UNIVERSITATEA DEMEDICINA SI FARMACIE “CAROL DAVILA” BUCURESTI FACULTATEA DE STOMATOLOGIE COLEGIUL DE TEHNICA DENTARA CATEDRA DE PROTETICA DENTARA MOBILA

LUCRARE DE DIPLOMA

Macheta protezei totale implicaţii cu importanţă practică

Coordonator stiintific: Absolvent: 1

Planul lucrarii

Capitolul I Introducere: Motivarea alegerii temei Capitolul II Edentatia partiala si influenta ei in deteriorarea aspectului fizionomic. Capitolul III Puntea frontala: - caracteristici - aspecte particulare - modalitati de realizare Capitolul IV Materialeutilizate in restaurari protetice fixe. Capitolul V Comparatie intre diferitele tipuri de microproteze. Capitolul VI Restaurarea fizionomica:- element esential in tratamentul edentatiilor frontale. Capitolul VII 2

Concluzii. Bibliografie.

I. Motivaţia alegerii temei

3

Parte generală

CAPITOLUL I

Introducere

Terapia edentaţiei totale continuă să preocupe specialiştii de pretutindeni, fiind considerată ca un domeniu de o dificultate deosebită, întrucât nu se rezumă numai la conceperea şi realizarea unei proteze mobile totale, ci constituie o adevărată „terapie specifică“ ce se adresează unei infirmităţi dintre cele mai complexe şi mai puţin cunoscute. Instalarea edentaţiei totale trebuie privită ca începutul unui proces evolutiv de perturbare a echilibrului fiziologic, generat de îmbătrânirea constantă a structurilor anatomice ale întregului organism, cu implicaţii şi asupra aparatului dento-maxilar, aspect ce poate declanşa un stres permanent care plasează mai ales persoanele în vârstă într-o stare de labilitate psiho-somatică. Devin, în 1973, subliniază că factorul psihic domină tratamentul edentaţiei totale, motiv care îl obligă pe practician la cercetarea şi descoperirea personalităţii profunde a edentatului total spre a putea interveni cu eficienţă în „rezolvarea problemelor afective şi protetice cu triplul lor obiectiv: masticaţia, fonaţia şi estetica“.

4

Definiţie. Etiologie.
Prin edentaţie totală bimaxilară se înţelege absenţa tuturor dinţilor din cavitatea bucală, fenomen produs după erupţia lor.

Edentaţia totală poate fi şi unimaxilară. Absenţa dinţilor de pe maxilarul superior se numeşte edentaţie totală maxilară, iar absenţa doar a celor de pe maxilarul inferior se numeşte edentaţie totală mandibulară. Edentaţia totală poate fi congenitală (rar) sau dobândită. Cea congenitală - numită anodonţie totală - apare datorită lipsei tuturor mugurilor dentari. Edentaţia totală dobândită se instalează lent, după edentaţii parţiale mai întâi reduse, apoi întinse. Cauzele edentaţiei totale sunt, în ordinea frecvenţei, următoarele: I. caria dentară şi complicaţiile ei; II. parodontopatiile marginale cronice; III. involuţia fiziologică a aparatului dento-maxilar;

IV. factorul

iatrogen,

reprezentat

de

tratamente

stomatologice

necorespunzătoare; V. afecţiunile tumorale; VI. traumatismele ; Cauze favorizante: • • • • diabetul - determină apariţia îmbolnăvirilor parodontale şi agravează evoluţia lor; osteoporoza generalizată - condiţionează o slabă implantare a dinţilor; osteomalacia; rahitismul - slaba mineralizare a oaselor maxilare..

Frecvenţa edentaţiei totale este la ora actuală mai mare la femei şi la populaţia din mediul urban. Analizând pe grupe de vârstă, edentaţia totală este acum mai puţin întâlnită între 60 şi 69 de ani; este mai frecventă după 70 de ani şi foarte frecventă după 75 de ani.

5

Posibilitatea triturării alimentelor îi obligă să consume numai alimente moi.Modificări aparute la edentatul total Edentaţia totală agravează tulburările funcţionale masticatorii. Tulburări masticatorii Tulburările masticatorii sunt prezente la pacienţii edentaţi total neprotezaţi. În această situaţie apar frecvent îmbolnăviri gastro-intestinale. Dificultăţi masticatorii apar şi la edentatul total protezat. Tulburări fizionomice 6 . efectul nutritiv al acestora scăzând considerabil. 1. ceea ce duce la o hipersecreţie gastrică şi la o creştere a motilităţii stomacale. cu slăbirea consecutivă a organismului. datorită menţinerii şi stabilităţii deficitare a protezei şi datorită aspectului necorespunzător al suprafeţelor ocluzale ale dinţilor artificiali. 2. Afectarea tubului digestiv este provocată şi de traumatizarea cronică a mucoasei gastrice de către fragmentele alimentare insuficient fărâmiţate şi insalivate. fizionomice şi fonetice apărute de obicei după instalarea edentaţiei parţiale întinse.

Toate aceste modificări dau un aspect caracteristic edentatului total bimaxilar. acesta fiind trist. Apar dereglări în comportamentul normal al pacientului. fizionomice şi fonetice poate afecta şi starea sistemului nervos central. aspect asemănător profilului de pasăre. între altele. deprimat. Instalarea modificărilor de fonaţie se face terptat.Edentaţia totală produsă rapid declanşează o gravă tulburare fizionomică prin modificarea reliefului părţilor moi ale feţei. cu adâncirea şanţurilor peribucale. decât dacă ultimii dinţi au fost frontali. 4 Tulburări psihice Infirmitatea creată de tulburările masticatorii. transformarea pacientului edentat parţial (mai ales subtotal) protezat în edentat total nu provoacă tulburări fizionomice notabile. marcat de înfundarea etajului inferior al feţei. dar devine caracteristică odată cu dispariţia tuturor dinţilor. 3. iar limba nu mai întâlneşte suportul pe care se sprijină la emiterea unor consoane numite dentale. determinând apariţia tulburătoare a imaginii pregnante de îmbătrânire. treptat se instalează o labilitate psihică marcată. prin lipsa de înţelegere şi colaborare în timpul tratamentului. 7 . cu apropirea mentonului de vârful nasului. dispariţia roşului buzelor. Tulburări fonetice Pierderea dinţilor modifică tubul fonic reprezentat de cavitatea bucală. În cazul instalării lente a edentaţiei totale.

bolta palatină. Câmpul protetic edentat total este împărţit în două zone caracteristice: 1. ZONA DE SUCCIUNE: cuprinde mucoasa care vine în contact cu marginile protezei. totalitatea ţesuturilor care vin în contact cu proteza respectivă. crestele edentate mandibulare (substrat osos) acoperite de o mucoasă fixă. 1. 2.CAPITOLUL II Câmpul protetic edentat total Prin „câmp protetic“ se înţelege teritoriul biologic pe care se aplică proteza mobilizabilă sau. Câmpul protetic maxilar ZONA DE SPRIJIN are substratul osos reprezentat de: 8 .ZONA DE SPRIJIN: cuprinde crestele alveolare şi tuberozităţile maxilare. cu alte cuvinte.

„creasta de cocoş“ necesitând de regulă excizia chirurgicală preprotetică. În acest caz se recomandă remodelarea ei chirurgicală. 9 . Astfel. vorbim de o tuberozitate „proccidentă“. Forma crestelor poate fi favorabilă sau nefavorabilă. Pe linia mediană se află torusul palatin care poate avea forme. b) tuberozitatea maxilară situată în regiunea posterioară a apofizelor alveolare. În caz că mucoasa nu urmează în evoluţia sa atrofia osoasă. deasupra crestei alveolare (în special frontale) rămâne un strat de mucoasă balantă . medie sau plată. Pot prezenta forme şi volum diferite. şterse sau chiar dispărute (la mandibulă).  neretentive. Retentivitatea tuberozităţii poate exista în sens vestibulo-oral şi în sens sagital sau chiar în ambele sensuri.  neutre. Substratul mucos al câmpului protetic maxilar este constituit din mucoasa care acoperă crestele edentate pe bolta palatină şi poartă numele de mucoasă fixă. care se asociază cu o boltă adâncă. ZONA DE SUCCIUNE sau zona de închidere marginală este reprezentată de mucoasa pasiv-mobilă. se asociază cu o boltă plată. cu lamele orizontale ale oaselor palatine situate în treimea posterioară a bolţii. mai puţin proeminente. neutră sau ştearsă şi neretentivă. Aceasta poate fi asemănătoare crestei edentate. Mucoasa pasiv-mobilă are o lăţime între 1 şi 3 mm şi este situată în apropierea fundurilor de sac vestibulare. adică poate fi retentivă. Când volumul ei crescut face ca tuberozitatea să se apropie foarte mult de creasta edentată mandibulară sau tuberculul mandibular. crestele pot fi:  retentive. pot fi mai proeminente. c) bolta palatină rezultă din unirea apofizelor palatine ale osului maxilar situate în cele două treimi anterioare ale bolţii. se asociază cu o boltă de înălţime medie. mărimi şi poziţii diferite. Astfel. mai aproape de versantele crestelor edentate.a) crestele alveolare edentate care rezultă din apofiza alveolară maxilară după extracţia dinţilor. Poate avea diferite forme: adâncă (ogivală).

Acest lucru se datorează unei atrofii mai accentuate a osului alveolar mandibular. Câmpul protetic mandibular ZONA DE SPRIJIN are un substrat osos reprezentat de creasta edentată mandibulară. La mandibulă. 10 . Zona de sprijin mandibulară este delimitată posterior de tuberculul mandibular. dar are raporturi cu proteza. Limita până la care poate fi acoperit tuberculul este treimea sa posterioară. formaţiune anatomică ce ia naştere în locul trigonului retromolar în urma extracţiei molarului de minte. fiind situată în afara limitelor acestuia. mucoasa pasivmobilă situată pe versantele vestibulare ale crestelor edentate în apropierea fundurilor de sac vestibulare. această zonă anatomică trebuie acoperită de proteză. bride longitudinale paralele cu creasta. În orice situaţie. are o lăţime variabilă între 1-3 mm. Datorită atrofiei mai rapide şi mai accentuate a osului alveolar mandibular. vălul palatin şi planseul bucal. Această mucoasă nu face parte din câmpul protetic. mucoasa poate deveni mobilă pe suprafaţa periostală şi poate forma cute. reprezentată de mucoasa pasiv-mobilă. întotdeauna mult mai redusă decât creasta edentată maxilară. Substratul mucos al zonei de sprijin mandibulare nu este atât de aderent ca la maxilar. 2. obrajii. deoarece în această treime se inseră de obicei ligamentul pterigomandibular.Zona de mucoasă mobilă cuprinde mucoasa care acoperă buzele. ZONA DE SUCCIUNE sau de închidere marginală face trecerea dintre mucoasa fixă şi cea mobilă.

Amprentarea funcţională. Confecţionarea machetelor protezelor totale. prelucrarea şi lustruirea protezelor. 7. 2. Confecţionarea tiparului. clinică sau tehnică. 12. 13. Confecţionarea portamprentei individuale. Dezambalarea. 11. 3. 11 . CAPITOLUL III Etapele clinico-tehnice de realizare a protezei totale Proteza totală este obţinută în urma unor etape clinice efectuate de medicul stomatolog şi a unor etape tehnice efectuate de tehnicianul dentar. 9. sumarea lor asigurând o piesă protetică ce se poate integra biologic. 4. 6. poate fi mobilizată în toate sensurile şi are rol în obţinerea închiderii marginale externe. Fiecare etapă de tratament. Montarea modelelor în ocluzor sau articulator. 5. Proba machetelor în cavitatea bucală. 10. 15. Confecţionarea şabloanelor de ocluzie. aplicându-se pe faţa externă a protezei. Etapele clinico-tehnice sunt următoarele: 1. Amprentarea preliminară. 16. Determinarea raporturilor intermaxilare. 8.Mucoasa mobilă care acoperă restul cavităţii bucale. Polimerizarea acrilatului. Examinarea pacientului. Confecţionarea modelului preliminar. Aplicarea protezelor în cavitatea bucală. Confecţionarea modelului funcţional. are o importanţă deosebită. 14. Prepararea şi îndesarea acrilatului.

Examinarea pacientului Etapă clinică. are importanţă deosebită nu numai pentru stabilirea diagnosticului. Amprenta preliminară 12 . soluţiei de tratament şi caracteristicilor câmpului protetic. ci şi pentru alegerea tehnicilor şi materialelor de amprentare şi a individualizării tratamen-tului în funcţie de fiecare pacient în parte. 2. realizată în exclusivitate de medicul stomatolog.1.

Confecţionarea modelului preliminar 13 . Portamprentele sunt confecţionate fie din metal. respectiv mandibulei. fie din material plastic şi pot fi perforate sau nu pentru a retenţiona materialul de amprentare. 3.Amprenta preliminară sau anatomică este o copie negativă obişnuită a câmpului protetic realizată cu un material de amprentare susţinut într-o portamprentă standard care are o formă apropiată maxilarului.

Numai cu ajutorul unei portamprente individuale se poate amprenta corect întregul câmp protetic cu care proteza va veni în contact şi. corespunzând câmpului protetic al acestuia pe care se adaptează perfect. în mod deosebit. Confecţionarea lingurii individuale Portamprenta sau lingura individuală este proprie fiecărui pacient. zona mucoasei pasiv mobile situată la periferia 14 . Modelul preliminar este confecţionat din gips obişnuit.Modelul preliminar sau anatomic este o copie pozitivă a câmpului protetic care redă cu exactitate zona de sprijin şi în limite relative zona de menţinere (succiune). Tehnica de confecţionare cuprinde următoarele etape: a) spălarea amprentei b) reconstituirea amprentei c) izolarea amprentei d) turnarea modelului e) demularea f) conturul periferiei câmpului protetic pe model este accentuat prin înscriere cu ajutorul creionului chimic 4.

Se obţine după adaptarea riguroasă a portamprentei individuale pe câmpul protetic şi prin folosirea unor materiale de amprentare cu calităţi deosebite. cât şi zona de menţinere reprezentată de fundurile de sac vestibulare şi linguale şi zona”Ah”. -materialele elastice de tipul elastomerilor de sinteză . Materialul de amprentare funcţională este ales în funcţie de câmpul protetic. -pastele de eugenat de zinc . Amprenta funcţională Amprenta funcţională sau definitivă este o copie negativă a câmpului protetic edentat total înregistrat cu fidelitate maximă pe toată întinderea sa. -materialele bucoplastice . definitiv sau de lucru. Este o etapă tehnică. Modelul funcţional este realizat din ghips dur tip Moldano. Pe acest model sunt redate cu fidelitatea maximă toate detaliile câmpului protetic. 5. în principal de calitatea mucoasei şi secundar de substratul osos. -materialele elastice de tipul alginatelor . 7. este copia pozitivă a câmpului protetic obţinut dupa o amprentă funcţională. Este o etapă tehnică. Confecţionarea şabloanelor de ocluzie 15 . 6.câmpului protetic. Materialele folosite pentru amprenta definitivă sunt: -pasta de gips. Confecţionarea modelului funcţional Modelul funcţional. Această zonă nu poate fi amprentată exact cu portamprentele standard. atât zona de sprijin cu care proteza vine în contact.

Cu ajutorul şabloanelor de ocluzie. adică poziţia fiziologică a mandibulei faţă de maxilar. Prin intermediul şabloanelor de ocluzie.Şabloanele de ocluzie sunt piese auxiliare indispensabile în tehnologia protezelor totale. 8. dând posibilitatea tehnicianului dentar să execute viitoarele proteze în relaţia intermaxilară. Şabloanele sunt formate din bază şi borduri de ocluzie. Montarea modelelor în ocluzor sau articulator 16 . cele două modele funcţionale se vor afla în aceeaşi poziţie. Şabloanele de ocluzie reproduc cu aproximaţie baza şi arcadele dentare artificiale. cu ajutorul cărora medicul determină raporturile intermaxilare şi stabileşte date referitoare la alegerea şi poziţionarea dinţilor artificiali. medicul stomatolog stabileşte raporturile sau relaţia intermaxilară. Pe şabloane se trasează de către medic mai multe repere necesare alegerii şi montării dinţilor artificiali. Determinarea raporturilor intermaxilare Este o etapă clinică deosebit de importantă în tratamentul edentatului total. 9.

este aceeaşi în care s-a aflat mandibula faţă de maxilar în momentul determinării relaţiei dintre ele. Confecţionarea machetelor protezelor totale 17 .Este o etapă tehnică în care ansamblul modele funcţionale-şabloane este fixat întrun aparat care păstrează poziţia modelelor după îndepărtarea şabloanelor. Poziţia modelelor. unul faţă de altul. 10.

Se realizează din ceară macheta bazelor protezelor. În privinţa aspectului fizionomic este cerută şi părerea pacientului. Prepararea şi îndesarea acrilatului Este o etapă tehnică în care acrilatul necesar pentru baza viitoarei proteze se prepară din cele două componente.Este o etapă tehnică numită curent montarea dinţilor artificiali. 14. După eliminarea cerii machetelor. Această machetă se numeşte preliminară sau pentru probă. precum şi indicaţiile de alegere şi montare a dinţilor artificiali au fost respectate de către tehnicianul dentar. ambalajul devine tipar în care se introduce şi se polimerizează acrilatul ce va alcătui bazele protezelor. Confecţionarea tiparului Este o etapă tehnică în care machetele protezelor totale se ambalează în ghips în interiorul unor conformatoare numite cuvete. polimerul şi monomerul şi se introduce în tipar. În mod curent această fază este numită ambalare. pe care se montează dinţii artificiali cu ajutorul datelor transmise pe şabloanele de ocluzie. 13. Eventualele neconcordanţe sunt corectate de medic în cabinet sau se cere o nouă montare. 12. Polimerizarea acrilatului 18 . 11. Proba machetelor în cavitatea bucală Este etapa clinică în care medicul stomatolog verifică dacă datele stabilite cu ajutorul şabloanelor de ocluzie.

Pe bază sunt situaţi dinţii artificiali.Este o etapă tehnică în care pasta de acrilat introdusă în tipar este supusă unui proces de termopolimerizare şi devine un corp dur. Dezambalarea. rezistent. curăţate de resturile de masă de ambalat iar plusurile de material acrilic sunt îndepărtate. 16. Aplicarea protezelor în cavitatea bucală 19 . 15. prelucrarea şi lustruirea protezelor Este etapa tehnică în care protezele sunt îndepărtate din tipare. În final protezele sunt lustruite. alcătuind baza protezelor.

ci numai a unui ciclu. în care protezele sunt adaptate la pacient integrându-se biologic iar acesta se adaptează stării de protezare. Acest al doilea ciclu al tratamentului poate pune mai multe probleme faţă de primul ciclu. 20 . în condiţiile unor câmpuri protetice deficitare. Aceasta fază nu reprezintă încheierea tratamentului.Este etapa clinică în care medicul stomatolog aplică şi adaptează protezele pe câmpul protetic al pacientului edentat total. Urmează un al doilea ciclu. a unor tipuri constituţionale cu capacitatea reactivă scăzută sau psihic labil.

stabilit de către medic. 1.liniile caninilor – însemnate pe bordura şablonului superior în dreptul comisurilor bucale se prelungesc pe soclul modelului superior şi reprezintă spaţiul în care trebuie încadraţi cei şase dinţi frontali superiori. . . Distanţa în milimetri se înscrie şi în fişa de laborator.linia mediană – însemnată vertical pe bordura superioară de ocluzie corespunde liniei mediane a feţei pacientului. Reguli de montare. fie după tehnica lui Pedro Saizar. Indicaţii date de şabloane Există două situaţii distincte : montarea diniţlor se face fie după tehnica lui Alfred Gysi. Distanţa dintre această linie şi planul de orientare ocluzală aflat la întâlnirea bordurilor de ocluzie. în timpul montării dinţilor tehnicianul dentar nu are 21 . se înscrie pe soclul modelului superior printr-o linie paralelă cu acest plan. Pentru confecţionarea machetelor protezelor totale. reprezintă înălţimea dinţilor frontali superiori.planul de orientare ocluzală . Montarea dinţilor. Practic.CAPITOLUL IV Realizarea machetei protezei totale.reprezentat de întâlnirea suprafeţelor ocluzale ale bordurilor. Trasarea reperelor după Gysi: . tehnicianul dentar primeşte o serie de indicaţii de la medicul stomatolog prin şabloanele de ocluzie şi fişa de laborator. Se prelungeşte pe soclurile ambelor modele şi reprezintă locul unde se vor întâlni feţele meziale ale incisivilor centrali.linia surâsului – trasată pe bordura superioară de ocluzie la nivelul unde se ridică buza superioară în timpul surâsului foloseşte pentru stabilirea înălţimii dinţilor frontali superiori. . A. Se trasează pe soclul modelului superior prin două linii paralele situate la distanţa măsurată între cele două repere de pe şabloane.

Medicul trebuie să transmită nuanţele celor trei zone de culoare ale dinţilor. pe ambele părţi (dreapta. .curbura vestibulară a bordurii de ocluzie superioare . .linia curburii crestei alveolare mandibulare se trasează la nivelul molarilor. 2. Dupa transcrierea acestor repere se îndepartează şabloanele de ocluzie şi pe modele se trasează următoarele linii ajutatoare : . 22 . . medie şi incizală. Acest reper nu poate fi transcris ci este înregistrat printr-o amprentare cu ghips a curburii vestibulare obţinânduse o cheie care este repusă pe model după îndepărtarea şabloanelor şi faţă de care se montează dinţii grupului frontal. b) Forma dinţilor artificiali stabilită corespunzător formei feţei pacientului urmăreşte realizarea armoniei dento-faciale. sunt trasate direct pe plăcuţă. cât şi la cel inferior. feţele ocluzale ale dinţilor laterali fiind paralele cu creasta alveolară. de colet. materializează planul de orientare ocluzală. ca şi curbura vestibulară a acestuia.reprezintă arcul de cerc pe care se vor situa feţele vestibulare ale frontalilor superiori.linia muchiei crestei alveolare care marchează coama crestei atât pe modelul superior. Aceste linii sunt prelungite distal pe soclul modelelor. B.reperele trasate pe bordura şablonului de ocluzie superior.Trasarea reperelor după Pedro Saizar: .se foloseşte o plăcuţă metalică de forma literei „U“ sau semirotundă care. aşezată între bordurile şabloanelor de ocluzie.materializat planul de orientare ocluzală şi va folosi un plan mobil reprezentat de o plăcuţă de sticlă faţă de care se va realiza montarea. Indicaţii date în fişa de laborator: a) Culoarea dinţilor artificiali se stabileşte potrivit criteriilor prezentate anterior. stânga) ale soclului modelului inferior.

folosind indicaţiile date de şabloanele de ocluzie şi cele consemnate în fişa de laborator. sau îi confecţionează manufactural. Nerespectarea acestei indicaţii va duce la bascularea protezelor şi va provoca daune crestelor alveolare. e) Relieful ocluzal al dinţilor laterali se alege potrivit stereotipului individual al pacientului. alege dinţii artificiali din garniturile pe care le are la dispoziţie. dinţi laţi. eventual cu suprafeţe ocluzale metalice sau dinţi din ceramică prefabricată. proteze unidentare. ALEGEREA DINŢILOR FRONTALI Forma.c) Raportul de ocluzie în regiunea frontală stabileşte modul în care se întalnesc dinţii frontali superiori şi inferiori. A. 3. iar la creste înguste. rotiri de dinţi. Reperele trasate pe bordurile şabloanelor de ocluzie stabilesc dimensiunea mezio-distală şi cervicoincizală a celor şase dinţi frontali superiori. Înălţimea incisivului central superior 23 . g) Materialul dinţilor artificiali va indica dinţii artificiali din acrilat fabricaţi sau confecţionaţi manufactural. etc. d) Dimensiunea vestibulo-orală a dinţilor laterali va fi la creste late. f) Artificii de montare solicitate de pacient sau considerate de medic ca fiind necesare. grad de uzură. cum ar fi: diastemă. dimensiunea şi culoarea dinţilor frontali sunt stabilite de către medic şi urmăreşte realizarea unei armonii dento-faciale care să refacă fizionomia pacientului. Acest relief va fi pronunţat sau moderat cuspidat. suprapuneri de dinţi. Alegerea dinţilor artificiali : Se aleg dinţii frontali şi cei laterali pentru fiecare caz în parte. dinţi înguşti. instabilităţii ocluziei şi presiunilor nocive asupra crestelor alveolare. treme. Tehnicianul dentar. Relieful ocluzal aplatizat este exclus datorită ineficienţei masticatorii.

ALEGEREA DINTILOR LATERALI Mărimea şi relieful ocluzal al dinţilor laterali sunt înscrise în fişa de laborator. Dinţii laţi în sens vestibulo-oral. a) Mărimea dinţilor laterali este dependentă de lăţimea vestibulo-orală a crestei alveolare şi de lungimea acesteia. proteza fiind bine echilibrată. pentru creste late se aleg dinţi laţi. Bascularea protezei va imprima presiuni exagerate asupra versantelor crestei alveolare care se va atrofia. vor transmite o parte din presiunile ocluzale în afara perimetrului de susţinere oferit de creste. respectiv tuberculului piriform. iar proteza va bascula. În unele cazuri. Culoarea dinţilor artificiali se realizează potrivit schemei înscrise de medic pentru cele trei zone ale dinţilor. Dinţii laterali trebuie montaţi în sens mezio-distal în spaţiul dintre canin şi un punct situat la 5-6 mm înaintea tuberozităţii maxilare. Dinţii laţi în sens vestibulo-oral montaţi pe creste late. Tot cu ajutorul riglei lui Gysi se stabileşte înclinaţia liniei 24 . Astfel. Lăţimea celor şase dinţi frontali superiori trebuie să se înscrie pe curbura bordurii superioare de ocluzie între cele două linii ale caninilor. montaţi pe creste înguste. uneori şi trema. B. În urma acestei basculări rezultă o creastă alveolară lamelară. se realizează diastema. de obicei când pacientul a prezentat dentiţia naturală cu aceste spaţii interdentare. transmit presiunile ocluzale în perimetrul de susţinere oferit de creste. la nivelul grupului frontal superior. iar pentru creste înguste se aleg dinţi înguşti.trebuie să se înscrie între planul de ocluzie reprezentat de linia de-a lungul căreia se întâlnesc bordurile de ocluzie şi linia surâsului. Înălţimea dinţilor laterali se stabileşte în funcţie de distanţa dintre crestele alveolare. Această distanţă poate fi apreciată vizual sau măsurată cu rigla lui Gysi concepută în acest sens.

În cazul câmpului protetic cu creste alveolare şterse sunt indicaţi dinţi cu relief ocluzal moderat cuspidat care evită descompunerea forţelor în componente oblice. Dinţii cu relief ocluzal şters sunt contraindicaţi având urmatoarele dezavantaje : o o efect masticator redus efort muscular mare urmat de o stare de oboseală musculară 25 . relieful ocluzal va fi moderat cuspidat. Relieful ocluzal este stabilit de către medic în functie de stereotipul de masticaţie. creează o stare de confort masticator şi o relaxare musculara  oferă stabilitate ocluziei Dezavantajele dinţilor laterali cu relief cuspidat constau în favorizarea înstabilităţii protezelor în cazul câmpurilor protetice deficitare. Pentru pacienţii care fac mişcări masticatorii predominant verticale se aleg dinţii cu relief ocluzal mai cuspidat. La un câmp protetic cu creste alveolare bine reprezentate sunt indicaţi dinţii cu relief ocluzal mai cuspidat. întrucât descompunerea forţelor verticale în componente oblice de către planurile înclinate ale cuspizilor. Alegerea reliefului ocluzal se face şi în funcţie de valoarea crestelor alveolare. iar pentru cei cu mişcări predominant orizontale. b) Relieful ocluzal al dinţilor laterali trebuie să se încadreze în fiziologia masticaţiei fiecărui pacient şi să fie adaptat dimensiunii crestei alveolare. creste şi şanţuri)  efort muscular minim necesar masticaţiei  efectul masticator maxim obţinut cu efort muscular minim. nu afectează stabilitatea protezelor. Unghiul pe care linia interalveolară îl formează cu orizontala planului de ocluzie stabileşte tipul de montare al dinţilor laterali.interalveolare care uneşte mijlocul crestelor alveolare ale maxilarului şi mandibulei. oferind garanţia stabilizării protezelor. Diferenţierea gradului de cuspidare oferă dinţilor avantaje şi dezavantaje : Dinţii cuspidaţi au următoarele avantaje :  eficienţă masticatorie maximă datorită reliefului ocluzal accentuat (pante cuspidiene.

presiunile ocluzale mari în masticaţie produc iritări ale mucoasei (stomatita protetică) şi intensifică procesul de atrofie a crestelor alveolare alunecarea dinţilor de-a lungul suprafeţelor ocluzale şterse favorizează apariţia unor ticuri suprafeţele ocluzale cu relief şters fac ca ocluzia să fie instabilă o o o DINŢII ARTIFICIALI Pentru protezele totale sunt folosiţi dinţi confecţionaţi din acrilat sau din ceramică. 1. Dinţii din acrilat Sunt utilizaţi mai frecvent datorită unor avantaje : ⇒ pot fi realizaţi atât industrial cât şi manufactural ⇒ se prelucrează şi se lustruiesc uşor ⇒ permit individualizarea ocluzală repetată ⇒ permit modificări de formă şi volum pe proteza finită ⇒ se solidarizează cu şaua protetică printr-o legătură chimică ⇒ sunt mai ieftini Dezavantajele dinţilor din acrilat sunt : o se abrazează având rezistenţă scăzută o sunt penetraţi de germeni şi salivă o au instabilitate cromatică 26 .o fricţiunea dintre suprafeţele ocluzale cu relief şters produce un efect de dislocare a protezelor în timpul mişcărilor mandibulei.

Placa de ceară se aşează pe model cu faţa opusă celei trecute prin flacără şi se adaptează prin presiuni digitale efectuate pe bolta palatină şi pe versantele crestelor alveolare. Se umezeşte modelul în apă şi se aplică o jumătate din placa de ceară roz. dar cu riscul desfiinţării retenţiilor mecanice o feţele vizibile nu pot fi prelucrate pentru că pierd luciul o se fixează mecanic pe baza protezei putându-se desprinde o contactul dinţilor de pe cele două proteze produce un zgomot caracteristic o sunt casanţi. Dinţii din ceramică Pot fi procuraţi din comerţ în garnituri compuse din acelaşi număr de dinţi ca şi cei din acrilat fabricaţi. Dinţii din ceramică au următoarele caracteristici : • • • • • au transluciditate şi culoare identică cu a dinţilor naturali nu se abrazează menţin ocluzia funcţională au structură compactă.2. fracturându-se uşor o au preţ de cost ridicat o laboratorul trebuie să posede garnituri numeroase Macheta protezei totale După alegerea dinţilor artificiali urmează pregătirea montării acestora. În acest scop se realizează baza machetei. plastifiată la flacăra becului Bunsen. Ceara care depăşeşte 27 . impenetrabilă au stabilitate cromatică Dinţii din ceramică sunt utilizaţi rar la proteza totală datorită următoarelor dezavantaje : o pot fi adaptaţi cu mare dificultate la dimensiunile modelelor numai prin ajustarea feţelor ascunse.

După adaptarea plăcii de ceara şi uscarea modelului. La nivelul fundului de sac ceara este presată pentru a pătrunde în acest spaţiu. baza machetei se lipeşte în 2-3 locuri pentru a fi stabilă. vor favoriza îndepărtarea machetei pentru proba în cavitatea bucală. Operaţiunile de umezire a modelului şi de aplicare a plăcii de ceară cu faţa ce nu a fost trecută prin flacără.modelul se secţionează cu spatula. lată de 5 mm şi de grosimea dublă a plăcii de ceară (4mm) din care se secţionează. Montarea dinţilor artificiali 28 . Această şuviţă de ceară constituie suportul în care se vor monta dinţii artificiali. Pe mijlocul crestelor alveolare se lipeşte o şuviţă de ceară roz.

B. fiind numită montarea 29 . curba sagitală de ocluzie a lui Spee şi curba transversală de ocluzie a lui Wilson. Aceste reguli au fost stabilite de Alfred Gysi care foloseşte dinţi anatoformi. Fac excepţie dinţii frontali superiori care. A. Fiecare dinte articulează cu doi antagonişti formând unităţi masticatorii. Dinţii de pe cele doua arcade vin în contact de-a lungul unui plan numit de ocluzie. 2. Fac excepţie incisivul central inferior şi ultimul molar superior care articulează cu un singur antagonist. Acesta formează două curbe de ocluzie orientate cu concavitatea în sus. şanţul intercuspidian mezio-distal corespunzând muchiei crestei.Dinţii artificiali se montează după anumite reguli împărţite în două categorii: reguli generale şi reguli individuale. din considerente fizionomice pot fi montaţi în afara crestei alveolare. la vârsta de 20-30 de ani. Dinţii se montează strict pe mijlocul crestei alveolare. pentru fiecare dinte în parte. 3. REGULI INDIVIDUALE DE MONTARE A DINŢILOR (MONTAREA IDEALĂ) Aceste reguli dau posibilitatea montării dinţilor într-un singur aranjament ce corespunde pacienţilor tineri . REGULI GENERALE DE MONTARE A DINŢILOR 1. de formă şi dimensiuni identice cu dinţii naturali.

Caninul superior se montează cu axul longitudinal înclinat distal cu 1. sau. Poziţia fiecărui dinte este apreciată la valori medii care favorizează raporturi ideale dento-dentare. comparativ cu cel al incisivului central. rezultată din înclinarea axelor lor spre distal. Premolarul I superior se montează cu axul longitudinal perpendicular pe planul de orientare ocluzală sau înclinat distal cu 1 grad. Axul longitudinal al coroanei privit dinspre vestibular are o înclinare distală de 2-3 grade. marginea incizală fiind deci vestibularizată. Orientarea fiecărui dinte se face în două sensuri : mezio-distal şi vestibulo-oral. Coletul său apare proeminent în vestibul. aşezaţi de o parte şi de alta a liniei mediane. Cei doi incisivi centrali. Axul longitudinal al coroanei privit dinspre proximal are o înclinare vestibulopalatinală de 5-8 grade. Atinge planul de orientare ocluzală cu vârful cuspidului său.ideală. Nu corespunde vârstei avansate a edentatului total.5-2 grade. Incisivul lateral superior se montează cu axul longitudinal înclinat distal cu 3-5 grade. iar spre palatinal cu 2-5-7 grade. Premolarul II superior se montează cu coletul uşor înclinat spre mezial. Marginea incizală se situează la 0. dar cunoaşterea acestei metode dă posibilitatea adaptării montării la vârsta pacientului. iar în sens palatinal cu 6-10 grade. pentru metoda lui Gysi. Se aşeaza cu faţa mezială pe linia mediană. 30 . Atinge cu cuspidul vestibular planul de orientare ocluzală iar vârful cuspidului palatinal se află la o distanţă de 0. coletul apărând înfundat spre palatinal. a) Montarea dinţilor arcadei superioare Incisivul central superior este dintele cu care se începe montarea pe arcada maxilară.5 mm.5-1 mm deasupra planului de orientare ocluzală. iar coletul oralizat. prezintă o mică divergenţă spre colet. Atinge planul de orientare ocluzală cu ambii cuspizi. de o plăcuţă de sticlă. uneori 10. iar marginea incizală vine în contact cu planul de orientare ocluzală reprezentat de plăcuţa lui Pedro Saizar. uneori 12.

În sens vestibulo-palatinal. In urma înclinării axului longitudinal al molarilor înspre mezial şi palatinal. iar cuspidul mezio-palatinal al molarului I superior se va afla în foseta centrală a molarului I inferior. faţă de care cuspidul mezio-palatinal se găseşte la o distanţă de 0.5 mm. Atinge planul de orientare ocluzală cu cuspidul mezio-palatinal. înapoi şi în afară. Molarul I superior este montat cu axul longitudinal înclinat mezial si palatinal astfel încât faţa ocluzală priveşte în jos. apar curbele de ocluzie sagitală şi transversală. b) Montarea dinţilor arcadei inferioare Molarul I inferior este montat primul astfel încât cuspidul său mezio-vestibular să pătrundă între versantul distal al cuspidului premolarului II şi cuspidul meziovestibular al molarului I superior. Molarul II superior este montat cu axul longitudinal mai înclinat atât mezial cât şi palatinal comparativ cu primul molar. marginile incizale ale dinţilor frontali trebuie să formeze o linie curbă. în timp ce o linie care uneşte cuspizii premolarului II întâlneşte linia mediană în dreptul acestui dinte. Acestă regulă spune că o linie care uneşte cuspizii premolarului I întâlneşte linia mediană înapoia acestui dinte.După montarea premolarilor. în timp ce cuspidul disto-palatinal se află la distantă de 1 mm sau 6 grade. Jumătatea distală a caninilor împreună cu feţele vestibulare ale premolarilor trebuie să formeze o linie dreaptă sau usor curbă. cuspidul meziovestibular al molarului I inferior se va afla în contact cu creasta marginală distală a premolarului II superior şi cu creasta marginala mezială a molarului I superior. cuspidul centro-vestibular al molarului I inferior se va afla în foseta centrală a molarului I superior. simetrică faţă de linia mediană. Nu atinge planul de orientare ocluzală. În acelaşi timp poziţia corectă a premolarilor trebuie să corespundă regulii de grup a premolarilor superiori. 31 .

Marginea incizală se situează cu 0. Axul caninului este convergent la linia mediană.5. În acest sens Pound a creat o regulă care spune că feţele linguale ale dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească o linie care uneşte marginea mezială a caninului 32 . Cuspidul său mezio-vestibular se plasează în contact în sens vestibulo-oral cu creasta marginală distală a molarului I superior şi cu creasta marginală mezială a molarului II superior. Faţa ocluzală priveşte în sus şi lingual. Marginea incizală cuspidată se află sub ½ mezială a caninului superior. Cuspidul său vestibular are raport cu versantul distal al cuspidului caninului superior şi versantul mezial al cuspidului vestibular al premolarului I superior. descris la dentat de Angle. Premolarul II inferior se montează cu cuspidul vestibular plasat în sens vestibulo-oral în contact cu creasta marginală distală a premolarului I superior şi cu creasta marginală mezială a premolarului II superior. Caninul inferior se montează cu coletul distalizat 1 grad şi uşor vestibularizat iar cuspidul orientat lingual. Incisivul central inferior se montează cu axul longitudinal aproape vertical. iar cuspidul mezio-palatinal al molarului II superior se află în foseta centrală a molarului II inferior. Montarea dinţilor laterali inferiori trebuie să menajeze spaţiul vital al limbii. înainte şi înăuntru. iar marginea incizală înapoi şi sub marginea incizală a incisivului central superior care îl acoperă 1-2 mm Incisivul lateral inferior se montează asemănător cu incisivul central inferior.1 mm mai sus faţă de incisivul central şi are contact cu 1/3 distală a incisivului central superior şi cu 1/3 mezială a incisivului lateral superior. Molarul II inferior se montează cu faţa ocluzală orientată în sus. evitând disclocarea protezei. Premolarul I inferior se montează cu axul longitudinal aproape vertical. iar molarul I inferior va fi situat în zona cea mai declivă a curburii crestei alveolare şi va transmite presiunile ocluzale perpendicular pe aceasta. axul longitudinal fiind mai înclinat spre mezial faţă de cel al molarului I inferior. Faţa ocluzală priveşte în sus şi lingual.În acest fel se realizează angrenajul intercuspidian numit cheie de ocluzie. Faţa mezială se plasează în contact cu linia mediană.

regula verticalei spune că faţa linguală a dinţilor laterali inferiori nu trebuie să depăşească o verticală ridicată de la linia oblică internă. C. în sens sagital. În mişcările de lateralitate trebuie să existe pe partea activă contact între cuspizii de acelaşi nume. Dacă montarea dinţilor se face în articulator. În mişcările de propulsie trebuie să existe contact între versantele meziale ale cuspizilor inferiori şi versantele distale ale cuspizilor superiori. grupul dinţilor frontali superiori acoperă grupul frontalilor inferiori pe o distanţă de 1-2 mm. 33 . În acelaşi sens. realizând o treaptă care împiedică pătrunderea mucoasei obrazlui între feţele ocluzale şi traumatizarea ei. dupa montarea fiecărui dinte lateral inferior se controlează contactul dintre suprafeţele ocluzale în mişcările de propulsie şi lateralitate. dinţii superiori depăşesc spre vestibular pe cei inferiori cu ½ de cuspid. fie un spaţiu de inocluzie de 1-2 mm în poziţie de intercuspidare maximă. iar pe partea de balans contact între versantele centrale ale cuspizilor palatinali superiori şi versantele linguale ale cuspizilor vestibulari inferiori.inferior cu faţa internă a tuberculului piriform. între feţele palatinale ale dinţilor frontali superiori şi feţele vestibulare ale dinţilor frontali inferiori poate exista fie contact. b) În zona laterală în sens vestibulo-oral. această supraocluzie frontală fiind caracteristică raportului psalidodont. RAPOARTELE INTEDENTARE ÎNTRE ARCADELE ARTIFICIALE a) În zona frontală în sens vertical. în momentul angrenajului interdentar.

C. în propulsia mandibulei se stabilesc contacte multiple la nivelul marginilor incizale şi feţelor ocluzale sau cel puţin trei puncte de contact. orientarea orală a axului fiecărui dinte formează curba transversală a lui Wilson. Manson şi Villain realizează curba sagitală corespunzător teoriei calotei sferice în care axele dinţilor prelungite în sus ar duce în centrul sferei. Curba transversală este necesară pentru a exista puncte de contact pe partea lucrătoare şi pe partea nelucrătoare în mişcările de lateralitate ale mandibulei. În lateropulsie vor exista contacte interdentare atât pe partea lucrătoare cât şi pe cea nelucrătoare. în zona distală. Astfel . În sens transversal.- în sens sagital . Curba sagitală se realizează pentru a compensa inocluzia care s-ar putea produce lateral. Existenţa acestor contacte multiple asigură stabiliatate protezelor şi reprezintă scopul principal al montării recomandate de Gysi. în mişcarea de propulsie a mandibulei dacă planul de ocluzie ar fi drept. orientarea mezială a axului fiecărui dinte formează curba sagitală de ocluzie a lui Spee. unul în regiunea frontală şi câte unul de fiecare parte laterală. Curba sagitală este corelată cu gradul de supraocluzie frontală. cu înalţimea pantelor cuspidiene şi cu înclinarea pantei tuberculului articular. CONCLUZII PRIVIND MONTAREA DINŢILOR FRONTALI 34 .

spre mandibulă. D. involuţiei fiziologice şi. de suferinţă. Alteori. în special. eventual. etc. treme. Linia incizală într-o formă anume se realizează după indicaţia cuprinsă în fişa tehnică şi pe care medicul nu trebuie să o omită dacă doreşte să obţină o armonie dento-facială expresivă. în urma abraziunii se formează o linie dreaptă. ceea ce imprimă un aspect trist. Uneori. orizontală. care determină o expresie de dârzenie şi vigoare. La bărbaţi. CONCLUZII PRIVIND MONTAREA DINŢILOR LATERALI 35 . Montarea dinţilor frontali urmăreşte refacerea situaţiei pacientului existentă înainte de edentare. a unor anomalii care au existat: diastemă. ceea ce imprima un aspect vesel. linia incizală are o formă curbă cu concavitatea orientată în sus. linia incizală are o formă curbă cu concavitatea orientată în jos. ci una corespunzătoare vârstei şi deci. optimist. • Montarea dinţilor frontali trebuie făcută în aşa numitul “spaţiu neutral” care reprezintă locul unde se neutralizează presiunile exercitate din afară de buze şi dinăuntru de limbă. spre maxilar. Linia incizală a dinţilor frontali superiori Montarea dinţilor în regiunea frontală urmăreşte atât refacerea fizionomiei cât şi redarea unor elemente caracteristice trăsăturilor de caracter aparente în expresivitate. deci nu o montare ideală. malpoziţii.• • Montarea dinţilor frontali urmăreşte relizarea unor armonii dento-dentare şi dento-faciale. Linia formată de marginile incizale ale celor şase dinţi frontali superiori influenţează evident expresivitatea. cu rol în refacerea fizionomiei pacientului. În acest fel se obţine o stabilitate maximă a protezelor.

iar în cazul unor creste mai atrofiate. suprafaţa ocluzală trebuie să fie paralelă cu creasta. În astfel de împrejurări. de obicei la mandibulă. montarea dinţilor se face în intercuspidare maximă materializată prin multiple puncte de contact de tip tripodic. in deplasarea anterioară şi laterală a mandibulei să se obţină multiple contacte dentare.Montarea dinţilor laterali urmăreşte . F. obţinerea unor proteze cu stabilitate maximă în momentele funcţionale. METODE SPECIALE DE MONTARE Atrofia exagerată a maxilarelor creează un decalaj important între cele două oase. • montarea normală a dinţilor laterali se poate realiza când linia interalveolară formază cu planul de orientare ocluzală un unghi mai mare de 80 de grade. Când unghiul este mai mic de 80 grade montarea normală nu mai poate fi realizată deoarece centrul dintelui artificial s-ar situa excentric faţă de mijlocul crestei alveolare şi pot apărea momente de basculare şi instabilitate a protezei. În acest scop: • • • • • • dinţii laterali se montează strict pe mijlocul crestei alveolare. în principal. va fi mai apropiat de acestea. evoluând concentric (centrifug) la maxilar şi excentric (centripet) la mandibulă. 36 . Aprecierea înclinării axei interalveolare şi distanţa dintre creste se face cu rigla lui Gysi. planul de ocluzie va fi plasat la egală distantă de crestele alveolare. În aceste cazuri se impun metode de montare speciale. angrenajul normal al dinţilor laterali de pe cele două arcade impune plasarea cuspizilor vestibulari ai premolarilor şi molarilor inferiori în şanţurile intercuspidiene mezio-distale ale premolarilor şi molarilor superiori. dinţii laterali se vor monta dupa metode speciale.

Este un raport fără intercuspidare. c) Montarea încrucişată Montarea încrucişată devine necesară când disproporţia dintre maxilar şi mandibulă este foarte mare. fiind traumatizată. protezele vor fi bine stabilizate. În partea stânga la 37 . Se montează pe partea dreaptă la maxilar dinţii din stânga de la mandibulă.a) Montarea labiodontă În acest tip de montare feţele vestibulare ale dinţilor laterali sunt situate pe acelaşi plan. Când acest tip de montare cuprinde şi dinţii frontali. Datorită poziţiei feţelor vestibulare ale dinţilor laterali pe acelaşi plan. cu contacte minime. În acest ultim tip de montare. La această metodă de montare se recurge rareori. iar rapoartele interdentare se fac cuspid la cuspid. Metoda permite poziţionarea dinţilor pe arcada alveolară. b) Montarea cu intercuspidare inversă Această montare situează cuspizii vestibulari ai dinţilor laterali inferiori în afara cuspizilor vestibulari ai dinţilor superiori unilateral sau bilateral. feţele vestibulare ale dinţilor frontali superiori vor fi situate înapoia dinţilor frontali inferiori. iar în stânga la mandibulă dinţii din dreapta de la maxilar. montarea va fi inversă totală. mucoasa obrajilor pătrunde cu uşurinţă între feţele ocluzale ale dinţilor. dar masticaţia se va face deficitar.

iar frontalii inferiori se montează pe creastă. iar dacă nu este posibil.5. se va menţine ocluzia inversă. cu înclinare linguală. 38 . La aceşti pacienţi. Rezultă deci proteze cu dinţi încrucişaţi. dar se asigură şi o inocluzie sagitală de 2-3 mm pentru a permite mandibulei să execute liber mişcarea de propulsie. d) Montarea în anomalii dento-maxilare a) montarea cu ocluzie distalizată se realizează la pacienţii care în perioada de dentaţie au avut un spaţiu de inocluzie sagitală datorită prognatismului maxilar.maxilar se montează dinţii din dreapta de la mandibulă. Uneori se poate încerca realizarea unui contact al incisivilor inferiori cu un platou retroincizal superior. ridicat pe versantul vestibular al şeii. Pentru a ajunge la congruenţă între perimentrul mic al maxilarului şi volumul dentar al mandibulei. proalveoliei maxilare sau retrognatismului mandibular. crestele alveolare sunt foarte voluminoase în regiunea frontală comparativ cu regiunea laterală. frontalii superiori sunt montaţi în afara crestei cu înclinare vestibulară.5 şi 4. se realizează în regiunea frontală o supraocluzie mare şi o inocluzie sagitală mare. Dinţii artificiali pot fi confecţionaţi cu colet fals. iar în dreapta la mandibulă dinţii din stânga de la maxilar. În cazul montării labiodonte. nu se mai montează la maxilar dinţii 3. Montarea dinţilor artificiali se face cu o supraocluzie frontală. după edentare. Montarea dinţilor artificiali se realizează în zona frontală în ocluzie labiodontă. c) montarea în ocluzie adâncă se realizează la pacienţii care în sens vertical au avut dinţii frontali inferiori acoperiţi jumătate din înălţime. b) montarea cu ocluzie mezializată se realizează la pacienţii care în perioada de dentaţie au prezentat progenie sau ocluzie labiodontă urmate de o atrofie marcantă a maxilarelor după edentare. La aceşti pacienţi.

6 mm. Această plăcuţă se fixează de bordura şablonului inferior după fixarea în ocluzor a ansamblului modele funcţionale.  se plastifiază suprafaţa ocluzală a bordurii inferioare cu ajutorul unei spatule.  se solidarizează plăcuţa de bordura inferioară de ocluzie prin lipire cu ceară.  se transferă pe plăcuţă reperele trasate pe bordura superioară de ocluzie : linia mediană şi liniile canine. Tehnica montării plăcuţei este următoarea :  se separă bordurile de ocluzie ale şabloanelor  plăcuţa metalică se aplică pe bordura şablonului superior astfel încât să depăşească puţin limita vestibulară a bordurii.  distanţa dintre planul de orientare ocluzală şi linia surâsului se trasează pe soclul modelului superior sau se înscrie în fişa de laborator 39 .şabloane şi avansarea şurubului distanţator până la braţul superior.  se dezlipeşte plăcuţa de sablonul superior.  in acest fel se presează plăcuţa care se înfundă în ceară până când braţul superior ia contact cu şurubul distanţator fixat anterior la distanţa dată de şabloane. Montarea pe plăcuţa lui Pedro Saizar Pedro Saizar a introdus în tehnica montării dinţilor artificiali o plăcuţă metalică de forma arcadei dentare. dar mai lată. cu o grosime de 0. curbura vestibulară a bordurii superioare de ocluzie în regiunea frontală. după care se închide ocluzorul. În această poziţie se lipeşte de bordură în câteva puncte.5-0. a. ALTE METODE DE MONTARE A DINŢILOR ARTIFICIALI Au fost concepute şi alte metode de montare a dinţilor artificiali în scopul uşurării montării sau al obţinerii unor proteze cât mai fizionomice sau mai bine stabilizate.  se închide ocluzorul şi se trasează cu un creion pe plăcuţă.G.

iar marginile incizale sunt în contact cu plăcuţa. şi se realizează Montarea dinţilor se face respectând regulile generale şi individuale formulate de Gysi. după transferul reperelor se îndepărtează şablonul superior macheta protezei maxilare.  Premolarul I superior atinge plăcuţa cu cuspidul vestibular în timp ce cuspidul palatinal rămâne la o distanţă de 0. orientarea dinţilor artificiali comparativ cu metoda lui Gysi. Înclinarea coletului spre distal este mai mică comparativ cu cea a incisivilor.  Incisivul lateral nu atinge plăcuţa faţă de care se află la o distanţă de 0. Avantajele montării dinţilor cu ajutorul plăcuţei lui Pedro Saizar sunt: • • • se materializează planul de orientare ocluzală. prezenţa reperelor pe plăcuţă uşurează montarea grupului frontal superior. Faţă de plăcuţa lui Pedro Saizar. trasarea curburii vestibulare a bordurii superioare de ocluzie simplificată. Axul longitundinal este perpendicular pe plăcuţă sau înclinat distal cu 1 grad.5 mm. Înclinarea coletului spre palatinal este mai accentuată faţă de a incisivului central. dinţii superiori au următoarele poziţii:  Incisivii centrali sunt aşezaţi simetric faţă de linia mediană la care sunt tangente feţele lor meziale. Feţele vestibulare au o poziţie uşor înclinată astfel încât coletul se află palatinizat cu 2-3 mm faţă de marginea incizală.  Caninul atinge plăcuţa cu vârful cuspidului şi are o înclinare spre palatinal mai mică decât incisivii. 40 .51 mm.

incisivii centrali superiori se montează cu feţele vestibulare la o distanţă de 8-9 mm de mijlocul papilei incisive. Linia care uneşte vârfurile cuspizilor caninilor trece prin mijlocul papilei incisive. Marginile incizale ale dinţilor frontali superiori sunt situate cu 2-3 grade mai vestibular faţă de colet care este orientat palatinal. Montarea pe bordura de ocluzie Metoda foloseşte sablonul de ocluzie ca bază a machetei pentru probă.5 mm. Montarea după repere antropometrice Această tehnică de montare este indicată când atrofia maxilarelor nu este prea mare. Astfel. După determinarea relaţiei intermaxilare. iar rapoartele interalveolare nu sunt mult modificate. Axul longitudinal este mai înclinat faţă de cel al molarului I. în condiţiile modelării curburii vestibulare a bordurii superioare de ocluzie cu buzele în raport armonios şi cu plenitudinea etajului inferior al feţei. Axul longitudinal este perpendicular pe plăcuţă sau uşor înclinat mezial. sunt montaţi dinţii frontali superiori în conturul bordurii de ocluzie.  Molarul I superior atinge plăcuţa cu cuspidul mezio-palatinal în timp ce cuspidul disto-palatinal se află la o distanţă de 1 mm. iar caninii superiori se montează cu feţele vestibulare la o distanţă de 10-11 mm de extremitatea externă a primei rugi palatine. Premolarul II superior atinge plăcuţa cu cu ambii cuspizi. Axul longitudinal este înclinat palatinal şi mezial. Montarea se realizează astfel : 41 .  Molarul II superior nu atinge plăcuţa faţă de care cuspidul meziopalatinal se află la o distanţă de 0. Caracteristica metodei este situarea feţelor vestibulare ale incisisivilor centrali şi caninilor superiori faţa de unele repere anatomice situate pe maxilar. b. c.

unul câte unul. pe un şablon de ocluzie fără bordură în zona frontală. mărime şi culoare. continuă montarea celorlalţi dinţi. • prin aceeaşi tehnică se poziţionează incisivul central de partea opusă. Montarea dinţilor în cabinet Montarea este realizată de către medic în cabinet dupa determinarea relaţiei intermaxilare.• se plastifiază ceara bordurii de ocluzie cu ajutorul unei spatule lângă linia mediană şi se montează un incisiv central. d. şabloanele merg în laborator unde tehnicianul poate să se afle într-una din următoarele situaţii : • • dacă dinţii montaţi corespund ca formă. apoi incisivii laterali şi caninii. va alege o garnitură care să aibă aceeaşi formă şi mărime dar şi culoarea indicată. permite realizarea unei armonii dento-faciale perfecte. După montarea grupului frontal superior. e. Dinţii definitivi pot înlocui pe cei de probă. dacă dinţii corespund numai ca formă şi mărime. Montarea dinţilor în condiţiile prezenţei pacientului. Montarea individualizată a dinţilor 42 . sau se poate realiza o cheie de ghips vestibulo-incizială cu poziţie stabilă care înregistrează poziţia întregului grup frontal superior şi permite montarea reproducând exact ansamblul. dinţii vecini constituind repere de poziţionare. Sunt utilizaţi dinţi de probă care trebuie să corespundă ca formă şi dimensiuni sau dacă în cabinet există suficiente garnituri şi ca nuanţe coloristice. astfel încât faţa vestibulară să se înscrie în curbura bordurii de ocluzie.

suprapunerea 1/3 meziale a incisivilor laterali superiori peste incisivii centrali. în special a celei mandibulare. Dinţii se montează spre oral când există o tonicitate crescută a muşchiului orbicular al buzelor. inversarea incisivilor centrali superiori. pete şi fisuri ale smalţului. volumul şi poziţia limbii. De asemenea se pot aplica pe premolari microproteze metalice.Numită şi montare gerontologică. rotări în ax a incisivilor centrali sau laterali superiori sau incisivi centrali superiori mai lungi decât incisivii laterali. Forţele rezultate din contracţia acestor muşchi se anuleaza într-o zonă ce poartă numele de spaţiu neutral şi care poate fi stabilit cu ajutorul anumitor tehnici de amprentare. dinţii trebuie montaţi ţinând cont de tonicitatea muşchilor orbicular al buzei şi buccinator şi de tonicitatea. buză de iepure. Tot în această poziţie se montează dinţii dacă pacientul are o malformaţie congenitală a buzei superioare. crearea în dinţi artificiali a unor obturaţii de culoare diferită. Dinţii se montează spre vestibular când orbicularul buzelor are o tonicitate scăzută. de volum mare. inclusiv de amalgam de argint pe premolari. Montarea miatonică Pentru asigurarea stabilităţii protezelor. ceea ce ar provoca dislocarea protezei în sens lingual. a tremelor. asociată cu o limbă tonică. Caracteristicile involuţiei aparatului dento-maxilar se obţin prin inegalităţi de culoare. inclusiv a vârfului cuspizilor caninilor. Această montare creează un spaţiu în care limba se poate mişca în special în fonaţie. imitarea unor fracturi de unghiuri incizale. 43 . asociată cu o limbă mică. înghesuiri dentare la nivelul frontalilor inferior. imitarea unor migrări dentare cu inghesuiri sau spaţieri interdentare. În aceste situaţii o montare normală a dinţilor ar determina mobilizarea protezei prin apăsarea exagerată a buzei pe feţele vestibulare ale dinţilor. Artificii fizionomice în scopul ascunderii stării de protezare cuprind crearea diastemei. f. Aspectele de uzură se realizează prin şlefuirea marginilor incizale imitând abraziunea. tehnica urmăreşte realizarea unor arcade dentare corespunzătoare vârstei pacientului.

h. feţele ocluzale ale molarilor inferiori prezintă inversări de direcţie realizând un “pas helicoidal”. Montarea dinţilor dupa tehnica Ackerman Autorul montează dinţii artificiali după principiul helicoidal bazat pe constatarea că la dentat. Montarea dinţilor după metoda Hanau Autorul recomandă ca realizarea protezelor să se facă în articulatorul care îi poartă numele pentru a se obţine proteze cu valoare funcţională şi articulară echilibrată. prin abraziunea cuspizilor.g. Poziţionarea premolarilor faţă de planul de orientare protetică se face invers decât regulile lui Gysi : primul premolar atinge planul cu ambii cuspizi. La arcadele dentare artificiale premolarii şi molarii inferiori sunt înclinaţi spre lingual pentru a oferi stabilitate protezelor. Molarii sunt montaţi după regulile lui Gysi. Între dinţii frontali superiori şi inferiori se crează o inocluzie sagitală care măsurată in mm este egală cu gradul de acoperire a frontalilor inferiori de către cei superiori. cuspidul vestibular fiind la distanţă de 0. Montarea dinţilor începe cu frontalii inferiori şi apoi frontalii superiori după regulile lui Gysi. Se obţin proteze corelate cu următoarele elemente ale aparatului dento-maxilar:  înclinarea traiectoriei condiliene  profunzimea curbei sagitale  înclinarea traiectoriei incisive  înălţimea cuspizilor şi angulaţia pantelor cuspidiene 44 . Se realizează astfel « pasul helicoidal ». iar al doilea premolar cu cuspidul palatinal. apoi în cealalt . Aceste spaţii permit modificări de poziţie ale dinţilor frontali la proba machetei în scop fizionomic. Sunt montaţi apoi premolarii superiori şi inferiori într-o parte.5 mm între canin şi primul premolar şi între primul premolar şi al doilea premolar. iar dinţii frontali inferiori sunt orientaţi vestibular în scop fizionomic.5 mm faţă de plan. se lasă spaţii de câte 0.

centru sferei aflându-se în apropierea apofizei “Crista Galli”. j.4 cm. înclinarea planului ocluzal Aceste elemente alcătuiesc quintetul Hanau i. Montarea se face într-un articulator special care are pe ramura superioară o semicalotă sferică pe care se montează mai întâi dinţii inferiori în contact cu sfera apoi dinţii superiori. Aceşti dinţi acţionează în masticaţie pe principiul pistilului în mojar. Montarea dinţilor condiliformi Gerber şi French recomandă dinţii condiliformi în cazul disproporţiei mari între maxilare. Unii autori folosesc dinţi cu relief ocluzal modificat care nu mai prezintă pante cuspidiene înclinate ce descompun forţele verticale în forţe oblice. Metoda se bazează pe o teorie susţinută de Monson potrivit căreia mişcările mandibulei se fac ca şi cum dinţii inferiori se află permanent în contact cu suprafaţa unei sfere cu raza de 10.4 cm. capabole să disloce protezele de pe câmpuri protetice nefavorabile. iar la mandibulă dinţi de forma 45 . La maxilar se montează dinţi care imită forma pistilului .Montarea dinţilor după metoda Monson şi Villain Această tehnică poartă numele de montarea sferoidală întrucât poziţionarea dinţilor se face cu suprafeţele ocluzale în contact cu suprafaţa unei calote sferice a cărei rază este de 10. Autorii recomandă protezele realizate cu aceşti dinţi ca având o articulare mai buna şi o stabilitate superioară. Montări cu dinţi speciali Metodele de montare descrise mai sus folosesc dinţi anatoformi.

sunt prevăzute cu creste triturante şi fosete. MACHETA PENTRU PROBĂ Se numeşte şi machetă preliminară şi este rezultatul montării dinţilor artificiali. Se asociază un raport asemănător articulaţiei temporo-mandibulare. Faţa ocluzală a dinţilor condiliformi este îngustă pentru a se reduce presiunile ocluzale. Macheta cu dinţii pentru probă este pregătită astfel :  Se modelează festonul gingival şi gingia artificială numai în regiunea frontală pentru ca medicul şi pacientul să poată aprecia valoarea fizionomică a montării (corelările dento-dentare şi dento-faciale).  In regiunea laterală nu este necesar modelajul pentru că zona nu este vizibilă  Dinţii artificiali sunt curăţaţi de ceară  Dacă baza machetei este confecţionată din ceară este prevăzută cu întăritură din placă de bază la maxilar sau din sârmă la mandibulă 1. scopul ei fiind proba în cavitatea bucală. necuspidaţi.mojarului. fără curbe de ocluzie. Montarea dinţilor Sears Suprafeţele ocluzale ale acestor dinţi. Prin aceasă tehnică se realizează unităţi triturante şi unităti echilibrate cu multiple puncte de contact în mişcările de propulsie şi lateralitate. dinţi de 0 grade. realizează o ocluzie monoplan. Dinţii Sears fără cuspizi. CONTROLUL MACHETEI 46 . Aceşti dinţi asigură eficienţa masticatorie şi sunt recomandaţi pentru pacienţii edentaţi total la care panta tuberculului articular este orizontalizată.

Controlul machetelor se face static pentru că probe de rezistenţă nu sunt posibile datorită lipsei de rezistenţă a bazei machetei şi stabilităţii relative. Dacă dimensiunea verticală a etajului inferior al feţei şi rapoartele de ocluzie sunt necorespunzătoare se procedează la o nouă determinare a rapoartelor intermaxilare cu ajutorul şabloanelor de ocluzie. Dacă s-au realizat rapoarte de ocluzie în poziţia de relaţie centrică: planul de ocluzie şi curbele de ocluzie.  Curbura vestibulară a dinţilor reface plenitudinea feţei. rezultat al incorectei determinări a dimensiunii verticale de ocluzie.  Ocluzie coborâtă sau ridicată. Distanţarea sau apropierea arbitrară a braţelor ocluzorului nu poate aduce o corectare a deficienţelor şi nu poate fi luată în considerare. refac armonia dento-facială a pacientului. Dacă au fost respectate indicaţiile privind alegerea dinţilor artificiali  Forma. B. Se verifică rapoartele intermaxilare.Medicul stomatolog efectuează un prim control al machetei pe model şi apoi în cavitatea bucală. MACHETA DEFINITIVĂ 47 . Controlul machetei verifică următoarele obiective : A. C. mărimea şi culoarea acestora care. D.  Linia mediană rezultată din montarea dinţilor corespunde cu linia mediană a feţei. în cazul dinţilor frontali.  Grupul dinţilor frontali superiori se înscrie între comisuri  Coletul dinţilor se află la nivelul unde se ridică buza superioară în momentul surâsului. Acest obiectiv poate evidenţia următoarele deficienţe :  Ocluzie deschisă anterior – este rezultatul ridicării şurubului ocluzorului peste înălţimea stabilită de pacient şi transmisă prin şabloane  Inocluzie unilaterală – este rezultatul instabilitătii şablonului de ocluzie pe câmpul protetic sau al montării incorecte în ocluzor.

Şanţul se gravează cu un versant în pantă dinspre anterior spre posterior şi un versant drept posterior. Această operaţiune trebuie efectuată de medic care apreciază gradul de rezilienţă a mucoasei şi precizează linia de demarcaţie între palatul dur şi palatul moale prin teste specifice. Aceasta se poate completa cu succiunea parţială care este numai un factor auxiliar de menţinere şi stabilitate. GRAVAREA MODELULUI a. A. b. În funcţie de gradul de rezilienţă a mucoasei se gravează cu spatula un şanţ adânc de 1-2 mm şi 2-5 mm lăţime. PREGĂTIREA MODELULUI DE LUCRU ÎN VEDEREA DEFINITIVĂRII MACHETEI Pregătirea modelului are în vedere asigurarea menţinerii şi stabilităţii viitoarei proteze şi protecţia unor zone ale câmpului protetic. Succiunea parţială (limitată) este folosită atunci când câmpul protetic maxilar caracterizat prin creste alveolare intens rezorbite nu permite obţinerea succiunii totale. dar şi de poziţia dinţilor frontali. Succiunea totală a protezei superioare se perfectează prin gravarea modelului la zona « Ah ». În urma gravării va rezulta pe proteză un plus de material acrilic care va pătrunde în mucoasă desăvârşind succiunea totală. 48 . se definitivează baza machetei pentru a se transforma în proteză definitivă.modelarea finală a machetei 1.pregătirea modelului de lucru în vederea definitivării machetei .După proba machetelor în cavitatea bucală şi corectarea eventualelor deficienţe. Definitivarea bazei machetei cuprinde următoarele operaţiuni : . Dimensiunile şanţului variază în funcţie de rezlienţa mucoasei. În acest scop se execută operaţiunile de gravare şi foliere a modelului.

Medicu va trasa cu creionul pe model conturul de-a lungul căruia se va realiza gravarea. FOLIEREA MODELULUI a. proteza va prezenta pe faţa mucozală un plus de material acrilic care. Pentru obţinerea camerelor de vid se foloseşte o folie groasă de 1 mm. Se obţine prin folierea modelului în zona respectivă care va fi trasată cu creionul de către medic pe model. torusul mandibular şi eventualele exostoze.75 sau 1 mm. va realiza o suprafaţă de succiune parţială. Potrivit desenului. c. pe versantul palatinal. Aceste zone sunt papila incisivă. Mucoasa care acoperă aceste zone este aderentă. reniforme. Despovărarea mucoasei unor zone ale câmpului protetic se realizează prin distanţarea feţei mucozale a protezei.500.Succiunea parţială se mai numeşte şi centrală şi se obţine cu ajutorul « liniilor americane » care sunt camere de vid create în exteriorul feţei mucozale a protezei. Readaptarea bazei machetei plastifiate peste folii o va depărta de model corespunzător grosimii acesteia. B. Succiunea parţială prin camere de vid create în interiorul feţei mucozale a protezei se obţine tot prin folierea modelului. Tehnicianul dentar primeşte indicaţii în fişa de laborator sau prin numărul liniilor de haşurare a zonei delimitate pe model. Camerele de vid interioare pot fi unice în formă de inimioare sau duble.25.0. Alte pregătiri 49 . b. În final. pătrunzând în mucoasă. Acestea se obţin în urma gravării modelului sub forma unui şanţ situat la baza crestelor alveolare. torusul palatin. Grosimea foliei este aleasă în funcţie de rezilienţa mucoasei şi va fi de 0. tehnicianul dentar va decupa folii de plumb sau cositor şi le va cimenta pe model. în funcţie de rezilienţa mucoasei. La aplicarea protezei pe câmpul protetic aerul din interiorul camerelor de vid este eliminat şi prin vidul parţial creat se obţine o succiune limitată. slab vascularizată şi foarte sensibilă la presiuni.

etc) tehnicianul dentar va primi indicaţii în acest sens şi le va executa în această etapă de lucru. REALIZAREA MACHETEI DEFINITIVE Se obţine prin modelarea machetei potrivit câtorva principii: fizionomic. igienic. La pacienţii vârstnici festonul gingival va fi mai retractat şi dinţii vor avea colet fals . B. PRINCIPIUL FIZIONOMIC Modelarea machetei în acest scop se realizează doar în zona frontală . Se vor modela de asemena reliefurile proeminente . Linia de colet a dinţilor frontali are un traiect diferit .5 mm mai ridicată faţă de incisivii centrali. Astfel. urmărind ca proteza să fie cât mai naturală. iar papilele interdentare vor fi mai proeminente. ascunzând protezarea. capse intramucoase. A. La pacienţi mai tineri festonul gingival va fi la nivelul coletului dinţilor artificiali. 2. iar la nivelul caninilor cu 1-1. fonetic. iar spaţiile interdentare vor fi mai mărite. Dacă nu se ţine cont de vârsta pacientului. PRINCIPIUL IGIENIC 50 .Când se recurge la alte mijloace auxiliare de stabilizare a protezei totale (magneţi. vizibilă. Relieful gingival şi alveolar are un rol deosebit în refacerea fizionomiei pacientului. versantul vestibular al protezei va reface aspectul gingiei şi procesul alveolar în funcţie de vârsta pacientului. al rezistenţei mecanice şi al stabilităţii. mai ridicată la nivelul incisivilor centrali cu 1-2 mm faţă de incisivii laterali. corespunzătoare proceselor alveolare şi depresiunile dintre ele. protezele modelate necorespunzător vor trăda starea de edentaţie. verticale.

în regiunea laterală macheta va fi modelată plan. C. Dinţii artificiali din ceramică necesită o acoperire mai 51 . În acest fel se creează condiţii ca pe proteza gata să nu fie necesare prelucrări intense. Plastifiind macheta în zona bolţii palatine . se imprima relieful în negativ al amprentei cheie umezite. „î”. ceea ce constituie limita de rezistenţă mecanică. neted. netede şi lustruite să nu retenţioneze resturi alimentare. Pentru ca spaţiul ocupat să fie cât mai redus. Modelarea anatomică a zonelor laterale ale machetei ar crea pe proteze zone retentive pentru resturile alimentare.Orice modelaj anatomic constituie locuri de retenţie pentru resturi alimentare. PRINCIPIUL FONETIC Protezele totale prin volumul lor ocupă o parte din cavitatea bucală reducând spaţiul vital al limbii. Pentru obţinerea unor suprafeţe neretentive. macheta se va netezi foarte bine. „e”. Acest lucru este posibil numai la dinţii artificiali confecţionaţi din acrilat care se leagă chimic cu şeile protetice. suprafeţele externe ale protezei bine polimerizate. neretentiv. dislocând-o de pe câmpul protetic. Reproducerea acestor reliefuri anatomice se poate face identic celor naturale amprentând cu ghips bolta palatină. grosimea plăcii protetice va fi de 2 mm. Pentru asigurarea unor fonaţii corespunzătoare. Se vor modela pe machetă rugile palatine şi papila incisivă pentru ca limba să întâlnească pe proteză reliefuri asemănătoare celor naturale uşurând pronunţarea vocalelor „u”. Zonele retentive ale protezelor favorizează aderenţa alimentelor lipicioase care sunt un factor de instabilitate a protezei. Această metodă uşurează munca tehnicianului dentar. feţele palatinale ale dinţilor frontali superiori realizate anatoform nu vor fi acoperite cu ceară decat 1-2 mm la baza lor. pe care se dezvoltă flora microbiană şi din procesul de fermentaţie rezultă un miros urât al cavităţii bucale numit halenă. Exceptând regiunea frontală care necesită modelaj anatomic.

PRINCIPIUL REZISTENŢEI Protezele totale sunt supuse unor solicitări intense în momentele funcţionale. placa protetică trebuie să aibă o grosime de 2 mm. Tot pentru a favoriza fonaţia.întinsă a feţelor palatinale pentru înglobarea retenţiilor mecanice (crampoanele). modelarea suprafeţei orale a protezei trebuie să fie simetrică. Această grosime se obţine cu uşurinţă. de tipul constituţional al pacientului şi de consistenţa alimentelor. Armarea protezei maxilare se face cu plase de sârmă. Armarea cu fibre de sticlă are avantajul că acestea pot fi interpuse şi în acrilatul şeilor în timp ce mijloacele celelalte de armare sunt situate numai în placa palatinală sau pe versantul lingual al şeii. Dacă la adaptarea pe model plăcuţa se subţiază prin plastifiere sau presiuni digitale. 52 . iar ingroşarea feţei externe ar influenţa fonaţia. grosimea va fi refăcută prin picurare. ceea ce pentru fonaţie este un dezavantaj. Trebuie menţionat că grosimea plăcii protetice este redusă în zonele unde s-au făcut folieri. bare fabricate din oţel inoxidabil sau fibre de sticlă. plăcile protetice se armează.5 mm grosime. Aceste solicitări sunt diferite în funcţie de câmpul protetic. fibre de sticlă sau cu 2-3 microfolii de acrilat polimerizat rezultând o placă protetică în straturi. Proteza mandibulară se armează cu bare de sârmă de wipla de 1. musculatura ridicătoare a mandibulei bine reprezentată şi la cei care semnalează fracturarea unor proteze purtate anterior. D. În cazul reducerii plăcii protetic prin foliere sau la pacienţii care prezintă creste alveolare voluminoase. Pentru a rezista solicitărilor. placuţele de ceară din care se confecţionează baza machetei fiind fabricate la această dimensiune.

fundurile de sac ale modelului se umplu cu ceară. Versantul lingual al protezei mandibulare se modelează plan şi subţire pentru a lăsa spaţiul necesar pentru limbă. Gerber recomandă: • • • • În zona frontală versantul vestibular se modelează concav pentru a favoriza acţiunea oribicularului buzelor. dar la ridicarea ei proteza ar fi mobilizată de pe câmpul protetic. În zona laterală versantul vestibular se modelează convex pentru a favoriza aplicarea fibrelor buccinatorului. PRINCIPIUL STABILITĂŢII În scopul asigurării şi menţinerii protezelor. 53 . Modelarea concavă al acestui versant ar fi confortabilă pentru limbă. Conformate corespunzător.E. marginile acestora şi versantele şeilor trebuiesc modelate corespunzător. marginile viitoarei proteze se vor etanşeiza în fundurile de sac. În privinţa modelării versantelor şeilor protetice. Versantul lingual al protezei mandibulare se modelează astfel încât să asigure spaţiu corespunzător pentru limbă. Pentru ca marginile protezelor să aibă o grosime funcţională. Marginile protezei se rotunjesc şi ocolesc inserţiile frenurilor şi bridelor.

CAPITOLUL V IMPLICAŢII CU IMPORTANŢĂ PRACTICĂ DERIVATE DIN REGULILE DE MONTARE 54 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful