Curs.

6
Execuţia circulaţiilor peisagere. Circulaţia în cuprinsul parcurilor şi grădinilor este sistematizată în funcţie de: - Structura stradală exterioară - Organizarea interioară - Stilul de compoziţie ales - Relieful terenului - Prezenţa apelor - Mărimea terenului În cuprinsul parcurilor mari, reţeaua de circulaţie cuprinde: - Intrări - Alei pietonale - Poteci - Spaţii de odihnă - Piețe - Alei carosabile - Alei mixte (pentru pietoni şi vehicule) - Parcaje În grădinile şi parcurile mici, aleile carosabile lipsesc, funcţia lor fiind preluată ocazional de cele pietonale. Intrările Intrările sunt înglobate în rețeaua de drumuri de acces de la arterele publice la sistemul de alei sau drumuri de interior. Intotdeauna structura lor trebuie să fie carosată și cu legătură directă la parcajele aferente parcului sau grădinii concepute. Au dimensiuni, de obicei, mari (minim 6 m) și o structură constituită pe fundație de beton armat.

Aleile Aleile din parcuri şi grădini sunt sistematizate astfel: - ca poziţie în schema generală: - Alei de access sau de intrare - Alei intermediare - Alei de centură - ca importanţă a traficului: - alei principale - alei secundare - alei de detaliu (cele mai înguste) Ca forme ale traseului, aleile, fie principale, fie secundare sau de detaliu pot fi: - alei rectilinii - alei curbe centrate - alei sinuoase Intersecţia aleilor trebuie să se facă sub unghiuri care nu incomodează traficul (se evită unghiurile prea ascuţite). Pieţele din parcuri şi grădini au funcţia de spaţii pietonale, constituind puncte de interes la intersectia mai multor alei: locuri de întâlnire şi staţionare, având sau nu un element central ornamental (bazin, fântână, statuie, aranjament floral).

Potecile – sunt căile pietonale cele mai înguste (0,5-0,7m) care străbat unele sectoare ale amenajării şi care conduc spre unele detalii ale compoziţiei plasate în poziţii mai retrase. Traiectoriile potecilor pot fi de asemenea, rectilinii, curbe centrate şi foarte adesea, neregulat sinuoase. În amenajările clasice, potecile pot fi utilizate pentru subîmpărţirea anumitor partere, alcătuind desene ornamentale ce decupează covoarele de gazon ornate sau nu cu flori, borduri de buxus, bazine.

Spaţii de odihnă – făcând parte din ariile de circulaţie, acestea trebuie totuşi ferite de fluxul pietonal direct. Ele pot fi rezervate chiar pe traseul aleilor, prin crearea la anumite intervale a unor intrânduri laterale geometrice, pentru amplasarea de bănci individuale sau în mici grupuri. Pe aleile sinuoase, acestea se pot proiecta ca lărgiri sau „buzunare’, înscriindu-se armonios în linia curbă. Spaţiile de staţionare se pot rezolva şi ca arii detaşate de aleea propriu-zisă, prin intercalarea de fâşii verzi de separaţie, cu plantaţii joase, decorative. Mai ferite de zgomot şi de animaţia circulaţiei sunt spaţiile amenajate în poziţii mai retrase, accesul fiind asigurat de alei de detaliu sau poteci. Piețe – fac parte din ariile de circulație cu funcțiune de odihnă de scurtă durată, tranzit și pot funcționa ca puncte de articulație cu diverse fluxuri importante de circulație.

Alei carosabile – necesare pentru uz gospodăresc, administrativ şi pentru servirea anumitor obiective din cadrul parcurilor, trebuie sa aibă trasee scurte şi dacă este posibil, separate de aleile pietonale. Lăţimea minimă este de 3 m pentru o circulație într-un singur sens.

Constructiv, aleile carosabile pot fi executate din piatră cubică (granit), piatră spartă compactată (stabilizată), beton, beton asfaltat. Circulaţia de serviciu poate utiliza şi unele alei pentru pietoni având în vedere frecvenţa redusă a autovehiculelor și cu condiția ca imbrăcămintea aleilor pietonale să fie rezistentă (inclusiv a mijloacelor de întreţinere a spaţiilor verzi). Parcajele – interioare, necesare în anumite cazuri, se situează cât mai aproape de limitele terenului. Afluenţa de vizitatori care foloseşte mijloace proprii de deplasare impune proiectarea de parcaje în imediata vecinătate a parcului. Parcajele mari necesită mai ales parcurile de distracţii şi pădurile –parc. Constructiv se pot realiza din beton asfaltat, pietriș compactat, beton, sisteme de gazon ranforsat (pământ armat) sau prefabricate.

Realizarea constructivă a ariilor de circulatie

Execuţia elementelor de circulație implică realizarea a trei elemente constitutive: - patul – săpătura de decopertare - fundaţia – elementul de rezistență - învelişul – îmbrăcămintea aleilor Patul – săpătura de decopertare - necesită: - săpătură de 15-20cm în terenuri grele şi 30-40cm. în terenuri mai uşoare o pentru aleile carosabile – săpătura de decopertare trebuie sa fie de minim 3545cm. - consolidarea pereţilor săpăturii şi a fundului prin aşternerea unui strat lutos, care se compactează (cilindru sau batere, după lăţimea aleii) - instalarea bordurilor pentru aleile asfaltate – pe soclu de beton (15-20cm) sau îngropate – nivelul superior până la nivelul gazonului sau al aleii.

Fundaţia de consolidare: - numai pentru alei depăşind 1,20m lăţime a) pentru alei carosabile (vehicule uşoare) - piatră spartă cu granulometrie şi grosimi ale straturilor în funcţie de intensitatea circulaţiei • piatră mare (5-7cm) – în grosime- 10-15cm (aşezate în straturi cilindrate succesiv) • piatră spartă (3-4cm) – aşternută după udare, se compactează – h=6-10cm • split (1-2,5cm) – udare, cilindrare – h=2-3cm b) pentru aleile de pietoni cu circulaţie mai mare • piatră spartă (3-5cm) – strat 6-8cm • piatră spartă (1-3cm) – strat 4cm - sau zgură sau clincher Fundaţiei i se dă panta transversală cerută. Învelișul - îmbrăcămintea aleilor Peste straturile de fundație – așezate în funcție de destinația aleilor, - se așează stratul de suprafața, cu rol de finisaj final. Acesta poate fi constituit din: - 1. Sol stabilizat (2/3 argilă şi 1/3 nisip) – se așează un strat de 10 cm de piatră spartă sau cărămidă spartă pe fundul de formă (stratul de fundație) – necesită cilindrare periodică - 2. Sol cu nisip- se așează în straturi cu granulometrie descrescândă (10 cm nisip grosier compactat prin udare și cilindrare peste care se așează un strat de 1-3 cm nisip fin) – necesită cilindrare periodică - 3. Sol cimentat – pe terenurile grele, argiloase, pentru prevenirea înnoroirii solului înnisipat – se încorporează 3-4% ciment în stratul intermediar de nisip (situat între cel fin superficial şi cel grosier, bazal) – se poate recurge la amestecul nisipului cu cimentul cu ajutorul unui malaxor sau betonieră - 4. Pietriş - mai puţin agreabil pentru mers o Pietrișul de finisaj poate avea o granulație de 10-15 mm în cazul pietrișului de râu, 10-20 mm în cazul rocilor concasate (piatră spartă) și se așează în straturi de 8-10cm pentru pietrișul granulat sau 5-10cm pentru piatra spartă o Aleile din pietriș stabilizat presupun amestecarea pietrișului de finisaj cu o cantitate variabilă de ciment urmate obligatoriu de cilindrare (cu cilindru compresor) o pentru aleile înguste, fără fundaţie, se încastrează în spărtură adâncă de 10cm un strat de nisip amestecat cu pietriş o pentru aleile mai circulate este nevoie de un pat bazal mai grosier şi bine compactat, format din pietriș care necesită cilindrare periodică o permite o bună infiltrare a apei în sol - 5. Criblură de granit sau marmură – se așează în strat de 5 cm peste fundația construită anterior o Constituie finisaje mai prețioase asigurând un efect coloristic deosebit - 6. Pavaj de piatră cu „faţă plană”(piatră naturală) – necesită o grosime de 5-10 cm de nisip așezat peste fundație cu rol de strat de montaj al pietrelor. Rosturile dintre pietre pot fi umplute cu pietriș de granulație mică sau cu pământ semănat, caz în care dimensiunea rostului inierbat nu trebuie sa fie mai mica de 3-5 cm.

-

-

În cazul montării pietrei naturale pe șapă de beton, peste fundație se așează stratul de legătură (șapa de montaj) în care se montează pietrele având grijă ca rosturile de montaj să fie sub nivelul pietrelor o Pavaj din calupuri - mai frecvent folosite – din granit sau bazalt (piatră cubică), de dimensiuni diferite (10/10/10, 20/20/10, 5/10/10) montate pe strat de nisip (2-5cm) și stabilizate prin batere cu maiul. 7. Pavaj din piatră de râu – bolovani de dimensiuni mai mici pentru aleile pietonale - îngreunează circulaţia - uniform aşezaţi pe un strat de nisip gros de cca. 5cm (sau încastraţi în şapă de beton) o Utilizate pentru alei carosabile sau combinaţii în cele pietonale pentru variaţia finisajului o Se mai foloseşte uneori şi pentru alei rustice 8. Dalaje din prefabricate - pe terenurile plane sau cu pantă de 2-3˚ o Forme diferite o Materiale diferite – piatră, marmură, mozaic, cărămizi, ceramică, beton, beton armat, lemn o Culori şi aspect diferit o Aşezare:  Direct pe pământ, când acesta este bine stabilizat si nivelat perfect, se încastrează prin batere cu maiul  Pe strat de nisip de 3-5 cm, zgură sau pietriş fin  Pe şapă de beton sau mortar de var
o o

Poziţia dalelor  Nivel trebuie să fie egal, se verifică periodic cu ajutorul nivelei  Rosturile de distanţare –pot fi completate cu nisip sau pământ cu plante (gazon, flori perene, tapisante)  Modele de imbinare • Pas japonez (poteci) • Cu margini continue ale aleii sau în unghiuri • Combinaţii – cu pietre de râu, piatră cubică, etc

-

9. Îmbrăcăminte asfaltică: o Pe o fundație de beton armat se aplică un strat de binder (o compoziție de beton asfaltic cu agregate mai grosiere de 3-25 mm). Peste stratul de binder se așează stratul de uzură din bitum în grosime de 2 cm o Pentru drumuri carosabile patul poate fi alcătuit și din următoarea combinație:  15 cm piatră mai mare de 6cm  8 cm piatra de 4-6 cm  1cm spărtură de piatră – criblură  1cm asfalt roşu sau negru (toate acestea în straturi compactate)

Aspectul aleilor este dat şi de materialele de acoperire a acestora, care imprimă o anumită textură. În funcţie de tipul traficului, panta terenului, criterii estetice şi economice se pot alege diferite soluţii. Pentru aleile pietonale se folosesc: pietriş, criblură de piatră, asfalt, uneori beton cu anumite finisaje, dale, piatră, pavele. Textura aleilor influenţează viteza traficului pietonal. Aleile aşternute cu pietriş sau dale sugerează şi determină o plimbare mai lentă, suscitând interes pentru planul solului, pentru detaliile de compoziţie (vegetaţie mică, aranjamente florale în combinaţii de forme şi culoare). In același timp permit și o bună infiltrare a apei în sol și asigurarea drenajului corespunzător al suprafețelor. Asfaltul şi betonul permit o circulaţie mai rapidă şi mai confortabilă, în timpul căreia aspectele vizuale de ansamblu primează asupra detaliilor. Îmbrăcăminţile aleilor pot contribui la estetica şi atractivitatea anumitor zone în cadrul parcurilor. Spaţiile largi de circulaţie cu îmbrăcăminte asfaltică au un colorit destul de mohorât, de aceea pentru atenuarea acestei impresii, se recurge la intercalarea de pavaje decorative, desene geometrice sau libere din marmură sau bazalt şlefuit încastrate la nivel. Se poate opta de asemenea pentru îmbrăcămintea din asfalt colorat. Foarte decorative sunt dalajele: ele pot fi executate din lespezi naturale de piatră, dale cioplite, dale din beton, uneori rondele de lemn, cărămizi (foto color 105, 106, 107, 108).

Aspectul suprafeţelor, modul divers de aranjare, combinaţiile cu alte materiale (de exemplu, pietre rotunjite şi mici de râu, piatră cubică pentru pavaje, pietriş), îmbinarea rosturilor compactă sau cu gazon, constituie nenumărate soluţii care sporesc frumuseţea traseului aleii. Dalajele de beton, foarte frecvent folosite în prezent, fiind mai ieftine şi mai uşor de procurat, pot fi realizate în variate moduri atât ca formă (pătrate, dreptunghiulare, hexagonale, circulare), cât şi ca textura şi colorit (foto color 109). Suprafaţa pe care se calcă poate fi netedă, rugoasă, cu pietriş mare, aparent, cu model imprimat, de culoarea cimentului sau colorate diferit (verzi, roşii, grena, cărămizii ş.a.). Alegerea materialului trebuie să concorde cu aspectul sau caracterul zonei de parc, cu materialele folosite şi pentru alte construcţii funcţionale sau decorative (scări, ziduri de sprijin, împrejmuiri, pavilioane, umbrare etc.).

Pavajele decorative se utilizează pentru anumite sectoare ale pieţelor pietonale, ale locurilor de odihnă, pentru spaţiile ornamentate cu jocuri de apă ţâşnind direct din pavaj ş.a. Ele sunt realizate fie din piatră taiată, fie din pietre mici de râu, sortate pe dimensiuni şi culori, asamblate în anumite modele şi combinaţii. Alte pavaje din piatră cubică, obişnuită, cele din mici module de diferite forme din beton, compacte sau alveolate (care permit încastrarea de pământ şi cultivarea gazonului) (fig. 110), unele pavaje din piatră de râu, sunt în general indicate pentru aleile carosabile. Totuşi, în grădinile particulare, modulele prefabricate se folosesc în prezent şi pentru aleile înguste, fiind mai uşor de procurat şi de montat, fără ca aceasta să fie soluţia ideala din punct de vedere estetic.

Lemnul este un material natural folosit mai ales în grădinile particulare (esenţe rezistente şi tratate pentru o mai bună durabilitate). Anumite spaţii de circulaţie (alei, platforme) sunt din scânduri montate pe schelet metalic, pe pat din beton ş.a. Potecile pot fi realizate simplu, din pamant bătut, acoperit cu nisip sau pietriş.

Foarte decorative sunt cele construite din dale, încastrate în gazon, la nivelul solului; dalele sunt fie asezate pe un singur rând, la mici intervale (foto color 103), fie dispuse uşor decalat, alternativ la stânga şi la dreapta (aşa-numitul ,,pas japonez") (foto color 62); intervalele trebuie să asigure distanţa medie a unui pas între centrele dalelor (0,65 m).

Aleile şi ariile carosabile din parcuri sunt, de regulă, asfaltate şi uneori betonate, pavate sau acoperite cu macadam. Structura de rezistenţă a aleilor se proiectează corespunzător cu importanţa lor şi natura traficului (pietonal, carosabil, mixt).

PICHETAREA PLANIMETRICĂ

Metode de pichetare a traseelor libere şi neregulate 1. Caroiaj 2. Măsurători faţă de o linie de bază dreaptă a. Pichetarea axei şi apoi a laturilor prin măsurare b. Pichetarea unei laturi şi apoi a celeilalte – prin măsurare

Măsurare perpendiculara pe ază

Măsurare a ambelor laturi ale aleii pe liniile de re ferinţă

Distanţele între puncte de-a lungul curbei sunt în funcţie de razele curburilor – mai dese când razele sunt mai mici – Jalonarea se distanţează la 5, 10, 15, 20m- vizare tangenţială şi jalonare intermediară pentru închiderea perfectă a curbelor - înlocuire cu picheţi. Finisarea se poate face şi cu ajutorul unei corzi (sfoară groasă) care se mulează după jaloane sau picheţi.
PICHETAREA NIVELMETRICĂ A ALEILOR

Comoditatea deplasării pe alei este, de asemenea, influenţată de înclinarea terenului şi de practicabilitatea traseelor după precipitaţii. Trebuie făcută menţiunea specială că ponderea traseului trebuie să permită şi persoanelor cu deficienţe motorii şi adulţilor care plimbă copii în cărucioare să acceadă în diferitele zone ale amenajării. Din aceste motive pantele longitudinale şi cele transversale ale aleilor se proiectează cu anumite înclinări, în funcţie de relieful terenului şi tipul de îmbrăcăminte, poziţia în rambleu sau în debleu etc. Pe terenurile relativ plane, scurgerea apelor pluviale se poate realiza fără panta transversală dacă profilului longitudinal i se asigură o pantă de 0,5 - 1 %. Pe terenurile denivelate, pantele longitudinale maxime admisibile ale aleilor pietonale sunt : - 5% în cazul îmbrăcăminţilor de asfalt, beton, dale ; - 10% pentru aleile pavate ; - 15% pentru aleile balastate. În cazul aleilor carosabile din parcuri limita pantei longitudinale este de 7%. Înclinarea aleilor se poate reduce prin străbaterea oblică a curbelor de nivel şi chiar prin serpentine. În acest caz, în zonele de curbură, aleile schimbându-şi direcţia, se proiectează lărgiri corespunzatoare şi modificări de înclinare transversală. Reducerea pantelor longitudinale ale aleilor pietonale se poate face în plus prin folosirea gradenurilor: trepte de-a lungul aleii, la intervale mai mari, calculate astfel încât să asigure o cadenţă bună a paşilor, prin urcarea sau coborârea alternativă cu piciorul stâng şi cel drept (număr impar de paşi x 0,6 m). Între trepte, cu înălţimea de 10 - 15 cm a acestora, panta trebuie să se reducă la maximum 6%. Treptele pot fi din zidărie, piatră sau lemn dur, în funcţie de îmbrăcămintea aleii.

Accesul pe pante sau străbaterea unor diferenţe de nivel necesită adesea introducerea de scări pe traseul aleilor. Pantele transversale ale aleilor, necesare pentru evacuarea apelor pluviale, se stabilesc în funcţie de panta longitudinală, tipul constructiv al aleii, poziţia în rambleu sau debleu. Pe terenurile orizontale, aleile înguste se proiectează cu pantă transversală unică, iar aleile mai late de 2,5 m, cu pantă transversală în două versante (cu bombament central). Aleile de pe terenurile înclinate se realizează cu pantă transversală unică; aceasta este orientată spre aval, daca înclinarea terenului este mică şi în contrapantă, cu şanţ de scurgere în amonte, când înclinarea terenului este mare. Valorile pantelor transversale pentru diferite tipuri de alei variază astfel: - 1-2 % pentru alei asfaltate, betonate, dalate ; - 2-3 % pentru alei pavate ; - 3-5 % pentru alei cu balast. Valorile mai mari se stabilesc pentru pante longitudinale mici (sub 3 %), iar valorile mai mici (minimum 1-3 %) pentru pante longitudinale mai mari, care uşurează evacuarea apelor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful

Master Your Semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master Your Semester with a Special Offer from Scribd & The New York Times

Cancel anytime.