You are on page 1of 117

Note de curs la

Analiza pieţei
(după John Sloman)

studiu realizat de As. Cosmin SĂLĂŞAN Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului Timişoara Facultatea de Management Agricol

1

Studiu coordonat de: Prof. PhD. K. J. Thomson - University of Aberdeen şi Lect. Ph.D. Janet Egdell - University of Aberdeen

Tehnoredactat de: As. Cosmin SĂLĂŞAN cu sprijinul As. Valentin VASILE

2

Partea I Piaţa

3

competiţia perfectă înseamnă că producătorii sunt prea mulţi şi prea mici şi competiţia cu ceilalţi producători este prea mare. Dacă un producător încearcă să obţină mai mult pentru grâul sau. ş. producătorii vor vinde la preţul pieţei. Cererea şi oferta Într-o economie de piaţă liberă. ele au un anumit nivel de “putere a pieţei”. Aceasta nu înseamnă totuşi că ei pot schimba tot ce doresc. în ce fel mecanismul preţurilor transmite informaţii. Cu toate acestea cele mai multe firme au o oarecare flexibilitate în stabilirea preţurilor. nu va avea cumpărători. dacă un consumator îşi va face cumpărăturile la un magazin alimentar. De exemplu. de ce mai este necesară studierea pieţelor perfecte. acesta nu va negocia preţul cu vânzătorul. Acestea fiind date. Desigur că multe firme au puterea de a stabili propriile preţuri. Pieţele pe care le vom examina sunt pieţe înalt competitive cu foarte mulţi competitori. Unul dintre motive este acela că ne oferă o aproximare a lumii reale şi ne oferă o privire de ansamblu aspra modului în care funcţionează o economie 4 . ei acceptă preţurile. va trebui să ţină seama de competitori în aşa fel încât modelul lor să rămână competitiv în comparaţie cu modele similare că Opel Astra. Wolkswagen Golf. ofertă şi preţ. De cele mai multe ori această situaţie este reală. Dacă vom analiza piaţa de cereale. că aceştia să-şi permită să ridice preţul. Într-o astfel de piaţă producătorii şi consumatorii sunt prea numeroşi pentru a putea avea control asupra preţurilor. întrucât toţi cei interesaţi să cumpere vor putea avea grâul la preţul pieţei. În termeni economici aceasta se numeşte competiţie perfectă. în speţă cazul grâului. În cazul consumatorilor aceasta înseamnă că ei vor accepta preţurile aşa cum sunt pentru bunurile pe care le vor cumpăra. Când firma Ford stabileşte preţul pentru un nou model de Escort. ce anume determină oferta şi care este legătura dintre cerere. În cazul firmelor. Ei vor trebui să ţină cont de cererea exprimată de cumpărători şi de preţurile competitorilor.1. Acest capitol va examina mecanismele preţurilor în detaliu. inferior celui solicitat de producător.a. cum acţionează preţurile că obiectiv şi cum reacţionează cererea şi oferta la aceste obiective. Toyota Civic. preţurile joacă un rol cheie în transmiterea informaţiilor de la cumpărători la comercianţi şi de la comercianţi la cumpărători. unde producătorii acceptă preţurile. Ne punem întrebarea ce anume determină cererea.

Acesta este efectul veniturilor generat de creşterea preţurilor. Cererea Relaţia dintre cerere şi preţ Dacă mâine mass-media va anunţa că producţia de cafea din Brazilia şi Africa de Est a fost compromisă în acest an. Un alt motiv ar fi acela că pieţele perfecte constituie un model ideal cu care putem compara pieţele reale. preţurile vor exploda. Să spunem de la şase căni pe zi la doar două. Această relaţie este cunoscută că legea cererii. creşterea cererilor de linii telefonice va fi tratată în acelaşi mod. • În mod similar. de către o companie de telecomunicaţii. Oamenii vor trece la bunuri alternative sau substituenţi ai acelui bun. întrucât un economist nu va compara niciodată preţurile. atunci când preţul unui bun scade. Cu toate acestea. revenind la exemplul anterior cu creşterea preţului la cafea.de piaţă. Ce este de făcut? De presupus că veţi reduce drastic. Bunul respectiv va fi acum mai scump decât celelalte bunuri.1. Imediat după această ştire. Aceasta este o simplă ilustrare a relaţiei generale dintre preţuri şi consum: când preţul unui bun creşte. Multe pieţe funcţionează similar celor pe care le vom descrie. Sau poate veţi renunţa complet la consumul de cafea. Nu vor mai putea cumpăra o cantitate la fel de mare că înainte din acelaşi bun. nu ne vom mai putea permite să cumpărăm sau să 5 . Acestea sunt doar consideraţii de ordin pur teoretic. Oamenii îşi vor putea permite să cumpere mai mult (efectul veniturilor) şi vor renunţa să mai consume bunuri alternative (efectul de substituţie). preţurile la cafea vor fi dublate în comerţ. în care tratează un fermier creşterea cererii de castraveţi? 1. Acesta este efectul de substituţie generat de creşterea preţurilor. ieşirile sau profitul pe pieţe diferite. Se spune frecvent că pieţele perfecte sunt în avantajul consumatorului în timp ce pieţele dominate de marii producători sunt în dezavantajul consumatorilor. va ajunge consumatorul să plătească preţuri mult mai ridicate într-o piaţă dominată de doar câţiva producători în comparaţie cu o piaţă perfectă? Altfel spus. cantitatea de bunuri solicitată scade. De exemplu. cantitatea solicitată va creşte. consumul de cafea. Puterea de cumpărare a veniturilor lor (veniturilor reale) a scăzut. Există două raţiuni ale acestei legi: • Oamenii se vor simţii mai săraci.

1 Pret (um/kg) A B C D E 0. cacao sau sucuri de fructe.16 0. Mărimea efectului de substituţie depinde în primul rând de numărul şi apropierea dintre bunurile substituibile şi bunurile substituite. cu cât proporţia din venituri cheltuită pentru acel bun este mai mare. Astfel. Pentru a obţine cererea totală a tuturor consumatorilor adiţionăm cererile individuale similare celor doi consumatori exemplificaţi. Aceasta reprezintă cererea totală a tuturor consumatorilor. o luna.). Curba cererii Să considerăm datele ipotetice prezentate în tabelul de mai jos. Ultima coloană arată cererea programată a pieţei. care prezintă câte kilograme de cartofi pe luna vor fi cumpărate la preţuri diferite. pentru 6 . Tabelul 1. etc. Dacă ceaiul este un bun consumat cu plăcere. Aceasta nu se referă la ceea ce consumatorilor le-ar face plăcere să consume. Ca o precizare suplimentară. Cu alte cuvinte. cererea exprimată cantitativ se referă la cantitatea pe care consumatorii doresc şi sunt capabili să o cumpere pentru un anumit preţ şi o perioadă dată de timp ( o săptămână. atunci creşterea preţului cafelei va genera o reducere drastică în consumul de cafea şi o creştere considerabilă a consumului de ceai.consumăm cantităţi la fel de mari că înainte şi probabil că vom consuma cantităţi mai mari de ceai. cu atât mai mare va fi efectul creşterii preţurilor asupra veniturilor reale şi cu atât mai mult se va reduce cantitatea consumată din bunul respectiv.04 0.08 0. Mărimea efectului veniturilor depinde în primul rând de proporţia din venituri consumată pentru cumpărarea acelui bun. cu atât mai mult va trebui să reducem cantitatea consumată după creşterea preţurilor. Mărimea cu care va scădea cantitatea din bunul respectiv va depinde de mărimea efectelor veniturilor şi de substituţie. un an.12 0. cu cât consumăm mai multă cafea.20 Consumatorul A 28 15 5 1 0 Consumatorul B 16 11 9 7 6 Cererea totală a pieţei (t) 700 500 350 200 100 Coloanele 2 şi 3 arată cererea programată pentru doi consumatori.

Cu cât este mai mare preţul bunurilor substituente. Cu cât bunul respectiv este mai dorit de către consumatori. Alţi determinanţi ai cererii Preţul nu este singurul care determină cât de mult vor cumpăra consumatorii dintr-un anumit bun. Aici observăm că respectiva cantitate solicitată a urcat la 200. Gusturile sunt influenţate de: publicitate. În mod similar. consideraţii legate de sănătate şi de experienţa consumării bunului respectiv în ocazii precedente. Exprimarea grafică ne permite de asemenea să determinăm cantităţile la alte preţuri decât cele înscrise în tabel. de asemenea) sunt folosite numai ocazional pentru a exprima date specifice. modă.16 UM/kg . atunci când ne folosim de grafice pentru a ilustra curba cererii. Când preţul scade la 0. De fapt. adică au pantă negativă. unde cantitatea solicitată se ridică la 350. în mod curent. coborâm pe curbă până în punctul D. în fiecare lună sunt solicitate 100. Punctul E ne arată că la un preţ de 0. cele individuale scad de la stânga spre dreapta. Ca şi curbele cererii pieţei. o trasăm că pe o dreaptă. Preţul cartofilor este reprezentat pe axa verticală.12 UM/kg coborâm pe curbă până în punctul C. Cererea este.1 ne prezintă curba cererii de cartofi a pieţei corespunzătoare datelor înscrise în tabelul 1. curbele cererii (şi alte curbe. Cererea programată poate fi reprezentată grafic sub forma curbei cererii.000 t de cartofi. iar cantităţile cerute pe axa orizontală. Numărul şi preţul bunurilor substituente (bunurilor în competiţie).000 t. de asemenea. afectată de către: Gust. Cel mai frecvent acestea sunt utilizate pentru a ilustra aspecte teoretice cu caracter general. Graficul din figura 1. Două aspecte trebuiesc subliniate până aici: • În literatură. observarea celorlalţi consumatori. cu atât ei îl vor cumpăra în cantităţi mai mari. O curbă a cererii poate fi obţinută şi pentru un singur consumator. cererea de cafea va 7 .1. De remarcat încă o dată că vorbim despre o cerere pe o durată oarecare de timp şi nu una punctuală. De exemplu.000 t. dacă preţul scade la 0. Punctele din acest grafic corespund valorilor înscrise în tabelul 1. • Termenul de curbă este folosit chiar şi în situaţia în care graficul este o dreaptă. la un moment dat.1. În astfel de situaţii axele nu vor fi marcate în unităţi de măsură şi vor exprima pur şi simplu preţul şi cantităţile.20 UM/kg. cu atât mai mare va fi cererea pentru bunul respectiv prin renunţarea la substituenţi.fiecare preţ.

Bunurile complementare sunt acelea care se consumă împreună: maşini şi benzină.a.depinde de preţul ceaiului. Dimpotrivă. Dacă venitul naţional este redistribuit de la săraci la bogaţi. pe măsură ce cei săraci devin şi mai săraci. cererea de unt va creşte întrucât consumatorii vor substitui una cu cealaltă. cererea de bunuri inferioare va creşte. În acelaşi timp. Dacă preţul ceaiului va creşte. • Substituenţii: dacă preţul margarinei va creşte. • Estimările: dacă la ştiri se va anunţa că este posibilă o creştere a preţului untului în viitorul apropiat. Distribuţia veniturilor. ş. • Veniturile: dacă veniturile consumatorilor cresc. să folosim exemplul cererii de unt: • Gustul: dacă are loc o campanie puternică de publicitate. margarină ieftină. cantitatea cumpărată scade şi cererea de chibrituri va scădea. Dacă preţul ţigărilor creşte. Sunt şi excepţii de la această regulă generală. şi vor trece la bunuri de calitate superioară. Posibila schimbare a preţurilor. Numărul şi preţul bunurilor complementare. cererea pentru cafea va creşte. consumatorii sunt tentaţi să-şi stocheze cantităţi mai mari de unt prin refrigerare până când preţul este încă scăzut. dacă ameninţarea colesterolului este prezentă. consumatorii cred că există posibilitatea că preţurile să crească. Cu cât oamenii devin mai bogaţi. Dacă. pantofi şi cremă de ghete. • Complementele: dacă preţul pâinii va creşte. că de exemplu. Cu cât cresc veniturile cu atât mai mult va creşte cererea pentru majoritatea bunurilor. cererea creşte. cererea de chibrituri depinde de ţigările consumate. cu atât mai puţin vor cheltui pentru bunurile inferioare. vor cumpăra cantităţi mai mari din bunurile respective înainte că aceasta să se producă. De exemplu. Veniturile. Pentru a ilustra aceşti şase determinanţi. cererea va scădea. cererea de bunuri de lux va creşte. consumatorii vor cumpăra mai puţin unt pentru a-l întinde pe pâine. 8 . Astfel de bunuri sunt numite bunuri normale. Cu cât preţul va fi mai mare pentru bunurile complementare cu atât mai puţine vor fi cumpărate şi cu atât mai mult va scădea cererea. aceştia ar putea renunţa la consumul untului şi să înceapă să consume margarină în loc sau ar putea deveni mult mai economi în consumul de unt. ar putea începe să consume unt în loc de margarină sau să-şi permită să întindă untul într-un strat mai gros. • Distribuirea veniturilor: dacă aceasta are loc dinspre cei cu venituri reduse.

Ecuaţia cererii Putem reprezenta relaţiile dintre cererea pieţei pentru un bun şi determinanţii cererii sub forma unei ecuaţii. De notat că cele două curbe nu sunt neapărat paralele. Distincţia între mişcările de-a lungul curbei şi schimbarea curbei. cantităţi mai mari vor fi solicitate. PC1. PS1. o curbă deplasată. se presupune că nici unul dintre ceilalţi determinanţi nu va suferi schimbări în afara preţului. PC2…PCm). întreaga curbă se va deplasă spre stânga. Y. Ce se întâmplă însă atunci când un alt determinant se schimbă? Răspunsul este că trebuie construită o noua curbă. de exemplu de la punctul B la punctul D în figura anterioară. este distincţia între cerere şi cantitatea cerută. atunci când preţul creşte de la 0. efectul schimbării preţului este ilustrat de manieră simplă prin mişcarea de-a lungul curbei cererii.2 se poate observa că la preţul P o cantitate iniţială Q0 este solicitată.16 UM/kg. să spunem creşterea veniturilor. Dacă o schimbare în unul dintre determinanţi induce o creştere a cererii. cantitatea cerută (Qd) este funcţie de (este dependentă de): preţul bunurilor (Pg). întreaga curba se va deplasă spre dreapta. e 9 . PC2…PCm. Aceasta poartă numele de funcţia cererii.Mişcarea de-a lungul curbei şi schimbări în curba cererii Curba cererii este construită pornind de la premisă că celelalte elemente rămân egale (ceteris paribus). Aceasta arată că la fiecare dintre nivelurile anterioare ale preţurilor. distribuirea veniturilor (B) şi preţul e aşteptat al bunului ( Pg ) în viitor (t+1). Pg t +1 ) Aceasta este transpunerea în cuvinte a faptului că. În figura 1. Altfel spus. în mod curent. PS2…PSn. gusturi (T). preţul bunurilor complementare (PC1. B. Ea poate fi exprimată la forma generală sau cu valori specifice ataşate determinanţilor. T. Dacă o schimbare oarecare într-unul dintre determinanţi va induce o scădere a cererii. veniturile totale ale consumatorului (Y). PS2…PSn).08 la 0. În această situaţie. preţurile bunurilor cu care poate fi substituit (PS1. O deplasare a curbei este atribuită unei schimbări a cererii în timp ce o mişcare de-a lungul curbei datorită schimbării preţului este atribuită unei schimbări în cantitatea cerută. dar după creşterea cererii o nouă cantitate Q1 este solicitată. Forma generală este: Qd = ∫ (Pg.

că în tabelul anterior.000x50)+(20. o ecuaţie care să lege cantitatea solicitată de venituri ar avea următoarea formă: Qd = a . ecuaţia ne arată cum se modifică şi cantitatea solicitată (Qd).000Pb+20. Econometria că şi alte ramuri ale statisticii nu poate produce ecuaţii şi grafice care să permită prognoze şi predicţii exacte. preţul margarinei (Pm).000.200P Din această ecuaţie se poate calcula curba cererii sau planificarea acesteia. Datele pe care ecuaţiile se bazează sunt frecvent incomplete şi relaţiile care se stabilesc între factori (cel mai adesea supuşi influenţei comportamentului uman) se schimbă sau se pot schimba în timp. Ecuaţiile simple pot fi utilizate şi pentru a lega alţi determinanţi de cerere.000UM.200.000 unităţi.000-50.000 . În aceste condiţii o ecuaţie a cantităţii solicitate dependente de preţ ar avea următoarea formă: Qd = a . ecuaţia cererii se modifică. Adică: Qd = 2.200.bP De exemplu: Qd = 10. Dacă unul singur dintre aceşti alţi determinanţi se modifică. înclinaţia curbei se va modifica.000. De exemplu.bY Ramura economiei care aplică tehnici statistice datelor economice este cunoscută sub numele de econometrie. atunci va apărea o curbă paralelă. depinde de preţ (Pb). atunci cererea de unt ar fi de 2. 10 .01x200.000x35)+(0.000)=2.5UM şi preţul margarinei 0.Să admitem deci că cererea de unt în pachete de 250g.01Y Dacă preţul untului ar fi de 0.000.000. Ecuaţia cererii estimate săptămânal ar arăta după cum urmează: Qd = 2. o modificare a cererii. Dacă termenul (a) se modifică.000(50.000 Funcţia cererii simple Ecuaţiile cererii sunt folosite în mod frecvent pentru a “lega” cantitatea cerută de un singur determinant. Va apărea deci o modificare a curbei.000Pm+0. Cu cât preţul se modifică. şi veniturile anuale totale ale consumatorilor (Y). Această ecuaţie se bazează pe presupunerea ceteris paribus: se presupune că toţi ceilalţi determinanţi ai cererii rămân constanţi. dacă termenul (b) este cel care se modifică.35UM şi veniturile consumatorilor ar fi de 200.

• cu cât preţul unui produs este mai mare. Lucrurile stau la fel atunci când este vorba despre producătorii industriali.1. noi producători vor apărea şi deci oferta va creşte. Veţi fi deci înclinat să cultivaţi legume în luncă şi să folosiţi terenul de pe deal că păşune. Cu alte cuvinte. cantitatea oferită (ofertată) creşte de asemenea. Dacă. În ceea ce priveşte terenurile din luncă. costurile cresc mai repede şi mai mult. • într-o perioadă de timp dată. 11 . pentru a fi încurajaţi să producă mai mult. chiar dacă rezultatele de producţie vor fi mult inferioare. costuri ridicate. cu atât mai profitabilă este producerea sa. Decizia va depinde în mare măsură de preţul legumelor pe piaţă şi de preţul laptelui sau cărnii. Firmele vor fi atunci încurajate să producă. Aceasta ilustrează relaţia generală dintre ofertă şi preţ: atunci când preţul unui bun creşte. vă puteţi gândi să folosiţi chiar şi terenul de pe deal pentru cartofi. iar utilajele se apropie mai repede de nivelul maxim de uzură. Există în principal trei explicaţii pentru aceasta: • cu cât cantitatea produsă creşte. veţi folosi cea mai mare parte a terenurilor din luncă. de exemplu. cu atât mai mult veţi prefera planta respectivă celorlalte. Dacă nivele mai ridicate ale ieşirilor implică. În cazul ilustrat mai devreme. De asemenea. costurile suplimentare vor creşte rapid. pentru a cultiva cartofi. cu cât preţul creşte. Dacă preţul creşte veţi planta întreg terenul din luncă numai cu cartofi. renunţând la cele mai puţin profitabile. dacă preţul rămâne ridicat. unde fertilitatea este mult mai scăzută. firmele vor descoperi că peste un anumit nivel de producţie. cu riscul apariţiei unor boli şi dăunători. dacă gradul de intensificare va creşte. iar cealaltă parte se găsesc pe un deal. în momentul în care fermierul va cultiva cartofi şi pe terenurile de pe deal. preţul cartofilor este ridicat. veţi cultiva acele legume care vă vor permite obţinerea celor mai bune rezultate. Parte din terenuri se găsesc într-o luncă şi sunt foarte fertile. Cu cât nivelul ieşirilor (producţiei) creşte cu atât cresc şi costurile cu forţa de muncă utilizată suplimentar. prin utilizarea unor cantităţi mai mari de îngrăşăminte. Dacă preţul urcă şi mai mult. costurile vor creşte.2 OFERTA Oferta şi preţul Imaginaţi-vă că sunteţi un fermier care trebuie să decidă ce anume să cultive. cantităţi din ce în ce mai mari de produse. producătorii vor avea nevoie de un preţ mai mare pe unitatea de produs.

Nu toate curbele ofertei sunt curbe pozitive (crescătoare de la stânga spre dreapta). firmele îşi vor reduce producţia respectivă. planificată de cartofi.12 UM/kg la 0. probabil producând bunuri alternative ale căror costuri nu au crescut într-atât. Figura de mai jos ne prezintă curba ofertei de cartofi.16 UM/kg va determina o deplasare de-a lungul curbei de la punctul (c) la punctul (d). oferta nu este determinată numai de preţ. o creştere a preţului de la 0. Curba ofertei Cantitatea pe care producătorii doresc să o ofere la preţuri diferite poate fi reprezentată în planificarea ofertei. pentru un producător privat şi pentru totalitatea producătorilor (întreaga piaţă).Costurile de producţie. o afectează pe termen lung.2 P 0. preţul este marcat pe axa verticală. corespund unei linii din tabelul anterior. că fiind curba ofertei.20 - Qd 9000 8000 7000 6000 - Oferta planificată poate fi reprezentată grafic. materiile prime. Câteodată ele pot fi verticale.000 t/lună la 530. Tabelul de mai jos prezintă oferta lunară. O curbă a ofertei poate fi reprezentată pentru un singur producător sau pentru întreaga piaţă. 12 . dobânzile sau preţurile oricăror altor input-uri vor creşte.000 t/lună. Tabelul 1. oferta totală a pieţei va creşte de la 350. orizontale sau chiar cu pantă negativă. Ceilalţi determinanţi ai ofertei sunt: . De exemplu. la oricare nivel al preţului.Primii doi determinanţi afectează oferta pe termen scurt în timp ce cel de-al treilea. Ca şi în cazul curbei cererii.05 0. Aceasta va depinde în mare măsură de perioada de timp considerată în care firmele vor răspunde la schimbarea preţului. Cu cât costurile de producţie vor fi mai mari. Cu cât costurile vor creşte.15 0.10 0. iar cantitatea pe axa orizontală. Alţi determinanţi ai ofertei Ca şi cererea. chiriile. cu atât mai mic va fi profitul. Principalele motive pentru care costurile se modifică sunt: • schimbarea preţului input-urilor: costurile de producţie vor creşte dacă salariile. Fiecare din punctele de la (a) la (e). Acest aspect este detaliat în partea de elasticitate a ofertei.

În acelaşi timp. care afectează producţia agricolă. Un bun exemplu este ţiţeiul folosit pentru producerea benzinei. producţia de furaje va creşte şi deci prin urmare şi producţia de lapte va creşte. producătorii se vor orienta de la bunul iniţial spre acest bun alternativ. vom presupune că firmele urmăresc maximizarea profitului. cutremure. se obţin şi alte produse că motorina şi parafina. În această categorie vom introduce: vremea şi bolile. Oferta primului bun va scădea. producătorii vor prefera să-şi reducă vânzările.Profitabilitatea bunurilor în ofertă legată. Dacă se aşteaptă că preţurile să crească.Estimările privind posibilele schimbări ale preţului. În paralel noi 13 . va avea o ofertă diferită de o firmă care va urmări maximizarea vânzărilor. defectarea utilajelor. pentru că există o creştere a cererii. Dacă se produce mai multă benzină. să-şi lărgească. producerea unui bun are loc simultan cu producerea altora.Scopurile producătorilor. . Alte bunuri pot deveni mult mai profitabile. • politica guvernamentală: costurile subvenţii sau ridicate prin taxe. războaiele. Odată cu producerea benzinei. • schimbări organizaţionale: reduceri ale costurilor pot fi realizate în aproape orice structură prin reorganizarea producţiei. capacităţile de producţie şi să fie deci pregătiţi pentru momentul în care preţul va creşte şi deci vor putea creşte şi ei oferta.Natura. . În majoritatea situaţiilor pe care le vom analiza. şocurile şi alte evenimente neprevăzute. care pot afecta aprovizionarea cu materii prime. . Câteodată. Acestea sunt bunuri în ofertă legată. şi-ar putea propune să producă mai mult.• schimbarea tehnologiei: schimbările tehnologice afectează fundamental costurile de producţie. • costurile de producţie scad. Aceasta ar putea fi cauzată de o reducere a preţului îngrăşămintelor cu azot. . atunci şi oferta celorlalte două va creşte. Aceasta va încuraja fermierii să folosească mai multe îngrăşăminte.Profitabilitatea bunurilor alternative (substituibile în ofertă). În schimb îşi vor consolida stocurile şi vor vinde doar atunci când preţurile vor fi crescut din nou. pot fi reduse prin . Ce anume va cauza creşterea ofertei de unt? • o reducere a costurilor de producţie. inundaţii şi altele. O firmă care va urmări maximizarea profitului. dacă: • preţul lor creşte. Pentru a ilustra aceşti determinanţi ne vom întoarce la exemplul cu untul. Dacă un bun care este substituibil în ofertă devine mai profitabil decât anterior.

O mişcare de-a lungul curbei este atribuită în mod curent unei schimbări a cantităţii ofertate în timp ce o deplasare a curbei este atribuită unei modificări a ofertei. • o reducere a profitabilităţii producerii de smântână sau brânză. că urmare a reducerii cererii consumatorilor. Dacă condiţiile meteorologice sunt favorabile. Încă o dată. producţia de furaje va creşte şi deci. Dacă producerea acestora devine mai puţin profitabilă datorită reducerii preţului acestora. • o creştere a profitabilităţii laptelui smântânit. producţia de lapte va creşte. atunci aceştia vor livra pieţei doar o cantitate redusă de unt. Dacă oricare dintre ceilalţi determinanţi se modifică. • dacă producătorii de unt aşteaptă o creştere a preţului în viitor. în timp ce o deplasare spre stânga va însemna o reducere a ofertei.tehnologii vor permite extracţia mai eficientă a untului. cantităţi mai mari de unt vor fi produse. stocând diferenţa de producţie în depozite frigorifice şi pot aştepta creşterea preţului. Dacă consumatorii vor cumpăra cantităţi mai mari de lapte smântânit. • vremea. atunci va fi stimulată producerea de lapte smântânit şi aceasta va conduce şi la o creştere a ofertei de unt. guvernul poate decide să subvenţioneze fermierii pentru a produce mai mult unt. întrucât acestea sunt produse împreună. Acestea vor determina o creştere a ofertei de unt şi alte produse lactate. întreaga curbă se va deplasa. Deplasări şi mişcări de-a lungul curbei ofertei Principiul este acelaşi că şi în cazul curbei cererii. 14 . O deplasare spre dreapta va însemna o creştere a ofertei. Efectul schimbării preţului este ilustrat de o mişcare de-a lungul curbei.

R. exclusiv preţul se modifică. natura şi alte şocuri (R). O funcţie a ofertei dependentă de preţ ar avea forma: Qs = c + dP Folosind analiza regresivă. ecuaţiile pot fi estimate şi stabilite între ofertă şi alţi determinanţi.20a1 . De notat că nu toţi determinanţii pot fi cuantificaţi cu uşurinţă (că de exemplu. e 15 . şi scopurile producătorilor) şi aceştia pot fi excluşi din ecuaţii. Cea mai simplă forma a ecuaţiei face legătura între ofertă şi un singur determinant. Aceasta va arăta în ce mod preţul actual al unui bun şi cantitatea oferită şi vândută sunt determinate într-o piaţă liberă şi competitivă. a1. a1 şi a2 sunt profitabilitatea a două bunuri alternative care ar putea fi oferite că înlocuitor. De exemplu: Qs = 200 + 80P . Folosindu-ne de rezultatele unor anchete şi de analiza regresivă. De exemplu. costul de producţie (Cg). factorii naturali.Ecuaţiile ofertei O funcţie generală a ofertei poate fi scrisă astfel: Qs = ∫ (Pg. a2…an). j2…jm. 1. j2…jm). iar j este profitabilitatea bunului oferit împreună.500P Ecuaţii mai complexe ale ofertei vor include mai mulţi determinanţi. a2…an.000P Dacă oricare dintre determinanţi. profitabilitatea bunurilor alternative (a1. rezultatul va fi: Qs = 1.3. j1. valorile lui c şi d pot fi estimate. Pg t +1 ) Cu alte cuvinte: cantitatea ofertată (Qs). scopul producătorilor (A) şi e preţul aşteptat al bunului ( Pg ) într-un timp viitor t+1. unde: P este preţul bunului. Cg. va rezulta o nouă ecuaţie. dacă se modifică. A.000 + 1. depinde de preţul bunului (Pg). costurile de producţie. profitabilitatea bunurilor oferite “împreună” (j1.3 Preţul şi determinarea nivelului producţiei Preţul de echilibru şi producţia Acum putem combina cererea şi oferta în analiză. Să ne întoarcem la exemplul cu cartofii şi să folosim datele din tabelul 1. Astfel o ecuaţie actuală a ofertei ar fi: Qs = 500 + 1.15a2 + 30j.

Acelaşi lucru s-ar întâmpla şi la un preţ de 0. Curbele cererii şi ofertei Determinarea preţului de echilibru şi nivelului producţiei se poate face folosind curbele cererii şi ofertei. Ce s-ar fi întâmplat dacă preţul iniţial ar fi fost de 0. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la 0.16 UM/kg surplusul se ridica la 330.16 0. piaţa este curată. acolo unde planurile producătorilor se întâlnesc perfect cu dorinţele de cumpărare (cantitative) ale consumatorilor. dacă preţul începe la un alt nivel decât la 0. cererea va depăşi oferta cu 600. La 0.000 t. Nu există deficit sau excedent. un punct în care nu există tendinţa de mişcare. vor fi încântaţi să accepte un preţ mai mare. De fapt un singur preţ este sustenabil.08 0.12 0. Dar pe măsură ce preţul creşte. adică la 0. Efectul deficitului va ridica preţul. Consumatorii nu vor putea să-şi acopere nevoile şi deci vor fi dispuşi să plătească un preţ mai mare. Acest preţ. la care cererea şi oferta sunt egale este numit preţ de echilibru. Preţul de echilibru este Pe = 0. Preţul de echilibru este singurul preţ la care dorinţele producătorilor şi ale consumatorilor sunt satisfăcute reciproc.16 UM/kg.12 UM/kg iar cantitatea de echilibru este Qe = 350.08 UM/kg.Tabelul 1.000 t (A . sau nedorind să acopere cererea.20 Cererea totală a pieţei (t) 700 (A) 500 (B) 350 (C) 200 (D) 100 (E) Oferta totală a pieţei (t) 100 (a) 200 (b) 350 (c) 530 (d) 700 (e) Care va fi preţul şi cantitatea care vor prevala? Dacă preţul este de 0.000 t (d . oferta ar depăşi cererea cu 600. cu alte cuvinte.D).a). încă va mai exista un deficit şi preţul va continua să crească.04 UM/kg. Preţul ar coborî în continuare. Deficitul este eliminat progresiv.3 Preţul cartofilor (um/kg) 0.000 t (e .E).000 t. iar în exemplul nostru. În exemplul anterior.12 UM/kg va exista un surplus.04 0. Acesta este preţul la care cererea este egală cu oferta. Oferta este mai 16 . la 350.12 UM/kg. pe măsură ce fermierii sunt în competiţie pentru a-şi vinde surplusul. Prin echilibru înţelegem un punct de balans sau un punct de repaus.20 UM/kg? În această situaţie.12 UM/kg. Efectul acestui surplus este acela de a coborî preţul. Când oferta este egală cu cererea. Figura de mai sus ne prezintă curbele cererii şi ofertei pentru exemplul cu cartofii. cantitatea solicitată scade iar cantitatea ofertată creşte. Producătorii incapabili. La orice preţ mai mare de 0. tendinţa acestuia va fi de a se deplasa la 0.12 UM/kg.

Aceasta va produce o mişcare de-a lungul curbei ofertei din punctul b în punctul c şi de-a lungul curbei cererii din puntul B în punctul C.08 UM/kg. Cantitatea se va reduce de la Qe1 la Qe3. La orice preţ sub 0. se va forma un nou echilibru.12 UM/kg. deficitul va fi de 300000 t (B . întreaga curbă a cererii se va deplasa. Preţul va scădea la valoarea de echilibru de 0.mare decât sunt dispuşi şi pot cumpăra consumatorii la preţul respectiv. Aceasta va conduce la o deplasare de-a lungul curbei cererii spre un nou punct de intersecţie. Mişcarea spre un nou echilibru Preţul de echilibru va rămâne neschimbat doar atât timp cât şi curbele cererii şi ofertei vor rămâne neschimbate. De exemplu. Cu alte cuvinte va avea loc o deplasare de-a lungul curbei cererii de la g la k. Aceasta se va manifesta printr-o mişcare de-a lungul curbei cererii din punctul D în punctul C şi o mişcare de-a lungul curbei ofertei din punctul d în punctul c. Cantitatea de echilibru va creşte de la Qe1 la Qe2. dacă unul dintre determinanţii ofertei (altul decât preţul) se modifică. La 0.16 UM/kg nu se reuşeşte curăţarea pieţei. O schimbare în cerere Dacă unul dintre determinanţii cererii (altul decât preţul) se modifică. o creştere a veniturilor consumatorilor va deplasa curba în D2 şi va apărea deci un deficit de h . în figura 1. costurile de producţie vor creşte.7. De exemplu. şi dea lungul noii curbe (S2) din punctul j în punctul k. dacă. Aici se va înregistra un deficit de g . Punctul Cc este punctul de echilibru. Efectul deplasării cererii a fost o mişcare de-a lungul curbei ofertei de la vechiul punct de echilibru spre unul nou: din punctul g în punctul i.12 UM/kg. 17 . La 0. curba ofertei se va deplasa spre stânga (ca în figura 1. Dacă una dintre curbe se va deplasa.b).g la preţul de origine Pe1. În acest timp va avea loc o mişcare de-a lungul curbei ofertei din punctul g în punctul i. Aceasta va face că preţul să crească la noul echilibru Pe2. acolo unde cererea este egala cu oferta. întreaga curbă se va deplasa. Aceasta va conduce la o deplasare de-a lungul curbei ofertei spre noul punct de intersecţie. O schimbare în ofertă În mod analogic.12 UM/kg va exista un deficit.j la preţul vechi Pe1.8) la S2. Preţul va creşte la 0. Preţul va urca de la Pe1 la Pe3.

Ce se poate deduce de aici despre curba cererii? Răspunsul este acela că fără alte informaţii nu putem spune decât foarte puţine. Deplasarea de la punctul a la punctul b este o deplasare de-a lungul curbei cererii. Creşterea preţului şi reducerea vânzărilor este datorată în întregime deplasării curbei ofertei. Identificarea poziţiei curbelor cererii şi ofertei Atât cererea cât şi oferta depind de preţ şi cu toate acestea interacţiunea lor determină preţul. cu cât. nu putem determina dacă şi curba cererii se deplasează. atunci putem identifica poziţia sa (sau cel puţin două puncte de pe aceasta). Câteodată mai mulţi determinanţi pot suferi modificări în acelaşi timp. Mai târziu preţul a urcat la 30 UM şi 800 de unităţi erau cumpărate. Problema este aceea că atunci când curba ofertei se deplasează. Schimbarea preţului şi a cantităţii este datorată exclusiv deplasării curbei cererii sau a avut loc şi o deplasare a curbei ofertei? Această problemă este cunoscută sub numele de “problema identificării”. În cea de a două figură ambele curbe s-au deplasat. Elasticitatea preţului în cerere 18 . Este dificilă identificarea cauzelor care au dus la modificarea preţului şi a cantităţii.9 şi 1. Cum putem afla. la câţi consumatori gustul pentru produs a crescut? În acelaşi mod se pune problema şi dacă analiza se efectuează în sens opus. Când aceasta are loc. curba cererii nu s-a deplasat. Să presupunem că încercăm să identificăm curba cererii pentru bunul X. Este dificil de identificat o curbă a ofertei atunci când curba cererii se deplasează. În prima dintre cele două. Să analizăm următoarele două figuri (figura 1. Să presupunem că gustul consumatorilor pentru produs a crescut. Dacă putem afirma cu certitudine că nu a avut loc o deplasare a curbei cererii. Din această cauză este dificil de identificat ceea ce se petrece cu exactitate atunci când preţurile şi cantităţile se modifică şi cum se vor prezenta curbele cererii şi ofertei. de exemplu. Nu putem trasa curba cererii numai folosindu-ne de preţ şi cantitate. În acest caz o deplasare de la a la b nu induce deplasarea curbei cererii. Observăm că atunci când preţul era de 20 UM.10). şi dacă da.Pentru a condensa: o deplasare a unei curbe va conduce la o mişcare de-a lungul curbei celeilalte spre noul punct de intersecţie. erau cumpărate 1000 de unităţi. Aceasta poate induce deplasarea ambelor curbe. punctul de echilibru se va deplasa de la vechiul punct de intersecţie al curbelor la noul punct de intersecţie.

vom dori să ştim cum şi cât răspunde cererea la o creştere a preţului. putem prevedea efectul asupra preţului şi cantităţii la deplasarea curbei ofertei produsului respectiv. la preţul P1 şi cantitatea Q1. Acest răspuns al cererii la schimbarea preţului poartă numele de elasticitatea preţului în cerere. Cu alte cuvinte. şi aşa cum vom vedea în continuare. Admiţând că iniţial curba ofertei era S1 şi că aceasta intersectează ambele curbe ale cererii în punctul a. Curba D’ este mult mai elastică decât curba D. Este foarte important să putem determina aceasta cu mai multă precizie. dar marea masă a consumatorilor va fi prea puţin afectată în modul în care îşi vor folosi autoturismul. Ce se va întâmpla cu preţul şi cantitatea? În cazul curbei mai puţin elastice (D) va avea loc o creştere puternică a preţului (a P2) şi o reducere scăzută a cantităţii (la Q2). Dar în cele mai multe situaţii. Foarte puţin consumatori vor trece la mersul pe bicicletă sau vor folosi maşina mai puţin frecvent. Raţiunea este aceea că oamenii pot trece la bunuri alternative. este unul dintre cele mai importante concepte economice. Dar observarea pantei curbei ne oferă doar o indicaţie vagă asupra elasticităţii. Măsurarea elasticităţii preţului în cerere Am observat din figura anterioară că dacă plasăm două curbe ale cererii în aceeaşi figură. echilibrul se realizează în punctul b. Majoritatea consumatorilor sunt foarte receptivi la preţul legumelor şi în majoritatea cazurilor vor cumpăra acele legume care au preţuri rezonabile. consumatorii doresc să continue să conducă. pentru orice modificare a preţului. cea joasă este mai elastică decât cea înaltă. Cu alte cuvinte. creşterea preţului este relativ scăzută (la P3) dar are loc o scădere puternică în cantitate (la Q3). dacă vom cunoaşte elasticitatea preţului în cererea pentru un produs. În cazul curbei mai elastice (D’). În cazul conopidei. vom dori să ştim mai mult despre acestea. Dacă.11 putem observa efectul unei deplasări a curbei ofertei în raport cu două curbe ale cererii diferite (D şi D’). mai mare. Să analizăm cazul a două produse: carburanţii şi conopida. Oferta se deplasează la S2. Vom dori să cunoaştem cu cât va scădea cantitatea solicitată. va avea loc o modificare puternică a cantităţii pe curba D’ în comparaţie cu curba D. echilibrul se realizează în punctul c. cantitatea cerută scade. De exemplu. o creştere a preţului va induce o scădere redusă a cantităţii solicitate. În cazul benzinei. vor trebui să plătească noul preţ. 19 . o creştere a preţului poate duce la o scădere drastică a cantităţii solicitate.Când preţul unui bun creşte. Acesta este un fenomen probat. În figura 1.

Ceea ce dorim să comparăm este mărimea schimbării în cantitatea solicitată cu mărimea schimbării preţului. unde: ε .25 şi -3? Interpretarea elasticităţii Utilizarea procentelor Utilizarea următoarele: exprimării procentuale este motivată de • permite compararea schimbării în două elemente calitativ diferite. Dacă este vorba despre o conservă. care sunt deci măsurate în unităţi diferite.25 Şi dacă o scădere a preţului conopidei cu 5% induce o creştere a cantităţii solicitate cu 15%. evitând schimbările aparente. singura cale de a le compara este aceea procentuală. Adică Pε D = %∆ QD/%∆ QP. creşterea de preţ este 20 . Care este semnificaţia acestui lucru şi care este semnificaţia valorilor -0. indiferent de unitatea monetară. Prin utilizarea procentelor. elasticitatea preţului va fi de: -10%/40% = -0. • evită problema alegerii unei unităţi comune. Aceasta conduce la următoarea formulă a elasticităţii preţului în cerere (Pε D) pentru un produs: schimbarea în cantitatea solicitată exprimată în procente raportată la schimbarea preţului exprimată în procente. o schimbare în preţ de 1 USD este o modificare mare sau mică? Răspunsul poate fi dat numai dacă se cunoaşte preţul de bază.epsilon este introdus pentru elasticitate iar ∆ semnifică modificarea. De exemplu. O schimbare în preţ de la 1 la 5 USD reprezintă o schimbare de 4 unităţi. Adică permite compararea schimbării cantitative cu schimbarea monetară (preţul). elasticitatea preţului în cererea de conopidă va fi de: 15%/-5% = -3 Conopida este mult mai elastică în cerere decât carburanţii. o schimbare de la 50 la 70 de cenţi reprezintă o schimbare de 50 de unităţi. Dacă o schimbare de 40% în creşterea preţului carburanţilor determină o scădere a cantităţii solicitate de 10%. • este singura variantă care permite determinarea taliei schimbării în preţ sau cantitate. schimbarea va fi reflectată real. Dar întrucât cele două elemente folosesc unităţi de măsură diferite.

aceasta ne va indica dacă cererea este elastică sau rigidă. Semnul (pozitiv sau negativ) Curbele cererii au o pantă descrescătoare.5 (în ambele cazuri semnele minus au fost ignorate). rezultatul raportului va avea întotdeauna acelaşi semn (-).unitară) Dacă ignorăm semnul şi ne concentrăm asupra valorii. în mod general. există o serie întreagă de bunuri alternative şi deci cererea este relativ elastică. o scădere a preţului va determina o creştere a cantităţii solicitate. dacă este vorba despre o casă. are o elasticitate a preţului în cerere superioară la 5. Valoarea (sub. Elastică (ε > 1) atunci când o schimbare în preţ produce o schimbare proporţional mai mare în cantitatea solicitată. Revenind la exemplul nostru cu carburanţii şi conopida.enormă. cererea pentru vacanţe cu destinaţii tropicale. Valoarea raportului va fi unitară întrucât se stabileşte între valori egale. schimbarea este nesemnificativă. cu atât mai mult consumatorii vor apela la ele în situaţia în care preţul va creşte şi deci cu atât mai mare va fi elasticitatea preţului în cerere. nu există bunuri alternative apropiate de carburanţi şi de aceea cererea este rigidă. Întrebarea care se pune este de ce unele bunuri au o mare elasticitate a cererii în timp ce altele sunt foarte rigide în cerere şi care sunt determinanţii? Numărul şi apropierea bunurilor substituibile. Pentru conopidă. În acest caz valoarea elasticităţii va fi subunitară. Este unul dintre cei mai importanţi determinanţi. O creştere a preţului (+) va duce la o scădere a cantităţii (-). De exemplu. Aceasta înseamnă că schimbările de preţ şi cantitate au loc în direcţii şi sensuri diferite. Elasticitatea unitară este aceea în care preţul şi cantitatea solicitată se modifică în aceeaşi proporţie. Deci de fiecare dată când determinăm elasticitatea preţului în cerere. în timp ce cererea pentru energie electrică are o elasticitate inferioară la 0. întrucât raportul se stabileşte între o valoare mai mare şi una mai mică. În acest caz valoarea elasticităţii va fi supraunitară. Elasticitate unitară (ε = 1). În mod similar.sau supra. 21 . întrucât raportul se stabileşte între o valoare mai mică şi una mai mare. în schimb. Cu cât există mai multe bunuri alternative şi cu cât acestea sunt mai apropiate de bunul original. Determinarea elasticităţii preţului în cerere Elasticitatea preţului în cerere variază imens de la un produs la altul. În concluzie. Rigidă (ε < 1) atunci când o schimbare în preţ produce o schimbare proporţional mai mică în cantitatea solicitată. una dintre valori va avea semnul minus (-).

oamenii vor fi nevoiţi să reducă substanţial cererea de locuinţe. cererea va scădea doar foarte puţin. dacă dobânda sau ipotecile vor creşte. cu atât mai mult vom reduce consumul atunci când preţul va creşte. Dacă preţul va creşte. Dacă preţul alimentelor. Perioada de timp. Pentru a ilustra efectul timpului asupra elasticităţii preţului în cerere.Argumente similare sunt aplicabile şi anumitor mărci ale unui produs. Cu cât efectul veniturilor este mai mare cu atât este cererea mai elastică. Prin contrast. oamenii au trecut la gaz sau combustibil solid şi au 22 . Între decembrie 1973 şi iunie 1974. consumatorii vor avea nevoie de o durată de timp în care să-şi ajusteze consumul şi să găsească alternative. la care să treacă. va urca. Dar întrucât nu există o altă alternativă la alimente. ceea ce a produs o creştere similară a preţului carburanţilor. În timp. Consumatorii nu aveau bunuri alternative pentru carburanţi. Consumatorii vor cumpăra cantităţi ceva mai mici. Aceasta se datorează pe de o parte faptului că nu există un alt bun care să o substituie. încât putem suporta foarte uşor o creştere importantă în proporţie a preţului: efectul asupra veniturilor a creşterii preţului va fi foarte mic. la modul general. nu există efect de substituţie. au fost dezvoltate modele de autoturisme cu consum economic şi mulţi consumatori au preferat autoturisme mai mici. consumatorii vor trece la o altă marcă: efectul substituţiei este foarte pronunţat. cantitatea de căldură furnizată. În ceea ce priveşte încălzirea. efectul asupra veniturilor va fi mult mai mare dacă una dintre cheltuielile majore îşi va modifica preţul. Pe de altă parte cheltuim atât de puţin din venituri pentru a cumpăra sare. Prin contrast. Cu cât această perioadă de timp este mai mare. va fi relativ rigidă. Elasticitatea preţului în cerere pentru o anumită marcă va fi probabil foarte ridicată. să ne întoarcem la exemplul cu carburanţii. Cu cât proporţia din venituri cheltuite pentru un anumit bun este mai mare. întrucât preţul ridicat al carburanţilor s-a menţinut. virtual. Tot ceea ce puteau face era să reducă. Proporţia din venituri cheltuită pentru un bun. întrucât nu îşi vor putea permite noile preţuri. cu atât mai mare va fi elasticitatea cererii. Cererea era foarte rigidă. după o schimbare de preţ. preţul ţiţeiului s-a multiplicat cu patru. Când preţurile se modifică. Sarea de bucătărie are o elasticitate a preţului în cerere foarte redusă. nu puteau trece dîntr-o dată la gaz sau combustibil solid. De exemplu. În următoarele luni scăderea consumului a fost nesemnificativă. cererea pentru un produs. Centralele termice care foloseau combustibil lichid. Tot ceea ce puteau face era să reducă numărul de călătorii sau să conducă mai economic. dar acesta este efectul veniturilor generat de creşterea preţurilor. preferându-le pe cele de talie mai redusă şi deci mai ieftine sau locuind cu chirie.

Aceste sunt prezentate grafic în figura 1.000.000 (TE). dacă. 23 . Cheltuielile totale ale consumatorilor vor fi egale cu veniturile totale realizate de companiile care au vândut produsul (înainte de aplicarea oricăror taxe). consumatorii vor cumpăra 3.12 sub forma dreptunghiului haşurat. De exemplu.cheltuit ceva mai mult izolându-şi locuinţele. cererea a fost mult mai elastică.000 de unităţi (Q) la preţul de 2 UM per unitate (P). Cheltuielile totale ale consumatorilor (TE) este produsul simplu dintre preţ şi cantitate: TE = P x Q. ei vor cheltui un total de 6.000. Elasticitatea consumatorilor preţului în cerere şi cheltuielile Una dintre cele mai importante aplicaţii ale elasticităţii preţului în cerere. Deci pe o durată de timp mai mare. este relaţia acestuia cu volumul total de bani pe care consumatorii îl cheltuiesc pentru un produs. Ce se va întâmpla cu cheltuielile consumatorilor (şi implicit cu veniturile companiilor) dacă are loc o schimbare a preţului? Răspunsul depinde de elasticitatea preţului în cerere.

Q scade în proporţie mai mică.14. Cu alte cuvinte. Cererea este rigidă între punctele a şi c. Cheltuielile totale cresc de la 80 milioane la 120 milioane. cauzează o scădere în proporţie mai redusă a cantităţii solicitate: de la 20 la 15 milioane. Cu alte cuvinte. Cererea este elastică între punctele a şi b. De exemplu. cantitatea solicitată scade şi invers. deci TE scade. deci TE creşte. Q creşte în proporţie mai mică. Acestea sunt ilustrate în figura 1.O cerere elastică Cu cât preţul creşte. atunci când preţul creşte. O creştere a preţului de la 4 la 8 UM. o creştere a preţului va provoca o scădere în veniturile totale ale companiilor care vând produsul respectiv. deci TE creşte. Q creşte în proporţie mai mare. Când cererea este elastică. În aceeaşi situaţie. Q scade în proporţie mai mare. Efectul. Când cererea este elastică. va cauza o scădere în proporţie mai mare în cantitatea solicitată: de la 20 la 10 milioane. o cerere complet rigidă (Pε o cerere unitar elastică (Pε D = 0) D o cerere complet elastică (Pε D = ∞) = -1) 24 . • P scade. Deci o schimbare în cantitate are un efect mai puternic asupra cheltuielilor consumatorilor decât o schimbare a preţului.13.P creşte. 3. scăderea cantităţii va fi atât de puternică. cheltuielile totale se modifică în aceeaşi direcţie şi sens cu cantitatea. Preţul se modifică în proporţie mai mare decât cantitatea.15 sunt prezentate trei cazuri speciale: 1. Cheltuielile totale scad de la 80 milioane la 50 milioane. exprimat concentrat. încât cheltuielile vor fi mai mici decât înainte. Cazuri speciale În figura 1. cheltuielile totale ale consumatorilor se modifică în aceeaşi direcţie şi sens cu preţul. Acestea sunt ilustrate în figura 1. Deci o schimbare a preţului are un efect mai mare asupra cheltuielilor totale ale consumatorilor decât o schimbare a cantităţii. O cerere rigidă Atunci când cererea este rigidă. O reducere a preţului va provoca o creştere a cheltuielilor consumatorilor şi implicit o creştere a veniturilor companiilor.P scade. deci TE scade. cantitatea solicitata creşte în proporţie mai mare decât preţul. 2. Acestea pot fi concluzionate astfel: • • . se prezintă astfel: • P creşte. . O creştere a preţului de la 4 la 5 UM. veniturile companiilor vor creşte dacă are loc o creştere a preţului şi vor scădea dacă preţul scade. lucrurile stau exact invers.

15a cheltuielile consumatorilor vor fi mai mari în P2 decât în P1. cheltuielile totale scad (P3Q3 > P2Q2). Aici. cererea este rigidă. aceasta este o hiperbolă rectangulară. Aceasta curbă neobişnuită este caracteristică producătorului individual. O greşeală comună este aceea că în mod general se crede că atunci când se vorbeşte despre elasticitate. Prima este metoda arcului. Într-o piaţă perfectă. trebuie să aibă loc o creştere din ce în ce mai mare în cantitate în timp ce are loc o scădere din ce în ce mai mare a preţului. Cererea infinit elastică. se tratează întreaga curbă. aşa cum am văzut. cheltuielile având aceeaşi valoare. ea este). în cele mai multe situaţii. că fiind procentul de modificare proporţională a cantităţii solicitate. pe curba cererii. Dar în practică. producătorii sunt mici. lăsând veniturile totale neschimbate. Dar la preţul P1 (sau oricare altul inferior lui) cererea este infinit de mare. iar cea de a două metoda punctului.15b). Cererea unitar elastică.15b. Aceştia trebuie să accepte preţul stabilit de cerere şi ofertă pe piaţă. curba cererii pentru elasticitatea unitară ar fi o dreaptă la 45° faţă de axe. Deşi s-ar putea crede că. În aceasta situaţie. La orice preţ mai mare decât P1 (în figura 1. Este reprezentată printr-o dreaptă verticală. dar la nivelul la care pot vinde tot ceea ce produc. veniturile firmei sunt mai mari în Q2 decât în Q1. Greşeala este aceea că. Raţiunea este aceea că o creştere proporţională a preţului trebuie să fie egală cu o scădere proporţională a cantităţii şi invers. În figura 1. Cu cât ne deplasăm în jos. Indiferent de ce se întâmplă cu preţul. În figura 1. cu cât preţul creşte. Este deci evident că. 25 .Cererea complet rigidă. cu atât va câştiga mai mult. cu atât cheltuielile totale ale consumatorilor vor fi mai mari. raportată la procentul de modificare proporţională a preţului. cantitatea solicitată rămâne aceeaşi. Orice creştere a preţului va fi reflectată printr-o scădere proporţională a cantităţii. Între punctele a şi b. pentru a menţine proporţiile constante în preţ şi cantitate. cheltuielile totale cresc (P2Q2 > P1Q1) cererea este elastică între aceste două puncte. cererea este 0. cum putem măsura aceste schimbări pentru o curbă a cererii specifică. cu cât producătorul individual. Între punctele b şi c. dar în ceea ce priveşte firma. În figura 1. comparaţi cu piaţa. elasticitatea variază de-a lungul curbei. Măsurarea elasticităţii: elasticitatea arcului Am definit elasticitatea preţului. O să utilizam două metode pentru aceasta. Aceasta se întâmplă atunci când preţul şi cantitatea se modifică în exact aceeaşi proporţie.15c. Este reprezentată printr-o dreaptă orizontală. în ambele situaţii. cele două zone sunt egale. (Cererea nu este infinită în sens literar. produce mai mult.16. Sa analizam curba cererii prezentată în figura 1.

Cea de a două este aceea în care două curbe sunt reprezentate în aceeaşi figură. Modificarea proporţională a lui P se determină în mod similar cu cantitatea.4 şi figura 1. Preţul Diferenţa de preţ între 8 (punctul m) şi 6 (punctul n) este de 2. ∆ P şi P. trebuie să identificam ∆ Q şi Q. se foloseşte media celor două cantităţi. deci. deci ∆ P = -2. punctul median. atunci putem discuta despre elasticitatea dintre două puncte de pe o curbă.În mod normal. Deci ∆ Q = 10. Calea prin care măsurăm modificarea proporţională în cantitate este aceea prin care împărţim modificarea la nivelul cantităţii (Q). În mod similar procedăm şi cu modificarea proporţională a preţului (P): ∆ P/P În această situaţie.17. Aici putem spune că. avem ∆ Q/Q = 10/15. Dar care este modificarea proporţională în Q. care va fi elasticitatea cererii între punctele m şi n? Pentru a putea răspunde.4 P (um) 8 6 4 2 Q (mii) 10 20 30 40 Cantitatea Diferenţa în cantitate (∆ Q) între 10 (punctul m) şi 20 (punctul n) este de 10. formula pentru elasticitatea preţului în cerere este formula pentru elasticitatea arcului. Tabelul 1. Formula era: ∆ Q proporţional/∆ P proporţional. Dacă nu putem discuta despre elasticitatea întregii curbe. elasticitatea preţului poate fi scrisă că: ∆ Q/Q ÷ ∆ P/P Dar care sunt valorile pe care le vor avea P şi Q? Considerând valorile din tabelul 1. Prima este aceea în care elasticitatea este aceeaşi de-a lungul întregii curbe. Întrucât Q = 15. adică ∆ Q/Q. curba D este mai puţin elastică decât curba D’ la un preţ dat. ne referim doar la elasticitatea unei porţiuni a curbei şi nu la întreaga curbă. Exista însă şi două excepţii la această regulă. Preţul de bază este punctul median celor două. (∆ Q/Q)? Pentru a rezolva această problemă. De fapt. P = 7 şi ∆ P/P = -2/7 26 . Aceasta este elasticitatea arcului. altfel spus. Dar fiecare dintre aceste două curbe vor avea elasticităţi diferite de-a lungul lor.

este necesar să cunoaştem în ce mod cantitatea solicitată va reacţiona la o creştere a preţului infinitezimal de mică. dQ/dP este calculul diferenţial al ratei de schimb a preţului relativ la schimbarea cantităţii. Măsurarea elasticităţii: elasticitatea punctuală În loc să determinam elasticitatea între două puncte de pe curbă. când am determinat toate elementele. Pentru a măsura elasticitatea punctuală.18. elasticitatea între punctele m şi n va fi: 10/15 ÷ -2/7 = -2. este necesară rearanjarea termenilor în formulă. Vom utiliza în acest scop formula medie pentru elasticitatea preţului în cerere (sau a punctelor mediane): ∆ Q/(medie de Q) ÷ ∆ P/(medie de P). mai degrabă decât între două puncte.Elasticitatea Acum. adică -100/50 = -2. În cazul punctului r în figura 1. În acest caz formula devine: dQ/dP × P/Q.18. că fiind: ∆ Q/∆ P × P/Q Întrucât dorim să măsurăm elasticitatea preţului într-un punct pe curba cererii.33 este o valoare supraunitară. Astfel. putem dori să aflam elasticitatea într-un singur punct.33 Întrucât 2.5 Mai degrabă decât trasarea graficului şi măsurarea pantei tangentei se poate folosi calculul diferenţial pentru determinarea elasticităţii punctuale. De exemplu. Panta se găseşte prin trasarea tangentei la curbă în punctul respectiv şi găsirea pantei în punctul de tangenţă. putem rescrie formula. va fi: Revenind la formula dQ/dP × P/Q. Tangenta la curba cererii în punctul r este prezentată în figura 1. În orice punct de pe curba cererii. raportul dQ/dP este dat de panta curbei (rata sa de schimb). cererea este elastică între m şi n. punctul r din figura 1. O creştere infinitezimal de mică este simbolizată prin litera d. elasticitatea în punctul r -2 × 30/40 = -1. atât timp cât ecuaţia curbei cererii este cunoscută. dP/dQ este deci -50/100 şi dQ/dP este inversul. putem determina elasticitatea. dorim să ştim cum va reacţiona cantitatea solicitată la o creştere infinitezimal de mică de la preţul de 30. 27 . Panta sa este de -50/100. În exemplul nostru.18.

panta curbei cererii (dP/dQ) este constantă (adică -10/50). P/Q = 8/10. În punctul n. de această dată. suntem interesaţi să cunoaştem cât de receptivă este cantitatea oferită la schimbarea preţului. Frecvent.dreaptă. Unitatea pe care o folosim în aceasta situaţie va fi elasticitatea preţului în ofertă. Adică: Pε S = %∆ QS/%∆ P Cu alte cuvinte. Deci şi dQ/dP este constantă şi egala cu -5. Valoarea raportului P/Q diferă pe lungimea curbei.20 sunt prezentate două curbe ale ofertei.5. cantitatea este cea oferită şi nu cea solicitată. va avea loc nu numai o modificare a cantităţii solicitate.5. Singurele excepţii sunt curba cererii verticale (Pε D = 0) şi curba cererii orizontale (Pε D = ∞ ). va avea loc o creştere mai mare a cantităţii oferite în S2 (de la Q1 la Q2) decât în S1 (de la Q1 la Q2). formula este identică cu aceea a elasticităţii preţului în cerere. Adică o creştere a preţului cu 10% produce o creştere a cantităţii oferite cu 25%.dreaptă O curba a cererii . ci şi a cantităţii oferite. 28 . P/Q = 6/20.Elasticitatea unei curbe a cererii . Pentru orice modificare (deplasare) în curba cererii va avea loc o schimbare mai mare în cantitatea oferită şi o schimbare mai mică a preţului în curba S2 în comparaţie cu curba S1. elasticitatea preţului în ofertă va fi: 25%/10% = 2. Deci: dQ/dP × P/Q = -5 × 8/10 = -4 -1. Si dacă o creştere de 10% a preţului va produce o creştere a cantităţii oferite de doar 5%. va avea o elasticitate diferită în fiecare punct. Adică. deci dQ/dP × P/Q = -5 × 6/20 = Elasticitatea preţului în ofertă Când preţul se modifică.5 În punctul m.19. Deci. Formula elasticităţii preţului în ofertă (Pε S) este: procente (sau proporţii) ale modificării cantităţii oferite. Curba S2 este mai elastică decât curba S1. În figura 1. elasticitatea ofertei va fi de: 5%/10% = 0. efectul asupra preţului şi cantităţii a unei deplasări a curbei cererii va depinde de elasticitatea preţului în ofertă. atunci când preţul creşte de la P1 la P2. Folosind formula elasticităţii punctuale: dQ/dP × P/Q. Raţiunile pentru această elasticitate sunt prezentate în figura 1. raportate la procente (sau proporţii) ale modificării preţului. cu deosebirea că.

valorile elasticităţii sunt pozitive. Determinanţii elasticităţii preţului în ofertă Măsura în care creşterea costurilor se regăseşte în creşterea producţiei. cu atât mai multe firme vor fi încurajate să producă mai mult pentru o creştere a preţului dată şi cu atât mai elastică va fi oferta. oferta este elastică (Pε S > 1). cu atât mai rigidă va fi oferta. dacă pot dispune cu uşurinţă de cantităţi mai mari de materii prime. Dacă toate acestea pot fi realizate. în cea de a două este rigidă (Pε S < 1). Aceasta se explică prin faptul că preţul şi cantitatea oferită se modifică în aceeaşi direcţie şi sens.În prima situaţie. costurile vor fi prea puţin afectate de creşterea volumului producţiei şi oferta va fi elastică. De remarcat. Cu cât costurile adiţionale pentru obţinerea unei producţii mai mari sunt mai mici. Oferta este elastică dacă firmele dispun de capacităţi de stocare din plin. la ofertă. Cu cât mai puţin sunt îndeplinite aceste condiţii. că spre deosebire de elasticitatea preţului în cerere. 29 . dacă pot renunţa cu uşurinţă la producerea de bunuri alternative şi dacă pot evita introducerea de ore suplimentare.

Durata de timp (vezi figura 1. . Aceasta demonstrează că nu panta curbei. pentru curba S1. ci modificarea proporţională este aceea care determină elasticitatea. Acest lucru este reprezentat prin SS. Echilibrul se va deplasa în punctul c. cantitatea va rămâne la Q1. cantităţile sunt cele oferite în loc de cele solicitate. Firmele. oferta nu va fi capabilă să răspundă. o dublare a preţului de la 3 la 6 UM conduce la o dublare a ieşirilor de la 1 la 2 unităţi. Măsurarea elasticităţii preţului în ofertă O ofertă verticală are elasticitatea egală cu 0. în marea lor majoritate. Dacă fenomenele se pot desfăşura pe o perioadă de timp suficient de lungă. Si este trasată cu Pε S = 0. Pe perioade de timp mari. în timp ce calcularea elasticităţii punctuale face apel la metoda punctului. curba S. Cele două metode sunt similare celor de la cerere şi formulele lor de calcul sunt de asemenea similare cu deosebirea că de fiecare dată. Echilibrul se va deplasa în punctul d. Oferta va fi în aceasta situaţie extrem de elastică. Elasticităţile altor curbe ale ofertei vor varia de-a lungul curbei. cu preţul scăzând în continuare la P4 şi cantitatea crescând până la Q4. neconsiderând panta. Aceasta este prezentată în curba SL. De exemplu. .21) . Este complet imobilă la modificarea preţului. Nu exista un nivel la care volumul ofertei să fie limitat. O ofertă orizontală (curba) are elasticitate infinită. preţul va scădea la P3. fiecare cu pantă diferită. dar toate trei pornind din origine. Preţul va creşte la P2. Pe fiecare curbă sunt marcate două puncte. există suficient timp că toate input-urile să crească şi că noi firme să apară pe piaţă. curba superioară va avea elasticitatea preţului în ofertă mai mică (de exemplu. În figura. În astfel de situaţii vom trata elasticitatea între două puncte sau într-un punct. materiile prime) în timp ce altele vor rămâne fixe (utilajele).termen scurt. Echilibrul se va deplasa în punctul b. la preţul la care curba intersectează axa verticală. Atunci când două curbe ale ofertei se intersectează. o dreaptă care porneşte din origine va avea elasticitatea egală cu 1 pe toata lungimea sa. nu sunt capabile să lărgească oferta imediat. Oferta poate creşte întrucâtva. anumite input-uri vor putea creşte (că de exemplu.20). În fiecare situaţie creşterea proporţională în Q şi în P este aceeaşi.22. Calcularea elasticităţii între două puncte face apel la metoda arcului. în figura 1. Oferta este foarte rigidă în această situaţie. Aici sunt prezentate trei curbe ale ofertei. 30 . Orice curbă a ofertei. Oferta este virtual fixă sau poate varia în limita stocurilor. iar cantitatea va creşte la Q3. Dacă cererea creşte la D2. Acestea sunt ilustrate în figura 1.imediat. În unele situaţii curbele ofertei pot avea chiar pantă negativă.termen lung.

că pâinea. În practică. Cu cât consumatorii sunt satisfăcuţi mai repede. Aceasta măsoară receptivitatea cererii la modificarea veniturilor consumatorilor (Y). cu atât mai puţin va creşte cererea lor pe măsură ce veniturile cresc. Spre deosebire de bunurile normale. Putem obţine astfel o serie întreagă de elasticităţi ale cererii şi ofertei. însă. numai că de această dată vom raporta modificarea cererii la modificarea veniturilor şi nu la aceea a preţurilor. Oamenii săraci vor răspunde diferit în comparaţie cu oamenii bogaţi. Acestea sunt bunuri inferioare.Elasticitatea veniturilor în cerere (Yε D ) Până acum am analizat receptivitatea cererii şi ofertei la modificarea preţului. Pe măsură ce consumatorii câştigă mai mult. creşte foarte puţin. formula este identică cu cea a elasticităţii preţului în cerere. dacă 2% creştere în venituri a produs o creştere de 8% în cererea pentru produs. bunurile inferioare au o elasticitate a veniturilor în cerere. au o elasticitate extrem de redusă. În ţările dezvoltate. Cererea pentru anumite bunuri scade odată cu creşterea veniturilor. că de exemplu margarina ieftină. chiar dacă cererea pentru produse de bază. Adică: Yε D = %∆ QD/%∆ Y Cu alte cuvinte. Nivelul la care dorinţa pentru un bun este satisfăcută de creşterea consumului. de exemplu. la o creştere a 31 . Formula elasticităţii veniturilor în cerere este: procentul (proporţia) modificării cererii raportată la procentul (proporţia) modificării veniturilor. care au o elasticitate a veniturilor în cerere pozitivă. vor trece la unt sau margarină de calitate superioară. Adică. sunt doar două alte elasticităţi extrem de utile şi ambele sunt elasticităţi ale cererii. Teoretic putem determina receptivitatea cererii şi ofertei pentru fiecare dintre determinanţi. cererea pentru produse de lux creşte rapid odată cu creşterea veniturilor. Bunuri şi servicii că autoturisme şi vacanţe în străinătate au o elasticitate a veniturilor în cerere ridicată. Prima este elasticitatea veniturilor în cerere (Yε D). atunci elasticitatea veniturilor în cerere va fi: 8%/2% = 4. negativă. Nivelul veniturilor consumatorilor. Determinanţii elasticităţii veniturilor în cerere Gradul de necesitate al produsului. în timp ce cartofii sau transportul în comun. Dar preţul este doar unul dintre determinanţii cererii şi ofertei. Aceasta ne permite să prevedem cât de mult se va modifica curba cererii pentru o modificare dată în veniturile consumatorilor.

25. vânzările se vor extinde rapid. elasticitatea încrucişată pentru unt relativ la pâine va fi: -3%/4% = -0. şi cu atât mai mare va fi elasticitatea încrucişată. este în domeniul comerţului internaţional şi al 32 . Dacă produsele lor au o mare elasticitate a veniturilor în cerere. Elasticitatea veniturilor în cerere este un concept extrem de important pentru firme în ceea ce priveşte talia şi mărimea pieţei pentru produsele lor în viitor. fie ea pozitivă. De exemplu. elasticitatea va avea semn pozitiv. În această situaţie. De exemplu.veniturilor.75. Dacă bunul b este complementar bunului a. dar pot să scadă la fel de rapid dacă economia intră într-o perioadă de recesiune. cu atât mai mare va fi efectul asupra primului bun la o schimbare de preţ a substituentului sau complementului. Cu cât acestea sunt mai apropiate. Un alt exemplu de utilitate a conceptului de elasticitate încrucişată în cerere. dacă cererea pentru unt creşte cu 2% în timp ce preţul margarinei creşte cu 8%. Determinantul major în elasticitatea încrucişată este apropierea dintre produs şi complementul sau substituentul său. atunci elasticitatea încrucişată a cererii de unt relativă la margarină va fi: 2%/8% = 0. Acestea sunt elemente vitale. În aceasta situaţie elasticitatea încrucişată a cererii va avea valoare negativă. pentru o creştere dată a veniturilor. consumatorii săraci vor cumpăra mult mai mult unt. atunci când îşi pregătesc planurile de producţie. că informaţii. Este receptivitatea cererii pentru un produs. Elasticitatea preţurilor încrucişate în cerere (Cε Dab ) Aceasta este numită în mod frecvent elasticitatea încrucişată în cerere. Formula elasticităţii preţurilor încrucişate în cerere este: procentul (sau proporţia) modificării cererii pentru un bun a raportată la procentul (sau proporţia) modificării preţului pentru bunul b. cererea pentru a va creşte odată cu creşterea preţului pentru b. Adică: Cε Dab = %∆ QDa/%∆ Pb Dacă bunul b este un substituent al bunului a. pentru firme. în timp ce consumatorii bogaţi vor cumpăra doar cu puţin mai mult. dacă o creştere de 4% în preţul pâinii va duce la o scădere de 3% în cererea de unt. De exemplu. urmare a schimbării preţului unui alt produs (supliment sau complement). pe măsură ce veniturile cresc la nivel naţional. Firmele vor dori să cunoască elasticitatea încrucişată a cererii pentru produsele lor considerând efectul asupra produselor lor că urmare a schimbării preţurilor rivalilor sau produselor complementare. fie negativă. Aceasta ne permite previziunea modificării în curba cererii la un produs că urmare a schimbării preţului unui alt produs. cererea pentru a va scădea pe măsură ce preţul lui b creşte şi cantitatea solicitată din b scade.

Ajustarea pe termen scurt şi pe termen lung Aşa cum am văzut anterior. cu atât răspunsul va fi mai puternic şi cu atât elasticitatea cererii şi ofertei vor fi mai mari.exista un dezechilibru iniţial pe piaţă. s-au modificat.planurile de producţie ale firmelor. fie oferta. fie cererea. Deci oferta actuală. la un moment dat. înrăutăţind situaţia balanţei externe de plăţi. va exista un interval între decizia de a produce şi momentul în care acestea vor apărea pe piaţă. depinde de planificarea dintr-un moment anterior. Pentru că deciziile producătorilor depind de preţ. cererea pentru bunuri din import va creşte considerabil.25: diagrama filamentului. De exemplu. Intervalele de timp în producţie: filamentul Întrucât producerea bunurilor cere un interval de timp pentru a fi produse.24. nu este instantanee. oferta din orice moment va depinde de preţurile anterioare. Acestea sunt ilustrate în figura 1. Aceste intervale de timp pot conduce la fluctuaţii de preţuri. odată trasate vor fi îndeplinite. . Dacă există o elasticitate încrucişată ridicată pentru bunurile din import (pentru că acestea sunt substituente apropiate bunurilor locale) şi dacă preţurile cresc pe plan local. Motivul este acela că atât producătorii cât şi consumatorii au nevoie de timp pentru a reacţiona la o modificare a preţului. atunci când echilibrul se deplasează de la a la b şi de la b la c. are loc o schimbare puternică a preţului pe termen scurt (P1 la P2) şi o schimbare redusă a cantităţii (Q1 la Q2) şi o schimbare redusă a preţului pe termen lung (P1 la P3) şi o schimbare puternică a cantităţii (Q1 al Q3). Cu cât perioada este mai mare. că urmare a inflaţiei. Acestea sunt ilustrate în figura 1. recoltele fermierilor vor depinde de suprafeţele însămânţate. ele se vor concretiza în ofertă exact la nivelul la care au fost planificate. 33 . elasticitatea variază cu perioada de timp luată în considerare.23 şi 1. În ambele cazuri. Dimensiunea temporală Ajustarea completă a preţului la cerere şi ofertă într-o situaţie de dezechilibru.balanţei de plăţi. pentru a răspunde cererii şi invers. De aceea este necesară analiza dimensiunii temporale pe care oferta o ocupă. Rezultatul este că preţul este acum peste intersecţia noilor curbe ale cererii şi ofertei. Aici sunt făcute două convenţii importante: . Guvernul va dori să ştie în ce mod o schimbare în preţul bunurilor locale va afecta cererea de bunuri din import.

Să presupunem că preţul iniţial (dezechilibrul) era la P1. • poate apărea un interval de pauză între ajustarea cererii şi ofertei. Acesta poarta numele de filament divergent. Dacă. De notat că. care au o evoluţie ciclică.25a). Dacă preţul bunului pe care vrei să-l vinzi este în scădere. filamentele nu vor arata atât de simplu. Exemplele cele mai bune sunt pieţele cărnii de porc şi a cartofilor. Speculaţiile Într-o lume în care curbele cererii şi ofertei se modifică. Cu toate acestea. • producătorii pot face apel la stocuri. preţurile nu rămân pe loc. curba ofertei este deasupra curbei cererii (figura 1. Aceasta poarta denumirea de filament convergent. La P1. curba ofertei. Dar pentru a vinde cantitatea Q1. Preţul va urca acum la P3 pentru a “curăţi” piaţa. Dacă. Pe 34 . curba cererii este deasupra curbei ofertei. Pot stoca atunci când preţurile sunt jos şi elimina stocurile atunci când preţurile sunt ridicate. producătorii vor planifica să ofere cantitatea Q2 pentru perioada de timp următoare. o să doreşti să-l vinzi cât mai repede. • curbele cererii şi ofertei se pot deplasa între timp. este curba ofertei planificate. oscilaţiile vor fi explozive şi se vor accentua în timp. Acest proces va continua cu preţul şi cantitatea oscilând. acest lucru va afecta comportamentul consumatorilor şi producătorilor acum. Deci în perioada de timp următoare cantitatea Q2 va fi oferită pe piaţă. în timp ce convingerea că preţurile vor scădea îi va determina să aştepte. producătorii planifică să ofere Q1. Inversul se aplica comercianţilor. Oferta actuală pe piaţă este volumul planificat anterior. cantitatea oferită va fi Q1. Oferta pe piaţa nu va fluctua prea mult şi aceasta va reduce la rândul sau fluctuaţiile preţurilor. Dacă preţurile se vor modifica de o maniera predictibilă în viitor. altădată scad. În practică.Graficul prezintă curbele noi ale cererii şi ofertei. Câteodată cresc. efecte filament au fost observate pe mai multe pieţe. oscilaţiile vor scădea în timp. Deci în perioada de timp următoare. • planurile de producţie nu vor fi îndeplinite. ca în exemplul ilustrat mai sus din mai multe motive: • producătorii pot anticipa fluctuaţiile de preţ şi pot să nu participe la preţurile curente. Întrucât preţul a scăzut la P2. Convingerea că preţurile vor creşte îi vor determina pe consumatori să cumpere imediat. Oscilaţiile vor fi mai mari sau mai mici funcţie de formele curbelor cererii şi ofertei. preţul scade la P2.

oferta se deplasează de la S1 la S2. pentru a profita de avantajul temporar al scăderii preţului. Oferta se deplasează de la S1 la S2. dacă preţurile cresc. În definitiv. acţiunile speculanţilor. pe piaţa schimbului valutar sau pe piaţa imobiliară. Dacă vor considera că scăderea de preţ este doar una temporara. Speculaţia se bazează frecvent pe tendinţa preţurilor. producătorii vor aştepta ca preţul să urce din nou. Prin urmare speculaţia s-a auto-realizat. sau dacă. de exemplu. Cu alte cuvinte. Ele pot stabiliza sau destabiliza.27 cererea s-a modificat (deplasat) de la D1 la D2. acum. Producătorii vor aduce întreg volumul de produse pe piaţă. Preţul a urcat de la P1 la P2. când aşteptând pot obţine un preţ mai bun? Cumpărătorii vor creşte volumul de produse cumpărat. aceştia vor cumpăra un număr important din aceste acţiuni de pe piaţa. echilibrul se deplasează în punctul c. oferta este suprasaturată. La momentul recoltării. O scădere iniţială a preţului În figura 1. O creştere iniţială a preţului În figura 1. Echilibrul se deplasează în punctul c iar preţul scade înapoi la P1. vor începe să scadă. de ce să ofere acum. Speculaţia tinde să fie autorealizabilă. Speculaţiile pot contribui la reducerea fluctuaţiilor. se va aştepta cât mai mult timp posibil. Care vor fi reacţiile la această scădere de preţ. Aceste speculaţii. pentru un preţ cât mai ridicat.26 cererea s-a deplasat de la D1 la D2. se numeşte speculare. după ce vor atinge un vârf. tind să deplaseze preţul spre valoarea speculată. Cererea se deplasează de la D2 la D3. De exemplu. iar că urmare preţul lor va creşte. care la rândul lor afectează preţul. afectează cererea şi oferta. După ce predicţia a fost realizata. Un bun exemplu de speculaţii stabilizatoare sunt cele care operează pe piaţa bunurilor (produselor) agricole. lumea va trebui să decidă. Speculaţia este foarte comuna pe piaţa acţiunilor şi titlurilor de valoare. ei se vor comporta că atare. iar preţul creşte înapoi la P1. dacă ele vor continua să crească. Dacă 35 sau agravarea . Acest comportament al scrutării viitorului şi adoptării de decizii privind cumpărarea sau vânzarea de bunuri bazate pe predicţii proprii. Cazul grâului. echilibrul sa deplasat din a în b şi preţul a scăzut la P2. Cererea se va deplasa de la D2 la D3.de altă parte. atunci când producătorii şi/sau consumatorii cred că modificarea preţului este numai una temporară. Cumpărătorii vor aştepta că preţurile să scadă din nou. înainte că preţul să scadă. Speculaţiile stabilizatoare Speculaţiile tind să aibă un efect stabilizator asupra fluctuaţiilor preţurilor. Dacă preţurile cresc. dacă speculanţii vor crede că preţul anumitor acţiuni va creşte.

În toamnă. preţul ar scădea la un nivel foarte redus. Cu cât preţul creşte mai mult cu atât mai mari vor fi cantităţile eliberate pe piaţă. Mai târziu când cea mai mare parte a grâului a fost vânduta. În alte circumstanţe. când este suficient grâu pe piaţă. preţul va scădea din nou. în primăvară-vară. Date fiind 36 . aceştia vor scoate pe piaţă. Cumpărătorii vor achiziţiona acum. Mai târziu în cursul anului. Speculaţii destabilizatoare Speculaţiile vor tinde să aibă un efect destabilizator asupra fluctuaţiilor preţului atunci când producătorii şi/sau consumatorii vor considera că schimbările preţului vor fi urmate de altele similare. aceştia cumpăra cantităţi importante pe care le stochează. pe măsură ce preţul începe să crească. Ca rezultat. atunci când aceştia operau direct pe piaţă. De această dată. La recoltare ei ştiu că preţul va scădea foarte mult dacă îşi vor pune tot grâul pe piaţa. Cu cât preţul scade mai mult. grâul stocat. Dar cum vor reacţiona fermierii? Răspunsul este acela că ei speculează. ştiind că la noua recoltă. Toate acestea sunt uşor previzibile. O scădere iniţiala a preţului În figura 1. înainte ca preţul să crească din nou.tot grâul ar fi adus pe piaţă. deci îl depozitează. aceştia stabilizează preţul. În acest mod aceştia stabilizează preţul în mod similar fermierilor. Când. pe piaţă apare un deficit. Cu alte cuvinte. când determinanţii cererii şi ofertei se modifică puternic. aceştia vând grâul stocat. Dar aceste cantităţi mari oferite pe piaţă. Aceasta se întâmplă frecvent în momente de incertitudine. preţul va urca foarte mult. Cererea se deplasează de la D2 la D3. Dar această aşteptare a producătorilor va împiedica preţul să scadă. cu atât mai mult aceştia vor aştepta că preţul să crească mai târziu.28 cererea s-a deplasat de la D1 la D2 iar preţul a scăzut de la P1 la P2. acţiunile speculanţilor pot contribui la menţinerea fluctuaţiilor preţului în limite minime (speculaţii stabilizatoare). Aceasta se întâmpla atunci când piaţa este stabilă cu mici modificări în cerere şi ofertă. speculaţiile pot înrăutăţii fluctuaţiile preţului. Concluzii În anumite circumstanţe. graduat. producătorii vor vinde înainte ca preţul să scadă din nou. preţul creşte la P3. iar preţul este scăzut. considerând că scăderea preţului va fi urmată şi de altele. vor împiedica din nou preţul să crească prea mult. Oferta se va deplasa de la S1 la S2. Aceste speculaţii pot fi făcute mai degrabă de către comercianţii de cereale decât de către fermieri.

să scadă. 37 . un cumpărător ar putea cumpăra acţiuni. O monedă aruncată. moral sau etic. Condiţiile de risc sunt acelea în care probabilitatea de producere a evenimentelor este cunoscută. ce maşina sau ce casă îşi va cumpăra. ele sunt extrem de frecvente. Dar care sunt şansele de reuşita? 80%. Aceste condiţii sunt condiţii de incertitudine (atunci când probabilitatea de producere a evenimentelor este necunoscută). 90%? Nu se poate spune cu certitudine. este aceea în care se cunosc finalităţile. participanţii pot vedea în aceste schimbări unele mai sumbre şi vor reacţiona în consecinţa. cumpărarea acţiunilor este considerata un “joc de noroc”. Chiar dacă astfel de acţiuni vor reduce gradul de incertitudine. pentru a le vinde mai târziu. Incertitudinea poate fi redusă. atunci vă veţi afla în condiţii de risc. Dar este foarte posibil că preţul să nu crească. Jocurile de noroc. S-ar putea întâmpla ca un cumpărător să fie inspirat şi să cumpere acţiuni a căror valoare va creşte. ci chiar dimpotrivă. producătorii şi consumatorii vor încerca să le anticipeze. Aceasta este situaţia în care finalităţile sunt necunoscute sau prea puţin cunoscute. aţi putea dezaproba astfel de situaţii. Producătorii pot stoca produsele. când preţul acestora va fi ai mare. înrăutăţind lucrurile. ele nu îl vor putea elimina. Abordarea incertitudinii şi riscului Atunci când este posibilă o schimbare a preţului. Chiar şi o persoană trebuie să decidă ce carieră să urmeze. Întrucât este posibilă o creştere a anumitor acţiuni.aceste condiţii. Prima categorie. De exemplu. Deşi. cazul acţiunilor. Cea de a două categorie este mai frecvent întâlnita. Cumpărarea de acţiuni intră în această categorie. Până şi trivialul exemplu cu vremea: ieşim cu sau fără umbrelă? se încadrează în aceleaşi condiţii. Din păcate nimeni nu poate fi sigur de aceste lucruri. poate cădea pe o faţă să pe cealaltă. pot fi în principal de două feluri. De aceea. în mediul economic. Deci şansele sunt de 50/50. Dacă veţi paria pe una dintre feţe.

Partea a II-a Fundamentele cererii 38 .

utilitatea marginală scade cu cât creşte consumul. şi de aceea pentru a putea opera cu ea. Utilitatea este subiectivă. comparată cu unităţile anterioare. data de consumul unei unităţi suplimentare din produs. Diminuarea utilităţii marginale Până la un punct. Trebuie însă făcuta deosebirea între utilitatea totală şi utilitatea marginală. Tabelul 2.1 reprezintă o astfel de situaţie imaginară. Cu alte cuvinte. utilitatea adiţională este tot mai mică. Deci utilitatea marginală va fi egală cu 0. Pe măsură ce satisfacţia creşte. într-o perioada de timp dată. Peste această limită. Curbele utilităţii totale şi marginale Dacă am putea măsura utilitatea. La un anumit nivel al consumului. Nu se mai poate obţine satisfacţie prin consumul de unităţi suplimentare din produs. Una din dificultăţile majore în ceea ce priveşte utilitatea.1 Pachete consumate 0 1 2 3 TU în utili 0 7 11 13 MU în utili 7 4 2 39 . într-o perioada de timp data.1 şi figura 2. cu atât utilitatea totală este mai mare. situaţie în care utilitatea marginală este negativă. cu cât se consumă mai mult produs. Acest fenomen este cunoscut sub numele de diminuarea utilităţii marginale. este măsurarea ei. consumul de unităţi suplimentare poate crea disconfort. Aceste date ar putea fi reprezentate ulterior sub forma unui grafic. Tabelul 2. Utilitatea totală (TU) este satisfacţia totală pe care o persoană o obţine din consumul tuturor unităţilor de produs. utilitate. Economiştii numesc această satisfacţie. utilitatea totală va atinge maximul. cu fiecare unitate consumată în plus. Utilitatea marginală (MU) este satisfacţia adiţională. în perioada de timp dată. am putea întocmi un tabel în care să arătăm cu cât se modifică utilitatea totală şi marginală a unei persoane la diferite niveluri ale consumului.Teoria utilităţii marginale Utilitatea totală şi marginală Consumatorii cumpăra bunuri şi servicii pentru că obţin satisfacţie din acestea. vom introduce convenţional o unitate: utilii. în care un util reprezintă o unitate a satisfacţiei.

Iar ideile consumatorilor se schimbă. obţinând în total 11 utili de utilitate totală. Ea este panta liniei care uneşte două cantităţi adiacente pe curbă. Curbele se deplasează. • aceasta atinge maximul atunci când utilitatea marginală este 0. În exemplul nostru ∆ TU = 2 şi ∆ Q = 1. consumatorul este saturat. este panta liniei care uneşte punctele a şi b. utilitatea marginală a celei de a treia unităţi de produs. obţinând astfel o utilitate totală de 13 utili. La o utilitate marginală 0. La o unitate de produs se obţin 7 utili de satisfacţie. De exemplu. iar utilitatea marginală este negativă. În figură sunt de remarcat următoarele elemente: • curba MU are panta descendentă. De fiecare dată când consumul celorlalte produse se modifică (substituenţi sau alternative). • curba TU porneşte din origine. 40 . O a şasea unitate de produs reduce utilitatea totală (de la 14 la 13). Vârful curbei corespunde acestei situaţii. Acestea trebuie să fie egale întrucât o singură unitate din produs a fost consumată.4 5 6 14 14 13 1 0 -1 Analizând tabelul putem spune că la consum 0. Panta unei astfel de linii este dată de formula: ∆ TU/∆ Q (=MU). chiar foarte frecvent. iar utilitatea marginală este tot 7. Utilitatea marginală scade după consumul primei unităţi. La cea de a cincia unitate de produs. Consumul celei de a treia unităţi va aduce şi mai puţine unităţi adiţionale. utilitatea totală este 7. ci ea se formează în mintea consumatorului. deci MU = 2 Presupunerea ceteris paribus Tabelul şi graficul anterior sunt bazate pe presupunerea că alte elemente nu se modifică. • utilitatea marginală poate fi derivată din curba TU. În realitate. Dacă se consumă o a două unitate. o nouă curba a utilităţii trebuie trasată. În acest punct. De amintit că utilitatea nu este o proprietate a unui produs. ele se modifică. Consumul de unităţi dintr-un produs depinde de consumul celorlalte produse. utilitatea marginală scade la 2. se obţin încă 4 utili (MU). aceasta ilustrează principiul diminuării utilităţii marginale. un consum 0 are o utilitate 0. obiceiurile de consum se modifică. satisfacţia este 0 şi utilitatea totală este 0. nici o altă unitate adiţională nu mai poate fi adăugată la utilitatea totală.

atunci surplusul total al consumatorului este de 0. Dacă.Nivelul optim al consumului: cazul cel mai simplu .25 UM de utilitate: MU = 0.25 UM. Dar cu cât cumpără mai multe unităţi. comportamentul raţional al consumatorului că încercarea acestuia de a maximiza surplusul consumatorului. trebuie să introducem conceptul de: surplusul consumatorului. Surplusul marginal al consumatorului (MCS) este diferenţa dintre valoarea pe care consumatorul este pregătit să o plătească pentru o unitate suplimentară de produs şi suma pe care o plăteşte. Una dintre soluţii ar fi măsurarea utilităţii în bani.40 UM. TE reprezintă cheltuielile totale (P × Q) Sa definim deci.20 UM pentru ele. consumatorul este pregătit să plătească 0. va obţine un surplus marginal al consumatorului de 0. are loc diminuarea utilităţii marginale. utilitatea devine suma de bani plasată de consumatori în consum. trebuie să găsim o unitate de măsură reală pentru utilitate. cu alte cuvinte.25 UM şi de fapt plăteşte doar 0. Dacă ar acţiona raţional. Nivelul optim al consumului lor a fost atins: 41 .25 UM pentru o unitate de produs suplimentară.80 UM. În această situaţie.P Surplusul total al consumatorului (TCS) este suma tuturor surplusurilor marginale ale consumatorului obţinute din toate unităţile de produs consumate.05 UM MCS = MU . consumatorul nostru consumă 4 unităţi de produs. cu alte cuvinte. Este diferenţa dintre utilitatea totală din toate unităţile şi cheltuielile cu acestea.20 UM. Deci dacă consumatorul este pregătit să plătească 0. adică până când nu va mai exista surplus al consumatorului.TE în care. atunci putem spune că unitatea respectiva îi aduce 0. Consumatorii vor continua să cumpere unităţi adiţionale atât timp cât vor câştiga surplusul consumatorului. dar a cheltuit numai 0. Dacă în exemplul anterior. În acel moment ei vor înceta să mai cumpere unităţi adiţionale. câte astfel de unităţi ar trebui să consume? Pentru a răspunde la aceasta întrebare.un singur produs Cât de multe unităţi dintr-un produs ar trebui să consume un consumator pentru a-şi utiliza cât mai bine veniturile? Pentru a obţine un răspuns la această întrebare. TCS = TU . atât timp cât preţul pe care sunt pregătiţi să-l plătească este mai mare decât preţul pe care îl plătesc (MU >P). Ea va scădea până când MU = P. Utilitatea marginală devine suma de bani pe care o persoană este pregătită (accepta) să o plătească pentru a obţine o unitate de satisfacţie în plus. cât valorează acea unitate suplimentară pentru consumator. şi era pregătit să plătească 1.

cum va afecta creşterea preţului untului. Acestea sunt demonstrate în figura 2. utilitatea marginală (şi cererea) margarinei? Un preţ mai mare pentru unt va determina un consum mai redus de unt. Dacă vor continua să cumpere unităţi adiţionale. Aceasta va produce creşterea utilităţii marginale a margarinei. întrucât un consum redus de unt va determina o cerere mai mare de margarină.4 care prezintă curba utilităţii marginale pentru o persoană şi un produs. Dacă preţul scade la P2. iar MU se va diminua în ritm lent. Forma curbei cererii. cantitatea consumată va fi Q3. curba cererii va fi aceeaşi cu curba utilităţii marginale. curba va fi una elastică. Utilitatea marginală şi curba cererii pentru un bun O curbă a cererii individuale Curba cererii individuale pentru un bun va fi identică cu cea a utilităţii marginale pentru bunul respectiv. Dacă preţul bunului este P1.3.surplusul consumatorului a fost maximizat. iar consumatorul va consuma Q1.TE) este dat de suprafaţa 2. adică 1 + 2. utilitatea marginală? De exemplu. Dacă preţul scade la P3. 42 . utilitatea marginală va scădea în ritm lent. În aceasta situaţie curba MU (şi cea a cererii) se vor deplasa spre dreapta. Motivul este acela că prin creşterea consumului produsului respectiv. pe măsură ce consumul creşte. Curba cererii pieţei Curba cererii pieţei va fi suma (orizontală) a curbelor cererii individuale şi deci şi curbelor MU. Deci punctul a va fi un punct pe curba cererii persoanei respective. Elasticitatea preţului în cerere va afecta rata cu care MU diminuează. Modificări ale curbei cererii În ce mod afectează modificarea curbei cererii. Surplusul total al consumatorului (TU . se va diminua consumul de produse alternative. decât ar dori (MU < P). consumul creşte la Q2. Întrucât consumul total al acestui produs plus alternativele au crescut în ritm lent. TE va fi P1Q1. atât timp cât MU = P. Utilitatea totală este suprafaţa de sub curba utilităţii marginale. preţul bunului este P1. În figura 2. Atât timp cât consumatorii individuali vor încerca să-şi maximizeze surplusul consumatorului. Punctul c este al treilea pe curba cererii. măsurata în bani. iar pentru acest consum MU = P. vor plăti mai mult pentru fiecare unitate dintre acestea ultimele. persoana respectivă va consuma Q1 unde MU = P. Acest punct b este un al doilea punct pe curba cererii. Dacă exista substituenţi pentru bunul respectiv.

Problema este că lucrurile nu se petrec aşa.Neajunsurile versiunii . mai degrabă decât un singur produs izolat. Combinaţia optimă a bunurilor consumate Putem folosi utilitatea marginală pentru a arăta în ce mod o persoană raţională decide asupra combinaţiei de bunuri pe care le cumpără. banii pentru măsurarea utilităţii marginale. Cu alte cuvinte. va aduce mai puţină satisfacţie decât anterior. totuşi.000 UM/an. Dacă veniturile unui consumator ar fi de 10. Aceasta înseamnă că o unitate monetara de consum. discuta despre utilitatea relativă pe care o obţinem pentru diferite produse pentru o creştere dată a cheltuielilor. În această situaţie o analiză mai realistă a cererii. ci despre alegerea combinaţiei tuturor bunurilor pe care dorim să le consumăm. Acesta spune că un consumator va obţine cea mai ridicată utilitate de la un nivel dat al veniturilor. Dacă veniturile vor creşte. utilitatea marginală a banilor scade. utilitatea marginală a banilor diminuează cu creşterea veniturilor. derivarea curbei cererii din curba utilităţii marginale măsurată în unităţi monetare presupune că banii să aibă o utilitate marginală constantă.. c. …. utilitatea marginală a bunurilor pe care aceştia le consuma va diminua. în plus. o scădere a preţului său va însemna o creştere a veniturilor pentru consumatori. consumul va creşte. De aceea nu trebuie să folosim în mod absolut. va fi aceea a alegerii dintre produse. Următoarele elemente prezentate. În plus. Întrucât dispunem de venituri limitate. vor analiza alegerea între produse şi modul în care acestea interacţionează cu utilitatea marginală. atunci când utilitatea ultimei unităţi monetare cheltuite pentru fiecare bun este aceeaşi. aceasta se prezintă după cum urmează: MUa/Pa = MUb/Pb = MUc/Pc = …… = MUn/Pn unde: a. n sunt diverse bunuri consumate 43 . Exceptând situaţia în care un bun ocupă doar o parte foarte mică din cheltuielile consumatorilor. care este combinaţia optimă de bunuri şi servicii pe care acesta le va cumpăra? Regula comportamentului consumatorului raţional este cunoscută ca principiul echi-marginal. Celelalte elemente fiind egale. În acest timp. b. Va afecta. de asemenea. volumul din venituri disponibil pentru a fi cheltuit pentru alte produse. Algebric. trebuie să alegem. Putem.un singur produs. în teoria utilităţii marginale O schimbare în consumul unui produs va afecta utilitatea marginală a produselor complementare şi substituenţilor. Nu este vorba despre alegerea între bunuri substituibile.

cantităţi mai mari din acesta vor fi consumate. în conformitate cu principiul diminuării utilităţii marginale. = MUn/Pn Acesta este principiul echi-marginal. etc. pentru consum. Dacă: MUa/Pa > MUb/Pb. dacă: MUa/MUb > Pa/Pb. Schimbări viitoare în preţul bunului a vor determina alte modificări în cantitatea solicitată. Argumentele pot fi extinse la orice număr de bunuri: a. 44 . va fi aceea care va răspunde ecuaţiei prezentate anterior. cheltuielile se vor orienta spre bunul a până când ecuaţia echi-marginală se va restabili. Invers.c. Versiunea multi-produs a utilităţii marginale şi curbei cererii Pentru un nivel dat al veniturilor şi un preţ dat al bunului a şi al celorlalte bunuri. Vor fi determinate astfel şi alte puncte pe curbă.etc. pe măsura ce veţi cumpăra mai puţin din bunul b. Atât timp cât utilitatea marginală a unui bun raportată la preţul său este mai mare la un bun decât la altul.c. aşa încât: MUa/Pa >MUb. c. Pentru orice pereche de bunuri putem spune că. cantitatea pe care un consumator o va solicita din bunul a. Balanţa nu va mai fi ajustată atunci când raportul utilităţilor marginale al celor două bunuri va fi egal cu raportul preţurilor lor: MUa/MUb = Pa/Pb.e. utilitatea sa marginală va creşte (MUb). până când: MUa/Pa = MUb/Pb. Aceasta este combinaţia optimă a bunurilor. În acest punct nu se mai poate câştiga nimic în plus. Un punct pe curba cererii individuale pentru bunul a este determinat. Utilitatea sa marginală va scădea până la: MUa/Pa = MUb/Pb = MUc/Pc = …. Dacă preţul bunului a scade. O altă cale de a compara alegerea între două bunuri este compararea rapoartelor utilităţilor marginale cu preţul lor (MU/P).. trecând de la un bun la altul. Utilitatea marginală a lui a va diminua în timp ce utilitatea marginală a lui b va creşte. În aceste condiţii consumatorul va consuma cantităţi mai mari din a decât din b. b.d. Un al doilea punct a fost determinat astfel. e.Ceea ce am descris este modul în care consumatorul îşi va valorifica la maximum suma de bani în cumpăraturile pe care le face.d. În acest punct utilitatea totală va fi maximă pentru orice volum din venituri cheltuit pentru cele două bunuri.e. Pentru că satisfacţia raportată la fiecare UM cheltuită va fi mai mare la a decât la b. utilitatea marginală a bunului a va scădea (MUa). Pe măsură ce se vor cumpăra cantităţi mai mari din bunul a. pentru a restabili ecuaţia. d. se va consuma mai mult a decât b.etc/Pb. atunci se va cumpăra mai mult din bunul a decât din bunul b.

care nu fac altceva decât să ridice preţul iniţial al bunului.Dacă preţul altui bun se modifică. ar refuza dacă şansele ar fi nefavorabile şi ar fi indiferent dacă şansele ar fie egale. şansele sunt nefavorabile. sau dacă utilitatea marginală (inclusiv a bunului a) se modifică. atunci cantităţile se vor modifica până când ecuaţia se va restabili. ei cunosc exact preţul pe care îl vor plăti şi utilitatea pe care o vor câştiga. jucătorul ar participa dacă şansele ar fi favorabile. cumpărarea de bunuri de folosinţă îndelungată implică incertitudine. În această situaţie. Cu cât persoana respectivă este mai atrasă de risc. Pentru această analiză să presupunem că. implică incertitudine în ceea ce priveşte evoluţia preţului acestor în viitor. cunoaşte probabilităţile şi deci transpunem situaţia din condiţii de incertitudine în condiţii de risc. Deci. 45 • . şansele sunt egale. atraşi de risc. cu atât va accepta şanse mai mici. Aceste schimbări vor constitui o modificare a cererii pentru bunul a. Rezultatele pot fi de trei tipuri. Persoanele respective vor participa indiferent de şanse. Unele dintre acestea pot necesita reparaţii. datorită publicităţii. Dacă miza este de 6:1. şansele sunt favorabile. lucrurile depind de rezultate şi de atitudinea în faţa riscului. consumatorul. Pentru a ilustra atitudinile în fata riscului să folosim exemplul unei aruncări cu zarul. dar care în timp nu corespund cerinţelor consumatorilor sub aspectul performantei sau al calităţii. deci şansa că unul dintre numere să apară este de 1/6. Sunt şase feţe. În aceasta situaţie. în medie. iar dacă miza este sub 6:1. jucătorul este în câştig. Dar ce se întâmplă când sunt cumpărate bunuri de folosinţă îndelungată? De fiecare dată un astfel de bun va fi folosit o perioadă de timp suficient de mare. Cumpărarea de acţiuni sau de bunuri imobiliare. cu atât mai mult va creşte incertitudinea. în medie. În ce mod va afecta incertitudinea comportamentul consumatorilor? Răspunsul este că aceştia vor reacţiona la fel că în fata jocurilor de noroc. Cele favorabile sunt cele în care. De exemplu. consumatorii sunt atraşi de anumite bunuri. În multe situaţii. cu cât previziunea asupra preţului şi a utilităţii va fi mai îndepărtată în viitor. Atitudinile în faţa riscului pot fi: • atitudine neutră. consumatorul câştigă. Cererea în condiţii de incertitudine Până acum am presupus că atunci când consumatorii cumpăra bunuri şi servicii. dacă miza este de 10:1. întrucât presupunând că numărul respectiv apare o dată la şase aruncări. În multe situaţii această presupunere este rezonabilă.

iar utilitatea va urca la U3. Utilitatea totală creşte de la U1 la U2. Panta curbei ne oferă utilitatea marginală a veniturilor. care prezintă utilitatea totală a veniturilor.000 la 10.000 la 15. Ar fi foarte bine venită. iar utilitatea la U1.000 UM şi i se oferă şansa de a paria 5. Întrucât şansele sunt egale (50:50). Deci şansele ca veniturile să urce la 15. Sa ne imaginăm situaţia în care aţi câştiga 100 USD.000 UM. Şansele sunt egale de 50:50.000 UM. majoritatea ar refuza.• respinşi de risc. Dacă va câştiga. Deci în situaţia în care şansele ar fi egale de 1:1 pentru suma de mai sus.000 UM sunt egale cu cele ca veniturile să coboare la 5. veniturile vor urca la 15. În cazul fiecărui bun în parte. Această nouă utilitate (U4) 46 . economiştii folosesc analiza utilităţii marginale.5. Cu cât nivelul consumului total creşte. diminuarea utilităţii marginale ne face averşi la risc? Răspunsul este ilustrat în figura 2. dar dacă aţi pierde această sumă? Ar fi o situaţie destul de neplăcută. Acelaşi principiu se aplică şi dacă analizăm consumul total. Exista şi persoane complet averse la risc. veniturile vor scădea la 5. O creştere a veniturilor de la 5. La veniturile de 10. Principiul riscului se supune principiului diminuării utilităţii marginale.000 UM. cu atât mai mică va fi utilitatea fiecărei UM.000.000 UM. va produce o deplasare de la punctul b în punctul c şi o creştere mai mică a utilităţii de la U2 la U3. atunci. Diminuarea utilităţii atitudinea în fata riscului marginale a veniturilor şi Pentru a explica de ce cele mai multe persoane evită riscul şi insecuritatea. Dacă va pierde. Acum să presupunem că veniturile unui consumator sunt de 10. De ce. Ceea ce reiese din toate acestea este că: utilitatea marginală a veniturilor se diminuează. utilitatea medie estimată va fi undeva între U1 şi U3 (adică (U1 + U3)/2). va provoca o deplasare de-a lungul curbei de la punctul a la punctul b. cu cât consumam mai mult cu atât mai puţină satisfacţie obţinem cu fiecare unitate adiţională: utilitatea marginală scade. care nu ar accepta participarea nici chiar atunci când şansele sunt extrem de favorabile. Persoanele respective nu sunt de acord să-şi asume riscul nici chiar atunci când şansele sunt favorabile. O creştere similară de la 10. Cu cât se diminuează utilitatea marginală a veniturilor cu atât se aplatizează curba. satisfacţia adiţională scade cu fiecare UM cheltuită în plus.000 UM.000. Până acum am analizat utilitatea consumului unor bunuri individuale. utilitatea totală este U2. Cu cât un consumator câştigă mai mult.

Chiar dacă o astfel de catastrofă se produce. Pot deci stabili care vor fi primele pentru care profitul va fi asigurat. În fapt. un incendiu să distrugă casa unei persoane. Care sunt şansele unui individ să trăiască 70 de ani? El nu va putea şti. această persoană va încheia o asigurare şi va fi pregătită să plătească prime de asigurare mai mari de 1%. Asigurările: o cale de eliminare a riscului Asigurările sunt opusul jocurilor de noroc. compania nu a asigurat o singură casă. Deci aversiunea faţă de risc face parte din comportamentul raţional în maximizarea utilităţii. Ceea ce este imposibil de prezis pentru o singură persoană. Disiparea riscului Dacă exista şansa de 1:100 ca. acestea fiind spuse.corespunde unui venit de 7.500 UM. În cele mai multe situaţii însă vom opera în condiţii de incertitudine. sex. Gradul de prudenţă creşte direct proporţional cu pesimismul. Aceasta este o aplicare a legii numerelor mari. cu atât va fi mai uşor de prezis volumul despăgubirilor. companiile de asigurări sunt mai puţin averse la risc decât clienţii lor? De ce acestea sunt pregătite să-şi asume riscuri pe care clienţii lor nu le doresc? Răspunsul este acela că. 47 . va şti (din date statistice) care sunt şansele că un individ de o anumită vârstă. ele. riscul este necunoscut. Cu cât va fi mai mare numărul celor asiguraţi. cu atât mai mică va fi proporţia de case care vor arde în fiecare an. Toate acestea înseamnă că. profiturile realizate de către companiile de asigurări derivă din aceste prime. dar o companie care încheie asigurări pe viaţă. atunci aceasta va încheia o asigurare care să-i poată acoperi eventuala pierdere a veniturilor. Cu cât mai mare va fi numărul de case asigurate. companiile de asigurări pot estima riscul. greutate şi ocupaţie să trăiască 70 de ani. În cazul unui singur individ. companiile de asigurări sunt capabile de disiparea riscului. devine foarte uşor predictibil pentru o masă. întrucât ele plătesc mai puţin decât încasează. aceştia vor fi pregătiţi să plătească prime speciale. Acestea elimină riscurile. Întrucât majoritatea sunt averşi la risc. consumatorul va prefera U2 lui U4 şi deci va alege să nu participe. Dacă o persoană este expusă riscului de a-şi pierde locul de muncă în urma unei accidentări. şi din primele colectate va putea acoperi fără efort asigurarea pe care urmează să o plătească. În plus. unde şansele sunt necunoscute şi vom fi încă şi mai prudenţi. chiar dacă ‘şansele’ acestora sunt nefavorabile.

totuşi ea are un neajuns important. În aceasta situaţie. este un consumator 48 . Curbele indiferenţei O singură curbă a indiferenţei O curbă a indiferenţei arată combinaţiile diverse. acelaşi număr de case asigurate este dispersat pe o suprafaţa considerabilă (la scara naţională. O alta cale prin care companiile de asigurări pot disipa riscul este diversificarea. Analiza indiferenţei implică utilizarea curbelor indiferenţei şi liniilor de buget. ci şi condiţia ca riscul să fie independent. Analiza indiferenţei Limitările abordării utilităţii marginale în cerere Chiar dacă versiunea multiprodus a teoriei utilităţii marginale este utilă în demonstrarea logicii alegerii consumatorilor. Gradul de independenţă al riscurilor creşte odată cu diversificarea tipului de asigurări oferit. Să presupunem că un magazin realizează o anchetă privitoare la preferinţele consumatorilor pentru fructe. companiile de incertitudinea clienţilor în risc propriu. ci ordonarea de combinaţii variate ale produselor în ordinea preferinţei.Altfel spus. Dacă însă. ea este utilizată pentru a arăta efectul asupra alegerii unei schimbări în veniturile consumatorilor sau o schimbare a preţului unuia sau ambelor bunuri. Unul dintre consumatorii care răspund. să prezentăm următorul exemplu. presupune că. modul în care un consumator raţional alege între două bunuri. Utilitatea nu poate fi măsurata absolut în nici un sens. riscul nu este independent. consumatorului. asigurări pot transforma Disiparea riscului nu necesită doar un număr mare de asiguraţi. Dacă o companie va asigura 1000 de case în acelaşi cartier şi un incendiu se va produce. între două bunuri şi care oferă un volum egal de satisfacţie sau utilitate. Cu alte cuvinte. O abordare alternativă o constituie analiza indiferenţei. despăgubirile vor fi enorme şi greu de suportat de către companie. Pentru a arăta modul în care o astfel de curbă este construită. Obiectivul analizei indiferenţei este acela de a analiza fără a măsura utilitatea. Aceasta nu presupune măsurarea mărimii utilităţii pe care un consumator o câştiga. consumatorii pot decide asupra unei combinaţii de bunuri sau alteia. Aşa cum vom vedea. de exemplu) riscul este independent. De aceea nu putem spune cu cât utilitatea marginală a unui bun le depăşeşte pe celelalte.

ci doar combinaţiile care dau acelaşi nivel de satisfacţie.6 a b c d e f g Acest tabel poarta numele de setul indiferenţei. Acest lucru este prezentat în tabelul 4. putem trasa o curbă a indiferenţei. 49 . că întrebările noastre nu se referă la cât de mult îi plac consumatorului bunurile respective. sau refuză una formată din 5 pere şi 6 portocale. perele şi portocalele sunt reprezentate pe cele două axe. Tabelul 4.2 Pere 30 24 20 14 10 8 6 Portocale 6 7 8 10 13 15 20 Punctul în figura 2. El prefera combinaţia 12 pere şi 15 portocale. celei originale. Începând cu combinaţia 10 pere şi 13 portocale. Astfel în figura 2. Cele două bunuri sunt prezentate fiecare pe câte o axă.2. El prezintă combinaţii alternative a aceloraşi bunuri şi care au că rezultat acelaşi nivel de satisfacţie. Altele.cu o dietă raţională şi care cumpără în mod frecvent fructe proaspete. el este rugat să compare această combinaţie cu celelalte. Folosind aceste date. Curba arata că. De notat. Din răspunsurile acestuia se construieşte un tabel bazat pe răspunsurile la care combinaţiile sunt la acelaşi nivel de preferinţă comparat cu cel iniţial şi nu mai mare. consumatorul este la fel de satisfăcut de oricare dintre combinaţiile de-a lungul curbei. care dintre combinaţii se apropie de preferinţele sale sau dacă acesta este indiferent. Toate combinaţiile au aceeaşi (nespecificată) utilitate. ca de exemplu. 20 de pere şi 8 portocale îi convin la fel de mult că şi combinaţia iniţială. El este chestionat asupra unor combinaţii de portocale şi pere şi trebuie să răspundă.2.

Acesta spune că se vor câştiga din ce în ce mai puţină satisfacţie adiţională pe măsură ce cantităţi mai mari din bunuri sunt consumate. Panta curbei indiferenţei este egală cu ∆ Y/∆ X. MRS = ∆ Y/∆ X. atunci trebuie să explicăm de ce rata marginală a substituirii scade. Relaţia dintre rata marginală de substituire şi utilitatea marginală În figura 2. (de remarcat că semnul este ignorat şi că MRS este reprezentată cu semn pozitiv). MRS diminuează.7. Curbele indiferenţei au de obicei această formă. iar panta sa scade pe măsura ce ne deplasăm pe curbă. 50 . Aceasta reprezintă volumul din Y la care consumatorul este pregătit să renunţe (∆ Y) pentru a obţine o unitate suplimentară din X. Dacă încercăm să explicăm forma curbei indiferenţei. iar între punctele c şi d este 1. În cazul curbei indiferenţei acest lucru nu este valabil. MUX/MUY = 4. Se poate observa că pe măsură ce ne deplasăm de-a lungul curbei. curba indiferenţei nu este o linie dreaptă. utilitatea marginală a lui X trebuie să fie de patru ori mai mare decât cea a lui Y. Deci panta între a şi b este -4/1 = -4. MRS între punctele a şi b este 4. Dar de ce? Pentru a explica forma curbei. să considerăm figura 2. Ea prezintă curba indiferenţei individuale pentru două bunuri X şi Y. consumul celorlalte bunuri rămâne constant. Aceasta este acelaşi lucru cu rata marginală de substituire MRS = MUX/MUY = cu panta curbei indiferenţei (ignorând semnul negativ). Ea este curbată spre origine.7. ∆ Y = -4 şi ∆ X = 1. Deci utilitatea sacrificată prin renunţarea la 4 unităţi din Y trebuie să fie egală cu utilitatea câştigată prin consumul unei unităţi din X. consumul în punctul a produce aceeaşi satisfacţie cu consumul în punctul b. Acest principiu se bazează pe presupunerea că. Cu cât mai mult X şi mai puţin Y sunt consumate. Deci în figura 2. Consumatorul va fi deci pregătit să renunţe la din ce în ce mai puţine unităţi din Y pentru unităţi din X. De exemplu. între punctele a şi b. cantităţi mai mari din X sunt consumate. Cu alte cuvinte. pe măsura ce cantităţi mai mici din Y sunt consumate. (∆ X).Forma curbei indiferenţei După cum se poate observa. Pe măsură ce ne deplasăm spre dreapta. utilitatea marginală a lui X va diminua în timp ce cea a lui Y va creşte. Un alt nume al pantei curbei indiferenţei este rata marginală de substituire (MRS) între X şi Y. rata marginală a substituirii diminuează odată cu scăderea pantei curbei. Cu toate acestea nivelul satisfacţiei consumatorului este acelaşi. Motivul pentru care rata marginală a substituirii diminuează este legat de principiul diminuării utilităţii marginale.7.

date fiind a) veniturile disponibile pentru a fi cheltuite pentru bunurile respective şi b) preţul lor. alte combinaţii de fructe. Dacă ne întoarcem la exemplul precedent.d. Termenul de hartă este potrivit. Vom analiza acum în ce mod o schimbare în acestea va afecta linia bugetului. dacă bugetul este limitat la 30 UM. Tabelul 4.3 prezintă diversele combinaţii a două bunuri X şi Y care pot fi cumpărate.a. vor determina o nouă curbă. Regiunea haşurată este cunoscută sub numele de regiunea nefezabilă pentru bugetul dat. pentru că harta indiferenţei arată ca o hartă cu curbele de nivel trasate. dar egale între ele. Combinaţiile de bunuri dea lungul curbei I2 în figura 2.m. curbele plasate spre stânga vor avea o utilitate mai redusă a combinaţiei celor două bunuri decât cele plasate spre dreapta. ş. În figura 2. curbele indiferenţei unesc toate acele combinaţii a unui anumit nivel al utilităţii.O hartă a indiferenţei Cu siguranţă că mai mult decât o singură curbă a indiferenţei poate fi trasată. În mod similar construirii curbelor indiferenţei. Liniile bugetului prezintă combinaţiile a două bunuri pe care un consumator le poate achiziţiona. putem trasa linia bugetului pornind de la datele înscrise într-un tabel. Acestea sunt ilustrate în ultimele două coloane ale tabelului 2. Cele din I3 o utilitate mai mare decât cele din I2. oferind o satisfacţie superioară. Am spus că volumul pe care consumatorii îl vor putea cumpăra va depinde de: a) bugetul lor şi b) preţul bunurilor. alegerea lor va depinde de veniturile pe care aceştia le au.8 dau un nivel mai mare al utilităţii decât combinaţiile din I1. În mod similar celui în care o curbă de nivel uneşte toate acele puncte de o înălţime egală. Întrucât volumul utilităţii corespunzător fiecărei curbe este nespecificat. orice combinaţie între cele două bunuri poate fi cumpărată dacă ea se plasează de-a lungul liniei sau sub aceasta. Linia bugetului Aceasta este un alt element extrem de important în analiza comportamentului consumatorului. linia bugetului se va deplasa în sus. presupunând că: a) preţul lui X este 2 UM şi preţul lui Y este 1 UM şi b) consumatorul dispune de un buget de 30 UM pe care trebuie să îl distribuie între cele două bunuri. Dacă harta indiferenţei prezintă preferinţele consumatorilor. O schimbare în venituri Dacă veniturile consumatorilor (şi deci bugetul) cresc. În fapt o întreaga hartă a indiferenţei poate fi alcătuită trasând curbe succesive ale indiferenţei şi care vor prezenta de fiecare dată un nivel superior al utilităţii.3 şi în figura 51 .10. paralel cu cea iniţială.

Noua linie a bugetului va unii punctele 30 de pe cele două axe. el va preferea orice punct de pe I4 oricăruia de pe I3. nu are loc nici o modificare în preţul produselor. Deci panta liniei bugetului este egală cu PX/PY. adică preţul lui X (2 UM) şi preţul lui Y (1 UM). Alegerea punctului de consum Acum putem asambla cele două elemente ale analizei: harta indiferenţei şi linia bugetului. linia bugetului ar fi pivotat în jurul lui b. linia bugetului pivotează pe punctul a. Acum să presupunem că preţul lui X scade la 1 UM dar preţul lui Y rămâne neschimbat.2.10. Dar pentru bugetul dat şi linia bugetului 52 . oricăruia de pe curba I4. Sa examinăm figura 2. consumatorul cumpăra 7 unităţi din X şi 16 unităţi din Y (punctul m). panta liniei bugetului în figura 2. care prezintă efectul creşterii veniturilor de la 30 la 40 UM. Dacă preţul unuia dintre bunuri se modifică.10 a b c d Buget de 40 um unităţi din unităţi din bunul X bunul Y 0 5 10 15 20 40 30 20 10 0 O schimbare a preţului Preţurile relative ale celor două bunuri sunt date de panta liniei bugetului. Aceasta ne va permite să aflam cât va cumpăra consumatorul raţional din fiecare din cele două bunuri. Cu alte cuvinte.11. De remarcat că. acestea pot creşte cu noul buget de 40 UM până la 10 unităţi din X şi 20 de unităţi din Y (punctul n) sau orice alta combinaţie de X şi Y până la limita liniei bugetului. dacă iniţial. Aceasta poate fi demonstrat folosind exemplul următor. în care ca şi în figura 2. Analog. În mod similar.3 unităţi din bunul X 0 5 10 15 Buget de 30 um unităţi din bunul Y 30 20 10 0 puntul pe linia bugetului în figura 2.11 este 40/20 = 2. Dacă preţul lui Y ar fi fost cel care se modifica. pornim de la un buget de 30 UM iar preţul celor două bunuri este de 2 UM pentru X şi 1 UM pentru Y. Tabelul 2. Linia iniţială a bugetului este B1.12.10 este de 30/15 = 2 (ignorând semnul negativ). În fiecare dintre situaţii acesta este raportul dintre preţurile celor două produse. De exemplu. O cantitate mai mare poate fi cumpărată acum.13 Consumatorul va prefera orice punct de pe curba indiferenţei I5. Aceasta este ilustrat în figura 2. panta liniei bugetului se modifică. Panta liniei bugetului în figura 2. pentru un buget dat.

Prin deplasarea în punctul s. numai că de această dată. I2 şi I3. Această ultimă curbă este cea mai înaltă care poate fi atinsă pentru acest buget. Consumul ar putea fi plasat în punctul r. folosind abordarea prin curba indiferenţei. În continuare vom prezenta modul în care curbele indiferenţei şi liniile bugetului pot fi utilizate pentru a analiza efectul asupra consumului a schimbărilor în venituri sau schimbării preţului. Acestea sunt prezentate în figura 2. adică. Acesta este principiul echi-marginal pe care l-am stabilit mai devreme în acest curs. Orice alt punct dea lungul curbei indiferenţei. Aşa cum am văzut: panta liniei bugetului = PX/PY şi panta curbei indiferenţei = MRS = MUX/MUY. Dar această combinaţie de X şi Y nu ar fi una raţională. Este posibil un nivel şi mai înalt al satisfacţiei prin deplasarea în punctul t de pe curba I3. Efectul schimbării veniturilor 53 . Dacă. atunci ambele vor avea aceeaşi panta (panta unei curbe este dată de panta tangentei la curba respectivă).prezentată în figură. În mod similar. Dar nici punctul s nu reprezintă optimul. consumatorul va înregistra un nivel mai scăzut al utilităţii. Tot ceea ce a trebuit să realizăm a fost să aflam care sunt combinaţiile a două bunuri pe care un consumator le prefera şi care îi sunt indiferente. un nivel superior de satisfacţie poate fi atins. va costa mai mult. nu a mai fost necesară măsurarea utilităţii. o putem folosi pentru a arăta care este combinaţia de bunuri cu cele mai mici costuri pentru un nivel dat al utilităţii. punctul r. Această combinaţie va fi data de punctul în care curba indiferenţei va atinge cea mai de jos linie a bugetului. utilizării analizei indiferenţei pentru a arata care este combinaţia de bunuri care maximizează utilitatea pentru un buget dat. Deci în punctul de consum optim: PX/PY = MUX/MUY. Punctul consumului optim pentru consumator este acolo unde linia bugetului “este tangenţială” la cea mai înaltă curbă a indiferenţei posibilă. Sa presupunem că se doreşte atingerea nivelului de utilitate prezentat de curba indiferenţei I. adică MUX/PX = MUY/PY. de pe curba I1. Care este combinaţia de bunuri X şi Y care trebuie consumată? Prin trasarea câtorva linii ale bugetului. întrucât ele se găsesc în zona nefezabilă. linia bugetului este tangenţială la curba indiferenţei. fiind situat pe o linie de buget superioară. nu este posibilă alegerea nici unui punct de pe aceste curbe. În oricare alt punct de-a lungul liniei bugetului.14. Consumatorul poate deci alege între puncte pe curbele I1. întrucât punctul s este situat pe curba I2. putem obţine calea cu cele mai reduse costuri prin care să se obţină nivelul de utilitate (satisfacţie) dorit.

În figura 2. t şi u corespunzătoare punctelor de consum optim. Sunt reprezentate şi punctele r. vom spune că veniturile reale au crescut. b şi c corespund unui punct echivalent în partea de sus a figurii. Linia care uneşte aceste puncte este cunoscută că fiind curba venituri-consum. Achiziţionarea din bunul de lux (CD) a crescut semnificativ (de la QCD1 la QCD2). Deci iniţial bugetul B1 va determina consumatorul să aibă un consum de a. Dacă preţurile relative rămân proporţional identice (adică ele vor scădea în aceeaşi măsură). Dacă veniturile consumatorilor cresc iar preţurile nu se modifică. linia bugetului se va deplasa paralel în sus faţă de cea iniţială. Elasticitatea veniturilor în cerere şi curba venituriconsum Curba venituri-consum trasată în figura 2. vom spune că mai multe bunuri pot fi cumpărate decât anterior. iar linia bugetului se deplasează la B2 şi apoi la B3. Pe măsura trecerii timpului. La începutul intervalului.Creşterea veniturilor este reprezentată de o deplasare paralelă şi în sus a liniei bugetului (presupunând că preţurile lui X şi Y nu se modifică). Cumpărarea bunului necesar (pâine) a crescut doar foarte puţin (de la QB1 la QB2). Partea de jos a figurii 4. combinaţia celor două va tinde spre asigurarea necesarului înaintea bunurilor de lux. unul de lux. veniturile cresc. Întrucât unul dintre bunuri se presupune a fi unul indispensabil în timp ce celalalt. Linia care uneşte aceste 54 . Fiecare punct se găseşte la tangenţa noii şi celei mai înalte linii a bugetului care atinge cea mai înaltă curbă a indiferenţei. Fiecare din punctele a.16 prezintă modul în care cererea pentru două bunuri ale unui consumator. veniturile erau relativ reduse şi prin urmare. Pentru acelaşi volum de bani pot fi cumpărate mai multe bunuri. Dar veniturile reale pot creşte şi fără că veniturile să crească. Cu alte cuvinte.15 sunt trasate mai multe linii ale bugetului corespunzătoare mai multor niveluri ale veniturilor consumatorului. creşte odată cu creşterea veniturilor. Aceasta va conduce la un nou punct al consumului optim pe o curbă mai înaltă a indiferenţei. Analiza efectului creşterii veniturilor reale va fi operată în acelaşi mod cu cea a creşterii veniturilor. Acest bun are o mare elasticitate în cerere.16. iar punctul consumului creşte la b şi apoi la c. bugetul era redus. Pâinea fiind un produs de bază are o elasticitate redusă a veniturilor în cerere. prezintă variaţia cererii de CD odată cu veniturile. s. în condiţiile în care preţurile rămân neschimbate. Un punct diferit al consumului va fi descoperit pentru fiecare nivel nou al veniturilor. Aceasta se întâmplă dacă preţurile scad.

17.puncte este cunoscută sub numele de diagrama Engel. Aceasta este prezentat în figura 2. efectul creşterii veniturilor va fi acela de reducere a cantităţii cumpărate. Efectul creşterii veniturilor asupra cererii pentru bunuri inferioare Dacă unul dintre bunurile X sau Y este un bun inferior.16 ilustrează un bun cu elasticitatea mai mare decât 1. Aceasta înseamnă că o creştere proporţională în cerere de la QCD1 la QCD2 este mai mare decât creşterea proporţională în venituri de la Y1 la Y2. Dacă X este un bun inferior iar Y este un bun normal. o deplasare a liniei bugetului spre partea superioară (o creştere a veniturilor) va conduce la o cantitate mai redusă care va fi cumpărata din bunul X. Curba Engel în figura 2. Curba venituri-consum are pantă negativă. Punctul b se găseşte mai în dreapta faţă de punctul a. 55 . după numele statisticianului german Ernst Engel.

şi toate pivotând pe a. identificarea volumului de X solicitat la fiecare preţ. Dar care va fi unitatea de măsură pe care o vom folosi pentru bunul Y. Cu cheltuielile pentru toate celelalte bunuri reprezentate pe axa Y. deci posibilă. iar preţul lui Y de 1 UM. Cu cât curba este mai joasă. în timp ce preţul lui Y rămâne neschimbat. Să luăm cazul unei reduceri a preţului bunului X (fără modificarea preţului lui Y). Să presupunem acum că preţul lui X se reduce la 1 UM. Schimbările în preţul lui X sunt ilustrate prin pivotarea liniei bugetului în punctul în care intersectează axa Y. în teorie. ca în figura 2. Curba a pivotat pe a.Efectul unei modificări a preţului Dacă X sau Y îşi modifica preţul. Si aceasta va fi reprezentată de volumul total de bani cheltuit pentru alte bunuri. El va deveni dintr-un alt bun oarecare. putem deriva curba cererii pentru bunul X. în ce mod o curbă a cererii individuale pentru un produs poate fi derivată. Linia bugetului va pivota spre dreapta.19. Aceasta este prezentat în figura 2. veniturile şi preţurile celorlalte bunuri constante. Linia iniţială a bugetului B1 corespunde datelor din primele două coloane ale tabelului 4. cu atât mai mic va fi preţul bunului X. dar cu venituri constante şi cu preţul bunului Y constant. cu gusturile. Ceea ce urmează este transferarea 56 . Derivarea curbei cererii individuale Putem folosi analiza schimbării preţurilor. dar va continua să intersecteze axa Y la aceeaşi cantitate. noul punct de consum optim este găsit în k. ştiind că toate aceste alte bunuri folosesc unităţi de măsură diferite. Aceasta este prezentată în figura 2. Pentru a realiza aceasta este necesară modificarea sensibilă a diagramei. Pentru a realiza aceasta este necesar să redefinim bunul Y. altele decât X. Fiecare reprezintă un preţ diferit al bunului X. Vechiul punct al consumului optim era în j. Singura modalitate de a le reprezenta este găsirea unei unităţi de măsură comune. O serie întreagă de linii ale bugetului pot fi trasate. Devine. unde bugetul era de 30 UM. în condiţiile în care preţurile celorlalte bunuri rămân constante. preţul lui X de 2 UM.18. toate celelalte bunuri. Să presupunem că dorim să derivăm o curbă a cererii individuale a unei persoane pentru bunul X. Linia care uneşte aceste puncte este cunoscută sub numele de curba preţ-consum. Noua linie a bugetului B2 va intersecta axa X la o cantitate dublă faţă de cea anterioară. linia bugetului va pivota.18. După reducerea preţului bunului X. Pentru fiecare preţ va exista un punct optim al consumului. Ceea ce dorim să arătam este efectul asupra consumului bunului X a modificării preţului lui X. prin trasarea curbei preţ-consum. pentru a arăta.18.

57 . b. De notat că P2 este jumătate din P1.acestor relaţii preţ-cantitate într-o curbă a cererii. În figura 2. c şi d de pe curba cererii în partea de jos a figurii corespunde unui punct de pe curba preţ-consum din partea superioară. P4 un sfert din P1. P3 este o treime din P1.19 fiecare din punctele a.

Cu cât este mai puternic efectul de substituire şi al veniturilor. Deplasarea din Qx1 în Qx2 este deci efectul veniturilor. În realitate. aceştia vor cumpăra mai multe bunuri inferioare. atunci când veniturile cresc. vor consuma mai 58 . În mod similar. Concentrându-ne asupra lui B1a. atunci când veniturile lor scad. spuneam că. cu atât mai mare va fi elasticitatea preţului în cerere pentru bunul X.20 preţul bunului normal X a crescut şi linia bugetului a pivotat spre stânga de la B1 la B2. Un bun normal În figura 2. Consumatorii. în acest curs. efectul de substituire va fi în aceeaşi direcţie ca şi pentru un bun normal.Efectele veniturilor preţurilor şi de substituire a schimbării Mai devreme. nu are loc o reducere a veniturilor reale ale consumatorului. Efectul de substituire. o nouă linie a bugetului este trasata. Parte a acestei deplasări este datorată efectului de substituire. Aceasta este linia B1a. va permite consumatorului să obţină aceeaşi utilitate că şi anterior. cu alte cuvinte. Deci consumatorii vor substitui aceste bunuri cu altele alternative. Fiind tangenta la I1. Efectul de substituire. reprezintă un nou raport de preţ (adică cel mai mare preţ al lui X). paralelă cu B2 dar tangenţială la curba originală a indiferenţei I1. adică va fi negativ. bunul este mai scump comparat cu altele. Pentru a separa cele două efecte. linia bugetului s-a deplasat la B2 şi consumatorul este forţat să consume pe o curbă mai joasă a indiferenţei I2: veniturile reale au scăzut. dacă preţul creşte. parte efectului veniturilor. Efectul veniturilor. consumatorii vor cumpăra mai puţin. Acesta este efectul veniturilor. Un bun inferior Aşa cum am văzut anterior. reuşim să eliminăm efectul veniturilor. Dacă preţul unui bun inferior (bunul X) creşte. Acesta este efectul substituirii. Ambele sunt negative: presupun o reducere în cantitatea solicitată o dată cu creşterea preţurilor (şi invers). care nu prezintă modificări ale veniturilor reale. consumatorii vor cumpăra mai puţine bunuri inferioare. din două motive: • • nu-şi mai pot permite să cumpere aceeaşi cantitate. Deplasarea din Qx1 în Qx2 este deci efectul de substituire. Punctul consumului sa deplasat de la punctul f la punctul h. Deplasarea din f în g este deci datorată exclusiv modificării relative a preţurilor lui X şi Y. Fiind paralelă cu B2. În cazul unui bun normal efectul veniturilor şi efectul de substituire a schimbării preţurilor se susţin reciproc.

Un astfel de bun este cunoscut sub numele de bun Giffen. Analiza efectelor de substituire şi a veniturilor este similară cu cea prezentată în figura 2. Cu toate acestea exista limitări ale analizei indiferenţei: • în practică. consumul de X. Cu alte cuvinte reducerea consumului (de la Qx1 la Qx2) ca urmare a efectului de substituire este mai mult decât depăşită de o creştere a consumului (de la Qx2 la Qx3) că urmare a unui puternic efect pozitiv al veniturilor. mai mare sau mai mică. Reducerea veniturilor reale ca urmare a creşterii preţului lui X. efectul de substituire este ilustrat de o deplasare de-a lungul curbei originale a indiferenţei. consumul de pâine la oamenii săraci creşte cu creşterea preţului pâinii. Efectul veniturilor (efectul creşterii preţurilor asupra veniturilor) va fi opusul celui pentru un bun normal şi va fi pozitiv. efectul veniturilor ridicând din nou cantitatea de la Qx2 la Qx3 Bunul Giffen: un tip particular de bun inferior Dacă partea reprezentată de un bun inferior în cheltuielile unui consumator va fi un reprezentativă. dacă preţul bunului X creşte. Acest puternic efect al veniturilor va elimina efectul de substituire. Ca şi înainte. rezultând un puternic efect al veniturilor. derivarea curbei cererii individuale şi efectul asupra veniturilor şi efectul de substituire a schimbării preţurilor. Toate acestea fără a fi necesară măsurarea utilităţii.puţin X faţă de Y. consumatorii vor trece la Y. unde punctul h este în dreapta punctului f. care a susţinut că. Efectul veniturilor. Cantitatea de X solicitată scade de la Qx1 la Qx2. De exemplu.22. atunci o modificare în preţul acestuia va determina modificarea veniturilor reale ale consumatorului. întrucât consumatorul va trebui să-şi imagineze o serie întreagă de combinaţii între produse şi să decidă în care dintre cazuri una sau alta dintre combinaţii ar oferi satisfacţie egală. I1 de la punctul f la punctul g. 59 . Utilitatea analizei indiferenţei Cu ajutorul analizei indiferenţei a fost posibilă demonstrarea logicii alegerii (între produse) a consumatorului raţional. În aceasta situaţie. O creştere în preţul lui X va determina o pivotare spre stânga a liniei bugetului de la B1 la B2. Deci punctul h va fi situat în dreapta punctului g. Aceasta este ilustrat în figura 2. după numele lui Sir Robert Giffen. şi de X. Aceasta este ilustrat în figura 2. o creştere a preţului bunului X va determina creşterea cantităţii solicitate din bunul X. va tinde să crească.20. este imposibilă derivarea curbelor indiferenţei.21. atât timp cât reducerea veniturilor reale va stimula achiziţionarea de bunuri inferioare şi deci.

Ei se pot comporta spontan. Si deci “consumul optim” ar putea să nu aducă satisfacţie maximă pentru banii cheltuiţi. Consumatorii pot fi. deci. Această credinţă poate fi influenţată foarte uşor de publicitate.• consumatorii s-ar putea să nu se comporte raţional şi pot să nu acorde suficientă consideraţie satisfacţiei pe care ei cred că o câştigă consumând bunuri. Aceasta nu funcţionează în cazul bunurilor de folosinţă îndelungată. Curbele indiferenţei se bazează pe presupunerea că. • anumite bunuri sunt cumpărate doar din când în când şi câte unul de fiecare dată. • curbele indiferenţei sunt bazate pe satisfacţia pe care consumatorii cred că o câştiga prin consumarea unui bun. 60 . De exemplu. bunuri de folosinţă îndelungată. creşterea marginală a unui bun poate fi anulată prin scăderea marginală a altui bun. plăcut sau neplăcut surprinşi atunci când consumă bunurile respective cu adevărat.

Partea a III-a Fundamentele ofertei 61 .

Nu este deci surprinzător că o firmă se va comporta funcţie de obiectivele stabilite. De aceea întrebările noastre vor fi: • cât anume vor produce aceştia? • ce combinaţie din input-uri va fi folosită? • care va fi volumul profitului? Profitul şi scopurile firmei Teoria tradiţională a ofertei. Dar ce anume înţelegem prin profit? Profitul realizat de firme este plusul câştigat din faptul că acestea câştigă mai mult din vânzări decât cheltuiesc pentru a produce bunurile respective. sau ce anume înseamnă producător raţional. firmele s-ar putea să nu caute neapărat maximizarea profitului. Maximizarea profitului Acest capitol va trata fundamentele maximizării profitului în firme. sau teoria firmei. Deşi alte obiective pot coexista cu acesta. totuşi. În acest caz trebuie să analizăm beneficiile şi costurile pe care firmele le vor înregistra producând diverse cantităţi de bunuri sau utilizând diverse metode de producţie. Profitul total al unei firme (TΠ ) este diferenţa între veniturile totale din vânzări (TR) şi costurile totale de producţie (TC): TΠ = TR . În paralel. un comportament raţional înseamnă compararea beneficiilor (utilităţii) consumului unor anumite cantităţi de bunuri sau combinaţii de bunuri. Şi încerca să explice cât de multe bunuri vor fi achiziţionate de consumatori. cu costurile (preţurile lor). veniturile şi în final profitul. Acum dorim să aflăm în ce mod se vor comporta producătorii. Fundamentele ofertei Capitolul anterior analiza curba cererii. dacă aceştia acţionează raţional. ci mai multe. 62 . şi chiar contradictorii.TC Utilizarea simbolului Π este indusă de faptul că în mod curent litera P este folosita pentru preţ. putem presupune că maximizarea profitului le depăşeşte pe celelalte. Următoarele secţiuni vor analiza pe rând: costurile. În ceea ce priveşte consumatorii. presupune că scopul firmelor este acela de a maximiza profitul. Ele ar putea stabili că obiectiv maximizarea vânzărilor sau ratei de creştere a vânzărilor. între managerii diverselor compartimente sau departamente. Vom examina pe rând principiile generale care guvernează nivelul producţiei în firme.3. În anumite circumstanţe. s-ar putea că acestea să nu aibă un singur obiectiv.

factorii de producţie se grupează în trei categorii: Munca. Înainte de a continua să revedem ceea ce am stabilit până acum: • firmele doresc să cunoască ce nivel al output-urilor trebuie să producă pentru a-şi maximiza profitul. F2. Aceasta este o activitate organizaţională. an). utilaje. este capitalul fizic şi nu cel financiar.Fundamentul costurilor: teoria producţiei pe termen scurt Costurile pentru producerea oricăruia nivel al output-urilor va depinde de nivelul input-urilor utilizat şi preţul pe care firmele trebuie să-l plătească pentru acestea. Aceasta include orice fel de muncitori. se presupune că firmele utilizează o singură categorie de forţă de muncă. ci şi resursele naturale. de orice categorie şi pregătire Pământul. munca şi capitalul sau munca şi pământul. cantitatea de input-uri utilizată. pentru început. Capitalul. Care nu include numai solul. Unii economişti includ ca o a patra categorie iniţiativa. L). …Fn) Aceasta arătând că produsul fizic total (TPP) depinde de cantitatea de factori utilizaţi (F1. Sa analizăm. Funcţia producţiei: producerea de output-uri utilizarea input-urilor pentru Aşa cum este cunoscut. De notat. Aceasta presupunere este abandonată în modelele mai complexe. F3. …Fn). devine: TPP = ƒ(K. F2. În modelele economice simple. Algebric poate fi reprezentat după cum urmează: TPP = ƒ(F1. că acest capital la care facem referire. funcţia producţiei. Unul dintre cele mai simple modele presupune utilizarea a doar doi factori. Altfel spus nu ne referim la banii utilizaţi pentru a finanţa o investiţie. Firmele utilizează categorii diferite de angajaţi. În cazul muncii şi capitalului. o singură categorie de capital şi o singură categorie de pământ. materii prime. ca de exemplu. F3. Relaţia dintre input-uri şi output-uri poate fi reprezentată sub forma unei funcţii a producţiei. 63 . Acesta include toate input-urile prelucrate. luna. unde K şi L sunt cantităţile de capital şi respectiv munca utilizate. În cazul majorităţii firmelor acest tip de funcţii bifactoriale sunt simple abstracţii. O funcţie de producţie arată legătura dintre volumul de factori utilizaţi şi volumul de output-uri generat într-un interval de timp dat (zi.

în mare aceleaşi utilaje şi aceleaşi spaţii de producţie. atunci orice perioadă mai scurtă de un an este considerată termen scurt şi orice perioadă mai lungă de un an este considerată termen lung. Producţia pe termen scurt: legea diminuării retururilor 64 . şi prin simpla întoarcere a unui comutator. Dacă o firma doreşte să crească. Termenul lung. Poate folosi o cantitate mai mare de materii prime. Termenele scurte sunt acelea în care cel puţin unul dintre factori este fix. un producător poate avea nevoie de mai multă energie electrică pentru a produce. nivelul producţiei poate creşte numai prin utilizarea unor cantităţi mai mari din factorii variabili. Termenul scurt va diferi de la firmă la firmă. Dacă un fermier are nevoie de un an de zile pentru a achiziţiona noi suprafeţe de teren. cantitatea de output-uri foarte repede. Dar va trebui să folosească. Fiind suficient de lung. clădirile).• nivelul profitului depinde de costuri şi venituri. deci. Pe termen scurt. Factorii variabili sunt cei al căror nivel poate fi sporit în intervalul respectiv. dar va avea nevoie de mult mai mult timp pentru a instala utilaje noi şi încă şi mai mult pentru a construi noi spatii de producţie. Distincţia între factorii ficşi şi variabili ne permite distincţia între termenele lungi şi scurte. ea va fi capabila să crească doar nivelul anumitor input-uri. • nivelul input-urilor utilizate depinde de nivelul output-urilor realizate. nu este o perioada de timp fixă. Pentru început trebuie să deosebim funcţiile de producţie pe termen scurt de cele pe termen lung. o poate avea. carburanţi şi chiar muncă prin angajarea de noi persoane. • relaţia dintre input-uri şi output-uri este concretizată în funcţii de producţie. Un factor fix este un input al cărui nivel nu poate fi crescut într-o perioada de timp dată (că de exemplu. este necesar un anumit interval de timp pentru a se aproviziona cu o cantitate mai mare de input-uri. • costurile depind de nivelul input-urilor. firmele pot construi noi capacităţi de producţie sau instala noi utilaje. utilaje sau clădiri. Schimbările în producţie pe termen scurt şi pe termen lung Dacă o firmă doreşte creşterea nivelului producţiei. Distincţia pe care încercăm să o realizam aici este între factorii ficşi şi factorii variabili. Acum ne vom concentra asupra perioadelor scurte. este perioada de timp în care toţi factorii pot varia (oricare dintre input-uri). De exemplu. Sa examinam acum funcţiile de producţie în detaliu.

o suprafaţă de teren limitata (Ln) şi un volum variabil de munca (Lb).Producţia pe termen scurt este afectată de diminuarea retururilor. Să admitem că factorul fix este pământul iar cel variabil este munca. Tabelul 3. singura cale de a creşte nivelul output-urilor este folosirea unui volum mai mare de muncă. Legea diminuării retururilor este una dintre cele mai cunoscute legi economice. Dar deşi numărul de angajaţi poate spori infinit. cu numai doi factori. Pe măsură ce primii muncitori sunt angajaţi. Pentru a ilustra modul în care această lege funcţionează. Putem acum să enunţăm legea diminuării retururilor (retururilor marginale). Întrucât pământul este fix în ofertă. output-ul va fi 0.1 Cantitatea de factor variabil: muncitori a b 0 1 2 3 4 5 6 7 8 c Produsul fizic total: producţia de grâu în tone/an (TPP) 0 3 10 24 36 40 42 42 40 Dacă nimeni nu lucrează suprafaţa respectivă de teren. Funcţiile producţiei pe termen scurt: produsul total Sa analizăm acum în ce mod. legea diminuării retururilor afectează producţia totală (TPP) În cazul simplu al fermei. Funcţia de producţie poate fi exprimată. Acestea arată în ce mod variază nivelul producţiei de-a lungul unui an prin utilizarea unui volum mai mare de forţă de muncă şi aceeaşi suprafaţă de teren. nivelul producţiilor realizate pe suprafaţa respectivă de teren este limitată. Lb). să folosim un exemplu foarte simplu în care utilizăm doar doi factori dintre care unul este fix iar celalalt este variabil. nivelul producţiei creşte rapid şi din ce în ce mai mult. Peste o anumită limită. de asemenea sub forma unui tabel sau grafic. comparat cu cea anterioară. adiţia realizată de noi angajaţi la nivelul output-urilor va diminua.1 şi figura 3. funcţia producţiei va fi: TPP = ƒ(Ln. Aceasta spune că. Tabelul 3.1 prezintă o funcţie ipotetică a producţiei pentru o fermă care produce grâu. Presupunerea este 65 . creşterea nivelului factorilor variabili pentru un volum dat al factorilor ficşi peste un anumit nivel va genera mai puţin output pentru fiecare unitate adiţională. Să luăm cazul unei ferme.

curba creşte puternic până în punctul b. În tabelul 3. În figura 3. După punctul d. output-urile cresc din ce în ce mai încet iar curba TPP corespunzătoare are o pantă din ce în ce mai redusă. În tabelul 3. MPP = 12/1 = 12. iar utilizarea suprafeţei de teren respectivă este mult mai eficientă. diminuarea retururilor marginale îşi produce efectul. Funcţiile de producţie pe termen scurt: produsul mediu şi marginal Adiţional la produsul fizic total.1 produsul fizic marginal pentru patru angajaţi este de 12 tone. eficienţa este scăzută datorită distribuitei lor pe suprafaţa respectivă şi acoperind un volum variat de activităţi. este acela că anumiţi factori variabili pot creşte numai în unităţi multiple.1. produsul fizic marginal este: MPP = ∆ TPP/∆ Qv iar în exemplu nostru. adică o creştere de 12 tone. producţia creşte de la 24 la 36 tone. dacă am fi dorit să aflam MPP pentru îngrăşăminte şi am cunoaşte ce cantitate de grâu este produsă prin utilizarea unui sac suplimentar de îngrăşăminte de 20 kg.că folosind doar unul sau doi muncitori. În cazul fermei. Cu mai mulţi muncitori. două alte concepte sunt ilustrate de către funcţiile de producţie: produsul fizic mediu (APP) şi produsul fizic marginal (MPP). 66 . În punctul d. Motivul este acela că prin angajarea celui de al patrulea muncitor.1. Algebric. întrucât opt muncitori produc mai puţin decât şapte muncitori. trebuie să raportăm outputul suplimentar la 20 pentru a afla MPP per kilogram. output-urile ating nivelul maxim: producţia este la limita superioară. Motivul pentru care raportăm creşterea output-urilor (∆ TPP) la creşterea cantităţii de factor variabil (Qv). produsul fizic mediu al muncii la un nivel de patru angajaţi este de 36/4 = 9. După punctul b. aceştia pot lucra în echipă sau fiecare fiind specializat într-o anumită activitate. De exemplu. Produsul fizic marginal Acesta este output-ul adiţional (∆ TPP) creat de o unitate adiţională de factor variabil. acesta se exprimă prin cantitatea de grâu per angajat: APP = TPP/Qv. output-urile scad. Orice angajat peste această limită este de prisos. output-ul creşte din ce în ce mai rapid până la angajarea celui de al treilea muncitor (punctul b). Produsul fizic mediu Acesta este nivelul output-urilor pe unitatea de factor variabil (Qv).1. În tabelul 3.

noi muncitori adaugă la output-ul total. deci APP scade. după punctul c. Chiar dacă acum MPP scade. că. după punctul b apare diminuarea retururilor. Aceasta face că media să scadă. valorile incluse pot fi utilizate pentru a deriva APP şi MPP (tabelul 3. MPP trage APP în sus. Acum muncitorii adaugă din ce în ce mai puţin output la medie. MPP este sub APP. MPP este negativ. Un muncitor adiţional nu va mai adaugă nimic la output: MPP este egal cu 0. MPP scade iar TPP începe să scadă. Deci APP creşte până în punctul c. în punctul d.2 a b c d Număr muncitori (Lb) 0 1 2 3 4 5 6 7 8 TPP 0 3 10 24 36 40 42 42 40 APP (=TPP/Lb) 3 5 8 9 8 7 6 5 MPP (=ΔTPP/ΔLb) 3 7 14 12 4 2 0 -2 Aceste valori pot fi reprezentate grafic. atât timp cât MPP este mai mare decât 0. APP creşte încă atât timp cât MPP este încă deasupra APP.2 arată TPP în unul dintre grafice şi APP şi MPP în celalalt. Motivul este acela că MPP poate fi astfel reprezentat ca diferenţă de output între două niveluri ale input-urilor. APP creşte la început.1. MPP atinge maximul în punctul b. Figura 3. după punctul d. De remarcat. pot fi desprinse o serie de concluzii: • • • • • MPP între două puncte este egal cu panta curbei TPP între două puncte date.Revenind la tabelul 3. • • • • Fundamentul costurilor: teoria producţiei pe termen lung 67 . În acest punct panta curbei TPP este cea mai mare. Aceasta continuă şi după punctul b.2). TPP este la maximum (panta să este 0). Din aceste grafice. Tabelul 3. valorile MPP sunt intercalate în spaţiile dintre celelalte valori. TPP creşte încă. Ea continua să crească atât timp cât adiţia la output a ultimului muncitor (MPP) este mai mare decât output-ul mediu (APP). MPP creşte la început. TPP scade. panta curbei TPP creşte.

deci. să combine input-urile în ce mod doresc. Faţă de scară . Retururi descrescătoare faţă de scară sunt complet diferite de diminuarea retururilor marginale (unde numai factorul variabil creşte). să înceapă să utilizeze tehnici noi şi în general. O firmă este în economie de 68 . Este deci importantă abordarea lor graduată. Producţia poate creşte numai prin utilizarea unei cantităţi mai mari din factorul variabil (input-ul 2). înseamnă că toate input-urile cresc în aceeaşi proporţie.Pe termen lung. Retururi crescătoare faţă de scară. Retururi descrescătoare faţă de scară. ambele input-uri sunt variabile. întrebarea care se pune este dacă îşi va dubla şi output-urile sau dacă acestea vor fi mai mari sau mai mici decât dublu? Se pot distinge aici trei situaţii diferite: Retururi proporţionale faţă de scară. Este suficient timp pentru firme. Scara producţiei Dacă o firmă intenţionează să-şi dubleze input-urile. Pe termen lung. să instaleze noi utilaje. Tabelul 3. Situaţie în care un procent oarecare de creştere în input-uri va fi reflectată de acelaşi procent de creştere a output-urilor. Când un procent dat al creşterii input-urilor va genera un procent mai mare al creşterii output-urilor. Economii de scara Conceptul de retururi crescătoare faţă de scară este strâns legat de acela de economie de scară. Atunci când un procent oarecare al creşterii input-urilor va conduce la un procent mai redus de creştere al output-urilor. toţi factorii de producţie sunt variabili. Diferenţele dintre retururile marginale ale unui factor variabil şi retururile faţă de scară sunt ilustrate în tabelul 3. Pe termen lung. întrucât pe termen lung.3 Input 1 3 3 3 3 3 Termen scurt Input 2 Producţie 1 25 2 45 3 60 4 70 5 75 Input 1 1 2 3 4 5 Termen lung Input 2 Producţie 1 15 2 35 3 60 4 90 5 125 Pe termen scurt. aşa ceva este posibil. că acestea să dezvolte noi capacităţi de producţie. exista o serie întreaga de decizii pe care o firmă trebuie să le ia: despre scara operaţiunilor sale. localizarea acestora şi tehnologia de producţie pe care o va utiliza.3. input-ul 1 este fix (la 3 unităţi). în orice proporţie sau cantitate.

De exemplu. Unele input-uri sunt la talia lor minimă. conducte. cantităţi din ce în ce mai mici de factori vor fi utilizate pe unitatea de produs. sunt necesare două maşini pentru producţie şi trei pentru ambalare. Containerele mari au un volum mai mare relativ la suprafaţă comparat cu containerele mai mici.) va tinde să coste mai puţin per unitatea de output cu cât talia să este mai mare. Output-urile sale vor depinde de volum.scară atunci când costurile per unitatea de produs scad pe măsură ce scara producţiei creşte. un singur operator este necesar pentru operarea unei maşini. etc. Utilajele mari pot fi mai eficiente în sensul că un output mai mare poate fi realizat de la un volum dat de input-uri. sunt de mărimi diferite. De exemplu. Astfel pot fi angajaţi muncitori sau manageri specializaţi în anumite segmente de activitate. Deci. va avea şase feţe de 1 m 2 şi deci o suprafaţă totală de 6 m2. parte a procesului de producţie. Problema indivizibilităţii este şi mai acut atunci când utilaje diferite. Indivizibilitatea. Celelalte elemente fiind egale. acestea sunt indivizibile. iar cealaltă ambalând 4 unităţi/zi şi nivelul producţie trebuie să fie de 12 unităţi/zi. de un metru cub. Eficienţa sporită a utilajelor mari. 69 . Principiul containerului. Astfel de input-uri devin economice în utilizare numai peste o anumită talie a fermei. Specializarea şi diviziunea muncii. dacă o firma realizează retururi crescătoare faţă de scara din factorii săi de producţie. Costurile unui container vor depinde de costul materialelor din care este construit şi din suprafaţa acestuia. De asemenea un utilaj poate eficientiza utilizarea materiilor prime. muncitorii pot efectua cu mai mult uşurinţă activităţi repetitive. atunci pe măsură ce produce mai mult. Orice echipament care conţine alte elemente (petroliere. altele nu. Cel mai evident exemplu sunt utilajele. Unele dintre acestea se datorează retururilor crescătoare faţă de scară. iar suprafaţa de 24 m2. volumul va fi de 8 m3. Raţiunea derivă din relaţia între suprafaţă şi volum. În întreprinderi de talie mare. înseamnă că va produce la costuri mai reduse. toate utilizate la întreaga capacitate. 4. Un fermier de scară redusă nu o poate utiliza la întreaga să capacitate. fie ea mică sau mare. suprafaţa s-a multiplicat doar cu 4 şi costurile vor avea acelaşi factor de multiplicare. De exemplu. Există o suită de motive pentru care firmele preferă economia de scară. mai putina pregătire este necesară iar muncitorii pot deveni mult mai eficienţi realizând sarcini specifice şi ne mai fiind nevoiţi să schimbe activităţile în cadrul unei suite de alte activităţi şi devin mai uşor de supravegheat. Dacă fiecare fata îşi dublează suprafaţa. un container de formă cubică. Prin specializare şi diviziune muncii. dacă există două tipuri de maşini. una producând 6 unităţi/zi.Deci dacă volumul s-a multiplicat cu 8.

cercetare şi dezvoltare. • relaţiile industriale se pot deteriora că urmare a acţiunii acestor factori şi de asemenea. Poate apărea o lipsă de personal în aparatul de management.Producţia multi-etape. 70 . Lipsă de motivare poate duce la o calitate scăzută a muncii prestate. Administraţia poate fi de asemenea centralizată. • procesele din cadrul liniilor de producţie şi interdependentele complexe produse de producţia de masă pot conduce la disrupţii majore dacă eforturile se concentrează în oricare din părţile firmei. capacităţile individuale se pot specializa în diverse direcţii de producţie. • muncitorii se pot simţii “alienaţi” dacă activităţile lor repetitive şi plictisitoare sunt combinate cu faptul că ei reprezintă doar o parte infimă din întreaga organizaţie. că de exemplu. cumpărând în cantităţi mai importante. că urmare a unor interrelaţii mult mai complexe între diverse categorii de angajaţi. Pot de asemenea. Cu cât firma este mai mare. Sunt şi alte economii de scară asociate cu faptul că întreprinderile respective sunt de talie mare. numai o firma de o talie suficient de mare îşi poate permite. Exista anumite categorii de cheltuieli care sunt economice numai în situaţia în care întreprinderea este de talie mare. costurile pe unitatea de produs încep să crească. Motivele unei astfel de dez-economii de scară sunt: • problemele legate de coordonarea managerială apar pe măsură ce talia firmei creşte şi întreprinderea devine mai complexă. Toate exemplele anterioare aparţin economiei de scară a întreprinderii. Dez-economii de scară. Economii financiare. după contopirea a două firme. Într-o firmă de talie mare. Peste o anumită dimensiune. Acestea sunt atribuite unei singure întreprinderi sau loc de muncă sau unui utilaj mare. doar că de aceasta data la scara unei firme şi nu a unei fabrici. iar comunicaţiile se îngreunează. Aceasta economiseşte timp şi bani prin deplasarea semifabricatului de la o întreprindere la alta. Economiile organizaţionale. obţine input-uri la preţ mai redus. economii pot fi realizate prin acest tip de raţionalizare. chiar cu mai multe întreprinderi. Firmele de talie mare pot fi capabile de a obţine împrumuturi cu dobânzi inferioare firmelor mici. Acesta este un alt exemplu de indivizibilitate. Dispersarea altor categorii de cheltuieli. O întreprindere mare poate trece un produs prin mai multe etape. în prelucrarea să. cu atât mai mult aceste alte cheltuieli sunt dispersate. În mod frecvent.

salariile. atunci firmele se vor plasa cât mai aproape de piaţă. În aceste condiţii firmele îşi pot modifica tehnicile de producţie: ce capacitate nouă de producţie să fie construită. localizarea diferă în ceea ce priveşte disponibilitatea. terenul şi aprovizionarea cu energie electrică. dacă transportul produselor finite este mai costisitor sau dificil decât al materiilor prime. Aceasta se aplică în cazul firmelor care utilizează materii prime care sunt mai grele sau mai voluminoase decât produsele finite. firma se va plasa cât mai aproape de sursa materiilor prime. în special elementele de infrastructura industriei respective. o firma îşi doreşte să fie cât mai aproape cu putinţă atât de materiile prime cât şi de piaţa pe care îşi desface produsele. Atunci când materiile prime şi pieţele de desfacere se găsesc în mai multe locaţii diferite. ce utilaje se vor folosi. o firma se poate deplasă într-o alta locaţie. firma va încerca să-şi minimizeze cheltuielile de transport prin plasarea între acestea. Talia industriei Pe măsura ce talia unei industrii creşte. Combinaţia optimă de factori: abordarea produsului marginal Pe termen lung toţi factorii pot varia. Dacă transportul materiilor prime va costa mai mult decât transportul produselor finite. va depinde de condiţiile specifice din cadrul fiecărei firme. Pe de altă parte. Mijloace şi servicii speciale vor fi dezvoltate. căile de comunicaţie şi transport. Localizarea Pe termen lung. Pe scurt. minimizarea costurilor cu transportul se face prin amplasarea firmei în “centrul de greutate” al acestora. Anumite firme pot fi însă în situaţia unei dez-economii de scară externe. vor fi diferite.Dacă firmele vor avea economii sau dez-economii de scară. anumite firme pot beneficia de economii de scară externe. Ca în situaţia în care datorită solicitării intense a unor anumite materii prime. În mod ideal. Atunci când acestea sunt puternic distanţate una de cealaltă. costurile de producţie întrucât preţul şi accesibilitatea materiilor prime. Costurile cu transportul vor avea o influenţă importantă asupra localizării. calificarea. Aceasta localizarea va fi apropiată de locaţiile acelor materii prime sau produse finite al căror transport va costa cel mai mult pe unitate. deficitul creat. băncile şi serviciile bancare. costul serviciilor locale. cum va fi 71 . aplicabilitatea şi costul factorilor de producţie. va atrage după sine creşterea costurilor întreprinderii. Localizarea va afecta deci. pregătirea şi specializarea forţei de muncă.

întrucât returul fizic din folosirea adiţională a muncii este superior returului din folosirea adiţională a capitalului. acela al utilizării proporţiilor optime a factorilor este cunoscută sub numele de: eficienţă tehnică sau eficienţă productivă. Întrucât nu se mai poate obţine nimic în plus prin substituirea unuia sau altuia dintre factori. Pe măsura ce se va folosi mai multa forţă de muncă per unitatea de capital începe diminuarea retururilor din muncă. Va substitui un factor altuia. În acest punct firma va înceta să mai substituie muncă pentru capital. Cazul multi-factorial Atunci când o firmă foloseşte mai mult de doi factori. dacă aceasta va permite reducerea costurilor pentru nivelul dat al output-urilor. Si cu cât mai puţin capital este folosit pe unitatea de munca MPPK creşte. noua capacitate. deci MPPL scade. va fi: MPPL/PL = MPPK/PK. cu alte cuvinte. în acest sens. Eficienţa. Dacă acestea nu ar fi egale ar fi posibilă reducerea costurilor per unitatea de output prin folosirea unei alte combinaţii. cea mai mare parte a elementelor incorporate vor deveni factori ficşi pentru un număr mare de ani. Aceste decizii trebuiesc adoptate cu maximum de precauţie. combinaţia de factori cu costul cel mai redus va fi: MPPa/Pa = MPPb/Pb = MPPc/Pc = … = MPPn/Pn 72 . această combinaţie de factori sau “alegerea tehnicii” este considerată cea mai eficientă. Care este deci combinaţia optimă de factori? Cazul simplu: doi factori de producţie Sa începem cu cel mai simplu caz. în care firma foloseşte doar doi factori de producţie: munca (L) şi capitalul (K). un volum mai mare de muncă trebuie folosit comparativ cu capitalul.organizată activitatea. Pentru orice scară dată. Este calea cu cele mai reduse costuri în combinaţia celor doi factori pentru obţinerea unui output dat. dacă: MPPL/PL > MPPK/PK. Aceasta va continua până când: MPPL/PL = MPPK/PK. acolo unde produsul suplimentar (MPP) dat de cheltuirea ultimei unităţi monetare cu fiecare dintre factori este egal. cum va decide firma ce tehnici de producţie să utilizeze? Cum va hotărî asupra combinaţiei optime de factori de producţie? Firmele care urmăresc maximizarea profitului vor dori să utilizeze cea mai ieftină combinaţie de factori de producţie pentru a obţine un nivel dat al output-urilor. să analizam situaţia în care acestea nu ar fi egale. Combinaţia cu costurile cele mai reduse a celor doi. Dar de ce trebuie să stea lucrurile astfel? Pentru a putea răspunde. unde vor fi folosite procesele cu un grad înalt de automatizare. Odată construită. De exemplu.

Problema care apare este aceea că.4. să spunem 5. Combinaţia optimă izocuantelor/izocosturilor a factorilor: abordarea Alegerea tehnologiei optime pentru o firmă poate fi prezentată grafic. firmele îşi vor modifica alocarea factorilor de aşa manieră încât rapoartele să se restabilească. pe cealaltă. O problemă majoră a firmei în alegerea tehnicii cu costurile cele mai reduse este previziunea asupra modificărilor viitoare ale preţurilor factorilor. este una de intensificare a capitalului.000 unităţi. Graficul presupune trasarea izocuantelor şi izocosturilor. dacă o firma alege să folosească o metoda de intensificare a utilizării forţei de muncă şi după aceasta salariile vor creşte. Aceste alternative diferite. Să admitem că va estima toate nivelurile la care toate combinaţiile posibile ale celor doi factori vor corespunde nivelului output-urilor. capitalul este substituit de muncă. Tehnica devine mai mult intensificată la nivelul forţei de muncă. Raţiunea este aceeaşi că şi în cazul bifactorial. firma va regreta faptul că nu a ales o metodă de intensificare a capitalului. pot fi reprezentate grafic. până când să se poată adopta o alta. Volumul de muncă utilizat este reprezentat pe o axă. Unele dintre aceste estimări sunt prezentate în tabelul 3. folosind 40 de unităţi de capital şi doar 5 angajaţi. Dacă exista o inegalitate între rapoartele MPP/P. vor trece câţiva ani. până când acestea se egalizează. odată adoptată o tehnologie.4 Unităţi de capital (K) Număr de muncitori a 40 5 b 20 12 c 10 20 d 6 30 e 4 50 Tehnica a. 73 . iar volumul de capital utilizat. Izocuantele Să presupunem că o firmă doreşte să producă un anumit nivel al output-urilor. costurile prin folosirea într-un volum mai mare a acelor factori care vor avea un raport mai mare şi folosirea în mai mică măsură a celor cu un raport MPP/P mic. Pe măsura ce ne deplasăm spre tehnica e. de exemplu. Analiza grafică se sprijină pe cel mai simplu caz a doar doi factori de producţie. În dorinţa de a-şi minimiza costurile.unde n este reprezentat de diverşi factori. muncă şi capital. dar care permit toate obţinerea unuia şi aceluiaşi nivel al output-urilor. rapoartele vor înceta să mai fie egale. firma va putea să-şi reducă. De aceea. Dacă preţul unuia dintre factori se modifică. Tabelul 3.

Deci MPPK × ∆ K = MPPL × ∆ L. între punctele g şi h. Pe măsura ce ne deplasăm în jos pe curbă. Deci în figura 3. În figura 3. MRS coboară la valoarea 1. Relaţia dintre MRS şi MPP. Deci dacă 2 unităţi de capital (∆ K = 2) vor fi înlocuite de 1 unitate de muncă (∆ L = 1). L).3 este prezentată izocuanta corespunzătoare datelor prezentate în tabelul 3. Deci. Iar aceasta este panta liniei care uneşte cele două puncte g şi h. arată că o curbă de nivel pe o hartă. izocuanta I5 corespunde unui nivel superior al output-urilor în comparaţie cu I4. K) care poate fi înlocuit prin creşterea cu o unitate a celuilalt factor (de exemplu. În figura 3. MRS este volumul uni factor (de exemplu. producţia totală rămâne aceeaşi. MRS = 2. între punctele j şi k. Iar aceasta se datorează legii diminuării retururilor. o izocuantă. Deci în figură avem reprezentate nu numai punctele de la a la e din tabelul anterior ci şi toate punctele intermediare acestora. (∆ K/∆ L = 2/1).4. Cu cât acest nivel este mai mare. cu atât mai mult spre dreapta va fi plasată izocuanta.Punctele sunt unite între ele pentru a forma o izocuantă. va fi compensată exact de către câştigul obţinut prin utilizarea în mai mare măsura a forţei de muncă (MPPL × ∆ L). I4 în comparaţie cu I3 şi aşa mai departe. dacă ignorăm semnul negativ. Izocuanta prezintă o serie întreagă de alternative care permit obţinerea aceluiaşi nivel al output-urilor. aşa cum vom vedea. fiecare corespunzând unui anumit nivel al output-urilor (TPP). Mai jos pe curbă. Forma unei izocuante. De ce este o izocuantă curbată spre origine? Aceasta ilustrează diminuarea ratei marginale de substituire a factorilor (MRS). Întrucât izocuanta este curbată spre origine. o suită întreagă de astfel de curbe poate fi trasată.5. atunci MRS = 2. panta izocuantei se va diminua pe măsură ce coborâm pe curbă şi deci şi MRS se va diminua. dacă nivelul output-urilor rămâne constant. Referindu-ne din nou la figura 3. MRS = ∆ K/∆ L = 2/1 = 2 MRS între două puncte de pe izocuantă va fi egală cu panta liniei care uneşte cele două puncte. Şi ca şi în cazul curbelor de nivel sau al curbelor indiferenţei.4. Ca şi o curbă a indiferenţei.5 între punctele g şi h este de 2. pierderea de producţie cauzată de o utilizare mai redusă a capitalului (MPPK × ∆ K). Această ecuaţie poate fi rearanjată după cum urmează: MPPL/MPPK = ∆ K/∆ L (=MRS) 74 .

Principiul diminuării MRS este legat de legea diminuării retururilor. Pot fi reprezentate diverse combinaţii de capital şi muncă. cu atât MRS se va diminua mai repede şi cu atât mai puternic curbată va fi izocuanta. prezentăm efectul unor creşteri procentual egale în input-urile a doi factori(K. la trei şi deci atunci când ne deplasăm din punctul a în b şi în c? În graficul a.Deci MRS este egală cu inversul raportului productivităţii marginale al celor doi factori. izocuantele sunt spaţiate la distanţe egale. Se poate construi un tabel care să prezinte diverse combinaţii ale factorilor. Output-urile cresc de la 200 la 400 şi la 600 unităţi. Putem folosi izocuantele pentru a ilustra retururi la scară constantă. Diminuarea MRS şi legea diminuării retururilor. Dar întrucât MRS = MPPL/MPPK.000. Output-urile cresc de la 200 la 400 şi apoi la 500 unităţi. izocuantele se distanţează. graficul va fi o linie ce porneşte din origine (o rază).000/unitate şi PL = 10. 75 . după punctul b. În fiecare din graficele din figura 3. L). care vor costa 300. creşterea volumului de muncă se realizează în relaţie cu capitalul. după punctul b. Ea reprezintă toate acele combinaţii ale volumului de muncă şi capital care vor costa 300. Linia care uneşte punctele este numita linie de izocost. Ce se întâmplă atunci când munca şi capitalul cresc fiecare de la o unitate la două. Pe măsură ce ambii cresc în aceeaşi proporţie. Acestea sunt retururi crescătoare la scară.7. atunci prin definiţie şi MRS se diminuează. pe care o firmă le poate folosi pentru o suma de bani dată. Am văzut în ce mod se combină factorii pentru a obţine diferite niveluri ale producţiei. În graficul b. Pe măsura ce ne deplasăm în jos de-a lungul curbei. Izocuantele şi retururile la scară. Izocosturile. MPP pentru muncă se va reduce în concordanţă cu MPP pentru capital. are o pantă de 45°.000/muncitor. în graficul c. Această rază ilustrată în figură. cunoscând diminuarea retururilor. izocuantele se apropie după punctul b. dar ea poate avea orice pantă. Acestea sunt retururi descrescătoare la scară. crescătoare sau descrescătoare. Acestea sunt retururi constante la scară. Deci. În fine. să presupunem că PK = 20.000. De exemplu. dacă MPPL/MPPK se diminuează. dar cum alegem nivelul producţiei? Aceasta presupune luarea în calcul a costurilor. output-urile cresc de la 200 la 400 şi apoi la 700 unităţi. Aceste date sunt prezentate grafic în figura 3. Cu cât factorii sunt mai puţin substituibili între ei.6. Pe măsură ce ne deplasăm din a în b şi apoi în c. Să presupunem că preţul factorilor este fix.

cu atât mai spre dreapta va apărea izocostul. combinaţia cu costurile cele mai mici ale capitalului şi muncii era la: MPPL/PL = MPPK/PK.000. în punctul r.9. cu atât mai mult spre exterior va fi reprezentată izocuanta. În prima etapa se trasează izocuanta pentru nivelul dat al producţiei. Punctul în care izocostul atinge cea mai înaltă izocuantă. care este egala cu MPPL/MPPK. fiecare reprezentând un anumit cost pentru firmă. iar panta izocostului este egală cu PL/PK. În această secţiune am arătat că. 76 .7. Astfel. vor avea un izocost mai mare. O serie de izocuante poate fi trasată. Cu cât nivelul producţiei este mai mare.000 unităţi din figura 3. combinaţia cu cele mai mici costuri se găseşte în punctul în care izocuanta este tangentă la izocost.8. unde TC = 400. în punctul h. (adică. 10. cu atât mai mult se vor deplasa spre exterior. Aceasta este reprodusă în figura 3. MPPL/MPPK = PL/PK ⇒ MPPL/PL = MPPK/PK Aşa cum ne aşteptam. Panta izocuantei este egală cu MRS.Ca şi în cazul izocuantelor. Cu cât costul va fi mai mare. Acesta corespunde punctului în care izocuanta abia atinge izocostul cu valoarea cea mai mică.000). În continuare se trasează izocosturile. graficul poate fi folosit pentru a răspunde la două întrebări: a) care este calea cea mai puţin costisitoare pentru a produce un anumit nivel al output-urilor? b) care este cel mai mare nivel al output-urilor care se poate obţine pentru un nivel dat al costurilor de producţiei? Combinaţia cu costurile cele mai reduse pentru un nivel dat al producţiei. Arătam mai devreme. ca s sau t. Izocuantele şi izocosturile pot fi reprezentate în acelaşi grafic. Cu cât nivelul acestora va fi mai mare. că. Iar aceasta este PL/PK. Aceasta poate fi ilustrată cu următorul exemplu: în figura 3. panta este 15/30. Combinaţia cu costurile cele mai reduse este reprezentată în punctul r.000/20. Acestea sunt prezentate în figura 3. ambele abordări conduc la acelaşi rezultat. Comparaţia cu abordarea productivităţii marginale. de exemplu izocuanta de 5. o serie întreagă de linii de izocost pot fi trasate. este punctul în care se obţine cel mai înalt nivel al producţiei pentru costurile date. Oricare alt punct. fiecare dintre ele reprezentând un alt nivel al costurilor totale. Panta izocostului este: PL/PK. reprezentând nivele diferite ale output-urilor (TPP). Producţia cea mai ridicată pentru un nivel al costurilor dat Un izocost poate fi trasat petru nivelul total al costurilor dat.3.

Deci. Cât de lung este termenul “foarte lung”. Curba ofertei este verticală.9. Dar deşi toţi factorii pot fi modificaţi prin creştere sau descreştere. crescătoare sau descrescătoare la scară. Izocostul va fi mai înalt.Din nou. Toţi factorii sunt variabili. Toţi factorii sunt ficşi. firma va adopta toate cele patru decizii astăzi: 77 . perioade de timp lungi. Acum vom introduce încă două alte perioade de timp. un volum mai mic de muncă va fi utilizat pentru aceeaşi suma de bani dată. Pe baza unor estimări de pe o zi pe alta. Pe astfel de perioade foarte scurte. Izocostul se va deplasa spre interior în jurul punctului x. va depinde de firmă şi va varia de la o firmă la alta. pentru a avea un tablou complet. Adoptarea deciziilor pe perioade de timp diferite Am făcut mai devreme distincţia între perioadele de timp scurte şi lungi. atunci când va încerca acest lucru. Dacă preţurile factorilor se modifică. proceduri sau practici. în figura 3. şi deci productivitatea poate fi modificată. pe verticală. Un nivel mai mare al producţiei este posibil. Să presupunem că cererea pentru un anumit tip de produs a crescut şi că ea va continua să crească în viitor. firma nu-şi poate modifica producţia. Este important de cunoscut faptul că toate deciziile. lista se prezintă după cum urmează: • perioade de timp foarte scurte (imediat). • • • Îmbunătăţirea calităţii factorilor va produce o creştere a output-urilor: TPP. APP şi MPP vor creşte. Curbele se vor deplasa în sus. dacă salariile vor creşte. Depinde de intervalul de timp necesar pentru dezvoltarea de noi tehnici. aceasta se va întâmpla în punctul în care panta izocostului şi izocuantei sunt aceleaşi: PL/PK = MRS. ei sunt ficşi în ceea ce priveşte calitatea. Productivitatea capitalului poate creşte că urmare a unor invenţii şi inovaţii. specializării sau unor factori sociali. Cel puţin unul dintre factori este fix în ofertă. Toţi factorii sunt variabili. Productivitatea muncii poate creşte că urmare a pregătirii. tot ceea ce-i rămâne de făcut unui producător este să vândă bunurile deja produse. perioade de timp scurte. un volum mai mic de muncă va fi folosit în comparaţie cu capitalul. dar firma va acţiona împotriva legii diminuării retururilor. Firma poate avea retururi constante. Astfel. inclusiv calitatea acestora. perioade de timp foarte lungi. Producţia este fixă. Deci. noi izocosturi vor fi trasate. pentru toate cele patru tipuri de perioade de timp pot fi adoptate în acelaşi timp.

Poate creşte. În mod logic. Costurile oportune ale acestor factori care nu se găsesc 78 . Îşi informează clienţii că trebuie să aştepte. • (termen lung) va începe procedurile de construire a unei noi fabrici (capacităţi de producţie). Aceasta pentru că în imediat. întrucât el este tratat diferit de către economişti şi contabili. unei firme? În primul rând trebuie să identificăm care sunt factorii de producţie utilizaţi. • (termen scurt) va negocia cu angajaţii posibilitatea introducerii imediate a orelor suplimentare pentru săptămânile următoare. costurile măsurate în termeni de oportunitate de urmat. Factori care nu se găsesc în proprietatea firmei: costuri explicite. firma nu poate întreprinde mai nimic şi pentru că pe perioade de timp foarte lungi.• (termen foarte scurt) se acceptă faptul că în doar câteva zile. dacă trebuie stabilit nivelul producţiei. Facem din nou distincţia între termenul lung şi scurt. firma nu poate să mărească producţia. După aceea trebuie să măsurăm sacrificiul implicat de utilizarea acestora. Lansează o campanie de recrutare de personal pentru a evita supraîncărcarea cu ore suplimentare. deci. în încercarea de creştere a productivităţii. Pentru aceasta este necesară clasarea factorilor în două categorii. cu alte cuvinte. dar este foarte posibil ca poziţia în care se găseşte să nu-i permită calcularea precisă a efortului în cauză. Va comanda cantităţi mai mari de materii prime. Prima dată însă trebuie să clarificăm termenul costuri. În ce mod poate fi aplicat acest principiu al costurilor oportune. firma va încerca să-şi crească productivitatea. în cest scop. Acestea reprezintă costurile oricărei activităţi măsurate în termeni de sacrificiu pentru obţinerea finalităţii. Măsurarea costurilor de producţie Atunci când măsoară costurile.3 Costurile pe termen scurt După ce am analizat fundamentele costurilor pe termen lung şi scurt. Vom analiza modul în care costurile se modifică pe măsură ce firmele îşi modifică nivelul producţiei. 5. Deşi distingem aceste patru perioade de timp. trebuie cunoscute costurile pentru fiecare nivel. Primul pas poate fi contactarea unei firme de consultanta. economiştii folosesc conceptul de costuri oportune. preţul pentru a reduce întrucâtva cererea. cea de a doua şi a treia sunt cele care prezintă cea mai mare importanţă. • (termen foarte lung) instituie un program de cercetaredezvoltare şi/sau pregătire profesională. revenim la analiza costurilor. temporar.

atunci costurile oportune pentru utilizarea maşinii sunt 0.000 UM din contul de economii pentru a investi în construcţii şi utilaj nou.000 UM (cost explicit) ci şi dobânda (cost implicit). cu atât mai mică va fi cantitatea solicitată din aceşti factori pentru producerea unui anumit nivel al producţiei şi deci mai mic va fi costul 79 . Aceste costuri sunt numite costuri explicite întrucât implica plăţi directe efectuate în bani de către firme. care produce un anumit tip de produs în exclusivitate. Iată câteva exemple de costuri implicite: • o firmă are în proprietate clădiri.în proprietatea firmei este preţul pe care firma trebuie să-l plătească pentru utilizarea lor. Neutilizarea maşinii în cauză.000 UM/an dacă ar lucra pentru o altă firmă (că angajat). Costurile oportune sunt în acest caz costuri implicite. relaţia depinde de doi factori: • productivitatea factorilor. Firma a sacrificat 100 UM care puteau fi utilizaţi în alt scop. nu va rambursa suma de bani plătită pentru aceasta. Costurile oportune nu reprezintă doar suma de 100. Atunci când o firma are în proprietate factori (de exemplu. Costuri şi input-uri Costurile de producţie a unei firme vor depinde de factorii de producţie pe care îi utilizează. cu atât mai mari vor fi costurile. în interiorul firmei sau închiriaţi altor firme. costurile oportune vor fi de 100 UM. Această sumă de 15. dacă producţia maşinii valorează mai mult decât costurile tuturor celorlalţi factori de producţie. Adică. Într-o astfel de situaţie. o maşină specială. Ele sunt egale cu câştigul pe care firma l-ar putea avea de pe urma lor în utilizare alternativă. Mai precis. utilaje) nu trebuie să efectueze plăţi în bani pentru utilizarea acestora. şi dacă utilajul nu are valoare reziduală. Ceea ce firma a plătit pentru utilajul în cauză . Acestea sunt luate în calcul numai când maşina sau utilajul respectiv necesită înlocuirea. Factori în proprietatea firmei: costuri implicite. Cu cât este mai mare productivitatea fizică a acestora. Dacă nu există nici o alternativă în exploatarea unui factor de producţie. firma poate opta pentru utilizarea maşinii în loc să o lase în repaus. dacă firma foloseşte energie electrică în valoare de 100 UM.este irelevant. Suma respectivă a fost deja cheltuită. • proprietarul unei firme ar putea câştiga 15. Cu cât foloseşte mai mult. De asemenea.costurile istorice .000 UM reprezintă costurile oportune pentru timpul proprietarului. ca de exemplu. • o firmă retrage 100. dacă aceste clădiri ar fi închiriate altor firme. costurile de înlocuire sunt irelevante. Costurile oportune ale acestora sunt echivalentul chiriei încasate.

MPP şi costurile de producţie. APP. Aceasta corespunde porţiunii din curba TPP care creşte rapid (până în punctul b. Întrucât acestea nu variază în funcţie de producţie. cu atât mai mari vor fi costurile de producţie. 80 . variază cu producţia. În exemplul nostru. pe măsura ce cantităţi mai mari din factorii variabili sunt folosite. TVC creşte din ce în ce mai încet. La o producţie 0. cu atât mai mare va fi cantitatea de materii prime utilizată şi cu atât mai mari vor fi costurile totale. Iniţial. De aceea. Cu alte cuvinte. costurile fixe totale sunt de 12 UM.5 Producţia (Q) 0 1 2 3 4 5 6 7 - TFC (um) 12 12 12 12 12 12 12 12 - TVC (um) 0 10 16 21 28 40 60 91 - TC (um) 12 22 28 33 40 52 72 103 - Costurile fixe totale. în cazul unei întreprinderi cu utilaje fixe în ofertă. Cu cât se va produce mai mult. înaintea apariţiei efectului de diminuare. curba este reprezentata printr-o dreaptă orizontală. Închirierea unei suprafeţe de teren este un cost fix. aceasta nu variază. • preţul factorilor. Pe termen scurt. Deci TVC = 0. Tabelul 3.acestei producţii. anumiţi factori sunt ficşi în ofertă. Costurile variabile totale.10 prezintă costurile totale ale unei firme pentru diferite niveluri ale producţiei (Q). fie că firma produce mult fie că ea produce puţin. în sensul că acestea nu variază cu nivelul producţiei. nu sunt utilizaţi factori variabili. aceştia pot acoperi sarcini specializate şi pot utiliza întregul capital. De aceea. Forma acestei curbe respectă legea diminuării retururilor. există o legătură directa între TPP. pe măsură ce sunt angajaţi mai mulţi muncitori. Costurile totale Costurile totale (TC) de producţie sunt date de suma totalităţii costurilor variabile (TVC) şi totalitatea costurilor fixe (TFC): TC = TVC + TFC Tabelul 3. Sa analizăm fiecare din cele trei curbe. Cu cât preţul acestora este mai mare. Costurile cu materiile prime sunt un cost variabil. costurile lor totale vor fi fixe. De exemplu.1). curba TVC porneşte din origine. Costul total al utilizării factorilor variabili. în figura 3.5 şi figura 3.

apare. Cu alte cuvinte. Aceasta corespunde curbei TPP care creşte mai puţin rapid (între punctele b şi d în figura 3. costurile unei firme pentru a produce 100 de unităţi sunt de 2.000 UM. Exemplul 2 Sa presupunem că o firmă produce 1.000 cutii de chibrituri pe luna.10 efectul diminuării retururilor. costurile suplimentare reprezintă costurile marginale. raportarea la creşterea producţiei cu o unitate nu mai este necesară (raportarea la 1). Producţia creşte cu 1. costurile totale cresc cu 30 UM: ∆ TC = 30.000 UM. curba TC este de fapt. Costurile medii şi marginale Costul mediu (AC) este costul pe unitatea de produs: AC = TC/Q Deci dacă.000 de cutii: ∆ Q = 1000. costurile medii pot fi împărţite în fixe şi variabile. Deci curba TVC creşte din ce în ce mai rapid şi devine mai înaltă (ca panta).Dacă nivelul producţiei creşte peste punctul m în figura 3.1) Costurile totale. costurile medii sunt egale cu suma costurilor fixe medii (AFC = TFC/Q) şi costurilor variabile medii (AVC = TVC/Q). adică creşterea costurilor totale la creşterea cu o unitate de output. MC = ∆ TC/∆ Q Exemplul 1 O firma produce 100 unităţi output la un cost de 2. Ca rezultat. Întrucât TC = TVC + TFC. Deci a avut loc o creştere de 30 UM pentru producerea ultimei unităţi de produs. iar costurile totale cresc la 2030 UM. AC = AFC + AVC Costul marginal (MC) este costul suplimentar pentru producerea unei unităţi suplimentare. Ca şi costurile totale. În situaţia în care producţia poate fi crescută cu o unitate. că toate costurile marginale sunt variabile. întrucât prin definiţie nu există costuri fixe suplimentare la creşterea producţiei pe termen scurt.03 UM De remarcat.000. Deci costul de producere a unei cutii suplimentare este: ∆ TC/∆ Q = 30/1000 = 0. Dar exista şi situaţii în care producţia creşte. 81 .2000)/(101 .100) = 30/1. se va produce din ce în ce mai puţin (raportat la factor) şi va costa din ce în ce mai mult (salarii). dar nu cu o singură unitate. Costul marginal al acesteia este: MC = ∆ TC/∆ Q = (2030 . Dat fiind numărul mare de muncitori (cantitate mai mare de factori variabili). Ea îşi creşte producţia la 101 unităţi. costul mediu va fi de 20. curba TVC ridicată vertical cu 12 UM.

.. 7 12 . De aceea. De exemplu... Forma curbei MC derivă direct din legea diminuării retururilor. că punctul y în figura 3.. la modul general.... putem construi tabelul 3.. Unităţi suplimentare de produs costă din ce în ce mai mult. AC şi MC pentru fiecare output.. Pe măsura ce produsul mediu al muncitorilor creşte (până în punctul c. Relaţia dintre costurile medii şi costul marginal. în stânga punctului m. .... unităţile suplimentare produse vor costa mai puţin..6. 3 2..... Acestea scad continuu pe măsura ce creşte producţia întrucât costurile fixe totale sunt raportate la o producţie din ce în ce mai mare.. TVC şi TC pentru fiecare output. Care va fi forma curbelor MC. Iniţial. în figura 3... AVC. . Aceasta este ilustrarea relaţiilor care se stabilesc între mediu şi marginal. conform definiţiilor. . . AVC trebuie să crească.12. scade. din figura 3. 10 13 TC (TFC+TVC ) (um) 12 22 28 . ..11 şi porţiunii din curba TVC. 103 AC (TC/Q) 22 . costul mediu cu munca pe unitatea de produs (AVC) scade. . AVC şi AC? Acestea vor urma formele curbelor MPP şi APP. 40 52 . MC (ΔTC/ΔQ ) (um) 10 . pe măsura ce APP scade... Costurile totale medii (AC).. distanţa dintre AVC şi AC...5. 10. .12 şi corespunde punctului b din figura 3. este posibilă derivarea AFC.4 12 . Aceasta corespunde porţiunii crescătoare din curba MPP din figura 3. Costurile fixe medii (AFC).4 .12. Atât timp cât noile unităţi de produs costă mai puţin decât media.10...10).6 Producţi aQ (unităţi) 0 1 2 3 4 5 6 7 TFC (um) 12 12 . . folosind datele din tabelul 3.11)... Tabelul 3... întrucât solicită cantităţi mai mari din factorul variabil..11 (şi punctului m din figura 3... 31 Costul marginal. . MC scade... AFC (TFC/Q) (um) 12 6 . MC creşte iar MPP scade. . 1.. 91 AVC (TVC/Q ) (um) 10 . Costurile variabile medii (AVC)... în figura 3. cu cât se utilizează mai mult din factorul variabil.. De notat că pe măsura ce AFC scade.Cunoscându-se TFC. 7 . producerea lor trebuie să tragă costul mediu în 82 . Aceasta este reprezentat prin punctul x în figura 3.. Forma curbei AVC depinde de forma curbei APP. .. AFC. Acesta este suma curbelor AFC şi AVC..7 TVC (um) 0 10 16 21 . Peste un anumit nivel al producţiei apare efectul diminuării retururilor..

producţia şi economiile financiare vor trece pe seama problemelor manageriale cauzate de talia imensă a organizaţiei. Toate input-urile sunt variabile şi deci legea diminuării retururilor nu se aplică. toate costurile sunt variabile. După un anumit punct. atunci când toate economiile au fost obţinute. curba se va aplatiza. Acest efect va da curbei o formă de “farfurie”. firmele dispun de mai multa flexibilitate. Se presupune că pe măsură ce firmele se extind. Ele nu sunt obligate să opereze cu capacităţi şi utilaje fixe. AC trebuie să scadă. Firmele pot avea. Convenţii referitoare la curba costurilor medii pe termen lung.jos. şi deci curba LRAC va avea o panta descrescătoare. Costurile pe termen lung Atunci când firmele trebuie să adopte decizii pe termen lung. Adică. dacă firma nu este nici în economie nici în dezeconomie de scară.12). vor cunoaşte economii de scară. o reducere a costurilor medii pe măsură ce scara producţiei creşte. economii sau dezeconomii de scară. Acestea sunt în număr de trei. dacă unităţile suplimentare de produs vor costa mai mult decât media. Întrucât toate costurile marginale sunt variabile. Astfel putem redefini economiile de scară: adică. sau costurile medii pot rămâne constante pe măsură ce îşi extind scara producţiei. De exemplu. curba LRAC va creşte (graficul b). După o perioada în care LRAC a fost constantă. producerea lor va trage media în sus. dacă MC este mai mic decât AC. Dacă firma este în economie de scara. Întrucât nu există factori ficşi pe termen lung. Costurile medii pe termen lung Curbele costurilor medii pe termen lung (LRAC) pot avea forme diferite. probabil. De aceea. firma poate închiria mai mult teren pentru a-şi extinde capacităţile de producţie. aceeaşi relaţie se aplică şi între MC şi AVC. În mod similar. MC intersectează AC în punctul minim (punctul z în figura 3. firma va fi devenit. În această etapă. nu există nici costuri fixe pe termen lung. deci. prea mare. Şi în fine.14. AC trebuie să crească. ca în figura 3. Adică. Dacă dezeconomiile de scară predomină. dacă MC este mai mare decât AC. şi va cunoaşte deci dezeconomii de scară şi implicit o curba LRAC crescătoare. Costurile generate de chirie vor creşte pe măsură ce îşi extinde capacităţile de producţie.13). LRAC va scădea pe măsură ce scara producţiei creşte (graficul a în figura 3. graficul va fi o linie orizontala (graficul c). atunci când construim curbe ale costurilor medii pe termen lung: 83 . Deci pe termen lung.

Preţul factorilor este dat. La orice nivel al producţiei, se presupune că firma va avea de a face cu un set al preţurilor factorilor, dat. Dacă preţurile se modifică, atât curbele costurilor pe termen scurt cât şi pe termen lung se vor deplasa. Deci o creştere negociată a salariilor la nivel naţional, va deplasa curbele în sus. Se poate totuşi ca preţul factorilor să fie diferit la niveluri diferite ale producţiei. De exemplu, una dintre economiile de scară de care firmele se pot bucura, este aceea creată de faptul că anumite materii prime sau materiale pot fi achiziţionate la un preţ mai mic dacă sunt cumpărate în cantităţi mari. În astfel de situaţii, curbele nu se deplasează. Faptul că preţul factorilor se modifică la niveluri diferite de-a lungul curbei, va fi reflectat de către forma curbei. Preţul factorilor, este încă unul dat pentru un anumit nivel al producţiei. Tehnologia şi calitatea factorilor este dată. Acestea, se presupune că se modifică numai pe termen foarte lung. Dacă o firmă este în economie de scară, este pentru că este capabilă să exploateze superior capacităţile existente şi factorii de producţie. Firmele aleg combinaţia cu costurile cele mai reduse a factorilor pentru fiecare produs. Presupunerea este că firmele operează pe baza eficientei, şi anume, că vor alege calea cea mai puţin costisitoare pentru a produce orice nivel al output-urilor. Altfel spus, în fiecare punct al curbei LRAC, firmele vor folosi formula minimizării costurilor: MPPa/Pa = MPPb/Pb = MPPc/Pc = … = MPPn/Pn, unde a … n sunt factorii pe care firmele îi utilizează. Dacă firma nu alege combinaţia optimă a factorilor, va produce la un nivel peste curba LRAC. Costurile marginale pe termen lung Relaţia dintre curbele costurilor medii şi costurilor marginale pe termen lung este identică relaţiilor care se stabilesc între medii şi marginal. Graficele a, b şi c din figura 3.15 arata aceste relaţii pe care le-am analizat în figura 3.13. Dacă au loc economii de scară (graficul a), unităţi suplimentare de produs vor adăuga mai puţin la costuri decât media. Curba LRMC trebuie să fie deasupra curbei LRAC şi deci să împingă media în jos pe măsura ce producţia creşte. Dacă au loc dezeconomii de scară (graficul b) unităţi adiţionale de produs vor costa mai mult decât media. Curba LRMC trebuie să fie deasupra curbei LRAC, împingând-o în sus. Dacă nu există nici economii nici dezeconomii de scară, aşa încât curba LRAC este orizontală, unităţile adiţionale de produs vor costa exact cât media şi deci nu va afecta media în nici un fel (graficul c). Relaţia dintre curbele costurilor medii pe termen lung şi pe termen scurt

84

Să luam cazul unei firme care are o singură fabrică şi are o curbă a costurilor medii pe termen scurt ca aceea ilustrată de SRAC1 în figura 3.16. Pe termen lung, poate construi mai multe fabrici. Dacă va cunoaşte economie de scară (să spunem, datorită costurilor reduse de administrare), fiecare nouă fabrică va permite firmei să producă cu o nouă curbă SRAC, mai joasă. Deci, cu două fabrici, va avea SRAC2, cu trei SRAC3 şi aşa mai departe. Fiecare curba SRAC corespunde unui anumit volum de factor, care este fix pe termen scurt, în acest caz fabricile. Din această succesiune de curbe ale costurilor medii pe termen scurt putem construi o curbă a costurilor medii pe termen lung. Aceasta este prezentată în figurile 5.16 şi 5.17. Dacă o firmă poate construi numai fabrici de o anumită talie, curba LRAC va fi “vălurită”, ca în figura 3.16. Până la nivelul producţiei Q1, este mai ieftină utilizarea unei singure fabrici, dar pentru un nivel al producţiei între Q1 şi Q2, este mai ieftină utilizarea a două fabrici. În mod similar, între Q2 şi Q3, este mai ieftină utilizarea a trei fabrici. În mod frecvent, curba LRAC este prezentată că o linie tangentă la curba SRAC (că în figura 3.17). Aceasta este cunoscută sub numele de curbă plic. Presupunerea care se face aici este că toţi factorii ficşi pe termen scurt pot fi variaţi cu orice volum pe termen lung. De exemplu, fabrici de orice dimensiune pot fi construite, sau cele existente pot fi extinse. Rezultatul va fi un număr nelimitat de curbe SRAC.

85

Curbele costurilor pe termen lung în practică Firmele cunosc economii de scară. Unele cunosc o scădere continuă a curbelor LRAC, ca în figura 3.13a. Altele cunosc economii de scară până la un anumit punct după care trec la retururi constante la scara. Dezeconomiile de scară sunt inconclusive. Sunt foarte puţine probe în favoarea existentei unor dezeconomii de scară tehnice, dar acelea datorate sistemului managerial şi relaţiilor industriale nu pot fi excluse. Derivarea izocuantelor costurilor pe termen lung din harta

Curbele costurilor sunt bazate pe presupunerea că pentru orice nivel al producţiei este utilizată combinaţia de factori cu costuri minime. Aceasta înseamnă că producţia se va situa în punctul de tangenţă dintre izocuantă şi izocost, unde MPPL/MPPK = PL/PK, adică unde: MPPL/PL = MPPK/PK. Prin trasarea unei serii de izocuante şi izocosturi, costurile pe termen lung pot fi derivate pentru fiecare nivel al producţiei. În figura 3.18, izocuantele sunt trasate pentru o firmă ipotetică, la intervale de 100 de unităţi. Până la nivelul de 400 unităţi, izocuantele se apropie una de cealaltă, după care intervalul dintre izocuante începe să crească. Linia de la a la g este cunoscută sub numele de dreapta expansiunii. Ea uneşte punctele de tangenţă ale izocuantelor cu izocosturile şi prezintă combinaţiile cu costuri minime ale muncii şi capitalului pentru fiecare nivel al producţiei: costurile totale pe termen lung fiind date de izocost. Până în punctul d, din ce în ce mai puţin capital (K) şi munca (L) sunt necesare pentru producerea a 100 unităţi suplimentare. Deci costurile marginale pe termen lung scad. După punctul d, din ce în ce mai mult K şi L sunt necesare şi deci LRMC creşte. Harta izocuantelor din figura 3.18 dau o curbă LRMC de forma ∪ . Şi curba LRAC va avea forma ∪ , dar mai puţin pronunţată, cu LRMC urcând prin partea inferioara a LRAC. Utilizarea unei harţi a izocuantelor pentru compararea comportării costurilor pe termen lung şi scurt Sa considerăm harta izocuantelor prezentata în figura 3.19. Ea prezintă o firmă producând la nivelul a, adică 200 de unităţi de produs pe perioada de timp (prezentat de izocuanta care trece prin punctul a) şi foloseşte K1 unităţi de capital şi L1 unităţi de muncă. Costul capitalului şi muncii este de 40.000 UM (prezentat de izocostul care trece prin punctul a). Să presupunem că fabrica folosită de firmă a fost proiectată să producă 200 de unităţi de produs la cel mai scăzut cost. De aceea punctul a se găseşte pe

86

Pe termen lung. Costurile medii pe termen lung vor rămâne la acelaşi nivel cu cel original.000/300 = 220. Veniturile În acest capitol încercăm să construim o teorie a maximizării profitului. De exemplu. atunci veniturile totale lunare vor fi de 5. Aceasta va conduce la obţinerea punctului b pe izocuanta de 300 de unităţi. Se poate deci deplasa în sus pe dreapta expansiunii. medii şi marginale Veniturile totale (TR) Veniturile totale sunt reprezentate de totalitatea câştigurilor firmei într-o perioada de timp. Deci: TR = P × Q Veniturile medii (AR) 87 . În aceste condiţii costurile medii pe termen scurt vor urca la 66. realizate prin vânzarea unui anumit volum de produse (Q). dacă firma doreşte să-şi crească producţia la 300 de unităţi. De această dată costurile totale vor fi de doar 60. Veniturile totale.000. Încercăm să aflăm care sunt nivelurile producţiei şi costurile la care o firmă îşi maximizează profitul şi care va fi valoarea acestui profit la nivelul respectiv.000 UM. (P × Q). 60. 5 UM × 1. Dacă firma doreşte să-şi crească producţia la 300 unităţi. iar acum vom trece la partea de venituri din ecuaţia de mai sus. ca în figura 3. folosind K2 capital şi L2 forţă de muncă. va trebui să utilizeze forţă de muncă la nivelul L3.000/300 = 200. veniturile medii (AR) şi veniturile marginale (MR). Pe termen scurt.TC Am analizat costurile în detaliu.000 UM. Pe termen lung.000 UM (izocostul trecând prin punctul bS). la nivelul K1. Costul total va creşte la 66. Am definit profitul total al unei firme că fiind: veniturile totale ale firmei minus costurile totale de producţie: TΠ = TR . dacă o firma vinde 1. Ca şi în cazul costurilor. la venituri distingem trei concepte: Veniturile totale (TR).000/200 = 200. pe termen scurt şi pe termen lung. capitalul este fix în ofertă. ea poate varia fie capitalul fie volumul forţei de muncă. Pe termen scurt. Atât costurile medii pe termen scurt cât şi cele pe termen lung sunt egale între ele şi egale cu 40. dacă firma decide să extindă producţia la 300 de unităţi de produs.19 până în punctul bL. Acum să analizăm ce se va întâmpla. cu alte cuvinte.dreapta expansiunii.000 unităţi (Q) pe luna la preţul de 5 UM/unitate (P).

variază în funcţie de nivelul producţiei. va avea curbe ale veniturilor cu o formă diferită de firmele care pot alege preţul cu care vor apărea pe piaţă. condiţiile în care operează firma. AR este media ponderată a preţurilor.20. deci: AR = P. în acest caz. Deci dacă o firme vinde cu 20 de unităţi mai mult în această lună decât era estimat. Aceasta poate fi realizată în mod grafic. va putea vinde întregul volum al producţiei la acel preţ. MR = 5 UM. Partea dreapta a figurii prezintă cererea pentru o firmă individuală care este extrem de mică în comparaţie cu talia pieţei. AR = TR/Q. Acest lucru este ilustrat în figura 3. similar procedurii de la costuri. Deci dacă firma câştiga 5. Curbele veniturilor atunci când preţul nu este afectat de nivelul producţiei Veniturile medii Dacă o firmă este foarte mică. Fiind atât de mică. şi câştigă 100 UM suplimentar. Veniturile marginale Veniturile marginale sunt reprezentate de veniturile totale suplimentare câştigate prin vânzarea unei unităţi suplimentare întrun interval de timp. Deci. Deci. De remarcat diferenţele de scară pentru axa orizontală dintre cele două grafice. va câştiga 5 UM/unitate de produs. Să analizăm ambele situaţii. Adică va trebui să accepte preţul care va deriva din intersecţia cererii şi ofertei pe întreaga piaţă. atunci obţine 5 UM pentru fiecare unitate de produs suplimentar. Deci curba cererii va fi una orizontală la acest preţ. Dar fiind atât de mică.000 unităţi de produs (Q). Preţul de echilibru este 5 UM.000 UM (TR) prin vânzarea a 1. Dar acesta este preţul. ea va fi un acceptator de preţ. MR = ∆ TR/∆ Q Acum vom analiza modul în care fiecare dintre aceste trei concepte despre venituri (TR. comparativ cu întreaga piaţă. Partea stângă a figurii prezintă cererea şi oferta pe piaţă. orice schimbare în nivelul producţiei sale va fi nesemnificativ pentru a putea afecta preţul de pe piaţă. care va rămâne la 5 UM. Firma poate vinde 200. Singura excepţie apare atunci când firma vinde la preţuri diferite spre diferiţi consumatori. O firmă care este prea mică pentru a putea influenţa preţul pe piaţă. 88 . Relaţiile vor depinde de condiţiile de pe piaţă.Veniturile medii sunt reprezentate de volumul câştigurilor pe unitatea de produs vândută. 600 sau 1200 de unităţi de produs fără a afecta preţul pieţei. AR şi MR).

ca în figura 3. Tabelul 3. curba TR. AR şi MR) vor arata diferit atunci când preţul variază cu producţia.7 Cantitatea (unităţi) 0 200 400 600 800 1000 1200 - Preţ ≡ Ar = MC (um) 5 5 5 5 5 5 5 - TR (um) 0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 - Curbele producţia veniturilor atunci când preţul variază cu Cele trei curbe (TR. curba cererii va avea o panta descrescătoare. Dacă o unitate suplimentară este vânduta la 5 UM. Curba cererii. Deci. Dacă preţul trebuie scăzut pentru a creşte vânzările. Tabelul 3. veniturile totale vor creşte cu o rată constantă.8 Cantitatea (unităţi) 1 2 3 P = AR (um) 8 7 6 TR (um) 8 14 18 MR (um) 6 4 2 89 . atunci un câştig suplimentar de 5 UM este realizat. va trebui să coboare preţul. veniturile medii vor scădea pe măsură ce producţia va creşte. va fi o dreaptă care porneşte din origine. va trebui să accepte o scădere a vânzărilor.8 oferă un exemplu. veniturile medii sunt constante.În aceste condiţii. la valoarea de 5 UM. Întrucât preţul este constant. curba veniturilor marginale va fi aceeaşi cu curba veniturilor medii. Să ne amintim că veniturile medii sunt egale cu preţul. Tabelul 3. În cazul unei curbe a cererii orizontale. este trasată folosind primele două coloane. Veniturile marginale. Dacă o firma deţine o parte importantă din piaţă. Veniturile medii. Aceasta înseamnă că dacă doreşte să vândă cantităţi mai mari. Curba veniturilor medii pentru firma respectivă va fi deci suprapusă exact peste curba cererii. întrucât vânzarea de unităţi suplimentare se face la acelaşi preţ. Veniturile totale. sau dacă va ridica preţul. care ne arată cât de mult este vândut la fiecare dintre preţuri. pentru o firmă care cunoaşte o curbă a cererii cu panta descrescătoare.21. Tabelul 3. pe măsură ce cantităţi mai mari sunt vândute.7 prezintă efectul asupra veniturilor totale a unor niveluri diferite ale vânzărilor la preţul constant de 5 UM.

22). Câştigul net este deci de 6 . Dar de ce? Dacă o firmă doreşte să vândă mai mult într-o perioadă de timp dată trebuie să-şi reducă preţul. iar veniturile vor scădea. Dacă. reducerea preţului va depăşi creşterea vânzărilor. dar va pierde 1 UM la fiecare din celelalte două produse. Acesta este venitul marginal: venitul suplimentar realizat din vânzarea unei unităţi suplimentare. Si aceasta nu numai pentru unităţile suplimentare pe care speră să le vândă. însă. Firma doreşte să vândă 3 unităţi de produs şi deci reduce preţul la 6 UM. veniturile marginale sunt pozitive (dacă vânzările în perioada de timp dată sunt egale cu 4 unităţi sau mai mici.4 5 6 7 - 5 4 3 2 - 20 20 18 14 - 0 -2 -4 - De notat că. Veniturile marginale sunt date de preţul la care este vânduta ultima unitate suplimentară. pentru o anumită cantitate vândută. Dacă.8. Veniturile marginale vor fi negative.2 = 4. în figura 3. veniturile marginale vor fi inferioare decât veniturile medii sau chiar negative. Acestea pot fi ilustrate în Tabelul 3.8.22). În acest caz. curba 90 . 6 UM prin vânzarea ultimei unităţi. curba cererii va fi elastică pentru această cantitate. Două unităţi sunt vândute. o scădere a preţului va conduce la o creştere proporţional mai mare a cantităţii solicitate şi deci la o creştere a veniturilor. dacă cererea este elastică în ceea ce priveşte preţul. cererea este rigidă. curba AR se găseşte de-a lungul aceleiaşi linii. Atunci când o firma cunoaşte o curbă a cererii cu panta descrescătoare. în mod curent. minus pierderea de venituri apărută că urmare a reducerii preţului la acele unităţi de produs care altfel ar fi fost vândute la un preţ mai mare. Dacă. De notat că în tabelul 3. va conduce la o creştere a veniturilor totale. în figura 3. Va câştiga. veniturile marginale vor fi pozitive. Motivul pentru care lucrurile se petrec astfel este ca AR =P şi curba care leagă preţul de cantitate (curba cererii) trebuie să fie aceeaşi cu cea care leagă veniturile medii de cantitate (curba AR). întrucât o creştere a cantităţii vândute (ca rezultat al reducerii preţului). În această situaţie. veniturile marginale sunt negative (la un nivel al vânzărilor de 5 sau mai mare. o scădere a preţului va conduce la o creştere proporţional mai mică în vânzări. acceptatoare de preţ. însă. Veniturile marginale. Să presupunem că preţul este de 7 UM. Să ne amintim că. care altfel ar fi fost vândute cu 7 UM. Între veniturile marginale şi elasticitatea preţului în cerere există o relaţie simplă. deci. la fel că şi în cazul firmelor mici. ci şi pentru unităţile pe care le-ar vinde normal pe parcursul acestei perioade. MR este marcat între valorile celorlalte trei coloane.

Este o curba care la început creşte. Aceasta este ilustrat în tabelul 3.cererii va fi rigidă pentru această cantitate. Curba cererii (AR) în figura 3. şi cea mai simplă metodă este utilizarea curbelor costurilor totale şi veniturilor totale. profitul va fi maximizat. legătura cauzală este în direcţie opusă. efectul este reprezentat printr-o deplasare de-a lungul curbei. cu deosebirea că aici. întrucât o creştere în cantitatea vânduta va conduce la o scădere a veniturilor totale. pentru ca apoi să scadă. 91 . elasticitatea preţului în cerere va fi egala cu -1. vor produce o deplasare a curbei cererii. veniturile totale vor scădea. ca gusturile. Ce se întâmplă deci cu veniturile dacă se modifică producţia. în timp ce o scădere a veniturilor. În acest punct. o creştere a producţiei va conduce la o creştere a veniturilor totale. Lucrurile stau la fel în cazul curbelor veniturilor. rigidă). se va produce o deplasare a tuturor celor trei curbe ale veniturilor. Veniturile totale sunt rezultatul produsului dintre preţ şi cantitate. Deplasări ale curbelor veniturilor Am văzut mai devreme în acest curs. Maximizarea profitului Acum putem asambla costurile şi veniturile şi putem analiza la ce nivel al producţiei. şi de asemenea. Există două cai prin care aceasta poate fi realizată. că o modificare a preţului va produce o deplasare de-a lungul curbei cererii. O creştere a veniturilor este reprezentată printr-o deplasare verticală în sus a curbelor.8. veniturile sau preţul altor bunuri. Afectând preţul al care fiecare nivel al producţiei poate fi vândut. A două metodă constă în utilizarea curbelor veniturilor medii şi marginale şi curbelor costurilor medii şi marginale.22 este elastică în stânga punctului r şi rigidă în dreapta sa. de o deplasare verticală în jos a curbelor. care este nivelul acestui profit. Coloana TR din acest tabel este reprezentat grafic în figura 3. Vârful curbei va fi acolo unde MR = 0.23. Efectul schimbării oricărui alt determinant al cererii. Atunci când veniturile marginale devin negative (şi curba cererii. curba TR nu este o linie dreaptă. Deşi această a doua metodă este puţin mai complexă. Spre deosebire de cazul firmelor acceptatoare de preţ. Prima. Dar de ce? Atât timp cât veniturile marginale sunt pozitive (şi deci cererea este elastică în ceea ce priveşte preţul). Veniturile totale.

10 se bazează pe valorile din tabelul 3. Tabelul 3..14). Maximizarea profitului curbelor medii şi marginale pe termen scurt: utilizarea Valorile din tabelul 3.este recomandată atunci când dorim să analizăm şi să comparăm maximizarea profitului în condiţii diferite de piaţă. presupune parcurgere a două etape... -6 92 . 8 MC (um) 4 2 2 4 7 .9 ne prezintă valorile veniturilor totale. 4 2 0 -2 .10 Q (unităţi ) 0 1 2 3 4 5 6 7 P=AR (um) 9 8 7 6 5 4 3 2 TR (um) 0 8 14 18 20 20 18 14 MR (um) 8 . În prima etapă se caută nivelul producţiei la care profitul este maxim (folosind curbele MC şi MR). Cea de a doua etapă presupune aflarea valorii profitului la nivelul respectiv al producţiei (folosind curbele AR şi AC).. 20 TΠ (um) -6 . (18 . TC şi TR sunt reprezentate în figura 3.. Mărimea profitului maxim este reprezentata prin săgeţi. 42/3 41/2 5 .9 Cantitatea (unităţi) 0 1 2 3 4 5 6 7 - TR (um) 0 8 14 18 20 20 18 14 - TC (um) 6 10 12 14 18 25 36 56 - TΠ (um) -6 -2 2 4 2 -5 -18 -42 - Profitul total (TΠ ) se găseşte prin diferenţa dintre TR şi TC.8. derivate din tabelul 3. firma înregistrează pierderi. -42 AΠ (um) -2 1 11/3 ½ -1 . La acest nivel al producţiei.24. profitul total este egal cu 4 UM. Aceste valori au fost astfel alese... 2 4 2 -5 . TC (um) 6 10 12 14 18 25 36 56 AC (um) 10 ... încât să producă o curba TC de o formă caracteristică.. Curbele TΠ . altfel spus acolo unde distanţa dintre costurile totale şi veniturile totale este maximă.. Tabelul 3.. Maximizarea curbelor totale profitului pe termen scurt: utilizarea Tabelul 3.. Găsirea profitului maxim pe care îl poate realiza o firmă.9.... Atunci când valorile lui TΠ sunt negative. Profitul total maxim se realizează la producerea a 3 unităţi. Acelaşi tabel ne prezintă şi valorile costurilor totale.

4. Profitul total va creşte. (AR . se descoperă profitul mediu (AΠ ).33 × 3 = 4. vom folosi curbele medii pentru a măsura volumul acestui profit maxim. profitul este maxim atunci când MR = MC.25. În concluzie. Câteva precizări 93 . atât timp cât ultima unitate nu realizează nici un profit? Răspunsul este foarte simplu: dacă nu se mai poate adăuga nimic la total. profitul creşte prin creşterea nivelului producţiei.AC). Atât curbele marginale cât şi cele medii corespunzătoare valorilor înscrise în tabelul 3.- - - - - - - - - Etapa I: folosirea curbelor marginale pentru găsirea nivelului producţiei la care profitul este maxim Regula maximizării profitului este una foarte simplă: dacă profitul trebuie să fie maxim. cum poate fi profitul maxim. În figura 3. Întrebarea care se pune este. Etapa II: Utilizarea curbelor medii pentru măsurarea volumului profitului Dacă am descoperit deja care este nivelul producţiei la care profitul este maxim. Atât timp cât MC este mai mare decât MR. profitul poate creşte reducând producţia. valoarea lui AΠ este 6 . la un nivel al producţiei de 3 unităţi de produs. ca fiind diferenţa dintre AR şi AC. profitul total se obţine înmulţind profitul mediu cu cantitatea: TΠ = AΠ × Q Aceasta este reprezentată prin zona haşurată şi egala cu 1. La un nivel al producţiei mai mare decât 3. La nivelul producţiei pentru care profitul este maxim. Într-un prim pas.10 sunt reprezentate grafic în figura 3.66 = 1. Din tabel putem vedea că MR = MC. la un nivel al producţiei sub 3. Aceasta se poate confirma consultând valoarea aferenta lui TΠ în tabelul 3. MR este mai mare decât MC. În aceasta situaţie. 3. Acesta este reprezentat în punctul e.26. MC este mai mare decât MR.35. în figura 3. Aceasta înseamnă că producând mai multe unităţi de produs se va înregistra un câştig mai mare prin veniturile suplimentare (MR) raportat la costuri (MC). MR trebuie să fie egal cu MC. Atât timp cât MR este mai mare decât MC.25. Dar de ce este profitul maxim atunci când MR = MC? Cea mai simplă cale de a răspunde este aceea a analizei situaţiei în care MR şi MC nu sunt egale. atunci înseamnă că totalul este la maximum. Orice nivel al producţiei peste 3 unităţi va adăuga un volum mai mare al costurilor decât profitul.10. daci va reduce profitul.

care depăşeşte profitul normal. În Q1. după un timp aceştia vor părăsi afacerea şi se vor deplasa spre o alta în care să-şi folosească. chiriilor. profit economic.Maximizarea profitului pe termen lung Presupunând că. Dacă vor câştiga mai mult decât profitul normal. Când MC = MR la două niveluri diferite ale producţiei În figura 3. Volumul pierderilor la MC = MR. ca şi în cazul salariilor. De exemplu. Acesta este un cost. pentru a-i asigura continuitatea în timp. va fi nivelul la care pierderile sunt minime. dinspre Q1 şi înspre Q2. orice profit reprezentat grafic (de exemplu. curba AC este deasupra curbei AR la oricare dintre nivelurile producţiei. Dacă însă vor câştiga mai puţin. profit. atunci. capitalul într-un mod mai eficient. nivelul producţiei la care MR =MC. maximizarea profitului are loc la nivelul producţiei la care MR este egal cu MC pe termen lung. întrucât.27. o deplasare în orice direcţie va produce o creştere a profitului (sau o reducere a pierderilor). curbele AR şi MR sunt aceleaşi pe termen lung şi pe termen scurt. atunci ei vor rămâne în afacere. În aceasta situaţie. Raţiunea este aceeaşi că şi în cazul pe termen scurt. zona haşurată din figura 3. O astfel de situaţie este ilustrata în figura 3. Care dintre acestea două este cel în care profitul este maxim? Răspunsul este în Q2. este reprezentat de zona haşurată. Profitul normal este acea sumă de bani pe care proprietarii firmei ar fi putut să o câştige într-o afacere alternativă sau într-un alt domeniu. Acest cost oportun (sau de oportunitate) faţă de proprietari este cunoscut sub numele de profit normal şi este inclus în curbele costurilor. Acesta mai este cunoscut sub următoarele denumiri: profit supernormal. MR devine mai mare decât MC şi deci nivelul producţiei trebuie încă să mai crească. Toţi aceşti termeni au însă un singur înţeles: surplusul din profitul total. surplusul producătorului sau câteodată. Minimizarea pierderilor Se poate întâmpla ca la nici un nivel al producţiei să nu se realizeze profit. trebuie suportat de către firmă.28 este ilustrată situaţia în care MR =MC în două puncte diferite. profit pur. simplu.26) trebuie să depăşească profitul normal. dacă nivelul producţiei creşte peste Q1. Întrucât profitul normal este inclus în costuri. Înţelesul termenului “profit” Unul dintre elementele costurilor este costul oportun al proprietarilor firmei de a se găsi în afacerea respectivă. profit anormal. Acesta este reprezentat de suma minimă pe care proprietarii trebuie să o realizeze din afacerea respectivă şi care să le permită continuarea afacerii. Când trebuie oprită producţia 94 .

Pe termen lung. Ea va înceta să producă atunci când nu îşi mai poate acoperi costurile variabile: atunci când curba AVC este deasupra sau atunci când curba AR este sub poziţia ilustrata în figura 3. Punctul de închidere pe termen lung se găseşte în punctul de tangenţă dintre curba AR şi curba LRAC. îşi va înceta activitatea. dacă firma nu poate acoperi costurile medii pe termen lung (şi deci profitul normal). va continua să le plătească şi deci va continua să producă. Costurile fixe trebuiesc plătite chiar dacă nivelul producţiei este 0 (de exemplu. Toate costurile sunt variabile pe termen lung. Dacă activitatea firmei depăşeşte costurile variabile. Această situaţie este cunoscută sub numele de punctul de închidere pe termen scurt.29. chiriile). De aceea.Pe termen scurt. 95 .

Partea a IV-a Cererea şi oferta agregată şi problemele macroeconomice 96 .

a.9 2.5 2.9 8.7 2.1 . 1960 şi 1970.1 1990-7 1.a.4 4. n.5 2.0 1990-7 11.2 9. 1980-9 9.a.1 38.7 4. n.3 3.a.2 2.8 1970-9 3.5 n.6 -0.9 3.6 5. mai ales înaintea alegerilor). nu numai datorită şomajului în sine. 3 Şomajul Guvernele urmăresc.3 2.8 5.3 n.2 2.0 5. În acest scop.5 4. să menţină rata şomajului la o cotă cât mai scăzută.5 6.0 4.a. Şomajul a fost semnificativ mai mare în 1980 şi 1990.8 4.3 n.9 2.4 4.5 2.1 7.8 1.3 10.a.1 9.0 7. guvernele încearcă să ajungă la o creştere stabilă.4 13. comparativ cu 1950. 2.4 8.6 6.4 5. Inflaţia Prin inflaţie înţelegem o creştere generală a preţurilor în ansamblul economiei.4 3.4 3.3 n.3 7.5 2.5 4.8 5.1 13.5 3.3 7. Aşa cum se poate observa.9 2.9 4.6 3.7 4.2 46. o creştere sustenabilă. care nu pot fi susţinute (deşi unele guverne s-ar bucura de o tentă spectaculară a creşterii.8 1.2 4.9 9. 6.3 2.6 8.2 7.3 1.1 7.3 0 Inflaţie 1960-9 1970-9 1980-9 1990-7 4.Creşterea economică (medie în % per an).0 2.3 1980-9 2.2 8.2 3.8 6.4 7.5 2. diferenţele între ţările listate sunt substanţiale.0 2.0 7.1 1.0 10. 1970-9 3. de-a lungul anilor.a.1 2.0 5. 3.9 5. Politicile guvernelor încearcă să menţină 97 .5 10.9 9.5 8.2 3. şomajul (medie în %) şi inflaţia (medie în % per an) Franţa German Itali Japoni Ucrain SUA UE 15 OEC Brazili Malaez Singapor ia a a a D a ia e Creştere 1960-9 7.a. evitând atât recesiunea cât şi creşterea explozivă.6 8.3 3.2 2.5 2.7 3. dar şi pentru că şomajul reprezintă o pierdere în termeni de resurse umane şi pentru că ajutoarele de şomaj sunt suportate din buget.2 9. n.1 1.1 4.8 4.1 2. Tabelul 4.8 2.3 7. 9 11.3 11.4 6.6 3. cu alte cuvinte.9 227.8 6.5 0.5 1.4 2.3 2. şi nu doar o creştere ca un fenomen temporar.Obiective macroeconomice Care sunt problemele macroeconomice majore de care suferă economiile în ansamblul lor? Creşterea economică Guvernele încearcă să atingă rate înalte ale creşterii economice.8 3.9 2. pe termen lung.0 2.7 8.0 2. 2 4.1 5.3 2.0 2.4 1. n.3 6.2 5.0 4.0 Şomaj 1960-9 1.4 4.2 1100. În tabelul 4.2 1.7 10.1 prezintă creşterea anuală medie a producţiei între 1960 şi 1997 pentru câteva state. de asemenea.

o rată scăzută a şomajului şi inflaţiei. pentru că importurile vor avea un preţ mai mare şi va alimentata inflaţia. În Marea Britanie. în valută. guvernul poate încerca să controleze o serie de variabile intermediare. Balanţa de plăţi Contul balanţei de plăţi înregistrează toate tranzacţiile desfăşurate între rezidenţii unui stat şi exteriorul. şi ambele sunt situaţii problemă. creditele şi dobânzile aferente vor creşte şi/sau rezervele valutare vor scădea. Astăzi. va creşte incertitudinea partenerilor comerciali internaţionali. în valută. pentru a acoperi deficitul. Dacă vom cheltui mai mult decât încasăm.inflaţia atât la un nivel stabil cât şi la un nivel cât mai scăzut cu putinţă. Exporturile şi toate celelalte încasări sunt realizate în monedă străină. Importurile şi celelalte plăţi sunt.60 USD. o rata a şomajului de 3-4% este considerată normală. Rata de schimb este rata la care o monedă este schimbată pentru o alta. dacă rata de schimb este fluctuantă. chiar în ţările dezvoltate din punct de vedere economic. rata de schimb GBP/USD este de 1 GBP = 1. oferta de bani. întrucât. Aceste variabile includ: rata dobânzilor. Cu alte cuvinte va apărea un deficit de valută. Pentru a-şi atinge obiectivele de creştere economică înaltă şi sustenabilă. În această parte vom analiza toate relaţiile care se creează între acestea. valorile acesteia erau duble. de exemplu. taxele. De exemplu. rata de schimb va scădea. iar aceasta va afecta comerţul internaţional şi creşterea economică. 98 . cheltuielile bugetare şi ratele de schimb. dobânzile şi dividendele plătite spre investitori străini. Aceasta este o problemă. Scăderea ratei de schimb este o problemă. de asemenea. investiţiile în străinătate. Rata de schimb va scădea. o balanţă de plăţi satisfăcătoare. În aceste situaţii. Balanţa de plăţi realizează un deficit. afacerile vor putea stabili salarii şi preţuri şi adopta decizii privind investiţiile pe termen considerabil mai lungi. pe termen lung. guvernele trebuie să facă apel la credite externe. Dacă guvernul nu va întreprinde nimic pentru a corecta deficitul balanţei de plăţi. realizate în valută. pot apărea două situaţii. Aceste tranzacţii includ atât creditele cât şi debitele.50 USD sau chiar mai jos. inflaţia a ajuns la 24%. Creditul este reprezentat de toate încasările de la alte state: exporturi.55 USD sau 1. Unul dintre cele mai importante motive pentru aceasta este faptul că limitarea inflaţiei are o implicare directă în procesul decizional. în 1975. Debitul este reprezentat de toate plăţile efectuate spre alte state: importuri. dar cu nu foarte mult timp în urmă. De asemenea. investiţiile străine şi dobânzi şi dividende realizate în afara graniţelor. De exemplu. sau să folosească parte din rezervele proprii în valută. la 1.

Circuitul este deci unul închis cu plăţi de la indivizi spre firme şi de la firme spre indivizi. cheltuieli bugetare (G) şi cheltuieli ale rezidenţilor străini pentru bunuri şi servicii (investiţii realizate în ţară şi exporturi) (X). De aceea este importantă cunoaşterea relaţiilor care se stabilesc între cele patru obiective. capital şi pământ. în încercarea de a creşte rata de creştere economică prin reducerea taxelor astfel încât să se stimuleze consumul şi implicit investiţiile. la infinit. poate duce la creşterea inflaţiei. În acelaşi timp alte venituri sunt injectate din exterior. parte din acestea sunt retrase. furnizate de către indivizi. de asemenea. fluxul va continua la acelaşi nivel. Deci: AD = Cd + I + G + X1 Pentru a arăta în ce mod sunt legate cele patru obiective de cererea agregată. poate duce la agravarea unuia dintre celelalte. Deci. Aceste cheltuieli sunt reprezentate de patru componente: cheltuielile consumatorului pentru bunuri şi servicii (Cd). putem folosi un model simplu din economie. În fluxul circular există un flux intern şi alte câteva externe. Firmele sunt producătoare de bunuri şi servicii. Deci. 99 . bani trec direct de la firme la indivizi. Să analizăm aceste retrageri şi injectări. În lumea reală. Fluxul intern. Dacă indivizii îşi cheltuiesc toate veniturile cumpărând bunuri şi servicii. Aceasta este reprezentată de volumul total de cheltuieli pentru bunuri şi servicii în interiorul unui stat. ei sunt cei care furnizează forţa de muncă şi alţi factori de producţie. iar veniturile rămân neschimbate. în acest circuit intern. ei utilizează forţă de muncă şi alte mijloace de producţie. ca remunerare a factorilor de producţie. Familiile (care includ toţi indivizii) sunt consumatorii bunurilor şi serviciilor. Fiecare grup are două roluri. Aceste plăţi sunt făcute în schimbul utilizării factorilor de producţie: muncă. O cale prin care cele patru obiective sunt legate între ele este aceea constituită de legătura lor cu cererea agregată (AD). iar firmele folosesc toate încasările pe care le primesc de la consumatori pentru a remunera factorii de producţie. În acest model. De exemplu. dobânzi sau rente. urmărirea oricăruia dintre cele patru obiective pe care le-am identificat.Fluxul circular al veniturilor Din păcate. şi dacă viteza de circulaţie a banilor nu se modifică. investiţiile realizate de firme (I). sub formă de salarii. de asemenea. Acesta este fluxul circular al veniturilor. economia este împărţită în două grupuri mari: firme şi familii. circuitul se închide prin plata de către indivizi spre firme. Indivizii plătesc firmelor atunci când consumă servicii şi bunuri în scop personal (Cd). dividende pe acţiuni. lucrurile nu stau aşa de simplu. retrageri şi injectări Fluxul intern Firmele plătesc bani indivizilor. în circuitul veniturilor celor două grupuri. Nu toate veniturile intră în fluxul interior. Banii se rotesc la nesfârşit cu aceeaşi viteză.

pentru a obţine economiile nete. Ele constau din taxele totale minus ajutoarele sociale. Acestea sunt considerate "taxe negative" şi mai sunt cunoscute sub numele de plăţi de transfer. (Pentru a simplifica. retrasă. fie atunci când vânzătorii îşi achiziţionează următoarele importuri. Diferenţa va fi retrasă din circuitul interior. sunt plătite de către firme. oamenii nu vor mai putea alege. înainte de împărţirea dividendelor spre acţionari. vom reprezenta toate taxele ca fiind retrase într-un singur punct. taxele nete (T) reprezintă fluxul net orientat spre guvern de către plătitori de taxe individuali sau firme. Economiile nete (S). pensii. fie că aceasta se face spre autorităţile locale sau centrale. taxe nete şi cheltuieli cu importuri: W=S+T+M 100 . în mod normal. alocaţii familiale sau cu alte caractere sociale. Ceea ce vom încerca să măsurăm vor fi economiile nete ale indivizilor spre sectorul bancar. Familiile cheltuiesc o parte din venituri pentru bunuri şi servicii din import. Nu tot consumul este acoperit de către bunuri produse în ţară. sensul fluxului se inversează. În modelul nostru. ca băncile. acesta fiind negativ. fie atunci când fabricanţii locali îşi plătesc componentele importate. Taxele nete (T). Retragerile totale vor fi suma simplă a celor trei categorii: economii nete. în instituţii financiare. De aceea trebuie să extragem de aii toate împrumuturile sau retragerile anterioare. În acelaşi mod numai o parte din veniturile obţinute de către firme va fi plătit spre indivizi. ca taxele de corporaţie. Economiile sunt acea parte din venituri pe care indivizii preferă să nu o cheltuiască. Desigur că dacă împrumuturile vor fi mai mari decât economiile. Unele taxe. Atunci când indivizii îşi plătesc taxele. fluxul se orientează invers. de asemenea. Banii pe care consumatorii îi plătesc pentru aceste bunuri şi servicii. la fel ca şi în cazul economiilor. Altele. aşa cum mai sunt numite câteodată). Această retragere este cea de a treia din fluxul intern şi care se scurge spre exterior. Altele. Cheltuieli cu importuri (M). Există. de exemplu. Ele deplasează o sumă de bani de la plătitorii de taxe spre recipienţi.Retragerile (B) Numai o parte din veniturile indivizilor vor fi cheltuite pentru bunuri şi servicii. sau bunuri şi servicii care include componente importate. Atunci când anumite persoane au venituri de genul ajutorului de şomaj. Diferenţa va fi. în principal. sunt plătite din cheltuielile consumatorilor. numai că de această dată. ci să o pună deoparte pentru viitor. îşi vor urma calea peste graniţe. Aceasta nu afectează în nici un mod argumentaţia). sunt plătite din veniturile familiilor. ca impozitul pe venituri. ca TVA sau accize. sau contribuţia la asigurările sociale. aceasta reprezintă o retragere de bani din fluxul interior. trei forme de retrageri (sau scurgeri. Economiile sunt depuse.

sau poate decide să cheltuiască mai mult decât colectează din 101 . sau bunuri semifabricate sau finite. cheltuielilor bugetare şi exporturilor: J=I+G+X Relaţia dintre retrageri şi injectări Există legături indirecte între economii şi investiţii. guvernele pot cheltui (G) mai mult decât primesc sub formă de taxe (T). Un element extrem de important de subliniat aici. va fi mai mare. deci. sau din economii anterioare sau împrumuturi sau printr-o nouă emisiune de acţiuni. şcoli sau spitale.Injectările (J) Numai o parte din cererea pentru producţia firmelor (exemplu. Atunci când guvernul cheltuieşte bani pentru bunuri sau servicii oferite de firme. sau invers. restul provine din exteriorul fluxului interior. trei tipuri de injectări. suma investiţiilor. sau invers. În mod similar. Aşa cum am văzut. aceste sume sunt considerate injectări. Cheltuielile cu exporturile (X). Ele pot cheltui aceste sume pentru echipamente sau construcţii. Pentru un interval de timp. exporturile (X) pot depăşi importurile (I). Dacă o proporţie mai mare din venituri este economisită. Acestea sunt sumele de bani cheltuite de firme şi pe care acestea îi obţin de la diverse instituţii financiare. importuri şi exporturi. sunt echivalentul taxelor negative şi au un efect de reducere asupra T. De notat că în cheltuielile bugetare nu se include şi ajutoarele sociale. instituţiile financiare pot împrumuta (I) mai mult decât primesc de la deponenţi (S). cererea pentru importuri nu poate fi egală cu exporturile. dacă volumul importurilor va creşte. Aceste componente adiţionale ale cererii agregate sunt cunoscute sub numele de injectări (J). Exemple. Aceste legături nu garantează că S = I sau G = T sau M = X. În ceea ce priveşte guvernul. care poate fi oferit drept credite. şi deci ei vor planifica investiţii sau economii de volume diferite. sau pot pur şi simplu să creeze stocuri de input-uri. Investiţii (I). taxe şi cheltuieli bugetare. cheltuielile bugetare pot fi mai mari. Banii intră din exterior (de peste graniţe) în flux atunci când rezidenţi străini ne cumpără exportul de bunuri şi servicii. volumul disponibil pentru bănci şi instituţii financiare. veniturile persoanelor străine vor creşte şi le va permite să cumpere un volum mai mare al exporturilor. În final. Dacă taxele sunt ridicate. sunt construirea de drumuri. guvern (central sau local) şi respectiv ţări străine. este acela că deciziile referitoare la investiţii sau economii sunt adoptate de persoane diferite. prin intermediul instituţiilor financiare. acesta poate alege să nu egaleze T = G. sau invers. Poate decide să nu cheltuiască toate veniturile realizate din taxe: pentru a realiza un surplus la buget (T > G). Injectările totale sunt. Cheltuielile bugetare (G). aceste plăţi de transfer. ca şi componentă a retragerilor. Există în principal. cererea agregată) provine din cheltuielile consumatorilor.

vor face ca vânzările firmelor să crească. Deci. Aceasta va demara un proces care să reaşeze economia într-o stare de echilibru. Fluxul circular al veniturilor şi cele patru obiective macroeconomice Dacă injectările planificate nu sunt egale cu retragerile planificate. o creştere în cererea agregată. profit. adică acolo unde injectările sunt egale cu retragerile. deci. împrumutând sau tipărind mai mulţi bani pentru a acoperi diferenţa. cu atât mai mult va creşte venitul naţional.taxe şi să realizeze un deficit bugetar (G > T). iar aceasta îi va încuraja să producă mai mult. Echilibrul în fluxul circular Atunci când injectările nu sunt egale cu retragerile. o reducere a taxelor). cu atât mai puţin competitive vor fi exporturile. Cu cât va fi mai mare excesul iniţial de injectare. În aceste condiţii firmele vor plăti un volum mai mare pentru salarii. Creşterea în cererea agregată va avea următoarele efecte visà-vis de cele patru obiective macroeconomice: • se va înregistra o creştere economică. cu atât mai mari sunt şansele ca preţurile să crească. • balanţa de plăţi va tinde să se deterioreze. să luăm din nou exemplul în care injectările depăşesc retragerile. rente şi dobânzi. va apărea o stare de dezechilibru. În aceste situaţii injectările planificate (J) pot să nu fie egale cu retragerile (W). Aşa cum am văzut. Sau poate guvernul a hotărât să cheltuiască mai mult pentru educaţie sau sănătate. Sau una sau mai multe dintre cele trei tipuri de retrageri a scăzut (de exemplu. O cerere mai mare va creşte volumul importurilor. Sau poate a avut loc o creştere în cererea pentru exporturi. • Inflaţia va încerca să crească. Cu cât va fi mai mare creşterea în cererea agregată relativ la capacitatea de producţie a firmelor. • şomajul va scădea. Volumul producţiei totale la nivelul economie va creşte. Dacă injectările planificate ar fi mai mici decât retragerile. Putem presupune că gradul de încredere în afaceri a crescut şi deci au crescut investiţiile. nivelul cheltuielilor va creşte: se va înregistra. iar importurile mai ieftine comparate cu produsele locale. Altfel spus. un 102 . care vor fi consecinţele? Daca injectările sunt mai mari decât retragerile. Aceste cheltuieli suplimentare. întrucât firmele vor avea nevoie de mai multă forţă de muncă pentru a acoperi cererea mai mare de produse. importurile vor tinde să crească în timp ce exporturile vor tinde să scadă. Pentru a ilustra această situaţie. fiecare din aspectele prezentate mai sus va fi exact invers. şi cu cât inflaţia va fi mai mare. venitul naţional va creşte.

• o creştere a eficienţei cu care sunt utilizate aceste resurse. Creşterea potenţială este viteza cu care economia ar putea creşte.resurse naturale. Cu alte cuvinte. va avea loc o creştere a capacităţilor de depozitare şi o creştere a şomajului: va apărea o ruptură crescătoare între producţia potenţială şi cea actuală. Dar pe măsură ce venitul naţional creşte. familiile nu numai că vor cheltui mai mult pentru bunuri sau servicii (Cd). dar vor şi economisi mai mult (S). prin intermediul avansului tehnologic. Acestea sunt deci cele două aspecte majore referitoare la creşterea economică: aspectul pe termen scurt. retragerile. venitul naţional se va opri in creştere. sunt: • o creştere a resurselor . Acestea vor continua să crească până în momentul în care vor egala injectările. rata creşterii actuale va trebui să depăşească temporar rata creşterii potenţiale. Echilibrul se restabileşte. de-a lungul anilor – funcţie de rata progresului tehnologic. Doi dintre factorii majori care contribuie la creşterea economică potenţială. între anumite limite. retragerile vor creşte. calificarea forţei de muncă sau o mai bună organizare. Creşterea actuală este creşterea procentuală anuală a producţiei naţionale: rata creşterii producţiei actuale. care trebuie să asigure creşterea actuală la nivelul la care producţia actuală să fie cât mai aproape cu putinţă de producţia potenţială. 103 . vor plăti taxe mai mari (T) şi vor cumpăra mai multe produse din import (M). Dacă rata creşterii potenţiale depăşeşte rata creşterii actuale. Creşterea economică şi ciclul afacerilor Deosebirea între creşterea actuală şi creşterea potenţială Înainte de a examina cauzele creşterii economice. Datele statistice referitoare la rata creşterii se referă la rata creşterii actuale. Pe termen lung. muncă sau capital. trebuie făcută distincţia între creşterea economică actuală şi creşterea economică potenţială. şi aspectul pe termen lung care se referă la determinanţii ratei de creştere economică potenţială. Creşterea economică şi ciclul afacerilor Deşi creşterea potenţială a producţiei va varia. Pentru a acoperi această ruptură. nivelul investiţiilor şi descoperirea de noi materii prime – va tinde să fie mult mai stabil decât creşterea producţiei actuale.exces al injectărilor faţă de retrageri va conduce la o creştere economică. În acest punct. Este creşterea procentuală anuală a capacităţii economiei de a produce: rata creşterii producţiei potenţiale. şi de asemenea. rata creşterii actuale va fi limitată la rata creşterii potenţiale.

iar distanţa dintre producţia actuală şi cea potenţială se reduce. De asemenea. Ciclul afacerilor în practică Ciclul afacerilor ilustrat în figura 4. creşterea este foarte redusă. De-a lungul acestei faze. sau chiar negativă: ţara va cunoaşte o recesiune economică. Anumite boom-uri sunt de durată scurtă. Altele durează mai mult. Alteori. faza a patra este doar o pauză. Uneori. Magnitudinea fazelor. recesiunea sau căderea. Cauzele creşterii actuale Determinanţii majori ai variaţiilor ratei actuale de creştere pe termen scurt sunt variaţiile creşterii cererii agregate. apare o creştere economică foarte puternică. ciclul ne permite o distincţie clară între cele patru faze. Acest lucru este realizat în figura 4. 3. în ciuda fluctuaţiilor şi iregularităţilor. În această fază. ar trebui evitată o confuzie între un înalt nivel al producţiei şi o rată înaltă a creşterii producţiei. În alte situaţii. Economia cunoaşte o cădere puternică. Acest ciclu de boom-uri şi recesiuni este cunoscut sub numele de ciclul afacerilor sau ciclu comercial. În această fază. creşterea mult mai temperată. care reprezintă ciclul afacerilor în câteva state industrializate. în locul nivelului producţiei. în faza a doua. anumite perioade de recesiune durează mai mult.Creşterea actuală va tinde să fluctueze. Există patru faze ale ciclului afacerilor. Încetinirea. 2. Nivelul producţiei este cel mai înalt în faza 3. Boom-ul. Trasat în acest mod. Este cât se poate de regulat. 104 . Rata creşterii producţiei este cea mai înaltă în faza 2 (unde curba este cea mai înaltă).2: 1.3.2 este un ciclu „stilizat”. Coborârea. de 5% pe an sau mai mult. Aceste iregularităţi sunt de două feluri. ciclul este foarte neregulat. Resursele sunt utilizate la maximum. trei sau patru ani. creşterea economică va fi joasă. Creşterea. Acestea sunt ilustrate în figura 4. Cu toate acestea. din 1971 până în 1997. o economie stagnantă începe redresarea şi creşterea în producţia actuală reîncepe. mai ales dacă reprezentăm creşterea pe axa verticală. altele mai puţin. De-a lungul acestei faze are loc o creştere economică rapidă. În practică. În alţi ani. la începutul anilor 1980 sau 1990). Ca o avertizare. În anumiţi ani vor fi rate înalte ale creşterii economice: ţara va cunoaşte un boom economic. în care creşterea se reduce sensibil. zero sau producţia este în declin. Durata fazelor. de doar câteva luni. creşterea se reduce sau chiar încetează. În faza a patra apare declinul producţiei odată cu recesiunea (ca de exemplu. 4. ciclurile sunt clar vizibile.

care. o Creşterea producţiei potenţiale. creşterea producţiei va ajunge. curba producţiei actuale poate creşte mult mai înalt decât curba producţiei potenţiale. Această situaţie va stimula firmele să crească nivelul producţiei. Problema pe care o analizăm aici. Dacă ignorăm problema utilajelor uzate sau învechite. deci. va lăsa firmele cu cantităţi mari de bunuri în stoc. cu atât mai mare va fi rata creşterii actuale pe termen scurt. atunci stocul de capital va creşte odată cu volumul investiţiilor. Producţia naţională depinde de stocurile acesteia de capital (K). de proporţia din venitul naţional investit (i). cererea agregată şi producţia actuală vor fluctua împreună. va depinde de productivitatea capitalului. odată ce forţa de muncă şi alte input-uri au fost optimizate. Creşterea potenţială depinde. pentru un număr de ani. rata creşterii producţiei actuale va fi restricţionate la rata creşterii producţiei potenţiale. k = ΔK/ΔY. Un boom este asociat cu o creştere rapidă a cererii agregate: cu cât creşterea în cererea agregată este mai rapidă. pe termen scurt. Cauzele creşterii potenţiale Revenim acum la problema ofertei. care necesită înlocuirea. În mod similar. deci va reduce căderea economiei. În momentul în care diferenţa dintre cele două curbe a fost acoperită. o recesiune este asociată cu o reducere a cererii agregate. Prin contrast. nu este suficientă pentru a asigura un nivel înalt şi continuu al creşterii. raportat la producţia suplimentară anuală pe care o produce (ΔY). Există doi determinanţi principali ai producţiei potenţiale: a) volumul de resurse disponibil şi b) productivitatea acestora. Creşterea cantităţii de resurse Capitalul. Atât timp cât producţia actuală este sub producţia potenţială. De aceea.2. să-şi reducă producţia. Creşterea producţiei care va rezulta. de asemenea.O creştere rapidă a cererii agregate va crea deficite. O creştere rapidă a cererii agregate. curba producţiei actuale poate urca numai până la nivelul curbei producţiei potenţiale: cele două curbe nu se pot intersecta – producţia actuală nu poate depăşi producţia potenţială. Rata creşterii producţiei potenţiale depinde de raportul capital marginal/producţie (k). Acesta este volumul de extra capital (ΔK). Acest lucru este ilustrat în figura 4. la un final. Deci. O creştere a acestui stoc va duce la o creştere a producţiei. Pe termen lung. 105 . Fără o expansiune a producţiei potenţiale. este aceea a capacităţii economiei de a produce. în paralel. există doi determinanţi ai creşterii actuale: o Creşterea în cererea agregată. Acestea vor tinde. o scădere a cererii agregate. Odată ce capacităţile de depozitare au fost utilizate. eventual. Aceasta determină volumul producţiei potenţiale care poate fi realizat. nevândute.

Dacă are loc o creştere în populaţia activă. se va produce o creştere în producţia potenţială.presupunând că toate economiile sunt investite. În aceste condiţii. regimul fiscal. Aici o creştere a producţiei potenţiale este rezultatul unei creşteri în cererea agregată şi deci în producţia actuală. a. ş. Cu alte cuvinte. În acest caz. petrol). De notat că dacă investiţiile trebuie să crească. atunci 20 miliarde um vor fi investite (i = 20%). Dacă o ţară descoperă noi resurse de materii prime (de exemplu. atât timp cât rata extracţiei creşte. creşterea economică va înceta. dacă firmele sunt încurajate să-şi lărgească. Deci venitul naţional creşte la 105 miliarde um: adică o creştere de 5%. o creştere a populaţiei active poate fi rezultatul unei creşteri în totalul populaţiei. Alternativ. Mici ajustări ale acestuia adaugă volume nesemnificative la producţia naţională. formula creşterii devine: g = i/k (sau g = s/k) Deci. Dar ce determină rata investiţiilor? Există mai mulţi determinanţi. va egala proporţia din venitul naţional economisit (s). Această creştere în populaţia activă poate proveni de la o rata mai mare a „participării”: un procent mai mare din total populaţie devine activă sau caută un loc de muncă. Altfel spus. va fi doar o creştere a producţiei per capita. capacităţile de producţie prin instalarea de noi utilaje sau construirea de noi fabrici. oamenii trebuie să fie pregătiţi să renunţe la un anumit volum din consum. Aceasta va conduce la o producţie suplimentară anuală de 5 miliarde um (k = 4). pământul este fix sub aspectul cantităţii. rata creşterii economice şi rata dobânzilor. Aceasta va produce scăderea producţiei. Pe termen lung. dacă productivitatea muncitorilor creşte. profitabilitatea afacerii.25 um venituri suplimentare pe an (k = 4). până când materiile prime vor începe să scadă. Dacă venitul naţional este de 100 miliarde um. Munca. În momentul în care rata extracţiei a atins maximul. dacă 20% din venitul naţional trece în noi investiţii (i = 20%). Producţia va rămâne la noul nivel cel mai înalt. Pământul şi materiile prime. dacă investiţiile trebuie să crească. aceasta este mai degrabă o chestiune legată de noroc. aceasta va conduce doar la creşteri pe termen scurt: de exemplu. pentru a permite resurselor să fie direcţionate spre producerea de mai mult capital: fabrici. Virtual. Dacă noi materii prime sunt descoperite. chiar dacă se înregistrează o creştere în producţia totală. trebuie să existe o creştere în cererea agregată. şi fiecare 1 um nou investită. atunci rata creşterii va fi de 5%. utilaje. acestea trebuie să vadă mai întâi o cerere crescută pentru produsele lor. produce 0. economiile trebuie să crească pentru a finanţa aceste investiţii. Aceştia includ încrederea oamenilor de afaceri cu privire la cererea viitoare pentru produsele lor. Un exemplu simplu va ilustra această situaţie. 106 .

va apărea diminuarea retururilor faţă de capital. Dacă un singur factor de producţie creşte în ofertă. pentru a se asigura că firmele doresc să investească şi producţia potenţială este realizată. în America de Nord. În primul rând. Soluţia la problema diminuării retururilor. Mulţi economişti şi politicieni. rata creşterii tinde să se reducă. de asemenea. Creşterea productivităţii resurselor. mai ales cei orientaţi spre dreapta.Problema diminuării retururilor. Alternativ. vor încerca să creeze o cerere agregată suficientă. va apărea diminuarea retururilor. De exemplu. Aceşti economişti vor susţine intervenţiile active ale guvernului pentru a reduce aceste fluctuaţii. pot fi orientaţi pe piaţă sau să aibă politici intervenţioniste. în Australia şi. este aceea în care are loc creşterea productivităţii resurselor. nu sunt investiţii în utilaje suplimentare. Aceşti economişti susţin politicile concepute pentru a elibera piaţa. ca rezultat al unei mai bune pregătiri. în timp ce toţi ceilalţi rămân ficşi. ci în utilaje superioare care să producă o rată a retururilor mai înaltă. Şomajul În Europa. pot creşte productivitatea marginală a capitalului. susţin că o piaţă liberă va fi subiectul unor fluctuaţii ciclice considerabile. cantitatea de capital creşte fără să aibă loc o creştere a celorlalţi factori de producţie. productivitatea capitalului a avut tendinţa de creştere. diferă în două moduri. Incertitudinea rezultată va descuraja investiţiile. Rata retururilor faţă de capital va scădea. productivitatea muncii a avut tendinţa de creştere în timp. Ca rezultat al progresului tehnologic. este acela în care li se permite firmelor private să „înflorească”: unde întreprinzătorii pot realiza venituri importante prin investiţii în noi tehnologii şi produse. ca fax-ul sau Internetul. în timp. pot încerca să crească oferta agregată prin concentrarea asupra măsurilor de creştere a producţiei potenţiale: măsuri care să încurajeze cercetarea şi dezvoltarea. Cea mai mare parte a investiţiilor în utilaje noi. Metode noi de transport au dus la reducerea costurilor cu deplasarea bunurilor şi materialelor. tehnici noi şi o mai bună stare de sănătate. Comunicaţii ameliorate. consideră că cel mai bun mediu pentru încurajarea creşterii economice. inovaţia şi pregătirea profesională. În mod similar. acestea se pot concentra asupra cererii sau asupra ofertei. problema şomajului s-a agravat rapid la 107 . au redus costurile cu transmiterea informaţiilor. În al doilea rând. în alte state în dezvoltare. Alţii. Cu alte cuvinte. dacă. Ameliorări de natură tehnologică. Politici de creştere Politicile pe care guvernele le pot folosi pentru a obţine o rată de creştere superioară. În afara situaţiei în care toţi factorii de producţie cresc.

Dar cine ar trebui inclus în statistici? Ar trebui să includem pe oricine nu are un loc de muncă? Răspunsul este în mod clar. Tabelul 4.3 7.0 8. pentru patru cicluri (de la minimum la minimum). atunci este un procent din forţa de muncă totală. iar şomajul scădea la jumătatea anilor ’80. iar rata medie a şomajului în ’70. pe măsură ce economiile îţi reveneau.0 5.începutul anilor ’80.5 Măsurarea oficială a şomajului Şomajul solicitat. Dar pe măsură ce economia se refăcea şi creşterea economică devenea sustenabilă.0 4. dar dispuşi să lucreze pentru rata curentă a salariilor. a fost la rândul ei mai mare decât în anii ’50 – ’60. 2. Ar trebui. nu. de asemenea. de exemplu. OECD şi UE. dar fără un loc de muncă. La jumătatea anilor ’90 şomajul a scăzut din nou. în UK.6 EU 2.3 10. Solicitanţii primesc o 108 . să excludem şi pe cei care nu caută un loc de muncă. de exemplu. Rata medie a şomajului în anii ’80 şi ’90. în momentul în care lumea intra în cea mai puternică recesiune de după Marea Depresiune din 1930. a fost mai mare decât în ’70. Definiţia cea mai uzuală pe care economiştii o folosesc pentru numărul şomerilor.5 ×100 = 10 % 22 .1 OECD 3. Forţa de muncă este definită ca: persoanele angajate (incluzând pe cei auto-angajaţi. care prezintă şomajul. Deci. Două măsuri ale şomajului sunt utilizate în statisticile oficiale.2 Şomajul mediu pe cicluri (%) Perioada 1964-1973 1974-1990 1980-1990 1990-1997 UK 3.0 10. este: persoanele care au vârsta legală pentru muncă. întrucât nu includem nici copii şi nici pensionarii.7 9. Figura 4.7 4.2. Odată cu fluctuaţiile şomajului. Acestea sunt ilustrate în tabelul 4. femeile casnice. prezintă aceste mişcări ciclice ale şomajului. Acesta este numărul tuturor celor care primesc ajutor de şomaj. în valorile lui medii. Dacă exprimarea se face în procente. Aceasta este metoda folosită în statisticile oficiale ale UK. de exemplu. sau ca procent. cele mai multe state au cunoscut şi o creştere a ratei medii şomajului de la un ciclu la altul. Prima este şomajul solicitat.9 7.5 milioane persoane sunt angajaţi şi 2.5 milioane sunt şomeri. 8%.4.5 milioane.3 Înţelesul termenului de „şomaj” Şomajul poate fi exprimat ca o valoare. în forţele armate sau în schemele de pregătire guvernamentale) plus şomerii. dacă 22. lumea a cunoscut o nouă recesiune la începutul anilor ’90. rata şomajului va fi de: 2.5 + 2.

Salariile reale sunt reprezentate pe axa verticală. dar care nu pot primi ajutor de şomaj. Figura 4. fără un loc de muncă. este necesară analiza funcţionării pieţei muncii. îi exclude pe cei care au vârsta legală de muncă. cererea şi oferta totală de muncă la nivelul întregii economii. Două dintre organizaţiile internaţionale care publică statistici despre şomaj în mai multe state sunt International Labour Office (ILO) – Biroul Internaţional al Muncii. aceasta facilitează comparaţiile la nivel internaţional. ca una din măsurile care au dus la reducerea numărului de solicitanţi. Valorile prezentate sunt rezultatul anchetelor referitoare la forţa de muncă. Acestea sunt salariile medii exprimate prin prisma puterii de cumpărare. după ce sunt luate în considerare preţurile. Cu toate acestea. Deoarece aceste două organisme internaţionale folosesc aceeaşi definiţie „standardizată” pentru toate statele. Rata şomajului standardizată. altfel spus. Statistica solicitanţilor este foarte uşor de colectat. dispuşi să muncească şi care caută în mod activ un loc de muncă. şi este mai mică până la punctul în care exclude persoanele care solicită ajutor de şomaj dar care nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Aceste cauze se încadrează în două mari categorii: şomajul echilibrat şi şomajul dezechilibrat. mai puţine persoane vor fi eligibile pentru acesta şi deci. 109 . Dar este rata şomajului standardizată mai mică sau mai mare decât şomajul solicitat? Rata şomajului standardizată are tendinţa să fie mai mare până la punctul în care include persoane în căutarea unui loc de muncă dar care nu pot solicita ajutor de şomaj. Pentru a putea realiza o distincţie clară între cele două categorii. pe categorii de sex şi vârstă. Tabelul 4. Acestea definesc şomerii ca fiind persoane care au vârsta legală de muncă. statisticile vor prezenta oficial un număr mai mic de şomeri. În UK. şi Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) – Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.3 prezintă rata şomajului standardizată pentru diverse ţări.5 prezintă cererea agregată şi oferta agregată pentru muncă: adică. Dacă guvernul modifică condiţiile în care se acordă ajutorul de şomaj. la nivelul curent al salariilor. au avut loc aproximativ 30 de modificări ale condiţiilor de acordare a ajutorului de şomaj din 1979 şi până în prezent. cu cât reglementările referitoare la acordarea ajutoarelor de şomaj sunt mai stricte. chiar dacă în realitate nu a apărut nici o modificare în numărul celor fără un loc de muncă. Şomajul şi piaţa muncii Revenim acum la cauzele şomajului.„indemnizaţie de căutători de locuri de muncă”. cu atât va fi mai mică rata şomajului solicitat vis-avis de rata şomajului standardizată. Altfel spus.

Această curbă este relativ rigidă.2 5.0 7.9 10.7 12. se înregistrează un exces în oferta de muncă.2 10.Tabelul 4.0 39.1 9.7 21. întrucât mărimea forţei de muncă nu se poate modifica semnificativ la oricare din momentele date.4 9.6 7.1 46.7 Belgia Germani a Franţa Irlanda Japonia Olanda Spania UK SUA UE 15 Curba ofertei agregate de muncă (ASL) arată numărul de muncitori pregătiţi să accepte un loc de muncă la fiecare dintre nivelurile salariilor prezentate.8 31.5 11. reprezintă excesul de persoane încă în căutarea unui loc de muncă.6.8 11. Curba cererii agregate pentru muncă (ADL) are o pantă descrescătoare.1 3. Unele persoane vor rămâne în expectativă. Cu cât rata salariilor este mai mare. Pentru ca şomajul dezechilibrat să apară.4 8.3 16. Dar nu este complet rigidă. din figura 4.3 12. o trebuie să existe un anumit grad de „aderenţă” a salariilor.8 Femei (toate vârstele) 12.8 6. două condiţii trebuiesc întrunite: o oferta agregată de muncă trebuie să fie în exces faţă de cererea agregată.2 4.6 Bărbaţi (toate vârstele) 7. Dacă salariile erau peste We. unde cererea pentru muncă egalează oferta.5 Total < 25 ani 22.2 22.5 10.4 9.3 7.2 6. nu toţi cei care caută un loc de muncă vor fi angajaţi.7 14.1 5. prezintă numărul total al forţei de muncă.8 3. piaţa ar fi în stare de dezechilibru.3 10. rata salariilor nu trebuie să scadă imediat la We.2 19. Qe reprezintă nivelul de echilibru al locurilor de muncă 110 .9 10. Ele vor fi încurajate să substituie alţi factori de producţie.2 5.1 28.7 16. sperând la un loc de muncă mai bun.9 Bărbaţi < 25 ani 18.7 11. Diferenţa orizontală între aceasta şi curba ofertei agregate a muncii (ASL).7 8.5 8. pentru că: a) salarii mai mari pot încuraja persoane să intre pe piaţa muncii şi b) un şomer preferă mai degrabă să accepte un loc de muncă decât să continue să caute unul mai bine plătit.3 Ratele şomajului standardizat în diverse secţiuni ale pieţei muncii: martie 1997 Statul Total (toate vârstele) 9.8 33.6 25.5 14.2 16. La o rata a salariilor de W1.6 10. muncii.3 6. Aceasta poartă numele de şomaj dezechilibrat. Curba N.2 5.7 3. Piaţa muncii este în echilibru la salariul de We.6 11.6 9. de A – B.3 16. cu atât firmele vor încerca să economisească în termeni de cheltuieli salariale.7 12.3 15.7 28.5 21.3 12. Chiar şi atunci când piaţa muncii este în echilibru. totuşi.2 Femei < 25 ani 26. adică.8 6.

vor trebui să-şi reducă nivelul producţiei şi să reducă forţa de muncă angajată. Poate fi foarte dificil să se împiedice sindicatele să solicite ridicarea salariilor. Şomajul dependent de cererea deficitară poate apărea şi pe termen lung. mai este numit şi „şomaj ciclic”. câteodată. va apărea o problemă generată de reducerea consumului şi o reducere a cererii pentru muncă toate acestea având ca rezultat faptul că şomajul nu se reduce. rata salariilor este ridicată peste We.ocupate. iar piaţa muncii continuă să fie în dezechilibru. echilibrul ratei salariilor reale va cădea. câteodată. cererea consumatorilor se reduce. producţia actuală poate să fie considerabil sub nivelul producţiei potenţiale. cu atât mai mare va fi şomajul dependent de cererea deficitară. Dacă oferta de muncă va creşte fără o creştere corespunzătoare în cererea pentru muncă. şomajul dependent de cererea deficitară va scădea. Dacă rata salariilor reale este „aderentă” înspre înapoi. Posibilitatea unui şomaj datorat salariilor reale a fost una dintre cauzele pentru care acestea au fost împinse la nivelul salariului minim naţional. Şomajul datorat salariilor reale apare acolo unde sindicatele îşi folosesc puterea de monopol pentru a ridica salariile peste nivelul de curăţire al pieţei. Aceasta tinde să nu 111 . Acesta este prezentat. va apărea şomaj. Chiar şi în punctul maxim al ciclului afacerilor. Când economia îşi revine şi începe o nouă creştere. Şomajul dependent de o cerere deficitară. Deoarece şomajul dependent de cererea deficitară fluctuează cu ciclul afacerilor. Chiar dacă guvernul reuşeşte să reducă rata medie a salariilor reale. dacă economia funcţionează la sub capacitate în mod constant. În figura 4. Firmele vor constata că nu sunt capabile să-şi vândă nivelul curent al producţiei. Figura 4. Dacă valorile din această figură sunt comparate cu cele din figura 4. În figura 4. Creştere în oferta de muncă. Cu cât recesiunea devine mai profundă şi cu cât durează mai mult.3.5. Pe măsură ce economia se îndreaptă spre o recesiune. dar mai devreme sau mai târziu. acestea pot stoca produsele. curba ADL se deplasează spre stânga.5. iar distanţa D – E reprezintă nivelul de echilibru al şomajului. Tipuri de şomaj dezechilibrat Există trei cauze posibile ale şomajului dezechilibrat. ca fiind nivelul natural al şomajului. Şomajul datorat salariilor reale. Soluţia la şomajul datorat salariilor reale pare să fie o reducere a ratelor salariilor reale. Acesta este asociat cu recesiunile economice. Pentru o vreme. se poate observa cum şomajul tinde să crească în timpul recesiunilor şi scade în timpul boom-urilor.4 prezintă fluctuaţiile şomajului în diverse state industrializate şi pe ansamblul OECD. Ratele excesive ale salariilor reale au fost condamnate de către guvernele Thatcher şi Major pentru şomajul extrem de ridicat din anii ’80 şi ’90.

Aceştia. odată cu creşterea rapidă a activităţilor part-time (cu jumătate de normă) şi cu rata medie a salariilor plătite femeilor.4. Acesta apare atunci când angajaţii îşi părăsesc vechiul loc de muncă. Anumite bunuri pot ieşi din modă. O schimbare în formula cererii. în fiecare an. Motivele pentru care aceste fenomene se produc. Deşi poate exista un echilibru macroeconomic. şomerii pot refuza primul loc de muncă. Aceasta are loc atunci când apare şomajul echilibrat. condiţiile sociale vor determina tot mai multe femei casnice să-şi caute un loc de muncă. la nivel microeconomic cererea şi oferta pot să nu fie egale. sunt în principal două. aceasta nu este considerată o cauză majoră a excesului ofertei de muncă. în practică. Poate apărea şi o problemă pe termen lung. Şomajul echilibrat. Sau poate fi rezultatul competiţiei cu alte industrii. aşa cum este şomajul dependent de cererea deficientă. Anumite industrii cunosc o cerere în declin. ziare locale. mai degrabă în mod voluntar. Un remediu evident la şomajul fricţional este o mai bună informare despre oportunităţile privind locurile de muncă. sau sunt disponibilizaţi şi devin şomeri pentru o perioadă de timp. Firma poate continua să caute angajaţi mai bine calificaţi. s-ar putea să nu poată ocupa primul loc de muncă pe care îl solicită. Prin analogie. dacă. întrucât oferta de muncă se modifică relativ încet. în care aceştia îşi caută un nou loc de muncă. Aceasta se poate datora unei schimbări în gusturile consumatorilor. în timp ce şomerii continuă să caute un loc de muncă potrivit cerinţelor lor. O parte se datorează creşterii în şomajul echilibrat. putem observa cum şomajul a fost mai ridicat în anii ’80 – ’90 faţă de anii ’70. regionale sau naţionale. Dacă analizăm figura 4. Acesta prezintă forme diferite. iar şomerii nu sunt complet informaţi despre toate locurile de muncă disponibile şi ceea ce implică acestea.fie o cauză serioasă a şomajului. Atât firmele cât şi şomerii trebuie să caute: firmele continuă să caute un angajat potrivit. Cu toate acestea este o problemă în ceea ce priveşte oferirea de locuri de muncă pentru absolvenţii şcolilor. cererea consumatorilor se poate deplasa de la carburanţi fosili spre alte 112 . De exemplu. în speranţa găsirii unuia mai bun. care li se oferă. Cu toate acestea. Şomajul de fricţiune. în care cererea agregată pentru muncă este egală cu oferta agregată şi deci absenţa şomajului dezechilibrat. Şomajul structural Şomajul structural apare atunci când structurile economice se modifică. agenţii private de plasare. Acest lucru poate fi realizat de către centrele de plasare guvernamentale. chiar dacă există locuri de muncă disponibile. Problema este aceea că informaţia este imperfectă. Firmele nu sunt corect şi complet informate despre forţa de muncă disponibilă. Şomajul în anumite industrii poate să crească în timp ce în altele se contractă.

Aceasta poate conduce la şomaj structural în industria mineritului. În mod curent noi tehnici sau tehnologii de producţie permit obţinerea aceluiaşi nivel al producţiei cu un număr mai mic de muncitori. Cu cât este mai rapidă rata de schimbare tehnologică sau modificarea în gusturile consumatorilor. Şomajul sezonier Şomajul sezonier apare atunci când cererea pentru anumite tipuri de muncă. în timpul verii. o Imobilitatea muncii. Şomajul regional este datorat concentrării anumitor industrii în anumite zone. Figura 4. Exemplu. trei motive pentru aceasta: 113 . Nivelul şomajului structural va depinde de trei factori: o Gradul de concentrare regional al industriei. Analiza este similară celei pentru cerere şi ofertă pe pieţe individuale. Acest nivel este dat de interacţiunea dintre cererea agregată şi oferta agregată. cu atât mai rapidă va fi rata redundanţei. o Viteza de modificare a cererii şi ofertei în economie.forme. O schimbare în metodele de producţie (şomaj tehnologic). Cu cât muncitorii sunt mai puţin dispuşi să se deplaseze spre un nou loc de muncă. Acest tip de progres este numit ”progres tehnic cu economie de muncă”. Ea este dată de nivelul cheltuielilor totale ale consumatorilor pentru produsele unui stat: adică. Dar de ce panta curbei cererii agregate ar fi descrescătoare: de ce consumatorii ar reduce cererea pe măsură ce preţurile cresc? Există. prin consumatori. Şomajul structural apare cu precădere în anumite zone din ţară. Cu cât anumite industrii sunt mai concentrate în anumite regiuni. investiţiile firmelor şi rezidenţi în străinătate. cu atât mai mare va fi nivelul şomajului structural dacă acestea intră în declin. fluctuează cu anotimpurile. Să le analizăm pe rând. aceştia vor fi redundanţi. Cererea şi oferta agregată Înainte să examinăm cauzele inflaţiei (rata creşterii preţurilor) trebuie să analizăm modul în care este determinat nivelul preţurilor în economie. cu precădere acele destinaţii utilizate pentru vacanţe. Aceasta creează şomaj tehnologic.7 prezintă o curbă a cererii agregate şi o curbă a ofertei agregate. Atunci când acesta apare. unde şomajul poate atinge rate foarte înalte în timpul lunilor de iarnă. Dacă nivelul producţiei nu creşte în acelaşi timp ca să poată absorbi surplusul de forţă de muncă. în principal. el este numit „şomaj regional”. Problema este foarte pronunţată în zonele turistice. dar cu câteva diferenţe cruciale. Curba cererii agregate Să ne amintim ce spuneam mai devreme în acest capitol despre cererea agregată. cu atât mai înalt va fi nivelul şomajului structural. guvern. exploatările miniere.

o dacă preţurile cresc, consumatorii vor fi încurajaţi să cumpere mai puţine produse interne şi mai multe produse din import (care, acum, sunt relativ ieftine); statul va exporta mai puţin. Deci cererea agregată va fi la un nivel redus; o pe măsură ce preţurile cresc, consumatorii vor avea nevoie de mai mulţi bani pentru a-şi acoperii cumpărăturile. La un nivel dat al ofertei de bani în economie, acest lucru va avea ca efect o creştere a ratei dobânzilor. Efectul ratei dobânzilor ridicate va fi acela de a încuraja depunerile şi descuraja creditele. Ambele vor duce la reducerea volumului de bani cheltuit şi deci a cererii agregate; o dacă preţurile cresc, valoarea economiilor populaţiei va fi erodată. În consecinţă, aceştia pot încerca să compenseze prin creşterea nivelului economiilor şi reducerea volumului de bani cheltuit. Curba ofertei agregate Panta curbei ofertei agregate este crescătoare – cel puţin pe termen scurt. Cu alte cuvinte, cu cât preţurile cresc, cu atât se va produce mai mult. Raţiunea este una simplă: dat fiind faptul că preţul factorilor de producţie (şi în special, rata salariilor) nu creşte cu aceeaşi viteză cu care cresc preţurile produselor, profitabilitatea firmelor la fiecare nou nivel al producţiei va fi mai mare decât anterior. Acest fenomen va încuraja firmele să producă mai mult. Echilibrul. Nivelul preţului de echilibru va fi acela la care cererea agregată este egală cu oferta agregată. Pentru a demonstra aceasta, să considerăm că cererea agregată depăşeşte oferta agregată: de exemplu, la P2, în figura 4.7. Deficitele care vor rezulta la nivelul ansamblului economiei vor duce la ridicarea preţurilor. Acesta va produce o mişcare în sus de-a lungul ambelor curbe AD şi AS, până când AD = AS (la Pe). Efectul deplasării curbei cererii agregate Dacă are loc o creştere în cererea agregată, curba AD se va deplasa spre dreapta. Aceasta va conduce la o combinaţie de preţuri mai mari cu un nivel mai mare al producţiei, dependente de elasticitatea curbei AS. Cu cât curba AS este mai elastică, cu atât mai mult va creşte producţia vis-a-vis de preţuri. Inflaţia Rata inflaţiei măsoară procentul anual de creştere a preţurilor. Măsura cea mai comună este aceea a preţurilor cu amănuntul. Guvernul publică un index al preţurilor cu amănuntul în fiecare lună, iar rata inflaţiei este procentul de creştere al acestui index comparat cu cele 12 luni anterioare. Figura 4.8 prezintă rata inflaţiei pentru SUA, Japonia, UK, UE şi OECD. Aşa cum se poate observa, inflaţia a

114

fost extrem de ridicată între 1973 şi 1983 şi relativ redusă la sfârşitul anilor `80 şi mijlocul anilor `90. Este posibil şi rata inflaţiei pentru alte preţuri. De exemplu, indicii sunt publicaţi pentru preţul bunurilor de consum, preţul alimentelor, preţul locuinţelor, preţul importurilor, preţuri după aplicarea taxelor, ş.a. Rata inflaţiei pentru aceste preţuri este dată de creşterea procentuală anuală ale acestora. Este de asemenea posibilă prezentarea ratei inflaţiei pentru rata salariilor, aşa numita „inflaţia salariilor”. Înainte de a trece la această analiză trebuie menţionată precauţia de a nu confunda o creştere sau scădere a inflaţiei cu o creştere sau scădere a preţurilor. O creştere a inflaţiei înseamnă o creştere mai rapidă a preţurilor. O scădere a inflaţiei înseamnă o creştere mai redusă, ca viteză, a preţurilor (dar încă o creştere, atât timp cât inflaţia este pozitivă). Cauzele inflaţiei Inflaţia cauzată de cerere Inflaţia cauzată de cerere apare ca urmare a unei creşteri continue în cererea agregată. În figura 4.9, curba AD se deplasează spre dreapta (şi îşi continuă deplasarea). Firmele vor răspunde la creşterea cererii agregate, pe de o parte prin creşterea preţurilor, iar pe de altă parte prin creşterea producţiei (ca o mişcare în sus de-a lungul curbei AS). Măsura în care firmele vor ridica preţurile va fi proporţională cu creşterea costurilor cauzată de ridicarea nivelului producţiei. La rândul său, aceasta va depinde de cât de apropiată este producţia actuală de producţia potenţială. Cu cât declinul este mai mic în economie, cu atât mai mult vor răspunde firmele la o creştere a cererii printr-o creştere a preţurilor (cu atât mai înaltă va fi curba AS). Inflaţia cauzată de cerere este asociată în mod curent cu o economie în boom. Mulţi economişti susţin din acest motiv că aceasta este contrapartida şomajului cauzat de cererea deficientă. Atunci când economia este în recesiune, şomajul cauzat de cererea deficientă va fi mare, dar inflaţia cauzată de cerere va fi redusă. În mod analog, atunci când economia este aproape de vârf în ciclul afacerilor, inflaţia cauzată de cerere va fi mare în timp ce şomajul cauzat de cererea deficitară va fi redus. Inflaţia cauzată de preţuri Inflaţia cauzată de preţuri este asociată cu o creştere continuă a costurilor şi deci o deplasare continuă spre stânga a curbei AS. Astfel de deplasări apar atunci când costurile de producţie cresc în mod independent de cererea agregată. Dacă firmele cunosc o creştere a costurilor, ele vor răspunde pe de o parte prin creşterea preţurilor şi transferarea costurilor la consumator iar pe de altă parte prin reducerea volumului producţiei. Aceasta este ilustrat în figura 4.10. Aici are loc o deplasare spre stânga a curbei ofertei agregate: de la AS1 la AS2. Acesta produce creşterea nivelului preţurilor la P3 şi scăderea nivelului producţiei la Q3.

115

Cât de mult vor creşte firmele preţurile şi cât de mult vor reduce din producţie, va depinde de forma curbei cererii agregate. Cu cât este mai rigidă curba AD, cu atât vor scădea mai puţin vânzările ca rezultat al creşterii preţurilor şi cu atât mai mult firmele vor trece costurile lor la consumator prin ridicarea preţurilor. De notat că efectul asupra producţiei şi şomajului este opusul inflaţiei generate de cerere. Cu inflaţia generată de cerere, producţia şi deci ocuparea cu forţă de muncă, tind să crească. Cu inflaţia generată de costuri, producţia şi ocuparea cu forţă de muncă tind să scadă. Este importantă distincţia dintre o singură deplasare a curbei ofertei agregate (cunoscută ca „şocuri ale ofertei”) şi deplasări continue. Dacă are loc o singură deplasare spre stânga a curbei ofertei agregate, va avea loc o singură creştere a nivelului preţurilor. De exemplu, dacă guvernul creşte accizele pe importul petrolier, va avea loc o singură creştere a preţurilor carburanţilor şi o creştere a costurilor industriei prelucrătoare. Acest lucru va cauza o inflaţie temporară, până când creşterea preţului este absorbită de ansamblul economiei. Odată realizat acest lucru, preţurile se vor stabiliza la un nou nivel, iar rata inflaţiei va reveni la zero. Dacă inflaţia generată de costuri va continua un număr de ani, curba ofertei agregate se va deplasa în mod continuu spre stânga. Dacă inflaţia cauzată de costuri creşte, aceste deplasări vor fi mult mai rapide. Creşterea costurilor poate fi generată de un număr de cauze. Ca rezultat, putem distinge diferite tipuri de inflaţie cauzată de costuri: o inflaţie cauzată de salarii. Atunci când sindicatele obţin o creştere a ratei salariilor, independent de cererea pentru muncă; o inflaţie cauzată de profit. Atunci când firmele se folosesc de puterea lor de monopol pentru a realiza profituri mai mari prin ridicarea preşurilor în mod independent de cererea consumatorilor; o inflaţie cauzată de preţul importurilor. Atunci când preţul importurilor creşte independent de nivelul cererii agregate. Ca exemplu, când OPEC a qvadruplat preţul ţiţeiului în 1973-1974. În toate aceste cazuri inflaţia apare pentru că unul sau mai multe grupuri uzează de putere economică. Problema se poate agrava dacă în timp are loc o concentrare a puterii economice (de exemplu, firmele sau sindicatele devin din ce în ce mai mari şi mai monopolistice) sau dacă grupurile devin mai puternic militante. Inflaţia cauzată de cerere şi de costuri pot apărea împreună, întrucât creşterea preţurilor şi salariilor pot fi cauzate de o creştere în cererea agregată şi de o creştere independentă a costurilor. Atunci când un proces de inflaţie începe, fie el cauzat de cerere fie cauzat de costuri, cele două sunt foarte dificil de separat. O inflaţie iniţială generată de costuri poate stimula guvernul să extindă

116

preţurile şi rata salariilor. Dacă preţurile şi salariile sunt inflexibile în industriile în scădere. Ca rezultat. Inflaţia structurală (prin deplasarea cererii) Atunci când formula cererii (sau ofertei) se modifică în economie. Putem admite că fiecare parte scontează pe o rată a inflaţiei de 5%. datorită inflaţiei. în ansamblu. Alternativ. iar preţurile şi rata salariilor cresc în industriile în expansiune. cu atât mai mare va fi nivelul creşterii preţurilor şi deci cu atât mai mare va fi nivelul actual al ratei inflaţiei. În definitiv. Deci o schimbare structurală rapidă în economie poate duce la creşterea ambelor forme. Ambele părţi vor negocia de această dată în jurul valorii de 10%. Importanţa anticipaţiilor în explicarea ratei actuale a inflaţiei este recunoscută de tot mai mulţi economişti. o inflaţie iniţială cauzată de cerere. în ultimii ani. firma poate creşte preţurile cu 5%. cu cât rata inflaţiei scontate va fi mai mare. poate întări poziţia anumitor grupuri.cererea agregată pentru a contracara creşterea şomajului. Problema se agravează cu cât oferta este mai puţin elastică la aceste deplasări. anumite industrii vor cunoaşte o cerere crescătoare în timp ce altele o cerere descrescătoare. Deci. Pe această cale. Să ne imaginăm că sindicatele şi o firmă negociază o creştere a salariilor. Anticipaţii şi inflaţia Muncitorii şi firmele ţin cont de rata inflaţiei scontată atunci când iau decizii. ştiind că şi concurenţa va proceda în mod similar. cresc. 117 . care pot uza de această poziţie pentru a ridica costurile. membrii vor avea o creştere reală a veniturilor lor. Deci creşterea cu care cele două părţi vor fi de acord va fi deci situată undeva în jurul valorii de 5%. Dacă acum vom presupune că rata scontată a inflaţiei va fi de 10%. şomaj structural şi inflaţie structurală. economiştii au fost preocupaţi să descopere ce anume determină anticipaţiile oamenilor. Sindicatele vor fi de acord să accepte o creştere a salariilor care să depăşească 5%. Firma va accepta cu uşurinţă o creştere a salariilor cu sub 5%.