele pagube pe care le-ar putea produce celor din jur. Dacă cineva îl dă în judecată pe proprietarul terenului pe care se construieşte pentru prejudiciile provocate de constructori şi, în final, câştigă procesul, atunci prin clauza de transfer, compania constructoare va plăti daunele rezultate din proces. Dacă în contract nu este prevăzută o astfel de clauză de transfer, atunci proprietarul va suporta plata penalizărilor impuse de instanţă. Deoarece compania care se angajează să plătească pagubele unei alte companii nu este specializată în asigurări, protecţia financiară oferită este mai puţin sigură decât în cazul asigurărilor, deoarece: • O companie de asigurări posedă resurse financiare mai mari, utilizate special pentru realizarea transferului de riscuri. De asemenea, se pot obţine informaţii mai multe şi mai credibile despre capacitatea unei companii specializate în asigurări de a plăti daune decât despre capacitatea unei alte companii. • • O companie de asigurări este nevoită ca, prin serviciile pe care le oferă, să-şi construiască şi să-şi menţină o reputaţie cât mai bună faţă de clienţi. Cele mai multe contracte de asigurări sunt practic standardizate şi, deci, susceptibile de mai puţine interpretări decât în cazul unor contracte individuale, unicat. Mai mult chiar, contractele standardizate sunt contracte de adeziune, ceea ce înseamnă că orice formulare ambiguă este folosită în favoarea celui asigurat. • In unele ţări, cum este cazul SUA, reglementările guvernamentale cer ca aceste contracte de asigurări să fie analizate şi de experţi guvernamentali, pentru a se evita formulările ambigue sau cele de tip capcană pentru cei asiguraţi.

52

Astfel de măsuri de protecţie nu se pot aplica în cazul contractelor de transfer fără asigurare. Transferul unui risc către o companie, alta decât o companie de asigurări, poate fi considerată avantajoasă în următoarele condiţii: • • • • Compania care preia riscul financiar se află într-o poziţie care-i permite să controleze expunerea la pierderile în cauză. Compania care preia riscul financiar are un control aproape complet asupra lucrării contractate, cum ar fi de exemplu, construirea unei clădiri pentru o altă companie. Anumite expuneri la daune sunt atipice şi, deci, nu pot fi asigurate. Includerea clauzei de transfer într-un contract mai amplu motivează compania care a preluat transferul să facă totul pentru evitarea sau minimizarea probabilităţilor de producere a daunelor potenţiale. • Compania care preia transferul riscului poate acoperi pierderile în condiţii mai economice decât compania care a făcut transferul. Metode mixte. Reţinerea şi transferul apar de multe ori combinate. Un exemplu uzual îl poate constitui o poliţă de asigurare de bunuri cu o franşiză deductibilă de 1.000 UM pentru fiecare eveniment. Aceasta înseamnă că, în cazul producerii unei daune, compania asigurată suportă întreaga valoare a daunei, dacă aceasta este sub limita franşizei şi reţine numai 1.000 UM pentru orice pierdere a cărei valoare este mai mare decât această limită. Valoarea daunei care depăşeşte 1.000 UM este transferată unei companii de asigurări, până la limita maximă de asigurare. O altă metodă care combină reţinerea cu transferul este asigurarea cu stabilirea retrospectivă a primelor. Persoana sau organizaţia asigurată plăteşte o primă de asigurare determinată, în parte, în funcţie de pierderile produse în perioada de asigurare, încadrându-se între o valoare minimă şi una maximă. Cu alte cuvinte, prima de asigurare are o valoare variabilă, începând cu o valoare minimă şi crescând proporţional cu pierderile înregistrate. Totuşi, pierderile individuale de o anumită valoare stabilită şi pierderile totale mai mari decât o anumită valoare anticipată nu vor mai contribui la creşterea primei de asigurare.

2.4. Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului
Cel de-al treilea pas în procesul managementului riscului constă în selectarea celei mai bune metode sau tehnici de a trata diferitele expuneri la daune. Uneori poate fi vorba şi de o combinaţie de mai multe tehnici, care să răspundă cel mai bine cerinţelor. Ceea ce înţelegem prin "cea mai bună" metodă depinde de mai mulţi factori, dintre care un rol important îl ocupă capacitatea organizaţiei de a anticipa pierderile, de a acoperi pierderile şi de a accepta riscul. Iată câteva întrebări ale căror răspunsuri constituie fundamentul decizional al acestei etape: • Trebuie sau nu instalat un sistem automat pentru stingerea incendiilor? Chiar dacă societatea a încheiat un contract de asigurare, este bine să se ia o astfel de decizie, cu condiţia ca acest sistem să fie eficient.

53

celor care vor să se asigure împotriva furturilor. pentru a obţine anumite obiective prestabilite. care prevăd investiţii substanţiale în sisteme de protecţie (antifurt. companiile de asigurări impun. O pierdere de proporţii mai mari ar scoate compania respectivă din afaceri. care sunt valorile optime de reţinut şi de transferat? Selectarea tehnicilor de management al riscului nu permite întotdeauna compararea mai multor variante. cu sume asigurate de zeci şi sute de milioane de dolari. antifoc etc.• • Expunerea la risc ar trebui reţinută parţial sau integral? Dacă nu se poate reţine în întregime expunerea la risc. Organizaţiile foarte mari dispun de obicei de programe sofisticate de management al riscului. Sunt situaţii când o anumită tehnică de management al riscului este impusă de o anumită situaţie concretă. De exemplu. Mărimea unei organizaţii are o influenţă considerabilă asupra deciziilor care se iau din punct de vedere al managementului riscului. Uneori. pe care vrea să-1 împrumute. La extrema cealaltă se află marile organizaţii. Acestea folosesc o varietate de metode de management al riscului. ele reţin daune de zeci de milioane de dolari. respectiv faţă de asigurări. constructorul unei clădiri are nevoie de un buldozer. va fi nevoit să-şi cumpere mai întâi un seif pentru depozitarea bijuteriilor. multe firme mici manifestă un interes scăzut faţă de managementul riscului şi. De aceea. instalarea unui astfel de sistem ar putea fi dublată de o poliţă de asigurare împotriva incendiilor. Companiei nu-i mai rămâne decât să analizeze dacă această măsură va fi sau nu singura contribuţie a managementului riscului. se poate opta pentru o poliţă de asigurare cu o franşiză redusă.). aceste companii vor să se asigure pentru valori atât de mari. Aceste organizaţii înregistrează suficient de multe daune pentru a putea anticipa cu o bună aproximare pierderile şi dispun de capacitatea financiară necesară pentru a reţine o categorie largă de daune. compania se va vedea obligată să cumpere o poliţă de asigurare pentru expunerile la daune mai mari. Dacă în zona în care se construieşte clădirea există reglementări care îi obligă pe proprietarii noilor clădiri să-şi instaleze sisteme de semnalizare şi sisteme automate de stingere a incendiilor. Efectul mărimii unei organizaţii asupra deciziilor de management al riscului. încât piaţa nu le poate oferi asigurarea. Raportul 54 . deoarece nu ar avea resursele financiare suficiente pentru acoperirea pierderii. programe de instruire a personalului şi programe speciale pentru cazurile de calamităţi naturale. cum ar fi unele deteriorări de bunuri sau furturi de mici dimensiuni. Proprietarul buldozerului s-ar putea să pretindă ca firma de construcţii să deţină un contract de asigurare. marile organizaţii încheie contracte de asigurare de valoare ridicată. societăţile mici nu au capacitatea de a-şi asuma decât daune mici. În anumite situaţii. atunci posibilitatea de a opta este exclusă. condiţia montării sistemelor de alarmă şi de protecţie. De exemplu. Eventual. Totodată. În plus. Un alt exemplu ar putea fi echiparea unei noi clădiri cu un sistem de automat de incendiu. De exemplu. Cerinţa este impusă prin reglementări guvernamentale. De obicei. dacă proprietarul unui magazin de bijuterii vrea să încheie un contract de asigurare pentru cazurile de spargere şi furt. Din nefericire.

Implementarea tehnicilor de management al riscului Odată ce au fost selectate tehnicile cele mai adecvate de management al riscului. Pentru organizaţiile mari şi medii au fost dezvoltate o serie de metode cantitative (care nu constituie obiectul prezentei lucrări).5. O astfel de atitudine nu este recomandată. Metode de selecţie. Totuşi. mica companie X. nu a înregistrat niciodată o deteriorare serioasă a clădirii în cei 10 ani de existenţă. Din această cauză. Nu risca mai mult decât poţi pierde. De exemplu. compania ar putea economisi anual 4. ceea ce înseamnă o creştere a veniturilor nete cu 2%. contravaloarea poliţei de asigurare.dintre asumarea daunelor prin reţineri şi transferarea lor companiilor de asigurare depinde de costul primelor de asigurare.oricât de mică ar fi aceasta ca o distrugere completă a clădirii să conducă la o pierdere de 400.există foarte multe companii de mărime medie. Intre cele două extreme . Nu cheltui mult pentru o protecţie mică.000 UM. Implementarea înseamnă acţiune şi noi decizii din partea organizaţiei. Dacă această implementare nu se face în mod eficient. compania X şi-ar da seama că plăteşte totuşi prea mult pentru ceea ce vrea să asigure. cu abordări foarte variate ale tehnicilor de management al riscului.000 UM.000 UM. Deoarece compania X ar putea reţine mai mult în eventualitatea unei degradări a clădirii. folosirea metodelor cantitative pentru selecţia celor mai eficiente măsuri de control şi de finanţare a riscului nu conduce la rezultate spectaculoase.000 UM.companiile foarte mici şi cele foarte mari . atunci există riscul de a pierde ceea ce s-a anticipat că s-ar fi putut câştiga prin adoptarea acestor tehnici. Mai mult. La un anumit moment însă. cu ajutorul cărora se pot anticipa pierderile şi se pot compara diferite măsuri de management al riscului. ea ar putea creşte nivelul franşizei. această unică daună ar costa compania de două ori mai mult decât întreg venitul ei anual. De exemplu. Organizaţiile mici vor apela la soluţii bazate pe propria experienţă şi la decizii "de bun simţ". La cealaltă extremă se află varianta în care compania X decide să cumpere o asigurare pentru clădire. Cu alte cuvinte. cu o franşiză de 500 UM. Dacă se decide pentru 55 . 2.000 UM. Pentru ele se pot face totuşi două recomandări de bază: 1. Patronul consideră că prin reţinerea posibilelor cheltuieli pentru eventualele daune suferite de clădire. Deci compania X riscă o pierdere dezastruoasă dacă reţine integral riscul distrugerii clădirii. Organizaţiile mici nu au atât de multe daune de acelaşi fel pentru a se putea determina cu o bună aproximare frecvenţa şi severitatea consecinţelor lor. 2. Există o serie de metode care ajută la selectarea mijloacelor şi măsurilor de management al riscului. Având în vedere economiile care s-ar realiza prin reducerea de 4%. există probabilitatea . ea trebuie să decidă dacă responsabilitatea exercitării controlului propriu-zis revine personalului din cadrul firmei sau unei companii specializate. care are un venit net anual de aproximativ 200. dacă o firmă a decis să folosească controlul riscului pentru o anumită expunere la daune. compania X ar putea decide să mărească franşiza până la 5. acestea trebuie implementate. Se vor alege acele măsuri care aduc în final cel mai mare beneficiu organizaţiei respective. să presupunem că societatea de asigurări îi oferă o reducere de 4% din prima de asigurare dacă franşiza creşte până la 2.

Experienţa demonstrează că numai prin acest proces de monitorizare se poate constata dacă tehnicile şi măsurile adoptate şi implementate sunt într. De asemenea. Aplicarea procesului de management al riscului Prezentarea procesului de management al riscului de mai sus a implicat o anumită simplificare şi sistematizare. care tocmai a fost achiziţionată. managerul de risc trebuie să elaboreze standarde.6. Dacă se hotărăşte încheierea unui contract de asigurare. Managerul de risc a stabilit deja structura expunerilor la daune în situaţia dată. Această sistematizare se păstrează în esenţă şi în viaţa reală. să implementeze metode sau să urmărească în ce măsură aceste standarde sunt respectate şi să decidă dacă sunt necesare corecţii. Uneori aceştia au zone de interferenţă. la un broker sau direct de la o societate de asigurări).adevăr cele mai bune pentru realizarea obiectivelor propuse. Alţi manageri. pentru exercitarea lui efectivă se vor folosi oameni de la departamentul de management al riscului sau de la alte departamente? Dacă un alt departament preia sarcina de control al riscului. Sub presiunea timpului. chiar dacă au obţinut rezultatele finale ale analizei. metodele selectate au fost gândite pentru anumite circumstanţe. pe care organizaţia respectivă trebuie să le ia pentru o implementare corectă a tehnicilor de management al riscului selectate. Monitorizarea procesului Toate măsurile implementate de managementul riscului trebuie monitorizate. condiţiile reale în care au fost implementate măsurile evoluează în timp. respectiv urmărite pas cu pas pentru a observa modul lor de aplicare şi pentru a verifica dacă efectul lor benefic este cel preconizat. Cu alte cuvinte. 2. Dacă procesul se aplică în achiziţionarea unui nou echipament. Pentru a monitoriza un program. din dorinţa de a-l face mai accesibil. iar după implementare asistăm la o schimbare a acestor circumstanţe. dar se pierde delimitarea strictă a paşilor. Pentru a ilustra modul de aplicare al procesului de management al riscului vom considera cazul ipotetic al unei companii Y de mărime medie. Dacă acest proces urmează să se aplice pentru o fabrică nouă. care este motivaţia care-i va stimula pe angajaţii acestui departament să lucreze eficient? Răspunsurile la aceste întrebări constituie de fapt noi decizii.realizarea controlului în interiorul firmei. Această companie doreşte să cumpere un nou echipament de producţie. 56 . 2.7. înainte ca analiza de risc să fie complet terminată. a sumei deductibile etc. După rezolvarea acestei probleme urmează stabilirea clauzelor contractuale. care nu au fost luate în calcul. unii manageri pot lua decizii. atunci lucrurile sunt relativ simple. a valorii primei de asigurare. atunci va trebui să se decidă la cine să se apeleze pentru pasul următor (la un agent de asigurări. Aplicarea în viaţa reală a procesului de management al riscului poate fi mai simplă sau mai complicată decât s-a anticipat. atunci procesul de management al riscului este extrem de complex. se confruntă cu o serie de variabile noi.

57 . Fiind implicat încă de la început. acesta are posibilitatea să conceapă şi să implementeze din timp măsurile de control şi finanţare a riscului. responsabilitatea transportului revenind firmei Y. Y încheiase deja o asigurare pentru clădire şi conţinutul acesteia. Preţul echipamentului este de 400. El urmăreşte să obţină o serie de informaţii referitoare la siguranţa în funcţionare a noului echipament şi expunerile la daune pe care acesta le implică. Această poliţă de asigurare acoperă şi noul echipament pentru daune diferite de cele rezultând din defectarea lui. Cu alte cuvinte. pentru selectarea companiei de la care se va cumpăra echipamentul respectiv. ingineri şi alţi manageri de risc au drept obiectiv determinarea performanţelor de exploatare ale echipamentului respectiv. Pasul 1: Identificarea şi analiza expunerii la daune Deoarece managerul de risc a fost implicat de la început în achiziţionarea noului echipament. Aceasta îi va permite managerului de risc să exercite un control al riscului.000 UM. Y a suplimentat asigurarea cu o poliţă de asigurare pentru generatorul de abur şi celelalte echipamente. Cercetările şi discuţiile purtate cu muncitori. El este preocupat de această problemă chiar dinainte de achiziţionarea echipamentului. Prin această poliţă de asigurare nu se acoperă defecţiunile care pot apărea în perioada de montaj şi testare.000 km de amplasamentul său. Pe măsură ce detaliile achiziţionării erau cunoscute. dauna maximă posibilă pe timpul transportului era de 400. compania Y decide să cumpere noul echipament de la un furnizor care se află la o depărtare de 1. managerul de risc a fost nevoit să solicite o creştere a primelor de asigurare pentru ambele poliţe şi includerea unor clauze referitoare la acest echipament. Asigurarea acoperă daunele materiale şi pierderile de venit şi pretinde o franşiză moderată.000 UM . De exemplu.Managerul general al companiei a hotărât ca din echipa de achiziţionare a noii maşini să facă parte şi managerul de risc. In conformitate cu programul de management al riscului. managerul de risc studiază performanţele echipamentului şi solicită date statistice privind comportarea în exploatare a echipamentelor similare. în comparaţie cu echipamente similare comercializate de alte companii. începând cu faza de transportare a echipamentului de la furnizor la compania Y. Aceasta reprezintă practic preţ la poarta fabricii. el îşi va dezvolta analiza. dar numai din momentul punerii lui în funcţiune. Departamentul de management al riscului îşi pune acum problema găsirii celor mai bune condiţii de acoperire pentru etapa de transport de la producător la sediul companiei Y. Totodată se pune problema necesităţii apelării şi la alte măsuri de control al riscului pentru noul echipament. pe lângă acoperirile specificate în cele două poliţe de asigurare suplimentate. Cea de a doua poliţă de asigurare acoperă noul echipament pentru daune datorate defectării lui. el a putut să identifice din start expunerile la daune. care acoperă atât pagubele materiale cât şi eventuala pierdere de venituri determinate de oprirea accidentală a activităţii din întreaga fabrică. Pentru a include noul echipament în asigurarea existentă. Defecţiunile produse la echipamente nu sunt acoperite prin prima poliţă de asigurare. Pe baza concluziilor sale. In primul rând.000 km. echipamentul devine proprietatea companiei Y imediat ce a fost încărcat în mijloacele de transport.punct de EXW. deci pe întreaga distanţă de 1.

respectiv preţul de cumpărare a noului echipament. deoarece Y a luat decizia de procurare a noului echipament pentru a putea înlocui două echipamente mai vechi. Cu alte cuvinte. Insă. Pentru evaluarea acestor pierderi. deci. managerul de risc a discutat cu inginerul şef şi a aflat că noul echipament a fost achiziţionat pentru a înlocui două echipamente mai vechi. Discutând cu reprezentanţii furnizorului. dispersia expunerii la daune. pentru comandarea şi obţinerea altuia nou ar fi fost necesare 60 de zile. ar putea acoperi această daună în cazul producerii ei. compania Y poate interveni în sensul alegerii companiei de transport care oferă cele mai credibile garanţii pentru un astfel de transport special. De asemenea. Dispersia expunerii la daune nu poate fi utilizată în acest caz. Finanţarea riscului Alternativele de finanţare a riscului includ: reţinerea. să protejeze echipamentul împotriva umezelii. La această valoare se puteau adăuga unele taxe de drumuri şi pierderea de venituri în cazul în care echipamentul s-ar fi distrus în tranzit. prevenirea daunelor şi limitarea lor. estimarea probabilităţii de distrugere a echipamentului tranzitat a fost dificilă. dauna maximă posibilă este 58 . a şocurilor mecanice etc. ci de a controla riscurile pe care achiziţionarea şi transportul lui le incumbă. nu exista o asemănare clară cu transportul noului echipament şi. folosirea datelor existente nu avea decât valoare orientativă.000 UM. asigurarea şi transferul fară asigurare. Cu alte cuvinte.). In plus. el a aflat că. Pasul 2: Determinarea fezabilităţii tehnicilor alternative de management al riscului Controlul riscului Reamintim că în controlul riscului sunt incluse următoarele tehnici: evitarea expunerii la risc. mai puţin eficiente. Y ar putea studia cu atenţie caracteristicile drumului şi ar putea transmite informaţiile transportatorului. mai puţin eficiente. Deşi pe perioada transportului echipamentul se află în responsabilitatea transportatorului. dacă echipamentul ar fi fost distrus în timpul transportului. Deşi estimarea consecinţelor distrugerii echipamentului în timpul transportului nu a ridicat probleme. Fabrica produce piese metalice. după cum menţionam mai înainte. Deci nu se pune problema de a renunţa la acest nou echipament. Y ar putea reţine sau asuma integral riscul de daună. Deşi existau statistici referitoare la daunele produse în afara întreprinderii. deoarece echipamentul constituie un ansamblu funcţional care nu se poate desface în subansamble sau părţi componente. Evitarea nu poate fi aplicată în această situaţie. Y ar putea angaja o echipă care să asigure o ambalare şi o pregătire pentru transport cât mai adecvată (care de exemplu. Prevenirea daunelor şi limitarea consecinţelor lor în timpul transportului noului echipament sunt opţiuni viabile. Managerul de risc a estimat o valoare maximă a daunei operaţionale potenţiale de 800 UM/zi x 60 zile = 48. dauna operaţională ar fl fost echivalentă cu valoarea producţiei noului echipament timp de 60 de zile.

cum ar fi inundaţiile. Acest contract se referă însă numai la daunele fizice fără a include eventuala pierdere a veniturilor. cei care îl vor exploata să fie instruiţi în probleme de securitatea muncii şi siguranţă în funcţionare chiar de către specialiştii de la firma constructoare. managerul de risc a propus ca Y să achiziţioneze şi o serie de piese de schimb. compania Y va face uz şi de transferul fară asigurare. cutremurele de pământ.000 UM. însă cu mărirea primei de asigurare. Deci. ca. sau la unele catastrofe sociale. 59 . înainte de punerea în funcţiune a noului echipamnent. Conducerea companiei Y a considerat că această rezervă suplimentară ar putea compensa eventuala întârziere a intrării noului echipament în producţie.considerabilă. Y poate include şi transportul noului echipament în contractul de asigurare. care să prevadă o anumită franşiză deductibilă. depăşind valoarea de 400. de asemenea. a cunoscut faptul că există mai multe grade sau nivele de realizare a transferului de responsabilitate. prin simpla angajare a unei companii specializate pentru efectuarea transportului se face şi transferul de responsabilitate pe perioada transportului.000 UM. Franşiza deductibilă a acestei poliţe este de 2. dar pot avea consecinţe importante în ceea ce priveşte securitatea transportului. cum ar fi războaiele. o firmă care se angajează în efectuarea unor astfel de transporturi este responsabilă pentru orice pierdere accidentală care s-ar putea produce în timpul transportului. În primul rând. se stabileşte şi costul transportului.000 UM pentru fiecare transport. Pasul 3: Selectarea celor mai bune tehnici După analiza alternativelor. el recomandă ca prevenirea daunelor şi limitarea consecinţelor să se facă prin alegerea atentă a companiei care efectuează transportul. Cu foarte puţine excepţii. Atunci când Y a ales o companie specializată pentru efectuarea transportului. managerul de risc a recomandat ca pentru expunerea la daune operaţionale să se creeze o rezervă suplimentară de 48. în funcţie de nivelul de responsabilitate transferat. Cu aprobarea societăţii de asigurări. Managerul de risc a recomandat. Programul de asigurare al companiei Y include o poliţă anuală pentru transportul materialelor şi produselor aprovizionate sau livrate. Excepţiile se referă la unele calamităţi naturale. Pentru a reduce timpul de nefuncţionare a echipamentului în urma unor defecţiuni. managerul de risc a recomandat ca Y să încheie o asigurare pentru transportul echipamentului. Preocuparea conducerii companiei Y a fost de a focaliza eforturile pe minimizarea consecinţelor eventualelor daune fizice. Reţinerea parţială s-ar putea combina cu un program de asigurare. uraganele. Măsurile luate în acest sens costă puţin compania Y. După discutarea problemei cu brokerul companiei Y. managerul de risc îşi prezintă concluziile analizei şi recomandările sale managerului companiei Y. Prin angajarea unei echipe speciale pentru efectuarea transportului. Pentru finanţarea riscului.

60 . managerul de risc a organizat o şedinţă de instruire a persoanelor care vor lucra cu noul echipament. împreună cu departamentul de contracte. echipamentul a intrat în producţia curentă. După aceea. transportul a decurs fără probleme. Totuşi. montat şi testat. managerul de risc a luat legătura cu brokerul societăţii pentru a-i trasmite următoarele sarcini: • • • Notificarea asigurătorului firmei de transport cu privire la echipamentul care trebuie transportat. acesta a selectat o firmă specializată în transportul echipamentului şi i-a transmis toate datele pe care le deţinea cu privire la calitatea drumului şi la dificultăţile care pot apărea. • În cooperare cu inginerul şef. După aceea. Notificarea companiei de asigurări la care este încheiată poliţa pentru echipamentele din fabrică cu privire la introducerea în contract a noului echipament. ca o măsură adiţională de prevenire a riscului. Deoarece nu s-au semnalat defecţiuni. un mecanic de la compania Y a inspectat starea fizică a noului echipament. Pasul 5: Monitorizarea Deciziile prezentate mai înainte au necesitat un efort minim de monitorizare. La şedinţă a participat şi reprezentantul firmei producătoare de echipamente. echipamentul a fost introdus în fabrică.Pasul 4: Implementarea tehnicilor Conducerea companiei Y a aprobat toate recomandările făcute de managerul de risc şi l-a însărcinat cu implementarea lor. cu mărirea corespunzătoare a primei de asigurare. Notificarea companiei de asigurări la care este încheiată asigurarea pentru clădire şi conţinutul acesteia cu privire la includerea în asigurare a noului echipament. Noul echipament a sosit la timp.

61 . Dacă există o clauză de răspundere proporţională. Cu ani în urmă. chiar dacă aceasta înseamnă. societăţile de asigurare s-au temut de creşterea riscului subiectiv în ceea ce priveşte asiguratul (posibilitatea ca asiguratul să distrugă în mod intenţionat anumite bunuri pentru a obţine câştiguri pe seama poliţei de asigurare). Metode de evaluare a despăgubirilor Pentru acoperirea daunelor produse clădirilor şi bunurilor au fost dezvoltate în timp mai multe metode. persoana care doreşte să se asigure prin această procedură trebuie să accepte o sumă asigurată mai mare. societăţile de asigurări aveau rezerve în ceea ce priveşte acoperirea riscului la costul de înlocuire al bunului distrus. în scopul evitării unei penalizări determinate de clauza răspunderii proporţionale.1. Cu alte cuvinte. Pentru a-şi reface complet bunul este necesar ca acesta să fie adus la starea funcţională şi la paramentrii anteriori producerii daunei. Motivul a fost teama de a nu interveni o schimbare în comportamentul clienţilor şi personalului din asigurări. Ideea sa de bază constă în a despăgubi costul de înlocuire al proprietăţii distruse fără a ţine seama de uzura fizică.CAPITOLUL 3 MODALITĂŢI DE ACOPERIRE A RISCURILOR PRIVIND CLĂDIRILE SI BUNURILE 3. Cu ajutorul acestei proceduri. Prima de asigurare creşte proporţional cu creşterea valorii de asigurare. atunci ea se aplică la costul de înlocuire şi nu la valoarea reală a bunului acoperit. De aceea. persoana asigurată primeşte o sumă de bani echivalentă cu costul de înlocuire a proprietăţii distruse fără nici un fel de reducere datorate uzurii fizice sau morale. a oferi asiguratului o proprietate nouă în locul celei vechi. metoda costului de înlocuire a început să fíe folosită pe scară tot mai largă. De aceea. un principiu de bază care s-a impus în ultima vreme în asigurări este acela de a încheia asigurări la valoarea de înlocuire. Odată adoptată această filozofie. în ultimă instanţă. precum şi de creşterea riscului subiectiv al celui care furnizează asigurarea (posibilitatea ca asigurătorul să devină neglijent în privinţa prevenirii daunelor potenţiale pentru care s-a încheiat asigurarea). chiar dacă a fost despăgubit cu o sumă de bani echivalentă cu costul de înlocuire al bunului. dintre care cele mai importante sunt următoarele: • • • • Metoda costului de înlocuire Metoda preţului de vânzare la producător Metoda evaluării funcţionale a clădirii Metoda evaluării funcţionale a bunurilor Metoda costului de înlocuire Aceasta este una dintre cele mai populare metode. În ultimele decenii companiile de asigurări au constatat faptul că asiguratul care a suferit pierderea unui bun nu poate să se refacă complet.

2. De exemplu. antichităţile. Limita de asigurare a bunului pierdut sau distrus. De exemplu. respectiv. bibelourile. O persoană asigurată care doreşte să încaseze mai repede despăgubirea poate solicita aceasta pe baza valorii reale. dacă limita prevăzută în poliţa de asigurare este de Bunurile aparţinând unor terţe persoane Conţinutul unei locuinţe Manuscrisele Operele de artă. atunci valoarea despăgubirii se stabileşte prin metoda valorii reale. termenii clauzei de răspundere proporţională. Prima condiţie constituie de fapt o restricţie şi are drept scop limitarea valorii despăgubirii la suma prevăzută în poliţa de asigurare. adevăratele opere de artă sunt în general de neînlocuit.nu la costul de înlocuire. în condiţiile folosirii unor materiale de acelaşi tip sau a unor materiale comparabile calitativ. clauza de răspundere proporţională se aplică la valoarea reală a bunului asigurat . Stabilirea valorii despăgubirii. Pentru ca o persoană asigurată să obţină suma de bani corespunzătoare costului de înlocuire. Există o serie de bunuri care se evaluează pe baza valorii reale. Suma de bani care a fost cheltuită efectiv pentru a repara sau înlocui bunul. Dacă persoana asigurată reuşeşte să repare sau să înlocuiască proprietatea distrusă. ea trebuie să repare sau să înlocuiască efectiv bunul distrus cât mai curând posibil. un cost de înlocuire pentru o pictură de Picasso sau pentru o sculptură de Brâncuşi. Deci. atunci când se determină valoarea cea mai adecvată pentru asigurare şi. atunci valoarea despăgubirii este cea mai mică dintre următoarele trei: 1. lucrările în marmură. 3. Costul de înlocuire al bunului. tablourile. bronz sau 62 . în timp ce altele se evaluează prin metoda valorii reale. persoana asigurată are posibilitatea de a opta pentru plata despăgubirii la valoarea reală. statuile. Dacă persoana asigurată nu repară şi nu înlocuieşte bunul distrus. In acest caz. De aceea.în scopul determinării penalităţii clauzei de răspundere proporţională. Bunuri care nu se asigură prin metoda costului de înlocuire. Societatea de asigurări nu este obligată să plătească despăgubirea stabilită prin metoda costului de înlocuire până când nu s-a procedat la înlocuire. în această situaţie se va face o evaluare a bunului pe care vrem să-1 asigurăm şi vom aplica metoda valorii reale. pur şi simplu. Fiecare din proprietăţile din lista de mai înainte impune o analiză specială a aplicabilităţii celor două metode.Chiar şi atunci când se optează pentru varianta costului de înlocuire. Dintre acestea menţionăm: • • • • metale rare Metoda valorii reale se foloseşte şi la stabilirea termenilor clauzei de răspundere proporţională pentru aceste tipuri de bunuri. Nu putem stabili. unele bunuri se evaluează prin metoda costului de înlocuire.

poliţa de asigurare acoperă costul de înlocuire al clădirii vechi cu o nouă clădire mai puţin costisitoare. Se porneşte de la ipoteza că persoana asigurată va reconstitui exact bunul distrus. în cazul unei distrugeri totale. atunci societatea de asigurări va plăti numai 300. dar echivalentă din punct de vedere funcţional. Chiar şi în această situaţie. Evaluarea funcţională a clădirii oferă un cost de înlocuire oarecum diferit. care să nu depăşească 180 de zile de la producerea daunei. 63 .000 UM. generând pierderi de venituri. Producătorul doreşte să se asigure împotriva unor pericole potenţiale care ar putea distruge stocul de produse finite.000 UM. Din perspectiva societăţilor de asigurare nu ar fi înţelept să asigure astfel de clădiri prin metoda costului de înlocuire. Dacă persoana asigurată construieşte o nouă clădire într-un alt loc sau cu dimensiuni mai mici cheltuind numai 300. iar costul de înlocuire al bunului respectând amplasamentul şi funcţiunile lui este de 380. De exemplu.00 UM. de o altă dimensiune. Cea de-a doua condiţie limitează despăgubirea la costul reparaţiilor sau înlocuirii bunului. cu excepţia cazului în care se cere în mod expres o modificare a acestuia. într-un alt amplasament. Perioada de înlocuire. cu atât mai mult cu cât clădirea ar putea fi reparată sau înlocuită cu costuri mai mici folosind proiecte moderne şi materiale adecvate. indiferent dacă ele au fost vândute sau nu.000 UM. asiguratul poate solicita diferenţa până la costul de înlocuire prin notificarea societăţii de asigurări într-un timp rezonabil. Metoda evaluării funcţionale a clădirii Multe clădiri au un cost de înlocuire care depăşeşte cu mult valoarea lor pe piaţă. societatea de asigurări nu va plăti mai mult de 200.200.000 UM. Noua clădire se va construi pe acelaşi amplasament ca şi cea veche. care a fost construită folosind proiecte. ci a acelei contrucţii ipotetice care ar fi înlocuit cât mai adecvat clădirea distrusă.000 UM. materiale şi tehnologii care sunt acum prohibitiv de scumpe pentru cele mai multe organizaţii. Societatea de asigurări poate despăgubi producătorul pentru pierderea de venituri cauzată de distrugerea produselor finite. cu alte funcţiuni. Aplicarea procedurii costului de înlocuire impune ca înlocuirea să se efectueze cât de repede este posibil de la producerea daunei. având în vedere aceeaşi amplasare. aplicând metoda preţului de vânzare la producător.000 UM. folosirea aceloraşi materiale sau a unora comparabile. Cea de-a treia condiţie arată că despăgubirea nu poate depăşi cheltuielile efective aferente reconstrucţiei bunului distrus. el nu va primi ca despăgubire valoarea noii construcţii. acelaşi scop funcţional. Metoda preţului de vânzare la producător Această metodă se aplică pentru evaluarea produselor finite. iar valoarea costului de înlocuire este de 210. După cum am arătat mai înainte este posibil ca asiguratul să prefere să solicite despăgubirea pe baza procedurii valorii reale. Un exemplu tipic îl constituie o clădire mai veche. Dacă asiguratul va construi o altă clădire. limita prevăzută în poliţa de asigurare este de 400.

prin valoare de piaţă se înţelege preţul la care se consideră că s-ar fi putut vinde proprietatea. de exemplu. Pentru a reduce probabilitatea riscurilor subiective aferente atât societăţii de asigurări cât şi persoanei asigurate. o distrugere parţială a clădirii ar conduce la o serie de costuri suplimentare pentru aducerea clădirii la standardele impuse de noile norme legale din construcţii. Dacă această clădire este distrusă. exclusiv valoarea pământului pe care se afla înainte de a fi distrusă.ar putea construi o clădire fără etaje. dar care să păstreze acelaşi stil arhitectonic. 2. eventual. în locul ei s. cu materiale de contrucţie mai puţin costisitoare. În cazul unei daune parţiale. Valoarea de piaţă a clădirii. Metoda evaluării funcţionale a bunurilor Această metodă se aplică tuturor bunurilor. mai ieftine. solicitând folosirea. societatea de asigurări va plăti reparaţia clădirii. În contextul prezentat mai înainte. în unele cazuri. Aceasta înseamnă că noua clădire trebuie să corespundă noilor cerinţe legislative. suma maximă de bani pe care o va încasa asiguratul reprezintă minimul următoarelor valori posibile: 1. pe cât posibil. care nu se mai fabrică.printr-o reglementare sau prin lege. care este folosită doar parţial. evaluarea funcţională a clădirii cu cerinţele legislative specifice construcţiilor. în măsura în care este posibil. în cazul în care acesta din urmă nu începe reparaţiile în cel mult 180 de zile de la producerea pierderii. El este înlocuit cu calculatoare mai performante şi la preţuri mai mici. pe care poliţa de asigurare încearcă să-1 elimine. Un exemplu de astfel de echipament îl poate constitui un calculator mai vechi. Suma necesară pentru reparaţia sau înlocuirea clădirii pe acelaşi amplasament. societăţile de asigurări ar putea considera că includerea acestei acoperiri adiţionale în poliţa de asigurare întocmită pe baza valorii funcţionale a clădirii poate încuraja riscul subiectiv. mai performante şi. Poliţa de asigurare întocmită pe baza valorii funcţionale a clădirii include în mod automat şi acoperirea impusă de normele legale din domeniul construcţiilor. Clădirile care fac obiectul poliţelor de asigurare cu valoare funcţională sunt suficient de vechi pentru a nu fi dotate cu sistemele de securitate cerute de noile prevederi legale. care să îndeplinească aceeaşi funcţie de depozitare pe care o avea vechea clădire înainte de distrugere. iar cele două etaje nu sunt utilizate. Poliţa de asigurare ce utilizează această metodă de evaluare a despăgubirii poate fi utilă atunci când este vorba de maşini mai vechi sau echipamente care nu se mai produc şi care au fost deja depăşite de altele noi. Parterul este transformat în depozit. 3. Să considerăm. 64 . De aceea. din materiale de construcţie mai ieftine. societăţile de asigurări urmăresc să împace. din care se scade valoarea uzurii clădirii. a unor materiale mai puţin costisitoare. De aceea. dar cu respectarea stilului arhitectonic. o clădire de stil vechi cu două etaje. Limita sumei asigurate menţionată în poliţa de asigurare. mai puţin titlurilor de valoare şi acţiunilor.

în momentul producerii daunei. Suma necesară reparării sau înlocuirii bunului. să se aplice o penalizare a clauzei de răspundere proporţională: Pentru a evita această nesiguranţă. cu materiale similare. atunci societatea de asigurări va plăti valoarea cea mai mică dintre următoarele: 1. Deşi coasigurarea este o caracteristică standard a asigurării clădirilor şi bunurilor. Limita de asigurare a contractului. 3. mai puţin uzura fizică şi morală a bunului. clauza valoarii agreate va expira înainte de termenul de expirare al poliţei. Astfel. Valoarea agreată Revizuirea în 1986 a unor reglementări americane din domeniul asigurării a condus. data expirării opţiunii este indicată pe ultima pagină a declaraţiei. 3. Aceastea reprezintă valoarea reală sau costul de înlocuire al bunului care urmează să fie asigurat. în concordanţă cu clauza răspunderii proporţionale este un lucru dificil. Acoperirea prin asigurarea la valoarea agreată conduce în mod implicit la suspendarea clauzei de răspundere proporţională. Valoarea de piaţă a bunului la momentul pierderii. Costul înlocuirii bunului distrus cu un altul echivalent. Odată acceptată de asigurător.2. printre altele. 2. clauza de răspundere proporţională poate fi: 1) suspendată prin clauza de asigurare la valoarea agreată 2) eliminată dacă poliţa permite renunţarea la clauza de răspundere proporţională în schimbul unor prime mai mari. Evidenţierea ei a condus astfel la creşterea utilizării acestei opţiuni. 65 . stabilirea valorii exacte a despăgubirii.Dacă persoana asigurată contractează reparaţia sau înlocuirea bunului asigurat în mai puţin de 180 de zile de la data producerii daunei. După expirarea termenului clauzei valoarii agreate. Dacă asiguratul nu solicită despăgubirea pentru reparaţie sau înlocuire în termen de 180 de zile. Valoarea care ar fi necesară pentru repararea sau înlocuirea bunului distrus. compania de asigurări are responsabilitatea de a plăti cea mai mică valoare dintre următoarele: 1. Suspendarea clauzei de răspundere proporţională. valoarea declarată devine valoarea agreată a asigurării. asiguratul se poate asigura pentru o valoare mai mare decât este necesar. 2. Limita de asigurare a contractului. Reglementările din acest domeniu cer ca asiguratul să prezinte companiei de asigurări o valoare declarată. Ea îşi face simţită prezenţa prin introducerea unei noi rubrici în declaraţiile aferente proprietăţii comerciale. în cazul unei poliţe de asigurare încheiată pentru o perioadă mai mare de un an de zile. 3. Clauza valorii agreate este valabilă cel mult un an de zile. Alternative la coasigurare În general. Asiguratul rămâne uneori cu îndoiala că s-ar putea ca. la includerea valorii agreate în condiţiile asigurării bunurilor şi clădirilor.

000 N x 40.clauza de răspundere proporţională se reinstalează. orice daună acoperită prin contractul respectiv este despăgubită în întregime. persoana asigurată ar fi recuperat diferenţa necesară pentru acoperirea daunei: 500.000 UM Partea recuperată de către asigurat este dată de: 1.000 .000 N Deşi uneori se poate ajunge în mod neintenţionat la o subasigurare. de exemplu.000UM x 40.000 UM = 2.000.000 UM V = 2. Acoperirea opţională la valoarea agreată poate fi reactivată prin prezentarea unei noi valori declarate societăţii de asigurări. doi sau mai mulţi asigurători participă la asigurarea aceleiaşi proprietăţi.000. dar până la limita sumei asigurate.500. suma totală a poliţelor de asigurare egalează valoarea agreată.000 UM şi o valoare agreată de 2.2. Dacă. limita de asigurare a bunurilor în condiţiile aplicării clauzei valorii agreate reprezintă tocmai de această valoare agreată.000.000 = 8. pierderea considerată anterior ar fi fost acoperită printr-o a doua poliţă de asigurare cu o limită de 500.000UM 66 . atunci asiguratul poate recupera numai o parte care se estimează cu următoarea formulă: Limita de asigurare . asigurarea la o valoare agreată mai mică decât cea necesară poate fi rezultatul unei decizii intenţionate.000 = 28. Deşi fiecare poliţă de asigurare are o sumă de asigurare mai mică decât cea necesară.000 2. În alte cazuri. valoarea unei clădiri depăşeşte valoarea pe care o societate de asigurări este dispusă sau capabilă să o aşigure.000 .2.000 UM = 40.Deductibilele =Valoarea plătită de societatea de asigurări N ------------------------x Pierderea Valoarea agreată Putem considera următorul exemplu: Limita de asigurare aloarea agreată Valoarea daunei Franşiză. Există cazuri în care. în acest caz. De obicei.000 UM. Dacă se întâmplă ca limita asigurării să fie mai mică decât valoarea agreată. Asiguratul va prelua în acest caz o parte din valoarea daunelor proporţională cu mărimea subasigurării.000.500. Asigurarea nu va putea fi obţinută decât prin subasigurare.000 2. = 1. Limita de asigurare.

formularele contractelor de asigurare a clădirilor şi bunurilor trebuie să explice cât mai clar mecanismul răspunderii proporţionale. Aşa cum s-a arătat mai înainte. Prin urmare. respectiv. Metodele de stabilire a primelor folosite de cele mai multe societăţi de asigurări au la bază ipoteza că asigurarea se face la valoarea reală a obiectului asigurat. Asiguratul acoperit de două poliţe de asigurare a încasat cu 2. Clauza valorii agreate ridică o problemă ceva mai dificilă: o societate de asigurări se află de multe ori în situaţia de a nu putea evalua obiectiv valorile declarate ale bunurilor. până când pierderea nu se produce efectiv. persoanele care se asigură nu înţeleg răspunderea proporţională. în general. clauza de răspundere proporţională reintră în vigoare dacă clauza valorii agreate expiră înainte de expirarea poliţei de asigurare. Simpla prezentare a valorii declarate nu declanşează automat opţiunea valorii agreate. companiile de asigurări pot determina în ce măsură valorile solicitate pentru asigurarea clădirilor sunt adecvate.000 UM mai puţin decât în situaţia în care o singură poliţă de asigurare ar fi acoperit întreaga valoare a asigurării. În cazul în care aceasta nu se întâmplă. Prin urmare. Însă. 67 . Se recomandă totodată efectuarea unor evaluări specializate pentru a proteja asiguraţii împotriva subevaluării şi. Eliminarea grijilor vis-a-vis de anumite pericole potenţiale constituie motivaţia fundamentală a asigurării. Asiguratul poate pune la dispoziţia societăţii de asigurări acte doveditoare cu privire la aceste valori. Clauza valorii agreate adaugă garanţia recuperării în întregime a pierderii. trebuie selectat un procent de asigurare. Acest procent trebuie menţionat în cererea de asigurare. In cazurile în care se aplică clauza valorii agreate. subasigurării. pentru satisfacerea clauzei de răspundere proporţională. înainte de intrarea în vigoare a poliţei de asigurare. Valoarea agreată din perspectiva asiguratului. valoarea sumei asigurate trebuie să egaleze valorile declarate prezentate în declaraţia de valori. înainte de a elimina această protecţie. dacă persoana asigurată doreşte să fie complet acoperită în condiţiile aplicării clauzei valorii agreate. Pentru depăşirea acestui handicap. verificarea nu se mai face în mod obiectiv. Asiguratul poate merge până la un procent de 80% sau chiar mai mult. rareori înţeleg nevoia societăţii de asigurări de a încheia contracte la valoarea reală a obiectivelor. alegerea procentului de asigurare de 100% oferă posibilitatea unor reduceri ale primelor de asigurare. Pe baza experienţei acumulate şi în urma consultării unor manuale sau ghiduri de specialitate. Valoarea agreată în perspectiva societăţii de asigurări. Indiferent de procentul de asigurare. clauza răspunderii proporţionale vine să confere societăţii de asigurări o anumită protecţie. Este necesar să se obţină acordul asigurătorului pentru ca aceasta să devină valoarea agreată. societatea de asigurări trebuie să fie convinsă că valorile prezentate în declaraţia de valori sunt rezonabil de corecte. dar de cele mai multe ori decizia aplicării clauzei valorii agreate se ia sub presiunea concurenţei cu alte societăţi de asigurări.De notat faptul că ambele plăţi presupun impunerea unor franşize. respectiv. asiguratul nu ştie exact dacă valoarea pentru care s-a asigurat este sau nu suficientă pentru recuperarea pagubelor şi. Chiar şi în cazurile în care asiguraţii înţeleg răspunderea proporţională.

Dacă 68 . în schimbul acceptării de către asigurat a unei prime mai mari. Să presupunem că Bob deţine trei clădiri. de asemenea. Această asigurare complexă se defineşte prin: a) acoperirea unei categorii de bunuri aflate în mai multe clădiri asigurate separat.3. Iată câteva exemple: • 800. Aceste poliţe de asigurare care nu conţin clauza de răspundere proporţională se numesc uneori asigurare cu răspundere după primul risc. b) acoperirea a două sau mai multe categorii de bunuri aflate în una sau mai multe clădiri asigurate separat In declaraţiile din cadrul poliţei de asigurare este necesar să se indice faptul că două sau mai multe tipuri de bunuri reprezintă un singur obiect asigurat. De obicei. corespunzătoare unui procent de asigurare de 80%.000 UM limită complexă pentru bunurile de la adresele Y şi Z Avantajele asigurării complexe Avantajele asigurării complexe pot fi mai bine înţelese prin considerarea exemplului următor. plus o parte separată de asigurare pentru bunurile ce se găsesc în clădirile asigurate şi aparţin altor persoane decât asiguratul. Se va folosi. se poate anticipa o creştere a cererii pentru clauza valorii agreate în cazul asigurării proprietăţii comerciale.000 UM. Prima de asigurare în această situaţie este considerabil mai mare decât în cazul în care se prevede un procent de asigurare de 80%. acest aranjament este folosit atunci când asiguratul doreşte să se asigure pentru o sumă asigurată care este cu mult mai mică decât valoarea bunului asigurat. Acest tip de asigurare reprezintă o asigurare specifică. fară a fi penalizat pentru cazul de subasigurare. în schimb. asiguratul poate stabili orice sumă asigurată. 3. altor părţi bunurilor aferente fiecărei clădiri. Având în vedere numărul mare de contracte de asigurare ale oamenilor de afaceri care nu includ clauza de răspundere proporţională. supus unei singure limite de asigurare. Asigurarea complexă Abordarea obişnuită în asigurarea clădirilor şi bunurilor constă în dedicarea unor părţi din cadrul poliţei de asigurare fiecărei clădiri în parte. Bob s-ar putea să aleagă o valoare de asigurare de 160. consultanţi şi specialişti din domeniul asigurărilor consideră valoarea agreată ca o componentă cheie a unui program de asigurare a bunurilor. Alternativa la asigurarea specifică este asigurarea complexă.000 UM. cuvântul complex în menţiunile referitoare la bunurile asigurate.500.000 UM pentru clădirea şi bunurile aflate la adresa X • 1. Asigurarea cu răspundere după primul risc Asigurarea clădirilor şi bunurilor aferente proprietăţii comerciale se face uneori fară includerea clauzei de răspundere limitată.Cei mai mulţi manageri de risc. Excepţie face cazul în care dauna depăşeşte valoarea asigurată. Conceptul de răspundere după primul risc este caracteristic poliţei de asigurare în care clauza de răspundere proporţională este eliminată. fiecare având o valoare reală de 200.

care reprezintă limita de asigurare pentru clădirea respectivă.000UM. 1 2 3 Clădirea nr. datorită aceleiaşi cauze. Aceasta s-ar aplica la toate cele trei clădiri. Cele prezentate mai înainte sunt sintetizate în exemplul următor: Exemplu privind suma asigurată necesară pentru o protecţie eficientă împotriva unei daune totale la una din adresele considerate Clădirea nr. 2 și 3 Valoarea de asigurare 200.000 UM pentru fiecare clădire. Dacă cele trei clădiri ar fi distruse deodată. atunci declaraţiile din poliţa de asigurare ar avea următoarea formă: 160. fară limită individuală pe fiecare clădire.000 UM Adresa X Y Z Adresa X Y Z Adresa X.M.000 UM sau mai puţin. Y și Z Asigurarea complexă poate fi.000 UM A. persoana asigurată ar putea primi o despăgubire la valoarea integrală a clădirii.000 UM. respectiv 200. Companiile care pot beneficia de asigurarea complexă aparţin uneia dintre următoarele categorii: • O organizaţie care deţine un depozit ce deserveşte mai multe unităţi. B. dar ar primi o despăgubire de numai 160. O altă posibilitate ar fi aceea de a apela la asigurarea complexă. Cazul asigurării complexe Valoarea de asigurare 540. Una dintre metodele de evitare a acestei diferenţe ar fi aceea de a creşte limita de asigurare la 200. 69 .000 UM pentru clădirea situată la adresa Y 160.000 UM pentru clădirea situată la adresa X 160.000 UM pentru clădirea situată la adresa Z Dacă clădirea de la adresa Y a fost distrusă datorită unui pericol prevăzut în contractul de asigurare. Conţinutul depozitului şi al unităţilor respective poate fi acoperit printr-o asigurare complexă.000. Limita ar putea fi atunci după cum urmează: 540. deoarece dauna este mai mică decât limita de asigurare. persoana asigurată ar suferi o pierdere de 200.000 UM 200. Deşi persoana asigurată ar fi tentată să cumpere asigurare cu o limită de asigurare de 480.000 UM 200. 1 2 3 Total Clădirea nr. În cazul în care una dintre clădirile considerate mai sus ar fi distrusă.000 UM 600. atunci persoana asigurată este protejată împotriva unei daune totale.000 UM limită complexă pentru clădirile situate la adresele X. Y şi Z.000 U. reglementările cer ca în acest caz procentul de asigurare să fie de 90%. cu condiţia ca valoarea conţinutului total al clădirilor să nu varieze mult.această asigurare ar fi o asigurare specifică. de asemenea. Cazul asigurării specifice Valoarea de asigurare 200. eficientă pentru asigurarea conţinutului clădirilor care poate fi mutat de la o clădire la alta. 1.000 UM 200.000 UM 200. dar la o valoare de asigurare mai mică.

Procentul de asigurare Deşi prezintă o serie de avantaje. Prima mai mare specifică asigurării complexe se justifică prin faptul că o persoană asigurată în această variantă nu trebuie să cumpere o asigurare egală cu 100% din valoarea totală. S-a presupus în mod implicit că persoana asigurată a cunoscut valoarea exactă a bunului pe care doreşte să-1 asigure. Cu alte cuvinte. aceasta se întâmplă foarte rar. asigurarea complexă poate implica un cost suplimentar. de exemplu. chiar dacă acestea sunt transferate de la o clădire la alta. 70 . Cu excepţia cazului în care în asigurarea complexă sunt incluse bunurile personale ale terţilor sau o serie de îmbunătăţiri.900.• • O companie cu mai multe clădiri. Valoarea totală a bunurilor. în cazul unei daune la oricare dintre amplasamentele considerate. Aceasta se explică prin faptul că pentru daunele produse la oricare dintre amplasamentele asigurate se aplică limita de asigurare complexă. Necesitatea foarte mare a reparaţiilor determinată de un uragan. Stabilirea unei sume asigurate adecvate Există şi un alt avantaj al asigurării complexe care a fost oarecum mascat de modul în care s-au făcut exemplificările de mai înainte. dar primele sunt aceleaşi ca şi în cazul asigurării de 100%. persoana care doreşte o asigurare complexă trebuie să se asigure la cel puţin 90% din valoarea reală pentru a evita penalizarea corespunzătoare clauzei de răspundere proporţională. Asigurarea complexă cu procent de asigurare de 100% beneficiază de 5% reducere. De exemplu. stabilite cu un anumit grad de certitudine. dar nu primeşte reducerea de 5% pe care ar fi primit-o în cazul asigurării specifice. al căror inventar este evidenţiat centralizat. procentul de asigurare este de 90%. cu excepţia cazului în care poliţa de asigurare prevede un procent de asigurare de 100%. persoana asigurată trebuie să fie capabilă să stabilească valoarea daunei. în realitate.000 UM. Dacă trei antreprenori ar estima costul de înlocuire a clădirii. De cele mai multe ori. cel mai bun lucru care se poate obţine este un nivel al valorilor probabile. ar fi mult mai aproape de adevăr să se spună că persoana asigurată este 95% sigură de faptul că valoarea aceasta la momentul în care s-ar putea produce pierderea va fi cuprinsă între 1. Costul de înlocuire poate creşte foarte mult în cazul unor circumstanţe neanticipate. rămâne practic constantă. estimările vor depăşi probabil valoarea medie cu ± 5%.000 UM. în cadrul căruia bunurile sunt transferate dintr-o clădire într-o altă clădire. O unitate industrială cu un proces de producţie amplu. asigurarea complexă devine cu atât mai eficientă cu cât creşte numărul clădirilor aceleiaşi companii şi cu cât ponderea fiecărei clădiri în suma asigurată complexă este mai mică.100. Stabilirea sumei asigurate este îngreunată şi de faptul că pierderea poate să se producă la un an de la încheierea contractului de asigurare. în loc de a spune că persoana care vrea să se asigure ştie că valoarea de înlocuire a unei clădiri la momentul producerii daunei este de 2. În general.000. pentru a obţine o acoperire de 100% pentru fiecare clădire.000 UM şi 2.

45 Prima 2.... Pentru o protecţie adecvată. Asiguratul trebuie să depună o listă cu valorile declarate care va fi folosită în calcularea cotei medii complexe. asigurarea complexă.. reprezintă o medie ponderată calculată pe baza sumei asigurate a fiecărui amplasament şi a cotelor de asigurare corespunzătoare.000 UM 200...000 UM ar putea costa în aceste condiţii 2.. Exemplu de calcul simplificat al ratei medii complexe Adresa X Y Z Total Valoarea asigurată 200.= 0... atunci procentul de asigurare de 90% sau 100% va genera o penalizare în cazul în care valoarea bunurilor în momentul producerii daunei este mai mare de 90% sau 100% din suma de asigurare.000.35 0.poate conduce la creşterea costului forţei de muncă şi al materialelor cu 25% sau chiar mai mult.. Asigurarea încheiată la valoarea de înlocuire garantata.... Dacă nu se foloseşte o cotă de primă medie pentru asigurarea complexă. chiar dacă acesta va depăşi valoarea asigurată. persoana asigurată poate opta pentru o sumă asigurată egală cu cea mai ridicată valoare anticipată sau poate folosi o valoare normată..000 UM 200.... Un alt dezavantaj potenţial al asigurării complexe apare atunci când se aplică cote de primă diferite pentru amplasamentele considerate..... În ciuda costului adiţional.. consultanţi şi producători solicită în general asigurari complexe cu sume asigurate mari. în cazul asigurării mai multor amplasamente care nu sunt supuse aceluiaşi risc... Acest tip de asigurare nu este însă disponibil pentru proprietatea comercială.. poate rezolva aceste probleme.. In cazul asigurării specifice. numită prescurtat cota medie complexă. Un exemplu simplificat al modului de calcul al cotei de primă medii complexe este prezentat în continuare.. dacă vrea să se protejeze împotriva unor astfel de situaţii.000 UM Cota de primă (%) 1....... o persoană trebuie să cumpere o asigurare cu sumă asigurată mai mare. Valoare asigurată totală / 100 3...500.. Dacă asigurarea complexă nu este încheiată pe baza valorii agreate. pentru aceeaşi sumă asigurată.600 UM Total prime Cota de primă medie complexă = ..000 UM pentru a putea fi înlocuită... cei mai mulţi manageri de risc. Cotele de primă Aşa cum a rezultat şi din discuţia anterioară...... primele aferente asigurării complexe sunt mai mari decât cele ale asigurării specifice....000 UM 700 UM 900 UM 3. atunci pentru acelaşi tip de bunuri existent în mai multe amplasamente se va folosi cota de primă cea mai mare..000 UM 600.. O clădire de 2..60 71 .600 UM Cota de primă medie complexă = .00 0. va acoperi costul de înlocuire. Cota medie pentru asigurarea complexă..... Estimarea unor valori maxime viitoare ale conţinutului clădirii este şi mai dificilă decât în cazul clădirii. stabilite conform clauzei valorii agreate pentru a obţine protecţia cea mai eficientă......... cu valoare agreată...

000 $ 72 .6.

În alte domenii. Termenul de valori fluctuante se referă la valori care variază în timp. o persoană care vrea să se asigure doreşte ca nivelul de asigurare să se ajusteze circumstanţelor în aşa fel încât protecţia obţinută să fie cât mai eficientă. societatea de asigurări va plăti suma integrală pentru recuperarea oricărei daune. Situaţia ar putea fi dezavantajoasă şi în sens invers. Persoana asigurată raportează aceste valori către societatea de asigurări la intervale periodice de timp. Se poate încheia o asigurare la o valoare mai mică decât ar fi necesar pentru acoperirea stocului maxim. inventarul depozitului de cherestea al unei companii poate varia în funcţie de numărul caselor noi construite în zonă. De exemplu. în orice perioadă a termenului de valabilitate al poliţei de asigurare. In anumite ramuri. De exemplu. De exemplu. ci pe baza valorilor raportate de către asigurat. în scopul prevenirii supraasigurării sau subasigurării. Prima de asigurare nu se mai stabileşte în acest caz pe baza limitei poliţei de asigurare. persoana respectivă ar plăti sume nejustificat de mari pentru asigurare. Metoda valorii raportate Metoda valorii raportate constituie o altă posibilitate de modificare a asigurării de bunuri şi clădiri.3. tară ca această fluctuaţie să fie periodică. un magazin de jucării pentru copii poate avea o asigurare de bunuri şi clădiri de 200. Clauza adiţională pentru acoperirea stocurilor sezoniere Oferă posibilitatea folosirii unor sume asigurate diferite pentru diferite perioade de timp în cursul derulării contractului de asigurare. pentru ca ulterior valoarea inventarului să se reducă şi să se stabilizeze în următoarele luni. Modalităţi de asigurare a proprietăţii personale cu valoare fluctuantă Valoarea fluctuantă a unei proprietăţi creează unele probleme în asigurare. îndeosebi pentru societăţile comerciale cu stocuri variabile. conform prevederilor clauzei adiţionale. cu o sumă asigurată de sezon de 400. se pot înregistra fluctuaţii aleatorii ale valorii stocurilor. Clauza adiţională pentru acoperirea stocurilor sezoniere elimină nevoia modificărilor multiple la' diferite date calendaristice a sumei asigurate.4. această procedură permite fixarea unei limite de asigurare suficient de mare pentru a acoperi valorile maxime anticipate de către asigurat. Atâta vreme cât asiguratul raportează valorile bunurilor în mod corect şi la timp. specificate în contractul de asigurare. un magazin de jucării pentru copii îşi poate dubla stocul de mărfuri în perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun. în limita prevăzută în poliţă.000 UM. devine nesatisfăcătoare în cazul stocurilor cu valori fluctuante. Pe scurt. asiguratul ar trebui să cumpere limite ridicate de asigurări? În perioadele de scădere a stocurilor. Asigurarea obişnuită cu o valoare fixă a sumei asigurate. Pentru a-şi putea acoperi acumulările temporare de stocuri. chiar dacă valoarea bunurilor la un moment dat depăşeşte ultimele valori raportate de asigurat. cu prime determinate în funcţie de limita poliţei de asigurare. La . Aceasta conduce la prime de asigurare mai mici dar asigurarea este ineficientă pentru valorile mari ale stocului. Oricare ar fi cauza sau natura fluctuaţiilor. valorile stocurilor fluctuează în cicluri predictibile.000 UM pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie.

000 UM.valori lunare. .000 UM.valori zilnice. Deoarece prima se calculează în funcţie de valorile raportate. care reprezintă limita de asigurare. asiguratul ar trebui fie să mărească limitele fie să cumpere o asigurare specifică pentru a acoperi valoarea adiţională de 200. Cu toate acestea.valori lunare. societatea de asigurări calculează valoarea medie raportată şi foloseşte aceste valori pentru determinarea primei de asigurare. la datele solicitate de societatea de asigurări.000 UM. Persoana asigurată trebuie să raporteze toate proprietăţile acoperite.000UM.valori lunare. persoana asigurată va plăti o primă de asigurare calculată pe baza valorii de 500.000 UM. care se raportează anual Dintre aceste opţiuni.valori săptămânale. Limita de asigurare O limită specifică de asigurare se aplică fiecărei proprietăţi. care se raportează lunar WR . care se raportează trimestrial PR .000 UM. cu excepţia cazului în care poliţa este încheiată pe principiul asigurării complexe. sau chiar depăşesc limitele. acoperirea expunerilor la pierderi este limitată la 300. caz în care limita asigurării complexe se poate aplica oricărui amplasament. care se raportează lunar MR . dar răspunderea monitorizării rămâne în seama asiguratului.încheierea perioadei de asigurare. Dacă una dintre proprietăţi valorează 500. atunci persoana asigurată trebuie să raporteze valoarea de 500. Caracteristicile de bază ale procedurii de raportare a valorilor sunt următoarele: • • • • • Clauza de raportare Limita de asigurare Penalizări Prima de depozit Asigurarea specifică Clauza de raportare Asiguratul trebuie să depună la societatea de asigurări un raport periodic cuprinzând valoarea bănească a bunurilor acoperite de poliţa de asigurarea Perioada de timp pentru care se face această declaraţie valorică se numeşte perioadă de raportare. care se raportează lunar QR . iar limita de asigurare este de 300. Pentru fiecare perioadă de raportare există un interval specific de înregistrare a datelor. cea mai utilizată este raportarea lunară a valorilor lunare. Companiile de asigurări pot institui sisteme care să declanşeze o revizuire a poliţei de asigurare în situaţiile în care valorile se apropie. într-o astfel de situaţie. Răspunderea societăţii de asigurări este limitată de această valoare maximă pe amplasament. Există cinci variante: DR . cu amplasament diferit.

.. societatea de asigurări va plăti numai 60.... Această clauză stipulează pur şi simplu că în situaţia în care se constată că valoarea raportată ultima dată este mai mică decât valoarea reală a proprietăţii asigurate la amplasamentul şi la data respectivă. dar acest lucru nu s-a întâmplat.. În schimb. Dacă în momentul producerii pagubei persoana asigurată a depus numai primul raport.. societatea de asigurări va plăti asiguratului numai 75% din suma cuvenită. fară a le depune şi pe următoarele. Dacă în momentul producerii daunei....... societatea de asigurări nu va plăti mai mult de 75% din suma pe care ar fi plătit-o în mod normal.. Datele caracteristice acestui caz ar fi următoarele: Limita de asigurare Perioada de raportare Data intrării în vigoare a poliţei Data producerii daunei Valoarea daunei = 200... atunci societatea de asigurări va plăti până la limita valorii indicate în raportul depus. dar acest lucru nu s-a întâmplat până la data producerii daunei. Raportarea unor valori incorecte...Penalizări Pentru ca metoda valorii raportate să funcţioneze corect. Neraportarea la timp. să presupunem că asiguratul nu a depus nici un raport până în momentul producerii daunei.. la data raportării către societatea de asigurări. în loc de 80.. Astfel. vom presupune producerea unei daune în următoarele circumstanţe: Limita de asigurare = 4.. Pentru a reglementa acest lucru se prevăd o serie de penalizări pentru situaţiile în care nu se respectă termenele sau se transmit informaţii incorecte. De exemplu..... se impune ca persoana asigurată să transmită la timp informaţiile care să reflecte cât mai bine valorile expunerii la daune. efectul penalizării este practic nul în cazul în care proprietatea distrusă are o valoare mai mică decât valoarea -pe care o avea.000 UM care reprezintă valoarea pierderii.. Aceasta constituie o penalizare foarte serioasă pentru o societate care suferă o pagubă cu mult mai mare decât valoarea corespunzătoare proprietăţii distruse la data raportării.. x Valoarea daunei Valoarea reală . iar societatea de asigurări să colecteze primele corespunzătoare.. Metoda valorii raportate înlocuieşte clauza răspunderii proporţionale cu clauza raportării complete... primul raport trebuia să fi fost deja depus. societatea de asigurări va plăti în concordanţă cu formula: Valoarea raportată .000UM Deoarece primul raport ar fi trebuit predat deja societăţii de asigurări.000 UM (un singur amplasament) .000. uneori denumită clauza bunei credinţe. pentru amplasamentul la care s-a produs paguba.. dacă nu considerăm franşiza..000UM = MR = 1 ianuarie =12 martie = 80.000 UM.Franșiză = Valoarea despăgubirii Pentru a ilustra consecinţele unei subevaluări..

. din care s-ar fi scăzut valoarea franşizei.200.. Atâta timp cât raportările se fac corect şi la timp.000 UM .. Această primă de depozit reprezintă în general 75% din prima anuală care ar fi cerută în cazul cumpărării unei poliţe fără valori raportate şi cu aceeaşi limită...Valoarea raportată Valoarea daunei Franşiză = 2...2..200. prima iniţială nu se calculează pe baza limitei de asigurare. Asigurarea specifică Pentru acelaşi bun. Pentru a se evita orice confuzie terminologică. metoda valorii raportate include o limită de asigurare pe care societatea de asigurări o va plăti în cazul unei pierderi.000 UM. spre deosebire de alte tipuri de asigurări. termenul de asigurare specifică se defineşte astfel: . Deoarece limita la care ne referim nu reflectă expunerea la pierdere. Prima finală pentru întreaga durată a poliţei de asigurare depinde de valorile medii raportate în timpul respectiv. x 1.000 UM..... Cealaltă asigurare este denumită în acest context asigurare specifică.000 UM = 1. Severitatea penalizării aplicate de către societatea de asigurări pentru raportarea incorectă a valorilor ar trebui să-i reţină pe cei asiguraţi de la tentaţia raportării eronate.....000 UM = 798. atunci societatea de asigurări ar fi plătit integral cei 3... persoana asigurată trebuie să plătească la începutul perioadei o primă de depozit.000 UM. valoarea daunei din exemplul de mai sus ar fi fost 3.... în cadrul asigurării cu sumă asigurată variabilă.000 UM = 2. diferenţa dintre prima finală şi cea de depozit va fi soluţionată fie prin plata unei prime suplimentare. penalizările descrise mai sus nu se aplică.. la o valoare mai mare decât valoarea maximă anticipată pentru perioada de acoperire aferentă poliţei de asigurare..000. Prima de depozit Ca şi în cazul altor asigurări de bunuri..000 UM 3. Dacă..000. fie prin rambursare de prime. Din păcate. de exemplu. de obicei. Cu toate acestea. limita de asigurare inclusă în metoda valorii raportate este stabilită.. în schimb. mulţi dintre cei asiguraţi nu înţeleg acest lucru până nu trec prin experienţa unei daune.600.000 UM .000.600.000 UM Valoarea reală la data raportării = 3..000...000 UM Plata făcută de către societatea de asigurări se calculează cu formula: 2.. raportarea de către asigurat a unor valori incorecte a condus la plata unei sume cu aproape 400. asigurarea cu sumă asigurată variabilă poate fi combinată cu o altă asigurare cu sumă asigurată fixă... Societatea de asigurări va plăti integral suma corespunzătoare oricărei daune.000... o altă asigurare care: . La sfârşitul perioadei de asigurare. iar valoarea menţionată în ultimul raport ar fi fost de 3..000 UM mai mică dacă s-ar fi raportat corect valoarea asigurată...000 UM În acest caz.

asigurarea specifică va plăti 120. să presupunem că bunurile asigurate sunt evaluate la 500. schimbarea trebuie notificată în raportul următor. plus franşiza deductibilă de 2.000 UM (120. O clauză de răspundere proporţională cu procent de asigurare de 80% întrun contract de asigurare specifică ar indica o acoperire de 400.000 UM şi valoarea asigurării specifice este de 160. Mai precis. asiguratul este întotdeauna îndreptăţit să recupereze în întregime (cu luarea în calcul a franşizelor) suma asigurată.000= 120. Dacă asigurarea specifică are o clauză de răspundere proporţională şi a fost îndeplinit procentul de asigurare. respectând limita de asigurare.000 UM.000 UM. Dacă pierderea este de 300. Să presupunem acum că asigurarea specifică are o franşiză de 10.000 UM.000 UM (180. În acest caz.000 UM (franşiza deductibilă de 10.000 UM. Pentru pierderea în valoare de 300. nu este supusă aceluiaşi plan. la determinarea despăgubirii nu se ţine cont de existenţa asigurării cu sumă asigurată variabilă dacă a fost îndeplinită cerinţa de coasigurare.000 UM 0. aceloraşi termeni.000 UM.x 300.000 UM.000 UM din asigurarea deductibilă de 10.000 UM). De exemplu. Deoarece asigurarea cu sumă asigurată variabilă reprezintă un supliment faţă de asigurarea specifică.000 UM la un amplasament şi a unei asigurări de bunuri de 500. iar asigurarea cu sumă asigurată variabilă are o franşiză de 2.000 UM iar asigurarea cu sumă asigurată variabilă va plăti 180.000 UM minus franşiza asigurarea cu sumă asigurată variabilă ar trebui să plătească 178.000 UM Poliţa de asigurare cu sumă asigurată variabilă va plăti acea valoare a pierderii care depăşeşte nivelul de despăgubire al asigurării specifice. minus franşiza deductibilă de 2. . acoperă acelaşi bun ca şi asigurarea de bază şi b.000 UM. Astfel.000 UM.8 x 500. atunci. în cazul unei asigurări specifice de 200.000 UM descrisă mai înainte: • • • asigurarea specifică ar trebui să plătească 1 10. condiţii şi clauze ca cele ale asigurării de bază. Remarcăm totuşi faptul că aproape toate poliţele de asigurare prevăd franşize. Atât persoana care se asigură. respectând limita poliţei de asigurare şi neluând în consideraţie franşiza. prima aferentă asigurării variabile are ca bază de calcul valoarea acoperirii suplimentare faţă de asigurarea specifică. valoare determinată astfel: 160. atunci când o asigurare specifică se reziliază.a. cota de primă aferentă asigurării variabile se aplică diferenţei de 300. neluând în calcul franşiza.000 specifică.000 UM.000 UM din asigurarea cu sumă asigurată variabilă). cât şi societatea de asigurări trebuie să acorde atenţie oricărei modificări a condiţiilor asigurării specifice.000 UM persoana asigurată ar reţine 12. Atunci când asigurarea specifică este combinată cu asigurarea cu sumă asigurată variabilă. pentru a evita o penalizare de răspundere proporţională. la fiecare amplasament.000 UM ----------------------. asigurarea specifică ar despăgubi numai 120.

Raportările făcute cu întârziere constituie probleme frecvente în aplicarea acestei proceduri de asigurare. pentru a nu se crea probleme suplimentare. Alteori. deoarece prima reflectă în mod corect valorile expunerii la daune. persoana asigurată poate obţine o acoperire totală fară a plăti pentru o asigurare mai mare decât este necesar. fară nici o penalizare pentru subasigurare. Penalizările pentru raportări incorecte sau întârzieri pot fi foarte severe.Avantaje şi dezavantaje. metoda valorii raportate este o modalitate ideală de a trata acele valori care fluctuează semnificativ în timp. cu intenţia de a plăti prime de asigurare mai mici. în mod evident. De exemplu. Penalizările constituie un argument serios pentru a aborda metoda valorii raportate numai în condiţiile respectării trimiterii rapoartelor către societatea de asigurări la termenele stabilite. Uneori. Asiguratul nu trebuie să plătească o asigurare mai mare decât este necesar. societatea de asigurări va oferi despăgubiri integrale. persoanele asigurate predau rapoarte cu valori mai mici decât cele reale. când valoarea momentană depăşeşte limita poliţei de asigurare. metoda valorii raportate trebuie aplicată cu multă atenţie. de nedorit şi constituie sursa multor litigii între societatea de asigurări şi asigurat. s-ar putea ca persoana asigurată să nu fi înţeles foarte bine ce date trebuie incluse în raport. deşi nu este acoperită complet. aceste valori care nu reflectă suficient de bine realitatea sunt genereate de lipsa unui sistem informaţional adecvat. Chiar şi în condiţiile raportării corecte şi la timp pot apărea probleme. persoana asigurată trebuie să raporteze valoarea şi să plătească o primă pentru ea. Pe scurt. Pentru anumite persoane asigurate. De asemenea. Totuşi. . O astfel de situaţie este. Atâta timp cât valorile nu depăşesc limita de asigurare.

De exemplu. Pentru a recupera aceste pierderi ea intentează proces salonului de cosmetică pentru neglijenţa cu care a întreţinut pardoseala. Aceste daune pot avea valori cuprinse între câteva sute de mii şi milioane de lei. Fiecare persoană fizică sau juridică are responsabilitatea de a respecta legile. De aceea.CAPITOLUL 4 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ 4. Din neatenţie. sunt căutate modalităţi eficiente pentru finanţarea lor. Să presupunem.1. iar dacă acestea totuşi se produc. Răspunderea legală constituie deci temeiul pe baza căruia o persoană poate acţiona în instanţă o altă persoană sau organizaţie.1. oricine doreşte să evalueze expunerea la riscul de răspundere civilă al unei organizaţii. cele mai multe organizaţii încearcă să prevină producerea unor astfel de pierderi. atunci aceasta trebuie să plătească despăgubiri persoanei vătămate. ele pot conduce chiar la faliment. Expuneri la pierderi în domeniul răspunderii civile 4. că Maria este o clientă a salonului de cosmetică A&B. trebuie să înţeleagă diferitele căi prin care organizaţia respectivă ar putea fi chemată în instanţă în temeiul răspunderii civile. Pentru salonul de cosmetică A&B acestea sunt daune în domeniul răspunderii civile. Aceste activităţi fac parte din procesul de management al riscului prezentat în capitolul 2. Ca urmare a accidentului ea se internează în spital unde i se pune mâna în gips. care se presupune a fi vinovată de producerea unor pagube. Dacă aceste expuneri la daune nu sunt tratate corespunzător în cadrul managementului de risc al companiei. Internarea în spital înseamnă pentru Maria nu numai cheltuieli medicale considerabile.1. Timp de două săptămâni Maria se află în concediu medical. ele pot avea consecinţe financiare dezastruase asupra companiei. Dacă se dovedeşte că într-adevăr o persoană este vinovată. La limită. deci o scădere a veniturilor ei salariale. ea alunecă pe pardoseala salonului şi îşi fracturează mâna dreaptă. poate fi dată în judecată de către orice persoană care alunecă pe pardoseala lucioasă şi suferă vătămări corporale care impun spitalizare. are obligaţia de a se supune sacţiunilor ce decurg din faptele sale. iar în cazul în care le încalcă. Răspunderea civilă legală Atât agenţii economici implicaţi în tranzacţii comerciale. Rezultă de aici că. de exemplu. Aceste daune se referă la sumele pe care organizaţia sau persoana respectivă trebuie să le plătească pentru nerespectarea unor reglementări legale sau ca urmare a sentinţei judecătoreşti într-un proces în care au fost implicate. cât şi alte organizaţii sunt expuşi la daune în domeniul răspunderii civile legale. prin nerespectarea legislaţiei în vigoare. Probabilitatea producerii unui astfel de eveniment este ceea ce numim o expunere la daune în domeniul răspunderii civile. ca urmare a fracturii suferite. . orice companie care oferă servicii populaţiei în propriile clădiri. A&B pierde procesul şi trebuie să plătească clientei sale despăgubiri pentru cheltuielile medicale şi pierderea veniturilor salariale pe perioada spitalizării. dar şi întreruperea forţată a serviciului.

având ca rezultat o suferinţă sau o pagubă. dreptul la securitate în cadrul proprietăţii deţinute. în practică.Acord de despăgubire Legi . 4. De aceea. iar reclamantul şi compania de asigurări trebuie să cadă de acord asupra valorii despăgubirilor care se plătesc.1.Prejudicii în sensul strict al răspunderii civile Contracte . Dacă se produce o încălcare sau o ştirbire a unui drept protejat prin lege. de exemplu. Elementele caracteristice ale unui prejudiciu sunt următoarele: • • • Un drept protejat prin lege O încălcare sau ştirbire a acestui drept Daune rezultate prin acţiunea de încălcare sau ştirbire a dreptului respectiv Numeroasele prejudicii recunoscute de lege se pot clasifica în trei mari categorii: 1) neglijenţe. Cele mai multe poliţe de asigurare prevăd că societatea de asigurări este obligată să despăgubească în numele asiguratului numai dacă acesta este răspunzător legal de a plăti daune unei terţe părţi reclamante.Conceptul de răspundere civilă legală este important şi pentru cei care lucrează în domeniul asigurărilor de răspundere civilă. Răspundere legală Prejudicii . respectiv cauza prejudiciului trebuie să fie acoperită de poliţa de asigurare.Încărcarea clauzelor contractuale .Neglijență . Dacă concluziile reprezentantului societăţii de asigurări relevă vinovăţia clientului lor.Legea asigurării forței de muncă . sarcina principală a reprezentantului societăţii de asigurări este de a determina dacă asiguratul se află sau nu în situaţia de a plăti daune unei terţe părţi. 4. .Prejudicii intenționate . structura de bază a acestuia. dreptul la viaţa particulară şi altele. Bineînţeles că motivul reclamaţiei. prezentăm în fig. 2) prejudicii intenţionate 3) prejudicii în sensul strict al răspunderii legale. dreptul individului la libertate.Structura conceptului de răspundere civilă Prejudicii Un prejudiciu este o pagubă sau o daună care se poate produce prin încălcarea sau ştirbirea unui drept protejat legal.1 . fiind o chestiune interpretabilă. Putem menţiona. Pentru a înţelege conceptul de răspundere civilă legală.Alte legi care definesc obligații legale și standarde de asistență Fig. în temeiul răspunderii civile. atunci legea prevede un remediu sub forma unei despăgubiri. delimitarea acestor categorii este greu de realizat. atunci societatea de asigurări preferă să plătească despăgubirile pretinse înainte de a se ajunge la instanţa de judecată.

. Reclamantul a suferit anumite daune. o ordonanţă locală se poate referi la folosirea şi depozitarea unui material inflamabil sau periculos. o violare a acestora reprezintă o încălcare a obligaţiilor legale. Atunci când un reclamant dă în judecată un individ pentru neglijenţă. Neglijenţa Neglijenţa reprezintă un prejudiciu neintenţionat care se produce atunci când o persoană nu îşi exercită întreaga responsabilitate impusă de realizarea unei activităţi. Prin ordonanţe înţelegem unele reglementări scrise existente la nivel local. Dacă o persoană face ceva ce o persoană rezonabil de prudentă nu ar fi făcut în condiţii similare. Astfel de obligaţii legale decurg din: l) legislaţia existentă şi 2) statute sau ordonanţe. 3. Societăţile de asigurări iau în consideraţie aceleaşi patru elemente când negociază cu o terţă parte acordarea unei despăgubiri de răspundere civilă. 2. Cu alte cuvinte.Structura prezentată în fig. Elementul 2: încălcarea obligaţiilor legale. de departe. în aceleaşi condiţii. 4. O violare a reglementărilor cuprinse în această ordonanţă sau regulament intern constituie o încălcare a obligaţiilor legale de securitate a muncii. Vinovăţia de neglijenţă se poate stabili numai dacă reclamantul poate dovedi următoarele: 1. atitudinea acelei persoane este considerată un act de neglijenţă. pentru a preveni vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale. pentru a putea manifesta grija cuvenită. Acuzatul nu a respectat această obligaţie pe care a avut-o faţă de reclamant. va suporta consecinţele. cea mai frecventă acuzaţie adusă în cadrul proceselor de răspundere civilă în care sunt implicate companiile de asigurări. o persoană rezonabil de prudentă şi-ar asuma această responsabilitate. Elementul 1: Obligaţia legală faţă de reclamant în contextul legislativ al neglijenţei. Altfel. Dacă o persoană nu reuşeşte să facă ceea ce o persoană rezonabil de prudentă ar fi făcut în condiţii similare. Elementele caracteristice neglijenţei. De exemplu.1 rămâne însă utilă pentru înţelegerea de ansamblu a răspunderii legale. Neglijenţa constituie. Acuzatul a avut obligaţia legală faţă de reclamant de a manifesta grija necesară în realizarea unei acţiuni. 4. atitudinea acelei persoane este caracterizată drept neglijenţă prin omisiune. A existat o conexiune cauzală între neglijenţa acuzatului şi daunele suferite de reclamant. Se presupune că. răspunderea civilă legală va fi impusă celui acuzat numai dacă se face dovada celor patru elemente definitorii ale neglijenţei. obligaţia legală constituie obligaţia celui care desfăşoară o activitate de a manifesta atenţia şi grija cuvenite pentru a nu afecta securitatea altora. Deoarece statutele şi ordonanţele pot modifica şi/sau defini modul de aplicare al obligaţiilor legale în cadrul anumitor activităţi. Persoana respectivă trebuie să observe cu multă atenţie care sunt cerinţele de exigenţă în îndeplinirea obligaţiei legale. O persoană care are o anumită obligaţie legală faţă de o altă persoană sau entitate legală trebuie să manifeste o atenţie deosebită în realizarea ei. astfel încât s-ar elimina vătămarea unei alte persoane sau entităţi legale.

daunei produse. care pot fi exprimate în termeni monetari: • • Daune compensatorii. concluzia este că acuzatul nu a reuşit să-şi dea seama de exigenţele impuse de circumstanţele concrete. Daune determinate de avarierea bunurilor reclamantului. în contextul reglementărilor legale privind neglijenţa se recunosc următoarele tipuri de daune. .obligaţia legală implică şi o conştientizare a cerinţelor de calitate corespunzătoare activităţii ce trebuie desfăşurate. care pedepsesc pe acuzat Daunele compensatorii reprezintă sumele pe care le solicită reclamantul cu titlu de desdăunare. de aceeaşi calitate. Ele pol include: Cheltuieli medicale rezonabile făcute de reclamant. de la data procesului până la data anticipată de pensionare sau expectanţe de viaţă a reclamantului. Valoarea totală a daunelor generale este stabilită de către instanţă. Cu alte cuvinte se urmăreşte să i se dec acuzatului o lecţie de conduită. exprimate în unităţi valorice. ele constituie sume adiţionale sau suplimentare faţă de daunele compensatorii descrise mai înainte. Odată ce au fost stabilite daunele speciale de către reclamant. care ar putea face acelaşi lucru. Daunele speciale sunt acele daune compensatorii care au rezultat sau vor rezulte direct din neglijenţa acuzatului. suferinţei în urma decesului unei persoane iubite. în condiţii similare. cum sunt prejudiciile intangibile datorate suferinţeloi fizice. Elementul 3: Daunele. acestuia i s-ar putea acorda o sumă adiţională pentru daune generale Daunele generale sunt daune compensatorii pentru prejudicii intangibile. care compensează pe reclamant Daune punitive. atunci se consideră daună: 1) orice pierdere de venituri datorată încetării activităţii până la data procesului şi 2) valoarea actuală sau echivalentă a veniturilor viitoare ce ar fi fost obţinute prin activitatea personală. problemelor generate de invaliditatea soţului sau soţiei. pentru a nu mai repeta greşelile făcute sau pentru a-i avertiza pe alţii.ar fi comportat o persoană rezonabil de prudentă. daunele punitive pot fi impuse acuzatului în scopul pedepsirii lui. considerate ca fiind valoarea minimă dintre: 1) costul necesar pentru a repara ceea ce s-a stricat şi 2) costul necesar înlocuirii a ceea ce s-a stricat cu ceva similar. Atunci când se acordă daune punitive. care se pot deduce din daunele speciale şi celelalte fapte şi circumstanţe asociate cazului. stresului psihic. datorită consecinţelor ce puteau fi anticipate. Instanţele de judecată au adoptat testul persoanei rezonabil de prudente pentru a putea evalua comportamentul acuzatului. Daunele compensatorii se împart de obicei în două categorii: a) daune speciale şi b) daune generale. În contrast cu daunele compensatorii. Dacă judecătorul constată că persoana rezonabil de prudentă nu şi-ar fi permis omisiunea sau actul de neglijenţă în cauză. Daune rezultate din imposibilitatea de a folosi bunurile pentru producerea de venituri. Reclamantul trebuie să stabilească prejudiciile efective în termeni monetari şi să le încadreze într-o categorie recunoscută de lege. Prin acest test se urmăreşte să se stabilească dacă acuzatul s-a comportat în maniera în care s. datorită Dacă persoana vătămată moare sau este inapt de a munci ca urmare a neglijenţei acuzatului.

deoarece se poate întâmpla ca în instanţa de judecată să se decidă o valoare cu mult mai mare. reclamantul demonstrează că hotelul nu deţinea sistemul automat de incendiu şi ca atare. se poate interzice acuzatului un anumit lucru (de exemplu. dar valoarea estimată este pur orientativă. Ele erau impuse acuzatului numai în procesele de neglijenţă gravă. atroce. Această dovadă nu este suficientă pentru a atrage răspunderea civilă a patronului de hotel. până la înlocuirea lor. practic nu există nici o limită care să restricţioneze decizia unei instanţe de judecată într-un proces intentat pentru prejudiciu. tot ceea ce poate face acuzatul pentru a . în ultima vreme a crescut frecvenţa şi severitatea daunelor punitive. Studiind datele acumulate în domeniu. dauna maximă posibilă în cazul răspunderii civile este practic nelimitată. Cauza directă este acea cauză care. a ars complet într-un incendiu. Într-un număr relativ mic de acţiuni legale intentate pentru neglijenţă. al cărui patron este cel acuzat. într-un şir continuu şi natural de secvenţe. respectiv. Apărarea împotriva acuzaţiei de neglijenţă. Pierderea maximă posibilă în cazul expunerii la pierderi în domeniul bunurilor este limitată de valoarea bunurilor şi. când comportamentul acuzatului era considerat maliţios. De exemplu. neîntrerupt de către un eveniment nou şi independent. reclamanţii urmăresc să obţină în loc de despăgubiri băneşti sau pe lângă despăgubiri băneşti şi un remediu echitabil. daunele punitive au fost rareori acordate în procesele ordinare de neglijenţă. fară cauza directă considerată nu s-ar fi produs. Trebuie să se demonstreze că actul de neglijenţă este cel care a generat daunele respective. un hotel trebuie să fíe echipat cu un sistem automat de incendiu pentru prevenirea eventualelor incendii. prin lege. neglijent. Ca rezultat al acestui incendiu. specialiştii în asigurări pot estima pierderea maximă probabilă pentru expunerea la daune în domeniul răspunderii civile. Într-un proces intentat pentru neglijenţă. Elementul 4: Conexiunea cauzală. Astfel. să facă discriminări la angajarea de personal) sau i se impune să facă un anumit lucru (de exemplu. Hotelul. Spre deosebire de aceasta. s-a încălcat legea. să cureţe un teren pe care l-a poluat). în special în domeniul medical. Reclamantul trebuie să demonstreze că tocmai această lipsă a sistemului automat de incendiu constituie cauza directă a vătămării corporale produse. reclamantul s-ar fi putut afla la capătul opus al hotelului faţă de locul unde a izbucnit focul şi deci ar fi avut suficient timp să se salveze. reclamantul a suferit arsuri grave. Deşi anumite legi impun limitarea mărimii daunelor pe care un reclamant le poate obţine în anumite tipuri de procese. Sentinţa într-un proces de răspundere civilă intentat pentru neglijenţă nu poate fi dată numai pe baza existenţei unor daune şi a unui act de neglijenţă din partea unei persoane. De exemplu. Deşi aceasta constituie încă regulă generală. la pierderea veniturilor obţinute pe baza bunurilor.Cu ani în urmă. În cadrul procesului. produce un eveniment care. decât dacă poate demonstra că toate cele patru condiţii specifice neglijenţei sunt întrunite. Astfel. Această caracteristică reprezintă diferenţa fundamentală dintre expunerea la daune în domeniul răspunderii civile şi expunerii la daune a bunurilor. Unele societăţi de asigurări exclud daunele punitive în poliţele de asigurare. Dacă nu a facut.o înseamnă că au existat alte cauze. reclamantul nu poate obţine recuperarea daunelor produse de către acuzat.

Sunt situaţii reale în care se fac vinovaţi de neglijenţă atât acuzatul cât şi reclamantul. în situaţia prezentă ea se împarte între acuzat şi reclamant. De exemplu. Acuzatul se poate deci apăra dacă poate demonstra validitatea unei prezumţii de risc asumat de reclamant. Asumarea riscului de către reclamant. Să demonstreze că nu a încălcat obligaţia legală pe care o avea faţă de reclamant. O astfel de reglementare se numeşte termen de . Dacă în situaţia prezentată mai sus vina era transferată reclamantului. Acestea sunt doar câteva dintre elementele de apărare la care acuzatul ar putea recurge. Deoarece apărarea ar putea produce rezultate de-a dreptul surprinzătoare prin invocarea şi demonstrarea neglijenţei reclamantului. Demonstrarea lor nu este însă simplă. acuzatul ar putea încerca următoarele lucruri: • • • Să respingă afirmaţia reclamantului potrivit căreia actul de neglijenţă a constituit cauza directă a daunei produse. Aceasta înseamnă că apărarea sa a fost eficientă. Există posibilitatea ca reclamantul să fi contribuit în mod direct. sistemul legislativ prevede anumite intervale de timp în care pot fi intentate procese. mai credibile. Cu alte cuvinte. în contextul legislativ existent. se ajunge la o comparaţie a actelor de neglijenţă manifestate de acuzat şi reclamant. Să demonstreze că reclamantul nu a suferit de fapt nici o daună. Termen de prescriere a dreptului la dezdăunare. Neglijenţa comparată. în astfel de situaţii. Cu alte cuvinte. chiar dacă acuzatul a încălcat obligaţia legală faţă de reclamant. el nu poate fi acuzat de neglijenţă. dacă acuzatul reuşeşte să demonteze argumentele reclamantului şi să facă în aşa fel încât cel puţin unul dintre cele patru elemente caracteristice să nu fie demonstrat. înseamnă că aceasta şi-a asumat un risc. Un reclamant care şi. completul de judecată va repartiza daunele produse între acuzat şi reclamant. în funcţie de contribuţia fiecăruia. Vom prezenta în continuare câteva tipuri de apărare împotriva acuzaţiei de neglijenţă: • • • • • Neglijenţa reclamantului Neglijenţa comparată Asumarea riscului de către reclamant Termen 'de prescriere a drepturilor la desdăunare Imunitate Neglijenţa reclamantului.a asumat un risc în realizarea unei anumite activităţi nu poate solicita daune de la o persoană acuzată de neglijenţă în legătură cu respectiva activitate. atunci reclamantul nu mai are nici un drept de a cere despăgubiri persoanei pe care a acuzat-o de neglijenţă. instanţele de judecată au început să înlocuiască această procedură de apărare cu altele. atunci când o persoană se expune la un pericol în mod conştient sau voluntar.împiedica reclamantul să demonstreze existenţa celor patru elemente caracteristice constituie apărarea sa împotriva acuzaţiei de neglijenţă. Sistemul legislativ din mai multe ţări stabileşte că trebuie să existe un punct de la care să înceteze teama de litigii. Dacă se poate demonstra că neglijenţa reclamantului a fost cauza directă a daunei produse. prin propria neglijenţă. De aceea. la producerea daunelor pentru care a intentat proces.

Interferenţă în relaţiile dintre alte persoane 7. Prejudicii intenţionate aduse unei persoane. împotriva legii şi a normelor sociale de bună convieţuire. Bătaia constituie o agresare corporală. ameninţarea cu vătămarea corporală a unei persoane de către o altă persoană. a deţinătorilor acestei imunităţi. Acest interval de timp variază în funcţie de prejudiciul adus. în general. Ele se referă la unele autorităţi guvernamentale. O persoană sau o organizaţie care deţine o astfel de imunitate nu poate fi făcută răspunzătoare pentru prejudiciile care se încadrează în categoria pentru care i s-a acordat imunitatea. Prejudicii intenţionate aduse unei persoane 2. împotriva acţionării în judecată pentru prejudiciile comise. Ameninţarea şi bătaia se produc de cele mai multe ori împreună. Dacă reclamantul nu acţionează în instanţă societatea de asigurări în intervalul de timp permis de lege. Totuşi. sechestrarea şi privarea de libertate. Prin ameninţare se înţelege. Defăimarea 3. O ameninţare de tipul "Banii sau viaţa" constituie un exemplu clasic. în trecut. nici un act de intenţie. oficialităţi publice şi instituţii de caritate. în acest context. imunitatea constituie o metodă de apărare legală. în ultimii ani se observă o tendinţă de restrângere a acestor imunităţi.prescriere. imunitatea faţă de răspunderea civilă pentru prejudicii a fost acordată anumitor persoane (fizice sau juridice). încălcarea dreptului la viaţă privată 4. aceste prejudicii implică un act de rea-credinţă sau o omisiune cu intenţia de a produce o daună. Această denumire provine din faptul că. atunci el îşi pierde acest drept. Aşa cum am arătat încă de la început. Cu toate acestea. acolo unde există. Prejudicii intenţionate În contrast cu neglijenţa. în circumstanţe care creează cadrul favorabil producerii ei. de fapt. Folosirea improprie a procesului legal 8. Se prevede însă posibilitatea ca aceste intervale să fíe extinse în mod automat pentru anumite categorii sociale dezavantajate. în anumite circumstanţe. pentru unele prejudicii nu este necesar. Sunt însă şi situaţii în care ameninţarea nu este urmată de agresiune fizică. Neplăcerea 1. Ameninţarea şi bătaia. Exemplele de prejudicii intenţionate aduse unei persoane cuprind: ameninţarea. Câteva dintre cele mai importante prejudicii intenţionate vor fi prezentate în continuare. Frauda 5. care este un prejudiciu neintenţionat. sunt multe cazuri în care prejudiciile sunt clasificate drept prejudicii intenţionate. Imunitate. Prejudicii intenţionate aduse proprietăţii 9. bătaia. liniile de demarcaţie dintre principalele tipuri de prejudicii sunt uneori foarte neclare. sau chiar de eliminare a lor. Acestea sunt: 1. sau în care . Rea-credinţa 6. Persoana agresată verbal trăieşte sentimentul de teamă că va fi victima agresorului.

agresiunea fizică nu este precedată de ameninţare. peste cele care se cuvin în urma încălcării prevederilor contractului de către acuzat. Sechestrarea şi privarea de libertate. Dintre cele mai importante tipuri de astfel de interferenţe menţionăm: • • • • Injurii Concurenţă neloială Interferenţă cu managementul de personal Interferenţă cu drepturile de copyright . Privarea de libertate se referă la închiderea unei persoane. reclamantul este îndreptăţit la daune suplimentare. Dezvăluirea în public a unor intimităţi. precum şi impactul fară precedent al mass-mediei asupra publicului. Frauda. în anumite situaţii. Atât ameninţarea cât şi agresiunea fizică reprezintă infracţiuni penale. în acest caz avem în vedere atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice. împotriva legii. de înşelătorie săvârşit de cineva în scopul obţinerii unui profit material cu încălcarea drepturilor altuia. Un exemplu de rea-credinţă din partea unei societăţi de asigurări este refuzul acesteia de a apăra persoana asigurată conform clauzei de răspundere civilă sau de a plăti despăgubirea cuvenită terţei părţi. 2. Sechestrarea se referă la reţinerea forţată. Exemplele includ controlul neautorizat al sacoşelor într-un centru comercial sau prelevarea neautorizată a unor probe de sânge. Prejudiciile aduse prin încălcarea dreptului la viaţa privată se pot manifesta sub diferite aspecte. dreptul de a acţiona în justiţie depinde de statutul public al reclamantului şi respectiv al acuzatului. înregistrarea convorbirilor telefonice şi folosirea obiectivelor de fotografiat telemetrice. Interferenţă în relaţiile dintre alte persoane. expresii scrise sau rostite. Defăimarea. 5. Dintre cel mai des întâlnite menţionăm următoarele: Intruziune în solitudine. transmiterea neautorizată a unor informaţii confidenţiale deţinute de medicul personal sau care se referă la situaţia financiară. 4. Rea-credinţa. Dacă această reputaţie este defăimată în public prin imagini. Rea. Recunoaşterea actului de rea-credinţă ca un prejudiciu independent constituie o dezvoltare mai recentă a dreptului. a unei persoane de către o altă persoană. Abuz fizic. 3. în acest caz. Orice persoană are dreptul de a-şi păstra reputaţia pe care a reuşit să şi-o construiască de-a lungul vieţii. atunci persoana respectivă are dreptul de a acţiona în justiţie persoana răspunzătoare pentru prejudiciul adus. în mod neautorizat. împotriva voinţei ei şi încălcând legea. Încălcarea dreptului la viaţă privată. Exemple clasice de intruziune sunt: introducerea neautorizată a unor microfoane în birou sau în apartamentul unei persoane.credinţa are la bază ideea că. Având în vedere dezvoltarea deosebită a mijloacelor de comunicaţie. într-o incintă pentru un anumit timp. Transmiterea unor informaţii confidenţiale. defăimarea poate aduce prejudicii catastrofale. 6. De exemplu. Acesta este un act de rea-credinţă.

de proprietate. foraje. inculpatul nu a acţionat neglijent şi nici intenţionat dar cu toate acestea prin acţiunea sa a produs daune.Depozitarea unor materiale extrem de periculoase (dinamită. De exemplu. Termenul folosit pentru a descrie această situaţie este "răspundere civilă strictă" sau "răspundere civilă absolută". Neplăcerea. cineva care are o fabrică pe malul unui râu şi deversează toate deşeurile industriale în apa râului. dealerul foloseşte acest automobil pentru rezolvarea unor probleme personale. Acestea se referă la interferenţa nelegală în folosirea unei proprietăţi. posesorul unui automobil doreşte să-şi vândă vechiul automobil şi să-şi cumpere altul nou de la acelaşi dealer. • Violarea proprietăţii. Proprietarul unui teren are dreptul legal exclusiv de posesiune şi folosinţă a acestuia. Există însă şi situaţii când o persoană sau o . în acest scop el îşi lasă automobilul la dealer şi aşteaptă ca acesta să fie vândut. Atunci când o altă persoană intră neautorizat pe acest teren sau încearcă să-1 folosească în scopuri personale. minerit. Un exemplu îl constituie zgomotul foarte puternic produs de o altă persoană. lucrul cu substanţe uşor inflamabile) . Prejudicii în sensul strict al răspunderii civile În anumite situaţii.Vânzarea unor produse periculoase sau care pot deveni periculoase datorită faptului că sunt defecte sau conţin o serie de lipsuri Răspundere civilă din culpa prepuşilor Prezentarea prejudiciilor de mai sus a avut în vedere numai prejudiciile directe. călătorind cu el mii de kilometri. Prejudicii intenţionate aduse proprietăţii. în mod abuziv. Această folosire se poate manifesta sub două forme: • • Acuzare maliţioasă Abuz de acţionare în justiţie 8. Folosirea procesului legal cu scop impropriu poate conduce la prejudicii serioase. clădiri şi anumite elemente care sunt ataşate acestor clădiri. Se disting în general două clase de acţiuni specifice: • • Neplăceri în domeniul privat. 9. Acestea afectează grupuri de oameni sau chiar comunităţi. substanţe chimice nocive. Neplăceri în domeniul public. De exemplu. • Utilizarea bunurilor în alte scopuri. aceasta înseamnă o violare a proprietăţii private.) .Activităţi foarte periculoase (fabricarea de materiale explozive. de muncă şi de petrecerea timpului liber. Principalele tipuri de răspundere civilă strictă sunt următoarele: . prejudiciul acesta are un înţeles mai larg şi se referă practic la orice interferenţă cu dreptul cuiva de a se bucura de viaţă. substanţe explozive etc. Ne referim în acest caz la proprietatea sub formă de terenuri. Aceasta reprezintă încălcarea dreptului de uzufruct asupra bunurilor care sunt în proprietatea altora. Sunt două tipuri de astfel de prejudicii: violarea proprietăţii şi conversia. Folosirea improprie a procesului legal.7. comise ca urmare a unor acte ilegale de către o persoană sau o organizaţie.

Este vorba de răspundere indirectă sau din culpa prepuşilor a persoanei sau organizaţiei respective. Partea care are de suferit de pe urma acestui lucru poate acţiona în justiţie partea care a încălcat clauzele contractuale.organizaţie nu a contribuit direct la producerea unui prejudiciu. dar şi patronul este răspunzător. Decizia de a onora sau de a încălca un contract este la îndemâna oricărei organizaţii. Încălcarea clauzelor contractuale În general. Evident că fiecare organizaţie vrea să se achite de obligaţiile sale contractuale în mod legal şi onorabil. Răspunderea civilă a contractorului nu se transmite asupra patronului. patronul are şi răspunderea legală pentru faptele angajaţilor săi. Dacă una din părţile contractante nu a îndeplinit ceea ce s-a angajat să facă. se expune la posibilitatea încălcării clauzelor contractuale. În mod normal. se obligă să realizeze o serie de activităţi cerute de către patron. Având acest control. De aceea. De cele mai multe ori. Deci. cât şi patronul acestuia. această răspundere legală delegată se naşte din relaţiile care există între un patron şi angajaţii lui. poate acţiona în justiţie atât angajatul respectiv. cerând despăgubiri. Orice persoană care suferă un prejudiciu din partea unui angajat. Angajatul este responsabil pentru actele sale în sensul în care fiecare persoană răspunde în faţa legii pentru orice încălcare a ei. în mod indirect. contractele constituie o altă bază pentru impunerea răspunderii legale. dar numai în cadrul procesului de muncă. Ar exista posibilitatea ca o organizaţie să încalce în mod conştient obligaţiile sale rezultate dintr-un contract mai puţin avantajos cu scopul de a fi despăgubită ulterior de către compania de asigurări. într-un context dat de atribuţiile de serviciu ale angajatului. societatea de asigurări ar despăgubi partea vătămată. Există totuşi unele excepţii care se pot clasifica în: • • Atribuţii ce nu pot fi delegate Activităţi care prin natura lor sunt periculoase Răspunderea civilă contractuală Pe lângă prejudicii. . dar din punct de vedere legal poartă răspunderea acelui prejudiciu. prin contract înţelegem un act legal încheiat între două sau mai multe părţi prin care se stabilesc o serie de obligaţii ale fiecărui participant la contract. Nu acelaşi lucru se întâplă atunci când patronul derulează o afacere cu un contractor independent şi aşteaptă de la acesta anumite rezultate. orice organizaţie încheie cel puţin un contract şi. astfel. De fapt. aceasta reprezintă o încălcare a clauzelor contractuale. Un angajat este o persoană care. patronul are controlul deplin asupra muncii angajaţilor săi. Problema răspunderii legale în acest caz poate apărea la încălcarea clauzelor contractuale. prin contract de muncă. eliminând răspunderea legală a părţii care a încălcat contractul. nu se încheie asigurări pentru cazul în care una din părţile participante la un contract încalcă clauzele acestuia.

Această obligaţie este o formă de răspundere civilă strictă. au fost elaborate o serie de acte normative pentru angajaţii instituţiilor federale. deşi A este proprietarul terenului. Răspunderea civilă ce decurge din lege Pe lângă prejudicii şi contracte. Un aspect important în identificarea acestor posibile pierderi îl constituie analiza atentă a tuturor clauzelor contractuale. au comis prejudicii sau şi-au asumat o răspundere legală contractuală. în cazul producerii anumitor evenimente. de prestări servicii de întreţinere etc. contractele de închiriere a unor clădiri. una dintre părţile contractante (A) se obligă să plătească celeilalte părţi contractante (B) daunele aduse bunurilor care fac obiectul contractului. că partea A este reprezentată de o persoană care deţine un teren pe care doreşte să construiască o clădire. în secţiunea referitoare la neglijenţă. partea B se obligă să plătească părţii A despăgubiri pentru prejudiciile aduse unei terţe părţi C. responsabilităţile impuse de o lege pot fi folosite ca probe într-un proces de prejudiciu.Acord de despăgubire În managementul riscului se iau în consideraţie şi acele contracte care conţin acorduri de despăgubire. care prevede un sistem de compensare a muncitorilor. Partea B este reprezentată de constructorul care se angajează să construiască clădirea. In anumite situaţii. pentru marinari. în contractul de construcţie. sistem care se materializează printr-o serie de legi similare în fiecare dintre statele federative. indiferent dacă acestea au acţionat în mod neglijent. legile modifică în mod frecvent responsabilităţile unei persoane faţă de altă persoană. vis-a-vis de responsabilitatea ce-i revine acuzatului. Aceste indemnizaţii au ca scop să despăgubească un angajat care a suferit un accident de . prin acordul de despăgubire. o lege poate impune o răspundere civilă unei anumite persoane sau organizaţii. autovehicule. Dincolo de aceste aspecte. conţin acorduri de despăgubire. o lege poate impune unor persoane sau organizaţii obligaţia legală absolută de a compensa alte persoane. B poartă răspunderea legală pentru daunele pe care le-ar putea reclama o a treia parte C. care s-ar accidenta pe terenul de construcţie. Deci. care acţionează în justiţie partea A. precum şi pentru funcţionarii publici din Districtul Columbia. O lege tipică de asigurare a forţei de muncă cere ca fiecare patron sau companie să prevadă o serie de indemnizaţii pentru prejudiciile suferite în timpul lucrului sau pentru bolile cu caracter profesional. aşa cum am arătat anterior. B se angajează să plătească lui A daunele pe care le-ar putea pretinde o a treia parte C. legile constituie o a treia bază importantă pentru impunerea răspunderii civile. Aşa cum am prezentat anterior. care ar suferi unele prejudicii pe terenul de construcţie sau datorită construcţiei. Să presupunem. De exemplu. In cazul includerii acestor clauze de despăgubire. cu excepţia faptului că ea se bazează pe cerinţele impuse de o lege. Astfel. Legea asigurării forţei de muncă Unul dintre cele mai cunoscute exemple în acest sens îl oferă constituţia SUA. Cu alte cuvinte. de exemplu. Aceste acorduri se referă în general la expunerile la pierderi aferente răspunderii legale. De asemenea.

Un accident produs pe terenul sau în clădirile care sunt în proprietatea organizaţiei sau care au fost închiriate de către aceasta. echipamente nesupravegheate. Un accident produs în afara proprietăţilor menţionate mai înainte. Principalele expuneri la pierderi în domeniul răspunderii civile Expunerile la pierderi având la bază răspunderea civilă se pot clasifica în multe categorii. 4. Răspundere civilă pentru prejudiciile din exploatarea clădirilor şi terenurilor In principiu. dar care este rezultatul uneia dintre activităţile organizaţiei. Principalele categorii sunt următoarele: • • • • • • • Răspundere civilă pentru prejudiciile din exploatarea clădirilor şi terenurilor Răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse sau lucrările de reparaţii Răspundere civilă auto Răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de utilizarea navelor Răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de utilizarea aeronavelor Răspundere civilă pentru prejudiciile aduse forţei de muncă Răspundere profesională In cele ce urmează încercăm să prezentăm pe scurt câteva dintre principiile legale care stau la baza acestor expuneri la pierderi şi nu vom insista asupra definirii lor precise sau asupra diferenţierii unor expuneri la pierderi. această categorie cuprinde acele situaţii în care o organizaţie poate fi făcută răspunzătoare pentru vătămări corporale sau distrugeri de bunuri cauzate de: 1. Cu alte cuvinte. un angajat nu trebuie să demonstreze neglijenţa managementului companiei. obiecte ascuţite. pentru cheltuielile medicale.1. scări neegale sau neîntreţinute. . el trebuie să evidenţieze faptul că mediul în care lucrează şi specificul muncii pe care o desfăşoară sunt singurele surse ale evenimentului produs. în funcţie de scopul urmărit. cum ar fi căi de acces sau trotuare acoperite cu gheaţă. pentru pierderea veniturilor ca urmare a pierderii temporare a capacităţii de muncă şi pentru recuperare. Ca exemple de accidente care se încadrează în cele două categorii menţionăm: • Accidente în care un client sau un alt vizitator al organizaţiei suferă o vătămare ca urmare a condiţiilor periculoase existente. Angajatul trebuie să demonstreze numai faptul că accidentul sau boala contractată se datorează condiţiilor de lucru. compania trebuie să plătească o sumă de bani pentru înmormântare şi compensaţii supravieţuitorilor (soţ sau soţie şi copii).muncă sau care s-a îmbolnăvit. satisfăcând astfel condiţiile sistemului de compensare.2. lipsa echipamentelor de protecţie şi altele. Pentru a încafca aceste indemnizaţii compensatorii. Dacă se întâmplă ca angajatul să moară datorită accidentului de muncă sau bolii profesionale contractate. Cei mai mulţi patroni cumpără asigurări pentru forţa de muncă proprie pentru a-şi putea achita obligaţiile ce le revin în cadrul sistemului legislativ de compensare a angajaţilor. 2.

într-o astfel de situaţie. Pentru a putea beneficia de despăgubiri în cazul unui act de neglijenţă ce conduce la răspundere civilă. În cazul unui prejudiciu ce implică o răspundere civilă strictă. Ne referim la contractele de închiriere. Produsul a fost într-o stare necorespunzătoare atunci când a părăsit sfera producţiei sau sistemul de control al distribuitorului. Starea de defecţiune sau de degradare 1-a făcut foarte periculos. Răspunderea civilă a organizaţiei pentru astfel de accidente are de obicei la bază neglijenţa. Cu toate acestea există unele caracteristici specifice care le diferenţiază. • Accidente datorate folosirii unor echipamente mobile (altele decât automobile). distribuitorul sau comerciantul nu a fost rezonabil de prudent în proiectarea. periculoase sau cu defecţiuni. în circumstanţele date. Reclamantul trebuie deci să dovedească faptul că fiecare dintre aceste trei condiţii sunt îndeplinite. comportamentul producătorului. Neglijenţa este deci dovedită de comportamentul acuzatului. răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse intervine atunci când producătorul. un proprietar de pământ trebuie să acorde o atenţie deosebită oricărei persoane care se află în incinta proprietăţii sale. distribuţie sau vânzare a unor produse. Toate aceste contracte conţin acorduri de despăgubire. Starea de defecţiune sau de degradare a constituit o cauză directă a vătămării reclamantului. 3. distribuitorului sau vânzătorului de produse finite. la acordurile de întreţinere a echipa. la contractele de construcţii. reclamantul trebuie să demonstreze în instanţă următoarele: 1. Răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse sau lucrările de reparaţii Cele două forme de răspundere civilă sunt similare şi de multe ori alcătuiesc un tot unitar. distribuirea sau vânzarea unor produse nesigure. Conform legislaţiei. deoarece atenţia este focalizată asupra produsului în sine şi asupra caracteristicilor sale cu grad de risc ridicat. care nu a fost rezonabil în raport cu cerinţele şi exigenţele legale. Răspunderea civilă la care ne referim poate fi şi rezultatul unui contract cu organizaţia care deţine în proprietate terenul şi clădirile. în cadrul unor locuri de muncă temporare.• Accidente care se produc în afara proprietăţii organizaţiei respective. Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de produse Aceasta reprezintă răspunderea legală a producătorului. 2. ceea ce înseamnă că organizaţia nu a manifestat grija necesară pentru persoanele în cauză. producerea. distribuirea sau vânzarea produsului care a cauzat vătămarea sau paguba. Răspunderea civilă strictă nu se va aplica în cazul în care s-a dovedit că produsul a fost într-o stare necorespunzătoare.mentelor existente în clădiri. fără însă a prezenta un grad de periculozitate ce depăşeşte limitele considerate . Cu alte cuvinte. distribuitorului sau comerciantului este irelevant. Ea este generată de fabricarea. distribuitorul sau comerciantul nu respectă cerinţele şi exigenţele calitative legale de fabricaţie. aşa cum s-a precizat anterior. reclamantul trebuie să demonstreze că producătorul.

nu intră în această categorie. întreţinerea neglijentă a unui automobil poate constitui uneori cauza răspunderii civile. folosirea şi întreţinerea. In acest context. iar proprietarul nu mai are nici un control asupra automobilului. După terminarea reparaţiei şi punerea în funcţiune a echipamentului. datorită unei funcţionări defectuase. nu poate conduce la daune şi deci la răspunderea proprietarului pentru acestea. Activităţi expuse riscului de răspundere civilă. La câteva luni de zile după ce o firmă specializată în instalaţii de încălzit a reparat sistemul de încălzire al unei clădiri şi a înlocuit vechiul cazan cu unul nou. autostivuitoarele. Proprietarul clădirii şi persoana vătămată au intentat proces firmei care a montat cazanul. câţiva invitaţi au început să danseze pe o scenă de lemn care tocmai fusese reparată. De exemplu. Răspunderea civilă auto Această răspundere se referă la responsabilitatea legală vis-a-vis de vătămarea corporală sau distrugerea proprietăţii ca rezultat al deţinerii. Deţinerea în proprietate. Pur şi simplu el va fi aruncat la gunoi. Deşi acesta este un şurub defect. Explozia cazanului a distrus clădirea şi a rănit un locatar. prin automobil înţelegem un autoturism. Atunci când proprietarul unui automobil îl împrumută unei alte persoane pentru folosinţă. întreţinerea necorespunzătoare a automobilelor utilizate de o companie de închiriat automobile poate fi cauza unor . un muncitor a fost accidentat. respectiv fără crestătura de introducere a şurubelniţei. legislaţia din unele state stabileşte că o parte din vină în astfel de situaţii revine şi proprietarului automobilului. Vom ilustra acest lucru cu ajutorul câtorva exemple: 1. Activităţile expuse riscului de răspundere civilă auto sunt următoarele: deţinerea în proprietate. a unei clădiri sau construcţii aflate pe proprietatea reclamantului. La un moment dat. 3. macaralele etc. întreţinerii sau folosirii unui automobil. Simplul fapt că o persoană deţine în mod legal în proprietate un automobil. Echipamentele mobile ca buldozerele. Un atelier de reparaţii s-a angajat să repare un echipament dintr-o fabrică. întreţinerea neglijentă a sistemului de frânare. Răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate de lucrările de reparaţii Aceasta constituie o responsabilitate legală a unui antreprenor. Familia Smith a organizat un picnic în grădina din spatele casei. cazanul a explodat datorită unor neglijenţe din partea instalatorului. Întreţinerea autovehiculului. 2. a unei maşini. De exemplu. în cazul unui accident. Acesta a dat în judecată atelierul de reparaţii. a cauciucurilor sau a sistemului de direcţie poate constitui cauza directă a unui accident rutier. un camion sau o furgohetă. un şurub a fost fabricat cu capul neted. reparator sau a unei alte entităţi vis-a-vis de vătămările fizice sau pagubele produse ca rezultat al lucrării de reparaţie a unui echipament. Scena s-a rupt. De asemenea. iar cei care dansau pe ea s-au accidentat. el nu prezintă nici un pericol. Cei accidentaţi au dat în judecată pe cel care a reparat scena de lemn.rezonabile. proprietarul nu are nici o răspundere directă. Cu toate acestea.

persoana care se află la volan în timpul accidentului. Alte situaţii sunt însă mai puţin evidente. De exemplu. Prezentăm în continuare câteva dintre cele mai caracteristice situaţii. De exemplu. patronul nu mai poate fi acuzat. Un alt exemplu se referă la autotrailerele care transportă ateliere mecanice. persoana care se afla la volan devine responsabilă în faţa legii. unul dintre automobilele firmei. determinându-se măsura în care comportamentul său a fost necorespunzător. Dacă un angajat se abate de la atribuţiile sale în cadrul programului de lucru. un patron răspunde indirect în cazul în care unul dintre angajaţii lui a produs un accident sau o pagubă folosind maşina companiei în timpul programului de lucru.accidente rutiere. care sunt folosite ca birouri mobile sau pentru a transporta animale vii. atunci. electrice sau cu alte destinaţii. După cum am arătat anterior. atunci patronul nu are nici o răspundere pentru acţiunile angajatului. un comerciant obţine de la patron permisiunea de a folosi peste noapte. Este evident faptul că o persoană poartă răspunderea pentru modul în care foloseşte un automobil. persoana care produce un accident sau avarierea unor bunuri poate fi acţionată în justiţie. În anumite situaţii. însă are un contract independent cu patronul respectiv. care au obligaţia de a verifica starea autovehiculului. Răspunderea civilă pentru prejudicii cauzate de alte persoane. şoferii acestora şi persoanele care încarcă devin responsabili pentru modul necorespunzător în care au fost poziţionate şi folosite autocamioanele. De exemplu. De aceea. O persoană care este vătămată sau ale cărei bunuri sunt avariate ca urmare a utilizării neglijente a automobilului poate acţiona în justiţie persoana care se afla la volan în timpul accidentului sau producerii daunei. Dar dacă accidentul este produs de către o persoană care nu este angajată. De exemplu. Automobilele pot fi proprietatea patronului sau pot fi închiriate de către acesta. în scop strict personal. În astfel de cazuri. atunci clauza de răspundere pentru folosirea automobilului de către alte persoane nu se mai aplică. împreună cu ea. în mod indirect şi patronul poate fi făcut răspunzător. pot fi făcute responsabile însă şi alte persoane. Termenul de "folosire" a unui automobil aflat în proprietatea unei firme include mai multe semnificaţii decât simpla rulare. patronul nu are spaţiu suficient pentru parcare. In astfel de circumstanţe. Folosirea automobilului. un angajat ar putea lua automobilul firmei pentru a realiza unele servicii pentru patron. atunci patronul nu mai are nici o răspundere în cazul în care angajatul este implicat într-un accident în timpul deviaţiei de la traseu. Pe baza acestei răspunderi legale. De exemplu. Obligaţiile legale ale şoferului sunt stabilite pe baza legislaţiei specifice rutiere. împreună cu persoana care a efectuat întreţinerea se fac responsabile de producerea accidentului. dacă persoana care se afla la volan în timpul accidentului este angajată la o societate. dacă unul dintre angajaţi se abate de la ruta prestabilită pentru rezolvarea unor probleme personale. Prejudicii produse de angajaţi. iar automobilul este proprietatea firmei. Pentru accidentul produs sau pentru pagubele rezultate. neglijenţa angajatului este imputată sau atribuită patronului. dacă în timpul încărcării unor autocamioane se produce un accident. Dacă un patron consimte ca un angajat să folosească una dintre maşinile firmei pentru unele scopuri personale. angajatul ia peste . Răspunderea civilă este generată în aceste situaţii şi de marfa transportată.

de finanţare a riscului. reclamantul trebuie să demonstreze că persoana care are în proprietate automobilul a avut cunoştinţă despre lipsa de experienţă sau despre inablitatea persoanei căreia i-a încredinţat automobilul. În acest caz.1.noapte automobilul acestuia la el acasă pentru a-1 parca. transferul riscului prin alte metode decât asigurarea. Prejudicii produse de şoferi închiriaţi. dealerul se disculpă în momentul în care cumpărătorul semnează contractul de vânzare-cumpărare. • Controlul riscului (sau controlul pierderii) are ca scop prevenirea daunelor sau reducerea severităţii consecinţelor daunelor care se produc efectiv. Din acest motiv lucrurile sunt mai complicate în caz de accident. Să considerăm cazul unei companii de închiriat automobile. controlul asupra automobilelor şi şoferilor se împarte între societatea care le deţine în proprietate şi compania care le-a închiriat. respectiv cei care nu sunt plătiţi pentru activitatea lor (activităţi caritabile sau culturale) nu sunt consideraţi angajaţi în sensul celor discutate mai înainte. De exemplu. respectiv. reţinerea şi diferite combinaţii ale acestora. Toate aceste măsuri se clasifică în măsuri de control al riscului şi. Caracteristici generale ale controlului riscului de răspundere civilă Procesul de management al riscului despre care am vorbit anterior implică selectarea celor mai adecvate măsuri în scopul îndeplinirii tuturor obiectivelor organizaţiei. . Prejudicii produse de voluntari. Metodele sau tehnicile de finanţare a riscului includ asigurarea . patronul este indirect responsabil pentru accident. Proprietarul unui automobil este răspunzător legal pentru încredinţarea automobilului spre folosinţă unei persoane despre care ştie că nu are pregătirea necesară conducerii în siguranţă a automobilului. Există însă şi excepţii. Cu alte cuvinte. Dacă într-un astfel de drum se produce un accident.2. neglijenţa lor în folosirea automobilelor se poate imputa societăţii de caritate care îi foloseşte şi care controlează practic această activitate. Aceasta înseamnă că posibilul cumpărător îşi asumă responsabilitatea stării automobilului pe care îl cumpără. un dealer care vinde automobile de mâna a doua are inclusă în contractul de cumpărare următoarea prevedere: "automobilele se cumpără în starea în care se află". ci din actul de neglijenţă. compania să asigure şi şoferii necesari. Prejudicii cauzate de o încredinţare neglijentă. • Finanţarea riscului are ca scop găsirea căilor prin care să se plătească daunele care se produc. Controlul riscului de răspundere civilă 4. Cu toate acestea. pentru a se dovedi încredinţarea neglijentă. Muncitorii voluntari. în cazul unui accident produs cu automobilul respectiv. ca în anumite situaţii. In caz de accident.2. O persoană care furnizează spre folosinţă un automobil cu defecţiuni unei alte persoane poartă răspunderea legală pentru această neglijenţă. Şoferul nu trebuie să fíe neapărat un angajat al proprietarului automobilului. Deci răspunderea nu provine din proprietatea asupra automobilului. odată cu automobilele. Se poate întâmpla. 4. Prejudicii determinate de furnizarea unor automobile defecte. prin această clauză.

2. muncitorul trebuie totuşi să: 1) fie instruit cum să folosească cât mai eficient maşina şi 2) să nu încerce să păcălească dispozitivul de securitate al maşinii. o organizaţie nu poate să încheie un contract de asigurare decât dacă s-a conformat recomandărilor de control al riscului formulate de societatea de asigurări. Pentru a face distincţie între (1) şi (2) să considerăm un centru comercial. în anumite situaţii. În practică. Ele sunt necesare. dintre care cele mai importante sunt următoarele: Motivarea şi instruirea managementului în vederea asigurării controlului riscurilor. Aceasta înseamnă că măsurile care se iau urmăresc fie o anumită modificare a lucrurilor sau a mediului ambiant. Implementarea unor măsuri de control eficiente. o metodă tehnică de prevenire a accidentării mâinilor unui muncitor care lucrează la o presă constă în realizarea unui mecanism de pornire care să necesite apăsarea simultană a două butoane. Inginerie şi educaţie Mijloacele de control al riscurilor se pot clasifica în: 1) mijloace tehnice 2) mijloace educaţionale. Măsurile care se iau pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi cumpărătorii din centrul comercial se încadrează în categoria (1). Pentru a controla expunerile la riscul de răspundere civilă trebuie adoptate două categorii de măsuri: 1. deci folosirea ambelor mâini în afara zonei de acţiune a maşinii. o organizaţie ar trebui să ia în consideraţie măsurile de control al riscului înainte de a face aranjamentele necesare pentru finanţarea pierderilor. Controlul evenimentelor care ar putea cauza vătămări sau daune. este preferabilă absenţa daunelor decât producerea lor. deoarece prin măsurile de prevenire se reduce foarte mult probabilitatea producerii unei pierderi. în orice caz. Aceasta nu înseamnă însă că măsurile de control al riscului nu sunt necesare. Managementul cererilor de despăgubire existente sau potenţiale. o organizaţie nu poate opera legal. dacă nu ia anumite măsuri de control al riscului. uneori. Analizarea tuturor cauzelor posibile care ar putea conduce la pierderi. deoarece se poate întâmpla ca pierderea să se producă în ciuda măsurilor care au fost luate pentru prevenirea ei. Deşi în acest fel accidentul este evitat. De exemplu. o organizaţie poate reduce costurile de asigurare sau costurile aranjamentelor de finanţare. fie urmăresc obţinerea unor efecte umane. Măsurile de finanţare a riscului sunt necesare. .Un program serios de management al riscului conţine deopotrivă metode de control al riscului şi de finanţare a riscului. chiar in condiţiile în care s-au luat toate măsurile de finanţare a lor. Aceste două categorii de măsuri sunt complementare. Controlul riscului de răspundere civilă Controlul efectiv al riscului de răspundere civilă cuprinde o serie de activităţi. De asemenea. Prin controlul pierderilor. iar măsurile care se iau pentru a veni în sprijinul fiecărui cumpărător care a suferit un accident în centrul comercial se încadrează în categoria (2).

La vremea respectivă. Henry Haddon. prin folosirea aceloraşi sisteme de securitate. Totodată. .A. cel mai bun mijloc de a preveni un accident în folosirea unui echipament este acela de a prevedea un sistem de securitate. Aceasta reprezintă partea educaţională.În mod similar. Rolul managementului în controlul riscului Selectarea şi implementarea măsurilor de control al riscurilor este o activitate specifică de management. Folosirea unor dispozitive simple. ci pe experienţa companiei de a le folosi cât mai eficient. patronii au fost stimulaţi din punct de vedere financiar să găsească şi să implementeze soluţii tehnice de securitate a muncii. a militat pentru perfecţionarea sistemelor tehnice de securitate în traficul auto. este necesar ca oamenii care îl folosesc să înţeleagă scopul său şi modul corect de utilizare. Societăţile de asigurări sunt preocupate de acoperirea financiară a pierderilor rezultate în urma accidentelor. Cu alte cuvinte. Astfel s-a evidenţiat importanţa componentei educaţionale şi manageriale. societăţile de asigurări sunt interesate de atitudinea managerilor unei companii vis-a-vis de prevenirea accidentelor prin prevederea cât mai multor sisteme de protecţie a muncitorilor. precum şi prin implementarea unor reguli stricte de securitate a muncii.. Decizia de a instala. Nu se punea deci problema unor costuri deosebite pentru înlocuirea muncitorilor accidentaţi. pentru ca acest sistem de securitate să fíe eficient. folosirea dispozitivelor de acţionare cu două butoane simultane a maşinilor de presat şi tăiat au condus la reducerea substanţială a accidentelor şi deci a costurilor de asigurare. de exemplu. în funcţie de comportamentul muncitorilor. În acest sens au fost puse la punct. sistemele air-bag. De aceea. se pot obţine rezultate diferite. patronii nu au manifestat interes pentru a face locurile de muncă mai puţin riscante. Aceasta reprezintă partea tehnică. care a deţinut mulţi ani funcţia de director al Insurance Institute for Highway Safety din S. Practica a demonstrat că uneori este mai uşor să obţii rezultate bune prin schimbarea lucrurilor. Totodată s-a modificat şi sistemul de stabilire a primelor de asigurare. în accidentele auto. decât prin schimbarea comportamentului oamenilor. cotele primelor de asigurare se stabileau în funcţie de prezenţa sau absenţa mijloacelor tehnice de control. Dr. munca necalificată sau slab calificată putea fi realizată practic de oricine. acum accentul nu pe simpla prezenţă sau absenţă a sistemelor de securitate a muncii. Semnificativă în acest sens este atitudinea managementului faţă de implementarea măsurilor de reducere a expunerilor la pierdere. punându-se. printre altele. factorul decisiv îl reprezintă comportamentul neglijent sau lipsit de precauţie. dispozitivul de protecţie cu două butoane care trebuie acţionate simultan cu ambele mâini este o măsură managerială. Înainte de emiterea şi implementarea legilor de asigurare a forţei de muncă. De exemplu. De aceea. Pentru ei muncitorii care se accidentau nu reprezentau o problemă financiară.U. care s-au dovedit foarte eficiente în reducerea consecinţelor accidentelor.. Odată cu dezvoltarea asigurărilor şi cu introducerea sistemului de asigurare a forţei de muncă. Experienţa a demonstrat totodată că. ale maşinilor cu abur etc. precum panourile de protecţie în zonele de acţiune ale roţilor dinţate.

a managerilor de risc. Dacă aceştia nu sunt preocupaţi de acest lucru. pot conduce la pagube mari. Aplicarea măsurilor de control Pentru a aplica în mod eficient măsurile de control al riscului într-o organizaţie sunt necesare următoarele lucruri: 1) să se identifice acele situaţii în care se pot produce cele mai serioase pierderi şi 2) să se obţină acţiuni concrete din partea managementului. 3. în general. Identificarea situaţiilor periculoase Experienţa a condus la formularea unor sugestii şi recomandări sau reguli practice de realizare a unui control eficient al riscului. Deci aceşti oameni care au ca atribuţii rezolvarea propriu-zisă a problemelor cunosc cel mai bine ceea ce merge bine şi ceea ce nu merge. Experienţa a demonstrat că acolo unde există o acumulare mare de energie există şi un mare pericol de degajare a ei sub forma unor evenimente periculoase. Un manager de risc nu trebuie să aştepte să se producă un incendiu sau o explozie pentru a descoperi faptul că depozitarea unei mari cantităţi de benzină constituie un pericol potenţial de explozie şi/sau incendiu. în mod similar. "Această organizaţie are nevoie de un sistem de comunicaţie mai bun" . respectiv. prin natura lor. managerul de risc nu trebuie să vadă cum se surpă un mal peste nişte muncitori care escavează pentru a-şi da seama de un astfel de pericol. Dacă în apropierea unor astfel de "depozite de energie" se află un număr mare de persoane. în concluzie. Oamenii care lucrează în condiţii periculoase sau cu obiecte periculoase sunt cele mai bune surse de informaţii referitoare la posibilele pericole. Dar. depozitelor şi produselor) se transmit spre nivelurile superioare de management. Situaţii cu mare potenţial de risc. înregistrarea şi analiza datelor statistice privind accidentele şi pagubele produse într-o companie sau într-un domeniu trebuie corelate strâns cu nevoia de control al riscului. sugestiile şi recomandările inginerilor vor fi luate în consideraţie şi analizate cu mult interes. situaţiile care au prin natura lor un grad ridicat de expunere la risc trebuie să beneficieze de o atenţie deosebită din partea managerilor şi. Această afirmaţie se referă în special la modul în care informaţiile şi cunoştinţele executanţilor (deci ale celor care lucrează efectiv la exploatarea maşinilor. atunci consecinţele posibile ale unui accident pot fi catastrofale. echipamentelor. De aceea pentru o societate de asigurări este foarte importantă atitudinea managementului unei companii faţă de controlul pierderilor în cazul încheierii unor contracte de asigurare. Colectarea.Atunci când managerii sunt preocupaţi de controlul riscului. Dintre acestea menţionăm următoarele: 1. Anumite situaţii. Cunoştinţele executanţilor. 2. aceste cunoştinţe fie că nu ajung la timp la . atunci sugestiile şi recomandările venite din partea inginerilor vor întâmpina multă rezistenţă sau pur şi simplu vor fi respinse din start.este un adevăr cu un grad mare de generalitate.

De exemplu. Utilitatea informaţiilor anterioare depinde foarte mult de calitatea acestora... Pentru a obţine informaţii utile referitoare la situaţiile cu un mare potenţial de periculozitate este deci importantă colectarea informaţiilor de la aceşti operatori care vin în contact direct cu realitatea comercială sau de fabricaţie... 2. Simpla colectare a informaţiilor nu este suficientă. Dacă totuşi scara era defectă. cum ar fi: 1. În general se consideră că un sistem informaţional oferă •informaţii suplimentare la un cost mai mic. o defecţiune la o macara industrială a cauzat căderea accidentală a încărcăturii. de aceea.. procesul informativ este influenţat negativ de unele mentalităţi cum ar fi: 1... Putem deduce că a lipsit o anumită procedură de inspecţie.. Ce s-a făcut pentru prevenirea folosirii ei? Cu alte cuvinte. Uneori........... Compania nu a analizat în mod sistematic reclamaţiile şi nu a înregistrat concluziile rezultate. care ar fi putut fi foarte valoroase pentru evitarea greşelilor similare. Dacă în zona respectivă s-ar fi aflat un muncitor sau o altă instalaţie sar fi putut produce un accident cu consecinţe foarte grave.. aceşti operatori trebuie să înţeleagă că managerii sunt într-adevăr preocupaţi de reducerea riscurilor şi implementarea unor măsuri de control şi finanţare a riscurilor. Executanţii nu cred că managerii sunt interesaţi de informaţiile şi cunoştinţele lor. Obţinerea unor informaţii suplimentare implică deopotrivă un cost şi un beneficiu. De ce scara respectivă era defectă? 2..Urcarea pe o scară defectă Condiţia de insecuritate....... respectiv acele evenimente cărora le-a lipsit foarte puţin pentru a deveni accidente.... de ce a fost folosită? 3.. În caz contrar s-ar fi descoperit la timp defecţiunea şi ar fi fost remediată.....nivelurile superioare ale managementului.... Un exemplu îl constituie aşa numitele accidente evitate. Executanţii nu au viziunea sistemică a întregii companii şi. Exemple similare se pot da şi din alte domenii..Scara defectă Corecţia propusă. atunci când un muncitor a căzut de pe o scară... O altă problemă importantă o reprezintă pierderile de informaţii atunci când se fac înregistrări foarte sintetice..... un raport tradiţional reţinea următoarele: • • • Actul de insecuritate.. prevenindu-se accidentul. ca în exemplul anterior. Mulţi dintre beneficiari au formulat o serie de reclamaţii privind calitatea îndoielnică a produsului. dacă sistemul este mai evoluat sau mai . trebuiau căutate cauzele care au stat la baza evenimentului produs. în controlul riscului. fie că întâmpină anumite rezistenţe. costul este mai uşor de evidenţiat decât beneficiul. ei nu sunt interesaţi în mersul eficient al companiei. nu a existat o definire clară a responsabilităţilor în acest domeniu.. a existat o anumită neglijenţă din partea managementului în ceea ce priveşte controlul riscului şi. în mod sigur. Informaţii privind pierderile anterioare. De exemplu. Totodată.Să nu mai fie folosită scara defectă În acest raport au fost trecute cu vederea unele chestiuni fundamentale din punct de vedere al managementului de risc al companiei. O companie scoate pe piaţă un produs nou...

Educarea managementului Dacă managementul este motivat. Pentru a implementa diferitele metode de control al riscului. Relaţiile de adversitate apar atunci când cererile de despăgubire conţin o serie de date eronate sau frauduloase. Dar nu întotdeauna. este de reţinut că anumite societăţi de asigurare oferă servicii de control al riscurilor. Relaţiile de cooperare caracterizează situaţiile în care cererile de despăgubire au fost formulate în mod corect. cu atât mai mult. Aceasta presupune ca experţii în managementul riscului să fie familiarizaţi şi cu latura tehnică a procesului vizat. educarea lui devine posibilă. solicită despăgubiri din partea societăţii de asigurări.performant. costul nu este zero. Acest lucru este valabil mai ales atunci când este vorba de o societate nouă. care nu a avut nici o experienţă neplăcută. Aceasta. Oricum. printr-un contract complementar (numai de prestări servicii). pentru o implementare eficientă a măsurilor de control al riscului este necesară motivarea managementului şi corelarea acestor măsuri cu obiectivele societăţii. Este foarte important să se demonstreze că serviciile de control al riscului puse la dispoziţia organizaţiei sunt eficiente. Atunci când măsurile de control al riscului sunt percepute ca măsuri de creştere a venitului net. trebuie însă să se facă anumite comparaţii între serviciile oferite de diferiţi consultanţi din domeniu. Atitudinea faţă de reclamanţi şi potenţialii reclamanţi în contextul temei abordate. Din punct de vedere financiar. reclamanţii sunt clienţii care au suferit daune şi care. dar nu au fost dispuşi să cheltuiască bani sau prea mult efort pentru implementarea lor efectivă. Specialiştii din acest domeniu pot da exemple de clienţi care au cumpărat servicii de control al riscului. în cadrul contractului de asigurare sau separat. De aici rezultă necesitatea ca experţii ce implementează măsurile de management al riscului să aibă cunoştinţe şi din domeniul specific de activitate. obiectivele societăţilor comerciale sunt evidente. Fabricarea produselor alimentare are un specific mult diferit de fabricarea produselor electronice. Motivarea managementului. se poate apela la experţi în controlul riscului. Cu toate acestea. Experţii în controlul riscului din cadrul societăţilor cu profil alimentar nu pot fi în acelaşi timp experţi în controlul riscului în cadnil unei fabrici de echipament electronic. Rezolvarea acestor solicitări constituie un segment foarte important al activităţii unei societăţi de asigurări. Principala problemă a acestor măsuri de control este aceea că este greu de evaluat beneficiile financiare pe care le pot aduce. . ele sunt adoptate. Clienţii care cumpără servicii de control al riscului sunt de obicei motivaţi să le folosească. Aceste relaţii pot da naştere deseori la relaţii între avocaţii societăţii de asigurări şi avocaţii clienţilor. în virtutea drepturilor ce decurg din contractul de asigurare. în acest context. cu cât relaţiile dintre clienţi şi societatea de asigurări pot fi de tip cooperare sau adversitate. Deci. Pentru a obţine eficienţă maximă. Motivarea managerilor în activitatea lor favorizează conexiunea între efortul depus şi rezultatele obţinute. iar creşterea lui pentru achiziţionarea de noi informaţii poate depăşi la un moment dat beneficiul. este evident faptul că măsurile de control al riscului au ca rezultat final beneficii financiare pentru societatea respectivă.

Când consecinţele daunei sunt de natură psihologică Persoanele care au suferit vătămări corporale sau avarierea bunurilor suferă. la avocaţi şi 3) reducerea sumelor solicitate drept despăgubire. Experienţa a demonstrat că acordarea unei atenţii deosebite persoanelor care solicită despăgubiri poate conduce la: 1) reducerea numărului de cereri de despăgubiri. Dintre cele mai folosite metode menţionăm următoarele: • • • • Evitarea expunerii la daune Prevenirea daunelor Limitarea daunelor Dispersia riscului Această clasificare generală a metodelor de control al riscului.2. Printr-o măsură de control al riscului înţelegem orice acţiune specifică care are ca scop reducerea frecvenţei şi severităţii consecinţelor daunelor. De asemenea. cea mai simplă metodă de control a riscului de răspundere civilă este evitarea conştientă a acţiunii care prezintă un potenţial ridicat de risc. şi unele traume psihologice. se evită şi riscul de pierdere de răspundere civilă declanşat de periculozitatea produselor. de obicei. un proces eficient de control al riscului impune tratament identic faţă de solicitanţii de despăgubiri. sunt clienţi mai vechi sau angajaţi ai respectivei societăţi de asigurări. Totuşi.Când consecinţele daunei sunt de natură fizică Când s-a produs o daună şi există un reclamant. De exemplu. relaţiile societăţii cu proprii angajaţi sunt diferite de relaţiile cu clienţii. o astfel de măsură ar putea fi instalarea dispozitivelor de securitate pe maşinile dintr-o fabrică. Metode de control al riscului Dacă luăm în consideraţie diversitatea expunerilor la daune în contextul numeroaselor domenii de activitate. De exemplu. societatea poate avea relaţii uşor diferite cu clienţii vechi şi cu cei noi. Cu toate acestea. 2) reducerea frecvenţei apelării. această metodă oferă mai curând pseudo-soluţii deoarece . De exemplu. Capacitatea şi modalitatea de a se interveni efectiv în acest sens depind foarte mult de natura evenimentului şi de persoanele direct implicate în evenimentul respectiv. principala preocupare trebuie orientată spre reducerea consecinţelor acesteia.2. ajungem la concluzia că pot exista foarte multe măsuri specifice de control al riscului. Acestea trebuie integrate în cadrul conceptelor metodologice ale acestui domeniu şi utilizate în contextul cauzelor care conduc în practică la pierderi de răspundere civilă. Din nefericire. indiferent dacă persoanele implicate aparţin publicului larg. O metodă de control al riscului constituie o categorie de măsuri înrudite de control al riscului. 4. atitudinile de cooperare dublate de o atenţie deosebită din partea societăţii de asigurări nu se pot aplica şi în cazul cererilor frauduloase de despăgubire. prezintă o serie de aspecte specifice pierderilor de răspundere civilă. Aparent. Dacă acest fapt este tratat cu atenţia cuvenită. se pot reduce unele costuri. despre care am mai vorbit. dacă se "evită" construirea unei noi linii tehnologice de producere a unor substanţe explozive.

. reduce frecvenţa accidentelor şi severitatea consecinţelor lor. severitatea consecinţelor unui posibil accident scade de 10 ori. 4. Aceasta în ipoteza că în primul caz. Cererile de despăgubire pentru acest tip de risc sunt mult mai numeroase decât pentru alte Eforturile de a controla riscurile în acest domeniu au condus la rezultate foarte bune.3. dar concluzia rămâne aceeaşi: prin dispersia riscului în unităţi mai mici se reduce în mod corespunzător răspunderea civilă pentru fiecare unitate şi. Controlul riscului de răspundere civilă în compensarea forţei de muncă Din diferite motive. Limitarea daunelor se referă la acea categorie de măsuri prin care se pot reduce consecinţele materiale şi financiare ale unei pierderi. pe un şantier de construcţii muncitorii au obligaţia de a purta casca de protecţie. prin instalarea unui sistem de ventilaţie într-o hală industrială se poate reduce frecvenţa de îmbolnăvire a muncitorilor de cancer pulmonar. prin urmare. Reamintim faptul că majoritatea măsurilor de control al riscului aparţin metodelor de prevenire şi. • • • pozitiv. această probabilitate se reduce cât mai mult posibil. prevenirea şi limitarea daunelor se obţin prin aplicarea aceloraşi măsuri. o astfel de cască reprezintă un scut de protecţie pentru capul muncitorului. microbuzul implicat în accident ar fi afectat 10 persoane. iar în caz de accidentare reducând consecinţele. Dispersia riscului se referă la împărţirea acestuia în mai multe unităţi. respectând limita de viteză în conducerea automobilului se poate. Dacă în cazul metodei de evitare a expunerii la riscuri se reducea probabilitatea de pierdere la zero.o soluţie eficientă nu constă în evitarea oricărei activităţi periculoase. Iar în cel de-al doilea caz. • Societăţile de asigurări au exploatat de la început rezultatele pozitive ale patronilor companiilor mici. în loc de a utiliza un autobuz pentru a transporta 100 de persoane.2. o organizaţie poate folosi 10 microbuze. în Promovarea prin publicitate a sistemului de compensare a forţei de muncă a avut un rol categorii de riscuri. De exemplu. Menţionăm câteva dintre argumentele care au condus la creşterea interesului pentru controlul riscului de răspundere civilă în compensarea forţei de muncă. fară a atinge însă valoarea zero. fără însă a se elimina complet riscul. Deci răspunderea legală determinată de un accident auto scade de 10 ori. Astfel. respectiv. Similar. deopotrivă. un accident grav ar fi afectat toate cele 100 de persoane transportate. prevenind accidentarea lui. special în cazul accidentelor de muncă şi al îmbolnăvirilor profesionale. în cazul metodei de prevenire a expunerii. ci în transformarea unei activităţi periculoase într-una mai puţin periculoasă. De exemplu. care au apelat la asigurare pentru a se conforma legii compensării forţei de muncă. se reduce severitatea consecinţelor daunelor. Această tendinţă s-a generalizat ulterior şi în cadrul companiilor mai mari. In cazul căderii unor obiecte. Uneori. această problemă s-a bucurat de cea mai mare atenţie în literatura de specialitate. fiecare cu cel mult 10 persoane. delimitare a daunelor. De exemplu. Realitatea ar putea fi mult diferită. iar salariaţii sunt conştienţi de acest lucru.

De aceea. 3. el a evidenţiat şi costuri ca: Timpul pierdut de către alţi angajaţi care îşi încetează activitatea productivă pentru a ajuta persoanele care au suferit accidente de muncă. Toate sursele sunt de acord cu concluzia că indemnizaţiile pentru compensarea muncitorilor constituie numai o parte din cheltuielile asociate accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Acest program. 5. De asemenea. acţiunile concrete prin care se vor aplica aceste obiective. În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte semnificative pentru controlul riscului de răspundere civilă în compensarea muncitorilor şi salariaţilor: 1. • Statul impune anumite măsuri în domeniul compensării muncitorilor şi. Analiza daunelor şi a cauzelor acestora. Acestea se mai numesc şi costuri ascunse sau incidentale. 2. dar neaccidentaţi. Importanţa unui program în domeniul controlului riscului. în general. Timpul pierdut de şefii de echipă sau de secţie pentru a veni în sprijinul celor accidentaţi. Principalele categorii de măsuri de control al riscului. aplicarea sistemului de compensare poate conduce la îmbunătăţirea climatului de muncă şi a relaţiilor dintre angajaţi. Având în vedere faptul că aceste costuri incidentale sau ascunse nu sunt asigurabile. devine o componentă importantă a controlului riscului. Heinrich. a studiat costurile asociate unei largi categorii de accidente. Costurile aplicării sistemului de compensare. Diverse pagube materiale produse în timpul accidentului. Alţi specialişti în domeniu au considerat că raportul de patru la unu este totuşi prea mare. Programul destinat controlului riscului Acest program conţine obiectivele pe care şi le-a propus organizaţia in domeniul controlului pierderilor. conchidem că măsurile de control al riscului sunt foarte importante. . 4. aprobat de conducerea organizaţiei. El este însă real pentru anumite clase sau tipuri de accidente profesionale. Conformitatea cu legislaţia muncii. unul dintre pionierii securităţii muncii. al angajaţilor unei companii. Rolul specialiştilor în controlul riscului. avantajele controlului accidentelor de muncă şi bolilor profesionale sunt mai mari decât ar putea sugera rezultatele obţinute. În cazurile studiate. persoanele care se vor angaja în cadrul acestor acţiuni şi sarcinile acestora. Herbert W.• Patronii ar trebui să fie preocupaţi de compensarea forţei de muncă şi din motive umanitare. Pe lângă costul beneficiilor acordate muncitorilor. Heinrich a stabilit că valoarea costurilor aferente celorlalţi muncitori implicaţi în accidente. respectiv acordarea unor beneficii celor care au suferit anumite pierderi în timpul lucrului sunt mai mici decât valoarea pierderilor efective. precum şi corelarea acestor obiective cu standardele în vigoare din acest domeniu. a fost de aproximativ patru ori mai mare decât cea a indemnizaţiilor compensatorii.

2. precum şi severitatea cauzelor. în mare măsură. 3. cât şi managerii secţiilor de producţie au un rol deosebit în urmărirea şi analizarea riscurilor de răspundere civilă şi modului de aplicare a sistemului de compensare a muncitorilor. Cu cât baza de date de care dispune organizaţia este mai bogată şi mai bine structurată. Rolul specialiştilor în controlul riscului Atât specialiştii în controlul riscului. 2. cu cât aceşti specialişti au o recunoaştere mai largă. Totodată. În primul caz. cu atât implementarea măsurilor de control va fi mai uşoară. în contextul sistemului de compensare a salariaţilor. Pe de altă parte. se pot face o serie de evaluări ale prejudiciilor de răspundere civilă care s-ar putea produce întrun viitor apropiat. aceste argumente trebuie să fie rezonabile. Specialiştii în controlul riscului recunosc că nu au suficiente cunoştinţe în diferitele domenii ale producţiei şi. dar nu şi autoritate managerială. Ei nu pot da dispoziţii muncitorilor sau şefilor acestora. cu atât predictibilitatea viitoarelor prejudicii devine mai bună. Precizarea obiectivelor. momentul în care s-a produs. Analiza daunelor şi a cauzelor acestora Analiza daunelor şi a cauzelor constituie un prim pas crucial în controlul riscului de răspundere civilă. oferă sfaturi şi servicii în concordanţă cu contextul general şi cu standardele în domeniu.succesiunea . Aprobarea dată de managementul superior va face mai uşoară sarcina celor care trebuie să implementeze efectiv măsurile prevăzute în program. care cunosc foarte bine atât specificul activităţii. Analistul determină frecvenţa cu care s-au produs aceste prejudicii. Analiza cauzelor care au condus la aceste pierderi şi care ar mai putea contribui la viitoare pierderi. pentru a determina cauza asociată unui anumit tip de accidente. Cunoscând această frecvenţă. beneficiază de acordul şi sprijinul conducerii organizaţiei.Prin analizarea şi aprobarea acestui program. Analistul solicită informaţii cât mai detaliate privind accidentele de muncă. a acţiunilor şi a performanţelor anticipate focalizează atenţia organizaţiei şi. Succesul specialiştilor în implementarea măsurilor de control al riscului depinde. analistul studiază baza de date a organizaţiei privind prejudiciile ce au condus la răspundere civilă care s-au produs efectiv şi care au fost cauzele producerii lor. conducerea companiei devine tot mai conştientă de importanţa controlului riscului. Obiectivele acestei analize sunt următoarele: 1. Analiza pierderilor efective pe care le-a suferit organizaţia. este necesar ca ei să coopereze cu managerii secţiilor de producţie. 4. cât şi muncitorii implicaţi în această activitate. respectiv. de modul în care: 1. de aceea. specialiştii se sprijină deci pe motivaţia muncitorilor şi pe concursul managerilor secţiilor de producţie. De exemplu. analistul va solicita: identitatea persoanei implicate direct în accident. In activitatea lor. specialiştii au autoritate profesională. a angajaţilor ei către anumite ţinte bine precizate. îşi prezintă cerinţele şi îşi susţin argumentele. operaţia desfăşurată. managerii secţiilor de producţie pot da dispoziţii muncitorilor în vederea respectării normelor de securitate a muncii. este percepută şi recunoscută experienţa lor în domeniu.

Severitatea consecinţelor se clasifică în: daună zero. cu ajutorul unei maşini de găurit electrică. secţia sau departamentul în care s-a produs accidentul. minoră. Dintre aceste metode menţionăm două: • • Metoda analizei modului de defectare şi a efectelor Metoda analizei arborelui de defecţiuni Analiza modului de defectare şi a efectelor Această analiză poate fi ilustrată astfel.). analistul trebuie să folosească unele metode folosite deja în determinarea cauzelor accidentelor. dispozitivele sau echipamentele defecte existente la locul de muncă. dacă operatorul nu fixează şi nu asigură bine piesa de găurit. Burghiul se poate rupe. operatorul nu fixează şi nu asigură bine piesa care trebuie găurită.evenimentelor. maneta de poziţionare a burghiului. dar nu este exclusă posibilitatea ca în viitor ele să contribuie la declanşarea unor accidente de muncă. aceasta va fi rotită şi practic aruncată de către burghiu. Pentru fiecare mod de defectare se estimează o probabilitate (de exemplu 1/1000 pentru ruperea burghiului. Pentru a identifica aceste posibile cauze. Folosirea PCurilor şi a programelor specializate poate fi extrem de utilă. De exemplu. sau este implicat şi managementul. majoră şi catastrofală. dacă muncitorul accidentat a mai suferit accidente similare. putând accidenta muncitorul sau distruge bunurile din apropiere. Formularele de raportare a accidentelor trebuie să fie în aşa fel gândite încât să se obţină cât mai multe informaţii privind accidentul analizat. foloseşte o viteză de găurire prea mare etc. Dar aceştia nu înţeleg întotdeauna importanţa înregistrării cât mai multor informaţii. descrierea detaliată a modului în care s-a produs accidentul. modul în care au contribuit factorii de mediu la producerea accidentului (temperatura. Aceste formulare sunt completate de obicei de către managerii secţiilor de producţie sau de către cei care au fost cât mai aproape de locul producerii accidentului. dacă la producerea accidentului au contribuit sculele. motorul electric de antrenare. Informaţiile obţinute pot fi foarte utile în prevenirea unor posibile accidente. Efectele fiecărei defecţiuni se răsfrâng asupra operatorului. să ajute la repartizarea fondurilor pentru implementarea măsurilor de control al riscului pe departamente. comutatorul se poate înţepeni într-o poziţie. Există însă şi riscuri care nu au generat încă nici un accident. Pentru o analiză mai detaliată a accidentelor se folosesc metode mai sofisticate. Sunt identificate cinci componente care se pot defecta sau pot funcţiona anormal: burghiul. considerând această operaţie simplă birocraţie. zgomotul excesiv etc. Analiza informaţiilor conţinute în aceste formulare se poate face în diferite moduri.). dacă accidentul care s-a produs s-a datorat exclusiv muncitorului. Este foarte important ca analiza să evidenţieze foarte clar cauzele care au contribuit la producerea accidentelor şi mecanismul lor de desfăşurare. comutatorul şi operatorul. proasta iluminare. Să considerăm un muncitor care realizează orificii într-o piesă. unele dintre ele incluzând abordări matematice complicate. echipamentului sau asupra ambilor. . Pentru fiecare componentă se identifică unul sau mai multe moduri în care se poate defecta. 1/20 pentru folosirea unei viteze prea mari etc. de asemenea. locul de muncă. Analiza trebuie.

De exemplu. fie nu s-au folosit clame de strângere. pas cu pas structura arborescentă amintită anterior. Asigurarea securităţii locului de muncă Este foarte important ca fiecare muncitor sau salariat să beneficieze de un loc de muncă care să satisfacă exigenţele normelor de securitate a muncii. aruncarea piesei de găurit de pe masa de fixare poate avea drept cauze imediate: lipsa unei bune asigurări pe masa de fixare şi viteza excesivă a burghiului. obţinându-se astfel. la rândul lor. Aceste cauze. fie clamele de strângere au fost defecte. înseamnă că fie operatorul nu a poziţionato suficient de bine. fie unei greşeli de operare. • • • • • • • • • • • • Condiţii specifice locului de muncă Factori de mediu Suprafeţe de lucru şi spaţii de deplasare Ieşiri de siguranţ Zgomot şi controlul zgomotului Posibilităţi de prevenire şi stingere a focului Explozii Radiaţi Materiale periculoase Proiectarea echipamentului Riscuri mecanice Riscuri electrice . dacă viteza burghiului a fost prea mare. greşeala de operare ar fi putut fi rezultatul unui act de neglijenţă sau al lipsei de pregătire. Asigurarea securităţii locului de muncă 2. instruirea şi supravegherea angajaţilor 3. De exemplu.Analiza arborelui de defecţiuni In cadrul acestei analize se porneşte de la un accident ipotetic şi se construieşte structura cauzelor care l-ar putea genera. Pe de altă parte. cauzele fiind ierarhizate pe diferite niveluri. se pot detalia în subcauze. Prin aceasta se contribuie direct la prevenirea şi reducerea accidentelor şi la asigurarea unui loc de muncă sănătos. ele putându-se suprapune parţial. Selecţia şi instruirea managementului secţiilor de producţie 4. Mergând cu detalierea mai departe. Selecţia. aceasta se datorează fie unei reglări deficitare. Această structură este de tip arborescent. Principalele categorii de măsuri de control al riscurilor Măsurile care se iau pentru controlul riscurilor de răspundere civilă în cadrul sistemului de compensare a forţei de muncă se clasifică în cinci mari categorii: 1. inclusiv recuperarea 5. Managementul despăgubirilor. Măsuri ergonomice Aceste categorii de măsuri nu sunt strict independente. dacă piesa a fost aruncată din dispozitivul de fixare.

de vibraţii etc. Aceste condiţii se referă la temperatură. . O altă cauză a căderilor o reprezintă alunecarea. deoarece există multe suprafeţe nefinisate şi obiecte. Cel de-al doilea pas constă în izolarea riscului. Echipamentul de protecţie depinde de specificul activităţii. Acest echipament reduce expunerea muncitorului la un pericol potenţial. Unele suprafeţe sunt impregnate cu materiale abrazive. muncitorii se îmbolnăvesc frecvent de plămâni sau au probleme respiratorii. cu excepţia accidentelor auto. ochelari pentru sudură. În anumite locuri de muncă. în cazul sectorului industrial. astfel de gropi trebuie împrejmuite şi semnalizate cu indicatoare de interzicere a accesului. este foarte important gradul de atenţie cu care se păşeşte pe o anumită suprafaţă. Condiţiile mediului de lucru sunt foafte importante în anumite sectoare industriale. De asemenea. care poate fi şi simpla distanţă dintre locul periculos şi. În construcţii problema este chiar mai complicată. Unele materiale cu care sunt acoperite suprafeţele sunt mai alunecoase decât altele. pentru a creşte aderenţa încălţămintei şi deci pentru a reduce riscul de alunecare. Altfel. sertarelor deschise sau amplasamentului defectuos al mobilei. într-o fabrică de ciment care nu este echipată cu sisteme performante de reţinere a prafului fin de ciment. O altă problemă este cea generată de riscul căderii în gropi neastupate sau în găuri neacoperite în podea. Chiar dacă nu sunt acoperite.• • Sisteme de control pentru scule şi maşini Metode de protecţie a maşinilor Deoarece căderile cauzează mai multe vătămări corporale decât multe alte riscuri. primul pas constă în încercarea de a elimina pericolul. Una dintre cauzele căderilor este împiedicarea. îndepărtarea de locul periculos nu este însă o soluţie eficientă şi. folosirea echipamentului personal de protecţie constituie o altă soluţie. cizme şi mănuşi de cauciuc pentru cei ce lucrează în staţii electrice sau secţii chimice etc. De asemenea. Acest echipament de protecţie poate include căşti de protecţie. vom face câteva referiri la acestea. calitatea aerului. riscul poate fi izolat fizic printr-o barieră. scărilor fixe şi mobile. căderile pot apărea datorită obiectelor puse pe jos. de a. Pentru a se reduce riscul de alunecare. suprafeţele trebuie menţinute curate şi uscate. Aceasta se poate produce atunci când suprafaţa pe care se calcă este foarte rugoasă sau când pe aceasta se află diferite obiecte. Muncitorii dau un randament mai bun atunci când condiţiile de lucru sunt normale. mănuşi de azbest pentru manipularea obiectelor cu temperaturi înalte. încălţămintea folosită trebuie să aibă o aderenţă cât mai bună. în procesul de control al riscului. se pot produce accidente sau îmbolnăviri. Starea suprafeţelor de deplasare este foarte importantă. precum şi să se introducă sisteme de ventilare sau condiţionare a aerului. aparate respiratorii pentru medii toxice. în special atunci când sunt umede sau chiar ude. In astfel de situaţii trebuie să se instaleze filtre eficiente pentru reţinerea prafului. nivel de zgomot. iluminare. Experienţa a demonstrat că. precum şi platformelor mobile. antifoane pentru medii zgomotoase. trebuie acordată o atenţie deosebită rampelor. de aceea. muncitor. umiditate. De exemplu. În cazul birourilor.1 reduce la un nivel acceptabil. De asemenea. corzi sau cabluri aruncate pe jos. trebuie asociată cu o altă barieră. iar dacă nu este posibil.

Cu cât frecvenţa acestor radiaţii este mai mare. Dacă radiaţiile termice sunt periculoase. De aceea. dar nu au aplicato. de îmbolnăvire profesională o constituie radiaţiile. se spune că atât muncitorii cât şi managementul pot genera accidente făcând lucruri pe care nu ar trebui să le facă sau omiţând lucruri pe care ar trebui să le facă. caracterizate printr-un potenţial termic ridicat. Selecţia. De fapt. . electromagnetice şi nucleare. pentru ochi şi piele. în special. pentru a fi conştienţi de această responsabilitate. Să se testeze validitatea procedurii şi să se evalueze muncitorii. mai ales. cu atât pericolul este mai mare. In general. Să se analizeze presiunea sarcinilor de serviciu împreună cu managementul secţiilor de producţie. ci şi foarte preocupaţi de respectarea strictă a normelor de securitate a muncii.O altă sursă de accidente şi. desfăşurarea activităţii în sectoarele industriale cu pericol de radiaţii impune măsuri speciale de protecţie. Angajaţii au cunoscut procedura. Ne referim. instruirea şi supravegherea angajaţilor La angajarea personalului este important să se ţină seamă nu numai de capacitatea de a îndeplini o anumită sarcină. Măsuri posibile Să se elaboreze astfel de norme şi proceduri şi să se informeze muncitorii. Angajaţii au cunoscut procedura. Acţiunile prin care se încalcă normele de securitatea muncii se pot clasifica în patru categorii: Folosirea neautorizată a echipamentelor Exploatarea echipamentelor în alte condiţii de lucru decât cele normale Înlăturarea sau scoaterea din funcţiune a dispozitivelor de protecţie Folosirea unor echipamente defecte Prezentăm mai jos câteva exemple de situaţii de insecuritate a muncii şi unele măsuri care ar putea contribui la eliminarea lor: Exemple Nu se cunosc normele de securitate a muncii specifice domeniul respectiv. atunci ei trebuie pregătiţi în acest domeniu. la laboratoarele de fizică nucleară şi la fabricile de tratare a deşeurilor nucleare. în special. radiaţiile nucleare sunt periculoase pentru întregul organism. dar nu au aplicato datorită presiunii exercitate de atribuţiile de serviciu sau de superior. Selecţia şi instruirea managerilor secţiilor de producţie Dacă managerii secţiilor de producţie sunt răspunzători pentru securitatea muncii. O instruire adecvată trebuie să-i determine pe salariaţi să fíe nu numai eficienţi în activitatea lor. ci şi de capacitatea lor de a o realiza în condiţii de maximă securitate pentru ei şi pentru cei din apropierea lor. radiaţiile termice sunt tot o formă de radiaţii electromagnetice. Instruirea urmăreşte să-i facă să înţeleagă importanţa factorilor tehnici şi umani în îndeplinirea normelor cerute de securitatea muncii. Radiaţiile pot fi termice.

obiectivul principal al organizaţiei este de a minimiza consecinţele. Ergonomia a căpătat o importanţă deosebită. dacă este necesar. cu atât se reduce mai mult numărul accidentelor de muncă şi al îmbolnăvirilor profesionale. este bine ca organizaţia să deţină un plan de măsuri specifice de minimizare a consecinţelor accidentului. Factorii care pot provoca traume multiple pot fi: • • • • • • • Mişcări repetitive realizate timp îndelungat Forţarea excesivă a braţelor Lucrul în poziţii torsionate sau tensionate ale corpului Stresul mecanic (ex. sprijinirea antebraţului pe muchii metalice ascuţite) Nivel ridicat de vibraţii Expuneri la temperaturi foarte ridicate Folosirea sculelor de mână . specifici locului de muncă. pentru analize şi tratament. respectiv. Cu alte cuvinte. precum şi unele modificări în cerinţele locului de muncă. la determinarea cauzelor accidentului şi. s-ar putea să-şi diminueze adversitatea pe care o are în mod natural faţă de compania la care lucrează şi faţă de societatea de asigurări şi să nu mai angajeze un avocat pentru rezolvarea problemelor legate de despăgubiri. care pot provoca muncitorilor traume multiple. În consecinţă. printr-o serie de măsuri concrete şi specifice. iar boala profesională se poate agrava în timp. Se pune deci problema ca. Cu cât se reuşeşte o armonizare mai bună. Organizaţia ar trebui să elaboreze un program special de reintegrare a celui care a fost accidentat. Dacă muncitorul accidentat este mulţumit de toate aceste servicii. după accident. condiţiile de mediu (iluminatul şi zgomotul) să fie compatibile cu limitele fizice şi psihice ale muncitorului. ergonomia se ocupă cu armonizarea relaţiei dintre om şi sistemul în care lucrează. mai puţine ore de muncă pe zi. este bine să fie sfătuit şi încurajat să se reîntoarcă la acelaşi patron şi să scurteze perioada concediului medical dacă este posibil. muncitorul va fi sprijinit. este acela de a proiecta sisteme în care locul de muncă. Atunci când este necesar. Acest program ar putea cuprinde sarcini de serviciu mai uşoare. inclusiv recuperarea După producerea unui accident de muncă sau după contactarea unei boli profesionale de către un muncitor. După ce muncitorul a primit îngrijirea medicală necesară şi este apt de muncă. Motivul îl constituie faptul că. Orice avocat angajat va încerca să crească mărimea pagubelor şi deci valoarea despăgubirii solicitate. despăgubirea solicitată de muncitor depinde foarte mult de evoluţia ulterioară a lucrurilor. încearcând să înlăture acei factori. la menţinerea legăturii cu superiorii şi cu colegii celui accidentat. maşinile şi echipamentele. Aceste măsuri se referă la asigurarea serviciilor medicale de urgenţă.Managementul despăgubirilor. la transportarea muncitorului accidentat la spital. metodele de muncă. care se mai numeşte în literatura de specialitate ingineria condiţiilor de muncă. persoana vătămată poate necesita spitalizare. Măsuri ergonomice Obiectul ergonomiei. să se intervină pentru a minimiza severitatea consecinţelor şi. pentru a reduce valoarea despăgubirilor. Prin urmare.

inclusiv de la cei care l-au cumpărat deja. . Controlul riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse Deşi asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse este folosită pe scară largă pentru a acoperi vătămările corporale sau daunele aduse bunurilor cauzate de un produs. ci în prevenirea prejudiciilor cauzate de produsele pe care organizaţia vrea să le producă şi să le comercializeze. Un alt exemplu îl poate constitui o companie producătoare de căşti de protecţie pentru motociclişti. scopul controlului riscului de răspundere civilă faţă de produse nu constă în evitarea expunerii la risc.• Sarcini de serviciu care solicită strânsul manual al unor dispozitive sau scule Un program ergonomie eficient implică adoptarea unor măsuri tehnice şi educaţionale cum ar fi: 1. Acest tip de asigurare nu acoperă în general dauna asupra produsului însuşi sau costul retragerii lui de pe piaţă. Controlul riscurilor ergonomice 3.2. Managementul problemelor medicale cauzate de riscurile ergonomice 4. Analiza locului de muncă pentru a identifica cauzele problemelor de natură ergonomică 2. multe companii înfiinţează comitete care cuprind manageri. organizaţiile manifestă o grijă deosebită pentru proiectarea noilor produse. De aceea. compania decide să oprească linia de producţie a acestor căşti de protecţie. o anumită parte din această răspundere civilă faţă de produs se răsfrânge şi asupra companiei care comercializează produsul respectiv. Deoarece aceste măsuri nu sunt întotdeauna eficiente. ca urmare a proceselor decurgând din răspunderea legală. precum şi din lipsa unei asigurări adecvate. inginerilor şi managerilor în sensul cerinţelor ergonomice 4. În scopul elaborării unui program adecvat de control al riscului de răspundere civilă faţă de produse. Mai mult decât atât. dar va proteja compania împotriva unor viitoare procese de răspundere civilă. documentând pas cu pas măsurile implementate pentru reducerea daunelor. De aceea. Asigurarea nu acoperă nici prejudiciile aduse reputaţiei companiei respective. o societate farmaceutică poate decide întreruperea fabricaţiei unui nou medicament pentru a înlătura repercursiunile potenţiale ale reclamaţiilor clienţilor. ea nu acoperă toate aspectele care pot apărea. În anumite situaţii. Datorită numeroaselor procese pierdute. Această decizie nu va avea nici un efect asupra căştilor produse şi deja vândute. De exemplu. organizaţiile trebuie să apeleze la măsuri de protecţie legale. prejudicii care includ şi pierderea unui segment din piaţa produsului respectiv. controlul expunerii la aceast risc este foarte important. decât dacă este acceptat şi susţinut de management şi de întregul personal al companiei. Instruirea şi educarea muncitorilor. În majoritatea cazurilor. astfel încât acestea să fíe lipsite de defecte şi să corespundă normelor de fiabilitate şi securitate.4. Rolul managementului şi personalului în asigurarea calităţii produselor Nici un program de control al riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse nu poate aduce rezultatele scontate. Personalul companiei trebuie să înţeleagă foarte bine rolul pe care îl deţine în asigurarea calităţii necesare produselor. personal din cercetare. producţie. evitarea poate constitui o metodă viabilă de control al riscului.

producătorii lor au fost făcuţi . în funcţie de succesul sau insuccesul obţinut. Instalare şi exploatare 7. ea este considerată de o importanţă deosebită în procesul de realizare a produsului. Este suficient să analizăm maşinile şi echipamentele care au fost cumpărate acum 30-40 de ani. Programe de retragere a produsului de pe piaţă Proiectarea produsului Deoarece aceasta este etapa în care produsul se proiectează şi se testează. este necesar să se prevadă o serie de beneficii pentru toţi cei implicaţi în realizarea noului produs. astfel încât angajaţii să înţeleagă care sunt rezultatele eforturilor lor de reducere a pierderilor. este foarte dificil să proiectezi un produs care să fie rezonabil ca preţ. deci.vânzări. Fiecare membru al unui astfel de comitet este direct interesat şi. Complementar acestor eforturi. Deşi ele au fost proiectate şi realizate cu respectarea standardelor de calitate de atunci. până la lansarea acestuia pe piaţă. Pe baza acestui program. relaţii industriale. Evidenţa deficienţelor în exploatare 8. consultanţă juridică şi management al riscului. în care se stabilesc responsabilităţi clare pentru fiecare membru al comitetului. Fabricare şi asamblare 3. Ambalare 5. fiecare departament sau divizie poate fi recompensat sau penalizat. implicat în asigurarea calităţii produsului. care se adresează fiecărei faze a procesului de producţie. Măsurile de control al riscurilor trebuie să formeze o parte integrantă a procesului de producţie. Deoarece motivaţia constituie un element fundamental al oricărui program de succes. Este aproape imposibil ca fabricanţii să anticipeze toate utilizările şi abuzurile la care pot fi supuse produsele lor de către consumatori. Proiectare 2. Dacă un produs este proiectat greşit sau testat insuficient. un fabricant ar trebui să ştie că un produs sigur nu este acela pe care îl consideră el ca fiind sigur. Elaborarea manualelor de instrucţiuni 6. In proiectarea şi pregătirea unui nou produs. Ele trebuie să se regăsească în fiecare din următoarele etape: 1. S-a sugerat chiar că producătorii ar trebui să se gândească la astfel de produse care şi în mâinile copiilor să fie sigure. ci acela pe care consumatorul obişnuit îl consideră sigur. De asemenea. să corespundă tuturor standardelor de calitate şi de securitate şi să reziste pe piaţă mai mulţi ani. din etapele de cercetare şi proiectare. mai ales în cazul produselor care au o durată de viaţă de mai mulţi ani. Comitetul are responsabilitatea de a elabora o politică pentru întreaga societate. trebuie să existe un program de control al costurilor interne. chiar dacă produsul este fabricat şi ambalat în concordanţă cu toate specificaţiile. riscul de răspundere civilă va fi mult mai greu de controlat. Promovare 4. Implementarea măsurilor de control al riscului Controlul efectiv al riscului este o acţiune complexă şi costisitoare.

Controlul calităţii pieselor achiziţionate de la alte companii 2. Ei au urmărit cu consecvenţă standardele legale sau cele impuse în domeniu. Modernizarea unor produse şi efectele acestor modernizări Este foarte important să se verifice şi să se testeze deopotrivă: 1) materialele furnizate de alte companii. care urmează să fie înglobate în componente şi 2) componentele achiziţionate de la alţi producători. Compania care foloseşte materiale şi componente de la alţi producători trebuie să fie foarte atentă. Cu toate acestea. Atunci când au proiectat produse noi în domenii noi. pentru care nu au existat standarde. pentru care standardele de securitate s-au schimbat între timp. Majoritatea producătorilor care nu vor sau nu pot să realizeze produsele integral. înaintea livrării 7. . pentru a nu transfera defectele interne ale acestora produselor finite. sau poate fi doar asamblat folosind componente produse de alţii. Verificări locale. producătorii se confruntă cu problema răspunderii civile pentru produsele cu o durată de funcţionare de peste 10 ani. Următoarele elemente sunt foarte importante în procesul de producţie: 1. Toate aceste eforturi au fost făcute tocmai din dorinţa de a preveni riscurile de răspundere civilă faţă de produsele lor. Din punct de vedere legal. Cel mai frecvent caz este acela în care un producător foloseşte numai o parte din componentele proprii. în procesul de fabricaţie 4. care urmează să fie asamblate în produsele finale. celelalte fiind cumpărate de la alţi producă. Marcarea corespunzătoare a produselor 8. Fabricarea şi asamblarea produsului Pasul următor în procesul de realizare a unui produs îl constituie fabricarea şi asamblarea lui. deoarece producătorii sunt cei care au depus întotdeauna eforturi pentru a satisface cât mai bine exigenţele pieţei. Chiar dacă nu a făcut acest lucru. se confruntă cu prejudicii cauzate de materiale şi componente. înregistrarea deficienţelor descoperite 5. Controlul şi respingerea pieselor necorespunzătoare 6. Produsul poate fi fabricat în întregime în aceeaşi fabrică. atunci ea poartă răspunderea legală pentru calitatea produsului finit realizat şi lansat pe piaţă.răspunzători peste ani de faptul că produsele lor nu sunt prevăzute cu dispozitivele de securitate a muncii cerute de noile norme în vigoare. Această situaţie este cumva paradoxală. compania care comercializează un produs este răspunzătoare pentru calitatea lui. compania care asamblează produsul trebuie să analizeze şi să testeze cu foarte multă atenţie componentele achiziţionate de la alte companii. chiar dacă în componenţa produsului respectiv au intrat componente făcute de alţii. devenind mult mai stringente. De aceea. Testarea completă. au aplicat cunoştinţele ştiinţifice şi tehnologice de vârf şi au elaborat noi standarde.tori. Depozitarea corespunzătoare a materialelor şi componentelor 3.

Promovarea produsului. Multe produse. precum şi pentru maşinile grele. atunci fabricantul ambalajului poate fi acţionat în justiţie pentru răspundere civilă faţă de prejudiciile produse de produsele sale. cum sunt cele toxice. cum ar fi termenii de "sigur' sau "asigurat contra greşelilor de utilizare ". De asemenea. Elaborarea manualelor de instrucţiuni Producătorii publică deseori manuale cu instrucţiuni pentru instalare. mai ales atunci când materialele publicitare nu conţin suficiente instrucţiuni sau avertizări. Problema devine extrem de importantă pentru unele produse. Ambalajul şi containerul unui produs sunt considerate un produs în sine. în special acele bunuri care sunt destinate să dureze mai mulţi ani. pentru a putea fi înţeleşi de orice utilizator. Compania care 1-a produs este expusă riscului de răspundere civilă. Un produs poate fi expus la pierderi. dintre care menţionăm: 1. Compartimentul de publicitate al companiei trebuie să evidenţieze foarte clar toate calităţile şi limitele produsului în materialele pe care le elaborează şi le transmit agenţiilor de publicitate sau mass-mediei. Termenii folosiţi trebuie să nu fie foarte specializaţi. Astfel. Dacă ambalajul sau containerul este defect sau nu corespunde cerinţelor specificate de fabricantul produsului. dacă nu s-a acordat o atenţie deosebită promovării acestuia prin materiale publicitare. Scopul acestor manuale este acela de a asista cumpărătorul produsului respectiv în înţelegerea funcţionării lui eficiente şi sigure. exploatare. în elaborarea acestor manuale trebuie avute în vedere o serie de elemente. ele nu pot fi utilizate fără a se lua o serie de măsuri de precauţie. . producătorii trebuie să fie foarte atenţi ca în materialele publicitare să nu se facă afirmaţii exagerate sau neadevărate. proiectarea şi realizarea unui ambalaj este la fel de importantă ca şi proiectarea şi realizarea produsului în sine. Procesele intentate pentru acest lucru sunt foarte costisitoare şi de aceea producătorii sunt foarte atenţi să elimine utilizarea termenilor absoluţi din descrierea produselor lor. Deşi este foarte difícil să influenţezi consumatorii într-o piaţă concurenţială. De aceea. Materialele trebuie să prezinte exact ceea ce produsul poate sau nu să facă. s-ar putea să nu fie la fel de clare pentru utilizatorul produsului. întreţinere sau reparaţii. 2. explozive. nu pot fi proiectate şi realizate pentru a rezista la toate abuzurile imaginabile şi neimaginabile. pentru ca elementele reclamei să reflecte cât mai bine calităţile produsului. departamentul de marketing şi publicitate trebuie să colaboreze cu departamentul de producţie sau cu comitetul pentru securitatea produsului. Ambalarea produsului Ambalarea este esenţială în distribuţia unui spectru larg de produse şi cuprinde atât ambalarea propriu-zisă a produselor. cât şi containerizarea lor în vederea transportului. Trebuie să se facă referiri la normele şi standardele legale existente în vigoare. Lucrurile care pot fi foarte clare pentru autorii manualelor.

cel puţin din trei motive: 1. Intrucţiunile trebuie să evidenţieze principalele etape procedurale ale instalării. Evidenţa deficienţelor în exploatare Realizarea unei evidenţe a tuturor problemelor legate de punerea în funcţiune. pentru a ilustra funcţionarea echipamentului şi modul de protecţie al operatorului. Când este chemată în instanţă. producătorii nu pot cunoaşte acuzaţiile aduse decât după ce s-a intentat procesul. prin lucrările sau materialele necorespunzătoare calitativ furnizate. Sunt necesare atenţionări speciale. atunci când s-a constatat că ele prezintă defecţiuni sistematice sau sunt periculoase. Toate aceste date trebuie păstrate cel puţin pe durata de viaţă proiectată a produsului. în cazul proceselor de răspundere civilă pentru prejudiciile produse de produse.ul şi cei ce realizează produsul constituie elemente importante ale procesului de control al pierderii prin răspundere civilă. dotarea tehnică corespunzătoare a acestuia şi instituirea liniilor de comunicaţie între cei ce efectuează service. compania care a lansat produsul pe piaţă trebuie să folosească cât mai eficient baza de date. cu atât este mai . ei trebuie să fie primii care să anunţe compania care a lansat produsul. Deoarece muncitorii care instalează. dacă este cazul. Instalarea şi exploatarea produsului După ce un produs a fost vândul unui consumator. fíe compania producătoare.3. operării şi întreţinerii. Uneori este utilă includerea unor desene sau fotografii. Cunoaşterea din vreme a unor astfel de probleme contribuie la micşorarea severităţii consecinţelor. verifică şi pun în funcţiune maşina sau echipamentul respectiv sunt primii care constată existenţa unor disfimcţionalităţi. Instruirea tehnică corespunzătoare a personalului care asigură service-ul. fíe o altă companie specializată în service şi instalare va efectua punerea în funcţiune a produsului. precum şi a defecţiunilor care apar constutuie un element important al controlului riscului de răspundere civilă. exploatarea eficientă. 2. pentru a-şi construi pledoaria de apărare. se vor înregistra şi informaţii referitoare la materialele şi componentele preluate de la alte companii. Datele pot ajuta la retragerea produselor de pe piaţă. Cu cât baza de date este mai bogată în informaţii şi mai bine structurată. a generat cele mai multe reclamaţii din partea consumatorilor sau utilizatorilor produselor. Dacă acesta se comportă bine în exploatare. întreţinerea. serviciile de întreţinere curentă pot fi considerate ca un element de control al pierderii prin răspundere civilă faţă de produs. se poate preveni defectarea produsului sau generarea unor accidente de muncă. atunci când produsul este explozibil sau inflamabil. 5. In majoritatea cazurilor. prin aceste servicii. Datele pot furniza argumente în favoarea organizaţiei. 4. Pentru ca baza de date să fie cât mâi utilă. Aceste evidenţe sunt esenţiale în orice program de control al riscului. 3. Datele se pot folosi pentru identificarea departamentului care. Aceasta deoarece. care se regăsesc în produsul final.

care au manifestat neglijenţă. compania respectivă poate proceda la o retragere a produsului de pe piaţă. Cu toate acestea. Atunci când se creează contextul necesar pentru retragerea unui produs de pe piaţă.folositoare. Programe de retragere a produselor de pe piaţă În cazul în care se dovedeşte că un produs prezintă defecţiuni sistematice sau un grad de risc în utilizare. Cu ajutorul acestor baze de date. Bazele de date amintite anterior constituie un element important al programului de retragere a unui produs de pe piaţă. dacă ajunge să-1 suspecteze de anumite vicii interne. structurate sub forma documentelor prezentate mai înainte se pot identifica atât toate produsele din aceeaşi serie de fabricaţie sau de acelaşi tip cât şi distribuitorii care au participat la distribuirea şi comercializarea produselor. Retragerea de pe piaţă a unui produs poate fi privită ca o măsură de control al riscului. cum sunt desenele tehnice. care pot conduce la procese şi penalizări substanţiale. Chiar dacă nu intervine guvernul. care are drept obiectiv demonstrarea performanţelor produsului. care reprezintă societăţi profesionale de autorizare sau certificare a produselor. Documentele genealogice includ acele date care permit stabilirea istoriei produsului şi a produselor similare care poartă acelaşi număr de serie sau de model. De aici decurge importanţa unui sistem de comunicare cu utilizatorii. lipsa unui astfel de program poate costa mai mult. aşa cum sunt ele prevăzute în documentele tehnice. agenţii guvernamentale sau asociaţii ale consumatorilor. înainte ca acesta să genereze accidente în utilizare. deoarece prin această acţiune compania respectivă poate remedia sau elimina viciul de fabricaţie. Elaborarea şi menţinerea unui program eficient de retragere a unui produs de pe piaţă poate fi o operaţiune costisitoare. trei tipuri de documente şi-au dovedit utilitatea: documentele tehnice. elaborate pe baza standardelor legale. se impune existenţa unui program de retragere a produsului de pe piaţă. normele de asigurare a sigurânţei în funcţionare. Sunt cunoscute cazuri în care companiile care au fost acţionate injustiţie au câştigat procesele demonstrând cu ajutorul bazelor de date că vina aparţine utilizatorilor. de audit şi de tip genealogic. de realizare a testelor. se activează un astfel de program şi se câştigă un timp extrem de preţios în reducerea severităţii posibilelor consecinţe ale solicitărilor de despăgubire. b) liste cu rezultatele verificărilor în etapa de proiectare şi fabricaţie ale testelor prototipului şi ale controlului tehnic de calitate şi c) manuale pentru cei din exteriorul companiei Rapoartele de audit se referă la procesul de monitorizare. Reclamaţiile şi observaţiile primite de la utilizatori prin acest sistem ar permite companiei să retragă produsul respectiv de pe piaţă înainte de declanşarea proceselor legale de despăgubire a prejudiciilor aduse consumatorilor de către produse. în anumite . Documentele tehnice cuprind: a) documente proprii. Auditul poate fi realizat de comitetul director al companiei sau de grupuri de experţi din afara companiei. În cazul litigiilor. autorităţile guvernamentale pot solicita companiei producătoare retragerea produsului de pe piaţă şi verificarea produselor deja vândute. Având în vedere faptul că în astfel de situaţii viteza de reacţie a companiei este foarte importantă.

ele pot fi controlate sau chiar eliminate printr-o întreţinere corespunzătoare a clădirilor şi construcţiilor din proprietatea organizaţiei. Pentru societăţile comerciale care lucrează cu publicul.situaţii. cu resursele de care dispun. Unele organizaţii foarte mari îşi permit să aibă un comitet de control al securităţii produselor. Riscuri în afara imobilelor organizaţiei . care intră automat în funcţiune. construcţiilor şi terenurilor. scările cu trepte deteriorate sau distruse. organizaţiile trebuie să fie preocupate şi de modul în care îşi finanţează riscurile. Putem da ca exemple trotuarele care necesită reparaţii. Totodată. care nu ia în consideraţie şi posibilitatea retragerii de pe piaţă a unor produse.2. clădirile sunt dotate cu o serie de sisteme de securitate. De altfel. 4. căile de acces insuficiente. apare problema securităţii vieţii acestor clienţi în cazul unui incendiu. îngrădind proprietatea. Deoarece majoritatea riscurilor caracteristice imobilelor unei organizaţii sunt relativ stabile în timp şi în spaţiu. Aceste riscuri pot fi controlate prin inspecţii şi reparaţii făcute la timp. trotuarele necurăţate de zăpadă sau gheaţă etc. mecanismele de control. Controlul riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de imobilele sau activitatea organizaţiei Riscuri în interiorul imobilelor organizaţiei Multe riscuri de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de utilizarea imobilelor unei organizaţii sunt determinate de starea fizică a clădirilor. pereţii şi uşile de sticlă nemarcate pentru a fi distinse uşor. Limite Nivelul controlabil al expunerilor la risc. consumatorii îşi pot pierde încrederea într-o astfel de companie. Trebuie să fim conştienţi de faptul că oricât ne-am strădui să prevenim riscurile. se limitează strict accesul persoanelor străine şi deci se controlează riscul de răspundere civilă pentru prejudiciile produse în cadrul clădirilor organizaţiei. Ele nu vor putea să-şi dezvolte toate structurile operative şi programele amintite anterior. în multe ţări există norme legale de asigurare a clădirilor cu sisteme de securitate în caz de incendiu. iluminarea insuficientă. Lipsa unui astfel de program slăbeşte foarte mult controlul expunerii la riscul de răspundere civilă faţă de produsele companiei.. să-şi dezvolte baze de date sofisticate şi să obţină rezultate foarte bune în acest domeniu al răspunderii civile. la cât mai multe dintre problemele abordate. datorită unei îngrijiri defectuase sau poate inexistente.5. De asemenea. cum este cazul magazinelor. Există însă şi unele limite. De aceea. De aceea. băncilor etc. Ele vor trebui să facă faţă. atelierelor auto. Alte organizaţii au dimensiuni mici şi capacitate financiară redusă. un departament de management al riscului. precum şi costurile asociate măsurilor implementate efectiv depind într-o foarte mare măsură de capacitatea managerială şi financiară a fiecărei organizaţii. atunci când acestea se produc. în caz de incendiu. ele nu pot fi eliminate complet.

dar generate de propriile activităţi. de gaze etc. Automobilele prost întreţinute. starea drumurilor şi mulţi alţi factori pot contribui la creşterea potenţialului de risc. O astfel de analiză devine extrem de eficientă. Acestea îşi desfăşoară activitatea efectivă pe proprietatea altor organizaţii. ea are obligaţia de a-şi selecta noii angajaţi care vor conduce automobilele firmei pentru a-i reţine pe cei cu experienţă adecvată şi cu un comportament rezonabil de precaut. condiţiile atmosferice severe. este evident că muncitorii de pe escavatoare se confruntă cu serioase riscuri subterane. Indiferent dacă o organizaţie are sau nu astfel de statistici privind accidentele. controlul efectiv este mai greu de realizat. Un alt exemplu îl constituie activitatea de escavare a unor zone în care urmează să se construiască. Totodată.Mai greu de controlat sunt riscurile care se pot produce nu în cadrul propriilor clădiri. trebuie să admitem faptul că în general. Dacă în cazul analizat mai înainte era vorba de o oarecare neglijenţă din partea organizaţiei şi deci remediile erau mai la îndemână. cele mai multe organizaţii încearcă să-şi exercite controlul nu prin evitarea folosirii automobilelor. Un exemplu des întâlnit îl reprezintă companiile de construcţii. ci în acelea ale altor organizaţii. dar prin implementarea ei se limitează dezvoltarea organizaţiei. expuneri care sunt mai greu de controlat.. o organizaţie trebuie să analizeze mai întâi toate cauzele care pot conduce la producerea unui accident. pentru reducerea potenţialului de accidente al întregii organizaţii. dar fără să perturbe traficul auto şi de pietoni din imediata ei vecinătate. o companie de construcţii trebuie să demoleze o clădire veche. . din întreţinerea sau folosirea automobilelor. ci prin prevenirea şi reducerea riscului ce decurge din dreptul de proprietate.6. De aceea. Ştiut fiind că în solul urban sunt amplasate o serie de cabluri telefonice sau electrice. dacă organizaţia respectivă dispune şi de o bază bogată de date statistice referitoare la accidentele în care au fost implicate automobilele pe care le are în proprietate. companiile de contracţii se confruntă cu multe expuneri la risc departe de propriile imobile. precum şi o serie de conducte de apă. De asemenea. 4. în cazul riscurilor aflate pe proprietatea altor organizaţii. conducătorul auto respectiv va trebui schimbat. Controlul riscului de răspundere civilă auto Aşa cum s-a arătat şi în cazul riscului de răspundere civilă pentru prejudiciile cauzate de produse sau în cadnil imobilelor organizaţiei.2. cauzele accidentelor auto sunt atribuite conducătorilor auto. Uneori lucrurile se complică foarte mult datorită restricţiilor impuse. De aceea. pentru a le dezvolta aptitudinile de anticipare şi de control al situaţiilor mai dificile. Pentru a putea controla eficient răspunderea civilă auto. dacă unul dintre şoferii organizaţiei are mai multe accidente la activ. De exemplu. evitarea riscului poate fi o măsură de control. Pentru ceilalţi conducători auto se pot organiza cursuri de conducere preventivă.

În: Revista Finanţe publice şi contabilitate. 19. p. 7-8. Ilie. 2008. 2003. 10. Marius. nr. Gotcu. Managementul riscului: vol 1: Teorii. Constantinescu. Howard H. 2008.BIBLIOGRAFIE 1. v. 56. p. Mitrache. asigurări: publicaţie pentru agenţii economici. Martie 2005. Strategii de prevenire a riscurilor. 32. A mânca sau a fi mâncat: riscul deciziei strategice în managementul modern. p. Analiza riscului de faliment. 12. Nadia Carmen. nr. Sevastian. Asigurarea şi managementul riscului. 2003. Stevenson. Marius. 6. Riscul în activitatea economică: ipostaze. Bucureşti: Editura ASE. 19. Petre. Asumarea riscului în deciziile manageriale: riscul pur şi riscul antreprenorial. Mitrache. Ciocoiu. În: Finanţe. Mai 2008. Bucureşti: Editura Tehnică.funcţie managerială la nivelul unei organizaţii publice. 11. În: Revista Finanţe publice şi contabilitate. Carmen Nadia. 8. Metode specifice de asumare a riscului în deciziile manageriale. Cismasu. 5. nr. Cezar. Prunea. În: Tribuna economică. 84-85. p. 55-57. 80-82. 19. În: Tribuna economică. v. 72-74. 8.A.60. 1998 9. 4. 2006. Gestionarea riscurilor . 19. 4. Laura Elly. metode. nr. Novac. 3. Ciocoiu. 17.element în fundamentarea deciziei: concept. p. factori. Riscul . Managementul riscului în afaceri si proiecte. nr. v. Bucureşti: Editura Economică. 2003. Petru. . În: Revista Finanţe Publice şi Contabilitate. 61-64. 2008. Bucureşti: Editura Economică. v. modalităţi de reducere. 5. Bucureşti: Editura ASE. p. D. August 2006. Bărbulescu. Albu. 24-30. p. nr. 18. 2007. Ionel. Ilie. Marioara. 13. 2. Ilea. aplicaţii. 7. 8. v. Irina. Bucureşti: Editura Economică. nr.. Budica. Dobrin M. Auditul intern şi managementul riscurilor. Budica. practici. metodologii. 3. v. În: Tribuna economică. 2006. Metode practice de analiză a riscului. banci. Brezeanu.

nr. p. Managementul riscului: conceptul de risc şi tipuri de riscuri. 12-16. În: Revista Finanţe publice şi contabilitate. Emilia. 16. 2. . Vasile.14. Februarie 2005. v.