You are on page 1of 270

PREFAŢĂ Şl CONTROL ŞTIINŢIFIC DE RADU FLORESCU

PE SUPRACOPERTA: (din dreapta spre stînga:) 1. Statuetă de Tanagra Paris, Muzeul Louvre 2. Afrod iţa ghemuita. Replică romana după un original de Doidalsas, Par is, Muzeul Î ouvre j. Kuros d:n Tenea. Pe la 550 î.e.n. Munchen, G l iptoteca 4. Templul lui Poseidon (coloane dorice). Secolul V. î.e.n. Capul Su n i on, Grecia

ENCICLOPEDIA

CIVILIZAŢIEI GRECEŞTI
In româneşte de IOANA şi SORIN STAŢI

E

D

I

T

U

R

A

M

E

R

I

D

I

A

N

E

B u c u r e ş t i ,

1 9 7 0

Mulţumim: D-!ui Leonard von Matt, care ne-a permis să utilizăm ilustraţiile din lucrările sale „Grande Grèce" şi „Sicile antique", apărute în editura Hachette; Editurii Hirmer din Munchen, care ne-a autorizat să reproducem planul templului lui Hefaistos din Atena, publicat în lucrarea: „Griechische Tempel und Heiligtiimer".

Supracoperta: ION PETRESCU

MATERIALUL ILUSTRATIV NE-Α FOST PUS LA DISPOZIŢIE DE EDITURA FERNAND HAZAN, PARIS

DICTIONNAIRE DE LA CIVILISATION GRECQUE φ Fernand Hazan Éditeur, Paris, 1966

PREFAŢĂ

Enciclopedia civilizaţiei greceşti este rezultatul colaborării unui grup restrîns de î n v ă ţ a ţ i francezi de prestigiu, care în articole de o remarcabilă concizie, au reuşit să îmbine erudiţia specialistului cu ţinută academică şi cu o formulare agreabilă şi accesibilă. Gîndită inteligent, din perspectiva unei culturi cu îndelungată tradiţie umanistică, lucrarea se adresează unui public larg, format din intelectuali, studenţi şi elevi, precum şi din toţi cei preocupaţi de problemele legate de istoria civilizaţiei şi artei, pentru care face oficiul de a-l familiariza cu noţiunile şi categoriile jnei c i v i l i z a ţ i i de mult dispărute, dar care constituie încă, în mare măsură, baza pe care s-a dezvoltat şi c i v i l i z a ţ i a noastră contemporană. Spiritul modern, actualitatea lucrării, constituie unul din principalele merite ale cărţii, care nu rămîne în sfera lucrărilor de erudiţie seacă, ci devine un instrument viu, menit să dea răspunsuri accesibile şi interesante unor întrebări ale oamenilor zilelor noastre cu privire la originile civilizaţiei noastre, la antecedentele ei istorice, la valoarea actuală a creaţiilor unei epoci de mult apuse. Faptul că autorii se străduiesc să facă sensibile contemporanilor valorile artistice şi categoriile gîndirii grecilor vechi, că încearcă să le explice istoric, printr-o largă desfăşurare de erudiţie îmbrăcată într-o formă literară inteligentă şi modernă, dă cărţii un caracter popular, pe care ilustraţia bogată şi bine aleasă îl accentuează şi mai mult. în adevăr, în cuprinsul lucrării problemele de istorie socială î ş i găsesc locul corespunzător, domeniile relativ noi ale istoriei civilizaţiei — istoria tehnicii, a urbanisticii, a ştiinţei — sînt suficient de amplu abordate, problemele sint ridicate de pe cele mai noi poziţii, comentarea operelor de artă ţine seama de categoriile sensibilităţii moderne. Sîntem datori să menţionăm, însă, că în ciuda unor poziţii realiste în abordarea majorităţii problemelor, autorii se plasează uneori pe o poziţie teoretică diferită de aceea a materialismului istoric. Fără îndoială, la conturarea acestei poziţii, contribuie şi folosirea unei terminologii devenită de mult tradiţională în istoriografia franceză, terminologie care diferă în anumite cazuri de aceea utilizată de istoricii marxişti. lată de ce, pentru a se evita posibilele confuzii generate de folosirea diferită a unor termeni, precum şi pentru a clarifica poziţia noastră în raport cu aceea a autorilor, s-a socotit necesar să se dea unele lămuriri privind folosirea acestor termeni în textul dicţionarului cît şi asupra felu-

Iui în care au fost traduşi. Deasemeru lămuririle au fost necesare si in măsura în care unele explicaţii referindu-se la realităţi specifice Franţei contemporane nu erau suficient de concludente pentru cititorul român, în sfîrşit, enciclopedia, destinată iniţial unui cititor vest-european, a lăsat la o parte unele fapte referitoare la zona Pontului Euxin (Marea Neagră), mai puţin importante pe plan istoric pentru publicul căruia i se adresa la origine, dar legate direct de istoria noastră naţională. Au fost deci necesare cîteva scurte completări şi în acest sens, completări care, sperăm, vor avea darul să sporească interesul cititorului român pentru multe dintre articolele lucrării. Revenind la terminologia şi la categoriile istorice folosite în textul enciclopediei de către autori, în primul rînd trebuie scoasa în evidenţă accepţia diferită de aceea marxistă dată termenului de clasă (Close), accepţie care include în sfera Clasei toate păturile şi grupurile în care societatea antică era împărţită. Traducerea, pentru a evita confuzia între diferitele accepţii, a folosit termenul de clasă numai pentru cele două categorii sociale principale — sclavii şi stăpînii de sclavi— iar pentru celelalte a fost preferat termenul de strat sau pătură socială. Relativ incompletă rămîne — după părerea noastră — tratarea articolului Sclavi, în care după o analiză remarcabilă a compoziţiei heteroclite a clasei sclavilor, fără a se reliefa rolul determinant al acesteia în producţia societăţii antice, se încearcă, — este adevărat în limitele faptelor — să se idilizeze întrucîtva situaţia sclavilor în cadrul acestei societăţi. în acelaşi sens semnalăm faptul că în general, din articolele privind viaţa economică sau raporturile sociale, lipseşte menţionarea locului şi importanţei sclavilor. Alţi termeni a căror traducere literală în româneşte ar preta la confuzii sînt cei privind societatea aheeană şi aceea homerică. In general toate raporturile sociale din această vreme sînt desemnate cu termenii proprii pentru societatea feudală: senior, vasali, feudalism, ierarhie feudală, iobagi. Este greu de precizat — datorită conciz'iei textelor — dacă este vorba mai degrabă de o simplă formulă literară, sau dacă autorul articolelor respective şi-a însuşit punctul de vedere propriu celor ce susţin structura ciclică a dezvoltării istorice, conform căruia perioada cuprinsă între sec. XIV şi VIII î.e.n. constituie un ev-mediu grecesc, în cursul căreia relaţiile de producţie sînt propriu-zis relaţii de tip feudal. Nu vom insista aici asupra diferenţei de concepţie dintre istoriografia burgheză şi aceea material ist-istorică, care constă în faptul — fundamental de altfei — că ultima nu consideră suficientă, pentru a caracteriza feudalismul, numai existenţa unei ierarhii specifice de raporturi sociale şi nici existenţa raporturilor de dependenţă în cadrul producţiei agricole. Pentru precizarea acestor noţiuni stau la dispoziţia celor interesaţi manualele şi tratatele de specialitate. Dar ca să se asigure o traducere clară şi care să nu preteze la confuzii prin confruntarea cu alte texte de specialitate în circulaţie la noi s-a adoptat în mod consecvent procedeul folosirii termenilor încetăţeniţi în limba noastră. S-a ţinut seama î n s ă

după modele antice.Pentru a asigura prestigiul beotian împotriva revendicărilor altor state . meşteşugar. care trebuie să reţină că aceste probleme de origini şi de caracteristici aie instituţiilor se numără printre cele mai subtile şi mai delicate. producţie meşteşugărească. alteori formale. Fără a insista asupra acestei probleme — faptul ar putea fi definit drept deformaţia specifică educaţiei clasicist-umaniste aşa cum ea a fost moştenită încă din Renaştere— îl semnalăm cititorului. Autorii acestor articole se limitează de regulă la o corectă descriere a vieţii şi operei filozofilor.. rezerve pot fi făcute şi în cazul unora dintre articolele tratînd opera filozofilor greci. în afara acestor probleme de principiu. " (Epaminonda). ş.de implicaţiile sau de nuanţele pe care termenul originar francez le presupune. şi primordial în circumstanţa data. In articolul Polis se afirmă categoric: „Instituţie pur grecească. de a recurge la comparaţii uneori anacronice. interpretările lăsînd adesea în penumbră elemente şi opinii interesante. acestea fiind redate prin perifrazare.. a. meşteşug. Deasemeni tot stilului trebuie să atribuim formulările de tipul1. Vom da un singur exemplu. au reacţionat la rîndul lor asupra concepţiei noastre despre antichitate. relevate la obiect în exegezele unor cercetători marxişti contemporani. de altfel cel mai concludent." Această afirmaţie. Traducătorul nu a intervenit în aceste cazuri. traducerea a avut de făcut faţă şi unei dificultăţi formale — ultima dar nu cea mai puţin importantă — : . Desigur. caracteristic pentru Teba. fabricant — termeni care in istoriografia materialist-istorică sînt consideraţi pur şi simplu anacronici pentru o epocă atît de îndepărtată de capitalism cum este antichitatea grecească. cel puţin discutabilă după descoperirile din Sumerul protodinastic. se datoreşte unei optici pe care am numi-o elenocentrică. cum ar fi: industrie. de categorii ale gîndirii... Termenul de prestigiu este în cazul de faţa un termen figurat care sintetizează toate elementele determinante ale evenimentului explicat— adică organizarea militară a Tebei — dar care evident nu le precizează. fabricare. Traducerea a preferat peste tot termenii: producţie. şi mai ales nu accentuează factorul de dezvoltare economică şi socială întîrziata. O problemă mai delicată este aceea a originii şi caracterelor instituţiilor greceşti. în acest sens se poate aminti drept exemplu conceptul de proprietate privată a cărei calitate de absolută nu este atît o moştenire antică dar mai degrabă o idee modernă justificată erudit. si că pun adesea la încercare capacitatea de obiectivitate a istoricului. Considerăm că se datoreşte artificiului literar folosirea altor termeni desemnînd realităţi din viata economică şi socială. O serie de instituţii. . prea des tentat. La acest elenocentrisrn se adaugă un fapt caracteristic pentru unele civilizaţii occidentale— tradiţia umanistă. d. m. al cărei model l-am căuta în zadar la Egipteni sau la popoarele Orientului . sau în perioada următoare acesteia. de forme ale culturii şi civilizaţiei create şi dezvoltate în epoca Renaşterii.. ca să şi le poată explica. ci s-a mulţumit numai să evite o literaturizare prea accentuată a redactării.

sau chiar de limba străină (engleză sau germană) prin intermediul căruia numele respectiv căpătase c i r c u l a ţ i e ş t i i n ţ i f i c ă (Nike. chiar dacă acestea nu pot fi precizate în toate aspectele lor de detaliu. (Vezi C/clade. am căutat să surprindem implicaţiile pe care c i v i l i z a ţ i a greacă. (Aiistote. pe litoralul românesc al Mării Negre săpăturile arheologice au scos la iveală dovezi sigure ale unor legături directe între c i v i l i z a ţ i a cicladică şi faciesul caracteristic pentru neoliticul mijlociu din această zonă. un mod de transcriere sau altul. Couros. adesea î n c ă de secole.. nota traducăadopta aceleaşi în sfirşit problema referinţelor la teritoriul patriei noastre a fost rezolvată în partea a doua a acestei intervenţii liminare. iar c i v i l i z a ţ i a neolitică de pe teritoriul integrează în marea zonă a civilizaţiei egeeo-anatoliene.. putem afirma că. dincolo de simplele raporturi teritoriale. Thourioi. consecvent venerabilei tradiţii umaniste a culturii franceze.) Harpistul . Core.ηοί" (ν. in funcţie de maniera în care pătrunsese î n limbă. Textul francez original nu adoptase pentru această operaţie un criteriu unitar c i . prezintă certe şi importante legături. Î n c ă din faza veche a neoliticului aceeaşi populaţie de tip mediteranean ocupa atît peninsula balcanică şi arhipelagul grecesc c î t şi zona României se carpato-danubiană. ci printr-o rapidă trecere în revistă istorică. Skyros). n . Nu ne-am limitat la a întocmi c î t e v a fise care să completeze cele c î ţ e v a sute ale enciclopediei. Mai mult. aşa cum ea este definită de conţinutul lucrării — adică dm vremea celor mai vechi locuiri omeneşti pe teritoriul Greciei istorice si p î n ă la cucerirea romană — le-a generat pentru strămoşii noştri şi pentru zona geografică ocupată astăzi de ţara noastră. Era de la sine î n ţ e l e s că traducătorul român nu putea nici să transcrie în româneşte transcripţia franceză a numelor greceşti. Hippaique) iar pentru numirile mai noi. VII î . şi de a transcrie fonetic cele . Ba chiar. e . Grecii au apărut ca populaţie s t a b i l ă pe teritoriul actual al ţării noastre în cursul sec. G editorul" de la Cernavodă se dovedeşte îndeaproape î n r u d i t cu de la Ceros. a folosit formele intrate în uz. Dar legăturile dintre zona geografică pe care î n decursul istoriei avea să se dezvolte poporul şi apoi statul român şi acea parte a Mediteranei pe care avea s-o caracterizeze tocmai dezvoltarea civilizaţiei greceşti s î n t mult mai vechi. la diferite nivele cronologice. introduse în limbă recent de s p e c i a l i ş t i . . Astfel.aceea a transcrierilor numelor de persoane şi de locuri (onomastice şi toponime). în consecinţă a fost folosit drept principiu fundamental de transcriere acela s t a b i l i t chiar de Academie şi anume de a păstra ca atare numirile intrate în limbă. torilor). procesele de etnogenezâ şi acelea de formare a c i v i l i z a ţ i i l o r . după cum — dată fiind diferenţa de tradiţie umanistă — nu putea nici criterii. din ambele zone.

Fără îndoială se poate ridica chiar întrebarea dacă civilizaţia populaţiilor amintite nu se situează. cu implicaţii simbolice şi mitologice. foloseşte procedee de construcţie asemănătoare şi un tip arhitectura! relativ constant care poate fi definit drept tipul cel mai vechi de megaron (vezi cuvîntul). simbolismul solar. Oricum se poate afirma că populaţiile din Anatolia — între care cei mai însemnaţi erau h i t i ţ i i — d i n care aveau să rezulte în timp f r i g i e n i i . dar şi detaliile istorice cu privire la aceste populaţii rămîn încă în mare măsură necunoscute. prin comparaţie cu aceea miceniană. (Tesa/io) Implicaţiile comune devin încă si mai importante o dată cu începutul mileniului al ll-lea. Astfel în sudul Greciei î ş i fac apariţia orieenii — purtătorii civilizaţiei miceniene (Micene) — mai către nord minienii— ale căror legături cu celelalte populaţii contemporane s î n t încă greu de precizat. Limitele zonei ocupate de ei trebuie s t a b i l i t e fără î n d o i a l ă în nordul Carpaţilor. şi că din procesul de sinteză etnică dintre vechea populaţie neolitică şi noii veniţi din nord. ş i aşa-numitul sistem meandro-spiralic drept bază a ornamenticii. prototraci. cunoaşte pictura pe ceramică drept modalitate principală a creaţiei artistice. La nord de peninsula grecească. în sfîrşit tot în această perioadă trebuie plasată şi tradiţia despre pe/osgi. Ceea ce rămîne î n s ă sigur este că marea migraţie de la începutul mileniului al doilea a fost factorul hotărîtor în procesul de indo-europenizare a întregii zone carpato-balcanice. geometrismul ornamenticii. Cînd mişcările de populaţii se liniştesc. Astfel tradiţia arheologică românească denumeşte Neolitic tîrziu o civilizaţie asemănătoare şi sincronă cu Heladicul pe care î n s ă toţi cercetătorii o datează în aşa-numita Primă epocă a metalului. chiar dacă fiinţa istorică a acestora nu poate fi deocamdată precizată. s-au născut o serie de populaţii — aheeni. din Crimeea pînă în vîrful Peloponezului — evident cu fenomene secundare importante afectînd Asia Mică si Orientul Apropiat—. aparent. în jurul anului 2000 un mare v a l de migraţii acoperă atît ansamblul litoralului estic al Europei. le legi şi car ieni. Civilizaţia are însă în ambele zone aceleaşi trăsături esenţiale: este fundamental agrară. pot fi plasaţi prototracii. tipurile de plastică mică antropomorfă O problemă care merită oatenţie deosebită oconstituie aceea a raporturilor dintre populaţiile din zona carpato-dunăreană şi lumea miceniană. erau î n r u d i ţ i cu ei. oe care in bună parte nu le putem încă descifra. în realitate diferenţele s î n t numai formale şi ţin doar de optica diferită a oamenilor de ştiinţă din diversele ţări. cum ar fi de exemplu: metalurgia bronzului. tot în această vreme. pe toată această întindere se cristalizează şi unele formaţii etnice pe care le consemnează cele mai vechi izvoare istorice privind spaţiul balcano-egeean. în Balcani. ca un fenomen de periferie faţă de acela central. î ş i fac loc diferenţe importante. c î t şi zona centrală a continentului nostru.O dată cu faza t î r z i e a neoliticului. o dată cu apariţia bronzului ca element de progres tehnic şi econom ic. frigieni — înrudite între ele şi asemănătoare prin multe aspecte ale c i v i l i z a ţ i i l o r pe care le purtau. Dar acest fel de a pune problema .

rapierele miceniene de la Roşiorii de Vede şi Medgidia. Aceşti păstori au fost identificaţi ipotetic cu ramura apuseană a cimenen/'/or. Astăzi este în general acceptat că aceştia. situ at imediat lasud de guri le Dun ar i i. în primul rînd sub aspectul împrumuturilor directe sau importurilor. Este sigur î n s ă că influenţa miceniană s-a exercitat cu putere asupra populaţiilor din bazinul carpato-dunărean şi asupra culturii lor materiale. Este mult mai greu de precizat c î t de mare şi c î t de importantă a fost influenţa indirectă a civilizaţiei miceniene asupra celei din Carpaţi. într-un golf adăpostit. Callatis. paietele de la Sărata Monteoru sau discurile de bronz de la Ostrovul Mare. Tot aşa originea miceniană a motivelor spiralate cu valoare de simbol solar este indiscutabilă. împreună cu i l i r i i . fără î n s ă să poată explica apariţia unor tipuri similare la distanţă aşa de mare. în sfîrşit simpla comparare a figurinelor cu rochieclopot. în a doua jumătate a celui de al Vll-lea secol s-a stabilit pe o peninsulă nisipoasă. începutul mileniului l î. toate acestea mărturisesc fie un import direct. nici nu s-au efectuat destul de multe — şi destul de aprofundate — studii comparative în actualul stadiu al informaţiei ştiinţifice cînd nu s î n t încă adunate suficiente informaţii. apariţia popoarelor grec şi dac. purtători ai aşa-numitei culturi Noua. Este î n s ă mult mai greu de precizat pe ce cale a pătruns acest tip şi cum s-a făcut preluarea şi modificarea lui corespunzătoare. colonie a Heracleei Pon- 10 . şi asimilarea lor în rînd u l populaţiei si civilizaţiei locale din epoca bronzului a fost considerată ca ultima etapă a procesului de indo-europenizare a peninsulei Balcanice şi totodată ca ultima etapă a procesului de etnogeneză a tracilor. în marginea unei c î m p i i întinse şi fertile.n. care au modificat într-o anumită măsură caracterele civilizaţiei locale. Este sigur că metalurgia bronzului din această zonă s-a dezvoltat î n legătură cu aceea miceniană. este marcat în Grecia de invazia dorienil o r . evidenţiază legătura de rudenie dintre ele. aşa cum aceasta fusese moştenită din epoca bronzului. cu zeiţele cu şerpi minoice si miceniene.e. colonie a Miletului (vezi cuvîntul). din cultura cîmpur'ilor de urne de la Dunărea de jos. Prima treime a mileniului l înaintea erei noastre a fost ocupată de lenta desfăşurare a proceselor unor noi sinteze culturale şi etnice ale căror rezultate au fost. fie o preluare directă de forme miceniene. La începutul secolului al Vl-lea a apărut mai la sud. Marele proces al colonizării elene a atins şi litoralul de vest al Mării Negre şi în consecinţă şi teritoriul ţării noastre. De exemplu spada de tip central european nu este altceva decît o derivaţie a r ap i ere ι miceniene. cetatea H is t ros (Histria).nu poate fi luat încă !ntr-o dezbatere mai amplă. dar nu se poate stabili drumul şi condiţiile pe care şi în care pătrunderea lor în spaţiul carpatic s-a realizat. în schimb din răsărit au pătruns treptat populaţii de păstori încă nestabilizaţi teritorial. Astfel tezaurul de pumnale-halebarde de aur de la Piersinan. au coborît spre Mediterana pe la vest de teritoriul ţării noastre şi că mişcarea acestor populaţii nu a afectat decît indirect populaţia lui. spre exemplu.

într-un golf adîn'c la sud de gurile Dunării de unde controla întregul trafic de pe fluviu. în cadrul căruia influenţa elenistică este prezentă dar nu neapărat dominantă. prelungită timp de 10 ani. în concluzie este posibil să se considere şi civilizaţia dacică drept una din civilizaţiile derivate din acea elenistică. uneori de s i l ă . în constituirea acestei civilizaţii intră — cu o importanţă considerabilă — un factor central european. sau unificarea întregului bazin pontic sub conducerea lui Mitridate al IV-lea. pentru zone întinse din teritoriul daco-getic. Civilizaţia daco-getică prezintă un aspect mai complex. cum ar fi expediţia Marelui Rege al perşilor. în adevăr cel puţin pentru civilizaţia populaţiilor trace de la sud de Dunăre termenul de civilizaţie elenistică poate desemna — cu unele rezerve — tipul lor de civilizaţie. caracteristic în acest sens este numărul mare de inscripţii latine de la Histria. care să fie originare din aceste colonii. la nord de Dunăre. Cele trei oraşe greceşti de pe litoralul dobrogean nu au avut o importanţă deosebită în dezvoltarea istorică a civilizaţiei greceşti. pe durata căreia cetatea a stat sub influ- 11 . o mică aşezare. în orice caz de caracter provincial. î n c î t se poate spune fără teamă de exagerare că oraşele greceşti de pe litoralul dobrogean au avut rolul de centre urbane ale populaţiei locale. situată însă la marginea acesteia din urmă şi cu aspect evident composit. Pe plan politic se pot aminti cîteva evenimente de ordin general care au înglobat în desfăşurarea lor toate cetăţile din Pontul sting. si că civilizaţia colonială grecească a constituit unul din factorii componenţi ai civilizaţiei locale daco-getice din cea de-a doua epocă a fierului. Dacă pentru istoria elenică importanţa lor este redusă. a cărei mai veche dată de întemeiere ne rămîne necunoscută. în sfîrşit pe la mijlocul secolului al treilea.. împotriva sciţilor.n. se ridică chiar o problemă deosebit de complexă şi de delicată şi anume aceea a încadrării acestor civilizaţii locale din bazinul balcano-carpatic î n aria mai largă a civilizaţiilor elenistice. a fost rezistenţa eroică. dacă nu mai puţin important. Un eveniment istoric de un oarecare răsunet panelenic la care participarea unei cetăţi dobrogene a avut o relativă importanţă.tice. a oraşului Callatis.e. VII î. Tomis. roluri care nu le conveneau. c i v i l i z a ţ i a elenică din zona daco-getică a sfîrşit prin a se pierde în civilizaţia romană provincială. Ca şi In restul lumii mediteraneene. la sfîrşitul sec. influenţa civilizaţiei celtice de tip Latène iar factorul influenţei elenistice este. în adevăr acestea sînt atît de importante. HISTRIA — Colonie întemeiată demilesieni. la încercarea lui Lisimah de a o supune (Diadohi). Epoca arhaică. ajungea la statutul de oraş. nu tot acelaşi lucru se poate spune şi despre dezvoltarea istorică a civilizaţiei locale şi despre legăturile celor trei cetăţi cu localnicii geto-daci. şi în care cele trei cetăţi ale noastre au jucat. In legătură cu această din urmă funcţie a oraşelor greceşti. se pot cita numai cîteva nume de personalităţi de importanţă secundară ale culturii elenistice. Darius.

Terrentius Varro L u c u l l u s . care s u b m i n e a z ă cetatea şi o aduc în dependenţa s u v e r a n i l o r l o c a l i . Către m i j l o c u l s e c o l u l u i al I I I . e . Vremea de maximă prosperitate a cetăţii se plasează ta începutul decadenţei H i s t r i e i . fără a se putea preciza a n u m e cînd. U l t e r i o r v a trece p r i n a c e l e a ş i v i c i s i t u d i n i c a ş i H i s t r i a : r ă z b o i u l c u B i z a n ţ u l . în c o n t i n u a r e v i a ţ a c e t ă ţ i i se va scurge fără alte e v e n i m e n t e deosebite cu economia bazată pe p e s c u i t .l e a e. f i i n d m e n ţ i o nată in l i s t e l e de t r i b u t a r i a i A t e n e i ( L i g i ) . în 514 cetatea este a n t r e n a t ă în e x p e d i ţ i a m a r e l u i rege pers D a r i u s î m p o t r i v a s c i ţ i l o r . C a l l a t i s a jucat r o l u l conducător. m i g r a t i a s l a v i l o r ş i a v a r i l o r v a p u n e capăt existenţei m a i m u l t decît m i l e n a r e a acestei f u n d a ţ i i m i l e s i e n e .1 ea H i s t r i a participă î m p r e u n ă cu Call a t i s la un c o n f l i c t care opunea cele două cetăţi B i z a n ţ u l u i . P a r t i c i pînd p r o b a b i l la revolta cet aţi lor p o n t i c e î m p o t r i v a p r o c o n s u l u l u i Anton i us H y b r i d a . şi 12 . L i c i n i u s Crassus. Callatis. începînd cu această dată H i s t r i a -ia d i n ce în ce m a i m u l t a s p e c t u l u n u i oraş p r o v i n c i a l r o m a n . O dată cu î n n i s i p a r e a g o l f u l u i .l e a . n . Către î n c e p u t u l sec.enţa metropolei sale — M i l e t u l —. în c a d r u l p r o c e s u l u i de cucer i r e r o m a n ă se pare ca cetatea d o r i a n a a jucat un rol deosebit: ni se păstrează textul epigrafic al u n u i tratat de a l i a n ţ ă (foedus aequus) î n t r e s e n a t u l ş i p o p o r u l roman ş i p o p o r u l c a l l a t i a n ( p o p u l u s c a l l a t i n u s ) . va fi readusă p r o b a b i l sub s t ă p î n i r e a i m p e r i u l u i în 29—28. după o m ă r t u r i e s. c l i e n t e l a r i m p e r i u l u i roman. In cel d e a l c i n c i l e a secol H i s t r i a face parte d i n l i g a d e l i c ă . la r î n d u l ei colonie a Megarei doriene.n. p î n ă c e l a î n c e p u t u l sec. să f i e s u p u s ă r e p r e s a l i i l o r de către s c i ţ i . precum şi în s e c o l u l i m e d i a t următor. V de a l t f e l pare să se plaseze ş i trecerea cetăţii la r e g i m u l democraţiei sclavagiste. în camp a n i a l u i î m p o t r i v a l u i M i t r i d a t e a l I V . pe exploatarea r e s u r s e l o r n a t u r a l e ale u n u i t e r i t o r i u a s u p r a c ă r u i a dreptur i l e h i s t r i e n i l o r s-au a f i r m a t de t i m p u r i u . C A L L A T I S — întemeiată de c o l o n i ş t i d i n Heracleea P o n t i c ă . aşezată în m i j l o c u l unei întinse şi f e r t i l e c î m p i i . a anexat imp e r i u l u i roman s i H i s t r i a î m p r e u n ă c u c e l e l a l t e cetăţi dobrogene. După cucerirea romană Callatis va continua să-şi ducă viaţa de oraş p r o v i n c i a l . aşa cum o atestă cîteva inscripţii. deasemeni se pare că în revolta cetăţilor î m p o t r i v a l u i Antontus H y b r i d a . Sfîrşitul s e c o l u l u i al IV-lea va atrage — o dată cu asediul deosebit de dur şi de l u n g la care a supus-o L i s i m a b — decadenţa si a acestei cetăţi. i m e d i a t după retragerea trupelor persane. pentru stăpînirea T o m i s u l u i . Cam d i n aceeaşi perioadă datează ş i r e l a ţ i i l e foarte strînse dintre cetate şi regatul trac. vechea c o l o n i e d e v i n e v i n s i m p l u centru r u r a l . a a v u t încă de !a început un caracter p r e d o m i n a n t agrar. regele P o n t u l u i . a c o n s t i t u i t perioada de m a x i m ă prosp e r i t a t e şi î n t i n d e r e a c e t ă ţ i i . Se pare că a fost m a i puţin afectată de m i g r a ţ i i l e popoarelor. pentru ca. cu p r i l e j u l c a m p a n i e i p r o c o n s u l u l u i Macedoniei M. păstrînd insă un aspect grecesc m a i accentuat decît H i s t r i a şi Tomis. cucerirea r o m a n ă . adică în secolul V î . din 62. l u i A r i s t o t e i . in 72—71 M. a l V l l . Epoca e l e n i s t i c ă este marcată de aspecte de criză. criza p o l i s u l u i .

a c a cum o dovedesc clădirile monumentale— între care celebrul edificiu cu mozaic — datînd din această vreme. Constanţa continuă să trăiască pînă în zilele noastre. — redevine un centru portuar important.n. devenind în epoca elenistică. în perioada instalării stăpinirii romane la Gurile Dunării. s c h i m b î n d u . asupra vieţii de toate zilele şi mai ales asupra relaţiilor cu localnicii. monumente. Edificii ruinate. V e. Se pare că era o posesiune comună a Mistriei şi a C a l l a t i s u l u i . după ce în secolul al IV-lea e. monezi şi sculpturi. Spre deosebire de marile centre ale c ivi lizaţiei clasice. Tomis a dat adăpost poetului roman Ovidiu. Ovidiu ne-a lăsat o frescă vie a vieţii de la această margine a imperiului. .ş i pentru a treia oară numele în Mangalia T OM ÎS — Fundaţie i on i an ă. dar mai ales inscripţii au aruncat rînd pe rînd c î t e o rază de lumină asupra evenimentelor din viaţa cetăţilor. iar ceva mai tîrziu escală ş i aşezare genoveză. Tristia şi Epistulae ex Ponto. în s f î r ş i t . atît de complexe şi atît de importante pentru istoria noastră naţională. Ca şi Pangalia-Callatis cade în mina turcilor. fie rezultînd din cercetări sistematice. o dată cu cucerirea otomană oraşu! devine unu! din oraşele sfinte mahomedane. mare oraş n d u s t r i a l şi centru c u l t u r a l . se pare datorită neconformismului său faţă de ideologia oficială pe care împăratul încerca s-o promoveze. ş i nici regimul ei iniţial. A urmat soarta c e l o r l a l t e cetăţi pontice. Descoperirile au umplut muzeele ş i pe temeiu l lor s-a scris istoria celor trei cetăţi. Constantia — după nou! ei nume datînd din sec. cunoscuse o perioadă de adevărat a v î n t . cel mai important oraş de pe litoralul dobrogean. fie întîmplătoare. pentru că toate informaţiile pe care le avem despre ele -—cu excepţia cîtorva menţiuni în puţine izvoare literare— provin din descoperiri. mai î n t î i Histria apoi şi C a l l a t i s . capitală a Hexapolei pontice (asociaţie a ş a s e oraşe greceşti de pe ţărmul de vest al Mării Negre) şi a provinciei romane Moesia Inferior. asupra personajelor de seamă. exilat la Tomis de către Augustus. cînd. în cele două s e r i i de opere redactate aici. pentru a capătă o nouă importanţă ca aşezare genoveză si bizantină sub numele schimbat de Pangalia. poate chiar că şi a l t e cetăţi pontice erau interesate în activitatea ei.că a s u p r a v i e ţ u i t vremurilor tulburi şi pline de violenţe. Şi Tom Î s pare să fi supravieţuit perioadei vitrege a migrat i i lor. cele trei oraşe greceşti de pe malul românesc al Mării Negre nu s-au păstrat prin monumente care să fi supravieţuit la suprafaţa solului pînă în zilele noastre. nu se cunoaşte data exactă a constituirii m i c i i aşezări de la Tom î s . Doar răbdarea arheologului a scos la iveală urmele ruinate şi acoperite cu praful veacurilor ale vieţii care s-a scurs pe aceste meleaguri cu milenii ş i secole mai înainte. ca si H istria. O dată cu recucerirea bizantină. Ştim relativ puţin despre viaţa cetăţii în secolele VII—IX. asupra instituţiilor lor. devine principalul port al României. atunci cînd pe rînd decăzuseră.n.

consolidate şi puse la îndemîna publicului larg. pe faleza de la Mangalia şi în centrul de asfalt şi beton al Constanţei au fost scoase la iveală. RADU FLORESCU . în ceea ce a avut ea mai înalt ca spiritualitate. elegant redactate. iar colecţii sistematic constituite au umplut muzeul de Arheologie al Dobrogei din Constanţa cu cele două filiale ale sale de la Mangalia şi Histria. Şi la noi.Săpăturile au avut î n s ă şi alt rezultat: pe peninsula nisipoasa a Mistriei. reuşesc să sugereze şi ceva din ţinuta umanistă a antichităţii clasice. ale cărei urmări marchează încă întreaga noastră civilizaţie. Nemuritoarei c i v i l i z a ţ i i greceşti î i s î n t consacrate glosele competente şi inteligente care alcătuiesc această enciclopedie. resturile monumentale ale vechilor oraşe greceşti. ruinele şi sfărîmăturile de monumente jalonează aria unei civilizaţii. la vremea ei plină de strălucire. şi care. ca şi pe toată întinderea lumii antichităţii. precum şi Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti.

cel mai apropiat de spiritul ortografiei originare greceşti şi totodată cel mai în măsură să dea cititorului deastăzi informaţii privind rostirea autentică: Khrysippos. La soluţia aceasta ne-a îndemnat şi dificultatea de a delim iţa în mod obiectiv cuvintele greceşti încetăţenite în româneşte. şi pentru că transliterarea ar fi dus la forme ortografice pe care cititorul nu le întîlneşte în lucrările de cultură generală. Considerăm necesare cîteva detalii privind raportul dintre grafia propusa de noi şi transliterare (pe care. ki rh y th k ph kh t c che. Stesikhoros etc. de popularizare sau în manuale şcolare apărute la noi în ultimele decenii. hidronime) s î n t cunoscuta publicului românesc în forme foarte variate: — numele de mult încetăţenite în limba noastră circulă de obicei într-o formă românizată. cînd acesta e un nume propriu). oronime. TRAD. Pireu. Taiget etc — în unele lucrări tipărite la noi se utilizează forma latinizată a numelor greceşti: Aias. Hercules. istorie. de altfel. toponime. Phaidon. lingvistică. Ahile. pe care am păstrat-o în traducerea de faţă: Atena. — studiile de specialitate (de filozofie. de celelalte. artă etc. Menecrates etc. R e s p e c t î n d o r d i n e a literelor din alfabetul grec. am transcris toate numele proprii după modelul celor intrate de mult în limba română. Intrucît enciclopedia de faţă se adresează publicului larg şi nu numai unor specialişti. Grafia din transliterare 1 a fost înlocuită cu ke. Atica.NOTA TRADUCĂTORILOR PRIVIND TRANSCRIEREA NUMELOR PROPRII GRECEŞTI Numele proprii greceşti (antroponime. eh i r i f h ne nh consoane simple gkh consoane duble In forma transliterată nu am notat accentele si nici cantitatea vocalelor. .) recurg adesea la sistemul numit „transliterare". cititorul o găseşte totdeauna în titlul articolelor.

tangibile ale lumii greceşti. să înfăţişeze nenumăratele aspecte ale elenismului î n t r . Era necesar ca si acest fundal de tablou pe care se reliefează personal i t ă ţ i l e şi c r e a ţ i i l e strălucite să-şi găsească locul cuvenit. E inutil să moi subliniem bogăţia şi complexitatea acestei c i v i l i z a ţ i i . destinată unui public cultivat şi mai cu seamă stud e n ţ i l o r . să trateze subiectul jn întregime. rămînem U i m i ţ i cite lucruri ne despart de aceşti oameni. Tot din această p r i c i n ă η-am încercat să reducem c i v i l i z a ţ i a greacă la ceea ce a produs ea mai strălucitor. un istoric l i t e r a r .u n mod familiar. literatură şi g î n d i r c filozofică se află totuşi la izvoarele propriei noastre c u l t u r i . unde nu se urcau decît cu p r i l e j u l sărbătorilor. pe cit Ie-α fost cu putinţă.nd examinăm credinţele religioase. deşi "n datorăm o moştenire imensă. care sînt cele omeneşti pretutindeni. în acest scop autorii s-au străduit. Robert Flacelière. Lucrarea noastră. nici aten i e n i i nu trăiau pe Acropole.INTRODUCERE Enciclopedia pe care v-o prezentăm este in esenţă opera a trei eter. este el însuşi foarte departe de a epuiza subiectul. modul de viaţă. işti: un filozof. Pierre-Maxime Schuhl. n . fiecare trebuind. De aceea nu ne-am putut mărgini la o simplă citare de nume mari. încă vie la data cind triumfa creştinismul. oricît de numeroase si de glorioase ar fi. e . "in acelaşi scop au ales cu grijă i l u s t r a ţ i i care să lumineze obiectele reale. aricit ar fi fost de scurt. în lumina evenimentelor istorice şi într-un cadru geografic care determină o fragmentare naturală. apropiat. Viaţa lor de toate zilele consta d/n î n d e l e t n i c i r i umile şi g r i j i modeste. Pierre Devombez. Aşa cum parizienii nu-si petrec tot timpul la Louvre si în bisericile vechi. . economia şi regimul social-politic al Greciei Antice. autorii şi-au propus să descrie c i v i l i z a ţ i a greacă formată in m i l e n i u l II î . si un arheolog. "in cele aproximativ 400 de articole. . cu volume uriaşe şi mii de pagini. de altfel specialiştii sînt de părere că celebrul şi remarcabilul „Dicţionar de Antichităţi" al l u i Daremberg şi Sag/ίο. Cî. nu pretinde să comunice tot ceea ce se ştie despre c i v i l i z a ţ i a greacă. concepţiile pe care se întemeia ne-o fac mult mai îndepărtată decît se crede de obicei. a căror artă.

PATRICE BOUSSEL. MARIE-CLAIRE GALPÉRINE. BERNARD NOËL. PIERRE HADOT. Alegerea ilustraţiilor şi redactarea legendelor aparţin lui RENÉ BEN S U S S A N . Articolele sînt semnate cu iniţialele autorilor. . JACQUES JEAN PIQUEMAL. TROUILLARD.Această enciclopedie esie opera lui PIERRE DE V A M B EZ Conservator-şef pentru Antichităţile greceşti şi romane de la Muzeul Louvre Director de studii la École pratique des Hautes Études m colaborare cu: ROBERT F L A C E L I È RE Profesor la Sorbona Director la École Normale Supérieure PIERRE-MAXIME SCHUHL Profesor la Sorbona ROLAND MARTIN Decan onorific ş profesor de greacă la Universitatea din Dijon la redactai ea occste/ lucrai i au mai colaboiat: JEAN BEAUJEU. MARIE-ANTOINETTE VINCENT-VIGUIER.

în lipsa indicaţiei erei. toate datele cronologice menţionate se înţeleg înaintea erei noastre .

după care adevărul obiectiv şi absolut nu poate fi cunoscut. Academia a devenit astfel prima universitate din lume. zadarnic de altfel. aici se puteau vedea cei doisprezece măslini sacri care furnizau uleiul destinat învingătorilor la jocurile Panatenee. situat în cartierul atenian Ceram ic. Academos sau Hecademos.. Academia era închinată Atenei . Fiecare oraş-cetate grec î ş i avea o acropole a sa. Academia î ş i datorează numele unui erou local. o stradă străjuită de arbori. în jurul catedralei. Pentru orăşeni. în 341. unde locuiesc. filozofii platonicieni ai . susţinînd teoria probabilismului.Νοίί Academii". culmea care se întinde de la est la vest pe o lun19 . De mai multe ori a jucat totuşi în viaţa politică a Greciei un rol de seamă. căutat mai ales vara. în 454. prima aşezare omenească. ca si Grădina Cinosarges si Liceul [vezi cuvîntul]. Romancier grec. In zilele noastre. fiul tiranului Pisistrate. în vîrstă de 40 de ani. s-au îndepărtat simţitor de învăţătura lui Platon. a consacrat acest domeniu Muzelor şi a întemeiat aici şcoala sa filozofică. A C A R N A N I A . Grădină publică-gimnaziu situată la periferia Atenei. Atena a căutat sprijinul oraşelor din acest ţinut . autorul cărţii Aventurile Leucipei ţ! ale lui Clitofon [vezi R o m a n e ] . (Le-am putea compara cu acele cartiere din partea de sus a numeroase oraşe de provincie occidentale. unde. o dată cu întemeierea cetăţii. A C H I L L E S T A T I U S . arheologii greci efectuează săpături pe aceste locuri. De la Dipilon ( — poarta dublă). fiind uşor de apărat. Acarnania a fost din nou teatrul unor bătălii importante.A C A D E M I A . care avea acolo un sanctuar rustic. A C R O P O L E [A K R O P O L l S]. pentru umbra şi răcoarea sa. Platon. descendenţii vechilor familii. Academia a fost distrusă în anul 86 de către jylla. lungă de circa un kilometru unde avea loc procesiunea bahică de la Dionisiile Mari — ducea la această pădure sacră. In secolul al V-lea. în epoca elenistică. Cimon a amenajat alei lungi. Platon a predat aici pînă la moarte (347) şi tot aici a fost îngropat. mărginite de pomi. să pună mîna pe oraşul Oiniadai . cea de la Atena: un platou cu povîrnişuri abrupte. care în sec. Aşezată în faţa1 insulelor Leucas şi Itaca. de la 391 ia 387. Cînd s-a constituit aici.) Totuşi pentru lumea contemporană există o singură Acropole (cu A mare). în luptele dintre Atena şi Sparta. Substantivul comun acropolis înseamnă „oraşul de sus". D. care domină cu 75 pînă la 90 m cîmpia şi văile învecinate. în sfîrşit Acarnania a fost una din regiunile care au atras atenţia romanilor cînd au început să se intereseze de Grecia. al Vl-lea a fost înconjurată cu un zid de către h'iparh. la începutul mileniului II. R. Academia era un loc favorit de plimbare. în lupta contra lui Filip. se instalaseră divinităţile si căpeteniile. de exemplu Arcesilau şi Carneade. F. ea constituia de obicei nucleul originar al oraşelor. Acarnania este o provincie îndepărtată şi destul de săracă. Primii săi succesori la conducerea şcolii au fost Speusip (347—339) si Xenocrate (339—314). P. Pericle a căutat. Către 387.

Nu se ştie precis ce s-a întîmplat cu Acropolea între s f î r ş i t u l perioadei miceniene şi mijlocul secolului al Vl-lea. pe locul viitorului Erehteion [vezi cuvîntul].Acropole din Atena. zeul mării. în incintă se găsea palatul regal. era o con- strucţie uriaşă. W. se luptase pentru ea cu Poseidon. aproape de locul unde creştea măslinul dăruit de Atena. Intrarea se făcea dinspre vest. Silvester. Vedere dinspre su Foto H. în 561. şi să înalţe succesiv construcţii pe un teren aproape neted. definită de un contur aproape geometric. Era o creastă mai îngustă decît o vedem astăzi. pînă în secolul al V-lea. Acesta lăsase în stîncă urma tridentului său. din care s-au păstrat doar c î t e v a scurte porţiuni. de tip ciciopean. înconjura creasta iniţială. după legendă. î n a l t ă probabil de 10 m şi groasă de 5 sau 6 m. presărată cu gropi si probabil plină de stînci ascuţite. încă din acest timp citadela aparţinea unei divinităţi feminine. Tot în secolu l al V-lea un ansamblu de ziduri de susţinere au dat platoului lăţimea sa definitivă (maximum 156 m) şi în aceiaşi timp au transformat trei din povîrnişurile naturale într-un perete vertical de netrecut. gime de 270 m încă nu arăta ca o tăblie uşor înclinată spre apus. In afară de locuinţele particulare. care. Oamenii aveau să niveleze şi să umple aceste accidente de teren în mai multe etape. Cînd. Pisistrate a 20 . Zidul de apărare micenian. pe panta cea mai accesibilă. Atena. dar mai exista o poartă secundară de urgenţă (cu scară) spre nord.

) au devastat Acropolea. 3: Sanctuarul Artemide Brauronia. care. al căror loc şi scop precis nu s î n t cunoscute. a fost ajutatde un număr mare de colaboratori. 5: Partenonul. 4: Haicot-Bca. în primul secol al erei noastre. . dar şi alte divinităţi. 8: Erehteionul. Tot Pisistrate a înzestrat Acropolea cu prima sa intrare monumentală. simpli meşteşugari. 11: Pinacoteca. într-un sanctuar anex. Stevens. Foto American School. Fidias. pentru că avea 100 de picioare* lungime. Atena. de Pisistrate. iar pod-«picior. înconjurat în anul 410 de o balustradă sculptată. 1: Propileele. în 480 şi încă o dată în 479. care urmărea să ridice prestigiul Atenei şi dorea să dea de lucru compatrioţilor săi. 6: Rotonda consacrată Romei. în partea de sud a platoului. aveau în sanc- Acropole din Atena. ca Zeus şi Artemis. şi Erehteionul (între 430 şi 410). Ph. adăpostea nouă culte diferite. Vestigii de frontoane atestă existenţa. Reconstrucţia sanctuarului η-a început în mod serios decît în 447. 9: Casa Areforelor. Macheta de arheologul G. a unor mici aşezăminte de cult. 7: Incinta lui Zeus Polieus.aiuns tiranul Atenei. ÏO: Statuia uriaşa a Atenei Promahos executată de Fidias. in afara incintei. în al doilea pătrar al secolului al Vl-lea. singur. a trecut în întregime înstăpînirea zeilor nemuritori. către 520 a fost împodobit de fiii lui Pisistrate cu o nouă faţadă de marmură. pe Acropole lăcaşurile finte se învecinau cu locuinţele particulare ' abia în 480 terenul. unul singur a fost identificat: vechiul templu al Atenei numit Hecatomfiedon. curăţat de aşezările profane. 2· Templul Atenei Nike. care înlocuiau vechea poartă construită. la iniţiativa lui Pericle. sculptori. a fost ridicat un mic templu în cinstea Atenei Nike (către 428). Arhitectul-şef. Propi lee le (437—432). Zeiţa Atena era adevărata stăpînă a Acropolei. (n. cînd. tr. Proiecte grandioase erau în curs de aplicare. arhitecţi.. perşii |n greceşte hefca!0n = 100. in mai puţin de 40 de ani au fost construite Partenonul (447—432).

cărarea î n zigzag care urca pînă la Propilee a fost înlocuită printr-o scară monumentală. n. Afrodita a rămas neconsolată de moartea iubitului ei. Adrast a căsătorit pe două dintre fiicele s a l e cu Tideu şi Polinice. unde î n anul 15 î . P. 22 . Ca să-l repună în drepturi pe P o l i n i c e . adică al urmaşilor. în faţa căreia expun hotărîrile pe care aveau de gînd să le ia. Legenda lui Adonis este. D. D. cunoscută sub numele de războiul „Celor ş a p t e c o n t r a T e b e i " . aproape de balustrada care ducea spre sanctuar. pe care o iubea şi care se îndrăgostise de el. P. Adrast a pornit contra Tebei o mare expediţie. în faţa Propileelor. drept pedeapsă pentru incestul comis cu tatăl ei. Acest sistem cu două adunări a subzistat aproape pretutindeni în lumea greacă p î n ă la s f î r ş i t u l antichităţii. ucis de un m istreţ întărîtat de Artemis. neputînd rezista ispitei de a primi un splendid colier ca preţ al trădării. la est de Partenon s-a construit în cinstea Romei şi a lui Augustus un mic templu rotund. femeile piîngeau în amintirea preafrumosului tînăr. î n c î t sărbătorile în cinstea sa au cunoscut î n c ă din epoca c l a s i c ă un mare succes. Cu ocazia unor ceremonii anuale. alături de el. armata avea în frunte încă şase căpetenii. Sistemul s-a menţinut aproape intact la Sparta. e . p î n ă la u r i a ş a statuie de bronz a Atenei Promahos. izgonit din patria sa. unde Gerusia grupează în jurul celor doi regi douăzeci şi opt de bătrîni aleşi în principiu pentru virtutea lor. A D R A S T [A D R A S T O S]. el i-a convins apoi pe fiii celor şapte tovarăşi de luptă să-şi răzbune tatii şi astfel a început „războiul Epigonilor". Această legendă. aspectul Acropolei şi al monumentelor sale a suferit transformări radicale. Ş t i i n d dinainte ce-l aşteaptă şi nevrînd să plece în expediţie. sub Caligula sau Claudiu.. ca să d i s c u t e treburile publice şi convocînd adunarea poporului. î n teritoriul sacru se îngrămădeau nenumărate monumente votive.a pierdut viaţa în luptă şi Adrast a murit de supărare. D. î n a l t ă de 15 m. Adonis era fiul Mirei. de la modestele stele [vezi c u v î n t u l ] . dar s-a r ă s p î n d i t în Grecia încă din timpurile cele mai vechi şi pe o scară a t î t de largă. ca să nu răspundă chemării lui Adrast. el A D O N I S . Rege legendar din Argos. care f u s e s e preschimbată într-un arbore. căci. Lumea greacă η-a cunoscut niciodată despotismul oriental şi chiar atunci cînd într-un stat o persoană se impunea la conducere. Aspectul Acropolei a rămas aproape a c e l a ş i p î n ă la s f î r ş i t u l erei păgîne: monumentele votive s-au înmulţit. ea nu neglija părerea concetăţenilor săi. a cărei construcţie a fost terminată cu 100 de ani mai t î r z i u . regele Calidonului. Ca să nu contrazică un oracol ce prevestise că va avea ca gineri un leu şi un mistreţ. care aveau gravat pe scut chipul celor două animale. la sfîrşitul sec o l u l u i al ll-lea. A D U N Ă R I . Polinice era fiul lui Oedip. care a fost luat de Afrodita şi dat î n grija persefonei. După ce c r e ş t i n i s m u l s-a impus. La prim u l dintre aceste războaie a luat parte şi prorocul Amfiarau. în anul 27 e. în timp ce poporul nu făcea decît să aclame propunerile prezentate. care ne dau o imagine fără î n d o i a l ă destul de fidelă a c i v i lizaţiei miceniene. în s f î r ş i t . In urma acestei campanii dezastruoase a supravieţuit numai Adrast. Poemele homerice. în afară de edif i c i i . s-a ascuns. din scoarţa copacului s-a născut Adonis. I d i l a lor mişcătoare a fost întreruptă brusc de moartea lui Adonis. a fost aşezat un piedestal. Nouă luni după metamorfoză. n . iar Tideu al lui Oineu. Dar soţia sa Erifile I-a denunţat. de origine s i r i a n ă . a fost pusă statuia lui Agrippa . î n regimurile demo- P.tuar incinte rezervate lor. Propriul său fiu ş i . al cărei sentimentalism a fost exploatat de arta şi literatura elenistică. De atunci Adonis a trebuit să-şi petreacă o parte din an la Persefona şi restul timpului la Afrodita. foarte probabil. ni-i arată pe regi adunînd în jurul lor un consiliu restrîns de nobili. Dimpotrivă. a circulat în rnai multe variante şi cu diverse adaosuri romanţioase.

ales prin tragere la sorţi în fiecare zi. î ş i limitează încă din timpul lui Solon competenţa sa. odată cu Clistene. examenul pur formal de moralitate impus oricărui magistrat. cei 50 de delegaţi ai unuia dintre triburi asigurau permanenţa zi şi noapte. foto Hossi'a. Cu totul alta e situaţia la ş f î r ş i t u l secolului al Vl-lea. mai mult de jumătate fuseseră buleulai. . de pildă cînd s-a vorbit de o gardă personală pentru Pisistrate. Cit priveşte poporul în întregimea lui. El era ajutat în munca sa de un secretar.Tribuna oratorilor de pe Pnix. în tirnp ce în domeniul politic este înlocuit de un organism nou Bule (Senatul): fiecare dintre cele patru triburi existente atunci delegau în Bule o sută de membri. De atunci Bule devine un consiliu de cinci sute de membri desemnaţi prin tragere l a s o r ţ i . Aceştia erau p r i t a n i i şi preşedintele lor. astfel că. t i m p d e 3 5 pînă I a 3 9 d e z i l e consecutiv.Cei cinci sute" erau numiţi numai pentru un an şi puteau exercita această funcţie cel mult de două ori în viaţă. avem dovada că în anumite cazuri era şi el consultat. continuator a! Consiliului particular al regilor. î n c î t cele două adunări au ajuns să guverneze statul în mod suveran. Singurele condiţii cerute membrilor săi (buleutai) erau : să fie cetăţen i. unde 5-au ţinut Adunări le poporuiu i pînă la m ijiocul secolu iui ai IV-lea. c î t e cincizeci pentru fiecare din cele zece triburi recent constituite. c rât i ce. în Atica se instaurează regimul cu două adunări. Aşa s-a î n t î m p l a t în special la Atena. ales din Consiliu. prezida şi adunările care se ţineau în timpul acestei prttanii. în secolul al ÎV-lea s-a instituit pentru ei o indemnizaţie de cinci oboli de şedinţă. el s-a modificat în aşa măsură. Această adunare a jucat în timpul Tiraniei un rol a t î t de şters. unde Consiliul Areopagului. î n c î t realitatea existenţei sale e pusă uneori la îndoială. colină la vest de Acropole. dintre atenienii în vîrstă. cînd.. care trebuia să redacteze procesele verbale ale şedinţelor şi să asigure gravarea şi 23 . iniţia! foarte vagă şi întinsă. să aibă cel puţin treizeci de ani şi să fi fost supuşi la docimasie. la treburile juridice. Şedinţele erau z i l n i c e — cu excepţia sărbător i l o r .

fiindcă. pînă în 378. Adunarea îmbrăca un caracter re ligios: începea cu un sacrificiu. apoi (pînă la mijlocul secolului al IV-lea) pe colina Pnix. întocmirea legilor. oratorul urcă la tribună şi î ş i aşază pe cap coroana de mirt. chestiunea să fie reluată. Adunării poporului. preşedinţia nu era s u pusă contestaţiilor. atenienii n-au asistat cu toţii la vreo astfel de şedinţă. ş i nici dreptul de a cere ca Senatul să ia în considerare un proiect sau altul. prezintă poporului pe trimişii altor state. oratorul î ş i expune punctul de vedere. autorul ei era pasibil de sancţiuni aspre. temple". dar exista o artă d e a manevra mulţimea pe care senatorii o cunoşteau foarte bine. de exemplu în propunerile de ostracizare. căci Adunarea se întrunea cu regu laritate de patru ori în cursul unei pritanii — fără a mai pune la socoteală convocări le de urgenţă în cazuri le grave — şi mulţi cetăţeni locuiau la ţară. într-o şedinţă ulterioară. Mitinguri de o înaltă ţinută. El trebuia să se ocupe de problemele c e l e m a i d i v e r s e ş i . arsenale. se recitau rugăciuni şi se rosteau blesteme contra celo: care vor î n ş e l a poporul . îl ascultă de obicei cu gura căscată. Nu se discuta nici o propunere care să nu fi fost examinată în prealabil de Bule. unde erau reţinuţi de munca cîmpuiui. a jetonului de prezenţa în valoare de 3 oboli η-a putut suprima abstention ism u l. Lucrul nu e de mirare. (Există totuşi cazuri cînd se votează prin buletin secret. senatul discuta despre „războaie. Cînd discuţia s-a terminat. Bineînţeles însă că. în princ i p i u — ş i acest principiu a fost respectat cu fidelitate pînă la începutul secolului al IVlea — nici un proiect nu era supus Adunării poporului înainte de a fi fost formulat de Bule. Senatul propune numele ambasadorilor. Astfel ci. Adunarea se ţinea în aer liber — în timpul lui Clistene în Agora. numit βυ/eutenon. care-l punea sub protecţia divină si îl făcea inviolabil. căci ea revenea de drept epistatului pritanilor. 24 . iar în cele din urmă în teatrul lui Dionisos. la începutul secolului al IV-lea. după spusele lui Aristofan. Muzeul Louvre. Rezultatul o dată proclamat. nici măcar instituirea. Preşedintele dă cuvîntul cui îl cere.) Nimic nu obligă poporul să urmeze avizul Senatului.expunerea textului hotărîrilor. traşi la sorţi dintre senatorii celor nouă triburi care în acel moment nu aveau pritania. în timp ce Bule se întrunea într-un local acoperit. aşacum precizează un pamflet atribuit în mod greşit lui Xenofon. cunoscuta sub numele de Venus din Milo. se votează. despre aliaţi. iar după această dată. d" îndată ce începea şedinţa. tribut. dar care. nu puteau fi luate decît prin cel puţin 6000 de voturi. orice cetăţean poate să ceară ca. în nici o împrejurare. finanţe. Fore Te/. înainte de a fi supus Adunării poporului. îşi rezervă dreptul de a judeca anumite procese. în faţa unui public care uneori î ş i manifestă violent sentimentele. competenţa sa este universală şi multiplele sale atribuţii justifică frecvenţa şedinţelor. pe care alţii î! vor aproba sau critica. şi car·' nu puteau fi tulburatede î n t î r z i a ţ i . poliţiştii sciţi în tindeau o frînghie care împiedica accesul în tîrziaţilor. Această adunare a poporului (Ec/esi'a) sau pur şi simplu „Poporul" (Demos) înmănunchează în mod efectiv totalitatea corpului civic. supraveghează activitatea diverşilor magistraţi. iar dacă propunerea adoptată se dovedea ilegală. Ultimul cuvînt aparţinea. Adunarea poporului semăna probabil mă mult cu mitingurile decît cu parlamentel·· noastre. la vest de Acropole. lucru ce nu răpea nimănui posibilitatea de a prezenta o contrapropunere referitoare la acelaşi subiect sau eventuale amendamente. aproape totdeauna prin ridicarea mîinii. Asistenţa era totuşi numeroasă: anumite hotărîri. fără îndoială. într-un cuv î n t . Senatul avea un rol dublu: să pregătească toate chestiunile care urmau să treacă prin Adunarea poporului şi să asigure executarea măsurilor hotărîte de aceasta. discută despre finanţe. Circa 100. mai ales cele referitoare la ostracizări. detalii zilnice ale administraţiei. Afrodita. unuia dintre cei nouă proedroi.

.

Tot în Orient. î n c î t să lase fiecăruia cea mai largă iniţiativă. . Una dintre tradiţiile m i to log ice povestea că s-a născut în insula Cipru. O d a t ă sosită în tabără. un zeu diform şi necioplit. D. Afrodita era zeiţa frumuseţii şi a iubirii. Acestea sînt cele două adunări care conduceau viaţa publică a Atenei. D. Din originea sa asiatică Afrodita a păstrat o slăbiciune vizibilă pentru duşmanii grecilor : în războiul troian a ţinut cu troienii şi se povestea că Anhise nu i-ar fi fost indiferent. care avea şase mii de membri. ce edreptrestrînse. împreună cu ea au plîns admiratoarele acestuia cînd t î nărul şi frumosul păstor a fost lovit mortal de un mistreţ. care a sacrificat-o pe altarul lui Artemis. Imediat a fost consultat oracolul. A F R O D I T A [ A P H R O D I T E ] . şi acelaşi lucru se î n t î m p l ă cu tribunalele. pentru Adonis . a exercitat. cu toate blestemele s o ţ i e i sale. probabil pentru că aici s-a păstrat amintirea zeiţei orientale pe care o aflăm reprezentată în statuete siriene încă dintr-o epocă foarte îndepărtată. plan eu instinctul s e x u a l elementar. care a răspuns că vînturile vor deveni favorabile numai dacă va fi sacrificată zeiţei Artem is î n s ă ş i fiica regelui. dacă ţinem seama de sens u l strict al cuvîntului. dar mai tîrziu. nu trebuie să uităm că şi colegiile magistraţilor pot fi considerate nişte Adunări. după cum se ştie. A G A M E M N O N . cu m î i n i l e pe s î n i . Elena. să vină la Aulis cu Ifigenia. e v i t î n d şi riscul unor hotărîri necugetate. relaţiile cu celelalte cetăţi. soţia infidelă care fugise cu Paris. Grecii au transformat curînd această zeiţă protectoare a fecundităţii într-o personalitate caracterizată mai subtil. iniţiativa şi libertatea fiecăruia şi în acelaşi acestea judecata organism colectiv. şi mai ales cu Heliaia. în această calitate Agamemnon a primit comanda expediţiei împotriva Troiei. era respectată erau unui supuse unui control. trebuia înapoiată soţului său Menelau. (Altă variantă a legendei pretinde că zeiţa a înlocuit-o în ultima c l i p ă pe t î n ă r a fată cu o căprioară. într-adevăr. Afrodita se consolează cu Ares : cei doi amanţi s î n t surprinşi de soţul î n ş e l a t si aventura lor amuza tot Olimpul. regele Spartei. un fel de hegemonie — cel puţin morală — asupra celorlalţi baziiei (bas i le is) din Peloponez. Dar. cele două organisme discutau în fond aceleaşi probleme: redactarea decretelor şi legilor. după cît se pare. săgeţile trimise de copilul-arcaş ea le îndreaptă către inimile în care vrea să aprindă focul iubirii. din spuma mării. Agamemnon a dat-o pe Ifigenia prorocului Calhas. îndurerat. P. ca Areopagul. Zeiţa aceasta apare goală. Ca rege al Argolidei. Totuşi acest procedeu prea încet li s-a părut nesatisfăcător atenienilor din secolul a! IV-lea. Chiar de la plecare soarta 1-a lovit pe nefericitul Agamemnon: vînturile fiind potrivnice. P. A E Z l [A O l D O I]. Agamemnon a rugat-o pe soţia sa Clitemnestra. împărţiţi în secţii de c î t e v a sute. timp prin în felul acesta. ca şi cum ar vrea să reverse asupra lumii laptele său hrănitor. Afrodita este reprezentata adesea alături de fiul său Eros (Amor). Căsătorită cu Hefaistos.Un sistem mai liberal şi mai prudent toto d a t â n i c i nu ede conceput: tot ui era în aşa fel organizat. politica financiară. Ei povesteau că Afrodita era fiica lui Zeus şi a Dionei şi îi atribuiau aventuri de dragoste în care sentimentul e pus pe aproape acelaşi la citară. flota care trebuia să ducă pe războinici spre oraşul lui Priam a fost imobilizată î n micul port Aulis. desemnarea si controlul magistraţilor. Acest fiu a l lui Atreu a fost victima cea mai celebră a blestemului care apăsa asupra urmaşilor lui Pelops. care au luat obiceiul să discute în Adunare şi propuneri neexaminate în Bule. rămasă la Argos. Poeţi epici care-şi declamau versurile acompaniindu-se [Vezi E p o p e e a ş i H o m e r ] . sub pretextul că vrea s-o mărite cu Ahile. fiica lor. a înflorit dragostea ei cea mai puternică.

dar poate s i fiindcă personifica puterea legitima. care s -a bucurat de o mare celebritate. în Poetica. P. din opera lui. care a ajuns rege în 397. Din cauza acestui s f î r ş i t tragic. El a ştiut să înfăţişeze şi chipuri de zei. chiar în ziua sosirii lor. în ultima treime a secolului al V-lea.naxagora şi Democrit despre perspectiva geometrică.iar pe Ifigenia a luat-o să-i fie preoteasă în îndepărtata Tauridă). cărora spre sfîrşit li s-a adăugat şi Alcibiade. Armata condusă de el a 27 . F. Expediţia a pornit. D. Se crede că acest comentariu ar fi stat la baza teoriei filozofilor A. şi timp de zece ani Agamemnon s-a războit cu troienii. Poetul tragic atenian Agaton a trăit în jumătatea a doua a secolului al V-iea. între care e celebra statuia lui Zeus din Itomat. M. al V-lea. M. exercitat o puternică influenţa asupra evoluţiei genului tragic. şi a devenit celebru prin relaţiile sale cu Alcibiade. Este reprezentantul cel mai de seamă al scolii de sculptură din Argos. în 404. Agamemnon apare. a v î n d necazuri si cu concetăţenii săi. După cucerirea Troiei. După mărturia lui Vitruviu. Agaton a. iar Platon I-a introdus ca interlocutor în Banchetul. ca să-si răzbune tatăl. Cele mai strălucite dintre aceste e x p e d i ţ i i au fost conduse de Agesilau. cu toate greşelile lui. pe care Clitemnestra a măritat-o cu un simplu ţăran ca să nu poată avea pretenţii la tron. care a reuşit. Prin tratarea unor genuri deosebite. războiului peloponeziac. î n l o cuind cîntecele corului cu simple interludii muzicale. AGATARH [AGATHARKHOS]. aducînd cu sine pe prinţesa trojană Casandra. A G E S I L A U [ A G E S I L A O S ] . care a pus capăt. A sculptat multe figuri de atleţi. concetăţenii s ă i î ş i băteau joc de el . cuplul adulterin a omorît cu cruzime pe Agamemnon şi pe Casandra. Agatarh a lucrat la Atena în acelaşi timp cu Zeuxis. A G A T O N [A G A T H O N]. căruia i-o răpise pe sclava Brise is. Aristotel î i citează mai des chiar decit pe hschil. era î n s ă un om curajos ţ i un bun general. şi Oreste care a crescut în acest palat al crimei si care mai t î r ziu s-a exilat singur. Aristofan a făcut din Agaton un personaj de comedie în Thesmophoriazusai. R. A G E L A D A S . citate de Pausanias cu ocazia vizitei sale în pădurea sfîntă Altis din Olimpia. vărul Clitemnestrei. în acest dialog se relatează că Agaton. care I-a sechestrat în casa sa pînă ι-a terminat decoraţia interioară. Egist. nu s-a păstrat totuşi nimic. atît de mare îi era renumele. Sparta a întreprins o serie de campanii împotriva teritoriilor din Asia Mică stăpînite de perşi. R. Pictor originar din Samos. fără legătură cu subiectul piesei. oferite la Olimpia de Cleostene din Epidamn. ca un personaj destul de simpatic în dramele pe care le-a inspirat autorilor antici povestea lui. A fost şi sculptor animalier. a invitat la cină pe Socrate. să î m b i n e structurile greoaie şi solide ale artei doriene arhaice cu influenţele venite din est prin. Agamemnon s-a întors acasă. Tot el a fost autorul unei cunoscute cvadrige de curse. ca să-şi sărbătorească victoria obţinută într-un concurs de tragedii. Intermediul Corintului şi Sicionei. Copiii iui Agamemnon au fost: nefericita Electro. la începutul sec. Oreste i-a ucis pe Egist şi pe Clitemnestra. Agatarh ar fi introdus primul perspectiva (într-un tablou ce reprezenta o scenă tragică) şi a explicat mai tîrziu această inovaţie într-o carte a sa. ceartă ce a inspirat mai multe episoade din dioda. Ageladas s-a impus într-adevăr ca maestru al marilor sculptori din secolul al V-lea. După victoria obţinută asupra Atenei. a devenit amantul ei . R. Se spunea că Ageladas a fost profesorul lui Polignot şi Fidias. în lipsa soţului. Aristofan şi alţi convivi. a rămas celebră cearta sa cu Ahile. La Delfi a lucrat o ofrandă comandată de tarentini: un şir de cai de bronz î n tovărăşiţi de sclave mesapiene. Fiind mic şi şchiop.

După căderea monarhiei. inima şi creierul polisului— instituţie inexistentă azi. astfel că o agera nu era numai un loc de cult. ca în toate oraşele mai vechi. dar înfrumuseţate de Cimon imediat după retragerea perşilor s i îmbogăţite cu construcţii noi. într-un spaţiu liber care fusese pîna atunci un cimitir. Importanţa ei a crescut o dată cu dispariţia puterii regale: regii î ş i aveau reşedinţa pe Acropole şi tot pe Acropole împărţeau dreptatea. Aici se ţineau întrunirile şi tot aici se înghesuiau dughenele negustorilor. Succesele lui Agesilau au fost de scurtă durată : distrugerea flotei spartane la Cnid de către Conon. D. perimetrul era marcat prin pietre de hotar. conform unui obicei probabil foarte vechi.l e a . întocmai ca la intrarea într-un sanctuar. erau aşezate vase cu apă pentru purificarea rituală. Agesilau evita luptele deschise şi campaniile lui erau îndeobşte expediţii de jaf. La Atena. un atenian trecut în solda perşilor. — erau construite în jurul ei. Acropole continuă să domine cetatea prin prestigiul ei istoric. dar sediul conducerii politice. aşezată în centru! cetăţii. la fel de venerabile. p î n ă c î n d a fost împodobită esplanada cu porticuri somptuoase. arhive etc. în mijlocul locuinţelor poporului. la Corint s a găsit urma unei linii de start în cursele de torţe). străină nouă şi pe care noi o denumim (cu un termen impropriu) „cetate". cu care grecii de astăzi denumesc încă tîrgul şi e utilizat de traducătorii textelor antice pentru a desemna centrul vieţii publice. rezervat în cadru! reţelei străzilor. la Milet şi apoi la Pireu. îşi convocau sfetnicii şi cîteodată chiar poporul. Dacă în ogora se ţineau numeroase adunări politice. în agora se odihnea — în caz că se păstrase—trupul întemeietorului cetăţi i: tot aici se aflau uneori si alte morm Inte. celor acuzaţi de omor. Sardes. Termenul indica într-adevăr o „piaţă" (în accepţia actuală). un adevărat plan urbanistic prevedea pentru agora un spaţiu vast. care η-a căpătat decît în anumite locuri şi destul de tîrziu aspectul impunător pe care îl sugerează cuvîntul agora. în oraşele fondate mai recent. „piaţa" Atenei se instalează la picioarele vechii coline stîncoase. nu evocă nici aspectul esenţial. la capătul străzilor care duceau la agora. dacă multe tribunale î ş i aveau sediul aici. ele permiteau acelora dintre greci care nu acceptaseră supremaţia lacedemoniană toată libertatea de acţiune în pregătirea unei revanşe. De aceea. In cinstea divinităţilor şi a eroilor aveau loc diverse ceremonii. astfel arhitecţii puteau să-i dea încă de la început un aspect monumental. în c i v i l i z a ţ i i l e moderne nu există echivalent pentru noţiunea de agora. înconjurînd-o din trei sau patru părţi cu porticuri. mai î n t î i în lonia. precum si altare si temple consacrate zeilor care ocroteau statui. locu l numit agora a căpătat un aspect monumental abia după mai multesecole (sec. In această mare răscruce. o agora nu era altceva decît o piaţă publică. aceasta se expl ică prin faptul ca zeii şi eroii protectori se găseau acolo pentru a-i inspira pe cei ce deliberau După cum se vede. ca să-i aducă la cunoştinţă hotărîrile luate. Dar această piaţă era înainte de orice — si tocmai acest lucru ni-l putem cu greu închipui — centrul sacru al vieţii cetăţeneşti. fără răsunet politic . Cuvîntu l agora.pătruns adînc în interiorul Frigiei şi a ocupat chiar capitala Lidiei. nici sensu l profund al unei ogora din antichitate. P. dacă alte edificii oficiale — s ă l i de întrunire. al ll-lea) Extinderi succesive au modificat încetul cu încetul aspectul acestei pieţe. se mută în partea de jos a oraşului. Accesul î n agora era interzis deşfrînaţiior precum s i . ci şi de sărbătoare. i-a împiedicat pe spartani să mai atace pe Marele pe propriul său teritoriu. A G O R A . al V l l l . de aici înainte colective. amenajat c î teodată potrivit acestui scop (de exemplu. Loc „sfînt ' în sensu 1 propriu al cuvîntului : în Atena secolului al l V-1 ea. datorita dărniciei regilor Pergamului. aproximativ în sec. era normal ca populaţia să se adune nu numai în 28 . la început foarte mici. din vremea iui Dracon. Ca si ia sanctuare.

in fundat. simbolul comunităţii spirituale care dădea viaţă cetăţii. negustori ambulanţi î ş i etalau mărfurile şi că interesele mercantile întinau acest loc unde ar fi trebuit ca oamenii să se gîndească numai la interesele statului. Drumul procesiunilor de la serbările Panatenee. şi agora devine inevitabil locul unde se pun la cale afacerile. rezervată exclusiv comerţului şi instalată din această cauză alături de port. foto Hass/G. dacă nu chiar cel mai bun. I TO S].S'oa lui Atalos (reconstrucţie modernă). S-a emis ipoteza că Demeter a substitu- . edilii au procedat mai radical. Chiar atunci cînd Grecia şi-a pierdut independenţa. agoralele bogate în amintiri istorice au rămas. esenţială pentru noi. La Pireu şi în alte oraşe. P. în însăşi inima acestui organism social care era cetatea. în Atica. la picioarele statuilor ridicate în cinstea eliberatorilor patriei. printre altare. dintre elevii lui Fidias. scopuri politice şi religioase. D. Noi îl cunoaştem doar din renume . printre altele. După legendă. zeiţa recoltelor. iar intelectualii erau nemulţumiţi că. reprezentînd pe Elena şi Leda. A G R I C U L T U R A . î n c î t funcţionarii însărcinaţi cu supravegherea pieţelor au primit numelede agoranomi. Singurele fragmente pe care le cunoaştem aparţineau bazei sculptate si poartă amprenta unui stil foarte clasic. creînd o a doua piaţă. Agoracrit a fost cel mai drag. Se spunea că acesta îl iubea aşa de mult.Agoraua Atenei. Nu e însă sigur că acest relief. Originar din Păros. Această funcţie. D. Demeter (la romani Ceres). P. a dat eroului atic Triptolem primul spic de grîu. nu se află însă pe primul loc la greci. ca şi acropolele. încît î i îngăduia să semneze propriile sale opere. A G O R A C R I T [A G O R A K R. Comerţul a pus stăpînire totuşi pe agora în aşa mare măsură. ar fi lucrat de aceeaşi mină care a modelat imaginea statuară a zeiţei Nemesis. La Atena s-a încercat de mai mu Iţe ori ca activităţile negustoreşti să fie împinse în afara anumitor zone rezervate cultului şi exercitării vieţii publice. a sculptat în marmură o imensă statuie [vezi cuvîntul] de cult pentru sanctuarul zeiţei Nemesis de la Ramnus.

. Putem deduce de aici importanţa covîrşitoare a agriculturii si a creşterii animalelor. porci. . Homer descrie vastele domenii regale. al Xlll-lea.Αροί Hefoistos închipuie un mare ogor cu pâmîntul Moaie ţi gras şi de trei ori brăzdat şi pe dîniar la mijloc tăcut „Mai izvodeşte şi-o holdô frumos răsărită. culesul viilor.). Ventris. miere. ne dau c î t e v a informaţii despre economia agrară aheeană din sec.Scutul lui Ahile". Stă cu toiogui pe-o brazdă şi caută vesel la Mai figurează acolo o ţarină a regelui: Mulţi oratori si jugari şi mînă intr-o parte şi alta. din cîntul XVII) al O/odei. găsit ia Haghia Triada. Tăbliţele miceniene. în tablete se vorbeşte despre griu. it-o pe Is is. miei. regele* dinşii. descifrate m 1953 de M. . smochini. capre. Foto Hassf'a.. Mai tîrziu. fiindcă grecii credeau că strămoşii lor au învăţat agricultura de la egipteni. cai si măgari. 7Ye< legatari se tot strâduie la măldurit. orz.. Citim pe rînd despre arat. După ce-njunghie un bou incălat. pe unde Seceri tăioase ţiind tot secera lanul argaţii. secerat. ." sul cum ară 30 . " • in text mofierul (n... Deţaiiu de pe un vds de steatită. de pildă In episodul . creşterea animalelor: . Secoful al XVIM-iea. trad. Muzeu) din HeracHon. Altele malduri le-adună.Stcerătorii. Sub un stejar la o parte vătafii-ngrijesc de mîncare. fac snopi şi le leagă cu paie.

" i în Odiseea. păşesc după vite. căci astfel va fi şi moi bine. al Vlll-iea. CeJe mai bune proţapuri din ulm se pot face sau dafin. '. o întind la păşune spre malul Rtului cel vuitor unde cresc îndoiuoseie tres- dacă afli Vreunul de cer. vorbindu-se despre Itaca. ne înfă1 Homer. Murnu. Cînd al Atenei ortac în plaz infingîndu-f temeinic. care e însuşi autorul : „Orăşel blestemat. . butucii-s de aur. Lemne să-ndoi cit mai multe. J/foda. cultivat de Laerte. Apoi Hes'iod arată care e vremea potrivită pentru muncile cîmpului şi arta de a le îndeplini: tii. către sfîrşitul sec. şi tuspatru de aur. iarna rea. razna Dintr-un ocol şi. Lîngă proţap îl tocmeşte şi-l prinde cu zdravene cuie. Poemul său didactic Munci şi zile este primul manual de agricultură pe care îl avem. ciorchinele toate sînt negre Şi în baroci de argint se sprijină viţa prin ţisează pămîntul unui ţăran sărac de la Ascra. Pluguri în casă tu două să ai·. tu adu-) acasă. Pentru arat acest lemn decit oricare o/tu-/ mai trainic.. . Patru păstori. ." „Meşterul faur vestit mai face pe-o vele frumoasă Pajişte mare pe unde-s păşunile oiior aloe S-acoperite colibe şi staule şi saivane. apare turma de porci a lui Eumeu. Dacă se fringe intiiui. dintr-o bucată. alte turme de oi şi de capre. si încovoiat vie" „Face şi o ciurdă de boi cu ţapeşe coarne. trad. Celălalt. Dacă Homer ne descrie marea proprietatei Hesiod. în ogor sau la munte. Nouă zăvozi v i n după ei repezi. El ne învaţă mai mtîi cum să facem un plug: . vara aspră.„Mai făureşte-o rnindreţe de vie -ncărcată de struguri. Piaz de gorun şi grindei de stejar". V/ta. frumoasa livadă şi micul ogor de lîngă oraş. la celălalt boi/-nju~ ga-vei. din Beoţia. cum boii. niciodată plăcut". mugind. întocmit fie unui.

în 534. ctuncea Vremea e lemne să tai. în schimb în Tesalia regimul marii proprietăţi a constituit totdeauna regula. Aceste trei puncte s î n t dezbătute pe larg. al IV-lea. care. Aici el vorbeşte despre economia domestică şi. ce de grijă vor umple pe-omul ce nu ere vite. frunzişul î i cade. Aceştia erau pentacosiomedirnnii.u n s a l a r i u . în această lucrare. lovit de secure. la Atena se puteau distinge trei feluri de proprietari agricoli: micul proprietar. mulţi se îndatoraseră şi nu mai aveau pămînt. î n principiu. în sec. la fel ca Hesiod odinioară. prin legea seisohteirj. în epoca lui Solon. de v r e i să faci treaba la vreme.„Clnd Găinuşa din At/as născută f>e cercuri rasa re Tu secerişul să-ncepi. un mijloc de a-ţi mări casa. să pliveşti. unde proprietarul nu lucrează ogorul cu mîna s a . ci dirijează numeroşi muncitori agricoli . să baţi şi să vînturi grîul . ca în cele din urmă Xenofon să conchidă: „Agricultura este mama si doica tuturor meşteşugurilor". iar aratul. Munci şi zi/e. al V-lea. iar Zsus puternicul face să cadă sursa de plăcere. stabileşte o ordine mai justă. Xenofon arată cum se recunoaşte natura unui teren. respectiv de 200 med im n e. un mijloc de a-ţi antrena corpul în tot ce ş t i e să facă un om liber". în timp ce ceilalţi abia aveau cu c e s e hrăni. poate să depună mărturie despre aceasta. spre deosebire de cea a lui Hesiod. lucrarea devine spre sfîrsit un tratat de agronomie. Xenofon a scris Economicul. un teren inalienabil. de carii Nu e atins. a şti să conduci oamenii e o artă care trebuie învăţată. în sec. Ed. . care aveau un venit anual minim de 300. nici moi creşte. Sclav altădată. care n u t r ă i a d e c î t d i n t r . care este lucrat de hiioţi şi produce anual circa 80 de medimne (40 hectolitri) de gnu. şi pînă la urmă un număr mic de cetăţeni a ajuns să aibă vaste latifundii. cum toate acestea se petrec la ţară. de mărime m i j l o cie. 1957. acesta trecînd în proprietatea altora. Solon. "* în sfîrsit. cum să semeni. e vorba de un domeniu mai mare. De fapt î n s ă . La Sparta fiecare cetăţean posedă. De altfel. î ş i cultiva ogorul cu propriile sale mnni ţouturgos). ca Xenofon la Scilus sau Ishomahos (un Ploaia de toamnă Timpul în care copacul. Pămîntu! cel negru. precum si măslini şi struguri. adică sărăcimea. prima clasă de cetăţeni. în Grecia clasică. cleros. " „Seama să iei de Îndată ce-auzi al cocoarelor strigăt Care m fiecare an pe sus printre nouri răsună. Majoritatea cetăţenilor o formau teţi:. Ele vestescu-ne vremea de-arat si ne-arată a toamnei P l o i . regimul proprietăţii funciare variază mult de ia un stat la altul. în Atica marile proprietăţi ale eupatrizilor fuseseră fărîmiţate de timpuriu. Ştiinţifică. cum să îngrijeşti pomii fructiferi — mai ales măslinul şi smochinul — şi viţa de vie. acum este liber". cînd ea va apune" „însă c î n d scade o soarelui pară o dată cuarşiţa Năbuşitoare. ajutai de c î ţ i v a s c l a v i . să seceri. căruia i-am smuls ţăruşii înfipţi pretutindeni. Xenofon face un elogiu entuziast al agriculturii : „Această ocupaţie este totodată o 'Hesiod. anumite familii s-au îmbogăţit pe seama celorlalte. cuprindea pe atenienii al căror venit anual atingea sau depăşea 500 medimne (250 hi) de grîu. cel ce se mulţumeşte s ă-ş i supravegheze sclavii şi muncitorii agricoli care lucrează pămîntul de pe moşia sa. din care se recrutau arhonţii. După ei veneau cavalerii şi zeugiţii. cum se pregăteşte ogorul (lăsat în pîrloagă). după cum se laudă el î n s u ş i în versurile: „Venerabilă Mamă a Olimpienilor.

care de la Hesiod nu se mai perfecţionase. îmbrăcat ca şi tatăl tău într-o piele de ied". vara şi toamna.C1nd vei fi mare. pretutindeni livezile de măslini produc untdelemn nepreţuit. în trîndăvie. Plugul însă. albinele umplu stupii. de exemplu pe Himet. Griul era apoi măcinat de sclave în piuliţe. Legumele erau rare şi scumpe. Pe de altă parte. Totuşi. . î n s f î r ş i t . tot numai pietriş sterp. ţăranii din Atica au ajuns să producă varză.agronomii" studiază ameliorarea solului. una fixă şi alta mobilă. pe înălţimi. oi şi măsline". începînd cu sec. de-a lungul Parnesului se întind numeroase păduri şi crînguri. spre deosebire de cei din comediile lui Aristofan. legaţi cu o funie lungă de un ţăruş-central. în Norii lui Aristofan. spune fiului său. într-adevăr. duşmanii invadau Atica în fiecare primăvară si o pustiau tăind viile şi măslinii . proprietarul care locuia ia oraş. s-au instalat în post fix fa Deceleea. . F. mazăre. mieii. mai t î r J u şi-au format un corp de cavalerie. sau la fund cu o gaură prin care se scurgea zaţul (întrebuinţat apoi ca îngrăşămînt). Cefisos si Eleusis produc din belşug cereale şi legume.personaj din Economicul). porcii. cu ajutorul-unui pisălog de lemn sau de piatră.a s i l i t p e m i c u l proprietar să se îndatoreze. alcătuită din două pietre. înainte de a fi constrîns de război să se refugieze la Atena. primăvara. fiind aduse îndeobşte din ţinuturile învecinate ale Megaridei sau Beoţiei. Pentru obţinerea untdelemnului se mai folosea un fel de moară. S i c i l i a sau Pont (Crimeea de astăzi). al IVlea. a v î n d din belşug albine. în timp ce Beoţia şi mai ales T esalia aveau păşuni care permiteau o creştere intensivă de animale. în 490. Strepsiade. Totuşi. atenienii n-au avut cavalerie. iar bălegarul era neîndestulător în regiunile neprielnice creşterii vitelor. astfel că Atena era obligată să importe la preţuri ridicate cantităţi considerabile de cereale din Egipt. tehnica agricolă a rămas totdeauna rudimentară. ţăranii din teatrul lui Menandru. la bătălia de la Maraton. în Norii lui Aristofan.. Treieratul griului se făcea aşa cum vedem pînă astăzi în unele regiuni înapoiate din Grecia: snopii erau întinşi pe o arie pavată cu lespezi. caprele se găseau din belşug în Atica. linte. care se cumpără cu aur" (G. Acest război a dus la creşterea generală a preţurilor şi l .. Diacria este acoperită cu vii frumoase. evocă timpurile în care. într-un loc bătut de v î n t . iar restul se făcea cu cazmaua şi sapa. dar asolamentul pămîntului nu era cunoscut: ţăranii se mulţurneau să lase în paragină cîmpul un an din doi. în Atica nu existau fîneţe bune pentru cai. „cîmpiile din Mesogaia. iar pomicultura devine un obiect de cercetare şi cunoaşte anumite progrese. iar pămîntul şi-l încredinţa unui vechil. Nu se cunoşteau îngraş am i n te l e chimice. tras de un bou sau de un catîr. căci nu mai put ea t răi din peticul lui de pămînt. De aceea. situaţia ţăranului atic pare să fi fost destul de bună. aşa cum proceda Pericle. Caprele şi mieii erau duşi la păşunat în munţii de la hotarele ţării (eshatiai). al IV-lea. R. în sec. Glotz). apoi erau striviţi de cai sau măgari. reţinut la Atena de sarcinile s a l e publice. î n v î r t i t e de sclavi. care η-a depăşit însă niciodată 1000 de cai. ducea la ţară „o viaţă foarte plăcută. lăfăindu-se în voie. De obicei se făceau arături de trei ori pe an. în timpul războiului peloponeziac. ceapă şi usturoi şi să aclimatizeze cucurbitaceele din Egipt. Este vorba de diftera . care se învîrteau în cerc. Munca lor la această moară era socotită la fel de grea ca şi cea din minele de la Laurion. în cele din urmă. 33 . veşmînt tipic al ţăranului grec. vei aduce caprele din muntele Feleas. deplîng mereu soarta lor vitregă şi ingratitudinea pămîntului. cu condiţia ca acesta să-i dea o parte din produse în natură sau echivalentul lor în bani. Presarea măslinelor se făcea într-o piuliţă prevăzută cu cioc. nu permitea decît arătura la suprafaţă. în schimb. Strepsiade. între reforma lui Solon şi războiu l· peloponeziac. Grîul şi orzul produs de Atica nu ajungeau pentru consum.

Circa 440 425. apoi a devenit destul de puternic pentru a zdrobi în 480. nici mai tîrziu. Templul lui Hefaistos şi templul Dioscurilor. A t u n c i au fost plănuite si realizate construcţiile care. sprijineau odinioară pe braţele lor îndoite arhitrava). In 406. privesc către sud. Olimpeionul (ale cărui figuri de giganţi. a purtat războaie cu vecinii. Victoria şi prăzile au îmbogăţit dintr-odată cetatea. au făcut d in Agr ι g en t „Cel mai frurnos oraş al muritorilor'... armata cartagineză la Himera. dar nici atunci. ca să confere peisajului acel pitoresc atît de gustat în secolul al XVIII-lea e. Pe atunci Agrigentul nu avea un trecut prea îndepărtat. P. spre marea ce desparte insula de coasta africană. după expres ia lui Pindar. a cărui cruzime avea să rămînă legendară. 34 . D.ahei". E l e s î n t destul de bine păstrate. sub stăpînirile succesive ale romanilor. au populat-o cu mii de s c l a v i şi i-au asigurat autoritatea asupra ţinuturilor din jur. ca să dea în ansamblu impresia de monumental şi destul de ruinate. Altarul văzut din pronaos.n. Agrigentul este astăzi una dintre cele mai măreţe aşezări antice ale Siciliei. Toată această splendoare datează din secolul al V-lea.să treacă pe planul al doilea . Foto Hirmer. care a în locuit tirania. cartaginezii au putut să cucerească oraşul şi să-i dea foc.templul lunoriei Lacinia". din înaltul colinei. templul lui Heracles şi templul „lunonei Lacinia" — toate se aliniază la intervale neregulate. cu şirul ei de edificii care. agrigentiniiau n eg hjaţ exerciţiile militare şi astfel. în cursul secolului al l V-(ea. nurnit . Preocuparea pentru împodobirea oraşului a făcut ca necesităţile vitale ale statului. Templul D. Agrigentu! s-a populat din nou. aşezate î n t r e coloane. sub conducerea lui Teron Î480—472) şi cu ajutorul s iraruzan ι lor. sub regimul republican. a cunoscut î-ntre 565—549 tirania lui Falaris.A G R l G E N T. Agrigent. Poemele homerice desemnează pe greci sub numele de . A H E l [ Α Κ Μ Α Ι Ο Ι ] . a cartaginezilor si apoi din nou a romanilor nu şi-a mai redobîndit gloria şi prosperitatea de odinioară. întemeiat în 580 de colonişti veniţi din Gela.

A H E R O N U L [A K H E R O N]. care. Ceilalţi se urcau în infern. P. l-au încredinţat lui Licomede. de „micenieni". printre care se afla şi Ahile. erau nişte adevăraţi barbari si năvălirea lor a întîmpinaţ destulă rezistenţă. Pe cînd fiicele lui Licomede. C î n d au s t a b i l i t contacte maritime cu creţ ani i. aheii au ştiut să î n v e ţ e la ş c o a l a acestora. în luntrea regatul condusă de Haron. Cînd a izbucnit războiul troian. într-un loc apele lui se pierd sub pămînt şi ies din nou la i v e a l ă mai departe. aflînd de această stratagemă. mama sa l-a scufundat în apele Stixului. regele din Sciros. D. cel mai înţelept dintre centauri. la litera M]. au ocupat extremitatea meridională a Peninsulei Balcanice. şi al unui muritor. astfel a luat naştere puterea şi Civilizaţia miceniană [vezi c u v î n t u l . Ulise. A H I L E [ Α Κ Η l L U E U S]. după ce a străbătut ţinuturile sălbatice ale Epirului. v e n i ţ i din nord c ă t r e s e c o l u l al X X . s-a dus la Licomede luînd î n f ă ţ i ş a r e a unui negustor de podoabe si de ţesături. Tetis şi Peleu. Roma. întrebuinţat în generai de arheologi c î n d denumesc populaţiile s t a b i l i t e în Grecia c e l u i de al doilea mileniu. O legendă povestea că. D. Aheronul este un fluviu real care se varsă în Adriatica. C î n d au pătruns în Grecia. r î u l infernului. Ahile era fiul unei zeiţe.i e a . p r e a restrîns. 35 . Muzeul Etrusc Gregorian. Aheii aparţin primului val de năvălitori. Peloponez a păstrat numele P. care l-a î n v ă ţ a t arta v î n ă t o r i i şi a războiului şi a sădit în el p r i n c i p i i l e moralei şi gustul pentru frumos. Foto Anderson-Vio//ei. Tetis. grecii au avut pentru acest nobil războinic o afecţiune poate mai puţin profundă decît pentru Ulise. numai aceştia puteau coborî simţeau însă în legalitate. unde se nistrul luntraş. Detaiiu de pe o amforă a t i c ă a pictorului iu Ahiie circa 4 5 0 . Drumul urmat de invadatori este î n c ă subiect de controversă. după ce l-a născut. Deşi admitea fi atins de săgeată. Poate de aceea a fost num it Aheion şi r î u l pe care trebuiau să-l treacă morţii î n a i n t e d e a intra în infern. bducaţia b ă i a t u l u i fusese încredinţată lui Chiron. ca să-l ascundă printre fetele s a l e şi astfel grecii să nu-l poată alege între şefii lor. Ulise arată deodată nişte s ă b i i . în rau fără rezerve eroismul lui Ahile. O mică provincie din deAhaia. îi admirau mărfurile. Peleu. Cei care nu fuseseră îngropaţi sau arşi după ritual nu puteau să-l traverseze şi erau condamnaţi să rătăcească cu sufletul chinuit pe m a l u r i l e lui şi să se agate de t r e s t i i l e care creşteau acolo. preveniţi de un oracol că fiul lor va pieri în acest conflict. Unele credinţe şi o b i c e i u r i ale aheilor s-au î n r ă d ă c i n a t î n s ă puternic în pămîntul elenic. ca să-l facă invulnerabil şi că numai călcîiul de care îl ţinuse puA h i l e .termen mai precis şi iriai potrivit decît a c e l a . sifără bucurii.

Dar Hector l-a înfruntat şi l-a ucis. Ahile a organizat funeralii măreţe. Detaliu de pe o amfora atribuită lui Exekias. dar mai crud decît tatăl său. a cărui glorie i-a impresionat adînc. popor rezonabil şi mcderat. Unul. nu se recunoşteau. Muzeul din Bou logne-sur-Mer. originar din Locria. îndrăznea să dispreţuiască chiar şi pe zei. şi au rupt-o la fugă îngroziţi. care i-o luase pe Briseis. prietenul său cel mai drag. mai puţin viteaz. Acesta "este. care Sinuciderea lui Aiax. P. s-a aruncat asupra armelor. Fo!o D. 36 . Wi'dmer. l-a provocat la luptă pe Hector. Ahile s-a acoperit de glorie în fruntea mirmidonilor. Ahile s-a retras din luptă. simţindu-se jignit de Agamemnon. era fiul lui Oileu . şi asupra lui Priam. ce! mai puţin curajos dintre troieni. Circa 540. Dar. gest care l-a demascat. A l A X [A l A S]. el o smulge de la altarul Atenei pe profetesa Casandra. în cinstea prietenului său ş i . A rămas neînduplecat pînă în ziua cînd grecii au ajuns într-o situaţie aproape disperată. îngrozite. în care grecii. dar caracter neplăcut. violenţa reacţiilor. Eroul avea să moară puţin după aceea. ca să-l răzbune. După ce l-a învins. Este numele a doi dintre eroii greci care au luat parte la războiul troian. una din prizonierele ce-i fuseseră date ca pradă. în timpul devastării Troiei. La asediul Troiei. episodul cel mai bine cunoscut din viata lui Ahile. a luat parte la bătălia finală şi mînia sa s-a abătut fără milă asupra lui Astianax. Pentru armele lui s-au c e r t a t A i a x ş i Ulise. i-a t î r î t cadavrul agăţat de carul său de luptă în jurul Troiei şi nu l-a dat bătrînului său părinte Priam decît în schimbul unui preţ uriaş. dar Ahile. datorită /(iadei. Cu toate acestea nu vedeau în el un reprezentant tipic al rasei elenice: caracterul său exclusiv războinic. fiu! lui Hector. fetele au luat-o la fugă. asupra cărora domnea tatăl său Peleu. Cînd l-au văzut pe Patrocle venind. Grecii au celebrat adesea în artă ş i literatură isprăvile eroului. D. atunci a acceptat să-şi împrumute armura lui Patrocle. cuprins de entuziasm. luptător curajos. lovit în c ă l c î i de o săgeată trimisă de Paris. F i u l lui Ahile. Neoptolem.timp ce trîmbiţele intonau un dntec de luptă. troienii s-au înşelat luîndu-l drept Ahile. m î n i i l e fără frîu au făcut din Ahile un personaj excepţional.

rezultat. A l G O S-P O T A M O S. care a fost aşezată pe Acropole. C î n d lui Admet i-a venit timpul să moară. este surprins de o furtuna provocata de Atena şi scapă cu viaţă numai datorită intervenţiei lui Poseidon. ne putem face astăzi o idee după c î t e v a copii. La sfatul răuvoitor ai Medeei. Intîlnirea lor est e înfăţişată pe u n frumos vas pictat. Dar geniul lui Alcamene nu avea universalitatea predecesorului său : era sculptor şi numai sculptor. Despre operele lui. scena despărţirii Alcestei d e copii i s ă i . Aigos-Potamos. Naufragiat pe o stincă. statuia divină protectoare a Troiei. A participat activ la luptele interne dm Lesbos. să se sacrifice pentru el . aflat acum la un muzeu din Munch en. este la antipodul omonimului său în ceea ce priveşte evlavia. contemporan cu Safo. s-a adresat apoi celor care îi datorau recunoştinţă. ce reprezenta pe Procne şi Itis.Hi c ă u t a s e acolo refugiu. atît de admirate de cei vechi. în speranţa că-şi va recăpăta tinereţea. regele Salaminei. care însă 1-a respins. dar e tot atît de curajos . P. Degeaba şi-a implorat prinţul părinţii. a ajuns cunoscutdatorită bătăliei pierdute a i c i . ALCEU [ALKAIOS]. acelaşi Poseidon. al cărei rezultat a fost. după plecarea lui Fidias din Atena. De la AIceu au rămas doar c î t e v a fragmente modeste. a consimţit să-l ia de bărbat numai după ce a reuşit să mine un car tras de un leu şi un mistreţ. Atunci a intervenit Alcesta. în piesa lui Euripide inspirată din această legenda. C e l ă l a l t A i a x . Heracles vine să-l vadă pe Admet şi-l găseşte p l î n g î n d . După înmormîntarea Alcestei. Cerută în căsătorie de Admet. moartea cumplită a regelui. de atenieni: căpetenia spartanilor a surprins flota ateniană şi a d ist r us-o aproape în întregime. Numai Alcesta η-a vrut să ia parte la această vrăjitorie. p p Lesbos. A i a x se laudă că e mai puternic decit zeiţa . această opera respira un aer de blîndeţe paşnică. Tatăl Alcestei a fost bătrinu! rege Pelias. în perioada tulbure dinaintea domniei înţeleptului Pitacos. în 404. aventura şi plăcerile au jucat un rol însemnat. şi-a străpuns inima cu sabia. Poetul a avut o viaţă foarte agitată. lucru destul de nou pentru acea epocă (circa 430). acesta coboară în infern şi o readuce pe pămînt pe curajoasa soţie care î ş i sacrificase viaţa din dragoste pentru soţul său. Dintre discipolii lui Fidias. Căsătoria lor a fost foarte fericită. P. deţine rolul de frunte în armata greacă. Poet liric din A L C A M E N E [A L K A M E N E S]. răm î n î n d în acelaşi timp credincios maestrului său. care-l salvase pe Aiax de la î n e c . Urm ar ea acest ei lupte a fost capitularea Atenei. un prinţ t e s a l i a n . î n drumul de întoarcere spre patrie. f i i c e l e s a l e l-au fiert î n tr-un cazan. D. la Prop i l ee . D. A executat o bermd. fiul lui Telamon. Ei este poate ce! care. Dezamăgit că nu a primit ca pradă de război Po/ad/on-ul. î i povesteşte lui Heracles întîmplarea. Nu a revenit la Lesbos decît după moartea lui 37 . născut probabil în jurul anului 630. „FUul P· D. dar tot fără singură. bineînţeles. zeii i-au permis să mai trăiască dacă altcineva acceptă să moară în locul lui. s f ă r î m ă cu tridentul său stînca. Caprei". foarte bătrîni. a mai sculptat un Ares. în s f î r ş i t . pe care îl reproduce poate celebrul /Vio r te Borghese. Alceu a fost îndrăgostit de celebra poetă. în 405. i-a luat locul în conducerea lucrărilor. încă foarte mici. în afară de un grup destul de patetic. în care politica şi războiul. Alcamene a reuşit cel mai bine să-şi păstreze personalitatea. după moartea lui A h i l e . Mai tîrziu a refuzat să beneficieze de amnistia oferită de acest tiran şi i-a rămas duşman pînă la capăt. După ce. A L C E S T A [A L K E S T l S]. care s-a oferit iar Admet i-a acceptat sacrificiul. Tot lui Alcamene i s-a încredinţat cizelarea în aur şi fildeş a statuii de cult pentru templul cel nou al lui Dionisos. este deosebit de emoţionantă. Atena nu îngăduie acest sacrilegiu si rugat de ea. La început prinţul η-are curajul să mărturisească pricina durerii s a l e .

ca să ajungă celebru în conversaţiile contemporanilor. dar majoritatea cîntă plăcerea de a trăi.) Această expediţie militară pare să fi fost pentru Alcibiade o nouă 38 . Alcibiade a introdus în Republică dispreţul legilor şi indiferenţa faţă de treburile obşteşti. extraordinar de inteligent şi avînd în plus reputaţia de bun soldat (a luptat la Potideea). a început prost. că împreună cu un grup de'cheflii mutilase hermele aşezate la răspîntiile Atenei. pupil al lui Pericle şi elev al lui Platon. Alceu a luat parte la războiul contra Atenei. F. a fost implicat într-un proces de sacrilegiu chiar în momentul plecării flotei şi acuzat. care trebuia să fie unul din conducătorii armatei. R. A discreditat pe Nicias. dezinvoltura şi eleganţa sa. care î ş i disputa cu lesbienii stăpînirea localităţii Sigeion din Troada. Această expediţie. confederaţie a cetăţilor peloponeziene. Stilul său e totdeauna foarte personal şi alunecă uşor spre senzualitate. care de mic oprea pe străzi circulaţia ca să se joace nestingherit cu prietenii s ă i ş i care — predecesor nerecunoscut al publicităţii cinematografice — a tăiat odată coada c î i n e l u i său. din partidul poporului. cu obrăzniciile. Ca şi Arhiloh. Dar faptul cel mai uimitor din cariera politică a lui Alcibiade a fost acela de a fi convins Atena să atace Siracuza. ori graţia vreunei fete. Multe din fragmentele păstrate exprimă violenţa omului politic. de a iubi. el era convins — şi a reuşit să convingă şi pe alţii — că un om a t î t de deosebt-t ca el avea toate drepturile.faţă de Sparta.A L C l B l A D E [A L K l B l A D E S]. de cînd s-a lansat în politică. Alcibiade a reuşit să se facă ales strateg în 420. în relatarea sobră a războiului peloponeziac. Alceu şi-a abandonat scutul într-o luptă. cînd aţîţînd contra ei o. Puternic datorită prestigiului dobîndit prin feluritele s a l e extravaganţe. tot astfel atenienii din timpul lui Pericle arătau o îngăduinţă neobişnuită pentru acest copil răsfăţat. Aristocrat prin naştere. Atenienii păreau să nu fi înţeles că A l c i b i a d e . poate pe Hrept cuvînt. personifica o stare de spirit ce avea să fie fatală pentru democraţie si chiar pentru destinele patriei. cum elevii de liceu din zilele noastre gustă. Alcibiade a făcut parte încă de tînăr. Intr-o formă fermecătoare. cînd cîntă pe tînărul Licos cu ochi şi păr negru. şeful conservatorilor şi a dus o politică complicată . descendent al unei familii nobile care număra printre strămoşii săi politicieni pătimaşi. de a bea. plină de riscuri evidente. cînd lingusind-o. Elev des ă v î r ş i t al sofiştilor. Aşa Pitacos. întîmplare pe care o povesteşte cu umot' într-un poem. apariţiile iui Alcibiade. (Alcibiade.

•trambulină spre popularitate: Sicilia, cu bogăţia ei proverbială, era o pradă ispititoare pentru un stat democrat sclavagist care vina cîstiguri uşoare. Ca să scape de condamnarea pentru impietate, Alcibiade fuge la Sparta. Prin sfaturile pe care le-a dat gazdelor, a făcut ca expediţia pusă la cale chiar de el să se transforme într-un dezastru pentru atenieni. Se ceartă apoi cu spartanii şi se refugiază în Asia Mică, de unde unelteşte mai departe. Intervine la momentul oportun ca să ajute Atena să scape de cei Patru sute de tirani care o conduceau de c î t v a timp şi dobîndeşte astfel iertarea compatrioţilor (411). i se încredinţează o flotă, cu care obţine două victorii asupra spartanilor s i . între 410—408, poartă campanii victorioase î n răsărit, în 407, Atena îi primeşte într-un sa adevărat în 403. triumf, în dar anii popularitatea următori. scade repede

adică imnuri pentru coruri de fete. Scurtele fragmente rămase daxi impresia unei poezii graţioase şi familiare, dar cam banale şi foarte departe de pasiunea lui Safo ori de excesele lui Alceu. Hesiod. ALCMEON [ALKMAiON] Alcman atinge măreţia numai în R. F, DIN anumite descrieri de natură, care amintesc de

1

C R O T O N A . Unul d i n primii mari medici ai Greciei antice. O şcoală medicală fusese î n temeiată la Crotona de către Democedes, fiul unui preot din Cnid al lui Asclepios. Acest Democedes a fost medicul lui Policrat din Samos şi apoi al regelui Darius; întors în patrie, s-acăsătorit cu f i i c a atletului Milon, care frecventa c e r c u r i l e pitagoricienilor. Alcmeon a fost elevul lui Pitagora şi al primilor săi discipoli. A comparat organismul uman cu statul: echilibrul forţelor asigură sănătatea; preponderenţa unui element provoacă boala si corespunde monarhiei. A comparat de asemenea viaţa omului cu mişcarea aştrilor şi spunea că ele s î n t nemuritoare pentru că sfîrsitu! orbitei lor coincide cu începutul ; astrele înfăptuiesc astfel o perpetuă reînnoire, pe care oamenii nu sînt în stare s-o realizeze. A practi- | cat disecţia şi a î n ţ e l e s rolul creierului în fiziologia senzaţiilor, mai cu seamă a văzului ; de asemenea a sesizat rolul nervilor optici. Animalele, remarca el, pot numai să simtă, dar omul poate să si înţeleagă, în privinţa lucrurilor invizibile î n s ă , singuri zeii pot avea o cunoaştere limpede, altceva pentru decît prima probabilismul unui oară iar oamenii nu fac înttlnim care-şi aie pun presupuneri, savant,

Moare sărac

P. D.

A L C I FRO N

[AL K l P H RON].

Re-

tor şi scriitor din şcoaia numită „sofistica a doua" (secolul al ll-lea e.n.), aproape contemporan cu Lucian. A lăsat o cu légère de aproape 118 scrisori fictive, grupate în patru cărţi: scrisori de pescari, ţărani, paraziţi şi curtezane. După opinia lui M. Croiset, ele cuprind „una din cele mai agreabile creaţii ale sofisticii din secolul al ll-lea". Alcifron, ca şi Lucian, se inspiră din mai toate cărţile epocilor precedente: o sursă bogată o constituie comedia nouă a lui Menandru, dar şi romanul (mai ales Dafnis şi Cloe de Longos). Alcifron a realizat rafinate şi î n c î n t ă t o a r e tablouri de moravuri, descriind viaţa uşoară, strălucitoare şi disolută a hetairelor, dar η-a uitat să înfăţişeze şi viaţa de mizerie a oamenilor săraci şi munca grea a cîrnpului. R. F.

problema

relaţiilor

dintre filozofie şi medicină.

P-M, S.
A L E X A N D R I A . Dintre toate oraşele

A L C M A N. Poet liric dm a doua jumătate a secolului al Vll-lea. S-a născut la Sardes, in Lidia, dar a trăit mai ales la Sparta. Poemele lui Alcman, scrise î n dialectul lacedemonian, ţin de genul liric coral ; se numesc partheneia,

cu acest nume, Alexandria Egiptului a fost cu mult cea mai celebră şi cea mai importantă. A fost întemeiată în 331 de însuş

In greceşte pûrihenos — fefiojră. (n, t r.)

39

Alexandru, marele cuceritor care i-a dat si numele. Ca să contracareze T i r u l , pe care tocmai î l supusese, Alexandru voia ca pe ţărmul egiptean să ia fiinţa un port mare, care urma să centralizeze comerţul întregii Mediterane orientale. După cum povesteşte Plutarh, Alexandru I-a visat pe Homer i n d i c î n d u - i locul viitoarei cetăţi: „Alexandru d e c i s-a ridicat îndată şi s-a dus la Faros, care atunci era încă o insulă puţin mai sus de gura canopică a N i l u l u i , acum î n s ă , printr-un dig, s-a unit cu ţărmul. C î n d a văzut acel loc, care se deosebea prin prielnica lui aşezare, a declarat că Homer este într-adevăr minunat în multe p r i v i n ţ e , dar si un foarte înţelept arhitect si le-a poruncit să tragă d î r e , închipuind zidurile cetăţii potrivit cu locul" 1 . Deinocrates din Rodos a fost însărcinat să conducă lucrările, el a fixat amplasamentele marilor edificii, a trasat bulevarde şi străzi care, după noile reguli ale u r b a n i s m u l u i , se întretăiau în unghi drept. Artera p r i n c i p a l ă , carestrăbătea aproximativ centrul oraşului de la est la vest, avea 30 m lăţime. (Cel puţin aşa afirmă cei vechi, cu toate că săpăturile arheologilor n-au dat la iveală nici o stradă a t î t de lată), într-un cadru de o asemenea vastitate se puteau într-adevăr desfăşura somptuoasele cortegii meu descrise de Teocrit "n Idila XV. î n c ă de la întemeiere, imediat după ce Ptolel a proclamat-o capitală, Alexandria apare ca cel mai mare oraş al lumii elenistice. Perimetrul ei se întindea pe aproape 16 km, lucru n e m a i î n t î l n i t p î n ă a t u n c i ; cvartale de clădiri, dintre care unele se ridicau p î n ă la 20 rn î n ă l ţ i m e , alternau cu parcuri şi monumente publice aşezate în zone rezervate. Avem astfel pentru prima oară o prefigurare a marilor oraşe ale timpurilor noastre. Dar Alexandria a fost şi una d i n . c a p i t a l e l e s p i r i tuale ale lumii greceşti, î n a i n t e a morţii s a l e (285), Ptolemeu l Soter a înfiinţat aici celebra Bibliotecă, care avea să servească drept model şi altor instituţii de acest gen (Pergam
1

etc.). în timp ce m a n u s c r i s e l e se acumulau în acest lăcaş rezervat Muzelor f/VUjse/on), tot acolo se expuneau si operele de artă. S-a creat astfel un mediu s p i r i t u a l unde se practica un adevărat cult al înţelepţilor şi poeţilor din trecut. A ţ î t î n artă, cit si în l i t e r a t u r ă se dezvoltă atunci ş c o a l a „alexandrină", caracterizată prin d e l i c a t e ţ e a sa cam p r e ţ i o a s ă s i prin căutări arhaizante s i totodată printr-un simţ foarte a s c u ţ i t a l v i e ţ i i d e f a m i l i e s i a ! d e t a l i u l u i pitoresc. Aceasta î n f l o r i r e s p i r i t u a l ă are materială, la bază prin prosperitatea explicabila

importanţa comercială a A l e x a n d r i e i , într-un port perfect amenajat, dominat de Farul cu trei etaje, î n a l t de 120 m (una din cele ş a p t e minuni ale lumii), vase din toată lumea veneau să încarce produsele agricole aduse de corăb i i l e ce navigau pe Nil, din întregul Egipt.

P. D.
A L E X A N D R I N I S M . lui Alexandru cel lor. După moartea

Mare (323),

Alexandria

Egiptului ajunge capitala regatului Ptolemeiîn s e c o l u l al I l l - l e a şi al ll-lea, a c e ş t i suverani greci au făcut din Alexandria, m a i ales prin Biblioteca regală si Muzeu (fundaţie destinată să î n t r e ţ i n ă pe savanţi si pe erudiţi, dindu-le astfel posibilitatea să creeze), p r i n c i palul centru al c u l t u r i i g r e c e ş t i , cu excepţia filozofiei, domeniu în care Atena ş i - a păstrat î n t î i e t a t e a De aceea c i v i l i z a ţ i a e l e n i s t i c ă , cu toată concurenta Pergarnului şi apoi a Rodosului, este numită ..alexandrină". Alexandrinismul se caracterizează mai î n t î i prin dezvoltarea rapidă şi c o n s i d e r a b i l ă a f i z i c i i , astronomiei şi biologiei, dar si prin avintul filologiei şi al istoriei literare, în poezie e epoca lui Calimah, Teocrit, Apolonios din Rodos şi Licofron. Parte din operele acestor poeţi s î n t încărcate de erudiţie sau prea afectate, altele în schimb s î n t p l i n e de forţă, pitoresc şi frumuseţe. De aceea alexandrinismul a fost considerat mult timp, dar pe nedrept, ca o perioadă de decadenţă, în comparaţie cu a t i c i s m u l epocii numi te „ c l a s i c ă " 1 R. F.

Plutarh, We[i paralele III, p. 384, Ed. Ş t i i n ţ i f i c a .

40

A L E X A N D R U [ A L E X A N D R O S]. Au fost puţini oameni iluştri in antichitatea greacă despre a căror carieră să avem atitea i n f o r m a ţ i i bazate pe documente de bună calitate, dar sint şi puţini aceia despre care s-au emis păreri a t î t de deosebite, în orice caz, nu s î n t e m tentaţi să întrebuinţăm c u v î n t u l ..enigmatic" pentru a c a l i f i c a această personalitate debordantă. Ea scapă înţelegerii noastre, numai pentru că depăşeşte scara umană si posedă calităţi în aparentă contradictorii, unite şi revărsate înţr-o măsură excepţională, c a l i t ă ţ i care la oamenii obişnuiţi nu exista decit risipite şi repartizate cu zgîrcenie. Alexandru era originar dintr-o ţară considerată barbară, cu toate că suferise influenţa greacă. Familia sa pretindea că descinde din Heracles si pe acest temei putea să concureze Ia jocurile olimpice; î n s ă a t î t lui Alexandru, c î t si tatălui său Filip, îi lipseau anumite trăsături de caracter tipic ε ΐ ε η ί ς ε : cumpătarea, s i m ţ u l m ă s u r i i s i convingerea intimă că omul nu poate si nici nu trebuie să ajungă egal cu zeii. Cînd Alexandru a cerut pentru el, după numeroase victorii, onoruri care în Grecia se acordau numai nemuritorilor, el n-a făcut decît să asculte deobiceiurile popoarelor pe ca re le cucerise, îi făcea desigur plăcere să dea autorităţii s a l e un prestigiu supraomenesc, dar η-a aşteptat oare să aibă la activul său numeroase acţiuni strălucite, ca să trateze pe Olimpiem de la egal la egal, să pretindă că adevăratul său tată era un zeu (331), să smulgă de la Pythia un răspuns într-o perioadă a anului cînd oracolul tăcea (336) şi să forţeze destinul, tăind la Gordion nodul pe care, conform unei preziceri, trebuia să-1 dezlege cel ce va deveni s t ă p î n u l Asiei (334)? Alexandru excela î n imaginaţie, un dar neobişnuit la greci. Cu toate că în adolescenţă a avut ca dascăl pe filozoful cu spiritul critic cel mai accentuat, învăţătura lui Aristotel s-a dovedit neputincioasă în faţa acestei avalanşe de idei şi de proiecte. Ele l-au mînat ln aventuri atît de' nesăbuite, î n c î t , în s P'ntele hrănite cu poezia lui Pindar şi Eschil, un eventual eşec putea fi interpretat ca o

ilustrare strălucita a pedepsei divine pentru lipsa de măsură. Alexandru î n s ă a reuşit în toate, pe de o parte fiindcă a avut norocul să se nască ia momentul oportun, într-o lume îmbătrînită, cu structuri care se prăbuşeau de la şine, iar pe de altă parte deoarece la el violenţa maladivă şi pasiunea se îmbinau cu simţul exact al realităţilor şi cu o viziune neobişnuit de c l a r a a mijloacelor de acţiune. S-a născut în iulie 356, în palatul de la Pela, capitala Macedoniei. Vom vorbi în altă parte des D re tatăl său F i l i p [vezi numele]; mama sa Olimpiada era o prinţesă din Epir şi se trăgea din neamul sălbatic al molosilor. Alexandru a fost crescut în cultul poeziei: din porunca lui casa lui Pindar avea să fie singura cruţată în timpul devastării Tebei ; Π iada i-a fost totdeauna cartea de c ă p â t î i ; a ştiut să recunoască talentul lui Apeles si Lisip, autorizîndu-i numai pe ei să-i picteze chipul. Aşa cum spuneam, I-a avut profesor pe Aristotel, dar la drept voribind influenţa Stagiritului nu s-a resimţit deloc în cariera lui Alexandru. O dată cu învăţătura, respecţînd obiceiul pămîntu Iu i, A lexand ru îs i călea trupu l în exerciţ i i războinice, se făcea remarcat prin acte de vitejie şi e binecunoscută legenda lui Bucefal, c a l u l său nărăvaş pe care I-a î m b l î n zit c i dresat singur. Conformîndu-se a l t u i obicei macedonean, a participat de timpuriu la beţii grozave, dintre care unele aveau să-l ducă la acte ireparabile: de pildă, în 328 I-a ucis pe Clitos ce! Negru, prietenul său cel mai credincios. N-avea d e c î t 16 ani cînd Filip, î n a i n t e de a porni războiul contra Bizanţului, i-a încredinţat conducerea regatului. Cu acest prilej Alexandru a condus prima sa campanie şi a întemeiat cel dinţii dintre oraşele care î i vor purta numele: Alexandropolis din Trăda. In 338, în fruntea c a v a l e r i e i , atacă batalionul sacru al tebaniior, apoi conduce solia care duce la Atena cenuşa luptătorilor u c i ş i în această bătălie. în 336, urmează la tron tatălui său, asasinat de Pausanias. Trebuie mai î n t î i să' reprime în sînge tentativele celor care rivalizau cu el

41

Ia domnie. După aceea, ajutat de mama sa, a traversat cu sabia în mînă întreaga Grecie, care se pregătea să scuture jugul macedonean ; expediţia aceasta i-a adus confirmarea avantajelor obţinute de F i l i p . în lunile următoare Alexandru e ocupat cu supunerea popoarelor balcanice care î i ameninţau patria — tracii, t r i b a l i i , i l i r i i — apoi cu o campanie fulger contra grecilor, care se revoltaseră, dînd crezare unei ştiri false. Cucerirea Tebei a fost suficientă pentru a dovedi tuturor puterea tînărului: ca avertisment pilduitor, oraşul a fost ras de pe suprafaţa pămîntului. începînd din toamna anului 336, Alexandru nu mai are de ce să se teamă în privinţa atenienilor, faţă de care se arătase mărinimos. Cu un an mai înainte, grecii îi acordaseră titlul de comandant suprem în lupta contra perşilor, titlu pe care îl obţinuse şi F i l i p , dar pe care fiul său voia să-l transforme într-o realitate. Alexandru nu şi-a pierdut timpul cu pregătiri îndelungate şi a pornit în expediţie aproape fără bani şi cu o flotă mult inferioară adversarului. Se baza pe armata sa, nu prea numeroasă (mai puţin de 40.000 de

oameni), dar c ă l i t ă şi bine organizată, pe cei 1500 de călăreţi macedoneni numiţi hetaitoi, adevărat c o r p d e e l i t ă , se baza pe falangele de infanterişti înarmaţi cu l ă n c i i lungi fsonssaj, pe s e r v i c i i l e sale tehnice, pe maşinăriile d-> asediu, pe stătu l său major format din general şi administratori, dintre care unii se ilustra seră şi sub domnia precedentă — Crateros Parmenion, Clitos cel Negru, Antigon, Nearh. Eumene din Cardia, Lisimah, Ptolemeu Hefaistion. Cum era — si va rămîne tot deauna— la curent cu situaţia exactă a duşmanului, se baza de asemenea pe slăbiciune;·, reală a imperiului persan, condus de un rege fără voinţă, Darius al Ill-lea Codomanul în s t î r ş i t — si poate în primul rînd — se baza pe propriul său geniu şi pe ajutoru zeilor, pe care îi considera -egalii săi. Ca un al doilea Ahile, este sigur de izbîndă şi, cînd trupele sale acostează pe malul a s i a t i c , ia în posesie păm.întul aruncîndu-şi s u l i ţ a pe p l a j ă şi sărind primul pe uscat. Aproape imediat î n t î l n e ş t e armata persană, care-l aşteaptă pe malul rîuleţului Granic, şi o pune pe fugă. Această victorie cîştigată graţie dinamismului

42

au dă tuturor sold aţi lor săi o mare încredere, o va consolida, în Frigia, e care viitorul Smasă Iară apărare, în Lidia, in lonia, unde liberează oraşele greceşti, va aduna banii de -are ducea lipsă. Se opreşte la Efes, la Milet, "ntreprinde un raid rapid în Licia si în Pamfi|ia La mai puţin de un an de la începutul "-ampaniei, în primăvara anului 333, Alexandru estestăpîn pe o bună parte din Asia Mică, trece munţii Ciliciei şi, în luna noiembrie a aceluiaşi an. îl înfruntă pe Darius î n s u ş i , care era gata să-l respingă cu o armată uriaşă. pe un teren îndelung pregătit. Aceasta e bătălia de la Isos, una dintre cele mai glorioase şi mai bine conduse, care se termină cu fuga disperată a Marelui Rege. Un celebru mozaic de la Herculanum, care reproduce cu destulă fidelitate o pictură originală din epoca'lui Alexandru, reprezintă bătălia de la Isos şi ni-l arată pe Alexandru, în toiul luptei, atacîndu-l pe Darius, îi distingem trăsăturile, cunoscute datorită monezi lor şi unor bune replici după portretele sculptate de Lisip: o faţă prelungă, cu profilul neregulat si energic, cu bărbia voluntară, o privire plină de hotărîre, cînd rece, cînd pasionată, în sfîrşit un păr în dezordine, ale cărui şuviţe lungi îi încadrează fruntea. După bătălia de la Isos Alexandru este liber să aleagă între posibilităţile pe care i le oferea destinul — cu a t î t mai liber cu c î t nimic nu-l ameninţa, nici din Grecia, nici din provinciile cucerite. Nu numai că nu are a. se terne de răscoale grave (un an mai t î r z i u , unele tentative de rebeliune din Egeea vor fi uşor reprimate), dar se poate bizui pe o organizaţie administrativă şi financiară aflată in mîinile unor slujitori experimentaţi şi credincioşi, l se oferă mai multe alternative; să pună capăt cuceririlor, încheind cu Darius pactul de prietenie pe care acesta i-l propune; să atace capitala Marelui Rege şi centrul imperiului; să procedeze mai metodic, supunmd Fenicia şi Egiptul şi nimicind astfel Puterea maritimă a unui duşman a c ă r u i flotă ameninţă legăturile sale cu patria. Alexandru

alege această ultimă cale; întărit cu prada adusă de victorii, înaintează de-a lungul coastei mediteraneene, intră în cetatea Sidon, care îi deschide porţile, dar nu poate cuceri oraşul Tir (332) decît după un asediu de şapte luni, în timpul căruia desfăşoară toate resursele poliorceticei*. Apoi ajunge la Damasc, unde păstrează pe guvernatorul persan, mulţumindu-sesă-i impună ca adjunct un ofiţer macedonean. După ce cucereşte cu destulă dificultate Gaza, pătrunde în Egipt, pe care-l ocupă fără nici o împotrivire. Cucerirea acestei ţări, care suportase greu jugul persan şi nici η-a încercat să se apere, η-a fost una dintre isprăvile cele mai glorioase, dar a marcat în cariera lui Alexandru o etapă decisivă. Nu pentru că a adunat acolo comori care i-au permis să continue războiul, ci fiindcă Alexandru a aplicat aici pentru prima dată politica pe care o va adopta de acum înainte cu consecvenţă în teritoriile cucerite, in loc să se poarte ca un războinic victorios, î ş i asumă rolul de suveran legitim, moştenitor al faraonilor. Aduce sacrificii zeilor ţării, apare în faţa poporului purtînd pe cap pskhsntul (simbolul puterii regale), restaurează sanctuarele şi întemeiază un oraş unde, în intenţia sa, trebuiau să fuzioneze civilizaţia egipteană şi cea greacă. E vorbade Alexandria, care va fi în perioada elenistică primul port al Mediteranei şi totodată capitala artelor şi literelor. Mai important e poate faptul că în această vreme Alexandru î ş i făureşte o concepţie mai precisă asupra destinului său. El străbate deşertul ca să viziteze sanctuarul lui Amon, zeu egiptean onorat şi de greci, se închide cu el în templu şi pleacă de acolo ferm convins că este într-adevăr fiul lui Zeus („Oare cînd va înceta Alexandru să-mi pricinuiască certuri cu Hera? " ar fi spus atunci Olimpiada) şj încurajat de promisiunea că imperiul său va fi universal. în primăvara anului 331 părăseşte Egiptul în fruntea armatei, hotărît să îndeplinească
in greceşte poliorketiko = arta a s e d i u l u i (n. tr.).

43

întoarcere plină de peripeţii. în anii care îi mai r ă m î n de trăit. refuză să-l urmeze. s f î r ş i t u l lui 326. Proiectele ce i se atribuiau par si mai ambiţioase decît cele înfăptuite pî ă atunci şi atît de primejdioase. unde pi - 44 . Scaldă Olimpia. atunci c î n d aceştia se răscoală împotriva unei politici care ştergea orice deosebire dintre învingători şi î n v i n ş i . începe întoarcerea. A L I M E N T A Ţ I A . ultima mărturie a dragostei pe care zeii r u încetaseră să i-o poarte. cînd consideră că a c e s t e regiuni sălbatice au fost supuse. Alexandru se preocupă acum . Aceste regiuni s î n t tot mai numeroase. Nu . satisfacţia de a fi întemeiat nun· . părăsind î n s ă totul — comori.roase oraşe care îi purtau numele sau îi ami iteau victoriile nu îi erau suficiente. după popasuri prelungite la Susa şi n alte oraşe. Riuleţ în Pel .ponez care traversează Elida şi se varsă meşte ca afluent riul Cladeos. Poet a l Comediei Medii [ve:i nuntă. Cine ş t i e dacă Nap >leon η-a regretat vreodată că η-a pierit si o zidurile Moscovei? A L E X I S . se lansezi într-o expediţie fabuloasă. cu o flotă comand. în mijlocul unor populaţii războinice s i răuvoitoare. practicînd poligamia. precum Marele Rege.ă restabilească ordinea în imperiu şi să ped( > sească pe guvernatorii şi intendenţii care pr 3fitaseră de absenţa sa pentru a comite ac :e de nesupunere sau malversatjuni. dar armata departe de bazele ei. familie • (octombrie 331). moare asasinat chiar in momentul c î n d Alexandru îl ajunge din urmă. Marele Rege reuşeşte să fugă. după o urmărire î n d î r j i t ă . Mai mult. îl învinge pe regele Porus $i speră să ajungă la Gange. car -| readuce pe Alexandru şi trupele s a l e la Ba 1 i. pentru a supune satrapiile orientale: între 330 şi 327 î n a i n t e a z ă în c o n d i ţ i i grele către Pârtia. Sărmanul rege. nu se mulţumeşte ca. De aici î n a i n t e va aplica la scara unui vast imperiu politica pe care o schiţase în Egipt. Alexandru intră în triumf la Babilon. să ia in c ă s ă t o r i e pe Roxana şi apoi pe alte prinţese persane. p a r t i c i p ă la cultul s p e c i f i c fiecărei regiuni pe care o străbate. Alexandru se instalează pe tron şi se proclamă succesor al Ahemenizilor. . T o t u ş i l o c u i t o r i i î m b f l n Marea Adriaticâ. trădat.e ştie ce plănuia. la Ecbatana.n p î n ă la el. care îl poartă dincolo de Ind. î n c î t am put a vedea în această moarte. parte a epuizată si î n s p ă i m î n t a t ă de a se găsi a t î t (e a ie uscat. A L F E U [A L P H E U S]. parte pe mare. ii răpune. Alexandru î n t r e p r i n d e noi campanii. va încerca să realizeze fuziunea popoarelor şi să facă astfel uitate vechile certuri î n t r e mezi şi eleni. Ion.j de N ear h. as igurîndu-le tuturor zestre şi un dar de valea î n a l t ă a Cabulului. Vechii greci erau n genere foarte s o b r i . socotită prematur i. ci pune să se celebreze în aceeaşi zi (in 324). [ >. Departe de a se culca pe laurii victoriilor obţinute. căsătoria a peste zece mii de ofiţeri şi soldaţi ai s ă i cu fete băştinaşe. Dar nu a -e decît 33 de ani şi satisfacţia de a s t ă p î n i n domeniu mai vast d e c î t al oricărui suver . dar de-abia în i u l i e 330. încredinţează posturi înalte unor vechi slujitori ai lui Darius. se reîntilneste pe m a l u r i l e Mării Caspice cu Darius. Alexandru va a p l i c a aceste principii cu tenacitate şi nu va ezita să pedepsească cu moartea pe cei mai credinc i o ş i dintre căpitanii s ă i . Adoptă moravurile suveranilor cărora le luase locul şi va guverna ca stăpîn absolut un imperiu înăuntrul c ă r u i a Grecia si Macedonia nu mai s î n t d e c î t nişte provincii oarecare. Alexandru îl î n t î l neşte între Gatigamela şi Arabela şi obţine o nouă victorie. oaste. prin ţinuturi muntoase. apoi în 327.profeţia lui Amon.·. Darius î ş i adunase toate trupele dincolo de Tigru. P. pătrunde p î n ă î n Comedie]. ocupă Samarcandul şi se stabileşte la Bactra. poate un atac de malarie. cînd în iunie 323 o boală ie scurtă durată. va trata în chip egal pe noii săi s u p u ş i şi pe vechii tovarăşi de arme. supune Sogdiana ş j instalează în aceste noi posesiuni guvernatcrj perşi. la Susa.

term. Muzeul Mandralisca. solul atic fiind sărac şi puţin roditor. formau baza alimentaţiei grecilor. în afară de bob şi de linte. sau prăjituri cu miere. lăcomia lor era subiect de batjocură. ceapă şi brînză. La 45 . Mierea albinelor de Himet era renumită. măslinele şi cîteva smochine. ia care se adăugau peştele. Detaliu de pe un crater in stil italiot din secoiul al IV-lea. maza. Hrana spartanilor. Opson. Scoici le ş i moluştele. mîncau mult usturoi. şi sărăcimea oraşelor nu consuma carne decît la sărbători. din contra. Atenienii. Furculiţele nefiind încă cunoscute. din care se făceau turte. carnea. Carnea era scumpă. Făina de orz. şugatei Beoţii erau consideraţi de v e c i n i i lor ca mari mîncăi . porci. capre. fructele şi prăjiturile. mai scumpă. ceapa.Vînzàtor de ton. de obicei făcăluite. peştele. în special smochine. mai ales griul şi orzul. Mesele se term inau adesea cu un desert: fructe proaspete sau uscate. Majoritatea atenienilor se hrăneau mai mult cu peşte [vezi P e s c u i t ] decît cu carne. miei. Cefalu. era mai frugală decît a atenienilor. constituia hrana principală a sărăcimii. înglobează legumele. mai ales în timpul campaniilor militare. Ţăranii înstăriţi aveau î n s ă păsări. afară de cea de porc (un purcel de lapte costa 3 drahme). M as l inele se găseau dil "i belşug şi din ele se făcea untdelemnul. Negustorii de săraturi vindeau peşte şi carne conservată în saramură sau afumată. fără să mai punem la socoteală vînatul [vezi V î n ă t o a r e]. în vremea 1ui Pericle brutarii din Atena frămîntau şi pline d e g r î u . pe care încă Homer Ii denumise M mîncători de făină". cînd sacrificiile se terminau cu adevărate ospeţe. Piaţa de peşte era cea mai solicitată şi cea mai pitorească din agora. nuci si struguri. Atena era nevoită să importe mari cantităţi de grîu. în Atica legumele erau rare şi scumpe. Dar tipării din lacul Copais şi ton u l nu erau accesibili oricărei pungi. Foto Leonard von Mau. dar scumpă. orice creştere a preţului sardelelor şi al scrumbiei din Faleron neliniştea poporul de rînd.en generic pentru tot ce se mtnca la o masă afară de pîine. grecii mîncau numai cu lingura si cu cuţitul. Cerealele. măslinele. Cei mai pretenţioşi găseau însă această mînC 9f e monotonă şi ordinară. Aşa cum citim în Aristofan. sepiile şi calmarii erau foarte apreciaţi.

minuţiozitate a desenului face din el maestrul miniaturişti lor din a doua jumătate a secolului al Vl-lea. s u praf a· a altarului a crescut de şapte ori. zidit şi mărginit de o bordură ce so ·. în căutarea protecţiei supreme. Altarul este locul unde credincioşii depun si pregătesc alimentele şi băutura cerută de zei. cu sînge. aşi cum îl practica Execias. în faţa lui. scorţişoară sau miere. Dar. e înlocuit cu podoabe. Decupajul cam sec al metopei. oamenii vin să ceară o favoare. Unele temple primitive păstrează încă. Amîndoi se inspiră mult din legende şi mitologie. în scurt timp. atunci cînd preot era regele. el î ş i cere propria sa 46 locuinţă. aşa cum s-a întîmplat la Samo. prin acumularea cenuşii de la arderea victimeloi . conform acestui tipar vechi. în consecinţă altarul. Era o fiertură de crupe de orz cu apă. Asemenea altare erau închinate divinităţii'. preparată din carne de porc. faimoasa ciorbă neagră era o m î n c a r e foarte iute.. Alături de Execias.Sparta. Vinul se bea rareori pur: înainte de masă se făcea un amestec de apă cu vin. Ţăranii consumau cu plăcere kykeon. corespunzînd cu gustul pentr minuţie care îl îndeamnă să redea detalii! : figurilor printr-o mulţime de incizii. între sec.:. un cadru de piatră l im iţa vatra. dar Amaşis este mai sensibil la mişcare. într-adevăr. F. de cînd zeul nu mai este oaspetele unui singur suveran. dar băutura regală. ca de pildă aceea din Tasos. altarul devine 'un masiv dreptunghiular sau circular. în faţa altarului. foarte animate ş i felurite. vatra comună a statului. uneori chiar la caricatură. al X-1 ea şi al V11-lea. care se ridică lîngă altarul preexis. altarul este un loc mai important decît templul. mentă. Grecii nu puneau răşină în vin. unde va veni desigur zeul. Dar existau şi alta. în sanctuar. era vinul. Aceast -. tent.^ care nu locuiau în cer. activ:tăţi de gineceu etc. oţet şi sare. într-un vas mare numit crater. în faţa altarului. Ca şi oamenii. un aliment între hrana solidă şi băutură. Existau podgorii celebre. In timpurile cele mai vechi. Se bea de asemenea lapte de capră şi un fel de hidromel. zeii pot să se culce sub cerul liber. băutura rituală la misterele din Eleusis. se instala în încăperea principală a palatului. al cărei gust şi prospeţime erau apreciate de cunoscători. mentă. D. R. a preotului şi a celui Nemuritor. căutate: frize cu palmete şi flori de lotus şi jocuri subtile de spirale constituie cadrul scenei principale. . care se î n ă l ţ a puţin c î t e pu-tin . A L T A R . pictorul Amaşis domină producţia de vase cu figuri negre între anii 550 şi 525. cu timpul această vatră trebuia lărgită. ci al întregului popor. altarul în interiorul zidurilor lor. P. M. dar cîteodată îl asezonau cu cimbrişor. Specialitatea lui sînt vasele cu personaje mărunte. divinitatea sălăşluia în locuinţa acestuia din urmă. A M A S l S. Băutura cea mai răspîndită era desigur apa.ţine lemnul sau cărbunele deasupra vetrei i uneori este împodobit cu acrotere. unde intrarea era aproape totdeauna interzisă — muritorii se întîlnesc cu nemuritorii. scorţişoară. e joase. la altar — şi nu în lăcaşul sfînt. la pitoresc. unde orice rugăciune e întovărăşită de un sacrificiu sau de o l i bat iu n e. ca să întreţină focul şi ă ardă carnea victimei. aromatizată cu an urnite p l ante: cimbru. Adesea este atras de scene din viaţa de familie: discuţii la fîntînă. după chipul cărora sînt concepuţi. Adesea e amenaja pe una din laturi o treaptă. ca ochii zeului să vadă ofranda. Altarul primitiv se construia de l a s i n e . pe ca e stătea sacrificatorul. adevărate gropi în care curgea sînge e animalelor oferite zeului stăpîn al locuk. din ziua dispariţiei monarhiei. R. „darul lui Dionisos". dar nu se pot lipsi de băutură şi de mîncare. se aşază cel ce se roagă. unde. ci în adîncurile pămîntului — zeii morţilor şi muritori deveniţi eroi după moarte. iar nările lui să poată simţi fumul earn j ce se frige pentru el.

Detaliu de pe o amfora p i c t a t a de Amosis: M. un mic scut rotund. cu platoşă şi cnemide si înarmate cu un arc sau o sabie. încă din epoca lui Homer. stabilind astfel motive şi scheme compoziţionale care de atunci aveau să se repete mereu. cu un coif cu creastă. Tipurile create cu această ocazie de Policlet şi Fidias au popularizat imaginea unei tinere cu tunică scurtă şi sinul dezgolit. în scurt timp. Antiope sau Hipolita. fie că eleajunseseră p î n ă la porţile Atenei în ofensiva lor spre apus. trăia un popor de femei războinice.en. că Heracles sau Tezeu a încercat s-o răpească pe regina Amazoanelor-. sînt reprezentate ca nişte războinici perşi sau s c i ţ i : cu trupul acoperit de un veşmînt aderent care-l mulează. fie că aceştia le atacaseră şi că unii eroi se aventuraseră pe teritoriul lor (s e s pun ea. De asemenea. aşa cum atestă numărul considerabil de monumente pe care apar. De altfel. cifm o numeau alţii).) 47 . Luptau de obicei cu o secure cu un singur tăiş sau cu dublu tăiş. in imaginaţia celor vechi Amazoanele erau fiinţe reale. Paris. Preoţii din Efes au instituit un concurs î n t r e marii sculptori ai timpului pentru a reprezenta în s t a t u a r ă o Amazoană rănită. pe cap o bonetă frigiană sau o căciulă din piele de vulpe. în ţinuturile barbare dinspre est sau nord (ţinuturi care de altfel erau tot mai depărtate pe măsură ce creşteau si se precizau cunoştinţele geografice). îmbrăcate numai cu o tunică scurta s t r î n s ă în talie si lăsînd descoperit un sin.ori ele intraseră în conflict cu grecii. grecii povesteau că. Pentesileea. într-o artă care era înclinată să transpună realitatea în mit. Amazoanele. le înfăţişau pe jos. O dată cu începutul secolului al V-lea. Foto ii-rner AMAZOANELE [AMAZONES]. Cabinetul de M e d a l i i . n-au fost totdeauna înfăţişate ca nişte războinice călare. Ahile luptase contra Amazoanelor ş i omorîse oe una dintre ele. De mai multe. ceea ce explică în mare parte popularitatea lor în epoca clasică. care aveau ca temă de predilecţie isprăvile lor. mînuiau cu dexteritate pe/ta. In acea epocă au devenit Amazoanele luptătoarele care călăreai. luptele dintre greci şi Amazoane au căpătat un caracter simbolic şi au fost considerate ca un semn al victoriei civilizaţiei asupra barbariei. în vremea războaielor medice Amazoanele personificau pe perşii î n v i n ş i de greci Grecii nu ş i-au închipuit totdeauna Amazoanele sub aspectul pe care-l cunoaştem foarte bine din arta c l a s i c ă : femei robuste. întocmai ca bărbaţii — aşa cum ni le imaginăm astăzi A r t e l e majore le-au adoptat: pictorul M icon mai î n t i i . scobit în partea de sus.nde C i r c a 530. n-au ajuns la nici un rezultat satisfăcător. apoi Fidias le-au reprezentat pe Partenon şi pe tronul lui Zeus. echipate ca nişte hopliţi. de pi Idă. (Tipul de Amazoană cu un sin tăiat era încă necunoscut. Pictorii vaselor din secolul al Vl-lea. S t r ă d a n i i l e s a v a n ţ i lor moderni. pantaloni strimţi. de a pune de acord această legendă cu evenimentele istorice.

a fost ridicat .1 Adrast. · mîntul în fata carului său si nu l-ar fi scufu. de ştia dinainte că războiul va fi pierdut si d luptătorii purtau scris pe frunte semnul mo ţii.t lui Adrast. Amfiarau le apărea în somn si = spunea ce trebuie să facă. Ambracia η-a avut o istorie bogată: e de reţinut totuşi că. î n timpul războiului peloponeziac. dar în dezastn l final a luat-o 'a fugă alături de ceilalţi. τ oracol. El a trebuit să-şi respecte promisiunea c e a-1 urma pe vărul săi. Chiar în locul unde se spunea că fi dispărut eroul. dacă Zeus η-ar fi deschis ρ. primind c 3 preţ al trădării un colier. D. regele A rgo I id e .-t aliata Spartei împotriva Atenei. tica Λ Ma'jza'eui j : dn British Museum. pe ruinele căreia s-a ridicat oraşul de astăzi Arta. dat î n a d î n c u r i l e pâmîntului. A M B R A C l A.ζί <?. a fo. între luptătoarea barbară şi ideea morţii se s t a b i l e ş t e o apropiere.. D. P. Ajuns în fata Teb··: Amfiarau a luptat vitejeşte. al cărei temei încă η-a putut fi explicat. Ar fost si el ucis. Eroul argian Amfiarau era în a c e l a ş i timp un vsteaz Conducător de o c ti şi un proroc infaili48 bil. Faro H. i sanctuar. Spre acest locaş se îndreptau pel· r i ni i în speranţa vindecării sau ca să ceară ι . P. Zadarnic a încercat să scape. la Oropos. P. în expediţia Celor şapte contra Tebei. hărâzindu-i n 1 murirea. Ambracia. a dat numele său golfului care se deschide la Marea Adriatică aproximativ în faţa insulei Leucas La gurile acestui golf s-a dat celebra bătălie de la Actium.'r incepind cu secolul al [V-lea. căci soţia ? î Erifila l-a denunţa. lupta dintre greci şi Amazoane va figura adesea pe monumentele funerare. . A M F I A R A U [A M P H l A R A O S]. P.

ca să-şi asigure supremaţia asupra Greciei de Nord şi controlul minelor de aur din Pangeu şi al pădurilor de care avea nevoie pentru a-şi construi flota. în secolul al Vl-lea. Era regina mărilor şi conducea corul Nereidelor.a lui Calias"). întemeiază pe malul Sthmonului. care s-a întregii Grecii. Alcmene a avut doi fii: Ifimedes. fiul lui Zeus. Era unul din cele mai vechi locuri sfinte din Peloponez. care si în A M F I P O L I S [ A M P H I P O L I S ] . în onoarea lui Zeus şi mai ales amfictionia de la Delfi.A M F I C T I O N I E [A M P H l K T I ON l A]. Atena. Prin pacea din 371 (numită . sanctuar închinat P. mult mai puternic şi mai curajos. ele celebrau împreună sărbătorile şi panegiriile. fiul lui Amfitrion. la Amiclai. F i l i p nu mai restituie atenienilor oraşul. A M F I T R I T A [A M P H l T R l T E]. pe care se spunea că Apolon îl iubise şi apoi îl o m o r î s e din greşeală. în alte reprezentări. Soţia lui Poseidon şi fiica lui Nereu. poziţie-cheie atît pentru economia Aticii. se găsea un eroului Hiacint tfios). Aceste a s o c i a ţ i i trebuiau să se ocupe de sanctuarul comun în tot ceea ce privea administraţia. surorile sale. oraşele de rangul al doilea dar care trebuie să fi fost odinioară importante. dar totdeauna în anumite limite şi în folosul aceluia dintre statele membre care dorea să-şi sporească puterea Aşa s .. Zeus s-a îndrăgostit de Alcmena. în ciuda promisiunilor făcute.a î n t î m p l a t cu amfictionia de la Delfi: la începutul secolului al Vl-lea. P. La c î ţ i v a ki(Hyakin- accesul la mare. O celebră cupă atică cu figuri roşii. vecinătatea şi nevoile le-au apropiat." Aceste asociaţii.ldeea care a stat la baza întemeierii oraşelor a dat naştere şi obiceiului ca mai multe cetăţi să aducă împreună sacrificii . cultul şi sărbătorile. oraşul Amfipolis. tesalienii au pornii un „război sacru" ca să le împiedica distrugă oraşul tică Crisa. cum o dovedeşte locul de cinste pe care îl ocupau. D. î n c î t zeul a fost nevoit să împrumute înfăţişarea soţului legitim ca să se poată apropia de ea. AMFITRION P. Cele mai celebre au fost următoarele: amficţionia ioniană (în Asia Mică). î n epoca clasică. scrupulele de un rînd faţa primul neutralitate deosebit celei de la amficţion iilor impus în lometri de Sparta. cu centrul la sanctuarul lui Poseidon din Panionion. D. amficţioniile s-au limitat la atribuţiile lor religioase şi n-au jucat niciodată rolul unificator pe care ar fi putut să l aibă Au fost utilizate uneori în scopuri politice. ΪΘ numeau omficţionii şi erau destui de numeroase în lumea greacă. aproape de vărsare.. apare î n c o n j u r a t ă de ceata Nereidelor. în cinstea lui Poseidon şi Apolon. Fiecare stat participant avea drepturi egale şi era reprezentat de delegaţi care. una de a l t a . C î ţ i v a ani mai tîrziu. cetatea cade în mîinile spartanului Brasidas. in anul 436. purtau numele de py/ogoroi şi hieromnemones. dar pentru scurt timp. dar regina s-a arătat atît de castă. c î t şi pentru mişcările corăbiilor ei. [AMPHITRYON] Regele Tebei şi soţul Alcmenei. căci în 357 stăpînul cetăţii va deveni Filip Macedoneanul. la Delfi. descrise de Strabon în textul de mai sus. Amfipolis rămîne sub stăpînirea macedoneană pînă c î n d moştenirea lui Alexandru va trece în mîinile romanilor. cea a dorienilor. A M l C L A l [A M Y K L A l]. D. cu sediul la capul Triopion din Peloponez. alături de marile cetăţi. D. datînd din jurul anului 500. P. oraşul şi împrejurimile s a l e au fost înapoiate Atenei. din ospăţul sacru şi din libaţiunea făcută î n comun se năştea o legătură de prietenie. şi Heracles. sarcina de a amenaja acest Delfi. în timpul războiului peloponeziac. Din cauza rivalităţilor politice dintre cetăţi. 49 . In s c b i m b abţinerea poliaproape sistematică au conferit prestigiu moral. o înfăţişează î n m î n î n d lui Tezeu coroana de aur care dovedea ascendenţa sa divină. . Originea lor e foarte veche. amfictionia de pe muntele Licaios.

Amfitrita î n m î n î n d lui Tezeu. Anacreon e prototipul poetului de curte. în prezenţa Atenei. A cîntat mai cu seamă pe Eros. fiul lui Pisistrate. aşa cum în Franţa „poemele marotice" s î n t ecoul creaţiei originale a lui Clément Marot. Cunoscută mai mult sub numele de Asia Mică. tatăl lui Pericle. născut la Teos. pe lingă Hiparh. A N A C R E O N . Ceea ce se numeşte destul de impropriu „Tronul de la A m i c l a i " era c î n d v a un ansamblu vast de clădiri dominat de o statuie uriaşă a lui Apolon şi împodobit cu o mulţime de reliefuri inspirate din legendele mitologice care aveau pe atunci un mare succes. Iubirea şi albina) au fost şi ele imitate mai tîrziu de poeţii francezi ai Pleiadei. A N A T O L I A . zeul amorului. în lonia. Cupă decorată de pictoru l lui Panaitios. S-a păstrat o întreagă culegere de poeme „anacreontice". P. A trăit la Samos. şi la Atena. sanctuara fost încredinţată ionianului Baticles din Magnezia [vezi numele]. Muzeul Louvre. Cupa de argint. f οίο Hirmef. Opera sa autentică se reduce pentru noi la cîteva fragmente. î n c î t a avut numeroşi imitatori. în preajma vesti" tului tiran Policrat. dar faima lui în antichitate a fost a t î t de mare. A rămas pînă la bătrîneţe (a murit la 85 de ani) jovial şi vesel. plăcut. A fost prieten cu Xantip. Anatolia este foarte aproape de Grecia datorită insulelor din 50 . uneori şi-a bătut joc de r i v a l i i săi mai norocoşi ca el. şi graţia tinerelor fete. F. Odele sale pline de vioiciune. scrise în maniera poetului din Teos. D. Circa 550. frivol şi sclipitor. R. Poet liric din a doua jumătate a secolului al Vl-lea. uşoare şi spirituale (Odei lirei sale. coroana de aur.

cu totul diferit prin aspect. El spunea că omul este mai inteligent decît animalele. care în secolul | Vl-lea au trecut sub stăpînirea persană şi a au fost transformate în satrapii. Acţiunea Spiritului asupra acestui amestec determină o mişcare giratorie. Prorocul Lampon vedea în aceasta un semn divin. numind guvernatori greci în cetăţi care primeau de la ei nume grecesc. ci doar corpuri materiale. care după Anaxagora e format din elemente calitative divizibile la infinit. căci masa locuitorilor continua să-şi ducă traiul cunoscut d Întotdeauna şi rămînea refractară civilizaţiei elenice. fiindcă are mîini. e o inteligenţă ordonatoare. nume sub care sînt cunoscute şi azi. se adorau divinităţi fără nici o legătură cu cele din Olimp şi stăpîneau idei şi moravuri făcute parcă anume să mire şi adesea să scandalizeze raţionalismul grec. (1) Orator atenian. se opune celei a atomiştilor. Anaxagora a s u b s t i t u i t dragostei şi urii — dualitatea de forţe cosmice a lui Empedocle [vezi numele] — un singur principiu motor. nu credea în arta d i v i n a ţ i e i . Nu e de mirare că Anaxagora a fost acuzat de impietate: el afirma că Soarele si Luna nu s î n t zei. De altfel. cînd atenienii. exercită o acţiune mecanică asupra amestecului primordial. Anaxagora însă a dat fenomenul u i o explicaţie anatomică. S. foarte subtil. în aceste provincii — Frigia. Anaxagora a petrecut 30 de ani la Atena (între 460 ş i 430). aşa cum credea majoritatea celor vechi. coastele occidentale ale Anatoliei au primit un val m asiv de colonişti ionieni. fiind implicat în procesul mutilării hermelor. Andocide a fost întemniţat şi η-a scăpat din închisoare decît denunţîndu-i pe presupuşii vinovaţi. Acest suf'et. Filozof ionian. el este „infinit si s t ă p î n absolut. Pe ruinele imperiului hitit apăruseră mici regate. au intentat procese unor persoane din anturajul lui. s-a autoexilat şi a colindat lumea ducînd o viaţă aventuroasă. unde a si murit. Pe acestea Aristotel le-a denumit homeomere. a fost profesorul şi prietenul lui Pericle. a vrut 51 .Marea Egée. Anaxagora poate fi considerat unul din întemeietorii raţionalismului grec. Privat de unele drepturi politice. în urma unei amnistii generale. numai el există în sine şi pentru sine". al cărui idol era Alcibiade. acuzat de impietate şi constrîns să părăsească Atena. A N A X A G O R A [A N A X A G O R A S]. după cum vedem dintr-o povestire a lui Plutarh: într-o fermă a lui P e r i c l e s e născuse un berbec cu un singur corn.M. Cu toate acestea. Caria Lidia. care formează universul printr-un proces de centrifugare. A N D O C IDE [A N DO K l D E S]. climă şi culturi de ceea ce cunoşteau şi îndrăgeau grecii. Licia — se vorbeau limbi de neînţeles. grecii au cunoscut toate aceste regate încă din timpurile cele mai îndepărtate şi le-au călcat din cînd în cînd hotarele. Spiritul organizează lumea. înconjurat de munţi. Această concepţie neadmiţînd existenţa unor elemente indivizibile. în 415. Acestea ocupau imensul podiş central. P. Aparţinea acelui tineret elegant şi de bani gata. întors la Atena în 403. La începutul războiului peloponeziac. l-au dat în judecată şi pe Anaxagora. pe care l-a numit Spirit (Nus).X-lea. născut către 440. inca din secolul al. originar din Clazomene. P. un fel de suflet al lumii. D. care discredita profeţia. dacă pătrundeai puţin mai în a d î n c u l acestor ţinuturi. Fără Îndoială. dintr-o familie nobilă. te găseai î n mijlocul unei lumi barbare în toată puterea c u v î n t u l u i . nemulţumiţi de Peric 'e. Chiar atunci cînd contactele s-au înmulţit şi Anatolia a devenit uşor accesibilă grecilor — începînd din secolul al IV-lea şi mai ales în epoca elenistică — chiar atunci cînd suverani greci s-au instalat în capitale ca Pergam. s-a retras la Lampsacos. dar nu imaterial. oraşele care s-au ridicat aproape de ţărm se numărau printre ce le mai importante si mai bogate din lumea elenică. numai o pătură puţin numeroasă a populaţiei se putea făli cu o origine elenică. .

Andocide a fost mai degrabă un orator mediocru şi lipsit de strălucire. artiştii stilului nou s î n t capabili să redea toate d e t a l i i l e cu ajutorul unei pensule foarte fine.să intre din nou în viaţa politică. A N D O C I D E [A N D O K l D E S]. foarte frecvent. (2) Cu Andocide din Atena începe. M. capul si bustul erau desenate din faţă. Pictorii stilului nou introduc redarea figurilor. Andocide a trebuit să apuce din nou calea exilului. şi el foarte sensibil la fineţea desenului s. dar Adunarea poporului a dezavuat pe negociatori şi i-a alungat. Dacă se picta o singură scenă. O M A K H E]. A N D R O M A C A [A N D R. Deşi figurează în catalogul tradiţional al celor mai buni zece oratori atici. A rostit atunci în apărarea sa d i s c u r s u l Despre mistere. Stilul nou a găsit curînd alţi adepţi. iese în întîmpinarea lui Hector. şi în urma căruia a fost achitat. o transformare profundă în pictura ceramică: apariţia stilului numit M cu figuri roşii".cu figuri negre". de pildă Psiax. R. în care siluetele r o ş i i (culoarea argilei) s î n t cruţate din fondul vasului lăcuit în prealabil cu negru. de unde numele de „compoziţie binară". de asemeni conservat. Muzeul din Berlin. dar in 399 a fost pentru a doua oară acuzat de impietate. Din acest moment compoziţia scenelor evoluează simţitor: locul scenelor izolate e luat de ample tablouri D e î a U u de P e ° amforă cu figuri roşii decorată de pictorul l u i Andocide. pictate din faţă sau din profil. înarmată cu un toiag. Artiştii s t i l u l u i cu figuri roşii se vor strădui să se elibereze de legea frontalităţ i i de care maeştrii stilului cu figuri negre Amasis şi Execias se lăsaseră încătuşaţi şi conform căreia toate părţile unei figuri. renumitul decorator de cupe. Pictorul olarului Andocide foloseşte tehnica nouă. O dată cu tehnica evoluează şi compoziţia. întors la Atena a ţinut discursul Despre pace. F. pe zidurile Troiei. de asta dată imputîndu-i-se profanarea misterelor de la Eleusis. ciclice.i la jocul delicat al drapajelor. iar picioarele din profil. ale cărei posibilităţi şi rafinamente s î n t nelimitate. în ultima treime a secolului al Vl-lea. încearcă zadarnic să ocrotească pe fiul său Astianax de furia grecilor 52 . soţul său acoperit de glorie. în 392 a fost trimis pentru negocieri cu Sparta. gravau detaliile îmbrăcărninţii si musculaturii cu un stilet sau le puneau în evidenţă folosind culoarea albă sau violet.văzute din trei sferturi cu diversele variante pe care le implică. In vreme ce pictorii anteriori ai s t i l u l u i . în faţă şi în spate.. R. Mărturiile antichităţii o prezintă pe Andromaca în diverse ipostaze: ea e prinţesa nobilă care. Circa 520. Foto Hj'rmer. se situau în acelaşi plan. detaşate pe fondul culorii naturale a argilei. ea se desfăşura pe diverse părţi ale vasului. care ni s-a păstrat. tot ea e mama aprigă care.

D. Iată deci că această Andromacă din tradiţia antică nu seamănă cu văduva îndurerată şi dîrză. D. o vedem apoi captivă în Epir. lîngă Troia. în prelungirea spre sud a Eubeei — şi cu toate Anhise purtat de E-neas. întorcindu-se din expediţia sa contra Gorgonelor. econo. ANDROMEDA. primise mai de mult vizita Afroditei şi se împreunase cu ea. Muzeul Louvre foto Giraudon. regele Etiopiei. era demnă de invidiat. Ca să potolească furia unui monstru care îi pustia ţara. o eliberează pe Andromeda si se însoară cu frumoasa victimă. A N I M A L E . în s f î r ş i t î ş i încheie viaţa neobişnuit de agitată la Pergam. urşi şi alte animale sălbatice. ucis de Heracles şi cultul Artemidei-ursoaica. imortalizată de Racine. de exemplu."îmbătaţi de victorie. D. în c î n t u l X X I I I din U/Oda. Circa 530. care şi-a salvat tatăl de la moarte. Fiică a lui Cefeus. celebrat în special la Brauron (Atica). cînd troienii au fost siliţi să-şi părăsească cetatea cucerită de greci. în epoca micenianăsi în epoca arhaică trăiau în Grecia lei. tatăl Andromedei i-a oferit-o pe propria sa fiică. A N D R O S. P. care-şi aleseseră ca arbitru pe păstorul Paris. a r t i s t i c ă sau literară a Greciei. căderii Troiei . religia şi o serie de legende le-au păstrat amintirea. Cu toată întinderea sa considerabilă — o lungime de peste 30 de km. unde o dusese Neoptolem. P. care păştea boii pe povîrnişurile Idei. Perseu. Detaliu de pe o oenohoe atică. A N H I S E [ A N K H I S E S ] . insula Andros η-a jucat n i c i un rol î n viaţa politică. D. in noaptea fiul fatală a că avea un sol destul de fertil.mică. povestea leului din Nemeea. într-adevăr aici s-a desfăşurat concursul celor trei zeiţe. lui A h i l e . Se căsătoreşte apoi cu cumnatul său Helenos si împarte cu el domnia Epirului . tot aici Anhise. Ocupaţia lui Anhise de a paşte oile pe muntele Ida. cetate întemeiată de fiul pe care îl a v u s e s e cu Neoptolem. P. Rodul dragostei lor a fost Eneas. P. 53 . fugind din Troia. ucide monstrul.

Muzeul din Heraclion. într-o luptă. animalele se înfruntă. în secolul al IV-lea anumiţi tineri spilcuiţi aveau obiceiul să ţină o prepeliţă sub haină. Unele rase de c î i n i din Laconia se bucurau de o preţuire deosebită.doi c î i n i din cei nouă pe care-i hrănea Patrocle la masa lui". Grecii ţineau în casă nevăstuici îmblînzite ca să prindă şoareci. Numeroase picturi de pe vasele din epoca c l a s i c ă cu reprezentări de banchete înfăţişează c î i n i care rod oase s i resturi aruncate pe jos de c o n v i v i .cu ocazia funeraliilor lui Patrocle. Măgar purtînd urcioare. mai cu seamă enumera intitulată tineri sa iepuri. nevăstuici. păsări (Aristofan comedia celălalt o p i s i c ă . potrivite creşterii intensive a animalelor. V i l f a Giulia. regiuni cu c î m p i i fertile. X). Circa 490. adică fazani. oile şi catîrii. Animalele cele mai comune în Grecia clasică erau caprele. . porcii. în gineceu. în mod vizibil. Xenofon. vulpi şi numeroase specii Păsările). raţe. Riton în formă de cap de c î i n e . în regiunile muntoase se găsea vînat din în belşug. unul ţ i n î n d în lesă un cîine. Ahile sugrumă pe rugul prietenului său . şi au început să crească păuni. copiii creşteau c î i n i . şoareci şi ş o p î r l e . prepeliţe. Foto Hossia. Păstorii mînau la Taur. aşa cum povesteşte Plutarh (Viaţa lui Alcibiade. cap. numele vînătorului (kynegetes) î n s e a m n ă etiM c e l care m î n ă c î i n i i " . î n c e p î n d din secolul al V-lea. Boi ş i cai se găseau mai ales în Beoţia şi Tesalia. atenienii bogaţi importau de departe „păsări din Fâşia". Datează din minoicul timpuriu. Un basorelief arhaic prezintă doi faţă în faţă. Pisicile sînt pomenite rar în texte şi nu le î n t î l n i m prea des nici î n operele de artă. Foto H/rmer. î n Kyneget/fcos. Roma. absolut mologic necesari la î n t r u c î t clinii erau în greceşte vînătoare.. pe care o urmăresc cu pasiune doi bărbaţi din spatele tinerilor (probabil făcuseră un pariu). se ocupă pe larg de creşterea şi dresajul c î i n i l o r de atac şi a c î i n i l o r de hăituire.

Muzeul Louvre. Bufnită. tipări din lacul Copais. Foto Émue. căci grecii. Pesc u i t . Prorocii cercetau măruntaiele animalelor înjunghiate. Reguli precise şi amănunţite hotărau specia. F. La aceste lupte se puneau pariuri. [vezi A l i m e n t a ţ i e . Artemis o ursoaică.Titic. Muzeui National din Atena. erau considerate adevăraţi mesageri ai zeilor. Circa 510. De asemenea ei observau zborul şi ţipătul păsărilor. Vas protccor intian de parfum. ca să citească în ele viitorul. R. fiindcă locuiau în înaltul cerului. aşa cum vedem în Mizantropul lui Menandru. Sacrificatorul avea şi funcţia de bucătar. î n c î t magistraţii cetăţii organizau astfel de spectacole în fiecare an la teatru· Cocoşilor li se dădea usturoi şi ceapă. D i v i n a ţ i e . care. în afară de holocaust. mulţi greci săraci mîncau carne numai cu ocazia ceremoniilor de cult f a m i l i a l sau public. se crede că Apolon a fost un lup. orice sacrificiu se termina în mod normal cu un banchet. trecuseră mai î n t î i prin stadiul de zoolatrie. O r a c o l e . Atena o bufniţă. păscut turme de cspre şi oi în regiunile muntoase de lingă frontiere (eskhatioi). şi abia într-o epocă ulterioară aceste -animale au fost considerate ca simple atribute ale divinităţilor. S a c r i f i c i i şi V î n ă t o a r e]. consideraţi o mîncare de lux în religie animalele aveau un rol considerabil. în agora. Un cocoş de luptă de rasă bună şi bine dresat costa foarte scump. Atenienii îndrăgeau atît de mult luptele de cocoşi. ca şi egiptenii. Peştele constituia hrana obişnuită a atenienilor: peşte de mare. Γοίο Giraudon. pescarii beoţieni vindeau la Atena. 55 . ca să-i facă m a i combativi şi li se fixau la picioare pinteni de metal. sexul şi particularităţile animalelor care trebuiau sacrificate fiecărui zeu. sau peşte de apă dulce. devenite antropomorfe. în special ficatul. mai ales ton.

Această operă celebră. în ciuda unei anumite rigidităţi care încă se păstrează. faţa este tratată în acelaşi stil viguros şi puternic structurat. şi s-au păstrat numai copiile lucrărilor care au (nlocuit-o. decît unei mişcări reale. El este mai î n t î i autorul Tyrannoktonilor. a fost luată de Xerxes. realizată în bronz. A N T I F A N E S [A N T l P H A N E S]. Afinităţile s t i l i s t i c e dintre Kore de pe Acropole şi figurile feminine de pe frontonul estic al templului Alcmeonizilor din Delfi par să justifice atribuirea acestui grup statuar tot lui Antenor. această piesă rupe cu s t i l u l vechi. Orator şi om politic ' atenian. prea linear şi decorativ.· mişcarea faldurilor subliniază echilibrul coapselor şi o imperceptibilă mişcare a picioarelor. înfăţişînd pe fraţii Harmodios şi Aristogeiton. Spre deosebire de Koroi mai vechi. Cunoaştem stilul lui Antenor datorită unei Kore [vezi cuvîntul] generos tratate: e mai înaltă decît mărimea naturală. Deşi mutilate. M. care au eliberat Atena de tirania Pisistratizilor. A fost membru al partidului aristocrat şi — după spusele lui Tucidide — a fost principalul . grup statuar celebru. accentuate de amploarea draperiei. Personalitatea acestui sculptor atenian din secolul al Vl-lea a dominat s f î r ş i t u l epocii arhaice. datorită mai degrabă impresiei de elan interior. sculpturile iasă să se întrevadă c mpoziţia amplă şi maiestuoasă care dă originalitate Korei de pe Acropole. născut către 480. care dă trăsăturilor un aer ferm fi o expresie voluntară. R. c î n d a jefuit Acropolea în 480. Poet al comediei medii [vezi C o m e d i e ] A N T I F O N [A N T l P H O N].A N T E N O R. dînd viaţă unei noi concepţii plastice prin arhitectura formelor şi structura corpului. chipul sculptat de Antenor nu s u r î d e . făcute de Critics şi Nesiotes.

în 411. Licia şi o parte din Frigia. care un timp i-a şi luat locul ca rege. MONOFTALMOS După dezmembrarea imperiului. legitim ai considerîndu-se lui Alexandra. în scurt timp a ajuns să conducă majoritatea provinciilor Asiei Mici şi să ocupe un loc de frunte printre diadohi [vezi cuvîntul]. ci peste întreaga Macedonie. în 282. Dinastia care a luat puterea la începutul secolului al Ill-lea în Macedonia. Antifon a fost condamnat la moarte şi executat. A N T l G O N A. unicul urmaş Ceilalţi diadohi n-au vrut să-l recunoască suveran şi. in timpul celor zece ani de domnie (239—22. în cele din urmă. unul din centrele de opoziţie. Ca profesor de retorică. cînd urmează la tron Antigon Doson. nu numai asupra părţii pe care o stăpînea de drept. mai cu seamă către regatul Pergamului. doi ani înainte ca rumânii să-şi asigure dominaţia completă asupra Greciei. în lupta care a avut loc în 301 la Ipsos. A purtat războaie numeroase: împotriva provinciilor greceşti mereu revoltate. fiul său Antigon Gonatas i-a succedat la tronul Macedoniei şi a domnit pînă în 239. prin cucerirea Corintului.Μοnoftalmos" (chiorul). Antigon. utilizată de Antigon în tentativa lui de a-şi menţine dominaţia asupra Peloponezului. Antigon s-a proclamat rege. a redactat Tetralogiile. unde debarcaseră cu timiditate în 22. care a avut doar un succes efemer.inspirator şi organizator al revoluţiei oligarhice din 411. Fiul său Demetrios Poliorcetul s-a refugiat în Macedonia. După ce fiul său Demetrios Poliorcetu! a învins la Cipru flota lui Ptolemeu (306). condusă de Arătos din Sicion. [ANTIGONOS MONOPHTHALM O S]. iar în 148 Macedonia devine provincie romană. ANTIGON R. şi liga etoliană. In 220. în timpul domniei lui Antigon Gonatas s-au format în Grecia două ligi rivale: liga aheeană. Tragicii. E mai probabil Insă că întreaga operă a fost scrisă de aceeaşi mină. Şi astfel în 229. Cu toate greutăţile mtîmpinate. E primul pas spre decăderea totală . dar. cînd spre Orient. în cele din urmă iese victorios ş i . în sfîrşiţ împotriva lui Pirus.8. In cele din urmă a murit în captivitate la curtea lui Seleucos. discursul pe care Tucidide îl apreciază ca pe cel mai izbutit nu ni s-a păstrat: e pledoaria rostită de Antifon în propria lui apărare. Filip e nevoit să-şi îndrepte atenţia cînd asupra romanilor. dar succesorul său Demetrios al ll-lea.9). a fost întemeiată de un ofiţer din armata lui Alexandru cel Mare. la greutăţile pe care i le fac grecii. noul rege se găseşte în faţa celor două ligi unite contra lui. împotriva lui Ptolemeu care susţinea pe rebeli şi voia să-si asigure poziţii în insulele Mării Egee. Filip al V-lea î ş i începe domnia asupra unui regat care părea solid şi prosper. cu puţin înainte de moarte. Scrierile care ni s-au păstrat sub numele |ui Antifon par a fi creaţia a doi autori: Antifon oratorul şi Antifon sofistul. După moartea lui Alexandru a fost numit guvernator peste Pamfilia. arogîndu-şi şi ei acelaşi titlu. reuşeşte să supună Sparta. poreclit . el a reuşit aproape să facă din Macedonia o ţară mare. mai ales Sofocle. cu care are mereu dificultăţi. conţinînd acuzarea. D. Cu ocazia „epurării" care i-a urmat. P. lovitura cea mai puternică i-o dau trupele romane. ca şi acelea care au domnit în Egipt şi Siria. care-l înfrîng î n 197 la Kynoskephalai. se adaugă un nou pericol: prezenţa romanilor pe coasta Iliriei. care-i urmează în 179. apărarea şi replica celor două părţi. F. au pornii război contra lui. Pe oratorul Antifon îl cunoaştem astăzi din trei pledoarii în procese de crimă. e bătut de Paulus Aemilius la Pidna în 168. fiul său Perseu.. Antigon şi-a găsit moartea. grupuri de cîte patru discursuri fictive. a compromis situaţia. şi a restaurat oligarhia în Grecia. în 297. au făcut din Antigona una dintre cele mai 57 .

în 321. chiar după ce a căzut (în 64) sub stăpînirea romană. iar Creon. Antipater a fost însăr cinat de Alexandru cel Mare să se ocupe de treburile Greciei. P. Războindu-se între ei pentru domnie. iar A n t i g o n a nu i-a m a i putut găsi m o r m î n t u l . locasta. i-a adus cucerirea Atenei. Antiohia a fost un important centru c o m e r c i a l şi prosperitatea sa s-a menţinut m u l t timp. indiferent de greşelile comise de acesta. Antigona se întoarce la Teba. îşi acceptă pedeapsa. temîndu-se să nu fie pedepsiţi şi ei d i n cauza p ă c a t u l u i comis de rege. a fost u n u l din cele mai importante. Eteocle şi Polinice. mai p u t e r n i c e şi m a i constrîngătoare decît i n s t i t u ţ i i l e create de om. fiecare cartier fiind î m p r e j m u i t la r î n d u l său de cite o i n c i n t ă proprie. Supuşii săi. Antigona păşeşte spre u l t i m u l s u p l i c i u cu curaj. în cele d i n u r m ă a j u n g la Atena. Dintre toate oraşele cu acest nume. care îi întăreşte convingerea că fusese de dreptul şi de datoria ei să aducă ultimele onoruri celui mort.frumoase figuri ale mitologiei greceşti. S-a născut într-o f a m i l i e blestemată: tatăl său. sculptorul Eutihides a executat o statuie de bronz. Abia s o s i ţ i . şi a instalat o garnizoană în fortul M u n i h i a . locasta s-a s i n u c i s . adese. Numeroase mozaicuri din secolui al IV-lea şi al V-lea e. Viaţa Antigonei a fost o dramă. Oedip îi cere Antigonei să plece'şi puţin după aceea moare. unchiul lor. în această î m p r e j u r a r e I-a omorît pe Hiperide şi I-a împins la sinucidere pe Demostene. personificare vie a devotamentului f i l i a l . cu propria sa mamă. că e x e m p l u l ei va fi u r m a t de-a l u n g u l istoriei de nenumăraţi eroi. n u m i t ă „Războiul Lămâie". Oedip. D A N T I P A T E R . înfăţişînd o femeie care personifica cetatea. lîngă satul Colonos. l-au izgonit. blestemaţi de Oedip pentru lipsa lor de pietate f i l i a l ă . Creon a interzis să fie înmormîntat. Sofocle ne-o prezintă justificîndu-şi fapta: Antigona nu pledează pentru nevinovăţia ei. A fost întemeiat în 300. iar el şi-a scos ochii. Asculţînd de porunca zeilor. Oraşul avea patru cartiere şi era înconjurat de un zid de apărare comun. Antipater şi-a păstrat f u n c ţ i a si în această calitate a înăbuşit revolta grecilor. Numai ea şi-a însoţit tatăl orb. o coaliţie a diadoh i l o r i-a permis să-l înlocuiască pe Perdicas în f u n c ţ i a de regent şi să ajungă astfel stăpînul v i r t u a l al întregii Macedonii. tu ochii deschişi. După moartea tatălui ei. Cînd au aflat adevărul.n. desigur. în peregrinarea prin oraşele şi satele care refuzau să-i acorde ospitalitatea. Reşedinţă a Seteucizilor. A n t i o h u aşezată pe r î u l Orontes. D. Dar moartea îl surprinde foarte curînd şi domnia trece în m î i n i l e f i u l u i său Casandros.]. c o n ş t i e n t ă că o aşteaptă pedeapsa cu moartea. D. a preluat puterea. prima dintr-o lungă serie de alegorii asemănătoare. P. Oedip recunoaşte locul unde îi fusese sortit să moară. atestă bogăţia locuitorilor A n t i o h i e i . La puţin timp după întemeiere. au pierit amîndoi în luptă. care i-a dat n u m e l e t a t ă l u i său. care sperau să-şi recucerească independenţa.i obscuri. după b ă t ă l i a de la Ipsos. A i c i începe r o l u l Antigonei. La moartea m a r e l u i cuceritor. regele Tebei. se căsătorise. 58 . de către Seleucos Nicator. fără să bănuiască. în Siria. care nu vor ezita să-şi dea viata pentru dreptatea în care au crezut. a rigorii m o r a l e şi de asemenea a revoltei contra legilor omeneşti care violează regulilededreptate impuse de conştiinţa noastră şi de voinţa zeilor. Intr-o scenă i m p r e s i o n a n t ă . la gingaşa şi blinda ei soră Ismena — care îşi plînge fără încetare soarta — şi la cei doi fraţi. O campanie de scurtă durată. întrucît Polinice ridicase armele contra patriei sale. fără să ştie. P. în timpul campaniilor din A s i a . dar Antigona nesocoteşte interdicţia şi îndeplineşte în mod simbolic r i t u a l u l funerar pentru fratele său. ci pentru obligaţia de a asculta de legile nescrise ale conştiinţei. ANTIOHIA [A N T l O K H E l A. unde se bucură de o p r i m i r e m a i bună.

A P E L E S [A P E L L E S]. Tehnica introdusă de Apolodor poate fi Statuetă a lui Apolon. Museum of Fine Arts. dedicată de Manticles. î n t e m e i e t o r u l scolii S c o a l ăcinică]. unul dintre principalele lui sanctuare.î n progresul realizat de pictură la sfîrşitul secolului al V-lea şi începutul veacului următor a fost considerabilă. cel dinţii care a folosit amestecul de culori şi degradeul umbrelor în pictură. după care Apeies ar fi fost cel mai bun pictor din secolul al IV-lea. privilegiul corespunzător i-a revenit lui Lisip). a fost. Apolodor. Apolon a început să prezică şi el viitorul şi. s î n t e m siliţi să acceptăm opinia celor vechi. suultimul pătrar al secolului al V-lea. Lucian a descris tabloul său alegoric Calomnia. Circa 700-680. unde hainelesîn t umbrite în cenuşiu şi brun. APOLODOR pranumit „Pictorul P. insula în care mitologia plasează naşterea sa. în După cum povesteşte Plutarh. Apolon era fiul lui Zeus şi al zeiţei asiatice Leţo şi avea ca soră pe Artemis. studiată astăzi pe picturile care împodobesc doua lekythoi albe (cutele veşmintelor s î n t accentuate de umbre) si pe nişte imitaţii romane făcute după picturi greceşti din epoca clasică. Boston. umbrelor". La Delfi. Originar din Colofon. jucătorii de ofsice. 59 . zeilor greci. şi-a cîştigat locul după ce Ά omorît şarpele-oracot Python. [A P O L L O D O R O S]. zeiţa care se bucura pe atunci de cea mai mare popularitate î n rîndurile artiştilor şi ale publicului. De exemplu. Un argument e că numai lui i s-a îngăduit să facă portretul lui Alexandru cel Mare (în sculptură. pictură pe marmură.A N T I S T E N E [A N T l S T H E N E S]. Deoarece au c i n i c e [vezi s-a păstrat nimic de la el şi nici de la contemporanii săi. Apolon şi-a făcut apariţia deştul de tîrziu. Delos. ale tatălui său Filip şi ale altor personaje. M. a executat un număr mare de portrete ale marelui cuceritor. avea caractere deosebite. stăpînul anterior al acestor ţinuturi. rat. Filozof. în diferitele locuri unde era adoA POLO N [APOLLON]. A pictat-o cu plăcere pe Afrodita. η-a avut nici o divinitate masculină înainte de sfîrşitul mileniului II. Influenţa s a . E greu de precizat de unde venea în realitate şi poate că. D. lîngă Smirna. în lumea După tradiţie. R. descriere de unde s-a inspirat mai tîrziu Botticelli. mai puţin importante.

P. Apolonios a citit o parte din poem în public. corpul său viguros începe să s. A P O L O N IO S [APOLLONIOS] D I N R O D O S . Este imaginea perfectă a frumuseţii atletice.) Implacabil. η-ar fi fost atît de popular. la Claros în Asia Mică. Veşnic tînăr. Apolonios s-a consacrat erudiţiei. în tot timpul antichităţii mii de oameni veneau la Apolon să întrebe ce le rezervă viitorul. Stater de argint. tot el abat e ciuma asupra popoarelor care nu i-au respectat preoţii. In 250. dacă z e u l n . în jurul anului 300. unde a fost înlocuit de Eratostene. Antiken-Museum . Muzeu ! din Oiimpia. Cultul lui Apolon s-a răspîndit pretutindeni ş i . Detaliu din figura centrală de pe f ronţ on u i vestic al templu lui lui Z eu s din O l i m p i a . Profesorul său Calimah l-a ajutat să obţină în 270 conducerea Bibliotecii • din Alexandria [vezi A l e x a n d r i n i s m ] şi l-a recomandat ca preceptor al viitorului rege Ptolemeu al Ill-lea Evergetul. Circa 355. cu toate încercările lui Heracles de a uzurpa trepiedul simbolic. Apolon şi-a exercitat funcţia de oracol şi în alte sanctuare.e efemineze numai în timpul lui Praxitèle. Ca să-şi răzbune mama. 60 . A trebuit să renunţe la direcţia Bibliotecii. de exemplu. Apolon nu se remarcă numai prin nenumăratele s a l e aventuri sentimentale. apoi a trecut la elaborarea marelui său poem Argonaut/cele. Apolon masacrează pe fiii Niobei . La Bibliotecă. 465 — 455. al cărui plan η-a fost pe placul lui Calimah. şi s-a refugiat la Rodos. D.Apolon Pitios aşezat pe Omfalos. fără îndoială.a r f i fost înainte de toate un oracol. Foto Emiie. Poet născut la Alexandria. partizan al creaţiilor scurte. ci şi prin impetuozitate. Basel. el doboară cu săgeţile sale pe toţi cei care-l jignesc. adesea prin violenţa si duritatea reacţiilor. trufie. Rezultatul a fost un eşec. (In această privinţă seamănă cu Abile. Apolon.

Arcadia era locuită de ţărani şi de aspri păstori de capre. mai a l e s în c î n t u ! III. tu popor atenian.-M. ea nu e lipsită totuşi de strălucire şi forţă. Mai degrabă din legendă d e c î t din realitate provin trăsăturile personajului descris în Viaţa lui Apolonios. filozof şi matematician din epoca elenistică. Din opera sa s-au păstrat doar cîteva fragmente. Filozof şi taumaturg pitagoreu din secolul l e. dialectul arcadian presărat cu arhaisme dovedeşte vechimea şi izolarea populaţiei. n. Legenda. Născut în 316. Arcadia η-a reuşit să aibă unitate politică. în s f î r ş i t Megalopolis. era o prada cu a t î t mai ispititoare cu cit niciodată. η-ar fi fost rănit mortal în învălmăşeală. F. dacă Eparninonda. APOLONIOS [APOLLONIOS] D I N T l A N A. o lucrare Despre s a c r i f i c i i şi Ser/sori. înfiinţat De mine-acest judeţ va dăinui mereu Aici pentru poporul lui Egeu. după cum se pare. sau aproape niciodată. care nu trebuie confundat cu omonimul său din Beoţia. la Alexandria. scrise în hexametri. l-a urmat lui Crates la'conducerea Academiei (268—241). A R Ă T O S D I N S O L O I . n. dar şi cu o notă personală. dar fiind izolată în inima Peloponezului şi înconjurată de munţi î n a l ţ i . pe corabia Argo. ajutat de Medeea. F. a ţinut piept un timp (in prima jumătate a secolului al Vl-lea) puternicei armate spartane. Pe acest deal.Fenomenele") [Vezi A s t r o nomie]. imitîndu-l pe Euripide. a v î n d drept criteriu „ceea ce este rezonabil". Arcadia η-a fost ţinutul idilic pe care şi l-a imaginat secolul al XVIIlea e.. formează o epopee de tip homeric. Cele patru c î n t u r i ale Arconauticelor. Ei se pretindeau autohdeau autohtoni. ARCESILAU [ARKESILAOS]. Voi care judecaţi î n t î / a dată O crimă-α sîngelui vărsat. care a devenit sediul unei efemere confederaţii arcadiane. Din această cauză şcoala a. Arcadienii erau urmaşii aheilor izgoniţi de invazia doriana. construit si decorat de Scopas. care şi-a c î ş ţ i g a t un renume durabil datorită templului Atenei Alea. Poet. fără să se mai întoarcă vreodată. A r c e s i l a u a criticat cu vehemenţă dogmatismul stoic si a construit o teorie probabilistâ.S. care nu seamănă deloc cu poeticii păstori ai lui Poussin. Arcadia a a ţ î ţ a t mereu lăcomia ţărilor limitrofe Argolida. prin întoarcerea la învăţătura lui Socrate. Mantineea. scrisă î n secolul al I l l . Oraşele erau puţine si de mică importanţă: Tegeo. Mesenia ş i Lacoma. Orhomenos. n. un tratat de astrologie. zugrăveşte suferinţele Medeei. cînd ciudoase ele 61 . care î ş i găsiseră refugiu în acest ţinut greu accesibil. unde lason a cucerit lîna de aur. P.l e a e. pînă în Colhida. A scris Phainomena (. unde poetul. R. a întemeiat o şcoală şi a murit. la Pitane.unde şi-a terminat poemul şi a obţinut dreptul de cetăţenie. a cărui maieutică a interpretat-o într-o manieră sceptică. A R E O P A G [A R E l O S P A G O S]. îndrăgostită pătimaş de lason. fiica regelui din adeastă ţară îndepărtată. D. A R C A D I A . cîmpul de luptă unde în 418 armata ateniană şi argeeană a fost zdrobită de spartanii conduşi de Agis şi unde în 362 tebanii ar fi reuşit să învingă Sparta. A scris printre altele Viaţa l u i Pitagora. întemeiat în 371 de Epaminonda cu locuitori aduşi din tîrguşoarele vecine. unde a adus un spirit înnoitor. P. căpetenia lor. Era într-adevăr mai înverzită decît celelalte regiuni ale Greciei. pe unde Amazoanele Bătură conuri. de Filostrat. Deşi poezia sa e adesea erudită şi rece. „Auzi-mi legiuirea. a transformat-o şi pe cea a lui Apolonios. Bastion de protecţie î m p o t r i v a oricărei agres i u n i străine şi în acelaşi timp punct de plecare pentru campanii în regiuni îndepărtate. care transfigurase personalitatea lui Pitagora. primit de atunci numele de Noua Academie. Apolonios istoriseşte e x p e d i ţ i a eroilor condusă de lason. Acolo a cunoscut gloria. în E o l i d a . R.

Areopagul avea rolul să vegheze la respectarea legilor: „El răspundea de partea cea rnai mare şi mai importantă a administraţiei şi reprima fără drept de apel. w. pentru aceea dară. Instaurez acest areopag să fie Curat de orice mită. P. Eschil povesteşte concetăţenilor săi în anul 458 cum s-a constituit Areopagul. Efialte i-a luat toate atribuţiile care făceau din el ocrotitorul constituţiei şi le-a repartizat celorlalte adunări politice şi judiciare. incendiile şi.Veniseră la bâtă/ie cu Teze u în faţa zidurilar-înalte-ateniene. Dar calitatea sa de fiu legitim η-a fost suficientă pentru a-i asigura un loc de frunte printre zei. Antologie. unică funcţie juridică. pentru a discuta treburile statului. Ares este unul din puţinii copii pe care Zeus i-a avut cu Hera. D. Atena îl depăşea ori de c î t e ori conflictul cerea inteligenţă şi nu era vorba numai de dat lovituri. va păstra această * Eschil. Areopagul s-a menţinut şi după căderea monarhiei. Era reprezentat cu cască.· Deşi 62 . în acele timpuri îndepărtate. ca şi în secolele precedente. traducere G. dar era vorba de acelaşi consiliu pe care regii Atenei îl convocau în epoca homerică. una dintre cele mai vechi adunări ale polis-ului. era alcătuit din căpeteniile celor mai importante familii. Povestea vieţii sale e deosebit de săracă în evenimente şi popularitatea lui Ares a rămas totdeauna foarte redusă.) Dar Ares suferea eşecuri nu numai în bată l i i . Eumenidele. în 462. vinovat de matricid. în anum iţe cazuri. cu amenzi sau pedepse corporale. ca în orice stat primitiv. 191-19J. acuzaţiile de impietate. toate abaterile de la ordine". în aceeaşi epocă. puse "n gura Atenei.. care si-a pierdut prerogativele una după alta. Şi stînca asta-a fost Areopag numită. otrăvirile. cu timpul. Ferind cetatea de-on'ce a legilor schimbare. Bucureşti. După Aristotel. atitudinea sa în momentele tragice ale înfrîngerii Atenei la sfîrşituf războiului peloponeziac a arătat că Areopagul era capabil. la volumul T r a g i c i i grec/'. Nici măcar în luptele corp la corp nu ieşea totdeauna învingător. Murnu. Ares e zeul războiului şi al luptelor violente. în scopul de a-l judeca pe Oreste. Intrau în componenţa lui toţi arhonţii ieşiţi din funcţie. (Eumenidele. în seama Areopagului rămînînd In secolul al IV-lea numai crimele cu premeditare. căci soţul zeiţei i-a prins pe cei doi amanţi într-o plasă vrăjită şi a convocat întregul Olimp ca să fie martor al infidelităţii Afroditei. Ares nu mai valora mare lucru. platoşă şi lance şi cîteodată grecii î ş i închipuiau că-l văd în învălmăşeala bătăliilor şi că-l aud scoţînd strigăte de luptă cu glasul său profund. pătura socială cea mat nobilă şi mai bogată. intriga de dragoste pe care a avut-o cu Afrodita s-a terminat foarte rău. p. Aici domneşte teama cu evlavia-nfrăţită Supioveghind dreptatea zi şi noapte. în care separaţia puterilor nu e cunoscută. (Homer povesteşte cum a fost rănit de eroul grec Diomede. de care s-a servit ca să intervină în anumite împrejurări grave. Necruţător de rău şi ca un turn de neclintire. Atribuţiile sale erau destul de vagi şi multiple. Majoritatea proceselor importante se desfăşurau în feţa tribunalului Heliastilor. vrednic de cinstire. în vremea primului mare tragic. deci reprezenta numai pe eupatrizi. De-a pururi veghetor peste-o tutu r or somn ie"* în aceste versuri celebre. competenţa areopagului era mult micşorată. După terminarea bătăliei. A R E S . ascensiunea la arhontat a păturilor sociale inferioare a modificat spiritul acestei vechi adunări. Curţnd după aceea îi revine sarcina de a judeca crimele şi. Intr-adevăr. ESPLA. 681—706). Totuşi trecutul său glorios i-a conferit totdeauna un prestigiu. Cetate nouă s/ măreaţă-n turnuri ridicară Şi jertfe aduseră lui Ares. să menţină respectul legilor. reformele democratice i-au fost fatale: tot de la Aristotel ştim că. 1958. Aveţi in asta puternic zid de apărare Cum n-au ca voi străinele popoare Din ţara lui Pe/op şi pin'Io scitice hotare.

în mileniul III. Argosul nu s-a mulţumit cu succesele militare. prin alianţele sale. şi au căpătat importanţă aşa cum demonstrează bogăţia din mormintele date la iveală de săpături. C î ţ i v a ani mai tîrziu cetatea se lăuda cu Policlet. La c î ţ i v a kilometri de oraş. judecind după poemele homerice. civilizaţiile primitive s-au dezvoltat cu precădere în Tesalia si insulele Ciclade. cetatea cea mai de temut din Pe-' loponez. după cucerirea Tegeei. Argosul caută. monedele se difuzează pînă departe în Grecia. Argosul a continuat totuşi să strălucească prin bogăţie şi prin valoarea artiştilor născuţi aici. Deşi situată mai departe de marea insulă decît coastele meridionale ale Peloponezului. învingînd-o. Afară de Argos. Tirint şi Micene (distrusă în 468). preferau . Heracles şi-a dus la bun sfîrşit primele sale munci: la Nemeea a omorît leul. aceştia din urmă înving şi ajung la putere în 460. Argos η-a încetat să sebucure de un imens prestigiu în ochii grecilor. într-o radă larg deschisă. şi denumele său se legau anumite legende care pentru greci se confundau cu istoria lor cea mai îndepărtată.au purtat fără încetare războaie. nu va mai redobîndi niciodată puterea care făcuse din Argos una din cetăţile de 63 . cereale. un sanctuar vechi al Herei atrage pelerini din tot Peloponezul. la poalele cărora se întind cîmpii vaste. în împrejurimile Argeşului. E protejată împotriva vînturilor nordice de munţi. se pare ca tragicii le-au confundat adesea. tinerii sculptori învăţau tot de la un argeean (Ageladas) şi se zice să Fidias însuşi a fost unul din elevii săi. Argolida a trăit în tot secolul al Vl-lea sub ameninţarea Spartei care. Argosul î ş i învinge fără mare greutate vecinii. suveranii Argoiidei. a ajuns să se învecineze cu ea. Atelierelesculptorilor în bronz executau oglinzi ale căror suporturi antropomorfice trezesc admiraţia noastră prin soliditatea proporţiilor. regele argeean Feidon a atacat Sparta. Lumea greacă îi datora răspîndirea şi poate chiar inventarea monedei. P. şi e frămîntat de luptele interne dintre aristocraţi şi democraţi. î n schimb în timpul aheilor Argolida a fost cel mai strălucit centru al vieţii politice şi intelectuale. E greu să precizăm care cetate a fost mai importantă. care i-a adus o glorie mai mare decît acţiunile militare şi politice. Lasfîrşitul epocii arhaice. de altfel. După invazia doriana. D. la care luau parte reprezentanţi din întreaga Grecie (670). A R G O L I D A [A R G O L l S]. Argos sau Micene. Argolida prezintă mai multe atracţii pentru navigatori: este o peninsulă care înaintează spre sud şi oferă corăbiilor un adăpost foarte sigur. Deşi ţinutul acesta nu era prea întins. care îi era supusă. Această perioadă de succese răsunătoare η-a durat mult: împărţită în state care nu s-au putut uni contra duşmanului comun. grecii. ca şi majoritatea celorlalte popoare. se remarcau Micene şi Tirintşi arn puteamenţiona în plus Midea. Asine şi destule altele. Era considerat cel mai vechi oraş. Dacă. să facă cit mai mult rău Spartei. care oferă locuitorilor tot felul de produse agricole. prin intermediul Eginei. dar trăieşte mai mult din amintirea trecutului . îşi exercitau autori- tatea asupra unor domenii destul de depărtate. oraşele s-au înmulţit. Chiar în perioadele în care puterea şi rolul său politic erau în declin. S ă trăiască în pace. aşezate unele lîngă altele. dintre care cel mai celebru a fost Agamemnon. Celedouă statui Cleobis şi Sfton înălţate la Delfi nepermitsă considerăm Argosuldrept unul din marile centre ale producţiei sculpturale de ia începutul secolului al Vl-lea. legume şi fructe. deşi nu domneau peste un imperiu în toată puterea cuvîntului. se impune ca preşedinte la jocurile Olimpice. Se poate presupune că Argolida a fost statul cu care Creta minoică a legat primele relaţii continentale. cetatea Argos a redobîndit repede o importanţă considerabilă: după ce Micene şi celelalte oraşe au fost aduse sub stăpînirea sa. î ţ i dai seama că. iar în mlaştinile din Lerna a învins hidra. viţă de vie.

ele n'u infirme judecata celor vechi. A murit pe cîmpul de luptă. anticipînd tonul comediei atice a lui Aristofan Ea aducea un accent nou în literatura greacă Poetul atacă de predilecţie pe oamenii mari şi mai ales pe cei care î i făcuseră vreun rău. legate de legende locale. numele de argonauţi). si acesta l-a ucis pe Argus. au trecut pe la Creta şi au vizitat insulele Ciclade. cu nenumăratele ei aventuri. uzurpatorul tronului. P. Nu vom urmări călătoria de întoarcere a lui lason î n Tesalia. car e condusese colonia par i an ă trimisă în insula Tas os. După o călătorie cu multe peripeţii. fiindcă avea. două perechi de ochi. Nu avem de la el decît fragmente.. fiu al lui Zeus si al Niobei. D. care îi ameninţase cu moartea. A R H I L O H [A R K H l L O K H O S]. născut probabil în secolul al Vll-lea la Chios. Se povestea că argonauţii au navigat pe Dunăre şi Pad. Multe erau aşezările ai căror locuitori arătau cu mind r i e străinilor v e s t i g i i l e trecerii lui lason şi a echipajului său. un aristocrat din Păros care a refuzat să i-o dea de soţie pe fiica s·'· Neobule. Creaţiile celor doi fii ai lui. lason trece prin mai multe încercări hotărîte de regele Aetes şi iese învingător graţie ajutorului primit de la vrăjitoarea Medeea. pentru a scăpa de tatăl lor. era foarte personală şi originală. Dar Zeus l-a trimis pe Hermes s-o elibereze pe Io. printre care se numără Orfeu şi.lîna de aur". ca să poată fugi mai repede. Sculptor. A R H E R M O S [ARKHERMOS]. R. A R G U S [ A R G O S ] . în 640. Argus a primit poruncă de la Hera să păzească pe Io. dacă η-ar fi fugit cu preţioasa-i pradă şi cu Medeea. nimic nu-i scăpa. de un anume Argos (de aici. pe care o iubea. intenţionat ironică. Poet liric din secolul al Vll-lea. eroi ai unor peripeţii fabuloase asemănătoare celor povestite de marinarii de pretutindeni în legătură cu străvechile timpuri eroice ale navigaţiei.frunte ale lumii elenice din epoca lui Agamemnon pînă la aceea a lui Feidon. Versurile rămase de la Arhiloh s î n t pi ine de ironic şi de vervă sinceră şi directă. satirică şi batjocoritoare. pe ţărm uri le îndepărtate a le M ar i i Negre. cum spuneau unii. departe de a ascunde acest incident lipsit de glorie. Fiu nelegitim al lui Tel es ici es. Ca să pună m î n a pe . M. 64 . la începutul călătoriei cel puţin. . Heracles. O semnătură a lui a fost găsită la Delos. fiica acestuia. P. A R G O N A U Ţ I I [A R G O N A U TA I]. Strănepot a l unui personaj omonim. metamorfozată în v a c ă . Deşi biruitor. Sici l iei şi Af r ice i. lason şi-ar fi pierdut viaţa. suită de episoade lipsită de continuitate deplină. S-a angajat ca mercenar şi a luptat mai cu seamă la Tasos. originar din lolcos (Tesalia). şi-a aruncat scutul . lason s-a îmbarcat pe o corabie construită cu ajutorul Atenei.. Protagoniştii legendei Argonauţilor. argonauţii ajung în Colhida. ca bogatul Licambes. Atenis si Bupalos. iar după altă versiune avea ochi răspîndiţi pe tot corpul. După mai multe isprăvi fabuloase. în fruntea unui grup de c i n c i z e c i de oameni. Aceasta era blana jupuită de pe berbecul miraculos cu care Frixos şi sora sa Hele fugiseră î n Colhida. au cunoscut mai t î r z i u un mare succes la Roma. R. una în faţă şi alta în spate. de care poetul era îndrăgostit. F.Lîna de aur" a fost consacrată lui Ares de către Aetes. Primul. porunca să plece în Colii id a. D.. Poezia lui Arhiloh.linii de aur". D. primeşte de la unchiul său Pelias. P. căreia îi promisese că o va lua de soţie. Vom spune numai că itinerarul variază în funcţie de diversele tradiţii. pe lîngă coastele Italiei. după care geniul său l-ai egala aproape pe cel al lui Homer. născut în insula Păros. în special iambii. s î n t lason şi Medeea. Arhiloh a dus o viaţă de aventurier sărac. în căutarea . regele Colhidei. într-o zi. îl povesteşte el însuşi amuzat într-o poezie.

s u v e r a n u l era un războinic. a fost descoperit de Cicero. c u a j u t o r u l lor în epoca modernă s-a încercat reconstituirea e d i f i c i i l o r antice. regele Siracuzei. lucru e x p l i c a b i l prin diferenţa dintre cele două societăţi care le-au creat. căci cetăţile erau conduse de un suveran atotp u t e r n i c . 3) v o l u m u l coroanei. a trăit mult t i m p la A l e x a n d r i a . j i g n i t de această tăcere. cu rezultate de cele mai m u l t e ori fanteziste. de c o n d i ţ i i l e impuse de relief u l t e r e n u l u i . Arhitectura m i l e n i u l u i I I t r e b u i e deosebită net de cea a m i l e n i u l u i l. deşi n-o cunoaştem d e s t u l de b i n e . în statele paşnice. S-a n ă s c u t la S i r a c u z a . cu p u ţ i n e excepţii. La Micene. f i i n d absorbit de o problemă de geometrie. centru! a d m i n i s t r a t i v . Aşezat. D i n t r e toate artele R.A R H I M E D E [A R K H l M E D E S]. în p l u s intervin c o n d i ţ i i l e climaterice ( c i v i l i zaţia m i c e n i a n ă s-a născut în r e g i u n i în care c l i m a e mai puţin blîndă decît în Creta). care era ales p e v î r f u l u n e i î n ă l ţ i m i p o v î r n i t e . care reprezenta poporul în faţa div i n i t ă ţ i i . Matematician ş i f i z i c i a n . către 287. Zidarii erau îndemî- 65 . m a t e r i a l u l de construcţie era piatra. în j u r u l u n e i c u r ţ i vaste care desparte ş i uneşte în acelaşi t i m p diferitele corpuri. In consecinţă.. El a stabilit: 1) v o l u m u l unei greutăţi de aur egal cu cel al c o r o a n e i . se dădea o atenţie m a i mare o r g a n i z ă r i i i n t e r i o a r e . s o l d a t u l I-a omorît. în geometrie. Odată. în împrejurarea următoare: Hieron al ll-lea. ca şi în i n s u l a l u i Minos. ARH I T E C T U R A . î n c i v i l i z a ţ i i l e cretană ş i m i c e n i a n ă t i p u l arhitectonic cel mai des î n t î l n i t este palatul. F. pe cînd făcea baie. depozitul a r h i v e l o r . N i c i t i p u r i l e . Cum acesta d i n urmă era cuprins între p r i m e l e două. A r h i m e d e a rezolvat problema prin scufundarea unor obiecte într-un recipient p l i n cu a p a ş i cîntărind apa astfel dislocuită. c u l t i v a t e î n G r e c i a a n t i c ă . ca şi odinioară la Troia. n i c i funcţia. i-a fost uşor să calculeze proporţia de argint amestecat cu aur în coroana l u i Hieron. după m o d e l u l o r i e n t a l . Acest mormînt. Intrucît incinta întărită nu trebuia să ocupe o suprafaţă prea î n t i n s ă . în special la Creta. a determinat r a p o r t u l d i n tre v o l u m u l unei sfere şi cel al c i l i n d r u l u i circumscris. Arhimede a devenit inginer şi a inventat numeroase maşinăr i i care distrugeau sau incendiau c o r ă b i i l e inamice. printre care se remarcă cele două cărţi Despre corpurile plutitoare. m a i m u l t decît în Creta. I-a rugat să examineze o coroană de aur în care b ă n u i a că b i j u t i e r u l amestecase o cantitate de argint. Aşezarea c l ă d i r i l o r este determinată la Micene. c a s t e l u l pe care-l locuia era o adevărată fortăreaţă. n i c i tehnica nu sînt întru totul asemănătoare. palatul este totodată locuinţa regelui şi a f a m i l i e i sale.am găsit !" Avem de la el numeroase tratate. pentru a fi m a i u ş o r de apărat. totul era concentrat în reşedinţa regelui. Pe continent. şi a construit un planetariu celebru. a descoperit p r i n c i p i u l f u n d a m e n t a l a! h i d r o staticii. au supravieţuit ca r u i n e doar f u n d a ţ i i ş i fragmente r i s i p i t e . De aceea a pus să i se graveze pe mormînt n u m a i o sferă înscrisă într-un cil i n d r u . a r h i t e c t u r a este cea m a i r e n u m i t ă . A t u n c i a rostit exclamaţia celebră: Heureco Î . uitat de s i r a c u z a n i . mai cu seamă de astronomie. A î n f l o r i t în toate epocile. A r h i m e d e a creat şi n o ţ i u n e a de greutate s p e c i f i c ă . Arhimede se interesa de toate ş t i i n ţ e l e . Arhimede a inventat scripetele compus. 2) v o l u m u l u n e i greutăţi de a r g i n t egal cu cel al coroanei. Totuşi M a r c e l i u s a reuşit în cele d i n u r m ă să cucerească o r a ş u l . u n u l d i n cei m a i m a r i savanţi ai a n t i c h i t ă ţ i i . apoi s-a întors la Siracuza. t r o l i u l şi şurub u l fărăsfîrşit. Cînd Siracuza a fost asediată de armata r o m a n ă c o n d u s ă de M a r c e l l u s (între 214 şi 212). Un soldat roman s-a adresat lui A r h i m e d e care. sed i u l p r i n c i p a l a l c u l t u l u i ş i totodată ansamb l u l de ateliere necesare v i e ţ i i f a m i l i e i regale şi a n t u r a j u l u i ei. dar. nu i-a răsp u n s . palatul e astfel conceput încît cei ce-l ocupă să aibă o viaţă agreabilă şi comodă. Exigenţele sale în materie de confort f i i n d m i n i m e şi g r i j a de securitate avînd prioritate.

arhitectura locuinţelor o b i ş n u i t e î precedat c o n s t r u c ţ i a p a l a t e l o r r e g e ş t i . Fireşte. în formă d e s t u p : cel m a i s t r ă l u c i t e x e m p l u î l constituie astăzi „Tezaurul l u i A t r e u " . lăcaşur i l e d e c u l t erau i n c l u s e î n a n s a m b l u l u n u i edif i c i u ş i erau atît de m i c i . ulterior persoanele particulare si-au construit c a s e d i n m a t e r i a l e uşoare ş i p e r i s a b i l e . cond i ţ i i l e economice ş i p o l i t i c e n-au fost favor a b i l e c o n s t r u c ţ i i l o r . n a ţ i e i ş i s e p r i c e p e a u să t a i e p i a t r a c u m u c h i i a s c u ţ i t e . p r i n dezv o l t a r e a c a v o u l u i în f o r m ă de cameră. in Creta. căci vreme d e m a i m u l t e secole. ca şi pe continent de a l t f e l . î n societatea e l e n i c ă . în t i m p u r i l e p r i m i t i v e .s e să l e c i o p l e a s c ă r u d i m e n tar şi să astupe i n t e r s t i ţ i i le cu p i e t r i ş ş i p ă m i n t . c i v i l i z a ţ i a m i c e m a n ă a dat o mare importanţă a r h i t e c t u r i i funerare. V e n i r e a d o r i e n i l o r î n s e a m n ă î n dezvoltarea a r h i t e c t u r i i u n adevărat h i a t .Palatul din Cnosos . Asemenea l o c u i n ţ e m e r i t ă s ă f i e cercetate d i n 66 p u n c t u l n os t r u d e vedere doar în Creta. Cîrid puneau b l o c u r i l e u n u l peste a l t u l . Pe lîngă construcţia palatelor. n e g l i j a t ă de cretani. ci pentru că z i d u r i l e c i d o p e e n e aveau a v a n t a j e defensive: erau m a i rezistente ş i m a i i m p u n ă t o a r e .ciclopeean". C h i a r ş i cele m a i modeste erau mai m u l t decît un s i m p l u adîoost pentru noapte. î n c î t au fost adesea asemănate cu n i ş t e capele modeste sau cu a l tarele l a r i l o r d i n casele r o m a n e . foloseau procedeul n u m i t . dar nu ne vom ocupa de ea a i c i . Foto Bernard A u r y Arthoud. La M i c e n e ..s-a conceput şi realizat m o r m î n t u i cu cupolă. s i n g u r a regi un e d est u) d e bogată casă permită păturilor î n s t ă r i t e d i n oraşe să ocupe case d i n t r e care cele m a i l u x o a s e se puteau compara cu p a l a tele r e g a l e . m u l ţ u m i n d u . l o c u i n ţ e l e erau foarte modeste ş i interesează m a i m u l t e t n o g r a f i a decît i s t o r i a a r t e i . care n u erau aceleaşi î n cele d o u ă ţ ă r i . în j u r u l a n u l u i 1000. Această d i f e r e n ţ ă nu se poate e x p l i c a decît p r i n cred i n ţ e l e asupra v i e ţ i i d e a p o i . Procedau astfel nu f i i n d c ă η-ar fi fost în stare să dea m a t e r i a l e l o r o formă r e g u l a t ă .

de acord cu clienţii (reprezentanţi Templul Herei. Ei tăiau atent piatra în blocuri şi. care pînă acum î ş i aveau lăcaşele în palate. De prin anul 600 apar zidurile de piatră şi. de la Paestum. Cel puţin pînă In epoca romană. după ce le şlefuiau parţial muchiile. aveau o înfăţişare foarte modestă. conducerea cetăţii este colectivă. grecii n-au folosit niciodată mortarul. lutul ars şi lemnul cedează locul materialelor mai solide. Foto L. von Matt. La început templele au fost construite după modelul caselor de locuit. 67 . săpate dinainte în grosimea blocurilor.. urmărindu-se efecte decorative după gustul arhitectului. Palatul îşi pierde astfel raţiunea de afi şi palate noi abia în secolul al IV-lea. arhitecţii greci au lucrat numai pentru zei. nu s-a putut clădi de loc în piatră. în timpul perioadei relativ lungi cît a durat invazia triburilor doriene.Templul lui Poseidon". numit . Curînd insă templul a început să se deosebească de locuinţele cetăţenilor de rînd şi. Bronzul cald era turnat în lăcaşuri prin nişte şanţuri înguste. Zidarii cîştigă în scurt timp o pricepere remarcabilă în tehnica construcţiei. iar ucenicia în meserie şi-o făceau în sanctuare. şi aceasta va fi templul.nouă nu mai este loc pentru un rege care să guverneze şi să reprezinte poporul în faţa zeilor. e nevoie de o clădire specială. care. se vor construi odată cu renaşterea monarhiei. perioadă de sărăcie şi barbarie. vreme îndelungată. Circa 460. Indiferent de forma puterii supreme. avînd ta temelie blocuri de piatră. Primele temple erau de cărămidă. le prindeau unele de altele cu cîrlige şi scoabe de lemn şi mai ales de bronz. în funcţie de epocă şi de natura monumentelor. încetul cu încetul. Pentru zei însă. iar grinzile şi s t î l p i i de lemn. Acoperişurile se pare că iniţial erau din paie. în secolul al Vlll-lea şi al Vll-lea. Suprafaţa zidului era tencuită şi netezită sau rămînea cu asperităţile ei naturale. colţurile zidurilor erau lăsate ca atare sau şlefuite.

multe din metodele folosite astăzi pentru întocmirea programelor constructive existau deja în Grecia antică. cîteodată mărginit de porticuri (simple galerii acoperite. avînd calitatea de magistraţi). senatul fbufeuterion) sau'arhivele. am putea propune secolul al V-lea. Foto Hirmer. dar aceasta s-a întîmplat foarte tîrziu ş i . abia atunci magistraţii cetăţii. această piaţă a început să aibă în toată Grecia un aspect monumental. pînă în secolul al IV-lea. ş i nici nu e de mirare. Cert e că urbanismul a luat amploare mai cu seamă în epoca elenistică. ca şi teatrele. ai zeilor sau ai poporului. lipsiţi de orice rol politic . cetatea comanda şi plătea clădiri ca pritaneul [vezi cuvîntul]. dacă am şti sigur că celebrul Hipodamos din Milet [vezi numele] a fost mai mult d e c î t un iscusit topograf. într-adevăr. că se cereau devize şi că socotelile se controlau periodic. Cum e de aşteptat. Clădiri menite să adăpostească reuniuni mai mari au fost construite abia foarte tîrziu. a°oraua nu era d e c î t un spaţiu liber între case. Edificiile religioase depindeau de colectivitate.Teatrul din Segesta. De aici dispunem de numeroase informaţii interesante şi curioase cu privire la viaţa de şantier1. De la un moment dat. căci în democra- ţiile greceşti adunările aveau loc adesea în aer liber. Se discută încă asupra datei de naştere a urbanismului [vezi cuvîntul]. Inscripţiile ne arată că exista un caiet de sarcini întocmit cu mare grijă. care au început să fie construite din piatră. şi nu capătă caracter arhitectural decît în măsura în care agoraua în întregime era inserată într-un ansamblu. nu mai devreme de a doua jumătate a secolului al IV-lea. E de remarcat că edificiile în care se întruneau foarte puţini oameni erau la început la fel de modeste ca şi locuinţele particulare. Locul cel mai potrivit pentru marile adunări era agora'ja [vezi cuvîntul].

în greceştp oikhon înseamnă „conducător". administraţie. s-au putut c o n s a c r a cu totul g i ' i j i i de înfrumuseţare a oraşului lor. persoanele particulare considerau locuinţa un simplu adăpost pentru soţie. Acest termen. dar afirmaţia lui e foarte discutată. foarte importante în acea epocă. care au devenit un punct central pentru aşezările respective. între ele există analogii de stil şi împodobire. s c l a v i şi î ş i petreceau aici doar nopţile. Locuitorii. ca la Alexandria de pildă. război — formau colegiul arhonţilor. Ulterior însă aceşti particulari şi s o ţ i i l e lor. Acestea s î n t principalele tipuri de clădiri ale Greciei antice. Totdeauna fîntînilor li se acordase o atenţie deosebită şi încă din secolul al Vl-lea erau adăpostite sub colonade. Instituirea arhontatului a fost generată de practici politice empirice şi s-a petrecut probabil în timpul domniei unor suverani fără personalitate. în care să-şi primească cu mîndrie prietenii. a servit pentru a denumi pe magistratul suprem din anumite cetăţi şi pe conducătorul confederaţiilor de state greceşti. Aristotel afirmă că arhonţii erau numiţi pe zece ani. Dar răsturnarea socială care s-a petrecut în această 69 . polemarhul.important. care joacă acum un rol important în societate. poate la s f î r ş i t u l secolului al IX-lea. S-au numit dihonii mai intîi cei doi magistraţi pe care aristocraţii i-au impus regelui. î n timpurile a r h a i c e ş i c l a s i c e . cu construcţia cărora se mîndreau cei mai buni arhitecţi. ci i s-au lăsat a t r i b u ţ i i l e religioase. impunătoare băi publice — terme — cu multiple instalaţii. citarea sa în texte constituie pentru noi unul din elementele cele mai solide ale cronologiei greceşti. în timp ce celălalt. s p a ţ i i v a s t e . epocă în care documentele arheologice atestă existenţa unei aristocraţii extrem de bogate. doreau să aibă străzi largi şi comode. a cărui dezvoltare e paralelă cu evoluţia regimului politic. suveranii sau guvernatorii care-i reprezentau si-au construit palate. comanda armata. fără îndoială după model roman. mai ales cei îmbogăţiţi prin comerţ şi prin producţia meşteşugărească. Tot în epoca c l a s i c ă . O importanţă constructivă cu totul deosebită o aveau coloanele şi ordinul [vezi c o l o a n ă ş i o r d i n ] . Monarhia η-a fost abolită. Cel puţin o vreme. Ulterior s-au construit în apropierea lor. destul de vag. după ce nu s-au mai arătat dispuşi să accepte autoritatea absolută a acestuia. E sigur însă că în 686 aceste trei personaje. la care avea acces orice nobil. încep să capete o înfăţişare monumentală palestrele. în anumite oraşe. locul unde se antrenau atleţii şi care odinioară erau alcătuite numai din cîteva încăperi construite în juru! unei curţi. cum i se va spune de a i c i î n a i n t e — a fost supus aceluiaşi regim ca şi colegii săi. care să permită desfăşurarea unor sărbători fastuoase. Din epoca arhaică şi p în ă în epoca romană. dintre care unul. Cel mai bine cunoaştem arh on t at u l de'la Atena. era adevăratul şef al guvernului. domină tendinţa de a da monumentelor o înfăţişare cit mai bogată şi mai impunătoare. copii. vor face din locuinţa lor o reşedinţă agreabilă. dar principule şi spiritul arhitecturii greceşti au păstrat o unitate neobişnuită de-a lungul întregii evoluţii a artei elenice. arhontele prin excelenţă. căci arhonteleeponim se schimba în fiecare an. Ce! mai important dintre ei era ce! care dirija viaţa politică. Nu ştim nici c î n d au fost create aceste două funcţii si nici dacă la început a existat numai una. se pare că regele deţinea această funcţie pe viaţă. menţionat în toate actele oficiale. Oricare ar fi diferenţele de plan. căci puţine clădiri greceşti nu aveau porticuri sau elemente de susţinere în exterior. cunoscut mai t î r z i u ca arhonte-eponim. A R H O N T E [A R K H O N]. arhontele în sensul strict al c u v î n t u l u i . iar componenţa lui se reînnoia anual. e x p l i c a b i l e prin spiritul comun care le-a dat naştere. fiecare cu atribuţia sa — cult. P. Nu s-a întîmplat la fel cu cei doi adjuncţi ai s ă i . D. De asemenea nu se ştie de la ce dată regele — sau arhontele-rege.

continuau să intre în tribunalul Areopagului. Dracon î ş i va redacta în 621 celebrul său cod. * Cîntireţ din citară. tr. K HO S]. Totodată porţile arhontatului se deschid şi pentru cavaleri. Ariadna îl însoţeşte. Astronom din epoca elenistică [vezi A s t r o n o m ie]. care era în acelaşi timp un consiliu. unde a strîns mulţi bani. ca să se întoarcă în Grecia. însărcinaţi să elaboreze şi să aplice legile corespunzătoare noii situaţii.F. în insula Lesbos. Atunci s-a întîmplat miraculoasa aventură povestită de Herodot: mateloţii au vrut să-l omoare pe poet. unde un delfin. dezvoltarea economiei (care nu mai era exclusiv agricola). dar e părăsită de erou pe insula Naxos. se ocupau numai de probleme fără caracter politic. cînd a venit în Creta să omoare Minotaurul. S-au adăugat astfel şase tesmoteţi (thesmothetai). cei nouă arhonţi treceau automat în bule. care s-a bucurat de o aşa de mare autoritate. pe lîngă tiranul Periandru. De aici a plecat în Italia. Din spirit democratic şi pentru ca riscul de fraudă să fie mai mic. iar după 457 funcţia de arhonte devine accesibilă pentru toţi cetăţenii. îmbrăcat în veşmîntul său splendid de citared* (kithoraoidos). născut pe la 215. necesitatea de a proteja o întreagă clasă de oameni ameninţată de mizerie puneau atîtea probleme î n c î t . născut la Metimna. numărul arhonţilor a crescut la nouă. L-a ajutat să se descurce în Labirint [vezi T e z e u ] .critic riguros şi care nu greşeşte". fiica lui Minos şi 3 Pasifaei. iar Clistene a adăugat un al zecelea arhonte. Poet liric din secolul al Vl-!ea. la mijlocul secolului al Vll-lea. F ARISTARH [ARISTARKHOS] D I N S A M O S. ca şi Alcman. încît numele filologului a ajuns sinonim cu . Dar la această dată arhontatul î ş i pierduse orice importanţă. pe lîngă autoritatea executivă. Tocmai în calitate de tesmotet. A R l O N. probabil discipol al lui Alcman. după reforma lui Clistene candidaţii au fost propuşi de deme fdemoi). dar judecau doar delicte care nu interesau direct viaţa statului. P. apoi s-a îmbarcat pe o corabie corintiană. Filolog din epoca alexandrină. Arion a fost citarist. incă de la începutul secolului al V-lea. Arion a obţinut favoarea să mai cînte pentru ultima oară. cei mai bogaţi cetăţeni. A R l A D N A.R. Apoi a fost aruncat în mare. La ieşirea din funcţie. la ieşirea d in funcţie. vrăjit de muzica sa.) 70 . se introduceau în urnă 40 de nume de candidaţi. deţinute pînă atunci de capii de familie. (n. în secolul al Vl-lea. cea de a doua clasă censitară. D e asemenea.epocă. numiţi pentakosiomedimnoi. d a r m a i a l e s l a C o r i n t . mort la Alexandria (circa 143). Ariadna. Solon i-a păstrat caracterul aristocratic. s-a îndrăgostit de Tezeu. prin faptul că putea deveni arhonte numai un membru al primei clase censitare. Ariadna a fost deseori înfăţişată împreună cu Dionisos şi e foarte probabil că la orig inea fost o zeiţă. înconjuraţi de toate onorurile. conducerea trece In mîinile strategilor aleşi. propuşi cîte zece de către fiecare din cele patru triburi. Pînă în 487. Cînd Tezeu pleacă din Creta. unde o descoperă zeul Dionisos şi devine amanta lui. D. A compus în special ditirambi dionisiaci. fărîmiţarea familiilor aristocratice. pentru ca astfel numărul arhonţilor să fie egal cu al triburilor. ca să-i fure averea. dîndu-i un ghem pe care să-l depene în urma lui. R. iar arhonţi i. Discipol si succesor al lui Aristofan din Bizanţ [vezi numele] la Biblioteca regală a Ptolemeilor. arhontatul n-a suferit nici o modificare. ARISTARH [A R l S TA R. I-a luat în spinare şi I-a dus pînă la capul Tainaros. şi tribunal pe colina Areopagului. P. Arhonţii erau desemnaţi prin tragere la sorţi. Arion î călătorit foarte mult: un timp a stat la Sparta.. în felul acesta au fost transferate asupra cetăţii puterile judecătoreşti. la Samotrate. însărcinat cu secretariatul. iar numărul lor s-a ridicat la 500. Aristarh a devenit celebru mai ales prin opera de editare a lui Homer. . D.

ademeniţi de promisiunea că vor fi cu toţii egali în drepturi. Aristide pare un personaj făcut anume pentru „bucăţile alese". Aristide (aproximativ 540—468) s-a născut dintr-o familie nobilă. Aceştia. A R I S T I P [A R l S T l P P G S] DIN C l R. trebuie să recunoaştem că figura lui Aristide păleşte alături de un Miltiade sau de un Temistocle. E N E. cînd i-a înşelat pe spartani în afacerea reconstrucţiei zidurilorAtenei. foto H/rmer. Şi tot personalitatea lui Aristide a contribuit probabil la succesul rapid al Ligii de la Delos. Cu toată cinstea sa legendară şi înalta sa ţinută morală. Ridicat de partidul moderaţilor pentru a-i contracara pe democraţi. Muzeul Naţional din Napoli. şi-au putut da seama în mai puţin de 15 ani că fuseseră înşelaţi şi că deveniseră pur ş i simplu supus ii atenienilor. acela de a acoperi cu renumele său de integritate acţiunile cele mai dubioase. care se citesc în şcolile conformiste. a fost trezorier a! Atenei. au fost făuritorii măreţiei ateniene din anii de răscruce ai înfrîngerii perşilor. arhonte şi strateg. deşi au s ă v î r ş i t multe fapte puţin onorabile. Circa 410. După c e a fost rechemat în patrie împreună cu ceilalţi proscrişi. sub conducerea lui Xerxes. atunci cînd Atena s-a văzut direct ameninţată de perşi. Se cunoaşte o anecdotă edificatoare. S-a născut în jurul anului 390 şi a fost elevul lui Socrate. P. Temistocle s-a folosit de el în 478. Detaliu de pe un crater al pictorulu i lui Pronomos. Ca si filozofii cinici. Aristip dispreţuia cunoştinţele speculative. Totuşi a adus patriei un nepreţuit serviciu. dar η-a avut nici o iniţiativă salvatoare. el a dat dovadă de mare curaj în războaiele medice. A R I S T I D E (A R l S T E l D E S]. care ni-I arată înscriindu-şi numele pe buletinul de ostracizare dat unui analfabet. Aristide a plătit în 483 printr-un exil (de altfel foarte scurt) v î l v a pe care partizanii săi o făcuseră în jurul lui. pe care le considera inferioare mese71 .βΕ8ΒΒβΒΛί»»βΜ«=*=*=* ΛΊρυα/'/τ^ΰΈν^ ιπππτνy v&jm Ariadna şi Dionisos. D. Participanţii la această Ligă.

zeul orb al bogăţiei. şi mai ales la elevul său B. Povestea vieţii lui se confundă cu cea a pieselor sale. a doua zi după moartea ultimului dintre cei trei mari tragici ai Atenei. în traducere literală „oraşul cucilor din nori"). apoi nepotul său Aristip Metrodidactul (=elevul mamei sale). înţeleptul — după părerea lui — se bucură de clipa de faţă şi domină împrejurările. îndemna la sinucidere*. unde Aristofan. care a trăit pe lîngă Ptolemeu l Soter. Plutos. P. în care doi atenieni. Brooşte/e (405). Dar şcoala cirenaică a deschis în primul rînd drumul epicureismului. Imaginaţia şi verva comică a lui Aristofan nu cunosc limite. întors în oraşul său natal. arată cum atenienele pun mina pe putere şi hotărăsc că de acum înainte toate bunurile. de la Epidaur. numită şi cirenaică. unde este abordată problema socială a repartizării averilor. Pacea (421). neliniştit de soarta pe care i-o pregătesc femeile. ca să-l roage pe Zeus să pună capăt războiului ş i să elibereze Pacea. la conducerea căreia i-a urmat fiica sa Arete. regele Tràciei. afară de prudenţă şi de dreptate.) pledoarie curajoasă pentru pace în momentul c î n d războiul peloponeziac s f î ş i a Grecia de şase ani. un bătrîn ramolit) care se lăsa înşelat de e l . Păsările (414). întemeiază o cetate nouă între cer şi pămînt (Nepne/okokkygia. El nu putea să renunţe la glumele grosolane şi obscene care făceau parte. critica sofiştilor şi mai ales a lui Socrate. nedînd importanţă decît sentimentului de plăcere în momentul producerii lui. Aniceris a repus în valoare relaţiile sociale. în mod tradiţional.riilor manuale. şi Demetrios din Faleron. Ca să scape de acest pesimism. Anumite elemente cirenaice se regăsesc la Anaxarh din Abdera. în care ţăranul Trigeu se urcă la cer pe spinarea unui cărăbuş. tr. tiranul Ciprului. în care Dionisos zeul teatrului. de la cuvintele greceşti pe/rho „a convinge" şi î h o n a t o s „moarte:' (n. căci Aristip considera plăcerea ca o senzaţie efemeră. Hegesias Peisitanatos care. N o r i i (423). coboară în infern. satiră la adresa demagogului Cleon şi a poporului atenian (personificat prin Demos. ca să aducă de acolo un poet mare. o * peis/îhanoîos. î ş i recapătă vederea în sanctuarul lui Asclepios. pe care-l confundă cu aceştia. se pot observa puternice influenţe cinice. în ciuda 72 . Pare să fi fost influenţat de relativismul lui Protagoras. Cavalerii (42-4).S. închisă într-o peşteră. altă satiră literară.-M. Dincele44 de comedii pe care le-a scris. făcînd aluzie la anumite idei feministe şi comuniste utopice care circulau pe atunci la Atena. a ajuns la un pesimism radical. Cel mai mare poet al comediei vechi [vezi C o m e d i e ] . manie de care sufereau numeroşi atenieni. Lisimah. La el. Atenian de origine (deşi duşmanii îl acuzau că ar fi uzurpat titlul de cetăţean). din genul comediei vechi. în L/s/st rota (411) femeile ateniene născocesc un mijloc eroic prin care î ş i s i l e s c bărbaţii să încheie pace cu Sparta. care l-a adulat pe Alexandru. aşa cum arată numele său. contra căruia s-a ridicat Epicur. Adunarea femeilor (392). Viespile (422). discipolul său. Aristip η-a fost atras de viaţa civică şi s-a dus la curtea tiranului Dionisios. El a preconizat în acelaşi timp indiferenţa şi simţul oportunităţii. lesmoforele (411) aduce în scenă pe Euripide. cu care se arătase atît de neîndurător. unde l-a î n t î l n i t pe Platon. a preconizat cosmopolitismul şi indiferenţa faţă de orice lucru. în sfîrşit Plutos (388). (îl va alege pe Eschilsau pe Euripide?). dar avem motive să credem că. După el. Aristofan s-a născut cam în 455 şi a murit probabil în jurul anului 380. inclusiv femeile. profesorul lui Piron. una dintre cele mai poetice ş i mai fantastice piese ale lui Aristofan. ni s-au păstrat doar 11 : Acarnienii (425).on Boristenitul. dar l-a înfruntat cu curaj pe Nicocreon. vor fi ale tuturor.ISTOFAN [ARISTOPHANES]. AR. satiră a maniei de a fi judecători la procese. a întemeiat şcoala hedonistă. Dintre filozofii cirenaici. Teodor Ateul. sătui să tot plătească impozite.

în 335. Aristarh [vezi numele] a fost unul din elevii săi. care I-a determinat să se retragă la Halcis. în 341 Aristotel s-a căsătorit cu Pitias. î ş i bătea joc de oamenii dintr-o bucată. politice şi literare a l e timpului său. Aristotei a rămas în Macedonia. Aristotel a părăsit Macedonia şi s-a stabilit la Atena. ARISTOTEL [ARISTOTELES]. mai ales. el proclamă cu mîndrie: . geniul său comic η-a avut egal nici în Grecia şi nici pînă azi în alte ţări. l s-a intentat un proces de impietate. O boală de stomac de care suferea de multă vreme i-a curmat viaţa în 322. A predat aici timp de 13 ani. Aristofan s-a comportat din acesL punct de vedere cu mai multă discreţie d e c î t majoritatea rivalilor săi. Pînă în 335. a completat Catalogul lui Calimah ş i . Nu e un simplu bufon. medicul personal şi prietenul lui Amintas al ll-lea. o femeie din Stagira. F. încredinţează filozofului educaţia fiului său Alexandru. metropola Stagirei. care i-a dăruit un fiu. Aristotel a citit tot. ARISTOFAN [ARISTOPHANES] D I N B I Z A N Ţ . colonie grecească din Peninsula Calcidică. atunci cînd era'căzu l. in 367. era o enciclopedie vie. A fost în acelaşi timpgramatic. dar e vorba şi aici de o tradiţie literară şi nu trebuie să tragem concluzia că Aristofan ar fi fost un liber cugetător sau un ateu. „marathonomakhci"*. să critice obiceiurile sociale. Aristofan caută î n a i n t e de toate să provoace rîsul ca să cîştige premiul la concursul de comedii ş i . pentru a le ameliora.. la gimnaziul Lykeion [vezi L ίο e u]. apoi în Lesbos. în coruri şi cîteodată chiar în dialog. şederea la Atena a devenit primejdioasă pentru filozof. regele Macedoniei. instalaţi în apropiere. lui Aristotel asupra lui Alexandru a fost profundă. eu elevul său regal. Totuşi. bibliograf şi editor de texte. pecare-i admira atît de mult. Piesele sale surprind prin lipsa de respect la adresa zeilor şi chiar a lui Dionisos. Moartea lui Alexandru (323) a provocat în Grecia o răscoală contra Macedoniei. în 347. pe care-l numea .aparentei lipse de delicateţe. în gramatică a creat teoria analogiei. Filip al ll-lea. aproape de Pela. la Mitilene. la Stagira. El se dovedeşte a fi un mare poet liric. deşi n-a făcut parte din nici un partid. S-a recăsătorit cu Herpilis. într-adevăr. cunoscut ca un mare prieten al macedonenilor. Lui i-a dedicat Aristotel celebra sa Etico. şi se pare că a avut convingeri conservatoare. Ajuns în Asia. în faţa insulei Lesbos.spiritul" sau „cititorul". Alexandru cel Mare pornind la cucerirea Asiei. în 342. în vîrstă de 17 ani. î ş i bate joc mai ales'de demagogi şi sofişti. lanorddeAtos. Hesiod şi din principalii poeţi lirici. Mare filolog din epoca alexandrină (circa 250—175). Era fiul lui Nicomah. tragici şi comici ai Greciei. Opera lui Aristotel e imensă. în Eubeea. R. locuind mai mult la castelul Mieza. pe Nicomah. Aristotel şi prietenul său Xenocrate s-au dus la Atarneus.) în ea două părţi: operele de tinereţe şi cele 73 . zeul teatrului. regele Macedoniei. F. în al doilea r î i i d . E lucru cert că influenţa intelectuală şi morala ?.tr. sora lui Hermeias. unde a pus bazele şcolii sale.Comedia ştie şi ea ce este drept". Alexandru a trimis mereu fostului său profesor mostre de plante şi de animale rare de tot felul. a îngrijit ediţii vestite din Homer. * Luptători de la Maraton (n. R.. Platon şi-a dat repede seama de însuşirile excepţionale ale elevului său. în Macedonia. lexicograf. pe atunci în vîrstă de 14 ani. unde prinţul domnitor Hernneias fusese convertit la filozofie de către cîţiva elevi ai Academiei. Ca şef al Bibliotecii regale din Alexandria. distingem S-a născut în 384. a venit la Atena şi a intrat la Academia lui Platon. unde a rămas timpdedouăzecideani. pînă la moartea maestrului iau. care a murit ia scurt timp după ce i-a născut o fiică. un oraş de pe litoralul Asiei Mici. Un prim nucleu de elevi s-au strîns în jurul lui Aristotel la Asos (în Troada). survenita în 347.

mişcarea artificială e provocată. marea descoperire a lui Aristotel. este mişcarea eternă a sferei stelelor fixe. fizico tratează în esenţă teoria mişcării şi a schimbării în domeniu! naturii. car e studiază termen ii. Aristotel foloseşte mai multe perechi de noţiuni opuse: substanţa (subiectul verbului) şi atributele sale. unui public de neiniţiaţi.de maturitate. Ne-au rămas doar fragmente. de unde de altfel le şi luase adesea. ca şi cea a lui Platon. Acest lucru caracterizează opera de maturitate. Hermeneutică. căreia 1 se opune domeniul artei şi al cerului. este structura specifică. Se includ aici dialoguri ca Eudem. ci şi în lucrările de logică. care face dintr-o fiinţă ceea ce este ea. a treia propoziţie (concluzia) se impune în mod necesar. centrată pe o divinitate unică. pe care filozoful doreasă-l îndrepte progresiv spre filozofie şi ştiinţă. dintre care multe au intrat în limbajul curent. în vreme ce lumea sublunară lasă un loc larg hazardului şi libertăţii. Cu aceste tratate. gîndirea care se gîndeşte pe sine şi care mişcă sfera aştrilor ficşi prin forţa ei de atracţie. cu un simţ foarte viu al empiricului şi al concretului. destinată discipolilor lui Aristotel şi nu marelui public. Esenţa unei fiinţe (numită mai tîrziu quidditote) se defineşte prin formă. Filozofia aristotelică e de fapt un platonism reformat. sau opere ca Protrepticon şi tratatul Despre filozofie. dar în sens invers. în regiunile cereşti domneşte o ordine imperturbabilă. despre silogism. fiind date două propoziţii. Aristotel a ştiut să sistematizeze în ele cea mai mare cantitate de cunoştinţe pe care le-a putut acumula vreodată un om. i s-a părut lui Aristotel inacceptabilă. Dintre celelalte tratate aristotelice menţionăm: Despre meteorologie şi Despre generaţie şi corupţie. raţionamentul-tip prin care. pe care erudiţii de azi le cercetează cu atenţie. Fizica ajunge astfel la o teologie. unde îmbracă un aspect particular. potenţialitatea (sau virtualitatea) şi actul (sau realizarea). Analiticele. care făcea din acestea nişte entităţi transcendente. accidentele (a căror prezenţa e întîmplătoare) şi calităţile specifice 74 (legate de esenţă şi a căror prezenţă defineşte specia). despre care a scris un tratat special (Despre cer). care se află la limita universului. Pentru el ideea (sau forma) este imanentă individului. după (în greceşte meta) Fizică—. Ajungem astfel la lucrările de biologie. Opera de tinereţe era destinată. această parte a operei lui cuprindea aproape 400 de lucrări. numite categorii. actul pur. chiar şi din punct de vedere literar. Pentru aceasta a recurs la o serie de noţiuni şi opoziţii. Adevărată enciclopedie ştiinţifică şi filozofică. mişcarea aştrilor e circulară. dintre care s-au păstrat aproape în întregime doar 47. cum?). care trata despre nemurirea sufletului. după cum tot circulară. Aristotel a dat dintr-o dată 0 formă definitivă logicii formale pe care a elaborat-o. în măsura în care ea determină materia. care ocupă un loc central în lucrările lui . care studiază judecăţile. pe care Stagiritul îl deţine de la profesorul său. cauza finală (care răspunde la întrebarea: de ce?) şi cauza eficienta (care răspunde la întrebarea. Trebuie să adăugăm că diferitele tipuri de atribute sînt grupate într-un anumit număr de clase. încercînd să precizeze evoluţia gîndirii lui Aristotel şi felul în care s-a îndepărtat încetul cu încetul de Platon. adică instrumente ale cunoaşterii. El este alcătuit din următoarele părţi: Respingerea sofismelor şi Topicele (Locurile comune). Dar această formă nu se realizează decît în şi printr-o materie în care forma se află întipărită şi care o individualizează. Acestea din urmă au fost grupate sub numele de Organon. Aceste noţiuni s î n t aprofundate nu numai în Metafizică — care î ş i datorează numele locului ce i-a fost dat în seria operelor lui Aristotel. precedate de Categorii. Mişcarea naturală este spontană. care împacă gustul cunoaşterii generale. Interpretarea curentă a teoriei ideilor [vezi P l a t o n ] . Cei vechi admirau foarte mult aceste opere.

elevul lui Damascius [vezi numele]. Rezervă un loc foarte important studiului prieteniei şi a lăsat elevului său Teofrast [vezi numele] o descriere a caracterelor. în vederea elaborării Politicii sale. dispărute pentru un timp. studiază cu o mare fineţe acţiunea voluntară şi teoria virtuţilor. de către Boetius (în secolul al V-lea — al Vl-lea e. pentru că·-acolo era obiceiul ca discuţiile să se poarte în timpul unor plimbări*. ca să nu mai vorbim de psihanaliza zilelor noastre. condamnînd împrumutul cu dobîndă şi preconizînd întoarcerea la mica economie familială. El acordă un loc important preocupărilor economice. din ordinul Califilor din Bagdad. Dar opera sa a fost tradusă în secolul al l ΧΙ ea în limba arabă.Aristotel: cele mai importante s î n t : voluminoasa Istorie o animalelor (sau mai degrabă Cercetare asupra animalelor'). Temistios (secolul al IV-lea). dar Locke a reţinut şi a dezvoltat elementul ei empiric. Aristotel şi elevii săi au întreprins studii preliminare precise asupra unui număr de 158 constituţii. Politica este încoronată prin lucrările de morală. dar şcoala peripatetică a fost repede eclipsată de succesul marilor ş c o l i elenistice: epicureismul şi stoicismul. (Asupra lor s-a discutat mult în evul mediu. Aristotel preda într-un gimnaziu numit i. definit ca formă a corpului organizat. Scrierile „esoterice". împreunăcu primele douătratate ale Organon-ului. n. ele au format obiectul exegezei unor comentatori pătrunzători ca Alexandru din Afrodisias (secolul al Ill-lea).: Constituţia Atenei. dintre care cea mai însemnată este Etico către Nicomah (menţionăm şi Etica Mare şi Etica către Eudem). insistînd asupra locului pe care Stagiritul despre suflet. Evul Mediu timpuriu η-a cunoscut decît aceste două scurte traduceri din Aristotel. pentru mulţi comentatori intelectul activ confundîndu-se cu Dumnezeul lui Aristotel. provocînd o mare emoţie. Ştiinţa lui Galileu şi filozofiile clasice ale lui Descartes şi Malebranche s-au aşezat pe o poziţie opusă doctrinei aristotelice. care are viaţa în stare potenţială. numit şi „primul motor"-) Poet/ca conţine celebra teorie a purificării pasiunilor (katharsis). care sînt capabile să ocupe o poziţie de mijloc între excesele opuse.n. Filopon (secolul al Vl-lea) şi Simplicius. Dintre toate una singură a ajuns pînă în secolul al XlX-lea e. iar marii filozofi arabi şi evrei din Asia. au fost găsite şi reeditate în timpul lui Sylla (anul 86). ice u i [vezi c u v î n t u l ] . iar Leibniz s-a inspirat şi el din ea. dar cu mijloace diferite. Africa de nord şi Spania şi-au construit teoriile încercînd să concilieze credinţele lor cu sistemul aristotelic. ne-a rămas de la Aristotel un Tratat de retorică. c u r î n d s-a dat şcolii De la verbul per/pateo „a se plimba" (n. pînă cînd predarea acestor doctrine a fost interzisă (1210—1277).n. In s f î r ş i t . Trebuie să menţionăm de asemenea Introducerea la Categorii de Porfirios [vezi numele]. criticînd economia bazată pe profit (hrematistica).) 75 .n.).. în Occident.tr. teorie care distinge un intelect pasiv ş i un intelect activ. Găsim în aceste lucrări teorii foarte elaborate. iar Thomas d'Aquino a elaborat o sinteză pe care scolastica a vulgarizat-o în scurt timp. Aristotel ar fi vrut să restaureze vechiul polis si să-l vindece de neajunsurile sale. î n c e p î n d mai ales cu secolul al 111-1 ea e. numită şi isogoge. Traduceri latine redactate în Spania în secolul al Xll-lea au pătruns curînd în Franţa. Astăzi. Primii succesori ai lui Aristotel au adus completări remarcabile operei sale. tradusă în latineşte. mai î n t î i asupra percepţiei. într-o anumită măsură. lucrări noi caută să dea alte interpretări învăţăturii lui Aristotel. apoi asupra activităţii intelectuale.. o constituie Tratatul sale numele de Peripatos sau de Şcoala peripatetică. Aristotel afirmă aici superioritatea valorilor contemplative. Ca şi Platon. care a jucat un rol atît de însemnat în dramaturgia secolului al XVII-lea e. tratatele despre Părţile animalelor şi încoronarea tuturor Generat/a animalelor. Totuşi ele au fost studiate de profesori ca Siger de Brabant.

Muzeu din Olimpia. Se pare că primele progreso în arta militară se datorează Spartei. Mijbcul secolului a! Vlt-lea. A R M A T A . P. o platoşă scurtă. Despre armatele cretane nu cunoaştem practic nimic. Căpeteniile lor nu mai s î n t acei luptători de elit. H o m e r n e d ă informaţii mai explicite despre trupele conduse de Agamemnon şi se poate presupune că textul Iliadei amestecă amintiri din epoca miceniană cu realităţi din secolul al Vlll-lea. spartanii se aflau sub arme. pe care îi mîna împotriva Troiei o coaliţie de regi. Echipamentul consta dintr-un coif uriaş cu creastă. a unor păreri contrarii şi care par la fel de valabile.l rare luptau izolat şi de vitejia cărora 76 Cască corintiană. Cetăţenii ei rămineau soldaţi în tot cursul v i e ţ i i . care rezultă din punerea faţă în faţă. trupe recrutate dintre supuşii săi. aşa cum spune Nestor. Fiecare rege î ş i avea trupele sale. apoi î i aranja. Futo Oeuisches Archao/Oi T .îl rezervă studiului dificultăţilor (aporiilor). si de aceeaşi natură. chiar în timp de pace. un scut enorm scobit în partea de sus.sc/ics Institut. . Diferenţa dintre masa de luptători. aceasta fiind îndeletnicirea lor cea mai însemnată.-M. M"m. trib după trib". într-un duel în faţa soldaţilor. Regele cerea de la capii de familie numărul de oameni de care avea nevoie. de care dispunea ca un stăpîn absolut. fiecare din aceste grupuri lupta pentru sine. în aceeaşi problemă. si corpurile organizate si bine echipate din epoca elenistică estetot atît de mare. dar inventarul arsenalului de la Cnosos ne face să bănuim că un rol important în bătălii revenea carelor de luptă. care acoperea tot corpul. ca şi diferenţa dintre oastea seniorilor feudali şi diviziile pe care le mobilizează un război din timpurile noastre. în încăierările corp la corp (cum erau pe atunci bătăliile). „fratrie după fratrie. cum e cel de care s-a înspăimîntat Astianax.S. o lance şi o sabie. Rolul cel mai important îl deţineau căpeteniile. care veneau pe cîmpul de luptă suiţi pe care şi apoi se înfruntau pe jos.

îl V|-|ÎM. începutul secolului al V-lea. dar comandate de ofiţeri spartani. armata mai dispunea de genişti. Mu//er-Brunker. Zuber. Detaliu de pe un basorelief atic. foto H. recrutaţi dintre perieci (perioikoi). apoi a unuia singur (de 77 . companii şi batalioane (lokhoi). secolul a! XIII-lea. pentru obţinerea victoriei căpeteniile mizau pe acţiuni de masă. Oamenii s î n t repartizaţi acum nu după legăturile lor de familie. care alcătuiau infanteria grea şi pe care comandanţii î i aşezau în falange. Micene.) Alături de cetăţeni. Macedonia. formate din luptători care nu făceau parte din r î n d u l cetăţenilor.Războinici. în secţiuni. fofo X Ale/erz/s. Detaliu de pe Vosui cu rdzbo'rt/ci.Muze ul Naţional din Atena. ci după vîrstă. ci au rolul de a coordona o acţiune comună. Cască de bronz şi masca funerara de aur. depindea rezultatul bătăliei. de servicii de intendenţă şi la nevoie se completa cu trupe uşor înarmate. Hopliţi. Armata era pusă la început sub comanda a doi regi. ''«"Iul . Armamentul utilizat era greu . Mu7ful Naţional din Atnna. Foto R. (Aceste mişcări au fost comparate cu cele ale unui corp de balet. executate în sunetul trompetei. această ultimă unitate avînd un efectiv de 640 de soldaţi. Exerciţii repetate î i obişnuiseră pe luptători cu mişcările de ansamblu. Muzeul Naţional din Atena.

Muzeul Naţional din Atena. primea soldă şi o indemnizaţie de întreţinere. După aceea î ş i reluau activitatea normală. de exemplu..la sfîrsitul secolului al Vl-lea). înainte de toate ei erau civil·. în număr din ce în ce mai mare. executata de Aristocies (510). care dirijau operaţiile şi — cît dura campania — aveau dreptul de viaţă şi de moarte asupra tuturor oamenilor. Această organizare remarcabilă a făcut din Sparta. Dacă izbucnea un război. Pretutindeni şi totdeauna nucleul trupelor combatante l-au format cetăţenii şi fiecare dintre ei era dator să-şi dea viaţa pentru salvarea patriei. Stela funerara a lui Ar ist ion. iar trupele uşoare de arcaşi. erau chemaţi sub arme atîţia oameni de cîţi era nevoie. Scăderea numărului de cetăţeni a micşorat forţa acestei armate începînd cu secolul al V-lea. dar cu toate că mobilizările se repetau la intervale scurte (aproape totdeauna aceste mobilizări erau î n s ă parţiale). Repartizarea pe arme depindea de avere. La Atena. Fiecare venea cu echipamentul militar pe care-! primise ca efeb şi. Adevăraţilor spartani li s-au adăugat. Foto H-rrrîer. cei mai bogaţi intrau la cavalerie. în tot cursul perioadei arhaice. î n s ă compoziţia armatelor lor reflectă o stare de spirit cu totul diferită. . perieci. Regii erau comandanţii supremi. s e r v i c i u l militar rămînea totuşi în viaţa acestor oameni un simpli 1 accident. chiar hiloţi şi mercenari recrutaţi după nevoie. alţii erau hopliţi. cetăţenii rămineau sub arme între 18 şi 20 de ani. atîta timp cît se afla sub arme. E adevărat că şi celelalte cetăţi elenice au fost obligate să se adapteze regulilor tactice care au reuşit atît de bine la Sparta. rămînînd totuşi disponibili pentru mobilizare pînă la 60 de ani. erau recrutaţi dintre cetăţenii cei mai săraci si dintre meteci. H op l it. prăstiaşi şi peltasti (luptători cu suliţa). puterea militară cea mai redutabilă a Greciei. care asigurau paza teritoriului. în unităţile de efebi [vezi cuvîntut]. soldaţi care nu aveau titlul de cetăţean.

Ofiţerii erau aleşi, alegerile fiind patronate de unul sau de mai m u f t i dintre cei zece strategi desemnaţi anual prin votul poporului. Disciplina, liber consimţită, era rnai puţin strictă decit la Sparta. Strategul putea foarte bine să pună în lanţuri pe un militar nedisciplinat, să-l degradeze, să-1 trimită î n faţa tribunalului, dar prefera să-l aducă pe calea cea bună prin convingere.
M

A R M O N I A . Tebanii o considerau fiica lui Ares şi a Afroditei, iar după tradiţia din Samotrace părinţii ei ar fi fost Zeus şi Eiectra. Armonia s-a căsătorit cu Cadmos ; la nunta lor au fost de faţă toţi zeii, care au făcut tinerilor căsătoriţi numeroase daruri. Printre cadouri se afla şi un colier, care avea să joace un rol important în expediţia „Celor şapte contra Tebei" [vezi acest articol]. Ca să pună mina pe ei, Erifile l-a trădat pe Amfiarau. Alături de această figură mitologică, mai există o Armonie, fără legătură (cel puţin la origine) cu prima; ea personifica ceea ce exprimă numele său p î n ă astăzi,

Ca să-i

faci pe soldaţi să a s c u l t e — s p u n e Xenofon care, cu toate simpatiile sale spartane, era totuşi atenian — trebuie să le arăţi ce avantaje rezultă din supunere, să le arăţi prin practică cum d i s c i p l i n a aduce numai bine celor ce o respectă şi rău celor ce o încalcă." Sărăcirea Greciei, slăbirea sentimentului civic, apoi d i s p a r i ţ i a cetăţii şi crearea marilor regate elenistice au modificat cu totul organizarea şi spiritul armatei greceşti. Ca şi Sparta odinioară, aceste noi regate se sprijină în primul rînd pe puterea lor militară şi depun toate eforturile ca să dea trupelor lor o superioritate zdrobitoare. Dar suveranii nu pot conta pe patriotism u l supuşii or şi nici pespiritul lor combativ. Armata de mercenari ia locul armatei naţionale. Ea va fi alcătuită de acum înainte din mercenari bine instruiţi, dar gata să servească pe cei care plătesc. Deşi soarta bătăliei depindea în cea mai mare parte de curajul soldaţilor, se semnalează totuşi apariţiaunor tehnici noi şi a unei noi strategii. S-a dezvoltat războiul de asediu, care avea nevoie de s p e c i a l i ş t i , de ingineri. Problemele de intendenţă, de aprovizionare a trupelor, care nu constituiau o problemă în vremea c î n d operaţiile se desfăşurau pe teritoriul naţional sau în ţinuturile învecinate, devin mai greu de rezolvat în expediţiile îndepărtate. Alexandru, de exemplu, a trebuit să studieze aceste probleme îndeaproape, c î n d a pornit ofensiva spre India. De acum înainte nu se mai poate proceda ca în trecut: armata constituie un corp organizat, independent de viaţa civică; ea poate să-şi impună voinţa ş i de aceea va juca un rol important în viaţa Politică a statelor greceşti. P. D.

P. D.
ARIAN [A R R l A N O S]. Istoricul şi

eseistul Arian (95—175 e.n.) s-a născut la Nicomedia, în Bitinia. in tinereţe a fost un auditor entuziast al filozofului stoic Epictet [vezi numele], ale cărui lecţii le-a reprodus în două lucrări: Convorbiri şi Manual. A ajuns înalţ funcţionar ai Imperiului, fiind protejat de împăratul Hadrian, care-l aprecia foarte mult. Ca admirator şi imitator al lui Herodot şi Xenofon, Arian a scris un Tratat de tactică, un Tratat de vînătoarc, precum şi opere istorice: Anabasis, istoria cuceririlor iui Alexandru cel Mare, si Indica, lucrare pe care n-o avem în versiunea originală şi care conţine multe pagini foarte Interesante, mai ales î n partea consacrată periplului lui N ear h.

R. F,
A R T A . In cadrul fiecăreia dintre perioadele evoluţiei sale, arta greacă se înfăţişează a t î t de unitară, î n c î t ar fi de dor'it să se studieze simultan manifestările ei în arhitectură, sculptura, pictură si genurile minore (ceramică, coroplastie, numismatică, orfevrărie). Evitotuşi dent, într-o enciclopedie cum este cea de faţă o atare formulă este inaplicabilă, c î t e v a observaţii cu caracter general se impun. De la început trebuie menţionat faptul că arta greacă, cu excepţia epocilor celor mai t î r z i i , a fost indisolubil legată de religie.

79

Chiar în civilizaţia minoică, unde creaţia pare atît de spontană, Incît e greu s-o explici altfel decît prin simpla bucurie de a exprima viaţa, vedem numai zeităţi, credincioşi care li se închină, sărbători celebrate în cinstea lor. însăşi Pariziana nu era un personaj izolat, cum o vedem astăzi, ci o femei e car e participa, împreună cu alte surori ale sale, la o ceremonie de cult. Singura care face excepţie e arta decorativă, cu. motive florale, frunze sau animale marine. Trecînd la arta greacă propriu-zisă, observăm că monumentele numite civile, care de altfel au fost construite mai tîrziu decît edificiile divine, aveau şi ele, în mentalitatea celor vechi, un caracter sacru; de exemplu, nimeni nu putea pătrunde în agora decît în stare de puritate rituală; cel puţin pînă la mijlocul secolului al V-lea, nu exista nici sculptură, nici pictură profană; statuile şi tablourile destinate să populeze şi să decoreze sanctuarele erau aşezate acolo ca un act de pietate, ca să înfăţişeze poporului imaginea zeului sau să comemoreze faptele eroilor. Nici artele minore nu se abat întru totul de la această regulă şi dacă vasele au de multe ori pe pereţii lor subiecte profane, să nu uităm că ele erau fabricate în mod special pentru a fi puse într-un mormînt sau consacrate ca nişte ex-voto-uri. De asemenea ele înfăţişau imaginea unui rit (de exemplu, bocete de înmormîntare) sau un subiect îndrăgit de zeul căruia oamenii voiau să-i fie pe plac. Foarte multă vreme nici figurinele de lut ars n-au fost considerate nişte simple bibelouri. Aceasta este explicaţia faptului că numeroase opere de artă greceşti au fost obiectul unei griji atît de pasionate din partea creatorului lor. Acelaşi cuvînt grecesc (tekhne) de• semna şi arta şi tehnica ş i , cînd citeşti textele, ai mereu impresia că la cei vechi esenţialul pentru un artist era să-şi cunoască bine meşteşugul, Cele şapte minuni ale lumii impresionau mai puţin prin frumuseţe, decît prin deosebita măiestrie pe care o presupunea realizarea lor. Oare frumuseţea lăsa publicul

indiferent? Fireşte ca nu, şi gustul grecilor, mai ales al unora dintre ei, era atît de exigent, încît artiştii încercau sa se depăşească între ei. Cînd urmăreşti arta greacă de la un capăt la celălalt al istoriei ei, ea î ţ i apare extrem de puţin revoluţionară. Să nu ne referim la contrastul dintre producţiile mileniului II şi cele ale mileniului I: două sau trei secole de întreruperesînt de ajuns ca să explice contrastul dintre ele. Mai mult, din ceea ce ne-a rămas din producţiile obscurei perioade intermediare îe vede lenta transformare a unui ideal care η-a fost părăsit dintr-o dată. După ce civilizaţia elenică s-a impus la începutul secolului al Vlll-lea, evoluţia va continua normal, fără salturi, fiecare generaţie silindu-se să perfecţioneze ceea ce a învăţat de la cea dinaintea ei. Fidelitatea faţă de trecut e atît de mare, încît imediat după apusul epocii arhaice, unii o regretă si se străduiesc să-i prelungească existenţa; şi astfel, în secoîul al V-lea, apar primele şcoli arhaizante. Afirmaţiile de mai sus nu privesc numai tehnica. Si mai izbitoare este continuitatea inspiraţiei. Arta greacă a reprodus totdeauna fiinţa umană şi totdeauna grecii au crezut în această idee pe care avea s-o formuleze Sofocle: „Multe sînt minunile lumii, dar din toate minunea cea mai mare este omul". Meritul artei greceşti nu constă în originalitate. După epoca geometrică şi după o lungă perioadă în care sculptura încetase să existe, iar pictura ignora figurativul, fiinţa umană ş i-a făcut apariţia, sub impulsul Egiptului ş i Or lentului, în această artă, unde va ocupa de acum înainte locul de frunte. Dar nici tipurile, nici temele nu sînt foarte variate. Statuile lui Policlet se inspiră din mai vechile statui de Kuros [vezi cuvîntul], muncile lui Heracles şi ale lui Tezeu se vor repeta ia infinit, planul şi înfăţişarea templelor se fixează pentru totdeauna în secolul al Vl-lea. îmbogăţirea Greciei, naşterea unui fel de romantism şide nelinişte, precum şi contactul cu Asia secolului al IV-Îea au adus într-adevăr elemente noi.

80

Artemis şi Acteon. Dstaliu de pe un crater atic al pictorului Iu i Pan. Al doilea pătrar al secolului al V-lea. Museum of F i n e Arts, Boston.

Dar această spiritualitate, mai înainte necunoscută, va anima nişte figuri ale căror proporţii, atitudini şi înfăţişare exterioară au rămas în esenţă aceleaşi. Noile reprezentări artistice greceşti nu se deosebesc decît prea puţin de cele create îndată ce artiştii s-au dovedit capabili să depăşească dificultăţile tehnice, singurele care i-au împiedicat la început să dea o expresie deplină unui ideal uimitor de consecvent cu sine însuşi de la un capăt la altul al civilizaţiei elenice. Poate că din cauza aceasta au confundat grecii în acelaşi concept arta şi tehnica; tocmai prin tehnică au putut vechii greci să atingă în operelelor deartă perfecţiunea, care, în ochii noştri, le situează în afara spaţiului şi timpului, într-o lume mai frumoasă decît a noastră. P. D. A R T E M I S . Artemis este una din zeiţele al căror cult a cunoscut cea mai largă răspîndire în lumea greacă. Singură sau alături de fratele său Apolon, ea domneşte asupra multor sanctuare, principalele fiind ia Efes, la

Delos şi la Brauron, în Atica. In epoca clasică, Artemis este mai ales zeiţa-fecioară. protectoarea animalelor şi care răpune cu săgeţile sale fauna sălbatică. Se pare că, la origine, ar fi moştenit atribuţiile şi chiar personalitatea acelei Magna Mater asiatice, a cărei putere se întindea asupra tuturor fiinţelor vii. în reprezentările iniţiale, păstra aspectul oriental al zeiţei pe care a înlocuit-o. O vedem într-adevăr cu o rochie lungă, o tiară cilindrică şi două aripi cu vîrfurile răsucite în formă de cochilie, încadrată de două lebede sau de doi lei, pe care îi ţine de gît sau de labe. Mai tîrziu, Artemis a căpătat înfăţişarea unei fete cu un aer cam băieţesc, îmbrăcată cu o tunică scurtă. Aşa o reprezintă In secolul al IV-lea autorul Diane/ cu câOfioara — probabil Leohares — şi Praxitèle, a cărui Diana de ia Gabii este unanim cunoscută. Din aspectul ei primitiv, Artemis a păstrat multe trăsături. Rămine zeiţa sălbatică, ale cărei săgeţi aduc moartea; m î n i a ei se abate în special asupra muritorilor vinovaţi de impietate, de exemplu asupra copiilor Niobei,
81

pe care îi masacrează ajutată de Apolon, asupra lui Acteon, vinovat, după unii, că a vrut să se întreacă cu ea în tragerea cu arcul, iar după alţii (versiunea care s-a impus în epoca elenistică) că ar fi văzut-o goală, pe cînd făcea baie. Şi victimele m î n i e i sale au fost încă multe. Natura cultului Artemidei a variat după regiuni: la Sparta, sub numele de Ortia, ea prezidează la ritualurile sîngeroase aie tinerilor care se bat în faţa altarului său. In Atica are ca sclave fetiţece poartă numele de „ursoaice". La Efes, cultul Artemidei îmbracă un aspect mai oriental. P. D· A S C L E P I O S . Asclepios era fiul l u i . Apolon şi al muritoarei Coronis. Mama sa fusese omorîtă de Apolon pentru infidelitate. Zeul a smuls copilul de la sînul mamei şi l-a dat centaurului Chiron să-l crească. Asclepios a învăţat de la acesta medicina şi a ajuns atît de expert în această artă, încît învia morţii. Zeus η-a răbdat această încălcare a ordinii naturale si l-a lovit cu trăsnetul său.

E posibil ca celebrul tho!os din Epidaur să nu fie altceva decît monumentul funerar al lui Asclepios. La Epidaur s-a constituit sanctuarul cel mai mare al lui Asclepios; după ce a fost divinizat, zeul mai nou a luat locul tatălui său, căci Apolon purta şi el numele de „vindecător", în ciuda faptului că omora fără milă pe duşmanii săi. Ca patron al medicinei, Asclepios a cunoscut o faimă considerabilă începînd cu sfîrşitul secolului al V-lea. Numeroşi pelerini veneau la Epidaur să-şi afle la el vindecarea. Asciepios le indica prin vise tratamentul potrivit. Sub egida acestui zeu s-au creat adevărate şcoli de medicină, mai ales în insula Cos. Asclepios face parte din categoria zeilor apăruţi mult mai tîrziu şi care existau doar în virtutea atribuţiilor lor. Viaţa lor liniştită şi cam abstractă η-a dat naştere la legende. în artă, Asclepios e înfăţişat pe monumente sub aspectul unui om cu barbă, meditativ şi binevoitor, întovărăşit de obicei de un şarpe. Unele imagini ale sale amintesc figurile

Relief votiv dedicat lui Asclepios. Circa 380 — 330. Muzeul Naţional din Atena. Foto Spyros Meletzis.
82

Si*''

filozofilor, ale căror portrete se înmulţesc începînd din secolul al IV-lea. P. D. A S I A . Pentru greci, Asia se limita la Anatolia [vezi numele], Persia, Siria şi Mesopotamia. Cu toate că au cunoscut provinciile occidentale ale Indiei şi în epoca elenistică au avut cu ele legături destul de strînse ca să se poată dezvolta acolo o artă denumită ,,greco-budistă" şi cu toate că au întreţinut printr-o serie de intermediari unele vagi raporturi cu Extremul Orient, Asia reprezenta pentru greci mai mult decît o entitate geografică: era străinătatea prin excelenţă, o lume cu desăvîrşire diferită de a lor, prin limbă, obiceiuri, religie si etică, între cele două surori de sînge regal pe care Atosa le vede apărînd în vis în Perşii lui Eschil şi care personifică Asia si Elada, nepotrivirea de caracter este ireductibilă; prima se complace în sclavie, cealaltă e gata să moară pentru libertatea ei. De la întemeierea imperiului persan, A s i a s-a confundat cu ceea ce se numea pur şi simplu Marele Rege. Mai înainte ea se identificase cu suveranii de importanţă mai mică, care domneau în provinciile mai apropiate, mai ales în Lidia, al cărei prinţ Cresus întreţinuse cu grecii relaţii amicale şi uimise lumea cu marea sa bogăţie. Licia, Frigia, Misia (în Asia Mică) şi îndepărtata Fenicie erau cunoscute şi ele, în timpul epocii arhaice, de către negustorii şi marinarii greci. A t î t în vremea cînd era unificată sub autoritatea regelui pers, c î t şi atunci cînd era divizată în regate mai mici, această Asie, a t î t de străină, η-a încetat niciodată să exercite asupra spiritului grec o atracţie pe care grecii o mărturiseau nu fără reticenţă şi pe care o suportau cu un oarecare sentiment de vinovăţie. Această

pînd cu secolul al Vlll-lea, sa caute moucicic unei arte noi. După ce grecii au alungat armatele lui Xerxes în 480 şi au simţit că se îndepărtează pericolul care-i ameninţase, după ce în 448 au încheiat un tratat cu perşii, moda orientului apare din nou. Credinţele asiatice pătrund în Grecia, iar gustul pentru o viaţă uşoară, după moda asiatică, se substituie austerităţii din trecut. S-a putut presupune că, atunci cînd au reorganizat arhitectural Acropolea, Pericle şi Fidias doreau în taină să rivalizeze-cu giganticele construcţii de la Persepolis. După nenorocirile de la sfîrşitul secolului al V-lea, bogăţiile şi puterea Persiei atrag atenţia si privirile tuturor cetăţilor greceşti, pînă în ziua în care Alexandru, ca să ia locul prestigios al Marelui Rege, va întreprinde expediţia sa pînă în Indii şi va înfăptui fuziunea celor două civilizaţii, obligînd Elada, care odinioară nu suporta jugul unui rege, să treacă, alătur*! de sora sa Asia, sub conducerea sa. A S T I A N A X [ASTYANAX]. P. D. Plă-

pîndul copil, pe care Homer ni-l arată speriat de panaşul care împodobea coiful tatălui său Hector, abia întors din bătălie şi înarmat pînă în dinţi, n-avea să supravieţuiască multă vreme părintelui său, dacă acordăm crezare tradiţiei celei mai răspîndite. Degeaba a încercat mama sa Andromaca să-l apere de mînia grecilor ; după căderea Troiei, Astianax a fost ucis fără milă şi capul i-a fost zdrobit de pămînt. Totuşi, după alte versiuni ale legendei, fiul lui Hector ar fi scăpat cu viaţă, iar Andromaca 1-a putut lua cu ea în Ep'tr, în suita lui Neoptolem. P. D.

A S T R O N O M I E . Edificiul impunător al ştiinţei astronomicegreceşti, bazat pe geometrie, nu datorează aproape nimic astronomiei babiloniene; caldeenii au furnizat savanţilor greci doar c î ţ e v a date practice elementare, de exemplu, zodiacul şi cele douăsprezece semne ale sale, diviziunea cercului ş i 1 a orei (în vigoare şi astăzi), o culegere de observaţii

atracţie era născută din curiozitatea în faţa unei civilizaţii deosebite d e a lor şi din invidia pentru un mod de viaţă mai înlesnit şi adesea chiar somptuos. Asiei îi datorează cretanii anumite î n s u ş i r i care au făcut bogăţia lumii mmoice, către Asia s-a îndreptat expansiunea miceniană si tot în Asia s-au dus grecii, înce-

Xenofan. se pare că a afirmat primul că Luna primeşte lumina de la Soare. făcînd din numere . în aceeaşi epocă. Dar concepţiilehazardate alegînditorilor de maitîrziu — Anaximene. Căii Lactee. în sfîrşit. sînt elaborate principiile astronomiei geometrice. Pentru fizicienii din lonia. navigatorii şi agricultori pîndesc răsăritul şi apusul heliac al anumitor constelaţii (mai ales Pleiadele. După cum dovedesc poemele homerice şi poemul lui Hesiod Munci şi zile. care î ş i închipuia lumea ca o bulă de aer într-o masă apoasă. El cunoştea şi înclinaţia eclipticei. sînt foarte nesigure) produc un fel de revoluţie în fizică.. Detaliu de pe o htdrie a pictorului iui Cleofrades. aceste pronosticuri au format obiectul * "umeroasp culegeri. la crepuscul. reflecţia filozofică avea ca obiect principal structura şi transformările materiei şi. dar în alt mediu filozofic. înregistrate timp de mai multe secole. care a eliberat de mitologie şi magie studiul naturii. (în tot timpul antichităţii. pitogon'cienii (datele şi însăşi existenţa lui Pitagora din Samos. şi . de la începutul sec. roata cea mai de sus fiind aceea a Soareiu'i. infinitul spaţiului şi pluralitatea lumilor. după care cele două discuri luminoase (Soarele şi Luna). Anaximandru a conceput si o altă teorie. în Italia de sud. mai stranie şi mai puţin fericită. principiile şi metodele astrologiei. care a fugit ca să scape de ameninţarea perşilor în 520. suspendarea Pămîntului în aer. Cu ajutorul tabelelor babiloniene a ştiut să prezică o eclipsă de Soare (28 mai 585?). Empedocle. precum şi punctele strălucitoare numite de noi „aştri" ar corespunde unor găuri perforate în nişte inele scobite. De aici o serie de cosmologii globale. cea mai de jos a. al V-lea.Astianax pe genunchii lut Priam. în al doilea rînd. al Vl-lea. Heraclst. dupa ce a fost rănit mortal de Neoptolem. grecii aveau la început doar cunoştinţe rudimentare şi pragmatice: U lise observă Ursa Mare (care rămîne mereu pe cer). decît un progres al cosmografiei. personaj legendar. Hiadele. La sfîrşitul sec. ca sa menţină direcţia corăbiei în timpul nopţii. Circa 480. aparţine filozofilor care apar în coloniile greceşti din Asia Mică şi Italia de sud. al Vl-lea pînă la mijlocul sec. Meritul întemeierii unei ştiinţe pozitive (fizica). Muzeul Naţionaidin Napoll.) Dar în aceste opere tonul poetic vag şi afabulaţia mitică nu fac posibilă constituirea unui sistem al lumii coerent. mai ales cu privire la eclipse si. alcătuirea şi legile universului. şi ultima lor licărire în zori jalonează calendarul agricol şi anunţă schimbarea vremii. în care astronomia î ş i avea locul său: astfel Tales din Milet (circa 625—585). utile. Numele'lui Anaximandru din Milet (aproximativ 570) e legat de mai multe idei geniale: curbura suprafeţei terestre (a întocmit prima hartă pentru navigatori). Anaxagora—marchează mai degrabă un pas înapoi. precursoare ale almanahurilor. Foto Hirmer. făcute din aer opac şi pline de foc. Arcturus). în Grecia şi la Roma. Prima lor apariţie în an.

iar planetele „mici" aveau c î t e patru . Marte. o rotire completă dura 24 de ore. de armonie divină incarnată în cosmos.. De la început. ci în jurul Pămîntului. pitagorician care a trăit între 450 şi 400. noţiunea de ordine raţională. cel puţin aproximativ. care se învîrteşte în jurul axei sal e de la est la vest. se ajungea la „salvarea aparenţelor" (după expresia astronomilor din antichitate). în jurul căruia se învîrtesc zece corpuri'cereşti şi anume (de ia centru spre exterior): Antiterra (invizibilă din emisfera noastră. singura de o frumuseţe desăvîrşiţă şi conformă naturii divine a lumii siderale.arhetipurile lucrurilor ş i . mişcarea sferei celei mai centrale. întrucîţ Eudoxios şi urmaşii săi presupuneau că Pămîntul stă nemişcat în centrul universului şi că cele cinci planete „mici" gravitează nu în jurul Soarelui. ca să poată justifica deplasarea planetelor cu o mişcare circulară uniformă. Sfera exterioară a fiecărui grup explica mişcarea diurnă. inclusiv sfera Stelelor Fixe. închise una în alta. era rezultanta mişcărilor efectuate de cele trei sau patru sfere ale grupului. lucru contrar datelor 85 «•ΑΪ:ι&3*·-_X . ca şi Focarul central). care antrenează toţi aştrii. a căror deplasare prezintă unele neregularităţi. fiecare planetă rămînea mereu la aceeaşi distanţă de Pămînt. de care era ataşată planeta. Reglînd convenabil viteza şi înclinaţia sferelor. iar ansamblul aştrilor gravitează în jurul Pămîntului. Jupiter. în care domneşte creaţia. cu o mişcare simplă. Pentru un observator situat pe Pămînt. în jurul unui ax propriu.". Jupiter şi Saturn. în schimb doctrina poziţiei centrale a pămîntului sferic. Plecînd de la aceste principii. combinată cu mişcarea anuală a Pămîntului însuşi în jurul Soarelui. în toate aceste serii. astronomii greci au conceput două mari sisteme rivale. şi au un centru comun: centrul Pămîntului. Acest sistem prezenta un defect grav: toate sferele erau concentrice în raport cu Pămîntul. Soarele şi Luna aveau cîte trei asemenea sfere. corectat ulterior de Cal ipos (către 335) şi complicat de Aristoţel (384— 322): aştrii sînt legaţi de nişte sfere transparente. pe care Platon (428— 348)-a lăsat-o moştenire astronomilor. Saturn şi sfera Stelelor Fixe. ni s-a transmis un sistem astronomic straniu: la mijlocul lumii se află un Focar central (Hestio). a doua sferă explica mişcarea proprie. ei au fost obligaţi să înzestreze fiecare planetă cu o serie autonomă de sfere homocentrice. a fost cea a mişcării circulare si uniforme. pe care Parmenide (circa 500—450) o va accepta. Sub numele lui Filolaos. formulată de marele Parmenide din Eleea. Odată cu ei. Problema era mult mai dificilă pentru cei şapte aştri numiţi „rătăcitori" (în greceşte astro pfaneta): Luna şi Soarele. planet el e s e suprapun între pămînt şi sfera Stelelor Fixe. în sens direct. î n exterior există sfera Stelelor Fixe. două sau trei sfere interioare se învîrtesc fiecare cu o mişcare proprie. Numărul şi distanţele acestor corpuri sferice corespun-· d eau unor proprietăţi aritmetice ş i compuneau o armonie muzicală. Luna. numită „retrogradă". Soarele. degradarea şi dezordinea şi spaţiul de deasupra Lunii. staţionar i le s i regresiunile. se instalează pentru multe secole. diferit de cel al sferelor exterioare. Pămîntul. a treia şi a patra sferă explicau anomaliile sale—încetinirile şi acceleraţiile. elementele constitutive ale materiei şi schemele tuturor structurilor. Teoria „Focarului central" şi a „Antiterrei" η-a avut succes. perceptibilă spiritelor instruite. Venus. a devenit una din dogmele — rar discutate — ale astronomiei ştiinţifice pînă la Copernic.iWj . a planetei în Zodiac. Venus. nemişcat în mijlocul sferei cereşti. Mercur. în total 27. în acelaşi timp. Cealaltă dogmă fundamentală. După Eudoxios. mişcarea aparentă a acestora din urmă este proiecţia revoluţiei lor în jurul Soarelui pe sfera Stelelor Fixe. şi mai ales cele cinci „planete mici": Mercur. schiţat de Platon. Marte. Primul. a fost realizat de Eudoxios (la 368). pitagoricienii formulează dogma sfericităţii Pamîntului.» . domeniul purităţii si al ordinii eterne. iar Platon o va impune: ei disting în cosmos rec/unea sublunară.

fie. Ea a cunoscut un deosebit succes în epocile elenistică şi romană. toţi savanţii şi filozofii au respins cu indignare ipoteza lui Aristarh. pentru Soare şi Lună. în funcţie de poziţia lor în zodiac într-un moment crucial. numit epiciclu. Ea va domina în tot Evul Mediu. sînt rezultatul cugetării elenistice. animat în plus de o mişcare de rotaţie de 24 de ore. Această teorie binecunoscută încă de la Apolonios din Perga (către 200) a fost aplicată la realitatea concretă a fenomenelor cereşti observate de cei mai mari astronomi ai antichităţii: de Hiparh din Niceea (activează între 161 şi 127). pentru ansamblul sistemului planetar. inclusiv Pămîntul. dintre care cea mai desăvîrşită este Tetrabiblos-ul lui Ptolemeu. care contrazicea două prejudecăţi: (1) mişcarea perfectă era asociată cu puritatea 86 divină a empireului. că cerul şi aştrii. prin adăugarea teorici cercurilor excentrice în raport cu Terra şi a „epiciclurilor": dînd orbitei circulare descrise de planetă un centru diferit de centrul pămîntului.9). ceea ce era mai simplu. pe care se învîrtea planeta însăşi. şi de Claudius Ptolemeu (activează între 127 şi 151 e. La periferia astronomiei pur elenice.000 km (în realitate 150. Astrologia în sensul strict al cuvîntului — arta de a determina influenţa celor şapte planete asupra pămîntului şi a oamenilor (în special asupra fiecărui individ). singura anomalie observată de astronomi timp de secole.000). dar şi ideii. Cel mai vechi horoscop cunoscut este o tăbliţă din 410. Aristarh din Samos (circa 280) a conceput sistemul heliocentric: Soarele este imobil în centrul universului. în ceea ce priveşte diametrul Soarelui şi distanţa de la Pămînt la Soare. răspîndindu-se prin scrierile de astronomie populară şi mai ales de astrologie.25 ori diametrul Pămîntului (în realitate 108. De aceea sistemul a fost corectat ulterior. Posidonios a putut să explice eclipsele „orizontale" ale lunii prin refracţia atmosferică şi fenomenul mareelor prin dubla atracţie a Lunii şi a Soarelui. Pentru a justifica „anomalia heliacă" a planetelor mici — staţionări şi regresiuni — trebuia fie să roteşti centrul acestei orbite excentrice în jurul unui cerc mic. al l ll-lea ş i lucrările de doctrină. s-a situat o tradiţie astronomică babiloniană. dar avîntul astrologiei datează din sec. se explica astfel şi „anomalia zodiacală" în mişcarea Soarelui şi a Lunii. în loc de 50". se explica variaţia distanţei dintre astru şi Pămînt. întemeiată pe metode aritmetice simple. filozof stoic şi fizician (135—51): Pămînt — Soare =92. iar planetele se învîrtesc în jurul lui. pe care Ptolemeu l-a îmbogăţit cu încă 300 de unităţi. concurînd teoria sferelor.000. Cîteva spirite îndrăzneţe au refuzat dogma poziţiei centrales! a imobilităţii Pămîntului. influenţează mersul . Moda extraordinară a astrologiei în lumea greco-romană se datoreşte nu numai influenţei crescînde a credinţelor orientale. al ll-lea). El a mai alcătuit şi un Catalog al stelelor (mai mult de 800.experienţei. Hiparh a descoperit de asemenea precesiunea echinocţiilor (deplasarea anuală a punctelor de intersecţie a eclipticei cu ecuatorul). cele mai bune aproximaţii se datorează lui Posidonios din Apameea.n. (2) imobilitatea Pămîntului aflat în centru depindea de greutatea sa. iar Soarele. definite prin coordonatele lor ecliptice). diametrul Soarelui = de 39. adică momentul naşterii sau al conceperii — s-a născut către sfîrşitul secolului al V-lea în Mesopotamia. a cărei inferioritate ştiinţifică era totuşi compensată de autoritatea lui Aristotel. pare probabil că Heraclid din Pont explica mişcarea diurnă prin rotaţia Pămîntului în jurul axei sale şi considera că Mercur şi Venus se învîrteau în jurul Soarelui. Luna şi celelalte trei planete în jurul Pămîntului. In plus. şi variaţia timpului necesar astrului ca să parcurgă arce egale. dar a apreciat-o numai la „36.). să roteşti în jurul orbitei excentrice un cerc mai mic. fiind de natură divină. de structură geometrică.000. Cu excepţia unui oarecare Seleucos din Seleucia (sec. larg răspîndite în sectele filozofice şi în marele public.

Releu şi Me'eagru v î n î n d mistreţul din Cahdon.treburilor pămînteşti. numit Eumene l. ultimul suveran al Pergamului. Eumeneal ll-lea a construit la Pergam un mare altar al lui Zeus a cărui decorat i e sculptată avea să aibă o mare influenţă asupra artei elenistice. mai cu seamă întregul litoral egeean. de la Dardanele pînă la golful A TA L [ A T T A L O S ] . lui Eumene al ll-lea. În sfîrşit. iar trupele sale au î n v i n s p e ga l aţi. Filetairos. şi-a sărbătorit victoria oferind patru grupuri statuare de marmură pentru Acropolea din Atena. începuturile Per- gamului au fost modeste: Lisimah instalase în acest cuib de vulturi pe unul dintre ofiţerii săi. cu anumite fenomene meteorologice regulate. condus cu pricepere de prinţi inteligenţi şi fără scrupule. 87 . şi-a asumat titlul de rege. A murit în 133. ce! al mareelor şi concomitenta dintre răsăriturile si apusurile heliace ale diverselor constelaţii. regele Pontului. pe Far n ax. a obţinut să i se recunoască î n 261 independenţa . Atai al Ill-lea. N-au fost neglijate nici artele. Atai l. şi-a asigurat prietenia romanilor. Totuşi el η-a fost nici întemeietorul statului. pe care l-a transmis. mul suveran care a domnit oficial asupra regatului Pergam. în 197. D. Graţie aceluiaşi tezaur. aşa cum par să dovedească mecanismul anotimpurilor. profitînd de slăbiciunea Seleucizilor. Muzeul Arheologic din Florenţa. care i-a urmat în 159. Filetairos si-a trădat stăpînul. a dezvoltat economia ţării. după ce a învins pe galaţi. căruia îi încredinţase paza tezaurului lui Alexandru cel Mare. în detrimentul cărora au cucerit noi provincii. pe Prusias din Bitinia. au dus o politică net ost i l ă Seleucizilor. ajutaţi de Egipt. a lăsat moştenire romanilor tezaurele ş i teritoriile s a l e . nepotul lui Eumene. Suveranii săi. Fratele său Atai al ll-lea. Eumene. Atai. care a urmat la guvernarea provinciei. Detaliu de pe vasul Francois. Ca să glorificesuccesul armatelor sale. Totuşi Eumene ai ll-lea nu s-a mulţumit să-şi înfrumuseţeze capitala. el a întemeiat numeroase oraşe. nepotul său. In P. nici iniţiatorul gloriei şi prosperităţii acestui ţinut. şi-a î n s u ş i t banii cu care a putut să-l ajute pe Seleucos în bătălia de la Corupedion (281) şi să c î ş t i g e de partea sa dinastia siriană. Fo'o Hj'rmer. Atai l este pri- Smirna. s-a extins. Circa 570. această epocă de strălucire. Atalanta si MeUnion. micul stat al Pergamului.

Solon. Atalanta era protectoarea naturii sălbatice. se răspîndeşte nu numai în împrejurimi. puneau capăt puterii arbitrare a judecătorilor. majoritatea eupatrizilor locuiau peAcropole. Pe morminte se aflau vase u r i a ş e î n făţişînd faptele defuncţilor şi cortegiul deservitori care le celebrau funeraliile. a cărei calitate stîrnea admiraţia. pe care pătura conducătoare nu-l accepta. legile „draconice" reprezentau totuşi un mare progres. a încercat să reformeze structura economică şi socială a statului. Ca si Artemis. pe de altă parte. Atalanta a omorît mistreţul care devasta Calidonul. S-au găsit totuşi pe Acropole urmele unui palat şi ruinele unor fortificaţii importante. concentrase sub conducerea sa diferite tîrguşoare. Se cunoşteau numele urmaşilor săi. independente p î n ă atunci. acest lucru ar putea explica de ce şi-a păstrat raporturi s ţ r î n s e cu lumea ioniană. ca toate celelalte state ale Greciei. "nainte de a deveni î n imaginaţia grecilor fiică de rege. pînă la Delfi. ei a reglementat. întrucît. S-au găsit In cimitirul Dipilon morminte ale acestor înalte personaje. a justiţiei şi mai cu seamă asupra economiei. care s-a sacrificat pentru' salvarea comună. ale căror corăbii puteau impune autoritatea Atenei şi transporta produsele regiunii. Se pare că Atena η-a avut prea mult de suferit de pe urma invaziei doriene: Atica era apărată la nord-vest de muntele Citeron (Kithairon). în poemele sale. căreia a trebuit să-i cedeze repede locul. care a apăsat asupra Greciei la începutul Vîrstei de Fier. ca peste tot. a vrut să rămînă fecioară. proprietari de pămînt şi armatori. Atena şi-a cîştigat preponderenta prin dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti şi a comerţului. fiind gravate pe panouri pe care oricine le putea consulta. ATENA [ A T H E N A l] P. ca să atragă pe invadatori. alteori omorîndu-le la vînătoare. sub impulsul său ia naştere o încercare î n c ă timidă de democraţie sclavagistă. ca odinioară regii. din nefericire cam neclare. Fără îndoială. A fost Oraşul Atena exista încă din epoca miceniană: pe atunci nu era o cetate mare si venea mult după Argos şi Micene. dar încercarea lui η-a reuşit (628). aşa cum gîndeau cei vechi. a cunoscut în sec. subiect mult îndrăgit de scriitori şi de artişti. oraşul nu era atît de bogat. Chiar mai înainte de sfîrşitul sec. Din arhitectura acestei epoci nu s-a păstrat nimic. mari frămîntări provocate în r î n d u l populaţiei de dorinţa de îmbogăţire a nobilimii. Ceramica ateniană. un anume Cilon a vrut să se proclame tiran. decîî iuţelii picioarelor sale. î n spiritul umanităţii şi al justiţiei. synoikismos) si că şi-a apărat ţara de atacurile duşmane. se străduia să exercite un control asupra puterii executive. al Vll-lea. raporturile dintre debitori şi creditori. Pe atunci statul era guvernat de un număr mic de aristocraţi (eupatnzii). a fost probabil o zeiţă. Deşi ulterior avea să pară de o cruzime arhaică.A T A L A N T A . care fugeau spre insule sau spre Asia Mică. Atena. D. pînă la cel din urmă. s e s p u n e totuşi că a acceptat să se căsătorească cu Melanion. ale căror puteri şi le împărţeau acum între ei. Pacea c i v i l ă nu fusese încă instaurată şi situaţia oamenilor săraci era foarte precară. că Atena a servit ca punct de plecare pentru un mare număr de emigranţi. singurul om care a întrecut-o la fugă datorită mai mult unui vicleşug. mai ales de Amazoane. Tradiţia relatează că unul din regii Atenei. Sigur e faptul că în timpul acestui gen de Ev Mediu. Se poate crede. la binefacerile reale pe care le-a adus concetăţenilor administraţia sa. prin măsuri ale căror detalii ne scapă. din jurul Atenei (acest proces de unificare se numeşte sinecism. al VI11-lea şi al V11-1 ea. (ORAŞUL). Tesalia şi pe coastele a s i a t i c e . Dracon a fixat textele legilor. Arcadiana Atalanta. C î ţ i v a ani mai tîrziu. o personalitate puternică. celebru după ce obţinuse victoria de la Salamina în fruntea concetăţenilor săi. Opera lui Solon a avut şi un caracter politic. poporul. ci . Tezeu. După legendă. uneori î m b l î n z i n d fiarele. în primii ani ai secolului al Vl-lea. Ca si Artemis. Cecrops. Itaca. î n t î l n i m unele a l u z i i .

în 490. în mod unanimi drept cel mai mare stat al lumii elenice. acolo se înghesuiau case cu înfăţişare modestă. în cîţiva ani Atena s-a înălţat din ruinele sale şi. între care şerpuiau străzi întortocheate. picturile pe panouri şi pe vase. Pericle ridică pe . Ajuta*. a cărui construcţie s-a întrerupt însă foarte curînd. dintre care se remarcă cea numită Ca/iroe (Kallirhoe). ş-f-a creat un adevărat imperiu. care poate fi considerat democratic sclavagist. O dată scăpaţi de grijile financiare cele mai apăsătoare. pe care navigatorii atenieni o vindeau în porturile Etrurieişiînalte părţi. însă constatăm că. ogoraua. în bătăliile de la Sa l am i na şi Plateea. dar majoritatea populaţiei locuieşte la nord. al Vl-lea. S-au înălţat şi s-au înfrumuseţat templele de pe Acropole şi din oraşul de jos (cel mai important dintre ele este Hecatompec/on). Nu ştim curn a procedat. reliefurile. condus de Clistene. nu avea un aspect monumental. la Atena se aboleşte tirania si se instituie un regim nou. dreptatea e împărţită de tribunale populare şi se renunţă pentru totdeauna (cu excepţia unei scurte perioade de întrerupere) la condiţiile cenzitare cerute mai înainte pentru desemnarea magistraţilor. PiSistrate pusese piatra fundamentală a unui templu uriaş. printr-o politică abilă. au jucat primul rol în lupta împotriva unei noi ofensive persane. în acest moment. Constatăm în primul rînd că în cei 50 de ani de tiranie aspectul Atenei se transformase complet. care. în adunări deliberative. Prin acest comportament remarcabil. de la 448 la 429.necesară totuşi intervenţia unui tiran ca să fie rezolvate multe din greutăţile prin care trecea Atena. sediul tribunalelor. fără să se sustragă legalităţii şi respectînd formele unei democraţii pe care el însuşi a dus-o la apogeu. armata persană a lui Darius a pătruns adînc în teritoriul elenic. negustorii şi meşteşugarii au de acum înainte posibilitatea să ofere zeilor ofrande somptuoase. oameni ridicaţi din popor se îmbogăţesc. deci în sec. Zece ani mai tîrziu tot atenienii. a ştiut să dea oraşului o prosperitate şi o strălucire nemaiîntâlnită. a ştiut să-şi convingă concetăţenii să-l menţină la putere şi să-i urmeze politica pe care o concepuse. continuînd să se războiască în acelaşi timp cu perşii şi cu propriii săi duşmani din Grecia. ale căror rămăşiţe au fost descoperite pe colina sacră (Acropole) Această opulenţă se datorează în bună parteexportului deproduse manufacturiere. Centrul rămîne pe Acropole. în cîmpie. conduşi de Temistocle. Către sfîrşitul secolului al Vl-lea. dar care se va contura definitiv în secolul lui Pericle. a ajuns egală şi rivală cu Sparta. un platou îngust şi stîncos car e domina cîmpia. puterea este exercitată de toţi cetăţenii. nord-est. S-au construit fîntîni. Pisistrate. pe ruinele unui vechi cimitir părăsit de mai bine de un secol . celălalt alungat (510). dovadă numeroaselestatui num iţe kuroi şi korai [vezi cuvîntu l]. a fost Pericle. un om de stat genial. atenienii s-au încadrat unui curent general în Grecia. mai ales al ceramicii. Cu unele dificultăţi. Aceasta este epoca cu mult cea mai strălucită din viaţa Atenei. cînd deodată întreaga Grecie s-a găsit în faţa uneia dintre cele mai mari primejdii din istoria sa. în viaţa socială aristocraţia joacă încă un rol de care Pisistrate o lipsise în viaţa politică . în cursul unei domnii întrerupte de două ori de încercări de răsturnare (561—528). aspirînd la libertatea politică. problema socială nu se mai punea. Stăpînul acestui imperiu. La. de unde şi numele de Ceramic (Kerame/kos) dat întregului cartier. începînd aproximativ din 450. în partea sudică. regimul acesta era totuşi pe cale de a se impune. de Fidias. reuniţi. Atenienii conduşi de Miitiade l-au oprit la Maraton. Atena. Atena începe să se impună ca un oraş mare. î n c ă puţin locuită. pe care strălucirea domniei lui Pisistrate nu reuşise s-o impună în fruntea cetăţilor greceşti. considerată pe atunci. în 510. atunci cînd fiii şi succesorii săi Hiparh şi Hipias au fost unui asasinat (514). Piaţa comercială. acolo trăiau meşteşugarii. mai ales olarii. în faţa Acropolei se înălţa pe o stîncă Areopagul.

Atena ia parte la luptele pe care grecii. au început să încarce Acropolea şi împrejurimile sale. Această perioadă de euforie a încetat o dată cu războiul peloponeziac. de neamul aheilor în războiul Troian sau de atenieni. pe care îi proteja în mod special. a lui Heracles. a fost construit deH erodes Atticus pecheltuialalui. Lisandru cucereşte Atena şi îi impune un regim oligarhic. Fiică a lui Zeus. iar agoraua s-a înconjurat încetul cu încetul cu porticuri. din capul căruia s-a născut gata înarmată. conducerea ei o confederaţie analogă celei organizate cu o sută de ani înainte contra perşilor. instaurat de duşmani. La fel ca Hera. care singur esuficientsă-i justificegloria. cu veleităţi de independenţă. Generozitateastrăinilor. în 404. Ca şi Artemis. Crizele pe care le-a cunoscut în sec. dar nu e în stare. o Bibliotecă întemeiată de Hadrian a prelungit sprenord agoraua şi aşa destul de întinsă. nu toate de bun gust. nici după ce a alungat guvernul celor 30 de tirani. fie că era vorba de Ulise. ca să mai poată supravieţui afirmării unei noi religii. nimeni nu se mai gîndea la Atena ca la un oraş de frunte al unei părţi din lumea mediteraneană. în special cu un teatru de marmură. nici după ce. va cădea sub stăpînirea romană. în 146. De acum înainte ea va fi o cetate ca toate celelalte. a guvernatorilor şi a împăraţilor a îmbogăţit oraşul cu noi monumente. A devenit protectoarea eroilor care luptau pentru binele omenirii. templu uriaş ale cărui fundaţii fuseseră puse de Pisistrate.. elenismul avea să fie reprezentat de Constantinopole. Nimeni nu-şi considera educaţia completă dacă n-o vizitase dacă nu ascultase conferinţele filozofilor şi retorilor săi. o pieie 90 . cînd s-a produs sciziunea dintre imperiul deRăsăritşi imperiul deApus. învrăjbite una împotriva alteia şi conduse de Sparta şi de Atena. Rolul ei politic se termină o dată cu cucerirea lui Alexandru. ea simbolizează înţelepciunea şi inteligenţa. Atena n-avea să mai cunoască niciodată prestigiul şi bunăstarea din timpul lui Pericle. cerîndu-i în acelaşi timp o contribuţie financiară enormă şi distrugerea flotei. un elenism transformat de creştinism. Atunci cînd. al IV-lea n-au diminuat activitatea sa artistică ş i . dar cu mai puţină pudoare simulată. ca Artemis şi ca toate divinităţile feminine ale Greciei. lance şi mai ales egida.n. D. s-a îmbogăţit cu monumente frumoase. graţie prosperităţii afacerilor şi tributului pe care sînt obligate să-l aducă în fiecare an cetăţile greceşti aliate cu Atena în lupta contra perşilor şi pe care marea cetate învingătoare le redusese practic la condiţia de supuşi. Atena a ajutat pe toţi cei ce au întruchipat idealul civilizaţiei elenice. pînă la supunerea lor de către macedoneni. Cetăţenii trăiesc bine. Pe nesimţite Atena s-a transformat în ceea ce era în ziua cînd bogătaşul Atticus s-a instalat acolo şi i-a trimis prietenului său Cicero scrisori entuziaste: un oraş-muzeu. A T E N A [ATHENA] (ZEIŢA). în sec. Atena purta urme prea adinei ale credinţelor trecutului. Totuşi Atena nu se cufundă în uitare. dar este în acelaşi timp o luptătoare. lîngă teatru! lui Dionisos . în literatură înfloresc tragedia şi comedia. Artiştii au înzestrat-o din timpuri străvechi cu atribute după care era recunoscută de la prima vedere: cască. a lui Tezeu. al IV-lea e. care a împărţit Grecia în două tabere. în 377. S-a reluat de asemenea construcţia 0/impieion-ului. Locuri de închinare.. pentru a-şi impune supremaţia. ea şi-a păstrat fecioria. le vor purta unii contra altora. Dar Atena a incarnat idealul elenic mai mult decît oricare alta. P. De aici înainte. un Odeon de concepţie romană. cu toate îndemnurile lui Demostene. să se opună ofensivei lui Filip al Macedoniei. Atena era pregătită pentru o înrobire totală.n. cu crize municipale.Acropole un ansamblu monumental. dacă nu se pătrunsese de spiritul trecutului ei glorios. Atena a împrumutat desigur mult din imaginea acelei zeiţe pe care cretanii şi micenienii o adorau în mileniul II.în161 e. rămînînd patria unor mari artişti ca Praxitèle. a refăcut sub.

Banchetul Sofiştilor constituie o mină inepuizabilă de informaţii asupra aproape tuturor aspectelor vieţii şi obiceiurilor antice. Cîmpiile (Pedion) se strecoară pe nesimţite în sistemul orogra- . al Xll-lea) a înfăptuit unificarea politică cunoscută sub numele de sinecism (synoikismos). a cărei bază (la nord-vest) e formată din masivul Citeron şi . cu vîrfurileParnes (1413 m). este o imensă compilaţie erudită. precum şi numeroase citate din autori ale căror opere s-au pierdut. lucrătorii şi meşteşugarii. după ce Tezeu (probabil î n sec. O vedem alături de Hefaistos dînd viaţă Pandorei. F. Litoralul.'nunţi: Cerata. care împietrea pe oricine î! vedea. ATICA [ Α Τ Τ Ι Κ Ε ] . O vedem pe soclul marii statui cr/se/efant/ne [= făcută din aur si fildeş] din Partenon. un bogat pontif roman. P. Larentius. mai mult de apărare decît de atac. Statuetă de bronz găsită la Atena.Atena Promahos. se află capul Sunion. Foto Spyros Meietzis.08m) şi Himet (1027 m) şi numeroase înălţimi de mai mică importanţă.Muzeul Naţionaldin Atena. pe Acropole. se întinde pe 180 km şi este foarte accidentat. în vîrful triunghiului. iar cele două laturi sînt scăldate de mare. Teritoriul acesta. R. la sud-est. Atica. Acest scut purta fixat în centrul lui capul Gorgonei. de cel al lui Xenofon şi de cei al lui Plutarh (Quoestiones Convivales). Ţinutul muntos (Diacria) ocupă el singur mai bine de 1000 km 2 . la Naucratis. Atena avea grijă de unele munci paşnice: o invocau torcătoarele şi ţesătoarele. N u s e poate înţelege ceea ce a însemnat Atena decît mcadrînd-o în zona geografică în care a devenit capitală. Banchetul Sofişti/or. opera lui Fidias. a! Ill-lea e. toţi savanţi din domenii diferite. Compoziţia lucrării urmează o tradiţie literară ilustrată de Banchetul (Symposion) lui Platon. Pasărea sa preferată era bufniţa. în sec. Sofistul şi gramaticul cu acest nume s-a născut în Egipt. Pentelic (11. publicat de el probabil în 230. Secolu l al Vl-lea. A T E N A l O S [A T H E N A l O S]. D. de capră care-i servea drept scut. Această lucrare destul de indigestă are multe pagini curioase şi instructive. pe care o modelase din lut. se întinde doar pe 2650 km2 şi constă dintr-o peninsulă triunghiulară.n. cunoscut sub numele de Paralia. oferă o masă mai multor prieteni. prescurtată mai tîrziu de cei care au revizuit-o. Cu tot acest echipament războinic.

în toată Atica. chiar atunci cînd Atena a ajuns la cea mai mare înflorire. scoteau o bună parte din cele necesare traiului. Clistene. Gimnastica ocupa un loc important în educaţie [vezi 92 . într-adevăr. o treime locuitori de pe coastă şi ultima treime cetăţeni din interior. Munţii furnizau piatra şi marmura (Pentelic). ilisos si Cefisos. al căror contur prezintă un vag paralelism. Atlas ar fi încercat să scape definitiv de imensa povară. E totuşi problematic dacă Atlantida lui Platon are mai multă consistenţă istorică decît Novo Atlantis a lui Bacon sau decît romanul lui Pierre Benoît intitulat Atlantida. care între timp susţinuse bolta cerească în locul său. numite demoi. P. la ameninţarea acestuia că va lăsa stelele să se prăbuşească. înglobînd insulele Capului Verde. mare c î t Asia şi Africa la un loc. din care Atena a tras cel mai mare profit. titanul Atlas a fost şi el pedepsit pentru nesupunere şi obligat să poarte pe umerii săi greutatea boitei cereşti. I-ar fi ajutat indicîndu-i calea către grădina fermecată. chiar şi orăşenii aveau aproape toţi o fîşie de pămînt sau o proprietate întinsă în afara zidurilor cetăţii şi din aceste ogoare. care i-ar fi învins cu 9000 de ani înainte de epoca lui Platon (sec. După una din variantele legendei.fie. sub protecţia zeului Poseidon. Ca şi fraţii săi înfrînţi de Zeus. Legăturile economice şi sentimentale ce legau pe locuitorii de la ţară cu cei de la oraş erau întărite prin sistemul administrativ. în micul masiv Laurion). Atlas a luat din nou bolta cerească pe umeri. face o descriere entuziastă şi amănunţită a acestei insule uriaşe. care se întind pe o suprafaţă mai întinsă. dar. se realiza în felul acesta o fuziune între oraş şi sat. A T L A N T I D A [ A T L A N T I S ] . ei veneau în capitală fără tragere de inimă şi era pentru ei o dramă cînd războiul îi silea să se refugieze la Atena. R. dar cîmpiile dădeau totuşi prea puţine produse agricole ca să poată hrăni toată populaţia. situat în Atlanticul de sud şi înghiţit de valurile oceanului în urma unui cataclism. Cît despre ţărani. Continent imaginar. domnea dreptatea şi fericirea Vîrstei de Aur. D. echivalente cu comunele de azi şi care aveau un rol important pentru starei civila. Aceasta η-a împiedicat însă constituirea. ca şi din meseria pe care şi-o exercitau la oraş. a rămas în esenţă o populaţie de ţărani. F. Pescuitul de-a lungul coastelor era îmbelşugat. care s-ar fi întins între ţărmurile Africii şi ale Americii. A T L E T { A T H L E T E S ] .O. în efortul său de a zdrobi tiparele sociale ale trecutului. inclusiv Atena. a împărţit pe toţi cetăţenii Aticii în zece triburi. în sfîrsit. în 508. unde. al IV-lea). insulele Canare şi Madera. nu corespund imaginilor poetice evocate de numele lor. Cîteva cursuri firave de apă udă ţinutul doar atunci cînd plouă abundent. Locuitorii Atlantidei ar fi încercat să subjuge lumea şi ar fi purtat război cu Atena. precum şi plumbul argentifer (la sud. în T / m a i o s s i în fragmentul păstrat din Critios. cerute de Euristeu. Mesogaia şi Maraton. lăsînd-o în seama lui Heracles. P. Unii geografi şi geologi din zilele noastre au admis existenţa acestui pămînt. după altă variantă a legendei. a unor circumscripţii teritoriale. Platon. Triburile reprezentînd unitatea de organizare teritorialpolitică a noului stat democrat. A T L A S . cu excepţia cîmpiiior de ia Eieusts. care favorizează ipoteza unei mişcări de „derivă a continentelor". Aceasta. Atlas l-a ajutat pe Heracles să fure Merele ele Aur din gradina Hesperidelor. Mai multe observaţii asupra florei şi a faunei par să stabilească un fel de înrudire între coastele Africii şi cele ale Americii de sud. un fel de Eldorado. iar după altă versiune — cea mai populară şi mai bine ilustrată de artişti — Atlas ar fi cules el însuşi Merele de Aur şi i le-ar fi dat lui Heracles. fiecare format din: o treime orăşeni. care străbat Atena.

se punea în urnă un bob însemnat cu gammo. Locul de lansare era marcat numai în faţă si lateral.leţii săreau ţinînd în fiecare mină cîte o greutate de piatră sau de plumb. Li s e cer ea ca. In privinţa săriturilor. doua beta etc. Cele cinci probe ale pentatlonului: alergarea. Discurile erau de bronz si cîntăreau pînă la patru kilograme. şi aşa mai departe. care mărea efectul balansării braţelor. se frecau cu ulei înaintea unei competiţii sportive. menţinîndu-se în picioare. atleţii î ş i acopereau goliciunea". fie de mijloc. după ce atletul s-a învîrtit în jurul lui însuşi Suliţa. Tucidide scria: . Luptătorii se înfruntau cu capul plecat. dar mai cu seamă la Sparta. reproduce fidel mişcarea aruncătorului de disc în faza a doua.cuvîntul]. chiar la întrecerile olimpice. executată deMiron. fie de gît. ca să nu alunece printre degete. lupta. In locul unde cădea discul se înfigea în pămmt un ţăruş. At. Probabil că ele nu includeau şi nataţia. ales printr-o nouă tragere la sorţi. Dacă luptătorii erau în număr impar. Altădată. ca să se poată face comparaţia între concurenţi. se pare că grecii n-au practicat Jecît săritura în lungime. în sfîrşit boxul şi pancroţiu/ (exerciţii gimnastice de lupta combinate cu box) sînt formele clasice ale atletismului grec. 93 . Ea pregătea pe tinerii greci să devină campioni şi atleţi asemănători celor care se înfruntau în jocurile panelenice. Se zice ca celebrul Failos din Crotona a reuşit sa sară astfel mai mult de 16 metri. să-şi trîntească adversarul la pămînt. aruncarea discului şi a suliţei. la Atena şi în alte oraşe. Statuia Discobolului. cu braţele întinse înainte şi căutau să se apuce fie de încheieturile mîinilor. o sticluţă mică cu ulei (alabostron) şi strigi/u/. El se lupta cu unul din învingătorii din primele lupte. si cel care îl scotea era ţinut ca rezervă. de exemplu cinci. săritura. Discul era frecat cu nisip. apărînd în public fără vesminte. dintre care două erau marcate alfa. Cînd începea concursul se trăgeau la sorţi perechile de luptători cu ajutorul unor grăunţe de bob. învingătorii în aceste jocuri au fost celebraţi de Pindar. Accesorile indispensabile unui atlet erau: buretele de spălat.. Meciul se disputa în trei reprize. un fel de lopăţică de bronz scobită şi cu vîrful întors. deşi copiii învăţau de mici să înoate.Lacedemonienii au fost primii care s-au arătat complet goi şi care. necesară pentru a curăţa_ pielea de stratul de ulei şi de praful amestecat cu sudoare.

. Muzeul Louvre. New York. loviturile de picior şi de pumni. ca să evite accidentele. La box. Terenul de luptă nu era limitat şi nu se făceau pauze.Alergări. singurul lucru interzis era să bagi degetele în ochii adversarului. Secolul al Vl-lea. . Detaliu de pe o amforă panatenaica cu figuri negre. Acelaşi lucru era valabil şi pentru pancraţiu. C i r c a 530. Cea de care se serveau atleţii nu se termina cu un vîrf ascuţit. şi avea o greutate la capăt. inclusiv apucările specifice luptei. Detaliu de pe o amforă panatenaică cu figuri negre. m î i n i l e atletului se înfăşurau cu curele de piele. Metropolitan Museum of Art. Cu suliţa se trăgea la ţintă sau se participa la concursuri de aruncare la o distantă c î t mai mare. răsucitul membrelor etc. sport şi mai brutal. Lupta se termina atunci cînd unul dintre cei doi Bcx. era o armă obişnuită la vînătoare şi la război. unde se permitea orice lovitură. în centrul ei d e greutate avea un propulsor cu un şnur. ca să-i mărească bătaia. care imprima suliţei o m iscare de rotaţie.

Muzeul din Tarquinia. Circa 500. Se spune chiar că un oraş şi-a dărîrnat o parte din ziduri. Nu există familie al cărei destin tragic să fi fost mai mult exploatat în artă şi literatură ca acela al Atrizilor.Atlet sărind cu ajutorul unor greutăţi. îi vedem Discobol. Strămoşul neamului. Ultimul pătrar al secolului al Vl-lea. Aceşti luptători care se tăvăleau în noroi. Muzeul Louvre. pătaţi desînge. Cetăţenii atenieni care obţineau victoria la jocurile olimpice erau hrăniţi pe cheltuiala statului în Pritaneu. căruia Atreu avea sà-i urmeze la tron. Fratele mai mic al lui Atreu se numea Tieste. blestemaţi de tatăl lor.n. la curtea lui Euristeu. adversari. . era fiul lui Pelops şi al Hipodamiei. în momentul cînd se pregăteşte cursa de care ce avea să-l detroneze şi să-l ducă la moarte pe Oinomaos. Atreu. ofereau un spectacol de o violenţă mult diferită de aceea pe care şi-o închipuiau poeţii neoclasici cînd evocau „atleţii goi sub cerul limpede al Eladei". [Vezi ş i J o c u r i . pentru ca un atlet învingător să poată intra pe o poartă pe unde nu mai trecuse nimeni înaintea lui.ier. S t a d i o n ] . ridica braţul anunţînd că se dă bătut. fostul suveran al Peloponezului. Atreu a omorît în taină trei fii ai lui Tieste. pe frontonul templului lui Zeus din Olimpia. R. Atreu şi Tieste s-au refugiat la Micene. Rivalitatea politică şi sentimentală au dat naştere la o ură de neîmpăcat între cei doi fraţi. Detaliu de pe un c r a t e r decorat de p i c t o r u l !ui Cleofrades. Cupă a t r i b u i t ă pictorului Euergides. A T R I Z I I [A T R E l D A I]. Atleţii învingători erau „zeii stadionului" şi onoarea deosebită a unei victorii repurtate la jocurile panelenice se răsfrîngea asupra familiei şi a cetăţii învingătorului. epuizat. foto H. F.

însoţit de sclava sa Casandra. Menelau. Clitemnestra. Orbiţi de destin. P. aşa cum a fost denaturată >i epopeea lui Carol cel Mare. hărţuit de ceata Eriniilor. după achitare < j la porunca lui Apolon. a· crescut în această atmosferă tulbure. Viena. salvată în chip miraculos de Artemis în momentul cînd tatăl ei o sacrifica pe altarul zeiţei. căci Ifigenia devenise preoteasa acestei zeiţe. instigat de Clitemnestra. Oreste. păşea spre împlinirea destinului trist care I-a făcut celebru. Se mai spunea că. în această istorie complicată. se datorează faptului că ele demonstrau în mod strălucit forţa Destinului. pe malul unui golf care ii . se înăHa oraşul Aulida. recunoscut ca şef de toţi grecii. de două ori cit diacul actual. şi Menelau. căsătorindu-se cu Elena. Urmaşii acestuia au fost Agamemnon. raporturile lui Agamemnon cu supuşii săi greci. în cei zece ani petrecuţi de greci sub zidurile Troiei. dar nu la fel. Blestemul care plana asupra familiei i-a lovit şi pe ei. aşa cum aveau '-i înţeleagă pentru prima oară judecătorii os pe Areopag. C î n t â r e ş t e a p r o a p e patru kilograme. Cei doi fraţi s-ar fi întors împreună în patrie. Il Ί-a tă'iat "n bucăţi şi i-a servit ia masă tatălui lor.Disc de bronz. iar Agamemnon. si a avut cu ea mai mulţi copii. Oreste i-a ucis pe criminali. Agamemnon a trebuit să-şi sacrifice propria fiică. Cînd a primit conducerea expediţiei panelenice împotriva Troiei. Alt fiu al lui Tieste şi-a răzbunat tatăl. aducînd cu ei o statuie a Artemidei. a căror vină o purta numai fatalitatea. aşa cum ie descrie //iada. par să corespundă destul de bine realităţii . regele Spartei. cînd Agamemnon s-a întors la palatul său. Atenienii 96 povesteau că această purificare ar fi avut loc de abia după ce un tribunal compus din străbunii lor şi prezidat de Atena. dintre care uneie aparţin folclorului universal.rida (Rusia meridională de astăzi) si ar fi găsit acolo pe Ifigenia. De la origine. iar altele se bazează poate pe o realitate istorică. Clitemnestra. a fost ucis în baie de Egist. Destinul s-a îndîrjit împotriva tuturor urmaşilor săi. apoi i-a mărturisit cumplita faptă si I-a alungat din ţară. a devenit amanta lui Egist. şi tot astfel supremaţia Argolidei e un lucru incontestabil. regele Micenei. Oreste şi-a găsit liniştea numai cînd a fost purificat de î n s u ş i Apolon pe ompho/os-ul de la Delfi. Urmărit ca paricid de răzbunarea divină. căci doar cu preţul vieţii ei Artemis îngăduia grecilor să plece spre Asia. oamenii au fost împinşi spre nenumărate crime. Oreste s-a dus în Tai. A U L I D A [A U L l S]. fiul lui Agamemnon. După căderea Troiei. se bănuiesc elemente foarte diferite. D. probabil ca să răzbune moartea fiicei sale. de cînd Pelops a pus mina pe putere în Peloponez cu preţul vieţii lui Oinomaos si de cînd a aruncat blestemul asupra celor doi fii ai săi. la c î ţ i v a kilometri de canalul Eurif 1 . Oreţte ajunge si el regele Micenei. întrunit pe stînca Areopagului. Ca să-şi răzbune tatăl. în parte legendară. ar ii hotărît achitarea eroului blestemat. Pe coasta de răsărit a Aticii. Dar succesul repurtat în gîndirea elenică de nenorocirile dinastiei Atrizilor. omorîndu-l peAtreu. Kunsth istor isches Museum. pe Ifigenia. s-a căsătorit cu sora Elenei. defo··mată de timp. Circa 500. care desparte Eubeea de continent.

s pu n e că Bahilide a fost „un poet impecabil. al Vl-lea. limpedeşi împodobit. A V O C A T . unde Bahilide a trăit în acelaşi timp cu Simonide şi Pindar. Fiindcă apa venea desus. B A I E . Corpul nu putea să stea cufundat în întregime. O lumină dulce şi egală luminează cîntecele sale. în acest an. peani şi ditirambi. cel ce făcea baie trebuia să se stropească singur sau să fie udat de un servitor (cu un vas sau un burete) Pentru spălatul picioarelor se folosea un lighean de metal. de la care a primit. chiar si iarna. aşa că 1-a chemat la curtea sa. Pseudo-Long in. atenienn aveau băi publice cu piscine si căzi plate. P\. Se umpleau cu mîna (iarna cu apă încălzita în prealabil) şi se goleau tot aşa. care purta numele de synegoros. R. In urma unei revoluţii democratice. majoritatea trunchiate (s-au păstrat bine doar cîteva). Lui Hieron. din piatră sau din cărămizi mici lipite cu mortar şi acoperite cu un strat de tencuială. unele dintre aceste rotonde erau adevărate etuve. dar acesta. în T rotat u/des p re sub//m. grecii din epoca clasică se îmbăiau în băi individuale ca să se spele sau să sedestindă. de ţipi celor de la Olint. sprijinit pe trei picioare cane adesea se terminau cu gheare de leu. de obicei ionic . cei din Sparta făceau baie zilnic în Eurotas. BAHILIDE [B A K K H Y L l D E S]. E vorba de epinicii (epinikio. descoperirea unui papirus egiptean a oferit eleniştilor cam douăzeci de poeme ale lui Bahilide. Din s e c . Aceste căzi erau aşezate în formă de coroană în jurul unei săli rotunde. înainte de acest exil. stiluisău este natural. dar mai cu seamă în veacul următor. cei mai răspîndit tip de lavabou se pare că a fost un bazin rotund şi adînc aşezat pe un picior înalt. imnuri eroice. curgător. amplu la bază şi împodobit în partea de sus cu un capitel. Cetăţenii implicaţi într-un . Numeroase vase cu figuri negre arată astfel de scene. D. unde femeile veneau să-si umple h i d r i i l e . Aceste bazine erau de piatră sau lut ars. în insula Ceos. într-adevăr. Poet liric. „Proprietarul băii" (balcneus) percepea o taxă de intrare minimă (doi halkoi) ş i dirija munca sclavilor oăieşi. Căziie puteau fi din lut ars modelat. Pînă în 1897 nu se cunoşteau decit cîteva scurte fragmente din opera sa. dacă legenda η-ar fi adunat acolo flota grecilor pregătită să pornească spre Troia şi dacă cu acest prilej Agamemnon η-ar fi sacrificat pe altarul Artemidei pe fiica sa ifigenia. tiranul Siracuzei. te puteai spăla acolo ca la un duş. care încălzeau . nu era plătit [Vezi j u s t i ţ i e ] . ode compuse în onoarea învingătorilor la jocuri). Copiii greci învăţau de mic! să facă baie şi sa înoate la m a l u l marii şi in r î u r i . In sec. aşa î n c î t se putea sta aşezat. Ca si eroii lui Homer. în epoca clasică. Palestrele si gimnaziile [vezi c u v î n t u l ] aveau bazine pentru scăldat şi piscine rotunde. După mamă. nefiind avocat de meserie.poartă numele. pentru a obţine de la zeii înfuriaţi împotriva sa v î n t u r i p r i e l n i c e . Pisistrate ş i fiii s ă i au înzestrat Atena cu f î n t î n i monumentale. Bahilide trimisese o odă triumfală lui Hieron. nici să înoate". F. îi plăcea să fie înconjurat de poeţi ş i de artişti. născut la lulis. aproape contemporan cu Pindar (520—440). Dar în ele nu se găseşte nimic din strălucirea orbitoare a odelor lui Pindar. fie asistaţi de un prieten mai elocvent. Ei puteau cere să. P. Era un oraş lipsit cu totul de însemnătate şi probabil nu s-ar fi vorbit despre el. Bahilide era nepotul marelui poet Simonide. al V-lea. el a fost alungat din Ceos şi s-a stabilit în Peloponez. F. Un proverb spunea. „Prost e acela care nu ştie nici să citească. pe care o învăţau pe de rost. poate. Băile din Olint erau dreptunghiulare şi aveau fundul mai ridicat în partea din spate. primele lecţii de poezie s i d e muzică. in ceramica cu figuri roşii îl întîlmrn aproape în toate băile (în case şi palestre). Nu aveau gaură de scurgere. nu prea adînc. proces puteau comanda unui om de meserie numit iogograf [vezi cuvîntul] o pledoarie. cu un stil strălucitşi perfect".

un fel de cremă. venirea sau plecarea u n u i prieten.. îl vedem. E i foloseau f i e un carbonat de sodiu i m p u r . Grecii n u cunoşteau s ă p u n u l . f i e o s o l u ţ i e de potasiu obţinută d i n cenuşă de lemn (ca şi pentru leşie). pe Socrate în Banchetul l u i Platon ducîndu-se la poetul Agaton. Orice masa r i t u a l ă ş i orice banchet a l u n e i c o n f r e r i i r e l i gioase (thiasos) avea două p ă r ţ i : masa propriu-zisă. Să nu se creadă totuşi c ă . un succes repurtat la un concurs sportiv. o sărbătoare a c e t ă ţ i i . apoi îi frecau cu u l e i . Accesul f e m e i l o r libere l a . Grecii se duceau la b ă i l e p u b l i c e şi ca să se întîlnească cu p r i e t e n i i şi să stea de vorbă. ca să se încălzească fără mare c h e l t u i a l ă . d i n s e c o l u l al I l l . extras d i n pămînt. Oamenii săraci rămîneau m a i m u l t timp acolo. p r ă j i t u r i . „ b i n e spălat. 98 B A N C H E T [S Y M P O S l O N]. boabe sau n ă u t p r ă j i t . Siracuzanele l u i Teocrit. l u c r u pe care f i l o z o f u l nu o b i ş n u i a să-l facă.l e a .a face baie" a devenit practic s i n o n i m ă cu . G r e c i i d i n c e l e l a l t e cetăţi gustau şi ei plăcerea banchetelor. a u d i ţ i i m u z i c a l e . f i e o argilă s p e c i a l ă adusă din C i m o l o s .. Circa 480.o H'rmer. Spar t a n i i mîncau totdeauna în c o m u n : aceste mese se n u m e a u syss/t/o. R. Cupă de Onesimos. care-l invitase la cină cu mai m u l ţ i alţi prieteni. O b i c e i u l era ca ba ia să s e facă î n a i n t e a mesei de seară. cu scopul de a potoli foamea. j o c u r i d e s p i r i t . Orice pretext era bun pentru a face un symposion o sărbătoare de f a m i l i e . de p i l d ă . B î n d . spectacole de dans etc. apoi r e u n i u n e a în c u r s u l căreia se beau cupe de v i n şi aveau loc tot f e l u l de distract!i în comun : conversaţii. u n a d i n i n s u l e l e Ciclade. ronţăind fructe proaspete sau uscate. Muséedu C i n q u a n t e n a i r e Bruxelles. m u z i c a l sau teatral. cu s a n d a l e în picioare". C u v î n t u l symposion î n s e a m n ă exact „adunare de băutori". t u r n a u apă c l i e n ţ i l o r . astfel că expresia . fo.a merge la cină".Tlnară la baie.p r i m a parte excludea orice băutură şi cea de a doua orice a l i m e n t s o l i d . c o m e s e n i i c o n t i n u a u să-şi provoace setea. se spălau pe m î i n i cu o pastă moale. apa. F.

mai înainte de a se începe masa — deci un fel de aperitiv. Mesele ţcîte una pentru fiecare musafir sau pentru fiecare pat) erau mici şi uşor de mutat. batjocoriţi în comedii. La masă nu existau şerveţele. susţinut de perne si de un s u l la căpătîi. Bobtun . ""•ai exact cu picioarele întinse pe pat. spa l indu-ic. apoi intrau în sala ospăţului ş i . banchetul avea loc la invitaţia unei gazde foarte bogate. dar cu trunchiul drept sau puţin î n c l i n a t . care circulau în voie printre picioarele meselor şi ale paturilor. Invitaţiile erau uneori improvizate: î n t î l n e a i un prieten pe stradă sau în piaţa publică şi-l aduceai să cineze la tine Paraziţii. î n s ă furculiţele nu se cunoşteau). s c l a v i i le aduceau ibricul şi ligheanul. De obicei fiecare pat era destul de larg ca să încapă doi sau trei comeseni. Erau admise doar servitoarele. căci se mînca cu degetele (se serveau de cuţite şi linguri. Cînd soseau în casa gazdei. care se bea în cerc. convivii se descălţau şi sclavii îi spălau pe picioare. Acest obicei era foarte necesar. Cel mai des. banchete era interzis. De îndată ce comesenii se aşezau. Huscun of Pine Arts. pe care îl aruncau apoi. zeul vinului. Secolul jl V-iea. Symposionul propriu-zis începea prin libaţiile uzuale în cinstea zeilor şi mai ales a lui Dionisos. comesenii se ştergeau cu miez de pline. ca să se spele pe mîini. Membrii unui club (hetairoi) hotărau să se întîlnească pe rînd la unul sau la altul. La început se dădea o propomo.T i n e r e cu un s t f i s i l in mina. o cotă de hrană şi de băutură.i Ιιϋ de pe un stotnnos a t i c . care putea să asigure singură cheltuielile reuniunii. Acesta era un eranos. fiecare aducînd partea sa. Dct. Ritualul libaţiei se desfăşura astfel: se bea o canti99 . Sclavii puneau pe ele mîncărurile gata împărţite în castroane şi farfurii. Din contra. M încau culcaţi. muzicantele. o cupă de vin aromatizat. dansatoarele şi curtezanele. clinilor din casă. şi copiii cînd mîncau se aşezau pe scaune.ş i puneau pe cap coroane d e frunze sau de flori. caută aceste ocazii de a mînca şi de a bea bine pe degeaba. împreună cu oasele şi cu alte resturi.

apoi î n s u ş i Socrate cîn'ta un cîntec. siracuzanu! pune trupa să execute un fel de m im. După aceea era ales. Banchetul lui Xenofon pare să reflecte cel mai fidel realitatea. După un concert de citară şi flaut Calias propune să se aducă parfumuri. Acest impresar fusese desigur angajat dinainte. din mai multe „numere" de cabaret sau music-hall. La propunerea lui Socrate.. Puţin mai t î r z i u urmează „jocul portretelor". acompaniindu-se la . conform obiceiului. î n c e l e d i n urmă.bcenă de banchet. Muzeul Louvre. tate mica de vin curat şi se vàrsau pe jos cîteva picături. al lui Xenofon. fiecare trebuie si spună ce virtute sau artă preferă şi să-i dovedească perfecţiunea. C i r c a 5 9 G . . a cărui atribuţie principală era să stabilească în ce proporţie se amestecă vinul cu apa în crater şi să decidă c î t e cupe trebuie să golească fiecare conviv. ca să distreze invitaţii. s-au făcut l i b a ţ i i l e si a fost 100 intonat peanul". cu douăsprezece ineleşi executa nişte exerciţii periculoase. în care dansatoarea s i dansatorul. după masă. de obicei prin tragere la sorţi. apare un impresar siracuzan cu o trupă alcătuită din trei tineri care execută un divertisment. Detaliu de pe un crater corintian. el încearcă. cere să i se dea demîncare. invocîndu-se numele zeului. CLI plată. adică imediat ce începe. Filip. dar Socrate se opune.De îndată ce mesele au fost ridicate. comesenii însă continuă să vorbească. să-i facă pe comeseni să r î d ă : . Apoi se cînta un imn in cinstea lui Dionisos. apoi Symposiaka a lui Plutarh şi Deipnosopbistai a lui Atenaios. „regele banchetului" (symposiarkhos). Dintre toate aceste lucrări. care le poartă numele: Banchetul lui Platon. Apo tînăra dansatoare a trupei jonglează. compus. fără prea mare succes. Un parazit bufon. symposionul propriu-zis. Foto Giraudon. făcînd tumbe în mijlocul unui cerc în care sînt înfipte s ă b i i Apoi vine rîndul unui tînăr care începe să dansezesi să cînte acompaniindu-se la c i t a r ă . Adeseori banchetele se terminau într-o beţie generală. simposiarhul. lui si sclavului său : în schimb. în rit mul flautului. de stăpînul casei (Calias). Hera c l é s la Euritios. Cui nu asculta de simposiarh i se dădea o pedeapsă: de exemplu să danseze gol sau să ducă în braţe de trei ori în jurul sălii pe cîntăreaţa din flaut. cum am spune noi. Frecvenţa banchetelor a dat naştere unui gen literar.

a c- t i i]. Toate aceste popoare. umanitate pe care zeii greci. 101 . Un joc se considerau de origine superioară celorlalţi muritori). c u v î n t u l barbar a căpătat un sens care nu exista iniţia! la greci. Arhitectul său a fost ktimos [vezi numele]. Ei numeau barbaroi pe oricine nu era de neam grec şi cu alt termen fxenosj. acceptau vreun control orbeşte şi autoritatea fără a limbi de exercita (care erau neînţeles. căruia îi datorăm şi Partenonui. A fost construit de locuitorii oraşului vecin Figaleia. pe elenii care nu erau din acelaşi oraş cu ei. Era un edificiu doric oassâe. adorau divinităţi reprezentatedupă chipul omului şi. D.j o c u r i si d i s t . pe care noi îl traducem prin străin. Din R. F. ci . Egiptenii şi perşii. nu aveau încredere în condiţia umană si în calităţile de bază ale umanităţii. jar cei care erau însuraţi se suie imediat pe ca l şi pleacă în galop spre s o ţ i i l e lor". ca şi cum ar fi gata să meargă împreună în pat. „asemănătoare cu ciripitul păsărisuveranilor care nu lui Dionisos la Naxos. Sfinţitul secolulu. comesenii celibatari jură să se căsătorească imediat. în general. pri- cina xenofobiei. inima Arcadiei.|=u| fo(0 lon .ne-grec". grupate astfel sub un singur nume. interpretează rolurile Ariadnei şi al lor aproape sălbatice. d| v. templul din Bassae este unui din cele mai bine conservate din Grecia. aveau caractere comune: vorbeau lor". B A R B A R [B A R BA RO S]. BA S SA E. Incît „văzînHu-i pe tineri s t r î n s î m b r ă ţ i ş a ţ i . aplicat şi populaţii- mijlocul munţilor. cu toată superioritatea lor. Acest spectacol graţios devine atît de realist şi sugestiv.. în de î n d e m î n a r e î n t î i n i t frecvent la banchete era kottabos [vezi r . drept mulţumire lui Apolon. mîntuitorul care apărase ţinutul de ciumă. al cărui echivalent exact ar fi nu barbar.flaut. Templul lui ApoEpicurios. admiraţi de întreaga Grecie pentru înţelepciunea lor şi de ia care elenii împrumutaseră o bună parte din propria lor civilizaţie. erau înglobaţi şi ei sub numele de barbaroi. o respectau. Situat în P.

„Batalionul sacru" era alcătuit din trei sute de tineri de familie nobilă.din 475-450. Din pricina unei crime.^ LJ. laterală. Descrierea făcută de el şi cîteva vestigii arhitecturale pot reconstitui imaginea ansamblului acestuia monumental. D. uiL^irwiPLM. ^ . ^n Ji . Erou corintian. ci Poseidon. Proetos l-a trimis pe Belerofon la regele lobâtes al Liciei. Selerofon a fost nevoit să se exileze la Tirint. un xoanon al lui Apolon. există încă o intrare. Friza păstrată la Londra reprezintă o luptă între greci şi Amazoane. M. „Tronul din Amiclai" l-a pus în încurcătura şi pe prolixul Pausanias. către 530. Batalionul sacru s-a distins mai ales în bătălia de la Leuctra. Lut ars Milo". cea mai veche p e car e o cunoaştem . întemeietorii ei au fost Epaminonda şi Pelopidas. Prin complexitatea sa. baticles a fost chemat la Sparta ca să construiască. prezintă anumite anomalii : coloanele interioare sînt legate de sekos prin contraforturi: pe lingă intrarea principală. în s f î r ş i t . formînd perechi unite printr-o prietenie veşnică. înzestrat cu porticuri. d e re ι αιη lonia. cunoscut sub numele de „Tronul din Amiclai". şi l-a Belerofon. din 371.. D. Circa British 102 . galerii. Ud! l l l U -U MldMICid diferită. care a introdus în severitatea cam seacă si aridă a artei spartane exuberanţa şi bogăţia ioniană. R. S-a numit astfel unitatea militară de elită organizată de Teba în preajma scurtei perioade în care ea a exercitat în Grecia o adevărată hegemonie. care constituia soclul unei statui arhaice. care luptau doi cîte doi. fiul lui Sisif. soţul mamei sale. unde regele Proetos l-a purificat. Bănuind o legătură de dragoste între s o ţ i a sa şi erou. totul dispus în juru! unui altar (poate de tip ion ian). P. Se spune că adevăratul sat tată η-ar fi fost Glaucos. Museum. B E L E R O F O N [B E L L E R O P H O N]. P. Arhitect s i sculptor. camere sacre. B A T I C L E S [ B A T H Y K L E S ] DIN M A G N E S I A . . B A T A L I O N U L S A C R U. partea din fund a naosului este izolată printr-o coloană coriniiană. un ansamblu curios.

Chiar mai înainte ca săpăturile să dea la ι veală urmele măreţiei beoţiene din timpurile miceniene. ' eba este patria multor legende de eroi ca Heracles. iobates l-a pus pe Belerofon să omoare Himera. Tot în Beoţia se află Tanagra. Muzeul Louvre. pe care maliţiozitatea atenienilor a răspîndit-o î n c ă din Antichitate. a murit pe loc. un monstru cu corp de leu. P. într-adevăr. Secolul al VUHea.clopot" cu picioarele mobile. Lut ars din Beoţia. pretindea că Beoţia este o provincie populată de oameni greoi. Dar nu trebuie uitat că Beoţia era patria lui Hesiod şi a lui Pindar. După ce a apus strălu. Oedip Idol . ai cărei meşteşugari au creat figur'nelede lut ars cunoscute în toată lumea. Ea a încercat să fugă pe Pegas. La sud. din spinarea căruia se înălţa un cap de capră. merită aceeaşi admiraţie şi stimă. unde se ridicaseră oraşul Orhomenos şi sanctuarele mai multor eroi iluştri: la nord-est era sanctuarul lui Ptoios. care scotea flăcări şi drept coadă avea un şarpe. Acestea. B E O Ţ I A [B O l O T l A]. însă. născut în palatul lui Amfitrion. cum Belerofon se întorcea întotdeauna învingător. că în sanctuarele arhaice de la Orhomenos şi Ptoios s-a găsit un foarte mare număr de opere de artă.cirea timpurilor miceniene.noi abia o întrezărim. Belerofon a încălecat pe Pegas şi-a luat zborul ş i a spintecat fără mare greutate Himera. Copais (azi secat) înconjura insula Gla. care-l acuzase pe nedrept în faţa soţului său. Clima era sufocantă. dar calul a azvîrlit-o din ş a . Beoţia era alcătuită din două regiuni: prima era o cîmpie cu capitala. deşi nu ating frumuseţea celor de la Atena. S-a ajuns pînă acolo. iar pămîntul. se putea bănui că această provincie jucase în mileniul II un rol aproape la fel de important ca al Argolidei. strălucire pe care. ca să pedepsească pe soţia lui Proetos. î n c î t să se explice această lipsă de subtilitate a beoţienilor prin motive de ordin geografic (Beoţia este înconjurată de munţi cu trecători puţine— amintim dintre aceştia lanţul Citeron — si are acces indirect la mare. O prejudecată. D. Iobates. deosebit de fertil. Un lac mare. Eroul a revenit î n c ă o dată în Corint. Beoţia va ocupa 103 . îi obliga pe locuitori să se ocupe numai de ogoare şi de vite. prin golful Eubeic). numele muntelui Helicon şi al Văii Muzelor evocă în mintea noastră amintiri poetice legate de acest ţinut. Iobates a fost nevoit să-i recunoască originea divină şi i-a lăsat moştenire regatul Liciei. iar cealaltă ocupa pantele munţilor. şi cele şapte căpetenii de oşti ale căror întîmplări au inspirat poezia epică şi dramatică. prăbuşindu-se din înaltul cerului. ca să scape de el. puternic fortificată. l-a trimis în alte m i s i u n i periculoase.rugat pe lobâtes să-l ucidă. la Teba. iar la vest cel al lui Trofonios.

Cărţile antice erau nişte rulouri de papirus sau de pergament [vezi C a r t e ] . Nu deţinem· informaţii despre bibliotecile particulare. După modelui acestei confederaţii beoţiene s-a creat Liga arcadiană.Sînt extraordinari prin încrederea pe care o au în viaţă". încă de la mijlocul sec. Ptolemeu Filadelful va cumpăra cărţile 104 . contingentele beoţiene au luptat în armata lui Xerxes. pe care o guvernase timp de unsprezece ani. Beoţia ne oferă exemplul. cu diferite simboluri ale cetăţilor pe o parte şi pe cealaltă parte cu scutul rotund cu răscroiala dublă. care au fost foarte numeroase. Succesul a fost efemer şi nu i-a supravieţuit lui Epaminonda. al unei confederaţii de cetăţi care. numai rareori un loc de frunte în istoria Greciei. cu ogoare întinse. Ţară agricolă. ci î ş i alcătuiesc o armată comandată de zece beotorhi şi bat o monedă federală. operă gigantică. reproşau cu amărăciune béotien i l or că au trădat cauza eienică în timpul războaielor medice: într-adevăr.. D. cînd Epaminonda şi Pelopidas. al IV-lea. B I B L I O T E C Ă [ B I B L I O T H E K E]. învinsă şi complet distrusă de Alexandru î n 336. căci şcoala peripatetică se caracteriza printr-o erudiţie enciclopedică. Cea a Liceului lui Aristote! a fost. Perioada cea mai strălucită a istoriei beoţiene se situează către mijlocul sec. cu ocazia unei sărbători religioase. P. mult mai importantă. British Museum . Puţin mai tîrziu Teba va f. Academia lui Platon avea desigur o bibliotecă. să organizeze ceea ce am numi astăzi „Universitatea" de la Alexandria. beoţienii nu se mai mulţumesc să se adune. la sanctuarul Atenei Itonia. Demetrios era elevul lui Teofrast. scuturînd jugul Spartei asigură Tebei şi Confederaţiei beoţiene hegemonia asupra celorlalţi greci. regele Egiptului.Plăci de aur pro venind din insula Rodos şi reprezentînd pe zeiţa Artemis. distrusă mai tîrziu din lipsă de întreţinere. fără îndoială. unde se păstrau săpate în piatră hotărîrile luate în comun. dar care justifică următoarea apreciere a lui Heracleides despre locuitorii Tebei din acea perioadă: . ea a fost aproape tot timpul guvernată de o oligarhie de mari proprietari. Secolul a! Vll-lea. pătura meşteşugarilor nu s-a dezvoltat niciodată îndeajuns ca să ducă la adoptarea unei constituţii democratice. a fost însărcinat de Ptolemeu Soter. aproape unic. Moartea acestui oraş nu a împiedicat Beoţia să-şi revină. întinsa mlaştină a lacului Copais a fost asanată. prietenul şl· succesorul lui Aristotel. în ultimii ani ai sec. Demetrios din Faleron. a: IV-lea. Mai tîrziu. alungat în 307 din Atena. şi mai ales at en i en i i. Cei vechi. simt nevoia să se grupeze mai ales din motive economice. deşi î ş i păstrează autonomia. al V-lea.

Aceste bijuterii pot avea şi forma unui şarpe încolăcit. Museum of Fine Arts. 105 . „cavalerii" lui Aristofan cu plete lungi.000 de volume. Un . ta Per gam a fost inventat pergamentul. purtau inele de metal la glezne si probabil şi alte bijuterii. va număra aproape 500. ale căror biblioteci publice rivalizau cu cele din Alexandria şi din Pergam. Ele au formă de spirala. Brăţările se poartă la încheietura m î i n i i . F· B I J U T E R I I . Totuşi moda masculină a devenit repede mai austeră şi. R. tinerii eleganţi din clasa bogata.pei sonale a l e lui Ar is tot el ş i Biblioteca regala <Jin Alexandria. Toaleta femeilor se completa cu coliere. Rodos si Siracuza au devenit de asemenea mari centre intelectuale. Regii Pergamuliii şi-au alcătuit şi ei o bibliotecă bogată. cu o închizătoare care reprezintă de obicei o figurină. şi marele savant Eratostene. L a Atena. în secolul lui Pericle. anexa Muzeului. de care se atîrnă adesea amulete contra deochiului. dar şi între cot şi umăr (cînd partea de sus a braţului rămînegoaiă). p e vremea războaielor medice. în epoca clasică.dandy" ca poetul Agaton se îmbrăca şi segătea ca o femeie. cercei ş i inelede rnetal în jurul picioarelor. pe care le foloseau drept sigiliu. întemeietorul cronologiei istorice şi al geografiei ştiinţifice. care a întocmit catalogul bibliotecii. Cercel de a u r . Circa 350 -325. Existau totuşi excepţii . Cohere le grele cu pandantive d in epocile m ic en ian ă si arhaică devin rare în timpul lui P e r i c l e şi sint înlocuite cu lănţişoare mai uşoare. bărbaţii poartă ca bijuterii doar inele cu piatră. chiar şi bărbaţii purtau bijuterii de aur în păr [vezi C o a f u r ă ] . Boston. brăţări. ori s î n t s i m p l e inelede au r s au de argint.. Printre cei care au condus aceasta bibliotecă (numiţi î n această funcţie de rege figurează poetul Calimah.

. Muzeul Louvre. în s f î r ş i t . ocupaţia galaţilor. F. pe care le-o aducea o sclavă atunci c î n d voiau să se gătească. î n c e p î n d din anul 330 e. îmbogăţit datorită poziţieicheie pe care o deţinea în Bosfor. Bizanţul rămîne în decursul întregii antichităţi un oraş ca multe altele. regele Spartei. o modă foarte răspîndită era aceea a brăţărilor purtate la gleznă sau mai sus. de exemplu pe splendida stelă a lui Hegeso. încearcă zadarnic să se retragă din ea în 440. multe femei î ş i perforau lobul urechii ca să-şi atîrne mici discuri de metal preţios. iar în timpul războiului peloponeziac ezită î n t r e c e l e două tabere. în c î t e v a luni a cucerit Acantos. Această scenă apare frecvent pe vasele pictate şi pe reliefurile funerare. uneori î ş i atîrnau de urechi mici figurine. î n t e m e i a t de megarieni î n a i n t e de mijlocul sec. Circa 490. cu preţul unui tribut greu. D. B I Z A N Ţ [ Β Υ Ζ Α Ν Τ Ι Ο N]. după bătălia de la Plateea. Bizanţul intră în liga de la Delos. a IV-lea: în 390 î n c h e i e o alianţă cu atenienii. B R A S l D A S. dar face din nou apel la Atena în 340. Politica Bizanţului e la fel de nehotărîtă în prima jumătate a sec. li se atribuia o valoare religioasă sau magică (apotropaică). Sta- 106 . ca amulete. Istoria pus să se revolte î m p o t r i v a lui Darius (ca şi c e l e l a l t e cetăţi ioniene). î n f ă ţ i ş î n d animale. R. Diplomat abil şi general curajos. Femeile î ş i î n c u i a u bijuteriile într-o casetă.n. Eliberat de Pausanias. unde atenienii aveau numeroase interese. al Vll-lea. dar şi gata să se î n cline î n faţa represiunii. Sparta îl î n s ă r c i n a s e să pornească o ofensivă în Grecia de nord. Una din figurile cele mai antică a Bizanţului nu lasă să se întrevadă gloria şi importanţa oraşului din care Constantin avea să facă. mai tîrziu trece de partea romanilor. de frica lui Filip. pe care o denunţă în 362. P. înaintea şi în timpul războaielor medice a fost mereu disde seamă ale războiului peloponeziac. Cucerirea Troiei. cu ornamente în formă de rozetă.Cupă de Brigos. Brasidas a fost un inamic de temut pentru Atena în prima parte a războiului dintre cele două cetăţi. capitala unui vast imperiu. în 297 Bizanţul evită.

defectele de topire erau ascunse cu petece încrustate şi se dădea statuii o patină artificială. s-au găsit. acest artist este unul dintre cei mai puri reprezentanţi ai a t i c i s m u l u i . D. D. situat aproape de coasta de răsărit a Aticii. 107 . Săpăturile întreprinse aici de I. într-un ansamblu arhitectural care cuprindea. sau cu nisip: metalul topit era turnat într-un spaţiu îngust. Turnarea plină.gira şi Amfipolis. A h i l e refuză să mai lupte contra troienilor. locuitorii au omorît o dată o ursoaică. lăsat între un miez sau o armătură internă şi o matriţă care se spărgea după ce bronzul răcit se întărea. în schimb cositorul trebuia adus de departe (din nordul Europei şi din Marea Britanie). D. printre altele. numeroase statui de marmură expuse în muzeele noastre sînt copii antica ale unor o r i g i n a l e de bronz P. Bronzul era fie lucrat cu ciocanul. Rămas fără iubita sa. adică turnarea metalului topit într-un tipar scobit. între şapte şi unsprezece ani. P. un portic. grecii au topit de multe ori statui sau alte obiecte importante de bronz. cu pila şi polizorul. încă î n a i n t e de sfîrşitul mileniului II. un templu. statui reprezentînd fetiţe si mii de vase legate de c u l t u l Artemidei. bronzul este totuşi un material relativ preţ i o s . diverse unelte. se folosea primul procedeu. potrivit legendei. Nu ştim dacă el î n s u ş i sau un artist angajat de el a executat picturile de pe vasele care-i poartă semnătura. Descoperiri recente au atras atenţia asupra sanctuarului din Brauron. iar cupa păstrată la muzeul Louvre pe care e zugrăvită căderea Troiei e considerată. Cînd era vorba de un obiect subţire. se î m p a c ă cu Agamemnon si o recapătă pe Briseis. care s-a îndrăgostit de ea. care apoi se sudau unul cu altul. un vas sau o platoşă. fie topit. pe bună dreptate ca o capodoperă. U Iterior o cere pentru el Agamemnon. B R A U R O N. în perioadele de sărăcie. sacrificată de tatăl său în oraşul vecin Aulida. Ansamblul era retuşat la rece cu dăltiţa. Artemis a cerut atunci să i se dedice un cult chiar în locul unde fusese omorît animalul şi să i se consacre fetiţe care. de asemenea în epoca arhaică sculptorii aplicau bronzul în foi subţiri pe un schelet de lemn. a fost practicată mai ales în arta primitivă şi pentru statuile mai mici Statuile mai mari şi anumite piese adăugate la un vas (de exemplu toarta) erau turnate după procedeul numit à cire perdue. P. In orice caz. Legenda mai spunea că la Brauron odihnea trupul Ifigeniei. Cei vechi dădeau bronzului tot felul de întrebuinţări: arme de atac şi de apărare. Brasidas a murit a p ă r î n d Amfipolisul de un atac al strategului C l eon. sculpturi şi monede. P. în cele din urmă. P. animalul sacru al zeiţei. Adesea o statuie se făcea din mai multe elemente turn at e separ at. Papademetriou au confirmat tradiţia. înapoiată de regele Micenei tatălui ei pentru a potoli rnînia lui Apolon. D. Majoritatea marilor sculptori lucrau în bronz. B R O N Z . de aceea din imensa producţie antică η-a supravieţuit plnă în zilele noastre aproape nimic. Cupru se găsea destul în ţările mediteraneene. pe lîngă inscripţii numeroase. D. după ce o pierduse pe Hriseis. o propilee (toate din epoca clasică). Mai puţin rezistent în timp d e c î t se crede. Era socotit printre cei mai mari fabricanţi de vase cu figuri roşii din vremea splendidei înfloriri artistice din jurul anului 500. după moartea lui Patrocle. B R l G O S [B R Y G O S]. Briseis a fost o prizonieră a lui Ahile. în lumea egeeană bronzul se fabrica din cupru şi cositor. să trăiască şi să slujească în acestsanctuar. Se ştia că din cele mai vechi timpuri Artemis fusese venerată acolo. β R l S E l S. Din bronz turnat se făceau obiectelemai grele şi mai delicate.

Muzeui Naţiodin Atena.K (/ros nal din Pireu. . C i r c a 520. Stdtu ic Foto de bronz. BoudotLamorte.

la porunca tatălui său. Cadmos. C A D M O S. Foto Hirmer. După numeroase peregrinări. Efebul din Anticitera. Cadmos. Dar mai înainte de a întemeia noul oraş. Cadmos a trebuit să omoare un dragon. Sfirşitul secolului al !V-lea. Muzeul Naţional din Atena. din dinţii dragonului semănaţi de el s-au născut aşa num iţii 109 . fratele Europei. Circa 550. Vaca s-a prăbuşit istovită la pămînt pe locul unde avea să se înalţe Teba. care i-a poruncit să pună temeliile unui oraş în locul unde se va opri o vacă mira- culoasă. era fenician. Cadmos o va putea distinge din cireada prin semnele de pe părţile laterale ale corpului. Muzeul Naţiona din Atena.Călăreţ. l-a consultat pe Apolon. Cînd Europa a fost răpită de Zeus. Foto Spyros Me/efz>'s. trăgînd la ţărm în nordul Greciei. a pornit în căutarea ei. Stătu ic de bronz.

Trebuie amintit de asemenea Olintul (Olynthos). si-a pus acolo capăt zilelor. deşi una dintre cetăţile cele mai importante era Potideea. Erudit şi poet din secolul al Ill-lea. cedînd tronul nepotului său Penteu. Metropolitan Museum of Art. A ajuns celebră datorită lui Demostene care. Cadmos a fondat apoi Teba. El a fost acela care a spus că succesul expediţiei depinde de Ah i l e. Detaliu d e p e u n c r a t e r p i c t a t în atelierul lui Polignot. dintre care cea mai de răsărit este muntele Atos. Cadmos omorind dragonul la f î n t î n a lui Ares. ar putea fi opera lui (Atena. 440 — 430. care se remarcau printr-o nobleţe severă. descrisă de Lucian ca o capodoperă incomparabilă. Pentru noi sculptorul atenian Calamis nu e s t e d e c î t un nume. aparţinea unei familii de nobili. la nord de Eubeea. dar unul dintre cele mai strălucite ale epocii sale (al doilea pătrar al sec. pentru ca flota grecească să poată porn i către coasta anatoliană. A studiat filozofia la 110 . A luat parte la războiul troian în calitate de proroc. Calcidica este un promontoriu larg. CALENDAR Spartoi. D C A L A M l S. al V-lea). Calarnis era un creator de figuri de zei. D. Muzeul Naţional). a prezis că expediţia va dura zece ani şi tot el l-a obligat pe Agamemnon s-o sacrifice pe Ifigenia. dar l-au lăsat. Călimări. Se presupune că Apo/on Ckoiseul-Couffier vezi cronologie. Născut către 315.Cirene (Africa).de la British Museum esteocopie dupa acesta. A t î t în timpul rivalităţii dintre Sparta şi Atena. C A L A U R l A. Aceştia. căstatuiadin b r o n z a lui Zeus (sau Poseidon !) găsită pe fundul marii. Calcidica a constituit unul dintre obiectivele esenţiale ale conflictelor. P. Insulă minusculă în golful Argolidei. a plecat să domnească peste iliri. fiul lui Băţos. P. P. Calimah este unul dintre reprezentanţii cei mai tipici ai alexandrinismului [vezi cuvîntul]. î ş i datorează numele celor treizeci de colonii întemeiate aici de calcidienii din Eubeea. fondată de corintieni. După tradiţie. s-a căsătorit cu Harmonia si ulterior. Unii au crezut. D. C A L I M A H [KALLIMAKHOS] P O E T U L . New York. muntos. imediat după naştere l-au atacat pe Cadmos. D. nişte războinici sălbatici. refugiindu-se în templul lui Poseidon. la. C A L C I D I C A [K H A L K l D l K E]. dar fără a putea aduce dovezi. cit şi în timpul campaniilor lui Filip. P. pentru a se lupta şi a se omorî între ei. î n afară de enigmatica Sosondra. C A L H A S [K A L K H A S]. care a precedat înflorirea clasicismului. el a mai sculptat un Apolon. care mărgineşte la est golful Salonic şi formează către sud trei peninsule înguste.

dar graţia figurilor înaripate de pe parapet corespunde foarte bine cu ceea ce ştim despre talentul lui Calimah. Cei vechi îl considerau inventatorul capitelului corintic. Calimah ne-a lăsat epigrame. povestind întemeierea diferitelor cetăţi şi legendele legate de ele. s c r i s e într-o limbă mereu reînnoită şi savantă. al V-lea. Fiind s p e c i a l i s t în bronz. C A L I P S O [K A L Y P SO]. separe. C A L I M A H [KALLIMAKHOS] S C U L P T O R U L . la Cirene. lampa de aur care ardea zi şi noapte în Erehteion era opera lui: deasupra ei era aşezat un palmier de bronz. 111 . Lui Apo/on. un fel de cronici erudite î n versuri. al V l-1 ea. Sculptorul din a doua jumătatea sec. perfecte ca formă. împreunăcu Alcamenes s î n t elevii cei mai de seamă ai lui F i d i a s . Acum î n s ă paternitatea acestei opere este contestată. dar fin cizelate şi. piese lirice de tot felul şi o scurtă epopee (Heko/e). Cînd Ulise. iambi. Pentru baia lui Poios. unde si-a cîştigat existenţa. ca profesor de şcoală. Calimah este teoreticianul oligostihiei. Ne-au rămas fragmente. mesagerul lui Zeus: Calipso i-a dat lui Ulise indicaţii pentru întoarcerea sa în patrie şi l-a învăţat cum să-l consulte pe prorocul Tiresias. Canahos a înălţat statuia d e bronz a lui Apoi on Filesios. Unul dintre marii maeştri ai ş c o l i i de sculptură din S ic i on a. Imnurile s î n t încărcate de erudiţie 'mitologică. făcînd în s p e c i a l ornamente. la început foarte modest. P. Chemat la Milet. Ca poet. pe care cercetătorii moderni încă n-au izbutit să le localizeze şi pe care Homer şi le închipuia. într-adevăr. F. se întrevededeja gustul pentru acea senzualitate care va caracteriza mai tîrziu creaţia lui Praxitèle. Unii au fost tentaţi să-i atribuie originalul după care a fost copiată statuia Afroditei de la Frejus: prin draperia lipită de corp (ca şi cum ar fi fost umedă). Calipso s-a îndrăgostit de el. pe c î t se poate. a coborît pe această insulă. Nimfa nu l-amai lăsat să plece decît după cîţiva ani. unde a alcătuit faimoasele sale Tabele bibliografice (Pinakes). Către De/os. CANAHOS [ Κ Α Ν Α Κ Η Ο S]. dar au şi pasaje strălucitoare şi viguroase. Se pare că a compus încă din tinereţe. D. prin care ieşea flacăra şi fumul.Atena. Multe au fost scrise la cererea regelui Egiptului sau a preoţilor unui sanctuar. în sec. mai solid structurate. D. în sfîrşit.) De la Calimah s-au păstrat şi imnuri: Lui Zeus. Nu se ştie precis dacă a colaborat la împodobirea parapetului care înconjura terasa templului Atenei Nice. în vederea unei ceremonii religiose. alcătuit în mare parte din ignoranţi şi oameni incapabil i să aprecieze arta sa del icată şi rafinată. Artem/dei. la ordinul categoric al lui Hermes. · Către Demeter. păstrată la muzeul Louvre. numeroase poeme. Calimah este mai mult cizelor d e c î t sculptor. formele sale cam molatice şi contururile şterse nu par să corespundă planurilor mai largi. în Mediterana occidentală. în templul arhaic de la Didima.. adică aj operelor scurte. (Poeţii alexandrini au cîntat cu predilecţie dragostea şi pasiunea. povestea unui episod mai puţin cunoscut din legenda lui Tezeu. frumuseţea zeiţei apare în toate detaliile. Regele Ptolemeu Filadelful l-a remarcat şi l-a adus la Bibliotecă. în partea a doua a vieţii sale Calimah era considerat poet de curte şi în acelaşi timp şef de şcoală (corifeul poeziei alexandrine). Calimah. Aristocraticul poet declara că scrie numai pentru o elită de . apoi s a s t a b i l i t la Alexandria. P. cum să cheme fantoma lui scoţîndu-l pentru cîteva clipe din împărăţia Morţilor. Nimfa Ca- lipso trăia în una din insulele îndepărtate. fragmente de elegii.cunoscători". dintre care cel mai remarcabil conţine frumoasa poveste de dragoste dintre Acontios şi Cidipa. geografică şi teologică. i s-a atribuit şi statuia lui Apolon de la Piombino. El dispreţuia marele public. a scris printre altele Originile (Ait/a). î n t î l n i t e la statuetele m a s c u l i n e R. în cursul lungii s a l e călătorii spre Itaca.

cel puţin pînă în sec. aceste tratate. între zona oraşului Smirna şi Licia se întinde vastul teritoriu cunoscut sub numele de Caria. înclinaţie dovedită nu numai de geometrie. Ele ar fi fost foarte instructive şi poate ne-ar fi ajutat să înţelegem în ce fel artiştii greci. iar vasele.u i uns din De'fi. De altfel nu există un singur canon grecesc. P. cu multe secole înainte. cariatide. s-au pierdut. şi feminine de bronz. aşa cum. preferinţele au variat după epoci şi gust: cînd o linie sveltă. Aceasta a trăit. unu l dintre satrapii care au ştiut să-şi păstreze independenţa faţă de Marele Rege. Exemplul lui Policlet citat mai sus. cînd o soliditate relativ greoaie. cel puţin după invazia doriana. ci şi de forma gîndirii şi de arta lor.Opul şi c o / a t u s . Nimic nu permite însă urmărirea aceste tradiţii pe pămîntul Cretei. au adaptat-o. dintre care multe provin fără îndoială din atelierul de la Siciona. dacă comparăm producţiile lor artistice cu cele a l e cretanilor. ci se manifestă şi în ceramică. D. unele inspirate poate de învăţătura lui Pitagora. matematică. al cărui donfor (doryphoros) li se părea celor vechi opera cea mai tipică din acest punct de vedere. C A R I A II. Deşi observatori atenţi ai naturii. arta secolului al Vll-iea preferase o siluetă mai fină d e c î t aceea a producţiilor epocii geometrice. Canonul lui Policlet este mult mai scund şi îndesat decît acela al lui Lisip. Inutil te mai precizăm că şi arhitectura se supunea aceloraşi imperative. creînd cu multă supleţe nenumărate opere care dau iluzia perfecta a vieţii. R. destul de izolată de lumea elenică. o înclinaţie evidentă pentru matematică. C i r c a 540. df Miré. corespunzătoare raţionalismului lor. MC A N O A N E . sculptorii ş i pictorii s-au străduit să-i dea o organizare riguroasă. Ea a încercat să se elenizeze sub domnia lui Mausolos. ca şi statuile. Mu?eul Foto G. al cărei secret n-a 112 fost î n c ă descoperit. pe care au creat-o. demonstrează că acest calcul al proporţiilor era foarte avansat şi că se puteau scrie adevărate tratate despre raporturile numerice dintre diferitele părţi ale corpului omenesc. Această preocupare nu este specifică artelor majore. al IV-lea. Grecii au avut. se supun unei legi a numerelor. turnate si cizelate. în general. plecînd de la o teorie abstractă.. Din păcate. Ei au acordat totdeauna matematicii proporţiilor o importanţă care pare încă mai frapantă. în arhitectură monumentul funerar ridicat de Mausolos şi de soţia sa la Halicarnas în 350 se poate identifica cu un amestec deconcertant de . Grecii epocii clasice socoteau că vechii carieni fuseseră predecesorii lor în stăpînirea şi civil izaţia bazinului egeean.

CARIATIDELE [KARYATIDES]. arrepboroi. Dar cele m a i cunoscute sînt c a r i a t i d e l e E r e h t e i o n u l u i de pe Acropolea Atenei. cu rol de suport arhitect u r a l ( I n c a z u l . în n u m ă r de şase.l e a . Atena. p u r t î n d pe cap. apar c a r i a t i d e n u poate fi î n t î m p l ă t o r . obiecte r i t u a l e ş i m i s t e r i o a s e de la E r e h t e i o n la s a n c t u a r u l A f r o d i t e i . C a r i a t i d e l e s î n t m u l t m a i rare î n arhitectură: se pot cita. C a p i t e l u r i l e . care se inserează între cariatide şi arhitrava susţin u t ă de e l e se d e s c h i d exact ca n i ş t e c o ş u r i . N u m e l e s c u l p t o r u l u i n u este c u n o s c u t . F a p t u l că. AcroFote p o l e . într-un coş. d a r s .D. a l figurilor m a s c u l i n e se utilizează termenul atfanţi). C a r i a . ele se î n a l ţ ă pe un m i c zid care ascunde scara secretă ce cobora de pe p l a t o u l sacru în i n t e r i o r u l t e m p l u l u i . în al t r e i l e a pătrar a l sec. c e l e d i n f a ţ a d e l e Tezaurelor c n i d i e n i l o r ş i s i f n i e n i l o r d e l a D e l f i . a l V l . într-adevăr. J elemente greceşti şi barbare. M o t i v u l c a r i a t i d e l o r a fost foarte des î n t r e b u i n ţ a t de artele m i n o r e în perioada a r h a i c ă ş i există n u m e r o a s e t r e p i e d u r i ş i bazine a l e căror r e c i p i e n t e se s p r i j i n ă pe braţele r i d i c a t e sau pe c a p u l u n o r t i n e r e graţioase. Hossia. E t i m o l o g i a c u v î n t u l u i este foarte d i s c u t a t ă . Se numeşte cariatidă o r i c e f i g u r ă f e m i n i n ă în poziţie v e r t i c a l ă . pe această scară a s c u n s ă treceau două t i n e r e preotese. C i r c a 420. patru în faţă şi cîte u n a pe cele două p ă r ţ i laterale. o dată pe an. P. Este poate o evocare d i s c r e t ă a c e r e m o n i e i .C a r i a t i d e de pe c r e h teion. în l o c u l c o l o a n e l o r o b i ş n u i t e . o b i c e i u r i l e şi practicile religioase chiar după ce e l i t a populaţiei a adoptat l i m b a greacă şi a r i d i c a t t e m p l e z e i l o r E l a d e i . ca şi c e l e l a l t e p r o v i n c i i d i n A s i a M i c ă .a 113 . pe panta n o r d i c ă a c o l i n e i . m u l t m a i rar î n t î l n i t . şi-a păstrat limba.

De partea cealaltă. C A R I B D A [KHARYBDIS] Ş l S C l L L A [S K Y L L A]. Se l la asmuţea as u or a mar inarilor şase c î i n i s ă l b a t i c i . Caribda înghiţea de trei ori pe zi o mare cantitate de apă de mare. remarcat adesea înrudirea cariatidelor cu ergasti'. cu corăbiile care se aflau oe ea cu tot. pentru 114 . admiraşi totuşi gratia unui robustă corp a acestor si tinere.. Fljzeo! Louvre.'ec/t c'j guri ro^ii. al căror vesmint deşi auster lasă să se întrevadă farrriecui viguros r ! P. numit g'ammatistes. C A R T E La scoală învăţătorului P. De acelaşi fel de tăbliţe se foloseau şi adulţii.'e ca e defilează pe friza estică a Partenonuiu. D. sănătos. şi le scuioa înapoi. Deia iu de pe un .e. Car'ibda şi Sciia erau cei doi monştri care păzeau strîmtoarea Messina. Cu greu a putut Ulise să-şi croiască drum prin strîmtoarea oăzită de aceste două fiinţe înfricoşătoare. Deşi funcţia arhitecturala dă cariatidelor c oarecare rigiditate.c / t i n d un vo/unen. literele e scriau cu ajutorul unui stilet. Circa ΉΟ. copiii î n v ă ţ a u sa s c r i e pe nişte ţăbiiţe de lemn acoperite cu ceară. alezaţi î n permanentă lîngă ea.-. D.

η-a fost luată în serios. De aceea. nu încăpea pe un singur rulou. R. care trebuiau sâ-i pună în gardă pe troieni contra unor pericole reale. Cititorul ţinea ruioul în mina dreaptă şi-l desfăşura. ca să permită scrierea [vezi cuvîntul] şi conservarea ei: erau umezite si presate ca să capete aspect de foi. apoi erau lipite una lîngă alta în sensul iungimii. regele Troiei. Dar nici una din profeţiile ei.a-şi face unele însemnări (ciorne). F. pe nişte rulouri (în latineşte volumina) de papirus ş i . î ş i t r a g e n u m e l e d e l a o r a ş u l Pergam. CASANDRA [KASSANDRA]. de pergament. DuDă cucerirea Troiei. erau supuse unui tratament special. A prezis că Paris va fi cauza pieirii cetăţii şi ş t i a că faimosul cal de lemn lăsat de greci în faţa zidurilor Troiei prezenta un pericol pentru patria ei. de exemplu Iliada sau Odiseea. formînd nişte rulouri. sub formă de apendice. care ar fi devenit prea gros ş i greu de minuit. Casandra. O operă literară de dimensiuni considerabile. uneori destul de lungi. Una din consecinţele acestui aspect al cărţilor era că autorii nu puteau să adauge nici o notă marginală sau sub text. făcut din piei d e m i e l . de aceea era nevoie de mai multe. plantă ce creştea mai ales in Egipt. fiica lui Priam. pergamentul. Casandra s-a refugiat 115 . Membranele tulpinii de papirus. s-a născut ideea de a suprapune foile de pergament ca filele cărţilor de azi. spre deosebire de papirus. prinzîndu-le cu o cusătură pe margine. în timpul imperiului roman. adevărate digresiuni. tot cu mina stîngă înfăşură din nou partea c i t i t ă Pergamentul (pergamene). Ei trebuiau să introducă "n text si notele. mai t î r z i u . Datorită grosimii sale. Acesta era un codex. în timpul cititului cu rnîna stingă. Cărţile se scriau cu cerneală. putea fi scris pe ambele părţi. unde se spune că a fost utilizat î n t î i a oară. era înzestrată cu darul profeţiei. pe care scriitorul de azi le-ar pune în josul paginii sau la sfîrşitul cărţii.

deasupra străzii. a i c i s-a înecat o t î n ă r ă cu acest nume. se ajunsese la un portic dreptunghiular. Coşurile şi bucătăriile (cînd existau. cum e acela care îl reprezintă pe Dionisos călărind o panteră. Izvor sacru de lingă Delfi. în secolul al IV-lea. gineceu: şi camerele mai proaste. R. la etajul î n t î i . parteru era rezervat în mod . Totuşi. decît să forţeze porţile. Aceste locuinţe sînt mult mai vaste şi mai împodobite decît acelea din epoca clasică. de aici porecla lor: „spărgători deziduri". la Atena. Se î n t î m p l a de multe ori ca etajul să iasă în afară. î m b r ă ţ i ş î n d statuia zeiţei. în cartierele „rezidenţiale". ca să scape de insistenţele lui Apolon. dar. în timpul său. marea ma- joritate continua sa semene cu locuinţele sărace din secolul trecut. ca să avertize/i trecătorii. C A S T A L l A. Din aceste case olintiene destul de spaţioase derivă casele din epoca elenistică de la Priene şi Delos. în secolul al V-lea. unde Clitemnestra şi amantul ei aveau s-o ucidă a t î t pe ea cit şi pe Regele Regilor. unde se culcau sclavii. derivă desigur din acest tip de case creat î n Orientul grecesc. înainte de a ieşi. căci adesea se gătea afară. Potrivit legendei. La împărţeala prăzii. căci de la aşa-numitul postas olintian. bucătăria. pe care 1-a urmat în Argolida. cînd afirmă că anumiţi oameni politici din timpul său . Majoritatea caselor aveau un etaj. de obicei pătrată.' desigur. iar etajul femeilor [vezi G i n e c e u]. în Calcidica Ele au un plan de ansamblu aproape pătrat Camerele nu dau sprestradă. confortabile si aproape luxoase. dar statul considera aceste balcoane ca o încălcare a domeniului public şi a luat măsuri restrictive. Poartade la intrare se deschidea în afară. î n locuinţele cu un etaj ale celor din clasa de mijloc. se puteau vedea case spaţioase. baia şi p i v n i ţ a . ferestrele erau mici şi semănau mai degrabă cu nişte lucarne. î n aer liber) erau din cele mai rudimentare. care altfel riscau să fie loviţi de o poartă deschisă brusc. în tragedia lui Eschil Agamemnon o vedem îngrozită la ideea de a intra în acest palat al crimei. .. Postas este de regulă orientat spre sud La parter se află sala de recepţie (andron). într-o casă de la Delos. Demostene spune că locuinţa lui Miltiade sau a lui Aristide nu se deosebeau cu nimic de cele ale cetăţenilor de rînd. Casele cel mai bine conservate din secolu al l V-1 ea s înt cele găsite la O lint. Casele erau de lemn. la Atena existau clădiri (synoikiai) în care mă mulţi locatari trăiau împreună. P. Vechii greci nu cunoşteau geamurile.la altarul Atenei.000 de case pe care Xenofon le număra la Atena. din cele 10. ca să protejeze intimitatea f a m i l i a l ă . Hoţii preferau să spargă zidurile. la Atena. dar Aiax locrianul a smu!s-o de acolo. dormitorul (thalamos). trebuia să baţi în uşă. sufrageria obişnuită (diaiteterion). De multe ori în case se găsesc statui. cu un singur şir de coloane. D. şi toate camerele dau într-o curte interioară. cărămidă nearsă sau paiantă. Eschine ne spune că. aşa cum vedem în discursul lui Lisias Contra lui Erotostene. un fel de „living-room". de aceea. Zidurile erau acoperite cu stucuri pictate şi chiar cu plăci de marmură. rar două. la care se ajungea în mod obişnuit pe o scară exterioară de lemn. Pardoseala era acoperită cu mozaicuri ornamentale sau împodobite cu figuri. ci spre un portic interior (postosj. ca Scambonidai. F. cu un peristil în jurul unui bazin. arhitectura caselor de oameni bogaţi sau înstăriţi se îmbunătăţeşte. Locuinţele din epoca romană. Acoperişurile erau în terasă. Ele nu au ferestre spre stradă. precedată de un vestibul (prothyron). Demostene exagerează. Zidurile erau subţiri şi nu prea solide. cele mai multe case erau mici şi modeste. de exemplu cele de la Pompei.normal bărbaţilor. Casandra a revenit lui Agamemnon. î n care se trece dintr-c curte (aule). erau astupate cu panouri opace.şi-au construit locuinţe mai impozante decît edificiile publice". cind era vreme rea. C A S Ă .

dacă va consimţi să se însoare cu una din fiicele sale. spune legenda. nimic care s-ar putea compara cu şosetele romane. Detaliu de pe craterul executat de Clitias şi Ergotimos. C Ă L Ă T O R I I . mai ales ca să facă comerţ sau ca să asiste la jocurile paneienice care aveau loc periodic în marile sanctuare. Tînăra fată era considerată ca un bun care aparţinea tatălui său. Adevăratul centru al Eladei e Marea Egee. c î n d tatăl consimţea să se despartă de fiică. numit Vasul François. rareori erau atît d e l a t e î n c î t să permită fără dificultate încrucişarea a două care (într-o ast f el de împrejurare. călătoreau ca să se instruiască şi practicau un fet deturism. abia sub imperiul roman grecii vor călători mult. cu numeroasele s a l e i n s u l e care servesc drept escale î n t r e Europa şi Asia [vezi N a v i g a ţ i e ] . de la casa tatălui sau la · locuinţa soţului. Drumurilede pămînt bătătorit.Cas5.minuniie lumii". tatăl care avea o fiică de măritat chema [a el pe toţi tinerii demni de a se î n r u d i cu el si îi punea să ia parte la o întrecere sportivă: învingătorul devenea ginerele său. s i m p l e poteci. Circa 570. C Ă S Ă T O R I E . Foto Hi'rmer. î n familiile nobile. de aceea se călătoreşte mai mult pe mare. Hecateu din Milet sau Herodot. o să-i dea o zestre considerabilă. î n ziua căsătoriei. trebuia să primească odespăgubire. De aceea spune Homer despre cutare femeie că „valorează a t î ţ i a boi" (înaintea descoperirii monedei. tatăl miresei oferea un ospăţ mare. traversau rîurile prin vad. La căderea nopţii. in epoca homerică. ca Solon. Muzeul Arheologicdin Florenţa. Ceilalţi greci călătoreau î n s ă frecvent. mireasa era condusă în mod solemn la lumina torţelor şi în cîntece de nuntă (hymenaios). evaluarea se făcea în mod obişnuit în capete de vite). 117 . cum erau Delfi şi Olimpia. Spartanii nu puteau pieca în străinătate fără o permisiune specială din partea eforilor. Alţii.. Agamemnon promite lui A h i l e că. cel puţin cînd vremea e bună. Existau şi hanuri [vezi cuvîntul]. Totuşi. Nici un loc din Grecia nu e situat la mai mult de 90 de km depărtare de coastă. în cîntul IX a! iiiadei. R. F. i-a ucis Oedip pe tatăl său Laios). ca să cunoască . Acestea erau î n s ă excepţii. Grecia antică nu avea drumuri bune.

de ceaîalta kyr/cs. ceea ce însemna mult mai mult decît o simplă logodnă. uf A r t . Se practica frecvent căsătoria între veri primari şi se întîmpla destul dedescaun unchisăseînsoare cu o nepoată.in Munci şi z i l e . ί # * * * * £ * > % < t%*j**"»*t %% ! * ** · C o r t e g i u n u p ţ i a l . în secolul lui Pericle. în faţa altaruiu domestic. La Atena. Se spuneau cîteva fraze ţ* « 9 * * * $ "É S * * * ft i : * . între două persoane. Metropolitan Mubeum . din motive de interes sau de convenienţe familiale. Era un angajament verbal. Regula era deci căsătoria „din raţiune". Chiar şi băieţii lăsau pe seama tatălui grija de a le alege soţiile. ci chiar recomandabil. adică tatăl sau tutorele fetei. în orice caz fetele nu erau niciodată consultate în alegerea soţului: tatăl sau tutorele decidea asupra viitorului ei. adică al căsătoriei în interiorul unui grup social. Hesiod sfătuieşte pe un bărbat de 30 de ani să se căsătorească cu o fată de circa 16 ani. nu se făcea din dragoste. Prin urmare părinţii erau aceia care puneau la cale căsătoria. dar solemn. de o parte pretendentul. La Sparta. Detaliu atic de pe un al Circa Nevv Îecit 560. dar un frate vitreg putea să se însoare cu sora sa născută din acelaşi tată. face ca mariajul între rude apropiate să fie nu numai autorizat. De altfel cel mai adesea tînărul nu-si vedea înainte de nuntă viitoarea soţie. Principiul enc/ogarn/e/. cel puţin în principiu.încredinţarea unui gaj"). Căsătoria legitimă dintre un cetăţean atenian şi o fiică de cetăţean se numea la Atena engyesis (în traducere ad litteram: . lucru care le dădea ocazia să se arate în public pe jumătate dezbrăcate. York.. cei doi bărbaţi î ş i strîngeau m î n a în semn de jurămînt. obiceiurile erau altele: tinerele făceau gimnastică şi dansau în coruri. tinerii se căsătoreau ca să-şi asigure urmaşi si o femeie care să aibă grijă de casă. Această diferenţă de virstă e considerată normală şi în epoca clasică. păzită cu străşnicie în gineceu. Numai la Atena erau considerate incestuoase căsătoriile între părinţi şi copi (ca în cazul lui Oedip şi al locastei) şi între fraţii şi surorile născuţi din aceeaşi mamă. Căsătoria. Dicrorulu i Amasis.

La sfîrsitul banchetului mireasa primeşte daruri. î n s f î r ş i t . Artemis. S-a născut chiar din pămîntul Aticii si a păstrat semnele originii sale miraculoase: trunchiul său era de om. A doua zi după nuntă era tot sărbătoare. Legendele beotiene au inspirat secole de-a rindul pe artiştii plastici şi pe poeţi. C E I Ş A P T E C O N T R A T E B E I. un car tras de catîri sau de boi transporta pe soţi de la o casă la alta. Iată subiectul: Oedio avea doi f i i . Apolon si Peito (Persuasiunea). Dota constituia principala deosebire dintre căsătoria liberă şi concubinaj. Ca şi î n epoca homerică. Hera. Tată! logodnicei s ă v î r ş e s t e un nou sacrificiu. Părinţii şi prietenii veneau ir. asista la ceremonie. in ajunul nunţii se săvîrşea un sacrificiu în cinstea divinităţilor protectoare ale unirii dintre sexe: Zeus. Urmează ospăţul de nuntă constînd din mîncăruri tradiţionale. e! constă în esenţa în mutarea solemnă amiresei dintr-o casă în alta. Aceştia. După legendă. Logodnica oferă zeilor jucăriile saie de fetiţă si obiecte familiare din copilărie. apoi se formează cortegiul. si o gutuie sau o curmală. După ce tatăl lor. din care s-a inspirat Eschil. ! se mai atribuia meritul de a fi învăţat pe oameni noţiunile elementare ale civilizaţiei: construirea oraşelor si îngroparea morţilor. Se povesteşte că Cecrops a f ost luat ca arbitru în disputa dintre Atena şi Poseidon pentru stăpînirea oraşului Atena. a f l î n d de crimele s a l e involuntare.'utrophoros). cu faţa acoperită de un voal şi cu o coroană pe cap. cadouri pentru noul menaj (epaalia) şi tot atunci se dădea zestrea promisă laenc/esis. în special prăjituri cu susan. mirele dădea un banchet. urmat de un banchet. apoi face o baie rituală cu apă adusă de un cortegiu de la o f î n t î n ă anume (Caiiroe) într-un vas cu g î t lung numit lutrofor f. este aceea a Celor şapte contra Tefaei. şi-a luat singur vederea. Ea nu-şi dădea la o parte voalurile decît cind intra în camera nupţială (thclamos). la lumina torţelor. in vecnime. Dintre acestea una din cele mai celebre. Polemon: Accept. E evident că dintre toate aceste rituri. dragostea dintre soţi: totul are în vedere continuitatea familiei ţi fecunditatea. Foiemon: Accept cu plăcere şi asta. cei doi fii. S-a căsătorit cu Agi au ros si a avut un fiu num it EHsihton. Căsătoria devine legală odată cu engyesis. C E C R O P S . ca să aducă pe lume copii legitimi. la care asistă şi fata. casa mirelui s i a miresei s î n t decorate cu ghirlande de frunze de măslin şi de laur. A iunsă la noua sa locuinţă. despre al cărei viitor se discuta. erau informaţi astfel în mod oficia! de căsătorie. în sunetul flautului.puţin probabil că fata. nici unul nu pare destinat să simbolizeze unirea intima. urma lor pe jos. Se aruncau pe ea nuci şi smochine uscate. îmbrăcată î n cele mai frumoase vesminte. Patuicos: îţi mai dau o zestre de trei talanii. probabil de felul schimbului de replici din următorul dialog scris de flenandru: Pataicos: îţi dau fata. însoţit de un sacrificiu.rituale. P. mutarea miresei avea aspectul unei răpiri. mireasa primea o bucată din prăjitura nupţială. La Atena. la c î t v a timp după nuntă. in ziua nunţii. Cecrops a fost primul rege a! Atenei. D. Mireasa ducea un grătar si o sită. Şi totuşi familiile greceşti erau rareori foarte fecunde [Vezi F am i S i a]. iar eomos-ul (nunta) e celebrat în mod normai la puţin timp după aceea. :are mai t'rziu vor trebui să primească î n comunitatea lor pe fiii perechii. făcută din susan Ş ' miere. garanţie a fecundităţii. părinţii miresei aduceau în mod solemn. membrilor fratriei sale. simbolurile fecundităţii. foarte simple. 119 . în timp ce Antigona îl îngrijea cu pietate. partea inferioară a corpului era un şarpe animai prin excelenţă al pămîntului. f. tradi*ie păstrată la Sparta.

a luat conducerea armatei. fiica regelui lapiţilor (se aflau în bune relaţii cu acest popor paşnic de agricultori). deşi ştia ca o aşteaptă pedeapsa cu moartea. Mare. solului i-d împins adesea pe greci să se angajeze ca mercenari în slujba unei puteri străine. D. din respect pentru „legile nescrise". Zece ani mai tîrziu. încît au murit amîndoi. î n f r î n ţ i la Cunaxa. ca să-l ajute pe Cirus cel Tînar să-l detroneze pe fratele său Artaxerxes. regele Argosului. .Cei şapte" n-au putut cuceri Teba. şi s-a căsătorit cu fiica lui. Reprezentările centaurilor. Circa 447 — 443. şi rămaşi fără căpetenii (care fuseseră ucise mişeleşte). cei doi fraţi s-au înfruntat în lupta corp la corp cu atîta violenţă. ca să răzbune eşecul acestei expediţii. în cursul bătăliei decisive. vinovat de a fi ridicat armele împotriva patriei sale. fiii „Celor şapte" au reluat ostilităţile contra Tebei şi de această dată au pus mina pe oraş. Aceşti fii se numesc Epigon/i. cînd au fost invitaţi la ospăţul de nuntă ai Deidamie. regele perşilor. spartanul Clearhos a înrolat zece mii de greci. dar cînd i-a venit rîndul lui Polinice. s-au purtat urît cu el şi bătrînu! orb i-a blestemat. cele Centaurii şi amazoanele s î n t figurile mai populare ale mitologiei greceşti.Eteocle si Polinice. Sărăcia P· D. apar pentru prima dată în sec. a organizat funeralii fastuoase în cinstea lui Eteocle. CENTAURII [K E N T A U R O I ] . De exemplu. O dată. Nu se ştie de unde au luat cei vechi motivul acestor fiinţe cu corp de cal şi cu tors şicu cap de om. trei generaţii mai tîrziu. să fie îngropat. Metopa de pe Partener. lipsa lor de cunpătare îi făcea violenţi si răi. traversînd munţii Armeniei şi mărşăluind apoi de-a lungul litoralului Mării Negre. printre care şi celebrul profet Amfiarau. descrie nu numai curajul şi rezistenţa grecilor. dezvăluind slăbiciunea statului persan. Fratele nedreptăţit s-a refugiat la Adrast. Povestirea sa.. Londra. în 401. CEI ZECE MII. centaurii şi-au atacat gazdele î n timpul banchetulu . Centaurii trăiau în păduri şi se hrăneau cu v î n a t . Acesta. A fost nevoie de intervenţia lui Apoi on s i d e ajutore! Centaur doborînd un lapit. ei au hotărît la început să domnească pe rînd. Anabasis. simbol al brutalităţii sălbatice şi al barbariei. dar a interzis ca Polinice. O expediţie neînchipuit de grea. căutînd să le răpească femeile si copiii. cum a putut Alexandru să-şi cel făuP.. ci ne permite să înţelegem. Adrast i-a promis că-l va ajuta să-şi recîştige regatul şi a organizat o expediţie armată care avea în frunteşapte căpetenii. . al Vlll-lea pe vase pictaîe sau turnate în bronz. British Museum. Oedip plecînd din Teba. preluînd puterea la Teba. Unchiul lor Creon. nu I-a ascultat pe Creon şi fără teamă I-a îngropat cu mîinile ei pe nefericitul Poiinice. rească atît de uşor imperiul. după moartea generalilor. lîngă Babilon. mercenarii se văd obligaţi să pornească spre casă cu propriile lor mijloace. de aceea nu era indicat să-i inviţi la banchete. Atunci Antigona. pe care o cunoaştem datorită lui Xenofon. Eteocle a refuzat să-i lase tronul.

cei puţin după mileniul I I I . Una din operele cele mai celebre cu această temă este succesiunea de metope excutate de Fidias pe latura de sud a Partenonului . Ceramica greacă este foarte bine reprezentată în muzeele noastre. piesele întregi sau fragmentare care au ajuns pînă la noi se 121 . Se poate urmări astfel evo- luţia obiceiurilor de înmormîntare. într-adevăr.Cimitirul Ceramic din Atena. Multe vase pictate îi înfăţişează iuptînd cu pietre si crengi contra lui Heracles. Cînd nu erau st'ăpîniţi de pasiuni josnice. în Grecia. Aşa se întîmpla mai cu seamă la Atena. Tema plastică a centouromariiei s-a menţinut în artă pînă la sfîrşitul epocii clasice. fiindcăîn imediata lui vecinătate se afla cartierul olarilor. Heracles s-a luptat şi e\ cu Centaurii şi i-a învins pe muntele Foioe. i se spunea în mod curent Ceramic. C E R A M I C A . ea constituie pentru noi singurul intermediar înlesnind cunoaşterea picturii elenice. foto Hassio. Aşa cum s-a petrecut şl cu omazonornahia. A inspirat pe cei mai mari artişti şi a ajuns să simbolizeze victoriile obţinute de greci contra barbarilor. Chiron. ceramica a jucat un rol care nu-şi găseşte nicăieri echivalentul. De aici s-au cules multe documente foarte interesante pentru istoria Atenei.. P. respectă in general regula de a nu îngropa morţii decît în afara incintei cetăţii. în cimitir η-a fost respectat nici un plan de ansamblu. P. tema a fost tratată de numeroşi alţi sculptori şi pictori. Lui i-au încredinţat Tetis şi Peleu educaţia lui Ahile. Cimitirul s-a întins puţin cite puţin şi partea cea mai veche a fost înglobată în interiorul zidurilor cetăţii. unul dintre cele mai ilustre fiind . de exemplu pe unul din frontoaneie templului lui Zeus din Olimpia). D. C E R A M I C [K E R A M E l KO S]. poarta dublă de pe drumul către Eleusis. pentru civilizaţia şi arta sa.stela Hegeso". Cum se întîmpla de obicei. deşi η-a fost niciodată abandonat. Centaurii erau oameni cumsecade şi unul dintre ei. Cele mai vechi morminte datează din epoca miceniană. Aproape toate aceste documente sînt puse la adăpost în muzee. cimitirul cel mai vechi şi cel mai important se găsea în faţa Dipilonului. D. lui Te^eu ca să renunţe la pradă (întîrnplarea a fost reprezentată adesea în arta greacă. a decăzut cu timpul. tema centouromahiei a căpătat o semnificaţie funerară. înhumările s-au succedat aici fără întrerupere pînă la începuiui erei noastre. ajunsese cunoscut pentru înţelepciunea şi bunătatea sa. căci acesta s-a întins profitînd de toate spaţiile disponibile. dar obiceiul de a arde morţii. Civilizaţia antică. ale cărei origini rămîn greu de înţeles. la sfîrşitul Epocii de Bronz morminte de incinerare apar alături de cele de înhumare. pe lîngă calităţile ei intrinseci. De aceea necropolele se aflau de obicei de o parte şi de alta a drumurilor care ieşeau de pe porţile principale.

asemănătoare cu cele ale cărbunarilor din satele Franţei. în sfîrşit vasele erau introduse în cuptor şi arse. după care se aplica un strat de culoare şi.l c a . Secolul Foto jl Hossio. X V . în care sticla. Muzeul din H e r a c l i a n ( C a n d i a ) . în care metalul costa scump. Aceasta abundenţă nu trebuie să surprindă: într-o ţară în care lemnul era o raritate. printr-o reglare corespunzătoare a temperaturii şi conţinutului de oxigen al atmosferei din cuptor. vasele se întăreau apoi printr-o ardere uşoară. S e c o l u l a l V l l l . se executa un desen (figurativ sau nu). găsit î n Foto Hi'rmer. apoi era lăsat să se odihnească în nişte băi. era firesc ca majoritatea ustensilelor fabricate azi din alte materiale să fie făcute din lut ars. C r a t e r î n s t i l geometric. Cuptoarele. un produs pe bază de răşină. ησ era prea des folosită. numără cu sutele de mii. foarte des. realizau o temperatură cu mult inferioară celei necesare astăzi: maximum 700—800". După inventarea într-o perioadă străveche a roţii olarului. progresele cele mai remarcabile au fost: tratarea mai delicată a lutului şi prepararea unui fel de lac pe bază de oxid de fier. De la începutul epocii de bronz şi p î n ă la sfîrşitul antichităţii. divers e] e part i ale vasului erau fasonate pe roata olarului şi lipite între ele cu barbotină. iar rezultatele.Amfora cretanà decorata cu un uciuDu:. deşi cunoscută.. de o perfecţiune uim itoare.l e a . Etapele fabricaţiei erau determinate de materialul folosit: se alegea pămîntul şi se curăţa cu minuţiozitate mai înainte de a fi frămîntat. au fost obţinute prin procedee aproape rudimentare. ca să se cureţe de pietricele şi impurităţi . Muzeul Naţional din A t e n a 122 . care putea să capete o strălucire excepţională. tehnica a rămas cam aceeaşi. în afară de tot felul de recipiente pentru lichide. Necropola d e la Dipilon. olarii făceau cutii şi chiar sarcofage (într-o anumită regiune din apropierea Smirnei).

recipientele pentru păstrat l i c h i d e l e si v a s e l e de turnat sînt lucrate în forme ce poartă amprenta unei fantezii căreia î i corespunde şi spiritul în care e lucrat decorul lor. nişte urne ce imitau în mod rudimentar s i i u eta corpului. de exemplu U'nrî. Metropolitan Museum of Art. New York. un fel de pastile aplicate sugerau s î n i i . î n regiunea Troiei. Cenuşa morţilor era depusă în ca nope. încă înainte de sfîrsitul mileniului Ml. Tehnica lutului a ï s era cunoscuta. Vas pentru amestecat viul cu apa. cu termenii aparent bine definiţi amforă. Spre deosebire de ceramica din epoca greacă. e greu să dai nume precise acestor recipiente care nu se supun nici unei reguli fixe.râler. iar capacul era modelat î n forma de cap. aici săpăturile au dat la iveală existenţa unei ceramici cu forme adesea complicate. cupă noi desemnăm adesea vase destul de deosebite unele de altele şi s î n t e m tentaţi să întrebu inţăm cuvinte vagi. toartele aveau formă de braţe. Creaţ i i l e minoice sînt mai sobre. logica şi gustul pentru geometrie le caracterizează doar în mod excepţional. pentru a numi forme care nu res123 . Vasele de băut. Adesea avem impresia că olarul s-a î n g r i j i t mai mult de frumuseţea formei decît de caracterul funcţional al obiectului. crater.

Dimpotrivă. Foto Hirmer pectă nici o regulă fixă. Dar structura organică a ceram ic i i apare în mod definitiv o dată cu venirea dorienilor. fie drept damigeana. Muzeu! Louvre. Foto H/rmer. Scifos. si avea o formă ovală. Ulcior pentru adus apa de !a tintina. Să nu acuzăm totuşi de neîndemnare pe olarii cretani: individualitatea lor î i duce la fantezie. î i îndepărtează de constrîngerile unui număr fix de modele. Cantaros. Micenienii sînt primii care au adus logica şi rigoarea în concepţia acestor forme ş i to' ei au fost primii care au diferenţiat clar părţile structurale ale vaselor.Amfora. 124 . e de admirat priceperea pe care •au dovedit-o. asigurînd o poziţie verticală si echilibru unor vase svelte. care putea fi legat cu o sfoară de cele două toarte Ctafos. Din acest moment se poate stabili un repertoriu strict de forme. în funcţie de mănme. Vase de băut. a căror bază îngustă si subţire pare adesea prea fragilă pentru a suporta mărimea unui pîntec plin.impur ut lichide. Vis p e n t r u u . Era acoperită cu un capac. Muzeu! din Brescia. foto Te/ 1 şi Hirmer. Amfora servea fie drept s t i c l ă . Hidrie. Muzeu Louvre.

în secolul al Vlll-lea (în Italia în sec. Vas de băut. s-au făcut amfore şi cratere ce depăşesc 1. Cu hidria se aducea apa de la fîntînâ. Vas pentru păstrat lichide. şi una verticală. Vas de băut. lichidul se tre- cea în oinokhoe cu un fel de polonic. Din crater. Musée du Cinquantenaire. cană de vin ) era de asemenea un vas de turnat. Muzeu! Louvre.^itoe. Foto Hi'rme. dar mai mic şi cu o gură trilobată sau ascuţită (ca să uşureze scurgerea lichidului). folosită cînd turnai lichidul. care serveau la ridicarea vasului. în care se amestecau vinuri de tării diferite.50 m. Erau utilizate în scopuri decorative sau rituale.StamnûS. Bruxelles. Muzeul din Tarquinia.50 m. Oinokhoe (în traducere literală: . Doua Cino. larg deschis la gură. Afara de oinokhoe. Foto 7e/ si' Dràyer. Foto H// 125 . Vasul acesta avea trei toarte: două laterale. al IV-lea). Muzeul Louvre latérale. Càm de tuniat. totuşi la începutul perioadei arhaice şi la sfîrşitul epocii clasice. Vasele de băut si flacoanele Riton. aceste vase sînt în general destul de mari şi înălţimea lor era de circa 0. un recipient pîntecos. Cupă-. Dimensiunile uriaşe se î n t î l n e s c rar. Foîo Te/. care circula din mînă în mînă.

Uneori e vorba de un simplu ornament decorativ. nişte simple vase lăcuite au fost demne de semnătura olarului.nedesluşite. şi vase greceşti neîmpodobite. dominant din vremea instalării dorienilor (sec. fiindcă reproduc sn'lul. Altă trăsătură specific elemcă o constituie stilul decoraţiei. a! VIIlea). în genere î n s ă . decoratorii practică adesea un desen l i niar. al V-lea. Există. numit s t i l u l figurilor roşii. Foto Giraiidon z Drover. Imaginile nu mai s î n t nişte s i l u e t e . uneori chiar şi subiectul. vase subţiri şi lungi. Unele s î n t piese foarte banale. (Pentru istoricul şcolilor greceşti de ceramică vezi articolul P i ct u r a. chiar atunci c î n d piesa nu are p-ea mare valoare. atenienii au descope-it un procedeu permiţînd o redare mai clară a figurilor. într-adevăr. al Vlll-lea. de parfum s î n t fireşte mult mai mici . Această valoare documentară o are în bună parte şi ceramica din sec. cu un picior rotund şi cu umăr turtit. Să nu uităm nici pixide/e sau casetele de bijuterii. c î t e v a tuşe în roşu sau alb marchează în interiorul acestor contururi detaliile figurilor. Procedeul se va menţine p î n ă la s f î r ş i t u l perioadei arhaice. forma era socotită a t î t de perfectă.) Vasele greceşti au pentru noi o mare valoare. fără î n d o i a l ă . e vorba de kotylai ş i skyphoi (un fel d e b o l u r i s i p a h a r e iară picior). în jurul anului 530. expresia feţei şi a ochilor s î n t redate prin linii fine. cu ajutorul unei pensule delicate terminate într-un fir de păr de porc. la altele. A ş a se î n t î m p l ă în stilul num i t geometric. un personaj izolat sau o scenă desfăşurată pe o suprafaţă mai 126 mare. indicînd doar contururile. î n c i u d a acestor diferenţe de detaliu. Aribclos Vase pentru ulei si parfumur Muzeul Louvre. al X-1 ea) pînă în sec. Răspîndirea procedeului care consta din aplicarea pe pereţii vasului a unui strat alb. de cupe al căror profil s-a schimbat mult î n funcţie de epocă şi atelier. capabil să . Musculatura. Figurile păstrează culoarea roşie a pămîntului.neagră subţire.Lecif a r i b a l K C . dar ce! mai frecvent se pictează un motiv figurativ. marilor compoziţii picturale. La început. î n c î t nu se mai simţea nevoia une: podoabe. şi de alabastre sau aryballoi. Derivate din aceste vase erau lekythoi. de formă aproape cilindrică. o imagine î i înfrumuseţează pereţii. Aceasta este una din trăsăturile prin car e cer am ica greacă se deosebeşte mai mult de ceramica minoică. din care iese un g î t subţire. dar î n epoca numită „onentalizantă" (sec. iar conturul lor e subliniat cu o linie. în care se ţinea uleiul de uns. fiecare categorie este suficient individualizată ca s-o poţi distinge totdeauna de celelalte ş i ca să-i dai fiecărui vas un nume precis. scenase decupează ca o siluetă neagră pe fondul deschis al lutului.

de forme incomode şi complicate fără ro:t Moartea ceramicii pictate ar P'-tea fi datată ia mijlocul sec. ceramist i i au fabricat vase cărora se străduiau să le dea aspect de bronz şi de pe care. Perfecţiunea operelor ne face adesea să uităm ca vasele greceşti erau nişte produse de serie făcute nu pentru a fi vîndute ca obiecte de lux.suporte cuionle c e l e mai nuanţate. iar olarii erau î n a i n t e de toate negustori: totdeauna si pretutindeni erau în cău" tare de clientelă şi de aceea î ş i exportau măr- a t î t de dracul p u b l i c i t ă ţ i i . a! V-lea. producţia obiectelor de bronz cunoaşte un avînt atît de mare. ceramica pictată a cunoscut o nouă înflorire. fragilitatea e x c e s i v a a picturii a făcut ca încercarea să dea greş. în mai multe culori şi nuanţe. al !V -lea. pe care se făceau adevărate picturi. incit clientela preferă soliditatea metalului şi strălucirea iui fragilităţii c e r a m i c i i . credincioşi tradiţiei. Nu peste mu It timp această încercare avea să se dovedească zadarnică.acoperite cu un strat deştul de deschis. industria ceramică se vede ameninţată de u n dublu pericol : pe de o p a r te. alţii. cunoscută în s p e c i a l printr-o lungă se rie de boluri numite greş it . în timp ce Atica rămînea fidelă principii lor de moderaţie şi discreţie. pe pereţii de bronz ai vaselor mo- Pixidă. care costau mai scump. Motive stampate erau lipite cu ajutorul barbotinei pe pîntecele vasului . prin sudare. iar pe de altă parte în italia meridională. pe de o parte la Atena.rnegariene". Casetă de bijuterii. în tot timpul sec. în vreme ce unii olari s-au lansat în imitaţia obiectelor de bronz. Preţui lor. pe care continuă să-i copieze. o producţie care aminteşte de olani atenieni mai pricepuţi şi de vasele lor cu fond alb. chiar atunci cînd era vorba de produse de calitatesuperioară. apropie 5J mai mult pictura pe v a s e de fresceleşi ta" blourile de şevalet ale epocii c l a s i c e . Spre s f î r ş i t u l sec. Mai fructuoasă şi mai durabilă (cu prelungiri în arta romană şi derivatele ei) s-a dovedit a fi tehnica decorului în reliefuri.. e drept. în cealaltă parte a Mării Adriatice. în mormintele persoanelor bogate se pun vase uriaşe. Recipientelede lut erau. iar ceramica avea să-şi piardă importanţa în cadrul producţiei artistice. în consecinţă. New York. pentru a cîstiga clientela nehotărîtă. nu s-au dat bătuţi şi. dacă în delta Nilului şi în anumite centre din Sic i l i a nu s-ar mai fi încercat. dezvoltarea şi progresele tehnice ale picturii majore răpesc olarilor modeşti orice speranţă de a-i egala pe maeştri. în felul acesta. pictura era exclusă. pe de altă parte. rămînea modest (adesea echr valentul salariului unui muncitor pe cîteva zile). ai lll-iea. în sec. 127 . Ei aplicau. sau nituire. Metropolitan Mjseum of Art. cu decor încărcat. ei ofereau un înlocuitor ieftin obiectelor de metal. ci ca obiecte de primă necesitate. fără orea mare succes. recunoaştem aici imitaţia unui procedeu folosit în mod curent de lucrătorii î n metal. cit şi din vanitate artistică. al IV-lea. care făcuseră gloria scolii sale.

Muzeul Louvre. pornit să cucerească Grecia. C E T A T E vezi p o l i s C H E R O N E E A [K H A l R O N E l A] Acest oraş din Beoţia a ajuns celebru prin două mari bătălii: în 338. Cerberul în lanţuit este adus de HeracIes înaintea Iu ι Euristeu. de frică. P. chiar în cele mai frumoase epoci ale c e r a m i c i i . dar solide. Detaliu de pe o hidrie din Caere Circa 525. după o luptă îndelungată. şi recipientele fragile era inegală: dacă decorul ceramicii η-ar fi fost adesea admirabil şi aproape întotdeauna interesant. şi marele Sylla.live pe c a r e nu le puteau picta din cauza materiei folosite. D. s-au înfruntat în 86 Arhelaos. s-a Focida). D. Numele Chersonez î n s e a m n ă „peninsulă" şi de aceea era de multe ori folosit împreună cu un adjectiv care indica poziţia geografică. un general al lui Mitridate. mai puţin celebră. „Batalion sacru". numele vechi al Crirneii. monstru numit Cerber apărea în reprezentările cel e mai obişnuite cu două sau trei capete. Chersonezul tauric. de exemplu. remarcat Alexandru zdrobind Corint. faimosul în această luptă. Se cunosc. cupele şi alte vase de pămînt ar fi cedat încă mai devreme locul echivalentelor lor de bronz. C E R B E R [KERBEROS]. amforele. D. în cea de a doua bătălie. Pe spatele lui se î n ă l ţ a u capete de şerpi şi drept coadă avea tot un şarpe. hidriile. această victorie avea să consacre triumful Macedoniei. olarii s-au temut totdeauna ca preferinţele publicului să nu se îndreptecătre lucrătorii î n metal. Filip al Macedoniei a î n v i n s aici o armată formată mai ales din tebani şi atenieni. se ascunde într-un pitos. pe P. P. în care. Era considerat fratele Hidrei din Lerna şi al Leului din Nemeea. El păzea în infern palatul lui Hades şi al Persefonei. dar anumite tradiţii î i atribuiau 50 sau chiar o sută. Ahaia. neînarmat. 128 . Cîinele- Cerber si să-l t î r a s c ă în lanţuri p î n â U locuinţa lui Euristeu. dar şi din oameni veniţi din alte provincii ale Greciei (Megara. CHERSONEZ [KHERSONESOS]. Astfel bronzul triumfă în mod definitiv asupra lutului ars. care. Locrida. inspirat din pictura majoră. Lupta dintre vasele mai costisitoare. Una din muncile faimoase ale lui Heracles a fost să-l prindă. si Chersonezul tracic.

Ca şi . insula Chios pare abia desprinsă de Anatolia. începînd cu această perioadă. de la care nu s-a păstrat nici o operă. P. Delosul devine un centru de cult. în mileniul III. cucerită de perşi în 498. dar constatăm că. apoi — î n c ă foarte devreme — un regim de adunări populare. Chios va rămîne un simplu oraş provincial.Tiuite alte cetăţi de la începutul secolului al V-lea. între coasta greacă şi Asia Mică. După ce a fost înglobată în imperiul lui Alexandru. C I C L A D E L E [K Y K L A D E S]. C H I O S . iar comerţul exterior s-a întins departe. Dar dacă negustorii şi marinarii au ştiut să-şi păstreze totdeauna în lumea elenică o poziţie solidă. Insula Delos. Asemenea statuete se puneau în morminte. Primul a fost populat de colonişti veniţi mai ales din Milet şi a servit ca intermediar între greci şi populaţiile antice de pe teritoriul Rusiei meridionale. A fost populată de la începutul primului mileniu de colonişti din Eubeea şi a trecut prin aceleaşi etape ca şi restul Greciei: regalitatea. pînă la eşecurile din războiul peloponeziac. a fost unul din aliaţii cei mai credincioşi ai Atenei. Nu ştim exact ce s-a î n t î m p l a t cu ele î n epoca micenianâ. guvernul aristocratic al Basilizilor. de altfel. se practica navigaţia de-a lungul coastelor şi la Milo se exploata o piatră dură. a fost motiv de dispută mai ales î n t r e Atena şi Filip al Macedoniei. din care se făceau lame-brici. Peatunci era sediul unei Şcoli de sculptură. dar chiar cele mai mari. Unul dintre discursurile cele mai cunoscute ale lui Demostene se Întitulează tocmai Despre Chersonez. Răspîndirea bronzului şi afirmarea talasocraţiei cretane au secătuit această sursă de bogăţie si au redus Cicladele la rolul de sateliţi ai insulei lui Minos. întinderea lor e variabilă. mai ales la Păros şi Naxoş. D. care se găseşte din abundenţă. Grup de insule în formă de cerc (aşa cum. care din anul 86 i-au lăsat totuşi o aparenţă de libertate. Epoca sa de glorie se situează între secolul ai Vll-lea şi al Vl-lea. în liga de la Delos. Lesbos şi Samos. Chiosul a făcut parte în secolul al Vl-lea din Panionion. dar e totodată cea mai mică. Naxos şi Păros. insula Chios a trecut prin vicisitudinile istoriei elenistice şi a căzut sub dominaţia romanilor. ilustrată prin numele lui Arhermos. în Ciclade a apărut. A fost o epocă de strălucire pentru acest arhipelag. flacăra artistică a fost de scurtă durată. p î n ă în Egipt. Ca si vecinele sale. dar foarte stilizaţi. Bupalos şi Atenis. obsidiana. iar bogatele ofrande ce i se aduceau arată că se bucura de o mare popularitate. D. insula Chios s-a răsculat împotriva stăpînitorilor şi a pus la dispoziţia Atenei flota sa în 477. e cea mai importantă prin rolul pe care l-a jucat. ceea ce dovedeşte influenţa asiatică asupra . aşezată în centrul cercului. indică şi numele lor1. Avea ateliere de turnat şi cizelat bronzul şi se pare că aici a în- cercat Glaucos prima sudură de fier (în secolul al Vll-lea). care a servit poate mai tîrziu Atenei drept model. lame-cuţite şi vîrfuri. strivit de prestigiu! Atenei. P. reprezentînd fără îndoială o zeiţă protectoare.Peninsula Gallipoli de pe ţărmul nordic al Dardanelelor. care grupa într-o omf/cţ/on/e (vezi cuvîntul) destul de slabă douăsprezece cetăţi ioniene. Rolu! său politic a rămas totuşi şters. prosperitate invidiată de aridele insule Ciclade. Unele dintre aceste ofrande aveau un caracter oriental. au o suprafaţă redusă. prima si una dintre cele mai ciudate manifestări ale geniului grec: din marmură. cînd şi-a cucerit independenţa. cheia strîmtorii Dardanele. Pe insulă s-a dezvoltat meşteşugul artistic al ceramicii. se făceau idoli cu formă omenească. apoi a oscilat între Atena si Sparta pînă în 355. Chersonezul tracic. Chiosul î ş i datorează prosperitatea fertilităţii c î m p i i l o r înconjurate de un lanţ înalt de munţi. cu care de altfel a păstrat mereu relaţii C a ş i Anatolia.

Doar insula Delos. mult . datorită reputaţiei sanctuarului si dezvoltării portului său internaţional. monstrul antropofag care i-a mincat pe tovarăşii lui U lise şi a fost orbit apoi de erou. Fiecare cetate din Ciclade î ş i păstra. dirijaţi de state mai importante. Păros era principalul centru al producţiei ceramice. P. Naţional din Atena. fie prin activitatea lor comercială.i politică. în întreaga perioadă arhaică. Locuitorii arhipelagului se întreţineau din roadele puţine furnizate de pescuit şi de cultivarea solului arid. n-au luat parte activă la marile mişcări ce au frărnîntat Grecia. Rolul lor e pasiv: nici în războaielemedice. panegiriile (Canegyreis) în onoarea lui Apolon atrag pelerini veniţi din toate insulele şi de pe coasta asiatică. P a r o s]. de la sfîrşitul sec. De altfel. ca şi în restul Greciei. a scăpat pînă î n pragul erei creştine de somnul greu ce a î n v ă l u i t celelalte insule [vezi D eI o s. ai cărui meşteşugari î ş i exportau şi ei produsele. totuşi unele dintre ele au încercat să !e domine pe celelalte fie pri. autonomia. Dar tot Polifem e cel pe care Teocrit. al Vl-lea.Capul unei statui cicladice mari provenind de la Amorgos. D. Cicladele. Cuvîntul acesta evocă. Delosul apare ca o adevărată capitală religioasă a lumii ioniene şi serbările. in secolele al Vll-lea şi al Vl-lea. se pare că Cicladele au întreţinut relaţii s t r î n s e mai ales cu Anatolia. fireşte. nici în timpul războiului peloponeziac si nici mai tîrziu. nici în perioada hegemoniei ateniene. Muzeul Spyros Mcletzis. cu autonomia lor teoretică. Cicladele sînt în viaţa internaţională niştesimpli pioni. N a x o s. M i l o. CICLOPII [KYKLOPES]. Mileniul III. imaginea lui Polifem. FOÎG arhipelagului. pare să fi exercitat un timp hegemonia asupra vecinilor săi Totuşi. dar Naxos.

cîinele ager"). într-un atac combinat. care chemase în ajutor pe atenieni pentru a reprima o revoltă a hiloţilor şi trimisese înapoi corpul expediţionar atenian în 461. P. fiind învins. pentru cei vechi. ei s-au scindat în două ramuri. D . tridentul. Populaţie nomadă. s-a omorît în 676. în 451. C l M O N. dar mai puţin fericită din punct de vedere politic. în 463. Acuzaţia s-a tărăgănat. au ajuns pînă la t'es (unde au ars templul) şi au jefuit . discipolul lui Socrate. simbolizează „vigilenţa lor morală arţăgoasă. Hades şi Poseidon au putut pune mîna pe putere graţie armelor date de trei Ciclopi: tunetul şi fulgerul.t'mP după Homer. cimerienii s-au adunat în stepele Rusiei meridionale. dar cînd regele Spartei. Atenianul Cimon era fiul lui Miltiade. pentru Europa medievală. îngrămădite unul peste altui fără nici o regulă.) Prin această legendă se explică termenul „ciclopeean". în gimnaziul din Kynosorges (. în primul pătrar al secolului al Vll-lea. al V-lea. cimerienii s-au năpustit. a repurtat noi victorii în Tracia şi a supus cetatea Tasos. au atacat mai tîrziu (către 663) Lidia şi cetăţile greceşti din lonia. în artă. prima în Crimeea şi spre gurile Dunării. de origine tracică. robit de farmecele Galateei. cealaltă în munţii Caucazului şi la nord-estul Asiei Mici. Pericle. Cimon. îl descria ca pe un pasionat " drăeostit. l-a acuzat că s-a lăsat corupt de regele Macedoniei. Zeus. Magnesia de pe r î u l Meandru. trăsnetul. Şcoala filozofică cinică a fost întemeiată de atenianul Antistene. ajuns în fruntea partidului democrat. Ciclopii treceau drept întemeietori de oraşe. în urma invaziei scitice. C I N I C I I . al cărei rege Midas. Cariera sa a fost glorioasă din punct de vedere militar. asupra provinciilor asiriene. şi apoi contra Frigiei. Totuşi în patria sa Cimon era personificarea spiritului conservator ş i . de unde a luat rămăşiţele lui Tezeu. păzindu-şi turmele şi apărîndu-şi cu străşnicie ţara împotriva oricărui amestec străin. care se răzvrătise contra Ligii de la Delos. coiful ce te face invizibil. Au suferit o mare înfrîngere în Cilicia. hunii. Se pare că cimerienii au însemnat pentru greci ceea ce au fost. poporul socotindu-l răspunzător de această insultă. în anul următor a pus mîna pe insula Sciros. a fost ostracizat. Se mai spunea că Ciclopii lucrau ca fierari sub ordinele lui Hefaistos şi că prima generaţie de Ciclopi era anterioară celei a Olimpieni|or. o întreagă categorie de Ciclopi erau nişte uriaşe fiinţe sălbatice. şi al unei prinţese trace. în 468. la gura Eurimedonului. construită din blocuri enorme. P. care aminteşte de locul lor de origine şi. deschizînd astfel compatrioţilor săi calea spre bogăţiile muntelui Pangeu (Pangaion). Reîntors zece ani mai tîrziu în patrie. De aici li se trage numele de K/nes („Cîini") sau Kynikoi („Cinici"). cînd au fost alungate definitiv din Anatolia. dar hoardele lor au rămas o ameninţare pînă în 575. în 476 a cucerit de la perşi fortăreaţa Eion din Trăda. î n s u ş i felul lor de viată" 131 C IM E R l E N l l [K l M M E R l O l]. cu care desemnăm un tip grosolan de zidărie. tradiţia după care Ciclopii ar avea un singur ochi în m i j locul frunţii e departe de a fi generală. fondatorul şi eroul protector al Atenei. Cimon a reluat lupta contra perşilor şi a murit în Cipru. se spune că ei ar fi construit incinta primitivă a Atenei. probabil î n secolul al X-lea. de unde au fost goniţi de Assarhadon. -are trăiau departe de orice civilizaţie. pe coasta de sud a Asiei Mici. Ciclopii s î n t reprezentaţi cu trăsăturile care le subliniază brutalitatea şi grosolănia. pusă mereu pe ceartă şi. a distrus flota lui Xerxes. învingătorul de la Maraton. D. ai J cucerit oraşul Sardes. îndrumaţi de zeiţa cu aceiaşi nume. din pricina forţei lor.. după ce obţinuse o victorie hotărîtoare. în acelaşi timp. în jurul anului 637. (Episodul e înfăţişat pe un vas din sec. care hotărîse expediţia şi comandase trupele. într-o oarecare măsură. Pe de altă arte.

Hiparhia şi-a cucerit astfel dreptul. din învăţătura lui Socrate cinicii au reţinut mai ales apelul la virtute şi la austeritate. P. Crates a fost primul profesor al lui Zenon. Ei adaptau. Diogene căuta peste tot „un om adevărat". Alt cinic al timpului. Demetrios era prieten cu stoicul Traseos.-M. ciprioţii au suferit influenţe cînd ale uneia. a scris mult: discursuri în maniera sofiştilor. Predicatorii cinici î ş i rosteau diatribele în faţa poporului. Crates din Teba. exilat de Nero. înfruntînd voinţa părinţilor s ă i . pe care îl citează adesea Lucian. Dar erau în acelaşi timp atît de credincioşi tradiţiilor locale şi aveau o individualitate atît de pregnantă. de la un capăt la altul al antichităţii. Zeller i-a numit „capucinii antichităţii". toate foarte admirate de cei vechi. obiceiurile şi produsele lor artistice şi de artizanat se distingeau de ale tuturor celorlalţi vecini. Succesorul său. într-un chiup uriaş — şi că unica ustensilă casnică pe care o folosea era o strachină. într-adevăr. Criticînd teoria platonică a ideilor. în timpul Imperiului roman şcoala cinică a exercitat o mare influ. Fondatorul doctrinei. El este unul dintre interlocutorii Banchetului lui Xenofon. Cu un opaiţ în mînă. cînd a văzut un băiat bînd apă din pumni. stoicismul lui Seneca se apropie de filozofia cinică purificată a lui Demetrios. care a renunţat la tot. S. cinicii cei mai cunoscuţi s î n t : Bion Boristenitul. Un anumit număr de constante fac ca tot ce este cipriot să aibă un caracter propriu. frumoasa si bogata Hiparhia. rar pentru o femeie. la temperamentul lor şi la felul lor de viaţă cam rustic. onoruri. Diogene I-a rugat s a s e dea puţin la o parte. Dar şi la ea a renunţat într-o bună zi. Despre el se povesteşte că locuia într-un butoi — de fapt. c a s ă nu-i mai ascundă lumina soarelui. dar nu văd de loc cabaiinitatea". Y P ROS]. pentru că ciprioţii erau 132 . întemeietorul stoicismului.(L. căruia îi aduce un elogiu călduros. C I P R U [K. De asemenea predicile morale ale stoicului Musonius Rufus. pe car e interese economice şi militare îl atrăgeau în ţinuturile vecine. Menip din Gadara. Ciprul ocupă în lumea elenică un loc cu totul aparte. In secolul al lll-iea. sînt foarte aproape de spiritul acestei doctrine cinice mai noi. încît. ale cărui Convorbiri au servit lui Horaţiu drept model pentru Satire. Omul trebuie să caute numai bunurile spirituale şi să considere restul (bogăţii. tot ceea ce împrumutau din afară Această combinaţie η-a dat capodopere. glorie) ca deşertăciune. cînd ale alteia d intre ţări l e cu care întreţineau relaţii. Antistene. A rămas în contact frecvent cu Egiptul. care a îndrăznit să-l înfrunte pe Nero. de a figura în Vieţile filozofilor a lui Diogene Laerţiu. Ei şi-au ales ca protector pe Heracles. e celebru prin vorbele salede duh. s-a căsătorit cu sora prietenului său Metrocles. adică ideeadecal. Antistene spunea: „Văd bine caii. Ciprul a fost o escală obligatorie în tot timpul antichităţii pentru cei care navigau între Orient şi Grecia. la mai puţin de 100 km de Asia Mică şi de Fenicia. care stigmatizează prin diatribele lor violente pe nebunii care n-au descoperit calea adevăratei fericiri şi încearcă să-i convertească la doctrina lor. şi dialoguri socratice. Diogene din Sinope. dar nu I-a găsit niciodată. Cinicii sinceri renunţă deci la toate avuţiile lumeşti. într-adevăr. enţă. limba. Cipru| se afla la răspîntia dintre imperii şi civilizaţii a căror putere materială şi strălucire a influenţat desigur pe locuitorii săi. Situat în colţul de nord-est al Mediteranei. dar din care ne-au rămas doar fragmente. pentru a-l urma şi a-i împărtăşi viaţa de vagabond. uşor de recunoscut. Robin). cerşesc cele necesare traiului şi devin predicatori ambulanţi. şi Teles. pe teme împrumutate de la poeţi. Ei opun natura culturii şi dispreţuiesc orice convenienţă socială. fără îndoiala î n mod inconştient. Cînd Alexandru cel Mare I-a întrebat o dată ce favoare ar fi dispus să accepte de la el. ale cărui munci simbolizează efortul permanent spre virtute al omului demn de acest nume.

şi anume pînă in timpul perioadei tulburi de la începutul primului mileniu. Etapa miceniană durează în Cipru mai mult decît în alte părţi.arï P r o v e n i n d 3 ΐ Ί C i p r u . M i l e n i u l al H l . dintre care multe reproduceau în argilă modele de metal. acea regalitate neabsolută care s-a menţinut de-a lungul întregii istorii antice. Vom rezuma aici. în linii foarte mari. Muzeu! Louvre. exemplu atenienilor sau corintienilor — 5 creeze. Cele cîteva aşezări neolitice identificate în Cipru par să fi fost părăsite cînd.) e a . fără îndoială din punct de vedere politic de ţinuturile de baştină şi. Foto Te/. folosind şi ei unele elemente stră. limba lor. istoria complicată ş j adesea obscură a insulei. lipsi . a înnodat legături cu tarile din est şi cu Egiptul. Lut ars provenind din Cipru. încetul cu î n c e t u l . venită probabil din Anatolia. î n c e p u t u l rmieniuiui 1. în cursul secolului al XV-1 ea sau a! XlV-leas-a produs un eveniment capital : sosirea în masă a ah ei lor veniţi din Grecia. foto Tei. instituţiile lor. ploşti si recipiente cu fundul rotund. monumente care le-au adus gloria. Ciprioţii trec atunci sub influenţa feniciană. care nu s-a modificat de ioc (graiurile cipriote au păstrat întotdeauna un caracter arhaic). 133 . Muzeu! Louvre. acesta e fără îndoială momentul cînd încep să utilizeze un sistem de scriere pe car e gr ecu îl vor adopta cu mici modificări. Idol feminin. de răchită s au de piele. care aduceau cu ei civilizaţia lor. s-a instalat aici o populaţie pastorală. în fine arta lor şi o tehnică nouă. Această populaţie depindea. la începutul Epocii Bronzului (către anul 3000). Atunci au apărut acele forme de vase cărora ciprioţii le-au rămas credincioşi: burdufuri.

Puţine colonii a u fost întemeiate cu un mai mic elan ca Cirene. D. par copiaîe direct după modele cipriote. în timp ce altele. conduşi de arhegetul Băţos şi s-au instalat pe Plateea. Homer povesteşte cum a scăpat U lise de farmecele vrăjitoarei Circe. P. o dată cu Egiptul. ca în 526 să fie integrai. Marinarilor care debarcau pe insula sa Circe le dădea o băutură preparată de ea. să redea înfăţişarea umană tovarăşilor săi închişi de Circe în cocină. foto Te/. După bătălia de la Isos (333). Cînd puterea asiriană se prăbuşeşte. cu cîteva zeci de oameni la bord. dar s-au făcut că nu înţeleg. intermediul său au pătruns în Grec'ia multe trăsături orientale. după o perioadă obscură. într-o măsură mai mică. cu cît. Ulise însă. a obiigat-o pe Circe. aceştia n-au pus piciorul pe continent. Regii continuă să conducă cetăţile cipriote. Ciprul a jucat totuşi un rol important în istoria lumii elenice. au rămas mai credincioase tradiţiilor locale sau influenţei ieniciene. P. secoluf a) Muzeul Louvr. credinţele religioase s i anumite legende poartă pecetea cipriotă: anumite tradiţii susţineau că Afrodita s-ar fi născut în oraşul cipriot Pafos. ca Idalion sau Salamina. pe coasta de nord a Africii. două corăbii au părăsit Tera. Observaţia este valabilă. adoptate cu a t î t mai uşor de greci. Ca urmare. C I R C E [ K I R K E ] . zeul a abăt-jt asupra lor o secetă. au fost destul de puternic elenizate. C I R E N E [ K Y R E N E ] . Păstrîndu-şi chipul de om. Cea mai strălucită perioadă din istoria insulei a fost sub domnia lui Euagoras l (410—374). Atunci s-au hotarît să trimită cîţiva oameni în recunoaştere.Oi'nofchoecu p a s ă r e zburind. Ciprul trece în miinile faraonilor (626). Ca pedeapsă. Anumite forme de vase din Creta sau din Corint. cîndva posesiune hitită. de la sfîrşitul secolului al Vlll-lea. Deşi pare izolat. imperiului persan. Ciprul se supune cu entuziasm lui Alexandru cel Mare şi elenismul absoarbe toate elementele străine. care î ş i extinde autoritatea asupra întregului Cipru şi e recunoscut de regele perşilor. care îi transforma în porci. Cipru. trecînd prin insulă î ş i pierdeau aspectele prea exotice. apoi s-au întors acasă să dea raportul. sub ameninţarea săbiei. prin 134 . Tentativele de revoltă din timpul războaielor medice se soldează cu un eşec. de exemplu Amatus. şi pentru unele motive ornamentale. ci au tăbărît în apropiere de ţărm. O. a căzut (în 715) sub controlul lui Sargon al ll-lea. pe mica insulă Plateea. dar sînt supuşi unui suveran străin. Acolo au dus o viaţă mizeră şi după numai doi ani s-au întors cu toţii descurajaţi în patrie Dar teranii nici nu i-au (ăsatsă debar- Ciprul era împărţit in cîteva regate mici (numărul lor a variat între şapte şi zece) si dintre care unele. Apoi trece cu oarecare dificultate în patrimoniul suveranilor Egiptului şi în celedin urmă devine provincie romana (22). în Odiseea. ViJ-lea. datorită unei plante miraculoase (mol·/) dată de Hermes. Ciprul. a putut să evite această metamorfoză. In 644 locuitorii din Tera primiseră de la Apolon poruncă să trimită o expediţie în Libia. Mai mult d e c î t arta.

ι <-. mai mult datorită sanctuarului Afroditei. cretani şi rodieni. rnai ales sub domnia lui Arcesilaos al ll-lea. lîngă un izvor. P. au întemeiat cetatea Cirene. Cirene nu se preocupă decît de exploatarea bogăţiilor sale si n-o interesează să joace un roi internaţional. o pradă tentantă pentru vecini si nu e de mirare că Ptolemeii s-au străduit s-o anexeze imperiului lor. Numele său nu Regele Arcesi/aos supravegh md cintărirea şi depozitarea silfiului. Colonia s-a înfiripat puţin c î t e puţin. C I T E R A [ K Y T H E R A ] . 135 . . în schimb prosperitatea face din ea. Deposedaţi de pămînturile lor de către noii veniţi.™ ^ ea ţn Libia. au fost învinşi. Cupă laconiana· Circa 560. precizînd de astă dată că membrii xpediţiei trebuie să se instaleze chiar pe ntinenţ.L. nu prea departe de ţărm. î n timpul domniei lui Băţos II. în antichitate s-a bucurat de o celebritate mediocră. care însă nu era nici pe departe cel mai important dintre sanctuarele consacrate acestei zeiţe. din cultura unei plante numite sy/phium şi din creşterea cailor. Cirene a continuat să realizeze venituri importante din bogăţiile solului.. D. Campaniile ulterioare au fost mai puţin fericite şi tulburări le care au izbucnit au impus tante.e căci Apolon porunuie laioş.. într-o poziţie uşor de apărat. Biblioteca Naţională din Paris. astfel ă în 575. dar cu tot ajutorul egiptenilor. Totuşi. Băţos şi tovarăşii săi şi-au luat 'n sfîrşit misiunea în serios şi către 630. locuitorii băştinaşi s-au revoltat. Această insulă pustie din sudul Peloponezului este o invenţie modernă. după e au rămas un timp într-un loc mai puţin prielnic. s-a c simţit nevoia unor forţe noi pentru exploatarea ţinutului şi a fost adus un contingent însemnat de peloponezieni. Timp de mai multe secole.

se inspiră din aceleaşi sentimente. dar raţionalismul lor s-a exercitat asupra unor date care nouă ne sînt complet străine. î n c î t sentimentul religios. Este adevărat că grecii au fost ca si noi. P. şi elementele care stau la baza credinţelor noastre de cele care au alcătuit religia lor. dar pentru ei aceste două entităţi s î n t fiinţe: Dreptatea merge la Zeus ca să-i ceară ajutor. Zeus protejează Dreptatea şi condamnă Nedreptatea. î n c î t nu e de mirare că uităm cam prea uşor diferenţele care le separă. se ridica sanctuarul de la Claros. chiar dacă şi-au putut schimba forma. felul de a bea şi de a mînca. dar principiul de la baza acestei diviziuni a rămas de neclintit. deşi e foarte puternic dezvoltat. poate chiar mai mult decît noi. prin tragere la sorţi. Noţiunea de imperiu. dacă civilizaţia materială. De exemplu jurămîntul sau blestemul au o existenţă proprie. majoritatea locuitorilor nu beneficiau de cele mai importante drepturi cetăţeneşti. Ce să mai spunem de anumite obiceiuri care nouă ni se par tot atît de stranii. Am putea spune de asemenea. distracţiile. Chiar în statele cele mai democratice. Ei socoteau că acesta era m i j locul cel mai s igur de a-şi cîştiga bunăvoinţa divină. totuşi tragerea la sorţi η-a fost abolită niciodată. care nu dispuneau nici măcar de persoana lor.evoca la cei vechi imaginile fermecătoare ce ni se deşteaptă în minte cind auzim vorbindu-se de Citera. cu multe privilegii. ci mai degrabă transpunem cuvintele şi astfel noţiuni diferite capătă o înşelătoare aparenţă identică. pescuit şi vînătoare. în majoritatea oraşelor. Uităm î n s ă că pentru ei patria nu a depăşit niciodată limitele unei regiuni. Iluzia noastră e întărită de vocabular: cînd vorbim de c i v i l i zaţia greacă nu traducem. o găsim la barbari mai mult decît la greci. D. Exemplele de concepţii fundamental diferite între noi şi greci ar putea fi numeroase şi ne-am putea întreba. răspund însă aceloraşi trebuinţe. Dimpotrivă. Noi spunem că Grecia a cunoscut aceleaşi forme politice ca şi ale noastre. cu toate progresele realizate în acest domeniu. un corp asemănător cu al nostru. Şi î n privinţa acestei reguli absolute au fost aduse unele modificări. alegerea zeilor fiind oarecum dirijată prin propunerea unor candidaţi dintre cei mai demni . Ulterior graniţele dintre aceste c l a s e au început să se şteargă. şi în aceste state. L a s u d d e Smirna şi în apropierea mării. cetăţenii nu aveau toţi acelaşi rang şi că. De altfel ce era un oraş-cetate ? O grupare foarte restrînsă de oameni. C I V I L I Z A Ţ I E . La fel în privinţa tehnicii: pînă nu de mult — adică pînă la inventarea unor procedee noi şi la folosirea unor forţe supuse recent — zidarii şi tîmplarii noştri lucrau la fel cu cei din Atena secolului al V-lea. că. se confundă adesea cu superstiţia. C L A R O S. nu e totuşi punctul de contact cel mai strîns între noi şi cei vechi: metodele întrebuinţate la cultivarea pămîntului. Cine n u ş t i e c ă civilizaţia noastră este fiica şi urmaşa civilizaţiei greceşti ? Acest lucru s-a repetat a t î t de des. Religia lor este un politeişm antropomorfic . ci fiecare fenomen poate fi considerat o divinitate şi însăşi ideile abstracte prind viaţă. o adevărată prăpastie separă datele pe care a fost construită societatea noastră de cele pe care s-a întemeiat societatea greacă. în special de modul în care î ş i desemnau magistraţii. după î n s e ş i legile cetăţii ei erau împărţiţi în clase sociale strict ierarhizate. că statul η-a însemnat altceva decît administraţia unui oraş şi a periferiei sale. pe c î t erau de naturale în ochii grecilor. care nu puteau să trăiască fără ajutorul metecilor—lipsiţi de orice cuvînt în mersul treburilor publice — şi fără ajutorul sclavilor. în cele din urmă. 136 . ea este într-o oarecare măsură independentă de el. P· D. raţionalişti. Lumea e populată de atîtea divinităţi. atît de familiară nouă. fiindcă lăsau astfel ca Nemuritorii să decidă. pentru ei divinitatea nu se relevează prin fiinţe şi fenomene.

ca şi promulgarea unor legi (puţin cunoscute de noi) ca aceea a lui Solon. care servea probabil consultaţiilor profetice.u| din cele mai vechi sanctuare ale lui Apolon. exportul în ţările barbare şi în colonii a produselor fabricate au dat naştere unei pături care nu trăia de loc de pe urma agriculturii. ii s-a dat acest nume atunci cînd cultura de bază o constituiau cerealele. Războiul peloponeziac. care ar fi putut servi ca intermediar între categoria mizeră a ţăranilor. ascendenţă eroică. Aceştia sînt pentocos/omed/mni/. la o data pe care n-o putem preciza. Tabloul cel mai edificator ni-l oferă Atena. Chiar Homer îl prezintă pe Apolon ca protector si patron al acestui loc. gata să conspire — dovadă exemplul lui Cilon din 630—. o lege a limitat accesul la magistraturi pentru reprezentanţii celor două categorii sus-menţionate (cavalerii nu puleau să aibă decît funcţii de rangul al doilea). au izbutit să echilibreze situaţia. care continuă să domine pe supuşi. P. Cîteva familii greceşti î ş i atribuiau. Dezvoltarea comerţului Şi a artizanatului. A fost necesar să vină reformele lui Clistene şi mai ales cele ale lui Efialte (462). şi cea a teţ/lor fthetes). Toate societăţile din Grecia antică au fost mai mult sau mai puţin ierarhizate. textele lui Hesiod şi puţinele informaţii istorice despre aceste timpuri îndepărtate arată că. In secolul al Vll-lea. Poemele homerice. In aceeaşi epocă. El rlâdea oracole în sanctuar şi grecii din lonia l din insule veneau acolo în pelerinaj Nu cunoaştem aproape nimic din înfăţişarea primitivă a sanctuarului. nu exista o pătura de mijloc. care nu aveau decît un petec de pămînt. cei • ale căror proprietăţi produc o enormă cantitate de grîne. cînd tir an i i se sprijină pe pat urile de jos ca să obţină puterea. CLASELE SOCIALE. se aflau în afara vieţii politice. aproape pretutindeni. privind ipotecile şi datoriile. în schimb săpăturile recente au dat la iveaiă clădiri imense construite în cinstea lui Apolon în epoca romană si un număr uriaş de inscripţii ne arată marele interes de care se bucura pe atunci zeul. de caracterul elenic şi de respectul pentru persoana umană care domneşte în această civilizaţie: nici trufie. democraţia a triumfat destul de repede şi că în majoritatea cetăţilor nivelarea s-a produs încă înainte de sfîrşitul secolului al V-lea. în multe state. şi Tesalia. dar clasele superioare se deosebeau de poporul de rînd mai mult prin bogăţie decît prin sîngele albastru. a cărei putere e bazată pe bogăţie. în subsolul templului era amenajată o cameră fadyton). nici umilinţă înjositoare. unde regimul marii proprietăţi favorizează aristocraţia. acea puternică nobilime care i-a detronat pe regi şi şi-a împărţit puterea lor (data e greu de precizat. e vorba poate de sfîrşitul secolului al IX-lea). diferenţierile sociale trebuie să fi fost destul de tranşante. D. cei mai săraci dintre oamenii liberi. în primele secole ale mileniului l. pentru ca barierele politice dintre păturile amintite să cadă. cea a zeugiţ/lor (zeugito/J. Vom prezenta acum situaţia de la începutul epocii în care se manifestă primele aspiraţii democratice. cele două categorii inferioare. dar trăiesc mai aproape de arendaşii lor şi au venituri mai mici. La începutul secolului al Vl-lea mai supravieţuiesc încarnările familii descendente din eupatrizi. Au rămas doar două excepţii: Sparta cu ai săi Homoioi („Egalii"). Mai trebuie precizat că. apariţia ei a modificat structura socială a Greciei. Trebui e să ţinem seama. o nobilime turbulentă. din ce în ce mai puţini la număr. plecarea masivă de emigranţi către ţările îndepărtate. şi aristocraţia absorbită mereu de războaie şi care trăia din venitul pămîntu!ui cultivat de alţii. dar mai ales o aristocraţie funciară. După aceşti bogătaşi vin cavalerii (hippeis): sînt şi ei proprietari. legaţi de pămînt din pricina datoriilor contractate. In acelaşi timp. ci se concentrase în oraşe. fără îndoială. şi denumirea a rămas şi a f unci cînd pămînturiie lor produceau viţă de vie şi m as lini. dezvoltarea 137 .

dar aceştia au adesea o origine destul de umilă—uneori simpli s c l a v i eliberaţi de stăpînii lor pentru s e r v i c i i l e aduse si ajunşi la s i t u a ţ i i înalte numai datorită talentului lor. Dacă ar fi să-i credem. încercînd să î n t î r z i e mişcarea democrată care s-a dezvoltat în această cetate după căderea tiranilor. Argeenii au consacrat statuile iui Cleobis şi Biton la Delfi. acest bogat tăbăcar intrat în arena politică ar fi uzat de cele mai josnice mijloace ca să-şi atingă scopurile. Cleomene a fost nevoit să se exileze şi a murit la Alexandria. e probabil că violenta limbajului său şi vulgaritatea atitudinii impresionau mulţimea mai mult decît dis economică. Legenda spune că într-o zi această preoteasă trebuia săseducă în carul ei la sanctuar să aducă un sacrificiu. Aristofan şi Tucidide i-au făcut un portret sumbru: laş.Delfi. si pe Cleomene al Ill-lea. raporturile comerciale cu străinătatea. cu toate încercările făcute (în ajunul înfrîngerii Atenei din 404) pentru restabilirea unui regim censitar. care î n t r e 237 si 219 a încercat să modifice constituţia şi să dea Spartei un regim în concordanţă cu ideile epocii sale: a abolit eforatul. P. P. Cleobis şi Biton au ajuns la timp ca ceremonia să poată avea loc. Caii nesosind. C L E O B I S şi B I T O N. Marele om de stat atenian a avut ghinionul să aibă drept cronicari pe duşmanii s ă i cei mai înverşunaţi. cetăţenii rămîn egali în faţa legii. Foto După Herodot. 138 . răpuşi de oboseală. D CLEOMENE [K L E O M E N E S]. a făcut o nouă împărţire a pămînturilor. perfid. P. vom menţiona aici numai pe Cleomene l. Nume dinastic purtat de mai mulţi regi ai Spartei. dar au murit. avid de popularitate. indiferent de avere. Dar Antigon Doson a pus capăt încercărilor sale. urmărind să integreze pe compatrioţii săi într-o lume socială de care Sparta se izolase singură de secole. Dintre aceştia. care a domnit aproximativ între 510 şi 490 şi care s-a amestecat de mai multe ori în treburile Atenei. ei erau fiii unei preotesea Herei. venal. De acum înainte bogăţia se află mai ales în mîinile bancherilor şi armatorilor. învingînd armata spartană la Selasia. preocupat numai de interesele sale. în primii ani ai secolului al Vl-lea. C L E O N. in sfîrşit importanţa pe care au câpătat-o sclavii şi liberţii în lumea afacerilor avea să transforme radical situaţia diferitelor pături ale populaţiei. D. Cleon a iost desigur un demagog. Dar. D. cei doi fii ai săi s-au înhămat ei înşişi la car. Distanţa de la Argos pînă la sanctuarul Herei era mare.

totul trebuia pus în mişcare pentru obţinerea victo• riei. P. în 421. fiind mai tinere şi mai viguroase. erau supuşi unor îndatoriri financiare ii militare inferioare celor ale băştinaşilor şi se comportau ca într-o ţara cucerită.] C L E R U H I E [K L E R U K H l A]. C L E P S I D R A [K L E P S Y D R A]. prădaţi de învingătorii sau de „protectorii" lor. O comunitate de atenieni instalată într-un loc anumit — aceasta este deci o c/eruh/e. P.* _ reşedinţa şi le dă un lot (kleros. succesul obţinut de el în Adunare nu e de loc surprinzător. localnicii se simţeau sub un adevărat regim de ocupaţie. care s-a dovedit destul de puternică pentru a alunga un detaşament spartan chemat în ajutor de duşmanii democraţiei. în 425. Acest lot este expropriat din teritoriul populaţiei locale. î ş i căutau norocul în ţinuturile barbare. [Vezi C r o n o l o g i e şi l u s t i ţ i e . A venit la putere în 508. Sistemul a fost inaugurat de Clistene şi a cunoscut o mare răspîndire în secolul al V-lea. Primul a fost tiran la Siciona. A murit luptînd. Poate ar fi însă mai exact să spunem despre Cleon că n-a fost decît purtătorul de cuvîrrt al unui popor sătul de distincţia aristocratică şi de moderaţia lui Pericle.^« . Ca şi altădată. ea rămîne dependentă de Atena şi cleruhii (klerukhoi) controlează stat j| obligat de Atena să-şi ofere ospitalitatea. dar participanţii î ş i păstrau cetăţen ia ateniană. lăsîndu-l în voia instinctelor sale". Clistene a condus o mişcare populară. Prin tată făcea parte din familia Alcmeonizilor. Al doilea Clistene. prin înseşi principiile lor. Ceas cu apă (asemănător cu acela de nisip) care limita timpul de vorbire al oratorilor. împotriva partizanilor tiraniei şi a nobilimii care doreau să restabilească în Atica un regim oligarhic. Aceste cleruhii erau instalate deci în state aliate a căror loialitate era nesigură sau în regiunile de importanţă strategică capitală. cetăţeni cu drepturi depline la Atena. alungaţi de mizerie. A participat el însuşi la unele campanii. Spre deosebire de cetăţile coloniale de altădată. 139 . Numele acesta a fost purtat de doi oameni de stat de cea mai mare importanţă. În aceste condiţii. Deşi aristocrat prin naştere. a capturat 400 de spartani pe care strategul Demostene nu reuşise să-i scoată din Sfacteria. în timp ce coloniştii de altădată. opo/koi. era pe linie maternă nepotul celui dintîi. a inaugurat către sfîrşitul secolului al Vl-lea o politică de expansiune teritorială. emigranţii atenieni numiţi k/erukhoi („deţinători de loturi de pămînt") sînt trimişi aproape totdeauna î n ţinuturi greceşti adesea foarte aproape de Atena. nimeni η-a „contribuit mai mult ca el la coruperea poporului. situaţia financiară e gravă. Clistene a lăsat să supravieţuiască vechile instituţii. El e acela care. plecarea acestor emigranţi este organizată sub conducerea unui şef. Aceştia din urmă. atenian. de colonii [vezi C o l o n i z a r e ] . mitilenienii se revoltă în 428 şi Cleon cere pentru ei pedeapsa cu moartea. Clistene a fost un reformator democrat. Cleruhiile organizate în acest scop se deosebesc. El a determinat în bună parte lipsa de popularitate a Atenei cînd a izbucnit războiul peloponeziac. D. dar a creat altele care. Atena care în timpul marii perioade de colonizare elenică nu întemeiase'nici o cetate. în consecinţă. C L I S T E N E [K L E i S T H E N E S]. de exemplu în Eubeea. în vremea colonizării elenice. doi ani după căderea Pisistratizilor. în primii treizeci de ani ai secolului al Vl-lea. D. ι ^αί>. cu toate drepturile şi îndatori- tincţia rece a lui rencm.trebui să vedem în Cleon tipul politicianului partizan al măsurilor radicale: Atena era angajată în războiul peloponeziac. de unde li se trage şi numele). Cleon propune un impozit special pe venituri. care jucaseră încă de timpuriu un rol important în viaţa politică a Atenei. După spusele lui Aristotel. în faţa Amfipolisului.

Clitemnestra. menită să-i apere reformele. Ga sa şteargă vechile împărţiri teritoriale. Pe Electra a căsătorit-o cu un biet ziler. Dar înainte de această dispariţie. cu care a avut pe Oreste. Mai dăinuie totuşi cîteva trăsături arhaice. gustul pentru scenele animate. căci din 506 Clistene a dispărut complet de pe arena politică. vechile naucrarii (naukrariai) au decăzut. Dintre eroinele tragice. Fiind obligata de soţul său s-o dea pe Ifigenia pentru a fi sacrificată. Cel puţin o dată în cursul unei pritanii se întrunea Adun ar ea poporului (ekklesia)· cu drepturi suverane în toate problemele. KLYTAIMNESTRA]. a cărei cauză n-o cunoaştem. combinate cu teme tratate încă mai de mult de sculptori. In cei zece ani pe care Agamemnon i-a petrecut conducînd războiul grecilor împotriva Troiei. conducerea era exercitată pe rînd de fiecare dintre grupurile rebrezentînd aceste triburi. fiica Ledei — şi prin urmare soră cu Elena şi cu Dioscurii — s-a căsătorit cu Agamemnon. precum şi detila ea de animale — în banda a şasea în timp ce celelalte cinci înfăţişează oameni în acest fel de „biblie grecească ilustrată" (E. fie ca amantă a lui Egist şi mamă denaturată a Electrei şi a lui Oreste. S-au numărat 250 de personaje ş i animale ce execută diverse acţiuni. în acelaşi timp. în timpul guvernării sale. în timpul unei zecimi din durata legislaturii (pritanie — prytaneio). apoi a împărţit cu el domnia asupra Argosului. Capodopera sa este Vosul François. a inspirat ce! mai mult pe poeţi. C L l T l A S.le-au luat locul şi rolul. prin caracterul şi prin crimele sale. Colaborator al olarului Ergotimos şi împreună cu acesta. ei se schimbau anual. fie din legendele atice. pe Ifigenia si pe Electra. P. Ea a oferit dramaturgilor un material inepuizabil: a fost prezentată fie încercînd s-o apere pe Ifigenia. Clitemnestra a devenit amanta lui Fgist La întoarcerea iui Agamemnon. cuprinzînd fiecare o treime locuitori ai oraşului. cele ale Clitemnestrei i-au inspirat cel mai mult pe poeţi. pictorul Clitias este cel mai strălucit reprezentant al fazei vechi a ceramicii atice cu figuri negre — al doilea pătrar al secolului al Vl-lea (circa 570—560). pe care le-a grupat în zece triburi. o adevărată tehnică de miniaturist. fiecare trib trimitea în Senat (Bule) c î t e 50 de reprezentanţi traşi la sorţi. Din vechile împărţiri administrative η-a mai rămas deci nimic. care au schimbat caracteru l statului atenian. in sfîrşit grija m inuţioasă în redarea trăsăturilor caracteristice dovedesc că stilul cu figuri negre î ş i găsise mijloacele de exprimare. o instituţie foarte specială. D. o treime locuitori ai regiunilor de coastă şi o ultimă treime ţărani din interiorul ţării. Amploarea compoziţiei şi libertatea în tratarea mişcărilor şi a atitudini lor constituie o ru pt ură cu s t i l u l ori entalizantşi anunţă marile compoziţii ale picturii ceramice de mai tîrziu. C L i T E M N E S T R A [KLYTAIMESTRA. au fost realizate numai în cîteva luni. iar Areopagul şi-a pierdut o parte din atribuţii. cu ceea ce a înfăptuit Revoluţia Franceză. fie întîmpinîndu-l cu bucurie ipocrită pe soţul întors victorios de la Troia. P. a creat démêle (demoi). Clitemnestra. Ea permitea îndepărtarea pentru zece ani din viaţa publică a oricărui cetăţean a cărui activitate părea periculoasă pentru stat. Vasul François păstrează din tradiţia orientală etajarea în zone suprapuse. Pottier) pot fi văzuţi numeroşi eroi cunoscuţi fie din 11 iada. a început să nutrească pentru el 140 o ură neîmpăcată. C el e zece triburi au stat de aici înainte la baza organizării politice. Aceste reforme. Oreste. împărţind Franţa în departamente. D intre toate crimele de care s-a făcut vinovată sumbra familie a Atrizilor [vezi numele]. Această reformă este destul de asemănătoare. ca să scape de moarte. prin spiritul său. în spe- . D. grija pentru detalii. ei înfiinţase ostracismul [vezi cuvîntul]. acum la muzeul arheologic din Florenţa. a fugit. dar mai tîrziu a revenit î n ascuns şi a omorît-o pe marna sa şi pe uzurpator. i-a pus pe Egist să-l ucidă.

Vosuf Froncor's, crater cu f guri negre executate deClij tias şi de olarul Ergotiinos Circa 570. Muzeul Arheologi din Florenţa. Foto Hirmefl

cial prezentarea capului şi a membrelor din profil, în timp ce trunchiul e văzut din faţă, precum si atitudinea hieratică a personajelor divine. ' R. M. C N I D [K N l DO S]. Unul din oraşeledoriene care s-au ridicat, la începutul Epocii de Fier, pe coasta de sud a Anatoliei. Aşezat la extremitatea unei peninsule, separată printr-un braţ de mare de continent, Cnidul s-a menţinut datorită mai ales portului său şi n-a avut nici un fel de relaţii cu restul ţării, î ş i datorează reputaţia actuală mai ales cultului care se celebra acolo în cinstea Afroditei; pentru sanctuarul acestei zeiţe, Praxitèle a executat cea mai celebră operă a sa. P. D.

C N O S O S [K N O S S O S]. Cel mai important oraş al Cretei moderne e aşezat la

numai cîţiva kilometri de locul unde, în mileniul î l , se ridica palatul prinţilor care au d ţinut cel rnai înalt rang pe insulă, cel puţin î ceplnd cu secolul a! XVIII-lea. în adevăr l· cui era c î t se poate de prieinic: în vecinătate mării, înconjurat de o cîmpie fertilă, punct c plecare al unui drum care străbate bogaţi ţinut Mesara şi uneşte coasta nordică cu coast sudică, vechiul Cnosos avea tot ce-i trebuie c să servească drept capitală. Ştim foarte puţine lucruri despre aspect oraşului propriu-zis: săpăturile au scos iveală cîteva case, unele modeste, altelesom] tuoase. Din contra, palatul, degajat compl prin săpăturile lui Evans şi ale urmaşilor să ne apare ca cel mai frumos model de reşedin* regală din timpurile minoice. Planul iniţial suferit mai multe schimbări de la aspecti originar, destul de modest (care datează <

1-

Palatul din Cnosos. Apartamentele de la etajul intîi. foto Hassia,

prin anul 2000), pînă la desăvîrşirea lui în secolul al XVI-lea şi la distrugerea sa (circa 1400). în ultima formă, palatul era un edificiu foarte vast, în formă de patrulater neregulat, dispus în jurul unei curţi centrale. Construcţia era foarte îngrijită: baza zidurilor era din piatră, iar partea superioară şi coloanele din cărămidă nearsă şi lemn. Faţadele prezentau retrageri şi proeminenţe, care par să ilustreze o modă tipic cretană. La vest se găsea un portic, dar accesul în clădire se făcea pe la nord şi pe la sud. Destinaţia diferitelor sectoare construitegrupate în jurul curţii nu este foarte clară. Au fost identificate două grupuri de „depozite", adică de pivniţe şi de antrepozite, aşezate unul la vest, de-a lungul unui culoar, celălalt la nord-vest. î n partea de nord-vest

a curţii se afla s a l a tronului cu anexele, printre care o încăpere ce servea drept „depozit" de obiecte votive. O sală vastă se numeşte „sala cu securi duble", din cauza imaginilor simbolice gravate acolo; în apropiere este „Megaronul reginei". Vestigiile unor scări, dintre care una foarte impo7antă, ce dă în estul curţii, atestă existenţa unui etaj, pe care arheologii l-au reconstituit cu oarecare îndrăzneală. Se cuvine să amintim băile şi closetele, care dovedesc un simţ dezvoltat al confortului, încăperile cele mai importante erau împodobitecu picturi, din cares-au găsit unele fragmente: amintim numai Pariziana şi celebrul Prinţ cu flori de c r i n , din care numai cîteva fragmente s î n t autentice. Fiind distrus la sfîrşitul secolului al XV-lea, palatul a rămas nelocuit si a căzut în ruină. De aici nu trebuie

142

Palatul din Cnosos. Sala tronului. Foto HÛSSÎG,

să deducem că de atunci aşezarea a fost părăsită. Deşi frumoasele case, care rivalizau prin bogăţia decoraţiei interioare cu palatul, au fost şi ele abandonate, o populaţie considerabilă a continuat să trăiască în locuinţe mai modeste, construite încetul cu încetul pe ruinele vechiului oraş. Pin ă în epoca romanăCnososul a căutat să-şi afirme existenţa mai ales împotriva rivalului său, oraşul Cortina. P. D. C O C l T [K O K Y T O S]. Afluent a! Aheronului, fluviul infernului. CO L O A N E. în arhitectura greacă, coloana juca un rol foarte important: în interior, 'n încăperile mai mari, era un suport indispensabil al grinzilor, a căror apăs ar e o prelua ;

dar mai ales în exterior era întrebuinţată mult, la acele galerii deschise numite porticuri, atît de căutate pentru umbră în ţările sudului bogate în soare. Din aceste motive, coloanele au fost folosite continuu. La origine şi mult timp după aceea (în orice caz p î n ă Ia sfîrşitul secolului al Vll-lea) coloanele se făceau din lemn: Pausanias, în secolul II e.n., a rnai putut să vadă una, în templul Herei din Olimpia. Era singura rămasă, dintr-un ansamblu care a fost treptat reconstruit în piatră. Cretanii si micenienii ciopleau din trunchiul unui arbore un ,,fus" : capătul mai subţire era înfipt într-o bază în formă de inel: celălalt capăt, mai lat, suporta o lespede pătrată, pe care se sprijineau bîrnele. Arhitectura greacă pune în schimb diametrul mai mare la baza coloanei; în epoca clasică apare
143

Coloană reconstituiţă de la palatul din Cnosos. Coloane dorică şi ionica de la Prop'leele din Atsna. Foto Hassi

o uşoară îngroşare la centru, cu scopul de a evita iluzia optică datorită căreia un fus perfect cilindric pare mai subţire ia mijloc. Coloana este unul din elementele esenţiale ale ordinelor. Indiferent dacă se sprijină sau nu pe o bază (coloană ionică sau coloana dorică), ea este întotdeauna canelată; canelurile (în număr de 20 la ordinul doric şi de 24 la ordinul ionic) evită monotonia, dau un ritm vertical şi reţin lumina; în cursul epocii elenistice canelurile acoperă doar o parte a fusului, restul fiind tăiat în faţete. Capitelul
144

poate fi considerat ca parte integrantă a coloanei [vezi O r d i n ] . P. D. C O L O N I Z A R E . Noi traducem prin colonizare un cuvînt grecesc al cărui sens adevărat este „emigrare". Această terminologie improprie riscă să acopere diferenţele radicale care separă cele două fenomene, in timpurile moderne, cuvîntul colonizare e folosit cînd un stat mai puternic pune stăpînire pe un teritoriu mai mult sau mai puţin îndepărtat, ai cărui locuitori s î n t consideraţi că aparţin unei civilizaţii inferioare şi care se supun

c u c e r i t o r u l u i fără a căpăta d r e p t u l de cetăţen i e , în timp ce c o l o n i ş t i i , indiferent dacă se instalează în mod p r o v i z o r i u sau d e f i n i t i v , îşi păstrează, odată cu n a ţ i o n a l i t a t e a , d r e p t u r i l e şi î n d a t o r i r i l e faţă de patria-mamă. Fenomen tardiv — începe a b i a în s e c o l u l al X V I I - l e a m o d e r n ă apare în o c h i i £ιΠ—colonizarea noştri ca un semn de putere. D i n contra, cetăţ i l e greceşti au fondat c o l o n i i în perioadele celor m a i tragice f r ă m î n t ă r i ale f o r m ă r i i lor, în momentele de maximă slăbiciune, între secolele al V l l l - i e a — a l V l - l e a . Aproape toate aceste cetăţi treceau atunci printr-o criză de creştere, care afecta r e g i m u l lor p o l i t i c şi soc i a l , precum şi economia. Aproape p r e t u t i n d e n i , m o n a r h i a a lăsat l o c u l u n e i a r i s t o c r a ţ i i , a l e cărei d o m e n i i cresc datorită p e t i c e l o r de pămînt pe care m i c i i proprietari, copleşiţi de d a t o r i i , sînt o b l i g a ţ i să le cedeze; acestor dezmoşteniţi, în număr din ce în ce mai mare, cărora n i c i c o m e r ţ u l , n i c i m e ş t e ş u g u r i l e (dea b i a născute) nu le ofereau un m i j l o c de trai, l i s-au adăugat î n v i n ş i i d i n l u p t e l e i n t e r n e care m i s t u i a u numeroase state. Tuturor acestor n e m u l ţ u m i ţ i d in t r-o ţară cu p u ţ i n e resurse n a t u r a l e nu le r ă m î n e altceva de făcut decît să se expatrieze. Aceasta este cauza p r i n c i p a l ă a c o l o n i z ă r i i greceşti, în l o c să meargă f i e c a r e să-şi încerce s i n g u r norocul, ei cer cetăţii lor să le dea un conducător şi să le f i x e z e o destinaţie. Acest proces de expatriere a î n s e m n a t m a i m u l t decît o colonizare sau o e m i g r a r e ; el seamănă m a i degrabă cu roirea a l b i n e l o r . N i m i c nu era lăsat în voia î n t î m p l ă r i i . într-o perioadă în care n a v i g a ţ i a e în p l i n a v î n t , Iu. mea exterioară începe să f i e cunoscută. Orac o l u l d i n D e l f i , consultat î n conformitate c u p r e s c r i p ţ i i l e r i t u a l e , i n d i c ă e m i g r a n ţ i l o r încotro să se îndrepte. Cu ocazia p l e c ă r i i u n e i e x p e d i ţ i i si a c o n d u c ă t o r u l u i ei — care va fi şi întemeietorul c o l o n i e i — se celebra o ceremonie oficială. A j u n ş i la destinaţie, c o l o n i ş t i i nu s-au l i m i tat la construirea o r a ş u l u i în care aveau să locuiască, ci au i n s t a l a t acolo şi d i v i n i t ă ţ i l e aduse cu ei d i n p a t r i a - m a m ă . N o u a cetate î ş i

organiza o viaţă proprie, independentă de metropolă, cu care nu m a i întreţinea decît r a p o r t u r i d i p l o m a t i c e . C o l o n i a era un stat nou, care se conducea s i n g u r , bătea monedă, î n c h e i a tratate ;i pornea r ă z b o a i e d i n proprie i n i ţ i a t i v ă , u n e o r i c h i a r î m p o t r i v a metropolei, î n t r e ţ i n e a raporturi b u n e sau proaste cu ind i g e n i i , făcea comerţ cu ei sau îi aducea în stare de s c l a v i e, după b u n u l său plac şi fără să ceară părerea metropolei. L o c u i t o r i i r e n u n ţ a u la vechea lor cetăţenie. Această m i ş c a r e de p o p u l a ţ i e nu face decît să continue, după o întrerupere destul de l u n gă, m i g r a ţ i i l e care, către s f î r ş i t u l E p o c i i Bronz u l u i , aduseseră t r i b u r i l e b a l c a n i c e î n Grecia c o n t i n e n t a l ă ş i alungaseră p e i o n i e n i i i n s t a l a ţ i în această r e g i u n e către i n s u l e şi coasta anatoliană. De această dată nu i n v a z i i l e , ci mizeria îi î m p i n s e s e pe e m i g r a n ţ i , dar r e z u l t a t u l a fost aproape acelaşi. Diferenţa esenţială constă în faptul că acum e vorba de un popor care prinsese r ă d ă c i n i , se organizase în cetăţi şi î ş i dezvoltase p r o p r i a sa c i v i l i z a ţ i e s p e c i f i c ă . E m i g r a n ţ i i care au început să roiască, î n c e p î n d cu secolul al V l l l - l e a , pe coastele Mării Mediterane şi ale M ă r i i Negre, nu vor m a i avea de străbătut o lungă perioadă de ucenicie şi de t a t o n ă r i , ca aceea care a urmat s o s i r i i în Grecia continentală şi i n s u l a r ă a p o p u l a ţ i i l o r încă n e c i v i l i z a t e d i n r e g i u n i l e d a n u b i e n e . Mişcarea de c o l o n i z a r e se răspîndeşte în toate d i r e c ţ i i l e , dar se va dezvolta mai ales în regiun i l e cele m a i fertile, evitînd ţ ă r i l e cu o organizaţie specifică şi o civilizaţie puternică. A p r o x i m a t i v d u p ă a n u l 775, e x p e d i ţ i i venite d i n Eubeea se instalează în Italia, în g o l f u l Neapole, a l t e l e vor debarca ceva m a i t î r z i u î n S i c i l i a . D e a l t f e l ocuparea I t a l i e i m e r i d i o n a l e a l u a t încă de t i m p u r i u o asemenea extindere, î n c î t tot s u d u l p e n i n s u l e i va fi cunoscut sub numele de Grecia Mare. A l ţ i colonişti s-au i n s t a l a t m a i la vest, la M a r s i l i a şi c h i a r în Soania. La nord şi la est, Macedonia, Tracia, coastele M ă r i i d e Marmara ş i a l e M ă r i i Negre au p r i m i t şi ele numeroşi colonişti. O cetate grecească se î n t e m e i a z ă la Al M i n a , pe ţ ă r m u l
145

D. P. iar schimburile comerciale create între coloniile toare de materii şi metropolele încurajat naşterea găreşti ale cărei în colonii. deşi în jurul anului 501 au început un fel de reprezentaţii particulare numite komoi. obosiţi şi puţin bolnavi de excesele lor. comedia greacă se trage din Margites fun poem satiric c i burlesc. Cuvîntul komos. Bogăţiile. Comedia veche (secolul al V-lea) are o structură fixă şi destul de rigidă. fie la viaţa de fiecare zi: Ţăranii. şi acolo a putut să î n t î l n e a s c ă pe Simonide. Ceremon i a putea să aibă un caracter religios. Printre metropolele cele mai pro! if ice s e numără Chalcis si Eretria (din Eubeea). Nunta Hebei. de vervă ş i d e o mare vioiciune de expresie. Epiharm e mai aproape de Menandru decît de Aristofan. comedia a apărut în programul marilor Dion i s i i abia în 486. A frecventat curtea lui Gelon şi Hieron. El era foarte interesat şi de teoriile filozofilor. Dar cel mai frecvent comastii s î n t doar petrecăreţii care. Megara şi S i c i l i a — parsă fi jucat un rol important. Ciclopul. De fapt însă reprezentaţiile comice. Speranţa. Spre deosebire de originile tragediei [vezi cuvîntul] cele ale comediei nu sînt pur atice. si faraonii acordă. Corint şi Megara insule ca Păros şi Tera şi mai ales Miletul (din lonia). Sparta şi Atena nu şi-au trimis niciodată cetăţenii departe de patrie. Nu toate statele Greciei antice au fost colonizatoare. Komos prime (lemn ^\ lor sau alte unei producţii exportacereale au meşteşuexportate C O M E D I E [KO M O D l A] Prin originile sale literare îndepărtate. în timp ce concursurile de tragedie au început în 534. Titlurile pieselor lui Epiharm pe care le cunoaştem se referă fie la mitologie: Alcion. Ea a răspîndit pînă departe civilizaţia elenă şi a contribuit în bună parte la rezolvarea dificultăţilor economice şi sociale de care sufereau vechile polisuri. tiranii Siracuzei. dacă vinul îi î n v e s e l i s e străbăteau clătinîndu-se P. care intră in structura cuvîntului komodia. Totuşi comedia va cunoaşte cea mai mare dezvoltare la Atena. fi/octet. Hoţii. Cratiţele. de a It i el primul poel comic al Greciei a fost un sicilian: Epiharm. Cîteodată îi puteai vedea. Bahilide. D. iar comastii întruchipează adesea fiinţe legendare. Busiris. cum se întorc acasă însoţiţi de femei. in cursul secolului al Vl-lea. cîntînd. ca si tragediile şi drama satirică. d a n s î n d . Fragmentele din Epiharm s î n t pline de spirit. iar cei car e d au corului replica vor deveni actorii. coloniile asupra cărora nu apăsa constrîngerea tradiţiilor au putut să aducă inovaţii în anumite domenii şi se s u b l i n i a z ă în special rolul jucat de unele dintre ele în dezvoltarea urbanismului. Rafinatul. Se pare că s-a născut către mijiocul secolului al Vl-lea. COMAŞTI [KOMASTAI]. Regiunile dori en e — Siciona. Ea este alcătuită din trei părţi: 1) după un prolog dialo- cetăţi produse erau desemnează sărbătoarea lui Dionisos şi totodată ceata veselă care o celebrează (de aici vine numele comediei). Pindar şi Eschil. Acest grup de chef Iii beţi va deveni corul comic. unui consorţiu de cetăţi greceşti o concesiune asupra aşezării de la Naucratis. Acestea au scăpat de un surplus de populaţie pe care nu-l mai puteau hrăni. prin zugrăvirea caracterelor şi a moravurilor. iar comastii s î n t cei care iau parte la această sărbătoare. s-au născut din cultul lui Dionisos. Mişcarea de colonizare (pe care nu trebuie s-o confundăm cu cleruhiile [vezi cuvîntul] din secolul al V-lea) a avut consecinţe multiple în lumea greacă. se distrează în mod liber. atribuit de antichitate lui Homer şi din care ne-au rămas doar cîteva fragmente) şi din poezia iambică a lui Arh i l oh [ve?i numele]. Megariana. sub Pisistrate. 146 . dar comedia va exista cu adevărat abia după ce va căpăta o acţiune dramatică şi o intrigă.sirian. făcînd figuri acrobatice. denumeşte proces iun ea bur l escă ş i zgomotoasă a credincioşilor lui Dionisos sub semnul falusului. la ieşirea de la un banchet. şi zbierînd străzile pustii. Chiron. Satiri sau Menade care dansează în jurul zeului lor. în s f î r ş i t .

doleanţelesau năzuinţele poetului . Aristofan [vezi numele] este singurul poet al Comediei Vechi de la care ne-au rămas piese. schiţează un tablou al comerţului atenian : . tonul grosolan şi chiar obscen de altădată a fost înlocuit cu stilul „lumii bune". Crates.gat. adesea fericit.. care. Cratinos (a cărui comedie Sticla a fost premiată în detrimentul Norilor lui Aristofan). cu boccelele şi cu animalele lor de povară (măgari sau catîri cu samar sau înhămaţi la căruţe cu două sau patru roţi). din prima jumătate a secolului al IV-lea. în frunte cu Dionisos. fără legătură cu desfăşurarea piesei. in toată Grecia şi la barbari există oare vreo populatiecapabilă să facă avere ca atenienii? Intr-adevăr. o taxă vamală de unu la sută (apoi doi la sută) din valoarea tuturor mărfurilor care treceau prin Pireu. Cu toate acestea. Statul percepea. de exemplu cel al chinovarului. Cu excepţia acestei taxe. A fost rivalul. ilustrată de Menandru [vezi numele] şi Filemon. Aşa ia sfîrşit spectacolul. Ferecratesşi Eupolis. Datorită hegemoniei politice.medie". zeul teatrului. din opera lor nu deţinem decît fragmente. ca să vîndă. Comerţul pe m ar e era cel care permitea negustorilor (emporo/) să strîngă averi mari. căci a murit în 262. care le împrumutau bani cu camătă. Corul. începe cam oe la 350 si merge p î n ă în secolul al Ill-lea. Predecesorii şi contemporanii săi nu s î n t cunoscuţi decît din fragmente. 2) parabaza (parabasis). Dar principala diferenţă dintre Comedia Veche si Comedia Nouă este natura subiectelor şi tonul: satirei politice îi succedă comedia de intrigă şi caractere. S-a născut în 361 şi puţin a lipsit să ajungă centenar. din care ne-au rămas doar cîteva fragmente. prin intermediul unei societăţi. centrată în întregime pe viaţa particulară şi pe moravurile societăţii. Nici zeii. un fel de antract din care lipseşte orice acţiune dramatică. recurgînd adesea la mijloacele cele mai grosolane şi la glumele cele mai exagerate. Practic corul a dispărut sau se mulţumeşte să Prezinte. nu erau cruţaţi de această satiră muşcătoare. F.. divertismente de dans si muzică. S i c i l i a şi din regiunea Pontului Euxin) şi asupra vînzării făinii şi plinii. rolul corului scade şi parabaza tindesă dispară. în care s î n t expuse In mod hazliu consecinţele situaţiei create la sfîrşitul primei părţi. în lipsa actorilor. această primă parte se încheie cu victoria actorului sau a corului . la Atena produse din Beoţia ori Megarida. Aceştia s î n t : Magnes. Autorul Republicii atenienilor. pe de altă parte. Ultimele două piese păstrate de la Aristofan dovedesc o evoluţie care duce la comedia numită .scenă burlescă de bîlci". între acte sau episoade. Deşi nu era atenian. chiar dacă se găseşte din abun- 147 . care venea din insula Chios. corul î ş i face intrarea şi angajează o luptă agitată cu protagonistul. Cei mai deseamă poeţi comici din această epocă au fost Antifanes şi Alexis . Comerţul pe uscat nu luase totuşi o mare amploare. care semăna adesea cu o . părăseşte cu mare zgomot orchestra. de exemplu. R. Grecii aveau drumuri proaste iar lipsa podurilor îi obliga să treacă r î u r i l e prin vad. negustorii ambulanţi tăceau călătorii lungi. sociale sau literare. opuscul care ne-a parvenit sub numele lui Xenofon. dar s î n t consacrate aproape totdeauna actualităţii politice. în final.. Cunoaştem de la el titlurile a 60 de comedii. al lui Menandru. Colegiul funcţionarilor numiţi s/toph//okes veghea asupra comerţului cu grîne (pe care Atena şi-l procura la un preţ ridicat din Egipt. Filemon şi-a cucerit gloria şi renumele la Atena. 3) o serie de scene înlănţuite liber. C O M E R Ţ . Scopul poetului era înainte de toate să provoace rîsul pe seama puternicilor zi lei sau a oamenilor la modă. Negustorii care manipulau tonduri mari erau ajutaţi la nevoie de bancheri. traficul era liber pentru orice marfă. Subiectele sînt foarte variate. Comedia numită . Atena deţinea si anumite monopoluri. prezintă publicului reflecţiile.. între scene se intercalează cîntecele satirice ale corului. afară de cereale. luptă care adesea se transformă într-o dezbatere (ogon).nouă".

acesta putea să-şi instaleze la domiciliul conjugal o concu- bina. Foto Hirmer. vin şi ceramică. C O N C U R S U R I . î m i procur totul pe mare. tinde să treacă din domeniul teoriei în acela al vieţii. Atica nu exporta altceva decît ulei.Scenă decomos. Det a l i u de pe un c r a t e r decorat de p i c t o r u l lui Pan. Cortegiu vesel de sărbătoare în onoarea lui Dionisos [vezi C o m a ş t i şi C o m e d i ej. de exemplu. cum să vinzi aceste mărfuri dacă nu cointeresezi cetatea stăpînă a mărfurilor? Astfel.. Totuşi fiii concubinei nu căpătau dreptul de cetăţenie. Circa 470 Muzeul d i n Palermo. ca o constatare evidentă: . C O N C U B I N A J . " Totuşi în epoca elenistică. concubine ca să aibă zilnic grijă de noi. R. principiul egalităţii morale a sexelor. denţă într-un oraş femn de construcţie sau în altul aramă şi in. Cînd soţul declari legitim un bastard. 122). R. Grecii au fost totdeauna monogami. într-o pledoarie atribuită lui Demostene. proclamat după Socrate de mai mulţi filozofi. ca aceia ai soţiei legitime.] Fără să scot nimic din pâmînt. alta aramă. urma uneori un proces cu privire la moştenire." în schimbul acestor importuri variate şi masive. în epoca elenistică centrul comercial din Marea Egee se mută succesiv la Delos. ai căror cetăţeni nu-si petrec cei mai 148 . un contract de căsătorie din anul 311 [vezi C o n tractele]. corăbiile noastre ne aduc una lemn. dar care se par e că a tost scrisă dealt orator din aceeaşi epocă (împotriva Nea/rei. F. aşa cum atestă. soţii ca să ne dea copu legitimi şi ca să fie păzitoarele credincioase ale căminului nostru. alta fier. alta in şi alta ceară [. Alexandria şi Rodos [vezi M a r i n a ] . F. CO M O S. oratorul proclamă ca un lucru natural. Există popoare fericite. care era adesea o sclavă.. dar în epoca clasică moravurile neiertătoare cu infidelitatea soţiei erau pline de indulgenţă pentru soţ..Avem curtezane pentru plăceri.

religioase 5J politice le obţineau prin alegeri sau cel mai des prin tragere la sorţi şi fiindcă profesiuni ca medicina erau complet libere. in numele acestuia. cu care traducem titlul anumitor tratate sau pamflete care. autorii dramatici. flota lacedemoniană. au cunoscut un foarte mare succes.frumoşi ani ai tinereţii în concursuri. şi s-a pus în slujba regelui Persiei. Aceste tratate descriu. mai ales la Delfi. cu ocazia ceremoniei erigyesis 149 . în folosul creditorului. Atenianul Conon a jucat. P. mai ales cel maritim. aşa cum se vede în pledoaria Contra lui Zenotemis. oferea posibilitatea de a se încheia contracte între bancher şi armator sau între acesta din urmă şi proprietarul corăbiei. în fine faimoasa ceartă a zeiţelor în faţa lui Paris nu e altceva decît cel mai celebru dintre concursurile de frumuseţe. dintr-o greşeală. reducînd numărul echipajelor. Grecii au fost unul dintre aceste popoare. Nicăieri nu e vorba — acest lucru rămîne necunoscut în toată antichitatea — de o constituţie în sensul modern al cuvîntului. de la începutul secolului al V-lea. C O N T R A C T E . cu toată familia. fată de martori. prin vînzarea lor fictivă unei divinităţi. ca să intercepteze convoaiele duşmane care se îndreptau spre Sicilia. Trebuie totuşi să credem că spiritul de emulaţie naturală al omului face din concurs o necesitate vitală. mai mult sau mai puţin obiectiv. a avut misiunea de a reorganiza flota ateniană s i . Amanetarea unei persoane η-a fost abolită la Atena decît în 594. în general mediocre. Dar aceste contracte. de o lege fundamentală. pe nedrept) lui Xenofon. în ultimii ani ai războiului peloponeziac. symboloia) sînt probabil ceie care leagă un debitor de creditorul său. Cele mai vechi contracte fsynthekoi. ca să obţină apoi. de arbitri desemnaţi în acest scop. Acest succes i-a adus iertarea greşelilor comise odinioară Ş i întoarcerea sa la Atena a fost triumfală. adică de o cartă. fiindcă funcţiile administrative. atribuită (se pare. s-a străduit să formeze unităţi mai puţine. debitorul insolvabil era vîndut ca sclav. un rol destul de important ca strateg: în 413 a fost trimis la Naupactos. în privinţa căsătoriei. Adesea ele conţin clauze speciale. o stare de fapt. mai ales la filozofii peripateticieni: Constituţia locedemonienilor. Tot un tip de contracte sînt actele de eliberare a s c l a v i l o r . actorii si muzicienii erau clasaţi după merit. de exemplu aceea denumită poramone. l-a lăsat pe Lisandru să-i captureze 30 de nave la Mitilene. s-a refugiat în Cipru neîndrăznind să se întoarcă la Atena. în 406. zădărnicind astfel tentativele lul Agesilaos în Asia Mică. rămîn de obicei verbale. D. După această înfrîngere. La jocuri se întreceau campionii diverselor cetăţi şi ele aveau aspectul unui veritabil concurs. la Cnid. D. C O N O N. mai ales în regiunile orientale ale lumii greceşti. Cetatea greacă s-a dezvoltat treptat si a fost condusă de tradiţii c i v i l e şi religioase susceptibile de îmbunătăţiri. funcţii. se pare că în epoca clasică plata dotei era garantată oral. Să nu ne lăsăm înşelaţi d e c u v î n t u l constituţie. care obligă p e s c l a v u l eliberat să rămînă în serviciul s t ă p î n u l u i pînă la moartea acestuia. înainte. Comerţul. Constituţia otenienilor de Aristotel etc. încheiate faţă de martori. conducînd o flotă persană a învins în 394. care să stabilească normele de conducere ale unui regim şi drepturile şi datoriile organelor de conducere şi ale cetăţenilor. Grecii au înmulţit concursurile în mod dezinteresat — sau aproape — pentru onoare siglone. dar mai sigure. p D C O N S T I T U Ţ I E . care în timpurile arhaice au cunoscut un succes considerabil. neglijenţa a făcut din el unul din principalii responsabili ai dezastrului de la Aigos Potamoi. de Solon. scrisă de Demostene în calitate de logograf. ele se înmulţesc în secolele al ll-lea şi l şi s î n t gravate pe piatră î n sanctuare. P.

Pe vase sînt pictaţi copii mici de tot ţinuţi în braţe de mame. care le cuprindea coapsele şi bazinul. sub conducerea unui . Contractul este executoriu în orice loc vor vrea să se prezinte părţile. în general î n s ă copacul deţine un loc dintre cele mai modeste în religia grecilor. rnergînd de-a buşi lea sau imobilizaţi într-un fel de fotoliu. acest contract atesiă o evoluţie sensibilă a dreptului familia! în favoarea femeii. care datează din anul 311 şi a fost încheiat în ins. sentinţa se va aplica asupra lui Heraclide şi a tuturor bunurilor sale de pe uscat şi de pe apă. După judecată. revelează prin foşnetul lor interpretat cu subtilitate voinţa lui Zeus. Copacul ar putea fi mai degrabă un simbol al forţei creatoare Ά naturii decît un obiect de veneraţie. se jucau uneori cu copiii lor. ca să-şi lase părinţii liniştiţi. Grecii n-au practicat niciodată dendrolatria (adorarea copacilor). Dacă Demetria va comite vreun rău spre ruşinea soţului său Heraclide. de exemplu următorul. Dacă Heraclide va comite o asemenea faptă. în Laconia.F.[vezi C ă s ă t o r i a ] . lucru ce ar jigni pe Demetria. El e liber. anul 14 al satrapului Ptolemeu. luna lui Dios. Specia sa e greu de precizat. fără să ceară avizul tatălui. C O P I I I . P. Heraclide va da Demetriei tot ceea ce se cuvine unei femei libere. dacă nou-născutul era destul de robust ca să merite să fie spartan sau dacă trebu ia aruncat în prăpastia Baratron. adică îl abandonează undeva. R. iar Heraclide să-i înapoieze Demetriei zestrea de 1000 de drahme si să plătească în plus o amendă de 1000 de drahme de argint cu chipul lui Alexandru. marna avea grijă de copiii mici şi. Dar papirusurile din Egipt ne au furnizat numeroase contracte de căsătorie din epoca elenistică. „Anul 7 al domniei lui Alexandru. totuşi spectatorii rîdeau cu poftă cînd Aristofan îl înfăţişa pe Strepsiade în chip de doică. Martori " în raport cu situaţia din Atena epocii c l a s i ce. Chiar şi în Atena epocii clasice tatăl avea dreptul să decidă dacă păstrea ă copilul nou-născut sau îl „expune".ula Cos1. să i se ia tot ceea ce a adus. ea e liberă. Ea aduce îmbrăcăminte ş i bijuteri i în valoare de 1000 de drahme. Stejarii de la Dodona. fiul lui Alexandru. se sprijină de un palmier cînd îl naşte pe Apolon. Heracude ia de soţie legitimă pe Demetria din Cos. Să nu-i fie îngăduit lui Heraclide să-şi ia altă nevastă. In orice caz Leto. Contract de căsătorie între Heraclide şi Demetria. din pădurile Epirului. D. La şapte ani copi Iul începe să iasă din 1amilie: la spartani era despărţit cu brutalitate de mama lui si înrolat în nişte grupe cu caracter aproape paramilitar. dacă tatăl se ocupa vreodată de ei. la Atena sau în alte cetăţi. în favoarea Demetriei şi a mandatarilor ei. Totuşi cultul arborilor sacri a existat 150 în Creta minoică: s-au găsii aici o IHUIUHIC de sigilii reprezentînd o femeie (zeiţă sau preoteasă) aşezată la umbra unui arbore. de origine asiatică certă. acest lucru nu era un motiv de laudă pentru el. Demetria să-1 denunţe în faţa a trei arbitri pe care-îi vor alege amîndoi. Ei vor trăi într-un loc ales de comun acord de Leptines şi de Heraclide. iar pa-lmierul va fi totdeauna la Del os un arboresfînt. ca şi în zilele noastre. Ne găsim poate în faţa unei rămăşiţe a religiilor orientale. Putem spune că bărbaţii. numai comunitatea Egalilor (homoioi) hotăra. Hector îl sperie pe Astianax cu aspectul său înfricoşător. Iar Heraclide să reclame tot ce are de reproşat Demetriei faţă de trei arbitri aleşi de amîndoi. La Sparta. fără să-i pesedacă cineva o să-l culeagă sau dacă o să moară alături de căţeii supuşi aceleiaşi soarte. nici să aibă copii de la a^e femei şi să nu facă sub nici un motiv vreun rău Demetriei. C O P A C I I S A C R I . El o primeşte de la tatăl ei Leptines din Cos şi de la mama sa Pilotis.

carenu-lmai înapoiază niciodată familiei. Erau şi atunci copii răsfăţaţi. el aparţine statului. el alege şcoala pe care copilul o va urma şi tot el îl trimite la şcoală. De aici înainte. profesorul lui Tisias [vezi R e t o r i c ă ] . C O R A X. mai ales la Atena. aşezată în faţa Epirului. desigur cu excepţia jucăriilor mecanice complicate de astăzi. Streps iade. Muzeui din Corfu. este cea mai întinsă din insulele care mărginesc coasta greacă a Adriaticii. însoţit de sclavul pedagog. Orator sicilian. Se pare deci că la Atena copiii nu duceau o existenţă prea deosebită de aceea a copiilor noştri : jocurile şi jucăriile lor [vezi cuvintele] erau aceleaşi. de lacare η-a avut parte decît de nerecunoştinţa. astăzi Corfu. în schimb în alte oraşe. Circa 600. 151 . trece dintr-o clasă în alta şi fiecare din aceste promovări automate îl închide într-o disciplină mai strictă şi într-un fel de viaţă mai dură. orice cetăţean e obligat să asigure fiilor săi un minim de învăţătură). regretă amarnic că a cedattuturor capriciilor lui Fidipide.Frontonul templului zeiţei Artemis din Corciră. unde trăiau feacienii din Odiseea. pe care l-am citat mai sus. Pe măsură ce creşte. P. Tatăl decide ce educaţi e [vezi cuvîntul] va primi (la Atena. C O R C I R Ă [ K O R K Y R A ] . Foto Deutsches Archâologt'sche! institut. Insula Corciră. copilul urmează la şcoală rămînînd totuşi dependent de familie şi sub protecţia ei directă. magistrat numit pedonom (paidonomos). Ea este de obicei identificată cu Sheria. D. Atena.

a jucat un rol mediocru. De la Corina ne-au rămas numai cîteva mici fragmente. unde cresc v i i a d e v i e ş i m as linul. Există însă motive temeinice care ne fac să credem că a trăit în epoca elenistică. C O R I N A [ K O R I N N A ] . la Corciră s-a produs primul contact dintre romani şi greci pe teritoriul elenic (228). în timpuri străvechi. la intrarea pe jstmul îngust care constituia singura legătură a Peloponezului cu continentul. C O R I N T [K O R l N T H O S]. de colonişti veniţi din Eubeea. A avut dispute cu metropola şi cu propria sa colonie E p id am n. n-a jucat un rol prea important. Frontoanele erau decorate cu o enormă figură de gorgonă. Cipselizii. P. F. chiar în inima Greciei. Aceştia au fost alungaţi în secolul ai Vlll-lea de corintr eni. in sfîrsit. R. a fost întemeiată. Totuşi Corciră. înconjurat de o c î m p i e roditoare. Circa 540. un templu al Artemidei. care constituie pentru noi unul din primele documente asupra arhitecturii şi sculpturii arhaice. care poartă acelaşi nume ca şi insula. a ştiut să-i dezvolte pro- 152 . destul de stîngaci. după ce s-a încheiat marele val al colonizării spre vest. De o parte ş i d e alta se vedeau pantere. Nu este foarte veche şi se pare că. deschis spre Adriatica prin golful cu acelaşi nume şi accesibil şi navigatorilor de pe Marea Egee. în Corciră a fost construit. ca o placă turnantă. Apare în istorie abia la începutul mileniului î n t î i şi în întreaga epocă arhaică a cunoscut o mare prosperitate. în ajunul războiului pelopone^iac. Una din cetăţile cele mai importante ale lumii greceşti. contemporană cu Pindar — după o anumită tradiţie. D. Fofo Capitala sa.Corint. lupta giganţilor cu zeii. Aşezat. era de asemenea reprezentată naşterea Iui Hrisaor şi a lui Pegas din sîngele monstrului. iar la extremităţi era prezentată. Una dintre aceste dispute a generat primul incident dintre Atena si Sparta. O dinastie de tirani. în epoca miceniană. Corintul era sort it să devină un centru comercial de prim rang. Poetă născută în Beoţia. două secole după Pindar. H/rmer. la începutul secolului al Vl-lea.

singurul mijloc de comunicaţie pe uscat î l oferă un istm m inuscu l.n. Atica sau Focida (cu oraşul Delfi). şi în orice caz fără pasiune. aşa încît participarea Corintului la războaiele medice a fost cu totul neglijabilă. grecii au construit aici. Dacă acest plan grandios n-a avansat prea mult în antichitate. s-a descoperit aici sanctuarul lui Poseidon.e. cînd Mummius a c u c e r i t ş i a j e f u i t oraşul. C O S . si provincii importante. al Vl-lea). Ca să faciliteze comu- nicaţiile de la o mare la alia. olarii corintieni răspîndesc în întreaa lume elenică mii şi mii de vase. o enorm ă acumulare de bogăţii. reluat de multe ori. cum a fost acest istm. în schimb s-a realizat totuşi un culoar (Oiolkos) de la un golf la altul. Ameninţaţi de invazia lui Xerxes. a fost fără îndoială amestecat in intrigile şi luptele care au destrămat lumea elenică — dar cu silă parcă. Corintul η-a mai jucat decît un rol de mîna a doua in viaţa politică a Greciei. D. pe care corăbiile încărcate alunecau împinse cu ajutorul unor mecanisme sau cu forţa braţelor. î n c ă vizibile. Mai tîrziu. cunoscut încă mai de mult din texte. cu circa şase sute de ani î. golful Corint şi Adriatica pe de altă parte. Aici se desfăşurau. mari jocuri interelenice. Zidul a fost de mai multe ori reconstruit sau reparat. între Peloponez. grecii s-au g'ndit foarte de timpuriu să străpungă istmul. După prăbuşirea tiraniei (către mijlocul sec. istm/cele. Cos. un zid de apărare de la est ia vest. atestă o prosperitate reînnoită. Pierderea independenţei η-a schimbat caracterul corintienilor . una din părţile cele mai importante ale Greciei. Populaţia sa de negustori bogaţi se temea de aventuri. datează din timpul lui Periandru. a fost salvată de uitare graţie unui 153 . căci obtura drumul între golful Eginei şi Marea Egee pe de o parte. în timpul dominaţiei romane s-au construit numeroase monumente. ale căror ruine.meşteşugărească şi. şi într-adevăr. Primul proiect. insuliţa din Dodecanez vecină cu Rodos. l Vll-lea şi în prima jumătate a veacului rmător. D. P. adevăratul lejgăn al civilizaţiei el en ic e. in acelaşi timp s-a dezvoltat acolo meşteşugul bronzului. din doi în doi ani. în genere mici dintre care un număr însemnat sînt de foarte bună calitate. au fost comandate pentru atleţii ţnvingători în competiţiile disputate aici. în 4bO. de-a latul căreia era uşor de instalat o armată care să oprească invaziile dinspre nord. Ambiţia Corintului era bogăţia şi într-adevăr romanii au găsit In 146. dar barieră şi în sensul de stînjenire a traficului maritim. nu de mult.n. nu putea să nu fie consacrat unui zeu. C O R I N T [ I s t m u l ] . în tot cursul sec. P. Un loc atît de important în viaţa civilizaţiei greceşti. ca Beoţia. lat de numai şase kilometri: o barieră naturală. Unele dintre cele mai celebre ode ale lui Pindar. dar realizat abia în secolul al XlX-lea e.

C R A T E S . care nesocotise această poruncă. ridicat în apropierea unui izvor sulfuros.e grecilor un rol mult mai important. Poet comic. a trăit puţin înainte de Aristofan [vezi C o m e d i a ] . dar a devenit curînd unul din cele mai importante sanctuare ale Greciei. nu din milă pentru un orb nenorocit. Sanctuarul a luat amploare începînd mai ales cu mijlocul sec. prezenţa acestui erou pecare el însuşi îl exilase. C R E S I L A S . mai înainte. căci tot el preia puterea după ce nepoţii săi Eteocle şi Polinice s-au ucis între ei. F un portret fără îndoială idealizat. D. Medici celebri î ş i practicau meseria la Cos . care joacă în legend':. acelaşi Creon îl căutase pînă la Atena pe Oedip (care se refugiase în satul Colonos). Avea temple şi porticuri şi a crescut pe măsură ce se răspîndea faima zeului. Muzeul din Berlin. ci fiindcă. Numele Creon a fost purtat c'a doi regi legendari. C R A T I N G S. Oedip soseşte în oraş. Copie romană după statuia lui Cresilas Circa 440-430. ă soarta lui Creon era să ia locul regilor defuncţi. S-ar zice . C R E O N. Literatura a făcut din Creon un tiran 'n sensul actual al cuvîntului: el a interzis să fie îngropat Polinice. tot el a condamnat-o la moarte pe nepoata sa Antigona. îl scaaă de sfinx. Tot Cresilas a făcut celebrul portrei al lui Pericle. El deţinea puterea la Ter>a cînd. căci de Amazoană. după uciderea bătrînului Laios de căt-g un necunoscut. rival al lui Aristofan [vezi C o m e d i a ] . sanctuar al lui Asclepios. în pragul morţii. La început a fost o simplă anexă a templului (Asclepieidon-ului) din Epidaur. după spusa oracolului. El şi-a părăsit patria probabil încs de tînăr. Sculptorul Cresilas era Cretan. ei au creat o adevărată şcoală. Separe că η-a fost nici elevul. D. Celălalt Creon. Mare poet comic. care ridicase armele împotriva propriei sale patrii. şi totuşi acesta l-a influenţat. pe care îl putem judeca astăzi după două copii bune. era fratele locastei. a cărei valoare ştiinţifică par e să fi fost remarcabilă pentru acea epocă. era necesară pentru 'prosperitatea Tebei. P. al Vl-lea. se căsătoreşte cu locasta (fără să ş1 e că era fiul ei) şi se urcă pe tron. deea. unde soseşte în vremea cînd Fidias se pregătea sa înceapă marile lucrări de pe Acropole.t victima nefericită a geloziei vrăjitoarei M». P. Primul a domnit în Cor in:. ca să se instaleze la Atena. Se citeaiă ca operă a lui — e probabil una din primele lucrări — un Războinic rănit. 154 . nici colaboratoru i marelui maestru. fiica sa Creusa s-a măritat cu lason şi a fo.

el a acumulat o avere uriaşă. împreună cu Pidias si Policlet. dar înţeleptul i-a răspuns că nimeni nu coate fi socotit fericit înainte de Λ fi ajuiis la capătul vieţii Tot după Herodot. fin şi nobil al strategului fost omisă în mod intenţionat orice trăsătură de oboseală sau bătrîneţe. regele Lidiei. Detaliu de pe o amforă atribuită pictorului Mison. Dintre toate insulele greceşti.chipul inteligent. capitala Lidiei· a. Cresus. a domnit între anii 561—546. Datorită bogăţiilor ţării sale. e dintre oameni. Creta e cea mai mare şi a fost. P. fost cucerită de Cirus. iar darurile sale au înfrumuseţat mai cu seamă sanctuarul de la Delfi. De o parte şi de alta a lanţului muntos înalt care străbate insula în sensul lungimii se întind două regiuni cu un aspect destul de diferit. O l S O S]."βΪ-ΛΛ . Circa 490. . D. cu o tatuie înfăţişînd o Amazoană rănită. un timp. Poziţia geografică pe care o ocupă a permis ca. D.· Cresus avea să se convingă de adevărul maximei lui Solon. la concursul pentru sanctuarul din Efes al Artemidei. Cresilas a participat. Lucrarea sa η-a fost premiată (premiu! |-a cîştigat Policlet). C R E T A [ K R E T E ] . Muzeul Louvre. P. 155 . şi cea mai importantă prin influenţa pe care e exercitat-o. Avînd lungimea (de là est la vest) de 260 km şi lăţimea maximă de· 60 km . Herodot relatează întîlnirea pe care Cresus ar fi avut-o cu înţeleptul Solon: regele a încercat să-l determine să-i spună ci el e cel mai fericit Regele Cresus pe ruj. Foto Hirmer. Cresus a scăpat de moarte numai repetînd învingătorului cuvintele înţelepte ale lui Solon. "V. Creta constituie un fel de barieră care închide Marea Egee la sud. care ne permit să admirăm un talent în care predomina iscusinţa tehnică. în C R E S U S [K R. fiindcă Sardes. A întreţinut relaţii foarte bune cu Grecia. O cunoaştem totuşi după cîteva copii. iar el a lost condamnat la arderea pe rug.

Vas decorat In relief cu „nodul sacru". se construiesc prime e palate. al X V I I l . era bogată în. precursoare a civilizaţiei elenice şi vestitoare a gloriei viitoare a Greciei.cită. Muzeul H e r a c l ion. insu i a era ocupată de o populaţie destul de activi. culturi de viţă de vie şi măslini. Secolul al X V H I . vase . Creta era destul de departe de continent ca să se mai teamă de invaziile ce agitau pe atunci Peninsula Balcanică. Muzeu! d u perioadele tulburi din jurul anului 2000.te in Cnosos din reprezentînd case. Prinţ i reuşesc să scoată din pămînturile lor. S e c o l u l a: H e r a c l i o n . se întemeiază oraşe şi poate fi întrezărită o existenţă opulentă şi paşnică.T. bogăţii pentru comerţ. adică atît în neolitic cit şi în perioada Minoicului Vechi. de exemplu aceia în fundul căruia Heraclion (Candia) de astăzi a luat locul oraşului antic Cnosos. Fo'. întinse. găsit la Pala* X V M e a .l e a ş i al XV-lea.o Hossm. R e l a ţ i i l e c i ţările străine s î n t frecvente şi Creta î m p r . Creta a putut să dura o existentă independentă şi să lege relaţii (sau să l e stricdupă nevoie) cu Cicladele şi Pe'oponezu! saj cu vechile c i v i l i z a ţ i i de pe Nil şi din Orient Cea mai frumoasă perioadă din istoria Cretei se întinde î n t r e sec.l e a . foio HCISI. să se dezvolte pe teritoriul ei civilizaţia numită m/noicd. 156 . nu pre ·. dar lipsită de o c i v i l i z a ţ i e deosebit de s! ră! . Către anui 2000. înainte. t u i Mic din Cnosos. î n aceste condiţii. · muia de la egipteni numeroase tehn ici. ale cărei începuturi sîit nesigure şi care se termină către 2200. Persoai · particulare î ş i clădesc case foarte luminoas - p lâci de palatul faianţă din gas. avea portu-i şi golfuri bine adăpostite. de piatră sau de pămînt ars par copiate duo cele fabricate în ţara faraonilor.

Se organizau alergări de tauri. cu o vastă curte centrală. urcaţi pe spinarea lor. adesea în curtea p a l a t u l u i . ceea ce sugerează că l o c u i t o r i i acestor mari e d i f i c i i aveau un sentiment desecuritate aproape totală: într-adevăr. Sărbătorile celebrate in cinstea ei aveau loc afară. curteni şi s l u j i t o n . al XV-lea. sub ochii spectatorilor îngrămădiţi în jur. Muzeul din Heracuon. Foto Hoss/o. in sec. se pare că armonia era rareori tulburată între cele „o sută de oraşe" pe care cei vechi le n u m ă r a u în Creta. Apartamentele constau din încăperi m i c i . Pereţii erau împodobiţi cu p i c t u r i . cu apartamente distincte pentru famil i a regală. Pacea aproape neîntreruptă e x p l i c ă reputaţia legen157 . Nu se ştie dacă e vorba de o invazie sau. concepute cu deosebită g r i j ă pentru confortul l o c a t a r i l o r . al X V l I I . mai de grabă. Malia şi Faistos. atestă extraordinara prosperitate a Cretei d i n acea perioadă. D i v i n i tatea principală era f e m i n i n ă şi reprezenta P r i n c i p i u l fecundităţii. Amprenta unui sigiliu de agată. ci agricultura. tragmentele găsite surprind prin libertatea tehnicii şi a inspiraţiei. comerţul şi activitatea productivă. S p a ţ i u l rezervat pentru c u l t u l d i v i n era surprinzător de redus: credincioşii acelei vremi se mulţumeau cu capele m i c i . cu mai m u l t e etaje.l e a s-a abătut asupra Cretei o catastrofă. s i m i l a r e cu altarele pentru lari de mai tîrziu. Dacă c i f r a aceasta e exagerată. nu r ă z b o i u l i-a îmbogăţit pe prinţi şi supuşii lor. R u i n e l e de la Cnosos. care dădeau în curticele înguste. iar acrobaţii (bărbaţi şi femei) executau exerciţii periculoase. Explicaţia este că zeii erau adoraţi mai ales în aer liber. XVI-lea — Sec. precum şi cele de la Haghia Triada. a căror i m a g i n e destul de vie o vedem pe nişte ciudate plăci de faianţă. Mijloacele de apărare erau slabe. Locuia în vîrful munUngă izvoare. la umbra u n u i copac î n a l t . Pe r u i n e l e palatelor distruse au fost construite altele. provenind din Praisos. săpăturile au dovedit totuşi că număr u l localităţilor era uimitor de mare. m a i frumoase si m a i spaţioase. de un cutremur de pămînt.Tauromahie. în picioare sau aşezaţi pe trepte.

fofo Hassl'o. dar forma vaselor. O dată cu sec. lumea cretană leagă relaţii ·:υ Peloponezul.. al cărui simţ de dreptate e -a a. pe care nu-l cunoşteau decît prin tradiţie. Lut ars provenind din palatul de L Cnosos. care se hrănea cu tinerii trimişi ca tri but d e popoarele supuse de cretani. Muzeul din Heraclion. Muzeul din Heraclion. considerat de tradiţie drept unul din regii cretani . . imaginaţia grecilor a făcut Labir. sînt sensibil diferite de cele întîlnite pe continent. dară a Cretei la grecii din epoca clasică. Nu cunoaştem data exactă cînd relaţiile dintre cele două zone şi-au schimbat caracterul.n· tul. simbolizează mai mult puterea. către sfîrşitul sec. decît cruzimea cretanilor.de şocul invaziei doriene. Secolul al XMI-lea. în orice caz. cînd Grecia continentală a ie it în fine din perioada tulbure de la începu'j| mileniului. Creta intră într-un fel de adormire după prăbuşirea lumii miceniene şi este şi ea afectată . Da acum înainte Argolida. citau şi numele altor regi. relativ izolată de ceea ce se petrecea pe continent. civilizaţia miceniană [vezi M i c e n i a n ă] s-a format şi s-a dezvoltat în mare măsură datorită influenţei exercitată de Creta. Din imensul palat de la Cnosos.Zeiţă rugîndu-se. Circa 1500. Ca toate regiunile din jurul Mării Egee. Astfel. î n c î t a devenit unul din jude-rătorii infernului. ca şi la începutul mileniului II. descoperit la Haghia-Triada. Minotaurul [vezi cuvîntul]. în Creta se observa Pahar din sîeatiîă. care începe să importe şi ţa imite operele minoene.a de mare. de pildă Radamant (Rhadamanthys). ca şi decoraţia lor. al XV-lea Creta începe să decadă şi ne putem imagina că suveranii ei au cedît în faţa superiorităţii puterii miceniene. Se pare totuşi că ea râmîne. Ceramica cretană suferă desigur influenta stilului geometric. Ei vorbeau cu admiraţie de Minos. astfel că forţa tradiţiei locale se face simţită destul de net. va deveni focarul civilizaţiei. al XVI-lea. şi nu insula lui Mine. Foto Hass/o.

Exilat din Atena în timpul războiului peloponeziac fiindcă era conducătorul partidului om . D. care îi dăduse odinioară forţa. aristocrat. Arhitectura insulară nu va fi avut o mare influenţă asupra celei de pe continent. elegii şi opere istorice. care a dat numele său diaOgului în care e vorba de faimoasa Atlantida. Critias se întoarce în 404. păstrat în muzeul de pe Acropole. de exemplu. Foto Gira'. Intr-adevăr. Creta într-un contact destul de strîns e încă cu Orientul şi Egiptul. R. si în cîrnpia centrală a Mesarei s-a construit. locuitorii continentului î ş i aduc de aici legislatorii. După ce a fost. Cînd Trasibul i-a rechemat pe democraţi din exil.idon. Cei mai bum fii ai săi. devine o cauză de inferioritate. F. Creta rămîne bogătaşi prosperă din punct de vedere material. majoritatea meşteşugurilor care se vor dezvolta în Peloponez. de pildă sculptorul Cresilas [vezi numele]. vor merge să lucreze şi să-şi valorifice talentul în altă parte. De la începutul sec. Poet şi prozator în acelaşi timp. Atenian de origine. E o operă de bună calitate. Creta ajunge într-o evidentă decădere. favorabil Spartei. se pare că celebrul grup al Tiranoctoni/or reproduce destul de fidel una din operele sale. politic şi scriitor. a scris tragedii. m Cap de kuros sculptat de Critios. Atenianul Critias (450—403). A fost unul dintre cei mai cruzi din cei „Treizeci de tirani" susţinuţi de garnizoana lacedemoniană. în Atica şi In Ciclade par să fi fost încercate — sau poate chiar inventate— în insula lui Minos. dar rotul pe care îl va juca de acum înainte în lumea grecească va fi foarte şters. Unii îi atribuie şi un kuros [vezi cuvîntul] de marmură. în orice caz. al Vl-lea. Critias a fost omorît în lupta de la Pireu. cînd oraşul e cucerit de Lisandru. Monumentele totuşi nu lipsesc. De asemenea. din sec. 159 C R l T l A S. a fost elevul lui Socrate î i rudă cu Platon. C R I T I O S . în tot cursul sec al VII lea. al V-lea. din care ne-au rămas cîteva scurte fragmente. Circa 490—480. Atena. Ca şi la începutul mileniului II. Critios este LMiul din extrem de puţinii sculptori ai epocii arhaice care înseamnă pentru noi mai mult decît un simplu nurne. activitatea spirituală trebuie să fi fost foarte intensă în Creta. Nu se va impune atenţiei nici în viaţa politică şi nici în viaţa spirituală. mai multă fantezie decit ţn restul E Iad ei. cum spuneam. poate fiindcă se găseşte în afara noilor căi de navigaţie. izolarea. locul de experimentare al invenţiilor" greceşti. Muzeul Acropolei. micul templu de la Prinias. şi aici apar pentru prima dată cîteva din trăsăturile cele mai caracteristice ale culturii greceşti de mai tîrziu. La turnarea în bronz a fost ajutat de topitorul Nesiotes. Acest lucru e limpede mai cu seamă în arta bronzului şi a lutului ars şi e probabil că tot în Creta au fost realizate primele sculpturi în piatră.ai multă libertate. cu o curioasă decoraţie sculptată. P.

Ef*'i antică nu cu . astrono- .\it<\r .ţUii'frjel jtate t r a d î '/ist P.1" arată că ne aflăm în primul an după 4 de olimpiade.s a fost crescut de Coribanţi ş i . Cumae a tost cea m. Dîndu-i să b a o licoare magică.misc : . Cronos a înghiţit fără să-şi dea seama de şiretlic. Numele 'ί nyrriele sărbă'6 la o cetate la ! i>ta ΪΠ principiu (iulie). P.V'"''!'*!) |a mijlocul lrr ΊΊ. Dintre toate coloniile greceş i din Italia şi S i c i l i a . deşi cea mai îndepărtată de metropt · lele sale. (septemv Game/ion .. In secolul al lll-|pâ savanţii alexandrini au conceput o cronologie valabilă pentru toate statele greceşti. adică 296 de ani (74.D.\V '$ca furata prin '. Către m i j l o c ^ sec. cînd i-a vei it vremea.·! veche. al Vlll-lea. dar ie frică să nu fie detronat de ei.. cu 7 luni intercalare. Luna p oseideon şi se l η 432.^υίιί^ρηΐtere aproV' · '' . Iu TJ drept criteriu Olimpiadele. l-a învins pe Cronos.'·.'Vd\ intervalului 'i^'iij '" practică cele . Ea a fost patria celebrului atl t Milon şi a lui Pitagora. l · C R O T O N A. atenienii '|ună de 30 0 c i n celea şi al 5 opt ani. Eretria şi Chalcis. 1 ' ' 11 s e d e 3 0 fac în număra 365 şi enţa. grecii indicau a n i i cu numele magistratului eponim. A avut cu ea numeroşi copii. momen'. care bineînţeles vana de la o cetate la alta. Aceast. l-a făcut să scoată din pînt ce pe toţi copiii pe care î i înghiţise.-u ani. iar la Sparta -g| al eforului principal. j'li r. Crotona este una din col nule Greciei Mari. întemeiată de aheii d i Peloponez. Cronos era f i u l Cerului ş i î l Pămîntului. -'j "* "oza Ş ' seara. nemaivrînd ă piardă şi această progenitură. 11 era ^ii".4). O indicaţie cronologică de tipul „Olimpia Ja 7 75. Primele Joc ri Olimpice de la care s-au păstrat numele învingătorilor au avut loc în 776. şi-a mutilat tatăl şi s-a împreunat cu sora -a Rea. \ [l^V-i »' ''"îşi fac apariţia "'ifliniii : cadranu' '. Z( ..:.. ' ' l ţ. coloniştii eubeeni s-au instala ' I ' l l ·. oiimpiada era un ciclu de patru ani. Ii m î n c a înd. la care Aristofan face o aluzie glumeaţă în Norii şi în în epoca clasică.\ţ J. C R O N O S .punira d i v i z i u n i l e . C U M A E.a zecea zi" 'avea 30 sau 29 lunij 1 '. V ''"'taţi anumite de "'. R .l a început domnia Olimpienilor. Cum locu.'"'il'i^on'/e. ci ă care se scade din 776 şi dă 480.1' . e data bătăliei de la Salamina. Cînd l-a născut pe Zeus.''iveau alternativ în 3 degra numită zi a Lun ii 'î la 10. .le Olimpice erau celebrate din patru în pa'.ă după naştere. La Atena se folosea numele primului arhonte. Jncepînd de Sra . P îa a înlocuit copilul cu un pietroi. Ca să ajungă stăpînul lum i. E/ophebo iei ||iel Thargelion ' · mul atenian Meton a inventat un c i c l u de Ί9 ani. Ăst ..

în 474. Influenţa sa s-a întins pînă departe. făcuse legămînt că. dacă va învinge la Jocurile Olimpice. adică „însoţitoare" sau „prietene". a căru i victorie a fost cîntată de Pindar. lingă Pozzuoli de astăzi. Detaliu de pe o cupă a pictorului Brigos. zeiţa dragostei). Templul atic al Afroditei Pandemos („cea populară"). Cucerită în 334 de romani. grecii au cunoscut şi ei prostituţia sacră (mai cu seamă la Corint. a deschis la Atena primele case de toleranţă. arhonte în 594. Celebra Rodopis. a trăit în sec. modelul şi iubita scu Iptoru- Curtezana dansînd la un banchet. Cumae a devenit foarte repede prosperă şi a întemeiat la rîndul său Dicearheea şi Neapo|is. C U R T E Z A N Ă . cele mai celebre curtezane au fost Lais şi Frine din Tespiai. D. Cu douăzeci de ani înainte. cu scopul de a pune capăt tulburărilor pe care tinerii prea pasionaţi le provocau în familii. A î n v i n s şi şi-a ţinut făgăduiala. a ajuns atît de bogată. pe lînga sanctuarul Afroditei. eubeenii au fost obligaţi să-i alunge pe opicii care ocupau locul viitoarei cetăţi. al Vl-lea. 161 . Ca multe alte popoare antice. P. Curtezanele „laice" se numeau hetaire. cetatea Cumae η-a mai păstrat din caracterul elenic decît amintirea unui trecut îndepărtat. se aşezaseră la Pitecusai. Ca să-şi consolideze definitv stăpînirea. După Rodopis. Această categorie aparte de preotese se numeau hieroduloi adică „sclavesacre". Un atlet corintian. cumeenii uniţi cu Hieron din Siracuza au învins pe mare pe etrusci. dar în 421 au fost învinşi la rîndul lor de samniţi. î n c î t se spunea că a construit cu banii ei una din marile piramide din Egipt. a cărei viaţă a fost povestită de Herodot.pe colina care domină cîmpia campaniană. a fost înălţat cu banii strînşi din taxele pe care patronii acestor case erau obligaţi prin lege să le verse "r/ tezaurul public. Solon. o insulă din faţă. C i rea 490 British Museum . va dărui Afroditei cincizeci de hieroduloi din cetatea sa. Xenofon povesteşte cu umor în Memorabilia o vizită castă pe care Socrate a făcut-o curtezanei Teodote.

lui Praxitèle. Oratorul Hiperide a aparat-o pe Frine în faţa unui tribunal. Ca să-i cîstige pe judecători, Hiperide a sfîşiat rochia clientei sale, dezgolindu-i pieptul şi obţinînd astfel efectul cel mai patetic al peroraţiei. Tribunalul, cuprins de scrupule religioase, η-a îndrăznit să condamne „o preoteasă, slujitoare a Afroditei", dar atenienii, ca să evite pe viitor astfel de incidente, au aprobat mai tîrziu un decret care interzicea ca acuzatul să rămînă în faţa judecătorilor în timpul votării. Autenticitatea acestei anecdote celebre, care a inspirat mai multor sculptori şi pictori reprezentarea unei scene atît de picante şi sugestive, a fost adesea conteststă. Ea nu pare totuşi neverosimilă, dacă ţinem seama de respectul religios pe care frumuseţea îl inspira acestui popor atît de îndrăgostit de artă. Multe curtezane erau în acelaşi timp muziciene de talent (mai ales cîntăreţe din flaut) sau dansatoare, şi se produceau la banchete, în sec. al IV-lea, la Atena, aceste hetaire erau a t î t de căutate, încît s-a stabilit printr-o lege că salariul maxim pe care puteau să-l primească pe seară era de două drahme; dacă o hetairă era cerută de mai mulţi clienţi odată trebuia să se procedeze prin tragere la sorti. Numeroase hetaire, de pildă Neaira, au reuşit să se mărite şi au devenit nişte femei respectabile. Dar mai cu seamă în epoca elenistică moravurile au favorizat ridicarea lor pe scara socială, şi unele dintre ele, aşa cum spune Plutarh, „au putut să calce în picioare diademe de regi"; Lamia, amanta lui Demetrios Poliorcetul, Belestica, amanta lui Ptolemeu al ll-lea, Agatocleia, amanta lui Ptolemeu al IV-lea, au ajuns aproape ni te regine. R. F. D A F N E [DA P H N E]. Dafne este una din nenumăratele Nimfe iubite de Apolon ; urmărită de zeu, ea l-a rugat pe tatăl său (care, după legendă, era rîul Ladon sau rîul Peneios) s-o scape din această situaţie nedorită. Acesta a metamorfozat-o într-un laur,

care a devenit Apolon.

arbustul

favorit

al lui P. D.

D A M A S C I U S . A fost ultimul scolarh al Şcolii din Atena, destituit de lustinian prin decretul din 529 e.n., care hotăra închiderea Academiei. Urmat de c î ţ i v a discipoli, printre care Simplicius, Damaşciuş s-a refugiat în Persia, la curtea regelui Khosroes, unde a rămas doi ani. Nu ştim ce s-a întîmplat cu ei după întoarcerea în Grecia, aşa cum nu-i cunoaştem nici data naşterii şi a morţii. Ne-au rămas de la el cîteva fragmente din Viaţa Iu: Isidor, profesorul său şi unul din succesorii lui Proclos. Aceste texte preţioase constituie o istorie a ultimei perioade a Scoli i d in Atena. Regăsim aici atmosfera de intensă viată spirituală ce caracteriza ultimele cercuri pagine din Alexandria şi Atena, în sec. al Vl-lea e.n. Un comentariu asupra dialogului Filebos, atribuit pînă acum pe nedrept lui Olimpiodor, a fost editat recent de Westerinck (Amsterdam , 1959). Dar lucrarea de căpetenie a lui Damaşciuş rămîne Probleme şl s o l u ţ i i cu p r i v i r e la primele principii, publicată în 1889 de Ruelle şi tradusă de Chaignet în 1898. Este ultimul monument al gîndirii greceşti şi conţine două opere distincte: un Tratat despre principii şl un Comentariu asupra lui ..Parmenide", dialog platonic a cărui exegeză constituia, împreună cu cea a lui T/mo/os, baza învăţăturii neoplatoniciene. Comentariul lui Damaşciuş e conceput ca un răspuns la interpretarea dată dialogului Parmenide de către Proclos [vezi numele]. Pentru acesta, ca şi pentru Plotin, principiul suprem era Unul. Dar Damaşciuş ne conduce mai departe, dincolo de Unul, către Inefabilul absolut, unde gîndirea noastră nu dispune de altă cunoaştere decît cea a neputinţei sale şi de altă experienţă dec î t cea a v i d u l u i interior. Oare gîndirea întîlneşte în felul acesta neantul şi trebuie să conchidem că dincolo de Unul nu mai există nimic? Aici ne trădează limbajul. Fiindcă nu mai putem formula nici o propoziţie, noi numim „neant" deopotrivă abisul din care

162

Panae. Detaliu de pe un crater beoţian. Sfirşitul secolului al V-lea. ui Muzeul Louvre.

au ieşit toate lucrurile şi abisul în care totul dispare. Gîndirea lui Damascius este cugetarea antică cea mai profundă asupra relativităţii şi limitelor cunoaşterii umane. Cunoaşterea este în esenţă o relaţie şi ca atare nici absolutul, nici principiul absolut nu pot fi gîndite. Noţiunea de principiu implică şi ea o relaţie. Orice principiu este principiu „al" unui lucru. Această filozofie a cunoaşterii este în acelaşi timp o filozofie a limbajului, în toată filozofia greacă nu există o critică mai precisă, mai pătrunzătoare, mai ,,modernă" a gîndirii abstracte şi generale, şi ea ne aminteşte adesea de Bergson. Opera lui Damascius η-a avut destinul operei lui Proclos, care prin scrierile lui Pseudo-Dionisios a inspirat teologia mistică. Mai densă, mai obscură, mai dificilă, concepţia lui Damascius s-a văzut izolată prin însăşi profunzimea ei. Astăzi ne uimeşte prin admirabila ei luciditate critică şi

prin cunoaşterea pătrunzătoare a dificultăţilor neoplatonismului. M.-C. G. D A M O F O N [ D A M O P H O N].Sculptor celebru prin grupul statuar din templul lui Demeter şi al Despoinei din Licosura (Arcadia), Damofon din Mesena reprezintă, la începutul sec. al li-lea, un curent clasicist, opus plasticii chinuiteşi uneori rococo a şcolilor insulare, în special a celei din Rodos. A fost chemat să repare staiuia lui Zeus de la Olimpia, opera lui Fidias deteriorată în urma cutremurului depămînt d in 183 şi cu această ocazie a studiat tehnica şi stilul lui Fidias. Ulterior s-a străduit să imite maniera marelui maestru atenian în lucrările ce i-au fost comandate la Mesena, Megalopolis şi în mai multe oraşe din Peloponez. Grupul statuar din templul de la Licosura este cunoscut după descrierea lui Pausanias şi după cîteva frag163

Dansatoare şi muzicanta. Teracote provenind de != Paiafkastro. Minoic tir, z i u. Muzeu l din H e rac l ion Foto Hassia.

mente importante, în special capul titanului Anitos şi acela al Despoinei. Această operă a lui Damofon a inspirat efigii de monede; cele două zei*,e, Demeter şi Despoina, erau reprezentate şezînd, iar Artemis şi Anitos în picioare, de o parte şi de alta. Prezentarea grupului era frontală, fără redarea adîncimii, metodă net opusă spiritului sculpturii din Pergam şi Rodos din aceeaşi epocă, dar care regăsea calmul şi seninătatea operelor clasice. R. M. D A N A E. Un oracol a prezis că fiul Danaei î ş i va ucide bunicul, pe Acrisios, regele Argosului. Cînd fata'a atins vîrsta nubilă, Acrisios, ca să evite împlinirea destinului, a inch is-o într-o temniţă. Dar Zeus s-a îndrăgostit de Danae şi s-a coborît la ea sub forma unei ploi de aur. Rodul miraculoasei împreunări a fost eroul Perseu. După naştere, Acrisios i-a închis pe mamă şi pe copil într-un cufăr, pe care I-a aruncat în mare, dar Zeus i-a salvat. Danae şi Perseu au ajuns cu bine pe
164

insula Serifos, undeau fost primiţi de Polidectes regele insulei, şi de fratele său Dictis. P. D, D A N A I D E L E . RegeleDanaos, originar din Egipt, s-a expatriat împreună cu cele cincizeci de fiice ale sale, Danaidele, ca să scape de duşmănia celor cincizeci de nepoţi şi s-a instalat în Argos. Dar nepoţii au venit după el în Grecia şi au cerut în căsătorie pe verele lor. în noaptea nunţii, ascultînd porunca tatălui lor, toate miresele, afară de una singură, şi-au înjunghiat şi decapitat soţii, în infern, Danaidele î ş i ispăşesc pedeapsa, fiind condamnate să umple fără încetare nişte vase cu fundul găurit. P. D. D A N A l I. „Ahei" sau „danai" este numele dat de Homer şi de alţi poeţi grecilor care au luat parte la războiul troian. Era probabil un termen generic, care nu se referă la o regiune anumită şi caută numai să evoce amintirea unui strămoş comun, miticul Danaos. P. D.

D A N S . Dansul joacă un rol mult mai important la vechii greci, decît în societatea noastră modernă. Dansul nu este o distracţie jratuită, ci expresia spontană a unor sentimente profunde (bucurie, tristeţe etc.). Din aceastăcauză, el este legatdecultul unordivinităti, ca Artemis, cărora le plăcea în mod deosebit să-şi vadă credincioşii dansînd. Opere de artă minoică şi miceniană din mileniul II iniăţişează tinere dezlăniuite în dansuri violente, cu caracter poate extatic. C î n d Tezeu şi tovarăşii s ă i s-au întors biruitori din Creta, au debarcat la Delos şi au executat în cinstea lui Apolon un dans care sugera, se pare, zborul cocorilor: era probabil un fel de farandolă, cum există încă în unele ţări mediteraneene. Alături de acest dans solemn, se cunoşteau şi dansuri violente şi lascive, de pildă cordax, executat de credincioşii lui Dionisos. Pe vase de la începutul sec. al Vl-lea, vedem dansatori de cordax, care, în intenţia lor de a sugera erotismul silenilor şi satirilor şi pentru a da corpului lor o aparenţă de animal, î ş i prindeau la spate un fel de coadă, care făcea gesturile lor şi mai obscene. Sparta a fost una din cetăţile greceşti unde dansul era la cea mai mare cinste. Nu cunoaştem regiune a Greciei în care să nu fi existat coruri, conduse de maeştri experimentaţi. Se ştie ce rol esenţial jucau în piesele de teatru aceste coruri, ale căror cîntece erau acompaniate de mişcări ritmice. Dansul nu era apanajul excluşi*' al tinerilor, Socrate însuşi, la bătrîneţe, se arăta doritor să înveţe această artă, pe care pînă atunci o neglijase. Nu vom enumera aici toate felurile dedans, numeroase şi variate, în toate timpurile au existat dansatori cu ambiţie de virtuozitate şi, cu timpul, numărul profesioniştilor a crescut. Fireşte, cu cît dansul devenea un simplu exerciţiu destinat să î n c î n t e pe spectatori, cu atît se atenua caracterul său
Dans dionisiac. Detaliu de pe un crater a! pictorului 'erbărilor Carneia. Circa 410. Muzeul din Tarent. Foto Hirmer.

religios. Totuşi originea şi semnificaţia sa de cult η-a fost niciodată dată uitării. P. D. D E C E L I A [D E K E L E l A]. Demosul [vezi cuvîntul] Decelia, situat la 20 km nord de Atena, era una din poziţiile-cheie ale Atici i, pentru că era traversat de marele drum care ducea spre Eubeea şi Beoţia. Acolo î ş i aveau garnizoana efebii, în timpul anului de serviciu militar. Ocuparea acestui ţinut de către lacedemonieni în timpul războiului peloponeziac a fost fatală pentru Atena. Nu e deci de mirare că atenienii au construit mai tîrziu o fortăreaţă la intrarea defileului ce ducea, spre nord, la Decelia. P. D. D E D A L [D A l D A L O S]. Personaj legendar, căruia grecii, popor atît de ingenios de la natură, î i atribuiau tot felul de invenţii, li socoteau Cretan, amintindu-şi probabil c î t

165

datora civilizaţia lor trecutului minoic. Dedal era renumit mai cu seamă fiindcă găsise m ij locul s a s e înalţe în aer, lipindu-şi de umeri aripi de pasăre. Dar fiul său, Icar, apropiindu-se în zbor de soare, s-a prăbuşit în valuri, deoarece căldura mare topise cleiul. Meritul de a fi executat primele statui i-a fost acordat tot lui Dedal. Arheologii, fără să accepte această tradiţie lipsită de orice temei, numesc totuşi dedalic stilul plasticii din secolul a! Vll-lea: stil brutal, cam sec, care subliniază prea mult structura feţei şi dă gurii şi ochilor dimensiuni exagerate, pentru a-i face mai expresivi. Cu toate că personalitatea sa e mai slab conturată, Dedal ar putea fi socotit.ca şi Ufise, unul dintre tipurile cete mai reprezentative ale spiritului grec: inteligenţă practică şi îndemînare în execuţie. P. D. D E l A N E l R A. Fiica lui Oineus, regele Calidonului, Deianeira a respins propunerile de dragoste ale zeului-fluviu Aheloos. După aceea s-a căsătorit cu Heracles, cu care a avut un fiu, pe Hilos. Episodul binecunoscut al răpirii ei de către Nesos a fost adesea reprezentat în arta greacă veche. Nesos era un Centaur, a cărui îndeletnicire era să ducă în spinare pe călătorii care nu voiau să treacă înot un anumit rîu. După ce a dus-o pe Deianeira pe malul celălalt, Nesos a încercat s-o violeze, dar Heracles l-a omorît. înainte de a muri, Nesos i-a dat cîteva picături din sîngele care-i curgea din rană, spunîndu-i că, dacă vreodată Heracles o va înşela, îl va putea readuce la ea dîndu-i să se îmbrace cu o cămaşă îmbibată în acest sînge. Deianeira l-a ascultat şi, cînd soţul ei s-a îndrăgostit de tînăra lole, i-a dat cămaşa pregătită după sfaturile Centaurului. Dar sîngele s-a dovedit a fi o otravă care l-a ars pesoţul infidel. Degeaba a încercat să-şi smulgă cămaşa pentru a scăpa dedurerile cumplite. Ca să moară mai repede, Heracles a aprins un rug şi s-a aruncat în flăcări. Aceasta a fost răzbunarea postumă a lui Nesos. P. D.

D E L F l [D E L P H O l]. Situat în Focida, adică aproape de centrul geografic al Greciei propriu-zise, pe muntele Parnas şi deasupra golfului Corint, oraşul Delfi a înflăcărat imaginaţia grecilor probabil din cele mai vec'ni timpuri, prin măreţ ia sa aspră ş i impunătoare Se spunea că Zeus trimisese doi vulturi din două extremităţi ale diametrului terestru (cei vechi î ş i închipuiau pămîntul ca pe un disc) ca să afle unde e centru! pămîntului. Păsările' sfinte s-au î n t î l n i t la Delfi deasupra ompha/osului (=buric), o piatră sfîntă, de formă aproximativ conică.* Numele Delfi pare înrudit o„ de/phys (=matrice); oraşul era deci considerat „buricul pămîntului" şi centrul universului.· în orice caz, a fost centruf religios cel mai influent şi mai prestigios al Greciei antice, Delfi a fost locuit ş i a avut lăcaşuri de cu It cu mult înaintea sosirii olimpienilor Apolon şi Atena, fiul şi fiica lui Zeus. Săpăturile efectuate de Şcoala franceză din Atena au dat la ivea la ruinele unor caş e şi sanctuare din epoca miceniană. Străvechea Magna /Mater („marea mamă") a religiei minoice, identificată cu Pămîntul, a lăsat la Delfi o amintire vie: După Eschil, Gaia („Pămîntul") a fost „prima profetă" de la Delfi şi oracolul său era păzit de dragonul Python. Homer numea Delfi Pythn „cea stîncoasă". Casă ajungă s t ă p î n la Delfi. Apolon ucide dragonul si capătă astfel numele de „zeu p/thian". Oracolele sale erau transmise prin gura unei femei din Delfi numită Pythia şi, odată la patru ani, la mijlocu 1 unei olimpiade, marile jocuri Pythice (concursuri atletice şi muzicale în acelaşi timpi reuneau la Delfi pe grecii veniţi de pretutindeni. Graţie acestor jocuri şi mă ales oracolului, Apolon din Delfi a fost ce! puţin la fel de „panelenic" ca şi Zeus din Olimpia. Dacă veneai la Delfi peuscat (se putea ajunge acolo şi prin portul Iţea, numit pe vremuri Cira, din golful Corint), întîlneai mai î n t î i
* Un fel de bet//, monument al soarelui în Orient (n. trad.)

166

Foto Haisin. adică un fel de capele. 167 . care ţîşneşte din prăpastia săpată între cei doi pereţi î n a l ţ i şi strălucitori ai Fedriadelor. Foto Spyros Me/etzjs. unde cetăţile îngrămădeau ex-voto-uri particulare şi publice. Providenţă"). Omfa/os. „tezaurul" Atenei a fost reconstruit de arheologi în zilele noastre. Calea Sacră desenează un V mare printre monumentele votive de tot felul. Tezaurul atenienilor. unde se antrenau atleţii înainte de Jocurile Pythice.· Delfi. Apoi se ajungea la altarul cel mare din faţa intrării în templul lui Apolon. distrus la mijlocul sec. consacrat intre 490 şi 485. num iţă printr-un joc de cuvinte si Pronoio („Pronie. Acest templu. Ddfi. extrem de încărcat: statui izolate (uneori aşezate în vîrful unor coloane înalte sau grupate în şiruri pe vase) si „Tezaure".Delfi. Vedeai apoi izvorul Castalia. şi ajungeai în sfîrsit la sanctuarul principal închinat lui Apolon. aparenţa unui muzeu în aer liber. Din cauza înclinării pronunţate a terenului. în epoca clasică. care dădeau sanctuarului. piatra sacră considerată centrul pămîntului. janctuarul zeiţei Atena Pronaia (adică „din faţa tem p lu lu i" principal). In acest sanctuar se vedea un monument rotund. De aici ajungeai la gimnaziu (gymnosion). splendidul şi enigmaticul tholos. foto Hossio. Fintina C a s t a l i a .

ocupa la Delfi un loc de frunte alături de Apolon. într-un fel de mania (=delir) sau furor. Ea avea deci două centre. Delfi şi Termopile. dădea oracolele „adevărate" şi „infailibile" prin care Apolon. Probabil că. într-o încăpere subterană interzisă profaniior (manteion. Totuşi. deşi greu de explicat. era nemuritor ca toţi olimpienii. In bunătatea sa. Amfictionia (de la omph/Ktiones. Dionisos. în marea mişcare a colonizării greceşti. la Delfi existau şi alte procedee profetice. al Vlll-lea pînă în sec. odyton). în ciuda unei teze recente. al Vl-lea. şi-o reprezentau agitată de zeul care o inspira. care însă nu răspundea decît în anumite i i le şi în anumite condiţii. Pythia dădea întemeietorilor de cetăţi indicaţii asupra cultului şi a instituţiilor religioase ce trebuiau Delfi: una din coloanele porticului atenienilor şi zidu poligonal Fofo Georges de Miré. Persoane particulare şi delegaţi ai cetăţilor se îngrămădeau la Delfi ca s-o consulte pe Pythia. al IV-lea. 168 . Fiecare din cele douăsprezece popoare membre trimiteau la sesiunile (p γ la ia i) Ligii c î t e doi reprezentanţi principali: hieromnemonii şi pilagorii. Sanctuarul pythie era apărat şi administrat de o ligă a popoarelor vecine. cei vechi nu au îndrăznit să întreprindă nimic important fără să fi cerut mai î n t î i sfatul şi revelaţ i i l e zeului. din Spania pînă în îndepărtatul Pont-Euxin (Marea Neagră). al beţiei şi al deli' rului. o „posedată". Pythia apărea ca un fel de Menadă. zeul vinului. ca şi egipteanul Osiris: se zicea că murise şi înviase şi mormîntul său se afla tocmai în „sfînta sfintelor" din templul lui Apolon. a fost reconstruit de fiecare dată în toată splendoarea. aşezată pe un trepied î n a l t . în principiu. pe lingă consultarea oracolului în odyton. Cu toate că. în primul rînd c/eromant/O (ghicitul prin tragerea la sorţi) [vezi d i v i naţie]. unde Pythia. de exemplu. Cît timp credinţa religioasă a rămas vie şi adîncă. toţi scriitorii antichităţii. un rol important. prin contaminare cu cultul orgiastic al lui Dionisos. Oracolul de la Delfi a jucat. din contribuţiilegeneroaseadunatedin întreaga lume greacă. cum îi spunea Cicero. de la Platon la Cicero si Plutarh. cuvînt care înseamnă „vecini"). Dionisos suferise avataruri. Căci. descoperea oamenilor voinţa tatălui său Zeus. pradă unei tulburări extatice. care. Această Ligă s-a format iniţial în jurul sanctuarului Demetrei din Antela. însărcinaţi să asiste pe hieromnemoni în acest consiliu oarecum internaţional. mai ales din sec. a risipit cetăţi helenice pe malurile Mediteranei. Ungă Termopile (Thermopylai). după care Pythia ar fi fost totdeauna caimă şi senină. şi de aceea i s-a spus Amfictionia „pileo-delfică".al Vl-lea şi din nou în sec.

apoi Sparta. al V-lea. C a i s a sacră şi altarul insulei Chios. Pythia nu prezicea grecilor decît nenorociri. Foto Spyros Meletzis. De acum înainte oracolul va fi sub patronajul statului dominant. care locuiau aproape toţi la nord de Termcpue. astfel că sanctuarul s . care-i ameninţau pe ei în primul rînd. pînă atunci oarbă.i chiar beoţienii au fost nevoiţi să treară de partea cotropitorilor lor. Vîrsta de aur a sanctuarului si a oracolului lui Apolon este sec. Cu toate acestea credinţa. ca să fie proclamat . Independenţa politică asanctuarului încetează Ό dată cu războaiele medice. al Vl-lea. al ll-lea e.n. instituite dincolo de mare. etolienii în sec.a u m p l u t d e ofrandele grecilor biruitori. în sec. s-a spus că oracolele lui Apolon de fapt prevăzuseră şi pregătiseră aceste victorii. cel puţin pînă în epoca lui Alexandru. Dar cînd Xerxes a invadat Grecia în 480. datorită filoelenismului mai 169 . ai Ill-lea şi în sfîrşit Roma. cînd bătăliile de la Salamina şi Plateea au salvat situaţia. în oracolul de la Delfi primiseogrea lovitură.. F î n ă la războaiele medice. Oracolul va continua să aibă o mare influenţă.. precum şi — probabil — informaţii de ordin geografic despre ţinuturile îndepărtate spre care porneau. Teba şi Macedon'a în sec. Se pare că trimişii Marelui Reges-au bucurat la Delfi de o bună prim ire. dar mai ales în timpul Jocurilor Pythice). al IV-lea. totuşi.invincibil" de către Pythia.Delfi. atitudinea Pythiei n-a fost deloc încurajatoare pentru apărătorii independenţei greceşti. cel care exercita „hegemonia": Atena în sec. Membrii Amficţioniei. De altfel era şi firesc ca Delfi să devină un excelent centru de informaţii: se adunau aici pelerini de pretutindeni să consulte oracolul (veneau în tot cursul anului. El a ţinut neapărat să vină la Delfi înainte de a pleca în expediţie. -. autoritatea revelaţiilor delfice a fost practic necontestată.

mai ales al Iu i Hadrian. pe care le prezidează în calitatea sa de Purificator al tuturor păca170 t e l o r ş i întinărilor. unde si născuse. ci mai degrabă de un „spirit" delfic. Apolon nu mai este. El a devenit. deşi renaşterea aceasta avea un caracter oarecum „arheologic". cu ajutorul cărora luminează şi îndrumă pe oameni. în Dialogurile pythice. ca şi cavadratura cercului. ?i Pythia nu uita acest lucru Era de asemeni protector al ştiinţelor: se spunea că porunc i s e o dată locuitorilor insulei Delos. care a fost preot la Delfi. Pindar şi Herodot datorează mult clerului delfic. sînt probleme insoluoile. care răspîndeşte ciuma. nu numai prin oracolele sale. inuman.Delfi. Influenţa intelectuală şi literară a oraşului Delfi a fost considerabilă. autorul V i e ţ i l o r . Chiar dacă nu poate fi vorba de o „doctrină" delfică. conducător al corului Muzelor (Musagetes!. dar şi acesta le este îndatorat. Eschil. Templul Iul Apde la p o a l e l e F. ca în Iliada. să dubleze volumul unui altar cubic. Maximele . datorită progreselor gîndirii teologice. dublarea cubului. ci şi prin riturile i r catartice". era patronul firesc al poeziei şi poeţilor. Aury-Arthaud. arcaşul crud. Delfi renaşte. Or icolul poruncise delfienilor să-l dea lui Pindar o parte din prinoasele oferite zeului. acesta a avut o influenţă considerabilă asupra credinţelor religioase şi moralealeGreciei antice. Apolon. în templul lui Apolon Pythianul se găseau chipurile lui Homer şi Hesiod şi scaunul de fier al lui Pindar.ndnad» S e L O Î u l dl l V-lea. voind astfel să-i determine să studiere geometria. el apare ca un apologet înfocat al religiei delfice. multor împăraţi. zeul cel mai „filantrop". De această perioadă efemeră este legat numele lui Plutarh.

. meargă s-o consulte pe Pythia şi. căruia Plutarh i-a consacrat în întregime dialogul Despre £ de la Delfi. dă locul de frunte zeului din Delfi în tot ce priveşte religia Şi morala El scrie astfel în Republica: . oracolul i-a răspuns că nu. cînd prietenul său Hairefon a întrebat la Delfi dacă există. căci acest zeu.înţelepţilor. erau gravate la intrarea în templu: „Nimic prea mult" M Cu n oaste-1 e pe tine î n s u ţ i " . inspirate mai mult sau mai puţin de Apolon. R. ci „o va cinsti mai mult decît orice alt colţ de lume 171 . Socrate î ş i sfătuia discipolii să. sălăşluieşte în centrul şi în buricu l pămîntului ca să conducă neamul omenesc". interpretul tradiţional al religiei. numai Delos i-a oferit azil. căuta un adăpost unde să-l nască pe fiul lui Zeus.Apo- lon e c e l c e t r e b u i e sădictezecelemai importante cele mai frumoase şi cele dintîi legi [. încît nu mai avea nimic de pierdut! Locuitorii i-au cerut lui Leto s ă promită că ilustrul ei fiu nu va dispreţul insula.. pe lume un om mai înţelept deci t Socrate.] Noi nu-l vom urma decît pe el. pe care Socrate s-a străduit s-o demonstreze în dialogul Fedon al lui Platon.. pe care a construit-o prin raţionament. D E L O S. Iar Platon. precum şi epsilonul (ε) mistic. bătută aproape fără încetare de v î n turi. Insula era atît de năpăstuită. „Dacă te angajezi. în Cetatea ideală şi utopică. Ca această insulă stîncoasă. F. urmărită de gelozia Herei. să devină unul din marile centre ale lumii elenice. Oracolele Pythiei considerau ca implicit admisă nemurirea sufletului. a fost nevoiede prezenţa unui zeu Cînd Leto. minusculă. te aşteaptă necazuri".

în d reapta. Deasupra e teatrul. Foto Spyros Me/etZ('s. d in carese zăresc trei coloane în faţa zidului poligonal. Calea Sacră. ca apoi să ajungă la Templul Iu ι Apolon. apo. în stingă jos.Sanctuarul de 'α Delfi. Ea urcă lâslnd î n stingă. Stadionul. . î n a i n t e de a forma un cot. trece prin faţa Tezaurului atenienilor. iar sus de tot. care vine d Înspre intrarea principală. lăsind în stînga Porticul aten ien i lor. baza dreptunghiulară d Tezaurului sifnienifor.

ifÎÉ M»M .

Se ştie că Delos a fost locuită la început de o mînă de pescari. Delos a avut ca patroană o zeiţă. trecînd-o şi pe ea printre iubitele lui Zeus. î n c î t Delos va fi de acum înainte regina Cicladelor. Zeiţa. primea numeroase ofrande. îngropate acolo ritual. Alături de Artemis domnea poate şi o divinitate masculină. De altfel de pe insulă nu lipsesc vestigii ale civilizaţiei miceniene. F 0 ( 0 Delos S t a t u i l e Cle 0 DiosROU. A l e e a Chiruzel Leilor Secolul al VIMe a . Leto. Leto l-a născut pe Apolon.Secolui a lll-lCsi şi va pune să i se înalţe acolo un templu măreţ". miceniană venerată atunci. Se înalţă primele monumente: temple modeste încă sau sculpturi cu aspect barbar. Se organizau sărbători periodice.V. Pe insulă încep să se acumuleze ofrandele. noul cult s-a dezvoltat în aşa măsură.Defos. par grupate ca ur cor în jurul ei. dar a devenit o escală importanta după ce navigaţia pe mare a luat amploare. datorită acestui fapt. impunător doar prin izolarea sa. Nu ştim cînd s-a născut această legendă. într-o ipostază primitivă. aducînd acestui pămînt sărac o bogăţie nesperată. după spusa poetului. arheologii au găsit o muiţime de asemenea ofrande. dar săpăturile au dovedit că. Cu ocazia destrămării ce s-a produs în lumea egeeană la sfîrşitul mileniului II. patrei fi a lui Foto Georges conde. care. zeiţa cedează locul partenerului său. Partenerul Artemidei se p a t e că nu era altul decît Apolon î n s u ş i . Sub zidurile unui templu dintr-o epocă ulterioară. Grecii au făcut atunci din Apolon fratele Artemidei şi le-au atribuit ca mamă o zeiţă asiatică. căci nimic nu lasă să se întrevadă cariera sa strălucită şi rapidă de mai tîrziu. în mai puţin de două secole. de exemplu ş-irul de 174 . un imn din secolul a! Vll-lea descrie cu entuziasm spectacolul oferit de mulţimea ionienilor îmbrăcaţi în cele mai frumoase vesminte. La poalele muntelui Cintos. avea să ajungă un arbore sacru). înainte de a fi insuia lui Apolon. Se acreditează ideea durabilă că e imposibil să stăpîneşti Marea Egee fără consimţămîntul lui Apolon delianul. ţ i sprijinindu-se pe trunchiul unui palmier (care. şi care trebuie să fi fost o prefigurare a Artemidei. dar rolul său trebuie să fi fost foarte neînsemnat.

d e d i c î n d u . al VÎ-lea. A t e n i e n i i şi-au asumat g r i j a de a veghea asupra intereselor l u i Apolon. a t e n i e n i i au reorganizat m a r i l e serbări ( D é l i a } . F e m e i l e gata să nască şi m u r i b u n z i i erau transportaţi în u l t i m u l moment la Reneia. în 426. ateniem'i fac din sanctuar s e d i u l unei alianţe îndreptate î m p o t r i v a p e r ş i l o r şi pînă în 454 t e z a u r u l acestei l i g i s-a aflat la Delos. care păleşte în faţa l o c u i n ţ e i l u i Artemis. prea m i c şi demodat. autoritatea A t e n e i asupra i n s u l e i Delos se exercită în m o d u l cel mai dur si aproape o f i c i a l . T e m p l u l şi ofrandele erau oferite de l o c u i t o r i i d i n Naxos. Această d o m i n a ţ i e a c o n t i n u a t să se exercite asupra i n s u l e i . cu o scurtă î n t r e r u p e r e (402—393). în 477. o i n s u l ă foarte apropiată.l e a i se clădeşte un templu. ca să-şi asigure s u p r e m a ţ i a .i un m a r e n u m ă r de ko rai şi kuroi [vezi c u v î n t u l ] . sub protecţia lui A p o l o n . Ei răspîndesc legenda că eroul lor n a ţ i o n a l Tezeu. al V l . în f e l u l acesta au o b ţ i n u t şi au păstrat c o n t r o l u l asupra a d m i n i s t r a ţ i e i teritor i u l u i sacru. care rîvnea să-şi i m p u n ă puterea în tot a r h i p e l a g u l . dintre care una u r i a ş ă . de 15 m. dar ate- 175 . au pur i f i c a t d i n nou i n s u l a şi au interzis m u r i t o r i l o r să se nască şi să moară la Delos. o i n s u l ă învecinată. al V l . i se dedică statui. Apolon are deocamdată o capelă u m i l ă . întorcîndu-se d i n Creta. Apoi au început c o n s t r u c ţ i a u n u i t e m p l u c a r e — î n intenţia lor — t r e b u i a să eclipseze v e c h i u l e d i f i c i u de c u l t d i n sec. într-o vreme cînd d i f i c u l t ă ţ i l e r ă z b o i u l u i peloponeziac făceau s p r i j i n u l l u i Apolon încă m a i necesar.l e i ce s t r ă j u i a D r u m u l Sacru ce ducea spre s a n c t u a r u l l u i Leto. ei au mutat morm i n t e l e săpate de g e n e r a ţ i i l e anterioare în apropierea i m e d i a t ă a l ă c a ş u r i l o r d i v i n e . în c u r s u l sec. u n d e b i r u i s e M i n o t a u r u l . aten i e n i i au căutat la r î n d u l lor protecţia z e u l u i . undeva departe de p r i v i r i l e z e u l u i . Ascuitind de s f a t u l u n u i oracol. Atena se eri|eaz| în apărătoare a l u i Apolon şi protectoare a c u l t u l u i s ă u . Dar în sec.l e a . a i n s t i t u i t în i n s u l a sfîntă r i t u r i care încă s e m a i celebrează. Era evitată astfel pîngărirea s a n c t u a r u l u i . în s e c o l u l al V-lea.

infula Delos devine marele tîrg al cerealelor şi al sclavilor. Străinii î ş i deschideau în apropierea portului propriile lor „agenţii" comerciale. de negustori. semicomerciale. care aduceau locuitorilor bogăţie. Graţie bogăţiei sale. ale cartierelor de locuinţe ne dau o imagine a vieţii tumultuoase care anima străzile înguste [vezi U r b a n i s m]. în vecinătatea teritoriului sacru se construiesc edificii semireligioase. notabilităţile oraşului înalţă statui şi exedre. Apolon şi delienii îi autorizau să clădească — în jurul sanctuarului — temple pentru zeii 176 lor barbari. După ce e declarată porto-franco (după jumătatea sec. insula Delos. cu cheiurile sale. egipteni şi chiar romani. în 315. Locuitorii bogaţi comandă sculptorilor.Delos. destul de bine conservate. Oraşul ia avînt. Străini atraşi de speranţa înavuţirii veneau din toate colturile lumii şi se amestecau cu d ei i en i i: orientali. Delos trebuie să fi lost totuşi unu . Calitatea acestor opere de artă lasă adesea de dorit. se interesau de artă ţn mod superficial şi ostentativ. în majoritatea lor. Sanctuarul profită de această prosperitate: regii macedoneni Antigon şi Filip îl înfrumuseţează cu porticuri somptuoase. f o ţ Jacqueline Staméraff. de împodobirea teritoriului sacru. Comerţul în plină dezvoltare găsea în această insulă ocrotită de un zeu o escală sigură si comodă. decît fuseseră în secolul precedent. tranzita în fiecare an -cantităţi enorme de mărfuri. babae!e de legat vasele şi regulile de navigaţie. nienit s-au arătat mai puţin preocupaţi. pictorilor şi mozaicarilor imagini care vor fi închinate divinităţilor locale sau vor împodobi încăperile cele mai frumoase ale caselor. antrepozitele. redevine unul din centrele elenice. Explicaţia este că acum Cicladele nu mai jucau un rol important nici în viaţa politică. şi ruinele. al ll-lea) şi moşteneşte comerţul insulei Rodos (166) şi al Corintului (146). Cart ier d e locuinţe Epoca elenistică. care. D ortul. aducînd totodată cu ei şi credinţe noi. Succesorii lui Alexandru acordă un interes reînnoit imperiului maritim şi astfel. nici în economie. ca în timpurile arhaice. unde mărfuri venite de pretutindeni treceau de pe o corabie pe alta. Să nu uităm că aceşti executanţi abili lucrează pentru o clientelă de parveniţi. suveranii consacră zeului portretele lor. eliberată desub autoritatea ateniană.

tirania ateniană se exercită din nou fără menajamente asupra unui teritoriu considerat de ei o simplă colonie. In sanctuarele unde era adorată. al XlX-lea e. In 88 şi 66 armatele lui Mitridate şi bande de jefuitori pun mîna fără nici o dificultate pe insula ocrotită numai de caracieru l ei sacru. Zeiţa Demeter juca un rol important în Olimp datorită atribuţiilor sale bine stabilite: ea e cea care dă pămîntului rodnicie. Ca şi în sec. lăsînd în urmă. D E M E T E R. de var. a fost răpită de Hades. Demeter refuza să mai dea pămîntului fertilitate. tot ea face să crească grîul. O ilustrare a acestei idei o putem vedea în î n s ă ş i legenda lui Demeter. conferă ceremoniilor organizate în cinstea ei un caracter cu totul particular. Dar într-o bună zi. care cuceriseră Grecia. de la s f î r ş i t u l sec. al Ill-lea p î n ă la începutul sec. încă de la sfîrşitul antichităţii. romanii. foto Spyros Me/eiz/s. înnebunită de durere. pe care o iubea foarte mult. pe cînd fata se juca într-o pajişte cu prietenele Demeter ş Persefona d ă r u i e s c t î n ă r u l u i Tripjolem un s p i c de EMU. un cîmp de ruine care alimenta cu marmoră cuptoarele. insula Delos nu s-a mai relăcut niciodată.din centrele importante ale vieţii artistice. Nu cunoaştem amănunte cu privire la aceste Mistere: β probabil că semnificaţia lor p-ofundă se lega de ideea că viaţa este eternă ţi că reîncepe mereu. Demeter. neştiind c e s e întîmplase cu fiica ei. sale. pentru a ie răsplăti fidelitatea. se celebrau în faţa unui public de iniţiaţi nişte ritualuri secrete: Misterele [vezi cuvîntul]. După această dublă lovUură. dăruiesc insula s f î n t ă atenienilor. Atunci Zeus a poruncit lui Hades s-o redea pe Persefona mamei sale. câutînd-o şi implorînd ajutorul muritorilor. astfel că lumea era ameninţată de foamete. Acesta a fost preludiul unor nenorociri încă mai mari. O părăsesc numai după ce-şi însuşesc toate bogăţiile pe care le puteau lua cu ei. al V-lea si al l V-lea. în acelaşi timp. D. Dar Persefona mîncase în 177 . Muzeul Naţional din Atena. în special în Atica (la Eleusis). sanctuarul este ceea ce a rămas pînă la sfîrşitul sec. Zeiţa avusese de la Zeus o fiică. Circa 450-440. pelerinii încetează să mai venereze un zeu care trăia singur pe o insuiă săracă şi. a colindat tot pămîntul. Această funcţie asigură cultului ei o mare răspîndire şi. Grecii pretindeau că recunosc în multe locuri urmele jalnicului itinerar străbătut de o mamă desperată şi frîntă de oboseală.. I. care a dus-o cu el în infern şi a luato de nevastă. în 16b. P. Re! ief vot iv g as it la Eleusis.n. numai ruine şi doliu. Prosperitatea comercială η-a scutit î n s ă pe delieni de v i c i s i t u d i n i l e politice. Persefona. Puţin cile puţin.

apoi instaurează în c e t ă ţ i l e greceşti regimuri oligarhice. Se zice că Triptolem a străbătut pămîntul într-un car înaripat. sînt legate indisolubil. constituie atributul cel mai frecvent al Persefonei. A fost unul din întemeietorii poliorceticii (arta de a asedia oraşe). cum se vede pe frontonul de est al Partenonului. captivitate în 283. Demeter e una d in divinitări le greceşti care a fost nu numai adorată. pe care a redus-o. simbol funerar. el a redacta* peste cincizeci de tratate. Un relief celebru din Eleusis le înfăţişează cu tînărul Triptolem la mijloc. Poliorcetul s-a refugiat în Macedonia. care s-a refugiat la curtea lui Ptolemeu. Din această cauză. dar caracterul său η-a fost la înălţimea inteligenţei sale. moare în. I-a alungat pe tiran. vegetaţia nu acoperă pămintul decît în cele şase luni de vreme bună. Casandros a încredinţat conducerea oraşului unuia dintre prietenii săi. Era un discipol al lui A r i s t o L e l si prima sa grijă a fost să instaureze un regim oligarhic. P. el a fost cu toate acestea autorul unei legi contra luxului morminte'or. D E M E T R I O S DIN F A L E R O N.ş i petreacă jumătate din an lingă Hades. învăţînd pe oameni agricultura şi arta de a î m b l î n z i natura vegetală. D E M E T R I O S POLIORCETUL. fiind legată prin această vrajă. cum spune un i s t o r i c modern. Demeter şi Perşefona (numită mai simplu Kore. Artiştii au zugrăvit mama şi fiica sub o înfăţişare destul de asemănătoare. îmbrăcate în vesminte lungi. a fosr obligată s ă . Casandros. dar amîndouă au un :.D. O legendă spunea că Demeter a avut şi un fiu. Plutarh I-a numit „rege de teatru'. D. care a deţinut puterea între 317 şi 307. dar fă^ă cruzime. Demetrios 178 DEMOCRlt [D E M O K R l T O S Discipolul lui Leucip (elevul lui Parmenide . De aceea i-a dat lui Triptolem. mar·· observator şi mare scriitor. Alungat de diadoh . simbolul bogăţiei. lege importanţă pentru dezvoltarea artei. Născut prin 460.infern citeva boabe de rodie (socotită d e grec i un fruct al morţii) şi. încredinţîndu-i spicul. a trăit pînă la . unde s-a proclamat rege în 297. Celebru prin luxul său. Demeter a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de cei ce-o ajutaseră la nevoie. din Faleron. unde pune m î n a pe Sarde· Fiind făcut pri/onier de Seleucos. fiindcă pune capăt în Atica fabricării stelelor funerare sculptate. După un asediu dedoi ar i cucereşte Atena. un spic de grîu. Democrit din Abdera a fost contemporan c Socraţe. uneori îmbrăţişîndu-se cu dragoste. şi nu s-a preocupat de prestigiul Atenei. după înirîngerea sa de la Ipsos (301). iar luxul şi aroganţa l-au făcut odios.'· v î r s t ă foarte înaintată. Artiştii le reprezentau împreună. o operă enciclopedică din care s-au păstrat numai fragmente . omonimul său Demetrios Poliorcetul a cucerit Atena ş i . Mare călător. care II susţinuse pe rivalul său Poliperhon. sobre. iar torţele. Demeter ţine de obicei în mînă un sceptru. Demetrios Poliorcetul a fost urmaşul tatălui său Antigon cel Chior. bazat pe cens. spre marea bucurie a populaţiei.er binevoitor. a reuşit să pună m î n a pe At en a. în 307.a regăsit fiica. După ce ş i . pe Plutos. Γ în luptele care au urmat după moartea lui Alexandru. fiul regelui din Eleusis. el trece în Asia Mică. care s-a proclamat rege în 306 şi a stăpînit cea mai mare parte a provinciilor Asiei Mici. dar a suscitat în credincioşii săi şi un sentiment mistic. ca să-l cultive si să le arate oamenilor calităţile sale. El a domnit ca un tiran. P. adică „fata"). la proporţiile unui oraş de provincie. Cei iniţiaţi în misterele Demetrei si Persefonei aveau asigurată supravieţuirea sufletului în trista împărăţie a Morţii. unul din pretendenţii la tronul Macedoniei. amîndouă grave. P. Alungat dii regatul sîu de o coaliţie î n care regele Pins al Epirului a jucat un rol de căpetenie. Demeter avea fireşte un aspect mai accentuat de matroană.

Singura cunoaştere legitimă vine de la raţiune. Apoi s-a lansat la tribuna Adunării poporului şi la treizeci de ani pronunţă primul său discurs politic păstrat. Tot demarhul juca rolul de intermediar între puterea şi administraţia centrală pe de o parte ş i locuitorii circumscripţiei sale pe de altă parte. condusă de un demarh ales. Demos-ul nu e numai un centru de stare c i v i l ă : el constituie o comunitate. ordine (ca AB şi BA) şi formă sau figură (ca A ş i B) — de unde numele de . Parmenide afirmase existenţa fiinţei imobile şi negase existenţa Nimicului^ a Nefiinţei. precum si prima expunere a unei filozo.S. cu unele modificări şi adăugiri. o mişcare centrifuga care duce la o selecţie mecanică. Dar. Clistene a împărţit teritoriul atic urban şi rural în o sută de circumscripţii teritoriale numite demoi. reînnoiţi prin respiraţie. Despre s i T i o r i i . care postulează existenţa atom i lor şi a vidului. anunţînd teoriile lor corpusculareşi mecaniciste. iar aşezările urbane mari erau împărţite în mai multe demos-uri. în scopul de a sfărîma tiparele aristocratice ale statului atenian. P. In 351. Cel mai mare orator atenian (384—322) fiul unui bogat fabricant de arme. el are şi finanţe proprii. Platon şi Aristotel au subordonat explicaţiile mecanice ale atomiştilor unor considerente finaliste. timp de 179 . care însă i-au risipit moştenirea.Găsim în ea o morală a fericirii şi a seninătăţii. Aceste particule nu se deosebesc decîtprin poziţie (ca literele Z şi N). Democrit apare ca un precursor al fizicienilor moderni. fără de care nu există <m iscare. el rosteşte Prima Filipică ş i . fii atomiste. în ceea ce priveşte Fiinţa i ea nu este un bloc de materie care ar exclude (creaţia) şi corupţia. remarcă Leucip şi Democrit.. ca să menţină pacea.-M. D E M O S . care aveau să domine gîndirea antică. Cunoaşterea senzorială realizată astfel e obscură.idei" pe care li-l dă Democrit. un fel de primar. iar la numele său se adăuga automat demottcL//. Sufletul e alcătuit din atomi s u b t i l i şi mobili. A fost nevoit deci să-şi c î ş t i g e existenţa ca logograf. Acesta a murit cînd Demostene avea şapte ani. Astfel izbuteşte Democrit să explice întregul sistem al lumii. dar nu poate să recupereze d e c î t o m ică parte din moştenire. Demostene s-a hotărît să-i s i l e a s c ă să restituie ceea ce-şi î n s u ş i s e r ă pe nedrept şi de aceea învaţă secretele elocinţei judiciare de la oratorul Isaios. Senzaţiile sînt provocate de trecerea unor atomi uşori (efluvii sau simulacre) prin porii organelor. care adm inistrează trebucile locale cu ajutorul adunării cetăţenilor. neautentică şi pur convenţională. redactînd pledoarii pentru împricinaţii lipsiţi de darul elocinţei. înscrierea în registrul circumscripţiei conferea toate drepturile c i v i l e şi dreptul de cetăţenie. Mulţi atenieni dădeau înapoi în faţa pericolelor unui război şi preferau să facă concesii. sanctuarele şi sărbătorile sale.DDEMOSTENE [DEMOSTHENES] (1). orice atenian de condiţie libera e înscris în registrele demos-ului de care aparţinea tatăl. hotărîţi să apere cu orice preţ libertatea cetăţilor greceşti. La v î r s t a de optsprezece ani. Numai Epicur a adoptat sistemul fizicii atomiste. adică numele demos-ului. Fiecare demos are protectorii săi divini. Demos este celula statului. invizibile din cauza micimii lor. Poemul Despre natură al discipolului său Lucreţiu e un tablou de ansamblu al atomismului antic. Demostene se alătură oratorilor patrioţi. La douăzeci şi unu de ani pledează el însuşi împotriva tutorilor şi cîştigă procesul. Nefiinţa totuşi există. s t î r n i n d un fel de vîrtej. lăsîndu-l în grija a trei tutori. P. Localităţile de importanţă minoră se uneau formînd un demos. Aceşti atomi se mişcă în vid şi se agaţă unii de alţii. este vidul. în acea vreme regele Filip al ll-lea al Macedoniei încerca să integreze Grecia imperiului său. alimentate de averile sacre şi de taxele de şedere plătite de străini. în primul an după naştere. Fiinţa este n aşterea formată din particule solide şi indivizibile (atomii).

precum şi de înalta concepţie pe care o avea despre rolul „sfătuitorului". Cea mai regretabilă pierdere o constituie discursul de apărare din procesul lui Harpalos. Demostene e condamnat şi trebuie să se exileze. Acesta nu obţine nici măcar o cincime din voturi. După cum spune Montaigne. şi generalii au dat tronul fratelui redus mintal. La moartea lui Alexandru cel Mare. survenit la puţin timp după această bătălie (dar care se va judeca abia în 330). R. Pentru a-i proteja pe aceşti suverani prea slabi — de fapt peitru a exercita puterea în numele lor — au fost aleşi Perdicas şi Crateros. dar unele (mai ales dintre pledoariile civile) sînt suspecte sau categoric apocrife. Demostene 180 sărea şi se agita „ca un tigru". î n c î t nici n-o simţi. mai ales stilul său nervos. care lăsase ca urmaşi legitimi un frate vitreg imbecil şi un băiat care nu se născuse încă. dar e rechemat curînd la Atena. la constituirea căruia avuseseră mîndria să ia parte. recunoaştem cu uşurinţă transpunerea unor poveşti orientale. Eschine. adică pietrele care formează scheletul pămîntului. Macedonia avea deci nevoie de un rege. Cîştigînd încrederea poporului. fostul său aliat din partidul patriotic. Demostene „este în scris cum este în vorbă". D D I A D O H I I [D I A D O K H O l]. Generalul atenian Demostene a jucat. Totul la el concură în realizarea persuasiunii. Demostene a fost î n a i n t e de toate un mare om de acţiune şi un învăţător energic.zece ani. D E U C A L I O N . conduce treburile publice între 340 şi 338 şi realizează alianţa cu Teba. ei au aruncat peste umeri oasele mamei lor. în 338 atenienii şi tebanii sînt î n s ă zdrobiţi la Cheroneea de falanga macedoneană. de o mare dragoste de libertate. Cînd urmăritorii sînt gata să pună mina pe el. din nou alungat şi urmărit. un oarecare rol î n războiul peloponeziac. iar Demostene. care ar fi putut salva independenţa Eladei. ci i . pînă la FiliOica a IV-a. se refugiază în sanctuarul lui Poseidon din insula Calaureia. în această legendă. Din aceste pietre s-au născut oamenii care populează de atunci lumea. Amîndoi si-au construit o arcă. F. adversarul său politic. In 324. în 341. în care acuzatorul lui Demostene e Hipehde. alături de Nicias. Deucalion ş i Pira sînt singurii muritori cruţaţi de Zeus. Acesta a împărţit apoi domnia cu copilul pecare îl născuse între timp Roxana. Suspectat de venalitate. DEMOSTENE [DEMOSTHENES] (2). s-ar fi putut dezmembra. A citit ri recitit opera lui Tucidide. Demostene reuşeşte în cele din urmă să-i trezească pe atenieni din amorţeală. Sub numele lui Demostene ne-au parvenit şaizeci de discursuri. discursurile sale se succed violente şi înflăcărate. „Procesul coroanei". generalii săi nu s-au gîndit nici o clipă că imperiul. Urmînd porunca trimisă de Zeus prin intermediu! Iui Hermes. puţin cunoscută de greci. în aceasta e inimitabil. Ei a fost unul dintre cei numiţi de compatrioţii s ă i în fruntea expediţiei din Sicilia. P. Frazele scrise ale discursurilor sale păstrează încă violenţa pasiunii sale oratorice. doi dintre cei mai . Ni s-au păstrat aproape toate discursurile publicate de orator. Ideile sale s î n t inspirate de un patriotism înflăcărat. adică al oratorului politic într-un stat democratic. îi oferă ocazia să facă apologia carierei sale politice. atunci cînd a hotărît să î n e r e pe toţi oamenii intr-un mare potop. atacată vehement de Eşchine. căci vestea morţii lui Alexandru provocase o răscoală antimacedoneană. la tribună. în care au plutit pmă în ziua c î n d apeie s-au retras. Arta sa e atît de perfectă. incisiv şi izbitor. din care a învăţat lecţii de politică şi de stil. Războiul lamiac se încheie totuşi prin înlrîngerea cetăţilor greceşti. Demostene se otrăveşte. spunea că. plăteşte o amendă grea şi e obligat să ia drumul exilului. Este evident că oratorul î ş i permite şă-şi bată joc de preceptele retori. urmează procesul lui Harpalos.

Seleucos. g e n e r a ţ i i l e u r m ă t o a r e se resemnează s ă împartă moştenirea l u i A l e x a n d r u 181 . f i u l l u i Antipater. C i o c n i r e a atîtor a m b i ţ i i provoacă un nou conflict. în a n i i următori. P o l i o r c e t u l se întoarce ir. aceea de strateg î n s ă r c i n a t cu a f a c e r i l e G r e c i e i . Are l o c a t u n c i o a treia î m p ă r ţ i r e . iar Poliorcetul î ş i găseşte salvarea în fugă. d i s t r u g e flota l u i P t o l e m e u . după c e omoară p e văduva ş i p e f i u l l u i A l e xandru (316). a p r i m i t satrapia E g i p t u l u i . Dar Demetrios P o l i o r c e t u l nu s e d a bătut In t i m p ce Seleucos şi Ptolemeu intră î n C o n f l i c t pentru S i r i a . Perdicas a fost p r i m u l care a v r u t să controleze d i r e c t t r e b u r i l e G r e c i e i ş i s ă f i e proclamat rege. Grecia ş i . cind moare u l t i m u l reprezentant a l g e n e r a ţ i e i eroice. (In această c a l i t a t e a zdrobit r e v o l t a i z b u c n i t ă în Grecia | a vestea m o r ţ i i l u i A l e x a n d r u . C u r î n d d u p ă aceea moare A n t i p a t e r şi succesorul său. Conf l i c t u l încetează în 277. instalat ca tiran la Atena de Casandros. profitînd de moartea l u i Casandros (297). fostele t e r i t o r i i a l e l u i A n t i gon d i n A s i a M i c ă . î n u r m a acestei v i c t o r i i . satrapia P a m f i l i e i . porneşte o ofensivă în Grecia. Acesta d i n u r m ă n u s u p r a v i e ţ u i e ş t e deci: u n a n a d v e r s a ' u l u i s ă u .. Sat u i de atîţea lupte şi pierzîndu-şi speranţa de a m e n ţ i n e u n i t a T e a u n u i i m p e r i u atît de d i s p u t a t . T e r i t o r i i l e din est au fost î m p ă r ţ i t e î n t r e personaje m a i puţin importante. Lisimah devine guvernatorul Traciei.buni locotenenţi ai i u i Alexandru (amîndoi e făcuseră r e m a r c a ţ i î n t i m p u l c a m p a n i e i din I n d i i ) . Izbucneşte un r ă z b o i . c u c e r i t o r u l de oraşe"). iar L i s i m a h primeşte. ca să-şi atingă ţ e l u l . p o z i ţ i a l u i A n t i g o n î n A s i a M i c ă s e consolidează. L i d i e i ş i F r i g i e i . (a Salamina (din C i p r u ) . ) Ptolemeu. Antigon e u c i s în l u p t ă . nu el s va d e ţ i n e r o l u l de f r u n t e . Casandros ş i L i s i m a h . u l t i m a . Casandros ş i L i s i m a h . z i s . Foarte curînd. Antigon î ş i asumă t i t l u l de rege şi exemplul său e urmat de Ptolemeu. i a r B a b i l o n i a e atribuită l u i Seleucos. armatele tuturor d i a d o h i l o r se î n t î l n e s c la Ipsos. l-a c o n d a m n a t ja moarte p e H i p e r i d e ş i l-a î m p i n s pe Demostene la s i n u c i d e r e . t r e b u i e să î n f r u n t e o n o u ă c o a l i ţ i e : Casandros. C e i l a l ţ i d i a d o h i au pe rînd aceeaşi soartă: Seleucos e o m o r î t în b ă t ă l i a de la C u r u p e d i o n (281) unde l-a î n f r u n t a t p e L i s i m a h . se p r o c l a m ă rege al Mac e d o n i e i . instalează la Atena pe t i r a n u l Demetrios d i n F a l e r o n ş i p u n e m i n a p e putere î n M a c e d o n i a . alt ofiţer al l u i Alex a n d r u . E l u a t p r i z o n i e r de Seleucos şi moare m 282. c a r e îl a l u n g ă în 307 pe o m o n i m u l său D e m e t r i o s d i n Faleron. s i d e P i r u s . în 301. Atacat de L i s i m a h . / A n t i g o n . Apoi în 306. i a r i m p e r i u l l u i A l e x a n d r u se scindează în regate independenţe. care vor j u c a un r o l dintre c e l e m a i şterse.cel C h i o r " (Monoţththalmos). P o l i p e r h o n . î n t r e r u p t în 311 de un s c u r t armistiţiu. p r i n care lui Casandros îi r e v i n în mod o f i c i a l M a c e d o n i a şi G r e c i a . v e c i n u l său d i n Tracia. a l e c ă r u i i n t e n ţ i i c u p r i v i r e l a i n s u l e l e d i n M a r e a Egee deveniseră e v i d e n ţ e î n l u n i l e precedenţe. . D i s p a r i ţ i a lor i m p u n e o r e d i s t r i b u i r e a p r o v i n c i i l o r (321): A n t i p a t e r o b ţ i n e regenţa. Seleucos în S i r i a . supranumit Poliorcetul ( . în războiul care urmează. pe lîngă Tracia (pe care o stăpînea deja). T o t u ş i . Antigon încredinţează conducerea trupelor f i u l u i său Demetrios. S-a t r e c u t apoi la î m p ă r ţ i r e a prov i n c i i l o r : Antipater r ă m î n e î n f u n c ţ i a p e c a r e Q exercita de m u l t t i m p . Perdicas şi Crateros î ş i găsesc moartea. ci A n t i g o n : d o r i n ţ a sa e v i d e n t ă de a conduce i m p e r i u l î i uneşte p e P t o l e m e u . Ptolemeu e c o n f i r m a t ca rege al E g i p t u l u i . regele E p i r u l u i . instaurează o l i g a r h i a în c e t ă ţ i l e elenice şi devine odios tuturor. A m b i ţ i a l u i i-a c o a l i z a t p e toţi diad o h i i ş i . învingătorul de la H a l i c a r n a s . de aceea d i a d o h i i s-au războit fără m i l ă î n t r e ei t i m p de peste patruzeci de a n i . Eumene p r i m e ş t e u n dar d e r i z o r i u : p r o v i n c i i l e încă nesupuse Capadocia şi P a f l a g o n i a . p i e r d e în 28/' Macedonia şi nu poate î m p i e d i c a f l o t a l u : P t o l e m e u să se i n s t a l e z e în i n s u l e l e C i c i a d e . fiecare d i n aceşti succesori ai l u i A l e x a n d r u (acesta este s e n s u l c u v î n t u l u i diadohi) avea i m p r e s i a că el e cel m a i i n d i c a t să conducă întreg i m p e r i u l .

. uneori rivale. corintian. 2) grupul Peloponezu iui). familia Lagizilor. de exemplu între greaca vorbită la Atena şi cea de la Sparta. Foto Hirmer. Se disting de obicei patru grupe dialectale. 182 . argian. car e not au ogreacă arhaică. si d i a l e c t e l e septen'rionale. cele din Tera şi de la Cirene. etolian. împărţiţi î n a t î t e a cetăţi. î m p ă r ţ i t în mai multe graiuri : laconian. anterioară dialectelor d i n epoca clasică. A s e m ă n ă r i l e dintre grupurile 1 si 2. 4) grupul . dialectul tesalian si cel beoţian. miceniană" şi prehomerkă a tabletelor găsite de arheologi la Micene. fiu! Poliorcetului. eleean si dialectul doric propriu-zis. în ochii lor. locrian. arătînd că e vorba de semne si lab ice.diferenţe dialectale.T e m p l u l lui Apolon de la Didima. pe de altă parte. î n c î t unii lingvişti au astăzi tendinţa de a reduce toate graiurile vechi greceşti la două mari ansambluri d i a l e c t a l e : „dialectele meridionale. Cretan. le enumerăm cronologic. format din graiurile doriene de nordvest. cu vestigiile arhaice din arcado-cipriotă si dezvoltarea nouă si viguroasă' a ionic-aticului. mai recent. pe de o parte. şi nu alfabetice. s î n t aşa de mari. P. iar Seleucizii vor domni în S i r i a . păstrează Egiptul. Si totuşi existau numeroase. î ş i întemeiază dinastia în Grecia şi Macedonia. Teba sau Cipru· Astăzi dialectele greceşti nu pot fi studiate fără să se tină seama de limba . rodian. Antigon. 3) grupul e o / / c : eolicul din Asia (dialectul lesbic). s i r a c u z a n . ionianul din Eubeea s i ionianul din Atica . ionian din ioric-atic: dialectul Asia si din insule. şi grupurile 3 şi 4. cu variantele marginale ş i complexe a l e graiurilor eolice s i grupul. D 1) grupul arcado-cipriot cuprinde dialectui arcadian (vorbit în centrul cipriot şi pamfilian .occidental" : dialectele focidian. din care face parte Ptolemeu. cei ce nu înţelegeau şi nu vorbeau greceşte erau „barbari". pe care chiar grecii le s i m ţ e a u ca net D I A L E C T E L E . î n ordinea probabilă a apariţiei lor. sentimentul unităţii etnice era în primul rînd comunitatea de limbă. megarian. Ceea c e dădea grecilor. Pilos si Cnosos Englezul Michael Ventris a descifrat această scriere în mod genial î n 1953. în mari regate independente.

născut la Prusa. Hrisostomos.D. Ca şi vechii sofişti. din cauza elocinţei sale. DIODOR [DIODOROS] DIN S l C i L l A. astfel că ceea ce ne-a rămas din opera sa gigantică e foarte preţios pentru cunoaşterea lumii antice. A locuit la Rodos. ţinînd conferinţe strălucile asupra unor subiecte minore şi peste tot recolta aplauze entuziaste.DD I O N H R I S O S T O M O S . Dion mergea din ţară în ţară. S. D l D l M A.n. P. lipsită de orice spirit critic. Opera sa Vieţile şi doctrinele filozofilor este o compilaţie mediocră. Circa 400-380. cele două ansambluri dialectale ar corespunde valurilor invadatoare care au trecut peste Grecia în epoca veche: „aheii" lui Homer ar sta la originea micenianului". să-l caute pe Ahile. în timp ce invaziile doriene ar fi determinat formarea dialectului eolic. în epoca elenistică a fost construit în acest sanctuar un templu colosal (cu un adyton). pe pămînt ca să-l ocrotească pe Eneas.-M. Oxford. membri ai familiei Branhizilor. protectoarea Troiei. adesea pitoreşti. adică „Gură de aur". De acolo Domiţian l-a exilat DIOGENE Cinicii]. Istoric din sec. autorul unei monumentale Biblioteci istorice. Drumul era străjuit de statui ale înalţilor demnitari ai cultului. al Ill-lea e. R. în Bitinia. Pictura din interiorul unei cupe. Diomede a făcut parte din solia trimisă de căpeteniile greceşti la Ahile. Sofist şi filozof din sec. care î n s ă η-a fost niciodată terminat. D I O M E D E [D l O M E D E S]. F. prin toate informaţiile." (P. originar probabil din Laerţia. un drum triumfal ducea din oraş la sanctuar. Diodor nu este decît un compilator. dar esenţială pentru cunoaşterea filozofiei greceşti (din care ş-au pierdut atîtea opere). apoi a celui doric. spionul troian. aflat la c î ţ i v a kilometri. P. F. în Egipt si mai ales la Roma. Chantraine).. R. P. tot el a stăruit pe lingă Ulise să-l convingă pe Agamemnon să-şi sacrifice fiica. ale cărui iepe devorau pe străin i şi Care a fost om o rît de Héraclès) a fost unul dintre tovarăşii cei mai credincioşi ai lui Ulise în războiul troian. Ashmoiesn Museum. pe care ni le transmite. ca şi a dialectului arcadocipriot si ionic-atic. Didima era marele sanctuar din Milet consacrat lui Apolon. care pretindea că povesteşte istoria tuturor popoarelor din antichitate. dar exact şi conştiincios. Ulise l-a luat cu el cînd s-a dus să-l prindă pe Dolon. Istoric a l filozofiei.viteaz răneşte \n timpul unei bătălii pezeiţa Afrodita. încă din epoca arhaică. oraş din C i l i c i a · A trăit în sec. A fost supranumit. l e. D I O G E N E L A E R Ţ I U [DIOGEN E S L A E R T I O S ] . l. [K H R Y S O S T O M O S]. Acest luptător . DIN S I N O P E [vezi Diomede ducîndu-şi partea sa din pradă: Po/odion-ul statuia zeiţei Palas.n. coborîtă.opuse ionic-aticului. Cu el s-a dus Ulise la Sciros. Diomede (nu trebuie confundat cu regele trac omonim. ca să-l hotărască să reia lupta alături de ei. Conform acestor opinii. .

E x i l u l . de exemplu în Vinâtorul sau Istorie euke^an:':.ι i i n s t a l a ţ i în vestul S i c i l i e i să pună m î n a pe S e l i n u s . Dionisios creează o flotă de doua sute de corăbii. în anii care au urmat nefericitei e x p e d i ţ i i ateniene din 413. caracterul si ideile lui Dion. . fortifică oraşul şi î n c h i d e unul dintre portur cu un dig ce permitea să se supravegheze intrarea vaselor. El a apreciat că era prea ţ î r z i u ca să-i mai î m p i e d i c e pe cartaginezi să cucerească Camarina şi Gela si că era mă. cartaginezii ameninţă însăşi Siracuza. care a durat paisprezece ani (pînă la moartea împăratului) a schimbat viaţa. dar luptele continuă. ascuns într-un loc secret dm latoniii .. pînă la moartea . Moare către 112. Anexează numeroase sate. el atacă l o c a l i t ă ţ i le unde aceasta şi-ar fi putut găsi a l i a ţ i . apoi. spirit şi farmec. Discursurile pe care le ţine el nu s î n t . putea să asculte plîngeriie chiar şoptite ale prizonierilor pe care Ii închisese aici. Dion nu dă dovadă de mare originalitate. Sub î m p ă r a ţ i i Nerva şi Traian. în schimb predicile sale dove- desc talent. efortuîntre rile luptei contra Cartaginei. e de la Siracuza. f (cel Bătrîn si cel Tinăr. Siracuza η-a profitat de succesul repurtat atîta cit s-ar putea crede Siracuzanii i-au lăsat pe cartagine/. reorganizează armata. un cetăţean obscur. Numeroasele călătorii pe care le întreprinde seamănă cu peregrinările unui m i s ion ar. Departe de a-şi un rol consacra toate Mare. Dion este din nou bine văzut la curte. distruge Etna şi Naxos şi ocupă Leonţinoi ş i Catane. posturi militare si chiar cetăţi elenice de exemplu Crotona. dar rămîne filozof şi nu încetează să predice convertirea la o viaţă filosofică. ca altădată. Vastul său schimbătoare. D lO N l S l O S R.. Cucerirea S i c i l i e i îi face pe cartaginezi să reînceapă ostilităţile._ Convertit la filozofie. în care angajează mercenari din Campania. foto Leonard von Matt. să distrugă Himera şi să anexeze Agrigentul î m p o t r i v a acestei atitudini lipsite de energie. Dionisios obţine pentru moment victoria. indreptîndu-se spre cetăţile greceşti. Fără să intre în conflict direct cu C arţag i na. Dionisios. ci grave exortaţii morale. a izbutit să s t i m u l e z e indignarea siracuzanilor şi să determine Adunarea Poporului să-l aleagă strateg. cu rezultate nesigure şi tiranului. Legenda spune că tiranul. anul morţii s a l e . în 397. morala sa e cinică şi stoică. înţelept să trateze cu ei pentru a [e opri înaintarea. In discursurile din a doua perioadă a vieţii. după ce distrug flota (ui Dionisios. teologia e inspirată de Platon.î n 82.Urechea lui Dionisios". zis cel B ă t r î n . elogiul unei musculiţe sau al unui papagal. străbate tot Orientul cu mantaua şi toiagul filozofilor cinici. Dionisios joacă important în Grecia 390 şi 373.

A s c r i s şi o Arheologie romană. D I O N I S O S [DIONYSOS]. Nu acelaşi lucru se poate spune despre fiui său. al IV-lea. Marea este simbolizată prin c î t i v a delfini. al cărui imperiu se destrămase. D. zeul vinului. Autor a numeroase tratate despre s t i l . prietenul lui Platon. mai ràmine la moartea sa (cum se e x p r i m ă un scriitor antic) o s i m p l ă pustietate. . trebuie să conchidem că D ion i s i os cel Bâtrîn a fost una din marile figuri ale acestei lumi greceşti. R. Muzeu' din Munchen.Dionisos.F. E x p l i c a ţ i a e s t e că în P. î n luptă d e s c h i s ă sau ascunsă cu fratele său v i t r e g Dion. n . Personaj greu de d e f i n i t . prin definiţie o s t i l ă tiraniei. a trăit multă vreme la Roma. După ce a ocupat mai î n t î i un loc minor î n panteonul e l e n i c Dionisos a j u n g e c u t i m p u l o d i v i n i tate tot m a i populară. Circa 540. printre a l t e l e Despre forţa stilului lui Demostene orator pe care Dionisios î l admira cu pasiune. Gramatic şi istoric din sec. Foto H f ' r m e r . dar care este o c o m p i l a ţ i e l i p s i t ă de m e r i t e isterice si literare. e i n c a p a b i l să asigure S i r a c u z e i o e x i s t e n t ă normală. D I O N I S I O S DIN H A L I C A R - N A S. pentru ca î n epoca elen i s t i c ă să f i e considerat unul din zeii cei mai importanţi din Olimp.cel T î n ă r " . 185 . într-o barcă deasupra căreia este pictată viţă de vie. l e . cam săraca în personalităţi î n c e p î n d cu sec. Cupă de Execias.. Din acest oraş strălucitor. Dacă mai adăugăm ca a fost foarte apreciat ta Sparta. imperiu se î n t i n d e de la Ancona p î n ă în extremitatea S i c i l i e i . Dionisios supranumit . lucrare de mari proporţii asupra originii ş i a p r i m e l o r s e c o l e a l e Romei.

aprinsă de gelozie din pricina acestui copil nelegi. Cînd era însărcinată. Hera. Apoi I-a dat în grijă regelui beoţian Atamas şi soţiei sale ho. Zeus a luat fătul şi I-a adăpostit în coapsa sa pînă ce s-au împlinit cele nouă luni. acest episod e ilustrat de un celebri. Era fiul lui Zeus şi al Semeiei. Cînd se face mare. 186 Atunci Zeus I-a însărcinat pe Hermes să duci copilul la Nimfele dintr-un ţinut misterios numit Nisa .jurul lui se conturaseră. După numeroase peripeţii. puţin cîte puţin.să fie prins de piraţi. grup al lui Praxitèle. idei mistice care. Se povesteşte că în călătoriile sale a ajuns pînă în India. Dionisos î ş i ocupă locul ce i se cuvenea în Olimp. Semele l-a rugat pe Zeus să i se arate în toată splendoarea sa. ea n-a putut suporta strălucirea acestei privelişti şi a murit fulgerată.. înconjurat de un cortegiu triumfal şi că a locuit un timp în Tracia. pe măsură ce exigenţele spirituale ale grecilor deveneau mai mari. După o traversare cu peripeţii (era . dar cînd zeul i-a satisfăcut dorinţa. a întîlnit în insula Naxos pe . o prinţesă tebană. făceau din el unul din puţinii Nemuritori la care puteai găsi speranţă şi consolare. puse la cale de Hera împotriva fiului rivalei sale. a luat minţile părinţilor săi adoptivi. tim. Dionisos descoperă vinul şi întrebuinţările salt şi astfel ajunge zeul vinului şi al iederei. ? cărei vitalitate şi persistenţă de-a lungul anotimpurilor poate simboliza veşnicia existenţei.

al V-lea. P· D. după ce au furat nişte turme (sau după ce au răpit pe cele două fi ice ale regelui Leuci p?). Ca luptători. Odată un astfel de grup de femei.L"nei de Aur" şi biruiseră în Creta pe Tăios. Dioscurii. Zeu al plantelor care îmbată — căci mescarea jec|el-ji produce. ş i-au găsit moartea într-o încăierare cu verii lor Idas si Linceu. părăsită de Tezeu. adică . care masacra pe străini. dovedesc ce impresie adîncă produceau asupra lor atare manifestări.. din care bea numai el. în picturi cei doi amanţi apar îmbrăţişaţi sau se arată cum Dionisos o ia cu el pe Ariadna. atît de raţionau din fire şi atît de puţin dispuşi să-si exteriorizeze sentimentele şi pasiunile. un fel He euforie — Dionisos este un zeu care îndrăgeşte tumultul si bucuria: de aceea una din poreclele sale este „Zgomotosul". mai ales în Beotia Ajungeau uneori la un asemenea grad de isterie. erau Castor şi Polideuces (în latineşte. Această concepţie va deveni dominantă şi va face din Dionisos protectorul cel mai iubit al sufletelor chinuite de problema vieţii de dincolo.} 187 . care devine amanta lui. cărora le asigură supravieţuirea. kuroi ^ baieţi (n. O dramă a lui. î n c î t sfîsiau de vii animalele care le ieşeau în cale. animalul său favorit..Ariadna. Dionisos se substituie într-un fel lui Hades şi uneori e prezentat ca soţ al Persefonei. pe care o cunoaştem datorită unei copii. şi o statuie de Scopas. poate tocmai fiindcă e zeul vegetaţiei persistente. luaseră parte la numeroase expediţii. in cele-din urmă. Dionisos ajunge şi zeu al morţilor. o nouă imagine a lui Dionisos se impune gustului atenienilor şi al grecilor în general. ci au devenit şi protectorii marinarilor şi erau invocaţi în călătoriile periculoase.ă de vie. go\. nici cunoscutul vesmînt greoi. cu ocazia unor sărbători temeile cuprinse de entuziasm şi de un fel de delir (ca Bacantele) colindau munţii împăduriţi. vas. Satiri şi Menade dansînd în sunetul flautului şi tamburinei. Eurioide. După modelul acestui cortegiu divin. al V-lea. la doua zile odată. se îmbarcaseră cu Argonauţii în căutarea . ţine în mînă un butuc de viţă de vie si un fcanfhrros. ca şi vinul. întîmplarea s-a petrecut aproape de Sparta. un gigant cu trup de bronz. e îmbrăcat într-o rochie lungă. ai Vl-lea şi al V-lea înfăţişau adesea un thiasos. Th/osos esie alcătuit din genii ale pădurilor. Pollux). Teul nu mai are nici barbă. Dioscurii nu erau numai patronii Spartei. E întovărăşit adesea de o panteră. \r. Nu e vorba de o reprezentare convenţională a unei scene de dragoste. Cel mai tîrziu în cursui sec. ci — aşa cum s-a spus pe bună dreptate — de un s i m b o l : zeul duce o muritoare către nemurire. începînd cu a doua jumătate a sec. Bacantele. şi Dioscurii erau nişte eroi tipic laconieni. Un cult atît de fanatic nu putea să nu impresioneze pe greci. Trebuie să mai remarcăm că Dionisos rămîne calm şi maiestuos în mijlocul cortegiului său dezlănţuit. Mama lor se numea Leda şi aveau două surori. de care beneficiau pe rînd. ele se prăbuşesc în mijlocul pieţei şi adorm. Grecii şi-l reprezentau înconjurat de o ceată zgomotoasă (thiasos). pe care o conducea cu un tirs (thyrsos)— un toiag miraculos înfăşurat în frunze de iederă şi de vi'. P. De aceea s-au găsit numeroase sanctuare închinate lor în apropierea porturilor. cu broderii scumpe. Cam în perioada războiului pelopone^iac. D I O S C U R I I [D i O S K. D. pe care tocmai atunci nişte soldaţi duşmani î! prădau. Fără să-si dea seama de nimic. ci este un tînăr frumos. Zeus le-a acordat nemurirea. eliberaseră pe Elena răpită încă de tînără de Tezeu. iar faţa î i este încadrată de o barbă impunătoare. * în greceşte dios — a! lui Zeus. epuizate de delir şi inconştiente. Legenda spune că fiecare dintre ei se născusese dintr-un ou în care stătuse cu una dintre surori. cu bucle lungi ce-i"cad pe umeri. Accentul se pune pe idila sa cu Ariadna. pe muntele Taiget. Elena şi Clitemnestra. a fost văzut sosind la miezul nopţii în oraşul Amfisa. U R O I]. Vase din sec.fiii lui Zeus"*.

şoarecele. care se realizează printr-un meşteşug. era o „ştiinţă" foarte compli- . primesc de la zei o revelaţie directă. von Malt D I T I R A M B [D l T H Y R A M B O S]. Imediat după aceea şarpele s-a prefăcut într-o piatră. iar cealaltă inspirata sau intuitivă. pe care prorocii nu le aveau totdeauna la dispoziţie. Acesta e un exemplu de „prevestire figurativă determinantă": după mentalitatea antică. locuitoarele cerului. în timp ce căpeteniile armatei greceşti aduceau jertfe la A u l i s . £i descoperă voinţa zeilor sau viitorul. actele neobişnuite ale animalelor determină faptele ce vor fi realizate de oameni.Unul dintre Dioscuri sărind de pe calu! său. Din această minune Calhas a tras concluzia că asediul Troiei va dura nouă ani întregi şi că oraşul va fi cucerit în cel de al zecelea. e proprie profetului sau profetei. Instinctul animalelor are o siguranţă şi o stabilitate uimitoare şi pare să fie manifestarea unei forţe supranaturale. ursoaica Artemidei. Uneori. înainte de a se îmbarca pentru Troia. a doua. interpretînd semnele furnizate fie de minuni. distingea două feluri de divinaţie: prima. ş o p î r l a . mai rar însă. De altfel majoritatea animalelor au fost adorate. bufniţa Atenei amintesc o străveche epocă. nu numai în Egipt. în care fiecare din aceste animale fus es e el î n s u ş i obiect de cu It. Muzeul Naţional din NapoN foto L. şi e inspirată direct de divinitate. Cicero. c a ş i Platon înaintea lui. mesagerii prin excelenţă ai zeilor erau î n s ă păsările. nevăstuica. liliacul) s î n t utilizate ceva mai des. observaţia comportamentului obişnuital animalelor put ea fu τη i za şi ea semne ale voinţei divine. Acroteră de pe templul ionic de la Locr Sfirşitul secolului al V-lea. un dar al naturii. Animalele acvatice s î n t rareori utilizate de proroci. unde au fost considerate zeităţi. înainte de a deveni atribute ale oiimpieni lor : vulturul lui Zeus. . consta în interpretarea semnelor furnizate de păsări. căci peştii s î n t muţi: animalele terestre (şarpele. foarte r ă s p î n d i t ă în epoca arhaică. care e purtat de un triton. de sub altar a ţîşnit un şarpe care a înghiţit nouă vrăbii cocoţate într-un platan din apropiere. Ele nu s î n t numai semne. Aici ne vom reieri numai la prima. Pe lîngă minunile. ci si în Grecia. Prima poate f i num iţă ortificială sau inductivă. Cor circular în cinstea lui Dionisos (vezi Poezia lirică). D I V I N A Ţ I A . tragerea la sorţi etc. Ornitomantia. fie de fenomene naturale (de pildă zborul păsărilor). măruntaiele victimei sacrificate. lupul lui Apolon. urmînd să ne ocupăm de a doua în articolul Oracole. Cei mai vechi ghicitori pe care îi cunoaştem în Grecia s î n t cei din l Hâda: în primul rînd Calhas laahei şi Helenos la troieni. ci şi cauze: între prevestire si î m p l i n i r e a ei există o legătură fatală.

o consonanţă întîmplătoare. Preoţii puteau. într-adevăr. Oracolul de la Dodona (în Epir). preotesele Dionei (divinitate identică cu Pămîntul). chiar atunci c î n d era vorba să se aleagă magistraţii cetăţii. unele sînt de bun augur. „Orice vorbă. Se făcea distincţie între strănutul auzit din dreapta şi strănutul auzit din stingă: primul era un semn bun. in epoca clasică. în . tunetul şi ploaia sînt semne prevestitoare. omul. /eul cerului şi al atmosferei. Fenomenele atmosferice (metecKa). Cledonomanţia formează un fel de tranziţie î n t r e divinaţia inductivă şi cea inspirată. de aceea spunem pînă astăzi că „din gura copiilor iese adevărul". Se foloseau în acest scop apa (h/dromanţie). strălucirea flăcării.nga — semn rău). şi Pe/e/adele. astrologia a fost importată din Orient. dar ficatul avea o importanţă deosebită. Altă metodă practicată în acest sanctuar: Sell/. să ardă o parte din victimă pe altar. O anomalie ca atrofia sau l i p s a unui lob a permis ghicitorilor să prezică moartea apropiată a lui Cimon. au din acest punct de vedere o valoare cu totul particu Iară. preoţii lui Zeus. al v e z i c i i b i l i a r e şi al venei porte. Cele pronunţate de fiinţele omeneşti la care raţiunea încă nu s-a dezvoltat. vorbeşte şi acţionează uneori în mod involuntar sau inconştient. celălalt un semn rău. de pildă stejarii de la Dodona. de aceea cunoştinţelor anatomice despre acest organ au progresat de timpuri u. cuvînt izolat sau exclamaţie. aspectul fumului. interpretau zgomotul vîntului în frunzişul stejarilor. credinţele „caldeene" au pătruns a d î n c în Grecia şi astrologia a căpătat importantă mare. Un alt fel de empiromonţ/e (divinaţie cu ajutorul focului) consta în interpretarea fumului de tămîie. ornitomanţia pierde teren in fata altor metode. de asemenea. după cuceririle lui Alexandru. a pîrîitului în flăcări al lemnului de laur şi al făinii de orz (aşa se proceda.ţ. precum si fenomene banaleca strănutul sau v î j î i t u l urechilor. trecea drept cel mai vechi din Grecia. ci şi mişcările şi tresăriri le corpului omenesc pot fi interpretate ca semne: de exemplu. adică de copii. la Delfi). de exemplu coapsele. fiinţă liberă şi inteligentă. ci voinţa ?eilor. se practica de asemenea ghicitul prin tragere la sorţi (cler omont/e).rată: prorocul trebuie să interpreteze specia ăsării ('anumite specii erau considerate de bun augur. convulsiile epilepticilor (ale celor atinşi de „boala sfîntă"). numit de greci kledon. Deasupra norilor sînt aştrii. ca si despre păsări. La Dodona şi la Delfi. orice frază. dezvăluiau si ele voinţa lui Zeus. că e dirijat de voinţa divină. în Grecia. Cuvintele conţin o influenţă intrinsecă. atunci se poate afirma şi despre el. ghicitorii observau atunci felul în care ardea si s f î r î i a carnea. Insă. Cleromanţia se practica cu aiutorul zarurilor. menţinută şi sub imperiul roman. venite din Etruria: ghicirea prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate (hieioscopie sau extispic/no). Este o apropiere neprevăzută. Toate v i s c e r e l e puteau da indicaţii. poate deveni pentru cel dintîi un semn profetic. 189 . arşicelor sau al bobu lui. oglinzile (cctoptromanr/e) şi arbori. altele sînt nefaste. Cei vechi recurgeau mereu la tragerea la sorţi. Agesilas şi Alexandru cel Mare. altele nu). ţipătul. Ghicitorul exam i na aspectul lobilor. care exprima nu hazardul. importanţi şi ei pentru divinaţie. Metodele de divinaţie cu ajutorul obiectelor inanimate erau de asemenea foarte numeroase. auzite de un om preocupat de o idee străină celui ce vorbeşte. Grecii avuseseră şi mai înainte unele superstiţii as· trai e şi pitagoreii nu fuseseră singur ii care au considerat aştrii drept zeii cei mai puternici. în sfîrşit energeia 'activitatea) şi bedro (echilibrul). care "poate să conţină un avertisment providenţial". Nu numai cuvintele rostite involuntar. arbori consacraţi lui Zeus. s c r i e Bouche-Leclercq. Ea se baza pe postulatul că providenţa întipărise d i n a i n t e în măruntaiele animalelor răspunsurile pe care voia să le dea oamenilor. cunoscut încă de Homer. locul şi direcţia zborului e i (în dreapta ghicitorului — semn bun. de exemplu.

i sterile în scnimb g r a v i d i - tatea femeii nu împiedica repudierea. in concepţia celor vech i. după cum soune Herodot. Trebuia să se stabilească dacă viitorii magistraţi avuseseră o conduită ireproşabilă faţă de stat şi de zei. trebuie menţionaţi marii proroci din ciclul epic teban : Amfiaraos. Perlele ş i .în afară de Calhas. regele-profe't. dar î n acest c a / trebuia să restituie zestrea ( o b l i g a ţ i e care reducea desigur numărul divorţurilor). Si într-adevăr. i s a adus lui Pericle. puţin timp după aceea.colecţionarii de oracole pe care şi le fabricau ei înşişi cîteodată. dokimosÎGÎ. un cap de berbec care avea un singur corn. în flagran1 R. al V-lea.ministru al cultului . fiu care să asigure continuitatea familiei cultul strămoşilor. ca r e. dacă avusese o comportare filială faţă de ei. eroina spune: „Părăsirea soţului e n lucru condamnabil pentru o femeie. şi să-i încredinţeze o plîngere s c r i s a conţinînd motivele p e care î ş i î n t e m e i a z ă c e rerea de despărţire. de la domeniul lui rural. soţul său. arhonte. î n Grecia a n t i c ă . la Atena. fiul delict de fals. care nu voia să-i r e s t i tuie dota.a luat nevasta pe sus şi a duş-o cu s i l a acasă. care l-a î n s o ţ i t pe Leonida la Termopile. R. şi T i r e s i a s . Acest personaj oficial avea funcţia de exeget. toţi magistraţii atemeni erau supuşi unui examen. protectorul legal al celor lipsiţi de apărare. cu apariţii remarcabile în Oedip-Rege şi Antigona lui Sofocle. Megistias a refuzat să plece. Epitaful său a fost scris de poetul Simonide: „Fiind proroc. în Medeea lui Eur pide. ampon declară că puterea celor două partide atenieneîn conflict (cel al lui Tucidide si cel al lui Pericle) va deveni puterea unui singur om. luna care-sl ascunde lumina e un semn bun. ci istoriei. Mai să obţină ostracizarea puţin priceput a fost prorocul lui Nicias. se află acarnianul Megistias. dar n-a voit să-î părăsească pe comandanţii Spartei". s-a prezentat la arhonte. Femeia n-avea decît o scăpare: să meargă l·. Trebuie să facem distincţia î n t r e prorocii adevăraţi si hresmologi (khresmologoi . ca să nu piară împreună cu el. În sec. contribuit precum la şi al oracolelor. care avea ca obiect nu competenţa. preferînd să moară la datorie. Adulterul soţiei impune repudierea. Numai dovezile de violenţa gravă puteau să-l facă pe arhonte să pronunţe divorţul. Plutarh. care a î n t î r z i a t retragerea atenienilor din cauza unei e c l i p s e d e lună si s . cel mai celebru proroc a fost Lampon. c h i d r dacă nu putea Invoca un motiv. noua Sibaris. F. el a văzut clar împlinirea destinului. la începutul Vieţii lui Pende. adică de interpret al legilor si al obiceiurilor religioase. înainte de a intra în funcţie. ş i . Bule (senatul) întreba pe candidat dacă ambii săi părinţi erau atenieni. lui Pisistrate. dacă poseda un mor S i ci l ia. Atenienele avea i toată viaţa un statut juridic de inferioritate. lui Pericle a reuşit Tucidide.a făcut în parte vinovat de dezastrul final al e x p e d i ţ i e i din D O C I M A S I E [DO K l M A S l A]. care l-a făcut un fel de . ci spiritul civic şi pietatea. soţul avea totdeauna dreptul să-şi repudieze s o ţ i a . ea r j are dreptul să-l repudieze".. bătrînul orb amestecat în legenda lui Oedip. Prorocul . prietenul lui Pericle. alungarea soţiei era aproape o obligaţie. a omului căruia i se arătaseminunea. e l a r fi trebuit să ştie că. ni-l prezintă pe Lampon interpretînd o-mmune: într-o zi. El a întemeierea coloniei Turioi. Cînd a cunoscut-o pe Aspasia.i repudiat nevasta care-i dăruise doi fii şi ι măritat-ocu un alt atenian. p D I V O R Ţ . Putem cita aici pe atenianul Onomacritos. de Hiparh. Cînd soţia lui A l c i b i a d e a vrut să divorţeze. T r i m i s înapoi de rege. căci moravurile o tolerau. pentru o armată în retragere. Printre cei mai de seamă ghicitori ce aparţin nu legendei. sub pedeapsa de ot/m/'e (pierderea drepturilor c i v i c e ) pentru soţul eventual prea îngăduitor. Deoarece atenienii se căsătoreau mai ales ca să aibă n: . bineînţeles tară să mărturisească). Infidelitatea evidentă a soţului nu era un motiv suficient. a fost prins 190 .

în sfîrşit. D. Ion*. Numele sculptorului Doricleidas. totodată nepot de frate al lui Doros. La începutul mileniului II. Dorida este o mică provincie la nord de Parnas. dorienii prin fiul său Doros. D O R l £ N I I [ D O R I E S ] . evocă o artă lacedemoniană originală a sec.voto-uri Zeiţei Artemis Ortia. de obiceiuri şi de limbă. cretani stabiliţi la Sparta. atestă legăturile Spartei cu centrele din Cipru. consacrate de crescătorii de vite din regiune. în ciuda deosebirilor de caracter. al Vll-lea şi al Vl-lea. ener* Numele se pronunţă . atins cu un bici ţinut de statuia unui copil. D. Acolo s-a perfecţionat tennica seu Ipturii criselefantine(în aur şi fildeş). lingă oraşul lanina de astăzi . D O R I C L E I D A S [DORYKLEI° A S]. un ţinut muntos situat î n t r e Foc i d a. pODON A.si poate din Lidia şi Siria. A fost dezgropat. al Vl-lea. în Epir. descinzînd deopotrivă din Helen (întemeietorul neamului). de Serviciul de antichităţi al Greciei. după o lungă întrerupere. Zeus. care se culcau pe pămîntul gol şi umblau desculţi ca să nu piardă nimic din emanaţiile pămîntului. un teatru. mai a/es din pricina oracolelor zeului. astăzi pierdută. ca Şi acela al profesorilor s ă i Dipoinos şi Scilis. D O R I D A [ D O R I S ] . divinitatea protectoare a ţinutului. o zeiţă aproape uitată în epoca clasică. cunoscută nouă mai mult prin figurinelede bronz şifildeş oferite ca e x . Printre cei care l-au consultat a fost şi Cresus. Bogăţiile acumulate în templu erau atît de mari. Această artă. în vecinătatea regiunii locuite cîndva de neamul grailor (de la care se trage numele grecilor). vechimea sanctuarului de la Dodonas-ar putea deduce din următoarele fapte: e situat în afara limitelor Greciei propriu-zise.Ion. tr. numiţi şeii (Se/loi). dar fiind inteligenţi. Sub acelaşi nume se înţelege şi Dodecanezul împreună cu coasta de sud-vest a A s i e i M i c i . iar mai tîrziu Alexandru cel Mare a oferit sanctuarului o sumă considerabilă. 191 . Distincţia foarte strictă pe care o făcea antichitatea greacă între ionieni şi dorieni nu trebuie să ne facă să credem că era vorba de două popoare diferite. printre altele. R. Fără să aibă reputaţia celui de la Delfi. ajunsă la maturitate în basoreliefurile s i s t a t u i l e de mari proporţii de la începutul sec. sentiment oe care şi istoricii de aii î i consideră îndreptăţit. prin zborul porumbeilor. Dodona a fost mereu destul de frecventată. M. Deşi situată foarte departe. P. ca aurul şi fildeşul.). cu accentul pe p r i m a s Ilabâ (n. ei se simţeau uniţi prin legături de rudenie foarte strînse. lonia. Loc r i da şi Etolia. Aceste ateliere s-au specializat în sculptura în plumb şi fildeş. dar rezultatele cele mai importante au fost furnizate de o masă de ex-voto-uri arhaice de bronz. f i i n d c ă în timpul marilor migraţii de la sfîrşitul mileniului II aceată regiune a fost colonizată de dorieni. este asociat cu Dione. car e asociază uneori pietrei materiale mai bogate şi mai decorative. Chiar dacă η-ar fi atestată de tr a(jitie. prin sorţii zarurilor sau prin zgomotul făcut de un cazan sacru. î n fine dacă lua parte la cultul lui Apolon Patroos şi al lui Zeus Herceios. Săpăturile începute acum aproape un secol au fost reluate recent. P. P. oracolul de la Dodona era totuşi dintre cele mai importante. D. ca să sporească numărul animalelor. Ei au găsit în calea lor o civilizaţie . sînt semnificative anumite obiceiuri ale preoţilor. î n c î t scriitorul Polemon le-a consacrat o lucrare. puţin dezvoltată. migratori războinici veni (i din nord au invadat teritoriul care se va numi mai tîrziu Grecia. iar ionienii prin nepotul său de fiu. Acesta se adresa muritorilor prin foşnetul stejarilor sacri. De altfel ei î n ş i ş i considerau că fac parte din aceeaşi familie.rnînt familia! şi dacă î ş i cinstea strămoşii. E vorba mai ales de nişte figurinezoomorfe.

Totuşi mai avea î n c ă destulă strălucire ca să-i uluiască pe invadatorii barbari. cum e Arcadia (arcadienii din epoca clasică vorbeau încă un dialect arhaic. pînă la sfîrşitul antichităţii. precum şi în Ciclade. î n c î t această regiune a devenit centrul civilizaţiei dorice Unii dintre ei. prin infiltraţii paşnice sau prin forţa armelor. au pătruns pînă în insulele Creta şi Rodos. diferenţa consta mai ales în inegalitatea de nivel cultural. De altfel această civilizaţie era în declin. unde s î n t cunoscuţi sub numeie de eolieni. gloria şi bogăţia lor au rămas vii în amintire. care nu se s c h i m b a s e d e loc între timp).gici şi plini de iniţiativă. preferind războiului şi exerciţiilor atletice plăcerile banchetului şi aie unei conversaţii rafinate. Către sfîrşitul Epocii de Bronz. alţii. Intre aheeni şi noii veniţi. Istoricii subliniează de asemenea unele divergenţe în organizarea s o c i a l ă şi p o l i t i c ă . timp de cel puţin două secole. Ei si-au păstrat pe continent. iar inva/ia doriana a ruinat-o definitiv. au fost strămoşii ionienilor. limitele teritoriale dintre diferitele ramuri ale poporului elen tind să se estompeze şi ionienii se amestecă cu dorienii. (dorienii). Interesele comerciale şi jocul poli ticii internaţionale au şters uşor nişte deosebiri prea slabe ca să afecteze unitatea unui ideal comun întregii lumi elenice. trecuseră dincolo de mare. mergînd mai departe. Cînd îmorejurările economice şi s o c i a l e generează. expansiunea doriana se orientează mai ales către S i c i l i a ii Italia meridională. căci ei s-au instalat într-o ţară pustie. admiraţie pentru forţa morală şi fizică. la începutul primului mileniu. în număr mult mai mare. pe care Homer îi numea ahei. Informaţii recente arată că această populaţie vorbea greceşte şi că se închina zeilor din panteonul grec de mai tîrziu. au ştiut să adapteze temperamentului lor şi naturii ţării în care trăiau tot ceea r e li se părea demn· d e admirat la vecinii lor din Crexa. Din regiuni aproape barbare au izbutit să facă vatra civilizaţiei miceniene. sculptura ioniană η-are structura solidă şi laconismul creaţiilor doriene. pe c î n d ionienii erau înclinaţi spre o viaţă comodă. ia 'delimitarea cîtorva mari regiuni geografiro fiecare cu populaţia sa distinctă.' e a . în jurul golfului Smirna — regiune numită lonia — în marile insule vecine Chios şi Samos. erau însă mai profunde în caracter: dorienii se distingeau prin autoritate.l e a şi al V t l . de pilclă. pe coasta asiatică. aheii au fost înghiţiţi de valurile de năvălitori coborîţi şi ei din Balcani şi care.de ani mai înainte. de pildă. Literatura si arta reflectă aceste tendinţe deosebite: sobrietăţii arhitecturii dorice i se opune eleganţa c l ă d i r i l o r ionice. Unii î ş i căutaseră adăpost în ţinuturi muntoase greu accesibile. în timp ce ionienii. rigoare morală. ca un cap de pod. Găsind totul pus f iu în drumul lor dorienii au înaintat pînă în Peloponez. fără să neglijeze bazinul occidental al Mediteranei — să ne am intim. numărul triburilor nu era a r elasi la ionieni si 192 . păstrînd totuşi amintirea originii lor diferite. extremitatea Aticii. Educaţia acestora din urmă a durat mult timp. Asistăm astfel. au pus mîna pe teritoriile cucerite de ahei cu şapte-opt sute. Din acest moment. căci dorienii nu profitaseră de secolele de ucenicie în timpul cărora aheenii î ş i construiseră civilizaţia. relativ bine apărată de bariera muntelui Ci- teron. î l în dialecte. Se crede că aceşti primi greci.n insula Lesbos. de incursiunile samienilor pînă la Gibraltar şi de întemeierea Marsiliei de către foceeni — pun ochii pe Macedonia şi Tracia şi pe litoralul Mării Negre. în sec. Populaţiile care se aflau primele in calea dorienilor trecuseră cele dinţii Marea Egee şi se instalaseră în nordul loniei si . Cei vechi vedeau în aceste invazii întoarcerea Heraclizilor (urmaşii lui Heracles) în ţinuturile de unde fuseseră alungaţi strămoşii lor. după moartea lui Heracles. Aceste deosebiri se manifestau destul de s u p e r i ' c i . o vastă mişcare de colonizare. dincolo de epopee. unde au ajuns în număr atît de mare. al V l l l . ai cărei locuitori se retrăseseră din faţa lor. şi faptele. Atîta ar fi de ajuns ca să-i identificăm drept greci.

iar evoluţia politica a dus |a înlocuirea regimului vechi cu c o n s t i t u i ţ i corespunzătoare schimbărilor produse î n tr-o lume unde problemele etnice nu mai aveau mare importanţă. Eros veghează mai î n t î i asupra dragostei pasionate a unui bărbat pentru un adolescent. instituţie consacrată Atenei (zeiţa-fecioară). p. Severitatea noului cod e explicabilă: rămase fără privilegiul de a pedepsi singure pe cei care le lezaseră. Eros era invocat în cazurile de iubire pentru o femeie sau pentru un adolescent. Acesta 193 . normale sau homosexuale. prin extindere de sens. personificări divine ale sentimentelor umane. Mai mult decît atît. For. pînă c î n d . tesmotetu! Dracon a redactat un cod. dacă acesta nu le-ar fi dat o satisfacţie cel puţin egală cu cea pe care ar fi preţ ins-o ele d e'la vinovaţi. Grecii considerau frumuseţea un dar divin. Dar timpul a atenuat mult şi aceste diferenţe originare. începînd de la mijlocul sec. la Vll-lea. Bineînţeles. A C O N. sufletul şi corpul trebuie puse de acord. Circa 550. încît la Academie. par să se confunde. care atrage după sine anumite obligaţii. aducînd sacrificii în acelaşi timp lui şi Atenei". Acest lucru înseamnă un pas important în preluarea puterii de către comunitate şi o lovitură puternică dată vechiului regim gentilic. Eros este în special zeul erosto/'-lor şi eromenoi-lor. La autorii moderni şi uneori chiar în unele texte antice. Muzeul Martin von Wagner.o H/rmer.. în colegiul arhonţilor de la Atena găsim şase tesmoteţi (funcţionari însărcinaţi cu redactarea legilor). în 621. mama şi fiul. Era pentru prima oară la Atena cînd statul capătă autoritate în materie juridică. D. un privilegiu minunat. familiile η-ar fi acceptat intervenţia statului. Dracon stabileşte o diferenţă între crima premeditată şi crima involuntară: a fost deci mai puţin crud decît s-aspus. însăşi ideea de familie a fost afectată prin noile legi.dorieni. Dar nu se mai admite ca o familie prejudiciată de alta să-şi facă singură dreptate. WGrzburg. Nu sînt oare amîndoi. copiilor si sclavilor săi. Detaliu de pe o amfora pictata de pictorul lui Prinos. ce precizează gradele de rudenie care dau dreptul de participare în comun la tranzacţii sau la urmărirea în judecată. Afrodita şi Eros. interiorul cu exteriorul. Cetatea acceptă cu plăcere ca cele două părţi să aplaneze conflictul prin bună înţelegere şi nu mai tolerează vendeta. cetatea nu se amesteca în treburile pur familiale si tatăl continua să aibă depline puteri asupra soţiei. grecii au făcut aproape totdeauna o diferenţă netă între ei: Afrodita este zeiţa legăturii fizice. iar Afrodita asupra relaţiilor sexuale dintre un bărbat şi o femeie. a actului trupesc. La filozofii partizani ai pederastiei. simbolul dragostei? Totuşi Adult şi efeb. au înălţat o statuie lui Eros. Atenaios scrie în lucrarea sa Deipnosophista/: . p R. D. Mult timp. în al doilea rînd. D R A G O S T E A . P. activitatea acestor -magistraţi η-a prea fost eficientă. iar Eros e zeul sentimentului şi al pasiunii. dar cel puţin teoretic e vorba de o iubire-prietenie care rămîne pură. iar Afrodita pentru orice fel de relaţii sexuale.Atenienii erau atît de departe de a vedea în Eros protectorul legăturilor lor sexuale. rămas celebru prin severitatea sa.

format d i n cuvintele g r e c e ş t i paid Afroditei. „băiat" ş i e r o s f e s „ î n d r ă g o s t i t " (n. f D R A M A S A T I R I C Ă . in epopeile homerice nu găsim nici o urmă de „dragoste grecească".). Teoria platonică a iubirii î ş i propune să desăvîrşească sentimentul inspirat de Eros. Detaliu de pe o negre. R. fiul * poideroitia. ca şi tragedia.. Legiledin aproape toate statele greceşti. ca şi majoritatea moraliştilor condamnă categoric raporturile homosexuale. R.Cavalerii ". Pederastia* apare mai ales î n t r e secolele al VII. poeta din Lesbos. Aceasta din urma era total deosebită de comedie. F. d i rit r-o dram ă amforă guri secolului atică al rica. Drama satirică trata deci. Adesea ea îmbracă un aspect „pedagogic": e ros toi („cei care iubesc") s î n t mentorii eromenoi-lor (. care defineşte idealul uman al epocii clasice. către cunoaşterea realităţilor superioare s i . dar Polifem are ca slujitor. Singura dramă satirică păstrată în întregime este Ciclopul lui Euripide: eroul este Ulise. cu toate că avea un element burlesc. făcînd din el îndemnul î n ă l ţ ă r i i s p i r i t u a l e către Frumosul în sine. Satirii. un episod luat din legendele eroilor.cei c a r e s î n t iubiţi") [vezi E d u c a ţ i e ] . prefigurînd dragostea „cavalerească" medievală.. Safo. în schimb recomandă şi exaltă prietenia curată.lea — V-lea. Cazurile de relaţii homosexuale între femei erau mai rare (dar au existat cu siguranţă în Grecia Antică). Romanele greceşti s-au inspirat din plin din ideile lui Platon şi au contribuit la difuzarea lor dincolo de cercurile filozofice. 5Π rşitul Mu£c<jÎ din Berlin. laşi si desfrinati.e sensul profund al expresiei ko/os kogotos („frumos şi bun"). generatoare de virtute. Scena saticu fiVl-lea. tovarăşii lui Dionisos. şi anume corul satirilor. . pe Silen şi pe fiii săi. tr. 194 . un feldesoindusi fanfaroni. între maturi şi tineri. dar într-o manieră glumeaţă si de parodie. în s f î r ş j t către identificarea cu Dumnezeu. a cîntat î n cuvinte înflăcărate dragostea pe care i-o inspirau frumoasele s a l e eleve. ca şi în c î n tul IX din Odiseea. Once poet tragic din Atena care concura la sărbătorile dionisiace [vezi T e a t r u ] prezenta trei tragedii şi o dramă satirică.

Metropolitan Museum of Art. înfăşurate în spirală şi legatestrîns. î n c î t a putut fi citat drept cel mai tipic pictor de vase. Zeus a populat-o transformînd furnicile în oameni. Leagănele erau coşuri de răchită sau un fel de a l b i i de lemn. astfel că dovada succesului e făcută. îl ucisese pe alt frate al sau. De aici numele acestora mirmidonii. Circa 490-480. în general mamele î ş i hrăneau singure copiii. femei libere sau sclave. pe care. New Y o r k . tragica imagine a lui Eos ţinlnd pe genunchi cadavrul fiului său Memnon şi scene foarte îndrăzneţe cu banchete şi curtezane. Totuşi. în jurul anului 500.Cupă de Duris. Eac trecea în ochi i grecilor drept un model de pietate. Duris a fost la Atena unul dintre pictorii de vase cei mai apreciaţi. D U R I S . D. D. EDUCAŢIA î n primele luni a l e v i e ţ i i . care însemna „furnică" Unul din fiii săi. A abordat genuri foarte vânate. S-a găsit un număr mare de cupe împodobite de el. E A C [A l A K O S] Eac a fost socotit unul din judecătorii infernului abia în timpul lui laţon Era cunoscut din vremuri îndepărtate ca rege legendar al Eginei. la cererea lui Eac. deşi cunoaşte la perfecţiune desenul. Peleu. ni s-au păstrat de la el încîntătorul „grup de elevi la scoală". Facos. o insuiă mică. viitorul tată al lui A h i f e . Obiceiul de a legăna copiii pentru a-i adormi era cunoscut şi atunci. împreună cu fratele său Telamon. format de la c u v î n tul grecesc myrmos. Cele rnai căutate la Atena erau doicile robuste 195 . Tinere dezbrăcîndu-se. inspiraţia sa eclectică η-are totdeauna profunzimea pe care ogăsim la unii din emulii săi. dar puteau să angajeze şi doici. deşi ştie să compună cu î n demînare scene foarte variate. P. Calităţile lui Duris s î n t atit de mari. P. micul atenian era înfăşat în scutece de pînză. fusese exilat de Eac fiindcă.

Numai în cazul fiilor de cetăţeni morţi pentru patrie. Nu e sigur dacă părinţii atenieni erau obligaţi prin lege să-şi trimită fiii la şcoală. Gelo. Detaiiu de pe un sCifos decorat de pictorul lui Pistoxenoi Orca 480-470. în faţa catedrei profesorului. Gorgo. aveau dreptul de a controla educaţia. („A fost odată un şoarece şi o nevăstuică. ci un zeu".din Laconia. suna o propoziţie pe care copilul o copia în una dintre primele lecţii de scriere. El II î n v ă ţ a să scrie şi să citească. cînd cu se instalau gineceul care se Pe copiii neascultători părinţii îi diverse sperietori. (H. spre deosebire de Sparta (despre care vom vorbi mai departe). Magistraţii cetăţii. 196 . a citaristului si j pedotribului. folosind mai î n t î i opera poeţilor. Copilul frecventa pe rînd. acesta î i răspundea: ."). La şcoală — după cum vedem în picturile de pe vase — nu existau table: copiii şedeau pe scăunele fără spătar.A si ajuns la cîntul VI al 11 iadei". î i constrîngea obiceiul. Marroui. care deschideau ! h şcoli de scris-citit. mai cu seamă strategii. ca în fabulele lui Esop. şi uneori s i m u l tan. La Atena. înţrebînd pe învăţător unde a ajuns fiul său. la soţului. ameninţau numeau Aco. Alfito. în care animalele deţineau rolul principal. şcoala gramatistului. educaţia era lăsată pe seama iniţiativei particularilor. erau crescuţi de mama lor în g/neceu [vezi rămîneau căsătorie. practic însă. statul însuşi plătea profesorilor particulari cheltuielile educaţiei. Muzeul din Schwenn Foto Hjrmer. Epusa. Cam pînă la cuvîntul]. Deasemenea li se dădeau jucării [vezi jocuri şi juca- r i i]. Gramatistul î l învăţa literele si noţiunile elementare de calcul. Copiii cuminţi ascultau poveşti amuzante. dintre care primul era Homer. iar fetele şapte ani acolo în băieţii pînă acest trivium al educaţiei greceşti — ş'i eraij retribuiţi de părinţii elevilor.. Lupul era şi el o sperietoare. le era uşor să scrie pe tăbliţe cerate rigide aşezate pe genunchi sau punînd pe ele o foaie de papirus.-l. Lamia sau Mormos. „Homer nu este un om.. muzică sau gimnastică — Educaţia muzicala. O mamă era mîndră cînd..

Tinerii. erau corurile de ditirambi'. cîntul XXIII). Aici elevi 197 . instrument de suflat. M^ica greacă. Detaliu de pe o cupa de Duris. de obicei în număr de şapte. Coardele. Copiii învăţau muzica vocală. puteau să participe la coruri de diverse feluri. erau ciupite cu degetul sau cu un instrument numit plectru (plektron). N-arenimic comun cu naiul (flautul iui Pan). nu cunoştea polifonia. ca şi şcoala gramatistului sau a citaristului. protectoarele oricărei activităţi intelectuale. începutul secolului al V-lea. nu însă şi la aulos. dar şi să cînte la citară sau din flaut (aulos). pregătiţi astfel pentru muzica vocală şi instrumentală şi pentru dans. în fiecare an se organizau concursuri între corurile de copii şi corurile de adulţi ale diverselor triburi. Citară sau lira este un instrument cu coarde şi cutie de rezonanţă. exclusiv monodică.ei numai după ureche. după cum se vede din episodul jocurilor funebre celebrate de Ahile în cinstea lui Patrocle (Iliada. Grecii cîntau ca aezii homerici.Lecţii de muzică şi de iecîurâ. numit în greceşte syrinx. Gustul grecilor pentru exerciţiile fizice este la fel de vechi şi de puternic ca dragostea lor pentru muzică. învăţa- rea muzicii era cu totul empirică si se -'i. Palestra pedotribuiu'1 (profesorul de gimnastică) era o instituţie particulară. Muzeul din Bçr'irt Grecii au iubit totdeauna muzica şi dansul. Tragedia s-a născut din ditiramb. Cele mai celebre. Un om cult era un musikos aner. dovadă importanţa cîntului şi a instrumentelor în educaţie. fără partitură. la Atena. î n s u ş i numele musike derivă de la cel al Muzelor. al cărui nume îl traducem de obicei cu „flaut". acompaniindu-se ia citară. Muzica era la greci prima condiţie a civilizaţiei. deşi semăna mai mult cu un clarinet şi era format de cele mai multe ori din două ţevi divergente ce ieşeau din must uc. de aceea rolul corului a fost la început esenţial.

şi anume: luptă. Abia din epoca sofiştilor. care era sportul cel mai violent şi cel mai brutal. încă din sec. Foto Hirmer 198 . adică a stagiului militar. îmbrăcat cu o mantie de purpură şi ţinînd în m î n ă un baston lung despicat. căci educaţia. luptă. şi făceau exerciţii nu numai de dans (corurile de fete din Sparta erau renumite). ca şi băieţii. era orientată cu totul către formarea de viitori războinici. Muzeul din Tarquinia. pederastia a jucat un rol deloc neglijabil In educaţia greacă [vezi D r a g o s t e a ] . ca şi uleiul cu care se ungeau elevii şi strigilul de bronz cu care î ş i curăţau pielea acoperită de praf. de (a 15 la 18 ani. sărituri. Exerciţiile de supleţe. intre 12 şi 15 ani.erau împărţiţi în două clase: cei mici. atît la Atena. Ţînărul lacedemo- Exerctţii de aruncarea discului. şi cei mari. sau între adolescenţi şi adulţi. al Vl-lea. fetele (care la Atena trăiau retrase) practicau multe sporturi în public. erau ritmate de un cîntăreţ din ou/os. au fost instituite cele cinci probe clasice ale pentatlonului. La pentatlon s-a adăugat şi pugilatul (un fel de box) şi poncratiul (pankration. în care se preda retorica şi filozofia. Palestra favoriza mult prieteniile „speciale" între copiii mici şi cei mari. aruncarea discului şi aruncarea suliţei. organizată şi condusă în întregime de stat. Circa 500. tot a t î t de necesar într-o palestră. Fiindcă spartanii se preocupau şi de eugenie. ulei şi sudoare. în a doua jumătate a sec. Detaliu de pe un crater al pictorului lui Cleofrades. Bineînţeles. sub îndrumarea pedotribului. atenienii adolescenţi au început să beneficieze de un învăţămînt pe care noi l-am numi „secundar" sau „superior". Pedotribul. aruncarea discului si a suliţei. al V-lea. cît şi la Sparta. dirija exerciţiile şi pedepsea fără milă pe leneşi şi pe neascultători. vîrsta efebiei la Atena. ci şi de alergare. alergare. Se ştie că. La Sparta η-a fost vorba niciodată de o instrucţie intelectuală la un asemenea nivel. o combinaţie de luptă cu box). în genul gimnasticii noastre „suedeze". la palestră copiii erau complet goi.

precum şi ceremonii cu caracter magic. în dormitoare se culcă pe saltele de stuf. sînt biciuiţi cu cruzime. în scopul de a-i constrînge să fure alimente şi să capete astfel curaj şi viclenie. cuvîntul efeb (eohebos) se aplică tinerilor care î ş i tăceau timp de doi ani serviciul militar. ca toate popoarele primitive. ele •sînt împărţite în patrule. | e obiectul unui dresaj. cel puţin pentru tineri.njan rămîne în sînul familiei numai pînă la vîrsta de şapte ani. Luau mesele în comun şi li se dădea o mîncare proastă şi. Educaţia consta în a învăţa să te supui. oameni maturi şi bătrîni. Grecii. reprezentat prin pedonom. F. E F E B . minuţios organizată şi controlată de stat. Singurul vestigiu rămas din vechiul sistem în epoca clasică este efebia. a căror educaţie e asigurată de stat. intenţionat. au cunoscut iniţial diviziunea societăţii în clase de vîrsta clar delimitate: copii. La şapte ani este înrolat în trupelede copii. Cea mai stranie dintre aceste încercări era kryptsia: după un timp de izolare. Trecerea de la o categorie la alta avea. ilustrată cel mai bine la Atena. şi trebuia să ucidă măcar unul. E P H E B E l A]. La 16 ani se trecea de la copilărie la adolescenţă. adică d e s c l a v i . Acest obicei antic s-a perpetuat în anumite cetăţi cretane şi mai ales la Sparta. Polo Ltnile. se baza pe cultura fizică şi pe pregătirea militară. E F E B I E [EPHEBOS. cu măşti şi dansuri. caracterul unei iniţieri Cap de tinăr numit Efebul blond. După aceea recruţii erau 199 . care trebuie să-l obişnuiască cu o viaţă sobră şi aspră. începutul secolului al V-Jea. să învingi în luptă şi să suporţi cu răbdare oboseala. De la 12 ani condiţiile de trai devin mai aspre. R. el practica noaptea vînătoarea de hiloţi. Pe lingă sensul vag care desemnează în mod general orice adolescent. în afară de învăţarea sumară a literelor şi de o formaţie muzicală serioasă. unde erau supuşi c î t e unei docimasii [vezi cuvîntul] asupra vîrstei şi apartenenţei lor la o familie liberă ateniană. conduse de cel mai vioi dintre băieţi (buagos). adolescenţi. în alte părţi. religioase şi era însoţită de ceremonii rituale. adică de un tînăr între 16 şi 20 de ani. Aceste grupuri s î n t comandate fiecare de un e/ren. băieţii nu mai poartă tunică şi primesc o singură manta pentru tot anul. toată educaţia spartană. Comandanţii numiţi eiren erau supuşi la o serie de examene: probe de rezistenţă. La optsprezece ani ei trebuiau să se prezinte în faţa Adunării demosului din care făceau parte şi în faţa Senatului (Bule). în care tînărul trăia singur şi ascuns la ţară ca un lup. instituţie comună majorităţii statelor greceşti. încă din fragedă copilărie. Studiul scris-cititului se limita la strictul necesar. clasele de vîrsta au fost repede înlocuite prin clasele constituite după avere. al unei „creşteri" e speciale. în cantitate insuficientă. Muzeul Aeropojei. A r t ă a t i c a . Pentru cea mai mică greşeală.

P. să apere pămîntul patriei si să nu-şi părăsească tovarăşii de arme. C î t timp s î n t sub arme. Puţine oraşe s-au bucurat în lumea greacă de un prestigiu egal cu cel al Efesului. Numeroase documente (începînd cu ultima treime a sec.înscrişi într-un registru de stare civilă. ei sînt trecuţi în revistă şi primesc arme. în plus. D. Pare totu:i probabil ca efebia să fie o instituţie mult mai veche. Efesul era populat cu greci veniţi aici la începutul primului Efeb. în al doilea an. efebii se bucură de anumite privilegii şi primesc soldă pentrj întreţinerea lor. forţei sale militare. şi nici instituţiilor politice înţelepte. kosmetai. conduşi de aceşti ofiţeri. cu ocazia unei ceremonii publice ce are loc la teatru. al IV-lea) ne permit să ne facem o imagine despre viaţa efebilor. au fost la toate sanctuarele. nu au nici dreptul să intenteze acţiuni judiciare. era oraşul cel mai iubit de Artemis. efebii s î n t trimişi în garnizoană şi instruiţi . După un an. fiind aşezat. E F ES [ E P H E S O S ] . invocînd divinităţile foarte vechi din Atica. Detaliu de pe o amforă a pictorului Andocide. Muzeul din Berlin. Acest prestigiu nu-l datora. cu toate drepturile pe care le conferă acest titlu. despre raporturile lor cu ofiţerii. dar nu iau parte la viaţa civică şi. Odată eliberaţi din serviciul militar activ. pe care adesea îi onorează public. Ia capătul unui drum lung ce străbătea Anatolia. înainte de această dată. ca Sparta. ei jură. In cursul unei ceremonii religioase. transformate o dată cu evoluţia societăţii. 200 .n diverse fortăreţe din Atica şi fac exerciţii militare: ei sînt aceia care asigură paza teritoriului naţional. cel mai frecventat din Asia Mică. despre antrenamentul la cars erau supuşi în gimnaziu [vezi cuvîntulj. exista fără îndoială şi în timpurile cele mai îndepărtate şi n-o putem înţelege. Circa 520. sophronistai. un scut rotund şi o lance. iar locuitorii săi duceau o viaţă de un lux orbitor pentru mentalitatea greacă. Dar. de asemenea despre grija pentru dezvoltarea culturii lor literare. decît ca reminiscenţă a unor obiceiuri vechi. Comandanţii care-i conduc sau îi instruiesc erau aleşi de popor: se numeau paidotribai. cu o singură excepţie. zeiţa a cărei ipostază locală avea un caracter oriental foarte pronunţat. ei depun un jurămînt al cărui text ni s-a păstrat·. nu putem face decît ipoteze. Ca şi cetăţile situate pe coastă. Efesul era portul cel mai bogat. aşa cum am mai spus. recruţii sînt cantonaţi la Pireu. trec în masa cetăţenilor. foco Hirmer. După ce.

i-a dat foc. Nu vom urmări întreaga istorie a Efesului. dovedeau generozitatea mecenaţilor care le dăruiseră cetăţii. al ll-lea e. la mijlocul sec. de care se leagă numele Sfîntului Pavel şi legenda celor şapte adormiţi. 'n 336. care. ocupate mai înainte de băştinaşi asiatici. pe pereţii din fund pentru se văd nişele dulapurile de cărţi. foto mileniu. Clădiri de tot felul. cu un grup de argieni şi atenieni. mai ales o bibliotecă. era unul din cele mai mari oraşe ale imperiului roman.n. de Marele Rege şi de monarhii elenistici. care înlocuia construcţii similare mai modeste. după ce a depins. Era de altfel bine tratat de aceşti stăpîni. Hersifron şi Metagenes. un templu măreţ. noul templu era tipic ionian. D. cu toate vicisitudinile politice. era clădit în întregime din marmură şi tamburul inferior al anumitor coloane era împodobit cu basoreliefuri. Dimensiunile sale erau neobişnuit de mari . s-a instalat primul pe aceste meleaguri.Biblioteca din Efes. Cu toate că arhitecţii săi fuseseră cretani. una din cele şapte minuni ale lumii. care priveau Grecia cu simpatie si admiraţie. Erostrat. Cu ajutorul financiar ai lui Cresus s-a ridicat zeiţei Artemis. Se spune că Androcles. 201 . a fost înlocuit cu alt templu. pe rînd. un nebun. P. n-au avut prea mare importanţă şi nici n-au afectat prestigiul cetăţii. în sec. al Vl-lea. Acesta e „templul Dianei din Efes". Cînd. Efesul era sub suzeranitatea regilor din Lidia şi nu s-a străduit niciodată prea mult să scape de această tutelă. La fel cu cele mai multe oraşe de coastă. Efesul a crescut continuu . Boudot-Lamollf. care î l reproducea pe cel mai vechi şi era situat în acelaşi ioc. de altfel. de regii lidieni. La aceste amintiri măreţe se adaugă aureola unui trecut creştin.

erau cinci efori (cel puţin după mijlocul sec. controlau pe regi. ajungînd în sec. îi condamnau s i sec. dînd o atenţie specială moravurilor şi educaţiei. Foto Boss/o. al V-lea. dar pe care Aristotel o califică drept copilărească. Uneori le luau locul. La început poate că erau un fel de astrologi — şi acesta ar fi sensul iniţial al titlului lor — î n s ă r c i n a ţ i să spună. De altfel tot eforii interpretau după bunul lor plac legile.Templul zeiţei Afaia din Egina. Ei nu dădeau socoteală decît succesorilor lor. Acest rol de probabil interpreţi ai voinţei divine explică puterea a t î t de mare pe care au căpătat-o. exemplu tipic de conservatorism . al Vl-lea adevăraţii stăpîni ai statului. care se angajau periodic. Puterea lor era tot atît de mare faţă de popor. al IV-lea. în faţa lor. Istoric din să guverneze conform legilor. eforii considerau de datoria lor să-l menţină supus tradiţiei spartane şi disciplinei sociale. La intrarea în funcţie. de pildă. al Vlll-lea). Se p a r e c ă c e a m a i mare parte d intre ei. care la Sparta erau mai degrabă nişte obiceiuri n e s c r i s e . Se numeau le aplicau amenzi. primul lor act era lansarea unei proclamaţii care ordona cetăţenilor „să-şi radă mustaţa şi să asculte de legi". adică „supraveghetori". La Sparta. după o procedură pe care n-o cunoaştem. nişte magistraţi foarte importante în anumite cetăţi doriene. prin jurămînt. atunci cînd conduita lor i i se părea necorespunzătoare. care se simţeau legaţi de ei prin solidaritatea funcţiei. care punea pe acelaşi plan detalii pur formale şi p r i n c i p i i fundamentale. au rămas pă- efori. născut la Cime. cel puţin p î n ă la s f î r ş i t u l sec. EFOROS [EPHOROS]. 202 . Exercitau o autoritate tiranică în întreaga ţară. Ei acţionau în numele raţiunii de stat. la nouă ani o dată. examinau viaţa lor publică şi particulară şi-i însoţeau în războaie. Eforii erau a l e ş i pe timp de un an. începutul secolului al V-lca. E F O R I I cu atribuţii [EPHOROI]. dacă semnele cereşti erau sau nu erau favorabile pentru menţinerea regilor în funcţie.

(P. 5ă nu uităm că cei vechi vedeau în Sparta cetatea cea mai democratică din întreaga Grecie. P. Totuşi cu privire la ei s-au pus multe întrebări. care e pe cale să se constituie. iar eforii. Indus în eroare de pînza neagră a corăbiei care-l aducea pe fiul său din Creta. Rege legendar. răzbunînd pe predecesorii săi care suportaseră atîta timp oprimarea eforilor. Destinul acestei insuliţe (are numai 85 km2) se explică prin Războinic rănit. jar nu e de conceput pentru epoca anterioară. Ea se întinde de la coasta macedoneană şi tracă (la nord). Foto L. Se dă adesea numele de „egeeană" civilizaţiei care s-a întins peste această parte a lumii în timpul mileniului II. însăşi forma de guvernămînt a acestui stat. von Moţi. între Grecia continentală şi ţărmul de apus al Asiei Mici.trunşi de simţul datoriei şi n-au acţionat decit împinşi de patriotism. cînd la Sparta nu exista o clasă aristocratică.si impuneau dominaţia asupra hiloţilor şi a periecilor [vezi S p a r t a ] . în care cetăţenii. Corupţia începe să-şi facă loc. considerat drept tatăl lui Tezeu. Gliptoteca din Munchcn. Roussel). se pun uneori în slujba intereselor aristrocraţiei banului. D. pînă la Mediterana propriu-zisă. prin definiţie egali între ei. De durere s-a aruncat în marea ce de atunci îi poartă numele. . care. face această discuţie zadarnică. plini de respect faţă de tradiţie. 203 . S-a spus pe bună dreptate despre efori că erau „delegaţii atotputernici ai unui popor militar. în centru Cicladele. Marea Egee e presărată de insule: la nord Sporadele. E G E U [A l G E U S]. c eea ce poate fi exact pentru sec. dar pe care concetăţenii îi ascultă cel mai des de bună voie. începutul secoiului al 7-lea. adesea oameni obscuri şi de origine modestă. în 227. Marile succese militare obţinute de Sparta asupra Atenei au avut consecinţe mai degrabă supărătoare asupra eforatului. E G Ι Ν Α [A I G I N A]. Fragment de pe frontonul templului zeiţei Afaia din Egina. D. la sud-est Dodecanezul. o impun la nevoie prin constrîngere. P. a crezut că Tezeu murise. ca şi asupra altor instituţii. regele Cleomene. căci au cu toţii aceeaşi credinţă". pune capăt puterii lor. al IV-lea. adică pînă la nivelul capului Malea şi al insulei Rodos. Istoricii mojgrni îi consideră adesea ca aserviţi nobilimii.

D E L A T E l A. încă din sec. descoperite în 1881. Ştim însă că. prosperitatea Eginei s-a manifestat prin înălţarea unui templu. supraveghind de departe istmul Corint. începutul secolului al V-lea. au arătat lumii farmecul artei greceşti anterioare clasicismului. Locuitorii ei vindeau produse fabricate pe insulă. începînd din sec. Nu ştim mare lucru despre populaţiile care au locuit aici în perioada miceniană şi de la care ne-au rămas unele vestigii. Au fost cuprinşi de o adevărată panică la gîndul că nimic nu mai putea împiedica duşmanul să pătrundă în Atica. P. larga lor difuziune ne arată succesul comerţului făcut de Egina. ale cărui frontoane de marmură. atenienii şi-au dat brusc seama de pericolul ce-i ameninţa. a pus în circulaţie la Egina moneda pe care tocmai o inventase. egineţii erau siliţi să-si caute pe meleaguri îndepărtate cele necesare traiului. Resturi din frontoanele salese păstrează în gl i ptoteca d in Munchen şi reprezintă lupte între greci şi troieni în prezenţa zeiţei Atena. von Mnn 2(M . Detaliu de pe frontonul estic altemplulu z c i î e i Afaia din Egina. Această poziţie îi dădea o anumită importanţă strategică. pe unde trecea drumul de legătură dintre Grecia meridională si Grecia septentrională. în primii ani ai sec 3 i V-lea. D. Pierderea autono- miei nu le-a afectat cu nimic prosperitatea totuşi bogăţia din epoca arhaică n-au mai cunoscut-o niciodată. ai cărui supuşi erau atunci. E L E A Ţ I I . Orăşel în Beoţia. regele Argosului. P. GliptOÎecii din Munchcn.sărăcia solului şi prin poziţia sa geografică. banii de provenienţă eginetă au început să circule în toate porturile. cînd au căzut sub jugul atenian. şi transportau mărfuri pentru popoarele care aveau o marină mai puţin dezvoltată. Neputînd să cultive pămîntul lor neroditor. al Vll-lea. la sud de Napoli. pe malul Războinic. foio i. Eleea (astăzi Vel ia) era un orăşel din Lucania. au devenit navigatori şi de atunci corăbierii lor au străbătut toată Mediterana. După ce Fidon. mai ales obiecte de bronz. Egina se găseşte în mijlocul golfului Saronic. al Vlll-lea. între Atica şi Argolida. aşa cum arată un cunoscut pasaj din Demostene: cînd în 339 Filip al Macedoniei a cucerit Elateia pe neaşteptate. egineţii s-au eliberat de tutela Argosului şi au rămas independenţi pînă în 455.

nici început. Poemul e conceput ca o revelaţie: a d e v ă r u l revelat de autor este că Fiinţa există şi că Non-fiinţa nu există. n i c i gîndi că F i i n . al Vl-lea. dar f i g u r a cea mai remarcabilă a fost Parmenide ( s f î r ş i t u l sec. Democrit Platon) i-au dat d i f e r i t e s o l u ţ i i . Ce necesitate i-ar fi dat naştere? De ce nu m a i devreme sau mai tîrziu ? F i i n ţ a nu are n i c i naştere. începutul sec. M u z e u l Louvre.jntiinirea dintre Elecşi Oneste la m o r m i n t u l l u i Agamem„on. Zenon d i n Eleea. El le-a expus în cîteva argumente. Anaxagora. Parmenide punea o problemă fundamentală. De fapt e vorba de un raţionament prin reducere la absurd. întemeietorul ei a foit Xenofon [vezi numele]. şi-a apărat profesorul. un corp în m i ş c a r e t r e b u i e să parcurgă m a i î n t î i o j u m ă t a t e d i n ea. elevul l u i Parmenide. A 205 . a repurtat în 442 o victorie contra Atenei. ca amiral al Samosului. P r i n c i p i u l contradicţiei este exprimat astfel într-o formă ontologică: „Nu putem n i c i spune. tra Mării T i r e n i e n e . din care ne-au rămas fragmente destul de l u n g i . D i n t r e ele două sînt m a i cunoscute: s o f i s m u l săgeţii (în orice moment. căreia s u c c e s o r i i s ă i (Empedocle. a u t o r u l poemu l u i Despre noturd. un spaţiu i n f i n i t . destinat să demonstreze caracterul i n i n t e l i g i b i l al mişcării). A i c i s-a dezvoltat una d i n cele m a i vechi şi i m p o r t a n t e şcoli f i l o z o f i c e ale l u m i i greceşti. A h i l e n u v a ajunge niciodată d i n u r m ă broasca ţestoasă pe care o urmăreşte.ţ a n u există. Acest i n f i n i t f i i n d inepuizab i l . Foto Tei. cu alte cuvinte.. n u m i t e în mod t r a d i ţ i o n a l „sofismele l u i Zenon". arălînd că n o ţ i u n i l e d e p l u r a l i t a t e s i -de mişcare i m p l i c ă consec i n ţ e absurde. Teracotă „de f/Iile". Ultimul reprezentant al Scolii eleate a fost Melisos. Partea a doua a p o e m u l u i expune o f i z i c ă a aparenţelor. ş i forţa n i c i u n u i argument n u va p e r m i t e vreodată să se nască d i n F i i n ţ ă ceva care să nu f i e F i i n ţ ă " . Mij'ocul secoI U I U ] al V-lea. care. al V-lea. Ea există în mod absolut sau nu există d e l o c . dar m a i î n a i n t e de aceasta o jumătate d i n jumătate etc.. o săgeată care zboară e i m o b i l ă în locul pe care-l ocupă) ş i s o f i s m u l l u i A h i l e s i al broaştei ţestoase (ca să parcurgă o traiectorie. Negînd (dar şi o f e r i n d o explicaţie a negaţiei) realitatea m u l t i p l ă şi schimbătoare în favoarea F i i n ţ e i mereu identice cu sine.

din care făcea parte. cînd Oreste e urmărit de Erinii. fraţii ei au adus-o înapoi la Sparta şi puţin după aceea Tindar. de cînd îl ajutase să fugă pentru a scăpa de cruzimea lui Egist. îl îngrijeşte ca o soră iubitoare şi caută să-i liniştească nebunia chinuitoare.scris o carte Despre natura sau Despre Fiinţă. E L E C T R A. pe care-l credea mort. Menelau. dar cade răpus de loviturile lui Egist. După o scenă dramatică. al V-lea au făcut dintr-o tînără atît de ştearsă. în tînărul plin de forţă. După aceea. demnă de tragica familie a Atrizilor. Ziua prevăzută de Tindar a sosit cînd prinţul troian Paris debarcă la Sparta. De cealaltă parte a zidurilor. ea i se devotează. ca s-o pedepsească.S. o figură nemuritoare. Fericitul ales a fost Menelau. Aici Elena va rămîne de bună voie mai bine de zece ani. Cei vechi n-au ştiut niciodată cum să judece femeia care a întruchipat pe pămînt idealul de frumuseţe Savanţii moderni văd în ea forma elenizată a unei vechi zeiţe a vegetaţiei şi s-ar putea să aibă dreptate. Dar cînd îi istoriseau povestea grecii uitaseră de mult această origine. Nu încetează de a urî pe cei ce o persecută şi rămîne credincioasă memoriei tatălui său. î ş i dezveleşte cu cochetărie sinul pentru a-l dezarma pe Menelau. ci şi-a făurit singură destinul. îndată ce află de nenorocire. în care afirmă infinitatea şi imutabilitatea Fiinţei. D. E L E N A [H E L E N E]. a vrut s-o mărite. Fiică a Clitemnesrtei şi a lui Agamemnon. în plin măcel. Zece ani mai tîrziu. Agamemnon se întoarce acasă. în sfîrşit se lasă fără nici o jenă admirată de bătrînii troieni. se prevalează de jurămîntul făcut de toţi pretendenţii şi. Euripide ne-o arată îndemnînd pe singurul moştenitor al familiei să-şi răzbune tatăl. Pretendenţii au fost atît de numeroşi. Electra ar fi putut să rămînă o cenuşăreasă oarecare. Elena era fiica Ledei şi a lui Zeus . î n c î t Homer nu-i ştia nici numele. Se întoarce la Sparta cu soţul ei legitim. Doctrina eleată a avut o influenţă de· osebit de mare asupra şcolii din Megara [vezi acest articol]. doi cîte doi. Electra îl ajută pe Oreste să ucidă pe uzurpator şi pe complicea sa. soţul Ledei şi tatăl ei legal. 206 . care străbătea Grecia în căutarea tatălui său. şi o vedem înzestrată cu toate virtutiile casnice. luase înfăţişarea unei lebede Din împreunarea lor s-au născut patru gemeni închişi. unde Dioscurii [vezi numele] vor rămîne protectorii cetăţii şi Elena va deveni regină. Ea însă nu s-a resemnat. Poeţii din sec. ai căror fii mureau ca s-o păstreze pentru Paris. la mormîntul căruia se duce regulat. Elena vede armata ce se luptă ca s-o redobîndească. Aici îl întîlneşte într-o zi pe fratele său Oreste. Electra aproape că nu şi-a cunoscut tatăl. ca să ajungă la Leda. P. plecat în războiul troian cînd ea era încă un copil. a-man-tul Clitemnestrei. dacă într-o zi nu-i va mai fi fidelă. îl primeşte ca o adevărată doamnă pe Telemah.-M. Cînd Troia cade. El pleacă cu Elena şi cu bogăţiile lui Menelau si se întoarce la palatul tatălui său Priam. pe copilul plăpînd de care avusese odinioară grijă. Totul se petrecea la Sparta. Clitemnestra şi Elena. La numai şapte ani Elena a fost răpită de Tezeu . în două ouă: Castor si Polux. aducîndu-i totodată un omagiu. îl recunoaşte pe Ulise cînd se strecoară în oraş într-o misiune secretă. E L E G I E [E L E G E l A]. care se aruncase furios asupra ei cu sabia în mînă. acesta. din -prudenţă si gîndindu-se la viitor. sub conducerea fratelui său Agamemnon. P. Tindar i-a pus pe toţi să jure că vor accepta alegerea Elenei şi vor da ajutor soţului ales de ea. Gen liric caracterizat prin alternanţa hexametrului cu pentametrul [vezi P o e z i a l i r i c ăj. tratată ca c sclavă şi silită să se mărite cu un biet ţăran (care însă nici η-a îndrăznit să se atingă de ea). în care ea recunoaşte. grecii pleacă la asediul Troiei. Platon a criticat cu severitate tezele lui Parmenide. încît. Crescută de cuplul adulterin.

Eiena fugind de Menelau. P. după chipul lor. E L E N I S M [CO M U N I T A T E A E L Ε Ν l C A]. mai subtil decît spiritul său. lumea greacă. Fine Arts Muséum. o condamnă fără drept de apel. această limbă era înţeleasă de toţi. risipite cu o densitate mai mare săi. Filozofii şi retorii au discutat cazul ei şi Elena η-a încetat să fie pînă în timpurile moderne. în jurul Mării Mediterane şi Mării Negre. cu timpul atenuate de literatură. Acest ideal se baza pe certitudinea că omul este măsura tuturor lucrurilor. pe care de altfel η-a cunoscut-o niciodată. După zeii pe care Ii plăsmuiseră ei. Circa 500-480. Aceasta unitate este civilizaţia elenică. D. Boston. civilizaţia elenică însemna mai î n t î i o comunitate de limbă. în timp cegraiui barbarilor părea un „ciripit de păsări". cu toată lipsa unităţii politice. Mai importantă decît unitatea de limbă era comunitatea de ideal. Descifrarea scrierii numite „linearul B" a demonstrat că micenienii foloseau limba greacă (sub o formă arhaică) cu cel puţin 500 de ani înaintea lui Homer. Fărîmiţată într-o puzderie de state. pictat de Macron. Hesiod e mult mai sever. un bloc spiritual opus lumii non-grecilor (barbarilor) şi alcătuit din fraţi aflaţi foarte des în conflict. prezenta totuşi o unitate de cultură şi de ideal. una din figurile ceie mai enigmatice şi mai atrăgătoare create de imaginaţia omenească. că nimic nu este mai frumos decît trupul său. grecii se credeau imaginea cea mai 207 . mai îndemînatic decît mîinile sale. SriTos de Hieron. dată ca recompensă lui Paris pentru alegerea făcută la concursul de frumuseţe de pe muntele Ida? Sau reprezintă prefăcătoria feminină şi a fost cauza conştientă a tuturor nenorocirilor îndurate de greci şi de troieni ? Dacă poemele homerice văd în ea instrumentul fatalităţii. eu excepţia unei piese. Cu toate diferenţele dialectale. implicată în tot ce ştim despre greci. mai mica. care se pregăteşte s-o pedepsească. Pentru cei vechi. iar Euripide. Elena trebuie considerată o sclavă docilă şi iresponsabilă a Afroditei.

începutul unei epoci noi. pierzînd toate trăsăturile care le-ar fi putut diferenţia de oameni. Adorînd un zeu mai puternic şi mai frumos decît cel mai d e s ă v î r ş i t muritor admirînd performanţele atleţilor care ridicaseră corpul omenesc la perfecţiune. grecii erau. Zeii greci pot fi cruzi — ca şi oamenii —. P. ele sînt totuşi supuse unor guvernatori care hotărăsc în numele regelui ce politica trebuie să adopte şi î ş i impun autoritatea. In rest. simt pînă în adîncul fiinţei lor că aparţin aceluiaşi neam. . recunoştinţa cetăţenilor se îndrepta de preferinţă spre oameni ca Harmodios şi Aristogeiton. grecii î ş i stăpînesc aici rivalităţile trecătoare s i . E L E N I S T I C . dar dispreţuiesc adoraţia fetiş istă de care au parte idolii inumani ai barbarilor. cu condiţia ca guvernul lor să fie credincios directivelor puterii centrale. Dacă cercetăm gîndirea şi mijloacele ei de exprimare. 208 Ar mai putea fi citate şi alte trăsături fice noţiunii de civilizaţie elenică: e l e d e r i v j toate d in sentimentul — atît de rar în c ivii i^a ţiite antice— al perfecţiunii şi frumuseţii naturii umane şi al demnităţii individului Acest ideal. lumea mediteraneeană capătă începînd de atunci o înfăţişare nouă. Divinităţile lor. De altfel. hărţuiţi de griji adesea meschine. anul morţii regelui macedonean. din Orient sau aduse la sfîrsitul Epocii de Bronz de invadatorii nordici ce ocupau pe atunci sudul Peninsulei Balcanice. atunci cînd e nevoie. Alexandru şi-a dat seama de aceasta cînd a cerut grecilor să i se închine ca în faţa regelui perşilor. Chiar dacă cinsteau uneori înţelepciunea altor popoare. Divinităţile monstruoase cu chip de fiare. Acelaşi respect al demnităţii umane îl găsim şi în organizarea politică: oricare ar fi fost forma de guvernămînt — căci. expuşi la dureri. D. deşi au preferat democraţia. pe care o numesc elenistică. accesibili argumentelor noastre. încît istoricii fac din 323. întemeiat de Helen. dar au fost alungate foarte repede din panteonul elenic. ascultînd poeţii şi muzicienii care puneau în evidenţă resursele spiritului omenesc. Chiar ligile care se vor alcătui şi se vor desface nu vor avea o existenţă şi mijloace de acţiune decît în măsura în care acestea vor fi impuse de puterea centrală. pretind onorurile şi supunerea la careau dreptul. pătrunşi de mîndria neamului lor. au fost cunoscute şi în Grecia primitivă. mai mult sau mai puţin conştient. Ei domnesc asupra unor oameni liberi. au cunoscut şi dictatura— grecii n-au văzut niciodată în conducătorii lor nişte reprezentanţi ai cerului pe pămînt. Zeii greci nu se deosebeau de simplii muritori decît prin puterea şi —cu unele excepţii — prin faptul că nu sînt supuşi acţiunii timpului. indiferent de cetatea de origine. Atare concepţii conferă religiei şi orînduirii lor politice un caracter cu totul aparte. adorate de alte popoare. De la ele au rămas doar amintiri legendare şi particularităţi de cult care în epoca clasică nu mai erau înţelese de credincioşi. dar sînt prietenoşi. Fără îndoială. capătă caractere greceşti. de gelozie şi de rivalitatea pentru întîietate. conduşi de raţiune.perfectă a acestui ideal pur uman. Autonomia cetăţilor rămîne doar o amintire: deşi s î n t libere să se administreze intern cum doresc. victimele unor pasiuni de multe ori violente. ruptura cu trecutul ni se va părea mai puţin însemnată decît în domeniul politic. zeii sînt ca şi oamenii (cu care de altfel seamănă prin aspectul fizic). Cuceririle lui Alexandru şi extinderea lumii greceşti au avut nişte consecinţe atît de mari pentru felul de viaţă şi pentru gîndirea grecilor. care au încercat să elibereze patria de tiranie. cel puţin la fel de vechi ca si poemele homerice (Tersit preferă să fie lovit decît să renunţe la dreptul de a-şi critica şefii) î ş i găseşte expresia perfectă în sărbătorile care reunesc periodic într-un sanctuar (Olimpia sau Delfi) pe grecii răspîndiţi in toată lumea antică. venite din Creta minoicâ. legendarul !or strămoş comun. cu ajutorul unei garnizoane.

îngropate sub un monument posterior. c u v î n t u l elenistic. în ce constau aceste Mistere ? Ştim cu aproximaţie că a i c i rolul principal îl aveau hierofantul (hiérophantes). se lăudau că s î n t de o v î r s t ă cu sanctuarul şi pretindeau că Eumolpos a instituit această ceremonie sacră 'a porunca lui Demeter. n. D. al l V-1 ea marchează exact începutul acestei perioade. este aşezat Eleusis. În golful pe care II închide insula Salamina. ci d e ' i n i ţ i e r e a î n Mistere. de altfel.şi literatura elenistică nu sint d e c î t o urmare a dezvoltării tendinţelor care apăruseră în sec. al V-lea cel puţin. Poseidon. Cetăţile greceşti. Aici a fost întemeiat. în ceea ce priveşte s f î r s i t u l . Căci aici Demeter. de la origini pînă la s f î r situl erei păgîne şi a trecut cu mult frontierele Aticii. P.. şi tot aici a dat ea sămînţa de grîu lui Triptolem (fiul lui Celeos). Aici se practica încă din această perioadă cultul unei zeităţi feminine. Celedouă f a m i l i i care controlau sanctuarul. Aşa se explică instituirea cultului si Misterelor eleusine [vezi c u v î n t u l ] . primăvara si toamna. că al doilea purta torţa şi că al trei l ea juca rolul de era inie s aer u. Cam la 20 km vest de Atena. ca la Olimpia. E L E U S I S . în curînd ea a devenit Demeter si a fost asociată unei zeităţi masculine. Valoare relativă. sărăciseră de mult timp. daduhul (dodukfios) şi crainicul (keryx) După nume deducem că primul dezvăluia tainele sacre. Se pune întrebarea dacă epoca e l e n i s t i c ă a adus măcar un gust nou. între cucerirea romană şi s f î r s i t u l păgînismului. Eumolpizii şi Cericii (Kerykes). Nouă n i se pare mai potrivită datarea în sec. Din numeroasele documente care ne-au parvenit trebuie să recunoaştem că academismul domină s i că lucrări ca reliefurile care împodobesc altarul din Pergam r ă m î n excepţionale. la Pergam sau în alte părţi au făcut ţa se dezvolte o mişcare care se conturase de multă vreme si îmbogăţirea unei burghezii care să devină o clientelă importantă pentru artişti si pentru scriitori nu apare o dată cu constituirea noilor regate. î n s ă ş i pătrunderea de elemente greceşti. Ceremoniile ave-au loc de două ori pe an. î n c ă d in prima jumătate a mileniului II. care co- linda lumea p l î n g î n d în căutarea fiicei s a ' e Core. unul din locuri le cele mai simte din Grecia. colectivităţile s-ar fi izbit în marile comenzi de egoismul particularilor care. Aceşti demnitiri aparţineau obligatoriu celor două f a m i l i i amintite. al IV-lea. ca altădată. încă înainte de moartea |ui Alexandru. într-o prea mare măsură ca să se mai poată g î n d i . Mai î n t î i nu ştim c î n d au fost celebrate pentru prima dată.a-numita c î m p i e triasiană) nu explică îndeajuns originea legendei. d e c î t la gloria patriei lor. are doar o valoare cronologică. ca la Delfi. care urma să-i î n v e ţ e pe oameni să c u l t i v e cerealele. dom i nat ia suveranilor locali prin dominaţia lor. nişte enigme. al căror renume a crescut mereu. al 111-1 ea sau chiar al IV-lea e. Dacă ar fi avut mijloacele necesare. cele din martie fiind mai puţin importante decit 209 . Gloria E l e u s i s u l u i η-a fost dată n i c i de jocuri. pentru noi. căci dacă s f î r s i t u l sec. şi de elemente străine în Grecia nu era un lucru nou. Chiar în inima acestui sanctuar se află ruinele unul megcron [vezi cuvîntul] micenian. După părerea noastră. la acele mari comenzi care în timpul lui Perlele hrăniseră pe Fidias şi pe c e i l a l ţ i artişti. specialiştii ezită. chiar dacă nu şi-au pierdut autonomia. Prezenta suveranilor de origine elenică la Alexandria. atunci c î n d se referă la altceva d e c î t la istoria propriu-zisă. Fertilitatea c î m p i e i ce se î n t i n d e î n jurul lui Eleusis (aş. nici d e prezenţa unui oracol. asa-numitul Telesterion. a fost primita cu ospitalitate de regele Celeos. în Asia sau în Egipt. ai căror caracter si semnificaţie rămîn încă. un tîrguşor aşezat pe înălţimea la poalele căreia se va instala sanctuarul. se gîndeau mai mult la propriile lor interese. în mai multe etape. căci romanii n-au făcut altceva în Mediterana orientală decît să substituie. Ceea ce e sigur e faptul că Eleusis este unul dintre cele mai vechi teritorii locuite dm Atica. î n c e p î n d de la s f î r ş i t u l sec. care nu poate fi alta d e c î t zeiţa cretană.

S-a discutat mai mult dacă această religie era pur formală. pămînt) există din eternitate. foarte probabil. . P. Provincie situată în Peloponez. laudă [vezi [E M P E D O K L E S]. E L l D A [ E L I S ] . Cîntec de P o e z i a lirică]. Transformarea neîncetată din univers e ritmată de predominarea succesivă şi de alternarea acestor două forţe cosmice opuse. ca să alcătuiască altele. lucru cu totul excepţional în religia greacă. autor a două poeme scrise în hexametri epici: un tratat Despre natură si Pur. ea era deschisă tuturor. dar probabil că printre altele li se arătau simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii. între prima purificare şi cele două nopţi finale ale iniţierii trecea mai bine de o săptămînă. Eschil. iar apoi prin faptul că iniţiaţii socoteau că protecţia lui Demeter îi va însoţi pînă dinco Io de moarte. născut în S i c i l i a | Agrigent. Eleusinismul a evoluat în decursul epocilor: la început η-a fost decît o religie cvasi-magică . Aici Empedocle descrie decăderea sufletului care a greşit. 210 E L O C l N Ţ A [vezi EMPEDOCLE Retorica]. La origine. Polignot şi mulţi alţii) ne face să presupunem că Misterele aduceau acum muritorilor speranţa supravieţuirii. Iniţierea nu era rezervată unei singure clase sociale. apoi al lui Pericle) ale Telesterionului. în care puteau intra numai m/sto/(candidaţii la iniţiere). sfaturi de puritate fizică şi spirituală. Acest personaj cu totul ieşit din comun a ajuns repede legendar. ale cărui gradene dispuse de-a lungul zidurilor nu mai erau suficiente pentru mulţimea credincioşilor. oameni liberi si sclavi. aer. Sistemul său filozofic îmbină fluxul devenirii de la Heraclit cu Fiinţa imuabilă de la Parmenide [vezi numele]. ci. din care ne-au rămas fragmente.. întemeiate amîndouă pe idei evoluţioniste. Poemul Purificări este o operă religioasă tributară influenţei lui Pitagcra [vezi numele]. Se spunea că η-a murit. Ceremonia dura mai multe zile. Concepţiile sale îl determină să recomande abstinenţa de la carne. Empecccie ni se prezintă singur. ispăşirile şi reîncarnările sale în diferite tipuri de oameni.cele din septembrie. dacă η-ar fi adăpostit sanctuarul panelenic din Olimpia. Tot ce vedeau şi auzeau trebuia să rămînă secret. P. dacă iniţiaţii se mulţumeau să înveţe nişte formule cu virtuţi salvatoare sau dacă li se dădeau precepte morale. Elida ar fi avut în istoria Greciei un rol foarte şters. între lanţul muntos central şi Marea Adriatică. ci chiar ca zeu. fără falsă modestie. cînd se făcea iniţierea în mistere a neofiţilor. calitatea aleasă a iniţiaţilor (Pindar. E N C O M I O N . ficări (Katharmoi). care fac din Empedocle un fel de precursor al transformismului. nimic nu se creează şi nimic nu se pierdeşi cele patru elemente (foc. în gîndirea sa converg tendinţe ş t i i n ţ i f i c e şi mistice. Filozof din sec. Condiţiile erau să nu fie vinovaţi de omor şi. de animale sau chiar de plante. Succesul crescînd al acestor Mistere e dovedit de extinderile succesive (în timpul lui Pisistrate. D.-M. o sală pătrată. S. hiposti la. care mereu formează şi distrug obiectele. formate toate din aceleaşi patru elemente. nu numai ca profet. ci că a dispărut în mod misterios în timpul unei furtuni sau că s-a aruncat în craterul Etnei şi că vulcanul a aruncat înapoi una din sandalele sale. După Empedocle. Succesul se poate explica în mare măsură mai î n t î i prin faptul că nu se făceau discriminări de clasă sau neam. Combinaţiile lor permit constituirea unei fizici şi a unei biologii. taumaturg ci mag. Iniţierea avea două trepte şi se petrecea în Telesterion. ele erau amestecate într-o masă sferică (sphairos) sudată de dragoste (phi lia) ş\ apoi dizolvată treptat de ură (neikos). începînd în orice caz din sec al V-lea. să ştie destul de bine greceşte ca să poată pronunţa formulele rituale. eleni si barbari. al V-lea. însoţită desigur de exigenţe morale. apă.

în urma succesului. Teba atrage în sfera sa de influenţă Eubeea şi popoarele Greciei centrale. ţinutul trăind din agricultură. Aceşti eolieni. reuses t e să unifice Beoţia în 374. El era protejat de zei nu numai din cauza filiaţiei divine. alcătuit din trei sute de tineri nobili. După o tradiţie cunoscută . Au întemeiat destul de multe oraşe. ca să apere contra Spartei liga beoţiană pe care o creaseră. î n c î t a acceptat să lupte ca simplu hoplit. D. Faptul că. ci şi fiindcă un oraco! ţ| arătase drept singurul moştenitor al neamului troian. trăgînd după el pe fiul său Ascanius şi ţinînd cu mare grijă Ρα/ûdion-ui. şi le dezlănţuia sau le rechema după voinţa lui Zeus. Potrivit tradiţiei. ajutat mereu de Pelopida. împreună cu prietenul său Pelopida. apoi. Majoritatea acestor colonişti par să fi fost de origine beoţiană sau tesaliană. de săgeata căruia a scăpat graţie lui Poséidon. Teba poate ridica pretenţii la hegemonie asupra restului Greciei. în 371. nu s-au limitat la coasta asiatică. conform legendei imortalizate de Vergi l iu. dar a devenit popular abia la romani. E O L I D A [A IO L l S]. Eroul troian a participat la numeroase lupte. cetăţile au păstrat mereu un caracter rural. această armată foloseşte o tactică nouă. ca să se stabilească în Asia. era oarecum cunoscut la greci. Celebrul episod al Didonei. dar atît de sărac.încă de Homer. P. odată s-a aşezat ţntre Diomede şi Eneas primind ea lovitura pe care eroul grec o destinase fiului său. Artaxerxes îi încredinţează conducerea grecilor împotriva oricărei cetăţi carear viola pactul lui Antalcidas. unul dintre fiii lui Or est e a plecat din Au I is cu numeroşi însoţitori. s-au instalat în regiunea ce se întinde între Troada şi golful Smirna. dintre care unele părăsesc alianţa ateniană şi se grupează în jurul Beoţiei. purtînd în spinare pe tatăl său Anhise. întreţinuţi de stat. apărînd unitatea beoţiană în bătălia de la Leuctra. ci au luat în stâpînire şi Lesbosul şi Ţenedosul. După Hector. dar nici unul η-a ajuns mai important. care juraseră să nu se despartă nici în luptă. Ca să asigure prestigiul beoţian contra reven211 . semnat între perşi şi greci în 386. străbătînd un drum întortocheat. dînd lovituri grele autorităţii spartane şi sprijinind constituirea unei ligi arcadiene. cum erau numiţi. l-a înfruntat pe Ahile. adună pe troienii supravieţuitori ş i . E O L [A l O L O S]. după ce fusese comandant suprem In 379. Nu se trăgea din familia domnitoare. căci era fiul lui Anhise şi al zeiţei Afrodita. pe care le ţinea închise într-un burduf sau într-o peşteră. Ea l-a protejat tot timpul : de exemplu. î n c î t se spune că trebuia să stea închis în casă c î n d i se spăla singurul rînd de veşminte pe care îl avea. dar urmaşii săi. în al doilea sfert al sec. EPAM1NONDA [ E P A M I N O N D A S]. provocată de eşecul suferit la Corint. P. D. pe care îl vor perpetua crmaşii săi. se datorează î n primul rînd lui Epaminonda Era nobil din naştere. Prin rescriptul de la Susa. şi anumite afinităţi dialectale confirmă întrucîtva această ipoteză. e unul dintre cei care eliberează Teba de sub ocupaţia spartană. acostează pe malul Laţiului.E N E A S [AENEAS]. reuşeşte să-1 determine în 367 pe regele Persiei să recunoască hegemonia Tebei. Epaminonda şi Pelopida reorganizează armata: atunci se constituie faimosul Batalion Sacru [vezi cuvîntul]. Se retrage pe muntele Ida. care a dus tratativele. idolul sacru al Troiei. inventată de Epaminonda şi obţine o victorie strălucită asupra spartanilor. Epaminonda atacă apoi în Peloponez (370—369). Afrodita fiind atunci rănită. după o călătorie lungă şi grea. El η-a ajuns la destinaţie. Era prieten al literaturii şi soldat curajos şi avei un spirit civic şi un simţ al disciplinei atît de dezvoltate. Eol era păzitorul vînturilor. al IV-lea. După căderea Troiei Eneas a fugit. Eneas a fost cel mai viteaz apărător al Troiei. nici î n moarte. de origine feniciană probabil. Epaminonda. După o scurtă perioadă de disgraţie. Apolon şi-a asumat rolul de protector al lui Eneas.

căci textul acesta arhaic (570—560) exprimă mîndria unui meşteşugar care a realizat una dintre primele colonade de peristil în piatră din arhitectura greacă occidentală. Numele acestui meşter pietrar. — Ce? — L-am pus pe sclavul meu să se învîrtească în faţa pretorului. unde duce o viaţădeom sărac si moare către 125. de prietenii mei. contribuind astfel la răspîndirea unei forme de plastică arhitecturală atît de caracteristică templului grec. binele şi răul se află în judecata şi în voinţa sa. spune el. Epaminonda moare la Mantineea într-o luptă care.]. Adevărata libertate este eliberarea de părerile false şi „uzul reprezentărilor". P· D. Epictet a fost la Roma sclavul lui Epafroditos (un libert al lui Neron) pînă la moartea stăpînului său. dacă el η-ar fi murit. trebuie plătit pentru e l ' i m p o zitul de 5%. „Dogma filozofică. duhovnic şi medic. înalţă fruntea celor plecaţi şi le dă curajul să i privească drept în ochi pe bogătaşi şi pe tirani " El nu caută auditori şi nu se pretinde un trimis al zeilor. ele dau omului toată fericirea de care e în stare. s-a consacrat predării filozofiei. — Nimic mai mult? — Da. „Trebuie să mor. Dar trebuie să mă plîng ? Trebuie să fiu exilat.dicărilor celorlalte state. Atunci Epictet se retrage laNicopolis. greoaie şi masive (înălţimea 7. marchează trecerea de la arhitectura în lemn din sec al V l l l . Chemat în 362 în Peloponez de arcadieni. E P I C T E T [E P l K T E T O S]. în 94. a cărei simplă apariţie (în 364) desprind Bizanţul. Epaminonda creează o flotă nouă. Domiţian. adică al imaginilor senzoriale: tiranul dispune de corpul meu. generalul Flavius Arian. figurează pe o inscripţie gravată pe ultima treaptă a stilobatului templului lui Apolon din Siracuza. tot el a alcătuit celebrul Manual. Dar cine mă poate împiedica să plec surîzînd. a notat învăţături le dialogate ale maestrului său şi le-a reunit sub titlul de Convorbiri (O/atribal). E P l C L E S. a put u t citi cărţile care ne păstrează învăţăturile lui Epictet". Coloanele lui Epicles. de care tebanii se cam dezinteresaseră. M. la Hierapolis. Epictet vrea să formeze voinţa celor care îl urmează şi să-i înveţe ce înseamnă libertatea. de reputaţia mea.98 m.. împăratul şi totodată discipolul era M arcuş Aur el i us. decît filozof în sensul clasic al cuvîntului. Chiosul şi Rodosul de Confederaţia ateniană. am realizat ceva. Dacă judecata şi voinţa s î n t sănătoase şi drepte. de bunurile mele. un fel de îndreptar de morală în 53 de articole Mai mult moralist. Chiar dacă e supus celei . dar nu dispune de judecăţile mele.02 m la faţadă).l e a — al Vll-lea la structurile ulterioare din piatră. Ajungînd şi el în situaţia de libert. căci nimeni nu mă poate s i l i să gîndesc ceea ce nu gîndesc. Născut către 50 e. R. încîntatcă . care η-are nimic de-a face cu eliberarea legală: „Cînd l-ai pus pe sclavul tău să se învîrtească în faţa pretorului ai realizat c e v a ? —· Da. Unul dintre disci212 polii săi din Epir. Dar trebuie neapărat să mor gemînd ? Trebuie să fiu întemniţat. „Şcoala de filozofie e un cabinet medical [. ar fi adus ţării sale o nouă victorie asupra Spartei. — Dar nu cumva sclavul care a fost obiectul acestei ceremonii a devenit un om liber? — A devenit liber numai dacă şi-a cîştigat pacea sufletului. Stoicismul antic din ultima sa perioadă ne-a lăsat imaginea edificatoare a doi oameni înfrăţiţi prin aceeaşi doctrină: un împărat şi un s c l a v . în schimb îi îngrijeşte pe ceilalţi.. elevul şi maestrul. 2." Pe cei care nu sînt conştienţi de boala lor îi lasă în voie. în Frigia.. arătîndu-le drumul spre libertate. măsoară abia de patru ori mai mult decît diametrul.n. alungă din Roma printr-un senatus-consult petoţi filozofii." Această linişte sufletească se poate dobîndi numai dacă ştim să distingem lucrurile care depind de noi de cele care nu depind de noi. ultimul din cei doisprezece cezari. căci η-aţi venit aici sănătoşi. cu i n i m a s u s s i împăcat?" Pentru om. împreună cu cel al arhitectului Cleomene. Epicles merită să reţină atenţia noastră.

Unii au reuşit. şi în diverse epoci. se instalase la Colofon.declinaţie". Epicur a învăţat la Samos cu platonicianul Pamfilos. Pitocles şi pe mulţi alţii. cu o mişcare imprevizibilă numită . răstimp în care au murit Alexandru cel Mare (323) şi Aristotel (322). Aici şi-a elaborat Epicur doctrina. stoicul angajează în fiecare din faptele sale întreaga umanitate şi ajunge la o apoteoza a omului. era învăţător. pe care Epicur II adoptă. în sfîrşit. apoi desigur la Teos. stoicul nu admite că e nenorocit si spune: „Aşteaptă puţin. unde a dat lecţii particulars. pe Leonteus şi soţia sa Temista. pe matematicianul Poliainos. expulzată din Samos împreună cu ceilalţi coloni. Epicur s-a stabilit la Atena. El a fost întovărăşit la Atena de un grup de prieteni. ci un „frage ment din Dumnezeu". Epicur lămureşte mai î n t î i misterul universului. Metrodor şi soţia sa Leontion. La optsprezece ani.mai cumplite torturi. care l-au ajutat în activitatea de profesor. B. care avea să-i fiesuccesor. Epicur vrea să găsească remedii pentru suferinţele omeneşti : oamenii s î n t tulburaţi de misterele universului şi se cred supuşi necesităţii destinului . evidenţa stărilor afective şi a reprezentărilor. în timpul ocupaţiei acestei insule de către atenieni. peColotes. unele dintre ele. în insula Samos. ca Temista şi Leontion. Celibatar şi fără copii. s-a îngrijit de copiii discipolului său favorit Metrodor. un discipol al lui Democrit şi Piron. în 311. S-a născut în 341. El construieşte un sistem dogmatic. Din acest grup făceau parte mai multe femei. şase ani după moartea lui Platon. Acolo I-a convertit pe retorul Hermarhos. a fost alungat de Demetrios Poliorcetul.. Aceasla" mişcare corespunde manifestărilor neaşteptate ale personalităţii noas213 . mulţi oameni. cît şi scepticismul lui Piron. Epicur respinge atît filozofia lui Platon („Scuip pe frumuseţea morală. pleacă la Atena să facă cei doi ani de serviciu militar. elevul lui Aristotel şi guvernatorul Atenei. Tatăl. soţiile prietenilor săi. probabil. nu departe de Academie. Epicur a suportac cu răbdare lungi suferinţe (colici nefritice. care îi va da un important ajutor financiar. Şi-a cumpărat o căsuţă si o grădină mică. pînă la moartea sa (270). nu înşală dacă sînt bine interpretate. reprezentare a mea! Lasă-mă să văd ceea ce eşti şi care e obiectul tău. Anii următori i-a petrecut în mijlocul familiei sale. cu care pînă la urmă s-a certat. au scris opere apreciate. E P l C U R [E P l K U R O S]. S-a refugiat la Lampsac. se tem de moarte şi de pedepsele de dincolo de mormînt şi le e frică de zeii răuvoitori . Prin această morală foarte înaltă. după el. nu ştiu să reziste la durere şi bunurile materiale nu le ajung niciodată. în 306. P. De aici numele de „Grădină" care s-a dat şcolii lui. Cursurile sale au provocat manifestaţii atît de ostile. pe lingă Nausifanes. aducîeidu-i o modificare fundamentală: atomii care cad vertical în vid pot în orice moment să devieze lateral. cu peripateticianul Praxifanes la Rodos. bazat pe. Părinţii săi erau coloni cleruhi [vezi c l e r u h i-e] atenieni. Se pare că Epicur a avut o gîndire şi o sensibilitate delicată. bazată pe geometrie şi dialectică. o. calculi biliari). care a murit cu şapte ani înaintea lui Epicur. cînd Demetrios din Faleron. unde a fost bine primit de Mitres. to ko/on"). Epicur şi-a continuat studiile mai î n t î i . î n c î t a trebuit să fugă pe mare în plină iarnă. Şi aici converteşte la filozofia sa numeroase persoane. lasă-mă să te încerc!" Capabil să confirme sau să conteste reprezentările. omul — fie el sclav sau rege — porunceşte tuturor lucrurilor şi aiunge egal zeilor· | nu mai e opera lui Dumnezeu. care. Avînd o sănătate ş u bred ă. adică efebia [vezi cuvîntul]. De atunci a rămas cu o vie repulsie pentru concepţia platonică asupra educaţiei. vistiernicul lui Lisimah. au vrut să pună în practică normele sale de conduită. graţie atomismului lui Democrit [vezi numele]. Neocles. De cînd Arian a compus Manualul. ţinta supremă fiind teoria Binelui. curtezane rafinate şi chiar sclave. printre care pe Idomeneu. a plecat la M i t i l e n e ş i a încercat să dea lecţii publice. care.

zeul care la început a fost un erou şi pe care Zeus l-a trăsnit. ei fiind obiectul unei idei înnăscute. al Vl-lea. în jurul acestui mormînt sacru veneau bolnavii să-şi caute vindecarea. ajunge la culme îndată ce durerea este alungată prin satisfacerea cerinţelor naturale şi necesare. meteorologia şi morala sa. cînd Policlet ce' Tînăr a transformat modestul labirint circular. dar îi aşază în spaţiile dintre lumi. Principalele clădiri nu s î n t anterioare sec. unde duc o viaţă fericită. deoarece. 214 . al XlX-lea e. se ridicase un templu lui Asciepios. tre. în care rezumă fizica.. fost descoperită de nişte arheologi francezi la s f î r ş i t u l sec.A c r o t e r ă de pe templgl lui Asciepios din Epidaur. Epidaurul î ş i datorează celebritatea sanctuarului lui Asciepios întemeiat cel mai t îrz i u în cursul sec. cărora trebuie să le fie modele. Epicur a scris numeroase lucrări. a înviat un mort. pe care n-o cunoaştem decît din c î t e v a admirabile ruine. binele suprem pentru toţi muritorii. un cetăţean din orăşelul Oinoanda (din Licial pusese să se graveze pe un portic o expunere a filozofiei epicuriene. al IV-lea. Celebra Rotondă (tho/os) n-ar fi altceva decît mormîntul zeului. seninăşi lipsiţi degriji în privinţa oamenilor. Pitocles şi Meneceu. Cu puţin timp înainte. De asemenea ne-au parvenit cîteva culegeri de „idei principale". La miilocul sec. căci moartea este numai desfacerea unităţii trup-suflet. desfacere care anulează sensibilitatea însăşi. Pentru el. fiind un medic prea priceput şi conştiincios. pentru edificarea concetăţenilor. S. unde Lucreţiu l-a expus cu entuziasm în poemul Despre Natură. de exemplu „Principiul şi rădăcina oricărui bine e plăcerea stomacului". nu trebuie să se teamă nici de moarte. în opoziţie cu epicurismul vulgar. Epicur nu le contestă existenţa. ar prefera o viaţă sobră şi ar compensa durerile prezente prin amintirea bucuriilor anterioare. care apropie pe înţelept de zei. al Ill-lea e. în somptuoasa Rotondă (tholos) de marmură. Epicurismul autentic este deci ascetism.n. fericirea constă mai EPIDAUR [E P l DA U RO S]. care este o simplă caricatură şi reţine numai anumite maxime epicuriene. în interiorul căruiaseaduceau sacrificii lui Asciepios. nici de pedepsele de Dincoio.-M. Epicur predică valoarea virtuţii şi pune pe primul loc bucuriile prieteniei. dar Diogene Laerţiu ne-a păstrat trei scrisori către prietenii săi Herodot. din care au rămas numai fragmente.n. Mai mult. ci şi la Roma. Cit despre zei. Epicurismul a cunoscut o mare răspîndire. foto H/rmer presus de orice în starea de otorox/e. nu numai în Grecia. Dacă oamenii ar calcula raţional. desprinse din contextul lor. adică lipsa oricărei agitaţii sau pasiuni. Muzeul Naţional din Atena. Această inscripţie a P. Aici se arăta mormîntul lui Asciepios. oamenii nu ştiu că plăcerea. sufletul fiind alcătuit (ca şi carnea) din atomi. dar mai uşori. in s f î r ş i t . C i r c a 380-375.

care urmărea redarea realistă a figurilor mai mult decît expresia patetică. a avut onoarea să lucreze la sfîrşitul sec. alături de alţi sculptori ale căror nume ne-au fost păstrate de Pliniu (Firomahos. Teatrul. E P I G O N O S . întemeietorul dinastiei. De acest stil ţin portretele lui Filetairos.CO U Epidaur. P. al Ill-lea pentru gloria dinastiei din Pergam. Numeroase ex-voto-uri scrise sau pictate dovedesc că tratamentele erau adesea binefăcătoare şi că mulţi credincioşi se înapoiau acasă vindecaţi. D. După toate probabilităţile. Epigonos. altui Artemidei. în acest scop se amenajase o cameră de incubaţie. în sfîrşit. fiul lui Marias. îi datorăm lui Fpigonos 215 . teatrul a fost construit către mijlocul aceluiaşi secol şi dimensiunile sale sugerează mulţimea pelerinilor care frecventau sanctuarul. şi podoabele sculptate ale acestor două clădiri — mai cu seama tinerele cu veşmintele lipite de corp în bătaia vîntului — anunţă tendinţe artistice noi. ale cărui trăsături· aspre. unde bolnavii de orice fel î ş i petreceau noaptea. c î n d monumentele sale au s e r v i t drept cariere de piatră pentru zidarii din vecinătate sau ca materie primă pentru cuptoarele de var. Sanctuarul a fost abandonat abia la sfîrşitul erei păgîne. s î n t confirmate de efigiile monetare. Ca să adăpostească toată această masă de oameni. de cuceritor fără scrupule. a crescut mereu de-a lungul veacurilor şi înfiinţarea în alte o r a ş e — î n specia! la Cos şi la Pergam — a unor sucursale ale acestei aşezări sacre nu a redus numărul pelerinilor. Se· | | al IV-lea. un dormitor lung. Stratonicos si Antigon). Pacienţii se culcau pe pielea animalului pe care îl sacrificaseră şi vedeau ln vis tratamentul recomandat dezeu. se amenajase un fel de caravanserai. brutale. Epigonos reprezintă prima şcoală din Pergam. Foto Hassia. Reputaţia Epidaurului o dată stabilită. s-ar putea să fin opera lui Timotcos.

în sfîrşit. în consecinţă.de gali. credincios regalităţii. Epirul rămîne indiferent la marile evenimente ce se desfăşoară în sec. fără îndoială că prin aceste regiuni sălbatice au trecut o parte din populaţiile care. şi din această căsătorie se va naşte Alexandru . şi care a trăit mai mult î n Sicilia [vezi C o m e d i e ] . Cităm cu deosebire Gal murind. cel mai venerabil dintre toate. Poet comic născut la Cos. faţa lui e contractată de durere. Regele moloşilor. cei vechi II considerau in afara lumii elenice. fiul Iji Ahile. al Vll-lea. B ou dot· La mott&. R. cîteva din celebrele figuri . care vor da numele lor întregii Grecii. aproximativ în faţa insulei Corfu.Epidaur. în lupta ei pentru scuturarea jugului macedonean. ca într-o ţară barbară. se întinde Epirul. M. Epirul număra printre 216 regii săi pe Neoptolem sau Pirus. unul din triburile Epirului. Corintul îşi întemeiază aici coloniile Ambrac ι a şi Apolonia. cu ţărmuri neospitaliere si mărginită de şiruri muntoase înalte la sud si la est. spre s f î r ş i t u l m i l e n i u l u i II. Şi totuşi. . Epirul este î n 323 a!ătu r de Grecia. din Epir era originar micul trib al grailor. î ş i mărita f i i c a cu Filip al ll-lea. iar capul cade fără putere. în sec. Pe coasta Adriaticii. E P l H A R M [E P l K H A R M O S]. E P l R [E P E l R O S]. de la Muzeul Capita l in din Roma: sîngelese scurge di n rana pe car e ga Iu l ş i-o apasă cu m în a stingă. ochii sînt deja imobilizaţi de moarte. după legendă. Iar sub domnia lui Pirus l. au coborît spre Tesalia şi Beoţia. în timp ce caută să se sprijine în m î n a dreaptă. în Epir se instalase din cele mai vechi timpuri sanctuarul de la Dodona. lui Sanctuarul F^o Asclepios. ceea ce împiedica relaţiile cu restul Greciei. pe care studiile recente au putut să le regrupeze. După aceea însă Epirul arămas închis între munţii s ă i . o regiune muntoasă. al V-1 ea la vecinii săi şi nu intră în viaţa politică a Greciei dec't sub influenţa Macedoniei.

poemele homerice d e s c r i u c i v i l i z a ţ i a cretană ş i c i v i l i z a ţ i a miceniană. confreria h. un poem intitulat Danaidele. După moartea lui Pirus. 11 iada ş i Odiseea lui Homer [vezi numele]. în sfîrşit. Eratostene a ajuns. fapte petrecute între acţiunea / / / o d e / şi cea a Odisee/ (Etiopida şi Distrugerea I l i o n u l u i de Arctinos din MiletJ. episodul licenţios al „Dragostei dintre Ares şi Afrodita" şi „Cucerirea Troiei" cu ajutorul calului de lemn. să fie î m p r u m u t a t de (treci dintr-o literatură străină. cu ajutorul compatriotului sau Călimări [vezi numele]. căci Iliada si Odiseea au un caracter „ l a i c " incontestabil. dar e cert că au existat poeme epice şi mai î n a i n t e . Ţelegonos ar fi fost fiul lui U l i s e ş i al Circei sau al lui Calipso)· După cum se vede. A murit în jurul anului 192. Epopeea greacă. Originalitatea sa constă în situarea oamenilor pe primul plan s i in trecerea z e i l o r pe planul al doilea. ca si epopeea mesopotamiană a lui Ghilgames. trimişii lui Agamemnon ( U l i s e si Aiax) îl găsesc pe Ahile petrecîndu-şi timpul liber „proslăvind faptele eroilor si acompaniindu-se ta citară". Hcrac/eida. E posibil ca versul epic. E R A T O S T E N E [ERATOSTHE- N E S]. căci multe p a s a j e d i n Iliada fac a l u z i e ia expediţia „Celor şapte" şi la aceea a Epigonilor lor contra Tebei şi par să se refere la o Teboidd mai veche. Pentru epoca romană. le considera mediocre. ce povestesc evenimente anterioare / / / o d e / („Cînturile din Cipru"). D u pa cu m se ş t i e nici u n a d i n aceste povestiri nu figurează în /l/oda. . poemele epice alcătuiau un ciclu complet în ceea ce priveşte războiul Troiei. Totuşi concepţia despre om şi despre lume cuprinsă în aceste poeme e specific greacă. Implicat în treburile Greciei s| j t a l i e i . care face din aceste poeme primele mărturii ale uma- nismului grec. Din sec. în afara acestor două mari cicluri legendare. care a citit aceste opere. c î n t ă faptele zeilor şi ale eroilor. Savant şi om de litere. Epiru! se proclamă republică si cade curînd sub stăpînirea Macedoniei ulterior devin provincie romană. Aristotel. F. P. D. Teze/da etc. regele feacienilor ş i-1 vedem pe aedul Demodocos c î n t î n d trei rapsodii [vezi cuvintul]: „Cearta dintre Ulise şi Ahiie". Era1Γ. Cucerirea Oihaliei. anterioară sosirii elenilor propriu-zişi. Unii au presupus că ea ar avea origini sacerdotale şi că s-ar fi născut î n sanctuare. dar a elaborat şi alte poeme. hexametrul d a c t i l i c . . Pe de altă parte. După Homer. elenistică si romană. sa EPOPEE. R. mai exista Titanomahia.. azi pierdute (cu excepţia cîtorva fragmente). Acelaşi travaliu poetic a fost realizat pentru ciclul teban. Producţia epică homeri/antă a continuat fără întrerupere în epocile c l a s i c ă . cităm PostHomer/co de Quintus din Smirna şi Dionisiaca de Nonnos. dar această ipoteză e foarte puţin probabilă. născut în 273. iată tot ce cunoaştem din vechea epopeegreacă. părea gata să devină o mare putere. Existau deci înainte de Homer rapsodii izolate (sau grupate în poeme) privitoare la legenda Troiei.care constituie documentul cel mai important referitor la istoria poeziei epice din Grecia" (M. Qar totul η-a fost decit un foc de paie. al Ill-lea ne-a rămas Argonaut/ca lui Apolonios din Rodos [vezi numele]. cu Oed/pod/o şi Epigonii. ne găsim la curtea lui A Ic i nou. directorul B i b l i o t e c i i regale din A l e x a n d r i a (235) şi profesorul v i i t o r u l u i rege Ptolernej Filopator. După ce şi-a terminat s t u d i i l e la Atena. la Cirene. care se încheie cu f u n e r a l i i l e lui Hector. dar şi la legenda tebană. aşa cum atestă multe pasaje din Homer în c î n t u l IX din 11 iada ( Solia"). Croiset). în cîntul VIII din Odiseea.omerizilor nu numai că a făcut interpolări în Iliada şi Odiseea. în s f î r ş i t evenimente posterioare Odiseei (Telegonia lui Eugarnon din Cirene.Fpi ru I joacă rol u l cel ma i strălucit dm întreaga existenţă. care povesteşte legenda lui lason şi a Medeei.

ar putea fi Mnesicles [vezi numele].t r*?· teionui văzut dinspr·· vest. A fost construit aproximativ î n t r e 430 şi 418. judecind după ingeniozitatea pe care a dovedit-o. Totuşi Tabelele s a l e cronologice încep cu războiul troian. mai ales datorită lui Strabo. Erehteionul de pe Acropolea ateniană nu era numai templul lui Erehteu : în incinta sa de 30/15 m el adăpostea nu mai puţin de nouă sanctuare. Erehteionul se compune dintr-un corp central. de un arhitect al cărui nume n-a ajuns p î n ă la noi. autorul Propileelor. precedat de o colonadă ionică: . lucrările sale de geografie si istorie. F0!u Hossi'o. din care se desprind. în raport cu toate cele precedente. istoric. Eratostene trece drept întemeietorul geografiei ştiinţifice si al cronologiei istorice. dar care. matematician şi fizician. la nord şi la sud. Ultima treime a s·»colului iii V-len. In interior. Operele sale literare s-au pierdut. care i-a permis să ajungă la un rezultat foarte apropiat de adevăr. geograf. care s î n t de m î n a î n t î i . Ele au 21 i meritat pe drept cuvînt să ajungă şi să rămină clasice pînă în zilele noastre. E R E H T E I O N [E R E K H T H E l O N]. R. două porticuri de d i m e n s i u n i inegale. Eratostene a fost primul care a spus limpede că era istorică î n c e p e cu Olimpiadele (776) şi că epocile anterioare s î n t fie complet necunoscute. lungimea circumferinţei terestre printr-o metodă nouă. corpul central are două părţi fără comunicaţie între ele: la est un sanctuar al Atenei. Et a c a l c u l a t . filolog. dar cunoaştem. printre altele. fie mitice. tostene a fost in acelaşi timp poet. F. Harta geografică a pămîntului lucrată de el reprezintă un progres considerabil.

V e s t i b u l u l adăpostea i z v o r u l sărat pe care Poseidon îl făcuse să ţîşnească l o v i n d într-o stîncă cu t r i d e n t u l său în t i m p ce se certa cu Atena. de o parte. o r i e n t a t e de la vest la est. porticul cariatidelor. ce dădea la f i e c a r e extremitate î n u n u l d i n c e l e d o u ă p o r t i c u r i menţionate. c u care a r h i t e c t u l a î n l o c u i t coloanele o b i ş n u i t e . P o r t i c u l s u d i c . el adăpostea l o c u l u n d e se m a i vedea urma f u l g e r u l u i care îl lovise pe Erehteu. După cît se poate deduce d i n p u ţ i n e l e r u i n e conservate. Foio Hass/σ. cu aspect m o n u m e n t a l . la vest două capele alăturate. o dată pe an. erau aşezate patru coloane. întregul e d i f i c i u lăsa o aparenţă de unitate. u n a în j u r u l c o r p u l u i central. se intra p r i n t r . ele c o n s t i t u i a u i n t r ă r i l e în partea Ereht e i o n u l u i ce nu aparţinea Atenei: porticul p r i n c i p a l . în ceea ce p r i v e ş t e portic u r i l e . d i n cauză că avea un s i n g u r acoperiş. Faţada d i n s p r e vest consta dintr-un zid pe care. 219 .F hteionul. două preotese în c u r s u l u n e i c e r e m o n i i s f i n t e . aşezat în parte pe m o r m î n t u l l u i Cecrops. cam Îa j u m ă tatea î n ă l ţ i m i i . f r i z e l e erau consacrate u n o r legende l o c a l e .u n v e s t i b u l î n c h i s . era cel d i n s p r e n o r d : s u b bolta s u s ţ i n u t ă d e şase coloane. în spec i a l aceea a l u i Erihtonios. orientat pe direcţia nord-sud. In aceste capele. sugerează poate fetele purtînd pe cap coşul în care erau p u s e obiectele m i s t e r i o a s e d u s e d i n E r e h t e i o n î n s a n c t u a r u l î n v e c i n a t a l Afroditei. fiecare consacrată la cîte două personaje: Erehteu şi Poseidon. Cele şase c a r i a t i d e . ascundea scara secretă pe care urcau. Hefaistos şi e r o u l Butes de c e a l a l t ă . cealaltă în partea de sus a p o r t i c u l u i nordic. Erehtei o n u l era î n c o n j u r a t de două frize.

se întindea un mic loc împrejmuit. p Q ERIMANT [E R Y M A N ΤΗ Ο S]. E R O I I [HEROES]. p. D. E R E T R l A. văzînd alături de copil un şarpe care îl păzea. Pentru ei. Dar acest'sens. héros e mai î n t î i fiul unei fiinţe ERIHTONIOS [E R l K H T H ON l O S]. Eriniile intervin în viaţa oamenilor ca să pedepsească sacrilegiile. spre vest. care se pare că a domnit şi el la Atena. p e muntele Erimant din inima Peloponezului Heracles a săvîrşit. îl înnebunesc şi nu-i dau o clipă de răgaz. Dintre monumentele ale căror ruine mai supravieţuiesc. Se.D E R I N I I L E [ERINYES].cred e că el este primul care a înhămat patru cai |a un car şi că a instituit Panateneele în cinstea zeiţei Atena. templul lui Dionisos şi un teatru. A avut numeroşi urmaşi. originile cetăţii lor se pierdeau în negura timpului şi anumite puncte ale istoriei lor rămîneau nelămurite. în aer liber. Amintirile istorice ş i tradiţiile religioase făceau ca Erehteionul să treacă în ochii atenienilor drept locul cel mai vrednic de consideraţie de pe Acropole. într-un război'contra oraşului Eleusis. la porunca lui Euristeu una din cele douăsprezece munci: a prins de viu mistreţul ce de asta regiunea. s-au omorît aruncîndu-se de pe Acropole. P. De exemplu. iar în dreptul figurii e menţionat numele. Alături de clădire. celălalt fiind Chalcis. se ridică deasupra celorlalţi. provocînd astfel m î n i a zeului. Sub clădire s-au găsit resturile unui palat din epoca miceniană. au deschis capacul şi. unde creştea măslinul pe care Atena îl dăruise poporului său. E R l S. pe care l-a dat în păstrare Aglaurei. ucigîndu-si mama. P. Eretria era unul din celedouă mari oraşe ale Eubeei. epocă în care alegoria este la modă. D. dar Eriniile s î n t personificarea conştiinţei. care l-a trăsnit chiar în locul unde se va ridica rnai tîrziu Erehteionul [vezi cuvîntul]. ca şi pe Ahile sau chiar pe toţi danaii laolaltă. Succesul său la pictori se va afirma începînd cu sfîrşitul secolului al V-lea. pe aedjl Demodocos. îngrozite. Chiar pentru atenieni. 220 . Erihtonios a ajuns rege la Atena. Din curiozitate. a fost reconstruit destul de repede.D. fiul lui Poséidon. nu este si cel mai răspîndit la greci. E un personaj care η-a inspirat de loc pe artişti. Oreste. rugînd-o să nu ridice capacul. una din fiicele regelui Cecrops. Numeroase picturi pe vase îl reprezintă pe erou ducînd în spinare fiara. Zeiţa a ascuns copilul într-un cos. Divinităţi foarte vechi si foarte puternice. P. D. destul de apropiat de cel pe care îl dăm astăzi c u v î n t u l u t erou. P. pe Clitemnestra. cu un frumos grup statuar (Tezeu răpind pe Antiope). De aceea ei nu fac totdeauna diferenţă între Erihtonios şi Erehteu [vezi cuvîntul]. Distrus la începutul secolului al V-lea de perşi. E R E H T E U [ E R E K H T H E U S ] . l-a omorît pe Eumolpos. Homer numeşte eroi (heroes) pe toţi cei care. Spiritul concret al grecilor probabil η-a formulat această noţiune în mod foarte clar. Nepotul lui Erihtonios [vezi numele]. încă din timpurile cele mai străvechi. pe care se pregăteşte s-o arunce în butoiul în care tiranul Euristeu se refugiase înfricoşat.D. care îl urmăresc ca nişte cîini. Antropomorfismul grecilor a transformat noţiunile abstracte î n divinităţi H Eris (cearta) apare personificată încă de la Hesiod. lui i se atribuie multe binefaceri. prin meritele lor. Aglaura şi surorile sale n-au ascultat-o pe zeiţă. cităm doar templul lui Apolon Dafneforos. P. Primul s-ar fi născut din dorinţa pe care o simţise Hefaistos pentru casta zeiţă Atena. îl găsim pe un vas din secolul al Vl-lea. d a t î n d din jurul anului 500.încadrate de doi pilaştri. pune automat î n mişcare aceste divinităţi.

Eros ia parte la numeroase aventuri. pe friza Partenonului arată ca un copilaş căruia mama sa Ii arată procesiunea. duşmanul iubirii. . deci superior prin î n s ă ş i originea sa Tezeu. se consacrau heroo (pluralul de la heroon) unor oameni care se evidenţiaseră în ochii concetăţenilor prin merite de tot felul. la ceea ce s-ar putea numi'„prima generaţie de eroi" s-au adăugat alţii. li se aduceau sacrificii ş i . întors la Atena. de exemplu Heracles si Tezeu participă personal la bătălia de la Maraton. Eschil s-a născut la E l e u s i s şi a luptat la Maraton (490) şi la Salam ina (480). Rolul lui Eros creşte în literatura şi arta epocii elenistice. întemeietorii de colonii — arkbegefo/ —. De la s f î r ş i t u l secolului al Vl-lea este înfăţişat şi singur. cind publicul grec devine mai accesibil sentimentalităţii. în Beoţia. în orice caz. Cel mai celebru dintre ei. în 472. Perseu şi mulţi alţii. Atunci se naşte legenda romanţioasă şi filozofică ce asociază sufletul cu dragostea. oa menilor gelerofon. mai modeşti. Mai t î r z i u şi-a pierdut acest aspect primitiv. cei care dăduseră o viaţă nouă cetăţii. c î n d artiştii pun accentul asupra caracterului său maliţios. în perioada romană. Ei intervin în împrejurările critice. pe Anteros. nu apar în primele reprezentări ale zeului. Legendele eroilor datează cel puţin din epoca miceniană şi rămîn v i i în credinţele populare. alţii doar în regiunea în care s-au manifestat. astfel că cetăţenii le invocau protecţia ş i . sub forma unei pietre necioplite. familiile aduceau tuturor morţilor onorurile rezervate odinioară figurilor legendare şi fiilor de zei. Arcul şi săgeţile. toţi au rămas pentru muritori un obiect de cult. adesea cu aripi. Aceste cu Ituri se numeau eroice. Eros cu Psihe. în chip de adolescent. D E R O S. Poet tragic din Atena (525—455). dar η-a cîitigat primul loc la concursul de tragedie decît în 484. de pildă. După teogoniile cele mai vechi. în esenţă erau rituri funerare. î l vedem reprezentat adesea alături de Afrodita. unii (ca Heracles) în toată lumea greacă. a fost admis după moarte ţn Olimp· Chiar dacă această onoare η-a fost acordată şi celorlalţi. se conta pe bunăvoinţa lor. Eschil reprezintă trilogia tebană. deşi erau simpli muritori. încă mai mu It. care pentru noi constituie simbolul lui. tiranul Siracuzei. rănind a t î t pe muritori. Era adorat la Tespiai. ca să se deosebească de cele dedicate zeilor. ci mai ales de la începutul secolului al IV-lea. ca să-i joace această piesă. P. au fost şi ei consideraţi eroi. în particular sau public. începuturile sale au fost deci anevoioase. din care ne-a rămas o singură tragedie: Cei şapte contra 221 . Ele se celebrau î n general la heroon. cărora natura lor excepţională le permitea să săvîrească fapte ieşite din comun. titlul de erou se conferea cu mai multă libertate. totuşi se pare că eroii se bucurau de o soarta privilegiată in viaţa de dincolo. a obţinut un triumf cu Pers//. în secolul al V-lea şi al IV-lea. Hieron. considerat mormîntul eroului omagiat. l-a invitat la curtea sa. pentru obţinerea unor anumite favoruri. în decursul epocii el en i st ice şi. D. E S C H I L [A l S K H Y L O S]. c î t şi pe zei. Se credea că oamenii care aduseseră statului servicii deosebite puteau să aibă şi după moarte o influenţă binefăcătoare asupra lui. zeiţă care a avut cu Ares î n c ă un fiu. Heracles. şi părînd că zboară în văzduh în căutarea unei victime. Sub această formă nouă. Eros s-a născut odată cu Pămîntul. ca Harmodios şi Aristogeiton. Eros a fost considerat fiul lui Hermes şi al Afroditei. P.Doritoare si al unei d i v i n i t ă ţ i . cu particularităţi care le distingeau de cele închinate puterilor cereşti nemuritoare. începînd încă din epoca arhaică. Probabil sub influenţa preocupărilor c i v i c e şi a noilor idei morale.i adorau. A debutat în teatru la douăzeci ş i cinci de ani (500). Zeul iubirii nu a fost totdeauna băieţelul graţios care săgeta i n i m i l e poetice ale îndrăgostiţilor cîntaţi de un Teocrit sau Longos.

apoi la Atena. R. fiindcă a ascultat de zei. Orator atenian. oricît de cumplit zugrăveşte destinul omului. iar apoi să i se supună în faptele sale. Apariţia bătrînului rege Darius. voinţa divină are totdeauna un sens. printr-un ton aproape mereu nobil şi emfatic. care nesocoteşte limitele fixate de destin condiţiei umane. Zeii. în centrul gîndirii teologice a lui Eschil se află Nemesis. prin siguranţa simţului său dramatic. Pentru Eschil. născut în 390. tragedie „teologică". Acest optimism lucid si întărit de o credinţă care nu e oarbă. ci im. în sfîrşit cele trei piese legate între ele ale trilogiei Orestia: Agamemnon: căpetenia aheilor. Stilul său se caracterizează printr-un vocabular bogat în creaţii lexicale (neologisme. care şi-a omorît mama. cel puţin a devenit drept. F. Hoefbre/e: Cliternnestra e ucisă. Tragedia lui Eschil este o reprezentaţie foarte fastuoasă. a cărui soartă e în joc. îl achită. prin abundenţa de imagini puternice şi expresive. se duce la Delfi. uneori foarte lungi). care doreau s ă " le ia în căsătorie cu sila. prin forţa imaginaţiei sale creatoare. cuvinte compuse. urmărite de verii lor. in Broaştele lui Aristofan apare ca un suflet pasionat şi mîndru. De acum înainte Eriniile. prost plătită. capitala imperiului persan. care î ş i apăra patria contra coaliţiei celor şapte căpetenii organizate de Polinice. la rîndul său. Eschil arată consecinţele acestei victorii greceşti la palatul regal din Susa. Eschil . care exalta sentimentul naţional al atenienilor. răzbunătorul lui Agamemnon. adică Justiţia divină: Xerxes şi Agamemnon sînt victimele orgoliului lor. A avut o tinereţe săracă. In Prometeu înlănţuit. se întoarce în palatul său de la Micene. în 458 urmează triumful O rest ie i. învingătorul Troiei. nu cucereşte. Eteocle. de învăţător. toţi actorii şi corul (Oceanidele) s î n t divinităţi. Eumenide/e: Oreste. însuşi Pericle a fost horegul [vezi cuvîntul] acestei piese. ce nu exclude totuşi expres i i l e şi pasajele foarte realiste. Prin nobleţea inspiraţiei sale. fiindcă tatăl său exercita profesiunea. ecorul Danaidelor. este în cele din urmă optimist. Rugătoarele. scrisă la opt ani după bătălia de la Salamina. sînt oare drepţi? Eschil pune problema aceasta în Prometeu. Lui Eschil i se datorează mai multe inovaţii tehnice [vezi T r a g e d i e ] . chiar atunci cînd pare obscură. şi care î ş i caută neobosită o justificare raţională în vechile mituri. Lirismul din părţile corale se distinge prin forţă şi strălucire. cumplitele furii răzbunătoare. ca să se purifice de matricidul săvîrşit la porunca lui Apolon. Ca şi contemporanul său Pindar. frică. despre care s-a spus recent că ar fi o piesă tîrzie în cariera lui Eschil. Oreste.. După aceea Eschil pleacă din nou In Sicilia şi moare la Gela. în Perşii. ei înşişi. celelalte părţi (pierdute) ale trilogiei din care făcea parte această tragedie conchid că. η-a fost totdeauna drept. urmărit mereu de Erinii. este poate figura masculină cea mai frumoasă din tot teatrul grec. tribunalul instituit de Atena. E S C H I N E [A l S K H l N E S]. ce naşte în spectator nelinişte. spaimă şi groază. şi teatrul său. chemat din mormînt de incantaţiile corului credincioşilor. unde este ucis de soţia sa Clitemnestra . singura trilogie greacă păstrată în întregime. Omul trebuie mai î n t î i să se silească s-o cunoască. chiar dacă Zeus. este în cele din urmă iertat. presionează şi ameţeşte. vor deveni Eumenide. adică „cele binevoitoare".Tebei. Eschine a fost 222 . are desigur structura cea mai arhaică: elementul liric predomină şi adevăratul protagonist. Eschil e un spirit credincios si un teolog înclinat să mediteze mereu asupra zeilor. cum spune Aristofan. de propriul ei fiu Oreste. e rezultatul unei lungi şi crude dezbateri de conştiinţă.a învăţat poporul". unde Areopagul. zeul suprem. e o scenă de mare forţă dramatică. Din cele nouăzeci de tragedii şi drame satirice scrise de Eschil ne-au rămas doar şapte tragedii. în Cei şapte contra Tebei. Eschil este fără îndoială cel mai mare dintre poeţii tragici ai Greciei.

ca şi cel al sofiştilor. (2) Despre solia trădătoare (343). ceea ce I-a obligat. Fabulistul a devenit o figură legendară. aşa cum îl acuză adesea Demostene. Esop ar fi avut acelaşi stăpîn ca şi faimoasa curtezană Rodopis. în orgoliul său naiv. apoi. Eschine a fost achitat. Esop ar fi trăit în secolul al Vl-lea şi ar fi fost un sclav de origine frigiană sau lidiană. Cuvîntul lui Eschine sună uneori cam gol. Cele trei discursuri rămase de la Eschine sînt toate legate de lupta fără milă contra lui Demostene: (1) împotriva lui Timarhos (345). purtătorul de cuvînt al partidului patriotic care chema la rezistenţă. punînd animalele să vorbească în locul oamenilor. era foarte sensibil la linguşirile cu care îl copleşea regele. Dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Herodot. discursul lui Demostene Despre coroană i-a convins pe judecători şi Eschine η-a obţinut nici măcar o cincime din voturi. din 348. apoi actor. grecitor le-a plăcut să-şi exprime experienţa de viaţă în apologuri. şi poate la Rodos. în cursul întregii sale cariere. Circa 470. principalul adversar al lui Demostene.p p vorbind c u o vulpe. E S O P [A l S O P O S]. Arhiloh Vulturul si vulpea. Are mai multă graţie şi spirit decît Demostene. replică la discursul lui Demostene pe aceeaşi temă. R. dar Eschine şi-a schimbat repede atitudinea si s-a raliat partidului lui Eubul.. De atunci Eschine va rămîne.VioUet. Scenă p i c t a t a î n interiorul unei pe a pictorului . Oratorul mînuieşte cu o artă desăvîrşită vehemenţa şi ironia. care dorea neapărat să menţină pacea ajungînd la o înţelegere cu Filip. A fost el oare. unde îl atacă pe acest aliat al lui Demostene care îl acuza d e t r ă d a r e c u ocazia soliei trimise de atenieni la Filip (346). propusă de Ctesifon drept recompensă c i v i c ă pentru Demostene. C el e adu n aţe în culegerea ce poartă numele lui Esop sînt în proză.. Aceste fabule erau scrise In versuri. un trădător vîndut lui Filip ? Faptul η-a putut fi dovedit. Un om care a izbutit să-l învingă de două ori pe teribilul său adversar era desigur un mare avocat. denunţă progresele ameninţătoare ale lui Filip. Nu ştim cînd şi unde a murit. ca să încheie pacea lui Filocrate. cam la v î r s t a de patruzeci de ani. să plătească o amendă de o mie de drahme. Foto A' inori. E l ştia să înflăcăreze şi să destindă auditoriul. în procesul coroanei. A pierdut î n s ă în ultima . (3) împotriva lui Ctesifon (330). M u z e u l V a t i c a n u l u i . dar mult mai puţină forţă şi personalitate. strălucitoare şi frumoasă. în orice caz asiatică. î n a i n t e de a ajunge secretar al Consiliului şi de a se urca la tribuna Adunării. Poate că abilul macedonean a ştiut să-l amăgească. Eschine a c î ş t i gat primele două procese: Timarhos a fost condamnat pentru comportare imorală şi a dispărut din viaţa politică. fără să-l cumpere. pe ladmon din Samos. Din toate timpurile. 223 .manşă" : în 330. după bătălia de la Cheroneea (338).din Bologna". s-a exilat şi a plecat să profeseze meseria de retor în Asia. cînd procesul despre solie s-a judecat în fond. în calitate de acuzator. dar forma e pură. scrib. Hesiod a scris fabula Privighetoarea si Eretele. Eschine gîndea sincer că Atena are nevoie de pace ş i . la Efes. Neputînd-o plăti. Primul său discurs. F. indignarea şi sarcasmul.

în comed i i l e sale. au început să fie luaţi în consideraţie. După relatarea lui Platon E U B E E A [E U B O l A]. l-au acuzat pe nedrept de sacrilegiu şi l-au condamnat la moarte. Grecii i-au considerat mult timp pe etolieni drept barbari. mai multe temple ale lui Apolon: monumente preţioase pentru arheologi. Eubeea. Trăiau risipiţi î n cătune şi singurul oraş important. ce se întindea nord de golful Corint. Aceşti ţărani. 224 . simţindu-se jigniţi de ironia s a . Etolia era o a ETOLIA [A I TO L l A]. Locuitorii din Delfi. R. Colecţia de fabule esopice care ne-a parvenit conţine peste 350 de fabule. au ştiut să se organizeze. V e z i C e i ş a p t e contra Tebei. Î n a i n t e de a muri. D. Liga se extinde. Sfirşitul secolului al Vl-lea. fiindcă se pot urmări transformările fiindcă ne-au suferite de planul iniţial şi păstrat multe elemente decorative din templul clădit în secolul al Vll-lea (metope pictate şi antefixe din lut ars). Fabulistul s-a bucurat de o mare celebritate la Atena. războinici neînfricaţi. dar foarte modest în comparaţie cu cele din restul Greciei. era Termos. dar nu putem stabili ce anume aparţine realmente lui Esop. c î m p i e î n t i n s ă şi muntoasă.Tezeu răpind p? Antiops ('). De la începutul mileniului l se ridicaseră aici. Fragment din frontonul templului lui Apolon din Eretria.. Dar Etolia a început să aibă o importanţă politică abia în timpul epocii elenistice: locuitorii ei. unde i s-a ridicat o statuie. E una din insulele cele mai î n t i n s e din mările greceşti. soteriile. Grecia mai această ligă. de la s f î r ş i t u l secolului al IV-lea. unul după altul şi pe aceleaşi fundaţii. autoritatea la Delfi prin persoane interpuse. de care se lui al Ill-lea liga etoliană î ş i exercită. Foto Hi'mer. din Fedon. şi aproape în tot cursul secoluCu fabulele pe care le născocea şi le povestea în timpul călătoriilor sale şi-a cîştigat o mare reputaţie. la vest de Locrida şi de Focida. Ea instituie în acest sanctuar respectat de toţi o sărbătoare nouă. dispreţuiţi altădată. Aproape lipită de continent. Muzeul din Halcis. Socrate ar fi pus în versuri unele din fabulele s a l e . Aristofan face mai multe aluzii la fabulele lui Esop. dar şi-a făcut şi duşmani. într-o ligă care cuprindea întreaga ţară. p E T E O C L E [E T E O K L E S]. ea merge paralel cu coastele Beoţiei şi Aticei. etoliană î ş i măreşte treptat teritoriul şi influenţa ei Roma va î n v i n g e Macedonia şi ales graţie sprijinului dat de P.

era profesor de matematică la Alexandria. în cîmpii ce se întind între şirurile de munţi. în sfîrşit. d e om politic care e în primul rînd un tehnician. cu un refuz atît de categoric de a accepta afirmaţii contestabile. în timpul războiului peloponeziac (411). E U B U L [ E U B U L O S ] . Eubeea s-a preocupat mai mult să asigure prin agricultură şi comerţ prosperitatea cetăţenilor ei. şi în special la Atena. dar niciodată înaintea lui expunerea problemelor nu fusese făcută cu atîta rigoare. ceea ce i-a adus din partea celebrului orator acuzaţia de duşman al binelui public. Ea trimite în Eubeea cleruhi [vezi C l e r u h i e] şi înăbuşe toate eforturile eubeenilor de a se elibera. Una din atribuţiile sale Principale era gestiunea fondului numit theor/ko. Are un relief destul de pronunţat (muntele Delfi se înalţă pînă la 1743 rn). desprinse de ceea ce le-a precedat sau le-a urmat. Eubeea redevine protectorat atenian pînă în 350. dar alipeşte cea mai mare parte dintre cetăţile ei la Confederaţia pe care o organizează în 378. La început Eubeea a fost populată de coloni tesalieni. căci destul de multe teoreme fuseseră demonstrate încă înaintea lui Euclid. cînd trece sub autoritatea macedoneană. o compilaţie. care ar prefera să strîngă bani pentru plăcerile atenienilor. ştiinţele. înainte de toate. era duşmanul aventurii şi s-a opus lui Demostene. P. pe care a mărit-o la 350 de trireme. Elementele lui Euclid. să creeze rezerve şi să asigure ţării venituri regulate. în minereuri. sub dominaţia tebană. După ce rămîne. Fără îndoială. Ca orice gospodar. P. Despre Euclid se ştie numai că. în fruntea cărţii î n t î i a Elementelor (lucrarea are 13 cărţi. Arhimede (387 — 212) şi Apolonios (260—200). să construiască un arsenal şi să restaureze portul Pireu. de traci şi dedriopi. de pildă. Eubul s-a străduit să combată risipa şi să creeze venituri noi. începînd din 354 şi probabil timp de opt ani consecutiv. decît să joace un rol politic în lume. într-o oarecare măsură. constituie manualul de geometrie prin excelenţă. trimit pînă departe coioni care întemeiază oraşe în Sicilia şi pe ţărmurile de nord ale Mării Egee. la care s-au adăugat greci din Peloponez şi din insule.apropie pînă la 60 m în strivitoarea Eurip. expulzatedin filozofie. Bogăţiile sale constau în păduri ce acoperă povîrnişuri le munţilor. întresecolul al Vlll-lea şi al Vl-lea. Eubul a administrat finanţele Atenei. cele două oraşe principale. între 371 şi 358. că avea o fire indulgentă şi că dispreţuia utilitatea practică a ştiinţei. bogate ţn viţă de vie. Către sfîrşitul secolului al Vl-lea. în faţa oraşului Halcis. care predica războiul contra lui Filip. Eubul e u n exemplu foarte rar î n t î l n i t în Grecia. se ocupă Euclid (330—270). matematicianul 225 . decît să lupte contra duşmanului ce-i ameninţa patria. fiindcă vrea să cîştige ceva din ceea ce învaţă". Atena pierde Eubeea. Euclid a c h e m a t u n s c l a v ş i i-aspus: „Dă-i o drahmă acestui tînăr. insula e destul de bogată ca să permită eretrienilor să construiască un templu lui Apolon Dafneforos.D. încep săducă oviată autonomă. şi astfel a putut să refacă marina de război. cărţile 14 şi 15 fiind adăugate ulterior). cu o ataregrijă pentru înlănţuirea logică a ideilor. templu din care s-a păstrat un grup sculptural de î n a l t ă calitate artistică: Tezeu răpind pe Ant/ope. pe la anul 300.D. Din acel moment Atena se va strădui să-şi impună hegemonia asupra acestei insule prospere şi atît de apropiate. Unul dintre elevii săi întrebîndu-l ce profit i-ar aduce învăţarea geometriei. De matematicăşi astronomie. Eretria şi Halcis. în secolul al Ill-lea. azi ne apare ca perfect conformă concepţiei unui ministru de finanţe ideal. măslini şi cereale şi. EUCLID [EUCLEIDES] GEOM E T R U L. Chiar dacă politica sa nu se potrivea cu situaţia tragică în care se găsea atunci Atena. acea subvenţie acordată cetăţenilor săraci ca să-şi poată plăti locul la teatru. opera era. avînd grijă. Cu toate aceste vicisitudini.

atunci C = A). axiome si postulate. constructor de aparate astronomice şi inventator al sistemului sferelor homocentrice. geometrii care s-au dovedit mai „potrivite" (şi nu „mai adevărate".. postulat al lui Euclid" avea să ducă. . Cărţile 7. Axiomele sînt un fel de silogisme matematice: două lucruri egale cu al treilea sînt egale între ele (dacă A=B şi B = C. se vor î n t î l n i în partea în care unghiurile s î n t mai mici decît două unghiuri drepte". adică cele car e definesc proporţiile". dar chiar. a făcut o lungă călătorie în Orient. prieten cu Platon. în secolul al XlX-lea e. Vezi Ş c o a l a d i n M e g a r a . cărţiie 11. (Paul Tannery). S. Lucrările s a l e în acest domeniu au fost comentate de astronomul Hiparh (c i rea 161—126) ş i de poetul Arătos.).. în cartea a zecea. Euclid este si autorul unei Optici (în care procedează ca în geometrie şi stabileşte că razele luminoase merg în linie dreaptă) şi al unui tratat de Porisme. la constituirea geometriilor neeuclidiene (Lobacevski. în sfîrşit. căci o geometrie nu poate fi mai adevărată decît alta) pentru interpretarea teoriilor moderne ale relativităţii generalizate. A executat el î n s u ş i picturile care împodobesc anumite vase semnate de el. în 361 a făcut parte din Academie. Punctul e ceea ce nu are părţi (definiţia l).n.. a modificat teoria Ideilor. în sfîrşit Euclid formulează cinci întrebări sau postulatecare trebuie admise înainte de a începe orice căutare. Al cincilea postulat. expunînd clasificarea iraţionalelor furnizate de „construcţiile geometrice [. prelungite la infinit. în secolul al XVIII-lea e. a trăit aproximativ între 408 şi 355. Playfair va formula astfel acest postulat: . Eudoxos consideră că plăcerea e binele suprem. J. lungimea π-are lăţime (definiţia II) şi suprafaţa η-are decît lungime şi lăţime (definiţia V). Ele se apropie de faptele stabilite prin experienţă şi.Cu cartea a cincea.] cu proprietăţile lor nu numai pentru ecuaţia de gradul al doilea si pentru ecuaţia bipătrată cu coeficienţi raţionali. pe care a condus-o în timpul celei de a doua călătorii a lui Platon în S i c i l i a . care are ca obiect comparaţia mărimilor luate în general. EUCLID [EUKLEIDES] SOCRAT I C U L .. Primele patru cărţi ale Elementelor tratează despre geometria plană." Se ştie că abandonarea acestui . în consecinţă punctele pot fi considerate ca extremităţi ale liniilor (definiţia III) şi liniile ca extremităţi ale suprafeţelor (definiţia-VI). A fost de asemenea un mare matematician. Definiţiile ating maxirnum de claritate posibil. şi judecăţile constitutive ale ştiinţei s î n t cele care stabilesc similitudinea (noi am spune azi egalitatea) raporturilor dintre două mărimi. de 226 . formînd unghiurile interioare de pe aceeaşi parte mai mici decît două unghiuri drepte. Riemann etc.. în poem u l său Fenomenele (Phainomena) (circa 275). 12 şi 13 despre geometria în spaţiu. P. P. e un element care η-are lungime. A fost unul din cei mai iscusiţi meşteşugari din cartierul Ceramic. „par să provină din tehnica artei de a construi".-M. E U D O X O S D I N C N I D . B. Deşi a dus o viaţă austeră.. se enunţă astfel: „Dacă o dreaptă intersecteazădouă drepte. cele două drepte.alexandrin plasează o serie de definiţii. 8 şi 9 se referă la numerele raţionale (aritmetica). cel rnai celebru. sau adevăruri evidente prin ele însele. Elementul e atunci raportul mărimilor. Cartea a şasea transformă studiul pur geometric al proporţiilor în aplicarea unei ştiinţe a proporţionalităţii în general. în ultimii ani ai secolului al Vl-lea. în parte. scrie Léon Brunschvicg. Bolyai. care nu ne-au parvenit şi despre sensul căruia s-a discutat mult. unde a cunoscut dualismul persan. Euclid abordează incomensurabilele. aşa cum scrie matematicianul Paul Tannery. pentru ecuaţia tripătrată". se pare că începe o ştiinţă nouă. Savant ş i filozof.n. Ca geograf.. de exemplu întregul e mai m are decît partea.Printr-un punct al planului se poate duce o singură paralelă la o dreaptă. E U F R O N I O S [Έ U P H R O N l O S].

era un fel de utopie politică. descoperirea unor insule bogate. E U H E M E R [E U E M E R O S]. D. Euhemer le-a descris cu atîta pricepere. Dacă s-a născut în Sicilia. a colectivismului moderat de acolo. FotoHifme r . Fragmentele cele mai întinse si mai valoroase ne-au fost 227 . pe o stelă de aur. care Ia rîndul său s-a inspirat din traducerea latină a lui Ennius. Muzeul Louvre. dacă a fost într-adevăr prietenul regelui Casandrosal Macedoniei. Circa 510 — 505. apărută la începutul secolului al Ill-lea. se afla în mijloc. Euhemer reproduce acest text. Panhaia. Autorul insistă asupra obiceiurilor. care persoana lui Euhemer ştim foarte puţin. la Messina. î n c î t mult timp s-a crezut în existenţa lor reală. şi dacă a călătorit mult — despre toate acestea n-avem mărturii sigure. dintre care cea mai frumoasă. exemplu craterul lui Anteu păstrat la Muzeul Louvre. Apoi începe un al doilea roman inserat în cel d i n t î i .Detaliu de pe un crater în forrnă de caliciu. apoi se pare că a deschis un atelier. colaborînd cu mai mulţi pictori decoratorii dintre care cel mai cunoscut este pictorul olarului Panaitios. în care. a castelor. Prin formă. Heracles şi Anteu. era gravată în hieroglife o lungă povestire. Romanul iui Euhemer avea toate calităţile ca să placă. P. şi se vede imediat că acesta e adevăratul subiect al operei: locuitorii din Panhaia dedicaseră un templu lui Zeus. pe gustul vremii: o călătorie pe mare în jurul Arabiei (zonă privilegiată pentru imaginaţia greacă) . A trăit la sfîrsitul secolului al IV-lea şi în primele decenii ale secolului al Ill-lea. care i-ar fi încredinţat funcţii foarte înalte. sau la Mesenia din Peloponez. pictat de Eufronios. Cunoaştem î n schimb foarte bine celebra sa lucrare Istoria sacra. Despre transmise de istoricul Diodor din Sicilia şi de Lactantius.

Pe de a l t ă parte. luate adesea d i n s u r s e de m i n a a doua. Zeii erau de fapt oameni. S-a vorbit m u l t despre euh e m e r i s m î n legătură c u e i . de p ă r i n t e l e său. erau prezentaţi ca nişte f i i n ţ e „aparte". E U M E U [E U M A l OS]. E u h e m e r i s m u l a l u a t l d u n i i aspectul u n e i d e m i s t i f i c ă r i m a l i ţ i o a s e · faptele o a m e n i l o r m a r i au devenit anecdote b a n a l e sau groteşti.l nege în mod radic a l . î n u m i l a s a îndeletn i c i r e de porcar. dar aproape totdeauna prin calitatea şi efectele activităţii lor. S-ar putea spune că în ei e sădit un element d i v i n imanent întregii omeniri. soţia poetului m i t i c Orfeu. din vremea cînd d o m n e a u pe pămînt. (deea că zeii fuseserăcîndva oameni. replica elementului d i v i n pe care îl conţin stelele în transcendenţa lor. Povestitor u l era î n s u ş i Zeus. căci A l e x a n d r u cel Mare s-a proclamat singur zeu. Pe de altă parte. Poet comic atenian din secol u l al V-lea [vezi C o m e d i e J . de a căuta o transpu- nere prozaică pentru f i e c a r e d in a t r i b u t e l e l o r ..zeilor" s i l a d i m i n u area importanţei lor. în r e a l i t a t e însă m u l ţ i nu ştiau n i c i măcar n u m e l e a u t o r u l u i Istoriei sacre.l e a ) la î n m u l ţ i r e a n u m ă r u l u i . el trebuia să gîndească d i v i n u l în termeni raţion a l i ş t i şi u m a n i ş t i . Dacă facem abstracţie de textele în care natura u m a n ă a zeilor e dedusă din v i c i i l e . a căutat t i m p de douăzeci de a n i — cît a durat absenţa s t ă p î n u l u i său — să-i păstreze b u n u r i l e şi s-o ajute pe Penelopa să reziste l a s o l i c i t ă r i l e p r e t e n d e n ţ i l o r . Eumeu a fost cel mai credincios d i n t r e s l u j i t o r i i l u i U l i s e . Această degradare a in. E U P O L l S. e u h e m e r i s m u l a^t e n t i c a l P ă r i n ţ i l o r B i s e r i c i i se reduce aproape totdeauna la argumente accesorii. o e v o l u ţ i e s p i r i t u a l ă recentă făcuse m i n ţ i l e mai receptive la asemenea idei : pe de o parte. în această p r i v i n ţ ă . T e n d i n ţ a de a autentifica toate v a r i a n t e l e locale a l e f i g u r i l o r d i v i n e . ci pentru a le d e f i n i m a i bine meritele. cu condiţia să nu se întoarcă înapoi s-o privească 228 . j P. în s p e c i a l Apolon şi Artemis. iar cei ce-l c i t a u n-aveau n i c i o idee precisă despre opera sa. practica apoteozei apăruse încă de pe a t u n c i chiar în G r e c i a . c r i t i c a r a ţ i o n a l i s t ă a legendelor eroice ş i critica filozofică a t r a d i ţ i i l o r r e l i g i o a s e s e arătau gata să s u b l i n i e z e elementele lor u m a n e (sau chiar prea umane). Neconsolat. aceşti l e g i s l a t o r i . tradiţiile locale care situau mormîntul d i v i n i tăţilor mai i m p o r t a n t e — t o a t e acestea favorizau succesul l u i Euhemer. E U R I D I C E [ E U R Y D I K E]. s p i r a ţ i e i o r i g i n a r e este încă şi m a i c l a r ă la s c r i i t o r i i creştini. o argumentare concretă şi convingătoare. F i u d e rege ajuns sclav. va duce adesea pe c o n t i n u a t o r i i l u i E u h e m e r (au fost m u l ţ i . E l e c e l care-l recunoaşte p r i m u l pe U l i s e .relata faptele l u i Uranos. Orfeu a plecat s-o caute în infern: graţie farm e c u l u i cîntecelor sale a putut pătrunde pe t ă r î m u l interzis al u m b r e l o r şi a o b ţ i n u t înv o i a l a s-o readucă pe pămînt pe E u r i d i c e . P. apoteozaţi în t i m p u l v i e ţ i i sau după moarte. în fond. în orice cazn-o contestă n i c ă i e r i şi citează p r i n tre i n i ţ i a t i v e l e valoroase a l e l u i Uranos faptul că le-a dedicat un cult. r o l u l important pe care îl acordau e r o i l o r — la o r i g i n e s i m p l i m u r i t o r i —. A doua parte a p o v e s t i r i i de pe stelă se referea la a l ţ i zei. şi n u s ă . s l ă b i c i u n i l e s i c r i m e l e lor. S e p a r e c ă a a d m i s d i v i n i t a t e a a ş t r i l o r . T e o r i i l e sale se referă n u m a i la zeii populari şi nu pentru a-i m i n i m a liza. Cronos şi Zeus. în al doilea rînd. Mai ramînea să se dea acestei teze o formă s i s t e m a t i c ă . s c r i i t o r i i c r e ş t i n i — p o l e m i ş t i care căutau să denigreze p ă g î n i s m u l p r i n i s t o r i a scandaloasă a z e i l o r — n i c i n u p u t e a u g ă s i î n o p e ^ a l u i Euhemer u n m a t e r i a l p o t r i v i t i n t e n ţ i i l o r lor. a fost muşcată într-o zi de un şarpe şi a m u r i t . acest rol şi l-a asumat Euhemer. D. incepînd cu s e c o l u l al I l l . E u r i d i c e . o răspîndire largă. cînd acesta a debarcat în secret în Itaca. era p r o b a b i l foarte gustată în acea v r e m e d e p u b l i c . E u h e m e r i s m u l nu va întîrzia să se îndepărteze. M a i î n t î i î n s u ş i antrop o m o r f i s m u l reprezentărilor religioase ale grecilor. inventatori binefăcători sau chiar cuceritori..

tragedie pierdută). ni-l prezintă ca pe un poet orgolios şi solitar. A scris nouăzeci şi două de piese. /Medeea (431) e capodopera lui Euripide prin descrierea geloziei şi a caracterului n e î m b l î n z i t al eroinei.. care îl o m o r î s e pe fiul său Polidor. spune că Orfeu η-a putut rezista dorinţei de a-şi revedea soţia. A lăsat trei fii. pe Molosos. regele Traciei. ceea ce ar explica misoginismul din piesele lui. iar Pirus e ucis de Oreste. Heracles însă. dintre care cel mai tînăr. loc temut din cauza unui curent dublu care provoacă un v î r tej foarte violent. P. se numea Eurip. preferind să trăiască în străinătate. dar η-a obţinut decît de cinci ori premiul î n t î i . soţia regelui Admet din oraşul Fere. a condus-o pe Eu. care soseşte tocmai în clipa aceea. E U R l P [E U R l P O S]. a fost şi el poet tragic. EURIPIDE [EURIPIDES]. ci mai degrabă un mizantrop. deşi îndoliat. pe care îl chema tot Euripide. la douăzeci şi cinci de ani. Tragediile sale au fost adesea reluate si probabil de aceea ni s-au păstrat de la Euripide nouăsprezece piese. mai multe decît aie lui Eschil şi Sofocle la un loc. Totuşi. acuzat pe nedrept de mama sa vitregă Fedra. fiul lui Tezeu. Euripide. Euripide a cunoscut după moarte o glorie mai mare d e c î t a celorlalţi doi mari tragici atenieni. Racine a imitat această tragedie în Fedra. A avut de la el un fiu. care îi datora viaţa si cucerirea „Lîni i de aur". la curtea regelui Arhelaos. Aristofan 3 susţinut de mai multe ori că mama lui Euripide vindea hasmaţuchi si alte legume în piaţă. O legendă. unde visează şi meditează toată ziua . Lăsîndu-se înduplecat de rugăminţile Euridicei. ca Alcesta. Eubeea e despărţită de litoralul atic printr-o strîmtoare a cărei lăţime nu depăşeşte 60 m . Euripide a debutat în teatru în 455. care. Euadne (în Rugătoarele) şi Laodamia (în Protest /o os. Medeea î ş i omoară copiii pe care îi avusese cu ei. a părăsit ingrata Atena. o răpeşte Geniului morţii (Tbanotos) şi o redă lui Admet. dar Euripide a adus pe scenă şi eroine minunate. Peleu îi împiedică. Părăsită desoţul său lason. Nu era propriu-zis un 229 . în împărăţia morţilor. Poet Alcesta (Alkestis) (438): Alcesta. ca şi Eschil odinioară. născut la Salam ina chiar în anul vestitei bătălii navale. A murit la Pela în 406.cu picioarele în aer". Supărat că avea a t î t de puţin succes. în faţa oraşului Halcis. apoi în Macedonia. adică întins î n pat. anul morţii lui Eschil. Sespunecă a fost însurat de două ori si că a fost nefericit în ambele căsnicii. izolat de lume. Hipolit (Hippolytosj (428): Hipolit. Puţin apreciat în timpul v i e ţ i i . D. Ahile. care e condamnat să moară dacă nimeni nu consimte să i se substituie. Orfeu s-a întors către ea prea devreme. care a ajuns populară abia t î r z i u . multe pasaje din Medeea exprimă revendicări „feministe". pe care Hermiona şi tatăl său Menelau vor să-l ucidă. contrariată de aparenta lui indi'ferenţă. Hermes. Aristofan.fnalnte de a ieşi din infern. Hecuba (Hekabe) : După cucerirea Troiei. soţia lui Priam. Alcesta acceptă sacrificiul şi moare pe scenă. care îl parodiază şi î ş i bate joc de el fără milă. ridice înapoi. înconjurată de soţ şi de copii. misogin. cum ar fi putut să urmeze cursurile costisitoare ale sofiştilor şi să se consacre apoi cu totul vocaţiei sale poetice l-a frecventat pe Anaxagora si pe Socrate. Pe de altă parte. călăuza sufletelor. în 408 a plecat în Tesalia. anul morţii lui Sofocle. Racine s-a inspirat din această piesă tragic atenian (480—406). moare nevinovat. î ş i vede fiica (Polixenia) jertfită de ahei pe mormîntul lui Ahile. Ea se răzbună apoi cu cruzime pe Polimestor. Se pare că Euripide η-a luat de loc parte la viaţa publică. A v î n d un caracter posomorit şi ursuz. dacă ar fi provenit dintr-o familie săracă. care se îndrăgostise de el. devenită concubina lui Andromaca fiul lui (Andromakhe) (420): Eroina e văduva lui HecPirus. Acestea s î n t următoarele 1 . oferise lui Heracles o generoasă ospitalitate. închis în camera sa de lucru. ca să-l lovească î n ce avea mai scump. tor. el trăia foarte retras. Hecuba.

într-o criză de nebunie provocată de Hera. „cel mai tragic" dintre poeţii dramatici. concepute :_a forţe irezistibile. Ifigenia "in Aulida: Ifigenia e sacrificată de ahei ca să obţină un v î n t prielnic pentru plecarea flotei. mai puţin nobil decît cel al lui Sofocle. a devenit paznic (neokoros) la sanctuarul din Delfi. printre care se află şi mama sa Agaue. Cînd îi sînt aduşi Oreste şi Piiade. recurge la un procedeu comod. unde a devenit preoteasa acestei zeiţe. Au mai rămas fragmente importante din multe alte piese ale lui Euripide. elevul sofiştilor. Silen şi fiii s ă i Satirii. fiul lui Tezeu si regele Atenei. If i gen ia (Iphigeneia) m Taurida: fiica lui Agamemnon η-a fost sacrificată la Aulis. Boconte/e. Electro (412): Euripide reia o temă tratată de Eschi! în Hoeforele şi de Sofocle în Electro. 230 . mai ales din H i p s i p i l a şi din Antiopo.rezumat" dramatic al întregii legende tebane. care s î n t sclavii Ciclopului. Elena (Hélène) (412). care evocă stabilirea cultului orgiastic al lui Dionisos "n Beoţia: Penteu. probabil pe nedrept: Resus e regele trac omorît de Ulise în episodul Doloniei (lHâda. pune stăpînire pe palatul lui Menelau şi vrea s-o ucidă pe Hermiona. Heracles furios'. Resus. îi omoară cu m î n a lui. Euripide a fost. este recunoscut de sora sa şi o omoară pe Clitemnestra. Oreste ("Orestes) (408): fiul lui Agamemnon. în această funcţie trebuie să ucidă pe toţi străinii nou-veniţi. Dar creatorul Medeei. î n c e l e d i n u r m ă ' f i u i ş i mama se recunosc. pe care voia să-i omoare uzurpatorul Licos. R. Apolon. ca în cîntul IX din Odiseea. locuieşte la ţară. Pentru deznodămînt Euripide a apelat mai des decît predecesorii săi la facilii deus ex machina. mai mult dec î t Eschi l şi Sofocle. abandonat la naştere. care fusese dusă în Egipt. ce distrug orice sentiment de pudoare şi de milă. piesă religioasă şi mistică (sau di m. Teatrul lui Euripide. caută să-l otrăvească. crezîndu-l fiul soţului ei Xutos. Heraclizii (Herakleidai)'. Creusa. în expunerea temei pieselor sale. în sfîrşit. iar Ion încearcă s-o ucidă pe Creusa.în Andromaco. se opune noului zeu şi e s f î ş i a t de bacante. ci dusă de Artemis în Taurida (Crimeea). al Fedrei şi al Alcestei a fost cu toate acestea un mare poet. dragostea şi gelozia.. dar î i salvează Demofon. provocînd prin toate m ijloacele groaza şi mila. uciderea lui Astianax. Acolo o găseşte Menelau după războiul troian. aduc în acest episod eroic o notă burlescă. cum spunea Aristotel. mai puţin grandios decît cel a! lui Eschil. dramă satirică. s a c r i f i c i u l Polixeniei. El s-a jucat efectiv cu nervii publicului. eroul î ş i salvează la început copiii. care îi porunceşte s-o ia de soţie. Fiica lui Agamemnon. Euripide e marele pictor al pasiunilor. piesă cu subiect paradoxal: Paris fuge Ia Troia numai cu fantoma adevăratei Elene. cîntul X). regele Tebei. potrivă. fiul lui Apolon şi al Creusei. Ciclopul. Dar atunci apare un deus ex machina. silită să se mărite cu un ţăran. pe care nu voiau să-i îngroape. Euristeu vrea să omoare pe fiii lui Heracles („Heraclizii"). condamnat la moarte pentru uciderea Clitemnestrei. adică monologul în ca-e un personaj din piesă sau un zeu povesteşte subiectul. căci în nenumărate tirade Euripide. dar artificial: prologul. dar Artemis pune în locul fetei o căprioară. revelează o concepţie mai puţin pură despre artă. Lirismul său are mai mult graţie d e c î t forţă şi tinde cîteodată spre preţiozitate sau dulcegării. îndemînarea autorului dramatic iese prea clar la iveală Filozofia şi retorica dăunează verosimilului. a cărui autenticitate a fost contestată. î ş i exprimă ideile prin gura personajelor. Feniciene/e: un fel de . Troienele (415): dramatizarea groaznicelor scene ce s-au petrecut la cucerirea Troiei: împărţirea femeilor între învingători. Apoi. ce povesteşte şederea lui Ulise şi a tovarăşilor săi în peştera lui Polifem. ion: Ion. Rugătoarele (418): elogiu adus Atenei şi fui Tezeu. F. vine Oreste. Ifigenia îi recunoaşte la timp şi fuge cu ei. incendierea oraşului. care sileşte pe tebani să înapoieze cadavrele celor şapte căpetenii. cu tendinţe raţionaliste?). Prin aceasta Euripide anunţă poezia elenistică.

Europa. 231 . care au păstrat numele lui Atal şi al lui Eumene. Din această unire s-au născut trei fii : M i nos. rca 460 — 450. M i j l o a c e l e materiale le permiteau să construiască clădiri somptuoase. p e c î n d se juca cu p r i e t e n e l e s a l e p e plaja din Tir sau din Sidon. Apoi. D. Culoarea era verde. E V A N T A I . P. S t r a n i u l cuplu a traversat astfel mările şi a ajuns în Creta. E U R O P A [EUROPE]. evergetismul devine o adevărată instituţie. unele evantaie aveau formă de cerc sau semănau cu o palmetă. aşa cum au fost Porticurile din Atena. Epigonii [vezi cuvîntul] ce-si disputau moştenirea lui Alexandru cel Mare au început să imite exemplul acestor persoane particulare. D. Aşa arătau evantaiele rigide (făcute. grecii bogaţi Pînă în zilele lor un donează ţării prin comerţ sau industrie s-a produs paralel cu sără- s p i t a l sau un monument. în multe dintre statele lipsite de bani au început să se înmulţească donaţiile pentru diverse fundaţii. Atena crease încă de mult sub forma Jeiturgiilor" [vezi c u v î n t u l ] un fel de evergetism impus. Acest accesoriu a l toaletei feminine era necesar într-o ţară a t î t de caldă şi de însorită ca Grecia. care îi decerna o coroană. a fost răpită. Se spune că tinerii spartani se aruncau în el după exerciţiile lor istovitoare şi ieşeau destul de flămînzi ca să m ă n î n c e cu plăcere faimoasa „zeamă neagră". Generozitatea donatorului era răsplătită printr-un decret onorific. noastre. P. din bucăţele de lemn subţire) din m î n a femeilor elegante. E V E R G E T [ E U E R G E T E S]. reprezentate de figurinele de Tanagra. unde a întemeiat Teba. un fel de glorie deşartă care-i face pe oameni să-şi lege numele de un anumit act de binefacere pentru comunitate. R. V O T Mau. după cum se pare. începînd mai ales din epoca elenistică. citeodată aurie. Acest fluviu care traversează Laconia era vestit pentru apa sa rece. Evantaiul era o simplă apărătoare cu m î n e r în formă de frunză de palmier (codiţa servea drept mîner) sau în formăde i n i m ă . cu scopul de a-şi atrage favoarea vreunei cetăţi. E U R O T A S. Din s e c o l u l al IV-lea. o m î n c a r e foarte picantă. Metopâ a templului G din Sçlinus. a cărei savoare nu era de loc apreciată de ceilalţi greci. în mod spontan. Everîmbogăţirea unor anumiţi cetăţeni cirea cetăţilor. de un taur miraculos.nirea Europei. Muzeul din Palermo. o t î - nără prinţesă f e n i c i a n ă . Foto L. D. P. get era ceea ce numim azi un mecena ş i . Fraţii fetei au plecat pe urmele ei şi astfel Cadmos a ajuns pînă în inima Greciei. F. Rad am an t şi Sarpedon. Generozitatea este una din trăsăturile caracterului grec. care nu era altul decît Zeus. albastră sau albă.

î n a doua jumătate a seco- frumos şi mai complet. Regăsim în primul r î n d marea curte dreptunghiulară. datînd din secolele al νΊΙ-lea şi al Vl-lea. s î n t organizate şi construite după principiile arhitecturale la modă pe atunci î n Creta. în sudul Cretei. dintre care ai doilea e mai FALERON [PH A L E R O N ] . admirăm propileele. din sec. spre v. 232 . într-o epocă foarte îndepărtată. Primul pa- lat princiar a fost ridicat la Faistos. atenienii î ş i instalaseră portul în rada aprop i a t ă d e la Faleron. cu o mare varietate de încăperi pe două din laturile perimetrului: s ă l i de ceremonie si de locuit. al XlX-lea p î n ă în sec. Foto Hirmer.est. p. Circa 530 — 525. E X E C I A S . D. ca si ale edificiului care i-a urmat imediat. care îl reprezintă pe Dionisos într-o barcă cu catargul si verga încărcate de struguri. de a fi amenajat ( î n s e c o l u l al V-lea) P i r e u l . s-au găsit sub ruinele celor două mari palate care. care duce la etaj. Ambele palate. De aici provin c î t e v a vase interesante de la sfîrşitul perioadei geometrice. Muzeul Vaticanului. Una dintre operele s a / e cele mai celebre înfăţişează pe Uuse şi Aiax jucînd zaruri (Muzeul Vatican). care anunţă pe cele din Grecia timpurilor istorice s i . al XV-lea. monumentală. Urmele sale. Săpăturile au scos la iveală urme ale aşezării. P. D. Ca si celelalte palate.Detaliu de pe o amforă executată de Execias. Ahile şi Aiax iucînd zaruri. cam între 550 şi 520. Nu poate fi uitată nici splendida cupă păstrată la Munchen. La ultima formă constructivă a palatului. dependinţe şi antrepozite pentru provizii. au rivalizat cu cele din Cnosos. pe care de altfel a dus-o la apogeu. locuri de cult. F A I S T O S fPHAISTOS]. înainte lului al Vl-lea. cele de la Faistos erau decorate cu picturi. Execias străluceşte printre! cei mai de frunte pictori de vase de Atica El este unul dintre u l t i m i i mari artişti care au utilizat tehnica figurilor negre. o scară somptuoasă.

Palatul din Faistos. în familiile înstărite şi aristocrate. F a m i l i i l e greceşti nu erau de loc prolifice. în funcţie de starea materiaiă a familiei. Familia ateniană pare să fi fost solidă pînă în timpul războiului peloponeziac (431—404). dar în poporul de rînd obiceiurile erau probabil mai libere. F A M I L I E . D. cum se î n t î m p l a la Sparta. nu era potrivit pentru o flotă î n care atenienii îşi puneau toate speranţele. Bărbaţii fiind mereu la război sau ocupaţi cu paza zidurilor de apărare. Ea ţine cheile cămării. în cadrul instituţiei numite syssitio. cu atribuţia de a veghea în numele cetăţii asupra conduitei femeilor. cînd obiceiurile au suferit mari schimbări. Cînd invită la el alţi bărbaţi. iar spaţiul restrîns făcea ca separarea sexelor în interiorul unei case să fie în genere imposibilă. dar familia era constituită în mod normal prin căsătorie [vezi cuvîntul]. El trăieşte mult în afara casei şi mănîncă de cele mai multe ori cu prietenii sau camarazii săi. mai multsau mai puţin numeroşi. Teatrul datînd din timpul primului palat. sau 233 . soţiile au fost nevoite să aibă mai multă iniţiativă şi au renunţat apoi destul de greu la relativa independenţă pe care le-o adusese această perioadă de criză. To- tuşi o soţie care se bucură de încrederea soţului este o adevărată stăpînă la ea acasă (despoina). Soţul î ş i găsea uşor satisfacţii sexuale în afara casei. locul acesta. la curtezane [vezi cuvîntul] sau adolescenţi. Bărbatul are toate drepturile. kyrios. al XVIIl-lea. funcţia de gineconom (gynaikonomos). Sec. de aceea a fost părăsit. el este stăpînul. femeia trăia izolată în gineceu [vezi cuvîntul]. ea supraveghează copiii şi sclavii domestici. ca şi de v î n t u r i l e din larg. P. atît de puţin apărat de atacurile duşmane. Atunci atenienii au creat o nouă magistratură. Totuşi. Concubinajul se practica pe scară largă şi avea uneori caracter stabil. foto Hossfc. nevasta nici nu apare.

divorţul era extrem de dificil. trebuia să-i înapoieze dota. singurul în măsură să aprecieze gravitatea prejudiciilor suferite. Mai mult. în acest caz. şi fetele mai des decît băieţii. tatăl familiei avea dreptul absolut de a abandona un nounăscut pe care nu voia să-l crească: copilul era pus într-un vas sau într-o oală de argilă. soţiile nefericite nu aveau decît o singură scăpare: să meargă la arhonte. Femeile de condiţie liberă nu puteau să avorteze fără consimţămîntui soţului. între soţ şi soţie nu exista de obicei prea multă intimitate şi dragoste. rostul căsătoriei fiind în specia! gospodărirea casei şi asi234 gurarea unui moştenitor. care nu puteau refuza nimic stăpînului si deveneau astfel concubinele lui. cu servitoarele. numai loviturile şi maltratarea. obligaţie care împiedica destul de des divorţul. Arts. în general cel mai mare dintre băieţi primea nu- . pentru femeie [vezi cuvîntul]. urmat de un banchet. iar sclavele fără permisiunea stăpînului. Apoi copilul era purtat în fugă în jurul vetrei (de aici şi numele amphidromia. adică moştenitoare unică) trebuia să secăsătorească cu ruda cea mai apropiată. în schimb. dacă erau stabilite prin anchetă. De atunci înainte. Avortul era permis. membri i fam i l iei se strîngeau din nou. la dnd-şase zile după naştere. care comporta o ceremonie de purificare pentru mamă şi pentru toate persoanele care avuseseră legătură cu naşterea (ceea ce le adusese într-o stare de impuritate). A z e c e a z i d e l a naştere. aproape imposibil. sărăcia sau egoismul îi făcea pe atenieni să nu dorească să aibă multe guri d e hrănit. fiica sa (denumită epikleros. Secolul al Vi-lea. nou-născutui făcea parte din familie şi nici tată) nu mai avea dreptu 1 să se debaraseze d e e l . avea loc sărbătoarea de familie numită amphidromia. Dacă perpetuarea cultului familial părea asigurată prin prezenţa în cămin a unui băiat sau a doi băieţi. Divorţul [vezi cuvîntul] era foarte uşor de obţinut pentru bărbat. Atunci i se dădea copilului un nume. La Atena. Boston. car e-i servea drept mormînt. cînd un băiat era recunoscut de tatăl său. adică „alergare în jur"). Copiii nelegitimi erau expuşi astfel în număr mai mare decît ceilalţi. Cînd un cap de familie murea fără descendenţă masculină. chiar acasă. cu condiţia ca tatăl să-şi dea asentimentul. Museum of F'[nr. Pe de al ta part e. care devenea moştenitoarea întregului patrimoniu familial şi astfel se evita stingerea cultului strămoşilor. La Atena. Teama de a micşora averea familiei prin împărţirea ei între moştenitori contribuia de asemenea la limitarea de bună voie a naşterilor. de astă dată pentru un s a c r i f i c i u . Infidelitatea evidentă a soţului nu constituia un motiv suficient. puteau decide pe magistrat să pronunţe divorţul. grecii se mulţumeau cu atît.Bunic inti'nzînd un ciorchine de struguri nepoatei sale Teracotă din Beoţia. care avea dreptul să-şi repudieze soţiae adevărat că.

F. F E D R A [P H A l D R A].fardată cu ceruză. Elena. F. ca să aibă tenul mai deschis ca de obicei. după ce I-a acuzat ţ>e fiul său vitreg că ar fi încercat s-o seducă. această Fedra chinuită a inspirat pemai mulţi artişti. Curtezanele [vezi cuvîntul]. care a pustiit Grecia în epoci le elenistică şj romană şi a dus-o la decădere. R. şi-a pus capăt zilelor. Din secolul al l V-1 ea. care a decăzut încetul cu încetul şi a devenit o simplă regină nefericită. parfumuri [vezi cuvîntul] şi farduri. Metropolitan Museum of Art. Limitarea naşterilor. Andromaca. î ş i scoteau în evidenţă ochii şi sprîncenele cu linii negre sau maro. torturată de dorinţe si de remuscări. D U R. în epocile minoică şi miceni ană. ea s-a căsătorit cu Tezeu. din prima sa căsătorie cu Amazoana Antiope. Ishomah povesteşte că într-o zi a găsit-o pe tînăra sa soţie . F A R. R. Penelopa. Megara". Detaliu de pe un lecit atic decorat de pictorul Amasis. In tragedia Hipolit. nu masculine). Se pune azi întrebarea dacă la origine Fedra η-a fost cumva o zeiţă. Fiică a legendarului Minos şi a Pasifaei. D. iar Femei torcind lină. F E M E I E . I. care avea.mele bunicului dinspre tată. New York .. avortul şi abandonarea nou-nâscuţilor mai mult decît epidemiile şi răzau fost. ca să pară mai roşie decît în realitate". La începutul secolului al Η-lea e. P. un fiu (Hipolit). Hecuba.. Fedra este una din eroinele legendelor greceşti preluate de teatrul modern.. Tînârul a rezistat avansurilor mamei sale şi atunci nefericita Fedra. Nausicaa şi mama sa Arête au o mare libertate în purtare si în vorbire. se pare că femei a se bucurade un statut egal sau aproape egal cu al bărbatului: în poemele homerice.n. în Economicul lui Xenofon. cauzele uligantropiei (scăderea popu latiei). şi vopsită cu orcanet. Multe femei î ş i epilau părul de prisos la flacără sau şi-l râdeau (briciul era un instrument al toaletei feminine. Ele foloseau de asemenea creme. Circa 540-530. Euripide povesteşte cum Fedra s-a îndrăgostit de Hipolit în absenţa lui Tezeu. echivalentul contingentului trimis pe vremuri la Plateea (479) de un singur oraş.întreaga Eladă ar putea furniza cel mult trei mii de hopliţi. pe lîngă că se fardau cu ceruză şi orcanet. care i-a servit ca sursă de inspiraţie lui Racine. boaiele. Plutarh va constata că: .

în r e a l i t a t e . care putea s-o recăsătorească d u p ă b u n u l s ă u plac. Deci f e m e i a greacă este. t o t u l se s c h i m b ă . Cu toate acestea. M o r a v u r i l e î n g ă d u i a u totuşi f e m e i i căsătorite o a n u m i t ă l i b e r t a t e de a c ţ i u n e . ci p r i n puterea de constrîngere a m o r a v u r i l o r . fetele nu primeau altă î n v ă ţ ă t u r ă decît aceea pe care le-o putea da m a m a sau doica. De r e g u l ă . Nu erau ţ i n u t e d u p ă g r a t i i sau porţi încuiate (cu excepţia n o p ţ i i p r o b a b i l ) . c a ş i b ă i e ţ i i (alergare. k y r i o s era soţul. ci era reprezentată p r i n k y r i o s . care-şi modelează constant eroinele după imaginea atenienelor d i n . în l i p s a a c e s t u i a . Dacă e î n s u r a t . care. c ă s ă t o r i n d u . în vreme ce b ă i e ţ i i mergeau. l u p t ă . ele stăteau i z o l a t e în apartament u l rezervat f e m e i l o r . ateniana cădea d i n nou s u b autoritatea tatăl u i . legea o b l i g ă r u d a paternă cea m a i apropiată să ia în căsătorie pe f i i c a ep/k/eros. c o n d i ţ i a sa j u r i d i c ă este abia cu p u ţ i n superioară celei d e s c l a v . e drept foarte l i m i t a t ă . fără să-i pese de n i m i c . H e s i o d este un m i s o g i n . Dacă r ă m î n e a văduvă.ş i soţia cu a l t c i n e v a . ca şi în atîtea altele. Ateniana nu dispunea de propria sa persoană. pe care o t r a n s m i t e f i i l o r e i . faţă de s o ţ i i lor. ş t i i n d că va m u r i . Aşa se î n t î m p l ă cu f i i c e l e e p i k / e r o j . pe un frate de sînge s a j . La Atena şi în cele mai m u l t e cetăţi. P e n t r u f e m e i l e m ă r i tate. tabloul este complet d i f e r i t . pe s c l a v i şi pe c o p i i .l e a ) . i a r m o ş t e n i t o r i i săi se b u c u r a u de a c e l a ş i 236 drept. îşi d e s e m n a s i n g u r succesor u l . care i n a u g u r e a z ă Vîrsta F i e r u l u i ( a p r o x i m a t i v s e c o l u l a l X i . dacă n-aveau f r a ţ i . pe meteci. î n c e p î n d c u i n v a z i a d o r i a n a . n u m i t g i n e c e u [vezi c u v î n t u l ] . Tată! avea d r e p t u l să-şi m ă r i t e f i i c a nu n u m a i cît era în v i a ţ ă . aşa c u m i g n o r a pe s t r ă i n i . f e m e i l e spartane puteau să-şi e x p r i m e părerea a s u p r a t r e b u r i l o r s t a t u l u i doar î n p a r t i c u l a r . c h i a r şi de acele ale bărbaţilor d i n casă. p r o b a b i l ele î n s e l e a n a l f a bete. nefăcînd parte n i c i d i n a d u n a r e ('Apei/o). în t i m p u r i l e cele m a i depărtate. apoi la cea a citaristului şi a pedotribului (profesorul de gimnastică). o m i n o r ă perpetuă. la adăpost de orice p r i v i r e bărbătească. el putea s-o omoare sau s-o v î n d ă . Pe de altă parte.Laced e m o n i e n e l e erau prea î n d r ă z n e ţ e ş i aveau faţă de s o ţ i i lor o cutezanţă aproape bărbătească: aveau p u t e r i d e p l i n e î n casă. F e m e i a a t e n i a n ă nu putea să apară în faţa i n s t a n ţ e l o r j u d e c ă t o r e ş t i . L u c r u l acesta d e v i n e e v i d e n t î n c e p î n d m a i a l e s c u legea l u i P e r i c l e . Dar s i t u a ţ i a f e m e i i ne este cel m a i b i n e cunoscută pentru epoca c l a s i c ă . poate divorţa. La p r o c e s i u n i ele apăreau aproape g o a l e . a d i c ă o r f a n e l e ai căror taţi au m u r i t fără a lăsa moştenitori de sex m a s c u l i n . d i s p u n e totuşi de o „cetăţenie potenţială". Ca să asigure transmiterea averii şi c o n t i n u i t a t e a c u l t u l u i f a m i l i a l . care în această p r i v i n ţ ă .. pe r u d a cea m a i apropiată î n l i n i e paternă. la ş c o a l a gramatistului. T r e b u i e să d i s c u t ă m separat c a z u l Spartei. adică în c ă m i n u l ei.b ă r b a ţ i i nu le socotesc cu n i m i c i n f e r i o a r e . O lege a l u i Solon i n t e r z i c e a b ă r b a t u l u i să-şi v î n d ă f i i c a sau sora. Fetele aveau drept k y r i o s pe tatăl l o r s a u . î n 450. începînd de la şapte a n i . dar a c ă r u i depozitară este adesea c o n siderată. c o n s t i t u i e o excepţie: fetele făceau e x e r c i ţ i i sportive î n p u b l i c . se poate s p u n e că a t e n i a n a . P l u t a r h povesteşte: . i a r în t r e b u r i l e p u b l i c e î ş i d ă d e a u părerea l i b e r în c h e s t i u n i l e cele mai importante". Statul nu recunoştea decît p e cetăţeni i s ă i p r o p r i i ş i i g n o r a f e m e i l e . d i n punct de vedere l e g a l . Kyrios. Fetele aveau la Atena o viaţă m u l t m a i monotonă şi m a i î n g r ă d i t ă decît la Sparta. S i t u a ţ i a e oarecum a n a l o g ă p e n t r u patrimon i u l f a m i l i a l . n i c i din senat (Gerusia) şi nea v î n d n i c i u n drept p o l i t i c . avea asupra ei toate d r e p t u r i l e . E u r i p i d e . d o m n u l şi s t ă p î n u l ei. ci şi p r i n testament. aruncarea d i s c u l u i şi a s u l i ţ e i ) . Constatăm totuşi că u n e o r i p r i m u l soţ. în afară d e căzu l cînd s-ar dovedi că a avut legături cu un bărbat î n a i n t e de m ă r i t i ş . d e c i d e că pentru a fi cetăţean a t e n i a n e nevoie să f i i f i u l u n u i cetăţean ş i a l u n e i f i i c e d e cetăţean. c h i a r dacă nu are n i c i un drept c i v i c . în Viata lui L i c u r g . p e care f e m e i a n u-1 poate a d m i n i s t r a .

R. a grăbit evoluţia moravurilor: bărbaţii fiind ocupaţi mereu cu paza fortificaţiilor sau plecaţi în expediţii. în sfîrşit. //e/eizis. unic în felul său. într-adevăr. în epoca elenistică. situaţia era cu totul alta. Socrate şi mai mulţi d i s c i p o l i ai săi au proclamat egalitatea naturală a celor două sexe. F E R E C R A T E [P H E R E K R A T E S]. Ele erau totdeauna însoţite de o servitoare. Muzeul Naţional din Atena. timpul său. Scrierea lui Xenofon 0/konomikos (Economicul) dezvăluie stricta subordonare a femeii si totodată relativa ei independenţă. Dar pentru femeile din popor. într-adevăr. a sărbătorilor cetăţii sau cînd aveau de făcut cumpărături personale. ne-o arată pe Iflgenia (în Taurida) incapabilă să scrie singură o scrisoare. Avem poate privilegiul. Oare locuinţele lor sărace erau destul de mari ca să le permită izolarea în gineceu ? în epoca sofiştilor. Femeile din pătura de m i j l o c nu ieşeau din gineceu decît cu ocazia sărbătorilor familiale. de a dispune de o copie a autoportretului lui Fidias. Copie romană după Atena Partenos (executată de Fidias în 438). de pildă cel citat de noi în articolul C o n t r a c t . ca şi împotriva celei a sclavilor. marele 237 . F I D I A S [P H E l D l A S]. dacă îi dăm crezare lui Plutarh. rezervată matroanelor.Atena din Varvakeion. războiul peloponeziac. măritată. Tesmofor/o. dar aproape imposibil cînd numai soţia îl doreşte. de la care bărbaţii sînt cu totul excluşi. Poet comic atenian de la s f î r s i t u l secolului al V-lea [vezi C o m e d i e ] . religia conferă femeii o demn i ţaţe pe car e legile civile i-o refuză. soţiile lor trebuiau să-i înlocuiască şi să aibă mai multă iniţiativă. Lucrul acesta se vede mai ales din papirusurile care ne-au păstrat contractele de căsătorie. Ea ia parte la cultul domestic şi este consors socrorum a soţului său. F. care a ţinut aproape treizeci de ani. au început să apară proteste contra condiţiei de inferioritate a femeilor. Divorţul [vezi cuvîntul] este uşor de obţinut c î n d . Foto S. cînd. Există la Atena o sărbătoare a zeiţei Demeter. conduce casa a cărei despoino (stăpînă) este. obligate să-şi cîştige existenţa.| vrea bărbatul. fetele au şcoli s p e c i a l e pentru ele şi femeia ocupă un loc mult mai important în societate. aceşti gînditori radicali care pun totul la îndoială.

Muzeul din Pireu. dar şi-a cucerit foarte repede reputaţia ca sculptor. Pentru sanctuarul de aici a executat el însuşi trei statui alezeiţei: una uriaşă de aur şi fildeş. musculos. iar Atena Lemn/ană. sculptor ar fi împrumutat propriile sale trăsături grecului plin de ardoare de pe scutul Atenei Părtenos — păstrat pînă astăzi într-o copie— : corpul este slab. POÎO Α.τρα. A lucrai şi la Eleusis. de proporţii mai modeste. A început prin a face pictură. Pericle l-a însărcinat să organizeze marile lucrări plănuitede el pentru înfrumuseţarea Atenei. Lupta dintre un grec şi o amazoana.Copie romană a unui fragment din scutul Atenei Părtenos de Fidias. în acea vremi λ executat Fidias (pentru templul de v 238 . care încercau în felul i> ta să lovească în Pericle. fruntea înaltă din pricina cheliei. Materialele sale preferate erau bronzul. fiul unui oarecare Harmides. o reprezenta pe Atena stînd în picioare. iar faţa e încadrată de o bar bă rotundă. Puţin după 450. gigantică şi ea. iar capul şi membrele din marmură de Pentelic. părea că veghea asupra oraşului. Am vrea s-o credem exactă. Apolon Tiberin şi Demeter de la Cherche/1 s î n t considerate copii ale unor opere de Fidias. Tradiţia e incertă. în 433 sau 432 Fidias a fost obligat s"i plece din Atena. capul destul de mare. mai ales că despre personajul însuşi nu ştim aproape nimic. aurul şi fildeşul . dar nu neverosimilă. S-a născut cam pe la 500. Se pare că Fidias nu s-a mulţumit cu decorarea Partenonului. plasată în interiorul templului. ci a proiectai în detaliu planul monumental al restaurării Acropolei. Pe la 470 a executat pentru plateeni statuia Atenei Areia. Fidias era atenian. A executat la Delfi un grup statuar în amintirea lui Miltiade. patroana lor: acest colos de 8 m avea corpul de lemn aurit. avea un aer mai blînd. cele mai admi- rate statui ale sale (Atena Părtenos şi Zeus din Olimpia) erau hriselefantine. victorioasă. celelalte două — de bronz — se înălţau în aer liber: Atena Promahos. fiind acuzai de gestiune 'nstită a fondurilor de către duşmanii rtt ului politic de atunci.

Nobleţea sa înnăscută nu se manifestă prin solemnitate. Haghia Triada. ar fi zdrobit-acoperişul templului. Muzeui Louvre. Fidias η-a trebuit să depună eforturi pentru a impune lumii imaginea pe care şi-o făcuse despre ea. Toate aceste statui au dispărut de multe secole. Alcamene. P. După părerea celor vechi. Muzeul din Hcraclion Foto Hass/a.Olimpia) statuia hriselefantină a lui Zeus aşezat pe tron: e a t î t de î n a l t ă (15 m). Ceea ce a rămas din frontoanele şi cele două frize ale Partenonului ne îngăduie totuşi să împărtăşim adm i rât i a greci lor pentru cel pe care îl considerau Sculptorul prin excelenţă. Foto Tel. 1400-1200. D. Teba. Fidias s-a înconjurat de o echipă numeroasă. Figurina minoica. 1400-1200. că au avut un mare talent. Calitatea sa dominantă pare simplitatea în măreţie. în privinţa celor mai buni d i s c i p o l i ai săi (Agoracrit. putem ghici. Sfîrşitu! secolulu i al Vl-le Muzeul Louvre. Foto Tel. Tirint. ţncît. dar n-au izbutit niciodată să se elibereze complet ae nfluenţa personalităţii copleşitoare a maestrului lor. datorită unor copii de o autenticitate nesigură. dacă zeul s-ar fi ridicat în picioare. Figurina miceniană. statuia era Capodopera lui F'dias si era păcat să mori fără să o vezi. pe care o cunoaştem mai ales graţie producţiilor anonime ale sculptorilor de stele funerare. 239 .a pus asupra lor o amprentă definitivă. cu o bogăţie care uneori frizează exuberanţa. c a r e ş i . Figurină beoţiană. Calimah). Sigur pe sine şi pegeniul său. Fidias creează ca şi natura î n s ă ş i .

una din cele mai vech aşezări populate din Ciclade. ci de un sentiment religios. F o t o T e / F I G U R I N E . dar există 51 figurine de bronz.a u r ă s p î n d i t m a i a i e s d i n epoca elenistică. F I L A C O P I [ P H Y L A K O P I ] . Oră şei din insula Milo. Primele reprezentau zeităţile protectoare ale defunctului sau î ş i 240 aminteau de viaţa sa pămîntească. dar banalitatea cel or mai mul te dintre ele şi stîngăcia execuţiei dovedesc că erau făcute de meşteşugari cu pretenţii modeste. majoritatea acestor „păpuşi". zeul Louvre. fiindcă fiecare piesă cerea o muncă aparte: nu se puteau utiliza tipare. Din motive mai ales eco~ nomice. începutul s e c o l u l u i al l l . E l e s . puteau fi de asemenea văzute l î n g ă altarul casei. pe care lumea le numeşte cu termenul generic d e statuete d e îanagra — deşi Tanagra nu era decît un atelier ca multe altele. Cuvîntul f i g u r i n ă evocă în mintea noastră imaginea statuetelor de lut ars. P. fie animale. Această . care răspundeau aceloraşi intenţii. Dimpotrivă. cum le numeau grecii. Filacopi a fost reconstruit mai î n t î i în prima jumătate a mileniului II şi apoi î n c ă o dată. lemn şi piatră. ca porţelanurile de Saxa ale colecţionarilor de astăzi. Şi unele şi altele nu se deosebeau de statui d e c î t prin format şi preţ. indiferent de epoca î n care au fost executate. D. printre figurinele de lut ars se găsesc adevărate copodopere.i e a . pe care le imită uneori cu fidelitate. î ş i datorează prosperitatea comerţului cu obsidiana. drept mulţumire pentru o binefacere. C e l e l a l t e erau ex-voto-uri oferite de poporul credincios unei divinităţi. Mult î n a i n t e de a practica arta statuară. lucrate cu o artă evident mai rafinată. Chiar după ce imperiul roman îşi impusese categoric supremaţia asupra lumii mediteraneene. în jumătatea a doua a aceluiaşi mileniu.c Figurină de la M i r i n a . s î n t din lut ars. Toate aveau o funcţie religioasă. popoarele care locuiau î n c ă din mileniul III coastele Mării Egée au făcut figurine reprezentînd fie fiinţe cu formă umană. ele nu s î n t inspirate de o nevoie estetică. în aceleaşi locuri continua producţia figurilor de dimensiuni mici. întemeiat înainte de sfîrşitul mileniului I M . ca şi acestea d i n urmă. exercitînd o influentă tutelară asupra familiei. ci se puneau în morminte sau erau consacrate în sanctuare. Nu numai valoarea estetică ne interesează la aceste piese. M u . ele furnizează documente importante pentru istoria religiei şi constituie adesea o sursă de informare asupra tipurilor utilizate în sculptura majoră. Nu serveau drept bibelouri şi nu erau expuse în vitrine. Acestea din urmă erau fireşte mai scumpe. ca în cazul lutului ars sau al bronzului.

poate chiar şi-a întrecut f i u l . s-au găsit fresce care poartă pecetea influenţei cretane şi c a r e a t e s t ă bogăţia locuitorilor.figurina de la M i r î n a . piatră servea pe atunci la fabricarea instrumentelor ascuţite şi a v î r f u r u o r de lance sau de săgeată. British Museum. Secolul at ll-lea. a v î n d în vedere misiunea dificilă îndeplinită. von Matt. De aceea nu e de mirare că. Figurină din lut ars. rodul unui adulter s ă v î r ş i t de mama sa — este î n s u ş i geniul lui Filip. Afrodita. cum sespunea. Foto H/rmer. prin ştiut în numai c î t e v a 241 . Foto L. în ruinele celui de-al doilea oraş. Ajuns la putere la 23 de ani. ca regent al nepotului său — pe care îl va îndepărta complet de la tron — într-o ţară care tocmai suferise o grea înfrîngere şi se fărîmiţa. Poet a l [vezi C o m e d i e ] . Filip a luni (359—358). D. Acesta. Epoca elenistică. Muzeul Naţional Arheologic de la Siracuza. Veneau să caute aici acest material preţios traficanţi din întreg bazinul Mării Egee. [PHILIPPOS] Cea mai bună dovadă pe care o putem aduce î n s p r i j i n u l afirmaţiei că Alexandru cel Mare era fiul legitim al iui F i l i p a l ll-lea ai Macedoniei — şi nu. F I L E M O N Comediei F I L I P Noi [PHILEMON]. AL II-L E A . al cărui nume avea să-l eclipseze pe al său. P.

într-o ligă. Philipooi). Circa 356. le obligă numai să se grupeze într-o confederaţie din care el î n s u ş i nu făcea parte şi pe care o dirija prin intermediul altor persoane. fără să î n t î m p i n e nici o reacţie din partea Atenei. F i l i p s-a îndreptat apoi spre Grecia propriu-zisă. într-adevăr. deşi era în întremercenari. In 338 zdrobeşte pe atenieni si pe a l i a ţ i i lor la Cheroneea. desemnat de amficţionii [vezi cuvîntul] drept conducător al une campanii contra cetăţii nelegiuite Amfisa. care arătase î n nenumărate r î n duri pericolul ambiţiei macedonene. p î n ă la Termopile ceea ce i-a permis să se amestece în politica e l e n i c ă . un marc număr d e cetăţi . După c î ţ i v a a n . gime naţională. care navigau în apropierea Bosforului. profită de această calitate ca să pătrundă mai a d î n c î n Grecia şi să cucerească Elateea (339). ostilitate surdă şi izbucnesc numeroase incidente. Această victorie făcea din Filip stăpînul Greciei. Regele macedonean distruge Teba. Filip al ll-lea a înţeles necesitatea de a deschide spre exterior porţile unei ţări pe care geografia si caracterul barbar al locuitorilor o sortiseră parcă i z o l ă r i i . el se întoarce spre coasta de nord. Apoi şi-a continuat c u c e r i r i l e spre est. printr-o operă de s u b m i n a r e lentă. dar se arată mărinimos cu alte state. l ă s î n du-l e o aparentă autonomie. nu reuşeşte. 242 .şiretenie şi violenţă. o armată care. în acest scop trebuiau cucerite porturi cu acces la mare. Dernostene. căreia Alexandru î i datorează o parte din 'succesele sale. în 3 5 3 . I a est de golful Salonic). a creat faimoasa falangă. începe In cursul unei expediţii contra Bizanţului. Fără să insiste totuşi şi fără a căuta să pătrundă mai spre sud.O intervenţie în treburile interne a l e contra adversarului său. folosea zat armata. dar sigură. (mai i n t r î n d astfel în competiţie cu grecii a l e s cu atenienii. ocupînd oraşul Crenides. se străduieşte. a t r a ş i de interese economice în regiunea muntelui Pangeu ş i . cucerind (în 348) O l i n t u t pe care-l distruge. Paris. Această acţiune declanAtena reuşeşte să grupeze şi să facă din ea un stat puternic. şează războiul. domnind de fapt peste întreaga Grecie. să-l facă pe F i l i p să renunţe la ţinuturile pe care acesta pusese stăpînire. ca ostatec al lui Epaminonda şi Pelopida — F i l i p a ştiut să-i manevreze. . a pus m î n a în 357 pe Amfipolis şi din 356 pe Potideea. Această v i c t o r i e adăugîndu-se la alte numeroase incidente. să-i facă pe concetăţenii s ă i să reacţioneze energic. luptînd împotriva rivalului său Eschine. se naşte între Atena şi Macedonia o faza finală a dramei (340). Cunoscîndu-şi bine v e c i n i i — petrecuse trei ani la Teba. în care. fondat cu puţin î n a i n t e de tasieni (l-a dat numele său: Filipi. Cabinetul de Medalii. în 346. să reunifice Macedonia A reorganiTot el T e s a l i e i l-a dus. din care făceau parte şi cei doi mari oratori Eschine şi Demostene. fără să se declare stare de război. atenieni se alarmează. F i l i p pune m î n a pe 180 de nave ateniene. dar F i l i p . Tocmai se pregătea să Tetradrahmă a lui Filip al INea a! Macedoniei. O a m b a s a d ă ateniană. Dar Fi lip continuă să-şi consolideze poziţiile.

D. pe care aceştia o ocupaseră. Medic al tiranului Dionisios din Siracuza. o lăsase neterminată. în continuare. un opuscul destinat să completeze tegi/e. FI L l P [P H l L l P P O S] A L V-L E A. asediat cetatea Chios. Filoctet a călcat jurămîntul şi legenda spune că de aceea a fost muşcat de un şarpe pe c î n d se îndrepta. fiindcă el i-a determinat pe atenieni să-l ratifice. elev al lui Platon. duşmanii ereditari ai Greciei. unde a subvenţionat pe Arătos şi Liga aheeană. cînd în Peloponez sau în Grecia centrală. pe care acesta. Filozof şi astronom. F I L O C R A T E [P H l L O K R A T E S]. A fost discipolul lui Empedocle [vezi numele] şi a luat de la maestrul său teoria celor patru elemente. împreună cu alţi conducători de 243 . după ce dăduse ordin ca fiul său cel mai mare să fie executat. în lupta contra ambiţiilor lui Antioh al IM-lea. FILOCTET [P H l LO K T E T E S]. urmaşul lui Antigon Doson. P. Legi/e. Roma şi-a schimbat politica şi a încercat o reconciliere cu Filip. în 346. Macedonia a cunoscut unadin celemai înfloritoare perioade. P. Filip moare în 179. A luptat împotriva ligii etoliene şi contra romanilor. o operă atît de strălucit începută. şi care lasă în suspensie cea mai mare parte a chestiunilor delicate. Filip. Macedonia a fost obligată să renunţe de a mai interveni în Grecia. a elaborat teoria suflului vital (pneuma). teorie care a exercitat ulterior o mare influenţă. E un tratat de compromis. a dus tratative cu diferiţii săi adversari în condiţii mai mult decît onorabile. Totuşi tratatul încheiat atunci poartă numele său. Acesta i-a cerut să aprindă rugul pe care voia să fie mistuit î n flăcări. în 206 şi 205. moare asasinat. care figurează în colecţia hipocratică. D. la vîrsta de 17 ani. Acesta profită de împrejurări ca să-şi reînceapă incursiunile în Grecia şi caută să-şi extindă regatul. Filistion expune într-un mod remarcabil funcţionarea valvelor sigmoide.S. Filistion este autorul unui Tratat despre inimă. originar din Locri. !-a pus să jure că nu va da niciodată în vileag locul sinuciderii şi i-a lăsat arcul şi săgeţile sale. fără glorie.S. Filip al \Mea a dus o activitate inteligentă şi eficace cînd în această parte a Europei. Du pa ce a încheiat în 216 o alianţă cu H an i ba l. după ce pătrunsese în Anatolia pînă la Pergam şi pînă în interiorul Cariei. P. iar el i-a hărţuit în Iliria. l-a lăsat pe acesta să atace pe romani în Italia. care sacrifică pefocidieni. P. Romanii pornesc în anul 200 o mare ofensivă contra Greciei si în 197 înfrîng trupele lui Filip în Tesalia. Trădat de romani. Insistînd asupra importanţei unei bune respiraţii pentru sănătate. apoi l-a atacat pe A1\l. F I L I P [PHILIPPOS] DIN OPUN T. editează ultima lucrare a maestrului său. Ajuns la tron în 220. şi-a petrecut o mare parte a vieţii în războaie. cu care a fost trimis ca ambasador. cu toate că Atena le promisese că-i va apăra. Filoctet a fost alături de Heracles în ultimele lui clipe. Unii atribuie lucrarea lui Platon însuşi. la Filip al Macedoniei. a încercat să-şi impună dominaţia asupra Mării Egée. Sub domnia lui Filip al V-lea. oraş din Magna Graecia. Fiul său Alexandru va înfăptui. în 336. Se pare că Platon a reţinut unele descrieri din acest tratat în Timaios. P. a. alături de care figurează în ediţiile moderne. Dar el situează inteligenţa şi celelalte principii ale sufletului în ventriculul sting. Filocrate trece aproape neobservat pe lîngă Demostene şi Eschine. D. Totuşi. dezamăgit. a ocupat în 201 insula Samos. surprins de moarte. la Cinoscefalai. E posibil ca Filip din Opunt să fie autorul tratatului Ep/nomis.-M. spre gloria Macedoniei. cînd.-M.lanseze această confederaţie contra perşilor. F l L l ST IO N [P H l L l S T IO N]. să plătească învingătorilor un tribut greu şi să-şi piardă flota.

unde a rămas zece ani. a t î t pentru s t o i c i s m . Idee a Ideilo 1 . Logos-ul. c î t şi pentru riturile terapeuţilor.£ atic. Alături de el. Din cauză că rana sa răspîndea un miros pestilenţial. P. e principiul şi instrumentul creaţ : ei. în lucrările sale. iar pentru naştere s-au propus date care variază între anii 40 ş i 13 î. fără ajutorul lui Filoctet. î m p ă r a t u l Claudius îi va satisface dorinţa în anul 41.[vezi P l a t o n ] . ca să obţină pentru Comunitate scutirea de obligaţia de a practica cultul imperial. membru Alexandria unul preşedintele ei. C i r c . Dispunem de 244 . din tabăra aheeană. care se depărtează α e rău şi se î n a l ţ ă către Dumnezeu p î n ă atinge extazul. care însufleţeşte lumea. fiul lui pios. FILON Comunităţii un timp. Filon avea si o vastă cultură elenică şi csolidă formaţie fitozofică. Traducere grecească a c u v î n t u l u i ebraic dobor (cuvînt).! şi săgeţile lăsate lui de HeracleDetaliu de pe un /ec. iar Mahaon. într-adevăr. s-a dus în ambasadă la Caligula. chează cu amprenta sa toate creaturi le. Regina Berenice oară cu fusese căsătorită prima Roma. Teologia lui Fi Ion distinge mai multe puteri d i v i n e . prin mijloace care variază după tradiţii. Foarte legat de iudaism. Opera sa e o sursa preţioasă de informaţie. înrudită cu essenienii. tovarăşii s ă i i-au abandonat peo i n s u l ă pustie. Pentru Filon. pentru a cuceri Troia trebuia să fii înarmat cu săgeţile lui Heracies. F i l o n explică B i b l i a prin metoda alegorică si d e s c r i e etapele vieţii spirituale şi asceza sufletului. în 39 e. la î m p ă r a t u l nepoţii săi.D. ALEal şi. nu vor putea ocupa oraşul lui Priam . Logos desemna o noţiune importantă a doctrinei s t o i c e : raţiunea produsă de foc. Metropolitan Museu" of Art.-M. o secta evreiască din Egipt. care mar- XANDRIA. New York oşti. au s f î r s i t prin a-l readuce în AscleP.Filoctet rănit si abandonat pe insula Lemnos. e. spre Troia. Data morţii s a l e nu se ştie exact. principala fiind Logos (cuvînţul). n. [PHILON] Filon a din evreieşti DIN fost relatarea acestei mişuni redactată de însuş' Filon.S. 430 — 420. a reuşit să-i vindece rănile.n. arce. U l i s e şi Diomede au fost trimişi în căutarea lui ş i . Apoi grecii au aflat printr-un oracol că.

moştenită de la Pitagora. Filoxen a fost chemat în S i c i l i a de Dionisios cel Bătrîn. simpli celebri Polifem R. Epoca e l e n i s t i c a . Vechii greci au alcătuit pentru anumite maxime în arta continuată în diverse feluri. oameni cu expeUlterior s e v a face o distincţie între „înţelepţi" „sofişti". c a r e s e inspiră pentru Nimfa marină Galateea. Ele constituie izvorul marilor sisteme filozofice apărute în epoca elenistică. care străluceşte în lumea Ideilor. filozofia el a fundamentat cu şi a formulat limpezime imperativul morală cunoaşterii de sine. Aristotel reacţionează contra inspiraţiei platonice. învăţătura socratică a f ost 245 . In cadrul acestui curent Empedocle a introdus ideea destinului sufletului. F. născut la Citera (435—380). Altă dezvoltare a doctrinei socratice o aflăm în micile şcoli ai căror profesori au suferit o puternică influenţă platonică. cînd cuceririle lui Alexandru cel Mare au desfiinţat graniţele dintre cetăţi. problema determine substanţa în „Mobilismului" lui Heraclit i se opune monismul lui Parmenide din Eleea. FILOZOFIE. Ne referim la scepticismul lui Piron şi ia epicureism. de unde a reuşit totuşi să fugă. Anaxagora şi Empedocle. care opunea amoralismului sofiştilor o doctrină morală întemeiată pe supremaţia absolută a Binelui. f â c î n d a l u z i i necruţătoare la adresa tiranului î n ditirambul său cel rnai cunoscut [vezi Poezia lirică] numit Ciclopul. Foto Spyros Mele czis. Muzeul N a ţ i o n a l Atena. introducînd.Bust de bronz reprezentînd un f i lozof. Poet liric. Legislatorul care se va ridica prin dialectică pînă la această noţiune a Binelui va trebui să-şi impună domnia asupra cetăţii. care au lucrurilor. Mai î n t î i trebuie amintită opera lui Platon. FILOXEN [PHILOXENOS]. (sophoij. din Ungă A n t i c i t e r a . au propus diferite soluţii: Democrit. Acestor teorii despre natură Socrate le-a opus preocupări diferite. dar r ă m î n e puternic influenţat de platonism şi elaborează sistemul unei lumi dependente de un dumnezeu conceput ca gîndire care se gîndeşte pe sine. care a dezvoltat o concepţie atomistă. Acesta însă l-a trimis curînd după aceea la carierele latomiene din Siracuza. ai specializaţi înţelepciunii" argumentării. gas it în mare. pe c a r e d e a l t f e l şi Platon le criticase. şi cei care se considerau nişte „prieteni (philosophai). Conştient de propria sa ignoranţă ş i d e ignoranţa celorlalţi. Primii filozofi greci au fost căutat să milesienii. ca s-o reînnoiască. rienţă. dar explică realitatea ca expresie a formelor impuse materiei. care î n s ă îl lista celor „şapte înţelepţi". Aici se află originea c u v î n t u l u i filozofie. formulate atît de categoric de Heraclit. A murit în Efes. care a ajuns foarte repede să denumească orice concepţie mai mult sau mai puţin sistematică despre lume şi despre oameni. S-a răzbunat pe Dionisios. relaţiilor dintre „Unu" şi „Multiplu". Aristotel respinge Ideile separate. un element propriu: dragostea lui respinge. Aici el relua tema cîntului IX din Odiseea.

folosind presiunea. aducînd pînă în inima oraşelor această apă.. Daca aducerea apei la dornici liu a fost practicată probabil numai în cazuri excepţionale şi numai într-o epocă tîrzie. El arată cum şi prin ce mijloace se poate coborî de la „Unu" la „Multiplu". Altele au aspectul unui bazin săpat sub nivelul solului. în munţii aflaţi la mai bine de 25 km . Principalii urmaşi ai lui Plotin au fost Porfirios. se preocupă mai ales de îndrumarea conştiinţei şi de autoexamiriarea operată de fiecare individ. Epictet si Marc-Aureliu. Din cauza climatului secetos. lăţimea şi înălţimea sa erau de 1. ale discipolilor săi cirenaici şi ale lui Democrit. e adesea foarte aproape de stoicism. mai ales în locurile foarte populate. cităm f î n t î n a lui Teogene de la Megara. Acest al doilea tip.Unului". asociată cu un element platonic şi colorată de tradiţia şcolii megarice.din ideile lui Socrate. Tiranii din 246 secolele al Vll-lea şi al Vl-lea şi-au cîştigat o mare popularitate în rîndurile cetăţenilor. Stoicismul reia gîndirea lui Socrate. Academia se apropie de stoicism şi Cicero. La Atena era vestită Enneocrunos . Proclos si Damascius. alimentarea cu apă a fost totdeauna pentru greci o problemă dificilă. şi oamenii scufundau în el vasele p e c a r e v o i a u s ă leumple. condusă de Arcesilau şi Carneade. Sa porunca lui Policrat: era un tunel ce traversa o c o l i n ă p e o lungime de aproape un kilometru. terminate în general printr-o gură de leu sau prin alte figuri decorative. îl aduce pe cititor p î n ă la nivelul suprem al . F î N T î N I. Deoarece acest serviciu cerea o competenţă deosebită si comporta responsabilităţi financiare. jetul de apă cade în recipientele aşezate pe pămînt. Deşi nu cerea totdeauna tot atîta pricepere. care se arată influenţat de platonism. f î n t î n a Pirene de la Corint (construită de Periandru) şi Castalia de la Delfi. care înainte trebuia transportată de departe. iar la capătul său o reţea de canalizare distribuia apa în oraş. la Pergam. autorul unei sinteze noi şi puternice a cunoştinţelor din timpul său („Stoicismul mediu". dar care a audiat si cursurile lui Poseidonios. Acesta. unde Damascius era profesor. Acestor noi dogmatisme li se opune relativismul susţinut de Noua Academie platonică. Se citează cu admiraţie apeductul construit de Eupalinos la Samos. de aici importanţa fîntînilor în urbanism. meditînd asupra textelor lui Platon. reprezentat prin Seneca. anticipat de Filon din Alexandria. după ce împăratul lustinian a închis în 489 Şcoala din Atena. La rîndul său. pare să fi fost cel mai obişnuit.. Stoicismul din Roma imperială. influenţat de ideile lui Platon). Unele arată ca un portic uşor. Puţurile şi rezervoarele furnizau foarte rar cantitatea necesară. deşi mai rar reprezentat pe monumentele figurate. cu Zenon din Citium. de o filozofie cinică purificată şi completată cu o fizică inspirată din Heraclit. aducerea apei constituia un efort mare. P. se va refugia la curtea regelui Khosroes l al Persiei. Printre fîntînile cele mai celebre pentru puritatea apei şi frumuseţea construcţiei. au căutat surse de apă mult mai departe încă. lamblihos. Apeductul era adaptat cu pricepere la denivelările terenului. De aceea nu e de mirare că existau funcţionari anume care vegheau la întreţinerea şi curăţenia f î n t î n i l o r si conductelor. din peretele căruia ies conductele. împreună cu colaboratorii săi. inginerii lui Eumene al ll-lea. au dus apa pînă în partea de sus a cetăţii. şi nu prin tragere la sorţi. S. intelectualismul radical al lui Hrisipos e urmat de concepţiile dualiste ale lui Panaitios şi ale discipolului său Poseidonios. Neoplatonismul. in schimb f î n t î n a publică este un monument î n t î l n i t în toate oraşele şi î n toate sanctuarele. Mult mai tîrziu. ajunge la o dezvoltare deplină graţie lui Plotin.75 m şi prin e! trecea un jgheab de lut ars. Acesta din urmă. însuşi stoicismul evoluează. urmînd aceleaşi principii. atenienii îi desemnau pe aceşti funcţionari prin alegere. împotriva epicureismului se ridică doctrina stoică. urmatdeCleantessi Hrisipos.-M.

dornice să-şi asigure influenţa asupra locului s f î n t unde Apolon dădea oracole. F O C l DA [P H O K l S]. British Museum ./fîntîna cu nouă guri). Cu ocazia celui de al treilea dintre aceste „războaie pentru sacre" (355—345) Filip a intervenit prima oară pe faţă în Grecia. aşezat la nord de Smirna. el este î n s ă r c i n a t . acest lucru îi neliniştea pe etrusci si pe cartaginezi. în P. focidienii au fost zdrobiţi de armata macedoneană. 510. numită mai î n t î i Caliroe din Languedoc şi din regiunea Barcelonei. D. la care participau numeroase cetăţi. în mai puţin de o sută de ani. poate chiar şi a Monaco-ului. cetate care le-a fost de un real folos: c î n d perşii i-au alungat din ţinut u r i l e lor. după spusele lui Tuddide. de unde u n i i au plecat să întemeieze cetatea Eleea. care i-au atacat si i-au î n v i n s la A l a l i a (535). ei au avut o activitate a t î t de intensă. P. Au î n t e m e i a t M a s a l i a ( M a r s i l i a de azi) şi tot lor ii se datorează întemeierea oraşului Teline (Arles) şi probabil a multor altor o r a ş e rocirea Focidei.ş i î m p i n g ă concetăţenii î m p o t r i v a lui F i i i p . F O C I O N [P H O K l O N]. o modestă provincie muntoasă. în momentul în care Demostene caută s ă . De aceea nu e de mirare că în 317 democraţii întorşi din exil cu a j u t o r u l lui Poliperhon îl Fintină. iremoriii religioase. 247 . să ducă tratative cu învingătorul. Focion propovăduieşte înţelegerea cu el. D. la cer F O C E E A [P H O K A l A]. Foceenii au ajuns atunci p î n ă în Spania. (a A l a l i a (Aleria). jn 545 a fost cucerit de Cirus şi locuitorii au părăsit în masă oraşul. După bătăi ia de (a Cheroneea (338). Detdiiu de pe o hic/r/e atica. cu ocazia rep r e s i u n i i . pe coasta Cadixuiui. ş i aie car ei ape. C î n d se anunţă moartea lui A l e x a n d r u cel Mare. Către 560 s-au instalat pe ţărmul de răsărit al Corsicei. perioada tulbure în care Macedonia înfăptuia cucerirea Greciei. Incidente care în altelocuri η-ar fi avut prea mari consecinţe degenerau aici în „războaie sacre". D. a fost existenţa sanctuarului de la Delfi. Dar. Foceenii s-au refugiat de atunci la Rhegion. aten i e n i i se revoltă contra dominaţiei macedonene. dar e x p e d i ţ i i l e lor se îndreptau mai ales spre Coasta de Azur şi v a l e a Ronului. Focion a fost la Atena unul din cei mai buni reprezentanţi ai partidului care dorea pacea. î n c î t s-a putut vorbi de o t a l a s o c r a ţ i e foceeană la începutul secolului al Vt-lea. Foceea. a avut o existenţă destul de scurtă. Gloria şi neno- erau întrebuinţate în riturile de căsătorie şi P. aici au căutat foceenii adăpost. intervine pe lingă Antipater. Deoarece activitatea lor continua. focion cere moderaţie şi. un orăşel de pe coasta a n a t o l i a n ă . Cu tot curajul lui filomelos şi Oinomarhos. î m p r e u n ă cu Eschine şi Demade.

sau cînd vedem sistemul de protecţie al porţilor. Desigur aceste locuri n-au rămas neapărate. o construcţie de acest fel era economică. către s f î r ş i t u l secolului al IV-lea). Atena şi în orice aşezare omenească mai importantă. în timp ce în Creta. D. ansamblul se menţinea datorită propriei s a l e greutăţi). Fratria este în sinul triburilor primitive o grupare de familie. la care se ajungea prin nişte culoare neacoperiţe.· era precedată de un culoar îngust. Caracterul ei religios îi va asigura un statut oficial pînă la mijlocul epocii clasice. Trebuie să se mai scurgă mult timp după invazia doriana pînă să apară din nou fortificaţii în jurul cetăţii sau numai a acropolei. D. în realitate. aşa cum au procedat. Uneori rezistenţa ei materială este întărită printr-o protecţie magică. făcute din blocuri de piatră adesea enorme şi cioplite mai mult sau mai puţin sumar. după moda hitită. doi ochi mart apotropaici (care alungă răul) erau gravaţi în zid. fortăreaţa care proteja Atica pe drumul dinspre Beoţia. incinta esta deştul de lată. Cetăţenii î ş i aduc copii nou-născuţi la fratrie 748 . s-ar putea spune. se pare. fiindcă cetăţile nu erau înconjurate de un şanţ. De obicei intrare. Dacă trecem cu vederea urmele de fortificaţii rămase din epoca neolitici. unde atacantul era obligat să prezinte apărătorilor flancul drept. care închideau intrarea în cetate. care nu era apărat de scut.condamnă la moarte sub acuzaţia de „colaboraţionism". în epoca elenistică. F O R T I F I C A Ţ I I . duşmanii care voiau să pună mîna pe un oraş trebuiau să conteze pe asedii lungi. FRATRIE [ P H R A T R I A ] . manii care încercau să treacă sau să dărîme zidul. pefoametesau pe stratageme. încă în bună stare de la Eleuterai. se întrerupe. Tot la Tasos. cele mai vechi ziduri de incintă greceşti cunoscute de noi au aparţinut oraşelor aheene. P. la Micene. rotunde sau dreptunghiulare. Nu existau legături şi nici lianţi.. Adesea zidul de apărare er?. Aşa cum se prezentau ş i . vedem vestigiile unor întărituri a căror putere ne surprinde: construite după procedeul numit . umplute la mijloc cu pietriş şi pămînt. fortificaţiile greceşti erau suficiente pentru proiecţia oraşelor. O grijă particulară se dădea amenajării porţilor. urmîndu-i contururile. colonii din Păros c î n d au ajuns la Tasos. insulă aparent paşnică. dar la început locuitorii trebuiau să se mulţumească cu o împrejmuire de lemn. cetăţenii şi stăpînii palatelor par să fi redus la minimum sistemul de apărare. de unde apărătorii loveau lateral pe duş. alcătuită din două ziduri paralele cu umplutură de bolovani la mijloc. Putem cita turnuri le. care trebuiau să fie bine instalate în punctele de unde plecau drumurile de comunicaţie. ca în Evul Mediu. căci la Micene anumite părţi ale zidăriei s î n t îmbinate cu grijă. cel puţin p î n ă cînd . imaginile zeilor protectori ai cetăţii (exemplul e unic în Grecia). în general. cînd remarcăm la Tirint dispoziţia savantă a cazematelor şi a pasajelor subterane. în schimb se cunoş teau gardurile mobile cu ţepi de fier. Rosturile dintre blocuri erau umplute cu pietricele. uneori oblic. Nu exista pod mobil. care nu permitea adversarului să se desfăşoare.ciclopean" (ziduri cu parament dublu. flancat de turnuri. la Tasos de pildă. fiindcă suprima procesul lent de cioplire. pe pereţii culoarulu erau sculptate. De altfel nici nu poate fi vorba de lipsă de experienţă. Cu timpul au început sa apară întărituri de piatră şi uneori din cărămizi aşezate pe un soclu de piatră (de exemplu la Gela. Tehnica era rudimentară. Tirint. P. căci existenţa zidului devine inutilă. Pe cit e posibil incinta foloseşte reliefu! natural. Teba. dar nu din lipsa de experienţă a zidarilor. cînd î n t î l n e ş t e un pisc inaccesibil. şi era suficientă în acea epocă pentru a proteja pe locuitori de armele şi atacul unui adversar care nu dispunea de maşini de război. prin care asediaţii ajungeau la porţi mascate în zidul de întărire. tehnica asedierii oraşelor ffjoliorceticd) a făcut progrese enorme.

Placa funerara de teracotă. Aşezată în nordvestul Asiei Mici. pe care i-o oferise Praxitèle. Frine era o femeie de o frumuseţe maiestuoasă şi senină. apărătorul ei Hiperide. divinităţile orientale de a căror concurenţă se temeau olimpienii din timpul lui Aristofan şi Euripide. F R I N E [ P H R Y N E ] . Despre viata ei nu ştim mare lucru. Circa 530. cînd patria ei a fost învinsă şi prădată. Numele ei adevărat era Mnesarete. P. după cum spuneau atenienii. cit şi îmbrăcămintea colantă şi boneta barbarilor. Frigia este o provincie în care influenţa elenică η-a reuşit niciodată să anihileze caracterul profund anatolian al populaţiei. Tot din Frigia veneau. dar ea este una dintre cele mai cunoscute. F R I N I H O S [ P H R Y N I K H O S ] . D. P. si statuia care o reprezenta pe ea î n s ă ş i . 249 . F U N E R A L I I . |a Atena şi în alte state. era originară din Tespiai (Beoţia) şi s-a stabilit la Atena probabil în 372. S-au descoperit destule morminte din epocile minoică şi miceniană şi totuşi nu ştim de loc ceea ce se petrecea între clipa decesului si înmormîntare. ca să seducă pe judecători. în jurul lui. Pentru greci ea reprezenta Asia stranie şi barbară. corpul e spălat şi parfumat.s i înscrierea tn fratrie înseamnă dobîndirea unei stări civile. Dacă ea a servit drept model pentru Afrodita din Cnid —ceea ce e îndoielnic — şi dacă portretul descoperit la Arles este o copie după statuia ce o reprezenta. Se poate cel mult presupune că obiceiuriledescriseîn ///oda s î n t aheene. chiar atunci cînd a fost practicată de meşteri elenizaţi. D. Muzeul Louvre. Arta frigiană. F R l G l A [P H R l G l A]. Frine nu esingura curtezană din Grecia antică al cărei nume a ajuns pînă la noi. poartă pecetea predecesorilor ei anatolieni. Frine a oferit unui sanctuar din cetatea ei natală statuia lui Eros. Dar din momentul în care. atît prin legătura pe care a avut-o cu sculptorul Praxitèle. fratria şi-a pierdut importanţa politică şi socială pe care o avusese atîta timp cit familiile aristocrate ocupaseră primul ioc în societate. s-a instaurat un regim democratic. capabilă să seducă prin formele sale pline pe mediteraneenii insensibili la farmecul formelor gracile. i-ar fi smuls hitonul exclamînd: „Poate fi vinovată o asemenea frumuseţe?" şi ar fi cîştigat astfel procesul. dar — amănunt care trebuie subliniat — ele nu se practicau decît la fir neraliile personajelor importante. D. apoi expus pe un catafalc. aşa cum o cunoaştem noi. Imediat după moarte. predecesorul lui Eschil [vezi T r a gedie]. bocitori şi bocitoare (majoritatea angajaţi anume pentru Expunerea mortului. Poet tragic. P. cît şi prin anecdota care circula pe seama ei: fiind implicată într-un proces de impietate. ei numeau „frigiană" atît o tonalitate muzicală care şoca pe tradiţionalişti.

unde i s-a dat î n grijă tratamentul medical al gladiatorilor. cam în 130 e. s-a apucat de medicină la vîrsta de 17 ani. Galen a tratat subiecte dintre cele mai diverse. în 162 a profesat la Roma. Urmaşii se duceau din cînd în cînd la mormînt şi depuneau ofrande. a descoperit anumiţi muşchi. unde etolienii reuşesc să le oprească. chiar cînd e vorba de un personaj important. împrejurările în care a murit au rămas obscure. S-a născut l a Pergam. apelează la ei pentru a-l ajuta să lupte contra fraţilor săi. Stela. a precizat natura arterelor şi venelor. considerată nu numai ca un indicator al mormîntului. funeraliile sînt mai modeste. D. eseurile de filozofie medicală) conţin idei împrumutate de la predecesori. dar era repede dus la locul de veci (graba era justificată mai ales prin considerente de igienă). Un val de groază se abate asupra Greciei în faţa navalei acestor barbari. unde trăiesc din comerţ şi meştesugărie. Se aruncau în mormînt şi se puneau pe el. în faţa Sardesului. judecăţi 250 . Ea era unsă cu ulei şi pictată sau împodobită cu panglici. U n p r i n ţ d i n A s i a M i c ă . Dacă pregătirile urmau să dureze mult. cînd Commodus a devenit împărat. în onoarea defunctului se organizau jocuri. Gîndirea sa s-a remarcat totdeauna prin claritate. ş i . Cetele de galaţi traversează HeI es pontul. flacoanele (lecite. G A L A Ţ I I [G A LA T A I ] . Lucrările sale (tratate de chirurgie farmacologie. iar învingătorii primeau recompense bogate.ceremonie) se jeleau. devastează toate regiunile prin care trec. După aceea. medicul lui Commodus. civilizaţia greacă e ameninţat ă de unul dintre cele mai mari pericole pe care le-a cunoscut vreodată. Se instalează în regiunea dunăreană şi Tracia. ci ca o piatră sacră ce marca graniţa dintre viaţă şi moarte. în 166. Aceşti galaţi (aşa îi rrumeau grecii). era obiectul unui cult. P.n. corpul era uns cu produse care întîrziau putrefacţia (şi nu îmbălsămat). Descoperirea nervilor recurenţi şi a rădăcinilor motrice şi senzitive ale nervilor ar fi suficiente ca să-i justificegloria. Un banchet închidea ceremonia. dietetică. Galen a pus bazelefiziologiei experimentale şi a demonstrat că centrul mişcării voluntare şi al sensibilităţii este creierul. Corint şi Alexandria. Smirna. împinşi spre nord. cadavrul era pus pe un rug şi ars. a analizat sistemul nervos. Treisprezece ani mai tîrziu. P. Considerat ca unul dintre cei mai mari anatomişti ai antichităţii. In epoca greacă propriu-zisă. critici violente. cîntau elogii mortului (threnoi) şi î ş i smulgeau în mod ritual părul din cap. Tot Antioh l îi opreştedin nou. socotind că „un medic bun e filozof". avangărzile lor pătrund în Grecia prin Termopile şi ajung la Delfi. revine la Pergam. a fost numit. apoi s-a întors în oraşul său natal. ai cărui suverani vor obţine asupra lor cîteva victorii. pe care le vor comemora prin ex-voto-uri splendide. atacă sau ameninţă oraşele de pe litoralul egeean de la Cizic p în ă la Milet. î n special pentru Pergam. Nicomededin B iţi n ia. La începutul secolului al Ill-lea. geometria. Galaţii rămîn o ameninţareconstantă pentru popoarele vecine. lekythoi) ce conţinuseră parfumul cu care fusese uns corpul. numi ta de atunci Galatia. D. Cînd sanctuarul lui Apolon e salvat. Mortul continua să fie expus pe catafalc şi să fie jelit. după ce a studiat limbile. în jurul stelei care marca mormîntul. igienă. funcţie deţinuta în continuare şi după 180. care se fixează definitiv în valea rîului Halis. dar victoria sa nu izbuteşte să-i alunge pe aceşti invadatori periculoşi. se ciocnesc de armata lui Antioh I. G A L E N [G A L E N O S ] . dialectica şi diferitele sisteme filozofice. învingătorii instituie drept recunoştinţă sărbătoarea anuală Soteriile (Soten'c). în 270. A frecventat diversele ş c o l i medicale din Pergam. Populaţii celtice venite din nord se revarsă spre Marea Egee şi. în 280. Din cînd în cînd se votau decrete care interziceau familiilor avute orice ceremonie care le-ar fi permis etalarea ostentativă a bogăţiei. După o călătorie de studii ştiinţifice în Orientul apropiat.

provin din Ge. şi pe Cronos. C a s ă atace Ol i m pu l. astăzi ele s î n t însă prea puţin cunoscute. în favoarea divinităţilor mai tinere. a fost răpit de Zeus (unii spun că de vulturul lui). Giganţii au pus unul peste altul doi dintre cei mai î n a l ţ i munţi din Tesalia. de exemplu. direct sau prin intermediul uneiasau al mai multor generaţii Ge (Gaia) ar e sanctuar e în diferite locuri : toate datează din vremea în car e Ol im pi en i i nu se instalaserăîncăîn Grecia. pe carul tras de let. Ganimede era un tînăr foarte frumos. lingă Troia. Victoria repurtata de zei asupra lor. De atunci a rămas printre zei. binefăcătoare sau dăunătoare. uptîndu-se cu Giganţii. avînd funcţia de paharnic. Este o zeiţă foarte veche. Nu trebuie confundaţi cu Titanii. i-au atacat pe Olimpieni. consirate alături de cele ale Corpus-ului h/pocrat/c drept cele mai importante din medicina antichităţii. G A N l M E D E [G A N Y M E D E S]. G E [ G A I A]. Detaliu de pe fnza nordică a Tezaurului Sifnienilor de la Deifi. născut dintr-o familie de regi. dar şi l-a pierdut cu timpul. intransingente. P. cărora au vrut să le uzurpe puterea. f o t o H. Era înzestrată cu darul de a da oracole.Heracles şi Cibele. este succesorul ei la Delfi. P. Gigantomahia (lupta cu Giganţii) e subiectul multor opere d e artă. G I G A N Ţ I I [G l G A N T E S]. B. Pe cînd păştea odată turmele tatălui său. Muzeul dm Delft. D. au jucat un rol esenţial în formarea medicilor occidentali şi arabi mai bine de un mileniu. C i r c a 525. printre care 251 . să cuprindă totul într-o vastă sistematizare şi să realizeze o operă constructivă. O s a ş i Pelion. din care s-au născut (spune Hesiod) toate neamurile de zei: l-a născut pe Uranos (Cerul) şi apoi a avut cu el mai mulţi copii. cu destulă dificultate. Genealogii complicate explică cum toate forţele naturii. Giganţii erau fiii lui Uranos (Ceru!) şi ai Geei (Pămîntul). Scrierilesale. este poate episodul cel mai important din mitologie. Apolon. P. dar Galen a reuşit totdeauna să coordoneze elementele disparate.rmer. D. care şi-a detronat tatăl şi l-a zămislit pe Zeus. Abia născuţi.

trăia într-o încăpere specială. situat de obicei într-un loc plantat cu arbori. aproape de demos-ul Colonos. Poseidon cu tridentul. Nu constrîngerea fizică. proiectează să găzduiască tot ce ţine în acelaşi timp de cultura corpului şi a spiritului" (R . gimnaziul unde se antrenau atleţii pentru Jocurile Pythice avea o piscină circulară cu un diametru interior de 9. E un ansamblu de terenuri şi de clădiri mai mari. G I N E C E U [G Y N A l K E IO N]. f î n t î n i cu mici bazine dedesubt. gineceu l se află d e obicei sus. Se pare că acest gimnaziu fusese la început rezervat doar atenienilor cu sînge amestecat. Femeia greacă — ne referim la păturile mijlocii ale populaţiei şi la nobilime — ducea o viaţă izolată. zeul iubirii. un portic lung şi un xystos (galerie acoperită. aici puteau fi văzuţi cei doisprezece măslini sacri ai zeiţei.. cu o podea bine nivelată destinată exerciţiiior). Cibela î ş i asmute leii contra Giganţilor. apoi filozofii c i n i c i s-au adunat la Cinosarges. La Atena erau trei gimnazii mai cunoscute: Academia. înrnormîntări). numită gineceu (apartamentul femeilor). Zeus cu fulgerul. Ea nu ieşea din casă decît cu ocazia anumitor evenimente familiale (nunţi. Academia era dedicată ze- iţei Atena. Dionisos cu toiagul său magic (thyrsos). R. căci nu puteau fi omorîţi decît de m î n a unui muritor. situate nu prea departe de oraş. Liceul si Cinosarges. fragmente din zidui incintei şi un mic templu. o împrejmuise cu ziduri. Eros cu arcul. Cimon. pentru a cumpăra obiecte de uz personal (îmbrăcăminte sau încălţăminte) şi numai rareori pentru a-şi vizita prietenele. ca nişte monştri cu şerpi în loc de picioare —. Parcul lui Academos era o î n t i n s ă pădure sacră.De acolo au început atacul. iar Hefaistos fi arde cu o măciucă défier incandescent. este întovărăşită în mod obligatoriu de cel puţin o servitoare. fiindcă grecii se dezbrăcau complet cînd făceau sport) e consacrat. sărbătoarea Thesmophoric.greceşti prefigurează acele „cer. Atenienilor l e p l ă c e a s ă s e p l i m b e l a Academie: acest gimnaziu se afla la vest de oraş. ' } 252 . a retorilor şi a f i lozofilor. Dacă locuinţa are mai multe etaje. F. astfel gimnaziile au devenit locul de î n t î l n i r e al cercurilor intelectuale şi adevărate şcoli Gimnazii le. în care se înota. adică „gol". fiul lui Pisistrate.70 m şl o adîncime de aproape 2 m. adică a savanţilor. a plantat alţi arbori şi a îmbunătăţit instalaţiile gimnaziului. născuţi dintr-un cetăţean grec şi o femeie străină. fiinţe de temut. în casă. nu exista o instituţie de învăţămînt superior. De aceea Zeus l-a chemat pe Heracles. unde s-a născut Sofocle. P. Zeii nu i-ar fi putut învinge singuri pe giganţi. Gimnaziul (derivat de la cuvîntul gymnos. existau în mod obligatoriu instalaţii hidroterapeutice şi de aceea era aşezat în general lîngă un rîu sau un izvor [vezi B ă ij. Săpături recente au dat la iveală ruinele palestrei. tre culturale unde arhitecţii noştri. şi Eros. ca si palestra [vezi cuvîntul]. G I M N A Z I U [G Y M N A S IO N]. zeul gimnaziilor. pe care Hiparh. fiecare cu armele lui specifice: Atena cu lancea. D. ci presiunea moravurilor şi a opiniei publiceţinea fetele şi femeile ferite de privirile bărbaţilor — cei din casă inclusiv. Aristotel a predat la Liceu [vezi cuvîntul]. la sărbătorile religioase ale cetăţii (la Atena. era rezervată fem eilor). în epoca sofiştilor. cu aspect fioros — unii s î n t reprezentaţi. într-un gimnaziu ca şi în palestră. în prima jumătate a secolului al V-lea. dar tot aici aveau altare şi statui Hermes. Faptul că Academia [vezi cuvîntul] a dat numele său tuturor „Academiilor" de azi se explică prin faptul că aici s-a instalat Platon cu discipolii săi în 387. dincolo de suburbia Ceramicului. în toate aceste cazuri. a adus aici apă. de exemplu pe friza altarului din Pergam. ale cărui săgeţi îi ucideau pe răniţi.· Nu trebuie să ne închipuim că gineceu l avea uşile ferecate (se încuiau numai noaptea) şi gratii la ferestre. Martin). aruncînd cu pietre. urbaniştii de azi. în afara oraşului. exerciţiiior fizice. La bătălie au luat parte toţi zeii. La Delfi.

Gordias. Se spunea că cel cae va reuşi să-i desfacă va ajunge stăpînul Asii. Gitiadas practica şi meşteşugul turnării în bronz. De altfel. G O R D I A N ( N o d u l g o r d i a n). R. G O R G l A S. conform legendei. Aceste reliefuri. într-o locuinţă modestă nici nu putea fi vorba degineceu. Fiind cunoscut numai din texte literare. ca majoritatea soiţilor. Gorgias a fct elevul retorului T i s i a s . Filozof şi retor (485—38) născut în S i c i l i a . cînd artiştii făceau cu pasiune sculptură şi chiar poezie. Profesînd un sceptic i HI radical în cartea sa intitulată Despre natLă sau nefiinţă el încerca să demonstreze ca: ) nimic nu există. ca vînzătoare în piaţă sau lucrind ca zileră în afara casei. în tradiţia greacă. cum se vede la casele din secolul al IV-lea. Oiştea carului e-a legată cu un nod a t î t de complicat. i oraşul Gordion. descoperite la Olint. Cînd a trecut prin Gordion. omul nu-l poate cunoaşte.. cum e cazul lui Gitiadas.M. F. elălalt de o Afrodită. din Frigia. în gospodăriile sărace femela trebuia să completeze veniturile familiei. ale Dioscurilor. de pe acropolea din Sparta. 2) dacă un lucru e x i ş i . egreu să-i definim stilul. întemeieţrului cetăţii. P. R. A scris un manual de elodnă (Tekhne) şi mai multe discursuri solem. înţelegerea şi pacea. Gorgias a fost celebu mai ales ca retor. G l T l A D A S. această cunoaştere nu poatefi comunicată nimănui. î n care se adresa grecilor adunaţi la sărbătorile de la Delfi su Olimpia şi le propovăduia unirea. î n c î t pana imposibil de desfăcut. Personaj foarte caracteristic pentru Sparta epocii arhaice (secolul al VIIlea — al Vl-lea). numele lui Gitiadas a rămas asociat cu plăcile de bronz cizelat care împodobeau templul Atenei Halcioicos. Alexandru a tăiat nodul cu sabia. Muzeul Naţional din Ater»a. lacedemonienii îi comandaseră pentru sanctuarul d i n A m i c l a i douătrepieduri de bronz.Gineceu. a fost şi filozof. se păstra un cr ce aparţinuse. din care nu s-a conservat nimic. Circa 420. 3) dacă un lucrue cognoscibil. Femeiledin popor aveau desigur o mai mare libertate de mişcare. A compus de asemenea un Disci's funerar. unul susţinut de o Artemis. reprezentau scene luate din isprăvite lui Heracles.-e (Pythikos. un Elogiu al Elenei şi o Apologie a ii . nu departe de thalamos (camera conjugală). ale lui Perseu. Detaliu de pe u f) ei/netron decorat de pictorul din Eretria. la Leontinoi. Olympikos).

Foto Hirmer la glezne. C u mare greutate ş i numai legumele şi fructele G O R G O N E L E [GORGONES]. noscute mai mult sub denumirea de Graţii. D. iar din gură le ieşeau nişte dinţi asemănători cu colţii de mistreţ.Metopă de p e t e m p I u l C c i i n Selinus. Capul Meduzei a fost pus de Atena pe egida pe care o purta în chip de scut. Muzeul din Palermo. era muritoare. datorită antitezelor studiate. cu şerpi în loc de păr. G R A Ţ I I [K H A R l T E S]. şi cumplitul Hrisaor. mai puţin amplă decît aceea din perioada lui Isocrate. eroul i-a tăiat capul. Aveau trup de femeie. al lui Tucidide. precum şi al multor altora datorează mult exemplului lui Gorgias. are. Gorgonele circulau prin aer cu ajutorul aripilor de p e s p a t e şi de 254 . un cap fioros. Meduza. ea dă o impresie de armonie şi de strălucire. P.Perseutăindc^pulMedu?ei. Descrieri le domeniilor lui Alcinou şi ale nimfei Calipso. Se r leau astfel trei monştri. Din aceste trei opere ne-au rămas c î t e v a fragmente. în schimb. Pe m a l u r i l e lui a obţinut Alexandru cel Mare prima sa victorie contra armatei persane (334). al căror număr — stabilit în cele din urmă la trei — varia după regiune şi cel mai adesea erau anonime (nu aveau fiecare c î t e un nume).n. P. care se varsă în Marea de Marmara. Drapate auster î n voaluri. în epoca figurau goale şi în elenistică. membre ritmice egale (pansa) şi rime sau asonante interioare (bomoiote/euta) . Măritele. singurul zeu căruia nu i-a fost frică să se unească cu un asemenea monstru. din Odiseea. Circa 530. Putem judeca -stilul lui Gorgias după aceste fragmente şi după amuzanta pastişă s c r i s ă de Platon în dialogul Gorg/'os. Perseu a ajuns p î n ă acolo căutîndu-le ca s-o omoare pe Meduza. mai scurtă. dintre care unul muncind fără preget reuşeau grecii să scoată din pămîntul lor arid necesare traiului. Tată le-a fost Poseidon. Ochii lor uriaşi pietrificau pe oricine î i privea. De aceea arta grădinăritului nu s-a putut dezvolta atîta timp c î t lumea elenică s-a limitat la ţărmurile Mării Egee. cuPalamede. cu o ţinută menită să inspire respectul religios — aşa le vedem reprezentate pe monumentele epocii clasice. Din sîngele Meduzei s-au născut Pegas. calul înaripat. D. sînt la origine nişte divinităţi ale naturii. Acest prinţ al sofiştilor a avut marele merit de a fi creat o „proză artistică" melodioasă şi subtilă. Stilul lui Isocrate. atitudini artiştii le seducătoare. în extremul occident. Granic e un rîuleţ d in Asia Mică. Locuiau la capătul lumii. Destul de tîrziu li s-a atribuit rolul cîntat de poeţii noştri din secolul al XVII-lea e. GRANIC [G R A N l K O S]. GRĂDINI. s î nt exclusiv rodul singur. Fraza sa. R. F. Ajutat dezei şi profitînd de un moment c î n d dormea. La început ele domneau mai ales asupra ogoarelor şi vegetaţiei: erau divinităţi locale.

acoperite şi ele de munţi. cuceritorii greci. cele ale lui Academos de la Atena sau ale zeiţelor de la Eleusis. Termenii Grecia sau Elada nu aveau o semnificaţie politică. cu ocazia expediţiilor sale militare.iecare dornic să-şi păstreze independenţa. romanii au derivat cuvintele Graecus (grec) şi Graecia (Grecia). Rodos). Cicladele. Dar. de la sudul Peloponezului (Creta) şi din Marea Egee (Sporadele. Acest Deucalion ar fi domnit în timpuri legendare şi ar fi avut ca fii pe Doros. Grecia nu era nici măcar o federaţiede provincii parţial autonome. fragmentat într-o puzderie de state minuscule. ci desemnau pentru cei vechi o comunitate semi-naţională.. Cei ciţiva copaci care creşteau în jurul casei lui Xenofon de la Schi|us ' nu puteau fi decit o palidă evocare a marilor parcuri (paradetsoi „paradisuri") admirate de istoric î n A s i a . dezvoltînd o artă pe care au transmis-o mai tîrziu romanilor: grădini mari. î n c ă din timpurile cele mai îndepărtate. D e l a numele grailor. ale cărei caractere esenţiale consti- tuiau civilizaţia greacă. Prăbuşirile de teren au fost î n s ă atît de profunde uneori. au putut practica în Asia Mică horticultura. strămoşul eolienilor. care trebuia apărată tot timpul de ambiţiile cetăţilor vecine. Marile frămîntări tectonice din era terţiară n-au lăsat î n t r e munţi decît puţine spaţii pentru c î m p i i . grecii se considerau membrii aceluiaşi grup etnic. muntele ocupă aproape 80% din suprafaţa Greciei (e vorba de prelungirea ramurii nord-vest-sud-est a lanţului balcanic). în Grecia propriu-zisă. După campaniile lui Alexandru cel Mare. cu statui şi clădiri răsărind din mijlocul frunzişului. şi acestea foarte mici (numai Beoţia era ceva mai întinsă). aproape dispărut la începutul timpurilor istorice. trebuie să fi fost foarte modeste. semiculturală. î n c î t au lăsat să pătrundă apa mării. şi pe Xutos. î n ă l ţ i m i le maxime fiind Parnasul (2487 m). Zante). un trib obscur. la sudul unei linii care merge cam de la golful Voios p î n ă ia golful Ambracia. de exemplu. net deosebit de „barbari". Taigetu! (2404 m) şi Cilene (2375 m). care să decidă în anumite probleme de interes general. strămoşul dorienilor. Cefalonia. Acest teritoriu relativ mic era. în schimb lanţul muntos nu coboară decît în mod excepţional sub 1000 m. cu o capitală. s-ar trage ionienii şi aheii. între secolele al Vlll-lea şi al Vl-lea. Grădinile amenajate din motive religioase în anumite sanctuare. La acest teritoriu continental se adaugă insulele din Marea Adriatică (Corfu.imaginaţiei poetice. P. ca în ziua de azi. într-adevăr. Grecii din Marsilia şi cei din Naucratis (în delta Nilului) se simt mai aproape unii de alţii decît de indigenii ce locuiau pe teritoriile învecinate cu ale lor. colonizarea a împrăştiat pe greci şi a răspîndit civilizaţia elenică din strîmtoarea Gibraltar pînă la Marea Neagră şi pe coastele libaneze. lăcaşul zeilor (2911 m).D. dacă nici un pisc nu atinge înălţimea Olimpu· lui. grecii î n ş i ş i î ş i spuneau Hellenes (Eleni) şi se considerau descendenţii unui oarecare Helen. după cum graii n-au ocupat decît o mică suprafaţă din Epir. adică de non-greci. Una 255 . G R E C . aşa cum se vede în picturile pompeiene. G R E C I A . Itaca. Deşi nu alcătuiau o federaţie politică. Ion şi Ah eu. din care răsar insule. tot aşa Elada propriu-zlsă nu era decît un district. cu un guvern central şi funcţionari t r i m i ş i în toate punctele ţării. Cuvintele greci şi eleni îşi păstrează această semnificaţie. f. pe Eol. cu reprezentanţi adunaţi într-un organism central. cu frontiere bine delimitate. şi chiar atunci cînd se aflau în război unii cu alţii. pe care Aristotel î! situează lîngă Dodona. iar Iliada în Tesalia. imitînd pe suveranii perşi. fiul lui Deucalion. Din fiii acestuia din urmă. Cel puţin începînd din secolul a! VMI-lea. în schimb Grecia devine destul de curînd denumirea teritoriului limitat de unde au roit colonizatorii: extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice. Deseori s-a explicat această fragmentare excesivă prin structura solului . De fapt Grecia η-a fost niciodată în antichitate un stat.

Mai tîrziu. dintre care unele. Totuşi îndrăzneţii pionieri n-au debarcat de la început pe aceste tărîmuri. î n c î t . ca Metapont. Datele politice s î n t deci. în general cu aspect de torente. ca de exemplu cele care erau situate în interiorul ţării şi serveau doar ca locuri de popas pe drumurile ce duceau spre coasta occidentală şi în Campania. în apropiere de Crotona. dar mai puţin avantajos din punct de vedere economic Primii veniţi au î n l e s n i t venirea altora. Probabil în 743 halcidienii din Zânele. lat abia de 6 km. apoi în S i c i l i a . căci Peloponezul e legat de Peninsula Balcanică numai prin istmul Corint. proveniţi din legăturile soţiilor lor cu periecii (perioikoi) în timpul primului război cu Messenia. Dar nu numai pe ahei îi atrăgea o regiune atît de bogată şi de apropiată de Grecia balcanică. în acelaşi timp. care avea ca centru spiritual sanctuarul zeiţei Hera Lacinia. Ţinutul avusese o populaţi e red us ă pînă l a sos i r ea coloniştilor: aceştia au izbutit să facă din sudul Italiei una din zonele cele mai bogate din Mediterana occidentală ş i . Din cauza solurilor sărace. toate autonome. au emigrat masiv. şi care mult timp nu se simt direct ameninţate de o putere barbară (deşi în nord se conturează umbra etruscilor). s-au instalat la S i r i s . R î u r i l e s î n t puţine. încă din primul sfert al secolului al Vlll-lea. a împins pe greci dincolo de hotarele lor. nu se pot creste decît caprele şi mieii. în schimb alte aşezări. Cerealele se cultivă puţin şi singurele culturi care aduc profit s î n t viţa de vie şi măslinul. de voie sau de nevoie. s-a abătut din plin asupra Italiei meridionale şi a lăsat acolo atîţia emigranţi. au traversat strîmtoarea Messina şi au debarcat la Rhegion. Numai pantele mai line şi cîmpii le răsplătesc efortul agricultorilor. GRECIA MARE [MAGNAGRAEC l A]. răspîndind pînă departe limba. de-a lungul golfului Tarent şi al stnmtorii Messina. fără nici o enclavă străină. fie ca să sporească populaţia coloniilor. ci la Cumae· lîngă actualul Napoli. alungaţi d i n patria lor de lidieni. veniţi de astă dată direct din Peloponez. în latineşte) era întrebuinţat pentru a desemna întreaga regiune care se întindea de la tocul p î n ă la vîrful „Cizmei". vor rămîne în obscuritate. au învins populaţia indigenă a iapigilor şi au întemeiat Tarentul. la prima vedere. Astfel a luat fiinţă o confederaţie aheeană. la cares-au alipit nişte mesenieni. fie ca să creeze altele noi. scurte. religia si obiceiurile lor [vezi E l e n i s m ( C o m u nitatea elenică) şi Civilizaţie]. spre sfîrşitul secolului al Vi-lea. în fond. improprii navigaţiei şi nu ajung să fertilizeze solul stîncos. Astfel insuliţele şi văile înguste constituie tot atîtea unităţi teritoriale.dintre aceste scufundări a tăiat în două însăşi Grecia Continentală. oraşe. Nu e deci de mirare că locuitorii Greciei au fost atraşi de activitatea mai rentabilă a comerţului si că uneori s-au expatriat masiv. Pe de alta parte. termenul de „Grecia Mare" (Magna Graseia. despărţite între ele prin mare sau prin bariere stîncoase î n c ă mai greu de trecut. Marele val de colonizare care. toate greceşti. Toate la un loc au ocupat un teritoriu continuu. într-o cîmpie insalubră. Către sfîrşitul secolului al Vlll-lea. reduşi aproape la s c l a v i e . nimic nu pare să diferenţieze situaţia acestei Grecii Mari de cea a Greciei propriu-zise. erau sortita unui viitor strălucit. şi Crotona. Locuitorii ei trec prin acelaşi gen de încercări şi greutăţi ca grecii din partea cealaltă 256 . dar foarte roditoare. au întemeiat simultan oraşul Sybaris. aceleaşi ca în Grecia propriu-zisă: un mare număr de state. iar locuitorii Locridei au fondat cam pe la 680 o cetate cu numele d e Locri. de mai mică importanţă. pe un loc mai sănătos şi mai uşor de apărat. colonişti originari mai ales din mica provincie Ahaia. căci indigenii fuseseră. cu un debit neregulat. î n mai puţin de o sută de ani au luat naştere şi alt. ionienii din Colofon. fiii nelegitimi ai spartanilor. unul din focarele culturii elenice.

a pus mult timp în pericol prestigiul Romei. raporturile de prietenie sau de duşmănie sînt mai frecvente între cetăţile de pe acelaşi teritoriu. în faţa acestor intrigi complicate. După moartea lui. ne vine în minte ceea ce se petrecea. în cetăţile greceşti. impresia e analogă. Totuşi această ligă. întemeind în 433 colonia Turioi. totul e mai uşor. Dacă. statele din estul Adriaticei intervin foarte des în politica acestor „italieni". Poate e paradoxal să susţii că. dispărînd conducătorii. în aceeaşi perioadă. în Grecia Mare. In cele din urmă Roma a ieşit învingătoare (în 272). puterea ei slăbeşte. Aici. la Crotona şi apoi în Metapont s-a desfăşurat aventura pitagoriciană. se grupează în ligi efemere împotriva unei cetăţi a cărei prosperitate îi deranjează. împreună cu Sicilia. se instituie tiranii. Cetăţile ameninţate din nou fac apel la ajutorul Greciei. Cetăţi l e greceşti nu opun cu destulă constanţă un front comun acestor adversari. Pirus. Zaleucos. Singurul sprijin eficace l-au primit de la Alexandru Molosul. care sînt însă răsturnate mai curînd sau mai tîrziu de revoluţii. iar Dionisios al Siracuzei e gata să-i ajute. Membrii ei se angajau „să se ajute reciproc în caz de violare a teritoriului lor de către iucanieni". dar în 511 triumfă asupra rivalei sale Sibaris. pretutindeni spiritul e mai liber. a lucanienilor sau a mesapilor. gelozii şi uri de proporţii reduse. începînd din momentul înfrîngerii sale. din cauza vecinătăţii şi a comunităţii de interese în diferite probleme. puţin înainte de mijlocul secolului al IV-lea. Dacă trecem la istoria internă. regele Epiruiui. Puţin după mijlocul secolului al Vl-lea. Grecia Mare. mai multă violenţă. înainte şi după cucerirea lui Alexandru. întreţin un comerţ prosper Cu porturile îndepărtate. unde tineretul nu e ţinut în frîu de o reţea detradiţii seculare. a fost teatrul primelor încercări de urbanism. Istoria acestui ţinut nu e independentă de istoria Greciei propriu-zise. mai vast. ca Sibaris. a căror forţă şi coeziune se afirmă: e adevărat că în 392 se constituie o confederaţie italiotă. se încearcă noi experienţe. dar în Italia de sud domneşte un climat care dă lucrurilor o amploare mai mare. în mod normal. Primul legislator cunoscut. aceste cetăţi nu se mai găsesc în faţa samniţilor. într-o ţară în care coloniştii nu duc lipsădespaţiu. statele din jurul golfului Tarent vor trebui să se apere contra populaţiilor din Apenini. cam în 330. condusă de Arhitas din Tarent. regele Epiruiui. unde agricultura este înfloritoare şi unde or aş el e cele m ai bogate. Grecia Mare a jucat în istoria lumii rolul ei cel mai important. dobîndeşte un succes destul de important ca să îndepărteze pericolul. a domnit peste Locri. După războiul peloponeziac. se nasc iniţiative îndrăzneţe. Totuşi prin contactul cu oraşele de 257 . cine mai cutează oare să ridice capul ?" Şi într-adevăr toate oraşele greceşti din Italia meridională cad imediat în m î i n i l e romanilor. ci a unui adversar mult mai de temut: Roma. Crotona e învinsă puţin mai tîrziu de Locri. Să nu ne lăsăm totuşi înşelaţi de aceste asemănări: evenimentele pot fi de aceeaşi natură. distrugînd-o complet. vedem poporul ridicîndu-se împotriva nobililor si bogătaşilor. e nevoită să privească mai mult spre Orient. punînd mîna pe Tarent: „Tarentul odată înfrînt — spune istoricul Florus—. bogatul oraş Siris e constrîns să intre în confederaţia aheeană. lupta a izbucnit curînd pe faţa. Barbarii î ş i găsesc aliaţi în Sicilia. a căror agresivitate devenise ameninţătoare.a Adriaticei: se luptă crunt între ei. La fel ca în statele Greciei propriu-zise. Să amintim aici numai de rolul pe care Atena lui Periclea încercat să-l joace în peninsulă. raporturile dintre Italia meridională şi Grecia propriu-zisă sînt departe de a fi rupte: invitaţiile primite de Platon din partea tarentinilor demonstrează cu prisosinţă că relaţiile culturale au rămas strînse. La început mocnită. Dar în timp ce Grecia. Bineînţeles că mai ales Sicilia este implicată î n treburile Greciei Mari. sau de simpatia arătată de tarentini pentru cauza spartană în timpul războiului peloponeziac. Dar nu după mult timp.

cu scări care urcau spre terase. Nişte ruine de scări dovedesc că au existat şi case cu etaj. 258 H A D E S . pe coasta septentrională a Cretei. Roma s-a iniţiat în cultura elenică. Persefona stă cu el sase luni din an. Hoss/α. uneori podită cu dale si ornamentată cu stuc. grecii î i spuneau adesea Pluton. î m b l î n z i n d monştrii care păzeau intrarea (printre care Cerberul). Orfeu) au izbutit să-i î n c a l ce voinţa şi să intre vii în lumea umbrelor. dar de o modestie care contrastează cu luxul locuinţelor princiare de la Cnosos sau chiardelaMalia. ale cărui ruine se mai pot vedea şi azi.Gurnia. Casele particulare se înghesuiau între străzile principale şi străduţele înguste. alături de soţia sa Persefona. Două străzi paralele erau pavate: agoraua a fost identificată şi s-au găsit vestigiile unui palat construit cu grijă. G U R N I A . Hades veghează cu străşnicie asupra infernului. Ca şi Zeus şi Poseidon. cîteva încăperi secundare. rămînînd totuşi sub autoritatea supremă a lui Zeus. . adică „Bogatul". doar c î ţ i v a privilegiaţi (Heracles. lui i-a revenit Regatul Morţilor. iar chipul său — un personaj cu barbă şi înfăţişare severă — apare rar în operele de artă. Majoritatea caselor aveau. î n afară de camera principală. P. pe care o va lăsa moştenire popoarelor de mai tîrziu. D. în lumea infernului. Era aşezată pe o colină. pe care a răpit-o odinioară de la Demeter. P. D. şi cînd s-a făcut împărţirea puterii între cei trei fraţi. Ca să evite pronunţarea acestui nume de temut. Hades este fiul lui Cronos. de aceea nu i s-au consacrat temple. satul mincie Circa 2000. iar casele erau construite în terase amenajate în pantă. D. prin arta şi civilizaţia lor. P. Foto acolo. Situată pe malul golfului Mirabello. Gurnia a fost cîndva un oraş minoic. Hades locuieşte într-un palat sub pămînt. De Ia Hades nimeri nu aşteaptă nici o favoare.

măslini şi păduri. L a sud d e marea cîmpie a Mesarei. Numeroase picturi. Circa1450-1400. Oraş situat în Eubeea. H A L C l S [K H A L K l S]. Foto Léonard von Mou. toate nesigure. la o oarecare distanţă de mare. se afla micul palat (vilă princiară ?) de la Haghia Triada. Circa 470-450. Halcis şi rivala sa Eretria s î n t oraşele cele mai importante ale acestei insule lungi. au fostgăsite la Haghia Triada. intre cele două cetăţi au existat dis- Sarcofag de alabastru.D. cu un mormînt cu cupolă.Hades si Persefona'domnind în infern. Se compunea din două clădiri aşezate în unghi drept. ca şi în v i i . Placă votivă de teracotă d e l à Locri. pictat. 259 . H A G H I A T R I A D A . aie cărui scene cu figuri au dat naştere la multe interpretări diferite. lat de 60 m. Puţin mai departe este necropola. P. Muzeu! d in Taranto. dintre cele mai interesante pentru arta minoiană. în Creta. la fel de bogată în păşuni (unde bogătaş. în locul cel mai îngust al tumultuosului canal Eurip. care desparte insula de continent. Muzeul din Heradion. Tot de acolo provine celebrul sarcofag de alabastru. provenind de la Haghia Triada. Foto Hassio. după un plan obişnuit în epoca minoică şi adaptat la specificul local.ι creşteau cai).

HALICARNAS [HALIKARNASS O S]. Secolul al XlV-lea. foto Hass/o. Halicarnasul a ajuns capitala Cariei (Asia Mică) abia în secolul al IV-lea. al cărui nume dovedeşte existenţa unei producţii de bronz. răspîntiile. Hares din Lindos a fost elevul lui Lisip şi întemeietorul şcolii rodiene de sculptură. indică-mi cîrciumarii la care te-ai ospătat cel mai bine cînd te-ai dus să-l cauţi pe Cerber. care ofereau călătorilor adăpost şi masă.Palatu l şi curtea de ia Haghia Triada. La marginea drumurilor (care erau simple drumuri de pămînt) erau aşezate hanuri. fîntînile. cetăţile. oraşul Halcis şi-a pierdut cu totul importanţa. Mauzo- H A N U R I . H A R E S [ K H A R E S]. în Sicilia unde au fondat oraşele Naxos şi Zânele. pentru care s-a construit monumentul funerar numit Mausoleion (mauzoleu). locurile de popas. locuinţele şi hanurile unde s î n t mai puţine ploşniţe". La sfîrşitul secolului al Vl-lea. put e înverşunate ş i frecvente ş i . D. Acest oraş. mai ales spre Tracia şi Macedonia. care a jucat un rol de frunte în perioada elenistică şi a avut o influenţă considerabilă asupra artei elenistice 260 . In Broaştele lui Aristofan. începînd cu secolul al Vlll-lea. Pionierii săi s-au îndreptat. a fost patria unor marinari îndrăzneţi şi el se înscrie printre primele cetăţi colonizatoare. Dionisos îl întreabă pe Heracles care este drumul cel mai bun spre Hades: „Pentru orice eventualitate. drumurile. spune-mi şi porturile. I e u ]. timp de aproape o sută de ani. dar au navigat şi spre vest. au populat regiunea care datorită lor s-a numit Caicidică [vezi cuvîntul]. F. cîmpia Lelantină a fost cauza unui război terminat abia în secolul al Vll-lea cu victoria Halcisului. î n a doua jumătate a secolului al IV-lea. R. P. brutăriile. considerat una din cele şapte minuni ale lumii [vezi M a u s o l o s . Aici a domnit Mausolos.

Lisip însuşi sculptase pentru rodieni pe Helios. deşi anumite apropieri au putut fi stabilite cu unele sculpturi găsite la Pergam. ilustrată de o hartă. precum şi ale unor eroi străini: Aigyptos. [KHARITES] vezi genii rele nu joacă un rol important în mitologia greacă. la fel şi pecei vii. Acesta este faimosul . care l-a convins prin farmecul cîntecelor sale. cu o pălărie de călător pe părul răvăşit. autorul Aventurilor lui Haires şi Caliroe [vezi R o m a n e ] . Puterea ei este de temut mai ales în timpul nopţii.j r omane. înfăşurat neglijent într-un himation de culoare închisă.. se baza pe numeroasele călătorii ale autorului şi de 261 H A R I T O N [ K H A R I T O N ] . A fost înfăţişată adesea ca o femeie cu trei trupuri sau ca trei femei care stau una lîngă alta. Istoric şi geograf. E greu să reconstituim acum atitudinea zeului şi cu atît mai puţin stilul sculpturii. apoi devine patroana morţilor. urmăresc cu înverşunare pe nefericitul rege Fineus. D. Ca geograf însă.. puterile ei par să fi fost mai întinse. MĂRITELE Graţii. D.Colos din Rodos". au arătat o predilecţie evidentă pentru gigantic şi emfază. şi Hares în specia!. adevărul de ficţiune. înalt de 105 picioare. R. Hares reia tema. după părerea mea. Aceste . Divinităţi deorigine orientală. Bătrînul Haron. Zeiţă străveche. stînd în picioare în cvadriga sa. considerată pe atunci ca făcînd parte din Asia. H A R P I I L E [H A R P Y l A l]. cu care se identifică. care poate fi comparat cu unele efigii monetare din secolul al Ill-lea. H A R O N [K H A R O N ] .M. la Milet. cel puţin la origine. cu barba neîngrijită şi cu un aer posac. Harpiile îi furau mîncarea sau o spurcau. cu spatele lipit de o coloană. E reprezentată ţ i n î n d în mînă nişte torţe şi întovărăşită de c î i n i şi de lupi. adică de Africa. î n ă l ţ î n d la intrarea în port un Hei/os monumental. era luntraşul care îi conducea pe morţi pe malul celălalt al Aheronului. una dintre cele şapte minuni ale lumii. D. deşi scrise în proză. Seamănă bine cu Artemis. Ne putem face o idee despre stilul figurii cu ajutorul unui cap uriaş găsit la Rodos. Nu are aceleaşi atribuţii cu Persefona. Totuşi doi muritori au ajuns pînă acolo: unul a fost Heracles.Scriu aceste lucruri cum mi se par mai adevărate. aveau trup de pasăre şi cap de femeie. Hecateu e marele precursor al lui Herodot.geografie universală". pornit în căutarea Euridicei. De cîte ori voia să mănînce. Dădea la o parte fără nici o milă pe ceilalţi. P. încă de la început. Lucrarea sa Ocolul pdmintu/u/ cuprindea două cărţi : Europa ş i As ia. fiindcă poveştile grecilor s î n t variate şi. ci prezidează apariţia fantomelor şi vrăjitoriile. care cu puterea sa excepţională l-a obligat pe Haron să-l treacă Aheronul. dar. Hecateu merită într-adevăr titlul de istoric? Genealogii/e sale. ridicole". H E C A T E . care amintesc de poziţia lui Helios. şcoala din Rodos. în tradiţiile legendare. seamănă cu un poem mitografic: aici se găsesc legendele lui Deucalion. Era adorată mai ales la răscruci. după ce primiseră onorurile funerare rituale. mai ales cu grupurile statuare de pe friza altarului lui Zeus. de exemplu. răutatea lor se manifestă prin s î c î i e i i dezagreabile. pe ea o invocă magicienii. Cadmos. ale lui Heracles şi ale Heraclizilor. Dar el vorbea şi de Libia.. regele soarelui. care nu aveau voie să pătrundă în infern. P. Danaos. răpitoare de s u f l e t e . Această primă . H E C A T E U [ H Ε Κ Α Τ Α Ι Ο S]. P. Totuşi Hecateu s-a străduit să discearnă. . la lumina tulbure a lunii. ale lui Helen şi ale fiilor săi. unde se înălţa imaginea sa. Lucrarea lui începe astfel . cunoscută î n Grecia încă din secolul al Vil-lea. născut cam pe ia 540. Romancier grec. biete suflete eh i nu i te. iar celălaltOrfeu. în secolul al V-lea. e venerată în special de femei.

în el îşi pusese toată nădejdea de a apăra ţara bătrînul său tată Priam. numai după ce bătrînul rege a venit încărcat de daruri să-l roage cu umilinţă pe trufaşul învingător. c a să răzbune pe cel mai iubit prieten al său. cel mai valoros şi cel mai inteligent dintre adversarii lor. Sc/fos al pictorului Brigos. datorită tragicilor greci.ele Priam irnplorînd Ahiie să-i dea trupuf fiu liu i său Hector. Hector este eroul troian cel mai simpatic. ca şi descrierile lui Herodot. Euripide în primul rînd.'Ahi le a ieşit din cort . Hecuba înseamnă pentru noi mai mult decît un simplu nume. fără a indica sursa. Ρπ mul pătrar al secolului al V. înainte de a . Homer povesteşte că. asemenea. cînd va cădea sub loviturile lui Ahile.pleca în luptă. a fost Hector. Herodot îl critică şi-ţi bate joc de el. Pe Hector îl va plînge mama sa Hecuba mai mult decît pe ceilalţi. R. Ne-au rămas de la Hecateu numai cîteva fragmente. Hector s-a aplecat cu dragoste asupra soţiei sale Andromaca şi asupra pruncului Astianax. fără a-l cita. lega· :e carul s ă u de luptă. Cea mai grea luptă a avut-o cu Ahile: Hector l-a omorît pe Patrocle. cu toate că a preluat de la el. A consimţit să dea lui Priam cadavrul fiului său. în lupta dintre cei doi eroi zeii l-au sacrificat pe Hector şi Ahile a î n v i n s . El joacă în Iliada rolul principal din tabăra troienilor. D. cel mai uman.ea. P. fiul său. Viena. F. Ca şi multe alte personaje din mitologia greacă. H E C U B A [H E K A B E]. Kunsthistorisches Museum. Hecuba era soţia lui Priam şi mama a numeroşi fii. Dintr-o simplă mamă 262 . numeroase pasaje De exemplu. pe informaţii culese ici şi colo şi reproduse fără mult spirit critic. H E C T O R . ocolind de şapte on oraşul. dintre care cel mai celebru a rămas Hector. Ah^e a t î r î t în ţărînă trupul duşmanului. a copiat formula fericită „Egiptul este un dar al Nilului". în el avea încredere poporul. ca s-o redobîndească pe Elena. ca să-i facă funeralii măreţe. Cînd grecii au atacat Troia.

pentru fapta aceasta grecii o ucid cu pietre. l s-a hărăzitdrept nevastă Afrodita. După o legendă. Hefaistos era zeul focului şi ocrotea pe muncitorii manuali. care judeca tot felul de procese. H E F A I S T O S [ H E P H A I S T O S ] . Neoptolem l-ar fi dus cu el în Epir. cea mai frumoasă dintre zeiţe. Unul din fiii lui Priam. H E L I C O N . îşi' petrecea timpul muncind din greu la nico- vală. Hefaistos este un zeu binefăcător: stăpîn al focului. înfuriat că Hefaistos luase partea Herei într-o ceartă conjugală. s-a născut infirm şi de aceea Hera l-a alungat departe d e ea. D. Hecuba e ciată lui Uliseca sclavă. H E L l A l A. Ca si Ares. care nu sesimte bine decît în luptă. fratele geamăn al Casandrei. dar ea l-a î n ş e l a t cu Ares. l-a aruncat din înaltul Olimpului. Zeus. P. Tribunal popular atenian. Fiind el însuşi fierar. Acest munte din Beoţia î ş i datorează renumele faptului că era socotit sălaşul Muzelor. după alţii. era fiul lui Zeus şi al Herei. alături de o s t î n c ă pe care şedea o întoarcerea !ui Hefaistos în Olimp. Viena. în timp ce Ares este un zeu nefast. din alte puncte de vedere a fost mai puţin norocos. are darul profeţiei. în căldură şi murdărie. scoate ochii iui Polimestor. care omorîse pe unul din copiii ei. Dar înaintea plecării. Era şchiop: după unii. 263 .-(rama a făcut în secolul al V-lea imaginea Disperării. D. personificarea marilor nenorociri ov e m e e : su rare p°* ' ' ° f i t> ochii ei s-a năruit regatul soţului său şi au pierit Priam si toţi copii' săi. Circa 530. dimpotrivă. el i-a învăţat pe oameni meşteşugurile. în ciuda înfăţişării sale vrednice de milă. adică omuciderile [vezi J u st i ţ i e]. Deşi s-a bucurat de o mai mare popularitate decît fratele său. P. Ca şi ea. după cucerirea Troiei. şi spre s f î r ş i t u l vieţii s-ar fi căsătorit cu Andromaca. Kunsthistorisches Museum. Detaliu de pe o bidrie din Caere. H E L E N O S. afară de „procesele de sînge". Culmea nenorocirilor. Numele său apare scris pe un vas. Hefaistos se bucura de recunoştinţa oamenilor mai mult decît alţii.

imberb. Circa 440. Apoi se întoarce într-un fel de cupă uriaşă. în calitatea este o divinitate de soţie a lui Zeus. E foarte probabil că cele mai multe atribuţii ale ei s î n t moştenite de la zeiţa cretană care domnea asupra tuturor fiinţelor v i i şi avea grija de vegetaţie. ci aparţine neamului Titanilor. foto· Muză. D. Romancier grec care a trăit probabil în secolul cu o ură neobosită pe toate iubitele lui Zeus (Io. Aproape de Helicon se află Ascra.. ţine în m î i n i hăţurile atelajului său impetuos. Este prima între zeiţe. Muzeul Vatican. H E R A. autorul cărţii Et/op/cfl (Aithiopiko) sau Aventurile lui Teagene şi ale Haricleei [vezi Romane]. Foarte repede. Stînd în picioare în car. cu capul încununat de raze. funcţiile s a l e se î m p u ţ i n e a z ă .Două muze pe muntele Helicon. Căsătoria ei cu Zeus trecea uneori prin momente d i f i c i l e şi Hera suporta cu greu nenumăratele lui aventuri. care. artiştii îl înfăţişează adesea ca pe un om tînăr şi puternic. patria lui Hesiod.n. care hărăzea poeţilor inspiraţie. numai cîteva rituri si denumiri locale mai amintesc de vechea divinitate pe care a înlocuit-o treptat. p î n ă la locul de unde va răsări din nou a doua zi. La Homer ş i . Hirmer. 264 . al Ill-lea e. Detaliu de pe un crater în forma de c a h c i u decorat de pictoruι iul C h o . D. HELIOS. Helios nu P. purtat în fiecare zi de un car tras de patru cai. mai t î r z i u . P. î n texte şi pe monumente. Leto şi multe altele) si răzbunarea ei se olimpică. El e Soarele. Urmărea H E L I O D O R [H E L l O D O R O S]. străbate cerul din ţinutul indienilor pînă la ocean. Hera apare în primul rînd ca protectoare a căsătoriilor şi ocrotitoare a fidelităţii conjugale. începînd din secolul al V-lea. Din coasta muntelui izvora fîntîna Hipocrene.

fiecare din muncile lui va fi de acum înainte în acelaşi timp o victorie asupra adversarilor şi asupra lui însuşi. cînd gîndirea greacă depăşeşte faza adolescenţei. Mult timp a fost — şi pentru mulţi a rămas totdeauna — atletul muşchiulos care (întocmai ca într-un film „western"). asupra tuturor monştrilor şi tuturor relelor care ameninţă omenirea şi pe care destinul i le scoate în cale. Heracles este admis în Olimp şi primeşte pe deasupra cel mai frumos dintre premiile decernate vreodată de 265 . P. fie si caricaturală. Hera a avut doar patru copii şi nici unul nu figura printre zeii cei mai importanţi: Ares. care a fost comparată cu impetuozitatea rabelaisiană. vlăguit ş i buhăit. e un fel de slujitoare) şi Ileitia. crai.elios pe carul său. El personifica un ideal viril de forţă. î n c ă de la început zeii îl socotiseră demn să facă parte din adunarea lor. Pe o metopă sculptată a templului din Olimpia. Metropolitan Museum of ΛΓΪ. a. la capătul unei cariere de performanţe atletice. meditînd la încercările care îl aşteaptă. de ceea ce însemna pentru greci Heracles. Unul din principalele episoade din viaţa Herei se desfăşoară în Troada: Paris trebuie să decidă care e cea mai frumoasă dintre trei zeiţe. către 460. sprijinit într-o măciucă — aşa arată Hercule Farnese. î l vedem părăsindu-si măciuca. sugrumă un leu cu botul r î n j i ţ . Detaliu de pe un /ec/t din secolul al Vl-lea. deşi asupra lui n-a existat o concepţie unitară. Dar reprezentarea aceasta sculpturală nu ne poate da nici o idee. apare cu bărbia sprijinită în pumni. dar cu altfel de pasiune. Hefaistos. abătea si asupra copiilor născuţi din aceste legături vinovate (cum s-a î n t î m p l a t mai ales cu Heracles). al cărei roi era să ajute femeile la naştere. cărui vitalitate se manifestă cu o naivitate totală ce provoacă zîmbetul: mîncău. taie capetele tentaculare ale hidrei sau poartă cu uşurinţă pe umeri masa enormă a mistreţului pe care l-a prins de viu. Heracles începe şi el să gîndească. fără să clipească şi fără să i se clintească un fir de păr. D· H E R A C L E S . în consecinţă şi episodul final al legendei sale î ş i va schimba semnificaţia. aproape orbeşte. a unei forţe care se abate fără preget. militare si cinegetice. fără efort aparent. Adesea î n s ă acest atlet i m p a s i b i l se preface într-un uriaş cumsecade şi pitoresc. oarecum neliniştit după prima sa victorie. în Olimp. singurul erou admirat de toţi (ionieni sau dorieni) fără rezervă. î ş i atacă duşmani i cu aceeaşi dezinvoltură. Apoi. ridicînd şi î n v î r tind în aer trupuri le duşmani lor săi. pe car e-i foloseşte pentru a doborî pe perfidul Busiris Turbat de furie îndreptăţită sau stăpînit. curaj şi tenacitate. New Y o r k . statuia unanim cunoscută. Hera se înverşunează contra troienilor şi ia partea grecilor. U n bărbat gras. Hebe (care. înfuriată că Paris η-a ales-o pe ea. Heracles este de-a lungul întregii perioade arhaice î n c a r n a r e a forţei fizice.

secătuit de forţă fizică ş i morală. Altădată zeii erau înfăţişaţi primindu-l cu bucurie printre ei. începînd din secolul al IV-lea. către declinul civilizaţiei greceşti. 266 . decît a curajului moral pe care îl dovedise. El este modelul ce trebuie imitat şi în acelaşi timp dovada că suferinţele îndurate cu curaj ne poartă către nemurire. Tînărul Heracles. accentul cade pe chinuri şi pe apoteoza care le încununează. începînd de la mijlocul secolului al V-lea. î ş i masacrează copiii. şi povestesc cum moare chinuit de arsurile cămăşii lui Nesos. Pentru a-i sublinia meritele. Mijlocul secolului al V-lea.Hera. nu va mai vedea în el decît un bătrîn dezamăgit. neeschivîndu-se niciodată şi cu nici un risc de la luptele unde era în joc mîntuirea omenirii. Interiorul unei cupe atice c u fon d alb. orbit de destin. Glicon. ci a efortului perseverent către perfecţiunea morală. Teocrit îi descrie copilăria. autorul statuii Hercule Farnese. Euripideşi Sofocle îl arată pradă unei nebunii sîngeroase atunci c î n d . denaturînd o capodoperă plină de bărbăţie a lui Lisip. lovind pe profesorui său Linos. -^ un juriu divin — m în a ţin erei H ebe. Muzeul din Munchen. elev slab ia muzică. Adunarea olimpiană dis pare şi Heracles triumfător devine egalul zeilor fără moarte. Din ziua în care această recompensă supremă nu mai este răsplata forţei fizice şi a isprăvilor fără seamăn. slăbiciunile şi înfrîngerile. nemurirea eroului este mai puţin consecinţa victoriilor sale sportive. ca altădată. Circula o poveste î n care se arăta cum dragostea a făcut din el sclavul reginei Omfale. Foto Hirmer. Nimic nu mai este. Heracles încetează de a fi o figură pur fabuloasă şi capătă pentru muritori o va- loare exemplară. aşezat în sfîrşit la umbra paşnică a copacului miraculos. în sfîrşit. Cupă de Duris. Circa 490-480. primeşte fructele pe care le căutase la mari depărtări. uşor pentru erou. Muzeul din Munchen. De acum înainte un simbolism mai discret face din merele de aur din grădina Hesperidelor semnul nemuririi.

cu Zeus. ucigaşul monştrilor. Cup r i n s ă de o gelozie pe care t i m p u l η-a potol i t . î n s ă ş i popularitatea e r o u l u i a c o m b i n a t tot f e l u l de poveşti şi episoade cu o r i g i n i d i f e r i t e . fără a-şi pierde strălucirea. Hera a t r i m i s doi şerpi ca să omoare pe ΙΓ267 .o .a u reprezentat pe cel m a i p o p u l a r erou grec (în s c o p u r i educative şi religioase sau pentru a satisface un p u b l i c mereu d o r n i c să-l vadă). în s c h i m b textele cele m a i complete si mai explicite datează d i n epoca romană şi ele ne dau asupra acestei legende o v i z i u n e stereotipă. e aceea. datînd încă d i n secolul al V i l l .l i m a g i n a epoca lor.Aceste t r a n s f o r m ă r i p r i n care trece personalitatea l u i Heracles se pot u r m ă r i m a i b i n e cu a j u t o r u l m o n u m e n t e l o r de artă p l a s t i c ă decît în texte: p r e t u t i n d e n i . pe care s c r i i t o r i i . m a i des e aproape m a t u r . în biograf i a a c e l u i a ca re era venerat de Greci a întreagă. U n e o r i e as a cum imberb şi s t r ă l u c i n d de o tinereţe eternă. ş i . p r i m a s a v i c t i m ă .a î n ş e l a t fără să ş t i e bărb a t u l . a luptei contra f i i l o r l u i M o l i o n . poeţii şi c o m p i latorii s-au străduit s-o facă coerentă. Povestea se cunoaşte: A l c m e n a ş i . atît de rară mai t î r z i u . doi gemeni care formau o s i n g u r ă creatură monstruoasă. descendent — ca şi Herac l e s — d i n p e l o p o n e z i a n u l Perseu şi că străbătuse lumea în l u n g ş i . U n e o r i în spatele l u i Heracles se ascunde zeul oriental Ghilgameş. cu faţa încadrată de o barbă b i n e î n g r i j i t ă .l e a . cu capul şi c o r p u l înfăşurate î n pielea l e u l u i . pe A m f i t r i o n . dar totdeauna e puternic şi s u p l u . D i n această împreunare d i v i n ă s-a născut Heracles. care l u a s e înfăţişarea s o ţ u l u i ei.n lat — toate acestea f i i n d c ă fiecare p r o v i n c i e avea cîte u n Heracles local. Se ş t i e că Heracles s-a născut d i n u n i r e a d i v i n ă a Alcmenei şi a l u i Zeus. Se constată astfel că u n a dintre cele mai vechi i m a g i n i . Alegerea episoadelor şi f e l u l de a le concepe arată ce aspecte a l e l u i Heracles erau m a i apreciate în diferite epoci. s c u l p t o r i şi pictori — m a i ales p i c t o r i i de v a s e — l . Vec h i i greci îi a t r i b u i a u ca ţ i n u t natal Beoţia şi credeau în povestea că fusese s l u j i t o r u l u n u i prinţ argian. legate de b i n e de rău între ele. ale cărui i s p r ă v i t r e b u i a u să se contopească. regele Tebei.

merele de aur păzite de Hesperide. mai degrabă. regele Elidei (pentru aceasta. fiindcă nu aveau prea mare trecere la public. victoriile lui de tot felul. Heracles a deviat spre grajduri cursul rîului Alfeu). lovindu-l cu un scaun. regele Argolidei. să doboare cu săgeata no- rul de păsări de pe lacul Stimfalos. să î m b l î n z e a s c ă taurul furios care pustia Creta şi iepele antropofage ale regelui Diomede. precum şi întoarcerea lui Hercules. Foto Hirmer. să aducă din infern pe Cerber. Heracles l-aomorît.Dimpotrivă altele s-au repetat la nesfîrşit: victoria asupra leului. "în timp ce fratele său vitreg. să lupte cu Gerion. Acest personaj odios l-a pus să execute douăsprezece „munci": eroul a trebuit să răpună leul din Nemeea. Aceeaşi soartă a avut-o şi episodul educaţiei eroului. în sfîrşit — aşa cum am mai s p u s — s ă caute la celălalt capăt al lumii. să cureţe într-o singură zi grajdurile iui Augias. rămase mereu în umbră. Muzeul din Brescia. ca să pună mîna pe boii săi. tema aceasta va fi ilustrată din plin şi mai tîrziu. elev foarte slab al muzicianului Linos. să taie nenumăratele capete. cu mistreţul viu pe umeri (neştiind unde să-l pună. cîteva din aceste munci au constituit foarte rar subiectul unor opere de artă. urla de frică. ale hidrei din Lerna. Pentru motive asupra cărora cei vechi nu se înţelegeau. e gata să-l arunce în butoiul unde se refugiase Euristeu. despre Heracles sugrumînd leul din Nemeea.Heracles în leagăn. pe lîngă multele aventuri episodice. Pe lîngă seria celor douăsprezece munci. mai s î n t unele isprăvi. dincolo d e „Coloanele lui Hercules". Fără a rămîne unică. un monstru cu trei trupuri. Plictisit de lecţiile sale. Acest episod de succes în epoca elenistică (a servit drept temă şi lui Teocrit) se pare că nu s-a bucurat de nici o atenţie înainte de începutul secolului al V-lea. să prindă de viu mistreţul de pe muntele Erimant şi căprioara neobosită şi sacră de pe muntele Cerineia. Deta! iu de pe o amforă de Psiax. fără ajutorul săbiei. pe reliefuri şi pe vase tema favorită o constituie isprăvile lui Heracles. 268 . să se războiască cu Amazoanele şi să ia centura reginei lor H ipolite. Heracles a trebuit să asculte un timp de ordinele vărului său Euristeu. fiul lui Amfitrion. Pînă pe la 475. Fiindcă nu puteau fi uşor reprezentate sau. care creşteau imediat la loc. adică de strîmtoarea Gibraltar. mort de frică). care păzea regatul morţilor şi. 520. l f ic l es. Heracles a sugrumat cele două animale.

care plăceau spiritului tineresc al Greciei arhaice şi conveneau mai bine artei figurative decît analiza psihologică. ca un magic aducător de noroc. furios că oracolul Pythiei a refuzat să-i dea un răspuns. judecind după sculpturi şi picturi. Totuşi. începutul secolului al V . se menţine pînă la sfîrşitul civilizaţiei elenice vechea figură populară a lui Heracles .. decît din imaginile care nu pot sugera durerea si pasiunea. ca protector firesc în numeroase împrejurări. Foto L. 'on Matt. Dacă citim Trahinieriele lui Sofocle. înţelegem popularitatea unor episoade cuprinse în piesă şi reproduse frecvent de pictori: lupta purtată de Heracles cu zeul-fluviu Aheloos. invocat de oamenii umili. Reprezentările lui Heracles ca sclav al reginei Omfale nu sînt d e c î t ilustraţii la operele poetice care preamăreau triumful iubirii. D. P. dacă scena η-ar fi fost ilustrată pe vase (pînă la începutul sec. al V-lea) şi pe frontonul sculptat al Tezaurului consacrat pe la 525 de sifnieni la Detfi. Erau scene de violenţă. Heracles a încercat să fure „trepiedul sacru". literatura o ia î n a i n t e a sculpturii şi picturii.Î e a . N-am fi bănuit importanţa acestei încăierări. Nebunia eroului care î ş i ucide copiii şi moare pe rugul construit de el îns u ş i pentru a-şi curma suferinţele s î n t mai bine cunoscute din textele lui Euripide şi Sofocle. îndată ce începe să sepună accentul pe sentimentele lui Heracles. care a încercat s-o violeze pe cînd o ajuta să treacă un rîu. HERACLIDE [HERAKLEIDES] D I N P O N T. : din Nemeea. care de fapt î ş i pierduseră caracterul popular cînd ilustraţiile ceramice au încetat să existe. cum apare în literatura destinată unui oublie inteligent şi rafinat. pentru a cuceri mîna Deianeirei şi uciderea centaurului Nesos. Pe cap poartă pielea leulu. La fel se întîmplă şi cu povestea Deianeirei. Gliptoteca din Munchen. dar care s-au bucurat de o imensă popularitate. Intr-o zi. Detaliu de pe frontonul estic al templu Iu i zeiţe ι Afaia din Egina. alături de acest Heracles preţios sau chinuit. A trebuit să intervină însuşi Apolon şi să i-l smulgă cu forţa din mîini. A fost elevul lui Platon.Heracles trăgind cu arcul. care textele nu vorbesc de loc. pe 269 .cel cu victorii strălucite".

ce aminteşte de anumite mituri ale profesorului său. personaj din dialogurile sale. dintr-o familie aristocratică." Dar pentru Heraclit acest conflict necesar al contrariilor înseamnă şi armonie. se poate concepe o unitate transcendentă a Heracles luptîndu-se cu zeul-fluviu Aheloos. în a doua jumătate a secolulu al Vl-lea. Heraclit î ş i bazează cercetarea filozofică pe intuiţia speculativă. S. Ca psiholog.M. dacă rugăciunea lui ar fi ascultată. A cunoscut-o şi Copernic. totul ar dispărea. Jignit că la moartea lui Speusip (339) i s-a refuzat acest post. La fel. căci. Ca astronom. Detaliu de pe un crater atic de la mijlocul secolului al V-lea. Muzeul Louvre. în consecinţă. în prezenţa Deianeirei. La originea tuturor lucrurilor el vede războiul : „Războiul este tatăl tuturor şi regele tuturor. Născut la Efes. din care ne-au parvenit numai fragmente. El nu se gîndea că astfel se ruga pentru distrugerea universului. Homer greşea c î n d dorea ca războiul să dispară dintre oameni şi dintre zei. în succesiunea zi iei şi a nopţii forţele se compensează. folosind argumente luate din experienţe de psihopatologie. Heraclit ar fi putut juca un rol politic important dacă dispreţul său pentru democraţie nu l-ar fi îndemnat să prefere meditaţia solitară. cum mărturiseşte el însuşi la începutul tratatului De revolutionibus orbium coe/est/um. Şi aceasta pentru că efesienii îl alungaseră pe prietenul său Hermodor. menţionată ulterior de Cicero. dacă se află printre noi vreunul. din unii sclavi. E autorul mai multor scrieri. P. spunînd: . Dispreţuind erudiţia zadarnică. se pare că a vrut să apere teoria platonică a sufletului independent. Heracleia Pontică. să se ducă în altă parte. Heraclide s-a retras în oraşul său natal.. ironia şi pesimismul se manifestă cu egală strălucire în aforismele sale în proză — fragmente dintr-o lucrare cu titlul probabil Despre univers. d î n d naştere unui echilibru. ca forţele care ţin încordată coarda arcului. entuziasmul. la a l ţ i i .Nu vrem p e cineva care să fie mai bun decît noi. din alţii oameni liberi. din alţii oameni. " Aroganţa. ar fi pus în gura lui Hicetas..care l-a suplinit la conducerea Academiei în timpul ultimei sale călătorii în S i c i l i a . 270 . cel mai bun concetăţean al lor. HERACLIT [HERAKLEITOS]. forţele opuse se limitează reciproc şi se unesc. din unii a făcut zei. o teorie heliocentrică. Uneori găsim în ele urmele unei ironii fanteziste.

foarte bine conturat." Acest foc . la o religie purificată. la origine cel al unui zeu bărbos (Zeus. apa mării e cea mai pură şi cea mai impură. s t î l p u l se arcuia s c h i ţ î n d un bust.. simultane sau succesive. Totul curge.: ai ll-lea. te scalzi de fapt în alte ape. un principiu etern şi o forţă care acţionează fără încetare. al curgerii perpetue a lucrurilor. rnai mult decît oricare filozof din antichitate. nimic nu rămîne. în părţi. Areste imagini simplificate străjuiau locurile p u b l i c e şi răs- 271 . noroiul valorează mai mult decît apa limpede şi pentru măgari paiul e superior aurului . la capăt. Astfel ajunge Heraclit la o morală ascetică (nu e bine ca omul să obţină tot ce doreşte). neînţelese de marea masă a muri- torilor: pentru porci. ca un om m î n j i t de noroi care ar merge să se spele pe picioare în noroi". două ieşituri dădeau impresia de braţe.. Heraclit e precursorul lui Hegel şi chiar al dialecticii marxiste. Aveau un soclu dreptunghiular. vitală pentru peşti. tuturor lucrurilor. n-a făcut-o nici un zeu şi nici un muritor. un organ sexual m a s c u l i n . ostilă „negustorilor de mistere" şi celor ce cred că se purifică „pătîndu-se cu sînge. Heraclit e primul care a conceput cu atîta forţă opoziţia contrariilor şi legea devenirii care leagă aceste contrarii.veşnic viu" e de asemenea simbolul mişcării continue. scrie Heraclit. P. ca mărfurile în aur şi aurul în mărfuri. in sfîrşit la o viziune ironică a contrastelor din univers. aprinzîndu-se cu măsură şi stingîndu-se cu măsură [. funestă pentru oameni etc. Cu termenul berme grecii desemnau un fel de borne de hotar cu cap de om. H E R M E [H E R M A l ] .J Toate lucrurile se schimbă în foc şi focul se schimbă în toate lucrurile..HermS d'" -Agoraua italienilor de la De|oSr Se-oli. scăldîndute în acelaşi rîu. sus. Hermes sau Dionisos). ea a existat totdeauna şi este şi va fi un foc mereu viu. B. aceeaşi pentru toate fiinţele. pe care se înălţa capul. „Această lume. Originea lor e foarte veche. Nici un element η-ar putea reprezenta această forţă mai bine decît focul. la mijlocul căruia apărea.