1

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Filosofie şi Jurnalism Catedra de presă Titular curs: lector univ. drd. Gheorghe Cojocariu

Fotojurnalism – sinteza cursului ­ pentru platforma Blackboard ­

I.

Precizări A. Codul cursului: FFJ 307 (conform statului de funcţii)
B. C. D.

Denumirea cursului: Fotojurnalism Tip curs: obligatoriu Durata cursului / Număr  de credite:  2 ore curs, 1 oră laborator, semestrul I  anul III;  Perioada  de  accesare  a  cursului:  semestrul  I,   prelegeri (2   ore  săptămânal),  consultaţii (marţi, orele 15­16) Manualul   recomandat:  Gheorghe   Cojocariu,  Fotojurnalism   –   note   de   curs,  Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007 (în curs de apariţie)

E.

F.

G. Obiectivele cursului:  Cursul de fotojurnalism îşi propune să facă un tur de forţă într­o lume unică:  aceea   în   care   „scriem   cu   ajutorul   luminii”.   De   la   aparatură   şi   tehnici   şi   iniţiere   la  fotografia de presă. Acest  curs  îşi propune, de  asemenea, să  deschidă  o fereastră  spre  experienţa  (profesia)   de   fotoreporter   precum   şi   spre   comunicarea   vizuală.   Pe   parcursul   acestei  experienţe veţi învăţa să recunoaşteţi, cu mai mare obiectivitate, calitatea imaginilor, să  puteţi analiza cu mai multă obiectivitate felul în care reuşiţi ­ în comparaţie cu ceilalţi  autori de imagini ­ să realizaţi o treabă bună atunci când este vorba de o anume temă. Cursul   este   conceput   ca   o   iniţiere   generală,   care   îşi   propune   familiarizarea  studenţilor cu domeniul fotografiei, în general, iar în particular cu fotografia de presă. În  afara noţiunilor de bază va fi prezentat specificul fotografiei de presă, rolul fotografiei  de   presă,   informaţia   şi   mesajul   fotografiei   de   presă,   precum   şi   aspectele   specifice  referitoare la legislaţie şi la deontologia profesiei de fotoreporter.

2

Activitatea desfăşurată de­a lungul unui semestru va permite învăţarea bazelor  utilizării aparatului de fotografiat astfel încât iniţierea în acest domeniu să se facă simplu  şi rapid. H. Mod de evaluare: La stabilirea notei finale se va ţine cont de:  ­ activitatea desfăşurată în laborator (atât ca prezenţă, dar mai ales de implicarea în  realizarea temelor); ­ progresele realizate de­a lungul derulării activităţii; ­ felul în care sunt stăpânite tehnicile principale; ­ modul de abordare a unei activităţi practice; ­ numărul şi conţinutul temelor parcurse şi finalizate în cadrul orelor de laborator; ­   evaluarea   cunoştinţelor   teoretice   acumulate   ­   pe   bază   de   întrebări   la   finalul  activităţii; ­   analizarea   unor   imagini   (teme)   elaborate   şi   modul   de   răspuns   la   întrebările  teoretice şi solicitările practice ­ examen computerizat, la sfârşitul semestrului, în sesiunea din vară. Grilă generală de analiză pentru lucrările de laborator 1. Pentru negativ: 1.1. Uniformitatea expunerii cadrelor de­a lungul întregului film; 1.2. Încadrarea corectă „cât mai aproape de subiect”; 1.3. Claritatea imaginilor; 1.4. Subiectul(le) ales(e) şi modul de tratare; 1.5. Procesul de developare; ­ tonalitate normală ­ supraexpus ­ subexpus; ­ zgârieturi pe suprafaţa filmului; ­ pete pe film; ­ developare normală ­ supradevelopat ­ subdevelopat; ­ fixare insuficientă; ­ mască de voal; 2. Pentru pozitiv: 2.1. Imagine uniformă, clară, bună din punct de vedere a tonurilor de gri; 2.2. Imagine care spune ceva ­ cu idei şi cu rezolvări bune; 2.3. Apropierea sau depărtarea de subiect; 2.4. Încadrarea imaginii şi decuparea acesteia direct din negativ sau din încadrarea  cu ajutorul aparatului de mărit şi al ramei port­film; 2.5. Evidenţierea şi uniformitatea subiectului pe coala fotografică; 2.6. Lipsa zgârieturilor ­ calitatea excelentă a rezultatului; 2.7. Utilizarea corectă a timpului de developare. Nu există forţare în revelator sau  timpul de expunere a fost insuficient; 2.8.   Fixarea   a   fost   rezolvată   corect   astfel   încât   nu   există   riscul   „îmbătrânirii”  premature a imaginii prin apariţia unei pete gri pe coala cu imaginea fotografică; 2.9. Prezentarea generală a imaginii pe coala de hârtie; 3. Impactul comunicării vizuale: 3.1 ­ pentru acelaşi subiect în comparaţie cu alte lucrări pe aceeaşi temă;

3

3.2 ­ pentru ceilalţi colegi; 3.3 ­ pentru noutatea sesizată şi bine realizată; 3.4 ­... şi, în final,...  impresia profesorului.

Consultaţii pentru studenţi: joi, orele 15­16 J. Adresă e­mail pentru contact: cojocariu_g@yahoo.com K. Titularul cursului: lector universitar doctorand Cojocariu Gheorghe – adresă la  facultate:   Universitatea  Spiru   Haret,  Facultatea   de   Filosofie   şi   Jurnalism,  şoseaua   Berceni,   numărul   24,   sector   4,   Bucureşti,   număr   de   telefon:   021­ 334.44.19 interior 123.
I.

II.

Conţinutul tematic al cursului

Tema 1: Magia fotografiei – opriţi timpul! ­ nimic nu există până când nu a fost fotografiat (Honore de Balzac); ­ de la ignoranţă la cunoaştere în drum spre perfecţiune; ­ momentul decisiv pentru fotoreporter. Tema 2: Momente relevante  în evoluţia „scrierii cu ajutorul luminii” ­ originile fotografiei; ­ fundamentele tehnice şi evoluţia acestora; ­ repere importante în evoluţia fotografiei. Tema 3: Primul fotoreporter de război – ardeleanul Carol Popp de Szathmary ­ martor al vremurilor (cinci case domneşti şi regale au beneficiat de serviciile  sale); ­ 1854 ­ războiul din Crimeea, cu furgonul şi aparatul de fotografiat în mijlocul  evenimentelor; ­  pictor,  îndrăgostit  de  fotografie… creatorul  „Ordinului  Unirii”  devenit –  în  zilele noastre ­  „Steaua României”.  Tema 4: Brâncuşi, stăpân ul luminii! ­ funcţiile fotografiei la Brâncuşi; ­ fotografia, manifest vizual; ­ obiectivarea stadiilor. Tema 5: Aparatul de fotografiat. O uzină într­o cutie… ­ de la camera obscură la SLR sau DSLR; ­ principalele părţi componente ale aparatelor de fotografiat; ­ cunoaşterea mecanismelor sau drumul către perfecţiune  Tema 6: Obiectivele  fotografice – ochiul care decupează

Tema 7:  Expunerea fotografică.  Peter  K.  combinaţia pentru obţinerea unei imagini cât  mai   aproape de  perfecţiune ­ prioritatea pe diafragmă – schema cea mai utilizată în fotografia de presă. ­ rezoluţia. Barbara  London. Polirom. jurnalist sau tehnician. ­ exerciţii pentru dezvoltarea performanţelor. Tema 8: Comunicarea vizuală pentru fotografia de presă (sau cum poţi obţine un alt   tip de imagine) ­ să învăţăm din experienţa predecesorilor. 1989 5. „nodul gordian”. ­ viitorul a început demult.  Joseph  Ciaglia. Tema 9: Tradiţional versus digital  ­ avantaje şi dezavantaje pentru aparatele analogice şi cele digitale. luminozitate. rezoluţie. ­   combinaţii   posibile:   de   la   manual   la   programele   de   expunere   automată   în  funcţie de situaţie. Editura Meridiane. ­ fotoreporterul. Bibliografie facultativă: . Rob Sheppard – Fotografia digitală (Ghid practic). ­ manipularea digitală – Societatea Jurnaliştilor Profesionişti ­ SUA. Editura Egmont România. 2005 4.  Roberto  Caputo  –  Fotografia. Jean­Jacques Wunenburger – Filozofia imaginilor. E.  Bucureşti. Hann Nic ­ Să învăţăm fotografia de la maeştri. Egmont România. dezavantaje. ghid practic (Secretele unor   fotografii reuşite).  2004 7. Tema10: Fotografia de presă  ­ fotojurnalismul – imaginea nepereche. Bucureşti. 2004 6. Editura Tehnica. ­ tipuri. Andreas Feininger ­ Fotograful creator. Bucureşti. Iarovici – Fotografia şi lumea de azi.  Burian. ­ mesajul fotografiei de presă.4 ­ criterii de clasificare. 1978 IV. 1986 2. 2004 3. ­ prioritatea pe timp de expunere – situaţii când este recomandată. Bibliografie minimă obligatorie: 1. ­ trucuri utilizate de fotoreporteri. Corint. ­ viitorul profesiei de fotoreporter. Tema 11: Standarde de lucru în fotografia de presă  ­ codul etic – Asociaţia Fotografilor din Presa Naţională ­ SUA. ­ avantaje. Editura Tehnică.  John  Upton  –  Fotografia digitală.

 The Studio (album) ­ by the editors of Time­Life Books. IV 9. IV 3. New  York. Menlo Park. Toronto.   Richard   Zakia  ­   Basic  Photographic Materials and Processes. Toronto.   Boston.  London. Prentice Hall.   Mijloc   de   cunoaştere. Praeger. 1991. Van Hostrand Reinhold Company. Little. Konemman. 1991 12. Time­Life Books. Melvin Mencher ­ Basic Media Writing. Brown Publishers. Greg Lewis ­ Photojournalism: Content and Techniques: instructor’s manual.   John   Compton.  Brown & Benchmark Publishers. I.    David   D. 1970 5. R. Reading  Mass.. Westport. John Stuart Kats and Jay Ruby   ­ Image Ethics: The moral  rights of subjects in photographs. 1991.  Robert Doisneau. 1993. Claire Nivola ­ Black and White Photography: a basic  manual. 1990 5. Henri Cartier­Bresson ­ For Press Freedom. Photography as a Tool (album. XII 8. Thompson Newspaper. London. Maids. 1971 4. Jane Elam ­ Photography: simple and creative with and without camera. Iowa. Tritonic. New York. Win. 1996. Oxford University  Press. New Jersey. Michael Frizot  ­ A New History of Photography. 1975 10. Addison Wesley Publishing Company. Paris.   Englewood   Cliffs.  Frank. Paris.  1999 7. 1998 2. New York. Melvin Mencher ­ Basic Media Writing. Focal Press. 1984 2. 2004 3. Time­Life  Books.  1988 4. Prentice­Hall Inc. XVII b – Alte lucrări 1.  Brian Horton  ­  The Associated Press Photojournalism Stylebook. IX 7. Cincinnati. C. Connecticut. Bob Diehl ­ Photography For The Working Journalist. Amphoto.   New  Jersey.  Leslie   Stroebel. Croy  ­ Photography. Koln. New York.5 a ­ Surse primare 1. 1974 .  Dubuque. XVIII 10. Focal Press. 1998. Boston. New York. London. Brown Company. Brown &  Benchmark Publishers.  New Jersey. P. Paul Lester ­ Photojournalism: An Ethical Approach.  Robert  Hirsch  ­  Photographic  Possibilities: The  expressive use of  ideas. 1990. A. VIII 11. XII 6.   Editura  Ştiinţifică şi Enciclopedică.  Lawrence Erlbaum Associated Publisher. New York. Hillsdale.   Perlmutter  ­  Photojournalism   and   Foreign   Policy:   icons   of  outrage in international crisis. Boston. 2000 9. Gabriela Sandu – Manual de fotojurnalism. Boston. London. Dubuque.  Kenneth   Kobe  ­  Photojournalism:   The   Professional   Approach. Hasting House. 1991. Reporters Sans Frontiere. Wisconsin. Englewood Cliffs  ­ Photojournalism: The Visual Approach. film and television. 1976. XVII 11. 1993. XX 6. 1988.  materials and processes. Henry Horenstein. 1970 8. O.  Constantinescu   Dinu­Teodor  ­  Fotografia. Madison. Bucureşti.   Ira   Current. Dubuque. Focal Press. Hoy. Larry Gross. Iowa. Robert Delpine  ­ For Press Freedom .  Andreas   Feininger    ­   The   Colour   Photo   Book. Reporters  Sans Frontiere.

  Dan   Eldon  ­   Images   of   Conflict   (album). a realităţii. a oamenilor. Barbara Upton. Deschideţi „ochii minţii”. Philadelphia. Daţi frâu liber imaginaţiei. Little. Levis Larmore ­ Introduction to Photographic Principles. 1974 14.   ce   concepţii   filozofice. Editura   Tehnică. aparatul de fotografiat. Brown Company. Reuters. 1993 16. XI 15. Tocmai de aceea unul din cele mai potrivite lucruri mi se  pare a fi şi redescoperirea unor experienţe ale unor împătimiţi truditori în ale fotografiei  cum ar spune cronicarul. Iarovici – Fotografia şi lumea de azi. Inc. ce fel de om este el.   artistice.  New York. jos pe terenul pe care sute sau mii de  oameni desenează simboluri. VI 18.  formarea  unei  personalităţi  bine   conturate. IX 17. Starck. Brown Company. a muncii omului.  Nu  se  ia  în  mână   creionul. ce îl preocupă. Dover  Publication.  Walter A. New York. Fotografia a contribuit mult la tezaurul nostru comun de cunoaştere şi experienţă  şi fiecare fotograf poate să contribuie la îmbogăţirea lui în continuare”. 1981.  o   mare   de   bliţuri   unduieşte   permanent. New York. 1989.   „Explozii   de   lumină”   răzleţe   contopite   de  aceeaşi   dorinţă   încearcă   să   surprindă   „momentul   esenţial”.  Toronto. Boston. p. Cu  siguranţă că aţi asistat la ceremonii oficiale de deschidere sau de închidere a Jocurilor  Olimpice sau Campionatelor Mondiale. Bucureşti.   politice.P. la ce nivel cultural se  află. de la artă până la  război.6 13. … „de ce se fotografiază. Chilton Books. 1966 V. Locul de desfăşurare nu are. Toronto. Amphoto. Prentice­Hall. Doar puţin proprietari sau deţinători ştiu că de fapt aparatele  de fotografiat nu vor „capta” ceea ce se întâmplă. Englewood Clifs. Ceea ce ne interesează se află în memoria noastră: tribunele sunt  arhipline. Paul Brundza  ­ Under war Photograph. ce pot ele şi ce poţi  şi vrei tu. 35) Rezumatul temei „Pentru   mine   –   scria   Andreas   Feininger   în   lucrarea   „Fotograful   creator”   –  fotografia este o parte din viaţă şi orice fotografie care merită privită de două ori este o  reflectare a vieţii. acesta este începutul  –   pregătirea.  London.  Ferm Kennedy  ­ Exploring Photography . A.   Hos   Maina. John Upton ­ Photography: adapted from The Life Library  of Photography.  pensula. Little.   Aparatele   de   fotografiat  încearcă să­şi facă datoria. în acest caz.   care   îi   este   orizontul   de  preocupări? Nu se poate intra în arena creaţiei nepregătit! Desigur. omule care le mânuieşte.” (E.   Boston. cu ce scop?” Poate chiar (ar trebui început) cu „cine  este cel care fotografiază?”. Amphoto. PREZENTAREA TEMELOR Tema 1. nici o  importanţă. . 1965. Magia fotografiei – opriţi timpul! Introducere Stop! Închideţi ochii.   sociale   are. fără a şti ce se poate face cu acestea.  Hani   Krauss. New Jersey. a naturii.  Henry   Horenstein  ­   Basic   Photography:   a   technical   manual. 1977.  Garden City.

 învăţătură şi filozofie.  îndrumaţi şi stimulaţi. (…) Fotografiile ne dau plăcerea artei şi informaţiei asupra lucrurilor ce nu le vom  vedea pe viu niciodată. El nu poate  nici să realizeze imagini prin impulsuri psihice. de  regulă – în condiţiile contemporane – egală cu a o sută douăzeci şi cincea parte dintr­o  secundă.7 Tocmai   de   aceea   revenind   la   începutul   acestei   iniţieri   în   fascinanta   lume   a  fotografiei putem spune că acesta este începutul neuitării. Actul lor creator final este mult mai complex decât pare la prima  vedere. Altfel spus o sută douăzeci şi cinci de imagini – dintr­un album de exemplu ­  sunt egale cu o secundă de viaţă. Datorită fotografiei timpul a  putut fi „îngheţat”. ale unor organisme microscopice sau ale unor stele îndepărtate. Chiar  şi la fotografierea  celui  mai  simplu obiect. mulţi dintre aceşti fotografi ar fi în stare să realizeze fotografii cu  mult superioare acelora pe care le fac acum”. Civilizaţia  este clădită pe o astfel de temelie.   Fotograful   poate  . Sau poate din dorinţa de a comunica mai eficient.  Sau  aşa   cum  spunea  Robert  Caputo  în  lucrarea  „Fotografia  –  secretele unor fotografii reuşite” suntem inundaţi de fotografii în fiecare zi – fotografii  de război şi foamete. Învăţăm unii de la alţii. îşi impune  voinţa. că nu au o lume interioară  care îi influenţează. Aceasta nu înseamnă că fotografii nu visează. Şi tot autorul amintit preciza: „Fiind un fotograf căruia norocul i­a dat  prilejuri neobişnuite şi fiind profund conştient de măsura în care propriul meu succes se  bazează pe luptele altora. ale unor oameni renumiţi sau infami.  În studioul izolat de lume. ale  unor bunuri ce suntem îndemnaţi a le cumpăra. pe experienţa şi munca lor. ale unor  momente importante din istorie sau ale unor momente ce sunt importante numai pentru  noi. De   câte   ori   nu   am   auzit   de   magia   fotografiei?   De   unde   provine   ea?   Din  momentul de aşteptare.   –   spunea   Andreas  Feininger. de la cei care ne­au precedat.  Nu   contează   proporţiile   şi   nici   domeniul   în   care   lucrăm. instrumentelor  sale de creaţie. ale unor  case ideale. ei colaborează  cu formele  existente. Cauza pare să fie nu incapacitatea majorităţii de a folosi posibilităţile tehnice  enorme ale mijlocului lor de exprimare. din dorinţa de a fi un martor cât mai fidel sau cât mai personal  al întâmplării devenite eveniment.  preluăm moştenirea pe care ne­au lăsat­o – cunoştinţe. cel care a lucrat pentru „Life”. în mod conştient. arte. joacă în fotografie un rol mult mai însemnat decât se crede.  Ceea ce ştim este că suntem asaltaţi de o vastă lume vizuală în care fotografia este unul  din   actorii  principali. ale unor manechine splendide. accidentul. Hazardul. Singurul mijloc de a plăti această datorie este menţinerea continuităţii pe care  filosofii chinezi o numesc „fluviul vieţii” şi strădania de a adăuga propria contribuţie la  fondul comun. primesc sugestii de la ele.  Blestemul   (sau   fericirea?!)   fotografului   ­   afirmă   Eugen   Iarovici   în   lucrarea  „Fotografia şi lumea de azi” ­ este că trebuie să stea faţă în faţă cu subiectul. fotograful poate transfigura cu lumina orice subiect. Nici  un  om conştient nu poate să  nu recunoască imensa datorie faţă  de cei de la care  a  învăţat. revista ilustrată cu cei mai mulţi cititori din  lume (până la 1 aprilie 2007) – fiecare contribuind pe măsura posibilităţilor. Cu toate acestea – concluziona autorul citat – sunt sigur că. Ele se constituie într­o materializare a memoriei noastre. Ca om al civilizaţiei tehnice. creând  cu   umbre   şi   lumini   atmosfere   care   variază   de   la   feerie   la   oroare. ci o lipsă de cunoaştere a ceea ce se poate  înfăptui prin folosirea lui. Atunci când privim o imagine avem în faţă o „bucată de timp”. El nu se  poate afunda în subconştient şi să se întoarcă cu imagini fotografiate acolo. scriu această carte drept plată în  contul datoriei mele. victorie şi înfrângere.

 De fapt combinaţia dintre  distanţa focală a obiectivului. ceea ce echivalează cu un Oscar în acest domeniu. Fotografia a fost făcută pe 15 august (2006).” (…) Concluzii asupra temei  Datorită evoluţiei tehnologice. să schimbe proporţiile. luminozitatea acestuia şi capacitatea de reda ceea ce se  întâmplă determină obţinerea unei imagini neperformante din punct de vedere al calităţii  imaginii fotografice.  spunea despre imaginea premiată că „are complexitatea şi contradicţia vieţii reale în  mijlocul haosului” şi că „te face să priveşti dincolo de evidenţă.083 de  poze.460 de fotografi profesionişti din 124 de ţări – drept cea mai bună fotografie  de presă a anului 2006. când mii de libanezi au început să se reîntoarcă la casele lor: pe  fundalul invadat de dărâmăturile printre care. STUDIU DE CAZ Lumi paralele în fotografia anului „Zilele trecute.  Preşedinta juriului. însă. la bordul unui cabriolet cu  capota   rabatată. o meritată faimă.  Uşurinţa   manevrării   nu   poate   înlocui   însă   cunoaşterea   expunerii   fotografice. director pentru fotografie la „New York Times”. pe care trebuie neapărat  să­l re­producă exact.   fiind   reluată   apoi   de   posturile   de   televiziune   şi   pe   prima   pagină   a   marilor  cotidiene: desemnată  de către Fundaţia  World  Press  Photo  – dintre 78. în prima zi a armistiţiului dintre  Israel şi  Hezbollah. cu resemnare.  trimise de 4. să se  folosească de iluziile optice pentru a crea sugestii dintre cele mai insolite. După cum se  vede. localnicii fac inventarul  dezastrului. pe lângă premiul de  10. atunci va descoperi că imaginile au fost memorate.   Iluzia  cunoaşterii se manifestă în  situaţia prezentată într­un mod dramatic.   sau   făclii   ­   în   cazul   în   care   filmul   ales   are   o  sensibilitate   mai   ridicată   întrucât   bliţul   nu   a   ajuns   să   lumineze   suficient. ea i­a adus  autorului. aparatul de fotografiat a ajuns un instrument facil. Michele McNally. însă au o altă  slăbiciune: sunt foarte slabe din punct de vedere calitativ. Mii de oameni cred  că vor obţine imagini fotografice cu scene de la momentul la care ei sunt martori. fotograful american Spencer  Platt  de la  Getty  Images. Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării  În ce constă magia fotografiei? Care este viziunea lui Andreas Feininger asupra fotografiei? Descrieţi „Lumile paralele” fotografia de presă a anului? Cum prezintă Eugen Iarovici „blestemul sau fericirea fotografului” În ce constă legea inversului pătratului? Care este cauza iluziei cunoaşterii? . dacă fotograful a reţinut că poate opta pentru un mod de expunere  pentru timp de noapte. un grup de tineri din lumea bună a Beirutului. pe film nu va fi o imagine.   În   cazul  aparatelor  digitale. ­ conchide autorul ­  fotograful nu este sclavul subiectului.   trec   în   revistă   distrugerile   provocate   de   raidurile   aviaţiei   israeliene.8 oricând să deformeze obiectele până la nerecunoaştere.000 de euro.  în realitate. o imagine stranie a făcut înconjurul lumii pe filiera agenţiilor de  presă. Cel mult nişte contururi ale unor scene şi nişte  urme   de   lumină   –   de   la   reflectoare.

 din  4 decembrie 2006: Fotografii. procedeu cunoscut sub numele de „dagherotipie”. anunţând în ziare că „se recomandă onoratului public al  . după îndemnul lui Petrache Poenaru.N. Conform articolului „Începutul unei noi lumi”  semnat   de   profesorul   Ionel   Zănescu   –   publicat   în   Ediţia   de   colecţie   a   „Jurnalului  Naţional”.   prin   „Albina   românească”   şi   „Contorul   de   avis”. Primul aparat fotografic cunoscut  şi folosit la noi e cel  cumpărat de Colegiul „Sf. Experienţele sale coroborate  cu   cele   al   cercetătorului  Jacques­Mandé  Dauquerre  (1787­1851).  „În   primăvara   anului   1843   este   semnalat     şi   primul   atelier  fotografic. Adevăratul descoperitor – continuă autorul articolului ­ al  fotografiei a fost J.   Se   referă   la  camera   obscură  şi   este   cunoscut   încă   din  antichitate. din cauza argintului folosit.  Acest   fenomen   a   fost   observat   de   alchimişti.   Primele   însemnări   care   descriu   principiile   de   funcţionare   ale   acesteia   îi  aparţin lui Leonardo da Vinci (1515). obţinerea unei imagini fotografice.  Evoluţia fotografiei în România.  I.9 Tema 2.   în  prăvălia     domnului  Fall. care a reuşit pentru prima dată. Dificultatea a constat în „fixarea” fotografiei. praful de cretă şi nitratul de  argint. Ei au constatat că lumina poate  forma imagini care pot modifica culoarea hârtiei sau a argintului. Altfel spus a fost vorba  de imposibilitatea de a păstra imaginile obţinute. Ea îşi instalase  atelierul pe Podul  Mogoşoaiei   (Calea   Victoriei).   Cert   este   faptul   că   în   1842   fotografia   (dagherotipia)   era  cunoscută şi practicată la noi. până la  1835 părea un vis. Ulterior şi­a mutat atelierul pe Uliţa Franţuzească (strada  Franceză).   care  prezentau   noua   invenţie. în directă legătură cu lumina solară – relatează profesorul Ionel Zănescu într­un  articol intitulat „Începutul unei lumi” apărut în Jurnalul Naţional Ediţie de Colecţie. Timp de zece ani.  Pohlmann  deschide  un   alt   atelier  fotografic pe Podul Mogoşoaiei. Încă din secolul al XVII­lea se fac primele cercetări în a fixa imaginea  unui obiect  pe  un suport.  Fotografia s­a născut la întâlnirea a două fenomene: cel  fizic şi cel chimic. şi uşor alterabile. acest  procedeu   a   cunoscut   o   largă   răspândire. Momente relevante  în evoluţia „scrierii cu ajutorul luminii” Introducere Ceea ce astăzi pare un lucru normal. (în Bucureşti) ­ se afirmă în materialul profesorului Zănescu –  condus de o  doamnă  străină. în persoana lui  Wilhelmina  Priz. Fenomenul   fizic. directorul  Eforiei Şcoalelor şi cel care a inventat stiloul”.  au   dus   în   1835   la  realizarea   fotografiei   latente. utilizând  acţiunea luminii. Sava” (1840).  Rezumatul temei  Originile fotografiei. să fixeze imaginea obiectelor exterioare. Fenomenul   chimic.   în   apropierea   Palatului   domnesc.   dar   avea   inconvenientul   că   plăcile     erau  sclipitoare.   făcând   cunoscut  publicului – prin „Vestitorul românesc” – că „face portreturi tagerotipii (dagherotipii) cu  un preţ foarte cuviincios”.   iar   din   1837   se   va   realiza   reproducerea   pe   metal   a  fotografiilor.   din   4   decembrie   2006   ­     „Românii   au   luat   la   cunoştinţă   de   existenţa  fotografiei   încă   din   1839. folosindu­se în acest sens clorura de argint.   Aceştia   au  observat că anumite substanţe sunt sensibile  la lumină. Primul   atelier.  În   1845.  Niepce  (1765­1833).

 până la ce strat din noi  ajunge. imaginea  fotografică nu mai este obţinută doar printr­o substanţă fotosensibilă.  viteza de mişcare. 1839  –  François  Arago. în felul de a privi şi a vedea. chimică.  fiind în apropierea unui teatru. fotografia a progresat enorm şi  a  determinat schimbări fundamentale în celelalte arte. El a pătruns în arte sub influenţa transformărilor din sectorul  tehnicii.   a   dezvăluit   în   faţa  Academiei de Ştiinţe din Paris secretele noii sale invenţii şi a pronunţat pentru prima  dată   cuvântul   fotografie. În acest fel trăsurile  şi   pietonii   care   se   deplasau   pe   bulevarde   se   mişcau   prea   repede   pentru   a   putea  impresiona   placa   sensibilă. în  înţelegerea lumii. A fost nevoie de numeroase invenţii  şi perfecţionări care au făcut să evolueze fotografia până în zilele noastre. (…) Noul trebuie judecat după nivelul profunzimii lui. (…)  Trăim într­o  epocă  în care s­a  răspândit cultul noului.  Dezavantajul acesteia consta în faptul că dagherotipia furniza o imagine inversată  şi  unică. pe bază  de argint.  Friedrich  Binderi. iar preţurile variau de la 5 sfanţi la 50 de sfanţi bucata”.   Dezvăluirea   avea   în   vedere   faptul   că   pentru   a   obţine   o  imagine  era nevoie de o expunere îndelungată de ordinul minutelor. cu întocmirea tuturor chipurilor de daguerotyp în culoare şi negru.10 Capitalei.  unică.   Cu   toate   acestea   există   o   dagherotipie   reprezentând  bulevardul Temple din Paris care ne arată pentru prima dată un bărbat într­o fotografie  (acesta se oprise pentru a i se lustrui încălţările). 1835 – William­Henry  Fox­Talbot (1800­1877) a inventat „caliotypul” ­  baza  sistemului fotografic actual: datorită imaginii negative obţinute în camera obscură se  putea multiplica un număr infinit de copii prin developare în laborator. 1981  ­ naşterea fotografiei electronice (digitale). Şi poate cel mai însemnat dar făcut de fotografie omenirii este posibilitatea  . un alt fotograf. O înşiruire  exhaustivă   ar   face   acest   demers   unul   strict   tehno­istoricist. La câţiva ani. ci pe un suport magnetic. în format  mare şi mic cu preţul de 1­2 galbeni”. îşi  instalează atelierul tot pe Podul Mogoşoaiei.  care   a   perfecţionat   invenţia   şi   a   denumit­o   dagherotipie   (original:  daguerréotype). Atelierul avea vad comercial. în modul în care fiecare îşi închipuia imaginea lumii. totul se schimbă  – însă. fotografia ne­a oferit un caleidoscop  imens de imagini. în 1852. Preţurile  erau mult mai mici decât cele pretinse de înaintaşii săi. în fiecare domeniu. Chiar dacă n­a  produs o imagine adevărată.   STUDIU DE CAZ Cel mai însemnat dar făcut de fotografie omenirii „Totul este în continuă mişcare. în casele lui  Ieronim  Momolo. de transformare este diferită. 1829  –  Niepce  s­a asociat cu  Louis  Jacques  Mandé  Dauguerre  (1787­1851). (…) 1962 ­ realizarea prime holograme datorită razei laser.   Ne   vom   opri   doar   la  principalele momente ale evoluţiei tehnologice a fotografiei.  despre noi. Suma pretinsă era prea mare pentru buzunarul  bucureşteanului obişnuit.   deputat   şi   cercetător   ştiinţific. care ne­a aprofundat cunoaşterea despre fenomene şi oameni.  a lumii. 1969 ­  primele fotografii făcute de un om mergând pe suprafaţa Lunii. Ca şi în televiziune. Fundamentele tehnice şi evoluţia acestora. (…) În  cei o sută  cincizeci de ani de existenţă.

 s­ar putea afirma că acest fenomen a fost cunoscut încă cu mult înainte ca  Leonardo da Vinci şi compatriotul său Porta să­i fi închinat. Un lucru se poate afirma fără urmă de îndoială: omenirea va avea întotdeauna nevoie de  artă şi mereu se vor naşte artişti care să producă opere pe măsura epocii şi semenilor lor. Bucureşti. Un vis. nici să capteze o imagine  formată în camera obscură. Editura  Tehnică. continuă autorul. Fiecare epocă va veni cu probleme noi. 227­228) Concluzii asupra temei  Fotografia. sau aşa cum spunea Arghezi: „să  pipăi şi să urlu: Este”. ilustrativ şi abstract. Iarovici – Fotografia şi lumea de azi. cât mai aproape de  adevărurile de suprafaţă. Etapele prezentate în această temă nu pot fi considerate decât nişte repere care  au marcat evoluţia domeniului. se poate spune cu  un mare coeficient de certitudine că vor continua să existe pendulări între obiectiv   şi  subiectiv.  Noi avem datoria să lăsăm urmaşilor o imagine lizibilă a lumii. În anul 1802 Wegwood şi Davy au reprodus  desene transparente pe o suprafaţă sensibilizată cu nitrat de argint. fiecare pe măsura  lui. p.  Schulze l­a studiat încă de pe la anul 1727. Nimeni nu este profet… în domeniul lui. dar ei n­au putut nici să fixeze aceste siluete.  Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării Care sunt cele două fenomene care au dus la naşterea fotografiei? Cum se numeşte procesul care nu a permis fotografiei să se concretizeze mai  devreme? În ce an au luat cunoştinţă românii de naşterea fotografiei? Cum se numesc publicaţiile prin intermediul cărora publicul a aflat de noile  progrese din lumea fotografiei? Cum   se   numesc   primele   instituţii   din   Bucureşti   şi   Iaşi   care   au   achiziţionat  aparate cu ajutorul cărora au obţinut fotografii? Prezentaţi cinci momente din evoluţia fotografiei? Care este cel mai însemnat dar făcut de fotografie omenirii? Tema 3. Să avem încredere în urmaşi că vor şti să interpreteze în mod  sensibil şi inteligent operele de azi…” (E. 1989. fapt esenţial în istoria  fotografiei. Judecând după trecut. Primul fotoreporter de război din lume  – ardeleanul Carol Popp de Szathmary Introducere . Dacă prin fotografie s­ar înţelege numai simpla formare a unei  imagini într­o cameră obscură. (căreia i s­a practicat în mijlocul unui dintre pereţi un  mic orificiu). Nici înnegrirea sărurilor de argint – spune Mircea Novac în „Fotografia de la A  la  Z”   –   supuse   luminii   nu   reprezintă   un   fenomen   descoperit   foarte   de   curând:   J. în secolul al XVI­lea. fiecare generaţie  va găsi forme noi de expresie. studii  aprofundate. Un vis devenit realitate.H.11 ca sute de milioane de oameni să­şi poată satisface nevoia de a crea.

  distincţia   dintre   fotograf. Distincţia netă dintre Carol Popp de Szathmary şi cei care s­au aflat în aceeaşi  postură rezultă poate şi dintr­un joc al hazardului.  „Pictorul român Carol Popp de Szathmary (1812­1887) a avut în 1853 ideea de a  utiliza aparatul de fotografiat pentru a imortaliza chipuri şi locuri din războiul ruso­turc  (1853­1856) care a început pe malurile Dunării şi s­a mutat apoi în Crimeea – se scrie în  articolul amintit. (Ernest Lacan ­ „Esquisses  photographiques  à  propos  de   l’Exposition  Universelle  et  de   la  Guerre  d’Orient”. Dl. Szathmary a crezut că a ales un loc greşit şi că ar  fi fost mai înţelept să se mute din bătaie focului garnizoanei turce. la Giurgiu şi Olteniţa. reginei Victoria a Marii Britanii. fotografia  pe care o făcea în acel moment era atât de interesantă.   reporter   fotograf. 15­ 17). În  câteva clipe ar fi terminat. fără a conceptualiza  excesiv   având   în   vedere   evoluţia   domeniului   –   că  Szathmary   a   realizat   imagini  fotografice care puteau fi multiplicate. Pe măsură ce alte documente – ne  referim aici la albumele dăruite personal de autor unor personalităţi ale vremurilor ­ vor  fi   făcute   publice. iar salvele au devenit în mod îngrijorător mai precise. artistul s­a deplasat pe câmpul de luptă de pe malurile  Dunării. datorită unor noi dovezi apărute atât în presă cât  şi în lucrările de specialitate.  De   asemenea. martie 2006. Un astfel de document îl constituie articolul semnat de  Marian   Ţuţui   intitulat   „O   descoperire   recentă   confirmă:   Carol   Pop   de   Szathmary   –  primul fotograf de război” publicat în revista „Balcanii şi Europa (martie 2006. Trăsături distinctive ale fotografiei lui Carol Popp de Szathmary. Materialul reprezintă o sinteză a faptelor şi documentelor. mai puternică ca prima. 1856) – preluat din (Marian Ţuţui.  împăratului Franz Josef I. p. p.  Din  fotografiile  descoperite  de  către  Adrian­Silvian Ionescu la Muzeul Internaţional al Fotografiei şi Filmului găzduit de  . Dar negativul era minunat!”. Era timpul să o facă. Totuşi. În primăvara anului 1854.   fotografiile   realizate   erau   prezentate   în   albume   care   erau  însoţite  de  explicaţii   pentru  fiecare  imagine. fortificaţiile şi diversele armate  implicate în lupte– continuă Marian Ţuţui. a închis camera şi se pregătea să  plece. O a treia ghiulea mult mai bine ţintită s­a înfipt în sol la doar  câţiva paşi de el şi l­a împroşcat cu nisip. pe baza descoperirilor lui  Adrian­Silvian Ionescu din 1993 şi studiilor lui Constantin Săvulescu. ci cea faptică).   15­17) Rezumatul temei tratate Afirmaţia conform căreia Carol Pop de Szathmary a fost primul fotoreporter de  război se relevă din ce în ce mai mult.12 … „Deodată a simţit o lovitură violentă şi rapidă şi aproape în acelaşi timp s­a putut  auzi un bubuit de tun dinspre fort. O clipă mai târziu el a putu auzi din direcţia oraşului o a doua  salvă de tun. Pentru moment trebuie să  subliniem – în afara lucrărilor  de specialitate care  analizează tranşant statutul de prim fotoreporter de război din lume. Devenise evident pentru artist că era onorat cu  salve asupra sa. lumina şi umbrele erau dispuse  într­un mod atât de artistic încât fotograful nu s­a putut decide să abandoneze locul. Tocmai de aceea şi­a permis să le dăruiască  liderilor lumii din acele vremuri: Napoleon al III­lea. Totuşi. el şi­a păstrat  în mod curajos poziţia. Bravul amator a terminat. Paris. Balcanii şi Europa.   artist   fotograf   şi  fotoreporter de război sau de front va fi din ce în ce mai evidentă (nu luăm în calcul  formularea strict lingvistică. şi a fotografiat corturile.

  cu   care   colabora   la   un   documentar  despre Războiul Crimeii.   un   portret   din   album   menţionat   de  Lacan. albumele dăruite purtau un titlu.   fotografiile   realizate   de   ardeleanul   Carol   Popp   de   Szathmary   ­   devenit  bucureştean prin adopţie – poartă trăsăturile de unicitate şi de întâietate.   echipa   britanică   de  filmare   de   la   „Barraclough  Carey  Productions”.  Concluzionând. în prim plan. trei cai păscând. Silistra şi  bateria 18 rusească de tunuri. Toate au explicaţii în franceză. trei  fotografii din albumul pierdut. Şi anume  informaţia din legendă (explicaţia foto sub formă de text) completa informaţia vizuală. Ori.   numite  daguerotipii.   ceea   ce   relevă   o   dată   în   plus  caracterul diferit al modului de abordare pe care Szathmary îl avea. Una dintre ele îl reprezintă pe generalul­locotenent Soimonov. completată cu informaţii lămuritoare în care găsim răspuns la  „cine”. „Campamentul lăncierilor ruşi de la Craiova” înfăţişează  un rând de corturi albe.  Un titlu  care avea rolul de  a  identifica.   „unde”   –   întrebări   fundamentale   de   altfel   în   jurnalism   (de   exemplu:  „Campamentul lăncierilor ruşi de la Craiova”). a redescoperit o duzină de fotografii şi în Arhivele Regale de  la Windsor. O  altă fotografie.  Soimonov a fost comandant al armatei staţionate la Giurgiu în toamna anului 1853. Şi anume.  iar în fundal se pot vedea fortificaţiile de la Arab Tabia. mai  mult.   Urmând   sugestiile   profesorului   Ionescu. înfăţişează.   „ce”. astfel încât cei interesaţi nu găseau doar o redare a realităţii. „Bombardamentul Silistrei”. SUA.  din fotografiile realizate. de ingeniozitate şi de îndrăzneală”.   conştiinţa   autorului   de  fotoreporter al vremurilor sale. fortul Abdul Medjid.   ucis   la  Inkermann.   putem   afirma   că   deşi   aveau   un   caracter   personal   prin   modul   de  realizare. iar mai în faţă se văd câţiva soldaţi şi subofiţeri stând lângă o  movilă   de   şei   şi   arme. ci  şi o plasare în context. Nu în ultimul rând trebuie avut în vedere că  fotografiile realizate pe front au  ajuns   în   publicaţiile   vremii  („Le  Monde  Illustre”).   pentru   lucrările   lui   Szathmary. premiat – altfel spus primeşte girul valorii – se constituie într­o altă dovadă a  atitudinii sau ­ aşa cum spunea Raymond  Lecuyer  în „Histoire  de al  Photographie”:  artist care a dat dovadă de mult gust. comandant al  diviziei   104   ruse.   Szathmary  ajunge   la   Bucureşti. Publică volumul „Transilvania în imagini”. . SUA rezultă o altă particularitate.13 „George  Eastman  House  din  Rochester”. Fotograful domnitorilor români La   propunerea   Prinţului   Gheorghe   Bibescu   –   viitorul   domnitor. Faptul că fotografiile realizate pe front au fost prezentate public la Expoziţia  Universală   de   la   Paris   din   1855   evidenţiază   o   altă   trăsătură. de a personaliza evenimentul cât şi autorul.   o   reprezintă  sinteza. O   a   treia   trăsătură   distinctivă. profesorul Adrian­Silvian Ionescu a găsit la Muzeul Internaţional  al  Fotografiei şi Filmului găzduit de „George Eastman House din Rochester”. scrise de mână chiar de  Szathmary. Ceea ce mai târziu se va regăsi în  problematica obiectivităţii. În 1993.   unde   realizează   primele   prototipuri   de   fotografii.   în   acele   vremuri   de   început   tocmai   unicitatea  ideii   de   a   fotografia   un  conflict militar de pe poziţia martorului care redă neimplicat prin factori subiectivi  un asemenea subiect subliniază capacitatea de fotoreporter a lui Szathmary. Faptul că un bun care ar fi putut deveni exclusivist – doar  pentru capetele încoronate din acele vremuri – este adus în atenţia publicului şi.

 în peisajul războaielor au apărut  oameni ce creează ei înşişi  peisaje. fotografiind  bivuacurile. picturi şi fotografii. ale vieţii. în timpul unui  bombardament din anul 1944. datele sunt cam  aceleaşi.   unde  participă în calitate de corespondent de război. Fotografii de front. fiind înmormântat în cimitirul evanghelic­luteran din Bucureşti. unde se dădeau lupte. În   1858 este distins   cu  o  medalie  la  Expoziţia Universală   de  la  Paris   pentru  alcătuirea  unui album compus din două sute de fotografii.   pericol. dar mai cu seamă va fi folosit şi foarte apreciat de felurite publicaţii din străinătate. în preajma Olteniţei  şi a Silistrei.  sunt adunate într­un inedit album care este prezentat în cadrul Expoziţiei Internaţionale  de la Paris din 1855 – oferit ulterior.  moarte.  În 1887 moare. cum aproape tot ce înseamnă regulă în general valabilă pe timp  de pace.   în   Războiul   Crimeii. A participat la războiul ruso­turc. Lucrările sale. cunoscut la noi  şi sub numele de Războiul de Independenţă. Fie că  vorbim de cele din vechime sau   din zilele noastre. În primele luni ale anului 1854 artistul  a avut inspiraţia de a­şi părăsi atelierul. (…) În lucrarea „Histoire de la Photographie” a lui Raymond Lecuyer. Acest curaj l­a încarcerat în 1845 la Silistra. Concluzii . de război.  reuşind să realizeze numeroase imagini din zona de operaţiuni militare”. ca fotoreporter şi corespondent de război. întreaga sa arhivă fotografică.14 În   1853   realizează   primele   fotografii   de   front. sunt nişte oameni binecuvântaţi şi poate blestemaţi  în   acelaşi   timp. la  Constantinopol. Mai târziu.   lupte. Ultima trăsătură i­a deschis gustul  pentru fotoreportaj. nrumărul 16. Această calitate este susţinută de faptul că Szathmary şi­a început  activitatea în 1853. personal împăratului francez Napoleon al III­lea şi  reginei Victoria a Angliei. mergând pe malul Dunării. cercetarea lui Helmuth Gernsheim   încredinţată  editurii  Oxford  University  Press. editată la Paris  în anul 1945. în timp ce surprindea pe  aparat scene de campanie. „The  History of Photography”. Szathmary este caracterizat în termeni laudativi: „artist care a dat dovadă  de mult gust.   durere. o dată cu casa din Strada Biserica Enei.   Puţini   oameni   pot   percepe   atâtea   senzaţii. STUDIU DE CAZ Martori ai războiului „Război. pe front nu mai înseamnă poate nimic.   zâmbete   rare   şi   trăiri   umane   duse   la  extrem.   pot   vedea   cum   toate  tipologiile umane dispar. (…) Participă la războiul ruso­turc.  O parte din aceste fotografii vor forma materialul ilustrativ al revistelor şi ziarelor din  ţară. participă alături de suita oficială a Principatelor Române Unite.  Aşa a devenit primul fotoreporter de război cunoscut. unde Înalta Poartă îl recunoaşte ca domn pe Alexandru Ioan Cuza. de ingeniozitate şi de îndrăzneală”. ale morţii. care au constituit cel dintâi  reportaj fotografic de război din lume. De o vreme însă. în timpul războiului Crimeii. precum şi corespondenţa artistului  au fost distruse. fortificaţiile şi combatanţii. Din nefericire. arată că ardeleanul este „primul reporter fotograf de  război din lume”.

 funcţiile  acesteia   la   părintele   sculpturii   moderne. Concluzionând.   Români faimoşi atinşi de magia fotografiei)  Introducere Cine nu a auzit de Brâncuşi? Câţi oameni cunosc însă pasiunea acestuia pentru a  realiza fotografii de unul singur? Pentru că. şi graphein – a înregistra. ­ fotografiile   realizate   erau   prezentate   în   albume   care   erau   însoţite   de  explicaţii pentru fiecare imagine. ­ imaginile   surprinse   în   timpul   confruntărilor   au   ajuns   în   publicaţiile  vremii.   stăpân ul   luminii   (Creatorul   sculpturii   moderne. Edward Steichen. care sunt resorturile care îi animă sunt întrebări la  care   probabil   este   greu   de   răspuns. Alfred Stieglitz) cu locatarul din Impasse  Ronsin numărul  7.   Încercând   să   analizăm   trăsăturile   lucrărilor   lui  Szathmary putem menţiona: ­ a realizat imagini fotografice care puteau fi multiplicate. Tema 4. F. probabil. putem afirma că deşi aveau un caracter personal prin modul de  realizare. pentru lucruri nepereche se cer a fi  realizate imagini fără cusur.  ­ fotografiile realizate pe front au fost prezentate publicului.  Brâncuşi.15 Să fii contemporan. Titlu albumului avea rolul de a identifica subiectul. reprezintă un atribut al celor care trăiesc viaţa fără  a fi „nomazi existenţiali”.   fotografiile   realizate   de   ardeleanul   Carol   Popp   de   Szathmary   ­   devenit  bucureştean prin adopţie – poartă trăsăturile de unicitate şi de întâietate. ­ Rezumatul temei .   trăsăturile   scrierii   cu   ajutorul   luminii   la  Brâncuşi precum şi situaţii inedite relatate de profesionişti ai domeniului contemporani  (Man Ray. pe subiectul ales să fie aşternută o lumină ce va  pune  cu  adevărat  în  valoare  sensul  etimologic  al  cuvântului  fotografie:   „scrierea   cu  ajutorul luminii” (grecescul photos – lumină.   împătimit   fotograf. Lista subiectelor pentru pregătirea în vederea evaluării finale ­ Cum se numeşte evenimentul fotografiat de Szathmary? ­ În ce an a realizat Szathmary primul fotoreportaj de război din lume? ­ Cum îl prezintă Helmuth Gernsheim pe Carol Popp de Szathmary? ­ De ce este numit de către unii cercetători „Martorul”? ­ Care sunt trăsăturile lucrărilor fotografice ale lui Szathmary? ­ Prezentaţi   alte   momente   importante   la   care   Szathmary   a   fost   părtaş  (martor). În care.   O temă în premieră şi în exclusivitate pentru cursul de fotojurnalim în care vom  căuta să desluşim motivele pentru care Brâncuşi s­a apucat să înveţe fotografie. ­ ideea   de   a   fotografia   un   conflict   militar   de   pe   poziţia   martorului  neimplicat. nu­i aşa. Ce îi mână. scriere). sinteza.

16 Decizia lui Brâncuşi de a­şi fotografia singur creaţiile este desluşită de o relatare  conform căreia.   Pentru   aceeaşi   imagine   fotografiată   realizează   mai   multe   tiraje  (pozitive) pentru a avea o încadrare cât mai aproape de perfecţiune. trei ani mai târziu va începe să utilizeze compararea. şi în interior „un aranjament aşa încât Pasărea de aur să fie luminată din plin  . Tocmai aceste precizări  evidenţiază importanţa pe care Brâncuşi o acorda obiectivării în procesul de creaţie. p.  lipsită de privire şi având o prezenţă insesizabilă sculptorul traduce în 1912 delicateţea  noului său model într­o marmură albă. După ce a realizat o altă Muză. Fotograful respectiv  chestionat în legătură cu situaţia respectivă a declarat că pentru a obţine o fotografie  bună   a   trebuit   să   estompeze   reflectarea   luminii   prin   pudrare.   O   serie   de   fotografii  urmăreşte progresia unui romb însorit pe verticala albă a unei păsări însoţite de umbra  ei. cea neagră şi cea albă. Domnişoara Pogany I. Nimic nu este  aşezat   întâmplător. cu o intrare  subterană”.   este   plasată   lângă   o   draperie   neagră.  OBIECTIVAREA STADIILOR După coincidenţa din 1907.  Astfel după Marielle Tabart (în lucrarea Brâncuşi – inventatorul sculpturii moderne. Conform autoarei  citate. Maestrul.  34).  Brâncuşi   va   surprinde   prin   intermediul   fotografiei   imaginea   în   permanentă  schimbare a acestei forme  înfăşurându­se şi în continuă răsucire potrivit deplasării  spectatorului (care poate fi înlocuită cu un soclu cu rulmenţi)”.  Marielle  Tabart.   Brâncuşi   l­a  izgonit pe fotograf. reprezentând un cap aplecat pe un  gât scurt. de data aceasta în picioare. PUNEREA ÎN SCENĂ Toate fotografiile realizate de Brâncuşi sunt foarte atent încadrate.   diafană. „toată numai ochi”. asistând la o şedinţă foto pentru câteva din lucrările sale a  constatat că o sculptură din bronz nu mai are strălucirea obişnuită.   „fotografiile   făcute   de   Brâncuşi   în   atelierul   său   dezvăluie   o  punere   în   scenă   şi   un   joc   de   lumini   care   insistă   asupra   magiei   umbrei   şi   luminii:  marmura   albă.   Henri­Pierre  Roché   afirmă în  lucrarea  Brâncuşi – inventatorul sculpturii moderne: „fără uşi şi ferestre. fiind independentă de cea care a precedat­o”.   marmura   neagră   este  plasată într­o penumbră pe un fond deschis.   cu   ochii   săi   proeminenţi. Întâmplarea  amintită este însă cu certitudine momentul în care începe să realizeze imagini în spaţiul  intim al creatorului. şi ilustrau aspecte legate de creaţia proprie. Margarit Pogany îi inspiră lui Brâncuşi un portret din memorie: marmura  sferică a primei Danaide (1910. moment care ar putea fi începutul carierei de fotograf. reluată mai târziu). de la prima şi până la ultima (…) Diferenţele  dintre ultimele mele păsări nu prea apar în fotografii. în atelier. (…) Brâncuşi caută efectele de lumină care  pot   modifica   modul   în   care   spectatorul   priveşte   Păsările   sale.   Astfel   Brâncuşi   înregistrează   variaţiile   în   timp   ale   unei   combinaţii   de   forme  luminoase”. sunt cele în care m­am apropiat cel mai mult de măsura  exactă”. Fiecare este totuşi rodul unei  inspiraţii inedite. Despre regia de lumină din Templul Eliberării. (…) Ultimele păsări  ale mele. Proporţiile intime ale obiectului fac totul. Curba descrisă de braţe şi  de   gât   o   îmbrăţişează   pe   cea   a   părţii   superioare   a   feţei. datate.   Supărat. Iar  pentru a fi mai bine înţeles părintele sculpturii moderne scria: „Înălţimea păsării nu  înseamnă nimic în sine. „în 1910. Cât de atent era Brâncuşi cu evoluţia şi stadiile prin care treceau operele sale  găsim într­o scrisoare din primăvara lui 1936. adresată maharadjahului Indiei: „O să vă  dau fotografiile păsărilor mele.

 o zeiţă din bazalt negru care­şi făcea apariţia în lumina  soarelui ce pătrundea în templul întunecat: o punere în scenă care poate fi văzută şi  astăzi în templul zeiţei Bastet.   Referitor   la   acest   aspect   Veronica   Marinescu   (în  articolul „Întâlnirea cu Brâncuşi­fotograf la Muzeul Naţional de Artă”­ Curierul Piaţa  artei) afirmă: Atent la modul în care publicul îi recepta lucrările. Funcţia   de   promovare. chiar acolo unde a crescut copacul.   Brâncuşi   îşi   exprimă   viziunea   asupra   operei   sale   prin  intermediul compoziţiei. O tăie în  . Tocmai  acest mod de promovare va constitui prilejul în urma căruia  Quin   va achiziţiona mai  mult de douăzeci şi cinci de sculpturi între 1914 şi 1924. fotograful este prezentat în  fotografia sa. imaginile  constituind o ocazie de a înregistra vizual lucrarea finită. în 1920.   Specialiştii   care   au   studiat   fotografiile   lui  Brâncuşi au identificat mai multe funcţii”.   Astfel. în gradina prietenului său fotograf  Steichen. strâns legat de sculptură.   în   martie   1914.   când   fotograful   Alfred  Stieglitz  organizează   prima  expoziţie   personală   consacrată   lui   Brâncuşi   la   „Gallery  of  the  Photo­Secession”. Apoi. FUNCŢIILE FOTOGRAFIEI LA BRÂNCUŞI „Toate   imaginile   erau   surprinse   în   spaţiul   intim   al   creatorului.  Man  Ray  mărturiseşte uimirea care l­a cuprins în faţa primelor fotografii efectuate de  Brâncuşi.   într­o   anumită   zi   sacră   a  anului”. îi  face „o fotografie bună înainte ca ea să cadă”.   întrucât   în   opinia   lui   Brâncuşi   fotografiile   realizate   cu   ocazia  expoziţiei sale new­yorkeze erau frumoase. apare  pozând în faţa aparatului al cărui obturator tocmai l­a declanşat (se zăreşte firul care îl  leagă de comutatorul în formă de pară pe care îl ţine în mână). Man Ray „asistă fascinat.17 de   soarele   amiezii.   în   atelier.   Principalul   scop   ar   fi   promovarea   operei   în   afara  Parisului. În 1927. vărgate sau  pătate.   prin   deschizătura   circulară   din   plafon. a încadrării şi reglării luminii.17 metri să  fie sculptată în doar trei zile. Una din imaginile mai puţin cunoscute ni­l prezintă într­o formă discretă şi  simbolică: printr­o suprapunere cu clişeul unui trunchi de copac acoperit de flori. prea mult sau insuficient expuse. dar şi un mijloc de a obiectiva  stadiile de creaţie ale unei lucrări sau de a stabili locul acesteia în cadrul creaţiei sale”. „dar nu reprezentau opera sa.   şi  ilustrau   aspecte   legate   de   creaţia   proprie. Brâncuşi a răspândit în  lume imagini ale lucrărilor sale în diferite variante. Atunci când în calitate de fotograf profesionist. Aceasta ne aminteşte. Numai el ştia  să o fotografieze” – constată Man Ray. astfel încât iradia ca şi  cum ar fi avut o aureolă. Uneori. precizează Raluca Bem Neamu. O coincidenţă stranie a făcut ca una din Colonele fără de sfârşit de 7.   la  numărul 291 de pe strada 5. la întreaga operaţiune”. dintr­un stejar. de la Karnak”. la o dată precisă a anului. De altfel până şi  Man  Ray   se întreba dacă era capabil să­i dea câteva sfaturi  legate   de   fotografie. Iată (spunea Brâncuşi) cum trebuiau reproduse operele sale.  Stechen  se întoarce în Statele  Unite   şi   îşi   părăseşte   casa. fără îndoială. Avea poate dreptate:  una dintre păsările sale aurii fusese fotografiată în razele soarelui. ceea ce dădea acelei lucrări un caracter exploziv”. Mai mult decât atât. Fotografiile sale ne îngăduie să  percepem mai bine spaţiul. John Quin este unul dintre primii săi cumpărători. Probele sale i se par „neclare. cercetătorii au  demonstrat faptul că Maestrul îşi documenta creaţia cu ajutorul fotografiei.  Man  Ray  şi   Brâncuşi   ciocnesc   un   ultim   pahar   în   faţa  Coloanei înaintea demontării sale. Funcţia   de   documentare. MANIFEST VIZUAL În   toate   lucrările. de vechii egipteni care le arătau iniţiaţilor  lor. Brâncuşi urcă pe Coloană. FOTOGRAFIA.

 cel care s­a ocupat de reconstituirea atelierului artistului conform  dorinţelor exprimate în testament: „Aproape că ar trebui să­ţi scoţi pălăria şi încălţările  când intri în acest loc nu numai din punct de vedere fizic. Ceea ce privim  este  unitatea unei opere. Numai el ştia să o fotografieze.  Şi­a construit aşadar singur o cameră obscură într­un colţ al atelierului său…” Într­adevăr.   în   1921. A omului care a reinventat sculptura. nişte  fotografii reuşite ale operelor sale: până în prezent.   autorul   Centrului  Pompidou din Paris. Mi­a arătat atunci o fotografie pe care i­o  trimisese  Stieglitz.   (…)  Fotografia. Episodul relatat de  Man  Ray  reflectă dorinţa sculptorului de a transforma episodul cu pricina în opere care aveau  menirea să dăinuiască. Pentru a vedea cât de importantă era fotografia pentru Brâncuşi mai trebuie spus  că locul de amplasare a Coloanei fără  de sfârşit – din Târgu Jiu.   apoi   întocmeşte  amplasamentul   pornind   de   la   o   fotografie   pe   care   schiţează   cu   creionul   viitoarea  poziţionare a Coloanei.   era  frumoasă. relatează  Ray. Man Ray şi fotografia Încă din 1905.  Brâncuşi   –   inventatorul   sculpturii   moderne. Strâns legată de practica sculptorului. (Marielle  Tabart. cele câteva reproduceri pe care le­a  văzut  l­au dezamăgit.   sau   poate   pentru   a   ne   lăsa   să  descoperim mai uşor „rodul inspiraţiilor inedite”.  Gallimard.   are   darul   să   cristalizeze   o   preocupare   mai   veche   pentru  fotografia legată de munca sa: „Ceea ce l­ar interesa ar fi. dar nu reprezenta opera sa. Brâncuşi a recurs la  fotografie  pentru a păstra mici instantanee  ale   operelor   sale.   adesea   copiate   în   momentul   în   care   va   face   propriile   tiraje   ale  lucrărilor   sale.18 două. cu fierăstrăul.   la   puţină   vreme   după   sosirea  acestuia   la   Paris. i­am  răspuns. fotografia este pentru el un mijloc de a  „proba” opera pe cale de elaborare în mediul său. Şi a doua zi am cumpărat un aparat şi un suport.   Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluăriiS . de dimensiuni şi încadrări diferite. Puteam oare  să­l ajut să­şi procure materialul necesar şi să­i dau câteva sfaturi? Cu plăcere.   spunea   el.) Concluzii asupra temei  În   loc   de   concluzii   ne   limităm   să   cităm   din   Renzo   Piano.  făcută   cu   ocazia   expoziţiei   sale   new­yorkeze. fiecare negativ  dând naştere la mai multe. fără să  o doboare.   Întâlnirea   cu  Man  Ray. Brâncuşi alcătuieşte un adevărat jurnal vizual  al operei sale: mai mult de o mie opt sute de negative şi tiraje originale.   alege   şi   studiază   terenul. este ales după  ce  Maestrul   se   duce   la   faţa   locului.   STUDIU DE CAZ   Brâncuşi. Inc. I­am sugerat ca developare să  fie făcută de un atelier foto.  folosind   fotografia   pentru   a­şi     argumenta   căutările. Universe Publishing House.  Primii   săi   partizani   sunt   şi   mari   fotografi:   prietenul   său   Edward  Steichen  şi   Alfred  Stieglitz.   Centrul  Georges Pompidou 1995. ca o operă  în permanentă devenire. începând cu anii ’20. este visul unui om”. relatează  Man  Ray. Aceasta îi îngăduie mai ales să fixeze  multiplele unghiuri de vedere ale atelierului. Dar Brâncuşi vroia să se ocupe el însuşi de această operaţie. ci şi spiritual. să lărgească spaţiul la nesfârşit.

 în locul în care se forma imaginea. Nicéphore  Nièpce. într­o şedinţă a Academiei de Ştiinţe a Franţei.  În acelaşi timp. de surprinderea momentului decisiv. a unui procedeu prin care se  putea obţine o imagine stabilă cu mijloace tehnice.   Rezumatul temei  Ştim cu toţii că aparatul de fotografiat este o minusculă cameră neagră (obscură)  în faţa căruia este montat un obiectiv mai mult sau mai puţin complex. funcţiile fotografiei la Brâncuşi? Enumeraţi   câteva   personalităţi. Aparatul de fotografiat. care se înnegreşte sub acţiunea  luminii.   consideraţi  profesionişti în domeniul fotografiei? Ce reprezintă fotografia pentru Brâncuşi. a tehnicii în care concentrarea se adună  doar pe aspectul ideii. conform celor spuse de Man  Ray? Cum explică Brâncuşi procesul de obiectivare în cazul Păsărilor?  Tema 5. punând într­o cameră obscură.  s­ar  putea  traduce  şi  prin  situaţia  creată  de  o anume  emoţie  şi  captarea  acelui   moment  unic.19 ­ ­ ­ ­ ­ Care a fost motivul(ele) pentru care Brâncuşi a preferat să­şi fotografieze  lucrările? Care sunt.   apropiaţi   ai   lui   Brâncuşi. . în cadrul vizorului –  pentru început. Acel CEVA care nu se va  repeta. Calitatea  de bază a unei camere obscure este ca ea să fie cu adevărat … obscură. În practică. După ce a expus o bună bucată de timp. important este şi modul  de evitare a eventualelor reflexe. acest grad de control permite o abordare conştientă în care lejeritatea  fotografierii este dată de „stăpânirea” aparaturii.  în 1839. care are rolul de  a dirija razele luminoase pe planul filmului (respectiv al suporturilor digitale). de către fizicianul Schultze. O uzină într­o cutie… Introducere A  fotografia. o  placă de cositor dată cu un strat de bitum de Iudeea.  Aceasta  poate  fi  reprezentată  de  captarea  unei  lumini  pasagere ce cade într­un luminiş sau a unei lumini interioare fugitive din privirea cuiva.   dar   care   va   fi   „lecturat”   de   majoritatea   privitorilor   şi   decodificat   cu   acelaşi  limbaj. poate fi vorba de o secvenţă anume dintr­un sport (o anume situaţie) sau  de un decupaj al unui personaj politic pe care l­am izolat în timp. adică să nu lase  nici cea mai slabă urmă de lumină să treacă prin altă parte decât prin obiectiv şi să cadă  pe planul filmului pentru a nu deforma imaginea. în opinia specialiştilor. Nièpce a „developat” această placă cu  esenţă de lavandă. deşi în fond a fost şi a  rămas un fel de cutie. Dezvoltarea camerei obscure a avut o evoluţie dinamică. În 1826. De asemenea. iar mai apoi pe suprafaţa unei fotografii. Momente importante în evoluţia fotografiei Interesul pentru camera obscură a crescut o dată cu anunţarea de către Daugerre. tot un  francez a reuşit. Prima fotografie a fost făcută aşadar cu o cameră obscură ­ numită de  Nièpce  „un fel de ochi artificial” ­ deşi proprietatea de fotosensibilitate a sărurilor de  argint fusese dovedită încă din 1727.

 însă la fel ca la cel cu vizare indirectă nu există o legătură între  obiectiv şi sistemul de vizare. eroare de paralaxă). Lumina pătrunde în interiorul camerei obscure prin intermediul obiectivului care  este montat pe aparat sau poate fi schimbat (interşanjabil).   este   vorba   de   noutatea   care   se   numea  camera   obscură. 8x11 mm STUDIU DE CAZ Cum magia naturală  a  camerei obscure  a anticipat  Hollywood­ul   transformând  spectacolul lumii exterioare într­un bun de consum sau marfă preambalată Una din celebrele distracţii ale Renaşterii se leagă direct de creşterea accentului  vizual   în   experienţă.20 ­ Un scurt periplu prin timp ne conturează dinamismul dezvoltării camerei  obscure. Criterii de clasificare Principalul   criteriu   de   clasificare   a   camerelor   foto   îl   reprezintă  sistemul   de  vizare. Din  acest punct de vedere aparatele de fotografiat se împart în: aparate de fotografiat cu sistem de vizare indirect (ceea ce vedem prin  sistemul   de   vizare   nu   are   legătură   cu   imaginea   pe   care   obiectivul   o  „decupează”   din   realitate. Pe măsură ce materialele fotosensibile au evoluat. 9x12 cm. aparate de fotografiat cu sistem de vizare direct. 13x18 cm. funcţiile de bază ale unui  aparat foto au rămas aceleaşi: corpul (camera) aparatului foto păstrează mecanismele –  probabil că peste ceva ani vom aminti la fel ca în istoricul prezentat şi de filmul de 35 de  milimetri. formatele erau cuprinse între 9x12 cm şi 20x30 cm. ­ ­ ­ formate mici:  24x36 mm.  formate foarte mici: 9x14 mm. 18x24 mm. 6x7 cm.   Caracteristici:   lipsa   posibilităţii   de   a   regla  claritatea. Acesta se referă la locul prin care privim atunci când încadrăm imaginea. 13­14: . Caracteristici: ceea ce vedem  poate   fi   controlat   din   punct   de   vedere   a   realizării   clarităţii   –   printr­un   sistem   de  suprapunere a imaginii.  dar mai ales la tema 11 să ne referim strict la aparatura digitală. Eroarea de paralaxă se menţine.  Erik  Barnow  are   o   excelentă   descriere   a   acestei   forme   de   amuzament   în   lucrarea  Mass  Communication (Informaţia de masă) – p. formatele cele mai  utilizate au devenit standard: ­ formate mari: 18x24 cm. dispozitivul  care permite luminii să pătrundă în cameră.  unghi   de   cuprindere  diferit   între  ceea   ce   vedem   şi  ceea   ce  încadrează obiectivul. 24x24 mm. Un   alt   criteriu   de   clasificare   al   camerei   obscure   se   referă   la  formatul   de  expunere. Deşi   există   numeroase   modele   digitale   care   se   utilizează   pe   scară   largă. pentru că suporturile digitale sunt deja la modă – obturatorul. ­ formate medii (mijlocii): 6x9 cm.   în  această prezentare vom vorbi de diverse formate şi aparate clasice urmând ca la tema 8. Mai jos redăm câteva din momentele decisive (…)  Evoluţia aparatului de fotografiat În ciuda evoluţiei tehnologice din ultimele decenii. fără a exista  o standardizare. 6x6 cm. La început.

  Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ ­ ­ Care este principalul criteriu de clasificare al aparatelor de fotografiat? Cum se numeşte inventatorul aparatului de fotografiat pentru mase? În anul 1558. felul în care influenţează imaginea finală.21 „În epoca în care Biblia lui Johnann Gutenberg. o trăsură care trece.   Oare   imaginea   nu   poate   fi   conservată  pentru a­l scuti pe artist de muncă? Ideea   pare   să   fi   mocnit   timp   de   două   secole. un om. Introducere Oricare   aparat   de   fotografiat   este   format   din   două   părţi   principale:  camera  (camera obscură) – o cutie înnegrită în interior. o altă invenţie câştiga teren în Italia.  . dezavantaje. În spatele acestuia se află o decupare dreptunghiulară  – mai rar pătrată – corespunzând formatului de material fotosensibil. 214­215). Unii dintre ei au găsit că este mai uşor să copieze imaginea bidimensională  a camerei obscure decât să lucreze după realitatea tridimensională.   pictori   din   diverse  ţări   o   foloseau  pentru   a  rezolva   probleme   de  perspectivă. ­ avantaje. („Galaxia Gutenberg” – Marshal McLuhan. tipărită cu litere mobile. etanşă la lumină. luminozitate. publicată în 1558. (…) Magicienii au început să folosească dispozitivul pentru a mistifica şi a amuza.  Camera obscură a devenit distracţia oamenilor avuţi din toată Europa. DSLR)? ­ ­ Tema 6 Obiectivele  fotografice – ochiul care decupează ­ criterii de clasificare. este descrisă pentru prima dată  camera obscură. pe peretele opus sau pe vreo altă suprafaţă vei vedea imagini ale lumii de  afară – un copac. Către   1600. Câţiva ani mai târziu s­a constatat că o lentilă  aşezată în locul orificiului asigură o imagine mai clară. Principiul   a   fost   descris   amănunţit   în   cartea  Magia  Naturalis  a  lui  Giovanni  Battista  della  Porta. rezoluţie. stârnea  admiraţie în Germania. p. Era un fel de joc care la  început nu părea să aibă nici un fel de legătură cu răspândirea de informaţii sau idei. Dacă într­o zi  însorită şezi într­o cameră întunecată care nu are decât o deschizătură de mărimea unui  vârf de ac. Pentru a înţelege  ce rol are obiectivul aparatului de fotografiat. Cum se numeşte autorul lucării? Cum descrie Marshal McLuhan în lucrarea „Galaxia Gutenberg” magia  camerei obscure? Care este principiul după care sunt construite aparatele de fotografiat tip  reflex (SLR. ­ tipuri. care are în centrul  peretelui un orificiu şi obiectivul. în lucrarea Magia naturalis. Pasul   următor   se   impunea   de   la   sine. Dispozitivul a fost descris în notele nepublicate ale lui Leonardo da Vinci.   aşteptând   dezvoltarea   chimiei…   şi   a  cererii”.

 în  funcţie   de   situaţie   vă   propunem   să   parcurgeţi   tema   denumită   generic   „ochiul   care  decupează”.   În   etapa   următoare   se  acoperea   obiectivul   cu   un   căpăcel   opac. Sensibilitatea   ochiului. de aceeaşi natură cu undele hertziene (undele radio – este  cazul să evidenţiem că ulterior legătura dintre unele radio şi undele de lumină au dat  naştere cinematografiei şi televiziunii). Cerinţa   fundamentală   a   oricărui   obiectiv   fotografic   o   reprezintă   redarea   cu  maximum de precizie a subiectului.   Apoi   se   înlocuia   sticla   mată   cu   o   casetă  conţinând o placă după care se realiza „expunerea” – scoţând pentru scurt timp capacul  obiectivului. luminozitatea. obiectivul trebuia plasat mai departe de sticla  mată. pentru a reuşi ca imaginea să se formeze exact  în planul sticlei mate. după unii autori.   Aceasta   conţine   elemente  fotosensibile   –   sub   formă   de   conuri   pentru   perceperea   culorilor   şi   sub   formă   de  bastonaşe pentru vederea în alb­negru. Fascicolul luminos ajunge apoi la cristalin (un fel de lentilă  convergentă)   care   proiectează   imaginea   pe   retină.   Pentru   radiaţiile   de   la   extremităţile   spectrului  sensibilitatea este foarte mică în timp ce pentru centrul zonei ochiul atinge maximum de  sensibilitate.  Lumina   de   la   obiectele   înconjurătoare   este   reflectată  pătrunzând prin cornee. Rolul obiectivului este acela de a proiecta imaginea subiectului ce va fi  imortalizat.  . E suficient să  reamintim că  fotografie înseamnă  „scriere cu  ajutorul luminii”. Lumina este  o  radiaţie electromagnetică. Procesul   văzului.22 principalele criterii de clasificare precum şi avantajele şi dezavantajele obiectivelor. Fascicolul luminos este reglat din punct de vedere a cantităţii de  iris. iar în medii transparente (apă.000  de kilometri pe secundă.   care   se   închide   sau   se   deschide   sub   influenţa   luminii. Pentru aceasta obiectivul era fixat într­un sistem care permitea mişcarea înainte­ înapoi   a   obiectivului. După uscare. developată.   micşorând   sau   mărind  orificiul central. Tocmai de aceea e bine să facem câteva precizări.000 de kilometri  pe secundă.  Este vorba de „domeniul vizibil” situat între 400 de nanometri – a milioana parte dintr­ un milimetru – şi 800 de nanonmetri. Caracteristicile luminii sunt: lungimea de undă şi frecvenţa. Ochiul omenesc este sensibil la o gamă restrânsă de radiaţii.   fapt   ce   înlesnea   realizarea   clarităţii. Caseta era scoasă. Noţiuni elementare de optică Natura luminii. fixată. pupila.  iar după alţii unghiul de vizare) şi puterea de separaţie.  La lungimi de undă mai mari de 800 de nanometri se întinde domeniul radiaţiilor  infraroşii. La începutul erei fotografice. Lumina se propagă în vid cu o viteză de 300. distanţa obiectiv­sticlă mată trebuia să fie variabilă în anumite  limite: cu cât subiectul era mai apropiat. Imaginea apare pe retină răsturnată. Informaţiile  de pe retină sunt transmise centrilor optici din creier prin nervul optic. sticlă) cu 200.   Rezumatul temei Calitatea  unei  fotografii   depinde   în  primul   rând   de  calităţile   sau  deficienţele  obiectivului. Domeniul vizibil. iar la lungimi de undă sub 400 de nanometri se întinde domeniul radiaţiilor  ultraviolete. placa de sticlă se copia  prin mărire. Principalele caracteristici ale obiectivului foto sunt:  distanţa focală.   Diferitelor   lungimi   de   undă   le   corespund   senzaţii   de   culoare   diferite  începând cu roşu (800 de nanometri) şi terminând cu violet (400 de nanometri). unghiul de cuprindere (unghiul de câmp.

 mai ales în segmentul aparatelor de format mic. – al XIX­ lea). Orice lentilă  sau obiectiv are o axă optică. Deoarece   imaginile   furnizate   de   lentile   sunt   nesatisfăcătoare   obiectivele  fotografice au în componenţă grupuri de lentile convergente şi divergente. Sunt subţiri la mijloc şi groase la pe margine.n.   este   o   cale   lungă. Firmele producătoare au reuşit să producă  şi obiective cu luminozitate f=1. însă sunt foarte scumpe. În acest caz se afirmă că avem de­a face cu aberaţii. Distanţa dintre focar şi lentilă este constantă şi este mărimea cea mai  importantă. Cu cât un obiectiv este mai luminos (permite luminii să treacă  cu cât mai puţine pierderi) cu atât el este mai valoros. se experimentează  noi formule de sticlă optică şi principii revoluţionare de construcţie a obiectivelor. Ani la rând această caracteristică  a fost o provocare pentru opticieni. Luminozitatea. Caracteristicile optice au fost şi vor fi subiect  pentru multe lucrări. lentilele pot fi: ­ convergente – razele care ajung şi trec prin lentilă sunt concentrate. (…) S­au introdus cu succes noi compoziţii de straturi antireflex. focarul. chiar şi cu cele  mai sofisticate cerinţe poate fi calculat în câteva ore. se preconizează lentile plate. îi pun la  grea încercare pe cei ce doresc să­şi achiziţioneze un nou obiectiv. Zeiss Tessar.   o   lentilă   este   caracterizată   prin:   diametru. oricât ar fi de bine prelucrată. De  pildă. a făcut calcule timp de  mai bine de trei ani. S­a reuşit chiar să se calculeze  compoziţia unor materiale plastice care pot înlocui sticla. fără curbură.   presărată   cu   eforturi. care ar putea să se  comporte ca un asamblaj de elemente multiple curbate. mai  rezistente la zgârieturi şi spargere. STUDIU DE CAZ Optimizarea continuă a obiectivelor „Pentru unul dintre obiectivele celebre la începutul acestui secol (n. conformându­se unor cerinţe optice dintre cele mai  exigente. orice tip de obiectiv. Axa optică.  curbura suprafeţei şi grosimea lentilei. Tendinţa a fost de a obţine o luminozitate cât mai  apropiată de valoarea 1. nu va produce o  imagine perfectă.23 Elementele caracteristice ale opticii fotografice Din   punct   de   vedere   geometric. O parte din  acestea pot fi corectate fie prin gruparea lentilelor într­o succesiune care să compenseze  trecere luminii. până la obiectivele „ochi de peşte” (fisheye) sau  zoom­ urile  perfecţionate   cu   dispozitiv   macro. discuri de sticlă. ­ divergente – fascicolul de raze care ajunge se împrăştie după ce a trecut  prin lentilă. cu ajutorul computerelor.  ingeniozitate şi victorii mai însemnate sau mai mărunte. De la simplul menisc. Focala. După felul în care se comportă faţă de un fascicul de raze. Aparatele de calitate sunt dotate cu obiective normale (focală –  50 de milimetri) şi cu luminozitate de f=1. Paleta sortimentală de obiective  cu cele mai diverse specificaţii. Compoziţia sticlei va controla  focusarea razelor de lumină într­o imagine prin variaţii în indicele de refracţie. opticianul inginer Paul Rudolph (1858­1935). Aberaţiile lentilelor. fiind în plus mai uşoare. Atunci  . O lentilă. 4. Acesta se găseşte în  centru. fie prin compoziţia materialelor din care sunt făcute obiectivele. Este definită ca intervalul dintre focar şi planul principal al filmului. Sunt  mai groase la mijloc şi mai subţiri la margine. Azi.   Pe  axa  optică   a  obiectivului  se  găseşte   elementul   cel   mai   important  al   unei  lentile sau obiectiv.

 Cunoaştem care sunt caracteristicile aparaturii  pe  care   o   folosim. să alegă un unghi diferit de fotografiere. Ei bine. fotojurnaliştii au la dispoziţie aparte fotografice performante. Bucureşti. (E. afirmă Eugen Iarovici în lucrarea „Fotografia şi  lumea de azi”. Fotograful trebuie să reacţioneze spontan şi să  ia  decizii   definitive   chiar   în   clipa   confruntării   cu   subiectul. 37. să opteze pentru o anume încadrare.24 obiectivele greoaie şi lungi de azi vor putea fi înlocuite cu un singur element plat. Evident acest lucru se întâmplă în situaţia celor care  sunt preocupaţi de obţinerea unor imagini diferite faţă de cele normale. Fotojurnalistul este  confruntat   cu   situaţii   diverse. mult  mai uşor”.   Sau   pur   şi   simplu   apăsăm   pe   butonul   declanşator   urmând   a   vedea  ulterior ce am obţinut.  iar toate aceste hotărâri trebuie luate în cursul derulării evenimentelor.   De   aceea   este   neapărat  necesar ca el să­şi fi însuşit bine cunoştinţele despre compoziţie. Să realizăm multe fotografii. la începutul cariere. de a face schiţe şi încercări. Iarovici – Fotografia şi lumea de azi. Posesorii acestor aparate nu consultaseră  . să­şi fi educat ochiul. p. În realitate este  vorba de o abordare profesională. Nu   de   puţine   am   observat   că   răspândirea   aparatului   de   fotografiat   compact  (pentru mase) a creat o „iluzie a cunoaşterii”. prin aceleaşi întrebări: ce timp de expunere şi ce diafragmă  ar trebui să folosesc pentru a obţine o imagine perfectă? Atunci   când   vorbim   de   expunerea   fotografică   ar   trebui   început   cu   întrebarea  generală „ce dorim să transmitem prin fotografia pe care o vom realiza”. iar fotografia digitală ne ajută în acest  domeniu.  pentru a putea declanşa fără ezitări”. În general.  El   trebuie   să   decidă   în  funcţie   de   lumină   ce   obiectiv  foloseşte. ci trebuie să decidem  abia după analizarea imaginilor obţinute cum am făcut şi ce a ieşit. cel mai utilizat obiectiv în fotografia de presă?  Tema 7 Expunerea fotografică  (combinaţia ideală    pentru obţinerea unei imagini cât  mai   aproape de  perfecţiune) Introducere Atunci când plecăm la „vânătoare de imagini” ne întrebăm: ce timp de expunere  şi ce diafragmă ar trebui să folosim. 1989)  Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Care este principalul criteriu de clasificare al obiectivelor? ­ Ce reprezintă: Rokkor 45  1:2? ­ Cât timp au durat calculele pentru celebrul obiectiv Zeiss Tessar? ­ Ce reprezintă luminozitatea pentru un obiectiv fotografic? ­ Definiţi zoom­ul. Pentru aceasta  suntem suficient de bine pregătiţi. de  a­şi continua lucrul în liniştea atelierului. Rezumatul temei tratate Pentru a înţelege care sunt relaţiile dintre diafragmă şi timp de expunere trebuie  să experimentăm.   Nu   este   suficient   să   deschidem   diafragma   la   maximum   şi   să   compensăm  timpul de expunere pentru a păstra constantă cantitatea de lumină. Editura Tehnică. „Fotograful nu  are răgazul pictorului de a­şi gândi  în linişte compoziţia.  oricare dintre cei aflaţi în situaţia de merge să realizeze un material pentru a fi publicat  a trecut.

 Este timpul să ne ocupăm de ea. mai mult nici măcar nu ştiau dacă îl mai au. Poate că  într­o  zi. sau  chiar de lucruri care se petrec instantaneu.   Obiectivul   aparatului   de   fotografiat  funcţionează ca un ochi uman. UV (ultravioletelor). „modul program”. Istoricii   consemnează   faptul   că   începând   cu   anii   1960   şi   până   prin   1980  civilizaţia umană a trecut de la verb la civilizaţia marcată de imagine. apoi scrisă. Şi ce privire! Dacă   progresul   a   multiplicat   posibilităţile   vremii. razelor X. chiar şi invizibilul. Nu numai că ne relevă faţa ascunsă  a lunii. se găseşte  astăzi doborâtă de o altă formă de cunoaştere a cărei sursă este privirea. Fie că e vorba de domenii mari sau mici. 5. „Trebuie   să   vaccinăm   urgent   publicul   contra   imaginii”   zicea   Jean   Luc. catastrofele.  Obturatorul este pleoapa. Va trebui să stabilim în ce condiţii este recomandat să utilizăm „modul manual”. Cum se realizează compensarea luminii. istoricii  vor  descoperi   că   fotografia   aviatorilor   americani. Suprafaţa sensibilă este retina.   Imaginea   este   dinamitată. tot ce se petrece în lume devine  spectacol şi imaginile date influenţează  evenimentul. Publicul acordă un credit prea mare imaginii pentru că o ia drept o  .   pusă   la  dispoziţia celor care vor şti să umble cu detonatoarele. războaiele.   astfel   încât   putem   asculta  zgomote şi mesaje de la milioane de kilometri. artă şi limbaj Ochiul   fotografic   şi   posibilităţi le   sale.  graţie IR (infraroşu). căci nimic nu­i scapă. Precizare: această combinaţie este valabilă doar la fotografierea la exterior în  condiţiile prezentate. Prioritatea pe diafragmă în cazul fotografiei de presă a devenit o modalitate de  expunere „la modă”. sau este mai bine să folosim prioritatea pe timp de expunere. cunoaşterea mai întâi orală. ce obiectiv vom alege în  situaţia respectivă. 8 dacă  pe cer sunt nori răzleţi (de  formaţie verticală. ochiul fotografic vede tot. Destinată în mod  tradiţional unei elite intelectuale. ce să mai spune de ochiul fotografic!  Posibilităţile sale sunt aproape nelimitate. În ce  situaţie este recomandată această tehnică şi care sunt combinaţiile posibile. Toate aceste încep însă cu înţelegerea schemei de bază a expunerii. Diafragma este pupila.   prizonieri   în   Vietnam   a   jucat   un   rol  considerabil   în   evoluţia   războiului   din   Indochina. Timp de  expunere 1/125 şi diafragma 11 dacă  este soare.6 dacă norii sunt mai denşi şi 4 dacă cerul este  acoperit. (…)  Cu ajutorul fotografiei. cumulonimbus).25 niciodată prospectul. în funcţie de situaţie.   fost  directo al TV France. în care sunt suficiente informaţii pentru a înţelege cum trebuie  regalat.  „modul semiautomat”. Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Care este modul principal de obţinere a unei imagini de presă? ­ În ce situaţii este bine să apelăm la modul de lucru automat? ­ ­ ­ Unde trebuie aplicată o expunere în care viteza să fie mare (1/1000)? Cum a contribuit fotografia la „radiografierea evenimentelor”? Cum trebuie interpretată afirmaţia lui Jean Luc: „Trebuie să vaccinăm  urgent publicul contra imaginii”? STUDIU DE CAZ Fotografie. dar pătrunde sentimentele cele mai intime ale fiinţei.

 Cum este posibil: prin criterii  şi prin termenii de comparaţie. imaginea  este dificil de controlat. sociologi. desenatori. Utilizăm  şi manipulăm cantităţi de imagini fără nici o regulă. Atunci. câteodată în mod  abuziv şi nici măcar nu ştim cu să le citim. dar şi scriitori. încă. În mod global. filosofi. să ne gândim la controlul la  care a fost supus scrisul când s­a născut imprimeria. specialişti ai studiului  proceselor care se desfăşoară în creier şi specialişti ai vederii. să­l analizăm? (…) Inventarea unei pedagogii a imaginii pentru a face din ea un punct de plecare al  unei no culturi. să­i asociem textul.  literaţi şi oameni de imagine: cineaşti. sculptori. lingvişti.  cartografi. graficieni. ar fi o muncă imensă. psihologi. Dar cine decide acest  format? Pe ce criterii? Imaginea trebuie să  aibă  mărimea unui timbru poştal sau  să  ocupe o pagină întreagă? Cum să o retuşăm? S­o colorăm? Să o încadrăm? Să­i scriem  legenda. pictori. Această „Gramatică elementară a limbajului” nu este decât o modestă tentativă  de   a   enumera   mijloacele   care   permit   trecerea   la   elaborarea   acestui   limbaj   comun. mai ales când avem termeni de comparaţie. Abia după ce aceste standarde vor fi însuşite corect putem căuta noi  drumuri. la întâmplare. sub forma sa actuală. actul imaginii depinde de format.   De   la   încadrare   la   regula   treimilor   este  important să cunoaştem şi să exersăm lucrurile bine definite până când o vom apuca­o  pe propriul drum.  Aparatele din zilele noastre permit oricui să obţină imagini clare cu o expunere  corectă. fotografi. vom putea să gândim în imagini de deasupra gândirii. pentru că civilizaţia imaginii se află încă în preistorie. Aici se află marele pericol. Pe de altă parte o analiză a imaginii obţinute ne va releva faptul că foarte puţine  dintre   fotografii   ar   satisface   standardele   de   publicare.  (Albert Plécy  ­ Gramatica elementară a limbajului) Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Cum se realizează prioritatea pe diafragmă? ­ Care este cea mai utilizată schemă de expunere în fotografia de presă? ­ La ce se referă prioritatea pe timp de expunere? ­ Care   sunt   situaţiile   când   este   recomandată   prioritatea   pe   timp   de  expunere? ­ Enumeraţi   câteva   combinaţii   posibile:   de   la   manual   la   programele   de  expunere automată în funcţie de situaţie? Tema 8 Comunicarea vizuală  pentru  fotografia de presă  (cum putem obţine un  alt tip de   imagine) Introducere Până când vom fi în situaţia fotojurnaliştilor experimentaţi de a încălca regulile  este   bine   să   trece   la   cunoaşterea   acestora. e frumos ce­mi place mie! – este  recunoscută.26 reflexie obiectivă a realităţii. aprovizionaţi cu  un nou mod de exprimare.   O   imagine   bine   făcută   se  aseamănă cu frumuseţea – nu­i frumos ce e frumos. Dar. . unde ar trebui să colaboreze oameni de ştiinţă.

  O   compoziţie   adecvată   este   esenţială   pentru   o   imagine   corect   concepută. care intersectează pe moment.  înlăuntrul ei. Rezumatul temei tratate Separarea elementelor sau încadrarea.   spunea:   „Pentru   ca   un  subiect   să   aibă   puterea   de   a   comunica   cu   toată   intensitatea. STUDIU DE CAZ .   crearea   unor   anumite   suprafeţe   încărcate   cu   forţe  potenţiale. ele întrerup  „liniştea” suprafeţei. Această încadrarea este de preferat în următoarele situaţii: ­ subiecte în mişcare.   trebuie   stabilite   cu  rigurozitate   relaţiile   dintre   forme…   Fotografia   este   pentru   mine   recunoaşterea   în  realitatea  înconjurătoare a unui ritm de suprafeţe. formă – plasat pe suprafaţa cadrului provoacă tensiuni. starea ei de entropire”. Niciodată. Şi. de linii şi de valori… compoziţia…  este coordonarea organică a unor elemente vizuale… noi lucrăm în timpul mişcării. Este o decizie importantă întrucât ce se  lasă în afara imaginii acolo va rămâne. ignorând ce se află dincolo de margini. pentru că noi suntem în luptă cu  clipele trecătoare şi relaţiile sunt în continuă schimbare”. Centul oricărei fotografii nu constituie un loc satisfăcător  de  atragere a privirii. nemărginită. Această   tehnică   dă   rezultate   la   fel   de   bune   atât   la   încadrarea   pe   orizontală  (peisaje. ­ compoziţii descentrate.  Unul   dintre   cei   mai   renumiţi   fotografi   Henri   Cartier­Breson. care va deveni o fotografie. iar o compoziţie centrată este lipsită de atracţie. ­ subiecte în prim­plan.   În   momentul   în   care   „încadrăm”  imaginea.   care   se   intersectează.   o  graniţă. Cadrul separă o lume reală. nu se interpun liniile între suprafaţa care se  fixează.36) Regula treimilor care se referă la plasarea asimetrică a subiectului este o metodă  tradiţională   de   realizare     unor   imagini   bine   echilibrate   şi   a   fost   utilizată   vreme  îndelungată  de pictori. Ceea ce s­a lăsat în afara cadrului este pierdut  pentru   totdeauna.   acţiune)   cât   şi   la   încadrarea   pe   verticală   (subiecte   care   impune   răsucirea  aparatului). şi cea din jurul ei. trebuie să plasăm subiectul într­unul din punctele  de intersecţie. Pentru   a   înţelege   regula   treimilor. dar în  momentul fotografierii. doar dacă  priveşte printr­o fereastră”. (p.   în   al   doilea   rând. de un segment brutal delimitat care  capătă o viaţă proprie. privind. tot el conchide „cadrul trebuie  întotdeauna analizat prin cele două funcţii pe care le are: eliminarea a tot ce se află în  afara   lui   şi.   imaginaţi­vă   o   suprafaţă   dreptunghiulară  (vizorul aparatului de fotografiat) pe care se află o reţea de linii formată din două linii  verticale   şi   două   orizontale. ea nu poate fi decât intuitivă. afirmă Eugen Iarovici. linie. un  fel   de   presimţire   a   vieţii   şi   fotografia   trebuie   să   sesizeze   din   mişcare   echilibrul  expresiv… Compoziţia trebuie să fie una dintre preocupările noastre constante.   iar   fotografia   va   comunica   doar   prin   ceea   ce   se   află   în   interior. (…) Omul nu vede prin cadre  dreptunghiulare cu margini drepte.27 Compoziţia   este   un   factor   de   succes   pentru   fotografie   şi   merită   o   atenţie  deosebită. Orice  semn – punct. Deosebit de important este faptul că îngrădirea dă naştere unei suprafeţe şi  determină centrul principal al întregii compoziţii realizate în interiorul cadrului. „Cadrul   impune   privirii   obişnuite   să   rătăcească   în   voie   în   toate   direcţiile.

 procesul de selecţie. întâi. spatele sau  picioarele. primul pas  este   să­şi   construiască   o   fundaţie   puternică. starea fizică influenţând gândirea vizuală.   Care   sunt   elementele   acestei   baze  filosofice? Carierea fiecărui fotojurnalist se bazează pe o structură compusă din 3 elemente:  gândirea. PREZENTAREA Ultima   parte   a   triadei   este   comunicarea   efectivă   a   imaginii. De ce echipament va fi nevoie pentru prezentarea finală? Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Ce trebuie să învăţăm din experienţa predecesorilor? ­ Descrieţi   câteva   exerciţii   pentru   dezvoltarea   performanţelor  fotojurnaliştilor? ­ Prezentaţi câteva trucuri utilizate de fotoreporteri? ­ Cum se realizează modificarea unghiului de fotografie? Tema 9 Tradiţional versus digital  . decide ce fel de casă vrea.  (…) Triada   comunicării   vizuale   rămâne   însă   valabilă. caseta video sau înregistrarea  digitală? ­ 4. astfel încât casa să nu se prăbuşească.   căci   imaginea   nu   reflectă  previzionarea   fotojurnalistului   şi   nu   comunică   mesajul   original. Oamenii de ştiinţă cred  că întregul sistem nervos este implicat în procesul gândirii. sinteza şi evaluarea  ca procese în gândirea vizuală.  Apoi face o fundaţie solidă.28 Triada comunicării vizuale pentru fotojurnalişti Când un om plănuieşte să construiască o casă. Care este scopul temei? ­ 2.  Comunicatorul vizual trebuie să ia în considerare aceste întrebări: ­ 1. GÂNDIREA Pentru fotojurnalist. previzualizarea şi prezentarea imaginii. Ce unelte sunt necesare? ­ 5. procesul gândirii consistă în punerea creierului la muncă  pentru a crea concepte vizuale. Care este publicul? ­ 3. Vom numi aceasta „triada comunicării  vizuale”.   aceste  „accidente fericite” sunt puţine ş nu sunt de bază în publicarea de zi cu zi. Cei mai mulţi fotojurnalişti  consideră că e greu să faci fotografii de calitate în timp ce îi doare capul. Odată ce ştiu că vor să devină fotojurnalişti. Întâi. Oricine are abilitatea de a gândi.   Ea   depinde   de  selecţia posibilă a tehnologiilor pentru a comunica cel mai bine imaginea previzualizată.   Mai   mult. Sunt mai bune în acest scop tiparul. Să investigăm fiecare din aceste etape. Fotojurnaliştii trebuie  să se pregătească în acelaşi fel. analiza. filmul. (…) PROCESELE GÂNDIRII Fotojurnalismul trebuie să ia în considerare selecţia.

 este  logic să considerăm că întrebările pot fi interpretate pentru această zonă specifică.29 ­ avantaje şi dezavantaje pentru aparatele analogice şi cele digitale.   literatură. ­ viitorul a început demult.   Atunci   când   dorim   să  fotografiem senzorul reacţionează la lumina ce ajunge pe suprafaţa sa. Îndrumările date începătorilor erau:  „învaţă să faci şi să developezi fotografii şi apoi capătă ceva experienţă practică”.   istorie. să înveţe. cu atât vom avea mai  mult   succes   ca   fotojurnalişti. statul şi naţiunea – cum sunt organizate şi cum funcţionează ele. . (…) Cunoştinţele Ca şi triada comunicării vizuale. să informeze. la fel cum toate au butoane declanşatoare. ierarhia formării fotojurnalismului se bazează  pe cunoştinţe. Cu cât căpătăm mai multe informaţii şi experienţă.   Editorii   caută   să   angajeze   persoane   cu   pregătire   din  domeniile   economic.  Termenul „digital” la un aparat foto i­a făcut pe mulţi  fotografi să se teamă că le va fi greu să se adapteze şi să stăpânească această tehnologie.   filozofie. vizoare prin intermediul căruia putem încadra  imaginea.  Cunoştinţele dezvoltării profesionale au fost vagi. Aceste informaţii sunt transformate ulterior în imagini.   Toate   aparatele   foto   digitale   folosesc  senzori   de   imagine   pentru   a   capta   fotografiile. Diferenţe  importante. ­ rezoluţia.   ştiinţe   politice. Circuitele din  interiorul „cip­ului” examinează variaţiile de intensitate luminoasă şi le atribuie unei  zone de pe cip.  Paradoxal este faptul că nici un începător nu a luat aparatul de fotografiat în mână şi nu  s­a   descurcat   deşi   nu   a   ştiut   de   la   început   la   ce   folosesc   toate   butoanele   sau   toate  funcţiile din meniu. cu cele aparatelor analogice (clasice).   sociologie. Pentru  cea  mai  bună  prezentare.  psihologie. să motiveze oamenii pentru acţiune? (…) Ierarhia formării fotojurnalistice S­au scris puţine şi s­au făcut puţine cercetări privind formarea fotojurnalistului. Pentru cei cu au folosit un aparat pe film utilizarea timpului de  expunere şi a diafragmei nu a constituit un secret. STUDIU DE CAZ Crearea şi conturarea personalităţi i fotojurnalistului Deoarece am evidenţiat că mediul primar al fotojurnalistului este tiparul. „nodul gordian”.   Senzorul   este   un   „cip”   (un  microprocesor)   fotosensibil   plasat   în   spatele   obiectivului.   Studiind   acestea   vom   fi   la   curent   cu   structurile   sociale   care  formează comunitatea.  fotojurnalistul  trebuie  să  înceapă   pregătirea:  Cine vor fi cititorii? Care sunt scopurile imaginii pentru cititorul desemnat? Trebuie să  amuze.   limbi   străine. Introducere Multe   lucruri   referitoare   la   aparatele   foto   digitale   sunt   asemănătoare.   uneori  identice. Despre asemănări putem spune: toate  aparatele foto au obiective fotografice.  Suportul de înmagazinare a imaginii şi felul cum se obţine imaginea digitală  reprezintă   de   fapt   cheia   tehnologiei   digitale.

 fotojurnalistul este depăşit de dorinţa de a experimenta noi tehnici şi de a imita  tehnicile unor fotografi faimoşi. Îi  scoate din starea de frustrare prin stabilirea unui plan de viitor.   Imaginile   experimentale.  Experimentul   trebuie   să   fie   însă   un   mijloc.30 Dorinţa Dorinţa fotojurnalistului îşi are rădăcinile în pasiunea de a comunica rezultatele  curiozităţii   sale   pe   cale   vizuală. ­ 2. dar aceasta nu are valoare dacă  nu este urmată de acţiune. Perioada conturării personalităţi i (…) Studenţii   se   pot   consola   cu   ideea   că   cei   mai   mulţi   fotojurnalişti   realizaţi  profesional au trecut prin această etapă. Este un lucru bun.   Dacă   dorinţa   este   sămânţa  succesului.   tind   să   se   transforme   „şabloane”   când   sunt  aplicate fără un scop. dezvoltarea unor sisteme. Cauza nu este lipsa talentului şi a dorinţei. . Această perioadă este folositoare dacă vor fi găsite răspunsurile. Procesele dezvoltării sistemelor operaţionale sunt: ­ 1. dar pentru patroni nu este o scuză. dorinţa de a deveni fotojurnalist va rămâne o fantezie. Motivaţia acestui fapt pare să fie legată de revistele care  abundă pe piaţă.  Mulţi fotojurnalişti se vor realiza pornind de la ideea că sunt abia la început. dacă experimentarea extinde dimensiunea vizuală. pentru a avea timp să ne stăpânim. ­ 3. În acest  punct. Va fi dificil pentru un fotojurnalist să producă imagini de calitate fără a  cunoaşte tehnicile fotografice. găsirea unor metode de îndeplinire a acestora.  indiferent   de   gradul   lor   de   perfecţiune. este  sfârşitul unei etape. îndeplinirea ei. Acestea pot fi împărţite în două arii: operaţionale şi tehnici de suport. Atunci ei  îşi dau seama că viaţa lor profesională este aproape integrată. ­ 5. Este importantă  dezvoltarea acestora de timpuri. Pentru că dezvoltarea acestor  tehnici   reprezintă   mai   puţin   de   25%   din   pregătirea   universitară. de a vede în  fiecare o persoană diferită şi de a dori să aflăm cum unicitatea fiecăruia se îmbină în  armonia   universului. crearea unor scopuri de durată lungă sau scurtă.   nu   un   scop. Dacă nu putem depăşi stânjeneala de a face noi cunoştinţe.   acest   lucru   este   de  înţeles. selectarea alternativei celei mai potrivite. Fără  ea. Ei caută fotojurnalişti care să stăpânească  tehnicile. (…) Priceperea tehnică Cuvântul „skill” (pricepere) sugerează stăpânirea unor tehnici. Experienţele cer un standard de bază a calităţii.   am   terminat   înainte   de   a   începe.   Dorinţa   este   prea   mare   pentru   o   comunicare  interpersonală. evaluarea rezultatelor. Complexitatea acestei  combinaţii cere un plan. acţiunea este motorul lui. Aceasta aduce fotojurnalistul la o nouă perioadă. Acţiunea Fotojurnalistul poate avea dorinţa de a comunica. (…) Perioada experimentală Această perioadă este marcată de dorinţa de a îmbina tehnicile învăţate cu noi  experienţe. Mulţi editori se  plâng că absolvenţii nu sunt iniţiaţi în bazele meseriei. Aceasta este catalizatorul elementelor acestei ierarhii. Dezvoltarea sistemelor Dezvoltarea unor sisteme operaţionale are multe avantaje pentru fotojurnalişti. ­ 4.

 dar şi de lucruri tehnologice indispensabile precum developarea şi  impresionarea imaginii în laborator. ­ mesajul fotografiei de presă. alb­negru sau color. încercând să capteze mişcarea. alegerea unghiului de fotografie.  o  serie de alegeri înainte şi după ce am apăsat pe butonul declanşator: ­ înainte: alegerea subiectului. a tipului de aparat. În acelaşi timp este un act la nivelul spectatorului  (privitorului) prin procesul de decodare. a temperaturii etc… . Rezumatul temei Care   sunt   modalităţile   pe   care   fotoreporterul   le   va   utiliza   pentru   a  coda  imaginea şi cum se va confrunta cu subiectul fotografic. redând spaţiul şi/sau materia? Fotografia este o imagine­act ­ este o imagine: adică un produs finit care a rezultat dintr­o anume „artă de a  face” fotografie. ­ Este un act: cel care produce imaginea (care face codajul) are la îndemână o  multitudine de opţiuni. a efectelor  utilizate pentru a accentua sau dimpotrivă a diminua anumite aspecte ale  imaginii. ­ fotoreporterul. Toate fotografiile care creează o imagine combină diverse coduri Funcţia fotografiei constă în a coda mesajul în produsul fotografic.   în   cazul   imaginii   analogice   (film)   alegerea   procesului   de  developare. a tipului de obiectiv etc… ­ după: alegerea modului de încadrare. jurnalist sau tehnician. Cunoaşterea acestora va alunga multe din temerile fotojurnalistului. a personalităţii şi a cunoştinţelor individuale.  Photography  with  a  purpose) Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Prezentaţi avantaje şi dezavantaje pentru aparatele analogice şi cele digitale? ­ De ce rezoluţia este „nodul gordian” pentru fotografie? ­ Cum apreciaţi formula „viitorul a început demult” atunci când vine vorba de  digital? Tema 10 Fotografia de presă  ­ fotojurnalismul – imaginea nepereche. Astfel. a  timpului de expunere. a decorului. a reîncadrării. Aceasta. a peliculei (în  cazul fotografiei  analogice)  – iar  în această  situaţie a tipului  de peliculă:  negativ sau pozitiv. de tehnici. alături de educaţie aduc fotojurnalistul  la definitivarea formării sale. Trei par totuşi să fie  universale: dezvoltarea vocaţiei.31 Pentru că fiecare fotojurnalist e unic.  Kerns  –  Photojurnalism. a diafragmei. a încadrării. a  fotografia.  ţinând cont de lumina existentă în acel moment. tipului de revelator. (Robert L. scopurile pot diferi. de alte lucruri necesare dintr­un anumit punct de  vedere. Rezultatul va fi o  mai mare încredere în sine. a filtrelor. reprezintă  din punct de vedere a analizei imaginilor fotografice. în munca sa.

32 Concluzie:   în cazul celor pregătiţi (formaţi) pentru a realiza imagini de presă atunci  când realizează o fotografie avem de­a face cu un proces care presupune cunoaştere: ­ din punct de vedere al comunicării. ­ al valorii estetice. de a  scrie. El spunea:  „Fotojurnalismul este o   combinare a mijloacelor de comunicare verbale şi vizuale”. de lumină.   o   informaţie   neştiută   înainte   sau   un  eveniment recent întâmplat. Câţiva dintre fotografii de evenimente au un punct de vedere diferit. ceea ce explică de ce imaginile fotografice  sunt interpretate diferit. ­ al tehnicii şi tehnologiei. În   acelaşi   timp. de modul sau de a vedea viaţa.   de  fundamentele şi codurile sale culturale. de capacitatea de a reda întâmplarea  sau evenimentul cu un anumit grad de obiectivitate (gradualitatea obiectivităţii sau grad  de obiectivare). (vezi Un grammaire elementare de photo…). de procesul în derulare.  după  Webster. Publicaţia la care lucra  . documentare etc.   Există   abordări   artistice. ­ să fie ATRACTIV („cât mai comercial”). termenul „fotojurnalism”  este doar o exprimare pretenţioasă. dar şi abordări  pragmatice care ţin cont de subiectul fotografiat.   publicitare.   în   momentul   în   care   va   coda/realiza   o   imagine   foto. Unii spun că  un fotograf face fotografii şi le prelucrează pentru publicare. Alţii gândesc la fel ca Wilson Hicks. fost editor  executiv la „Life” şi pionier al fotojurnalismului. atât din punct  de vedere a fotoreporterului (emiţătorului) cât şi receptorilor.  ştiinţifice. iar azi sunt unul din ei”. Ce este ştirea? Ştirea. de apartenenţa la  o clasă socială sau la un grup de o anumită factură. Vom vedea mai târziu ce se întâmplă în comunicarea fotografică.   este   informaţie   despre   orice. Într­o primă parte vom aborda fundamentele tehnice ale fotografiei. Există o  glumă în această meserie: „ieri nu puteam scrie fotojurnalist.   fotoreporterul   va   fi   întotdeauna   în   situaţia   de   a   ţine   sau   nu  seama. ­ al obţinerii unui produs final CU UN MESAJ CÂT MAI CLAR. În fine vom aborda viziunea noastră despre fotografie printr­o serie de abordări  filosofice şi sociologice care pot fi rezumate astfel: ­ Ce se întâmplă atunci când apăsăm pe butonul declanşator.   spunând   că   fotojurnalistul   care   este   o   persoană   care  practică fotojurnalismul care este munca de a aduna informaţii pentru fotografii. Îl  putem   parafraza   pe   Webster.   ceea   ce   nu   este   obligatoriu   să  corespundă cu cele ale autorului fotografie. Modul în care fotoreporterul va opta pentru o anumită alegere în funcţie de sine  însuşi   va   depinde   de   conduita   sa   profesională. ­ Ce este aceea o fotografie    STUDIU DE CAZ Fotojurnalist sau fotograf?  Există o mare confuzie în ceea ce priveşte termenul de fotojurnalist. de a edita şi de a publica într­un ziar sau în altă periodic. ­ Ce se întâmplă într­o imagine fotografică. Toate acestea fac parte din codajul semantic. iar mai apoi  ne vom ocupa de analiza imaginii. Publicul decodează de  asemenea   fotografia   în   funcţie   de   codurile   culturale.   de   starea   de   spirit. ­ Ce declanşează o fotografie în noi.

 permiţând doare celor mai buni să­şi găsească slujbe.  Dacă fotografiile sunt bune. totuşi.   fotografie­grafică.   de   exemplu:   fotografie­scris. – noile metode şi noile medii de comunicare. Fotojurnaliştii fac fotografii şi pot de asemenea scrie. relaţii publice. Fotojurnaliştii sunt orientaţi mai mult spre imagine decât spre cuvinte. Mulţi dinte fotografii de azi au pornit şi au învăţat prin această  metodă. Fotojurnaliştii caută mai mult experienţe generale decât specializate.33 Hicks     a   dovedit   că   imaginile   şi   cuvintele   formează   un   mariaj   care   a   trecut   testul  timpului. pot alege caracterul  literei sau tehnoredactarea. Ne  putem  întreba. (…) Ucenicia nu e singura modalitate. . a devenit o etichetă.   Sute   de   colegii   şi   facultăţi   au   iniţiat   mii   de   tineri   în   bazele  fotojurnalismului. b. în poziţia de  fotograf al ziarului. ­  cerinţele pieţei media. – dezvoltarea istorică a fotografiei (fotografului). conform cu abilitatea şi interesele lor vor favoriza una sau  mai   multe   arii   vizuale.  de   ce  trebuie   să   luăm   în  considerare  fotojurnalismul. în comunicarea cu consumatorul. 4. d. societăţi.   tânărul  (proaspătul)   fotograf   a   început   să   lucreze   în   camera   obscură. Editorii din  generaţia veche. –   creşterea   numărului   de   persoane   care   se   pregătesc   pentru   a   deveni  fotojurnalişti. – schimbarea rolului jurnalismului tipărit. Mai mult.  şi   pe  bună  dreptate. Fotojurnaliştii pot lucra pentru ziare. 2.   acum   câţiva   ani   a   privit   în  general ziarul ca punct de plecare. 3. În orice caz. Fotojurnaliştii. 5.   După   ce   a   atras   atenţia   editorului   şi   a   fost   angajat. fotojurnaliştii  absolvenţi ai colegiilor au ajuns în poziţia din care pot angaja alţi absolvenţi. Când a prins simţul imaginii de presă din  experienţa sa în camera obscură. va avea ocazia să facă fotografii în felul său. încât depăşesc cererea de locuri de  muncă. Aspirantul   fotograf   de   presă   –   de   obicei   bărbat. (…) Această definiţie poate fi nouă pentru mulţi. Absolvenţii sunt atât de numeroşi.   făcând   copii   după  negativele fotografilor mai experimentaţi. e. c. (…) Un alt motiv în schimbarea rolului fotojurnalistului este dezvoltarea unor noi  metode vizuale de comunicare. agenţii  de publicitate sau chiar afaceri. Fotografia de presă a părut abordabilă deoarece era  disponibilă. Termenul „fotojurnalist. o descriere despre o persoană  care adună cuvinte şi imagini pentru publicare.   Era   uşor   să   publici   câteva   fotografii   de   la   meciurile   locale   sau   de   la  petrecerile   de   club. al căror moto era să nu angajeze „unul din acei mucoşi din colegiu” s­ au dat bătuţi în faţa noii stări de fapt.  fotografie­grafică­scris.  (…). vom lua în considerare  următoarele: a. Prezentările multimedia au devenit o parte din ce în ce  mai mare în meseria fotojurnalistului. va da editorului câteva fotografii făcute în timpul liber. Ea implică câteva consideraţiuni: 1. Viitorii fotojurnalişti au alternative în  modelarea   carierei. Pentru a aprecia răspunsul la această întrebare. reviste. datoriile producătorului de  imagini de azi ar putea cere un nou titlu.

 la care au subscris toţi membrii săi: 1. precum şi dreptul de a fi informat veridic  şi corect în legătură cu evenimentele publice şi cu lumea în care trăim.   ia   în   considerare   grija   şi   respectul   faţă   de   dreptul  publicului la libertate în căutarea adevărului. ca atare bunul­simţ şi o  bună judecată sunt necesare în aplicarea principiilor etice. Noi credem că nici o relatare nu poate fi completă dacă nu se pot îmbogăţi şi  clarifica semnificaţia cuvintelor.   o   societate   profesională   dedicată  progresului   fotojurnalismului. Photography with  a purpose) Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării  ­ De ce fotografia este o imagine­act? ­ Cum apreciaţi imaginea nepereche? ­ În ce constă mesajul fotografiei de presă? ­ Fotoreporterul. fie de natură să explice orice poate constitui  obiectul   de   interes   al   publicului. atât ca ştiinţă.   reprezintă   un   mijloc   indispensabil   de   a   menţine  publicul   informat   cu   acurateţe.   ele   sunt   de   ajutor   tuturor. Practicarea fotojurnalismului. (Robert L.   spre   a  înţelege mai bine orice subiect din domeniul public. Promova/contribui la progresul fotojurnalismului în toate formele sale. Noi considerăm că fotografiile.   care   cere   informaţie  vizuală în orice formă şi mărimi. jurnalist sau tehnician? Tema 11. Asociaţia Fotografilor din Presa Naţională (NPPA) – Obiective şi scopuri (din Articolul II al Statutului NPPA) Obiectivele şi scopurile acestei asociaţii sunt de a: 1.34 Sute de astfel de pieţei există pentru fotojurnalistul creativ şi multi­specializat  care   e   gata   să   profite   de   societatea   în   schimbare   tehnologică. Kerns – Photojurnalism. Nici un Cod Etic nu poate să prevadă orice situaţie. Codul etic – Asociaţia Fotografilor din Presa Naţională – SUA Asociaţia   Fotografilor   din   Presa   Naţională.   tineri   sau   bătrâni.  ştirile aşa cum s­au petrecut în realitate. Asociaţia Fotografilor din Presa Naţională a elaborat  următorul Cod Etic. fie folosite pentru a zugrăvi/ilustra evenimentele. II. . cât şi ca artă. (…) 2. Deoarece   credem   în   cele   de   mai   sus. merită din partea  celor care au îmbrăţişat­o ca profesie cele mai bune/înalte gânduri şi cele mai  mari eforturi.   recunoaştem   şi   suntem   conştienţi   că  fotojurnaliştii trebuie să­şi menţină în permanenţă cea mai înaltă conduită etică spre a  servi interesul public. Standarde de lucru în fotografia de presă  I. În vederea acestui scop.

7.   Codul Etic    (Societatea Jurnaliştilor Profesionişti) – adoptat în 1926. 4. Pentru a duce acestea la îndeplinire.   Jurnalistul   are   dreptul   de   a   enunţa   opinii  nepopulare şi privilegiate de a fi în acord cu majoritatea. Sprijini legislaţia favorabilă şi de a se opune legislaţiei defavorabile sau care  le aduce prejudicii fotojurnaliştilor. ne declarăm adeziunea la standardele enunţate  mai jos: 1. 2. Din acestea rezultă libertatea de a discuta. în toate formele ei şi de a pune în  aplicare drepturile constituţionale ale jurnaliştilor.   Propunându­ne   să   distribuim   ştiri   şi  opinii avizate. de a fi precursorii dreptăţii şi în rolul  nostru constituţional de a căuta adevărul. Coopera cu toate asociaţiile locale recunoscute ale fotojurnaliştilor ale căror  scopuri şi obiective coincid cu cele ale NPPA. Furniza   oportunităţi   educaţionale   celor   implicaţi   în   orice   formă   de  fotojurnalism. Noi credem în misiunea de a lumina publicul. 5. RESPONSABILITATEA Dreptul   publicului   de   a   avea   cunoştinţă   despre   evenimentele   de   importanţă  publică   constituie   misiunea   mass­media. revizuit în 1973. precum şi a  instituţiilor   publice   sau   private. Promova   o   mai   bună   înţelegere   a   problemelor   cu   care   se   confruntă  fotojurnaliştii. 3. 8.   acurateţe   şi  corectitudine. 3. LIBERTATEA PRESEI Libertatea presei trebuie vegheată ca un drept inalienabil ala oamenilor într­o  societate liberă. Se   opune   violării   şi   îngrădirii   drepturilor   fotojurnaliştilor   sau   ale  organizaţiilor lor. ETICA . 1984. dorim să contribuim la bunăstarea generală. Noi credem că agenţiile media sunt purtătoarele discuţiei şi informaţiei publice şi  acţionează în virtutea mandatului lor constituţional şi a libertăţii de a afla şi a relata  faptele. Crea. Activa pentru menţinerea libertăţii presei. 1987 Societatea Jurnaliştilor Profesionişti are credinţa că datoria jurnalistului este de a  servi adevărul. de a adresa întrebări  şi de a provoca acţiuni sau luări de poziţie din partea guvernului. ca parte a dreptului publicului de a cunoaşte  adevărul.   obiectivitate. II. Acei jurnalişti care se  folosesc de statutul lor profesional ca reprezentanţi ai publicului pentru motive  egoiste sau nedemne violează mare încredere ce le­a fost acordată.  6.35 2. promova şi menţine un înalt spirit fraternalist şi un înalt standard de  conduită între membrii săi. Noi   credem   că   aceste   responsabilităţi   atrag   după   sine   obligaţii   şi   îi   solicită  jurnalistului   să­şi   exercite   meseria   cu   inteligenţă.

ACURATEŢEA ŞI OBIECTIVITATEA Încrederea publicului este fundamentul unui jurnalism de calitate. Fotografii şi oamenii de televiziune trebuie să furnizeze o  imagine de acurateţe a unui eveniment şi nu să surprindă un incident scos  din context. 4. Prezentarea ştirii nu trebuie să conţină o  opinie sau părtinire.   Jurnaliştii   vor   depune   eforturi   constante   să   se   asigure   că  treburile publice sunt gestionate în mod public şi că dosarele publice pot fi  accesibile publicului. 4. ci să prezinte toate laturile unui subiect.3 Lipsa de acurateţe şi superficialitatea nu au nici o scuză.2 Obiectivitatea   în   relatarea   ştirilor   este   un   ţel. în ciuda  tuturor  obstacolelor. 4. Îi preţuim pe aceia care l­au atins.3 Ştirile   parvenite   din   surse   private   nu   vor   fi   publicate   sau   difuzate   fără  verificarea şi dovedirea valorii lor informaţionale.1 Adevărul este ţelul suprem 4. 3. Aceştia trebuie să­şi ducă  existenţa în aşa fel încât să evite orice conflict de interese.  comentarii şi opinii editoriale asupra evenimentelor şi subiectelor de interes  public.8 Articolele   sau   precizările   speciale. 4. implicarea politică.  Acesta  e   însăşi   natura  profesiei lor. 3.7 Jurnaliştii   îşi   asumă   responsabilitatea   de   a   oferi   analize   documentate.   precum   şi  concluziile personale ale autorului trebuie prezentate ca atare. trebuie făcută o distincţie clară între prezentarea  unei ştiri şi exprimarea unei opinii.2 Cel de­al doilea serviciu.   călătoriile   gratuite.   Este   standardul   de   performanţă   către   care  năzuim.   dedicate   avocatului.   Ei   acceptă   obligaţia   de   a   încredinţa   asemenea   materiale   unor  persoane care au competenţa.4 Titlurile din ziare trebuie să fie absolut conform cu conţinutul articolelor pe  care le însoţesc.  Respectabilitatea  lor  faţă  de  public  este  supremă. 3. CORECTITUDINEA .1 Cadourile. în afară de dreptul publicului de  a cunoaşte adevărul.  Nu trebuie acceptat nimic de valoare. 3. experienţa şi discernământul necesare pentru  a le realiza. dacă pot compromite  integritatea jurnalistului şi pe a patronului său.4 Jurnalistul  va  căuta  ştiri care  servesc  interesului  public. 3. real sau aparent.6 Participantul în comentariul editorial care se îndepărtează în mod conştient  de adevăr violează spiritul jurnalismului american.36 Jurnalistul trebuie să fie liber de orice obligaţie. apartenenţa la un birou public  şi serviciul în organizaţiile comunităţii trebuie evitate.   favorurile.5 În cazul emisiunilor audio.6 Plagiatul este necinstit şi inacceptabil.   care   desemnează   un  profesionist   experimentat. 5.   tratamentele   speciale   sau  privilegiate pot compromite integritatea jurnaliştilor şi pe a patronilor lor. 3. 4.5 Jurnalistul   trebuie   să   cunoască   etica   ştiristului   de   a   proteja   sursele  confidenţiale ale informaţiei. 4. 4. 4.

  III. „The  New  York  Times”   şi   „Columbus”   din   Ohio   publică   fotografii   falsificate   într­o   anumită  măsură.  au protejat intimitatea unei femei într­o chestiune absolut privată. fără a le oferi acestora dreptul  la replică. 5. „Time”.   viaţa  privată.   telespectatorii   şi  ascultătorii noştri. „TV Guide” şi „Atlantic” au fotografii modificate. Când este  vorba de fotografii­problemă.   societate   îi   va   încuraja   pe  jurnaliştii individuali să vină în rândurile noastre şi va încuraja publicaţiile şi  posturile de radio şi TV să­şi recunoască responsabilităţile cuprinse în acest cod­ cadru. ÎNCREDEREA RECIPROCĂ Adeziunea   la   acest   cod   este   menită   să   păstreze   şi   să   întărească   legătura   de  încredere reciprocă şi respect dintre jurnaliştii americani şi publicul american.   Trebuie   cultivat   dialogul   deschis   cu   cititorii. (…) În acest proces. Dacă decizia nu trebuie luată în timp  scurt. apar şi alte alternative. Prin   programe   educaţional   şi   prin   alte   mijloace. să le insufle şi angajaţilor lor. supuse termenului limită de predare.5 Jurnaliştii   trebuie   să   dea   socoteală   publicului   pentru   relatările   lor. pe viitor. manipularea prin  fotografii   se   întâlneşte   în   întreg   spectrul   publicaţiilor. a scopurilor lor. În cazul lui „Columbus Dispatch”.  au protejat o persoană de situaţia stânjenitoare de a fi asociată cu un limbaj nepotrivit.3 Mass­media nu vor aţâţa curiozitatea morbidă prezentând detalii cu privire  la vicii şi crime. Dar manipularea justificată prin expeditivitate.   drepturile   şi   bunăstarea   persoanelor   întâlnite   în   cursul   procesului   de  culegere şi prezentate a ştirilor.1 Mediile de informare nu vor comunica acuzaţiile neoficiale care afectează  reputaţia sau ţinuta morală a unor persoane.   completă   şi  promptă a propriilor greşeli.   Reviste   ca:   „National  Geographic”. acordul pentru modificarea pozelor ar putea fi  legitim: au preîntâmpinat posibila folosire a numărului cărţii de credit de către un cititor. scopuri de design sau alte motive  care servesc interesului personal nu este o practică admisibilă pentru o profesiune a  cărei integritate constă tocmai în a spune adevărul. editorii nu prea au de  ales: să nu publice fotografia.2 Mediile   de   informare   nu   trebuie   să   invadeze   dreptul   la   intimitate   al  persoanei.   Manipularea digitală (Societatea Jurnaliştilor Profesionişti)   Pe măsură  ce tehnologia devine mai abordabilă şi mai sofisticată. 6.   jurnaliştii   vor   manifesta   respect   pentru   demnitatea.4 Mediile   de   ştiri   au   datoria   de   a   prezenta   o   erată   corectă. pentru a le servi de linii călăuzitoare în  atingerea. 5. sau să o modifice. coordonarea dintre fotografi şi editori este importantă. . 5.   iar  publicul   trebuie   încurajat   să­şi   exprime   nemulţumirile   la   adresa   mass­ media. 5. „Register”. 5.37 În   orice   moment. Ziare ca „The  Orange  County” – din  California. „The  Saint  Louis  Dispatch”.

Iar  Associated  Press  are   standarde   specifice   în   materie   de   modificare   a  fotografiilor: „Pe scurt. (…) „Folosirea   abuzivă   a   schimbărilor   tehnologice   de   către   membrii   comunităţii  publicistice   a   afectat   în   mod   negativ   percepţia   publicului   asupra   credibilităţii  fotojurnalismului… Politica noastră este: alterările la nivelul conţinutului fotografiilor  documentare este inacceptabilă şi nu se vor folosi nici tehnici şi tehnologii vechi.38 Asociaţia Fotografilor din Presa Naţională a aprobat. o declaraţie de  principii care să releve interesul şi accentul pe care îl pune pe aceste chestiuni: „În   calitate   de   jurnalişti. (…) În   orice   împrejurare   în   care   se   ridică   întrebări   legate   de   astfel   de   aspecte. sub chenar va  exista o explicaţie pentru orice efect special folosit în crearea ilustraţiei. dar răspunsurile vin. Nu   se   discută   –   evitarea/arderea   zonelor   care   nu   afectează   conţinutul.   Etica şi tehnologia fotografică   Iată  politica  Associated  Press  privind manipularea electronică  a fotografiilor. Când este posibil. Ca atare. aşa  cum a fost schiţată de Vincent Alabiso. Întrebările pot fi noi.  creează o breşă în standardele etice recunoscute la NPPA”.  Nimic nu este mai presus de credibilitate! STUDIU DE CAZ Imaginile defăimătoare în fotografia de presă . atunci când  tehnica fotografică utilizată poate înceţoşa înţelegerea fotografiei de către cititori”.  corectarea unor defecte de natură tehnică ale fotografiilor. Associated Press nu modifică fotografiile. E necesară punerea în discuţie – fotografii care pot reprezenta o ofensă la  adresa standardelor comunitare. 3.  din valorile tradiţionale. Imaginile noastre trebuie să  spună   întotdeauna   adevărul…   Conţinutul   unei   fotografii   nu   trebuie   modificat   sau  manipulat în nici un fel… Integritatea relatărilor cu fotografii ale AP este cea mai înaltă  prioritate a noastră.   considerăm   că   principiul   călăuzitor   în   profesiunea  noastră este acurateţea. Integritatea  fotoreportajelor  AP  reprezintă  cea mai înaltă  prioritate a noastră. E necesară punerea în discuţie – fotografii care se abat de la standardele  comunităţii. cu toate.   alterarea   conţinutului   editorial   al   unei   fotografii. Toate ilustraţiile foto trebuie denumite ca atare. vom aborda situaţiile respective în următoarea manieră:  1. În cazul în care există motive semnificative de a ne abate de la această  politică. 2. considerăm greşit să operăm orice modificare  care va altera conţinutul unei fotografii într­un mod care să inducă publicul în  eroare…. Editor Executiv Foto: Prelucrarea electronică a imaginilor a ridicat noi întrebări privind ce este etic în  procesul de editare a fotografiilor. nici  cele moderne. Nimic nu poate fi mai important decât credibilitatea”.  angajatul AP trebuie să consulte imediat un editor­şef (Senior Editor). IV. în 1990.   în   orice   măsură.

 noiembrie 1986) Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării ­ Analizaţi patru din cele 8 puncte ale Codul Etic – Asociaţia Fotografilor din  Presa Naţională – SUA? ­  Comentaţi procesele şi situaţiile  de manipularea digitală  conform  Societăţii  Jurnaliştilor Profesionişti? ­ Având în vedere standardele înalte de lucru cum apreciaţi viitorul profesiei de  fotojurnalist (fotoreporter)? .39 „Te dau în judecată pentru defăimare!” Dacă ar fi să existe o frază care să­l facă pe ziarist să se mai gândească o dată la  ceea ce publică.   Pentru   că   o   revistă   naţională   a   folosit   o   imagine   în   care   un   bărbat.   o   fotografie   a   unui   bărbat   implicat   într­o   operaţiune  legală de pariere a fost folosită pentru a ilustra un reportaj despre crima organizată şi  pariuri   ilegale. În era proceselor de defăimare cu mize de  milioane de dolari.   (Profesor   Michael   Sherer.   Universitatea   din   Nebraska. s­ar părea că nimeni nu e imun la această costisitoare formă  de  litigiu… nici măcar fotografii de presă.  neidentificat.   „News  Photographer Magazine”. (…) Într­o   situaţie   similară. dacă imaginea are potenţialul de a aduce atingere reputaţiei  persoanei   fotografiate. utilizarea imaginilor „generice” poate provoca probleme serioase atunci  când însoţeşte un reportaj. Evident. atunci aceasta ar fi fraza. constituia chiar punctul central al fotografiei. o instanţă a considerat că  cititorii pot presupune că individul era implicat într­o operaţie ilegală de pariuri.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful