ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL

Autori: Conf. univ. dr. JENICĂ DRĂGAN Comisar-şef de poliţie IOAN OANCEA

EDITURA MINISTERULUI ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR – 2006 –
–1–

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DRĂGAN, JENICĂ Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal/ Jenică Drăgan, Ioan Oancea. - Bucureşti: Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2006 Bibliogr. ISBN (10) 973-745-021-3 ; ISBN (13) 978-973-745-021-0 I. Oancea, Ioan 343.1 347.922

Redactare şi corectură: comisar şef Elena CIOPONEA Tehnoredactare şi copertă: subinspector Carmen TUDORACHE Tiparul executat la Tipografia M.A.I.
–2–

ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL

–3–

–4– .

9 CAP. Obiectul acţiunii penale ---------------------------------------------------------------------21 2.4. Dreptul la acţiune şi cererea în justiţie -------------------------------------------13 1.2. Factorii acţiunii în justiţie -----------------------------------------------------------------15 • Temeiul acţiunii în justiţie -------------------------------------------------------------16 • Obiectul acţiunii în justiţie -------------------------------------------------------------16 • Subiecţii acţiunii ------------------------------------------------------------------------------16 • Capacitatea funcţională a acţiunii în justiţie ------------------------------16 CAP. I ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE -------------------------------------------------------------------11 1.7 NOŢIUNI INTRODUCTIVE-------------------------------------------------------------------------------. Subiecţii acţiunii penale --------------------------------------------------------------------22 • Subiecţii activi ----------------------------------------------------------------------------------23 • Subiecţii pasivi ---------------------------------------------------------------------------------24 2.1. Noţiunea de acţiune în justiţie ----------------------------------------------------------11 1.2. Unitatea şi pluralitatea de acţiuni ----------------------------------------------------14 1. Trăsăturile acţiunii penale -----------------------------------------------------------------25 2.5.3. II ACŢIUNEA PENALĂ -------------------------------------------------------------------------17 2.4.3. Momentele desfăşurării acţiunii penale -----------------------------------------33 • Punerea în mişcare a acţiunii penale -------------------------------------------33 • Exercitarea acţiunii penale ------------------------------------------------------------39 • Epuizarea şi stingerea acţiunii penale -----------------------------------------41 –5– . Noţiunea de acţiune penală ---------------------------------------------------------------17 2.5. Dreptul lezat şi acţiunea în justiţie --------------------------------------------------12 1.CUPRINS CUVÂNT ÎNAINTE------------------------------------------------------------------------------------------------.1.

Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice ----------------------------------------------------------------------------------------------. Elementele acţiunii civile ------------------------------------------------------------------77 • Obiectul acţiunii civile --------------------------------------------------------------------77 • Subiecţii acţiunii civile -------------------------------------------------------------------87 3. Trăsăturile acţiunii civile ------------------------------------------------------------------89 3. Exercitarea acţiunii civile -----------------------------------------------------------------90 • Dreptul de opţiune în exercitarea acţiunii civile ----------------------90 • Exercitarea acţiunii civile din oficiu -------------------------------------------92 • Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă ------------------------------95 • Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă -------------------96 3.123 –6– . IV RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE ----------------------------------------------------------------------------. Condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal ----------------73 3.117 Bibliografie ---------------------------------------------------------------------------------------------.102 • Instanţa nu soluţionează acţiunea civilă --------------------------------.1. III ACŢIUNEA CIVILĂ --------------------------------------------------------------------------68 3.103 CAP. Punerea în executare a pedepselor aplicate persoanei juridice ----------------------------------------------------------------------------------------------.115 4.3.CAP.1.5. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal -----------------98 • Instanţa nu acordă despăgubiri civile -----------------------------------------98 • Instanţa admite acţiunea civilă în total sau în parte ----------------99 • Instanţa respinge acţiunea civilă ca lipsită de temei -----------. Noţiunea de acţiune civilă în procesul penal --------------------------------69 3.2.4.6.106 4.2.

mai ales că. în raport cu reglementările din Codul penal şi din Codul de procedură penală. coerent şi racordat la noile aspecte legislative. Se ştie că procesul penal este o activitate reglementată prin lege. practicienilor antrenaţi în prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. a drepturilor şi libertăţilor acesteia. desfăşurată de către organele judiciare. Autorii au urmărit să prezinte aspectele teoretice şi practice care caracterizează acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal. la prevenirea infracţiunilor. Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept. precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. Ca instrumente juridice de materializare subiectivă şi de dinamizare a procesului penal. lucrarea se doreşte a fi instrumentul necesar celor care şi-au propus să contribuie la înfăptuirea justiţiei. –7– . precum şi în apărarea drepturilor patrimoniale ale persoanelor. Bazată pe un solid material ştiinţific. acţiunea penală şi acţiunea civilă ocupă un loc important. având drept scop consolidarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale acestora. astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Între instituţiile de bază ale procesului penal. la apărarea persoanei. acţiunea penală şi acţiunea civilă sunt susceptibile de investigaţii ştiinţifice multiple.Cuvânt înainte Lucrarea se adresează. în primul rând. în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni. ne apar ca instituţii reconsiderate. cu participarea părţilor şi a persoanelor.

–8– .

pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte. cu ajutorul mijloacelor de probă prevăzute de lege şi cu respectarea tuturor garanţiilor acordate participanţilor în procesul penal. legea prevede care sunt faptele ce constituie infracţiuni. Gorgăneanu – Acţiunea penală. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti. Normele prevăzute de legea penală nu se pot aplica decât în formele prevăzute de legea procesuală. în sensul condamnării acestuia de către instanţa competentă pe baza unei judecăţi. reţinută în sarcina unui făptuitor. are un dublu rol: în primul rând să arate membrilor societăţii care sunt faptele interzise de legea penală şi. pag. –9– . pe care trebuie să le respecte membrii colectivităţii. Judecata nu poate fi realizată decât în forma prescrisă în legea procesuală 1 I. deci funcţia de prevenire specială. chiar atunci când este descoperită şi dovedită prin administrarea probelor. 13. Stabilirea prin lege a faptelor care constituie infracţiuni. totodată. ordinea juridică se stabileşte şi se menţine cu ajutorul normelor de drept. În articolul 2 din Codul penal. Săvârşirea infracţiunii. Regulile de drept – în majoritatea lor – sunt exprimate într-o anume formă: legea 1 . precum şi sancţiunile ce vor fi aplicate în cazul încălcării lor. precum şi a cadrului de sancţiuni penale. iar în al doilea rând să asigure corecta încadrare a faptelor prin care ar fi încălcată legea penală. îndeplinind astfel funcţia de prevenire generală. şi o justă sancţionare a celor care au săvârşit asemenea fapte.NOŢIUNI INTRODUCTIVE Într-un stat de drept. Pentru a se ajunge la sancţionarea infractorului este nevoie de intervenţia justiţiei penale. nu impune aplicarea automată a pedepsei. 1977. numai de către organele judiciare special desemnate de legiuitor. Aceste norme prevăd reguli de conduită. să-i avertizeze cu privire la consecinţele săvârşirii unor astfel de fapte.

de către organele abilitate prin lege să îndeplinească sarcinile necesare înfăptuirii justiţiei. formele realizării sarcinilor şi mijloacele prevăzute de lege.penală. drepturile şi libertăţile acesteia. De aceea. precum şi întreaga ordine de drept”. în vederea îndeplinirii scopului urmărit de legea penală 2 . 2 Art. a creat şi cadrul legal pentru realizarea tuturor activităţilor necesare aplicării sancţiunii penale. Actul de justiţie este precedat de o activitate de urmărire penală. suveranitatea. 1 Cod penal – „Legea penală apără împotriva infracţiunilor România. Statul a creat organelor judiciare instrumentele necesare. – 10 – . independenţa. proprietatea. totodată. a soluţiona o cauză penală înseamnă a efectua anumite activităţi de justiţie şi numai în măsura în care aceasta se face prin hotărârea unei instanţe de judecată. cu care să opereze în vederea aplicării normelor de drept şi. respectând totodată ordinea. având ca finalitate pregătirea condiţiilor necesare pentru asigurarea desfăşurării optime a judecăţii. persoana. având de-a face cu un act jurisdicţional. unitatea şi indivizibilitatea statului.

Braşov. care exprimă voinţa electoratului înfăţişat de organul legislativ. pun în pericol valorile cele mai importante ale societăţii 4 . rezolvarea încălcării legii penale fiind un atribut exclusiv al justiţiei. 1999. caz în care organele competente să intervină sunt numai organele judiciare ale statului. Normele juridice au capacitatea de a modela conduitele şi comportamentele. legiuitorul are în vedere de fiecare dată şi posibilitatea încălcării. la nevoie. Editura „Charta”. Craiova. C. În procesul complex de reglementare. tulbură uneori grav ordinea şi liniştea publică. Orice încălcare a normelor juridice produce un anumit conflict de drept între persoana care a manifestat atitudinea ilicită şi cel ale cărui drepturi şi interese legitime au fost vătămate. regulă al cărei scop este de a asigura ordinea socială şi care poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală.CAPITOLUL I CAPITOLUL I ACŢIUNEA ÎN JUSTIŢIE 1. prin constrângere 3 . Încălcarea oricărei dispoziţii a legii penale face să se nască un raport juridic de drept penal. 3 4 I. 1994. Aceia care încalcă normele juridice aduc atingere ordinii de drept. pag. Legea îndrituieşte pe cel din urmă să se adreseze şi să solicite intervenţia organelor competente pentru restabilirea ordinii de drept încălcate. orientându-le spre idealurile pe care societatea le-a fixat. afectează drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi cetăţeni. pag. impersonală şi obligatorie. Voicu – Teoria generală a dreptului. Dogaru – Elemente de teorie generală a dreptului. 339. nesocotirii normelor juridice de către cetăţeni.1 Noţiunea de acţiune în justiţie Se cunoaşte că norma juridică este o regulă de conduită generală. 144. – 11 – .

în consecinţă. în afară de precept şi sancţiune. 2/1969. 1975. o acţiune civilă. pag. 1.Pentru aducerea cauzei în faţa justiţiei trebuie să existe un mijloc legal ce poate fi exercitat în conformitate cu prevederile legii. şi dreptul de a acţiona în justiţie – dreptul de a trage la răspundere pe cel care a săvârşit infracţiunea şi de a obţine aplicarea sancţiunii prevăzută de lege. în temeiul căreia se poate aduce înaintea justiţiei conflictul de drept născut din încălcarea unei norme 5 . Acţiunea în justiţie determină obiectul procesului judiciar şi caracterul acestuia. de bună-cuviinţă. anul XVIII. N. este necesar ca această acţiune să aibă. Un asemenea mijloc (instrument) este acţiunea în justiţie (acţiunea judiciară). prin comiterea unei infracţiuni (a unei fapte ilicite sancţionată de lege). Temeiul juridic în fapt îl constituie încălcarea prevederilor legale. Kahane.2 Dreptul lezat şi acţiunea în justiţie Acţiunea în justiţie nu trebuie confundată cu însuşi dreptul lezat prin încălcarea normei juridice. pentru a fi constatată şi a se restabili ordinea de drept încălcată. Editura Academiei Române. M. conţin. datorită caracterului lor de suport al procesului judiciar şi de regulator al coordonatelor sale. la rândul său. penal. pentru a fi obligată să suporte constrângerea de stat corespunzătoare normei de drept încălcate. Normele care reglementează acţiunea în justiţie se situează alături de regulile de bază ale procesului penal. pag. religioase. În funcţie de norma încălcată. Bulai. Acţiunea este într-un anumit sens expresia unei împuterniciri legale. spre deosebire de normele morale. Normele juridice. – 12 – . nr. Dongoroz. Bucureşti. Pentru ca acţiunea în justiţie să constituie suportul procesului penal. 97. S. C. Analele Universităţii Bucureşti.. Iliescu. după caz. iar temeiul juridic în drept îl constituie dreptul de a trage la răspundere în faţa organelor judecătoreşti pe cel care a săvârşit infracţiunea. Volonciu – În legătură cu noua reglementare a acţiunii penale. Stănoiu – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. administrativ etc. penală sau contravenţională. vol. conflictul de drept poate viza domeniul dreptului civil. G. acţiunea în justiţie poate fi şi ea. 6 V. mijlocul juridic prin care o persoană este trasă la răspundere în faţa instanţelor judecătoreşti. I. Antoniu. drept acordat de dispoziţia de lege care sancţionează acea faptă. trasând implicit linia de desfăşurare progresivă şi coordonată a activităţii procesuale şi delimitând cadrul subiecţilor procesuali 6 . în fapt şi în drept. 5 N. 54. Seria Ştiinţe Juridice. un temei juridic. R. Se numeşte acţiune în justiţie.

Cererea în justiţie este actul procesual prin care se pune în mişcare acţiunea preexistentă cererii şi care subzistă independent de acest act şi chiar ulterior lui. Dreptul la acţiune în justiţie. iar în sens procesual reprezintă un instrument juridic creat de lege pentru ocrotirea şi valorificarea acelui drept. Aşa fiind. Gorgăneanu – Op. întrucât. configurat în termenii arătaţi mai sus. Acest drept la acţiune este un drept virtual înscris în norma care ocroteşte o anumită valoare socială. prin întocmirea unui nou act de inculpare. nelegalitatea actului de inculpare prin care s-a pus în mişcare acţiunea penală (act care echivalează cu o cerere în justiţie). De exemplu.Dreptul lezat constituie pe plan juridic o relaţie a unei persoane faţă de o anumită valoare socială ocrotită de lege şi deci o poziţie a acelei persoane faţă de semenii săi. de a se adresa organelor competente în vederea tragerii la răspundere a făptuitorului.3 Dreptul la acţiune şi cererea în justiţie Dreptul la acţiune nu poate fi folosit. pag. Dreptul la acţiune nu se confundă însă nici cu cererea în justiţie. fapte sau stări de fapt 7 . aşa cum dreptul la acţiune în justiţie poate exista fără a fi 7 I. 1.. nu duce decât la imposibilitatea sesizării instanţei penale în modalitatea respectivă şi nu implică stingerea dreptului la acţiune. nu poate fi exercitat. devenind exercitabilă acţiunea în justiţie în vederea aplicării constrângerii faţă de persoana care a vătămat valoarea socială ocrotită prin lege. Dreptul la acţiune este o noţiune juridică de drept penal substanţial. decât dacă valoarea socială ocrotită a fost atinsă prin încălcarea normei juridice şi deci s-a nesocotit exercitarea dreptului legat de acea valoare socială. pe când cererea în justiţie este o instituţie de drept procesual. iar dreptul lezat priveşte în mod concret valoarea socială în legătură cu care este constituit. prin lezarea valorii sociale ocrotite este încălcat dreptul. 18. în materie penală. cit. – 13 – . sau faţă de anumite obiecte. acţiunea este exercitabilă şi tragerea la răspundere penală devine posibilă. În cadrul dreptului procesual este necesar a se face deosebirea între acţiunea în justiţie sub aspect substanţial şi acţiunea în justiţie sub aspect procedural. În momentul în care cererea în justiţie se va repeta în formele prescrise de lege. constă în faptul. în aptitudinea titularului. sub aspect procesual.

Antoniu. deoarece ele duc la continuarea desfăşurării şi amplificării activităţii procesuale. Momentul în care acţiunea în justiţie este folosită în accepţiunea sa procesuală. Dreptul de a acţiona în justiţie capătă un aspect procesual numai atunci când titularul său îl foloseşte efectiv adresându-se organelor judiciare printr-unul din modurile de sesizare reglementate de lege. precum şi un prejudiciu material. Folosind contra-acţiunea. N. Stănoiu – Op. fără ca în realitate să existe dreptul la acţiune în justiţie – se constată. Fiecare normă încălcată dă dreptul la o acţiune de tragere la răspundere. 55. fie pentru a-i restrânge efectele. Sub aspect substanţial. la dinamizarea procesului penal. Iliescu. Astfel. C. Kahane. În această ipoteză. persoana trasă la răspundere contribuie.cit. devin exercitabile mai multe acţiuni. desfăşurarea procesului penal în faza de judecată a apelului este declanşată de un act procesual efectuat prin folosirea contra-acţiunii. Sub aspect substanţial. dacă prin fapta ilicită s-au încălcat mai multe norme juridice care prevăd sancţiuni distincte. tot astfel poate exista o acţiune în justiţie. pag. în schimb persoana chemată la răspundere. chiar şi atunci când acţiunea în justiţie ar intra într-un stadiu static – titularul acţiunii în justiţie fiind mulţumit cu hotărârea dată în primă instanţă nu declară apel.4 Unitatea şi pluralitatea de acţiuni Unitatea şi pluralitatea de acţiuni privesc acţiunile de acelaşi gen. pot fi exercitate două acţiuni distincte: o 8 V. Dongoroz. în urma efectuării cercetărilor. sub aspect procesual. coincide cu momentul în care se naşte dreptul la o contra-acţiune cu funcţiune procesuală proprie. M. – 14 – . adică unitate şi pluralitate în sens substanţial şi aceeaşi unitate şi pluralitate în sens procesual. de contestare a suportului acţiunii de tragere la răspundere. Bulai. foloseşte contraacţiunea atacând cu apel hotărârea primei instanţe.. R. constituie suportul cauzei penale. acţiunea în justiţie. fie în vederea apărării de răspundere. iar organele judiciare sunt obligate să ţină seama de aceste acte. 1. G. Contraacţiunea are ca obiect combaterea acţiunii de tragere la răspundere.exercitat. şi nu de un act al acţiunii de tragere la răspundere. reprezentând acţiunea de combatere a acţiunii în justiţie. dacă prin fapta respectivă s-a produs o vătămare corporală. devenind din punct de vedere procesual suportul procesului penal deci al întregii activităţi desfăşurate de către organele judiciare în urma sesizării. că fapta nu a fost comisă sau nu constituie o încălcare a vreunei norme juridice8 . S. prin actele procesuale pe care are dreptul să le efectueze.

Sub aspect procesual. fiecare dintre ele are dreptul la o acţiune în justiţie . după cum poate exista şi o pluralitate de acţiuni în sens procesual. subiecţii acţiunii şi aptitudinea funcţională a acţiunii. Fiecare dintre ele constituie suportul unor acţiuni procesual distincte în justiţie. sub aspect substanţial. ele îşi vor păstra individualitatea. sub aspect substanţial. la câte o acţiune de tragere la răspundere a făptuitorului. sub aspect substanţial se păstrează unitatea acţiunii însă procesual va exista o pluralitate de acţiuni care va constitui suportul tot atâtor procese. dreptul la acţiune se exercită procesual faţă de toţi făptuitorii printr-o singură acţiune în justiţie. unei acţiuni de tragere la răspundere a persoanei care a săvârşit fapta îi corespunde o singură acţiune în justiţie. o pluralitate de acţiuni.5 Factorii acţiunii în justiţie Instituţia acţiunii în justiţie este determinată de anumite entităţi care permit o reglementare precisă a dinamicii procesuale şi asigură corecta desfăşurare a întregii activităţi judiciare. Dacă făptuitorii nu sunt descoperiţi şi urmăriţi toţi odată. Când fapta ilicită a fost săvârşită de mai multe persoane se pot ivi două ipoteze: tragerea la răspundere a tuturor făptuitorilor se poate face deodată în cadrul aceluiaşi proces judiciar.caz în care există. fiecare persoană vătămată are dreptul.9 • Temeiul acţiunii în justiţie rezidă în izvorul sau sursa acesteia şi are două modalităţi concrete de manifestare: temeiul de drept al acţiunii şi temeiul de fapt al acţiunii. de regulă. pag. Dacă prin aceeaşi faptă s-au cauzat prejudicii mai multor persoane. 58. În cazul în care prin fapta ilicită s-au cauzat prejudicii mai multor persoane. obiectul acţiunii.acţiune de tragere la răspundere penală şi o acţiune de tragere la răspundere civilă. Lipsa oricăruia din aceşti factori sau falsa lor existenţă are drept consecinţă nulitatea actelor procesuale. şi substanţial. într-un singur proces judiciar. Când acelaşi făptuitor a comis mai multe fapte ilicite. Aceste entităţi poartă denumirea de factorii sau termenii acţiunii şi sunt: temeiul acţiunii. 1. şi procesual vor exista mai multe acţiuni. În caz de conexare a acestor acţiuni procesuale. ca fiind efectuate în exercitarea unei acţiuni judiciare nevalabile. Procesual vor exista atâtea acţiuni câte persoane vătămate sunt. 9 Ibidem. – 15 – . Dacă fapta ilicită a fost săvârşită de mai multe persoane. existând şi substanţial şi procesual o singură acţiune în justiţie.

– 16 – . dar în accepţiunea procesuală subiectul activ al acţiunii va fi reprezentantul său legal10 .). amnistia. a fi pusă în mişcare şi exercitată. decesul făptuitorului. ori ea este îndreptată împotriva unei persoane nevinovate. cât şi ulterior. • Capacitatea funcţională a acţiunii în justiţie se referă la faptul că este aptă a fi folosită. iar temeiul de fapt al acţiunii îl constituie fapta ilicită prin săvârşirea căreia a fost încălcată norma de drept şi determină deducerea efectivă înaintea organelor judiciare a conflictului de drept. Lipsa acestei concordanţe inversate împiedică valabilitatea exerciţiului acţiunii judiciare. • Obiectul acţiunii în justiţie îl constituie tragerea la răspundere juridică a făptuitorului prin declanşarea şi realizarea procedurii judiciare corespunzătoare. întrucât numai în raport cu o acţiune aptă a fi folosită pot fi îndeplinite acte care să dinamizeze activitatea procesuală. aceasta va avea calitatea de subiect al acţiunii în accepţiunea substanţială. În anumite situaţii. pentru că ori acţiunea este pusă în mişcare de un titular necompetent. Ea trebuie să existe atât în momentul punerii în mişcare a acţiunii. pag. aptitudinea funcţională a acţiunii în justiţie este înlăturată de unele cauze prevăzute expres de lege (lipseşte plângerea prealabilă. în cazul vătămării printr-o faptă ilicită a unei persoane fără capacitate de exerciţiu. De exemplu. prescripţia etc.Temeiul de drept îl constituie norma juridică în care este prevăzut dreptul la acţiune în cazul săvârşirii faptei ilicite. • Subiecţii acţiunii sunt întotdeauna subiecţii raportului juridic conflictual. 10 Ibidem. dar cu poziţii inversate: subiectul activ al faptei ilicite devine subiect pasiv al acţiunii în justiţie şi subiectul pasiv al faptei ilicite capătă calitatea de subiect activ al acţiunii judiciare. deoarece nu apar împrejurări care împiedică pornirea şi continuarea procedurii judiciare. Concordanţa menţionată poate lipsi numai când unul din subiecţii conflictului juridic este reprezentat în procedura judiciară. 59.

în acest caz se naşte şi un raport de drept civil. a intervenit amnistia. ori se constată existenţa vreunei cauze care înlătură sau exclude aptitudinea funcţională a acţiunii penale (fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală. se constată infracţiunea săvârşită. În alte situaţii. raportul juridic penal material este dedus în faţa organelor penale prin promovarea acţiunii penale. în alte cazuri. Deducerea raporturilor de drept penal şi de drept civil. în faţa organelor competente se face pe calea unei acţiuni judiciare. în baza căruia statul are dreptul să tragă la răspundere penală pe infractor. Sau. iar raportul juridic de drept civil prin exercitarea acţiunii civile. se valorifică dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe infractor. Prin intermediul acţiunii penale. prin încălcarea acestor norme. Astfel. în vederea aplicării unei pedepse corespunzătoare. Încălcarea normei penale dă naştere unui raport juridic de drept substanţial între stat şi infractor. administrative). se constată inexistenţa infracţiunii sau nevinovăţia celui supus judecăţii. se realizează aplicarea normelor penale privitoare la infracţiuni şi pedepse. în baza căruia cel păgubit poate pretinde reparaţii materiale sau morale. dar care sunt acţiuni extrapenale. se stabileşte periculozitatea şi vinovăţia făptuitorului. iar acesta are obligaţia de a suporta toate consecinţele ce decurg dintr-o eventuală condamnare. ţinându-se seama de specificitatea conflictului de drept penal izvorât din săvârşirea infracţiunii şi a principiilor fundamentale de organizare şi desfăşurare ale procesului penal. prescripţia ori decesul făptuitorului).CAPITOLUL II CAPITOLUL II ACŢIUNEA PENALĂ 2. fapta penală deschide calea şi pentru exercitarea altor acţiuni (disciplinare.1 Noţiunea de acţiune penală Concluziile generale desprinse din prezentarea acţiunii în justiţie sunt valabile în mare măsură şi pentru acţiunea penală. în cadrul procesului penal. Uneori. – 17 – . se produc şi anumite pagube materiale.

care – deşi uneori diferite într-o oarecare măsură . iar prin efectuarea actelor procesuale. precum şi modificarea altor legi. Legea nr. cel al dreptului material (substanţial) şi cel al dreptului formal (procesual). acţiunea penală constituie expresia dreptului de a trage la răspundere penală pe făptuitor. Gorgăneanu – Op. Săvârşirea unei infracţiuni face ca dreptul virtual al statului de a obţine. 9 din Codul de procedură penală). obiect pe care îl determină expres şi categoric chiar legea (art. În ştiinţa dreptului procesual penal au fost date numeroase definiţii acţiunii penale. cit. Sub aspect procesual. dreptul statului de a promova acţiunea penală născută din încălcarea normei juridice de incriminare. Prin folosirea in rem a acţiunii penale se declanşează activitatea procesuală. precum şi a persoanei juridice 12 . este discutată sub două aspecte. fără însă a se putea pune în mişcare acţiunea penală în sens procesual (nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de normele dreptului procesual).sunt apropiate în esenţă. prin organele sale. întrucât prefigurează în acelaşi mod obiectul acţiunii penale. 11 12 I. acţiunea penală este instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în faţa organelor judiciare raportul conflictual de drept penal în vederea dinamizării procesului penal şi a realizării scopului său11 . Cele două aspecte ale noţiunii de acţiune se confundă de multe ori. să capete eficienţă reală. 24. aplicarea sancţiunilor de drept penal infractorilor. Deosebirea dintre cele două aspecte explică de ce poate să existe dreptul la acţiune. 356/2006 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală. pag. cu privire la folosirea in personam şi la exercitarea ei. Altfel spus.În literatura de specialitate noţiunea de acţiune. se dinamizează activitatea organelor judiciare până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. în general. deşi acţiunea în sens procesual se pune în mişcare şi se exercită numai pe baza dreptului la acţiune în sens material. prin intermediul organelor judiciare competente. dreptul pe care unul dintre subiecţii raportului juridic (subiectul pasiv al infracţiunii) îl are de a impune. Sub aspect material. Acţiunea penală este deci mijlocul juridic prin care se realizează în justiţie tragerea la răspundere penală şi pedepsirea inculpatului. celuilalt subiect (subiectul activ al infracţiunii) respectarea dreptului încălcat.. în sens material. – 18 – .

– 19 – . cu toate modificările ce i-au fost aduse până în anul 1960. În ceea ce priveşte definirea acţiunii penale este de remarcat faptul că unii autori au pornit de la terminologia folosită în codurile de procedură penală în vigoare. ele fiind în mod obişnuit determinate de actul procesual prin care s-a făcut cererea în justiţie. Asemănător s-a exprimat şi legiuitorul nostru atât în cazul codului de la 1864. Ambele au la bază ideea că acţiunea penală se naşte din infracţiune. aceeaşi concluzie. ca putere juridiceşte creată. care stă la baza dreptului la acţiune. aproape invariabil. din acel moment acţiunea a devenit exercitabilă (folosibilă). ci dreptul la acţiune care poate fi valorificat. a fost menţinută în continuare şi de Codul de procedură penală din 1936. apoi. Pe bună dreptate s-a susţinut şi se susţine că ceea ce se naşte din infracţiune nu este acţiunea. 1: „Orice infracţiune dă naştere la o acţiune penală şi poate da loc totodată la o acţiune civilă“. că acţiunea penală izvorăşte automat şi invariabil din faptul penal săvârşit. Dreptul la acţiune există în mod virtual ca instituţie juridică din momentul prescrierii normei penale. ci din norma juridică ce proclamă ilicitul. 1: „Orice infracţiune a legii penale dă naştere la o acţiune publică şi poate produce şi o acţiune privată“. în faţa organelor judiciare. Instanţa nu poate judeca o cauză decât în măsura în care se exercită împotriva inculpatului o acţiune penală. ceea ce apare din săvârşirea faptului ilicit este folosinţa (exerciţiul) acţiunii.Acţiunea penală este condiţia necesară ca o instanţă să exercite atribuţiile sale jurisdicţionale. De altfel formularea împărtăşită de unii autori. Acţiunea trasează în acelaşi timp limitele în care se exercită aceste atribuţiuni. adică o putere cu o eficienţă reală. cât şi al celui din anul 1936. întrucât aceasta este energia care însufleţeşte întreg procesul. art. Din terminologia folosită de aproape toate codurile de procedură penală moderne (mai ales cele europene) rezultă. Promovarea acţiunii penale are drept scop sesizarea instanţei care odată învestită este obligată să judece. Această formulare a fost criticată pe considerentul că ea nu exprimă corect relaţia dintre norma juridică de drept substanţial. fără nici o excepţie. şi norma juridică procesuală. Aşa s-a ajuns într-un timp la părerea majoritară potrivit căreia acţiunea penală se naşte din infracţiune. Acţiunea nu se naşte din săvârşirea faptului ilicit. art. care reglementează exerciţiul acţiunii. Până în momentul în care s-a comis faptul ilicit acţiunea conferită de norma juridică există numai virtual.

Actualul Cod de procedură penală (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969. respectiv dreptul subiectiv în plan procesual de a obţine o decizie de fond faţă de o pretenţie formulată 14 . Acţiunea reprezintă puterea sau capacitatea de a supune judecătorului o solicitare. 1993. Editura „Paidea”. vol. aceasta devine inculpat. în cadrul Titlului IV al părţii speciale. întrucât prin violarea normei penale se dă naştere raportului juridic care trebuie adus în faţa organelor judiciare. prin modul cum reglementează condiţiile de exercitare a celor două acţiuni în cadrul procesului penal. un nou 13 14 M. Acţiunea penală are importanţă şi sub aspectul determinării poziţiei procesuale a făptuitorului. I. republicat) cu modificările şi completările ulterioare. N. – 20 – . Principiul separării complete a celor două acţiuni este admis îndeosebi în dreptul anglo-saxon şi cu anumite rezerve şi în alte sisteme procesuale (de exemplu cel german. vol. Franghimont. Acţiunea penală declanşată. În urma modificării Codului de procedură penală al României şi al Codului penal. evidenţiază aspectul procesual al acţiunii civile. poate fi trasă la răspundere penală şi persoana juridică. elveţian). În doctrina occidentală. cum este denumită instituţia respectivă în terminologia juridică franceză. intitulat „Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal”. prin exercitarea acţiunii penale. 31. adică aşa-numita urmărire penală. în baza căruia persoana prejudiciată poate pretinde repararea pagubei. Volonciu – Tratat de procedură penală. În multe legislaţii acţiunea civilă nu poate fi promovată decât în faţa instanţei civile. în capitolul II din Titlul I al părţii generale. Astfel. olandez.Tratat de procedură penală.Folosinţa ei este determinată însă numai de comiterea infracţiunii. după Capitolul I. pag. se poate observa că. Exercitarea acţiunii penale nu exclude în legislaţia noastră ca în acelaşi cadru procesual să fie exercitabilă alăturat şi o acţiune civilă. s-a introdus în Codul de procedură penală al României. 221. Prin pornirea acţiunii penale împotriva unei persoane. s-a concluzionat că în procedura penală acţiunea publică trebuie deosebită de punerea în mişcare şi exercitarea acesteia. exercitarea ei fiind cu totul independentă de acţiunea penală. transformă pe făptuitor din subiect de drepturi procesuale în parte în proces. I. Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil. constituind temeiul în virtutea căruia exercită în deplinătate drepturile ce revin oricărei părţi. Întrucât acţiunea se distinge de cererea în justiţie. Bucureşti. pag. s-a subliniat adesea că acţiunea nu trebuie confundată cu exercitarea acesteia 13 .

facem precizarea că vom discuta pe larg în lucrarea de faţă într-un alt capitol. iar temeiul de fapt constă în folosirea efectivă a acţiunii de tragere la răspundere penală a făptuitorului.2 Obiectul acţiunii penale Obiectul acţiunii penale constă în tragerea la răspundere penală a persoanei (sau persoanelor) care au săvârşit infracţiunea (art. intitulat „Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice”. fiindcă numai în această fază se face aplicarea sancţiunilor penale. să fie deci aptă de a fi pusă în mişcare şi a fi exercitată. aplicarea sancţiunilor de drept penal. Capitolul II. A considera că acţiunea penală are ca obiect aplicarea sancţiunii penale înseamnă a reduce posibilitatea exerciţiului acţiunii numai la faza de judecată. 2). 2 al Codului de procedură penală din anul 1864 se arată că: „acţiunea publică are ca obiect pedepsirea faptelor care vatămă ordinea socială“. Ca orice acţiune judiciară.capitol. Această confuzie era foarte frecventă în concepţia juridică din trecut şi avea ca suport exprimarea inadvertentă din însăşi reglementările legale. trebuie să aibă aptitudine funcţională. se confunda însă obiectul acţiunii penale .cu scopul acesteia. indiferent că ea ar avea caracter judiciar sau extrajudiciar (acţiune civilă. săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală poate atrage nu numai aplicarea unei sancţiuni penale (pedepse). 2. şi acţiunea penală.tragerea la răspundere penală . ori. 3 din Codul de procedură – 21 – . 9 alin. administrativă sau disciplinară). Legat de această chestiune. În ambele coduri. Temeiul acţiunii penale. 9 alin. Potrivit reglementărilor din codul penal. 1 Cod procedură penală). Astfel. ce rezidă în judecarea şi pedepsirea celor care săvârşesc infracţiuni. iar în art. El se deosebeşte de obiectul oricărei alte acţiuni. ci şi luarea unor măsuri cu caracter educativ sau de siguranţă. o asemenea confuzie nu putea fi făcută. Aptitudinea funcţională. şi uneori şi în lucrările de drept procesual penal. pentru a-şi realiza efectul său dinamizant al activităţii procesuale. în Codul de procedură penală român din 1936 se arată că: „acţiunea publică are drept obiect aplicarea pedepselor şi a măsurilor de siguranţă“ (art. deoarece acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal (art. Obiectul acţiunii penale nu trebuie confundat cu scopul acesteia. Sub aspect procesual temeiul legal al acţiunii penale îl constituie existenţa unei acţiuni penale devenită exercitabilă.

Subiecţii acţiunii penale nu se confundă cu subiecţii procesului penal. în mod obişnuit fiind reprezentat printr-un subiect oficial calificat. M. pag. ca subiect activ al acţiunii penale. în numele statului 15 . în persoana procurorului. cit. Tragerea la răspundere penală are un conţinut mai larg decât aplicarea pedepsei. are mai mulţi termeni (factori). aceasta din urmă fiind limitată numai la desfăşurarea procesului în faza de judecată. Kahane. acţiunea devine suportul juridic al întregului proces penal şi nu numai al judecăţii. ca orice altă acţiune în justiţie. Infracţiunile au şi un subiect pasiv. 15 V. R. Între aceşti factori sunt şi subiecţii acţiunii penale: titularul interesului ocrotit de norma de incriminare şi destinatarul acestei norme între care s-a născut un conflict (deci un raport de drept penal). G.penală). S. N. în sens procesual. prin aceasta înţelegându-se victima infracţiunii. a obiectului acţiunii penale. Ca atare. Bulai. Acţiunea penală. al cărui cadru este mai cuprinzător. nici acţiunea penală nu poate avea alţi subiecţi decât statul şi inculpatul. în anumite forme şi după reguli bine determinate. acţiunea penală priveşte anumite persoane şi nu se referă la un conflict impersonal. Antoniu. Persoana vătămată nu este niciodată titular al acţiunii penale. Iliescu.. fără de care nu se poate ajunge la realizarea scopului său. 2. întrucât dreptul de a trage la răspundere penală aparţine numai statului. iar subiectul pasiv generic îl reprezintă comunitatea. tocmai pentru că aceştia pun în mişcare şi exercită acţiunea penală în tot cursul procesului penal. Subiectul activ al acţiunii penale este titularul dreptului la acţiune. În mod corespunzător.3 Subiecţii acţiunii penale Pentru realizarea. ca urmare a săvârşirii infracţiunii. aplicarea sancţiunilor de drept penal. În condiţiile formulării actuale a obiectului. tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. întrucât nici conflictul de drept penal nu este impersonal. iar cel de-al doilea de subiect pasiv. Unii autori denumesc pe procurorii de toate gradele reprezentanţi calificaţi. – 22 – . Statul nu apare direct în activitatea judiciară. având dreptul de a folosi acţiunea penală pentru rezolvarea lui. Dongoroz. 13. C. calitate pe care o are exclusiv statul. este necesară efectuarea unor acte procesuale ce implică intervenţia anumitor organe şi persoane. Subiectul activ al raportului juridic penal este infractorul. primul. respectiv statul cu dreptul său de a trage la răspundere penală.Stănoiu – Op. primul având calitatea de subiect activ.

În aceste cazuri. în asemenea cauze. şi persoana autorului infracţiunii. – alte organe şi persoane ca subiecţi ai acţiunii penale. şi de către instanţa de judecată. – procurorul ca subiect al acţiunii penale. Partea vătămată poate determina. dar punerea în mişcare a acţiunii penale exclude posibilitatea exercitării ei in rem. acţiunea penală este îndreptată în mod direct împotriva acestuia. Aşadar. subiectul pasiv al acţiunii penale. Subiectul activ al infracţiunii devine. nu are calitatea de subiect activ al acţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare în contra subiectului activ al raportului juridic conflictual. după ce în prealabil a obţinut autorizarea. în mod excepţional. şi anume statul. – partea vătămată ca subiect activ secundar al acţiunii penale. Acţiunea penală se exercită in personam.În cauzele privind infracţiunile în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. subiecţii acţiunii penale sunt. când este vorba de existenţa unor autorizări. partea vătămată. ca subiect pasiv al acestei acţiuni. în cadrul raportului juridic procesual penal. ci subiecţi auxiliari ai procesului penal şi deci nu au dreptul de a pune în mişcare şi de a exercita acţiunea penală). persoanele împotriva cărora se exercită acţiunea. subiecţii principali ai raportului juridic procesual penal. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi exercitată. Cercetarea se poate începe şi desfăşura până la un punct fără cunoaşterea făptuitorului. Având ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului. în realitate. încuviinţarea sau sesizarea de la cei în drept să o dea sau să o facă. prin voinţa şi punerea în mişcare sau stingerea acţiunii introducând plângerea prealabilă ori retrăgând-o sau împăcându-se cu inculpatul. care capătă în felul acesta calitatea de inculpat în cauză. încuviinţări sau sesizări din partea unor persoane sau organe competente (aceste persoane şi organe nu sunt subiecţi ai acţiunii penale. un drept de dispoziţie referitor la exercitarea acţiunii penale poate avea şi partea vătămată. În aceste situaţii acţiunea penală este pusă în mişcare şi exercitată de către procuror. ca subiect activ al acţiunii penale. • Subiecţii activi ai acţiunii penale sunt: – statul ca titular general al acţiunii penale. acţiunea penală are şi anumiţi subiecţi pasivi. numai în situaţiile în care – 23 – . Pe lângă subiectul activ. deşi manifestă drepturi legate de exerciţiul acţiunii penale.

2 raportat la art. În cazul măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă. libertatea supravegheată. Acţiunea penală. ci sunt autori individualizaţi ai unor infracţiuni distincte. instanţa. iar procurorul nu participă la judecată (art. după caz. extinde procesul penal şi procedează fie la judecarea cauzei. Atât măsurile educative. întrucât ei nu au calitatea de participanţi la infracţiunea pentru care au tăinuit ori favorizat. în întregul ei. iar favorizatorul este subiect pasiv în acţiunea penală pentru infracţiunea de favorizare. a şi b din Codul de procedură penală). 115 din noul Cod penal: mustrarea. 2 Cod procedură penală). persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită (art. sau. astfel. sunt minorii care răspund penal de faptele comise. Drept urmare. este cazul extinderii acţiunii penale când pe parcursul judecăţii se descoperă că inculpatul a săvârşit şi alte acte materiale care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată. subiecţii pasivi ai acţiunii penale sunt minorii care răspund penal (14-16 ani dacă au acţionat cu discernământ şi cei între 16-18 ani). pe parcursul judecăţii. precum şi în cazul în care. internarea într-un institut medical-educativ. libertatea sub supraveghere severă. poate să urmărească aplicarea uneia din măsurile prevăzute în art. Aşadar subiecţii pasivi ai acţiunii penale. din punctul de vedere al – 24 – . cât şi măsurile de siguranţă se iau pe cale procesuală. • Subiecţii pasivi ai acţiunii penale pot deveni numai persoanele fizice: participanţii ca subiecţi pasivi ai acţiunii penale. Măsurile de siguranţă. 1 lit. 336 alin. prevăzute în art. 336 alin. Tăinuitorul este subiect pasiv al acţiunii penale în cazul infracţiunii de tăinuire. acţiunea penală îndreptată împotriva participanţilor este separată de cea îndreptată împotriva tăinuitorului sau favorizatorului. iar pentru măsurile de siguranţă. tăinuitorii şi favorizatorii ca subiecţi pasivi ai acţiunii penale. din oficiu. internarea într-un centru de reeducare.legiuitorul a transmis instanţei dreptul de a promova şi exercita acţiunea penală. precum şi persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. dacă se constată existenţa vreuneia din stările de pericol prevăzute de aceeaşi lege. în condiţiile vreunei stări de pericol. În această situaţie din urmă. în cazul minorilor. se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte penale. 336 alin. pentru luarea măsurilor educative. prin încheiere. ele fiind consecinţe ale răspunderii penale. sesizează. 129 din noul Cod penal. în legătură cu infracţiunea pentru care este trimis în judecată.

d şi e din noul Cod penal. care se dispune alături de o sancţiune penală. ca exponent al puterii poporului. 2. Împrejurarea că acţiunea penală aparţine statului rezultă nu numai din faptul că acesta stabileşte prin lege condiţiile şi modalităţile concrete de exercitare ale acţiunii. una din trăsăturile caracterizante ale acţiunii penale este că subiect activ al acestei acţiuni este statul. În consecinţă. întrucât prin comiterea acestora se încalcă dreptul acestuia de a cere respectarea legii. Numai statul este cel care stabileşte. Renunţă condiţionat la acţiunea penală în caz de prescripţie. Dispune sporadic de acţiunea penală prin acordarea amnistiei sau prin abrogarea normelor incriminatoare. statul apare ca subiect pasiv general al oricărei infracţiuni. de neintroducere a plângerii prealabile sau când a intervenit împăcarea celor două părţi aflate în conflict. Dreptul de a trage la răspundere penală aparţine statului. factorii acţiunii. subiect activ al acţiunii penale. Ca titular al puterii de a incrimina. pot fi luate în mod distinct de sancţiunea penală sau împreună cu aceasta. prin normele de drept penal.4 Trăsăturile acţiunii penale Ca instituţie de bază în reglementarea procesului penal. în cazuri restrânse. Aceste trăsături privesc acţiunea penală în accepţiunea sa substanţială şi procesuală. faptele care prezintă pericol pentru anumite relaţii sociale. Aşadar. care încredinţează exerciţiul acţiunii penale prin care se realizează acest drept procurorului şi. Pe de altă parte. ca titular al acţiunii prin care se realizează în concret sancţionarea celor care au săvârşit infracţiuni. prin norme de incriminare. numai statul are dreptul să acţioneze împotriva celor vinovaţi. statul devine. ce fapte antisociale sunt considerate infracţiuni şi ce sancţiuni se aplică în cazul comiterii lor. poate dispune pe cale de lege de acţiunea penală. Trăsăturile caracteristice ale acţiunii penale pot fi rezumate în următoarele: a) Acţiunea penală aparţine statului. precum şi folosirea sa. 129 lit. acţiunea penală prezintă anumite trăsături specifice ce o deosebesc de oricare altă acţiune judiciară. fie sub o condiţie anticipată. din subiect pasiv al infracţiunii. persoanei vătămate.consecinţelor tragerii la răspundere penală. fie în mod sporadic. fiind singurul titular al acţiunii penale. Tot statul este cel care. – 25 – . Excepţie face cazul măsurilor de siguranţă de la art.

1 Cod procedură penală) şi are poziţia procesuală de subiect activ secundar. Aceste facultăţi procesuale. vol. străină. contemporană. art. statul exercită această acţiune prin reprezentanţii săi specializaţi. 1. 1 şi 3. art. art. i se acordă uneori dreptul de a îndeplini condiţiile pentru a se pune în mişcare acţiunea penală şi de a efectua acte procesuale în exercitarea acestei acţiuni. ca subiect pasiv special în cazul multor infracţiuni. II. art. art. art. art. 251. art. 209 alin. 1 şi 8. în fiecare normă penală mai găsim ca titular al ocrotirii şi pe persoana căreia aparţine bunul care formează obiectul ocrotirii (viaţa. 210. sau care o denumesc pur şi simplu „acţiune publică“. art. Această persoană este subiectul pasiv special. art. 6. pag. cât şi în doctrina de specialitate. 429 . devenind astfel subiect activ secundar (substituit procesual special în locul titularului general) al acţiunii penale.). 225. bunurile etc. În această calitate. art. nu afectează principiul potrivit căruia statul este singurul titular al acţiunii penale. în caz de săvârşire a infracţiunii. 189 alin. 257. 1976. devine victima sau subiectul pasiv special şi pe lângă societate. 1. 259. 217 alin. 435 437 din noul Cod penal. 212.Drept procesual penal.431.avere) îl vatămă sau primejduieşte. în genere. 1. 364. Alături de stat apare. 1 şi 2.Procesual. 432. 208 alin. Conferirea acestor prerogative priveşte dreptul penal material şi deci acţiunea penală sub aspectul său substanţial. Editura didactică şi pedagogică. – 26 – . 214 alin. 258 alin. imediat al infracţiunii 16 . art. Alături de societate. libertate. acordate părţii vătămate. 186 alin. 256. art. Când persoana vătămată foloseşte posibilitatea acordată de lege de a participa în procesul penal. 1. Acest titular. art. 263 alin. art. 425. Bucureşti. ca subiect activ al acţiunii penale. 266 alin. Faptul că acţiunea penală aparţine statului este recunoscut atât în literatura noastră juridică mai veche.4. art. 24 alin. 427. art. 1. art. 185 alin. art. 228 alin. 1. Codul penal condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de introducerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor prevăzute în art. art. Persoanei vătămate. art. se mai aduce atingere şi persoanei al cărei bun personal (viaţă. 1. onoarea. art. 230. partea vătămată poate efectua acte procesuale în susţinerea laturii penale a procesului. art. În acest sens 16 Traian Pop . Formularea dată acestei caracteristici este deseori în concordanţă cu opiniile care consideră că acţiunea penală este de „ordine publică“. onoare) sau patrimonial (bunuri . 223. art. devine parte (art. ca subiect pasiv secundar al infracţiunii şi persoana vătămată prin atingerea adusă valorii sociale care formează obiectul juridic al infracţiunii săvârşite.

Prin folosirea in rem a începerii urmăririi penale se declanşează activitatea judiciară. a intereselor generale faţă de faptele care prezintă pericol social. este dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite excepţii de la această regulă generală. necesară şi inevitabilă. Generalizarea acestei condiţionări ar împiedica însă. potrivit cărora realizarea justiţiei apare ca necesară şi inevitabilă (art. autorizarea sau sesizarea organului competent. acţiunea penală poartă denumirea de acţiune publică.erau redactate şi normele mai vechi din legislaţia română. 1 Cod procedură penală). 2 Cod procedură penală). s-a prevăzut că în anumite cazuri. în mod evident. acelaşi cod. 262. care se referă la punerea în mişcare a acţiunii penale. Însă. ori de câte ori s-a comis o infracţiune şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege. Prin săvârşirea infracţiunii. 336 şi 337. prevedea că „orice infracţiune dă naştere la o acţiune publică şi poate produce şi o acţiune privată“. În sistemul german. art. folosirea acţiunii penale este obligatorie. în scopul apărării relaţiilor sociale ocrotite prin norma penală de incriminare (art. iar exercitarea sa devine obligatorie. Această cerinţă corespunde principiului legalităţii şi se armonizează procesual cu principiul oficialităţii. Astfel. cât şi din prevederile art: 234. Obligativitatea acţiunii penale rezultă atât din prevederile art. 1 din Codul de procedură penală din anul 1864. Atât legalitatea cât şi oficialitatea procesului penal reprezintă consecinţe fireşti ale scopului acestuia. acţiunea penală devine exercitabilă. judecare şi sancţionare din oficiu a infracţiunilor. 235. prevăzute de legea penală. 9 din Codul de procedură penală. care determină obiectul ei. ca fapte antisociale. Punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale este o obligaţie de serviciu a organelor competente să efectueze o asemenea activitate. Acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu. b) Acţiunea penală este obligatorie. – 27 – . ca şi în cel italian. afară de cazurile în care este necesară plângerea prealabilă. Legiuitorul român a optat pentru regula generală de urmărire. punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate. statutului special al autorului faptei ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre făptuitor şi persoana lezată. datorită caracterului şi conţinutului concret al faptelor. Aşadar. protecţia eficientă a societăţii.

Odată învestit cu soluţionarea ei. – 28 – . după introducerea sau obţinerea acesteia. acţiunea penală îşi urmează cursul său normal. fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.Se mai arată faptul că legea penală şi cea procesual penală consacră principiul oficialităţii. dacă constată că: fapta nu există. în cursul urmăririi penale. Codul de procedură penală prevede cazurile în care. Totuşi. Curţii Constituţionale nr. precum şi faptul că urmărirea penală din oficiu a infracţiunilor contra patrimoniului asigură o protecţie mai energică a proprietăţii. dispune scoaterea de sub urmărire penală.02. fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat. partea vătămată îşi păstrează dreptul de a-şi retrage plângerea introdusă sau de a se împăca cu subiectul pasiv al acţiunii penale. a sesizării sau autorizării din partea unui anumit organ. activitatea procesuală se desfăşoară în mod obligatoriu. a-e Cod procedură penală). inculpat sau procuror. dec. Aşadar. organul competent efectuează toate actele procesuale necesare sau dispuse de către partea vătămată. la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu.2000.10. în calitate de reprezentant calificat al titularului acţiunii. existând cazuri legale în care statul poate dispune de acţiunea penală (renunţă la realizarea ei). apreciindu-se că valorile sociale importante pot fi mai eficient ocrotite prin intervenţia directă a statului (a organelor judiciare) şi prin îndeplinirea din oficiu a actelor de urmărire penală necesare desfăşurării procesului penal. Cursul procesului penal nu poate fi oprit decât în cazurile anume prevăzute de lege. 158/14. c) Acţiunea penală este irevocabilă şi indisponibilă Din momentul folosirii ei şi până la rezolvarea cauzei. invocată în raport de prevederile art. 64/14. faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii sau există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. Asemenea cazuri exclud sau înlătură aptitudinea funcţională a acţiunii penale. procurorul. 1 lit. Şi în cazurile în care legea condiţionează punerea în mişcare şi. 2 alin. fiind deci chiar în interesul proprietarului 17 . 41 din Constituţie.1999. 2 din Codul de procedură penală. fapta nu este prevăzută de legea penală. De 17 Monitorul Oficial nr. când există învinuit sau inculpat în cauză. prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. până la realizarea scopului procesului penal. Ele pot preexista procesului penal sau pot să apară după ce acesta a început. exercitarea acţiunii penale de existenţa plângerii prealabile. irevocabilitatea şi indisponibilitatea nu sunt principii absolute. uneori. în cazul plângerii prealabile. 10 alin.

care dă dreptul statului să tragă la răspundere penală pe infractor: în urma săvârşirii unor infracţiuni. Constatarea acestor cauze face ca acţiunea penală să nu mai poată fi pusă în mişcare sau. în momentul în care a incriminat fapta. situaţie în care instanţa va dispune achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Pe acest temei se bazează existenţa principiului oficialităţii sau obligativităţii procesului penal. 10 alin. să nu mai poată fi exercitată. radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor sau a fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat (în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală). deci să înceteze aptitudinea sa funcţională. necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale sau că a intervenit amnistia. f-h. Conform dispoziţiilor art. dacă a fost pusă. i1 şi j şi art. Chiar dacă îşi retrage această plângere. prescripţia ori decesul făptuitorului sau. După sesizarea instanţei de judecată. Indisponibilitatea acţiunii penale are o strânsă legătură cu principiul fundamental al oficialităţii procesului penal. după caz. 11 pct. autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiţie prevăzută de lege. 1 lit. renunţarea la acţiune a făcut-o condiţionat statul. procurorul dispune încetarea urmăririi penale când există învinuit sau inculpat în cauză. Inevitabil. Asemenea cauze pot fi constatate şi în faza de judecată. Această renunţare nu înseamnă revocarea acţiunii penale. dacă constată că: lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate. sau există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege sau dacă există autoritate de lucru judecat (art. procurorul poate pune concluzii de neculpabilitate. 2 din Codul de procedură penală. Nici partea vătămată nu dispune de acţiunea penală pusă în mişcare la plângerea prealabilă. 1 lit. actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu afară de cazul când prin lege se dispune altfel. c Cod procedură penală). renunţând la învinuire. rezultă că organele judiciare au obligaţia de a desfăşura activitatea procesuală ori de câte ori s-a săvârşit o infracţiune. instanţa continuă judecata şi eventual poate condamna împotriva acestor concluzii ale procurorului. – 29 – . Deci.asemenea. deoarece rămâne fără obiect. În acelaşi timp. legea prevede că scopul procesului penal este constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni (a faptelor penale). constatarea lor va avea ca efect şi stingerea procesului penal.

Astfel. este momentul declanşării acestuia. câţi infractori sunt. deşi unele activităţi se efectuează la cererea părţilor. Ceea ce determină unitatea. ci efectele acţiunii unice şi indivizibile se extind asupra tuturor făptuitorilor. odată cu momentul începerii urmăririi penale. Justiţia Nouă. din indivizibilitatea normei de incriminare care include virtual dreptul la o singură acţiune. Indivizibilitate există chiar atunci când la săvârşirea faptei au luat parte mai multe persoane. şi deci indivizibilitatea acţiunii penale din punct de vedere substanţial. dacă a fost soluţionată definitiv de către instanţa penală. într-o cauză penală nu se exercită atâtea acţiuni câţi autori. instigatori sau complici există. îi poate corespunde o pluralitate de acţiuni. pag. Indivizibilitatea acţiunii penale decurge din unitatea infracţiunii ca fapt juridic. pag. cit. în sens procesual. când aceştia sunt toţi cunoscuţi. unităţii acţiunii penale. În consecinţă. când participanţii sunt urmăriţi şi traşi la răspundere penală separat. sub aspect substanţial. Theodoru – Puterea lucrului judecat. 83. cit. nr.Procesul penal începe din oficiu. se stinge şi nu mai poate fi exercitabilă“. 19 18 – 30 – . nu vor exista în cazul participaţiei atâtea drepturi la acţiune penală. „Posibilitatea de unificare procesuală îşi N. care nu exclud posibilitatea. Aplicarea şi respectarea oficialităţii face ca stingerea procesului penal să aibă loc numai prin soluţionarea definitivă a cauzei sau prin intervenţia unor împrejurări de natură a împiedica exercitarea în continuare a acţiunii penale. pag. 20 I.. Gorgăneanu – Op. Gr. stingerea cauzei intrând exclusiv în atribuţiile organelor judiciare. Gr. Volonciu – Op. 84. cauză de împiedicare a pornirii sau continuităţii procesului penal. ci un singur drept la acţiune îndreptat împotriva tuturor participanţilor 20 . Oficialitatea procesului penal presupune excluderea posibilităţii pentru părţi de a opri continuarea procesului penal. 47. uneori chiar obligaţia realizării lor din iniţiativa organelor competente. activităţile şi măsurile procesuale exercitându-se din iniţiativa organelor judiciare. „Din săvârşirea unei infracţiuni se naşte o singură acţiune penală împotriva inculpatului. d) Acţiunea penală este indivizibilă. care. care. procesul penal se desfăşoară din oficiu.. de fapt. este infracţiunea ca fapt juridic indivizibil şi nu numărul participanţilor la comiterea ei 19 . După începerea urmăririi. fără a fi nevoie de vreo sesizare venită din partea cuiva sau de o solicitare anume ca organul judiciar să pornească procesul 18 . Deci. 12/1965.

Theodoru – Drept procesual penal. 336 Cod procedură penală). în cursul procesului. În cazul în care punerea în mişcare s-ar face separat. În acest caz nu este vorba de punerea în mişcare a unei acţiuni penale substanţial diferite. 3 şi 4 Cod penal). întrucât se opune autoritatea lucrului judecat21 . ea nu mai poate fi pusă în mişcare de către celelalte persoane vătămate pentru aceeaşi faptă. cu caracter definitiv. în acest caz există deci pluralitate substanţială şi unitate procesuală. iar dacă sunt mai mulţi făptuitori este suficient ca plângerea să se fi făcut cu privire la unul dintre ei pentru ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare contra tuturor participanţilor (art. 337 şi 384 Cod procedură penală). s-ar da naştere la o situaţie de litispendenţă. „Hotărârea prin care instanţa penală stabileşte.regăseşte reglementarea în art. Când se constată noi infracţiuni comise de acelaşi învinuit sau inculpat sau de alte persoane. procesual se va porni o altă acţiune penală. acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită faţă de participanţii cunoscuţi în momentul pornirii procesului penal. ca urmare a plângerii prealabile a unei singure persoane vătămate. în sensul 21 Gr. este suficient ca acţiunea penală să fi fost pusă în mişcare la plângerea uneia dintre acestea. dar în baza aceleiaşi acţiuni penale în sens substanţial (unitate substanţială cu pluralitate procesuală). Dacă unii dintre participanţi sunt descoperiţi după ce alţii au fost definitiv judecaţi. dosarele trebuie să fie reunite la o singură instanţă (art. asupra răspunderii penale a inculpatului. Extinderea poate interveni atât în faza de urmărire. în acelaşi timp. cât şi în faza de judecată a procesului penal. Gr. şi pentru aceleaşi fapte.“ Procesual. 32 şi 35 Cod procedură penală care prevăd reunirea cauzelor şi determinarea competenţei în caz de indivizibilitate. acţiunea penală va fi extinsă şi la aceştia (art. adică a obiectului acţiunii penale procesuale. I. 238. ci de extinderea procesului penal. vol. în cazul în care prin infracţiune au fost lezate interesele a două sau mai multor persoane. 143 alin. Principiul indivizibilităţii acţionează şi în situaţia în care acţiunea penală este pusă în mişcare la plângerea prealabilă. de către instanţe diferite. 32 şi 35 Cod procedură penală). fie în faţa aceleiaşi instanţe. Editura Didactică şi Pedagogică. potrivit căreia inculpatul n-ar putea fi judecat. – 31 – . la plângerea fiecărei persoane vătămate. Astfel. pag. 223. Bucureşti. Dacă acţiunea penală a fost soluţionată. în caz de descoperire a altor participanţi. fie în faţa unor instanţe diferite. se dispune extinderea procesului penal şi punerea în mişcare de noi acţiuni penale (art. Altfel.

a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”. procesual. stinge acţiunea penală prin soluţionarea obiectului ei“. „Acţiunea penală nu poate fi exercitată împotriva părţii responsabile civilmente şi succesorilor inculpatului“. În cazul pluralităţii de făptuitori.existenţei sau inexistenţei temeiurilor răspunderii penale. Nimeni nu poate cere să fie subiect pasiv al acţiunii penale. cu excluderea tuturor persoanelor care participă în cauza penală sau pretind să intervină în cauză 22 . Principiul rămâne valabil şi în cazul retragerii plângerii prealabile. această acţiune nu poate fi folosită in personam fără să fie cunoscuţi făptuitorii. Principiul răspunderii penale are drept consecinţă procedurală necesară individualizarea acţiunii penale. „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă. – 32 – . pe când hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale. care constituie temeiul juridic şi de fapt al acţiunii penale. 22 N. în ambele situaţii procesul penal continuă. 231. 22 alin. cu privire la existenţa faptei. responsabilitate). Drept urmare. deşi acţiunea penală pusă în mişcare la plângerea prealabilă făcută numai contra unuia sau unora dintre ei produce virtual efecte faţă de toţi. cu privire la aceleaşi aspecte. Împăcarea intervenită între unele din părţi fiind personală (art. Acţiunea penală poate fi exercitată numai împotriva inculpatului. nu poate fi săvârşită decât de către o persoană fizică ce prezintă toate atributele cerute de legea penală (vârstă. alături de inculpat sau în locul acestuia. 1 din Codul de procedură penală. Fapta ilicită. Pentru a putea să înceteze activitatea procesuală trebuie ca toate părţile vătămate să-şi retragă plângerea prealabilă sau să fi intervenit împăcarea între toate aceste părţi şi inculpat. Potrivit dispoziţiilor art. e) Acţiunea penală este individuală. totuşi. 144 Cod penal) nu are ca efect excluderea acestei aptitudini funcţionale. Volonciu – Op. Caracterul individual al acţiunii penale este bogat în consecinţe. în locul celui decedat. discernământ. este deci suficient ca una din persoanele lezate să-şi păstreze aptitudinea funcţională.. cit. Numai această persoană răspunde penal pentru faptele sale ilicite. pag. cum ar fi: – succesorii inculpatului nu pot fi subiecţi pasivi ai acţiunii penale.

5 Momentele desfăşurării acţiunii penale Codul de procedură penală. . ele răsfrângându-se asupra întregii reglementări a procesului penal.).nimeni nu poate pretinde a interveni în cauză alături de inculpat. în articolul 9 alin. 23 24 Ibidem. „Teza nu se referă la necesitatea apărării obligatorii a incapabililor în general sau la posibilitatea participării alături de minor. Ibidem. 231. respectiv declanşarea acţiunii. Realizarea acţiunii penale presupune în consecinţă trei împrejurări: a) punerea în mişcare. În desfăşurarea procesului penal aceste trăsături apar în mod firesc prezente. la anumite activităţi procesuale – ca de exemplu cele prevăzute în art. fie pentru a fi judecat în locul lui sau alături de el.– dacă inculpatul e un incapabil (minor. în continuă devenire şi care presupune o acţiune îndelungată. fie pentru a-i asigura mai bine apărarea. 3. Toate trăsăturile caracteristice acţiunii penale dau acesteia o autonomie juridică care o fac să se deosebească. în caz de exercitare a acţiunii penale. Deşi legea nu precizează. deoarece se leagă întotdeauna de ideea de desfăşurare materială în timp. Autonomia acţiunii penale. conceptual şi funcţional. Prin această prevedere se subliniază că acţiunea penală constituie suportul juridic al întregii activităţi procesuale. interzis etc. Acţiunea penală este o instituţie cu conţinut dinamic. pag. pag. reiese că acţiunea penală se poate porni numai după identificarea făptuitorului. prevede că acţiunea penală poate fi exercitată în tot cursul procesului penal. cât şi în faza de judecată. Aspectele de amănunt ale trăsăturilor acţiunii penale se reliefează. ca reprezentantul său legal să participe alături de acesta 23 . f. – 33 – . nu este necesar. o desfăşurare (momentul exercitării) şi un sfârşit (momentul final)24 . 481 Cod procedură penală – a unor reprezentanţi“. cu ocazia efectuării actelor sau măsurilor procedurale care duc la realizarea scopului final al acţiunii penale – tragerea la răspundere penală a inculpatului sau a persoanei juridice. 2. de unde rezultă un punct de plecare (momentul iniţial). conform dispoziţiilor legale. practic. 232. exercitându-se atât în faza de urmărire penală. de alte categorii de acţiuni în justiţie.

1 lit. de îndată ce au luat cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni. Corelativ. Aceasta înseamnă că. 1 Cod procedură penală). sunt puse în legătură cu promovarea acţiunii penale. Momentul punerii în mişcare a acţiunii penale nu se confundă cu începerea urmăririi penale. a sesizării sau autorizării organului prevăzut de lege. Deşi acţiunea penală devine exercitabilă imediat după săvârşirea infracţiunii. când se află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune (art. 221 alin. în lipsa cărora începerea urmăririi penale nu este posibilă. – 34 – . f Cod procedură penală). cu excepţia cazurilor în care legea prevede că acţiunea penală se pune în mişcare şi în faza de judecată. În afara acestor moduri de sesizare ordinare există şi moduri speciale de sesizare. Dar. în cazul infracţiunilor prevăzute de art. decât prin folosirea lor efectivă (art. pe plan procesual. acţiunea penală se pune în mişcare în cazul extinderii procesului penal cu privire la fapte şi persoane noi (art. nici urmărirea penală nu poate să înceapă. dar. pentru infracţiunile în conţinutul cărora legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de existenţa acestor moduri speciale de sesizare. în toate aceste cazuri. • Punerea în mişcare a acţiunii penale Momentul în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală.b) exercitarea acţiunii penale. Organele competente pot declanşa procesul penal. Toate modurile de sesizare. 279 şi 280 Cod penal). 336 şi 337 Cod procedură penală). În faza de judecată. 2 şi 3 Cod procedură penală). cât şi cele speciale servesc la încunoştinţarea organelor judiciare cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală. Ceea ce înseamnă că. în vederea începerii urmăririi penale. când acţiunea penală nu poate fi folosită decât după obţinerea lor (exprimarea dorinţei statului străin. înainte de începerea judecăţii. denunţul şi sesizarea din oficiu. 10 alin. atât modurile obişnuite de sesizare. care este momentul declanşării procesului penal. punerea în mişcare a acesteia poate avea loc în momente diferite plasate pe parcursul urmăririi penale. deşi există dreptul la acţiune. c) epuizarea sau stingerea acţiunii penale. cum ar fi cazul plângerii prealabile a persoanei vătămate. 221 alin. în orice caz. printr-unul dintre modurile de sesizare prevăzute de lege: plângerea. el nu poate fi folosit decât în prezenţa unuia din modurile speciale de sesizare. pornind în acest scop urmărirea penală. din punctul de vedere al dreptului penal material. lipsa sesizărilor speciale constituie impedimente în urmărirea faptelor şi a persoanelor care le-au comis (art.

urmând să fie efectuate ulterior în condiţiile legale (art. ele pot trece la declanşarea procesului penal pentru a crea cadrul legal în care să se acţioneze în vederea realizării activităţilor procesuale. – să fie introduse sau obţinute în termenele legale. care poate fi făcută şi oral. Sesizările speciale menţionate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: – să provină de la organul ori persoana fizică în drept să facă asemenea sesizări sau să dea astfel de autorizări (organele competente ale căilor ferate. în aşa fel încât să existe temeiuri pentru a se proceda la punerea în mişcare a acţiunii penale. cu excepţia plângerii prealabile. organele competente pun în mişcare acţiunea penală (când ambele activităţi se realizează de acelaşi organ procurorul). comandantul unităţii militare. iar acţiunea penală a fost pusă în mişcare fără existenţa acestor sesizări speciale. odată cu începerea urmăririi penale. – 35 – . acolo unde legea impune aşa ceva. Sesizările speciale odată introduse nu mai pot fi retrase. Momentul iniţial al folosirii acţiunii penale nu coincide întotdeauna cu momentul iniţial al procesului penal. procurorul general etc. 10 alin.În cazurile în care urmărirea penală a început. – să se refere la una din infracţiunile pentru care legea condiţionează atât începerea urmăririi penale. Pot exista însă situaţii în care. 2 Cod procedură penală). deci odată cu pornirea procesului penal. – să cuprindă date suficiente în legătură cu fapta şi făptuitorul. cu excepţia plângerii prealabile. – să fie făcute în formă scrisă. ori de câte ori organele competente au date în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni. punerea în mişcare a acţiunii penale se face in personam. Spre deosebire de începerea urmăririi penale care se face in rem. deci pentru punerea în mişcare a acţiunii penale este necesară cunoaşterea persoanei fizice sau juridice care urmează să fie trasă la răspundere penală.). Începerea urmăririi penale are loc in rem. cât şi punerea în mişcare a acţiunii penale de existenţa sesizării speciale respective. ambele sunt considerate nelegale.

pentru punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane este necesară existenţa unor probe temeinice. fie la începutul urmăririi penale. 336 Cod procedură penală). când acţiunea penală este pusă în mişcare de către procuror. fie pe parcursul acesteia. 336 şi art. Procedura de punere în mişcare a acţiunii penale Pentru a se proceda la folosirea acţiunii penale trebuie să fie îndeplinite. cu privire la fapte noi. instanţa de judecată pune şi ea în mişcare acţiunea penală. – 36 – . printr-unul din cele patru moduri de sesizare prevăzute de lege. 1 lit. rechizitoriul şi declaraţia orală. în cursul judecăţii. Actul procesual prin care procurorul pune în mişcare acţiunea penală în cazul extinderii procesului penal. cu privire la fapte noi.art. Actele procesuale prin care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare sunt: ordonanţa. iar la sfârşitul acestei faze. iar organele judiciare să fie sesizate cu privire la aceasta. în situaţiile în care procurorul nu participă la judecată (art. faptă care are legătură cu infracţiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată şi. În anumite situaţii. Uneori acţiunea penală este pusă în mişcare în timpul judecăţii dacă în sarcina inculpatului se descoperă fapte noi care au legătură cu infracţiunea care face obiectul cauzei penale. cumulativ. când. lucru ce se realizează printr-o ordonanţă. – să fie începută urmărirea penală. 262 pct. 337 Cod procedură penală). prin rechizitoriul procurorului (art. când acţiunea penală este pusă în mişcare de către instanţă. iar în faza de judecată de către procuror sau instanţă. şi încheierea. Punerea în mişcare a acţiunii penale se face de către instanţă prin încheiere. a Cod procedură penală). următoarele condiţii: – să fie săvârşită o infracţiune. este declaraţia orală pe care acesta o face în faţa instanţei. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare în măsura în care persoana făptuitorului este cunoscută şi sunt probe suficiente de vinovăţie. Acţiunea penală poate fi pusă în mişcare în cursul urmăririi penale de către procuror. în cazul extinderii procesului penal. procurorul nu participă la şedinţa de judecată.De asemenea. se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală. Asemenea situaţii le întâlnim în cazul extinderii procesului penal cu privire la alte fapte sau alte persoane (fapte sau persoane noi .

_________din_________săvârşită de învinuitul (învinuiţii)__________________________________________________________ __________________________________________________________________ constând în aceea că__________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ Constatând că în cauză sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi nu există nicio împrejurare din cele prev. de art. lit. din care rezultă existenţa infracţiunii de ______________________________________________________________ prevăzută şi pedepsită de art. în dublu exemplar. pr. întocmeşte. 234 C.pen.pen. adică să se cunoască cine a comis fapta pentru care se efectuează urmărirea penală.pr. Punerea în mişcare a acţiunii penale se face în mod diferit. care să împiedice exercitarea ei. organul de cercetare penală. face propuneri.10 alin. 10 Cod procedură penală. şi că la dosar există probe şi indicii temeinice privind – 37 – .pr. 234 Cod procedură penală.148 lit._________. pe care le înaintează procurorului. în funcţie de faza procesului penal în care aceasta are loc. În acest sens. pen. potrivit art. când organul de cercetare penală consideră că sunt temeiuri pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.1._________pentru infracţiunea de________________________________ comisă de către_____________________________________________________ __________________________________________________________________ Având în vedere şi faptul că se află în situaţia prevăzută de art._____din C. în baza art. PROPUN PUNEREA ÎN MIŞCARE A ACŢIUNII PENALE în dosarul nr.______________din_________________________ REFERAT cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale Având în vedere probele administrate în dosarul de cercetare penală nr. un referat cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale. după următorul model: MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ____________________________________________ Nr.a-j C. care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia. În timpul urmăririi penale. – să nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art.– să fie identificat făptuitorul.

Dacă procurorul este de acord cu propunerea făcută de organul de cercetare penală.vinovăţia celui (celor) în cauză. 235 Cod procedură penală. – 38 – . pr.pen.___________________________________________________________ __________________________________________________________________ 2. de art. în baza art. după ce examinează dosarul cauzei.________________prin aceea că_________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ Pentru aceste motive. în baza art. 144 şi 146 C. procurorul se pronunţă asupra punerii în mişcare a acţiunii penale. PROPUN ARESTAREA PREVENTIVĂ a: 1.pr.___________________________________________________________ __________________________________________________________________ ORGAN DE CERCETARE PENALĂ _________________________________ Potrivit art. Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale pe care procurorul o întocmeşte în dublu exemplar. pune în mişcare acţiunea penală prin ordonanţă.___________________________________________________________ __________________________________________________________________ 3. 136. după ce în prealabil a procedat la audierea învinuitului în prezenţa obligatorie a unui apărător ales sau numit din oficiu.________________ privind pe învinuitul (a) ______________________faţă de care s-a început urmărirea penală prin rezoluţia/procesul-verbal din____________________ Având în vedere că din aceste acte rezultă probe (indicii temeinice) că a săvârşit infracţiuni_________prev. pen. arată astfel: ROMANIA MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă___________________ Dosar nr. 235 C.____________/_________________ ORDONANŢĂ Anul_______luna_______ziua______________________________ Procuror____________________de la Parchetul________________ Văzând actele de urmărire penală din dosarul nr. 138.

în cazul extinderii procesului penal la alte fapte sau la alte persoane. a Cod procedură penală) şi să dispună trimiterea în judecată. 262 pct. PROCUROR. punând în mişcare acţiunea penală printr-o încheiere (art. a Cod procedură penală. 1 Cod procedură penală rezultă că. cu ocazia trimiterii în judecată. procurorul. În faza de judecată. Din analiza prevederilor art. că a fost săvârşită de învinuit şi că acesta răspunde penal. 2 Cod procedură penală). 337 alin. Introducerea plângerii de către partea vătămată nu 25 Legea nr. poate prin rechizitoriu să pună în mişcare acţiunea penală (art. a Cod procedură penală). ci şi actul prin care se pretinde tragerea la răspundere penală a infractorului şi punerea în mişcare a acţiunii penale. în cazul extinderii procesului penal la alte persoane. 336 alin. instanţa nu poate pune în mişcare acţiunea penală. – 39 – . 336 alin. când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există. ______________din______________________. partea vătămată poate sesiza organul de cercetare penală sau procurorul 25 . În cazul acesta. acţiunea penală se pune în mişcare prin declaraţia verbală a procurorului care participă la judecarea cauzei (art. În cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare pe parcursul urmăririi penale. de unde se desprinde concluzia că este în vederea legiuitorului numai ipoteza în care procurorul participă la judecată. Dacă procurorul nu participă la judecată. 1 şi art. legea făcând precizarea că procurorul poate cere extinderea procesului penal. plângerea prealabilă constituie nu numai actul de sesizare al organelor de urmărire penală.______ judeţul___________________________ fiul lui_________________şi al_____________de cetăţenie__________________ ocupaţia___________studii___________________pentru infracţiunea prev. 356/2006 privind modificarea şi Completarea Codului de procedură penală. 336 alin. Pentru infracţiunile prevăzute în art. 1 lit. precum şi pentru modificarea altor legi.DISPUN: Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui____________________ născut la___________________________în_______________________________ judeţul___________________domiciliat în________________________________ str. 1 lit. 279 lit. instanţa de judecată este aceea care dispune extinderea procesului penal la alte fapte._______________________nr. de art.

La sfârşitul urmăririi penale. Această activitate se înfăptuieşte sub conducerea judiciară a procurorului care realizează supravegherea urmăririi penale sau de către procuror. Un asemenea subiect oficial este procurorul. potrivit legii. procurorul exercită acţiunea penală prin diversele cereri şi concluzii pe care le formulează în faţa instanţei: prin susţinerea învinuirii. În faza de urmărire penală. pot reprezenta în această activitate statul ca subiect activ al acţiunii. – 40 – • . Persoana juridică este asistată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentatul său legal. dar reprezintă o condiţie indispensabilă a punerii ei în mişcare de către procuror – plângerea prealabilă nu constituie un act de inculpare. În ipoteza în care persoana juridică nu îşi numeşte un mandatar. administrarea şi verificarea tuturor probelor în baza cărora să se poată decide trimiterea în judecată sau eventual. dacă este cazul. când acesta efectuează personal urmărirea penală. autorizaţi potrivit legii. Exercitarea acţiunii penale Momentului punerii în mişcare a acţiunii penale îi succede momentul exercitării ei. Prin exercitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea realizării tragerii la răspundere penală a inculpatului sau a persoanei juridice care a săvârşit infracţiuni. Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane conferă acesteia calitatea de inculpat. îndeplinind astfel un important act de promovare al acţiunii penale. Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice. exercitarea acţiunii penale presupune strângerea. Exercitarea acţiunii penale se înfăptuieşte de acei subiecţi. procurorul emite rechizitoriul şi trimite pe inculpat sau persoana juridică care a săvârşit infracţiuni în judecată.declanşează acţiunea penală. În faza de judecată. da o soluţie de neurmărire care să ducă la stingerea acţiunii. aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. care. dacă este cazul. prin folosirea căilor de atac. calitate procesuală ce are rezonanţe specifice în compartimentul drepturilor şi obligaţiilor din cadrul raportului juridic procesual penal. acesta este desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din rândul practicienilor în insolvenţă.

potrivit art. care practic niciodată nu poate fi exclus de la exerciţiul unei acţiuni penale puse în mişcare. retrăgându-şi plângerea prealabilă sau împăcânduse cu făptuitorul. deşi dublată. în cauzele la care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. 316 alin. instanţa fiind obligată să dea soluţia legală ce se impune. implicit. să renunţe la exercitarea ei. la sfârşitul căreia s-a conchis trimiterea în judecată a inculpatului. aceasta este modalitatea obişnuită de a considera că acţiunea penală a ajuns la momentul său final. partea vătămată. Astfel. în condiţiuni particulare şi cu o rază mai restrânsă de posibilităţi. Unele acte procesuale de exercitare a acţiunii penale rămân în atribuţiile exclusive ale procurorului totdeauna. Scopul acţiunii penale a fost atins pentru că ori s-a pronunţat condamnarea celui vinovat. care este indisponibilă. de regulă. Aceasta nu echivalează cu o revocare a acţiunii penale. poate îndeplini uneori şi singură activităţile de exercitare a acţiunii penale. deşi există o plângere prealabilă fără de care acţiunea penală nu se poate pune în mişcare. acţiunea penală şi-a realizat integral finalitatea ajungând la epuizare. În urma soluţiei pronunţate de instanţă. nici un act dinamizator al procesului penal nu poate fi substituit procurorului în vederea sesizării instanţei de judecată. ori a fost apărat de răspundere cel învinuit pe nedrept şi înlăturate consecinţele greşitei implicări în cauza penală. Sub aspectul frecvenţei. indiferent de atitudinea procurorului. în orice cauză în care s-a desfăşurat o urmărire penală. Epuizarea acţiunii penale prin soluţionarea cauzei necesită desfăşurarea procesului penal până la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive. 3 Cod procedură penală – concluzii de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal. se înscrie şi epuizarea sau stingerea acesteia. Acţiunea penală poate fi exercitată de partea vătămată. constituind numai o renunţare la exercitarea ei.Procurorul poate renunţa la învinuire punând. întocmirea rechizitoriului numai de către procuror este necesară. În anumite situaţii. Partea vătămată. Stingerea acţiunii penale intervine în toate cazurile când prin dispoziţiile legii dispare aptitudinea funcţională a acţiunii penale şi nu se mai – 41 – • Epuizarea şi stingerea acţiunii penale . Între momentele procesuale importante pe care le distingem în desfăşurarea acţiunii penale. realizându-se până la capăt tragerea sa la răspundere penală. Activitatea părţii vătămate este amplificată sau complinită de cea a procurorului. având dreptul să dispună de acţiunea penală. de procuror. poate.

sunt: scoaterea de sub urmărirea penală. cu posibilitatea răsturnării ulterioare a soluţiei şi efectelor sale. Stingerea acţiunii penale poate avea loc însă şi pe parcursul urmăririi penale. pronunţă achitarea. scoaterea de sub urmărire penală. radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor. înainte ca organele competente să fi pus în mişcare acţiunea penală. în mod frecvent. în faza de urmărire penală sau încetarea procesului penal de către instanţa de judecată. Soluţiile prin care acţiunea penală se stinge fără ca să fie epuizată întreaga activitate procesuală normală. Ele pot fi grupate în două mari categorii şi anume: cazuri în care acţiunea penală se stinge ca lipsită de temei (art. De exemplu: amnistia. dispune scoaterea de sub urmărire penală. împiedică şi punerea în mişcare a acţiunii penale. întrucât partea – 42 – . 10 lit. Cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea exercitării acesteia sunt prevăzute în art. încetarea urmăririi penale de către procuror. 10 Cod procedură penală. înainte ca activitatea procesuală să se epuizeze prin desfăşurarea judecăţii. de altfel. Stingerea acţiunii penale are loc însă. după caz. f-j Cod procedură penală). după cum efectele se produc pentru totdeauna sau pentru un anumit interval de timp. Pentru cazurile în care acţiunea penală este lipsită de obiect se dispune. încetarea urmăririi penale şi clasarea. Stingerea acţiunii penale poate avea loc înainte de punerea ei în mişcare. în faza judecăţii. iar instanţa. încetarea urmăririi penale. prescripţia ori decesul făptuitorului sau.permite exercitarea ei în continuare până la epuizare. 10 din Codul de procedură penală. pe când lipsa plângerii prealabile are caracter temporar. constituie piedici definitive şi cu consecinţe permanente de împiedicare a exercitării acţiunii penale. încetarea procesului penal şi clasarea cauzei penale. cazuri care. Putem întâlni cazuri care pot avea caracter permanent şi temporar. pot interveni numai în măsura în care se constată existenţa unuia dintre cazurile expres prevăzute de lege. Soluţiile prin care se pronunţă achitarea. încetarea procesului penal. procurorul. după caz. ori de câte ori se constată existenţa uneia dintre cauzele prevăzute de art. după punerea ei în mişcare. în faza de urmărire penală. Pentru cazurile în care acţiunea penală este lipsită de temei. 10 lit. a-e Cod procedură penală) şi cazuri în care acţiunea penală este lipsită de obiect sau este exercitabilă numai în anumite condiţii (art. în cursul judecăţii.

Aceste împrejurări. 4). 415 alin.2). publicată în Monitorul Oficial al României. denunţarea autorităţilor cu privire la asocierea sau gruparea în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 43 alin. 354 alin. reluarea de bunăvoie a îndatoririlor în cazul punerii în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji (art. 267 alin. de exemplu împiedicarea consumării faptei de către un participant înainte de descoperirea ei (art. tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată (art. 3).2004. nedenunţarea unor infracţiuni (art. 198 alin. omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare (art. prima sau cea de-a doua căsătorie este declarată nulă pentru alt motiv decât bigamia (art. cunoscute sub denumirea de cazuri speciale.vătămată poate modifica oricând. 575/29. nedenunţarea (art. 3 şi 4). nr. retragerea mărturiei mincinoase în condiţiile legii (art. 355 alin. numeroase sunt cazurile de nepedepsire în partea specială a Codului penal 26 : întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic (art. care determină punerea în mişcare a acţiunii penale. 366 alin. să respingă un atac ori să apere pe altul (art. 338 alin. 190 alin. 341 alin. 3) şi denunţarea autorităţilor competente Legea nr. 312 alin. încăierarea împotriva voinţei sale sau care a încercat să despartă pe alţii. 3). 309 alin. În afara cazurilor de incidenţă generală prevăzute în art. 5). denunţarea complotului (286 alin. 10 din Codul de procedură penală. tăinuirea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată (art. şi poate introduce o plângere ulterioară. purtând numele de situaţii sau cazuri de nepedepsire.06. 2). Unele din aceste situaţii se referă la implicaţiile de parte generală. 4). 3). 340 alin. făcând ca bunul să reintre în acel patrimoniu sau fond (art. 2 Cod penal). 227 alin. 4). denunţarea autorităţilor a grupului infracţional organizat (art. ce constituie piedici în exercitarea acţiunii penale în situaţii restrânse sau cu valabilitate numai pentru o anumită infracţiune. 3 şi 4). 26 – 43 – . 335 alin. 357 alin. care constituie impedimente posibile în orice cauză penală. denunţarea dării de mită (art. 1 Cod penal). Relativ. sunt prevăzute în mod obişnuit în Codul penal sau în diverse legi speciale cu conţinut penal. înlăturarea rezultatului infracţiunii. 292 alin. 3). favorizarea infractorului săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată (art. 2). în termenul legal. atitudinea sa. 2. 301/2005 privind Codul penal. denunţarea traficului de influenţă (art. legea cuprinde şi numeroase cazuri speciale. 5). 3).

Nu poate fi pornit nici procesul penal. ca primă fază a procesului penal. nu există nici răspundere penală. 17 alin. În prezenţa acestei situaţii nu există nici dreptul la acţiunea civilă. În prima ipoteză. Ele pot fi grupate după natura lor juridică deosebită. infracţiunea este o faptă care prezintă pericol social. în: cazuri care înlătură temeiul acţiunii penale şi cazuri în care acţiunea penală este lipsită de obiect sau se poate exercita numai în anumite condiţii. 2 Cod penal). 1). întrucât infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale (art. sau scoaterea de sub urmărire penală. a Cod procedură penală). Neexistând infracţiune. întrucât nu există învinuit sau inculpat în cauză (art. Dacă aceste situaţii survin înainte de declanşarea acţiunii. totuşi. 10 Cod penal). urmând – 44 – . fără punerea sau cu punerea în mişcare a acţiunii penale. neavând la ce să fie raportate. 10 Cod procedură penală) Acţiunea penală se exercită în tot cursul procesului penal însă pot avea situaţii când promovarea acţiunii penale este împiedicată. Din moment ce nu se poate constata existenţa faptei. Potrivit dispoziţiilor din Codului penal (art. 1 lit. b Cod procedură penală). iar procesual nu poate fi pusă în mişcare sau exercitată o acţiune penală. când există învinuit sau inculpat în cauză (art. În acest caz. 1 lit. 17 alin. 432 alin. 10 Cod procedură penală. aşa că nu sunt îndeplinite niciuna din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. organele de cercetare penală vor întocmi un referat cu propunerea de neînceperea urmăririi penale. Dacă. datorită unui denunţ mincinos. este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală. iar când apar în cursul exercitării acesteia duc la stingerea ei. au drept rezultat împiedicarea punerii în mişcare a acţiunii penale. 11 pct. nu există fapta nici măcar în obiectivitatea ei materială. nu se pune nici problema existenţei infracţiunii ca atare. s-a desfăşurat o urmărire penală. efectele diferite şi soluţiile diferenţiate pe care le determină. procurorul va dispune clasarea.despre participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea producerii şi punerii în circulaţie de mărfuri şi dispozitive pirat (art. începe numai în legătură cu infracţiunea săvârşită. organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare vor întocmi în cauză un referat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală. Constatarea inexistenţei unei fapte materiale exclude imputarea ei oricărui făptuitor. Cazurile în care acţiunea penală este lipsită de temei sunt: a) Fapta nu există. 11 pct. întrucât urmărirea penală. Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată sunt prevăzute în art. Cauzele care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau care sting acţiunea penală (art. iar în cea de a doua ipoteză.

346 alin. 4 Cod procedură penală). care dă acesteia caracterizarea juridică de faptă penală. Prevederea în legea penală a faptei constituie una din trăsăturile esenţiale. fapta există. Dacă prin fapta comisă. dar nu este incriminată de lege sub sancţiunea unei pedepse. Chiar dacă fapta prezintă pericol social şi a fost săvârşită cu vinovăţie. dacă îşi însuşeşte propunerile făcute. Constatarea neexistenţei infracţiunii pe parcursul urmăririi penale are ca efect clasarea. a Cod procedură penală). 1 lit. Când procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală întocmeşte o ordonanţă în acest sens. b Cod procedură penală). 11 pct. deschizând calea unei acţiuni contravenţionale sau disciplinare. 11 pct. conform modelului următor: ROMANIA MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă___________________ Dosar nr. 1 Cod penal). şi scoaterea de sub urmărire penală. se deschide calea unei acţiuni civile care poate fi exercitată însă numai separat în faţa instanţelor civile (art. 17 alin.ca procurorul de supraveghere să dispună. b) Fapta nu este prevăzută de legea penală. în nici un caz unei acţiuni penale. dar nu este prevăzută de legea penală. Fapta respectivă poate fi socotită ca o contravenţie sau o abatere disciplinară. conform celor prezentate mai sus. nu constituie infracţiune (art.____________/_________________ ORDONANŢĂ DE SCOATERE DE SUB URMĂRIRE PENALĂ Anul _______luna______ziua_________ Procuror __________________de la Parchetul _________________ Examinând dosarul privind pe învinuitul/inculpatul_________________ C O N S T A T: Prin rezoluţia (procesul-verbal de sesizare din oficiu) din______________ – 45 – . s-a produs o pagubă materială. 1 lit. dacă există învinuit sau inculpat în cauză (art. dar neprevăzută de legea penală. În materialitatea ei. a fost comisă. când nu există învinuit în cauză (art.

pentru faptul că_____________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ ____________________________________ prev. 245 lit. Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de _______________lei care.pen. 249 C. pr. în conformitate cu prev.pen. b şi art. pen. 192 C. pen.____din_________a învinuitului(ei)/inculpatului (ei)_________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ ________________________________________∗ 2.pr.___din C. prev. b şi c din C. pen.s-a început urmărirea penală împotriva sus-numitului (ei)_______iar prin ordonanţa din______________________a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele de mai sus. Măsuri cu privire la celelalte situaţii prevăzute de art._______________din_____________________________. de art. D I S P U N: 1. pr . 10 lit. art. pr. 11 lit. Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare (nu mai poate fi exercitată) întrucât sunt aplicabile prevederile art._______din C._________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ 4. de art. În baza art. deoarece___________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ Văzând şi prevederile art.10 lit. pr. vor fi suportate de învinuit/inculpat (partea vătămată)_____________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ – 46 – . Revocarea măsurii de∗∗__________________luată împotriva învinuitului(ei)/inculpatului (ei)___________________________________ __________________________________________________________________ ________________________________________________________ 3.

245 lit. trebuie să pronunţe soluţia achitării inculpatului. ocuparea imobilului. a Cod procedură penală nu sunt incidente într-o atare situaţie. în cazul în care constată că fapta nu este prevăzută de legea penală. dacă în cursul judecării unei cauze în care inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie. 1 lit.70 C. Instanţele judecătoreşti. 27 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. 1 lit. Secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi familie. iar persoana vătămată posedă. există în materialitatea ei. ci constituie un litigiu cu caracter civil. Prevederile art. decizia nr.2005. de asemenea. pen. ∗ ∗∗ Se vor trece datele personale ale învinuiţilor sau inculpaţilor conform art. raportat la art. 10 alin.06. ci cu titlu constând într-un act autentic. 11 pct.. Curtea de Apel Bucureşti. deoarece fapta. prin Sentinţa nr.V. dar nu are caracter penal 27 . în baza art.a din C.__________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ PROCUROR. exemplificăm faptul că. proc. 10 alin. instanţa va dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 2 lit. Se referă la măsurile prevăzute de art. În acest sens. a. Rezultă că. 220 din vechiul Cod penal. pentru infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută în art. a dispus achitarea inculpatului N. 10 alin. se constată că nu a ocupat imobilul fără drept. 28 din 17 martie 2005. pr. 1 lit. fapta nefiind prevăzută de legea penală. b C. b din Codul de procedură penală. pen. 3695/15. – 47 – . pen. titlu pe acelaşi imobil. şi va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă. pr.

de vreme ce fapta de ocupare de către inculpat a terenului revendicat de partea vătămată există în materialitatea ei. un teren în suprafaţă de 623. În consecinţă. ci în baza contractului de vânzarecumpărare autentificat. având ca obiect o suprafaţă de teren revendicată de partea vătămată. pen.. inculpatul împreună cu soţia au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare. legal şi temeinic. cât şi partea vătămată deţin acte de proprietate referitoare la aceeaşi suprafaţă de teren.. Din probele administrate rezultă. susţinând că fapta nu există. instanţa penală nu poate soluţiona litigiul. Inculpatul a declarat recurs. 220 din vechiul Cod penal.. prezintă pericol social şi este – 48 – . SC P. pr. că inculpatul a construit gardul pe un amplasament pe care ambele părţi îl revendică în virtutea unui titlu. 4 C. a făcut dovada că deţine un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unui teren care. în mod corect prima instanţă a stabilit că în speţă nu s-a comis o faptă prevăzută de legea penală şi a dispus. 1 lit. ocuparea acestuia de către inculpat nu s-a făcut fără drept. 10 alin. 1 lit. recursul a fost respins. solicitând schimbarea temeiului achitării din dispoziţiile art. În consecinţă.) Fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni Potrivit prevederilor Codului penal.83 metri pătraţi. 346 alin. în formă autentică. pen. a C. achitarea inculpatului în baza art. la 27 octombrie 2000. Recursul este nefondat. 1 lit. ceea ce înseamnă că nu a săvârşit infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută în art. dar nu este o faptă prevăzută de legea penală. b1. Ca atare. este amplasat în perimetrul ocupat de inculpat în baza contractului de vânzarecumpărare şi pe care acesta a construit un gard. Ilfov. b din Codul de procedură penală. Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că prima instanţă a reţinut corect că. care este unul civil. Partea vătămată. pen. a C. Solicitarea inculpatului de schimbare a temeiului juridic al achitării în prevederile art. acţiunea civilă susţinută de partea civilă a fost lăsată nesoluţionată. 10 alin. o faptă săvârşită constituie infracţiune dacă este prevăzută de legea penală. 10 alin. în sensul că fapta nu există. este nefondată. pr.Conform art. b. 10 alin. astfel că instanţei civile îi revine competenţa să soluţioneze acţiunea. 1 lit. în cele ale art. în parte. Cum în cauză atât inculpatul. proc.

Având în vedere existenţa sau inexistenţa pericolului social al unei fapte. procurorul sau instanţa de judecată aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. Aplicarea amenzii administrative are ca efecte diminuarea patrimoniului persoanei sancţionate şi mărirea patrimoniului parchetului sau organului judecătoresc care a aplicat amenda şi care va putea folosi aceste sume ca venituri extrabugetare. a libertăţilor şi intereselor sale legitime. deoarece. În cazul faptelor care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. fiind lipsită în mod vădit de importanţă. 3 Cod penal – mustrarea. şi anume pericolul social. pe de o parte. iar pe de altă parte aceste sancţiuni se aplică numai atunci când se consideră că fapta nu constituie infracţiune. 58 din Codul penal. Organele de cercetare ale poliţiei judiciare întocmesc un referat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative din cele prevăzute de art. Se cunoaşte faptul că. nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Dacă procurorul găseşte întemeiată propunerea făcută de organele de cercetare ale – 49 – . în faza de judecată. În cazul în care se constată că fapta săvârşită aduce o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de legea penală. 19 din Codul penal.500 lei. ea nu atrage aplicarea unei sancţiuni penale. în cazul când constată că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. şi achitarea. sunt scoaterea de sub urmărire penală. în situaţia în care procesul penal se află în faza de urmărire penală. Articolul 19 din Codul penal stabileşte că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală. o concluzie justă poate fi trasă de către organele judiciare numai în urma unei analize dialectice a tuturor împrejurărilor cauzei penale. în aşa fel încât să nu prezinte gradul de pericol social al unei infracţiuni. nu sunt prevăzute ca pedepse în art. Soluţiile pe care le pot da organele judiciare. cu precizarea că nici o lege nu poate îngrădi acest drept. 19 alin. Aceste sancţiuni nu sunt pedepse penale. dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret.săvârşită cu vinovăţie. în care făptuitorul nu poate fi disociat de fapta pe care a săvârşit-o. mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100 lei la 2. deoarece îi lipseşte una din trăsăturile sale esenţiale.

10 lit.poliţiei judiciare.de art.____________/_________________ ORDONANŢĂ de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ Anul________luna_________ziua__________ Procuror___________________de la Parchetul_________________ Examinând dosarul privind pe învinuitul (a)/inculpatul(a)_____ C O N S T A T: Prin rezoluţia (procesul-verbal de sesizare din oficiu) din______________ s-a început urmărirea penală împotriva sus-numitului (ei)______iar prin ordonanţa din______a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru că____________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ faptă prev. prev. pen. Aplicarea următoarei sancţiuni cu caracter administrativ: – 50 – . precum şi a art. pr.b şi art. Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză sunt aplicabile prevederile art. în baza art. pen.10 lit.11 pct.1 lit. 249 din C. D I S P U N: 1.b1 din C.______din__________________. pr. Scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele de mai sus. 68 şi 69 din Codul penal. emite o ordonanţă de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.____din______________a învinuitului (ei)/inculpatului(ei)__________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ 2. de art.b1 din Codul de procedură penală deoarece___________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ Văzând şi prevederile art. după modelul următor: ROMANIA MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă___________________ Dosar nr.

Potrivit articolului 19 din Codul penal. Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de _______________lei care.__________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ 5. în cazul faptelor care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. 3. pen. vor fi suportate de învinuit/inculpat (partea vătămată)_________________________________ PROCUROR. pen. pr. fapta există în obiectivitatea ei. c) Fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat În acest caz. procurorul sau instanţa de judecată aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ. 192 C. pe de o parte nu sunt prevăzute ca pedepse conform dispoziţiilor art.a C. pen. iar pe de altă parte aceste sancţiuni se aplică numai atunci când se consideră că fapta nu constituie infracţiune.245 lit. pen. Se referă la măsurile prevăzute de art.70 C. În practică s-a hotărât că instanţa poate achita pe inculpat în baza acestui caz. Măsuri cu privire la celelalte situaţii prevăzute de art. Din punctul de vedere al dreptului material există dreptul la acţiune. 441∗ din C. iar după cum rezultă din formularea legii „fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat". deoarece. Revocarea măsurii de∗∗______________________luată împotriva învinuitului(ei)/inculpatului(ei)_________________________________________ __________________________________________________________________ ________________________________________________________ 4. pr. pen. pr. 245 lit. 58 din Codul penal. înseamnă că acea faptă constituie infracţiune şi deci există răspunderea penală. art. numai că procesual acţiunea penală a fost îndreptată greşit în contra unei persoane – 51 – .b şi c din C. chiar dacă în sarcina aceluiaşi inculpat urmează a fi reţinute şi alte fapte care constituie infracţiuni şi pentru care poate fi condamnat. ∗ ∗∗ Se vor trece datele personale ale învinuiţilor sau inculpaţilor conform art.__________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ art. pr. pr. sancţiuni care nu sunt pedepse penale. în conformitate cu prev.

instanţa va dispune achitarea inculpatului (art. cu ajutorul particularităţilor fiecărei fapte. conţinutul fiecărei infracţiuni“. a). 2 Cod procedură penală). organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare vor propune scoaterea de sub urmărire penală. – 52 – . printro ordonanţă. 12 Cod procedură penală). pe lângă trăsăturile esenţiale. altele decât cele prevăzute de legea penală. iar conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni este desemnat în partea specială care incriminează fapta respectivă. şi scoaterea de sub urmărire penală. trebuie să aibă un conţinut concret. în partea specială a Codului penal şi în legile speciale. 11 pct. Constatând existenţa acestui caz pe parcursul urmăririi penale. numai infracţiunea constituie temei al răspunderii penale.). I. 28 I. a). în cazul în care prin ea s-a produs o pagubă materială. b). întocmind în acest sens un referat. Cu ajutorul elementelor constitutive ale acestui conţinut se realizează practic încadrarea faptelor concrete şi se ajunge la exacta lor calificare. în caz afirmativ. iar procurorul va dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sau inculpatului (art. determină. când nu este învinuit în cauză (art. În faza de judecată. sesizează organul competent (art. În consecinţă. tâlhărie. În lipsa unuia dintre aceste elemente (obiective sau subiective) fapta respectivă nu constituie infracţiune şi. constată existenţa acestui caz. nu există răspundere penală şi nici dreptul la acţiune penală. 346 alin. unele însuşiri concrete. Atât procurorul. 11 pct. vol. 3 Cod procedură penală). Determinarea elementelor constitutive ale infracţiunii are importanţă în calificarea şi încadrarea juridică a unei fapte. delapidare. Nu este posibilă clasarea în acest caz. se acordă despăgubiri civile (art. cât şi instanţa de judecată au facultatea să aprecieze dacă fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni. 11 pct. când este învinuit sau inculpat în cauză (art. fapta săvârşită pentru a fi considerată o infracţiune determinată (furt. 11 pct. obiective şi subiective. specifice acelei fapte 28 . distrugere etc. iar în caz contrar. 1 lit. 2 lit. potrivit legii penale. 1 lit. Deşi fapta nu constituie infracţiune. pag. Oancea – Explicaţii teoretice ale Codului penal român. pe parcursul urmăririi penale. a Cod procedură penală) şi nu va acorda nici despăgubiri civile (art. d) Faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii Trăsăturile esenţiale ale oricărei fapte prevăzute de legea penală sunt reglementate în partea generală a codului penal. 127. 346 alin. b Cod procedură penală).învinuite sau inculpate pe nedrept. 11 pct. iar în faza de judecată instanţa dispune achitarea (art. Dacă procurorul. „Aşadar. 1 lit. legea penală fixează. dispune clasarea. 2 lit.

a din Codul de procedură penală. Secţia a II-a penală. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. 2 lit. considerând că fapta nu există. a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. Secţia penală. se impune a se constata că inculpatul a primit calculatorul cu titlu de împrumut. S-a motivat că din probele administrate rezultă că demersul inculpatului pentru aprobarea spaţiului comercial solicitat de S. Recursul inculpatului a fost admis prin decizia nr.I. pentru a-l determina să aprobe spaţiul comercial solicitat de acesta. 11 pct. 11 pct.. 10 alin. Tribunalul Bucureşti. prevăzută în art. Din examinarea probelor administrate în cauză nu se poate reţine că inculpatul a primit calculatorul de la S. în februarie 1997. iar nu în schimbul promisiunii că va interveni pentru acordarea spaţiului comercial solicitat. – 53 – . Astfel. aşa cum au reţinut prima instanţă şi instanţa de recurs.V. Sesizat cu judecarea cauzei. s-a făcut în limita atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de consilier municipal şi că nu există legătură între acel demers şi primirea calculatorului. dispune achitarea inculpatului în baza art. reţinându-se că.. a admis apelul prin decizia penală nr. Această critică nu este fondată. învestită cu judecarea apelului declarat de procuror.proc. cu motivarea că aprecierea corectă a probelor administrate impune concluzia că soluţia de achitare a inculpatului este consecinţa unei grave erori de fapt.V.pen. a fost casată decizia instanţei de apel şi s-a menţinut sentinţa prin care s-a dispus achitarea inculpatului. a C. în schimbul exercitării de către acesta de influenţe asupra primarului. 6 din 15 ianuarie 1999 şi a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea menţionată. a raportat la art. Ultima decizie a fost atacată cu recurs în anulare. instanţa de judecată.pen. 2986 din 27 iunie 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Curtea de Apel Bacău. inculpatul I. 1 lit. a pretins şi primit un calculator de la S. 157 din 22 septembrie 1997.În sensul arătat mai sus. promiţându-i în schimb că va uza de influenţa ce o avea asupra primarului pentru a-l determina să-i aprobe un spaţiu comercial.M. dacă constată lipsa unui element constitutiv al infracţiunii... în urma strămutării cauzei. acesta fiindu-i dat cu titlu de împrumut şi că din nicio probă nu rezultă că inculpatul s-ar fi prevalat că ar avea influenţă asupra primarului. 257 C. 2 lit. Ca urmare. prin sentinţa nr.

a C. dovedită.Dar acceptarea. 257 din vechiul Cod penal. fiind incidente prevederile art.d C. iar nu în temeiul art. impune concluzia că. primirea de foloase. Numai având caracter penal o faptă este considerată infracţiune şi. de achitare pentru motivul că fapta imputată nu există. în dispoziţiile legii şi care-i determină conţinutul. prevăzute în art. nu justifică soluţia primei instanţe. 1 lit. fiind greşită. sub aspectul laturii subiective. obţinerea calculatorului în astfel de condiţii. d Cod procedură penală. menţinută de instanţa de recurs ca urmare a casării deciziei de condamnare pronunţată în apel. pen. chiar cu titlu de împrumut. În adevăr. pe cale de consecinţă. starea de necesitate.10 alin. În consecinţă. 1 lit. din lipsa unui element constitutiv al infracţiunii. constituie temei pentru achitare în baza art. Decizia nr. de vreme ce fapta. 21–25 şi cauze care înlătură caracterul penal al faptei. a calculatorului. e) Există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei Caracterul penal al faptei rezultă din trăsăturile esenţiale ale acesteia. a. recursul în anulare a fost admis. cauze justificative: legitima apărare. achitarea inculpatului în temeiul art. pen. Legea penală prevede un număr de cauze. dar nu întruneşte. proc. 10 alin. dar nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii. situaţii. în prezenţa cărora fapta săvârşită. prevăzute în art. chiar dacă nu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.1 lit. împrejurări. constând din stări. ordinul legii şi comanda autorităţii legitime. 1 lit. fapta există. 10 alin. 26–33 Cod penal. au fost casate hotărârile pronunţate în cauză şi s-a schimbat temeiul achitării în sensul considerentelor prezentate 29 . nu are caracter penal.. pentru inexistenţa faptei. totuşi. elementele constitutive ale unei infracţiuni. – 54 – . Primirea unor foloase. precum şi din condiţiile care concură la încadrarea acelei fapte. 29 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. deci nu constituie infracţiune. cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. Acestea sunt cauze justificative. atrage şi răspunderea penală. există în materialitatea ei. dar nu pentru a determina un funcţionar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. 1 din 07 ianuarie 2002. 10 alin. ci într-un scop licit. deşi prevăzută de legea penală. proc. deoarece lipseşte intenţia infracţională ce caracterizează latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în art.

violarea de domiciliu. Lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de existenţa acesteia. în acest sens. 5 alin. vătămarea corporală. Lipsa autorizării sau a sesizării organului competent. în cazurile în care legea condiţionează punerea în mişcare a acţiunii penale de existenţa acesteia. însuşirea bunului găsit etc. autorizarea sau sesizarea organului competent. ori altă condiţie prevăzută de lege. în cazul faptelor săvârşite în străinătate (art. minoritatea făptuitorului. În ceea ce priveşte acest caz. La acestea se pot adăuga însă şi alte cauze de natură specială şi cu o aplicare restrânsă. cauze care înlătură caracterul penal al faptei: constrângerea fizică. ea nu poate fi urmărită şi nici acţiunea penală nu poate fi promovată din moment ce persoana vătămată nu foloseşte dreptul de a face plângere prealabilă. constrângerea. dezincriminarea (art. anumite imunităţi constituţionale. Deşi fapta prevăzută de legea penală a fost comisă. Astfel. dar pentru pornirea acţiunii penale sunt necesare autorizaţii sau sesizări din partea unor organe. 84 din Constituţie. cazul fortuit. şi anume: 1. 13 lit. Existenţa plângerii prealabile a părţii vătămate constituie o condiţie fără de care acţiunea penală nu se poate exercita. potrivit art. în cazul dării de mită (art. ceea ce împiedică exercitarea acţiunii penale. la o anumită infracţiune sau la o situaţie particulară cu conţinut limitat şi prevăzută în mod obişnuit în partea specială a codului penal sau în legile speciale. cum ar fi: lipsa dublei incriminări. când legea penală prevede expres aceasta (infracţiunea de lovire sau alte violenţe. 226 Cod penal). cantonate. Cazurile în care acţiunea penală poate fi exercitată numai în anumite condiţii sau este lipsită de obiect sunt: f) Lipseşte plângerea prealabilă a persoanei vătămate. trebuie să distingem trei situaţii. beţia accidentală completă şi eroarea de fapt. 309 alin. a Cod penal). ameninţarea. Cauzele enumerate sunt întemeiate pe lipsa trăsăturii esenţiale a vinovăţiei. Preşedintele României se bucură de imunitate. 4 Cod penal). necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.consimţământul victimei. de regulă. admiterea probei verităţii sau a bunei-credinţe (art. Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţă comună pot – 55 – . 2. 1 Cod penal). constrângerea morală. hărţuirea sexuală. Sunt de semnalat. Şi în această situaţie fapta prevăzută de legea penală există. iresponsabilitatea.). fără de care nu poate exista infracţiunea.

Condiţia legală fiind îndeplinită şi pe această bază acţiunea penală pusă în mişcare. sesizările speciale nu trebuie confundate cu plângerea prealabilă. Urmărirea penală şi trimiterea în judecată se pot face numai de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În cazul unor infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate (art. 109 alin. comandantul militar nu este titular al acţiunii penale. 1 şi art. iar competenţa de judecată a senatorilor. pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile exprimate în exercitarea mandatului însă nu pot fi percheziţionaţi. reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte şi numai după ascultarea lor. Prin expresia „altă condiţie prevăzută de lege. 1 Cod penal. Aşa este cazul faptelor săvârşite – 56 – . 3. Din prevederile articolului 72 din Constituţia României. 12 alin. 375 alin. lovirea superiorului şi lovirea inferiorului. 485-490 Cod penal. rezultă că membrii Corpurilor legiuitoare pot fi acţionaţi penal sau contravenţional. pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. prevăzute în art. 1. deputaţilor şi membrilor Guvernului îi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. au dreptul să ceară urmărirea penală numai Camera Deputaţilor. singur procurorul putând exercita această acţiune pe baza sesizării arătate de lege. comandantul nu mai poate retrage sesizarea şi împiedica exercitarea în continuare a acţiunii penale. De exemplu. cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. insubordonarea. 1 şi 2 Cod penal). 374 alin. Senatul sau Preşedintele României (art. dezertarea. necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale“ trebuie înţelese toate situaţiile în care o anumită împrejurare poate constitui un impediment în calea exercitării acţiunii penale. În cazul unor infracţiuni săvârşite de militari cum ar fi: absenţa nejustificată. constituie o condiţie specială pentru a se ajunge la trimiterea în judecată a militarilor pentru săvârşirea anumitor infracţiuni. Lipsa oricărei alte condiţii prevăzute de lege ca fiind necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale. art. 2 din Constituţie).hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui pentru înaltă trădare. acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului. încălcarea de consemn. în baza căreia procurorul pune în mişcare acţiunea penală. Ca natură juridică. Sesizarea comandantului. Lipsa autorizaţiei procurorului general poate împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în art. pentru că spre deosebire de acestea sesizarea odată făcută este irevocabilă. acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea organelor competente ale căilor ferate. 376 alin. Împotriva membrilor Guvernului.

Dacă intervine după condamnare înlătură şi executarea pedepsei pronunţate. În toate cele trei situaţii. 10 lit. Intervenţia lor nu înlătură existenţa infracţiunii. în faza de judecată. Aceste patru cauze privesc direct răspunderea penală. aşa cum se întâmplă cu grupul cauzelor "care înlătură caracterul penal al faptei". prin formularea generală cuprinsă în teza finală a art. instanţa dispune încetarea procesului penal (art. f şi j Cod procedură penală. Infracţiunea există şi deci există şi răspundere penală. 10 lit. radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor. de către Parlament. pentru urmărirea cărora se impune condiţia dublei incriminări. i din Constituţie. 3 lit. este presupusă a nu mai stărui în pretenţiile sale. Partea civilă care nu se prezintă în instanţă pentru susţinerea acţiunii. după ce infracţiunea a fost amnistiată. În prezenţa uneia dintre aceste cauze. 137) ca o cauză care înlătură răspunderea penală. în faza de urmărire penală. dar aceste cauze înlătură răspunderea penală existentă în momentul intervenirii lor. consecinţele imediate sau eventuale ale răspunderii penale sunt înlăturate. când există învinuit sau inculpat în cauză (art. cu excepţiile arătate în alineatul final al aceluiaşi articol. Amnistia priveşte răspunderea penală pentru anumite fapte săvârşite şi prevăzute de legea penală. Amnistia şi prescripţia fac parte din cauzele care înlătură răspunderea penală şi privesc săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. deoarece nu se află în nici una din situaţiile prevăzute de art. În situaţia în care instanţa a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului. a dorit să se refere la orice situaţie care duce la netragerea la răspundere penală sau nepedepsirea făptuitorului. 11 pct. în anumite condiţii prevăzute în partea generală şi mai ales în partea specială a Codului penal sau în unele legi speciale. întrucât infracţiunea pe care a comis-o a fost amnistiată. Amnistia este prevăzută în Codul penal (art. g) A intervenit amnistia. b Cod procedură penală). iar pentru aceleaşi motive. 13 Cod penal. prescripţia ori decesul făptuitorului sau. procurorul dispune încetarea urmăririi penale.în condiţiile art. dacă se constată lipsa îndeplinirii condiţiei prealabile. Amnistia nu produce efecte asupra acţiunii civile şi nu se întinde asupra cheltuielilor de judecată făcute de partea civilă. potrivit art. având eficienţă limitată. 1. c Cod procedură penală). 2 lit. Fapta îşi păstrează caracterul său penal. funcţionând numai pentru – 57 – . 11 pct. Amnistia se acordă. Legiuitorul. 73 alin. 1 lit. după caz. aceasta nu poate îndruma partea civilă să introducă acţiune separată pentru repararea pagubei suferite. f Cod procedură penală.

a-e din Codul de procedură penală. g din Codul de procedură penală nu se precizează la care din cele două prescripţii reglementate în Codul penal se referă (art.faptele concrete. În faza de judecată. 3 şi 4. b Cod procedură penală). 3 Cod procedură penală. constată vinovăţia învinuitului sau inculpatului. 11 pct. b Cod procedură penală). 13 alin. 13 alin. Dacă. învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea acestuia în scopul de a-şi demonstra nevinovăţia (art. În situaţia în care amnistia intervine în timpul cât procesul penal este în curs. iar în faza de judecată. prescripţia răspunderii penale şi prescripţia executării pedepsei. nu mai poate fi exercitată. 11 pct. raportate la art. 2. c Cod procedură penală). procurorul dispune scoaterea de sub urmărirea penală (art. prescripţia face parte din grupul cauzelor care au ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a consecinţelor condamnării. când constată nevinovăţia inculpatului şi încetarea procesului penal (art. 11 pct. dar aplică amnistia. combinat cu art. Dacă în faza de urmărire penală se constată existenţa vreuneia din cauzele prevăzute de art. procurorul. 10 lit. 2. constatând existenţa amnistiei. combinat cu art. 2 lit. săvârşite până la data apariţiei actului normativ respectiv sau uneori până la data indicată în acesta. Ea are două modalităţi. În faza de urmărire penală. 1 lit. 13 alin. atunci ea produce efecte numai faţă de persoanele care îndeplinesc acele condiţii. din contră. 11 pct. 2 lit. 13 alin. 1 lit. Încetarea urmăririi penale sau a procesului penal se referă la fapta amnistiată şi deci este avantajoasă tuturor participanţilor la comiterea acesteia. iar când a fost promovată. dispune încetarea urmăririi penale (art. În dispoziţiile articolului 10 lit. raportate la art. 10 lit. g Cod procedură penală. a Cod procedură penală). 2 Cod procedură penală. 345 alin. 13 alin. combinat cu art. Prescripţia este cea de-a doua cauză distinctă prevăzută în art. procurorul. făcând aplicarea amnistiei. instanţa pronunţă achitarea (art. 2. Dacă amnistia acordată este condiţionată de cerinţe de ordin personal. dar este – 58 – . 2 lit. 3. dispune încetarea urmăririi penale (art. 345 alin. Ca şi amnistia. b Cod procedură penală) şi când reţine vinovăţia acestuia. În raport de rezultatul la care se ajunge depinde şi soluţia ce se dă în cauză. c Cod procedură penală). În cazul în care amnistia intervine înainte de folosirea acţiunii penale. 1 Cod procedură penală). 11 pct. instanţa dispune încetarea procesului penal (art. cuprinse în legea sau decretul de amnistie. 1 lit. combinat cu art. 345 alin. combinat cu art. 3. aceasta nu mai poate fi promovată. 11 pct. 138-142 şi 147-150).

în funcţie de pedeapsă. pentru a întrerupe cursul termenului prescripţiei. b Cod procedură penală). Dacă în faza urmăririi penale se constată existenţa vreuneia din aceste cauze. Situaţiile de întrerupere sunt mai restrânse. 1 lit. 140 Cod penal.infracţiuni care sunt imprescriptibile. iar apoi se va soluţiona cauza. 13 alin. Procesul penal trebuie început pentru a se constata existenţa acestei cauze care duce la înlăturarea răspunderii penale. combinat cu art. 1 lit. procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală (art. 11 pct. termenul se reduce la jumătate (art. dispune clasarea. iar pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori. prevăzându-se că actele îndeplinite în cursul procesului penal. excepţie făcând infractorul care a comis una din infracţiuni contra umanităţii . În cursul judecăţii. Prescripţia răspunderii penale stinge dreptul organelor judiciare de a-l mai urmări penal pe infractor. constatând existenţa prescripţiei. 146 Cod penal). Potrivit art. iar atunci când l-a urmărit deja stinge dreptul de a-i mai aplica o pedeapsă. c Cod procedură penală). iar nu de pedeapsa aplicată ca efect al unor cauze de atenuare a răspunderii penale. Termenele de prescripţie sunt diferenţiate între 3 şi 25 ani. combinat – 59 – . a-e din Codul de procedură penală. cursul termenului prescripţiei se poate întrerupe. La calcularea termenului de prescripţie trebuie să se ţină seama de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită. Soluţia diferă după cum prescripţia este constatată în faza de urmărire penală sau de judecată. constatând existenţa prescripţiei răspunderii penale. Şi în cazul prescripţiei răspunderii penale. 11 pct. 3. 2. 10 lit. întrucât această prescripţie intervine numai după epuizarea acţiunii penale. 2 lit. 142 Cod penal). În faza de urmărire penală. a Cod procedură penală) sau încetarea urmăririi penale. dacă nu există învinuit în cauză (art. 1 Cod procedură penală) pentru a-şi dovedi nevinovăţia ori pentru a invoca existenţa vreuneia din cauzele prevăzute în art. 13 alin. trebuie să fie din acelea care se comunică învinuitului sau inculpatului.evident că textul nu are în vedere prescripţia executării pedepsei (art. învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal (art. când există învinuit sau inculpat în cauză (art. 11 pct. 345 alin. instanţa. procurorul. pronunţă încetarea procesului penal (art.

cu art. 345 alin. pentru acest motiv. – 60 – . 3. f-h şi j comb. 10 lit. Atunci când constată vinovăţia învinuitului sau inculpatului. republicată . 2 lit. la art. 1 lit. g Cod procedură penală. procurorul. În faza de judecată. 3. în faza de urmărire penală. pag. Dacă decesul făptuitorului intervine pe parcursul procesului penal. declarat sau hotărât dizolvarea. 1 lit. iar în faza de judecată. 2 Cod procedură penală. 11 pct. 242 rap. 3220/1974. Radierea persoanei juridice din registrul comerţului se face înscriindu-se integral în registru actul care a constatat. 69.„În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a unor abateri grave de la prevederile legislaţiei muncii sau de la normele de securitate şi sănătate în muncă. Introdusă prin Legea nr. 11 pct. combinat cu art. b din Codul de procedură penală).. b Cod procedură penală). 3. Inspecţia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerţului”. procurorul. făcând aplicarea dispoziţiilor cu privire la prescripţie. chiar dacă anterior decesului fapta imputată inculpatului a fost amnistiată 30 . 3. raportate la art. precum şi pentru modificarea altor legi. decizia nr. 11 pct. 2 lit. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. raportate la art. în R. b Cod procedură penală).1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii. 3. Radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor – cea de-a patra cauză distinctă prevăzută de art. Răspunderea penală fiind personală.06. 2 lit. cu art. 13 alin. 11 pct. combinat cu art. şi încetarea procesului penal. 11 pct. 30 31 CSJ – Secţia penală.D. 1 lit. 10 lit. 108/16. nr. încetarea procesului penal (art. 3. întrucât răspunderea penală este strict personală. c Cod procedură penală). 4. 13 alin. dispune încetarea urmăririi penale (art. instanţa va dispune. 13 alin. 345 alin. 6/1975. g Cod procedură penală 31 . instanţa pronunţă achitarea (art. 10 lit. Decesul făptuitorului este cea de-a treia cauză distinctă prevăzută de art. c Cod procedură penală). Conform articolului 24 din Legea nr. combinat cu art. când constată nevinovăţia inculpatului. c Cod procedură penală). şi aplică dispoziţiile referitoare la prescripţia răspunderii penale.R. Aceasta este o cauză de împiedicare a executării acţiunii penale. 345 alin. dispune încetarea urmăririi penale (art. când constată vinovăţia inculpatului (art. combinat cu art. nu poate fi trasă la răspundere o altă persoană în locul făptuitorului decedat. 11 pct.

172. radierea persoanei juridice din registrul comerţului. nr. întrucât. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă.D. Retragerea plângerii prealabile faţă de unul sau de unii din participanţii la infracţiune este lipsită de eficienţă. Pe cale de consecinţă. înseamnă că această cerinţă nu era satisfăcută. Nicio dispoziţie legală nu condiţionează valabilitatea retragerii plângerii prealabile de modul cum aceasta s-a întocmit sau s-a realizat. singura cerinţă fiind ca declaraţia să emane de la partea care are dreptul să dispună asupra ei 34 . în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală Retragerea plângerii prealabile operează numai la infracţiunile pentru care legea penală a prevăzut expres necesitatea plângerii prealabile. cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. În consecinţă. în R. Sighetul Marmaţiei – Sentinţa penală. Instanţa nu poate lua act de declaraţia unei părţi că îşi retrage 32 33 CSJ – Secţia penală.R. nr. prevede că: „În cazul săvârşirii repetate de către angajatori a contravenţiilor prevăzute la art.D.. 5516/1971. 16 ori de a nu pune la dispoziţie acestora documentele solicitate). 6/1972. Jud. nr. pag. 60. 143 Cod penal. Decizia nr.De asemenea. în articolul 18. retragerea plângerii prealabile este posibilă în toate cazurile în care s-a introdus o asemenea plângere. nr. pag. în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale. 159-161. 262/1974. în R. Plângerea prealabilă produce efect in rem. acţiunea penală stingându-se cu privire la toţi inculpaţii. retragerea plângerii prealabile are acelaşi efect in rem. inspectoratele teritoriale de muncă vor solicita. – 61 – . nr.R. instanţa nu trebuia să dispună încetarea procesului penal şi respingerea ca inadmisibilă a cererii de obligare a inculpatului la despăgubiri civile 33 .R. 5/11976. pag. Acţiunea penală introdusă împotriva unui participant la infracţiune se extinde şi asupra celorlalţi. pen. Retragerea plângerii prealabile trebuie să fie necondiţionată şi totală. 1347/1972.D. în sensul că răspunderea nu se înlătură nici pentru cei anume vizaţi şi nici pentru ceilalţi 32 . În partea specială a Codului penal nu se specifică în nici o situaţie că retragerea plângerii prealabile are drept efect înlăturarea răspunderii penale. conform prevederilor generale din art. în aşa fel încât prin aceasta să se ajungă la stingerea acţiunii penale pentru toţi participanţii. Retragerea plângerii prealabile urmează a se face în raport de fapta penală săvârşită. în R. 8/1973.. h) A fost retrasă plângerea prealabilă ori părţile s-au împăcat. Braşov – Dec. 34 TJ. potrivit legii. Din moment ce într-o cauză penală partea vătămată deşi şi-a retras plângerea a cerut totuşi soluţionarea acţiunii civile.

nr. În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. 217 alin. 5/1983. deci din moment ce părţile s-au împăcat. Antoniu. Împăcarea persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă survine fie prin intermediul reprezentanţilor legali. Împăcarea trebuie să intervină înaintea rămânerii definitive a hotărârii. hărţuirea sexuală – art.D. Împăcările ulterioare nu produc efecte penale. II. Iliescu. C. fie cu încuviinţarea dată de aceştia. 35 36 CSJ – Secţia penală. Deşi adesea cele două instituţii sunt alăturate. Kahane. Împăcarea părţilor are un caracter independent faţă de instituţia introducerii. Bulai. nu are rost să continue acţiunea civilă 36 . Împăcarea părţilor produce efecte in personam. M. 1975. Bucureşti. Editura Academiei Române. fără ca împăcarea părţilor să ducă la extinderea acţiunii (exemplu: violul – art. Decizia nr. 219 Cod penal). pag.R. 1174/1982. respectiv a retragerii plângerii prealabile. când pornirea acţiunii se face din oficiu. 1. 77. – 62 – . Dispoziţiile articolului 13 din Codul de procedură penală. R. există cazuri când pornirea acţiunii se face la plângerea prealabilă. Împăcarea părţilor trebuie să fie totală. vol. În practică. În articolul 144 din Codul penal se prevede că prin împăcarea părţilor se stinge şi acţiunea civilă. dar împăcarea părţilor constituie o cauză de împiedicare a exercitării în continuare a acţiunii penale (exemplu: seducţia – art. dacă acţiunea a fost declanşată de procuror. V. S. necondiţionată şi definitivă. în R..plângerea prealabilă într-un alt dosar decât cel supus judecăţii. din moment ce cauzele nu fuseseră conexate 35 . Această dispoziţie se justifică prin aceea că acţiunea civilă în procesul penal este un accesoriu al acţiunii penale şi. De aceea. acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu (art. lipsa plângerii prealabile nu poate constitui un impediment în calea exercitării acţiunii penale. sunt valabile şi în cazul retragerii plângerii prealabile. în asemenea cazuri. adeseori. G. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală în cazurile expres prevăzute în legea penală şi numai cu privire la acel inculpat cu care partea vătămată s-a împăcat. care permit inculpatului să ceară continuarea procesului penal. N. potrivit legii. 144 alin. 395. pag. 223 Cod penal). Stănoiu – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Declaraţia de retragere a plângerii prealabile sau de împăcare nu poate fi făcută decât de cel în cauză sau altă persoană pe bază de mandat special. şi invers. Dongoroz. 1 Cod penal). împăcarea părţilor este condiţionată de realizarea ulterioară a despăgubirilor pe care inculpatul înţelege să le suporte de bunăvoie.

Dispoziţiile exprese ale legii prevăd că înlocuirea răspunderii penale rămâne în caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale. Din prevederile legale rezultă că tragerea la răspundere penală sau înlocuirea acesteia cu o măsură administrativă constituie un act de justiţie. 104/1992 au fost abrogate toate formele de influenţare obştească din Codul penal. procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel. punerea în executare a ordonanţei de înlocuire a răspunderii penale se face după expirarea termenului de 20 zile de la data înştiinţării. Soluţiile ce pot fi date înlocuirii răspunderii penale sunt: încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal. 1 curge de la data expirării termenului de 20 de zile. 2781 alin. i) S-a dispus înlocuirea răspunderii penale Conform actualei reglementări răspunderea penală nu poate fi înlocuită decât printr-o sancţiune cu caracter administrativ. iar dacă s-a făcut plângere şi a fost respinsă. aplicabil exclusiv de instanţă.Soluţiile ce pot fi dispuse în cazul împăcării părţilor sunt. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau.500 lei. procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. Prin Legea nr. – 63 – . deoarece nu se poate pune problema lipsei învinuitului sau inculpatului în cauza penală. sunt: mustrarea. după caz. Împăcarea părţilor având loc între învinuit sau inculpat. pe de o parte. Potrivit art. în termen de 20 zile de la înştiinţarea persoanelor interesate. împotriva ordonanţei prin care s-a dispus înlocuirea răspunderii penale se poate face plângere. 2781 alin. aplicată de instanţă. încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal. Articolul 19 din Codul penal prevede că sancţiunile cu caracter administrativ pe care le aplică instanţa de judecată în caz de înlocuire a răspunderii penale. care trebuie să revină numai instanţei nu şi procurorului. şi persoana vătămată sau partea vătămată. soluţia clasării nu este posibilă. În toate cazurile. termenul de 20 de zile prevăzut în art. mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100 – 2. pe de altă parte. 2 Cod procedură penală. 277 Cod procedură penală. după respingerea acesteia.

Întrucât înlocuirea răspunderii penale se poate face numai cu privire la învinuit sau inculpat, el fiind deci cunoscut; soluţia clasării nu este posibilă, deoarece nu se poate vorbi de lipsa învinuitului sau inculpatului în cauza penală. i1) Există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege 37 . Prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale a fost introdus acest caz de împiedicare a promovării sau exercitării acţiunii penale, avându-se în vedere faptul că legea penală prevede unele cauze de nepedepsire cum ar fi: avortul, prevăzut de art. 190 alin 5 lit. ac din Codul penal; punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji – art. 198 alin. 2 Cod penal; bigamia – art. 227 alin. 3 Cod penal; tăinuirea – art. 267 alin. 2, raportat la art. 357 alin. 2 din Codul penal; complotul – art. 286 alin. 4 Cod penal; nedenunţarea – art. 292 alin. 2, 3 şi 4 din Codul penal; darea de mită – art. 309 alin. 5 Cod penal; traficul de influenţă – art. 312 alin. 3 Cod penal; mărturia mincinoasă – art. 335 alin. 3 Cod penal; nedenunţarea unor infracţiuni – art. 338 alin. 3 şi 4 din Codul penal; favorizarea infractorului – art. 340 alin. 3 Cod penal; omisiunea de a încunoştinţa organele judiciare – art. 341 alin. 2 Cod penal; constituirea unui grup infracţional organizat – art. 354 alin. 4 Cod penal; asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni – art. 355 alin. 3 Cod penal; încăierarea – art. 366 alin. 4 Cod penal şi producerea şi punerea în circulaţie de mărfuri şi dispozitive pirat – art. 432 alin. 10 din Codul penal. j) Există autoritate de lucru judecat. Acest caz de împiedicare a promovării sau exercitării acţiunii penale produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar putea da o altă încadrare juridică. La autoritatea de lucru judecat se ajunge prin promovarea şi exercitarea acţiunii penale, până la soluţionarea cauzei în mod definitiv de către instanţa de judecată. În mod normal, acţiunea penală ia sfârşit prin soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată competentă, punându-se astfel capăt conflictului de drept penal care a format obiectul acţiunii penale. Cele dispuse prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată, care a soluţionat conflictul de drept penal, constituie lucru judecat. Împotriva hotărârii care a obţinut o asemenea autoritate nu se pot exercita decât căile de atac extraordinare. Autoritatea hotărârilor definitive se sprijină pe prezumţia că ele reflectă adevărul. Lucrul judecat rezultă deci din dispozitivul hotărârii prin care s-a statuat, cu caracter definitiv şi irevocabil, în fapt şi în drept, asupra vinovăţiei
37

Art. 10 alin. 1 lit. i1 a fost introdus prin art. I, pct. 6 din Legea nr. 281/2003.

– 64 –

sau nevinovăţiei celui supus judecăţii. Lucrul judecat face ca hotărârea definitivă să capete putere executorie, adică forţa executorie recunoscută de către lege. Totodată, lucrul judecat, împiedicând orice nouă urmărire a faptei care a format obiectul unei judecăţi, formează sau produce autoritatea de lucru judecat. Cauza intervine atunci când procesul penal a fost declanşat sau acţiunea penală a fost pusă din nou în mişcare din eroare, şi operează chiar dacă fapta anterior judecată ar putea primi o altă încadrare juridică (de exemplu: furt în loc de tâlhărie, înşelăciune în loc de abuz de încredere etc.). Potrivit acestui caz, autoritatea de lucru judecat, presupune că nici o persoană care a fost definitiv judecată pentru o faptă prevăzută de legea penală nu mai poate fi urmărită şi judecată pentru acea faptă. De fapt, acesta este efectul cel mai important al autorităţii lucrului judecat faţă de acţiunea penală. Lucrul judecat pune capăt conflictului de drept penal adus în faţa instanţei de judecată, iar autoritatea de lucru judecat împiedică o nouă urmărire a acelui conflict care a fost deja soluţionat în mod definitiv 38 . „Aşadar, puterea lucrului judecat împiedică o nouă urmărire penală pentru aceeaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane, prin stingerea pe cale procesuală a acţiunii penale exercitate în faţa instanţei de judecată“. Pentru a se invoca autoritatea de lucru judecat şi deci pentru a se reţine că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - să existe o hotărâre definitivă prin care să se fi soluţionat în fond conflictul de drept penal; - urmărirea penală nouă să se îndrepte împotriva aceleiaşi persoane care a fost anterior judecată; - noua urmărire penală să privească aceeaşi faptă concretă în legătură cu care s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă. Constatând îndeplinirea acestor condiţii şi reţinând existenţa autorităţii lucrului judecat, procurorul, în faza de urmărire penală, dispune încetarea urmăririi penale (art. 11 pct. 1 lit. c Cod procedură penală), iar instanţa de judecată, în faza de judecată, dispune
Gr. Gr. Theodoru – Puterea lucrului judecat, cauză de împiedicare a pornirii sau continuităţii procesului penal, Justiţia Nouă, nr. 12/1965, pag. 81.
38

– 65 –

încetarea procesului penal (art. 345 alin. 3 combinat cu art. 11 pct. 2 lit. b din Codul de procedură penală). Procurorul, la dispunerea încetării urmăririi penale, întocmeşte o ordonanţă de încetarea urmăririi penale, în dublu exemplar, după următorul model:
ROMANIA MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă___________________ Dosar nr.____________/_________________ ORDONANŢĂ DE ÎNCETARE A URMĂRIRII PENALE Anul__________luna____________ziua__________ Procuror ________________ de la Parchetul ___________________ Examinând dosarul privind pe învinuitul (a)/inculpatul(a)_________ C O N S T A T: Prin rezoluţia (procesul-verbal de sesizare din oficiu) din______________ s-a început urmărirea penală împotriva sus-numitului (ei)_______iar prin ordonanţa din____________a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea de_______________________prev. De art.______din_______comisă prin aceea că:_______________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ ___________________________________. Având în vedere că din materialul de urmărire penală rezultă că în cauză acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare (nu mai poate fi exercitată), întrucât sunt aplicabile prevederile art.10 lit._____din C.pr.pen., deoarece___________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________. Văzând şi prevederile art.243 C. pr. pen. în baza art.11 pct.1, lit.c şi art.10 lit._______din C. pr. pen.,

– 66 –

art. Antoniu._________________________________________________ 4. Kahane. cauza operează in rem39 .70 C. C.pr.pen. cit. S. N. 39 V. C. Soluţia clasării nu poate fi dată în cazul acestui impediment. vor fi suportate de învinuit/inculpat (partea vătămată)___________________________________________________________ __________________________________________________________________ PROCUROR. Încetarea urmăririi penale efectuată pentru faptele de mai sus. deoarece autoritatea de lucru judecat priveşte o anumită faptă şi o anumită persoană.pen. G. Iliescu. pr.a. de art.D I S P U N: 1. Dongoroz. 67. Revocarea măsurii de**__________________luată împotriva învinuitului (ei)/inculpatului (ei)__________________________________ __________________________________________________________________ ________________________________________________________ 3. pen. Măsuri cu privire la celelalte situaţii prevăzute de art..________din____________ Împotriva învinuitului (ei)/inculpatului (ei)________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ __________________________________________________________________ _________________________________________________________________* 2.pen.Stănoiu – Op.245 lit. R. Bulai.pr. În ipoteza în care hotărârea definitivă priveşte pe mai mulţi făptuitori. – 67 – . M. * Se referă la măsurile prevăzute de art. 192 C. Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de _______________lei care.pr. 245 lit. ce constituie infracţiunea ____________prev. în conformitate cu prev. * * Se vor trece datele personale ale învinuiţilor sau inculpaţilor conform art. pag. b şi c din C.

poate fi exercitată numai acţiunea civilă prin care se tinde să se recupereze pagubele produse prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. exercitată în cadrul unui proces civil. Nu toate faptele prevăzute de legea penală pot avea ca urmare producerea unor pagube materiale sau morale. ci procesului civil. întrucât activitatea fizică. după legislaţia noastră procesual penală în vigoare. dar în anumite situaţii determinate ea poate fi exercitată şi în cadrul procesului penal. acţiunea civilă este specifică procesului civil. Asemenea pretenţii se realizează tot pe calea unei acţiuni judiciare. recuperabile pe calea unei acţiuni civile. În timp ce acţiunea penală este indispensabilă procesului penal. care are ca obiect. sub aspect substanţial. acţiunea civilă este facultativă pentru acelaşi proces. Pagubele materiale produse prin fapte. deodată cu acţiunea penală. ea poate fi alăturată acţiunii penale şi se exercită deodată în cadrul procesului penal. se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil. de asemenea. În consecinţă. Persoana care a suferit daune în urma săvârşirii unei infracţiuni poate să-şi aleagă desigur calea unei acţiuni separate. produc asemenea urmări. Această acţiune nu este specifică procesului penal. de regulă. dar această acţiune civilă nu poate fi adusă în faţa instanţelor penale. lezând relaţiile sociale cu privire la acestea. – 68 – . în procesul penal. Pentru toate situaţiile în care pagubele au la bază alte cauze decât o faptă prevăzută de legea penală. În anumite cazuri determinate. sunt. Aşadar. dar sunt unele care. materială a făptuitorului se îndreaptă tocmai împotriva unor bunuri.CAPITOLUL III CAPITOLUL III ACŢIUNEA CIVILĂ Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale sau morale. persoana care a suferit daune este obligată să urmeze calea acţiunii civile separate. nefiind ţinută să-şi alăture acţiunea sa civilă celei penale. în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. altele decât cele prevăzute de legea penală. exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă.

În domeniul penal. cele două noţiuni se folosesc cu o semnificaţie similară ca valoare. Termenul de acţiune este utilizat în mai multe accepţiuni facilitat chiar de către limbajul juridic. respectiv persoanelor juridice pentru satisfacerea anumitor nevoi materiale sau social culturale. a libertăţilor şi a intereselor sale legitime”. într-un prim sens consacrat mai ales de practicieni – acţiunea înseamnă un drept sau interes legal. ci să asigure mijloacele prin care aceste drepturi. termenul de acţiune este utilizat şi pentru determinarea diferitelor categorii de acţiuni: penale. comerciale. Etimologia cuvântului acţiune vine din dreptul roman. Nu este suficient însă ca legiuitorul să dispună asupra recunoaşterii drepturilor civile subiective. afirmaţie înscrisă în „Instituţiile lui Justinian“. Astfel. să poată fi apărate.3. în cadrul acestor mijloace.1 Noţiunea de acţiune civilă în procesul penal Dreptul de a accede la justiţie reprezintă un aspect al dreptului general la petiţionare. Apărarea drepturilor civile subiective se realizează prin intermediul unor mijloace multiple şi variate. Cartea a III-a. printre alte garanţii juridice ale drepturilor subiective. A şti deci ce este acţiunea în justiţie. în limbajul juridic curent. administrative etc. principalul mijloc de protejare a unor asemenea drepturi şi. în limbajul procesual penal. individual sau colectiv. ce forme poate îmbrăca etc. acţiunea se foloseşte şi pentru desemnarea unui fapt penal dar. acţiunea civilă reprezintă însă mijlocul cel mai eficace pentru apărarea acestor drepturi. este o completare din punct de vedere teoretic la studiul despre drepturile civile subiective şi în acelaşi timp o introducere indispensabilă în studiul activităţii procesuale de judecată a jurisdicţiei civile. acţiunea în justiţie înscrie. Titlul IV. 21 din „Constituţia României”: „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor. jurisconsultul Celsus definea acţiunea ca dreptul de a urmări înaintea judecătorului. ceea ce ni se datorează.. În acest sens. ea constituind un mijloc procedural care întreţine şi justifică întreaga activitate a organului judiciar sesizat. Drepturile civile subiective sunt recunoscute prin lege oamenilor. a ordinii juridice. semnificaţia este de „exercitare a unei puteri”. În alte cazuri. în caz de nevoie. Adeseori. Acţiunea nu poate fi redusă însă la actul de sesizare a organului judiciar. civile. – 69 – . aşa cum este consacrat de art. care sunt condiţiile sale de exercitare. în general.

puterea legală. că „acţiunea e dreptul acordat oricărei persoane de a cere organelor judiciare ca. această cale este opusă căii spontane. astfel în loc de a vorbi despre dreptul ce se valorifică prin acţiune se vorbeşte numai despre existenţa acţiunii ca mod de manifestare sau ca un atribut al acesteia. prin mijloacele organizate de lege şi aplicând legea. – 70 – . dar şi pe cale de excepţie. acţiunea se consideră a fi exercitată pentru apărarea dreptului reclamantului. iar sub cel de al doilea pentru apărarea dreptului pârâtului. facilitatea. astfel concepută acţiunea reprezintă calea justiţiei obiective pentru soluţionarea unui conflict concret. dreptul sau prerogativa a cărui exercitare este lăsată la latitudinea celui în favoarea căruia a fost recunoscută. -un echivalent al cuvântului drept (în interes subiectiv). calea justiţiei organizate a statului (via juris) este directiva tuturor celor ce simt nevoia de a apela la ea şi că. recunoscută oricui de a obţine. e aptitudinea. individuale de apărare a drepturilor civile subiective (via facti). -facultatea pe care orice persoană interesată o are de a apela la organele jurisdicţionale competente. cu formele şi în condiţiile determinate de lege. Un alt autor o defineşte ca fiind „dreptul oricărei persoane de a reclama sau apăra în faţa organelor de jurisdicţie drepturi sau interese aflate în stare de conflict ori alte situaţii subiective. cuvântului „acţiune” i se dau mai multe înţelesuri: -exprimarea ideii că. să dea satisfacţiile intereselor care nu se pot realiza direct. totodată. pentru clarificarea lor juridică necesită intervenţia justiţiei. astfel sub primul aspect. e deci protecţiunea socială a acestuia în forma ei cea mai expresivă şi cea mai eficace”. care.Atât în vorbirea curentă. atunci când consideră că i s-a făcut o nedreptate. în principiu. nici prin alte mijloace practice”. În doctrina din ţara noastră se arată. Într-o altă formulare a aceluiaşi autor se arată că „acţiunea” e calea justiţiei. pentru a cere ca legea să fie aplicată în favoarea sa. -apărarea dreptului nu numai pe cale de acţiune. în condiţiile sau formele ce vor fi stabilite prin actul final de jurisdicţie”. -cererea de chemare în judecată . într-o opinie.actul procesual prin care este făcută sesizarea şi în care sunt concretizate elementele acţiunii. pentru ca prin aplicarea legii să se dispună asupra realizării sau executării lor. cât şi în unele texte ale legii. o formă de manifestare sau de viaţă a acestuia. recunoaşterea şi redresarea unui drept subiectiv.

40 – 71 – . acţiunea civilă constă în dreptul de a urmări în justiţie ceea ce ţi se datorează (jus persequendi judicio quod sibi debetur) 40 . Alţi autori definesc acţiunea civilă ca fiind conflictul legal prin care o persoană cere instanţei de judecată fie recunoaşterea dreptului. Astfel.Într-o altă definiţie se arată că „acţiunea civilă este mijlocul de exercitare a dreptului de a se pretinde şi obţine concursul organelor de judecată. redăm definiţia potrivit căreia acţiunea este „mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti fie recunoaşterea dreptului sau fie realizarea acestui drept. Într-o altă accepţie. în vederea recunoaşterii sau realizării unor drepturi subiective încălcate sau nerecunoscute ori apărării unor situaţii juridice ocrotite de lege”. Bucureşti. în doctrina franceză se observă o diversitate de formulări. pg. Bucureşti. se asigură protecţia dreptului subiectiv civil prin recunoaşterea sau realizarea lui în cazul în care este încălcat sau contestat. Editura „Naţional”. 248. prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de o altă persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare”. 1997. pg. fie realizarea acestui drept prin încetarea piedicilor puse în calea sa de o altă persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare. de a obţine repararea daunelor cauzate. Un alt autor defineşte acţiunea ca o putere recunoscută particularilor de a se adresa justiţiei. Savelly Zilberstein – Tratat de drept procesual civil. altfel spus. Ciobanu – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. 229. ori a unor situaţii juridice ocrotite de lege 41 . Editura Didactică şi Pedagogică. Acţiunea este dreptul pentru autorul unei pretenţii de a fi ascultat asupra fondului acesteia. În sfârşit. 41 Viorel M. ameninţat ori vizat sau. acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor procesuale prin care. Ca un rezumat la această definiţie. Teoria generală. ca facultatea de a te adresa autorităţii judiciare pentru a face să înceteze valoarea unui drept sau dacă este cazul. În literatura mai veche acţiunea este definită ca posibilitatea de a merge la puterea judecătorească pentru a cere să i se recunoască dreptul contestat sau a face să fie respectat dreptul vizat şi ca puterea de a obţine în justiţie recunoaşterea sau protecţia unui drept dacă el este contestat. în cadrul procesului civil. 1983. astfel ca judecătorul să spună dacă este sau nu Ilie Stoenescu. pentru a obţine respectul drepturilor şi intereselor lor legitime.

la forţa de constrângere a statului. dar uneori şi numai implicit. ori constituirea unei situaţii juridice noi. M. se înţelege posibilitatea unei persoane de a se adresa organului jurisdicţional. posibilitatea pe care o are reclamantul de a obţine recunoaşterea sau realizarea dreptului său contestat prin constrângerea juridică a pârâtului 43 . în caz de nevoie. ca formă specială a influenţei sociale şi a 42 M. Ion Leş. să pretindă o conduită corespunzătoare. instanţei de judecată ori altui organ de stat cu atribuţii jurisdicţionale. să dea. Pe calea acţiunii civile s-a stabilit dreptul (persoanei fizice sau juridice) de a cere organului de jurisdicţie. 1963. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. fie recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent. de regulă. Din cele analizate până în prezent am putea concluziona că: dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ – persoana fizică sau persoana juridică în virtutea căreia acesta poate în limitele dreptului şi moralei să aibă o anumită conduită. explicit. Dumitru Radu – Dicţionar de drept procesual civil. Costin. De asemenea.fondată. Editura Cluj-Napoca. adică la activitatea special reglementată a organelor sale competente – organele de jurisdicţie – desfăşurată în vederea realizării scopului pentru care drepturile încălcate sau nesocotite au fost recunoscute titularilor lor sau în cadrul procesului civil care. În cazul în care dreptul subiectiv civil este contestat sau încălcat. titularul său are posibilitatea de a recurge la forţa de constrângere a statului. rezultă. fie încetarea piedicilor puse în exercitarea drepturilor sau în ceea ce priveşte drepturile la plata unor despăgubiri atunci când încălcarea şi executarea unor asemenea obligaţii este necesară în vederea realizării dreptului respectiv 42 . iar în sens material. în caz de nevoie. prin dreptul la acţiune. acţiunea civilă reprezintă mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. Minea. Mircea Şt. pg. ca şi din altele asemănătoare. 1983. acţiunea este dreptul de a discuta temeinicia unei pretenţii. În altă ordine de idei. să facă ori să nu facă ceva – de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei de constrângere a statului. în sens procesual. Bucureşti. Pentru adversar. că unul dintre elementele dreptului subiectiv civil îl constituie posibilitatea de a recurge. Din această definiţie. 43 Alexandru Balaci – Excepţiile de procedură în procesul civil.104 – 72 – .

acţiunea civilă în procesul penal este mijlocul juridic prin intermediul căruia se realizează în justiţie tragerea la răspundere civilă a inculpatului sau a persoanei responsabile civilmente.2 Condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal Pentru exercitarea acţiunii civile.constrângerii judiciare serveşte la valorificarea în concret a dreptului subiectiv încălcat. Este mijlocul legal prin care persoana păgubită material sau moral cere să-i fie reparat prejudiciul cauzat 44 . b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate. Minea. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 3. poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală. M. fiind alăturată acţiunii penale şi având un caracter accesoriu. un subiect de drept (persoană fizică sau persoană juridică) cere organului de jurisdicţie fie recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situaţii juridice noi. M. sau plata unei despăgubiri. Pe calea acţiunii civile. 1983. Acţiunea civilă este definită ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu. fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o altă persoană. c) prejudiciul trebuie să fie cert. Radu – Dicţionar de Drept procesual civil. în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral. Bucureşti. atunci când instituirea şi executarea unor asemenea obligaţii este necesară în vederea realizării dreptului respectiv. d) prejudiciul să nu fi fost reparat. precum şi faţă de succesorii acestora. Acţiunea civilă. 17 Cod procedură penală). 15.art. nefiind necesară cererea de constituire ca parte civilă . Costin. acţiunea civilă se exercită din oficiu. 44 – 73 – . să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal (când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă. Caracterul accesoriu al acţiunii civile în procesul penal face ca aceasta să poată fi exercitată numai împotriva inculpatului sau părţii responsabile civilmente. pag. Putem concluziona faptul că. D.

exclud. Această condiţie face ca nu în orice proces penal să poată fi exercitată şi acţiunea civilă. Timiş – Decizia penală. un autovehicul. pentru celelalte eventuale fapte păgubitoare. posibilitatea exercitării acţiunii civile. Săvârşirea infracţiunilor de pericol nu constituie prin ele însele un suport pentru o constituire de parte civilă. nu generează prin obiectul ei daune materiale. care au avut legătură cu infracţiunea de pericol. 50. fără caracter penal. CSJ – Secţia penală. nu pot genera prejudicii materiale sau morale.. După parcurgerea unei oarecare distanţe. mai ales când efectul a fost precedat de o multitudine de acţiuni umane sau de alte împrejurări. în R. Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe. iar autovehiculul a fost avariat. – 74 – . nr. În acest sens s-a decis de pildă. în Culegere de decizii. nr. eventualele prejudicii putând fi recuperate de cel vătămat numai pe calea unei acţiuni în faţa instanţei civile 46 . constituirea de parte civilă nu este posibilă. întrucât infracţiunea de conducere a unui autovehicul fără permisul corespunzător categoriei respective. Spre exemplu. La fel s-a hotărât că. raportul de cauzalitate privitor la prejudicierea unor persoane poate fi stabilit cu uşurinţă.R. pentru că instanţa penală nu a fost sesizată cu judecarea unei fapte penale producătoare de pagube materiale 45 . 1/1976. conducătorul autovehiculului a produs un accident rutier din cauza sistemului de frânare ce nu a putut fi pus în funcţiune în acel moment. de plano. raportul de cauzalitate este mai greu de stabilit. 1264/1983. 1983.a) Infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral. b) Intre infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate. 260. care a fost procurat nou şi care avea deficienţe ale frânei. oferind numai posibilitatea despăgubirii pe cale civilă separată. pag.D. că dacă inculpatul a fost judecat în procesul penal pentru infracţiunea de fals intelectual (art. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto şi alte două persoane au suferit leziuni corporale grave. dar este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate. Deseori. 289 din vechiul Cod penal). pag. La prima vedere este greu de stabilit cauza accidentului: calitatea necorespunzătoare a autovehiculului sau neîndemânarea conducătorului 45 46 Tj. dar care la prima vedere nu au putut fi depistate. deoarece anumite infracţiuni. Decizia nr. în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu. 438/1975. prin natura urmărilor lor. o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană. obligarea acestuia la despăgubiri nu este posibilă. şi în consecinţă. pur şi simplu. Alteori. Bucureşti.

dacă sunt întocmite în limitele puterilor ce le-au fost conferite. chimice. ci raportul de cauzalitate specific dintre acţiunea sau inacţiunea omenească cu caracter ilicit şi prejudiciul. şi la o răspundere civilă. Asemenea expertize. Editura „PRO”. totuşi atunci când analizăm raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu. Persoana juridică este limitată de principiul specializării.auto. a unor expertize tehnice. Această condiţie impune ca acţiunea civilă să fie exercitată pentru recuperarea unui prejudiciu sigur. desigur necesare. Tocmai de aceea. persoana juridică participă. şi o atitudine de conştiinţă. prin jurisconsult. pot obliga la despăgubiri civile o anumită persoană. numai în cazul în care se constată producerea unui prejudiciu ca urmare a faptei săvârşite. – 75 – . medical. Capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice se dobândeşte de la data înfiinţării lor şi sfârşeşte odată cu încetarea persoanei juridice. tehnic etc. un raport de cauzalitate. de ordin psihofizic. afectivitate şi voinţă. Bucureşti. biologic. medicale sau de altă natură. 1997. numai dacă între fapta sa şi efectul produs există. Deşi orice acţiune umană constituie o acţiune unitară. Titulara capacităţii de exerciţiu este însăşi persoana juridică. dar drepturile acesteia sunt exercitate de organele sale prin îndeplinirea obligaţiilor ce le revin. pag. Actele întocmite de aceste organe în numele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice însăşi. În activitatea procesuală. c) Prejudiciul trebuie să fie cert. facem abstracţie de atitudinea subiectivă. ea exprimând nu numai o exteriorizare obiectivă. în special. Inexistenţa acestui raport înlătură existenţa temeiului tragerii la răspundere juridică a persoanei care a săvârşit fapta. 47 Ion Neagu – Tratat de procedură penală. în general. în general. în mod obiectiv. fără a ignora ori subaprecia cauzele de ordin fizic. de regulă. 189. fiind obligatoriu de administrat o serie de alte probe. O persoană poate fi trasă la răspundere juridică. Aspectele de ordin psihic alcătuiesc un element important pentru stabilirea răspunderii – vinovăţia. atât sub aspectul existenţei sale. în practica judiciară se dispune efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice. neputând să exercite drepturi şi să şi asume obligaţii care nu sunt conforme cu scopul pentru care a fost creată. Organele judiciare. dar deopotrivă. cât şi sub aspectul posibilităţilor de evaluare 47 . Trebuie precizat că este necesar să se stabilească nu un raport de cauzalitate. în cazul răspunderii civile. nu sunt întotdeauna suficiente pentru lămurirea participării persoanei la producerea efectului.

în cazul despăgubirilor plătite de o societate de asigurări. Instanţa de judecată a refuzat obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri întemeiate pe un fapt viitor şi nesigur. de asemenea. nr. În situaţia în care paguba cauzată de inculpaţi a fost acoperită de către o societate de asigurări. CSJ – Secţia penală. în speţă. Bihor – Dec.. 7/1993. nr. înainte de exercitarea acţiunii civile în procesul penal. până la obţinerea unei calificări superioare. 68. Este cerută această condiţie. nr. despăgubiri în baza unui contract de asigurare. În cazul în care prejudiciul a fost reparat integral sau parţial de către terţe persoane cărora nu le revenea această obligaţie. 77. legate de faptul că prin accidentarea acesteia i se prelungeşte ciclul total de şcolarizare. acţiunea civilă poate fi exercitată sau nu poate fi exercitată în procesul penal. şi deci o întârziere a dobândirii unui câştig decurgând din încadrarea în muncă 48. 9/1995. se solicitau daune în favoarea victimei minore. nr. pentru completa acoperire a prejudiciului cauzat prin infracţiune 49. de către alte persoane decât inculpatul. dar poate fi cert şi un prejudiciu viitor. prejudiciul cauzat prin infracţiune să fi fost acoperit. în R. prin plata valorii bunurilor sustrase. Decizia nr. posibilitatea exercitării acţiunii civile în procesul penal. 72. total sau parţial. – 76 – . 186/1981. pag. despăgubiri de la o terţă persoană. în R. care nu are obligaţia de a plăti aceste reparaţii.D.D. societatea de asigurări se subrogă în drepturile celui prejudiciat şi se poate constitui parte civilă în procesul penal împotriva inculpaţilor 50. Asemenea situaţii pot decurge din faptul că persoana vătămată primeşte: pensie din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. 1712/1983. 50 CSJ – Secţia penală. trebuie văzut titlul cu care prejudiciul a fost acoperit. pag. Repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune nu exclude. d) Prejudiciul să nu fi fost reparat. dacă se apreciază că suma nu este îndestulătoare şi nu asigură o reparaţie justă şi integrală a daunei suferite. pag. Dec. în cazul în care terţe persoane au 48 49 TJ. Astfel.Prejudiciul este cert în cazul în care este constatat şi este deci actual. pen. de plano.. Prejudiciul actual este cert totdeauna întrucât s-a produs deja. 1187/1984. Astfel. deoarece există posibilitatea ca. instanţa poate admite exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. dacă este sigur şi susceptibil de evaluare.R. deoarece trebuie avut în vedere dacă prejudiciul a fost acoperit integral sau parţial şi. despăgubire acordată în baza unui contract de asigurare încheiat între societatea de asigurări şi unitatea păgubită. în funcţie de titlul cu care a fost acoperit prejudiciul.R.

contribuit la acoperirea prejudiciului din dorinţa de a ajuta victima infracţiunii şi nu pentru a degreva pe inculpat, partea civilă poate exercita acţiunea în procesul penal şi poate pretinde acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin infracţiune 51. În cazul în care terţii au acoperit prejudiciul cauzat prin infracţiune din dorinţa de a ajuta pe inculpat, partea civilă nu mai poate exercita acţiunea civilă în procesul penal decât, eventual, pentru partea de prejudiciu neacoperită prin liberalitatea făcută de terţi. e) Să existe manifestarea de voinţă din partea persoanei fizice cu capacitate deplină de exerciţiu de a fi despăgubită. Capacitatea procesuală de exerciţiu constă în capacitatea de a sta în judecată şi, este aptitudinea persoanei care are folosinţa unui drept subiectiv de a şi-l apăra în proces, personal sau prin mandatar. Aceasta se determină în funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu: minorul, până la împlinirea vârstei de 14 ani, precum şi interzisul judecătoresc sunt lipsiţi de capacitatea de exerciţiu; minorul cu vârsta între 14 şi 18 ani are o capacitate de exerciţiu restrânsă; cel care a împlinit vârsta de 18 ani sau, atunci când legea prevede, chiar înainte, are capacitate de exerciţiu deplină. În procesul penal această condiţie se realizează prin constituirea de parte civilă. Îndeplinirea condiţiei nu este necesară în cazurile când acţiunea penală se exercită din oficiu, întrucât legea prevede că instanţa este obligată să se pronunţe asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă nu s-a făcut constituire de parte civilă (art. 17 alin. 3 Cod procedură penală). Constituirea de parte civilă reprezintă opţiunea cea mai frecventă a persoanei vătămate care alătură acţiunii penale şi acţiunea civilă. În acest fel, acţiunea civilă devine o importantă instituţie a dreptului procesual penal. 3.3 Elementele acţiunii civile

•Obiectul acţiunii civile. Potrivit dispoziţiilor articolului 14 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere materială a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente. În aplicarea dispoziţiilor art. 14 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar, pronunţându-se în mod diferit cu privire la limitele învestirii instanţei penale cu judecarea
TJ. Suceava – dec. pen. nr. 466/1980, în R.R.D., nr. 5/1981, pag. 67: „Astfel, urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de înmormântare chiar dacă acestea au fost suportate de colegii victimei cu titlu de ajutor pentru partea civilă”.
51

– 77 –

acţiunii civile, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice. Unele instanţe au considerat că în astfel de cazuri acţiunea civilă alăturată celei penale poate fi admisă numai cu privire la pretenţiile formulate pentru prejudiciile cauzate prin infracţiunea cu care a fost sesizată instanţa, iar nu şi pentru cele produse prin efectele secundare sau colaterale ale faptei, care nu au făcut obiectul unei încadrări juridice distincte cu caracter penal. S-a apreciat că acest mod de a proceda se impune, deoarece acţiunea civilă nu poate exceda limitelor cu care este învestită instanţa prin acţiunea penală, cât timp ea este chemată să se pronunţe, sub aspect penal, numai cu privire la infracţiunea ce face obiectul trimiterii în judecată. De asemenea, alte instanţe s-au pronunţat în sensul că instanţa învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice, este învestită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate, ca urmare a aceleiaşi fapte. Aceste instanţe din urmă au procedat corect. Potrivit art. 14 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, „acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente“; ea „poate fi alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă“, iar „repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile“. Din această ultimă dispoziţie a textului de lege menţionat rezultă că repararea pagubei produse prin infracţiune, în cadrul soluţionării acţiunii civile alăturate celei penale, se face în conformitate cu prevederile din legea civilă. Ori, prin dispoziţiile articolului 998 din Codul civil, care constituie temeiul răspunderii civile delictuale, se prevede că „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara“.
– 78 –

Tot astfel, potrivit art. 999 din Codul civil, prin care este reglementată răspunderea civilă în caz de cvasidelicte, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa". În raport cu aceste reglementări neechivoce, a căror aplicare nu este limitată prin vreo dispoziţie a Codului de procedură penală referitoare la repararea pagubei în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale, este evident că legiuitorul nu a urmărit să îngrădească în vreun fel posibilitatea persoanei vătămate, constituită parte civilă, de a obţine o justă şi integrală reparare a pagubei. De aceea, prin limitarea obiectului acţiunii civile la daunele cauzate numai de efectele ce sunt consecinţa la care se face referire neechivocă prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecăţii instanţei penale, s-ar deturna însuşi sensul şi scopul unei astfel de acţiuni, care constă în asigurarea unei juste şi integrale reparări a prejudiciului cauzat. Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia. O astfel de soluţie ar contraveni însuşi spiritului legii române aplicabile şi reglementărilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil. În raport cu aceste cerinţe, chiar dacă în art. 14 din Codul de procedură penală se are în vedere cazul tipic în care urmarea păgubitoare este unică şi decurge, în întregul ei, din acţiunea sau inacţiunea ce constituie infracţiunea dedusă judecăţii, aceasta nu înseamnă că nu ar putea fi adoptată o altă soluţie pentru unele situaţii cu urmări păgubitoare multiple, la care legea nu se referă în mod expres, cum sunt cele create prin accidentele de circulaţie, când prin aceeaşi faptă, de conducere culpabilă a autovehiculului, sunt lezate, de regulă, atât integritatea corporală a victimei, cât şi bunurile acesteia. Cum în asemenea cazuri toate urmările păgubitoare decurg din aceeaşi faptă, unică, a inculpatului, deşi aceasta constituie infracţiune numai
– 79 –

ca şi de a-şi concentra apărările îl fac şi pe inculpat să fie interesat în soluţionarea acţiunii civile şi a celei penale în faţa aceleiaşi instanţe. unde acţiunea sa civilă poate fi soluţionată în condiţii de mai mare celeritate şi cu garanţii de administrare mai lesnicioasă şi completă a probelor. În aplicarea art. care au avut ca urmare şi degradarea îmbrăcămintei victimei. 998 din Codul civil. persoana vătămată este vădit interesată să fie despăgubită pentru întregul prejudiciu suferit. sau în cazul unei tâlhării. să fie fragmentat. instanţa penală învestită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe. În astfel de situaţii este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil. de asemenea. temeinică şi completă aflare a adevărului. dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată. cu mai multe consecinţe păgubitoare pentru aceeaşi victimă. ce nu au fost sustrase. Aşa fiind. 14 din Codul de procedură penală şi a art.penală şi civilă . săvârşite de conducători auto cu ocazia circulaţiei pe drumurile publice. O atare concluzie se impune a fi acceptată nu numai în cazul faptelor de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă. în întregul ei. prin săvârşirea căreia au fost degradate şi unele bunuri ale persoanei vătămate. se asigură o mai promptă.în raport cu unul dintre efectele produse. iar competenţa de soluţionare a acţiunii civile să fie împărţită între două instanţe . cum sunt cele de ucidere din culpă şi de – 80 – . cum ar fi moartea sau vătămarea integrităţii corporale a victimei. nu se poate considera că ar exista raţiuni ca prejudiciul unic suferit de victimă prin săvârşirea unei fapte penale. este raţional şi echitabil ca toate pretenţiile de despăgubiri să fie soluţionate în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale. cum ar fi în cazul infracţiunilor de omor intenţionat şi de vătămare corporală intenţionată. Este de subliniat că prin soluţionarea de către aceeaşi instanţă a celor două acţiuni. Tot astfel. Sub acest aspect. determinate de săvârşirea aceleiaşi fapte. ci şi în orice alte situaţii de comitere a unei fapte complexe. prin aprecierea unitară a probelor. de către instanţa penală. posibilităţile de a administra mai lesnicios probele. în faţa instanţei penale.cu toate inconvenientele ce decurg din aceasta. unică. precum şi evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii. în cadrul aceluiaşi proces.

potrivit dispoziţiilor legii civile.R.D..D.R. în materialitatea lor 53. Spre exemplu. De aceea. în cazul în care reparaţia s-a făcut prin restituirea lucrului. nr. alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă. Stătescu. Aşa cum s-a mai arătat. 3 Cod procedură penală 54. întotdeauna. obiectul acţiunii civile este tragerea la răspundere civilă delictuală. 3/1973. atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite. Când este posibilă repararea pagubei în natură şi organele judiciare nu procedează în acest fel. în R. în R. nr. Timiş – dec. în natură. prin dispoziţiile Codului de procedură penală (art. 1981 pag. Răspunderea civilă delictuală are o funcţie reparatorie relativă. Braşov – Dec. 138-145. desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau prin orice alt mijloc de reparare în natură. restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. 2004. 53 52 – 81 – . Bârsan – Tratat de drept civil – Teoria generală a obligaţiilor. recuperate pe deplin. pag. 1072/1972. 1 din 23. oricât de întinsă ar fi răspunderea. deoarece ea se realizează numai în raporturile dintre subiecţii activi şi pasivi ai acţiunii şi chiar în aceste raporturi. prin: restituirea lucrului. C. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – dec. partea civilă poate cere despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsită pentru perioada cât lucrul i-a fost sustras. pen. nr. inculpatul şi partea responsabilă civilmente pot fi obligaţi la plata unei despăgubiri băneşti. valorile deteriorate sau distruse. cât şi folosul sau câştigul de care aceasta a fost lipsită prin infracţiune. nr. 143. În cazul sustragerii unor sume de bani. TJ. Folosul sau câştigul nerealizat poate fi acordat atât în cazul în care reparaţia se face în natură. 14 alin.1346/1972. pen. 54 TJ. nr. În cazul în care repararea în natură nu este cu putinţă. 14 alin. acordarea de despăgubiri băneşti nu corespunde unei corecte aplicări a prevederilor art. Prin acţiunea civilă din cadrul procesului penal.vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto. pen. este învestită să judece acţiunea civilă. nu pot fi. 5/1977. cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte 52 . 160. inculpatul sau partea responsabilă civilmente pot fi acţionaţi numai în raport de nerespectarea obligaţiilor civile care decurg din repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune – aşa-numitul delict civil. C. autorul infracţiunii va fi obligat să acopere atât prejudiciul efectiv cauzat. Editura Academiei Române. 02. cât şi în cazul în care se face prin plata unui echivalent bănesc. pag. Prin dauna produsă prin infracţiune se înţelege atât paguba reală suferită de partea civilă.. Bucureşti. cât şi dobânda legală aferentă. 3) se dispune expres că repararea pagubei se face.

constând în provocarea unui scandal în autobuz şi spargerea geamului. în orice fază a procesului penal. unitatea de transport. sunt proprietatea persoanei vătămate.R. parte civilă. pag. Câştigul nerealizat trebuie să fie urmarea directă a săvârşirii infracţiunii şi să nu se datoreze unor cauze neimputabile inculpatului. repararea prejudiciului în natură se face prin restituirea lucrului. prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare. ca organ de urmărire penală.plătibilă pe toată durata de timp de la data săvârşirii infracţiunii şi până la achitarea sumei datorate 55. prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra. nr. nr. în R. b Cod procedură penală). ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detenţia sa. cu ocazia săvârşirii infracţiunii şi nefolosirea autobuzului în timpul concediului medical acordat conducătorului auto56. Repararea în natură a pagubei cauzate prin infracţiune În articolul 14 alin. 168 Cod procedură penală. Hotărârea instanţei de judecată poate fi atacată separat cu recurs. pag. Când restituirea lucrurilor are caracterul unei măsuri procesuale de reparare vremelnică a pagubei produse prin infracţiune. definitivarea restituirii se face prin hotărârea instanţei de judecată. potrivit dispoziţiilor art. nr. 4/1986. 51/1985. 342-343. care nu suspendă executarea. stabilirea acestui drept şi restituirea. 55 56 CSJ – Secţia penală. Restituirea lucrurilor poate fi dispusă atât de către procuror. Potrivit art. 169 Cod procedură penală. nu poate cere daune decât pentru costul înlocuirii geamului. a din Codul de procedură penală se prevede că. Oricare altă persoană care pretinde un drept asupra lucrurilor ridicate poate cere. în acest caz restituirea având caracter definitiv (art. iar nu şi pentru câştigul nerealizat. 245 lit. CSJ – Secţia penală. Dec. Dec.D. cât şi de către instanţa de judecată. dacă procurorul sau instanţa de judecată constată că lucrurile ridicate de la învinuit ori inculpat.. 2436/1985. ori de la altă persoană căreia învinuitul sau inculpatul le-a încredinţat. 3 lit. ca modalitate de reparare a pagubei în natură. Este posibil însă ca restituirea lucrurilor să se facă şi prin ordonanţa procurorului cu ocazia încetării urmăririi penale sau scoaterii de sub urmărire penală. 75. Restituirea lucrurilor. – 82 – . se face în cazul în care lucrurile aparţinând părţii civile au fost ridicate de la învinuit sau inculpat. În cazul condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a liniştii publice şi de distrugere în paguba avutului public. în „Culegere de decizii pe anul 1985“. ca urmare a rănirii şoferului. dispune restituirea acestor lucruri persoanei vătămate.

instanţa în rezolvarea laturii civile a procesului. În cazul anumitor infracţiuni. nu se poate considera că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea acelor piese. 8/1984. Repararea pagubei în natură. deoarece amnistia nu are efecte asupra drepturilor persoanei vătămate. Astfel. deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti). Restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii trebuie dispusă şi în cazul încetării procesului penal ca efect al amnistiei. Dec. Despăgubirea bănească. 59 C. Dec. nr. prin desfiinţarea totală sau parţială a testamentului falsificat. în „Culegere de decizii pe anul 1985“. 2 din vechiul Cod penal (împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori parte dintr-o locuinţă sau imobil. prin evacuarea inculpatului din imobilul pe care l-a ocupat. în cazul când piesele ce au făcut obiectul furtului s-au deteriorat înainte de a fi restituite societăţii păgubite. ca urmare a falsului săvârşit. pag.Uneori restituirea lucrurilor nu acoperă integral prejudiciul cauzat prin infracţiune. la cererea părţii civile. nr. Repararea pagubei prin plata unei despăgubiri băneşti Potrivit art. în cazul falsificării unui testament. Buga – Calcularea prejudiciului cauzat unităţilor economice prin infracţiuni. b Cod procedură penală. în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă. repararea pagubei în natură poate fi făcută numai prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris. împiedicând folosirea lui de către partea civilă 58. în cazul condamnării inculpatului pentru infracţiunea prevăzută în art. moştenitorul poate fi repus în drepturile din care a fost decăzut.R. pag. uneori. CSJ – Secţia penală. 58 57 – 83 – . nr. Astfel. 3 lit. CSJ – Secţia penală. conform dispoziţiilor articolului 14 din Codul de procedură penală. se poate face prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. 271 alin. o modalitate de reparare a pagubei 59. instanţa având îndatorirea să stabilească întinderea exactă a prejudiciului rămas neacoperit57. situaţie în care. repararea pagubei se face prin plata unei despăgubiri băneşti. inculpatul urmează a fi obligat la plata unor despăgubiri prin care să realizeze o reparaţie integrală a pagubei suferite de partea civilă. în R.. 46/1985. deşi are un caracter subsidiar faţă de repararea pagubei în natură este totuşi întâlnită în mod frecvent în practica organelor judiciare. iar restabilirea situaţiei anterioare constituie. 339-340. tocmai datorită imposibilităţii folosirii primei modalităţi de reparare a prejudiciului cauzat prin infracţiune. trebuie să dispună restabilirea situaţiei anterioare. Astfel. 48-53.D. 40/1986. 14 alin.

63 CSJ – Secţia penală. nr. 423. 62 CSJ – Secţia penală. în cazul în care inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor reprezentând valoarea integrală a unor bunuri degradate.1328/1975.Despăgubirea bănească cuprinde. spre exemplu. 473. în „Culegere de decizii pe anul 1985. 3 şi 9. ca şi despăgubirea în natură. art.907/1982. iar nu în raport de valoarea lor nominală sau în alte acte normative cu caracter special. 436. Dec. cât şi folosul de care a fost lipsită partea civilă. nr. CSJ – Secţia penală. Dec. 304. CSJ – Secţia penală. pag. 1084 C. 208 din 1976.D. valoarea bunurilor sustrase. nr. repararea daunelor morale rămâne un domeniu în care gândirea juridică va trebui să găsească cele mai adecvate soluţii pentru ocrotirea intereselor persoanei în cazurile în care. Dec.. 1146/1992.. CSJ – Secţia penală. cât şi în baza unor dispoziţii speciale. 270/1984. 1978. Dec. Dec. în ceea ce priveşte calculul valorii unor bunuri sustrase prin infracţiune 60. prin săvârşirea unor infracţiuni. în cazul sustragerii de timbre cu destinaţie exclusiv filatelică. după caz. nr. Lăsându-se bunurile în patrimoniul părţii civile se creează o situaţie ce echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză 61. 364/1979. pag. instanţa trebuie să oblige partea civilă să predea inculpatului acele bunuri. nr. C. atât suma de bani care acoperă prejudiciul efectiv. paguba se calculează în raport de valoarea de catalog a timbrelor. CSJ – Secţia penală. 339 din 1981. 1975. În cazul prejudiciilor cauzate persoanelor fizice. civ. Problema reparării daunelor morale Constituind una dintre cele mai complexe şi controversate probleme din literatura şi practica judiciară. CSJ – Secţia penală. nr. nr. cele cuprinse în Decretul nr. sumele de bani cu care victima unui omor contribuia la întreţinerea unor persoane (soţia sau soţul 62. Dec. Dec. Decizia nr. Dec. raportat la art. 65 CSJ – Secţia penală. s-au cauzat vătămări de ordin moral.1459/1975. 1975.1719/1990. cum sunt. 61 60 – 84 – . 455.D. concubina care avea copii cu victima 63.D. În cazul prejudiciului cauzat unităţilor economice prin infracţiuni. soţia pentru copiii luaţi spre creştere şi educare fără forme de adopţie 64. 369/1992. modificat prin Decretul nr. C. de la unitatea care le editează. 312/1992. 14 Cod procedură penală. pag. despăgubirea bănească poate reprezenta. pag.. nr. 998 şi art. precum şi persoanele care au suportat cheltuielile cu îngrijirea victimei ori cu înmormântarea ei) 65. 2410/1978. C. în „Culegere de decizii pe anul 1985. CSJ – Secţia penală. 64 CSJ – Secţia penală. pag. În spiritul unei corecte aplicări a legii. calcularea prejudiciului se face ţinând seama atât de dispoziţiile art. Decizia nr..

Deşi teza de principiu a avut un caracter de permanenţă. Motivaţia de ansamblu care s-a dat a fost. instanţa trebuie să stabilească echivalentul bănesc al efortului suplimentar viitor de compensare a infirmităţii. nr. 11/1970. divertisment şi destindere care ar decurge. Despăgubirea acordată în asemenea situaţii nu constituie un praetium doloris. cum ar fi. de exemplu. din provocarea unor vătămări corporale ireversibile.1328/1975. prejudiciul de agrement constând în pierderea posibilităţii de îmbogăţire spirituală. – 85 – . s-a statuat încă cu decenii în urmă 66 că nu se pot acorda despăgubiri pentru prejudicii morale.D. izvorul principal de venit era munca şi nu se putea concepe plata unei sume de bani ca echivalent al unei prejudicieri morale provocate unei persoane. şi să oblige pe inculpat la dezdăunări corespunzătoare 69. sluţiri.D.D. 55 şi următ.2345/1974. C. pag. când persoana va munci. nr. 68 CSJ – Secţia penală. care se va manifesta.25-26. infirmităţi care ar împiedica victima de a participa direct la viaţa socială şi beneficiile acesteia67.. deşi nu există posibilitatea unei evaluări băneşti a prejudiciului subzistă nevoia acordării unor despăgubiri. că potrivit principiilor constituţionale ale vremii. de pildă. în lipsa unui text expres de lege. nr. 272-273.Ţinând seama de împrejurarea că prejudiciul este determinat de o infracţiune. 1952-1954. paralizii. pag. pag. ca persoana vătămată în integritatea sa corporală şi sănătate. În alte cazuri s-a apreciat că. 1975. În mod similar.. în R. are dreptul la o despăgubire corespunzătoare 68. Dec. în procesul penal s-a pus cu şi mai multă acuitate problema de a şti dacă se pot acorda despăgubiri patrimoniale pentru repararea unui prejudiciu moral.D. ci o modalitate de a face mai acceptabile condiţiile de viaţă alterate ale victimei. VII/1952. Dec. în cazul provocării unei infirmităţi permanente a unui minor neîncadrat în muncă. desfigurări. 1974. În practica judiciară română.. Între prejudiciul patrimonial şi cel moral s-au introdus categorii intermediare. nr. pag. În acest sens s-a hotărât. 478. pentru opţiuni sporite în domeniul cultural.R. care realizează aceleaşi venituri prin muncă depunând un efort suplimentar de natură să grăbească procesul de oboseală şi epuizare fizică.Pătulea – „Contribuţii la studiul răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor rezultate din vătămarea integrităţii corporale”. în doctrină şi în practică s-au manifestat şi opinii care pentru anumite situaţii au ameliorat concepţia şi au apropiat-o de interesele membrilor societăţii. artistic şi chiar de divertisment. 66 67 Decizia de îndrumare a „Plenului Tribunalului Suprem”. C. A. 69 CSJ – Secţia penală.. C.

M. având ca urmare internarea în spital. şi 300 lei.1 şi 3 şi. care nu au cauzat un prejudiciu moral prin existenţa unor cheltuieli de agrement sau alte cheltuieli necesare. 294 din 23 noiembrie 1999. părţii civile T. prin decizia penală nr.M. în art. De asemenea. a suferit leziuni necesitând pentru vindecare 90-100 zile îngrijiri medicale. 3 din Codul de procedură penală şi art. Judecătoria Sinaia a condamnat pe inculpatul D.A. Potrivit art. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu. despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei (Î. cu acelaşi titlu. Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază. În acest sens exemplificăm: Prin sentinţa penală nr.2 şi 4 din vechiul Cod penal. inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate.S. a-l repara.C.Autorul din culpă al unui accident de circulaţie rutieră prin care s-a cauzat vătămarea corporală a unei persoane.M. este dator să despăgubească victima şi prin plata unor daune morale în raport cu traumele psihice pe care aceasta le-a suferit în urma infracţiunii.S. 14 alin. în seara zilei de 14 septembrie 1998. respingându-se cererile de obligare la plata daunelor morale. obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat. respectiv. Instanţa a reţinut că. Curtea de Apel Ploieşti. contravaloarea unor cârje şi 35 lei părţii vătămate T.J. Tribunalul Prahova.C. 998 din Codul civil. a admis apelurile declarate de părţile civile şi a obligat pe inculpat să plătească 10 milioane lei daune morale părţii civile D.184 alin. Totodată. D. că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale. prin decizia penală nr. cu motivarea că părţile civile au suferit vătămări corporale vindecabile. – 86 – . Decret nr. iar partea vătămată T. între altele. În urma accidentului partea vătămată D. ca urmare a diminuării capacităţii de muncă.S. intrând în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar. – Sentinţa penală. 25 lei. 526 din 5 iunie 2000. prevăzută în art. tratament medical şi alterarea temporară a condiţiilor de viaţă. 1387/2002). pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă. leziuni care au necesitat 15-17 zile de îngrijiri.. Recursul în anulare declarat în cauză este fondat..184 alin. a admis recursul declarat de inculpat şi a înlăturat obligarea acestuia la plata daunelor morale. inculpatul a efectuat o depăşire neregulamentară cu autoturismul pe care-l conducea. 1111 din 27 septembrie 2000.

Subiecţii pasivi ai acţiunii civile sunt cei care răspund din punct de vedere civil pentru prejudiciu şi împotriva cărora acţiunea se exercită. decurgând din suportarea prejudiciului determinat prin săvârşirea infracţiunii. Articolul 14 alin. este de reţinut că. astfel cum a fost modificată în apel 70 . Titular al acţiunii civile poate fi orice persoană fizică sau juridică. urmare vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune. în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale. se numeşte parte civilă. Întinderea despăgubirilor civile. care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal. întrucât ei sunt subiecţii care pot fi traşi la răspundere civilă. În consecinţă recursul în anulare a fost admis. Ca atare. secţ. pe lângă daunele patrimoniale suferite de partea vătămată. au suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă.03. 1384/14. 24 Cod procedură penală. sechele posttraumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială. ce se vor acorda pentru daunele morale. Totodată. persoana vătămată. în raport cu gravitatea vătămărilor produse şi cu intensitatea suferinţelor cauzate. instanţa de apel a decis corect că părţile civile. pen.Din probele administrate în cauză rezultă că. instanţa de apel a stabilit bine întinderea acestora. un raport de conflict civil. în mod normal. traumele fizice şi psihice suferite. • Subiecţii acţiunii civile În situaţiile în care prin săvârşirea infracţiunii s-a produs şi un prejudiciu material sau moral în dauna unei persoane fizice sau juridice ia naştere. Potrivit art. 1 din Codul de procedură penală arată că aceste persoane sunt inculpatul şi partea responsabilă civilmente. au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital. profesională şi de familie. va fi apreciată de către instanţa de judecată. Subiectul activ al acţiunii civile în procesul penal este parte în cauză. în măsura în care a apărut ca subiect pasiv al litigiului de drept civil. – 87 – . ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata unor daune morale. inclusiv statul.2002. nr. comparativ cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. 70 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Dec. menţinându-se hotărârea primei instanţe.

73 CSJ – Secţia penală. În cazul persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. R. nu are dreptul să se pronunţe nici cu privire la cererea de despăgubiri formulată de partea civilă împotriva moştenitorilor 74. – 88 – . Levasseur. 75. 4151/1973. Într-o asemenea situaţie acţiunea se poate exercita de orice persoană vătămată. Decesul inculpatului intervenind în cursul judecăţii şi existând o constituire de parte civilă.. Kahane.. Stefani. 3059/1974. Antoniu. 5300/1971. nu produce efecte asupra acţiunii civile. nr. cit.R. pag. S. nr. nr. pag. în R. moştenitorii exercită acţiunea civilă „nomine et jure proprio”. introducându-se în cauză moştenitorii defunctului (art. nr. în R.. Dacă una din părţi este o persoană juridică.R.D. Iliescu. 6/1974. nr. 11/1975. nici pe considerentul că moştenitorii erau încă în termenul de acceptare a moştenirii 76. Pentru ca moştenitorii să poată fi introduşi în cauză este nevoie ca aceştia să fi acceptat moştenirea. aceasta nefiind învestită cu judecarea faptelor săvârşite de participantul respectiv. Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces al oricărei părţi. G. 67-68. nr. Stănoiu – Op. C. aceasta nu le conferă nici calitatea de subiecţi activi ai acţiunii civile şi nici poziţia procesuală de parte civilă. instanţa este obligată să introducă în cauză pe moştenitorii inculpatului şi să nu rezerve părţii civile calea unei acţiuni separate în faţa instanţei civile. Dec. indiferent dacă este sau nu moştenitor 72. M. 1 Cod procedură penală).R. 7/1972. în R.. II – Acţiunea penală are ca origine direct infracţiunea. 11/1984. N. pag. Dec.D.R. în R. 72 V. 71 G. Dongoroz. deşi reprezentanţii legali exercită acţiunea civilă în interesul persoanelor reprezentate.D. . G. pag. 2359/1983. Când moartea victimei s-a datorat infracţiunii. 72. Dec. iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauză lichidatorii (art. Instanţa nu va putea proceda astfel 7 5. 156. 74 CSJ – Secţia penală.Răspunderea civilă a subiecţilor pasivi împotriva cărora se exercită acţiunea civilă poate decurge numai din paguba pricinuită prin săvârşirea infracţiunii 71. 71. Moartea părţilor. 21 alin. Dacă făptuitorul a decedat înainte de începerea urmăririi penale. constituirea de parte civilă nu mai este posibilă 73. Bulai. iar când inculpatul a decedat înainte de sesizarea instanţei. nr. în caz de reorganizare a acesteia se introduc în cauză succesorii în drepturi. 2 Cod procedură penală).. Moştenitorii părţii civile exercită în acest caz acţiunea civilă „jure hereditatis”. în timp ce acţiunea civilă are ca origine infracţiunea numai prin intermediul pagubei produse. 76 CSJ – Secţia penală. Dec. în general. vol. nr. 75 CSJ – Secţia penală.D. 21 alin. pag.

4 Trăsăturile acţiunii civile Acţiunea civilă este definită ca fiind mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. 70. 77 CSJ – Secţia penală. 5300/1971. nefiind necesară cererea de constituire ca parte civilă (art. unul dintre inculpaţi a decedat. În acest scop. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor cere persoanei vătămate ca. b) – nu este obligatorie. un subiect de drept (persoană fizică sau persoană juridică) cere organului de jurisdicţie fie recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent ori constituirea unei situaţii juridice noi. Moştenitorii săi au fost în mod greşit introduşi în cauză ca părţi responsabile civilmente. Dec. – 89 – . după caz. fie încetarea piedicilor puse în exercitarea dreptului său de către o altă persoană sau plata unei despăgubiri atunci când instituirea şi executarea unor asemenea obligaţii este necesară în vederea realizării dreptului respectiv. chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. şi obligaţi la plata despăgubirilor civile. 3. reiese că acţiunea civilă în procesul penal are următoarele trăsături: a) – aparţine părţii vătămate şi nu statului.Întrucât în timpul completării urmăririi penale. să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale. persoanei care îi încuviinţează actele. 17 Cod procedură penală). Pe calea acţiunii civile. cu excepţia infracţiunilor. pag. 7/1990. când acţiunea civilă se exercită din oficiu. precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite. Instanţa de judecată este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale. Din noţiunea acţiunii civile cât şi a condiţiilor exercitării acesteia în procesul penal. într-o asemenea situaţie valorificarea pretenţiilor părţii civile fiind legalmente posibilă numai pe calea unei acţiuni civile separate77. ori. în „Dreptul”. nr. legea lăsând la latitudinea părţii vătămate dreptul de a se constitui ca parte civilă şi a solicita despăgubiri. pentru care cauza a fost restituită procurorului. prin reprezentantul său legal. cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. nr. cu privire la acesta în mod corect s-a dispus încetarea urmăririi penale.

– 90 – .2005. dar principiul oficialităţii procesului penal îşi pune amprenta pe modul particular în care această acţiune se realizează. iar când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. dacă inculpatul este insolvabil. nr. 1097 din 9 septembrie 2004. d) – este divizibilă. la instanţa civilă. c) – este disponibilă. Dec. 78 • Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţ.5 Exercitarea acţiunii civile Dreptul de opţiune în exercitarea acţiunii civile Persoana fizică. deşi nu a recuperat prejudiciul ce i s-a cauzat. cu capacitate deplină de exerciţiu.M. căreia i s-au sustras cerceii. Disponibilitatea acţiunii civile se menţine ca regulă şi în cadrul procesului penal.Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă. pentru complicitate la această infracţiune.M. dar numai în situaţia excepţiilor menţionate. organele judiciare pot lua din oficiu măsuri care să realizeze mai eficient drepturile părţii civile. S-a luat act că partea civilă I. pen. şi N. respectiv. Pentru a putea fi exercitat dreptul de opţiune. Prin sentinţa penală nr. conform principiului de drept al răspunderii civile în solidar. Astfel. 3. potrivit normelor procesuale şi substanţiale de drept civil. întrucât se poate exercita şi faţă de persoana responsabilă civilmente. acesta fiind în concordanţă cu principiul disponibilităţii procesului civil. pentru că.. sau în caz de deces al inculpatului. a renunţat la despăgubirile cerute iniţial 78 . pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi. partea civilă poate renunţa oricând la acţiunea civilă. procurorul – când participă la judecată – este obligat să susţină interesele civile ale acesteia. chiar dacă nu este constituită parte civilă. a condamnat pe inculpaţii N. Tribunalul Bucureşti. în sensul că acţiunea civilă se poate exercita şi numai faţă de unii sau unul dintre participanţii la săvârşirea infracţiunii. partea civilă deşi are în mâna sa acţiunea civilă. 391/19.01. pornită de persoana vătămată. are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile civile fie prin exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. dacă aceştia sunt insolvabili. fie prin exercitarea acţiunii civile în afara procesului penal. Secţia I penală.. trebuie să existe. e) – nu este individuală.F. acţiunea civilă poate continua faţă de moştenitorii legali. acţiunea civilă are caracter disponibil.

atât procesul penal declanşat şi acţiunea penală pusă în mişcare. În cazul în care persoana prejudiciată material prin infracţiune părăseşte calea aleasă din cele două. Când urmărirea penală sau judecata a fost suspendată în condiţiile prevăzute de art. acţiunea introdusă în instanţa civilă se suspendă (art. Bulai. acţiunea civilă. le are în legătură cu desfăşurarea procesului penal şi.R. Mun. iniţial.Stănoiu – Op.D. Kahane. deoarece.. trebuie să existe. Iliescu. persoana prejudiciată material este împiedicată să-şi continue exercitarea acţiunii civile pe calea procesuală. 61-63. pag. cele două căi prin care pot fi cerute despăgubirile civile. N. în mod practic. Aceasta se explică. nr. cât şi posibilitatea exercitării acţiunii civile la o instanţă civilă. încetarea urmăririi penale sau când instanţa a lăsat nerezolvată acţiunea civilă 79. partea civilă nu este obligată să aştepte reluarea procesului penal. Părăsirea procesului penal poate avea loc şi în cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu. ea pierde definitiv dreptul de a mai obţine repararea pe cale judiciară a pagubei produse prin infracţiune. va avea ca obiect numai capetele de cerere nerezolvate de către instanţa penală 80. de abandonarea căii procesuale alese.în acelaşi timp. V. cit. deci poate părăsi procesul penal.. adică. în mod obligatoriu. Bucureşti – Secţia a II-a pen. alegând una din cele două căi de exercitare a acţiunii civile. dar nu poate fi vorba. C.. Dreptul de opţiune este irevocabil. M. în sensul că persoana fizică prejudiciată material prin infracţiune. nr. 79 80 Tr. pe de altă parte. în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. S. În situaţiile în care acţiunea civilă exercitată în procesul penal cuprinde mai multe capete de cerere şi dacă unele au fost soluţionate de instanţa penală. Partea civilă poate părăsi procesul penal. 11/1983. R. acţiunea civilă a fost pornită în procesul penal. dar în caz de reluare a acestuia. în anumite situaţii. nu o poate părăsi. 77. nu poate fi vorba de exercitarea dreptului de opţiune. – 91 – . potrivit legii. 239 Cod procedură penală şi respectiv 303 Cod procedură penală. justificate prin faptul că. 3 Cod procedură penală). Există şi unele excepţii de la regula irevocabilităţii dreptului de opţiune. întrucât persoana vătămată are numai posibilitatea exercitării acţiunii civile la instanţa civilă. pentru care a optat iniţial. G. exercitată ulterior în faţa instanţei civile. 19 alin. Antoniu. pe de o parte. Dongoroz. ea putând să se adreseze cu acţiunea civilă instanţei civile. în R. prin necesitatea stabilităţii distribuţiei procesuale în cauzele penale. dos. 879/1982. Dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare. pag. prin necesitatea ca organele judiciare să cunoască existenţa sau inexistenţa părţii civile în procesul penal pentru a o ajuta să-şi valorifice drepturile pe care.

acţiunea penală nefiind pusă în mişcare în cadrul procesului penal)81 şi când procesul penal a fost reluat după suspendare. 287. I. Cel păgubit este obligat să prezinte situaţia şi datele cerute (art. Editura Didactică şi Pedagogică. independent de atitudinea persoanei constituite parte civilă. încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală. pag. să prezinte situaţii cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită. reprezentatului (avocat sau mandatar care nu este avocat) căruia îi încuviinţează actele. acţiunea civilă se exercită din oficiu. ultim Cod procedură penală). ori. Volonciu – Drept procesual penal. 19 alin. Bucureşti. Exercitarea din oficiu a acţiunii civile are ca scop. Editura Didactică şi Pedagogică. În vederea exercitării din oficiu a acţiunii civile. Ibidem. cu precizarea că aceasta se suspendă până la soluţionarea cauzei penale82. Bucureşti. 1 Cod procedură penală). cu privire la aceeaşi problemă supusă rezolvării lor 83.Există şi posibilitatea ca persoana prejudiciată material prin infracţiune. organul de urmărire penală sau instanţa de judecată vor cere persoanei vătămate ca. – 92 – . 2 Cod procedură penală). Theodoru. 17 alin. când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă (art. să părăsească această instanţă şi să exercite acţiunea civilă în cadrul procesului penal. pag. părinţii pentru copii minori). pedagogi. prin reprezentantul său legal (persoanele prevăzute de legea civilă: tutori. Persoana vătămată. când acţiunea penală a fost pusă în mişcare ulterior pornirii acţiunii civile în faţa instanţei civile (persoana prejudiciată nu avea posibilitatea de a opta pentru calea penală sau calea civilă. cel interesat având posibilitatea să exercite în continuare acţiunea civilă în faţa instanţei civile. care a pornit acţiunea civilă în faţa instanţei civile. 83 Gr. 125. singura posibilitate fiind introducerea acţiunii civile la instanţa civilă. Moldovan – Drept procesual penal. L. Gr. nu poate să părăsească această instanţă dacă s-a pronunţat o hotărâre chiar nedefinitivă (art. Revenirea persoanei vătămate în procesul penal nu este obligatorie. 1979. după caz. curatori. 17 alin. • Exercitarea acţiunii civile din oficiu Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu. vol. care a pornit acţiunea civilă în faţa instanţei civile. Această dispoziţie a legii se explică prin necesitatea evitării pronunţării unor soluţii contrare de către instanţe diferite. 1972. Rezultă că pentru apărarea intereselor societăţii şi în special a persoanelor vătămate menţionate mai sus. profesori. repararea deplină a pagubei şi 81 82 N.

D. În cazul exercitării din oficiu a acţiunii civile. nr. acţiunea civilă se exercită din oficiu şi în situaţia în care aceştia sunt încredinţaţi instituţiilor de ocrotire86. a se trimite cauza primei instanţe. CSJ – Secţia penală. în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al 84 85 CSJ – Secţia penală. când cel vătămat este minor85. – 93 – . De aceea. pag. Dec. fondat şi urmează a fi admis. Prin sentinţa penală nr.R. este ineficientă şi instanţa nu putea să ia act de ea.R. 3406/1973. obligarea inculpatului la plata unei sume globale. Prin aceeaşi sentinţă.. 3 Cod procedură penală). prevăzută în art. 4/1973. 666/1985. renunţarea la acţiune nu produce efecte obişnuite. Mun. În cazul săvârşirii infracţiunii de omor. este nelegală. în R. pentru acest motiv. art. aşadar.asigurarea integrităţii proprietăţii. 354/1990. 6/1992. instanţa se pronunţă din oficiu asupra daunelor. nr. Bucureşti – Secţia a I-a penală. în cazul în care acţiunea civilă se exercită din oficiu. în R. până la majoratul acestora.. are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat minorilor. dec. Tribunalul Constanţa a dispus condamnarea inculpatului D. Recursul făcut de procuror. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. în „Dreptul” nr. 175 lit. nr. reprezentând prestaţia periodică calculată cumulat până la majoratul minorilor. 174. simpla declaraţie de renunţare la despăgubiri făcută de mamă. 89. este. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C. În cazul minorilor.I. Ca atare. copiilor minori ai victimei. Aceasta reprezintă o manifestare elocventă a umanismului legislaţiei noastre. în numele minorilor al căror tată şi-a pierdut viaţa în accidentul de circulaţie provocat de inculpat. 323 din 13 iulie 2005. 177. pen. Când inculpatul a acoperit numai parţial paguba. nr. până la data pronunţării sentinţei 87.V. 17 alin. i) C. 87 Tr. instanţa obligă din oficiu la plata acesteia84. chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă (art. Pe cale de consecinţă.D. instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei. Dec. 9/1974. Dec. 679/1974. prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor. obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice către copiii minori ai victimei. Ignorarea dispoziţiei duce la casarea hotărârii. iar persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă şi pentru restul prejudiciului. Dacă nu există constituirea de parte civilă. pentru a se pronunţa cu privire la prestaţia periodică lunară şi la suma globală cuvenită. nr. prejudiciind astfel interesele minorilor. 86 CSJ – Secţia penală. nr. pag.

o lovitură cu cuţitul în regiunea toracică provocându-i leziuni care au dus la deces. prin care a solicitat.097. În cazul exercitării acţiunii civile din oficiu. Prin decizia penală nr.minorilor C. între altele.02. când participă la 88 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală Dec. la 15. la 28 februarie 2004. din 30 noiembrie 2005. Legea dă posibilitatea procurorului să susţină în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.000 de lei. 18 alin. 5.V. 302. şi C.33 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă C. Dispoziţia a fost prevăzută în scopul de a se mări rolul activ al procurorului şi posibilităţile lui de participare cât mai largă în procesul penal. în raport cu ipoteza în care acţiunea civilă nu este obligatorie.G. începând cu 29 februarie 2004. sume ce reprezintă totalul prestaţiei lunare datorate până la majoratul copiilor. şi 32.V. prin lipsirea acestora de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor. şi s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale către aceiaşi parte civilă şi câte 1.G. Susţinerea părţii civile.400 lei către minorul C. şi a majorat daunele morale de la 5. – 94 – . este nefondată. până la majoratul fiecărui minor. atribuţiile procurorului în faţa instanţei de judecată primesc noi valenţe. procurorul. până la împlinirea vârstei de 18 ani.A.V. este nelegal să se dispună acoperirea acestei pagube prin obligarea la plata unei sume globale 88 ..000 lei. intervenţia rămânând la aprecierea procurorului (art. Atâta timp cât prestaţia periodică este menită să acopere prejudiciul cauzat minorilor. Acordarea ajutorului este în general facultativă. 822/08. Dacă persoana vătămată este o organizaţie sau o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. nr.700 lei către minorul C. nu este întemeiat. obligarea inculpatului la plata sumelor globale de 29.. Instanţa a reţinut că.. Curtea de Apel Constanţa a admis apelul părţii civile C. într-un loc public.2006. care îşi vede dublate eforturile prin ajutorul acordat de procuror.A. inculpatul a aplicat victimei.500 lei lunar către fiecare minor. 1 Cod procedură penală). Recursul declarat de partea civilă C. în sensul că inculpatul ar fi trebuit obligat la plata unei sume globale reprezentând prestaţia periodică calculată cumulat. Acest sprijin se conferă părţii civile.

în cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu. Sunt situaţii în care acţiunea civilă privind repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune poate fi exercitată numai la instanţa civilă. 1372/1991. 348 Cod procedură penală. În această ultimă ipoteză. nr. De asemenea. Dec. soluţionarea integrală a acţiunii civile se face atât în cadrul procesului penal. celei penale (situaţiile sunt cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile). cât şi în cadrul unui proces civil separat şi ulterior terminării procesului penal. 3 al aceluiaşi articol (20). şi în faţa instanţei civile. În această ipoteză. la care ea ar fi fost îndrituită 89. datorită inexistenţei posibilităţii alăturării acţiunii civile. că în cazul în care partea vătămată nu a pornit acţiunea civilă în nume propriu şi nici nu este o persoană din cele prevăzute în textul de lege. CSJ – Secţia penală.D. 2 Cod procedură penală. 2 Cod procedură penală). Având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. 31/1980. desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii 90. prin hotărârea rămasă definitivă. 17 Cod procedură penală. diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă. 20 alin. Din prevederile legale rezultă că acţiunea civilă capătă caracter oficial şi în alte situaţii. potrivit art. procurorul nu se poate substitui părţii civile şi să susţină în numele acesteia cererea de despăgubiri civile. Conform prevederilor art. 66. 17 Cod procedură penală. a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.judecată.. se poate spune că ne întâlnim cu exercitarea parţială a acţiunii civile în procesul penal. Dec. 2 Cod procedură penală. dar şi în cazurile în care acţiunea civilă are ca obiect restituirea lucrului. în practica judiciară s-a arătat. – 95 – . în mod corect. pag. pagubele materiale 89 90 • Exercitarea acţiunii civile la instanţa civilă CSJ – Secţia penală. în R. în art. 2/1981. persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiunea civilă în faţa instanţei civile dacă instanţa penală. se arată că instanţa rezolvă din oficiu acţiunea civilă în cazurile prevăzute de art. cu acţiune civilă. decât cele prevăzute în art. dacă se constată din probe noi că paguba şi daunele morale nu au fost integral reparate. persoana vătămată se poate adresa.R. la instanţa civilă pentru repararea pagubelor materiale şi a daunelor morale care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale de către prima instanţă. nr. nr. 1 Cod procedură penală. În alin. chiar dacă nu este constituită parte civilă (art. 18 alin. În mod practic. 20 alin. este obligat să susţină interesele civile ale acesteia. Astfel.

sau daunele morale s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărârii penale. TJ. în R.D. dar nu fuseseră integral recuperate. 2 Cod procedură penală). în R. în această situaţie cadrul juridic al procedurii judiciare este unic. pag. 19 alin. De aceea. În asemenea cazuri se prevede că judecata în faţa instanţei civile se suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. şi nu în recursul declarat de procuror împotriva hotărârii penale pronunţată de prima instanţă 91. – 96 – . Timiş – Decizia penală nr. privind obligarea inculpatului la plata sumelor ce reprezintă despăgubiri născute din îngrijirile medicale şi incapacităţile de muncă ce s-au produs după pronunţarea hotărârii penale. potrivit art. 19 alin.976/1973. nr. Nepronunţarea instanţei penale cu privire la unul din capetele de cerere ale părţii civile (având o autonomie faptică). Volonciu – Op. cererea părţii civile. 164. 6/1982. Se ridică însă unele probleme când cele două acţiuni sunt exercitate separat. pag. care prevede că judecata în faţa instanţei civile se 91 92 • TJ. poate fi rezolvată în faţa instanţei civile. fiind concentrată în formula „penalul ţine în loc civilul“. respectiv persoana care prin fapta sa a adus cea mai gravă încălcare a ordinii de drept şi a tulburat în modul cel mai periculos relaţiile sociale statornicite. Regula că „penalul ţine în loc civilul“ este înscrisă în art. deoarece. 93 N. Astfel. Bistriţa-Năsăud – decizia penală nr.R. 242/1981. 2/1974. 2 din Codul de procedură penală. întrucât duce la realizarea raportului de drept penal material. cit. pag. de către prima instanţă. nr. care dă dreptul părţii civile să exercite în completare acţiunea civilă în faţa instanţei civile.. 20 Cod procedură penală 92. 83. pagubele materiale şi daunele morale. fiind incidente pentru ambele acţiuni: regulile care reglementează în principal realizarea procesului penal. nu se pune în cazul exercitării concomitente a celor două acţiuni în cursul desfăşurării procesului penal. ci echivalează cu o nerezolvare a acesteia. Această regulă este de mai mult timp cunoscută în dreptul procesual penal. Exercitarea concomitentă a celor două acţiuni separate ar fi nepotrivită din numeroase motive. dintre care cel mai important este pericolul de a se ajunge eventual la hotărâri judecătoreşti contradictorii 93. indicând şi o anumită preferinţă (art. legea interzice realizarea deodată a celor două acţiuni.D. Acţiunea penală trebuie să aibă întâietate.. 268. nu constituie o rezolvare greşită a laturii civile. existau în timpul desfăşurării procesului penal.R. 2 Cod procedură penală. în cadrul căreia se naşte dreptul statului de a trage la răspundere penală şi a pedepsi pe inculpat. pe când în cazul prevăzut în articolul 20 alin. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă.

existenţa exclusivă a unei hotărâri definitive. în cazul disjungerii acţiunii civile şi amânării judecării ei. 54. care stinge acţiunea publică şi numai ulterior să se pronunţe în procesul civil. Decizia nr. şi nerespectarea ei duce la nulitate. Judecătorul civil este obligat să constate mai întâi că există o hotărâre penală definitivă. pag. Potrivit art. Decizia nr. 347 Cod procedură penală.D. 19 alin. Cu toate că această normă se referă la rezolvarea definitivă a cauzei penale nu a avut în vedere. fără să poată fi acoperită prin voinţa părţii. prin aceeaşi sentinţă.R. 346 alin. dacă acţiunea penală este intentată separat. Când cele două acţiuni sunt exercitate în cadrul procesului penal. Acest drept îl are partea civilă numai în cazul suspendării procesului penal 95. instanţa are obligaţia. la instanţa civilă. regulă ce este de ordine publică. 536/1981. urmărirea penală încetează sau se dispune scoaterea de sub urmărire penală. – 97 – . 1 Cod procedură penală. aceasta permite reluarea procesului civil. în R. decesul făptuitorului) şi să soluţioneze procesul civil. 269. Instanţa nu poate lăsa nesoluţionată acţiunea civilă. şi să se dezînvestească de soluţionarea restului pretenţiilor civile cu 94 95 Ibidem. În practica judiciară s-a arătat că. care poate fi invocată şi din oficiu. amnistie. în cadrul unei achiesări exprese sau tacite94.suspendă până la rezolvarea definitivă a cauzei penale. şi asupra acţiunii civile. nr. CSJ – Secţia penală. 96 CSJ – Secţia penală. potrivit art. cel puţin în reglementarea română. potrivit dispoziţiilor art. 2 Cod procedură penală. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul suspendării procesului penal în cursul judecăţii. instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi amânarea judecării acesteia într-o altă şedinţă. Dacă în cursul suspendării judecării cauzei civile. judecătorul din cauza civilă nu poate stabili că acea acţiune e stinsă prin vreo cauză legală (prescripţie. Ca urmare.. instanţa nu poate soluţiona acţiunea civilă numai parţial. Disjungerea acţiunii civile nu echivalează cu lăsarea nesoluţionată a acesteia şi crearea posibilităţii părţii civile de a solicita despăgubirile civile pe calea unei acţiuni separate în faţa instanţei civile 96. 11/1981. luând act de declaraţia părţii civile că înţelege să-şi valorifice dreptul la despăgubiri. să se pronunţe. 756/1991. întrucât rezolvarea dată de procuror cauzei penale deşi nu are natura juridică a unei hotărâri cu autoritate de lucru judecat reprezintă în momentul respectiv o anumită rezolvare a cauzei. în cazul în care rezolvarea pretenţiilor civile ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale. pag. admiţând-o doar în limitele dovedite.

78. – 98 – . şi anume: nu acordă despăgubiri civile. 2. rezolvarea acţiunii civile este condiţionată de rezolvarea acţiunii penale în privinţa existenţei faptei persoanei care a săvârşit-o şi vinovăţiei acesteia (art. 1 Cod procedură penală. 3. potrivit art.. instanţa civilă va analiza şi conţinutul ordonanţei sau rezoluţiei de scoatere de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Decizia nr. 1052/1989. 22 alin. ţinând seama de temeiurile care au stat la baza soluţionării cauzei penale de către organele de urmărire penală. 3 Cod procedură penală. cauza materială unică a celor două acţiuni este săvârşirea infracţiunii. 346 alin. în „Dreptul”. pentru motivul că fapta nu există ori nu a fost săvârşită de inculpat. 1 Cod procedură penală). 7/1990.care a fost învestită. 74/1983. neagă existenţa faptului care a produs prejudiciul. 346 alin. nr. Când acţiunea civilă este rezolvată în cadrul procesului penal.R. în R. dar aceasta nu a ajuns în faza de judecată. în ceea ce priveşte rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal. pag. 3 şi 4 Cod procedură penală rezultă că instanţa penală are patru posibilităţi. pe de o parte. Pentru admiterea sau respingerea acţiunii civile. Acţiunea penală primează faţă de acţiunea civilă. În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată în procesul penal.6 Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal Acţiunea civilă se rezolvă în cadrul procesului penal numai în măsura în care a fost alăturată acţiunii penale şi. pag. 70. 3/1985. Decizia nr. respinge acţiunea civilă ca lipsită de temei şi nu soluţionează acţiunea civilă. acţiunea civilă va fi rezolvată de către instanţa civilă 98.D. nr. se observă că. pronunţând achitarea. instanţa penală se pronunţă prin aceeaşi sentinţă şi asupra acţiunii civile. Conform prevederilor art. împreună au ajuns în faţa instanţei penale. instanţa penală nu acordă despăgubiri civile când pronunţă soluţia achitării. CSJ – Secţia penală. rezervând părţii civile calea unei acţiuni separate la instanţa civilă 97. Acţiunea civilă poate fi admisă sau respinsă după cum este sau nu întemeiată. • Instanţa nu acordă despăgubiri civile Potrivit art. Instanţa civilă va rezolva acţiunea civilă. admite acţiunea civilă în total sau în parte. iar pe de altă parte. deoarece. 346 alin. deoarece organele de urmărire penală au dat soluţia scoaterii de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale. Dacă o hotărâre penală. nici 97 98 CSJ – Secţia penală.

instanţa are obligaţia să soluţioneze acţiunea civilă 101.instanţa civilă nu poate obliga la repararea daunei 99. O situaţie similară există când instanţa penală stabileşte că fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat. în R. În cazul pronunţării soluţiei achitării. În toate cazurile menţionate. şi în consecinţă. când constată săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzută de legea penală şi producerea unui prejudiciu material părţii civile. 10 lit. d şi e Cod procedură penală. în baza art. 2 lit. 101 CSJ – Secţia penală. Dacă fapta a produs un prejudiciu. nr..R. în baza art. 1386/1991. b1. CSJ – Secţia penală. 346 alin. 79. 560/1963. Instanţa. încetarea procesului penal. atunci hotărârea instanţei penale are putere de lucru judecat. b raportat la art. în cazul achitării inculpatului pentru motivul că din cauza unei boli psihice este iresponsabil. 10 lit. pag. achitare. nr. în procesul penal. Potrivit art. 137 alin. 137 alin. instanţa va admite acţiunea civilă şi va acorda despăgubiri civile persoanei prejudiciate. 12. Decizia nr. a raportat la art. Dacă aplicarea pedepsei este în funcţie de întinderea prejudiciului. g. 11 pct. partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile. admite în total sau în parte acţiunea civilă. 2 Cod penal). Decizia nr.D. nr. dacă a produs prejudicii materiale şi daune morale părţii civile. Instanţa acordă despăgubiri civile. cu privire la existenţa şi întinderea daunei. 2 Cod procedură penală. în toate cazurile. putând obliga la repararea pagubei potrivit legii civile100. Când instanţa pronunţă condamnarea inculpatului şi constată că infracţiunea a cauzat prejudicii materiale şi daune morale părţii civile. 99 • Instanţa admite acţiunea civilă în total sau în parte Trib. în „Justiţia Nouă“. amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită. eventual. în cazul pronunţării soluţiei de încetare a procesului penal. va obliga pe inculpat şi. 1287/1988. instanţa civilă nu are dreptul să reţină că paguba a fost pricinuită prin această faptă de pârâtul care anterior. dacă fapta a produs prejudicii materiale şi daune morale părţii civile. a avut calitatea de învinuit sau inculpat. 10/1963. 2 lit. instanţa va obliga pe cel exonerat de răspundere penală să repare paguba produsă prin infracţiunea pe care a săvârşit-o. pag. instanţa este obligată să se pronunţe cu privire la latura civilă. De asemenea. indiferent de soluţia pe care o pronunţă în acţiunea penală: condamnare. Suprem – Decizia civ. 1 Cod penal. 100 – 99 – . în temeiul art. 4/1989. 11 pct. dacă infracţiunea a cauzat prejudicii materiale şi daune morale părţii civile. h şi i. fără a avea însă efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (art.

cât şi judiciar.D. 46-47. dacă acţiunea civilă nu s-a prescris conform normelor dreptului civil în materia prescripţiei. 144 alin. 103 Tr.D.R. 1/1982.D. a produs prejudicii materiale va obliga pe inculpat la repararea prejudiciului cauzat. în R. pentru care răspunderea penală s-a prescris. 4/1978. 10 lit. 10 lit. să introducă în proces moştenitorii inculpatului 102.. conform art. Dec. acţiunea se stinge. nr. CSJ – Secţia penală. decizia nr. 5/1977. 5/1981. în R. nr. Galaţi – Dec.D.În cazul în care instanţa constată că fapta. cu toate aspectele specifice faptei penale care a pricinuit paguba materială. fie că este sau nu însoţită de o tranzacţie asupra despăgubirilor. 98/1977. atât sub aspectul penal. instanţa să-l oblige pe inculpat să repare prejudiciul cauzat prin infracţiune. 65. în caz de reorganizare a acesteia. situaţie de natură a reînvia. 105 B. în CD. 5/1981. 1 Cod penal. 2056/1976. Parauşan . Acest efect al împăcării părţilor se explică prin caracterul total al împăcării. întreaga tulburare pe care conflictul iniţial a produs-o. Neexistând o fundamentare legală au rămas izolate soluţiile instanţelor judecătoreşti şi opiniile din doctrina de specialitate 105 („că o atare acţiune civilă ar tinde să readucă în discuţie întregul conflict.. Rezultă că împăcarea părţilor nu dă posibilitatea exercitării în continuare a acţiunii civile nici în faţa instanţei civile. nr. adică înlătură răspunderea penală CSJ – Secţia penală. în R. ea îşi produce toate efectele prevăzute de lege. nr. Bucureşti – Secţia a II-a penală.în R. pag. De aceea. 2 lit.R. pag. 11/1984. şi căreia legiuitorul a înţeles prin împăcarea părţilor să-i pună capăt în mod definitiv. 883/1981.R. pe anul 1976.Notă în R. pag. 67. b raportat la art. Decizia nr. atunci când intervine împăcarea. 11 pct. Gh.D. cât şi sub aspectul civil. succesorii în drepturi. Această manieră de rezolvare a acţiunii civile nu exclude posibilitatea ca. prin hotărârea de încetare a procesului penal datorită împăcării părţilor. pag. nici în faţa instanţei penale104. pen. atât sub aspect social. 2359/1984. pag.. Când încetarea procesului penal s-a dispus datorită decesului făptuitorului (art. care conduce la stingerea totală a procesului.R. Diamant . nr. Decizia nr.R. 102 – 100 – . pag. b raportat la art. nr. h Cod procedură penală). Într-o opinie contrară.2837/1976. nr. În cazul încetării procesului penal datorită împăcării părţilor (art. nr.R. 2 lit. 104 CSJ – Secţia penală. 69. ci are obligaţia. Mun...D. ori lichidatorii în caz de desfiinţare sau de dizolvare. pag. TJ. 45-46. în R. când părţile s-au înţeles şi asupra acestui aspect103.. 11 pct. g Cod procedură penală) instanţa nu poate rezerva părţii civile calea unei acţiuni separate la instanţa civilă. în temeiul art. 469. iar dacă una din părţi este o persoană juridică. 21 Cod procedură penală. 72.

CSJ – Secţia penală. luând act că a fost retrasă plângerea prealabilă. când legea o prevede ca posibilitate.pe calea unei acţiuni civile . în „Dreptul”. în sensul că trebuie să privească atât latura penală. Jud. Bulai – Drept penal român. 60. Sub nici o formă acţiunea civilă nu mai putea continua alături de acţiunea penală. 106 107 C. civ. Judecătoria Braşov a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de lovire. Dar. că aceasta înlătură şi răspunderea civilă. Editura Sousa. ce decurg din săvârşirea infracţiunii. 262/1976. pretenţiile sale. pe această cale. nr. 4/1994. au considerat ca inadmisibilă cererea de a soluţiona latura civilă a cauzei prin obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile107. având în vedere că partea vătămată şi-a retras plângerea. 91. 5069/1971.R. 639/1992. retragerea plângerii prealabile neputând opera numai cu privire la latura penală 106. nr. potrivit cărora împăcarea părţilor. întrucât aceasta nici nu mai exista. deşi în lege nu se menţionează expres. b. din 1971. 80. Braşov – Decizia penală nr.şi stinge acţiunea civilă“). – 101 – . plângerea sa fiind singurul element de natură să justifice punerea în mişcare a acţiunii penale. În fapt. Bucureşti. pag.D. inculpatul a fost însă obligat să plătească părţii vătămate despăgubiri civile. pentru ca partea vătămată să-şi poată valorifica.D. 5/1976. 108 TJ. se consideră la fel ca şi la împăcarea părţilor. 11 pct. în R. 998 C. Efectul retragerii plângerii prealabile poate fi considerat ca o consecinţă a caracterului ei total. în condiţiile în care partea vătămată a făcut declaraţia că nu cere condamnarea inculpatului. ci doar obligarea la despăgubiri civile. 2 lit. În ceea ce priveşte retragerea plângerii prealabile. Decizia nr. 857/1992. partea vătămată a dat o declaraţie în faţa primei instanţe prin care arată că nu cere condamnarea inculpatului. Prin aceeaşi hotărâre. Sunt considerate juste soluţiile unor instanţe judecătoreşti care. ca urmare a retragerii plângerii penale a părţii vătămate.. sent. ci şi să dispună scoaterea de pe rol a cauzei şi să o trimită unui complet de judecată civil. instanţa penală rezolvă acţiunea civilă când încetează procesul penal şi dispune înlocuirea răspunderii penale (art. De asemenea. pag. la care se putea alătura şi acţiunea civilă 108. Prin sentinţa penală nr. Latura penală şi cea civilă în procesul penal sunt indivizibile. Pe bună dreptate se arată în literatura de specialitate că nu se poate pune capăt conflictului de drept penal câtă vreme persoana vătămată menţine faţă de inculpat pretenţii de natură civilă. prima instanţă trebuia nu numai să pronunţe încetarea procesului penal.conform prevederilor art. în C. cât şi latura civilă a procesului penal. nu înlătură dreptul persoanei vătămate de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciul suferit . pag. Hotărârea sus-menţionată este nelegală. pen. Sighetul Marmaţiei. nr. 1992.

raportat la art. 10 lit. i Cod procedură penală), putând obliga pe inculpat la plata despăgubirilor civile dacă se constată că fapta acestuia a cauzat prejudicii părţii civile.

• Instanţa respinge acţiunea civilă ca lipsită de temei
Această soluţie se deosebeşte de ipoteza prevăzută în art. 346 alin. 3 Cod procedură penală. În acest caz, temeiul pe care a fost soluţionată latura penală nu exclude, de plano, posibilitatea acordării de despăgubiri civile. Astfel, când achitarea a fost dispusă pe temeiul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, dacă constată că fapta a produs un prejudiciu material, poate obliga pe cel achitat la repararea pagubei. Dacă instanţa constată că fapta nu a produs prejudicii materiale şi daune morale, nu va acorda despăgubiri civile. Când achitarea a fost pronunţată pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, este posibilă, în general, obligarea la despăgubiri civile. Sunt însă situaţii când instanţa poate să nu acorde despăgubiri civile, şi anume în cazul infracţiunilor neintenţionate, când achitarea se pronunţă pentru lipsa elementului subiectiv, şi anume lipsa culpei109. Când achitarea se pronunţă pentru că există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei (art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală), dacă se constată că celui achitat îi revine totuşi o culpă în ceea ce priveşte producerea prejudiciului material în patrimoniul persoanei vătămate, instanţa poate dispune repararea pagubei. Sunt însă şi situaţii când achitarea, pe temeiurile menţionate mai sus, să nu conducă la acordarea de despăgubiri civile. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea unor infracţiuni de furt în dauna avutului privat. Prin rechizitoriul întocmit în cauză s-a dispus, între altele, şi neînceperea urmăririi penale pentru minorii ce nu împliniseră vârsta de 14 ani. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri părţilor civile, solidar cu părinţii minorilor. Instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit, în lunile aprilie şi mai 1990, un număr de şase furturi, la unele din ele participând şi trei minori. Soluţia este nelegală, deoarece potrivit art. 317 din Codul de procedură penală, judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi
109

I. Dobrinescu – Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal în cazul achitării inculpatului, în R.R.D., nr. 1/1973, pag. 28-33.

– 102 –

persoana la care se referă extinderea. De asemenea, potrivit art. 14 Cod procedură penală, acţiunea civilă, accesorie acţiunii penale, are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, cu privire la care instanţa a fost sesizată. Cum prin rechizitoriul întocmit în cauză, instanţa nu a fost sesizată cu judecarea unor fapte penale comise şi de cei trei minori, instanţele au greşit soluţionarea laturii civile a cauzei, atunci când a obligat la plata despăgubirilor civile şi pe făptuitorii minori, precum şi pe părinţii acestora 110. Nu poate fi respinsă ca lipsită de temei acţiunea civilă în cazul în care partea civilă s-a constituit în faza de urmărire penală, fără a preciza cuantumul despăgubirilor, şi ulterior, în faza de judecată, deşi legal citată, aceasta nu s-a prezentat. Într-o asemenea situaţie, instanţa trebuie să aibă un rol activ, pentru a constata motivul neprezentării părţii civile care, fiind victimă a unei tentative de omor, ar fi putut să fie internată în spital ca urmare a leziunilor cauzate de inculpat 111. Conform prevederilor art. 346 alin. 4 Cod procedură penală, instanţa nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă achitarea pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b, ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f şi j Cod procedură penală, precum şi în caz de retragere a plângerii prealabile. În cazurile menţionate mai sus, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, deoarece, în primul caz, prejudiciul nu este urmarea unei fapte prevăzute de legea penală, iar în celelalte cazuri acţiunea penală fusese nelegal exercitată. În consecinţă, neexistând posibilitatea exercitării acţiunii penale datorită intervenţiei vreunui impediment din cele prevăzute în art. 10 lit. b, f şi j, nici acţiunea civilă nu poate fi rezolvată, lipsind cadrul legal în acest sens. În asemenea cazuri, cel interesat se poate adresa cu acţiune separată în faţa instanţei civile. Această soluţie se impune şi în cazurile în care – deşi nu se constată una din cele trei ipoteze prevăzute de lege – totuşi, situaţia concretă poate fi asimilată uneia dintre aceste ipoteze. În practica judiciară s-a decis, în mod constant, în acest sens, că plângerea prealabilă, tardiv introdusă la instanţă, are aceleaşi efecte ca şi lipsa plângerii prealabile, conducând la imposibilitatea instanţei de a soluţiona
110 111

• Instanţa nu soluţionează acţiunea civilă

CSJ – Secţia penală, Decizia nr.1733/1989; CSJ – Secţia penală, Decizia nr. 1988/1989, în R.R.D., nr. 9/1989, pag. 145-146.

– 103 –

acţiunea civilă 112. Lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală nu trebuie confundată cu posibilitatea rezolvării separate a acţiunii civile de către aceasta. În primul caz, instanţa se dezînvesteşte, pe când în cel de-al doilea caz instanţa amână doar soluţionarea acţiunii civile într-o altă şedinţă de judecată. Potrivit art. 347 Cod procedură penală, în acest din urmă caz, instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile în cazul când rezolvarea acesteia ar provoca întârzierea soluţionării acţiunii penale; această disjungere neechivalând însă cu lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile. Instanţa, pronunţând condamnarea inculpatului, nu putea lăsa nesoluţionată acţiunea civilă rezervând părţii civile dreptul la acţiune în faţa instanţei civile, pentru motivul că partea civilă a declarat, în cursul judecării pricinii, că nu are acte cu care să-şi dovedească pretenţiile, dar le va procura. Faţă de această declaraţie, instanţa penală, constatând că soluţionarea acţiunii civile ar întârzia rezolvarea acţiunii penale, trebuia să disjungă acţiunea penală şi să amâne judecarea acţiunii într-o altă şedinţă 113 . Nu este justificată disjungerea judecării laturii civile de cea penală în cauzele în care stabilirea vinovăţiei inculpatului, individualizarea pedepsei şi încadrarea juridică se raportează la întinderea pagubei produse prin infracţiune, cum sunt, îndeosebi, cele care au produs consecinţe deosebit de grave. În cazul unor atare infracţiuni, în care soluţia este condiţionată de activitatea infracţională şi în strânsă legătură cu urmările patrimoniale ale faptei, disjungerea trebuie dispusă numai în cazurile în care judecarea ambelor laturi ale procesului, din cauze obiective, nu se poate asigura. Spre exemplu, prin sentinţa penală nr. 60/2003, Tribunalul Bihor a condamnat la 10 ani şi 6 luni închisoare pe inculpatul K.P., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută în art. 215 alin. 1, 3, 4 şi 5, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din vechiul Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 347 din Codul de procedură penală, s-a dispus disjungerea acţiunii civile şi rezolvarea separată a acesteia. Instanţa a reţinut că, în perioada 1998 - 1999, ca reprezentant al societăţii comerciale „M.V.” din Oradea, inculpatul a cumpărat importante cantităţi de marfă de la numeroase firme, pentru plata cărora a emis file CEC fără acoperire, cauzându-le pagube însemnate. Pentru a nu se ajunge la întârzierea excesivă a soluţionării cauzei s-a dispus disjungerea laturii civile, fiind necesare completări în ceea ce
CSJ – Secţia penală, Decizia nr. 861/1986, în R.R.D., nr. 2/1987, pag. 70 şi în R.R.D., nr. 3/1987, pag. 76. CSJ – Secţia penală, Decizia nr. 74/1983, în R.R.D., nr. 3/1985, pag. 63; CSJ – Secţia penală, Decizia nr. 354/1979, în R.R.D., nr. 12/1979, pag. 80.
113 112

– 104 –

11. atât în ceea ce priveşte acţiunea penală cât şi acţiunea civilă. ţinând seama de gravitatea consecinţelor păgubitoare. În raport cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. în raport cu prejudiciul produs. pen. s-au casat hotărârile atacate şi s-a dispus trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rezolvare 114 . aceea de înşelăciune în formă continuată. 114 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţ. nici cu privire la reţinerea vinovăţiei şi nici a individualizării pedepsei. iar ulterior a fost admis recursul. se impunea judecarea cauzei în ansamblul său. 6281/25. de vreme ce întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate. în procesul individualizării pedepsei. – 105 – . Se constată deci că latura penală a cauzei nu a fost corect soluţionată. Din examinarea actelor cauzei rezultă că instanţele au greşit când au dispus. stabilirea întinderii prejudiciului produs. dar şi în planul tragerii la răspundere penală. apelul inculpatului a fost respins. În consecinţă recursul inculpatului a fost admis. cu consecinţe deosebit de grave.priveşte situaţia prejudiciului cauzat părţii civile de către inculpat. 157 din 8 iulie 2004. a Curţii de Apel Oradea. latura civilă fiind disjunsă tocmai în scopul stabilirii prejudiciului produs. prin săvârşirea infracţiunii.2004. În cadrul soluţionării unitare a unei cauze penale. prin fapta comisă de inculpat. respectiv au menţinut hotărârea de disjungere a cauzei. Decizia nr. Prin decizia penală nr. în ceea ce priveşte vinovăţia sa. constituie un important criteriu ce îşi găseşte reflectarea în latura penală a cauzei.

Gheorghe Beleiu . în doctrină este dominantă concepţia potrivit căreia „persoana juridică este subiectul colectiv de drept. întrunind condiţiile cerute de lege. Iaşi 1898. apărarea bunelor moravuri şi a intereselor generale ale societăţii 116 .Dreptul civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine. capabilă de a avea drepturi şi îndatoriri. pag. 540-545. Bucureşti . într-un interes social şi într-un scop de utilitate publică. care îndeplinind condiţiile prevăzute de lege este titular de drepturi şi obligaţii. ea găsindu-şi originile în dreptul antic. considerăm că este necesar a da mai întâi o noţiune acesteia. Nu este dată o definiţie legală a persoanei juridice dar. 116 Dimitrie Alexandrescu .Drept civil român. este titular de drepturi subiective şi obligaţii civile” 115 . După alţi teoreticieni persoana juridică este un ansamblu de elemente materiale şi umane. Persoana juridică este un subiect de drept.CAPITOLUL IV CAPITOLUL IV RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE Pentru a putea analiza răspunderea penală a persoanei juridice. având un patrimoniu deosebit. stabileşte instituţii şi prescrie reguli pentru păzirea ordinii publice. Prin persoană juridică se înţelege o fiinţă abstractă. pag. Răspunderea penală a persoanelor juridice nu este o problemă nouă. Editura Şansa. pentru că nici o ficţiune nu poate să existe fără lege.1999. Numai legiuitorul are dreptul de a crea asemenea persoane. Subiectele dreptului civil. deoarece numai prin voinţa puterii. Introducere în dreptul civil. pentru ca astăzi să ajungă una dintre temele centrale ale demersurilor ştiinţifice şi legislative. Tipografia Naţională. 115 – 106 – . creată prin ficţiunea legii. intelectuală. adică un colectiv de oameni care. 390. care singură prin legi. după care revine la sfârşitul secolului al XIX-lea în atenţia doctrinei penale europene.

1983. au drepturi şi obligaţii distincte de cele ale membrilor. articole. Mohamed El Sayed –Unele probleme privind răspunderea penală a persoanei juridice. Chiar în doctrina relativ recentă se susţine. Problema de a şti dacă o persoană juridică îşi poate vedea angajată răspunderea penală. 118 K. studii. îşi găseşte originile în teoria ficţiunii persoanelor juridice din dreptul civil. in “Annales de droit de Louvain”. nedispunând prin ea însăşi nici de voinţă şi nici de libertate. confruntări doctrinare între partizanii şi adversarii acestei idei. deoarece. de-a lungul timpului.Responsabilite penales des personnes morales. au un patrimoniu propriu. Teoria ficţiunii a fost în cele din urmă abandonată chiar în sfera dreptului civil – astăzi persoanele juridice joacă un rol capital în toate domeniile vieţii economico-sociale. ea a marcat o parte importantă a doctrinei penale. iar acest rol nu ar putea fi îndeplinit de entităţi fictive. E. „persoana juridică fiind fiinţă fictivă. Deşi această teorie s-a născut în sfera dreptului civil pentru a rezolva unele raporturi de factură patrimonială. recunoscuţi ca atare pentru a răspunde necesităţii de a identifica un titular al anumitor drepturi patrimoniale. aşa încât existenţa lor este o realitate atât în plan social. cu natura însăşi a persoanei juridice şi este justificată de necesităţi de ordin socio-economic. Principalul argument al autorilor clasici. Persoanele juridice se bucură de recunoaşterea capacităţii juridice în majoritatea ramurilor de drept. 117 B. Dejemppe . distinct de patrimoniile membrilor care le compun. în care se consideră că persoana juridică nu poate comite infracţiuni. – 107 – . cât şi în plan juridic 118 . de către unii autori că. a constituit subiectul unei dispute care a marcat doctrina penală pe toată durata ultimului secol. subiect de drept veritabil nu poate fi decât fiinţa umană – persoanele juridice nefiind decât nişte subiecţi fictivi. Potrivit acestei teorii. în mod izolat. nu poate comite o faptă ilicită şi nici nu poate cunoaşte închisoarea” 117 . în considerarea acţiunilor sau inacţiunilor sale. consacrate acestei problematici. adnotări şi monografii.Studiul evoluţiei istorice a acestei instituţii este în măsură să susţină ideea că răspunderea penală a persoanelor juridice este în acord cu principiile fundamentale ale dreptului penal. Răspunderea penală a persoanei juridice a constituit în cadrul unor colocvii internaţionale. în favoarea nonresponsabilităţii penale a entităţilor colective. teorie care s-a bucurat de o largă audienţă în secolul al XIX-lea.

aceasta este subiectul pasiv al infracţiunii. în cazul persoanelor juridice.Totodată. care instituie aplicarea sancţiunilor penale în cazul persoanelor juridice. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice. Ţinând seama de prevederile Convenţiilor internaţionale. precum şi de angajamentele asumate de ţara noastră în negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană a elaborat Legea nr. în materie penală la care România a devenit parte. persoanei juridice i se pot aplica pedepse principale şi pedepse complementare. aceeaşi persoană este o entitate imaginară.000 lei. de către organele sau reprezentanţii acestora. Atunci când o infracţiune este îndreptată împotriva unei persoane juridice. cu excepţia statului.” – 108 – . ca subiecte de drept. persoanele juridice se bucură de recunoaşterea capacităţii pasive. inclusiv în sfera dreptului penal. în cazurile prevăzute de lege. este unanim admis faptul că. Dacă recunoaşterea capacităţii juridice a fiinţei umane nu presupune o prealabilă elucidare a problemei originii omului. şi are posibilitatea de a acţiona ca parte în procesul penal prin intermediul organelor sale. pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanei juridice. pentru infracţiunile săvârşite în numele sau în interesul persoanelor juridice. Persoana juridică. recunoaşterea calităţii de subiect de drept se poate face pornind de la existenţa şi rolul social al acestora. fictivă. Ca pedeapsă principală ce se poate aplica persoanei juridice este amenda de la 1.000 lei la 1. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice răspunde penal. fiind suficientă constatarea existentei acestuia. trebuie soluţionată pe aceleaşi baze ca şi în cazul persoanelor fizice. atunci când încalcă ea însăşi drepturile altor persoane. tot astfel. Pentru crimele şi delictele săvârşite. 119 „Persoanele juridice.dizolvarea acesteia. 278/2006 – privind răspunderea penală a persoanei juridice 119 . Ar fi cel puţin bizar să se considere că persoana juridică constituie o realitate atunci când a fost vătămată în drepturile sale ca urmare a unei infracţiuni. Pedepsele complementare care se pot aplica persoanei juridice sunt următoarele: a . Totodată. dar că. răspund penal. Partizanii răspunderii penale a persoanelor juridice apreciază că recunoaşterea acestora. în cazurile prevăzute de lege. cu excepţia statului. răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte.000.

fapta persoanei care intermediază sau înlesneşte adopţia unui copil. pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice şi jocul de noroc (art. 231 alin. în scopul obţinerii unui folos necuvenit (art. traficul de minori. 201-205 şi art. supunerea la muncă forţată sau obligatorie. utilizarea ingineriei genetice pentru a produce arme biologice sau alte arme de exterminare în masă şi crearea de embrioni umani în alte scopuri decât procreaţia (art. – crime şi delicte contra libertăţii persoanei – lipsirea de libertate în mod ilegal. 197 rap. la art.e se pot aplica în mod cumulativ. pe o durată de la un an la trei ani. – 109 – . 240). În „Partea specială” a noului Cod penal. – delicte contra familiei .suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile sale. la art. ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi (art. 193-196). e . – delicte contra integrităţii corporale şi sănătăţii persoanei – vătămarea corporală din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. – crime şi delicte contra bunelor moravuri – proxenetismul. pornografia infantilă. Legea prevede că pedepsele complementare prevăzute la literele b . la art. 2). ori pentru efectuarea unei anumite activităţi (art.185 rap. 189 alin.interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice. punerea şi ţinerea unei persoane în stare de sclavie. la art. 242 rap. 211-213). 3 şi 4). răspândirea de materiale pornografice. prin presă ori mijloace de comunicare audiovizuală. pe o durată de la un an la cinci ani. d . 192 rap. – crime şi delicte privind manipularea genetică – alterarea genotipului uman. 181 alin. la art.232 rap. la art.b . şantajul. pe o durată de la un an la cinci ani. integral sau parţial.afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României. traficul de persoane adulte.216 rap. se prevede că persoana juridică poate răspunde pentru: – crime şi delicte împotriva vieţii persoanei – uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale. 235-238 şi art. ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. precum şi traficul de sclavi. 2). violarea secretului corespondenţei şi confecţionarea sau utilizarea de aparate pentru interceptarea comunicaţiilor (art. c .interzicerea accesului la unele resurse financiare.

309 şi art. alarmarea în scop terorist (art. la art. îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat şi traficul de migranţi (art. 270 rap. acţiuni împotriva ordinii constituţionale. – crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de orice persoană – sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. – crime şi delicte contra securităţii naţionale – trădarea. trădarea prin ajutarea inamicului. 313 rap. la art. 333 rap. să participe la serviciile religioase ale vreunui cult sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult (art. 246). finanţarea actelor de terorism. – crime şi delicte de terorism – acte de terorism. 248 rap. 271-275. 295-299). tăinuirea şi spălarea banilor (art. – crime şi delicte contra înfăptuirii justiţiei – încercarea de a determina mărturia mincinoasă. art. acţiuni ostile contra statului român. ameninţarea în scop terorist. rasist sau xenofob (art. împiedicarea concurenţei în licitaţiile publice. constituirea de structuri informative ilegale. împiedicarea participării la proces. la art. subminarea puterii de stat. art. acte ostile contra unui stat străin. sustragerea de sub sechestru. gestiunea frauduloasă. 282. actele de diversiune. 277. la art. tulburarea de posesie. 330 alin.– delicte contra protecţiei muncii – neluarea măsurilor legale de protecţie a muncii şi nerespectarea regulilor de protecţie a muncii (art. 312). distrugerea şi însuşirea de valori materiale interesând umanitatea. la art. art. 279. prin constrângere. spionajul. 300 rap. trădarea prin transmiterea de informaţii secrete de stat. compromiterea unor interese de stat. 326-329. – delicte contra cultelor şi a respectului datorat morţilor – împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios. asocierea pentru săvârşirea de acte de terorism. 243-244). – crime şi delicte contra patrimoniului – abuzul de încredere. art. 245 rap. la art. 294 rap. art. 283. 285-287. care este organizat şi funcţionează potrivit legii. art. precum şi fapta de a obliga o persoană. la art. constituirea de organizaţii cu caracter fascist . art. 5 şi art. 256258 şi art. 293 alin. distrugerea. – 110 – . 289 şi art. ruperea de sigilii. complotul. 260-268). – crime şi delicte de corupţie – darea de mită şi traficul de influenţă (art. înşelăciunea. racolarea. distrugerea şi însuşirea de valori culturale ale popoarelor. abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor. 331). 3).

încălcarea regulilor privind protecţia solului. 360. organizarea cerşetoriei. 364. traficul şi administrarea ilicită de droguri care a avut ca urmare moartea victimei. încălcarea regulilor de gospodărire a apelor. nerespectarea dispoziţiilor privind administrarea ilicită de droguri. art. 377). 374. la art. art. 347). distrugerea şi semnalizarea falsă (art. 375 şi art. la art. art. neîndeplinirea cu intenţie a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. la art. 382. tulburarea folosinţei locuinţei. încălcarea regulilor privind protecţia fondului forestier. poluarea accidentală (art. art. 336-337. răspândirea bolilor la animale sau plante. încălcarea regulilor privind utilizarea apei potabile. 1 şi 2 şi art. 383 şi art. – crime şi delicte contra mediului înconjurător – încălcarea regulilor privind protecţia atmosferei.favorizarea infractorului . art. 394 rap. poluarea fonică. 373 rap. 385-392). la art. încălcarea regulilor privind protecţia apei. nerespectarea regimului materiilor explozive (art. traficul de droguri. – crime şi delicte privind calitatea construcţiilor şi barajelor – nerespectarea dispoziţiilor legale privind autorizarea executării lucrărilor de – 111 – . la art. 405 rap. la art. asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni şi tăinuirea (art. – crime şi delicte contra siguranţei pe căile ferate – neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. – crime şi delicte privitoare la regimul armelor. folosirea şi procurarea de arme cu aer comprimat sau cu gaze comprimate (art. – crime şi delicte privind criminalitatea organizată şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni – constituirea unui grup infracţional organizat. 353 rap. împiedicarea combaterii bolilor. falsificarea de alimente sau alte produse şi nerespectarea dispoziţiilor privind gestionarea deşeurilor reciclabile (art. 340 şi art. 354-355 şi art. reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 358 rap. muniţiilor. nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive. din culpă. 381 rap. 357). 406-408). materialelor radioactive şi a materiilor explozive – nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. 410 rap. 369 alin. 395-403). – delicte contra liniştii publice – neluarea de măsuri pentru asigurarea liniştii publice. nerespectarea dispoziţiilor privind regimul precursorilor. – crime şi delicte contra sănătăţii publice – nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri. la art. traficul de substanţe toxice. 371). distrugerea lucrărilor de protecţie a apelor.

414 rap. nerespectarea măsurilor de protecţie a desenelor şi modelelor industriale. la art.Delicte informatice şi III . 429432 şi art. 424 rap.Dispoziţii comune (art. a calităţii de inventator. nerespectarea normelor privind protecţia drepturilor nepatrimoniale de autor. nerespectarea măsurilor tehnice de protecţie şi a informaţiilor privind regimul drepturilor de autor şi al drepturilor conexe (art. nerespectarea dispoziţiilor legale privind calitatea construcţiilor. fără drept. 301/2004 urmează Titlul X intitulat „delicte contra datelor şi sistemelor informatice” care conţine trei capitole: I . 440-449). producerea şi punerea în circulaţie de mărfuri şi dispozitive pirat. 434-438). schimbarea categoriei juridice a unui bun cultural mobil.Delicte contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice. nerespectarea normelor privind protecţia drepturilor patrimoniale de autor şi conexe. la art. importul ilegal de bunuri culturale mobile. furnizarea de date confidenţiale privind patrimoniul cultural naţional mobil. punerea la dispoziţia publicului a produselor purtătoare de drepturi. II . efectuarea de lucrări ilegale asupra bunurilor din patrimoniul cultural (art. După acest capitol care cuprinde „delictele contra proprietăţii intelectuale”. 439 rap. reproducerea neautorizată a programelor de calculator. utilizarea neloială a mărcilor sau indicaţiilor geografice.construcţii. – delicte contra proprietăţii intelectuale – contrafacerea obiectului unei invenţii şi însuşirea. nerespectarea măsurilor de protecţie a topografiei circuitelor integrate. în Legea nr. punerea în circulaţie a produselor contrafăcute. nerespectarea măsurilor de protecţie a patrimoniului cultural naţional mobil. – 112 – . – delicte contra patrimoniului cultural naţional mobil şi contra patrimoniului arhivistic naţional – nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri. nerespectarea măsurilor de protecţie a mărcilor şi indicaţiilor geografice. scoaterea peste graniţă a documentelor de arhivă. 425-427. 415-422. 411-413). art. nerespectarea dispoziţiilor privind calitatea barajelor (art. la art. exportul ilegal de bunuri culturale mobile.

răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârşirea aceleiaşi fapte: – crime şi delicte contra intereselor financiare ale Comunităţilor Europene – nerespectarea normelor privind obţinerea de fonduri din bugetele Comunităţilor Europene. falsificarea de timbre. persoana juridică trebuie să răspundă. 120 Propunem ca până la intrarea în vigoare a prevederilor legii să se facă modificarea art. nerespectarea regimului fiscal al uleiurilor minerale (art. deturnarea de fonduri. nerespectarea regimului fiscal al alcoolului. răspund penal în cazul infracţiunilor de falsificare de monede sau alte valori. mărci sau de bilete de transport. 458 rap. 484 rap. 445-446” considerând că şi pentru aceste delicte contra datelor şi sistemelor informatice. la art. 448 astfel: „Persoana juridică se sancţionează pentru infracţiunile prevăzute în art. concurenţa neloială. înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor (art. diminuarea ilegală a resurselor din bugetele Comunităţilor Europene (art. falsificarea de valori străine.delicte contra regimului fiscal – înstrăinarea fără drept a participaţiilor la capitalul social sau a activelor.478 rap. falsul intelectual. înşelăciunea la măsurătoare. 463 rap. – 113 – . 299/2004 privind răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau alte valori se prevăd următoarele: „persoanele juridice. deturnarea de fonduri din bugetele Comunităţilor Europene. În Legea nr. . folosirea instrumentelor oficiale false. 450 şi art. 439 referitor la sancţionarea persoanei juridice din Titlu IX al legii 120 : . 479-483. falsul privind folosirea emblemei „Crucea Roşie“ (art. 459-461). falsificarea instrumentelor oficiale. 440-444 şi art. 448 are acelaşi conţinut cu art. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. de către organele sau reprezentanţii acestora. la art. falsul material în înscrisuri oficiale. a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice. falsul privind identitatea.delicte contra vieţii economice – specula cu produse care nu pot face obiectul comerţului privat şi camăta. 451-456). la art. la art. uzul de fals. 464-476). nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiunile de import şi export. precum şi al infracţiunii de deţinere de instrumente în vedere falsificării de valori. .crime şi delicte contra încrederii publice – falsificarea de monede sau de alte valori. falsul în înscrisuri sub semnătură privată.Se constată că art. Totodată. cu excepţia statului. falsul în declaraţii. săvârşite în numele sau interesul persoanelor juridice.

Instanţa poate dispune afişarea sau difuzarea. sindicatelor. prin presă ori prin mijloace de comunicare audiovizuală se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. pe o durată de la un an la 5 ani – constă în interzicerea de a participa. nu poate fi aplicată persoanelor juridice care îşi exercită activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului şi. aceste cheltuieli neputând depăşi cuantumul pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice. Afişarea hotărârii de condamnare sau difuzarea ei în Monitorul Oficial al României. integrală sau în extras a hotărârii de condamnare şi stabileşte locul şi perioada.Sistemul de pedepse aplicabil persoanei juridice include. pe o durată de la un an la cinci ani. integral sau parţial. direct sau indirect. cultelor religioase sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.dizolvarea persoanei juridice – poate fi pronunţată atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni şi are ca efect deschiderea procedurii de lichidare. pe o durată de la un an la cinci ani – constă în interzicerea de a obţine fonduri de la instituţiile de credit ori instituţiile financiare. . Identitatea victimei sau a reprezentantului legal al acesteia nu poate fi dezvăluită fără consimţământul lor. la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice. – interzicerea accesului la unele resurse financiare. pe o durată de la un an la cinci ani.suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la un an la trei ani – constă în interzicerea activităţii sau a aceleia dintre activităţile persoanei juridice în exercitarea căreia a fost săvârşită infracţiunea şi poate fi aplicată pe o durată de la un an la trei ani. Pedepsele complementare sunt: . fără a putea depăşi o durată de două luni. activitatea în domeniul presei sau al audiovizualului nu poate fi suspendată. patronatelor. pe lângă pedeapsa principală a amenzii şi pedepse complementare. – 114 – . constituite potrivit legii. Pedepsele complementare se pot aplica în mod cumulativ. Dizolvarea şi suspendarea nu pot fi aplicate partidelor politice. prevăzute de lege. totodată. – interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice.

după Capitolul I. autorizaţi potrivit legii. divizării sau reducerii capitalului social al persoanei juridice. aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta. la sediul persoanei juridice sau. Practicienilor în insolvenţă desemnaţi.190 alin. după caz. desemnat în calitate de mandatar. acesta este desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată din rândul practicienilor în insolvenţă. Persoana juridică se citează prin reprezentantul ei legal. una sau mai multe dintre următoarele măsuri preventive: a. dacă există motive temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal. Dispunerea măsurilor preventive faţă de persoana juridică Judecătorul. Competenţa teritorială de cercetare şi soluţionare este determinată de: locul unde a fost săvârşită infracţiunea.1 Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice În cadrul Titlului IV al parţii speciale din Codul de procedură penală. la sediul acestuia. în cursul judecăţii. Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentatul său legal. se introduce un nou capitol. în mod corespunzător. 4. suspendarea fuziunii. suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice. potrivit prevederilor legale. dispoziţiile art. la propunerea procurorului sau instanţa. li se aplică. 2 şi 4-6 din Codul de procedură penală. în cursul urmăririi penale. poate dispune. locul unde se află sediul persoanei juridice şi locul unde domiciliază persoana vătămată sau unde aceasta îşi are sediul.1. Capitolul I1. – 115 – . Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a început urmărirea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice. prin mandatar la domiciliul acestuia ori prin practicianul în insolvenţă. În cazul în care persoana juridică nu îşi numeşte un mandatar.Regimul de executare a pedepselor aplicate persoanei juridice este prevăzut în dispoziţiile articolelor 81-86 din Legea nr. care prevede „Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice“. 301/2004 – Codul penal. b.

s-a dispus achitarea persoanei juridice sau încetarea procesului penal faţă de aceasta. fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile. Faţă de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii. cu posibilitatea prelungirii.c. stabilite de organul judiciar. susceptibile de a antrena diminuarea semnificativă a activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice. e. precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii. prin hotărâre definitivă. în vederea asigurării confiscării speciale. Măsurile preventive prevăzute de lege pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile. iar faţă de practicianul în insolvenţă numai măsura prevăzută în art.183 şi art. restituirea cauţiunii se dispune de către procuror. 198 alin. dacă persoana juridică a respectat măsurile preventive. Cuantumul cauţiunii nu poate fi mai mic de 5. – 116 – . În vederea asigurării respectării măsurilor prevăzute de lege. Încheierea poate fi atacată cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. făcându-se venit la bugetul statului la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.2 din Codul de procedură penală. d. reparării pagubei produse prin infracţiune. interzicerea de a încheia anumite acte juridice.000 lei. unde participarea procurorului este obligatorie. 198 alin. precum şi în cazul în care. dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora. măsurile preventive se dispun de judecător. prin încheiere motivată dată în camera de consiliu. interzicerea de a desfăşura activităţi de natura celor în exerciţiul sau cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare pronunţată în cauză. instanţa poate obliga persoana juridică la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani sau alte valori fixate de organul judiciar. cu citarea persoanei juridice. În cursul urmăririi penale. În cazul în care s-a dispus faţă de persoana juridică o soluţie de netrimitere în judecată. Măsurile preventive se revocă. 2. din oficiu sau la cerere. Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute în art. Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurilor preventive. interzicerea unor operaţiuni patrimoniale specifice. când nu mai există temeiuri care să justifice menţinerea acestora.

în termen de 24 de ore de la data înregistrării. divizarea. divizare. nu se poate iniţia fuziunea. În ipoteza în care persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut de lege. Organele care au autorizat înfiinţarea şi înregistrat persoana juridică sunt obligate să comunice organului judiciar. Neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a obligaţiilor menţionate. punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice la data dispunerii acestor măsuri. Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare. dizolvarea sau lichidarea acesteia. în rate lunare. lichidare sau reducere a capitalului social. în copie certificată. reorganizare. în termen de 24 de ore. instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii organelor – 117 – . orice menţiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică.2 Punerea în executare a pedepselor aplicate persoanei juridice Punerea în executare a pedepsei amenzii. a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. instanţa de executare. reducerea capitalului social. intenţia de fuziune.000 lei. a interzicerii accesului la anumite resurse financiare. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea pedepselor aplicate persoanei juridice. pe cel mult doi ani. în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice. constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5. dizolvare.Organele judiciare comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. Neîndeplinirea obligaţiei de plată a amenzii în termenul prevăzut de lege sau de neplata unei rate. la cererea acesteia. în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare. 4. a afişării hotărârii de condamnare sau a difuzării acesteia şi a pedepsei complementare a obligării la publicitate negativă. a pedepsei complementare a dizolvării. poate dispune eşalonarea plăţii amenzii. începerea urmăririi penale. Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar.

o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare se comunică. în vederea efectuării formalităţilor de publicitate. O copie după dispozitivul hotărârii de condamnare. în cazul lipsei acesteia. pentru a lua măsurile necesare. prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile – 118 – .competente. din fondul de lichidare constituit potrivit dispoziţiilor legale. care deschide procedura de lichidare şi desemnează lichidatorul din rândul practicienilor în insolvenţă autorizaţi potrivit legii. •Ministerului Justiţiei. o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă se comunică. Remunerarea lichidatorului se face din averea persoanei juridice sau. în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului. •Altor autorităţi care ţin evidenţa persoanelor juridice. o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare. Pentru punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. la data rămânerii definitive. în vederea executării acesteia. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. În vederea punerii în executarea a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice. instanţei civile competente. potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii. la data rămânerii definitive. prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. se comunică. prin care s-a aplicat persoanei juridice această pedeapsă. în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul Naţional al Persoanelor Juridice Fără Scop Patrimonial. De asemenea. la data rămânerii definitive. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. la data rămânerii definitive. următoarelor organe ale statului: •Oficiului Registrului Comerţului. pentru a lua masurile necesare. Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se face prin trimiterea unei copii după dispozitivul hotărârii de condamnare.

în întregime. dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării. În vederea punerii în executare a pedepsei complementare a interzicerii accesului la anumite resurse financiare. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. Partea a IV-a. dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori. De asemenea. o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă. după caz. la data rămânerii definitive. la data rămânerii definitive. sau un extras al acesteia. o copie după hotărârea de condamnare. în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Persoana condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. după caz. sau un extras al acesteia. în întregime. se comunică. la data rămânerii definitive. O copie după hotărârea de condamnare. pentru a lua măsurile necesare. pentru a lua măsurile necesare. o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare. Persoana condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării afişării sau. se comunică. – 119 – . se comunică. Pentru punerea în executare a pedepsei complementare a afişării hotărârii de condamnare sau a difuzării acesteia se trimite.persoanei juridice se comunică. prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice. pentru a lua măsurile necesare. dovada executării difuzării hotărârii de condamnare. la data rămânerii definitive. persoanei juridice condamnate pentru a afişa mesajul publicitar în modalitatea stabilită de instanţa de judecată. la data rămânerii definitive. precum şi pentru a asigura difuzarea acesteia în Monitorul Oficial al României. de la executare. la data rămânerii definitive. se trimite o copie după dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii accesului la anumite resurse financiare: Băncii Naţionale a României. pentru a afişa hotărârea în locul şi pentru perioada stabilite de instanţa de judecată. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. persoanei juridice condamnate. Punerea în executare a pedepsei complementare a obligării la publicitate negativă. Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

după caz. organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică. Legii nr. aplicarea teoriei răspunderii pentru fapta altuia a permis tragerea la răspundere a persoanelor juridice pentru acţiunile întreprinse în afara legii de către angajaţii sau mandatarii persoanei juridice. – 120 – . a Legea nr. Persoana juridică este citată la judecată. şi. nu fac decât sa alinieze legislaţia românească la legislaţia modernă. 2 sau.O copie după dispozitivul hotărârii de condamnare se comunică. Introducerea în legislaţia românească a conceptului de „răspundere penală a persoanei juridice“. Legea nr. infracţiunea ca autor sau dacă a participat la săvârşirea ei în calitate de instigator sau complice. pentru a lua măsurile necesare. Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanei juridice În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepselor complementare aplicate persoanei juridice. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal. având în vedere principiul personalităţii răspunderii penale. Prima teorie. teoria răspunderii pentru fapta altuia. După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice condamnate. Sesizarea instanţei se face din oficiu. 47911-47915 din Codul de procedură penală. de către judecătorul delegat al instanţei de executare. derivă din răspunderea civilă delictuală şi a fost adesea primită cu ezitare în dreptul penal. art. 83 alin. Cu toate acestea. Răspunderea penală a persoanelor juridice îşi are originea în legislaţia din sistemul common law.81 alin. conform căruia nimeni nu poate fi tras la răspundere penală decât dacă a săvârşit. care extinde răspunderea penală şi asupra persoanelor juridice. unde participarea procurorului este obligatorie. Jurisprudenţa şi doctrina a întemeiat răspunderea penală a persoanei juridice pe două teorii: teoria răspunderii pentru fapta altuia şi teoria identificării. 2 din Codul penal. în mod direct şi nemijlocit. la data rămânerii definitive. 299/2004 privind răspunderea penala a persoanelor juridice pentru infracţiunile de falsificare de monede sau de alte valori. precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi. instanţa de executare aplică dispoziţiile art. 365/2006 privind modificarea Codului de Procedură Penală. ori de către organele cărora li s-a comunicat hotărârea definitivă de condamnare a persoanei juridice potrivit dispoziţiilor legale (art. instanţa se pronunţă prin sentinţă.

Cu privire la teoria identificării. Conform acestei teorii. în cazul cărora centrele de decizie sunt fragmentate. – 121 – . Celei de a doua teorii i-au fost aduse unele critici. care conform modului de organizare şi funcţionare a persoanei juridice şi a funcţiei pe care o au în cadrul acesteia. judeţul Buzău). Considerăm că este oportună introducerea în legislaţia românească a răspunderii persoanei juridice. există identitate între persoana juridică şi reprezentanţii acesteia. Însă această teorie a admis ideea delegării de putere. ceea ce permite ca răspunderea persoanei juridice să poată fi reţinută în cazul tuturor persoanelor care au acţionat în numele persoanei juridice (societăţii): consiliul de administraţie. precizându-se că are o sferă de aplicare limitată. delegatul. nu primesc dispoziţii de la un superior ierarhic. directorul adjunct. situaţie în care. având în vedere situaţiile create de unele societăţi în ultima perioadă (vezi cazul Mihăileşti. directorul general. aceasta a fost introdusă în jurisprudenţa engleză ca temei al răspunderii penale a persoanei juridice de mai bine de un secol. există un manager la centru. persoane cu funcţii de conducere. teoria identificării nu poate fi aplicată în cazul unei infracţiuni săvârşite în teritoriu de un reprezentant al societăţii. mandatarul etc. dar cu toate acestea. de conducere. mai ales în cazul persoanelor juridice cu întindere geografică mare.

– 122 – .

B. Dogaru. 1963. Bucureşti. – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. 5. Bucureşti. Ion. în R.Dreptul civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine. 1983. M. Balaci. Subiectele dreptului civil. Leş. 10.1999. 1983. vol. Iaşi 1898. Dobrinescu... Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 8. – Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal în cazul achitării inculpatului. Tipografia Naţională. 1997. Editura Cluj-Napoca. Gheorghe . I. C. Dumitru – Dicţionar de drept procesual civil. 8/1984. Alexandrescu. Bucureşti . Ion – Elemente de teoria generală a dreptului.D. Costin. în R. Radu. 2. 7. 9.BIBLIOGRAFIE DOCTRINĂ: 1.Drept civil român. Mircea Şt. Craiova. Craiova. 6. 3. Beleiu. Alexandru – Excepţiile de procedură în procesul civil. Minea. Viorel M. Editura „Europa”. Editura „Naţional”. Buga. – 123 – . Editura „Şansa”. Editura „Oltenia”. M. I. 1994. nr. Ciobanu.R. Ion – Tratat de drept civil. . nr.D. – Calcularea prejudiciului cauzat unităţilor economice prin infracţiuni. 4. 1996. in “Annales de droit de Louvain”. Dimitrie . Dogaru. Dejemppe...Responsabilite penales des personnes morales. 1/1973.R. Introducere în dreptul civil.

N. Stănoiu. Pop. Theodoru. Gr. 22. Oancea. – Acţiunea penală. Voicu. Teoria generală. I. Bucureşti. 2/1969.Drept procesual penal. Mohamed El Sayed. – Tratat de procedură penală. L. nr. Ilie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. 15. Pătulea.E. 1975. Bucureşti. 1997. – Unele probleme privind răspunderea penală a persoanei juridice. Traian . Editura „PRO”. vol. Bucureşti. C. vol. Antoniu. – 124 – . 1979. Zilberstein. G. Ion – Explicaţii teoretice ale Codului penal român. – Drept procesual penal. Savelly – Tratat de drept procesual civil. 19. V. Gr. M. Gr. I. A. 21. Seria Ştiinţe Juridice. Stoenescu. Editura Academiei Române. 18. anul XVIII.. C. Gorgăneanu.. Analele Universităţii Bucureşti. nr. nr. 20. 12/1965. Editura „Paidea”. Moldovan. R. Theodoru. 23. Volonciu. 16. – În legătură cu noua reglementare a acţiunii penale. în R. K. – Teoria generală a dreptului. – Puterea lucrului judecat. Bucureşti. 14. Braşov. Editura Didactică şi Pedagogică. I.. – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român. Ion – Tratat de procedură penală. Editura Didactică şi Pedagogică. Neagu. Bucureşti. Volonciu. Editura „Charta”. 1977. 12. 11/1970. N..D. 17. Gr. II. vol. 1976. – Contribuţii la studiul răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor rezultate din vătămarea integrităţii corporale. vol. S. Bulai.R. cauză de împiedicare a pornirii sau continuităţii procesului penal.. Bucureşti. I. 1999. Kahane. Dongoroz. Iliescu.11. Bucureşti. Justiţia Nouă. 1993. 13. 1983.. N. vol. Editura Didactică şi Pedagogică. I.

Secţia penală. Dec. Jud. 262/1974. nr. 41 din Constituţie. 02.2000. 822/08. 1 din 23. 2 din Codul de procedură penală.JURISPRUDENŢĂ: Constituţia României. Monitorul Oficial nr. Dec. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţ. secţ. 391/19. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite – Dec.06. C.D. Codul de procedură civilă.2005.R.2006. 6/1972. Decizia nr. Legea nr. nr. Dec. Legea nr.D. pen. .01.R. Dec. pen. 158/14. prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. precum şi pentru modificarea altor legi.11.02. 356/2006 privind modificarea Codului de procedură penală. 5/11976.2002. nr. în R. 60/2006 pentru modificarea Codului de procedură penală. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţ.03. Sighetul Marmaţiei – Sentinţa penală.10. 301/2005 privind Codul penal. Codul civil.2004. 2 alin. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.. nr. precum şi pentru modificarea altor legi. – 125 – . 575/29. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Dec. Legea nr.J. nr. pen.02.1999.S. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţ. 2004. nr. Codul de procedură penală. nr. nr. pen. 1384/14.2004. pen. Dec. 278/2006 privind modificarea Codului Penal. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 6281/25. publicată în Monitorul Oficial al României. nr. 64/14. în R. precum şi pentru modificarea altor legi. 1 din 07 ianuarie 2002. Curţii Constituţionale nr. nr. invocată în raport de prevederile art. 5516/1971.

TJ.. în R. TJ. CSJ – Secţia penală. nr.R.1328/1975. Dec. nr. 3/1973. TJ. 40/1986. Culegere de decizii pe anul 1974. pen... 438/1975.R. 1/1976. Braşov – Dec. 67: „Astfel. 312/1992. dec.D.D.D.D. 2410/1978. 1975.R. CSJ – Secţia penală. Dec. Dec.R..D. în Culegere de decizii. în „Dreptul”. nr. Dec. 466/1980. CSJ – Secţia penală.2345/1974. nr. nr. pag. Braşov – Dec. dec.4/1986. nr. nr. nr. CSJ – Secţia penală. pen. Dec. 1072/1972. în R. pag.1719/1990. C. nr. CSJ – Secţia penală.TJ. nr.. C. 364/1979. în R. C. 5/1981. CSJ – Secţia penală. 423. TJ. 1978 CSJ – Secţia penală. CSJ – Secţia penală.. 2436/1985.. nr. 46/1985. Dec. nr. nr. nr. pag. în „Culegere de decizii pe anul 1987. Dec.. nr. 369/1992. CSJ – Secţia penală. nr. pen.. CSJ – Secţia penală. nr. 1983. Bihor – Dec.1346/1972.D. Bucureşti.1459/1975. nr. CSJ – Secţia penală. nr. 1146/1992. nr.D. nr. Timiş – Dec. nr. 1264/1983. pen. 186/1981. Dec.D. nr. nr. TJ. 473. pag. nr.R. Dec. CSJ – Secţia penală. 51/1985. în „Culegere de decizii pe anul 1985. Dec. pag. în R.R. CSJ – Secţia penală. Braşov – Dec. CSJ – Secţia penală.. în R. nr. nr. urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de înmormântare chiar dacă acestea au fost suportate de colegii victimei cu titlu de ajutor pentru partea civilă”. 5/1977. Dec. în R. nr.907/1982. pen.. 4/1994. 639/1992. TJ. 270/1984. 1975. 8/1973. – 126 – . Suceava – Dec.. Dec. CSJ – Secţia penală. 1347/1972. Timiş – Dec.D. Dec. nr. în „Culegere de decizii pe anul 1985. nr. CSJ – Secţia penală. în „Culegere de decizii pe anul 1985. 436. pen. Dec. 304. pen.

Dec. Dec. . nr. nr. CSJ – Secţia penală. nr. în R..2837/1976. 5300/1971. nr.D. Dec. nr. Dec. nr. 3059/1974.D. 1372/1991. Dec. 2/1981. nr. Dec. 11/1975. 9/1974.D. 679/1974. CSJ – Secţia penală. CSJ – Secţia penală. nr.R. 2359/1983. nr.D.. Dec. CSJ – Secţia penală.. nr. pe anul 1976.1328/1975. Dec. în R. 7/1993. Dec.R.R.R. Dec. – 127 – . nr.D. în R. Dec. 11/1981. Dec.D. 6/1974.. CSJ – Secţia penală. nr. Dec. nr. CSJ – Secţia penală. în R. CSJ – Secţia penală. 2359/1984. nr. CSJ – Secţia penală. CSJ – Secţia penală.D. CSJ – Secţia penală. nr. CSJ – Secţia penală. Dec.. în R. nr. Dec. nr. 74/1983.CSJ – Secţia penală. nr. nr.. Dec. 3406/1973. CSJ – Secţia penală. în R. în R.D. nr. în „Dreptul”.. 5300/1971.R.R. CSJ – Secţia penală. în R. nr. Dec. în R. în „Dreptul”. Dec.R.R. nr.D. 1287/1988.D.R. 31/1980. nr. în R. 11/1984. nr. 1386/1991. nr. nr. nr. 3/1985. Dec. CSJ – Secţia penală. 7/1990. nr. nr.R. CSJ – Secţia penală. Dec. 4/1973. nr. nr. 11/1984.D. CSJ – Secţia penală.. 1187/1984. 7/1990. CSJ – Secţia penală. 9/1995.D. nr. 756/1991.R. nr...R. CSJ – Secţia penală. Culegere de decizii pe anul 1975. 1712/1983. nr. în R. 536/1981. nr. în R. nr. 4151/1973. CSJ – Secţia penală.D.R.. 7/1972. 1052/1989. în CD.. în R. Dec. 666/1985.. 4/1989. CSJ – Secţia penală.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful