You are on page 1of 6

Libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie:drepturi şi responsabilităţi ale jurnaliştilor După Ioan Stanomir, în Manual de Jurnalism, ed.

a III-a revăzută şi adăugită, coord. Coman, M., Polirom, 2009 Constituţia unei ţări furnizează comunităţii, guvernanţi şi guvernaţi deopotrivă, setul de reguli ghidând comportamentul public şi oferă mijloacele de protecţie necesare în cazul previzibilei încălcări a drepturilor individuale. Subiect de drept şi cetăţean egal în drepturi cu ceilalţi, ziaristul se distinge de alte categorii prin vulnerabilitatea condiţiei sale: privită, clişeizat, ca o a patra putere în stat, mass-media este ţinta privilegiată a presiunilor politice. Constituţia, ca act fundamental, există doar în măsura în care este utilizată de individ în lupta cu realul sau imaginarul abuz etatic. O instituţie precum Curtea Constituţională a României, reglementată de titlul V al Contituţiei, nu este altceva decât garantul ultim al unui set de valori dintre care respectul autonomiei individului, în limitele legii, nu poate lipsi. De aici, posibilitatea omului de presă, în virtutea calităţii sale inalienabile de cetăţean, de a ataca prin excepţia de neconstituţionalitate o dispoziţie normativă aplicabilă în litigiul desfăşurat în faţa tribunelor ordinare. Prin ridicarea excepţiei, un jurnalist aflat în proces de calomnie sau acuzat de ofensă adusă autorităţii are ocazia de a solicita punctul de vedere al Curţii Constituţionale în materie, de decizia ei depinzând aplicarea în judecată, şi nu numai, a dispoziţiei legale atacate prin excepţie. Astfel, prin analogie cu sistemul juridic american, s-au fundamentat mai bine de două secole principiile drepturilor şi responsabilităţilor presei, odată cu Primul Amendament al nord-americanilor, votat în 1791, ce au dus la schiţarea principiului libertăţii presei. Principiul libertăţii de exprimare Acesta formează premisa libertăţii presei. Libertatea presei nu este absolută. Ea este limitată de existenţa unor exigenţe de natură politică, ţinând de protejarea, în cazuri bine definite, a interesului etatic, ca şi de necesitatea salvgardării unui set de valori incluzând onoarea, demnitatea, toleranţa şi respectul identităţii minorităţilor. Aşadar, presa, indiferent de suportul şi de vehicului utilizat, acţionează într-un perimetru în care limitele indicate de voinţa populară, democratic exprimată, sunt transcrise constituţional. Articolul 30 din Constituţia Românie din 1991 (revizuită) consacră libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. Articolul 24 din Constituţia Principatelor Unite Române din 30 iunie 1866 „garantează tuturor libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiunile lor prin graiu, prin scris şi prin presă, fiecare fiind respundetor de abusul acestor libertăţi în casurile determinate prin Codicele penal,… fără însă a se putea restrînge dreptul de sine, sau a se înfiinţa o lege escepţională“.

care în cele trei paragrafe enunţă: „1. Desigur. În speţă. 2. perfecţionând un mecanism inventat de absolutismul european. care includ şi o atentă examinare poliţienească a manierei în care circulă. 3. Este. acest drept cuprinde libertatea de a căuta. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest control poate merge de la autorizarea efectivă a înfiinţării de publicaţii sau de posturi TV sau radio. Nimeni nu trebuie să aibă ceva de suferit din pricina opiniilor sale. sau prin orice alt mijloc la alegerea sa. proclamată de Adunarea Generală a O..U. prin viu grai. a fost inclusă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În Tratatul privind Constituţia Europeană (partea a II-a). Libertatea de exprimare a gândurilor . până la preocuparea aceleiaşi autorităţi de a supune presa unui regim de control preventiv. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. În consecinţă ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare: respectării drepturilor şi reputaţiei altora şi apărării securităţii naţionale. ordinii publice.. adoptat de către Adunarea Generală a O. din Constituţia României.“ Cenzura şi politica editorială Ca instrument juridic de control al guvernământului autoritar sau totalitar. cenzura presupune stabilirea unei instanţe însărcinate să controleze activitatea mediei dintr-un teritoriu aflat sub autoritatea sa. Capitolul II al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este intitulat „Libertăţi“ şi cuprinde (printre altele): libertatea de gândire. prevede: „1. din punct de vedere istoric. . prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. sunt inviolabile. Cenzura de orice fel este interzisă. numerele ziarelor sunt trimise la tipar doar după ce ele au făcut obiectul unei verificări de către comisia sau organul constituit(ă) în scopul cenzurării presei. 3. scrisă.Pe plan internaţional acest drept a fost consacrat în articolul 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 4.. mecanismul cenzurii este dotat şi cu un set de reguli sancţionatorii de genul suspendărilor sau retragerii licenţelor de autorizare.U. Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă îndatoriri speciale. de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei de orice fel. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. tipărită ori artistică. Cenzura presei este parte a unui complex de soluţii represive. sub formă orală. pe un teritoriu dat. a opiniilor sau a ccredinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel. cărţile şi periodicele străine. prin imagini. adoptat la 29 octombrie 2004 la Roma de către şefii de state sau de guverne din cele 25 de state care alcătuiau atunci Uniunea Europeană. libertatea de exprimare şi de informare. 2. de a primi şi de a răspândi. De aici. fără consideraţii de frontieră. informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare“. sănătăţii şi moralităţii publice“. prin scris. de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.N. de conştiinţă şi de religie. indiferent de frontiere. la 10 decembrie 1948: „Orice persoană are dreptul la libertatea de opinie şi exprimare. la16 decembrie 1966.N. Articolul 30. adoptată la Nisa la 7 decembrie 2000. Principiul enunţat de Declaraţie a fost dezvoltat în articolul 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. în absenţa unei proceduri transparente şi concurenţiale. ceea ce implică dreptul de a nu fi neliniştit pentru opiniile sale şi acela de a căuta. mijlocul pe care regimurile totalitare lau utilizat.

sunt politicile editoriale care refuză publicarea anumitor materiale ale angajaţilor. sancţionată de normele legale. În fapt. Insulta şi calomnia Orice individ este deţinătorul unui drept de-şi vedea poziţia construită în timp şi prin eforturi personale de durată apărată în faţa unor acuzaţii care. există legal doar în măsura în care persoana care face obiectul materialului mediatic decide să-l acţioneze pe jurnalist în justiţie. intentarea acţiunii este opţională. datorită calităţii sale artistice. cenzura de o aşa manieră nu se mai practică în România de la căderea comunismului.6 „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea. ci sunt demersuri organizaţionale de protecţie împotriva cazurilor procesurale de calomie sau abuz de fals informaţional s. acestea nu sunt. abrogat în iulie 2009. precum şi manifestprile obscene. posibilitatea comiterii acestei infracţiuni este mărită atunci când acurateţea exprimării mediatice este înlocuită prin limbaj suburban. Deşi. pot conduce la sancţionarea lui morală de către comunitate. tot Constituţia iluminează limităriile presei: Articoul 30. Ultimele precizări ale articolului abrogat în 2009 sunt esenţiale: infracţiunea de insultă. îndemnul la război de agresiune. spre deosebire de insultp. la ură naţională. însă anumite instituţii încă sunt acuzate de acest gen de manifestare. onoarea. de facto. de a provoca jurnalistul să dovedească autenticitatea susţinerilor sale. de acest gen. Strategia de apărare a jurnalistului include declararea materialului respectiv ca pamflet. Mult mai răspândită în peisajul mediatic este calomnia.a.. calomnia prevede indicarea acelor amănunte care. Aici intervine responsabilitatea jurnalistului. specifică că. obligat să îşi susţină întotdeauna afirmaţiile şi să utilizeze un ton şi o exprimare nesusceptibile de a fi privite ca ofensatoare. incitarea la discriminare. Până în iulie 2009. rasială.“ Dreptul la comunicarea informaţiei este dublat de datoria ziaristului de a evista folosirea abizivă a acestui drept. Un exemplu clar. în unele cazuri. Evident. lipsite de dovezi credibile. a dreptului la rectificare sau la replică. aşadar la o răspundere de o gravite sporită. a unei persoane despre care s-a scris în mass-media. ar conduce la declanşarea răspunderii penale sau administrative. De la invocarea în presă a unor defecte fizice până la formularea unor epitete jignitoare. ceea ce face diferenţa este dozajul dintre amuzament şi limbajul la care recurge autorul sau producătorului unui material pamflet. Sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi a naţiunii. 7. în cadrul nostru legal. ca şi cea de calomnie. Acţionând pe autorul materialului. contrare bunelor moravuri. Codul Penal român definea insulta drept acea manifestare având ca intenţie expunerea persoanei respective oprobiului public. la separatism teritorial sau la violenţă publică. refuzurile acestea pot cădea sub incidenţa cenzurii. urmând excercitării. persoana care este ţinta afirmaţiilor avea posibilitatea. manifestări ale cenzurii. nesusceptibil ca atare de a fi trata ca „insultă“. Dar.Din fericire. Articolul 207 al Codului Penal. fără succes. în condiţii de veridicitate. viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. singur sau în solidaritate cu ziarul. . de clasă sau religioasă.

dreptul persoanei fotografiate de a nu fi de acord cu publicarea trebuie să fie şi el luat în considerare. un prejudiciu. atunci când o imagine care permite identificarea unei persoane este publicată fără consimţământul acelei persoane. necunoscut publicului. moral sau material. „Dreptul unui artist de a-şi publica propria operă nu poate include dreptul de a încălca. un jurnalist trebuie să cunoască temeinic aceste aspecte legale pentru a evita orice încălcare a celor enumerate mai sus indiferent de circumstanţe. în acord cu articolul 26 din Constituţie: viaţa privată este tot ceea ce exclude activitatea publică şi accesul terţilor – ea include toate drepturile şi libertăţile polarizate în jurul personalităţii individului.“ Din acest punct de vedere. prin urmare.. familiale şi la propria imagine pot fi încălcate prin: intruziune – violarea domiciuliului pentru obţinerea de fotografii. societatea per ansamblu. viaţa familială semnifică legătura afectivă şi substanţială dintre persoanele care constituie o familie de fapt.a. fără nici o justificare. dezvăluirea de fapte jenante – acuzaţia principală nu vizează falsitatea lor. De asemenea. Articolul 4 este foarte clar din acest punct de vedere „1. Persoana care se consideră vătămată într-un drept sau un interes legitim.“ Protecţia vieţii private şi a dreptului la imagine Deoarece dreptul la propria imagine este inclus în dreptul la viaţa privată. introducerea „deghizată“.Dreptul la rectificare şi dreptul la replică Aceste drepturi se vor acorda în condiţii similare în care s-a produs lezarea acuzată. Se produce o încălcare a dreptului la propria imagine şi. 2. familială şi privată. intime. este evident că dreptul la propria imagine este protejat. Dacă se acceptă că publicarea creaţiei artistului este exercitarea dreptului la liberă exprimare. iar în cazul în care i se refuză. Acest drept se naşte în cazul în care un individ anume poate fi recunoscut. ar fi expuşi unei dramatice schimbări de statut în interiorul comunităţii. un drept fundamental al subiectului a carui imagine apare în creaţia artistică. are dreptul să ceară rectificarea necesarp. instituţiile. autorităţile. odată dezvăluiţi ochiului public. difuzarea de imagini referitoare la delincvenţii minori sau la victimele infracţiunilor (în special violurilor) şi catastrofelor. este important de ştiut şi distincţia dintre viaţa intimă. prin extensie. are dreptul la replică. Aşa cum dreptul artistului trebuie luat în considerare. în scopul evidenţierii unui comportament privat. În acest caz. conţine toate manifestările individului cu privire la propria persoană sau la relaţii de orice natură cu alte persoane care nu afectează negativ sau agresează în vreun fel alţi indivizi. Rectificarea şi replica vor fi difuzate în aceleaşi condiţii în care dreptul sau interesul i-a fost lezat. considerentele ţin de o protejare a celor care. autorului. obţinerea de documente care nu sunt destinate publicităţii. Dreptul la protecţia vieţii private. ci inoportunitatea prezentării lor publicului. Răspunderea pentru difuzarea sau pentru asigurarea dreptului la replică revine titularului licenţei de emisie a staţiei prin care s-a produs vătămarea. printr-o comunicaţie audiovizuală. viaţa intimă. tot aşa trebuie luat în considerare şi dreptul celui fotografiat de artist. De menţionat este că orice informaţie sau creaţie publicată de mass-media se află sub incidenţa răspunderii civile atât a editorului sau realizatorului. mediul încojurător s. .

sediul. al postului de radio sau televiziune. Dreptul la informaţie Articolul 31 din Constituţie stipulează: „1. programul de funcţionare. pe de altă parte. b) structura organizatorică. Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome.“ Dar. consolidată în 2009: Art. Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. parlamentară sau de anchetă. 5. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică. . Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Legea 544 din 2001 clarifică cel mai bine relaţia dintre cetăţeni şi presă. Ce date limitează accesul presei? Orice informaţie trecută sub menţiunea „secret“ fie ea de stat. c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice. pe de o parte. respectiv: denumirea. sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.organizatorul manifestării artistice. aici trebuie menţionat că presa trebuie să cunoască în mod deosebit ce informaţii ies de sub incidenţele legii. cât şi a proprietarului mijlocului de multiplicare. h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate. fax. publice şi private. f) programele şi strategiile proprii. şi autorităţile publice. bugetul şi bilanţul contabil. Autorităţile publice. 4. 5 1. Mijloacele de informare în masă. aceste informaţii sunt nepublicabile până la noi ordine (vezi cazul Wikileaks). atribuţiile departamentelor. 2. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională. potrivit legii. numerele de telefon. g) lista cuprinzând documentele de interes public. sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. atunci când unele dintre aceste informaţii secrete ajută jurnalistul la evitarea unor pierderi de vieţi omeneşti. d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice. acesta are datoria morală de a renunţa la confidenţialitate şi de a publica respectivele informaţii. Însă. 3. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. „ Legea nr. în condiţiile legii. programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice. Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu urmatoarele informaţii de interes public: a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice. adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet. potrivit competenţelor ce le revin. e) sursele financiare.

care va fi publicat în Monitorul Oficial al Romaniei. 2. în spaţii special destinate acestui scop“ (pentru detalii consultaţi integral Legea nr.i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate. Partea a III-a. 3. 1. . precum şi în pagina de Internet proprie. 1. consolidată în 2009). în publicaţii proprii. Accesul la informaţiile prevăzute la alin. se realizează prin: a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare ăn Monitorul Oficial al Romaniei sau în mijloacele de informare în masă. cel puţin anual. Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate. 4. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevazute la alin. b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.