Istvan SAS & Severus-Daniel COVACIU-MARCOV

LUCRĂRI PRACTICE DE FIZILOGIE ANIMALĂ ŞI UMANĂ

Universitatea din Oradea 2006 -uz intern-

CUPRINS FIZIOLOGIA CELULELOR ANIMALE Excitabilitatea celulelor animale Lucrarea nr.1. Excitarea celulelor animale cu ajutorul agenţilor fizici şi chimici Mişcarea celulelor animale Lucrarea nr.2 Demonstrarea mişcărilor ciliare şi flagelare la animale unicelulare Hrănirea celulelor animale Lucrarea nr.3 Înglobarea particulelor la animale monocelulare Respiraţia celulelor animale Lucrarea nr.4 Demonstrarea respiraţiei celulare la animale monocelulare Permeabilitatea, difuziunea, osmoza Lucrarea nr.5 Demonstrarea fenomenului difuziunii Lucrarea nr.6 Demonstrarea fenomenului osmozei FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS Lucrarea nr. 7 Evidenţierea curentului de leziune şi a potenţialelor de acţiune, prin metoda labei galvanoscopice Reflexele şi actul reflex Lucrarea nr. 8 Demonstrarea existenţei reflexelor la om Lucrarea nr. 9 Actul reflex simplu şi analiza lui Lucrarea nr. 10 Verificarea legilor reflexelor ale lui Pflüger ANALIZATORII ANALIZATORUL CUTANAT Lucrarea nr. 11 Esteziometrie Lucrarea nr. 12 Efectul masajului cu ghiaţă asupra durerii ANALIZATORUL GUSTATIV Lucrarea nr. 13 Deteminarea ariilor gustative pentru gusturile de bază ANALIZATORUL VIZUAL Lucrarea nr. 14 Reflexul pupilar Lucrarea nr. 15 Determinarea câmpului vizual pentru alb şi culori Lucrarea nr. 16 Disocierea vederii binoculare Lucrarea nr. 17 Experienţa lui Mariotte Lucrarea nr. 18 Culori complementare Lucrarea nr. 19 Evidenţierea purpurului retinian ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR Lucrarea nr. 20 Extirparea urechii interne la broască 5 5 5 7 7 8 8 11 11 12 13 14 16 18 19 21 23 24 26 26 27 28 29 29 30 30 31 32 33 33 34 35 35

31-32 Determinarea grupelor de sânge principale la om Lucrarea nr. 25 Rolul diafragmei în respiraţie. 24 Determinarea capacităţilor şi volumelor respiratorii la om (spirometrie) Lucrarea nr. 34 Automatismul cardiac. 27 Obţinerea serului şi plasmei sanguine de mamifer Lucrarea nr. 34 Obţinerea cristalelor de hemină APARATUL CIRCULATOR Lucrarea nr. 35 Măsurarea presiunii arteriale la om METABOLISMUL Lucrarea nr. 21 Oboseala musculară Lucrarea nr. 22a Prepararea gastrocnemianului de broască Lucrarea nr. 39 Determinarea ratei metabolice la şobolanii cărora li s-a indus pe cale experimentală hipertiroidism sau hipotiroidism Lucrarea nr.SISTEMUL MUSCULAR Lucrarea nr. 36 Calcularea metabolismului bazal după tabele Lucrarea nr. 40 Alcătuirea raţiilor alimentare 83 85 93 Bibliografie . 26 Defibrinarea sângelui de mamifer Lucrarea nr. 33 Dozarea hemoglobinei din sânge 36 36 38 39 42 42 43 45 45 48 50 50 51 53 54 62 65 66 67 69 69 71 75 76 80 81 cu ajutorul colorimetrului Sahli Lucrarea nr. Experienţa Donders SÂNGELE Lucrarea nr. Hematocritul Lucrarea nr. 23 Observarea mişcării cililor esofagieni la broască Lucrarea nr. 29-30 Numărarea globulelor roşii şi albe Lucrarea nr. 38 Determinarea ratei metabolice la şobolan Lucrarea nr. 22b Preparatul neuromuscular gastrocnemian-sciatic APARATUL DIGESTIV Lucrarea nr. 24 Hidroliza amidonului cu salivă sau cu HCl APARATUL RESPIRATOR Lucrarea nr. 37 Calcularea deviaţiei metabolismului bazal după formula lui Ridd Lucrarea nr. Legăturile lui Stanius Lucrarea nr. 28 Volumul globular. 33 Determinarea timpului de coagulare a sângelui Lucrarea nr.

Oricât de diferenţiate apar unele celule la metazoarele evoluate. se observă. Adică sunt comune manifestările esenţiale ale vieţii: metabolism. contact cu un corpul) şi chimici asupra organismului monocelular. în structura tuturor se distinge organizarea primitivă. Această activitate depinde de factori intrinseci şi extrinseci celulari.) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. că dacă aceste în deplasarea lor se întâlnesc şi vin în contact cu un corp inert (reprezentat de boabele de nisip). reproducere. Materialul necesar: cultură de amibe cu lame de sticlă. În organismele metazoarelor. Toate celulele organismului. nisip fin. În cazul animalelor pluricelulare. Urmărind amibele în câmpul microscopic. Metoda de lucru: 1. Se observă amibele. 5 . pipete. Prin excitabilitate se înţelege capacitatea celulelor de a răspunde la stimuli. procesele fiziologice celulare sunt procese ale organismului întreg. pensetă. sursă de radiaţii calorice. Cele mai simple experienţe de laborator.1 Excitarea celulelor animale cu ajutorul agenţilor fizici şi chimici Principiul lucrării: se observă acţiunea diferiţilor agenţi fizici (temperatură. cristale fine de NaCl. în vederea conducerii undelor biopotenţialelor electrice şi declanşării reacţiei de răspuns. celula se caracterizează printr-o intensă activitate fiziologică. Excitabilitatea este o proprietate primordială a membranei celulare. adică la modificările de energie de o anumită durată şi intensitate din mediul de viaţă (intern sau extern). creştere. unele celule s-au specializat în vederea recepţiei excitaţiilor din mediul exterior sau interior (celulele receptoare). 2. provin dintr-o celulă unică. se acoperă cu o lamelă şi se pune la microscop. asupra fiziologiei celulelor pot fi realizate cu ajutorul animalelor monocelulare. se produce o modificare a potenţialelor bioelectrice şi ia naştere o undă ce se propagă. îşi schimbă direcţia deplasării. prin care se deosebeşte de materia lipsită de viaţă. Excitabilitatea celulelor animale Excitabilitatea este una din proprietăţile fundamentale ale materiei vii. lamele de sticlă.) Se pun cu o pensetă câteva boabe de nisip pe lama de sticlă cu amibe.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană FIZIOLOGIA CELULELOR ANIMALE Ca unitate fundamentală a materiei vii. Sub influenţa unor agenţi externi sau interni. reprezentată filogenetic de protozoare primitive. Lucrarea nr. microscop optic. iar ontogenetic de oul fertilizat. Celulele nervoase sunt cele mai specializate.

La fel şi în corpul omului. Dizolvarea progresivă a cristalului de sare în apa de sub lamelă. leucocitele au reacţii pozitive sau negative faţă de diferiţi agenţi. se aşează un cristal de NaCl. mult mai complexe. provoacă micşorarea tensiunii superficiale 2 . 3 . În funcţie de intensitatea radiaţiei calorice. se proiectează dintr-o direcţie un fascicul de radiaţii calorice. Tot în acest fel are loc şi diapedeza globulelor albe. Un alt psedopod se formează apoi în aceeaşi direcţie sau în alta şi deplasarea continuă. Leucocitele reacţionează îndreptându-se către locul în care se găsesc bacterii sau se îndepărtează de locul în care se găsesc toxine 3 . care se fixează cu capătul său pe substrat. Discuţii: Agenţii fizici şi chimici determină efecte negative sau pozitive asupra mişcării amibelor. apare un pseudopod. Dacă curentul cald este defavorabil animalelor.experienţa poate fi efectuată utilizând euglene sau parameci. . adică migrarea lor din vase în ţesuturi. în funcţie dacă aceşti agenţi sunt favorabile sau defavorabile acestor animale unicelulare.dar au loc şi modificări chimice. apoi conţinutul celulei se scurge în acest pseudopod (mişcarea amiboidală prin rostogolire). acestea se vor deplasa în direcţia sursei de radiaţii calorice. anumiţi factori fizico-chimici din mediul înconjurător. . ca şi cum corpul amibei ar fi tras către punctul de fixare. obţinută din molecule macroergice (ATP). 1 2 6 . Se produce aici o evaginare. Fig. Deci amibele 1 au recepţionat variaţia nefavorabilă a salinităţii.) Tot pe aceeaşi lamă de sticlă cu amibe. biologie celulară sau imunologie. putem observa reacţii de deplasare a amibelor în direcţii diferite. 4. Ele se deplasează prin târâre cu ajutorul pseudopodelor.prin rostogolire. într-un loc pe suprafaţa celulei. Dacă curentul cald este favorabil amibelor. care presupun un consum de energie. B .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 3. Adică.aceste mecanisme. determină deplasarea amibelor către marginea opusă a lamei.) Pe marginea lamelei care acoperă preparatul microscopic. 1 Mişcarea amiboidală: A prin tracţiune. acestea se vor deplasa în direcţia opusă direcţiei din care vin radiaţiile. sunt tratate la disciplinele citologie.

sunt capabile de deplasare. La altele. sau celulele izolate (leucocitele sângelui. Este caracteristică unora din protozoare. pe parcursul evoluţiei s-a dezvoltat odată cu diferenţierea în protoplasmă a unor elemente contractile (ex. sunt caracterizate de un grad de reactivitate mai ridicată şi mai evoluată. Mişcarea ciliară şi flagelară dă posibilitatea unor organisme animale unicelulare sau a unor celule al metazoarelor. Materialul necesar: culturi de protozoare. este mişcarea amiboidală. 7 . Se observă că euglena execută mişcări elicoidale continue în mediul lichid. membrane ondulante.) Se ia o picătură de apă din cultura de protozoare şi se pregăteşte un preparat microscopic. iar protoplasma se rostogoleşte). microscop. Stereocilii au garnitură de filamente 9+0. pipetă efilată. Kinetocilii. spermatozoizii. Metoda de lucru: 1. mişcare. acestea nu au o existenţă permanentă şi un loc stabil. Mişcările ciliare şi flagelare. lame de microscopie. se atribuie funcţii receptoare sau senzitive. Distingem amiboismul prin tracţiune (cele descrise mai înainte) şi amiboismul prin rostogolire (pseudopodul se înaintează continuu. . celulele deplasându-se cu ajutorul mişcărilor protoplasmei (de exemplu. deci mişcări active (ex. care contractându-se. amibocitelor din hemolimfa nevertebratelor şi globulelor albe ale vertebratelor. Mişcarea primitivă. protoplasmatică (amiboidală). au garnitură filamentoasă corespunzătoare formulei 9+2. soluţie de gelatină de 3 % 5 . Unele celule posedă diferite organite de mişcare (formaţiuni contractile): flageli (flagelatele. cum ar fi cazul conurilor şi bastonaşelor retiniene. celulele ciliate al epiteliului traheal sau faringian). substanţe solvate). protozoare. Factorii din mediul extern (ex. şi sunt capabile să realizeze un lucru mecanic. spermatozoizii). miofanele la Vorticella) şi odată cu diferenţierea cililor şi flagelilor. şi incapabili de mişcări active. câmpurile de cili din epiteliul branhiilor moluştelor. Forma cea mai primitivă de mişcare. întâlnită în seria animală. sub acţiunea unor factori fizici.mişcarea amiboidală a fost urmărită în experimentul anterior. 4 5 . lamele de sticlă. Trebuie să se facă distincţie între kinetocili şi stereocili (heterocili). pseudopodele de la amibă sau la leucocite). Celulelor care posedă sterocili. La acestea mişcarea se realizează prin mecanisme primitive. în care se vor putea observa mişcările de deplasare a acestora şi organitele care le determină aceste mişcări. trage înainte corpul celular. excită corpul acestor celule şi determină formarea unui pseudopod.2 Demonstrarea mişcărilor 4 ciliare şi flagelare la animale unicelulare Principiul lucrării: se observă modificările la nivelul mişcărilor animalelor monocelulare ciliate sau flagelate. Lucrarea nr. ciliatele şi flagelatele.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Mişcarea celulelor animale Organismele unicelulare. Pseudopodul este orientat întotdeauna în sensul gradientului de concentraţie. cili (infuzorii). spermatozoizi). să se deplaseze cu uşurinţă în mediul lor extern.se poate folosi şi soluţie apoasă de gumă arabică sau soluţie apoasă de clei de cireş.

şi au rol în epurarea căilor respiratorii de particulele de praf.şi pluricelulare trebuie să primească din mediul ambiant substanţe chimice pe care. prin invaginaţia membranei celulare. că euglenele puse într-un mediu mai dens. Hrănirea. Putem considera. le aduc în stare de a fi utilizate. Iar cele. pătrunse odată cu aerul inspirat 6 . care indică captarea de lichid în vezicula formată în celulă. Paramecii se deplasează cu ajutorul cililor vibratili. se pune o picătură cu de apă din cultura de protozoare. trăgând înainte corpul animalului (celula).) Pe o lamă de microscopie se pun câteva picături din soluţia de gelatină de 3 %. că mişcarea flagelului. peste această lamă.) Experimentul descris la punctele 1-3. sunt numite macrofage. Preparatul astfel pregătit se examinează la microscopul optic. Celulele sangvine.) sunt numite microfage. Aceste mişcări sunt coordonate. Se constată. 3. 4. Astfel mişcările pot fi urmărite mai uşor. germeni microbieni). oferă posibilitatea de a încetini şi urmări. organismele mono. altele au rol plastic. asemănătoare cu cele ce se văd la suprafaţa unui lan bătut de vânt. numit pinocitoză. şi mişcările paramecilor. care este centrul mişcării) şi progresează spre vârf. în modul de funcţionare este asemănător cu hrănirea animalelor unicelulare. execută mişcări flagelare mai rare. transformându-le prin procesul digestiei. ia naştere la bază (aici se găseşte corpusculul de bazal. celule).) Se observă. Procesul de fagocitoză. 8 . a fost descris şi un alt fenomen. Unele dintre acestea sunt generatoare de energie necesară desfăşurării proceselor vitale. 6 . prin care leucocitele înglobează particulele (ex.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 2. celulele ciliate în ţesuturi se găsesc în epiteliul trahean. respectiv înglobarea particulelor organice la nivel celular. granule de amidon. din perspectiva morfologiei şi fiziologiei comparate. Discuţii: Prin analogie. sa diferenţiat pe parcursul evoluţiei în procesul de apărare faţă de microorganismele patogene. utilizând organisme monocelulare (amibă şi parameci). Hrănirea celulelor animale Pentru a acoperi nevoile energetice şi plastice.acest aspect se discută mai detaliat la un experiment la capitolul Fiziologia Respiraţiei. Spre deosebire de fagocitoză. că procesul nutritiv de la animale monocelulare. Cu ajutorul unei pipete efilate. servind la construcţia şi reconstrucţia organismului. care sunt dispuşi în şiruri şi fac valuri. cărbune. care presupune înglobarea unor particule solide. etc. bacterii. care pătrund în organism. care fagocitează microparticule cu diametre cuprinse între 1-3 μ (ex. granule de coloranţi. care captează macroparticule (ex. în corpul animalelor şi al omului. se poate urmări foarte simplu.

) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. în care se găsesc amibe. şi cum aceasta se adună în vacuole. se examinează la microscop.) Se scoate o lamă de sticlă din cultura de amibe. Se observă.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. lame de microscopie.3 Înglobarea particulelor la animale monocelulare Principiul lucrării: se observă înglobarea a unor particule colorate de către animale monocelulare. 3. pipete.) Examinând preparatul la microscop. ca în cazul experimentului anterior.) În picătura de apă. Metoda de lucru (2): 1. Materialul necesar: culturi de amibe sau de protozoare.2 Schema pinocitozei [a] şi a fagocitozei [b] Lucrarea nr. 2. se introduce o cantitate mică de pulbere de roşu de Congo. Metoda de lucru (1): 1. 2. microscop. 3. lamele.) Preparatul biologic astfel obţinut. cum le înglobează amibele particulele de 9 . cu ajutorul cărora le înglobează pulberea de tuş. se observă cum emit amibele pseudopode.) În preparatul microscopic cu amibe se pune praf de tuş uscat şi se acoperă cu o lamelă. pulbere de roşu de Congo sau pulbere de tuş.

10 . 2. care se formează numai în momentul evacuării acestora. Discuţii (1-2): Pulberile de tuş şi colorant. Prin acest lichid interstiţial. în vezicula în care a fost închisă pulberea de colorant. este o substanţă care are această culoare în mediul alcalin sau neutru. Se observă schimbarea culorii vacuolei din roşu în albastru. Această digestie intracelulară este însă extraprotoplasmatică.) Preparatul biologic se examinează la microscop. În corpul celulelor metazoarelor. unele celule se specializează în vederea prelucrării fizice şi chimice a hranei. Metoda de lucru (3): 1. Ele au fost folosite numai pentru a evidenţia fenomenul înglobării cu ajutorul pseudopodelor.) În picătura de apă de pe lama de microscopie. dobândind rol digestiv. Privind cu măritoare puternice. la partea posterioară a celulei. în care se formează vezicula digestivă.) După 10-15 min. 3. de unde trec în lichidul interstiţial.) Se ia o picătură de apă din cultura de protozoare şi se pregăteşte un preparat microscopic. se repetă examinarea preparatului microscopic. pe parcursul experimentului. acestea intră în corpul celular. particulele alimentare sunt digerate. devenind albastră. Aduse în stare asimilabilă. venite din mediu. Amibele se hrănesc cu bacterii. substanţele chimice sunt absorbite în lichidele circulante.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană pulbere. bogat în enzime. Prin citostom. nu sunt particule alimentare li nu pot fi digerate. 4. Discuţii (1-2-3): Prin experienţele de mai sus. am demonstrat hrănirea a unor organisme monocelulare libere. în care pătrunde un suc acid. Cu ajutorul acestor enzime. se aplică o cantitate mică de colorant (pulbere de tuş sau pulbere de roşu de Congo).. Produsele nedigerate se elimină prin citoproct. Roşu de Congo. şi care îşi schimbă culoarea în mediu acid. care aduc în cavitatea peristomului microorganismele în suspensie. Particulele înglobate se adună într-o veziculă care apare ca o formaţie roşie în citoplasmă. indică prezenţa unor substanţe acide produse în cursul digestiei. Se observă intrarea particulelor prin citostomul paramecilor. Schimbarea culorii. La animale pluricelulare. alge monocelulare. care se găsesc în lichidul în care trăieşte. nu toate celulele ajung în contact direct cu substanţele nutritive. Acestea sunt înglobate într-o veziculă digestivă. celulele fac schimburi nutritive. pot fi observate formarea a unor vârtejuri de apă.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Respiraţia celulelor animale Respiraţia. 7. Dacă există un număr mare de infuzori în preparat. Dacă vrem să generalizăm. şi a transportului de gaze. se impregnează cu ceară sau parafină topită (în stare lichidă.) Preparatul biologic astfel obţinut. . Dintre diferitele aspecte ale metabolismului. acesta poate considera satisfăcător. pensă. să nu rămâne în lichid bule de aer. în centrul camerei. 11 .2 . cu lungimi de 1. sub lamelă. se exprimă prin consum de O2 şi producerea de CO2 7 . Se constată că infuzorii sau îngrămădit în jurul bulelor de aer.) Pe o lamă de microscopie curată se pregăteşte o cameră pentru observaţii. se încadrează un spaţiu o cameră pătrată cu o latură liberă.5 cm. se datorează necesităţii de a respira.1. câteva fire de paie uscate de graminee. se introduc 1 . Trei fire de pai. Lucrarea nr.cele mai recomandate ar fi acele seringilor folosite pentru administrarea insulinei.) Preparatul se lasă liniştit pe un timp de 15 min. 2. capsulă sau ibric în care se topeşte ceara. şi se acoperă cu o lamelă. Discuţi: Îngrămădirea infuzorilor în jurul bulelor de aer. se introduce lichid de infuzie. aplicate pe lama de sticlă (uscată). Metoda de lucru: 1.) În cameră obţinută. Este foarte important. 5.) Folosind acul seringii. ceară (sau parafină). se observă la microscop. 4. respiraţia este cea mai evidentă. este una din proprietăţile fundamentale ale materiei vii. seringă de 2 cm cu ac cât mai fin 8 .2 bule de aer. microscop. le vom detalia la capitolul Fiziologia Respiraţiei. sursă de căldură (bec de gaz sau de spirt). ca şi la cele inferioare.procesul de respiraţie. întrucât în bulele de aer. 3.) Se examinează din nou preparatul la microscop. intrarea O2 în celulă şi ieşirea CO2 se fac prin difuziune pe toată suprafaţa celulei. fierbinte). Consumul de O2 din mediul extern şi eliminarea CO2 din interiorul organismului pot fi demonstrate relativ uşor la nivelul celulei la animalele superioare şi om. 6. În general.) Se lasă preparatul în repaus 10 min. lame. Materialul necesar: infuzie proaspătă (cu o populaţie bogată de infuzori). unicelulare. lamele. acest fenomen fiziologic (foarte complex ca atare). Cu ajutorul acestor fragmente de pai. cantitatea (concentraţia) de O2 este mult mai mare 7 8 .4 Demonstrarea respiraţiei celulare la animale monocelulare Principiul lucrării: demonstrarea necesităţii de O2 la animalele inferioare (infuzori).

oze. Permeabilitatea celulelor este o însuşire fundamentală a acestora. aflându-se în schimb permanent cu mediul care o înconjoară. Forţele pasive. acizi graşi. Între permeabilitatea celulară şi factorii 11 ei determinanţi. În aceeaşi timp. Pe o parte şi de alta a membranei periplasmatice (membrana celulară morfologică sau numai funcţională). uree. Adică celulele se află într-o stare staţionară. oxigen. Fenomenul observat. în timp ce produşii de catabolism 10 să părăsească celulele. fenomenele difuziunii şi osmozei. sunt invariabile în timp. că diferenţele de potenţial şi concentraţiile ionice. Această stare staţionară este caracterizată printr-un echilibru dinamic cu mediul exterior (echilibru metabolic şi energetic). dimensiunea moleculelor. indispensabile funcţionării celulelor. şi este determinată de compoziţia biochimică şi structura celulelor. aproape constant al energiei libere interne. elementele nutritive 9 trebuie să intre în celulă. 9 10 12 . celulele reuşesc să-şi menţină un nivel ridicat. Datorită metabolismului. se enumeră: coeficientul de partaj. sunt cele care nu necesită cheltuieli energetice. difuziunea.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană decât în lichidul cuprins în spaţiul limitat de sub lamelă. Realizarea acestei echilibru staţionar. prezenţa ionilor nedifuzabili. distingem forţe pasive şi active. modificându-se în funcţie de diverse condiţii fiziologice şi fizico-chimice. Aceste reacţii sunt condiţionate de permeabilitatea membranei plasmatice. există relaţii foarte strânse. săruri minerale. gradul de ionizare. 11 printre factorii influenţatori al permeabilităţii celulare. săruri de amoniu. În experienţele de laborator putem studia cel mai uşor. Membrana celulară intervine într-o anumită formă la menţinerea acestor diferenţe. Celula este sediul unor reacţii biochimice. În privinţa mecanismelor permeabilităţii celulare. etc. În timp ce substanţele indigene. metabolism celular. aminoacizi. săruri minerale. biocatalizatori bioxid de carbon. trebuie înţeleasă în sensul. în timp ce forţele active sunt cele consumatoare de energie celulară. Starea de echilibru a sistemului celular (steady state). există diferenţe foarte relevante de concentraţii ionice şi de potenţial electric. prin care se asigură energia necesară vieţii celulare. osmoza Celulele animale (şi cele vegetale) sunt traversate de un considerabil flux (curent) de materie şi energie. Adică. Este important că în funcţionarea membranei. ammoniac. Permeabilitatea celulară. de posibilitatea unor schimburi respiratorii mai avantajoase decât în restul camerei. de specificul reacţiilor biochimice care se petrec în acestea. permeabilitatea celulelor este determinată şi de compoziţia şi concentraţia mediului extern. apă. Caracteristicile acestor factori sunt trataţi în detaliu la disciplina Citologie. se face pe seama unei cheltuieli energetice permanente. prin care se realizează un transfer de substanţe în ambele sensuri (intrare şi ieşire). constituind sisteme deschise. defineşte tocmai uşurinţa cu care unele substanţe străbat zona periplasmatică superficială li sistemul de endomembrane. este denumit oxitactism pozitiv şi este determinat. Permeabilitatea. în fond. acid uric. fluxul net al fiecărei ioni este zero. să nu o traverseze în nici un sens membrana.

rămâne la fundul paharului. Difuziunea poate avea loc şi în cazul soluţiilor despărţite printr-o membrană separatoare. la nivelul suprafeţei de separare se formează un strat mai puţin colorat.) Cu ajutorul pipetei se introduce la fundul paharului soluţia saturată de bicromat de potasiu (sau sulfat de cupru). Fig. progresarea lichidului colorat spre partea superioară a paharului. deplasând în sus apa distilată. se demonstrează în timp fenomenul difuziunii. Metoda de lucru: 1. cristale de bicromat de potasiu sau CuSO4 (sulfat de cupru).) În paharul conic. având densitate mai mare. 3.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. astfel putând fi urmărit şi diferenţa în timp a difuziunii. De recomandat.) După circa 6 ore 12 . Aceasta. să se pregătească experimentul în prealabil în alte pahare. aparent nemiscibile. se pun 20 cm3 de apă distilată. 2. 10 ore înaintea efectuării lucrărilor practice. în timp de 6. se recomandă. apă distilată. Se observă. pipetă efilată. 8. 13 . am observat fenomenul pătrunderii unei substanţe în masa altei substanţe. adică fenomenul difuziunii. de către cadrele didactice.3 Schema difuziei simple (fazele de dizolvare a unei substanţe solide în mediul lichid) Discuţii: Prin experimentul prezentat mai sus. Pot să 12 Ne având posibilitatea de a aştepta cu studenţii peste 6 ore până la reuşita experimentului.5 Demonstrarea fenomenului difuziunii Principiul lucrării: folosind două medii lichide. Se poate observa existenţa a unei membrane separatoare între cele două medii lichide. până când se realizează o soluţie uniform colorată. Materialul necesar: un pahar conic.) Se poate remarca şi diferenţa în timp a vitezei de difuziune a celor două soluţii saturate. 4.

ce se concentrează în mod rapid. care seamănă cu o formaţie vegetală acvatică. Viteza de difuziune depinde de gradientul de concentraţie a celor două soluţii. aşa cum se întâmplă în procesul respiraţiei (intrare de O2 şi eliberare de CO2). în funcţie de cristalele folosite (silicat de Fe.) Se toarnă în paharul Berzelius 100 ml de soluţie de silicat de sodiu 5%. Discuţii (1-2): Când substanţele difuzează prin pereţii poroşi ai unei membrane separatoare avem de-a face cu fenomenul de osmoză. către partea unde concentraţia este mai mică. Volumul acesteia se măreşte. 3. În împrejurul cristalului se formează o peliculă de ferocianură de cupru. de culoare brună. formează astfel un sac. clorură de magneziu. Acest silicaţi sunt prezente sub forma unor arborizaţii fine. se demonstrează existenţa fenomenului osmozei. Prin 14 . diferite săruri (sulfat feros.) Se observă formarea silicaţilor corespunzători.) Se introduce în lichidul din pahar un cristal de ferocianură de potasiu. acetat de plumb). Pb). 2.) Se toarnă în paharul Berzelius 100 ml de soluţie de CuSO4 10%. pahar Berzelius de 150 ml. prin reacţia dintre cele două săruri. Pentru ca substanţele să poată difuza este necesar ca diametrul moleculelor să fie. se comportă ca o membrană semipermeabilă. ferocianură de potasiu cristalizată în cristale mari. mai mic decât al porilor. 2. evident. Materialul necesar: soluţie de CuSO4 10%. 3. silicat de sodiu 5%. Mg. pe care apa poate să o străbate pentru dizolvarea ferocianurii de potasiu. Metoda de lucru (2): 1. Lucrarea nr. care se rupe şi se reface imediat. Precipitatul de ferocianură de cupru. conducând la distensia peliculei de ferocianură de cupru. Prin difuziune are loc un transport în sensul gradientului de concentraţie. Se formează o soluţie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană difuzeze prin membrana celulară gazele. ramificându-se.) Pelicula de ferocianură de cupru. Adică din partea unde concentraţia este mai mare. cât şi de suprafaţa de difuziune. care creşte mereu. divers colorate. 4.) Se introduc în lichid cristale de diferite săruri (din cele amintite la materiale necesare).6 Demonstrarea fenomenului osmozei Principiul lucrării: folosind săruri anorganice. Metoda de lucru (1): 1.) Cele două săruri intră în reacţie.

15 .experimentul demonstrării fenomenului de hemoliză de la capitolul IV. În organismul viu. ilustrează consecinţa difuzării soluţiilor hipotonice în eritrocit.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană difuziune la nivelul membranelor se creează o forţă numită presiune osmotică. fenomenul este mult mai complicat 13 . permit trecerea concomitentă a solvenţilor şi a substanţelor dizolvate se numesc membrane permeabile. care având pori suficient de mari. Experienţele de sus. Fig. De acest tip este membrana citoplasmatică care acoperă celula animală. care variază în raport direct sau indirect. Membranele. Printre aceşti factori enumerăm variaţia în raport direct cu concentraţia şi în raport indirect cu greutatea moleculară a substanţelor. proporţional cu diferiţi factori.4 Schema fenomenului osmozei (egalarea gradientului de concentraţiei a unei substanţe dizolvată în apă. împărţită printr-o mebrană permeabilă) 13 . demonstrează numai in vitro fenomenul osmozei.

Adică. sistem reticulohistiocitar).reacţie. metabolici din mediul intern sau cel extern. numai la nivelul acestor noduri se produc schimburile ionice cu lichidul interstiţial. Potenţialul de repaus măsurat prin metode electrofiziologice (micro-eleotrode intracelulare) este egal cu -90 mV pentru fibra musculară striată şi -70 mV pentru neuron.A. un potenţial de vârf (spike). Diferenţa de potenţial dintre interiorul al exteriorul celulei poartă numele de potenţial de repaus. prin utilizarea ca aparat de măsură. şi care se propagă de-a lungul acestora este potenţialul de acţiune (curentul de acţiune). devenind treptat o activitatea comportamentală complexă. formează sistemul stimulo-integrator 1 al organismelor animale. devenind o adevărată conversaţie între informaţiile senzoriale. cu ajutorul cărora poate să reajusteze într-un timp scurt şi cu maximum de eficienţă. asigură acestora o viteză mult mai mare.). Deoarece 1 2 Sistemele integratoare în regnul animal. Deci. alcătuit din cuplul excitaţie . sistem endocrin) şi sistemul psiho-inegrator. dispune de mecanisme efectoare rapide şi precise. fie prin depolarizarea membranei celulare (a cărei expresie este excitaţia). care reprezintă doar 1/1000 din suprafaţa totală a axonului. ca şi alegerea răspunsurilor cele mai potrivite. relaţiile interne şi mai ales relaţiile organismelor cu mediul lor de viaţă. a unui preparat neuromuscular de broască. apar sub forma unui mecanism elementar. aceste relaţii devin mai complexe. Pe măsura dezvoltării sistemului nervos. Astfel. Orice celulă vie în stare de repaus este polarizată. care amorsează fenomenele ce duc la excitarea fibrelor nervoase. activitatea reflexă elementară se perfecţionează. Procesul de excitaţie se poate manifesta electric. Datorită faptului. adică pe suprafaţa fibrelor nervoase. Unda negativă care ia naştere la în locul excitat. Potenţialul de acţiune. celula devine excitată. La metazoare inferioare (spongieri. şi este genarat de pompa de sodiu-potasiu. ceea ce înseamnă o reducere considerabilă a travaliului realizat de pompa de Na+-K+.). Aceste două mecanisme biofizice sunt: mecanismul circuitului local al lui Hermann (în cazul fibrelor amielinice). În înregistrare monofazică . în mediul lor de viaţă. adică menţin un potenţial stabil de o parte şi de alta a membranelor lor. iar în faza de revenire. datorită organizării şi funcţionării sale. viermi). care se manifestă prin inhibiţie (oprirea activităţii celulare secretorii sau motorii). celenterate. sunt: sistemul trofo-integrator (sistem sanguin. Valoarea potenţialului de acţiune (P. că depolarizarea se produce numai în regiunea nodurilor lui Ranvier. Adică componente a capacităţii organismului animal de adaptare permanentă (echilibru dinamic). Asigurarea conducerii potenţialului de acţiune (potenţialul de propagare) se face prin două mecanisme biofizice. Celulele vii au sarcini pozitive pe suprafaţa membranei (sunt electropozitive) şi sarcinii negative în interior membranei (sunt electronegative). este în medie de 80-100 mV. se diversifică. pentru menţinerea constanţei mediului intern (Bernard. el cuprinde: o depolarizare iniţiatoare (10 mV) . Sub acţiunea stimulului care depăşeşte valoarea prag.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS Sistemul nervos pe lângă sistemul endocrin. Galvani (1789). postpotenţialul negativ şi postpotenţialul pozitiv. sistemul stimulo-integrator (sistem nervos. dispune de o reţea de informaţie rapidă cu ajutorul căreia percepe orice modificare a factorilor fizici. Aceste sisteme integratoare reprezintă componentele principale a unui mecanism funcţional integrator complex. excitaţie-reacţie. depăşind dialogul simplu. cu o cheltuială energetică proporţional mai mică 2 . şi mecanismul conducerii saltatorii (în cazul fibrelor mielinice). funcţionarea interioară şi comportamentul animalelor şi al omului. Sistemul nervos (S. 16 . Mecanismul conducerii saltatorii a influxului nervos.N. controlul şi preluarea acestora. fie printr-o hiperpolarizare. 1859). chimici. cele amintite mai sus. activitatea nervoasă superioară. În acelaşi timp. Existenţa unei diferenţe de potenţial între suprafaţa intactă ei suprafaţa secţionată a muşchilor striaţi (curent de leziune) a fost demonstrată încă în secolul XVIII de către L. a homeostaziei (Cannon 1929).

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană laba de broască îndeplineşte rolul unui galvanoscop. Fig. Cu ajutorul labei galvanoscopice. Potenţialul de acţiune şi modificările de excitabilitate. 17 . ea a mai fost numită "labă galvanoscopică". se poate dovedi şi prezenţa potenţialelor de acţiune în muşchiul contractat tetanic sau în nervul excitat.5.

deasupra genunchiului. se îndepărtează pielea. bobină de inducţie. planşetă. se aplică pe suprafaţa musculară intactă şi cea tăiată. până la articulaţia genunchiului. Materialul necesar: broască.) Tot la aceeaşi broască. se înlătură pielea şi de pe gamba labei nesecţionate.axon. se fixează pe planşetă. din care se izolează nervii sciatici de la emergenţă. AP. 2. 18 . trusă de disecţie. ace ou gămălie. 3.. Apoi. baghetă de sticlă. se aplică nervul sciatic al labei secţionate. Pe partea posterioară a coapselor se face câte o incizie longitudinală. 3. 2. soluţie Ringer.potenţial de acţiune) Lucrarea nr. cu partea ventrală în jos. Se secţionează la emergenţă.) De pe coapsa labei cu sciaticul secţionat. Nervul sciatic se încarcă pe un excitator. cheie întrerupătoare. nervul sciatic secţionat. 7 Evidenţierea curentului de leziune şi a potenţialelor de acţiune.teaca de mielină. folosind un preparat neuromuscular sciatic de broască. unul din nervi descoperiţi.) Laba secţionează se aşează în apropierea broaştei.-nod Ranvier. acumulator. prin metoda labei galvanoscopice Principiul lucrării: se evidenţiază prezenţa curentului de leziune şi a potenţialului de acţiune. La atingerea celor două suprafeţe se produce contractarea bruscă a labei. Transmiterea saltatorică prin fibrele mielinice (1. se secţionează aceeaşi labă. excitator de sciatic. Metoda de lucru: 1. 4.) Broasca imobilizată prin distrugerea măduvei spinării (spinalizare)..6. Folosind o baghetă de sticlă. sârme. Se descoperă pachetele vasculonervoase. folosind o foarfecă mare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. Pe musculatura gambei denudate (ori pe nervul sciatic).

datorită scurtcircuitării celor două suprafeţe ale membranei de către lichidul celular prelins din leziune. în aceeaşi timp cu contracţia labei galvanoscopice. Actul reflex trebuie considerat ca modul fundamental de integrare funcţională unitară a organismului animal şi de integrare a acestuia în mediul său de viaţă. Actele psihomotorii au perioade de latenţe de zeci de ori mai mari decât latenţa reflexelor şi necesită o învăţare prealabilă. Mai poate fi definit ca transformarea unei stimulări senzitive sau senzoriale. Reflexele şi actul reflex Reflexul (un act nervos simplu organizat) este legătura obligatorie între excitarea unei suprafeţe senzitive sau senzoriale şi o anumită reacţie efectorie. Arcul reflex. Participarea conştiinţei la actele reflexe poate fi cel mult secundară. . sunt de asemenea capabile să declanşeze răspunsul preparatului neuromuscular de broască. schematizat în felul următor: Cel mai simplu arc reflex este constituit dintr-un receptor diferenţiat 3 (un neuron senzitiv). Diferenţa de potenţial dintre suprafaţa muşchiului şi interiorul secţionat (curentul de leziune) este suficientă pentru a excita nervul sciatic şi musculatura labei galvanoscopice. de adaptare ale organismului în mediul său de viaţă. Actele reflexe nu se fac cu participarea conştiinţei.A.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 5. Deci.) produse în muşchi. care participă la un act reflex. este absolut necesară prezenţa unui arc reflex. aparatele secretoare). Arcul reflex este înnăscut.un centru nervos: locul unde se realizează legătura funcţională între neuronul aferent şi cel eferent . tetanice a muşchiului gastrocnemian de broască.un efector: organele care produc reacţia de răspuns (muşchii striaţi. şi care face sinapsă într-un centru nervos cu neuronul aferent a 3 în unele cazuri poate fi chiar extremitatea fibrei nervoase amielinice 19 .o cale aferentă: formată din fibre nervoase aferente. muşchii netezi. Astfel excitanţii din mediul extern pot fi consideraţi ca factori ce determină reacţii de integrare. -40 mV. Discuţii Imediat după secţionarea unui muşchi striat. După întreruperea curentului. putem defini ca totalitatea elementelor anatomice.) nu dispare ci doar se reduce la -20. . potenţialul de repaus (P. într-o reacţie efectorie. Pentru realizarea unui act reflex. Forma fundamentală a activităţii sistemului nervos este actul reflex. curentul faradic (generat de acumulator şi bobina de inducţie) provoacă contracţia musculaturii labei. potenţialele de acţiune (P. muşchii se relaxează. arcul reflex poate fi considerat ca un sistem cibernetic.) În momentul închiderii cheii întreruptătoare.R. fără participare conştientă. Nu trebuie confundat cu actele reflexe actele psihomotorii.un receptor: format din terminaţii nervoase senzitive. În timpul stimulării indirecte. în care conducerea se face centripet. Arcul reflex presupune existenţa următorilor componenţi anatomici: . care conduc influxurile nervoase de la centri la efectori .o cale eferentă: reprezentată de fibrele eferente.

: întoarcerea capului la lumină sau la sunet.muşchi flexor. strănutul în urma inflamării mucoasei nazale. Există reflexe simple.fibră motoare a muşchiului flexor. secreţia de salivă după introducerea în gură a unui aliment. 5 . reflexul miotatic). provocată de excitarea mecanică sau chimică a receptorilor din mucoasa faringiană sau peretele stomacului. fusul neurotendinos Golgi) sau în articulaţii. Arcurile reflexe. reflexul micţiunii. reflexele circulatorii. Reflexele pot fi clasificate atât după poziţia receptorilor. 7 Schema arcului reflex miotatic: 1 . voma. ca clipitul.reflexe proprioreceptoare (proprioceptoare): sunt caracterizate prin faptul. 6 . rămân nemodificate pe tot parcursul vieţii. monosinaptice (ex. 8 . şi în mod obişnuit sunt reacţii complexe. 4 . . Arcurile reflexe pot fi asociate sau urmate şi de senzaţii conştiente.fibră motoare a muşchiului extensor. reflexul pilorului. reflexele respiratorii. cât şi în raport cu organul efector. 7 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană cărui prelungire centrifugă se pune în legătură cu organul efector. Ex.muşchi extensor.fibră senzitivă.: reflexul rotulian.: reflexele presoare şi depresoare. etc. 2 .ganglion spinal. Dar multe acte reflexe se desfăşoară.reflexe interoreceptoare (interoceptoare): sunt declanşate de excitarea receptorilor din interiorul organismului. 3 . că receptorul este localizat în organul efector (fusul neuromuscular. reacţiile reflexe sunt previzibile. reflexul defecaţiei.reflexe exteroreceptoare (exteroceptoare): care se produc în urma excitării organelor de simţ.fus neuromuscular. reflexele se clasifică în: . declanşate de excitarea zonelor reflexogene.neuron intercalar inhibitor. Fig. 20 . etc. Astfel după poziţia receptorilor. fără să devină conştiente. Ex. deci. conţinând unul sau mai mulţi neuroni intercalaţi. dar majoritatea arcurilor reflexe sunt polisinaptice. . Ex.

dinţii sau numără invers de la 100. principiul caracterului structural. Lucrarea nr. astfel încât ambele picioare (planta) să atârne peste marginea suportului. şi anume: principiul determinismului. Repetaţi punctul b. cu ciocanul pentru reflexe. “Reflexul lui Babinski”. d) introduceţi un tampon de vată în suc de lămâie şi umeziţi partea superioară a limbii. Repetaţi punctul b.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Pavlov. Se repetă experienţa. I. b) se colectează saliva secretată în timp de 3 minute. 8 Demonstrarea existenţei reflexelor la om Principiul lucrării: se excită receptorii unor arcuri reflexe şi se înregistrează răspunsul reflex. c) se cufundă un tampon de vată în soluţie de glucoză 5% şi se umezeşte partea superioară a limbii. Experimentatorul loveşte cu ciocanul pentru reflexe sau cu partea laterală a mâinii tendonul achilian (cel mai puternic tendon din organism). descrie trei principii fundamentale. suc de lămâie. Observaţi cu atenţie pupilele subiectului. Verificarea acestei reacţii. se face printr-o stimulare uşoară în lungul marginii 21 . a) se clăteşte cavitatea bucală cu apă. tampoane de vată. tendonul muşchiului cvadriceps sub rotulă. care stau la baza studiului reflexelor. Persoana de experienţă stă în genunchi pe o masă sau scaun. care constă în extensia degetului mare de la picior. Un alt coleg strecoară pe neaşteptate o bucăţică de ghiaţă pe pielea spatelui persoanei explorate. 3 eprubete gradate. Materiale necesare: ciocan pentru reflexe. într-o eprubetă gradată şi se notează cantitatea. Reflexul salivar. Desfăşurarea lucrării: Reflexul rotulian (patelar). principiul unităţii analizei şi sintezei în funcţionarea cortexului cerebral. cu deosebirea că subiectul strânge cu putere pumnii. respectiv. bucăţi mici de gheaţă. Persoana de experienţă stă pe un scaun “picior peste picior” sau pe o masă. astfel încât picioarele să nu atingă podeaua. Reflexul achilian.P. Reflexul ciliospinal.. care stă confortabil pe un scaun. Experimentatorul loveşte uşor. soluţie de glucoză 5%.

Fig. Discuţii: În clinică.-Achilian 22 . până la un an şi jumătate. Controlul reflexelor monosinaptice şi polisinaptice în practică medicală dau posibilitatea verificării integrităţii funcţionale a măduvei.-Rotulian. 2.-Babinski. 3. controlul reflexelor miotatice dă preţioase indicaţii asupra stării normale de funcţionare a centrului medular. stări de hipo sau hiperexcitabilitate şi răspunsul să fie mai slab sau mai intens.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană plantei. În mod firesc acest reflex se manifestă la noii născuţi.8 Schema reflexului rotulian (1. În aceste situaţii motoneuronii din măduvă sunt eliberaţi de influenţele inhibitoare trimise de la cortexul motor pe aceste căi.9 Mişcările efectuate în cazul reflexului: 1. 4. 5. După această vârstă. în care pot să existe în condiţii patologice.-efectorul) Fig. reflexul este prezent în caz de întrerupere a dezvoltării căilor corticospinale sau de lezare a lor. ele având un rol important în menţinerea staţiunii şi tonusului muscular.-calea aferentă.-măduva spinării.-calea eferentă. Reflexele bineuronale fiind monosinaptice se produc cu latenţa cea mai mică. Impulsurile nervoase proprioceptive nu sunt capabile de iradiere sau generalizare. 2.

soluţie de acid acetic 5% şi 15%. 15. 18. cale eferentă). suport lateral. cale aferentă. se notează efectul obţinut. virolă. Care este acesta? Răspuns: 9. capătul dinspre gastrocnemian al nervului sciatic. distrugerii sau scoaterii temporare din funcţiune a unora dintre elementele care compun arcul reflex (receptor. 12. se secţionează nervul sciatic al piciorului stâng în apropierea genunchiului. se urmăreşte efectul. se introduce laba piciorului stâng în acid acetic 5%. se urmăreşte răspunsul – după câteva clipe. Desfăşurarea lucrării: 1. 4. se stimulează. Materiale necesare: o broască mare. adică realizează un act reflex. centru nervos. 10. se introduce laba piciorului drept în acid acetic 5%.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. se decapitează broasca. 5. 17. 19. un anestezic (cloroform. 2. suport vertical simplu. se distruge măduva spinării. 14. acid acetic 5% în contact cu degetul mare de la piciorul stâng al broaştei. 7. se pune un tampon de vată îmbibat cu acid acetic 15% pe tegumentul regiunii lombare a piciorului stâng. cu ajutorul unui pahar Berzelius. se pune. se atârnă prin intermediul unui cârlig de suport. 23 . se aşteaptă până trece efectul anestezicului. 3. se urmăreşte efectul 13. cronometru. se urmăreşte efectul. cu ajutorul unui excitator de mână alimentat de o bobină de inducţie. 2 pahare Berzelius de 50 ml. 9 Actul reflex simplu şi analiza lui Principiul lucrării: se examinează un act reflex simplu şi efectele stimulării. se introduc degetele piciorului anesteziat în soluţie de acid acetic 5%. broasca flectează piciorul stâng. 11. instrumente pentru disecţie. prin introducerea unui ac lung în canalul vertebral al aceleiaşi broaşte. 8. se urmăreşte efectul. se aşteaptă 20 min pentru a trece şocul operator. 16. novocaină). 6. se anesteziază receptorii tegumentari ai labei piciorului stâng cu cloroform sau alt anestezic îmbibat în vată sau tifon şi fixat în jurul labei pentru 5-10 min.

5 5 15 96 Răspunsul animalului flectează degetul excitat flectează piciorul al cărui deget a fost excitat flectează şi piciorul simetric celui excitat flectează toate picioarele se contractă toţi muşchii scheletici ai corpului Legile reflexelor localizării unilateralităţii simetriei iradierii generalizării Timpul reflex …………… …………… …………. 10 Verificarea legilor reflexelor ale lui Pflüger Principiul lucrării: la o broască spinalizată (care a fost decapitată. 5.acid acetic % 1 2. se aşteaptă 20 de min pentru a trece şocul operator.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Discuţii: O condiţie esenţială pentru producerea actului reflex este integritatea arcului reflex. cârlig pentru agăţarea broaştei.0. Materiale necesare: broască. utilizând soluţii de acid acetic de 2. se decapitează broasca.0. 15. 5 pahare Berzelius de 50 ml.0 şi 96%. Desfăşurarea lucrării: 1. 5 şi 6. 15.. 24 . Completaţi în tabelul următor timpul reflex: Conc. Se repetă punctele 4. suport vertical simplu.0. dar are măduva spinării intactă) se examinează răspunsul la excitanţi de intensitate crescândă. se atârnă de suport. 5.0 şi 96%).5. Întreruperea arcului reflex pe oricare punct al traseului duce la dispariţia reflexului.5. …………. 2. 5. 3. virolă. se introduce degetul mare de la piciorul stâng în soluţie de acid acetic 1. se înlătură efectul acidului acetic asupra tegumentului prin introducerea extremităţii tratate în apă. soluţii de acid acetic (1. 2. 6. Notaţi timpul reflex ………. …………. Lucrarea nr. suport lateral. se observă efectul. instrumente de disecţie. 4.. cronometru.0%.

intră în contact cu mai mulţi neuroni intercalari prin intermediul cărora impulsurile ajung la neuronul efector. Reflexele de flexiune sunt multisinaptice. 25 . V. Este legea coordonării reflexelor. legea unilateralităţii. legea simetriei. cu atât excitaţia cuprinde mai mulţi motoneuroni medulari şi răspunsul motor devine mai extins. Reflexul de flexiune durează mai mult decât timpul de aplicare a stimulului. II.10. legea cordonării reflexelor Discuţii: Legile reflexelor medulare descrise de Pflüger sunt valabile numai pentru reflexele exteroceptive sau de flexiune sau nociceptive. adică terminaţia medulară a neuronului senzitiv.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Chiar la o broască spinalizată. Intervenţia neuronilor intercalari în arcul reflex explică unele particularităţi ale ale reflexelor de flexiune: difuzarea impulsurilor generate de exteroceptori. Fig. se poate observa coordonarea reflexelor: se pune în regiunea dorsală stângă o bucăţică de hârtie îmbibată în acid acetic 15%. legea iradierii. datorită unui proces de postdescărcare apărut în circuitele reverberante ale neuronilor intercalari. Legile reflexelor medulare: I. în măduva spinării. cu cât stimularea nociceptorilor este mai puternică. VI. legea generalizării. iar piciorul stâng se leagă de suportul vertical. III. legea localizării. După încercări repetate. IV. broasca îndepărtează cu piciorul drept excitantul de pe tegument.

Receptorii au următoarele proprietăţi: . Analizatorii au un rol excepţional în elaborarea reacţiilor de adaptare a organismului. Menţionăm că epiderma nu conţine vase de sânge şi limfatice. .corpusculii Meissner. . Noţiunea de analizator a fost introdusă în fiziologie de I. conducerea excitaţiei la stucturile SNC (segmentul intermediar sau calea de conducere). . 26 .adaptarea – se exprimă prin micşorarea activităţii receptorilor şi a frecvenţei de generare a impulsurilor de excitaţie în cazul că un excitant acţionează un timp îndelungat.P. alţii la întreruperea acţiunii lui. Prin analizator se înţelege ansamblul structurilor care asigură perceperea energiei excitantului. Unii reacţionează la începutul acţiunii lui. Sensibilitatea diferitelor organe de simţ poate creşte prin perfecţionarea centrilor corticali în urma unui exerciţiu susţinut.înalta sensibilitate – capacitatea de a percepe excitanţi adecvaţi la o intensitate foarte mică a acestora.specificitatea – capacitatea de a percepe un anumit excitant adecvat. capacitatea pictorilor de a deosebi foarte multe nuanţe coloristice.corpusculii Krause recepţionează excitaţii de rece. . iar cele de cald sunt preluate de corpusculii Ruffini. . ca răspuns la acţiunea excitantului. Acesta se realizează cu ajutorul analizatorilor sau a sistemului senzorial. care se află în hipodermă în număr mult mai mare decât în dermă. ANALIZATORUL CUTANAT Receptorii analizatorului cutanat sunt localizaţi la nivelul tegumentului şi mucoaselor. sensibilitatea tactilă şi auditivă crescute ale nevăzătorilor. Epiderma cuprinde numai terminaţii nervoase libere. transformarea ei în procesul specific de excitaţie (segmentul periferic sau receptorul). recepţionează excitaţii de presiune. a căror excitare determină senzaţii dureroase. PAVLOV.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană ANALIZATORII Omul primeşte permanent informaţii despre diversele schimbări care au loc în mediul extern şi intern.corpusculii Vater-Pacini. analiza ei în zone specifice ale scoarţei emisferelor cerebrale (segmentul central). precum şi terminaţii nervoase sub formă de corpusculi: .şi de condiţiile mediului înconjurător.receptorii generează ritmic impulsuri de excitaţie. Astfel se explică capacitatea degustătorilor de a diferenţia substanţe cu miros şi gust foarte asemănător.specializarea receptorilor la un anumit parametru al excitantului specific – receptorii sunt heterogeni în raport cu excitantul specific. În dermă se găsesc terminaţii nervoase libere. iar a treia categorie la modificarea intensităţii excitantului. Merckel şi coşuleţele nervoase de la baza foliculilor piloşi sunt specializaţi pentru recepţionarea excitanţilor tactili. ceea ce are ca rezultat formarea unor senzaţii specifice.mobilitatea funcţională – mărirea sau micşorarea numărului de receptori care funcţionează. în dependenţă de starea funcţională a organismului . de aceea lezarea ei nu provoacă hemoragii. . .

îndepărtând treptat vârfurile esteziometrului. se poate utiliza un compas metalic cu vârfurile puţin tocite şi un liniar. Se notează pentru fiecare zonă cercetată daistanţa minimă dintre vârfurile esteziometrului la care se percep două senzaţii diferite de atingere. sE continuă explorarea. Materiale necesare: esteziometru. obraz. Sensibilitatea tactilă are rol şi în perceperea tăriei. funcţia unui organ de simţ este perfectibilă prin perfecţionarea analizei şi sintezei de la nivel cortical. iar cel deal doilea va fi mobil). faţa posterioară a braţului şi antebraţului. Deci. alcătuită dintr-o riglă metalică gradată. gât. Nevăzătorii percep forma şi dimensiunea obiectelor prin intermediul simţului tactil. formei şi greutăţii corpurilor. 27 . se determină sensibilitatea la presiune a aceloraşi zone. îndepărtând succesiv vârfurile esteziometrului cu câte 1 mm (unul dintre cursori se lasă la diviziunea 0. Rezultate şi discuţii: rezultatele obţinute se trec în tabelul alăturat. Esteziometru Esteziometrul este un aparat asemănător cu un şubler. Desfăşurarea lucrării: Persoana de experienţă şade pe un scaun cu ochii închişi. plantă şi vârful degetelor de la picior) cu vârfurile esteziometrului apropiate. buza superioară.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. până ce percep două senzaţii de atingere diferite. În lipsa esteziometrului. Experimentatorul atinge diferite regiuni ale corpului (buza inferioară.11. palmă. susţinută de un mâner. 11 Esteziometrie Principiul lucrării: se explorează diferite regiuni ale corpului. gambă. Fig. vârful degetelor. care este mult mai dezvoltat decât la văzători. Cu acest dispozitiv se măsoară sensibilitatea de presiune. Înlocuind vârfurile de os cu butoane metalice.

Imediat ce nivelul insuportabil al durerii este atins. a antebraţului faţa post. a gambei faţa post. distrugerea unei treimi din suprafaţa sa pune în primejdie supravieţuirea organismului. Materiale necesare: cuburi mici de ghiaţă. metabolică şi de absorbţie). termoreglare. Cronometraţi timpul necesar pentru dispariţia completă a durerii ………. excreţie. Desfăşurarea lucrării: subiectul de experienţă stă pe un scaun cu palma dreaptă sprijinită pe o suprafaţă plană. iar apoi prin masarea locului respectiv sau al altuia cu ghiaţă. culoarea şi aspectul ei reflectă starea fiziologică a organismului. a braţului faţa ant. şerveţele. declanşaţi cronometrul şi masaţi simultan porţiunea afectată prin 28 . Datorită rolului complex pe care îl îndeplineşte pielea.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Regiunea investigată buza superioară buza inferioară obraz gât faţa ant. şi alte importante funcţii (protecţie. a gambei talpa piciorului vârful degetului mare vârful degetului mic Pragul spaţial al sensibilităţii tactile (mm) presionale (mm) Având în vedere că tegumentul are. Lucrarea nr. Ciupiţi tegumentul dintre degetul mare şi indicator al subiectului. fără a masa locul respectiv. depozit. 12 Efectul masajului cu ghiaţă asupra durerii Principiul lucrării: se provoacă o intensă senzaţie dureroasă şi se determină timpul în care dispare durerea. cronometru. respiraţie. până la nivelul insuportabil al durerii. Repetaţi acelaşi lucru cu mâna stângă. a braţului faţa post. a antebraţului palmă vârful degetului indicator vârful degetului mare faţa ant. în afară de funcţia de sensibilitate.

ceva mai târziu pe cei termici şi apoi receptorii gustativi. Alimentele excită mai întâi receptorii tactili. Notaţi timpul necesar pentru dispariţia durerii ……… Repetaţi experimentul cu mâna dreaptă şi aplicaţi un masaj circular cu ghiaţă în regiunea cotului. pâna la 75. alături de receptorii gustativi se află şi receptori pentru sensibilitatea termică. Receptorii pentru durere (nociceptorii) reprezintă în cadrul mucoasei bucale 25-40% din totalul receptorilor. cu toate acestea. sărate. la care răspunde cel mai puternic. sărat. Fiecare tip de mugure gustativ este specializat pentru unul dintre stimulii gustativi de bază: dulce. amare) cu cât mai multe puncte ale limbii şi pe un desen al ei se schiţează ariile în care sunt percepute. Pe baza acestei specializări.facial. iar în musculatura limbii proprioceptori. structural similari. iar cei pentru cald în partea posterioară. caliciforme. amar. acru (acid).vag. Din acest motiv senzaţiile gustative au un caracter complex.000/cm2. se pot delimita pe suprafaţa limbii mai multe arii gustative. 7 . Lucrarea nr. 4 . 5 . fungiforme şi filiforme. Nociceptorii sunt cei mai numeroşi în ţesuturile dinţilor.dulce. Apa rezultată prin topire se absoarbe cu un şerveţel. fiecare tip de mugure recepţionează mai mult decât un singur tip de stimul. dureroasă. ANALIZATORUL GUSTATIV Organul principal al gustului este limba. Vârful limbii are o înaltă sensibilitate la temperatură. Fig. numai primele două conţin muguri gustativi. Partea centrală a suprafeţei limbii nu percepe nici cald nici rece. Receptorii gustativi sunt însă răspândiţi şi la nivelul vălului palatin.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană mişcări circulare cu un cub de ghiaţă. 6 glosofaringian.acru. La nivelul mucoasei bucale. 12 Ariile sensibilităţii gustative şi inervaţia lor: 1 amar. 29 . 2 . Dintre cele trei categorii de papile. 13 Deteminarea ariilor gustative pentru gusturile de bază Principiul lucrării: se pun în contact diferite substanţe sapide (dulci. Receptorii pentru rece predomină în partea anterioară a cavităţii bucale. Temperatura cea mai potrivită pentru formarea senzaţiilor gustative este de 24°C. Notaţi timpul necesar pentru dispariţia durerii ………. acre. 3 -sărat. în timp ce la nivelul tegumentului sunt cca 200/cm2. Există 4 tipuri de muguri gustativi. foarte numeroşi pe papilele filiforme. tactilă. în partea posterioară a faringelui şi pe laringe.

ANALIZATORUL VIZUAL Lucrarea nr.şi parasimpaticomimetice. care formează muşchiul dilatator al pupilei (m. Micşorarea pupilei se realizează prin contracţia fibrelor musculare netede circulare ale irisului. mâna se ridică astfel încât ochiul drept să fie expus direct luminii. iar ochiul stâng să primească lumina indirect. inervat de fibrele parasimpatice ale nervului oculomotor. dilatator pupillae). La ridicarea mâinii. După clătirea cavităţii bucale cu apă distilată. este astfel micşorată cantitatea de lumină care pătrunde în ochi. pe om. oţet de vin. Se observă că şi ochiul stâng prezintă reflexul pupilar. sare de bucătărie 5%. Rezultă că muşchii iridoconstrictori inervaţi de parasimpaticul oculomotor acţionează sinergic. tampoane mici de vată sau de tifon. Desfăşurarea lucrării: subiectul clăteşte cavitatea bucală cu apă distilată. inervat de fibre simpatice care îşi au originea în regiunea toracică a măduvei. ochii unei persoane aşezate în faţa unui geam luminat. Dilatarea pupilei (midriaza) se produce la întuneric şi se datoreşte contracţiei fibrelor musculare netede radiare ale irisului. Pe un desen al limbii se indică zonele în care a fost perceput cel mai intens gustul dulce. se observă cum pupilele ambilor ochi se micşorează.5%. modul de acomodare a diametrului pupilei la cantitatea de lumină care pătrunde în ochi. ca şi ochiul drept.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Materiale necesare: soluţii de zahăr 5%. prin care se transmit impulsurile nervoase de la centrul nervos situat în mezencefal. deşi nu a fost expus acţiunii directe a luminii. Desfăşurarea lucrării: se acoperă cu mâna. Principiul lucrării: se observă. pot acţiona şi direct asupra irisului. se va proceda la fel şi pentru celelalte substanţe şi ariile pentru celelalte gusturi fundamentale. pentru o perioadă de 1-2 minute. producând midriază sau mioză. care formează muşchiul constrictor al pupilei (m. Apoi se acoperă din nou ochii cu mâna şi după 1-2 minute. care se produce simetric la ambii ochi. Prin reflexul pupilar. cu care experimentatorul atinge mai multe puncte ale limbii subiectului. 14 Reflexul pupilar Reflexul pupilar fotomotor este declanşat de acţiunea luminii şi constă în micşorarea pupilei (mioza) care este proporţională cu intensitatea luminii. Se înmoaie un tampon în soluţie de zahăr 5%. datorită contracţiei reflexe parasimpatice a muşchilor circulari ai irisului. sphincter pupillae). sulfat de chinină 0. Mediatorii simpatici şi parasimpatici. precum şi alte substanţe simpatico. 30 .

Se trasează cu creta 4 linii drepte care se întretaie în punctul alb: una verticală. atunci când aceasta este fixată asupra unui punct. iar spaţiul vizibil cu ambii ochi se numeşte câmp vizual binocular. În porţiunea din mijloc a câmpului vizual comun vederea este binoculară. una orizontală şi două înclinate cu 45° faţă de 31 . Materiale necesare: tablă. iar de o parte şi alta a acestei porţiuni. experimentatorul trasează cu cretă albă şi colorată câmpul vizual pentru ochiul respectiv.14 Schematizarea în grade a vederii binocluare şi a zonelor monoculare Principiul lucrării: în timp ce subiectul priveşte un punct fix de pe tablă aflat în dreptul ochiului. Fig. suport pentru nas. Spaţiul vizibil cu un singur ochi se numeşte câmp vizual monocular. riglă gradată. pe care se sprijină spina nazală a subiectului. cu faţa la tablă. la o distanţă de câţiva cm de aceasta. cretă albă şi colorată. care se suprapun în partea lor nazală. Desfăşurarea lucrării: cu cretă albă se face pe tablă un punct la nivelul ochiului drept al subiectului care stă în picioare. 15 Determinarea câmpului vizual pentru alb şi culori Câmpul vizual este spaţiul care poate fi cuprins cu privirea. Câmpul vizual binocular reuneşte cele două câmpuri monoculare. Distanţa dintre tablă şi subiect este marcată de un suport de lemn.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. vederea este monoculară.13 Schema reflexului pupilar Lucrarea nr.

El apare unic datorită vederii binoculare. se trasează în acelaşi mod câmpurile vizuale pentru albastru. astfel ca să deplaseze globul ocular în sus. Subiectul închide ochiul stâng. Apoi se unesc cele 8 puncte între ele. apoi cele 4 câmpuri vizuale pentru ochiul stâng (alb şi culori). Folosind cretă colorată. cruce) trasat pe o foaie de caiet sau pe tablă. fiecare ochi vede obiectul separat. de la extremitatea liniei spre ochiul subiectului. roşu şi verde. şi marchează locul în care se găseşte creta când subiectul declară că a perceput “culoarea” acesteia. Materiale necesare: un semn (punct. iar cu dreptul priveşte fix în punctul alb. Se constată că din semnul unic se desprinde un altul. Experimentatorul deplasează creta albă de-a lungul fiecărei jumătăţi a fiecărei linii. Apoi subiectul priveşte semnul apăsând cu un deget sub unul dintre ochi. obţinându-se un poligon care reprezintă câmpul vizual pentru alb al ochiului drept al subiectului. 15 Perimetrul câmpurilor vizuale pentru alb şi culori Lucrarea nr. care se deplasează în sus cu cât deplasarea 32 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană primele. Desfăşurarea lucrării: subiectul priveşte semnul cu ambii ochi. Fig. 16 Disocierea vederii binoculare Principiul lucrării: se demonstrează că. dacă deplasăm unul dintre globii oculari astfel ca axele ambilor ochi să nu mai fie centrate pe acelaşi punct (obiect).

a imaginii obiectului în culoarea complementară. determină apariţia. distanţate cu 7 cm (distanţa aproximativă dintre cele două pupile). adică acolo unde lipsesc elementele sensibile şi nu se formează imaginea. 17 Experienţa lui Mariotte Principiul lucrării: se demonstrează existenţa petei oarbe. de hârtie colorată: roşie. Materiale necesare: o bucată de hârtie. imaginea reperului negru se proiectează pe retină în dreptul petei petei oarbe. fixând cruciuliţa. a unui obiect de o anumită culoare.16 Figura utilizată în experienţa lui Marriotte Lucrarea nr. lipite pe câte o coală de hârtie albă. un timp mai îndelungat. albastră şi galbenă. lipsită de celule receptoare. 18 Culori complementare Principiul lucrării: privirea. la distanţa de aprox. 15 cm. Desfăşurarea lucrării: se închide ochiul stâng şi se ţine figura în faţa ochiului drept.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană globului ocular este mai mare. pe care se găseşte o figură constând dintr-un dreptunghi în care sunt desenate un cerc şi o cruciuliţă. Lucrarea nr. Discuţii: Fenomenul se datorează faptului că la această distanţă. verde. pe fond alb. Materiale necesare: patrate cu latura de 20 cm. cercul dispare. Aceasta se vede clar. Se apropie încet figura de ochi şi se constată că. iar cercul se vede difuz. la distanţa de 30 cm. fiecare ochi vede acum imaginea “pe cont propriu”. 33 . Astfel. Fig.

Aceasta se priveşte la microscop la lumină naturală şi se observă cum se decolorează purpurul retinian trecând într-o culoare slab gălbuie. În mod identic se întâmplă şi în cazul a celorlalte culori complementare. soluţie de alaun de fier şi amoniu 5%. un patrat de o anumită culoare. împiedicând distrugerea lui la lumină. iluminat uniform. 34 . Acest fapt se demonstrează cu discul lui Newton (cu 30-40 de turaţii pe minut). i se scoate un ochi (– astfel: broasca se fixează pe plută cu partea dorsală în sus. După câteva secunde. în spaţiul de deasupra ochiului se introduce vârful unei foarfece fine şi curbe şi se taie ţesutul care fixează ţesutul în orbită. explicaţia celor observate în urma experimentului este următoarea: în timp ce se priveşte atent culoarea roşie. astfel când deplasăm privirea pe fondul alb. Alaunul fixează purpurul retinian. b) se scoate şi celălalt ochi şi se ţine fix în faţa unui geam cu cercevele.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: subiectul priveşte intens. timp de 2-3 s. Lucrarea nr. care au oprit distrugerea purpurului retinian din dreptul lor. timp de un minut. de la cca 2 m. elementele retiniene fotosensibile pentru culoarea complementară (în exemplul dat: verde) sunt excitate de lumina albă. Discuţii: Prin amestecul în proporţii egale a celor şapte culori se poate face sinteza luminii albe. 19 Evidenţierea purpurului retinian Principiul lucrării: la animalele ţinute la întuneric se poate observa. Desfăşurarea lucrării: a) se ia o broască ţinută la întuneric şi într-o cameră întunecată. apoi se secţionează nervul optic şi se izolează ochiul din orbită). elementele fotosensibile ale acestei culori se obosesc. el percepe un patrat de aceeaşi mărime. numite complementare. descompunerea purpurului retinian. Se vor vedea dungile întunecate ale cercevelelor ferestrei. Se disecă ochiul într-o cameră luminoasă. Apoi ochiul se pune repede într-un cristalizor cu alaun şi se păstrează 15 min la întuneric. Se mai poate obţine lumină albă şi din amestecul numai al unor culori. apoi se prinde cu o pensă cu cioc pleoapa şi se secţionează. se întinde retina pe o lamă de sticlă şi se priveşte cu lupa. la microscop. după care deplasează rapid privirea pe fondul alb. atunci când ochiul a fost expus luminii. sub influenţa luminii. la lumină roşie. Luând în considerare cele amintite mai sus. Ochiul se secţionează iar retina se întinde pe o lamă de sticlă. având însă culoarea complementară celui privit anterior. Materiale necesare: broască ţinută la întuneric 48 de ore. cristalizor mic. instrumentar de disecţie. şi apare culoarea verde.

Desfăşurarea lucrării: se fixează broasca. neparalizată. de asemenea. Prin acest orificiu se pot vedea. plută. un ac cu vârful încovoiat şi bont. canalele semicirculare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană ANALIZATORUL ACUSTICO-VESTIBULAR Lucrarea nr. mişcări în cerc spre partea operată. Dacă este împinsă. 20 Extirparea urechii interne la broască Principiul lucrării: se distrug canalele semicirculare la o broască şi se obsevă efectele în mediu terestru şi acvatic. se răstoarnă pe spate. face mişcări dezordonate. se învârteşte uşor şi se distrug canalele semicirculare. execută. dar dacă i se acoperă ochii cu leucoplast rămâne neputincioasă. fixându-l în această poziţie. pensă hemostatică. Se introduce prin orificiu vârful unui ac încovoiat. ace cu gămălie. Se prinde maxilarul inferior cu o pensă hemostatică şi se trage înapoi. ca după operaţie. În vârful uneia dintre proeminenţe se face un orificiu cu vârful bisturiului. Materiale necesare: o broască. Pusă într-un bazin cu apă. cu o lupă. în dreptul cavităţilor orbitare. Se eliberează broasca. Se face o incizie pe linia mediană a vălului palatin şi prin îndepărtarea celor două laturi se descoperă baza craniului. bisturiu cu vârful bine ascuţit. 35 . Se excită prin atingere unul dintre picioarele posterioare ale broaştei. După distrugerea canalelor semicirculare de ambele părţi. Broasca se îndepărtează de excitant executând mişcări în cerc spre partea operată. pe care se văd. broască rămâne nemişcată în primele momente. Aceasta îşi ţine corpul înclinat spre partea lezată. două proeminenţe osoase la nivelul cărora sunt canalele semicirculare. cu partea ventrală în sus. După un timp îşi restabileşte capacitatea de a face deplasări mici. iar dacă face salturi mari se răstoarnă pe spate.

17. Sistemul mecanic deplasat prin flectarea degetului antrenează în mişcare indicatoarele cadrelor. 21 Oboseala musculară Principiul lucrării: Ergografia reprezintă una din probele fiziologice prin care poate fi înregistrat fenomenul de oboseală musculară la om şi factorii care condiţionează. Tehnica lucrării: Se fixează antebraţul persoanei în gutiera ergografului iar degetul mediu se introduce într-un inel pus în legătură cu sistemul mecanic al aparatului. Concomitent se poate calcula şi lucrul mecanic efectuat. Tracţionând inelul ergografului. este antrenat resortul de rezistenţă al aparatului. Materialul necesar: ergograf Zimmerman.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană SISTEMUL MUSCULAR Lucrarea nr. În principiu se urmăreşte timpul cât o persoană poate executa flexiuni digitale. metronom. Ergograf Zimmerman Persoana explorată este instruită să execute flectări ritmice ale degetului mediu. Grafica obţinută se numeşte ergogramă. 36 . în ritmul dictat de un metronom. Fig. pe care se poate citi valoarea lucrului mecanic efectuat (în gram metri) şi un sistem de înregistrare pe hârtie. până la instalarea oboselii musculare.

acelaşi timp). Fig. Modificând experimental valorile acestor factori. Se determină timpul de apariţie a oboselii musculare la o persoană care efectuează tracţiuni cu o frecvenţă de 60 / min şi concomitent se notează şi lucrul mecanic prestat. Se va constata un decalaj între cei doi subiecţi în favoarea celui care a beneficiat de odihnă activă (instalarea mai tardivă a oboselii musculare şi un lucru mecanic crescut). Cele două persoane vor repeta proba. posibilităţile de refacere a potenţialului energetic muscular. 37 . Apoi una din persoane va efectua timp de 3-5 min mişcări active cu mâna opusă. unul având aplicat un garou pe antebraţul activ. Caracterul activ sau pasiv al repausului. Irigaţia muşchilor activi. rezistenţa pe care trebuie să o învingă muşchiul în contracţie. care este unghiul pe care îl face linia de oboseală cu orizontala de la baza tuturor contracţiilor. impropriu persoanei. În condiţii de irigaţie deficitară instalarea oboselii apare mult mai devreme şi lucrul mecanic este redus. Se constată instalarea rapidă a oboselii când ritmul este prea alert. Se va nota la fel timpul scurs până la instalarea oboselii musculare şi lucrul mecanic realizat. 18 Ergogramă Manifestarea oboselii în aspectul ergogramei depinde de mai mulţi factori: ritmul de stimulare. . . aceasta se reduce prin puterea măritoare a peniţei pentru a se afla înălţimea totală reală Hr. se poate determina rolul lor în instalarea şi manifestarea fenomenului de oboseală. Alte două persoane sunt puse să efectueze efortul la ergograf cu aceeaşi frecvenţă. Aceştia de obicei sunt: 1. etc. intensitatea stimulării. Efectuarea determinării la alte două persoane. 2. Unghiul de oboseală. iar a doua nu (odihnă pasivă. după 30 min în repaus. se urmăresc parametrii amintiţi în condiţiile unui ritm de 120 tracţiuni / min. Coeficientul de oboseală (Co).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Ritmul mişcărilor. Linia de oboseală: se stabileşte prin unirea vârfurilor de contracţie cu o dreaptă.numărul contracţiilor măsurate este N.se adună toate aceste valori şi se obţine înălţimea totală H. 3. care se obţine astfel: .se măsoară înălţimea fiecărei contracţii în parte. La o persoană la fel de antrenată sau la aceeaşi persoană. Pentru aceasta este necesară stabilirea unor parametri ai graficului care să poată fi măsuraţi sau calculaţi cu precizie.

Gastrocnemianul cu o singură articulaţie ataşată. Lucrarea nr. Se prinde tegumentul la nivelul călcâiului cu pensa dreaptă (de preferinţă cu cioc) şi se face o incizie perpendiculară pe axul piciorului. Urmează secţionarea printr-o singură tăietură a femurului şi muşchilor coapsei. Timpul de epuizare. Ridicând de aţă capătul liber al muşchiului. Marginile tegumentului se răsfrâng şi se fixează pe plută cu ace. Se ridică de pe plută laba şi se pune gastrocnemianul în capsula cu ser. pe care muşchiul o ridică în contracţie. Materiale necesare: broască. Pe sub tendonul lui Achile se introduce un braţ al foarfecii şi se taie tibioperoneul lângă gleznă şi apoi sub genunchi. Extragerea sa din organism se realizează cu uşurinţă. după care. imediat deasupra genunchiului. Travaliul muscular total: Tr = Hr x G. Unul dintre braţele foarfecii se introduce sub tegument. Gastrocnemianul cu două articulaţii ataşate Se incizează tegumentul şi se evidenţiază muşchiul la fel ca în metoda precedentă. B.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Co = Hr / N 4. operaţiunea decurgând în anumite etape. Tehnica de lucru: A. vată. aţă. o cutie Petri. După legare. Se introduce un fir de aţă pe sub tendonul lui Achile şi se leagă strâns. 5. unde G este greutatea. Se paralizează broasca şi se fixează pe masa de lucru cu faţa dorsală în sus. instrumentar de disecţie. acesta se îndepărtează de os şi tibioperoneul se secţionează sub genunchi. 38 . Instrumentarul menţionat se aşează la îndemână pe masa de lucru. în grame. ser Ringer pentru poikiloterme. Cu ajutorul pensei curbe sau a unui ac de sticlă se separă gastrocnemianul de ceilalţi muşchi şi de os. care se secţionează pe linia mediană până deasupra genunchiului. printr-o ultimă secţiune separăm glezna care va rămâne ataşată muşchiului. Aţa va servi la ataşarea muşchiului de peniţa înscriitoare. ace de sticlă cu vârful bont. plută pentru disecţie. pe care îl stabilim cunoscând viteza de derulare a hârtiei sau înregistrând timpul. 22a Prepararea gastrocnemianului de broască Pentru studierea activităţii musculare se utilizează cel mai adesea muşchiul gastrocnemian de broască. astfel încât suprafaţa sa externă să nu atingă muşchiul. În cutia Petri se pune ser Ringer. tendonul se secţionează cât mai departe de nod. Deasupra acestuia se secţionează femurul şi musculatura coapsei printr-o singură tăietură. Preparatul astfel obţinut se păstrează în capsula cu ser până la fixare în miograf.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Mai simplu şi mai rapid se poate proceda astfel: după ce broasca a fost paralizată. Prindem strâns ţesuturile rămase la gambă. se retează piciorul. o cutie Petri. plută pentru disecţie. astfel încât gastrocnemianul să rămână cu cele două articulaţii ataşate. 22b Preparatul neuromuscular gastrocnemian-sciatic Realizarea unui preparat neuromuscular constă în izolarea unui muşchi împreună cu nervul său. se incizează tegumentul de-a lungul coapsei şi 39 . ace de sticlă cu vârful bont. vată. imediat deasupra genunchiului. El se desprinde uşor şi operaţiunea decurge asemenea cu dezbrăcarea unei mănuşi. apucăm tegumentul cu o cârpă şi îl tragem spre vârful piciorului. aţă. ser Ringer pentru poikiloterme. Preparatul cu nerv scurt Materiale necesare: aceleaşi ca şi la prepararea gastrocnemianului . Sunt prezentate în continuare două dintre acestea. Se descoperă gastrocnemianul.19 Gastrocnemianul şi nervul sciatic la broască Lucrarea nr. instrumentar de disecţie. A. Tehnica de lucru: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea dorsală în sus. Fig. Pentru obţinerea lui se pot utiliza mai multe metode. Se fac apoi secţiunile menţionate anterior. Preparatul sciatic-gastrocnemian se poate folosi în toate experimentele care necesită stimularea muşchiului.broască. Aceasta se va realiza prin eliberarea de acetilcolină provocată de excitarea nervului.

Tehnica de lucru: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. rămânând ataşat de nerv doar fragmentul de coloană din care ies nervii şi pe care îl secţionăm la mijloc. folosind o foarfecă mică. continuând pe părţile laterale pâna la linia sternului. Nervul eliberat se ia pe acul de sticlă şi se aşează pe gastrocnemian. Se lucrează cu atenţie. Se disociază longitudinal muşchii coapsei cu vârful unui ac de sticlă şi se descoperă nervul sciatic. Se scot acum toate organele abdominale – apare coloana vertebrală şi în prelungirea sa urostilul încadrat de câte 4 filete nervoase ce constituie plexul lombo-sacral. Pornind de la 40 . ţinându-l suspendat. Se lucrează cu multă grijă. Se fac două secţiuni paralele cu filetele nervoase. Prindem acum restul de coloană în ciocul unei pense (sau între două degete) şi îl ridicăm de pe pluta de disecţie. avem nevoie în plus de un cristalizor mare. Întoarcem acum piesa cu partea dorsală în sus. Cei doi nervi cu capetele protejate de câte un fragment de coloană sunt acum separaţi. până la locul în care sciaticul dispare în articulaţie. începând de la simfiza pubiană până în zona membrelor anterioare. Tragem capătul tăiat al tegumentului ca pe o mănuşă. Din acest moment. Folosim tot o foarfecă mare. pentru a nu prinde sciaticul în tăietură. după care se răsfrânge în sus sau se îndepărtează. evităm secţionarea sa. unde nervul se secţionează. Continuăm disocierea muşchilor până în regiunea centurii pelviene. Detaşăm apoi întregul tren posterior. Se îndepărtează tegumentul de pe abdomen. se detaşează din articulaţie. între acestea şi iliumuri. secţionând cu o foarfecă mare imediat deasupra locului de origine a primei perechi de nervi. desprinzându-l astfel de nervi. întrucât cea mai mică leziune duce la pierderea proprietăţilor de excitabilitate şi conductibilitate. deoarece toate operaţiunile se desfăşoară de la un moment dat sub ser. cu vârful rotunjit. Preparatul cu nerv lung. Se taie apoi urostilul. cu mare atenţie pentru a nu leza sciaticul. Urmează îndepărtarea celor două iliumuri. tot ceea ce urmează se desfăşoară în cristalizorul cu ser. Se taie. sub forma unui cordon alburiu însoţit de artera femurală. Materiale necesare: aceleaşi ca la metoda anterioară. Ne putem ajuta pentru aceasta şi cu o baghetă de sticlă.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană se fixează pe plută. din care se desprinde sciaticul. Preparatul astfel obţinut se păstrează în capsula cu ser până la utilizare. În continuare se procedează la izolarea muşchiului după metoda descrisă mai sus (gastrocnemianul cu o singură articulaţie ataşată). Peretele muscular abdominal se incizează la baza membrelor posterioare. iar originea rahidiană rămâne şi este protejată într-un fragment de coloană vertebrală. După aceasta tracţionăm urostilul uşor şi continuu. În plus. toate colateralele nervului. Se prinde vârful urostilului cu pensa curbă şi. B. Sângele care s-a acumulat în cavitatea abdominală se înlătură cu un tampon de vată. Laba galvanoscopică Metoda prezintă ca principal avantaj faptul că obţinem întregul nerv.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană articulaţia coxo-femurală spre genunchi izolăm un sciatic. detaşându-l de ţesuturile înconjurătoare cu ajutorul unui ac de sticlă. După ce am ajuns la genunchi. secţionăm deasupra sa femurul şi musculatura coapsei. Pentru definitivarea preparatului neuromuscular urmează să facem cele necesare pentru desprinderea gastrocnemianului de tibioperoneu. cu sau fără articulaţia gleznei (vezi lucrările precedente).20. Fig. În acest moment este realizat preparatul numit “laba galvanoscopică”. Schema preparării preparatului gastrocnemian-sciatic la broască 41 . Se procedează la fel şi pentru celălalt membru.

Lucrarea nr. pusă cu partea ciliară în jos pe lamă. alimentele sunt supuse unor transformări mecanice. instrumentar de disecţie. b) o porţiune de esofag. c) o bucată de esofag. sunt deplasate spre regiunea stomacală datorită mişcării cililor esofagieni. descoperind esofagul şi stomacul. descompuse chimic sub acţiunea enzimelor şi apoi absorbite. a) pe regiunea posterioară a palatinului şi la începutul esofagului se presară câteva bucăţele de plută şi se urmăreşte deplasarea acestora spre stomac (dacă mişcarea nu se produce. se poate vedea şi mişcarea câmpurilor de cili. se deplasează. funcţia secretorie şi cea de absorbţie. câtă vreme încălzirea mucoasei are efecte opuse. Particule fine de plută sau negru de fum. În procesul digestiei. Apoi se secţionează şi se îndepărtează maxilarul inferior. bucăţele fine de plută. Aparatul digestiv mai îndeplineşte şi alte roluri: funcţia endocrină (de sinteză şi eliberare a unor hormoni cu rol reglator asupra digestiei) şi funcţia excretoare (de eliberare în lumenul tubului digestiv a unor substanţe nefolositoare). se pune pe o lamă de microscopie şi se presară cu praf de negru de fum.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL DIGESTIV Digestia reprezintă totalitatea proceselor care asigură transformarea alimentelor în substanţe asimilabile de către ţesuturile organismului. praf de cărbune. Desfăşurarea lucrării: broasca se paralizează prin distrugerea măduvei spinării şi se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. ace cu gămălie. nu prea mare. sunt transportate de-a lungul tubului digestiv. ser fiziologic. microscop. Se observă la microscop deplasarea acestuia spre capătul stomacal al esofagului. Aceste acţiuni se realizează datorită funcţiilor proprii ale tubului digestiv şi ale glandelor sale anexe: funcţia motorie. Mişcarea poate fi urmărită şi la microscop. 42 . Apoi se descoperă deschiderea esofagului şi se incizează şi îndepărtează porţiunea lui ventrală pe o distanţă de 1-2 cm. Multitudinea funcţiilor îndeplinite de aparatul digestiv implică variate metode de explorare a acestora. Materiale necesare: broască. 23 Observarea mişcării cililor esofagieni la broască Principiil lucrării: La broască plafonul cavităţii bucale este acoperit cu un epiteliu ciliat. excizată din partea sa dorsală. plută de disecţie. esofagul trebuie umezit cu ser). Încetinirea motilităţii cililor se produce prin răcirea mucoasei sau sub acţiunea fumului de ţigară. lamă de sticlă. Se incizează tegumentul şi planşeul muscular abdominal.

care descompun chimic nutrienţii) este asigurată de glandele anexe ale tubului digestiv: salivare.-maxilarul superior.-maxilarul inferior Lucrarea nr. 3. 2. 43 .-dinţi de pe maxilar.-dinţi vomerieni.pentru recoltarea salivei: stativ cu eprubete.-narina internă. 7.21 Cavitatea buco-faringiană la broască: 1. instalaţie pentru filtrare la vid. 8. 9.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. Glandele salivare parotide secretă saliva seroasă.-deschiderea spre sacul vocal (la masculi). În salivă se găsesc două enzime care descompun glucidele: amilaza salivară (ptialina) şi maltaza.-limba. 4. pancreas. Materiale necesare: . Principiul lucrării: amidonul este degradat treptat până la maltoză sub acţiunea amilazei salivare sau a unui agent hidrolizant artificial (acidul clorhidric). A mai fost identificată şi o enzimă proteolitică cu rol limitat (kalicreina). 6. pâlnie de sticlă. 5.-glota. ficat. 24 Hidroliza amidonului cu salivă sau cu HCl Funcţia secretorie (secreţia enzimelor digestive.-deschiderea spre trompa lui Eustache. precum şi de glandele gastrice şi intestinale. hârtie de filtru. sublingualele – saliva mucoasă. iar submandibularele – saliva mixtă.

Hidroliza amidonului cu salivă prin metoda picăturilor. 20-30 picături de I+IK. Recoltarea salivei. La intervale de 5 min se iau probe din soluţia pusă la fiert (câte 1 ml. Se obţine astfel scara de culori (de la albastru închis la incolor) caracteristică degradării amidonului. 10 ml salivă. saliva se filtreză la vid prin hârtie de filtru. peste care se adaugă 5 ml HCl 5% şi se pune la fiert. soluţie de iodo-iodură de potasiu (I+IK). În timp de 30 min se pot recolta. salivă. HCl 5%. de la un individ. Hidroliza amidonului cu HCl. Pe o lamă de sticlă mare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană . Amestecul se fierbe timp de 2 min. eprubete. aprox. câte o picătură. care corespunde produşilor succesivi ai degradării amidonului: amidon → amilogen → amilodextrină → eritrodextrină → acrodextrină → (albastru) (albastru-violet) (violet) (roşu-brun) (roz) acrodextrină → → maltoză. bec de gaz. Într-un pahar Berzelius se face un amestec din 1 g amidon şi 1 ml apă distilată. peste care se mai adaugă 100 ml apă distilată. placă de sticlă. peste care se adaugă 2 ml apă distilată şi o picătură de I+IK.pentru hidroliza amidonului: amidon fiert în soluţie. Într-un pahar Berzelius se iau 50 ml soluţie de amidon. peste o picătură de I+IK. Din acest amestec se depune. după care se obţine soluţia opalescentă de amidon. Desfăşurarea lucrării: A. egal distanţate. Se va obţine o scară de culori. Pentru a putea fi utilizată în experiment. C. apoi se excită glandele salivare mestecând o bucată de cauciuc sau mirosind eter. se depun. (incolor) (incolor) 44 . obţinându-se o coloraţie albastru închis. într-o eprubetă). Se clăteşte gura cu apă călduţă. din secundă în secundă. pipete. Se ia o probă din soluţia de amidon şi se face reacţia cu I+IK. Saliva care se formează se colectează printr-o pâlnie mică într-o eprubetă. aşezată pe un fond alb. pahare Berzelius. B. Într-o eprubetă se iau 5 ml soluţie de amidon şi se adaugă 2 ml salivă diluată cu apă distilată în proporţia de 1:3.

care din punct de vedere practic sunt împărţite în volume şi capacităţi respiratorii. Excursia 45 . de un tub metalic (tm) care este orizontalizat şi exteriorizat la baza cilindrului. iar capacităţile sunt combinaţii de volume. Un spirometru umed este alcătuit din două părţi principale: un recipient cilindric a cărui interior cuprinde un cilindru central şi o zonă periferică îngustă. Când se suflă aer prin tubul de cauciuc. Există mai multe tipuri de spirometre. Procesul respirator poate fi divizat în 4 etape majore: 1 – ventilaţia pulmonară. 3 – transportul gazelor respiratorii prin sânge şi celelalte lichide biologice. În centrul capacului metalic superior al burdufului se află fixat un capăt al unei rigle metalice (S). pahar cu alcool. Materiale necesare: spirometru. Aceasta este indicată pe scara gradată (s) de un ac indicator (i). un clopot cilindric (c) care se poate deplasa în interiorul centurii de apă a recipientului. 4 – reglarea ventilaţiei pulmonare. În timpul unei respiraţii normale sau forţate.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL RESPIRATOR Lucrarea nr. Principiul lucrării: aerul expirat sau inspirat (normal sau forţat) se introduce într-o incintă impermeabilă. mecanismele care asigură primenirea aerului la nivelul alveolelor pulmonare. Volumele reprezintă cantităţi de aer din anumite momente ale ciclului respirator. se introduc sau se scot din plămâni cantităţi de aer caracteristice. adică scufundat până la refuz în centura de apă. care ridică un cursor ce ne indică volumul introdus. gradată în cm începând de sus. Principalele componente ale spirometrului uscat Barnes (fig. 6) sunt: o cutie metalică cilindrică (C) şi un burduf (B) din folie de polietilenă. 24 Determinarea capacităţilor şi volumelor respiratorii la om (spirometrie) Respiraţia constă din totalitatea proceselor care privesc transportul O2 din atmosferă la ţesuturi şi al CO2 rezultat din oxidările celulare. ajutându-l să învingă forţa de frecare. care sunt grupate în două categorii: spirometre umede şi spirometre uscate. Cilindrul central al recipientului este străbătut. care colectează aerul. axial. cilindrul mobil este pus în legătură cu o greutate (g) care facilitează ridicarea lui. în sens invers. plasat în interiorul cutiei. Prin intermediul unui fir. unde se prelungeşte cu un tub de caucic (tc). 2 – difuzia O2 şi CO2 la nivelul alveolelor. La capătul liber al acestuia se ataşează o piesă bucală care constă dintr-un tub scurt de sticlă. se ridică cu atât mai sus cu cât cantitatea de aer introdusă este mai mare. clopotul aflat în poziţia zero. care trece peste un scripete (S). în care se toarnă apă.

Persoana experimentată stă pe un scaun şi respiră normal. dreapta: uscat Barnes) (explicaţii în text) Desfăşurarea lucrării: a) determinarea aerului curent respirator (VC). Pentru o inpiraţie forţată revin deci 1.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană capătului superior al riglei. iar 7. b) determinarea aerului complementar (volum inspirator de rezervă – VIR). 22 Spirometre (stânga: cu apă. O serie de 5 inspiraţii forţate cu expiraţii normale.500 ml aer. 2500 ml : 5 = aprox.500 ml este aerul complementar.500 ml o reprezintă aerul curent. Ea introduce în tubul spirometrului aerul a 5 expiraţii normale. va introduce în spirometru o cantitate totală de aer de 10. poate fi blocată cu ajutorul unei piedici. care iese la exterior printr-un orificiu practicat în capacul cutiei. 46 . distanţate între ele cu pauze de 1 min. 500 ml).000 ml. Fig. ceea ce reprezintă volumul de aer inspirat sau expirat în mod curent. Din această cantitate 2. Volumul total de aer introdus se împarte la numărul expiraţiilor (aprox.

la 3. cât mai profund.500 ml.500 ml. . O serie de 5 expiraţii forţate cu inspiraţii normale.500 ml este aerul de rezervă. a. apoi se opreşte la un animit nivel (de ex. care se măreşte spre sfârşirul efortului expirator. d. iar 7. Calculându-se diferenţa dintre valoarea indicată de spirometru la început (3.000 ml).Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană . distanţate între ele cu pauze de 1 min. extraspirometru.000 ml) şi la sfârşit (1. după care îşi strânge repede nările şi face o expiraţie forţată în spirometru. va împinge în spirometru o cantitate totală de 10. La sfârşit se face însumarea valorilor aflate la pct. De o expiraţie forţată revine un volum de 1. îşi strânge nările şi inspiră. aer din spirometru. Din acesta 2. Fig. Persoana examinată face o inspiraţie obişnuită din exterior. d) determinarea capacităţii vitale (VC + VIR + VER). ridicând şi coborând de câteva ori cilindrul mobil (sau rigla). b şi c şi se compară cu valoarea capacităţii vitale aflate la pct. c) determinarea aerului de rezervă (volum expirator de rezervă – VER). Se citeşte volumul pe scala gradată.după o expiraţie obişnuită.000 ml aer.500 ml). apoi introduce repede piesa bucală în gură. cu viteză medie. 23 Relaţiile funcţionale dintre volumele şi capacităţile respiratorii 47 . aflăm volumul aerului complementar. Persoana examinată face o inspiraţie forţată. Se citeşte pe scala gradată valoarea fracţiunii de aer respective.se mai poate folosi şi următoare metodă: se ventilează spirometrul. persoana examinată face o expiraţie forţată în spirometru. 1.500 ml este aerul curent. de aprox.

după următoarea formulă: QV = (CV x G) / I CV = capacitatea vitală (ml). joacă rolul diafragmei în respiraţie. sau pot fi stabilite cu ajutorul nomogramelor. În lipsa acestora. 320 la 10 ani. Ea produce o scădere a presiunii aerului în 48 . 25 pentru bărbaţi şi 29 pentru atleţi. Câtul vital variază în funcţie de vârstă. sexul şi înălţimea persoanei respective. Experienţa Donders Principiul lucrării: membrana de cauciuc. în care I = înălţimea persoanei (cm) şi F = un factor a cărui valoare este 20 pentru femei.000 ml) se întâlneşte la sportivi. valoarea capacităţii vitale poate fi calculată după formula lui West: CV = I x F. La adulţii tuberculoşi QV scade la 500. I = înălţimea (cm). care este ridicată sau lăsată în jos. de 3. putem calcula câtul vital (QV). Cunoscând capacitatea vitală. G = greutatea subiectului (kg). 25 Rolul diafragmei în respiraţie.000 ml. Valorile standard ale capacităţii vitale se găsesc în tabele. În afecţiunile pulmonare grave se produce scăderea capacităţii vitale.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Valoarea capacităţii vitale a persoanei examinate se compară cu valoarea standard normală pentru categoria de vârstă. valoarea lui fiind cu atât mai mică cu cât boala este mai avansată. (ml) Lucrarea nr. O valoare foarte mare (pâna la 9.500-4. fiind de 130 la 6 ani. Capacitatea vitală normală este. 400 sau 300. Rezultate şi discuţii: -Valorile obţinute cu ajutorul spirometrului şi prin calcul se vor trece în tabelul următor: Parametrul VC VIR VER CI (VC + VIR) CV CT (CV + VR) CV (valoarea standard normală) QV Valori normale (ml) bărbaţi femei 500 400 1500 1200 1500 1200 2000 1600 3500 2800 5300 4300 Valori experim. în medie. 565 la 14 ani şi 800 la adultul normal.

simplu 49 .24 Schema unui dispozitiv Donders. sau o creştere a presiunii şi o micşorare a pulmonului. Desfăşurarea lucrării: pentru a introduce pulmonul de câine în dispozitivul Donders original. strâns legată peste marginile clopotului. Materiale necesare: dispozitiv Donders pentru câine sau un dispozitiv mai mic şi mai simplu pentru cobai. pulmon de câine sau de cobai. Membrana prezintă la mijloc un cârlig metalic. clopotul este închis etanş de un dop prin care trece un tub metalic sau de sticlă pe care se va îmbrăca traheea pulmonului. Este actul analog expiraţiei. În partea superioară. Ridicând cuiul membranei. tot prin dop trece şi capătul unui manometru. facem o depresiune în incinta aparatului. aerul va ieşi din plămân. similar cu cele de la pneumograful Bert. va pătrunde în plămâni şi îi va dilata. Fig.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană incintă şi o dilatare a pulmonului. Aerul de la exterior. Trăgând de cuiul din mijlocul membranei în jos. care se va micşora. Este actul analog inspiraţiei. cu presiune mai mare. Dispozitivul Donders este un model al cutiei toracice care constă dintr-un clopot de sticlă închis la partea inferioară cu o membrană subţire şi elastică de cauciuc. apoi se leagă la loc membrana. mărim presiunea din incintă prin scăderea volumului. instrumentar de disecţie. se leagă traheea de tubul central care srăbate prin dopul de sus. este suficient să se scoată dopul din partea superioară a vasului pentru a putea lega traheea de tub. Pentru pulmonul de cobai care este mai mic. se desface membrana de cauciuc de la baza aparatului.

deasupra se separă un lichid incolor – serul. sau aderă şi se încolăcesc în jurul perlelor de sticlă. lame de sticlă. se constată că de firele de sârmă (bilele de sticlă) s-au prins o mulţime de firişoare de fibrină. fibrinogenul se transformă în fibrină. Desfăşurarea lucrării: aprox. ace. microscop. 26 Defibrinarea sângelui de mamifer Printre proteinele plasmatice un loc important îl ocupă factorii coagulării. Factorul I al coagulării (fibrinogenul) este o proteină plasmatică care se formează în sistemul reticuloendotelial din ficat şi din măduva osoasă. la care participă 13 factori ai coagulării.25 Filamente de Fibrină 50 . măturice de sârmă inoxidabilă de oţel. care împreună cu factorii trombocitari ai coagulării. de unde pot fi separate. Materiale necesare: sânge proaspăt. La coagularea sângelui într-o eprubetă. realizează hemostaza.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană SÂNGELE Lucrarea nr. se prind de măturicea de oţel. În cursul coagulării. sunt necesari 25 ml bile). Acesta este un proces complex. rezultate din transformarea fibrinogenului în procesul de coagulare. se desfăşoară în 4 faze şi necesită prezenţa ionilor de Ca2+. care constă în unirea cap la cap a mai multor molecule de fibrinogen. Principiul lucrării: firişoarele de fibrină rezultate în urma coagulării sângelui de mamifer. Fig. printr-un proces de polimerizare. 20 ml sânge recoltat într-un pahar Berzelius se bate cu măturicea de oţel timp de 30 min (sau se agită 30 min cu bile de sticlă – pentru 50 ml sânge. După un timp. care este plasma lipsită de fibrinogen.

se utilizează frecvent patru anticoagulanţi: citratul de sodiu. pahare Berzelius. se pun pe o lamă de sticlă şi se observă la microscop. . împiedicând formarea firişoarelor de fibrină. Citratul. numărul de globule roşii şi albe. acolo unde este cazul). care apoi se usucă în etuvă la 60°C şi se acoperă. Heparina este anticoagulantul optim pentru examenul biochimic al sângelui. eprubete. Pentru examenul morfologic şi biochimic al sângelui. Se foloseşte în proporţia 0. Se utilizează 0. 51 . Utilizarea oxalaţilor duce la autoliza leucocitelor şi nu se pretează la dozarea azotului din sânge. Oxalaţii se prepară astfel: 0. se spală măturicea (bilele) în curent de apă. oxalaţii şi EDTA acţionează prin complexarea ionului de Ca2+. EDTA – etilendiamintetraacetat. soluţie 3. Sângele recoltat pe citrat este folosit pentru examenul morfologic. Lucrarea nr. se va ţine cont de diluţie. oxalaţii. 27 Obţinerea serului şi plasmei sanguine de mamifer Principiul lucrării: din sângele proaspăt se va obţine serul (lichidul care se separă de globule şi nu mai conţine fibrinogen).o eprubetă cu heparină. hemoglobina.8 g oxalat de potasiu şi 1. Materiale necesare: sânge proaspăt.1 ml oxalat la 1 ml sânge (şi în acest caz se va ţine cont de diluţie). dar care conţine fibrinogen).o eprubetă fără anticoagulant. De asemenea se pot doza: glicemia. Soluţia se repartizează în vasele sau eprubetele de colectare a sângelui.1 ml heparină 1% pentru 5 ml de sânge. Citratul de sodiu. în cantitate de 1-2 mg/ml sânge. este foarte potrivită pentru examinarea morfologică a sângelui. uremia. în scopul îndepărtării globulelor care au mai rămas aderente în trama fibrelor de fibrină. . Din probele prelevate pe EDTA se pot determina. timp de 24 de ore dacă sunt ţinute la frigider: hematocritul. pentru determinări morfologice. anticoagulant. nu şi pentru determinări biochimice. sau plasma (lichidul fără globule. cu dopuri.2 g oxalat de amoniu se dizolvă în 100 ml apă distilată. se utilizează în proporţie de 1 volum la 9 volume de sânge (proporţia de anticoagulant fiind mare. probele se iau astfel: . centrifugă. pipete de decantare. Pentru o examinare corectă şi cât mai completă a sângelui. sare disodică sau dipotasică.o eprubetă cu EDTA. pentru determinări din ser.8%. Firele se separă apoi de pe măturice (bile) cu ajutorul unor ace fine. pentru determinări biochimice. EDTA şi heparina.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Pentru separarea fibrinei. dar nu se recomandă pentru numărarea globulelor. după uscare. proteinemia.

Plasma şi serul sanguin 52 . Obţinerea plasmei. Obţinerea serului. Sângele defibrinat (obţinut în experienţa precedentă) se centrifughează timp de 10 min la minim 3000 turaţii/min. care provine din distrugerea unor globule roşii. 26. Plasma sanguină Serul sanguin Elemente figurate Cheag Fig. dar conţine de cele mai multe ori hemoglobină. .obţinerea serului prin coagulare spontană. Supernatantul astfel obţinut (plasma) se poate utiliza pentru o gamă largă de dozări biochimice (conţine toate elementele solvate ale sângelui). Se constată că s-a format un chiag care a expulzat un lichid incolor sau gălbui-roşietic. B. Serul poate fi prelevat în alt vas cu ajutorul unei pipete de decantare. Sângele recoltat pe anticoagulant se centrifughează timp de 10 min la 3000 turaţii/min. acesta fiind cuprins în chiag. deasupra. incolor sau uşor gălbui.obţinerea serului prin defibrinarea sângelui. Sângele recoltat într-un pahar Berzelius (fără anticoagulant) se examinează după o oră. serul sanguin. În eprubetele de centrifugă se separă globulele roşii la fund şi serul clar.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: A. . El nu mai conţine fibrinogen. precum şi ca mediu de incubare in vitro a unor ţesuturi (conţine toţi aminoacizii liberi esenţiali). sub formă de fibrină.

Lungimea celor două coloane este citită pe gradaţia tubului. elementele figurate se refac pe altă cale şi mai încet decât plasma. ceară sau plastilină. Se centrifughează 10 min la 3000 turaţii/min. Principiul lucrării: termenul “hematocrit” se referă în realitate la tubul folosit în vederea determinării raportului plasmei sanguine la suma elementelor figurate sau numai a hematiilor. Hematocritul este un tub de sticlă cu diametrul de 0. gălbuie de plasmă şi o coloană roşie formată din globule. deoarece în urma unei pierderi de sânge masive.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. se face citirea direct. Modificările acestui raport sunt explorate prin metoda hematocritului. centrifugă. Determinarea lui se face prin două metode: a) macrometoda (Wintrobe) şi b) micrometoda (microhematocritul). iar celulele de elementele figurate. În urma sedimentării. se exprimă în 53 . în lipsa acesteia. în practică acest termen semnifică procentul volumului eritrocitar din sângele integral. se exprimă volumul sedimentului ca procent din volumul întregii coloane de sânge. B. Desfăşurarea lucrării: se umple tubul cu sânge prin capilaritate şi se închide la ambele capete cu un chit special. centrifugă. hematocrit. printr-o centrifugare uşoară. Microhematocritul Materiale necesare: sânge recoltat pe anticoagulant. într-o centrifugă obişnuită de masă. într-o centrifugă specială pentru microhematocrit sau. tubuşoare Mett pentru microhematocrit. cu două braţe. A. Desfăşurarea lucrării: se aspiră sânge în tub pâna la diviziunea 100. Totuşi.5 mm. un parametru foarte important în diagnosticul şi evoluţia şocurilor hemoragice. Tubuşoarele Mett sunt capilare de sticlă cu lungimea de 5 cm şi negradate. 28 Volumul globular. care se adaptează perfect la o centrifugă specială. Hematocritul Sângele este considerat un ţesut conjunctiv de consistenţă fluidă. Sângele se va separa într-o coloană limpede. Considerând înălţimea coloanei de sânge centrifugat în tub 100. se aşează în suportul centrifugii şi se centrifughează la 10 min la 3000 de turaţii/min. Există un raport plasmoglobular (55% plasmă la 45% elemente figurate din volumul total al sângelui). care în condiţii fiziologice se menţine între limite constante. în care substanţa fundamentală este reprezentată de plasmă. Macrometoda Wintrobe Materiale necesare: sânge recoltat pe anticoagulant. în care tuburile sunt introduse în eprubete. Dacă tubul de hematocrit este gradat în mm (vezi /a/). gradat de la 0 la 100. Tubul se închide la partea inferioară cu un dop de cauciuc.

unde H H = înălţimea totală a coloanei de sânge. leucocie. În mod normal grosimea acestui strat este neglijabilă (sub 1%). se înmulţeşte hematocritul venos măsurat cu 0.0 33. Pentru scăderea acestui volum. trombocite se menţine la valori constante. dependente de specie şi de sex. Calculul se va face după formula: 100 x h h% = ---------.2 .49.0 Valori experimentale (%) după după citire corecţii 1 2 3 4 5 6 femei bărbaţi bovine cabaline Lucrarea nr.51. se înmulţeşte valoarea hematocritului cu 0.9 35. Între hematii rămâne un spaţiu cu plasmă interstiţială reţinută. se fac următoarele corecţii: . 54 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană procente înălţimea coloanei de hematii. 4% din volumul eritrocitar global. .0 . citirea coloanelor se poate face cu ajutorul unei linii gradate sau a hârtiei milimetrice. h = înălţimea coloanei de hematii.7 35. Obişnuit se determină hematocritul sângelui venos.864. ce reprezintă aprox. acest strat creşte considerabil şi trebuie măsurat pentru a aprecia corect atât stratul eritrocitar cât şi pe cel plasmatic. 29-30 Numărarea globulelor roşii şi albe În sângele circulant al organismului fiziologic normal. care se foloseşte la determinarea volumului sanguin.96.stratul leucocitar-trombocitar. Pentru a afla hematocritul arterial. În caz de leucocitoză.plasma interstiţială.hematocritul arterial este mai scăzut. La unul şi acelaşi individ. numărul elementelor figurate: hematii. . La valoarea obţinută.0 44. Valori normale (%) media limite normale 40.9 39. numărul elementelor figurate se modifică semnificativ în cazul modificării bruşte a condiţiilor de mediu şi în stări patologice. Dacă tubul nu are diviziuni (vezi /b/).

. hemocitometre. pipetă Potain pentru hematii.0 g .. deoarece împiedică formarea rulourilor de hematii în disproteinemii.. la microscop..3 ml Acest lichid este superior soluţiei Hayem.1...5 g .. Lichidul Marcano .0 g . Numărarea globulelor roşii Materiale necesare: lichid de diluţie (Hayem. lichidul Hayem se filtrează prin hârtie de filtru. ace pentru puncţie.clorură de sodiu NaCl …………………………. După preparare. Acelaşi lucru se poate întâmpla în ciroze şi pneumonii atipice... Diluarea prealabilă a sângelui este necesară în vederea evitării coagulării lui şi pentru a permite numărarea elementelor figurate.. care sunt foarte multe într-un volum mic de sânge... eter.acid acetic glacial ……………………………. A...clorură de sodiu NaCl ………………………. Lichidul Gower . a) lichidul de diluţie trebuie să îndeplinească următoarele calităţi: ..10... vată.5 g Se completează cu apă la 1000 ml..1......5 g .....0 g .clorură mercurică (sublimat) HgCl2 ..33... Marcano sau Gower).. alcool.sulfat acid de sodiu NaHSO4 …………………37....formol 40% …………………………………...…5.să fie izotonic cu sângele. În cazuri de disproteinemii.5.0 g se dizolvă în 100 ml apă .. soluţia nu trebuie să fie mai veche de trei săptămâni.0 ml 55 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Principiul lucrării: determinarea numărului de elemente figurate din sânge sau alte lichide biologice se bazează pe numărarea directă......0.clorură mercurică HgCl2 .sulfat de sodiu Na2SO4 x 10 H2O …………... iar Picoş şi Năstăsescu dau următoarea compoziţie a soluţiei: . . această soluţie poate produce precipitarea şi aglutinarea hematiilor. Se utilizează diferite lichide de diluţie: Lichidul Hayem ..... Tănăsescu şi Ivanovici nu includ clorura mercurică în compoziţia lichidului Hayem..0 g Se completează cu apă la 100 ml. microscop. Pentru obţinerea de rezultate bune... care să conserve forma hematiilor şi să împiedice autoliza şi aglutinarea lor...să conţină un fixator. a celulelor dintr-un volum cunoscut de lichid care a fost diluat în prealabil într-o proporţie cunoscută.sulfat de sodiu Na2SO4 ………………………12..sulfat de sodiu Na2SO4 ………………………5.. pentru a nu produce hemoliza sau ratatinarea eritrocitelor.

din care 0. iar restul până la 100 – lichid de diluţie.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Se completează cu apă distilată la 100 ml. lichid + sânge ---------------------------. sânge 56 . se obţine o diluţie a sângelui de 200. respectiv 1 volum de sânge. din care un volum revine capilarului. respective 100 ori. factorul de diluţie va fi: 100 vol. Dacă sângele este tras în tubul capilar până la diviziunea 0.5 vol. sânge 100 vol. şi apoi completat cu lichidul de diluţie până la diviziunea 101. subdivizat în 10 unităţi egale. Un volum din cele 101 rămâne pe tubul capilar şi nu participă la diluarea sângelui. cu inscripţiile 0. iar 100 de volume revin bulei de diluţie în care se află o bilă de culoare roşie. sau 1 vol.5 şi 1.0.= 200 0. lichid + sânge ---------------------------. care permite o aspiraţie uniformă a lichidelor. Ca lichid de diluţie se poate folosi şi ser fiziologic. La partea de sus a pipetei se adaptează un tub de cauciuc.5.27 Pipete Potain În bula de diluţie se vor afla 101 – 1 volume. Deci. b) pipeta de diluţie Potain pentru hematii conţine în total 101 volume.= 100.5. De unde rezultă acest calcul? Fig.0. respective 1.

se clăteşte cu apă de robinet şi se usucă la temperatura camerei. La întretăierea liniilor duble se înscriu patrate mici. b) privire din profil. care la rândul lor sunt subdivizate prin linii simple în 16 patrate de ordinul al III-lea cu suprafaţa de 1/400 mm2.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană După întrebuinţare. . 57 . este de tip Thoma. împărţită în 9 patrate de câte 1 mm2.6. prin spălare cu apă rece sau călduţă. c = Burker. aşa încât. După curăţire. . Fiecare mm2 este subdivizat prin linii duble în 16 patrate cu suprafaţa de 1/25 mm2. d = Goreaev. a) privire din faţă. .camera Burker-Türk Are o suprafaţă de 9 mm2. Mai des folosite sunt următoarele tipuri de lamă: . permiţând numărarea lor. Curăţirea lamei şi a lamelei se face imediat după utilizare. cu grupuri de patrate cu suprafaţa de 1/25 mm2. apoi cu alcool şi eter. b = Burker-Türk.camera Goreaev Are un cadrilaj în care alternează câte un grup de 16 patrate cu suprafaţa de 1/400. Suprafaţa este subdivizată cu linii triple în 16 patrate de ordinul al II-lea cu suprafaţa de 1/25 mm2. L = lamelă. se usucă. c) hemocitometrul este format dintr-o lamă de sticlă groasă. În acest spaţiu pătrunde sângele diluat. în formă de cruce. gravată după tipul Burker combinat cu tipul Thoma.1 mm faţă de restul lamei. se sterilizează la căldură uscată. care are gravată pe ea o reţea cu dimensiuni cunoscute.camera Thoma Reţeaua lamei Thoma are latura de 1 mm şi suprafaţa de 1 mm2. Fig. Tipuri de reţele de numărat hematii a = Thoma. camera şi lamela se apucă numai de margini. cu suprafaţa de 1/400 mm2. ea delimitează un spaţiu înalt de 1/10 mm. iar cele cu suprafaţa de 1/25 mm2 pentru numărarea leucocitelor. pipetele se spală cu apă. iar globulele se dispun într-un singur strat. S = înălţimea camerei. se spală cu apă călduţă şi săpun. patratele cu suprafaţa de 1/400 se folosesc pentru numărarea hematiilor. Zona lamei pe care se află reţeaua gradată se găseşte la o adâncime de 0. atunci când acoperim camera cu o lamelă. Dacă s-a uscat sângele pe lamă. iar colţurile. delimitate prin linii triple. 10. de tip Burker.camera Burker Are o suprafaţă de 9 mm2. sau se şterge cu o cârpă ce nu lasă scame. R = reţea. La toate tipurile de lame. Partea centrală a reţelei.

28 Schema grilelor de lucru – Camera Thoma d) microscopul: se lucrează cu obiectiv uscat mare 40. se astupă cele două capete cu policele şi 58 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Fig. prin atingerea vârfului pipetei cu o hârtie de filtru se poate aduce coloana de lichid la diviziunea dorită. încât sângele să curgă spontan sau cel mult după o uşoară presiune dea lungul laturii degetului. la o oarecare distanţă de locul înţepăturii. Se şterge sângele de pe exteriorul pipetei şi se aspiră foarte rapid lichidul de diluţie până la diviziunea 101.5 (în anemii până la 1). brusc şi suficient de profund. Se aşează pipeta în poziţie orizontală. Prima picătură de sânge se şterge. Cu un ac de seringă flambat şi şters cu alcool. Stoarcerea degetului duce la diluarea sângelui cu limfă şi la obţinerea unor rezultate eronate. se face o înţepătură în pulpa degetului în partea laterală. lumină slabă. iar a doua se aspiră în pipetă până la diviziunea 0. Desfăşurarea lucrării: a) recoltarea sângelui: se şterge degetul (inelar sau mijlociu) cu alcool şi eter pentru dezinfecţie şi îndepărtarea grăsimii. Dacă sângele depăşeşte uşor diviziunea. ocular 10 sau 7. citirea făcându-se cu pipeta în poziţie aproape orizontală.

pipeta rămâne în poziţie orizontală. fără ca lichidul să treacă în şanţurile laterale. operaţia se repetă după ştergerea camerei. Se face astfel citirea tuturor celor 16 patrate de ordinul III de pe un patrat de ordinul II. Spaţiul dintre lamă şi lamelă trebuie să fie umplut în întregime. Se aplică lamela pe lama de numărat. b) umplerea camerei de numărat. fără să intre bule de aer în cameră. apoi se trece la alt patrat de ordinul II. fie cu ajutorul cavalerilor. lamela se va aburi uşor la margini pentru a adera bine. apoi cele care se află pe latura lui superioară şi în sfârşit cele din interiorul patratului. 200 = factorul de diluţie al sângelui în pipeta Potain. Nu se numără globulele situate pe latura dreaptă şi inferioară ale patratului.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană indexul şi se agită timp de 5 min pentru omogenizare. c) numărarea hematiilor se face pe patratele de ordinal III. Se agită pipeta. hematii/mm3sânge = -------------------------. În caz contrar. în cazul în care s-au aspirat 0. Se citesc astfel patratele de ordinul III de pe 2 până la 5 patrate de ordinul II (de obicei 5). astfel: se numără întâi globulele care se află pe latura stângă a patratului. Vârful pipetei se apropie de marginea camerei acoperită cu lamela şi se lasă să intre prin capilaritate în cameră o cantitate de lichid. Dacă lama nu are cavaleri. apoi primele picături care se scurg sunt lăsate să cadă pe o hârtie de filtru. d) calcularea rezultatului se face după formula: N x 4000 x 200 nr. Aderenţa dintre lamă şi lamelă este asigurată când se formează inelele lui Newton (inele colorate de refracţie). cu suprafaţa de 1/20 x 1/20 = 1/400 mm2 şi înălţimea de 1/10 mm. respectiv dedesubt. deoarece acestea intră în numărătoarea patratului aflat lateral. Rezultatele se vor trece în următorul tabel: 59 . unde va sta câteva minute în repaus pentru stabilizarea hematiilor. unde n N = numărul hematiilor găsite în total în cele 5x16=80 pătrăţele de ordinul III. n = numărul pătrăţelelor de ordinul III de pe care au fost numărate hematiile (de obicei 80). fie prin adeziune. Camera se aşează orizontal pe platina microscopului. în spaţiul de 1/10 mm format între lamă şi lamelă. 1/4000 = volumul unui pătrăţel de ordinul III. Până la numărarea globulelor.5 volume de sânge.

iar 10 volume se află în bula de diluţie. d) microscopul – se utilizează obiectivul 40.5 este de 1/20.0 – 6. a) lichidul de diluţie. lichid de diluţie (Hayem pentru leucocite sau Türk). c) hemocitometre – cele utilizate şi pentru hematii. Astfel în câmpul microscopic rămân numai leucocite. Bila de omogenizare este de culoare albă.9 – 6.3 ml .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Nr.7 valori experimentale Se vor compara valorile experimentale obţinute cu valorile normale corespunzătoare. microscop. condensatorul microscopului coborât.4 g violet de metil (sau albastru crezil sau albastru de toluidină). iar a celui recoltat până la diviziunea 1 – de 1/10. alcool. Pentru globulele albe se foloseşte: b) Lichidul Hayem pentru hematii. Lichidul Türk .. ace pentru puncţie.2 – 4.0 5.1 ml .5 7. B. din care 1 volum revine capilarului subdivizat în 10.4 – 7. hemocitometre.300 ml Aceste lichide au proprietatea de a distruge stroma globulelor roşii (mai ales lichidul Türk) şi de a colora nucleul globulelor albe.acid acetic glacial ……………………. Diluţia sângelui recoltat până la diviziunea 0.. vată. Numărarea globulelor albe Materiale necesare: pipeta pentru diluţia leucocitelor.violet de genţiană 1% …………………. la care se mai adaugă 0.5 – 5. b) pipeta pentru diluţia leucocitelor conţine în total 11 volume.apă distilată …………………………. eter. 60 .5 4. hematii/mm3 sânge (x 106) femeie bărbat nou-născut bovine cabaline şobolan (alb) valori normale 4.0 5.

n = numărul patratelor de ordinul I citite.5 a pipetei. Se agită pipeta timp de 3 min.000 – 9. Se numără leucocitele din 125 patrate de ordinul II (care reprezintă 5 patrate de ordinul I.000 8.000 8. în cazul în care s-a aspirat sânge pâna la diviziunea 0. b) umplerea camerei de numărat – la fel ca pentru hematii. fiecare cu o suprafaţă de 1 mm2).000 adult sugar nou-născut bovine cabaline şobolan 61 .000 12.000 – 20. 1/10 = înălţimea camerei (mm).000 7. leucocite/mm3 sânge valori normale valori experimentale 4.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: a) recoltarea sângelui – ca şi pentru hematii. Rezulatele se vor trece în următorul tabel: Nr. Tehnica de numărare este cea folosită şi pentru hematii.000 –12. 20 = factorul de diluţie pentru leucocite. aspirând sânge pâna la diviziunea 0. în care n nr. d) calcularea rezultatelor se face după formula: N x 10 x 20 sânge = ------------------. c) numărarea leucocitelor – se face pe patratele de ordinul II (cu suprafaţa de 1/25 mm2). leucocite/mm3 N = numărul total de leucocite de pe 5 patrate de ordinul I (sau 125 patrate de ordinul II).000 – 9.5 şi lichid de diluţie până la diviziunea 11.000 – 11.

anticorpi în plasmă. ace pentru puncţie. 31-32 Determinarea grupelor de sânge principale la om Prezenţa sau absenţa antigenilor (aglutinogene) pe hematii şi prezenţa sau absenţa anticorpilor (aglutinine) în plasmă a dus la delimitarea a 4 grupe sanguine principale (sistemul ABO). B. Determinarea grupelor sanguine principale se face pe baza reacţiei de aglutinare a hematiilor. Determinarea grupelor de sânge principale Principiul lucrării: Prezenţa sau absenţa antigenilor (aglutinogene) pe hematii şi prezenţa sau absenţa anticorpilor (aglutinine) în plasmă a dus la delimitarea a 4 grupe sanguine principale (sistemul ABO). B. 0 B. în mod spontan. Cu colţul unei lame se amestecă sângele cu serul (pentru fiecare picătură cu alt 62 . Spre deosebire de sistemul ABO. A. AB B. Apoi cu o pipetă fină se aspiră sânge din pulpa degetului persoanei a cărei grupă sanguină vrem să o determinăm şi se pune peste fiecare picătură o cantitate mică de sânge. care apare ori de câte ori A se întâlneşte cu α şi B se întâlneşte cu β. III. pentru sistemul Rh nu se găsesc. β). anticorpi în plasmă. Caracteristicile grupelor sanguine sunt redate în tabelul următor: Aglutinoge Aglutinină n (în (pe hematii) plasmă) 0 α. Producţia de anticorpi anti-Rh este provocată natural sau artificial (după transfuzii). Materiale necesare: seruri hemotest A şi B. IV. A. ser fiziologic. pentru sistemul Rh nu se găsesc.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. 0 0. AB A. grupei la europeni 45% 42% 10% 3% Primeşte de la grupa 0 A. iar în dreptul o picătură din serul grupei B. Producţia de anticorpi anti-Rh este provocată natural sau artificial (după transfuzii). în mod spontan. lame de sticlă. AB AB Grupa I. II. vată. β A β B α AB Frecv. AB Donează grupei 0. care au o deosebită importanţă practică în cazul transfuziilor de sânge. A. care au o deosebită importanţă practică în cazul transfuziilor de sânge. Desfăşurarea lucrării: pe o lamă de sticlă foarte curată se pune în stânga o picătură din serul grupei A.B) şi un anticorp (α. Natura acestei reacţii este similară cu cea dintre un antigen (A. alcool. Spre deosebire de sistemul ABO.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

colţ). După 20 de s începe fenomenul de aglutinare; după 2 min acesta trebuie să fie foarte net. Rezultatele se pot prezenta în una din următoarele variante (fig. 8): 1) nu se produce fenomenul de aglutinare în nici una din picături. Hematiile nu conţin nici unul din aglutinogeni. Face parte din grupa 0 (I). 2) se produc fenomene de aglutinare în ambele picături. Hematiile conţin ambii aglutinogeni (A şi B). Sângele face parte din grupa AB (IV). 3) aglutinarea se produce numai în serul din dreapta (B, care are aglutinina α). Hematiile conţin aglutinogenul A. Sângele este din grupa A (II). 4) aglutinarea se produce numai în serul din stânga (A, care conţine aglutinina β). Hematiile conţin aglutinogenul B. Face parte din grupa B (III). Dacă aglutinarea nu este netă, se poate adăuga după 2,5 min o picătură de ser fiziologic, care face aglutinarea mai evidentă. Determinarea se poate face şi invers, plecând de la picături standard de hematii (grupele A şi B) pe care se pune câte o picătură mai mare din serul subiectului. La determinarea grupelor sanguine cu ajutorul serurilor hemotest pot apare şi reacţii false. False reacţii pozitive: a. Determinarea la temperaturi scăzute (sub 15°C). b. Serul-test sau eritrocitele-test sunt infectate; apare panaglutinarea (aglutinarea în toate picăturile). c. Prezenţa de globuline în exces (VSH crescut, boli infecţioase, la femei în perioada menstruală). d. Pseudoaglutinare; fenomenul dispare prin adăugare de ser fiziologic.

Fig.29. Determinarea grupelor sanguine prin determinarea aglutinogenelor

63

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

False reacţii negative: a. Serul hemotest are titrul slab, prin depăşirea perioadei de valabilitate. b. Utilizarea unei suspensii prea concentrate de hematii, fără un efect aglutinant vizibil. c. Citirea înainte de două min de la punerea amestecurilor în contact. d. Serul de analizat are un titru slab de aglutinine, cum este cazul vârstnicilor.

B. Determinarea factorului Rho (D) Principiul lucrării: Caracteristicile tipurilor de sânge în funcţie de Rh: Aglutinoge Aglutinină Frecv. n (pe (în ser) grupei la hematii) europeni + + Rh Rh 83-86% Rh+ Rh+ Rhanti-Rh 14-17% RhRh-, Rh+ Astăzi se cunosc mai mulţi antigeni Rh. Primul antigen cunoscut este D sau Rho, care este şi cel mai puternic. Anticorpul său se numeşte anti-D. Pentru determinarea Rho, se procedează ca şi în cazul grupelor de sânge principale, folosind ser anti-Rho (D). Materiale necesare: ser anti-Rh (D), eritrocite cunoscute Rh+ şi Rh- în suspensie în ser propriu, sângele fiind recoltat fără anticoagulant, cutie Petri cu hârtie umezită, servind drept cameră umedă, lame, pipete Pasteur, termostat la 37°C. Sângele de cercetat se recoltează din pulpa degetului; cu ajutorul unei pipete Pasteur se pune într-un tub de hemoliză o cantitate de 0,5-1,0 ml sânge. După ce se coagulează, se sparge cheagul cu vârful pipetei, obţinându-se hematiile necesare suspendate în serul propriu. Se procedează identic şi pentru recoltarea hematiilor cunoscute Rh+ şi Rh-. Desfăşurarea lucrării: pe o lamă se pune o picătură mare de ser anti-Rh, care se amestecă cu o picătură din suspensia de hematii de cercetat. Amestecul se face cu colţul unei lame. Pe o a doua lamă se repetă aceeşi operaţie cu hematiile cunoscute Rh+ şi Rh-. Lamele sunt aşezate în cutia Petri pe două baghete de sticlă. Se pune cutia în termostat la 37°C şi se citeşte după 1-2 ore. Dacă sângele este aglutinat, el este Rh+. În picăturile de control, hematiile sunt aglutinate (cele Rh+) sau nu (cele Rh-). Reacţia este considerată negativă numai după 2 ore la 37°C. Tipul de sânge TRANSFUZII Primeşte Donează la de la

64

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Lucrarea nr. 33 Determinarea timpului de coagulare a sângelui
Principiul lucrării: se notează timpul scurs din momentul scoaterii sângelui din vasul sanguin şi până la coagularea lui. A. Tehnica în cameră umedă (metoda lamelor) Materiale necesare: 3 lame de sticlă bine degresate, cutie Petri cu hârtie de filtru umedă (cameră umedă), ace pentru puncţie, alcool, vată, cronometru. Desfăşurarea lucrării: se face o înţepătură în pulpa degetului şi se pun pe fiecare lamă câte 3-4 picături de sânge. Se notează timpul. Punem lamele în camera umedă pentru a evita evaporarea lor. Din când în când se întorc într-o parte; începutul coagulării este dat de momentul când picătura nu mai curge, dar se deformează atuncă când lama este ţinută vertical. Timpul de determinare a coagulării este dat de momentul când picătura nu se mai deformează atunci când lama este ţinută vertical. Rezultate: - Timpul de coagulare al sângelui meu este: - începutul coagulării ………. - terminarea coagulării ………. Valori normale: 4-5 min. B. Metoda Lee şi White Materiale necesare: seringă pentru puncţie venoasă, eprubetă, baie de apă la 37°C. Desfăşurarea lucrării: se efectuează rapid priza de sânge (prin venopuncţie) pentru a se evita acţiunea trombokinazei tisulare, care poate modifica valorile finale. Se ia într-o eprubetă 1 ml sânge şi se pune în baia de apă, la 37°C. Procesul coagulării se consideră început din momentul aspirării sângelui cu seringa, când se dă drumul la cronometru. La fiecare minut se înclină eprubeta la 45°. Coagularea se produce când, la înclinare, sângele nu mai curge din eprubetă. Se citeşte timpul scurs. Rezultate şi discuţii: - Timpul de coagulare al sângelui meu este de ….. min. Valori normale 6-12 min. Se cunosc mai multe metode de determinare a timpului de coagulare. Deoarece rezultatele obţinute variază în funcţie de metoda utilizată, se admite ca valoare fiziologică 5-10 min. 65

Agităm eprubeta puternic de câteva ori. cu o pipetă simplă. De concentraţia hemoglobinei în sânge depinde capacitatea acestuia de a transporta gazele respiratorii. la încărcare maximă. Hemoglobinometrul Gowers-Sahli este format dintr-un comparator colorimetric. epsilon şi zeta. Desfăşurarea lucrării: se pun în eprubeta colorimetrului. Se cunosc 6 tipuri de lanţuri polipeptidice normale. pentru a goli toate resturile de sânge din pipetă în eprubetă. pipetă Pasteur. până ajunge să aibă aceeaşi culoare cu martorul. Prin aspirare şi suflare. cu apă distilată. exprimat în grame sau în procente. 66 . pentru ca sângele să nu se scurgă înapoi pe deget). diluăm soluţia brun-închis rezulatată. 4 O2). Din picătura de sânge care se formează luăm cu pipeta 0. spălăm pipeta cu HCl din eprubeta gradată. acid clorhidric N/10. În cazul citirii la lumină artificială. 33 Dozarea hemoglobinei din sânge cu ajutorul colorimetrului Sahli Globulele roşii din sânge au formă de disc biconcav (suprafaţă maximă la volum minim) şi prin proteina complexă pe care o conţin (hemoglobina) reprezintă principalii transportori ai gazelor respiratorii în organism. în care se află un dublu martor şi o eprubetă cu două scări: o scară are notată hemoglobina în grame.02 ml (în timp ce aspirăm. la marginea de jos a meniscului.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. beta. Pentru a uşura amestecarea. pipeta se apropie orizontal. notate cu alfa. delta. Cifrele citite pe eprubeta gradată sunt valabile la lumina naturală. Spălăm pulpa degetului cu alcool. o pipetă simplă şi o eprubetă cu HCl. afundăm şi scoatem din eprubetă o baghetă de sticlă subţire. Ştergem vârful pipetei cu hârtie de filtru. apoi îi golim conţinutul în eprubeta gradată a hemoglobinometrului. pentru a omogeniza amestecul şi pentru a opri eventuala coagulare a sângelui. gamma.02 ml. cealaltă în procente faţă de valoarea normală (100% corespunde la 16 grame). Hemoglobina este un tetramer în care fiecare monomer se compune dintrun grup prostetic (hem) şi un lanţ polipeptidic (globină). apoi cu eter şi facem o înţepătură cu un ac de seringă dezinfectat şi trecut prin flacără.02 ml. trebuie scoasă din valoarea citită 1/12 parte. Pe fiecare atom de fier din structura hemoglobinei se fixează câte o moleculă de O2 (deci tetramerul de hemoglobină transportă. 68 picături din soluţia de HCl N/10. Colorimetrului îi este ataşată o pipetă capilară de 0. Molecula de hemoglobină conţine de obicei o pereche de lanţuri de un tip şi o pereche de alt tip. baghetă de sticlă pentru amestec. cu un etalon făcut din sticlă maron. Exact după 3 min. Principiul lucrării: se compară colorimetric o soluţie de clorhidrat de hematină obţinută din sângele de cercetat. o baghetă pentru amestec. Materiale necesare: hemoglobinometru. pipetă de 0. Citim. conţinutului sângelui în hemoglobină. Hemul este constituit dintr-un inel tetrapirolic ce conţine un atom de Fe.

5 14.0 – 16. şi coloanele Hb% şi HEM de la “valori normale”.0 – 15. broaşte). 34 Obţinerea cristalelor de hemină Combinaţiile hemoglobinei cu unele substanţe formează cristale caracteristice.0 8. Cristalele de hemină sunt cunoscute mai ales sub denumirea de “cristalele lui Teichmann” şi sunt date de sângele tuturor vertebratelor. În cazul determinării hemoglobinei din sângele animalelor care au eritrocite nucleate (peşti. care este proporţională ca intensitate cu numărul eritrocitelor. Datorită opalescenţei. prin calcul. care nu se dizolvă în HCl. se obţin valori ale hemoglobinei cu 18-20% mai mari decât cele reale.0 8. deoarece permite identificarea petelor de sânge.Se vor completa. iar altele diferă de la o specie la alta (cristale de oxihemoglobină). Se calculează după următoarea formulă: Hb(%) x 100 HEM = ------------------------hematocrit Valorile normale variază între 32-34%.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Indice derivat: hemoglobina eritrocitară medie (HEM) – reprezintă concentraţia medie în hemoglobină a hematiei.0 valori experimentale Hb% Hb(g/100 HEM ml) Hb% femei bărbaţi bovine cabaline .0 – 14. Prepararea cristalelor din prima categorie prezintă importanţă pentru medicina legală.0 – 15. Lucrarea nr. Rezultate şi discuţii: . dintre care unele au aceeaşi formă la toate speciile de vertebrate (cristale de hemină şi de hemocromogen).Valorile obţinute se vor trece în următorul tabel: valori normale Hb(g/100 HEM ml) 12. deoarece hemul este componenta nespecifică a hemoglobinei. soluţia devine opalescentă din cauza nucleilor eritrocitelor. 67 .

alcool. săpunului sau dacă pata de sânge este foarte veche.1%. romboidale. încrucişate câte două sau dispuse în stea. până la evaporarea picăturii. eter. Se repetă adăugarea NaCl şi evaporarea. izolate. microscop.1%. Materiale necesare: ace de seringă. Desfăşurarea lucrării: pe o lamă de sticlă se pune o picătură de sânge propriu. lamă şi lamelă. bec de gaz. Se observă apoi lama la microscop şi se constată prezenţa a numeroase cristale brune. După evaporare. peste care se adaugă o picătură de NaCl 0. Se încălzeşte foarte încet. Cristalele nu se formează în prezenţa grăsimii. dând cristale de hemină sau de hematină (cristalele lui Teichmann). Rezulate şi discuţii: cristalele se vor privi la microscop şi se vor desena. fără a se ajunge la o evaporare completă. 68 . acid acetic glacial.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Principiul lucrării: oxihemoglobina este descompusă de către acidul acetic glacial în globină şi hematină. iar aceasta din urmă se va combina cu clorul. NaCl 0. Se încălzeşte uşor lama deasupra unui bec de gaz. masa de sânge se adună la mijlocul lamei şi se acoperă cu o lamelă. ruginei. câte o picătură de acid acetic glacial. la marginea lamelei. Se pune în două puncte opuse.

aţă. Aceste experienţe sunt cunoscute sub numele de “ligaturile lui Stanius”. care joacă un rol moderator asupra forţei şi frecvenţei contracţiilor inimii. membranele lor manifestă permeabilitate mărită pentru Na+. ace cu gămălie. determinat de activitatea stimulatoare spontană a ganglionului Bidder. mai lent decât primul. despre care am vorbit şi un ritm propriu ventricular. în trei formaţiuni neuro-musculare: ganglionul Remack (1) situat în peretele sinusului venos. serfină cardiacă (dispozitiv din sârmă pentru prinderea inimii). peniţă tip Engelmann şi kimograf. 34 Automatismul cardiac. în mod normal ritmul cardiac se află sub controlul său. Desfăşurarea lucrării: broasca paralizată se fixează pe plută cu partea ventrală în sus. la broască. celulele sistemului nodal nu au capacitatea de a-şi menţine un potenţial de repaus constant. Materiale necesare: o broască mare. Pe inima la care s-a realizat o singură ligatură (cea de-a treia) se pot evidenţia două ritmuri: ritmul sinusal. Cea de-a două ligatură va scoate ventricolul de sub influenţa frenatoare a ganglionului Ludwig. Frecvenţa cea mai mare de descărcare (panta de depolarizare lentă cea mai scurtă) o au celulele miocardice embrionare din ganglionul Remack. Geneza impulsurilor automate care provin de aici are la bază caracteristicile potenţialului membranar al acestor celule. faţă de -90 mV la neuroni). instrumentar de disecţie. Prindem cu pensa dreaptă 69 . În momentul când această depolarizare diastolică atinge pragul de excitaţie se declanşează deschiderea canalelor ionice voltaj-dependente şi se produce potenţialul de acţiune (PA) care se propagă în musculatura atrială şi apoi în cea ventriculară. În primul rând. Legăturile lui Stanius Inima denervată sau scoasă din organism şi ţinută într-o soluţie adecvată continuă să se contracte ritmic datorită automatismului său imprimat de celulele P (pace-maker) ale ţesutului nodal.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană APARATUL CIRCULATOR Lucrarea nr. Din acest motiv. Principiul lucrării: izolarea prin ligaturare a diferitelor cavităţi ale inimii determină ritmuri de contracţie care demonstrează rolul celor trei ganglioni. determinând sistolele respective. influxul de Na+ determinând o depolarizare lentă şi continuă pe parcursul diastolei. plută. Celulele ţesutului nodal sunt grupate. Din acest motiv. suport reglabil cu excentric Pachon. ganglionul Ludwig (2) din peretele interatrial şi ganglionul Bidder (3) situat la limita dintre atrii şi ventricul. Pe de altă parte. potenţialul de repaus al celulelor ţesutului nodal este mai scăzut decât cel al neuronilor şi muşchilor scheletici (-50 până la -60 mV. Se pregătesc cele două fire de aţă pentru ligaturi. Acest lucru se va demonstra prin realizarea primei ligaturi a lui Stanius.

aducem vârful înscriitor pe hârtie şi. după care urmează secţionarea claviculelor (nu şi a arterelor branhiale). Fragmentul de tegument astfel delimitat se îndepărtează. Am realizat astfel prima ligatură. Prin butoniera astfel realizată se introduce un braţ al foarfecei şi se continuă incizarea peretelui muscular. cu vârful foafecei îndreptat oblic în sus. Ea se va menţine în această poziţie prin greutatea peniţei. va fi strâns. Urmează realizarea ligaturilor şi înregistrarea efectelor. spre baza membrelor superioare şi mai departe. Dacă acestea sunt prea slabe pentru a fi înregistrate.0-1. la momentul oportun. se îndepărtează peniţa şi se strânge ferm laţul de pe linia albă. Acum este momentul să observăm şi să stabilim locurile de aplicare a ligaturilor: . Se va înregistra apoi oprirea inimii şi eventual contracţiile sinusului venos.şanţul de demarcaţie dintre atrii şi ventricul. la 1. dacă e cazul. secţionăm frenul (ţesutul care leagă inima de peretele dorsal al corpului) şi dăm inima peste cap. în momentul relaxării acesteia. după care se face o mică incizie imediat sub el. Platoul osteomuscular îndepărtează şi pericardul. să fie în poziţie orizontală. Pornim înscrierea la viteză medie (2-4 mm/s). Firele de aţă se trec pe sub inimă.linia albă (limita dintre sinusul venos şi atrii) . Se ataşează serfina la peniţă şi se corectează poziţia plutei. Acţionând şurubul micrometric al suportului universal. Procedăm în acelaşi mod pentru realizarea celei de-a doua ligaturi pe şanţul atrio-ventricular. până în treimea anterioară a arcului mandibular. astfel încât inima să ajungă în poziţie verticală şi peniţa. Pregătim peniţa pentru înscriere şi montăm pluta pe care este fixată broasca la suportul cu excentric Pachon ataşat suportului universal. pentru a nu leza inima şi pentru a nu secţiona vena abdominală. După câteva contracţii se opreşte înscrierea.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană (cu cioc) tegumentul. în zonele stabilite anterior.5 cm sub stern şi cu foarfeca mare facem o incizie care se continuă în formă de V. oblic spre dreapta şi spre stânga. Se prinde cu aceeaşi pensă vârful sternului şi se ridică uşor. Pe fiecare se realizează câte un laţ lejer care. îi corectăm poziţia pe verticală. Se 70 . număraţi-le în unitatea de timp şi notaţi frecvenţa. astfel detaşat se înlătură. Pentru aceasta se prinde vârful inimii cu serfina. cu o forfecuţă fină. se ridică uşor.

Dacă reuşim să tăiem cu foarfeca mică aţa (sau nodul ei) de pe linia albă. nu mai este nevoie să sacrificăm o nouă broască. bazate pe principiul comprimării unei artere mari cu ajutorul unei manşete pneumatice.Bidder: sinus atrii ventric ul observaţ ii Lucrarea nr. iniţial 2. Rezultate şi discuţii: . se realizează în mod obişnuit pe o nouă inimă.Pe baza analizei graficelor sau a numărării frecvenţei de contracţie. 35 Măsurarea presiunii arteriale la om Principiul lucrării: La om. în care se realizează o presiune măsurabilă cu 71 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană A treia ligatură. după lig. care este de fapt a doua fără prima.Notaţi concluziile care reies cu privire la rolul ganglionilor: .Ataşaţi lucrării înregistrările obţinute. 60 = secundele dintr-un minut.Remack: ./min) Momentul 1. I 3. i = intervalul în secunde dintre două contracţii succesive. după lig. . după lig. completaţi tabelul: Frecvenţa de contracţie (contr. măsurarea presiunii arteriale se realizează prin metode nesângerânde.Ludwig: . a II-a 4. . unde F = frecvenţa. a III-a Frecvenţa se poate calcula după formula: F = 60/i.

Materiale necesare: tensiometru (T). Metoda palpatorie. Măsurarea se face după o perioadă de adaptare a subiectului şi se repetă de 2-3 ori. Această regulă nu se aplică însă persoanelor trecute de 60 de ani. al cărei şurub este închis. Tensiometrul se compune din următoarele părţi: . învelită în pânză neextensibilă.raportul Pmax/Pmin.un manometru (aneroid sau cu mercur) pus în legătură cu manşeta. Un raport Pmax/Pmin mai mic de 1.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană un manometru. de regulă.presiunea diferenţială: Pd = Pmax – Pmin . Tensiunea pereţilor arteriali este indicată de presiunea de comprimare capabilă să întrerupă circulaţia sângelui prin arteră. prin slăbirea şurubului. în timp ce se palpează artera radială. prevăzută cu accesoriile de fixare. se comprimă aer în manşetă. În condiţii normale. la adulţii între 20 şi 40 de ani. la persoanele emotive. până când pulsul devine imperceptibil. se pot calcula şi alţii. Această presiune este cu 72 . în raport cu vârsta. . . şi se notează presiunea pe care o indică manometrul în momentul când se simte prima pulsaţie. Controlul medical al presiunii arteriale oferă informaţii despre starea fiziologică a aparatului circulator. cu ajutorul căruia se face decomprimarea. deasupra cotului. iar unul mai mare.o pară de cauciuc pusă în legătură cu maneta cu ajutorul căreia se comprimă aerul din manşetă. jumătate din Pmax plus 10 mm Hg). Se decomprimă cu atenţie. se aplică regula după care valoarea ei trebuie să fie egală cu 100 plus vârsta). presiunea sistolică este cuprinsă în intervalul 105-140 mm Hg (în general. Manşeta se aplică pe braţ. o valoare mai mare. întrucât neliniştile şi emoţiile măresc presiunea arterială.5 se constată la persoanele cu insuficienţă cardiacă.presiunea medie: Pmed = (Pmax + 2Pmin) / 3 . Se măsoară doi indici: presiunea maximă (sistolică = Pmax) şi presiunea minimă (diastolică = Pmin). Domeniul de normalitate pentru presiunea minimă se află între 70 şi 80 mm Hg (în general. Cu para de cauciuc. În principal se folosesc două metode de măsurare: metoda palpatorie (RivaRocci) şi metoda ascultatorie (Korotkov). . stetoscop (S). legaţi de presiunea arterială: . deoarece la prima determinare se obţine. Plecând de la aceşti doi parametri de bază.un şurub anexat perei de cauciuc.o manşetă pneumatică de cauciuc.

În condiţiile comprimării arterelor. cu menţiunea că pe suprafaţa plicii cotului se aplică pâlnia unui stetoscop. Măsurarea presiunii arteriale Se procedează ca şi la metoda palpatorie. În continuare. Se citeşte pe monometru valoarea. Se măreşte rapid presiunea. la scăderea presiunii din manşetă cu puţin sub presiunea sistolică. pe a căror percepere se bazează această metodă. zgomotele reapar. zgomotele cresc în intensitate. Decomprimând progresiv.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană puţin inferioară presiunii sistolice din arteră. în stetoscop se aude un zgomot discret. În apropierea presiunii diastolice. transformânduse în sufluri tot mai puternice. 73 . Este momentul când presiunea arterială atinge valoare maximă. Principalul dezavantaj al acestei metode este acela că nu permite determinarea presiunii minime. în consecinţă. Fig. până la dispariţia pulsului. vibraţii ale pereţilor arteriali. 30. se produc turbulenţe în circulaţia sângelui şi. Metoda ascultatorie. traduse stetoscopic prin zgomote.

aceasta fiind presiunea diastolică. Se notează valoarea presiunii în momentul ultimului zgomot auzit. Rezulate şi discuţii: .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană pentru ca în curând să dispară.Se complectează cu valorile obţinute următorul tabel: Valoarea (mm Hg) Parametrul Pmax Pmin Pd Pmed Pmax/Pmin 74 .

etc.93 Coef.3 5.5 4.4 in vitro 4. transportul prin membrane. căldurile de ardere şi oxigenul consumat când este ars câte 1 g din fiecare dintre principiile alimentare.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană METABOLISMUL Prin “arderea” glucidelor. în cele din urmă şi acestea se transformă în căldură. se utilizează coeficientul caloric mediu al oxigenului. între care circulă printr-un sistem de tuburi. Pentru a determina rata metabolică pe această cale. care este încorporată în substanţele macroergice – ATP şi CP. 1 kilocalorie = 1000 calorii. Cu toate că din utilizarea substanţelor macroergice rezultă. O calorie reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru a ridica cu 1°C temperatura unui gram de apă. a fost înlocuită în practică cu o metodă indirectă mai simplă – calorimetria indirectă.825 kcal/l O2.5 Pentru scopuri practice (în calorimetria indirectă). enzime. De aceea. pentru arderea completă a acestor substanţe se utilizează aceeaşi cantitate de oxigen. Energia acestor compuşi serveşte pentru sinteza unor substanţe (proteine.7 4. hormoni). 75 . se are în vedere că prin arderea glucidelor. bioxid de carbon. cu pereţi dubli de cupru.1 9. în bomba calorimetrică. contracţia musculară.0 4. Cunoscând cantitatea de oxigen consumată într-o unitate de timp. lipidelor sau proteinelor rezultă aproape aceeaşi cantitate de energie (căldură) dacă sunt oxidate în organism sau dacă sunt arse în afara organismului. se poate calcula căldura eliberată de organism. 4. se obţine o măsură precisă a energiei cheltuite de acesta (a intensităţii metabolice). şi energie mecanică.03 0. conducerea influxului nervos. se poate determina în mod indirect rata metabolică (producţia de căldură).3 in vivo O2 consumat (l/g) 0.93 0. De asemenea. uree (ultima din oxidarea proteinelor) şi energie. lipidelor şi proteinelor în organism rezultă apă. electrică şi chimică.75 2. acizi graşi. în afară de energie calorică. o cantitate determinată de apă (care absoarbe căldura produsă de organism şi în consecinţă temperatura ei creşte). Această energie se poate măsura direct cu ajutorul calorimetrului – un spaţiu închis. Având în vedere cantitatea de apă care circulă şi valoarea cu care creşte temperatura ei. În tabelul de mai jos sunt date coeficientul caloric al oxigenului. Principii alimentare glucide lipide proteine Căldura de ardere (kcal/g) 4. caloric al O2 (kcal/l) 5. atât in vivo cât şi in vitro. dacă se determină cantitatea de căldură eliberată de un organism în 24 de ore. Deoarece această metodă este laborioasă şi dificilă.

. 100% 1380 kcal………. deviaţie admisă ca normală. 76 . M. Dacă valoarea experimentală este 1380 kcal. iar la intersecţia dintre înălţime şi vârstă se află valoarea 258 kcal. Deviaţiile de peste 10%. x = 89% Deviaţia este de 11% în minus.B. Presupunem că valoarea M. se consideră de natură patologică. standard = X + Y (kcal/24h). Materiale necesare: cântar pentru persoane.fiecărei greutăţi corporale îi corespunde. stand. faţă de M.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr. . vârsta – 19 ani. înălţimea – 172 cm.B. astfel: . Pe baza valorilor obţinute pentru greutate şi înălţime şi a numărului care corespunde vârstei. imediat lateral dreapta. 100% 1600 kcal ……… x = 104% Valoarea M. tabele (cu date medii statistice) pentru determinarea M. o valoare X. Greutăţii îi corespund 1277 kcal. atunci: 1535 kcal…………. este deci nefirească. standard. obţinută experimental este mai mare decât a celui standard cu 4%. obţinută din tabele.B. M. Desfăşurarea lucrării: se măsoară înălţimea şi greutatea persoanei de experienţă. instrumentar pentru măsurarea înălţimii corporale. la valoarea metabolismului bazal standard. Deci. standard. Exemple de calcul: O studentă are următoarele date: greutatea corporală – 65 kg.B.B.B. în sens pozitiv sau negativ. standard. obţinută pe cale experimentală este de 1600 kcal. 36 Calcularea metabolismului bazal după tabele Principiul lucrării: se raportează în procente valoarea metabolismului bazal obţinută pe cale experimentală. cu aparatul Krogh. se calculează din tabele (separate pentru cele două sexe) valoarea M.B.. 1535 kcal …………. = 1277 + 258 = 1535 kcal..la intersecţia dintre vârstă şi înălţimea corpului se află valoarea Y.

8 107 171 266 401 589 4 6.B.7 64.67 1.6 25.8 18.6 75.97 1.După modelul de mai sus.5 31.1 37.5 12.71 60 1.8 42.74 1.2 44.7 136 214 3.6 9.deviaţia metabolismului faţă de valoarea standard ……….2 21.73 1.27 487 707 9 8.7 11.0 13.91 1.0 143 224 341 506 733 Suprafaţa corpului la om (m2).49 1.8 35.9 68.63 1.5 30.7 58.B.6 130 205 314 469 682 8 8.2 71.9 9.64 25 30 35 Greutatea (kg) 40 45 50 55 1. pe cale experimentală ……….1 12.3 97. standard după tabele ……….93 1.90 1.8 55.80 1.86 1.5 19.2 156 244 370 546 2 5.6 16.53 1.0 22.83 77 .5 14.7 61.70 1. ale M.0 15.Explicaţi cauzele deviaţiei.7 83.0 52.3 49.5 28. Presiunea vaporilor de apă în funcţie de temperatură Temperatur a °C 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 4. . experimental faţă de cel standard.2 17.7 47. determinaţi în cazul Dvs.9 118 188 289 434 634 6 7.3 10.5 26. următorii parametri: .77 65 1.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Rezultate şi discuţii: .5 102 164 255 385 567 Presiunea H2O (mm Hg) 3 5.3 92.5 149 234 365 526 760 1 4.8 23. .1 79.77 1.57 1.B.7 33.80 1.87 1.7 124 196 301 451 658 7 7. în funcţie de înălţime şi greutate Înălţimea (cm) 200 195 190 185 180 1.84 1.60 1.4 39.M.56 1. .84 1.M.3 113 179 277 417 611 5 6. pozitive sau negative.4 88.

93 1.29 1.42 1.05 2.75 1.37 1.91 1.98 1.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 175 170 165 160 155 150 145 140 135 130 125 120 .50 1.24 1.17 1.06 1.75 1.05 2.36 1.17 1.19 2.25 2.51 1.70 1.09 2.28 1.03 1.34 1.16 1.20 2.09 1.continuare Înălţimea (cm) 200 195 190 185 180 175 170 165 160 155 150 145 140 135 130 125 120 1.57 75 2.27 1.04 2.43 1.10 2.71 85 2.23 1.83 1.31 1.06 2.24 2.91 1.95 1.48 Greutatea (kg) 70 2.65 1.52 1.01 0.50 1.32 1.47 1.15 2.06 1.26 1.37 2.26 1.10 1.26 1.40 1.15 1.36 2.96 1.36 1.43 1.69 1.93 0.27 2.60 1.74 1.01 1.47 1.20 1.14 1.93 1.31 1.46 1.00 1.32 2.04 1.14 1.23 1.46 1.68 1.40 1.00 0.28 2.12 1.01 1.15 2.80 90 2.07 105 2.99 1.84 1.29 2.96 1.12 1.96 1.42 1.26 1.61 1.30 1.30 1.09 2.64 1.11 2.85 1.58 1.11 1.56 1.44 1.22 1.56 1.20 1.73 1.02 1.20 1.17 2.18 1.35 1.16 2.66 1.39 1.29 1.41 2.98 100 2.91 1.83 1.92 1.06 2.22 2.40 1.45 1.98 1.63 1.73 1.14 2.13 2.72 1.11 2.09 1.14 1.17 1.86 1.36 1.04 1.52 1.53 1.69 1.03 1.36 1.18 2.78 1.89 1.54 1.95 0.89 95 2.23 1.88 1.60 1.66 80 2.48 1.21 1.33 1.79 1.33 1.38 1.62 1.31 2.67 1.88 1.21 1.08 2.57 1.54 1.26 2.27 1.11 2.33 2.19 1.08 1.78 1.98 1.61 1.22 2.79 1.21 78 .97 0.03 1.81 1.

5 18-19 20-24 25-44 45-49 50-54 55-59 60-64 65-69 FEMEI M.10 39.25 42.90 45.30 44.40 36.5 15 15.03 43.54 49.42 48.70 42.00 37.80 44.73 36.5 17 17.35 45.5 18 18.18 32.90 42.58 42.68 38.45 51.37 36.40 38.75 46.72 45.5 14 14.20 50.70 34.50 47.34 38.96 33.30 79 .00 52.94 33.5 11 12 13-15 16 16.71 47.80 44.5 9-10 11 11.18 46.5 8 8.5 13 13.12 47.43 40.5 16 16.00 41.26 44. 53.45 40.5 9 9.85 38.61 32.5 10 10.5 20-21 22-23 24-27 28-29 30-34 35-39 40-44 45-49 50-54 55-59 M.82 40.78 51.B.30 37.5 17 17.B.00 46.28 43.32 42.5 7 7.62 50.5 12 12.18 35.10 41.23 49.84 47.10 vârsta 6 6.50 45.82 37.5 19 19. 50.74 40.24 39.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Metabolismul bazal la om (kcal/m2/h) BĂRBAŢI vârsta 6 7 8 8.81 39.74 36.

74] . faţă de M. Fp = pulsul/min. Rezultatele obţinute se introduc în formula lui Ridd: D% = 0. pe baza căreia se calculează deviaţia de la normal a metabolismului bazal.48 Lucrarea nr. D% = 0.B. 37 Calcularea deviaţiei metabolismului bazal upă formula lui Ridd Principiul lucrării: se determină tensiunea arterială.2 Deviaţia M. faţă de standard se încadrează. presiunea sistolică de 120 şi cea diastolică de 80 mm Hg. tensiunea arterială şi pulsul subiectului.48 34. standard.B. în limitele normale. Valoarea frecvenţei pulsului se uneşte cu valoarea rezultată din diferenţa dintre presiunea 80 . Ps = presiunea sistolică.72. Pd = presiunea diastolică.74)] .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 60-64 65-69 35.B. Materiale necesare: tensiometru. pulsul arterial şi se introduc în formula lui Ridd.72 = 7. se poate determina şi după nomograme speciale.75 x [76 + (120 – 80) x 0. în acest caz.75 x [Fp + (Ps – Pd) x 0. Presupunem că valoarea pulsului este 76. Deviaţia M. la intervale de 1-2 min. unde: D% = deviaţia M.B. stetoscop şi cronometru. Desfăşurarea lucrării: persoana de experienţă respectă condiţiile necesare pentru determinarea metabolismului bazal. Experimentatorul măsoară de 3 ori.

Se testează etanşeitatea sistemului. pentru a permite egalizarea temperaturii din aparat cu cea din mediul exterior. Pentru a remedia defectul. Lichidul manometrului se mişcă spre exicator. Materiale deoxigen. g. se înregistrează gradaţia la care se află pistonul seringii. ml 81 necesare: şobolan. 38 Determinarea ratei metabolice la şobolan Principiul lucrării: animalul este introdus într-un sistem închis (aparat pentru determinarea consumului de oxigen) din care bioxidul de carbon este absorbit continuu cu ajutorul carbonatului de calciu. min şi s …. Exact după fiecare min. Se pune carbonat de calciu proaspăt pe fundul exicatorului. de la normal. se aplică vaselină în jurul dopului de cauciuc şi în toate locurile unde este o legătură între un tub de cauciuc şi sticlă. Punctul de intersecţie cu linia mijlocie indică mărimea deviaţiei M.. În timpul funcţionării aparatului. Se cântăreşte şobolanul cu precizie şi se notează greutatea …. Dacă sistemul nu este etanş. aparat pentru determinarea consumului .B. Lucrarea nr. astfel că orice schimbare de volum se datoreşte consumării oxigenului de către animal. Se ridică capacul şi se unge cu vaselină gura exicatorului (pentru a asugura ermetizarea celor două jumătăţi). lichidul revine la poziţia iniţială. Rata metabolică se calculează după principiul utilizat la om. Modificarea volumului de gaz din aparat se determină cu ajutorul unei seringi gradate. Se introduce şobolanul şi se acoperă cu capacul. Se aşteaptă 4-5 min. Se deschide clema tubului vertical g şi se pune un cartonaş cu marginea superioară la nivelul ambelor meniscuri ale lichidului manometric. în procente. astfel: se închide clema de pe tubul vertical (g) şi se trage cu atenţie pistonul seringii. Presiunea sistemului se menţine constantă. lichidul manometric se menţine la acelaşi nivel prin împingerea uşoară a pistonului seringii. . Desfăşurarea lucrării: în timp ce se pregăteşte aparatul pentru lucru. Se închide clema şi se înregistrează momentul în ore. care corespunde volumului de oxigen consumat: după un min ……….Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană sistolică şi cea diastolică. se ţine deschisă clema g de pe tubul vertical..

0326 0.0208 0..0213 0.0143 0.. în funcţie de greutate Greutatea (g) 50 60 70 80 90 100 110 120 130 140 150 160 170 180 190 200 210 220 230 82 0 0.0321 0.0241 0.0161 0..0134 0.0251 0.0245 0.0222 0. ml după 5 min ……….0189 0.0174 0..0210 0.0137 0.0131 0.0294 0.0227 0.0322 0.0304 0.0204 0..0285 0.0181 0.0186 0.0324 0.0149 0.0277 0.0152 0.0194 0.0263 0.0317 0. oră şi în 24 de ore.0253 0.0255 0.0155 0.0315 0.0171 0.0224 0.0215 0.0301 0.0249 0.0312 0.0289 0.0220 0.0140 0.0297 0.0206 0.0329 Suprafaţa (m2) 4 0. ml Se continuă observaţiile până seringa se goleşte de aer.0184 0.0169 0.0267 0.0308 0.0176 0.0233 0.0167 0.0259 0. ml după 6 min ………. ml după 3 min ……….0331 6 0.0192 0..0243 0.0310 0.0279 0.0303 0. ml după 10 min ……….0283 0.0201 0.0231 0.0235 0.0146 0.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană după 2 min ……….0269 0.. ml după 4 min ……….0306 0..0196 0.0261 0.0218 0.0199 0.0271 0..0293 0.0229 0.0237 0.0313 0.0287 0.0265 0.0333 8 0.0273 0.0247 0.. pentru a permite împrospătarea aerului din exicator.0158 0.0291 0.0326 .0257 0.0295 0.0328 2 0.0299 0.0281 0. Se deschide clema tubului vertical şi se ia capacul.0319 0. Suprafaţa corporală la şobolan.0164 0.0275 0. Se repetă experienţa de 3 ori şi se determină media volumului de oxigen consumat de şobolan pe min.0239 0.0179 0.

0468 0.0445 0.0343 0.0458 0.0393 0.0380 0.0448 0. soluţie 0.0437 0.0426 0.0% perclorat de potasiu.0336 0.0384 0.0402 0.0386 0.0465 0.0455 0.0444 0.0434 0.0463 0.0373 0. Materiale necesare: 9 şobolani tineri. sau chiar ţesut tiroidian uscat.0424 0. 39 Determinarea ratei metabolice la şobolanii cărora li s-a indus pe cale experimentală hipertiroidism sau hipotiroidism Principiul lucrării: se determină rata metabolică a trei loturi de şobolani: martor.0420 0.0395 0. 83 .0472 0.0377 0.0407 0.0456 0.0389 0.0351 0.0399 0.0387 0. şi se compară rezultatele.0396 0.0427 0.0428 0.0421 0.0447 0.0454 0.0348 0.02% propiltiouracil sau 1.0346 0.0356 0.0414 0.0357 0.0475 Lucrarea nr.0473 0.0441 0.0378 0.0334 0.0430 0. triiodotironină sau tiroxină.0451 0.0370 0.0411 0.0413 0.0459 0.0449 0. aparat pentru determinarea consumului de oxigen.0372 0.0381 0.0341 0.0383 0.0390 0.0410 0.0404 0.0419 0.0405 0.0435 0.0452 0.0408 0. sex şi greutate (150-200 g).0375 0.0440 0.0369 0.0461 0.0359 0.0423 0.0433 0.0438 0.0469 0.0470 0.0354 0.0466 0.0417 0.5% tiouracil sau 0.0462 0.0475 0.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 240 250 260 280 290 300 310 320 330 340 350 360 370 380 390 400 410 420 0.0442 0. lot cu hipertiroidism şi lot cu hipotiroidism.0401 0.0353 0.0339 0. de aceeaşi vârstă.0338 0.0392 0.0431 0.0349 0.0345 0.0416 0.

15.02% propiltiouracil sau 1. o dată la 3 zile. sau se injectează intraperitoneal. În hrana lotului hT se adugă zilnic 0.Treceţi rezultatele în următorul tabel: Parametri Consumul de oxigen (ml/m2/24 h) Rata metabolică (kcal/m2/24 h) Indivizi M 1 2 3 Media 1 2 3 Media Loturi HT hT 1 8 Greutatea (g) 15 84 .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Desfăşurarea lucrării: se constituie 3 loturi de şobolani: martor – M. Tratamentul şobolanilor durează două săptămâni.0 μg L-tiroxină.0 mg triiodotironină sau 25. La încheierea celor două săptămâni de tratament.0% tiroidă uscată. În prima zi şi apoi săptămânal animalele se cântăresc şi se înregistrează greutatea corporală: Ziua Lot M HT hT La lotul HT se adaugă zilnic în hrană 1. la care s-a provocat hipertiroidism – HT şi la care s-a provocat hipotiroidism – hT. Rezultate şi discuţii: . se determină comsumul de oxigen (QO2) la şobolanii din cele 3 loturi.0% perclorat de potasiu.5% tiouracil sau 0. fiecare din 3 indivizi.

sex.93 0.6 208.7 334.6 332.85 50.45 7.30 9.00 20.35 9. 40 Alcătuirea raţiilor alimentare Principiul lucrării: la populaţiile adulte.70 9.47 69.23 50.7 347. Compoziţia şi puterea calorică a produselor alimentare (în 100 g produs) Denumirea prod.43 72.30 0.21 1. În acelaşi timp se ţine seama de vârstă.7 175.21 0.23 1.10 0. alim.65 Glucide 80.78 9.41 70.00 12.II Griş Arpacaş Orez Macaroane.20 9.89 Lipide 1.37 68.8 229. greutate corporală şi condiţii geografice.52 6.II Pâine de secară Carne de berbec Carne de vită Carne de iepure Carne de porc 4. Făină de cartofi Făină de grâu cl.5 165.33 0.I Făină de grâu cl.35 15.83 16.84 15.I Pâine din făină de grâu cl.56 228. fidea Mazăre Fasole Porumb grăunţe Fulgi de porumb Pâine din făină de grâu cl.30 6.77 71.24 7.15 19.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Lucrarea nr.8 334.6 333.95 68.68 16.46 9.14 0.2 293.84 46.3 291.02 1.8 150.67 6.0 Proteine 0.5 338.71 Kcal 332.43 22.57 63. Materiale necesare: tabel cu compoziţia chimică şi puterea calorică a produselor alimentare.8 329.83 69.93 4.9 .74 1.4 316.84 2.3 85 7.00 40.41 47.23 192. raţia alimentară se alcătuieşte având în vedere în special felul activităţii prestate.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Creier Limbă de vacă Ficat de vacă Şuncă Carne de curcan Carne de găină Carne de pui Calcan Crap Ştiucă Icre de nisetru Lapte acru Frişcă Smântână sup. Smântână cl.I Brânză Unt Ulei vegetal Ouă Gălbenuş de ou Miere de albine Zahăr Cacao Ciocolată Bomboane cu lapte Marmeladă Halva Dulceaţă de mere Dulceaţă de fragi Dulceaţă de zmeură Varză proaspătă Varză fermentată Conopidă Ceapă verde 86

8,55 15,20 18,05 16,15 23,28 19,00 20,43 14,06 15,20 17,86 25,37 3,36 2,88 1,92 2,88 15,36 12,00 15,36 0,34 20,06 5,10 2,64 14,03 0,34 0,34 0,34 1,44 0,80 1,76 1,04

8,55 15,75 34,50 31,50 7,65 4,50 2,25 0,81 3,24 0,63 14,22 3,33 19,00 34,20 28,50 17,10 94,05 94,81 11,40 27,55 18,79 34,13 8,46 29,39 -

2,94 4,31 3,43 2,45 2,94 0,49 77,24 77,24 98,90 38,19 51,30 74,77 73,25 43,42 65,93 73,49 69,64 4,51 1,79 4,42 3,74

114,6 208,8 123,7 395,2 166,6 119,8 104,7 65,2 92,5 79,1 236,3 62,4 202,6 336,0 286,9 234,1 874,7 881,7 157,2 321,2 318,1 405,5 413,6 548,6 396,1 300,3 508,9 217,7 298,6 286,9 24,4 10,6 25,3 19,0

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Ceapă Revent Salată Spanac Măcriş Castraveţi Roşii Pastă de tomate 30% Suc de tomate Dovleci Fasole păstăi Gulii Cartofi Morcovi Păstârnac Pătrunjel Ridichi Sfeclă Caise Portocale Struguri Vişine Pere Căpşuni Lămâi Zmeură Mandarine Prune Coacăze roşii Coacăze negre Prune uscate Mere Mere uscate Suc de caise

2,00 0,40 1,28 2,96 2,40 0,80 0,80 4,08 0,85 0,80 2,016 0,64 1,40 1,04 1,12 1,44 0,96 1,20 0,51 0,77 0,60 0,85 0,34 0,85 0,51 0,85 0,77 0,60 0,85 0,85 3,40 0,43 2,38 0,43

-

8,93 2,55 3,06 2,89 3,06 2,04 3,23 17,68 3,06 6,55 5,44 10,71 19,00 7,40 9,27 9,10 4,17 8,84 10,98 8,19 14,58 12,87 11,16 8,82 9,27 9,18 9,00 12,60 10,08 12,06 62,10 10,08 63,36 14,35

44,8 12,1 17,8 24,0 22,4 11,6 16,5 89,2 16,0 30,1 31,5 46,2 83,6 34,6 42,6 43,2 21,0 41,2 47,1 36,7 62,2 56,3 47,2 39,6 40,1 41,1 40,1 54,1 44,8 52,9 268,6 43,1 269,5 60,8 87

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană

Suc de portocale

0,60

-

13,78

59,0

Desfăşurarea lucrării: Pe lângă unele şcoli funcţionează internate. Presupunem că sunteţi director de şscoală şi în sfera preocupărilor dvs. intră şi îndrumarea personalului de administraţie a internatului. Propuneţi o raţie alimentară echivalentă cu 3500 kcal, ţinând seama de toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi care sunt discutate în continuare. Raportaţi această raţie la 30 de persoane. În raport cu energia cheltuită zilnic, activităţile au fost grupate în 4 categorii: Nevoile energetice zilnice ale organismului, în funcţie de munca depusă Cate g. I Persoane etc. II Persoane care lucrează în producţia mecanizată: strungari, III IV frezori, textilişti, conducători de 4000 4500-5000 autoturisme, etc. Persoane care fac muncă fizică lucrând pe maşini: tractorişti, escavatori, etc. Persoane care fac muncă fizică grea: hamali, cei care sapă pământul, etc. 3500 care desfăşoară muncă intelectuală: profesori, medici, ingineri, cercetători. Funcţionari, Felul muncii Nevoile energ. (kcal) 3000-3200

La alcătuirea raţiilor alimentare se au în vedere următoarele: - puterea calorică a raţiei alimentare trebuie să corespundă cheltuielilor zilnice de energie; - proporţia de proteine, lipide şi glucide variază în funcţie de felul muncii prestate, după cum reiese din tabelul:

88

cazeina şi lactalbumina din lapte. Excesul de alimente bogate în glucide. de exemplu. fasole. Ele sunt considerate proteine cu valoare biologică incompletă. ovalbumina şi ovovitelina din ouă. la acumularea de amoniac şi uree. se absorb în proporţie de 92%).absorbţia glucidelor. . Proteinele din cereale. Astfel. se ridică valoarea biologică a proteinelor incomplete cu mult peste media aritmetică a componentelor. . albumina şi miozina din carne). poate induce diabetul zaharat. Astfel. cu atât asigură mai bine necesarul zilnic de substanţe hrănitoare. de proteine sau de glucide duce la perturbări metabolice. mazăre. amestecul de 100 g carne şi 200 g făină albă are o valoare biologică mai mare decât 300 g carne. nu conţin toţi aminoacizii esenţiali. lipide şi glucide într-o raţie alimentară echilibrată Conţinutul în hrană (g/24 h) al Categoria I II III IV proteinelor 109 122 141 163 lipidelor 106 116 134 153 glucidelor 433 491 558 631 . iar cel de proteine. de ex. excesul de lipide în hrană duce la acumularea de corpi cetonici în organism.cu cât este mai bogat şi mai variat un regim alimentar.un comsum exagerat de grăsimi.organismul are nevoie de proteine cu valoare biologică completă (proteine care conţin toţi aminoacizii esenţiali. Un exemplu de raţie alimentară alcătuită după aceste reguli este prezentat în tabelul: 89 . . lipidelor şi proteinelor la nivelul tubului digestiv nu este totală (proteinele. .Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Necesarul de proteine. pe lângă că încarcă exagerat tubul digestiv. De aceea coeficientul caloric se consideră că este: 4 kcal/g pentru proteine şi glucide şi 9 kcal/g pentru lipide.prin amestecarea proteinelor cu valoare biologică completă cu proteinele cu valoare biologică incompletă.

8 34.78 18.00 15.97 109.4 405. lipide şi glucide (g) P L G Puterea calorică (kcal) Rezultate şi discuţii: .00 32.90 17.20 1.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Compoziţia raţiei alimentare pentru o persoană care desfăşoară muncă intelectuală Produsul alimentar cantit (g) 200 200 200 100 200 100 50 300 100 50 50 1550 pâine macaroane carne de vită brânză ouă zahăr dulceaţă de mere cartofi morcovi pătrunjel ulei alimente 4.5 denumirea Conţinutul în proteine.40 4.30 1.36 24.6 0.1 314.4 331.80 108.80 0.40 Total: 115.8 95. raţia limentară alcătuită de dv.6 234.00 7.96 1.8 676.94 0.6 21.17 459.72 -47.8 13.Prezentaţi. Produsul alimentar cantit (g) denumirea Conţinutul în proteine.70 38.55 44 250. într-un tabel asemănător celui mai sus. lipide şi Puterea glucide (g) P L G calorică (kcal) 90 .98 98.46 3278.18 442.10 22.04 0.68 18.42 142.4 57.46 2.

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Total: alimente 91 .

Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană 92 .

Editura medicală...Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Bibliografie Ardelean G... Lucrări practice de Fiziologie Animală – pentru uzul studenţilor.. 1997. Bucureşti. . 1961. 1989. . Sălăgeanu G. Editura de stat didactică şi pedagogică. Ţarcă A. Ed. Bucureşti... Lucrări practice de Fiziologie..G. Litografia I. .. 1973. Editura medicală. Andronescu A. Budapest. Bucureşti. Editura didactică şi pedagogică. Inst... Bucureşti. Gherghel P.. Ed. Mărgineanu D.Fiziologia sistemului nervos şi activităţi nervoase superioare.Fiziologie. Tehnică de lucrări practice de fiziologie animală. . Tarba C. A. 1955. .Fiziologie generală. Lucrări practice de fiziologie animală. Roşca I. Sevcencu Cr. Benetato C.. Bucureşti Pintea V.. Pora A. I. Cuza Iaşi (uz intern) Hăulică I.. . Roşioru C.Integrarea şi coordonarea organismului animal.M. 1997.F. Manta D. Roşca I. .Fiziologie umană.Sistemul nervos vegetativ. Roşioru C. I. Bálint P. I. Cluj (uz intern) Pora A. 1962 Dorofteiu M. Editura didactică şi pedagogică. Cotruţ M.. Pop M. Fărcăşanu V. Univ. . 1977. Bucureşti. Editura medicală.Biologie umană. ... 1988. Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti. 1993. Mirza A. Univ. Cluj Napoca Ruch T. Bucureşti. Univ.. Universitatea din Oradea. Editura didactică şi pedagogică. 93 ... . Baciu I. Pora E.. Bucureşti. 1956. Univ.Fiziologie animală.F. Isac M. 1980. Bucureşti. Hăulică I. 1996. Picos C.. 1980.. Bucureşti (uz intern). .. Editura didactică şi pedagogică. Lucrări practice de Fiziologie... Babeş-Bolyai. .Fiziologie. 1979. Timişoara.Az élettan tankönyve. . Editura Universităţii din Oradea. 1963. Bucureşti.Biofizică. Năstăsescu Gh..E. Roşca D. . Lito I.. Pop M.Anatomia funcţională a sistemului nervos central.. Fiziologie experimentală... A.. Editura medicală.M. Fulton J. 1983. Editura Universităţii Baia-Mare..Fiziologie medicală şi biofizică.Curs de fiziologia animală şi omului.Elemente de fiziologie normală şi patologică. Cluj-Napoca (uz intern) Hefco V.D. Medicină.A. Al.. Bucureşti. 1965.E. 1975. 1995.D.. 1977.

. Hefco V.Fiziologie. Editura medicală. Cotariu D.G. Voiculescu I.. Makaricev A. Magnitji A.Biochimia contracţiei musculare. Stat pentru literatură ştiinţifică. 1983. Scepkin N... Petricu I.S.. Editura Academiei R..T....C.. 1976. Medicina. 1989.. Saravatova O. 1954. 1993. Zilov G. Bucureşti.Lucrări practice de Fiziologie animală şi umană Strungaru Gh. . Pop M. Semenova G. Theodorescu-Exarcu I.C.F..R. Şerban M. Szentágothai J.. I. 1970.. N..Fiziologie animală. Bucureşti. . Budapest. N. Lucrări practice de Fiziologie..Anatomia şi fiziologia omului. . . Réthelyi M. Bucureşti. Editura didactică şi pedagogică.. Bucureşti 94 . Badiu G.. Editura medicală. Ed. Bucureşti.Funkcionális anatómia. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful