PASTORALA SPECIALA

Sem. II, Anul IV PAROHIA

I. Parohia teren de activitate pastorală a preotului Lucrarea pastorală a preotului se desfăşoară în general în cadrul parohiei. Parohia este deci terenul, este ogorul material şi spiritual al activităţii pastorale a preotului. De aceea, suntem datori să încercăm a cunoaşte mai temeinic noţiunea, sensul şi importanţa parohiei. 1. Termenul parohie1 a pătruns în limba română din limba elină. Prin acest termen s-a înţeles, la începutul creştinismului, prima comunitate creştină dintr-un oraş, sau totalitatea creştinilor dintrun oraş sau sat, care, după cuvântul Sfintei Scripturi, "neavând cetate stătătoare aici, căutau pe cea care va să fie" (Evrei XIII, 14) şi se socoteau ca unii care locuiesc împreună, ca unii care au acelaşi fel de trai şi aceleaşi preocupări în "vremelnicia acestei vieţi" (I Petru I, 17), ca unii care sunt "străini şi rătăcitori" în această lume (I Petru II, 11). Fiindcă în fruntea unei astfel de comunităţi creştine era, la început câte un episcop, s-a atribuit adeseori numirea de parohie şi eparhiei. Mai târziu şi anume prin veacul al V-lea, şi mai ales în veacul al VI-lea, prin cuvântul parohie s-a înţeles societatea creştinilor dintr-o anumită circumscripţie bisericească din oraşe sau sate mai mari. O asemenea circumscripţie era totdeauna determinată precis de anumite graniţe, era o unitate bisericească bine fixată din punct de vedere geografic şi era condusă de un preot. Când creştinismul a început să se răspândească şi să se organizeze şi la sate, s-a întrebuinţat pe lângă termenul de parohie şi acela de enorie 2. Acest cuvânt provine din limba elină şi înseamnă comunitate creştină situată la ţară. Privită din punct de vedere al înfăţişării ei externe de fapt şi în realitatea ei istorică, parohia sau enoria este comunitatea creştină grupată în jurul unuia şi aceluiaşi altar sau biserici, în jurul aceloraşi preoţi sau, mai propriu, în jurul unuia şi aceluiaşi preot slujitor al tainelor ori cultului în genere şi conducător al sufletelor la mântuire. Alţi scriitori dau o definiţie mai scurtă parohiei şi anume: Parohia este totalitatea credincioşilor care se împărtăşesc din acelaşi potir. Statutul pentru organizarea şi funcţionarea B.O.R. din anul 1948 defineşte la art. 4, litera i, parohia în felul următor: Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni, de religie creştină ortodoxă, aşezaţi pe un anume teritoriu, sub conducerea unui preot paroh. 2. Literal, termenul înseamnă a locui împreună, a fi în acelaşi loc. In istorie, termenul acesta a fost întrebuinţat pentru prima dată de către evreii din diaspora. Prin acest cuvânt se desemnau comunităţile evreieşti răspândite în întreaga lume păgână. De la evrei termenul a fost împrumutat de elini, spre a desemna prima comunitate creştină din oraşe*. Parohia este deci unitatea sau comunitatea bisericească în cadrul căreia creştinul primeşte toate darurile necesare mântuirii. În cea mai mică şi mai neînsemnată parohie petrece, viază şi lucrează Hristos Dumnezeul nostru prin prezenţa trupului Său mistic, în altarul fiecărei biserici Hristos este totdeauna prezent şi gata să opereze mântuirea oricărui credincios care caută, care doreşte şi însetează după această mântuire. Deci parohia nu este numai o unitate geografică, numai o circumscripţie bisericească, numai o organizaţie administrativă, politică, economică, financiară, sau o simplă asociaţie efemeră de oameni care au aceleaşi păreri şi credinţe. Aşa ceva este parohia numai din punct de vedere al consideraţiilor raportate la viaţa trecătoare, la convenţiile omeneşti pur pământeşti, în esenţa ei, însă, parohia sau enoria este ceva mai mult, este realitatea creştină în cuprinsul căreia credinciosul găseşte toate mijloacele necesare pentru a stabili legătura şi unirea lui cu Dumnezeu. Din acest punct de vedere, parohia sau enoria este
1

Parohia = cea mai mică unitate administrativă; comunitate religioasă creştină condusă de un paroh; enorie - din ngr. enoria; în latină - parochia, vezi Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, pag. 300 şi 655. 2 Termenul παροικια înseamnă a locui împreună, a fi laolaltă, a fi în acelaşi loc. In istorie termenul acesta a fost utilizat pentru prima dată de către evreii din diaspora. Prin acest cuvânt se desemnau comunităţile evreieşti, răspândite în lumea întreagă. De la evrei termenul a trecut la elini şi prin acest cuvânt se arăta comunitatea creştină dintr-un oraş oarecare. * Dr. Petru Vintilescu, Parohia ca teren de dezvoltare a spiritualităţii creştine, Bucureşti, 1937, p.4. 1

creştinătatea în mic, este forma cea mai redusă, sub care se poate vorbi de Biserică, ca trup mistic sau pnevmatic al lui Hristos, în Biserică, şi deci în fiecare parohie, se continuă şi se desfăşoară opera mântuitoare a lui Iisus Hristos, în fiecare parohie se săvârşeşte jertfa de răscumpărare şi se dă credincioşilor, ca hrană pentru viaţa de veci, Trupul, Sângele Mântuitorului în forma lui mistică. Sfintele Taine, prin care se împărtăşesc creştinilor toate darurile cerului, necesare pentru mântuire, sunt valori şi bunuri pe care le posedă fiecare parohie, aşa cum le au şi celelalte unităţi mai mari ale Bisericii, ca de exemplu episcopia, mitropolia, etc. Prin urmare, parohia este, alături de o realitate geografică, administrativă, etc. şi o realitate spirituală. Aceasta este mai ales partea esenţială, sensul superior al parohiei. Parohia, ca o formă anumită a Bisericii, adică a trăirii în Hristos, cu Hristos şi prin Hristos, este un organism, un corp alcătuit din mai multe elemente: a) Capul acestui organism şi în acelaşi timp conducătorul parohiei este preotul. El reprezintă pe Iisus Hristos şi lucrează în numele Lui. El îndeplineşte funcţia cea mai însemnată şi în acelaşi timp cea mai plină de răspundere din parohie. El are datoria de a vesti Evanghelia, de a preda învăţăturile Bisericii, de a săvârşi dumnezeieştile Taine şi toate sfintele ierurgii, prin care credincioşii sunt puşi în legătură cu Dumnezeu. Preotul este deci organul care mijloceşte între cer şi pământ, între Dumnezeu şi oameni. Prin această mijlocire a preotului, darurile cerului se revarsă în viaţa credincioşilor, iar aceştia sunt ajutaţi spre a se înălţa la cer, la Dumnezeu. Preotul este în acelaşi timp şi părintele spiritual al tuturor enoriaşilor săi. în această calitate el are datoria să-i iubească pe toţi cu adevărată dragoste de părinte, să se intereseze de aproape şi neîncetat de toţi fii săi duhovniceşti, să supravegheze întreaga viaţă religioasă morală din parohie, să lucreze, să se străduiască şi să se jertfească pentru mântuirea lor. Preotul are, deci, în cadrul parohiei, un rol cu totul deosebit, rolul cel mai important. Referindu-se la acest rol, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Corpul este dominat de cap, întrucât el este sediul tuturor senzaţiilor şi al conducerii sufletului. Fără cap, cineva nu poate să trăiască; dimpotrivă mulţi oameni au trăit vreme lungă după ce Ii s-au tăiat picioarele. Prin urmare, capul este superior nu numai prin poziţia sa fizică ci şi prin funcţiunile şi rolul lui". b) Cu toate acestea, preotul nu este parohia, el este numai capul văzut, conducătorul parohiei. Parohia este însă un organism întreg, un corp alcătuit din cap, trunchi şi membre, este o comunitate alcătuită din mai mulţi oameni. Dacă preotul este capul parohiei, membrele parohiei sunt credincioşii, Sfântul Apostol Pavel defineşte Biserica, şi deci într-o anumită măsură şi parohia, drept "Trupul lui Hristos". Un trup suntem noi cei mulţi, pentru că toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. (I Cor. XII, 2). Toţi laolaltă, adică cler şi popor, alcătuim trupul lui Hristos, iar "fiecare în parte sunteţi mădulare ", membre ale aceluiaşi trup (I Cor. XII, 27), pentru că "trupul nu este alcătuit dintr-un singur membru, ci din mai multe” (I Cor. XII, 14). Între aceste membre trebuie să fie un raport de colaborare desăvârşită, trebuie să fie o armonie perfectă de funcţiuni. Aşa precum în circuitul vieţii şi în buna funcţionare a organismului fizic trebuie ca fiecare parte a corpului să-şi îndeplinească funcţia ei, rolul ei special; tot astfel şi în parohie, fiecare membru, fiecare credincios e dator să-şi îndeplinească îndatoririle lui. Dacă unele părţi, unele organe sau membre ale corpului omenesc nu funcţionează deloc, sau funcţionează anormal, atunci întreg organismul se resimte, întreg corpul este bolnav. La fel şi în Biserică şi în parohie, dacă nu există colaborare între cler şi popor, sau dacă anumiţi credincioşi nu-şi îndeplinesc îndatoririle lor în cadrul parohiei, atunci se împiedică bunul mers al enoriei întregi, se deranjează funcţia normală a întregului organism, se îmbolnăveşte întreaga comunitate. 3. Îndatoririle esenţiale ale credincioşilor în cadrul parohiei a) Datoria de a participa cu regularitate la slujbele dumnezeieşti, săvârşite mai ales în duminici şi sărbători. Sfintele slujbe nu se săvârşesc atât de mult pentru preot cât mai ales pentru credincioşi. Ei au rolul lor bine precizat în cadrul cultului divin creştin, acela de a fi prezenţi, de a-şi aduce obolul, darul cel atât de necesar altarului, de a cânta şi a da răspunsurile liturgice, de a primi învăţătura creştină şi de a se împărtăşi cu sfintele taine. Deci prezenţa şi activitatea credincioşilor în cadrul cultului divin este o datorie şi o necesitate esenţială. Numai parohia aceea duce o viaţă normală ai cărei membri sunt conştienţi şi îşi îndeplinesc aceste îndatoriri. b) O altă obligaţie a fiecărui credincios este aceea de a asculta de conducătorul lui sufletesc şi de a colabora cu el la toate lucrările din parohie. Fiecare credincios trebuie să aibă interes şi dragoste şi să dea concurs nelimitat preotului, atât pe plan
2

material cât şi pe plan spiritual, la munca pe care preotul o desfăşoară pentru binele şi progresul parohiei. La construirea şi renovarea bisericii, a caselor parohiale şi a altor lăcaşuri de interes creştin şi bisericesc, la procurarea de obiecte, veşminte şi alte lucruri pe seama bisericii, la înfiinţarea şi aranjarea bibliotecii parohiale, la aranjarea şi înfrumuseţarea cimitirului, la ajutorarea celor lipsiţi, etc. sunt lucrări unde credincioşii pot şi au datoria să ajute pe preotul lor. "Creştinul trebuie să fie ceva mai mult decât material pasiv în mâinile preotului, el trebuie să fie colaborator care cu mâini proprii ajută clerului la conducerea parohiei, el trebuie să îndeplinească toate acele lucrări care cad în sarcina lui de parohian. " c) Fiecare credincios trebuie să aibă o puternică conştiinţă de enoriaş. Această conştiinţă trebuie să fie atât de vie şi de trează încât fiecare creştin să considere parohia ca pe o adevărată, caldă şi binefăcătoare familie a sa. În această mare familie creştină trebuie să domnească duhul dragostei reciproce, al ajutorării frăţeşti, al colaborării armonioase şi al manifestărilor religioase în comun. A fi botezat în aceeaşi biserică, în aceeaşi cristelniţă, adeseori de către acelaşi preot, a te împărtăşi din acelaşi potir, a avea îndrumător sufletesc una şi aceeaşi persoană, împreună cu marea majoritate a credincioşilor din parohie, însemnează a fi legat cu toate puterile fiinţei tale de patrimoniul spiritual şi material pe care îl alcătuieşte parohia. Această legătură îţi dă conştiinţa de enoriaş, iar conştiinţa aceasta te face să te interesezi de aproape de bunul mers al parohiei, îţi dă plăcerea şi satisfacţia să lucrezi în cadrul comunităţii creştine, pentru dezvoltarea şi desăvârşirea enoriei. Conştiinţa aceasta nu te lasă să fii pasiv, să fii indiferent faţă de problemele creştinismului şi ale parohiei, nu te lasă să te izolezi şi să cazi în egoism, în individualism şi particularism bolnăvicios. Conştiinţa de enoriaş te face să fii interesat de aproape în toate problemele parohiei, te face să fii activ, să fii luptător şi totdeauna prezent în lucrările parohiei. Absenţa şi dezertarea creştinilor de la îndeplinirea unor asemenea îndatoriri sunt dovada desprinderii lor din cadrul familiei creştine şi o asemenea desprindere echivalează cu moartea lor spirituală. Credincioşii lipsiţi de conştiinţa de enoriaşi sunt creştini numai cu numele. Ei sunt pentru parohie celule moarte, mlădiţe uscate... Din cele arătate până acum rezultă că preotul e dator să aibă ochii deschişi, să supravegheze de aproape şi să lucreze prin toate mijloacele posibile spre a face din credincioşii săi enoriaşi conştienţi de drepturile şi îndatoririle lor. În parohia vie, în parohia adevărată lucrează deopotrivă preot şi credincioşi pentru realizarea şi dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu. Fără o asemenea muncă şi fără o asemenea conştiinţă, parohia îşi pierde caracterul şi esenţa ei supranaturală şi rămâne o simplă realitate administrativă, sau chiar şi mai puţin... Bibliografie: Îndrumări misionare, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 1986, pag. 751: Parohia - Cadrul normal de trăire a vieţii creştine. (Capitol elaborat de Pr. prof. Ene Branişte şi Pr. prof. Dumitru Radu) Pr. prof. dr. Spiridon Cândea, Parohia ca teren de activitate spirituală a preotului, în Mitropolia Olteniei, nr. 5-6, 1960, pag. 283-290. Pr. Ioan Bunea, Păstor şi turmă în viaţa neamului, în revista Altarul Banatului, Caransebeş, 947, nr. 46. Pr. Ieremia B. Ghita, Comportarea credinciosului în Biserică, în Mitropolia Banatului, nr. 4-6, 1980, pag. 291. Pr. prof. Ion Bria., Mărturia creştină în Biserica Ortodoxă. Aspecte, posibilităţi şi perspective actuale, în Glasul Bisericii, nr. 1-2, 1982. Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1953, pag. 15.

3

II. Cunoaşterea parohiei Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l facă preotul după instalarea sa în parohie este să-şi cunoască parohia. 1. Necesitatea cunoaşterii parohiei. Cunoaşterea temeinică, exactă şi obiectivă a parohiei constituie o condiţie fundamentală de reuşită a activităţii pastorale a preotului. Ea este tot atât de necesară pentru preot pe cât este cunoaşterea terenului de luptă pentru un comandant de oşti în război. Precum am văzut, parohia este spaţiul geografic şi social de activitate al preotului. În orice parohie sunt situaţii generale, comune tuturor parohiilor, dar şi situaţii speciale, locale. Ca orice colectivitate socială, fiecare parohie are individualitatea ei proprie, nu numai din punct de vedere al aşezării şi al configuraţiei geografice, al numărului credincioşilor, al condiţiilor lor de trai, al situaţiei materiale, economice, ş.a.m.d., ci şi din punct de vedere al vieţii sufleteşti şi religioase a credincioşilor, în aceeaşi eparhie sunt mai multe parohii apropiate din punct de vedere al distanţelor de reşedinţa episcopiei, dar foarte deosebite între ele ca nivel de viaţă religios - morală. Aşezarea şi configuraţia geografică, apropierea sau depărtarea de oraş, componenţa umană a parohiei, firea şi îndeletnicirile enoriaşilor, situaţiile lor materiale de viaţă şi muncă, tradiţiile şi obiceiurile locale, activitatea şi influenţa - pozitivă sau negativă - a înaintaşilor noştri în conducerea sau păstorirea parohiei şi diferiţi alţi factori imprimă fiecărei parohii un anumit nivel şi stil specific de viaţă religioasă, deosebit de al credincioşilor din alte parohii. Într-un fel se desfăşoară trăirea religioasă în parohiile din oraş, în alt fel în parohiile rurale; cu o anumită mentalitate are de-a face păstorul de suflete în parohiile din mediul urban şi cu altă mentalitate în parohiile rurale; viaţa religioasă într-o parohie unde a activat o viaţă întreagă un preot vrednic este bine conturată faţă de o parohie unde aproape în fiecare an s-au schimbat preoţii. Fiecare parohie reprezintă deci o entitate colectivă, având specificul sau caracterele ei particulare, înainte de a-şi începe activitatea, preotul este dator să cunoască mai întâi comportamentul creştinilor cu care are să lucreze. Temelia activităţilor preotului o constituie realităţile vieţii din parohie, de care trebuie să ţină seama, în funcţie de ele îşi va alcătui şi programul de lucru, ele vor determina metodele şi procedeele de lucru, pe care urmează să le folosească preotul şi care trebuie adaptate la condiţiile specifice ale parohiei şi la nevoile religioase ale credincioşilor. Realităţile locale constituie deci punctul de plecare al activităţii noastre în parohie, în general, noi avem de continuat lucrul de acolo de unde l-au lăsat înaintaşii noştri. Aşa cum în procesul de învăţământ metoda de predare pedagogică ne impune să ţinem seama de nivelul şi de elementul aperceptiv al elevilor cărora le predăm, tot aşa şi în munca pastorală trebuie să cunoaştem bine roadele activităţii predecesorilor noştri, spre a şti de unde să începem, ce avem de făcut, ce avem de continuat, de desăvârşit sau de îndreptat. Noi clădim în general pe temelia pusa de înaintaşii noştri. De aceea, volumul şi natura obligaţiilor şi a preocupărilor care alcătuiesc activitatea noastră diferă de la parohie la parohie. Uneori, şi anume acolo unde s-a depus muncă şi osteneală inteligentă, cinstită şi rodnică, n-avem decât de continuat sau de desăvârşit - acolo unde nu s-a făcut, trebuie s-o luăm de la început; alteori avem chiar de îndreptat urmările unor înaintaşi fără tact, fără râvnă şi fără autoritate pastorală. Activitatea unora dintre noi poate fi îngreunată de buruienile crescute în ogorul Domnului prin nepăsare şi inactivitatea înaintaşilor noştri sau, dimpotrivă poate fi uşurată şi înlesnită prin pastoraţia sănătoasă a înaintaşilor noştri, în anumite condiţii va lucra un preot într-o parohie bântuită, de exemplu, de plaga sectară, de indiferentism religios, de superstiţie şi de ignoranţă, de păcate şi vicii şi cu totul în alte condiţii va activa un preot într-o parohie cu o veche şi trainică tradiţie de viaţă religioasă, în cea dintâi, păstorul de suflete va trebui să facă lucru de misionar începător, pentru ca să poată semăna apoi cuvântul Evangheliei; în cea de-a doua, păstorul de suflete, beneficiind de roadele binecuvântate ale muncii înaintaşilor, va avea numai de continuat, fie în extensiune, fie în adâncime, adică dezvoltarea şi întărirea vieţii religioase. Fiecare parohie îşi are deci individualitatea sau fizionomia ei proprie, obiceiurile şi bune şi rele, părţile ei tari sau slabe, calităţile sau defectele ei. De aceea, activitatea pastorală nu e uniformă peste tot, ci variază de la parohie la parohie, după condiţiile specifice, după nevoile locale, după problemele speciale pe care fiecare parohie le pune păstorului ei de suflete. Programul şi metodele de lucru ale fiecărui preot vor trebui adaptate la condiţiile locale sau la nevoile specifice ale parohiei respective, ceea ce presupune şi necesită cunoaşterea acestora în amănunt. Preotul e obligat să lucreze nu în condiţii ideale,
4

în primul rând. c) Cunoaşterea din punct de vedere material . pentru a interveni la timp.create de imaginaţia sau închipuirea lui ci cu anumite realităţi.14). să fie la nivelul şi puterea de înţelegere a auditorilor săi. care îl face mai mult sau mai puţin atent faţă de biserică şi problemele vieţii religioase enoriaşii dintr-un sat. Trebuie să mai ştim dacă şi în ce măsură credinţa este ameninţată de propagandă sectară sau de prozelitism din partea altor confesiuni sau secte. Din acest punct de vedere trebuie să cunoaştem. denaturate şi compromiţătoare ale ei. b) Preotul trebuie să cunoască starea culturală a parohiei. Principiul studiului şi cunoaşterii parohiei este de altfel formulat de către Mântuitorul însuşi: "Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele mă cunosc pe Mine" (Ioan X. etc. etc). (v. mai ales în mediul rural. furturile. certurile şi scandalurile. unor ascultători cu nivel ridicat de cultură şi într-alt fel se va adresa unor oameni simpli. care le sunt virtuţile şi care sunt slăbiciunile păstoriţilor săi. Profesiunea sau ocupaţia imprimă fiecărui om un anumit fel de viaţă şi un anumit caracter. scopurile ascunse ale activităţii lor. s-ar nărui şi s-ar irosi în vânt. Este bine să ştim dacă şi Ce rezultate au avut înaintaşii noştri în domeniul catehizării credincioşilor. Acolo unde domneşte ignoranţa. al catehezelor şi al cuvântărilor. externă. de exemplu: mai întâi. desfrâul. a enoriaşilor noştri. Preotul va studia cauzele care favorizează răspândirea unor asemenea eventuale păcate şi va reflecta la mijloacele şi metodele cele mai potrivite pentru combaterea şi dezrădăcinarea lor. a celor bolnavi.economic şi sanitar a parohiei contribuie la realizarea ţelurilor activităţii noastre pastorale. adică: datini. cu gândurile. cu oameni vii. Obiectivele cunoaşterii parohiei Viaţa şi configuraţia parohiei trebuie cunoscută nu numai din punct de vedere religios-moral. Este necesar ca preotul să cunoască starea materială a fiecărui enoriaş în parte. înfloresc formalismul şi bigotismul religios. cu situaţii date. trebuie să începem catehizarea şi să predăm credincioşilor noştri cel puţin adevărurile cele mai elementare ale credinţei ortodoxe. credinţele deşarte şi practicile păgâneşti. în general este dovada şi expresia unei lipse de interes a credincioşilor faţă de biserică şi de problemele vieţii religioase. E ştiut că lumina culturii adevărate nu împiedică răspândirea Evangheliei creştine în lume şi că. a celor şomeri. şi viaţa religios-morală. şi mai ales a tinerilor. etc. formală. ocupaţiile şi profesiunile sau îndeletnicirile enoriaşilor noştri. dimpotrivă la adăpostul ignoranţei. ci sub înfăţişările sau laturile ei de manifestare: culturală. formate în majoritate de funcţionari sau de intelectuali.religioase. trândăvia. cu frământările. Păstorul cel bun trebuie să cunoască ce forme mai răspândite ale răului ameninţă pe fiecare din oile sale. ar fi o clădire în văzduh. etc. a) E de la sine înţeles că ceea ce interesează în primul rând pe preot este viaţa religios-morală a parohiei. Pastoraţia grupurilor sociale pe profesiuni). care fac rău religiei. De mare interes este pentru preot şi cunoaşterea vieţii sufleteşti a parohiei sub latura manifestărilor ei care alcătuiesc. cu defectele şi calităţile lor. după chip şi nume. acolo unde este cazul preotul va studia cauzele care provoacă această situaţie şi se va gândi la mijloacele pentru combaterea lor şi pentru sporirea frecvenţei credincioşilor la biserică. Cunoaşterea nivelului general de cultură al credincioşilor noştri este necesar pentru preot din punct de vedere strict profesional sau pastoral. ca forme decadente. Despre anumite lucruri şi într-un anumit fel va vorbi el. 2. temerile şi necazurile lor. în ce măsură cunosc enoriaşii lui adevărurile de credinţă şi principiile morale creştine şi în ce măsură le aplică sau le trăiesc în viaţa lor. de exemplu. într-alt fel cei din parohiile de la oraş. obiceiuri şi rituri cvasi . Nu e vorba deci de o cunoaştere superficială. de aceea. lucrarea preotului n-ar avea suport real. într-o anumită măsură. în general. Noul păstor de suflete trebuie să ştie. ceea ce numim ethosul satului sau folclorul. greutăţile. a celor loviţi de diferite nenorociri 5 . care influenţează în mare măsură şi unele aspecte ale vieţii religioase propriu-zise. ci o cunoaştere temeinică şi profundă a sufletului fiecăruia dintre ei. O altă obligaţie este să cunoască nivelul general de moralitate al parohiei: care sunt virtuţile credincioşilor noştri şi mai ales care sunt păcatele şi viciile celtb mai frecvente (beţia. Preotul paroh este dator să aibă o evidenţă a tuturor enoriaşilor lipsiţi. Termometrul vieţii religioase din parohie este însă frecvenţa credincioşilor la sfintele slujbele săvârşite în biserică. material-economică. al lipsei de cultură. Fără cunoaşterea acestora. fapt ce va determina ca nivelul predicilor. social-politică. superstiţiile. fiindcă aceasta influenţează mai totdeauna. cu trebuinţele şi aspiraţiile lor. ca învăţător al poporului. O frecvenţă redusă la biserică. credinţe.

de la membrii familiei lui. va primi cele dintâi informaţii oficiale asupra parohiei. împreună cu ei va reflecta la măsurile necesare pentru amenajarea locuinţei preotului şi se vor stabili totodată data. epitropii. organele reprezentative ale parohiei. mai ales în primele momente ale activităţii noastre. 122-126. Mijloacele pentru cunoaşterea parohiei 1. e) În sfârşit. rămâne şi mai departe o îndatorire principală a Bisericii. De aceea. a) Ea poate începe încă dinainte de instalarea preotului în parohie. de unde putem lua sugestii utile pentru activitatea noastră din prezent şi viitor. ne pot da primele informaţii despre starea parohiei respective. în lipsă de alte surse. Viaţa parohiei. nr. dacă sunt) şi cu organele reprezentative ale parohiei. fie că e transferat în altă parohie. care. ne pot introduce cu folos în istoria parohiei respective. sau pe care le lăsăm altora despre noi înşine. Cunoaşterea tuturor acestor situaţii este necesară în primul rând pentru organizarea asistenţei sociale. programul şi cele necesare în vederea instalării preotului în parohie. dragostea şi respectul. viitorul preot trebuie să se preocupe foarte mult de impresia pe care o va face în parohie cu ajutorul acestui prim contact cu viitori săi păstoriţi. despre care s-a mai vorbit. fie că e scos la pensie şi rămâne în localitate. situaţia materială. cu nevoile cele mai urgente ale bisericii. Primele informaţii despre viitorul nostru loc de muncă le avem: a) În primul rând de la predecesorul nostru din parohie. bună sau rea. dându-ne posibilitatea de a face cunoştinţă mai ales cu trecutul ei. astfel de informaţii le putem lua. Dată fiind importanţa primelor impresii pe care ni le facem despre cineva. fie rămase în stare de manuscris. Aceştia îl vor pune la curent cu situaţia momentană a parohiei. pag. pregătind astfel 6 . b) Protopopul locului. Impresia. este vorba de o vizită cu caracter neoficial. expresie a milei şi a iubirii creştine. Cunoaşterea indirectă a parohiei se poate obţine cu ajutorul informaţiilor primite de la alţii. primele informaţii le vom primi de la confraţii care păstoresc mai dinainte acolo. celor care nu l-au văzut încă. plăcută sau neplăcută. în Mitropolia Ardealului. adică cu epitropul sau cu membrii consiliului parohial. Va lua apoi îndată legătura cu ceilalţi slujitori ai bisericii din localitate (preoţi şi cântăreţi. eventualele infiltraţii sectare şi altele). printr-o vizită de recunoaştere a parohiei îndată după numire. care reprezintă autoritatea bisericească locală. starea bisericii. înainte de instalarea oficială şi definitivă în parohie. În cazul că predecesorul nostru a decedat. Aceştia vor descrie apoi pe viitorul lor preot în lumina în care l-au văzut ei înşişi. etc. c) Preoţii din parohiile învecinate. care trebuie să fie puse în cunoştinţă despre numirea sa. consilierii) ne pot procura informaţii şi îndrumări preţioase despre stările din parohie. Vasile Coman. monografiile. ea precede cunoaşterea directă (personală) şi ne va ajuta să ne formăm o idee aproximativă despre starea şi configuraţia parohiei din diferite puncte de vedere. cu care preotul nou numit e dator să ia legătura îndată după numire. este de asemenea în măsură să ne furnizeze unele date oficiale despre parohia noastră. 2. cu realităţile din parohie. 1958. discretă şi intimă. chiar în actuala organizaţie de stat. De comun acord cu acesta se va stabili data şi programul instalării oficiale în parohie. De altfel informaţii de acest fel poate lua preotul de la orice enoriaş cunoscător şi vrednic de încredere. precum şi îndrumări în legătură cu începutul activităţii sale. Acesta e cel mai în măsură să ne dea cele mai bune informaţii despre parohie. alcătuite de predecesorii noştri. În parohiile cu mai mulţi preoţi. Dr. În parohie. III. 1-2. în parte.(sinistraţi). Bibliografie: Pr. ca unul care e cunoştinţă de cauză. d) Organele reprezentative ale parohiei (cântăreţul. de după instalarea în parohie. mai ales din punct de vedere administrativ şi statistic (numărul enoriaşilor după statisticile oficiale. sau cu alte probleme de activitate ale vieţii religioase din localitate. De obicei. preotul nou numit se va prezenta atunci la organele de conducere locale. fie publicate. întreaga noastră înfăţişare. pe care o facem cu acest prilej. Prin protopopul locului. acolo unde există. va fi decisivă pentru asigurarea succesului nostru în activitatea pastorală. ţinuta în această ocazie trebuie să fie în aşa fel încât să lase celor ce ne cunosc o impresie plăcută şi să le transmită de la prima vedere. Cunoaşterea directă a parohiei o realizează noul preot prin contactul personal.

sfântul locaş. maslurile săvârşite la casele celor bolnavi.şi continuând cu sfinţii Apostoli. ca un prim obiectiv de căpetenie al activităţii preotului. prin care preotul poate utiliza apostolatul laic ca un auxiliar preţios în cunoaşterea parohiei şi în activitatea lui pastorală în general. ş. călătorind şi vizitând mereu primele comunităţi creştine. orice prilej de întâlnire cu enoriaşii săi. şi în general orice slujbă care intră în cadrul asistenţei religioase solicitate de credincioşi la domiciliu. în care el le poate fi de folos sau le poate veni într-ajutor. informându-se cu dragoste şi înţelegere despre toate nevoile. de toate zilele. de bunătate şi de râvnă pentru Casa Domnului. apropiat şi familiar. diferitele slujbe în legătură cu cultul morţilor. Cei dintâi enoriaşi pe care preotul îi va cunoaşte mai bine. sau în viaţa obişnuita. bineînţeles. lipsurile şi necazurile lor. ci în toate prilejurile de acest fel va urmări doar unicul şi nobilul ţel de a influenţa în bine viaţa credincioşilor lui. mai ales când e vorba de credincioşii care sunt mai înstrăinaţi de biserică şi care ocolesc. cu sfatul. stând şi odihnindu-se la fântâna lui Iacov. cu ajutorul primei vizite de recunoaştere în parohie. pe lacul Ghenizaret. păstorul de suflete se va comporta faţă de credincioşii săi nu ca un funcţionar de birou. 7 . el e dator să nu se izoleze de viaţa credincioşilor lui. prin observaţie permanentă şi studiu personal. rece şi distant . ci şi în problemele vieţii lor. şi mai căutat. ci el poate şi e dator să caute asemenea ocazii. pentru întărirea şi adâncirea legăturilor sufleteşti dintre el şi ei. ci dimpotrivă. El îşi va putea întregi astfel sau completa imaginea individuală pe care şi-a făcut-o despre fiecare credincios. de a răspândi în orice ocazie şi în orice moment concepţia şi atitudinea creştină de viaţă. silindu-se să le câştige cât mai deplin inimile şi încrederea. ci va căuta ocazia de a intra în vorbă sau de a schimba câteva cuvinte cu fiecare din ei.formalist. mai mult sau mai puţin regulat. de a se vulgariza sau de a-şi compromite autoritatea şi respectul cu care se cuvine să-l cinstească enoriaşii. 3) Dar prilejurile de contact direct (personal) cu credincioşii trebuiesc căutate şi în afară de biserică şi de serviciile religioase. o împrejurare grea sau importantă în viaţă etc. cât şi în afară de biserică şi de obligaţiile lui religioase. ci predica pe câmp. uneori botezurile şi logodnele. adesea intenţionat. . stând de vorbă cu fiecare din ei după slujbele divine.a. el se va arăta animat şi pătruns de dorinţa sinceră de a lucra pentru interesele superioare ale Bisericii. ca de exemplu: mersul cu botezul caselor (mersul cu crucea la Bobotează sau cu icoana în ajunul Crăciunului). 1) Contactul personal cu enoriaşii. chiar dacă încă nu e hirotonit. care nu pierdea nici un prilej de a propovădui Evanghelia. familia şi nivelul de trai al unora dintre enoriaşii săi. plin de tact şi înţelepciune. Acest contact se face în primul rând prin serviciile divine săvârşite în biserică. mai de încredere. o onomastică sau o aniversare. b) Cunoaşterea directă (personală) a parohiei va fi urmărită. cu banul sau cu asistenţa de orice fel: de exemplu un deces sau o mare suferinţă în familie. în sinagogi. Pildă în acest sens îl avem pe Mântuitorul însuşi.atmosfera generală .favorabilă sau defavorabilă . Atât în biserică. întrebându-i despre ocupaţiile. Pe drum nu se va mulţumi doar să salute sau să răspundă la salutul celor cu care se întâlneşte. cu calităţile şi cu defectele şi cu nevoile lui. posibilităţile lui materiale şi sufleteşti. în casele credincioşilor. Ea se va face acum în chip metodic şi sistematic. Pe aceştia se va strădui preotul să-i cunoască nu numai pe nume.m.ci ca un părinte şi duhovnic.d. Preotul va folosi în acest scop. indirect şi pe cei ce nu frecventează biserica. în tot ceea ce face şi spune atunci. să caute. De aceea. înfiinţate şi păstorite de ei sau de ucenicii lor direcţi. ei alcătuiesc acea elită religioasă a parohiei. mai iubit. Credincioşii care frecventează biserica sunt totodată şi cei mai preţioşi misionari şi colaboratori ai preotului. cu prilejul sfintelor slujbe. căutând de fiecare dată să pătrundă în intimitatea sufletului lor. Pentru aceasta. Toate acestea sunt pentru preot ocazii de a cunoaşte casa. Prin ei va putea cunoaşte adică. însă.adică în viaţa socială. pentru nevoile lor religioase. pe drumul către Emaus. familiare sau sociale. etc. sfetnicul şi confidentul cel mai apropiat.în care va fi întâmpinat şi primit preotul la instalarea sa. Nu trebuie să aştepte preotul numai prilejurile de întâlniri întâmplătoare cu enoriaşii săi. . aceştia trebuie să rămână permanent în centrul atenţiei şi al preocupărilor preotului. Vom aminti mai departe câteva din mijloacele şi metodele prin care preotul va putea ajunge la cunoaşterea în sine a parohiei. în cercul lui restrâns de viaţă. mai ales după instalarea şi numirea sa în parohie. pe preot. Iată de ce. folosind pentru aceasta interesele lor materiale. să devină pentru ei prietenul. al fiecăruia dintre ei. 2) Activitatea preotului prin ierurgiile şi toate serviciile divine săvârşite afară din biserică. Se va feri. viitorul preot e obligat să se comporte ca un adevărat trimis şi slujitor al Domnului. . să creeze sau să promoveze el însuşi ocazii de contact cu enoriaşii săi. sunt credincioşii care frecventează. interesele şi nevoile sau problemele lor momentane. aflând cauzele care i-au înstrăinat de biserică.

etc. organele reprezentative ale puterii de stat locale. etc. intrând în casa fiecărui credincios şi ducând pentru prima oară binecuvântarea. evitându-se situaţiile când prezenţa preotului ar putea deranja sau jena pe cei ai casei (ca de exemplu în timpul meselor. fie sistematic. să se informeze asupra vieţii lor religioase. pentru ca fiecare familie să ştie în ce zi sau în ce moment din zi (aproximativ) va fi vizitată. şedinţe etc. fără caracter ritual (sacerdotal). bătrânilor şi bolnavilor. prin însăşi situaţia lui. mamelor. în decurs de mai multe zile. nr. În calitatea lui de nou păstor. cruciuliţe. 4) Preotul poate recurge la cercetarea propriu-zisă a parohiei. etc. 5) În sfârşit. Bibliografie: Mihălţan Ioan. căutând să-i cunoască pe fiecare în parte. să le asculte cu atenţie şi răbdare destăinuirile. îndată după instalarea în parohie. în cursul activităţii pastorale.. 8 . pentru pregătirea enoriaşilor în vederea unei acţiuni importante pe care el vrea s-o întreprindă în parohie. Pe lângă aceasta preotul va putea folosi şi completa câte o fişă individuală pentru fiecare din enoriaşii săi. vizite de curtoazie la aniversări şi onomastici familiare. a venirii în parohie (pentru cei nou veniţi) sau a eventualei mutări în altă parohie (în cazul plecării sau a modificării teritoriale a parohiei). ca de exemplu strângerea de fonduri pentru reparaţia sau înzestrarea bisericii. Vor fi excluse din preocupările preotului orice intenţie de câştig bănesc cu acest prilej. în scopul cunoaşterii ei mai rapide şi mai depline. De dorit este ca preotul să poată avea la el atunci: iconiţe.a. în care se vor nota: numele şi prenumele. ocazii neprevăzute şi orice formă de relaţii sociale sau cetăţeneşti. 1983. dimineaţa sau seara prea târziu. moment în care va binecuvânta casele enoriaşilor cu Aghiazmă Mare. fie întâmplătoare sau ocazionale..). persoanelor mai importante din parohie şi localitate. Prima vizită cu caracter sacerdotal o realizează noul preot la Bobotează. pe care să le împartă gratuit. în care va nota orice fel de date menite să ajute nu numai la identificarea civilă a persoanei respective (situaţia familiară. etc. Astfel de vizite generale sau parţiale ale parohiei poate întreprinde preotul şi cu alte ocazii. Metode şi mijloace pastorale pentru întărirea credincioşilor în dreapta credinţă. a morţii.). în revista Mitropolia Banatului. ş. după un plan sau program dinainte stabilit şi anunţat în biserică. Conform articolului 48. din actualul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. intelectualii. Astfel. ca de exemplu: ceilalţi preoţi (dacă sunt). preotul va zăbovi cel puţin 10-12 minute. Se vor alege de preferinţă momentele din zi când toţi sau cea mai mare parte din membrii familiei pot fi găsiţi acasă. pe când registrele parohiale au un caracter oficial şi public. O atenţie deosebită se va da mai ales copiilor. în fiecare casă. rară grabă. participarea la manifestările cu caracter obştesc sau cetătenesc-social: serbări. data naşterii. este bine să facă o vizită generală în parohie. învăţătorii şi profesorii din localitate. stând la dispoziţia şi în ajutorul exclusiv al preotului. alegeri. a botezului. după obişnuita stropire şi binecuvântare. Credincioşii vor fi preveniţi din vreme că nu sunt obligaţi ia nici un fel de plată sau renumeraţie pentru osteneala preotului. ca un auxiliar în activitatea lui pastorală şi mai ales la duhovnicie. mobilizarea enoriaşilor pentru lucrări de interes obştesc etc. preotul poate folosi pentru cunoaşterea enoriaşilor săi orice întâlniri incidentale. alin. salutul şi cuvântul său de îndrumător sufletesc. în calitatea lui de păstor de suflete. cunoaşterea parohiei poate fi făcută treptat. în căminele enoriaşilor.În sfârşit. cu ajutorul registrelor parohiale şi Afişelor parohiale individuale. când va fi îmbrăcat cu Epitrahilul şi Sfânta Cruce.rn. frecvenţa la biserică. adică făcute după un plan sau program dinainte stabilit. pentru ca preotul să aibă timpul necesar de a le vedea pe toate. E de la sine înţeles că. ci şi la conturarea chipului său sufletesc şi religios-moral. f. ocupaţia fiecăruia.). să ia îndată legătura. etc. 9-10. în care el poate veni în legătură şi sta de vorbă cu ei (ca de exemplu: legăturile de rudenie sau de prietenie. ocupaţia. Pentru aceasta el va utiliza vizitele pastorale. a cununiei. între alte obligaţii ale preotului paroh figurează şi aceea de a ţine la cancelaria parohială un registru al tuturor membrilor parohiei. aducând celor de faţă salutul lui de bun-găsit. fişele individuale au un caracter neoficial şi mai intim. este chiar dator să facă mai întâi unele vizite de rigoare sau de prezentare.d. cântăreţul şi consilierii (epitropul) bisericii. Se va fixa pentru fiecare zi un anumit grup de case. cărţi de rugăciune şi de pietate. membrii familiei. cu care e obligat. ele putând fi puse la dispoziţia oricărui organ de control. stând de vorbă cu ei. Vizitarea caselor cu acest prilej se va face.

Nu este locul să ne ocupăm aici de această problemă. Candidatul care face uz de influenţă prin diferite mijloace îşi pierde autoritatea morală în faţa credincioşilor încă înainte de a ajunge să fie preotul şi părintele lor. Fiecare candidat la preoţie trebuie să ştie că parohia nu poate fi o zestre pentru căsătoria fetelor şi că o asemenea situaţie degradează deopotrivă atât pe candidat cât şi pe fecioară şi pe părinţii care recurg la asemenea mijloace pentru a-şi căsători fetele. Cu această ocazie. Va arăta de unde este. în parohie. va ruga pe credincioşi ca . Să evite petrecerea pentru reuşita în alegeri. Această programare trebuie să fie cunoscută totdeauna şi de credincioşi.IV. accentul principal trebuie pus totdeauna pe dragostea sinceră şi curată faţă de Biserică. O victorie în alegeri dobândită prin astfel de mijloace se va răsfrânge negativ în pastoraţia preotului. membru în consiliul parohial etc. atât cel ales cât şi susţinătorii lui să fie foarte precauţi şi moderaţi în toate manifestările lor. De altfel. adică prin alegerea de către enoriaşi a candidatului. într-una din Duminicile următoare. Este cunoscut că fiecare din cele două proceduri . Candidatul care a fost ales se va prezenta personal. economic etc. acesta trebuie să se prezinte în parohie. este hotărâtoare atât pentru şansele de a ocupa parohia. adeseori. adeseori umilitoare. Se recomandă ca după ce s-a consumat actul alegerii. naţional. cine este. să ia contact cu protopopul sau cu autoritatea care programează prezentarea candidaţilor în parohie.să mai rămână un timp oarecare în biserică. trebuie. În cazul că parohia se ocupă prin concurs. Va arăta mai ales motivele de ordin personal. Multe şi dificile sunt problemele pe care un preot le întâmpină la tot pasul într-o asemenea parohie. 24) este valabilă şi în zilele noastre şi va fi până la sfârşitul veacurilor. pentru ca să-şi asigure victoria în alegeri. va cânta în strana cântăreţilor şi va predica. parohiile se ocupă de către candidaţi.numire sau concurs îşi are avantajele şi dezavantajele sale. Aici. care îl determină să dorească a deveni părintele şi conducătorul lor sufletesc. referitoare la felul cum să procedeze candidatul înainte de a ajunge să ocupe parohia. Alegătorii trebuie să ştie ordinea în care se prezintă candidaţii în parohie. Fiecare candidat în parohie trebuie să aibă atitudini morale compatibile cu demnitatea preoţească. Condamnabile sunt de asemenea şi încercările acelor candidaţi care solicită intervenţia unor persoane cu influenţă. cât şi pentru influenţa pe care candidatul o poate exercita asupra credincioşiilor. Uneori e şi mai bine să nu meargă la nimeni. candidatul va sluji la biserică şi va predica. în mod special candidatul trebuie să excludă total din preocupările lui încercarea de a influenţa pe alegători. După terminarea serviciului divin. Programul prezentărilor în parohie trebuie astfel întocmit încât fiecare candidat să aibă fixată ziua în care se poate prezenta în parohie. Dacă e nehirotonit. Comportarea candidatului înainte de instalare în parohie Potrivit Statutului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române. Chiriarhul fiecărei episcopii ortodoxe române hotărăşte forma de ocupare a parohiilor din episcopia respectivă. învăţătura Mântuitorului că "nici un prooroc nu este primit în patria sa" (Luca IV. ce anume a realizat în viaţă pe plan cultural. spre a mulţumi credincioşilor pentru dragostea şi încrederea arătată. Tot atât de condamnabilă este şi atitudinea acelor tineri candidaţi care acceptă combinaţii de căsătorie. în prealabil. candidatul îşi va face prezentarea. Pentru a evita orice neplăcere. cel ales trebuie să stea de vorbă cu toţi aceia care doresc să9 . bisericesc. Şi cu acest prilej va merge. prin numire şi prin concurs. la biserică unde va sluji dacă este preot şi va predica. spre a le arăta motivele care l-au determinat să vină la ei. studiul Teologiei pastorale ne învaţă că nu e recomandabil ca preotul să fie din satul său natal sau în parohia de unde este soţia lui. După ieşirea de la biserică. sau să se întâlnească la o oră anumită într-o altă sală. prima impresie pe care o face candidatul. O asemenea atitudine nu poate fi compatibilă cu cel ce vrea să fie lumii lumină şi povăţuitor altora spre împărăţia lui Dumnezeu. numai şi numai să obţină parohia. Caracterul şi natura acestui cuvânt de mulţumire trebuie să fie pentru toţi ca şi când ar fi fost ales cu unanimitatea voturilor din parohie. desigur. dăm în cele ce urmează o serie de povăţuiri practice. ca de exemplu cântăreţ. pentru a avea corectitudinea că în Duminică sau sărbătoare în care urmează să meargă în parohie nu vor fi prezenţi acolo şi alţi candidaţi. spre a se face cunoscut alegătorilor. atunci când se prezintă în parohie. ci direct la biserici Dacă e preot sau diacon. epitrop. religios.după împrejurările şi posibilităţile locale . Partea ultimă a predicii poate să fie un cuvânt cald de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de toţi creştinii din parohie. dacă va fi cazul. Aceasta. Având în vedere că. O asemenea manifestare ar supăra şi ar îndârji pe alegătorii care au votat împotriva celui ce a reuşit. Cu ocazia primei descinderi a candidatului în parohie el poate să meargă la una din persoanele care are un anumit rol în problemele bisericii şi ale parohiei.

toate dependinţele locuinţei viitorului preot trebuiesc puse în ordine. Rămâne ca această cunoaştere să se facă după instalare. pentru apreclerea făcută şi pentru osteneala depusă cu această ocazie. Viitorul paroh este dator în acest caz a se prezenta.l întrebe anumite lucruri. în cuvântarea ţinută. uneori un consilier sau un delegat al acestuia. Alba Iulia. a elogiat pe fostul preot şi a prezentat pe noul păstor de suflete. se înmânează acum. curtea. Urmează apoi. E cea dintâi prezentare oficială sau recomandare a preotului în faţa întregii sale enorii sau măcar a unei părţi din ea. de comun acord data. iar după aceea va sta de vorbă cu protopopul de care aparţine şi care. în mod solemn. pe care aceste imobile le reclamă imediat. Va mulţumi protopopului pentru onoarea. în parohia în care a fost numit. din punct de vedere administrativ. sau la fastul zilei. 109. se săvârşeşte Sfânta Liturghie. nu le va uita nici pe acestea. de la data instalării decurg toate drepturile şi toate datoriile preotului în parohie. Sfânta Evanghelie şi Crucea. cu care va stabili. de asemenea. La sfârşitul slujbei vorbeşte protopopul. Totodată instalarea unui preot nou constituie un eveniment de seamă în viaţa religioasă a unei enorii. De felul cum se prezintă preotul pentru prima dată în faţa enoriaşilor săi şi impresiile pe care le lasă cu acest prilej. Dacă mai sunt şi alte persoane. va observa următorul plan al vorbirii: Va mulţumi în primul rând lui Dumnezeu. Candidatul care după ce a fost ales amână mereu instalarea sa în parohie dovedeşte lipsă de dragoste şi interes pentru credincioşi. În cazul că episcopul numeşte direct în postul vacant al unei parohii pe candidat. Va expune programul de misiune pe care îl are. pag. vor determina într-o bună măsură atmosfera care se creează în jurul preotului nou venit în parohie. de un sobor de preoţi. înainte de instalare. După aceasta va vorbi îndată noul paroh. Casa. grădina. care va prezenta şi actul de numire sau de aprobare a alegerii. Varahil Jitaru. în Îndrumător Pastoral IV. Va mulţumi şi preotului care a administrat până în clipa aceea parohia şi a purtat grijă de sufletele credincioşilor. La instalarea noului preot. iar nu de un preot care se transferă. acesta la rândul său. cu un cuvânt. Împreună cu membrii Consiliului parohial el va discuta data şi programul de instalare în parohie. la cancelaria parohiei preluarea inventarului şi întocmirea procesului verbal de predare şi primire. De aceea. precum şi dragostea lui pentru toţi fiii săi duhovniceşti. Dacă protopopul. lucrurile se simplifică mult. 1982. ca în astfel de împrejurări să arate credincioşilor că este interesat să ocupe parohia cât mai repede posibil. El va căuta să fie cu bunăvoinţă. care au contribuit la bunul mers al parohiei. V. care l-a hirotonit şi l-a numit paroh în această parohie. Instalarea preotului se face după hirotonie. El se va ocupa de locuinţa în care se va instala şi împreună cu epitropul şi cu membrii consiliului parohial să hotărască asupra eventualelor reparaţii etc. cel puţin odată. Păstorul şi turma. noului preot cheile bisericii. cu înţelegere şi cu dragoste faţă de toţi care se apropie de el. Bibliografie: Arhim. Va mulţumi apoi episcopului. De aceea. lucru care afectează încrederea oamenilor în cel pe care l-au ales cu atâta dragoste ca să fie părinte şi povăţuitor al lor. care l-a ales şi l-a învrednicit să primească Sfânta Taină a preoţiei şi să ajungă păstor de suflete. în această situaţie candidatul nu mai trebuie să facă toate eforturile pentru ca credincioşii să-l cunoască cât mai bine încă înainte de instalarea sa în parohie. în mod obişnuit. pentru a i se imprima solemnitatea şi importanţa cuvenită. a arătat împrejurările în care a devenit vacantă parohia. de către reprezentantul episcopului. care e de regulă protopopul locului. 10 . ea trebuie pregătită din vreme şi organizată în toate amănuntele ei. Ca semne văzute ale misiunii preoţeşti şi ale jurisdicţiei parohiale. reprezintă pe episcop la instalare. dat de către episcop. mai ales dacă e vorba de un începător în preoţie. Instalarea preotului în parohie Instalarea în parohie e un moment solemn şi memorabil în viaţa preotului. E bine. primul lucru pe care trebuie să-l facă preotul e să ia legătură cu protopopul de care aparţine.

procurarea celor necesare pentru slujbă. fiecare păstor de suflete este dator să mobilizeze şi să utilizeze. de iubire şi ascultare faţă de episcop. b)Elogiul înaintaşilor săi de la conducerea parohiei (dacă e cazul). apoi urează noului preot succes în activitatea pastorală. ca organe auxiliare ale sale. Instalarea se face de regulă în zi de sărbătoare. d) Exprimarea sentimentelor de recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la creşterea. în mod obişnuit dintre credincioşii cei mai buni.Napoca. prezintă pe noul preot şi îi înmânează cheile bisericii. gândurile şi idealurile sale de activitate pastorală. în îndrumător bisericesc. în general. anunţându-se din vreme data instalării noului preot şi invitându-se preoţii din parohiile învecinate. Iată punctele principale care trebuie să alcătuiască. acesta citeşte actul de numire semnat de episcop. mobilizarea parohienilor pentru asigurarea participării lor la slujbă în număr cât mai mare. Acest cuvânt ocazional trebuie pregătit dinainte. urmează cuvântul protopopului (sau al delegatului episcopului. f) Mulţumiri aduse protopopului (delegatul eparhial) şi altor persoane oficiale care au contribuit şi au participat la instalare. membrii consiliului parohial. Colotelo.) de către noul preot de la cel vechi sau de la consilierii epitropi. g) Invocarea ajutorului lui Dumnezeu în misiunea pe care o începe. conţinutul unei astfel de cuvântări: a) Expunerea concepţiei despre preoţie şi a planului general a noului preot. misiunea preoţiei. anumite persoane din parohie. e) Mulţumiri şi asigurări de devotament. Stras legată de instalare este luarea în primire a situaţiei parohiale (gestiune. instalarea noului preot este un fapt împlinit. Programul festivităţiilor este următorul: Dimineţa se face slujbă solemnă.programul şi toate amănuntele modului în care se va desfăşura instalarea. urmează agapa tradiţională. pregătirea agapei tradiţionale. pregătirea predicii ocazionale etc. etc. Crucea şi Sfânta Evanghelie. preferabil duminica. educarea şi formarea noului preot. aşa cum îl înţelege el să păstorească. o informare. şi dacă e posibil. Colaboratorii preotului în activitatea pastorală din parohie Îndatoririle pastorale ale preotului în cadrul parohiei sunt atât de multiple şi atât de variate încât nici cel mai conştiincios. ca simboluri văzute ale misiunii preoţeşti şi ale jurisdicţiei parohiale. cântăreţul şi consilierii. registre parohiale. El constituie un fel de carte de vizită. iar dacă e cazul. într-un cadru cât mai festiv. în faţa enoriaşilor săi şi din care se vede atât personalitatea noului preot cât şi concepţia sa despre preoţie. Dacă e posibil. VI. festivitatea se poate încheia cu un Tedeum (sau măcar Polihroniu) pentru episcop. preotul nou numit şi toţi enoriaşii. În acest scop se va face. El este acum de drept şi de fapt păstorul parohiei respective şi îşi poate începe. 11 . prin proces verbal întocmit în faţa protopopului. protoiereu. dându-i şi îndrumările sau sfaturile de rigoare. în special cântăreţii bisericeşti. care are loc de obicei în casa parohială sau la locuinţa preotului. inventar. cu un sobor de preoţi. Urmează cuvântul de răspuns al noului preot. 140. cei mai pricepuţi şi cei mai devotaţi Bisericii. Recrutarea acestor persoane ajutătoare ale preotului se face. După slujbă. felul cum îşi înţelege el misiunea etc. Cluj . Dumitru M. Predica preotului de curând hirotonit la instalarea sa în parohie. epitropii parohiei şi membrii comitetului parohial sunt cei dintâi chemaţi să îndeplinească slujba de organe ajutătoare ale preotului. Dacă este timp. dacă e altul decât protopopul). cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu aceasta. Acest eveniment se pune în aplicare prin înţelegere cu organele reprezentative ale parohiei: prim epitropul. pentru că atât cuprinsul cât şi modul rostirii lui e fundamental pentru impresia pe care o va face noul preot în această importantă ocazie. 1982. cu care se prezintă preotul. p. cu cele ale Primăriei locale şi se vor lua toate măsurile practice pentru buna pregătire a instalării: curăţenia bisericii. De aceea. în lucrarea de păstorire a sufletelor şi de realizare a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. în cadrul parohiei. Prof. Bibliografie : Pr. mai priceput şi mai zelos preot din lume nu poate face faţă singur tuturor acestor îndatoriri. c) Îndemn la ascultare pentru organele parohiale şi enoriaşi în vederea bunei cooperări cu preotul.

2. care prin viaţa lor şi prin jertfa lor pentru Biserică şi pentru aşezămintele ei au dat dovadă de tnare interes şi dragoste pentru ea. înclinarea spre cântare.Cântăreţul bisericesc este prima persoană din parohie asupra căruia trebuie să se îndrepte atenţia preotului. cântăreţul bisericesc este considerat ca un om cu o anumită vocaţie religioasă. pentru buna conducere pastorală a parohiei şi pentru progresul religios moral al tuturor enoriaşilor. In consiliul parohial se aleg acei credincioşi. dar nu trebuie uitat faptul că în aceeaşi măsură cântăreţul bisericesc poate face mult rău şi poate creea probleme şi aspecte negative în viaţa. Aproape nici o slujbă dumnezeiască nu se poate face în biserică şi în casele credincioşilor fără cântăreţ. atunci când este vorba de a-şi alege organe de ajutorare în opera pastorală. atunci cântăreţul bisericesc devine. Nici unul din credincioşii parohiei nu cunoaşte atâtea amănunte. împărtăşirea cu sfintele taine etc. 9 sau 12 membri. atunci preotul nu mai este singur în misiunea sa. În general. omul cel mai interesat în problemele de vestire şi de trăire a creştinismului. este totdeauna în funcţie directa de înţelepciunea. Aceştia sunt oamenii care susţin din toate puterile lor întreaga lucrare a preotului în parohie. Este o datorie pastorală importantă ca preotul să evite. mărturisirea păcatelor. a acestor ajutoare. din care citeşte rugăciuni. cântăreţul bisericesc este în contact direct cu cărţile cultului divin ortodox. Urmează că aceşti oameni să fie cei mai apropiaţi colaboratori ai preotului. colaboratorul cel mai apropiat şi cel mai constant al preotului în parohie. supărarea sau nemulţumirea. În şcoala de cântăreţi bisericeşti el a studiat şi a aprofundat mai mult decât ceilalţi credincioşi din parohie anumite aspecte şi anumite probleme religioase. de tactul şi de destoinicia preotului. după cum parohia are 1. Membrii consiliului parohial sunt organele de conducere ale parohiei. cel mai chemat şi cel mai îndatorat să dea ajutor preotului în misiunea lui pastorală. În acelaşi timp cântăreţul bisericesc este în Biserica ortodoxă. 1. nevoi şi probleme. asemenea situaţii şi să facă din cântăreţul bisericesc colaboratorul său cel mai bun şi mai devotat. dacă în locul dragostei creştineşti se sălăşluieşte invidia. Faptul acesta trebuie să fie bine cunoscut fiecărui preot încă de la primii paşi pe care îi face în parohie. Se presupune că numai plăcerea personală.500 de suflete. Utilizarea acestor puteri. omul care se identifică întru toate cu preotul său. 12 . psalmi şi cântă diferite cântări religioase. o piedică în activitatea preotului în parohie. pe care ceilalţi credincioşi din parohie adeseori nici nu le pot bănui. Toate aceste lucruri fac şi ajută ca fiecare cântăreţ bisericesc să fie în parohie omul cel mai pregătit. dacă pregăteşte pe oameni asupra modului cum să-l ajute. Prin funcţia lui.500 sau peste 2. Alături de o asemenea vocaţie. prin o lucrare conştientă şi sistematică. ca de exemplu: participarea la toate slujbele bisericeşti. pericope biblice. de oameni credincioşi. Consiliul parohial Fiecare parohie are un Consiliu parohial. Membrii Consiliului parohial sunt pentru fiecare preot ajutoare importante. Este vorba. ales de către Adunarea parohială. cu care preotul se consultă ori de câte ori este vorba de a întreprinde lucrări mai importante în parohie. El însoţeşte aproape pretutindeni pe preot şi are posibilitatea să observe şi să cunoască stări sufleteşti. să-şi facă din cântăreţul bisericii omul său cel mai devotat. El trebuie să ştie. dragostea pentru cele ale religiei şi ale Bisericii. Consiliul se compune dintr-un număr de 7. în cadrul şcolii a fost supus unor exerciţii duhovniceşti. Aceşti oameni sunt datori şi chiar obligaţi formal de Statut şi Regulament să se ocupe de o serie întreagă de probleme care privesc bunul mers al parohiei. Ei pot fi implicaţi până la împlinirea rolului de adevăraţi apostoli laici în activitatea pastorală din parohie. De aceea. Cântăreţul bisericesc poate să dea mult ajutor preotului în lucrarea sa pastorală. oameni care sunt totdeauna gata să susţină toate iniţiativele şi lucrările preotului. cântăreţul bisericesc este omul care are cea mai bună pregătire în materie de cunoştinţe şi trăire religioasă. pastorală. în acelaşi timp.500. conştient sau inconştient. deci. de oameni pricepuţi şi devotaţi până la jertfa pentru biserică şi pentru interesele ei. rugăciune şi slujbă l-au determinat să îmbrăţişeze această misiune. dacă se întrerupe buna colaborare dintre preot şi cântăreţ. atâtea cazuri şi atâtea imagini din viaţa şi activitatea preotului şi a familiei lui cât cântăreţul bisericesc. făcute pentru binele parohiei şi pentru desăvârşirea vieţii religioase morale a enoriaşilor. Preotul are convingerea că el singur nu poate să facă totul în parohie şi îşi dă seama de preţiosul ajutor pe care îl are de la membrii Consiliului parohial şi mai ales dacă învaţă.

Vedem acest lucru din numărul şi natura problemelor. culturală. epitropos. El este deci un fel de om de legătură între preot şi credincioşi. p. dezinteresat. De la preot primeşte îndrumările asupra modului cum are să procedeze. va lucra sub preşedinţia preotului. sau comitetul întreg poate fi compus numai din femei. Sibiu 1980. prin felul cum descrie preocupările. în revista Mitropolia Ardealului. 13 . întreaga operă creştină în parohie. în special al averii unei Biserici. pag.din membrii comitetului şi al consiliului parohial adevăraţi apostoli laici. spre a îndeplini sarcinile de epitrop* (curator). Această legătură nu se limitează însă numai la chestiuni de ordin material. f) A ajuta pe preot la catehizare şi înfiinţarea cercurilor misionare. Nu este de neglijat acest raport al preotului cu epitropul parohiei. Organele de conducere în parohie. catehetice etc. din ngr. în vederea întăririi credinţei şi simţului moral al credincioşilor. * Epitrop = administrator al unui bun.pe bază de Statut şi Regulament . şi în special pregătirea şi conducerea comitetului parohial rolul întreg este tot al preotului. întru bună chivernisire şi întru sporirea patrimoniului material al parohiei. a preotului în parohie. alături de consiliul parohial şi un comitet parohial. în îndrumător bisericesc. prin funcţia pe care o îndeplineşte. epitropul ajută sau împiedică munca şi realizarea planurilor pastorale ale preotului în parohie. Organele ajutătoare ale preotului în activitatea pastorală din parohie. de pregătirea şi conducerea comitetului parohial atârnă întreaga lucrare de ajutorare a preotului şi de realizări pozitive în parohie precum şi alegerea. care va putea avea mai multe secţii. în fiecare parohie există. d) Cercetarea şi ajutorarea bolnavilor. sau chiar vrăjmaş al persoanei şi a activităţii preotului în parohie. De alegerea.. Ioan. Prin felul cum vorbeşte epitropul despre persoana preotului. e) înfiinţarea în parohie şi susţinerea bibliotecii parohiale. Cântăreţul bisericesc în slujba credincioşilor şi colaborator apropiat al preotului. (operă de caritate creştină). b) Formarea şi susţinerea corului bisericesc. După cum se ştie. socială etc. 303. Comitetul parohial După Statutul şi Regulamentul bisericii în vigoare. DEX. 1958. Gh. Sibiu. Papuc. epitropul este administratorul averii parohiale. 1981. pas de pas. Membrii comitetului parohial sunt după cum se vede din atribuţiile lor. Preotul conştiincios înţelept şi cu dragoste pentru opera sa duhovnicească şi pastorală va face . grija şi strădaniile acestuia pentru progresul parohiei pe toate terenurile vieţii. De la credincioşi încasează contribuţiile lor. este în contact neîntrerupt atât cu preotul cît şi cu'credincioşii din parohie. sub controlul preotului. g) înfiinţarea şi susţinerea ori căror opere de asistenţă socială. Numărul membrilor în comitet nu va fi mai mare decât dublul numărului membrilor din consiliul parohial. 5-6. sau a delegatului său. ca unele ce trebuiesc rezolvate de acest comitet şi anume: a) înzestrarea şi înfrumuseţarea bisericilor. nr. Spiridon Cândea. care vor ajuta şi vor consolida zi de zi. Bibliografie: Pr. Rostul cel mai mare al acestui comitet este de a ajuta pe preot în multiplele şi diversele îndatoriri pastorale. morală. în îndrumătorul Bisericesc. organizarea colportajului în parohie. două sau trei persoane. un colaborator devotat al preotului sau poate fi un epitrop indiferent. c) Ajutorarea săracilor şi ocrotirea orfanilor şi a văduvelor. raport care face din epitrop un susţinător. Floca N. a cimitirelor şi pentru ţinerea lor în rânduială.Epitropul Dintre membrii aleşi ai consiliului parohial se deleagă una. încadrate în Statut. 166. organele ajutătoare ale preotului în toate ramurile de activitate religioasă. un ajutor preţios. Reiese de aici că epitropul este persoana care. Femeile majore din parohie pot fi alese în comitet. Comitetul parohial.

o înţelegere bună. supunere. prin o atitudine de vrăjmăşie şi răutate faţă de preot şi faţă de opera lui pastorală. Din punct de vedere bisericesc episcopul este autoritatea cea mai înaltă. . Dacă în viaţa şi activitatea acestor preoţi poate să existe nenumărate şi variate motive omeneşti care îi pot învrăjbi. civile şi militare Rezultatul activităţii pastorale în parohiei depinde şi de raporturile pe care le are preotul cu autorităţile bisericeşti. un binefăcător. aceste autorităţi sprijină şi dau concurs preţios fiecărui preot în munca pe care acesta o desfăşoară pentru binele şi mântuirea credincioşilor săi. fiecare preot trebuie să colaboreze sincer. Doctrina Bisericii Ortodoxe. In faţa acestei porunci trebuie să dispară orice ambiţie personală. în cazul de faţă preotul. Episcopul urmăreşte activitatea preotului în parohie.VII. orice vanitate. de veţi avea dragoste între voi" (Ioan XIII. pot să-l împiedice şi uneori chiar să-i zădărnicească întreaga activitate. episcopul supraveghează. este conducătorul bisericii şi al oficiului parohial. de realizările şi de fericirea copilului său. în acesta calitate episcopul este binevoitor. De aceea. Episcopul răspunde deopotrivă de activitatea preoţilor şi de mântuirea credincioşilor eparhiei sale. în faţa lui Dumnezeu. un om a cărui dragoste părintească se revarsă cu îmbelşugare peste viaţa şi familia preotului. Se impune ca preotul fiecărei parohii să stabilească şi să păstreze raporturi normale. îşi ajută şi se bucură de progresul. chiar să se învrăjbească. "Stăpânul" duhovnicesc. îndrumă. nu trebuie uitat nici o clipă că mai presus de tot ceea ce este trecător stă porunca Mântuitorului. o ajutorare şi o dragoste frăţească. Prin mijlocirea protopopului.să iubească şi să contribuie prin faptele şi viaţa sa la bucuria şi fericirea părintelui. Toate acestea obligă pe fiecare preot nu numai !a stimă şi ascultare faţă de ierarh. raporturi de colaborare cu autorităţile bisericii şi ale statului. referitoare la dependenţa preotului de ierarhul său. Raportul cu alţi preoţi Înţelegere şi colaborare trebuie să existe între preoţii aceleiaşi biserici şi în general între preoţii parohiilor învecinate. 35). Dacă părintele îşi iubeşte. un locţiitor al episcopului său. Unul dintre aceştia este parohul. El răspunde împreună cu preotul. stimulează şi înregistrează activitatea fiecărui preot. care spune: "Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei. Raportul faţă de episcop Fiecare preot este în parohia sa un reprezentant. În oraşe şi chiar în unele parohii rurale. episcopul este şi părintele spiritual. călăuzeşte de aproape activitatea duhovnicească a fiecărui preot. să se respecte. Ei trebuie să se iubească. Preotul fiind trimis al episcopului este natural că el datorează supunerea. sunt câte doi sau chiar mai mulţi preoţi la aceeaşi biserică. Acesta fiind rolul şi poziţia protopopului. să asculte şi să îndeplinească toate îndrumările date de protopop. să se ierte unul pe altul şi să se ajute nelimitat atât pe plan spiritual cât şi pe plan material. Faţă de protopop Organul de legătură între preotul din parohie şi episcopul său este totdeauna protopopul. El este delegatul episcopului care urmăreşte. orice invidie şi orice supărare între slujitorii aceleiaşi biserici. iar dreptul bisericesc precizează până în cele mai mici amănunte această dependenţă a preotului de episcopul său. In acelaşi timp preotul datorează respect. un trimis. Lipsa de dragoste şi de colaborare între preoţi dezbină pe 14 . În acelaşi timp. adică a episcopului. povăţuieşte. foarte uşor să creeze preotului dificultăţi mari. ascultarea şi respectul cuvenit faţă de episcop. Aceleaşi autorităţi pot însă. episcopul transmite preoţilor toate directivele sale şi prin aceeaşi mijlocire primeşte informaţii despre viaţa personală a preotului şi a familiei lui şi despre activitatea fiecărui preot în general. să-i anihileze toate eforturile. civile şi militare. dar şi la o dragoste creştinească adevărată şi neprecupeţită. îi pot face să nu se înţeleagă. despre măsura şi modul în care şi-a săvârşit datoria sacerdotală şi cum şi-a îndeplinit activitatea preoţească. orice interes material. e natural ca şi copilul. Prin poziţia şi rolul lor. este foarte clară. Raporturile preotului cu autorităţile bisericeşti. dragoste şi preţuire faţă de protopopul său. Între protopop şi preot trebuie să fie deci o armonie plăcută.

de colaborare frăţească. nici unei confesiuni creştine. fără colaborare şi fără dragoste şi armonie desăvârşită între preot şi superiorii lui şi între preot şi colegii lui nu se poate zidi şi nu poate realiza împărăţia lui Dumnezeu în parohie şi în sufletele credincioşilor. ca autoritate bisericească locală. Colaborarea bisericii cu statul şi invers se manifestă practic şi în raporturile zilnice dintre slujitorii bisericii şi autorităţile statului. Raportul cu autorităţile civile În fiecare parohie există anumite autorităţi civile şi eventual militare. unde datoria preoţească îl implică. În cazuri de acestea preoţii. şi acelaşi respect preotului. fără ascultare. biserica. Cu toate autorităţile locale preotul e dator să stabilească şi să păstreze raporturi cât mai bune. de religie şi de biserică. de armonie şi bună înţelegere între preoţii se diminuează orice activitate duhovnicească şi pastorală în parohie. preotul dă atenţia. orice conflict şi orice luptă între preot şi preot. la bogăţiile lui materiale şi nici la concepţia lui politică. care sunt fii ai bisericii şi cetăţeni ai statului. înseamnă interes comun şi jertfe comune aduse pentru binele şi fericirea locuitorilor. în loc să fie factori care ajută la înălţarea vieţii credincioşilor lor. Aceste raporturi şi colaborarea cea mai sinceră nu înseamnă obligaţie de tovărăşie în lucruri şi atitudini incompatibile cu demnitatea preoţească. după natura lor. de ordine şi securitate publică etc. bisericii şi tuturor confesiunilor creştine. nu înseamnă mâncare. este indispensabilă colaborarea şi bunele raporturi între preot şi toate autorităţile sale bisericeşti. Această stimă şi consideraţie este bine să o acorde autorităţilor civile şi militare din comună sau oraş. Raporturi bune şi colaborare înseamnă conştiinciozitate. Trebuie evitată orice ură. şcolare. etc. personal pe autorităţi. Dimpotrivă. Adeseori rezolvarea multor probleme din parohie depinde direct de aceste autorităţi. raporturi normale şi să colaboreze sincer în diferite compartimente de activitate. în anumite cazuri preotul ortodox va trebui să facă chiar cauză comună cu preoţii altor confesiuni din localitate. intervenţia şi ajutorul lor atunci când e nevoie şi să colaboreze cinstit şi dezinteresat la toate acţiunile pe care le întreprind autorităţile pentru binele şi fericirea cetăţenilor. autorităţile civile şi militare luând cunoştinţă de povăţuirile şi îndemnurile date de preot credincioşilor săi şi observând atitudinea corectă a preotului. Prin lipsa de dragoste. preotul e dator să caute să cunoască. care se schimbă după regimurile politice de la putere. raporturi normale între preot şi autorităţile locale ale statului nu înseamnă că preotul trebuie să coboare şi să accepte situaţii care I-ar putea umili. ori duşmănie. nici canoanelor şi nici tradiţiei. un asemenea acord este recomandabil şi folositor creştinismului în general.credincioşi. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că exemplul pe care îl dă preotul în acest sens este urmat şi de către credincioşii săi. băutură. petreceri etc. Numai prin o asemenea atitudine se poate realiza o colaborare armonioasă spre binele şi fericirea poporului. respect şi dragoste reciprocă. pentru a apăra împreună creştinismul. Raporturi bune. cât 15 . în orice împrejurare. în sensul acesta trebuie concepută şi realizată colaborarea între reprezentanţii bisericii şi reprezentanţii statului din comună. dar care.. sau ar putea să-i diminueze prestigiul şi autoritatea. ei devin "piatră de sminteală" şi uneori cauza esenţială a slăbirii credinţei şi a înstrăinării lor de Dumnezeu. De aceea. De aceea. Preotul nu caută niciodată la faţa omului. îi învrăjbeşte şi face ca viaţa lor să degenereze pe plan religiosmoral. îi grupează în partide adverse. La rândul lor. stima şi respectul cuvenit atât persoanei cât şi funcţiei pe care o deţine acesta. trebuie căutat şi găsit terenul comun şi să se aplaneze conflictele prin bună înţelegere şi acord echitabil. sanitare. Atât interesul bisericii. de ajutorare reciprocă. în felul acesta şi numai aşa se pot păstra raporturile bune între preot şi autorităţile locale ale statului. veterinare. Fără supunere. care îi situează pe poziţii contrare. să le informeze obiectiv asupra problemelor parohiale. preoţia şi pe credincioşi. Buna conducere pastorală a parohiei şi interesele bisericeşti reclamă raporturi cordiale între preot şi toate autorităţile statului din centrele de conducere administrativă. Chiar atunci când sunt anumite probleme care îi despart. Un asemenea acord nu este potrivnic nici dogmelor. sunt obligate să acorde şi ele preţuire. sunt autorităţi administrative. Ele poartă diferite titluri. O atitudine de respect şi de creştinească înţelegere trebuie să aibă preotul ortodox şi faţă de preoţii altor confesiuni din aceeaşi comună. să solicite concursul.

dajdie . dar tuturor cele cu care sunteţi datori: celui cu dajdia.” (Matei X. 935) 16 * . tactul şi prudenţa ţin de misiunea preotului.” (Despre preoţie III. pag. în lupta cu realităţile. abilitate. care trebuie să ne însoţească în misiunea preoţească. Sufletul fiecărui om în parte reprezintă o lume proprie. 471. să evite şi să combată înclinările rele ori manifestările negative ale credincioşilor săi. el le recunoaşte şi nu le sfidează. Ascultarea canonică. de interese meschine. cinste. să-şi adapteze metodele şi modul de lucru la felul de a se comporta şi de a reacţiona al fiecărui credincios în parte. dar din a cărora sumă se fac lucruri mari. că cel ce iubeşte pe aproapele a împlinit legea".. Daţi. ci le cântăreşte just şi le rezolvă. Tactul pastoral şi importanţa Iui Formarea. care trebuie să fie idealist şi realist în acelaşi timp. care vine odaia cu înaintarea în vârstă. VIII. frică. devotamentul şi înţelepciunea îl ajuta să vadă realităţile şi să ţină seama de ele. câştiguri şi succese mai mici.şi interesul personal al preotului impun raporturi bune. tactul şi prudenţa sunt necesare preotului nu numai în împrejurări excepţionale şi dificile ce apar în cale. pe de altă parte. un cunoscător de suflete. care determină o comportare corectă.. care în activitatea sa are de-a face cu oameni de cele mai diverse caractere. 1-8) Bibliografie: Ioan F. firi şi caractere dintre cele mai diverse. Rostul Protoereilor în administraţia bisericească. în rev. Tact = facultatea de a judeca o situaţie dificilă rapid şi cu fineţe. Mântuitorul condamnă. înţelepciunea ne învaţă că "idealul" nu se poate realiza în întregime dintr-o data. problema raporturile dintre biserică şi stat. când acesta a scos sabia în grădina Ghetsimani. celui cu vama. în care îi este dat să lucreze. Dacă lipsa de zel face preoţia neroditoare. isteţ la minte. este capabil să lupte împotriva obstacolelor şi greutăţilor. pag. trebuie să ne mulţumim uneori cu mai puţin dar sigur. de temperamente. nimănui cu nimic nu fiţi datori. Mântuitorul însuşi sfătuieşte pe Sfinţii Apostoli: "Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.12). tact şi cu prudenţă. Iubirea. 62. (Romani XIII. dar în fond era zadarnic. totalitatea mijloacelor întrebuinţate pentru a izbuti într-o acţiune (vezi DEX. De altfel. deosebită de a altora. de pasiune. Înţelepciunea. celui cu frica. a fost un gest spectaculos şi eroic în aparenţă. dintre slujitorii bisericii şi slujitorii statului a fost rezolvată în chip magistral de către Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: "Tot sufletul să se supună stăpânirilor celor mai înalte. Tactul ne îndeamnă la răbdare şi încredere într-un timp mai favorabil pentru a relua de la capăt drumul întrerupt pentru o clipă. Episcop Justinian Maramureşanul. 1977. pag. Tactul*. Stanculescu. această ştiinţă este necesară chiar de Ia începutul activităţii noastre în parohie şi o putem dobândi prin învăţătură de la înaintaşii noştri. menţinerea şi consolidarea legăturilor sufleteşti dintre păstoriţi şi păstor depinde în mare parte de tactul şi înţelepciunea preotului. Preotul înzestrat cu înţelepciune. atunci când sunt de netrecut şi să evităm întâmplările inutile si risipa zadarnică de energie. Tactul şi prudenţa ne fac să ocolim adversităţile şi obstacolele. Tactul şi prudenţa ne învaţă că. să prevadă. mijloacele şi metodele cele mai potrivite pentru împlinirea datoriilor noastre sacerdotale. Studii Teologice. aşa cum am vrea noi. vamă . delicată şi adecvată. ca să-L apere. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă: "Preotul trebuie să fie înţelept. El ştie să păstreze totdeauna echilibrul vieţii. colaborare şi armonie sinceră între preot şi autorităţile statului. ori din simţul de prevedere şi de justă cântărire a realităţilor. excesul de zel poate fi altora păgubitor şi să compromită succesul activităţii lui pastorale. El vine în contact cu fel de fel de oameni. Tactul preoţesc în sensul bun al cuvântului nu înseamnă însă diplomaţie. fără numai cu iubirea unii către alţii. Înţelepciunea. 16). Alba lulia. Preotul trebuie să fie şi un bun psiholog. dintre ceea ce i se cere ca preot pe de o parte şi dintre realităţile existente. adică ştiinţa de a ne comporta înţelept cu oamenii. ci şi în relaţiile sale de toate zilele cu oamenii. 7-8. 1962. determinate de neştiinţă. Înţelepciunea şi simţul realităţii sprijină programul de activitate pastorală şi indică măsurile. Că nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu. nr.. de exemplu: excesul de zel al Sfanţului Apostol Patru. este de obicei dovada unei maturităţi de cugetare şi a unei îndelungate experienţe. mai ales în entuziasmul tinereţii. celui cu cinstea. Tactul constituie o calitate — o virtute — dintre cele mai necesare preotului. în Îndrumător pastoral I.. cu biruinţe.

Cine se dă biruit de la prima lovitură. ci efectul stăruinţei. simplitatea şi naturaleţea. buna dispoziţie. Apostolatul preoţesc este o luptă continuă şi să nu pierdem din vedere că victoria finală este adesea nu rezultanta unor succese în serie. II Tim. nu exclud. altădată descurajat si apatic. Echilibrul sufletesc al preotului. spune el. Tact personal înseamnă. Linia activităţii lui nu se compune din frânturi ci urmăreşte o ţintă înaltă şi lucrează pentru realizarea ei cu stăruinţă. păstrând în permanenţă o atitudine de seriozitate şi demnitate. e necesar pentru preot să-şi controleze întotdeauna cu atenţie ţinuta şi comportarea în relaţiile sale cu credincioşii. Cazul Sfântului Ciprian. Esenţial pentru preot este însă să nu se lase descurajat sau înfrânt de piedicile şi greutăţile întâlnite în cale şi să tindă mereu înainte: "Cine a pus mâna pe plug şi se uita înapoi. El nu face nimic superficial. atenţia şi furia persecutorilor asupra Bisericii sale. ca un adevărat părinte faţă de copii săi. ci câteodată şi la înfrângeri. Preotul nu trebuie să caute neapărat o popularitate.prefăcătorie ori şiretenie. ci apropiat şi familiar. ori familiaritatea în sensul bun al cuvântului.53). decât să atragă. cine stăruieşte o poate câştiga la sfârşit. Tactul şi înţelepciunea de care vorbim este cuminţenia creştină. în care preotul îşi exercită calitatea sa de duhovnic. să întrebuinţeze metode pastorale excepţionale. amabilitatea. devin plini de sine şi de un orgoliu nepreoţesc. prudenţa. ori din ambiţii deşarte. Când însă lipseşte acest echilibru. slujitori buni şi plini de zel îşi pierd busola. în rev. care să le impună respect. prin prezenţa sa la Cartagina.C. acela nu e vrednic de împărăţia lui Dumnezeu". Viaţa este un şir necurmat de căderi şi de ridicări şi trebuie să ne aşteptăm nu numai la biruinţe şi succese. nr. Coman. care vin la scaunul de spovedanie ca să-şi descarce sufletul şi conştiinţa de povara păcatelor şi să dobândească de la preotul17 . Este cel mai frecvent mijloc de pastoraţie individuală. 632). curioase şi bizare. indiferent sau străin. t. nu este o dată plin de zel. Un astfel de preot." (Comentariu la Ep. În această privinţă. V. purtare şi vorbire. P. o mare capacitate de tenacitate şi de stăruinţă în urmărirea împlinirii datoriei noastre. O deosebită importanţă are. e! a găsit că e mai prudent să se retragă undeva până va trece focul persecuţiei. să nu se amestece în situaţii primejdioase atunci când nu e nevoie şi când interesele Bisericii şi regulile strategiei duhovniceşti nu îi cer acest lucru. 13. de asemenea. Dr. al perseverenţei tenace şi neînfrânte.. Bineînţeles că familiaritatea nu înseamnă căderea în vulgaritate. 1958.. ci despre minunile Mântuitorului. căci nici un act al preotului nu poate fi indiferent în ceea ce priveşte efectele lui asupra credincioşilor.. Se cere sfinţiţilor slujitori o oarecare discreţie şi rezervă faţă de tot ceea ce le-ar putea micşora sau compromite prestigiul în ochii lumii: se recomandă îndeosebi mai puţină familiaritate şi intimitate cu cei ce nu ştiu sa respecte preoţia. Faţă de enoriaşii săi. iar alteori prea îngăduitor cu greşelile lor. Mitropolia Banatului. e grăitor în această privinţă. înţelepciunea. episcopul Cartaginei (+258). stagnări ori poticniri. numai pentru a fi pe placul tuturor. care. încep să propovăduiască învăţături personale. în calitatea lui de conducător al credincioşilor în cele religioase. care stă la îndemâna oricărui preot şi în care acesta vine în contact direct cu fiecare dintre credincioşii săi în parte. LXII. să fie consecvent în acţiuni si la înălţimea misiunii lui sfinte. Nu se predică pe sine. Seriozitatea şi demnitatea preotului în ţinută. a spus Mântuitorul (Luca IX. din punctul de vedere al tactului pastoral şi al legăturilor preotului cu credincioşii. Tactul. se cred mai mult decât sunt. preotul nu trebuie să fie niciodată distant şi rece. Nu face teatru în săvârşirea serviciului divin şi nici nu-l săvârşeşte în grabă sau de mântuială" (pr. "chiar dacă şi-au aruncai de mai multe ori mrejele şi n-au prins nimic. cu pretenţii de a înlocui practica de două ori milenară a Bisericii şi metodele clasice de pastoraţie.. bunăvoinţa şi delicateţea în maniere. Taina Pocăinţei. care uneori urmăresc satisfacerea intereselor personale sau pământeşti. ci pe Hristos. răbdarea şi statornicia dau preotului acea calitate complexă sau îmbinare de virtuţi căreia i se spune de obicei echilibru sufletesc şi care caracterizează în general pe oamenii de bun simţ şi de caracter: "Echilibrul sufletesc îl ajută (pe preot) să fie egal cu sine în toate împrejurările. nu-şi părăsesc îndeletnicirea lor: cu atât mai mult trebuie să facem noi aceasta . de îndrumător spiritual al sufletelor. familiaritate sau intimitate exagerată sau rău înţeleasă cu orişicine. pag. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă pildă pe pescari. precum şi evitarea prezenţei preotului în locuri sau situaţii care i-ar compromite autoritatea şi prestigiul. col. 62). În general. Atunci când a izbucnit persecuţia împăratului Deciu împotriva creştinilor (250). a pierdut bătălia fără să o fi dat. Nu vorbeşte despre presupusele sale "taumaturgii". chiar în ciuda aparenţelor contrarii de la început. însă. La Migne. Nu este uneori prea sever cu credincioşii. care are în vedere interesele supreme ale Bisericii şi ale poporului pe care le slujim şi care îl face pe preot.

Cultul. şi să se nevoiască spre cicatrizarea ranei. dacă prin moravurile sale provoacă asupră-şi boala. mijlocindu-le ajutorul. înţeles ca sumă a tuturor actelor religioase prin care Biserica creează. I. de ordin general. dar nici să descurajeze pe penitent sau să-l depărteze de Biserică printr-o prea mare asprime şi severitate. să urmărească ulterior îndreptarea lui morală. Căci boala păcatului nu este simplă. din acel rău mult se revarsă şi se lăţeşte mai departe. Bibliografie: Brătan L. şi dacă (acela) înclină spre sănătate. ca nu cumva aplicând (tratamentul) în chip disproporţionat pentru fiecare din cele două. Adevărul acesta. în care accentul se pune pe organizaţie şi 18 . 15-19: Râvna şi conştiinciozitatea preotului. . Drept aceea. 691-692): "Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi a dezlega trebuie să ţină seama de calitatea păcatului şi de aplecarea spre întoarcere a celui ce a păcătuit. p. E recunoscută importanţa cultului pentru religie şi în viaţa religioasă în general. morală şi catehetică prin care se realizează ceea ce numim de obicei scopul didactic. ci sa aibă în vedere numai şi numai îndreptarea penitentului şi desăvârşirea lui progresivă în virtute. să supravegheze în ce chip se înjoseşte el între timp de întoarcere sa. adică cele două forme principale prin care preotul îşi îndeletniceşte funcţia sa de propovăduitor al cuvântului dumnezeiesc şi de învăţător al credincioşilor. Preoţia şi arta pastorală. Căci toată grija lui Dumnezeu şi a celui ce i s-a încredinţat puterea patorală este de a întoarce oaia cea rătăcită şi de a tămădui pe cea rănită de şarpe. cu înţelepciune. vol. 1974. şi aşa măsoară milostivirea după vrednice. pentru toate confesiunile creştine. şi nici spre prăpastia deznădejdii de a o împinge. 10-12. spre deosebire de Biserica romano-catolică. Deci se cuvine nouă să le ştim pe amândouă. Dar prin bogăţia şi valoarea sa doctrinară. nr. nici frânele a le slăbi spre renunţarea la viaţă şi spre dispreţuirea ei. procedând cu foarte multă grijă. sau dimpotrivă. partea I-a. ori prin cele mai deghizate şi blânde. Pastoraţia colectivă prin cult Cultul ortodox este conceput şi practicat în interesul obştei. cel ce dovedeşte priceperea medicală în privinţa sufletului. Irineu Pop Bistriţeanul. cercetând roadele pocăinţei şi îndreptând înţelepţeşte pe omul chemat către strălucirea cea de sus. precum ne învaţă Sfântul Vasile" (Nicolae Milaş. şi la cei ce nu primesc pe cele extreme. că la orice să stea într-un chip împotriva patimii. cultul are un rol predominant. e valabil în special pentru Ortodoxie. al colectivităţii religioase şi constituie cel dintâi şi cel mai firesc cadru şi mijloc al pastoraţiei colective. pentru ca nici să nu încurajeze sau promoveze păcatul printr-o blândeţe sau îngăduinţă excesivă. Bucevschi Orest. 1956. şi odrăzleşte multe vlăstare ale pierzaniei. în revista Mitropolia Olteniei. să-i administreze sfaturile şi îndrumările necesare spre a-l smulge din ghearele păcatului şi a-l readuce pe cărările virtuţii. el oferă şi menţine legătura preotului cu credincioşii. reface şi menţine legătura credincioşilor cu Dumnezeu. în revista Mitropolia Olteniei.cultul ortodox constituie şi un mijloc de pastoraţie. Tactul pastoral. Arhidiecezana. şi pe cele ale stricteţei. Mai ales în scaunul de spovedanie preotul trebuie să facă uz de tactul său pastoral. mai intim şi mai esenţial. să greşească în privinţa mântuirii celui bolnav. până când se opreşte prin puterea medicului. Ed. Canoanele Bisericii Ortodoxe. Dacă preotul va şti să-şi îndeplinească aici misiunea sa de confident al penitentului. şi de nu se împotriveşte medicului şi de nu creşte rana sufletului prin întrebuinţarea doftoriilor puse asupra ei. Viaţa religioasă se manifestă şi se întreţine în primul rând prin trăirea şi practicarea formelor de cult fără a se reduce exclusiv la ele. nr. în actul de cult se simte şi se trăieşte de fapt religia în ceea ce are ea mai profund. IX. trad. mai întâi trebuie să cerceteze dispoziţia celui ce a păcătuit. să urmăm felul cel predanist.duhovnic iertarea lui Dumnezeu şi a Bisericii. binecuvântarea şi harul dumnezeiesc (scopul harismatic sau sacramental). românească.488). ori prin doftoriile cele mai amare şi stringente. pag. Acesta grea sarcină a preotului duhovnic este minunat de bine formulată în Canonul 102 al Sinodului trulan (quini-sext. 1997. să aplice canonul sau epitimia cea mai potrivită fiecăruia. măsură şi echilibru. este menit în primul rând să exprime cuvenitul prinos de cinstire adus de oamenii lui Dumnezeu şi Sfinţilor (scopul latreutic) şi să sfinţească viaţa oamenilor. catehetic sau educativ al cultului. şi pe cele ale obiceiului. 3-4. Râvna pastorală. ci de multe feluri şi deosebiri. şi astfel să dea boalei tratament potrivit. în Istoria Bisericii Ortodoxe şi în viaţa religioasă a creştinilor ortodocşi. va reuşi să facă din această sfântă taină un adevărat mijloc de redresare morală a enoriaşilor săi şi de menţinere pe calea virtuţilor creştine. în cadrul cultului divin şi mai ales la Sf. Liturghie sunt plasate într-adevăr predica şi cateheza. Cluj-Napoca.

încât au declarat că ei nu mai ştiau dacă se află în cer sau pe pământ. deoarece promovează rugăciunea cu caracter colectiv. pe care ei tinde să o sfinţească. ci să o considerăm cea mai înaltă cinste acordată de Dumnezeu omului. această superbă creaţie a pietăţii şi a geniului bizantin depinde în practică de felul cum o înţeleg 19 . b) Cultul ortodox exercită asupra sufletului credinciosului o incontestabilă influenţă moralizatoare. poezie-iconografie. frumuseţea şi superioritatea cultului nostru . public. Instrucţia teoretică şi pregătirea practică în domeniul liturgic trebuie continuată şi adâncită mereu după terminarea studiilor. a spiritualităţii ei. şi cu atât îl vom iubi şi îl vom săvârşi mai bine. cultul creştin diferă de la o confesiune creştină la alta (Ortodoxă. Utilizând într-o largă măsură toate formele de artă (arhitectură. să-l trăiască ei înşişi când îl oficiază. social. ci şi natura întreagă. o altă trăsătură a cultului ortodox este pancosmismul sau universalismul. Sublimă în sine însăşi. prin îndemnurile morale din cadrul Sf. 1. Prin aceste valori. argintărie. adică toată învăţătura noastră de credinţă. prin faptul că rugăciunea ortodoxă îmbrăţişează nu numai pe om şi viaţa lui în diversele ei manifestări şi momente principale. a produs rnai genial şi mai frumos până acum. el a cultivat şi ne-a transmis tot ceea ce arta bisericească. o şcoală a vieţii creştine ideale. În sfârşit. el posedă o infinită putere de înrâurire asupra sufletului omenesc. el constituind pentru preot un prim izvor dogmatic. prin exemplele minunate ale vieţii Mântuitorului şi ale vieţii sfinţilor pe care Biserica îi proslăveşte în imne. Catolică. Protestantă). 2. pentru ca. Amintim faptul că. să-l pătrundă. prin bogăţia şi profunzimea simbolurilor. Liturghii ("Să ne iubim unii pe alţii . Cultul are şi o imensă valoare catehetică. rânduiala sfintelor slujbe constituie şi o cateheză vie. prin lectura atentă şi asiduă a studiilor şi îndrumărilor cu caracter liturgic din revistele şi publicaţiile de specialitate.este o sinteză de cult.disciplină . poate converti şi câştiga sufletele pentru cauza creştină.este rezumatul sau chintesenţa doctrinei Bisericii Creştine expusă în punctele ei fundamentale . c) Cultul ortodox are caracter eclesiologic sau comunitar prin însăşi fiinţa şi menirea sa. Oficlerea sfintelor slujbe nu trebuie să fie o simplă obligaţie profesională. muzică. etc."). la rândul lor. sa o pună în folosul omului şi să o asocieze la cultul adus de acesta lui Dumnezeu.să-l înţeleagă. cu atât vom şti să-l preţuim mai mult. însuşi Crezul sau Simbolul de credinţă .). iar pentru credincioşi. Sarcini şi datorii ale preotului Pentru a face pastoraţie prin cult preotul trebuie să pună în evidenţă următoarele aspecte: a) Valoarea şi cunoaşterea cultului Preoţii sunt cei dintâi datori să cunoască valoarea. Istoria ne spune că marele popor rus s-a hotărât să primească creştinismul sub forma sa ortodoxă după ce trimişii săi asistaseră la splendorile slujbelor din biserica Sf. ţesături şi broderie. care au plasat cultul la periferia vieţii lor religioase. pictură. prin imensa sa bogăţie şi valoare artistică.. să-l poată explica credincioşilor. a adevăratei trăiri religioase. rostinduse la slujba Botezului. e) Cultul ortodox este superior faţă de cultul altor confesiuni creştine şi prin caracterul său profund simbolic. pe înţelesul tuturor o întreagă Teologie.(unitatea cu Papa) şi în contrast cu protestantismul şi sectele. Cu cât îl vom cunoaşte mai bine. evoluând în timp. sculptura. d) Cultul ortodox exercită o apreciabilă influenţă estetică asupra credincioşilor noştri. a Sfintei Liturghii şi la unele dintre Laudele bisericeşti (Miezonoptica şi bedniţa). în diversele ei manifestări.. Cultul constituie deci şi o pepinieră a virtuţilor evanghelice. Caracteristicile cultului Ortodox a) Cultul ortodox este mai întâi un nepreţuit şi neegalat tezaur de doctrină ortodoxă. b) Prezentarea cultului prin slujirea preotului Trebuie să ne preocupăm din ce în ce mai mult de felul cum săvârşim Sfintele Slujbe. Biserica ortodoxă a făcut din cultul ei centrul şi inima sau expresia fundamentală şi caracteristică a vieţii sale religioase. el poate mişca inima. Sofia din Constantinopol. Cultul ortodox şi pastoraţia colectivă. îi invoca în rugăciuni. Cultul Bisericii Ortodoxe îşi încheie evoluţia în formele lui esenţiale şi fundamentale o dată cu perioada patristică (ultimul Sinod ecumenic de la Niceea din anul 787). în imnele şi rugăciunile din cărţile noastre de slujbă este condensată. care îi impresionase atât de mult.

Pentru aceasta este de dorit ca toţi sfinţiţii slujitori să fie buni bisericani. Slujbe şi la viaţa harică prin Sfintele Taine este unul dintre cele dintâi semne prin care se recunoaşte o parohie vie. talentele naturale necesare pentru îndeplinirea ideală a acestui oficiu. . participă la Sf. simbolismul botezului. Jertfe) ca şi la roadele acestei Jertfe (prin împărăţia lor cât mai deasă). rânduiala exactă şi corectă a slujbelor. . . Să apărăm cultul autentic împotriva acelor practici şi ritualuri superstiţioase şi păgâneşti care desfigurează uneori pietatea adevărată şi care compromit cultul mai ales în faţa credincioşilor conştienţi şi luminaţi (oficlerea excesivă a acatistelor în dauna Liturghiei este unul din acestea).d. Să se întreprindă o activitate de catehizare mistagogică a poporului. preotul să oficieze cu stricteţe. Punem în evidenţă bogăţia şi splendoarea formelor noastre de cult printr-o slujire demnă şi printr-o săvârşire corectă. să le trăim. pe orice cale. Să înţelegem Sf. Pătrunşi de sfinţenia şi sublimitatea celor ce săvârşim. Să ne ferim de păcatul rutinei. Să nu uităm că.a.m. sunt necesare pentru un bun păstor. . care se manifestă pe alocuri contra pietăţii credincioşilor noştri. de iniţiere în cultul nostru (rânduiala liturghiei. unitatea şi uniformitatea cultului nostru. necesitatea participării lor la biserică. Este criteriul cel mai sigur după care putem măsura vrednicia şi pastoraţia preotului precum şi nivelul vieţii religioase din parohie. prestanţă fizica. voce plăcută şi cultura muzicală. de formalism în săvârşirea Sfintelor Slujbe. Liturghie în adevăratul ei sens. liniştea şi ordinea necesară pentru buna desfăşurare a cultului. să punem suflet şi căldură în cele ce rostim şi cântăm la Sf. cei mai uşor ademeniţi de sectari. al sfanţului locaş şi al obiectelor liturgice etc). adevăratul izvor al spiritualităţii şi evlaviei creştine. să-i vedem locul ei central si fundamental în viaţa noastră religioasă şi spirituală.alături de cântăreţii de ia strană sau la coruri organizate. a falsei pietăţi. acolo unde e nevoie. este glas care răsună în pustiu. d) Participarea creştinilor la cultul divin public Frecvenţa şi felul în care credincioşii cercetează biserica. Prin urmare preoţii sunt nu numai săvârşitorii cultului. ai Bisericii rugătoare. Slujbe. Participarea activă a credincioşilor la liturghie este promovată printr-o catehizare adecvată a credincioşilor făcută de preotul paroh. facându-i să fie activi. Calităţile înnăscute. Credincioşii care nu simt nevoia să cerceteze sfânta biserică şi să participe la Sfintele Slujbe sunt pe cale să devină mădulare moarte ale trupului Bisericii. prin participarea efectivă la cântările sfintei Liturghii la Jertfa Euharistică (prin aducerea darurilor de pâine şi de vin necesare Sf. fie prin participarea efectivă la cântarea liturgică omofonă . dintre credincioşii noştri. fără grabă. Daca acestea lipsesc.Să se impulsioneze credincioşii noştri pentru a deveni membri activi. c) Uniformitatea şi stabilitatea cultului ortodox Datoria de a păstra nestinsă integritatea. adică. impune o severă disciplină în exerciţiul funcţiunii de liturghisitori. pentru care credincioşii noştri manifestă în ultimul timp un interes crescând. ferindu-se de orice abatere de la regulile tipicului. Pe lângă predicile obişnuite cu caracter biblic. fie prin ascultare cu atenţie la cele ce se rostesc şi cântă.Să luptăm împotriva pasivităţii credincioşilor la serviciul divin. socotind-o temelie şi centru al cultului divin public. a superstiţiilor păgâne şi ritualuri magice. să le punem la îndemână cărţi care să le facă cunoscute frumuseţea şi valoarea cultului. să se abordeze din ce în ce mai mult predici şi cateheze cu teme din domeniul liturgic. să aibă vocaţie şi dragoste pentru sarcina lor de liturghisitori. fie prin îndeplinirea unor atribuţii şi sarcini ce li se pot da să le facă în biserică.Să se ia atitudine împotriva formalismului ritualist şi a bigotismului de esenţă păgână. iar nu pasivi. de inovaţii personale în textul şi în ritualul liturgic. ca de exemplu: slujirea corectă şi conştiincioasă. dicţie clară şi îngrijită. să le simţim. interpretare (citire şi rostire) corectă a rugăciunilor şi cântărilor. dogmatic sau moral. participând la ele cu intensitate şi dându-le viaţă din viaţa noastră care se va comunica astfel şi credincioşilor prezenţi.preoţii şi cum o prezintă prin slujire. eleganţă în gesturi şi mişcări. ci şi interpreţii lui.Educarea şi disciplinarea poporului în biserică. pot fi compensate prin evlavia care nu trebuie să lipsească nici unui preot ca şi prin alte calităţi care se pot câştiga prin efort şi educaţie. cei care cad mai uşor 20 . de adaose sau omisiuni. iar preotul care se complace cu biserica goală de credincioşi este păstorul ameninţat să rămână fără turmă. în asemenea situaţii trebuie să se îndrepte atenţia preotului spre acei enoriaşi indiferenţi pentru a le face cunoscute. ş. facându-l să păstreze atitudinea de perfectă cuviinţă şi respect. .Explicarea pe înţelesul tuturor a celor ce se săvârşesc în biserică.

. închisă în hambarele textelor dumnezeieşti. după Fericitul Augustin.. Fiecare dintre cei care vor să ajungă propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu trebuie să fie înzestraţi cu calităţi fără de care nu vor putea face misiune. trebuie să fie înzestraţi cu calităţi fizice. Adevăratul predicator însă trebuie să fie înzestrat în special cu calităţi morale. Gândea Spiridon.O. Cultul divin şi pastoraţia creştină. să facem din cultul ortodox public mijloc de pastoraţie şi atracţie a credincioşilor în jurul sf. Chemarea oratoriei bisericeşti. în cadrul creştinismului. ea reprezintă punctul culminant al evoluţiei puterilor sufleteşti ale candidatului la preoţie. care-l ridică pe trepte înalte. 9-10. 21 . O altă calitate a predicatorului trebuie să fie spiritul de observaţie. nr. altar.R. cei ce nu mai practică cultului şi nu frecventează sf. în rev. în rev. 1963. prin calităţile şi prin felul cum îşi îndeplinesc misiunea. nr. adică vocaţia şi pregătirea pentru misiunea predicatorială. Predica şi cateheza ca mijloace de pastoraţie colectivă Predicarea cuvântului lui Dumnezeu e una din datoriile cele mai importante ale păstorului de suflete. cum ar fi sănătatea. În primul rând. de promovare a vieţii morale şi de slujire a năzuinţelor omenirii contemporane. prestanţa fizică şi ţinuta exterioară. să fie religios. 1985. Activitatea de predicator este o activitate de mare răspundere. 10-12. 1951. iar voinţa să le traducă în fapte". în rev. care este Hristos. dar fără munca predicatorului. Prof. asemănându-se în acest sens cu Marele Predicator. integritatea corporală. Nu este îndeajuns numai să cunoască adevărurile de credinţă. el trebuie să fie convins de sublimitatea învăţăturii pe care o predică. IV 1). fiecare predicator trebuie să dobândească unele calităţi profesionale. altar. este ca: "mintea să cunoască şi să înţeleagă adevărurile de credinţă. 1-2.. O atenţie sporită trebuie acordată pentru educarea colaboratorilor apropiaţi ai preotului în latura sacramentală: cântăreţii şi paraclisierii. Cultul Bisericii Ortodoxe Române faţă de cultul celorlalte confesiuni creştine şi al sectelor din ţara noastră. 1979. Cultul Bisericii Ortodoxe şi propovăduirea învăţăturii creştine. cei care s-au înstrăinat de biserică. tinzând necontenit spre desăvârşire. un om de înaltă ţinută spirituală. practic. mijloc de apărare a dreptei credinţe. Coman Vasile. Ene Branişte. nr. să fie un om al rugăciunii. în rev. Dacă vom izbuti să facem aceasta. Dură Nicolae. Săsăujan S. Pe lângă aceste calităţi fizice. Prima şi cea mai importantă dintre aceste calităţi trebuie să fie convingerea creştină. slujbe. St. Săvârşirea Tainei preoţeşti este o încununare a vocaţiei. X. Predicatorul trebuie să observe problemele de natură religioasă ale credincioşilor şi să pună accent pe ele în predică. B. Cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu este factorul şi temelia vieţii creştineşti. el trebuie să fie înzestrat cu o profunda evlavie. sau ca o sămânţă buna. însemnătatea cultului divin. 9-10. Deci. Teol. Mitropolia Ardealului. ale indiferenţei religioase şi ale necredinţei. 1967. în acţiunea lui. inima să le iubească. Scopul principal al predicii este acela de a deschide inimile oamenilor pentru primirea cuvântului evanghelic. nr. Cultul divin. pot să impulsioneze activitatea preotului sau să o diminueze. în rev. Prestanţa fizică este o cinste adusă Mântuitorului şi nu un adaos la frumuseţea slujirii preoţeşti. Valoarea unei predici trebuie căutată mai întâi în obiectul ei care este cuvântul lui Dumnezeu. Prin toate aceste mijloace care ne pot sta la îndemână. Apostol Pavel că suntem cu adevărat nişte buni "iconomi ai tainelor lui Dumnezeu" (I Cor. vom putea spune împreună cu Sf. care. predicatorul a fost întotdeauna preţuit şi considerat ca cel mai înalt factor de instruire a păstoriţilor.în mrejele propagandei sectare. O altă calitate a preotului propovăduitor al cuvântului lui Dumnezeu este înţelepciunea. 11-12. Mitropolia Ardealului. factor de promovare a vieţii religioase în Ortodoxie. revelaţia dumnezeiască riscă să rămână mărgăritarul de mare preţ. predica nu poate fi separată de persoana predicatorului. Mitropolia Ardealului. sunt tocmai cei ce au rupt legătura cu sf. O preocupare zilnică trebuie să fie sludiul şi meditaţia Sfintei Scripturi. Bibliografie: Pr. ascuns în ţărână.

Liturgica. întrebat un credincios. 2)Prelucrarea temei După ce s-a stabilit tema.Pregătirea pentru predică Pregătirea generală Mântuitorul Iisus Hristos a spus: "De aceea. cu atât rezultatul va fi fără efect. fapt care e în favoarea predicii. actualizarea să poată fi reţinută cu uşurinţă de ascultători. spectaculoasă. Dacă numărul ascultătorilor e mic. prin rugăciune şi meditaţie. astfel ca la încheierea ei. Războiul nevăzut şi multe altele. predica nu-şi va ajunge scopul. căci acestea nu cadrează cu demnitatea cuvântului lui Dumnezeu. pentru că nu toţi credincioşii se află în biserică în momentul citirii lor. La rostirea predicii se ţine cont şi de numărul credincioşilor prezenţi. Predica nepregătită cu siguranţă nu îşi atinge scopul. Din lectura pericopelor citite.la nimeni altul nu se referă mai potrivit ca la preot. Un vechi dicton spune astfel: "Cine se urcă la amvon să predice nepregătit. Timp de câteva zile. preotul nu se va lăsa nicidecum abătut de la zelul său predicatorial. urmează prelucrarea ei. iar în momente de bună dispoziţie va alcătui o schiţă a predicii şi va face fixarea ei în scris. orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor este asemenea unui om gospodar. mărginindu-se numai la puterile proprii. Prin faptul acesta. ca şi în faţa celor mulţi. care îl ajută la o expunere bună. Gestul trebuie să corespundă ideii pe care o însoţeşte. intervine în chip firesc gesticulaţia. el foloseşte o intonare mai accentuată. întotdeauna este bine ca preotul să se refere la Evanghelia zilei sau la Apostolul zilei. iar atunci predica îşi pierde din valoare. 1. Pâinea vieţii se împarte cu aceeaşi căldură şi celor mulţi şi celor puţini. Rostirea predicii trebuie să rămână întotdeauna între hotarele ei naturale. ascultătorii nu-şi pot da seama despre ce li se va vorbi. care constă în sintetizarea perfectă a ideilor ce vor fi prezentate. ci dimpotrivă va imita pe Sfinţii Părinţi care predicau şi în faţa celor puţini. Preotul va alege tema pe care se simte că o poate dezvolta mai bine. preotul va putea anunţa tema cuvântării sale. preotul meditează asupra acestor idei. Alte izvoare preţioase din tezaurul duhovnicesc al Ortodoxiei sunt cărţile duhovniceşti. care scoate din vistieria sa noi şi vechi. plin de dorinţa de a zidi prin cuvântul său. Mântuirea păcătoşilor. alteori prea încet. e ca un foc de paie care arde cu flăcări mari. c) Citirea perseverentă a Sfintei Scripturi. Se impune o atenţie deosebită deoarece uneori. 52). răspunsurile: a vorbit frumos. Cu cât vanitatea preotului este mai mare. dar nu ştiu despre ce a vorbit. trebuie să străbată conţinutul predicii ca un fir roşu. Păstorul de suflete deţine un tezaur din care are posibilitatea să scoată vechi şi nou pentru exercitarea demnităţii sale predicatoriale prin următoarele activităţi: a) Studierea disciplinelor teologice dintre care amintim Dogmatica." (Matei XIII. se va coborî de pe dânsul dezonorat". Unii preoţi preferă omilia. 3) Rostirea predicii După ce în zilele din timpul săptămânii. dacă sunt mulţi. ideea centrală. predica devine mai înţeleasă.9). Toate acestea oferă material necesar pentru predicator: "Fii puternic a învăţa cu învăţătura cea sănătoasă''' (Tit. Predica alcătuită la întâmplare nu zideşte. alţii predica tematică. 22 . Predicatorul trebuie să întrebuinţeze gesticulaţia conform regulilor de Omiletică şi în privinţa aceasta. 1)Alegerea corectă a temei. Morala. E absolut sigur că o gesticulaţie corectă şi bine plasată. urmărind numai efecte oratorice. Istoria bisericească si altele. predicatorul vorbeşte prea tare. alteori vorbeşte prea repede. duminica se poate urca la amvon în mod corect. preotul şi-a învăţat predica. De folos pentru pregătirea predicatorului sunt cărţile de predici din trecut şi de azi. Ele sunt recomandabile pentru a îmbogăţi predica şi au un rol important în catehizarea credincioşilor. Cineva spunea: "Dacă după primele cuvinte roşiile de preot. d) Citirea Vieţilor Sfinţilor care sunt pline de pilde şi îndemnuri pentru practicarea virtuţilor creştineşti. Filocalia. despre ce a vorbit părintele. dar se împrăştie odată cu cenuşa lui. sa nu fie teatrală. a învăţăturii revelate atât din Vechiul cât şi din Noul Testament: "Cuvântul lui Hristos să locuiască bogat în noi" . îi dă cuvântării accent si putere de a deştepta interesul. Patericul. b) Meditarea la învăţătura creştină ajuta pe preot să-şi însuşească şi să treacă prin filtrul sufletului său conoştinţele dobândite. În cadrul rostirii predicii. după întoarcerea de la biserică. Tema.

Predicatorul în concepţia Sf. Alba Iulia. l Corinteni VII. a poziţiilor sociale şi a altor împrejurări Astfel. Fond şi formă în predică. 4-6. nr. a Sfintelor Taine şi a Ierurgiilor. stat. Mitropolia Olteniei. din iubirea. 1959. în rev. Pr. De ce este necesar să predici după pian. Cu cât acestea vor fi pregătite mai temeinic şi rostite mai convingător. în rev. Pr. pag. că ai ascuns de la cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor" (Matei XI. nr. impune membrilor familiei anumite datorii.. B. 27-28). 1974. ci precum teama de Dumnezeu. După învăţătura Bisericii. iar "teama" să o interpreteze corect nu ca o frică de pedeapsă. cu atât preotul. 3 şi Coloseni III. Părinţii sunt datori să se lase luminaţi şi îndrumaţi de persoanele competente şi desigur de preotul duhovnic. împărţind cu el autoritatea părintească. 3-4. soţii stau întreolalîă în raport de egalitate. acolo se dă dovadă de o cugetare sărăcăcioasă şi absentă. ci însoţitoarea lui. Dumitru Belu. să reţinem că predica şi cateheza trebuie să facă parte din slujirea Sfintei Liturghii. 11-12. Sunt totdeauna actuale cuvintele Mântuitorului: "Mărturisescu-mă Ţie Părinte . Prof. Pr. prin care se întemeiază familia creştină. IV.O.R. Faptul că la începutul istoriei omenirii Dumnezeu a întemeiat familia arată dreptul de existenţă al familiei precum şi dreptul părinţilor asupra copiilor. 1960. Brătan L. 1964. pentru ca prin nesocotirea acestor datorii. nr. 877-898. acolo unde cinstea se caută şi se află în faptul de a predica numai oamenilor de vază.Păstorul de suflete nu va face deosebire între ascultătorii săi. în comparaţie cu cei bogaţi şi cu vază. Originea ei sta în natura socială a omului şi în voinţa exprimată pozitiv la crearea omului {Facere I. nr. Mitropolia Ardealului. Mitropolia Ardealului. tot aşa teama femeii trebuie înţeleasă ca preocupare de a nu-i călca demnitatea. adică să respecte pe soţul ei. După morala creştina.5). în rev. nr. Cu prilejul oficlerii Tainei sfintei Cununii. 4-6. Prof. Familia creştină Morala socială priveşte viaţa morală a creştinismului ca membru al diferitelor comunităţi şi anume: familia. 22. oferă nădejdi însutite. iar femeia să se teamă. 1966. trebuie înţeleasă ca. să nu se destrame familia.. Cu privire la necrolog. va putea să aibă mulţumirea că "slujba sa a făcut-o pe deplin" (II Timotei IV. ca a robului faţă de stăpân. în rev. 73. Prof. 7-8. Bibliografie: Pr. Studii Teologice. Prof. 1975. Propovăduirea cuvântului şi cultul în Biserica Ortodoxă. În final. Sfânta Taină a cununiei. de a face ceea ce înţelepciunea 23 .352.. Temeiuri biblice pentru împlinirea acestor datorii găsim în Sfânta Scriptură (Efeseni V. Miele V. din pricina rangurilor. preotul este dator să lămurească termenii "ca pe sine însuşi". 22-23). p. Datoriile reciproce ale membrilor familiei Datoriile dintre soţi După morala creştină. nr. Dumitru Belu. Cu privire la textul predicii. Ioan Gură de Aur.. Asupra acestor datorii preotul păstor de suflete este chemat să vegheze. 563-569. XI. Dumitru Belu. este prima cosietate naturală şi adevărată celulă socială. în rev. Pr. Oamenii mai simpli. Dumitru Belu. familia este prima şi cea mai mică celulă a organismului social. în îndrumătorul pastoral nr. pag. O primă datorie a soţilor este să se iubească şi să se stimeze reciproc. pag. dar femeia nu este sclava bărbatului. 25). adeseori. 19). Biserică. Prof. 1980. 348. pag. dreptul părinţilor asupra copiilor are origine divină. chiar de la pregătirea întemeierii familiei. ca pe sine însuşi. Dumitru Belu. 1965. Aspecte actuale ale predicii creştine. 3-4. Pregătirea preotului pentru predică. Mitropolia Ardealului. nr. conducerea în familie revine bărbatului (Efeseni V. să se străduiască creştinul a împlini poruncile Lui. Mitropolia Ardealului. Se spune: Bărbatul să-şi iubească soţia.. în această privinţă. 3-4. Drăgulin G. întors de la biserică. Pastoraţia intermediară (a grupurilor sociale).

după analogia jertfei lui Hristos . a parastaselor îndătinate şi în îngrijirea mormintelor lor. comparată cu unitatea dintre Hristos şi Biserică. Braşov. 24 . divorţurile. Pastoraţia adulţilor Coroana. Ele sunt mai ales concubinajul. spiritual. Ca orice vârstă. Când această credincioşie se destramă. numai atâta vreme cât există între ei credincioşie. celibatarismul prelungit. în porunca a cincea dumnezeiască se spune: "Cinsteţ te pe tatăl tău şi pe mama îa ca să-ţi fie fie bine ţi să trăieşti ani mulţi pe pământ". se ridică datoriile copiilor faţă de părinţi. în Sfânta Scriptură. roluri hotărâtoare în viaţa publică şi socială. a nu-i supăra. temelia familiei se strică. pentru îndreptarea lucrurilor şi restabilirea păcii şi bunei convieţuiri în familie. îşi are calităţile şi propriile sale defecte. ca şi mirele. Preotul păstor de suflete este dator să intervină prin toate mijloacele şi metodele ce-i stau la îndemână pentru refacerea păcii şi armoniei în familie. Pastoraţia bărbaţilor În perioada maturităţii bărbatul este capul. trăiesc în credinţa şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. iar pe de altă parte să intervină în anumite cazuri cu autoritatea duhovnicească pe care o are. lipsurilor morale. este conducătorul familiei. a-i asculta. cum au jurat pe cruce şi Sf. Atâta vreme cât Biserica.mirele şi capul Bisericii. Evanghelie. toţi fiii ei. În strânsă legătură cu problema familiei. întoarcerea la Hristos este singurul remediu pentru înlăturarea acestei tragedii. Trebuie stăruit în cuvântări şi în discuţii particulare importanţa unităţii spirituale între soţi. se rezolvă numai prin duhul păcii şi armonia între soţi.tinereţii este maturitatea.poporului a numit: "a purta cinstea bărbatului". adulterul. cel mai mare şi mai de temut duşman al familiei. a-i ajuta la nevoie şi a se ruga pentru ei. Unde Hristos a fost alungat din viaţa familiei. Dacă în copilărie şi în tinereţe deosebirile dintre fete şi băieţi sunt mai puţin proeminente şi mai ales mai puţin hotărâtoare pentru viaţă. mergând până la desfiinţare. Hristos în familie. criza de autoritate din partea părinţilor etc. ea îşi păstrează unitatea şi cinstea de a-i fi mireasă. Trupul Său cel tainic. Pentru preotul păstor de suflete este de însemnătate cunoaşterea stărilor de fapt în familie din parohia sa. să laude şi să aprecieze familiile bine întemeiate. etc. pentru mireasa lui care este Biserica. (După Preot Vasile Coman. trăinicia ei. din nefericire. între părinţi şi copii. sunt într-adevăr "un trup". XII. Aceeaşi influenţă nefastă o are şi în viaţa publică şi socială bărbatul a cărui atitudine morală lasă de dorit. Tot din rândurile bărbaţilor îşi alege. ci şi după moartea lor. la vârsta maturităţii aceste deosebiri sunt atât de mari şi atât de hotărâtoare pentru rosturile vieţii. bărbatul ajunge să se bucure de cinstire numai în măsura jertfirii de sine. pentru conducerea parohiei şi a tuturor problemelor bisericeşti şi prin urmare răspunderea bărbatului se extinde şi în acest domeniu. înţeleasă prin cuvintele: "vor fi amândoi un trup". (Matei X. Păcatele şi viciile care destramă viaţa familială sunt cunoscute şi. Unde Hristos este prezent în chip tainic. foarte răspândite. Tatăl care nu este la înălţimea lui de cap şi conducător al familiei. Cuvintele. Problematica familiei creştine. temelia ei se clatină. în acelaşi timp el are roluri de răspundere. 1945). să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi. în mod obişnuit. "Pacea casei acestuia" a zis Iisus. Aceste datorii se pot rezuma astfel: a-i iubi. putând ajunge până la tragedia divorţului. periclitează atât fericirea vieţii pământeşti cât şi fericirea vieţii veşnice a membrilor familiei sale. în această perioadă omul este în plenitudinea puterilor sale fizice şi spirituale şi atinge treapta cea mai înaltă a posibilităţilor de dezvoltare şi realizare pe toate tărâmurile vieţii. care începe de la 20-25 ani şi durează până la 60-65 ani. şi preotul colaboratorii lui. există posibilitatea rezolvării tuturor neajunsurilor. subliniază repetat caracterul de unitate spirituală între soţi. Liturghie. 12). se cuvine preotului păstor de suflete să arate că obligaţiile copiilor faţă de părinţi sunt valabile nu numai în timpul vieţii lor. tot astfel şi mireasa. în cadrul pomenirii lor la Sf. încât obligă pe fiecare păstor de suflete să ţină seama de ele şi să trateze într-un anumit fel cu bărbaţii şi altfel cu femeile. maturitatea îşi are şi ea particularităţile ei. La rândul său.

Toate aceste realităţi. Păstorul de suflete va arăta bărbaţilor că învăţătura care o vesteşte el nu este a lui. desfrâul. de corectitudine şi de cumpătare a bărbatului. sunt dominaţi mai mult de raţiune. trebuie avute în vedere atunci când e vorba de-a influenţa asupra sufletului lor. Aceste adevăruri trebuie accentuate foarte clar şi foarte des în faţa bărbaţilor. să-i salveze de patimi şi să-i redea sănătoşi familiei. datoria bărbatului în societate şi în diferite funcţii publice este de a fi din toate punctele de vedere un exemplu viu. binevoitor. cu înţelegere şi cu blândeţe. care este şi peste preot. al cărui slujitor şi reprezentant este în mijlocul oamenilor. De aceea. Va încerca să completeze lipsa cunoştinţelor religioase. pe semenul său şi este un adevărat exemplu de creştin luptător în toate împrejurările vieţii. ci de la Dumnezeu şi că legea morală. sunt indiferenţi sau chiar vrăşmaşi ai religiei. de soţ şi de bărbat în viaţa publică şi socială. În acelaşi timp. de corectitudine. Intimitatea pe căile virtuţile creştine nu exclude respectul reciproc. prin încercarea de a-i convinge. datoria tatălui în familie. de a trezi în sufletele lor conştiinţa marilor îndatoriri şi răspunderi pe care le au ei. În general bărbaţii trebuie trataţi din punct de vedere pastoral cu multă atenţie şi precauţie. ci totdeauna cu dragoste. care impune restricţii chiar bărbaţilor. care au socoîit că cea mai importantă problemă a vieţii este împlinirea îndatoririlor faţă de Dumnezeu. pentru ca ei să-şi dea seama şi să se supună autorităţii lui Dumnezeu şi să respecte legile morale. celei publice şi sociale. oameni de ştiinţă şi oameni ai literaturii etc. În ceea ce priveşte răspunderile bărbatului în domeniul vieţii materiale ele sunt de asemenea foarte mari şi foarte importante. va căuta să-î convingă asupra adevărurilor religioase şi la nevoie să aducă chiar exemplul atâtor bărbaţi savanţi. cu copii şi cu tineretul. dimpotrivă. lăcomia de câştiguri materiale etc. în general. ci în numele lui Iisus Hristos. decât prin intransigenţă. societăţii şi Bisericii. Sunt bărbaţi care din cauza unor patimi care îi stăpânesc. este legea fixată de Creatorul nostru al tuturor. ai bisericii şi ai clerului. de a se ocupa îndeaproape de păstorirea bărbaţilor. uneori rezervaţi. Păstorul de suflete se va strădui ca pe căile indicate să facă din fiecare bărbat al parohiei sale un practicant al religiei. Una dintre marile îndatoriri ale păstorului de suflete este aceasta. intim. sunt şi faţă de religie. în gesturi şi atitudini sunt mai cumpătaţi. Preotul nu va trata niciodată pe bărbaţi cu vehemenţă. Faţă de asemenea bărbaţi. 25 . nu este de la sine. beţia. Aceasta nu înseamnă însă că preotul trebuie să coboare la acte şi atitudini care i-ar diminua prestigiul. un om care se roagă. Bărbaţii. un om care se mărturiseşte şi se împărtăşeşte în fiecare an cu sfintele taine. cu adevărat spune psalmistul: "Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stătut" (Psalmi 1. Din cauza aceasta. Deci preotul nu învaţă şi nu pretinde nimic în numele său personal. de omenie şi de înaltă moralitate. îl măreşte. mai calculaţi. faţă de biserică şi faţă de semenii lor. Preotul nu caută să impună autoritatea sa. Contactul preotul cu ei trebuie să fie cald. bărbatul trebuie adus la gradul de sensibilitate şi de conştiinţă de a-şi da seama că el nu răspunde numai faţă de lumea aceasta şi numai în faţa familiei şi a societăţii. preotul va căuta să pună în aplicare toate mijloacele pastoraţie! individuale. în comparaţie cu femeile. sfidare şi ameninţare. ci autoritatea divină. un om care participă regulat la sfintele slujbe. de purtare de grijă. proprii bărbaţilor. să-i atragă din mediul rău în care au căzut.1). Lipsa de prevedere. Ei. mai aies faţă de manifestările ei externe. dar răspunde mai ales în veşnicie şi în faţa lui Dumnezeu de felul cum şi-a îndeplinit îndatoririle lui de tată. în păstorirea bărbaţilor preotul va căuta totdeauna să se adreseze în primul rând raţiunii. care cinsteşte pe Dumnezeu. întocmai cum este peste întreaga lume. preotul reuşeşte să conducă pe bărbaţi mult mai uşor la scopul urmărit. cu vorbe urâte. de interes. sunt mai puţin sentimentali. aduce în chip sigur lipsuri şi suferinţe amare vieţii familiale.De aceea. Prin iertare şi bunătate. ca de ex. un model de cinste.

În calitatea ei de soţie. De aceea s-a spus şi pe drept cuvânt că nimeni şi nimic în lume.Pastoraţia femeilor Rolul pe care îl are femeia ca soţie. Pe văduve cinsteste-le. Faţă de toate. sunt realităţi şi puteri care ajută nespus de mult femeii în îndeplinirea marilor ei îndatoriri. Dragostea. în acelaşi timp însă. fără să se observe. nici un termen de comparaţie. dezinteresată. alta nu posedă arta. în sens bun. ea are un rol şi mai mare. Sfântul Apostol Pavel dă sfaturi foarte preţioase cu privire la văduve. ca pe fraţi. ca mamă şi ca membră a societăţii arată importanţa pastoraţie! femeii. viaţa bărbatului şi această influenţă o exercită de cele mai multe ori. Uneia îi lipseşte credinţa. prin priceperea ei. a desfrâului. chiveniseşte. ascultarea de îndemnurile preotului. Dumnezeu şi natura a dat femeii roluri şi aptitudini deosebite de ale bărbatului şi în primul rând rolul de a fi soţie. În acelaşi timp femeia e chemată. în toată curăţia. Ea trebuie să fie fiinţa care înseninează viaţa soţului şi îl completează în toate situaţiile vieţii. mai ales în zilele noastre. în creşterea copilului. sau îl lasă să fie copleşit de buruieni otrăvitoare. este rea. Iată problemele care dau importanţă îndatoririi preotului. să îndeplinească funcţii şi în cadrul vieţii publice. lumina. sunt numai copii palide şi nereuşite ale mamei. aceştia să se înveţe să cinstească mai întâi casa lor 26 . El recomandă cinstirea femeilor. etc. binecuvântat de Dumnezeu printr-o mamă şi o soţie virtuoasă. Nici o femeie din lume nu esle atât de perfectă încât sa se poată desprinde de aceste lumini ale creştinismului. Femeia ideală influenţează în mod pozitiv. Ea plămădeşte. dar nu suficient de energică. Credinţa vie şi statornică în Dumnezeu. nici o instituţie publică sau particulară nu poate înlocui total pe mamă în creşterea şi educarea copilului. femeia nevrednică. Toate încercările care s-au făcut şi se fac pentru înlocuirea mamei în opera de creştere a copilului sunt numai surogate. în nici o altă parte a lumii membrii familiei nu pot găsi atâta bucurie. urmarea învăţăturii bisericii. povăţuitor. face din căminul ei un iad cumplit. Se înţelege însă că această influenţă este negativă. lată ce spune în această privinţă: "Pe cel bătrân să nu-l înfrunţi. celeilalte nu-i ajunge ştiinţa pe care o are. una e prea bună. sau nepricepută este nenorocirea căminului familial. învăţător. O atitudine pastorală şi mai deosebită trebuie acordată femeilor văduve. povăţuirea lor la vieţuire fără prihană şi la petrecerea în rugăciune etc. ordinea. Dumnezeu şi natura a înzestrat-o cu toate darurile necesare exercitării acestei influenţe. Femeia virtuoasă. femeia risipitoare. ca fiinţă care naşte şi dă viaţă din viaţa ei. cumpăneşte şi împarte bunurile în aşa fel încât în casă e belşug. în mare parte. sunt aşa încât n-au nici un echivalent în lume. pe cei (meri. bucuria. femeia păcătoasă. cealaltă e prea vehementă şi nestăpânită etc. absentă. înţelepciunea şi răbdarea mamei. viitorul şi felul de viaţă al omului este în mâinele mamei. ea cultivă şi ea face să crească flori în sufletul copilului. cealaltă nu are încredere în puterile ei şi alta simte nevoia mângâierilor şi îmbărbătărilor în faţa greutăţilor. îndestulare şi mulţumire. dar pe cele cu adevărat văduve. În calitatea ei de mamă. Se ştie că fiecare bărbat este în măsură ceea ce a făcut femeia sa din el. pe cele tinere ca pe surori. obligaţiile şi îndatoririle femeii s-au mărit. Femeia credincioasă şi devotată vieţii familiale face din căminul ei un adevărat rai al vieţii pământeşti. de a se ocupa de povăţuirea femeii pentru îndeplinirea misiunii ei de soţie şi de mamă. din care încearcă să evadeze atât soţul cât şi copiii şi toţi îşi caută refugiul în diferite distracţii ieftine şi uneori chiar în patima beţiei. bunăstarea şi toată atmosfera plăcută sau respingătoare a căminului familiar. curăţenia. Femeia risipitoare. trebuie să fie faţă de soţul ei de un devotamnet fără margini şi de o cinste şi corectitudine exemplară. ci să-l îndemni ca pe un părinte. În rolul ei de gospodină ea păstrează căldura. cealaltă trebuie avertizată asupra dezertărilor de Ia îndeplinirea îndatoririlor ei. Cele care nu au copii şi sunt în lipsuri şi suferinţe trebuie ajutate şi pe plan material. păstorul de suflete trebuie să fie părinte. fără să se simtă. atâta fericire şi atâta îndestulare ca în căminul lor. Ea trebuie să posede apoi ştiinţa şi arta de a se face totdeauna tovarăşa indispensabilă a bărbatului. este dezastruoasă. Iată probleme pe care păstorul de suflete e dator să le cunoască amănunţit. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi. mângâietor şi ajutor în problemele vieţii. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame. ea frământă. Tot atât de mult influenţează însă viaţa bărbatului şi femeia nevrednică. fără să poată sesiza cineva. Prin aceasta. Nici chiar bărbatul nu-şi dă seama de existenţa acestei influenţe. sensibilitatea. atâta linişte. Puterea de influenţă a femeii asupra bărbatului este mare. femeia vicioasă. de a fi mamă şi chivernisitoarea vieţii familiare.

Desigur. Vreau deci ca văduvele tinere să se mărite. cu biserica şi cu duhovnicul. precum şi faptul că în general bătrânii şi-au îndeplinit îndatoririle lor faţă de viaţă. In special. s-a lepădat de credinţă si este mai rău decât un necredincios. Existenţa acestor realităţi. să aibă copii. din cauza necunoscutului. în îndrumător pastoral IV. pag. Alba lulia. pe vrăjmaşii religiei şi ai Bisericii. dar este mai nestatornică şi mai puţin sigură pe hotărârile ei decât bărbatul. Şi acestea porunceţ te-le. Existenţa unor simple bănuieli în problema aceasta. pe care îl are preotul cu femeile din parohie. ca să se ducă după satana. bătrâneţea . care le stă în faţă. Bibliografie: Pr. s-a spus pe drept cuvânt că "femeia cugetă mai mult cu inima. ca ele să fie fără de prihană. ei au renegat la bătrâneţe adeseori tot ceea ce au profesat. Dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii. decât cu capul". să aibă grija lor. pe copii şi pe toţi membrii familiei. tot ceea ce au scris şi au vestit o viaţă întreaga şi au devenit credincioşi devotaţi ai bisericii. pentru aceste motive. de a avea totdeauna asistenţă în pastoraţie femeilor. dacă s-a ţinut stăruitor de tot ce este lucru bun. grăind cele ce nu se cuvin. cum ar fi cea acordată în acest sens de preoteasă. preotul păstoreşte în măsura foarte mare pe bărbat.ca şi celelalte etape ale vieţii . se impune însă multă precauţie. ci ţi guralive si iscoditoare. Pastoraţia creştinilor vârstnici Bătrâneţea se caracterizează prin slăbirea puterilor fizice şi spirituale. fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi. Iar de văduvele tinere fereste~te.fi să dea răsplătire părinţilor. de o adevărată groază. dacă a venit în ajutorul celor strâmtarăţi. ci să poată ajuta pe cele cu adevărat văduve. cutreierând casele. 1980. Faptul acesta îi produce o profundă nemulţumire 27 . să-şi vadă de case ţi să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară. Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi. deşi e vie. În contactul pastoral. în privinţa aceasta sunt clasice chiar si cazurile unor oameni de ştiinţă. atât de cunoscut în lumea întreagă. prin instinct. dacă a spălat picioarele sfinţilor. diminuează autoritatea preotului şi-i creează probleme în pastoraţie. care o viaţă întreagă au făcut pe ateii. Faptul acesta face ca femeia să poată fi mai uşor convinsă şi înduplecată spre a lua o hotărâre. sunt îndreptăţiţi să-şi petreacă anii pe care îi mai au în linişte deplină şi mulţumire. atunci când poftele le îndepărtează de Hristos. Sfinţii Părinţi au povăţuit totdeauna pe ucenicii lor şi pe toţi păstorii de suflete de-a fi cu multă precauţie în lucrarea de păstorire a femeilor. La bătrâneţe însă. Iar cea care trăieşte în desfătări. 5. cei care au la activul lor fapte şi fărădelegi. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puţin de şaizeci de ani şi a fost femeia unui singur bărbat. pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu. 1-16). este neglijat şi uneori chiar desconsiderat de către cei tineri şi de către cei adulţi. Cea cu adevărat văduvă ţi rămasa singură are nădejdea în Dumnezeu ţi stăruieşte în cereri ţi în rugăciuni. Iar prin femeia cucerită pentru Hristos şi biserică. ca Biserica să nu fie împovărată. îşi are avantajele şi dezavantajele ei. vor să se mărite." (I Tim. mult mai mare decât bărbatul. Dar în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe. Ioan Şarlea. Aceste calităţi ale sufletului feminin sunt un teren foarte prielnic acţiunilor pastorale ale preotului şi în general dezvoltării credinţei şi pietăţii creştine. printr-un declin general al omului. sau cei care n-au avut o viaţă întreagă nici un fel de legătură cu Dumnezeu. sunt acum extrem de tulburaţi şi de înspăimântaţi. Şi îţi agonisesc osândă. si nu numai leneşe.îşi are particularităţile ei. Rolul preotesei în munca pastorală a preotului. ei au ajuns să se îngrozească de opera lor. De aceea. Obişnuit. care apasă greu asupra conştiinţei. 83. Dacă vreun credincios sau vreo credincioasă are în casă văduve. XIII. e moartă. Din punct de vedere pastoral. El este socotit adeseori ca ceva superfluu. în păstorirea femeilor preotul va ţine seamă de faptul că ele sunt dominate mai mult de sentiment decât de raţiune. omului bătrân nu i se mai dă atenţiunea şi consideraţiunea de odinioară. Căci. dacă a fost primitoare de străini. Femeia are însă o putere de intuiţie şi o capacitate de a sesiza lucrurile. ca ceva scos din uz şi de aceea este trecut cu vederea. De aceea. Căci unele s-au şi abătut. s-au înspăimântat de întunericul din jurul lor şi de golul care îi aşteaptă. Amintim în această ordine de idei cazul lui Voltaire. şi anume: Mulţi bărbaţi dintre bătrâni sunt cuprinşi de un fel de panică. noaptea ţi ziua.

potrivit povăţuirilor pe care ni le dă Sfanţul Apostol Pavel în cuvintele: "Pe bătrâni să nu-i înfrunţi. bătrânii arată totdeauna recunoştinţă vie şi o mulţumire caldă preotului lor şi ei vor fi o mărturie veşnică în faţa Dreptului Judecător despre împlinirea îndatoririlor pastorale ale preotului şi în acest sector al vieţii. faţă de bunicii şi rudeniile ajunse la bătrâneţe. lipsiţi de discernământ şi obiectivitate. Orice lucrare pastorală trebuie să ţină seama de asemenea necesităţi şi să le rezolve cât mai bine posibil. În general. de a respecta şi a fi cu dragoste şi bunătate faţă de părinţi. vizitele pastorale ale preotului vor fi mai dese. 28 . parohii de ţărani. din anumite puncte de vedere grija mântuirii acestor suflete trebuie chiar să premeargă îndeplinirii altor îndatoriri pastorale. veşminte etc. Sufletele lor sunt tot atât de preţioase în faţa lui Dumnezeu ca şi sufletele celor tineri şi ale celor adulţi. Dimpotrivă. Nemaifuncţionând normal facultăţile spirituale. Pentru o asemenea activitatea pastorală." (I TimoteiV. se şi spune despre ei "că au ajuns. concepţii şi prejudecăţi. calităţile şi defectele lor. muncitori industriali şi intelectuali. uituci. o durere amară. Fiecare bătrân trebuie să fie atât de pregătit încât în orice clipă sa fie gata a primi senin liniştit şi fără nici o teamă de moarte. Deci. o ajutorare cu hrana. a tradiţiilor şi a felului de a fi al omului. mentalitatea. Toate aceste realităţi produc în sufletul omului bătrân o anumită dispoziţie sufletească favorabilă faţă de religie. De aceea. cu biserica şi cu preotul parohiei. Acesta pregătire o face preotul prin mărturisirea şi împărtăşirea cât mai deasă a lor cu sfintele Taine. 1-2). Pastoraţia creştinilor de diferite profesiuni Ocupaţiile oamenilor imprimă anumite caractere. Păstorul de suflete a dator sa se ocupe de aproape şi stăruitor de viaţa religioasă a bătrânilor. Cei care au încă sănătatea şi puterea necesară de a se mişca. pe nepoţi şi pe celelalte rudenii ale bătrânilor la împlinirea datoriilor de a cinsti. totuşi muncitori agricoli alcătuiesc încă numărul cel mai mare al locuitorilor ţării. înţelegem pe muncitorii agricoli. Păstorirea bătrânilor reclamă ca păstorul de suflete să organizeze în cadrul parohiei sale o asistenţă materială. faţă de biserică şi faţă de preot şi îi determină la o mai intensă trăire religioasă. a mentalităţii. sunt parohii rurale. pe care păstorul de suflete e necesar să le cunoască cât mai bine şi mai temeinic. Cei bolnavi şi neputincioşi vor fi spovediţi şi împărtăşiţi din cuminecătura bolnavilor la casele lor. viaţa.. Cunoaşterea concepţiilor de viaţă. grija de mântuirea acestor suflete nu trebuie pusă cu nimic mai prejos decât grija mântuirii celorlalte suflete din parohie. Şi aceasta pentru motivul că fiecare bătrân poate să închidă ochii în orice clipă şi prin urmare nu mai are timpul necesar unei îndreptări a vieţii. cu înţelegere. ca rezultat al ocupaţiei sale este foarte important pentru preot. Cu toată industrializare lumii de astăzi. La fel trebuie să povăţuiască preotul pe copiii. bătrânii sunt confuzi. ale sufletului ţărănesc. în general. Fiecare păstor de suflete este dator să cunoască bine parohienii în psihologia. a bătrânilor nevoiţi pentru asemenea ajutoare. să preţuiască. ci să-i îndemni ca pe un părinte . Ne vom ocupa în cele ce urmează de păstorirea acestor categorii de creştini. vor fi mărturisiţi şi împărtăşiţi la biserică. au dat în mintea copiilor". XIV. Păstorirea credincioşilor de la sate Prin termenul ţărani înţelegem. bune şi rele. faţă de creştinism. o nelinişte. În familiile cu bătrâni.. cu dragoste. În general se disting în societatea de astăzi următoarele profesii mari: muncitori agricoli. pe neobosiţii lucrători ai ogoarelor.sufletească.. particularităţi. De aceea vom încerca să arătăm în cele ce urmează notele caracteristice. Numărul cel mai mare al parohiilor sunt la ţară. bătrânii trebuie trataţi cu blândeţe. să dea atenţiunea şi respectul cuvenit bătrânilor din parohie. Păstorul de suflete este adeseori singurul om care ştie să aprecieze. Această cunoaştere îi uşurează munca şi îi măreşte rezultatele. Ei vor fi povăţuiţi să participe în măsura posibilităţilor şi la sfintele slujbe şi în special la Sfânta Liturghie. care nu-i lasă odihna şi mângâiere decât în contact mai viu cu Dumnezeu.

Ţăranii muncesc din greu toată ziua şi uneori chiar şi noaptea pentru a termina la timp lucrările lor. răceala sau anumite epidemii ale semănaturilor au compromis definitiv recolta. este cea mai intuitivă şcoală de religie din lume. aşa de simţită cum este în ocupaţia ţăranului. facându-i mult mai conservatori decât sunt ceilalţi creştini de la oraşe. În comparaţie cu celelalte categorii sociale ţăranii sunt cei mai conservatori. de a crede şi de a te ruga lui Dumnezeu. aceleaşi dealuri. ţăranii au înfruntat urgiile veacurilor şi au rămas ceea ce au fost şi sunt. Nimeni şi nimic pe lume nu-i poate vorbi ţăranului mai deschis. Fiecare muncitor îşi iubeşte mai mult sau mai puţin ocupaţia sau uneltele sale de lucru.. în magazine. se vede la tot pasul cum intervine mâna lui Dumnezeu. El trimite ploi şi lumină la timp potrivit. Ea îl face să fie în general mai religios decât ceilalţi oameni din lume. aici descoperă el adevărurile despre existenţa lui Dumnezeu. Nu tot aşa de vizibilă este însă această intervenţie a lui Dumnezeu în ocupaţia orăşeanului. Natura cu toate frumuseţile ei.. ţăranul îşi petrece cea mai mare parte a vieţii lui în natură. cu toate manifestările ei şi cu infinitatea ei de variaţii. agricultorul este mai conştient decât orice alt om de dependenţa sa de Dumnezeu. atunci arşiţa ori ploaia prea multă. despre atotputernicia Lui. despre pronia cerească etc. mai autoritar despre Dumnezeu şi despre religie decât cum îi vorbeşte natura. numai că această intervenţie divină nu este . sapă şi plivesc semănăturile. Aici. grapă. respectul faţă de obiectele şî persoanele sfinţite sunt bunuri reale. Ea este deci marele dascăl de religie. Dependenţa aceasta atât de vizibilă şi atât de simţită a muncii şi a vieţii ţăranilor de Dumnezeu îi face să fie mai religioşi. tot Dumnezeu dă pricepere. Ei ară. mai evlavioşi şi mai legaţi de Biserică şi de preot decât sunt ceilalţi creştini. tot ocupaţia lor. Din copilărie şi până la moarte ochiul lor priveşte aceeaşi munţi. tot belşugul ogoarelor lucrate de ei este în directă şi foarte vizibilă dependenţă de milostivirea lui Dumnezeu. fie că îşi paşte turmele de vite. Agricultorul înţelege mai bine decât oricine sensul cuvintelor Sfântului Apostol Pavel. care vorbesc de atotputernicia şi bunătatea Lui Dumnezeu. dar cel care face creşterea acestor semănături este Dumnezeu. că "mei cel ce sădeşte este ceva.cum am spus . în ultimă analiză. nici cel ce udă. în atelier etc. Din această cauză. pentru că ea îşi ţine zi de zi şi clipă de clipă deschise în faţa lui toate paginile minunatelor ei învăţături. El împrăştie răcoare şi aduce căldura binefăcătoare. mai convingător. Datorită acestui fapt. se naşte conştiinţa datoriei de a admira. Tocmai această conştiinţă îl face ca atunci când termină semănatul să se întoarcă cu faţa spre răsărit. aceleaşi văi. ei şi-au păstrat graiul şi religia. în fabrică. care face ca totul să crească şi să înflorească. (I Cor. inundaţiile sau grindina. aceeaşi succesiune regulată a anotimpurilor etc. să-şi descopere capul. Credinţa în Dumnezeu săvârşirea rugăciunilor în familie. cu autoritatea supremă a tatălui s-a păstrat nealterată şi este solidă şi sănătoasă în viaţa ţăranilor.aşa de vizibilă. seamănă. l-a îngrăşat şi la semănat cu sămânţă cea mai aleasă şi cu toate acestea rodul a fost sub nivelul tuturor aşteptărilor. observă aici o statornicie uimitoare. marele catehet al ţăranului. ci numai Dumnezeu face să crească". Agricultorul a experimentat sensul acestor cuvinte pentru că de atâtea ori a lucrat pământul după cele mai luminate instrucţiuni. prăznuirea Duminicii şi a tuturor sărbătorilor creştine. sănătate şi putere de muncă celui ce lucrează în bibliotecă.. Aceasta statornicie a naturii şi-a imprimat amprentele ei în sufletul ţăranilor. Dacă Dumnezeu n-a rânduit vremea ca totul să vină cu măsură şi la timp potrivit. Căci în ultima analiză tot Dumnezeu este acela care luminează mintea savantului şi-l călăuzeşte în descoperiri. Concepţia despre familie şi întreaga viaţă familială. Ceea ce îi face să fie atât de conservatori este. Aici învaţă ţăranul religia adevărată. el se găseşte mereu în faţa celor mai expresive tablouri. să-şi facă semnul crucii şi să-şi încredinţeze toată munca sa proniei cereşti. Toată roadă. pagini din care ţăranul citeşte şi învaţă continuu. adică l-a lucrat la timp potrivit şi cu cele mai bune şi mai modeme unelte. Trăind ei în mijlocul naturii. aceleaşi şesuri. Fie că îşi cultivă pământul.7). împotriva tuturor vicisitudinilor vremii şi împotriva tuturor asupririlor. 3. Deci în munca omului de la sat.Calităţile şi religiozitatea enoriaşilor de la sate Datorită ocupaţiei sale. în birou. Nici o categorie de oameni nu este atât de mult legată şi atât de puternic ataşată trupeşte şi sufleteşte de 29 . în mijlocul naturii. moştenite de la înaintaşi. Nici o altă ocupaţie nu face pe om atât de dependent de prezenţa lui Dumnezeu cum face agricultura. participarea la slujbele bisericeşti. deşi ea există în aceeaşi măsură ca şi munca ţăranului. pe care ţăranii le păstrează cu sfinţenie şi astăzi. şi-au păstrat portul şi obiceiurile şi şi-au păstrat toate comorile spirituale moştenite din moşi-strămoşi.

În sfârşit. Mândria şi egoismul acesta duce la dispreţuirea celor săraci şi la ură împotriva celor bogaţi. ne putem da seama de motivele pentru care desprinderea ţăranului de pământul şi de vitele pe care le are este o mare problemă pentru el. la jurăminte false. etc. egoişti şi foarte invidioşi faţă de toţi aceia care au bogăţii mai mari decât ei şi pot să lucreze mai mult şi să-i întreacă în realizările gospodăreşti. Nici chiar moartea nu apare în faţa ţăranului atât de neagră atât de tragică şi atât de dureroasă cum apare despărţirea de pământul pe care îl udă cu sudoarea feţei lui şi îl apară cu sângele său. de elemente provenite din păgânism precum şi de anumite superstiţii. este proprietatea. şi de aceea nu mai acordă atenţie suficientă noilor probleme şi nu renunţă cu uşurinţă la ideile şi practicile lor. Unii dintre ei cred în anumite practici şi obiceiuri la temelia cărora nu există nici un conţinut religios. a unor prescripţii cultice şi între faptele lui de zi cu zi. în cunoştinţele lor. duritatea şi furtul Bunurile materiale îi fac pe mulţi ţărani mândri. un alt aspect negativ al religiozităţii ţărăneşti este fatalismul. în ursita. Cunoscând aceste aspecte. la nimic pe lume nu ţine ţăranul atât de mult ca la ogorul său. de care se leagă cu toată puterea fiinţei sale. în tot felul de fărădelegi şi uneori chiar la crimă. adeseori tot atât de grele îl face pe ţăran aspru. Acestea sunt parte integrantă din fiinţa lui. în metodele lor de muncă şi în felul lor de viaţă. Insuficienţele religiozităţii săteşti Creştinii de la sate sunt dependenţi de Dumnezeu şi prin bunurile pe care le cer în primul rând de Ia Acesta: rodurile bogate ale ţarinei. încrezuţi.bunurile sale materiale cum este ţăranul faţă de pământul pe care-l lucrează şi faţă de vitele pe care le are. Ogorul şi animalele sunt prietenii cei mai dragi. creşterea şi înmulţirea turmelor de vite. Privesc şi primesc uneori cu neâncredere pe un om necunoscut. religiozitatea ţăranilor mai este copleşită de credinţe deşarte. Unii dintre ei mai preferă să rămână. Foarte greu pot fi scoşi din obiceiul lor atunci când este vorba de ceva novator sau superior. minţiţi şi exploataţi până la sânge. Dependenţa ţăranului de pământ Iubirea de pământ a ţăranului degenerează foarte uşor în patimă. aşa cum au crescut şi cum s-au învăţat. la procese interminabile. în soarta omului. Se feresc în special de a face experienţe pe piele proprie. Alte aspecte negative: mândria. dur. bunăstarea şi toată existenţa lui pământească. deoarece ţăranii au fost de atâtea ori înşelaţi. uneori chiar 30 . este credinţa oarbă în predestinaţie. Toate acestea întunecă şi slăbesc adevărata credinţă a creştinilor de la sate. Elementul acesta islamist este cu totul potrivnic creştinismului. Munca grea şi condiţiile de viaţă. Atitudinea ţăranilor faţă de nou Ţăranii au fost şi încă sunt foarte refractari faţă de inovaţii şi faţă de unele idei de progres. nu-şi mai măsoară gesturile şi nu-şi mai controlează greutatea faptelor cu simţul moralei creştine. Ţăranii ascultă şi urmează sfaturile Bisericii şi persoanelor bine cunoscute şi verificate de ei. la duşmănie aprigă. sunt bunuri de la care îşi primeşte el hrana. Pe lângă aceasta. De aceea. Putem să spunem că problema centrală a vieţii ţăranului este ogorul şi vitele sale. Probabil că au această rezervă datorită experienţei seculare moştenite. egoismul. Se observă această religiozitate lipsită de miez lăuntric mai ales în marele contrast ce există adeseori în actele externe ale cultului şi morala ţăranului. Când ţăranul ajunge să fie stăpânit de această patimă. cei mai scumpi şi cei mai buni ai ţăranului. în cazuri de acestea el ajunge pentru un petec de pământ la ceartă. între îndeplinirea cu mare sfinţenie a unor forme.

la mizerie. viaţa. (Iacov 2. ideile religioase aprofundate şi toate buruienile otrăvitoare ale credinţelor deşarte ale superstiţiilor şi ale fatalismului bolnăvicios trebuiesc dezrădăcinate din sufletul credincioşilor. însuşi Mântuitorul le-a spus că "nu tot cel ce-Mi zice Doamne. de om superior. de gândurile lor de sufletul lor. cu eforturile şi cu lupta pentru o viaţă mai bună a ţăranilor. care este în ceruri". 8. un om cu adevărat al lui Dumnezeu. A alerga după teofanii. faptele ţăranului. stăpânirea de sine şi blândeţea. la sărăcie şi chiar la foame a făcut ca adeseori să nu posede nici bunurile minime necesare existenţei. ♦împotriva egoismului recomandă iubirea aproapelui. îl stimează. Noţiunile trebuie clarificate. Aici este un capitol foarte vast pentru activitatea preotului. a merge la descântători. Manifestarea acestor defecte este izbucnirea violenţei în unele cazuri. va intra întru împărăţia cerurilor. (Mt. iar Apostolul Iacob ne învaţă: "credinţa fără de fapte este moartă" şi că "în faptele omului se vădeşte credinţa Iui". în felul acesta credincioşii îl iubesc. Preotul se va interesa de nevoile credincioşilor săi şi îi va ajuta în toate problemele lor. Va stabili chiar intimitatea ideală care trebuie să existe între părintele ce bun şi frai său duhovnicesc. Morala. Preotul va căuta să se identifice întru toate cu năzuinţele. este o imoralitate. ♦ împotriva mândriei recomandă smerenia. ci cel ce face voia Tatălui Meu. Nu însemnează intimitatea în sensul rău al cuvântului. ♦ împotriva furtului recomandă săvârşirea actelor de milostenie creştină. Câştigarea acestei încrederi trebuie să fie deci cel dintâi obiectiv ai fiecărui preot care face pastoraţie şi lucrează pentru mântuirea sufletelor. de intelectual. Predicile sistematice. la deschizători de pravili ţi cititorii de pascalii şi la alţi şarlatani de genul acesta. Se va apropia cât mai mult posibil sufleteşte de inima lor. O altă scădere care stăpâneşte puternic asupra unor creştini este nerespectarea bunului altuia. şi îi acordă încredere nelimitată. durerile şi întreg felul de viaţă al ţăranilor. El va căuta să fie corect. adică a-şi permite preotul glume şi fapte nepotrivite. care a dus ţăranul la lipsuri. Ţăranul trebuie povăţuit să caute în religie în primul rând dobândirea mântuirii sufletului şi fericirea care rezultă din păstrarea legăturii cu Creatorul său şi nu în cele materiale. nevoile. Acestea sunt aspecte negative din viaţa ţăranilor. iertatrea. 18-20). ♦ împotriva vehemenţei recomandă răbdarea. trebuiesc aduse la un acord comun cu credinţa lui. care duc la certuri şi bătăi frecvente in viaţa ţăranilor. Aceste lucruri trebuie prezentate foarte amănunţit în faţa ţăranilor. 21). Această intimitate nu însemnează nicidecum colaborarea preotului sub nivelul misiunii Sui. Patima iubirii de pământ şi în general de bunurile materiale trebuie combătută prin punerea în evidenţă a bunurilor spirituale. Creştinismul are reţeta şi medicamente pentru combaterea tuturor relelor şi a tuturor patimilor omeneşti. Adevăratul proprietar de bunuri este Dumnezeu şi deci ar fi o nebunie ca omul să-şi pericliteze fericirea veşnică pentru acestea care sunt atât de reletive şi atât de efemere. de om înţelept. Păstorul de suflete are datoria să observe îndeaproape viaţa şi manifestările 31 . de om mal învăţat şi să fie mai moral decât ei. care trebuie dezrădăcinate şi stârpite prin o bună pastoraţie şi implicare a preotului paroh. drept. instrucţia religioasă şi pastoraţia individuală promovează învăţătura ortodoxă şi susţin credinţa adevărată. ţăranilor nici nu le place să aibă ca preot un om care nu-şi păstrează autoritatea şi demnitatea lui de părinte spiritual. serios şi cu deplină autoritate.brutal. binevoitor. Religiozitatea ţăranului trebuie cultivată zi de zi şi trebuie plivită întocmai cum cultivă şi pliveşte grădinarul straturile cu flori. Atitudinea păstorului de suflete Mulţi preoţi sunt însă fii de ţărani şi ca atare ei cunosc mentalitatea. este o abatere de la credinţă şi morala creştină. dar să fie totdeauna şi să rămână în rolul şi poziţia lui de părinte. pentru a înţelege învăţătura ortodoxă şi strădania preotului care urmăreşte binele şi fericirea credincioşilor. De altfel. ♦ împotriva lenei recomandă munca ♦împotriva tuturor patimilor recomandă cumpătatrea şi înfrânarea. Doamne. Concepţia creştină despre bunurile materiale şi despre rostul lor în viaţă are rostul să tempereze pofta şi să înlăture patima pentru aceste bunuri. Ţăranii îl vor pe preot apropiat de ei. Nerespectarea dreptului de proprietate şi exploatarea crudă.

pentru că ştiind defectele. sfatul corespunzător cu vârsta lor şi îndemnul la cuminţenie. în porturi. Pastoraţia urbană În general oraşele cuprind pe oamenii care lucrează în uzine. iar ajutorul de şomaj nu acoperă nevoile familiei. Cap. pentru a găsi posibilităţi de angajare a unor muncitori rămaşi fără loc de muncă.credincioşilor săi şi să caute a-i cunoaşte cât mai temeinic. din cauza oboselii. 1986. de nenorociri. preotul nu trebuie să-şi limiteze acţiunile lui numai la sfaturi. în ateliere. de dorinţele materiale şi spirituale ale tuturor creştinilor din parohia sa. Datorită acestei realităţi. Ceea ce pare foarte ciudat. Cu toate acestea. Numai dacă ajunge să 32 . a părăsit o anumita mentalitate care îl făcea uşor accesibil religiei şi a devenit dintr-o dată foarte exigent. în cazuri de boală. în cazuri de şomaj. care în prezent este sprijinit de sectorul misionar-social din cadrul Episcopiei şi protopopiatului de care aparţine parohia. Bibliografie: Pr. Când din anumite motive fabricile îşi încetează activitatea. în diferite şantiere de muncă etc. să acorde în Taina Mărturisirii şî în atâtea alte ocazii potrivite medicamentul care stârpeşte boala şi redă întreaga sănătate morală fiecărui credincios din parohie. preotul trebuie să se informeze despre felul lor de viaţă. Mitropolia Banatului. Atunci când muncitorul este bolnav şi nu poate să lucreze. muncitorii sunt profund nemulţumiţi şi revoltaţi. sunt momente observate de credincioşi. pag. aşa încât să fie totdeauna un prieten. printr-o lucrare pastorală sistematică şi însufleţită. nu poate să fie prezent tot timpul ia Biserică şi să menţină contactul permanent cu păstorul de suflete. preotul e chemat să facă uneori eforturi personale. De asemenea. . Numai în felul acesta se poate face o reală şi bună activitate pastorală în acest sector al vieţii. cu un cuvânt bun. Preotul trebuie să înţeleagă că adeseori muncitorul. în fabrici.deseori aceşti muncitori sunt nevoiţi să înfrunte greutăţi şi probleme uneori de nerezolvat. 1989. cu altă optică şi cu alte predispoziţii sufleteşti sau indispoziţii. Pastoraţia urbană cere mai presus de orice ca preotul să se implice pentru formarea religiosmorală a familiilor din parohia sa. având de păstorit alţi oameni. la învăţătură şi mângâieri. păstorul de suflete trebuie să-şi concentreze întreaga atenţie asupra mamelor si asupra soţiilor şi să influenţeze în chip pozitiv pe toţi membrii acestor familii. de natura muncii. ci trebuie să sprijine prin ajutoare materiale. cu alte stări de lucruri. omul a căpătat deprinderi noi. Teologia Ortodoxă contemporană. Ed. Preotul de la oraşe are sarcina să-şi înnoiască metodele de pastoraţie şi să-şi intensifice activitatea sa misionar-pastoralâ. familia lui ajunge întro situaţie critică. pag. Tot ele sunt şi elementele acelea care influenţează şi determină întreaga creştere religioasă a copiilor. Starea religioasă a acestor oameni şi familii depinde în mare parte de relaţiile şi atitudinea preotului faţă de ei. 12: Superstiţiile şi combaterea lor. preotul de la oraş e dator să se ocupe intens de păstorirea familiei urbane. Petru Rezuş. un ajutor şi un bun sfetnic. e că această noua faţă a omului s-a revelat aproape subit. Păstorirea urbană reclamă adeseori şi ajutoare de ordin material din partea preotului şi a bisericii. Se înţelege că în astfel de împrejurări.prof. Sibiu. în special soţiile şi mamele sunt elementele esenţiale prin mijlocirea cărora păstorul de suflete îşi poate îndeplini îndatoririle şi misiunea sa pastorală. de preocupările. un dialog părintesc cu copiii din cartier. muncitorii intră în perioade de nesiguranţă pentru ziua de mâine. Din punct de vedere material aceşti oameni nu au alte venituri decât salariul pe care îl câştigă lunar." (Antonie Plămădeală. scăderile şi patimile lor. spre a regăsi termenii unui dialog posibil cu lumea de azi. dar nu e mai puţin adevărat. adresat de la caz la caz. Şi acesta este cel dintâi lucru cu care are a se confrunta Biserica. "Odată cu saltul tehnic. Faptul că e preocupat de noul mod de viaţă a păstoriţilor săi. Biserica slujitoare. Dezvoltarea industrială promovează în mod inevitabil aglomerări de muncitori în anumite centre urbane. care fac parte din truda pastorală. De aceea. 168) În asemenea situaţii. etc. deoarece situaţia materială devine insuficientă pentru întreţinerea familiei şi asistenţa medicală. Timişoara. 144-149.

XV. I-II. ci încercând a prezenta credincioşilor. Preotul botezător poate zice o scurtă cateheză vorbind despre Unicitatea Botezului (Efeseni IV. ca şi Iisus. Sfintele Taine în viaţa creştină. Prof. se preocupă mai ales de aplicarea Sfintelor Taine în activitatea pastorală a preotului. 6-7). numite ale "iniţierii creştine": Botezul. Mitropolia Ardealului. scurte învăţături despre rostul şi folosul primirii for pentru naşterea şi creşterea lor duhovnicească. ignoranţa si multe alte motive. cât mai ales asupra necesităţii aplicării lui ca "poartă" pentru intrarea în împărăţia harului lui Iisus. Preotul ş ipastoraţia credincioşilor din oraşe. în patimi ca: beţia. la Dreptul Canonic. 1089. Teologia Ortodoxă Contemporană. Educaţia religioasă insuficienta. căci nu este decât un singur "Domn Iisus. Timişoara. trăirea harului primit în lucrarea lor. Cei care repetă Botezul nu fac altceva decât sa răstignească a doua oară pe Hristos şi să batjocorească această sfântă Taină. ţinând cont de vârsta şi starea socială şi profesională a fiecărui credincios. vagabondaj etc. Începem cu cele trei Sfinte Taine.dr. Isidor Todoran. Botezul este începutul lucrării de mântuire absolut necesar. ploaia pentru roadele pământului. la diferite slujbe. Petru Rezuş. cu prilejul oficlerii lor. altoiul nobil pentru pomul sălbatic. 33 şi pag. adică m-a stropit cu apă sfinţită. Preot parohie înnoire. care se oficiază împreună. după analogia tăierii împrejur în vechiul Testament. ceea ce este cu totul altceva decât Taina Sfântului Botez.78. 1990. care adapă toată făptura spre rodire de viaţă. 33 . ca în Dogmatică. el trebuie să fie un misionar prudent prin prezenţa şi slujirea sa prioritară fiind de a-L aduce pe Hristos în contemporaneitate şi de a-L reprezenta în toate ipostazele. în Îndrumător bisericesc. pag. nici ca în Liturgica specială. Pag. prin care fiii iudeilor erau primiţi în sânul comunităţii lor. o singură credinţă şi un singur Botez" (Efeseni IV. Pastoraţia individuală prin Sfintele Taine Studiul Sfintelor Taine se face în cadrul catedrei de Dogmatică. 1979. îi ajută să se cureţe de păcate şi să se sfinţească prin Duhul Sfânt. Pr. 1. Mitropolit Emilianos Timiadis. 137: Echilibrul vieţii religioase. sfinţirea caselor. p. traducere de Paul Brusanowski. dr. a holdelor. Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practica pastorală. în el însuşi şi apoi în împărtăşirea acestui har în sufletele credincioşilor. despre păcatul repetării lui. Bibliografie: Pr. la Liturgică. Nichifor Todor. Mimngerea şi împărtăşirea. Aceste păcate şi vicii trebuie să fie în atenţia păstorului de suflete şi sunt situaţii în care este decisiv tactul pastoral cu care se procedează de la orn la om. neglijenţa ei în mediul familial. Ceea ce este lumina şi căldura soarelui pentru viaţa lumii. în rev. 5). determină pe unii parohieni din mediul urban sa trăiască o viaţă dezordonată. Taina Sfântului Botez Cuvântul botez este înţeles uneori ca stropirea credincioşilor cu aghiasmă. Bibliografie: Pr. Dimpotrivă. la opt zile după naştere. Se poate stărui asupra legăturii dintre Botez şi mântuirea sufletească. dar nu trebuie să se mărginească omul numai la atât ci să lucreze cu harul primit la mântuirea lui. 3. pag. într-o stare de comoditate. urmărind însuşirea. preotului nu-i este permis să rămână la periferia vieţii.cunoască toate aceste elemente ale vieţii ştie şi poate să intervină la timp şi să influenţeze în mod pozitiv viaţa lor. Ed.prof. Se spune: m-a botezat preotul. Aşa se explică faptul că nu vom repeta prezentarea Sfintelor Taine. Cât de frumos şi pătrunzător la inimă cântă Biserica noastră: Prin Duhul Sfânt izvorăsc izvoarele Harului. nr. în cea de Morală. precum şi.. 115-120. Cluj -Napoca. În condiţiile vieţii urbane. 2-3. ca o cunună a studiilor teologice. aceea este puterea harului sau darului Sui Dumnezeu pentru viaţa credincioşilor. 2001. Sofia. Bucureşti. destrămarea familiei. Teologia pastorală. Sfinţii Părinţi n-au stăruit asupra timpului când trebuie săvârşita sfânta Taină a Botezului.

Sfânta Taină a Botezului fi viaţa morală creştină. să combată părerea celor ce fac din ea o simplă comemorare. luată din chivot. repetă un gest: frâgerea pâinii.. este Dumnezeu care ne-a pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile noastre". nr. Luca şi Cleopa. nr. acesta este Sângele Meu. Iisus împlineşte făgăduita făcută ucenicilor Săi. Aceste cuvinte trebuiesc tâlcuite de preot în sensul că prin Mirugere (cu mir compus din materii multe şi de diferite mirosuri). Se toarnă în linguriţă foarte puţin lichid (vin sau apă curată) şi apoi se pune din Sfanţul Trup şi Sânge numai o mică fărâmiţară. acesta este Trupul Meu. iar cele cinci numite nebune neglizeză umplerea candelor cu undelemnul faptelor bune. până ce acesta înghite Sfintele. O practică greşită la săvârşirea Sfântului Botez. în această frângere a pâinii -miezul sfintei Euharistii .. Atunci L-au cunoscut. Sfânta Euharistie devine "pâinea care s-a pogorât din cer". merită citită şi tălcuitâ întâmplarea descrisă de sfântul Apostol Luca (cap. în Mitropolia Banatului.Şebeşan. 1956.. 1981. el le-a tâlcuit toate prorociile din Vechiul Testament referitoare la Iisus. Prin Sfânta Euharistie. Preotul. unde spune: "Iar cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi în Hristos şi ne-a uns pe noi. nr. din vedenia lui Prorocul Osea (I. este dator să tâlcuiască cuvintele Sfintei Scripturi în legătură cu Euharistia.. Zăgreanu Ion. Formula sacramentală a ungerii la toate părţile corpului omenesc este luată din epistola Sf. nr. Pe drum mergând. 6-9). Bibliografie: Pr. Apostol Pavel către Corinteni (I.. 4-6. al Mirungerii şi al Euharistiei în viaţa creştină după N. Preînchipuită în minunea saturării popoarelor în pustie. 4-6. Hristos îşi pune pecetea chipului Său. R. Beţi dintre acesta toţi. de a fi cu ei şi cu urmaşii lor "până la sfârşitul veacurilor".. este semnul văzut al împărtăşirii reale a celui botezat cu toate darurile Sfântului Duh. Printre multele asemănări privind unirea sufletului credincios cu Hristos se numără şi legătura dintre mire şi mireasă. Dacă Botezul este naşterea întru Hristos. mai ales în 34 . ca aparţinând lui Hristos. Sfânta Euharistie a fost aşezată la Cina cea de Taină prin cuvintele lui Iisus: "Luaţi. călătoresc spre Emaus. În spiritualitatea creştină ortodoxă se împărtăşesc şi pruncii. Mirungerea este viaţa întru Hristos. care în timpul împărtăşirii se ţine la gura pruncului. fără a-L cunoaşte. în rev. "Lucrul botezului îl desăvârşeşte Euharistia". VI) explicate corect. realizată faptic prin jertfa Sa de pe cruce.448). Branişte E. (Teofan al Niceei). 1966. Taina Sfintei Euharistii Dacă prin Sfântul Botez se deschide credinciosului poarta de intrare în împărăţia harului lui Hristos. îndeosebi. Mitropolia Banatului. un acoperământ. p. nu lasă loc nici unei îndoieli cu privire la caracterul de Taină a Sfintei Euharistii. 21-22). In spatele lor vine Iisus şi ascultă cuvintele lor. în ziua învierii. Cabasila. cuvintele Mântuitorului din sfânta Evanghelie de la Ioan(cap.". păstor de suflete. doi apostoli. înainte de a se înălţa la cer. prin lucrarea Duhului Sfânt asupra făpturii celei noi ieşite din apa Botezului. din care cinci erau înţelepte şi-şi adunau undelemn în candele lor aşteptând venirea mirelui. Glasul Bisericii. în rev. 339. Se pune sub bărbia pruncului care se ţine cu faţa în sus. (Liturgica specială. este pecetea care se pune asupra noului botezat. aşa cum făcuse mai înainte la Cina cea de Taină. 10. Totuşi ei nu-L recunosc decât atunci când. intrând în casă. prin trăirea creştinului cu harul primit în Botez. 4-6. 1966. Rolul Botezului. Taina Mirungerii Care urmează îndată după Botez. dacă prin sfânta Mirungere i se dă puterea de a creşte în viaţa cea nouă. Legătura dintre Hristos şi sufletul credincios a fost preînchipuită şi în Vechiul Testament prin legătura dintre Dumnezeu şi poporul lui Israel. mâncaţi. în rev. ia poftirea lor.XXIV). îndată după Botez. prin invocarea harului Duhului Sfânt. în acest caz este nevoie de o atenţie deosebită din partea preotului. Mitropolia Banatului. pag. Sfânta Euharistie reprezintă pentru el unire cu Hristos. Obligaţii pastorale legate de Sfânta Taină a Botezului. O sugerează frumoasa pildă a Mântuitorului despr cele zece fecioare.2.au petrecut sfinţii apostoli. Mladin N. dar El s-a făcut nevăzut. pe care Biserica Ie repetă ca o comemorare pioasă. Pentru cei ce se îndoiesc de prezenţa reală a lui Hristos. şi actualizată în cadrul sfintei Liturgii. 3.

7-8. nr. dar şi o jertfire de sine. Slevoacă S. 1967. Hristos li se împărtăşeşte în chip real.. Preotul păstor de suflete este dator ca.se însoţesc unul cu altul. în Rev.. desfiinţând prin aceasta existenţa familiei. Taina Sfintei Cununii Cununia este Taina sfântă prin care se conferă un Har. nr.. cununa virtuţilor pe care Harul cununiei le dă putinţă sale realizeze în viaţa lor conjugală. 4. Mitropolia Olteniei. înţelegând prin aceasta unitatea spirituală a celor doi soţi.pietrele scumpe din cununa duhovnicească de pe capetele mirilor. cât şi amândoi. Teologică. 9-10. ba chiar mai multe Haruri necesare mântuirii noastre sufleteşti. 1969. este însoţirea liberă dintre cei doi soţi realizată prin punerea cununilor pe capetele mirilor. stăpânire care reprezintă o demnitatea. Mitropolia Banatului. însoţirea lor se înalţă la demnitatea cerească pe care o vizează rugăciunea preotului: "Primeşte. ceea ce este de bună seamă o cinstire. era rînduiţ să se încheie între viitorii soţi aşa." exclamă un teolog de-a! nostru. 1-3. piatra de temelie a familiei. Numai în măsura în care ei realizează aceste virtuţi. Dumnezeu nu l-a gândit ca un unicat ci ca o dualitate. în rev.. lordăchescu G. adică duminica. Bibliografie: Zăgreanu Ion. Mitropolia Moldovei şi Sucevei.numitul Protocol al bunei învoiri şi timp de şase săptămâni să se publice în biserică numele mirilor şi enunţarea întrebării adresate credincioşilor..înţelegând prin "pietre scumpe". nr. Este obicei ca nunta să se încheie în faţa comunităţii întregi. Lucrarea pastorală a preotului în legătură cu ideea de "îconom" şi "iconomie". Este de datoria preotului păstor de suflete de a urmări cu dragoste părintească felul cum se desfăşoară viaţa conjugală a familiei pe care el a binecuvântat-o. în pregătirea mirilor înainte de cununie şi chiar cu prilejul ei. dacă se cunoaşte vreun impediment al celor doi miri.1964. 1941. face din familie un colţ de rai. ura şi necredinţa.". 26). în rev. Creând pe om. dar şi o jertfă liber consimţită de ei. Doamne. prin obligaţiile pe care şi le asumă atât pentru ei. aşa mirii se încununează spre a stăpâni un mic regat. în vederea întemeierii unei noi familii. prin Botez (de unde şi îndreptăţirea de a fi numiţi părinţi în sens duhovnicesc).. 3-4.. în rev. Firea Ion.. nr. 11-12. mirilor li se dă Harul de a naşte şi a creşte fii pentru împărăţia lui Dumnezeu. 35 . "Nunta este rai. a unei celule noi în zidirea duhovnicească a societăţii şi a Bisericii. dezbină şi anulează temelia familiei. Căsătoria creştină. Cununile simbolizează puterea şi binecuvântarea dată de Dumnezeu prin lucrarea preotului. Bunea Ioan. sau a unei părţi din ea. pe care-l rostesc la întrebarea rituală: dacă de bunăvoie. grad apropiat de rudenie. cununile lor în altarul Tău cel mai presus de ceruri. Sfânta împărtăşanie în viaţa creştină. Mitropolia Banatului. împărtăşirea credincioşilor la Sfânta Liturghie. căminul familial. împlinind porunca lui Iisus: "Acesta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Corinteni XI. nr. Se cântă la cununie cuvintele din psalmi: "Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe. care ar aduce cu sine anularea cununiei (de exemplu: stare de boală. Căsătoria religioasă şi familia. pentru copiii pe care-i aduc pe lume. Când şi cum se împărtăşesc credincioşii. Sibiu. Popescu B. în rev. 7-8.. Pe vremuri. 1958. 1969.. în această lucrare petrec de atunci creştini adevăraţi. gând ilustrat şi prin cuvintele vor fi amândoi un trup. Bibliografie: Stan Liviu. Precum regii se încununau spre a stăpâni o ţară şi un popor. dar şi cu încredinţarea deplină că în aceasta sfântă Taină a Bisericii. nr. 1997.). bigamie etc. o grădină în care înfloresc toate florile virtuţilor . în caz contrar urmând a suferi nu numai căsnicia ci şi societatea întreagă. Puterea care realizează această unitate în două trupuri este puterea iubirii. Lipsa sau scăderea iubirii. în revista Biserica Ortodoxă Română. începând cu copiii botezaţi.. să lămurească pe aceştia asupra datoriilor pe cate le revin prin acel da. ceea ce înseamnă că întreaga comunitate este chemată şi se angajează să sprijine noua căsnicie. Dacă prin Taina sfintei Preoţii se dă celor chemaţi şi sfinţiţi harul de a "face creştini" născându-l a doua oară. Taina sfintei cununii astfel înţeleasă.". Sfânta Liturghie şi Sfintele Taine ca mijloace de păstorire. Mitropolia Moldovei şi Sucevei.. ca ea să se dezvolte pe linia cea bună a vieţii. egală cu moartea spirituală."ziua cea dintâi a săptămânii".

de răbdare şi blândeţe pentru a ajuta pe credinciosul penitent să-şi deschidă sufletul. Hristos însuşi lucrează prin preot în chip nevăzut. cunoştinţe ale inimii (=cardiognosie). p. cu sarcina de a îndruma direct pe credincioşi să trăiască creştineşte.. a stat în mijloc şi le-a zis: "Pace vouă!. E mare nevoie să fie un bun cunoscător al misticii creştine. O altă calitate morală pe care trebuie să o aibă duhovnicul este dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni (l lona. De asemenea. Stăniloae. duhovnicul trebuie să posede sumă de cunoştinţe teologice şi laice.. 36 .. teoretic dar mai ales practic. să le biruiască. Apostolii. prin cuvintele rostite către Sfinţii Apostoli. când a apărut unde se aflau ucenicii. de biologie şi pedagogie. cărora le veţi ierta păcatelele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine. puteau spune ce are şi în suflet. după înviere. fiecare îl trage în jos pe fratele său şi pentru aceasta nu câştigă fraţii noştri darul lui Dumnezeu ca părinţii cei de demult". în Pateric se poate citi răspunsul unui bătrân la întrebarea: pentru ce ei se ostenesc azi şi nu pot câştiga darurile lui Dumnezeu ca cei de demult . în Taina sfintei Spovedanii. III. Teologia Dogmatică Ortodoxă. dar şi cele câştigate prin studiu. 19-23). IV. 9). 4. de dreaptă judecată. Duhovnicul trebuie să aibă o viaţă curată şi o credinţă dreaptă şi nestrămutată. pregătirea intelectuală fi experienţa. dar el trebuie să aibă şi indulgenţă. b) Calităţi morale. Mai mult decât în cadrul administrării celorlalte sfinte Taine. cum vom arăta în cele ce urmează. vă trimit şi Eu pe voi.Soare G. în limitele sale. întărind vrednicia preotului şi asigurând eficacitatea primirii Sfintelor Taine (D. Importanţa Tainei din punct de vedere pastoral Dintre Sfintele Taine. 16). preotul duhovnic trebuie să fie o personalitate deosebită cu însuşiri native. au transmis puterea iertării păcatelor episcopilor şi preoţilor. Spovedania. De aceea si studiul ei. Duhovnicul trebuie să fie blând. Pentru toate aceste atribuţii. spre a putea folosi propria experianţă la sfâtuirea penitenţilor. Pe lângă o viaţă de sinţenie. rugăciune neâiitreruptă. adesea nici candidaţii la preoţie nu sunt conştienţi de importanţa acesteia. toate fiind necesare. c) Calităţi intelectuale. trebuie să-l ai tu mai întâi. Se ştie că această Taină a fost instituită de Mântuitorul Iisus Hristos. Taina Sfintei Spovedanii .1978. 29).. Pentru a le da altora Duhul Sfânt. Pe lângă sfinţenia vieţii. 1961. ca sfătuitor. duhovnicul trebuie să aibă smerenie. Bucureşti . pretinde o preocupare pentru preotul duhovnic.'" şi zicând acestea a suflat asupra lor şi le-a zis: "Luaţi Duh Sfânt. atât în cursul anilor de studiu cât şi în cursul activităţii pastorale. e nevoie să aibă cunoştinţe de psiholigie. duhovnicul trebuie să aibă şi ortodoxia credinţei.1) dar şi în cel de împreună lucrător (colaborator) al lui Dumnezeu (l Cor. Impedimentele la căsătorie: necesitatea asigurării unei practici uniforme în toată Biserica Ortodoxă. Ea este mijlocul prin care preotul pătrunde direct în tainele sufletului credinciosului. nr. între acestea se impune calitatea unei vieţi sfinte. un om duhovnicesc. plin de dragoste. Iată câteva din calităţile spirituale. Din rândul calităţilor intelectuale necesare duhovnicului face parte şi experienţa. Arhiepiscopul Andrei al Alba lulieî remarcă pe drept cuvânt că: "mulţi tineri ajung preoţi tară a avea cunoştinţele necesare misiunii lor în ce priveşte sfinţenia vieţii. de psihanaliză. Părinţii sunt necruţători cu preoţii fără experienţă şi implicit cu episcopii ce-şl asumă sarcina de părinţi duhovniceşti. Părinţii pustiei spuneau că privind fizionomia cuiva.. Dacă acesta lipseşte absenţa ei este suplinită şi vrednicia Bisericii. prin hirotonie. Pentru această misiune duhovnicească este necesar ca preotul să posede o serie de calităţi: a) Calităţi sacerdotale. într-o lume în care s-a pierdut simţul moralităţii. vor fi ţinute" (IoanXX."pentru că s-a stins dragostea între preoţi.mijloc şi prilej de pastoraţie individuală A. sau mărturisirea păcatelor. după voia şi poruncile lui Dumnezeu. chivernisitor al tainelor dumnezeieşti (l cor. mângâietor. Ortodoxia. prezintă o importanţă deosebită din punctul de vedere al lucrării pastorale. Acestea sunt calităţile care le putem rezuma astfel: viaţa curată. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl. ele sunt însă mult mai multe. El trebuie să se lupte cu patimile. în rev. preotul se înfăţişează în două roluri: de iconom. indulgenţă unui ales în faţa comunităţii. învăţător dar şi medic şi judecător. Pe lângă bunătatea izvorâtă din iubire.

"lacrimile lui Ezechia în ceasul morţii". Să întrebe pe penitent când s-a spovedit mai pe urmă. Cum trebuie făcută spovedania .. în ajutorul penitentului. Iniţierea în metode de a se examina este una din datoriile pastorale cele mai de seamă. Este fără folos şi imprudent a cere numele persoanelor participante la păcat împreună cu penitentul. Iar de vei ascunde ceva de mine.. se cuvine a exclude orice element care ar da de bănuit că maschează curiozitatea personală. dar şi cele uitate înainte. prin deşteptarea cunoştinţei păcatului. ferindu-se de a stârni curiozitatea şi a provoca căderea unora în păcate pe care nu le-a cunoscut. de căinţă. negijenţă. nr. O mărturisire monologică..şi epitimiile sau canoanele). numite şi păcate spirituale. în primul rând. expozitivă sau directă presupune cercetarea sau examenul de conştiinţă din partea penitentului. dacă nu s-a spovedit niciodată. în lumina marilor adevăruri de credinţă. aşa cum se arată în Molitfelnic. 315-323. B. dreaptă şi folositoare. Citirea şi rostirea. fiule. îndoite păcate vei avea . 37 . ea poate fi expozitivă şi monologică sau dialogata cu ajutorul întrebărilor duhovnicului (vezi mai departe capitolul întrebărilor. urmând întrebările puse de duhovnic. nepăsarea indiferenţa.. Intervenţia duhovnicului prin întrebări.. trebuie să observe anumite reguli. Aceasta însă nu trebuie să se reducă la o simplă contabilizare a păcatelor sau la o cronologie a purtării. din ce cauză (oprelişte. etc. ce le-a primit Dumnezeu şi le-a dat iertare. Materialul de mărturisire îl formează de obicei păcatele săvârşite de la ultima spovedanie. având ca pilde din Vechiul Testament pe David şi pocăinţele lui. ci vom stărui asupra pregătirii credincioşilor pentru o spovedanie sinceră. Aceste molitve trebuiesc citite astfel ca sufletul penitentului să fie umplut de harul îndurării şi al iertării dumnezeieşti.). Intervenţia trebuie să fie plină de decente şi de măiestrie în acelaşi timp. ea trebuie trezită prin rugăciunile de iertare sau molitvele ce premeg spovedania. Duhovnicul sa aibă în ochii săi faţa fiului de spovedanie pentru a putea urmări în mişcarea ei zbuciumul sau ezitarea de a mărturisi unele lucruri.. Rânduiala Tainei îi vine în ajutor prin formula foarte potrivită: "Iată. Duhovnicul trebuie să se asigure mai întâi de credinţa corectă a penitentului după adevărurile cuprinse în Simbolul credinţei. pag. O atenţie deosebită trebuie acordată întrebărilor cu privire la viaţa sexuală.eu sunt numai un martor. trebuie să fie primele bătăi la poarta cerului pentru penitent. dacă este nevoie. Hristos stă în chip nevăzut primind mărturisirea ta cea cu umilinţa . Nu este nevoie de a nota sau descrie în amănunt cum s-a săvârşit păcatul. .. Important şi esenţial în această cercetare de noi înşine este căinţa.mijloace si metode pentru investigarea moral-religioasă a penitenţilor La acest capitol nu vom insista asupra unor condiţii externe privind cadrul formal al spovedaniei: termenul pentru spovedit. Taina Sfintei Mărturisiri ca mijloc de pastoraţie individuală. În primul rând preotul duhovnic trebuie să-şi pregătească credincioşii prin predici şi cateheze privind importanţa Tainei. 1956. grăbită uneori.Bibliografie: Spiridon Cândea. etc. care să facă priză în sufletul creştinului venit la spovedanie. Această conştiinţă lipseşte multor credincioşi. o citire plină de spirit de pătrundere. în revista Mitropolia Olteniei. Un adevărat examen de conştiinţă trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de credinţă. frământarea conştiinţei şi hotărârea de a se reînnoi sufleteşte prin mărturisire. este de ajuns o menţiune care să susţină memoria. locul şi timpul pentru spovedit etc. Ei trebuie învăţat să-şi mărturisească nu numai păcatele vieţii lăuntrice. părerea de rău. ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte îmi vei spune. şi alţii.". ci şi cele cu fapta... Ca formă a mărturisirii. adică starea lui sufletească.

Duhovnicul va recomanda penitenţilor să evite în viitor pricinile păcatului. şi mai ales Sfânta Scriptură . Se ştie că anumite împrejurări şi fapte ce se petrec în jurul oamenilor pot conduce la căderea în păcat. Spovedania ca prilej de educaţie religios-morală. mângâierea şi nădejdea mântuirii. duhovnicul trebuie să indice o metodă de debarasare de păcat şi să i-l prezinte în sfaturile pe care i le-a dat.. milueşte-mă"'. citirea de cărţi religioase şi altele. Alba lulia. îndepărtarea de la sfânta împărtăşanie pentru o vreme mai lungă sau mai scurtă. de unde canonul se mai numeşte şi epitimie. folosită în rugăciunea asceţilor şi anume "Doamne Iisuse Hristoase. c) de mare folos pentru orice credincios este deprinderea de a se obişnui cu Rugăciunea lui Iisus. ca mijloace ale terapiei spirituale. Sfaturile ca mijloace terapeutice spirituale De rolul de învăţător al duhovnicului ţine şi datoria de a instrui. b) se poate da sfatul de a întâmpina cu dispreţ încercarea din partea unui gând deşert. Spovedanie şi duhovnicie. Rostită în gând. duhovnicul este bine să-şi aibă memoria prevăzută cu citate biblice privind uzul spovedaniei. Canonul reprezintă un instrument spiritual pentru îndreptarea vieţii. un anumit număr de mătănii. în primul rând asupra păcatului că este o nesocotire a dreptăţii dumnezeieşti şi a poruncilor lui Dumnezeu. Bibliografie: Petre Vintilescu. dar cu atât mai mult pentru cel căruia i-au fost deja pricină sau cauză de păcat. adică 38 . Nu este destul.cartea de căpătâi a creştinului. Epitimiile sau canoanele de pocăinţă. a II-a. legate de revenirea în memorie a unor vechi imagini care pot conduce navala tentaţiilor cu care se înfăţişează gândurile rele. Drept canon se prescriu de obicei: rugăciunea particulară deasă. Metoda se rezumă deci în punerea simţurilor la adăpost de tentaţiile externe. 1995. D. Secretul spovedaniei Unul din semnele adevăratei pocăinţe este gândul hotărât al penitentului de a-şi îndrepta viaţa pe viitor şi dorinţa de a primi şi îndeplini orice canon I-ar da preotul care-I este duhovnic. pe care înţelepciunea duhovnicului le-ar afla potrivite cu scopul unei mărtusiri bune şi folositoare.C. obligaţia de a lua parte la slujba bisericească în toate zilele. de nivelul intelectual. Fiul lui Dumnezeu. Ed. 17) d) o acţiune asemănătoare şi deopotrivă de binefăcătoare o pot exercita lucrările bune cărţile duhovniceşti: Patericul. Se va ţine seama de moralitate. Spre deosebire de sfatul duhovnicesc. în duh şi în inimă. canonul reprezintă un mijloc pozitiv mai dur dar necesar pentru continuarea pocăinţei. Vieţile sfinţilor etc. milostenii. post şi ajunare în afară de posturile rânduite. Sunt însă şi cauze subiective. este de fapt însuşi începutul îndreptării. aşadar. de a învăţa pe penitent. de multe ori şi mai ales în momente de ispită şi primejdie. călătorii la mănăstiri şi la locuri sfinte. adică al conştiinţei şi al voinţei. Prin instruirea penitentului în scaunul mărturisirii nu se urmăreşte o simplă îmbogăţire a inteligenţei cu un bagaj de cunoştinţe ci o mişcare a inimii care să ducă la o schimbare sufletească. "Să înceteze" sau "Să te opreşti" etc. Remediul preventiv împotriva excitărilor externe nu poate fi decât ferirea de ocaziile şi lucrurile întâlnite cu aceste ocazii. Folosind cu prudenţă mustrarea sau dojenirea. Este în fond un tratament medicinal curativ pentru regenerarea organismului moral. Astfel de împrejurări sunt de temut chiar şi pentru omul virtuos. această rugăciune are darul de a împrăştia gândurile rele şi de a împlini porunca Sfântului Apostol Pavel "Rugaţi-vă neîncetat" (I Tesaloniceni V. a recomnda sau a cere penitentului să se oprească de la păcat printr-o simplă formulă generală şi stereotipă: "Să nu mai faci de aici înainte". Scopul acestei instruiri este acela de a-i provoca dezgustul faţă de păcat şi hotărârea de al părăsi. este ca o ordonanţa medicală care impune obligaţii şi interdicţii cuprinzând în sine o notă de certare. Pentru a se salva de sub stăpânirea lor se recomandă: a)împotrivirea energică ta primele încercări a tentaţiilor. de ocupaţia şi poziţia socială a penitentului.

1961. cu care ne unim prin Sfânta împărtăşanie. natura şi gravitatea păcatului. deci individualitatea lui. Din prima categorie fac parte. asemănătoare pedepdselor aplicate în Vechiul Testament lui Moise. 2) de gradul de publicitate al păcatului săvârşit.certare sau pedeapsă. b) Canonul trebuie prescris în raport 1) cu puterile penitentului 2) cu posibilităţile de viaţă. Multă înţelepciune se cere din partea duhovnicului cu privire la forma si mijloacele prin care trebuie adus la îndeplinire canonul restituirii materiale. la împărtăşanie creştinii după spovedanie cu condiţia de a îndeplini un canon mai uşor şi posibil într-un interval mai scurt le timp: 1. Oprirea de la sfânta împărtăşanie şi ranonul de îndeplinit au deci numai menirea de a opera o convertire a nenitentului spre Dumnezeu. 5): "Fiul meu. nivelul moral. 7-8.pe care îi iubeşte îi si ceartă şi bare pe tot Jiul. Dreptatea dumnezeiască a fost satisfăcută prin jertfa Mântuitorului odată pentru totdeauna pentru tot neamul omenesc. d) Canonul 102 Trulan recomandă însă duhovnicului să ia în considerare nu numai păcatul ci şi dispoziţia spre îndreptare a penitentului. în sfânta Euharistie se iartă păcatele. Deci. Toţi acei penitenţi ale căror păcate nu sunt mari nici numeroase. în revista Studii Teologice.. relaţiile personale ale penitentului 3) cu mentalitatea personală a penitentului şi a timpului actual. nu ne socoti pedeapsa prin care Dumnezeu te îndreaptă. E. Aplicarea epilimiilor în lumina Sfintelor canoane. Scopul epitimiilor este îndreptarea penitentului prin exerciţii mai grele comparabile cu pedepsele aplicate de părinţi copiilor pentru a-i îndrepta. care au fost iertaţi dar au suferit pedepse temporare spre îmbunătăţirea lor şi spre pilduirea altora. Scopul epitimiilor nu este ispăşirea sau satisfacerea justiţiei divine . iar penitentul se împărtăşeşte de Hristos numai dacă ea este primită într-o inimă înfrântă şi smerită. Ele surpă în chip firesc mândria păcătosului. Bibliografie: Munteanu A. 3. Epiîimiile sunt deci mijloace pedagogice. (a se vdea textul biblic din Epistola Sfanţului Apostol Pavel către Evrei XII. a) Rugăciunea b) Participarea cu regularitate la serviciul divin din biserică c) lecturi anumite (Psaltirea cu catismele ei) d) Examenul de conştiinţă. . adică gradul de virtute şi de perfecţiune.. prin dorinţa şi eforturile sale de a rupe cu păcatul. Sfinţii Părinţi recomandă ca principiu metodic de aplicare a canonului pentru vindecarea bolilor morale prin remedii contrare lor. motivul.. Unele epitimii sau canoane de pocăinţă au un caracter general putând fi aplicate oricărei categorii de penitenţi. gravitatea şi însuşirile păcatului. de condiţiile dinainte şi după păcat. Te-ai îmbolnăvit prin îmbuibare? Vindecă-te prin post! Ţi-ai rănit sufletul prin necumpătare? Cumpătarea să-ţi fie leacul bolii! Ţi-a pricinuit lăcomia fără saţ? Milostenia să-ţi fie leacul etc. momentul şi împrejurările generale ale păcatului. Câteva exemple.Catolică. c) La fixarea canonului se va avea în vedere felul. Se admit de obicei. Aceia care au greşit fără voie şi din neştiinţă. Se vor avea în vedere: a) însuşirile naturale ale temperamentului şi ale stării sufleteşti ale penitentului. Se va ţine seama de: 1) poziţia socială precum şi vârsta penitentului. pe care îl primeşte". Sfinţii Părinţi prescriu pentru anumite păcate oprirea penitentului de la Sfânta împărtăşanie. Se pune întrebarea dacă Sfânta împărtăşanie trebuie privită ca 3 răsplată pentru virtute sau mai degrabă ca un mijloc pentru câştigarea mântuirii? Se poate răspunde că eficacitatea acestei sfinte Taine este de leconceput atâta vreme cât fiinţa omului serveşte de adăpost păcatului. Repetarea şi acumularea de păcate La recidivisti întâlnim de obicei şi cumul de păcate. Penitentul trebuie sa conlucreze şi el cu harul dumnezeiesc. lui Aaron şi David. La prescrierea canonului de pocăinţă sau epitimiilor trebuie să se ţină seama şi de o serie de consideraţii cu privire la personalitatea penitentului. Chiar cei cu un păcat mai greu care însă nu 39 . Trebuie canonisit cu precădere şi exclusiv păcatul dominant.cum învaţă Biserica Romano . Primirea şi oprirea de la Sfânta împărtăşanie. 2. Altele sunt aplicabile unor păcate anumite. Mântuirea nu se poate realiza decât prin ijutorui Domnului. nr.

Bucureşti. 1969. secretul spovedaniei. în revista Mitropolia Banatului. Stăniloaie." (P. pag. pag.. pag. m revista Studii Teologice. Sfânta împărtăşanie în viaţa creştină. în revista Ortodoxia. Sfintele Taine. în revista Mitropolia Moldovei şi Sucevei. 3-4. 1979. 131) Violarea secretului mărturisirii constituie pentru duhovnic un delict greu şi descalificator. 1-2. 288). 1978. nr. sau să facă aluzie la împrejurările aflate de la alţi penitenţi. Dispoziţii canonice privitoare la spovedanie. 5. Pr. 1964. 11-12. Duhovnicul nu poate destăinui păcatele mărturisite aflate. Preotul în Biserică. Bibliografie: Dură Nicolae. Valoarea morală creştină a dumnezeieştii Euharistii. Nicodim Aghioritul. nr. pag. Condiţiile premergătoare secretului mărturisirii. 1996. Alba lulia. 37. împărtăşirea la Sfânta Liturghie privită sub aspectul spiritualităţii. 1961. Mitropolia Banatului. 1964. nr. 1995. 11-12. 275-287. nr. Cu privire la împărtăşirea bolnavilor. Studii Teologice. nr. "Penitentul are încredere în preot. în rev. Despre Sfânta Taină a Cuminecăturii.A. nici chiar atunci când i s-ar pune viaţa în pericol: "Auzita-ţi cuvânt? Să moară cu tine" (Sirah XIX. De altfel "obligaţia duhovnicului de a păstra secretul mărtusirilor primite în scaunul de spovedanie. după Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi judecătoreşti al Bisericii Ortodoxe Române. Sibiu.drd. tocmai pentru că simte în el răspunderea fată de Hristos pentru sufletul său. nr. în lume. mai ales a muribunzilor pentru acordarea Sfintei împărtăşanii este necesar cel puţin un minim grad de conştiinţă. 1-3. în rev. Secretul Mărturisirii Oricare preot duhovnic este conştient de secretul spovedaniei care a fost şi este o problemă general valabilă pentru cei ce administrează această Sfântă Taină. a făcut parte integrantă din disciplina Tainei.. Bibliografie: Antonie Plămădeală. Stanică Palade. nr. Preotul duhovnic trebuie să fie foarte atent cu privire la canonul opririi de la Sfânta Împărtăşanie şi să discearnă între severitate şi indulgenţă excesivă. Când şi cum se împărtăşesc credincioşii. Bunea Ion. nr.apare decât cu totul ca un accident. Împărtăşirea credincioşilor la Sfânta Liturghie. De asemenea. în revista Mitropolia Olteniei. 3-4. în rev. 1983. în revista Mitropolia Banatului. (traducere). voi. Astfel nu este permis să întrebe pe penitent nominal şi cu imprudenţă în cursul spovedaniei despre persoanele cu care a comis păcatul. 7-8. 22. nu este îngăduit duhovnicului de a face nici un fel de însemnare cât de sumară în timpul şi după spovedanie. Duhovnicul este obligat să păstreze regulile discreţiei încă din scaunul spovedaniei. Euharistia Taina împărăţiei. 2000.Vintilescu. 1964. Nicodim Beleta. 447. Cozma S. cap. M. 4. mijloace de mărturisire şi sfinţire a credincioşilor. 1979. nr. Alexandru Schmeman. izvor de viaţă spirituală în Ortodoxie. Bucureşti. Rânduieli şi norme canonice privind administrarea Sfintei Euharistii. 7-8. 10). III. Pr. în Glasul Bisericii. acasă. Teologia dogmatică Ortodoxă. care se pedepseşte cu depunerea din treaptă. 1986. mai înainte chiar de a fi fost legiferată o astfel de dispoziţie în chip expres de către Biserică. XIX: Preotul în scaunul spovedaniei. Firea Ioan. Zăgreanu Ion. Vintilescu Petre. îl simte că-l ascultă în numele lui Hristos şi cu o putere reală de ajutorare ce-i vine de la Hristos" (D. pag. 40 . pag. nr. din care ar putea trage uşor concluzia că duhovnicul dă pe faţă păcatele altora. Spovedanie şi duhovnicie. Vasile Mihoc. din care s-au şi ridicat. 1933.

nu se face prin vrednicia sau meritul slujitorului (cu atât mai puţin a celor din afara Bisericii) ci prin mila cea mare a lui Dumnezeu. dovadă şi aceasta. care n-ar fi putut rândui o practică de proporţia celei amintite. vol. Rugăciunile cuprinse în slujba Maslului cer deodată vindecarea şi a trupului şi a sufletului. Mărturia clasică a existenţei Tainei Sfântului Maslu ca practică obişnuită în Biserica veacului apostolic rămâne aceea a Sfântului lacob. întăreşte trupul celui în suferinţă trupească sau sufletească. în misiunea dată Apostolilor Iisus a inclus şi vindecarea bolnavilor (Marcu XVI. a umbrei lor (F.. ba chiar şi prin atingerea hainelor. Din sfânta Evanghelie aflăm că Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Biserica a rânduit să se citească cuvintele Apostolului lacob. dacă lucrarea celorlalte sfinte taine premărgătoare vizează în primul rând sufletul . a celui pe care îl invocăm numindu-l "doctorul sufletelor şi a trupului". 15). nr. După înviere. 4-6. Bibliografie: Spiridon Cândea. 9-10. Trupul e întărit de energiile sufletului care emană din Dumnezeu ca o putere. căci Dumnezeu este cel ce vindecă. Este o taină Sfântă. Maslul de obşte.III. în rev. el trebuie să aibă cunoştinţe de medicină generală. (Matei VI. trupul credinciosului. de câtă cinste se bucură trupul omenesc în faţa lui Dumnezeu. Să nu uităm însă niciodată să spunem credincioşilor că nu noi vindecăm. Apostolilor V. fapt care. Preotul păstor de suflete trebuie să-şi pregătească credincioşii pentru primirea harului Sfântuli Maslu prin post şi rugăciune.să cheme preoţii Bisericii să se roage pentru el. şi datoria noastră. Uneori. p. pastoraţia bolnavilor găseşte teren bogat pentru activitatea pastorală şi misionară a preoţilor. este numai rugăciunea curată şi stăruitoare. Faptele Apostolilor cuprind numeroase vindecări făcute de sfinţii Apostoli. în locul undelemnului se făcea "punerea mâinilor" fără a se exclude folosirea undelemnului ca materie văzută. XVI. cu deosebire. şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor". Iisus Hristos. "scoteau mulţi demoni şi ungeau cu undelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau". De observat că Apostolul aşază vindecarea trupului alături de iertarea păcatelor. Cel ce prin Fiul Său a luat trup omenesc. Trebuie să arătăm că nici o vindecare. Bănescu M.206). miluieşte pe cei ce scapă la Tine". lămurind pe credincioşi asupra aşezării. care "nu voieşte moartea păcătosului ci îndreptarea lui" pentru iubirea nemărginită. zicând: "Cu untdelemnul îndurărilor tale. nr. întotdeauna în numele lui Iisus Hristos. după posibilităţile lor si ale celor care îi aduc la dînsul.despre care credem că e tot datul lui Dumnezeu . Şi rugăciunea credinţei va mântui (=va vindeca) pe cel bolnav.6. spre a putea ajuta în cadrul "primului ajutor" până la sosirea medicului sau altor persoane de grad inferior.prin Sfanţul Maslu întărim şi roângâiem sufletele. Pastoraţia bolnavilor Păstorul de suflete cu zel apostolesc ţine de cea mai sfântă şi sublimă îndatorire a sa îngrijirea bolnavilor din parohia sa. ca şi a lor. Stăpâne. Taina Sfântului Maslu Taina Sfântului Maslu este ultima din şirul sfintelor Taine. ungându-l cu undelemn în numele Domnului. a practicării acestei Taine de-a lungul istoriei Bisericii. Mitropolia Ardealului.(lacob V.. Se ştie că Iisus a făcut începutul propovăduirii Evangheliei "'învăţând în sinagogile lor .. care amăgesc pe cei lesne crezători. dimpotrivă. 13). (Marcu VI. 1980... Curăţind sufletul de păcate. 1964. asupra efectelor ei vindecătoare. Taina rânduită de Iisus Hristos pentru însănătoşirea trupului. în rânduirea Sfântului Maslu: "De este cineva dintre voi bolnav . în rev. Taina Sfântului Maslu. ca aceea a femeii cananience. Mitropolia Banatului. I-am feri. întrebări şi abateri. dar nu cea mai puţin însemnată. Taina Sfântului Maslu este. În acest context. 23).. nu un simplu simbol. 17-18). se vor ierta lui". Din faptul că el se îngrijeşte în mod deosebit de bolnavi lumea se poate convinge de zelul 41 . după El şi toţi sfinţii Apostoli. Harul Duhului Sfânt întăreşte puterile fireşti ale trupului. fără să fi avut temei în cuvântul şi practica Mântuitorului. Credem că ar trebui să facem mai mult în privinţa slujirii sfântului Maslu. mângâind pururea sufletele împreună cu trupurile oamenilor ţi păzind prin untdelemn pe credincioşi. şi de va fi făcut păcate. la rândul său. prin aceasta de a scăpa de falşii vindecători sau "purtătorii de har".13-15).. Fără a dispreţui ajutorul vindecător al ştiinţei medicale . dacă are loc.şi prin el desigur. (Teologia Dogmatică Ortodoxă. Mila creştinească îl duce pe preot nu numai pe terenul celor sufleteşti ci şi pe terenul celor trupeşti. Fără a se substitui medicului.

Petricâ V. când este chemat la femei bolnave. De aceea. o poate risipi preotul aducând pilde cunoscute de toţi. Nouă creştinilor nu ni se cade să ne tânguim cu atât mai mult. în rev. în care Iisus a iertat si a vindecat pe mulţi păcătoşi din iubirea nesfârşită faţă de ei. Pastoraţia credincioşilor bolnavi. ci să-i fie bolnavului de folos sufletesc.. Mitropolia atului. mai ales înainte şi după împărtăşirea cu Sfintele Taine. îl va asigura că se roagă pentru el la Biserică şi mai ales la Sfânta Liturghie. Daca boala e periculoasă. poate aduce preotului pe lângă mustrarea conştiinţei şi pedeapsa canonică. să se facă portretul defunctului bazat pe note 42 . ca nu cumva în inima unuia sau altuia să prindă rădăcini pasiuni nepermise. aducându-i pilde din Biblie. Se recomandă ca propovăduitorul să se ferească de a cădea în predestinaţianism. E păcat să se piardă astfel de prilejuri cu jelanii pescuitoare de imi sau cu expuneri străine de conţinutul învăţăturii creştine. sfintele ierurgii. că dacă se cuminecă bolnavul moare mai repede. 11-12. Va stărui mult asupra adevărului că Sfânta împărtăşanie. preotul nu va înceta să-l viziteze mai departe. în rugăciuni fierbinţi. preotul are prilej să-i mângâie şi să-i îmbărbăteze în suferinţe. Se recomanda genul de meditaţie religioasă. încă de la Petru or se ştia că importanţa predicilor funebrale constă în faptul că "de te ori acum se adună mai mulţi oameni la Biserică decât se adună la căsătorii".suntem Domnului. reprezintă prilejuri potrivite pentru propovăduirea Cuvântuiui lui Dumnezeu în rândurile credincioşilor prezenţi. Se va strădui să-l facă pe bolnav ca să se roage lui Dumnezeu. la paza lui Dumnezeu. participă şi persoane din alte religii şi etnii.R. care să intervină să-l cheme. el poate face apel la persoana apropiată de familia bolnavului. pentru iertarea păcatelor. Dacă bolnavul nu s-ar lăsa înduplecat la aceasta preotul va abandona orice încercare fără rost şi-l va recomanda pe bolnav. Teama. despre bolnavi ce au ajuns chiar în comă. preotul să aibă o ţinută serioasă şi să nu-şi permită intimităţi. 9-12. preotul pleacă imediat spre a putea împărtăşi pe bolnavul încă conştient. Pentru cei bolnavi care totdeauna au dus o viaţă cucernică. Dacă preotul nu-i chemat.O. poate. să-l facă atent că. trebuie să fie pentru preot datoria de a nu-i lăsa să moară nespovediţi şi necuminecaţi. Pastoraţia prin Sfintele Ierurgii După Sfintele Taine. destul răspândită ca o superstiţie. Pastoraţia bolnavilor este una dintre acele activităţi care pune la încercare înţelepciunea dar şi dragostea pentru mântuirea sufletelor ce i s-au încredinţat precum şi răsplata cea bună de la Dumnezeu. ci spre viaţă şi vindecare: "fie că murim fie că trăim" . întârzierea sau amânarea împărtăşirii bolnavului. să-i ajute să-şi poarte crucea suferinţelor până la sfârşit. nici să deznăjduim. Deosebit de prudent trebuie să fie preotul. în caz de deces. Dacă bolnavul împărtăşit cu Sfintele Taine trăieşte. Pentru acei bolnavi care prin viaţa lor n-au prea făcut cinste numelui de creştin. fie insinuant. şi-au revenit şi se află sănătoşi. Păstorul de suflete nu ajunge niciodată în situaţia de a i se reproşa din acest punct de vedere. Cercetarea bolnavilor propriu-zisă Preotul păstor de suflete numai atunci va şti să-l trateze pe bolnav cum se cuvine dacă va căuta să cunoască bine toate referinţele personale şi familiale ale bolnavului. La astfel de întâmplări. ca şi Sfântul Maslu..său paternal. prilejul de pastoraţie colectivă. întrebarea . este: "Cum trebuie să concepem predica funerală a zilelor noastre?". Cercetarea celor ce bolesc timp îndelungat. de la caz la caz. să le spulbere îndoielile şi să-i pregătească cât mai bine pentru ceasul morţii. ajutându-l în acest scop prin întrebări bine chibzuite. atrăgând tuturor atenţia asupra păcatului de a fi lăsat pe bolnav să moară necuminecat. dacă ne-am trăit viaţa cu El şi am împlinit poruncile Lui. Cât priveşte spovedania. nu se dau spre moarte. Rolul preotului în asistenţa bolnavilor şi medicina socială. B. mai ales dacă află că nu s-a spovedit de multă vreme sau niciodată. îndeosebi înmormântările. preotul îi va sfătui să se roage lui Dumnezeu.. Se poate întâmpla ca bolnavul trebuie să fie pregătit pentru primirea sfintei împărtăşanii. nr. Mergând spre casa bolnavului. Bibliografie: Velea A. Aceste vizite să le facă numai ziua şi pe cât posibil cu uşa deschisă. nr. preotul e bine să fie în bună dispoziţie sufletească. va căuta să-l determine pe bolnav să facă o mărturisire generală. să expună dogma eshatologică prin pregătire teologică de precizie fie direct. 1976. această spovedanie va fi pentru el ultima. să nu apară ca o vizită obişnuită. XVII.1941. în.

ci îl trece pe om din moarte în viaţă. să se poată fi ilustrat prin una sau mai multe din virtuţile decedatului binecunoscute şi corect apreciate. Sunt desigur cazuri de înmormântare în care viaţa celui decedat se îmbie prea puţin sau deloc la a fi cercetată sau dală drept pildă. Coloseni III. care ocupă loc nejustificat în unele cuvântări în dauna învăţăturilor de credinţă creştină. Pe cât este de adevărat că nu există nici o fiinţă omenească care să fie numai lumină. Aprofundarea biblică şi patristică. Predica creştină astfel concepută devine fereastră spre cer prin care privim viaţa veşnică pe care o dorim răposatului. tot pe atâta este de adevărat că şi în cea mai slabă fiinţă umană se poate bănui o licărire de lumină. garanţie a învierii noastre (VIII. Textul biblic să fie astfel ales încât ideile acestuia să devină firul roşu al expunerii în gen de meditaţie şi pe măsura posibilităţilor de la caz la caz. Trebuie să subliniem mereu că în fiecare din noi Dumnezeu a aşezat un scop. ci ca unii care sunt încredinţaţi că "Dumnezeu pe cei adormiţi întru Hristos aduce-i-va împreună cu El" (l Tesaloniceni 4-14). de care ne înfricoşăm. nu are nici o putere. mângâierea credincioşilor cu nădejdea învierii şi a vieţii . Trebuie să-i încredinţăm pe credincioşii noştri că moartea nu este ultimul cuvânt al vieţii. ponegririle excluse. dar credem că toate trebuie să conveargă spre adevărul cel mare al învierii şi vieţii veşnice. Este credinţa învierii din care se desprinde morala învierii. Se va referi şi la participanţi. 6). despărţirea sufletului de trup. prin frumuseţea stilistică şi prin ţinuta ireproşabilă a autorului. Peste aceştia. Corinteni VI.iată principiile pe care se cuvine să le aşezam la temelia predicii. la înmormântări îndeosebi. E necesar să stăruim mai mult asupra ideilor pauline cu privire la unirea dintre credincioşi cu Hristos prin mijlocirea Euharistiei. Se vor face referiri şi la persoana decedatului subliniindu-se meritele. ci ca la un eveniment pentru care se cuvine să fim pregătiţi întotdeauna. ci numai o punte care ne trece de pe un plan al existenţei pe altul mai înalt (cf. o intenţie. Ca la orice predică. De asemenea se cuvine să fie folosită şi tâlcuită cât mai des pericopa Apostolului care îndeamnă pe credincioşi să nu se întristeze "ca cei care nu au nădejde". nicidecum materia sau conţinutul propovăduirii. moartea cea de-a doua. Predica noastră va primi astfel un puternic accent hristocentric. 24-30 ne vorbeşte despre cele două înţelesuri ale cuvintelor de viaţă şi moarte. Unora li se pare că nu e necesar a se vorbi la fiecare înmormântare. Felul în care am răspuns sau nu acestei intenţii divine îl va judeca Dumnezeu. dar şi cu alte prilejuri oferite cultului morţilor. fără a-i sili să se gândească mereu la moarte. ca pe un rezultat al sinergismului creştin . Familiei i se recomandă păstrarea memoriei celui plecat. ca un memento mori. să îndreptăm sufletele credincioşilor. 3-4). S-ar putea evita şi greşala unor propovăduitori care ţin cu orice preţ să-şi etaleze cunoştinţele ştiinţifice etc. Sunt desigur şi alte teme şi învăţături creştineşti care pot fi abordate în predicile la înmormântare. Moartea cea dintâi este despărţirea sufletului de Dumnezeu prin patimi şi fărădelegi.biografice şi cristalizat prin caracterizare pozitivă. Laudele să fie cumpănite. un gând.se vor face referiri şi la cei îndoliaţi mângâindu-i cu nădejdea creştină. Aceasta nu trebuie să ne îndreptăţească a lipsi de la datoria de a propovădui. recomandându-se dezvoltarea cu prioritate a temelor eshatologiei creştine. dar toate acestea le va prezenta ca un rezultat al îndeplinirii datoriilor puse de Dumnezeu. de vânarea cu orice preţ a lacrimilor. Dacă astfel de recomandări (ca şi cele cuprinse în manualele de omiletică) vor fi observate s-ar putea evita unele cuvântări funebrale care se rezumă mai ales la preamărirea cu sau fără temei a vieţii decedatului. Viaţa decedatului nu poate fi decât material ilustrativ al cuvântului predicat aici şi acum. legat de persoana decedatului. dealtfel de la care cuvântare ascultată un suflet va lua îndemn de a se întoarce la Dumnezeu". Evanghelia de la IoanV. Hristos prezent în viaţă ca şi în moarte. din stricăciune la nestricăciune (Apocalipsa XX. la exploatarea durerii sufleteşti a celor îndoliaţi. iar învierea cea dintâi este întoarcerea sufletului la Dumnezeu prin pocăinţă. 14). prilej de instruire şi de zidire duhovniceasca ca şi izvor de mângâiere creştinească pentru toţi. Să alcătuim predici funebrale în care elementul ocazional. Credem însă dimpotrivă. cuvântarea trebuie să fie un buchet prin măiestria tehnicii omiletice. conţinutul predicii trebuie să se întemeieze pe "tezaurul revelaţional". Nu spre groapă.veşnice . Ca formă. 43 . ci spre cer să năzuim. astfel ca propovăduitorul s-o poată preda cu demnitate şi competenţă. că la orice înmormântare se cuvine să se vorbească căci fiecare credincios are dreptul la un cuvânt de mângâiere "Nu se ştie. Este potrivit să stăruim în unele cuvântări asupra pericopelor Evangheliei şi Apostolului din rânduiala prohodului. să se afle într-o fericită îmbinare cu adevărurile veşnice ale credinţei creştine cuprinse în elementele dogmei eshatologice ale vieţii morale creştine. 11.

prin cântări. este nevoie de oameni cinstiţi. 9. adică a avut trei laturi sau înfăţişări. cu nume bun în parohie cu experienţa necesară. Lumea cere cu necesitate. a se jertfi şi a învăţa pe oameni adevărurile credinţei creştine. a-i cointeresa la buna gospodărie a bunurilor bisericeşti. preotul nu se poate mărgini la predica şi cateheza de pe amvon. prin rugăciunile citite. să ne ajute să depăşim acest lucru şi să ne îndemne să trăim .. c) In latura conducătoare. adică prezent şi pildă în toate acţiunile ce se desfăşoară în biserică sub supravegherea şi coordonarea sa în calitate de conducător. este nevoie ca preotul să fie ceea ce se cheamă un om inteligent. Misiunea Lui a fost întreită. Apostolatul laic Între mijloacele care se oferă preotului păstor de suflete în lucrarea pastorală se situează şi organizarea apostolatului laicilor. au realizat acea imunitate faţă de amăgirile prozelitite de tot felul. un bătrân şi lipsit de calităţi muzicale. după chipul slujirii Mântuitorului Iisus Hristos.6). predică). a) Ca învăţător. Altarul.Să arătăm că Dumnezeu prin Iisus Hristos ne-a făgăduit învierea şi viaţa veşnică. preotul poate şi este ajutat de credincioşii râvnitori în executarea sfintelor slujbe divine. care impune dogmatic fiecărui credincios exercitarea apostolatului creştin. pentru a face ca Biserica să-şi reia locul central in viaţă şi creştinismul să devină sursa forţelor creatoare ale culturii omenirii. nu poate să-şi ajungă scopul mântuitor. Tot el îndrumă sau călăuzeşte sufletele pe calea mântuirii. sub îndrumarea lui. Organizaţia Femeilor Ortodoxe etc. cu simbolismul ei minunat. "Voi (creştinii) sunteţi o seminţie aleasă. dar lipsiţi de "abecedarul credinţei". Sfânta Liturghie. El sfinţeşte pe credincioşi prin rugăciunea şi oficlerea sfintelor slujbe. dar că această înviere nu este numai spre fericire. de îndrumare a credincioşilor.să trăim şi să şi ieşim din lumea aceasta când Dumnezeu ne va chema întru nădejdea învierii şi fericitei vieţi veşnice. Pentru ca succesul unei bune organizări a apostolatului mirenilor. despre rânduielile bisericeşti. Apocalipsa 1. Faptul că azi nu avem catehumeni. cu un singur cântăreţ în strană şi acela. preotul are de asemenea datoria de a-i atrage pe credincioşi. participă la Sfânta Liturghie şi la întreaga viaţă a Bisericii. Este nevoie de organizarea cântării obşteşti. Sfintele Taine şi altele. de multe ori. XVIII. însăşi Liturghia catehumenilor este o şcoală în care rugăciunea. alta de arhiereu (mare preot) şi alta de împărat. cunoştinţa despre cuvântul lui Dumnezeu. A menţine bisericile închise. ne obligă să folosim timpul prielnic din duminici după masă şi alte ocazii. Frăţia Ortodoxă. poate fi realizată ţinând cont de cele trei laturi ale slujirii preoţeşti. a ne mărgini Ia o Liturghie înainte de masă şi atâta tot. mângâind pe cei întristaţi. chiar dacă nu toţi. Fără a nesocoti preoţia sacramentală a preotului hirotonit. Alături de aceasta învăţătură a Bisericii. este o eroare care poate aduce multe pierderi de suflete. pentru efectuarea lucrărilor gospodăreşti. Cel ce vrea însă să conducă în 44 . credincioşii. Este necesar un plus nou de viaţă religioasă şi un plus de sforţări din partea tuturor creştinilor. de adunare de fonduri pentru zidiri şi renovări a bisericii. un neam sfânt. El primeşte dreptul dar şi datoria de a se ruga."(l Petru II. a casei parohiale. Preotul trebuie să se străduiască să atragă mai ales tineretul în cântarea răspunsurilor la sfânta Liturghie. din miercurile şi vinerile din posturi. In acest domeniu îndeosebi. Acolo unde preoţii vrednici au folosit timpul de duminică după masă. o preoţie împărătească. un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat ca să fie al Lui. mai ales în duminica după masă. 2) depinde de felul cum ne-am trăit viaţa pământească împlinind poruncile lui Dumnezeu sau nesocotindu-le. aduc jertfele lor la sfântul Altar. din încredinţarea arhiereului legitim. cum sunt Oastea Domnului. primită cu ocazia Sfântului Botez şi a Mirungerii. propovăduind oamenilor cuvântul Evangheliei (cateheza. Organizarea apostolatului laicilor. există şi motive de ordin practic care reclama în chip imperios funcţionarea acestui gen de misionarism. ci credincioşi botezaţi. Preotul este şi el un învăţător. Cuvântarea funebră. din sărbători. b) în latura ştiinţifică. Şcoala de Duminică nu este o noutate ci o necesitate şi actuală şi permanentă.. ci şi pentru osândă {Daniel XII. pentru a iniţia pe credincioşi în tainele credinţei. în asociaţii religioase. ca toţi credicioşii să ia parte activă la slujbă şi să nu fie simpli spectatori ca la teatru. dar darurile şi jertfele lor le aduce preotul în numele lui Hristos. una de învăţător (profet). cântarea şi învăţătura se împlineau în chip minunat.noi şi cei care ne ascultă . El poate şi trebuie să adune pe credincioşi în şcoala de Duminică. creştinul devine un ostaş al lui Hristos. în virtutea preoţiei obşteşti. la slujirea sfintelor Taine şi Ierurgii.

7. Sunt însă un număr. Cuvinte pentru suflet . O menţiune deosebită se cuvine să facem pentru Asociaţia religioasă ''Oastea Domnului". în Biserică toate drepturile au mai mult caracterul de obligaţiuni. Plămădeală Antonie. sfinţit şi trimis. Coman. Preotul în biserică. Bria Ion.biserică. 1971. nr. 1985 p. Ortodoxia. Bibliografie: Moisiu Alexandru. 6. în rev. Vasile Coman. 1974. se explică. 1972. 8. Antonie Plămădeală. fără ca să se abată de la dogma Bisericii. lăsând loc amăgirilor de tot felul. puţini la număr. nr. tot mai multă râvnă misionară. an 1958. în rev. 10-12. dar şi laicilor bine credincioşi. Pasivismul.143). "Mitropolia Ardealului". Activitatea pastorală misionară a preotului ajutat de laicii pe care se poate sprijini. Bucureşti. Mitropolia Banatului. 1978.la Liturghie şi la alte servicii religioase şi atât. 3-4. 5.pe drept cuvânt . nr. Pr. Cineva a spus . în rev. Prof. Conduita patriotică şi cetăţenească a preotului. aplecarea lor spre neoprotestanism. să aducă un suflu nou de viaţă creştinească în ţara şi Biserica strămoşească. prin tendinţa unora de a deveni "lideri" ai mişcării. 2. de un activism înţelept prin care să reuşească să menţină unitatea credincioşilor. Antonie Plămădeală. Floca Ioan. acasă. Biserica slujitoare. Dr. să se roage. Dr. Slujirea în teologia contemporană. trebuie să aibă conştiinţa aceasta că dreptul ce-l râvneşte de a conduce e mai mult o sarcină. cu toate obstacolele şi suferinţele ce le-au pătimit adevăraţii ei membrii: preoţi şi mireni. realizări frumoase în toate domeniile vieţii obşteşti. dar trebuie s-o recunoaştem . Vlad Şofron. Justinian. Sibiu 1984. Această societate a reuşit. V. Atitudinea Bisericii Ortodoxe faţă de problemele sociale. . E nevoie de a "aprinde" mereu harul preoţiei. se cere îmbunătăţită. studenţilor teologi. Braşov 1945. să caute şi să citească cărţi bisericeşti. Bucureşti 1972. 1-2. Contribuţia preotului şi a credincioşilor la realizarea acţiunilor obşteşti.şi din pricina absenteismului de la datorie a unor fraţi preoţi. nepăsarea. pe de o parte. Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Vocaţie şi misiune creştină în vremea noastră. p. Capitole de Teologie 45 . Apostolat Social. dacă vrem ca suflarea Duhului Sfânt să adie şi asupra ţării şi Bisericii noastre spre slava Bunului Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor noastre. "Preotul de azi trebuie să fie prin excelenţă un preot misionar" (Episcop Vasile Coman. duh care vine de la Dumnezeu".C«vinte duhovniceşti. desigur. un astfel de apostolat laic este un mijloc puternic prin care se lucrează şi se promovează continuu realizarea împărăţiei lui Dumnezeu între oameni (Spiridon Cândea. Studii Teologice. V. Viaţa parohiei.Oradea. n-au ce căuta în Biserică. Sibiu 1944. Pr. să-i formăm pentru ca să ne ajute să influenţam şi pe cai nepăsători sau chiar vrăjmaşi ai credinţei creştine ortodoxe. cu mici excepţii. în rev. 1-3. prin lipsa lor de cunoştinţe teologice. an 1958. Mitropolia Banatului. Patriarhul României. Defetismul unora dintre membrii ei. Bibliografie selectivă 1. Hristos în familie. în rev. P. Echilibrul sufletesc al preotului. creştini ortodocşi. în rev. 1954.97). pe care si-o ia spre servirea celorlalţi. dintre credincioşi care doresc mai mult. Aceasta este chemarea pe care o adresăm tinerelor generaţii de preoţi. "Organizarea apostolatului laic şi punerea lui în slujba păstoririi sufletelor este un lucru necesar şi bun. Pe aceştia din urmă se cuvine să-i adunăm. Antonie Plămădeală. în lume. Preotul în faţa chemării sale de păstor al sufletelor. dacă preotul este decis de a-şi împlini slujba la care a fost instituit. Oradea 1983. numai acolo de unde noi neam restrâns. nr.ca sectanţii de toate felurile au pătruns şi au câştigat suflete. 4. Vintilescu. "Mitropolia Banatului". Biserica slujitoare . poate mai mic. "în chip deplin". alţii care îşi onorează datoriile materiale şi chiar cercetează biserica. În fiecare parohie există creştini de cel puţin două feluri sau trei feluri: mai întâi numărul celor care sunt creştini numai cu numele. Scrieri de teologie liturgică si pastorală. Antonie Plămădeală. Vasile Coman. 5-6. 2. Coman. De altfel. nr. dacă întruneşte condiţia de a avea întotdeauna duh supranatural. Apostolul laic. 3. 10. nr. Sibiu1996. Sibiu 2000. 9. Pr. care nici nu cercetează biserica.

p. a II-a. an 1956. Elaborarea şi prezentarea predicii. Prof. Prof. 28. Ghia. an XII. art. Ene Branişte. 2001. p. Sofia. de acelaşi.". Galaţi 1996. Pr. Prelucrarea din limba franceză de I. Popescu. "Studii Teologice". M. pag. nr. Prof. P. an 1957. Lithard.Prof. 1922.Ort. 34. M. Bucureşti 2002). t. Ioan Gură de Aur. Ort. Spiridon Cândea. trad. Dr. nr. 140. Ene Branişte. 9-10.I. în rev. Pr. Sf. Prof. 11. Curs de Teologie Pastorală (în manuscris). Biblic şi de Mis. în rev. încercări de psihologie pimenică.".V. în rev. în "îndrumător Bisericesc". "Mitropolia Olteniei". "Renaşterea". Vintilescu. 35. Prof. parohie. 1933). în rev. Sf. Misiunea Bisericii în lumea contemporană.3-8. Presa Universitară Clujeană. p. "Mitropolia Banatului". 12. an 1957. 20. în rev. Timişoara. Rezuş. Spovedania prilej de pastoraţie individuală. Glasul Bisericii. l. Dr. Cluj . Pastorala. De Pr. p. Experienţă şi măiestrie pastorală. p. Spovedania şi duhovnicia. Teologia Ortodoxă contemporană.127-164. "Glasul Bisericii". 1989. Precis de Theologie Pastorale. Ion Bria. 3-4. Coman. Pr. nr. Popescu. 22. Inst. I. "Ortodoxia" nr. nr. Episcop Antirn (Angelescu) al Buzăului. Pr. Rom. Paris. 19. 38. 23. Câteva dintre virtuţile necesare preotului ca păstor si om.Napoca 2002. Pr. "Studii Teologice". "Studii Teol. 29. Metoda în pastoraţie. Vintilescu. Vocaţia pentru preoţie. Prof. în Oeuvres Completes. nr. T. Predica preotului de curând hirotonit la instalarea sa în parohie. 10. Fecioru. 26. în rev. în rev. T. Valer Bel. 12. nr. Nicolae D. "Mitropolia Olteniei".IV.Napoca. Sfântul Ioan Gură de Aur ca păstor de suflete. 1-3. lect. 1949. Paris..342-346. M.3-8.. Sufletul preotului în lupta cu ispitele. Bucureşti. Ed. Prof. Despre preoţie. 36. în rev.928-1011. p. 14.Rorn". Traducere de Paul Brusanowski.713-738. nr. 1979. 1995). Popescu. 25. Prof. "Ortodoxia". 1955. Pr. Pr. Echilibrul sufletesc al preotului. an 1966. (Craiova). Dubois. în aceeaşi rev. Preot. Prof. Rezuş. 8-9. 9-10. 18. 1952. p. an 1958. în rev.473. an 1933. p. 1903. Noţiuni şi orientări pentru teologia şi practica pastorala. 15.. în rev. 1934. Vasile Gordon. Diac. Dr. nr. Ion Buga. 37. înnoire. P. 24.Pastorală indirectă. Rom. 39. rom. 31.. V.Pr.Studii din domeniul Teologiei Pastorale. an 1968. 1943. Pr. 33. . "Raze de lumină".5-6. prof. nr. Victor N. în rev. Popescu. Rorn. 46 . în rev. an 1955. Bucureşti. 32. 10-11. Purtarea morală a preotului. AlbaMia.O. Bucureşti 1989. P. 10 (oct. "Bis. Pr. Ort. Bucevschi. Beleuţă.) an 1955. 3-4. "Bis. Marcu. p. Bucureşti. Bucureşti 1992. (vezi Ed.a II-a. P. 13. 1930. Cler şi popor în primele trei secole. Practique du zele ecclesiastique. Ideal şi realităţi. Sfinţii Trei Ierarhi în slujba Bisericii. Dumitru M.197-216. în rev. 21. trad. Colotelo. în rev. O. (Cuvânt apologetic despre fugă). 2. Gr. an 1949. 1982.". 1937. Pr. 16. Ene Branişte. 17. Pr. Gh.. 13. (Luc. nr. Ed. Convorbiri asupra legăturilor Bisericii cu credincioşii pe baza Molitfetnicului. Timiadis Emilianos. Necula. Despre preoţie. Prof. T. art. Prof.483. 27. Card. Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică. Grigorie de Nazianz. "Bis. 1-3. 30. 1-2. între teorie şi practică. Tactul preotului.R. în rev. Sibiu. Sfântul Apostol Pavel despre personalitatea religios-morală a păstorului de suflete. nr. al B. Destinul ortodoxiei. Prof. Pr. Cluj . (vezi Ed. D. nr. Pr. Bucureşti 2001.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful