Universitatea de Vest din Timisoara Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie Departamentul de Biologie

Distribu ia și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpa ilor României
- lucrare de licen ă -

Conducător știin ific: Prep.Dr. Lucian Pârvulescu

Student: Denis Copilaș-Ciocianu

Timisoara 2011

Universitatea de Vest din Timișoara Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie Departamentul de Biologie

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României
-lucrare de licență-

Conducător științific: Prep. Dr. Lucian Pârvulescu

Student: Denis Copilaș-Ciocianu

Timișoara 2011

CUPRINS
Capitolul 1 Introducere…………………………………………………………………….… 1.1 Importanța amfipodelor…………………..…………………………….…………... 1.2 Istoricul cercetărilor asupra amfipodelor în România și Europa………………...… 1.3 Morfologia și anatomia amfipodelor………..….……….………....…….…………. 1.3.1 Morfologia externă……………………………..…....…………………….. 1.3.2 Organizația internă…………………..……………...……………….…….. Capitolul 2 Materiale și metode ……………………………………………………….……. 2.1 Caracterizarea zonei studiate…………………………………...…………….……. 2.1.1 Prezentarea generală a Munților Banatului…………...…….…...….……... 2.1.1.1 Munții Semenicului ………………..………………….………..…. 2.1.1.2 Munții Almăjului …………………………………….………….… 2.1.1.3 Munții Locvei….…………………………………….………….…. 2.1.1.4 Munții Dogenecei………………...…………………….……….…. 2.1.1.5 Munții Aninei…..……………………………………...……….….. 2.1.2 Prezentarea generală a Munților Poiana Ruscă………………...………...... 2.1.3 Prezentarea generală a Carpaților Meridionali……………………...……... 2.1.3.1 Munții Retezat.…………………………..…….……….…………. 2.1.3.2 Munții Godeanu.………………………..………..……..…………. 2.1.3.3 Munții Țarcu.....……………………...………...……….…………. 2.1.3.4 Munții Vâlcan..………………………………………....…………. 2.1.4 Hidrografia zonei studiate……………..………………….…...…...……… 2.1.4.1 Bazinul hidrografic al râului Mureș..…….………….………….…. 2.1.4.2 Bazinul hidrografic al râului Timiș...……………..………………. 2.1.4.3 Bazinul hidrografic al râului Bega....……….….……………….…. 2.1.4.4 Bazinul hidrografic al râului Bârzava…………..……...……….…. 2.1.4.5 Bazinul hidrografic al râului Caraș.……..…..….……...……….…. 2.1.4.6 Bazinul hidrografic al râului Nera…..…………….………………. 2.1.4.7 Bazinul hidrografic al râului Cerna...……………...…...…………. 2.1.4.8 Bazinul hidrografic al râului Strei….....…………...……...………. 2.2 Caracterizarea stațiilor de prelevare…………………………………….……….… 2.2.1 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Timiș.…..…….……. 2.2.2 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Cerna..….…….……. 2.2.3 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Nera..………….…… 2.2.4 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Mureș……………… 2.2.5 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al fluviului Dunăre………..… 2.2.6 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Strei..…..….……..… 2.2.7 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Jiu……..………....… 2.2.8 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Caraș..…..…….…… 2.2.9 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Topolnița.…….….… 2.2.10 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Coșuștea..…...….… 2.2.11 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bega…...……….… 2.2.12 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bârzava.…..……… 2.3 Colectarea speciilor……………….……………………………….………….….… 4 4 6 8 8 11 13 13 14 15 15 16 17 17 18 20 21 22 23 24 25 25 26 26 27 27 28 29 29 30 31 32 33 34 34 35 36 36 37 38 38 39 40

2.4 Măsurarea parametrilor de mediu….…………………………………………….… 2.5 Identificarea speciilor……………….….………………………………….…….… 2.6 Prelucrarea și interpretarea datelor…...………………………………………….… 2.6.1 Indici de calcul statistic…………………………………….…..………….. 2.6.2 Indici de diversitate…..…………………………………….…..………….. Capitolul 3 Rezultate și discuții ……………………………………………………….……. 3.1 Calitatea apelor de suprafață din zona studiată……………………………………. 3.1.1 Clase de apă din bazinul hidrografic Timiș.……………….…...…… 3.1.2 Clase de apă din bazinul hidrografic Cerna.……………….…...…… 3.1.3 Clase de apă din bazinul hidrografic Nera………………….…..…… 3.1.4 Clase de apă din bazinul hidrografic Mureș.……………….…..…… 3.1.5 Clase de apă din bazinul hidrografic Dunăre……………….…..…… 3.1.6 Clase de apă din bazinul hidrografic Strei………………….…..…… 3.1.7 Clase de apă din bazinul hidrografic Jiu……...…………….…..…… 3.1.8 Clase de apă din bazinul hidrografic Caraș…..…………….…..….… 3.1.9 Clase de apă din bazinul hidrografic Topolnița.…………….….…… 3.1.10 Clase de apă din bazinul hidrografic Coșuștea…..……….…...…… 3.1.11 Clase de apă din bazinul hidrografic Bega……….……….…..….… 3.1.12 Clase de apă din bazinul hidrografic Bârzava…….………..……… 3.2 Prezentarea speciilor identificate………………………………………….……….. 3.2.1 Caracterizarea speciei Gammarus balcanicus (Schäferna 1922)………….. 3.2.2 Caracterizarea speciei Gammarus fossarum (Koch 1835)…….…….…...... 3.3 Distribuția spațială a speciilor de amfipode în zona studiată…………………….… 3.2.1 Distribuția spațială a speciei Gammarus balcanicus (Schäferna 1922)…… 3.2.2 Distribuția spațială a speciei Gammarus fossarum (Koch 1835)……..…… 3.3 Frecvența speciilor de amfipode…………………………….……………………... 3.4 Ecologia speciilor identificate……………………………………………….……... 3.5.1 Factorii fizici.……………………………………………….…..…….……. 3.5.1.1 Altitudinea……………...………………………….….....………… 3.5.1.2 Lățimea albiei……….....………………………….…..….……...… 3.5.1.3 Adâncimea apei…….…...………………………….…..….………. 3.5.1.4 Temperatura apei……....………………………….…..….………... 3.5.1.5 Temperatura aerului …………...………………………….………. 3.5.1.6 Viteza de curgere a apei……………...…………….…..………….. 3.5.1.7 Substratul albiei minore……………...…………….…..………….. 3.5.1.8 Gradul de umbrire a albiei minore……………...…………………. 3.5.1.9 Tipul de habitat din jurul albiei majore………….….…..…………. 3.5.2 Factorii chimici.………….………….……………………….…..………… Concluzii……………………………………………………………………………………… Bibliografie……………………………………………………………………………………

41 42 43 43 44 45 45 46 46 47 48 49 49 50 51 51 52 52 53 54 54 59 63 63 65 68 69 70 71 71 71 71 72 72 72 73 74 75 78 79

organele lui Valette etc). În general amfipodele se hrănesc cu resturi organice de origine vegetală sau animală sau detritus.5 mm la 150 mm. înainte de împerechere. Corophiidea/Caprellidea și Hyperiidea). mâloase. Majoritatea speciilor sunt bentonice. Masculii se recunosc după pilozitatea diferitelor apendice. fauna plantelor acvatice. se găsesc în abundență substanțe organice. dar acestea nu ajung la maturitate și nici nu sunt evacuate. De asemenea speciile din familia Cyamidae sunt parazite pe cetacee. 2004). întâlninduse de la adâncimi de peste 9000 m (Lyssianasidae) (David. 2010). În majoritatea cazurilor este prezent dimorfismul sexual. Crangonyctidae. Fišer et al. Bowman. De asemena se cunosc aproximativ 740 de specii care trăiesc în medii subterane (Niphargidae. sau unde se infiltrează apă bogată în nutrienți de la suprafață. în așa fel încât orificiile sexuale să coincidă. 1993. hrănindu-se cu alge și tegument descuamat (Roger. existând totuși rare cazuri de partenogeneză. 1973). într-o mare varietate de habitate acvatice (Hou. cu dimensiuni variind de la 1. habitate hiporeice și hipotelimnoreice.  4    . Cazuri de hermafroditism nu sunt cunoscute la amfipode. La gamaridele dulcicole. pe plantele acvatice. izvoare. 2008) până pe țărmurile mărilor și oceanelor (Talitridae) (Cardoso.1 Importanța amfipodelor Amfipodele sunt printre cele mai răspândite și diversificate crustacee. deoarece odată cu hrana vegetală ele consumă și hrană animală și anume. 1989). În momentul copulației. de la poli la tropice. pe fund. Unii autori consideră un al patrulea subordin Ingolfiellidea (Vonk & Schram. masculul răstoarnă femela așezând-o transeversal. Ele proliferează în apele în care. Speciile din țara noastră au dimensiunile cuprinse între 4 și 20 mm. Bogidiellidae) cum ar fi peșteri. cum ar fi în cazul speciei Corophium bonnellii (Myers. la cele dulcicole și salmastre. precum și după prezența anumitor organe senzitive (calceole. 1996) și fundul lacurilor alpine (Lake & Knott. puțuri și fânâni (Holsinger. ape freatice. Reproducerea amfipodelor este sexuată. Ordinul cuprinde aproximativ 7000 de specii grupate în trei subordine (Gammaridea. Hyperiidae) (Sudo. care are loc după o năpârlire a femelei. Speciile dulcicole (Gammaridae) se întâlnesc pe diverse sbustraturi cum ar fi cele nisipoase. Speciile nectonice care trăiesc în adâncimile mijlocii ale aceanului planetar sunt prădătoare (Ampeliscidae. Formele cavernicole abundă de obicei în locurile bogate în guano.. Amfipodele nu pot fi considerate strict fitofage. de la cele marine. Ca și mediu de viață ele ocupă aproape orice tip de habitat acvatic.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României Capitolul 1  Introducere 1. la masculii din genul  Orchestia s-au găsit ovule în glandele testiculare. masculul se prinde de femelă cu ajutorul perechii I-a de gnatopode. 2004). 1973). de primele plăci coxale și în această poziție femela poate să înoate cu ușurință purtând masculul pe spate. 1980). pietroase. 1996. după ochii mai dezvoltați.

prezența oostegitelor care formează marsupiul) și genetice (ADN ribozomal) care caracterizează atât amfipodele cât și izopodele. a capului şi a toracelui. Cyamidae-Cyamus ovalis. contopirea capului cu primul segment toracic. Diverse familii de amfipode: A. 5    . glandă antenară puternic dezvoltată plus răspândirea acestora în toate apele Terrei. E. Subordinul Hyperiidea cuprinde amfipode adaptate la viaţa pelagică. Niphargidae-Niphargus valachicus. deși unii autori susțin că amfipodele ar fi putut să apară la sfarșitul Paleozoicului (cca. G. strămoşi ce aparţineau gamaridelor cu plăci coxale şi epimerale reduse. caracterizându-se printr-o dezvoltare puternică a ochilor. găsim și aici forme cu structură apropiată de cea a subordinului Gammaridea. 1981). mai ales maxilipedul. Hyperiidae-Phronima sedentaria. ordinul Gammaridea este cel mai primitiv fiind în acelaşi timp şi punct de plecare pentru celelalte. lipsa exopoditelor la pereiopode. Cele mai vechi dovezi ale existenței amfipodelor sunt păstrate în chihlimbar datând Eocenului Superior (cca. Talitridae-Talitrus saltator. precum și întregul superordin Peracarida ne fac să admitem că acesta reprezintă un grup monofiletic (Spears. Figura 1. B. purtând slabe rudimente de apendice. Lysianassidae-Eurythenes gryllus. 300 mil. Gamaridele prezintă structura cea mai simplă şi cea mai completă. D. ani). 2005). întrunind caracterele principale ale ordinului: dezvoltarea puternică a plăcilor coxale şi epimerale. ani) (Watling. pleonul şi urosomul foarte reduse. Crangonyctidae-Crangonyx pseudogracilis. Cu toate particularitățile pe care le prezintă unele piese bucale. În ceea ce priveşte derivarea şi înrudirea. 50 mil. evoluând pe calea unor reduceri calitative şi cantitative: dispariţia plăcilor epimerale. C. slaba dezvoltare a pereiopodelor sau chiar dispariţia acestora. Subordinul Caprellidea derivă din cel precedent.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României Numeroase caractere morfo-anatomice (ochii sesili. Lipsa plăcilor epimerale la reprezentanţii subordinului Ingolfiellidea permite ipoteza că derivă din aceeaşi strămoşi ca şi Caprellidea. uropode puternice.

apare monumentala lucrare a lui T. 1955. Arbačiauskas și alții. Amfipodele din mările nordice au fost descrise între 1899-1900 de către A. între 1880-1898.al. iar dintre malacostracee printre Caride alături creveți. Birstein între 1940-1945 (Cărăușu et. Konopacka. Cercetările efectuate de Linné acum două sute cincizeci de ani erau lacunare și ambigue. A. Chevreux (1887). Della Valle (1893). (Cărăușu et. A. L. Datorită acestor lucrări cunoștințele asupra amfipodelor s-au îmbogățit foarte mult. Fabricius a fost cel care a descris și stabilit pentru prima dată genul Gammarus în 1775. În această lucrare monumentală el descrie în detalii fine și precise biologia. Stephensen privind amfipodele din Marea Nordului (1920) și ale Oceanului Înghețat (1935-1942). Ed. anatomia și morfologia crustaceelor. De asemena studii importante cu privire 6    . Botnariuc. Atlantic. Dîbovski publică o monografie asupra amfipodelor din lacul Baikal.2 Istoricul cercetărilor asupra amfipodelor în România și Europa Existența amfipodelor a fost semnalată pentru prima dată de către Aristotel în Historia Animallium. 1961). 1955). Mayer (18781890). Descrierea originală a speciei Cancer pulex. numind aceste animale “cocoșați” (în greacă cypha = cocoșat). Grabowski. În 1874 B. Cercetări recente asupra ecologiei și distribuției amfipodelor în Europa se desfășoară cu precădere la Universitatea din Lodz (Polonia). Boeck (1872-1876). Kröyer (1838-1847). Tot în această perioadă. Leach (1814). În Franța. A.al. R. Bate și Westwood (1856-1868). Norman (18681906). în apele oceanelor Pacific. Bazinul Mării Caspice a fost studiat între 1924-1938 de către A.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României 1. W. V. O. J. Stebbing consacrată amfipodelor colectate de-a lungul a patru ani în timpul expediției Challenger. Sars (1890-1895). G. El a clasificat amfipodele printre animalele fără sânge. această lucrare cuprindea aproape toate speciile de amfipode cunosute la vremea respectivă. Costa (1835). A. W. Sp. În ultimul sfert al secolului XIX au apărut o serie de lucrări de o mare importanță aupra studiului amfipodelor: MilneEdwards (1840). era foarte sumară și se potrivește aproape fiecărei specii de amfipod (Pinkster. H. cu mai bine de două mii de ani în urmă. Chevreux și L. Czerniavski (1868) (Cărăușu et. mai exact printre Malacostracei. Bonnier (1889-1896). în 1888. R. C. În acest timp. în 1758. punând astfel bazele cercetării acestor crustacee. în a 10-a ediție a lucrării Systema Naturae. Jazdzewski. Fage (1925). 1970). cu privire la studiul amfipodelor din Marea Neagră și Marea Azov. E. Schrank (1781). Loch (18351841). Bacela. Stebbing.al. Sovinski publică o serie de lucrări. Bovallius (1887-1890). Acest fapt a permis apariția unor serii de publicații cu caracter sintetic și monografic în primele decade ale secolului al XX-lea: Amphipoda-Gammaridea de T. A. Behning și J. J. Antarctic și Indian. S. nume importante fiind: Väinölä. evidențiind în acest fel fauna endemică și specifică a acestui lac. apar o serie de lucrări asupra amfipodelor subterane efectuate de P. în 1904 realizează o analiză zoogeografică a întregului ordin din apele ponto-caspio-araliene. Birula. P. R.K. Dana (1852). C. 1955). lucrările lui K. amfipodele au fost studiate și revizuite de Ed. Schellenberg a publicat în 1942 în Tierwelt Deutschlands un volum dedicat asupra amfipodelor de pe teritoriul Germaniei.

Cărăușu publică o serie de lucrări privind atât fauna relictă cât și cea marină (Cărăușu et. N. al gurilor Dunării. 1986. Cărăușu și A. 1989). C.al. Expediția de cercetări din dreptul litoralului României procură o serie de specii. cât şi internaţională. Speciile cavernicole sunt astăzi studiate de către cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. fascicula 4 din „Fauna Republicii Populare Romîne – Crustacea: Amphipoda. Anghelescu). După 1924 au apărut unele note și lucrări cu privire la biologia și sistematica Gamaridelor din apele dulci epigee și hipogee (E. C. De asemena V. Primele specii marine au fost colectate de pe litoralul Mării Negre de către cele două expediții conduse de N. Ostromumov în 1896 din bălțile Dunării (Cărăușu et.al. 1955). Val.al. Dimitriu. Cercetări asupra gammaridelor din zona Carpaților de Curbură (Sinaia: Valea Prahovei) au fost efectuate de Dr. Motaș. E.al. Un an mai târziu apare monografia (S. Cerecetările ulterioare s-au desfășurat în cadrul Stațiunii Zoologice marine de la Agigea. Dobreanu. Acesta a semnalat 8 specii în dreptul limanului Nistrului. 1988. Cărăușu (1942). Peter Trontelj și Boris Sket în cadrul Universității din Ljublijana. Manolache au întreprins cercetări mai amănunțite asupra amfipodelor dulcicole. Manolache. Sill (1861) și ele se referă la două specii de Niphargidae. Pușcariu. În anul 1955 un colectiv de autori format din S. care au fost determinate de S. 1943) asupra amfipodelor de tip caspic. forme salmastre şi de apă dulce”. E. 1955). E. cât și numeroase specii încă nesemnalate în dreptul litoralului nostru (Cărăușu et. 1955).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României la distribuția. Astfel au fost găsite atât specii noi pentru Marea Neagră. primele mențiuni au fost făcute de E. Borcea citează din lacul Razlem pe Pontogammarus maeoticus. Daday (1884) și V. Constantin Ciubuc (1984. Sovinski. S. 7    . Dobreanu şi C. 1955). în care autorul face un studiu comparativ al formelor din apele noastre și cele din alte bazine (Cărăușu et. Andrusov în 1890-1891 și prelucrate de V. Fauna amfipodelor din apele țării noastre și ale regiunilor învecinate a fost studiată relativ târziu. lucrare de referință atât pentru cercetarea românească. În 1926 I. În ceea ce privește cercetările asupra amfipodelor dulcicole. al insului Șerpilor și al gurii Portița. 1985. Sovinski mai descrie 9 specii în 1904 pe baza materialului colectat de A. ecologia și taxonomia amfipodelor hipogee sunt efectuate de către Cene Fišer. Manolache publică sub egida Academiei Române volumul IV. Slovenia. Dobreanu și C. Cărăuşu. colectate din apele Sibiului (Niphargus stygius Schiödte și Niphargus puteanus Koch) (Cărăușu et.al. 1955). Cărăușu. descriind o serie de specii și subspecii noi pentru știință cât și pentru fauna țării noastre.

Pe fața ventrală a capului se găsește orificiul bucal. 1955). 8    . Adesea marginea superioară a scutului cefalic se prelungește sub forma unei excrescențe denumită rostru.al. Apendicele capului se pot împărți în antene și piese bucale. Partea chitinizată a mandibulei are o regiune anterioară numită pars incisiva în spatele căreia se află procesul molar. la subordinul Caprellidea corpul este mai mult sau mai puțin cilindric datorită lipsei plăcilor epimerale. la Cyamidae și Corophidae corpul este asemănător cu izopodele fiind turtit dorso-ventral (Cărăușu et.2) (Cărăușu et. Antenele sunt în număr de două perechi: perechea I numite și antenule. Partea anterioară orificiului bucale se numește labrum sau buza anterioară. palpul lipsind (Cărăușu et.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României 1. Maxila I (Fig. 1955).al. convexitatea aflându-se în partea dorsală.1 Morfologie externă Forma – corpul amfipodelor este in general curbat. Amfipodele au corpul împărțit în trei regiuni bine individualizate: cap. Pe laturile scutului cefalic se întâlnesc niște prelungiri de forme diferite denumite lobi laterali sau lobi oculari. În vârful acestor articole se poate întâlni un număr variabil de peri și zimți. în vecinătatea căruia se află piesele bucale. care se contopesc mai târziu. Această cuticulă poate fi impregnată mai mult sau mai puțin cu carbonat de calciu (Cărăușu et. perechea II numite antene au întotdeauna un singur flagel iar pedunculul este frecvent compus din 5 articole. Capul de obicei este mic față de restul corpului.2) sau maxilula are aspectul unei piese lamelare formată din lobul intern. 1955). lobul extern și palpul maxilar. partea posterioară este labium sau buza posterioară (Fig. flagel principal și flagel accesoriu.al. torace și abdomen.3 Morfologia și anatomia amfipodelor 1. Corpul apare turtit lateral la subordinul Gammaridea din cauza plăcilor epimerale bine dezvoltate. compuse dintr-un peduncul. capul este constituit din 7 segmente libere. Apendicele bucale sunt în număr de 4 perechi situate în vecinătatea orificiului bucal și acoperite de obicei de prima pereche de plăci coxale. Maxila II este alcătuită din două piese lamelare numite lob intern și lob extern. puțin transparentă (cu excepția formelor tinere și pelagice) secretată de un epiteliu chitinogen prevăzut cu glande. poate atinge dimensiuni mari la Phronimidae din cauza dezvoltării ochilor. Mandibulele (Fig. Embriologic. Corpul prezintă la exterior o cuticulă chitinizată.al. 1955). Se compun din corpul mandibulei și palpul mandibular format din 3 articole variate ca formă și dezvoltare.3. la baza acestuia se află conul glandular în vârful căruia se deschide orificiul glandei antenare (excretoare).2) sunt apendicele cu rol principal în masticație.

C con glandular. Articolele 3-5 sunt scurte. Următoarele 7 perechi de apendice toracice sunt denumite pereiopode. Perechile de pereiopode I-II sunt foarte asemănătoare între ele. G mandibula. Plăcile coxale (Fig. deoarece atît lamele incubatoare cât şi cele branhiale se ataşează pe faţa lor internă. B maxiliped. H labium. 1955).3). propodit şi dactilopodit. Toracele mai este denumit şi pereion sau mesosom. iar la femelă pe antepenultimul. palp mandibular (pm). ischipodit. la mascul pe ultimul segment toracic.al. 1999). Articolul coxal este puternic lăţit şi alcătuieşte placa coxală.3) au rolul de a apăra branhiile şi ouăle.scara:0. Dactilul este orientat înainte şi prezintă numeroase variaţii în legătură cu modul de viaţă al speciei (Cărăușu et. este format din 6-7 segmente libere numite toracomere. A labrum. al 6-lea (propoditul) este puternic dilatat. Apendicele toracice sunt în număr de 8 perechi. 9    . formate din câte 7 articole: coxopodit. îndreptat spre înapoi în majoritatea cazurilor.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României pi  m pm  Figura 2. E maxila II. meropodit. Toracele poate fi neted sau poate prezenta diverse ornamentaţii de spini şi ţepi .al. deosbindu-se prin placa coxală. primele 2 perechi având o conformaţie aparte se numesc gnatopode (Fig. considerate ca făcând parte dintre piesele bucale deoarece intervin în procesul masticaţiei. F pars incisiva (pi) și procesul molar (m). 1955). D maxila I. Gnatopodele servesc la apucarea şi sfâşierea hranei precum şi la apucarea femelei în timpul copulaţiei.1). Pe partea ventrală se deschid orificiile genitale.al. Articolele sunt în general alungite şi cilindrice. Se articulează la primul segment toracic care este contopit cu regiunea cefalică. Aceste pereiopode servesc pentru mersul propriu-zis. având plăcile coxale mai puţin dezvoltate. basipodit. Pereiopodele III-V sunt mai lungi decât cele precedente. Pe toracomere se inseră lateroventral apendicele toracale (Cărăușu et.3mm (după Fakher el Abiari et. Pseudoniphargus longiflagellum. iar dactilul este lung şi mobil. Prima pereche de apendice toracice sunt maxilipedele sau picioarele-fălci (Fig. carpopodit.

Ca funcţie uropodele servesc la sărit. de la o simplă lamă ascuţită. uropodul III are uneori rol de cârmă. Este format din două regiuni distincte: metasom şi urosom. dar totodată asigură un curent de apă proaspătă înspre branhii şi ouăle din camera incubatoare a femelelor. Rolul acestor apendice este de a propulsa animalul cu viteze mari în timp ce înoată. având un singur articol bazal şi două ramuri. dar nu sunt prevăzute niciodată cu plăci epimerale. la Caprelidae este foarte redus şi lipsit de segmentaţie.               Figura 3. 10    . morfologie exterioară (original). 1955). Apendicele urosomului sau uropodele sunt în general în număr de 3 perechi.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României Abdomenul mai este denumit şi pleon. Ca formă. externă şi internă. Ele sunt formate dintr-un peduncul şi două ramuri rigide. diferă structural conform celor două regiuni ale abdomenului.al. de obicei 6 perechi. de obicei uniarticulate şi prevăzute cu spini. La majoritatea speciilor este bine dezvoltat. Aceste segmente sun bine dezvoltate şi prelungite lateroventral cu nişte plăci numite epimere sau plăci epimerale. Sunt biramate. Apendicele abdominale. până la o formă bilobată. Niphargus valachicus. Apendicele metasomului sunt numite şi pleopode sau picioare înotătoare. fiind în număr de trei perechi. Pe faţa dorsală. Metasomul cuprinde primele trei segmente care urmează după cele toracice. ţepi sau peri. urosomul prezintă deseori spini. De obicei telsonul poartă peri sau spini. Pleopodele din aceeaşi pereche se pot mişca împreună datorită unui sistem de angrenaj format din retincaule (spini dinţaţi). formate din 3 până la 30 de articole care poartă peri lungi şi ciliaţi. atât pe margini cât şi în vârf (Cărăușu et. Telsonul se prezintă ca o placă fixată pe ultimul segment abdominal. Urosomul este format de asemenea din trei segmente care le urmează pe cele ale metasomului. Pe ultimul segment se deschide orificiul anal. telsonul poate varia destul de mult.

Funcţia respiratoare a acestor lame este probabil completată de o respiraţie tegumentară mai mult sau mai puţin intensă (Cărăușu et. Intestinul posterior se termină printr-un anus. În segmentele trunchiului muşchii extensori se află localizaţi dorsal. fiind de asemena şi mult mai numeroşi. Aparatul reproducător . 1955). Se prelungeşte prin două artere: una cefalică sau anterioară şi una posterioară. La toate grupele există glande salivare.2 Organizaţie internă Sistemul muscular este reprezentat prin muşchi antagonişti. Fiecare dintre acestea este reprezentată de un tub nefridian foarte încolăcit. 1955). situate la baza antenelor posterioare. Extremităţile distale ale aortelor se deschid în sinusul ventral (Cărăușu et. Aceste lame sunt omoloage epipoditelor. căptuşit cu peri şi ţepi. Ele sunt prezente în general de la gnatopodul II până la pereiopodele IV-V. 1955). Cei mai puternici muşchi sunt cei situaţi în propodul gnatopodelor şi din articolul bazal al pleopodelor (Cărăușu et.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României 1. atât ca poziţie cât şi ca formă externă. Ovarele sunt de asemenea tubulare.Sexele sunt separate. Forma lamelor este ovală iar suprafaţa lor este de obicei netedă. Musculatura apendicelor este de asemenea reprezentată de muşchi extensori şi flexori. iar ventral se află tuburile hepatopancreatice. 1955). Testiculele sunt tubulare şi alungite situate în vecinătatea intestinului.al. iar cei flexori sunt dispuţi pe faţa ventrală a segmentelor. situat la extremitatea ultimului segment al urosomului. După orificiul bucal urmează intestinul anterior (stomodeum). care formează un marsupiu în care este ţinută ponta (Cărăușu et.al. reprezentat printr-un scurt esofag. Inima este cilindrică şi aşezată dorsal. Ele se continuă printr-un canal deferent care se deschide la exterior în vârful unor papile. Aparatul excretor este reprezentat în principal de cele două glande antenare. apoi stomacul masticator. 1955). două aorte şi un sistem lacunar. se deschide dorsal o pereche de cecumi cu rol excretor.al. Aparatul digestiv se prezintă ca un tub aproape drept. iar cu celălalt deschizându-se în afară prin conul glandular. dedesubtul inserţiei telsonului (Cărăușu et. Musculatura corpului este cu atât mai dezvoltată cu cât animalul este mai bun înotător. Aparatul circulator este reprezentat printr-o inimă închisă în pericard. prezintă dorsal un diverticul orb. pe partea ventrală a ultimului segment toracic. Mesenteronul se întinde până la începutul abdomenului. numit cec piloric.3.al. comunicând printr-un capăt cu cavitatea generală din regiunea cefalică. La unirea mesenteronului cu intestinul posterior (proctodeum). Nefrocitele se mai găsesc grupate pe toate plăcile 11    . Aparatul respirator este format din lame respiratoare fixate câte una pe faţa internă a plăcilor coxale ale apendicelor mesosomului. se deschid la exterior prin două oviducte la baza plăcii a V-a coxală. iar glandele genitale perechi se aseamănă la cele două sexe. Femelele prezintă 4 perechi de lame incubatoare sau oostegite. pentru triturarea alimentelor. flexori şi extensori.al.

situată dorsal şi denumită creier. Pot fi extrem de dezvoltaţi la Hyperiidae. 12    . Sistemul nervos este alcătuit după tipul artropodian şi se poate împărţi în centrii nervoşi şi nervi. Uneori ganglionii se pot contopi (Cărăușu et.al. sau totodată pot lipsi la formele hipogee (Niphargidae). Ochii sunt sesili. compuşi. Centrii nervoşi sunt reprezentaţi de o masă nervoasă preorală. 1955). Figura 4. 1955). Organizația internă la amfipode (original). situaţi sub carapace. Alte organe are căror funcţie senzorială nu a fost pe deplin elucidată sunt bastonaşele hialine şi calceolele (Cărăușu et. de un ganglion subesofagian postoral şi de o catenă ganglionară ventrală. Statocistele sunt situate în partea antero-superioară a capului şi constau dintr-o veziculă în care se găsesc unul sau mai multe otolite. Pe apendice sunt prezenţi numeroşi peri care ajută animalul să se deplaseze prin simţul tactil. 1955).al.al. Organele de simţ. În majoritatea cazurilor sunt reniformi şi se află dipuşi pe lobii laterali ai capului.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României coxale ale mesosomului formând glande coxale care filtrează sângele ce vine dinspre picioare spre inimă (Cărăușu et.

Mehedinți. limita sudică este dată de fluviul Dunărea și de Subcarpații Olteniei. Caraș-Severin. 13    .Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Capitolul 2  Materiale și metode 2.1 Caracterizarea zonei studiate Zona studiată se întinde pe cuprinsul a cinci județe: Timiș. Harta zonei studiate (original). Limita nordică se întinde până la râul Mureș. Figura 5. cea vestică este reprezentată de Câmpia Timișului. Câmpia Gătaiei și Câmpia Carașului. iar limita estică este reprezentată de Depresiunea Hațegului și Valea Jiului. Gorj și Hunedoara.

cu influențe vestice. a avut loc o puternică fragmentare a unității. Formațiunile sedimentare paleozoice și mezozoice au fost ridicate și cutate în timpul orogenezei alpine (sfârșitul Mezozoicului până la sfârsitul Neozoicului). Corylus colurna . și estul Almăjului). în care s-a dezvoltat un relief carstic corespunzător.cărpinița. umplut cu formațiuni paleozoice superioare și mezozoice (Carbonifer și Liasic). Unitatea dispune de un climat de munți mijlocii și joși. Se remarcă sedimentarul domeniului getic. fiind încadrați la aceștia din punct de vedere geologic. după care. 2006). 2006). în secolul XIX a fost introdus.1. în Badenian.alunul turcesc. La foarte puținele suprafețe ocupate de conifere autohtone (molid și brad). la sud de Dunăre. Cristalinul și sedimentarul paleozoic-mezozoic sunt străbătute de roci magmatice granitice în Munții Almăjului. 14    . ca de altfel a întregului areal al Carpaților Occidentali. temperatura medie anuală coborând de la valori situate în jurul a 10 oC în Defileul Dunării și Depresiunea Bozovici până la 4 oC în zonele cele mai înalte din Munții Semenicului și Almăjului. care suportă. 2006). iar într-o anumită măsură și de intervenția antropică. formându-se depresiunile. Syringa vulgaris . culoarele și o serie de bazinete (Pop. banatite. Vegetația. în sinclinalul Reșița-Moldova Nouă.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Pe bordura sudică a unității este prezent și fagul oriental Fagus orientalis. Cornus mas – cornul. și nord vestice. Aceștia sunt mărginiți la nord de Culoarul Lugojului. iar în vest ajung până la Dealurile Banatului. serpentine. determinată de factorii geografico-fizici specifici poziției unității în sud-vestul Romaniei. Locvei. Formațiunile sedimentare sunt prezente și în Munții Dognecea (calcare mezozoice) și în Munții Almăjului (calcare mezozoice și alte formațiuni ce conțin cărbuni superiori) (Pop. este dominată de prezența pădurilor de fag. bradul duglas (Pseudotsuga menziesii) (Pop. 2006). Fraxinus ornus . iar precipitațiile ajung la 1400 mm/an în Semenic. pe suprafețe întinse. învelișul sedimentar. la care se adaugă influențe ale elementelor mediteraneene: Carpinus orientalis . 2006). gabrouri. La limita magmatismului cu celelalte formațiuni au apărut aureole de contact cu diferite substanțe minerale (Pop. Munții Semenicului.1 Prezentarea generală a Munților Banatului Munții Banatului se caracterizează prin aproximativ aceeași structură geologică ca și a Carpaților Meridionali. la altitudini mai joase de gorun sau chiar de stejar. Formațiunile dominante sunt cele de șisturi cristaline (Pânza Getică. în cele mai multe locuri. În acest sinclinal apar. Dognecei.mojdreanul.liliacul sălbatic. sud-vestice. în jur de 720mm/an la Caransebeș și 670 mm/an la Bozovici (Pop. pe scară largă. în est limita este impusă de Munții Retezat-Godeanu prin culoarul Timiș-Cerna. calcare mezozoice.

în timpul nișcărilor attice și rhodaniene). apoi vest și nord-vest (Pop.1. în Neozoic funcționând ca uscat. cu contact litologic. în cea mai mare a spațiului montan. iar în iulie 14-18 oC.2 Munții Almăjului Sunt bine conturați de unitățile învecinate: Depresiunea Almăjului în nord-vest. în zona Defileului Dunării ajungând chiar până la mai puțin de 100 m (Pop. Cristalinul. Defileul Dunării în sud. de doline și lapiezuri. 2006). împreună cu sedimentarul. Exocarstul este reprezentat de chei și pereți calcaroși (Valea Berzasca. său este străbătut de roci magmatice (granite. 2006). formându-se suprafețe de eroziune: Semenic (1250-1400 m). Endocarstul este reprezentat de peșteri (Avenul Rudăria. fiind delimitați pe trei laturi de unități depresionare și culoare tectonice: Depresiunea Ezeriș-Brebu și Dealurile Pogănișului în nord. nivelată în intervalul Danian-Oligocen. după care altitudinile se reduc. iar în sud merg până la Depresiunea Almăjului. șisturi argiloase care aparțin Paleozoicului Superior și Neozoicului.1. La aceste se adaugă și alte roci sedimentare: conglomerate. aliniamentul continuându-se pe Valea Bârzavei. Rudăria Mică). vânturile dominante bat din sud-est și sud. Peste cristalin depunându-se roci sedimentare cum ar fi calcarele mezozoice în care sunt săpate Cazanele Dunării. Precipitațiile medii anuale se situează în jurul valorii de 1200mm/an. Sirinea. Culminează cu vârful Svinecea Mare (1224 m). 2. Mișcările de coborâre din Badenian și eroziunea îndelungată au condus la formarea unor culmi greoaie. la altitudini situate în jur de 1000 m și Teregova (400-550 m). iar în vest se întâlnesc cu Munții Locvei pe linia Liubcova-Șopotu Nou. 2006). Culoarul Mehadica-Orșova în nord-est și est. gabrouri). În zonele sedimentare predomină peisajul carstic. 15    .1. începutul Pannonianului. Caracteristiceile climatice imprimă anumite situații specifice în privința menținerii stratului de zăpadă pe o perioadă destul de îndelungată. metamorfozate în orogenezele baikaliană și hercinică. în ianuarie înregistrându-se -2 până la -6 oC.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Peștera Zamonița). când acțiunea factorilor subaerieni a determinat o modelare destul de intensă.1. în Pannonian-Cuaternar (Pop. în care înălțimile sunt sub 1450 m (Pop. în est Culoarul Timișului și parțial al Cernei. Limita vestică este cea mai complexă fiind dată de Valea Minișului și afluentul acestuia. 2006). la valori de sub 1000 m. Sunt formați din șisturi cristaline.1 Munții Semenicului Formează o unitate bine reprezentată în cadrul Munților Banatului. 2006). gresii. Poneasca. Temperatura medie anuală variază între 9-4 oC. care-i separă de Munții Aninei (Pop. Rocile dominante sunt șisturile cristaline ale autohtonului danubian. Tomnacica (sfârșitul Miocenului. uneori rotunjite.

Calcarele sunt cutate în sistem restrâns. acestea metamorfozând atât șisturile cristaline.3 Munții Locvei Această unitate montană este separată in nord de Valea Nerei. sub forma unor alternanțe de sectoare înguste cu sectoare largi. Contactul dintre șisturile cristaline vestice și clacarele estice este realizat printr-o linie tectonică majoră. Temperatura medie anuală. transformându-le în roci metamorfice cum ar fi skarnele și corneenele. cât și calcarele. între Dunăre și Ocna de Fier. situată pe Dunăre.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Munţii Almăjului sunt reprezentați de culmi prelungi și ramificate. pe linia localităților Liubcova-Șopotu Nou. acestea sunt echivalente unor nivele de eroziune clare și sub formă de creste înalte separate de văi adânci. în sinclinale și anticlinale. Solurile sunt zonale. unde este situat și Platoul Cărbunari. Mai există și o a doua zonă de banatite. unde și înalțimile se reduc la sub 600 m. în funcție de rocile străbătute. pe cuprinsul căreia sunt prezente formațiuni miocene. media precipitațiilor fiind de peste 1000 mm/an. în timp ce la est de această linie reprezentatice sunt calcarele de vârstă triasică. Ca unitate joasă se remarcă Depresiunea Moldova Veche.1. situată în estul sedimentarului din sinclinalul Reșița-Moldova Nouă ( începând de la Liubcova și continuă până la Șopotu Nou. până la linia Sasca Montană-Moldova Nouă. accentuat modelate. Cea mai mare parte dintre versanți fiind abrupți (Pop. specifice unităților montane din această catogorie. 2006). Fapt caracteristic pentru Munții Locvei este acela că partea vestică. Bozovici și Până la Semenic. calcaroasă A Munților Locvei prezintă un relief carstic specific. 2. are o alcătuire din șisturi cristaline care sunt străpunse de formațiuni magmatice. la nivelul culmilor. care îi separă de Munții Aninei. este de 6-8 oC.1. 16    . în timp ce în vest înălțimile coboară spre 500 m (Pop. Acestea sunt condițiile în care s-au format sulfurile complexe de la Moldova Nouă și Sasca Montană. iar cantitatea de precipitații depășește 800 mm/an. in sud și sud-vest de Dunăre. 2006). cu faliere accentuată (Pop. iar în est de Munții Almăjului. 2006). Temperaturile medii auale sunt cuprinse înre 9-10 oC. reprezentate prin granodiorite și diorite). Din punct de vedere climatic sunt resimțite influențele mediteraneene. pe care au pătruns banatitele (în special granodioritele). Defileul Dunării se prezintă. Partea estică. 2006). La baza zonei submontane temperatura medie anuală ajunge la 10 oC (Pop. jurasică și cretacică care se înscriu în sinclinalul Reșița-Moldova Nouă. în această parte înregistrându-se altitudini de peste 700 m. cu spinarea rotunjtă. În aceste locuri fiind foarte dezvoltate pădurile de fag. 2006). pe calcare formându-se rendzinele (Pop.

Rocile dominante sunt șisturile cristaline. 2006). Anina ( într-un sinclinal cu gresii liasice. din această cauză reuzultând două compartimente: unul nordic și unul sudic. la contactul dintre acestea formându-se o aureolă de contact. Formațiunile carbonifere sunt reprezentate de conglomerate.4 Munții Dognecei Reprezintă o unitate joasă. 2006). iar precipitațiile se situează în jurul valorilor de 800-1000 mm/an.1. respectiv a Culoarului Reșiței. peste acestea fiind depuse formațiuni sedimentare de vârste diferite.1. Fundamentul Munților Aninei este reprezentat de șisturi cristaline ce pătrund până la supreafață în unele areale. Compartimentul nordic este mai izolat. În cadrul acestu compatiment se impune de la sud spre nord Valea Dognecea. în vest prezintă un abrupt calcaros spre Dealurile Oraviței și o ruptură de pantă către depresiunile Lupacului și Reșiței.) (Pop.1. gresii și microconglomerate. respectiv cretacică fiind dominante în această grupă și marcând caracterul specific al acesteia. în sud ajung la Valea Nerei.5 Munții Aninei Sunt alcătuiți aproape în întregime din calcare (600 km2 din totalul de 770 km2). limita estică este dată de tot de Bârzava dar și de văile Poneasca și Miniș. concentrații de calcopirită. cele permiene de conglomerate în alternanță cu argile roșcate. cu resurse de magnetit și limonit de la Ocna de foer și Dognecea. 2006).râul Tău) şi subterane (17 cavităţi. 17    . gresii cu intercalații de cărbuni superiori și argile șistoase. Compartimentul sudic este mai extins și mai înalt. formată tot prin metamorfism de contact (Pop. Avenul Dănilă II etc.1. temperatura medie anuală este de 9-10 oC. unitatea fiind cunoscută sub numele de Munții Arenișului. în primul rând. care pune în evidență o culme vestică și alta estică aceasta ajungând până la culoarul Reșița (Pop. atingând o altitudine maximă de 549 m în Cula Arenișului. huilă. într-un sinclinal cu gresii carbonifere). cu altitudini specifice dealurilor.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Calcarele sunt de vârstă jurasică. galenă și blendă (la contactul dintre banatite și calcare). la formarea depozitelor de cărbuni: Secu (nordul unității. Zona carstică a Munţilor Dognecei cuprinde forme de suprafaţă slab reprezentate (lapiezuri. 2. Aceste formațiuni sunt străbătute de banatite. apar însă și unele formațiuni sedimentare: calcare de vârstă mezozoică. Circulația sud-vestică și vestică a maselor de aer determină un climat specific. apoi de Valea Carașului în sud și Dealurile Dognecei în vest. Pe direcția est-vest sunt secționați de Valea Bârzavei. iar la Bocșa este prezentă marmura. doline şi sectoare de chei . atingând 617 m în Vârful Culmea Mare. delimitată de culoarele Pogănișului în partea de nord și Reșiței în est. Vechimea formațiunilor sedimentare și modul de manifestare al factorilor de mediu în etapele respective au condus. Limita nordică e reprezentată de Valea Bârzavei. În unele areale calcarele sunt străbătute de banatite (Pop. 2006). printre care peşterile Butoara Urieşilor şi Casa Lotrilor.

Spațiul montan se termină prin zone de tip piemont. Clima este influențată de poziția sud-vestică. depresiuni carstice. în orizonturi cu gresii liasice) (Pop. Limita noridcă este dată de Culoarul Mureșului. polii. adaptate la structură. astfel încât culmile corespund anticlinalelor. Sunt prezente interesante inversiuni de relief. de 655m lungime). iar la est se întâlnesc cu Depresiunea Hațegului și Dealurile Hunedoarei. Față de Munții Semenic. Calcarele jurasice și cretacice au dat naștere la o multitudine de fenomene carstice foarte complexe. iar pe de altă parte de tectonizare. unde se mențin valori ce trec puțin de 1000 m. cum este depresiunea anticlinală a Aninei (conglomerate. etc.1. uneori cu debite destul de mari. la poala versantelor acestora formându-se pânze și conuri de grohotișuri. cei ai Aninei sunt mai coborâți. argile refractare. Acestea sunt reprezentate prin podișuri carstice cu tot complexul de forme de pe acestea (doline. 2006). după care acestea se reduc simțitor în compartimentul sudic. care ar putea fi definita ca un podiș cu fragmentare accentuată (Pop. care iși adună apele dintr-un platou carstic alăturat (Pop. Carașului (19km). 2006). 18    . și gresii carbonifere și permiene (Pop. Doman (huilă și șisturi bituminoase. peșteri. În unele podișuri carstice apare endoreismul. în vest ajung până la Culoarul Lugojului și Piemontul Poiana Ruscă (Dealurile de Vest). ciuruite de forme carstice de suprafață. în toate direcțiile (Pop. 2006). șisturi bituminoase). iar în sinclinale s-au format podișuri puternic carstificate. în sud sunt mărginiți de Culoarul Bistra-Strei. cu un debit bogat. Buhui (8 km) și Gârliștei (9 km). prin peștera Comarnic. din aceasta rezultând râuri subterane (Ponicova.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   huilă. Relieful și rețeaua hidrografică sunt. în lungime de 5229 m) și Buhui (nord-est de Anina. 2006). izbucuri. în această categorie înscriindu-se izvorul Bigăr. 2006). apoi cheile Minișului. situat pe dreapta Văii Minișului. șisturi bituminoase permiene și triasice) și cea de la Ciudanovița ( conglomerate. gresii. 2006). în general. drenarea apei începe să devină subterană. înregistrându-se valori medii anuale de 6 oC în zona cea mai înaltă. 2006). iar precipitațiile sunt în jur de 1000-1200 mm/an (Pop. ponoare.2 Prezentarea generală a Munților Poiana Ruscă Munții Poaiana Ruscă se prezintă ca un masiv muntos bine conturat. În condițiile de prezență a calcarelor pe suprafețe mai întinse. Dintre sutele de peșteri se remarcă cele de la Comarnic (bazinul superior al Carașului. Buhui prin peștera cu același nume) și izvoarele carstice (definite ca și izbucuri). cum ar fi la Iabalcea între Bârzava și Caraș (Pop. chei. Nerei (18 km). uvale. mai mult sau mai puțin dezvoltate. determinate pe de o parte de extensiunea și grosimea calcarelor.). altitudinea maximă înregistrânduse în partea sudică ( Vârful Leordiș 1160m). 2. după care urcă chiar până la 10 oC în Cheile nerei.

în amestec. Spațiul montan este influențat de circulația maselor de aer vestice și sud-vestice. în ianuarie valorile fiinde de -2 până la -4 o C. masiv. În partea centrală a masivului se întâlnesc altitudinile cele mai înalte. cu frecvență mai ridicată în vest (până spre 90 %) și mai coborâtă în est (sub 60 %). Cornetu 956 m. iar în formațiunulie sedimentare de tipul conglomeratelor. văile ce pătrund adânc în spațiul montan formează culoare de vale destul de semnificative. falii. 2006). situate între râurile ce coboară din cuprinsul unității (Pop. în timp ce pe versantul vestic coboară până la valori situtate în jur de 900 mm/an (Pop. chei. Scărișoara 1049 m). Cu consecințe favorabile asupra culturilor agricole specifice pe versanți și chiar pe interfluvii. 2006). văi oarbe. în iulie de 14-18 oC. alun) (Pop. În partea centrală se poate evidenția Vârful Padeșu. treptat. în primul rând. extensiunea cea mai mare având-o foioasele. marnelor. Relieful este în concordanță cu structura geologică și acțiunea factorilor exogeni. În DanianPaleogen a avut loc. ce depășesc 1300 m. în rocile calcaroase se observă un relief carstic tipic evidențiat prin doline. peșteri. ajungând să coboare chiar la mai puțin de 500 m în vecinătatea culoarelor văilor din împrejurimi (Pop. 2006). Rusca 1355 m). Măgura 1183 m. Acestea scad treptat spre periferie până la 1000 m (Grohot 906 m. fundamentul Munților Poiana Ruscă este constituit din șisturi cristaline. 2006). și alte foioase (frasin. reprezentate. iar precipitațiile ajung la 1300-1350 mm/an în zonele cele mai înalte punând bine în evidență caracteristica de poziție geografică a acestei unități. în timp ce de-a lungul văilor sunt condiții doar pentru prezența fânețelor (Pop. apoi gorun. jugastru. pe Platforma Pădurenilor. Munții Poiana Ruscă au un aspect general unitar. La peste 1000 m sunt prezente pădurile de molid. tei. rezultate în urma prefacerilor ce au avut loc până spre sfârșitul Mezozoicului.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Constituția geologică este relativ simplă. Astfel în șisturile cristaline se observă culmi groaie. în care se manifestă frecvente inversiuni termice. 19    . sohodoluri. prin fag. deasupra căreia se ridică martori de eroziune (Padeșu 1374 m. din care se desprind o serie de culmi radiare. care determină înregistrarea unei temperaturi medii anuale de 8 oC la baza masivului. În partea estică a masivului. 2006). gresiilor se înregistrează o fragmentare puternică (Pop. modelarea de tip peneplenă. Miocenul și Pannonianul corespund cu formarea suprafețelor de eroziune Pădureni (600-900 m) și Deva (400-550 m) (Pop. 2006). astfel s-a format suprafața superioară de nivleare Poieni (1000-1300 m). 2006). ca și masivele muntoase inconjurătoare. după care acestea scad trepta până la 4 oC în zonele mai înalte. când factorii exogeni au început să acționeze asupra acestei unități. Pădurea deține în jur de 75 % din suprafața masivului. La acestea se adaugă calcare și dolomite cristaline. stejar pedunculat. brad și pin.

prin răspândirea redusă a rocilor sedimentare şi prin încheierea mult mai timpurie a mişcărilor plicative.3 Prezentarea generală a Carpaților Meridionali   Carpaţii Meridionali sunt delimitați la est de Valea Prahovei. Astfel. 2004).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. a ariei labile pe care s-au format Carpaţii de astăzi. conferind în acelaşi timp structurilor intruse o rezistenţă deosebită pe parcursul modelării externe (Ungureanu. Relativa accesibilitate este determinată de sistemul de mari văi fluviale care traversează munţii la altitudini mici şi de culoarul longitudinal central. Ţara Loviştei. Primul aspect se datorează faptului că specificul constituţiei geologice a potenţat structural şi litologic morfologia cea mai masivă din Carpaţii româneşti. Orografic.1. micaşisturi. între rocile cele mai puternic metamorfozate se regăsesc frecvent gnaise. gresii. la nord şi la sud de culoarul menţionat culmile se înşiruie pe două aliniamente complete. cu intruziuni magmatice. Depozite sedimentare variate (calcare. iar ponderea ariilor cu altitudine mai mică de 700 m este de numai 20%. Atât cristalinul cât şi sedimentarul mai vechi au fost străpunse pe alocuri de corpuri intrusive acide care au antrenat şi ele fenomene de metamorfism de contact. Carpaţii Meridionali se disting prin predominarea netă a rocilor vechi. uneori strângându-se în noduri. şisturi argiloase cu cărbuni. Toate cele trei grupări montane depăşesc altitudinea absolută de 2. Principalele unităţi geo. masa de roci care constituie ramura meridională a Carpaţilor este foarte variată.500 m şi aproape toate subunităţile de ordinul al doilea au peste 2.şi morfotectonice au fost formate prin fenomenele complexe şi ample de tectogeneză şi orogeneză dacidică. atât ca vârstă. alteori depărtându-se şi lăsând loc depresiunilor 20    . de acumulare amplă în condiţii de sedimentare diferite. metamorfice. care au creat succesiv unităţile supragetică şi getică. Carpaţii Meridionali („Alpii Transilvaniei”) se remarcă printr-o îmbinare destul de neobişnuită a masivităţii cu o relativă accesibilitate. cu excepţia Munților Cernei şi Munților Vâlcanului. cea sudică de Subcarpații Getici. depresiunea Petroşani/valea Jiului de Vest. Suprafaţa care revine depresiunilor intramontane este redusă. unitatea de Severin şi autohtonul danubian (Ungureanu. Ţinând seama de istoria geologică veche. amfibolite. 2004). valea Lotrului. silicioase. iar în ariile de scufundare tectonică până în pliocen) acoperă parţial fundamentul cristalin. valea Jiului de Est. pe care se înscriu aria mediană cu altitudine mai redusă dintre culmea nordică şi cea sudică a Munților Făgăraş. cu alternanţele sale de secvenţe plicative. de variaţiile ulterioare ale regimului tectonic. conglomerate. iar spre vest şi nord-vest limita este cel mai frecvent considerată în lungul culoarului Timiş-Cerna (Ungureanu. limita nordică este dată de Depresiunea Transilvaniei. mai rar calcare cristaline.000 m. Subcarpații Curburii și Podișul Mehedinți. casante. 2004). marno-calcare) cu grosimi foarte variabile şi de vârste diferite (din carboniferul superior până în cretacicul superior. gresii calcaroase. 2004). cât şi în ceea ce priveşte caracteristicile chimico-mineralogice şi fizico-mecanice. de magmatism. premezozoică. valea Cernei (Ungureanu.

datorită substratului frecvent dur. versanţii nordici sunt mai umezi şi mai reci. care determină geneza unor precipitaţii mai bogate pe versanţii orientaţi spre nord – nord-vest. Spre nord-vest se schiţează un al treilea aliniament. 2004). străpunse de numeroase intruziuni granitice şi acoperite pe suprafeţe întinse de 21    . rendzinice pe aflorimentele carbonatice. format din Munților Cindrelului şi Şureanului.. apele curgătoare au debite mari. Parângului şi Vâlcanului. Orografic se prezintă sub forma a trei aliniamente de culmi orientate nord-est. cu roci cristaline. cât şi în cel subteran (Ungureanu. În general însă. munţii Lotrului. atât în domeniul de suprafaţă. din care este alcătuită marea majoritate a grupării. iar cel nordic include Făgăraşul propriu-zis. Retezatului. Netezimea acestor plaiuri contrastează mai puternic decât în celelalte regiuni carpatice cu crestele înalte.200 m. Precipitațiile medii anuale sunt situate în jurul valorilor de 1200-1400 mm/an. neevoluate în lungul râurilor. Ţinând seama de direcţia predominantă a circulaţiei generale a aerului. la nord sunt delimitați de Valea Râului Mare. Frunţi. În Carpaţii Meridionali s-a desfăşurat morfogeneza glaciară cea mai puternică. deşi de la altitudini diferite. Se remarcă o pondere mare a celor scheletice. pe ambii versanţi şi pe plaiurile înalte se dezvoltă numai o vegetaţie subalpină şi alpină. condiţionată de acumularea pleistocenă a celor mai importante volume de gheaţă. separate de culoare longitudinale. Căpăţânii. Godeanu şi Cernei. iernile lungi şi reci. verile scurte şi răcoroase. Cozia.3. sud-vest. 2. iar la vest sunt delimitați de Munții Țarcu. 2004). dominanta lor carbonatică a contribuit la realizarea unei morfologii carstice excepţionale.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   interne. ceea ce se reflectă în ponderea mai mare a coniferelor în structura pădurii. În consecinţa alimentării bogate. hidromorfe în ariile cu drenaj slab. Deşi depozitele sedimentare au o pondere modestă în constituţia munţilor. care domină suprafaţa cea mai veche. relativ uniforme şi un potenţial hidroenergetic valorificat. prezentând categorii cambice sub pădurea de fag. Aliniamentul sudic cuprinde munţii Iezer-Păpuşa. incomplet. Deşi suprafeţele mai vechi sunt situate în partea mijlocie-înaltă a munţilor. la peste 2. cu ninsori şi lapoviţe posibile chiar în luna cea mai caldă (august). orientarea pe direcţie est-vest conferă culmilor un rol de barieră orografică. humico-silicatice deasupra limitei superioare a pădurii. cu pajişti extinse mult prin defrişare.(separaţi de munţii de la sud prin văile longitudinale ale Sadului şi Jiului de est) şi Munților Ţarcului (separaţi prin văile superioare ale Râului Mare şi Râului Rece) (Ungureanu. În felul acesta. la sud de Valea Jiului de Vest. au avut contribuţia lor specifică la accentuarea gradului de accesibilitate. Complexul de condiţii climatice din partea înaltă face ca temperaturile medii anuale să fie negative. spodice sub pădurea de conifere. rezistent la dezagregare (Ungureanu.1.1 Munții Retezat Munţii din această grupare se situează la vest de Valea Jiului și depresiunea Petroşani. Ghiţu. în special pe versanţii şi plaiurile de la sud de culmile înalte. În constituţia lor geologică predomină domeniul autohtonului danubian. 2004). Solurile s-au format conform structurii şi distribuţiei spaţiale a complexului pedogenetic.

pentru evitarea defileului (inaccesibil) al Jiului. 22    . văile sunt înguste. Sute de ani în Retezat se ajungea numai pe cărările oierilor. datorată substratului rezistent şi amplitudinii ultimelor mişcări de înălţare.1. 2004). mult mai uscat. de vârstă permiană şi mezozoică. relieful specific fiind cel mai reprezentativ din aria montană carpatică. de asemenea. în general nu prea mari.500 m.3. care îi separă de Munţii Ţarcu. 2. au versanţi abrupţi şi profilul longitudinal puternic înclinat. În structura pădurii este foarte bine reprezentat subetajul fagului. cu o orientare sudvest-nord-estică. calcarele. În perioada contemporană s-a dezvoltat exploatarea lemnului şi s-a valorificat (prin amenajări parţial finalizate) potenţialul hidroenergetic (Ungureanu. Păşunile înalte au fost în schimb intens utilizate. În nord-vest sunt mărginiţi de două văi cu direcţii opuse: Valea Hidgeului şi Valea Râului Şes. sau grupându-se pe complexe la obârşiile văilor principale şi secundare (Ungureanu. În sud-est limita Munţilor godeanu coincide cu Valea Cernei.500 m).2 Munții Godeanu Suprafaţa pe care o ocupă aceşti munţi este aproape dreptunghiulară. Domeniul getic este constituit din roci metamorfice. 2004). cu excepţia celui care trecea prin pasul Vâlcan (la 1. Vârful Godeanu (2 230 m). orientată vest-est. În peste 80 de circuri glaciare sunt lacuri. constituie diagonala acestui poligon. 2004). iar în sud-vest limita este dată de văile Ogaşul Oslei şi Hidgeului (Ungureanu.000 m. Faţă de conturul dreptunghiular al masivului. grupate în asociaţii care se înşiră la obârşiile văilor. Caracteristice pentru Munţii Godeanu sunt suprafeţele netede . iar la contactul grupărilor de circuri sunt vârfuri piramidale (Ungureanu. Drumurile au ocolit această arie montană. Gruparea are o masivitate deosebită. cu o pondere mare a calcarelor (numai cele jurasice au grosimi de peste 1. ca şi sălaşele de fân. iar satele de plai sunt şi mai rare. În consecinţă. În munţii aceştia modelarea glaciară şi periglaciară a fost cea mai intensă. nedeile şi întreaga ei tradiţie) fiind consemnată frecvent în documente. pe Bistra Mărului şi pe Cerna. viaţa pastorală (cu transhumanţa. înălţimile cele mai mari depăşesc frecvent 2 000 m si culminează în Vârful Gugu (2 290 m) şi Piatra Scărişoarei (2 244 m). în lungul lor gheţarii pleistoceni coborând până spre 1. blând. iar în partea înaltă au o dezvoltare excepţională jnepenişurile şi pajiştile alpine.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   depozite sedimentare variate. peste 70 % din aria montană are altitudini de peste 1. Limita nord-estică este dată de Râul Lăpuşnicul Mare. Gradul de populare este redus. 2004). cu suprafeţe de până la 9 ha şi adâncimi de aproape 30 m. Acestea păstrează o morfologie specifică pe 8-20 km. de influenţă submediteraneană pe versanţii sud-estici. sunt puţine sate de vale.621 m). culmea principală.care se substituie vârfurilor ascuţite şi circurile glaciare. Munţii din gruparea Retezatului au un climat rece şi umed în partea înaltă şi înspre nordvest. custuri înalte şi ascuţite separă circurile de pe versanţi opuşi. rânduite de o parte şi de alta a culmii principale. acoperite de sedimentar mezozoic în care predomină. iar în continuare de pârâul Paltina.

În ianuarie. calcare). Seiul si Căldarea Izvorului. la 200m. In jurul platoului sunt căldările glaciare Groapa Căleanului si Căldarea Şuculeţului. Feneş. Ilova. prin duritatea. aproximativ. luna iunie este cea mai ploioasă. de aliniamentul localităţilor Rusca. şi cu ipotenuza formată din cele două văi cu direcţii opuse. conglomerate. munţii Ţarcu ajung la Râul Rece. şisturile cristaline ale pânzei. fiind caracterizat de laculri glaciare şi circuri glaciare (Ungureanu.9 oC la peste 2000m. la sud-est. In partea de sud-est . Scheiu şi Şuculeţu.1. Vârful Bodea-2 169m.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Din punct de vedere geologic. constituindu-se din roci metamorfice. gresii) aşternute între pânza Getică şi cristalinul autohton se întâlnesc în regiunile periferice ale Munţilor Godeanu. poate fi urmarită. de vârstă paleozoică. Masivul Ţarcu este cuprins între cursul superior al Râului Rece. aflată în Culoarul Timişului. În sudul masivului se resimt influenţe mediteraneene. Majoritatea rocilor sedimentare (calcare. în nord. 2004). Borlova.3 Munții Țarcu Către culoarele depresionare. Godeanu şi Retezat. Groapa. acoperite de sedimentar mezozoic. spre văile Timişului şi Bistrei. Climatic. în timpul cretacicului mediu şi superior aceste roci au încălecat şisturile cristaline mai slab metamorfozate şi depozitele lor sedimentare (gresii. Vârful Căleanu-2 190m. cu catetele aproape egale.Văile principale s-au adâncit în formaţiunile încălecate şi au înlăturat pe mari porţiuni rocile dure ale pânzei Getice. Precipitaţiile sunt foarte abundente depăţind 1200 mm/an (Ungureanu. Mutătoarea. Temperatura medie anuală a aerului este de 8 oC la poale. in vest. Şucu superior si Râul Lung. 2004). luna cea mai rece. Râul Rece şi Râul Şes. în care predomină calcarele.5 oC. Oboroace si Gropiţa. 2004). La altitudini de peste 1800-1900 m clima este umedă şi aspră. 2. În cursul anului. acoperite pe alocuri de sedimente (conglomerate si gresii). temperatura medie a aerului are valori cuprinse intre 3 şi 4 oC la poale şi -8 . lor asigură omogenitatea reliefului (Ungureanu. şi anume Vârful Țarcu-2 190m. respectiv mezozoică. Suprafaţa masivului se aseamănă cu un triunghi dreptunghic. Domeniul getic se păstrează doar în sudul masivului. 2004). Acestea îi despart de munţii Cernei.3. Vârciorova. Munţii Godeanu se aseamănă cu Munţii Ţarcu. Munţii Godeanu sunt alcatuiti din roci vechi puternic metamorfozate. Var. Marga si Clopotiva. Râul Şes si Râul Mare. cu valori mai mari în zonele împădurite şi la latitudini mai mici. în timp ce la staţia meteo de la Caransebes. Cele mai mari înălţimi sunt proeminenţele platformei ce nivelează masivul. care ocupă cea mai mare parte a masivului. Rocile predominante din acest masiv sunt şisturile cristaline slab metamorfozate. dar şi de formaţiuni sedimentare vechi. in lunile iunie-septembrie şi aprilie-august cantităţile de precipitaţii sunt mai mari 23    . Relieful glaciar este bine reprezentat. continuat de Râul Mare (Ungureanu. 5. Aceste formaţiuni alcătuiesc fundamentul regiunii. limita acestor munţi. Măgura. expunând formatiunile mai vechi nedislocate. Pe alocuri acestea sunt străpunse de masive granitice. aceasta are valoarea de 10. Temperatura media anuală este în jur de 0 oC.5 oC la Cuntu si 0 oC la Vârful Ţarcu.

constituită din conglomerate. Cele mai frecvente sunt pădurile de amestec. cuarţite şi calcare cristaline. Rastovanu şi picioarele nordice ale Sigleului Mare şi Sigleului Mic. nordice şi nord-estice şi se află sub influenta circulatiei de mase de aer sudic. 2004). Lunile cele mai secetoase sunt octombrie şi noiembrie. reprezentate de fag. sud-vestic si vestic.3. 2004). pe latura sudică apar calcare care ocupă o suprafaţă mai mare: fâşia munţilor Poiana Mihai Viteazu-Cheile Sisitei mijlocii-Cornetu Babelor-PlescioaraTufoaia şi fâşia muntelui Pleşa-cursul mijlociu al Bâtlei-Piscuri-Pargavu-Tismana (Ungureanu. bine dezvoltate în bazinele Râului Rece şi Bistrei. În zona culmii principale mai apar roci din complexul amfibolitic. 2004). în care se separă o serie mai puţin metamorfozată. limita sudică a masivului. mai ridicată faţă de media pe ţară. este formată din calcar (cretacic superior). care alcătuiesc munţii Oslea. de asemenea. situate la 800-900 m altitudine. complexul clorito-sericios. sunt şisturile cristaline. Şureanu şi Parâng. iar la vest se întâlnesc Munţii Mehedinţi (Ungureanu. Munţii Zănoaga. Gârbovu. Retezat. iar pe culmile înalte circa 1200 mm. în mare parte. Cele mai mari suprafeţe din Munţii Ţarcu sunt acoperite cu vegetaţie forestieră.4 Munții Vâlcan Limita nordică este dată de Jiul de Vest. Cândeţu. la est se întind până la defileul Lainici. iar la conacele pentru fân din Poieni. Vârful Verde-Straja. Oslea primind 1400 mm (Ungureanu. La nivelul comunei Schela media este mai mica cu 2-3 oC.2 oC. 2004). pe direcţia Vaidei-Dobriţa-Gureni-Tismana-Celei. molid şi brad. poate fi considerată pe direcţia Bumbeşti-Runcu-Tismana-Padeş până la valea Motrului. Un loc important îl ocupă granitul. Numărul de zile cu îngheţ este de 150 la poale şi 200 pe culmile cele mai înalte (Ungureanu. seria Lainici-Păiuş.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   de 1100mm. Datorită prezenţei munţilor Godeanu. care ocupă versantul vestic al masivului. Anual cantitatea de precipitaţii măsoara în medie circa 900 mm.1. Munţii Valcan sunt situaţi la adăpost faţă de principalele mase de aer nord-vestice. temperatura medie anuala este în jur de +6 oC. Rocile care domină fundamentul acestei grupe. Marginea sudică a Munţilor Vâlcan. 2. seria de Tulisa. Temperatura medie anuala la Targu Jiu este de +10. 24    . Mesteacănul se poate întâlni până la altitudini de 1700m (Ungureanu. 2004).

Mureșul mijlociu axat pe zona centrală a Podișului Transilvaniei. Cea mai mare parte a Munților Poiana Ruscă este drenată de râul Mureș.1 Bazinul hidrografic al râului Mureș Adaptat la cel mai vechi traseu de legătură tectonică și hidrografică a Podișului Transilvaniei cu Depresiunea Panonică .4 Hidrografia zonei studiate Arealul Munților Banatului este drenat de o serie de râuri care pătrund adânc în spațiul montan. Principalele ape colectoare de pe acest areal sunt Cerna. Un areal destul de important din partea centrală a Munților Banatului. Aceasta se reflectă și în panta medie a reliefului din bazin care este de 179m/km. în primul rând Timișul și Cerna (cu Mehadica și Globu) care își colectează apele din partea de est a unității. Mureșul curge în cea mai mare parte pe teritoriul țării noastre. lângă comuna Izvorul Mureșului. 25    . 1972). regiunile de podiș 55 %. Berzasca. cât și prin debitele sale medii de vărsare (165 m3/s la graniță).4. Mureșul superior ce cuprinde Depresiunea Giurgeului și Defileul Toplița-Deda (110km). dintre care munții reprezintă circa 25 %. la Seghedin. iar în rest drenează apele unor depresiuni. Timișul (cu Bistra) și Dobra (Ujvari. Streiul. între Deda și Alba Iulia. urmate de o serie de văi scurte ce își culeg apele de pe versanții sudici ai munților Almăjului și Locvei și le duc spre Dunăre (Ieșelnița. Acesta își colectează apele de pe o suprafață de 1452 km2. Prin lungimea cursului său. Cursul Mureșului de la obârșie până la vărsare se poate împărți în patru sectoare caracteristice: 1. pe o lungime de 718 km din totalul de 766 km. panta medie a râului este mult mai mică. Izvorul propriu-zis al Mureșului se află în sudul Depresiunii Giurgeului. de asemenea și din vestul Grupei RetezatGodeanu. ea atingând abia 1. Oravița și Radimna). Dintre acestea se remarcă. iar regiunea de câmpie propriu-zisă de câmpie de pe teritoriul țării noastre 5 %. 1972). 2. sistemul Mureșului și-a format un bazin hidrografic extins pe o suprafață de 29 767 km2 (din care în țara noastră 27 919 km2 ). 1972).1. contribuie la formarea rețelei de râuri ce-și îndreaptă cursurile spre vest.2m/km (Ujvari. cu câteva excepții cum ar fi lacurile carstice Ochiul Beiului și Lacul Dracului.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Unitățile lacustre sunt aproape în totalitate antropice. Carașul (cu Dognecea). Mureșul travesează în drumul său spre vărasare numeroase forme de relief. Având în vedere faptul că Mureșul traversează numai pe o distanță de circa 100 km regiunile de munte.1. Mureșul este cel mai mare afluent al Tisei (Ujvari. Bârzava și Pogănișul. în Ungaria. mai importante fiind Nera. ce se desfășoară de la Depresiunea Giurgeului până la vărsarea râului în Tisa. la o altitudine de 850m. precum și din vestul acestora. 2.

formând chiar o depresiune de eroziune și chei. După confluența Bistrei începe conul de dejecție al Timișului dezvoltat sub formă de evantai aproape până la granița cu Serbia. 1972).4.4. 2. din lacul glaciar Bistra (Ujvari. care se vor accentua în aval mai ales după primirea Bistrei (Ujvari.1. având o lungime de 168. în bună parte din cauza afluenților săi dezvoltați mai ales din stânga. cu o pantă medie de 15m/km (Ujvari. de la nivelul circurilor glaciare. Cel mai mare afluent al Timișului este râul Bistra cu o lungime totală de 46. Regiunea este caracterizată prin dominarea șisturilor cristaline și printr-o puternică împădurire. 2. cuprins între Munții Apuseni. unde primește apele Pogănișului. la poalele Munților Poiana Ruscă. iar lungimea râului este de 241. de la altitudinea de 1150 m. Cursul său superior se axează pe șisturile cristaline și are un caracter montan tipic. către Câmpia Begăi și Dealurile Lipovei.2 km. Aici se varsă în Timiș. de sub vârful Padeș. După zonele de izvoare râul traversează masivele calcaroase de vârstă paleozoică de la Luncani. 4. De aici râul se indreaptă spre vest.2 km și o suprafață de 908 km2. care îi imprimă Timișului primele caracteristici ale tipului de regim carpatic meridional.3 Bazinul hidrografic al râului Bega Râul Bega izvorăște din Munții Poiana Ruscă. 1972). Teregova.43m/km. În arealul acestui con se observă o abatere treptată a Timișului în dreapta. pătrunde în Culoarul Timiș-Cerna. Rîul Rece își are obârșia în apropierea izvoarelor Râului Șes.24 m/km. la modelarea cărora a început în pliocen și 26    . Carpațoo Meridionali și Munții Banatului. Suprafața de pe care își colectează apele este de 5 248 km2 .6 km.0 m/km. între Lipova și granița cu Ungaria (117 km). de sub vârful Piatra Goznei (1145m). 1972). Culoarul Mureșului inferior. dreanează o suprafață de 2241 km2. Ultimul său afluent cu caracter tipic de câmpie este Lanca-Birda. 1972). Primul afluent primit este Sașa. de la altitudinea de 1 135m. cu căderi medii de peste 20 m/km. Mica depresiune de la Teregova este o adevărată piață de adunare a apelor. Izvoarele Bistrei se pot întâlni la nivelul circurilor glaciare nordice ale Vârfului Pietrii la altitudinea de circa 1900 m.2 Bazinul hidrografic al râului Timiș Timișul este râul cu cea mai mare extindere dintre toate râurile din Banat.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. După 25 km de la izvoare. iar puțin mai în aval acestea scad deja sub 1. În sectorul de câmpie. Mureșul Inferior din Câmpia de Vest.1. între Alba Iulia și Lipova (255 km). În sectorul său montan Timișul primește doi afluenți mici Brebul și Semenicul. dar probabil și datorită unor mișcări neotectonice (Ujvari. Timișul are pante mult mai reduse. Timișul izvorăște de pe versantul estic al masivului Semenic. astfel că în zona de graniță ele ajung la 0. apoi pârâiașul Criva și Rîul Rece. de 2. cu topiri târzii ale zăpezilor.

pe arealul câmpiei de divagare. Bârzava este un râu cu afluenți mici. confluează cu Bega afluenți din ce în ce mai mari.1.4. având o tendință de a se deplasa spre nord (Ujvari. Valea râului în cuprinsul acestui sector calcaros are caracter de canion.5-3. Budinicul și Terova. lungimea totală a râului fiind de 85 km.4 Bazinul hidrografic al râului Bârzava Își are obârșia pe versantul vestic și nordic al masivului Semenic. 1972). Lățimea medie a bazinului de recepție este de 7. albia majoră lățindu-se treptat până la 2-4 km (Ujvari.0 m) se formează ape interioare abundente (Ujvari. Chizdia și Gherteamoșul. În aval. Nivelul Cârja extins între 700 și 900 m altitudine și nivelul Carașului între 600 și 400 m altitudine. spre aval aceste valori scăzând progresiv. Carașul trei zone de relief și structurale distincte. Din cauza debitului relativ mare și a pantelor reduse. În cursul superior Bârzava și-a format o adâncă vale în rocile cristaline.4. de vârstă mezozoică. iar în depresiunea Reșiței ele scad la 3-5m/km. apele freatice stagnează în multe locuri datorită pantelor mici.1. Bârzava curgea inițial spre depresiunea mlaștinilor Alibunar din Serbia împreună cu afluentul său actual Moravița. cu direcția N-S caracterizată prin două nivele. 1972). 1972). ale Câmpiei Banatului (Ujvari. 2. 2. Suprafața bazinului de drenaj este de 1 118 km2. 1972). Singurii afluenți mai importanți din amonte sunt Valea Mare. În zona de câmpie. 1972). Cursurile lor inferioare au fost indreptate spre Timiș prin sistemul de desecare Terezia construit în secolul al XVIII-lea (Ujvari. În avale. În sectorul piemontan al râului. iar în sectorul piemontan și de câmpie se reduce sub 1m/km. În incintele Timiș-Bega se aflau 65% din terenurile supraumezite. În sectorul superior. 1972). căpătând un aspect de defileu între Văliug și Reșița. iar din partea stângă râul Gladna care este totodată și cel mai mare afluent al Begăi (Ujvari. Dintre cei mai importanți afluenți din partea draptă sunt Minișul.5 Bazinul hidrografic al râului Caraș Izvorăște de pe versantul vestic al Munților Semenic de la o altitudine de aprozimativ 700m. la altitudinea de 965 m. Partea cea mai sălbatică este reprezentată 27    . în marea majoritate inundabile. până la Reșița primește numai organisme locale de drenaj. Spre vest. Cursul superior este separat de fâșia calcaroasă extinsă. pe acest sector divagarea Begăi este destul de puternică.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   începutul pleistocenului și Mureșul. Are o suprafață totală de 971 km2 și o lungime de 127 km. unde apele freatice sunt apropiate de suprafață (0. pantele variază în jur de 1m/km. Pantele medii până la Reșița sunt de 20/km. care ține până la confluența cu Minișul.5 km. pe sectorul piemontan primește Fizeșul care este adaptat la un braț mort al Bârzavei din partea stângă a cursului actual.

În aval de Șopotul Nou. la Pătaș pătrunde în depresiunea Bozovici. 2. 1972). 28    . dar sunt dispusi destul de simetric. după aceasta râul pătrunde în zone dealurilor. Izvoarele sistemului au fost captate prin canalul colector al Semenicului și Zănoaga spre bazinul Bârzavei. care ține până la granița cu Serbia. pe o distanță de 18 km. urmat de Jilin. Câmpia Carașului și zona piemontană de divagare se află în stadiul de puternică aluvionare. 1972). Lișava. Cei doi afluenți Buhuiul din stânga și Ponicva din dreapta. Dognecea. Se adaptează la depresiunea tectonică Bozovici și golful tectonic al Nerei cu deschidere spre Câmpia de Vest. care reprezintă o adevărată piață de adunare a apelor din unde cursul râului se liniștește parțial. Șopotul. Mercina. căutându-și cale de scurgere subterană. apele provenite din precipitatii se pierd în numeroase doline. Albia sa majoră ajunge până la o lățime de 200 m (Ujvari. În sectorul piemontan. Minișul își are obârșia chiar în apropierea Aninei. ceea ce îi asigură o eroziune liniară destul de puternică. 1972). Din această cauză există frânturi bruște de pantă și în lungul afluenților. Astfel. 1972). Afluenții din dreapta sunt Lupacul. Ciclova și Vicinul. Afluenții din dreapta drenează și podișul calcaros Caraș-Nera. prăpăstioasă și cu pante longitudinale mari. Cernovățul (Ujvari. care vine dinspre Munții Almăjului este Prigorul. Nera părăsește Depresiunea Bozovici tăindu-și transversal. dezvoltarea unei rețele hidrografice normale nu a fost posibilă. formând chiar și cursuri subterane. dar văile lor străbat o structură cristalină epizonală (Ujvari. Pe interfluviile lungi.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   de Cheile Carașovei. Barheș. Restul afluenților mici din dreapta își au izvoarele în carst. sudul masivului Semenic. De la Anina pornește primul afluent piemontan din stânga. 1972). iar prin cei din cursul mijlociu și inferior Munții Almăjului și Locvei. Se varsă în Dunăre la granița cu Serbia (Ujvari. al Carașului-Gărliștea. prin fâșia calcaroasă. 1972). râul are pantele relativ mari (peste 1m/km). frumoase chei epigenetice. Primul afluent din partea stângă. În zona de izvoare Nera străbate regiuni alcătuite din șisturi cristaline. Afluenții săi au dimensiuni mici.6 Bazinul hidrografic al râului Nera Nera drenează. În condițiile planinelor calcaroase largi din zona superioară. 1972). sunt afectați și ei de fenomene carstice. Gârbovățul.4. Pe acest sector râul are o alimentare subterană bogată (Ujvari. Bârzul și Răchita (Ujvari. După ce a parcurs circa 26 km și a primit trei afluenți.1. valea sa fiind adâncă. În zona de vărsare cursul râului se desfășoară prin câmpia largă aluvială care se lărgește spre vest și unde se observă puternice aluvionări în condițiile unor pante longitudinale (Ujvari. Tot din această direcție mai primește Rudăria. prin afluenții săi din cursul superior.

primește la Pui pe primul său afluent. Până la culoarul de la Baru. iar în aval în șisturi cristaline. cursul inferior al Cernei are caracter de defileu săpat în calcare. cu a asimetrie deosebit de accentuată în partea stângă. După unirea cu Belareca. 1972). râul are un curs tipic montan. În aval de confluența Gârdomanului. iar lungimea sa este de 84 km (Ujvari. cum sunt Crivadia care sosește dinspre pasul Merișor. Suprafața de scurgere este de aproximativ 1 433 km2.4. Streiul își adună apele din masivul Șureanu de sub Vârful Bătrâna . Este foarte adâncă și nu a putut fi transformată. Bărușorul Și Valea Verde. în aval. iar în aval devine un colector submontan în sectoarele sale depresionare. care pornește din masivul Godeanu este aproape dreaptă până la confluența cu Belareca. față de starea sa inițială.1. Valea lui Ivan și Balmoșul. Văratecul Valea Mare.8 Bazinul hidrografic al râului Strei . cu căderi de 25-25 m/km. care ține până la confluența cu Belareca (Ujvari. Cerna are astfel aspectul de vale tânără cu mici afluenți care s-au dezvoltat numai pe partea dreaptă cu numeroase chei. izvorât de la o altitudine destul de mare din Retezat. etc. Râul Bărbat (Ujvari. praguri. De aici. 1972). iar suprafața bazinală a afluenților săi se micșorează până la 10-12 km2. Are o lungime de 92 km. mici depresiuni locale. După ce adună câteva pâraie mici. cele ale Cernișoarei. după care Cerna pătrunde în cheile de la Herculane. În această zonă puternic frământată apar izvoare termominerale cunoscute și valorificate încă din timpuri antice (Ujvari. prin erodare. Voinii. care se află în apropierea Pasului Cernișoara. După o nouă îngustare a văii. imprpmându-i Streiului caracteristicile regimului alpin inferior din Carpații Meridionali. Cernișoara pătrunde în mica depresiune de la Urzicari (Ujvari. Luncanilor (Ujvari. 1972). Cernișoara se adaptează în cursul său superior la poalele nordice ale crestei calcaroase ale Ciucevelor. bazinul de drenaj întinzându-se pe o suprafață de 1 926 km2. 1972). La Băile Herculane se observă o serie de fracturi transversale pe sistemele de fracturi longitudinale ale văii. din apropiere de izvoarele Râului Mic. valea și bazinul râului se îngustează și mai mult. în special datorită rocilor rezistente la eroziune cum ar fi șisturile cristaline și calcarele.Din dreapta primește pâraiele Ohaba. cu o lungime de 20 km. Valea sa tectono-erozivă longitudinală. 1972).1. 1972). Afluenții din stânga izvorăsc în ca mai mare parte din nordul orohidrografic RetezatGodeanu-Țarcu.7 Bazinul hidrografic al râului Cerna Izvoarele Cernei pot fi considerate de fapt.4. râul pătrunde în bazinetul Bulzului. 1972). 29    2.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. unde primește o serie de afluenți printre care Valea Cărbunelui. Micul bazinet de eroziune dintre cele două sectoare de defileu este un adevărat punct de adunare al apelor (Ujvari.

Mai jos se poate observa o hartă cu distribuția stațiilor de colectare. Figura 6. 30    .Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Nu au putut fi prelevate probe de la restul stațiilor deoarece cursul de apă a fost secat. Distribuția stațiilor de colectare pe suprafața zonei studiate (original).2 Caracterizarea stațiilor de prelevare Probele au fost prelevate de la un număr de 101 stații dintr-un total de 105.

pietros. în cea mai mare parte. nisipos și o viteză de curgere rapidă.85%. crt. și Salix sp. Genurile vegetale dominante din această zonă sunt Alnus sp. iar adâncimea cuprinsă între 0. Coryllus sp. cea minimă între 0.25 și 6 m.1 și 3.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Timiș Nr.2. având o acoperire cuprinsă între 2 și 98 % cu o medie de 61. Tabel 1.1 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Timiș Din acest bazin hidrografic s-au prelevat probe de la un număr de 21 de stații. excepțional lentă sau moderată. Habitatul din preajmă reprezentativ variază în funcție de altitudine și locație de la pajiști și terenuri agricole la păduri de foioase.5 m. Cod S2 S3 S4 S7 S8 S9 S10 TA1 TA2 TA3 TA4 TA9 TA10 TA12 PR1 PR2 PR7 PR8 PR9 PR10 PR11 Locație Grădiște Brebu Luncavița Cernei Valea Petroșniței Valea de Runc Străjești Slătinioara Bolnișoara Malița Armeniș Vîlsan Valea Vidra Mânzul Padeșu Hăuzeasca Valea Micota Stârna Mare Loznișoara Glimboca Măcioava GPS N 45°13'13"N 45°14'03"N 45°05'59"N 45°12'39"N 45°19'14"N 45°22'46"N 45°23'08"N 45°21'38"N 45°19'07"N 45°20'19"N 45°14'21"N 45°20'14"N 45°25'05"N 45°29'56"N 45°39'30"N 45°42'24"N 45°32'16"N 45°31'33"N 45°34'28"N 45°31'19"N 45°31'59"N GPS E 22°06'42"E 22°08'47"E 22°16'10"E 22°15'53"E 22°14'14"E 22°07'47"E 22°02'43"E 22°22'01"E 22°21'31"E 22°21'38"E 22°21'25"E 22°30'14"E 22°31'25"E 22°31'14"E 22°11'59"E 22°09'40"E 22°33'28"E 22°31'10"E 22°29'35"E 22°19'16"E 22°11'53"E 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 31    .2 și 2 m. Lățimea maximă variază între 0. Pârâurile din care au fost prelevate probele prezintă un substrat. caracterizate de altitudini cuprinse între 235 și 1020 m.

2. excepțional moderată. un număr de 16 stații au fost selectate pentru preluare de probe.5 m. Tabel 2.005 și 3. Substratul pârâurilor investigate este reprezentat de pietre. pietriș.001 și 0. Lățimea maximă variază între 1.85 m.4 și 6 m.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Cod MH7 MH8 S5 S6 AL1 AL2 AL11 GO1 GO2 GO3 GO4 GO5 GO6 GO7 GO8 GO9 Locație Areaca Tăsna Verendin Slătinic Lăpușnicel Craiovei Sfîrdinu Mare Belareca Izvor Munk Vânturătoarea Craiova Naiba Cerna Bulzului Ponorovăț GPS N 45°02'11"N 44°52'16"N 45°04'24"N 45°00'51"N 44°58'39"N 44°59'51"N 44°53'41"N 45°06'29"N 45°04'46"N 44°54'00"N 44°58'01"N 45°07'10"N 45°09'32"N 45°07'57"N 45°10'32"N 45°04'10"N GPS E 22°37'12"E 22°29'56"E 22°15'20"E 22°15'31"E 22°13'12"E 22°12'52"E 22°20'52"E 22°25'20"E 22°24'58"E 22°25'01"E 22°28'57"E 22°36'59"E 22°41'30"E 22°41'47"E 22°44'56"E 22°27'49"E 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 32    . cu o adâncime cuprinsă între 0. cea minimă între 0. Viteza de curgere este rapidă. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Cerna Nr. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. nisip și lespezi. având o acoperire cuprinsă între 10 și 98 % cu o medie de 76. crt.2 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Cerna În cadrul acestui bazin hidrografic. Vegetația dominantă este reprezentată de Rhobinia pseudacacia.31%. Salix sp și Carpinus sp. Altitudinile la care se află aceste stații sunt cuprinse între 200 și 800 m altitudine.

7 și 25 m. Substratul pârâurilor investigate este pietros. Salix sp și Alnus sp.004 și 3 m. Altitudinile medii la care se află situate acestea sunt între 60 și 595 m.2. cea minimă între 0. iar la altitudini mai mari sunt prezente lespezi de piatră. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. Tabel 3.2 și 15 m. având o acoperire cuprinsă între 1 și 98 % cu o medie de 57. crt.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Vegetația dominantă este reprezentată de Rhobinia pseudacacia. Lățimea maximă variază între 0.43%. nisipos. cu o adâncime cuprinsă între 0.3 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Nera Un număr de 16 stații au fost selectate pentru preluare de probe în cadrul acestui bazin hidrografic. Viteza cu care aceste pâraie se scurg este rapidă spre moderată. mâlos. Cod AL3 AL8 AL9 AL10 LO3 LO4 LO7 A22 A23 A31 A34 A35 A36 A37 A38 A39 Locație Terova Cremenița Bârz Bănia Zlatița Nera Radimna Șteier Miniș izvoare Beiu Ducin Moceriș Lăpușnic Poneasca Predilcova Babii GPS N 44°59'10"N 44°48'28"N 44°49'53"N 44°51'43"N 44°51'46"N 44°52'17"N 44°48'09"N 45°02'38"N 45°01'29"N 44°55'22"N 44°52'31"N 44°53'36"N 44°55'03"N 45°03'29"N 45°01'57"N 45°01'18"N GPS E 22°09'40"E 21°49'52"E 21°55'11"E 22°02'43"E 21°29'09"E 21°33'32"E 21°42'41"E 21°51'34"E 21°49'24"E 21°46'28"E 21°53'47"E 21°53'53"E 21°55'37"E 21°57'36"E 21°52'39"E 21°54'24"E 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 33    . Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Nera Nr.

42%. Lățimea maximă variază între 0. Pârâurile din care au fost prelevate probele se caracterizează printr-un substrat pietros.6 m.12%.9 m. lentă. crt. Genurile vegetale dominante din această zonă sunt reprezentate de Alnus sp. 34    . iar adâncimea cuprinsă între 0. cea minimă între 0. Pârâurile din care au fost prelevate probele prezintă un substrat. având o acoperire cuprinsă între 5 și 95 % cu o medie de 73. și Salix sp. fiind caracteristice altitudinilor cuprinse între 95 și 360 m. rar mâlos și o viteză de curgere rapidă.5 și 3. Tabel 4.2 și 2 m. cea minimă între 0.3 și 0.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. nisipos și o viteză de curgere rapidă/moderată. având o acoperire cuprinsă între 0 și 95 % cu o medie de 56.6 m. Genurile vegetale dominante din această zonă sunt reprezentate de Alnus sp. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat exclusiv de păduri de foioase. pietros.2.5 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al fluviului Dunăre Din acest bazin hidrografic un număr de 10 locații au servit ca stații de prelevare.2. Carpinus sp. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. caracterizate de altitudini cuprinse între 135 și 349 m. Lățimea maximă variind între 1. pajiști și fânețe. iar adâncimea cuprinsă între 0.1 m.4 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Mureș Din acest bazin hidrografic s-au prelevat probe de la un număr de 7 de stații. și Salix sp.35 m. la două dintre stații cursul pârâurilor a fost secat. Cod PR5 PR6 PR12 PR13 PR14 DL2 DL3 Locație Abucea Stănceasca Valea Lesnicului Valea Bisericii Valea Valerița Suliniș Groși GPS N 45°54'11"N 45°52'25"N 45°53'25"N 45°49'21"N 45°41'10"N 46°00'59"N 45°57'21"N GPS E 22°32'35"E 22°39'01"E 22°44'44"E 22°49'23"E 22°46'27"E 22°01'23"E 22°13'27"E 1 2 3 4 5 6 7 2. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Mureș Nr.5 și 0.8 și 5.003 și 0.

Cod RE1 RE3 RE4 RE5 RE8 RE9 TA5 TA6 TA7 TA8 TA11 Locație Sălaș Rușor Câmpul Corbului Valea Bărușorului Balta Peștera Bodu Tomeasa Iepii Rîușoru Valea Zlatina GPS N 45°29'06"N 45°28'13"N 45°27'31"N 45°27'00"N 45°30'28"N 45°28'21"N 45°23'12"N 45°20'15"N 45°19'52"N 45°29'13"N 45°29'39"N GPS E 22°56'14"E 23°02'25"E 23°04'56"E 23°08'52"E 22°52'59"E 22°57'58"E 22°45'49"E 22°43'04"E 22°41'11"E 22°47'03"E 22°45'29"E 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 35    . pietre.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Tabel 5. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Strei Nr.90%. Cod AL4 AL5 AL6 AL7 AL12 AL13 LO1 LO2 LO5 LO6 Locație Ogradena Eibenthal Stăriște Sirinea Secariștița Mala Liborajdea Belobresca Valea Mare Camenița GPS N 44°40'25"N 44°34'08"N 44°32'47"N 44°38'21"N 44°48'11"N 44°41'30"N 44°40'39"N 44°48'39"N 44°44'28"N 44°44'37"N GPS E 22°17'57"E 22°07'18"E 22°04'26"E 22°05'10" 22°22'09"E 22°20'40"E 21°46'28"E 21°29'51"E 21°43'05"E 21°47'34"E 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 2. având o acoperire cuprinsă între 35 și 98 % cu o medie de 76. pajiști și terenuri agricole.6 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Strei Din acest bazin hidrografic s-au prelevat probe de la un număr de 11 de stații. Pârâurile din care au fost prelevate probele prezintă un substrat caracterizat de lespezi. excepțional lentă sau moderată.1 m. caracterizate de altitudini cuprinse între 470 și 1010 m. cea minimă între 0. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al fluviului Dunăre Nr. crt. crt. iar adâncimea cuprinsă între 0. păduri de molid.1 și 1. Genurile vegetale dominante din această zonă sunt reprezentate de Alnus sp și Picea abies. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. Lățimea maximă variind între 0.7 m.01 și 1. pietriș și nisip și o viteză de curgere rapidă.2 m.4 și 3. Tabel 6.2.

cea minimă între 0.75%. având o acoperire cuprinsă între 40 și 95 % cu o medie de 74%.1 m. caracterizate de altitudini cuprinse între 340 și 825 m.5 m. Fagus sylvatica. Lățimea maximă variază între 1.. Pârâurile din care au fost prelevate probele prezintă un substrat caracterizat de lespezi. pietre.4 și 2. crt.5 m. cea minimă între 0. având o acoperire cuprinsă între 0 și 98 % cu o medie de 49.04 și 0.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Tabel 7. Carpinus sp.8 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Caraș În cadrul acestui bazin hidrografic. Substratul pârâurilor investigate este reprezentat de pietre. Genurile vegetale dominante din această zonă sunt reprezentate de Alnus sp. Vegetația dominantă este reprezentată de Salix sp și Acer sp.6 m. pietriș și mâl. cu o viteză de curgere moderată/lentă.35 m. Lățimea maximă variind între 1. Altitudinile la care se află aceste stații sunt cuprinse între 100 și 470 m altitudine. pietriș și nisip și o viteză de curgere rapidă.1 și 3.7 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Jiu Un număr de 11 stații de prelevare au fost alese pentru acest bazin hidrografic.003 și 0. Salix sp. 36    . Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Jiu Nr. Cod RE6 RE7 VA1 VA2 VA3 VA4 VA5 VA6 Locație Aninoasa Valea Bradului Valea Ungurului Strogol Șușița Seacă Valea Valari Bilta Tismana GPS N 45°25'19"N 45°19'46"N 45°21'49"N 45°18'07"N 45°09'03"N 45°09'23"N 45°08'28"N 45°05'59"N GPS E 23°17'26"E 23°05'42"E 23°19'08"E 23°01'43"E 23°12'16"E 23°13'39"E 23°05'11"E 22°55'22"E 1 2 3 4 5 6 7 8 2. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase.2 m.2 și 1.6 și 4. iar adâncimea cuprinsă între 0.2.2. un număr de 5 stații au fost selectate pentru preluare de probe. cu o adâncime cuprinsă între 0. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. excepțional rapidă.

Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Topolnița Nr. Cod PM1 PM2 PM3 Locație Șușița Topolnița Prejna GPS N 44°43'35"N 44°49'14"N 44°55'02"N GPS E 22°35'55"E 22°34'09"E 22°38'01"E 1 2 3 37    . cea minimă între 0.005 și 0.8 m. Pârâurile din care au fost prelevate probele prezintă un substrat caracterizat de lespezi. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. lentă sau moderată. iar adâncimea cuprinsă între 0. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Caraș Nr.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Tabel 8. Vegetația dominantă din această zonă este reprezentată de Salix sp. caracterizate de altitudini cuprinse între 220 și 475 m.2.9 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Topolnița Din acest bazin hidrografic s-au prelevat probe de la un număr de 3 de stații. având o acoperire cuprinsă între 15 și 70 % cu o medie de 35%. pietre. pietriș și mâl și o viteză de curgere rapidă. crt. Tabel 9. Lățimea maximă variind între 2 și 5 m. Cod DO2 DO3 DO4 A40 A30 Locație Dognecea Ciornovăț Cîrnecea Comarnic Cândeni GPS N 45°18'36"N 45°15'04"N 45°12'36"N 45°10'46"N 44°56'49"N GPS E 21°46'40"E 21°34'42"E 21°38'16"E 21°57'10"E 21°44'08"E 1 2 3 4 5 2.8 și 1.4 m. crt.

Tabel 11.2 și 1. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. având o acoperire cuprinsă între 70 și 95 % cu o medie de 80%.4 și 2. iar adâncimea cuprinsă între 0. Substratul pârâurilor din care au fost prelevate probele este caracterizat de pietre.005 și 1 m.2 m.05 și 0.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2.11 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bega Din acest bazin hidrografic s-au prelevat probe de la un număr de 3 de stații.5 și 4. crt.2.5 m. cea minimă între 1 și 3 m.2. Vegetația este reprezentată de Alnus sp și Salix sp. Tabel 10.1 m. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bega Nr. Cod PM4 PM5 PM6 Locație Coșuștea Turtaba Ponoare GPS N 44°58'31"N 44°58'19"N 44°58'19"N GPS E 22°38'34"E 22°41'97"E 22°46'00"E 1 2 3 2. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase. crt. lunci și localități. având o acoperire cuprinsă între 20 și 85 % cu o medie de 50%. Lățimea maximă variază între 2. pietriș și mâl având o viteză de curgere rapidă și lentă. Vegetația este reprezentată de Fagus sylvatica și Carpinus sp. iar adâncimea cuprinsă între 0.25 m. cea minimă între 0. Cod PR3 PR4 DL1 Locație Bozga Valea lui Liman Băcin GPS N 45°45'10"N 45°45'09"N 45°53'51"N GPS E 22°15'37"E 22°23'10"E 21°32'07"E 1 2 3 38    . caracterizate de altitudini cuprinse între 340 și 440 m. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Coșuștea Nr. Substratul pârâurilor din care au fost prelevate probele este caracterizat de pietre și pietriș și are o viteză de curgere rapidă. în cadrul acestui bazin hidrografic. Lățimea maximă variază între 1. caracterizate de altitudini cuprinse între 105 și 340 m.10 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Coșuștea Un număr de 3 stații au servit ca puncte de prelevare.

cu o viteză de curgere moderată/ rapidă.3 m. Substratul pârâurilor investigate este reprezentat de pietre și pietriș. Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bârzava Nr.12 Stațiile de prelevare din bazinul hidrografic al râului Bârzava În cadrul acestui bazin hidrografic. un număr de 2 stații au fost selectate pentru preluare de probe. cea minimă între 0.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Tabel 12.5 m.8 m. Habitatul din preajma stațiilor de prelevare este reprezentat în principal de păduri de foioase.6 și 0. cu o adâncime cuprinsă între 0. Altitudinile la care se află aceste stații sunt cuprinse între 240 și 640 m altitudine. Lățimea maximă variază între 2. având o acoperire de 80%. Vegetația este reprezentată de Alnus sp și Fagus sylvatica.005 și 0.1 și 2. Cod S1 DO1 Locație Gozna Moravița GPS N 45°12'41"N 45°21'25"N GPS E 22°02'07"E 21°45'51"E 1 2 39    .2. crt.

în recipiente de plastic închise ermetic. pornind dinspre mal și treptat ajungându-se cât mai aproape de mijlocul albiei de curgere. Spălarea materialului s-a realizat prin agitarea puternică a fileului în apă. fiecare recipient având destinat un cod unic asociat datelor despre habitatul din care a fost prelevată proba. ulterior fiind plasat într-o tavă albă pentru analiză sau conservat în întregime în aldehidă formică în concentrație de 4%. Este obligatoriu ca cercetătorul să recurgă la colectări din microhabitate cât mai diferite pentru fiecare staţie de lucru. La fiecare prelevare a fost utilizat un fileu bentonic cu ramă metalică și plasă cu dimensiunea ochiurilor de 350 µm timp de 5 minute. capturarea și colectarea specimenelor pentru transportul în laborator este permisă. adesea foarte variate din punct de vedere al biodiversităţii. investigând malurile. 40    .3 Colectarea speciilor Deoarece majoritatea amfipodelor nu se pot identifica pe teren și de asemenea nici una dintre specii nu se află pe listele de protecție.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. albia de curgere și obţinând astfel o acoperire a cât mai multor microhabitate. Figura 7 Metoda de colectare semi-cantitativă (foto Marius Berchi). Pentru colectare s-a folosit o metodă semi-cantitativă. în acest interval de timp fiind investigate cât mai multe microhabitate la locul de prelevare.

4 Măsurarea parametrilor de mediu Pentru a putea determina starea ecologică a unui anumit habitat este necesară culegerea unor serii de date calitative. conductivității și oxigenului dizolvat aparatul multiparametru HACH–Lange HQ 40d. Au fost aleși. În cercetările efectuate am folosit pentru măsurarea pH-ului. Analizele fizico-chimice ale apei precum şi diferitele seturi de analize chimice au o importanţă majoră. repetându-se după același tipar la toate stațiile investigate. aprecierea (până la nivel de ordin) a comunităţii bentonice pentru fiecare staţie de lucru. aprecierea tipului de curgere (lentă. adâncime maximă/medie a albiei minoră). acestea se pot realiza numai cu echipamente de specialitate şi kit-uri speciale de analiză. pietre. aprecierea habitatului din preajma corpului de apă.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   2. Tiparul poate fi adaptat în funcție de scopul propus și de aparatura disponibilă. Datele cele mai la îndemână sunt observațiile asupra habitatului. aprecierea condiţiilor meteorologice din ziua prelevării probei şi înainte. pietriş. descrierea microhabitatului de capturare pentru fiecare specie sau grup de interes. mâl).i cei mai relevanți parametri cu privire la ecologia speciilor studiate (Tabel 5). Aparatul utilizat a fost spectrofotometrul de teren HACH–Lange DR 2800. moderată. aprecierea tipului de substrat (lespezi.     41    . Metodele şi protocoalele de lucru sunt specifice tipului de analiză şi mărcii aparatelor folosite. care se înscriu într-o fișă a stației. aprecierea calitativă a vegetaţiei ripariene (până la nivel de gen) şi a gradului de umbrire al albiei majoră (în procente). pentru analizele chimice ale calității ape. rapidă). nisip. În rândurile următoare vom enumera datele culese prin observații simple la stațiile de investigare:         aprecierea dimensiunilor corpului de apă (lăţime maximă/medie. cu accesoriile aferente.

l°C μS. Manolache C. (1955): Fauna Republicii Populare Române.lmg. evitând cascadele sau contracurenții. Academia Republicii Populare Romîne. printre care un rol important îl au piesele bucale și apendicele corpului.240 Instrument HQ 40d HQ 40d HQ 40d HQ 40d DR 2800 DR 2800 DR 2800 DR 2800 DR 2800 DR 2800 Metodă Gel electrolit LDO senzor 4 pini grafit Metalftaleină Cadmiu reducție Diazotizare Acid ascorbic Albastru indofenol Piridin-pirazolină Au fost folosite protocoalele de analiză recomandate de producător.lmg.lInterval de măsurare 1 – 14 0.cm.0 0. prevenind contaminarea cu mâl sau cu material plutitor. Pentru o identificare riguroasă specimenul se disecă cu ajutorul unui ac şi a unei pense fine.l°dH mg.1 – 30. Piesele sunt aşezate pe o lamă într-o picătură de glicerină diluată cu alcool.002 – 0. 57. de aceea este necesar ca identificarea lor să aibă loc în laborator.001 – 0. Identificarea speciilor implică caractere de cele mai multe ori reprezentate prin detalii de morfologie.00 – 20. În timpul disecţiei se va căuta ca restul corpului să rămână intact şi apendicele la locul lor. sub lupa binoculară. 2. 207-260. Bijdragen tot de Dierkunde. Pentru prelevarea probei de apă s-a ales o porțiune de râu cu o curgere laminară.820 0.. s-a recurs la diluții controlate. forme salmastre şi de apă dulce.006 – 0.300 0. De asemeni. Dobreanu E.00 -10 – +110 0. (1987): Freshwater Gammarus species from Europe.   Indicator pH Oxigen dizolvat Temperatura apei Conductivitate Duritate totală Ca + Mg Nitrați (N-NO3-) Nitriți (N-NO2-) Fosfați (P-PO43-) Amoniu (N-NH4+) Cianuri   Unitate măsură mg.. În cazul în care limita de detecție a concentrației a fost depășită.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Tabel 13.5 Identificarea speciilor Amfipodele nu se pot identifica cu precizie în teren. Pentru observare a fost folosit stereomicroscopul. detaşându-se apendicele de pe o parte a corpului (deobicei partea stângă).lmg.015 – 2 0. Bucureşti. pentru o eventuală revenire 42    .North Africa and adjacent regions of Asia (Crustacea-Amphipoda). Pinkster S.01 – 400 1 – 20 0. s-a evitat ca proba de apă să fie prelevată de pe fundul albiei minoră sau de la suprafața luciului de apă. iar pentru detalii microscopul optic. Pentru determinarea speciilor am folosit următoarele materiale: Cărăuşu S.lmg. Principalele caracteristici tehnice pentru parametrii măsurați în evaluarea calității apelor. 4 (4) și Karaman G. Crustaceea. Amphipoda. aceste locuri având influențe asupra valorilor măsurate..

Este recomandată efectuarea de imagini digitale ce vor putea servi apoi şi ca suport în realizarea de desene. Deviaţia standard (S sau σ) sau abaterea standard este o măsură care arată cât de mult diferă punctele de medie. 1955). În afară de aceasta. Măsurătorile. O abatere mică dovedeşte o dispersie strânsă în jurul mediei. se fac la stereomicroscop utilizând un compas fin sau o lamă de ocular gradată. în timp ce o abatere standard mare este rezultatul unei împrăştieri mari (Ceapoiu 1968). atunci când obţinem şiruri de date. Distanţa între valoarea cea mai mică şi cea mai mare se numeşte interval de variație. deviaţia standard. 2006). Astfel. Media aritmetică reprezintă valoarea medie a măsurătorilor efectuate. se impune folosirea unor analize statistice. Astfel. media aritmetică. ornamentaţiile urosomului şi a plăcilor epimerale. gnatopodele. Piesele necesare determinării amfipodelor sunt (Cărăuşu et al. precum și diverse analize avansate între şiruri diferite de date. Acest indice însă prezintă o serie de dezavantaje. distribuţiile alcătuite din valori mari au abaterea standard 43    . forma lobilor cefalici. Preparatul poate deveni permanent dacă piesele se includ în glicerină gelatinată încălzită în prealabil şi acoperite cu o lamelă. 2. valoarea sa creşte sensibil în raport cu sporirea numărului de observaţii (Ceapoiu 1968).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   asupra materialului. 1955): antenele. care pe un grafic este localizată în vârful curbei de distribuţie. sau în soluţie de gumă de cloral ori balsam de Canada.6 Prelucrarea și interpretarea datelor 2. piesele bucale. Este util în evidențierea limitelor între care se prezintă valorile pentru un anumit parametru măsurat.6. se pot evidenţia: valorile extreme (minime şi maxime). dar astăzi ele pot fi realizate cu ajutorul unor pachete de programe software: STATISTICA. În paralel am studiat forma generală a corpului. PAST și EXCEL. Abaterea standard fiind o măsură absolută a dispersiei nu permite compararea a două sau mai multe distribuţii în ceea ce priveşte variaţia lor. Valorile extreme (maximă şi minimă) reprezintă limitele în care se încadrează rezultatele obţinute. pereiopodul V. Aceste calcule sunt complexe. Astfel. (Ceapoiu 1968). socotindu-se drept lungimea totală a animalului distanţa dintre vârful lobilor cefalici şi vârful telsonului (Cărăuşu et al.1 Indici de calcul statistic Deoarecedatele obţinute au un anumit grad de heterogenitate. fiind exprimată de poziţia centrului distribuţiei. fiind calculat din cele două valori extreme indicele depinde mult de întâmplare şi nu reflectă împrăştierea celorlalte valori ale şirului. putându-se ajunge astfel la o serie de concluzii pertinente (Ouyang et al. uropodul III și telsonul.

Este greşit însă a trage concluzia că primele au o dispersie mai mare decât ultimele. a stării de dependenţă sau de independenţă între cele două variabile x şi y.V. Pentru a aprecia relaţiile care apar între datele cu privire la specii şi parametrii habitatului. din numărul total de probe. cu atât corelaţia este mai bună. 44    .6. Dacă proprietăţile nu sunt corelate coeficientul este 0. 1968). numărul de probe în care a fost prezentă o specie. cu alte cuvinte. În acest sens poate fi folosit testul coeficientului de corelaţie. Când rezultatul este mai mic de cât 0 există o legătură funcţională de sens invers.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   mare. Valoarea coeficientului de corelație este întotdeauna cuprinsă între -l şi +1. care nu este altceva decât raportul dintre abaterea standard şi media aritmetică (Ceapoiu. iar cu cât este mai aproape de 1. Comparaţia este însă perfect posibilă dacă recurgem la coeficientul de variaţie s% (sau v sau C.2 Indici de diversitate Frecvenţa arată procentual. pot fi efectuate teste de semnificaţie între factorii biotici şi abiotici. iar distribuţiile formate din valori mici au abaterea standard mică. când valorile unei variabile cresc. Acest test este folositor pentru stabilirea unor legături funcţionale între două variabile. dacă este mai mare ca 0 înseamnă că există o legătură funcţională directă între cele două variabile. valorile celeilalte scad (Ceapoiu. 1968). Statistica matematică descrie un test cu ajutorul căruia se poate verifica dacă există o legătură funcţională între două caractere cuantificabile. 2.) propus de Pearson.

161 din 2006. oxigenului și altor indicatori chimici relevanți (Tabel 1).5 – 8. precum și de valoarea măsurată pentru aceștia. Intrucât nu există metodologie pentru calculul clasei generale a unui curs de apă.l-1 Clasa I ≤0.03 0. în conformitate cu Ordinul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor nr.l-1 mg.A.9 5 4 ≤0.025 200 300 100 200 Clasa V >3. Extras din O.l-1 mg. am folosit ca reper de calitate valoarea dată de parametrul încadrat celei mai slabe clase de apă. au fost stabilite clasele de apă interpretate prin prisma regimului nutrienților.06 0.2 7 100 50 Clasa III Clasa IV 6.l-1 mg. S-a ținut cont și de numărul de parametri care se află în clasele inferioare.2 >0.2 >11.l-1 mg.l-1 mg.G.4 ≤1 ≤0. 161 din 2006 pentru clasificarea corpurilor de apă de suprafață.2 5.3 >0.4 0.1 Calitatea apelor de suprafață din zona studiată Pe baza analizelor efectuate în apele curgătoare de suprafață din zona studiată în perioada de vară a anului 2009.8 3 0.M.2 0.9 ≤4 >300 >200 45    .2 3.l-1 mg.1 ≥9 ≤50 ≤12 Clasa II 0.6 11.l-1 mg.3 0.M. Tabel 14.5 1. Acestă clasificare reflectă calitatea apei și determină implicit calitatea faunei bentonice. pentru parametrii măsurați în zona studiată: Parametru pH Amoniu N-NH4+ Nitrați N-NO3 Nitriți N-NO2 Fosfați P-PO43Oxigen dizolvat O2 Cianuri totale Calciu Ca2+ Magneziu Mg2+ U/M mg.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Capitolul 3  Rezultate și discuții 3.01 ≤0.

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României

 

3.1.1 Clase de apă din bazinul hidrografic Timiș
Calitatea apelor de suprafață din acest bazin hidrografic este relativ bună. Majoritatea stațiilor se încadrează în clasele de apă I și II la aproape toți parametri măsurați, excepție făcând fosfații care prezintă concentrații ridicate la aproape toate stațiile, depășind limitele maxime admise la stațiile S8 și TA2 atingând valorile de 1.07 și 0,94 mg.l-1 P-PO43-. Aceste valori mari se reflectă și în faptul că numărul amfipodelor colectate la aceste stații este scăzut. Un nivel ridicat al nitriților (0,063 mg.l-1 N-NO2-) s-a înregistrat la stația S2, dar având concentrații cu mult sub limita de siguranță la celelalte stații. Stațiile S3, S4, S7, S10, TA1, TA4, PR11 sunt plasate în clasa II a calității apei din cauza nivelului fosfaților și a oxigenului dizolvat. Tot din cauza nivelului crescut al fosfaților, stațiile S9, TA9, TA12, PR1, PR2, sunt plasate în clasa III, iar stațiile TA3, TA10, PR7, PR8, PR9, PR10 sunt plasate în clasa IV.
S2 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL S3 S4 S7 S8 S9 S10 TA1 TA2 TA3 TA4 TA9 TA10 TA12 PR1 PR2 PR7 PR8 PR9 PR10 PR11

Legendă

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

Clasa V

Figura 8. Clasele de apă în bazinul hidrografic Timiș în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M.M.G.A. 161/2006). Coduri pentru stațiile de prelevare: S2-Grădiște, S3-Brebu, S4-Luncavița, S7-Cernei, S8-Valea Petroșniței, S9Valea de Runc, S10-Străjești, TA1-Slătinioara, TA2-Bolnișoara, TA3-Malița, TA4-Armeniș, TA9-Vîlsan, TA10Valea Vidra, TA12-Mânzul, PR1-Padeșu, PR2-Hăuzeasca, PR7-Valea Micota, PR8-Stârna Mare, PR9-Loznișoara, PR10-Glimboca, PR11-Măcioava.

3.1.2 Clase de apă din bazinul hidrografic Cerna
Pentru acest bazin hidrografic au fost investigate 16 stații încadrate în clasa II și respectiv V. Valorile individuale la fiecare parametru măsurat se situează în condiții bune, în clasele I și II în majoritatea cazurilor. Valori critice ale nivelului nitriților (>0,3 mg.l-1 N-NO2-) s-au înregistrat
46   

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României

 

la stațiile MH8, GO3, GO4, GO5, GO6. De asemenea, valori crescute ale nivelului fosfaților (>0,9 mg.l-1 P-PO43-) s-au înregistrat la stațiile MH7, S5, S6 și AL11, iar cianurile au depășit limitele maxime admise la stațiile AL11, GO8 și GO9 (>0,025 mg.l-1). Stațiile care se află clasate în clasa II sunt AL1, AL2, GO1, GO2, GO7, din cauza nivelului fosfaților și al oxigenului dizolvat.
MH7 MH8 S5 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL S6 AL1 AL2 AL11 GO1 GO2 GO3 GO4 GO5 GO6 GO7 GO8 GO9

Legendă

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

Clasa V

Figura 9. Clasele de apă în bazinul hidrografic Cerna în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M.M.G.A. 161/2006). Coduri pentru stațiile de prelevare: MH7-Areaca, MH8-Tăsna, S5-Verendin, S6-Slătinic, AL1-Lăpușnicel, AL2Craiovei, AL11-Sfîrdinu Mare, GO1-Belareca, GO2-Izvor, GO3-Munk, GO4-Vânturătoarea, GO5-Craiova, GO6Naiba, GO7-Cerna, GO8-Bulzului, GO9-Ponorovăț.

3.1.3 Clase de apă din bazinul hidrografic Nera
Stațiile investigate în cadrul acestui bazin hidrografic se prezintă într-o situație mai bună decât precedentul. Există doar două stații la care nivelul nitriților și respectiv al fosfaților depășesc limitele maxime admise, astfel plasând stațiile AL8 și A37 în clasa a V-a a calității apei. În concordanță cu celelalte bazine hidrografice menționate se poate observa un nivel mai ridicat al fosfaților la toate stațiile excepție fiind AL3. Reprezentativ pentru acest bazin hidrografic este nivelul ușor crescut al ionilor de calciu (≤50 mg.l-1 Ca2+), deoarece străbate în mare parte un relief carstic. În clasa II a calității apei sunt plasate stațiile AL3, AL9, A22, A35, deoarece nivelul fosfaților și al oxigenului dizolvat atinge valorile cuprinse în această clasă. Factorul major de depreciere al calității apelor este nivelul ridicat al fosfaților care plasează stațiile AL10, LO4, A23, A39 în clasa III, stațiile LO3, LO7, A31, A34, A36, A38 în clasa IV.

47   

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României

 
AL3 AL8 AL9 AL10 LO3 LO4 LO7 A22 A23 A31 A34 A35 A36 A37 A38 A39 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL

Legendă

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

Clasa V

Figura 10. Clasele de apă în bazinul hidrografic Nera în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M.M.G.A. 161/2006). Coduri pentru stațiile de prelevare: AL3-Terova, AL8-Cremenița, AL9-Bârz, AL10-Bănia, LO3-Zlatița, LO4Nera, LO7-Radimna, A22-Șteier, A23-Miniș izvoare, A31-Beiu, A34-Ducin, A35-Moceriș, A3- Lăpușnic, A37Poneasca, A38-Predilcova, A39-Babii.

3.1.4 Clase de apă din bazinul hidrografic Mureș
Calitatea apelor investigate la cele 5 stații este reprezentată de clasa III la stația PR6, clasa IV la stațiile PR5, PR14 și clasa V la stațiile PR12 și PR13. Răspunzătoare pentru deprecierea calității apelor este concentrația crescută a fosfaților, valorile înregistrate la restul parametrilor situându-se în limite bune. Menționăm că stațiile DL2 și DL3 au avut cursul de apă secat, făcând imposibilă colectarea datelor necesare.
PR5 PR6 PR12 PR13 PR14 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL

Legendă

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

Clasa V

Figura 11. Clasele de apă în bazinul hidrografic Mureș în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M.M.G.A. 161/2006). Coduri pentru stațiile de prelevare: PR5-, Abucea, PR6-Stănceasca, PR12-Valea Lesnicului, PR13-Valea Bisericii, PR14-Valea Valerița, DL2-Suliniș, DL3-Groși.

48   

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României

 

3.1.5 Clase de apă din bazinul hidrografic Dunăre
Pe parcursul acestui bazin hidrografic au fost investigate 10 stații. Valorile generale ale parametrilor investigați se află în clasa I și II al calității apelor, dar se observă aceeași situație întâlnită și la celelalte bazine – valori ridicate ale concentrației fosfaților. Acest fapt determină încadrarea stațiilor AL4, AL6, AL13, LO5, LO6 în clasa III, iar stațiile AL5, AL7, AL12, LO1, LO2 în clasa V a calității apelor.
AL4 AL5 AL6 AL7 AL12 AL13 LO1 LO2 LO5 LO6 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL

Legendă

Clasa I

Clasa II

Clasa III

Clasa IV

Clasa V

Figura 12. Clasele de apă în bazinul hidrografic Dunăre în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M.M.G.A. 161/2006). Coduri pentru stațiile de prelevare: AL4-Ogradena, AL5-Eibenthal, AL6-Stăriște, AL7-Sirinea, AL12-Secariștița, AL13-Mala, LO1-Liborajdea, LO2- Belobresca, LO5-Valea Mare, LO6-Camenița.

3.1.6 Clase de apă din bazinul hidrografic Strei
Au fost investigate 11 stații în cadrul acestui bazin hidrografic. La stația RE 9 se observă concentrații peste limita maximă admisă atât în cazul fosfaților cât și în cazul cianurilor, acest fapt determinând absența amfipodelor în cadrul acestui afluent. Alte stații încadrate în clasa V sunt RE3 și TA11 din cauza concentrației mare a fosfaților. Tot din această cauză stațiile RE1 și TA5 sunt plasate în clasa IV, stația RE4 în clasa III, iar stațiile TA7 și TA8 în clasa II. Stațiile RE5, RE8 și TA6 sunt plasate în clasa II din cauza concentrației ușor reduse a oxigenului dizolvat.

49   

G. VA2-Strogol. 3.M. iar în clasa IV stația RE6 tot din cauza concentrației fosfaților. VA1-Valea Ungurului.M.1. RE8Balta. Coduri pentru stațiile de prelevare: RE1-Sălaș.7 Clase de apă din bazinul hidrografic Jiu   În cadrul acestui bazin hidrografic se poate observa o stare generală mai bună a calității apelor față de bazinele menționate anterior. oxigenului dizolvat și a nitraților la stația VA2.A. TA11-Valea Zlatina. VA1.M. TA-Rîușoru.A. RE9-Peștera. TA5-Bodu. VA6-Tismana. 161/2006). RE6 RE7 VA1 VA2 VA3 VA5 VA6 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 14. VA3-Șușița Seacă. 161/2006). rămânând totuși cel mai semnificativ factor de depreciere a calității apelor. VA2 din cauza concentrației fosfaților.G. Clasele de apă în bazinul hidrografic Strei în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O. 50    . RE3-Rușor. Concentrația fosfaților nu depășește limitele maxime admise. RE5-Valea Bărușorului. În clasa III se plasează stațiile VA3 și VA6. RE4-Câmpul Corbului. În clasa II a calității apelor se încadrează stațiile RE7. TA6-Tomeasa. Clasele de apă în bazinul hidrografic Jiu în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O. TA7-Iepii. Singura stație încadrată în clasa I este VA5 unde a fost întâlnită specia Gammarus fossarum Koch. VA4-Valea Valari. Coduri pentru stațiile de prelevare: RE6-Aninoasa. VA5-Bilta.M. 1835.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   RE1 RE3 RE4 RE5 RE8 RE9 TA5 TA6 TA7 TA8 TA11 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 13. RE7-Valea Bradului.

astfel încadrând stațiile DO2. A30Cândeni 3. DO3-Ciornovăț.1. aceasta depășind limitele maxime admise. A40 în clasa V a calității apelor.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. 161/2006).l-1 Ca2+). În mod asemănător cu celelalte bazine investigate.A. stația A30 este încadrată la clasa IV tot din cauza concentrației fosfaților la fel cu stația DO3 care este încadrată la clasa II. DO4-Cîrnecea. A40-Comarnic. se întâlnește o situație precară în cazul concentrației fosfaților. Clasele de apă în bazinul hidrografic Caraș în conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O. nivelul concentrației fosfaților depășește limitele maxime admise.M.9 Clase de apă din bazinul hidrografic Topolnița La toate cele trei stații investigate în acest bazin. DO4. DO2 DO3 DO4 A40 A30 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 15.8 Clase de apă din bazinul hidrografic Caraș  Un total de 5 stații au fost investigate pe parcursul acestui bazin hidrografic.1.G. Cîrnecea se observă o concentrație ridicată a ionilor de claciu (104 mg. Coduri pentru stațiile de prelevare: DO2-Dognecea. La stația DO4.M. astfel toate stațiile sunt încadrate în clasa V a calității apei PM1 PM2 PM3 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V 51    .

Nivelul nitriților depășește limita maximă admisă la stația PM6. Clasele de apă în bazinul hidrografic Coșuștea conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.M. Stația DL1.A. 161/2006). PM5-Turtaba.M. Băcin a avut cursul lipsit de apă. Situația generală a calității apelor este bună. 52    .1.A.G. plasând stația în clasa V a calității apei. Coduri pentru stațiile de prelevare: PM1-Șușița.11 Clase de apă din bazinul hidrografic Bega Doua stații dintr-un total de trei au fost investigate în bazinul râului Bega.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Figura 16. 161/2006).10 Clase de apă din bazinul hidrografic Coșuștea În cadrul acestui bazin au fost investigate trei stații. Clasele de apă în bazinul hidrografic Topolnița conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O. PM6-Ponoare 3. toate stațiile încadrându-se în clasa II. pe seama concentrației fosfaților. PM2-Topolnița.M. Coduri pentru stațiile de prelevare: PM4-Coșuștea. astfel analizele nu au putut fi efectuate. Stația PM5 este încadrată în clasa III din cauza nivelului concentrației fosfaților la fel ca și stația PM4 care se încadrează în clasa IV.1. PM4 PM5 PM6 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 17.G.M. PM3-Prejna 3.

M.12 Clase de apă din bazinul hidrografic Bârzava Două stații au fost investigate pe parcursul acestui bazin hidrografic. 161/2006).A. PR4-Valea lui Liman 3. Din cauza concentrației ridicate a fosfaților ambele stații investigate se încadrează în clasa III a calității apei. Coduri pentru stațiile de prelevare: S1-Gozna. Clasele de apă în bazinul hidrografic Bega conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.G. S1 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL DO1 Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 19.1. DO1-Moravița 53    . 161/2006).A.M. Clasele de apă în bazinul hidrografic Bârzava conformitate cu sistemul național de clasificare al apelor de suprafață (O.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   PR3 PR4 pH Amoniu Nitrați Nitriți Fosfați Oxigen dizolvat Cianuri totale Calciu Magneziu GENERAL Legendă Clasa I Clasa II Clasa III Clasa IV Clasa V Figura 18. Coduri pentru stațiile de prelevare: PR3-Bozga.M.M.G.

colțurile inferioare sunt mai mult sau mai puțin rotunjite. pilozitatea celui de al doilea pereiopod este mai redusă față de primul. Cărăușu et al.1 Caracterizarea speciei Gammarus balcanicus (Schäferna 1922) Taxonomie Încrengătură Arthropoda Subîncrengătură Crustacea Clasă Malacostraca Subclasa Eumalacostraca Supraordin Peracarida Ordin Amphipoda Subordin Gammaridea Familie Gammaridae Caracterizare morfologică. până la 29 și respectiv 3 sau 4.2 Prezentarea speciilor identificate 3. armat cu un spin medial (absent la femele). La masculi numărul de peri este mai redus decât la femele. Pereiopodul 3 are o bază dreptunghiulară cu un lob mai mult sau mai puțin evident în apropiere de capătul distal. Adițional se pot întâlni mai mulți spini mici de-a lungul suprafeței interioare și de-a lungul marginei posterioare a palmei.. Numărul segmentelor din flagel și flagelul accesoriu este variabil. al treilea având aproximativ jumătate din lungimea primului. Conul antenal este scurt. la mascului este cuprinsă între 9-16 mm. Gnatopodele sunt înarmate cu un număr mic de peri scurți și drepți. lungimea segmentelor pedunculare scăzând în mod treptat. Lobii laterali ai capului sunt mai mult sau mai puțin rotunzi. Flagelul are până la 14 segmente care prezintă peri mai scurți decât diametrul flagelului. Calceolele sunt prezente doar la masculi. iar la femele între 8-15mm. reniformi sau rotunjiți. Perii sunt slabi reprezentați atât pe flagel cât și pe peduncul. 1955). Corpul este neted pe partea dorsală. Lungimea corpului variază în funcție de sex. Unghiul palmar este concav. Plăcile coxale 1-4 sunt bine dezvoltate.2. Armătura dorsală este prezentă doar pe segmentele urosomale și constă din două grupuri de peri amplasați medio-dorsal pe primul segment și două grupuri dorso-laterale de spini și peri pe segmentele 2 și 3 (Karaman & Pinkster 1977. slab păroase. La femele dimensiunea gnatopodelor este mai redusă ca la masculi.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. Marginile inferioare prezintă peri rari. Pereiopodele 1-2 sunt moderat subțiri. La pereiopodele 4 și 5 aspectul bazei se modifică treptat de la dreptunghiulară la alungită. A doua antenă este subțire și mai puțin păroasă la masculi decât la femele. Pilozitatea segmentelor distale ale pereiopodelor 3-5 este reprezentată de un număr 54    . Prima antenă are aproximativ 3/5 din lungimea corpului. ochii sunt mici.

Figura 20. marginea externă este prevăzută cu 4-5 grupuri de peri scurți. Gammarus balcanicus-lătăuș.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   variabil de spini. 1955). La toate pereiopodele lungimea relativă a segmentelor se mărește odată cu vârsta. preparat (foto și desen original) 55    . Pedunculul celui de al treilea uropod este mai scurt decât segmentele distale.. Fiecare pleopod are câte două retinacule. Endopoditul are 3/5 până la 2/3 din lungimea exopoditului prevăzut cu spini și peri (mai lungi decât spinii) de-a lungul ambelor margini. Exopoditul dublu segmentat poartă peri moderat de lungi de-a lungul marginii interne. Colțurile posteroinferioare ale plăcilor epimerale 2 și 3 variază de la aproape dreptunghiular la moderat ascuțite. Cărăușu et al. Dacă perii sunt prezenți sunt întotdeauna scurți. amestecați cu câțiva spini (Karaman & Pinkster 1977. Marginile inferioare ale plăcilor inferioare sunt înarmate doar cu spini.

endopoditul are 2/3 din exopodit. Uropodul III este slab păros.II cu peri scurți și rari Pereiopodele III. Figura 21. Plăcile epimerale sunt moderat ascuțite.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Peri scurți și rari pe antena II Pereiopodele I.V aproape lipsite de peri. Diagnoza speciei Gammarus balcanicus (desene Pârvulescu 2010) 56    .

4. A doua antenă este subțire. Pereiopodele 1-2 cu peri scurți și rari. înarmate doar cu spini. 5. 2. Plăcile epimerale II și III pot fi dreptunghiulare până la ascuțite moderat. Karaman (1977) distinge variații la nivel populațional. Armătura dorsală. Numărul de spini de pe gnatopode. Hrana preferată este 57    . 9. Pereiopodele 3-5 sunt aproape lipsite de peri. Este o specie destul de tolerantă. Lungimea endopoditului uropodului III variază de la 1/3 până la 5/6 din lungimea exopoditului.21) Specie cu dimensiuni mici până la mari. Pilozitatea pereiopodelor variază de la moderat de lungă până la absentă. deși poate suporta o concentrație mare de ioni (Karaman & Pinkster 1977). probabil acesta este și motivul pentru care zona de distribuție este destul de largă. Numărul de spini de pe telson variază. 3. (Fig. Diagnoză. Gammarus balcanicus este o specie foarte variabilă. această variabilitate fiind o sursă de confuzie timp de multe decenii. Corupl este neted. Totuși specia preferă ape bogate în oxigen dizolvat și nu suportă concentrații mari de nitriți și fosfor solubil (Pârvulescu & Hamchevici 2010) și poluanți chimici (Grabowski & Pešić 2007). Populațiile care trăiesc în pâraie de câmpie și izvoare carstice de dimensiuni mari ajung la dimensiuni mai mari decât cele care trăiesc în izvoare mici și cursurile superioare ale râurilor. Lobi laterali ai capului pot fi rotunzi până la angulari. regional și la nivelul următoarelor caractere taxonomice: 1. slab păroasă. cel mai adesea sunt 1 sau 2. lungimea endopoditului uropodului III etc. 7. Specia este absentă în zonele în care există o influență directă a apei marine. 6. Plăcile epimerale sunt moderat ascuțite. Habitatul preferat este reprezentat de pâraie repezi și reci (Ciubuc 1984).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Lobii telsonului sunt de două ori mai lungi decât lați. Adesea în astfel de cazuri avem de a face cu un tip de variabilitate sezonieră în care indivizii care iernează. Ecologie. 8. Pe suprafața dorsală a fiecărui lob. lăsând o impresie robustă. Variabilitatea intrapopulațională: în interiorul unei populații se găsesc adesea subpopulații care prezintă importante diferențe morfologice: numărul de peri de pe antene. nascuți toamna. forma ochilor. prezintă diferențe față de indivizii născuți în primăvară sau vară (Karaman & Pinkster 1977). sunt implantați unul până la trei peri împreună cu o pereche de peri senzoriali. Uropodul III este puțin păros (Karaman & Pinkster 1977). Variabilitatea speciei. ficare având doi spini inserați la capătul distal împreună cu câțiva peri scurți. Pilozitatea antenelor.

Cărăușu.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   reprezentată de materie vegetală parțial descompusă. publicațiile unor autori cum ar fi Ciubuc (1984. Este foarte probabil ca specia să fie întâlnită și în zonele adiacente (Karaman & Pinkster 1977). Spre deosebire de alte specii de amfipode canibalismul se manifestă foarte rar. acesta doar în cazul indivizilor morți sau imobili (Lubyanov & Zubchenko 1975). -prezent -lipsă date Figura 22. 1988. ajungând în nord până în Polonia. 1989). În ceea ce privește România. Dobreanu și Manolache in Fauna RPR (1955). datele sunt insuficiente și inexacte pentru a putea realiza o hartă de distribuție. 2009) atestă prezența speciei în majoritatea regiunilor din țara noastră.22). Ucraina și Rusia (Fig. 1985. Pârvulescu (2008. Arealul speciei Gammarus balcanicus în Europa (după Fauna Europaea 2011) 58    . 1986. dar și de resturi de origine animală. Specia e răspândită în sudul Europei din Grecia până în nordul Italiei. Arealul și distribuția speciei în România. Totuși.

Pilozitatea acestor antene este slabă. maxim 14 mm. Pilozitatea celei de a doua antene este în mare parte variabilă în ceea ce privește densitatea și lungimea perilor. Flagelul este constituit din 10 până la 14 articole prevăzute cu peri la capătul distal. de asemenea aceștia pot lipsi în totalitate la unii indivizi. este în general mai lungă decât diametrul segmentelor pe care sunt implantați.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. deși variabilă. Lungimea acestor peri.. Carpopoditul și meropoditul poartă peri lungi. Flagelul principal are între 25 și 32 de articole. Propodul celui de al doilea gnatopod este cam de aceeași mărime ca și primul. dar are o formă diferită. deși unele populații pot avea ochii mari. ochii sunt de obicei mici. Lobii cefalici laterali sunt rotunjiți . Propodul primului gnatopod este piriform. 59    . Prima antenă are o lungime egală cu aproximativ jumătate din lungimea corpului animalului. palma fiind transversă. Lungimea perilor implantați pe pereiopodele 1-2 este destul de variabilă (Goedmakers 1972). Armătura dorsală este constituită în general dintr-un grup de elemente amplasate medio-dorsal și un grup lateral prezent pe fiecare parte. De asemenea lungimea acestor peri este mai mare la femele.2. Aceste grupuri sunt de obicei un amestec de spini și peri care se pot înlocui între ei (Karaman & Pinkster 1977. iar cel secundar între 3 și 5 articole. Cărăușu et al. palma fiind oblică și prevăzută cu un puternic spin palmar medial. iar la femele într 6 și 7 mm. Calceolele pot fi prezente sau absente. în funcție de populație.2 Caracterizarea speciei Gammarus fossarum (Koch 1835) Taxonomie Încrengătură Arthropoda Subîncrengătură Crustacea Clasă Malacostraca Subclasa Eumalacostraca Supraordin Peracarida Ordin Amphipoda Subordin Gammaridea Familie Gammaridae Caracterizare morfologică Lungimea corpului la masculi este cuprinsă între 8-9 mm. acesta lipsind la femele. Pedunculul antenei poartă multe grupuri de peri implantate în trei șiruri longitudinale. în general aceștia sunt mai lungi decât diametrul segmentului pe care sunt implantați. Suprafața dorsală a urosomitelor nu prezintă nici excavații nici elevații. De-a lungul marginii posterioare și suprafeței interioare a propodului se pot întâlni spini de dimensiuni mai mici și peri. 1955).

Gammarus fossarum-lătăuș. aceste raport rămâne constant. Acest raprt variază de la 0. Deși pilozitatea este foarte variabilă de-a lungul zonei de distribuție. preparat (foto și desen original) 60    . Figura 23. variind de la aproape dreptunghiular la ascuțit moderat. De-a lungul marginii exterioare se pot întâlni trei grupuri de elemente constituite din spini.6 la specimenele adulte. Cea mai caracteristică trăsătură a acestei specii este este raportul dintre endopoditul și exopoditul celui de al treilea uropod. Lobii telsonului variază foarte mult în ceea ce privește înarmarea. Un grup terminal cu 1 până la 4 spini și un număr variabil de peri lungi este întotdeauna prezent (Karaman & Pinkster 1977).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Colțul posteroinferior al primei plăci epimerale este întotdeauna rotund și prevăzut cu câțiva peri.4 la 0. peri sau un amestec dintre acestea. Forma acestui colț este variabilă în ceea ce privește cea de a doua și a treia placă epimerală.

distincte. un caracter stabil la multe specii. este un caracter foarte variabil la G.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Diagnoză. Diagnoza speciei Gammarus fossarum (desene Pârvulescu 2010) Variabilitatea speciei. Prezența sau absența calceolelor. În unele populații. perii sunt lungi și penați Figura 24. Perii de pe antena II sunt lungi și dispuși în tufe Pereiopodele 1-2 prezintă peri lungi și deși Endopoditul uropodului III are lungimea egală cu jumătate din lungimea exopoditului. care pot varia de la foarte mici la foarte mari (Goedmakers 1972). Studii moleculare recente demonstrează că acestă specie este de fapt un ansamblu de cel puțin trei specii criptice. Toate tranzițiile dintre aceste extreme se pot întâlni. 2000). cu un habitus puțin robust. cum ar fi izvoarele Montfalcone din nord-estul Italiei. care probabil s-au despărțit acum câteva milioane de ani (Müller. Se poate observa o variabilitatea foarte mare la nivelul pilozității celei de a doua antenă și pereiopodele 1-2. fossarum. variabilitatea se manifestă în forma ochilor. 61    . Este o specie relativ mică. Endopoditul uropodului III are lungimea egală cu jumătate din lungimea exopoditului (Karaman & Pinkster 1977).

fossarum trăiește de obicei în porțiunile superioare ale râurilor (Nijssen. fossarum poate fi eliminat în totalitate din porțiunile inferioare ale râurilor de către aceste specii. a fost găsită în Franța. Munții Maramureșului. Munţii și Podișul Mehedinți. Austria. G. 1971) sau G. 1967). dar mai mult decât atât datorită unei scăzute presiunii competitive din partea altor specii înrudite cum ar fi G. menționează prezenţa speciei în Munţii Apuseni. O corelație interesantă a fost descrisă între conținutul de ioni de calciu din habitat și diversitatea haplotipurilor. Distribuție. 1998). Potrivit acestor autori. această diversitate fiind mai mare în cazul populațiilor care trăiesc în zone cu roci carstice decât cele care trăiesc în zone cu roci cristaline (Meyran. sudul Poloniei. G. Date despre prezența speciei în România sunt puține. În zonele în care coexistă cu alte specii. 1963). -prezent -lipsă date -nesigur Figura 25. Ungaria. dacă temperturile sunt constant scăzute indivizii pot supraviețui și până în al treilea an (Pöckl. Cărăuşu. se reproduce doar iarna. Elveția.roeseli (Besch. Arealul speciei Gammarus fossarum în Europa (după Fauna Europaea 2011) 62    . 1968). Specia se poate reproduce tot anul când condițiile nu sunt prea extreme. estul Belgiei. trăiește de obicei în porțiunile râului unde curentul are viteza cea mai mare (Roux. Apariția lui în aceste locuri se datorează capacității sale de a tolera viteze mari ale curenților de apă și temperaturile scăzute. părțile sudice ale Olandei. sudul și central Germaniei. Poluarea cu metale poate avea un efect negativ asupra activității enzimelor digestive și asupra ratei de hrănire (Dedourge-Geffard. pulex (Meijering. 2009). Este o specie larg distribuită.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Ecologie. Slovacia. Bulgaria și nordul Greciei. Luxembourg. Când temperaturile verii sunt prea mari. Dobreanu şi Manolache în volumul Fauna RPR (1955). Serbia. nordul Italiei. 2003). Cehia.

cu puține excepții (Pârvulescu. În contrast cu numărul de publicații. 2010). lipsind doar pe câțiva afluenți. Majoritatea lucrărilor.3. 2008. Specia a fost prezentă în toate cele 21 de bazine hidrografice investigate din această zonă. acestă specie este foarte bine reprezentată în această zonă având o frecvență de 77. fiind urmat de bazinul râului Timiș cu 2 275 de exemplare. 2009. Numărul cel mai mare de exemplare colectate a fost găsit în bazinul râului Nera.2 % din totalul de 101 de stații investigate. însumând un număr de 16 136 de exemplare colectate.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.3 Distribuția spațială a speciilor de amfipode în zona studiată 3. 63    . cu un total de 3 576 de indivizi. sunt destul de vechi si unele localități nu mai corespund realității. Cel mai mic număr de exemplare s-a colectat din bazinul hidrografic al râului Jiu cu un total de 57.1 Distribuția spațială a speciei Gammarus balcanicus (Schäferna 1922) Date care atestă prezența acestei specii în zona studiată sunt puține și acoperă regiuni relativ restrânse.

Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Figura 26. 64    . Distribuția spațială a speciei Gammarus balcanicus în cadrul zonei studiate (original).

fiind urmat de bazinul hidrografic al râului Bega cu 385 de exemplare colectate. 2009). 65    . Numărul cel mai mic de exemplare colectate a fost în bazinul hidrografic al râului Topolnița cu 22 de exemplare. Cerna. majoritatea fiind vechi. Topolnița și Bega. însumând un număr total de 1 951 exemplare colectate. Gammarus fossarum este o specie mult mai slab reprezentată în acest areal față de Gammarus balcanicus. având o frecvență de numai 15. Nera. 2008. Caraș.84 % dint-un total de 101 stații. Jiu. Bazinele hidrgografice unde specia a fost întâlnită sunt Timiș.3.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.2 Distribuția spațială a speciei Gammarus fossarum (Koch 1835) Publicații care indică prezența acestei specii în zona studiată sunt puține (Pârvulescu. Numărul cel mai mare de indivizi a fost colectat în bazinul hidrografic al râului Mureș cu un total de 633 de exemplare.

Distribuția spațială a speciei Gammarus fossarum în cadrul zonei studiate (original).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Figura 27. 66    .

67    .Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Stațiile unde speciile coabitează. Aceste stații se află în bazinele hidrografice ale râurilor Mureș. Figura 28. Bârzava. Timiș. Nera și Cerna. Bega. Distribuția stațiilor în care ambele specii de amfipode coabitează (original). Un număr de 11 stații au fost identificate în care speciile coabitează.

având o frecvență de 77.75% 12. raportat la numărul de stații. specia Gammarus balcanicus este mult mai comună decât Gammarus fossarum.50% 12. pe al doilea loc aflându-se bazinul râului Timiș cu 85. acestea sunt bazinul Carașului. Gammarus fossarum a avut cea mai mare frecvență. Figura 29. Coșuștei și Bârzavei.14% 28.75 % dintr-un total de 16 stații. valoarea fiind de 25 % dintr-un total de 8 stații investigate. Specia a fost prezentă în majoritatea bazinelor hidrografice exceptând bazinul Dunării. Bazinele hidrografice în care specia a avut frecvența de 100% sunt bazine de unde s-au prelevat un număr mai redus de probe. Gammarus balcanicus a avut frecvența cea mai mare raportat la numărul de stații. balcanicus Frecvența la G. Procentajul frecvenței amfipodelor în bazinele hidrografice din zona studiată.28% 21 Cerna 62. Streiului.50% 16 Nera 93.71% 14.2 % față de 15.4 Frecvența speciilor de amfipode Din punct de vedere al frecvenței. Reprezentarea grafică a frecvenței amfipodelor pe bazinele hidrografice studiate.57% 7 Dunăre 70% 0% 10 Strei 63.63% 0% 11 Jiu 25% 38% 8 Caraș 100% 20% 5 Topolnița 100% 33% 3 Coșuștea 100% 0% 3 Bega 67% 67% 3 Bârzava 50% 0% 2 Tabel 15. atingând 38 %. a fost întâlnită în bazinul hidrografic al Jiului. stații Timiș 85.50% 16 Mureș 57. fiind urmată de Mureș cu 28. fossarum Nr.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. 68    . raportat la numărul de stații în bazinul hidrografic al râului Jiu. bazinul Topolniței și bazinul Coșuștei. aceasată valoare fiind de 93.57%.7 % dintr-un total de 21 de stații. în bazinul hidrografic al râului Nera.84 %. Bazin hidrografic Frecvența la G. Cea mai mică frecvență.

1973).. Pentru a scoate în evidență modul în care factorii de mediu se pot corela între ei am folosit o procedură matematică numită Principal component analysis (PCA) – analiza componentelor principale. care în acest caz sunt factorii de mediu. Deoarece datele colecate din teren nu sunt normal distribuite am folosit trei teste nonparametrice (testul Wald-Wolfowitz. Intervalul de confidență pentru aceste teste este p < 0.05. Figura 30. Aceste variabile au fost corelate separat cu fiecare specie de amfipod pentru a evidenția preferințele ecologice ale acestora.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3. într-un set de variabile necorelate numite componente principale (Miranda et al. Această procedură folosește o transformare ortogonală pentru a converti un set de variabile posibil correlate între ele. testul Kolomogorov-Smirnov și testul Mann-Whitney) pentru a evidenția variabilele care influențează semnificativ distribuția speciilor studiate.5 Ecologia speciilor identificate Factorii de mediu au un rol foarte important în distribuția organismelor (Bănărescu & Boșcaiu. 69    . 2008). Subiectul analizelor și calculelor statistice au fost valorile variabilelor măsurate în teren: factori fizici și chimici. Transpunerea ortogonală a principalelor componente prin procedura PCA.

2664 0.6291 0.8459 3. pH-ul.std absență Val.284997 0. prescurtări W-W = Wald-Wolfowitz.8616 0.31 70    . Valorile testelor nonparametrice (Wald-Wolfowitz. p K-S Val.2917 3.3 .1753 0. gradul de umbrire cu vegetație a albiei majore și habitatul din preajma albiei majore. Valorile testelor nonparametrice (Wald-Wolfowitz.2917 190.6 0.4767 222. Tabel 16. p M-W 60 . temperatura apei.5.7273 537.093613 p > . duritate și temperatură. cantitatea de ioni de calciu.75 2.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Componentele din fiecare cadran sunt corelate pozitiv între ele.1020 400. K-S = Kolomogorov-Smirnov.10 0.0450 0.4942 3. Astfel putem observa că atât altitudinea cât și acoperirea sunt corelate pozitiv.1962 0. Pentru a putea pune în evidență acest lucru am recurs la analiza datelor de frecvență față de un anumit parametru. nitriți.17 .4675 69.3 .3294 30.2735 0.10 0. temperatura aerului.472287 p > . substratul albiei minore.10 0. Parametru Altitudine (m) Acoperire (%) Lățime albie (m) Adâncime (m) Temp.056529 17. Mann-Whitney) pentru prezența/absența speciei G.10 0.std absență Val. duritate și temperatură).1020 395. K-S = Kolomogorov-Smirnov.658719 p > . adâncimea. iar cele din cadranul opus sunt corelate negativ. împreună cu fosfații și ionii de magneziu sunt variabile corelate pozitiv și corelate negativ cu adâncimea.8073 2. alb = valoare nesemnificativă.083793 p > . fosfaților și ionilor de magneziu cu atât scad/cresc valorile adâncimii. p K-S Val. Aerului (o C) Intervalul (min-max) Media prezență Media absență Dev.2045 0. aflându-se în opoziție cu lățimea cursului de apă.10 0.2479 0.98 65.4711 0.6375 2.5590 0. p W-W Val. 3.std prezență Dev.040311 11.907896 17 . lățimea albiei minore. portocaliu = valoare apropiată de limita de confidență.415748 0 . Apei (o C) Temp.10 0. p W-W Val.10 0. prescurtări W-W = Wald-Wolfowitz. potențial redox. De asemenea se observă că taninurile și lignina.6149 3.505003 p > . balcanicus (roșu = valoare semnificativă. Apei (o C) Temp.3176 1. p M-W 60 .2182 24. Mann-Whitney) pentru prezența/absența speciei G.8405 31.06 .27.std prezență Dev.345314 p > . potențial redox. amoniu) și oxigenul.7135 2.196077 18.10 0.6234 2.8750 27.012096 0 .658719 p < .3376 1.829429 p > .31 Tabel 17.6938 24.869257 p > . Parametru Altitudine (m) Acoperire (%) Lățime albie (m) Adâncime (m) Temp.4 23.2344 0. cu cât crește una dintre ele cu atât crește și cealaltă. Kolomogorov-Smirnov. Am analizat următorii parametrii fizici (Tabel 16 și 17): altitudinea.2075 0.5575 28. cu cât cresc/scad valorile taninului și ligninei.388845 0. Acest fapt înseamnă că altitudinea și acoperirea se influențează pozitiv.2625 0.10 0.579991 0. M-W = Mann-Whitney).1.10 0.7591 258. viteza de curgere a apei.362043 17 . Kolomogorov-Smirnov.3125 440.1 Factorii fizici O influență foarte mare asupra distribuției amfipodelor o are calitatea habitatului.4 24.8080 3. formelor azotului și oxigenului. pH-ul.4.1. fossarum (roșu = valoare semnificativă.9168 0. Adică.025 0.3098 0.10 0.6818 16.1875 67. alb = valoare nesemnificativă.8267 0.870533 p > .1021 0. portocaliu = valoare apropiată de limita de confidență. Pe de cealaltă parte putem spune că valorile mai reduse/crescute ale altitudinii și acoperirii determină valori mai ridicate/scăzute ale celolrlalte variabile cu care se corelează negativ (lățimea cursului de apă.3059 172.6 0. M-W = Mann-Whitney).248788 0. forme ale azotului (nitrați. cantitatea de ioni de calciu.4.27.0607 1.98 62.06 . Aerului (o C) Intervalul (min-max) Media prezență Media absență Dev.330919 p > .75 1.7536 0.17 .0500 17.124875 11.2047 0.357671 p < .

aceasta având o medie a prezenței în jurul valorii de 400 m. aceasta arătând că specia preferă o lățime medie de 1. Valori semnificative am obținut doar în cazul speciei Gammarus balcanicus (Tabel 16).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.5.04 (Tabel 16).012 pentru testul Mann-Whitney. balcanicus.2 Lățimea albiei În urma efectuării celor trei teste statistice reiese faptul că lățimea albiei este o variabilă care nu prezintă semnificativitate în ceea ce privește distribuția amfipodelor. fossarum nu este afectată semnificativ de acest parametru din punct de vedere al distribuției. iar a absenței 537 m la un interval de confidență p < 0. 3.5.1 Altitudinea Pentru a scoate în evidență modul în care altitudinea influențează distribuția amfipodelor am recurs la utilizarea testelor nonparametrice menționate mai sus. valoarea medie a temperaturii pentru prezența speciei fiind de 17. Conform tabelului 17 specia G.1.2 m (Tabel 16).3 Adâncimea apei În cadrul acestui parametru nu s-au obținut valori semnificative. O valoare apropiată de limita de confidență s-a înregistrat în cazul speciei G. fossarum în cadrul testului WaldWolfowitz cu p = 0. valoarea medie a adâncimii pentru prezența speciei este de 0. aceasta nefiind un factor limitativ în cadrul distribuției acestei specii în zona studiată. 71    . balcanicus tolerând o variabilitate mai mare a temperaturii.6 m. balcanicus.68 o C. Specia Gammarus fossarum (Tabel 17) nu prezintă înclinații spre anumite valori ale altitudinii.09.4 Temperatura apei Valori semnificative pentru acest parametru s-au obținut pentru specia G. specia preferând ape cu adâncimi reduse.056.1. Specia G. 3.5. fossarum este mai euritermă față de G. 3. Valori apropiate de limita de confidență s-au obținut în cazul speciei G. în cadrul testului Mann-Whitney cu p = 0.1.1.025 pentru testul Kolomogorov-Smirnov și p = 0.5. testul Mann-Whitney având o valoare a lui p = 0.

3.6 Viteza de curgere a apei Pentru determinarea vitezei apei am folosit metode observative. deoarece aici își pot găsi cu ușurință adăpost. roșu – sub 10 %). 31). balcanicus cât și pentru G.7 Substratul albiei minore Pentru a putea aprecia preferințele amfipodelor pentru tipul de substrat al albiei minore. bolovani). 72    .1.mici). Figura 31. moderată – caracteristică segmentelor medii ale pârâurilor și râurilor.5 Temperatura aerului Temperatura aerului nu reprezintă un factor limitativ în ceea ce privește distribuția amfipodelor în zona studiată.1. în funcție de granulația acestuia: lespezi (dimensiuni mari. lentă – caracteristică segmentelor joase ale pârâurilor și râurilor. clasificând viteza de curgere a cursului de apă în trei categorii: rapidă – caracteristică segmentelor înalte și mijlocii ale pârâurilor. pietre (dimensiuni moderat . nisip și mâl. galben 10 – 50 %. Din figura 32 reiese că ambele specii au avut frecvența cea mai mare în segmentele de râu unde substratul era predominant alcătuit din pietre și pietriș. Atât pentru G. bine oxigenate și cu o curgere rapidă. valorile acestui parametru nefiind semnificative la nici unul dintre testele nonparametrice efectuate. am grupat tipurile de substrat în 5 categorii. Distribuția speciilor de amfipode în relație cu viteza de curgere a apei (verde – peste 50 %.medii).5.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.5. 3.5. pietriș (dimensiuni medii . în aceste zone având frecvența cea mai mare (Fig. fossarum se constată o preferință pentru segmentele superioare ale cursurilor de apă.1.

Acest fototropism negativ este corelat și cu faptul că specia G. Figura 33. Totuși valori apropiate de pragul de confidență se întâlnesc la G.08. Distribuția speciilor de amfipode în relație cu granulația substratului (verde – peste 50 %. roșu – sub 10 %). Distribuția speciilor de amfipode în relație cu gradul de umbrire (procentual) (verde – peste 50 %. galben 10 – 50 %. frecvența crescând de la o acoperire de peste 70 %. Conform tabelelor 16 și 17 nu se înregistrează valori semnificative în ceea ce privește gradul de acoperire.1. 73    . fossa în latină însemnând groapă. 3. roșu – sub 10 %). fossarum în cadrul testului WaldWolfowitz cu p = 0. acest fapt se reflectă și în numele speciei. fossarum prezintă unele populații în care indivizii au ochii foarte reduși s-au chiar absenți deoarece preferă habitatele subterane din jurul izvoarelor și peșterilor (Goedmakers 1972).Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Figura 32.5.8 Gradul de umbrire a albiei minore Conform figurii 33 se poate observa că speciile înregistrează o tendință spre zone cu un grad ridicat de umbrire. galben 10 – 50 %. ajungând să fie cea mai mare (peste 50 %) în zonele cu o umbrire procentuală de peste 90 %.

În urma analizării datelor de frecvență putem observa conform figurii 34 că habitatul preferat al acestor specii este constituit din păduri de foioase. având o frecvență de sub 10 %. în special G.9 Tipul de habitat din jurul albiei majore Habitatul din jurul albiei majore are un rol important în distribuția amfipodelor deoarece determină gradul de umbrire al albiei majore și este în strânsă legătură cu microregiunea geografică a stației respective. În cadrul pădurilor de amestec și de conifere. roșu – sub 10 %). aceasta în funcție de altitudine și de gradul de poluare întâlnit la stațiile respective. Figura 34. terenuri agricole și localități. Acest fapt se corelează și cu altitudinile mai mari pe care speciile studiate. nu le tolerează conform testelor nonparametrice efectuate în cazul altitudinii. Frecvența speciilor este de 10 – 50 % în cazul habitatelor reprezentate de pajiști. 74    . galben 10 – 50 %.5. aici având o frecvență de peste 50 %. incidența acestor specii este mult mai redusă. Distribuția speciilor de amfipode în relație cu tipul de habitat din prejma stațiilor de prelevare (verde – peste 50 %.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.1. balcanicus.

49.345314 p > .4553 0.10 0.l-1 N-NO3-) Nitriți (mg.2 Factorii chimici Pentru a putea evidenția factorii chimici care afectează distribuția amfipodelor.10 0.003 .274462 26.2329 0.10 0.829429 p > .094103 896 .5072 0.154.910444 p > .3554 0.0611 0.001 .001 .472287 p > .10 0.10 0.48 0. portocaliu = valoare apropiată de limita de confidență.0783 0.870533 p > . Valorile testelor nonparametrice (Wald-Wolfowitz.l-1) Tanin + lignină (mg.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   3.103593 0.85 80. prescurtări W-W = Wald-Wolfowitz. Parametru pH O2 mg (mg. M-W = Mann-Whitney).0326 21.10 0.89 .104 4.3467 0.6438 97.10 0.2756 0. p W-W Val.0835 5.060243 0.5270 0.2220 3.733 259.870533 p < .std absență Val. p M-W 6.6328 0. vom discuta în continuare datele calitative pentru fiecare specie obținute cu ajutorul testelor nonparametrice amintite mai sus.168714 0.6 .4129 0.5 1.4 0.0541 0.49 75    .8675 9.8.12.4305 0.472287 p > .9873 4.l-1 N-NO3-) Nitriți (mg. Tabel 18.7 .962909 6.167227 39.0059 0.3730 0.7125 0.l-1 N-NH4+) Intervalul (min-max) Media prezență Media absență Dev.10 0.12.l-1 P-PO43-) Amoniu (mg.354742 4.7. p K-S Val. K-S = Kolomogorov-Smirnov.std absență Val.27 .8963 0. alb = valoare nesemnificativă.920554 0 .8667 9.l-1) Nitrați (mg.083793 p > .081968 0.8.1481 0.9279 0.6072 0.10 0.4906 0.4169 5.8386 0.std prezență Dev.104 4.9071 127.959202 0.2 0.176798 p > .8615 0.0000 961.5642 1.5236 0.l-1 P-PO43-) Amoniu (mg.8468 0.std prezență Dev.0178 0.0400 0.5894 119.89 .9 6.5.8667 174.829429 p > .829429 p > .l-1) Cianuri (mg.1005 969.3403 184.0571 0.1 97.10 0. Valorile testelor nonparametrice (Wald-Wolfowitz.49 Tabel 19.272425 0.10 0.3276 19.49.5 0. Kolomogorov-Smirnov.l-1 N-NO2-) Fosfați (mg.6154 0.95 .907896 37.154.48 0.9 .829429 p > .330919 p > .9122 2.85 80.0126 0.8453 0.10 0. fossarum (roșu = valoare semnificativă.1367 0.0023 1.7 0.8653 7. Parametru pH O2 mg (mg.l-1) Magneziu (mg.0264 0.06 .2 0.10 0.l-1) O2 procentual Redox (mV) Conductivitate (S/m) Duritate (°dH) Calciu (mg.1 98.12.345314 p > .0275 0. balcanicus (roșu = valoare semnificativă.9720 4.2258 6.053044 6.2630 24.0471 21.3181 0.3700 36.7 .10 0.9 5.18.6292 0.2 .0068 0.0061 0.6 .9463 8.0625 0.552229 4. Mann-Whitney) pentru prezența/absența speciei G.8750 966.2601 24.3688 235.451230 0-4 0.0966 0.505003 p > .5.789245 8.10 0.231375 26.1891 9.5563 0.05 0.4630 0.7 0.9122 0.10 0.472287 p > .0181 7.10 0.9501 4.0.829429 p > .l-1) Magneziu (mg.589579 0 .94 8.618771 0.334326 896 . p M-W 8.l-1) Cianuri (mg.4198 174. prescurtări W-W = Wald-Wolfowitz.10 0.12.5513 0.107023 0 .2734 4.6619 0.10 0.6332 0. portocaliu = valoare apropiată de limita de confidență.9 .2653 0.003 .472287 p > .870533 p > .3533 0.10 0.6222 0.27 .10 0.741265 0.0.9531 0.0575 25.l-1 N-NH4+) Intervalul (min-max) Media prezență Media absență Dev.4 1.1636 97.6938 1.870533 p < .829429 p > . p K-S Val.505003 p > .4540 1.6852 7.0594 0.035365 p > .0384 0. alb = valoare nesemnificativă.6867 0.0054 0.95 .5.10 0.7945 2.019853 p > .4147 0.7316 4.345314 p > .4334 0.113240 6.l-1 N-NO2-) Fosfați (mg.l-1) Nitrați (mg.9497 0.0251 0.733 256.5449 0.8812 1.l-1) Tanin + lignină (mg.8496 7.5750 2.6054 2.9724 0.0253 0.472287 p < .829429 p > .9773 28.1250 21.374419 0.174490 0 .7.1005 972. Mann-Whitney) pentru prezența/absența speciei G.3558 3.4951 0. K-S = Kolomogorov-Smirnov.10 0.472287 p > .18.10 0.8775 5.6534 33.10 0.06 .0718 0.4298 0. p W-W Val.l-1) O2 procentual Redox (mV) Conductivitate (S/m) Duritate (°dH) Calciu (mg.497645 0-4 0. M-W = Mann-Whitney).286798 0.2 . Kolomogorov-Smirnov.10 0.94 7.10 0.

l-1 NH4+. G. multe minerale nu pot fi absorbite sau asimilate corespunzător de către organisme (DiGiulio et al. demonstrând faptul că specia nu poate tolera valori mai mici decât 961 mV. Nivelurile ridicate de azot anorganic pot acidifia și eutrofiza ecosistemele acvatice rezultând în intoxicarea animalelor acvatice cu diferite specii de azot cum ar fi nitriții (Camargo & Alonso. Valoarea lui p = 0. doar testul Wald-Wolfowitz a dat un rezultat semnificativ.l-1. conform testului Kolomogorov-Smirnov. Fără această proprietate de a câștiga electroni. toate stațiile. 1985).096 mg. valori apropiate de limita de confidență s-au obținut în cazul nitraților și amoniului. cu excepția uneia (MH7) plasându-se în clasa I a calității apei din punctul de vedere al acestui parametru.49 mg.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Pentru specia Gammarus balcanicus valori semnificative s-au obținut în cazul potențialului redox și nivelul nitriților. pericolul nocivității nitraților fiind redus. Acțiunea toxică principală a nitraților este conversia pigmenților respiratori (methemoglobină. Astfel media pentru prezența speciei se situează în jurul valorii de 0. balcanicus în cadrul testului MannWhitney.04 mg. media valorii pentru prezența speciei fiind de 0. Valori apropiate de limita de confidență se întâlnesc la G.l-1 N-NO3-. Singura valoare semnificativă obținută la specia Gammarus fossarum este nivelul pH-ului.06. fiind astfel buni indicatori ai concentrației acestui compus chimic. balcanicus. valori apropiate de limita de confidență au fost obținute în cazul cianurilor (testul Wald-Wolfowitz). Potențialul redox descrie capacitatea de pierdere unui electron de către o moleculă sau atom în favoarea câștigării unui electron de către o altă moleculă sau atom. valoarea semnificativa fiind p = 0. Valoarea medie pentru prezența acestei specii este 0. 1996). din punctul de vedere al acestui parametru calitatea apelor aparține în cea mai mare parte la clasa I. conform testului MannWhitney. 2006). valorile nitriților depășesc limita maximă admisă la doar câteva dintre stații. Amoniul neionizat este foarte toxic față de organismele acvatice în comprație cu cel ionizat (Russo. Dintre cele trei teste nonparametrice folosite. Amoniul se poate găsi atât în starea ionizată NH4+ cât și cea neionizată NH3. 76    . În cadrul stațiilor de prelevare din zona studiată nu se înregistrază valori peste limita recomandată. având valoarea lui p = 0. 1989). Testul Wald-Wolfowitz relevă faptul că nitriții au un rol important în distribuția speciei G. pH-ului și oxigenului procentual (testul MannWhitney).. conform testului Wald-Wolfowitz. valoarea optimă fiind de 969 mV. 2006).08. Amfipodele sunt unele dintre cele mai sensibile organisme la nivelul ridicat al nitraților (Camargo & Alonso. balcanicus prezintă valori foarte apropiate de limita de confidență în cadrul testului MannWhitney.03. Nivelul concentrației amoniului este scăzut în bazinele hidrografice studiate. methemocianină) în pigmenți incapabili de a efectua această operație (Jensen.  În zona studiată.

1983). fossarum preferă ape cu un conținut ridicat de oxigen procentual. excepție făcând doar câteva stații din bazinul hidrografic al Cernei și Streiului. fossarum este sensibil la concentrații ridicate ale nivelului cianurilor din habitat. mai vâscoasă. amfipodele sunt unele dintre cele mai sensibile dintre organismele acvatice. 1990).l-1. Valoarea medie pentru prezența speciei este 0.. în apă. Specia G. (Abel & Garner. Din punct de vedere al pH-ului. Nivelul cianurilor totale se află cu mult sub limita de siguranță în apele de suprafață din zona studiată. Valori apropiate de limita de confidență au fost obținute la parametrul oxigen procentual în cadrul testului Mann-Whitney.5) denotă o preferință a speciei pentru apele cu un pH de 8. În ceea ce privește concentrația cianurilor. 1986). la care valoarea medie este de 0. aceasta se datorează faptului că disponobilitatea oxigenului. 1991). valoare de 10 ori mai mică în comparație cu specia G. toate apele de suprafață din zona studiată se află plasate în clasa I. 1980).0061 mg. Sensibilitatea la variația pH-ului diferă de la o grupă taxonomică la alta. valoarea medie preferată fiind de 98 %. de asemenea indivizii de talie mai mică sunt mai sensibili față de cei de talie mai mare (Naylor et al.0.09. 77    . balcanicus. ele nu pot tolera concentrații mari ale acestui compus chimic. de exemplu amfipodele sunt mult mai sensibile la această variație decât izopodele. făcând mai dificilă extragerea oxigenului (Kramer. Valorile semnificative ale testului Kolomogorov-Smirnov (p < 0. specia neputând tolera ape cu un pH mai mic de 7. De asemenea valorile crescute ale acidității pH-ului au tendințe de a simplifica lanțurile trofice zooplanctonice și de a crește gradul de canibalism între specii (Havens.08) relevă faptul că amfipodul G. valoare lui p fiind 0. Valoarea apropiată de limita de confidență a testului Wald-Wolfowitz (p = 0.057 mg. este mai scăzută și datorită faptului ca apa este mai densă.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   Valori scăzute ale pH-ului au un efect dăunător asupra diversității speciilor de crustacee (Fryer.l-1. Oxigenul este un factor limitativ major în ceea ce privește organismele acvatice.

și Gammarus fossarum Koch. în conformitate cu O. prelucrate statistic cu prezența sau absența speciilor. bogată în oxigen. implicit depreciind calitatea totală a apei la stațiile respective.00.6 o C. În ceea ce privește granulația substratului. 1922. Valorile factorilor chimici. având cea mai mare frecvență în bazinul Timișului. Faunistică și distribuție Dintre cele aproximativ 60 de specii de amfipode dulcicole semnalate în Romania. au pus în evidență factorii chimici care au un caracter limitativ asupra distribuției amfipodelor.M. nr. Gammarus fossarum a fost întâlnit în 8 din cele 12 bazine hidrografice studiate. specia Gammarus balcanicus preferă valori mai mari decât Gamarus fossarum. preferat fiind cel reprezentat de păduri de foioase. 1813: Gammarus balcanicus Schäferna. Preferințe comune sunt și în ceea ce privește gradul de umbrire. Astfel. dar și în ceea ce privește habitatul din prajmă. ambele specii de amfipode preferă ape cu o curegere rapidă.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   CONCLUZII În urma cercetărilor efectuate asupra amfipodelor din ecosistemele lotice epigee din munții din sud-vestul României se pot formula următoarele concluzii. 78    .G. Dunării.M. lipsind din bazinul Streiului. Gammarus balcanicus preferă un optim de 17. pH-ul preferat de specia Gammarus fossarum se situează în jurul valorii de 8. În ceea ce privește altitudinea.A. Factorul major de depreciere al calității apei este nivelul fosfaților. acesta tolerând doar concentrații scăzute. Specia Gammarus balcanicus a fost întâlnită în toate cele 12 bazine hidrografice studiate. Ecologie În urma analizelor statistice se poate spune că factorii fizici influențează distribuția amfipodelor. 1835. Din punct de vedere al calității apei. Potențialul redox scăzut nu este tolerat de amfipodul Gammarus balcanicus. Concentrații mari ale nitriților au un efect negativ asupra distribuției amfipodului Gammarus balcanicus. în zona investigată au fost identificate două specii aparținând familiei Gammaridae Leach. Din punct de vedere al temperaturii. ambele specii preferând locuri întunecoase. acesta atingând valori mari la multe dintre stațiile investigate. bazinele hidrografice studiate se află la un nivel bun. Gammarus balcanicus nu manifestă o preferință pentru acest parametru. Bârzavei și Coșuștei și având cea mai mare frecvență în bazinul Jiului. 161 din 2006. ambele specii preferă substratul pietros reprezentat de pietre și pietriș. ambele specii având preferințe ecologice asemănătoare.

Naturk. (1985): Distribuţia spaţială la Gammarus balcanicus (Crustacea: Amphipoda).. 3. 8. Enderlein P. 33: 74-82 13. (1961): Din istoria biologiei generale. (2006): Ecological and toxicological effects of inorganic nitrogen pollution in aquatic ecosystems: A global assessment. Ceapoiu N. 4. 7. Smithsonian Institution Press. S. 27: 27-33 Botnariuc N. Water Res. forme salmastre şi de apă dulce.. Amphipoda.. Smale D. Anuarul Muzeului de Biologie Umană Ploieşti.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   BIBLIOGRAFIE 1. Abel P. (1968): Zur Verbreitung der Arten des Genus Rivulogammarus in Fliessgewassern Nordbadens und Sudwurttembergs... Brown M (2008): Marine richness and gradients at Deception Island. Editura Științifică. Antarctic Science. Ciubuc C. Hidrobiologia.. (1984): Ecologia populațiilor de Gammarus balcanicus (Crustacea:Amphipoda) din bazinul superior al Prahovei.. 4 (4) 2. Ciubuc C. Academia Republicii Populare Romîne. București. Dtl. Editura Agro-Silvică. Boșcaiu N..A. Editura Științifică.. Dobreanu E. 6: 79-84 14. (1968) Metode statistice aplicate în experienţele agricole şi biologice. 20:579-582 Barnes D. Brazil. Ciubuc C. E. Veloso V. Antarctica. Bucureşti. Bucureşti 11. Teză de doctorat 12. Fraser K. 5. (1986): Comparison of median survival times and median lethal exposure times for Gammarus pulex exposed to cadmium. Analele Universității din București . Environmental International 32: 831849 Cardoso R. 6. Linse K. permethrin and cyanide. (1986): Productia unor populatii de Gammarus balcanicus din unele paraie de munte afluenți ai râului Prahova. D. București Bowman T. Washington Camargo J. Marine Ecology Progress Series 142: 111-119 Cărăuşu S. Sudw. (1973) Biogeografie. (1984): Sex-ratio and reproduction cycle at Gammarus balcanicus.. G. 20: 271-280 Bănărescu P. and Garner S.. (1996): Population biology and secondary production of the sandhopper Pseudorchestoidea brasiliensis (Amphipoda: Talitridae) at Prainha Beach.. zona Sinaia-Bușteni.Biologie... M. Besch W. 9. Manolache C. Beitr. 19: 209-219 79    . Ciubuc C. 10. (1973): Pelagic amphipods of the genus Hyperia and closely related genera (Hyperiidea: Hyperiidae). Forsch. (1955): Fauna Republicii Populare Române. Crustaceea. Alonso A.

Geffard O.. Analele Universității din București .. 34:95-104 26. Contributions to Zoology. C.. and Jewell C. (1980): Acidity and species diversity in freshwater crustacean faunas.. Freshwater Biology.. Bijdragen tot de Dierkunde. Fakher el Abiari A. (1989): The numerical diversity and biomass dynamics in some mountain stream populations of Gammarus balcanicus. 32: 57-62 16. Karaman G. Potočnik H. (1989): Biochemical responses in aquatic animals: A review of determinants of oxidative stress. 207260 27.. Goedmakers A. Chemosphere. 42 (2): 124-138 23.. Kobe Z. Washburn P. 57. Koch 1835.. W. Aquatic Conservation: Marine and Freshwater Ecosystems. Bijdragen tot de Dierkunde. Geffard A. (1988): The life cycle and the structural dynamics of some populations of Gammarus balcanicus S.Biologie. Biagianti-Risbourg S.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   15. (1991): Havens Crustacean Zooplankton Food Web Structure in Lakes of Varying Acidity.835 24. 1922. 10: 41–45 22. Raffles B. Di Giulio R. 68 (3): 161-171 20. Pinkster S. 147–170. elimination and effects of nitrite and nitrate in freshwater crayfish (Astacus astacus). Fryer G. Jensen F. Amphipoda). 8: 1103–1123 19. (1987): Freshwater Gammarus species from Europe.. T. R. China (Crustacea: Amphipoda: Gammaridae). Ciubuc C. Fišer C. B. Osanič M. (2009): Effects of metals on feeding rate and digestive enzymes in Gammarus fossarum: An in situ experiment. Zool. Dedourge-Geffard O. (2010): Conservation problems with hypothelminorheic Niphargus species (Amphipoda: Niphargidae). Li S.. Wenning R. Holsinger J. Environmental Toxicology and Chemistry. 20 (15): 602–604 21. Gruden P. redescription based on neotype material and notes on it’s local variation (Crustacea. 77 (11): 1569-1576 18. Oulbaz Z. 48:1846-1852 80    . Travaux du Museum National d'Histoire Naturelle "Grigore Antipa".. Winston G.. J. Coineau N.... Aquat Toxicol. Karl E. (1999): A new species of Pseudoniphargus (Crustacea Amphipoda) from subterranean water of north-eastern Morocco: Historical biogeography and evolutionary aspects.. (1993): Biodiversity of subterranean amphipod crustaceans: global patterns and zoogeographic implications . 30: 257-265 17. Ciubuc C. Konec M. (1972) : Gammarus fossarum. 52. 27 (4): 821 . (2004): Gammarus species from Tibet Plateau. 25. S. (1996): Uptake. Canadian Journal of Fisheries and Aquatic Sciences. Palais F. Messouli M..North Africa and adjacent regions of Asia (Crustacea-Amphipoda). Hou Z. Journal of Natural History.

H. L. 1391-1400 33. Meijering M. Studia Universitatis Babeş – Bolyai. Meyran J. P. Muller J... 36. Biol. Amphipoda). Pindar L. (2008): The aquatic malacostracean fauna (Crustacea: Malacostraca) from the Mehedinţi Plateau Rivers. Huang C. 27. (1989): A presumed male of the parthenogenetic amphipod Corophium bonnelli (Milne-edwards).. Nkedi-Kizza P.. 2008 New routes from minimal approximation error to principal components. Pârvulescu L. A. Journal of marine biology. 68 (4): 575-608 32. Pârvulescu L. (3) 34. Molecular Phylogenetics and Evolution. Taberlet P. 10 (116) : 40-43 38. Wu Q.. Die Gammarusfauna der Schlitzlander Fliessgewasser. R. Neural Processing Letters.. C.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   28. A. D. Nijssen H. 24.. (1998): Environmental calcium and mitochondrial DNA polymorphism among local populations of Gammarus fossarum (Crustacea. 40: 3800 – 3810 39. Knott B. (2): 260-268 35. Studia Universitatis Babeş-Bolyai – Biologia. Miranda A. (6): 757-762 37. Bontempi G. 15..). Amphipoda). seria Biologia 54 (2): 3-17 81    . Calow P.. 53 (2): 17-24 40.. Ouyang Y. Water Research. Lubyanov I. Myers A.. Arch. Le Borgne Y.. 7. (1963) : Some notes on the distribution and ecology of the amphipod Gammarus fossarum. Shinde D. Koch 1835. Zubchenko I. Env. (2009): The epigean freshwater malacostracans (Crustacea: Malacostraca) of the rivers in the Anina Mountains (SW Romania). Naylor C. The Lake Country of Tasmania. (1973): On the freshwater crustaceans of the Central Plateau. in the Netherlands-Beaufortia. Tasmania: Hobart 95-99. Kramer D. McGrath D. (1975): Fundamental aspects of the feeding of the amphipod Gammarus balcanicus (Crustacea. P. (1990): Inter. (2006): Assessment of seasonal variations in surface water quality.. Molecular Ecology.69: 319-321. Gielly L.) and Gammarus pulex (L. Water Research.A. Cluj-Napoca. Cunningham P..and intraspecific variation in sensitivity to toxins. A. an analysis based on the costs of breathing. Lake P. Soc.. 30. Hydrobiol. T. (1971). (2000): Mitochondrial DNA Variation and the Evolutionary History of Cryptic Gammarus fossarum Types. Fish 9:145-158 29. (1983): The evolutionary ecology of respiratory mode in fishes. S. Freshwater Biological Association (7): 12-16 31. the effects of acidity and zinc on the freshwater crustaceans Asellus Aquaticus (L.

Amphipoda): a phylogenetic and biogeographic analysis. 455-71. 1-172 47. These Fac.Distribuția și ecologia amfipodelor epigee (Crustacea: Amphipoda) din sud-vestul Carpaților României   41. (2): 201-210 (1981): Journal of 82    . Vonk R. Ungureanu I. Sci. Roger J.14 (3): 295 . 48: 53–66 45. Sutcliffe D. C. (2003): Life history and reproductive capacity of Gammarus fossarum and G. R. (1996): Life history and production of the amphipod Byblis japonicus Dahl (Gammaridea: Ampeliscidae) in a warm temperate zone habitat.. nitrite and nitrate. L. 198 (2): 203-222 50.. (1980): Scutocyamus antipodensis n. Hamchevici C. W. Teză de doctorat. New Zealand Journal of Marine and Freshwater Research . L. Lyon. Pöckl M. Sudo H. Universitatea de Vest din Timișoara. W. Fundamentals of aquatic toxicology. Ujvari I. 447: I-VII. Pârvulescu L. Azeta M. Univ. (2010b): Studiul comunităților acvatice de malacostracee (Crustacea: Malacostraca) din Munții Aninei. Shijiki Bay.301 46.. 49. Chodyla K. Freshwater Biology. (2005): Peracarid monophyly and interordinal phylogeny inferred from nuclear mall-subunit ribosomal DNA sequences (Crustacea: Malacostraca: Peracarida). Pârvulescu L. (1985): Ammonia. roeseli (Crustacea: Amphipoda) under naturally fluctuating water temperatures: a simulation study. 1. Pop G. 48. 72 (1): 39-72 53. Watling L. Webb B.. L. (2006): Carpații și Subcarpații României. Editura Presa Universitară Clujeană. Iasi 52. (2004) : GEOGRAFIA CARPAŢILOR ŞI SUBCARPAŢILOR. Hemisphere Publishing Corporation. 118 (1):117-157. Russo R. Japan. Desmond E. Abele G.. București. Contributions to Zoology.. (2010a): The relation between water quality and the distribution of Gammarus balcanicus Schaferna 1922 (Amphipoda: Gammaridae) in the Anina Mountains. W. Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences 5(2): 161-168 42. ClujNapoca 44. H. Journal of Experimental Marine Biology and Ecology. Amphipodes)-Essai de systematique biologique. Roux A. (1967): Les Gammares du groupe pulex (Crustaces. (1972): Geografia apelor României. (2003): Ingolfiellidea (Crustacea. 51.. Proceedings of the Biological Society of Washington. Editura Științifică. Spears T. (Amphipoda: Cyamidae) on Hector's dolphin (Cephalorhynchus hectori) from New Zealand. An alternative phylogeny of peracarid crustaceans Crustacean Biology. Malacostraca. Schram F... Romania 43. DeBry R.sp.