MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI UNIVERSITATEA......

CERUL ŞI OGLINDA ÎN OPERA EMINESCIANĂ

Student: ......

ALBA IULIA .....

G. Prezenţa constantă a apei în ipostaza de lac sau izvor este caracteristică acestei perioade. Oglinzile preferate ale lui Eminescu sunt: lacul. Călinescu spune despre Eminescu că este cel mai mare poet pe care l-a avut şi-l va avea pământul romanesc. Fenomenul de oglindire. de acompaniament al stărilor sufleteşti. este conştient de puterile magice ale oglinzii.abundă de vegetaţie şi veşnice sclipiri de ape. la început. născută în Jurascu. Culoarea albastră a lacului. jocuri de umbre şi lumini care transpun imagini paralele deosebit de sugestive. nuferii. pentru ca. Sub diferite forme fenomenul de oglindire este considerat uneori un miracol. aceasta să fie distrugătoarea propriei sale armionii. la cea tulburată. simetrii şi asimetrii. Rolul ei este acela de a reduce dimensiunile cosmice. a fost un poet. o expresie de simetrie. „sfântul preacurat al ghiersului românesc” cum îl numeşte Tudor Arghezi. Oglinda apropie lumi separate de distanţe enorme. nu constituie decât o formă a frustrării oglinzii. dar şi luna. s-a născut la Ipoteşti sau la Botoşani în data de 15 ianuarie 1850. lumea exterioară: codrul. Lacul este adâncul labirintului. şi al Ralucăi Eminovici. În perioada iluziilor şi idealurilor tinereşti poetul s-a exprimat prin tonalităţi majore.Mihai Eminovici. culori vii şi lumini curate. în care se reflectă. el participă în mod aproape firesc la reflectarea cerului senin: „În lacul cel verde şi lin . este imaginea oglinzii clare. prozator şi jurnalist român socotit de cititori şi de critica literară drept cel mai important scriitor romantic din literatura română. luna. pe rând. După Th. Oglinda poate fi reprezentată şi de suprafaţa unei ape curate şi limpezi. Codreanu. În poezia românească. Unele consideraţii filozofice au legătură cu acest fenomen iar înţelegerea lui ar putea aduce multe lămuriri. Trecerea de la oglinda clară. izvorul. dar şi de multe alte obiecte cu însuşirile descrise mai sus. de diferite forme care are proprietatea de a reflecta razele de lumină şi de a forma imaginea altor obiecte. şi unul sonor. peste puţin timp. este foarte des întâlnit în poezia eminesciană. desigur. apa în general. Poezia tinereţii . În acelaşi timp poetul vizează şi lumi duale. natura este un labirint de oglinzi. Oglinda este un obiect din metal sau sticlă. mitul oglinzii ocupă un loc central şi apare sub cele mai rafinate forme la Eminescu. sprijinind jocul de valori plastice. Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe Eminovici. Lacul reprezintă probabil cel mai mirific obiect al oglindirii în poezia lui Eminescu. provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei. plin de lucire fină şi tremurătoare în întunericul pădurii. de a împreuna spaţii şi de a transpune ca un obiect de apropiere (fiind vizat fenomenul de reflecţie). Cu apa sa liniştită. de o gheaţă netedă şi lucioasă sau de o placă de marmură. De aceea el le multiplică şi le găseşte în fiecare obiect luminat din jurul său. gheaţa şi. marmura. Oglindirea este un fenomen natural şi el există de când lumea. Alice din ţara minunilor spunea despre imaginea obiectelor din oglinda ei că „merg pe cealaltă cale”. Eminescu s-a stins din viaţă în data de 15 iunie 1889 la vârsta de 39 de ani. cunoscut sub numele de Mihai Eminescu. ca atare. poetul însuşi.tânjind după bucuria clipei de dragoste şi împlinirea iubirii desăvârşite . În poezia sa oglinda este prezentă deseori într-o perspectivă cosmică. De-a lungul timpului toţi marii scriitori ai lumii s-au inspirat cu prisosinţă din acest izvor. pentru că însăşi lumina este încă un miracol. Eminescu. Apa joacă un dublu rol în imagine: unul coloristic. oglinda propriu-zisă. supranumit şi „luceafărul poeziei romaneşti”. atât spaţial cât şi temporal.

El poate reflecta şi zâne: „În lacu-adânc şi neted. Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă”. Crăiasa din poveşti. note şi variante. aproape de eroi. Freamăt de codru. mereu reflectate de apele lacului: „Ce mi-i vremea. Codrul şi salon. p. Pentru a întrevedea un chip e nevoie să priveşti cum apa se scurge în cercuri. introducere. p. 1952. oferind un miraculos joc de lumini. Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Ed.”. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. p. 318. ediţie critică îngrijită de Perpessicius.3 Lacul sclipeşte adesea. când de veacuri Stele-mi scânteie pe lacuri. 74. iar unduirile apei sale par un leagăn al întregului univers: „Tresărind scânteie lacul Şi se leagănă sub soare. 324. Ed.Capriccio.”7 Eminescu oferă reţete proprii cu privire la magia apelor unui lac. Lacul.”6 Ce este mai potrivit decât un lac pentru a oferi imaginea oglindită a unui castel? „În lac se oglindă castelul.”1 În Crăiasa din poveşti apa aduce alte virtuţi plastice: „Lângă lac. Opere I. 5 Ibidem. Revedere. 2 Ibidem.”4 Stelele nu se văd întotdeauna pe cer. 3 Ibidem. Frumoasă-i. . Bucureşti. Alutus-D.Resfrânge-se cerul senin. 123. 4 Ibidem. în mijlocul de lunce Părea că vede zâne cu păr de aur roş. p. pe care norii Au urzit o umbră fină. în special apa lacurilor. poezii tipărite în timpul vieţii. anexe. p. sugerând unde subtile. Bucureşti. 1994.. 492 Titlul vechi al poeziei este Ziua de azi. Vestala Ed.2 La fel şi în Lacul: „Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă.. Introducere. ci direct pe pământ. tabloul ediţiilor. Diamantul nordului . 121.”5 Lacul poate fi adânc. Academiei republicii populare române. 7 Ibidem. Poezii postume IV. 6 Mihai Eminescu. purtătoare permanentă a minunatei proprietăţi de a oglindi lucrurile: 1 Mihai Eminescu. dar mereu neted. p. p. mereu limpede şi curată. 72. Anexe. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii.

apele. Luminile lunii sunt însoţite de sunete delicate. p. Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri”8 Refracţia luminii este un fenomen des întâlnit în poezia eminesciană. Lebăda. p..”10 Lebăda. cit. p. Zâmbind iubirii noastre Şi undelor pe lac. Să fie sara-n asfinţit. 10 Ibidem.”11 Aşa cum susţine Slavici.”12 Dualitatea imaginii pe care o reprezintă oglinda este întâlnită aproape pretutindeni. la care ieşea poetul cu Maiorescu. p. Scrisoarea IV. Poezii postume IV. Din cerurile-albastre. Se înalţă în tăcere dintre rariştea de brazi. cit. Şi-apoi pe luciu. în mişcări molcome tăiate de lebede pe unde.”9 Luceferii din ceruri sunt prieteni ai iubirii poetului la care sunt părtaşi împreună cu undele lacului: „Din cerurile-albastre Luceferi se desfac.se uită Cum aleargă apa-n cercuri. p. 459. Opere I. pluteşte pe undele acestuia. cit. poezii tipărite în timpul vieţii. Opere I. ea este simetrica lumii reale în care trăim iar imaginea 8 9 Mihai Eminescu. Acest lac aduna pe atunci apa din câteva izvoare domolite în fântâni şi mici cascade. Undele sunt asemuite cu nişte oglinzi: „Aripile-i albe în apa cea caldă Le scaldă. op. Slavici şi alţii. Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri.„Ca să vad-un chip. 398. 448. 12 Mihai Eminescu. poezii tipărite în timpul vieţii. asociată uneori cu lacul. 72. Deşi dincolo de oglindă se află o lume virtuală. op. în respirarea apelor. Crăiasa din poveşti. pădurile şi luceferii participă la aventura îndrăgostiţilor porniţi în plimbarea liniştită pe lac. 152. În prima parte a poemului cadrul este bogat în jocuri de umbre şi lumini întâmplate între castel şi lac. oglindindu-se în lacuri. Mihai Eminescu. 11 Ibidem. Razele prin care se petrece refracţia luminii prin undele lacului poartă cu ele veşnicia imaginii: „Stă castelul singuratic. pe unda d-oglinde Le întinde: O barcă de vânt. Cerul se răsfrânge în apa lacului până în adâncul acestuia: „Ca cerul ce priveşte-n lac Adâncu-i surprinzându-l. Din ele bătând. poemul Scrisoarea IV (1881) a fost inspirat de lacul de lângă castelul Oteteleşanu.. . Dând atâta întunerec rotitorului talaz. op.

ploaie .. Freamăt de codru. 43.”13 Izvorul participă direct la împlinirea iubirii.reflectată este adeseori cea care ne arată exact aşa cum suntem.. Ea e o prezenţă aproape permanentă în poezia eminesciană de tinereţe. Egipetul. .” Veşnicul prieten al poetului. Ea în valuri sperioasă Se azvârle. 121. Când cu ochii mari. singur el îndrăgitorul. dar soarele. 15 Ibidem. 13 14 Ibidem. prin care îţi poţi afla imaginea proprie prin oglindire: „Şi Narcis văzându-şi faţa în oglinda sa. 79. Faţa-n apa mea privindu-şi. Singur fuse îndrăgitul. lac.izvor.apare ca fiind cel mai sugestiv obiect care deţine proprietatea de oglindire. . din orice sursă ar proveni . p. dar ne oferă şi perspectiva unei construcţii noi. izvorul lui Eminescu este şi el un obiect al reflecţiei luminii. În Egipetul (1872) legenda bătrânului fluviu este purtată în timp mereu împreună cu oglinda: „Nilul mişc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară Către marea liniştită ce îneacă al lui dor”15. Ibidem. dinamice (căderea şi troienirea) şi olfactice. p. Să m-atingă visătoare Cu piciorul?” În poemul Freamăt de codru (1879). îmbiind el însuşi iubita la oglindire în apa sa limpede pentru a-şi admira frumuseţea şi a-şi reflecta visătoare sentimentul: „Se întreabă trist izvorul: Unde mi-i crăiasa oare? Părul moale despletindu-şi. izvoarele pot fi şi zgomotoase. sugerând elemente coloristice. p. Shakespeare spunea într-un sonet: „Privindu-te-n oglindă spune-i celui ce te repetă. ale cărui raze pot pătrunde undele acestuia.. sălbateci se priveşte în oglindă. Subţiindu-şi gura mică şi chemându-se pe nume Şi fiindu-şi sie dragă cum nu-i este nime-n lume.”14 Apa.file din poveste. că e timpu-acuma alt chip s-aducă-n lume. Călin . Şi de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o prindă. izvorul.. Unde soarele pătrunde Printre ramuri a ei unde. îmbie la o plăcută imagine de vis: „Din izvoare şi din gârle Apa sună somnoroasă. râu.

228. Imaginea se transpune mirific şi inversată. întâlnim şi în poemul Diana: „În cea oglindă mişcătoare Vrei să priveşti un straniu joc”18 Un fluviu cu apa sa limpede poate deveni un uriaş cumul de oglinzi. 45. prilej de dureroase comentarii asupra lipsei de finalitate a lumii: „Iară fluviul care taie infinit-acea grădină Desfăşoară-în largi oglinde a lui apă cristalină. care străbate în drumul său codri semeţi şi luminează ca o oglindă uriaşă formând un lac gigantic. sus în frunte-i turnul maur. privite ca nişte icoane. cerul care îngrămădeşte mii de stele. Poezii postume IV.iar magul priveşte. ce le poartă. oferă spiritului prea refrexiv al eroului un şir de tablouri grandioase ale marilor civilizaţii antice şi ale unor momente din istoria mai apropiată. 126. Egipetul. prin simetrii şi asimetrii. fără urmă. întoarse în neant fără explicaţie. 44. publicat postum. Viaţa însăşi poate părea mai inconsistentă. p. El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite: Au aflat sâmburul lumii. acelaşi fluviu devenit al cântării. p. magul scrutează căi tainice. op. . cit. ca şi cum ai privi întreaga bogăţie a cerului prin prisma apei limpezi a fluviului. Egipetul. Noaptea flamingo cel roşu apa-ncet. se prelungesc prin refracţie până în fundul apei. frumuseţea. Insulele. 19 Mihai Eminescu. Memento mori. iar cu varga sa fermecată trasează drumuri descoperite numai de el. Ş-acum luna arginteşte tot Egipetul antic”17 Tot o oglindă dinamică. lumina întreagă a zilei umple şi desăvârşeşte natura. Diana. fără sens. E nevoie de o suprafaţă netedă şi lucioasă dar şi de o sursă de lumină pentru ca proprietatea de reflectare să se întâmple. tot ce-i drept. bunătatea şi dreptatea: „În zidirea cea antică. p. Claritatea imaginii este într-atât de reală. în adâncu-i nasc şi pier. Argintul este considerat metalul cu cele mai bune proprietăţi de reflectare: „Dar ş-acum tulburând stele pe-ale Nilului lungi unde. încet pătrunde. încât până şi culorile se pot vedea pe fund: 16 17 Ibidem. iar stelele. ale stelelor icoane Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane. în timp ce luna arginteşte frumuseţea întregului Egipt antic. 18 Ibidem. Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur. Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. într-o oglindă de aur. Ibidem. care fixează pe o suprafaţă extinsă imagini astrale. sâmburele lumii. mai asemenea substanţei visului. purtătoare de magie. Poemul eminescian Memento mori.. Pe oglinzile-i măreţe. Deşi mic în raport cu dimensiunile cosmice în care se integrează. frumos şi bun”16 În lungile unde ale Nilului se reflectă tulburate stelele. p. Cât uitându-se în fluviu pari a te uita în ceri”19 În acelaşi poem.

. cit.”23 Reflectarea prin raze poate transpune murmure şi gânduri. Luna râul îl ajunge şi oglinda lui cea plană Ca-ntr-o mândră feerie străluceşte vioriu. Memento mori. 127. întruchipează un izvor de nemărginită oglindire. poezii tipărite în timpul vieţii. de stânci negre şi de munţi împiedicat Ş-un gigantic lac formează. 22 Ibidem. 128 Ibidem. ca orlogii. p. ce vor . 181. O lume-ntreagă-n fundul ei visează Şi stele poartă pe oglinda-i creaţă. printre pânza-i diafană.„Prin pădurile de basme trece fluviul cântării Câteodată între codri el s-adună. cu valurile ei. O călărire în zori. p. . dureri şi mângâieri: „Iar râul suspină de blânda-i durere Poetic murmur Pe-oglinda-i de unde răsfrânge-n tăcere Fantastic purpur. răguşit prin iarbă sună. ca a mărei Mare-oglindă.. peste care natura îşi revarsă întreaga frumuseţe: „Pe când greieri. Dumbrava de pe mal este. Ori câte stele.o întreagă lume reflectată până în imaginarele ei adâncuri: „Adânca mare sub a lunei faţă. În Memento mori. mai cu seamă sub influenţa razelor luminoase ale astrului nopţii . p. Oricâte unde-aruncă-n faţă-i marea: Cu-a lor lumină şi cu scânteiarea Ce-or fi-nsemnând. op. chiar obiectul reflectat: „Dumbrava cea verde pe mal 20 21 Ibidem. râul este argintiu şi capătă proprietăţi magice de a reflecta prin oglinda lui plană. Şi cât ţine podul mândru. 23 Ibidem. 24 Mihai Eminescu.luna . 3.. în poemul Frumoasă-i (1866). la lumina lunii. 338. Adânca mare. Înseninată de-a ei blondă rază. Memento mori. p. p. într-a cărui sân din soare Curge aurul tot al zilei şi îl împle de splendoare. culori şi umbre de neasemuit. Opere I.”21 Marea. De pe-un vârf de arbor mândru ţes în nopţile cu lună Pod de pânză diamantină peste argintosul râu. De poţi număra în fundu-i tot argintul adunat”20 Bogăţia de culori este un factor care caracterizează deseori frumuseţea.nu ştie nime.”24 Valul deţine de asemenea proprietăţi magice de a reflecta ceea ce este aproape de el.”22 Însă marea participă cu undele ei şi la imaginea cosmică reflectată în mintea umană căreia nu i se dezvăluie toate tainele universului: „Oricâte stele ard în înălţime.

din ce în ce mai triste şi mai pline de renunţare. Poetul devine mai complex. participă întreaga imagine a lumii de deasupra prin oglindire. Frumoasă-i. Bucureşti.. Luminile se sting. Călin nebunul. de mari adâncimi. iar decepţiile din dragoste îl copleşesc şi îl marchează pentru totdeauna. p. o stilizare şi o fixare de contururi apăsate. Eminescu construieşte armonii poetice noi.. Opere I. lângă noi. fantomatice parcă: 25 26 Ibidem. Mihai Eminescu. 492. „luna cea galbenă . op.. Trecut-au anii. 28 Mihai Eminescu. Răsaie luna liniştit Şi tremurând din apă. Apar pe rând „oceanul cel de gheaţă” (De câte ori. Opere VI.. Ed. În această ultimă perioadă a creaţiei eminesciene se petrece o concentrare a imaginii. 448. 1963. ca anotimp al sfârşitului. p.. de umbre şi lumini magice. Poezii postume IV. Literatura populară.. 317. 30 Ibidem. p. aproape. 27 Ibidem.”30 Marmura slujeşte acum ca termen frecvent utilizat pentru sugerarea frumuseţii îngheţate.. obosit şi dezamăgit de loviturile vieţii şi de neînţelegerea societăţii contemporane lui. ediţie critică îngrijită de Perpessicius.”27 În cuibarul rotit de ape. mai degrabă din undele apelor liniştite decât de pe cer. Te duci. luna veghează în permanenţă: „Şi sărind în bulgări fluizi pe pietrişul din răstoace. Tremurul apei este urmat de un tremur simetric al imaginii reflectate: „Să fie sara-n asfinţit Şi noaptea să înceapă.. 29 Mihai Eminescu. Să fie sara-n asfinţit. În cuibar rotit de ape peste cari luna zace. op.o pată” nu mai are strălucire: „Iar timpul creşte-n urma mea. Introducere – Poeme originale de inspiraţie folclorică – Lirica populară – Balade – Dramatice – Basme în proză – Irmoase – Pareiniologie – Note şi variante – Anexe – Exerciţii & Moloz – Caetul anonim – Bibliografie – Indices. mă-ntunec!”29 Toamna metaforică.s-oglindă în umedul val”25 În amurgurile liniştite luna răsare permanent şi se reflectă dintotdeauna în apă. Lectură. culorile încep să pălească. 212.. luciul acesteia şi se refractă până în fundul ei: „O stea din cer albastru Trecu a ei icoană Din faţa apei plană În fundul diafan. cit. .”28 După anul 1877... p. „bolta alburie”. ireale... p. pe suprafaţa apei plane.). Academiei republicii populare române. La acest eveniment diurn. iubito. cit. poezii tipărite în timpul vieţii. apare des: „O toamnă care întârzie Pe-un istovit şi trist izvor. p. 201.”26 Stelele sunt privite adesea ca nişte icoane care străbat aici.

.”31. Poezii postume IV. cit. op. p.rece. „Din încreţirea lungii rochii Răsai ca marmora în loc”32 „Din valurile vremii. colinde. p.chip de marmură frumos”34 Marmura apare din ce în ce mai des cu atributele ei de material . Ibidem. 232. 211. În acest poem există o vorbire prematură despre marmură. Înger şi demon.. p. 117. ca despre un material curat.. ce ca şi dânsa stă în rugă-ngenuncheată”36 Gheaţa are şi ea proprietăţi de oglindire. iubita mea. Nunta se pecetluieşte şi se petrece solemnă la marginea lacului. vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi.sugerând o atmosferă specifică poeziei de renunţare sau tragică evocare a dragostei stinse: „O. Sub raza ei mă lasă a petrece Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi. p. 34 Ibidem. 37 Mihai Eminescu. mai expresiv decât însuşi obiectul.„Şi când răsai nainte-mi ca marmura de clară.. Albă ca zăpada iernii. Sonete. friguroasă. răsai Cu braţele de marmur. nu neapărat rece şi respingător aşa cum îl va vedea poetul în ultimii săi ani de creaţie: „Pe un mur înalt şi rece de o marmură curată. Căci gheaţa se-ntinde Asemeni oglinzilor”37 În basmul liric Călin împlinirea dragostei se manifestă pregnant în chipul fetei. ca o apă lină sau o marmură curată. Nu mă înţelegi. toate aceste elemente converg spre a crea cadrul 31 32 Ibidem. plenitudinea umbrei unei copile îngenuncheate poate fi asemuită cu reflectarea. Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină – Umbra ei. văzduhul tămâiat. peste care luna se răsfrânge ca în cuibarul apelor primordiale: „în cuibar rotind de ape. Atât de fragedă. Colinde. lucirile apei şi lunii. Întunericul tainic şi strălucitor al pădurii de argint. Poemul de inspiraţie folclorică are un final de dragoste care constituie o sinteză a peisajului eminescian caracteristic primei perioade de creaţie erotică. de gheaţă . Te duci.. chiar dacă numai asemănarea este cea care sugerează acest lucru: „Colinde. p. 35 Ibidem.”35 În Înger şi demon (1873).. lucie ca apa lină. p. Din valurile vremii….”33 „. colinde! E vremea colindelor. Privirea ta asupra mea se plece. peste care luna zace”. Umbra poate reflecta la rândul ei. 357 . 213. 33 Ibidem. 51. p. Portretul umbrei este redat în totalitatea lui.. 36 Ibidem. florile albastre. 120.

. descrierea dispariţiei luminii. poezii tipărite în timpul vieţii. Şi de-aceea când mă caut în păretele de-oglinzi. astronomul. aproape până la absorbţie totală. p. 40 Ibidem. dascălul. În Gazelul de început al poemului Călin .”40 Scrisoarea I (1881) îl expune pe poet într-o perspectivă cosmică în care se mişcă cu o nespusă linişte şi stăpânire în diferite momente. Eminescu revine asupra oglinzii ca obiect uzual care reflectă.”). De aceea e nevoie de un cer senin şi de liniştea absolută a nopţii prin care transpare raza lunii. Ecoul poate fi uneori considerat drept o oglindire a sunetului. era mai ca să-l omor. 80 . 76. Ca oglinda îl alege – Ce priveşti zâmbind în unde? 38 39 Mihai Eminescu. Să te vezi pe tine însăţi Visătoare. fundamentale: parazitul elegant care îşi caută în oglindă înfrumuseţarea chipului nesuferit de lumea din jurul său („Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr... reflectă construcţii la baza cărora se află fenomenul de oglindire. savantul.. Geneza lumii e un nou prilej de ridicare a poetului în ameţitoarea perspectivă cosmică. Opere I. frumuseţea desăvârşită a iubitei: „De-al tău chip el se pătrunde.. în general.. lumina se propagă în linie dreaptă. A venit un zburător Şi strângându-l tare-n braţe. În medii omogene şi izotrope. surâzândă”38 Oglinda poate reflecta şi imagini mai puţin plăcute. cit. Singurică-n cămăruţă braţe albe eu întinz. 79. dar care trebuie neapărat descoperite pentru a te vedea pe tine însuţi: „Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte. În primul moment el se plasează în obişnuita încă din tinereţe perspectivă lunară. iar melodiile pot fi asemuite cu nişte tonuri ordonate în lungul dimensiunii unice a timpului.vrăjit al dragostei împlinite între fata de împărat şi Zburător. apoi înţeleptul sau istoricul („Altul caută în lume şi în vreme adevăr”). Există uluitoare sugestii sonore de mişcare a sferelor: tristeţea infinită a sfârşitului. Târziu. p. p..file din poveste. şi. în ultimele clipe ale creaţiei sale artistice. surprinzându-i în ocupaţii care caracterizează câteva tipuri umane. Călin . identificânu-şi raza propriei vederi cu raza lunii. Oglindirea poate avea însă un sens mai larg. neguţătorul. asemeni ochiului uman.file din poveste imaginea iubitei devine mai frumoasă dacă este contemplată într-o oglindă: „E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Şi în faţa ta frumoasă O să ţie o oglindă. Martin Gardner şi alţii au oferit demonstraţii şi exemple detaliate în care arta. op. în sfârşit. un erou a cărui soartă o deplânge. sau folosindu-se de aceasta ca de un reflector cu care pătrunde în viaţa oamenilor de pe pământ. căderea astrelor din ritmul universal. colorat aproape omeneşte. Şi-n oglind-ale ei buze vede vinete şi supte”39 Un perete de oglinzi poate împlini visul de iubire al frumoasei prinţese: „Vis frumos avut-am noaptea. Ibidem.

Hyperion e readus la realitatea abstractă şi solitară a existenţei lui în finalul poemului. Lasă-ţi lumea. aceea a basmului. p. pătrunde prin întrupări succesive în viaţa şi sufletul fiinţei pământene. 168 43 Ibidem. cit. 365. copilă. Luceafărul: „Şi din oglindă luminiş Pe trupu-i se revarsă. El tremura-n oglindă. George Călinescu. explicând această cunoaştere a deosebrii celor două lumi: „Ci eu în lumea mea mă simt Nemuritor şi rece. poezii tipărite în timpul vieţii.Eşti frumoasă. Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă”43 Mistuit de o arzătoare iubire pentru o „preafrumoasă fată” de împărat. cit. dezamăgirii.. nefericirii. Viaţa. cât şi o dramă a cunoaşterii. 45 Mihai Eminescu. cit. poezii tipărite în timpul vieţii. Poezii postume IV. p. spunea: „Cele patru strofe care zugrăvesc cum cel menit să fie pură oglindă lumii contemplă pe fata de împărat în oglindă. Concluzie a vieţii şi gândirii eminesciene. iar fenomenul se petrece prin intermediul oglinzii.75 de ani de la moartea poetului”. op. E de ajuns să te priveşti într-o oglindă atunci când simţi aceste stări: „Când îţi trec prin minte acestea. Luceafărul. . 210 Ibidem. publicat în anul 1965 de Editura pentru Literatură. se-nţelege. p. El tinde la explicarea sorţii nefericite a geniului în lumea contemporană poetului. Pe ochii mari.”41 Eminescu surprinde detalii în poezia sa care aveau să-i înlocuiască sublim mai târziu propriul său nume.”45 41 42 Mihai Eminescu. 44 Mihai Eminescu. Oglinda poate fi folosită la măsurarea urâţeniei. a înfrângerii în dragoste. 181. Te uiţi în oglindă şi îţi plângi de milă. op. înfăţişat în forma atât de familiară lui Eminescu. Luceafărul. în „Studii eminesciene . Comentând acest poem-oglindă. op.”44 Conştiinţa apartenenţei la o lume superioară prin cunoaşterea rece a adevărului absolut e de data aceasta slaba compensaţie a renunţării la patima fierbinte şi ispititoare a vieţii pământeşti. p. . Luceafărul. oferind şansa unei iluzorii apropieri: „Ea îl privea cu un surâs. sunt prilej nu numai de a observa o măiestrită tranziţie de la static la dinamic. Opere I. în ciuda deosebirii de natură dintre ei. dar şi de a întrevedea într-acest ansamblu de fantastic adevărul viziunii plastice”. În acest poem oglinda participă la întregirea a două lumi diferite. bătând închişi Pe faţa ei întoarsă. poemul e cu atât mai tragic cu cât realizează răsturnarea ierarhiei valorilor din opera tinereţii.”42 Acest poem de simbolistică mitologică şi filozofică este atât o dramă a renunţării la dragoste. Opere I.

Pe-o repede-nmiire de unde o aşterne Ea. 387. fiica cea de aur a negurei eterne. ne spune Shakespeare într-unul din sonetele sale. Ca să mă strecor. Lanurile bogate pot fi văzute chiar pe suprafaţa astrului.Nu mai puţin adevărat este şi faptul că oglinda reprezintă obiectul în faţa căruia s-au scos de-a lungul timpului cele mai multe suspine. p. Indiferent de metamorfoza lucrurilor şi a oamenilor. În dreapta-vă oglindă de-a pururi se găseşte: Căci lumea pare numai a curge trecătoare Toate sunt coji durerii celei nepieritoare. Ea este martora multor vise care se petrec adeseori chiar în faţa ei: „Ci tânăra speranţă în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări!” (Lumina) „Oglinda-ţi spune farmecul cum trece”. 49 Ibidem. Drept oglinda ta Să cobor!”49 Tot luna poate fi şi o oglindă a marilor suprafeţe terestre. Luna. . Citind în ei întreaga mea viaţă. Părea c-aşteaptă. p.”47 Realităţile pot apărea uneori întoarse pe dos. oglinda este acelaşi rece şi neiertător obiect care ne „spune” cum arătăm în realitate. Ochiul tău iubit. inundând totul cu lumină şi multiplicând la infinit undele în care se revarsă: „Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Şi pân' la mal durează o cale de văpaie.. Dacă lumea pare doar a se transforma. 336.”48 Acelaşi astru are proprietăţi magice de a aluneca neobservat. p. acesta din urmă având şi funcţia de acompaniament sonor: 46 47 Ibidem. Ca o făclie. Iată o inversare de roluri între lună şi lac.”46 Ochii femeii iubite pot reflecta întreaga viaţă. în trecerea ei se opune oglinda care reflectă totdeauna realitatea ca o făclie care ne însoţeşte permanent în curgerea noastră: „Oricât se schimbe lumea. 48 Ibidem. nu răsare totdeauna pe cer. ci uneori îşi face apariţia direct din ape.. putând deveni chiar cadoul minunat ce poate fi oferit iubitei: „Cum nu sunt ca ea. 408. Ibidem. de cade ori de creşte.. În ei se regăsesc liniştea deplină şi fericirea absolută: „Părea c-aşteaptă s-o cuprind în braţă Şi faţa mea cu mânile s-o ieie Ca să mă pierd în ochii-i de femeie. p. Sarmis. deşi izvorul ei veşnic este întunericul. 439.

Romul Munteanu spune: „Eminescu este. «neguri de argint». 52 Mihai Eminescu.”51 Despre toate aceste inversiuni George Călinescu afirma la un moment dat: „. Parcă faţa-i cuvioasă e cu ceară învăscută”52 Pentru Eminescu. op. culori şi mişcări de tot felul. realitatea apare oribilă şi necesitatea voalării elementelor referenţiale. În Eminescu şi eternitatea discursului liric. Eminescu devine un poet al privirii neiertătoare. în sufletul căruia visele creşteau ca nalba. Opere VI. p. Eminescu ne-a fost. ca printr-o proiecţie pe un gigantic şi tulburător ecran: „Lumea iese dintre codri. Zugrăveşte umbre negre peste giulgiuri de zăpadă Şi mereu ea le lungeşte şi suind pe cer le mută. Aveam gândiri de preot şi-aveam puteri de regi. lumea este un spectacol miraculos. acoperind şi colorând priveliştea orizontală... 53 http://www. Cum universu-n stele. p.mihaieminescu. este enormă şi împiedică paşii tereştri. Când între eul receptor al scriitorului şi «bolta lumii» nu se interpun nici un fel de obstacole ale privirii ca «munţi de neguri». 484. p. 50 51 Ibidem. fără îndoială. o imensă oglindă în care fiecare dintre noi ne putem regăsi în întregime ori de câte ori dorim să ne privim în ea.. 28. de aceea poetul ni-l înfăţişează adesea ca pe un joc etern de lumini şi umbre. Când poetul vede visul ce se destramă.. «Însetata lor viaţă prin ceaţă».htm . cit. noaptea toată stă s-o vadă. ne este şi ne va rămâne o veşnică şi luminoasă oglindă. Universul are dimensiunile cele mai stranii. făcând din el un cer întors şi fără fund. Literatura populară. oglindă a lumilor senine.. Ibidem..”53 Prin tulburătoarea sa viaţă cât şi prin întreaga sa operă poetică. În Călin nebunul poetul reuşeşte să reflecte realitatea în acest mod. în care spaţiul şi timpul capătă o puternică coloratură afectivă.” Lumea poate fi transpusă printr-o proiecţie de pe zăpadă direct pe cer. Dar între el şi «lumea de piatră» apar tot felul de obstacole care opacizează «oglinzile lumei». Şi lacuri cadenţa cântărilor sună. Eminescu era un lunatec sublim. ostile visului luminos. un poet al privirii. Călin nebunul.„Şi verzile lanuri se leagănă-n lună.”50 O frunte gânditoare poate fi privită metaforic ca o mare oglindă a lumilor senine şi virtuale: „Şi-n fruntea mea.ro/critice/munteanu.. 328. se împlineşte cu ajutorul poeziei. Diamantul nordului – Capriccio.puterea de a oglindi prezentul în vis.. acesta din urmă având şi el proprietatea de a răsfrânge şi zugrăvi umbre. «gene de nor».

Bucureşti. . Ed. 1989. 6. Ed. Mihai. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Ed. Iaşi. 3. Bucureşti. Anexe. Saecumul I. Academiei republicii populare române. 1952. http://www. Petrescu. George.petar. Gemina. Literatura populară. Eminescu. D. Ed. 2. e. Mihai. Opere VI. note şi variante. Eminescu în critica şi istoria literară română.. simboluri şi substanţă filozofică în creaţia eminesciană.htm 1 . Popovici. Eminescu” X. Introducere – Poeme originale de inspiraţie folclorică – Lirica populară – Balade – Dramatice – Basme în proză – Irmoase – Pareiniologie – Note şi variante – Anexe – Exerciţii & Moloz – Caetul anonim – Bibliografie – Indices. http://eminescu. Călinescu. Ed. revizuită şi adăugită. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Cluj. 1994. Arhetipuri. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Ed. Bucureşti. Vestala Ed.ro/critice/munteanu. Aurel. I. Minerva. Poezii postume IV. Opere III. Bucureşti. 1963. 1986. Bucureşti. poezii tipărite în timpul vieţii.O. Limbajul simbolic. Caietele colocviului naţional studenţesc „M. poezii tipărite în timpul vieţii. Bucureşti. Sorina.O. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. Introducere. 8. 10. Bucureşti. Note şi variante: de la Povestea codrului la Luceafărul.BIBLIOGRAFIE 1. Note şi variante: de la Doina la Kamadeva. Creangă. Eminescu. . 7. Saecumul I. Universitatea „Al. Opere I. Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Eminescu. 5. s. Mihai. SemnE. introducere. 9.mihaieminescu. Opere II. 1994. 2003. Eminescu. ***. 1989.. Ed.ro/ 12. Gemina. Mihai. Eminescu. Bucureşti. Ed. 4. Cuza Facultatea de litere. ediţia a II-a. Eminescu. 11. anexe. Ed. 1947. ediţie critică îngrijită de Perpessicius. tabloul ediţiilor. Mihai. AlutusD. Academiei republicii populare române. poezii tipărite în timpul vieţii. curs susţinut la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj în februarie-iunie1947. 1994.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful