Prof. univ. Dr.

DORIN DAMASCHIN

11,

D E F E C T O L O G IE
Teoria şi practica compensaţiei
Nevăzători ambliopi, orbi—surdomuţi

-•x

EDITURA DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICA, BUCUREŞTI - 1973

f T.

Consideraţii asupra ciberneticii vederii la om în procesul percepţiei spaţiale; implicaţii în orientarea şi deplasarea nevăzâtorilor Teorii şi mijloace clasice în orientarea şi deplasarea nevâzâtorilor în spaţiu Contribuţii la interpretarea ştiinţifică a fenomenului de orientare şi de deplasare în spaţiu a nevăzătorilor Mijloace şi procedee moderne, electronice folosite în orientarea în spaţiu a nevăzătorilor Demonstraţii practice cu aparatura electronică

Unele influenţe asupra psihicului şi conduitei nevăzâtorilor prin utilizarea modelelor electronice ale vederii: factori şi condiţii Unele perspective în modelarea electronică a ochiului

VIII. Ambliopia..........................................

. 209

V.

Probleme psihologice şi pedagogice ale citit-scrisului în sistemul Braille la nevăzători................................................136

Consideraţii asupra funcţiei analizatorilor implicaţi în procesul citirii şi scrierii In sistemul Braille (scrierea punctiformă) '-'...' Particularităţile elaborării sistemului de scriere Braille şi tehnica citit-scrisului Etapele însuşirii citirii şi scrierii de către nevăzători Condiţiile care asigură dezvoltarea unei citiri şi scrieri corecte şi rapide de către nevăzâtori

Consideraţii generale social-medicale asupra ambliopiei Consecinţele psihofiziologice ale deficienţei Organizarea procesului de învâţămint la ambl io pi Condiţiile materialelor didactice şi de igiena muncii în activitatea ambliopilor

j

JX. Aspecte psihologice şi pedagogice ale educării orbului surdo-mut . . . . 236
i
;

VI. Tiflografia...............................................162
Probleme psihopedagogice privind desenul tiflografic; metodica elaborării şi recunoaşterii lucrărilor desenate Materialele şi tehnica de elaborare a lucrărilor tiflografice ,,

Cauzele şi consecinţele psihofiziologice ale orbirii şi surdo-mutităţii Structura acţiunilor de cunoaştere şi manifes tarea lor în conduita deficientului Rolul analizatorilor normali în acţiunile prac- • • , , tice de viaţă ale deficientului şi funcţia lor compensatorie , Conţinutul procesului de educare şi etapele sale metodice la orbul-surdo-mut; aparatura ' de comunicare

'c'

VII, Tiflotehnica

.

.

^ :" !'

•" f-

Modelarea vederii Aspecte psihofiziologice, analogii şi soluţii tehnice şi electronice Puncte de vedere asupra construcţiei de apa-,_ rate pentru nevâzători şi realizări obţinute în diferite ţâri j Structura şi funcţia modelării electronice a aparaturii în scopul orientării în spaţiu

171

X. Probleme psihologice şi pedagogice ale orientării profesionale şi ale înca drării în procesul muncii a deficienţilor de vedere ..............................................
Aspectele psihofiziologice specifice orientării şi 'încadrării în procesul muncii a deficienţilor de vedere Cunoaşterea de către deficient a specificului unor profesiuni şi a condiţiilor practicării lor Cunoaşterea stării deficientului în vederea

255

orientârii şi a încadraţii lui in procesul muncii Metode folosite în scopul orientării şi al încadrârii în muncă a orbilor şi a ambliopilor Organizarea corespunzătoare a maşinilor, a operaţiilor de muncă şi a locului de munca, pentru efectuarea muncii în condiţiile unor noi profesiuni v

Cuvînt înainte

Bibliografie

. . . 273

k

i . , * . -

Raţiunea apariţiei acestei lucrări de defectologţe este de a aduce o modestă contribuţie la experienţa dobîndită de specialişti în recuperarea persoanelor afectate de deficienţe senzoriale, intelectuale jsau de comportament. j Practica a dovedit că încercările de a găsi noi metode şi mijloace compensatorii care să ridife pe o treaptă superioară cuceririle deja existente în acest domeniu nu se pot realiza decît pe bazh unei concepţii înaintate în ştiinţă şi a unor principii care să conducă la restabilirea, chiar şi relativă, Q. structurilor şi funcţiilor lezate. Numai situarea pe poziţii deterministe şi pe ideea unităţii organismului ne-a permis h tratarea adecvată a raportului dintre totalitatea cauzelor externe implicate în recuperare şi structura factorului intern al persoanei deficiente. Recunoaşterea faptului că 'orice intervenţie în scopul recuperării este mediată de un anumit potenţial biologic şi psihic, de factori subiectivi, ne-a condus cu necesitate la elaborarea unor soluţii verificate ulterior de practica recuperării, la interpretări ale esenţei acestui fenomen l prin prisma unor ştiinţe noi, care pot explica incidenţele complexe in situaţiile critice ale personalităţii.

De aceea. . pedagogiei ş.o ?i . cînd e vorba de defectologie.h . apropiind posibilităţile omului defi1 cient. sperăm că noile descoperiri în citogenetica umană. . Cu atît mai mult se face simţită în sens pozitiv această interacţiune între disciplinele ştiinţifice.d. ci şi domenii noi de cercetare. cum îl numea medicul A l e x i s C a r r e l.j }fl / \'(t\* ÎH 'ti Ştiinţele care au ca obiect omul devin. în alt sens. . adică de o ştiinţă care se ocupă de omul situat pe coordonate dintre cele mai deosebite. precum şi pentru munca de. Fiecare din ele îşi extinde mereu zona proprie de cercetare şi în acelaşi timp intră în tot mai strînse şi multiple relaţii de interacţiune unele cu altele. mai critice. vor face ca unele dintre ipotezele noastre cuprinse în lucrarea de iată să devină tot mai mult soluţii certe.m. deci ştiinţe care la prima vedere par mai depărtate de studierea omului. Contribuie la aceasta nu numai ştiinţele legate mai direct sau mai puţin direct de antropologie. iît''ji •: h ou Autorul C A P IT O L U L A s p e c t e g e n e r a le a le d e fe c to lo g ie i c a ş tiin ţă j ' * Conţinutul şi reiaţiiJe defectologiei cu celelalte ştiinţe Dinamica deficienţelor în societatea modernă Realizări şi perspective în activitatea de integrarea socială a deficienţilor şi în cercetarea ştiinţifică în defectologie. Colaborarea dintre ele asigură o linie ascendentă de progres al medicinei. în modelarea electronică şi cibernetică a unor organe distruse. Situată . în biochimia celulei. ..h •. psihologiei. Astfel. cibernetica şi biochimia. ca electronica. în zilele noastre. face progrese tot mai evidente.. această „fiinţă necunoscută". scriitor de reputaţia universală. . . .a. J »' ' 1>>0 '} i . Lucrarea reprezintă. elemente ale unor sisteme tot mai complexe. şi un act de Destituire plin de recunoştinţă pentru toţi cei care sub o formă sau alta au participat în cursul anilor la.-j'fy. în bolile cromosomiale. cunoaşterea ştiinţifică a omului. în transplantarea de organe. experimente şi realizări.apariţie a ei. ^. . de posibilităţile omului normal.? .

de pildă. pe de o parte. defectologia se străduieşte să elaboreze metodele şi procedeele de educare şi reeducare a deficienţilor. de cealaltă parte. pedagogie etc. tulburări de comportament sau asociate. 1971. Este ştiut că în unele tulburări de comportament ponderea cauzelor poate să revină factorilor externi.m. 94—99. ca să-şi crească mereu capacitatea de cunoaştere şi eficienţă.. < . 11 . dezechilibrul endocrin. Necesitatea colaborării permanente şi multilaterale între defectologie. psihologie. cît şi de determinări care le sînt specifice. sociologie. 2 Psihodiagnosticul şi implicaţiile lui. fie chiar numai la un grad sau altul constatat în aria aceluiaşi tip de deficienţă (dat fiind că. aşadar cazuri în care întîrzierea mintală poate fi confundată cu înapoierea mintală. a unei surdităţi. Numai aşa se pot evita erorile de diagnoză. medicină. aşa cum am exemplificat mai sus) sau întîrzierea mintală determinată de factori interni subiectivi. Existenţa în unele şcoli speciale a unor cazuri. Dar situaţia este complet schimbată cînd se cere stabilirea unui diagnostic precis. absolută).. .. nr. In: „Revista de pedagogie"..încă de la începuturile ei între medicină şi pedagogie. precum şi a unor mijloace moderne este cu atît mai necesară cu cît formele de manifestare ale unor deficienţe sînt mai greu de discriminat şi de individualizat. p. debilitatea mintală uşoară de întîrzierea mintală temporară (datorită unor factori externi foarte variaţi. Este simplu chiar şi pentru un nespecialist să stabilească natura deficienţei în cazul unei orbiri absolute. Deficienţele sînt de ordin senzorial sau intelectual. care necesită colaborarea a diverşi specialişti cu defectologul.. Nu arareori el e categorisit cu multă uşurinţă şi convingere drept debil mintal şi e tratat ca atare. deci cu oligofrenia. fie la anumite deficienţe. Dar colaborarea specialiştilor din diverse domenii şi utilizarea unor metode de investigare. nr. în cazul unor tulburări comportamentale grave sau în debilitatea mintală. influenţei nocive a altor copii. şi totodată indicarea acelor metode şi procese care să contribuie cu cea mai mare eficienţă la recuperare. în: „Pedagogia specială". în scopul compensării deficienţelor şi al recuperării sociale a diverselor categorii de copii şi adulţi afectaţi de ele.d. Ea îşi integrează cu rapiditate diverse cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în general. dar tot pe atît de plauzibilă este şi situaţia cînd cauze externe nocive pot acţiona pe un fond intern patologic sau cu devieri accentuate de la starea normală. poate unor carenţe pedagogice de care se loveşte la şcoală ş. ştiinţifice de diagnosticare. în scopul selectării metodelor şi a instrumentelor de lucru1'2. Detectarea lor cere atenţie şi. adică pînă la orbirea totală. ceea ce poate accentua în scurtă vreme fenomenul de întîrziere cu toate implicaţiile lui. 2. diagnosticarea e o 1 0 sarcină complexă. Diversitatea de tipuri şi de grade ale deficienţelor impune găsirea şi adoptarea unor criterii riguroase. competenţă. boli psihice în evoluţie etc.. ne-a condus la analiza teoretică şi practică a problemelor de psihodiagnostic special. care însă nu ţin de oligofrenie. a medicului. de limită care despart debilitatea mintală uşoară de debilitatea mintală profundă. . Specificitatea la care ne referim se constată fie la toate categoriile de deficienţe. deci unor cauze şi împrejurări perfect remediabile şi extrapersonale. toate fiind caracterizate atît de legităţile proprii însăşi vieţii omului. îndeosebi pentru acele cazuri care se găsesc în zonele de frontieră.-. cu alte cuvinte. In debilitatea mintală specialistul este confruntat cu dificultăţi serioase în diagnostic. o slăbire a vederii sau a auzului) sau lipsei de supraveghere şi de ajutor din partea familiei.. dezechilibrul proceselor nervoase superioare. 1970. mai ales. din fericire limitate. criterii la a căror conturare intervenţia activă a defectologului. rămînerea lui în urmă la învăţătură s-ar putea datora apariţiei unei deficienţe senzoriale (de exemplu.. a unei paralizii sau a unor amputări ale membrelor superioare. 1 Orientări şi perspective în Invăţămîntul special şi în cercetarea ştiinţifică în defectologie. afectarea analizatorului vizual poate varia de la o uşoară ambliopie.a. un copil care „rămîne în urmă" la învăţătură. pînă la pierderea ireversibilă a vederii. l. de exemplu. Iată. se manifestă cu pregnanţă încă din faza diagnosticării şi definirii deficienţei. De fapt însă. a pedagogului şi a sociologului este indispensabilă.

. în acest caz. deficienţe de comportament şi deficienţe asociate. •. dintre care cităm: dislalia.In esenţă. tulburări determinate de malformaţiile congenitale ale aparatului verbalmotor.V. ' b. surdomuţii şi hipoacuziei!: . se pare. Deficienţii de vedere (orbii sau nevâzătorii şi ambliopii sau slabvăzătorii). hemi plegii etc. atît pentru deplasarea în spaţiu a acestora. Intrucît afectarea analizatorului vizual se poate produce în diferite perioade ale vieţii. O categorie aparte de deficienţe studiate de logopedie o constituie acele tulburări de vorbire şi scriere care apar ca o consecinţă a unor deficienţe primare ca: surditatea. anchiloze. criteriul fundamental m stabilirea deficienţei şi a direcţiilor de educare şi reeducare îl constituie capacitatea deficientului de a se adapta la cerinţele activităţii şi ale producţiei. criteriul naturii structurilor morfofuncţionale lezate asigură.) este cuprinsă între 0. în acest sens vom distinge deficienţe senzoriale. Deficienţele motorii.!. alexia. precum şi gradul de integrare a sa în viaţa socială. l — ambliopii (slabvăzătorii). Lezarea organelor efectoare constituie o altă categorie a deficienţelor motorii (cauze de natură periferică). Această categorie de deficienţe prezintă forme eterogene. în hipoacuzie. pe lîngă criteriul pierderii auzului. II.> în clasificarea deficienţelor. Faptul acesta justifică încadrarea şcolilor speciale de acest tip şi cu specialişti în logopedie. cel mai eficient şi mai operativ sistem de cercetare a diversităţii formelor şi gradelor posibile. Este ştiut că nedezvoltarea vorbirii poate apărea nu aumai ca o consecinţă a scăderii auzului. c. în care este afectat aparatul locomotor. deficienţe intelectuale. Deficienţii de auz-. . unilaterale sau bilaterale. criteriul cel mai important pentru procesul de şcolarizare îl constituie gradul de nedezvoltare a vorbirii. care suferă pierderi de auz de diferite grade: — pînă la 30 de decibeli (hipoacuzie uşoară). cit şi pentru efectuarea unor activităţi profesionale. care păstrează reprezentări vizuale. în grade diferite şi cu consecinţe specifice. III. deficienţe motorii. în această categorie de deficienţi vom adopta următoarea clasificare: — nevăzătorii din naştere. precum şi lipsei unei utilizări raţionale a resturilor de auz. Tot afectării organelor de simţ se datoresc deficienţele (tulburările) de vorbire şi scriere studiate de logopedie. deci surditate). afazia. bîlbîiala. vorbirea rămîne în genere neafectată. lezarea sistemului nervos central (cauze de natură centrală) produce paralizii.• • • • . < & — hipoacuzicii. Astfel. ' — nevăzătorii care au pierdut vederea pînă la vîrsta de 3—4 ani şi care nu păstrează reprezentări vizuale. Oligofrenia este forma gravă de deficienţă neuropsihică survenită în urma »M«TITUTUL H 3 ANI CONSTANT* UBL iOT . Trebuie observat că dacă surditatea survine după ce s-au elaborat sistemele de comunicare verbalmotorii.. . determinate de cauzele şi de locul unde ele s-au produs. Deficienţe intelectuale (oligofrenia).:. ca de exemplu: amputări ale membrelor superioare sau inferioare. fapt care atrage după sine în mod inevitabil şi pierderea vorbirii. — de la 30 la 60 de decibeli (hipoacuzie medie). ceea ce şi explică dubla defi' ' cienţă. tulburări ale vocii. Din această categorie de deficienţi fac parte: a. Progresele actuale în problema protezării tehnice şi electronice influenţează considerabil capacitatea de adaptare compensatorie.05 şi 0. Deficienţele senzoriale se datoresc afectării organelor de simţ. — peste 90 de decibeli (cofoză. avînd orbire absolută. orbirea şi mai ales oligofrenia.'• • 3 . • — nevăzătorii surveniţi după vîrsta de 3—4 ani. agrafia. a căror acuitate vizuală (A.. care în genere se recuperează foarte greu.2. analizatorilor. la care pierderea auzului de peste 90 de decibeli s-a pţcdus înainte sau în timpul elaborării vorbirii. < — de la 60 la 90 decibeli (hipoacuzie gravă). Tipurile de deficienţe . disgrefia.'• — surdomuţii. malformaţii etc. fără reprezentări vizuale. dar şi datorită. lipsei intervenţiei educative la timp în dezvoltarea comunicării verbale. l. dislexia.

ECA 13 .

Debilii mintal sînt şcolarizaţi în şcolile ajutătoare. prezintă tulburări ale unor laturi ale psihicului. Unii dintre deficienţii de comportament pot prezenta debilitate mintală. diabet. orb-oligofren-deficient motor. anarhice. Datorită Aici folosim termenul de formă pentru a desemna deficienţele în cadrul termenului generic de oligofrenie. T.lezării. După cum vedem. în dezacord cu legile şi etica socială.).I.I. 30 de ani. delincventă. = 70—90). Ei sînt internaţi în clinici de neuropsihiatrie. epilepsie etc. de la caz la caz. mijloace practice pentru realizarea fenomenului compensator şi de recuperare socială (şcolarizare. = 0—25. principiul determinismului. Debilii mintal constituie o categorie de deficienţi ne omogenă. afectele. precum şi unele profesiuni diferite ca dificultate. şi debilitatea min tală profundă. Imbecilii sînt cuprinşi între limita idioţiei şi a debili tăţii mintale. V. Dezvoltarea lor intelectuală corespunde vîrstei de 3 ani. VI. defectologia oferă totuşi. a întregii activităţi psihice. care cuprinde cazurile cu debilitate mintală uşoară. orb-deficient motor.). Idioţii constituie grupa cea mai gravă în cadrul oligo freniei: C. întreaga lor existenţă se reduce la satisfacerea unor trebuinţe biologice vegetative. Durata vieţii lor nu depăşeşte. ei pot fi incluşi în procesul de compensare şi de recuperare socială. Deficienţele de comportament constituie o categorie deosebită. situată între CI. prin aspectele sale teoretice şi practice. comparaţia rămînînd şi în acest caz relativă. = 50—60. unde. Deficienţii respectivi sînt cuprinşi în reţeaua Ministerului Sănătăţii. 1 acestor tulburări care cuprind întreaga personalitate. Imbecilii sînt susceptibili de un minimum de instrucţie şi de educaţie pe care o primesc în cămine-şcoală. după cum deficienţii respectivi au forma uşoară sau profundă de deficienţă.B.C. pedagogică şi socială. în sfera oligofreniei există trei grade (forme) de deficientă tratate ca atare în întreaga literatură de specialitate 1 : 1. în genere. de diferenţierea şi de specificitatea aspectelor teoretice şi practice în recuperarea deficienţilor. Constituie o categorie foarte gravă. Aşadar. într-o asemenea multitudine de probleme există un factor comun care uneşte. de la caz la caz. reuşind. de aceea ei sînt spitalizaţi în cămine-spital. Datorită unor lezări întinse ale scoarţei cerebrale. oligofren cu tulburări grave comportamentale etc. = 25—50. prostituţie etc. Educarea şi reeducarea deficienţilor de comportament pun probleme complexe de natură psihologică.I. voinţa.C. Astfel. a sistemului nervos central şi. 3. Educarea şi reeducarea lor se face în centre speciale. Idioţii prezintă incapacitatea generală de a se adapta şi integra în viaţă. un loc important îl ocupă terapia prin muncă fizică. întregul domeniu al defectologiei. ei nefiind capabili să efectueze decît sarcini şi profesiuni simple. care pun probleme dificile din punct de vedere medical şi psihopedagogie. principiul unităţii. obiectul defectologiei ne înfăţişează o problematică eterogenă. manifestările lor pot deveni paradoxale. cu afecţiuni cardiace. viata psihică a imbecili lor nu depăşeşte vîrsta intelectuală a unui copil de 6—7 ani. în această categorie se întîlnesc diferite asocieri de deficienţe. 2. Din această categorie fac parte bolnavii cu afecţiuni neuropsihice. principiul 15 . determinată de diversitatea naturii deficienţelor. Datorită unor distrugeri întinse în zonele cerebrale şi la diferite niveluri ale sistemului nervos central. — Agigea). IV. ca şcolarizarea la pat (sanatoriul T. Indivizii care prezintă această categorie de deficienţe manifestă tulburări în conduita lor (vagabondaj. la nivele diferite şi în grade diferite. Psihopaţii cronici şi alţi deficienţi cu afecţiuni de lungă durată. Cu toate că în recuperarea relativă a acestor bolnavi contribuţia esenţială revine disciplinelor medicale şi clinicii. să-şi însuşească oarecari cunoştinţe şi deprinderi. cum sînt: caracterul. principul activismului psihofizic. ca orb-surdomut. debilitatea mintală nu trebuie confundată cu cazurile ce se găsesc în zona de limită sau cele de întîrziere mintală (deci C. iar în unele cazuri avînd aptitudini speciale bine dezvoltate. pe lîngă celelalte forme terapeutice. Aceşti deficienţi. situîndu-se între C. situate între C. pulmonlar şi osos.I. dezechilibrate. = 60—70 (scara Terman). Sub diferite forme. profesionalizare etc.B. acesta este fenomenul compensaţiei şi al recuperării sociale. şcolarizare în şcoli profesionale şi tehnice adecvate naturii deficienţei. Deficienţele asociate. Posibilităţile lor de adaptare la cerinţele vieţii sînt reduse. reumatice. în sanatorii şi spitale. deşi pot fi normali din punct de vedere fizic. prin aceasta. fapt care le adînceşte carenţele de conduită. prin principiile şi mecanismele sale specifice.

Tot aşa. Una din cauze poate fi aceea a complexităţii unor structuri morfofuncţionale umane lezate. îndeosebi în ceea ce priveşte bolile ereditare în general şi cele cromozomiale în special. amplificatoarele electronice de diferite construcţii pentru hipoacuziei trebuie să reproducă întocmai parametrii acustici lezaţi. deci dificultatea de a se elabora modele analoage sau similare pe cale electronică sau cibernetică (cum este modelarea vederii. fotorecepţie etc. în tulburările de vorbire nu este posibilă corectarea pronunţării unor sunete sau grupe de sunete (de exemplu. Relaţiile defectologiei cu alte ştiinţe. 1 L'homme et son avenir. care ating personalitatea umană. principiu] structuralităţii. cu implicaţiile pe care le au activitatea. rusă). principiul economiei. Edition Gonthier (fondation 16 2 — Defectologie 17 .analizei şi sintezei. precum şi modalităţile de alegere a celor mai eficiente mijloace în direcţia compensării. Astfel de funcţii trebuie reproduse cît mai fidel în structura traductorului vederii. Din aceste principii decurg în mod legic metodele şi mijloacele cele mai adecvate în compensarea şi recuperarea în domeniul fiecărei deficiente. atît în ştiinţă cît şi în tehnică. Editura didactică şi pedagogică. în Bucureşti. Progresul deîectologiei în defectologia contemporană se petrece acelaşi fenomen ce caracterizează ştiinţele moderne. pot fi mobilizate pentru a suplini lipsa chiar a trei analizatori fundamentali pentru procesul de cunoaştere 1>2. dintre structurile morfofuncţionale lezate sau distruse şi fenomenul de suplinire. în condiţii critice. Olga Skorohodova. din 1. Se desfăşoară un vast proces de interacţiune între ştiinţele clasice şi ramurile noi care apar. datorită tocmai complexităţii structurilor şi dificultăţii reproducerii lor prin modelare. Dăm ca exemplu unele probleme din biochimia creierului. In fine. atît de puţin elucidate pînă acum. exerciţiul şi educaţia. pentru a reda urechii capacităţi funcţionale cît mai apropiate de fiziologia normală. Există încă unele necunoscute — în structura intimă a funcţiei creierului — care îngreuiază înaintarea în soluţii operative. Este vorba de oarbele surdomute Hellen Keller din Boston şi de Olga Skorohodova din Moscova. 1968. deşi se fac unele progrese în valorificarea noilor cuceriri ale tehnicii şi electroHellen Keller. Cum percep lumea exterioră. încercările de modelare electronică a ochiului nu sînt posibile fără o cunoaştere foarte precisă a funcţiilor optice şi a modalităţilor în care ele se integrează în structura de ansamblu a organismului (postură. Optimismul. 1930. corelate acestora. compensatorii. Ele constituie exemple care pun în evidentă uriaşele resurse de energie de care dispune organismul uman şi care. sînt problemele de eugenie şi eugenism1. de compensare. De mare importanţă sînt şi raporturile defectologiei cu electronica. sîntem încă departe de rezolvarea problemelor puse de deficienţele grave. apariţia unor ştiinţe de graniţa — cum le numeşte Norbert Wiener — un vast proces de osmoză între ştiinţă şi tehnica modernă. 1950 (trad.). de exemplu). De exemplu. descoperirea continuă şi folosirea de structuri şi funcţii interdisciplinare. O altă cauză este Jipsa unor preocupări mai asidue în realizarea unor descoperiri şi invenţii cu efecte superioare în compensarea orbirii sau în oligofrenie. Anatomia şi fiziologia normală şi cea patologică oferă defectologiei baza materială a înţelegerii comparative a structurii şi funcţiilor analizatorilor lezaţi. ca cele mai importante. ne poate da o interpretare ştiinţifică a unor cazuri devenite celebre în defectologie. 2 1 nicii moleculare. investigare. Ciba) Paris. Numai o viziune deterministă în raporturile dintre cauzele obiective şi condiţiile subiective. explică geneza şi factura fenomenului de deficienţă şi fundamentează structura mecanismelor specifice. —• Problemele de genetică umană cu implicaţiile lor sînt încă insuficient clarificate. se poate afirma că în epoca noastră există încă limite care nu au putut fi depăşite. relaţiile vaste şi de interacţiune ale neurodinamicii corticale în condiţii critice. toate acestea realizînd în cunoaştere un salt calitativ necunoscut încă în istoria dezvoltării societăţii omeneşti. Ambele deficiente amintite sînt autoare ale unor lucrări beletristice şi ştiinţifice de o deosebită importantă pentru defectologie. radicale. Trebuie observat însă că în defectoloqie.

osciloscoape şi biosciloscoape catodice pentru corectarea vorbirii la surdomuţi. de modele electronice şi maşini cibernetice. precum şi raporturile dintre aceşti centri şi glandele endocrine. posibilităţile adaptative ale omului defi19 . unghiul de deschidere. deschid defectologiei noi perspective în realizarea de traductori şi proteze. cum generalizează şi abstractizează. atît în teoria cît şi în practica recuperării deficienţilor. pentru recuperare şi compensare. la care efortul vizual prelungit este contraindicat.). metodele şi procedeele pedagogice trebuie însă adaptate la natura şi gradul deficienţei. în condiţiile deteriorării proceselor de cunoaştere la oligofreni etc. Pedagogia socială poate oferi defectologiei analiza cadrului social care generează o anumită dinamică în apariţia şi re18 strîngerea cazurilor de deficienţi. în timp ce la copilul normal. problema unor metode şi procedee accesibile analizatorilor tactil-motor. Psihologia oferă teoria şi tehnica psihodiagnosticului pentru omul normal. Acest fapt însă pune. limitîndu-se astfel sarcinile supraliminare ale vederii. La rîndul ei. nedeficient. dezvoltă în teoria compensaţiei aspecte noi. amplificarea electronică a sunetelor pentru hipoacizi. Iată cîteva exemple de realizări tehnice de mare însemnătate: modelarea electronică a ochiului. se impune. Principiile. — particularităţile elaborării diferenţiate a mecanismelor psihice compensatorii. prin modelarea unor funcţii parţial sau total pierdute. modalităţile organizării corespunzătoare a materialului de cunoaştere pentru procesul de învăţămînt. surdomutul. care are o durată mai mare decît recepţia vizuală. potrivit naturii deficienţelor etc. precum şi la alţi factori. metodele de studiu al componentelor personalităţii. pedagogiei. totodată. tulburări de comportament etc. la copilul orb acelaşi obiect sau fenomen intuit trebuie făcut accesibil prin analizatorii rămaşi intacţi. deci lipsit de limbajul oral. folosirea metodei prelucrării orale a materialului. Electronica şi cibernetica. oligofrenul. — particularităţile trecerii de la treapta senzorială la cea logică. la orbul din naştere în comparaţie cu orbul survenit. despre afecte etc. ea oferă. maşinile electronice pentru citit în sistemul Braille (orbi) şi altele. Aşadar. Studiind omul normal. de asemenea. Dăm cîteva exemple în acest sens: — dezvoltarea limbajului prin raportare la copilul sur domut nedemutizat. Experienţa ne-a demonstrat că modelele electronice introduse în metodele clasice produc o adevărată revoluţionare. reproducerea actului motor-efector prin aparate electronice (proteze) pentru invalizii motori. mijloacele intuitive antrenează în mod predominant analizatorul vizual. auditiv etc. Dacă psihologia ne poate da de exemplu cadrul înţelegerii specificului reprezentărilor.. formaţia reticulată. la particularităţile deficientului. împreună cu aparatura însăşi. Pedagogia generală oferă defectologiei principii şi metode atît din domeniul didacticii. deficienţe motorii.. jetul de aer necesar fonaţiei etc. Defectologia este profund interesată. Astfel de probleme se pun îndeosebi în malformaţiile congenitale ale analizatorului verbal-motor operat. ca premise ale psihodiagnosticului pentru deficienţi. psihologia ne va permite să înţelegem mai profund şi mai adecvat modul cum percepe orbul. interpretarea condiţiilor societăţii moderne care pot genera deficienţe chiar şi în medii social-economice dezvoltate (olicrofrenie. Funcţiile de care dispun modelele electronice. etc. care îmbogăţesc. despre particularităţile formelor de cunoaştere. ca să ne referim doar la procese de cunoaştere.). între altele. Psihologia oferă defectologiei întregul material privind legile şi mecanismele proceselor psihice.dislalii) fără a se cunoaşte cu precizie schema funcţiei normaie a aparatului de pronunţie (poziţia limbii. cît şi din domeniul teoriei educaţiei. de exemplu. între altele. de acea parte a fiziologiei care explorează centrii subcorticali. defectologia oferă psihologiei un material comparativ vast şi deosebit de important despre geneza şi dezvoltarea unor procese psihice. Ea aduce în acest sens o contribuţie plină de interes tocmai privind dinamica deficienţelor. La ambliopi (copii cu vedere slabă). — elaborarea reprezentărilor spaţiale la orbul din naştere (orientarea în spaţiu a acestuia). ea oferă o bază de cunoaştere prin comparaţii şi analogii a particularităţilor psihice la omul deficient. precum şi rezervarea unui timp util analizei şi sintezei tactil-motorii. a dinţilor. precum şi sistemele de ieedback informaţional pe care maşinile şi aparatele le reproduc în structura lor.

a automobilsmului. Bucureşti. oligofrenii etc. multilateral şi că. de asemenea. la aceeaşi instituţie de orbi. Trahom 6. totdeauna cauzele externe acţionează prin condiţiile interne. unele deficienţe se menţin.83% R e b i n s t e i n. cu extinderea noţională a domeniilor implicate: tiflologie. Sînt multe alte ştiinţe care sprijină defectologia: matematica. apropiindu-le tot mai mult de posibilităţile omului normal.). pentru ca în perioadele următoare ponderea să fie deţinută de alte deficienţe. Editura ştiinţifică. Blenoragie 2. în dezvoltarea acestui fenomen acţionează principiul determinismului social. Astfel. Pare de-a dreptul paradoxal faptul că în societatea modernă.14% 0. defectologia poate fi definită ca o ştiinţă independentă în interdependenţă. Ea are tot mai largi perspective de creaţie şi progres. sau. iar altele cunosc o creştere numerică sensibilă (deficienţii motori.a. în esenţă. dar ar limita sfera interacţiunii existente doar la domeniul unei psihologii şi pedagogii „speciale". prin elementele de modelare şi prin utilizarea statisticii. Trebuie reţinut.m. tiflologia ar include tiflopsihologia. Variolă 5. Astfel de dificultăţi ne determină să păstrăm termenul generic de defectologie.66% 5. Trebuie observat faptul că dinamica deficienţelor are la bază o strictă determinare. Sifilis Procente de orbire 30. dar el deschide şi o viziune veridică în cercetarea dintre obiectiv şi subiectiv in procesul recuperării şi compensării în toate deficienţele. şi îndeosebi în ţările cu un nivel economic şi social 9.S. Traumatisme 2. surdologie. Relaţiile defectologiei cu alte ştiinţe nu pot fi reduse numai la disciplinele amintite mai sus. de a se schimba denumirea din deiectologie în psihopedagogie specială. 3. In această conjunctură. vom prezenta două statistici efectuate la interval de 17 ani la Aşezămîntul de orbi „Vatra Luminoasă" din Bucureşti. Cauza 1. biochimia. In: Psihologia in U.17% 14. alta pedagogică şi alta tehnică. oligofrenologie etc.50% 20 21 . în speţă a maşinii. S. Privită în contextul ştiinţelor. Aşadar. cu ramurile ei pe tipuri de deficienţe. determinismul ca principiu al relaţiilor dintre cauze şi condiţii explică nu numai geneza şi dinamica apariţiei si restrlngerii unor deficienţe. prin noile investigaţii în structura şi metabolismul celulei nervoase ş.d. nu numai că nu ar aduce nimic nou în conţinut. fizica. Dinamica deficienţelor în societatea modernă u dezvoltat. Mai există tendinţa de a se compensa caracterul restrîns al noţiunii de psihopedagogie specială. prin acustică şi optică în deficienţele de auz şi vedere. Miopie 7. Potrivit acestui principiu. nu numai că au existat diferite tipuri de deficienţe. Fenomenul acesta cu largi implicaţii şi în problematica sociologică contemporană apare mai evident în condiţiile dezvoltării rapide a civilizaţiei tehnice. că această determinare are un caracter complex.R. Fiecare din aceste noţiuni ar cuprinde deci o parte psihologică. faptul că însuşi termenul de „special" are şi alte semnificaţii decît acela de deficient şi de deficienţă. dar că unele au avut un caracter dominant. tiflopedagogia şi tiflotehnica. Prima statistică este făcută în 1938 (în condiţiile României din acea vreme). atît în compensarea deficienţelor cit şi în recuperarea parţială sau integrală a deficienţilor. tendinţa ce există pe alocuri. devenită după războiul din 1944 Şcoala profesională specială.cient. ci şi de natura fenomenului asupra căruia se exercită" 1. Tuberculoză 4.50% O incursiune în istoria defectologiei arată că în fiecare epocă.: „efectul unei acţiuni asupra alteia nu depinde numai de caracterul acţiunii. iar a doua statistică în 1955. O asemenea clasificare prezintă unele avantaje dar şi dezavantaje.66% 3. Pentru a ilustra caracterul determinant al cauzelor socialeconomice şi culturale în apariţia şi restrîngerea deficienţelor. L.S. altfel spus. De aceea. defectologia dispune de noi posibilităţi pentru abordarea unei serii de probleme nerezolvate sau chiar neexplorate încă.. Principiul determinismului şi teoria psiholo-t Q gîndirii.

Diagnostic neclar '•' i.. lupta împotriva neuroinfecţiilor care lezează profund şi ireversibil celula nervoasă. Cauze 1 Blenoragie 2 Sifilis . cum se credea într-o vreme) şi mai ales descoperirea celui de-al 47-lea cromozom exclusiv în celulele „idioţilor mongoloizi" etc. Tuberculoză 3 .. Teze române de oftamologie (1936—1938. în 1955 blenoragia şi tuberculoza nu mai constituiau de loc cauze ale orbirii. 252 de ochi examinaţi.80% ^ Total 126 de cazuri. dat fiind complexul de măsuri de protecţie a muncii în industria socialistă. traumatisme 7 . au o mare însemnătate. legiferarea condiţiilor de naştere şi de muncă în graviditate. legate de complexitatea şi particularităţile factorilor care pot provoca această deficienţă. este absolut necesară cercetarea de către geneticieni.Vatra Luminoasă". Merită de asemenea subliniate cercetările de citogenetică umană întreprinse pe plan mondial în scopul descoperirii şi stăpînirii structurii şi funcţiei celulei normale şi a celei deficiente. cităm ridicarea considerabilă a nivelului de trai. acum sînt trataţi şi salvaţi. sîntem departe încă de a putea opri generarea acestei grave deficienţe. Dar dacă cifra orbirii a scăzut considerabil. 2 Statistică făcută de noi la Şcoala specială „Vatra Luminoasă" din Bucureşti. Statistica efectuată la Şcoala specială „Vatra Luminoasă" din Bucureşti2. diagnostic imprecis 6 .75% 1. acţiunea determinismului social capătă forme specifice.03% 23. dar menţinerea sau creşterea hipoacuziei. Menţionăm că acest procent este similar celui întîlnit în ţările avansate ale Europei. D i a c o n e s c u. (Cazul propagării rapide a formei de gripă Honk Kong din Asia în Europa şi puternica ei acţiune nocivă asupra sistemelor biologice la europeni. sociologi şi jurişti a problemelor eredităţii Şi căsătoriei şi aplicarea de măsuri ferme în acest sens.70% 46. Studii asupra orbiţii şi cauzele ei la azilul . se menţine ridicată cifra ambliopilor. G. Aceşti subiecţi rămîn totuşi cu ambliopie de diferite grade. In domeniul oligofreniei. după fişele prezentate de serviciul medical al şcolii.03%) prin răniri. O gamă largă de neuroinfecţii pot leza masiv celula nervoasă. Congenitali. t? Procente de orbire — 1.5% — 0. U 8. D. cu consecinţe grave asupra dezvoltării intelectuale.5% 27. Dăm ca exemplu viteza cu care pot fi transportate astăzi de pe un continent pe altul o serie de viroze care lovesc tocmai copiii de vîrstă fragedă. care atinge procentul de 2—3/000. consecinţele războiului sînt exprimate în procentul mare de cazuri de orbire (46. au o contribuţie importantă în lichidarea principalelor cauze şi consecinţe ale oligofreniei şi în tratarea acesteia. Pe lîngă măsurile clasice de eradicare a agenţilor patogeni. Variolă 4 . In: voi. Răniri. descreşterea surdităţii. Glaucom 5 . explozii de război. contribuţia multilaterală a igienei sociale. iar accidentele profesionale care duc la orbire sînt inexistente. şi îndeosebi în România. 23 .Total 600 de ochi examinaţi. în multe ţări ale lumii. Aşa cum arătam mai sus. în schimb. Asemenea cunoştinţe noi şi măsuri. Un fapt deosebit de semnificativ privind importanţa determinismului social în deficienţele de vedere în România este scăderea considerabilă a orbirii în prezent. 300 de bolnavi 1 . ca şi altele aplicate în ţara noastră pe fondul unor condiţii economice şi sociale tot mai bune. în România acest procent se explică prin faptul că cei altădată condamnaţi la orbire. în timp ce în 1938 blenoragia era cauza a 30. medici. care sînt mai puţin rezistenţi la acest virus). explozii şi traumatisme. 22 1 Datele statistice arată că în ţara noastră se petrece un proces analog: în domeniul surdomutităţii şi al hipoacuziei. în ultimii douăzeci de ani s-au obţinut rezultate importante în lichidarea surselor oligofreniei. unii factori^ cu acţiune specifică sînt chiar favorizaţi în condiţiile unei civilizaţii tehnice înaintate.17% cazuri de orbire. Cercetările lui Levan şi Ti/o (1956) şi descoperirea existenţei a 46 de cromozomi în celula normală (şi nu 48.). prudenţă în folosirea unor medicamente. Totuşi. psihologi. între altele.

mergînd de la forme simple de neadaptare individuală. Prima o constituie 'Compensarea deficienţelor şi recuperarea deficienţilor. a deficienţelor de comportament. să urmărească îndeaproape modificările surselor care generează deîicienţele şi dinamica acestora. la organizarea asistenţei. creşterea numărului de deficienţi motori. Cazul de la Institutul Koszeg — R. deci a cazurilor în care controlul vizual este diminuat sau devine imposibil. de profilaxie şi de recuperare. în toate deîicienţele. filozoful J. în lucrarea sa Ştiinţa în istoria societăţii. psihopedagogice şi juridice. Grija faţă de problema deficienţelor de comportament a condus. în puţinele instituţii ce existau atunci în Iară noastră pentru deficienţi. suprasolicitările produse de excitanţii supraliminari şi de vitezele mereu sporite în epoca noastră se înscriu pe o curbă ascen-/ dentă. la dezvoltarea sistemului de profilaxie. Pe de altă parte. D. precum şi metode şi mijloace de realizare. accidente. la pregătirea profesională a deficienţilor şi reintegrarea acestor deficienţi în viaţa socială.A. Competiţia dintre om şi maşină face ca indivizii cu o oarecare inerţie nervoasă. p. cu consecinţele lor. în speţă umanismul. a ambliopiei. aşa cum am arătat mai sus. înainte de 1948. • ! • . la forme antisociale. existenţa unui raport direct între dezvoltarea rapidă a tehnicii şi a automobilismului şi creşterea numărului anumitor deficienţe. Dacă considerăm gradul de adaptare şi de integrare sociala drept criteriu esenţial în definirea oricărei deficienţe e de la sine înţeles că acest criteriu e valabil nu numai pentru stabilirea deficienţelor senzoriale şi intelectuale.). 1964. care pot pune în primejdie însăşi ordinea socială. ca fiind cele mai importante. Cealaltă componentă — inerentă socialismului — o constituie atitudinea societăţii. Filozofi. toţi au fost internaţi în institutul de specialitate. ca rezultat al unei civilizaţii din ce în ce mai mecanizate 1 . s • > .(Din doi părinţi debili mintal s-au născut cinci copii. J. implicat în concepţia noastră despre om şi îndeosebi în comportarea noastră faţă de omul deficient. peste 15 milioane de oameni Şi-au pierdut viaţa în accidente. Bernal atrăgea atenţia asupra creşterii surmenajului şi a numărului accidentelor. Este evident că progresele ştiinţei şi ale tehnicii moderne acţionează multilateral asupra omului. cifră cu mult mai ridicată decît aceea a morţilor din toate războaiele purtate de această ţară. în timp ce rezistenţa şi capacitatea psihicului uman sînt limitate. Este necesar ca totalitatea măsurilor sanitare. dar pe lîngă binefacerile lor incontestabile..U. de la apariţia automobilului. în deîicienţele de comportament. Complexitatea acestor factori şi implicaţiile lor asupra capacităţii de adaptare pot explica. ci şi a deficienţelor de comportament. mai greu adaptabili. atît de natură centrală (cerebrală).U. Acest feno1 B e r n a l. în accepţiunea dezvoltării materiale şi tehnice. Editura po litică. în ţara noastră. generează prin ea însăşi unele deficienţe. men atrage atenţia îndeosebi asupra cazurilor de orbire şi ambliopie. cît şi de natură periferică (boli vasculare. malformaţii. 620. toţi debili mintal. Schimbarea raportului dintre om şi maşină şi automatizarea continuă a proceselor de producţie face să crească ponderea muncii psihice şi a controlului vizual (munca la tabloul de comandă automatizată). Un alt aspect al problemei dinamicii deficienţelor îl con_ stituie. a educării şi reeducării. spiritul umanitar era manifestat 25 24 . Realizări şi perspective în dezvoltarea defectologîei (învăţămînt şi cercetare) Vorbind despre realizările şi perspectivele conturate în domeniul recuperării deficienţilor. Bucureşti. a hipoacuziei etc. unde. accentul căzînd îndeosebi asupra oligoireniei. sociologi şi psihologi atrag atenţia asupra faptului că civilizaţia. să fie eliminaţi din procesul de producţie. a deficienţelor motorii. echilibrul şi mobilitatea nervoasă sînt mai slabe.P. între altele. îndeosebi la acei indivizi la care forţa. creşte şi riscul unor traumatisme şi microtraumatisme. Ştiinţa în istoria societăţii. Un elocvent exemplu în privinţa aceasta îl pot oferi S. amputări etc. adaptarea individului poate îi tulburată atît în privinţa relaţiilor interpersonale cît şi în relaţiile de grup.). D. trebuie să ţinem seama de două componente ale problemei. Această acţiune trebuie să aibă la bază o concepţie ştiinţifică.

Au devenit astfel posibile elaborarea şi adoptarea legilor şi principiilor. Vom cita doar cîteva: — statornicirea rolului primordial al educaţiei şi al acti vităţii în recuperarea deficienţilor şi renunţarea la ideea de azil. se desfăşura în azile şi în puţinele şcoli speciale ce existau (11 instituţii şcolare). fizioterapia. trebuie subliniate meritele unor înaintaşi care au luptat cu greutăţi imense pentru înfiinţarea unor şcoli speciale. Dacă în 1939 existau doar 11 unităţi şcolare pentru orbi. care nu şi-au pierdut nici pînă astăzi actualitatea. Gh. Crăiniceanu. lipseau manualele şcolare. —• metode şi tehnici adecvate pentru dezvoltarea vorbirii orale la surzi. Tasu. fiind adecvată. psihoterapia. farmacoterapia etc. L Ciorănescu. prin activitate. oligofrenia etc. aceasta constituindu-se ca ştiinţă. programe şi manuale bazate pe o cunoaştere tot mai aprofundată a naturii deficienţei şi a particularităţilor recuperării şi compensării. aşadar fără mijloace alocate de stat pentru realizarea ei. s-au elaborat cursuri universitare. Educaţia. D. care în parte se confunda cu asistenţa unor infirmi. experienţa din străinătate. Gh.printr-o operă predominant filantropică. orbirea. Marinescu ş. Cucerirea fundamentală de după această reformă a constituit-o elaborarea bazelor ştiinţifice. cercetarea ştiinţifică era aproape inexistentă. structura şi durata şcolarizării este diferită întrucîtva de cea a copiilor normali. au fost organizate schimburi de experienţă şi specializări. Cu toate acestea.a. precum şi faptul că. prin conţinutul său. Acest vast program a fost conceput şi înfăptuit după anul 1948. în actuala organizare a învăţămîntului special. avem idei şi practici înaintate. — adaptarea pentru orbi a unui alfabet în relief ş. ergoterapia. a fost instituit doctoratul şi acordarea titlului de doctor în defectologie. Structura învâţâmîntului special In organizarea reţelei de şcoli şi instituţii consacrate educării şi profesionalizării deficienţilor trebuie să se pornească de la ideea că recuperarea este un proces continuu de influenţe sistematice. în organizarea procesului de învăţămînt lipseau planurile şi programele. In acest sens. iar puţinele lucrări apărute transmiteau. au fost elaborate şi publicate studii şi cercetări experimentale în ţară şi peste hotare. helioterapia. cît şi pentru profesionalizarea deficienţilor. S-a trecut în aceşti ani la organizarea şi dotarea treptată a unei largi reţele de şcoli şi instituţii. Aşa se explică faptul că avem şcoli speciale care şi-au sărbătorit de curînd un secol de existenţă (de exemplu.). au fost organizate la Bucureşti şi Cluj institute postuniversitare pentru perfecţionarea cadrelor didactice şi acordarea de grade didactice. Pentru ca acest proces să conducă cu maximă eficienţă la compensare şi recuperare. Dăm în continuare struc27 26 . care au statornicit o nouă concepţie în abordarea şi tratarea tuturor problemelor de defectologie. Şcoala de surdomuţi din Focşani). tot mai cuprinzătoare. Lipseau cu desăvîrşire şcolile profesionale în care deficienţii s-ar fi putut califica într-o profesiune pentru a se integra ca elemente productive în viaţa socială. S-au elaborat planuri de învăţămînt. pentru toate tipurile de deficienţe. ele au constituit şi continuă să constituie o tradiţie de care s-a ţinut seama în cuceririle teoretice şi practice actuale. concepţiei care stă la baza compensării şi recuperării. Deşi înaintea reformei învăţămîntului din 1948 ideile şi practicile valoroase din domeniul defectologiei şi învăţămîntului special erau restrînse. Rusticeanu. proces care trebuie să înceapă de foarte timpuriu. consecinţele deficienţei. în legătură ou unele deficienţe ca: surditatea. atît pentru şcolarizarea. a luat fiinţă sectorul corespunzător de cercetare ştiinţifică în cadrul Institutului de cercetări pedagogice din Bucureşti. surzi şi oligofreni.a. ca expresie a unei atitudini noi faţă de om. s-au realizat invenţii şi inovaţii în scopuri compensatorii. la baza influenţelor şi acţiunilor cu deficienţii trebuie să stea ideea terapiei complexe asupra organismului: terapia pedagogică. a metodelor şi mijloacelor care servesc deîectologiei. compensîndu-şi astfel mai uşor. în general. pentru generalizarea unor metode ştiinţifice verificate de practică (V. astăzi funcţionează peste o sută de instituţii şcolare şi profesionale. în scopul optimizării învăţămîntului special au fost înfiinţate cursuri şi secţii universitare la Bucureşti şi Cluj pentru pregătirea de cadre de specialitate.

Amplasarea şcolilor. sub aspectul compensării şi al recuperării. cu atît mai mult cu cît în perioada de la l la 3 ani are loc elaborarea celor rnai importante procese şi activităţi ale psihicului. atît asupra capacităţii de recuperare. — pentru copii cu deficienţe motorii.şi durata învăţămîntului pentru tipurile de şcoli din ţara noastră: . unele transformări în înseşi structura şi conţinutul acestui învăţămînt. cu durata de 5 ani. pentru orbi. In concepţia noastră. — cabinete logopedice şi centre logopedice interşcolare pentru corectarea deficienţelor de vorbire. în genere. de cea a copiilor nor mali. sociale şi culturale din acest interval din ţara noastră. — şcoli ajutătoare pentru debilii mintal. deficienţi motori. şi în unele şcoli speciale pen tru copiii care au asociate la deficienţa primară şi tulburări de vorbire. cu durata de 10 ani. — şcoli elementare pentru hipoacuziei. aşadar. ceea ce ar fi în folosul deficientului şi al producţiei. cu durata de 8 ani. •• : :. — şcoli elementare pentru surzi. — şcoli elementare pentru ambliopi. dat fiind caracterul limitat al posibilităţilor generale ale imbecililor. Această orientare impune. surzi. dar normali ca inte lect. precum şi în conţinut învăţămîntul special şi instituţiile aferente s-au înregistrat progrese evidente în educarea şi integrarea socială a deficienţilor de toate tipurile. — cămine-spital pentru idioţi (idioţii sînt nerecuperabili). ambliopi. — şcoli medii. Preconizăm în acest sens ca deficienţii să fie cuprinşi de foarte timpuriu (de la vîrsta de 1 an) m creşe. cu durata de 9 ani.. dat fiind rolul esenţial al practicii. (De această problemă ne vom ocupa mai pe larg în Capitolul II). cu durata de 8 ani. hipoacuziei. Cu toată că în actuala formă de organizare. Trecerea de la creşă la grădiniţă. compensată. cu durata de 2—4 ani. şcolarizarea nu diferă. la munte. are un rol imens. a preventoriilor şi a locurilor de muncă este bine să se facă în zone geografice şi climaterice corespunzătoare indi caţiilor de tratament şi de recuperare.. « — şcoli elementare pentru orbi. această scurtare a duratei de şcola rizare este favorizată. — şcoli speciale profesionale şi tehnice. — cămine-şcoală pentru imbecili. — grădiniţe de copii pentru toate tipurile de deficienţe. Acest fapt are implicaţii. iar centrele logopedice interşcolare funcţionează pe lîngă unele şcoli generale. impun cu necesitate o serie de transformări care să pună de acord întreaga problematică a educării şi integrării sociale a deficienţilor cu transformările şi cuceririle economice. fapt ce ar contribui la dezvoltarea multilaterală (şi în sensul compensării) a proceselor psihice. . Cabinetele logope dice funcţionează pe lîngă policlinici. pen tru copiii fără alte deficienţe. Este necesar ca perioada de trecere prin şcoala generală şi cea profesională sau tehnică a deficienţilor să fie redusă cu l—2 ani faţă de durata actuală. la mare şi în zone economice adecvate profesiunilor exercitate de diferitele categorii de deficienţi motori stabilizaţi. aşa cum vom vedea. ptrin perioada de creşă.. totuşi marile transformări so-cialeconomice şi culturale care au avut loc după anul 1948 28 Care sînt aspectele fundamentale care determină în prezent reorganizarea de structură şi conţinut a procesului de educare şi integrare a deficienţilor Faţă de orientarea actuală a şcolii româneşti către o mai strînsă legare de practică. al activităţii şi al muncii în procesul de compensare şi integrare socială în toate tipurile de deficienţe. cu durata de 9 ani. cu durata de 9 ani. de la grădiniţă la şcoala generală (cu o durată de 8 ani) şi apoi la şcoala profesională (de 2 ani) ar permite reducerea cu 2—3 ani a duratei de şcolarizare. In căminele-şcoală accentul cade pe însuşirea unor profesiuni elementare.':>. 29 . — creşe. debili mintal etc. structura învăţămîntului special nu poate rămîne indiferentă. cît şi asupra producţiei. cu deosebirea că li se aplică unele metode şi procedee pedagogice adecvate naturii deficienţei motorii. care în prezent nu există şi care.

Analiza pe care o consacram acestui aspect la capitolul despre compensaţie arată faptul că o asemenea răsturnare de sens a muncii la deficienţi poate conduce la decompensate şi nu la compensarea deficientei. de exemplu. trebuie să se facă prin eliminarea culturii generale. înseamnă incomparabil mai puţin în realizarea unei compensări şi recuperări decît perioada de la l la 3—4 ani. a coordonării şi conducerii acestui învătămînt este acela al dependentei lui. îndeosebi în şcoala profesională. la considerarea ei pur şi simplu ca scop în sine. spre muncă. şi nu ca mîjloc. important esle nu să prelungim şcolarizarea. Pentru a ilustra sistemul preconizat de noi în comisia constituită la Ministerul Educaţiei şi Invătămîntului. iar reeducarea deficienţelor de comportament ţine de Ministerul de Interne. cînd practic se constituie în mare măsură viata psihică. Lipseşte astfel unitatea şi continuitatea în procesul con tinuu şi progresiv al educării şi compensării.Aşadar. • 30 i ^ §& So ^ v$ isj s xl l ^•- I U G ÎSi 1 ^ ÎS l . cu o anumită preponderentă în şcoala profesională a culturii tehnologice. începînd cu creşa. învăţămîntul profesional şi tehnic ţine de Ministerul Muncii. de la vîrsta de 14—17 ani încolo. multilaterală nu se poate concepe astăzi fără un echilibru între cele două forme de pregătire. continuînd cu grădiniţa de copii şi încheind cu însuşi rea unei profesiuni. căci durata. Acum învăţămmtul special general ţine de Ministerul Educaţiei şi învăţămîntului. această împărţire a învăţămîntului special prezintă şi greutăţi care afectează conţinutul şi scopul său. Un alt aspect care va trebui să ne preocupe în această etapă de optimizare a structurii. Ar fi o gravă eroare să se tragă concluzia că o mai mare pondere a activităţilor practice. Orientarea spre activitatea practică. Corelat acestei orientări ne apare şi raportul dintre volumul de cultură generală şi cel de cultură tehnologică în clasele mai mari din şcoala specială generală şi şcoala specială profesională. O formaţie armonioasă. abia din şcoala generală se pare că duce uneori la subestimarea rolului muncii. Pe lîngă unele avantaje. prezentăm Schema cu proiectul noii structuri a învăţămîntului special general şi tehnic-proiesional al deficienţii de vedere.

în genere. diversificarea cercetării pe o problematică atît de vastă va trebui sd unifice totuşi eforturile spre integrări Şi sinteze eficiente. care să răspundă mai adecvat noilor cerinţe de specialişti şi specializări. dezvoltarea reţelei de şcoli şi de instituţii de recuperare ar trebui să urmărească îndeaproape dinamica deficienţelor. colaborarea cu Ministerul Muncii ar avea în vedere problemele profesionale şi plasarea deficienţilor în unităţi de producţie. în-trun asemenea sistem unic şi unitar. care să presupună diferenţieri şi specificitate in conţinut şi metodă. Colaborarea cu Ministerul Sănătăţii s-ar referi la recuperarea medicală a deficienţilor. Actuala dezvoltare a învăţămîntului special prin licee şi şcoli tehnice. Institutul de igienă. orbirea. Experienţa ne arată că introducerea unor astfel de elemente noi din tehnică. ipotezele şi soluţiile noi din electronică. aspectele aplicative moderne sînt mai puţin abordate şi realizate. impune pregătirea de matematicieni. genetică. Menţionăm că unele realizări de traductori sînt mai curînd rezultatul pasiunilor individuale (modelele unicate electronice) în cercetare şi elaborare. în sfîrşit. modele electronice pe bază de biocurenţi.. Ca element de cataliză este necesară cercetarea multilaterală a terapiei complexe şi a unor metode noi de aplicare a acesteia.De asemenea. cercetarea ştiinţifică îşi va dovedi şi mai clar eficienţa. Ideea unor transferuri şi echivalări între copilul normal şi copilul deficient. profilîndu-se şi reprofilîndu-se în raport cu schimbarea necesităţilor. Este necesar ca atît problemele teoretice cit şl elaborarea de mijloace — modele — electronice să fie abordate cu îndrăzneală. teoretică şi aplicativă pentru toate tipurile de deficienţe. Acest fapt este de o deosebită importanţă şi el trebuie să constituie un obiect de cercetare ştiinţifică. Se poate afirma că. credem că trebuie abandonată. cu aspectele ei esenţiale: compensarea deficienţei şi profesionalizarea. în acest mod. unde apar materii noi. biochimie etc. Cluj şi Iaşi. cu un nivel sporit de dificultate. traductori electronici sau radar pentru orbi etc. care să devină instrumente practice de lucru pentru acele instituţii de decizie care elaborează. în acest sens. nu numai o problemă de organizare. ca: Institutul de sociologie. Cercetarea ştiinţifică în cele trei mari centre universitare din ţară: Bucureşti. îndeosebi prin aparatura cibernetică şi electronică în domenii ca surditatea. gruparea la un singur departament a întregii probleme a deficienţilor ar duce la o mai bună organizare a reţelei. Este necesar ca în cercetarea ştiinţifică teoretică şi aplicativă să se adopte o optică proprie. acoperă o problematică variată. aşa cum apare pe alocuri în unele lucrări şi manuale străine. să dezvolte actuala teorie şi practică defectologică. Probabil că într-un viitor apropiat actuala formă de pregătire de specialişti la Cluj şi la Bucureşti va trebui completată şi cu alte forme (cursuri şi secţii). precum şi cu alte instituţii care participă la recuperarea deficienţilor. cercetarea ştiinţifică are un aport apreciabil la progresele înregistrate în munca cu deficienţii din ţara noastră. fizicieni.). coordonarea cercetării ştiinţifice. amplificatoarele electronice în hipoacuzie. Respectivul departament ar ţine legătură cu institutul de expertiză a capacităţii de muncă. este inevitabil îngreuiată coordonarea acţiunilor. Un accent deosebit în cercetare va trebui pus în continuare pe problema integrării sociale a deficienţilor. instituţiile juridice pentru delicvenţi minori etc. Cercetarea experimentală ar trebui să dispună de laboratoare moderne pentru experimentarea şi construirea de modele electronice şi proteze electronice şi cibernetice pentru toate tipurile de deficienţi. (De exemplu. determină o adevărată revoluţionare a clasicelor metode de educare. coordonarea elaborării de materiale didactice şi construirea de aparate compensatorii şi de protezare. chimişti şi tehnologi cu cunoştinţe temeinice în domeniile defectologiei. . a metodelor şi procedeelor educative impuse de modul cum evoluează deficienţa pe parcursul unei perioade atît de lungi şi plină de modificări psihofiziologice (pe la l—18 ani). Dar dacă aspectele teoretice sînt mai larg reprezentate -pentru toate deficienţele în studiile şi cercetările elaborate. trasează direcţiile de organizare în acest domeniu. deficienţele motorii etc. astfel ca ideile noi. cuprinzînd îndrumarea metodică şi controlul. O mai organizată experienţă şi realizări concrete de serie avem în domeniul protezării (auditive şi în deficienţe motorii).

depăşind specialişti din acest domeniu prin unele din Performanţele sale.. lucrarea Olgăi Skorohodova. ci mai ales pentru ştiinţă. care atinge cele mai înalte valori în creierul uman. Aceste lucrări ne introduc în fenomenele subiective. noi am orientat cercetarea fenomenului compensator spre studierea bazelor biochimice. Acest fapt decurge din complexitatea deosebită a organismului viu şi din eterogenitatea stărilor lui de necesitate. mecanisme. cu o mare plasticitate şi cu o foarte m are mobilitate. Compensaţia ca act realizat exprimă în cel mai înalt grad ultrastabilitatea sistemului biologic. Astfel. ale psihicului uman care pierde deodată cei trei analizatori principali: vizual. compensaţia se defineşte tocmai prin capacitatea sistemului de a se autoreconstitui structural şi funcţional.. pare de-a dreptul uimitor. mijloace Contribuţia activităţii practice şi direcţiile de or-ganizare şi de metodică în compensarea şi integrarea socială a deficienţilor ic Organismul uman dispune de imense posibilităţi energetico-funcţionale pe care le poate mobiliza în lupta cu consecinţele deficienţelor. din elementele relativ 34 instabile. Alt caz se referă la subiectul O. la care se adaugă eterocronia maturizării diferitelor organe şi funcţii. astfel. de oligofrenie şi de deficienţi motori) confirmă particularităţile acestui fenomen şi toate implicaţiile sale. cît mai ales în condiţii critice ale organismului. Dacă în condiţii normale astfel de calităţi sînt canalizate într-un anumit mod de utilizare şi de echilibrare. elevul T. prezintă o deosebită importanţă nu numai pentru beletristică. reuşind să scrie şi să deseneze cu o deosebită acurateţe. Modul cum funcţionează fenomenul compensator la unele animale. ale activităţii şi producţiei. precum şi dinamica echilibrării sale. Cazurile de care ne-am ocupat (de orbire. auditiv şi verbal-motor. care realizează calcule în matematică. îşi elaborează transferul funcţiilor mîinii drepte la picior.CAPITOLUL A s p e c te te o re tic e ş i p ra c tic e a le a d a p tă r ii c o m p e n s a to rii Importanţa (fenomenului compensării Teorii unilaterale asupra compensării Bazele ştiinţifice ale fenomenului compensării: principii. conform cu noua teorie biochimică asupra rolului substanţe35 . în acest caz. şi mai ales la om. în condiţiile tulburării sau distrugerii unor componente. mai greu de explorat. pentru a se echilibra şi a se adapta compensator la cerinţele în continuă schimbare ale mediului. Principiul (legea) compensaţiei caracterizează întreaga mobilizare şi utilizare a resurselor sistemului biologic. cu ambele mîini amputate. devenite celebre prin lucrările lor: Hellen Keller din Boston şi O/ga Skorohodova din Moscova. se obţine un sistem cu o mare rezistenţă la perturbaţii. imbecil. de ambliopie. a mecanismelor şi metodelor de elaborare a acesteia. uşor perturbabile. avînd specificitatea şi limitele sale. Acest fenomen se poate realiza sub trei forme: regenerarea organică (autotomia cozii şi refacerea ei la şopîrlă).G. Dar fenomenul de adaptare compensatorie este prezent în toate tipurile de deficienţe. lucrarea Hellenei Keller şi Cum percep lumea exterioară. Optimismul. Ele demonstrează totodată valoarea compensării. Este cunoscut exemplul celor două oarbe surdomute. precum şi regenerarea unor ţesuturi din sistemele organismului uman: vicarierea (suplinirea) şi restructurarea funcţională (vom reveni asupra acestor forme la capitolul referitor la mecanismele fenomenului compensator). atît în condiţiile unei existenţe normale.F.

A. medici şi psihologi. I. A.. suplinire etc. Pavlov. ca şi în oligofrenie. au elucidat rolul periferiei şi al centrului în unitatea şi interacţiunea lor. Janet. 1957. ale educaţiei şi muncii. s-au acreditat în tiflopedagogia din trecut unele teorii. teoria termică precum şi teoria unui „al şaselea simţ". este important de văzut cum anume. Kovalenko. A. de exemplu. Adler. precum şi concepţia de elaborare şi de construire a aparatelor compensatorii electronice şi cibernetice. restructurare. Abordarea ştiinţifică a problemei compensaţiei nu se poate face decît pe baza clarificării poziţiilor teoretice. a principiilor care trebuie să orienteze metodele şi procedeele de educare. care în epoca noastră modelează şi protezează funcţia pierdută sau lezată. R. această teorie deschide noi perspective în înţelegerea fenomenului compensator în astfel de cazuri.lor fosfolipide la baza memoriei (a învăţării)1. pe drept sau pe nedrept. Bethe. In: învăţătura lui l. Pierre Willwy. controversate. în sensul de „suplinire". „substituire". Teoria acestui „simt special al obstacolelor" este legată. Teorii unilaterale asupra compensaţiei Fenomenul complex de restabilire şi readaptare este descris în lucrările de fiziologie şi psihologie sub denumirile: compensaţie. au evidenţiat de-a lungul timpului puncte de vedere discutabile. Paris. îndeosebi de lucrările lui P i e r r e V i 11 e y. decembrie 1968. E. B. „exersare". nr. Astratian. E. nereuşind să uşureze consecinţele acestei deficiente grave.). vicariere. Aceste exemple arată rolul deosebit de important pe care îl are fenomenul de adaptare compensatorie la om. Bucureşti. Dacă sistemul nervos central dispune de asemenea resurse compensatorii. teoria presiunii. atît pe calea vicarierii (a suplinirii). A. şi în speţă a analizatorilor. scriitori. P. profesori. semiautomate şi automate. „compensare". 5—6. substituire. arată că au existat o serie de teorii — îndeosebi în privinţa orbirii — care au interpretat în mod unilateral fenomenul compensării. Mai mult: unele teorii. O altă teorie cu o largă circulaţie în privinţa compensării orbirii este teoria vicariatului. In prezent progresele în psihofiziologia sistemului nervos central. care şi-au pierdut vederea în perioade diferite ale vieţii lor dar realizările lor în ştiinţă şi cultură s-au impus: Louis Brailîe. A. între care cităm teoria acustică. Istoria cercetărilor în acest domeniu. Pavlov in medicina teoretică şi practică. Parţial ipotetică sau experimentată. L P. Editura ştiinţifică. în condiţiile activităţii. exersare. cu aplicaţii în practică. Ostrovski. fără a contribui la explorarea teoretică şi practică a domeniului compensaţiei (psihanaliza. Filip Naia şi alţii. J A s r a t i ia n. 274 XXII. teze conţinutul. se pot crea noi căi şi noi mijloace compensatorii. determinate de înseşi limitele fiziologiei şi psihologiei din acea vreme. Luria şi alţii. S. El a format obiectul cercetărilor a diferiţi fiziologi. ca: P. în problema interpretării fenomenului orientării orbilor în spaţiu. Adaptarea compensatorie a sistemului nervos. cît şi pe calea restructurării schemei funcţionale. Trebuie reţinut însă că în trecut această teorie a prezentat unele limite. 37 . în domeniul producţiei materiale orbii îşi pot însuşi peste 400—500 de operaţii componente ale unor profesiuni mecanizate. Freud. supracompensarea etc. Pavlov observă că acest principiu (al compensaţiei) este insuficient apreciat şi nu este încă formulat în mod clar1. N. Limitarea ponderii fenomenului compensator îndeosebi la funcţia organelor de simt a făcut ca vicariatul în această accepţiune să-şi îngus- 1 Interpretations et nouvelles solutions psychologiques et biochimiques dans le probleme de l'enseignement et de la compensation chez Ies oligophrenes „grands calculateurs". fenomenul compensator poate fi pus în evidentă prin contribuţia unor oameni de ştiinţă. prin caracterul lor neştiintific sau unilateral. în orbire. în: „Bulletin de psychologie". Cu toate acestea.

1968. din acest domeniu sînt legate. 2 Freud. Aşa cum arătam mai sus. Absolutizarea unei astfel de dezvoltări unilaterale atrăgea după sine o serie de greşeli îndeosebi în orientarea şi încadrarea în muncă a oamenilor lipsiţi de vedere. Adler. Principiul integrării şi ierarhizării stă la baza caracterului pluridimensional. pe de o parte. sau. supracompensarea (Alfred A dl e r) ş. cum sînt principiul intuiţiei. S. De o largă circulaţie s-a bucurat teoria lui Alfred Adler. P. mecanisme. 3 Delay. Payot. El a transferat însă la starea normală unele concluzii clinice. O serie de cercetări şi experimente întreprinse de noi. sentimentul de inferioritate (acesta ar duce la exaltarea personalităţii în sensul compensării). Paris. Adler. principiul sistematizării. principiul analizei şi sintezei şi altele.n. o serie de principii pedagogice. Mobilul compensării şi al supracompensării. în desfăşurarea acestui proces vor acţiona. din didactică şi din teoria educaţiei. De aceea. ' Bazele ştiinţifice ale fenomenului compensării: principii. Defectele constituţionale. Forţele compensaţiei creează dispozitive interne în acest scop. mijloace Restabilirea componentelor afectate ale personalităţii deficientului impune cu necesitate restructurarea integrativă — unitară în acest proces a factorilor biologic. R u c h şi J.. oarecare să facă acest lucru după apariţia unei leziuni1. depăşesc uneori scopul acesta.). raporturi dinamice de subordonare. afirmînd că dezvoltarea psihică nu este altceva decît o compensare. J. Se ştie. T. care să influenţeze metodele şi procedeele compensatorii şi de recuperare în domeniul deficienţelor. Prin intermediul acestui principiu se stabilesc. substituţie. 1967. în psihologia şi psihopatologia din trecut compensaţia a fost abordată şi de pe poziţiile altor teorii şi metode. în organizarea şi planificarea procesului compensator vom opera cu principii şi legi din domeniile implicate. că profesiunea de muzician era considerată printre cele mai accesibile orbilor.a. plecîndu-se de la ideea. Bucureşti. după termenul introdus de el. Editura medicală. n. Ful ton). principiul activismului (ca factor esenţial de „cataliză"). în genere. cel puţin discutabile. ca şi evidenţa practică a orientării profesionale la orbi arată că la unii subiecţi deficienţa de vedere este conjugată cu deficienţa de auz şi că o asemenea suplinire nu se poate generaliza. precum şi alte stări analoage ale copilului — scria A. datorită pierderii văzului. între care cităm: principiul integrării si ierarhizării. principiul unităţii. plurinivelar al organizării. de exemplu. Intrucît compensarea nu se poate realiza decît prin exerciţiu şi învăţare. o supracompensare. 1 lor de a-şi compensa inferioritatea. realizînd ceea ce el numeşte supracompensare1. Paris.Un alt argument care consideră discutabilă astăzi poziţia vicariatului este formulat de fiziologia modernă (T. că auzul s-ar dezvolta cu precădere. •iV ? Alfred. are două direcţii: prima o constituie voinţa de putere şi instinctul de putere. 49. propriu sistemelor vii. sincronism între dife19 1 Dr. fizic.. F u M o n. Realităţile ne arată că aceste teorii nu au reuşit. de concepţia dialectică-deterministă în fiziologie şi psihologie. de asemenea. după A. succesiune. Progresele actuale. Paris. comutare. Abrege de Psychologie. precum şi de noile cuceriri din domeniul ştiinţei şi tehnicii (al ciberneticii şi al modelării feed-backului etc. p. iar cealaltă. care a introdus principiul compensaţiei în tratarea psihologică a persoanei (psihologia individuală)3. ca psihanaliza 2 (S. F r eu d). Subiecţii inadaptaţi (deficienţi fizici sau cu malformaţii congenitale. teoretice şi practice. Introduction ă Ia psychanalise. în sensul că este puţin probabil ca acele căi şi arii corticale care mai înainte nu au controlat un muşchi. eficiente.. psihologic. Payot. 1964. moral etc. 38 39 . Adler — fac să apară un sentiment de inferioritate care impune compensarea în sensul unei exaltări a sentimentului personalităţii. Le temperament nerveux. Pi c ho t. principiul gradării sarcinii de la simplu la. să aducă elemente noi. complex etc. In acest mod s-ar explica performanţele realizate de astfel de indivizi. biochimic. Fiziologie medicală şi biofizică. 373.. p. J.) prin efortul 1 Ruch. după anumite criterii de eficienţă. 36.

Astfel. dar şi acţiunea feed-backului negativ. iar în plan secundar a altor analizatori (la orbi.de etape. cît şi ceilalţi factori care determină raporturile dintre subiectiv şi obiectiv. orientarea integrării şi ierarhizării. Astfel. în societatea socialistă. Datorită acţiunii cauzelor externe. 41 .^ care suplinesc tot mai adecvat şi mai bogat datele din analizatorii pierduţi sau lezaţi. reprezentate. gradul de cultură. Mediul social este prin natura sa factorul care exercită o influenţă reglatoare expresă. metode 40 • procedee care în cele din urmă realizează. Principiul activismului se conastfel cu ideea . între aceşti factori cităm: natura şi gradul deficienţei. de timp. de exemplu. aceste influenţe descriu direcţia. Corelat integrării şi ierarhizării. integrarea motricitatii auzului şi tactului prevalează asupra mirosului şi gustului). cît şi a restructurării schemei funcţionale. a exerciţiului. atît sub forma vicarierii. iar pe de altă parte. înseamnă că problema compensării şi a recuperării în oricare deficienţă nu poate fi rezolvată numai pe baza realităţilor externe. care mediază sistemul de influenţe organizate sau întîmplqtoare. Extinzînd sfera noţiunii de mediu social şi a influenţelor acestuia. Compensanu este aşadar un fenomen care se elaborează spontan. în producţie. ele mediind. Tot pe poziţii deterministe ne situăm cînd dorim sa surprindem unele cauze ascunse ale deficientelor şi să organizăm ştiinţific sistemul de măsuri pentru ameliorarea sau lichidarea lor. a învăţării. în prim plan tactul. gîndirea.ritele unităţi ale comportamentului. a diferenţierilor şi sintezei în analizatorii implicaţi. gustul. datorită complexului de condiţii social-economice în plin progres. Principiul activismului este necesar să fie considerat ca fundamental în procesul de elaborare a fenomenului compensator. ceea ce permite restructurarea schemei funcţionale a analizatorilor râmaşi normali. în funcţie de necesităţi. Numai o analiză ştiinţifică. a activităţii şi muncii. Astfel. Valoarea acestui principiu este confirmată practic atît de rezultatele obţinute în compensarea şi recuperarea deficienţilor prin metoda ergoterapie! (activism psihofizic). pe de o parte. Astfel percepţiile. Tot atît de importante sînt condiţiile interne ale subiectului. (la orb. potenţialul biologic şi psihic ereditar de care dispune deficientul. de durată. cît şi pe calea exerciţiului. în sensul modelării active asupra structurilor tulburate. a substituirii. iar în plan secundar. principiul determinismului statorniceşte raporturile şi particularităţile acestor raporturi dintre factorul obiectiv şi cel subiectiv. vîrsta. nivelul de elaborare a fenomenului compensator etc. Treptat. Trebuie avută în vedere nu numai acţiunea feed-backului pozitiv. de fapt. permite descoperirea cauzelor existente în contextul specific al civilizaţiei contemporane. privite prin prisma concepţiei noastre despre om. integrarea şi ierarhizarea asigură. mirosul) favorizează perfecţionarea analizei. chiar dacă acestea ar fi în totalitatea lor foarte bine organizate.) apare ca un fapt contradictoriu. externe. mişcarea. unitatea de ansamblu a comportamentului (condiţie necesară a echilibrării cu mediul). deficienţi de comportament etc. deterministă. în muncă. diferitele supliniri şi restructurări funcţionale în sistemul nervos central se realizează în dependenţă de trebuinţele care apar în procesul activităţii specific umane. dintre cauzele externe şi condiţiile interne. a activităţii în genere. ele lărgesc sfera disponibilităţilor de decizie şi alegere în situaţii variabile. Tot atît de importantă este situarea pe poziţii deterministe atunci cînd interpretăm apariţia unor deficienţe şi restrînqerea altora în împrejurări în care aparent nu ar exista o astfel de condiţionare. a componentelor. Dacă totdeauna cauzele externe acţionează prin condiţiile interne. în ansamblul lor. lezate. subiectivi. emoţiile şi sentimentele îşi dezvoltă calităţi noi. configuraţia. auzul. trebuie să includem aici deopotrivă şi influenţele implicite. adică acele influenţe organizate sistematic sub forma învăţării. ca şi asupra structurilor comportamentale. restructurările dinamice din sistemul nervos central. constituirea unor dominante şi subdominante psihofiziologice. existenţa unor tipuri de deficienţi (deficienţi motori. influenţele obiective. un proces continuu de adaptare prin mecanisme. factorul intern este permanent influenţat şi modificat. prin trecerea în prim plan a unor analizatori în locul celui pierdut sau lezat. La om. ierarhia planurilor. vibraţiile. este condiţionată de raporturile cu mediul social (aici acţionează principiul determinismului social). un echilibru cu factorii determinanţi. In acest caz reuşita compensării şi a integrării sociale a deficienţilor este condiţionată şi de totalitatea factorilor individuali.

în baza principiului economiei forţei. deşi aserţiunea noastră ar putea părea aici mai puţin convingătoare. concomitent cu aceasta. Cele cîteva principii expuse aici. în schizofrenie. schematizînd aceste informaţii conform principiului economiei.Acţionînd. în procesul compensării trebuie să primeze activitatea. iar lipsa văzului este suplinită predominant de pipăit sau de auz. Determinate de natura analizei şi sintezei. cu toate că leziunea ar aparţine numai unuia din elemente. De exemplu. Principiul unităţii realizează integrarea. trebuie să fie corelată cu analiza şi sinteza. deşi într-o manieră sintetică. tind spre automatizare. de interacţiune. Putem exemplifica aceasta la surditate. psihice şi morale. ci de conţinut. îşi formează deprinderi în condiţiile date ale deficientei. care este condiţia esenţială a restructurării fizice. omul deficient dobîndeşte cunoştinţe. imobilizarea sau repaosul total trebuie să primeze. 43 . tulburarea devine generală şi generalizată. precum şi instituţii diferite. nu există şi nu poate exista adaptare compensatorie. Analiza este într-un anumit sens operaţia de identificare a torentului de informaţii sosit la scoarţă din cele mai variate surse şi de natură variată. se pierde capacitatea de a integra şi generaliza datele cunoaşterii lumii obiective şi. unde afecţiunile scoarţei cerebrale influen42 tează prin aceste activităţi deficitare nu numai procesul de cunoaştere. de dialectică. în condiţiile diferitelor deficienţe. Treptat. a locului şi timpului. de comutări nervoase şi autoreglări este în general precedată de recuperarea 'biologică-medicală a organelor şi funcţiilor lezate sau pierdute. cînd tulburarea unei componente sau a unui nivel conduce la dezintegrarea sau tulburarea întregului. Nu numai conţinutul analizei şi sintezei tactile ne interesează în acest caz. In toate deficienţele se pune problema metodelor şi procedeelor pedagogice compensatorii. în timp ce sinteza este operaţia care unifică şi simplifică. dar şi forma şi durata în care se desfăşoară analiza şi sinteza tactilă. un activism integral. lărgindu-şi considerabil conţinutul vieţii psihice. Astfel de probleme. O analiză aprofundată a mecanismelor compensării trebuie să plece de la clarificarea celor trei noţiuni care în practică sînt insuficient diferenţiate sau uneori se confundă: recuperarea biologică (medicală). în raport cu natura deficienţei şi cu unii factori implicaţi. se pun şi la orbii care sînt normali din punct de vedere psihic. Compensarea ca fenomen interior psihofiziologic de restructurare a schemei funcţionale. creîndu-se sisteme integrative şi elaborîndu-se scheme generalizatoare. de substituţii. este afectată grav dezvoltarea psihică generală. în unele cazuri ele se pot desfăşura concomig nt. în comparaţie cu analiza şi sinteza vizuală. tratată ca principiu. muncind. în unele cazuri. învăţînd. mecanisme. compensarea şi recuperarea socială. angajînd legi specifice. Sînt cunoscute consecinţele alterării principiului unităţii şi în arhitectonica personalităţii în diversitatea componentelor şi a nivelelor sale. în a doua etapă sau.. adecvate însă naturii deficienţei. interesează îndeosebi prin modalităţile în care se elaborează aceste două activităţi unitare. Pierderea auzului de timpuriu duce în mod inevitabil şi la pierderea vorbirii. prin încercări izbutite şi erori. de terapie complexă. Dacă în această etapă critică pentru organism. psihice şi morale. Deşi recuperarea biologică poate precede în timp procesul compensator. metode şi procedee diferite. Pentru recuperarea biologică se foloseşte un sistem de intervenţii medico-chirurgicale. prin urmare. Ideea de unitate. Principiul unităţii constituie condiţia esenţială a integrităţii psihofizice a personalităţii. Se poate aiirma că în afara activităţii şi a muncii. cît şi a ecoului pe care acestea îl au asupra întregului. Această distingere este cu atît mai necesară cu cît ea nu este o chestiune de formă (de limbaj). mişcarea organului sau a organismului. Principiul analizei şi sintezei. Pierzîndu-se vorbirea. în oligofrenie. Avem în vedere îndeosebi particularităţile analizei şi sintezei la debilul mintal şi la imbecil. echilibrul şi armonia stărilor fizice. ci şi celelalte componente psihofiziologice şi activităţi pedagogice. în interacţiunea ce există între parte şi întreg. de educaţie fizică medicală şi protezare. deficientul îşi formează procedee compensatorii individuale care. Ideea de unitate în diversitate deschide noi perspective în explorarea consecinţelor primare ale deficienţei. exprimă totuşi în esenţă concepţia ştiinţifică contemporană care fundamentează legic fenomenul de adaptare compensatorie şi de integrare socială a deficienţilor în viaţă. în surditate etc.

trunchiul cerebral. precum şi altele. prof. Eugen Macovschi. toate aceste mecanisme. de readaptare şi de echilibru în noile condiţii. de la interacţiunea ritmicităţii muşchilor respiratori. prin ceea ce noi numim recuperare socială. Ea presupune realizarea recuperării biologice. psihologului şi tehnicianului (pentru protezarea tehnică şi electronică). altele ipotetice (în orbire. Potentialite dans Ie controle du comporta->'.Recuperarea relativă a unui braţ amputat. avînd specificitatea lor. măduva spinării. 1968. aierentaţia inversă (feed-back) ocupă un loc central.:în compensare şi în recuperarea socială rolul predominant revine procesului învăţării. poate să se realizeze printr-o pensă sau o proteză. fie rezultatele unor noi cuceriri fiziologice sau biochimice. întrucît ea constituie principiul de bază în mecanismele cibernetice. Investigarea experimentală a fenomenului compensator în principalele deficienţe — folosind fie o aparatură electronică 44 modernă. comportamentul uman se adaptează la cuvintele şi actele celor din jur. Fără aferentaţia inversă. 1965 . formaţia reticulară. Reglarea contracţiei musculare este modelată de un comportament ordonat. activitatea echilibrată a grupurilor de celule din sistemul nervos central. tuturor deficienţelor. ni. mecanismele diferă substanţial nu numai de la o deficienţă la alta. în timp ce alte mecanisme pot să se elaboreze strict determinat de particularităţile fenomenului ce trebuie compensat. Paris. Importanţa aferentaţiei inverse a crescut considerabil în epoca noastră. de la controlul poziţiei membrelor. Ordinatoarele. Recuperarea socială implică drept scop final integrarea în viaţa socială prin practicarea unei profesiuni şi echilibrarea morală a personalităţii. toate acestea implică mecanisme nervoase centrale reglate prin feed-back. dr. de exemplu. modificîndu~şi reacţiile. de elaborare a unei noi scheme funcţionale în biomecanica organismului. de la o etapă la alta a evoluţiei acestui proces. dar şi de la un grad mai mic la unul mai mare al aceleiaşi deficienţe. ? u d s o n Hoagland. oligofrenie. Intre mecanismele cu acţiune comună în toate deficienţele. In sfera fenomenului compensator de care ne ocupăm aici. Controlul aparatului cardio-vascular. dar compensarea funcţiei braţului pierdut este un proces de exerciţiu. proiectilele teleghidate. putînd acoperi total sau parţial atît recuperarea biologică. deficienţele motorii. deci pedagogului. Dacă în recuperarea biologică-medicală un rol predominant îl au metodele medicale-chirurgicale. sînt reglate prin feed-backul negativ2 . precum şi de diviziunea muncii şi a colaborării dintre specialişti. compensarea. antrenînd noi configuraţii şi restructurări. Această realitate nu exclude ideea după care unele mecanisme în elaborarea procesului compensator pot avea o acţiune comună. sistemul nervos central nu poate începe procesul compensator. radarul. ca de exemplu teoria biostructurii. Principiile şi legile prezentate mai sus au o valoare generală în toate deficienţele. echilibrul hormonal. în care intervenţiile exterioare se reflectă prin condiţiile interne ale organismului. în speţă teoria fosfolipidică la baza memoriei1 — permite să îmbogăţim conţinutul acestei probleme şi deschide noi perspective de interpretare. la controlul muşchilor vorbirii. în comportamentul organismului uman aceste mecanisme ating o înaltă treaptă de perfecţionare. reglarea temperaturii. a procedeelor de lucru. Este important de remarcat faptul că mijloacele tehnice moderne introduse în clasicele metode de învăţare şi compensare creează o revoluţie în eficienţa practică a compensării şi recuperării. . se Acad. care să semnalizeze de la periferie existenţa deficienţei funcţionale. prin stocarea informaţiei şi reproducerea ei. unele verificate experimental. Evoluţia acestui proces caracterizat prin flux şi reflux.j. Prin feed-back centrul nervos de control se modulează crescînci sau micşorînd influxul motor ulterior. Prin feed-back. un proces de durată. se bazează pe un remarcabil complex de procese de feed-back. O asemenea complexitate a conţinutului e condiţionată de diferenţierea metodelor. constanţa mediului interior. Unele probleme ale meca nismelor de reglare şi ale structurii materiei vii. tennostatele se bazează pe acţiunea feed-back-ului. precum şi compensarea funcţională şi morală a deficientului. cît şi recuperarea socială: mecanismele prin care se realizează aceste procese sînt însă diferite. In: „Studii şi cercetări Q e < M o chim ie". 45 . de învăţare. de exemplu ieed-backul şi acceptorul acţiunii. în surditate etc. se termină în genere printr-un proces adaptativ de nivele diferite. In: L'homme et son avenir. 8.

calitative. ca rezultat al analizei şi sintezei impulsurilor venite din diferiţi analizatori. ca proces de autoreglare este îndreptată în direcţia inversă faţă de excitaţia efectaare. alţii. îşi vor subordona activitatea lor noii restructurări şi reorganizări funcţionale. 1 2 Ultima formulă de adaptare va constitui nivelul modalităţii de autoregla] al funcţiilor compensatorii. poate să fie dominantă. 1958. '? » > > 47 . * ur ia. L. activitatea unui analizator oarecare. K. pot fi ordonate şi interpretate şi pe baza unor noi teorii din biochimie. An o c hi n. S. care nu participă direct în mecanismele compensatorii. ca urmare a dezechilibrului funcţional produs.t . 2.• ' . în sfîrşit. Aceasta este perioada de încercare şi de delimitare a rolului fiecărui analizator sau sistem funcţional în compensarea tulburării date. Deşi activitatea analitico-sintetică este foarte intensă. în etapa finală de adaptare în care se produce încetarea fenomenului compensator feed-backul. dinamică. selectînd şi reglînd elaborarea din ce în ce mai adecvată a actului efeotor2 este un proces continuu retroaferent de analiză şi de diferenţieri. Moskva. între formele de feed-back care acţionează mai frecvent în deficienţe avem feed-backul informaţional. aceste trei forme de aferentaţie inversă intră cu precădeţe în schema acţională. Bucureşti. 1963. feed-backul postural şi feedbackul voluntar. de structura şi caracterul tulburării provocate. Vi n o ga d o v a. în funcţie de condiţiile obiective.C e n tru l n e rv o s Fig. se realizează'o restructurare şi coordonare adecvată a funcţiilor rămase. ea poartă încă un caracter generalizat. Aferentaţia inversă. P. Astfel. în etapa următoare. unele aspecte mai dificile de explorat. precum şi în raporturile interpersonale. incluzîndu-se în schema mecanismelor compensatorii numai în anumite momente.. Schema aferentaţiţ inverse M im u l ffe a c f/e adaptează necontenit la condiţiile complexe ale mediului. E.' ' ' '!' Probleme teoretice ale ci&emeticif. lui Voronin. în orbire. în trecerea progresivă de |la faza critică la fazele ulterioare. Iradierea procesului excitaţiei pe scoarţă face să se includă în activitatea corticală un mare număr de analizatori şi sisteme de legături temporare. In: Orîentirovocinîi reilexks i orientirovocino-issledovatelskaia deiatelnosti (sub red. difuz. Rol orientirovocino-issledovatelskoi reackţii v oorazovanii reflexa. semnalizînd de la periferie la centru. N. alege noile forme de reacţii ale sistemului nervos central în direcţia compensării şi fixează ultima formulă prin acceptorul acţiunii. în ptima iază a dezvoltării proceselor compensatorii. in funcţie de condiţiile externe. alţii vor participa doar periodic. formulă care a dat efectul cel mai reuşit de adaptare la periferie.. R. şi se definitivează mecanismele compensatorii. datorită tulburării unităţii funcţionale a organismului apare o reacţie generalizată de orientare care ridică tonusul de excitabilitate în toţi analizatorii şi mobilizează sursele energeticofuncţionaîe ale organismului în lupta împotriva deficienţei apărute1. . care conduce treptat la eliminarea actelor inutile şi la fixarea şi automatizarea actelor utile adaptării compensatorii. Nu avem nici un temei să abandonăm ideea că în fenomenul compensării. Este neîndoielnic că un asemenea mecanism (Ieedback) antrenează modificări psiho-chimice la nivelul celulelor. Sokolov.). p. i Ibidem. 178. . L e o n t i e v. G. ale recuperării şi compensării. în surditate şi în deficienţele motorii. Prin aceasta. A. unii analizatori vor juca un rol permanent în procesul compensării. îndeosebi al celulelor nervoase1. O. De exemplu. cum sînt cele din domeniul oligofreniei.

nu se întîlnesc în general la nevăzătorii congenitali sau în orbirea survenită pînă la vîrsta de 2—3 ani. specifice fiecărei deficienţe. La orbii surveniţi. a fost profesor universitar la catedra de chimie). Nevăzătorul C. prin includerea dominantă a unor analizatori ca. Ei execută mai corect un desen cu ochii deschişi decît dacă îi ţin închişi. tactul şi mişcarea (pipăitul). cu mult mai fine. La orbii congenitali. Datorită interacţiunii analizatorilor în activitate. Probele electroencefalografi. de exemplu. hm. formarea de substraturi morfologice noi.B.B. de exemplu. poate scrie în alb-negru ca şi înainte de orbire (subiectul C. se păstrează o serie de deprinderi vizuale care se manifestă şi în activităţile lor de după orbire. nu atrag după ele crearea. caracterul lizibil şi estetica 50 rierii etc. Cînd citesc.. La orbi. Astfel compensarea se realizează printr-un proces de relativă echivalenţă în funcţie de conţinutul şi forma reflectorie a analizatorilor rămaşi normali. se modifică schema generală a coordonării '-funcţionale în concordanţă cu natura şi gravitatea tulburărilor. deşi nu receptează stimuli specifici (luminoşi). nevăzătorul realizează o „liniatură" care îi permite prin atingere tactil-motorie să urmărească cu rigurozitate direcţia şi simetria rîndurilor scrise (v. pierderea vederii după ce s-au elaborat reprezentările vizuale. psihologie şi pedagogie din Franţa. ca şi cum ar vedea. Uniunea Sovietică şi America. Rezultă. echilibrarea grafică a fiecărei litere în ansamblul scrierii cu majuscule. în cercetările noastre. normal. aceşti nevăzători urmăresc cu „privirea" operaţiile de muncă. fig. care asigură un echilibru corespunzător condiţiilor şi relaţiilor dintre subiectiv şi obiectiv. ci aici se propagă aceleaşi unde cerebrale ca la omul cu vedere normală. într-o asemenea schemă originală. fenomenul compensaţiei este condus legic de acţiunea aceloraşi principii: în elaborarea mecanismelor compensării găsim. că. în condiţiile evoluţiei în etapele analizate mai sus. Prin simpla îndoire simetrică a foii de scris pentru a obţine rînduri regulate de l cm lăţime. Interacţiunea analizatorilor este pusă în evidenţă de scrierea propriu-zisă (relaţia reprezentare vizuală — tact — mişcare) şi de menţinerea formei corecte a literelor. datorită elaborării şi menţinem stereotipilor dinamici vizuali din perioada anterioară orbirii. prin urmare. precum şi unele rezultate pozitive în problemele compensării obţinute la Universitatea din Bucureşti. îmbinîndu-se într-un mod original. zona vederii nu reprezintă o pată oarbă. exemplificările privind natura şi specificitatea elaborării fenomenului compensator ne vor dezvălui aspectele particulare teoretice şi practice implicate în principalele deficienţe. Restructurările neurodinamice care au loc. In orbire. lipsa totală a reprezentărilor vizuale face ca încă de la naştere să se elaboreze structurarea unei scheme funcţionale şi nu restructurarea schemei. particularităţile elaborării fenomenului compensator pot fi foarte bine surprinse în acea formă particulară a procesului de cunoaştere care este orientarea în spaţiu. indiferent de natura deficienţei. de exemplu. elaborarea unor dominante psihofiziologice. Este posibil ca în afara mecanismelor nervoase prezentate a _ici. este antrenată psihofiziologic prin utilizarea şi conservarea reprezentărilor vizuale. km) decît orbii congenitali. aceleaşi procese nervoase care stau la baza activităţii organismului. 14). fenomenul compensării în orientarea în spaţiu să dispună Şi de alte mecanisme. dominanta orientării în spaţiu la °rbi ni se dezvăluie ca fiind diferită oarecum de clasica domi51 . precum şi de o serie de factori care definesc persoana în ansamblu. Cînd lucrează în producţie. în acest sens. psihopatologie. cum ar fi. stabilirea unor legături nervoase noi. „urmăresc" cu privirea rîndurile pe carte. numai că ele apar în alte relaţii. ci doar elaborarea de noi funcţii adaptative. care suplinesc o serie de activităţi de o deosebită precizie vizuală. sînt incluse în circuitul funcţional sistemele de legături cll zona vederii (zona occipitală) care. calităţile vizuale ale lumii obiective pot fi numai relativ înlocuite şi numai prin comparaţii şi analogii. Orbii surveniţi apreciază cu mult mai uşor distanţele (m.In acest sens se înscriu rezultatele şcolilor de neuropsihiatrie. de asemenea. determină. a spaţiilor dintre litere. o nouă schemă funcţională. 'C nrocesul muncii se stimulează permanent aferentaţia in^rsă.ee arată că la orbii cu deficienta survenită. cu particularităţile sistemului nervos şi cu totalitatea factorilor persoanei. Astfel de acţiuni compensatorii în conduita nevăzătorilor care păstrează reprezentările vizuale. deşi a pierdut vederea cu 30 de ani în urmă.

el arată înălţimea pieptului său. afective şi voliţionale. ci ne vom referi doar la biosciloscopul catodic. în surditatea timpurie. 55 . Acest fenomen negativ este şi mai frecvent la nevăzătorii congenitali. La hipoacuziei! de diferite grade procesul compensator este favorizat de amplificarea sunetelor prin biosciloscop. un rol compensator important îl deţine analizatorul vizual.In acest mod cuvîntul permite suplinirea prin imagini verbale şi noţiuni a acelor aspecte senzoriale inaccesibile omului lipsit de vedere. percepţia vizuală comparativă a oscilogramelor sunetelor produse de profesor şi a celor produse de deficient constituie singura cale de corecţie a articulaţiei. Un rol important în procesul compensator în deficienţele de auz îl deţine aparatura electronică. Utilizarea acestui aparat 54 Fig. cuvîntul reprezintă un generator de energie. Prin aceste calităţi.peste 90 de decibeli). care atrage după sine şi pierderea vorbirii. Biosciloscopul catodic electronic la surzi a format obiectul unor cercetări experi mentale şi comunicări pe care le-am întreprins la Şcoala profesională de surdomuţi nr. l din Bucureşti şi la Universi tatea din Bucureşti1. Pe canalele optice acţionează aferentaţia inversă verbal-motorie. îndeosebi în formele de hipoacuzie gravă. 3. In acest context trebuie înţeles rolul îeedbackului voluntar ca un redresor de energie şi de echilibru moral în viaţa deficienţilor. un stimulator cu funcţii dinamogenice. dacă nu se procedează prin confruntări cu obiectele şi fenomenele pe calea intuiţiei. dar lipsite de 'conţinutul senzorial corespunzător. cînd pronunţia poate fi corectată în oglindă prin comparaţie cu formele de pronunţie a fonemelor de către pedagog. Acest decalaj între latura senzorială şi cea logică duce la formalism în cunoaştere. Dar pe lîngă funcţia sa de integrator şi generalizator al datelor senzoriale. dar întrebat cît este de înaltă. la formarea de noţiuni corecte sub raportul descrierii verbale. adică comunicarea prin citirea pronunţiei pe buzele interlocutorului sau prin dactilare (comunicarea prin semne dactile). Nu ne propunem să descriem aici întreaga gamă de aparate amplificatoare care tind să ocupe un loc tot mai larg în reeducarea hipoacuzicilor în procesul de învăţămînt şi în producţie. __ La subiecţii care prezintă coîoză la ambele urechi (pierderea auzului de . prin recepţia optică. capacitatea cuvîntului de a influenţa componenta morală a deficientului capătă un rol compensator uriaş. prin comparaţii şi analogii. a intensităţii. un elev orb poate descrie foarte bine cămila. La orbi poate apărea un decalaj între datele senzoriale inaccesibile lor şi noţiunile verbale corespunzătoare. Dar aici rezidă şi primejdia pe care o prezintă folosirea cuvîntului fără suportul senzorial. 1 Comunicarea a fost prezentată la Sesiunea ştiinţifică a Universităţii Bucureşti din iunie 1963. a modulaţiei şi a ritmului vorbirii. sau prin interacţiunea văz-mişcare în variatele ei aspecte (labio-lectură). Astfel.

Pentru ca zona lezată să poiată fi compensată de zonele învecinate (simptomul de vecinătate). în abordarea şi explicarea fenomenului compensator pe baze fiziologice apar dificultăţi şi incertitudini care plasează interpretarea pe un teren nesigur şi greu de verificat experimental. Subiectul O. Folosirea biosciloscopului catodic atît ca mijloc compensator cît şi ca metodă modernă de . gîndire) prezintă noi valori adaptative. de imbecili calculatori. în general componentele personalităţii (afectele. modalităţile de suplinire a funcţiilor lezate.. mai rar întîlnite. nr.precum şi de integrarea optică a celor două bioscilograme care în faza finală trebuie să se suprapună1. cel puţin în 60—80% din cazuri. voinţa şi activitatea) capătă forme integrative mai echilibrate şi mai unitare în ansamblul persoanei. unii înregistrează succese la nivelul şcolii Ajutătoare în procesul de învăţămînt şi în elaborarea deprinderilor de muncă elementară.S. din clasa a IV-a. — cum am văzut — se presupune că acest fenomen este puţin probabil. electroencefalograma sau interpretări ca aceea dată de T h . M. Dificultăţi şi mai mari prezintă explicarea acelor cazuri. în: „Buletinul pedagogic". cel din a Vl-a. în oligofrenie. 4. imbecil calculator tificarea unui astfel de proces este dificil de realizat prin metode clinice sau psihologice. printr-un excedent funcţional.S. cazurile acestea sînt cunoscute în literatura de specialitate sub numele de idioţi savanţi. abordarea problemei compensaţiei prezintă o foarte mare dificultate. 1963. oligofreni gravi. parţial. Bucureşti. este necesar ca acele zone să dispună ele însele de un astfel de potenţial funcţional.. . 3.imposibile şi fără un potenţial energetic care să poată compensa funcţia zonelor lezate. în conduita acestora creşte simţitor capacitatea de orientare şi independenţă în deplasare şi în autoservire. memorie. Or în cazul unor leziuni extinse ale scoarţei şi subscoarţei.iar tratarea ei impune o deosebită prudenţă. şi cel din a VUI-a (ca să ne referim la perioade mai semnificative în comportamentul acestor deficienţi) există deosebiri calitative evidente. precum şi capacitatea de restructurare a schemei funcţionale în astfel de condiţii devin în genere -. care sînt capabili de a efectua calcule şi probleme matematice depăşind cu mult posibilităţile (în condiţiile date) omului normal. în educaţia copiilor oligofreni. procesele de cunoaştere (percepţii. Fulton p r i n s i m p t o m u l d e v e c i n ă t a t e la care ne-am referit mai sus. In ciuda faptului că în literatura de specialitate din acest domeniu problema compensaţiei este prea puţin sau chiar de loc abordată.O. ca în oligo-enie. Chiar şi aprecierea unei metode ca . educare a vorbirii este tot atît de utilă în logopedie cît şi în laringectomie. Din această cauză. nu pot elucida complexitatea acestui fenomen. Iden1 Funcţia integratoare a analizatorului vizual prin biosciloscopul catodic în deficientele auditiv-verbal-motorii. Dat fiind faptul că în oligofrenie atît scoarţa cerebrală cît şi subscoarţa prezintă tulburări lezionale grave în zone şi la niveluri diferite. în unele cazuri de imbecilitate constatăm un fapt deosebit de important în acest sens: între debilul mintal. Ruch şi J. In condiţiile oligofreniei una din căile abordării problemei compensaţiei care s-a impus ca fiind mai sigură prin 57 J ^' •' ' ' • 56 . dacă nu chiar imposibil. debili-mintal şi. G.

6." : . ' . In urma examenului psihologic efectuat printr-o serie de metode (inclusiv metoda testelor). Bucureşti. subiectul prezintă C. Cazul oare ne-a permis abordarea problemei compensaţiei pe baza teoriei fosfolipidice în interpretarea memoriei — cum am spus — este un imbecil în vîrstă de 22 de ani (subiectul O. r . un imbecil calculator de performantă în matematică. G. 5. calcul ale S 10 mecanismele ei verificate experimental şi parţial ipotetice. Schemele de oligofrenului O. ' 25 L O : M6 M7 J8 V9 F e b ru a rie 1358 10 . . :.. adaptată la particularităţile patologice ale acestor cazuri.G. este interpretarea biochimică. Schema de calcul a lui Pericle Diamandi dupâ Alfred Binet 3 . . ne-a permis amplasarea interpretărilor acestui fenomen pe noua teorie din biochimie a substanţelor iosiolipide. Cazul de oare ne-am ocupat.=» 1 Subiectul ne-a fost prezentat spre studiu de conducerea Institutului de expertiză a capacităţii de muncă.O O 58 Fig.I.j1. .ttO .31 fi M arh e Fig.

Fig. 7 a, b- Desene ale oligofrenului calculator O.. G.

= 0,59, ceea ce corespunde unei debilităţi mintale profunde, deşi în actele de conduită el se manifestă ca imbecil. La subiectul O.G. procesele psihice de cunoaştere exprimă o formă gravă de oligofrenie,- excepţie fac memoria şi capacitatea de calcul matematic (mecanic), care au o dezvoltare prodigioasă. Subiectul face calcule cu cele patru operaţii, care prin viteza şi exactitatea lor depăşesc cu mult posibilităţile omului normal. Interesante sînt operaţiile calendaristice de identificare a zilelor din an corespunzător unor date stabilite. Cercetările experimentale efectuate de noi ne-au dus la concluzia că subiectul operează cu scheme vizuale analoage schemelor cu care opera celebrul calculator Pericle Diamandi, descris în lucrarea lui Alfred B i n e t (vezi schema optică prezentată de A. Binet, după care făcea calcule Pericle Diamandi). Schemele subiectului nostru sînt forme geometrice, dar tot atît de operative. Pentru lunile cu patru săptămîni, un pătrat; pentru lunile cu cinci săptămîni, un pentagon, iar pentru calculele aritmetice, combinarea claselor numeriale2 (vezi schemele cu oare operează subiectul O. G.).
Alfred Binet, Psychologie des grands calculateurs et joueurs dechecs. Paris, 1894. Inter re P tations et nouvelles solutions psychologiqu.es et biochimiques 5 t pr °Weme de l'enseignement et de la compensation c/iez Ies ptirenes „Grands calculateurs". In: „Bulletin de pyschologie", nr. 274, , decembrie, 1968.

59

Dincolo de valoarea schemelor optice cu care operează acest oligofren, ni s-a impus cu necesitate considerarea unei noi teorii biochimice care ar putea explica fenomenul compensator. Care sînt premisele noii teorii biochimice, teoria fosîo-lipidicâ, ca factor explicativ al activităţii prodigioase de calcul expuse mai sus, în speţă memoria? Considerarea chiar şi ipotetică a rolului substanţelor îosfo-lipidice la baza mecanismelor unor procese psihice implicate în învăţare, este determinată de înseşi particularităţile biochimice ale acestor substanţe, al căror rol deosebit pare a fi pus în evidentă şi prin astfel de cazuri patologice. Cantitatea de informaţii cu care operează psihicul uman, acumulată şi transmisă de formaţiile polifosiolipidice, este de proporţii fantastice şi incomparabil mai mare decjf cea care poate fi acumulată de moleculele acizilor nucleici 1 Ţinînd seama că componentele polifosfolipidice au calitatea de a reacţiona instantaneu prin deformări reversibile şi sincronice la stimulii care vin din receptorii

fiziologici, li se poate atribui denumirea de componente polifosfolipidice transmiţătoare2. Intensitatea şi propagarea oscilaţiilor senzoriale, care se transmit prin componentele polifosfolipidice transmiţătoare nu depind numai de intensitatea oscilaţiilor senzoriale, (a exerciţiului în acel moment), ci se poate admite că ele depind şi de gradul de neomogenitate a structurii pe care o formează componentele foslolipidice transmiţătoare, aceasta datorită, între altele, şi factorilor metabolici, chimici şi patologici. Aşadar, în cazul unor stări patologice care modifică şi gradul de neomogenitate a structurii polifosîolipidelor, pot avea loc manifestări de hiper şi hipoestezie, ceea ce ne interesează în cazul analizat aici. Cu privire la înregistrarea şi fixarea informaţiei senzoriale, ipotezele din noua teorie arată că polifosfolipidele sînt componente pe care se face înregistrarea acestei informaţii, proteinele sînt componente care fixează această informaţie
1

Acad. prof.

Machovschi, E., Materia vie şi premise ale unei teorii moleculare a memoriei, în: ,,Studii şi cercetări de biochimie", nr. 3, Bucureşti, 1966, p. 232—247. 2 Idem.

•• stabilizează deformările produse la nivelul polifosîolipidelor împiedicînd revenirea lor la starea dinainte de înregistrare, iai componentele nucleice sînt formaţiuni de-a lungul cărora se' orînduiesc primele două categorii de componente, si au funcţia de a dirija influxul nervos care intervine în procesul înregistrării şi reproducerii informaţiei senzoriale. Aşadar, componentele polifosfolipidice ale materiei din celula nervoasă pot îndeplini funcţii mnezice diferite, alcătuind atît materialul transmiţător cit şi materialul purtător al informaţiei senzoriale. De aceea gradul de rezistentă a complexului material polifosfolipidoproteinonuc leic determină şi gradul şi durata deformărilor senzogramelor, adică păstrarea şi, în speţă, uitarea lor. Cu cît gradul de deformare este mai mic, pe măsura trecerii timpului modificările caracteristice senzogramelor devin tot mai puţin pronunţate, tinzînd asimptotic spre zero, fără însă a-1 atinge vreodată. H. Bergson afirma pe bună dreptate că nu există uitare totală. Ipotezele mecanismelor de înregistrare a

informaţiei în lucrarea citată mai sus admit un dispozitiv neuroînregistrator, un dispozitiv neuropurtător şi un dispozitiv neuromotor; (aceasta prin analogie de tip cibernetic cu sistemele acustice). în ce priveşte mecanismul de reproducere a informaţiei se admite participarea aceloraşi mecanisme neurofunctionale: înregistrator, purtător şi motor 1 . Modulaţiile care au loc pe baza impulsurilor nervoase se repercutează asupra componentelor polifosfolipidice transmiţătoare, care acţionează asupra formaţiilor senzoriale centrale respective, acestea transformîndu-le în senzaţii. Procesul de reapariţie
6

a senzaţiilor în conştiinţă are loc fie sub influenta actului voluntar, fie sub influenta unor asociaţii foarte variate2. Aceste cîteva premise teoretice, unele ipotetice, din noua teorie polifosfolipidică cu privire la mecanismele înregistrării, Păstrării şi reproducerii informaţiei senzoriale, ne-au permis căutarea şi abordarea teoretică şi practică a unor noi direcţii Şi interpretări în problema compensaţiei în oligofrenie.
Acad. prof. Mă c ove s c hi, E., op. cit, p. 232 —274. loidem. ,. , . . . . • ,

t,

:

Unele soluţii ale problemei

;

, , , «,

Ce explicaţie putem da faptului că, în condiţiile unor distrugeri masive a celulelor nervoase în oligofrenie, este totuşi posibilă elaborarea unor procese mnemonice şi de calcul prodigioase, a unor reprezentări de scheme spaţiale operatorii, precum şi a unor elemente combinatorii, stereotipizate ca în cazul subiectului O.G.? Considerînd unele ipoteze şi experienţe din noua teorie polifosfolipidică, putem admite că însăşi marea capacitate a substanţelor fosfolipidice de a păstra şi utiliza o imensă cantitate de informaţii, mai mare decît realizează moleculele acizilor nucleici, ar putea explica parţial fenomenul. Premisele acestui mecanism ar corespunde cu ceea ce I. P. P a v l o v, A. G. I v a n o v-S m o l e n s k i şi E. A. A s r a t i a n admiteau în teoria lor fiziologică despre compensare, şi anume că celulele cele mai îndepărtate de pe scoarţa cerebrală lezată nu au rolul unor analizatori fini (funcţie pe care pot să o realizeze celulele din nucleu), ci au rolul de a compensa funcţia lezată sau pierdută1. Noi considerăm că tocmai astfel de substanţe de natură fosfolipidică, purtătoare ale unei mari cantităţi de informaţie, sînt în măsură să suplinească, din zone cerebrale îndepărtate topografic, lipsa de informaţie din zonele supuse leziunii. O asemenea cantitate de informaţie bogată în zonele vecine ar putea exercita o influenţă analoagă simptomului de vecinătate descris de T. R u c h şi J. F u 11 o n. Acesta este un aspect al problemei; un alt aspect îl constitiue ipoteza că intensitatea şi propagarea oscilaţiilor senzoriale implicate în procesele psihologice (în învăţare-mernorare) nu depind numai de forţa excitantului, ci şi de gradul de neomogenitate a componentelor poliîosiolipidice, precum şi de alţi factori. Starea de neomogenitate, ca mediu de propagare a informaţiei, este modificată, la rîndul ei, la oligofreni, de factori patologici, de factori metabolici, şi probabil şi de alţi factori. Or, tocmai în aceste condiţii de neomogenitate de
1 Ivanov Smolenski, A. G., Studii de fiziopatologie a activi tăţii nervoase superioare. Bucureşti, Editura de stat pentru literatura ştiinţifică şi didactică, 1951, p. 46.

atură patologică pot avea loc, potrivit teoriei amintite, anifestări de hiper şi hipoestezie, unele zone din creier cu ţ nc +iile corespunzătoare puţind exercita un rol preponderent "în raport cu alte zone. In acelaşi context poate fi admis faptul specificat în teoria polifosfolipidică, potrivit căruia aradul şi durata deformărilor senzogramelor, în speţă uitarea (în învăţare), sînt determinate de rezistenţa complexului polifosfolipidoproteinonucleic. Aşadar, aceasta devine o ecuaţie biopsihică personală; faptul este extrem de interesant, întrucît o asemenea fundamentare biochimică ar putea explica fenomenul „idioţilor savanţi", precum şi cazul O. G. cercetat de noi. In concordanţă cu ipotezele noii teorii, s-ar putea admite că rezistenţa unui astfel de complex la aceşti indivizi poate să fie deosebit de puternică în anumite zone asociative, ca aceea a memoriei şi a reprezentărilor, aceasta fiind probabil favorizată de gradul de neomogenitate în zonele respective şi limitrofe, înlesnind astfel elaborarea fenomenului compensator. în concordanţă cu teoria generală a compensaţiei expusă mai sus, abordarea biofizică a mecanismelor compensaţiei în cazul de faţă se încadrează în aceleaşi principii şi legi potrivit cărora în afara activităţii, a exerciţiului şi muncii, nu există compensare. In oligofrenie, în formele de debilitate mintală şi în formele mai uşoare de imbecilitate, oricare ar fi bazele pe care vom aborda interpretarea fenomenului compensator (biochimic, fiziologic etc.), trebuie să menţionăm rolul terapiei complexe, îndeosebi al terapiei pedagogice şi al terapiei prin munca fizică. în acest sens, în scopul compensării şi recuperării în deficienţele intelectuale, este necesară experimentarea unor substanţe farmacodinamice pe bază de fosfolipide printr-o metodologie în care se va explora cea mai adecvată îmbinare a medicaţiei cu celelalte forme terapeutice şi îndeosebi cu munca fizică în aer liber. ^ ş a cum am văzut încă din prima parte a lucrării, dato-nta diversităţii formelor şi gradelor deficienţei în oligofre- ie> apar dificultăţi serioase nu numai în procesul de edu-afe şi recuperare a acestor deficienţi, dar în primul rînd
63

62

se pun unele probleme dificile de selecţie. traumatisme. Fenomenul de etapă. după recuperarea biologică sau concomitent cu aceasta. a n. Paule et G o n n e t. şi-a elaborat.. precum şi de alţi factori. ' : 25 — 49 = imbecili 50 . = V-R 10 0 . pe lîngă toate metodele şi mijloacele clasice şi moderne considerăm necesar să prezentăm scara coeficientului de inteligenţă (după L. cronologică. precum şi cercetarea atentă a evoluţiei lor intelectuale în aceste clase. de ritmul şi gradul în care s-a realizat recuperarea medicală. în abordarea ştiinţifică a psihodiagnosticului în aceste cazuri. exprimate în luni şi înmulţit cu 100: ci. scriind şi desenînd în mod artistic (v. zonă de normalitate „ Pentru lămurirea unor probleme mai dificile implicate în stabilirea coeficientului de inteligenţă. 9. care.^12. redăm mai jos scara coeficientului de inteligenţă. nu există compensare. a educaţiei. = 70 — 90). în afara exerciţiului. Totuşi. 13). Leş ecoliers inadaptes. asupra testelor aplicate în acest scop trebuie păstrate rezervele ce se impun în lucrările actuale şi care au format obiectul criticii acestei metode. ca acelea ale unei riguroase diferenţieri între copiii care sînt întîrziaţi mintal şi copiii care sînt înapoiaţi mintal. Paris. ţine tocul cu dinţii şi îl mişcă cu bonturile braţelor. 0—25 25 — 50 50 — 60 60 — 70 70 — 80 80 —90 .în operarea cît mai riguroasă a unei selecţii şi orientări spre forma de învăţămînt corespunzătoare. 10. deprinderile de scriere la piciorul drept. M.». avînd amputate ambele mîini. elaborarea mecanismelor compensatorii sînt condiţionate în mod substanţial de natura deficienţei (centrală-cerebrală. de exemplu. I. de la membrele superioare (amputate) la membrele inferioare. 1 Ca rezultat al aplicării unui psihodiagnostic ştiinţific. în: „Presses Universitaires de France". care trece din stare potenţială în atare s _ 64 Dcfectologie 65 . fie întîrziaţi) 80 — 89 s întîrziaţi 90 — 109 normali 110 — 119 superiori 120 — 139 excelenţi 140 şi peste 140 — aproape de genii sau genii . Prin urmare. este necesar să se reamintească faptul că acest coeficient rezultă din formula stabilită în acest scop de S t e r n (1912) şi se exprimă prin P a r e n t. p. 11. fig. Intrucît francezii operează uşoare modificări în scara lui Terman. activitatea ocupă un loc central. în deficienţele motorii. folosită în lucrările franceze: 1 r . poate fi aici mai bine cercetat decît în alte deficienţe. Şi în compensarea deficienţelor motorii. Un rol important în acest proces îl ocupă comufarea nervoasă de la un emisfer la altul. ale constituirii de clase speciale pentru cei cu întîrziere mintală (C. sau. C l a u d e. prin transfer compensator. = . a portul rezultat dintre vîrsta mintală şi vîrsta reala. 8. 1968. O asemenea activitate complexă şi dificilă poate indica îndeosebi. Acelaşi elev şi-a elaborat un alt procedeu compensator. C.F. 90 — 100 idioţi imbecili debilitate mintală profundă debilitate mintală uşoară zonă de limită zonă lentă i .— 69 fn debili mintal 70 — 79 ro cazuri de frontieră (fie de bili. sau periferică). Este cazul elevului F. T e r m a n) ca unul din indicii concreţi şi pozitivi. In prima etapa. 102—103. de forma deficienţei. de durată. O — 24 idioţi '.. limitele fenomenului compensator în deficienţele intelectuale. lezări întinse în organism) o cantitate 'rnensă de energie. ceea ce permite transferai unor funcţii (comutarea lor) de la un membru pereche la celălalt. organismul mobilizează resursele sale enerdetice şi funcţionale. opunînd în lupta cu deficienţa (ampu-. a antrenamentului.I.

cu membrele superioare amputate.'*«* *#:•##» *» « !f» * .r i n \ ' ^«<*t»j Fig. 10. Fig. Procesul de comutare nervoasă. Reprezentarea. Suceau. funcţiile mîinii drepte (amputate) sint preluate de mina stingă sau. F. 8. 11. F.Fig. imaginea acţiunii. precum şi al solicitărilor la care este supus organismul. r. F.'« » * « •«j «-ţ* ~»!»r* ' »»:*)#$ ->•« *JU. imaginea constituită în plan psihologic. 12. Desen al subiectului F. r. are loc restructurarea şi implicit o nouă coordonare a schemei generale funcţionale. se ajuta la scris cu dinţii şi bonturile i '-/(?«J<3 : 4*. F Fig. 9. struc- Fig. funcţiile pot fi preluate de picior (cazul descris mai sus). F. Scriere la Aritmetică a subiectului F. «t. cu m «m orele superioare amputate. Subiectul F.' " « —d^ .«<^ . ca rezultat al analizei. este ceea ce numim fondul aperceptiv al învăţării. 67 . care are ca rezultat un transfer al funcţiilor şi al activităţii demonstrează că pierderea unor funcţii nu atrage după sine şi pierderea modelului intern al acţiunii — reprezentarea psihică. pe care se vor structura elementele constitutive generale ale geometriei mişcărilor mlin ii sau piciorului şi care el a»orează prin transfer s au prin noua tură. 13. Desen al subiectului F. t 4*<?V. în caz de amputare a ambelor mîini. In etapa următoare. în noile condiţii. Desen a! subiectului F. P'C'°rul scrie cu Fig.* " . al diferenţierii şi sintezei torentului de impulsuri.

ieed-backul voluntar face ca însăşi forţa morală să crească. postural şi voluntar). evoluează printr-un proces continuu de raportare şi comparare cu modelul intern. cît şi recuperarea biologică şi recuperarea socială. cît şi mai ales în condiţiile critice. Prin această schemă organismul se va reechilibra în noile condiţii recuperate şi compensate. care diferă de la un caz la altul. ca de altfel a tuturor deficienţelor. Arătam că încercarea şi eroarea sînt modalităţile prin care se elaborează noua schemă geometrică a mişcărilor. chiar în interiorul aceleiaşi deficienţe. pot determina o revoluţionare în înseşi rezultatele recuperării. prin două formule matematice (prima d e fo rma p ro g resiei aritmetice. In concluzie. fiziologic. biochimie. influenţînd po"rv evoluţia recuperării biologice. foloseşte exclusiv noile forme de reacţie ale sistemului nervos central în direcţia compensării şi fixează ultima formulă prin acceptorul acţiunii. S . cibernetică. cibernetic e te. asociate metodelor clasice. Stăruim asupra unui adevăr crucial: compensarea şi recuperarea socială nu pot avea loc decît în activitate şi prin activitate. matematică etc. precum şi de o serie de factori implicaţi. psihologic.Noua schemă în curs de elaborare datorită exerciţiului şi acţiunii. feed-backul voluntar şi procesul de restabilire. Procesele şi mecanismele compensatorii care au loc în relaţiile cu viaţa sînt determinate deopotrivă de natura şi de gradul deficienţei. îeed-backul (informaţional. care pot favoriza sau întîrzia elaborarea fenomenului de adaptare compensatorie. apropiind tot mai mult posibilităţile omului deficient d e cele ale omului normal.potrivit principiului economiei forţei. Şi în deficienţele motorii. mobilizarea voluntară a întregii personalităţi în luptă cu deficienţa face să crească tonusul moral» 68 t al rezistenţei generale a organismului. forţa morală.. într-o primă etapă. Acestea. care are loc prin „încercare şi eroare". în afara activităţii. îl ocupă relaţia dintre actul de voinţă. dar ele însele determină atît evoluţia fenomenului compensator. Un loc deosebit de important în compensarea deficienţelor motorii. în etapa finală în care se produce încetarea procesului compensator. echilibrul moral nu numai că sînt determinate. Ultima formulă de adaptare va constitui nivelul modalităţilor de autoreglare a funcţiilor compensate. în acest sens conţinutul şi forma de elaborare a unor noi scheme funcţionale neurodinamice sau de suplinire a funcţiilor pierdute au un caracter propriu. Dacă am da valori tuturor factorilor implicaţi în cele două forme de acţiune ale organismului — recuperarea biologică şi adaptarea compensatorie — am putea obţine chiar şi p robab ilistic. formulă oare a dat efectul cele mai reuşite adaptări la periferie (în conduită). noua geometrie a tipului de mişcări. în diferitele deficienţe. recuperarea şi reechilibrarea organismului nu se pot realiza. formula posibilă a gradului de recuperare şi respectiv formula gradului de compensare. iar cea de-a doua de tipul progresiei geometrice). energiei. Aşadar îeed-backul voluntar. a muncii. Fenomenul de adaptare compensatorie are un caracter legic. Un rol deosebit de important în această confruntare. el fiind dirijat de o serie de principii din acele domenii care corespund componentelor subiective şi obiective implicate: biologic. fenomenul de adaptare compensatorie ocupă un loc central între fenomenele vitale ale organismului uman. în epoca noastră se deschid perspective noi şi nebănuite pentru compensarea şi recuperarea în toate deficienţele. timpului şi spaţiului de execuţie a mişcării (ne referim la extinderea spaţială a mişcării din noua schemă). ea devine o pîrghie pe care se sprijină întreaga psihologie a omului în ameliorarea suferinţei fizice şi morale. a educaţiei. Pe măsură ce leziunea se Zl \abileste. prin mijloacele şi metodele moderne din electronică. mişcările selective vor forma noua schemă. îl deţine îeed-backul şi acceptorul acţiunii. atît în condiţii normale. deoarece clintr-o diversitate de mişcări efectuate se selectează cele mai utile şi mai comode pentru noua structură a organismului care a suferit amputări sau lezări. pedagogic.

cauză şi efect se constituie în structuri perceptive sui generis şi în structuri operaţionale — pentru a ne exprima ca J. fapt care poate ex plica. la adaptarea com pensatorie şi la integrare socială. sub influenţa activităţii practice şi a muncii. Astfel. La deficienţii de vedere. am putea scurta perioada de instruire şi profesionalizare cu 2—3 ani. conduita lor uimitoare în orientarea şi deplasarea în spaţiu. cel puţin la unii nevăzători. în lipsa vederii. al acţiunii. In interiorul acestui sistem de cunoaştere. se in troduc mai devreme (la vîrsta l—7 ani). în viaţa socială şi în munca productivă. expe rienţa acumulată. sînt încă la începutul lor. spre practică şi spre munca productivă. prin toate implicaţiile sale. atît prin sarcinile sale de a compensa deficienţa. „un al şaselea simţ". în aceste condiţii există şi avantajul că aceşti elevi devin producători de bunuri în procesul muncii. prin dinamică. şi o cucerire în direcţia formării la ti neretul nostru a unei concepţii îndrăzneţe. la toate nivelele de învăţămînt. în ceea ce priveşte şcoala specială pentru copii cu defi cienţe. la reacţii comdin ce în ce mai Den«7 • adecvate. 71 . corespunzătoare vîrstei. deci ca rezultat nemijlocit al activi tăţii. Dacă ţinem seama de faptul că. activitatea practică. iz vorul acelor sisteme reglatoare şi de oprire a actului comPirj! sator ' stimulate pe calea diferitelor forme de feed-back uaiormaţional. voluntar. prin asociere. reprezintă şi cauza. Dacă pe lîngă alte raţiuni de ordin social-economic şi educativ. ştiut fiind că orice acţiune este si o inter acţiune. Dar acţiunea. prin mişcare. noua orientare spre practică şi producţie trebuie con siderată ca parte integrantă a acestui învăţămînt. Trebuie observat totuşi că. I— IX). precum şi în grădiniţele spe ciale. a forţei omului. Astfel. cu atît se obţine o mai bună coordonare motorie. ne-au arătat că activităţile practice şi munca productivă reprezintă factorul esenţial de cataliză a întregii activităţi psihice şi fizice în scopul recupe rării biologice şi sociale a deficientului. difec o n d . analiza. faptul că şcolii româneşti. Se ştie că într-o şcoală de factură strict intelectualistă. i s-a sta tornicit astăzi o orientare tot mai susţinută spre activităţile aplicative. în şcolile speciale elementare (ci.V1. cu toate impli caţiile ce decurg pentru integrarea lor socială. 70 - - - - dat fiind că perioada de la 17 la 20 ani este mai puţin favo rabilă compensării decît perioada. în general. Deplasînd vîrsta de educare şi şcolarizare încă din primul an de viaţă prin creşe speciale pentru copii deficienţi. activitatea psihică (cu implicaţiile ei de compensare) se elaborează în prima perioadă de viaţă. I—VIII. datorită profilului însuşi al acestor şcoli. sub influenţa activităţii începute de timpuriu se pot elabora cu succes dominante şi subdominante (auditiv-motorii şi tactil-motorii). interacţiunea dintre structuri nu se poate elabora decît prin acţiune. rocesul general de dezvoltare. m oorta P. îndeosebi cele efec tuate în aer liber. tineretul poate învăţa a cunoaşte foarte multe lucruri. P i a g e t. Observaţiile şi experimentele efectuate de noi în cursul anilor. de la l la 6—7 ani.sinteza se perfecţionează de la o etapă la alta. aceasta re prezintă. care prin muncă transformă şi domină realităţile. aşa cum opinăm. Antrenarea timpurie a motricitatii este deo sebit de importantă în toate deficienţele şi mai ales în oligofrenie. Cu cît astfel de activităţi. dar poate realiza tot pe atît de puţine. îndeosebi în şcolile de orbi şi ambliopi. şi postural). activităţile practice-productive. Poate de aceea P i e r r e V i 11 e y numea acest fenomen „un simţ special al obstaco lelor". cu tactul şi auzul. cît şi prin scopul in tegrării deficienţilor de orice natură. vom înţelege de ce este necesar ca activităţile practice să fie introduse corespunzător vîrstei încă din grădiniţă şi chiar mai devreme. această orientare reprezintă şi o reacţie fericită faţă de un învăţămînt cu nuanţe intelectualiste.q Contribuţia activităţii practice şi direcţiile ' de organizare şi de metodica în compensarea şi integrarea socială a deficienţilor Este un act de progres. realiste asupra va lorii. în timp ce în şcolile speciale profesionale şi tehnice activităţile practice îşi îndeplinesc funcţia lor complexă compensatorie şi de profesionalizare. între altele.

Atît la surdomuţi. Cercetările lui Gavreau arată că acţiunea gravă (mortală chiar) a acestor unde se datoreşte faptului că ele corespund frecvenţei undelor alfa din creier. Iată un exemplu din şcoala spedia Profesională de surdomuţi din Bucureşti: r ri"J5i'. ziduri din beton. instalate la 80— 100 metri de camera de reeducare a 73 . la practică. cu denumirea lui. Totuşi muncitorii din marile hale ale uzinelor zgomotoase suferă mai puţin din cauza infrasunetelor. cazangii. lezarea sau absenţa structurilor logice afectează structurile perceptive. activitatea nemijlocită cu ele. Se ştie că în comparaţie cu omul cu auz. arată că prin pierderea limbajului. După îndelungate investigaţii. este afectată gîndirea conceptuală. îl oferă orbul surdomut. O l e r o n. al motivaţiei. al imitării acţiunii. fără a mai vorbi despre acţiunea lor distrugătoare asupra organismului uman. C. cercetătorii erau cuprinşi de o imensă stare de oboseală. numai activitatea nemijlocită poate realiza legătura existentă dintre obiectul real. produse de acestea. numai prin activităţile practice dezvoltarea vorbirii şi implicit a gîndiril conceptuale se leagă intim cu structurile perceptive. poate dărîma poduri. a infrasunetelor asupra organismului în ansamblu. practica devin sau nu factor educativ şi de recuperare. de a generaliza şi integra datele realităţii obiective. deoarece zgomotele diminuează mult efectele acestora. din umpui furtunilor şi vînturilor se datorează acţiunii infrasuneteloj. în sens bilateral. îndeosebi pentru sarcinile mai complexe ale cunoaşterii. prezintă relatările profesorului Gavreau de la Institutul pentru studierea fenomenelor acustice din Marsilia. al trebuinţelor specific umane. se descoperă că acest fenomen se datora infrasunetelor emise prin vibraţiile ventilatorului instalat în noua uzină. moleşeală etc. Acţiunea unor infrasunete mijlocii poate orbi un om. prin natura deficientei. surdul are o mai bună toleranţă 1& 72 oţele supraliminare şi o mai mare -rezistenţă la acele ™i care prin natura lor creează o mai mare tensiune traumatizare nervoasă. poate şi mai concludent. Atît de mult le scădea capacitatea de lucru. şi semnificaţia pe care o are. A interveni la surdomuţi în acest sistem interdependent nu înseamnă numai a dezvolta procesele de cunoaştere. Potrivit relaţiei de interacţiune între structurile logice şf structurile perceptive. pierzînd auzul pînă la vîrsta de 3—4 ani. de compensare şi de recuperare. cît şi la orbul-surdomut. locuinţe. P u f a n şi alţii. acea capacitate de a opera cu noţiuni. Şi în acest caz. fapt după care în una din camerele institutului activitatea a devenit imposibilă. Fiind vorba de acţiunea compensatorie a muncii la surdomuţi. Se apreciază că stările de oboseală. ca de exemplu nituitori la vasele ale. materializat în obiectul muncii pe care-1 realizează deficientul. fapt care se răsfrînge şi asupra stării generale intelectuale a deficientului de auz. Astfel. ca să ne exprimăm astfel. ci şi ca act conceptual. La 100 metri de institut. îndeosebi. ci şi a elabora structurile logice-verbale (surdomuţii congenitali sau care. datorită surdităţii.La surdomuţi. încît cea mai simplă operaţie de adunare le era imposibilă. cînd sînt puse în funcţie motoarele de capacitate iu sa. vibraţii care nu puteau fi sesizate. muncitori de întreţinere la motoare turboreactoare în funcţie etc. De aici şi folosirea la astfel de operaţii a acestor deficienţi. în revista „Sience et Vie" din ianuarie 1967. V i n c e n t. privind rolul activităţii şi al muncii în procesul de umanizare. consecinţele psihologice şi compensarea lor sînt dependente de modul cum acţiunea. după l—2 ore de lucru. trebuie să atragem atenţia asupra unuia dintre acele aspecte care pot duce la decompensare. ia fiinţă o uzină. le scădea atenţia. deşi este cunoscută acţiunea distructivă. ca şi de alţi factori ce evoluează cu vîrsta şi care conduc nemijlocit la acţiune. nu numai ca act intuitiv. Este vorba de un determinism relaţional. Valoarea acestor vibraţii era de 7. aveau senzaţia că le plesneşte capul.Hz pe secundă. esenţiale rămîn relaţiile cu obiectele. Un exemplu. în cele ce urmează vom descrie un caz interesant prin caracterul insidios al acţiunii: Renaud de la T a i i l e . Cercetători ca P. Astfel. dovedite a fi extrem de periculoase. nu-şi dezvoltă vorbirea) cu toate implicaţiile ce decurg pentru gîndirea conceptuală.

un fenomen trecător. Numai în activitate şi prin activitate au loc toate procesele adaptive. nu concordă cu realitatea existentă. Techir75 . In aceste condiţii organismul mobilizează resursele sale energetice şi funcţionale. sau copii întîrziati mintal trataţi ca înapoiaţi mintal.). sau transferul funcţiilor _mîinii drepte la picior etc. de şcoala ajutătoare din Iaşi. în mare parte. ele sînt încă la începutul organizării lor. imbecili şi copii normali. care realmente înseamnă oligofrenie. îndeosebi a şcolilor pentru debili mintal. intelectualistă. 74 planurile. exerciţiul.a. In deiicienţele motorii rolul activităţii practice gradate ca mijloc de elaborare a adaptării compensatorii capătă o importanţă deosebită încă în prima fază. beneficiază în 0a tră de act? ?geografici ° bunăcerepartizare a factorilor naturali radio-oarif t f materid ~ ' foPt măreşte considerabil ca-ficipnt-re recu P erare ^ de integrare socială a acestor de. în care activitatea practică.rni. din unele puncte de vedere. arată rolul imens pe care îl deţine sistemul nervos central în constituirea personalităţii umane în ansamblu. îndeosebi în formele grave. In afara acesteia nu există integrare socială m deficienţele motorii.I. se resimte un proces de urbanizare contraindicat. (Şcolile din BistriţaNăsăud. Buşteni. după ce s-au încheiat intervenţiile medicale-chirurgicale. care reuşesc doar să explice fenomenul de deficienţă în oligofrenie. fără terenuri de muncă şi recreaţie în aer liber. Deşi activităţile practice şi profesionale la aceşti deficienţi fac parte 'nteqrantă din procesul instructiv-educativ. deocamdată. Limitele sau ineficienta încercărilor ce se fac pentru ameliorarea consecinţelor oligofreniei. şi în procesele de cunoaştere în special. Sînt însă destule şcoli ajutătoare cu realizări bune în acest sens. ca de altfel în orice altă deficienţă. Două consecinţe se desprind de aici: prima se referă la competenţa şi responsabilitatea comisiilor de selecţie şi repartizare a copiilor oligofreni. foarte limitate sau ineficiente. Iată eîteva exemple: Există clase de debili mintal sau de imbecili (în cadrul căminelor şcoală) unde pot fi întîlniţi la un loc copii debili mintal gravi. se poate afirma fără rezerve că cea mai eficientă cale de relativă recuperare o constituie terapia complexă. deşi condiţiile de spaţiu sînt dificile. O situaţie similară o prezintă şi cercetările de citogenetică umană. activitatea cu acest aparat devine imposibilă deşi camera de reeducare a vorbirii este foarte bine izolată din punct de vedere fonic. pentru care au luat fiinţă la noi în ţară clase speciale pe lîngă şcolile de cultură generală pentru copii normali. în amplasarea instituţiilor pentru oligofreni. Intlrzierea mintală nu trebuie confundată cu înapoierea mintală. Un exemplu pozitiv în acest sens îl prezintă şcolile profesionale din Bistriţa Horezu. situat între C. imoinarea ergoterapie!. prin urmare. în speţă munca fizică raţională. de preferinţă în aer liber. unde lucrul de mînă.vorbirii. încercările ce vin din această direcţie rămîn. ca metodă de tratament. Educaţia fizică medicală. 70—90 după scara Terman. Agigea. Este vorba. la elaborarea unei noi geometrii a mişcărilor sau la transferuri funcţionale (funcţia mîinii drepte la mîna stingă. cu factorii t aturah terapeutici în deficienţele motorii. fapt care. iar a doua se referă la înseşi sensurile noţiunilor cu care operăm în ştiinţă. între altele. Plasarea şcolilor se face în centre mari urbane. într-o asemenea situaţie se impune o acţiune sistematică şi susţinută de dezurbanizare a unităţilor de oligofreni şi amplasarea lor în centre rurale cu condiţii corespunzătoare. activităţile practice adecvate şi munca corespunzătoare naturii şi gradului deficienţei contribuie la procesul de restructurare a schemei motrice (în lipsa unui organ amputat). din Miclăuşeni ş. Trebuie remarcat faptul că în ciuda progreselor realizate de îarmacoterapie. şi în mod deosebit a centrelor de neuropsihiatrie infantilă. Este. sculptura şi pirogravura ajunge la performanţe artistice. în oligoirenie. fără a contribui efectiv la ameliorarea lui. Este necesar să se înţeleagă că întîrzierea mintală este un fenomen recuperabil. deţine un rol important. programele şi manualele pentru şcolile ajutare care exprimă de fapt conţinutul învăţămîntului păstrează încă o factură. opunînd deficienţei o imensă cantitate de energie în scopul compensării. într-un asemenea context apare necesitatea ca toate problemele ce condiţionează relativa recuperare în oligofrenie să-şi găsească o rezolvare maximă. undele produc o perturbare gravă a funcţiei biosciloscopului.

la Ministerul Educaţiei şi Invăţămîntului se studiază reorganizarea învăţămmtului nostru special. Este însă necesar să nu se piardă din vedere faptul că fenomenul compensării se poate transforma în decompensare.sŞ uimitoare. Asistăm în acest domeniu. . Ţinînd seama de influenţa multilaterală exercitată de activitatea practică asupra deficientului.ghiol. din mijloc compensator munca se transformă în scop în sine. grădiniţe etc. de fapt. Un prim aspect insuficient realizat în structura actuală îl constituie lipsa unui organ unic de decizie care să sintetizeze întreaga problematică repartizată în prezent la cele pateu departamente.. singurele care de fapt au o contribuţie mai substanţială. Menţionăm că pentru şcolarizarea unui oligofren se cheltuieşte aproape de două ori mai mult decît pentru şcolarizarea unui student. aşa cum sînt ele concepute pe alocuri de noua şcoală ajutătoare de la Iaşi şi cea de surzi de la Vaslui. ebuie sa se aplice nu izolat şi dispersate în timp. sănătate şi interne (pentru deficienţii de comportament). Nimeni nu poate nega existenţa unor proteze.). ci un întreg ^ m de educare a deficienţilor senzoriali prin activitate "Folosind interesul copilului pentru joc şi activitate. s-ar putea da producţiei muncitori mult mai bine compensaţi şi calificaţi.urmă. lipsite de o dotare corespunzătoare şi de terenuri de muncă. Educarea şi şcolarizarea de la vîrsta de l an în creşe. Astfel. in care diferitele terapii şi proconr* . este necesar ca activităţile practice să fie introduse în mod diferenţiat şi adecvat vîrstei. acestea sînt prea puţin sau de loc folosite în sprijinul recuperării deficienţilor. învăţămint. dar acestea sînt departe de a modela ideal funcţiile pierdute. Procesul de dezurbanizare la care ne-am referit mai sus trebuie să se realizeze treptat. l — Şoseaua Afumaţi-Bucureşti etc. în acest mod s-ar realiza continuitatea tratării deficientului pe întreaga perioadă (de la vîrsta de l an la 17—18 ani). Măria Montessori. constituind un 77 Ş1 Direcţii de organizare şi de metodică a activităţii practice '\ pentru stimularea adaptării compensatorii şi integrării sociale a deficienţilor Oportunitatea unor înnoiri în organizare şi în metodică este indicată şi de faptul că. la un fel de resemnare la vechile şi cunoscutele metode pedagogice. ci "comitent. Revenind la terapia complexă. constituie un exemplu negativ foarte elocvent. în Italia. ci în primul rînd pentru a se crea condiţiile cele mai indicate recuperării deficienţilor. Stabilirea în şcolile cu profil de producţie a unor planuri de producţie peste puterile fizice ale elevilor creează sarcini supraliminare cu efecte negative. se impune a fi rezolvate în viziunea celor mai noi achiziţii din ştiinţă şi tehnică. Amintim aici contribuţia adusă în educarea deficienţilor de Di. problemele terapiei complexe şi ale unei metodologii a aplicării ei în scopul unei maxime compensări şi recuperări în toate deficienţele. lipsit încă m mare măsură de ipoteze şi soluţii îndrăzneţe. perioadă cu profunde prefaceri psihofiziologice. cu toate că în ştiinţă şi tehnică se obţin pro9re. şi implicit un proces compensator. creează toate condiţiile unei asemenea dezvoltări generale. ea reprezintă in concepţia ced • ° ac/ iune ~ m sistem. pentru compen sare şi recuperare. Corelat acestor probleme. în prezent. care cu patruzeci de ani . O analiză atentă a acestor fenomene ne arată că în prezent. care antrena imaginaţia. general şi tehnic-profesional. muncă. pentru toate tipurile de deficienţe. gîndirea şi întreaga personalitate a copilului deficient. crea nu numai o metodă. realizîndu-se totodată economii considerabile la acest capitol.. nu numai pentru a se descongestiona marile centre urbane. pentru acei deficienţi care au intelect normal. Astfel. Măria Montessori realiza. Liceul agricol special nr. grupate pe tipuri de eficienţă. deşi apar ca localuri impunătoare. care să permită micşorarea duratei şcolilor profesionale cu l—2 ani. Este greu de înţeles cum astfel de edificii îşi vor putea atinge scopul fără ateliere dotate şi mai ales fără terenuri de muncă pentru elevi. o dezvoltare sistematică a analizatorilor. în acest sens. prin activităţile practice. noile construcţii de şcoli pentru deficienţi trebuie să respecte o concepţie adecvată şi să asigure mijloace pentru învăţămînt şi activităţi practice.

79 78 . inginerii şi maiştrii de la diferite tehnologii trebuie să-i înlocuiască pe pedagogi. ci. pedagogie. criterii Cauzele deficienţelor de vedere în general. aceasta rămîne. văzul subordonează Parcă întreaga experienţă . considerăm că între predarea cunoştinţelor teoretice şi aplicaţiile practice nu trebuie să se lase intervale. farmacoterapie. adecvată formei şi gradului de deficienţă. şi ale deficienţelor de vedere din perioada copilăriei în special. cît şi în ontogeneză catalizatorul de distanţă cel mai complex. pe cît este posibil. Iată de ce considerăm că activităţile practice au o semnificaţie esenţială. calea de perspectivă şi de progres în acest domeniu. în raport cu etapele instruirii şi în raport cu alţi factori. în lanţ. pedagogic şi în relaţiile practice de viaţă Vederea la om reprezintă una din funcţiile cele mai complexe. Datorită unei anumite ponderi pe care trebuie s-o aibă activitatea practică la deficienţi.asalt binefăcător asupra organismului din cele mai diferite direcţii: medicină. Complexitatea şi importanţa analizatorului vizual la om este dată şi de faptul că. Această cerinţă de ordin metodic decurge din înseşi particularităţile asociaţiei destul de precare la aceşti deficienţi. p e d a g o g ic e ş i p ra c tic e a le o r b ir ii ! Importanţa vederii la om Clasificarea deficienţelor de vedeie. structurate în întreaga istorie a dezvoltării filogenetice şi ontogenetice. îndeosebi in oligoirenie (debili-mintal şi imbecili). Consideraţii psihomedicale Consecinţele pierderii vederii sub raport psihofizi'ologic. care permit. psihologie. din însăşi psihologia lor. o asemenea orientare ar fi profund eronată. cele mai bune rezultate s-ar putea obţine. în succesiune. genetică etc. după părerea noastră. în relaţiile sociale şi de muncă. Văzul dezvoltîndu-se. Dimpotrivă. în şcolile speciale profesionale şi tehnice. în ce priveşte metodologia predării. înlocuind munca intelectuală în unele perioade de timp (dupâ caz). aceste activităţi să se desfăşoare unitar. în cadrul unei terapii complexe. în oligoirenie de exemplu. CAPITOLUL 3 O r b ir e a / c a u z e le ş i c o n s e c in ţe le p s ih o lo g ic e . o unitate de competenţe şi o diviziune de sarcini între aspectele teoretice şi cele practice vor putea asigura o maximă eficienţă activităţii practice în scopul compensării deficienţelor şi al integrării sociale a deficienţilor. aplicative. legînd partea teoretică de implicaţiile ei practice.senzorială a celorlalţi analizatori Şi o integrează într-un sistem cu predominantă vizuală. în aer liber. Realităţile arată că şi în viitor se impune stabilirea unui raport judicios între activitatea teoretică şi cea practică. dar şi pentru celelalte tipuri de deficienţi. cu munca fizică raţională. nu numai pentru copii cu deficienţe intelectuale. Nu poate îi acreditată nici ideea greşită că. în condiţiile concrete ale existenţei sale. precum şi capacităţilor şi intereselor deficientului. Aceasta ar genera erori de altă natură. de aceea pierderea vederii de la naştere sau în cursul vieţii constituie o deficienţă foarte gravă. se dezvoltă 0 odaia şi calităţi reflectorii specifice văzului. trebuie oare să se tragă concluzia că aceasta se va face tot mai mult în detrimentul unei pregătiri teoretice necesare? în nici un caz. atît în filogeneză.

moliciunea. tactile etc. vă1 cj-a adăugat noi calităţi reflectorii. ca de exemplu: lumina..) tind spre analizatorul vizual. 80 ctructurîndu-se în filogeneză după analizatorul tactil. tactil etc. Oricine poate reconstitui faptul că apreciind vizual caliatea unei stofe. prin fondul aperceptiv existent. în varietatea luminozităţii şi a culorilor. ca lumina. asprimea. Desigur. dacă sînt provocate. imaginile formate în ceilalţi analizatori sînt parcă absorbite. apare în reprezentări vizuale şi mai puţin sau de loc în imagini olfactive. cunoscînd spaţiul îndepărtat. deşi aceste imagini există şi ele pot pătrunde în conştiinţă. dominantă. toate imaginile formate prin participarea celorlalţi analizatori (auditiv. contactul direct cu obiectul. 438. dar şi desprinzîndu-se de ^iect. ca şi unele calităţi reflectorii specific vizuale. precum şi prin aprecierea inteligenţei omului. auditive. Bucureşti. p. . deşi reflectă în general numai şapte calităţi ale lumii obiective. în perspectivă. culorile şi spaţiul tridimensional. prin natura sa psihologică. de culoare albastră sau verzuie etc. nemijlocite. . uca Cibernetica şi societatea. nu acelaşi fenomen se petrece la orbul congenital sau la orbul surdomut. rememorarea unor fapte şi impresii trecute are loc tocmai prin intermediul imaginilor vizuale şi mai puţin sau deloc prin imaginile elaborate în ceilalţi analizatori. care au permis omuf U ' să cunoască lumea obiectivă nu numai în mod nemijlocit. la care dominanta integrării ginilor este elaborată prin analizatorii existenţi. o serie de calităţi ale obiectelor şi fenomenelor percepute. duritatea.lauss. cu valuri mereu în mişcare sau marea liniştită. toate se vizualizează (S. proprii vederii. în procesul integrării şi sistematizării lor. elasticitatea. Evocarea mării. fac ca acest analizator să ocupe locul central în procesul de integrare şi organizare a întregii experienţe senzoriale a omului Datorită funcţiei integratorii a vederii. a relaţiilor şi raporturilor existente în lumea obiectivă. vederea este mijlocită îndeosebi de tact şi pipăit. atunci cînd cunoaşterea şi experienţa îi pot permite detaşarea de mijlocit. o notă comună. simte necesitatea (care se manifestă aproape ex) de a înlocui învăluirea vizuală a obiectului cu pipăiDolit.. Cu toată diversitatea lor. faţă de nouă calităţi reflectate de tact. . motor. fac ca ochiul. la omul cu vedere. Percepţia vizuală a lumii s-a putut transforma în cunoaştere nemijlocită datorită inteligenţei umane. G eo r g e. nota de vizualitate. aceste imagini capătă. Rubinstein). . modelul intern 1 ). L. Caracterul dominant al analizatorului vizual în psihologia omului poate fi observat şi prin aceea că. culoarea şi perspectiva spaţiului îndepărtat. în reprezentarea mării parcă vedem întinderea nesfîrşită. în general. de exemplu. prioritatea elementului raţional asupra celui senzorial. cunoaşterea structurată şi elaborată în mod nemijlocit prin imaginea acestor calităţi. care la omul cu vedere se integrează într-un sistem cu predominanţă vizuală (în contradicţie cu aceasta se prezintă apriorismul kantian. 1966. în conştiinţă nu avem în prim plan nici mirosul putred al algelor şi nici vuietul permanet al valurilor. ca: netezimea. obiectele capătă conţinut tocmai datorită experienţei senzoriale multilaterale. Cunoaşterea vizuală rămîne totuşi o cunoaştere nemijlocită. de fondul nostru aperceptiv. Editura p 81 . pentru omul cu vedere. substiindu-se chiar imaginilor vizuale. precum şi prin analiza temporară şi succesivă a obiectelor in mişcare. capătă conţinutul şi înţelegerea adecvate numai pe baza cunoaşterii tactile şi prin pipăit. fapt care poate conferi analizatorului optic denumirea de analizator al reprezentărilor şi îndeosebi al reprezentărilor spaţiale. mai ales dacă acestea din urmă nu sînt provocate. în percepţia vizuală a lumii. Astfel. integrarea şi organizarea specifică a mesajelor informaţionale din ceilalţi analizator! Modalitatea analizatorului optic de a reflecta realitatea obiectivă în formă predominant simultană şi globală. Tocmai aceste calităţi noi. să î ie mai bine adaptat cerinţelor vieţii umane. Un experiment simplu poate sugera acest fenomen prin investigarea proprie a modului de a ne reprezenta lumea obiectivă. prin contactul direct cu acestea. se includ în dominanta reprezentărilor vizuale. dar legată de întreaga noastră experienţă. funcţii care reflectă calităţile obiectelor şi fenomenelor \in mod nemijlocit. Astfel. Cu toate acestea.în condiţiile existenţei vederii.

dacă prin observarea vizuală lîna se poate confunda cu fibrele sintetice. în structurarea ""heînei neurodinamice lipseşte aferentaţia vizuală. Acelaşi lucru se poate spune despre greutatea acelor obiecte care au forme identice. deci momentul! pierderii vederii. îndeosebi la orbii congenitali. fie înainte. dar şi ca o cauză a acesteia. aceasta are la bază. Lipsa vederii. în orbirea survenită are loc un proces de restructurare si nu de constituire iniţială a schemei. Interesant este faptul că şi în acest caz se stabileşte un echilibru care face posibilă adaptarea chiar şi relativă a orbului congenital la condiţiile de mediu. Sub influenţa integratoare şi dominantă a vederii se dezvoltă în ontogeneză întreaga motricitate generală şi specială. orbi-surdomuţi. la care reprezentările vizuale elaborate îşi pot menţine. de modalităţile de stimulare a acestor reprent an în orientare şi în procesul de cunoaştere. Luînd drept criteriu existenţa reprezentărilor vizuale. în forme specific umane. aceasta atrage după sine elaborarea unor noi stereotipi dinamici pe fondul destrămării vechilor stereotipi dinamici ai vederii. Hellen Keller şi Olga Skorohodova. de asemenea' experienţa noastră tactilă şi barică. Aceste consecinţe nu apar în acelaşi grad la orbii surveniţi.rea lui. poziţia statuară a corpului. în care deficientul este lipsit de reprezentări vizuale. montatori. pot fi citate cazuri de nevăzători oare lucrează în profesiuni cu înaltă tehnicitate. Totuşi. supleţea. Lipsa vederii încă de la naştere determină o 82 structură a schemei nervoase. ca în cazul unui glaucom. în viaţa psihică şi în conduita nevăzătorului. întrucît reprezentarea. şlefuitori. armonia actelor motorii de conduită. pune în evidenţă poziţia vicioasă a capului. în structura automatismelor. ca: strungari. de muncă. Asemenea modalităţi de adaptare compensatorie pot fi extinse şi la deficienţii foarte gravi. iie utilizarea vederii în relaţiile practice. aşadar. bobinatori. rigiditatea privirii. mişcarea. imaginea obiectelor şi fenomenelor se elaborează m pntogeneză treptat. deosebim orbirea congenitală şi orbirea survenită (pînă la vîrsta de 3 ani). Starea de dezechilibru în activitatea nervoasă. postura. cu deosebirea că în acest caz condiţiile psihofizio-logice sînt diferite de cele ale nevăzătorului care a avut cîndva vedere. cu deficienţe asociate. Vederea organizează şi reglează. cazurile citate. operatori la bandă rulantă etc. incapacitatea de a adapta cu fineţe reacţiile motorii la actele de conduită etc. în starea morală şi în activitatea practică a deficientului. autoare de lucrări ştiinţifice. păstrarea prezentărilor vizuale este condiţionată de natura activităţii ueiicientului. acelaşi proces de interacţiune care condiţionează cunoaşterea umană nu numai la omul cu vedere. ca în cazul unei explozii. iie existenţa reprezentărilor vizuale. pronunţia verbală (în surditate). cu un anumit grad relativă la condiţiile generale. se manifestă şi în cazul cînd orbirea se instalează încă de la naştere sau pînă Io. mimica şi pantomimica. Vizualizarea informaţiei din toţi ceilalţi analizatori şi constituirea unei dominante vizuale. diferenţiat. nu rămîne fără influenţe importante asupra organismului şi personalităţii. greutatea unor obiecte. 83 . Dacă totuşi prin intermediul văzului putem aprecia. sau s-a instalat lent. a stereotipilor dinamici. dar în forme adecvate şi la omul care şi-a pierdut vederea. echilibrul. capacitatea integratoare şi reglatoare. fie după ce aceste relaţii au fost elaborate. cu influenţele corespunzătoare în conduita omului. De asemenea. pe durate relativ lungi. b1 O clasificare a orbirii sub aspect psihologic şi pedagogic s? P°ate opera luînd drept criteriu. dar conţinut diferit. rată. adică universul vizual al omului. în afara acestei experienţe văzul nu poate aprecia greutatea obiectelor. prin pipăit diferenţierea este mult uşu. în acest context vederea ne apare nu numai ca o consecinţă a umanizării. schema funcţională constituinduse încă de la început prin relaţia dintre ceilalţi analizatori. fie că procesul de orbire a avut loc brusc. Constatăm. 2—3 ani. în acest proces diferă durata şi modalităţile adaptive. In cazul orbirii survenite după vîrsta de 3 ani. pierderea bruscă a vederii într-o perioadă cînd deja sînt elaborate reprezentările vizuale atrage după sine un dezechilibru extraordinar în activitatea nervoasă superioară. şi în general după vîrsta de 3 ani.

prof. Manolescu). 1 M a n o l e s c u. ca ^ e cu nicotină. gradul lezării optice. reti. rujeola şi lepra produc orbirea prin leziuni ale corneei. Trahomul duce la orbirea prin ulceraţii ale corneei. coroidita miopică. în-aeosebi în zona occipitală. 2) Traumatisme. Tuberculoza şi siiilisul produc lezarea corneei. şi colab. care se poate manifesta l e * . care pot afecta în grade diferite segmente ale analizatorului vizual (receptorul. prin consecinţele sale grave. Cauzele orbirii O sistematizare operativă a cauzelor orbirii se poate prezenta astfel: 1) Boli infecto-contagioase. formă de deficicienţă în care vederea este atît de diminuată incit minimul de vedere rămasă nu este suficient pentru orientarea în spa ţiu sau pentru ciştigarea existenţei prin muncă (Oftalmolo gia. cataracta zonulară. Aceste boli. răniri. nervul optic sau zona cortioală). Alte cazuri care pot provoca orbirea: Dezlipirea de retină. Cazurile de trahom sînt rare la noi. în care vederea are valoarea O (fără percepţia luminii).. Din punct de vedere al instalării deficientelor vizuale la diferite vîrste. tumorile. fie mai tîrziu sub forma de coroidite. 1035). arsuri etc. kanamicină). care dă oftalmia purulentă. se constată că o serie de boli care acţionează în perioada intrauterină pot determina malformaţii ale globilor oculari însoţite de orbire (microftalmia. de asemenea rare la noi. compresiunea de lungă durată datorită Hipertensiunii intracraniene. Dinacestea cităm sifilisul congenital. hemeralopiia congenitală. după statisticile oficiale. degenerescenta ereditară a maculei. dezlipirea traumatică sau simptomatică. Traumatismele. neomicină. acromatopsia. luxaţia cristalinului. m între bolile infecţioase care provoacă orbirea deosebim următoarele: Infecţia gonococică. O altă categorie de boli cu caracter ereditar dau distrofia corneei. dau un procent redus de cazuri. explozii. nevrite sau ceratită perenchimatoasă. albinismul. Infecţii ne traiectul sau tunica nervului optic. sifilisul provoacă şi inflamaţia şi atrofia nervului optic. Bucureşti. arsenic. 1) Orbirea absolută. Descoperirea antibioticelor a dus la o scădere radicală a cazurilor de orbire produse de infecţia gonococică. p. cazurile de trahom se ridicau la noi la 85000. D. idioţia amaurotică Tay-Sachs şi altele. 3) Intoxicaţii cu diferite substanţe. nivelul resturilor de vedere şi al capacităţii utilizării acestor resturi de către deficient1. fie prin Ha î5 ea receptorului.a noji-născuţi. Variola. clasificarea cu care se operează are j^ vedere. anoftalmia. criptoftalmia şi ciclopia). Aceste boli pot produce orbirea la vîrste diferite. producînd ulceraţia corneei. arniridia. retinita pigmenitară. dădea un procent ridicat de orbire (35%) îndeosebi în cazul cînd vaccinarea nu se făcea cu regularitate. rănirile şi arsurile chimice sau termice. ceea ce ar corespunde ambliopiei cu diferitele ei forme. Alcoolismul. M a n o l e s cu. 85 84 . alcool metilic. intoxicamedicamentoase (streptomicină. Alte boli determină orbirea în general după naştere.. Retina pigmentară poate produce atrofia retinei şi a nervului optic. Pentru a înţelege relaţia dintre condiţiile economice şi sociale în frecvenţa orbirii trebuie să arătăm că în 1923. 1959. '°*f.In oftalmologie. accidente. iar în 1935 la 23 000 (după D. D. 3) Alterări întinse ale cimpurilor vizuale (pînă la 5—10 grade).. Conjunctivita difterică. zd v"* 6 ' d u c î n m a i° r i t a t e a cazurilor la orbire. poate afecta atît receptorul vizual cit şi centrii nervoşi vizuali. 2) Orbirea socială sau orbirea practică. staza pupilară. Editura medicală. ca iradiaţii nucleare etc. prin lezarea corneei produce orbirea în primele zile de la naştere. Iată clasificarea cu care operează oftalmologia. îndeosebi. gomele cerebrale. Oftalmologie. 4) Cauze diverse. fie prin traume grave pe scoarţă.

consecinţă a declanşării energiei nucleare prin exploziile atomice. i m a ? i n e a m a i î n fata retinei. iar celălalt brun. care pot trece neobservate şi prin urmare să rămînă netratate.. Colomboma (lipsa unei părţi din iris) produce jenă numai la lumină puternică. „•. In aceste vicii de refracţie lentilele oculare pot corecta eaerea: la hipermetrop se folosesc lentile convexe pentru a rf . lipsa completă a cristalinilor etc. In genere ea se instalează la un singur ochi. 86 1 în unele cazuri consecinţele pot fi mai uşoare. Agnoziile sînt cauzate de lezarea bilaterală. Microitalmia constă în atrofierea profundă a globilor oculari pînă la lipsa completă a globului ocular (anoftalmia). ducînd la orbire sau la tulburări grave ale vederii. P a r a i p a n... Prin sondare sau operaţie canalele lacrimale pot fi degajate. sînt meningita. 1963. Mecanismul de lezare este legat de circulaţia toxinelor produse de viruşi în sîngele mamei. Dacă colomboma atinge şi retina. 249. Alte tulburări pot afecta în modalităţi diferite părţile care constituie receptorul (ochiul): pupile excentrice.intoxicaţiile profesionale (saturnismul) afectează grav nervul optic. adică pe retină. ele pot fi tratate. Absenţa ori strictura (strangularea) căilor lacrimale. Cînd imaginea se face în faţa retinei (globul mai lung) ochiul este miop.. Cînd imaginea se face înapoia retinei (globul ocular mai scurt) ochiul este hipermetrop. c) agnozia spaţială. Toxinele trec din sîngej prin placentă.. la embrion. vederea este compromisă substanţial. cristalinul apare opac.)• • • ni Deficienţele de vedere mai frecvente în perioada copilăriei: cauzele şi formele de manifestare2 Apariţia chiar de la naştere a unor deficienţe de vedere poate constitui un avertisment asupra existenţei şi dezvoltării unor boli asociate. temporal şi parietal. H a t w e l. " .. Bucureşti. Aşa cum arătam mai sus. copilul îşi poate recăpăta vederea într-un grad relativ după intervenţie. care în mod normal apare neagră. Boala se recunoaşte uşor. iar în i sînt folosite lentilele cilindrice. cum este cataracta congenitală. 1966.. tumorile cerebrale operate cu întîrziere. în imaginea normală. In cazul unor diametre neegale în curbura corneei se produce astigmatismul: unul din ochi vede normal.. în alte cazuri. Datorită lungimii globului ocular. Iradiaţiile atomice. C. deoarece în locul pupilei. . 2 Dr. Alteori copilul se poate naşte cu o deficienţă gravă. Tulburările de vedere la copil. dar mai ales de lezarea părţii stingi în zona de trecere a fasciculului vizual dintre lobul occipital. marş. . iar ochiul cu axul mai lung vede neclar. ele rezu-îndu-se doar la deficienţe de colorare ale irisului (un ochi ^Ibastru-cenuşiu... . Tulburările de natură centrală pot produce şi unele forme de agnozii. un loc important în producerea unor astfel de deficienţe îl deţin virozele. retinei ori a cristalinului. O altă categorie de cauze care afectează partea centrală a sistemului nervos şi provoacă orbirea. Fiind descoperite la timp. ca de exemplu: a) agnozia obiectelor. vederea rămîne relativ suficientă. Această deficienţă anatomo-funcţională produce infecţii purulente. Cataracta congenitală fiind operabilă. asemenea deficienţe vizuale trebuie să ne îndrepte atenţia asupra unor boli ereditare.. duc de asemenea la orbire. care pot acţiona asupra organismului matern în perioada prenatală. împiedicînd dezvoltarea normală a unor celule în grupul irisului. după ce acestea au exercitat compresiuni pe nervul optic 1 . Leş handicapes de la vue: aveugles el a în: „Bulletin de psychologie". ochiul este emetrop (normal). în miopie se folosesc fn djver srenfe c a re împing imaginea pe retină.. nr. imaginea obiectelor reflectate de ochi poate avea diferite poziţii.. care reduc axul 87 . neexistînd mijloace de tratament. Edi tura medicală. Tulburări de refracţie. b) agnozia culorilor.. encefalita. J.. de exemplu).

totuşi strabismul apare. încît în unele cazuri copiii de 6—7 ani au nevoie de lentile cu 10—12 dioptrii. infecţiile pot cuprinde şi ţesutu-•i dermice oculare prin ulceraţii. Organismul. de la forma elipsoidalg la o cornee sferică. dar tratamentul radical rămîne cel operator. Nistagmusul odată ce s-a insta«• nu se mai ameliorează. rovocînd orbire. Spirocheta palida traversează placenta şi produce leziuni grave ale retinei. Aşa se explică faptul că în unele cazuri. la sacul lacrimal. în bolile sîngelui pot apărea atrofii ale retinei sau ale nervului optic.cataracte (alt)eaţă) cu care copilul se naşte şi bun ° ?^. în speţă în structura morfofuncţională a vederii88 fn bolile neurologice pot apărea atrofii ale ambilor nervi. ale fundului de ochi etc. ca şi ale altor boli..cel mai mare al corneei deficiente. obligă pe copii să privească obiectele de foarte aproape şi expune ochiul la strabism. coordonarea axelor vizuale se realizează de centrul nervos din zona occipitală. ae căror toxine pătrund în traiectul nervos. blenoragia produce la noul-născut oftalmia purulentă cu orbire în primele zile de la naştere. Deficienţe oculare determinate de apariţia unor boli în copilărie ' O mare parte din bolile ce apar în copilărie pot afecta într-un grad mai mic sau mai mare funcţia vederii. între consecinţele sifilisului. Nu acelaşi lucru se întîmplă în miopie. Folosirea obligatorie a ochelarilor trebuie însoţită de unele tratamente de vitaminizare cu vitamina A. Exoitalmia (ieşirea proeminentă a ochilor din orbite) poate fi provocată de boala lui Basedow (tulburări morfofuncţionale ale tiroidei) şi de glaucomul infantil. Acest fenomen este mai rapid în perioada de creştere a copilului (12—16 ani). La maturitate miopia devine staţionară şi poate fi corectată prin ochelari. complicaţii ale cristalinului etc. Nistagmus constă în mişcarea. Se ştie că în vederea binoculară. fotofobii (lezarea corneei) etc. Hipermetropia. ci atrage după sine consecinţe în alte organ 6 şi funcţii. fiind determinat de tulburări ale centrului nervos cortical sau de tulburări apărute pe traiectul nervos. ale pleoapelor etc. aşa cum am văzut mai sus. Procesul de corectare trebuie început de cînd viciul de refracţie a fost observat (eventual de la grădiniţă). deşi ochii au axele paralele normale. P în unele boli de piele. După cum am văzut. Hipermetropia rămîne la acelaşi grad toată viaţa. precum şi cu o alimentaţie conţinînd de predilecţie aceste vitamine. prin infiltraţii microbiene sau virotice pot produce inflamaţii ale canalului lacrimogen. C. Aceste tulburări sînt cauzate de infecţii determinate de o serie de boli. Strabismul (ochii saşii) se manifestă prin pierderea paralelismului axei vizuale la unul din ochi. hemoragii în orbite etc. în bolile digestive sau în avitaminoze apar o serie de tulburări. P etc. Gripa. . cînd şi membranele scleroticei şi retinei sînt supuse aceleiaşi tracţiuni. în centrii cerei. reacţionează unitar. aşa cum am mai spus. dacă trece de 3 dioptrii. ca hemeralopie (scăderea vederii în amurg prin afectarea bastonaşelor). trebuie să amintim ca mai grav glaucomul infantil. . rujeola. varicele afectează îndeosebi ţesuturile conjunctive. scarlatina. D. guturaiul. paralizii musculare (oculare) etc. sifilisul poate leza analizatorul vizual încă în perioada intrauterină. îri cazul vederii binoculare. ceea ce înseamnă că o tulburare apărută undeva în organism n u rămîne izolată. unele din ele putînd să apară în perioada adolescenţei la cornee. în forme uşoare. îndeosebi în cazurile grave. Există şi forme de nistagmus care se instalează în care h1*3.Ţb 89 . legănarea continuă a globilor oculari în sens orizontal sau giratoriu. Bolile iniecţioase: gripa. Tuberculoza dă o serie de complicaţii ale ochiului. Bolile venerice pot contamina pe noul-născut. tumori etc.. ocn " ^ a ° mişcare continuă în căutarea celei mai lat 6 P ° zitii de vedere clară.. Miopia poate progresa rapid. strabismul se poate ameliora atît prin ochelari cît şi prin metode oftalmologice.

Glaucomul infantil se dezvoltă în prima fază a vieţii. determină depuneri de culoarea purpurie (criseoza). cel operator. Sub presiunea acestor lichide. denumit inelul Kaiser-Fleischer. aşa cum de obicei se întîmplă.. Ea se manifestă prin opacitatea cristalinului. Copilul moare în jurul vîrstei de l—2 ani. Cataracta congenitală apare în jurul vîrstei de l an. In degenerescenta hepato-lenticulară apare inelul periferic colorat. care pot prezenta forme cronicizate mai puţin grave pentru conservarea vederii. Cauza bolii este alterarea fundului de ochi al retinei la ambii ochi. Dacă cataracta nu a atins şi nervul optic. e corneei cităm keratită parenchimatoasă. boala are. cînd bolnavul. Ea se caracterizează prin scăderea capacităţii vizuale în amurg şi noaptea. . corneea devine opacă. un caracter ereditar. pe opacitatea corneeană. dezvăluie existenţa unei alte boli organice.= . iar alteori în perioada de la 5 la 6 ani. întrucît de multe ori o boală a corneei devine un semnal care. în cele mai multe cazuri. operaţia dă rezultate satisfăcătoare.. în sensul că bolnavul poate folosi un singur tip de ochelari. Tratat de timpuriu. se procedează la enuclearea glo bului ocular pe cale chirurgicală şi plasarea în loc a unei proteze oculare. în timp ce sifilisul ereditar provoacă leziuni de keratită parenchimatoasă. Astfel. datorită consangvinităţii (căsătoria între rude). boala apare asociată cu surditatea şi cu o fragilitate 91 . apariţia la marginea 'corneli a unui cerc albicios (fenomenul patologic gerontoxon) semnalează depuneri de grăsimi în organism şi existenţa pericolului aterosclerozei. ea este asociată cu surditatea şi u m °aiiicări în structura dinţilor. bolile conjunctivei şi a } e aparatului lacrimal. intoxicaţiile cu argint (argiroza) fac să apară un cerc brun-negricioas la periferia corneei. Gravitatea bolii constă în aceea că. atît pentru apropiere. sînt rare cazurile cînd boala se menţine la un singur ochi. mai ales dacă se tratează şi sifilisul care întreţine boala. iar intoxicaţiile cu aur. Aceste forme de retinită nu au tratament.'Descrierea sumară a principalelor boii de ochi In acest subcapitol ne vom ocupa de acele boli care produc orbirea sau ambliopia. după numele unei insule din nord. bolile pleoapelor. sufereau mai mult de jumătate de această boală. O variantă a idioţiei amaurotice. globul ocular tinde să iasă din orbită. căsătorinau-se între ei. contractate în urma tratamentului reumatismului cu săruri de aur. dar acesta nu va putea exercita o profesiune decît în condiţii speciale de lumină şi repaos. tumorile vasculare. cunoscută sub numele de boala Spielmeyer. ca o consecinţă a anomaliei în eliminarea lichidelor (umorilor) dinăuntrul ochilor. retinita pigmentară simplă însă este o boală care permite copilului să rmeze şcoala. ca de exemplu sclerotica băietn K natură eredofamilială (se manifestă îndeosebi la W. sucombă. fiind însoţită de o stare de imbecilitate. cuprins dfidioţie şi epilepsie. datorită lezării bastonaşelor. Dacă nu se obţin rezultate. Boala Tay-Sachs apare în luna a treia de viaţă a copilului. Modul de tratare rămîne. Intoxicaţiile cu cupru (calcoza) determină apariţia unui cerc verde la periferia corneei. cu atît mai mult cu cît boala este bilaterală. Tuberculoza provoacă uneori pe cornee leziuni ce seamănă cu petele de seu. între bolile grave . consecinţă a smiisului ereditar. Bolile care pot determina glaucomul infantil sînt sifilisul congenital. tumorile nervoase. lăsînd deoparte bolile oare afectează orbita. glaucomul poate fi ameliorat. albat e ~ ^ Oli Pot afecta sclerotica. O variantă de degenerescentă retiniana este boala de tip Staargardt. locuită de vreo 500 de familii a cărei locuitori. ochiul se dilată. Boala poate cuprinde numai periferia centrul cristalinului rămînînd neatins. cît şi pentru distanţă. retina şi nervul optic se atrofiază producînd orbirea. apare la vîrsta de 7—8 ani şi progr e " 90 ă pînă la vîrsta de 17 — 18 ani. în general. prin particularităţile sale. Bolile corneei prezintă o importanţă deosebită. Afecţiuni degenerative ale retinei Retinita pigmentară este o boală mai răspîndită în ţările nordice.

Boala se poate recunoaşte prin aceea că ochiul nu mai percepe decît o parte din cîmpul vizual. rolului pe care îl are organizarea scoarţei cerebrale la om în dezvoltarea funcţiei vederii de-a lungul filogenezei şi ontogenezei. 92 Hui mare de organizare. datorită nesupravegherii elevilor.T'« şi F u l ° n' J- 93 . în unele activităţi şcolare sau de muncă fizică poate apărea. fără vreun traumatism. la lucrări cu pietriş etc. funcţiile vederii se diferenţiază şi se specializează datorită preluării de către scoarţă a funcţiilor complexe vizuale. sistematizare şi specializare re dispun diferitele zone corticale în interacţiune la om. ca urmare a psihologiei copiilor. temerare. Dacă aceleaşi experimente se referă la discriminarea formelor.a oaselor. fiecare con are un traseu individual în nervul optic1. P a v l o v au arătat că la cîinii la care au fost distruse aparatele receptoare (periferice) auditive şi vizuale. La maimuţe acest proces este mai dificil. a culorilor. . îndeosebi la vîrsta preadolescentei şi chiar în adolescentă. putem identifica resturile de vedere periferică şi centrală a acestuia. P a vi o v considera că modificările morfologice din eînru subcorticali se datorau inactivităţii receptorilor. alegerea uneori a unor acţiuni şi jocuri riscante. a curiozităţii lor. precum şi a altor probe care ţin de funcţia conurilor. Traumatismele globilor oculari la copii Prin natura sa copilăria oferă frecvente posibilităţi de a traumatiza ochii.P.. care este o funcţie'a bastonaşelor.are vizuală. explozii şi răniri. pe măsură ce iircăm pe scara filogenetică. în* deosebi în prima etapă a deficienţei. la treierat.'. Sînt numeroase împrejurările în care se pot produce traumatisme. primejdia unor traumatisme: vîrful de creion chimic în ochi.! p. după un a n şi jumătate în formaţiile subcorticale ale analizatorului vizual şi auditiv a început distrugerea celulelor nervoase. arsuri. deosebire dintre lumină şi întuneintensităţile de lumină (funcţii ale bastonaşelor). In instanţa superioară. de exemplu. Şcoala de copii orbi de la TîrguFrumos-Iaşi a fost înfiinţată tocmai din necesitatea de a şcolariza cei peste 100 de copii răniţi de grenade şi focoase găsite de ei in urma celui de-al doilea război mondial. Aceasta se datoreşte. pisici si cîini. în lobii temporar şi occipital nu s-a constatat nici o modificare morfologică. precum şi consecinţe ale unor acţiuni neprevăzute de copii pot constitui surse ale traumatizării globilor oculari. Oiiar în cazul extirpării ariilor striate la şobolani. dis^ Lipsa unor asemenea modificări in scoarţa cerebrală. o anum ită capacitate vizuală este asigurată de către nivelurile subcorticale. accidente la seceriş. La anirlC 'le la care organizarea morfofuncţională a creierului este m f ioară. Marea mobilitate în jocuri. de ca să dispară toate tipurile pr i n lobectomia occipitală HaC<discrimin. Boala este cunoscută sub numele de sindrom Lobstein ea rămînînd încă fără tratament. De observat că. De aici se desprind două consecinţe: a) Funcţia conurilor este mult mai corticalizată decît funcţia bastonaşelor (aceasta ne interesează îndeosebi în am bliopie). discriminarea luminii faţă de întuneric. 1963. se constată că la maimuţe şi îndeosebi la om lobectomia (distrugerea) zonei occipitale afectează complet această capacitate. însă. Unele traumatisme mai grave pot produce dezlipirea de retină. Cercetările experimentale făcute în laboratorul lui I. aşa cum arătam mai sus. experimente la fizică şi chimie neorganizate atent. revine treptat şi destul de repede. Consecinţele fiziologice şi psihice ale orbirii Orbirea atrage după sine un dezechilibru extraordinarei 1 activitatea psihică şi în relaţiile deficientului cu lumea. 537 Fiziologia medicală şl biofizică. . care se pot fractura spontan. în Editura "Jeaicală. b) Zonele vederii şi relaţiile cortico-subcorticale la om prezintă o ioarte mare specializare: în diîerenţierea şi orga nizarea spaţială a retinei. ochiul sănătos fiind închis. mân. Purtînd degetele în faţa ochiului bolnav. Bucureşti.

Plecînd de la ideea că impulsurile nervoase se propagă în masa cerebrală sub o formă asemănătoare cu curenţii electrici. înregistrarea encefalografică sincronă a undelor alfa şi în zona vederii la orbii care au pierdut ulterior vederea. precum şi ? 1 din celelalte regiuni de pe scoarţă. auditiv. doi conductori foarte subţiri ce atingeau centrii văzului în zona occipitală. Impulsurile din ceilalţi analizatori ajung. vibrator. tace să apară undele alfa in toate . a) în orbirea congenitală. prin legăturile asociative. In constituirea noii scheme. datorită gravităţii şi evidenţei consecinţelor practice în ambele forme de orbire.lobii temporar şi occipital. Privind problemele instructiv-educative ale deficienţilor de vedere. Cercetările encefalografice arată că excitarea scoarţei cerebrale la orbi. ceea ce dovedeşte importanţa acţiunii legăturilor formate în cel de-al doilea sistem de semnalizare. în funcţie de factorii obiectivi şi subiectivi determinanţi. Şi într-un caz şi în celălalt găsim aspecte psihologice diferite şi specifice. care pe această cale este antrenată funcţional. dominanta psihică se elaborează încă de la început. Faptul constituie o bază de înţelegere a feno menelor ce au loc în centru vizuali. J e a n. interesant ide observat că în schema restructurării dinamice un rol precumpănitor revine impulsurilor (îneur strate encefalografic) din regiunea centrală. p. care ne oferă analo. Deşi prin această experienţă îndrăzneaţă nu s-a reuşit decît obţinerea unor simpte fulguraţii şi nu a unor percepţii vizuale s-a putut totuşi trage concluzia extrem de importantă. Un exemplu deosebit de interesant. în modalităţi tactil-motorii şi auditiv-motorii. In acest mentale* 9p s s e' p a u *. se pune întrebarea: care este forma de orbire în care consecinţele psihice şi practice sînt mai grave? Orbirea congenitală sau orbirea survenită la o vîrstă mai înaintată? Un răspuns categoric pentru o situaţie sau alta este greu de dat. prin absenta aferentatiei de la feria analizatorului auditiv şi vizuial. a creat oarbei senzaţia de lumină. in interacţiune ca analizatori principali. iluminarea celulei prin curentul realizat acţionînd ca stimulator. fără participarea vederii.P i a g e t. în lipsa vederii la om Teoria reflexă. pe calea funcţiei analizatorilor normali. in regiunea occipitală. Se confirmă astfel rolul legăturilor dintre analizatori şi a permeabilităţii stimuliilor între toate zonele scoarţei. In acest caz are loc un proces treptat de elaborare a schemei funcţionale. în creierul unei oarbe care pierduse vederea de 18 ani.m 3CeSt Sens ÎJ rezintă ' P interacţiunea analizatorului motor propriocePtorilor şi tactului în elaborarea dominantei reflectată în conduita orbului surdomut. o echilibrare la nivelul analizatorilor normali. H . că celulele creierului din această zonă nu au degenerat în perioada de la orbii şi că ele pot fi stimulate. analizatorul motor are un rol ^esenţial prin implicaţiile sale funcţionale cu proprioceptorn şi sistemul vestibular şi labirintic. tactil. VI. reprezentările vizuale nefiind elaborate. precum şi în orbirea care survine pînă la vîrstă de 2 — 3 ani. ci ea este antrenată funcţional pe calea aferentaţiei în ceilalţi analizatori. s-au introdus. surzi şi la alţi deficienţi activitatea centrilor din scoarţă se sprijină pe legăturile asociative pe cantitatea stimulilor şi iradierea lor pe scoarţă (sînt create astfel premisele înţelegerii fenomenului compensării sub aspect morfo-funcţional). La peiception. In orbirea congenitală. Este interesantă în acest sens şi experienţa efectuată de Norbert Wiener. cuvîntul are un important rol compensator în cazul pierderii vederii. motor. Legînd aceşti conductori la cei doi poli ai unei celule fotoelectrice. nu se conservă. Cercetarea activităţii bioelectrice a scoarţei scoate în evidenţă creşterea ritmului alfa şi sub influenţa excitanţilor verbali. trebuie explicată prin funcţia fibrelor asociative prin care se realizează interacţiunea analizatorilor.-fresses Universitaire de France". 145—150. întemeietorul ciberneticii. în condiţiile în care această zonă nu mai primeşte aferentatii. asociativă.zonele scoarţei. în timp ce impulsu°din regiunea occipitală îşi pierd sau îşi menţin însemnăîn raport cu 9 ra dul pierderii sau slăbirii vederii. îndeosebi în elaborata reprezentărilor spaţiale şi de orientare1. Trăite de psychologie experi-< . sub anestezie. 95 . aduce un punct de vedere explicativ în sensul că la orbi. indică faptul că prin orbire această zonă nu devine o pată oarbă.

In relaţiile nemijlocite ale deficientului de vedere cu lumea. p. printre care sistemul vestibular (care orientează imaginile spaţiale în raport cu cîmpul gravitaţional terestru) şi ieed-backul postural care informează retroaferent prin impulsurile vestibulare. Bucureşt'Editura şt. Acest fenomen. Pentru investigarea la distanţă a lumii. omul deficient.I. deoarece ea nu putea să găsească nici soneria. după caz. în condiţii în care vederea omului normal nu poate acţiona. mişcarea şi tactul (pipăitul) capătă un rol predominant. „Detectarea" spaţiului (şi a raporturilor spaţiale) prin analizatorul vizual corespunde unei etape ontogenetice ulterioare (care lipseşte la nevăzătorii congenitali). Elaborarea asemenea scheme funcţionale nu este însă indiferentă de influenţele externe. de deal. de Podiş sau de elefant. organizează şi sistematizează informaţiile recepţionate în orientarea şi deplasarea în spaţiu. se integrează mai uşor decît omul cu vedere. organizare şi sistematică în activitatea psihică şi care se încheie cu adaptarea compensatorie la un anumit nivel a deficientului. dar cu modalităţi reflectorii structurate şi adaptate lipsei vederii. viaţa psihică a nevăzătorului se poate organiza şi dezvolta mai bine în condiţiile unui icii' 1 S k o r o h o d o v a. sînt elocvente. de munte.. La realizarea acestei „detectări" colaborează atît fotoreceptorii retinei. implică aşadar totdeauna un proces polisenzorial. multe din datele cunoaşterii rărnîn pentru ei abstracţiuni care îi conduc la o însuşire şi înţelegere formală a realităţii. precum şi de imagini de altă natură. L. demutizată ulterior. reprezentarea spaţialităţii. Imaginea. dialectică. de cămilă. Am avut multe cazuri de acestea"1. cu implicaţiile lor se l n tituie în dominante şi subdominante psihice. In cele din urmă am dus-o pe A. organizarea reflectării spaţiului. faţă de cauzele care acţionează rmanent asupra omului. cît şi proprioceptorii muşchilor oculomotori. crearea acestui referenţial tridimensional se face pornind tot de la sistemul motor.I. dar şi la „văzători". în care locul dominant îl ocupă fotoreceptorii. în acelaşi timp ei neputîndu-se bizui pe o anumită aşezare spaţială şi o organizare situativă logică a unor obiecte faţă de altele. condiţiile interne se structurează şi se restructurează. impresiile din ceilalţi analizatori. oarbă-surdomută. nezatorul congenital trebuie. Dacă la deficientul cu orbirea survenită îşi pot găsi reprezentarea corectă şi adecvată noţiuni ca acelea de lumină. cefalogiri şi ai corpului ciliar. Cu mine mergea A. acestea fiind unoscute de deficient din perioada cînd avea vederea. modiîicîndu-şi permanent forma si conţinutul (în condiţiile concrete ale deficienţei). Nu numai la deficienţii congenitali. Dar ea mergea foarte prost. îşi tîrşîia mereu picioarele şi abia îndrăznea să facă un pas. Cînd am intrat pe condorul nostru. şi psih.. In orbirea congenitală. subordonînd sau utilizînd.I.sens relatările Olgăi Skorohodova. 1950. pedag. Sub influenţa acestor cauze schimbătoare şi a activităţii însăşi. la uşă şi am sunat singură. Cum percep lumea exterioară. dar la care trebuie adăugate mesajele venite şi de la regiuni receptoare. O. Auzul fiind coordonat cu funcţiile motorii. de vulpe etc. nu este totuşi lipsit de dificultăţi de neînvins la orbii din naştere. îndeosebi ale obiectelor necunoscute care depăşesc raza de acţiune a mîinii sau a bastonului ca prelungitor al tactului. tactul fiind limitat la întinderea unei lungimi de mînă. de reflecţie. Nu ştiu pe unde să merg". — Cine ştie unde ai să mă duci? — Vă duc spre uşă. —• Nu vă temeţi. vă băgaţi în perete. 30. care exprimă mobilitate. în care mişcarea. nu putea să meargă. auzul şi tactul. — într-o seară mă întorceam acasă de undeva. Eu cunoş team bine drumul pe coridor şi am început s-o conduc p e A. pentru însuşirea aceloraşi no-^ uni. în situaţiile în care obiectele sînt sub acţiunea omului. acolo era întuneric de tot şi A. prin comparaţii 96 De fectoloqie 97 . cedează auzului predominanţa. vă conduc eu. ^6 Cauzele externe acţionează prin condiţiile interne potrivit rincipiului determinismului. ^să depună un efort de informare multilaterală pentru Pnn participarea tuturor analizatorilor. de la proprioceptorii mioartrochinetici şi de la sensibilitatea superficială. După curn se constată din acest exemplu. ae culoare. Iar dv. „Aici e întu neric ca în mormînt. Aceasta nu este posibil. de refracţie. lipsiţi complet de imaginea vizuală a obiectelor şi fenomenelor şi a raporturilor între părţile lor. Se observă faptul că pentru nevăzătorii congenitali.I.

mai avansat al uiomatizării acţiunilor sale. Culoarea roşie este imaginată ca o flacără caldă. mijlocită a obiectelor şi fenomenelor lumii. a modelării electronice şi cibernetice a ochiului. cientului de cele ale omului cu vedere. recepţia stimulilor auditivi se realizează atît analitic cît şi succesiv.. ceea ce face ca nivelul de adaptare a deficientului. bastonul. Şi analizatorul vizual proce«50 analitic şi integrează realitatea în elemente distincte rnom r^°mente succesive: analiza i temporală a succesiunii care • "" apare ' msă în primul plan. __!' Culoarea albă este descrisă ca fiind ceva curat. analogiile şi compa raţiile Pot reda chiar şi aProximativ imaginea calităţilor vi zuale ale obiectelor şi fenomenelor. forma în care are loc procesul de cunoaştere şi de orientare în spaţiu la nevăzăto rul congenital este mult îngreuiată şi limitată de însăşi forma specifică de reflectare a analizatorilor normali şi în deosebi de forma de reflectare predominantă tactil-motorie. Dar şi în acest caz o categorie noţiuni rămîn mai greu accesibile. iar culoare verde-închis "ste* asemănată" cu mirosul de pădure vara. în cazul acţiunii omului în mişcare. care este nemijlocită. cel puţin în primele etape ale elaborării deprinderilor de muncă. nemijlocite de obiectul muncii. în procesul cunoaşterii unor calităţi specific vizuale: utilizînd analogia şi comparaţia. & pot reflecta aceste calităţi prin echivalente. Dovedind însă unele aptitudini muzicale. permit o tot mai mare apropiere a posibilităţilor de cunoaştere ale defj. să fie sub posibilităţile omului cu vedere. ne văzător congenital în vîrstă de 19 ani. Elevul R.şi analogii să se apropie de cunoaşterea acestor obiecte fenomene în esenţa lor. dovedind totodată aptitudini muzicale pentru mai multe instrumente: vioară. precum şi folosirea tehnicii moderne. iar alţii obţin rezultate slabe în însuşirea unor deprinderi de muncă implicînd astfel de acţiuni. decît în cazul în Un obiect din conţi de realitate se prezintă în mişcare. un rol esenţial în procesul de învătărnînt al nevăzătorilor îl are intuiţia. Cunoaşterea pe cale auditivă are loc în două modalităţi: în deplasarea orbului sau în condiţii statice. ca peretele neted. pentru profesiuni chiar simple. forma în care se desfăşoară cunoaşterea tactilă este predominant analitică şi succesivă.din Bucureşti. mai adecvată acţiunii decît tactul şi mişcarea. 99 . de investigare şi explorare a spaţiului şi a obiec telor. l pentru nevăzători „Vatra Luminoasă" . locul materialelor şi locul prelucrării în agregate în succesiunea operaţiilor tehnologice. Consecinţa acestui fapt este încetinirea acţiunilor omului nevăzător. unele cu totul relative. Dacă în ceea ce priveşte conţinutul. clarinet şi pian. în contact cu obiectul static asupra căruia se exercită acţiu nea (în procesul de producţie orientarea asupra maşinii). deşi o serie de exci tanţi auditivi pot sprijini orientarea tactil-motorie. liniştită. atît din apropiere cît şi de la distanţă. distantele între agregatele maşinii. Cum în majoritatea relaţiilor de apropiere. care capătă semni ficaţii operative. deşi este dezvoltat normal sub toate aspectele. care asigură cunoaşterea ne. în ambele cazuri ea are la bază percepţia sunetelor şi a zgomotelor difuzate în spaţiu. deoarece utilizarea ce paraţilor şi analogiilor îi poate apropia numai relativ cunoaşterea lor. fi ' 98 Culoarea verde-deschis este descrisă în comparaţie cu • ~~~~ul reavăn de frunze. recepţia se face prin zgomotele maşinii. el a fost repartizat la clasa de acordaj de piane de la Şcoala profesională nr. în orientare sau în cunoaşterea obiectelor este implicată mîna sau prelungitorul ei. chiar şi într-un stadiu . semnalînd uu Plasarea sa (o motocicletă în deplasare). şi îndeosebi a nevăzătorului congenital. Auzul îi permite o adaptare mai organică. er — binte. durata mai mare de orientare. deci impune contactul cu obiectele şi fenomenele. O serie de experimente efectuate de noi cu nevăzători congenitali de la Şcoala specială profesională de orbi „Vatra ' Luminoasă" au arătat rolul compensator pe care-1 au analizatorii normali în interacţiune.D. Practic. Utilizarea unor procedee intuitive adecvate condiţiilor psihofiziologice ale orbirii congenitale. fără asperităţi. primăvara. întrebaţi următoarele: ei au relatat cum îşi imaginează calităţi ca lumina şi culorile' — îmi imaginez lumina ca o apă întinsă. nu a putut face fată nici unei meserii. în acest sens. Deplasarea în spaţiu este de asemenea nemijlocită. absolvent a opt clase elementare. Şi în producţie unii nevăzători congenitali apreciază mai greu. Aici el da rezultate bune. saxofon.

a deficientului la noile conQiţu ale pierderii treptate şi definitive a vederii. s-a putut obţine restabilirea treptată a stereotipilor motori corecţi. deoarece la unii nevăzători acestea sînt nediferenţiate şi lipsite de fineţe. în care intervin informaţiile primite de la receptorii multipli şi riţi la care ne-am referit. La alţii această inerţie se apropie mult de starea de anchiloză. în cazul acţiunilor desfăşurate \în lanţ. De aceea şi complexul de măsuri pedagogice şi concepţia de elaborare a mijloacelor moderne educative compensatorii trebuie orientată în acest sens. Dar şi în cazul unei dezvoltări normale. a) Evoluţia lentă a unui glaucom infantil. maşina o ia înaintea omului deficient. datorită Şi faptului că însăşi deficienţa se poate instala şi evolua în mod diferit. a t î t î n se n s o r i zo n ta l c î t ma i a le s î n sens vertical. chiar într-o perioadă cînd deprinderile de muncă pot ii auiomatizate. este frînată. determină timp de ani de zile un proces treptat de adaptare compensatorie. necesară efectuării libere a paşilor. de exemplu. Aici distingem două modalităţi de instalare a deficienţei: 1) o instalare lentă în ani de zile.un a r c d e 1 8 0 ° . c a ac e le a a l e po s tu r i i . în proce sul de învăţă mîn t. în cazul în care maşina nu este adaptată deficienţei şi nici deficientul condiţiilor ei. în ansamblu. uneori relativă. El nu „ştia" să-şi menţină poziţia verticală în mers.şi care se accentuează îndeosebi la nevăzătorii conge-?. printr-un proces anevoios de învăţare. în cazul unui obiect în mişcare. Avem în vedere aici şi mo delele electronice care prin structura lor obligă pe nevăzător la mişcări de restabilire a funcţiilor pierdute sau tulburate. spe cific umană.l e p s i h i c e Ş i P rac ti ce al e omulu i la noua s it uaţ ie . Ideea că citir C R deficienţi gravi trebuie să-şi însuşească scrierea şi lle încă din just T . mişcarea (funcţia analizatorului motor) fiind lipsită total de imaginea vizuală a efectuării ei. în modalita te a ra p id ă şi simu lta nă ce ru tă de ma şină în muncile automate sau semiautomate.D. Sub influenţa educaţiei fizice sistematice. perioada cînd au vederea îşi are carea P r in formarea reprezentărilor vizuale care înles101 100 . Cazul nevăzătorului congenital S. î procesul educativ intervenţiile trebuie orientate şi a a l t o r c o n s e c in ţ e . In acest caz. trebuie să se ţină seama de faptul că orientarea în cadrul unui referenţial spaţial tridimensional are la bază analiza polisenzorială. la venirea în şcoală acest ne văzător nu avea elaborate automatismele mersului şi nici ale succesiunii paşilor în deplasarea în spaţiu. încercările de a merge se manifestau mai curînd prin sărituri dezordonate. la nevăzătorul congenital se observă că în procesul de producţie dificultatea de coo rdo na rea ra p id ă şi simu lta n ă cu a na liza to ru l motor atrage după sine un ritm încetinit în efectuarea muncii. f oa r t e e vi . prin coordonare proprioceptivă şi prin relaţii aferent inverse şi de umanizare a mişcărilor şi integrare normală în relaţiile de viaţă şi de muncă. Apare şi astfel tot mai clară ideea că omul este un produs al vieţii sociale. La nevăzătorul congenital. in procesul instructiv-educativ funcţiile vederii pot şi trebuie transferate treptat în modalităţile reflectorii ale analizatorior normali. ji c a de exemplu redresarea poziţiei vicioase a capului. consecinţele deficienţei prezintă unele aspecte diferite de cele ale orbirii congenitale. biomecanica sa. Intervenţiile pentru corectare trebuie canalizate şi în sensul dezvoltării mişcărilor fine ale corpului şi ale feţei. era tulburată. grav. prin accident şi traumatism. 2) o pierdere bruscă. Momentul critic al orbirii poate fi astfel întîmpis'h'Vf 1 . în direc ţia unei maxime apropieri de starea normală.Ne găsim în faţa aceluiaşi argument care afirmă că carea la omul cu vedere este vizua lizată şi prin urma re reacţiile optice. în orbirea su rvenită.1 • ° S 6ri e d e măsu ri pedagogice care să adapteze poa tî t . eliminîndu-1 din procesul de producţie. ceea ce determină un dezechilibru brusc. cu mai mu lt cu cît acest moment nu poate fi evitat. dar şi succesiv pentru a recepţiona mişcarea continuă şi rapidă. prin procedee speciale şi de durată. în proc esul de producţie _ şi în relaţiile practice cu aceşti nevăzători. ca în cazul omului cu vedere. n la orbirii congenitali este adus mult spre piept datorită absenţei p osib ilită ţilo r de a explora spaţiul cu pirivirea în t r . se desfăşoară încă din primul moment simultan. de la Şcoala specială „Vatra Luminoasă" reprezintă un exemplu tipic de incoordonare motorie: datorită lipsei totale a influenţei reglatoare şi coordonatoare a controlului vizual. Coordonarea tactului cu mişcarea parcă irînează capacitatea motorie. cu implicaţii psihofiziologice corespunzătoare.

Evoluţia în etape a procesului de suplinire. Observaţiile noastre efectuate asupra nevăzătorilor cu orbire survenită arată că acelaşi desen este mai bine executat cu ochii deschişi decît dacă li se cere să-1 execute cu ochii închişi. Aferentaţia vizuală cu specificul ei reflectoriu încetează de a niai informa scoarţa cerebrală.C. cu participarea analizatorilor normali. o serie de consecinţe de natură psihologică. care. vibratorie. că'l ultat . ca rezultat al unui traumatism. trebuie explicată şi capacitatea de a păstra deprinderea de a scrie în alb-negru o perioadă îndelungată după pierderea vederii. să se mai „leze activismul psihic şi prin urmare să permită o • ntă integrare a stimulilor din ceilalţi analizatori. Aşa cum am văzut. activitatea de analiză. ca şi asupra caracterului lizibil şi estetic al scrierii. cu influenţe corespunzătoare asupra activităţii psihice a nevăzătorului. şi interacţiunii analizatorilor. în actul percepţiei tactile sau auditive. Peste conţinutul şi forma vizuală de reflectare pierdute se structurează conţinutul şi forma reflectorie tactilă. în sfera reprezentărilor în gîndire. aceste influenţe se produc atît în conţinutul activităţii psihice. de compensare a lipsei vederii. Datorită legăturilor asociative care unesc cele mai îndepărtate zone de pe scoarţa cerebrală. In această formă de orbire survenită. auditivă.nesc analiza şi diferenţierile spaţial-tactile în structura grupe' l fundamentale de scriere şi citire în sistemul Braille. se confirmă. se exprimă în aprecierea şi redarea corectă a spaţiului ocupat de literă. pe bază experiCă în actul surven-t Percepţiei tactil-motorii. structuraţi în întreaga existenţă a individului. ul experimentului de faţă ne permite să lărgim ie practice de scriere a orbului survenit. diferenţia şi pot aprecia distanţa faţă de obstacole mai bine decît nevăzătorii congenitali. la orbul n " este posibilă aprecierea amplititudinii microspaţiilor 103 102 . Pe baza reprezentărilor vizuale existente. atît în procesul de învăţămînt. în schema funcţională care se elaborează este atrasă şi zona vederii din occipital.Pe de altă parte. al unei răniri. ceea ce face să se îngusteze mult programul de impresii care excită sistemul nervos central. al unei îmbolnăviri grave sau al unei intoxicaţii în acest caz dezechilibrul cuprinde dintr-o dată întreaga neurodinamică corticală. cît şi în activitate sau în producţie. ca şi a sistemului de legături vizual-motorii. cît şi în forma de reflectare. se realizează o liniatură care orientează tactil păstrarea rîndurilor în procesul scrierii. Sînt tulburate procesele de excitaţie şi inhibiţie. 14). cu consecinţe asupra vieţii psihice şi a capacităţii de integrare a deficientului în viaţa socială şi în producţie. al unei explozii. a formei şi poziţiei fiecărei litere în ansamblul textului. ci este rezultatul unui proces lent de relativă acomodare şi integrare la condiţiile deficienţei b) Cu totul alta este situaţia în cazul orbirii survenite în mod brusc. face ca scoarţa cerebrală să-şi menţină starea de excitabilitate la un anumit nivel. Ei pat compara. dezechilibrul produs nu are un caracter brusc. Aşa cum vom vedea mai departe. Consecinţele fiziologice determină. Treptat şi numai sub influenţa activităţii şi a educaţiei are loc un proces de restructurare a schemei funcţionale. a intervalelor dintre litere. atrage după sine ameliorarea unor consecinţe în percepţia. de diferenţiere şi de sinteză. să se efl€ ducă transferul în vechile reprezentări ce favorizează adaptarea compensatorie. Mersul este mai sigur şi mai coordonat cu ochii deschişi decît dacă sînt închişi ochii. în atenţia şi în deprinderile vizualmotorii. Reproducem un astfel de text efectuat de nevăzătorul B. Pierderea vederii în asemenea condiţii întrerupe brusc stereotipii dinamici ai cunoaşterii şi ai orientării în modalitate optică. Conservarea reprezentărilor vizuale. motorie etc. meşte aferentaţia vizuală. deşi nu mai pri. Q upa 14 ani de la pierderea vederii (fig. pentru acele ren!" 1 Cdre ^°^ u ^ ză cu m ai multă uşurinţă şi pot coordona dinii Sntările vizuale şi tactil-motorii în aprecierea amplitument i-Şcanlor. Prin simpla îndoire egală a foii de hîrtie în scopul obţinerii de rînduri simetrice. la locul de muncă ei păstrează aceeaşi poziţie ca şi văzătorii urmărind cu privirea operaţiile procesului de producţie. la rîndul lor. „ plasticitatea scoarţei cerebrale de a păstra urmele legar'lor nervoase elaborate sub influenţa vederii se manifestă V -n aceea că aceste urme se reproduc prin participarea sistemului de legături vizual-motorii elaborat în trecut.

Ghearele sînt puternice şi ascuţite la amîndoi. avînd 4 picioare puternice pentru fugă şi o coadă stufoasă ca şi vulpea. P. considerăm aceasta un rezultat al stereotipizării. 11 Reprezentările vizuale. dar numai pe baza unor suficiente exerciţii şi a 104 . înălţimea lui poate ajunge la brîul vînătorului. al automatizării relaţiilor tactil-motorii pe baza imaginilor reziduale ale vederii. Lupul are părul de culoare sură-gălbuie. Nevăzătorul congenital face următoarea descriere: „Lupul şi vulpea sînt animale de pradă. se constată eliminarea erorilor de fixare şi de localizare a grafemelor. In experimentele noastre referitoare la scrierea automatizată în alb-negru de către orbul survenit. Am i r şi S. şi în lungime lupul este mai mare ca vulpea. erori nu au fost însă urmărite şi efectele automatizării exerciţiilor. Ele au corpul acoperit cu păr.. Trăite de psychologie experimentale„Presses Univ. Consecinţele orbirii se manifestă în activitatea psihică a f cientului într-o factură psihologică comună orbirii congetale şi orbirii survenite. Culoarea şi-o schimbă după anotimpuri. voi. Vulpea are culoarea roşcată. p. Darticipă în procesul percepţiei lumii reale. Coada vulpii se pare că este mai stufoasă ca a lupului. Din cele cîteva elemente ale descrierii datelor percepute este uşor de observat rolul pe care îl are existenţa reprezenanior vizuale în completarea.Probleme aîe percepţiei Fig. ca şi me105 automatizării acţiunii. ele au corpul acoperit cu păr. în măsura în care sînt conservate. iar picioarele mai negre. Scriere în alb-negru de nevâzătorul C. doi elevi nevăzători. dar şi diferenţiată. Lupul este mai lung şi mai gros decît vulpea. P i a g e t. iarna devine mai alburie. Lupul este mai mare decît vulpea. burta este gălbuie. care cunoştea vizual atît lupul cît si vulpea. descrie cele intuite astiel: „Lupul şi vulpea sînt animale de pradă. Cercetările lui N. Kugelmass din 1959 1 (publicate de P. fac o descriere comparativă între vulpe şi lup ca animale de pradă. VI. lungă. f jresii ^6 exemPle Pot Pune în evidentă şi gradul de re-'Une şi de pierdere a reprezentărilor vizuale. iar înăuntrul lor lirele de păr sînt gălbui". în timp ce înălţimea vulpii este cam la genuchii vînătorului. Pentru aprecierea acestor. Coada este stufoasă. şi a microdistantelar. de France". . La p&rception. voi. VI.. J. are capul mai mare decît al vulpii. Urechile vulpii sînt ascuţite ca şi ale lupului. pe cap şi spate este mai mult sur. de culoare roşcată-gri. C. după cum îşi fixează sau nu ca reper unele părţi ale corpului. iar celălalt cu orbirea survenită. în timp ce ale lupului smt sure. F r a i s s e în Psihologia experimentală. unul congenital. iar pe burtă şi picioare este gălbui-alb." Nevăzătorul icu orbirea survenită. 1 Frai s se. îmbogăţirea şi redarea adecata a datelor senzoriale tactil-motorii reflectate în elaborarea acestea rentUni~ punînd în evidentă un alt aspect ce difeî/ază orbirea congenitală de cea survenită. de exemplu. 152) duc la concluzia că subiecţii legaţi la ochi comit erori în fixarea unui punct dat. 14. dar sint mai mici şi de culoare neagră. precum şi la tructurarea şi întregirea imaginii senzoriale prin dominanta La lecţia de ştiinţele naturii..

todele şi procedeele ce trebuie utilizate în procesul de î n vătămînt pentru conservarea acestor reprezentări. Cercetarea acestei probleme ne-a arătat că pierderea reprezentări^ vizuale nu se găseşte într-un raport direct proporţional cu scurgerea timpului şi că o serie de factori pot contribui la conservarea lor. Atunci cînd începe să se manifeste, fenomenul regresiunii apare şi în visele orbilor cu deficienta survenită. Unul din subiecţii cu care am experimentat acest fenomen orbise în războiul din 1944; el fusese şofer de camion şi lucra în zona Munţilor Neamţului. In relatările sale asupra modului cum visează, preciza că în prezent (1962), după 18 ani de la orbire, totul pare cenuşiu, peisajul munţilor îi apare şters, fără culori dar simte cum strînge volanul maşinii în mîini. El păstrează prin urmare senzaţiile tactile ale conducerii maşinii. Deşi imaginile vizuale-cromatice sînt pierdute, sînt totuşi conservate reprezentările acromatice (cenuşii). De asemenea, în locul senzaţiilor vizuale ale conducerii s-au instalat senzaţiile tactile (strîngerea volanului). Procesul de regresiune se desfăşoară în timp fără a fi direct proporţional cu scurgerea lui. La pierderea acestor reprezentări contribuie în mod esenţial lipsa utilizării, a exersării şi a repetării acestora. Deşi nu avem o curbă a regresiunilor (ea ar fi şi dificil de reprezentat, datorită caracterului său individual), totuşi chiar şi ipotetic trebuie admis că fenomenul evoluează de la diferenţiat spre nediferentiat, de la forme şi conturi precise la forme vagi şi şterse, de la pierderea nuanţelor cromatice la culorile de bază, şi, în sfîrşit, la pierderea calităţilor acromatice. în scopul conservării reprezentărilor vizuale este necesară includerea în procesul cunoaşterii a obiectelor şi fenomenelor şi a calităţilor lor vizuale, actualizînd permanent şi completînd imaginile vizuale pe care elevii le păstrează. în acest sens vom analiza în capitolele următoare şi m°' dalitatea de a influenta conservarea reprezentărilor vizuale prin mijloace moderne, prin transformarea electronică 61 a luminii în sunete, aşadar asigurîndu-se posibilitatea percepU prin echivalenţă de conţinut şi formă a unor calităţi vizual^ Printre alte mijloace care pot contribui la conservare reprezentărilor cităm implicarea analizatorului auditiv pent
106

Descrierile verbale; povestirile, compoziţiile şi indicaţiile în are trebuie să se includă datele vizuale despre obiectele şi fenomenele ale căror reprezentări sînt păstrate de elevi. Şi ne cale tactilă şi prin pipăit pot fi consolidate vechile imagini vizuale. Aici însă, pentru a se asigura creşterea eficienţei procedeului, se impune descrierea concomitentă de către văzător şi intuirea de către nevăzător a obiectului descris. Nevăzătorul trebuind să facă faţă unor condiţii speciale atît în orientarea în spaţiu cît şi în procesul de producţie, este obligat să apeleze necontenit la memorie, în condiţii în care omul cu vedere nu simte nevoie de aceasta. In timp ce în deplasare, de exemplu, omul cu vedere poate citi pe indicatoare staţia de troleibuz la care trebuie să coboare, eliberîndu-şi pe parcurs conştiinţa pentru alte preocupări, nevăzătorul este obligat să memoreze itinerariul, numărul, denumirea şi succesiunea staţiilor pină la locul de cobonre. Cu mult mai complicată este situaţia în deplasare pe jos fără însoţitor. In acest caz, utilizarea unor procedee de orientare se sprijină îndeosebi pe memorarea topografiei locului, a reperelor tactile, auditive etc. constante, a direcţiilor care pot li foarte sinuoase, de multe" ori orientarea lăcîndu-se după numărul de paşi pe care-i parcurge (aceasta mai ales în prima etapă a pierderii vederii). Arătam mai sus caracterul polisenzorial al recepţiei mesajelor pe care nevăzătorul le analizează, le diferenţiază şi ie sintetizează în procesul reflectării, îndeosebi în deplasarea m spaţiu (mesaje tactil-motorii, auditive, termice, vibratorii, propnoceptorii etc.). Aceste mesaje semnalizează omului repere şi obstacole pe care le-a memorat sau trebuie să le în dTîs 6 Pentm a le putea interce Pta spaţial şi a se orienta antĂnaJ^memoria nevăzătorului este permanent solicitată, anelor i m Sltuaţu în care omul cu vedere nu simte nevoia promova?- ? e norie De î - aceea trebuie respinsă ideea greşită, de o mp m trecutîn virtutea căreia nevăzătorul ar dispune cu niprrW °ne s ecincă P "- dezvoltată automat, imanent, odată AstfS T Ved f. rii; un f el de „energie spirituală" eliberată. 1CatU &U f St Kn imanent u eTv ° ^^ Ş* în legătură cu ° Pre' l OH l~rea ă a auzului, în special a auzului ' °aata cu pierderea vederii. Pornind de la asemenea
107

premisă se preconiza ideea că nevăzătorii trebuie orientat' cu precădere spre profesiunea de muzicant sau muzician, deşi mulţi dintre ei erau lipsiţi de aptitudini muzicale, nu aveau dezvoltat auzul muzical, unii avînd chiar deficiente de auz în forme avansate. Astfel de exagerări mergeau atît de departe încît unii autori propuneau ca în timp de război, cînd pe mare este ceată, să fie folosiţi orbi pentru detectarea auditivă a prezentei navelor inamice. V. S. S v e r l o v, în lucrarea sa Orientarea în spaţiu a orbilor, critică asemenea idei eronate. în cadrul cercetărilor întreprinse la şcoala de orbi „Vatra Luminoasă", am constatat că unii nevăzători aveau asociate şi deficiente de auz, în grade diferite, deşi unii dintre ei erau utilizaţi la telefonie. Şi în gîndirea nevăzătorilor se pot manifesta consecinţele pierderii vederii. Se ştie că atît gîndirea cît şi vorbirea se sprijină pe datele senzoriale ale realităţii obiective şi că pe baza acestor date se operează generalizări şi abstractizări, se elaborează noţiunile, judecăţile şi raţionamentele. La nevăzători, îngustîndu-se aferentatia prin pierderea stimulilor senzoriali optici din realitatea obiectivă, se poate produce un decalaj între latura abstractă şi cea concretă a cunoaşterii. Notiuni, judecăţi şi raţionamente corecte, sub raportul generalizărilor verbale, pot fi formale din punctul de vedere al sprijinirii lor pe componentele concrete. Unii elevi nevăzători pot opera corect cu noţiuni despre obiecte şi fenomene, pot generaliza şi abstractiza la niveluri superioare, dar cînd li se cere să descrie conţinutul concret al generalizărilor şi abstractizărilor exprimate, ei fie că nu cunosc acest conţinut, fie că-1 exprimă greşit sau cu lacune esenţiale. însuşirea formală a cunoaşterii obiectelor şi fenomenelor de către nevăzători poate fi prevenită prin aplicarea, în procesul de învătămînt, a intuiţiei şi a unei judicioase îmbinări a descrierii şi indicaţiilor verbale cu intuirea obiectului, pnn participarea a cît mai mulţi analizatori. Un rol important în procesul de învătămînt, în activitate şi în procesul muncii îl are, în acest sens, analiza practica, comparaţia şi sinteza practică, adică descompunerea n e" mijlocită a obiectului în părţile lui constitutive, compararea lor şi reconstituirea, adică realizarea sintezei obiectului analizat. In acest mod concretizarea, abstractizarea şi generau108

• i cu care operează elevii orbi vor reflecta corect atît nonentele senzoriale, cît şi implicaţiile raţionale, prin C ° are particularul şi generalul, evitîndu-se astfel formalismul în cunoaştere. Elaborarea noţiunilor, a judecăţilor şi raţionamentelor recte este însă dependentă de modul cum se organizează actul percepţiei, de bogăţia de conţinut a reprezentărilor despre obiecte şi fenomene. Mai mult ca în cazul copilului normal, gîndirea corectă a copilului orb trebuie pregătită prin modalităţile cunoaşterii senzoriale, îndeosebi pentru calităţile vizuale inaccesibile orbului. Trebuie să avem în vedere şi aici diferentele existente între orbii congenitali şi cei cu deficientă survenită. Atenţia, ca activitate psihică ce însoţeşte întreaga viată psihică a omului, prezintă o importantă deosebită, mai ales pentru nevăzători. Lipsa de atenţie într-un anumit moment a omului cu vedere poate fi corectată uşor prin recepţia vizuală rapidă, globală şi simultană a situaţiei, în aceleaşi condiţii, nevăzătorul reacţionează într-un timp mai îndelungat, prin mişcări succesive şi uneori imprecise, mai ales în cazul lipsei unei confruntări nemijlocite cu obiectul sau cu obstacolul. Nevăzătorul, neputînd urmări existenta unui obstacol şi nici evoluţia în spaţiu a unui obiect sau fenomen pe care-1 percepe auditiv cu precizia pe care o dă vederea, trebuie să-şi deplaseze permanent atenţia în diferite direcţii, să o concentreze într-o direcţie sau alta după intensitatea şi semnificaţia stimulilor percepuţi. Fără o astfel de educare a calităţilor atenţiei îndeosebi în orientarea în spaţiu, echilibrarea organismului în condiţiile foarte variate ale mediului este foarte mult îngreuiată, dacă nu chiar imposibilă. Necesitatea educării calităţilor atenţiei la nevăzători (îndeosebi distribuţia, mobilitatea şi concentrarea) este cu atît mai mare cu cît pierderea analizatorului vizual îi privează e plşl sînt cantitate de stimuli din lumea externă, stimuli care ti mare^ ln ?. ni unorexcitanţi ai scoarţei cerebrale şi cauze ale men1 , focare cu excitabilitate optimă, ca bază fiziologică a M atenţiei. ser anat"11' ?cunoszicute ° e ie de experienţe devenite clasice în . 3 f anali "V* - * i °l°9i , care constau în extirparea diverşilor Parte H - ' Animalul supus operaţiei doarme cea mai mare e am tâmp; datorită absentei stimulilor din diferiţi anaZăl

109

lizatori care nu mai acţionează ca excitanţi asupra scoarţei cerebrale. La om, problema prezintă un aspect calitativ deosebit, în sensul că excitanţii acţionează nu numai prin forţa lor fizică ci şi prin semnificaţia lor. La omul cu vedere, actul atenţiei se exprimă printr-o serie de manifestări exterioare vizibile, caracteristice, care la nevăzător fie că sînt slab exprimate, fie că lipsesc. Acest fapt trebuie avut în vedere în procesul de predare în şcoala de nevăzători, deoarece atenţia şi interesul sînt condiţii esenţiale ale învăţării, cu atît mai mult cu cît particularităţile deficienţei pot masca expresia lor exterioară. Nevăzătorul poate urmări lecţia cu atenţie chiar ţinînd capul orientat spre piept sau într-o direcţie nedefinită, lipsindu-i adesea de pe figură expresia adecvată atenţiei. Ambliopii, la care folosirea resturilor de vedere accentuează şi mai mult efortul şi oboseala, pot ţine ochii închişi şi capul pe bancă, ascultînd în acelaşi timp lecţia cu atenţie şi interes. în procesul de educare, de corectare fizică a consecinţelor orbirii, îndeosebi la nevăzătorii congenitali la care aceste manifestări sînt mai accentuate, un loc important trebuie să-1 ocupe educaţia iizică şi educaţia pedagogică-metodică pentru dezvoltarea atenţiei auditive şi a coordonării generale a mişcărilor, a expresiei adecvate a mişcărilor feţii şi corpului, mimica şi pantomimica, specifice în actul atenţiei. Intre mijloacele moderne folosite în acest scop sînt şi mijloacele electronice şi panoul de tras la tir pentru nevăzători1.

Se pune problema dacă există o „psihologie a orbilor^ care s-ar dezvolta ca o consecinţă a acestei deficienţe. lata cîteva consideraţii asupra acestei probleme deosebit de dificile: In unele lucrări din trecut, îndeosebi în lucrări cu caracter beletristic, precum şi în vocabularul uzual nescris, p°
1 Aparatul este imaginat şi construit de un colectiv de profesori de Şcoala profesională de orbi „Vatra Luminoasă" din Bucureşti.

finite, deşi din ce în ce mai rar, unele expresii ca „lumea-fi hlor"-, „universul orbilor", „psihologia orbilor". 01 Folosirea unei asemenea terminologii constituie o eroare conţinut, deoarece afectează atît moral cît şi practic problema integrării sociale a deficienţilor de vedere. Problema unui „univers al orbilor", în care schimbul de • formaţii şi adaptare a omului fără vedere se realizează prin analizatorii rămaşi normali, a fost explicată în capitolul despre compensaţie. Asemenea teorii, prin implicaţiile lor pot crea la nevăzători o stare de izolare, de retragere în sine, alteori de egoism, de susceptibilitate excesivă, de neîncredere în cei din jur, de respingere a tot ce nu este elaborat de aceşti deficienţi etc. Or subordonarea personalităţii umane unor astfel de trăsături psihologice şi morale intră în socialism în contradicţie cu realităţile sociale şi educative, precum şi cu structura psihologică umană. Numai în societatea în care domină spiritul individualist şi lipsa unei preocupări susţinute eticosociale, orbii trăiesc sentimentul izolării şi al poverii morale şi materiale pentru familie şi societate. Opus spiritului individualist, în societatea socialistă domină spiritul de integrare colectivă, de asistenţă morală şi socială cu toate implicaţiile sale. Prin educaţie, prin activitate şi muncă, orbii sînt integraţi într-o profesiune, în viaţa de familie şi în cea socială. Consecinţele inerente deficienţei de vedere capătă astfel forme compensatorii care îi apropie tot mai mult pe orbi şi ambliopi de posibilităţile omului cu vedere. „Lumea lor" în care se puteau retrage altădată este astăzi lumea noastră, a tuturor, în care ei pot lucra, pot crea în cele mai variate domenii. Diversitatea profesiunilor efectuate astăzi de orbi şi ambliopi, ca şi randamentul dat de aceştia atît în profesium le manuale, cît şi în cele intelectuale, este nu numai cauza, ar S1 consecinţa procesului de integrare familială şi socială. .aliza particularităţilor psiho-fiziologice în orbire a scos evidenţă faptul că lipsa aferentaţiei vizuale determină fe--^6 ac a tare CU * P compensatorie, fără însă a apare noi AsaH noi func ii 1S t psihice în neurodinamica corticală. subst deficien tii de vedere nu poate fi vorba de uri sau u material nou care să dea ' naştere unei noi psihologii "nor procese psihice noi în cunoaştere, în afecte sau
l

110

111

implicaţii în orientarea şi deplasarea nevăzătorilor Teorii şi mijloace clasice în orientarea şi deplasarea nevăzătorilor în spaţiu Contribuţii la interpretarea ştiinţifică a fenomenului de orientare şi de deplasare în spaţiu a nevăzătorilor Mijloace şi procedee moderne. CAPITOLUL 4 O rie n ta re a ş i d e p la s a re a in s p a ţiu a n e v ă z ă to rilo r Aspecte teoretice şi practice Consideraţii asupra ciberneticii vederii la om în procesul percepţiei spaţiale. o lume şi o psihologie proprie orbilor sînt greşeli fundamentale. între factorii care pot adînci unele diferenţe în conduita orbilor. dar fenomenul nu are caracter legic. Particularităţile caracteriale datorite unei insuficiente educaţii sînt susceptibile de a adinei unele diferenţe între orbi şi văzători. lipsa de cultură. electronice. definit în raport cu 3 si securită ii t Personale şi de analizatorii implicaţi în rea semnalelor de la obiectele şi fenomenele exis113 •* S ANI CONSTANT* •iBUQTECA . sau care pot genera unele trăsături negative sînt. Caracterul adaptativ al vederii în raport cu eiialţi analizatori. Demonstraţii practice cu aparatura electronică. folosite în orientarea în spaţiu a nevăzătorilor. promovarea unor idei despre o pretinsă superioritate compensatorie a orbilor (îndeosebi a celor congenitali). respinse de realităţile psihofiziologice şi sociale. deosebirea constă în aceea că unele trăsături comportamentale pot fi accentuate la nevăzători de consecinţele deficienţei. Complexitatea acestui fenomen este determinată de unele Condiţii subiective şi obiective. deoarece analizatorul vizual este prin elenţă organul reprezentărilor vizuale. Astfel de diferenţieri există şi la oamenii cu vedere. în procesul muncii. Aşadar.voinţă. dintre care vom analiza pe cele mai semnificative: a) Elemente de cibernetică a vederii în percepţia şi reprezentarea spaţială. neîncadrarea în viaţa de familie şi neintegrarea în activitate. respinse de interpretarea dată de ştiinţă. b) s a P tiul topografic al nevăzătorului. despre un univers. Orientarea şi deplasarea în spaţiu a nevăzătorilor constituie unul din cele mai dificile şi mai complexe aspecte ale procesului de cunoaştere. pe lingă lipsa de educaţie. dar numai în anumite condiţii şi determinate de anumiţi factori.

conexiuni inverse retina este inclusă într-un sistem 115 *T«-* T 'fi A l . în ceea ce priveşte detectarea sensului mişcării în timp. Noua teorie elaborată f C r S ranit. care asigură recunoaşterea formelor. influentînd astfel procesul percepţiei corespunzătoare îndeosebi nuanţelor culorilor. 114 Nl * } rceptia culorilor este inaccesibilă orbilor. acoperirile terenului. şi că la baza analizei acestor fenomene stau procese biochimice şi fiziologice complexe. Superioritatea adaptativă a ochiului în spaţiul tridimensional se bazează pe mecanisme morfofunctionale. care pot fi statice. timp ce în intensităţile de lumină medii sînt excitate formaţiile tricromatice. Fenomenul acesta are loc în sistemul nervos central şi se bazează pe analiza în timp a structurilor mesajelor care sosesc de la celulele retiniene ca reflectare a mişcării obiectelor în spaţiu. în mişcare. are la bază fenomene inductiv-negative între canalele vizuale aferente. a modalităţilor de iluminare etc. Recunoaşterea formelor are la bază funcţia microsupraîeţelor de ordinul al Il-lea din structura retinei. procesul percepţiei spaţiale şi al reprezentării spaţiului în lumina unor elemente de cibernetică a vederii. a) Revenind la primul aspect. H a r t d r i ge. spaţiu] mijlociu şi spaţiul îndepărtat. Aceeaşi organizare o găsim la nivelul creierului. Efectul de contrarietate care există între zona centrală şi zona periferică. Or în ambliopie. ci de cîmpul asimetric OFF. Şi fenomenul de contrast. dar relativ •hilă la cei cu resturi de vedere. recunoaşterea culorilor. la nivelul receptorului există 3 zone: o zonă centrală. sau atît statice cît şi în mişcare. Haldan. centrale şi periferice unitare. aşadar. există opinii controversate. Un aspect esenţial al orientării şi deplasării în spaţiu în constituie detectarea formelor în mişcare. tulburările morfofunctionale afectează şi capacitatea de recepţie a intensităţilor de lumină. sînt afectate în mod corespunzător şi mecanismele recepţiei spaţiale.mai direct percepţia culorilor de intensităţile de lumină. precum şi a metodelor şi procedeelor didactice folosite în procesul de învătămînt pentru realizarea unei adaptări compensatorii optime. spaţiul apropiat. Cîmpurile receptoare ON care ţin de microsuprafetele de ordinul al Il-lea semnalizează apariţia stimulării luminoase. a caietelor. prezentarea unor elemente de cibernetică a vederii spaţiale ne este impusă de faptul că în ambliopie şi în orbirea completă. Pe plan pedagogic acest fenomen are o deosebită importantă în modul de elaborare a manualelor pentru ambliopi. condiţiile atmosferice. numai că aranjamentul conexional aici este invers. precum şi alţi factori care po't influenta orientarea şi deplasarea în spaţiu a nevăzătorilor. contrastul. este posibil ca în recunoaşterea formei obiectelor să participe şi microsuprafetele de ordinul I. ca şi schimbul invers între tipul de reacţii ON (începutul excitaţiei) şi tipul OFF (sfîrşitul excitaţiei) măresc considerabil capacitatea de recepţie a formei şi a P°" zitiei obiectelor în spaţiu. c) Poziţia şi relaţia subiectului şi a obiectului in raporturile spaţiale. direcţia de deplasare. iar cîmpurile de tipul OFF semnalizează încetarea stimulării luminoase. j~~ sistemul nervos central controlează aparatul retinian. Considerînd. Cîmpurile receptive din regiunile periferice ale retinei fiind mai numeroase.. 1. detectarea formelor in mişcare.tente la diferite distante în spatii. a căror organizare şi schimb de mesaje ON şi OFF permit o adaptare mai fină la detectarea formelor. înţelegem astfel ce consecinţe are pentru perceperea mişcării în spaţiu starea acelor ambliopi la care leziunile cuprind zona periferică a retinei. H ar 11 ine şi Wald . viteza. unde lezările pot avea grade diferite. esenţial în percepţia obiectelor în spaţiu. în interiorul acestor cîmpuri. a dimensiunii literelor. După autori caSutherland şi Yung. putem conchide: — retina se adaptează la modalităţi operaţionale diferite. î'ntensitătile puternice pot fi excitate formaţiile bicromatice. dată fiind complexitatea acestui mecanism. se pare că ea nu este realizată de cîmpurile ON. explică de ce zona periferică a retinei semnalizează în mod predominant mişcarea. una intermediară şi una periferică. a ilustraţiilor şi a culorilor ce se folosesc în genere în scopuri didactice.

C. 2 Delay.i p o a t e r e a l i z a .antrenînd activ itatea psihică de di ferenţiere şi interpretare selectivă a stim ulilor. 1964. D eşi basto nul realizează o aferentaţie sărăcăcioasă. n e v ătorul ză realizează cunoaşterea prin toţi analizatorii răm aşi nor m ali. a pă rţilo r sale .pi pă it o înv ăluire a o biectu lu i. care datorită tulburărilor de vederi. * . oferă o evaluare mai uşoară şi mai exactă (aprecierea spaţială pe mare este cu mult mai dificilă). precum şi a bastonului ca prelungitor.în cetează acţiunea. P i eh o t. Conitibufii la cibernetica vederii. optică să fie . cunoaşterea este incom parabil mai bogată.unn/y . se p oate vorbi de un m icro sp aţiu. voi. — eiectul de paralaxă. şi N ic o l au. 117 116 . i face . 2.. E d m o n d. să e f e ctu ez e u n p ro c e s d e o rie n ta re . VIII. bastonul acţionează prin înregistrarea vibraţiilor şi a m odificărilor sonore la tatonarea obiectelor şi a spaţiului în deplasare sau static. Sînt şi alte condiţii care pot participa în procesul orientării în spaţiu. într-un spaţiu acoperit de repere. în s p a ţiu l ap ro p ia t. de exemplu. d e a-n a liză. investighează obstacolele. întruc ît tac tul şi m işcarea în in teracţiu ne realizează prin . Dar în orientarea spaţială participă şi alte procese psihofiziologice.ac ţiune a bastonului. Ca prelungitor al m îinii. P.ci ti re ş i s c rie re . a) In cadrul spaţiului apropiat. nr. p o a ? a r e z o na t o r p r in c o n t a c t c u o b ie c t u l . descris de întinderea unei lu ng im i d e m înă . o a s t f e l d e a d a p ta re c o m p le x ă t r e b u i e l i z a t ă jn c o n d iţ i i l e c e lo r t r e i z o n e sp a ţ i a l e a le r a p o r-tu rilor subiect-obiect.w H otată orientam şi deplasam m spaţiu şi sa asigure o m ai hu nă cun oaştere a realită ţii înconju răto are . — perspectiva aeriană. după care percepţia vizuală a structurii câmpului. în ac es t m icros pa ţiu n ev ăz ătoru l e ste ob liga t. el t o a t P r o d u c e s t i m u l i p e o a r e m în ă n u . In: „Oftalmologia". discontinuu bordura trotuarului. J. ed. 2 î n ca z u l o rb i r i i ..adaptativ complex. — constanta percepţiei. sînt lipsite de coordonare şi precizie. — efectul de acoperire in plasarea obiectelor în spaţiu. — efectul şi perspectiva. d e ş i s ă r ă c ă c io s . ocolindu-le. — acţiunea muşchilor ceialogiri în mişcarea capului în arc de 180°. între care citam reflexele de postură ale capului. 1964. care la orbii congenitali pot fi viciate. bastonul sporeşte cantitatea de inform aţie. cu repercusiuni în deosebi în transmiterea şi prelucrarea informaţiei din spaţiul tridimensional. Cum multe din tulburările de vedere sînt legate de struc tura morfofuncţională a retinei. Abrege de psychologie.. nevazătorul îşi corectează direcţia. U n astfel de m icrospaţiu îl constituie însăşi grupa fundamentală B ra ille . Deşi tactul reflectă mai multe calităţi 'decît văzul (apro ximativ nouă). obiectele mai îndepărtate au con tururi mai şterse decît cele apropiate. p re lu n g it. în tim p ce în sp aţiu l m ijlociu şi îndepărtat tactul şi pipăitul îşi . la. consecinţele se resimt în în treg sistemul de conexiuni nervoase. motricitatea ca rezultat al funcţiei labirintice a canalelor semicirculare şi al relaţiei cu formaţia reticulatff. c u n o a şte re a a re fo rm e n e m ijlo c i te.rea informaţiei 1. de diferenţieri şi de sinteză fină. care optimizează transmiterea şi prelucra. deoarece în acest spaţiu pot fi folosiţi şi stim ulii auditiv i vibratorii etc. recuno aşte natura şi form a lor. iar auzul poate fi limitat de distanţă. Trebuie observat că în spaţiul apropiat. Dintre acestea amintim: — acţiunea muşchilor oculomotori în procesul de acomo dare şi convergenţă. faptul că văzui reflectă realitatea obiectiva iBălăceanu.mai bine cj tfiui. du pă un ii au to ri. a 3-a. C orio u + a c e s t e a k a s t°nul răm îne un m ijlo c em piric şi lim itat de u en tare a nevăzătorilor în spaţiu. p rin în tinderea unei lungim i de mînă. • iu-*-i alobal şi... ca re îi de fine sc m ai uşor şi mai sigur calităţile specifice şi nespecifice.. cît şi în construcţia de instrumente şi aparate electronice care să poată înlocui funcţia vederii. „ Lovind. Printru n s i s t e m d e a u t o a f e r e n t a ţ i i d i r e c t e ş i i n v e r s e . la raz a de . el obligă pe nevăzăor la un proces activ de interpretare şi selecţie care-i facilitează orientarea în spaţiu. Diversitatea şi complexitatea sistemelor optice unitare fac ca pierderea totală sau parţială a vederii să pună pro bleme din cele mai dificile atît în elaborarea fenomenului compensator.rapid •• vca funcţia . Servind ca amplificator şi rezonator..

— 1821. dar că acestea nu au forme superioare la văzători şi că sensibilitatea lor tactilă nu se datoreşte decît exerciţiului. Bând.R.«es? (l'annee psychologique). Tom 31. Totuşi aceste acte rămîn instinctive şi imposibil de restructurat în faţa unor situaţii noi şi neprevăzute în deplasarea nevăzătorului. au adus. Pierre. M. S.. înv. S veri o v 4 . ca: Z eu n e A. Blinden psychologie. Posibilitatea de dresare a animalelor. B. (Trad. nevăzătorul A. în opoziţie cu mijloacele care transformă pe nevăzător într-un element pasiv. Considerăm totuşi că o metodă combinată între orientarea cu animale şi orientarea liberă ar putea da o mai mare in. 1 ndenţă omului în formarea deprinderilor de orientare în S P caracterul unilateral al rezolvării acestei probleme în olul trecut a fost determinat de limitele cunoaşterii fiz'ologiei sistemului nervos. precum şi trenul lui D u r o v condus de animale.N. Fenomenul ar putea fi explicat prin cristalizarea unor stereotip! dinamici.S. l. Kovalenko 5 atr aş i de ceea ce e inedit în or ientar ea şi deplasarea în spaţiu a nevăzătorilor.. 1924. şi îndeosebi a cîinelui. De aceea folosirea „cîinilor-călăuză". J a va l E..S. Wolfflin E. Paris. Faptul că ei merg cu capul aplecat înainte este un gest de explorare (un tentacul) ca la animalele inferioare. Bucureşti.deBeitrage zum Problem der Kompensation der Erblindung. 1914. o serie de explicaţii şi teorii care. fiind în Elveţia. îşi pierde vederea total. I. V. B. Luzardi consideră că pierderea vederii face să sporească atenţia şi memoria. Animalul însuşi cere o îngrijire şi o alimentare specială pentru a nu i se altera reflexele de orientare şi reflexele condiţionate. Pier r e Villey 3 . ne lipseşte baza experimentală în acest sens. în terenuri accidentate şi pe intemperii care diminuează capacitatea de orientare şi de deplasare s-a preconizat şi se preconizează în unele ţări folosirea cîinilor dresaţi în orientarea nevăzătorilor. aşa cum vom vedea. Leipzig. __ 1908. Aici i se dă un cîine dresat pentru a fi călăuzit. Scherer F. Sînt cunoscute experienţele lui K 6 h l e r şi P a v l o v cu animale. — 1874. Iată un exemplu: A. începînd cu anul 1800. supus unor soluţii preformate. 1922. 1968. astăzi. l. 1959. Hauptvoaei'-— 1906. Sergel susţinea că simţul perceperii la distanţă („FerngeSiihl) a obiectelor este legat de atenţie şi de percepţia feţei. din necesitatea de a înlocui vederea. D olanski 2 . A. K ar l.. .R. după mulţi ani. întrucît în România nu se practică orientarea cu „cîinicălăuză". 175 Heft 1—2. * Burklein. Ger har d t — 19201.C. Dolanscki. care limitează acţiunile şi iniţiativele omului şi le subordonează animalului. Knis J. La pedagogie des aveugles. S. Diderot Sergel — 1867. Ies aveugles possedent-ils le sens des obsta. Acuitatea simţurilor nu este înnăscută. ea se bazează pe premise psihice individuale. nu şi-a putut recăpăta totala independenţă şi siguranţă în deplasare. a impresionat din totdeauna. — 1902.. Z e u n e considera că orbii simt apropierea de obiecte cu ajutorul capului. rămîne un procedeu discutabil. au fost grupate în funcţie de explicaţia predominantă la care autorii lor au aderat. în care omul şi obiectele pot fi în mişcare. experiment care a făcut senzaţie multă vreme. schrift fur PSYCH. D uf ou r — 1859. v e r l ° v. Ledy — 1872. Cîinele este capabil de acte de comportament care prin complexitatea lor amintesc de inteligenţa umană. L an g — 1918. V. Romagnoli A. Luzardi. 1931. mai ales în centrele aglomerate şi în condiţiile unor viteze foarte mari. O pleiadă de cercetători văzători sau nevăzători. Le mond des aveugles. — 1908. ans. Moskva.în spaţiul mijlociu şi îndepărtat. R. 119 Zeit- 118 . Essai de Psychologie. W. Şl ovalenk ^Iturii).P. 1962 °. W. — 1808. Orientarea în spaţiu a orbilor. precum şi de limitele posibilităţilor tehnice ale vremii. inginer în vîrstă de 35 ani. Villey. <=i o . Tiîlopedagoghika. Datorită acestui fapt omul şi-a pierdut în mod simţitor capacitatea ide orientare. Experimentele şi observaţiile noastre în problema orientării spaţiale efectuate în ultimii 15 ani1 arată rolul imens pe care îl au acele mijloace care activizează psihologia nevăzătorului.C. care în condiţiile orbirii sînt greu de restructurat. K n i e considera că perceperea obstacolelor este antrenată de presiunea atmosferică. ci dobîndită prin exerciţiu. Leipzig.

Intre obiecţiile aduse acestei teorii este şi aceea că în cazul unor temperaturi nediferenţiate. au demon strat caracterul unilateral al acestei teorii. dacă nu există. analog tactului. dar nu şi suprimate.. că atunci cînd urechile sînt astupate. Senzaţiile acustice contribuie l a orientarea orbilor. simţul distanţei ar fi mai ascuţit în jurul urechilor şi ochilor şi mai scăzut î n zona frunţii şi a tîmplelor. Se consideră că nevăzătorul percepe nu numai existenţa obiectelor. G e r h a d t vede în simţul obstacolelor o sinteză a mai multor simţuri. teoria presiunii. dar care nu se identifică cu acesta. care . într-un lung articol pu blicat în . Romagnoli încearcă o explicaţie a orientării spaţiale pe baza sintezei mai multor simţuri. este inutil să-1 căutăm. In accepţiunea lui P. nevăzătorul nu ar per cepe prezenţa altor persoane. organizare nit rf PS confruntarea . Teoria acustică. ci că se schimbă în func ţie de mai mulţi factori. Villey considera că auzul şi tactul sînt cele două simţuri importante în percepţia obstacolelor. J a v a l admite că omul posedă un al şaselea simţ. Villey este vorba de o or ganizare în interiorul sistemului nervos. Wolfflin consideră simţul obstacolelor ca un simţ in dependent de toate celelalte simţuri. reduce capaci tatea de orientare spaţială la presiunea mecanică a undelor de la obiecte şi fenomene. reprezentată de K u n z. această părere îl apro121 . extrage" o n orrnaţie din realitatea apropiată nevăzătorului. atlt cît se poate vorbi de o linişte absolută în mediul înconju rător. vizual etc. Hauptvogel consideră timpanul un disc receptor. teoria termică şi teoria unui al şaselea simţ. dar se percep mai greu de la genunchi în jos. S c h e r e r se apropie de opiniile lui Sergel. el însuşi orb. precum şi poziţia lor în spaţiu.fără participarea altor impresii. şi că liniştea absolută măreşte posibilităţile tactului. teoria acustică a putut ajunge la o interpretare integrală şi unitară a Siomenului orientării spaţiale. După el. Teoriile care au grupat în cursul timpului pe diferiţii cercetători sînt deci: teoria acustică. 120 Subestimând rolul celorlalţi analizatori şi îndeosebi al lizatorului tactil şi al analizatorului motor. Intre argumentele aduse de Kunz este şi acela că şi orbii surzi posedă un simţ al obstacolelor si prin urmare nu auzul trebuie considerat la baza acestui fenomen. Teoria presiunii. simţul obstacolelor ar fi un mijloc special de a percepe senzaţiile şi a le distinge între ele. După Sergel. D u f o u r consideră că obstacolele se percep mai uşor pînă la înălţimea umerilor. ci şi distanţa aproximativă. acest fapt este contrazis de realitatea practică. considerînd că simţul distanţei nu este imuabil. de asemenea. O serie de experienţe cu anestezii faciale. _Termenul de „simţ" trebuie clarificat: în accepţiunea obiş nuită este conceput ca un anumit sistem receptor (auditiv. b) sesizarea prezenţei obstacolelor în linişte absolută. posibilităţile tactului sînt doar diminuate. El apreciază rolul senzaţiilor acustice. reprezentată de K r o g i u s. El susţinea. explică orientarea în spaţiu a nevăzătorilor pe baza reflecţiei undelor sonore şi perceperea lor auditivă. Printre cercetătorii care au avut o intuiţie mai fină a acestui fenomen a fost şi P i e T r e V i 1 1 e y. al cărei reprezentant de seamă a fost Truschel. un simţ special al obstacolelor.).pe analiza corelativă a informaţiei vee de la receptorii auditivi şi tactili.La revue philosophigue" sub titlul: La perception des obstacles chez Ies aveugles de la guerre.. Teoria termică. L a n g consideră simţul obstacolelor un talent care poate fi dezvoltat şi perfecţionat. rezultate din diferenţa de temperatură dintre subiect şi obiect. admite că la baza percepţiei obstacolelor stau influenţele termice primite de la obiecte. practicate în scopul demonstrării rolului absolut al tactului. Villey ajunge la această concluzie pe baza unor experimente efectuate cu "3 de orbi. Teoria acustică distinge două posibilităţi de a percepe obstacolele: a) prezenţa obstacolelor este sesizată prin modificarea zgomotelor pe care le provoacă. dintre care 42 aveau ceea ce el numeşte simţul obstacolelor.

ca metru. D o1 a n s k i. I. pn~ vind modelarea şi protezarea ochiului. Reeducarea nevăzătorilor surveniţi prezintă în acest sens unele avantaje faţă de nevăzătorii congenitali. din pedagogie. Cu toate aceste evidente diferenţe între cele două categorii de orbire. precum şi recunoaşterea unor factori subiectivi şi obiectivi. interpretările date fenomenului de orientare în spaţiu se situează tot mai mult pe poziţiile psihofiziologiei moderne. principii analizate în capitolele anterioare. îndeosebi în stările emoţionale intense. M. decametru.pie mult. Villey de punctul de vedere ştiinţific asupra detectării spaţiului. Adoptarea unei astfel de concepţii în problema orientării în spaţiu implică recunoaşterea acţiunii principiului determinismului.9 mm. Dintre aceştia amintim: Diferenţele temperamentale (tipul de activitate nervoasă superioară). K o v a l e n k o. Acţiunea acestor legi prezintă diferenţe în diferitele forme de orbire. jn timp ce în orbirea survenită se produce o restrucra/e â acestei scheme pe baza reprezentărilor vizuale. sub influenţa unor stări emoţionale provocate experimental. ca unul din aspectele particulare cele mai complexe ale cunoaşterii în lipsa vederii. Orbul B. a^ cibernetică. Z e m t o v a. nu se poate elabora corect la orbii congenitali decît prin parcurgerea spaţială. dar că la ambele categorii de deficienţi trebuie să ţinem seama de acei factori care pot frîna sau favoriza eficienţa orientării spaţiale.. la orbul congenital are loc structurarea schemei morfo-iuncţionale în absenţa totală a reprezentării 122 le. e. precum şi pe baza unei teorii integrale asupra compensaţiei. orbii congenitali îşi realizează şi ei căi compensatorii în orientarea spaţială. cît şi în conţinutul calităţilor vizuale. a principiilor care stabilesc determinarea relaţiilor deficientului cu realitatea obiectivă. ir H 3. printr-o explicaţie integrală. un al şaselea simţ.". hectometru. în raport cu tipul echilibrat. elaborate corect la orbii surveniţi. cu 123 . Totuşi P. Dar o asemenea problemă complexă rămîne în continuare deschisă şi aşteaptă noi contribuţii.M. fără a mai cita şi alte nume de văzători şi nevăzători. ta . ştiinţifică. Reprezentarea distanţelor în spaţiu.ază o confruntare permanentă a informaţiei din analizatorii formali. Aşa cum am văzut. I. proele pe care în condiţii psihologice normale le realiza uşurinţă. deoarece la vîrstele mai mici stereotipii dina1C1 se elaborează mult mai uşor. nu reuşea să diferenţieze prin ochelarul fotoeiectric cu grile (prin canale) cu diametrul de 0. tipul dezechilibrat şi tipul slab prezintă cele mai mari dificultăţi în adaptarea la noile situaţii. Dar în perceperea obstacolelor şi în elaborarea şi dezvoltarea reprezentărilor spaţiale sînt implicate şi alte legi. sPatială. experimentele făcute de noi cu 400 de orbi din ambele categorii. cu reprezentările optice conservate. care la ei păstrează nota de vizualitate. practica orientării în spaţiu arată că orbii surveniţi reali. din electronică. care are loc elaborarea deprinderilor de orien. V. cantificarea în modalităţi tactil-motorii şi compararea lor practică. a principiului unităţii persoanei. a principiului activismului psihoiiziologic. kilometru. VilW admite existenta unui simţ special al obstacolelor. fapt care umbreşte unele puncte de vedere înaintate în interpretarea dată de el fenomenului de orientare spaţială la nevăzători. pe o durată de 12 ani de şcolaritate. S v e r l o v. aşa cum vom vedea. pe P. Unele experimente efectuate comparativ ne-au arătat că la orbii congenitali imagini şi noţiuni cu un astfel de conţinut nu se pot elabora decît prin comparaţii şi analogii: „roşul este ceva ca flacăra. nu poate fi explicat decît pe baza unei concepţii unitare a personalităţii. din tehnică. în cercetările experimentale şi lucrările publicate de B. albul cu un perete neted etc. N. atît în elaborarea imaginii locomotorii spaţiale. I. au arătat că sub influenţa educaţiei şi a activităţii organizate. Interpretarea ştiinţifică a fenomenului orientării şi deplasării nevăzătorilor în spaţiu Orientarea în spaţiu a orbilor. verdele este asemănat cu mirosul reavăn al pădurii primăvara.

în timp ce tactul are un rol subdominant. înainte de a vedea caracteristicile dominantei. soluţii ia' pide şi eficiente la apariţia necunoscutului şi a accidentatului. Iată un exemplu in acest sens: călătorind cu autobuzul. în orientarea în spaţiu să acţioneze şi alte mecanisme.O independenţă supravegheată pe care trebuie să o acor dăm orbului în orientare. ceea ce determină o intensificare a tactului. unele din ele putînd fi mascate. r°'/ărf de stimulări mijlocite şi nemijlocite din spaţiul aproât din cel mijlociu şi din cel îndepărtat. Perceperea mişcării. Numai prin participarea întregii [ale personalităţi. un vast proces de aferentaţii inverse şi autoaierentaţii care informează creierul. de aceea atenţia şi memoria succesiunii staţiilor trebuie să rămînă mereu active pentru a nu greşi coborîrea.. tactul îşi diminuează capacitatea de semnalizare. fapt care a contribuit la subordonarea treptată a iniţiativei sale conduitei animalului. mobilitatea. corectînd permanent actele electorii.După cel mai mic tremur al unei vinişoare. se elaborează reprezentările spaţiale. el trebuie să diferenţieze stopurile fără coborîri de staţii. organismul este supus unui torent de stimuli care se găsesc în continuă schimbare. cu o mare mobilitate a dominantelor senzonale. Pentru a nu greşi. aerul cu temperatură variată îi stimulează senzaţiile termice. în funcţie de intensitatea lor. elaborarea de dominante 91 124 dominante care se înlocuiesc unele cu altele în raport cu existente în spaţiu. în astfel de condiţii. nevăzătorul percepe auditiv şi prin vibraţii zgomotele şi trepidaţiile produse de vehicul. S-ar putea admite ca un asemenea complex psihofiziologic în care astfel de elemente să nu fi fost încă suficient individualizate sau care cad sub pragul liminar al observaţiilor. să dăm n ex emplu din relatările oarbei-surdomute Olga Skorohocj v a: . diferenţiind sau nu zgomotele dinafară. fără neglijarea semnalelor auditive. nevăzătorul şi-a pierdut parţial capacitatea de orientare şi de independenţă).. Ceea ce caracterizează adaptarea compensatorie a deficientului de vedere în orientarea şi deplasarea în spaţiu este dinamica. not'unile spaţiale. Aşadar este necesară o prelucrare permanentă a torentului Qe informaţii. nevăzătorul trebuind să-şi concentreze atenţia auditivă. determinată de condiţiile externe. necunoscute. o mare capacitate de comutare nervoasă. Dar aceste elemente necunoscute le considerăm cu totul ipotetice. de di^'re'nţieri şi de interpretări. Gradul de oboseală etc. a vibraţiilor. Atît în condiţiile deplasării cît şi în condiţii statice. activitate şi muncă. Zgomotele şi vibraţiile trebuie însă diferenţiate la opririle în staţii. Dacă trotuarul este acoperit cu zăpadă. cu mult mai fine. Gradul de cultură permite nevăzătorului o capacitate mai mare de interpretare mai adecvată a naturii obstacolelor percepute în spaţiu. La staţia a noua el trebuie să coboare. toate acestea determină o adaptare rapidă. auzul şi simţul vibrator sînt dominante. şi care în stadiul actual al cercetărilor problemei orbirii să nu fie însă sesizate. care explorează terenul şi investigaţiile vibratorii cu bastonul. a avut ca ghid cîini dresaţi. orientarea şi deplasarea în spaţiu a nevăzătotului. de analize. a motricitatii etc. pierzîndu-şi vederea. o mare capacitate de comutare nervoasă. (Inginerul A. de opririle la stopuri sau de eventualele defecţiuni. cu obiecte în mişcare ce exercită de cele mai multe ori influenţe imprevizibile. înlocuirea elementelor cunoscute cu altele noi. . Cu toate eforturile educative această consecinţă continuă întrucîtva să se menţină în orientare şi deplasare. o permanentă schimbare a unor situaţii cu altele. astfel încît el să devină cauza si efectul propriilor sale acţiuni. Astfel de calităţi nu sînt înnăscute. să poată constitui ceea ce în mod metaforic se numeşte simţul obstacolelor. integritatea analizatorilor implicaţi în percepţia obstacolului. coborîrea pasagerilor poate fi recepţionată auditiv. nevăzătorului i se cere o mare mobilitate a sistemului nervos. cu elemente de noutate. deplasarea pe jos aduce în prim plan (ca dominantă) investigarea tactilă cu picioarele.G. Un vînt puternic diminuează eficienţa auzului. Este un proces continuu de so. cu variaţii atmosferice. sau după ^ mişcare abia perceptibilă a unui singur deget al mîinii lui eu ştiu întotdeauna că nu i-a plăcut ceva sau că este 125 . La staţii uşile se deschid. Este probabil ca în afara mecanismelor nervoase prezentate aici. Coborînd din autobuz. ci se dezvoltă numai prin educaţie.

La perception. traumatisme etc. p. nevăzătorilor reproducerea dominantei se reali zează printrun proces rapid şi mobil de înlocuire a uneia prin alta. Procesul de adaptare compensatorie în orientarea şi de plasarea în spaţiu prezintă unele diferenţieri la nevâzătorii congenitali faţă de cei cu orbirea survenită. VI. alegindu-şi excitanţii cei mai adecvaţi pentru a se cristaliza. Extinzînd rolul acestei caracteristici. . Pavele V u. pentru ca funcţia sa să mobilizeze întreaga activitate psihică într-o dominantă pri n care se realizează adaptarea compensatorie la cerinţele vieţii. vîrsta. de asemenea. Reprezentările spaţiale se elaborează în ontogeneză ceva mai tîrziu. 145—150. Care sînt caracteristicile dominantei in condiţiile lipsei vederii. putem conclude: 1) Orice reacţie dom inantă are tendinţa de a cuceri în treaga conduită. meC • . p. cristalizarea iubirii. O. L. avem în vedere aici -"rhâirea fericită a factorilor subiectivi şi obiectivi. consecinţa ale unor accidente. Trebuie admis că un asemenea Skor oho do v a. ceea ce poate explica îorţa compensatorie chiar şi în cazul cînd deficientul dispune numai de un singur analizator principal.t] inerţia reprezintă a patra caracteristică a dominantei. condiţiile spaţiului în care se deplasează nevăzătorul (linişte. 127 . probabil şi în lipsa altor analizatori principali? a) Excitabilitatea crescută. în acest mod este posibil ca în dominanta tactil-motorie să coexiste astfel de calităţi reflectorii îmbogăţite şi adaptate perfect reflectării vizuale. tic Sistem ul vestibular orientează im aginile spaţiale în raport cu cîmpul gravitaţional terestru. starea sănătăţii. şi în etapa următoare cînd ea devine specializată. nivelul de elabo rare a fenomenului compensator. voi. Principiul dominantei. Atrăgînd ca un vid excitaţiile din jur. l . Sensibilizarea implică o mobilizare a energiei psihofizice. c) A treia caracteristică o constituie capacitatea domi nantei de sumare a excitaţiei cu o intensitate şi frecvenţă anumită. nu poate fi explicată fără 1 această trăsătură a dominantei în orientarea spaţială a .. O dată trăită. aşa cum ilustrează adm irabil prof. de natura stimulilor primiţi de la obiectele şi fenomenele cu care nevăzătorul intră în relaţii. Cum percep lumea exterioară. în raport cu condiţiile deplasării în spaţiu şi de caracterul. am putea explica. cu ajutorul tactului. 26. lipsa unor denivelări ale terenului etc. 126 1 nism asigură procesele adaptative compensatorii într-o 'eră de-a dreptul impresionantă. recunosc cînd este mulţumit". „a v|lc u> V.1 Acest exemplu indică faptul că în lipsa celor trei analizatori principali (văzul.). în elaborarea imaginii spaţiale participăfeedoackul informaţionalşi ieed-backul postura!. condiţii atmosfe rice. ea se menţine şi tinde să se reproducă. In: „Revista de psihologie". inhibînd şi comutînd cursul altor reacţii simultane. Jean. Acest proces diferenţiat este condiţionat de o serie de factori subiectivi şi obiectivi. cu leziunile grave şi întinse ale organismului. Piaget.nemulţumit de ceva. a pasiunii. din sistemul stimulilor analizatorului dominant. imensa cantitate de energie pe care organismul este în stare să o pună în lupta cu deficienţa. această caracte ristică trebuie înţeleasă nu numai ca o sumare.Sintetizînd consecinţele dominantei pe planul conduitei. 2) Foloseşte excitaţiile subdominante. de France". între care cităm: existenţa şi gradul de conser vare a reprezentărilor vizuale integritatea morîoîuncţională a principalilor analizatori. datorită capacităţii sistemului nervos de a menţine excitaţia. 3) Tinde să organizeze întreaga conduită în jurul ei. 1950. Elaborarea dominantei se desfăşoară într-o primă iază cînd ea are un caracter difuz. cu creşterea sensibilizării m direcţia dominantei. Tot aşa. ci şi ca sub sumare şi integrare a excitaţiilor din analizatorii mai puţin solicitaţi de condiţiile concrete ale orientării în spaţiu într-un moment dat. Bucureşti. _' 1^55. are suficientă stabilitate pentru a exercita influenţe asupra procesului de reacţie. pedagogică şi psihologică. prin participarea analizatorului motor în relaţie C U . dominanta. In acest proces Polisenzorial. Trăite de psychologie exp&riUniv. Editura ştiinţifică. 2 Proprioceptorii. cu sistemul vestibular şi cu cel labirin . b) A doua caracteristică a dominantei o formează stabili tatea ei. Paul. este suficientă experienţa unui singur analizator. în condiţiile orbirii. acă în D sfera afectivă. de exemplu. vorbirea şi auzul).

precum şi a găsirii mijloacelor şi metodelor ce pot ii folosite în acest scop. în vîrstă de 24 ani. Acest orb relatează că pînă la vîrstă de 25—28 ani ^prezentările şi visele erau ca ale văzătorilor. îşi amin teşte culorile. Deficientul a fost şofer pe camion şi lucra în regiunea mun toasă a judeţului Neamţ. Se bănuieşte că nici înainte nu avea o vedere prea bună. acest fenomen are loc direct proporţional cu scurgerea timpului? Problema conservării reprezentărilor vizuale trebuie legată de influenţa procesului de învăţămmt şi în special de elaborarea reprezentărilor geometrice-spaţiale şi a reprezentărilor geografice. într-o explozie de grenadă. cele vizuale ştergîndu-se treptat. 129 . Prezentăm un caz foarte interesant. şi-a pierdut •ederea în anul !945. El păstra o serie de reprezentări despre culoarea roşie. visează lucruri şi fiinţe colorate. Nevăzătorul D. 61 a răspuns: lef cctologie 9 -D. îşi aminteşte culorile fiindcă aude vorbin<ju-se de ele. ele au fost consemnate de profesorul nevăzător A n a s t a s i u G h. Păstra imaginea tabloului tatălui său. Se • 'sează fără vedere. 2 Nevăzătorul C. străzile etc. precum şi de totalitatea factorilor subiectivi şi obiectivi la care ne-am referit mai sus. Nevăzătorii cu orbirea survenită apreciază mai uşor şi mai exact distanţele în spaţiu. a suprafeţelor.. a orbit la vîrstă de 7 ani. Ţine minte culorile. folosind analogii şi comparaţii' prin confruntări tactil-motorii pentru a-şi însuşi prin compensare calităţile celei de-a treia dimensiuni spaţiale. ci totul îi apare cenuşiu. S-au scurs 20 de ani de la pierderea vederii. hectometru. ca unul din criteriile chiar şi relative de diagnostic. Orbul Bernus. existenţa reprezentărilor vizuale se menţine oare necondiţionat? Dacă ele dispar. într-o serie de cazuri. Reprezentările vizuale avînd un rol atît de important. 5. 128 1 Nevăzătorul M.. pntru a-şi reaminti culorile. Şi-a pierdut vederea în anul 1942. Cercetarea experimentală asupra modului de regresiune a reprezentărilor vizuale a scos în evidenţă importanţa pe care o are conţinutul viselor la nevăzători. născut în anul 1930. Nevăzătorul S. Pe sine se visează cu vedere. în vîrstă de 38 de ani. o cireaşă coaptă. iar la locul de muncă. de logica dispunerii lor (uşile. Pe sine se visează orb. de aceea în aprecierea distanţelor. şi anume perspectiva. Iată relatările făcute de unii nevăzători asupra viselor lor. întrebat cum xp ica faptul că pînă la 25 de ani avea visuri ca văzătorii. Pînă la data experimentului s-au scurs 19 ani. Simte însă volanul în mînă şi are senzaţia foarte clară a atingerii şi manevrării lui la virajele din munţi. în vis nu apar oameni. aceştia întîmpină dificultăţi mai mari decît nevăzătorii cu orbirea survenită. lipsind reprezentările vizual cunoaşterea referenţialului tridimensional este îngreuiată de cea de-a treia dimensiune. 3. Nevăzătorii congenitali nu au reprezentarea de decametru. El se visează în locurile unde con ducea maşina. trebuie să se gîndească. de la Şcoa „Vatra Luminoasă" din Bucureşti). Nevăzătorul G. L. ca de exemplu creasta roşie a cocoşului. a orbit în timpul războiului. ferestrele.. este în vîrstă de 29 ani. se pune problema asigurării condiţiilor de conservare a acestora. în vîrstă de 48 de ani. Visează cenuşiu. In orbirea survenită. precum şi reprezenta rea mult redusă a perspectivei.La nevăzătorul congenital. Celelalte reprezentări vizuale erau foarte restrînse şi confuze. dar uşor estompate. dar că înceP nd de ja aceasţg vîrstă au prins predominanţă reprezenn |f tactile. T. coridoarele. Gh. dar nu mai vede peisajul verde al brazilor. I. Gh. adîncirnea dat fiind că ea se situează în afara cunoaşterii nemijlocite' Din această cauză. Visează colorat. născut în anul 1933. şi-a pierdut vederea în anul 1944. (Pentru o mai mare obiectivitate. dar nuanţele apar mai şterse.). în metodele şi procedeele de elaborare a noţiunii de adîncime trebuie asociat analizatorul motor prin parcurgerea spaţiului. 4. citat de Duna n. iar fiinţele şi lucrurile le întrezăreşte doar (cum se văd în momentul înserării). îşi dau mai bine sema de aşezarea obiectelor unele faţă de altele. şi-a pierdut vereâ la 5 ani. kilometru de exemplu. dar şi cenuşiu..

ştiinţele naturii. ele dispun de multe posibilităţi integrative. sub îndru marea şi supravegherea atentă a educatorului. — Dezvoltarea şi sensibilizarea funcţională a analizato rilor rămaşi normali. Regresiunea reprezentărilor vizuale se produce asemănător regresiunii memoriei. Reprezentările recente sînt însă mai dinamice. a) Intre condiţiile generale care pregătesc şi favorizează orientarea spaţială la nevăzători cităm: — Dezvoltarea activismului psihic şi organic general. fără ca acest proces să prezinte un ritm direct proporţional cu scurgerea timpului. care sînt cu mult mai fragile decît analizele şi diferenţierile elementare. tactul şi pipăitul. serveşte. desenul etc. datorită caracterului lor stereotipizat. în acest sens este elocvent exemplul prof. cristalizat. de la Şcoala specială de nevăzători „Vatra Luminoasă". în acţiuni înscrise în cele trei zone ale orientării şi deplasării în spaţiu. şi de văzător. pentru a se deplasa cît mai sigur de el. aceea de orb".„Altădată aveam două existente: aceea de orb. adecvate şi rapide a stimulilor de la obiectele şi feno menele care intră în spaţiul de deplasare al nevăzătorului. în timpul zilei. ceea ce face ca deplasarea în spaţiu a nevăzătorului să nu sufere în mod deosebit. în scopul unei mobilizări energetice generale. Ca învăţător şi profesor. Pe baza a încă 21 de cazuri studiate putem desprinde unele consideraţii cu privire la regresarea reprezentărilor vizuale. acestea au contribuit la conservarea reprezentărilor sale vizuale. a) 131 . descrierile. stabilizat. care trebuie să înceapă de la l—2 ani pentru nevăzătorii congeni tali şi imediat după pierderea vederii în cazurile survenite. în timpul nopţii. aceloraşi scopuri de microorientare. necesară structurării şi restructurării schemelor funcţionale. naraţiunile şi să organizeze excursii. Pierderea nuanţelor trebuie explicată prin însuşi mecanismul de analiză şi diferenţiere fină implicate. Se confirmă faptul că reprezentările vizuale regresează în timp. ca activitate sistematică în cadrul acelor discipline care operează de predilecţie cu reprezentări vizuale. 130 Mijloace şi procedee moderne şi electronice. simţul vibrator şi verbal-motor. care. — Dezvoltarea capacităţii de interpretare corespunză toare. regresiunea reprezentărilor vizuale nu este inevitabilă. diferenţiere şi sinteză. Trebuie presupus că tipurile eidetice au un avantaj în păstrarea acestor reprezentări. au un conţinut mai bogat. aşadar orientarea în microspatiu. a mişcării cit mai independente. sistematic organizate. dar aceste calităţi le fac şi mai vulnerabile. de observare şi recunoaştere a poziţiei punctelor grupei fundamentale Braille. astăzi nu mai am decît o singură existentă. auzul şi motricitatea. Cutia de intuiţie pentru elaborarea deprinderilor de analiză. Corelată capacităţii de interpretare este activitatea de observare atentă şi de intuire a calităţilor senzoriale ale lumii obiective. Cutia cu cuişoare. Se impune cultivarea motricitatii. O condiţie esenţială a conservării lor o constituie exerciţiul şi în general activismul psihic în procesul de învăţămînt. în esenţă. b) Mijloace tehnice simple şi electronice în scopul edu cării senzoriale şi de orientare propriu-zisă a nevăzătorilor în spaţiu. ca: geometria. a fost obligat prin însăşi natura predării intuitive să folosească materialul intuitiv. în experimentele la care ne-am referit aici ni s-a impus faptul că pierderea reprezentării culorilor se produce începînd cu nuanţele cele mai fine şi continuînd cu culorile de bază. deşi postura poate fi afectată îndeosebi la nevăzătorii congenitali. b) Mijloacele şi procedeele care pot fi folosite. Totuşi. geografia. uneori toată viata. achiziţiile vechi se menţin timp îndelungat. D. Pierderea reprezentărilor vizuale nu afectează însă componenta motorie (mersul). întîi se pierd achiziţiile mai noi ale activităţii psihice. folosite în scopul orientării spaţiale a nevăzătorilor Condiţii generale care pregătesc şi favorizează ela borarea procesului de orientare şi deplasare în spa ţiu a nevăzătorilor. G. Aceste exerciţii. vor trebui extinse treptat de la spaţiul apropiat la cel îndepărtat. în interacţiune. orbit în timpul războiului. astfel ca nevăzătorul să-şi formeze deprinderi motrice libere cit mai de timpuriu.

permiţînd comparaţii şi analogii m formarea reprezentărilor spaţiale. Din punct de vedere psihologic. Elaborarea reprezentărilor şi a noţiunilor geografice prin harta sonoră se poate realiza prin diferite forme de exerciţiu: a) indicarea unui nume şi căutarea lui pe hartă. Harta sonoră pentru nevâzâton Aspectele tehnice ale hărţii sonore şi utilizarea ei1 Principiul construcţiei hărţii sonore constă în stabilirea şi întreruperea unui circuit electric prin acţiunea a două fişe de contact în masa metalică a hărţii. Fia 15. care poate antrena capacitatea de loca-. constituind în acelaşi timp şi un exerciţiu antrenant pentru elevi. condus de prof. ea îi ajută îndeo sebi pe nevăzătorii lipsiţi total de reprezentări. c) aprecierea distantelor între diferite obiective şi com pararea lor. a direcţiilor în raport cu Punctele cardinale este favorizată de sumarea stimulilor tactnmotorii şi auditivi de la sistemul tehnic în ansamblu. identifică în dreapta. precum şi pentru însuşirea cu mai multă uşurinţă a noţiunilor geografice (hart sonoră este mijloc şi scop). 1 Harta sonoră a fost realizată de un colectiv de profesori d« J Şcoala profesională specială de nevăzători „Vatra Luminoasă". trebuind să caute masivul muntos Făgăraş. atingînd acest masiv. în raport cu poziţia celeilalte fişe. d) aprecierea duratei deplasării între diferite localităţi fo losind diferite mijloace de transport etc. precum şi a unor aspecte de geografie economică: obiective industriale.Harfa sonoră (fig. b) stabilirea unor obiective geografice. folosirea hărţii sonore prezintă şi avantajul că antrenează funcţional analiza torii auditiv şi tactil-motor. Harta sonoră poate fi folosită cu rezultate bune îndeosebi în prima etapă a formării reprezentărilor şi noţiunilor geografice. denumirea în Braille a masivului Făgăraş şi introduce în orificiu prima bornă. Harta sonoră permite antrenarea şi menţinerea reprezen tărilor existente la nevăzătorii surveniţi. care este în contact cu masa hărţii.j„ 5e sPatială a unei surse sonore sau luminoase estepanoul «e tras la tir. se stabileşte contactul electric printr-un sunet de buzer. Sunetul se menţine atîta timp cît elevul se găseşte cu fişa de urmărire pe lanţul muntos al Făgăraşului şi încetează în momentul în care 1-a depăşit. cu precizarea orientării lor spaţiale în raport cu un obiectiv dat. în dreptul fiecărui nume există un orificiu în care se introduce una din fişele de contact. Harta este lucrată din material bun conducător de electricitate. ape. cîrnpii. sus. 132 133 . Cu cea de-a doua bornă începe să caute pe hartă masivul Făgăraş. oraşe. Harta sonoră este prevăzută în partea de sus cu numele obiectivelor geografice scrise în sistemul Braille. Bucureşti. Elevul nevăzător. Anastasiu Gh. ceea ce permite identificarea sonoră a aspectelor de geografie fizică: munţi. Cu cea de-a doua fişă. Un mijloc tehnic. resurse naturale etc. la care mate rializarea spaţiului geografic. se poate stabili şi întrerupe contactul. 15) folosită în procesul de învăţămînt pentru elaborarea reprezentărilor geografice şi implicit ţ scopuri de orientare în spaţiul geografic.

ată de exerciţii de orientare faţă de unele semnale simple Va combinate. Fducaţia fizică. ci şi coordonarea motorie cu auzul. semnalizarea cairourilor poate fi făcută prin aprinderea şi stingerea de lumini oare pot fi percepute de nevăzător prin ochelarul fotosensibil. realizată de aparat. cu acţiuni tot mai rapide analoage vederii. rapidă dar şi succesivă. Prin panoul de tras la tir se dezvoltă nu numai atenţia auditivă. 16. semn că a fost lovită ţinta. atît prin componenta medicală cit şi prin -roiţii ae orientare spaţială. nevăzătorul „ocheşte" şi trage cu un pistol special un proiectil de cauciuc în ţinta sonoră. antrenîndu-se multilateral activitatea psihică a nevăzătorului1. Nelovirea ţintei face să se menţină contactul pînă cînd ea este ochită. La semnalul sonor dat de unul din careurile comandate. posibilitatea coordonării mişcărilor cu auzul în procesul percepţiei. care antrenează diferiţi analizatori. iar sunetul încetează. ochelarul îotosensibil se înscrie ca un traductor al vederii pentru cercetarea fenomenului compensaţiei. codarea frecvenţei sunetelor în raport cu datele spaţiale reflectate de ochi. Transformarea luminii în sunete. 1 Aparatul . Folosind o gamă P °. aparatele electronice pe bază de radar. într-o altă variantă. este antrenată percepţia şi atenţia prin orientarea lor spre semnale selective. 134 . La baza construcţiei sale stă metoda analogiei cu mecanismele cibernetice din retină. capacitatea reflectorie simultană.a fost realizat de un colectiv de profesori de la profesională specială de nevăzători „Vadra Luminoasă". analog vederii. are o deosebită importanţă în eXc r esui de educare şi compensare în orbire. Bucureşti. ca şi alte elemente de cibernetică a vederii fac ca acest aparat să fie totodată un instrument de cercetare în mîna omului de ştiinţă şi un mijloc modern de orientare spaţială în anumite limite. de asemenea. utilizînd ca traductor auzul. electronice. el însuşi fiind un mijloc practic care facilitează acest fenomen şi serveşte la orientarea spaţială a nevă/ătorului. Lovirea ţintei întrerupe contactul electric. în aer rber sau în coridoare special amenajate. Menţionăm.Fig. cu privirea şi cu întreaga faţă. Ponpu de tras la 61 pentru nevâzători. Aparatul este construit dintr-un panou dreptunghiular prevăzut în sens orizontal şi vertical cu şiruri de carouri şi care semnalizează fiecare prin instalaţii sonor comandate de la un pupitru electric. (Descrierea şi modul de utilizare a acestui aparat vor fi expuse în capitolul Tiilotehnica). între mijloacele moderne.

CAPITOLUL P ro b le m e p s ih o lo g ice ş i p e d ag o g ici49Jnen K e l le r (Optimismul). la procesele care au loc în cazul pierderii u ^ m. Stăpînind aceste mijloace de achiziţie a bunurilor spirituale şi de comunicare. contribuind la o mai profundă cunoaştere a psihicului _ omului deficient. sau a mai multor analizatori. Care sînt particularităţile analizatorilor tactil şi motor Şi cum se realizează interacţiunea acestora în procesul citirii Şi al scrierii? fiziologie este subliniat faptul că ceea ce realizează prin mişcările de explorare şi investigare a formelor ontururilor obiectelor realizează mîna ca „tentacul-' Prin tatonarea tactilă şi învăluirea motorie. citirea şi scrierea reprezintă mijloacele fundamentale ale însuşirii cunoştinţelor în procesul de învăţămînt. scrierile oarbelor surdomute Pentru nevăzător. acestea elaborîndu-se exclusiv în modalităţi tactil-motorii. Alfabetul Brailie reprezintă o construcţie punctiformă (în relief) a semnelor. De aceea preconizăm ideea ca încă din perioada cînd deficientul mai păstrează unele resturi de vedere să i se predea alfabetul Brailie. B. procesele de recepţie şi redare a formelor fine şi diferenţiate a literelor şi a structurilor grafice în citirea şi scrierea punctiformă sînt elaborate pe cale tactilmotorie. sub forma imaginii spaţiale a grupei fundamentale Brailie. ca şi pentru omul cu vedere. La nevăzătorii congenitali lipsind reprezentările vizuale.* le y. ale însuşirii şi transmiterii bunurilor de cultură. Skorohodova e r& percep lumea exterioară) etc. prin interacţiunea dintre tact şi mişcare. Condiţiile de elaborare a proceselor de analiză. deci pe 136 137 . ca şi procesele psihice în ansamblu implicate în aceste activităţi. în procesul citirii şi scrierii are loc o activiConsideraţi. diferenţiere şi sinteză tactil-motorie a semnelor în relief sînt întrucîtva diferite la nevăzătorii congenitali faţă de cei cu orbire survenită. acestea sînt implicate în structurarea schemei funcţionale în procesul citirii şi scrierii. La nevăzătorii care păstrează reprezentările vizuale. L Kovalenko (îndeosebi lucrările lor de tate multilaterală de dezvoltare a proceselor psihice. . deci la aceştia se elaborează imaginea vizual-tactil-motorie. cu efecte de adaptare compensatorie. dar ei înşişi pot să facă cunoscute trăirile subiective. sînt edificatoare în acest a le c itit-s c ris u lu i în s is te m u l B ra ilie Atît prin conţinutul lecturii cît şi prin travaliul efectuat la n e v ă z ă to r i A nevăzător. lipseşte şi imaginea vizuală spaţială a structurilor diferenţiate a semnelor Brailie. în aceste condiţii însuşi sistemul de citire şi scriere. constituind un mijloc adaptat posibilităţilor de reflectare. sînt adaptate condiţiilor orbirii. Lucrările nevăzătorilor P. La nevăzător. I.! asupra funcţiei analizatorilor impliioaţi in procesul citirii şi scrierii în sistemul Brallile (scrierea punctiformă) Particularităţile elaborării sistemului de scriere Braiiille şi tehnica citit-scrisului Etapele însuşirii citirii şi scrierii de către nevăzători Condiţiile care asigură dezvoltarea unei citiri şi scrieri corecte şi rapide de către nevăzători : jnedagogia orbilor). ^nevăzatorii nu numai că se pot integra activ şi creator în viaţa socială. O. în acest mod se elaborează imaginea vizuală diferenţiată a formei spaţiale a semnelor Brailie.

Forma de percepere tactil-motorie raportată la forma de percepere vizuală în procesul citirii prezintă particularităţile specifice care. în atun™ ~ acestor rela tii Pot fi incluse şi relaţiile cu auzul. prin actul propriu-zis al deplasărilor succesive şi de zigzaguri. Capacitatea deosebită de analiză. (Forma literei a. fenomenul d^ depăşire şi anticipare a semnelor şi cuvintelor este deopotrivă o problemă ce ţine de înţelegerea logicii contextului. percepută vizual ca un oval şi un cîrlig. de căutare. analizatorul optic cuprinzînd spaţii mai i rni din textele tipărite decît poate realiza tactul. T. Fenomenul de anticipare este condiţionat atît de capacitatea vederii centrale. în interacţiune cu tactul. Trebuie observat că modalitatea senzorială. cu semnificaţia ei). mişcări sisf 6 S1I?t ^^er^te de mişcările specifice în cazul citirii. aparatul motor. atît sub raport anatomic cît şi fiziologic. este înlocuită la nevăzător cu structura unui punct în dispunerea grupei fundamentale compusă din şase puncte. Totuşi. în problema citirii de către nevăzători este important de observat că tactul informează despre structură. trebuie înţeleasă în întreaga ei complexitate funcţională (relaţia mîinii cu cel de-al doilea sistem de semnalizare pentru înţelegerea logică a formelor percepute^ tactil-motor. de identificare sau de recunoaştere a calităţilor percepute. întrucât vederea periferică explorează simultan cu vederea centrală extinderea spaţiului tipărit. La citire textul trebuie explorat. în acest sens se pun o serie de probleme referitoare la calitatea materialelor folosite pentru tipărit şi la modalitatea de realizare a acestei operaţii. de aici ea este asociată. informează îndeosebi despre forma obiectelor. 1 eşti. Sînt cunoscute calităţile tactile ale mîinii ca organ al citirii. care sînt eliberate de contactul prin atingere. cît mai ales de cea a vederii periferice.. diferenţiere şi sinteză a semnelor palpate tactil este elaborată printr-un sistem de asociaţii originale între mîna.calea pipăirii active a obiectelor. îndeosebi a suprafeţelor degetelor care palpează. în timp ce mina. trebuie avute în vedere şi calităţile materialelor folosite în tipărirea punctiformă. con-trolmdu-şi astfel citirea. Legat de această modalitate. ca organ efector şi receptor. ele trebuind doar exprimate grafic. subi 1 tC!nd scrierea se face după dictare sau la citire. prin contactul direct.T ^De aceea citirea în Braille se realizează într-o perioadă 1:1 a'i lungă de timp decît citirea obişnuită. viteza de reproducere este limitată în acest spaţiu şi deci relativ diferită de posibilităţile optice. la nivelul celui de-al II-lea sistem de semnalizare. Mîna dispune de o mare sensibilitate. Forma dată de văz este înlocuită la orb prin pipăit. pentru ca cele scrise să fie cît mai accesibile percepţiei tactil-motori a mîinii care citeşte. 428. în esenţă. 111 în procesul citirii. are un rol esenţial în citirea Braille. 1963. în timp ce mişcarea. Şi partea nervoasă centrală. rinderilor de citire. 138 139 . în procesul citirii mîna intră într-o conexiune originală cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. J. relaţii cu zona motorie pentru coordoare fină a mişcărilor în procesul analizei şi diferenţierilor car la ^. investigat şi descifrat ca formă şi conţinut. pre< um ş •' r i mişcările de un anumit tip la scris. Relaţia dintre mîna. Fiziologia medicală şi biofizică. succesiv şi anali. de aici şi deosebirile care apar în aspectele efectuării celor două procese (atît în condiţiile dictării cît şi ale copierii). în timp ce văzul operează simultan şi P d mîna în mişcare operează pipăind. asociindu-se cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. reproduce forma mărimea şi conturul semnelor. în timp ce la scriere. Bucur Editura medicală. realizînd anticiparea în spaţiul optic. se exprimă într-o arie mai redusă topografic a cuprinderii realizate de mîna care explorează textul şi printr-o viteză mai scăzută a citiriir chiar într-o fază înaintată a automatizării acţiunii. capacitatea pier de a descompune două puncte este numai de 1/3000 din ce' a a ochiului1. conţinutul şi forma există. şi formaţiile cerebrale implicate în procesul de citire şi scriere. Limita cuprinderii spaţiale fiind determinată în citirea tactil-motorie de linia de contact nemijlocită a mîinii cu semnele punctiforme. redă „copia" acestor calităţi obiectuale în activitatea nervoasă superioară.. p. cînd trniîr^ P ronunţînd cu voce tare se aude pe el însuşi. ca organ periferic receptor-efectpr. despre conţinut. F ui t o n. Forma în care se efectuează citirea tactil-motorie este succesivă şi analitica^ cu o mai mare intensitate îndeosebi în faza iniţială a formari Ruch. cutanată-tactilă şi de presiune. în condiţiile orbirii. unde se elaborează sinteza dintre formă şi conţinut.

Cercetările lui V. * Paul Pop eseu N e ve*nitf' Mihai Go Iu. de o neîntreruptă transfor mare a energiei externe a sistemului mecanic într-un proces electrofiziologic de excitaţie nervoasă. Degetul arătător este cel mai activ în cuprinderea spaţiului palpat şi în recepţie. dacă însă una din mîini este amputată. tatonarea. Amputarea unui braţ sau a altuia duce la o adaptare compensatorie egală. precum şi simetria sau asimetria mîinilor la lucru. 1968. arătătorul şi ijjpciul formează un fel de compas. mişcări repe a tate şi inverse cu obiectul realizează o cunoaştere mai rapW şi mai adecvată decît dacă degetele urmăresc succesiv şi ^ contact nemijlocit fiecare parte a obiectului. în timp ce acelaşi obiect palpat. M. degetul mare fixează obiectul şi este punctul de plecare în explorarea tactilă^ care se transmite apoi celorlalte degete. -•• i. Astfel. constă în declanşarea actvităţii reflexe (raport bilateral perifericcentru) în condiţiile contactului dinamic receptor-obiect şi ale întreruperii sale. randamentul optim fiind la acea mînă care funcţional a fost utilizată şi antrenată compensator. Mişcările de urmărire au o deosebită importanţă prin cele trei funcţii implicate în cunoaştere: a) de construire. V e k k e r. 152. Juillet. uşurînd laborarea unei imagini adecvate. aiiile. prin urmare. Abramovici. . presarea pielii. G. Aşa se explică faptul că un obiect plasat pe piele aproape că nu este sesizat. blema timpului de reacţie în analizatorul tactil în raport cu ceilalţi analizatori. există un sistem de dublare şi triplare a semnalizării. Bucureşti. dinamica produc stări de deformare care sînt însoţite de oscilări continue laie echi librului electric şi. fiind implicată în mod unitar î relaţia dintre centrul şi periferia analizatorilor cu care găseşte în interacţiune. în genere. mişcările care se înlănţuie reproduc aproximativ -conturul obiectului. precum şi problema altor particularităţi implicate în procesul scrierii şi al citirii la orbi. dă un volum mare de informaţii de înaltă calitate. în activitatea de citire şi scrier & mîna se „autoaferentează". salturi. nr. A n a n i e v. Acest proces implică simetria funcţională a ambelor emisfere cerebrale. b) de măsurare şi c) de control şi conectare. iar sensibilitatea kinestezică e mai mare la mîna care operează palparea şi care. 1970. a O ki e ' ctu lui' parcurgînd punct cu punct conturul. care asigură recepţia ctet i". Relaţia dintre centru şi periferie pune cu necesitate. . prin acţiuni aferent-inverse au Probleme de la comparation dans Ies deficiences : „Readaptation". Observarea atentă a acestui proces la orbi arată că palparea discontinuă prin detaşări. F. după L. cealaltă mînă poate compensa acest proces complex. Degetul ară tător şi degetul mijlociu parcurg obiectul întîi global şi apoi analitic. deci fără mişoare. explorat tactil. Aşadar. colţurile şi punctele critice ale formei obiectului. Cercetările noastre asupra lateralităţii infirmă ideea unei capacităţi funcţionale „date" pentru mîna stingă sau cea dreaptă. ca rezultat al activi tăţii şi exerciţiului 1. prin mişcări ale degetelor care Pri succ ed cu cele două mîini în urmărirea aceloraşi puncte. Paris. Sensibilitate 0 ' Funcţia de control (citirea în Braille. Rezultă de aici că palparea are legi proprii şi numai în baza lor se ajunge la efecte receptive optime. | nve stigări discontinue. 140 141 . analoage celor ale ochiului: mişcări de căutare şi montaj şi mişcări de urmărire 1. Degetul mare. iar prin semnalele care sînt trimise succesiv la centru se realizează „construirea" ima ginii lui. orbii citesc mai uşor. Cercetările experimentale ne-au arătat rolul antre namentului în condiţii egale la ambele mîini.. de exemplu) are loc . Specializarea funcţională a mîinii cunoaşte o diviziune în activitatea ce revine fiecărui deget. Cu ambele mîini. este dreapta. Z i n c e n k o şi V. în procesul de palpare. f ot care determină un înalt nivel de sensibilitate. precum şi în condiţiile contactului staţionar. au dovedit că între cele două mîini există o specializare funcţională. Editura ştiinţifică. pr 0. L o m o v stabi lesc două tipuri de mişcări tactil-kinestezice ale mîinii. în sensul că sensibilitatea cutanato-kinestezică capătă o dezvoltare mai mare la mîna care fixează (apucă) obiectul (de obicei mîna stingă la dreptaci). Specificul recepţiei tactile.în condiţiile orbirii. Palparea. reveniri. prin reveniri şi oscilaţii. Cercetările experimentale făcute de B. ren t ? tr°^ U^ ^ n^orm!a ţi° nal se realizează prin micromişcări Pe aţe. Lehtman şi de alţii.

sămînt ul 5!0P la lnva îmbunătăţirii metodelor şi a mijloacelor clasice noa stră te în în t nevăzători. îndeosebi din partea reprezentanţilor altor sisteme de scriere. prin adăugarea unui alt punct la cele din rîndul doi. obtinîndu-se semnele: k. De exemplu. Pieron (1942).°. din a • • a devenit k • • şi aşa mai departe. ca analizatori fundamentali în acest scop. din k • :'. eşalonate pe două coloane verticale a cîte trei puncte pe fiecare coloană. Pe baza unei intuiri geniale a eficientei maxime a posibilităţilor tactil-motorii. Louis Braille. care reprezintă semnele şi punctele subţiri. în sens orizontal: a. Există tendinţa ca dimensiunile mari. dar nu în sens vertical. care orientează pe începător asupra poziţiei punctelor groase m topografia grupei. în toate ţările s-a adoptat treptat sistemul punctiform al grupei fundamentale de şase puncte elaborat de Braille. Braille ja păstrat grupa fundamentală de şase puncte. rât i9 ' 'UP l gă sistem utilizarea acestui sistem. 1959. j. la formaţia semnelor de sus. Tiflopedagogii sovietici (S v e r l o v. de exemplu) consideră că reducerea la 6 mm ar corespunde pe deplin.P' cf' r' s' *: De exemplu a = j . să se reducă. aşadar particularităţilor reflectorii ale analizatorului tactil şi motor în interacţiune. mişcarea. cele de 8 mm. încercările făcute în decursul timpurilor în scopul elaborării unui astfel de sistem au fost numeroase. am punct de vedere psihofiziologic. în acest circuit închis. inclusiv a sistemului Braille. s-a elabo-Punrt ^° u punctiform de scriere. c. ci în sens orizontal.şi deliberări între mişcarea analitică şi cea integrativ-sintetică. care descresc în jur de 400—110 milisecunde în raport cu gradul de antrenare şi cu vîrsta subiecţilor. în scopul unei mai bune diferenţieri a semnelor. e. Sistemul Braille reprezintă o sinteză genială elaborată pe baze ştiinţifice a unor sisteme şi încercări la oare lucraseră îndeosebi autorii francezi Charles B ă r b i e r şi Valentin H a u y1. Alexandru frqurat realizate com narea ki celor trei puncte în variate con-(latin) Smt punctiform semnele alfabetului nostru h eprezentarea notelor muzicale. Bucureşti. prin adăugarea unui punct în sens orizontal s-a obţinut u = / • Sistemul elaborat de L. format din trei But? ip e mrinl tripunetat elaborat de prof. prin adăugarea în sens vertical pe rîndul doi a încă unui punct. P i e r o n şi S e gal (1938). kinestezia deţine un loc important în procesul de cunoaştere şi re^ cunoaştere. Tot atît de importanţi sînt şi timpii de reacţie tactilă şi variabilitatea lor. inventatorul alfabetului orbilor 1809— 1852. pje sînt reprezentate prin puncte dispuse în diferite poziţii. Pe al treilea rînd a plasat celelalte semne. g. analizei şi diferenţierilor tactil-motarli. Cu toată concurenţa acestor sisteme ca şi a -altora. h. l! m. n. Sistemul sovietic are 7 1/2—8 mm. ca Hebold şi Klein. Sverlov îşi întemeia punctul de vedere pe raptul că texte americane scrise în dimensiunea de 4 mm au putut fi citite fără greutate de nevăzători sovietici. precum şi simbolurile R 142 143 . între comenzile centrale şi sistemul autoaferent şi aferent invers. în componenta celor şase puncte deosebim punctele groase. pe care le-a aşezat 'ntr-un prim rînd. Sub acest prim rînd a aşezat un al doilea rînd de semne pe care le-a constituit prin adăugarea. HP . în timp ce în ţara noastră dimensiunea este de aproximativ 6 mm. Cercetările experimentale făcute de Fessard (1930). S i n c l a i r e şi Weddell (1945) arată că timpii de reacţie tactilă se aseamănă cu timpii de reacţie auditivă. a încă unui punct în sens vertical. care a uşurat mult constituirea l ul> P i e r r e Henri. b. Pe această bază s-au creat diferenţieri şi în ceea ce priveşte dimensiunile grupei fundamentale. Iată de ce elaborarea unui sistem de citire şi scriere pentru nevăzători trebuia să corespundă naturii deficientei. Tehnica elaborării alfabetului Braille are la bază o idee practică ingenioasă. în citirea Braille şi în genere în intuiţie şi î n cunoaştere la orbi. Astfel în ţările anglo-saxone sistemul Braille are dimensiunea de 4 mm între puncte. . Editura ştiinţifică. f. d. Braille a întîmipinat unele rezistenţe. 1 aille a elaborat o primă serie de semne. i. evoluînd de la formele empirice din antichitate şi culminînd cu sistemul punctiform elaborat de L o u i s B r a i l l e (1809—1852). care preconizau scrierea ca în albnegru.

17. cu clase speciale. ^g . confuzii etc. cu toate interferenţele ce pot avea loc. apar cîteva aspecte concluzive: Sistemul Braille. 0 m •• •• P « e•• ' * • 9 • • • • 1 e 9 * •« 'C h e • • •r • • • • s • o ® • e • • • • oe • * tv u e « v « • . cînd animalul supus Practic însă lucrurile nu se prezintă astfel. într-un raport 3 8 9 10 ® . apărute în sistemul de şase puncte. • e «.® x «« «î y «s •e z a . a arătat următoarele1: Un randament sporit cu 20—30% la scrierea în sistemul de trei puncte faţă de sistemul cu şase puncte. 10 — Defectoloeie f U.n ana 1966—1968 la cererea Ministerului Educaţiei şi Invătămîntului. deci nu printr-un proces de învăţămînt sistematic pe clase şi lecţii. Viteza la citit mai mare cu 10—15% în sistemul de trei puncte faţă de sistemul de şase puncte. cu instalarea inhibiţiei de protecţie. a © •k III W ' • • 9® C •• • • 9 0 P «• • • • • i •• «« J •• •« • • / •• * • 9• U b © • 9• / d •e «• n • • • • • • e • • a. pe o perioadă de doi ani.mai reuşea să diferenţieze elipsa de cerc. / *<* b • • • • u . experimentele tuate cu elevi care şi-au format deprinderea scris-citi-f uri atît în sistemul Braille cît şi în sistemul format din trei U te. Un alt avantaj al scrierii în trei puncte îl constituie volumul de hîrtie mult mai redus. dar acestea ar fi foarte apropiate ca structură. Existenţa sistemului Braille nu exclude posibilitatea experimentării şi adoptării unor sisteme care să se adapteze mai bine la_ evoluţia limbilor naţionale. . (generalizarea sistemului în trei puncte ar prezenta unele ii-cultăţi pe plan internaţional. combinarea a numai trei puncte nu numai că ar da un registru restrîns de diferenţieri. încît nevăzătorul ar ajunge la stan psihice conflictuale. O primă analiză a acestui alfabet lasă impresia că reducerea de la şase la trei puncte atrage după sine reducerea la jumătate a posibilităţilor combinării topografice a semnelor. ca: omisiuni. critice în procesul citirii. Ţinînd seama de faptul că elevele care au participat la acest experiment în sistemul de trei puncte nu au fost pregătite în aceleaşi condiţii cu elevele care au lucrat în Braille. Aceas obiecţie aminteşte de nevroza experimentală provocata laboratoarele lui I. ci în mod neorganizat. cu unele greutăţi inerente elementului de noutate. Aşadar.* •c w •» »• ' * • • • ? C« © « •e M • »> • f • • « Fig.. P._ 9 U â « > e % ff y «• . Pavlov. Experimentarea comparativă efectuată de noi la Şcoala de oarbe din Buzău. Efortul nervos depus la citit în aceste condiţii ar trebui să fie atît de concentrat. este pe deplin explicabilă datorită accelerării ritmului de scriere a acestora pentru a se putea menţine la ritmul şi viteza scrierii în trei puncte. ezitări. determinînd diferenţieri Hml" nare. este totuşi încă susceptibil de unele simplificări şi modernizări. dovedesc că elaborarea deprinderilor în condiţii optime' în sistemul tripunctat este posibilă. şi că acest sistem prezintă unele avantaje faţă de sistemul cu şase puncte. întrucît adoptarea lui s-ar tuat ţ^ xpeî' imentare a sistemului tripunctat de scriere şi citire s-a efec. deşi prezintă suficiente perfecţionări statornicite în cursul celor o sută de ani de utilizare şi adaptare la cerinţele scrierii şi citirii diferitelor limbi naţionale. Alfabetul Braille matematice. Existenţa unor greşeli la citit. ceea ce din punct de vedere psihofiziologic ar avea consecinţe negative asupra capacităţii de analiză şi de diferenţiere. sau în cel mai bun caz la stări de oboseală prematură.

de sintezele care rezultă din acest proces de analiză şi diferenţiere. întrucît în unele cazuri. De fapt.... aşadar dintre receptorii periferici şi piartea corticală centrală....... £fAld... fiind adaptat la cerinţele multilaterale &]* procesului de învătămînt şi de comunicare. Aşadar............ are loc un proces de 146 A lfA B fM R O M Â N E S C ! T R IP U N C T A T .. In acest sens se pune problema etapelor elaborării deprinderilor de citire...1 •• •• •• •• • • . r sH " " •* it i a * • • • « ... ... întrucît citirea nu se poate reduce la actul senzorial...... dintre percepţia formei şi percepţia conţinutului. •• P r •« s* • • v . ale diferenţierii şi sintezei la citit-scris în noile configuraţii şi structuri de trei puncte.. . alcătuit de ProPAl..impune în detrimentul sistemului Braille... j t . . • c •• .... v e'. indicaţiile clasice după care degetul arătător şi mijlociu de la mîna dreaptă analizează. li : • .. Tehnica citirii nu poate fi desprinsă.. în esenţă. • • 1 • •• • / r w/jW/0 _ : £ w c/m o la • • • • « • \- o f - .: • cc g hilim ele c * 9 * * 6 a. iar aceleaşi degete de la mîna stingă verifică. ţ u v x i ** '"' • o ... particularităţile analizei. nevăzătorul poate folosi resturile braţului.. nevăzătorul citeşte cu o singură mină. Faptul acesta pune problema interacţiunii şi a unităţii dezvoltării dintre componenta senzorială şi componenta logicabstractă...... r e . In cazuri grav6' cînd ambele mîini lipsesc.. d •• .. • HniepMdofd Mwsk Ompande l&Kffl'Jj < Uaiato ? . dintre percepţia tactil-motorie şi gîndire............ . a trecerii de la etapa analizei de un anumit nivel. . • • ' • • • • • • • • ' . •••••• * aSsSilo «• s u b l i n i e ....... Nici tehnica citirii obligatorii cu ambele mîini nu trebuie absolutizată. bărbia şi chiar limba. ca în amputări. Aceste rezerve nu trebuie să ducă însă la negarea calităţilor şi avantajelor noului sistem şi nici la abandonarea perfecţionării i u j în tara noastră. sistemul tripunctat ridică unele probleme interesante de psihofiziologie.. .. confirmă sau infirmă impresiile percepute tactil-motor (prin pipăit) constituie procedeul obişnuit de lucru. ca de exemplu.. precum şi probleme de metodica aplicării lui. ... în acest proces sînt implicaţi însă o serie de factori subiectivi şi obiectivi la care ne vom referi în continuare..•.... P • » • • • • •• •• l • « • • m e • o ........... de nivel superior.. . e . « e »• . Prin implicaţiile lui acest procedeu nu este însă atît de simplu cum ar părea la prima vedere. diferenţiază şi recunoaşte semnele.... . In tehnica citirii în sistemul punctiform. traumatizări sau paralizia unei mîini.... s-ar impun 6 retipărirea operelor tipărite anterior în Braille. acest sistem experimentat de noi (în paralel cu sistemul Braille) demonstrează posibilitatea elaborării şi a altor sisteme pe care tehnica modernă le-ar putea imagina. • 0 0 « » • * c'/'/ra ry/ :>. J b . la analiza...a .... g• ff/ahaulsi . . • . Pe lîngă aspectele concret-practice... e f 3 .. diferenţierile şi sinteza fină.. tonescu Butaş o •• t •» o . care are deja trecut de un secol...'P U N C T U A Ţ IA * tia llO lO Ş I P A po s tro fu l •. .

Fig. Alfabetul tripunetat . 18.

efortul există în cazul copierii. Raportînd scrierea punctiformă la scrierea normală î n albnegru.. în aceste condiţii vom prezenta în mod oarecum convenţional trei stadii care se referă la parti cularităţile evoluţiei formării deprinderilor şi care corespund.ta si eficienţa în succesiunea unor etape. cu interferenţe şi confuzii pentru sem nele asemănătoare. este simplificată în sistemul punctiform prin mişcările fixe cu punctatorul în căsuţa existentă în aparatul de scris. cercetat şi publicat de noi în revista . . 149 . "elaborarea deprinderilor de citit nu poate fi tratată inndent de unii factori care pot grăbi sau frîna ritmul. nevăzătorul înţeapă cu puncta torul semnele textului. ei îşi pot forma deprinderea de a scrie cu piciorul realizînd performanţe asemănătoare cu ale omului normal (cazul elevului Forca Francisc de la Şcoala de deficienţi motori Juca de Jos. Aşadar în această etapă poate prevala activitatea de analiză asupra celei de sinteză. egalează performanţele obţinute la scrierea în albnegru. Caracteristic. sub influenţa activităţii şi a exerciUlor metodic organizate îi urmează un a] doilea stadiu.. nr. care permite înţeparea cu un punctator metalic. a pipăitului activ cu ambele mîini.transfer al unor deprinderi de la un organ pereche la altul sau la o altă modalitate de recepţie tactilă. vi. deşi el se poate menţine şi mai tîrziu. Performanţele care se pot realiza îndeosebi în sistemul tripunctat. ea încadrîndu-se din punct de vedere psihologic în problema formării deprinderilor de fixare a structurii semne lor şi de redare motorie. îndeosebi pentru perioada preabecedară. datorită faptului că textul este dat prin dictare sau exprimare proprie (prin urmare. ca tehnică. nedistinct. cu intensificarea funcţiei motorii. a stadiului în care se află for marea acestora. la poziţia punctelor în cadrul grupei. Prin ce se caracterizează primul stadiu al însuşirii cititului în sistemul Braille? Activitatea de analiză şi de diferenţiere are un caracter elementar. lipsindu-le ambele mîini. 1968). cît mai ales la forma de redare. Procesul este analog cu cel care are loc în unele cazuri la deficienţii motori cu vedere. trebuie avut în vedere dacă nevăzăf rul are deja reprezentarea vizuală a grupei fundamentale s. ascuţit. Aceasta se realizează prin utilizarea unui aparat şablon. a semnelor alfabetului (cazul ambliopilor gravi care pierd treptat vederea şi care învaţă sistemul Braille şi vizual). care are în structura sa forma grupei fundamentale şi pe care. Paris. 152. perioada abecedar ă şi perioada postabecedară.. la conţinut. nevăzătorul o utilizează plasînd (punctînd) semnele. vlrsta la care are lor procesul de învăţare. a semnelor prin ferestruicile de dimensiunile grupei funda mentale de şase puncte din oare este format aparatul de scris. a unor stadii ale estui proces. profesiunea exercitată de deficient. Durata identificării semnelor se prelun geşte uneori. evoluate. precum şi a sarcinilor metodice de lucru. în esenţă. judeţul Cluj. în are activitatea de* analiză şi de diferenţiere capătă forme superioare. procesul scrierii la nevăzători. Acestui prim stadiu. este mai uşor de realizat decît procesul citirii. cînd. La citire se manifestă pregnant tendinţa de a literaliza si de a silabisi cuvintele. Scrierea este oarecum dirijată prin aparatul de scris. Mişcarea diferenţiată şi fină pe care o face omul cu vedere în procesul scrierii. starea gene rală a deficientului etc. Considerăm că în opoziţie cu unele opinii existente. celor trei etape (perioade) metodice ale însuşirii cititscrisului: perioada preabecedară. Aceste carac teristici constituie indici care ne pot orienta asupra evoluţiei m elaborarea deprinderilor. tehnica în scrierea Braille este oarecum simplifi cată. iar tatonarea are un caracter de perseverare.Redaptation". de fapt. Care sînt etapele însuşirii citirii şi scrierii de către ne văzător? Trebuie observat că în stabilirea metodică a etapelor de însuşire a citirii şi a scrierii tactil-motorii şi a citit-scrisului vizual în alb-negru nu sînt diferenţe esenţiale. este faptul că atenţia nevăzătorului este îndreptată nu atît la sens. starea analizatorilor (tactil-motor). După aşezarea hîrtiei sau a foii de material plastic între cele două „coperte" ale aparatului. deşi învăţarea 148 56 într-un caz pe baza impresiilor componentei tactiltorii iar în celălalt caz pe baza vederii. datorită nedezvoltării capacităţii diferenţierilor fine. Viteza şi corectitudinea scrierii este o problemă de în văţare. de aici o durată mai mare în timp. nu consti tuie un efort). Astfel.

avînd o pronunţie mai dificila. datorită structurii grafice. Un al treilea stadiu îl reprezintă faza automatizării.P.Consoana b. putea întîlni la început mai multe consoane. tot mai mult şi mai rapid. . reprezentarea tactil-motorie şi verbal motorie care facilitează recepţia semnelor şi redarea corectă verbal-motorie. spre deosebire de abecedarul pentru văzători. adaptative în fiecare caz în parte. La văzători acest proces poate fi real. atît la citit. de la semn la semnificaţie. Pentru elaborarea acestui proces. în care compunerea şi descompunerea lor este bazată pe intuirea diferenţiată tactilmotorie). de la Asociaţia ne văzătorilor — Bucureşti). ci un singur element declanşează în mod rapid succesiunea de sens logic a semnelor. în acest caz se ţine seama tocmai de componenta tactil-motorie mai accesibilă. f. nr. la 500 de semne pe minut în ultima clasă. Succesiunea literelor în abecedarul pentru nevăzători este: a b c. ocupă locul 21. abece ai d ului pentru orbi. chiar şi relativ. Ţinînd seama de aceste probleme teoretice specifice elaborării deprinderilor citirii în sistemul Braille. cu excepţia faptului că semnele Braille rămîn aceleaşi.în această etapă se elaborează o schemă perceptivă. Tiflopedagoghika. se preconizează şi procedeele metodice adecvate în procesul învăţării. u G. se formează imaginea.. sub raportul formei. Astfel... Moskva. conştiinţa este eliberată pentru constituirea logică a textului. Structura şi tehnica scrierii punctiforme pot fi tratate prin analogie cu problema citirii la văzători. 1964 " 150 . viteza citirii depăşeşte în unele cazuri performanţele omului cu vedere (este cazul nevăzătorului Leu I. ca aspect efectoriu. actul efector rămîne dificil şi mult diferenne C niPOp' St. sugerate.. Desigur. cu tendinţa de predominare treptată a sintezei asupra analizei. A. nu ni se pare întru totul întemeiată. In momentul în care nevăzătorul. . . care se caracterizează şi prin aceea că în procesul citirii apare fenomenul anticipării. Nevăzătorul nu mai este nevoit acum să analizeze. B. G. In cel de-al treilea stadiu. ocupă în abecedarul pentru văzători locul 17. ceea ce permite procesul anticipării. Perioadele abecedară şi postabecedară corespund. în condiţiile în care aparatul pentru scris îi uşurează forma geometrică a înţepă-unlor. chiar în cazul elaborării imaginii formei grafemelor. în perioada preabecedară sînt folosite variate procedee intuitive în scopul elaborării reprezentării spaţiale a grupei fundamentale (cutia de intuiţie cu cuişoare pentru constituirea semnelor punctiforme... etapei a doua şi a treia a elaborării deprinderilor de citit-scris şi a automatizării lor treptate. 2. în acest sens. de la formă la conţinut. văzători.Dăscălescu.o r e a. şi colab. nasas . prin existenţa şablonului în aparat a grupei fundamentale. tatonînd îndelung prin pipăit semnul. De aceea componentele motorii ale scrierii în albnegru sînt infinit mai dificil de efectuat pentru aceleaşi semne care în Braille necesită doar înţepături în diferite configuraţii şi structuri. surprinzînd semnificaţia şi conţinutul textual. însăşi dispunerea în abecedar a literelor este concepută atît pe baza accesibilităţii structurilor tactil-motorii. La văzător.. actul efector este o problemă simplă de mecanică biologică. Anastasiu. Ideea acreditată de unii autori că scrierea punctiformă este mult mai dificilă decît citirea.N. . datorită automatizării proceselor din primul sistem de semnalizare. I. cît şi la scris (grupa fundamentală formată din şase puncte). R. în timp ce în abecedarul pentru nevăzători. şi-a elaborat imaginea punctiformă a grafemului. P. în abecedarul pentru 1 K o v a l e n k o. întrucît fiecare grafem are o structură mult diferenţiată. presupunînd procese motorii foarte fine. Acum structurile punctiforme sînt desprinse cu mai multă uşurinţă. deşi pentru V °onunţia în limba română consoanele sînt mai puţin accesih'le decît vocalele. Aşa se explică faptul arătat de unii tiflopedagogi 1 că viteza citirii evoluează de la aproximativ 115 semne pe minut în prima clasă. sinuoase. în general. 1962. iar atenţia se deplasează treptat. D. cu implicaţii asupra vitezei şi corectitudinii citirii. aceste concordanţe nu pot fi absolutizate. In acest stadiu pot coexista în forme echilibrate atît analiza cît şi sinteza.. In: „Revista de pedagogie".e' m e^c. I. cît şi pe baza particularităţilor fonetice ale limbii române. întrucît procesul citit-scrisului la nevăzători depinde de o serie de factori subiectivi şi obiectivi pe care îi vom analiza şi care fac ca acest proces să aibă un relativ caracter de individualizare..

cu durate variabile. precum şi acţiunea inhibiţiei supraHminare în cazul prelungirii efortului. aşa cum am văzut. Intre cauzele care pot acţiona asupra structurii şi func ţiei analizatorului tactil-motor trebuie amintite în primul rînd influenţele nocive asupra mîinii ale unora din profesiu nile însuşite de nevăzători. asupra concentrării atenţiei. al activităţii şi al muncii. . în relaţia tactil-moto-•e la pipăit semnele sau la „înţeparea" literelor în sistemul Braille. Un astfel de exemplu este dat de Olga I. — condiţiile de ambianţă în care lucrează deficientul (zgomotele. şi manipularea unor substanţe caustice-toxice produc isme continue. Care sînt condiţiile ce asigură realizarea unei citiri şi scrieri corecte şi rapide de către nevăzători Citirea şi scrierea în sistemul Braille este condiţionată. această influenţă se exercită totodată şi asupra activităţii de analiză şi diferenţiere în analizatorul tactil-motor în interacţiune. este cunoscut teoretic în fiziologie. •*' 152 Profesiuni clasice. dar si mîna cu care percep citirea. constituirii unor dominante şi subdominante în lipsa vederii. îmi oboseşte nu numai capul. în psihologie şi în practica procesului de învăţămînt. noi am insistat asupra necesităţii includerii sistematice a unor exerciţii de preorientare profesională în procesul de învăţămînt. arsuri sau îngroşări ale epidermei de-telor Consecinţele se pot manifesta fie printr-o pierdere ? oortântă a sensibilităţii tactului. . precum şi pentru caracterele mici pentru rna & juscule. Din neîericire nu toţi profesorii mei înţeleg acest lucru şi mă învinuiesc deseori că mina mea prea grea sau că sînt neatentă la lectură". Un rol important trebuie acordat nivelului de elaborare a proceselor compensatorii. să capete o mai largă implicare adaptativă.29): „Obosesc repede. oboseala are un rol precumpănitor. metodic.ţiat în cadrul întregului alfabet. Dintre factorii subiectivi cităm: H — starea generală a sănătăţii deficientului. scrierea poate urma aceleaşi stadii pe care le urmează procesul citirii. Dintre factorii obiectivi cităm: — starea materialelor şi condiţiile tehnologice ale tipări turilor în sistemul Braille. Aceste constatări ne determină să propunem limitarea unor astfel de profesiuni şi introducerea unor noi profesiuni pentru nevăzători şi ambliopi. Dintre factorii care pot exercita acţiuni inhibitive asupra procesului citirii şi scrierii. Mina care scrie este supusă unei activităţi complexe şi foarte diferenţiate. Intrucît activitatea desfăşurată de nevăzător poate fi influenţată atît de factori subiectivi cît şi de factori obiectivi. Trebuie reamintit în acest sens rolul influenţelor sistematice. al educaţiei.). . atît pentru literele de mîrr sau de tipar. cît şi în surprinderea logicii conţinutului. cu consecinţe asupra sistemului nervos îndeosebi. poate exercita o influenţă stenică sau astenică asupra proceselor psihice. — nivelul dezvoltării proceselor compensatorii. de diferenţiere şi de sinteză. Starea generală a sănătăţii deficientului. etapei şi modului în care se desfăşoară restructurarea schemei generale funcţionale. precum şi unele condiţii de ordin ma153 . şi care sînt implicate atît în deprinderea nemijlocită a formelor geometrice ale grupei fundamentale. în scopul exersării diferiţilor analizatori şi îndeosebi a analizatorului tactil-motor şi auditiv. Asemenea consecinţe au apărut frecvent în experienţele efectuate de noi la 'citirea pe foaia din material plastic. In linii mari însă. ca: percepţii. gîndire. cu nevăzători din cooperativele de producţie din Ploieşti şi Bucureşti. cît şi de faeton' obiectivi. sub influenţa activităţii. ca: împletituri de nuiele. a prevenirii oboselii la nevăzători în procesul de şi în producţie implică o serie de măsuri cu caracPec*agogic. — starea analizatorului tactil-motor. Skorohodova în lucrarea citată de noi (Cum percep lumea exterioară. asupra capacităţii de analiză. Din această cauză. în care analizatorul tactil-motor. atît de factori subiectivi. memorie. Mecanismul influenţei oboselii asupra celulei nervoase. temperatura etc. curbele evoluţiei la scris pot avea aspecte cu totul individuale.: — gradul de oboseală. perii. mături. în forme fine. fie prin traumatizarea f nctiei motorii implicate. atenţie. P. — gradul de cultură (fondul aperceptiv).

psihice şi sociale a nevăzătorilor. Aşadar. un alt factor care condiţionează capacitatea de adaptare a nevăzătorului şi de însuşire mai facilă a cititscrisului îl constituie gradul de cultură. La copilul nevăzător. r nintre factorii obiectivi vom analiza unul din mijloacele teriale moderne folosite pentru citirea şi scrierea în Bra•Tle şi anume foaia din material plastic P.. deprinderile deja existente pentru procesul restructurării lor (avem în vedere posibilitatea transferului acestor deprinderi în noile condiţii ale profesiunii). prezintă pericolul transmiterii unor boli contagioase. cît şi randamentul dat de deficient. spaţiul ocupat de tipărirea punctiformă. cu producţia. Abecedarul pentru elevii orbi de la Şcoala profesională specială „Vatra Luminoasă" din Bucureşti. fondul aperceptiv cultural. de diferenţiere şi de sinteză la citit. Caracteristicile acestei hîrtii speciale o fac în prezent depăşită de condiţiile pe care le oferă dezvoltarea industriei materialelor plastice. In acest scop preconizăm: — reorganizarea atelierelor pentru orientarea profesio nală şi pentru procesul de producţie din şcolile profesionale de nevăzători. . Elaborarea unor noi planuri şi nro" grame de învăţămînt ar permite o mai largă recuperare compensare şi echilibrare.- lu i înlocuirea foii de hîrtie prin foaia de material plastic. ceea ce îngreunează activitatea de analiză. Aşa după cum vom vedea în capitolul consacrat însuşirii unor profesiuni de către deficienţi. eliminîndu-se supraîncărcarea cu un volum exagerat de cunoştinţe teoretice. îndeosebi de ordin economic. într-un anumit sens. de cînd sistemul Braille s-a genealizat. de exemplu. neputînd fi spălată sau dezinfectată. De asemenea. cu implicaţii asupra activităţii generale a organismului şi îndeosebi asupra prevenirii oboselii. în ultima sută de ani. iar depozitarea ei necesitînd un spaţiu^ apreciabil. cedează şi se nivelează sub presiunea repetată a degetelor la pipăit.terial şi social privind desfăşurarea învătămîntului şi a efectuării muncii productive. (policlorură AQ vinii). ceea ce reprezintă fondul de idei pentru procesul învăţării îl reprezintă. . deşi timp de un secol a fost mult îmbunătăţită. raportul care se creează în procesul citirii între capacitatea de a surprinde într-un context logic semnificaţia cuvintelor de o parte. şi în special cele ale citit-scrisului în sistemul Braille nu pot fi desprinse de aspectele generale analizate mai sus. a deficientului" cu viaţa. . precum şi în restructurarea deprinderilor profesionale. aspecte ce ţin de dezvoltarea personalităţii în ansamblu. materialul utilizat pentru scris-citit este hîrtia prelucrată în mod special. De aceea.V. — dotarea procesului de învătămînt şi de producţie cu mijloace moderne de lucru. deosebit de necesare în procesul recuperării biologice. favorizînd instalarea prematură a oboselii sistemului nervos. ca şi grosimea hîrtiei fac ca tipăriturile să aibă un volum şi o greutate mare. a fost retipărit în ultimii 5 ani de trei ori. Există şi alte inconveniente. prevenirea unor traumatisme prelungite ale mîinii. Hîrtia are şi dezavantajul că. Tipărirea pe hîrtie specială. cartea Braille fiind în aceste condiţii inco modă la citit şi manevrat. cheltuindu-se sume importante. Iată cîteva incoveniente pe care le prezintă această hîrtie: Relieful tronconic pe care îl are punctul Braille pentru a corespunde cerinţelor fiziologice de a nu traumatiza. se sprijină pe vastitatea sistemului de asociaţii de care dispune deficientul. . şi viteza citirii tactil-motorii prin anticipare de cealaltă parte. Aşadar. între un deficient analfabet şi unul cu cultură sînt diferente flagrante în ceea ce priveşte posibilităţile de însuşire a citit-scrisului în Braille. problemele învăţării în genere. se impune o mai largă echilibrare între volumul de cunoştinţe teoretice şi activităţile practice adaptate specificului fiecărei deficiente.C. sub toate aspectele. prezintă o serie de inconveniente care nu pot fi înlăturate şi care frînează atît procesul de utilizare îndelungată a tipăriturilor.

n SVÎnt ultimii ani. masele plastice sînt folosite şi pentru deosebit în 154 155 .Starea problemei şi soluţiile aduse m ater a i lelor plastice în domeniul învăţămîntu-. şi l m România. în multe ţări.

l a r ' ^ . foarte rezistentă la presiune. cu adaptări la maşinile existente la tipografia Braille de la „Vatra Luminoasă". ' sistemele de tipărit cu întreaga documentaţie au fost brevetate în de către Oficiul de Standarde şi Invenţii. zoologie. şi la spălare. Anastasiu şi I.1 mm grosime. geometrie etc. după cerinţele indicate: ia 7^r.C.frnirea gradului de presiune mecanică a maşinilor -Lp prin eprobe de străpungere a folii. ceea ce nu este posibil în tipărirea pe hîrtie. 2. care asicmră fuzionarea şi plasticitatea în timpul presajului. necesitînd instalaţii speciale şi complicate. pe baza rezultatelor experimentării cu nevăzătorii. la temperaturi (de la +70—80 grade la la —15—20 grade). fiziologie. unele materiale. în unele sisteme punctul Braille este realizat dintr-o substanţă plastică prin adeziune pe foaie. s-a obţinut o folie de P. pentru a nu se de păşi rezistenţa maximă a foliei. Cu timpul însă punctul se poate dezlipi. de 0. b) Tipărirea cu tratament termic a foliei P. obţinîndu-se astfel semisfericităţi perfecte ale punctelor în relief. Şi aici trebuie să se stabilească temperatura de încălzire optimă a matriţei şi presiunea corespunzătoare. a caracteristicilor mecamc 'e şi fizice ale materialelor şi laminarea foliei la diferite Dimensiuni. elastică. în..V.SUPunerea foliei plastice tipărite la temperaturi de pînă t ? n' ^ 8 °° Şi .. c) Tipărirea cu tratament termic prealabil al matriţei.V. datorită formulelor adoptate.C.V. Această tehnică permite obţinerea semisfericităţii perfecte a punctului. pentru a putea face faţă la toate sarcinile fizice şi mecanice ale tipăririi.. ounct tipărirea primelor lucrări pe folii de P. Din prima grupă de experimente fac parte următoarele probe: stabilirea formulei chimice. în învăţămîntul orbilor din Anglia.să fie estetică şi uşoară. Stabilirea procesului tehnologic de tipărire pe folii plastice. Statele Unite ale Americii şi Republica Federală a Germaniei s-a introdus foaia de masă plastică lucrată în formule diferite. în ţara noastră.C. am orientat cercetările în scopul elaborării unei formule de policlorură de vinii pentru realizarea unei folii speciale P. colorată agreabil în crem deschis. la îndoire.. Aici se impune determinarea exactă a temperaturii cores punzătoare. Astfel. la spălare şi dezinfectare etc. presiuni. tablouri. Experimente psihologico-pedagogice pentru cunoaşte rea comparativă a reacţiilor deficienţilor la citit-scris.confecţionarea materialelor didactice şi intuitive.C.. în condiţii absolut asemănă toare tipăririi pe hîrtie obişnuită Braille.V. de la Şcoala specia profesională de nevăzători nr. deşi tehnologia este costisitoare.C.15 ~20°. folo sind tipărituri pe hîrtie şi tipărituri pe folii plastice. 3.. temperatură etc. 1. Tinînd mă de tirajul şi scopul tipăriturii. distingem trei variante tehnologice de tipărire. fără investita din import sau -cheltuieli suplimentare) ani reuşit să punem 1 In realizarea foliei speciale din material plastic. sînt uşor inflamabile sau nerezistente la îndoiri. —. autorul a av colaborarea profesorului Gh. folia P. pe baza a numeroase probe de laborator. care prezintă calităţile enunţate mai sus. sistemele practicate nu sînt lipsite de dezavantaje. Elastic' tatea.1 care să îndeplinească următoarele calităţi: — să fie ultrasubţire. citirii şi scrierii în Braille. Marcu.V. şi anume: a) Tipărirea pe folii P. în cadrul unor căutări practice în acest sens. Cu toate realizările obţinute. hărţi. mulaje pentru anato mie. posibilităţile de mulare. Prin colaborarea cu Institutul de cercetări chimice şi cu Fabrica de mase plastice din Bucureşti. Experimente efectuate J Experimentele şi probele efectuate s-au desfăşurat în trei direcţii: 1. rezistenţa. 5 „Vatra Luminoasă" din Bucureşti i* propunerea comisiei de invenţii a Universităţii Bucureşti.* ro° de spălare cu săpun şi 3e dezinfectare a foliei namtea utilizării ei la citit etc 156 . Cu mijloacele tehnice de tipărire existente (fără noi investiţii în maşini. coloratura foart" variată le fac indicate pentru cele mai variate tipuri de mate6 riale didactice: planşe. Experimente pentru obţinerea calităţilor optime ale fo liei tipărite.

î aceste experimente au fost cuprinşi peste 100 de nevăI stori congenitali şi cu orbirea survenită. pentru a înlătura memorarea care influenţează asupra duratei citirii probei următoare. hîrtia fiind mai groasă. (Iaşi. In timp ce citirea pe foile de hîrtie presată 159 interesante s Experimentele au constat din: — probe de citire a aceluiaşi text tipărit pe hîrtie şi pe folii plastice. S-a cronometrat comparativ durata citirii pe hîrtie şi pe folii plastice. de la muncitori şi oameni de cultură din Cehoslovacia. în no f . — probe de citire a unor texte cu conţinut diferit. îi asigură o rezistenţă îndelungată la -au obţinut în experimentele cu nevă. este cu mult mai scurt. Datele consemnate indică următoarele rezultate: __ Viteza citirii la elevi pe foaia plastică este mai mare decît viteza citirii pe hîrtie.C. între citirea textelor cu acelaşi conţinut s-a introdus citirea unor texte diferite.adu1^: rau^citori la perii şi mături. iar la elevii foarte buni nu mai apar greşeli. la citire s-a inversat succesiunea hîrtiei cu foaia plastică. profesiuni care traumatizează şi îngroaşă suprafaţa degetelor la citit în cooperativele din Ploieşti. ceea ce explică randamentul superior în citirea pe foaia plastică.R. Baia Mare. Galaţi. de la 5 % la 20 %. De asemenea. în realitate aceasta este o iluzie tactilă determinată ae faptul că punctul pe foaia plastică are o mai bună consistenţă şi persistenţă la pipăit decît punctul făcut pe hîrtie (menţionăm că matriţele sînt egale. La aceştia. dar cu acelaşi număr de semne tipărite pe hîrtie şi pe folii plastice. care astfel au putut perfecţiona continuu formula chimică şi tehnologia materialu lui. citirea Pe f o -S HlaStic^ dă Un randament cu 30—40% faţă de citirea aia de hîrtie. susţin că punctele pe foaia plastică sînt mai mari decît cele de pe hîrtie. —• aceleaşi probe au fost date pe texte la care foaia de plastic şi foaia de hîrtie au fost supuse unor presiuni egale repetate (aproximativ 30—40 kg) şi care au nivelat hîrtia pînă ce punctele au devenit foarte dificil de diferenţiat în procesul de citire. al ezitărilor şi repetărilor în ambele cazuri. ceea ce permite o identificare mai uşoară a conţinutului şi o înaintare mai rapidă a mîinii drepte la citit. Experimentele psihoîogico-pedagogice făcute în scopul stabilirii comparative a reacţiilor la citit s-au efectuat în unităţi şcolare (la Şcoala elementară de oarbe din Buzău cu eleve din clasele a Il-a pînă la a VUI-a. f . Portugalia. v !r dit că . ceea ce îi ajută să distingă mai repede şi mai clar textul citit. Toţi elevii. pornind de la cele 7—8 modele anterioare. Proba în care hîrtia şi foaia plastică au fost presate egal ^.S. de vîrste şcolare diferite şi adulţi din producţie. care pipăie în urma mîinii drepte. Consecinţa acestui fapt este o mai rapidă diferenţiere şi sinteză. punctul pe hîrtie poate fi ceva mai gros decît punctul pe foaia de plastică). . — varierea textelor de la forme simple la forme foarte complexe ca formă şi conţinut. care citesc foarte bine şi cu eleve care citesc mai slab). Maramureş).. ba mai mult.V. fără excepţie.' în tim P ce citirea pe hîrtie a devenit cu totul dificilă sau imposibilă în cazul hîrtiei. Procesul de verificare şi confirmare a semnelor pe care îl desfăşoară mîna stingă.Datele experimentale obţinute de noi cu nevăzătorii fost puse la dispoziţia chimiştilor. unele observaţii ne-au venit de la filialele judeţene ale Asociaţiei orbilor din R. Brazilia etc. Consistenţa mare a puncu ui pe folia P. 3. în unităţile de producţie (experimentele s-au efectuat cu muncitori care lucrează la perii şi mături). P tulu i că suprafaţa degetelor este îngroşată. __ Numărul de greşeli constatate la citirea pe hîrtie scade _ la citirea pe foaia plastică. 158 . pe foaia plastică nu se înregistrează nici o modificare. s-a înregistrat nuniaru greşelilor.

oferă posibilitatea de a fi retopite şi e-uperate într-un proces tehnologic scurt şi prin aceasta sînt mult mai economicoase. la depozitat etc.C. de analiză şi sinteză la citit. se creează avantaje la manipulat. Persistenţa îndelungată a punctului pe foaia plastică favorizează activitatea psihică a deficientului implicată în acest proces şi atrage după sine creşterea randamentului la citit. Experimentele şi observaţiile utilizării comparative a foii de hîrtie şi a foii de plastic arată superioritatea în procesul citirii sub toate aspectele. — se reduce simţitor masa lucrării tipărite. a foii plastice. citirea e foaia plastică presată rămîne relativ normală. care în realitate erau uscate). se creează impresia că mina lor este transpirată (unii îşi controlau mereu mîinile. acestea mai prezintă şi alte avantaje: — se reduce la jumătate grosimea cărţilor şi a altor pu blicaţii. Asemenea relatări au fost făcute de majoritatea muncitorilor nevăzători. are un randament i6 citit pe folii P. Experimentele cu elevii şi muncitorii nevăzători au arătat însă şi unele aspecte care se impun a fi îmbunătăţite.C. sp -foliile P. scăderea efortului nervos şi pre" întîmpină apariţia prematură a oboselii. S-ar putea admite şi existenţa unui coeficient minim de absorbţie pe care îl prezintă hîrtia. Pe lîngă marea rezistenţă în timp a tipăriturilor pe foile plastice.V. Pentru a înlătura cauzele iluziei tactile. putînd fi colorate în culori pastel. le pot înţelege mai uşor decît pe foaia de hîrtie". care vor pierde mait^^ ^Astfei aceştia îşi formează reprezentări vizuale dS +î*le despre grupa fundamentală. ~ Defectologl» . subiecţii au arătat că foaia plastică fiind lucioasă. — sistemul oferă bune condiţii de igienă. 8 tteot este important. după un model apreciat ca foarte bun de către subiecţi. Iată ce relatează: „Punctele sînt mai clare şi mai precise pe foaia plastică. ^ Nevăzătoarea Burtoi Ana. am icerut ca în procesul de fabricaţie foaia plastică să fie matisată fin.V. în vîrstă de 45 ani. pagina putm ^ fi curăţată cu soluţii dezinfectante sau spălate cu săpu ' 160 Vile P C V. Calităţile punctului plastic arătate mai sus uşurează activitatea de diferenţiere. Fără excepţie. dar şi de împrejurarea că subiecţii au formată deprinderea de a lucra cu hîrtie. întrucît pot fi utilizate sub formă Acest i P tru exerciţii cu ambliopii gravi. care este mată. cu 50—60% mai bun decît le citit pe hîr ţie. .devine pentru ei la un moment dat imposibilă. Această iluzie tactilă este determinată probabil nu numai de faptul că foaia este lucie. realizate pentru tipărirea în sistemul "7 1(V un aspect estetic. muncitoa la perii la cooperativa din Ploieşti.

de exemplu. tablourile. Ele deţin un loc important în procesul de instruire şi educare a nevăzătorilor. cît şi în procesul citirii sau recunoaşterii ulterioare a acestora. în care obiectul se confruntă cu copia sa modelată. Bucureşti.Tillograiia. considera această etapă ca legea de fier a întregului proces de instruire şi educare. m reducerea la scară a dimensiunilor obiectelor sau mărirea lor. In: Probleme '°iogie. concrete. de educare I.. este un proces de activizare psihologică în care cunoaşterea şi recunoaşterea se bazează pe analize. în C6S astă relaţie desenul tiflografic în variantele sale.A. Editura didactică şi pedagogică. hărţile tiflografice ^sînt mijloace intuitive. In prim plan 16 ' aici o activitate psihică de recunoaştere. pregăteşte nu numai cunoaşterea particularului. 10. 162 de/ec/nj 1 ' ^" Unele P f °bleme psihologice ale tillografiei. In: „Revista de pedagogie". în speţă dacă nevăzătorul dispune de reprezentări vizuale ale obiectului pe care-1 desenează sau dacă reprezentarea obiectului este elaborată numai pe baza percepţiei tactil-motorii (în cazul orbilor congenitali). Diferentele între cele două modalităţi reflectorii se evidenţiază atît în procesul efectuării desenului sau mulajului. de reduceri sau măriri proporţionale. O primă semnificaţie tine de procesul de cunoaştere.°. «mura didactică şi pedagogică. 163 . a schitelor etc. I. nr. la abstract1. dar şi trecerea la general. datorită unei duble semnificaţii. ca şi ac6je iucrări în plastilină devin totodată material didactic de învăţare. 1950. Caracterul concret. Vinogradova executase. copilul fără vedere efectuează un proces de modelare. de Desenul tiflografic. A. de lucru. schitele. i958emevsk1' N. în gîndire şi în reprezentările grafice. peste 12000 de obiecte din plastilină. Importanta acestui fapt se reflectă în redarea raporturilor spaţiale tridimensionale. de comparaţii şi confruntări cu obiectul de reprezentat. voi. Sokoleanski. au scos m evidentă importanta existentei reprezentărilor vizuale şi Eriit1. diferenţieri şi sinteze practice. dintre senzorial şi logic. contribuind la înlăturarea formalismului prin relaţia intrinsecă dintre particular şi general. în schematizarea detaliilor şi reprezentarea simbolurilor. de aprecieri aic ari de acceptări. Prin caracterul său concret^ prin contactul nemijlocit cu obiectul. 1964. In acest proŞ1 reprezentările elaborate ocupă un loc predominant. Cercetările făcute în acest sens în problema tiflografiei2-3 cn ^ observaţiile noastre asupra mijloacelor de antrenare tactil-motorie în preorientarea profesională. Bucureşti. metodica elaborării şi recunoaşterii Iueră iilor desenate Materialele şi tehnica de elaborare a lucrărilor tiflografice r de-a doua semnificaţie se referă la procesul „de citi* deci de recunoaştere a desenului elaborat. I. deoarece în activitatea de elaborare a desenului.!•• Cum percep lumea exterioară. Skorohodova şi lulia Vinogradova. care a educat pe oarbelesurdomute O.CAPITOLUL 6 Tiflografia Probleme psihopedagogice privind desenul tiflo grafic. încît în educaţia orbului-surdomut tifloqrafia constituie prima treaptă a muncii de umanizare. IV. această acţiune are implicaţii în percepţie. Această activitate. în construcţii bidimensionale. de deliberări şi decizii. de acţiune nemijlocită capătă o atît de mare semnificaţie. Problemele psihologice ale elaborării desenului tiflografic sînt direct condiţionate de forma de orbire.«^-°Jrollodo va.

Si la copiii nevăzători ca şi la cei cu vedere se pot manifesta în desen unele particularităţi psihologice de vîrstă (caracterul situativ. în cazul folosirii unor procedee metodice greşite încă din această perioadă de vîrstă şcolară.) pot traumatiza mîna. sau de modelare în plastilină şi ea core Port • ctă a obiectului cu dimensiunile sale proUonate implică nu numai existenţa unei imagini clare şi 165 . efectuarea propriuzisă a lucrării. înţelegem influenta corectivă reprezentărilor vizuale. Faptul că o categorie de nevăzători (surveniţi) dispun de reprezentări vizuale constituie un avantaj în aprecierea spatialitătii. fapt care poate indica avantajele fată de orbii congenitali şi sub acest aspect. Dacă admitem existenta unor iluzii tactile. de intuire a obiectului. — Profesiunea exercitată. în timp ce ei examinează analitic obiectul. Se ştie că o serie de profesiuni potrivite pentru orbi (producerea de perii şi mături. Dintre formele de îmbinare a cuvîntului (descrierea) cu intuiţia (obiectul). Şi în acest sens intuiţia. a redării mai exacte a dimensiunilor. Altfel există riscul de a se cre-a o discrepantă între recepţia tactilmotorie şi descrierea corespunzătoare a calităţilor intuite. sau o cunoaştere senzorială fără semnificaţia adecvată. Această ultimă formă apare mai puţin la deficienţii de vedere şi mai frecvent la văzători. mai ales la copiii deficienţi de vedere. prepa rarea de substanţe chimice etc. care se va reflecta în desenul sau modelajul elaborat de el. Aici ne referim la celelalte două modalităţi. Experienţa arată că atunci cînd între cele două procese (intuirea şi descrierea) se produce un decalaj în timp. Existenta reprezentărilor vizuale la orbii surveniţi f ac ca imaginea tactil-motorie să fie relativ vizualizată (dacă ima ginile vizuale se conservă). care se vor materializa apoi în desen şi modelaj. cînd imaginea tactil-motorie-vizuală la orbii surveniţi sau tactil-motorie la orbii congenitali este materializată în desen sau modelaj. intuirea obiec tului şi apoi descrierea lui verbală. în etapa următoare are loc execuţia. cît şi în reproducerea lor. — Modul de folosire a indicaţiilor verbale în intuirea obi ectului de desenat.a utilizării lor sistematice. de exemplu). — Vîrstă şcolară şi chiar vîrstă preşcolară sînt mai indi cate pentru elaborarea deprinderilor de desen şi modelare decît însuşirile aceloraşi operaţii la maturitate (în şcoli pro fesionale. fără suficiente generalizări. atît în realizarea desenelor u mulajelor. nevăzătorii congenitali realizează cu dificultăţi mai numeroase desene sau mulaje. 164 Desenul tiflografic poate deveni un mijloc eficace de diag-tic al capacităţilor de cunoaştere. în această etapă are loc intuirea. poate apărea formalismul. forma cea mai eficientă la orbi şi ambliopi rămîne acţiunea lor concomitentă. fenomen de care nu pot beneficia orbii congenitali. orbu poate pierde relaţia lor cauzală. un proces de radiografiere a modelului etc). capătă un important rol de corectiv şi de aprofundare a cunoaşterii senzoriale a lumii obiective. Folosirea desenului tiflografic în procesul de învătămînt comportă momente metodice distincte: O primă etapă constă în elaborarea unei imagini clare şi corecte despre obiectul care va trebui desenat sau modelat. exprimare corectă verbală (noţiuni aparent corecte) dar cunoştinţe eronate sau lipsite de baza senzorială-intuitivă adecvată. Orbul şi ambliopul vor realiza o cunoaştere adecvată dacă. făcînd-o inaptă îndeosebi pentru pipăit şi palpat modele tiflografice. cunoaşerea nemijlocită şi adecvată a obiectului în ansamblu şi pe părţile componente prin analizatorii rămaşi normali. li se vor da şi indicaţiile corespunzătoare asupra fiecărei părţi percepute. realizînd o cunoaştere eronată sau formală. Este ştiut că într-o fază înaintată. sau expunerea verbală şi apoi prezentarea obiectului de intuit. tactul şi mişcarea suplinesc cu mai mult succes lipsa aferentatiei vizuale decît în etapa ime diată a producerii deficientei. a păstrării proporţiilor. f 0 sa unor concretizări suficiente sau corecte (o intuire su-cială sau o intuire a modelului prin procedee neadecduce la elaborarea unor reprezentări eronate. iot atît de importantă este şi elaborarea treptată a unor l u t R ri practice de desen. fapt de care va trebui să se tină seama îndeosebi în qră'dinita de copii şi chiar în primele clase ale şcolii generale. Tot atît de importanţi în elaborarea şi recunoaşterea desenului tiflografic sînt şi următorii factorii: — Gradul de elaborare a proceselor compensatorii.

V. scrierea şi citirea. la dezvoltarea multaafera?? ta n ? auditiva şi motorie a deficienţilor de vedere. m i şcări din ce în ce S pe care sa materializeze imaginea. In scopul uşurării activităţilor de desenare şi de recunoaştere în tiflografie. c K Th- . pot infirma sau confirma şi pot sugera activitatea de percepere-recunoaştere.e"nj'ca de elaborare a lucrărilor tiilograîice se prezintă sub trei forme: a tra sînd formele şi contururile prin linii în adîncime 0 înt ^ mas ă plastică specială. care prin calităţile şi tehnologia de lucru măresc considerabil eficienţa întregii probleme a desenului tiilograîic (mare stabilitate a liniilor şi punctelor trasate. unde pe o perSă anumită de lipsiţi de astfel de deprinderi şi le pot forma şl crmd cu modele experimentale. . creştere apreciabilă a capacităţii de percepere-recunoaştere tactilmotorie. orientarea prin aparatura electronică etc. trebuie considerate ca mijloace importante în dezvoltarea proceselor de cunoaştere la nevăzători. semisolidă. In acest sens funcţionează la Scoală 9ici sionala specială de nevăzători „Vatra Luminoasă' ni Pf°fepreorientare profesională. cf acţonea general m acelaşi sens.adecvate ci deopotrivă realizarea unor mişcări senului în alb-negru.. motrocitate a r ' un rol important. *' 9 20 . realizîndu-se cu mai multă uşurinţă anticiparea semnificaţiei obiectului reprezentat. Aşadar. 1 166 . oare antrenează deopotrivă toate laturile gîndirii. 19. uşurinţă în imprimare. educaţia fizică.Dfsen vizuale (la orbii surveniţi) poale orien i clarifica forma de plpăire tactil-motorie exercitată cu am- Fig. randament economicos). Această situat e exclusiv desenul tiflograflc sau modelarea. in instruirea şi educarea acestor deficienţi. Acestea pot orienta. volum mai redus ca hîrtia. este condiţionată de o serie de factori la care ne-am mai referit. Plaeo tiflograficâ bele mîini.C. Desenul tiflografie şi modelarea obiectelor în plastilină şi |ut. . preconizăm folosirea foliilor P. între care subliniem indicaţiile verbale date de profesor. Această activitate psihică. colorit agreabil. în compensarea recu erarea P socială a copiilor respectivi.

167 .

pe o placă cu pastă. prin care se toarnă substanţa. Desen tiflografic Fig. nr. 1958). pătrat. care se solidifică. sub forma de urme în adîncime. f) o linie metalică şi o piesă pentru tragerea liniilor curbe. a suprafeţelor. continue sau întrerupte. Desen tiflografic b) turnînd formele prin aplicarea pe carton sau hîrtie a unui fir de masă plastică specială.Fig.V. In compoziţia substanţei intră asfaltlac şi pudră de orez sau praf de dinţi.. trapez. .C. din aceasta 10% trebuie să fie ceară de albine şi 25% smoală. e) un punctator cu ajutorul căruia se pot trage linii între rupte. de hîrtie sau pe folia P. în adîncime. fiind poros. unificînd masa plastică prin apăsare. S e m e v s k i (v.) lucrate din metal are uşurează tragerea conturului figurilor geometrice. Desen tiflografic 169 168 . în primul procedeu. se poate utiliza şi praf de cretă. Cu ajutorul acestei truse se pot desena toate figurile plane şi în spaţiu. cu care se trag liniile în masa plastică. a volumelor. Tillogra!>a-In: „Revista de pedagogie". nu face o adeziune perfectă cu hîrtia. pentru a putea trece prin orificiile unor pîlnii de diferite dimensiuni. 23-24. 21. A. romb etc. d) un cilindru metalic care. c) un stilou metalic ascuţit. dar acesta. Se mai poate folosi şi o compoziţie formată din 50 /„ ceară şi 50% smoală. 22. Materialul folosit trebuie să fie semifluid. c) înţepînd formele printr-un punctator mecanic care lasă urme discontinue. purtat pe masa plastică. fie pe foaia de hîrtie sau pe folie P. pe cartoane. 10. în cel de-al doilea procedeu desenul se obţine prin turnarea în relief. fie în masa plastică. pentru realizarea desenului tiflografic se utilizează o trusă-aparat specială compusă din următoarele piese1: a) o placă dreptunghiulară (fig. hi în această trusă sînt montate diferite forme geometrice dreptunghi. iar percepţia lor se realizează prin pipăirea lini lor..C. a liniilor care delimitează suprafeţele şi volumele.rade" fiefurile desenate.V. 1 Trusa tiflografică aparţine lui N. 19) pe care se toarnă o compoziţie semisolidă formată din 75% ceară tehnică (parafină).

analogii şi soluţii tehnice şl electronice Puncte de vedere asupra construcţiei de aparate pentru nevăzători şi realizări obţinute în diferite ţări Structura şi funcţia modelării electronice a aparaturii în scopul orientării în spaţiu Unele influenţe asupra psihicului şi conduitei nevăzătorilor prin utilizarea modelelor electronice ale vederii: factori şi condiţii Unele perspective în modelarea electronică a ochiului 7 Modelarea vederii. pe care le utilizează în scopul construcţiei de instrumente. aparate tehnice-electromce şi modele cibernetice ale vederii. tiflotehnica se bazează pe cercetările de fiziologie şi psihologie a orbilor. aparatele de asurat utilizate în producţie sau în laboratoare. se adaugă şi culon care dau obiectului „desenat" m. ca să dăm nutorn 1ZU exemPle ' sînt construite prin analogie cu analiza-^ în ^ '&1 şi cu analizatorii care traduc impresiile vizuale modalităţi auditive sau tactil-motorii. * (Reproducerile modelelor de desen fâflografic aoartin ratorului lui N. A. analogii şi soluţii tehnice şi electronice Tiflotehnica este domeniul care se ocupă cu construcţia de instrumente şi aparate pentru nevăzători. în scopul adaptării practice a acestora la cerinţele procesului de cunoaştere.în acest amestec se poate adăuga o mică cantitate ars de culoare brună (care se foloseşte în pictură). estetic. aparţin OS Pot CAPITOLUL T iflo te h n ic a Modelarea vedenii. în orientarea în spaţiu şi în procesul muncii. aspecte psihofiziOilogice. aspecte psihofiziologice. 171 . Semevski). ^ Maşinile de citit texte tipărite în alb-negru. Ca ramură practică importantă şi actuală a ştiinţei despre lipsa văzului. precum şi traductorii vederii pentru orientarea în spaţiu. Culorile însă nu rezistă în timp.

R. simultană şi rapidă). în aceste condiţii rămîne de ales ca traductor al vederii unul din analizatorii principali. Analiza structurilor morfofuncţionale ale retinei şi a \ e scoarţei cerebrale din zona vederii arată un înalt grad de organizare şi de sistematică funcţională.S. 1963. Literatura de specialitate nu a înregistrat încă realizarea unui aparat care să modeleze funcţiile ochiului şi care să poată fi conectat prin conductori la zona vederii din scoarţa cerebrală. unele încercări tehnico-electronice au realizat în istoria dezvoltării i or doar mijloace care să informeze prin echivalenţă despre fenomenul vizual şi nu fenomenul optic însuşi. ca şi sistemele de reglare centrală şi de autoreglare care asi-qură elaborarea actului perceptiv şi de integrare optică a sti-mulilor din ceilalţi analizatori. Un model cu o asemenea structură şi cu un asemenea sistem de conexiuni electronice ar trebui sa reproducă înseşi sistemele cibernetice ale vederii. a) In modelarea matematică modelul prezintă uri mare grad de abstractizare şi schematizare. realizînd forme şi structuri interne similare obiec tului modelat. un proces de reglare şi autoreglare între nexiunile centrale şi cele periferice. Complexitatea operaţiilor la diferite nivele neuronale ale retinei. cu cîmpurile corespunzătoare. Metodologia generală a ştiinteloi particulare. perspectiva) şi în forma de reflectare specifică văzului (globală. care fac posibilă adap-t° a vederii în procesul de reflectare a lumii. modelarea similară. în general analizatorul auditiv sau tactil. reflectat ca atare în conştiinţa omului. realizările care pot fi luate în consideraţie şi care ne sînt cunoscute pînă în prezent au mers îndeosebi pe ideea modelării prin transfer a unor calităţi optice. normali. microsuprafeţele ordinul I şi II în detectarea formelor şi mişcării. b) In modelarea similară modelele au caracter concret — ntuitiv. din necesitatea de a reda laturile esenţiale ale fenomenului modelat. în procesul reflectării. precum ^ o vastă şi complicată activitate nervoasă care se încadrea 172 • i e şi procesele activităţii nervoase superioare. 1 i a . căruia să i se adapteze aparatura electronică şi care să modeleze — prin echivalenţă — informaţiile vizuale. Academiei R. la . Deşi ideea modelării vederii nu este nouă. ceea ce con duce la o aproximativă inadecvare şi la o relativă limitare a rellectării realităţii în model1. Ce forme de modelare pot fi avute în vedere şi care dintre ele corespund în cele mai bune condiţii modelării în orbire? Ca tipuri de modelare avem în vedere. o şi on-off. Esenţial în elaborarea unui astfel de model electronic rămîne. culorile. ce caracterizează cibernetica vederii şi în care sînt implicate formaţiile on. cu toate progresele care le-a înregistrat în prezent tehnica şi îndeosebi electr^ nica moleculară. în sensul preocupării noastre: modelarea matematică. realizarea actului percepţiei vizuale în conţinutul (lumina.Modelarea electronică a ochiului. constituie probleme extrem de dificile în modelarea tehnică sau electronică a ochiului în cazul pierderii vederii. subscoarţă şi scoarţa cerebrală. adaptarea funcţiilor ei la vederea scotopică şi la vederea fotopică. 173 . Ast t el de exemple sînt construcţiile de maşini şi aparate bcara redusă.. p. reprezintă o problemă extrem de complex" şi deschisă. deoarece în actul percepţiei găsim unitatea dintre senzorial şi logic. datorită însăşi complexităţii aspectelor psihof ziologice ale vederii. folosite în laborator. nu au putut fi încă reproduse în modele. Mecanisme atît de perfecte încît să înlocuiască ochiul şi să conştientizeze cibernetic informaţiile vizuale. modelarea simulatorie sau modelarea analogică (modelarea prin analogie). în rela-î" j? t retină. n re mater >olistă. încercări încheiate cu simple fulguraţii. Wiener de a conecta la zona vederii din occipital sis teme stimulatorii cu efect optic. utilizînd ca traductor un alt analizator. Exceptînd încercările îndrăzneţe dar nereuşite ale lui N. 363. * a cest mod se desfăşoară un proces de interacţiune şi 'ţaţe permanentă. din punct de vedere psihofiziologic. permiţînd astfel conştientizarea impresiilor vizuale reflectate.

adecvate în scopul suplinirii vederii atît în procesul cunoaşterii cit şi în orientarea în spaţiu nu au dus la utilizarea perceptronului în aceste scopuri.). Aşa cum am arătat mai sus. _ Intre model şi original. Acest fapt ne determină să punem probleme pe alte baze. în ţara noastră noi am utilizat ca traductor analizatorul auditiv. mijloc cu care investigarea spaţiului. Modelarea prin analogie permite. trund ln lirea unui sistem tehnic optim care să permită păsaţii scoar tă a unei cantităţi cit mai mari de inforH 175 . ar avea un cadru mai larg de mişcare şi de explorare în toate direcţiile (specialiştii sovietici Zemţova. unele procese fiziologice. Şi în acest caz. sînt unite într-o singură zonă reprezentată prin celule conectate cu celulele din „retină". ea imită acţiuni sau co portari ale animalelor sau ale oamenilor. In acest caz argumentul adus este acela că nevăzătorul. paDiia să fie analizată de analizatorul respectiv. din punct de vedete psihologic şi fiziologic. în forme analoage vederii. aceştia corespunzînd din mai multe puncte de vedere necesităţilor de compensare a lipsei funcţionale a ochiului. permite modelarea funcţiilor senzoriale în mai bune condiţii în cazul unor deficienţe. în reproducerea funcţiei vederii la omul nevăzător. ca de exemplu recunoaşterea unor litere care se găsesc în poziţia normală. ale cărei sisteme electronice să transforme lumina în sunete adecvate ca intensitate. ca şi a calculatoarelor digitale. ceea ce e la înstrăinarea modelului de originalul de modelat. Trebuie observat că prin realizarea perceptronului. şi anume pe modelarea prin analogie. 174 tru ca aceste deosebiri să nu devină profunde. Acest proces implică: a) alegerea unui analizator cu posibilităţi analoage vedeai (analizatorul auditiv sau tactil). &r \ ecesar ca în model să realizăm trăsăturile esenţiale ale reflectării analizatorului modelat. In acest tip de modelare trebuie inclus şi perceptronul maşină care simulează fenomene de percepţie după modelul funcţionării analizatorului vizual. redusă ca volum. celulele din sistemul asociativ sînt conectate cu celulele din zona motorie. transformînd lumina în impulsuri tactile (specialişti polonezi). Acest tip de modelare. este evident că volumul (fluxul) de informaţii prelucrate (şi stocate) de creier este mult diminuat în cazul lipsei vederii.. în orientare. datorită volumului şi complexităţii sistemelor electronice. care modelează. Pentru a putea interveni prin astfel de modele sub aspect fiziologic şi psihologic. m constituirea unui model l ctronic al vederii. care şi ea este simplificată în structura perceptronului. prin producerea procesului de excitaţie şi a procesului de inhibiţie (după tipul funcţiilor on şi off) permite o serie de acţiuni practice relativ elementare. car. Astfel se elimină mozaicul . purtînd în mînă acest aparat. iar cele două zone de asociaţii din creier. trăsăturile esenţiale. sub raport structural şi funcţion există deosebiri calitative. Unii specialişti care au ales modelarea vederii prin analizatorul auditiv au înclinat să construiască modelul sub forma unei lanterne . prin echivalenţe date de un analizator normal ales ca traductor. Problema conţinutului reflectoriu şi a formei unui astfel de model a fost şi este mult discutată. cea superficială şi cea profundă. trebuie ales ca traductor un alt analizator. Un astfel de exe piu îl constituie roboţii cosmonauţi.retinei" şi celelalte elemente specifice. la rîndul său.c) Modelarea simulatorie mimează într-un model concr automat. Muratov ş. fiind intuitiv-concretă. Sistemul electronic din perceptron. Creierul uman fiind un dispozitiv cibernetic care prelucrează informaţii venite şi de la receptorii vizuali.cilindrice de mînă. iar modelul electronic a fost construit sub formă de ochelari. ar dispune de un . potrivit experienţei noastre. o mai adecvată concretizare a relaţiilor cantitative care stau la baza fenomenului de modelat. Alte opinii au mers în direcţia utilizării analizatorului tactil.a. La maşina electronică — perceptron — retina este înlocuită cu un mozaic de fotocelule. La rîndul lor. se rezolvă şi unele probleme tiflologice prin tehnica modernă. Pătrunderea în reţeaua neuronală a informaţiilor indispensabile pune probleme teoretice şi practice pentru realizarea unui traductor care să asigure pătrunderea informaţiilor vizuale în sistemul nervos central. Ln?darea lnformatiei vizuale într-o modalitate variabilă. trebuie apreciate din punctul de vedere al conţinutului şi iormei de reflectare specific vizuală. aceste modele. Dezvoltarea electronicii a reuşit să înlocuiască perceptronul cu sistemul de calculatordigital.

176 c. nu este de loc întîmplătoare. In timp ce văzul şi au.obiectiv sonor care. sau într-un conţinut propriu reflectării luminii. dar participă activ în aprecierea spaţială.ia omul cu vedere. sistemul motor dispune nu numai de posibilitatea coordonării funcţiilor. au atras după sine şi dezvoltarea componentelor motorii ale acestor analizatori şi au determinat structurarea în interacţiune a mecanismelor auditiv-vizual-motorii.de recepţionat se desfăşoară. cît şi în ontogeneză). celelalte componente traduc impresiile. mişcarea în acest sistem coordonat • ual-auditiv joacă un rol deosebit. de exemplu. Relaţiile dintre. Cînd unul din elementele sistemului coordonat — vederea — lipseşte. numai vizual pentru acele obiecte care nu sînt în mişcare. spaţial tridimensional specific uman. precum şi informaţiile primite de la aparatele anatomo-fiziologice ale urechii care asigură echilibrul în spaţiu. văzul. culorilor şi perspectivei. de analizatorul optic. avînd multiple implicaţii fiziologice şi psihologice cu auzul. Superioritatea auzulu' este determinată şi de faptul că văzul şi auzul s-au dezvoltat in întreaga istorie a dezvoltării omului ca receptori de distanfă (atît în filogeneză. deşi ea ar putea fi percepută atît vizual cît şi auditiv. Originalitatea unei astfel de ipoteze. Astfel.S deplasează în spaţiu este deopotrivă şi o coordonare şi sincronizare perfectă cu mişcarea de rotaţie a capului. la umanizarea lui. în explorarea vizuală şi auditivă a spaţiului într-un arc de 180°. Analiza permanentă şi organizarea acestor mesaje într-un sistem integrator referenţial. simultană şi rapidă. în ~ t ^iile de interdependenţă dintre văz şi auz. De aceea. care determină cu necesitate o anumită formă a aparaturii. Menţinerea poziţiei corpului în spaţiu nu poate fi desprinsă de rolul pe care-1 au informaţiile primite de la receptorii interni. Am proceda unilateral dacă am reduce această coordonare numai la faptul că vederea utilizează în mod unitar aceste informaţii într-o formă specific vizuală. în acest caz mişcarea este implicată în procesul acomodării aparatului oculomotor. putem considera auzul cel mai indicat analizator pentru a i se asocia ncr de traductor. ^e ştie. Mişcarea nu lipseşte însă nici în cazul în care fenomenul. Alegerea analizatorului auditiv ca traductor i stimulilor vizuali (undele electromagnetice) este determinat de faptul că auzul prezintă însuşiri superioare din acest pun ^ de vedere faţă de ceilalţi analizatori. acţionînd prin specificul lor funcţional.posibilitatea investigării auditive a modificărilor din acest spaţiu. de la analiza integrală a fenomenului psihoiiziologic al sistemului optic. capacitatea ochiului omenesc de a explora şi înţelege spaţiul luminos a fost larg sporită de .văz. structurată. Orientarea şi deplasarea în spaţiu. prezintă şi alte as-vederii^ 6 COnduc la ideea ut liza i m auzului ca traductor al ogie 12 — . cu acţiunea muşchilor capului şi ai gîtului. dar transpus prin modelare în stimuli auditivi. de exemplu. sistemul ZU trie cantifică în unghiuri de deschidere variabilă şi în arce ^e valori diferite traiectoriile deplasărilor capului în spaţiu a tru obiectele în mişcare. Interdependenţa acestui fenomen este cu mult mai larga. Coordonarea vizuală-auditivă în urmărirea unui . înţelegem de ce forma unui model electronic al vederii trebuie să pornească prin analogii. analizează în spaţiu mişcarea. şi auzul au contribuit deopotrivă la dezvoltarea omului. disociere a acestor funcţii constituite în sistem face imposibilă urmărirea succesivă şi aprecierea în timp şi în spaţiu a unei acţiuni.VlZ\ în interacţiune. în procesul muncii. îndeosebi în actul percepţiei.Ţinînd -seama de aceste condiţii. deşi aceasta este esenţial. Avînd o implicare atît de complexă. Orice. că perceperea auditivă a sursei sonore şi direcţia ei de mişcare se realizează cu atît mai exact cit urmărim şi vizual evoluţia ei în spaţiu. structurate Dert 6aga *storie a dezvoltării omului. în cazul pierderii vederii rolul compensator al mişcării se exercită îndeosebi prin aprecierea şi cantificarea spaţiului explorat cu privirea. auz şi mişcările fine şi complexe de explorare cu privirea a obiectelor şi fenomenelor se reflectă m relaţiile psihologice de cunoaştere. atît în ontogeneză timpurie cît şi în filogeneză omului. explorat vizual şi auditiv. Acest sistem funcţional ne-a condus cu necesitate la alegerea analizatorului auditiv în interacţiune cu analizatorul motor ca fraductor al vederii. sînt coordonate şi orientate la omul cu vedere.

Defectoli 177 .

— durata acţiunii excitantului luminos. în sensul că utilizarea urechii pentru plasarea modelului eliberează mîinile. înţelegem uşor că este suficient ca fiecare neuron să poată emite 16 frecvenţe diferite. acela al codării informaţiei vizuale (a undelor electromagnetice) într-o mărime variabilă. de care trebuie ţinut seama în realizarea structurii unor dispozitive tehnice de modelare. 179 178 .teleqem avantajul utilizării ca traductor a analizatorului auditiv. Iată caracteristicile şi parametrii luminii care ne interesează îndeosebi în modelarea electronică şi care constituie elemente ale perceperii obiectelor şi fenomenelor în spaţiu de către nevăzător: — intensitatea. percepute prin urechea liberă. F r a i s s e). Editura ştiinţifică. Alegerea cu necesitate a formei unui model şi a locului său de plasare în scopul receptionării auditive a informaţiilor vizuale este determinată şi de unele aspecte practice. care vor putea fi folosite în orientarea cu bastonul şi în rezolvarea unor necesităţi practice. 1 N t c o l a u. 1961. Cum poate fi evitată. Bucureşti. ce caracteristici trebuie imprimate sunetului dat de un astfel de model electronic pentru a corespunde fiziologiei auzului şi în general capacităţii de lucru a sistemului nervos central? Cercetările şi soluţiile noastre care au stat la baza . sub raport psihologic. construcţiei unui astfel de model electronic merg pe ideea alegerii unei frecvente adecvate şi constante în spectrul audibilitătii optime a urechii (350—400 Hz). Adaptarea unui astfel de model electronic la una din urechi face ca omul să poată percepe deodată cu . 163. b) Sunete ce reflectă stimuli specifici auditivi sub formă de zgomote şi sunete care sosesc de la obiectele şi fenome nele din lumea înconjurătoare. este un aspect fundamental. posibil. E d. . Dacă raportăm această capacitate funcţională a urechii necesitatea diferenţierii de către nevăzător a unei largi e sonore reflectate prin transformare de registrul bogat ^•ntensităţllor de lumină venită de la obiecte şi fenomene. Se constată experimental că lumina introdusă direct şi uniform pe întreaga suprafaţă liberă a unei fotocelule cu seleniu într-un sistem electronic poate fi transformată într-un sunet care reprezintă. B ă l ă c e a n u. —• sursa de lumină. cealaltă ureche tipuri de sunete cu semnificaţii deosebite şi. Dacă ţinem seama că pentru fiecare din cele 1500 de tonuri există 10 receptori şi 20 de neuroni. cel al analizatorului vizual este cu mult mai mare (P. în aceste condiţii. cu efect perturbator. Se ştie că în sistemul nervos intensitatea excitantului este codată în frecvente. media aritmetică a cantităţii .. Diferenţierile fine nu sînt posibile. Cibernetica. In acest sens este suficient să apreciem şi duratele acomodării ochiului de la lumină la întuneric şi de la întuneric la lumină. limitele intensităţii de lumină care t lu contururile şi laturile obiectelor spre care este în-t fotocelul a nu pot fi diferenţiate. ca întreg registrul sonor perceptibil să poată fi codat1. interferenţa celor două tipuri de sunete pentru a nu fi mascate reciproc şi pentru a se asigura codarea informaţiei vizuale într-o mărime convenabilă reflectării obiectului? Aşadar. prin transformarea luminii în sunete. Urechea umană poate percepe aproximativ 325 de intensităţi pentru fiecare din cele 1500 de tonuri percepute auditiv. Aceasta înseamnă receptionarea a aproximativ 487 500 informaţii diferite.de lumină şi umbră reflectată de mediul înconjurător.. capabilă să fie analizată corespunzător funcţiei retinei şi centrilor nervoşi ai vederii. C. analizate şi inter-ca atare. a) Sunete care reflectă stimuli vizuali. în genere. Al doilea aspect. p. Introducerea în scoarţa cerebrală a unei cantităţi cît mai mari de informaţii pune problema utilizării unor anumite tipuri de celule fotoelectrice. capacitate de apreciere şi diferenţiere a duratei sunetelor decît dispune ochiul în aprecierea şi diferenţierea duratei stimulilor vizuali în timp ce gradul de inerţie a auzului fată de schimbările externe se apropie de zero.Analizatorul auditiv dispune de o mai mare. prin transformarea luminii.

cînd 180 erea animalului să diferenţieze elipsa de cerc în raportul . fără însă a putea distinge marginii 6 şi forma ferestrei. este supusă interpretării obiectuale. direct proporţional cu intensitatea luminii. fenomenul este analog fotorecepţiei din retină. diferenţierile fine se îngreuiază dar se păstrează diferenţierile elementare în procesul percepţiei obiectelor luminoase. după ce •n faza iniţială s-a folosit dispozitivul cu canalul de 2 mm 0. ca intensitate. poate produce nevroza experimentală. ceea ce influenţează capacitatea de analiză . Percepţia semnalelor auditive care reflectă calităţi vizuale^ nu este posibilă decît printr-o coordonare a privirii cu funcţia motorie (mişcările capului pe direcţia de investigare a obiectului). care permite o acomodare a sistemului nervos cu sarcinile elementare de analiză şi de diferenţiere. Mişcarea în acest caz receptează o schemă geometrică sonoră a obiectului. receptarea în condiţii optime a cantităţii corespunzătoare de lumină ce cade perpendicular pe fotocelula de pe conturul luminat al obiectului perceput. logice.9 mm) duce la un efort nervos de discriminare critică. diferenţierea prelungită în actul percepţiei prin astfel de canale. că aceste etape pot ii pregătite şi inîluenţate din punct de vedere tehnic şi că prin dezvoltarea în timp ia analizei şi diferenţierilor se defineşte caracterul evolutiv al fenomenului compensării. ale căror canale de intrare au diametrul de 2— 1. de la obiectele luminate din spaţiul în care se află nevăzătorul. prin modelul electronic. determinată de luminozitatea conturului obiectului sau fenomenului. ca şi forma pe care o prezintă acesta. Experimentarea acestor sisteme tehnice. faptul aminteşte de nevroza experimentală produsă la cîini în experienţele doctorului N. R. Se pune astfel în evidenţă faptul că elaborarea diferenţierilor de intensitate a luminii şi transpunerea lor în sunete evoluează in etape. transmiterea luminii printr-un dispozitiv grilă format din 400—500 de canale pe fotocelula cu seleniu permite. O ultimă problemă o constituie stabilirea sursei de informaţie în percepţia obstacolului. greu de realizat de nevăzător. reducerea cantităţii de informaţie în fiecare canal (micşorarea diametrelor canalelor la 0. permit analiza şi diferenţierea optimă a canti-rtii de informaţie (lumină transformată în sunet). precum şi cu cele ale ochiului compus al albinei. provocat de întreaga cantitate H " lumină aflată în cameră. S e r g h e rKrestovn ikova din labo rato arele lui L P. Realizarea unui astfel de dispozitiv prezintă avantajul reglării diametrului canalelor. După cum vom vedea. transformată în sunet. Pavlov. Pe de altă parte.5 mm. care variază. Cantitatea de informaţie — sunetul___deşi puternic. cu implicaţii deosebit de importante în actul percepţiei.şi de diferenţiere a cantităţii de informaţie transmisă. deoarece ele au fost analizate în celelalte capitole. Detectarea printr-un astfel de model electronic a sursei de informaţie vizuală. Vom expune în continuare doar soluţiile elaborate şi aplicate de noi.• Grilele.Experimentele ne-au arătat că un nevăzător care folose t un astfel de sistem electronic. au arătat că o cantitate prea mare de informaţie ce ar pătrunde prin fiecare canal (diametrul canalelor de 2 mm) presupune o dificilă activitate nervoasă de analiză şi diferenţiere. reale. Nu ne vom referi aici la caracterul polisenzorial al recepţiei stimulilor şi nici la teoriile care explică percepţia obstacolului. situahve. In acest mod. aflîndu-se în faţa ferestrei n ^ cepe un sunet continuu. De aceea în ipotezele şi soluţiile aduse în cercetările noastre am mers pe linia realizării unui sistem prin analogie cu celulele fotoreceptoare din ochiul omului. nu reflectă modificările de lumină de la fiecare parte a obiectului şi practic nu poate ajuta pe nevăzător în orientarea în spaţiu. Schema geometrică ^a obiectului. analoagă explorării cu vederea. de obstacol. aprecierii întinderii spaţiului sub forma acestor este uşurat prin percepţia deschidem unghiurilor 181 . de la formele elementare spre formele fine. cu toate că proporţional cu creşterea numărului de canale creşte şi cantitatea de informaţie în ansamblu. are la bază percepţia semnalelor auditive. locul şi distanţa care îl separă pe nevăzător în înaintare. percepută auditiv prin ivestigarea motorie.

A c e s t f a p t d e t e r mCeea ce face ochiul pentru omul cu vedere. renţial pentru depărtare). P e n t r u d e t e c t a r e a s u r s e i ş i a p r e c i e r e a d i m e n s i u n i l o r o b i e c ăie" parcă. încă din anul 1938. sau mina i e x t i n d e r e a r o l u l u i p e c a r e . ceea ce dă un colaborează şi celelalte componente psihologice. noase în spaţiul de la O la 8 m. De la 8 m la 40—50 m sunetele au aceeaşi frecConcomitent. fotoelectrice cu seleniu de către E d-Bequerel. face Noi^ date despre sistemele asociative ale scoarţei.p e c a r e l e d e s c r i e m i ş c a r e a c a p u l u i . b i l i t ă ţ i d i s c r i m i n a t o r i i . adică distanţa optimă în Experimentele efectuate în scopul înţelegerii modalităţilor care frecvenţa întâlnirilor cu obiectul aiectează imediat secunoaşterii au arătat că identificarea calităţilor obiectului curitatea omului deficient. coordonat cu mişcarea prin învăluirea contururile ic utilizat în modelarea vederii a fost Dm celulele luminate ale obiectului. în care forma obiectului $} 1 pentru nevăzâtori şi realizări obţinute interpretarea situativă a acestuia. Perceperea unor obiecte vor apropia considerabil funcţia aparatelor care modelează în extinderea acestui spaţiu constituie o sursă informativă vederea. intrînd în funcţie registrul sonor gîndirea). aşa (cum vom vedea mă în diferite ţâri departe. evitîndu-1. p e r m i t e d e p i s t a r e a o b i e c t u l u i c o r e s p u n z ă t o-r f r e c v e n electronic. care permit registru perceptiv diferit. 182 183 . pe lîngă utilizarea acestor aparate traductori. c a s o l u ţ i a c e a m ă "electronic. cît şi în registrul unei arată că. se poate elabora borează şi sistemul de recepţie complex (polisenzorial). sînt condiţionate şi de dezvoltarea ciberneticii Registrul maximei sensibilităţi (coborîrea pragului difepsihologice.d e s e n s i percepţia dimensiunilor obiectului (lungime. Cunoaşterea formei obiectului reflectat sonor este şi ea rezultatul unei investigări la care P 3 ^ 1 " cipă fotovolta auzul. care nu pot fi epuiobstacol. Sub raport psihologic. î m p ă r ţ i r e a s o Din punct de vedere psihologic este deosebit de imporn o r ă a s p a ţ i u l u i î n d o u ă d i s t a n t e o p t i m e p e n t r u o r i e n t a r e atant de observat faptul că ceea ce semnalează ochiul prin n e v ă z ă t o r u l u i . realizată prin fenomenul de transfer. intensitatea sunetelor se urmăreşte topografia obiectului luminat. avem reglată perceperea obiectelor lumimotorie. Prin deplasarea privirii orientată şi reglată la telor alese. conturînd obiectul auditiv-motor prin . zate aici. în actul percepţiei sonore a acestor calităţi ventă. fac mişcarea şi auzul care ^ şi în ca zu l u tiliză rii trad u c to rilo r v ed e rii. obţinîndu-se astfel percepţia mărimii. tatea pentru distanţele de 50—60 m. c o r e s p u n z ă t o a r e l a d o u ă d i s t a n t e d i n poate reda prin echivalenţă relaţia auz-mişcare. formei şi a poDe la O la 7—8 m sunetele au frecventa reglată pe ziţiei obiectului în spaţiu. lăţime. a d e c v a t ă î n s i s t e m u l e l e c t r o n i c î n a n s a m b l u . acest proces se bazează deopotrivă Puncte de vedere asupra construcţiei de aparate şi pe interpretarea altor semnale. care are loc atît în reExperimentele cu aceiaşi subiecţi pe durate îndelungate gistrul de frecvenţă de 350—400 Hz.mode-lul t u l u i ş i d i s t a n t e i î n s p a ţ i u a m c o n s i d e r a t . realizat printr-un comutator. transferul din imagine sonoră în imagine intuitivă (mai ales Prin această soluţie. permite ca nevăzătorul să-şi sumeze posibilităţile de recepţie Alte aspecte ale fenomenului de transfer în modelarea veşi să stabilească cu precizie existenta şi distanta pînă la derii. precum şi descoperirea şi fixarea unor noi repere cu caracter orientativ. în diferitele modalităţi reflectorii. prin aprecierea situativă şi confruntarea tactilde 350—400 Hz. R e g l a r e a s u n e t e l o r p e d o u ă t i p u r i . dar cu prag senzorial mai coborît. care permite nevăzătorului recunoaşterea vechilor repere. colasensibilităţi maxime pentru distanţe mari. înălţime). care şi în cadrul relaţiilor spaţial-temporale. 350—400 Hz. care au să scadă sensibilitatea pentru aproape şi să crească sensibilio largă implicare în soluţiile ce pot fi aduse în acest sens. de funcţia analizatorului optic.1 a r e f u n c ţ i a a n a l i z a tOr r u l u i m o ţ o ăzâtorului care pipăie obiectul. sînt esenţiale. prin modelul s p a ţ i u .

orbul poate sesiza obstacole aflate la 6—7 m şi totodată poate sesiza natura lor dacă are în faţă un gard de fier sau peretele unei case. celula fotoelectrică comanda ^ste tije mici care făceau să iasă în relief caracterele mărite.. în Anglia (1970). în Republica Federală a Germaniei. Recent. se construiesc astfel de maşini cu volum redus pentru a fi experimentate. fotoelectrograful. 'dificultăţi inerente diversităţii caracterelor existente pe o pagină tipărită şi neregularităţii intervalelor între litere şi rînduri. Se revenea în cele din urmă la invenţia lui Braille. în anul 1894. profesorul L e s l i e K a y a inventat ochelarii ultrasonici pentru orbi. nr. Datorită vitezei de rotaţie a discului (600 de semne pe SUnetele se articulează unele cu celelalte şi formează Textul sonor reprodus în acest fel se deosebeşte de 185 .Orizortu rl ' . în: . de exemplu. prezenta un aparat numit optoion. care aducea o a treia soluţie. Fiecărei imagini îi corespunde deci un curent electric anumit. Aparatul însă era voluminos şi nepractic. perioada descoperirii ferm" menului fotoelectric1. în 1912. viteza lecturii nu depăşea însă 15 cuvinte pe minut. In Statele Unite ale Americii s-a construit o maşină de citit numită visagraf. lovesc o celulă fotoelectrică. în care folosea o celulă fotoelectrică într-un sistem care traducea în anumite sunete muzicale forma literelor pe care un fascicul luminos le parcurgea pe un text tipărit. Autorul invenţiei propunea o instalaţie fotoelectromecanică destinată formării reprezentării în relief a conturului obiectelor din mediul înconjurător. Se pare că aceste invenţii au rămas în stare de prototipuri sau de simple proiecte. iar celor mai întunecoase. 94. Intr-o formă perfecţionată. arată inventatorul lor. nemaifiind interceptate. 1959. inginerul W a 11 e r Blum experimentează în anul 1952 o maşină de citit menită să traducă caracterele tipărite în sunete ce se apropie de limbajul articulat. în anul 1916. Ochelarii de format obişnuit sînt prevăzuţi cu trei discuri care emit şi recepţionează unde ultrasonice. cînd această rază întîlneşte suprafaţă scrisă cu cerneală. un stilet imprimă o foaie de aluminiu care reproduce astfel în relief şi în dimensiuni mai mari toate amănuntele textului scris. 1 R o u z e. p. nu traducea literele tipărite în motive muzicale. 184 ţn Franţa s-a realizat o maşină de citit. printre care şi o maşină de citit textele tipărite. Maşinile de citit pentru orbi. Potrivirea fasciculului de lumină pe rîndul următor sau pe literele următoare cerea tatonări şi prin urmare un timp îndelungat pentru citire. Sunetelor reflectate de suprafeţele mai luminate ale obiectului le corespundeau puncte în relief (tije) mai înalte. Un dispozitiv optic proiectează imaginea unei litere sau a unui grup de litere pe un disc care se învîrteşte cu viteză mare. O rază de lumină explorează în mod metodic întreaga suprafaţă a paginii. Pe^el sînt decupate acelaşi litere sau grupuri de litere. Curentul acţionează un sistem de enzi de magnetofon pe care sînt înregistrate anticipat difere consoane şi vocale. Atît optofonul cît şi fotoelectrograful prezintă dificultăţi în crlare. încercarea carii acestui fenomen în construirea aparatelor pentru n văzători datează din anul 1888. Michel.Celulele fotovoltaice cu seleniu au fost folosite prima oară în tehnică în jurul anului 1930. ci rcea apel la simţul pipăitului. Folosind acest ochelar. razele luminoase. Ludwig Machts propunea un mecanism (aparat) pentru transformarea luminii în acţiune mecanică. Descifrarea caracterelor prin pipăire cerea însă un timp îndelungat. doctorul Fournier d'Alb e. Discurile se află în legătură cu nişte emiţătoare sonore fixate pe marginea interioară a ramei ochelarilor. puncte mai joase. Lectura impunea o diferenţiere auditivă foarte fină. Aparatul se baza pe principiul transformării luminii în acţiuni mecanice. 58. semnalul fiind recepţionat tactil. în Anglia. dar pe acelaşi principiu. Ori de cîte ori imaginea proiectată pe disc coincide cu litera tăiată. tehnicianul rus Tiu r in descria într-un raport mai multe aparate destinate nevăzătorilor.

"Textul imprimat poate fi perceput simultan. Fiecare celulă a acestui ochi. -t şi tactil. în perioada în care a fost inventat. După o asemenea concepţie este construit aparatul „Luci". Pentru limba franceză sau engleză. pînă la 300 de semne pe minut. Tubul conţine două mici becuri.S. Se obţine o melodie a textului care poate fi învăţată de nevăzător în decurs de cîteva luni. română. iar prin forma şi locul plasării sale (în ina) nu pune problema compensării poziţiei nevăzătorului. fiind vorba de numărul de puncte şi de dispoziţia lor spaţială. Maşinile pentru citit traduc caracterele tipărite în semnale sonore şi în semnale tactile. care ajută la diferenţierea obiectelor în pro cesul de învătămînt sau în procesul muncii.. Principiul său a fost reluat ulterior (1958) de către tehnicienii care lucrau pentru Asociaţia americană a foştilor combatanţi. în mare. un saşiu care conţine oscilatori cu tranzistor! şi un amplificator cu căşti. Dispunînd de aproximativ 32 de melodii. atît auditiv. care permite diferen187 . ţinînd aparatul în mînă (un fel de lanternă cilindrică). numit fonoscop. se orientează în problemele construcţiei de aparate pentru orbi în trei direcţii: 1. preocupările inginerilor din laboratorul tiflotehnic din Sverdlovsk. fabricată de Institutul Batelle din Columbus. acţionează un circuit electric secundar. O lentilă proiectează imaginea literei tipărite pe un ochi electric. aşa cum se prezintă pronunţia în limba germană. Din lipsă de mijloace financiare. care descompune toate semnele unei pagini tipărite şi care sînt traduse apoi în semnale fonetice corespunzătoare semnului grafic. „Maşina de citit acustică". 3. El este monoton. italiană sau spaniolă. 2. acest procedeu nu era aplicabil decît limbilor care aveau o ortografie fonetică adică în care aceleaşi litere sau grupuri de litere corespund mereu aceloraşi sunete. apartinînd Institutului de defectologie al Academiei de Ştiinţe Pedagogice a U. atunci cînd „vede" o parte a caracterului imprimat în negru. un aparat redus ca volum. o serie de mtormaţii din mediul înconjurător. el permite.S.S. fixarea şi recunoaşterea lor este mai dificilă şi necesită un timp mai îndelungat pentru formarea deprinderilor. în cazul cînd obiectele sînt suficient de luminate. . Aceste impulsuri sînt traduse în sunete care pot fi auzite în căşti. Aparatul nu foloseşte dispozitive speciale pentru oiterenţierile fine. construirea de aparate pentru activităţile de laborator şi de producţie. care transmite unuia dintre oscilatori un impuls specific. folosind fenomenul fotoelectric.textul vorbit. se foloseşte aparatul locator „Tietinul". Este un „detector" prin care nevăzătorul detectează obiectele luminate. în analizatorul auditiv diferenţierea sunetelor. Tietinul se bazează pe principiul transformării luminii în sunet cu ajutorul unor fotocelule şi al unui oscilator electronic. care se tine în mînă pentru a-1 face să alunece pe textul tipărit. este paratul de laborator numit fotofon. Imaginea mărită a caracterului tipărit este proiectată P un grup de celule fotoelectrice. de asemenea.văzută" a caracterului tipărit. senzaţiile tactile fiind asemănătoare sistemului Braille. lipsit de accent fonic şi ne sită un oarecare timp pentru a fi învăţat. Fotocelulele folosite acţionează atît la întuneric cît şi la lumină. pe bază de antrenament. caracteristic fiecărei litere. azat P e acelaşi principiu.S. construirea de aparate pentru citit texte. Trebuie observat că în timp ce în analizatorul tactil controlul şi recunoaşterea literei se face cu uşurinţă. întreaga aparatură foloseşte diferite tipuri de fotocelule. situaţia fiind alta soluţia nu mai este valabilă. cuprinde trei părţi esenţiale: un tub mic. ca nevăzătorul să descifreze auditiv la citit. Aparate locatori pentru orientarea orbilor (fotolocatori). el dă. Se experimentează. 186 care dintre aceste fotocelule comandă o mică pîrghie •h ntă Cititorul orb pune degetul pe extremitatea pîrghiilor V -* 'reqi'strează vibraţiile ale căror combinaţii sînt specifice 51 litere. In acelaşi timp urechea sa percepe un semnal r "scurt sau prelungit. m sunete sau impulsuri tactile. în U. Sunetul emis este suficient de puternic pentru a fi auzit cu urechea liberă. Pentru orientare. transformînd lumina reflectată de obiecte sau de litere. „ Folosirea maşinilor de citit se bazează pe formarea de deprinderi auditive şi tactile. dar cu dimensiuni mai mari. determinat de fracţiunea .R.R. Walter Blum a trebuit să renunţe la perfecţionarea invenţiei sale..

Aceste „tentacule" vibrează sub influenţa luminii. şi mai puter nice pe partea deschisă a străzii. în Republica Socialistă România primele cercetări făcute în scopul construcţiei şi folosirii metodice a aparatelor pentru orbii absoluţi au început în anul 1953—1954. aparatul transmite anumite im pulsuri în cutie. în cutie se află o placă de mărimea unui timbru poştal. prin colabora. nevăză torul trebuie să exploreze prin mişcări ale capului realita tea pînă în momentul cînd semnalele tactile se intensifică. In momentul de faţă se studiază perfecţio narea acestui aparat. în ultimii ani s-a realizat şi experimentat d către prof. sistemele preconizate de noi erau CU lăsate pe construcţii mecanice. vibraţiile vor fi mai slabe pe partea cu clădiri sau cu alte obstacole. • modelele electronice elaborate în scopul orientării în spaţiu. . Aparatul funcţionează pe principiul televiziunii: imaginea literei sau semnului declanşează în aparat un curent electric.. Ca rezultat al folosirii electronicii moleculare. „ . Vibraţiile se vor diminua treptat. In Polonia. ipoteze şi soluţii i rfromecanice. P o p o v i c i I v a n şi autorul lucrării 188 t" Datorită insuficientei dezvoltări a electronicii molei în acea perioadă.c z în colaborare 1 specialişti electronişti. . Aparatul se compune dintr-un disc care trebuie purtat încet de-a lungul paginii şi o cutie cu sisteme electronice de ampli ficare şi redare. Fiecare din acest tip de ochelar. în Republica Populară Ungară. care vor apropia tot mai mult modelul imaginat. prin structura funcţia sa ne apropia tot mai mult de modelul imaginat. avînd şi colaborarea inginerului Gruia Sorin. iar orientarea se face în funcţie de intensitatea acestor vibraţii. rezultatele obţinute în construc ţia modelelor noastre ne-au determinat ca încă în anul 1958 să ne afirmăm încrederea în contribuţia ciberneticii şi electro nicii în domeniul care ne preocupă. pe suprafaţa plăcii apar nişte ştifturi mici care formează litera sau cifra. care se manifesta în acea vreme. împotriva scepticismului sau a negam aportului ciber neticii la dezvoltarea psihologiei. care sînt recepţionate tactil p e fruntea orbului. l Structura şi funcţia modelării electronice a aparaturii în scopul orientării în spaţiu Scopurile şi funcţiile pe care trebuie să le îndeplinească modelele electronice pentru compensarea orbirii determină Şi orientează structura tehnică-electronică a acestor aparate în două direcţii esenţiale: • modelele electronice elaborate în scopul citirii texte1( >r tipărite în alb-negru. pe măsură ce nevăzăto rul se apropie de obstacol.7 de ochelar fotosensibil cu structuri şi funcţii superioare modelelor mecanice. Ca rezultat a unor înTi naate şi anevoioase experimentări. a defectologiei etc.. rea dintre Colonel dr. Pentru a descoperi direcţia cea mai bună de mers. L â s z l 6 Zelenkadela Politehnica din Budapesta a construit un aparat care permite orbilor să descifreze textele imprimate sau dactilografiate. elektroftalmul sau ochiul electri* Acest aparat se compune din aproximativ 80 de celule foto electrice minuscule. cînd orbul poartă discul. Cercetările noastre prezente arată că există noi posibilităţi de perfecţionare a aparatului. am putut realiza modelul 6. Ş1 Din anul 1958 întreaga construcţie a fost amplasată pe baze electronice. care are grosimea ceva mai mare ca a unui stilou. dacă orbul merge pe stradă. Ca urmare.ţierile solicitate în activitatea de laborator (la fizică etc. aceasta indicînd lipsa obstacolelor.). Astfel. am realizat şi perfecţionat succesiv 5 tipuri H aparate. de funcţia vederii. montate într-o lamă de material plasti" care se aplică pe fruntea orbului. degetele celeilalte mîini se plimbă pe placă şi pipăie forma literei care în acel moment se află în deschizătura părţii interioare a discului. dr. în funcţie de culoarea şi forma scrierii. W i t o l d S t a r k i e w i .

. -Arătăm mai sus că progresele cele mai vizibile s-au înre gistrat îndeosebi în domeniul construcţiei maşinilor de citit mai puţin în domeniul construcţiei de aparate pentru orientarea în spaţiu. - 189 A t R e R A P î F e î l e c t r i c e s t e c e l u l a o t o e l e c t r i c ă f o l o s i t a m d i f e R ă s p u n s r e la t iv !'/ ° ! f IO D 60 / 60 / 40 1 \ W i <i '\ f \ \ \ ' ' \ \ * U r i t e d o m e n i i . i n t r e c a r e ş i î n c o n s t .

5 0 .~ C a r a c t e r i s t i c a o c h iu lu i u m a n Fig. 25. Schema cu caracteristicile de distribuţie spectrală a celulei cu seleniu .3 l------D is tr ib u ţia sp e c ia la o c e lu le i fito e le d ric e c u s e le n iu 2 . 'R ă sp un s relativ C /'J b c r o n i ( c e l a l o c h i u l u i u m a n e s t e d e a p r o x i m a t i v 0 . c u o c ă d e r e l e n t ă s 60 .3 W U 1 2 1 . 5 5 m i c r o n i ) .6 0 . C a r a c t e r i s t i c i l e d e d i s t r i b u ţ i e s p e c t r a l ă a l e 5 9 m i 0 4 0 .8 0 .r u c ţ i a a p a r a t e l o r f o t o s e n s i b i l e p e n t r u n e v ă z ă t o r i .1 0 .

102 102. cu oxid de ajungem la o cupru. rei I s f TĂ ° * ' Celulele fotoelectrice şi aplicaţiile lor. caracteristică de Analizînd sistemul frecvenţă care este întrerupător redată în curba «m P !H z) f f i ?e 0o o o e o o o 1 0 . cu Fig. 1957. cu sulfura de taliu. 190 . ( R e d ă m a l ă t u r a t c a r a c t e r i s t i c i l e d e d i s t r i b u ţ T r d e W m ă4 electronic-fotocelulă exemplu. Schema caracteristicilor de frecvenţa a sistemului celulă . 26.întrerupător sulfura de electronic argint2 . 0 0 0 figura 26. Editura tehnică. p. 106 p.p r e a l b a s t r u ş i u n a d e s t u l d e a b r u p t ă s p r e r o ş u .

27). 28). ambliop. 195 . f nrtie de cantitatea de lumină ce cade pe fotocelulă. Atingerea unui nivel optim de dezvoltare şi de echilibrare m procesul de cunoaştere. Folosind aceeaşi schemă electronică. activitatea psihică a deficientului este implicată într-un proces continuu de dezvoltare.anroape sau pentru distantă a percepţiei sunetelor pentru p ^ sursele de lumină şi de obiectele luminate. surdomut. dar se şi dezvoltă. Unul funcţionează ca un oscilator cu reacţie pozitivă. hipoacuzie. Analizînd. îşi găseşte aplicarea cu precădere în cazul omului deficient (orb. după în «te transformat într-un curent pulsatoriu de către TR. prin traductorii electronici. Ochelarul «otoelectric Unele influenţe asupra psihicului şi conduitei nevâzătorilor prin utilizarea modelelor electronice ale vederii: factori şi condiţii1 Ideea că în activitate omul nu numai că se manifestă. S. Tot sistemul este introdus în braţele ochelarului. det rmmtul dat de fotocelulă C. iar celălalt funcţionează ca valvă. puţin diferit ca formă şi greutate de un ochelar obişnuit.K. deficient-motor etc. dar cu piese de dimensiuni minuscule. 3 Ce fonează asupra căştii auriculare T. 28. în orientarea în spaţiu şi în proaparatele unele Pe bază de radar şi aparatele cu stimulare tactilă. Schema electronfeâ a ochelarului fotoelectric Fig. oare are o sensibilitate f rte mare şi care transformă curentul pulsatoriu în sunete mai intense sau mai slabe. în funcţie de curentul dat de fotorelulă (vezi fig. am reuşit să reducem întregul aparat la un simplu ochelar comod şi estetic. . Fig. Oscilatorul este alimentat dintr-un acumulator minuscul (20 D.) oare încape şi el în braţul ochelarului şi oare asigură o funcţionare îndelungată (fig. ale t tehnice no -U * speciale pot antrena în mod diferit reacţiile psihice "«văzătorului. (mai intens sau mai slab). diferentiind şi interpretînd informaţiile auditive ca reflectare a luminii. 27. Ultimul tip de ochelar (7) este construit cu ajutorul a numai doi tranzistor!.).

Forma de orbire. în prima etapă. _ dezvoltarea deprinderii de a explora „cu privirea".cu privirea" a limitelor sonore ca reflectare a luminozităţii obiectelor. Gradul de elaborare a proceselor compensatorii. Gradul de şcolarizare şi de cultură al deficientului. este ştiut că la vîrstele înaintate comportamentul omului este deja cristalizat. Frecvenţa pipăitului poate indica gradul de dezvoltare a interpretării datelor auditive. deci arin mişcările capului. mărimea şi aşezarea lui în spaţiu. atît în sens orizontal cît şi în sens vertical. Acest proces se desfăşoară în timp şi presupune următoarele condiţii1: — dozarea sarcinilor de analiză şi diferenţiere. în acest sens trebuie tăcută deosebirea între deficienţi (la nevăzătorii congenitali. forma obiectului. 1 Indicaţiile metodice de folosire a aparaturii elaborate pe baza experimentelor noastre pot fi generalizate pentru toate aparatele pentr nevăzători care folosesc fenomenul fotoelectric cu amplasare auditivă. prin exerciţii sisDimensiuni'/ grilelor în condiţiile ochelaru-• fotoelectric (fixate în ocularul aparatului) pentru a se ura trecerea (în etape) de la analiza şi diferenţierile elementare la analiza şi diferenţierile fine. reactualizează imagini corespunzătoare sau dacă astfel de informaţii auditive trebuie ele însele traduse în modalităţi accesibile nevăzătorului congenital. cî ri lndicatii pentru comutarea butonului de contact atunci oje explorează un spaţiu mai mare de 8—10 m.ducţie. care se reflectă în vastitatea şi profunzimea interpretării fenomenelor. prin eşalonarea în timp de la forme elementare. 197 196 . trebuie să însoţească. prin ma nevrarea butonului de contact. upsa totală a imaginii obiectului trebuie suplinită obligatoriu m prima fază prin explorarea tactil-motorie). contuxîndu-şi astfel forma obiectelor percepute. este un rezultat al exerciţiului. folosind sau nu traductori ai vederii. prin ochelar. _ indicaţii asupra constituirii şi interpretării formei geometrice sonore corespunzătoare formei obiectului (dată de vanaţia intensităţii sunetelor). necesitatea de a însoţi. întrucît lezarea segmentului cortioal al analizatorului vizual prezintă consecinţe mai vaste şi mai adînci decît lezarea receptorului sau conductorului. este rezultatul învăţării. la forme fine. nu se poate realiza dintr-o dată şi total. _ . de e a nevăzătorului. înţelegem de ce procesul de adaptare a nevăzătorilor. datele obţinute auditiv prin aparat. gradul de adaptare.. limitele sonore ca reflectare a luminii provenite de la obiecte şi fenomene. — este necesar oa în prima etapă a utilizării oricărui mo del de aparat deficientul să fie condus şi să primească indi caţii verbale. continuitate în utilizarea aparaturii. orientarea mişcărilor în raport cu informaţiile traduse m aparat şi oare reflectă cu precizie conturul. (Nevăzătorul pipăie şi identifică obiectul pe care-1 explorează auditiv cu „privirea"). — explorarea . utilizînd sau nu aparate compensatorii. Indicaţiile verbale trebuie să vizeze următoarele aspecte: — intrarea şi scoaterea din funcţie a aparatului. Ţinînd seama de aceşti factori. _ coordonarea şi sincronizarea auzului cu mişcarea constituie o condiţie a percepţiei formei obiectelor utilizîndu-se fenomenul fotoelectric. Din punct de vedere psihologic este necesar să stabilim. Procesul de adaptare cu sau fără un astfel de model electronic reprezintă un proces de învăţare. este condiţionat" de o serie de factori interni şi externi. cu confruntarea tactil-motorie a obiectului. adică în ce măsură sunetele. ca reflectări vizuale. Starea sănătăţii în general şi a integrităţii celorlalţi analizatori în special constituie condiţia esenţială a elaborării căilor compensatorii. Profesiunea pe care a exercitat-o sau o exercită deficientul interesează prin interferenţele sau transferurile posibile. Vîrsta la care începe procesul de educare şi reeducare. precum şi alţi factori care pot favoriza sau frîna procesul de educare şi adaptare în condiţiile pierderii vederii. Locul unde s-a produs leziunea. edura Pe g°9ul care îndrumează acest proces de învăţare. în prima etapă. Cunoştinţele devin un instrument de adaptare mai eficientă a nevăzătorului la varietatea situaţiilor.

sau. Astfel de actualizări ale imaginilor vizuale.C. Atunci caut să adorm din nou în speranţa că visul va continua". In acest mod. natura unor asemenea deficienţe. chimie şi ştiinţele naturii. Măria Montessori intuise. acestea fiind mai accentuate decît la nevăzătorii care Păstrează reprezentările vizuale. Datorită încordării motorii şi neantrenării funcţiei muşchilor cefalogiri care la nevăzătorii congenitali au fost lipsiţi de controlul vizual sau de influenţa coordonatoare a imaginilor vizuale. Dezvoltînd componenta senzorială. activitate. procesele de asociaţie şi de transfer între datele auditive şi datele reale obiectuale. rază de lumină. reflecţii.A. se corectează chiar şi relativ. Pentru ambele categorii de nevăzători fenomenul fotoelectric deschide dintr-o dată posibilitatea de a reflecta. elaborînd metoda care îi poartă numele şi care punea în centrul educaţiei jocurile şi activităţile senzoriale. S. Acest gest. Nevăzătorul congenital S. °> 60°. Nevăzătorul C. nu se întîlnesc în nici o relatare a nevăzătorilor congenitali sau care şi-au pierdut vederea pînă la 2—3 ani. D. schiţează gestul de apucare cu ambele SU"ni a unui obiect imaginar. prin descrierea verbală concomitent" a datelor percepute. ea dispare. prin exerciţiu (I. Relaţiile psihice şi de conduită la stimulii îotoelectrici. astfel de reacţii nu au fost observate (aceştia au însuşită prin comparaţii noţiunea de lumină). percepţia luminii oricărei surse de lumină în intensităţi corespunzătoare. o asemenea senzaţie o mai am numai In vis. cu mult mai accentuat la nevăzăora congenitali neşcolarizaţi. Eroarea poate veni şi din faptul că mtre nevăzători consideră obiectul în direcţia urechii şi Qu a ochilor. neavînd însuşită corect noţiunea de lumină şi-o reprezintă ca un corp material ce poate fi cuprins între'mîini.O. care este redeşteptată puternic. „ca ceva curat". retrăiesc în primul moment al senzaţiilor sonore imaginea luminii.. după 10 minute de experimentare spune că „vede" lumina cînd sunetul vine dinspre fereastră (nevăzătorul are vederea 0). în vîrstă de 40 de ani. inaccesibilă pe nici o altă cale.. lucrează la cartonaj. Noţiuni specific vizuale din fizică.procesul de explorare. cum arată un alt nevăzător. Astfel de intervenţii capătă un caracter reglator care facilitează înţelegerea semnificaţiilor obiectuale. — Unii nevăzători. La adulţi. orbit în timpul celui de-al doilea război mondial. pr°" pagarea luminii. A orbit în anul 1954. frecvente la această categorie de nevăzători. Descrierile verbale şi confruntarea tactil-motorie de către deficient sînt procedee indicate îndeosebi la copiii şi la adulţii deficienţi congenitali şi ele trebuie să lămurească în faza iniţială a folosirii aparaturii. In momentul intrării în funcţie a aparaturii. profesor. T 199 . fac erori cu un. Fenomenul cel mai frecvent întîlnit în desfăşurarea experimentelor îl constituie lipsa coordonării mîinii cu privirea şi cu auzul în aprecierea şi localizarea sunetului de la obiectele luminoase. practic.C. numai condiţiile utilizării fenomenului fotoelectric şi a procedeelor indicate mai sus. la timpul ei. devin accesibile nevăzătorului congenital. 198 in interes deosebit din punct de vedere psihologic prezintă t ile copiilor preşcolari nevăzători congenitali (experi. pot fi aprobate sau dezaprobate. relatează: „Este pentru prima dată în cei 20 de ani de la orbire cînd am senzaţia de lumină. Experimentele efectuate în acest sens cu peste 200 de nevăzători de diferite categorii au arătat că ei reacţionează diferenţiat la acest fenomen..rea tele au fost făcute la grădiniţa de orbi din Cluj) oare. intuitive. se creau astfel premisele evitării formalismului în cunoaştere. relatează: „îmi imaginez lumina ca o apă întinsă". poate indica faptul că nevăzătorii congenitali.. natura şi semnificaţia sunetelor percepute prin aparat. datorită experienţei practice.T. refracţii etc.C. Astfel de reacţii neadecvate impun sarcini speciale pedagogice-metodice încă din grădiniţa de copii.9 | uri de 40 . nevăzătorul capătă. In acest mod nevăzătorilor le devine accesibilă o nouă sursă de -aferentaţii (stimulii luminoşi). Nevăzătorul D. la " p t u l dat de lumină.. de 35 ani. 120°). dar cmd mă trezesc. prin echivalentă sonoră. apar devieri în indicarea surselor de lumină prin aparatură. calităţi şi fenomene vizuale ca: lumina. Acest fenomen. precizînd şi îmbogăţind astfel cunoaştere senzorială. generalizat la copiii Hîn arupa mijlocie şi grupa mare. care păstrează reprezentările vizuale.

înţelegerea semnificaţiei obiectului în ansamblu. Prin structura lor. sistemele tehnice reglabile realizează îngustarea cîmpului spaţial de analiză şi diferenţiere şi peni" pclionare a percepţiei spre obiect. 2. Numai pe măsură ce scade efortul prin repetiţie. Probele efectuate au arătat că în procesul de acomodare spre valorile fine. Pe de altă parte. spre stimuli de valori mai apropiate. proces care la nevăzătorii congenitali este lipsit de imaginea vizuală. din imagine a forme. datorită faptului că fe-° enul fotoelectric surprinde raza luminoasă de la sursă. dacă se pleacă de la valori mai mari spre valori mai apropiate diferenţierea se realizează mult mai precis şi mai repede decît în cazul trecerii directe la diferenţierea valorilor apropiate. a semnificaţiei lui. în sensul că stimulii tactili aferenţi inverşi sîrit asociaţi şi integraţi în sistemul comun al reprezentării vizuale despre obiect. pe comparaţii şi analogii. apar unele dificultăţi determinate de faptul că nevăzătorul nu are posibilitatea să confrunte şi să verifice tactil datele percepute sonor. ÎP experimentele de diferenţiere efectuate cu 23 de ne văzători de diferite categorii şi profesiuni. prin compararea stimulilor. cu acelaşi potenţial de energie. con u ' ^-' Procesul învăţării în lumina învăţăturii despre diHonate. şi prezintă o importanţă deosebită pentru rcepţia formei obiectelor. fine. coborîrea pragului diferenţial la valon minime uşurează desprinderea cu mai multă uşurinţă a calităţilor obiectului. Chiar în etapa în care analiza şi diferenţierile fine sînt elaborate. intervin o serie de factori între care amintim: durata anterioară a exerciţiului. efortul de inhibiţie cerut de discriminarea lor este mai mic. obiectului in imagine a conţinutului său. prin înseşi sistemele tehnice utilizate. în diferenţierile la distanţă. o discriminare mai fină1. pe oeneralizări al căror rezultat îl constituie elaborarea imaginii intuitive a obiectului. starea afectivă. deci imaginea concretă a obiectului ca atare. Unele dificultăţi care trebuie înlăturate provin şi din incoordonarea posturii. în. l 200 201 . sînt luminate. Evoluţia analizei şi diferenţierilor auditive în modelarea electronică a ochiului Evoluţia analizei şi diferenţierilor de la forme elementare la forme fine poate fi stimulată. verifică. starea de oboseală. a ţinutei şi a mişcărilor capului cu indicarea cu mîna a sursei de lumină. A st fenomen exprimă relaţia dintre aspectul electronic şi nwectul psihologic. In procesul de identificare a formei şi conţinutului obiectual. fe estrele fiecărui etaj dau sunete mai puternice decît pereţii. în condiţiile traductorilor electronici în general. cînd nevăzătorii au elaborate diferenţierile elementare. Şi în acest proces apar diferente între nevăzătorii congenitali şi nevăzătorii care au reprezentări vizuale. Este un proces de transier compensator. aşa după cum am văzut. adică pipăirea obiectului. Explorarea unui bloc cu 10 — 12 etaje este realizată însă cu uşurinţă datorită semnificaţiei pe care o are pentru nevăzător jorma „geometrică" a sunetului dată de înălţime. 1954. conţinutul exerciţiului (sarcina). întărirea verbală.în procesul de identificare a obiectelor. H^renţiind-o simultan pe parcursul ei în diferitele intensităţi. In acest caz coborîre'a pragului diferenţial s-a realizat cu mult mai uşor decît în încercarea directă a diferenţierii stimulilor apropiaţi ca valori. „Revista de pedagogie". un rol important îl are. Un rol deosebit în acest proces îl are însă. Agenţii fiind mai îndepărtaţi. se poate realiza. corectează şi confirmă corespondenţa imaginii auditive cu obiectul. aşa cum am arătat aici. aceasta favorizează elaborarea diferenţierilor fine a părţilor obiectului explorat. unei analize şi interpretări conştiente" bazată pe reilecţii situative. posibile şi pentru acele obiecte care deşi nu emit sunete. imaginea sono -dată de stimulii luminoşi primiţi de la aceste obiecte este s & pusă unei prelucrări. s-a folosit metoda trecerii de la agenţi (stimuli) de valori mai mari. nr. Funcţia tactil-motorie mediază transferul compensator. mai distanţaţi. de 40—50 m. precum şi unele particularităţi tipologice. starea auzului. lăţime şi 91IUe d ' Ş diferenţierea etajelor. confruntarea tactil-motorie.

precum şi de unele limite în dezvoltarea electronicii moleculare actuale.52° 49°. şi anume: Pătrunderea unor corpi străini (chiar şi de dimensiuni oarte mici) în masa cerebrală produce traumatisme care s-ar 6111123 'din necesitatea continuităţii senzaţiei de lumină poate obţine în acest caz prin excitarea electronică)? 205 . Dacă însă nu se va găsi posibilitatea practicării unui sisl m ^ exterior de legături. unde ea ar deveni un act conştient. pentru a se obţine atît senzaţia de lumină (fulguraţii). odată cu topografia.52° 51°-52° 51°-52° 51°-55° 52° -58° 51° -58° 55". complexitatea rezolvării acestei probleme este determinată de însăşi structura anatomo-iiziologică a analizatorului vizual.58° 61°-63° 60°. Aşa cum am văzut. ele fiind asociate cu exerciţii de educaţie fizică medicală. Eliminarea treptată a devierilor şi apropierea tot mai mult de punctul sonor. ntru a se depăşi graniţele care îl separă pe deficient de văzător şi pentru a-1 apropia cît mai mult de posibilităţile omului cu vedere.65° 61°-65° 61°-65° 2 3 4 5 6 7 8 9 10 12 13 14 15 16 17 18 19 20 La omul normal capul descrie un unghi de 90° faţă de linia corpului. consecinţele vizate ar fi înlăturate în mod radical.. în scopul transmiterii excitaţiei recepţionate de ochiul electronic la scoarţă.52° 46°. în esenţă. în timp ce la nevăzătorii congenitali. trebuie să constituie o preocupare metodico-pedagogică permanentă. devierea poate indica unghiuri pînă la 40—50°. care ar trebui să meargă pe linia restabilirii percepţiei vizuale. ţinta. ar trebui să se realizeze prin introducerea conductorilor în masa cerebrală. Experimentele desfăşurate cu nevăzătorii congenitali adulţi în scopul corectării unor devieri grave de postură au arătat următoarele: Elaborarea deprinderilor motorii şi coordonarea mişcărilor se face prin salturi. cu nevăzătorul congenital S P în de 26 ani ' ' vîrstă Zilele 1 Revenirea unghiului capului în urma exerciţiului (corectarea posturii) Zilele 11 Revenirea unghiului capului în urma exerciţiului (corectarea posturii) Unele perspective în modelarea electronică a ochiului g^u'ezile. Legarea unui receptor electronic (ochi electronic) de partea corticală a vederii din occipital. în urma unor acumulări de durată şi cu valori calitative mici. de la o perioadă la alta (vezi tabelul următor): Rezultatele obţinute ne-au permis să enunţăm ipoteza: dacă asemenea exerciţii s-ar face cu nevăzătorii congenitali încă din ontogeneza timpurie. Exerciţiile zilnice asociate cu exerciţiile de educaţie fizică medicală permit fixarea rezultatelor >cu variaţii de flux şi reflux. Care s'mt direcţiile de perspectivă în care s-ar putea orienta cercetările şi \constructia aparatelor de modelare a funcţiilor ochiului? a) O primă direcţie şi cea mai dificilă ar putea fi aceea de a se acţiona prin sisteme cibernetice. procedeu folosit de N. periectâ a funcţiei pierdute. In acest scop poate fi folosit şi panoul sonor de tras la tir. greşelile şi evoluţia fixării deprinderilor corecte ale poziţiei capului.Experimentele făcute în iunie 1960.52° 43°. Ţinînd seama şi de implicaţiile pe care deficienţa de postură le are asupra stării morale a deficientului.Wiener. şi dacă s-ar adopta procedeul traversării conductorilor prin masa creierului. legînd direct receptorul electronic cu zona occipitală. Această primă ipoteză. ne aminteşte însă de experienţa întrezărită dar nereuşită efectuată de NorbertWiener. cît şi percepţia vizuală. 204 Modelarea electronică a ochiului. o reflectare optică conştientizată a obiectelor şi fenomenelor. de limitele pe care le prezintă fenomenul iotoelectric pentru a putea realiza modelarea ideală. considerăm ca reeducarea ei prin mijloacele indicate. durat 20 de au în n^ 21 cîte 15 minute 43° 43° 43° -46° 43°-46° 43°_48° 46° -46° 47°. sub nivelul efortului depus. atunci ar apărea aceleaşi consecinţe care au provocat eşecul experienţei lui. poate indica. tinde să dezite posibilităţile psihice şi practice compensatorii în orbire.

b) O altă direcţie în modelarea ochiului ar consta în construirea integral cibernetică a analizatorului. reflectînd puternic lumina. VIII. informaţiile obţinute ar trebui conştientizate prin-trun alt analizator). considerăm că nevăzătorul poate folosi. ceea ce constituie o însumare de posibilităţi care nu minimalizează însă posibilităţile pe care le prezintă modelul electronic. zgomotele fabricilor şi uzinelor etc. Trebuie avut în vedere un sistem de conexiuni inverse. Oftalmologia. 7~ Transplantul anatomo-fiziologic. 2. îndeosebi în locurile necunoscute nevăzătorului. Voi. în timp de obiectele dinafară pot fi puternic luminate. care optimizează transmiterea şi prelucrarea informaţiilor de la receptori la sistemul nervos central1. aşa după cum se ştie. Ţinînd seama de aceste limite obiective ale fenomenului fotoelectric. N i c o l a u. cu posibilităţi complexe adaptive. Unele greutăţi în utilizarea aparatului la întreaga lui capacitate de lucru vin de la subiect chiar din primul moment al utilizării lui. Există şi posibilitatea cumulării efectelor ochelarului pe mZă ~de radar (An9lia) cu cele ale ochelarului fotoelectric (România). teorie fundamentată pe principiul „perioadei de baleiaj" din televiziune. interesează poziţia obiectului faţă de lumină. într-o asemenea formulă analogiile vor trebui să ţină seama. nr. care au fost deja obţinute în experienţele lui Wiener) la procesul complex al percepţiei vizuale în care. aceasta constituind un element important. Problema depăziu 6 Sf8ra preocu P ăril °r de faţă şi face dificilă orice previ- 206 207 . In realizarea proiecţiilor corticale. 31. Utilizarea în aparat a frecvenţelor joase. vitrine. oglinzi etc. C u l o c k la construirea aparatului pentru citirea textelor de către orbi pe cale auditivă). anul 1964. în plus. ar fi o altă posibilitate. care însă iese din sfera oaelarii ochiului. elaborarea analizei şi a diferenţierilor fine.—• pătrunderea şi menţinerea în masa cerebrală a uno astfel de corpi străini expune la infecţii care pot fi f ataj pacientului. 2 N o r b e r t Wiener. — Construirea unui traductor al energiei luminoase în stimuli sonori (de tipul modelului realizat de noi) ar constitui o altă direcţie de modelare a ochiului. în deplasare. pot da impresia lipsei obiectelor (geamuri. fosfene. 1963. Un astfel de aparat ar fi cu mult mai eficient în depistarea obstacolului (radar). E d m . şi de controlul exercitat de sistemul nervos central asupra aparatului retinian.). prin fibrele retinopete din fascicolul optic. de caracteristicile adaptării retinei la cele două modalităţi operaţionale: vederea scotopică şi vederea îotopică. se desfăşoară în timp şi sînt condiţionate de o serie de factori pe care i-am analizat mai sus. Formarea deprinderilor de a utiliza aparatul. şi bastonul. şi el a fost folosit cu succes de către dr. Editura politică. 189. B ă l ă c e a n u. în trecerea de la simplele senzaţii de lumină (fulquraţii. prin cîmpuri de recepţie de conducere a excitaţiei şi prin cîmpuri de proiecţie corticală (avem în vedere construirea perceptorului prezentat mai sus şi ale cărui dimensiuni nu pot servi scopurilor noastre. C. 1 la e ungă avantajele acestui model electronic folosit în tarea teoretică a compensaţiei şi în procesul orientării în cer<t^ există şi limite determinate de înseşi caracteristicile fenomenului fotoelectric. dar şi în identificarea lui (fotoelectricitatea). Unele dificultăţi pot fi provocate şi de agenţii perturbatori. în acelaşi sens trebuie apreciaţi stimulii care vin de la obiectele transparente sau lucioase şi care.. dificultatea fundamentată şi de neînvins conste probabil. (Aplicarea fenomenului de baleiaj a fost propus de N. este implicat raportul cu cel de-al doilea sistem de semnalizare. un rol important îl are teoria care uneşte anatomia şi fiziologia regiunii vizuale cu teoria baleiajului unei serii de transformări 2 . ca zgomotele străzii. Astfel. M c. deoarece într-o cameră ferestrele pot fi umbrite. în primul rînd. p. sincronizarea mişcărilor de explorare. elaborarea imaginii obiectului etc. Apariţia ciberneticii In: Cibernetica. W i en e r în anul 1947 la Academia de Ştiinţe din New York. Dr. prof. p. Bucu reşti. Contribuţii cibernetica vederii. precum şi existenţa posibilităţii intrării în funcţie sau a întreruperii funcţionării sale (după nevoie) pot ameliora sau evita asemenea inconveniente. criteriul după care obiectele mai apropiate pot reflecta riiai multă lumină decît cele îndepărtate este relativ. — în fine.

redresarea posturii şi integrarea motricitatii speciale a vederii în coloana motrică generală. activitatea psihică este ea însăşi supusă transformării şi dezvoltării. în ţara noastră numărul nevăzătorilor a scăzut considerabil datorită progresului înregistrat în toate domeniile ce interesează eradicarea deficienţelor şi în special a deficienţelor de vedere. dezvoltarea capacităţii de analiză şi de diferenţiere de la forme elementare la forme fine. prin echivalenţa luminii. trebuie subliniată contribuţia practică a modelării în orientare şi în cunoaştere la nevăzători. Condiţiile materialelor didactice şi de igiena muncîi în activitatea ambliopilor 8 l în prezent. dar şi implicarea lor în orientarea în spaţiu şi în cunoaştere. într-un anumit sens omul devine cauza şi efectul propriilor sale acţiuni. actualizarea şi conservarea lor. Antrenînd activitatea psihică a nevăzătorului.Care este aportul acestui model electronic pentru nevd?tori şi care sînt perspectivele dezvoltării lui în scopu! corn' pensării deiicienţei? Cercetarea problemelor teoretice ale compensării orbiri' prin acest mijloc prezintă avantajul că. constituie conţinutul şi baza interpretării ştiinţifice a fenomenului compensaţiei în orbire. Numărul ambliopilor se menţine însă. în prezent aceştia sînt aivaţi de la orbire. manifestînd însă grade diferite de ambliolaî ^T 9lte ?fectiuni oftalmologice. In capitolele precedente am analizat fenomenul legic determinist al unui feed-back negativ. CAPITOLUL A m b lio p ia Consideraţii generale social-medicale asupra ambliopiei. în aceste condiţii devine posibilă nu numai dezvoltarea şi conservarea unor procese psihice (imaginile vizuale) prin percepţie. Consecinţele psihdfiziologice ale deficienţei. dar şi prin aceea că sub influenţa sistematică a acestui proces. cu unele tendinţe de creştere. Pe lingă aceste aspecte de natură compensatorie. prin forma şi dispozitivele sale. permiţînd treptat o relativă echilibrare şi o relativă adaptare compensatorie. Elaborarea reprezentărilor. pierdeau vederea. permite o serie de analogii care reintegrează funcţiile dereglate de lipsa văzului. e s °cial-economice şi medicale. în ţările dezvoltate se Ife gistrează un procent de ambliopie de 1—2—3 la l 000 de De 'ectologie 209 . prin analogie a luminii. Datorită unor cauze multi-î r . Organizarea procesului de învăţămînt la ambii o pi. Percepţia. în condiţiile social-economice grele ^din trecut. Subliniam mai sus importanţa acestei particularităţi a modelelor electronice. ca rezultat al progresuui social. fenomen datorită căruia o are parte din cazurile care. devine importantă nu numai prin faptul că dimensiunile spaţiului şi ale obiectelor luminate pot fi percepute. altfel spus. în sistematica generală a funcţiilor structurate sub influenţa vederii. probleme ale asociaţiei precum şi alte aspecte psihofiziologice în mod diferenţiat la nevăzătorii congenitali şi la cei cu orbire survenită. într-un procent de l—3 la mia de locuitori. modelul electronic depăşeşte aparatele de laborator. economic şi medical. problemele constituirii şi transferului imaginii dintr-o modalitate reflectorie în alta. aparate ce pot cantifica un fenomen sau altul pe cale pur experimentală.

definită în sens larg. pe principiul activismu" „e principiul integrării şi ierarhizării psihice. Dintre aceştia.. m ente f nsil ? erăln necesar să prezentăm în cele ce urmează cîteva eletăţii e nra °. în care nu se pun în evidentă nici un fel de modificări organice.. pot limita tot mai mult apariţia cazurilor de ambliopie. arată autorul citat. pure. x. care înseamnă rocif şi ops-opos.. se resimte un pro gres în depistarea şi şcolarizarea acestor deficienţi. dacă ţinem seama de constatările lui Conva'rd" după care „nu există o depistare raţională a ambliopilor. este acea deficientă care se manifestă prin diminuarea acuităţii vizuale. cît şi prin încadrarea ambliopilor în viaţa socială şi în producţie. Heraly.. economice şi meportă stu care p r i v esc deopotrivă colectivităţile umane dicale auecya . 148. O altă categorie o constituie ambliopiile organice. •. în timp ce în ţări slab dezvoltate orbirea şi amblio •se ridică la un procent îngrijorător. In funcţie de importanţa scăderii acuităţii vizuale se deob6 Desc următoarele grade de ambliopie: 1953 Cn n M er . care înseamnă ochi. precum şi pe celelalte principii pe care am fundamentat întreaga proble matică a deficientelor de vedere. 2 1 dii de sociologie şi măsuri sociale. cît — tratarea şi în recuperarea cazurilor) decît situîndu-ne pe 91 ^tiile determinismului social. prin dezvoltarea învătămîntului pentru ambliopi (ca urmare a înfiinţării unor şcoli de ambliopi şi a unor clase de ambliopi). ca şi cercetările făcute în acest sens de genetica umană.pre venirea apariţiei deficienţei încă din perioada vieţii intraute 1 rine este oarecum formală" . se întrevede .". dar un m are num ăr din ei sînt şcolarizaţi împreun ă cu orb ii. din populaţia Parisului. . în care substratul modificărilor organice existente nu justifică gradul de diminuare a funcţiei vizuale. care sînt esenţiale. hîioDia nu poate fi abordată ştiinţific (atît în depistarea. dar care pot evolua cu timpul. Ambliopia. (Etimologic. prin complexul de condiţii social-economice care pot preveni apariţia acestei deficienţe. deci prin ambliopie înţelegem vedere scăzută. 2 Condiţiile favorabile de climă din ţara noastrămăsurile . E ste ştiut de pildă că Parisul are peste 630 000 de elevi. 1968. care smt provocate de modificări organice ale analizatorului vi y zual. îndeosebi pe cele mai puţin grave şi care pot trece neobservate într-o p rimă etapă. In epoca şcolarităţii. diţji Ne sprijinim aici pe relaţia deterministe nu numai a unor c °. vedere slabă). prin acţiunile medicale de depistare şi tratament. prin so licitările directe şi ev idente ale ochiu lui. de exemplu. Şi ambliopiile relative. ftalm °l°gie asupra ambliopiei. Ior dlţ social-economice. definită oftalmologie. absolute. de eugenie. In acest sens vom deosebi ambliopiile funcţionale. Aceasta ne face să înţelegem dificultăţile întîmpinate în rezolvarea proble melor ambliopiei. Probabil că acest fenomen este pre zent şi în alte ţări dezvoltate. dar că perioada şcolarizării. . Această chestiune com„Readaptation'. cuvîntul ambliopie vine din grecescul amblys.). nr.în gustarea în viitor a ambliopiei. ^lc Procentul de ambliopi de l—2 la 1000 de locuitori îl consemnează statisticile în Franţa.. Ambliopia. Sensurile clinice acordate noţiunii de ambliopie sînt strîns legate de gradul de scădere a acuităţii vizuale (A. Iar9 Ş f r nS tituiiîd un capitol important al tulburărilor de vedere. scoate la iveală cu mai multă uşurinţă cazurile de ambliopie. dar şi pe totalitatea con uiior mediului fizic-climateric şi geografic implicate profund în frecvenţa tulburări de vedere. Intr-o asemenea acţiune amplă şi de perspectivă se impune în prim ul rînd lichid area su rselor care generează deficien ţele de vedere şi în special ambliopia. reprezintă acea scădere a vederii care se menţine şi după ce s-a făcut corecţia corespunzătoare. numai 980 consideraţi ambliopi erau şcolarizaţi (în 1968) în cele 90 de clase speciale existente. chiar dacă la această populaţie şcolară a Parisului am admite un procent de ambliopi de numai l°/.-- 210 211 .locuitori. pe principiul unităţii orga smului pe unitatea personalităţii. Charleroi.. In ţara noastră.V. poal în care dus calitate.te r ' A " T rai te me nt de l'ambtyopie. Paris. fără leziuni organice sau cu leziuni organice a căror importantă nu este proporţională cu scăderea vederii (Bangerte r) 1 . întrucît atît studenţii în activicît ?i yp Profesorii din şcolile de ambliopi sînt obligaţi să cu astfel de date medicale.

Aici. mijloace şi procedee corespunzătoare.. Cum interpretăm un examen ocular. şi examenele oftalmologice efectuate la grupe mari de subiecţi de către Serviciul de oftalmologie al Spitalului militar central (colonel dr. fenomene inhibitorii în zonele corticale ale vederii. anibliopiile prin inhibiţie. La nivelul retinei: pierderea unipolarităţii conurilor (Best) modificarea coeficientului echipupilmotor (H a r m s) etc. Dereglarea mecanismului de fixaţie zonală. de Laet consideră că un /ochi este ambliop atunc ^ cînd acuitatea lui vizuală nu poate ii ridicată la 8/10. în ambliopie. Ambliopiile cu fixaţie excentrică sînt. p. In acest context vizual tulburat este deviată şi localizarea vizuală şi tactilă a mîinii şi a ochiului.V. ^T^Duţin pentru oculist. agnozii (Burian. La aceste fenomene se adaugă şi o pronunţată inhibiţie maculară.*n' D. şi op. în ambliopie diferă uneori de la un autor la altul şi de la o ţară la alta. albinism.1. cauza este totdeauna evidentă. Cu aceleaşi Editura S~ j^e *' **• A. în aceste ambliopii. cauză patologică evidentă pentru această deficienţă vizua • necesar s g precizăm însă că în caz de deficienţă ă bilaterală a vederii. Norden) tulburări în orientarea spaţială (Goldman) şi tulburări ale perceperii formei (P anse şi C ii p p e r s). Ill_n 4 . Ambliopiile cu fixaţie centrală sînt de obicei ambliopii uşoare sau medii. p. Editura medicală.. p.3 şi 0. 3/1960. datorită dificultăţilor de vedere. cit. 123.. 1) ambliopie uşoară cu A. sub diagnosticul generic de ambliopie sînt şcolarizaţi şi copiii care suferă de afecţiuni oculare foarte diferite şi care.1 şi 0. <«ur« medicală. se produc perturbări de coordonare senzorio-motorie. 212 1 213 3 A N IC O N S T A N T A BIPUOTECA . La nivelul central. prin colaborarea medicilor. d e Laet corespund în mare măsură realităţilor din şcolile de ambliopi. In acest sens va trebui să se Una seama şi de faptul că la aceeaşi A. aceasta fiind preluată de o zonă excentrică a retinei. sînt obligaţi să urmeze cursurile unei şcoli speciale de ambliopi. n raport cu o serie de factori. după T h o m a s. în ambliopia funcţională. Macula nu mai deţine funcţia direcţiei vizuale principală a ochiului ambliop.8. Bucureşti. Faptul că sub diagnosticul de ambliopie sînt şcolarizaţi elevi cu maladii oculare foarte diferite se explică prin aceea că maladiile implicate au o consecinţă comună şi anume pierderea acuităţii vizuale la unul sau la ambii ochi. sub 0. atrofie optică. esenţial fiind antrenamentul. şi că aceşti elevi.3. la ochi găsim pete corneene. ca şi faptului că limitele coeficientului de A. Aceştia nu sînt ambliopi în adevăratul înţeles al cuvînCele arătate de H. Cum tratăm tulburările motilităiii oculare. 1970. A. dup corectarea unui eventual viciu de refracţie şi jcînd nu exis R a t i u Eugen. capacitatea de utilizare a resturilor de vedere este diferită de la caz la caz.V. P op o vi c i I v an). între 0. se manifestă prin tulburări complexe senzorio-motorii. în interpretarea sindromului ambliopiei funcţionale sînt i plicate o serie de fenomene periferice şi centrale ale analiza" torului vizual. care constituie un adevărat sindrom al fixaţiei excentrice. între 0.Revkta J° c°pl)i ambliopi. nu pot fi şcolarizaţi în şcoala generală. a Pedagogilor şi psihologilor. 116.V. în sfera ambliopiilor funcţionale deosebim două mari categorii: ambliopii cu fixaţie centrală şi ambliopii cu fixaţie excentrică. care devine în acelaşi timp şi punctul zero motor.V. A. catace t? congenitală.l' * • ţ i . glaucom infantil. direcţia vizuală principală corespunde totdeauna cu punctul excentric.V.. In: 1818 de Psihologie". oculare. neputînd face faţă în şcoala generală pentru copii cu vederea normală. H. 9i citirif f 9 S ° k. au confirmat această situaţie 2 . nistagmus etc. Ele se întîlnesc în circa 50% din cazurile de strabism. 3) ambliopie forte cu A. Probleme psihologice şi pedagogice ale scrierii '. 2) ambliopie medie cu A. se impun unele clarificări şi unele măsuri unitare. leziuni corioretiniene. Datorită caracterului foarte eterogen al evoluţiei unor astfel de maladii cu implicaţii psihologice şi pedagogice dintre cele mai dificile. Multitudinea cauzelor congenitale sau dobîndite face ca uneori să se confunde ambliopia monoculară a strabicului cu ambliopia bilaterală. Experimentele efectuate de noi la Şcoala specială de ambliopi din Bucureşti în anii 1959—1960. care determină o diminuare pronunţată a acuităţii vizuale1. asociate cu modificarea valorii spaţiale retiniene. 1965. Bucureşti. nr. ucaţia vederii şi oprirea evoluţiei ambliopiei.

Ortoforie. condiţii care urmăresc realizarea pentru ambliopi a două obiective cu valoare de principiu. unde d este .resturi de vedere unii se adaptează mai cu uşurinţă lui de învăţămînt.02). cum şi unii factori subiectivi şi obiectivi determinanţi. Strabism alternat. ea depinzînd de o serie de factori atît subiectivi cît şi obiectivi.= 5o=0. 2. Dezvoltarea amplitudinii de fuzionare: ortoptică. Strabism alternant. (percepe lumina) sau A. Supraveghere (de la trei luni pînă la un an de la caz la caz). —p. se notează: A. închiderea ochiu lui bun şi pleoptică. = O. 6. comportă o serie de condiţii. b) Reeducarea si utilizarea acestora. = N.enerale ce decurg din însăşi procesul restrîngerii fi /e . în cazurile mai grave. Totuşi.D. Verificarea lentilelor corectoare şi a acuităţii vizu ale. în aceste cazuri se notează A. a ) Conservarea resturilor de vedere-. b) reeducare ambliopiei: postimagini. ia r 10 —12 ani rezultatele rămîn doar probabile. 8. pe de o parte. Exerciţii ale ochiului ambliop. de unde A. la o considerare individuală a cazurilor. unii ambliopi pot trece în categoria celor cu forme evolutive grave. Experienţa arată că. 5. avînd la bază strabismul mitent. educator şi profesor apare tatea operării cu noţiuni unitare şi cu unele simboluri neceS1 rivesc situaţia oftalmologică a ambliopului. Vom reproduce după De Laet etapele succesive ale unui asemenea tratament. a izarea acestor principii nu poate fi desprinsă de conse • ® | afer *t • g. 9. 1.D. procedeul constă în următoarele: 1. Reeducarea corespondenţei retiniene normale: ortoptică. deoarece în condiţii de tratament pedagogic şi oftalmologie neadecvat.V. la particularizarea lor. de învăţămînt şi de producţie. De exemA V. 7. cînd subiectul nu distinge decît mişcarea mîinii în faţa ochiului. Există aşadar o dinamică în însuşi interiorul deficienţei. 4.50 sau js[. Izolarea ochiului normal prin acoperirea lui pe durate de la cîteva săptămîni la maximum l'/2 lună—2 luni. Acest procedeu se administrează numai sub controlul riguros al medicului şi se recomandă ca în această perioadă profesorul şi educatorul să antreneze vederea elevului la^ lucru pentru a determina procesele nervoase cerebrale la fuzionare normală a axei vizuale de la ochiul ambliop cu ochiul normal. cu corespondenţă retiniana anormală.l. ne obligă. iar n este distanţa de la care acelaşi rînd (obiect) este văzut de un subiect cu acuitatea vizuală normală (d=l m.50 m sau 0. Problema consecinţelor ambliopiei şi cea a recuperării acestor deficienţi trebuie tratată strict diferenţiat. absenţa fixării foveolare şi corespondenţă retiniana anormală. precum şi din faptul că ambliopia poate sociată şi cu alte deficienţe şi tulburări morfofuncţionale. 2. Reeducarea ochiului ambliop: a) reeducarea fixării foveolare: postimagini.V. metode şi etape succ" sive.V. cu atît reuşita este ^ mai sigură. Rezultate bune se pot obţine pînă la 5—6 ani.V. poate fi dedusă din formula: A. iar pe de altă parte. Strabism monocular cu ambliopie. Lipsa de omogenitate.25 m. pre. Intre procedeele folosite în oftalmologie pentru corectarea devierii axei vizuale la un singur ochi este şi izolarea ochiului normal pentru a determina ochiul ambliop să-şi corecteze axa vizuală. care se înscriu cu rezultate mai bune între vîrstele d" la 6 luni la 4 ani. la stabilirea a doua categorii mai distincte: a) ambliopie cu tendinţă de evoluţie spre orbire şi b) ambliopie care se stabilizează.25. 215 î W r . 3. aşa cum am văzut şi în indicaţii e de vîrstă date de De Laet (6 luni la 4 ani). D = 50 m. cînd ambliopul nu distinge decît numărul degetelor de la o distanţă de 0. In formele grave. datorită unei etiologii variate. In relaţia subiectiv-obiectiv îşi are geneza organizarea tuturor condiţiilor speciale de viaţă. 10. t ţ a }a care copilul ambliop vede rîndul (obiiectul). cu corespondenţă retiniana normală. distincţia dintre aceiSte două categorii este relativă. (numără degetele) = 0. Vindecarea definitivă cu viziune binoculară normală. cu controale la interval de 2 săptămîni pentru a se adapta la funcţia normală. 214 colaborarea dintre medic. cu tendinţe de evoluţie sau stagnare. Eventuală reluare a unor exerciţii de ortoptică. *lei vizuale. în timp ce alţii prezintă dificultăţi Tratamentul ambliopiei. cu cît acest procedeu se practică mai timpuriu. condiţiile deficienţei.V. = 0. Redresarea axelor oculare: chirurgie. (De L a e t).= _.

de exemplu.2% aveau malformaţii ale ^"i^ lui iar 18. L e ger) confirmă faptul că activitatea motorie uşurează. de nivelul acuităţii vizuale. faptul că i se provoacă astfel de restricţii motorii are ca rezultat tulburări ale percepţiei formei şi adîncimii. ei sînt mai puţin curajoşi. eco»P>. impresia lăsată d un copil orb sau ambliop este întîrzierea acestuia faţă de copil1 normal de aceeaşi vîrstă. De asemenea toţi deficienţii atinşi de malformaţii congenitale. ca: 55% anomalii neuropsihice (întîrziere mintala. sînt Protund determinate de particularităţile pierderii vederii. Restul de 180 aveau asociate şi al\e tulburări. 216 1 eau tulburări endocrine. motricitate generală. 148. doar 319 aveau numai anomalii vizuale. Lairy. C.care lasă urme vizibile asupra copilului cu deficiente d e vedere. tulburările endocrine etc. 12. cu toate că ea poate trăi într-un mediu care-i furnizează imagini vizuale normale. trebuie să subliniem rolul pe care îl are colaborarea dintre psiholog. L a ir y şi M. şi L e g e r. activitatea perceptivă şi activitatea mintală a copilului. Anomaliile neuropsihice reprezintă 55% din formele asociate. C. în diferitele ei aspecte de maniestare.i. Paris. Dacă. citind observaţiile făcute de Simone D e 11 h i l. Este pus astfel în evidenţă ciclul complet (vedere. G. comiţialitatea. la o alegere mai adecvată a procedeelor de învăţămînt. 1968. pe lîngă ambliopie. P i e r r e D e 11 h i l. L'enlant d&iicient visuel d'âge prescolaire. Acest proces nu are însă un sens unic. Consecinţele ambliopiei asupra psihologiei deficientului. O astfel de colaborare este permanent necesară. dar mai ales în perioada şcolarităţii. recepţia vizuală. medicul oftalmalog şi medicul pediatru în stabilirea diagnosticului. hidrocefalie. tulburări de comportament. Conduita ambliopului. De aceea se impune cu necesitate efectuarea examenului medical general pentru a se depista la ambliopi eventualele asocieri patologice. tulburările piramidale. Este ştiut că schelei• '& emDrionară a aparatului ocular se face începînd deZ 7°sfîrşitul celei de-a treia săptămîni pînă la sfîrşitul celei â f a şaptea săptămîni.erre Delthil. 148. M. Vederea stabileşte (defineşte) cîmpul vizual în care încă din ontogeneză se înscrie activitatea sa motorie. precum şi factura proceselor psihice ale acestuia. In: „RâadaptationVsir. comiţialitate etc. 1968. C. tulburările caracteriale. Leş associations pathologiques chez Ies am Wyopes. G. boli endocrine. precum şi la o mai judicioasă orientare profesională a ambliopului. arată că unii elevi din clasele speciale au. în comportament el este pasiv . Acest fapt explică cum ţesuturi diferite pot fi simultan atinse de acelaşi agent infectios sau de aceeaşi genă patologică ereditară.3% aveau anomalii diverse 2. o pisică nou-născută este împiedicată să se deplaseze liberă. Aceste examene vor conduce la o mai bună cunoaştere a bolilor ereditare. pedagog.. în selecţionarea deficienţilor. percepţie) în care cei trei termeni se găsesc în interdependenţă. Aşa cum constată şi dr. Ceea ce face însă şi mai deficilă problema compensării deficienţei de vedere şi integrarea ambliopilor în viaţa socială este faptul că la o mare parte din cazuri ambliopia este asociată şi cu alte deficienţe şi tulburări. la gimnastică. în scopul şcolarizării. şi de reeducare psihomotorie (pentru ambliopii gravi educaţia fizică poate fi interzisă). Experienţele lui Held făcute în anul 1965 (citat după dr. înainte de a trece la abordarea unor consecinţe psiholoqice ale ambliopiei. Dintre anomaliile asociate sînt citate: debilitatea mintală. Intr-o altă cercetare efectuată de Pierre Delthil se arata că din 499 de copii ambliopi examinaţi. şi o inteligenţă mai slabă. la rîndul ei. Paris. şi că în acest interval se dezvoltă f arie activ emisferele cerebrale. cu medici oftalmologi şi pediatri. In: „Râadaptation" (revue mensuelle) nr. Totodată pedagogii vor putea primi de la medici îndrumări corespunzătoare asupra unor procedee şi mijloace de educare a ambliopului în activităţile didactice şi profesionale./' P. în descoperirea la timp a unor maladii existente dar neobservate la copilul ambliop. boli osoase sau boli viscerale trebuie supuşi unui examen 'ocular aprofundat. L a i r y.ji Dr. Ea se poate realiza numai pnn încadrarea instituţiilor de educare a deficienţilor de vedere. s 217 . La om acest proces capătă aspecte calitative superioare prin faptul că vederea „vizualizează" şi integrează datele din toţi ceilalţi analizatori în interacţiune. adesea favorizată şi întărită de consangvinitatea părinţilor.

ca una din funcţiile vitale ale organismului uman se răsfringe mai ales asupra proceselor din primul sistem de semnalizare (percepţii. cu aceeaşi A. incapacitatea de a asocia privirea cu mişcările de explorare şi de investigare a obiectului perceput. necoordonare motorie. Diminuarea A. A.V. deoarece. sub influenta procesului educativ. Intr-un asemenea „ritm" percepţia nu de. O serie de experimente. datorită şi necesităţii unei aferentatii suplimentare. au avut loc ameliorarea şi transformarea conduitei sale. Observaţiile noastre făcute la şcoala de ambliopi din Bucureşti (1958 — 1960) şi la Şcoala specială „Vatra Luminoasă" (1960 — 1968) asupra percepţiei la ambliopii gravi au arătat că în formele evolutive (glaucom infantil) durata percepţiei se prelungeşte de 3 — 4 ori mai mult decît la copilul cu vedere normală. instabilitate. îngustarea cîmpului percepţiei poate fi pusă cu uşurinţă m evidentă prin cantitatea spaţială a obiectelor pe care le Poate cuprinde vizual aimbliopul în procesul intuiţiei tablourilor.ef en aj bună.V. decît în clasele mai mari cînd.). Ambliopui parcă stă de vorbă cu obiectul sau fenomenul.. un ambliop cu antrenament poate să-şi utilizeze resturile de vedere cu mai multă eficientă decît altul lipsit de educare şi antrenament. ca şi dinamica diverselor categorii de ambliopie. făcînd eforturi suplimentare pentru a reuşi să surprindă elementele necesare definirii acestuia..Unele manifestări care ţin de tabloul clasic al ambliopi " (încetineală. apare mai pregnant la ambliopii gravi. J. iar transformarea ei în observaţie sistematică V1 te doar aparentă. îndeose i la ambliopii mai gravi./nn"'?rea ?i !ncadrarea în procesul muncii a deficienţilor orbi "°Pi. V. uneori retragere j n sine. sînt cu mult mai evidente la venirea î n şcoală (cînd încă nu s-au exercitat asupra deficientului influentele educative. pierderea treptată a A.. are evidente consecinţe asupra capacităţii de percepţie a obictelor şi fenomenelor. °9icf Şi pedagogice ale scrierii şi citirii Ia copiii °C ?t Procedee compensatoare. devin mai greu perceptibile. limbaj). In: „Revista de psihologie".C. al schemelor etc. Faptul că vederea (vizualitatea) coordonează şi corectează mişcarea. Dacă în aparentă se lasă impresia ca percepţia ambliopului se transformă în observaţie (sistematică şi organizată). ea desfăşurîndu-se anevoios tocmai da-unor manipulări îndelungi. aşa cum am arătat. capacitatea corespunzătoare a cuprinderii spaţiale a obiecpsihol nr amh.. U. cu reveniri şi tatonări in-te deficientei. iar capul. diminuarea ritmului. nr. La aceştia. nesiguranţă). sporirea duratei şi scăderea calităţilor percepţiei (unii subiecţi apropie obiectul într-atît încît acesta atinge vîrful nasului. îndeosebi de la formele mai puţin grave la formele mai grave. prudenţă excesivă în deplasare. timpul perceptiv mai îngust şi caracterul nediîerenţiat al datelor vizuale percepute. (Subiecţii I. Potrivit principiului unităţii ce caracterizează întreaga activitate pishică. Ritmul încetinit al percepţiei poate avea cel puţin două explicaţii: îngustarea aferentatiei vizuale îl obligă pe ambliop să transforme procesul percepţiei într-un proces de observare mai îndelungat al obiectelor şi fenomenelor. In cele mai multe cazuri. de 2 — 3 ori1' 2. fac dificilă tratarea percepţiei ca un proces neschimbător.E. de fapt este vorba de un efort suplimen-f ar oare întîrzie cunoaşterea tocmai pentru a putea întregi ar'acteristicile obiectului mai greu de surprins cu A. cu consecinţe corespunzătoare asupra proceselor din cel de-ial doilea sistem de semnalizare (gîndire. iar la ambliopii mai puţin gravi.V. precum şi asupra atenţiei şi a elaborării deprinderilor de muncă. descrie căutări sinuoase ale unei poziţii mai avantajoase). cunoaşterea obiectelor şi fenomenele 218 sărăcăcioasă.. de are dispune. In: „Revista de psiholo- 219 . Afectarea şi a vederii periferice atrage după sine îngustarea cîmpului percepţiei. cu atît mai mult cu cit ambliopii nu-şi educă resturile de vedere în scopul utilizării lor mai eficiente. şi observaţii Pnvmd raportul dintre diferiţi coeficienţi ai pierderii A. în esenţă lucrurile stau altfel. 1/1963.V. Unele trăsături ale percepţiei la ambliopi sînt caracteristice deficientei: ritmul încetinit al percepţiei. Diversitatea gradelor de pierdere a A. reprezentări). afectarea vederii.V. Subiectul face uneori eforturi îndelungi pentru a desprinde şi identifica aspecte care. accentuează şi consecinţele necoordonării motricitatii: poziţia vicioasă a capului.V. compensatorii). infantilism afectiv. Dar gradul de afectare a percepţiei nu tine totdeauna şi în mod direct proporţional de gradul pierderii.V. datorită scăderii A.M.

Menţionăm că la ambliopii gravi acest proc este mai dificil de elaborat. în aceste condiţii compensarea particularităţilor percepţiei deficitare pune serioase probleme psihologice şi pedagogice privind educaţia metodică a percepţiei sau elaborarea unei metodici a educaţiei percepţiei. Dificultăţile se complică atunci cînd structurile grafemelor prezintă forme foarte apropiate sau cînd asemănările privesc forma. dezvoltarea sistematică a motricitatii. afectează în anumite grade întreaga psihologie a ambliopului. l *•> n • -» 1 1î n * £ » -. dimensiunile. gîndirea. este mai scăzută şi cu cit elementele de diferenţiat vizual coboară de la formele elementare spre formele fine. desenul. fenomen care este condiţionat atît de antrenament cît şi de întinderea cîmpului vizual al subiectului. în tablourile intuitive sau în materialele didactice. In acest sens.. în condiţiile iin° S factori în general egali. r. un cerc vicios: percepţii deficitare — reprezentări deficitare — apercepţii deficitare. Trebuie observat însă că astfel de deficienţe ale psihologiei ambliopilor pot prezenta forme şi manifestări grave diferite. denaturarea unor dimensiuni şi a unor raporturi spaţiale dintre obiecte şi fenomene. că procesul citirii se bazează şi pe fenomenul de anticipaţie. datorită unor diferenţe strict individuale. înt mijloace eficiente în educarea percepţiei. ^ « ______________• . 'Dependent de nivelul A. ceea ce conduce implicit la îngustarea cîmpului citirii la mici unităţi topografice. îndeosebi la vîrstele mai mici.V. reprezintările. limbajul. nedezvoltarea limbajului corespunzător vîrstei. să spunem astfel. cu precădere) se manifestă şi unele deficienţe în procesele de gîndire şi de limbaj. Lipsa capacităţii de concentrare îndelungată sau o concentrare excesivă a atenţiei. în atenţie şi în conduită. în limiî°îia consecinţelor deficienţei.V. Se ştie. dificultăţile de diferenţiere sînt cu atît mai pronunţate cu cît A.X . Deşi Ia ambliopi în actul percepţiei este implicată şi reprezentarea (fondul aperceptiv) care favorizează percepţia. de exemplu. a fenomenelor şi a componentelor lor. scăderea vederii pînă la pierderea ei definitivă. precum şi existenţa unor dificultăţi în elaborarea stereotipilor dinamici motori în efectuarea unor activităţi didactice şi profesionale. nuanţele culorilor etc. Desenele după imaginaţie precum şi descrierile verbale făcute de ambliopi scot în evidenţă caracterul deficitar al reprezentărilor vizuale ca o consecinţă firească a deficienţelor manifestate în actul percepţiei? recunoaştem aici acel cerc vicios la care ne-am referit mai sus.r\ A /fi-\n î^ n w 4 vX . Datorită acestor diferenţe sensi-_ G se impune cu necesitate respectarea principiului tratării a ambliopilor. precum şi de modul cum ambliopul reuşeşte să-şi utilizeze resturile de vedere. manifestări de formalism sau rămîneri în urmă în dezvoltarea gîndirii. ca şi denaturarea unor raporturi dintre părţile acestora. prin educaţie psihomor « r-it-i \ -v r~ rit-î i. caracteristice facturii clinice a ambliopiei. folosirea şi a altor canale de informaţii complimentare vederii. Chiar şi în lipsa unor deficienţe asociate.V. Dacă considerăm şi frecvenţa unor deficienţe asociate ambliopiei (constatate de Delthil şi expuse mai sus) vom înţelege de ce la o mare parte din cazurile de ambliopie (grave şi mijlocii.telor şi fenomenelor în procesul intuiţiei şi al citirii 1 au în evidentă faptul că. UC 1 Experimentele au fost efectuate la propunerea noastră între ani 1960 —1968 de profesorii Constantina Trandafir de la Şcoala elementara de ambliopi din Bucureşti şi de Alexandru Betea de la Liceul profesional de ambliopi din Bucureşti. reprezentările lui pot prezenta unele trăsături. atenţia deprinderile şi conduita. ca. permite constituirea unor rezerve de scheme perceptive care lărgesc sfera ipotezelor recunoaşterii obiectelor. se creează. ca: sărăcia unor detalii vizuale. atît în problema elaborării comU 221 220 . cu consecinţe asupra desprinderii sensului în propoziţii şi fraze mai ample. prin analizatorii normali. Aşa cum am arătat. deficienţa influenţează întreaga personalitate. Lecţiile de observaţie. Observarea acestui fenomen a scos în evidenţă faptul că îndeosebi în ambliopiile medii şi grave are loc limitarea anticipaţiei şi frînarea vitezei şi a ritmului la citire. apariţia prematură a oboselii. n r caracterul deficitar al percepţiei vizuale nu este un "zolat în psihologia ambliopului. In general. se obţin unele ameliorări cu ambliopi care şi-au educat deprinderea utilizării cu acei raţionai resturilor de vedere faţă de acei subiecţi care nu au astfel d* deprinderi. avînd aceeaşi A. sînt numai cîteva aspecte ale psiholo giei ambliopilor. po-• 't unităţii ca unul din principiile pe care am fundamentat ["Tarea deficienţelor de vedere. necoordonarea motorie..

. asupra întregii sale lităţi. constatăm avantajul de a opera experimental cu ca* tegorii omogene de cazuri. Dacă legile şi principiile care guvernează fenomenul compensaţiei pot rămîne.pensaţiei cît şi în problema metodelor şi procedeelor ped gice. ° C D -ncjpiul analizei şi sintezei. Sarcina fundamentală. în educarea şi în tratarea ambliopilor în procesul pedagogic se vor produce întîrzieri sau erori grave. de stabilizări şi adînciri ale deficienţei. a unor mecanisme ale compensării deficienţei de vedere Cu totul alta este situaţia în ambliopie unde. fapt care ne permite stabilirea. în afara unor categorii de ambliopii stabilite relativ convenţional (ambliopii uşoare. aceste probleme trebuie tratate cu o deosebită resr>9°~ sabilitate şi prudenţă.V. voluntar). în ambliopie 'trebuie să acţioneze şi unele particularizări şi individualizări ale acestor legităţi. cu valoare de principiu. ci de indicaţiile şi de contraindicaţiile medicale-oftalmologice. de o deosebită importanţă pentru adaptarea compensatorie. precum şi factura psihologică a acestor ••taţi specifice analizatorilor complimentări vederii în «sul compensării. este în acelaşi timp a vieţii şi a . Cercetînd legile. postural. oare pot compensa scăderea vederii în anumite etape ale evoluţiei sale. a unităţii persoanei. cu modalităţile specifice /Vii deficiente. a integrării îşi ierarhizării funcţionale a analizatorilor normali. Totodată. mecanismele prin care se elaborează compensarea la ambilopi pot avea aspecte diferite de la o categorie la alta de ambliopi şi chiar de la un caz la altul. ambliopii medii şi ambliopii grave). în general. cu o oarecare precizie. fie cu orb" surveniţi. oare de cele mai multe ori duc la agravarea deficienţei.). la decompensare. Nu putem explica apariţia. explică riicularităţile percepţiei şi ale celorlalte procese psihice 'nlicate în procesul cunoaşterii în ambliopie. datorită facturii vederii acţionează un sistem de aferentaţii suplimentare. adaptate la ritmul încetinit al percepţiei şi la modalităţile compensatorii prin analizatorii complementari vederii. Se pune problema dacă aceste mecanisme rămîn aceleaşi 3i in cazul ^unui glaucom infantil. impun metodica pedagogică de lucru în procesul de învăţămînt şi în producţie. cu treceri treptate de la formele uşoare la formele mai grave şi de la formele grave spre pierderea definitivă a vederii. de natură tactilă şi motorie. O asemenea semnificaţie a tratării individuale complică şi mai mult pătrunderea şi elucidarea mecanismelor compensatorii în diversitatea gradelor şi formelor deficienţei în ambliopie. dar mai ales de procesul continuu de modificări a ceea ce am putea numi „devenirea clinică" a deficienţei. a scăderii A. decurge din însăşi principiul activismului ca 222 echilibrului vital. Deşi toate aceste forme au 223 a organismului în ansamblu. Dacă aceste principii (ca şi altele care pot fi implicate) nu sînt respectate cu stricteţe. pe lingă utilizarea resturilor de vedere. fie de orbi congenitali. evoluţia şi prognosticul oricărei ambliopii fără a analiza acţiunea determinismului. îndeosebi tactul şi motricitatea. apropieri şi depărtări convenabile de obiecte. Aceasta acţiune. observarea din diferite unghiuri şi Poziţii etc. Este neîndoielnic că prin aceste acţiuni se stimulează diferitele tipuri de ieed-back (informaţional. La copilul ambliop tratarea individuală nu este determinată numai de raţiuni psihologice şi pedagogice. al individualizării metodelor şi procedeelor pedagogice în raport cu structura psihologică a fiecărui copil. Faptul acesta ne-a condus la concluzia că iiecare ambliop este un caz în sine. care tind să întregească percepţiile vizuale scăzute şi prin aceasta să sporească volumul de informaţii primite de la obiecte şi fenomene din poziţii convenabile (manipulări tactile multiple. Rezolvarea acestor sarcini nu poate fi concepută în afara unui activism psihic şi pedagogic raţional al vederii ambliopului. ca la copilul normal. în ambliopie constă în conservarea resturilor de vedere şi educarea lor funcţională. principiile şi mecanismele compensăr" în orbire. determinate nu numai de totalitatea factorilor interni şi externi în interacţiune. şi că pe Ungă legităţile general valabile în fenomenul compensaţiei. al unei opacităţi corneene -au al unei dezlipiri de retină. Fundamental însă rămîne principiul tratării individuale. ana-î^a si sinteza practică. asistăm în multe cazuri la un proces continuu de transformări clinice. aceleaşi în toate deficienţele de vedere. care tind să autoregleze acţiunea de investigare şi explorare vizuală. Observarea atentă a reacţiilor ambliopilor mai gravi arată însă că. deoarece orice soluţie adoptată măsură aplicată ambliopului se răsfrînge direct şi asupra resturilor sale de vedere.

Nu dispunem de suficiente date psihologice sau fiziologice verificate experimental cu privire la mecanismele compensatorii specifice care au loc în cazul pierderii treptate a vederii (scăderea A. prin complicarea unor forme evolutive. pentru prevenirea decompensăm şi conservarea resturilor de vedere. L a i r v şi E.V. între anumite limite (creşteri sau scăderi). deci pe potenţialul vizual existent. cu atît mai m ^ cu cît în unele cazuri agravarea poate fi precipitată şi de aîr factori determinanţi. procesul de intercondiţionare este evident. după cum mecanismele de necesitate în ansamblu o impun. pedagogie şi medicină. Dar asemenea limite pot acţiona chiar şi în sfera unor forme mai uşoare. cînd pierderea resturilor de vedere este inevitabilă. cu cît starea morală este mai bună. în sensul clasic dat de U h t o m s k i). chiar şi numai ipotetic. după cum condiţiile interne şi factorii externi determinanţi pot acţiona în modalităţile atît de diferite în ambliopie. treptat. Prezentarea unor aspecte verificate experimental sau sub forma unor ipoteze arată că acţiunea fenomenului compensator.V fi e formă are modalităţi diferite de a reacţiona. sau cînd procesul se produce fără participarea altor analizatori. la rîndul lor. trebuie să deplasăm fenomenul compensării din ambliopie în orbire. ne poate explica sau ne poate apropia cu mai multă siguranţă de înţelegerea mecanismelor de autoreglare în ambliopie. dominanta prentă astfel de trăsături în care inerţia şi mobilitatea se pot schimba şi înlocui reciproc. atrag atenţia medicilor 5i pedagogilor asupra cercetării cu responsabilitate a acţiunii factorilor interni şi externi în interacţiune. prin ceilalţi analizatori. Aceste limite pot fi determinate de modificarea condiţiilor interne.. Dar fenomenul compensaţiei are destule limite în ambliopie. considerăm. un suport pentru creşterea potenţialului moral. integrare şi stabilitate). M. chiar şi în cazul de faţă. Trebuie admis că în elaborarea fenome nului compensator. o trăsătură sau alta a dominantei. mental (ansamblul posibilităţilor. au o valoare deosebită în menţinerea sau redresarea resturilor de vedere la ambliopi. atît în ambliopia uşoară cît şi în cea medie sau în cea gravă. Prin mobilizarea întregului potenţial al organismului. ae 224 tura dominantei. Un loc deosebit de important în lupta cu deficienta revine iorţei morale. şi că de modul corect de elaborare a acestui fenomen şi de utilizarea mijloacelor corespunzătoare pot depinde ritmul şi durata scăderii A. în contextul aceloraşi condiţii unii deficienţi reuşesc să-şi organizeze şi să-şi amelioreze consecinţele unei ambliopii mai grave. precum şi unele cauze obiective determinante. cu atît ambliopul realizează o adaptare mai adecvată. des u 15 — Defectologie 225 . Printr-o continuă aferentaţie inversă ce semnalizează de la periferie reacţia vizuală care dă cea mai bună adaptare. Sprijinindu-ne pe îndelungate experimente şi observări ale unor fenomene analoge în domeniul orbirii şi a ambliopiei. în timp ce alţii înving cu greutate chiar şi o deficientă mai uşoară. C. pînă la orbire) şi nici în cazul unor fluctuaţii ale A. de modificarea cauzelor externe (metode şi procedee educative greşite).V. adică' echipa. Astfel de fluctuaţii pot avea loc în situaţia în care vederea scăzută este compensată. ca şi a unor mijloace compensatorii. un r î important îl are potenţialul general al organismului'. între forţa morală şi gradul de elaborare a fenomenului compensator se stabileşte un raport direct proporţional. cum îl numesc G. de suprasolicitările prelungite ale vederii scăzute etc. O asemenea dinamică angajînd şi alte trăsături (excitabilitate crescută. Aşa cum am văzut. iar progresele compensatorii devin. implicate aici. în sensul că. Limitele acţiunii acestui fenomen. " a t e totuşi apropia de înţelegerea structurii intime a arestor fenomene. fapt care ne îngreunează sarcina de a aduce interpretări certe. potrivit cerinţei de autoreglare. Astfel de fenomene care se desfăşoară la ambliopi pe o diversitate de potenţialuri psihofiziologice ale organismului creează o mare frecvenţă probabilistică de stări ale acestui proces complex în Desfăşurare. Constituită ca structură de tip integrativ. sumarea excitaţiei de o anumită intensitate şi frecvenţă. căpiţa Iul biologic şi psihic de care acesta dispune. este stimulată. Explicarea mecanismelor intime ale compensării morale sînt încă puţin cercetate şi cunoscute în psihologie. că principiu dominantei (diferit oarecum.drept consecinţă comună scăderea simţitoare a A. în formele grave îndeosebi. precum şi posibilităţile de conservare şi folosire raţională a resturilor de vedere pe durate mai lungi.V. sensibilizarea. îndeosebi în cazurile mai grave. Leger).

acţiuni. Astfel. ca: tapiţerie. datorită acuităţii vizuale scăzute.) şi care la ambliopi. o jumătate din numărul copiilor ambliopi cuprinşi într-un experiment.). precum şi în unele activităţi profesionale. renunţarea la prezentarea abundentă a datelor care impun o activitate analitică vizuală excesivă etc. ar putea fi răspunzătoare de rămînerea în urmă din punct de vedere intelectual a ambliopilor. Trebuie să se reţină ideea că ambliopul percepe vizual cu mai multă uşurinţă tablourile. pantomimica. însuşi ritmul dezvoltării intelectuale. („Readaptation". de 2/10. nu aveau cîtul intelectul inferior acelor copii care aveau A.V. în care semnele ortografice se însuşesc pe cale auditiv-verbalmotorie. această particularitate ar putea fi mai mult folosită în manualele şi materialele didactice destinate ambliopilor. puţind influenţa. scene etc. Efortul vizual este provocat şi de o activitate excesivă la scris. De aceea la ambliopi se preconizează organizarea unor exerciţii de educaţie fizică specială. se poate realiza prin trecerea în prim plan a acelor elemente. este necesar ca procesul educativ al ambliopilor să înceapă foarte de timpuriu. schemele etc. este necesar ca în şcoala de ambliopi să se restrîngă practica copierii. care este mai direct coordonată de vedere (mimica. a unor metode şi procedee adecvate. scăzută şi cîtul intelectual.Ce alte acţiuni trebuie incluse în educarea sistematică a ambliopilor? In cadrul motricitatii generale a organismului există o motricitate specială. înlăturarea unor detalii la materialele didactice destinate acestor deficienţi. să îndeplinească anumite ne_:nte pedagogice. L e p e z şi colab. Iată raţiunea înfiinţării creşelor şi grădiniţelor pentru copiii cu deficienţe de vedere şi cuprinderea tuturor acestor deficienţi în astfel de unităţi şcolare.* j m°dalităţi de lucru constă în sporirea tendinţei memorizării ^ textelor (la unele discipline ca o supapă de evitare a analizei şi a diferenţierilor vizuale). printre care metoda prelucrării orale a materialelor. este sensibil diminuată. mişcarea membrelor superioare cu funcţii de apucare.Ş °a Esenţialului din relaţia dintre senzorial şi logic (şi tr-o antrenare judicioasă a resturilor de vedere) este pri sar ca tablourile. în procesul scrierii şi citirii. această activitate înlocuindu-se cu dictări scurte. era 1/10. scenele şi acţiunile In mişcare. scoţînd din circuitul activităţilor^ didactice participarea judicioasă a vederii. la desen.. de forme etc. Trebuie reţinută constatarea făcută de R. Pentru a se evita supraadăugarea unui astfel de efort. Este cunoscut rolul pe care îl are contrastul de culori. pentru realizarea diferenţelor. Prin urmare se pune problema solicităm psihologice a elevului pe de o parte. acţionale etc. Trebuie însă precizat că folosirea culorilor violente la ambliopi este contraindicată. desfăşurate în anturajul copiilor cu vedere etc. nr.V. iar pe de altă parte. Rezultă că pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor ambliopi este necesară aplicarea activismului în procesul de învăţămînt. 148. Uşurarea desprinderii obiectului percepţiei de fondul percepţiei în actul percepţiei vizuale la ambliop. Asemenea dificultăţi în coordonarea motorie se resimt mai ales în activităţile fine (în scriere. Cunoaşterea de către profesor a legilor care dirijează procesul pedagogic în activitatea cu ambliopii. 3/10 şi 4/10. Ţinînd seama că o serie de consecinţe ale vederii slabe se manifestă foarte de timpuriu. la care A. atunci se impune cercetarea atentă a elementelor de psihodiagnostic pentru a descoperi şi alte cauze care pe lîngă A. cunoaşterea particularităţilor elaborării nomenului com Pensator în raport cu gradul ambliopiei şi 229 . în cazurile mai grave sau în cazurile cu deficienţe asociate. precum şi în alte activităţi 228 Pentru ca procesul intuiţiei să faciliteze desprinde. Dintre acestea cităm: dimensiunea convenabilă a tablourilor pentru a putea fi cuprinse cu mai multă uşurinţă în cîmpul vizual redus al ambliopilor. Dar o înţelegere unilaterală a menajării resturilor de vedere poate duce la folosirea excesivă a metodei prelucrării orale a materialului de predat. cu impunerea unei ortografii recepţionate vizual. includerea raţională a resturilor de vedere în procesul intuiţiei. scăzută. strîngere. Consecinţa aces e . jocuri lente de mişcare. Sarcina conservării resturilor de vedere impune folosirea. care exprimă ideea principală.V. sub formă de imagini gestuale. condiţie cu o semnificaţie mult mai largă decîţ în şcoala generală. ca: exerciţii de ritmică. croitorie etc.V. în predarea lecţiilor. împingere etc. Dacă această constatare rezultată din aplicarea unor teste speciale pentru ambliopi este valabilă. 1968) că nu există totuşi o corelaţie între A.

Aceste mijloace şi acţiuni fac parte integrantă din sistemul de organizare a învăţămîntului ambliopilor. reproduceri formale şi neînţelese. în activităţile de pregătire a lecţiilor la meditaţie.aŞ Dtii clare despre natura şi consecinţele deficienţei de ve-Here despre principiile şi particularităţile fenomenului com-ensării. despre necesitatea conservării resturilor de vedere. Pentru a spori luminozitatea interioarelor trebuie ca suprafaţa de sticlă să fie mai mare. 230 am arătat. să fie orientate spre răsărit-miazăzi.). îl vor ajuta să apli în mod creator individualizarea metodelor şi procedeel ° didactice şi educative. Trecerea de la un etaj la altul se poate face prin realizarea unor planuri înclinate.. punerea în contrast a unor elemente grafice etc. măsurile de igienă oculară etc.) Este greu să particularizăm aici toate metodele şi procedeele didactice care pot fi folosite în învăţămîntul ambliopilor. Noi am propus instalarea unei veioze la Pupitru. în condiţii în care deprinderile de citire nu erau consolidate la unii dintre ei. observaţiile făcute asupra elevilor din clasele I şi Il-a elementară la obiectul citirii. mijloacele de instruire. iar activităţile în care elevii sînt mai mult timp solicitaţi (lecţii la laboratoare) să se desfăşoare la etajele superioare. pe carte sau pe caiet. arhitecţii pot adopta o serie de soluţii şi modalităţi în scopul intensificării condiţiilor de lumină. Numai astfel se vor putea evita greşelile în procesul de instruire şi educare a acestor deficienţi. folosirea unor caractere mai mari. ca tendinţa unor memorări mecanice a textului. analitico-sintetice. 231 . astfel evitîndu-se accidentele îndeosebi la ambliopii mai gravi. apar o serie de fenomene negative. stăpînirea de către profesor a unei con. Iluminatul sălilor constituie una din problemele esenţiale. pe ceea ce este contraindicat în tratarea acestora profesorii vor putea folosi metode şi procedee diferenţiate de la caz la caz. Pe de altă parte. cum Condiţiile materialului didactic şi de igiena muncii în activitatea ambliopilor Construcţiile şcolare speciale. va putea efectua o asemenea temă şi în scris.Pentru rezolvarea acestor neajunsuri s-au preconizat diferite soluţii. Astfel de exerciţii realizate prin intermediul procedeului recunoaşterii discontinue. a silabelor şi a cuvintelor. Importantă este. fapt pentru care şcolile trebuie amplasate în terenuri libere. In proiectarea construcţiilor şcolare speciale pentru ambliopi trebuie să se ţină seama ca acestea să asigure o foarte bună iluminare naturală şi artificială. Un ambliop cu o deficientă uşoară însă. deoarece în timp ce unii elevi au nevoie de o luminozitate puternică (cei cu opacitatea corneeană). au scos în evidenţă că dacă nu se foloseşte un control periodic de analiză şi sinteză grafică (vizuală) a literelor. V. In proiectarea noilor şcoli pentru ambliopi.oi tendinţele pe care le prezintă A. să nu depăşească 2—3 etaje. omisiuni de litere şi silabe. Experimentele efectuate şi rezultatele obţinute de noi în corectarea acestor deficienţe arată importanţa controlului vizual-auditiv şi al recuperării analitico-sintetice a acelor elemente grafice şi fonetice care sînt însuşite defectuos. Intemeindu-se pe cunoaşterea tuturo elementelor din Uşa psihologică-pedagogică-medicală a fi e cărui elev. Asemenea diferenţieri trebuie făcute cu multă grijă şi în ce priveşte volumul de lucrări scrise ce se dau acasă. au nevoie de o lumină moderată (lumina ^puternică fiind traumatizantă pentru cei cu dezlipire e r ină ^ . unde cantitatea de lumină este mai mare. denaturarea cuvintelor şi a semnificaţiei lor etc. alţii dimpotrivă. dar şi foarte dificile. cu ajutorul căreia elevii şi-ar putea regla iluminarea u upa necesitate şi după gradul deficienţei. au o deosebită contribuţie în procesul de adaptare a ambliopilor la cerinţele procesului de învăţămînt şi de muncă profesională. cît şi de către educator. Exerciţiile de coordonare motorie la scris şi de corecţie verbalmotorie trebuie organizate atît de către profesor la lecţie. în raport cu condiţionarea tuturor factorilor implicaţi în evoluţia ambliopiei. După ora a treia din programul zilnic este mai indicat pentru un ambliop grav să i se ceară să povestească sau să descrie verbal o compoziţie decît să o reproducă în scris. vor trebui îmbinate cu procedee de stimulare şi de cunoaştere individualizată a elementelor grafice mai greu recunoscute de elevi (izolarea unor litere pentru a fi mai bine percepute.

Noi întrezărim necesitatea unor diferenţieri largi ale modalităţilor de prezentare şi adaptare a tuturor manualelor. V. neclară. Aceştia sînt de două feluri: a) ochelari de protecţie pentru munca în uzine şi fabrici (la strung. In astfel de condiţii se impun cercetări aprofundate în legătură cu elaborarea manualelor. O medie a unor astfel de condiţii de elaborare. chiar şi la indivizii cu vedere normală. lupele (telelupele) şi protezele de contact aplicate direct pe ochi. Lupele rotunde au avantajul că se mînuiesc cu mai multă uşurinţă de către elevi. accesibilă pentru diferitele A. Concomitent li se vor da indicaţii elevilor asuora modului de folosire a ochelarilor şi a lupelor pentru realizarea distantei focale optime (30 cm). în sensul agravării deficientei. prin conţinutul lor. Diversitatea formelor de acuitate vizuală face imposibilă adoptarea unor dimensiuni ale literei care să rămînă aceleaşi de la clasa I la clasa a IX-a. apropierea obiectelor sub această distantă dă o imagine confuză. prin capacitatea lor de a mări convenabil. De altfel trebuie să se tină seama că aceşti elevi vor lucra şi trăi în societatea oamenilor cu vedere normală. au o contribuţie deosebită în îmbunătăţirea percepţiei vizuale la ambliopi. prin implicaţiile lor nu pot rămîne în afara preocupărilor pedagogului şi psihologului. a cauzelor şi a consecinţelor asupra vederii.Manualele şcolare pentru ambliopi constituie şi acum problemă. care se pare că are perspective mai largi. In procesul de producţie. îndeosebi. unde condiţiile vizuale tind să se uniformizeze. fapt care poate atrage consecinţe nedorite. extinderea textelor.) şi b) ochelari fumurii pentru protejarea ochilor de o luminozitate excesivă. precum şi de alţi factori subiectivi şi obiectivi analizaţi mai sus. Indiferente nu pot rămîne nici problemele sociale şi de genetică umană care privesc frecventa cazurilor. Lupele dreptunghiulare. unele fiind concepute pentru a acoperi o pagină întreagă. . şi tot medicul recomandă schimbarea dioptriilor în raport cu această evoluţie. *nt consecinţa ale eludării normelor elementare de pro-t ctie oculară. dar sînt mai dificil de mînuit. şi unele şi altele de mărimi diferite. dar ele sînt în curs de perfecţionare atît la n o j cît şi în alte ţări. în sudură etc. ceea ce ar presupune o muncă intensă şi foarte costisitoare. forma de redare etc trebuie integral adaptate fenomenului de ambliopie. problema 'consangvinităţii părinţilor. cel puţin în etapa actuală. Problemele igienei oculare de profilaxie şi tratament constituie domenii foarte largi şi care formează obiectul altor specialităţi. Diferenţierea dimensiunii literelor depinde însă şi de gradul de elaborare a deprinderilor de utilizare a resturilor de vedere. se impune ca ambliopul să poarte. cu libertate de adaptare din partea profesorului pentru cazurile mai dificile. Măsurile de protecţie a muncii 234 folosirea obligatorie a acestor ochelari.fU ii» . la polizor. dar au dezavantajul că în partea lor circulară lasă o^zonă confuză.. Ochelarii se prescriu de medicul oftalmolog. constituie o altă cale. Un rol deosebit de important în procesul de corecţie a deficientei de vedere şi în activităţile practice îl au ochelarii. Lupele. problemele de eugenie a speciei umane şi de profilaxie oftalmologică. ca măsură de profilaxie oculară. care denaturează şi face să se piardă din economia spaţiului de perceput. denaturată. Sînt lupe rotunde şi lupe dreptunghiulare. ochelari de protecţie. Complexitatea acestei probleme stă în următoarele aspecte' Manualele pentru ambliopi. au avantajul clarităţii integrale a paginii. O parte din entele oculare. care urmăreşte sistematic efectele folosirii lor asupra evoluţiei A. a gradului de cultură în acceptarea şi aplicarea măsurilor de profilaxie şi tratament etc. Ambliopii au tendinţa de a refuza folosirea ochelarilor. V. natura tablourilor intuitive.

febra tifoidă şi scarlatina sînt cele mai frecvent întîlnite în cazul acestei grave deficienţe. Pînă la 14 ani ea fusese ţinută acasă. Traumatismele grave. mai ales în primii 2 — 3 ani de la naştere. neomicină şi kanamicină. adică pierderea posibilităţii pierderii sunetelor. Fenomenul acesta este întrucîtva condiţionat de gradul de consolidare a vorbirii. de la vîrsta de 15 ani a fost şcolarizată la un institut de surdomuţi. intoxicaţiile grave. gustul şi mirosul la vîrsta de 3 ani. chiar în cazul unor îmbolnăviri care afectează grav. După ce s-a trecut la in.CAPITOLUL 9 A s p e c te p s ih o lo g ic e ş i p e d a g o g ic eiurul ei. Fetiţa „semăna prea puţin cu un om". datorită faptului că virusurile rămîn rezistente la tratamentul cu antibiotice. dacă pierderea funcţiei analizatorilor a avut loc pînă la vîrsta de 5 _ 6 ani sau după această vîrsta. I. nr. seria pedagogie-psihologie. A. «Analele româno-sovietice". ea putea să stea zile întregi într-un 236 „ca un animal sălbatec". Rolul analizatorilor normali în acţiunile practice de viaţă ale deficientului şi funcţia lor compensatorie. Structura acţiunilor de cunoaştere şi marafestarea lor în conduita deficientului.S truirea ei. deficientul poate fi totuşi umanizat şi educat. Intre cazurile de acest fel citate în literatura de specialitate este şi al unei fetiţe care pierduse auzul. Meşcereakov din disertaţia de doctorat a iui larmolenko) 1 . Dacă aceşti deficienţi gravi nu sînt integraţi în procesul educării. După pierderea vederii şi a auzului începe să se piardă treptat. şi vorbirea. 237 . prin lezarea auzului fonematic. precum şi la alte medicaţii. s-a constatat că dezvoltarea ei progresa mai s id deeît aceea a unui copil surdomut din categoria mijlo-ie (citat după A. Conţinutul procesului de educare şi etapele sale metodice la orbul-surdomut. în prezent.. 1 Meşe er eako v. numai din cînd în cînd scoate nişte sunete re semănau cu un geamăt uşor. Pierderea celor trei analizatori nu se produce dintr-odată. şi într-un timp rapid. între cauzele care produc orbirea-surdomutitatea sînt bolile iniecto-contagioase. olfactiv şi gustativ. Unele probleme ale imaginii în legătură A P?rticularitălile dezvoltării psihicului la copilul orb-surdomut. Dacă cineva se nrooia a le e d u c ă r ii o rb u lu i— s u r d o m u t de ea. Rămînînd intacţi doar analizatorii tactil-motor. Intre deficienţele asociate orbirii surdomutitatea este una dintre cele mai grave. 2/1961. aparatura de comunicare. Pierderea excitantului condiţionat. Deficientul nu percepe sunetele şi nu-şi poate controla pronunţia. duce şi Ia pierderea vorbirii. să urle şi ? qîrie C6 C a z tară să manifeste nici un interes pentru cele ce se petre-în Cauzele şi consecinţele psiho-fizioiogice ale orbirii şi surdomutităţii. văzul. I. între bolile infecto-contagioase. Ponderea în aceste cazuri grave o deţin în general neuroinfecţiile. întrucît ea afectează deodată trei analizatori fundamentali pentru existenţa omului: văzul. fie receptorii. îndeosebi cele medicamentoase. fie zona corticală. pot produce lezarea profundă a funcţiei celor doi analizatori cu consecinţe inevitabile şi asupra vorbirii. consecinţele acestor medicamente au scăzut simţitor. auzul şi vorbirea (analizatorul verbal-motor). In. de durere. fetiţa începea să bată din picioare. dat fiind că la această vîrsta vorbirea este în genere elaborată. datorită dozării lor precise. şi traumatismele. existenţa lor se desfăşoară asemenea aceleia a unui animal. între intoxicaţiile medicamentoase întîlnim cele cu streptomicină. a fonemelor.

tendinţa de cunoaştere nu numai la om. cu atît mai mult cu cît condiţiile organismului sînt mai dificile.. ci dimpotrivă. cit. hrană etc. I. Dacă această constatare ar putea fi generalizată şi la alte cazuri (în afara cazurilor de care s-a ocupat Sokoleanski . Prin urmare pierderea vederii nu agravează condiţiile care influenţează în aceste cazuri munca instructivă. ci faptul acel ceva se aseamănă cu excitantul care i-a creat satis-erea^anumitor trebuinţe. în modalităţi vizual-auditiv-verbale. de aici tatonări şi întîrzieri în procesul de recuperare. am spune convenţional. în esenţă. Celelalte obiecte. . O.. probabil. Ceea ce pare la fel de inexplicabil în constatările sale este şi faptul că educaţia şi instrucţia orbilor-surdomuţi evoluează cu mult mai uşor decît a surdomuţilor. s-ar putea presupune. la orbul-surdomut asistăm la un raport cnimbat. atunci ipotezele ce s-ar emite ar trebui să vizeze. capătă la aceşti deficienţi forme diferite de cele ale omului normal. reflexul de orientare nu apare decît pe baza întă-" u ^condiţionate a semnalului. nu realizează totdeauna un proces de comutare nervoasă rapidă. Structura acţiunilor de cunoaştere şi manifestarea lor în conduita deficientului însăşi natura deficienţei face ca relaţiile de cunoaştere ale orbului surdomut să fie foarte mult îngustate. Deci atragerea spre „ceva" nu are la bază noutatea. (Reacţia la obiectele cu semnificaţii biologice. Scorohodov a din Harkov) —. nu există pentru orbii-surdomuţi decît în măsura în careul este întărit prin excitanţii cunoscuţi şi care i-au determinat satisfacerea acelor trebuinţe biologice-elementare. De momentul apariţiei deficienţei depind şi influenţele asupra compensării. care nu prezintă astfel de semnificaţii. 'oritatea modalităţilor tactil-motorii şi a rolului mobili-al energiei psihologice şi fiziologice integrale a orga-• ° ului în scopuri compensatorii. ele capătă forme specifice. de la vechile modalităţi reflectorii la noile modalităţi. ca tacîm. ci şi la animal. element care provoacă reflexul de orientare. Sokoleanski că în procesul instructiv-educatiy al orbului surdomut se obţin rezultate superioare şi într-un timp mai scurt decît în instruirea şi educarea surdomutului 1 . Cu privire la faptul că pierderea mai timpurie a principalilor analizatori ar constitui un avantaj pentru deficient. Şi mai dificil de explicat ne apare faptul relatat de I. I. — care pus bazele metodice ale educării acestor deficienţi în U. că instalarea mai tîrzie a deficienţei are loc pe fondul unor stereotipi dinamici deja consolidaţi. S o c o l e a n s k i. să se desfăşoare pe fondul vechilor stereotipi. L. 1 S coroho do v a. ele nu există pentru deficientul respectiv.s s (printre cazurile educate de el se află şi O. Reflexul şi orientarea ce caracterizează. I. Dacă la omul normal reflexul de noutate poate precede tlexul condiţionat. 239 238 . nu numai datorită lipsei celor trei analizatori de bază în procesul comunicării cu lumea exterioară. Elementul de noutate. A. dar mai ales datorită incapacităţii de a se putea folosi (înainte de educare) de unele posibilităţi adaptative pe care le poate realiza analizatorul tactil şi mişcarea. Aceasta face ca noii stereotipi dinamici elaboraţi pe baza funcţiei tactile-motorii şi vibratorii a principalilor analizatori normali. op. Există totuşi o oale practică pe care se sprijină iniţial întregul proces de umanizare şi educaţie. cu atît se poate realiza mai uşor procesul de educare.S°~ k o l e a n s k i).Modalităţile de instruire a acestor deficienţi gravi sînt strîns legate de perioada pierderii funcţiilor vizual-auditiv verbal. rărnîn în afara intereselor şi a orientării lui.R. farfurie. Treptat. obiectele cu care deficientul îşi asigură hrana încep să devină nişte excitanţi condiţionaţi. Sokoleanski nu a dat însă răspunsuri explicative complete asupra acestor fenomene obiective constatate la subiecţii de care s-a ocupat. (vezi Introducere de A. O altă explicaţie ar putea ţine şi de metodele de educare: complexitatea unor metode şi procedee care trebuie să se transfere numai în modalităţi tactil-motorii după ce a survenit deficienţa. care capătă semnificaţia unei întăriri necondiţionate. A. în interferenţă şi.în rivalitate" cu 'aceşti stereotipi dinamici.). consideră că — deşi ar părea paradoxal — cu cît se pierd mai de timpuriu funcţiile celor trei analizatori. şi anume aceea a satisfacerii trebuinţele? biologice-vegetative.

• Aşadar, reflexul de orientare este provocat nu de noutatea excitantului, ci de asemănarea lui cu excitanţii care au fost întăriţi anterior. După elaborarea reflexului condiţionat la noii stimuli se poate elabora şi reflexul de orientare ca atitudine, ca tendinţă spre ceva, ca bază a intereselor de cunoaştere ce urmează a fi deşteptate şi educate la aceşti deficienţi. Intr-o fază mai avansată, cînd deficientul şi-a stabilit suficiente relaţii nemijlocite cu obiectele concrete şi şi-a elaborat uneîe imagini despre aceste obiecte, reflexul de orientare în forma de orientare-investigare capătă forme evoluate, superioare, deplasîndu-se de la trebuinţele materiale-biologice, la trebuinţe evoluate, de cunoaştere a lumii înconjurătoare. In astfel de condiţii, elaborarea percepţiei şi constituirea reprezentării imaginii obiectelor nu se poate realiza decît pe baza activităţilor practice, care au semnificaţie nemijlocită pentru organism (semnificaţii biologice). Treptat şi numai sub influenta unui proces educativ sistematic şi îndelungat, cercul percepţiilor şi al reprezentărilor se lărgeşte de la obiectele de strictă satisfacere a trebuinţelor, la obiecte şi acţiuni cu semnificaţii mai puţin nemijlocite, ca: obiecte casnice, jucării, îmbrăcăminte, mobilă, mers, orientare în spaţiu etc. Elaborarea la orbul surdomut a „imaginii", a reprezentării obiectului perceput, pune probleme foarte complexe din punct de vedere psihologic. Se pune întrebarea dacă prin îngustarea aferentatiei la un singur analizator principal, cel tactil-motor, natura informaţiilor recepţionate şi prelucrate poate asigura constituirea unei imagini care să corespundă obiectului perceput. Cercetători, ca A. I. Meşcereakov, vorbesc despre independenta imaginii fată de caracterul recepţiei cognitive 1. Cercetările făcute de noi asupra fenomenului compensator au arătat că există o serie de legităţi care stau la baza elaborării unor dominante ce asigură integrarea datelor obţinute prin activităţile diverşilor analizatori în interacţiune, într-o modalitate conducătoare în actul de recepţie şi de prelucrare adecvată a informaţiilor. La omul cu vedere, aşa după curn am văzut, se constituie o dominantă vizuală care integrează şi „vizualizează" parcă datele informaţionale din toţi ceilalţi
1

analizatori. La orbul surdomut rămîne un singur canal principal de recepţie şi de structurare a imaginii, şi anume analizatorul tactil şi mişcarea. Dar şi în acest caz modalitatea tactil-motorie subsumează şi integrează datele din ceilalţi analizatori valizi; vibrator olfactiv şi gustativ. Astfel se structurează o dominantă „specifică", în care componentele ei se ierarhizează, căpătînd nota tactil-motorie. Imaginea care se elaborează pe baza unui astfel de conţinut, deşi capătă o oarecare independentă fată de caracterul recepţiei, nu se înstrăinează de esenţa obiectului, ci corespunde acestuia, întrucît singura condiţie a cunoaşterii la aceşti deficienţi este însăşi confruntarea intuitivă cu obiectul într-o primă etapă. Aici este interesant faptul că tactul şi mişcarea dispun de asemenea calităţi compensatorii, structurate în preistoria evoluţiei omului, încît reprezentarea elaborată numai pe aceste modalităţi se apropie, în anumite limite, de capacitatea adaptativă a văzului. Se poate afirma, ipotetic, că aceste calităţi şi potente ale tactului şi mişcării la omul cu vedere constituie rezerve energetice reflectorii psihofiziologice, din care numai o parte sînt utilizate în interacţiunea cu văzul în relaţiile de viaţă; celelalte constituie, ca să ne exprimăm astfel, un fond de rezervă energetic compensator pentru condiţiile critice în care s-ar găsi eventual organismul, în formularea unei asemenea ipoteze ne sprijinim şi pe cercetările lui A. V. larmolenko, care în experimentele făcute cu orbi-surdomuţi constata că pragurile senzoriale cele mai joase se înregistrează la acei deficienţi care şi-au pierdut funcţiile din cea mai timpurie vîrsta1. Astfel, la unul din subiecţii care pierduse şi mirosul pe Ungă văz, auz şi grai, rămînîndu-i intacţi numai analizatorul tactil şi mişcarea, pragul sensibilităţii tactile era mai coborît decît la subiecţii care aveau analizatorul olfactiv nealterat. Rezultate asemănătoare s-au înregistrat prin metoda estezipmetrică cu un orb-surdomut care pierduse aceleaşi funcţii la vîrsta de 8 ani, mai păstrînd însă unele resturi de auz. La acest subiect pragul senzorial tactil nu cobora în măsura altor trei cazuri, care pierduseră funcţiile auzului,
le 1tAnaniev « G- B-- Vekker, L. M., L o m o v, B. F., I a r m oo e n c n' ^~ "^-' Pipăitul ca proces de cunoaştere şi muncă, A.P.N. 0-o.a.K., Moskova, 1959.
16 — Defectologie

M e ş c e r e a k o v, A. L, op. cit., p. 99.

240

241

văzului şi graiului, foarte timpuriu. Constatările acestea experimentale pot oferi încă o explicaţie despre ceea ce arăta I. A. Socoleanski în privinţa succeselor obţinute cu orbul surdomut, mult superioare fată de cele obţinute cu subiecţii care sufereau numai de surdomutitate. In condiţii atît de critice pentru organism, cînd trei analizatori principali sînt distruşi funcţional, nu numai primul sistem de semnalizare capătă o structurare deosebită, dar şi al doilea sistem de semnalizare se structurează într-o formă originală, nouă, neîntîlnită în filogeneza omului normal. Se elaborează mecanisme 'funcţionale noi, care unesc pipăitul cu vorbirea. Mina devine organ de recepţie şi totodată organ de transmisie. Comunicarea verbală, cu ajutorul dactilologiei (pipăit şi mişcare simbolică), şi gindirea verbală prin imagini ale vorbirii pipăibile, introduc pe orbul surdomut în iormele lingvistice general-umane de gîndire şi comunicare 1 . Cunoaşterea la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare prezintă dificultăţi, deoarece toate procesele de gîndire au o bază mai puţin diferenţiată în analizatorii din primul sistem de semnalizare. Cu toate acestea, dacă scoarţa cerebrală şi centrii subcorticali nu sînt lezaţi, mişcarea şi tactul se dovedesc a fi suficiente surse de aferentaţie, capabile să asigure pe căi noi şi originale modalităţi de adaptare compensatorie; dăm iarăşi ca exemplu cele două oarbe surdomute: O. I. Scorohodova şi Hellen Keller, care şi-au însuşit o cultură remarcabilă. Modalităţile de adaptare psihologică vor putea fi mai uşor înţelese dacă vom surprinde aceste fenomene în înseşi relatările făcute de O. I. Skorohodova în lucrarea sa Cum percep lumea exterioară. Constatările lui I. A. Socoleanski asupra actului de percepere la orbii surdomuţi, a unor obiecte şi fenomene, arată rolul pe care-1 au modificările de temperatură, variaţiile undelor de aer şi ale curenţilor reflectate de golurile şi suprafeţele compacte ale obiectelor; de asemenea, rolul stărilor de oboseală asupra clarităţii percepţiei. Localizarea, direcţia şi limitele obiectului în spaţiu devin cu atît mai precise cu cît ele sînt stabilite printr-o percepţie bifacială. Feno1 p. 33. A n a n l e v, B. G., I a r m o l e n k o, A. Y., şi colaboratori, op. cit.,

nu l este pe deplin explicabil, prin participarea în acest proces a ambelor emisfere cerebrale. Iată cum descrie Olga Scorohodova aceste fenomene: Nu simt absolut de loc lumina cu ochii, dar dacă trec iri'trun s,paţiu care nu este ocupat de nici un fel de obiecte plasate mai sus de capul meu (sau intru pe uşa deschisă), am pe ţaţă senzaţia de parcă m-aş afla sub acţiunea luminii. Este interesant faptul că această senzaţie nu este întotdeauna la fel: în timpul unei dureri de cap sau al unei stări generale proaste sau al oboselii, ea este atît de slabă, încît nu simt întotdeauna spaţiul liber. In timpul unei stări fizice şi psihice bune, senzaţia temperaturii înconjurătoare, a mişcării aerului şi a spaţiului liber se intensifică şi mi se pare din nou că simt putină lumină, însă nu cu ochii, ci cu toată faţa" (O l g ia Scorohodova, Cum percep lumea exterioară, p. 25). Percepţia devine mai slabă şi eronată pentru acele obiecte şi fenomene care nu sînt în cîmpul atenţiei, în timp ce obiectele din cîmpul atenţiei se percep cu mult mai clar: „Trebuie să subliniez că atunci cînd atenţia mi-e concentrată asupra unui lucru oarecare, percep mai prost cele ce se petrec în jurul meu... Dacă sînt impresionată deosebit de puternic de vreo carte sau altceva, gîndurile îmi rătăcesc departe de realitate" (Olga Scorohodova, Cum percep lumea exterioară, p. 140—141). După conduita lor în procesul percepţiei se constată că unii deficienţi manifestă în pipăirea obiectului o atitudine activă, în timp ce alţii sînt inerţi, pasivi. Este necesar ca la subiecţii inerţi să se dezvolte mişcările de pipăit activ, dezvoltîndu-se totodată conştiinţa existenţei obiectului. Percepţia unor excitanţi complecşi prin intermediul tuturor analizatorilor normali poate contribui la o cunoaştere mai completă a realităţii: ,rNoi percepem lumea înconjurătoare, casele, străzile, oraşul, după poziţia lor în spaţiu. Noi simţim simetria, perspectiva, simţim însuşi spaţiul, după poziţia lucrurilor ... Pesemne că în special reflecţia sonoră — ecoul sălilor, al Pieţelor, al străzilor, al trotuarelor •— dă orbului senzaţia de spaţiu. Dar dacă lipseşte nu unul, ci lipsesc două deodată din cele cinci simţuri: văzul şi auzul?

242

243

Şi atunci rămîne o cale de percepere a «marii lumi» . Rămîne aerul, întotdeauna accesibil percepţiei, mişcarea lui'şi direcţia acestei mişcări, temperatura, prezenta mirosurilor etc în afară de ecoul sonor mai există şi un «ecou aerian»' Acesta poate fi şi un val de aer stîrnit de un tramvai, de o maşină care a trecut în viteză. O răbufnire de vînt reflectată de pereţii înalţi ai unei case, sau curenţi de aer abia perceptibili, care se «reflectă» de case, care curg prin ferestrele deschise, oberlichturi etc.... Din aceste senzaţii care par mărunte, neînsemnate, se formează treptat o reprezentare definitivă, completă, despre lumea în con ju răto are" (Olg a Scorohodava, Cum percep lumea exterioară, p. 185). Importanta tactului creşte prin asocierea acestuia cu senzaţiile vibratorii şi cu senzaţiile de mişcare care pot fi percepute de către orbul surdomut prin cele mai diferite zone senzoriale ale organismului în contactul lor cu lumea exterioară: cu obrazul, cu mîna, cu picioarele etc.: „Mîinile îmi înlocuiesc parţial văzul şi auzul. Dar picioarele mele nu joacă în acest caz un rol mai mic. Astfel simt cu uşurinţă cea mai mică înclinaţie a solului, dacă merg pe stradă sau prin parc. Iată de ce, mergînd pe stradă, recunosc cînd mă apropii de capătul trotuarului unde trebuie să cobor pe caldarîm şi cînd mă apropii de locul unde trebuie să mă urc pe trotuar" (Olga S c o r o h o d o v a, Cum percep lumea exterioară, p. 27). Trebuie observat că în elaborarea reprezentării spaţiului şi a topografiei spaţiale în deplasare, tactul, mişcarea şi vibraţiile participă ca dominante, schematizînd detaliile şi modelînd imagini orientative practice. Reprezentarea spaţiului în întuneric, care pentru omul cu vedere este greu accesibilă, îndeosebi în locuri necunoscute, pentru orbul surdomul reprezintă „elementul său", în care poate deveni călăuză pentru cei cu vedere. Este aici un proces de adaptare funcţională a tactului, a mişcării şi a vibraţiilor, diferită oarecum de specificul vizual (de lumină), „Odată o petreceam pe E.A. pînă la locuinţa ei, deoarece în casă era întuneric de tot. Cînd ne apropiarăm de locul unde începeau treptele ce duceau în jos, E.A. m-a apucat cu putere de mînă şi a început să meargă cu multă băgare de seamă. „Nu vă temeţi, treptele nu sînt încă atît de aproape.
244

voi face un semn cînd va trebui să coborîm. Iată treptele" . a făcut lui E.A. un semn convenţional" (op. cit., p. 31). ?1 Datorită marii capacităţi de recepţie rezonatorie de care dispune analizatorul vibrator, orbul surdomut poate realiza Derc epţia unor frecvente şi intensităţi ale sunetului şi ale zaoniotelor care traduse în semnificaţia lor pot constitui canale preţioase de investigare a lumii şi totodată un important material de analiză, de diferenţieri şi de sinteze practice. Elaborarea sintezei (a semnificaţiei) fiind mai strîns legată de structurile conceptuale, depinde de o serie de factori care în general acţionează şi în cazul orbirii şi care au fost analizaţi de noi; numai că accentul cade în acest caz pe experienţa anterioară, pe fondul aperceptiv, pe unele elemente de cultură însuşite de deficient. Iată ce spune Olga Skorohodova în acest sens: „La 21 ianuarie am fost la o seară de doliu la I.U.M.E. Şedeam în rîndul al doilea de la estradă. Cînd s-a anunţat că adunarea e deschisă, cineva a început să cînte la pian marşul funebru de Chopin. Ne-am ridicat toţi în picioare. Ţineam în mînă bereta mea de fetru şi chiar de la primele sunete ale pianului am simţit că prin bereta mea se transmit sunetele şi încă atît ele bine încît chiar L.S. şi N. au simţit cînd au pus mîinile pe beretă. Toată seara am ţinut bereta în mînă şi simţeam cînd începeau să cînte la pian. Dacă puneam bereta pe genunchi şi-mi luam mîinile de pe ea, simţeam sunetele mult mai prost" (op. cit., p. 114—115). Conţinutul procesului de educare la orbul surdomut şi etapele sale metodice. Munca de educare şi integrare (chiar şi relativă) în viata socială a orbului surdomut se realizează prin dezvoltarea vorbirii şi însuşirea unei profesiuni elementare. Etapele şi căile pentru realizarea acestor obiective dificile au la bază unele legităţi ce decurg din însăşi structura procesului de cunoaştere, vorbirea fiind instrumentul de comunicare a unei experienţe concrete generalizată în noţiuni, judecăţi şi raţionamente, în istoria educării unor astfel de deficienţi gravi sînt cunoscute cazuri în care nu s-au obţinut rezultatele aşteptate datorită şi faptului că în procesul educativ s-a pornit direct de la educarea vorbirii şi nu de la elaborarea unei baze senzoriale concrete, nemijlocit legate de obiectele şi tenomenele din procesul cunoaşterii şi al comunicării. 245

fapt ce corespundea mai bine nevoii de a-şi dezvolta simţul tactil-motor1. deficientul este introdus în cunoaşterea lumii imediat înconjurătoare. compararea obiectelor şi a părţilor componente (asemănări.) a formei obiectului. percepţia formei. trecerea de la senzorial la logic. metode şi procedee speciale proprii.) se elaborează deprinderi şi obişnuinţe umane. In elaborarea unei metodologii speciale de educare a orbului-surdomut trebuie să se tină seama de o serie de factori. urmăreşte: familiarizarea treptată a deficientului cu obiectul. ca şi existenta unor factori diferiţi la subiecţii orbi surdomuţi. 1951. dezvoltîndu-i-se observarea şi pipăitul activ. c) elaborarea şi folosirea semnului dactil.' Mirsch August (1855). Treptat. între oare: momentul (vîrsta) la care principalii analizatori şi-au pierdut funcţia. Imitaţia dezvoltă tendinţa de a reproduce. imitarea gestului de reproducere a obiectului. S o c o l ean s k i). » sg i D Cutsforth Ph. A. Fiecare din aceste etape are un conţinut. în desen etc. Germania. Obiectul de predilecţie cu care se juca era gheata tatălui său. diferenţierea trăsăturilor comune mai multor obiecte şi clasificarea lor. După alte opinii (cele ale profesorului Leshaft). existenta unor deprinderi de autoservire şi de cunoaştere a obiectelor şi fenomenelor etc. nevoia de îmbrăcăminte etc. fără a se absolutiza o metodă sau alta. a. Aici. deşi i se predau disciplinele şcolare şi activităţile manuale. BIind în Schoal and ^ Society. un procedeu sau altul. New-York. în această etapă. Cunoaşterea intuitivă. d) scrierea şi citirea. Danemarca.. Această primă etapă are ca scop realizarea unui proces de umanizare iniţială. determină diferenţieri şi supleţe în procedeele folosite. Numai în astfel de condiţii se pot obţine rezultate bune în educarea deficienţilor gravi. Născută în 1829 la Hanover. Tinînd seama de experienţa lui I. De aceea execuţia lui 247 246 . a mărimii obiectelor şi a relaţiei parteîntreg.C u m P e r cep lumea exterioară. totodată. este luată la şapte ani de dr. 11 (Introducere de I.' C A cnn° r .Iată cîteva exemple în acest sens: Octavie Maurisot Franţa. Socoleanski) în procesul educativ. ea modelează tehnica acţiunii de redare (în plastilină. Chiar şi celebra Laura Bridgman n-a reuşit să-şi dezvolte vorbirea niciodată. Principalul este să nu se încalce legile cunoaşterii. p. Particularităţile individuale. stadiul în oare se află vorbirea. New Hampshire. probabil datorită formei şi maleabilitătii pielii. prin pipăit. D b) însuşirea gestului (gesticulaţiei). prin introducerea deficientului în societatea umană. Samuel Griddley Howe la Perkins Institution din Boston. Imitarea are pentru deficient un rol deosebit de important. fcd. se formează conştiinţa unei lumi obiective. Umanizarea şi introducerea deficientului m lumea obiectelor şi a fenomenelor constituie „legea de fier" (1. cu trebuinţele şi satisfacerea lor în formă umană. Bucureşti.P. Concomitent. se elaborează reprezentări tactil-motorii despre obiectele înconjurătoare.D. ca tehnică de învăluire a obiectului. întrucît lipsindu-i conştiinţa acţiunii. acţiunile şi modul de învăluire a obiectului. In: „A Psychological Study". ea nu a reuşit să-şi dezvolte vorbirea orală. care cu toate îngrijirile primite şi cu toată educaţia primită au rămas invalizi. Subiectul imită la început. dezvoltarea psihofizică generală. Intuiţia obiectului. Sokoleanski în educarea orbului-surdomut. Cunoaşterea. America Foundation for the Blind. „vorbirea manuală" rămîne mijlocul principal de comunicare.n^° d o v a ' °. e) vorbirea. 1950. ea devine un impuls la acţiune şi un model al acţiunii cu obiectul. eventualitatea existentei unor resturi de auz şi văz. ea putea doar să împletească ciorapi şi să repete rugăciunile învăţate2. Este necesar ca obiectul realizat să fie comparat cu originalul. după educator.. deosebiri). îndeosebi la acei deficienţi care pierd foarte timpuriu principalii analizatori. metodica folosită prezintă în general următoarele etape: a) cunoaşterea nemijlocită a obiectelor şi fenomenelor lumii obiective. civilizate. (1827—1843). Magnus Olson (1849). LL. pe baza percepţiilor nemijlocite. combinate cu execuţia conduc la un proces de creatţe proprie a modelului intuit. By Tnomas. Sprijinind procedeele de educare pe satisfacerea unor trebuinţe biologice elementare (nevoia de hrană. precum şi o atentă organizare în timp. se bazează pe imitare. b.

Oarba surdo-mutâ O. o dată asociat cu obiectul sau fenomenul particular pe care-1 desemnează.--' . maşină de cusut. zaharniţă etc. prin trecerea de Ia percepţia şi reprezentarea particularului la redarea generalului: este o redare simbolică de un anumit nivel. fig 30). subiecţii pot reda ideea de „masă" de „scaun". Treptat şi destul de rapid gesturile sînt înlocuite prin dactileme (O. Vinogradova .<-i.) (v. A. centrifugă. putînd conduce la actualizarea reprezentării şi la reproducerea acţiunii pe care o semnifică în lipsa obiectului. Gestul. sobă. coş.'. . înţepînd manual hîrtia cu punc ta to ru l. i '-V .> d.tată" etc.„ > ! 248 249 . După însuşirea semnelor dactile. Fig. combină. alfabetul Braille se învaţă în general repede. a proporţiilor diferitelor părţi ale obiectului este o operaţie dificilă. Totodată. dar şi un cod de semne convenţionale operative) (v. Scrierea şi citirea se pot realiza sub următoarele forme: — în sistemul Braille.. Obiecte executate în plastilină de oarba-surdo-mutâ l. 31). 30. I. fig. are un caracter evocator. Gestul realizează trecerea la semnul dactil. într-o etapă ulterioară reproducerea se poate realiza şi în absenţa obiectului modelat. Redarea detaliilor. trecînd treptat de la obiecte la stările acestora. Tot atît de uşor se poate comunica şi prin scrierea. Fig. Socoleanski c. dar este o generalizare practică..trebuie să se facă în prezenta obiectului şi prin confruntări continue cu acesta. gestul generalizează.) : . constituindu-se ca o etapă importantă în dezvoltarea vorbirii dactilologice şi mai apoi a vorbirii orale. elementară. divan. . Scorohodova cu profesorul ei l. Prin acte gestuale. I. b. Gestul se constituie treptat. Oarba-surdomută I. de a cărei educare s-a ocupat Socoleanski. de . a executat peste 1000 de obiecte cu peste 10000 de piese (casă. Scoroho dova foloseşte în comunicarea tactil-motorie un sistem dac til. .. stupi.)'» '. chiar în cîteva ore. prin desenarea pe palmă a cuvintelor prin semnele alfabetului în albnegru. Vinogradova. care impune un exerciţiu îndelungat. de „mamă". 31. numai pe baza reprezentării lui.

a percepţiei şi a reprezentărilor. educarea unor orbi-surdo-muţi de la şcoala profesională specială de nevăzători. Cum este şi firesc. Dezvoltarea mecanismelor ° Sorfofuncţionale periferice ale vorbirii are în vedere deootrivă şi mecanismele asociative centrale care conduc procesele vorbirii orale. este indicată. Forma de vorbire manuală.) se însuşesc mai uşor decît părţile de propoziţie. sat — sătesc. iar transformarea însuşirii substantivelor concrete în însuşirea de noţiuni abstracte comportă dificultăţi. Durata elaborării vorbirii depinde de totalitatea factorilor prezenţi mai sus. pe ceafă. exersării laringelui. precum şi elaborarea semnificaţiei sînt coordonate. începînd cu introducerea în lumea obiectelor concrete şi terminînd cu elaborarea vorbirii. ca: laringele. părţile de vorbire (substantivele. ele stimulează normal formaţiile periferice respiratorii şi articulatorii. Pentru a se evita formalismul în însuşirea vorbirii orale şi pentru a se spori operativitatea procedeelor folosite. — in sistemul Braille. cavităţile nazale şi bucală. cele trei forme de scriere. s-a început cu însuşirea globală a cuvîntului şi apoi s-a trecut la analiza sunetelor componente. plămînii. scriind la maşina cu caractere Din punct de vedere psihologic. la baza însuşirii vorbirii orale stă metoda fonetică — analitică — sintetică. însă. In acest scop se foloseşte procedeul perceperii. pipăirea organelor fonatorii ale interlocutorului prin aplicarea mîinii sau a degetelor pe laringe. astfel de părţi de vorbire sînt incluse în descrieri vii şi atrăgătoare.. fiind organ de percepere şi de vorbire/ ea scrie şi tot e& citeşte. pronumele etc. deşi realizează procesul unic de comunicare. De aceea ea va fi diferită de la subiect la subiect.V. Dacă. necesară exerciţiilor de inspiraţie şi expiraţie. ele sînt însuşite de deficient cu mai multă uşurinţă (exemplul oarbei surdomute I. dar nu antrenează zonele verbale centrale ale pronunţiei şi nici formaţiile periferice ale analizatorului verbal-motor. Chiar şi în scrierea pe calea dactilării. nu realizează integral procesul de umanizare. buzele. care a compus peste 300 de descrieri — compuneri — cu astfel de cuvinte). ci numai în contactul direct epidermic (scrierea poate fi pe palmă sau în altă parte dermică suficient de sensibilă). Principala acţiune în elaborare a vorbirii orale este pregătirea motorie a organelor implicate în procesul de pronunţie. Dezvoltarea vorbirii orale constituie ultima etapă a procesului educativ. pe buze. ca de altfel şi a vorbirii dactile (manuale) este condiţionată. pe cavitatea nazală 250 oasă sau pe suprafaţa craniană.: punctiforme. nu se Pot înscrie într-o cronologie prestabilită. desprindă de tact. printr-o recepţie vizuală. Această modalitate este posibilă întrucît mîna efectuează operaţia unică efectorie şi aferentă. pe maxilare. într-o primă etapă. De exemplu. Organizarea în timp a acestor etape. asocierea fonatorie (pronunţia) cu expresia vibratorie a organelor efectorii şi cu obiectul concret pe care îl desemnează. Exemplele prezentate mai sus arată că în afara unei baze senzoriale-concrete despre obiecte şi fenomene. — scrierea şi citirea dactilă. Care este metoda de elaborare şi de dezvoltare a vorbirii orale? Elaborarea şi dezvoltarea vorbirii orale. Experienţa arată că în elaborarea vorbirii orale. iar verbele se însuşesc mai greu decît substantivele. pe baza substratului ei senzorial-concret şi a semnificaţiei. în general se procedează la însuşirea structurii fonetice a sunetelor şi a legării lor în cuvinte. pe gît. ca şi durata fiecărei perioade educative. auzul fonematic. e. Totuşi. coardele vocale. cu exerciţii de resinteză a sunetelor. aşa cum am văzut. de dezvoltarea structurilor concrete. Dacă aceste zone nu sînt lezate (centrele Broka. folosind alfabetul dactil sau un cod de semne convenţionale. Şi la aceşti deficienţi. dactilologică. In acest complex asociativ se elaborează cu mai multă uşurinţă imaginea verbală. a limbii şi a buzelor. dacă nu formală. noţiunile abstracte se însuşesc mai greu decît cele concrete. Sistemul dactilologic serveşte comunicării. în regiunea glotei. Experienţa 251 . Rezultatele au fost bune. deşi este o modalitate practică de comunicare. pentru a se realiza sonorizarea articulaţiei şi diferenţierea sunetelor în vocale şi consoane. pe vertebre. Heschl şi Wernike) funcţia motorie. diferă sub aspectul imaginii motorii şi a travaliului psihic. la care ne vom referi în continuare. Trebuie consacrată o perioadă anumită. dezvoltarea vorbirii orale este aproape imposibilă. imaginea semnului dactil nu se poate realiza ca la surdomut.

Marcu I. alţi trei subiecţi. dintre care doi mai păstrează unele resturi de vedere1. exersîndu-şi astfel şi vorbirea. în general. — cunoaşterea nemijlocită a obiectelor din jur. Orice mijloc electronic modern care 1 De educarea acestor cazuri se ocupă prof. la aceeaşi şcoală. 253 . pentru care învăţarea înseamnă o pătrundere tot mai adîncă în domeniul cunoaşterii. Deşi succesiunea momentelor. — trecerea de la forma globală la cea analitică a pronun ţiei şi însuşirea cuvintelor şi semnelor. reduse ca durată. _ _ dezvoltarea funcţiilor organelor fonatorii. Experienţa şcolii româneşti arată că în educarea deficienţilor gravi. — demutizarea (folosindu-se procedeul pronunţiei globale a unor cuvinte sprijinit pe sistemul Braille şi pe sistemul dactil). noi posibilităţi şi perspective. lucrări manuale. Comunicarea prin acest sistem.Fig. _ _ orientarea în spaţiul mic şi formarea unor deprinderi _ de autoservire. După o metodică asemănătoare sînt educaţi în prezent. — însuşirea scrierii. — îmbogăţirea vocabularului în procesul comunicării şi al însuşirii cunoştinţelor. prin exerciţii _ speciale. cît şi posibilităţile concrete de comunicare cu aceştia. învăţarea alfa betului dactil). în principiu. Pentru primele etape durata poate fi. aplicată f. Socoleanski). Este cazul orbului surdomut V. prin urmare. pe care deficientul le transcrie pronunţîndu-le verbal. însuşindu-şi şi profesiunea de împletitor de coşuri. Iată cele mai importante momente ale acţiunilor de educare şi instruire folosite cu deficientul Amariei Vasile: — dezvoltarea şi perfecţionarea funcţională a analizato rilor rămaşi intacţi (intuiţie. apropiindu-le de performanţele optime. pot fi perfecţionate. O experienţă tot atît de interesantă în educarea orbilor surdomuţi se desfăşoară şi la Şcoala specială de nevăzători „Vatra Luminoasă" din Bucureşti.urmescu arată că în unele cazuri. O. de 2 — 3 ori mai mare decît perioada educării unui copil normal. trebuie observat ca. Orbul-surdomut Amariei Vasile a putut fi educat. metodica folosită nu încalcă logica şi nici etapele cunoaşterii. exerciţii cu texte în sistemul Klein (în relief). ca şi unele procedee specifice fiecărei etape. Stratomir FI. ic. influenţînd calitativ atît vechile metode. Numai astfel pot fi explicate rezultatele practice obţinute cu acest deficient (comunică verbal şi şi-a însuşit profesiunea de împletitor de coşuri). alte etape se pot prelungi obţinîndu-se rezultate educative superioare. Dezvoltarea tehnicii electronice deschide şi pentru această deficienţă gravă. al ştiinţei. de la această şcoală. Adamescu de la Liceul special de nevăzători din Cluj. 32. unele etape pot fi contopite şi. numai pentru prima etapă a fost necesară o perioadă de 7 — 8 ani (L A. — denumirea obiectelor prin alfabetul dactil şi prin co respondentul său în sistemul Braille (numai pentru subiecţii mai bine dezvoltaţi). printr-o meto252 u etape puţin diferite de cele prezentate aici.

255 . Blindenoberlehrer. str. Caracterele scrise în Braille apar în relief pe o bandă mobilă (maşina de scris cu bandă).uşurează legătura cu orbul-surdomut nu trebuie să suprime activitatea educativă de umanizare şi de dezvoltare a cunoaşterii. ci trebuie să o dezvolte pe baze practice. Utilizarea aparatului Electro-Braille în procesul de instruire şi de comunicare prezintă o serie de avantaje: ElectroBraille înlocuieşte activitatea la tablă. Un asemenea aparat electric modern este Electro-Braille. Totodată munca asigură deficientului de vedere (ca de altfel oricărui deficient) posibilitatea integrării în viaţa socială. 41. de recuperare şi de adaptare la cerinţele vieţii. C A P IT O L U L P ro b le m e p s ih o lo g ic e ş i p e d a g o g ic e 1O a le o r ie n tă r ii p r o fe s io n a le ş i în c a d ră rii în p ro c e s u l m u n cc ie nd e fi r ii a ţilo d e v e d e re Aspecte psihofiziologice specifice orientării şi încadrării în procesul muncii a deficienţilor de vedere Cunoaşterea de către deficient a specificului unor profesiuni şi a condiţiilor practicării lor Cunoaşterea stării deficientuluijn vederea orientării şi a încadrării lui în procesul muncii Metode folosite în scopul orientării şi al încadrării în muncă a orbilor şi a ambliopilor Organizarea corespunzătoare a maşinilor. prelungind efectele educative în modalităţi caiitative noi. pentru efectuarea muncii în condiţiile unor noi profesiuni — Orientarea profesională şi încadrarea în munca productivă a deficienţilor de vedere au o semnificaţie cu mult mai complexă decît la omul normal. Folosirea aparaturii pentru a intra în legătură cu un orbsurdomut în problemele complexe ale cunoaşterii sau în probleme profesionale. independenţa morală şi materială şi echilibrul psihologic. presupune mai întîi parcurgerea acelor etape de tip integrativ. Transcriptorul Braille este un adaptor montat pe o claviatură de maşină în Braille sau pe o maşină obişnuită. şi pentru transmiterea informaţiilor scrise de persoanele nevăzătoare 1 . Han s. Apăsarea pe tase produce impulsuri electrice. de la percepţie şi observare la abstractizare. ca transmiţător. şi un dispozitiv de scriere în Braille. ca receptor. Dispozitivul electric constă dintr-un transcriptor în Braille. care sînt transformate în puncte în relief Braille cu ajutorul dispozitivului de scriere Braille. Activitatea şi munca productivă constituie baza procesului compensator. In scopul uşurării sarcinii se pune la punct construcţia unei maşini de scris pe foi de hîrtie obişnuită. 8 MQncheu Ift M ăria — W ard. Aparatura este utilă numai după ce s-a atins un asemenea stadiu. care transcrie în sistemul Braille informaţia desinată comunicării cu deficientul. Este folosit ca maşină electrică de stenografiat şi ca teleimprimator pentru nevăzătorii surzi. Aparatul permite transformarea tipăriturilor din alb-negru în tipărituri în relief. a operaţiilor de muncă şi a locului de muncă. toate acestea fiind rezultatul educaţiei. fiind singura cale de umanizare. 1 Schopper.. Experimentarea şi utilizarea îndelungată a acestui aparat pune probleme teoretice şi practice importante asupra instruirii şi recuperării într-un timp redus a acestor deficienţi gravi. Electro-Brailler. este folosit ca dispozitiv de control pentru dactilografii fără vedere. se obţin numai prin educaţie. moderne şi eficiente. Bayer Landesschule fur Blinde.

existenţa unor aptitudini speciale tehnice sau pentru mecanica fină nu pot fi valorificate. M . nedeficient.. dezvoltarea impetuoasă a industriei. Dacă în 1907 statistica înregistra 14000 de profesiuni 1 . întrucît pierderea ulterioară a vederii sau slăbirea ei duc la incapacitatea practică a realizării lor. Practica profesionalizării nevăzătorilor şi ambliopilor a dovedit că unele profesiuni clasice sînt in prezent perimate. dar cu aptitudini. întrucît traumatizează analizatorii cu rol esenţial în procesul compensării deficienţei. Acest fapt poate determina creşterea sensibilităţii auzului 1 Baumgarten. capătă forme specifice pentru omul deficient şi îndeosebi pentru nevăzători şi pentru cei cu vedere slabă. precum şi noi metode şi procedee adecvate particularităţilor deficienţei. astăzi numărul lor este de peste 20 000. Paris. cît prin ceilalţi analizatori normali.speciale nu poate fi hotărîtoare pentru orbi şi ambliopi decît în cazul cînd acestea se pot realiza nu atît prin analizatorul vizual. Creşte treptat ponderea travaliului intelectual în raport cu efortul fizic brut în cele mai multe profesiuni. 402. Aceste acţiuni sînt importante atît pentru o serie de munci simple. Astfel. iar altele sînt contraindicate. trebuie să se dezvolte o ramură specială a ergonomie!. Z e m -t o v a)2. orientarea judicioasă şi adaptarea acestuia la maşină şi a maşinii la posibilităţile reale ale nevăzâtorului şi ale slab-văzătoiului. De asemenea. Dezvoltarea rapidă a tehnicii moderne în societatea contemporană. 1931.Astfel munca devine totodată mijloc şi scop al educaţiei cu implicaţii profund transformatoare în viaţa deficientului! Schimbarea continuă a condiţiilor sociale din ţara noastră. îndeosebi pentru copiii cu deficienţe. cît şi pentru complexul de operaţii tehnologice. p. impun o îmbunătăţire a sistemului de orientare şi de încadrare în procesul muncii. de starea fiecărui deficient şi de limitele adaptării lui compensatorii. In aceste condiţii. C M p. noua orientare a învăţămîntului nostru cu precădere spre activităţile practice. 60. accesibile deficienţilor. Deşi volumul de operaţii se simplifică. Ies exames des aptftudes professionnelles. producţia şi tehnica efectuării muncii de către deficienţii de vedere nu pot rămîne în urma ritmu256 lui dezvoltării producţiei şi a tehnicii efectuării ei de către omul normal. datorită integrităţii analizatorului auditiv şi a unei relative independenţe a auzuzului faţă de văz. priceperi şi deprinderi bine elaborate. necesitînd participarea unui număr mai mic de indivizi. Pentru omul normal. De exemplu. 17 — Defectologia 257 . Numărul restrîns al profesiunilor accesibile deficienţilor de vedere este determinat de înseşi particularităţile deficienţei. în condiţiile unor profesiuni mecanizate sau automatizate. 1956. ăile co mpensă rii in orbire. F r. I. existenţa unor aptitudini speciale. I. care pot prevala la omul normal în orientarea profesională. acestea devin mai complexe ca funcţii. în cazul profesiunii muzicale. numărul profesiunilor a crescut considerabil în ultimele 4—5 decenii. în cele mai variate profesiuni intervin tot mai mult sistemele automate de comandă şi telecomandă. Aptitudinile speciale muzicale pot însă fi valorificate şi dezvoltate la maximum. în scopul adaptării maşinii la particularităţile omului deficient. 2 Z e m t o v a. în cazul acestor deficienţi este limitată. precum şi a antrenării auzului în condiţiile compensării lipsei vederii. dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi tehnicii. iar munca fizică dobîndeşte aspecte noi. După unele cercetări. cu implicaţii multilaterale în activitatea psihică a muncitorului. Problemele noi şi complexe care se pun în prezent în producţie pentru omul normal. Este necesară o diferenţiere mai largă între profesiunile practicate de băieţi şi cele practicate de fete. Existenţa unor aptitudini . trebuie introduse noi profesiuni. orbilor şi ambliopilor le sînt accesibile aproximativ 500 de operaţii de muncă (M. De acest fapt trebuie să se ţină seama atunci cînd se pune problema unor noi profesiuni pentru orbi şi ambliopi.. industrializarea şi automatizarea pe scară largă a principalelor procese de producţie atrag după sine o revoluţionare a raporturilor dintre om şi maşină. o scov a. Evitarea rămînerii în urmă a omului deficient impune selectarea şi fragmentarea operaţiilor de muncă. Astăzi.

cu curele de transmisie. Astfel trebuie explicat de ce lărgirea cercului de profesiuni pentru orbi şi ambliopi implică anunr. dîndu-le nesiguranţă. Ca analizator de bază în efectuarea oricărei mişcări în procesul muncii. de la o operaţie de muncă la alta. care practic se produc în interacţiune. cît şi supravegherea concomitentă a două sau mai multe sisteme mecanice în acţiune rămîn inaccesibile nu numai orbului. în această relaţie ritmul acţiunii motorii este însă încetinit. Explorarea tactilă. selectarea profesiunilor adecvate acestui ritm maxim şi organizarea maşinii în mod corespunzător (butoane automate de comandă. dacă funcţia auditivă este normală. la care participă toţi analizatorii în interacţiune. de unde şi sfera mai limitată a lărgirii profesiunilor accesibile orbului şi ambliopului. amplasamente speciale. datorită specificului participării analizatorilor în interacţiune în efectuarea lor. activitatea la maşinile prevăzute cu sisteme de angrenaj. în succesiunea procesului tehnologic mecanizat sau automatizat. simultan şi global. Consecinţa esenţială a dezorganizării neurodinamicii corticale. L e o n t i e v} 1. Vosstanavtenie dvl. impune un continuu contact nemijlocit şi neîntrerupt cu obiectul prelucrat şi cu maşina. A. aceasta însă nu poate depăşi limita lor specifică de acţiune. eliminîndu-1. se datoreşte antrenării şi dezvoltării unor mecanisme între care acţiunea aferentaţiei suplimentare (A. A. Aceste condiţii prezintă însă limite care pot varia de la o profesiune la alta. vanennoi. pe calea aferentaţiei inverse. Or. fără a se pierde din vedere şi asigurarea productivităţii muncii. sau necesitatea deplasării de la un agregat la altul. care se răsfrînge asupra efectuării celor mai multe profesiuni. Aşadar. şiZaprojeţ. succesiv şi într-o perioadă de timp mai lungă declt o poate realiza văzul. accesibile particularităţilor compensatoare ale analizatorilor normali. coordonarea şi controlul vederii. dar în mare măsură şi ambliopului. printr-un proces fin de corectare şi de ajustare permanentă. Acest contact se pierde cînd e întrerupt. de maşina de rondelat de la secţia'nasturi. In acest mod se conturează tot mai precis în procesul muncii imaginea acţiunii tactilmotorii corecte la maşină.. e/ fiind mai greu de reluat pentru orbi şi ambliopi. semnalizări etc. analizatorul motor este lipsit de orientare. îndeosebi în perioada critică a instalării deficienţei de vedere. să-1 depăşească. simultan şi rapid. apărători. întrucît tactul acţionează printr-o depăşire a organului eîector. 194& V. - 258 259 . Se impune în acest caz adaptarea celorlalţi analizatori într-un ritm compensator maxim.. dacă nu este adaptată deficienţei. desfăşurîndu-se predominant analitic. (Sunetul maşinii care merge în gol este diferit de cel al maşinii care lucrează în plin). Lipsa vederii atrage după sine lipsa de coordonare simultană cu analizatorul motor în acţiunile complexe. este ritmul încetinit al analizatorului motor. 'Leontiev. total sau parţial.te condiţii şi vizează numai anumite domenii. Mişcările discontinue care scapă de sub controlul contactului nemijlocit cu obiectul. şi îndeosebi auzul. lipsa coordonării vizuale a acţiunii şi a controlului rapid al vederii asupra mişrărilor în lanţ. acest fenomen este mai accentuat în faza iniţială a formării deprinderilor. N. îndeosebi în ambliopia gravă. Restructurarea neurodinamicii corticale în această determinare om-maşină se realizează în cele mai multe profesiuni în mod predominant prin coordonarea tactil-motorie în condiţiile particularităţilor reflectorii ale acestor analizatori In interacţiune. şi a ambliopului.ADN. datorită sunetelor produse de mişcările maşinii (în anumite limite). limitează modul de acţiune discontinuă a orbului.). N. semnalizează eficacitatea acţiunii efectuate tactil-motor. i-o ia înaintea omului deficient. Moskva. precum şi sarcinile educaţiei în elaborarea unor deprinderi complexe şi adecvate de muncă. cu axe turate. sunetul produs de maşina de cusut sau de maşinile de la secţia de cartona]. De exemplu. cerută de maşină în timpul procesului de producţie mecanizat sau automatizat.pentru calităţile specifice muzicale. face ca maşina. Faptul că aceste condiţii psiho-fiziologice obiective pot fi relativ depăşite în efectuarea unor profesiuni de către unii deficienţi. în relaţia tactil-motorie funcţia motorie parcă este frînată în posibilităţile sale faţă de relaţia vizualmotorie.

Concluziile ce se trag au întîietate faţă de predispoziţiile sau preferinţele acestuia. şi care au importanţă deosebită pentru elaborarea mecanismelor compensatorii (zgomotul puternic. cu durate variabile. a strungurilor etc. în acest sens vom face următoarea clasificare: — Manei care influenţează negativ regiunile periferice ale analizatorului cutanat. 127—137.). un rol important revine examenului medical şi fişei medicale. 3/1960. munci la temperaturi joase. restructurîndu-şi predispoziţiile polivalente. Astfel credem că trebuie înţeleasă psihofiziologic eliminarea mişcărilor de prisos sau a mişcărilor contraindicate pentru securitatea muncii deficientului. de la şcoala de ambliopi)1 poate oferi asemenea situaţii prin diminuarea treptată a vederii. pregătirea şi încadrarea deficienţilor într-o profesiune. Glaucomul infantil în evoluţie (cazul ^evului I. — Munci care implică influenţa substanţelor toxice (con tactul cu mercur. precum şi munci ce impun o poziţie aplecată. li indică direcţia în care trebuie să se orienteze. în hotărîrea ce se ia asupra orientării şi încadrării în muncă a deficientului şi de care el trebuie să se convingă. de ia nr. se impune tot mai mult ideea că numai activitatea productivă îi poate arăta deficientului ce poate şi nu poate realiza cu maximum de eficienţă. selectînd şi integrînd numai acele mişcări şi acele acţiuni care asigură efectuarea cu succes a operaţiei în procesul muncii. auditiv etc. este o sarcină extrem de dificilă chiar şi pen tru ambliopii mai puţin gravi. Munca. mijloace şi procedee corespunzătoare. muncile care impun mişcări rapide ale capului şi care pot traumatiza resturile de vedere etc. In acest sens. In care se realizează dezvoltarea funcţională multilaterală a analizatorilor normali în interacţiune. — Munci care impun deplasări continue în timpul lucru lui. (Datele sînt confirmate de rezultatele experimentelor făcute de noi la Şcoala profesională nr. conduce la evidenţa orientării profesionale. Cunoaşterea de către deficient a specificului unor profesiuni şi a condiţiilor îndeplinirii lor a mai largă a vederii. 1/1962. Privind din acest punct de vedere problema orientării şi încadrării în muncă a orbilor şi a ambliopilor. — Munci care impun deplasarea continuă a atenţiei sub control vizual.C. Pentru ambliopi este necesar să se cunoască şi gradul de par ticipare a analizatorului vizual în efectuarea muncii pentru 1 Cazul citat este de la Şcoala de ambliopi din Bucureşti. organizarea etapei de preorientare profesională în şcoala specială şi a pregătirii pentru muncă. Din acest punct de vedere. aceste mişcări sînt integrate în sisteme dinamice prin funcţia acceptorului acţiunii. precum şi asupra organismului în general. cu plumb. prin antrenarea psihică multilaterală a deficientului. 5 Bucureşti)1. De asemenea. — Munci care cer punerea independentă la punct a maşi nilor. — Munci care pof produce în mod frecvent accidente. fiind inclus *n lucrarea noastră: Problemele psihologice şi pedagogice ale scrierii şi citirii la copiii ambliopi. 260 261 . munci care atacă sau îngroaşă suprafaţa degetelor sau a palmei etc.Treptat.) au influenţă asupra sistemului nervos central. p. are un rol deosebit de important în orientarea. Chiar şi în acest caz trebuie să se ţină seama că o serie de munci pot exercita influenţe nocive asupra organismului deficientului. In: „Revista de psihologie". adîncind starea deficienţei. cu benzină cu sulfura de carbon etc. precum şi progresul surprinzător în multe cazuri în conducerea maşinii de către acesta. obligînd pe deficient să aleagă o muncă în care scăderea vederii poate fi compensată prin acţiunea predominantă tactil-motorie şi auditivă. nr. aceasta provoacă o stare de congestie contraindicată în ambliopie.

Din acest punct de vedere se poate face următoarea clasificare a profesiunilor: a) Profesiuni care solicită în mod predominant participa rea analizatorului auditiv şi care impun integritatea auzului pentru analizele şi diferenţierile fine ale sunetelor şi zgomo telor (interpreţi de muzică. Din acest punct de vedere putem stabili următoarea sistematizare: 1. alături de deficienţii de ve dere. cusături metalice pentru cei ce lucrează la cartonaj şi perii). telefonist!. hipoacuzie sau oligofren. pentru bobinatori. de lucrător în secţia de cartonaj. pentru frezorii de la freze cu întrerupător automat. saltele. Aceste operaţii impun ambliopului un efort vizual sustiunt. se efectuează de orbi prin folosirea tactului şi a mişcării. (De exemplu: munca de maseur.). fixarea unor piese în angrenaje com plexe. pentru şlefuitori de nasturi din scoici. ca: saci. 2. supravegherea şi conducerea simultană a unor agre gate etc. Fig. între alte procedee. 3. orb-surd. De exemplu. duc capsulele foarte aproape de ochi. efec tuarea unor măsurători. Unele munci care cer mişcări rapide şi agile impun asigurarea maşinii şi organizarea deosebită a locului de muncă (pentru strungari. în astfel de cazuri. pe care se aplică apoi litere. De exemplu. Procese tehnologice sau operaţii care nu cer cu nece sitate participarea vederii. în efectua rea cărora trebuie să fie incluşi. Unele institute de expertiză a capacităţii de muncă preconizează. menajîndu-şi astfel resturile de vedere. în clasificarea şi accesibilitatea diferitelor profesiuni pentru deficienţii vizuali. 33. Acest criteriu se impune şi prin faptul că atît la nevăzători cît şi la ambliopi. b) Profesiuni mecanice care solicită acţiunea complexă. este vorba de o serie de procese automati zate sau de unele munci din domeniul agriculturii. pînă cînd ambliopul îşi formează deprinderile tactil-motorii. In acelaşi scop este indicat ca la locul de muncă al ambliopilor gravi să se folosească. şi procedeu] înlocuirii cifrelor cu notaţii în sistemul Braille. Munci care nu se pot efectua iară controlul vederii şi la care nu pot participa deficienţii vizuali. cutanat şi motor. trebuie să se Jină seama de gradul de solicitare a analizatorilor. şi văzătorii. în interacţiune. în astfel de cazuri se impune să transferăm deprinderile vizuale în deprinderi tactil-motorii. orb-oligofren. a analizatorilor auditiv. Nerespectarea acestor condiţii poate dăuna conside rabil resturilor de vedere ale ambliopilor sau poate periclita securitatea orbului în procesul muncii. folosirea în timpul lucrului a unor ochelari negri. de liftier etc.). pentru ţesătorii de la maşinile semiautomate.care manifestă interese şi aptitudini. Sînt operaţii care pentru vederea ambliopilor pot constitui un efort excesiv. pe lîngă deficienta primară pot fi aso262 ciate şi alte deficiente: orb-hipoacuzic. orb sau ambliop cu deficiente motorii etc. pentru croitorii de articole cu cusături drepte. şlefuitori de nasturi etc. cu succes. Ei efectuează munca în acelaşi mod ca văzătorii. Munci care cer un control parţial al vederii. a vederii cu tactul şi mişcarea. pentru aceleaşi operaţii. în timp ce ambliopii. pentru lucrătorii la maşini semiautomate de făcut cuie. ceea ce este contraindicat. de telefonist în centrale cu apel fonic şi tactil. Ţinînd seama de acţiunea compensatoare a diferiţilor analizatori în procesul muncii. de tapiter. radiofonişti. orbul absolut le poate efectua însă prin înlocuirea. ambliop-surd. confecţionarea unor capsule pentru sticle. Nevăzători la muncă (cartonaj) 263 . acordori de piane.

asupra procesului muncii. săparea straturilor. gradul de şcolarizare şi de specializare în muncă etc. în scopul efectuării operaţiilor profesiunii alese (vechea pro fesiune. — dacă leziunea a cuprins numai receptorul sau este ex tins şi asupra segmentului cortical.).). reflecţia) pot fi percepute şi reprezentate numai prin comparaţii şi analogii care în unele cazuri nu sînt întru totul adecvate. Aceşti nevăzători se comportă. cum sînt culorile. aprecierea distanţelor etc. ca şi în altele.ui operaţiunilor de muncă.). blănari. intr-o^ serie de operaţii ale procesului muncii. ca şi văzătorii (poziţia corpului la lucru. compania văzătorilor este absolut necesară. Experienţa arată că nevăzătorii care păstrează reprezentări vizuale pot aprecia mai uşor distanţele în spaţiu şi pot păstra imaginea vizuală a operaţiilor la maşini. de educatori în şcoli de orbi etc. ln Specîal analizatorului 3. aprecierea mai corectă a distantelor m diferite împrejurări. ei îşi concentrează atenţia mai mult decîţ văzătorii. dacă se păs trează sau nu reprezentările vizuale. Trebuie reţinut faptul că la nevăzătorii congenitali. repre zentările motorii se elaborează în modalităţi tactil-kinestezice şi nu în modalităţi vizuale.opilor nu se poate face declt pe baza unui examen multilteral al condiţiilor medicale. Lipsindu-le vederea. 34. tu rna re a în sa ci. Faptul acesta are numeroase im plicaţii în efectuarea muncii. fenomenul de inducţie acţionează mai larg în acest caz. în aceste munci. ^ ^ P e m i i e ° ' ^ V ™ m a i c l a r ă a a n s a m b l u . transparenţa. a formei şi a modului de muncă cu unele unelte agncole cu care deficienţii înşişi au lucrat înainte de ror^i 116 ™ 2 ? 0 ™ Con 9 enitali P<* efectua unele munci agrişă™ ^ " M e x e m P l u ' St ar ea g riu lu i. Existată h „ P ™ r t . gravitatea şi stabilizează sau evoluează spre orbire). Astfel poate fi expli265 . — gradul de elaborare a fenomenului compensator în ge neral şi îndeosebi compensarea prin analizatorul motor. <i înLn v'"?' ^^ de a ^ icultură accesibile nevăzătorilor renrezenttn" ' "T re rezentă ^^ P n vizuale. Nevâzători Ia muncă (cartonaj) ferme zootehnice pot lucra ca mulgători. săparea pomilor. — perioada în care s-a produs deficienţa. în 264 Orientarea şi încadrarea în muncă a nevăzătorilor şi a ambF. O serie de însuşiri cu caracter strict vizual (care pot apărea în procesul muncii. curelari. orbii şi ambliopii pot lucra ca: tîmplari. creşterea viermilor de £b i S' f hT rea St) : U f urnor etc "' ^ ateliere meşteşugăreşti. Cunoaşterea stării deficientului în scopul orientării şi al încadrării lui în muncă . Instituţiile care răspund de cercetarea medicală a deficientului trebuie să precizeze diagnosticul (evoluţia. fizice şi psihoiiziologice. crescători de animale tinere etc.»Fig. refracţia. In acest caz practica are un rol deosebit în formarea acestor noţiuni la nevăzătorii congenitali.

în timp ce văzătorii pot fi uneori accidentaţi (cazul maistrului M. Coborîrea pragului senzorial auditiv poate fi explicată. De aici rezidă necesitatea unei atenţii deosebite în orientarea şi încadrarea nevăzătorilor într-o muncă corespunzătoare. Eleva şi-a însuşit tehnica viorii. 267 266 . nr. pentru acele calităţi auditive neexercitate prin acţiuni specifice profesiunii sale.cat faptul că în întreprinderile de nevăzători „Munca orbilor*. 5. prin exerciţii în care se folosesc cu precădere modelele experimentale. dar lipsite de efectorul optic. R. îndeosebi în aceste cazuri: în această perioadă se pot ameliora componentele motorii specifice şi conduita generală în procesul muncii. paralel cu efectuarea muncii.50 m. şi educaţia muzicală. are un rol deosebit de important.. a satisfăcut şi probele de calificare în meseria de tapiţer. la un nivel corespunzător de calificare. Acestea influenţează conduita nevăzătorului în general şi conduita lui în muncă în special. urechea stîngă 3. orb absolut. în reeducarea căreia s-a utilizat pe lîngă munca în atelierele de cartonaj şi de perii ale şcolii. deficienţa este frecvent însoţită de tulburări neuropsihice ca: obosirea sistemului nervos. C.20 m). cu durate corespunzătoare. care la nevăzătorii congenitali sînt cu mult mai deficitare (în acest sens cităm cazul elevei V. P. datorită şi supraadăugării unor noi sarcini sistemului nervos. D. trebuie reeducată lipsa de coordonare a mişcărilor capului pe direcţia privirii. în experimentele noastre făcute la Şcoala profesională specială nr. Acuitatea auditivă a acestei nevăzătoare (măsurată în unităţi convenţionale) depăşeşte acuitatea auditivă a celor 35 de subiecţi cu care s-a făcut experimentul (urechea dreaptă 1.. de asemenea. toate meseriile din şcoală şi. 1/1962. 5 din Bucureşti unde s-au făcut observaţiile şi experimentele. îndeosebi cei neşcolarizaţi şi care anterior nu au exercitat vreo muncă. un analizator sau un grup de analizatori îşi poate dezvolta eficienţa1 .. Cunoaşterea aptitudinilor şi a dezvoltării lor prin acţiunea exerciţiului prelungit (perioada de pregătire în muncă în vederea orientării într-o profesiune) este o condiţie importantă în orientarea şi încadrarea în muncă a nevăzătorilor şi a ambliopilor. în acelaşi scop s-au folosit şi exerciţii de ritmică în cadrul orelor de educaţie fizică. calităţi care au putut fi dezvoltate prin exercitarea profesiunii). îndeosebi în cele provocate de război. acestea au avut un efect pozitiv. prezintă o 1 Importanţa elaborării diferenţierilor auditive la nevăzători în proce sul compensării. N. 2 Exemplele sînt luate de la Şcoala profesională specială nr. Gh„ compozitoare şi interpretă muzicală. în acest caz. Unii nevăzători congenitali. s-a putut urmări modul în care. Totuşi. precum şi poziţia întregului corp. I. pentru acomodare şi orientare. Elevul P. şi-a însuşit. la remedierea treptată a poziţiei vicioase a capului şi a mişcărilor de explorare. Pentru efectuarea unor operaţii fine în procesul muncii. Observarea acestui fenomen confirmă valoarea pe care o are exerciţiul în cadrul profesiunii şi care poate prevala asupra unor predispoziţii înnăscute. între acestea consemnăm educaţia fizică special organizată: antrenamentul cu ochelarii fotosensibili contribuie. rezultatele au fost mai slabe (proba diferenţierii topografice auditive a unor limite spaţiale sonore. rezervată în prezent numai elevilor ambliopi2. Cunoaşterea gradului de solicitare a analizatorilor permite luarea unor măsuri de reeducare. ameliorîndu-şi astfel în mare măsură lipsa coordonării motorii). cercetate prin fenomenul fotoelectric). la care auzul prezintă un înalt grad de specîlizare şi de diferenţieri tonale foarte fine. şi prin predispoziţii anatomo-fiziologice (este cazul nevăzătorului Ghi. prin exerciţiu sistematic. insomnii.. sub influenţa exerciţiului şi a activităţii în procesul muncii. în clasa pregătitoare. In alte cazuri de orbire. Efectuarea stagiului. neşcolarizaţi şi lipsiţi de cele mai elementare deprinderi de autoservire şi de pregătire preliminară pentru muncă.T. în plus. reacţii neadecvate la emoţii etc. G. In: „Revista de psihologie". de la cartonaj). accidentele de muncă sînt aproape inexistente la nevăzători. „Vatra Luminoasă" etc. folosind fenomenul fotoelectric.. au reuşit doar parţial să se încadreze în procesul de producţie si aceasta numai după îndelungate exerciţii de formare a deprinderilor). • rtie rnai mare şi au nevoie de o perioadă mai îndelun1Z £ită în însuşirea unei profesiuni în raport cu nevăzătorii şcolarizaţi şi cu practică în meserie (elevii B. din anul al V-lea.

care are şi rol de diagnostic în orientare. în această perioadă. pe durate diferite. în procesul de producţie şi în şcoli. amputări. Numai astfel este posibilă realizarea transferului deprinderilor de la model la maşină. prin exerciţii anumite. a operaţiilor de muncă şi a locului de muncă pentru efectuarea muncii în condiţiile unor noi profesiuni Y In problema orientării şi încadrării în muncă a nevăzătonlor şi a ambliopilor. Nu ne vom ocupa aici detaliat de tehnica şi metodica folosirii lor de către nevăzători şi nici de rezultatele foarte bune obţinute în formarea deprinderilor de muncă şi de transfer. . cit şi formarea deprinderilor de muncă. o condiţie esenţială Unii nevăzători din această categorie muncesc cu SUCCPS în secţia de cartonaj a Şcolii profesionale speciale nr s Pentru efectuarea în bune condiţii a muncii au fost necesare şi unele adaptări ale maşinilor la natura invalidităţii Un exemplu interesant în acest sens îl constituie combinatul profesional U. este necesar. Folosirea acestei perioade pentru antrenarea deficienţilor în cit mai variate tipuri de activitate. la maşini de găurit. cu gradul de cultură. mecanisme. dar şi peste hotare. la freză. pentru orientarea şi încadrarea în muncă a nevăzătorilor şi a ambliopilor. Modelele experimentale sînt aparate de laborator care imită principiile esenţiale de funcţionare a unor maşiniunelte. Numai astfel orientarea profesională capătă o bază realistă.Condiţii evident mai grele prezintă deficienţii motori n. cu construcţia reală a maşinii. G h. Metoda modelelor experimentale poate fi extinsă sub formă de jucării mecanice. în şcoala elementară de nevăzători şi ambliopi. să se menţină şi să se organizeze perioada de pregătire preliminară pentru profesionalizare. Construcţia specială a modelului adaptat deficienţei trebuie să corespundă. instalaţii conduse de om în activitatea 268 productivă. Perioada de pregătire preliminară. atît dezvoltarea treptată a funcţiei analizatorilor normali. care să corespundă viitoarelor profesii. . la maşini de scris. Folosirea de către aceşti deficienţi a protezelor constituie. în grădiniţele de copii orbi şi ambliopi. Ele pot fi însă urmărite la Şcoala profesională nr. sau sub forma unor modele mai simple. precum şi elaborarea mecanismelor compensatorii ale defi269 . ale cărui realizări constituie un model. In activitatea de cercetare ştiinţifică în laborator şi în aplicaţiile practice. ar uşura orientarea şi încadrarea în procesul muncii a acestei categorii de deficienţi senzoriali.C. Construirea şi adaptarea unor astfel de modele experimentale pentru nevăzători pot servi pentru formarea deprinderilor de muncă la strung. Z a p a n de la Universitatea din Bucureşti.. Organizarea corespunzătoare a maşinilor.C. spre deosebire de modelele experimentale folosite în cazurile normale. în acest caz. în raport cu vîrsta deficientului. aparate prin care elevii capătă.E.M. cu deprinderile formate anterior etc. Acest fapt ar contri bui de timpuriu la dezvoltarea unor aptitudini şi deprinderi. deprinderi asemănătoare celor din activitatea productivă sau aparate cu acţiune evidentă de transfer asupra activităţii respective. nu numai la noi în tară. la centrala telefonică. aceste modele au fost aplicate în tara noastră de prof. pentru orbi şi ambliopi aceste modele experimentale trebuie astfel construite încît să asigure un maximum de securitate şi adaptare la natura deficientei. aşa după cum am mai arătat. prin exerciţii de complexitate crescîndă. 4. efectuarea activităţii în procesul muncii. Trebuie precizat însă că. Problema metodelor ne-a îndreptat atenţia îndeosebi asupra modelelor experimentale.O. poate oferi o mai largă bază în apreciere a randamentului şi a performantelor într-o profesiune sau alta. în producţie. la modele de tîmplărie etc. se formează deprinderile de muncă şi se elaborează mecanismele compensatorii. 15 din Bucureşti. Metode care pot fi folosite în scopul orientării şi al încadrării în muncă a orbilor şi ambliopilor întemeindu-ne pe principiul că numai în activitate. în activitatea cu deficienţii trebuie să se urmărească. • 5. în acest caz. in procesul muncii se pun In evidenţă şi se dezvoltă aptitudinile. poate fi organizată. anchiloze etc.

5 din Bucureşti arată că. spre producţie. trebuie acordată o atenţie deosebită modului în care operaţiile din procesul de muncă solicită coordonarea în interacţiune a analizatorilor normali. Marcu L. deşi legătoria de cărţi şi cartonajul sînt munci accesibile lor. Secţia pedagogie a Universităţii Bucureşti. Dar şi în acest caz este necesar ca deficientul să cunoască atît procesul tehnologic în întregime cît şi locul operaţiei pe care el o efectuează. 271 . Descompunerea operaţiilor complexe de muncă în operaţii mai simple permite atît nevăzătorilor cît şi ambliopilor efectuarea unor munci mecanizate şi chiar a unor munci la bandă.cienţei se află In interacţiunea fenomenelor. dar şi de influenţele compensatoare pe care le exercită munca şi activitatea asupra acestuia. Această problemă rămîne actuală şi pentru celelalte categorii de deficienţi. Pentru preîntîmpinarea accidentelor de muncă şi pentru asigurarea securităţii muncii se impun următoarele măsuri: — asigurarea agregatelor care expun la accidente prin montarea unor apărătoare speciale. precum şi de orientarea tot mai pregnantă a învăţămîntului spre practică. vor trebui orientaţi spre alte munci sau operaţii. In această corelaţie munca trebuie concepută nu numai ca scop de producere de bunuri materiale (realizarea unui plan de producţie). în ansamblul procesului muncii. în condiţiile concrete ale deficientei. ca: lumină. dar şi ca mijloc de adaptare şi readaptare la viaţă. alternanta lucrului cu odihna etc. 5 „Vatra Luminoasă". în acest sens. — plasarea dispozitivelor de pornire şi oprire a maşinii la îndemîna deficientului. Ele impun repartizarea selectivă a deficienţilor la operaţii corespunzătoare în procesul muncii. organizarea locului de muncă şi a uneltelor pentru a se înlesni succesiunea în lanţ a operaţiilor (atingerile succesive tactil-niotorii în înaintarea în operaţii sînt un semnal important pentru nevăzători. cei care suferă de keratită nu suportă praful. poziţie corectă de lucru. Iată cîteva profesiuni noi pentru nevăzători şi ambliopi: prelucrarea maselor plastice. şi studenţii din anul V. nu numai ca un fapt condiţionat. dar şi ca un factor de condiţionare. Este necesar ca la ambliopii gravi să se transfere din timp deprinderile vizuale în deprinderi de muncă tactilmotorii. în concluzie. _ _amplasarea maşinii şi condiţii optime de spaţiu şi de _ __. în colaborare cu profesori de la Şcoala profesională de nevăzători nr. trebuie să se ţină seama nu numai de necesitatea însuşirii unei profesiuni la nivelul tehnicii moderne prin care deficientul se integrează activ în viaţa socială. Atanasiu Gh. Conservarea resturilor de vedere şi dezvoltarea eficienţei vederii la ambliopi constituie o necesitate imperioasă. La ambliopi. elaborarea mecanismelor compensatoare se află în interacţiunea fenomenelor. constituind în acelaşi timp o componentă conştientă a exigenţei faţă de obiectul finit. operaţiile simple sînt rezolvate cu succes. trebuie să se tină seama de faptul că. obiect ce-i este cunoscut în ansamblul său. In acelaşi scop trebuie respectate condiţiile igienice şi materiale corespunzătoare. spaţiu suficient. acordarea de piane etc. problemele de fată sînt îndreptate şi spre cuprinderea unor profesiuni determinate — aşa cum am arătat mai sus — de dezvoltarea tehnicii şi a ştiinţei contemporane. de exemplu. ştantarea şi aşchierea unor piese. 1 Ne referim la confecţionarea de blacheuri introdusă în Şcoala profesională specială nr. 5 din Bucureşti1. Unele din aceste profesiuni au format obiectul cercetătorilor studenţilor din anul al V-lea al Universităţii din Bucureşti. ca un factor de condiţionare şi ca un fapt condiţionat. In acest mod exigenţa faţă de operaţia pe care o exercită creşte. In relaţia dintre deficient şi realizarea procesului muncii. Observaţiile asupra felului cum muncesc elevii Şcolii profesionale speciale nr. în executarea rapidă a operaţiilor). aerisire. ca de altfel şi a celorlalte categorii de deficienţi. precizăm că în orientarea şi încadrarea în muncă a nevăzătorilor şi a ambliopilor. în alegerea profesiunilor potrivit particularităţilor deficientei. confecţionarea unor obiecte de marochinărie. în timp ce unele operaţii complexe de muncă le sînt inaccesibile. în orientarea şi încadrarea în procesul muncii a orbilor si a ambliopilor. şi prin urmare. căldură. în urma cercetărilor efectuate de prof.

Paris. Bucureşti. K. Charleroi. problema aptitudinilor speciale capătă aspecte deosebite la aceşti deficienţi. BANGERTER. 1970. trebuie să permită o astfel de coordonare a analizatorului motor cu ceilalţi analizatori. BETHE. în acest sens. Payor. învăţătura lui Pavlov în 18 — Defectotogie medicina teoretică şi practică. ALFRED. B. S. Introducerea unor noi profesiuni determinate de dezvoltarea tehnicii moderne şi de celelalte condiţii analizate mai sus trebuie să ţină seama. specificul reilectoriu al analizatorului vizualrapiditatea şi simultaneitatea (calităţi solicitate îndeosebi în producţie).. A.R. 1936. An introduction to Development of curriculum for educable mentally retarded msually handicapped adolescents. BAUMGARTEN.. 1957 ANOHIN.). Editura medicală 1956. 1964.S.\ In efectuarea diferitelor operaţii de muncă se confirmă ideea cu privire la importanţa zonei motorii. IOSIF. Leş examens des aptitudes professionnel-les. Adaptarea compensatorie a sistemului nervos. XV 2 Hăfte. Paris. A. Ştiinţa tn istoria societăţii. Psychologie des grands calculateurs et joueurs d'echecs. C. ADLER Le Temperament nerveux. Menţinerea şi organizarea sistematică a perioadei de pregătire preliminară pentru muncă a nevăzătorilor şi a ambliopilor constituie o cerinţă obiectivă psihologică-pedagogică şi practică în orientarea profesională a acestor deficienţi. 1964 BINET. nr. în „Oftalmologia". IAHMOLENKO. ALFHED. Leş aides visuelles pour amblyopes. M.. dr. A. metodelor şi procedeelor de pregătire şi de desfăşurare a muncii. pentru a fi mai accesibile deficienţilor de vedere.. 1958. D. Handbuch d. limitele compensatorii ale celorlalţi analizatori etc. Bucureşti. physiol. ASRATIAN. B. 1931. J. INSTITUTUL PEBA«««e M 3 ANI CONSTANT* 273 •liLIOTI CA •r. în general. Bibliografie Aids and appliances Fifteenth. 1957. BALACEANU. BERNAL.. Fr. BONNAC.. Pipăitul ca proces în cunoaştere şi muncă.. Rol orientirovocino issledovatelskoi reakţii v obrazovanii uslovnovo reflexa.. E. Editura tehnică. Noile profesiuni şi operaţiile necesare pentru practicarea lor. în limitele posibilului.. p. 1959. incit să redea. June. Inrwttf . G.N. Bucureşti. de particularităţile pe care le prezintă pierderea vederii şi ambliopia şi.S. Paris. Editura ştiinţifică.P. V. J.C. starea generală a deficientului. LOMOV. 1931. ANDREI. Heraly. Ed. American Foundation forthe Blind 1968. F. şi NI- COLAU Ed. normal u pothol. VEKKEB. adaptarea maşinii la posibilităţile deficientului (descompunerea operaţiilor complexe în operaţii mai simple) şi transferul deprinderilor vizuale (la ambliopii gravi) şi deprinderi tactil-motorii şi auditiv-tactilmotorii. care se găseşte în interacţiune cu principalii analizatori implicaţi în efectuarea muncii. 1894. V-VIII. L. în introducerea unor noi profesiuni pentru nevăzători şi ambliopi se pun noi probleme asupra mijloacelor. 2. BAINGLAS. P. 1953. Moskva. Bucureşti. Bucureşti. American Foundation for tne Blind I. Editura politică. Moskva. 608.. conf.. în special.. ANANIEV. A. Traitement de l'amblyopie. P. Bd. dr.. prof. Contribuţii la cibernetica vederii.N. în acest scop. ele fiind limitate de condiţiile concrete ale deficienţei. Fizica medicinală. S. un rol important îl au modelele experimentale adaptate specificului deficienţei. A. July 1969.. de forma concretă a deficienţei fiecărui caz în parte (evoluţia bolii sau stagnarea ei.. J. Celulele fotoelectrice şi aplicaţiile lor. et MUR.

W. de Fran. NELLY . LEPEZ. J.. voi. M.. Introduction â la psychanalyse. L'enfant deficient visuel d'âge prescolaire.. 1960. 1936— 1938. HUDSON.... Boston. YVETTE. nr..A. Editura medicală. HOIXIER. 277 .. A. Med. Editura politică. 1965. p. ' Dialectica materialistă. nr. Bucureşti. PAUL POPESCU-NEVEANU.:-• MIHAI GOLU. în: „ReV daptation". Paris. Editura ştiinţi fică şi didactică. Paris. Aparate op-ticosonore (la orbi). în : „Ştiinţă şi tehnică". 1959. şi colab. 1968. LEONTIEV. de w France. 1968. General Psychology.S. i 963. ED. H.. La Readaptation de enfants deficients visuels. Bucureşti. R. A. LAIRY G.R. în: „Bulletin de Psychologie. P. nr. Annâe Psychologique Paris. 1970. Marş.S.. 1968. Des Tests pour Arnblyopes. OI-ERONs PIEHRE. . et LEFAVRAÎS. în : Problem/ de pedagogie specială. G. 1968.. dr. 148. Trăite de psychologie experimentale. Potenţialii^ dans le control du comportament. 1969. Pa ris. 36 DOLANSKI.. 2.. 148.." adaptation". GUY DESCARS. Bu-dapest. în: L'annee psychologiques. 3. Bucureşti.. dr. MESCEHEAKOV. în: „L'annee psychologiques. 138. '-". VI. Paris. Bucureşti. C.R. I. Y.•". MANOLESCU. Paris. OLERON. SIMONE. Bucureşti. 1959. „Presses Univ. A. Editura ştiinţifică. Bu- cureşti.•ş» 1960. Recherches sur developpetnent mental des sourdsmuets. 1951. ce". et HOSSELIN. A. 148.P. 249. Bucureşti. LAROUSSE. acad. HATWEL.Leş proflATWEL.. 1968. Tom 31.2. I. în: Teze române de oftalmologie. YVETTE.N.M. 1967. Bucureşti. 1957. Editu ra Academiei R. A. Tankonyvkiado. HOOGLAND. Bucureşti.. 1961. R. PIAGET. MOSKOWITZ. Payot. GACHELIN. 1963. Cibernetica si societatea. 1966.S.. 148. Houghton Mifflin Company. Tulburările de vedere la copil. Paris. Româ nia. Bucureşti. Paris. L'home et son avenir. Editura ştiin-„„. . în: „Răa•''-• daptation". A. în: „Presses Uni-• îversitaires de France".. du-C. B. Editura medicală.. 1966.. în : .N. nr. 148. 1965. nr. DELTHIL.. Materia vie şi premise ale unei teorii moleculare a memoriei.. KULAGHIN. Sensibilitatea. în: „Presses Universitaire de France. nr. Industrial Arts for Blind Students. Editura medicală. V. în : „R^adaptation". S. C. MEHES. New York. Cibernetica.Readaptation".R^adaptation"." Paris. Leş aveugles possedent-t-ils le sens des obstacles.F.România. . PIEHRE. 1967. LAET de H. 1966. FRAISSE.F. şi colab.. Leş enfants deficients visuels. •". R. Editura didactică pedagogică. Metodologia generală a ştiinţelor particulare. BîICOLAU. Bucureşti. Quelques problemes d'orientation.. KLAUS. Ophtalmodefecto-logia. 1968.. „Presses Univ. SMOLE1VSKI. Editura medicală. 1962. Editura Academiei R.capes de la veu: "aveugles et •A atnblyopes". Fondation Ciba.B. La Percepţia». Editura pentru literatura universală. 1965. 51 -89 120 PARAIPAN. D. A.. Bucureşti. Oftalmologia. I. 1948. Cum interpretăm probele funcţionale ale urechii interne. -'• 1968. Privation sensorielle et intelligence. L'homme et son avenir. Paris. 9. Paris. BALACEANU. M. 1961. Paris. P. A.. ţifică. Studii asupra orbirii si cauzele ei la Azilul Vatra Luminoasă. acad. MACOVSCHI EUGEN. Cum interpretam un examen ocular. La Sem. MONTANDON. Etudes des quelques illusions geometriques '• tactiles chez Ies aveugles. S. Tiflopedagoghika I. Paris. et LEGEH E. Adaptation professionnelle et sociale des aveugles dans l'industrie.HATWEL. S. Publications Arnerican Foundation for the Blind.. 1931. G.. YVETTE. A. nr. nr.S. MUHATOV. 1960. GABHIEL şi r 6ACHELIN.' daptes. ZAPORO-JET.. . WACONESCU. 1968. N. H. nr. D. I. în: „Studii şi cercetări de biochimie. Leş handi- ' blemes de l'insertion sociale de •*<<•> jeunnes aveugles. Studii de fiziopatalogia activităţii nervoase superioare. Ed. Leş ecoliers ina-. FREUD.. Bucureşti. Moskva. 1969. 1968. Bruta. 1961. Activitatea de cunoaştere a elevilor din şcolile pentru nevăzători. Pansee conceptuelle et langage. Dinamica proceselor cerebrale. în: . Unele probleme ale imaginii în funcţie de particularităţile for- mării psihicului la copilul orb': surdotni't. 20. Paris." nr. în „Analele româ-nosovietice". IVANOV." . V. 1966. MOURANGES. Vosstanovlenie dvijenii vanonnoi ruki.N Moskva. PAUL PAHEJVT et CLAUDE GONNET. KOVALENKO. O.. GEOEGE. şi KREINDLER A.

1963 RUCH. P. Debilitatea mintală. E d i t u r a m e d i c a lă. J. 1956. Selecţiunea şi orientarea profesională în raport cu . WIENER. V.. nr. L.D. Puţi hompensaţi slepotî. nr. H. Traducerea (Ministerul învăţămîntului şi Culturii) .. 1964. 1950. S. Apariţia ciberneticii. Curs universitar de oftalmologie (nepublicat). GOREA. PIEHRE. IV. Editura didactică şi pedagogică. Ann. HENRI. Cum percep lumea exterioară. P. GH. St.. 1972. Paris. Bucu.. Bucureşti. Bucureşti. în: Probleme de defectologie. M. V... Maşinile de citit pentru orbi. PIERRE. în: „Revista de peda gogie". Bucureşti. Rezultatele obţinute în 800 cazuri de strabism convergent. La vision du grand myope en raport avec l'ăge et la profesion. Probleme de defectologie. în : „Oftalmologia". American Foundation for the Blind. DASCALESCU. VANCEA. Editura medicală. Probleme ale compensării vederii slabe. Ocul. T. PUFAN. Unele probleme ale i. PAVELCU. PIERRE.. Editura ştiinţifică. E... Bucureşti.. Date in legătură cu vocabularul unui copil surdomut." nr. dr. . 1964. Editura didactică şi pedagogică. Tiflografia. ŞTEFAN. 1922. voi. Asistenţa oftalmologică a copiilor am-bliopi. Bucureşti. POP. 1958. 1963. Editura didactică şi pedagogică. 1959. Proceedings of the National Seminar on Service to youngchildren with visual impairment. MARIANA.. Cibernetica. WEIGELIN. nr. Timişoara. Louis Braitte — inventatorul alfabetului orbilor (1809-1852). ZAPAN. EUGEN dr. 1963.. I. III.. II. Editura didactică şi peda-. Paris. Principiul dominantei. în: Rev i s t a d e p e d a g o g i e " . 152-1968. 195. Procesul învăţării în lumina învăţăturii despre reflexele condiţionate. . în: Cibernetica. 1967. 1957. în: „Revista de oftalmologie. Orientarea în spaţiu a orbilor. Paris.PAVELCU. ANASTASIU. 1969. Probleme de defectologie şi psihopatologie. ATANASIU. Bucureşti. . Paris. 1959. 1970. Probleme de defectologie. SVEHLOV. Editura didactică şi pedagogică. Buc u r e ş t i .. S. revue mensuelle. Psihologie pedagogică. Editura didactică şi pedagogică. MICHEL... 1968 VILLEY. FULTON. Cerinţe ale abecedarului pentru orbi." " nr. în „Revista de psihologie". Probleme teoretice ale ciberneticii. EUGEN. 1914 VILLEY. Surdopsihologia..S. 1 — 2. HOUZE. 1969. Bucureşti.S... Bucureşti. D. î n: . POP. ElectroBrailler. Bucureşti. Universitatea Cluj. Miinchen. nr. . IV. American Foundation for the Blind.. n r .. ST. WIENER. NORHERT. Le monde des aveugles. THOMAS. VUCICEVIC. RAŢIU.' determinismului în teoria . V. Editura politică. 4. D. l. PAVELCU. Bucureşti. D.. Editura Institutului psihologic. I. Bucureşti. GH. N. N. ROŞCA. Observaţii în legătură cu instruirea şi educarea unui copil orb-surdomut. 1954. 2. funcţiile vizuale. 1964. CUTSFORTH.. C. ZEMŢOVA. gogică. GO-RE. SCOROHODOVA. Essai de Psycholo-gie. ROTH şi colab. Tiflografiei. O. Fiziologia medicală şi biofizică..R. RAŢIU. Bucureşti.. W. New-York. A. dr. în: Probleme de defectologie. ..în „Enfance". Moskva. V. tţROTH. Editura politică. Psychological Study. 1959.' psihologică a gîndirii. 1953. dr. ZOLOG. Psihologia deficienţilor mintali. GHEORGHE. Z. A. (M). 1931 ROŞCA. 1963. Bucureşti. The Blind in school and Society. 1951. HOTH şi colab... 1962. Unele particularităţi ale sistemului de scriere Braille... 1964. ALEXANDRU. 1964. 278 . nr. 94. 1970. IV. Principiul i. Editura didactică şi pedagogică. 1963. 2. Editura ştiinţifică. SEMEWSKI. în: „Orizonturi".. Aplicarea principiilor de organizare a stereotipului dinamic în psihologia muncii. Ph. 10. 1962. Editura didactică şi pedagogică 1961. Le pedagogie des aveugles. HANS.. „R^adaptation". NORBEHT. Editura ştinţifică. voi. Editura didactii că şi pedagogică. în: n Psihologia în U. Bucureşti. SCHLOPPER. Bucureşti. RUBINSTEIN. 1955. Sur le râie du langage ă un niveau ttementaire de pansâe abstraite. VINCENT. Tulburările motilităţii oculare. 1963. 1956. 2. M. ROMEO DASCALESCU.i reşti. VANCEA. în : „Revista de psihologie" nr.Revista de pedagogie..

broşate Apărut: 1973 întreprinderea Poligrafică Cluj. Str.50 Tiraj: 1750 ex. Brassai 5—7 Eepublica Socialistă România Comanda nr. 735/1972—6764 Lei 8..« /.70 ..s 3 '// Coli de tipar: 17.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful