CARLO COLLODI Aventurile lui Pinochio Cum a găsit meşterul tâmplar Cireaşă, o bucată de lemn care plângea şi râdea

, ca un copil. - A fost odată... - Un împărat! se vor grăbi să mă întrerupă micuţii mei cititori.- Nu, dragii mei copii, v-aţi înşelat. A fost odată o bucată de lemn.Nu era un lemn de mare preţ, ci un lemn ca toate lemnele, din cele pe care iarna le punem însobă, ca să facem focul şi să încălzim odăile.Nu ştiu cum s-a făcut, dar într-o bună zi, bucata asta delemn s-a pomenit în prăvălia unui tâmplar bătrân, pe care-l chema, meşterul Anton, dar pecare lumea îl poreclise meşterul Cireaşă, din pricină că avea nasul rosu şi lustruit, cao cireaşă coaptă.De-abia dădu cu ochii de bucata de lemn, şi meşterului Cireaşă începu săi salte inima debucurie; şi frecându-şi mâinile mulţumit, bolborosi cu vocea pe jumătate: - Lemnul a sosit taman la vreme; am să fac din el un picior la o masă.Zis şi făcut. Puse numaidecât mâna pe bardă, ca să-l cureţe de coajă şi să-l subţieze; dar nuapucă bine să-i scoată prima aşchie, şi rămase încremenit pe loc, deoarece auzise un glaspiţigăiat, care începuse să strige: - Nu da în mine că mă doare!Vă puteţi lesne închipui cum a rămas bietul unchiaş, meşterul Cireaşă.Aruncă o privire speriată prin odaie ca să vadă dincotro venea vocea, dar nu văzu pe nimeni.Se uită sub masă, nimeni; se uită într-un dulap care stătea veşnic închis, nimeni; se uită încoşul cu răzătură şi talaşe, nimeni; deschise uşa ca să dea o ochire în stradă, dar nimeni. Ei,atunci?... - Am înţeles! adăugă el îndată, râzând şi scărpinându-şi „peruca", se vede că mi s-a părut.Haidem la lucru.Şi după ce luă iarăşi barda în mână, trase o lovitură zdravănă bucăţii de lemn. - Aoleu! Cum mă doare! strigă văicărindu-se aceeaşi voce piţigăiată.De rândul acesta, meşterul Cireaşă rămase

înlemnit, cu ochii ieşiţi din cap de spaimă, cu guracăscată şi cu limba ■ scoasă de un cot şi mai bine.După ce îşi veni puţin în fire, începu să îngâne, tremurândde frică: - De unde o fi ieşit glasul ăla, care a strigat „aoleu". Nu e nici ţipenie de om. Nu cumva bucataasta de lemn a învăţat să plângă şi să miorlăie ca un copil? Aşa ceva nu-mi vine să cred. Lemnul, uite-l aici: e un lemn de ars în sobă, ca atâtea altele, şi dacă îl pui pe foc poţi să-ţi fierbi o oală cu fasole... Ori poate că s-o fi ascuns cineva înăuntru? Dacă e aşa, atât mai răupentru el. îi arăt eu lui acumîjŞi zicând acestea, apucă bucata de lemn cu amândouă mâinile şi începu s-o lovească fără milăde pereţii odăii.Apoi se puse să asculte, ca să vadă dacă se mai vaită cineva. Aşteptă două minute, nimic, cinciminute, nimic; zece minute, tot nimic!- Am înţeles, zise el, căz-nindu-se să râdă şi îndreptân-du-şi peruca, se vede că mi s-a părutnumai că aud un glas care să fi strigat „aoleo"! Haidem înapoi la lucru.Şi deoarece îi intrase frica în oase, începu să cânte, ca să ' prindă niţel curaj.Apoi, după ce puse jos barda, luă rindeaua, ca să subţieze şi să netezească bucata cea de lemn;dar pe când dădea cu rindeaua în sus şi în jos, auzi din nou acelaşi glas, care îi spuse râzând: - Astâmpăra-te! Astâmpă-ră-te că mă gâdil! De data aceasta, bietul meşter Cireaşă căzu ca trăsnit. Când deschise ochii, se pomeni lungit la pământ. Faţa lui părea schimbată cu totul, iar vârful nasului, din roşu cum era, se făcuse vânăt de groază. Meşterul Cireaşă dăruieşte bucata de lemn prietenului său Geppetto, ca să-şi facă o păpuşă cu meşteşug care ştie să joace, să mânuiască sabia şi să se dea tumba. în clipa aceea cineva bătu la uşă. - Intră, îngână tâmplarul, fără să aibă putere să se scoale de jos.Şi iată că intră în prăvălie un unchiaş plăcut la înfăţişare, pe care îl chema Geppetto; dar copiiidin sat, când îşi puneau în gând să-l necăjească, îi ziceau

„Mămăliguţă", din pricina perucii luigalbene, care semăna foarte mult cu mămăliga.Geppetto era tare ţâfnos. Vai şi amar dacă îi zicea cineva „Mămăliguţă"! Se înfuria ca un taurşi nu era chip s-o scoţi la cale cu el. - Bună ziua, meştere Anton, zise Geppetto. - Ce faci aici pe jos?- învăţ furnicile să socotească. - Frumoasă petrecere!Dar ce te-aduce pe la mine, cumetre Geppetto? - Ce să m-aducă? Părdalnicele de picioare. Uite ce, meştere Anton, am venit să-ţi cer ofavoare. - La porunca dumitale, răspunse tâmplarul, sculându-se în genunchi. - Azi dimineaţă mi-a trăsnit prin cap o idee. - S-o auzim. - Mi-am pus de gând să-mi fac o păpuşă de lemn; dar o păpuşă cum nu e alta, o păpuşă caresă ştie să joace, să mânuiască sabia şi să se dea tumba. Cu păpuşa asta vreau să colind lumea,ca să-mi câştig o bucată de pâine şi o leacă de vin: ce zici? - Bravo, „Mămăliguţă"! strigă glasul cel piţigăiat, care nu se ştia de unde vine. Când a auzit că i se zice „Mămăliguţă", cumătrul Geppetto, de turbăciune se făcu roşu ca unardei, şi întorcându-se către tâmplar, îi strigă înfuriat: - De ce-ţi baţi joc de mine? - Cine, eu? - Pentru ce mi-ai zis „Mămăliguţă"? - Nu ţi-am zis eu .D-apoi cine, eu? Dumneata mi-ai zis. -Ba nu! - Ba da! -Ba nu! -Ba da! Şi aprinzându-se din ce în ce mai tare, trecură de la vorbe la fapte, şi înşfăcându-se unul pealtul, s-au zgâriat cu unghiile, s-au muşcat cu dinţii, s-au păruit în lege.Când s-a

isprăvit chelfăneala, meşterul Anton se pomeni cu peruca galbenă a lui Geppetto înmână, iar Geppetto băgă de seamă că ţine în gură peruca cârlionţată a tâmplarului - Dă-mi înapoi peruca! strigă meşterul Anton.- Dă-mi-o şi tu pe a mea şi să facem pace.Şi amândoi unchiaşii, după ce fiecare şi-a luat peruca, îşi strânseră mâinile, jurându-şi prietenie unul altuia, pentru toată viaţa.- Şi cum spuneai, cumetre Geppetto - începu tâmplarul în semn de pace - cu ce pot să teslujesc?- Mi-ar trebui o bucată de lemn din care să-mi fac păpuşa; mi-o dai?Meşterul Anton, uimit de mulţumire, se repezi numaidecât să ia de pe laviţă bucata cea delemn, care îi pricinuise atâta frică. Dar când fu s-o dea prietenului său, bucata de lemn se zvârcoli deodată şi alunecându-i din mâini, trase o lovitură zdravănă în ţurloaiele bietului Geppetto. - Ah! Aşa ştii dumneata, meştere Anton, să-ţi dăruieşti lucrurile? Mai cotonogit!... - îţi jur că nu e vina mea! - Nu cumva o fi a mea! - Vina e a blestematului ăstuia de lemn...- Ştiu că e a lemnului; dar dumneata mi l-ai aruncat peste picioare! - Nu ţi l-am aruncat eu! -Mincinosule! - Geppetto, nu mă batjocori, c-acuma îţi zic „Mămăliguţă". - Strigoiule! - Mămăliguţă! - Vită încălţată! - Mămăliguţă! - Maimuţoiul dracului! - Mămăliguţă!Când a auzit că-i zice „Mămăliguţă" pentru a treia oară, lui Geppetto i se făcu negru înainteaochilor, se aruncă asupra tâmplarului, şi o nouă păruială, mai zdravănă ca cea dintâi, seîncinse între dânşii.După ce s-au săturat bine de trânteală, meşterul Anton se pomeni cu două zgârieturi de-alungul nasului, iar celălalt cu doi nasturi lipsă la jiletcă. Socoteala astfel făcută, îşi strânseră

mâinile, jurându-şi din nou prietenie pentru toatăunul altuia, viaţa.Apoi Geppetto îşi luăla subţioară bucata de lemn, şi mulţumind meşterului Anton, se întoarse şchiopătând acasă. IIIGeppetto, întors acasă, se apucă numaidecât să-şi facă păpuşa, pe care o botează cu numelede Pinocchio. întâile ştrengării ale păpuşii. Casa lui Geppetto se compunea dintr-o odăiţă în pământ, luminată cu o ferăstruică de subscară. Mobila era nu se poate mai sărăcăcioasă: un scaun stricat, un pat ca vai de el şi omăsuţă hodorogită. în peretele din fund se afla o sobă, în care ardea focul; dar focul era numaizugrăvit, şi lângă foc era zugrăvită o tingire care dădea în clocote şi scotea nişte aburi de-ai fi zis că sunt aburi adevăraţi.Abia ajuns acasă, Geppetto luă repede uneltele şi începu să-şi facă păpuşa mult dorită. - Ce nume să-i pun? se întrebă în sine Geppetto? - Am să-i zic Pinocchio. Numele ăsta o să-i poarte noroc. Am cunoscut o familie întreagă carese chema aşa: Pinocchio tatăl, Pinocchioaia mama, Pinoccheii copiii, şi toţi o duceau destul debine. Cel mai bogat din ei era cerşetor.Şi-acum că găsise numele păpuşii Iui, începu să lucreze cu nădejde, şi îi făcu mai întâi părul,apoi fruntea, apoi ochii. După ce i-a făcut ochii, care nu-i fu mirarea când văzu că ochii păpuşii se mişcau şi se uitauţintă la el.Geppetto, văzând că ochii îl privesc întruna era cât p-aci să se înfurie şi zise pe un ton camsupărat: - Ochi de lemn, ce vă tot zgâiţi aşa la mine? Nimeni nu răspunse.I-a făcut apoi nasul; dar n-apucă să-l isprăvească bine, şi nasul începu să crească: şi crescu, şi crescu, până ce în câteva minute ajunse un nas care părea că nu se mai sfârşeşte.în zadar bietul Geppetto, se trudea să-l mai scurteze; cu cât îl tăia, cu atât nasul se făcea mailung.După nas i-a făcut gura.Dar gura nici nu era sfârşită bine şi

începu numaidecât să râdă şi să-l îngâne. - încetează cu atâta râs! strigă Geppeto furios; aşa ca şi cum ar fi vorbit pământului. - N-auzi să încetezi cu râsul? urlă el cu voce ameninţătoare. Atunci gura încetă să râdă, darscoase toată limba afară. Geppetto, ca să nu-şi piardă vremea degeaba, s-a făcut cănu bagă de seamă şi îşi văzu înainte de lucru. După gură îi făcu barba, apoi gâtul, apoi umerii, pântecele, braţele şi mâinile.De-abia sfârşise mâinile, şi Geppetto simţi că-i zboară peruca din cap. Se ridică şi ce să vadă? Peruca lui galbenă în mâinile păpuşii. - Pinocchio, dă-mi îndărăt peruca!însă Pinocchio în loc să io dea înapoi, şi-o îndesă pe cap, până peste urechi, aproape să seînăbuşească sub ea. în faţa unei asemenea îndrăzneli nemaipomenite şi batjocoritoare, Geppetto deveni trist şi gânditor, cum nu mai fusese în toată viaţa; şiîntorcându-se către Pinocchio îi spuse: - Copil afurisit! Nici n-ai făcut bine ochi, şi ai şi început să nu-l respecţi pe tatăl tău! Rău,băiete dragă, foarte rău!Şi îşi şterse o lacrimă.Mai rămâneau de făcut picioarele. Când Geppetto le isprăvi şi pe acestea, se pomeni deodatăcu o lovitură de călcâi în vârful nasului. - Aşa îmi trebuie, îşi zise el în gând. Trebuia să mă aştept şi la asta. Acum e prea târziu. Apoi luă păpuşa de subţiori şi o puse jos, pe pardoseala odăii ca s-o facă să umble.Pinocchio avea picioarele amorţite şi nu ştia să le mişte, aşa că Geppetto îl ducea de mână casă-l înveţe cum să facă paşii unul după altul.Când i s-au dezmorţit picioarele, Pinocchio începu să umble singur şi să alerge de colo pânăcolo prin odaie: dar când ajunse în dreptul uşii, se repezi în uliţă şi o luă la goană. BietulGeppetto s-a luat în fugă după el fără însă ca să-l poată ajunge, căci împieliţatul de Pinocchiosărea ca un iepure, şi lovind cu picioarele în pietrele de pe drum, făcea

un zgomot câtdouăzeci de cizme soldăţeşti. - Puneţi mâna pe el! Puneţi mâna pe el! urlă Geppetto; dar lumea de pe drum, văzând păpuşade lemn care fugea ca un cal, se oprea fermecată s-o privească, şi râdea, râdea, râdea cât oţineau puterile.în sfârşit, din nefericire, sosi un gardian care auzind gălăgia şi crezând că e o slugă care aridicat mâna asupra stăpânului său, se înfipse îndrăzneţ pe amândouă picioarele în mijloculdrumului, hotărât să-l prindă şi să împiedice astfel alte nenorociri viitoare.Dar păpuşii, când văzu de departe că gardianul îi stă în drum, îi veni în minte să-i tragă o păcăleală şi să se strecoare binişor printre picioarele lui, dar când colo s-a întâmplat să deagreş.Gardistul, fără să se sinchisească îl apucă frumuşel de nas (nasul era parcă înadins făcut ca săaibă gardiştii de ce să-l prindă) şi îl dădu în primirea lui Geppetto. Acesta, drept pedeapsă,vroia să-i tragă o straşnică urecheală. Dar, închipuiţi-vă mutra lui, când băgă de seamă că n-are de ce să-l apuce: şi ştiţi pentru ce? Pentru că, în graba de a-l isprăvi cât maj repede, uitasesă-i facă urechile.Ii înfipse atunci mâna în ceafă, şi pe când îl împingea înainte, îi striga dând din capameninţător. - Haidem repede acasă. N-avea grijă c-o să ne răfuim noi acolo. Păpuşa, când auzi ce-o aşteaptă, se trânti jos şi nu mai vru să meargă cu nici un chip.în vremea aceasta toţi curioşii se strânseră în jurul lor şi începură să-şi dea părerea.Unul zicea una, altul zicea alta. - Biata păpuşică! spuneau unii, bine face că nu vrea să se întoarcă acasă! Cine ştie ce bătaie îipregăteşte nesuferitul ăsta de Geppetto.Iar alţii adăugau: - Geppetto măcar că pare om de treabă, dar cu copiii se poartă ca un sălbatic! Dacă-i lasăpăpuşa pe mână, e în stare s-o sfărâme în bucăţele!în sfârşit, atâta au ţipat şi au murmurat, încât gardistul i-a dat drumul lui Pinocchio, iar pebietul Geppetto îl duse la închisoare. Unchiasul neştiind cum să se apere, plângea ca un viţelşi murmura printre

sughiţuri: - Afurisit copil! Şi când mă gândesc că m-am trudit atâta până să-l fac! Dar lasă! Aşa îmitrebuie! Cine m-a pus.Ce sa întâmplat mai pe urmă, e o povestire aşa de ciudată că nu-ţi vine să crezi: am să v-ospun totuşi în capitolele următoare. IVPovestea păpuşii cu Greieraşul vorbitor, din care se vede cum copiii îndărătnici nu vor sasculte de cei care ştiu mai mult decât el Aşadar, aflaţi copiii mei, că pe când bietul Geppetto era dus fără nici o vină la închisoare,ştrengarul de Pinocchio, scăpat din ghearele gardistului, a rupt-o la fugă peste câmp ca să seîntoarcă mai repede acasă; şi în iuţeala fugii, sărea peste movile, peste garduri,peste gropipline cu apă, întocmai ca o căprioară ori ca un iepure urmărit de vânători.Ajuns în faţa casei, găsi uşa întredeschisă. O împinse, intră, trase zăvorul, şi se trânti pe jos,scoţând un lung suspin de mulţumire.Dar mulţumirea lui nu ţinu mult, deoarece auzi în odaie pe unul care făcea: - Cri-cri-cri! - Cine mă strigă? zise Pinocchio tremurând de spaimă. - Eu sunt!Pinocchio se întoarse, şi văzu un greier cât toate zilele, care sărea sprinten pe zid. -•Ia spune, greiere, cine eşti? - Sunt Greieraşul vorbitor, şi locuiesc în odaia asta de mai bine de o sută de ani. - Bine, dar astăzi odaia e a mea, răspunse Pinocchio, şi dacă vrei să-mi faci o mare plăcere,şterge-o repede de aici, fără să te mai uiţi îndărăt.- N-am să plec, adăugă Greierul, până când nu ţi-oi spune un lucru.- Haide, spune mai repede şi şterge-o. - Vai de copiii care nu-şi ascultă părinţii, şi fug din casa părintească. N-or să aibă noroc pe lume; şi mai curând sau mai târziu amar o să se căiască. i/Cântă Greiere dragă, cântă cât vreişi cât îţi place. Eu ştiu

una şi bună: mâine cum s-o lumina de ziuă, îmi iau catrafusele şi p-aicimi-e drumul; că dacă rămân ştiu eu ce m-aşteaptă, o să mise întâmple ca celorlalţi copii: o să mă trimită la şcoală şi de voie de nevoie o să fiu silit săînvăţ, şi îţi spun curat, chef de carte nu prea am: îmi place mai bine să alerg după fluturi cât eziua de mare şi să mă sui prin pomi după cuiburi de păsărele. - Sărmane neghiob! Dar tu nu ştii că în ziua când te vei face mare, o să fii un nătărău şijumătate şi toată lumea o să-şi bată joc de tine? - Ia slăbeşte-mă cu marafeturile tale, cobe ce eşti, strigă Pinocchio.Dar Greierul, liniştit şi cuminte, în loc să se supere de obrăznicia păpuşii, urmă pe acelaşi ton: - Bine, dacă nu-ţi place cartea, de ce nu te apuci şi tu de vreun meşteşug ca să-ţi câştigi prinmuncă pâinea de toate zilele. - Vrei să-ţi vorbesc pe şleau? răspunse Pinocchio al nostru, care cam începuse să-şi piardă răbdarea. Din toate meşteşugurile din lume, numai unul singur îmi place cu adevărat. - Care anume? - Cel de a mânca, a bea, a dormi şi a petrece, şi de a hoinării de dimineaţa până seara.- însă, adăugă Greieraşul vorbitor pe acelaşi ton liniştit, toţi cei care fac aşa, sfârşesc la spitalori Ia puşcărie. - Ascultă, Greier împieliţat, dacă mai urmezi cu fleacurile tale, îmi ies din pepeni şi e vai detine! - Sărmane Pinocchio, mi-e milă de tine!- Pentru ce ţie milă? - Pentru că eşti păpuşă, şi ce e mai rău, ai şi capul de lemn. La auzul acestor vorbe, Pinocchiosări turbat de mânie,puse mâna pe un ciocan de lemn şi azvârli cu el în Greier.Poate că nu-şi închipuia să-I nimerească, însă din păcate îl nimeri drept în cap, aşa că bietulGreiere abia mai putu să strige „cri-cri-cri", îşi dădu sufletul şi rămase sleit de perete. VLui Pinocchio i se face foame şi caută un ou ca să-şi facă

omletă; dar când nici nu se aştepta, omleta îi zboară pe fereastră. în vremea aceasta începuse să se înnopteze şi Pinocchio, aducându-şi aminte că n-a mâncat nimic, simţi la stomac, o împunsătură, care aducea foarte mult cu foamea. Dar foamea la copii creşte repede aşa că după câteva clipe, bietului Pinocchio îi chiorăiaumaţele şi nu ştia ce să facă, ce să dreagă, ca să găsească ceva de îmbucat.Dădu fuga la vatra în care fierbea o tingire, ca să-i ridice în sus capacul şi să vadă ce eînăuntru: însă tingirea era numai zugrăvită pe zid. închipuiţi-vă cum a rămas păpuşica noastră.Nasul, din lung cum era, se făcu şi mai lung cu patru degete cel puţin.începu atunci să alerge prin odaie şi să scotocească prin toate colţurile, prin toate cutiile ca să găsească un codru de pâine, măcar o bucată cât de mică, un os care se aruncă la câini, niţicăfasole fiartă, o coadă de peşte, un sâmbure de cireaşă, în sfârşit ceva de mestecat: dar nu găsinimic, nimic, absolut nimic. Şi în vremea aceasta foamea creştea, creştea mereu; bietul Pinocchio navea altă mângâieredecât să caşte şi trăgea nişte căscaturi de-i ajungea gura până la urechi. Şi după ce căscă,scuipă şi simţi că i se duce stomacul din trup.Apoi deznădăjduit îşi zise plângând:- Bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor. Am făcut rău că n-am ascultat pe tata şi am fugitdeacasă... Dacă tata ar fi lângă mine, n-aş mai căsca atât! Oh! Ce boală îndrăcită e şi foamea!Care însă nu-i fu mirarea când zări sus pe o laviţă ceva rotund şi alb, care semăna grozav cuun ou. Dintr-o săritură fu lângă el. Era un ou, un ou adevărat.E peste putinţă să descriem bucuria lui Pinocchio. De teamă că e prada unui vis, învârtea oulîn mână, îl pipăia, îl săruta, şi sărutându-l zicea: - Cum să-l fac? Omletă?... Nu, mai bine ochiuri! Adică, nar fi mai gustos dacă l-aş coace încenuşă? Or să-l beau aşa crud? Nu, tot mai bine să-l fac omletă sau ochiuri; ard de dorinţă să-lmănânc! Zis şi făcut, puse o tigaie deasupra

ferestreleînchise.Vino mai aproape şi ţine pălăria.Mii de mulţumiri.însă peste tot.Şi Pinocchio dormea mereu şi sforăia.. în loc deuntură sau unt. răspunse păpuşica plângând şi rosto-golindu-se pe jos..Bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor! Dacă n-aş fi fugit de-acasă şi dacă tata ar fi acumlângă mine. Se întoarse acasă ud ca un şoarece. domnule Pinocchio. răspunse unchiaşul. şi dimineaţa se trezeşte cu ele arse. ţac!. . ca şi cum picioarele nici n-ar fi fost ale lui. şi nemaiputându-se ţine pepicioare. o porni la drum şi dintr-o sută de sărituri ajunse în satul vecinabia trăgându-şi sufletul şi cu limba scoasă ca un câine de vânătoare. careploconindu-se înaintea lui îi spuse: .Fii aşa de bun şi dă-mi o bucăţică de pâine!.Ce pofteşti la ceasul ăsta? . Apoi îl fură somnul. mort de oboseală şi de foame. VII Geppetto se întoarce acasă. uşile caselor închise. Biata păpuşă cu ochii lipiţi de somn.unor vreascuri aprinse: iar în tigaie... se rezemă de un scaun ca să se ridice şi să tragă zăvorul. şi îşi luă zborul prin fereastra care era deschisă.Dar în loc de albuş şi gălbenuş se pomeni că iese din ou un pui vesel şi sprinten. care îl întreabă necăjit: . crezând că are aface cu o haimana care-şipetrece noaptea sunând clopotele caselor. dragă tată. şi încet încets-au prefăcut în cenuşă. nu băgase încă de seamă că picioarele îi erau arse. nădăjduind să găsească o fiinţă milostivă. pentru că cineva bătuse în uşă. Când îşi veni în fire.Aşteaptă că mă întorc îndată. Era glasul lui Geppetto. gata să-ltoarne înăuntru. iar pe uliţă. întinse aripile. se hotărî să iasă dincasă şi să dea o fugă până în satul vecin. însădupă câteva zvârcoliri zadarnice. picioarele lui fiind de lemn au luat foc. Afară era o noapte de iad.Nu pot. se întinse pe jos punându-şl picioarele jdrelite şi zgâriate deasupra unor vreascuriaprinse. că mai scutit de oboseala de a-mi sparge singurcoaja! Să ne vedem cu bine şi multă sănătate celor de acasă.Biata păpuşica rămase ca vrăjită locului. începu să plângă.. aşa că deschise uşa.Poate o ieşi cineva!într-adevăr iată că se arată un bătrân.Zicând acestea. VIPînocchio adoarme cu picioarele în ligheanul cu tăciuni aprinşi. cu privirea ţintă.. dar pe când dormi. trase de clopoţelul unei case şi începu săsune. fulgera ca şi cum s-ar fi aprins cerul.Deschide! strigă Geppetto de afară.Eu sunt! răspunse un glas. Sparse coaja oului. ca să deştepte pe bieţii oameni din somn. s-a deşteptat.Şi în căderea lui. făcea să scârţâie şisă geamă toţi copacii din câmpie.Cine e? întrebă el căscând şi frecându-se la ochi.De ce nu poţi?. Parcă ar fi fost un cimitir. Şideoarece maţele îi chiorăiau tot mai tare şi nu ştia cum să le potolească. Prăvăliile erau închise. căzu întins pe pardoseală. şi îi dă păpuşii mâncarea pe care o pregătise pentru el. nici ţipenie de om.Bietul Pinocchio. şi când apa începu să scoată aburi. făcu atâta zgomot. cu gura căscată şi cu cojile oului înmână. să bată din picioare. aşa căîndată ce auzi glasul tatălui său. nebun de deznădejde şi de foame. zicându-şi în gând: . când s-a luminat de ziuă.După câteva clipe fereastra se deschise. cu scufia în cap. apă. dar foamea era mai taredecât frica. n-aş muri de foame ca un câine. ca şi cum ar fi căzut din pod un sac cu nuci..Pentru că mi-a . care să-ifacă pomană cu o felioară de pâine. pustiu şi întuneric. suflând cu furie şi ridicând nori întregi de praf. şi plângând zicea: . Tuna de rupea pământul". . . să ţipe. şiun vânt rece şi pătrunzător. şi vocea unchia-şului strigă către Pinocchio. Oh! Ce boală îndrăcită mai e şi foamea!. Lui Pinocchio îi clănţăneau dinţii de frica tunetelor şi a fulgerelor. Pinocchio era cu capul gol: se apropie şi simţi cum se revarsă peste el o găleată cu apăudându-l din cap până în picioare..

. şi puse cojile într-uncolţ al mesei. după ce a înghiţit cele trei pere... Oh! Săracul de mine! Săracul de mine! Să fiu silit sămă târăsc pe genunchi toată viaţa. adăugă Pinocchio. văzând cum în faţa lui o pisică se juca de zor cu nişte surcele. Pinocchio trase ocăscătură zdravănă.Cine ţi le-a mâncat?. şi. însă Geppetto îl opri. . şi el mi-a mai spus: „Eşti o păpuşă şi ai capul de lemn". După ce a mâncat. se hotărî săisprăvească la un fel: şi. băiatul taţi. tată. nu-i aşa? M-am întors numaidecât acasă. Greier împieliţat".Geppetto.Dacă vrei să le mănânc...Ce să fac! răspunse Pinocchio. adăugă Pinocchio. şi dovadă e c-am pus o tigaie pe foc.Geppetto.. om blând din fire. n-auzi! strigă iarăşi Geppetto: dacă nu. băiete dragă! Află de la mine că omul trebuie să se înveţe cu de toate. iar eu l-am pocnit cu ciocanul în cap şi l-amomorât. ih!. Nu pot să sufăr cojile. nu mai am ce să-ţi dau. iar când isprăvi de mâncat. bătu mulţumit din palme. Rău.Pisica. cotoarele.Dar. încet. agăţându-se de zid.ih!. însă eu nu pot să mănânc o poamă.. vru să-i arunce cotorul.Nu-l arunca: în lumea asta toate lucrurile au rostul lor. începu săse înduioşeze. îl întrebă. şi le-am găsit arse.. intră în casă pe fereastră. dacă nu e altceva. La început cam strâmbă din gură. erau tot prânzul meu: însă ţi le dau bucuros. sau mai bine zis. Era furios şi hotărât: dar când văzu pe bietul Pinocchio întins pe jos şi fără picioare. fulgera şi eu nu mai puteam de foame.. eu nu vroiam să-l omor. şi zise tânguindu-se: . şi cum mi-era foame mereu. aşa că bătrânul ăla cu scufia de noapte. Mănâncă-le şi astâmpără-ţifoamea. . căniciodată nu se ştie ce se poate întâmpla.Ai dreptate dumneata.Nimic. culacrimile cât pumnul pe obraz.Şi bietul Pinocchio începu să plângă. scoase un briceag.Uite aceste trei pere. şi de foame tot n-am scăpat şiam rămas şi-fără picioare: Ih!. să-l mângâie şi să-l răsfeţe.Pinocchio dintr-o înghiţitură mancă întâia pară.Cine ştie! S-ar putea întâmpla!. că se auzea cale de-o poştă.Să le curăţ de coajă? se minună Geppetto. mai adăugă Geppetto liniştit. curăţă perele..Nimic altceva decât aceste trei cotoare de pere şi cojile. una după alta înghiţitoate cojile.Nu ştiu.Dragul meu băieţel! Cum se face că ţi-ai ars picioarele? . Tuna.zicând: .. . crezând că toate văicărelile acestea erau alte ştrengării de-ale păpuşii. nimic? .mâncat picioarele? . şi cu cerul gurii aşade delicat. au fost puse pe masă alăturide coji. strigă păpuşica înfuriindu-se ca o viperă. să se jelească aşa de tare. până nu ecurăţată de coajă. arătându-se la fereastră mi-azis: „Vino mai aproape şi ţine pălăria".Bine. căci săceri o bucată de pâine nu e ruşine. . spunându-i: . fie şi-o coajă. care din tot ce îndrugase Pinocchio înţelese un singur lucru. şi mam pomenit cu o găleată de apă în cap. in!.. când voi intra în casă ţi-arăt eu ţie pisică! . însă puiul a luat-o la sănătoasa şi mi-a zis: „Rămâi cu bine şi multă sănătate celor de acasă". Greieraşul-vorbitor mi-a spus: „Aşa-ţi trebuie: n-ai vrut s-asculţi" şi eu i-am răspuns: „Ia slăbeşte-mă. Nu te ştiam aşa de mofturos. Şi bietul Geppetto. .Şi începu să mestece..şpunându-i: .Nu m-am săturat! .Şi într-adevăr cele trei cotoare. crede-mă.. mi-am pus picioarele deasupra vreascurilor ca să se usuce. pe care i le dete. . în loc să fie aruncate pe fereastră. însă încet.. dar crede-mă c-am petrecut o noapte cumplită de care o să-mi aduc amintetoată viaţa. şi anume că păpuşica era lihnită de foame. dar vina a fost a lui. Se văd atâtea lucruri în lume! . Şifoamea creştea mereu. sughiţând: . şi după coji. fii aşa de bun şi curăţă-le de coajă. dar n-o să mănânc şi cotorul!.Deschide. şi dumneata te-ai întors. scoase din buzunar trei pere.Nu pot să stau în picioare. şi luân-du-l repede în braţe începu să-l sărute.

Bietul unchiaş era numai în cămaşă şi afară ningea. avea ochii umezi de lacrimi şi inimaînduioşată. Păpuşica. îi lipi picioarele la loc. . două picioruşe sprintene.Pentru ce să-ţi fac alte picioare? Ca să te vad ca-mi rugiiar de acasă?. se întrista şi el: pentru că sărăcia.Dar sumanul ce l-ai făcut. . ca să-l pedepsească pentru ştrengăriile făcute. îl lasă ca să plângă şi să se vaiteo jumătate de zi.Pinocchio închise ochii şi se prefăcu imediat că doarme.Abecedarul.De-abia simţi că a căpătat picioarele.Toţi copiii când au ceva de cerut.După câteva clipe sentoarse: şi când se întoarse. .Aşa da.A! Eram să uit . şi nu mint niciodată. . întristându-se. şi păpuşica noastră sări jos de pe masa pe care eraîntinsă. . . nu spuse nici un cuvânt. c-am sa-nvaţ şi am să mă fac model de băiat.adăugă bietul bătrân. văzând pe Pinocchio pocăit şi plin de supunere.Apoi Geppetto spuse păpuşii..închide ochii şi dormi!. -Ce? . şii le lipi aşa de bine. o pricepe oricine: chiar şi copiii. .zise păpuşica . acum zic şi eu că m-am săturat! . picioarele erau gata.. ci haina curată.spuse Pinocchio tatălui său . .Iţi făgăduiesc.Drept răsplată pentru tot ce ai făcut pentru mine . că zise îngâmfându-se: . şi începu să facă tot felul de sărituri şi de comedii. Geppetto care era sărac şi n-avea în buzunarnici o lescaiefrântă.Şi Pinocchio măcar că din fire era vesel.însă Geppetto.. băiatul tatei! . dar banii? . că nu se cunoştea defel unde au fost arse.Eu n-am. Cine ştie ce se poate întâmpla! VIIIGeppetto îi face la loc picioarele lui Pinocchio si îsi vinde sumanul ca să-i cumpere unAbecedar.Dar eu nu sunt ca alţi copii! Eu sunt mai bun decât toţi.Bine.ca şi cum ar fi fost făcute de un meşter fără pereche. şi începu să plângă şi să se scâncească. Pinocchio se repezi să se oglindească într-o putină cu apă. ieşi în fugă. ca şi cum ar fi înnebunit demulţumire.dar ca să umblu la şcoală mai îmi lipseşte ceva: lucrul cel mai de căpetenie. darsumanul nu-l mai avea.Ai dreptate . .răspunse păpuşica sughiţând . de-abiaîşi astâmpără foamea. c-am să mapuc de un meşteşug. pusemâna pe unelte.. luă două bucăţi de lemn. . însă. care deşi îşi luase o înfăţişare aspră. dragă tată. o pereche de ghete din coajă de lemn şi o şapcă dinmiez de pâine. nu haina frumoasă face pe om.dar s-o ştii de la mine.Şi în mai puţin d-un ceas.Şi nici eu . şi am să fiu mângâierea şi sprijinul bătrâneţilor dumitale.Aşteaptă! strigă Geppetto deodată sculându-se în picioare: şi după ce îşi luă pe umerisumanul plin de petice şi de găuri. când e sărăcie.Dar ca să mă duc la şcoală. Dragul meu în lumea asta să te aştepţi la orice.îţi făgăduiesc .îţi făgăduiesc c-am să mă duc la şcoală..Iar în vremea aceasta. Geppetto cu niţel clei făcut într-o coajă de ou.Foarte uşor: te duci la un librar şi îl cumperi. adăugăGeppetto. din casă. îmi trebuie haine.Par că sunt un boier de neam. . apoiîi zise: . . tată? ..Bravo.Geppetto.adăugă Geppetto .ca de aziîncolo am să fiu cuminte. cerând opereche de picioare noi. 1 şi rămaseaşa de mulţumit de el însuşi.. subţirele şi nervoase. îndrugă acelaşi basm. . îi croi un costum din hârtie cu flori. avea Abecedarul copilului în mână. şi începu să lucreze cu nădejde.Aşa e: dar cum să facem? .Toţi copiii zic aşa când au ceva de cerut.vezi că am avut dreptate când îţi spuneam că nu trebuie să fiimofturos şi nici să nu faci pe boierul.Apoi adăugă Geppetto .vreau să măduc numaidecât la şcoală.

Era cât paci să-i mai facă o propunere. pierdu orice sfială. cu îndemânarea mea.Cât îmi dai pe şapcă?.Şi rămase pe loc năucit. Pe urmă. aşezat pe margineamării.. hi-hi-hi. am să fac tatei un suman de postav de toată frumuseţea. ca să-mi cumpere cărţi şi să mă dea la şcoală. i se păru că aude de departe o muzică de trâmbiţeşi tobe: hi-hihi-hi..Ce mai marfă? G şapcă din miez de pâine.. o luă pe uliţa cea lungă şi începu să fugă de-i sfârâiau picioarele.L-am vândut. stă scris pe el.Şi când te gândeşti că bietul Geppetto rămăsese acasă. Pinocchio pricepu cum stau lucrurile. şi nemaiputându-şi stăpâni avântul inimii lui plăpânde. XPăpuşile recunosc pe fratele lor „Pinocchio " şi îl primesc cu alai. dând din umeri. Când Pinocchio intră în teatrul păpuşilor. altfel. . o să câştig bani mulţi. şovăia.Uite... . într-un fel sau întraltul.Pentru că prea îmi ţinea de cald.îţi dau eu patru gologani pe Abecedar.. Dar ce zic eu de postav? Amsă i-l fac tot numai cu fire de argint şi aur. să tremure de frig în cămaşă.Te-aş împrumuta bucuros. arămas doar în cămaşă pe frigul ăsta! Numai părinţii sunt în stare să facă asemenea jertfe!. Zis şi făcut.. Pentru şcoală am destulă vreme. ori săasculte muzica. Cu cât fugea. Vrei să mi-o mănânce şoarecii din cap!Pinocchio stătea ca pe mărăcini. stătea ca pe ghimpi.Şi cât se plăteşte pentru un bilet?.. zicea:«Astăzi. apucă pe uliţa care ducea laşcoală: mergând pe drum îşi făcea în cap tot felul de planuri unul mai măreţ decâtaltul. numaipentru ca să cumpere copilului Abecedarul. cuatât se auzea mai desluşit sunetul trompetelor şi al tobelor: hi-hi-hi.. şi cu banii ce-i voicâştiga. .A început de mult? Acuma începe.Sunt bune de aţâţat focul. suferea. . vreau să învăţ numaidecât să citesc: mâine învăţ să scriu.Ce este în baraca asta. Când a încetat ninsoarea.Citeşte afişul. i se cuvineşi lui atâta lucru: pentru că. care avea mai multăminte decât el.De ce l-ai vândut?. îi răspunse celălalt.Atunci să-ţi citesc eu.Şi ce vrei să fac eu cu nişte haine din hârtie colorată? Dacă te plouă nu le mai poţi scoate depe tine.Patru gologani de câte cinci. IX Pinocchîo îşi vinde Abecedarul ca să vadă teatrul de păpuşi. zise însfârşit ştrengarul.Aş citi bucuros însă astăzi nu ştiu să citesc. carefusese faţă la convorbirea lor.Astăzi mă duc să ascult fanfara. la urma urmei.Eu nu sunt decât un copil şi de la copii nu cumpăr. stă scris: „Mare teatru de păpuşi".Păpuşa care ardea de nerăbdare să vadă şi ea.Pe când mişcat cu totul îşi zicea aşa în gând. şi poimâine am săînvăţ să socotesc.Se opri să asculte. şi cu nasturi de diamant. Bietul bătrân. zum. care ducea la un micbâlci.sări de gâtul lui Geppetto şi îi acoperi faţa cu sărutări. strigă un negustor de lucruri vechi. şi mâine la şcoală. răspunse celălalt îngânându-l. Sunetele acelea.Vrei să-mi cumperi ghetele? .. zum.. dar nu îndrăznea: secodea.Ce să fie muzica asta? Păcat că trebuie să mă duc la şcoală. zum. s-a întâmplat o .Şi vorbind cu el însuşi.Eşti bun să mă împrumuţi cu patru gologani până mâine. în sfârşit zise: -Vrei să-mi dai patru gologani pe Abecedarul ăsta nou? . păpuşa cu Abecedarul nou la subţioară.. Pe afişul ăla cu litere roşii ca focul. întrebă Pinocchio întorcându-se către un băieţel care era de-acolo dinbâlci. la şcoală. . dar azi nu pot.. zum. îţi vând hainele pentru patru gologani . veneau din fundul unei străzi lungi.. trebuia să se hotărască: ori la şcoală.zum..îi spuse atunci păpuşica.Cartea fu vândută fără multă tocmeală. zum. şi fără un pic de ruşine zisebăieţaşului cu care vorbea:. dar tocmai atunci soseşte păpuşarul „Mănâncă foc" şi Pinocchioe în mare primejdie.Şi iată că se pomeni în mijlocul unui bâlci plin de lume care se îngrămădea în jurul uneibarăci mari de lemn şi pânză zugrăvită cu mii şi mii de culori.

şi. ca de obicei. îl plimbară în triumf cât era scena de mare. sărutările. care se învârtea încet deasupra focului. vino repede încoace! îi strigă Arlecchino. vino în braţele fraţilor tăi de lemn! Când se văzu întâmpinat cuatâta căldură.Nu mai încape vorbă că priveliştea era înduioşătoare. şi reprezentaţia începuse. tartorul. Bietele păpuşi.Nu vă puteţi închipui. atât bărbaţii cât şi femeile. iar acesta salvează de la moarte pe prietenul său Arlecchino. începu să urle ca scăpat din gură de şarpe: .Iată însă că deodată. în mână ţinea un gârbaci făcut din şerpi împletiţi cu cozi de vulpe. nu vreau să mor!. în loc să se apuce de treabă. luând pe Pinocchio în cârcă. tartorul se duse în bucătărie. Şi-ntr-adevăr. căci păpuşile. la început se codiră.. Destul! O să încheiem noi' socotelile diseară. că-i da de pământ: când umblacălca în picioare. strigă Pulcinella. şi sunt sigur că dacă o voi pune pe foc o să facă o flacără minunată pentrufriptura mea. un om aşa de urât că te-apuca spaima numaicând îl vedeai.Pinocchio e. şi întorcându-se cătrelume şi arătând cu mâna spre unul din fundul sălii. nu e vorbă.Pinocchio e! Pinocchio! ţipa-ră-ntr-un glas toate păpuşile sărindde după perdele. însă lumea din sală. pecare Pinocchio le primi în mijlocul mulţimii de actori şi actriţe. se pomeni în scaunele din faţă: mai făcu unul şi sepomeni în capul şefului mu-zicii. chemă pe Arlecchino şi pe Pulcinella şi lezise: .mai cu seamă cu barba . La ivirea neaşteptată a tortorului. Şi deoarece n-avealemne destule ca să-l frigă bine şi să-l rumenească.Ce-ai căutat să-mi faci tărăboi în teatru la mine?. că nu sunt eu de vină!. încă unul şi iată-l sus pe scenă.Iată însă că soseşte păpuşarul cel mare. aducând în braţe pebietul Pinocchio. scapă-mă! Nu vreau să mor. înfipt într-o frigare. Avea barba neagră ca cerneala. care alcătuiau trupa teatruluide păpuşi.Arlecchino şi Pulcinella. îşi îndoiră strigătele debucurie. Trebuie să ştiţi că perdeaua era ridicată.Sfinte Dumnezeule! Sunt treaz ori visez?Ăla de colo e Pinocchio!. Arlecchino şi Pulcinella se ciorovăiau. îmbrăţişările frăţeşti.. tremurau ca frunza.. s-au supus. -. şi după câteva clipe se întoarseră în bucătărie. . fratele nostru Pinocchio! Să trăiască Pinocchio! . Arlecchino se opri din joc. nu.harababură întreagă..Pinocchio. după ce s-a sfârşit comedia.Să-mi aduceţi încoace pe păpuşica aia străină pe care am legat-o. Păpuşarul Mangiafoco sau „Mănâncă-foc" (aşa îl chema) părea un om îngrozitor.Lumea asculta cu luare aminte şi se prăpădea de râs. lumea cealaltă. . XI Mănâncă-foc strănută şi iartă pe Pinocchio. . . întrebă păpuşarul pe Pinocchio. nu ştiu cum se făcu. dar înspăimântaţi de privirea încruntată astăpânului lor. vrem săvedem comedia!îşi răcea gura degeaba. văzând tărăboiul pe care-l făceaupăpuşile: acestea dădeau din mâini şi ţipau cu atâta năzdrăvănie. şi aşa de lungă. păpuşa neascultătoare. Gura Iui era largă cât gura sobei.Tată.. unde îşi pregătise demâncare un berbec. Vi Pe scenă. se ameninţau unul pe altul că-şivor trage palme şi se luau la păruială.El e! adăugă altă păpuşă scoţând capul din fundul scenei. amuţiră cu toţii.. nimeni nu mai suflă. cu o vocegroasă de părea că vine din . Pinocchio dintr-un salt. . .Crede-mă. ca şi cum ar fi fost douăfiinţe vii. văzând că seîntrerupse jocul. Se auzea muscazbârnâind. prea mărite domnule. strângerile de mână. mângâierile. iar ochii păreau două felinare roşiiaprinse.. striga cât îl ţineagura: .El e în carne şi oase.. Pare a fi făcută dintr-unlemn foarte bun. începu să se neliniştească şi să strige: vrem să vedem comedia. care zvârcolindu-se ca un şarpe..

.. . . şi subţiri-subţiri. mele. da: pe mama însă n-am cunoscut-o. nu e drept. de câte ori seînduioşa îl apuca strănutatul. îi şopti la ureche:..Veste bună. stăpâne!. desfăcubraţele cu voiciune. să-ţi spun drept. şi cu săbiile scoase. tartorul se simţi măgulit. mi-ai fi fost de mare folos! Dar acum m-am înduioşatşi n-am încotro.îţi cer să-l ierţi pe bietul Arlecchino!. De altfel şi eu sunt de plâns. Haideţi. altfel rămân cu berbecul nefript. ştiu care mi-e datoria. încet încetîncepu şi el să se înduioşeze şi să strănute.Mulţumesc. Hapciu! Hapciu! Hapciu! Şi-i trase alte trei strănuturi. căci.Cuvintele acestea. la sfârşit n-a mai avut încotro şi îi trase unstrănutat zgomotos.. ai milă. care-i acoperea pieptul şi picioarele. şi aplecându-se către Pinocchio.Să-ţi fie de bine! zise Pinocchio.Aici nu încape iertare. cu un . legaţi-] bine. zise lui Pinocchio! .Prin urmare. adevăratul meu prieten. azvârlindu-şi din cap şapca lui din miez de pâine. sosiră în grabă. făcură să plângă pe toate păpuşile careerau de faţă. ca bietul Arlecchino. legaţi-mă şi arunca-ţi-mă pe jăratec. înalţi-înalţi. şi agăţându-se ca o veveriţă de barba tartorului. îl sărută drăgăstos pevârful nasului. se înveseli deodată.. Mănâncă-foc dimpotrivă.. ce pofteşti de la mine? .. simt aici la stomac un fel desfârşeală.strigă mândru Pinocchio. urlând: „Nuvreau să mor..Cine ştie cât de dureros ar fi pentru tatăl tău dacă te-aş arunca pe jăratic. însă. ai milă. cuchipiul în cap.-Puneţi mâna pe Arlecchino.Atunci. Te-am scăpat pe tine. să moară în locul meu!. cinci strănuturi..După ce a strănutat.Pinocchio în faţa unei privelişti atât de sfâşietoare îngenunche la picioarele tartorului. tartorul făcând tot pe supăratul. în locul tău o să pun sub frigare vreo păpuşă din ale. -Pentru că trebuie să ştiţi că. care se zbătea. şi după ce ij seţinu cât putu. Bietul unchiaş! Mi-e milă de el. şi spuse lui Pinocchio: . Hei...lui neagră. îi strigă lui Pinocchio: . domnilor jandarmi.. m-aţi iertat? întrebă bietul Arlecchino.Tartorul le zise cu vocea poruncitoare: . că i se înmuiară picioarele şicăzu grămadă la pământ. însă de fapt nu era omrău. Tatăl tău şi mama ta trăiesc? îl întrebă Mănâncă-foc.Mulţumesc. şi pe urmă aruncaţi-l în foc.Aici nu e nici un director! . în vreme ce la toţi oamenii când li se face milă de cineva. parcă. .. măcar că erau de lemn. Nu. parcă. ori cel puţin se prefac că-şi şterg lacrimile. începu să-l roage cuglas tânguitor: . . după cum vezi. şi făcându-se deodată mai blând şi mai milostiv.. semn că i s-a făcut milă de tine..în chipul acesta arăta el altora slăbiciunea inimii lui.Dacă e vorba pe-aşa .încetează cu plânsul! Văicărelile tale m-au adus în stare să.Eşti un băiat cum rar se găseşte! Vino încoace şi sărutămă. Arlecchino care până atunci stătuse zgribulit şi trist ca o salcieplângătoare. trebuie să pun pe altcineva pe foc.La auzul acestui strănut. văzându-l adus înaintea lui pe Pinocchio ij al nostru.Ai milă. oriplâng. . . Hapciu! Hapciu! Şi iarăşi strănută. Şi după ce trânti patru. Vreau ca berbecul să-mi fie bine fript. plângeau ca nişte mieluşei neînţărcaţi.. . şi tu.. Probă că. rostite cu glas tare şi cu bărbăţie. nu mai am lemne cu ce săprăjesc berbecul. frăţioare! Stăpânul a strănutat. nu vreau îl să mor!".Aici nu e nici-un stăpân!..Tata. jandarmilor!La strigătul acesta.. şiplângând cu hohote şi udând cu lacrimi calde toată barba lui cea lungă. începu să se înduioşeze şi să se înmoaie.. Măria ta! Când a auzit că-i zice „Măria ta". doi jandarmi de lemn.. închipuiţi-vă pe bietul Arlecchino! Aşa de grozav s-a speriat.. acum eşti scăpat. Domnule director! .Ei bine.Pinocchio atât aşteptă.Atunci. Mănâncă-foc la început se arătă neînduplecat şi rece ca un bulgăre de gheaţă. Chiar jandarmii.Să-ţi fie de bine! adăugă Pinocchio.

La vestea că Arlecchino fusese iertat. . Vulpoiul fără să vrea întinse laba care părea că se vindecase. însă Pinocchio se lasă să Re amăgit de Vulpe şi de Pisică şi pleacă împreunăcu ele.Negreşit: deoarece vreau să mă duc la şcoală şi să mă pun cu tot dinadinsul pe învăţătură.N-ai de ce să râzi .Cum îl cheamă pe tatăl tău? ..îl întrebă Vulpoiul . dacă nu vă supăraţi sunt cinci bănuţi de aur.Foarte bine. şi iată că-i ies în caje: un Vulpoi şchiop d-un picior şi un Cotoiorb.Se revărsase de ziuă şi ele tot jucau. Din pricina patimii ăşteia de a învăţa mi-am pierdutlumina ochilor. închipuieşte-ţi şi dumneata: ca să-micumpere un Abecedar a trebuit să-şi vândă singurul lui suman: un suman rupt şi prăpădit de ţiera mai mare jalea.porni la drum ca să se întoarcă acasă. .glas care de-abia se auzea. păpuşile se repeziră în goana mare pe scenă.Geppetto.Pentru tine? . aşacă Pinocchio nu băgă de seamă nimic. începură să sară şi să joace de pârâiau scândurilesub ele. XIIPăpuşarul Mănâncă-foc dăruieşte cinci bani de aur lui Pinocchio ca să-i dăruiască tatăluisău Geppetto. apoi adăugă oftând şi dând din cap:. Du-te repede şi-i dă.Şi scoase din buzunar. . răspunse păpuşica .Şi acum . şi aprinzând luminile ca în zi de sărbătoare. .Câştigă atât ca să n-aibă para chioară în buzunar.ce ai de gând să faci cu banii ăştia. dar ca să nu fie văzut. te-am iertat! răspunse Mănâncă-foc. ca doi tovarăşi de suferinţă. mi-am pierdut piciorul. se lăsa să-I arate Vuloiul drumul.Uită-te la mine! spuse si Cotoiul. . . Mănâncă-foc cheamă deoparte pe Pinocchio şi îl întreabă: .Câştigă mult din asta? .Da. am ajuns bogat.Cum asta? . care mergeau încet-încet. banii pe care i-i dăruise Mănâncă-foc. chiar şi pe cei doi jandarmi. şi începu să râdă cu un râs mojicesc şi batjocoritor: Cotoiul râdeaşi el. ţine cinci bani de aur.Săracul! Mi-e milă de el. sprijinin-du-se între ei.De unde ştii cum mă cheamă? o întrebă păpuşica. Uite. Pinocchio. .Era numai în cămaşă şi tremura de frig. . ..îmi pare rău că vă lasă gura apă. Pinocchio . şi nebun de mulţumire. de azi încolo n-are să mai tremure! . slavă Domnului.Bogat tu? zise Vulpoiul. Vulpoiul.Bună ziua. şi spune-i multăsănătate din partea mea. care luceau ca două felinare verzi: dar îi închise numaidecât. şi Cotoiul holbă amândoi ochii.Şi ce meserie are? .Ce să fac! Astă-seară o să mănânc şi eu berbecul pe jumătate crud.în vremea . Din pricina patimii ăsteia neghioabe de a învăţa.Cunosc foarte bine pe tatăl tău. .care era şchiop. ..Mai întâi.vreau să cumpăr tatei un surtuc ţesut numai în fire de aur şide argint şi cu nasturi de diamant: şi-apoi vreau să-mi cumpăr pentru mine un Abecedar. mergea sprijinindu-se de Cotoi: iar Cotoiul.Face pe săracul. nu mai încape îndoială. fiind orb.L-am văzut ieri în pragul uşii. A doua zi.Uită-te Ia mine! spuse Vulpoiul. . . . se făcea că-şi piaptănă mustăţile cu ghearele de dinainte. însă ăştia.La sunetul plăcut al banilor. .îi zise Vulpoiul închinându-se cu smerenie înaintea lui. însă altă dată.Şi ce făcea? . mulţumi de mii de ori tartorului: se duse să îmbrăţişezerând pe rând toate păpuşile din trupă.Unde l-ai văzut? . .Dar nu făcuse nici zece paşi. vai deacela care o cădea la loterie!.Bietul tata! Dar.strigă Pinocchio arţăgos.

. . Am fost un copil neascultător şi bine îmi spunea mie Greieraşul-vorbitor: „copiii neascultători n-or să aibă parte de nimic pe lume". .Te lămuresc eu numaidecât.Să mergem.Aşadar. Pinocchio. o înghiţi dintr-o dată cu fulgi cu tot. trebuie să ştii că în Ţara Neghiobilor se află ocâmpie binecuvântată. vin şi eu cu voi. până când spre seară sosiră morţi de oboseală la hanul „LaRacul Roşu". mai bine ar fi tăcut. oprindu-se deodată în loc. prefăcându-se că a fost jignit.Ajunseră la mijlocul drumului. chiar aseară încasa lui Mănâncă-foc era so păţesc de-a binelea. au mers. Astupi gropiţa cu pământ.Vrei tu. care stătea pe un mărăcine din marginea şanţului. în loc să te întorci acasă. ce găseşti?Găseşti un pom încărcat cu atâţia bani de aur. Altă dată n-o să-şi mai vâre nasul unde nu-i fierbe oala.în ce chip. pestenoapte. . mai zise Vulpoiul. în vremea asta. Şi numai eu ştiu cât am suferit că nu l-am ascultat. de tatălsău. două mii? . banul încolţeşte. cu gura căscată de mirare: .Vrei tu să-ţi înmulţeşti banii? . apoi zise cu hotărâre: . de pildă.Pinocchio se gândi puţin. întorcându-te în câmpie. când Vulpoiul. o să găseşti în buzunar două mii cinci sute de bani lucioşi şi sunători. şi ai să vezi că a doua zidimineaţa.Socoteala e cât se poate de simplă. iar dimineaţa când te scoli. ce-ai avut cu ea? . poţi s-o faci pe degete. se repezi asupra ei.aceasta o mierlă albă. vrei cu orice preţ să te întorci acasă? Umblă sănătos. închise iarăşi ochii şi începu din nou să facă pe orbul. o mie. nu vreau să merg.După ce o mancă şi îşi curăţă gura de pene.Cum? ..dacă miaş sădi aceşti cinci banii.Nouă? strigă Vulpoiul.Foarte uşor. mâine ar spori la două mii. Acum sunt aproape de casă. care se cheamă Câmpia Minunilor. zise Vulpoiul. unde o să pui. răspunse Vulpoiul. Brrr!. şi seara te duci frumuşel să te culci.Ce fiinţe cumsecade! se gândi în sine Pinocchio: şi uitându-şi de teatrul păpuşilor.Atât mai rău pentru tine! repetă Cotoiul. ciripi şizise: . de surtucul cel nou. Cotoiul dintr-o săritură. un ban de aur.Norocului! adăugă Cotoiul. . . spuse păpuşii! . rosti cătreVulpoi şi Cotoi:. începând să joace de bucurie. XIII Hanul „La Racul Roşu " Şi au mers. .Unde să merg? . .. câţi bani aş găsi? . Să ne ferească Dumnezeu! . Cum mi-oi adunabanii îmi opresc pentru mine două mii şi ceilalţi cinci sute am să vi-i dăruiesc vouă laamândoi.Cei cinci bănuţi de aur ai tăi.. Ai să sapi acolo o gropiţă.Oh! Ce minune neauzită! strigă Pinocchio.Nu. câte boabe are spicul grâului în luna lui cuptor. .Să ne ferească! repetă Cotoiul.. ca din ăşti cinci bani de aur.bietul unchiaş. . şi fără să-i dea răgaz să ţipe.arunci peste ea o mână de sare.Pinocchio.Biata păsărică! spuse Pinocchio pisicii.Dar cum e cu putinţă una ca asta? întrebă Pinocchio.în Ţara Neghiobilor.Ca să o învăţ minte.Gândeşte-te bine. Cine ştie. . -Două mii! repetă Cotoiul. cât o fi oftat ieri când a văzut că nu mă mai întorc.zise Pinocchio din ce în ce mai uimit . n-asculta de poveţele viclene ale tovarăşilor tăi: altfel o să te căieşti!Biata mierlă. .Aşa că . de Abecedar şi de toate planurile frumoase ce-şi făurise. Numai când mă gândesc mi se facepărul măciucă! . să faci o sută. mă duc că mă aşteaptă tata. tu dai cu piciorul norocului. şi atât mairău pentru tine. au mers. o stropeşti cu puţină apă de izvor. hai cu noi. Pune căfiecare ban o să-ţi aducă cinci sute: înmulţeşte pe cinci sute cu cinci. a doua zi dimineaţa. .

După ce au intrat în han.Tovarăşii mei sunt gata? îl întrebă păpuşica.Pinocchio dădu un ban de aur pentru ospăţul lui şi al celor doi prieteni. şi plecă. ca şi cum ar fi zis: „Cine ne vrea.Se poate una ca asta? Dumnealor sunt persoane prea bine/crescute. se pomeni deşteptat deodată cu trei bătăi puternice în uşade la odaie. Acesta de frică sărea îndărăt. spunea dânsa. . Numai să ai grijă să ne scoli pe la miezul nopţiica s-o pornim iar la drum. care părea că vine de pe tărâmul celălalt.Apoi îi întrebă: .nestrăvezie.Când au sfârşit ospăţul.Păcat! Jignirea asta mi-ar fi făcut multă plăcere! răspunse Pinocchio scărpinându-se în cap. să îmbucăm ceva şi să ne odihnim oleacă. văzu pe trunchiul unui arbore o gânganie micuţă. de şopârlă şi o porţie de struguri. şi când s-or revărsa zorile ajungem tocmai bineîn Câmpia Minunilor.Bine.Sunt umbra Greieraşului-vorbitor .Să poposim niţel aici. Bietul băiat cu gândul tot mereula Câmpia Minunilor. . ca să mai schimbe bucatele.Pregăteşte două odăi: una pentru domnul Pinocchio şi alta pentru mine şi tovarăşul meu. adică atunci când Pinocchio întinse mâna ca să culeagă toţi ciorchinii cubani de aur şi să-i pună în buzunar. ca o lumânare de noapte pusă într-un glob de porţelan. să vină să ne ia". Vulpoiul spuse hangiului: . . şi că ciorchinii aceia erau plini cu bănuţi de aur. ca să vă aducă asemenea jignire. care arunca olumină slabă şt. Numai câteva păsări de noapte trecând drumul dintr-un mără-ciniş într-altul. s-a îmbolnăvit de guturai. în vis i se păreacă se află în mijlocul unei câmpii şi că această câmpie era plină de copăcei încărcaţi deciorchini. . şi cummacaroanele i s-au părut cam uscate. numai de mâncare nu-i mai ardea. .făceau zing. zise Vulpoiul.Cotoiul săracul simţinduse rău la stomac nu putu să mănânce mai puţin de treizeci şi cinci depeşti făcuţi în zeamă de pătlăgele roşii şi patru talere de macaroane cu brânză. şi e pe moarte. răspunse hangiul. Simţea atâta scârbă pentrumâncare. că adormi adânc şi începu să viseze. mâine dimineaţă. zing. zing. care legănaţi de adierea vântului. am priceput cum stau lucrurile". domnule.Cine eşti tu? o întrebă Pinocchio. că nu mai putea să ia nimic în gură. strigând: Cine e acolo? şi ecoul dealurilor care-l înconjurau repeta îndepărtare: Cine e acolo? Cine e acolo? Cine e acolo?Pe când tot mergea înainte.înainte de plecare să-i tragem un pui de somn. care altă dată cântau aşa de frumos. debibilică.Oho! Şi încă de când! Sunt două ceasuri de când au plecat! . Dar tocmai cândvisul era mai frumos. cum s-o revărsa de ziuă.In Câmpia Minunilor.Dar când ieşi afară era un întuneric de nu vedeai la doi paşi.Masa au plătit-o? . ca şi cum le-ar fi spus: „N-aveţi nici o teamă. Era hangiul care venise să-i spună că sunase miezul nopţii.Pe la miezul nopţii ne aşternem iarăşi la drum.Şi unde ţi-au spus prietenii mei că mă aşteaptă? . . mai ceru de vreo trei ori unt şi brânză ca să le înmoaie.De-abia Pinocchio se vârî în aşternut. a trebuit să semulţumească doar cu un iepure fraged şi rumen.De ce aşa degrabă? .Vulpoiul bucuros ar fi mestecat şi el ceva: dar deoarece doctorul îl oprise. se aşezară câteşitrei la masă: dar nici unul n-avea poftă de mâncare. . . fâlfâiau din aripi în nasul lui Pinocchio.răspunse gângania cuo voce slabă şi ciudată. După iepure. Ceru câteva nuci şi un colţ de pâine şi nu le-a mâncat nici p-alea. garnisit cu piepturi şi picioare de puiîngrăşaţi şi de cocoşi. făcând cu ochiul Vulpoiului şi Cotoiului.Cotoiul a primit veste că pisoiul lui cel mare.. ceru să i se aducă o friptură de potârniche.Cine a mâncat mai puţin din toţi a fost Pinocchio. In câmpia dimprejur nu se auzea nici foşnetul unei frunze. Altceva n-a mai cerut.

Eu cred că povesteacu tâlharii a fost născocită într-adins de către părinţi..Drumul e primejdios. atunci o şterg eu şi gata. t„Fie că urâtă soartă mai avem şi noi copiii. toţi ne plictisesc cu fel de fel de sfaturi.Ce vrei de la mine? zise păpuşica.E târziu!.Ah! Te faci că n-auzi? Aşteaptă tu c-o să te facem noi săi j scuipi!. începu să dea din mâini şi să se strâmbe în tot chipul. îi vârî în gură..Noaptea e întunecoasă. omoram şi pe tatăl tău! .Uite-i! zise el în gând: şi neştiind unde să ascundă cei patru bani de aur. ori te omoram! rosti tâlharul cel mai înalt. după cei care-ţi făgăduiesc să te facă bogat de azi pe mâine. Toţi ne ceartă. Greieraşulvorbitor se stinse ca prin farmec. Şi-apoi. Noapte bună. Şidacă nu s-ar grăbi ei să se facă nevăzuţi. Deobicei ori sunt nebuni ori încurcă-lume. . mai curând ori mai târziu.Nu te lua.Mâine tata o să fie boier mare. .Vreau să mă duc înainte. o să secăiască amar. . greiere. ca să arate celor doi hoţi.. . . iar drumul rămase şi mai în întuneric ca la început.. nu. . îi ziseră: .După ce rosti cuvintele acestea. chiar şi Greierii-vorbitori.Nu. măi tâlharilor? Să vă intre în cap că eunu glumesc! Vedeţi-vă de drum şi lăsaţi lumea în pace". nu. Pinocchio.cine ştie câte necazuri ar trebui să mi se întâmple! Aş putea să mă întâlnesc chiar cu tâlharii!Noroc însă că de tâlhari nu prea mă tem şi nici nu m-am temut vreodată. ...Adu-ţi aminte că cine n-ascultă şi se încăpăţânează. cum s-ar stinge o lumânare când sufli întrânsa. toţi strigă la noi. îşi zise în gând păpuşica. cărora nu li se vedeau decât ochii prin găurile sacilor. ca să sperie pe copii să nu iasă noapteadin casă.Se poate.Vreau să mă duc înainte. XIVPinocchio al nostru fiindcă n-a ascultatde poveţele înţelepte ale Greieraşului-vorbitorse întâlneşte cu tâlharii. şi Dumnezeu să te ferească de rele şi de tâlhari.pitindu-i sub limbă. haide. m-aş duce drept la ei şi le-aş spune: „Ce poftiţi.. pornind din nou la drum. . nu!. strigă Pinocchio deznădăjduit. Dar abia făcu doi paşi. ."Dar Pinocchio n-apucă să sfârşească bine. că el era o biată păpuşică şi că n-avea în buzunar nici o para chioară.Se întoarse să se uite şi văzu în întuneric două mogâldeţe negre. . înfofolite în doi saci decărbuni care alergau după el sărind în vârful picioarelor ca două stafii. şi se simţi apucat de braţe.Vreau să-ţi dau o povaţă..Ah! Ticălosule! Aşadar ai ascuns banii sub limbă? Scuipă-I jos! însă Pinocchio deloc. pe profesorii noştri. toţi o să facă pe taţii noştri. du-i luibietul tată al tău.Haide. toţi. că n-avem vreme! Scoate banii! strigară ameninţător tâlharii. chiar dacă mi-ar ieşi în cale. Ascultă-mă pe mine: întoarce-te acasă. şi deodată i se păru că aude îndărătul lui un foşnetde frunze. dar eu vreau să mă duc înainte. unul dintre ei apucă zdravăn .Şi pe tatăl tău! .Banii sau viaţa!Pinocchio neputând să vorbească din pricina banilor din gură.Iar păpuşa făcu semn din cap şi din mâini ca şi cum ar fi zis: „N-am". care plânge şi se vaită că nu te-a mai văzut de atâta vreme! . Uite de pildă: pentru că nu m-am luat după palavrele gugumanului ăla de greier.Vreau să mă duc înainte. .Scoate banii.Şi după ce te omoram pe tine.. . parcă-i văd cum o s-o ia la sănătoasa. aş da eu bir cu fugiţii? Nici prin gând nu-mitrece.Noapte bună..Te omoram! repetă celălalt. întoarce-te îndărăt şi cei patru bănuţi de aur ce ţiau rămas. pe bietul tata. .Când or auzi tâlharii că n-am chef de vorbă lungă. . i-au sunat baniiîn gură. pentru că ăştia patru bănuţi o să-mi facă două mii. . băiete dragă.într-adevăr.. Dacă nu le dai pestenas din când în când.. . iar două voci înfiorătoare şi groase...Apoi încercă să fugă.Mereu aceeaşi poveste. dar strigând.

Tâlharii încercară şi ei să se urce.. se agăţă de crengile unui pom înalt şi se ascunseîntre frunze. fie-ţi milă! Fie-ţi milă deun biet copil urmărit de tâlh. sări din vârfulpomului şi începu iarăşi să gonească peste câmpuri. se zvârcoli din mâinile bandiţilor.Şi tu? Atunci ce faci acolo la fereastră? . şi aprinseră focul. după el. cu ochii închişi şi cumâinile încrucişate pe piept. cu părul bălai şi cu faţa palidă ca a unei figuri de ceară.Să vă fie de bine. o scuipăjos. căci simţea cum se apropie zgomotul paşilor şi respiraţia greoaie şiobosită a prigonitorilor lui. când rotindu-şi ochii împrejur. măcar! strigă Pinocchio plângând şi spunând cine e. înfofoliţi în sacii lor din care curgea apa ca din două coşuri de nuiele. să mă ducă.Şî eu am murit! . şi după ce i-o reteză dintr-o muşcătură. reîncepu să alerge cu mai multă putere prin pădure. dar ajunşi la jumătatea trunchiului. dar n-a fost chip. Pinocchio. observă că scuipase"o labă de pisică. Tâlharii săriră şi ei.După o goană deznădăjduită de aproape două ceasuri..Şi. văzu printre copaciiînverziţi strălucind în depărtare o căsuţă albă ca zăpada. deschide-mi. Pinocchio al nostru care auzi zgomotul apei. sosi în sfârşitla uşa căsuţei şi bătu. îşi zise în gândul lui. începu să râdă totalergând mereu: . jupuindu-şi mâinile şi picioarele.Văzând că aşa nu e chip.O.în casa asta nu locuieşte nimeni. greşind măsuragropii. şi copila se făcu nevăzută.Acum nu ne mai scapi!Păpuşa. sări de partea cealaltă. în vremea aceasta începuse să se crape de ziuă şi Pinocchio se pomeni deodată în faţa unei gropi largi şi (adânci.Dacă aş putea să ajung până la casa aceea. . strigă Pinocchio. copacul începusă ardă şi să pâlpâie ca o lumânare când adie vântul. Nimeni nu răspunse. N-apucă bine să sfârşească şi se simţi apucat de guler. dar. iar celălalt de bărbie. Tâlharii se luară după el ca doi câini după un iepure: şi cel care îşi pierduselaba alerga într-un picior ca vai de el.Abia rosti astfel. începu să tremure aşa de tare că îisunau încheieturile picioarelor de lemn şi cei patru bani pe care îi . trei! strigă păpuşica. de culoarea icafelei cu lapte. îi văzu pe amândoialergând după el. începu să fugă peste câmpie. Şi iată că se arată la fereastră ofetiţă frumoasă.fără să obosească deloc. După o goană de aproape o poştă.păpuşică de vârful nasului. plină cu apă murdară. îl spânzură de craca Stejarului-uriaş. fetiţă frumoasă cu părul bălai. începu să dea cu călcâiele în uşă. .Bătu atunci mai tare. îi apucă mâna cu dinţii. Atunci. şiîncepură să tragă unul în sus altul în jos ca să o facă să deschidă gura. iar fereastra se închise fără zgomot. scoase un cuţit şi încercă să i-l vâre între buze: dar Pinocchiomai iute ca fulgerul. Tâl-harii mereu după el. Totuşi nu se dădură bătuţi: adunară un braţde lemne uscate la rădăcina copacului. Aceeaşi tăcere.Deschide-mi tu. XV Tâlharii.Şi îi credea înecaţi de-a binelea. văzând că-i trece moartea pe dinaintea ochilor. iar aceleaşi două răguşite voci îispuseră ameninţător:. întorcându-se să se uite înapoi. nemaiputând să răsufle fu cât pe aci să se arunce la pământ şi să se dea învins.Pinocchio. văzând că flăcările se urcă tot mai sus şi nevrând să moară prăjit. poate c-aş fi salvat. Cât ai clipi din ochi. fără să se mai codească o clipă. Gurapăpuşii părea încleştată şi bătută în cuie. toţi am murit.Aştept coşciugul să vină. . . alunecară şicăzură la pământ. aproape mort de oboseală. închipuiţi-vă însă mirarea lui când. căzură înăuntru. îmbărbătat de această primă izbândă. urmăresc pe Pinocchio şi după ce-l prind. . care zise cu un glas ce părea că vine din lumea cealaltă.. simţind că nu mai e scăpare.Atunci tâlharul cel mai mărunt. şi repezindu-se cu o iuţeală uimitoare. în loc de mână. Tâlharii după el. şi sărind peste şanţuldrumului. bandiţilor. Pinocchio nu maiputea. când. două. Ce vor să facă? Una..

ciorapi de mătase. .O văd. gura tot închisă şi respira în toată voia. îl pune în pat.Vulturul zbură repede.Zis şi făcut: îi legară mâinile la spate. Şi mâine când ne-om întoarce. întinse picioarele. .Dar. întocmai ca şi un om. .!". îşi aduse aminte de bietul lui tată. se legăna la adierea vântului^bătu de trei ori din palme.Când îl vezi. trebuie să-l spânzurăm..încet-încet..Bine: zboară repede acolo.Am înţeles: zise atunci unul dintre ei. cu mânerele cuţitelor în mână. frumoasă Zână? zise Vulturul aplecându-şi ciocul spre semn de închinăciune. îi traseră două lovituri în şale.. Pe când bietul Pinocchio spânzurat de către bandiţi de craca Stejarului-uriaş.La semnalul acesta se auzi un zgomot mare de aripi care zburau grăbite. pentru că de îndată ce i-am desfăcut nodul dimprejurul gâtului. o haină de culoarea ciocolatei cu nasturi de diamant şi cu două buzunare mari pentru ca să pună oasele.Şi nu mai putu să zică decât atât. văzând ca nu soseşte nimeni. şi trecându-i o funie după gât. deschise gura. şiîngână aproape muribund: . păpuşicaavea ochii tot deschişi. dar după trei ceasuri. Fetiţa cu părul bălai. Lasă. şi rupe cu ciocul tău puternic nodul care-l ţine spânzurat în aer.Să-l spânzurăm! repetă celălalt.Am făcut tot ce mi-aţi poruncit. care suflând şi mugind cu furie.. nu era altceva decât o Zână cu sufletul blând. spre norocul lui. după atâta aşteptare.. şi un vultur falnic seaşeză în dreptul ferestrei.ascunsese sub limbă.. . Fetiţa frumoasă cu părul bălai se arătă iarăşi la fereastră. îngânând cu voce înceată: „Acum mă simt mai bine. Pinocchio era făcut dintr-un lemn foarte tare. . şi după oultimă zvârcolire. căde rândul ăsta te facem noi s-o deschizi! Şi scoţând două cuţite lungi şi ascuţite ca briciul. XVI Fetiţa frumoasă cu părul bălai îl salveazăpe Pinocchio. Atunci Zâna. împingeaîncoace şi încolo pe bietul spânzurat. care atârnat de gât. se întoarseră către Pinocchio şi îi ziseră rânjind:.Să ne vedem pe mâine.Apoi se aşezară pe iarbă.care de mai bine de o mie de ani locuia prin vecinătateaacelei păduri. care mergea pepicioarele dinapoi. şi cheamă trei doctorica să afle dacă e viu sau mort. pantofi şi dinapoi un fel . o perucă blondăcu cârlionţi care îi cădeau în jos pe gât.în vremea aceasta se ridicase un vânt puternic.. tăticul meu! Să fi fost tu aici!. îl atârnară de craca unui copac gros care se chema Stejarul-uri aş. aşa că tăişurile se rupserăîn bucăţele. bătu din palme de două ori. şi după două minute se întoarse spunând: . dar nu cred să fi murit de-a binelea. pe care i le dăruia la masă stăpâna. şi cu toate că simţea moartea apropiindu-se.Vezi tu păpuşica aia agăţată de craca Stejarului-uriaş? .Plictisiţi de atâta aşteptare. îl întrebară bandiţii. şi apăru un Câine lăţos minunat..Cum l-ai găsit? Viu sau mort?.Care va să zică. în cap avea un chipiu în trei colţuri cu galoane de aur.. iar funia strângându-se tot maitare în jurul gâtului.. ascos un oftat. aşteptând ca păpuşa să-şi dea sufletul. Şi legănarea aceasta îi pricinuia dureri cumplite.Câinele era îmbrăcat ca unvizitiu în haină de gală. o perechede pantaloni scurţi de catifea cenuşie. şi înduioşându-se lavederea acelui nenorocit. sperăm c-o să ne faci plăcerea să tegăsim mort şi cu gura căscată!Apoi plecară. părea mai multmort decât viu.Ce porunciţi.Dar. pare mort. ochii i se întunecară. iar tâlharii. îi tăia răsuflarea.Oh. tot nu vrei să deschizi gura? Ah! Răspunzi?. totuşi nădăjduiamereu că dintr-o clipă într-alta o să-i vină într-ajutor vreo fiinţă milostivă. sescuturau şi ei. făcându-l să se legene ca limba unui clopot în zilele de sărbătoare. .. se uitau unul la altul încremeniţi.pentru că trebuie să ştiţi că. şiîntinde-l binişor pe iarbă la rădăcina Stejarului. închise ochii. rămase nemişcat.

se zvârcoli puternic. iar Zâna. închipuiţi-vămutra tuturor. care o să-i scurteze zilele lui bietul tată-său. un împieliţat.. atunci e semn cătrăieşte încă. când nu ştie ce spune.. apoidegetul mic de la picior: şi după ce pipăi bine-bine.în clipa aceasta răsună în odaie un scâncet înăbuşit de plâns şi de sughiţuri. cel mai bun lucru ce-l are de făcut. . luăpăpuşica în braţe.. când mortul plânge. o Bufniţă şi un Greier-vorbitor.Când mortul plânge e semn că e pe cale să se lecuiască -adăugă solemn Corbul. apoi nasul.Dar dumneata nu zici nimic? întrebă Zâna pe Greierulvorbitor.Bea-l. pipăi pulsul lui Pinocchio. Zâna se apropie de Pinocchio. dacă nefericita aceasta de păpuşă trăieşte sau amurit!. Ai înţeles? Medoro ca să arate că a înţeles.vorbi Zâna îndreptându-se către . ieşea din grajd o trăsurică frumoasă albastră ca cerul. şi în câteva zile te vindeci.Prichindelul ăsta e un copil neascultător. pentru ca să-şi ascundă coada pe timp de ploaie. aş vrea să ştiu. păpuşica a murit. . toată împletită în pene de canar şi pe dinăuntru căptuşită cu borangic ca aurul de strălucitor.. Ajuns sub Stejarul-uriaş.La această întrebare. şi ducândo într-o odăiţă cu pereţii de sidef.. . rosti pompos aceste cuvinte: . ai să găseştiîntinsă pe iarbă o biată păpuşica aproape moartă.rosti Bufniţa . aşeaz-o pe perneletrăsurii şi adu-mi-o încoace. când ridicând plapuma. plesnea din bici îndreapta şi în stânga. dar o să-ţi facă bine. . .urmă Greierele-vorbitor . Ia-o binişor de-acolo. Medoro! . o cunosc de atâta vreme! Păpuşa. . îndată ce doctorii au ieşit din odaie.Peste câteva clipe.adăugă Bufniţa . însă când vede c-au venit ciocliisă-l ducă. Apoi spune o minciună şi drept pedeapsă îi creşte nasul. băgară de seamă că cel care plângea şi sughiţa eraPinocchio..Pinocchio se uită lung la pahar. o haimana. Nici nu'trecu un sfert de ceas şi trăsurica se întoarse. de zgâlţâi tot patul. care până atunci stătuse nemişcată ca lemnul.După părerea mea. nu-mi e o figură nouă. şi porni ca vântul. e semn că nici nu se gândeşte să mai moară. .îmi pare rău . trimise repede după doctorii ceimai renumiţi din împrejurimi. dar dacă din nefericire nu trăieşte.Doctorii sosiră repede unul după altul şi anume: un Corb.Turnă nişte prafuri albe într-un pahar cu apă. Du-te repede şi pregăteşte trăsura cea maimândră din grajdul meu şi ia drumul spre pădure. atuncie semn c-a murit de-a binelea. dădu de câteva ori din săculeţul de satin albastru pe care îlpurta dinapoi. şi întinzând păpuşii paharul îi spuse:.. care aştepta în prag.Eu zic că un doctor prudent. strâmbă din gură. domnilor..Prichindelul ăsta .. e să tacă.e un ştrengar de n-are pereche. .de săculeţ. dar dacă din nenorocire n-a murit.dardupă mine. Trăsurică era trasăde o sută de perechi de şoareci albi. şi după ce-i atinse frunteabăgă de seamă că era60scuturat de nişte friguri grozave. De altfel păpuşica asta. după mine.Dacă e amară n-o beau.zise Zâna Câinelui lăţos.E amară.că sunt silită să mă împotrivesc părerii Corbului. se supune. întocmai ca un vizitiu care se teme c-a întârziat. . şi întrebă cu voce miorlăită: .ei trei doctori strânşi în jurul patului lui Pinocchio. păpuşica trăieşte.din satin albastru. Corbul înaintând cel dintâi.Mă doare în suflet că nu sunt de părerea ilustrului meu prieten şi coleg . strălucitulmeu prieten şi coleg..E dulce ori amară? .Pinocchio deschise ochii şi îi închise numaidecât.Un drac şi jumătate. iar Câinele lăţos înţepenit pe capră. Pinocchio îşi ascunse faţa sub plapumă. XVIIPinocchio mănâncă zahărul. dar nu vrea să ia purgativul.Aş vrea să ştiu domnilor .Bine-ai venit.

cu coşciugul pe . .Dă-mi întâi zahărul. . .. scoţând o bucată de zahăr dintr-o zaharniţă de aur. Zâna răbdătoare şi blândă ca o mamă. Zâna mea! începu atunci să strige păpuşica.. vârî nasul înăuntru.. şi Pinocchio după ce o ronţăi şi o înghiţi într-o clipă..Nu ţi-e frică de moarte? ..Pentru că mă supără perna de la picioare. luă în mână paharul şi îşi vârî în el vârful nasului.. dar eu n-am murit încă.Nu face nimic! îngânară iepurii. pentru că te-ai încăpăţânat şi n-aivrut să iei doctorii ca să te vindeci de friguri..Ce ruşine! Copiii ar trebui să ştie că o doctorie bună. încă nu: însă nu-ţi mai rămân de trăit decât câteva clipe. Mai repede.. şi zise în sfârşit: -Prea e amară! Prea e amară! Nu pot s-o beau!. Şi luând iarăşi peumeri coşciugul.Pinocchio. ieşiră din odaie bufnind şi scrâşnind din dinţi de necaz.. nu-mi place.. dacă o iei la vreme. îi puse în gură încă o bucată de zahăr. Zână.Am venit să te luăm! răspunse iepurele cel mai mare. dacă nici n-ai gustat-o?. .Nu mi-e frică! Mai bine să mor decât să beau din doctoria asta nesuferită.. ca să-ţi îndulceşti gura.Zâna îi dete bucata de zahăr.Vezi că noi copiii suntem toţi la fel! Mai frică ne e de doctorie decât de boală.Frigurile o să te trimită pe lumea cealaltă mai iute decât îţi închipui. De rândul ăsta airufăcut drumul degeaba.. nu! ....Ce bine ar fi să fie şi doctoria dulce ca zahărul!.Iar după câteva minute.Acum ţine-te de făgăduială şi bea picăturile astea de apă.. Şi înhăţând paharul cu amândouă mâinile.. însănătoşit de-a binelea. care duceau pe umeri un coşciug..Bea-o mai întâi.Lasă că ştiu eu! Se cunoaşte după miros.. . . . nu vreau s-o beau.Dragă băieţaşule. Zâna se duse şi închise uşa odăii..Aşadar doctoria mea ţi-a făcut bine? ..Acum ce te mai supără?. că nu e închisă bine.Uite-o. nu vreau să mor. doctoria asta amară. şi pe urmă-beau şi doctoria.Atunci de ce aştepţi să fii rugat atât? . de voie de nevoie.. . zise Zâna. sculându-se îngrozit din pat. Apoi îi întinsedin nou paharul.. ziselingându-şi buzele: . apoi îl duse lagură. strigă Pinocchio^izbucnind în plâns. nu. Aş lua în toate zilele. o să-ţi pară rău.. strâmbându-se mereu.Să mă luaţi? Bine. uşa odăii fu dată de perete. .. c-o să-ţi facă bine.Oh! Lasă că altă dată n-o să mai aştept să fiu rugat! O să-mi aduc aminte de iepurii ăianegri.Şi încă ce bine! M-a înviat din morţi! . poate să te scapede boala cea mai rea şi chiar de la moarte..... şi pe urmă îţi dau o bucată de zahăr. nu. .. îl goli dintr-o înghiţitură. îi spuse: . Pinocchio sări jos din pat. .De unde ştii.O.Ascultă-mă pe mine: bea-o! . dămi repede paharul. şi pe urmă o beau. .Mai dă-mi o bucată de zahăr.Degeaba! Nici aşa nu pot s-o beau.. . . . iar îşi.în sfârşit.Ce vreţi cu mine! strigă Pinocchio.Pentru ce?.Zâna îi luă perna. . când îl văzu că aleargă şi sare prin odaie vesel şi sprinten ca un cocoş..Nu vezi? Uşa.nu.Unde e bucata de zahăr? .îmi făgăduieşti? -Da!.. .Aşa nu pot s-o beau! se miorlăi păpuşa.Zâna.Puţin îmi pasă. şi intrară patru iepuri negri ca cerneala.în clipa aceasta. că nu vreau să mor.pentru Dumnezeu. .Dacă e amară.Nu-mi pasă. pentru că trebuiesă ştiţi că păpuşile de lemn se îmbolnăvesc repede dar se vindecă şi mai repede..

. dar nu izbuti. şi dacă vrei să rămâi cu mine. se găseşte. Iar eu le răspunsei: Haidem. tu mi-ai fi frăţior şi eu ţie surioară.cei patru bani nu i-am pierdut.De ce râzi? o întrebă păpuşica ruşinată şi îngrijorată de nasul acela care nu mai înceta săcrească. Dacă se întorcea la dreapta..Şi eu te iubesc. şi ce mult teiubesc!...Aş rămâne bucuros.Şi unde sunt cei patru bani? îl întrebă Zâna. scuipasem o labă de pisică.. aşa că o să-ţiluăm frumuşel banii de aur pe care i-ai ascuns sub limbă. şi o să te găsim mort şi cu gura căscată.Dacă i-ai pierdut în pădurea din apropiere.. îşi căpătă iarăşi mărimea obişnuită. La semnul acesta. Atunci am pornit şi eu în toiul nopţii. şi nasul lui care era destul de lung. dar bietul tata? . şi era un întunericde iad. nasul nesfârşit de lung alpăpuşii. intrară înodaie prin fereastră mii şi mii de păsărele care. şi se duc împreună ca să semene ceipatru bani în Câmpia Minunilor. şi povesteşte-mi cum se face de ai încăput pe mâna tâlharilor? . zise păpuşica.In pădurea din apropiere. şi atunci pun repede mâna pe pahar şi îl dau pe gât. unul din tâlhari încearcă să-mi vâre mâna în gură.La această a doua minciună.Nasul îi crescuse aşa de mult că nu mai încăpea pe uşă. ele sunt de două feluri: minciuni care au picioarescurte. . nasul i se lungi atât de tare. tovarăşii meinu mai erau acolo. i-ar fi scos ochii Zânei.Ah! Acum mi-aduc aminte . care mi-au spus:Scoate banii. . că bietul Pinocchio nu putea să se maimişte din loc. şi eu le-am răspuns: N-am de unde.Minciunile. şi minciuni care au nasul lung: ale tale sunt din cele care au nasul lung. două fiinţe foartecumsecade. încercă să fugă din odaie. i se făcu milă de el şi bătu din palme. Zâna mea.dar fără să bag de seamă. pentru că banii de aur îi ascunsesem sublimbă.Uite cum: Păpuşarul Mănâncă-foc. dacă ar fi ridicat niţel capul. băiete dragă. Cum lesne vă puteţi închipui. se lovea de perete sau de uşa odăii. m-au spânzurat de gât în pădure.Ce bună eşti. în loc de asta. în CâmpiaMinunilor. însă când m-am trezit. Dar când îl văzu tras la faţă şi cuochii ieşiţi din cap de bocet.umeri. . şi ei îmi mai spuseră: Să ne oprim niţel la hanuP'LaRacul Roşu". neştiind unde să se mai ascundă de ruşine. pornim iar ia drum.Şi unde iai pierdut? . i-am înghiţit când am băut doctoria. putem să-i căutăm şi o să-i găsim: pentrucă tot ce se pierde în pădurea aceasta. cel mai urât nărav ce-l pot avea copiii. începurăsă i-l ciugule.. La această a treia minciună.Pinocchio.. ştergându-şi lacrimile.Acum vino aici lângă mine.. nasul i se mai lungi niţel. băgai de seamă că în loc de mână. eu am rupt-o la fugă. îi mai crescu de două degete. care mi-au spus: Vrei să faci o mie.spunându-mi: Mâine o să ne întoarcem. însă i-am retezato cu dinţii şi cândscuipai jos. . . Zâna îl lăsă pe Pinocchio să plângă şi să urle aproape o jumătate de ceas din pricina nasului care nu-i mai încăpea pe uşă: şi l-a lăsat să plângă ca să-l înveţe minte să se lase de năravulde a spune minciuni. m-am întâlnit pe drum cu un Vulpoi şi un Cotoi. două mii din banii tăi? Vino cu noi. şi i l-au ciugulit aşa de bine încât peste câteva minute. . zise Zâna. se cunosc uşor. aşa că mi-au ieşit în cale doi tâlhari înfofoliţi în nişte saci de cărbuni.De unde ştii c-am spus o minciună? . dar minţea pentru că îi avea în buzunar.adăugă păpuşa încurcân-duse ..De-abia trântise minciuna.. îmi dădu cinci bani de aur şi îmi zise: Ia-i şi du-i tatăluitău! Şi eu. XVIIIPinocchio se întâlneşte iarăşi cu Vulpoiul şi cu Cotoiul. şi în sfârşit m-au ajuns. şi după miezul nopţii. aşezându-se pe nasul lui Pinocchio. plecaseră de mult. dacă se întorcea la stânga.Zâna se uita la el şi râdea. Tâlharii s-au luatdupă mine.I-am pierdut! răspunse Pinocchio. se lovea cu nasul de pat sau de geamurile de la fereastră.Râd de minciuna pe care ai spus-o. răspunse Zâna.

Am îngrijit eu şi de asta. lasămăsă-i ies înainte.urmă să spună păpuşica . aproape leşinat de foame.De ce nu m-asculţi pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor? . . care era la doi paşi de ei. ce cauţi prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpuşă.Du-te. dar se încurcă.Pisoiul e cam ruşinos şi de aceea tace.. .Dar am luat-o la fugă ..Aştept pe tata. în ce lume trăim! Ce să mai zicem atunci noi ăştiaoameni cumsecade?Pe când vorbeau astfel. dar bagă de seamă să nu te rătăceşti. Bietul băiat! Şi ce voiau cu tine? .Dacă toate pisicile ar semăna cu tine.E o poveste lungă .Şi zicând acestea.Tâlharii?.Ticăloşii! zise Vulpoiul.E departe de aici Câmpia Minunilor? . Dacă-i aşa. Vulpoiul îşi şterse o lacrimă. care a suferit atât dinpricina mea! . aşa că diseară te întorci acasă cubuzunarele doldora. . De-abia intrară în oraş şi Pinocchio văzu toate străzile pline de câini numai pieleaşi . ca să-şi astâmpere foamea..Să tot fie cam doi kilometri. debătrânul Geppetto şi de prevestirile Greieraşului-vorbitor. . ajunseră într-un oraş care se cheamă Azilulnătărăilor. mi-au ieşit tâlharii în cale? .. se apropie deCotoi şi îi şopti la ureche: .adică pe cei doi tovarăşi de călătorie cu care poposise la hanul „La Racul Roşu".Pinocchio porni: şi de-abia intrat în pădure. Şi cum n-aveam nici un os de peşte măcar. Şi porniră. adăugă Cotoiul..Dar banii tăi de aur?. . dar la urma urmei a făcut şi el catoţi copiii fără un pic de judecată şi fără inimă: dădu din cap şi spuse Vulpoiului şi Cotoiului: . deoarece îşi aduse aminte de Zâna cea drăguţă. afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roşu". . . Vrei să mergi cu noi? Pinocchio se codi puţin până să răspundă. Pinocchio.. până când m-auajuns şi m-au spânzurat de craca stejarului de colo.. se opri în loc. Zânişoară dragă.Voiau să-mi fure banii. care trebuie să sosească dintr-o clipă întralta. .Apucă pe poteca din pădure şi sunt sigură c-o sa-lî întâlneşti. Ştiţi că alaltăierinoaptea când m-aţi lăsat singur la han.S-a mai pomenit aşa ceva? zise Vulpoiul. . merg cu voi. Acum un ceas ne-amîntâlnit în cale cu un lup. Tatăl tău a şi fost înştiinţat: şi până să se înnopteze.în altă zi o să fie târziu! zise Vulpoiul. pentru că i se păruse c-a zărit mişcare printre copaci. două mii chiar. în loc de patru bani. ar putea să se facă mâine o mie.Şi când te gândeşti că.Pentru ce? .îi am în buzunar.Ce cauţi pe aici? repetă Cotoiul. pentru că îi lipsea toată laba cu gheare cu tot: asta îl făcu să întrebe: . . ..Uite-l pe Pinocchio! strigă Vulpoiul. şi după câteva minute culegi două mii. într-adevăr pe cine credeţi că văzu în mijlocul drumului? Pe Vulpoi şi pe Cotoi. Ard de dorinţa să-l strâng în braţe pe bietul bătrân.răspunse păpuşica . care ne-a cerut ceva de pomană.şi o să v-o spun pe îndelete.Nelegiuiţii!. înduioşându-se şi el. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeninumaidecât banii.Şi Pinocchio arată spre Stejaruluriaş.Adevărat? strigă Pinocchio sărind în sus de bucurie. începu săi alerge ca o căprioară. Atunci Vulpoiul zise repede:.Unde ţi-e laba?Cotoiul vru să răspundă ceva.şi ei sau luat după mine.După ce-au umblat cale de o jumătate de zi. Dar când ajunseîn dreptul Stejaru-J lui-uriaş. Ce cauţi pe aici? . O să răspund eu în locul lui. care are o inimă de aur? Şi-a smulscu dinţii o labă de la picioarele de dinainte şi a aruncat-o bietului lup. ce a făcut prietenul meu.Atunci fie.Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare şi de mâine încolo nu mai dă voiesă se semene bani.Şi acum ia spune. soseşte. îmbrăţişându-l şi sărutându-l.Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi. ferice de şoareci! . Pinocchio băgă de seamă că pisoiul era şchiop de piciorul drept dedinainte. .

totnimic. sărmane Pinocchio. îşi scoase un pantof din picior. ori o gaiţă hoaţă. trecea din când în când câte-o trăsurică mândră şi în ea. păuni ciunti de coadă.oasele de ei. aş putea să ştiu. du-te la izvorul de colo. de tine. găini fără creastă şi fără barbeţi. ori vreo altă pasăre de pradă. cărora le era ruşine să apară aşa în lume. .Acum.Vorbeşti poate de mine? . şi uitând regulile bunei-cuviinţe.Râd de toţi gugumanii. dar nu văzu nimic. Noi suntem fericiţi că te-am învăţat cum să te îmbogăţeşti fără trudă. fluturi mari care nu mai puteau să zboare pentru că-şi vânduserăaripile lor frumoase şi colorate. . care cereau depomană o boabă de porumb. mulţumii din inimă Vulpoiului şi Cotoiului şi le făgădui orăsplată împărătească. de ciocolată şi de tot felul lichioruri. două mii de galbeni? Ori în loc de două mii. scoase o mână din buzunar şi sescarpină zdravăn în cap. Pinocchio se supuse. o mie de cai de lemn şi o mie de grajduri. se opriră într-o câmpie singuratică ce nu se deosebea cu nimic de celelalte câmpii. . şi puneînăuntru cei patru galbeni. trişti. ieşind din oraş. strigă Pinocchio scos din fire. papagalîmpieliţat. care eşti aşa de neghiob încât ai crezut căbanii se pot semăna în . răspunse Vulpea. şi urându-i rod îmbelşugat îşi văzură de drum. puse înăuntru banii ce-i mai rămăseseră şi apoi o astupă cupământ. Sapă groapa.După aceea. cinci mii? Sau în loc de cinci mii.Iată însă că un alt hohot de râs. .Ce mai e de făcut? . care cred în toate prostiile şi se lasă să fie traşi pe sfoară de unii maivicleni decât dânşii. şi stropeşte locul undeai semănat. începu să numere secundele una câte una. acum pierdute pentru vecii vecilor. .Păpuşa nu răspunse. . răsună în singurătatea tăcută acâmpiei. văzu pe craca unuicopac papagal mare. şi o cofetărie plină de prăjituri.ori o vulpe. sapă cu mâinile o gropiţă. XIXLui Pinocchio i se furagalbenii de aurşi drept pedeapsă primeştepatru luni de închisoare. şi când i se păru c-a sosit ceasul. .De ce râzi? îl întrebă Pinocchio arţăgos. de bomboane. spuse păpuşii Vulpoiul acum aşează-te jos. oi tunse care tremurau de frig.Da. . inima îi bătea cu putere şi / făcea tic-tac-tic-tac. şi se opri în ca să se uite dacă nu cumva sezăreşte vreun pom cu crăcile încărcat bani.Am ajuns. vorbesc de tine. . şi când se întoarse.jelindu-şi strălucitoarele lor pene de aur şi de argint. intră în câm se duse chiar lângă groapa unde-şi semănase banii. ajunse aproape de câmpie. pentru ce râzi.Pe când mergea cu pas grăbit. se puse din nou săstropească pământul care acoperea bănuţii lui de aur. Mai merse câţiva paşi. şi tot nimic!Atun căzu pe gânduri.Nu vrem nici o răsplată! răspunseră cei doi ticăloşi. acum putem să mergem.Râd pentru că pe când mă scărpinam m-am gâdilat sub aripi. porni pe drumul care ducea în Câmpia minunilor. umple o cană cu apă.în sfârşit. zise Vulpoiul. nebună de bucurie.Nimic. o sută de mii? Oh! Ce boier mare m-aş mai face! Aş vrea să am un palat măreţ. Se duse la gârlă şi umplându-şi pantoful cu apă. Apoi întrebă: .Dar Câmpia Minunilor unde e? întrebă Pinocchio.în vremea aceasta i se păru că râde cineva în ureche. Tu întoarce-te peste douăzeci de minute şio să găseşti pomul crescut şi cu crăcile încărcate d bani.»Şi tot aiurind aşa. şi mai obraznic decât cel dintâi.în mijlocul acestor lepădaţi ai soartei. şi cum n-avea cană. Şi zicând acestea îşi luară rămas bun de la Pinocchio.Biata păpuşă.Pinocchio se duse la izvor. şi fazani care mergeau agale.E aici la doi paşi. Pinocchio întorcându-se în oraş. ca un ceasornicde perete iar el îşi zicea în gând:«Ce ar fi să găsesc în copac în loc de o mie. care-şi scărpina puţinii fulgi de pe el! . îl umplu cu apăşi udă pământul unde săpase groapa. o pivniţă încărcată cu vinurile cele mai scumpe.

care n-aveau vreme de pierdut. îngână Pinocchio. (dar este cam târziu!) m-am învăţat minte că pentruca să pui deoparte un ban. să-mi dea şi mie.Judecătorul era un maimuţoi din neamul gorilelor.Dacă le dă drumul la toţi. dădu poruncă să se deschidă uşile temniţelor şitoţi tâlharii să fie eliberaţi. dar banii i-ai de unde nu s.Nebun de deznădejde.Pinocchio alerga sprinten ca un câine de vânătoare şi puţin îi păsa că noroiul îl stropea înobraz.până când făcu o groapă adâncă de ar fi încăput în ea o şiră de paie.Ai răbdare! O să te lămuresc numaidecât.Dumitale nu. şi sapă. în faţa judecătorului povesti din fir în păr ticăloasa întâmplare. când se văzu liberă. Fără să mai stea pe gânduri.Nu te înţeleg! spuse păpuşa. luă parte şi el la povestire. cum s-ar semăna fasolea ori dovlecii. biruindu-şi într-un război duşmanii. Păpuşîca.Din pricina timpului ploios. Acum prinde-i dacă poţi.. . Află că. pentru că sunt o păpuşă încăpăţânată şineascultătoare. auzind această sentinţă nedreaptă. . a cărui jertfăcăzuse. alergăride biciclete şi în semn de bucurie şi mai mare.o ţinură închisă patru luni care păreau că nu se mai sfârşesc şi ar fi statşi mai mult dacă nu s-ar fi întâmplat un eveniment fericit. din cauză că suferea de o umflătură deochi. începu cu mâinile şi cu unghiile să sape pământul pe care-l stropise cu apă. se înduioşa şi îşi şterse chiar o lacrimă şi când păpuşica isprăvi ce avea de spus. drumul se făcuse ca terciul şi înota în noroi până la genunchi.Atunci se schimbă lucrurile. \cu luminaţii de artificii. Toate le fac după capul meu. Vulpoiul şi Cotoiul s-au întors aici în câmpie. spuse temnicerul. rămase înlemnită. răspunse temnicerul. şi s-au făcut nevăzuţi. din pricina vârstei lui înaintate. .Chinuit de dorul să-l vadă cât mai repede pe tatăl său şi pe surioara lui cu părul bălai. ori prin a creierului. Şi sapă..Ba să mă ierţi dumneata. îi deschise uşa carcerii şi îl lăsă ca să plece. spuse Pinocchio temnicerului.Pinocchio.. şi e prins într-o cursă de dihori. spuse numele. fără să ascult de cei care mă învaţă de bine. arătând jandarmilor pe Pinocchio le spuse: . au dezgropat banii. focuri bengale.pământ. întinse mâna şi sună din clopoţel. şi sapă. Aşa îmi trebuie.Pinocchio rămase cu gura căscată. ieşi repede dinoraş şi apucă pe drumul care ducea la căsuţa Zânei. alergă degrabă în oraş şi se duse drept la tribunal. care începuse să tremure de frică. şi eu sunt tâlhar. . Trebuie să ştiţi că tânărulîmpărat care domnea peste oraşul Azilul nătărăilor.dar în drum întâlneşteun Şarpe îngrozitor. şi sfârşi cerând să i se facădreptate. . Judecătorul îl ascultă cu multă bunăvoinţă. pe când tu erai în oraş. doi.Dar păpuşa nu se dădea bătută. porunci să se dea serbări mari pentru popor. care îl chinuia de câţiva ani de zile. Astăzi. Judecătorul. a bărbii lui albe şi mai cu seamă din pricina ochelarilor luide aur.. fără geam.Nenorocitul ăsta a fost jefuit de patru galbeni de aur. şi scoţându-şi cu respect şapca şi salutându-l. Fugea mereu zicându-şi în gând:«Câte necazuri n-au dat peste mine!. ca să-i dea pe mânajudecătorului pe cei doi pungaşi care îl jefuiseră. Inchipuiţi-vă bucuria păpuşii. şicare . şi nevrând să dea crezământ cuvintelor papagalului. Şi eu am crezut odată.. XX Eliberat din închisoare.Pinocchio vrea să se întoarcăspre locuinţa Zânei. un maimuţoi bătrân şi cu înfăţişarea serioa-să.însă azi văd bine că rău am făcut... prenumele. pe care era silit să-i poarte întruna. pentru că nu faci parte dintre ei. dar jandarmii. luaţi-l şi băgaţi-l la închisoare. şi semnalmentele tâlharilor. îi astupară gura şi o duseră in carceră. sunetul clopoţelului se iviră în grabă doi câini „mopşi" îmbrăcaţi în uniformă de jandarmi. 73 . adaugă papagalul. trebuie să-i câştigi ori prin munca mâinilor. şi voia să protesteze.

păpuşica era cât pe-aci să leşine. când deodată.Oare să fi murit? zise Pinocchio. ai milă de mine şi scapă-mă/de chinul ăsta. două. Numai ei îidatorez minunea că mai sunt încă în viaţă! S-a mai văzut uncopil mai nerecunoscător şi mai lipsit de inimă decât mine?»Pe când cugeta astfel. însă Şarpele nu se mişca din loc. care îl făcură să vadă stele verzi.Atunci Pinocchio începu să alerge ca să ajungă la locuinţa Zânei până nu se înnoptează. Darpe drum. XXIPe Pinocchio îl prinde un ţăran.Şi căzu aşa de rău.Fie de durerile ce-i pricinuia strânsura capcanei. fie de spaima că se găseşte singur şi peîntuneric în mijlocul câmpului. Licuriciule dragă. Şarpeleîncepu să râdă. stăruitorşi subţirel. simţi că i se prind picioarele între două fiare ascuţite. că mă duc spre casă unde mă aşteaptă tata de atâta amar devreme!. încât de prea mult râsîi plesni o vână în piept şi muri pe loc. Cu atât mai mult cu cât am băgat de seamăcă atunci când copiii n-ascultă. aşa de tare. domnule Şarpe. după cum lesne vă puteţi închipui. DarZâna o să mă ierte că m-am purtat aşa de rău?Şi când mă gândesc cam găsit la dânsa atâta bunătate şi atâta îngrijire drăgăstoasă. care de câtăva vreme mâncau puii de găină. domnule Şarpe. care îl pune în locul unui caine sa păzească un coteţ de păsări. luându-şi inima în dinţi.şi îi zise/ . dându-se îndărăt. şi fără să mai stea lagânduri. şi deodată şarpele se ridică..Mai bine s-ar fi lipsit!Abia ajuns sub boltă.. o nimeresc întotdeauna rău. Şarpele. care avea pielea verde. iar pe drum nutrecea ţipenie de om. să strige. şi tocmai de acolo i se vedeascânteierea ochilor lui de foc şi coloana de fum care îi ieşea prin vârful cozii..Trebuie să ştii.Iartă-mă./ .. că rămase cu capul îngropat în mijlocul drumului şi cu picioarele în sus. ochii de foc şi princoada lui ascuţită ieşea fum ca dintr-un coş. trei.dar toate fură în zadar. 76 începu din nou cu acelaşi glas subţirel: . să cheme într-ajutor.O. deoarece prin apropiere nu se vedea nici urmă de casă.La vederea păpuşii. spuse şarpelui: . Dar nici n-apucase să mişte piciorul. începu să plângă. şi cu grai dulce. se opri deodată îngrozit şi se dădu cu patru paşi înapoi. carepână atunci păruse îndârjit şi plin de viaţă. iar păpuşa. .Se înnoptase. se făcu deodată nemişcat şi aproape amorţit. şi râse. se pregătea să sară peste el. Ochiii se închiseră.Atunci Pinocchio. ceva mai mult.Aşteptă un ceas. îl strigă. văzând că-itrece pe deasupra capului un licurici. sări sub o boltă de viţă dinapropiere ca să culeagă câţiva ciorchini de struguri. Nu e cu putinţă să descriem frica păpuşii care depărtân-duse la vreo jumătate de kilometru. Biata păpuşică fusese prinsă într-o capcană pe care ţăranii o întinseseră acolo ca să prindădihorii.. aşteptând ca Şarpele să plece să-şi vadă de treaba lui. seaşeză pe o movija de pietriş. şi săelibereze calea trecătorilor. bietulunchiaş. se împiedică şi căzu la pământ. Dar tata m-o fi aşteptat oare? L-oi găsi eu la locuinţa Zânei? De atâta vreme. iar din coadă nu-i mai ieşea fum. se apropie la câţiva paşi. ca să treacă de cealaltă parte a drumului.crac. întins de-a curmezişul drumului. dar de răspuns nici vorbă. niciodată nu se întâmplă cumvisează ei. dar eşti aşa de bun să te dai niţel la o parte şi să mă laşi să trec?Ca şi cum ar fi vorbit pământului.au de o mie de ori mai multă judecată decât mine! Dar de rândul ăsta m-am hotărât să măschimb şi să mă fac băiat de treabă şi ascultător!.Ce văzuse? Un Şarpe mare. nemaiputându-şi stăpâni foamea care-l chinuia. râse. care dădea din picioare şi se zvârcolea ca un peşte în undiţă. îmi dai voie sămi văd de drum?Aşteptă un răspuns la întrebarea lui.. frecându-şi mâinile de bucurie. Pinocchio. nu m-a văzut! Am să-l înăbuş cumângâierile şi îmbrăţişările mele.

. Melampo. Ajuns în bătătură. care i se părea că vine din văzduh. spunea plângând: . Şi deoarece mi-a murit chiar azi câinelecare mă păzea noaptea. să fac pe câinelede pază la casa unui ţăran. n-aş fi acum aici. .Dacă la noapte o ploua . îi spuse: . . care umblă după ouă şi după pui degăină. Scoţând vârful nasuluidin cuşcă.Dar Melampo unde e? Unde e câinele care locuia în cuşca asta? . şi ascute-ţi bineurechile: dacă din păcate vin hoţii. şi iată că aproape de miezul nopţii fu deşteptatde un murmur de glasuri ciudate. Am intrat în boltă ca să culeg doi ciorchini destruguri! . De zgardă era legat un lanţ lung de fier.E târziu şi mă duc să mă culc. a foamei şi a urâtului.Nu eu.Fac pe câinele de pază. . . Lasă că ţi-arăt eu ţie. Era stăpânul viei carevenea în vârful picioarelor să vadă dacă nu cumva vreuna din dihăniile care îi mănâncă puiinoaptea.Zis şi făcut.. Ne răfuim noi mâine. să latri. dar altă dată n-am să mai fac.Şi deschizând capcana. Convorbirea lor fu întreruptă de un zgomot de paşi. m-am luat după toţi-derbedeii. intră în cuşcă şi se culcă. .Foamea.Pinocchio.dacă n-aş fi fugit de acasă de la tata. fură şi găinile. nu eu! strigă Pinocchio. iar bietul Pinocchio rămase înbătătură mai mult mort decât viu.Dacă aş fi fost un băiat cuminte ca atâţia alţii. O să fii câinele meu de pază.. îl trânti jos. luă păpuşa în braţe şi o duse acasă ca şi cum ar fi dus un miel de lapte.După aceea. să mă ţii minte. iar lanţul era înţepenit de zid. ai dreptate! strigă păpuşa plângând. care va să zică tu îmi furi găinile? . văzu că în loc de un dihor. şi punându-i un picior în gât. şi ziseîncetişor:. pehaimanaua^. Acum însă e prea târziu şi trebuie să rabd! După ce îşi descarcă astfel sufletul.Strugurii erau ai tăi? '-Nu. animale mâncătoare de carne.. oprindu-se înduioşat să-l privească. vârându-şi mâinile furios sub zgarda care îl strângea de beregată.Şi ce faci aici? ..fusese prins un copil. Trecuseră două ceasuri de când dormea adânc.. de aceea mi Se întâmplă tot felul de necazuri. îi atârnă de gât o zgardă ţintuită în cuie de aramă. din pricina frigului.Pe mine nu mă cheamă Melampo . şi o strânse bine ca să nu-i iasăde pe cap.Cine te-a învăţat să iei ce nu e al tău? . şi. plârigând. Oh! Dacă m-aş mai naşte o dată!. nu e un motiv să iei lucrul altuia. Şi din când încând. Dar nu eraupisici.zise ţăranul . Cum se face că ţi-ai prins picioarele între fiarele astea încleştate? .Adevărat. XXII Pinocchio prinde pe hoţi şi drept răsplată că a fost credincios este pus în libertate. n-am ce zice! Aşa îmi trebuie. . să faci bunătate să-i iei locul.Am intrat în boltă ca să culeg un ciorchine.Unul din aceşti dihori. . care se apropiau.. despărţindu-se de ceilalţi tovarăşi se duse la uşa coteţului.Bună seara.A murit azi dimineaţă. doi. erau nevăstuici.Mi-era foame. de struguri. scoţând felinarul de sub haină. dragă băiete... dacă mi-ar fi plăcut să învăţ şi să muncesc.Frumos îmi sade.Ah! Tâlharule! strigă ţăranul înfuriat. . . înăuntru suntaşternute paiele pe care s-a odihnit bietul meu câine timp de patru ani.Cine fură struguri.Dar atunci cine eşti? .Bietul băiat! răspunse Licuriciul.răspunse păpuşica. în mijlocul câmpului. văzu adunate la sfat patru dihănii negre care semănau cu pisicile.poţi să te culci în coteţul ăsta de lemn. nu s-a prins în capcanăŞi mirarea lui fu nespusă când. Am vrut să fac pe încăpăţânatul. ţăranul intră în casă închizând uşa cu zăvorul.

.Dormeam.credinciosul meu Melampo. . dar eu nu sunt câine!. ar fi putut. şi n-avea nici o grijă căînainte de a pleca o să-ţi lăsăm în cuşcă o găină grasă şi durdulie pentru prânzul de mâine...bineînţeles. se repeziră înăuntru unuldupă altul.I .. însă când mă uit bine la tine şi tu îmi pari uncâine de ispravă. însă dihorii m-au deşteptat cu gălăgia lor.In sfârşitam pus mâna pe voi! Aş putea să mă răzbun.Ei bine. . şapte le mâncăm noi. Cel care o închise era Pinocchio cel credincios. .Cum vezi.Unde sunt? . făcea din gură: ham..Te rog să mă ierţi. ..Cine e acolo? .Şi faci pe câinele de pază? . . însă nu sunt aşa de mişel.Vin acum. care nu s-a mulţumit numai c-a închis-o. aş vrea să fac cu tine o învoială. Şi lătrând întocmai ca un câine de pază. asta drept pedeapsă!.Păpuşica ar fi putut prea bine să povestească tot ce ştia. şi una ţi-o dăm ţie.Când au intrat dihorii în curte. şi mai puse în dreptul ei un bolovan mare.. răspunse Pinocchio. adică.. dar oamenii cumsecade ca mine nu se uită la asemenea fleacuri!. da.Ce învoială? . Dar n-apucară să intre bine. şi o să fii mulţumit.x^ ca s-o înţepenii* nească bine.Hoţii! răspunse Pinocchio. apropiindu-se de Pinocchio. şi dupăce deschiseră cu unghiile portiţa de lemn.Da.A murit? Săracul de el!. cu condiţia.Noi o să venim o dată pe săptămână. intră repede în coteţ şi după ce prinse şi vârî într-un sac pe cei patru dihori. Prin urmare dorrni în pace. ham. să te prefaci că dormi şi să nu-ţi vină poftă să latri şi să-ţi deştepţi stăpânul.Cum se face c-ai descoperit pe tâlharii ăştia tuspatru?. care o să vă gătească repede cu bulion depătlăgele roşii. erai treaz ori dormeai? mai îl întrebă ţăranul.în coteţ.Atunci ce eşti? . şi cel mai bun lucru ce putem face pentru dânşii/e să-i lăsăm să doarmă în pace!.. ba unul din ei a venit până la uşă şi mi-a spus: „Dacă făgăduieşti că no să latri. . Din găinile astea. ham.. nu băgase nimic de seamă!. . şi simţiră că se închide uşa după dânşii. şi clătină din cap în chip ameninţător ca şi cum ar fivrut să zică: O să vorbim noi îndată!... Mă mulţumesc numaisă vă duc mâine la birtul din comuna vecină. să vizităm noaptea coteţul de unde osă furăm opt găini.O păpuşica. dar n-am pe acela de a şovăi şi de a-mi da coate cu .. care închidea intrarea... ţăranul sosi.. Şi când te gândeşti că Melampo.. Când cei patru dihori se crezură siguri de învoiala făcută. La auzul lătratului. Era aşa de blând!. ţăranul sări din pat..Aşa făcea Melampo? întrebă păpuşica. să povesteascăînvoielile ruşinoase dintre câine şi dihori. Ne-am înţeles? . şi ne înţelegeam de minune. Morţij/ sunt morţi.. şi luând puşca şi deschizând fereastra. dar aducându-şi aminte că SMelampo murise/îşizise în gând: La ce bun să învinuieşti morţii?. Nu meritaţi atâta cinste. vezi bine! răspunse Pinocchio. înţelegi? Să îndrăznească să-mi facămie o asemenea propunere! Pentru că trebuie să ştii că sunt o păpuşă care o fi având toatecusururile din lume. . şi începu să latre. .. ■ ham. . şi n-ai să deştepţi pestăpânul tău.. începu să-l mângâie şi printre altele îlîntrebă: . o să-ţi dăruim o găină grasă şi durdulie". le zise nespus de mulţumit: . cum făceam şi cu Melampo. ca şi până acum. Şi într-adevăr într-o clipă.Aşa făcea... Apoi. se duseră întinşi spre coteţul găinior care era aproape de cuşca lui Pinocchio. întrebă: .

De-abia scăpă Pinocchio de povara umilitoare a zgardei din jurul gâtului. eu. încât toate văile dimprejur le repetau ecoul. dar cuaripile tot întinse. Căzugrămadă la pământ. măcar că în ochi nu mai avea un pic de lacrimi. îi strigă din înălţimea văzduhului: . care sunt atât de rău..O. O. se pomeni peste câteva clipe în livada unde se ridica odinioară căsuţa cea albă. Cum a rămas păpuşa. Ce vrei să mă fac singur pe lume? Acum când te-am pierdut pe tine şi pe tata.Ia spune-mi. nu cumva cunoşti printre prietenii tăi.Ascultă băietele.Dar căsuţa nu mai era acolo. care oprindu-se din zbor. încercă să-şi smulgă părul din cap. după ce a silabisit acele cuvinte. şi ştergându-şi ochii cu mânecade la haină. izbucni într-unnesfârşit hohot de plâns.. îţi dau drumul să te întorci acasă. şi începu să alergepeste câmp. ca să treacă peste ocean Bietul bătrân.Bravo băiat! strigă ţăranul. ce faci acolo jos? . şi ca să-ţi dovedesc nemărginita mea recunoştinţă. Era mai mare decât uncurcan. Şi îi scoase zgarda. locul ei se afla o lespede de marmură. şi nu se mai opri deloc până nu ajunse în drumul mare.îşi cioplea singur o luntrişoară. fie-ţimilă. aceste rânduri sfâşietoare: AICI ZACE FETIŢA CU PĂRUL BĂLAI MOARTĂ DE DURERE PENTRU CĂ A FOST PĂRĂSITĂ DE FRĂŢIORUL EI PINOCCHIO. Ajuns în drumul cel mare. care trebuia să-l ducădrept la locuinţa Zânei. de mai bine de patruluni de . . nici încolo. când se ivise ziua... pe când tu erai aşa de bună? Şi tata unde o fi?O. vreau să mor! Ih! Ih! Ih!Şi pe când se tânguia astfel. Plânse toată noaptea. şi să nu-l maipărăsesc niciodată! Niciodată! Niciodată!. trăieşte iarăşi ca altădată! Nu te doare că mă vezi singur. . XXIIIPinocchio deplângemoartea Fetiţei cu părulbălai. pentru ce ai murit? Pentru ce n-am murit eu în locul tău. eltot plângea. Zâna mea scumpă. spune-mi unde pot să-l găsesc. adăugă Porumbelul.. dacă aş muri şi eu! Da. cine osă-mi mai dea de mâncare? Unde o să dorm noaptea! Cine o să-mi mai facă haine? Oh! Ar fimai bine.Atunci avu deodată un presentiment trist. coborî numaidecât şi se aşeză pe pământ. Dacă într-adevăr mă iubeşti. iar strigătele şi tânguirile lui erauaşa de sfâşietoare şi triste. pădurea unde întâlnise Vulpoiul şi Cotoiul. o păpuşă pe care ocheamă Pinocchio? -Pinocchio? Ce ai spus? Pinocchio? repetă păpuşica sărind în picioare. n-avu de ce să apuce.In vremea aceasta. atunci o să mor de-abinelea. nu-i fu cu putinţă să zărească locuinţaFetiţei frumoase cu părul bălai. Zâna mea dragă. trecu pe deasupra un Porumbel uriaş. Şi plângând spunea: .apoi găseşte unPorumbel care îl ducepe ţărmul mării. de o mie de ori mai bine. şi deacolo se aruncă în apăca să vină în ajutorultatălui său Geppetto. se uită de jur-împrejur.iul liber. şi dimineaţa următoare.. . dacăţiiubeşti frăţiorul.Dacă îl cunosc! Dar mi-e tată! Ţi-a vorbit de mine! Mă duci la el? Trăieşte? Răspunde. undefusese spânzurat de gât. Zâna mea dulce. şi văzu cu och.Porumbelul auzind aceasta. văzu printre copaci. în. părăsit de toţi? Dacă mă prind hoţii iar o să mă spânzure de craca Stejarului.Nu vezi ce fac? Plâng! răspunse Pinocchio ridicând capul. dar părul lui fiind de lemn. vă las să vă închipuiţi voi singuri. pe care erau scrise culitere de tipar. învie. ca să rămân veşnic lângă el. bătându-l pe umeri.L-am lăsat acum trei zile pe malul mării.. dar nici încoace.persoanele necinstite. Pinocchio sunt eu.Ce făcea?. şi acoperind cu mii de sărutări marmura mortuară.. . trăieşte? . spune-mi că nu e adevăratc-ai murit!. înălţânduse vârful Stejarului-uriaş. şi începând să alerge cu câtă putere îi mai rămăseseîn picioare.Atunci cunoşti şi pe Geppetto? întrebă el pe păpuşica. Aceste simţăminte îţi fac mare cinste. .

încaleci pe spinarea mea.E departe de aici până la malul mării? întrebă Pinocchio înduioşat. strigă plin de mulţumire: Zboară. Către rumbelul îi spuse: . nu putuse să' sufere mazărea. şi neputându-te găsi.Greu? Dimpotrivă. Numai când o vedea îi şi venea rău. dar la apucat o frică şi o ameţeală aşa demare. pentru că îşi scoaseşapca şi el şi îl salută. şi îngânând încet orugăciune se îndreptară către casele lor.Ce s-a întâmplat? întrebă Pinocchio pe o babă. încât ca să nu se pomenească răsturnat. dragă băiete. scoase un ţipăt ascuţit.N-aş fi crezut niciodată ca mazărea să fie aşa de bună! Trebuie să înveţi. dar luntrea nu se mai ivi. s-a suit într-b luntre ca să treacă oceanul să-l caute.Peste o mie de kilometri.Intrară într-un porumbar. zboară. spuseră atunci pescarii care se adunaseră pe mal. Pinocchio îşi aruncă SAV*i\ privireaacolo.. dar în seara aceea a mâncat ca un lup. iar Pinocchio.. şi luntrea se făcu nevăzută. mititel. plutea . Pinocchio sări în spinarea Porumbelului. căluţule.-. în dreptul degetului meu.Porumbelul puse jos păpuşa şi nevrând să aştepte mulţumiri pentru fapta bună ce făcuse. şi uitându-se înapoi văzură un copil care. arătând o luntre care. din vârfulunei stânci se aruncase în mare strigând: . Şi. unde nu era decât o doniţă plină cu apă şi un coşuleţ plin cu mazăre. Păpuşica. ce bine ar fi să am aripi ca tine! . cu batista şi chiar cu şapca din cap.Tare mi-e sete! . Pinocchio fu curios să se uite în jos. îi lăsa să înţeleagă că s-ar întoarcebucuros. toată viaţa. şi în ea ^-^ ~un om mic. care ţipa şi dădea din mâini. se întoarse către Porumbel şi îi spuse: . Aşteptară s-o mai vadăapărând. că atunci când ţi-e foame şi n-aialtceva de mâncat. .Unde e luntrea?• Uite-o colo.Părea că Geppetto. cum fac călăreţii. uitându-se în largul mării. nu mai sfârşea che-mându-şi tăticui pe nume. îşiluă zborul înapoi şi se făcu nevăzut. . Porumbelule drag. s-a hotărât să treacă în ţăriledepărtate din lumea nouă ca să te caute şi acolo. Eşti greu? . Sunt uşor ca frunza. . şi punânduşi un picior într-oparte. chiar şi mazărea este gustoasă! Foamea nu cunoaşte mofturi sau nazuri!Pinocchio încalecă iarăşi pe spinarea Porumbelului. .Vreau să-l salvez pe tata!Pinocchio.când colindă lumea ca să te caute.O mie de kilometri? O. fără vorbă multă. îşi încleşta braţele de gâtul calului său înaripat.Deodată. se năpusti un val năprasnic. .Iar mie tare mi-e foame! adăugă Pinocchio..Bietul unchiaş. şi unul în cealaltă.Iată însă că auziră un ţipăt deznădăjduit. Zburară toată ziua.Să ne oprim niţel lângă porumbarul ăsta şi pe urmă o pornim iarăşi la drum ca s-ajungemmâine în revărsatul zorilor pe ţărmul mării. . şi du-te! A doua zidimineaţa ajunseră pe ţărmul mării. dar că marea era furioasă şi îl împiedica să vâslească pentru ca să se apropie de mal. . aici părea să se răstoarne. care şi-a pierdut copilul. însă astăzi marea efurioasă.. de leparte păreacât o coajă de nucă. întinse aripile. îlapuca stomacul. şi peste câteva clipe zburase atât de sus că aproape atingea norii.Pe ţărm era o grămadă de lume.Ce să se întâmple? Un biet tată. şi după ce s-a uitat bine. Ajuns la înălţimea aceeaameţitoare.. luntrea izbită de furia furtunii aici apărea printre valuri. din vârful unei stânci înalte. îşi recunoscuse băiatul. aşa că luntrea e gata să se scufunde. . că ard de dorinţă s-ajung cât mai repede! Porumbelul. răspunse Porumbelul. iar prin tot felul de semne din mâini. te duc eu.Acolo e tata! Acolo e tata! ' V\nvremea aceasta. porniră la drum.'' răspunse baba. fiind de lemn. şi după ce o isprăvi.■ ■. şi făcându-i semne cu mâna.Dacă vrei să mergi. măcar că era departe de ţărm. -Cum? .

iar marea se făcu liniştită şi netedă ca oglinda. răspunse Delfinul. . după cum eu sunt copilul cel mai rău.Se găsesc bineînţeles! răspunse Delfinul. veni un val cuatâta furie.Aruncătura a fost aşa de violentă. încât îl aruncă dintr-o dată pe insulă. apă şi o mică pânză de corabie. în mijlocul acelui ţinut deşert. spre norocul lui. care de câteva zile răspândeşte groaza şi urgia înapele noastre. încă ceva. şi nu l-au mai văzut.Şi e mare Balena asta? întrebă păpuşa. care începuse să tremure de frică. Dacă aş şti măcar că insulae locuită de oameni cumsecade.Poate că l-a şi înghiţit fioroasa Balenă. . . care se adunaseră pe mal..Spre dimineaţă. când deodată se văzu că trece nu tocmai departe de ţărm.Gândul că se află singur. tuna groaznic şi fulgere scăpărau. ba o mână. apucă repede .începu să facă sforţări disperate ca s-ajungă la mal. ba un picior. luntrea cred că s-a scufundat. iartă-mă că te-am supărat şi îţi mulţumesc debunăvoinţă.Cu furtuna de astă-noapte. vreau să zic de oamenii care să n-aibă urâtul obicei de aspânzura copiii de crăcile copacilor! Pe cine să întreb că nu văd pe nimeni?.. Valurile legănându-sefurioase. îmi dai voie să-ţi spun o vorbă? . singurel. te rog. . Ca să-ţi faci o idee. XXIV Pinocchio soseşte în „Insula Albinelor harnice" şi o regăseşte pe Zână.. cum se găsesc prea puţini înlume. la o maredepărtare de mal.Bietul băiat! spuseră atunci pescarii. luat de furia valurilor. şi chiar nu j tocmai departe de aici. n-ai întâlnit cumva o luntre în care se afla tata? .Să ne vedem cu bine. ca să fie auzită. . îşi zicea el în gând.deasupra apei şi înota ca un peşte. Dumneata care te plimbi toată ziua şi toată noaptea prin mare. Şi ce noapte îngrozitoare! Turna cu găleata. răspunse Delfinul. i-au pârâit toate încheieturile. că izbindu-se de pământ. care era un Delfin atât de politicos.. bătea grindina..Atunci păpuşica întinzându-şi hainele la soare ca să le usuce. darse mângâie repede. îl umplu de atâta tristeţe căera mai mai să plângă. Era o insulă înmijlocul mării. domnule Peşte. . încât ar încăpea prea bine în ea un tren culocomotivă cu tot. N-ai grijă că nu te rătăceşti. domnule Peşte.Dar cine e tatăl tău? . Zicând acestea. în sfârşit. păpuşica îi strigă cu glas tare. . Aici îl vedeai dispărând înapă. însufleţit de nădejdea de a ajunge la vreme ca să-l scape pe bietul său tată.Pe unde trebuie s-o apuc? .Ei. Pinocchio. un peşte uriaşcaje înota agale cu capul afară din apă. în cele din urmă fu pierdut din ochi.Eşti aşa de bun să-mi spui dacă în insula asta se găsesc sate unde să poţi să mănânci fărăprimejdia de a fi tu însuţi mâncat? . înotătoată noaptea. se întoarseră pe la casele lor. . dincolo îl vedeai apărându-i.în vremea aceasta cerul se înseninase. află că e mai mare decât o clădire cucinci etaje' şi are o gură atât de largă şi adâncă. răspunse Peştele.Dacă e mare!. dar aşa de departe. se întoarse către Delfin şiîi spuse: '.încât părea o muscă. nu văzu înaintea lui decât cer. izbuti să vadă nu tocmai departe o bucată lungă de pământ. îl purtau în voia lor ca pe un fir de pai..Ia-o pe potecuţa aia de colo.Dacă aş şti cel puţin cum se numeşte insula. şi îmbrăcându-se în grabă.E tatăl cel mai bun din lume. şi ţine-o drept f înainte. Dar după ce s-a uitat bine întoate părţile.Vai de mine! strigă îngrozit Pinocchio. soarele se ivi în toată strălucirea lui. începu să se uite încoace şiîncolo doar o zări peîntinderea nesfârşită a mării vreo luntrişoară cu un om înăuntru. dar în zadar.Şi două.Şi tata? . zicân-du-şi: Scăpai şi de rândul ăsta ca prin urechile acului. la stânga.Neştiind cum să-i zică pe nume. şi îngânând încet o rugăciune.de părea că e ziuă.

du-te mai bine de-ţi caută de lucru. să beau o gură de apă dirr doniţele dumitale? întrebă păpuşa. Toţiceilalţi sunt datori să muncească.Eşti aşa de bun să-ţi faci pomană cu un ban pentru un biet copil care moare de foame. sosi într-o ţărişoară care se numea „Ţara Albinelor harnice"./ .îi răspunse zidarul... nu băgasenimic în gură. şi nu vreau să mă obosesc.Ştii că mă uimeşti! răspunse păpuşa aproape supărată.Bea. răspunse Pinocchio.Bucuros. săraci cu adevărat. care trăgea singur cu multă greutate două cărucioare încărcate cu cărbuni.După câteva clipe trecu pe drum un zidar care ducea pe umeri un hârdău cu var. şi dacă nu muncesc şi îndură foamea. dar bagă de seamă să nu-ţi cadă cu greu la burtă.Dacă miajuţi să duc până acasă una din doniţele astea. Nu se găsea un trândav sau o Haimana. ştergându-se la gură. toate aveau ceva de făcut. în lumea asta. Nam făcut /în viaţa mea pe hamalul. pentru că de douăzeci şi patru de ceasuri. . punând doniţele jos. trecu pe drum un om plin de sudoare şi sfârşit deoboseală. şi care.Dacă nu vrei să te oboseşti băiete dragă. La cel mai mic zgomot. deşucheatul de Pinocchio.? In vremea aceasta foamea îl chinuia.Şi după conopidă. Atunci.. sau să ceară de pomană un gologan ori un codru de pâine. fie din pricina vârstei. . şi iarăşi nu răspunsenici da. bună femeie. în clipa aceea.După ce-a mers mai mult de o jumătate de ceas.Am înţeles.îmi dai voie.Fii milostiv şi dă-mi un ban că nu mai pot de foame! . Pinocchio. vino cu mine de cară var. nici măcar o porţie de mazăre!Ce să facă?Nu-i rămânea decât două căi ca să-şi potolească foamea:.. judecându-l după înfăţişare că e om bun. îţi dau o felie de pâine. fie din pricină de boală sunt osândiţi sănu-şi mai poată câştiga pâinea de toate zilele prin munca lor. . 97 Femeia. sunt numai aceia care. şi nu răspunse nici da.în mai puţin de o jumătate de ceas trecură pe acolo douăzeci de inşi. dacă e adevărat că mori de foame.pe potecuţă şi începu să meargă aşa de iute că păreacă aleargă. .Să ceară de pomană îi era ruşine. . adăugă repede:. îţi dau şi o prăjitură cu dulceaţă şi cu . Iţi dau patru. numai să-mi ajuţi să duc până acasă aste douăcărucioare cu cărbuni. Uliţele furnicau de fiinţe care alergau încoace şi încolo după treaba. dar toţi îi răspunseră: „Nu ţi-e ruşine? în loc să umbli cască gura pe uliţă. de l-ai fi căutat culumânarea aprinsă.Pinocchio se uită încă o dată la doniţă. ţara asta nu face de mine! Eu nu sunt născut ca să muncesc. Pinocchio se uită la doniţă... carese frigea de sete.Cu atât mai bine pentru tine!răspunse cărbunarul.Setea mi-a trecut! Dacă aş putea să-mi astâmpăr şi foamea!.continuă femeia. n-am tras niciodată la cărucior. şi învaţă cum se câştigă pâinea!"în sfârşit trecu o femeiuşcă drăguţă. nici nu. merită milă şisprijin.Şi odată cu felia de pâine o să-ţi dau şi o strachină de conopidă prăjită în oţet şi untdelemn. du-te la altul să-ţi dea să mănânci pe degeaba.Nici o parachioară! răspunse cărbunarul. şi în loc de un ban îţi dau cinci. care ducea pe umeri două ulcioare cu apă. şi plecându-şi ochiide ruşine îi spuse încet: . pentru că tatăl său îi spusese mereu că pomană nau dreptulsă ceară decât bătrânii şi neputincioşii.Dar varul e greu. şi tuturor Pinocchio le-acerut de pomană. cere mândriei tale să-ţi dea să mănânci. bolborosi cu voceape jumătate. . se întorcea să se uite înapoi de frică să nu fie urmărit deBalena aceea mare cât o casă cu cinci etaje şi cu gura largă şi adâncă unde încăpea un tren'culocomotivă cu tot. băiete dragă. toatelucrau. auzind aceste cuvinte. După ce Pinocchio sorbi ca unburete. . nici nu. se apropie de el. sau să ceară ceva de lucru. răspunse repede. băietele dragă! spuse femeia. cu atât mai răupentru ei.

pofti pe Pinocchio să se aşeze la o măsuţă întinsă şi îi puse dinainte pâine.. da.. femeia. Se nasc păpuşi. Zânişoara mea....Eu fac pe trântorul şi pe haimanaua toată ziulica. . şi căzându-i la picioare. îmbrăţişa genunchii aceleifemei misterioase.Eu spun numai minciuni.... Apoi ridicând ochii şi privind-o cudrag. aceiaşi ochi.Nu ştiu. văzându-se descoperită şi nevrând să întindă gluma prea departe. Dar cum se face că ai crescut aşa de repede?- E o taină. scărpinâdu-se în cap.. vezi că. când am citit „Aici zace.Se vede că nu! răspunse Zâna zâmbind. Ispitit de lăcomie. La început.. ... cu ochii zgâiţi...". . dar n-apucase să-şi îndrepte bine privirea spre dânsa... sfârşi prin a recunoaşte. nu sunt? . încât luă mâinile Zânei şiîncepu să i le sărute cu atâta foc.Oh! Sunt sătul să fiu mereu păpuşă.. şi luân-du-şi inima în dinţi.. XXVPinocchio făgăduieşte Zânei să Be cuminte şi să se pună pe învăţătură.. .Un lucru foarte uşor: să te sileşti să devii băiat cuminte. atât de femeie c-aş putea să-ţifiu mamă... .Deloc! Copiii cuminţi sunt ascultători pe câtă vreme tu.. şi-o puse în cap. neputând s-o ducă în mâini.îmi făgăduieşti?. Ajunşi acasă.Dragostea ce-ţi păstrez m-a făcut să ghicesc. pentru că s-a săturatsă mai fie păpuşă şi vrea să devină un băiat ca toţi băieţii..Dacă ai şti cât am suferit şi cum era să cad grămadă.Cred că da: sunt chiar sigură.O să mai am eu parte să-l mai văd vreodată şi să-l îmbrăţişez? . în loc de surioară o să-ţi zic mămică. trăiesc păpuşi şi mor păpuşi... şi păpuşica.Dar ce.Prichindel ştrengar! Cum ai băgat de seamă că sunt eu? ... da.Ştiu şi tocmai pentru asta te-am iertat. da. Stomacullui părea o casă rămasă pustie şi nelocuită de cinci luni. . însă tu. acelaşi păr.. că părea ieşit din minţi.La răspunsul acesta..Pentru ce? .. dumneata semeni. dumneata îmiaduci aminte. şi scoase un oftat lungde mirare. Pinocchio înghiţea pe nemestecate. mulţumirea lui Pinocchio fu aşa de mare. şi spuse luiPinocchio: . cu furculiţa în aer şi cu gura plină de pâine şide conopidă. Cred c-a sositvremea să intru şi eu în rândul oamenilor.. zise: . .. Zânişoara mea!. . căci astfel. Dar unde-o fidânsul la ceasul ăsta?. şi să fiu mângâierea tatei.îmi pare şi mai bine. răspunse bâl-bâindu-se Pinocchio. conopidă călită şi prăjitura făgăduită. şi dumneata aipărul bălai.Pentru că păpuşile nu cresc niciodată. De-atâta vreme mătopesc de dor să am şi eu o mamă ca toţi copiii!. o întrebă: ... Nu vezi? Am rămas tot ca un băţ de chibrit.Ţi-aduci aminte? M-ai lăsat fetiţă.Copiii cuminţi spun întotdeauna adevărul..După ce îşi potoli muşcăturile îndrăcite ale foamei.poame. Spune-mi că eşti dumneata.chiar dumneata!.Adevărat? Şi ce'trebuie să fac ca să merit? ..îţi făgăduiesc.. ca dânsa! O.. Mărturia durerii . aceeaşi voce. rămânând înmărmurit. .Ce să fac! La urma urmei o să-ţi duc doniţa până acasă! Doniţa era foarte grea. da.. şi acum mă găseşti femeie.Vezi că..Şi pe mine m-apucă frigurile când mă gândesc. .. da.Ia spune-mi mamă: aşadar nu e adevărat c-ai murit? . Dar de azi înainte vreau să mă schimb.. Vreau să mă fac băiat cuminte. .Spune-mi-o şi mie: aş vrea să cresc şi eu niţel. femeia se încăpăţâna să spună că nu era dânsa Zâna cu părul bălai.Copiilor cuminţi le place cartea şi lucrul. .......Pinocchio nu se mai putu împotrivi.Numai să meriţi..Eu n-ascult niciodată de alţii.. strigă Pinocchio. .. Pinocchio plângea cu hohote. .Copiii cuminţi se duc bucuroşi la şcoală. dar.Dar tu nu poţi să creşti! răspunse Zâna. Nu mă faqe să plâng iarăşi! Dacă ai şti! Am plâns atât! Am suferit atât! Şizicând astfel. se uită în sus ca să mulţumeascăbinefăcătoarei lui. .

sfârşesc întotdeauna în temniţă ori la spital. şi îi trase olovitură zdravănă în ţurloaie. Vreau să-ţi ţin loc de mamă. Trândăvia e oboală foarte urâtă şi trebuie să ne vindecăm cât mai degrabă de ea.spuse Zâna .. cu o lovitură de picior şi cu un ghiont. chiar din copilărie. dar în cele din urmă depăşindu-i răbdarea. păpuşa câştigase stima şidragostea tuturor şcolarilor. . mi s-aurât cu traiul ăsta de păpuşă. bucuros! . fie că s-a născut sărac. şi printre ei erau mulţi ştrengari. nici să m-apuc de meşteşug.. care nu se mai isprăvea.şi toţi îl mângâiau şi-l iubeau din suflet.. tot temai aştepţi la ceva.Ia. Eu respect pe alţii şi vreau să fiu şi eu respectat. cât trăieşte trebuiesă facă ceva. îngână păpuşa cu vocea pe jumătate. acum pentru ca să mă duc la şcoală mise pare cam târziu... Care îi trăgea opăcăleală. să nu stea degeaba. .Pinocchio se făcu numaidecât mai puţin vesel. din pricina glumelor luinesăbuite.Dar nu-i prea merse bine.i: .Bucuros. Vai de tine dacă te înveţi trândav. n-am venit aici ca săfiu caraghiosul vostru. să lucreze..Ce tot bolboroseşti printre dinţi? întrebă Zâna cu un ton cam supărat.cunoscuţi pentru lenea la învăţătură şi apucăturilor lor deşucheate.Singurul lui cusur era că prea se înhăita cu toţi copiii.Chiar de mâine. .Chiar dascălul se fălea cu Pinocchio. care alta. Iată pentruce am venit să te caut până aici... silitor. XXVIPinocchio se duce cu colegii lui de şcoală pe ţărmul mării ca să vadă un peşte groaznic carese numeşte Balenă.Am să învăţ.cei care spun aşa. A doua zi Pinocchio se duse la şcoala primară. şi ridicându-se cel din urmă. o să începi să te duci la şcoală. deştept şitotdeauna sosind cel dintâi. şi unuldin ei mai obraznic decât toţi..Şi tot îi spunea dascălul în toate zilele.Băiete dragă . nu ne mai vindecăm.tale m-a făcut să văd că ai inimăbună: şi de la copiii cu inimă bună chiar de sunt puţin cam ştrengari şi cu apucături rele. . care îl trăgea de haină pe la spate. cândvăzură intrând în şcoală o păpuşă! A fost un râs.De ce!. adică tot mai nădăjduieşti cor să se întoarcă pe calea cea bună. întinse mâna ca să apuce păpuşa de nas. şi vreau să devin băiat ca toţi băieţii.. că. pentru că Pinocchio întinse piciorul pe sub masă.Ascultă ce-ţi spun eu. paiaţo! Ai vorbit ca din carte! urlară ştrengarii de copii. şi care căuta să-i lege picioarele şimâinile cu sfoară. care încercasă-i facă repede cu cerneală două mustăţi mari sub nas. pentru că îl vedea plin de luare-aminte.Aoleo.Şi ce coate!. Pinocchio se făcu serios. Şi mai tari decât picioarele! spuse un altul care.O să m-asculţi şi o sa faciîntotdeauna ce-ţi voi spune? .Oh! Ce bine îmi pare! strigă Pinocchio.Apoi o să-ţi alegi după placul tău un meşteşug. domnule. se întoarse către cei care îl necăjeau şi îşibăteaujocdeel.Spuneam. am să fac tot ce-mi vei spune.Cuvintele acestea îi merseră la inimă păpuşii căci ridică iute capul şi spuse Zânei: . altfelcând ajungem mari. care îi lua şapca din mână.. prăpădindu-se de râs. vă rog să vă vedeţi de treabă.Pentru că lucrul mă oboseşte. bucuros. . sărind de bucurie. închipuiţi-vă pe ştrengarii de copii. nu e aşa? Ţi-am făgăduit: acum nu depinde decât de tine.La început Pinocchio nu-i luă în seamă şi îi lăsă în pace.Bravo. când erau gata de plecare. Mi-aifăgăduit. şi Zâna de asemenea nu uita să-i repete .Dar nu vreau să învăţ. .. pentru că la urma urmei. am să lucrez..Nu.Ce mai încoace încolo. cu orice preţ. ce mai cotonoage ai! zbieră copilul frecându-şi vârtătaia pe care i-o făcuse păpuşica. ca să-l facă să joace. . se alesese cu un ghiont în burtă. omul fie că s-a născut bogat. Află de la mine că pentru învăţătură nu e niciodată prea târziu! . şi le spuse drept în faţă: . .. adăugă Zâna.

ştiu eu pentru ce.JEMh când în când. haidem! Să ne luăm la întrecere cine aleargă mai iute! strigă păpuşa. ca să bombănească toată ziulica.. unul dintre ei Bind rănit.. .Ce anume? . lecţia.Nu: eu mă duc la şcoală.Treaba lui! D-aia ia leafă.Aoleo! Găgăuţă! spuse unul din ceată.Trebuie să-ţi fie şi ţie urâtă şcoala. ce vă pasă vouă?. .. nu ştia ce grozăvii şi ce nenorociri cumplite îl aşteptau. strigă la ei cuo voce înţepată: .Ia vă rog să-mi spuneţi. şi necăjindu-se. dar nu văzu nici oBalenă.Din răspunsurile fără noimă şi din râsetele lor deşucheate. Avem şi noi mândria noastră!. plini de praf şi cu limba scoasă de un cot. Vrei să mergi şi tu? . le dădea cu tifla tovarăşilor Iui rămaşi departe de tot şi văzându-i obosiţi. .Se întâmplă însă că întro bună zi. cine nu. Nu cumva o fi tot Balena din ziua când s-a înecat bietul tata? . spu-nându-i un lucru care nu era adevărat. . şicine l-a văzut.Şi dacă învăţ.Dar mama? .Ne ducem la ţărm s-o vedem.E departe de aici până la ţărm? întrebă Pinocchio.. îi ziseră:. care numai chefde carte n-au.Atunci ce trebuie să fac. ca şi cum ar fi avut aripi la picioare.. ca şi cum ar fi vrut să zică: „Am destulă minte în cap".Ai aflat ultima noutate? . întorcându-şi privirea înapoi. a şi pornit-o în altă parte. când se ducea la şcoală să întâlnească o ceată din tovarăşiilui obişnuiţi. şi din pricina lor cine ştie cenenorocire te aşteaptă. Pinocchio era mereu în frunte.Am câştigat că te-am făcut să nu te duci la şcoală şi să vii cu noi.mereu: . XVIIMare păruială între Pinocchio şi colegii lui. rabdă. răspunseră ştrengarii într-un glas. bine. ca un peşte de mărimea aia o să te aştepte pe tine? Cum i s-a urât. râzând şi mai tare. Nefericitul. Balena vreau s-o văd. .Atunci.Unde vă e Balena? întrebă el.Cum asta?.Ştiţi ce-am să fac? spuse Pinocchio. răspunseră derbedeii. . întorcându-se către tovarăşii lui. ..Ori poate s-o fi întins pe pat ca să tragă un pui de somn.Las-o încolo de şcoală! Vom merge mâine. dar o să măduc după ce-oi ieşi de la şcoală.. făcând pe grozavul şi atingându-şi fruntea cu degetularătător. Şi noi nu vrem să trecem drept leneşi.Ştim noi ce!.S-o fi dus să mănânce! răspunse unul din ei râzând.Vezi bine că ne pasă. pentru că ne dai de gol dascălului.Semnalul plecării odată dat. . Cu o lecţie mai mult ori mai puţin. . . începu să fugă peste câmpie.într-un ceas ne şi întoarcem. . . tot acoloajungi.Adevărat?. fac să se cunoască de la o poştă cei ca noi.. ce-aţi câştigat născocind povestea cu Balena? . care ieşindu-i înainte.Nu mi-e frică! răspunse Pinocchio. Marea era liniştită şi netedă ca oglinda. în clipa aceea.Nu. Dar ce crezi tu. Pinocchio! Tovarăşii tăi de şcoală.. o să te facă mai curând sau mai târziu să nu-ţi mai placă învăţătura. Ajuns la ţărmul mării....Şi ce-o să zică dascălul? . Pinocchio aruncă repede o privire pe întinderea apei.Foarte uşor: Şcolarii care învaţă.. râdeadin toată inima. adăugă altul.In marea noastră a sosit o Balenă mare cât un munte. care . dascălul.. Pinocchio înţelese că colegii lui îitrăseseră o păcăleală. gâfâind. Pinocchio e arestat dejandarmi. Nu ţi-e ruşine să faci toatăvremea pe silitorul la învăţătură? Nu ţi-e ruşine să înveţi cu atâta sârguinţă?..Mamele nu ştiu niciodată nimic. . . ceata ştrengarilor cu cărţile şi caietele la subţioară.Bagă de seamă.. ca să vă fiu pe plac? .106 .

. . totuşi se duse de-şi înmuie batista în apa mării. şi cât ai clipi din ochi şi puseră mâna pe ele. . Du-te mai bine acasă. Şi unde picioarele lui puteau să ajungă. care se făcualb ca zidul şi nu rosti decât aceste cuvinte: . altfel. Atunci copiii. rareori se sfârşesc cu bine. mamă. şi când te vei aştepta mai puţin. văzând ca nu se pot măsura cu păpuşa în luptă corp la corp. Şi zicând aşa.Aţi auzit? îşi bate joc de noi! Ne-a zis cele şapte păcate din Biblie!. o scuipau numaidecâtstrâmbând din nas. geografii. plângând cu hohote disperate. ieşeau în pâlcuri lasuprafaţa mării.. Atât a fost de-ajuns..Cucu! . ghiozdanul cu cărţile păpuşii.Unul dintre ştrengari puse mâna pe carte. dezmăţaţilor! Bătăile astea dintre copii. I -Pinocchio.Ei. când iată că un Rac de mare. Vă puteţi închipui cât era de grea.istorii. Ceva mai mult.Şi dacă eu vreau să-mi văd înainte de carte?. ajută-mă că mor!.In vremea aceasta copiii. bătaia se îndârjea şi mai tare.Dar Pinocchio rămase pe loc. şi măcar că de durere şi spaimă părea şi el mai mult mort decâtviu.ca să ai pentru masa de diseară. o păţeşti! . pungaşul de Pinocchio. zăriră ceva mai încolo. răspunse şi el cu un pumn şi în câteva clipe se încinse obătaie în toată regula. lăsauîntotdeauna o vânătaie spre amintire. care^ 'sPrăviseră de aruncat toate ^" cărţile lor.Bietul Rac! Ca şi cum ar fi vorbit vântului. aşa încât cărţile. vâră-te în pat şi caută de năduşeşte.sunt duşmanii noştri cei mai mari.. Şi.Ia astâmpăraţi-vă.în timpul ăsta. începură să arunce în el cu gramatici. Rac nesuferit! Ai face mai bi-\ ne să în-j ghiţi două / guri de licheni ca să-ţi treacă ră-guşeala.. Era o carte de Aritmetică. izbucnind într-un hohot de râs.. Inchipuiţi-vă bucuria peştilor! Peştii.Pinocchio.. care ieşise afară dinapă şi care se târâse încet-încet până pe mal. apoi căzu întins pe ţărm. se gândiră să-llovească de departe. Să nu-mi facimie pe grozavul.Intre cărţile acelea. pentru că dacă ţie nu ţi-e frică de noi. cere iertare. îi trase un pumn în ceafă. că-şi ţinea duşmanii la o bună depărtare..Nici n-o să ne mai uităm la tine. nimeri în capul unuia din tovarăşi.. iar noi suntem şapte.se ferea la vreme. Maiîntotdeauna se întâmplă o nenorocire!.Cucu! strigă păpuşa. ca şi cum ar fi vrut să zică: „Nu e de noi: noi suntem obişnuiţi să mâncămlucruri mai de soi decât acestea".Şapte ca cele şapte păcate din Biblie! spuse Pinocchio. şi începu să ude tâmplele nefericitului săucoleg de şcoală. La vederea mortului. dându-le cu tifla. venind drept la dânsul. îi zise fnojiceşte: . ţine asta.. se lupta ca un viteaz. nu-mi tot face mie pe isteţul. era una învelită cu coperţi groase. matematici şi alte cărţi de şcoală. îl striga pe .Cucu! .. crezând că e ceva de mâncat.întorcându-se şi uitându-se chiorâş lael..Oh..Te mănâncă spinarea! .. lucra aşa de bine.Cucu! .Pinocchio.Stai că ţi-arăt eu ţie Cucu! strigă cel mai îndrăzneţ dintre ştrengari. dar păpuşa care avea privirea vie şi şireată. Cu picioarele lui de lemn. pentru că ne-ai jignit. Până una alta. şi scoţând cărţile din ghiozdane.O să te întorci acasă cu nasul jerpelit. e vai de tine! . după cum era de aşteptat. trecândui pe deasupra capului. ai să ne-o plăteşti. apoi nicinouă nu ne e frică de tine! Bagă de seamă că tu eşti singur. iar colţurile şi marginile le avea de pergament. şi încâteva secunde se făcură nevăzuţi. Pinocchio! strigă atunci cel mai mare dintre copii. cădeau toate în mare.. strigă cu un glas de butie dogită:. ţinti bine drept în capul lui Pinocchio şi o azvâli cutoată puterea: dar în loc să izbească păpuşa.. dar după ce morfoleau în gură o foaie sau o copertă.Pinocchio.Ia slăbeşte-ne.. măcar că era singur.Ştiţi că mă faceţi să râd! răspunse păpuşa dând din cap. copiiiîngroziţi o luară la fugă.

.Dacă nu tu.Cu cartea asta! Şi păpuşica ridică de jos cartea de Aritmetică. când auzi deodată un zgomot surd de paşi. care se apropiau. în mijlocul acestei zăpăceligrozave. întins pe pământ? întrebară jandarmii pe Pinocchio... .E bolnav? . . şi după ce îl luară în ijlocul lor. .aproape de mal. Dragă Eugen!. îşi dădea cu pumnii în cap şi striga pe nume pebietul Eugen. se văicărea. Eugen.. păpuşa începu să meargă pe potecuţa care ducea însat.Da... Mâine neîntoarcem să-l vedem. un ghirhpe ascuţit îi sângeră inima: gândul că o să trebuiască să treacă pe sub ferestrele scumpei lui Zâne între doi jandarmi.Vă încredinţăm copilul ăsta cu capul spart.Eu nu! repetă Pinocchio.Urmează-ne!. şi-o puse în gură. I se părea că visează.Păpuşica se duse. .. 109 Se întoarse: erau doi jandarmi. Oh! Doamne.Dar eu sunt nevinovat. jandarmii chemară nişte pescari. şi începusă fugă de-i sfârâiau picioarele spre ţărmul mării.Ajunseră. Ar fi vrut mai bine să moară. îi las să spună şi fac tot după capul meu! Şi pe urmă numai eu ştiu ce păţesc. spuse jandarmilor păpuşa.Urmează-ne!. daţi-mi voie să-mi iau şapca. . Dacă ţii ochii închişi.mă faci să mor şi eu. care tocmai treceau pe acolo cu barca. -Dar..Şi cu ce-a fost lovit? . aşa se pare!..Ce faci aici. şi ce vis urât! îşipierduse minţile.. doamne! Ce-o sămă fac? Ce-o să mă fac? Ce-o să mă fac?Şi Pinocchio plângea mereu. . îşi luă şapca de jos.. .Nu eu! bâlbâi păpuşa care nu mai avea un pic de viaţă în trup. legată în carton şi hârtiepergamentată. Din pricina asta.! .. asmuţiră pe el . Hai.. ei sunt toată nenorocirea mea! Şi doar dascălul mi-a spus-o..Apoi se întoarseră spre Pinocchio.Du-te. măcar că n-ar trebui să te lăsăm.nume şi îi spunea:.Cu siguranţă! zise unul din jandarmi.. aplecându-se şi uitându-se la Eugen de aproape. şi mama de asemenea: „Păzeşte-te de tovarăşii deşucheaţi!" Dar eu sunt un îndărătnic. . Totuşi. de o mie de ori mai bine. când un vârtej neaşteptat îi luă lui Pinocchio şapca dincap. atunci cine l-a lovit? .. îi porunciră cu glasmilităresc: \ . Duceţi-l acasă la voi şi îngrijiţi-l. şi erau gata să intre în oraş.Şi a cui e cartea? . ..Copilul ăsta a fost lovit în tâmplă: Cine l-a lovit? . un încăpăţânat.Eugen!. şi i-o duse la o depărtare de vreo zece paşi. Ochii lui vedeau toate anapoda: picioarele îi tremurau: limba i se lipise decerul gurii şi nu mai putea să închege o vorbă măcar. văzând că le e greu să-! ajugă. dar în loc s-o pună în cap. înainte de a pleca.A mea! .îngrijesc de colegul meu de şcoală.Ajunge atât: nu mai ne trebuie nimic. Doamne.Vă rog. ca s-o arate jandarmului. n-am avut o clipă de linişte..... Alerga mai iute decât un glonţ de puşcă. Jandarmii.. că nu eu! Deschide ochii..înainte! Şi umblă în pas gimnastic! Altfel vai de tine!Fără să mai aştepte să-i spună de două ori. Dar bietul' băiat nu ştia nici el pe ce lume se află. 111 . Deschide ochii şi uită-te la mine! De ce "nu-mi răspunzi? Ştii preabine că nu te-am lovit eu! Crede-mă. de când sunt pe lume. dacă mă duceam la şcoală! De ce m-am luat dupătovarăşii mei de şcoală. Dumnezeule sfinte! Cum o să mă mai întorc acasă?! Cuce curaj o să mă înfăţişez înaintea mamei? Ce-o să mă fac? Unde să fug? Unde să mă ascund?Oh! Ce bine era.. şi le spuseră: . scoală repede şi urmează-ne.

găsi cu cale să se arunceiarăşi în mare. ridicată în două picioare. dar era prea târziu. se azvârli în apă ca o broască. Pinocchio. . şi câinele după el. Bietul câine nu se mai putea ţine pe picioare. atâta apă sărată. scapă-mă de la moarte!. verde barba lui cea lungă.Rămâi cu bine Alidor. căci dacă mai întârzii puţin. îl duse teafăr şi nevătămat pe ţărmul stâncos al mării. era cât p-aci să-l ajungă. îmi făgăduîeşti c-ai să mă laşi în pace şi n-o să mai alergi după mine? 113 . Mi-ai făcutun mare bine. Dar nenorocitul nu ştia să înoate. şi aruncând o privire spre ţărm. dar aşa de urât. simţi că ceva sub apă seurcă.Iţi făgăduiesc! Iţi făgăduiesc! Grăbeşte-te pentru Dumnezeu. călătorie bună. şi îi simţea până şi aburii calzi ai respiraţiei. îi spuse: . verzi ochii. strigă către prietenul scăpat de la înec: . XXVIII Pinocchio e în primejdie să fie fript în tigaie cu un peşte. cuatât se ducea cu capul la fund..\ La auzul acestor strigăte sfâşietoare.Ajută-mă.Noroc pentru el că ţărmul era aproape. gonind mereu. văzu printre stânci un fel de peşteră din care ieşea ocoloană lungă de fum. dar aducându-şi aminte că tatăl său îi spusese de nenumărate ori. şi.Şi în acelaşi timp văzu ieşind din peşteră un pescar aşa de urât. spremarea Iui mirare se pomeni prins într-o plasă cât toate zilele. şi păpuşica dintr-o săritură. se duse înotând spre Alidor. Dar nu putu să-şi satisfacă gustul.Adio. încât după câteva clipe nu se maivedea nimic. şi depărtându-se de mal. Destul dacă vă spun că păpuşa auzea în urma ei la o depărtare de un pas. care îi atârna de pământ. bietul câine. o clipă în care Pinocchio se crezu pierdut: pentru că trebuie să ştiţi că Alidor (aşa îl chema pe dulău) tot gonind. dar când dădu să se agate. care se zvârcoleau şi se zbăteau ca atâtea suflete chinuite.să. începu să dea din labe ca să se ţină deasupra apei. lătrândstriga:... ţinându-se aproape de mal. Părea o şopârlăuriaşă. Alidor vroiasă stea locului: însă împins de furia alergatului. vom maivorbi. Dacă vreodată o sosi prilejul. care la urma urmei avea o inimă minunată.Dar dacă te scap. şi întorcându-se către câine. neavând încredere deplină în el. sări în apă şi el. se urcă. se urcă şi îl ridică în sus. că seumflase ca un balon. strigă plin de .Pinocchio continuă să înoate. Şi păpuşa. în mijlocul unui roi de peşti detoate felurile şi mărimile. seînduioşa. şi marea se vedea la câţiva paşi. în timpul acestei goane disperate fu o clipă îngrozitoare. sunt pierdut!Pinocchio se codi o clipă. Pinocchio. în loc de păr pe cap avea un mănunchi de iarbă verde..un câine mops care câştigase premiulîntâi la toate alergările de câinii . sănu se dea în lături de la o faptă bună. şi în lumea asta binele trebuie răsplătit.Abia se văzu pe mal. păpuşa. încercă numaidecât să fugă. mii de mulţumiri că mai scăpat de la moarte.pentru că Pinocchio şi câinele ridicau în urma lor atâta praf.curioasă să vadă sfârşitul unei goane atât de îndârjite. şi apucându-l de coadă cuamândouă mâinile. avea ochii speriaţi şi rătăciţi. în sfârşit i se păru că a ajuns într-unloc sigur.Pinocchio fugea. înghiţise fără să vrea. Când mai scoase o dată capul afară. şi multă sănătate celor de aca. răspunse câinele. verde era şi pielea de petrupul lui.Mă înec! Mă înec!Crapă! îi răspunse Pinocchio de departe. ştiindu-se astfel scăpat de orice primejdie. dar cu cât se zbătea mai mult. că părea unmonstru marin. . 114 Când pescarul îşi trase plasa din mare. iar lumea ieşea la ferestre ori se năpustea în drum.Odată hotărârea luată se apropie de stânci. gâfâitul obosit alacelei javre.

şi în sfârşit veni şi rândul lui Pinocchio. simţea cum îilasă gura apă.. încremenit c-a fost luat drept un rac. . de-ţi tăia respiraţia. ca pe un'.spuse: . şi după ce îl legă de mâini şi de picioare. bine din toate părţile. răspunse Pinocchio.Păpuşa văzându-se aşa de aproape de moarte (şi ce moarte urâtă) fu apucată de un tremur şi deo spaimă aşa de grozavă.Şi pentru că se zvârcolea ca un şarpe şi făcea sforţări de\ necrezut ca să scape din ghearelepescarului verde.Am înţeles.In semn de prietenie şi de stimă.mulţumire: . Să-ţi spun drept. dacă mă laşi să aleg.In!.sac. Doreştisă te prăjesc în tigaie ori îţi place maibine să te coc la tingire cu zeamă de pătlăgele roşii? . privindu-le şi mirosindu-le mulţumit.Să mă mănânci? Dar nu vrei să înţelegi că eu nu sunt peşte? Nu vezi că vorbesc şi cuget caşi dumneata? . Să fii prăjit în tovărăşie.Cu atât mai bine: O să te mănânc şi cu mai multă poftă. o să te prăjesc în tigaie'laun loc cu ceilalţi peşti.. să se roage.. peştele-păpuşă e pentru mine un peşte nou!.Foarte gustoşi şi calcanii!. făcându-şi niţel curaj!Plasa plină de peşte fu trasă în peştera dintre stânci. şi pe măsură ce scotea peştii afară. le-a arunct într-un hârdău fără apă.apoi al chefalilor. nici . apoi al ] scrumbiilor şi al lacherdei. M-am luat după colegi aşa îmi trebuie!. să se scâncească. şi după ce-I privi bine. De-abia pescarul îl scoase afară. te las să-ţi alegi singur felul cum vrei să fii prăjit.Apoi făcu de mai multe ori acelaşi lucru.. .Nici lacherda nu e de lepădat! Cum lesne vă puteţi închipui.Păcat numai că eu nu sunt peşte! îşi zise Pinocchio în gând. apoi veni rândul calcanilor. şi holbă de mirare ochii lui verzi... Ih!. Lasă că ştiu eu ce-o să fac. . guvizii.. grozav aş dori să-mi dai drumulsă mă înapoiez acasă.el. îiarunca în tigaie să se prăjească. Cei dintâi care începură să sfârâie în untdelemn fură. e omângâiere.spuse peun ton cam supărat: .O păpuşă? întrebă pescarul. zise pescarul cel verde şi vârând în plasă o mână mare cât o lopată o scoase plină de roşioare.. scrumbiile şi lacherda se duseră cutoţii în hârdău ca să ţină de urât roşioarelor... Şi începu să se uite la el cu multă luare aminte.Cel din urmă care rămase în plasă fu Pinocchio.Ce bine era să mă fi dus la şcoală!.. Pinocchio.Apoi. află căeu sunt o păpuşă.Uite şi scrumbii.. gu-vizii.D-apoi chefalii. au-zindu-şi sentinţa. In!..Ce tot dai zor cu rac de mare? Vezi cum te porţi cu mine! Dacă nu te superi matale. şi deoarece eşti un peşte înzestrat cu darul vorbirii şi al cugetării caşi mine. se puse să tăvălească toţi peştii într-o strachină cu făină. şiplângând spunea: . . că nu mai avea nici grai. . chefalii.Oh! Ce mai roşioare frumoase! spuse.Aşa e. şi pe măsură ce-i tăvălea.. şi îngâna mereu: . adăugă pescarul.Sunt buni şi guvizii!.Ia să vedem acum cam ce peşte am prins!.Să-ţi spun drept. unde o să te simţi foarte mulţumit. trebuie să fie un rac de mare.Slavă ţie Doamne! Şi astăzi prinsei pentru o ciorbă de peşte straşnică! . Şidupă ce le-a mirosit. calcanii.în ce chip? . strigând aproape înfricoşat:. acesta luă o frânghie.Glumeşti! Crezi c-o să pierd eu prilejul să gust dintr-un peşte aşa de rar? Nu ţi se întâmplă în toate zilele să prinzi un peşte-păpuşă în mările noastre.Ce fel de peşte e ăsta? Nu mi-aduc aminte să fi mâncat vreodată asemenea peşte. vreau să mă port cu tine într-un chip cu totul deosebit. începu să plângă. o peşteră întunecoasă şi îmbâcsită de fumîn mijlocul căreia sfâ-râia o tigaie mare cu untdelemn care răspândea un miros de candelă. îl aruncă în hârdău lângă ceilalţi peşti.Nefericitul Pinocchio.

îl cunoşti pe Pinocchio? . nu se da înapoi cu una cu două. mai mult mort decât viu. Adevărat?.Ba da! L-au adus nişte pescari în coliba asta.în vremea aceasta Alidor.Bietul copil se ruga din ochi. că părea o păpuşă de ipsos. Dar pescarul cel verde.. la rândul meu mi-am plătit datoria.La nevoie trebuie să ne ajutăm unii pe alţii. .Da ce... îşi pipăi nasul şi băgă de seamăcă i se lungise cu mai mult de o palmă..Câinele. mă prăjeşte!. umplându-l aşa de bine din cap până în picioare. şi întinse piciorul ca să-l lovească.Şi cine l-a lovit?... întinse laba dreaptă păpuşii. Mirosul mi-a deschis pofta. acum e sănătos. şi sedespărţiră. o haimana.. şi s-a întors acasă.. dar nu făcu nici dbi-paşi că. un descreierat de n-are margini. şi o luă la fugă cu iuţealafulgerului.Ascultă. răspunse câinele. apucat de groază începu să strige: .Se zice că e un derbedeu.-Taci.Stăteam întins pe mal.respiraţie ca sa* se roage. se duse la o colibă dinapropiere şi întrebă pe un unchiaş care stătea în prag şi se încălzea la soare:. n-auzi! îi strigă iarăşi pescarul. care se cheamă Eugen?.In vremea aceasta se auzi în peşteră un glas stins care zise:. Pe când pescarul se pregătea să-l arunce pe Pinocchio în tigaie.. moşule.Nu.. . adânc îndurerat. Pescarul furios că i-a smuls din mână un peşte pe care ardea de dorinţa să-lmănânce. şi acum.Nu e nevoie. Dacă mai întârziam oclipă!. Ospăţ mareca să se sărbătorească această întâmplare fericită.Bârfeii! Toate sunt numai bârfeii! . şi m-am luat după el.Apoi îl apucă de cap şi. tu m-ai scăpat pe mine.. Câinele recunoscu repede glasul luiPinocchio. 119 ... pe care pescarul îl ţineaîn mână.care îi făgăduieşte că a doua zi n-are să mai fie păpuşă.. în clipa de faţă aş fi fost prăjit.Dă-mi o bucată de peşte şi te las în pace.O fi murit! întrerupse Pinocchio. Câinele "apucă spre casă. iar Pinocchio rămas singur. se opri şi puse încetişor jospe prietenul său Pinocchio.Ieşi afară. tremurând încă de spaimă. unul Pinocchio.Dar cum se face de-ai nimerit în peşteră?. Atunci. n-ai auzit cumva de un copil cu capul spart. buzna afară din peşteră. şi observă. nu mai vorbi! urlă Pinocchio. îl învârti de cinci-şase ori în făină. sărind de bucurie.Dar ar fi putut să fie chiar mortală... XXIXPinocchio se întoarce la locuinţa Zânei. 120 .. .. părea că zice:...Şi tu ce crezi despre el? îl întrebă moşneagul. Brrr ! Mă furnică prinpiele numai când mă gândesc!Alidor. mâncat şi mistuit.Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc! zise păpuşa.Mie mi se pare un băiat foarte cumsecade.spre marea lui surprindere. i se puse un nod de tuse în gât. aşa că fu nevoit să se întoarcă. că glasul ieşea din cocoloşul plin de făină.Scapă-mă. serepezi după câine.Şi ce credeţi c-a făcut el atunci? Dintr-o săritură se repezi şi smulse cocoloşul din mâinilepescarului. Nu mai vorbi! Dacă soseai cuo secundă mai târziu. chelălăind şi dând din coadă.Cine e Pinocchio ăsta? .Un coleg de şcoală. şi ţinându-l frumos între dinţi.Din vedere! răspunse păpuşa. cu tragere de inimă la învăţătură.. care când era flămând de-a binelea.Adevărat?.. Alidor! Dacă nu mă scapi.împins de mirosul puternic şi ispititor al prăjelii.Ieşi afară! strigă la el pescarul ameninţându-l cu Pinocchio în mână. fără nici un pic de ruşine.. intră în peşteră un câine mare.... Dar bietul câine flămând cât patru. strigă păpuşica. se întoarsemârâind la pescar. ajungând la potecuţa care ducea în sat. răspunse unchiaşul.ci băiat ca toţi băieţii. Aşadar rana nu era primejdioasă?.Pe când păpuşa îndruga la minciuni.. arătându-i colţii lui cei ascuţiţi. pentru c-a fost lovit în cap cu o carte cu scoarţele de carton. râzând. care i-o strânse tare în semn de prietenie. ascultător şicare îşi iubeşte mult părinţii. când vântul mi-a adus de departe un mirosde prăjeală.

Melcuşorule frumos. îmi par mai lungi decât doi ani. răspunsepăpuşa.Zâna e acasă? întrebă păpuşa. îi răspunde de la fereastră gângania tacticoasă şi liniştită.Aşteptă. spunea: .Pinocchio.Peste câteva clipe sună miezul nopţii. dar uite colo un săculeţ în care ţin orzul pentru păsări. Ajunse în sat când se înnoptase de-a binelea.. fiindu-i ruşine să povestească moşneagului cum fusese tăvălit în făină ca un peşte. şi bătuîncetişor. îl trase pe cap drept cămaşă.Băiete dragă. şi după ce-i tăiecu foarfecile o gaură în fund şi câte una de amândouă părţile.Să vezi. Grăbeşte-te pentru Dumnezeu! . apucă furios mânerul de la uşă ca sătragă o lovitură să răsune casa întreagă. . pe timpul ăsta afurisit. pentru numele lui Dumnezeu. dar . cobor numaidecât să-ţi deschid.Şi de ce eşti aşa de alb? îl întrebă deodată unchiaşul.. întoarce acasă? . Atunci Pinocchio. fără să bag de seamă. luă repede săculeţul care era gol. Şi fereastra se închise iarăşi. care tremura de frig şi defrică. de două ceasuri te tot aştept! Şi două ceasuri. pentru că făgăduiesc mereu să mă îndrept. O să-mi ierte şiştrengăria asta? Mi-e teamă că n-o să mi-o ierte!. hotărât să bată lai uşă ca să-i deschidă.Mi-au ieşit hoţii în cale şi m-au prădat. şi degeaba. şi deoarece era o vreme urâtă şi ploua cu găleata.. răspunse melcul.De băiete. nimic din ce ţi-am spus. Ia-l dacă vrei. Dar pe drum nu se simţea deloc la largul lui. .Grăbeşte-te.Păpuşa care locuieşte în casa Zânei.Care eu! . n-o să mi-o ierte de. moşule dragă.Sunt eu! . apoi unu.Nu crede. şi de rândul acesta ceva mai tare. simţi că nu îndrăzneşte. totnimic. şi nasul ise micşoră şi îşi recapătă forma şi mărimea de mai înainte. pantofii şi şapca? . un neascultător.sigur!. Dar când fu aproape. şi uşa totînchisă era.La această a doua bătaie se deschise o fereastră de la etajul de dedesubt. n-ai din întâmplare o haină.Ah! Am înţeles. că mor de frig. iar păpuşa... umblă cu colegii după ştrengării! Abia rosti aceste cuvinte.. un descreierat. dar tu cine eşti? .Zâna doarme şi nu vrea să fie deşteptată. apucă tremurând mânerul ciocănelului I de metal de la uşă.Cine bate la ceasul ăsta? .Care Pinocchio? . când unul înapoi.. aşteaptă niţel. . aşteptă.. şi că înloc să se ducă la şcoală.Cum o să mă înfăţişez înaintea Zânei? Ce o să spună când m-o vedea?. ca să mă pot. moşule. îşi luă inima în dinţi şi mai bătu o datăjn uşă. Şiîmbrăcat astfel... şi se arătă acelaşi Melc.. trecură două şi uşa nu se mai deschidea. care avea J pecap o lumânare aprinsă şi care întrebă: .. în sfârşit după o jumătate de ceas se deschise o fereastră de la etajul de susde tot (casa era cu patru 1 etaje) şi Pinocchio văzu că se arată un Melc uriaş. nu prea am. şicum era să-l prăjească în tigaie. .Pinocchio n-aşteptă să-i spună de două ori. Apoi se întoarse încă o dată la uşă.Ascultă. Oh! Nu. apoi două după miezul nopţii. şi vorbind singur. pierzându-şi răbdarea. . şi melcii nu se grăbesc niciodată Trecu un ceas. se apropie a treia oară.Copile dragă. m-am atins de un zid care era văruit de curând.. pentru că îl cunosc foarte bine pe Pinocchio şipot să te încredinţez şi eu că într-adevăr e un derbedeu. aşa că făceacând un pas înainte. şi nu mă ţin niciodată de promisiune!. eu sunt Melc. haina. şi în loc să bată se depărta în goană la vreo douăzeci de paşi. .Dar ce ţi-ai făcut. . a patra oară. ţi-am mai spus-o: eu sunt Melc şi melcii nu se grăbesc niciodată. Şimi se cuvine. se duse drept lalocuinţa Zânei. strigă Pinocchio din drum. se îndreptă spre sat.

.Iţi făgăduiesc că într-un ceas mă şi întorc. şiconduita lui a fost aşa de frumoasă şi de laudă. uşa se deschise în sfârşit. . într-adevăr la examen.Uite cina pe care ţi-o trimite Zâna.îndată! spuse Melcul.Şi dându-se puţin înapoi trânti o lovitură puternică în uşă. Ai înţeles?.Să vedem: Ş-apoi . săşi muşte degetele de turbare.Dar eu nu sunt ca alţii: eu. dar în loc de asta. .Adu-mi măcar ceva de mâncare. păpuşica nu mai putea de mulţumire.Inchipuiţi-vă pe bietul Pinocchio! Fu silit să-şi petreacă tot restul nopţii. Şi trebuie să maiadăugăm că era leoarcă de năduşeală. Melcuşorule dragă. Melcului cel harnic.. fie din pricina sfârşelii de stomac.îi venea să plângă. spuse Melcul. Dacă mânerul s-a făcut nevăzut. îi venea să azvârle cât colo vasul cu tot ceera în el..Pinocchio îi făgădui c-o să se pună pe învăţătură. îi spuse dânsa. Lovitura a fost atât de tare.. a ieşit întâiul din toată şcoala. XXXPinocchio. dar.Ah! Aşa? strigă Pinocchio şi mai orbit de mânie. Pinocchio rugă pe Zână să-i dea voie să umble prin oraş ca să-şi pofteascămusafirii.O nenorocire. vopsite ca şi cum ar fi fost adevărate. leşină. ŞiZâna pregătise două sute de ceşti cu cafea cu lapte. şi c-o să se poarte cât s-o putea mai bine. .Roagă pe Zână din partea mea! . care strică totul.. Pinocchio îl văzu rntorcându-se cu un vas de argint în cap. pentru casă coboare de la etajul al patrulea. şi când păpuşa încercă să-l tragă afară.Ziua aceea făgăduia să fie foarte frumoasă şi foarte veselă.în sfârşit mâine. se făcu nevăzut într-un râuleţ. şi lângă el se afla Zâna. se pomeni întins pe un divan. un pui fript şi patru caise coapte. ci un băiat ca toţi băieţii!Cine n-a văzut bucuria lui Pinocchio la auzul acestei veşti neaşteptate. răspunse păpuşica. Toţi prietenii şi colegii lui de şcoală trebuiau să fie poftiţi a doua zi la o petrecere mare în casaZânei. îi spuse: . pleacă pe furiş cu prietenul său Fitil în „ŢaraDistracţiilor". când începând să mănânce. ce să fie! Ia vezi. Zâna îi spuse: ./-Bagă de seamă. Care însă nu-ifu mirarea.Te iert şi de rândul ăsta.în vas era pâine. cu un picior pepământ şi cu altul spânzurat în văzduh... . care. băgă de seamă că pâinea era de ipsos. . care curgea prin mijloculdrumului. nu poţi să mă scapi de chinul ăsta? . dar e vai de tine dacă mai faci!. Şi într-adevăr după trei ceasuri şi jumătate. Şise ţinu de cuvânt tot restul anului. în loc să devină băiat. se trudi degeaba. alunecându-i din mână.Numără furnicile care trec pe drum. n-a văzut nimic. în viaţa păpuşilor. puiule! Copiii se grăbesc întotdeauna să făgăduiască.Dar din păcate.Ce faci acolo cu piciorul vârât în uşă? îl întrebă Melcul râzând. ca să serbeze împreună fericita întâmplare. Dimineaţa.Dar ce vrei să fac toată ziulica spânzurat de uşă? . o să bat cucălcâiele. când spun ceva şi fac. încât piciorul pătrunsese în lemn până la gleznă. când s-a luminat de ziuă. Cum era firesc. şi patru sute de pâinişoare făcute cu unt. Pinocchio. pentru căpiciorul rămăsese prins în uşă ca într-un cleşte. dar de celemai multe ori nu se prea ţin de vorbă.La vederea unei asemenea minuni cereşti. dorinţa ta o să fie împlinită.De mâine încolo n-ai să mai fii o păpuşă de lemn. Când îşi veni în fire. . încât Zâna pe deplin mulţumită. că mă sfârşesc de foame. şi eu în viaţa mea n-am făcut pe dulgherul.Du-te de-ţi pofteşte prietenii la petrecerea de mâine: dar bagă bine de seamă să te întorciacasă până nu se înnoptează.Dragă băiete. pentru asta trebuie un dulgher.Cum asta? . puiul de cartonşi cele patru caise erau de piatră. . i-au trebuit nu mai puţin de nouă ceasuri.. fie din pricina durerii. e totdeauna un „dar".Zâna doarme şi nu-i place s-o trezească nimeni.mânerul care era de fier se prefăcu într-un tiparviu.

atât mai rău pentru tine. . . . Unde vrei să găseştio ţară mai nimerită pentru noi copiii? Acolo nu sunt nici şcoli. .Şi ce face lumea în Ţara Distracţiilor? . păpuşica spuse bună ziua Zânei. alţii. o să mă fac şi eu un băiat ca tine şi ca toţi ceilalţi. ..Fiindcă stăruieşti atât. însă nu-l găsi. copiilor care nu ascultă de poveţele celor mari..O să vedem noi dacă e aşa.Las-o să te certe.Se joacă toată ziulica şi.Două minute numai. foarte departe! .Pentru ce?. lungă şi subţire ca un fitil de lampă. dar Fitil tot nu erea. . .. ..Departe..Ce vrei-cu mine? .Fără să mai stea mult la taifas. iardimineaţa o ia de la început.Acasă. Joia nu se ţine şcoală şi fiecare săptămână se compune dinşase joi şi o duminică.Ce faci aici? îl întrebă Pinocchio înaintând. . De ce nu mergi şi tu? ..Se face târziu.Hm!.Unde? . nici dascăli. o să venim şi noi.Pentru că.Şi unde te duci? -'Mă duc să locuiesc într-o ţară.. seîntoarse a doua oară.Ei. în sfârşit îl văzu ascuns sub un gard. te. dragul meu. . spuseră cu toţii:. Inchipuieşte-ţi că vacanţa începe la întâi ianuarie şi se sfârşeşte înultima zi a lui decembrie. şi vreau să-miţin făgăduiala. Aşadar rămâi sănătos. li se întâmplăîntotdeauna o nenorocire. Seara se duce la culcare.La ce oră? . . avea unul mai bun şi mai drag. dacă nu mergi. nici cărţi. .Acum trebuie să ştiţi că Pinocchio.petrece de dimineaţă şi până seara.Unde să dea de el? Caută-l încoace.Nu ştii noutatea cea mare? Nu ştii ce noroc a dat peste mine? -Nu! . .. că nu mori. dar Pinocchio ţinea la elfoarte mult. Ei. Am făgăduit scumpei mele Zâne ca să mă fac băiat cuminte. ce zici? .Si cum îi zice?.Să-ţi fie de bine.. Asta mai zic şi eu ţară! Toate ţările din lume ar trebui să fie aşa!.Aştept miezul nopţii ca să plec. care îi ţinea loc de mamă. nu. şicălătorie bună.Şi eu care te-am căutat pe-acasă de vreo trei ori! .De mâine încolo nu mai sunt păpuşă. mai trecu şi a treia oară pe acolo. Zâna mea dragă mi-a spus să mă întorc până nu se înnoptează. .Dar n-auzi că plec diseară. . O să ţipe niţel şi o să-i treacă...Cât mai curând. dar când aflară că pâinişoarele erau cu unt.las.Rău faci. În ţara aia binecuvântată nu se învaţă. dând din cap ca şi cum ar fi vrut să zică: Şi mie mi-ar plăcea oasemenea viaţă. Fitil era copilul cel mai neastâmpărat şi mai ştrengar din toată şcoala.Eu? Niciodată.dacă n-asculţi. atunci mergi cu mine? Răspunde? Da ori nu? .. o să te căieşti.Lasă c-am păţit destule! spuse Pinocchio.îi zice „Ţara Distracţiilor".Aşa că mâine te aştept la masă la mine. departe. .Nu.O să mă certe Zâna. întradevăr se duse acasă la dânsul să-l poftească la petrecere. dar toţi îlporecliseră „Fitil". Dar acu>n m-am învăţat minte.. . care e ţara cea mai frumoasă din lume: un adevărat rai!. din pricina staturii lui slăbănoage. nu şi nu.mai făcură puţine nazuri. . făcu Pinocchio.. caută-l încolo.Unde te duci aşa grăbit? . Unii primiră repede şi cu dragă inimă.Mai aşteaptă. şicântând şi jucând ieşi în stradă.în mai puţin d-un ceas toţi prietenii lui fură poftiţi. degeaba. Pinocchio! Ascultă-mă pe mine. Şi deoarece soarele a început să apună. . printre prietenii şi colegii lui de şcoală. pe care îl chema Romeo.

Am întârziat. lăsându-i gura apă.Nici gând de aşa ceva! . . alţii vărgaţi cu dungi galbene şi albastre. .Adio. mergi şi tu? .. XXXIDupă cinci luni de fericire.Singur? Suntem peste o sută de copii.Când o să plecaţi? .Şi nici dascăli? – . aş putea să mai stau.Nici urmă de şcoală. şi întorcându-se cătreprie. eşti sigur că acolo nu sunt şcoli? .Ce n-aş da dacă ar sosi carul mai iute!. . Zâna trebuie să fie îngrijorată. îl întrebă: . .Atunci adio.. căpărea zbârnăitul unui ţânţar.Atunci.. adăugă Pinocchio. Fitil dragă. ce faci. .Nu.. .Adio.. şi salută din parta mea toate şcolile gimnaziale!. vreau să mă înapoiez acasă.Pentru ce? .. . . . săptămâna are şase joi şi o duminică? ..Nici măcar unul. .Vine carul să mă ia.Uite-l. nu.Carul era tras de douăsprezece perechi de măgari. . tot acolo iese. Apoi. ridicându-se în picioare. deodată văzură mişcându-se în depărtare olumină. Dar lucrul mai curios era că cele .De ce nu mergi şi tu? .. şi nu vreau s-otrag pe sfoară. îi e frică să nu te mănânce liliecii? .în vremea aceasta se înnoptase de-a binelea.Doamne fereşte! . Ei. O s-o las să mă certe! Ţipă niţel la mine şi îi trece. şi sosi fără cel mai mic zgomot..Bine.Dar ia spune-mi.Şi nici nu eşti silit să înveţi? .Păcat! Dacă aţi pleca cel puţin peste un ceas.tenul său Fitil.Ce ţară minunată!. şi auziră un zgomot de clopoţei şi un sunet de trompetă.Şi vă duceţi pe jos?..Numai două minute.Nu face nimic. Ce ţară minunată!.Dar Zâna? .. . \Ce ţară frumoasă! N-am fostniciodată pe acolo.. . petrecere frumoasă şi adu-ţi aminte din când în când şi deprieteni. pentru că avea roatele de câlţi înfăşu-raţi în pânză.... Şi chiar şi pe cele liceale. întrebă păpuşa. luându-şi inima în dinţi.în curând. . Pinocchio simte spre marea lui mirare că-i cresc urechile şi sepreface în măgar. adăugă repede şi tare: . ori un ceas mai târziu. adio şi călătorie bună. toţi de aceeaşi mărime.Zicând acestea. . .Bietul Pinocchio! Dar dacă o să te certe? .Ce ţară frumoasă! exclamă Pinocchio.Şi ştii tu bine că vacanţa începe la 1 ianuarie şi se isprăveşte la 31 decembrie? ..Unii erau cenuşii'. că în ţara aceea copiii nu sunt siliţi să înveţe? .. dar mi-o mchipui!. dacă le întâlneşti în drum.Biata Zână! Ce..Ce ţară frumoasă! repeta Pinocchio. alţii albi. aşa de slab şi ascuţit. ..Ca să vă văd şi eu plecând. Ce ţară minunată!. alţii pestriţi. în sfârşit sosi şi carul.Şi pleci singur ori ai vreun tovarăş? ..Acum o să treacă pe aici carul să mă ia şi să mă ducă între îotarele acelei ţări fericite.Dar eşti absolut sigur că în ţara aia.Foarte bine.Foarte sigur. . strigă Fitil.Pe cine? întrebă încet Pinocchio. dar e adevărat.Tot am întârziat eu!. . dar cu pielea de altăculoare.răspunse ticălosul de Fitil. călătorie bună.Degeaba încerci să mă duci în ispită! Am făgăduit Zânei să devin cuminte.Mai stai şi tu niţel şi o să ne vezi. . păpuşica făcu doi paşi ca să se ducă: dar se opri. Aşa că un ceas mai devreme. .

abia puteau să răsufle.într-adevăr. spuse piticul întorcându-se ademenitor spre Pinocchio. apoi încă unul.încălecă pe hulube. se îndrăgosteau numaidecât de el şi se luau la întrecere care mai decare să se urce în diligentă. îmi place mai bine să încalec pe unul din măgăruşii ăştia! strigăPinocchio. .De-abia se opri carul.Dar vizitiul?închipuiţi-vă un pitic mai mult gros decât înalt.Zis şi făcut. îngrămădiţi unii peste alţii ca sardelele în cutie. asta n-o vreau. . Săritura a fost aşa de frumoasă.Toate locurile sunt ocupate. cum îl vedeau. nici hodorogeala carului. nici dascăli.Dar dacă vin cu voi. . pot să îţidau locul meu de pe capră. ridicându-se furios. dar ca să-ţi dovedesc cât ţin la tine.Vino cu noi şi n-o să te căieşti! urlară deodată peste o sută de glasuri. şi vru să-l încalece. îi făcea atât de fericiţi şi răbdători. adică cei douăzeci şi patru de măgăruşi. nici somnul.Să-ţi fie cu noroc! -Pinocchio! spuse atunci Fitil..Rămân.Şi dumneata? . cum se mândreşte cu toţi băieţii silitori.. Gândeş-tete că mergem într-o ţară undesuntem liberi să hoinărim de dimineaţa până seara! Pinocchio nu răspunse.Ascultă. puişorule. dar dobitocul. în vretţiea aceasta Pinocchio. e plin!. Cum vezi. răspunse piticul. ca să-i ducă în ţara făgăduinţei. roşcovan şi gră-suliu. vreau să merg şi eu!. . nici setea. vreau să mă pun pe carte să se mândrească şcoala cu mine.închipuiţi-vă hohotul de râs obraznic şi deşucheat al co-piik»r. nimeni nu se văita. răspunse Pinocchio.Nu face nimic! răspunse Fitil. până cândzise în sfârşit: . . apoi un al treilea oftat.douăsprezece perechi.trânti biata păpuşă în mijlocul drumului. Mângâierea că peste câteva ceasuri urmau să sosească într-o ţarăunde nu erau nici cărţi.Vezi bine că vreau! .Numai piticul nu râse. îl întrebă zâmbind: ..Nu. . . vrei să vii şi tu cu noi? . şi dintr-o aruncătură. dar .Dar tu. ce o să zică draga mea Zână? spuse păpuşa care începuse să şovăiemototolindu-şi în gură mânecade la haină.. o surită care râdea mereu si o voce subţire şi miorlăită ca a unei pisici\are se linguşeşte pe lângă stăpâ-nă-sa Toţi copiii. nici foamea. încât copiii începură să urle: „TrăiascăPinocchio!".Hohotele de râs începură iarăşi. dar nimeni nu ziceanici pis. purtau în picioare'cizmuliţe albe de piele. şedeau înghesuiţi. băietele. care păreau că nu se mai sfârşesc Când deodată pe neaşteptate. şi prefăcându-se că-l sărută.Dar te înştiinţez. vino cu noi şi n-o să tecăieşti! .nu! . Şedeau rău. în loc să fie potcoviţi ca toate animalele de muncă. ascultă-mă pe mine. se aruncă dintr-o datX călare pe spinareamăgarului. Şidintr-un salt.Nu-ţi mai umple capul cu astfel de bazaconii. diligenta era plină de copii între opt şi zece ani. care văzuseră întâmplarea. îi smulse cu dinţii ju-mătateNdin urechea dreaptă. cu obrazul roşu camărul.Ah! Nu. că nu mai simţeau nici înghesuiala.întorcându-se cu spatele îi trase o lovitură în burtă şi îl dădu de-a berbeleacul. cunoscută pe harta geografică subnumele ispititor de Ţara Distracţiilor.Vino cu noi şi n-o să te căieşti! strigară alte patru glasuri din fundul diligentei. că în car nu mai e loc. . şi piticul întorcându-se spre Fitil cu fel de fel de strâmbături şi ploconeli. o să stau pe hulubele de la roţi. şi izbucniră în aplauze. Vreau să mă intorc acasă.Eu merg pe jos.Faceţi-mi niţel loc. măgăruşul se ridică de picioarele dinapoi.. Se apropie cu blândeţe de măgăruşul răzvrătit. se apropie de măgăruşul de la roata din dreapta. dacă nu e loc înăuntru. ce-ai de gând săfaci? Vii cu noi ori rămâi? . dar scoase un oftat. pe o movilă de pietriş. dragul meu. nu.

şcolilor şi dascălilor. dar nu văzu pe nimeni. care cu mingea. unii băteau din palme. simţi atâta milă pentru bietulmăgăruş. alţii îmbrăcaţi ca paiaţele înghiţeau foc. măgăruşii galopau.Ţara asta nu seamănă cu nici o altă ţară din lume.. dar atunci o să fie târziu!. cei mai mici de-abia aveau opt ani. şi sper că l-am învăţat minte. nu-ţi spuneam eu? îi răspundea acesta.Bietul dobitoc! .Eu sunt Stan păţitul. ştii un lucru? făgăruşul ăsta plânge. spuse piticul.. şi să n-ai nici o frică. se uită în stânga. că trebuia să-ţi astupi urechile ca să nasurzeşti. sosiră sănătoşi în Ţara Distracţiilor. care călărea pe un căluţ de lemn: unii se jucau de-a baba-oarba. . . Carul porni iarăşi la drum.Nu cumva l-ai învăţatşi să vorbească? . a învăţat el singur să îndruge câteva slove.. aşa că ţi-o pot spune şi ţie!. seamestecară numaidecât în ceata derbedeilor.Cei mai în vârstă aveau paisprezece ani.. se uită în dreapta. carul alerga. Voiaiîn ruptul capului să te întorci acasă la Zână. o gălăgie de-ţi hăuia capul! Cete de ştrengari pe toate uliţele: care se jucau biloaie. jos cu Artin Mitică (în loc de aritmetică) şi câte alte prostii de felul ăsta.. Fitil sforăiaca un trântor şi piticul. O să vină o zi când o să plângi şi tu. domnule pitic. Fitil şi toţi copiii pe care-i adusese piticul. Apoi spuse păpuşii:. Măgăruşul avea gărgăuni în cap.. alţii umblau în mâini cu picioarele în sus. îi smulse jumătate din cealaltă ureche.Acum poţi să încaleci. săptămânile treceau cu iuţeala fulgerului. sări jos din şa. haide. unii se jucau cu cercul. o să râdă el când s-o însura? . Pinocchio sări în şa.. încât cu o sărutare.La auzul acestor cuvinte rostite în şoaptă. un zgomot. Cine era mai fericit şi mai mulţumit decât ei? în mijlocul atâtorplimbări şi petreceri de tot felul. şi plângea ca un copil! . cum au pus piciorul în oraş.noaptea e răcoroasă şi calea destul de lungă. ca să se ţină numai de hoinăreală şi de joacă. cumplâng eu acum.Inchipuiţi-vă însă mutra lui. haimana ce eşti! Copiii care fug de învăţătură şi dau cu piciorul căiţilor. cum lesne vă puteţi închipui... Populaţia ei era compusă numai din copii. păpuşa speriată mai tare ca oricând. dar pe când măgăruşii galopau şi carul alegaprin glodurile drumului. cât a stat în tovărăşia unorcâini dresaţi. încalecă şi la drum. când s-au ivitzorile.şi'se duse să-f prindă pe -măgăruş de bot. uniistrigau. dar i-am şoptiteu două vorbuliţe'ia ureche.Oh! Ce viaţă minunată! spunea Pinocchio de câte ori se întâlnea cu Fitil.. în loc să râdă.Nu.. La toate răspântiile se aflau teatre de pânză. alţii cântau ca găina când ouă. unii spuneau poezii. Pinocchio.E. copiii dinăuntru dormeau. aproape îngrozit.Haide.. sfârşesc întotdeauna rău!. să nu ne pierdem vremea jelind un măgar.se împrieteniră cu toţii. şi pe zidurile caselor erau scrise cu cărbune lucruri ca acestea: Trăiască distraţile (în loc de Trăiască distracţiile). şi Pinocchio iarăşi auzi glasul cel tainic spunând:. Pe străzi oveselie.piticul.. şi spre dimineaţă. unii râdeau.. care îispuse: . păpuşii i se păru că aude o voce tainică aproape neînţeleasă. alţii se dădeaude-a berbeleacul. iar carul se puse în mişcare. . pline de copii de dimineaţa până seara. să vadă de unde venea glasul. ceasurile. mie . alţii cântau. . şi în câteva minute.pe capră fredona printre dinţi: «Tontă lumea doarme noaptea Numai eu nu dorm deloc.» Mai merseră o jumătate de kilometru. ca să-ţi pierzi vremea cu învăţătura! Dacă astăziai scăpat de plictiseala cărţilor şi a şcolii. strigă Pinocchio vizitiului.Bagă bine la cap. o gălăgie şi un zgomot aşa de îndrăcit. nu mai vrem soli (în loc de nu mai vrem şcoli).Găgăuţă! Găgăuţă! Iar ai făcut cum ţi-a trăsnit prin cap! Lasă c-o să te căieşti tu!Pinocchio. Pinocchio se supuse fără o vorbă.Lasă-l să plângă. alţii se întreceau dinfugă. Şi când te gândeşti că mai făceai mofturi. zilele.Vezi. când băgă de seamă că mă-l34găruşul plângea. care umblau pebicicletă. în sfârşit era oharababură.

.Ce suflet de aur! spuse Pinocchio îmbrăţişându-şi călduros prietenul. fără săvadă dinaintea lor nici cărţi. Se duse repede să caute o oglindă. când pipăindu-şi urechile cu mâna... o să fii un măgăruş în carne şi oase.Puţin. că urechile îi crescuseră de-o palmă şi mai bine. XXXII Lui Pinocchio îi cresc urechile. Pinocchio. guzgane dragă. în jocuri şi petreceri. când într-o bună dimineaţă.Ia caută de vezi dacă am friguri. ruşinea şi deznădejdea bietului Pinocchio. .Ce fel de friguri? .dar negăsind. că toţi copiii descreieraţi care nu pot să sufere cărţile. trezindu-se. din naştere avea urechile mici mititele: aşa de mici încât cu ochii nu le puteai vedea! închipuiţi-vă cum a rămas. mai curând orimai târziu se prefac în măgari. simţi că peste noapte ise lungiseră atât de mult.Atunci să te lămuresc eu. . să se dea cu capul de pereţi: dar cu cât se necăjea mai tare. sfaturilor mele. şi sărutându-l peamândoi obrajii.Atunci ce-o să fiu? .La zgomotul acestor ţipete ascuţite. care nu i-a venit deloc la socoteală şi i-a stricat tot cheful. nu-i aşa?Numai adevăraţii prieteni sunt în stare să-ţi facă asemenea servicii. află că peste două cel mult trei ceasuri n-ai sămai fii nici păpuşă. ce vrei să faci? E scris în cartea destinului şia înţelepciunii. şisimţea o mare plăcere să mă vorbească de rău.. îmi pare rău că sunt silit să-ţi dau o vesterea!. dar eu am inimă bună şi îl iert! .Ia închipuiţi-vă ce?Băgă de seamă. încât păreau două foi de varză. dând din cap. o întrebă repede: . care locuia în etajul de sus. văzu ce n-ar fi vrut să vadă: îşivăzu chipul împodobit cu o pereche măreaţă de urechi de măgar. . şcoala şi pe dascăli şi îşipetrec zilele în haimanalâc.Vai de capul lui de dascăl! răspunse celălalt. dimineaţa cânds-a deşteptat. şi scărpinându-se băgă de seamă că. îi spuse guzganul ca să-l mângâie.>.Ştiţi că păpuşa.Peste două-trei ceasuri. . intră în odaie un guzgan mare. umplu o putină cu apă şi oglindinduse în ea. pentru că e un tovarăş primejdios.Friguri măgăreşti.Dragul meu. spre marea lui mirare. să strige.Ai nişte friguri îndrăcite! . nici scoli.Trecură cinci luni de când copiii o duceau într-o petrecere de dimineaţă până seara. adăugă guzganul. cu atât urechile.Sunt bolnav. scumpii şi micuţii mei cititori: Surpriza fu că lui Pinocchio. Şi care credeţi că fu surpriza?O să v-o spun eu. apucându-se cu mâinile de urechileamândouă şi trăgând de ele şi zgâlţâindu-le furios ca şi cum n-ar fi fost ale lui. .Guzganul ridică laba dreaptă de dinainte: şi după ce pipăi ml sul lui Pinocchio. nici băiat. Vă las să vă închipuiţi durerea. îi creşteau. îi creşteau şi se făceau păroase la vârf.începu să plângă. îi veni să se scarpine în cap. . numai ţie ţi-o datorez.Dragă prietene. Şi ştiice-mi spunea dascălul de tine? îmi spunea mereu: „Nu te lua după deşucheatul ăla de Fitil.Care anume? . tepricepi să pipăi pulsul? . . Ştiu că nu putea să mă sufere.mi-o datorezi.Oh! Săracul de mine! Săracul de mine! strigă Pinocchio. foarte bolnav. îi spuseoftând: . Fitil dragă! Dacă astăzi sunt mulţumit pe deplin..acesta văzând pe păpuşă amărâtă.. şi nu poate să te îndemne decât la rele!". dragul meu vecin? . .Adevărat. şi sunt bollav de o boală care mă îngrozeşte.Nu înţeleg ce fel de friguri sunt astea! răspunse păpuşa care părea că înţelesese destulde bine.. se pomeni cu o surpriză neaşteptată. se preface în măgar şi începe să zbiere. ca acei care trag la căruţă -şiduc varza şi salata în piaţă.Ce ai.

. în sfârşit păpuşa. când. dragă Fitil. si fără inimă.Doctorul mi l-a dat.. şi fiindu-iruşine să se arate în lume.Şi pe tine?. urmă o lungă tăcere. care ţi-acoperă pânăşi urechile? . şi ajungând la uşă.. Vroiam să mă întorc acasă. dar Fitil mi-a spus: . vroiam să-mi văd deşcoală. Dar tu? .Ei bine! spuse atunci'păpuşa. îl căută |pe toate uliţele. La vederea capişonului. n-ai fost niciodată bolnav de urechi? . intrând înodaie. Şi care ureche te doare? .Un coleg de şcoală... . Pentru că..Eu sunt! răspunse prichindelul. .Şi de ce te-ai luat după sfaturile acestui prieten prefăcut şi stricat? . îşi văzu prietenul cu un capişon mare de pânză în cap.Arată-mi urechile.. îndesat până în dreptul gurii.. aş fi fost şi eu un băiatîntreg ca atâţia alţii. .Mi-e teamă că da. Dar pe tine? .Adică de ce-aş minţi? .Iartă-mă.Pentru ce?.. dragul meu. şi-l îndesă până peste urechi.Să fie oare şi el bolnav de aceeaşi boală. .. n-aş fi părăsit niciodată pe blânda mea Zână.Doctorul mi l-a dat.Foarte bine: ca un şoarece într-o roată de caşcaval .Vorbeşti serios? . . .. guzgane dragă.Bucuros! Din toată inima. . Fitil? .. Trebuia să te gândeşti de la început!\ . vina toată e a lui Fitil!. pentru că m-am lovit la un picior.Niciodată!.. . şi-aduse aminte că avea urechi de măgar. însă nu-l găsi. guzganule.si pe urmă eu.După o jumătate de ceas uşa se deschise: închipuiţi-vă cum a rămas păpuşa. |Pe cine întâlnea. spuse tovarăşului său: . fiindcă mi-am jupuit genunchiul...Dar nu sunt eu de vină crede-mă. de ce ţi-ai pusîn cap capişonul ăsta şi l-ai îndesat până între urechi? . dar pentru ce ţi-ai pus în cap capişonul ăsta de pânză. Dar tu. în timpul căreia cei doi prieteni se uitau nedumeriţiunul la altul.Apoi ieşi şi începu să-l caute pe Fitil pretutindeni..Nu.Cine e? întrebă Fitil dinăuntru..Ce tot umbli după plictiseala aia de carte? De ce ţii în ruptulcapului să te duci la şcoală?. Dar dac-oi pune mâna pe Fitil.Tot amândouă. că-ţi deschid.Ce mai faci.Aşteaptă niţel. care mă iubea ca o mamă şi care ar fifăcut orice pentru mine!. în Ţara Distracţiilor: acolo n-avemgrijă de învăţat.. vroiam să fiu ascultător. Pinpcchio se simţi mângâiat şi se gândi în sine.Amândouă. bătu. întâi tu. e vai de el! Am să-i spun una să măţină minte.Vezi bine că e! Şi acum toate văicărelile sunt de prisos. dragă 'inocchio.Şi dădu să iasă. pe lateatre.De ce nu? Dar mai întâi să le văd pe ale tale..Atunci se duse să-l caute acasă..Şi pe mine tot aşa. acolo o să ne jucăm de dimineaţa până seara şi b s-o ducem numai într-opetrecere".Vrei să-mi faci o plăcere..Oh! Bietul Pinocchio! ' -Oh! Bietul Fitil!După aceste cuvinte. Oh!.. în ceasul ăsta n-aş mai fi fost păpuşă.Ia spune-mi. prietene. Dar când ajunse în prag. dragă Fitil? . Oh! Dacă as fi avut un dram deinimă. şi punându-lîn cap. peste tot. îl întreba de el. ce-i trăsni prin gând? Luă un capişon mare de pânză.. Haide mai bine cu mine. eu sunt o păpuşă fără de minte. să facem o învoială . ... dragă Pinocchio. cu un glas şiret şi diplomat. în pieţe. Să suferim oare de aceeaşi boală? .Nici eu! Insă de azi dimineaţă mă doare o ureche de nu mai pot... dar nimeni nu-l văzuse. îl întrebă zâmbind: . să aibă şi el friguri măgăreşti? Şi prefăcându-se că n-a băgat de seamă nimic.Să fie cu putinţă? întrebă sughiţând păpuşa.Cine e Fitil ăsta? .

. în oborul de vite sau prin iarmaroace. bucuroşi că au scăpat de şcoală şi că se pot astfel jucanesupăraţi de nimeni. care bătea în negru. şi le scuipă repede jos. iar pe spinare le-a crescut un fel de păr cenuşiu. feţele lor în boturi de animale. ca să-l înveţe să joace şi să sară princercuri. XXXIIIPrefăcut în măgar. Zdrobiţi de durere şi ruşine. care îl cumpără ca să-l înveţe să joace şi să sară dimpreună cu celelalteanimale ale trupei. din gâtlejurile lor ieşeau zbierete de măgar. Când îl duse în grajd. . . apoi scoţândţesala. Aţi înţeles.Ce ai? . îi mângâie. dar nici fânul nu-i plăcu.Dar clipa cea mai grozavă pentru aceşti doi nenorociţi. nu ştiu. începură să-şi arate unul altuia cu degetul urechile crescute din cale afară.Una.Şi cumpărătorii. Şi s-a întâmplat o drăcie.S-o auzim. au râs până n-au mai putut: când deodată Fitil încetă. izbucniră într-un nesfârşit hohot de râs. piticul cu o lovitură de călcâi o dădu de perete. spuse prietenului său: . seaplecară în jos şi mergând în patru labe începură să alerge şi să ocolească odaia. în loc să rămână înmărmuriţi şi trişti. ce meserie înpărţea piticul? Ticălosul acesta. Iar după ce bieţii copii. Pe cândalergau. plângând şi clătinân-du-se. în vremea aceasta cineva bătu încetişor la uşă. nădăjduind să-i vândă şi să ia pe ei o sumuşoară cât mai mare de bani. începură să-şijelească amar soarta lor nemiloasă. erau preschimbaţi în măgari. îiducea în Ţara Distracţiilor unde să-şi petreacă vremea numai în jocuri şi petreceri.Atunci stăpânul. trei!Când a numărat „trei". şi după ce intrăîn odaie. Astfel că în câţiva ani strânsese grămezi deaur şi se îmbogăţise ca un cămătar. şi ovoce de-afară spuse: . Şi după ce îi ţesălă bine şi îi făcu strălucitori ca oglinda. iar Pinocchio fu vândut directorului unui circ.Ce s-a mai întâmplat cu Fitil. două. cu urechile lăsate şi cucoada între picioare. îl cumpără directorul unui circ. şi-am şi venit. şi clătinându-se şi schimbându-se la faţă. v-am cunoscut numaidecât după voce.. care la înfăţişareera dulce ca mierea. dacă n-ar fi adevărată. ştiu însă că Pinocchio din prima zi dădu cu ochii de o viaţă grea şi necăjită. micii mei cititori. căruia în ajun îi murise măgarul. La început piticul îi netezi cu mâna. şi după ce-i urca în car. mâinile li s-au preschimbat în copite. nu lipseau. se făcea frumuşel stăpânul lor şi îi scoteala vânzare. începu să-i ţesale cum trebuie. au râs. dar într-o seară îşi scrânteşte picioarele şi atunci îl cumpără altul. căruţaşul care v-a adus până aici. Mai bine s-ar fi lipsit. care s-ar părea de necrezut. amândoi îşi scoaseră capişoanele şi le aruncară în sus. piticul. din când în când colinda lumea cu carul lui.Vai de mine! Nu mă mai pot ţine pe picioare. ca să facă o tobădin pielea lui. mormăind.Hai să ne scoatem amândoi deodată capişonul: primeşti?Primesc.Aşadar primeşti! Şi Pinocchio începu să numere tare: .Ajutor.le puse căpăstrul pe cap şi îi duse în oborul de vite. cu capul în jos. care fugeau de şcoală.prietenească. Văzând că uşa nu se deschide. umplu ieslea cu fân.Deschideţi! Eu sunt.La aceste cuvinte cei doi măgăruşi rămaseră nemişcaţi. şi cu fel de fel de şiretlicurişi făgăduieli aduna pe toţi copiii dezmăţaţi. şi după mii şimii de glume. Pinocchio! . ajutor. Deschideţi repede! Altfel evai de pielea voastră. le spuse cu zâmbetul lui obişnuit: .Nici eu! strigă Pinocchio. S-a întâmplat căPinocchio şi Fitil când se văzură loviţi de aceeaşi nenorocire. noul lui stăpân îi umplu ieslea de paie darPinocchio de-abia le vârî în gură ca să le mestece. care credeţi c-a fost? A fost atuncicând au simţit că le creşte câte o coadă la spate.Fitil fu cumpărat de un ţăran.Şi-au râs. slavă domnului.Ah! Ce mai copii! Rageţi bine. căci în loc de bocete de plâns. îi pipăi. Şi pe când vorbeau astfel. .

..La urma urmei. măgăruşule dragă. Nu se mai găsea un loc. de voie de nevoie. dacă facinazuri. negăsind altceva în iesle. să te hrănesc cu friptură de pui şi cu prăjituri?adăugă stăpânul înfuriindu-se şi mai tare. «Fânul ăsta nu e tocmai rău: îşi zise în gând. directorul trupei. şi zbierând zicea: . numai pielea lui ştie. dar nu găsi nici un firmăcar..» . Şi căscând făcea o gură cât gurasobei de largă. şi arzându-l încă o dată cu biciul. Galeria Circului furnica de copii..Nu cumva pofteşti. un măgăruşul miraculos. doamne şi copii!Pinocchio se supuse: îngenunche .. se mulţumi să rumege niţel fân.Aha! Nu-ţi place nici fânul? îi strigă arţăgos stăpânul. scoală-te! Vino cu mine în Circ să te învăţ să sari prin cercuri şisă joci valsul şi polca în două picioare. dar până să le înveţe.Atunci luă o gură de paie tocate şi pe când le mesteca. care ardeau de dorinţă să vadăjucând pe renumitul măgăruş Pinocchio. închise ochii şi îl dădu pe gât.Atunci mănâncă fân! îi repetă stăpânul care înţelegea foarte bine limba măgărească. Aşa îmi trebuie!. băieţi şi fete de toate vârstele. Pinocchio de durere. şi deoarece de multă vreme nu băgasenimic în gură. se va înfăţişa înainteapublicului pentru întâia dată.I-ha. începu să caşte că nu mai putea de foame.. căută să vadă dacă mai e fân în iesle.Ia ascultă! urlă stăpânul. celebrul MĂGĂRUŞ PINOGCHIO Supranumit STEAUA DANSULU I.. Aici Directorul făcu încă o plecăciune adâncă: apoi întorcându-se spre Pinocchio îi spuse: . că te-am cumpărat numai ca să-ţi dau să bei şi să mănânci? Te-am cumpărat ca să munceşti şi săcâştig parale cu tine.I-ha.. cu următorul cuprins: MARE REPREZENTAŢIE DE GALĂ Astă-seară în afară de programul obişnuit la care vor lua partetoţi artiştii şi caii de toate felurile ai trupei. autrebuit trei luni de lecţii.Sosi în sfârşit ziua în care stăpânul lui putu să vestească o reprezentaţie într-adevăr neobişnuită. Aşaîmi trebuie!. Lasă.Apoi grajdul fu închis.. . nici cu macaroanele cu brânză. a trebuit să înveţe toate acestea. îl mâncase pe tot peste noapte... domnilor şi doamnelor. Cel puţin dacă păţaniile mele ar servi de învăţătură tuturor copiilor neascultători şi cărora nu le place să înveţe. rosti cu glas răspicat următorul discurs fără noimă:„Onorat public.. Pinocchio se linişti şi nu mai scoase o vorbuliţă măcar. Aşa îmi trebuie!. Pinocchio! înainte de a-ţi începe exerciţiile. îmbrăcat în frac. iar Pinocchio rămase singur. cu un ceas înainte de începutul reprezentaţiei. pantaloni albi şicizme de piele până peste genunchi. Afişe de toate culorile erau lipite pe străzi. de-ai fi dat o mie de franci pe el. i-ha! De fân m-apucă durerea de burtă!.. intrând în grajd.. începu să plângă şisă zbiere. Acum în loc de fân aş fi mâncat obucată de pâine caldă şi o felie de salam...« Aşa îmi trebuie! zise iar mestecând mereu. se înfăţişă înaintea numerosului public şi.Sfârşindu-se partea întâi a spectacolului. dar tot ar fi fost de o mie de ori mai bine dacă îmi vedeam de şcoală!.. care a avut ocazia să joace alături de Măria Saj împărtul celor mai de seamă ţări in Europa. Circul va fi luminat ca ziua. măgăruşule mofturos..»Dimineaţa când s-a deşteptat. măgăruşule dragă.Subsemnatul fiind în trecere prin acest oraş minunat.Bietul Pinocchio.teatrul gemea de lume. băgă de seamă că paiele nu seasemănau la gust.De frica biciului. închinându-sepână la pământ. închină-te înaintea acestui onorabilpublic compus din domni. Haide. Nu cumva vei fi crezând.Curaj. am vrut să am onoarea sau mai bine zis plăcerea de a înfăţişa || înaintea acestui public inteligent şi ales. cum vă puteţi lesne închipui. ştiu eu să ţi le tai!. i-ha! Paiele nu pot să le mistui!. nici cu pilaful de găină. şi după ce îlmestecă bine de tot. în seara aceea. şi câte lovituri de bici. . si ca să-l înveţe minte îl arse cu biciul peste picioare.

e mâncat de peşti şi se preface iarăşi în păpuşă ca mai înainte. în loc sătreacă prin el. Pinocchio încercă de două sau de trei ori: dar de câte ori ajungea în faţa cercului.Când se sculă. consultându-l. îi trase olovitură cu coada biciului peste bot. după ce plăti cele douăzeci de parale. de care atârna un medalion. şi văzu într-o lojă o cucoanăfrumoasă.dar pe când înota ca să iasă din apă..Sosiţi în obor.Măgăruşul cu bolovanul de gât. mergând la pas.La trap! şi Pinocchio. ca să-l înveţe minte că nu stă frumos să răgi în faţa publicului.Simţi că se sfârşeşte: ochii i se umplură de lacrimi şi începu [să plângă cu hohote. îl iau pentru piele.La galop! şi Pinocchio o luă în galop. Atunci directorul spusegrăjdarului: . Pe medalion erapictat portretul unei păpuşi de lemn. prefăcându-se c-a fost lovit. A doua zi dimineaţa.Când se ridică de jos în mijlocul unui ropor de aplauze. strigă: . Nimeni însănu băgă de seamă. aşa că bietul măgăruş căzu grămadă lapământ. trecea frumuşel pe dedesubt. şi mai-fpuţin decât toţi. dragii mei copii. care umpeauvăzduhul.să-şi arunce ochii în sus.. .Dar în seara aceea măgăruşul nu se mai arătă.. care trosnind iarăşi din bici. şi vreau să-mi fac din ea o tobă pentru banda de muzicanţi din sat de lanoi.Ce vrei să fac cu un măgar şchiop? Să-l ţin pe mâncare degeaba? Du-l în obor şi vinde-l. XXXIVPinocchio aruncat în mare. e înghiţit de Balena cea îngrozitoare. darpicioarele de dinapoi îi rămaseră prinse în cerc. când auzi că o să-i facăpielea tobă. în sfârşit. ţinând mereu funia înmână se aşeză pe stâncă.pe picioarele de dinainte.Vă puteţi lesne închipui. şi rămase astfel până când directorul trosnind din bici. directorul. era şchiop de amândouă picioarele şi cu |mare greutate putu să se întoarcă îngrajd. Crede-mă că nu-l iau ca să mă slujesc de el.Să vină Pinocchio! Vrem să vedem măgăruşul! strigau | copiii mişcaţi şi înduioşaţi de tristaîntâmplare.Cât ceri pe măgăruşul ăsta şchiop? . Directorul strigă: . începu să meargă la trap. scoţând limba d-un cot.Atunci directorul. văzu că loja era goală şi Zânase făcuse nevăzută!. şi după cei atârnă un bolovan de gât şi îl legă de un picior cu o funie pe care o avea înmână.Dar care nu-i fu deznădejdea când uitându-se în sus încă o |dată. adică doctoruldobitoacelor. începu să-şi lingă nasul şi-l linse.Haide. şi pe urmă să-l jupoaie depiele. Pinocchio! Arată acum acestor domni cu câtă | graţie ştii să sari prin cercuri. îi strigă: -La pas!Măgăruşul se ridică în picioare şi începu să ocolească circul. . găsiră repede un cumpărător.Puţin după aceea. care întrebă pe grăjdar: .în goana mare! şi Pinocchio începu să fugă de-i sfârâiau copitele. de urlete şi strigăte.Douăzeci de galbeni. recunoscând-onumaidecât: şi nebun de bucurie. încât făcu să râdă petoţi spectatorii şi mai cu seamă pe toţi copiii care se aflau în Circ.aproape cinciminute crezând că poate astfel să-şi potolească durerea. aşteptând ca măgarul să moară înecat.«Portretul ăla e al meu!. . îi ieşi din gâtlej un zbieret aşa de spart şi prelung.Bietul măgăruş. a declarat că rămâne şchiop toată viaţa. care purta la gât un lanţ gros de aur. căzu repede la fund.Văd că are pielea tare. ascultând de comandă. îi dădu un brânci şi îl aruncă în apă. duse măgăruşul pe o stâncă din margineamării. căzu lungit în circ..La auzul detunăturii. Dar pe când fugea ca uniepure directoruî ridicând mâna în sus.. ce plăcere simţi măgăruşul. făcu o sforţare şi trecu prin el. măgăruşul. Eu îţi dau douăzeci de parale. Doamna aceea e Zâna!» îşi zise în gând Pinocchio.Oh! Zâna mea! Zâna mea dragă! Dar în loc de vorbe.. trase un foc de pistol. . încercă să strige: .Cumpărătorul. îi veni fără îndoială . ca şi cum arfi murit de-a binelea. iar cumpărătorul. veterinarul.

bietului om i se păru că visează şi rămase încremenit locului. şi într-o bună dimineaţă când m-am deşteptatdin somn. crezându-mă mort de-a binelea. dar. vrei să ştii toată povestea? Dezleagă-mă de picior şi ţi-o spun.. mi-ai legat un bolovan de gât şi m-ai aruncat în fundul apei. şi trase. curios să cunoască povestea.. răspunse păpuşa.. . dacă-miies din balamale.Ţineţi gura.. jupâne.»Şi începu să tragă de funia cu care îl legase de picior. După ce m-ai cumpărat.. jupâne: îţi vorbesc serios. Pinocchio simţindu-se slobod ca păsările văzduhului.. şi rămăsei şchiop de amândouă picioarele din faţă.. când ţi-ai întocmit socotelile nu te-ai gândit şi la Zână.Dar ia spune-mi. Marea îţi joacă uneori asemenea feste.. am fugit de acasă. tefăcuşi păpuşe de lemn? . Numaică dragă jupâne. Ia să-l scoatem. zise plângând şi bombănind: . numai două vorbe şi-am isprăvit.Nu. desfăcu nodul funiei cu care eralegată păpuşa. învins de un simţământ de milă.începură să mă mănânce! Şi cu câtă lăcomie! N-am crezut niciodată că peştii sunt mainesăţioşi decât copiii! Care îmi mănâncă urechile.Simţământul ăsta de delicateţe.Vezi bine. O ruşine.. Vai de tine. .Măgăruşul acela sunt eu! răspunse păpuşa râzând.Dar măgăruşul pe care l-am aruncat în mare. Atunci directorul nemaiavând ce să facă cu un măgar şchiop. şi cu o coadă atât!.Şi pentru ce m-ai cumpărat? Ca să-ţi faci din pielea mea o tobă!. ştrengar obraznic: povestea ta s-a sfârşit? . ca toate mamele bune. care . cumpărătorul îşi zise:«Până acum bietul meu măgăruş şchiop trebuie să se fi înecat. unde să mai găsesc eu altă piele. îi ajută în nenorocire. fui cumpărat de directorul unui Circ.Bietul cumpărător păgubaş. cum nu ţi-aş dori-o deloc du-mitale! Scos la vânzare în oborul de vite. prichindelule!. care.. chiar când copiii din pricina neascultării şi relei lor purtări. ia să-mi spui. -Ia te rog să nu mai râzi pe socoteala mea. trase. şi dumneatam-ai cumpărat. cine îmi plăteştemie paguba? .. m-am pomenit preschimbat într-un măgar cu nişte u-rechi. Aşadar îţi spunem că Zâna.După ce îşi veni în fire.Păcatele mele! Şi te-am plătit cu douăzeci de parale. care. darîntr-o seară în timpul spectacolului. m-â scos şi el la vânzare.. .. şi să facem dinpielea lui o tobă straşnică. . . cum mă văzu în primejdie de înec. şi o să-ţi fiu veşnic recunoscător. jupâne.Cât mi-era de ruşine. Lumea e plină de măgari! .Să-mi bat joc de dumneata? Nicidecum.. cu gura căscată ji cu ochii zgâiţi. nu poţi să-ţi închipui!.Ah! Pungaşule! Vrei să-ţi baţi joc de mine? . Tu? -Eu. văzu ieşind din apă păpuşicavie care se zvârcolea ca un tipar.. unde e? . .. jupâne dragă.Dar cum se face că tu. careîşi puse în cap să facă din mine un dansator de forţă şi să mă înveţe să sar prin cercuri. armerita să fie lăsaţi de capul lor. m-ai adusaici ca să mă omori. îşi iubeşte mult copiii şi nu-i pierde din ochiniciodată. care până mai adineauri erai măgar. îţi face multă cinste...Când dădu cu ochii de păpuşa de lemn. ia ghiciţi ce? In loc de un măgăruş mort. cât stătuşi în fundul apei.Poate că din pricina apei de mare. până când văzu căiese la suprafaţa apei. Acuma.Nu te frământa degeaba.Ei bine. trase.Care Zână? . căzui rău.trimise repede în ajutorul meu o sumedenie de peşti.Măicuţa mea.Trebuie să ştii ca mai-nainte eram o păpuşă de lemn cum sunt acum: dar era gata gata sădevin băiat ca atâţia alţii: însă din pricină că nu prea aveam gust de carte. m-am luat după nişte haimanale de prieteni. începu să-i povesteascăaşa: .. .După cincizeci de minute de când măgăruşul se afla în fundul apei.

. pentru că. sorbi pe biatapăpuşă. încât i se părea că intrase cu capul într-o călimară cucerneală.Când îşi veni în fire. olumină. au dat bineînţelesde os. care coama. si. înghiţită de Balenă odată cu tine.Nu m-am lăsat eu. fu şi un peştişor atât de delicat. lui Pinocchio i se păru că vede departe. ai găsit o păpuşe vie în loc de un măgar mort. încercă să-şi facă puţin curaj: dar când se convinse că se află închis înpântecele unui monstru marin.închipuieşte-ţi că e lunga de un kilometru. în preajma lui Pinocchio eraun întuneric aşa de negru şi adânc.Să răbdăm şi sa aşteptăm până când Balena ne-o mistui pe amândoi.Pinocchio dintru-ntâi. şi scârbiţi de mâncarea asta nemistuitoare îşi căutarăde drum..O fi vreun tovarăş de nenorocire. La început nu se dumiri cam de unde venea vântul. . . care gâtul. mă jur să nu | mai mănânc carne de peşte. .Nu-mi pasă de povestea ta! strigă cumpărătorul îndârjit. şi nu vreau să rămân păgubit. Ştii ce am să fac? O să te vând . care pielea de pe spinare. cum ar fi sorbit un ou de găină şi o dădu pe gât cu atâta repeziciune şi lăcomie. Trase cu urechea. cum zice orice Lacherdă care gândeşte. Omul incerca sa ia-l tina dar nu izbutea decat să-i întindă picioruşele … Dar era prea târziu! Monstrul îl ajunsese.... Dar după ce muşcară de câteva ori.Atunci dacă nu eşti peşte. . fără măcar să-mi mulţumească. dar nu auzi nici o şoaptă. Mi-arveni greaţă să spintec o guvidă sau un calcan prăjit şi să găsesc înăuntru o coadă de măgar! . departe. peştii cei lacomi băgară numaidecât de seamăcă lemnul nu era marfă pentru dinţii lor. Dar tu ce fel de peşte eşti? .Eu n-am de-aface nimic cu peştii. trăgându-şi răsuflarea.Nici eu n-aş vrea să fiu mistuită.Asta e părerea mea! răspunse Lacherdă şi.. adăugă Lacherdă. păreriletrebuiesc respectate! ...Cine vrei să te scape. sunt croit dintr-un lemnfoarte tare. fără să socoteşti coada. . nu putu să-şi dea seama pe ce lume se află. carepielea de pe picioare. Dar disputa nu dura mult si un mostru iesind din apa il prinse pe Pinocchio de picioare. simţind că îngheaţă de frică.. care aşteaptă ca şi noi I .Te cred. .Cine vorbeşte acolo? întrebă Pinocchio. răsună în întuneric o voce răguşită ca de chitară spartă.Pe când convorbeau astfel prin întuneric.c-a binevoit să-mi mănânce coada. dar pricepu numaidecât că ieşea din plămânii monstrului.. . nefericitule?. de ce te-ai lăsat să fii înghiţit de monstru? .Dar eu nu vreau să fiu mistuit! urlă Pinocchio. spuse cumpărătorul scârbit..botul. începând din nou să plângă.în sfârşit vreau să plec de aici. şi când răsufla părea că urlă crivăţul. încât păpuşa căzând în trupul Balenei. se izbi aşa de tare c-a rămas năucită aproape un sfert de ceas. .Prostii! strigă Pinocchio. Eu sunt păpuşă. el m-a înghiţit! Şi acum ce o să ne facem în întunericul ăsta? . care mă acoperea din cap până în picioare. . sau mai bine zis.Ce o fi lumina aia de acolo de departe? spuse Pinocchio.. De altfel trebuie să ştii că după ce peştii au isprăvit demâncat tot învelişul măgăresc. doar din când în când simţea că-i atingefaţa puternice adieri de vânt.. au dat de lemn. vreau să fug.Fugi.. după cum vezi. când ai tras defunie.. să ţipe şi plângând spunea: .Eu sunt! Biata Lacherdă.De azi înainte.E mare Balena asta care ne-a înghiţit? întrebă păpuşa. dar sunt destul de înţeleaptă şi mămângâi cu gândul că atunci când te naşti Lacherdă. începu să plângă şi....Ajutor! Ajutor! Oh! Săracul de mine! Nu e nimeni care sa vină să mă scape! . Pentru că trebuie să ştiţi că Balena sufereagrozav de înecăciune. Eu ştiu c-am cheltuit douăzeci de parale ca să te cumpăr. adăugă păpuşa râzând... e mai frumos să mori în apă decât înuntdelemn!. dacă poţi!. Şi uite cum se face că dumneata. şi printre toţi.

începu să urle: . Mai bine nici să nu ne mai gândim! XXXVPinocchio găseşte în pântecul Balenei. . păpuşico! Şi izbândă bună. iar şarpele cu coada dincare ieşea fum. dar cine măduce?" iar el îmi spuse: „Te duc eu" iar eu îl întrebai: „Cum?" iar el îmi răspunse: „încalecă pemine" şi astfel am călătorit toată noaptea.niciodată.Oare ochii nu mă înşeală? adăugă unchiaşul. unde s-au ospătat canişte lupi. care împrăştia un miros de peşteprăjit. care murise. Pinocchio. iar la masă şedea un unchiaş cu părul alb ca zăpadacare ronţăia nişte peştişori vii. şi când ajunse. şi plecând singur pe câmp mi-au ieşit tâlharii în cale şi s-au luat după mine. şicâte am pătimit! închipuieşte-ţi că în ziua în care ţi-ai vândut sumanul şi mi-ai cumpărat un Abecedar ca să mă duc la şcoală. şi tartorul lor a vrut să mă punăpe foc ca să-şi frigă berbecul. apoi dimineaţa toţi pescarii care se uitau pe mare mi-au spus: „E un biet tată într-o barcă. au spusnumaidecât: „Dacă n-a murit.. ei după mine. Şi când mă gândesc că eu. cât eşti debun!.pe-aci era să leşine. că pe-aci. dar m-amîntâlnit cu Vulpoiul şi Cotoiul. iar ei m-au dus la Hanul Racului Roşu.ia ghiciţi pe cine? Citiţi capitolul acesta şi-o să affaţi. Oh! Dacă ai şti câte necazuri au căzut peste capul meu. aşa că am plecat cu Vulpoiul şiCotoiul să sădesc cei patru galbeni de aur. Aşadar tu eşti dragul meuPinocchio? .Oh! Tată dragă! Te-am găsit în sfârşit! De acum încolo nu te mai părăsesc niciodată.Cine ştie?. în sfârşit. frecându-se la ochi. şi în loc de două mii de galbeni. iar el îmi spuse: „Vrei să vii la tatăl tău?" şi eu îi spusei: „Vezi bine.Mă duc să-l găsesc. cu atât lumina se făcea mai vie şi maistrălucitoare. izbuti să scoată un strigăt de bucurie.în faţa acestei privelişti. da. Nu s-ar putea oare să fie vreun peşte bătrân care să-mi arate pe unde săfug? . m-a băgat la închisoare. atunci e semn că trăieşte încă".. până când ajunse în sfârşit.Da.. şi desfăcându-şi braţeleşi aruncându-se de gâtul unchiaşului. de unde.. mi-a spus: „Am văzut pe tatăl tăucă-şi cioplea o luntrişoară ca să plece să te caute" şi eu îi zisei: „Oh! Dacă aş avea şi eu aripi!".. iar judecătorul cânda aflat c-am fost jefuit. dragă păpuşo! . chiar eu! Nu-i aşa că m-ai iertat. ieşind.Pe când mergea.Umblă sănătoasă. eu amrupt-o la fugă. şi Porumbelul văzându-mă că plâng. spre lumina ce se vedea licărind în depărtare. pentru că unul îl cheltuisem la han. apoi tot el îmi dete cinci galbeni de aur ca să ţi-i aduc. şi ţi-am făcut semn să te întorci pe mal.. spune? Oh Tăticul meu scump. simţea că i se afundă picioarele într-omocirlă alunecoasă şi moale.. . ca în postul cel mare. şi doctorii când m-au consultat. aşa că m-am întors la Copilita ceafrumoasă. pe Pinocchio îl apucă o veselie aşa de mare şi neaşteptată. m-am dus să văd păpuşile. dar aşa de vii că uneori îi scăpau din gură. până când m-au spânzurat de craca Stejarului-uriaş. şi începu să bâjbâie prin întuneric. n-am mai găsit nici unul. pentru că mi-o spunea inima.îi venea să râdă. şi pe măsuţă o lumânare aprinsă înfiptă într-o sticlă verde. ca să dea satisfacţie hoţilor. cecredeţi c-a găsit? Găsi o măsuţă întinsă.Cu cât înainta.Rămâi cu bine. de undeCopilita cu părul bălai a trimis o trăsurică să mă ia. se îndreptă încet-încet.Când ne mai vedem? .. niciodată! . de-abia îşi luă ziua bună de la prietena sa Lacherda.. şi când mi s-a recunoscut nevinovăţia mi-a dat drumul... îi venea să spună mii de lucruri: şi în loc de acestea îngână cuvinteneînţelese şi încurcate. şi mergând pedibuite prin pântecul Balenei. atunci mi-a scăpat o minciună şinasul a început să-mi crească de nu mai încăpea pe uşă.am văzut o boltă de struguri în câmp. începu să râdă şi îi plesni o vână din piept. Lacherdo! . să plângă... am fost prins în cursa dihorilor şi ţăranul mi-a pus zgarda de câine ca să-ipăzesc coteţul.să fie mistuit!.îţi doresc din inimă. şi papagalul aînceput să râdă. eu sunt. gata să se înece" şi eu de departe te-am recunoscutnumaidecât.

. de-abia m-a văzut în apă şi s-a repezit la mine. . . peste puţin timp suntem scăpaţi. dar şi de pesmeţi. . . şi trecură prin tot corpul şi stomacul Balenei..Şi de câtă vreme stai închis aici înăuntru? întrebă Pinocchio.adică de pâine prăjită. înaltă de-abia d-un metru cum eşti tu. posomorându-se.Bine vorbeşti tu: însă eu.Atunci?. ţine-te după mine. a făcut să sescufunde şi un vapor eu marfă. de struguri uscaţi. scoţând limba afară. . dacă ne e scris să murim.încearcă şi-o să vezi! în orice caz.Acum.Să ieşim prin gura Balenei şi să ne aruncăm înot în mare. întrebă Pinocchio. Trebuie să fugim repede. Vino. . e singura lumânare ce mi-a mai rămas..Cum! L-a înghiţit dintr-o dată?. o să rămânem amândoi pe întuneric. de cafea. spuse Geppetto. Dar cum? . şi tatăl şi fiul rămaseră pe întuneric. Atunci o Balenă groaznică care se găseape aproape. Aşa că mulţumită lui Dumnezeu. cine ţi le-a dat? \ .Te-am recunoscut şi eu.Zis şi făcut.Şi cum ai făcut să trăieşti până acum? Lumânarea unde-ai găsit-o? Chibriturile cu care aiaprins-o. când. . încât părea un bulevard.Iar în furia aruncăturii. . amputut s-o duc astfel doi ani: astăzi însă toate sunt pe isprăvite: nu mai am nimic de mâncat. şi lumânarea asta aprinsă. deodată. şopti el întorcându-se către tatăl său. spuse tatălui său: . încaleci pe mine. era silit să doarmă cu gura deschisă: aşa că Pinocchio ducându-se până unde începea gâtlejul monstrului şi uitându-se însus. Ţise pare cu putinţă ca o păpuşă. .Ţine-te după mine.înghiţi şi vaporul. putu să vadă afară un crâmpei de cer şi minunata lumină a lunii. care în ziua aceea avea o poftă de mâncare grozavă.Pe tot dintr-o dată: a scuipat numai catargul pentru că-i rămăsese printre dinţi.. începură să umble în vârful picioarelor pe limba lui. mă apucădintr-o dată. să aibă atâta putere sămă ducă înot în spinare? . . spuse Pinocchio.Să fugim?. şi luând-o înainte ca sălumineze calea. . şi n-avea nici o frică.. Pinocchio puse mâna pe lumânare. . Merseră astfel o bună bucată de drum. Balena doarme dusă. doi ani care mi-au părut cadouă veacuri! . Şi fără să mai stea la gânduri. făcu ozguduitură aşa de puternică încât Pinocchio şi Geppetto se pomeniră aruncaţi din nou în adâncul stomacului monstrului.. lumânarea se stinse.Ei acum?.. Dar când ajunseră aproape de gura enormă a monstrului. dragă Pinocchio nu ştiu să înot. de zahăr. întrebă Pinocchio mirat. delumânări de stearină şi de cutii cu chibrituri de ceară.Ce are a face?. dar vaporul a căzut la fund şi aceeaşiBalenă.Tocmai se pregăteau să se arunce înot. . şi strănutând. Trebuie să ştiţi că monstrul fiind tare bătrân şi bolnav de înecăciune şi de bătaie de inimă... şi ajungând în gura lui nesfârşită. o limbă aşa de lată şi lungă.De atunci şi până acum.. Marinarii au scăpat toţi.O să-ţi povestesc totul.. o să ne mângâiem cel puţin c-am murit împreună. Trebuie să ştii că tot furtuna care mi-a răsturnat barca. dragul meu. s-a sfârşit cu noi. . nu mai e vreme de pierdut. săriră peste gâtlejul monstrului. trebuie să fie doi ani: doi ani Pinocchio.Degeaba încerci.. de sticle cu vin.. băiatul tatei. şi m-aş fi întors bucuros la mal. tăticule drag.Atunci. . se opriră puţin ca să arunce o privire şi să aleagă momentul prielnic pentru fugă. dar cum era să fac?Marea era înfuriată şi un val mi-a răsturnat luntrea.Acum e momentul s-o ştergem. marea e liniştită şi luminată ca ziua. Balena strănută. copile dragă! adăugă Geppetto dând din cap şi zâmbind cu amărăciune. şi m-a înghiţit ca pe-o alună.Pentru ce s-a sfârşit? . de caş. Noroc pentrumine că vaporul era încărcat nu numai de carne păstrată în cutii de cositor.Ascultă.. eu ştiu să înot bine şi te duc sănătos până la ţărm.

îi spuse cu vocea întretăiată: .Unde mă duci? . tată! Peste câteva minute ajungem la ţărm şi suntem scăpaţi. care avea untrup aşa de robust că părea un viţel de doi ani. sigur de ce făcea.Cine ţipă că moare? . şi devine băiat. Pinocchio sări pe mal ca să ajute pe tatăl său să sară şi el: apoi se întoarse spreLacherdă.Dar eu văd şi ţărmul! spuse păpuşa.Dar unde vezi tu ţărmul? întrebă unchiaşul devenind şi mai îngrijorat. îi spuse: . primiră numaidecât. . îngenunchind la pământ. . Vino cu mine şi navea nici o frică. crezând că tremurăde frică.. dând braţul tatălui său. îl îmbărbăta spunându-i: . ajută-mă. \De-abia Geppetto se aşezase bine în spinarea fiului său. şi Pinocchio.Tremura de frig sau de frică?.Atunci Pinocchio. Trebuie să ştii că sunt ca pisica:văd mai bine noapteadecât ziua.încalecă pe spinarea mea şi ţine-te bine. încet. XXXVIIn sfârşit Pinocchio încetează de a mai fi păpuşă. De rest mă îngrijesc eu. şi ţărmul era încă departe.. şi se făcu nevăzută.Prietene. luna străluceaîn toată măreţia ei. Mă tot uit în toate părţile şi nu văd decât cerşi apă. şi umblând în vârful picioarelor. şi Balena dormea un somn aşa de adânc.. biata Lacherdă. începu să se descurajeze: puterile îislăbeau. tovarăşul tău de închisoare din pântecul Balenei. La această pornire de dragoste duioasă şi sinceră.. în patru minute vă duc la mal. îi dădu o sărutarecălduroasă pe gură. dar în loc să seagate de coadă. Pinocchio luă pe tatăl său de mână. şi strângând din ochi. mi-ai salvat tatăl! Aşa că nu găsesc cuvinte ca să-ţi mulţumesc îndeajuns! Dă-mivoie cel puţin să te sărut în semn de veşnică recunoştinţă!. şi să mergem.Lacherdă scoase botul din apă..Cum ai scăpat de acolo?. încât nu l-ar fi deşteptat nicitunul. se aruncă în apă şi începu să înoate. soseşti la vreme! Te rog. înainte însă de-a face săritura hotărâtoare. că mor.Tată.Eu şi cu bietul tata! -Cunosc glasul ăsta! Tu eşti Pinocchio!. Eu sunt Lacherdă...Am făcut ca tine.. . după cum lesne vă puteţi închipui. dragă tăticule. încet. care abîa se ţinea pe picioare.în vremea aceasta se făcuse ziuă. când auziră o voce ca de chitară spartă care zise: . care nu era obişnuită. respiraţia îi era greoaie şi obosită.. Marea era liniştită ca untdelemnul. care stăteacălare pe spinarea lui cu picioarele pe jumătate în apă. găsiră mai nimerit să se aşeze pe spinarea Lacherdei. ... îşi vârî repedecapul în apă. din toată inima.Sprijină-te de mine. Agăţaţi-vă amândoi de coada mea. . încât de ruşine să nu plângă ca un copil...Bietul Pinocchio se căznea să fie vesel: dar. apoi păşiră pe limbă şi trecură şi peste cele (trei şiruri de dinţi.Şi tatăl şi fiul erau gata să se înece.Bucuros.Grei? Nici gând: parcă duc în spinare două coji de nucă! răspunse Lacherdă. pentru dragostea ce-o porţi copiilor tăi: ajută-ne.. se simţi atât de mişcată. Dar păpuşa. că suntem pierduţi. Cine ştie? Poate şi una şi alta. Zicând acestea.Ajunşi la ţărm. băgă de seamă că tatăl său.. tremura ca şi cum ar fi fost scuturat defriguri. .Curaj. înotă până nu mai putu: apoi întorcând capul spre Geppetto. şi îndrăzneţul Pinocchio. Pe când Pinocchio înota sprinten ca să ajungă la ţărm. .cum fac croitorii când bagă aţa în urechile acului..Trebuie să încercăm iarăşi să fugim. Tu mi-ai arătat drumul şi după tine am fugit şi eu. . săriră amândoi peste gâtlejul monstrului. şi cu glasul mişcat îi spuse: .Lacherdo dragă. prichindelul spuse lui Geppetto.-Dă-mi mâna şi bagă de seamă să nu te împiedici..Geppetto şi Pinocchio. .Suntem prea grei? o întrebă Pinocchio. în sfârşit nu mai putea.

dar până să scoată cele o sută de găleţi cu apă. Pinocchio. astăzi suntem săraci lipiţi pământului. O astfel de caznă nu încercase niciodată. şarlatanilor! răspunse păpuşa. se scula de dimineaţă.. acum vă pierdeţi vremeadegeaba. Acest jalnic hoţoman. închipuiţi-vă că Cotoiul. ca furnicile.Te prăpădeşti cu firea pentru un măgar care nu te costă nimic? spuse grădinarul.Şi unde mergem? întrebă Geppetto. spuse grădinarul. sfârşit de foame şi deoboseală. vina e a voastră.Crede-ne.Şi totuşi pe măgăruşul ăsta îl cunosc! Figura lui nu mi-e nouă!Şi aplecându-se spre el..Dacă sunteţi săraci. tot prefăcându-se orb. şarlatanilor! Aduceţi-vă aminte de proverbul care zice: „Cine fură hainaoaspetelui său. Ne putem lesne închipui ce mai carte ai învăţat!. măgăruşul deschise ochii istoviţi.Pinocchio se puse numaidecât pe lucru.Mă laşi să-l văd şi eu? spuse Pinocchio. îmi era prieten.. ca să se ducă săînvârtească la roată şi să câştige astfel paharul de lapte care îi făcea atât de bine sănătăţiizdruncinate a tatălui său.Prieten cu tine? . . . o să stăm jos să ne odihnim.. .Apoi închise ochii şi îşi dădu sufletul.Oh! Bietul Fitil! spuse Pinocchio cu glasul pe jumătate..Până astăzi. .Cine eşti?La întrebarea aceasta. izbucnind într-un hohot de râs. şi cu banii pe care îi lua pe ele. măgăruşul meu. . cinci luni în şir. M-aţi păcălit o dată.Cale bună. .. cu noaptea în cap. . Din ziua aceea. cu pielea jigărităşi buburoasă. îl întrebă pe limba măgărească: . . era lacde sudoare din tălpi şi până în creştet. iar Vulpoiulîmbătrânit. Aşa e. şi luând un smoc de paie îşi şterse olacrimă care-i aluneca pe obraz.Ştii de ce?. care cu mâinileîntinse cereau de pomană. Erau Vulpoiul şi Cotoiul: dar nu mai semănau deloc cu cei dealtădată. şi răspunse silabisind pe aceeaşilimbă: .De noi! repetă Cotoiul.. şi când vom obosi. de obicei moare fără cămaşă"..Schilozi! repetă Cotoiul.O să păşim încet-încet. .Bucuros.Când Pinocchio intră în grajd.Fie-ţi milă de noi!..Giangio duse păpuşica în grădină şi îi arătă cum să învârtească roata.Foarte nenorociţi! repetă Cotoiul. se trudea să scrie şi să .Coleg de şcoală!. îşi zise în gând..de haram se duce". . simţindu-se atinsă de aceste cuvinte. ... .Foarte bine. nu răspunse: îşi luă paharul cu lapte aproapecald. Păpuşica. Cum? Aveai măgari drept colegi deşcoală?.Iar seara. .Cum?! strigă grădinarul. Rămas bun şarlatanilor. şi văzură în marginea şanţului doi cerşetori. til. unde să ne dea un codru de pâine şi niţele paie să neculcăm.Sunt Fi. După ce s-a uitat lung la el.Nu făcuseră nici o sută de paşi. Ce trebuie atunci să fac eu care am dat pe el o grămadă de parale? .. văzu întins pe paie un măgăruş plăpând.Să găsim vreo casă sau o colibă. căzut în mizeria cea maiticăloasă. orbise de-a binelea. îndestulă cu multă chiverniseală nevoile zilnice.O! Pinocchio! strigă Vulpoiul cu voce jalnică. dar astăzi bietul dobitoce gata să-şi dea sufletul. şi foarte nenorociţi!. tulburându-se puţin: . . Nu se mulţumi cu atât: încet-încet învăţă să împletească coşuleţe derăchita. Bafăcu singur singurel un cărucior minunat ca să ducă la plimbare pe bietul lui tată în zile cusoare. nu mai avea nici coadă. care o cumpărase ca să-şi facă o apărătoare de muşte. Amintiţi-vă de proverbul care zice: „Banul de haram. . .Rămas bun. fie-ţi milă de aceşti doi bieţi schilozi! . şi se întoarse spre colibă. mi-a învârtit la roată. să mai înghită oleacă de aer.. . a fost silit într-o bună zi să-şi vândă până şi coada lui frumoasă unui negustorambulant.

Dar haina cea nouă? .Şi după ce ieşi din casă. o şapcă nouă şi o pereche de ghete.. o să fiu aşa de frumos îmbrăcat. se servea de un fus pe care îl ascuţise în formă decondei şi deoarece n-avea nici călimară.. în loc să stea de veghe până la zece.Nu-ţi aduci aminte de melcul care era fată în casă la Zâna cu părul bălai? Nu-ţi aduci amintede atunci când am coborât să-ţi deschid. după ce l-a sărutat. i-a spus: «Bravo Pinocchio! Pentru inima ta bună. nu mai pierde vremea şi peste două zile întoarcete ca să-ţi mai dau ceva parale. Melcule dragă. Dar n-am decât douălire. Fii cuminte de-acum încolo.. şi du-te repede de le duZânei mele scumpe. dar că devenise un băiat ca toţi băieţii. iar Pinocchio se trezi cu ochii holbaţi. frumoasăşi zâmbitoare.Adevărat?.Ce îmi pasă mie de haina cea nouă? Mi-aş vinde şi zdrenţele astea de pe mine. Când deodată i se păru că-l cheamă cineva. o şapcă şi o pereche de ghete. .într-o dimineaţă spuse tatălui său: . de a munci şi a merge mereu înainte. Sărind jos din pat. Melcul răspunse tacticos ca deobicei:. nu numai căizbutise sg îngrijească destul de binişor de părintele lui bolnav. dar. ceva mai mult pusese de-oparte douăzeci de gologani ca săşi cumpere o hăinuţă nouă. strigă Pinocchio! Dar.Apoi se aruncă în pat şi adormi. îşi vârî mâinile în buzunar şi scoase un portofel de piele. parcă nu. ca să-i vinîntr-ajutor! Du-te. Melcule. în seara aceea...Parcă da.Pinocchio dragă! Biata Zână zace într-un pat la spital!.N-am putut să găsesc una care să-mi vină bine.Mi-aduc aminte de tot. Când m-oiîntoarce acasă. de-acum încolo o să muncesccinci ceasuri mai mult ca să îngrijesc şi de măicuţa mea iubită. Până acum am muncit ca să îngrijesc de tata.Mă duc colea în târgul vecin să-mi cumpăr o haină. făcute în pripă şi pe nerăsuflate.Unde ţi-e haina cea nouă? .. îţi iert toate ştrengăriile de până astăzi. .... teaştept peste două zile. văzu un Melc care ieşea din iarbă. Aşa că o să-mi cumpăr altă dată!.Aşa cum îţi spun.. când deşteptându-se. nici cerneală. . împotriva obiceiului său. Pe când dormea i s-a părut că o vede în vis pe Zână. şi nu mai are cuce să-şi cumpere o felioară de pâine. Dacă aş avea un milion aş alerga degrabă să i-l duc. care. văzu o odăiţă curată şi gătită de ţi-era mai mare dragul. şi cu eaîşi făcea lecţiile. şi-o să fii fericit. Oh! Ce durere grozavă mi-ai pricinuit! Oh! Biata Zânişoară! Biata Zânişoară!Biata Zânişoară!.închipuiţi-vă mirarea lui nespusă. adăugă râzând.Când Pinocchio se-ntoarse acasă. Aruncă o privire în jurul lui şi în loc de colibade paie. şi întorcându-se. a stat până la miezul nopţii şiîn loc de opt coşuleţe de nuiele făcu şaisprezece. găsi uncostum de haine nou. Melcule. pe care erauscrise aceste . merită multă laudă. încât o să semăn a boier mare. tatăl său îl întrebă: .Aşa că mulţumită voinţei lui de a învăţa. chiardacă nu pot fi luaţi drept modele de supunere şi de purtare bună. Copiii careîi ajută cu drag pe părinţii lor la nevoie şi îi îngrijesc în caz de boală.. Melcule. uite-le! Mă duceam să-mi cumpăr o haină nouă. Lovită de tot felul de necazuri. începu să alerge ca o şopârlă în luna lui cuptor. înmuia într-o sticluţă plină cu zeamă dedude şi de cireşe. începu să alerge vesel şi mulţumit. unde ai lăsat-o pe Zâna? Ce face? M-a iertat? îşi mai aminteşte de mine? Mă mai iubeşte? E departe de aici? M-aş putea duce s-o văd?La toate întrebările acestea.îndată ce se îmbrăcă. In ce priveşte scrisul. şi tu ai rămas cu piciorul prins în uşă? ..Nu mă recunoşti? întrebă Melcul.» Şi în clipa aceea visul se sfârşi. Melcul. ia spune-mi. care îi veneau turnate pe picior. băgă de seamă că nu mai era o păpuşăde lemn. . căreia îi lipseau scoarţele şi prima pagină. Pinocchio.îşi cumpărase din satul vecin o carte mare.citească.La spital?. Ia-le.. Mergi cu bine... s-a îmbolnăvit greu de tot.

Dar tata unde e? strigă el deodată. care veneau una după alta. aduc veselia şi fericirea în sânul familiilor lor..Această schimbare neaşteptată din casa noastră. din răi se fac buni. găsi pe bătrânul Geppettosănătos.. în mijlocul atâtorminuni. când eram păpuşă! Şi ce mulţumit sunt acum c-am devenit şi eu băiatca toţi băieţii!. răspunse Geppetto..Cum meritul meu? . şi după ce se uită o clipă la el. împodobită cu frunze. cu ochiialbaştri şi cu înfăţişarea veselă şi zâmbitoare ca un buchet de trandafiri. sărindu-i de gât şi acoperindu-l de sărutări. şi îi arătă o păpuşă sprijinită de un scaun. Deschizând portofelul. e meritul tău. îşi reluase vechea lui meserie de tâmplar şitocmai făcea o ramă frumoasă. în loc dedouă lire. găsi patruzeci de napoleoni de aur noi-nouţi. îşi zise în gând cumulţumire:«Ce caraghios păream..Lămureşte-mi un lucru tăticule: cum se explică schimbarea asta neaşteptată? îl întrebăPinocchio. şi intrând în odaia de alături.Uite-l colo! răspunse Geppetto. Pinocchio nu mai ştia nici el dacă era treaz ori visa cuochii deschişi. Nu mai văzu chipul obişnuit alpăpuşii de lemn.cuvinte: „Zâna cu părul bălai înapoiază scumpului ei Pinocchio cele două lire. . vioi şi bine dispus ca altădată. cu capul lăsat într-o parte.Pinocchio se întoarse să-l privească. .Apoi se duse să se uite în oglindă şi i se păru că e altul. care. . ci văzu chipul rumen şi frumos al unui băieţel cu părul castaniu. flori şi capete de tot felul de animale.» - .Pentru că atunci când copiii.Dar fostul Pinocchio de lemn unde s-o fi ascuns? . şi îi mulţumeşte pentru inima lui bună". cu braţele în jos şi cu picioarele unul peste altul şi îndoite de la genunchi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful