PREFAŢĂ Şl CONTROL ŞTIINŢIFIC DE RADU FLORESCU

PE SUPRACOPERTA: (din dreapta spre stînga:) 1. Statuetă de Tanagra Paris, Muzeul Louvre 2. Afrod iţa ghemuita. Replică romana după un original de Doidalsas, Par is, Muzeul Î ouvre j. Kuros d:n Tenea. Pe la 550 î.e.n. Munchen, G l iptoteca 4. Templul lui Poseidon (coloane dorice). Secolul V. î.e.n. Capul Su n i on, Grecia

ENCICLOPEDIA

CIVILIZAŢIEI GRECEŞTI
In româneşte de IOANA şi SORIN STAŢI

E

D

I

T

U

R

A

M

E

R

I

D

I

A

N

E

B u c u r e ş t i ,

1 9 7 0

Mulţumim: D-!ui Leonard von Matt, care ne-a permis să utilizăm ilustraţiile din lucrările sale „Grande Grèce" şi „Sicile antique", apărute în editura Hachette; Editurii Hirmer din Munchen, care ne-a autorizat să reproducem planul templului lui Hefaistos din Atena, publicat în lucrarea: „Griechische Tempel und Heiligtiimer".

Supracoperta: ION PETRESCU

MATERIALUL ILUSTRATIV NE-Α FOST PUS LA DISPOZIŢIE DE EDITURA FERNAND HAZAN, PARIS

DICTIONNAIRE DE LA CIVILISATION GRECQUE φ Fernand Hazan Éditeur, Paris, 1966

PREFAŢĂ

Enciclopedia civilizaţiei greceşti este rezultatul colaborării unui grup restrîns de î n v ă ţ a ţ i francezi de prestigiu, care în articole de o remarcabilă concizie, au reuşit să îmbine erudiţia specialistului cu ţinută academică şi cu o formulare agreabilă şi accesibilă. Gîndită inteligent, din perspectiva unei culturi cu îndelungată tradiţie umanistică, lucrarea se adresează unui public larg, format din intelectuali, studenţi şi elevi, precum şi din toţi cei preocupaţi de problemele legate de istoria civilizaţiei şi artei, pentru care face oficiul de a-l familiariza cu noţiunile şi categoriile jnei c i v i l i z a ţ i i de mult dispărute, dar care constituie încă, în mare măsură, baza pe care s-a dezvoltat şi c i v i l i z a ţ i a noastră contemporană. Spiritul modern, actualitatea lucrării, constituie unul din principalele merite ale cărţii, care nu rămîne în sfera lucrărilor de erudiţie seacă, ci devine un instrument viu, menit să dea răspunsuri accesibile şi interesante unor întrebări ale oamenilor zilelor noastre cu privire la originile civilizaţiei noastre, la antecedentele ei istorice, la valoarea actuală a creaţiilor unei epoci de mult apuse. Faptul că autorii se străduiesc să facă sensibile contemporanilor valorile artistice şi categoriile gîndirii grecilor vechi, că încearcă să le explice istoric, printr-o largă desfăşurare de erudiţie îmbrăcată într-o formă literară inteligentă şi modernă, dă cărţii un caracter popular, pe care ilustraţia bogată şi bine aleasă îl accentuează şi mai mult. în adevăr, în cuprinsul lucrării problemele de istorie socială î ş i găsesc locul corespunzător, domeniile relativ noi ale istoriei civilizaţiei — istoria tehnicii, a urbanisticii, a ştiinţei — sînt suficient de amplu abordate, problemele sint ridicate de pe cele mai noi poziţii, comentarea operelor de artă ţine seama de categoriile sensibilităţii moderne. Sîntem datori să menţionăm, însă, că în ciuda unor poziţii realiste în abordarea majorităţii problemelor, autorii se plasează uneori pe o poziţie teoretică diferită de aceea a materialismului istoric. Fără îndoială, la conturarea acestei poziţii, contribuie şi folosirea unei terminologii devenită de mult tradiţională în istoriografia franceză, terminologie care diferă în anumite cazuri de aceea utilizată de istoricii marxişti. lată de ce, pentru a se evita posibilele confuzii generate de folosirea diferită a unor termeni, precum şi pentru a clarifica poziţia noastră în raport cu aceea a autorilor, s-a socotit necesar să se dea unele lămuriri privind folosirea acestor termeni în textul dicţionarului cît şi asupra felu-

Iui în care au fost traduşi. Deasemeru lămuririle au fost necesare si in măsura în care unele explicaţii referindu-se la realităţi specifice Franţei contemporane nu erau suficient de concludente pentru cititorul român, în sfîrşit, enciclopedia, destinată iniţial unui cititor vest-european, a lăsat la o parte unele fapte referitoare la zona Pontului Euxin (Marea Neagră), mai puţin importante pe plan istoric pentru publicul căruia i se adresa la origine, dar legate direct de istoria noastră naţională. Au fost deci necesare cîteva scurte completări şi în acest sens, completări care, sperăm, vor avea darul să sporească interesul cititorului român pentru multe dintre articolele lucrării. Revenind la terminologia şi la categoriile istorice folosite în textul enciclopediei de către autori, în primul rînd trebuie scoasa în evidenţă accepţia diferită de aceea marxistă dată termenului de clasă (Close), accepţie care include în sfera Clasei toate păturile şi grupurile în care societatea antică era împărţită. Traducerea, pentru a evita confuzia între diferitele accepţii, a folosit termenul de clasă numai pentru cele două categorii sociale principale — sclavii şi stăpînii de sclavi— iar pentru celelalte a fost preferat termenul de strat sau pătură socială. Relativ incompletă rămîne — după părerea noastră — tratarea articolului Sclavi, în care după o analiză remarcabilă a compoziţiei heteroclite a clasei sclavilor, fără a se reliefa rolul determinant al acesteia în producţia societăţii antice, se încearcă, — este adevărat în limitele faptelor — să se idilizeze întrucîtva situaţia sclavilor în cadrul acestei societăţi. în acelaşi sens semnalăm faptul că în general, din articolele privind viaţa economică sau raporturile sociale, lipseşte menţionarea locului şi importanţei sclavilor. Alţi termeni a căror traducere literală în româneşte ar preta la confuzii sînt cei privind societatea aheeană şi aceea homerică. In general toate raporturile sociale din această vreme sînt desemnate cu termenii proprii pentru societatea feudală: senior, vasali, feudalism, ierarhie feudală, iobagi. Este greu de precizat — datorită conciz'iei textelor — dacă este vorba mai degrabă de o simplă formulă literară, sau dacă autorul articolelor respective şi-a însuşit punctul de vedere propriu celor ce susţin structura ciclică a dezvoltării istorice, conform căruia perioada cuprinsă între sec. XIV şi VIII î.e.n. constituie un ev-mediu grecesc, în cursul căreia relaţiile de producţie sînt propriu-zis relaţii de tip feudal. Nu vom insista aici asupra diferenţei de concepţie dintre istoriografia burgheză şi aceea material ist-istorică, care constă în faptul — fundamental de altfei — că ultima nu consideră suficientă, pentru a caracteriza feudalismul, numai existenţa unei ierarhii specifice de raporturi sociale şi nici existenţa raporturilor de dependenţă în cadrul producţiei agricole. Pentru precizarea acestor noţiuni stau la dispoziţia celor interesaţi manualele şi tratatele de specialitate. Dar ca să se asigure o traducere clară şi care să nu preteze la confuzii prin confruntarea cu alte texte de specialitate în circulaţie la noi s-a adoptat în mod consecvent procedeul folosirii termenilor încetăţeniţi în limba noastră. S-a ţinut seama î n s ă

cum ar fi: industrie. In articolul Polis se afirmă categoric: „Instituţie pur grecească. relevate la obiect în exegezele unor cercetători marxişti contemporani. si că pun adesea la încercare capacitatea de obiectivitate a istoricului.. se datoreşte unei optici pe care am numi-o elenocentrică. alteori formale. sau în perioada următoare acesteia. interpretările lăsînd adesea în penumbră elemente şi opinii interesante. O serie de instituţii. m. şi primordial în circumstanţa data. meşteşugar. ci s-a mulţumit numai să evite o literaturizare prea accentuată a redactării. " (Epaminonda).. . Desigur. de forme ale culturii şi civilizaţiei create şi dezvoltate în epoca Renaşterii. a. Deasemeni tot stilului trebuie să atribuim formulările de tipul1.Pentru a asigura prestigiul beotian împotriva revendicărilor altor state . în afara acestor probleme de principiu. au reacţionat la rîndul lor asupra concepţiei noastre despre antichitate. fabricant — termeni care in istoriografia materialist-istorică sînt consideraţi pur şi simplu anacronici pentru o epocă atît de îndepărtată de capitalism cum este antichitatea grecească. prea des tentat. al cărei model l-am căuta în zadar la Egipteni sau la popoarele Orientului . Traducătorul nu a intervenit în aceste cazuri. La acest elenocentrisrn se adaugă un fapt caracteristic pentru unele civilizaţii occidentale— tradiţia umanistă. ş. după modele antice. O problemă mai delicată este aceea a originii şi caracterelor instituţiilor greceşti. producţie meşteşugărească." Această afirmaţie. rezerve pot fi făcute şi în cazul unora dintre articolele tratînd opera filozofilor greci. Autorii acestor articole se limitează de regulă la o corectă descriere a vieţii şi operei filozofilor.. de categorii ale gîndirii. d. de a recurge la comparaţii uneori anacronice. fabricare. cel puţin discutabilă după descoperirile din Sumerul protodinastic. şi mai ales nu accentuează factorul de dezvoltare economică şi socială întîrziata. acestea fiind redate prin perifrazare. Fără a insista asupra acestei probleme — faptul ar putea fi definit drept deformaţia specifică educaţiei clasicist-umaniste aşa cum ea a fost moştenită încă din Renaştere— îl semnalăm cititorului. meşteşug. în acest sens se poate aminti drept exemplu conceptul de proprietate privată a cărei calitate de absolută nu este atît o moştenire antică dar mai degrabă o idee modernă justificată erudit. Vom da un singur exemplu. de altfel cel mai concludent. ca să şi le poată explica.. care trebuie să reţină că aceste probleme de origini şi de caracteristici aie instituţiilor se numără printre cele mai subtile şi mai delicate. Traducerea a preferat peste tot termenii: producţie. Considerăm că se datoreşte artificiului literar folosirea altor termeni desemnînd realităţi din viata economică şi socială.de implicaţiile sau de nuanţele pe care termenul originar francez le presupune. traducerea a avut de făcut faţă şi unei dificultăţi formale — ultima dar nu cea mai puţin importantă — : .. caracteristic pentru Teba. Termenul de prestigiu este în cazul de faţa un termen figurat care sintetizează toate elementele determinante ale evenimentului explicat— adică organizarea militară a Tebei — dar care evident nu le precizează.

Ba chiar.) Harpistul . Couros. Era de la sine î n ţ e l e s că traducătorul român nu putea nici să transcrie în româneşte transcripţia franceză a numelor greceşti. din ambele zone. putem afirma că. şi de a transcrie fonetic cele . Dar legăturile dintre zona geografică pe care î n decursul istoriei avea să se dezvolte poporul şi apoi statul român şi acea parte a Mediteranei pe care avea s-o caracterizeze tocmai dezvoltarea civilizaţiei greceşti s î n t mult mai vechi.aceea a transcrierilor numelor de persoane şi de locuri (onomastice şi toponime). Textul francez original nu adoptase pentru această operaţie un criteriu unitar c i . e . la diferite nivele cronologice. adesea î n c ă de secole. am căutat să surprindem implicaţiile pe care c i v i l i z a ţ i a greacă. in funcţie de maniera în care pătrunsese î n limbă. prezintă certe şi importante legături. Hippaique) iar pentru numirile mai noi. Skyros). un mod de transcriere sau altul. dincolo de simplele raporturi teritoriale. Grecii au apărut ca populaţie s t a b i l ă pe teritoriul actual al ţării noastre în cursul sec. chiar dacă acestea nu pot fi precizate în toate aspectele lor de detaliu. sau chiar de limba străină (engleză sau germană) prin intermediul căruia numele respectiv căpătase c i r c u l a ţ i e ş t i i n ţ i f i c ă (Nike. introduse în limbă recent de s p e c i a l i ş t i . aşa cum ea este definită de conţinutul lucrării — adică dm vremea celor mai vechi locuiri omeneşti pe teritoriul Greciei istorice si p î n ă la cucerirea romană — le-a generat pentru strămoşii noştri şi pentru zona geografică ocupată astăzi de ţara noastră. după cum — dată fiind diferenţa de tradiţie umanistă — nu putea nici criterii. Thourioi. pe litoralul românesc al Mării Negre săpăturile arheologice au scos la iveală dovezi sigure ale unor legături directe între c i v i l i z a ţ i a cicladică şi faciesul caracteristic pentru neoliticul mijlociu din această zonă.ηοί" (ν.. ci printr-o rapidă trecere în revistă istorică. (Vezi C/clade. VII î . G editorul" de la Cernavodă se dovedeşte îndeaproape î n r u d i t cu de la Ceros. a folosit formele intrate în uz. iar c i v i l i z a ţ i a neolitică de pe teritoriul integrează în marea zonă a civilizaţiei egeeo-anatoliene. procesele de etnogenezâ şi acelea de formare a c i v i l i z a ţ i i l o r . nota traducăadopta aceleaşi în sfirşit problema referinţelor la teritoriul patriei noastre a fost rezolvată în partea a doua a acestei intervenţii liminare. Î n c ă din faza veche a neoliticului aceeaşi populaţie de tip mediteranean ocupa atît peninsula balcanică şi arhipelagul grecesc c î t şi zona României se carpato-danubiană. Nu ne-am limitat la a întocmi c î t e v a fise care să completeze cele c î ţ e v a sute ale enciclopediei. torilor). n .. Astfel. în consecinţă a fost folosit drept principiu fundamental de transcriere acela s t a b i l i t chiar de Academie şi anume de a păstra ca atare numirile intrate în limbă. Mai mult. consecvent venerabilei tradiţii umaniste a culturii franceze. . Core. (Aiistote.

simbolismul solar. în jurul anului 2000 un mare v a l de migraţii acoperă atît ansamblul litoralului estic al Europei. cu implicaţii simbolice şi mitologice. prototraci. foloseşte procedee de construcţie asemănătoare şi un tip arhitectura! relativ constant care poate fi definit drept tipul cel mai vechi de megaron (vezi cuvîntul). cum ar fi de exemplu: metalurgia bronzului. dar şi detaliile istorice cu privire la aceste populaţii rămîn încă în mare măsură necunoscute. în realitate diferenţele s î n t numai formale şi ţin doar de optica diferită a oamenilor de ştiinţă din diversele ţări. pot fi plasaţi prototracii. în sfîrşit tot în această perioadă trebuie plasată şi tradiţia despre pe/osgi. Fără îndoială se poate ridica chiar întrebarea dacă civilizaţia populaţiilor amintite nu se situează. î ş i fac loc diferenţe importante. cunoaşte pictura pe ceramică drept modalitate principală a creaţiei artistice. oe care in bună parte nu le putem încă descifra. geometrismul ornamenticii. (Tesa/io) Implicaţiile comune devin încă si mai importante o dată cu începutul mileniului al ll-lea. tot în această vreme. Astfel tradiţia arheologică românească denumeşte Neolitic tîrziu o civilizaţie asemănătoare şi sincronă cu Heladicul pe care î n s ă toţi cercetătorii o datează în aşa-numita Primă epocă a metalului. Dar acest fel de a pune problema . La nord de peninsula grecească. Limitele zonei ocupate de ei trebuie s t a b i l i t e fără î n d o i a l ă în nordul Carpaţilor. aparent.O dată cu faza t î r z i e a neoliticului. Ceea ce rămîne î n s ă sigur este că marea migraţie de la începutul mileniului al doilea a fost factorul hotărîtor în procesul de indo-europenizare a întregii zone carpato-balcanice. ca un fenomen de periferie faţă de acela central. Cînd mişcările de populaţii se liniştesc. c î t şi zona centrală a continentului nostru. frigieni — înrudite între ele şi asemănătoare prin multe aspecte ale c i v i l i z a ţ i i l o r pe care le purtau. şi că din procesul de sinteză etnică dintre vechea populaţie neolitică şi noii veniţi din nord. Civilizaţia are însă în ambele zone aceleaşi trăsături esenţiale: este fundamental agrară. Oricum se poate afirma că populaţiile din Anatolia — între care cei mai însemnaţi erau h i t i ţ i i — d i n care aveau să rezulte în timp f r i g i e n i i . s-au născut o serie de populaţii — aheeni. prin comparaţie cu aceea miceniană. din Crimeea pînă în vîrful Peloponezului — evident cu fenomene secundare importante afectînd Asia Mică si Orientul Apropiat—. ş i aşa-numitul sistem meandro-spiralic drept bază a ornamenticii. erau î n r u d i ţ i cu ei. Astfel în sudul Greciei î ş i fac apariţia orieenii — purtătorii civilizaţiei miceniene (Micene) — mai către nord minienii— ale căror legături cu celelalte populaţii contemporane s î n t încă greu de precizat. le legi şi car ieni. chiar dacă fiinţa istorică a acestora nu poate fi deocamdată precizată. tipurile de plastică mică antropomorfă O problemă care merită oatenţie deosebită oconstituie aceea a raporturilor dintre populaţiile din zona carpato-dunăreană şi lumea miceniană. o dată cu apariţia bronzului ca element de progres tehnic şi econom ic. pe toată această întindere se cristalizează şi unele formaţii etnice pe care le consemnează cele mai vechi izvoare istorice privind spaţiul balcano-egeean. în Balcani.

Aceşti păstori au fost identificaţi ipotetic cu ramura apuseană a cimenen/'/or. au coborît spre Mediterana pe la vest de teritoriul ţării noastre şi că mişcarea acestor populaţii nu a afectat decît indirect populaţia lui. în sfîrşit simpla comparare a figurinelor cu rochieclopot. nici nu s-au efectuat destul de multe — şi destul de aprofundate — studii comparative în actualul stadiu al informaţiei ştiinţifice cînd nu s î n t încă adunate suficiente informaţii. aşa cum aceasta fusese moştenită din epoca bronzului. cetatea H is t ros (Histria). Este sigur că metalurgia bronzului din această zonă s-a dezvoltat î n legătură cu aceea miceniană. este marcat în Grecia de invazia dorienil o r . cu zeiţele cu şerpi minoice si miceniene. Tot aşa originea miceniană a motivelor spiralate cu valoare de simbol solar este indiscutabilă. colonie a Heracleei Pon- 10 . dar nu se poate stabili drumul şi condiţiile pe care şi în care pătrunderea lor în spaţiul carpatic s-a realizat. Astfel tezaurul de pumnale-halebarde de aur de la Piersinan. începutul mileniului l î. din cultura cîmpur'ilor de urne de la Dunărea de jos. situ at imediat lasud de guri le Dun ar i i. Este sigur î n s ă că influenţa miceniană s-a exercitat cu putere asupra populaţiilor din bazinul carpato-dunărean şi asupra culturii lor materiale. apariţia popoarelor grec şi dac. toate acestea mărturisesc fie un import direct. La începutul secolului al Vl-lea a apărut mai la sud. paietele de la Sărata Monteoru sau discurile de bronz de la Ostrovul Mare. fără î n s ă să poată explica apariţia unor tipuri similare la distanţă aşa de mare. fie o preluare directă de forme miceniene. într-un golf adăpostit.n. Este mult mai greu de precizat c î t de mare şi c î t de importantă a fost influenţa indirectă a civilizaţiei miceniene asupra celei din Carpaţi. Callatis. în schimb din răsărit au pătruns treptat populaţii de păstori încă nestabilizaţi teritorial. Prima treime a mileniului l înaintea erei noastre a fost ocupată de lenta desfăşurare a proceselor unor noi sinteze culturale şi etnice ale căror rezultate au fost. Este î n s ă mult mai greu de precizat pe ce cale a pătruns acest tip şi cum s-a făcut preluarea şi modificarea lui corespunzătoare. care au modificat într-o anumită măsură caracterele civilizaţiei locale. Marele proces al colonizării elene a atins şi litoralul de vest al Mării Negre şi în consecinţă şi teritoriul ţării noastre.e. spre exemplu. De exemplu spada de tip central european nu este altceva decît o derivaţie a r ap i ere ι miceniene. şi asimilarea lor în rînd u l populaţiei si civilizaţiei locale din epoca bronzului a fost considerată ca ultima etapă a procesului de indo-europenizare a peninsulei Balcanice şi totodată ca ultima etapă a procesului de etnogeneză a tracilor. împreună cu i l i r i i . purtători ai aşa-numitei culturi Noua. rapierele miceniene de la Roşiorii de Vede şi Medgidia. evidenţiază legătura de rudenie dintre ele.nu poate fi luat încă !ntr-o dezbatere mai amplă. în marginea unei c î m p i i întinse şi fertile. colonie a Miletului (vezi cuvîntul). Astăzi este în general acceptat că aceştia. în primul rînd sub aspectul împrumuturilor directe sau importurilor. în a doua jumătate a celui de al Vll-lea secol s-a stabilit pe o peninsulă nisipoasă.

Pe plan politic se pot aminti cîteva evenimente de ordin general care au înglobat în desfăşurarea lor toate cetăţile din Pontul sting. în constituirea acestei civilizaţii intră — cu o importanţă considerabilă — un factor central european. pe durata căreia cetatea a stat sub influ- 11 . în orice caz de caracter provincial. pentru zone întinse din teritoriul daco-getic. la nord de Dunăre.. c i v i l i z a ţ i a elenică din zona daco-getică a sfîrşit prin a se pierde în civilizaţia romană provincială. a cărei mai veche dată de întemeiere ne rămîne necunoscută. î n c î t se poate spune fără teamă de exagerare că oraşele greceşti de pe litoralul dobrogean au avut rolul de centre urbane ale populaţiei locale. HISTRIA — Colonie întemeiată demilesieni. Tomis. se pot cita numai cîteva nume de personalităţi de importanţă secundară ale culturii elenistice. Civilizaţia daco-getică prezintă un aspect mai complex. Darius. Epoca arhaică. se ridică chiar o problemă deosebit de complexă şi de delicată şi anume aceea a încadrării acestor civilizaţii locale din bazinul balcano-carpatic î n aria mai largă a civilizaţiilor elenistice. si că civilizaţia colonială grecească a constituit unul din factorii componenţi ai civilizaţiei locale daco-getice din cea de-a doua epocă a fierului. la sfîrşitul sec.tice. în cadrul căruia influenţa elenistică este prezentă dar nu neapărat dominantă. într-un golf adîn'c la sud de gurile Dunării de unde controla întregul trafic de pe fluviu. în adevăr cel puţin pentru civilizaţia populaţiilor trace de la sud de Dunăre termenul de civilizaţie elenistică poate desemna — cu unele rezerve — tipul lor de civilizaţie. VII î. a fost rezistenţa eroică. a oraşului Callatis. Un eveniment istoric de un oarecare răsunet panelenic la care participarea unei cetăţi dobrogene a avut o relativă importanţă. nu tot acelaşi lucru se poate spune şi despre dezvoltarea istorică a civilizaţiei locale şi despre legăturile celor trei cetăţi cu localnicii geto-daci. influenţa civilizaţiei celtice de tip Latène iar factorul influenţei elenistice este. dacă nu mai puţin important. sau unificarea întregului bazin pontic sub conducerea lui Mitridate al IV-lea. în adevăr acestea sînt atît de importante. Ca şi In restul lumii mediteraneene. împotriva sciţilor. şi în care cele trei cetăţi ale noastre au jucat. ajungea la statutul de oraş. uneori de s i l ă . cum ar fi expediţia Marelui Rege al perşilor. în sfîrşit pe la mijlocul secolului al treilea. o mică aşezare. care să fie originare din aceste colonii. In legătură cu această din urmă funcţie a oraşelor greceşti. Cele trei oraşe greceşti de pe litoralul dobrogean nu au avut o importanţă deosebită în dezvoltarea istorică a civilizaţiei greceşti. roluri care nu le conveneau.e. în concluzie este posibil să se considere şi civilizaţia dacică drept una din civilizaţiile derivate din acea elenistică. prelungită timp de 10 ani. caracteristic în acest sens este numărul mare de inscripţii latine de la Histria. situată însă la marginea acesteia din urmă şi cu aspect evident composit. la încercarea lui Lisimah de a o supune (Diadohi). Dacă pentru istoria elenică importanţa lor este redusă.n.

Vremea de maximă prosperitate a cetăţii se plasează ta începutul decadenţei H i s t r i e i . Sfîrşitul s e c o l u l u i al IV-lea va atrage — o dată cu asediul deosebit de dur şi de l u n g la care a supus-o L i s i m a b — decadenţa si a acestei cetăţi. în c o n t i n u a r e v i a ţ a c e t ă ţ i i se va scurge fără alte e v e n i m e n t e deosebite cu economia bazată pe p e s c u i t . i m e d i a t după retragerea trupelor persane. O dată cu î n n i s i p a r e a g o l f u l u i . regele P o n t u l u i . aşa cum o atestă cîteva inscripţii. precum şi în s e c o l u l i m e d i a t următor. în camp a n i a l u i î m p o t r i v a l u i M i t r i d a t e a l I V . păstrînd insă un aspect grecesc m a i accentuat decît H i s t r i a şi Tomis. începînd cu această dată H i s t r i a -ia d i n ce în ce m a i m u l t a s p e c t u l u n u i oraş p r o v i n c i a l r o m a n . Cam d i n aceeaşi perioadă datează ş i r e l a ţ i i l e foarte strînse dintre cetate şi regatul trac. C a l l a t i s a jucat r o l u l conducător. c l i e n t e l a r i m p e r i u l u i roman. După cucerirea romană Callatis va continua să-şi ducă viaţa de oraş p r o v i n c i a l . în 514 cetatea este a n t r e n a t ă în e x p e d i ţ i a m a r e l u i rege pers D a r i u s î m p o t r i v a s c i ţ i l o r .l e a . in 72—71 M. C A L L A T I S — întemeiată de c o l o n i ş t i d i n Heracleea P o n t i c ă . f i i n d m e n ţ i o nată in l i s t e l e de t r i b u t a r i a i A t e n e i ( L i g i ) . Se pare că a fost m a i puţin afectată de m i g r a ţ i i l e popoarelor. P a r t i c i pînd p r o b a b i l la revolta cet aţi lor p o n t i c e î m p o t r i v a p r o c o n s u l u l u i Anton i us H y b r i d a . care s u b m i n e a z ă cetatea şi o aduc în dependenţa s u v e r a n i l o r l o c a l i . să f i e s u p u s ă r e p r e s a l i i l o r de către s c i ţ i . vechea c o l o n i e d e v i n e v i n s i m p l u centru r u r a l . Terrentius Varro L u c u l l u s .enţa metropolei sale — M i l e t u l —. la r î n d u l ei colonie a Megarei doriene. pe exploatarea r e s u r s e l o r n a t u r a l e ale u n u i t e r i t o r i u a s u p r a c ă r u i a dreptur i l e h i s t r i e n i l o r s-au a f i r m a t de t i m p u r i u . pentru ca. U l t e r i o r v a trece p r i n a c e l e a ş i v i c i s i t u d i n i c a ş i H i s t r i a : r ă z b o i u l c u B i z a n ţ u l . Callatis. L i c i n i u s Crassus. m i g r a t i a s l a v i l o r ş i a v a r i l o r v a p u n e capăt existenţei m a i m u l t decît m i l e n a r e a acestei f u n d a ţ i i m i l e s i e n e .l e a e. şi 12 . din 62. p î n ă c e l a î n c e p u t u l sec. a c o n s t i t u i t perioada de m a x i m ă prosp e r i t a t e şi î n t i n d e r e a c e t ă ţ i i . după o m ă r t u r i e s. deasemeni se pare că în revolta cetăţilor î m p o t r i v a l u i Antontus H y b r i d a . l u i A r i s t o t e i . a l V l l . V de a l t f e l pare să se plaseze ş i trecerea cetăţii la r e g i m u l democraţiei sclavagiste. cu p r i l e j u l c a m p a n i e i p r o c o n s u l u l u i Macedoniei M. a anexat imp e r i u l u i roman s i H i s t r i a î m p r e u n ă c u c e l e l a l t e cetăţi dobrogene. Către î n c e p u t u l sec. aşezată în m i j l o c u l unei întinse şi f e r t i l e c î m p i i . n . a a v u t încă de !a început un caracter p r e d o m i n a n t agrar. pentru stăpînirea T o m i s u l u i . cucerirea r o m a n ă .n. adică în secolul V î . Către m i j l o c u l s e c o l u l u i al I I I . va fi readusă p r o b a b i l sub s t ă p î n i r e a i m p e r i u l u i în 29—28. e . fără a se putea preciza a n u m e cînd. criza p o l i s u l u i . Epoca e l e n i s t i c ă este marcată de aspecte de criză. In cel d e a l c i n c i l e a secol H i s t r i a face parte d i n l i g a d e l i c ă . în c a d r u l p r o c e s u l u i de cucer i r e r o m a n ă se pare ca cetatea d o r i a n a a jucat un rol deosebit: ni se păstrează textul epigrafic al u n u i tratat de a l i a n ţ ă (foedus aequus) î n t r e s e n a t u l ş i p o p o r u l roman ş i p o p o r u l c a l l a t i a n ( p o p u l u s c a l l a t i n u s ) .1 ea H i s t r i a participă î m p r e u n ă cu Call a t i s la un c o n f l i c t care opunea cele două cetăţi B i z a n ţ u l u i .

fie rezultînd din cercetări sistematice. s c h i m b î n d u . cele trei oraşe greceşti de pe malul românesc al Mării Negre nu s-au păstrat prin monumente care să fi supravieţuit la suprafaţa solului pînă în zilele noastre. capitală a Hexapolei pontice (asociaţie a ş a s e oraşe greceşti de pe ţărmul de vest al Mării Negre) şi a provinciei romane Moesia Inferior. în perioada instalării stăpinirii romane la Gurile Dunării. Edificii ruinate. cunoscuse o perioadă de adevărat a v î n t . iar ceva mai tîrziu escală ş i aşezare genoveză. Ştim relativ puţin despre viaţa cetăţii în secolele VII—IX. Tomis a dat adăpost poetului roman Ovidiu. monumente. atît de complexe şi atît de importante pentru istoria noastră naţională. Constanţa continuă să trăiască pînă în zilele noastre. devenind în epoca elenistică.n. cel mai important oraş de pe litoralul dobrogean. ş i nici regimul ei iniţial. mai î n t î i Histria apoi şi C a l l a t i s .ş i pentru a treia oară numele în Mangalia T OM ÎS — Fundaţie i on i an ă. monezi şi sculpturi. dar mai ales inscripţii au aruncat rînd pe rînd c î t e o rază de lumină asupra evenimentelor din viaţa cetăţilor. Spre deosebire de marile centre ale c ivi lizaţiei clasice. devine principalul port al României. în cele două s e r i i de opere redactate aici. asupra vieţii de toate zilele şi mai ales asupra relaţiilor cu localnicii. exilat la Tomis de către Augustus. . — redevine un centru portuar important. atunci cînd pe rînd decăzuseră. Descoperirile au umplut muzeele ş i pe temeiu l lor s-a scris istoria celor trei cetăţi. după ce în secolul al IV-lea e. Şi Tom Î s pare să fi supravieţuit perioadei vitrege a migrat i i lor. A urmat soarta c e l o r l a l t e cetăţi pontice. pentru că toate informaţiile pe care le avem despre ele -—cu excepţia cîtorva menţiuni în puţine izvoare literare— provin din descoperiri. în s f î r ş i t . poate chiar că şi a l t e cetăţi pontice erau interesate în activitatea ei. Doar răbdarea arheologului a scos la iveală urmele ruinate şi acoperite cu praful veacurilor ale vieţii care s-a scurs pe aceste meleaguri cu milenii ş i secole mai înainte. O dată cu recucerirea bizantină. Ca şi Pangalia-Callatis cade în mina turcilor. Tristia şi Epistulae ex Ponto. a c a cum o dovedesc clădirile monumentale— între care celebrul edificiu cu mozaic — datînd din această vreme.n. Se pare că era o posesiune comună a Mistriei şi a C a l l a t i s u l u i . Ovidiu ne-a lăsat o frescă vie a vieţii de la această margine a imperiului. pentru a capătă o nouă importanţă ca aşezare genoveză si bizantină sub numele schimbat de Pangalia. asupra instituţiilor lor. V e.că a s u p r a v i e ţ u i t vremurilor tulburi şi pline de violenţe. Constantia — după nou! ei nume datînd din sec. asupra personajelor de seamă. mare oraş n d u s t r i a l şi centru c u l t u r a l . se pare datorită neconformismului său faţă de ideologia oficială pe care împăratul încerca s-o promoveze. o dată cu cucerirea otomană oraşu! devine unu! din oraşele sfinte mahomedane. ca si H istria. nu se cunoaşte data exactă a constituirii m i c i i aşezări de la Tom î s . cînd. fie întîmplătoare.

Şi la noi. Nemuritoarei c i v i l i z a ţ i i greceşti î i s î n t consacrate glosele competente şi inteligente care alcătuiesc această enciclopedie. elegant redactate. resturile monumentale ale vechilor oraşe greceşti. precum şi Muzeul Naţional de Antichităţi din Bucureşti. ale cărei urmări marchează încă întreaga noastră civilizaţie. la vremea ei plină de strălucire. RADU FLORESCU . iar colecţii sistematic constituite au umplut muzeul de Arheologie al Dobrogei din Constanţa cu cele două filiale ale sale de la Mangalia şi Histria. în ceea ce a avut ea mai înalt ca spiritualitate. ca şi pe toată întinderea lumii antichităţii. şi care.Săpăturile au avut î n s ă şi alt rezultat: pe peninsula nisipoasa a Mistriei. ruinele şi sfărîmăturile de monumente jalonează aria unei civilizaţii. consolidate şi puse la îndemîna publicului larg. reuşesc să sugereze şi ceva din ţinuta umanistă a antichităţii clasice. pe faleza de la Mangalia şi în centrul de asfalt şi beton al Constanţei au fost scoase la iveală.

La soluţia aceasta ne-a îndemnat şi dificultatea de a delim iţa în mod obiectiv cuvintele greceşti încetăţenite în româneşte.NOTA TRADUCĂTORILOR PRIVIND TRANSCRIEREA NUMELOR PROPRII GRECEŞTI Numele proprii greceşti (antroponime. istorie. artă etc. Phaidon. Stesikhoros etc. Atica. Menecrates etc. de celelalte. cînd acesta e un nume propriu). lingvistică. hidronime) s î n t cunoscuta publicului românesc în forme foarte variate: — numele de mult încetăţenite în limba noastră circulă de obicei într-o formă românizată. Hercules. Ahile. şi pentru că transliterarea ar fi dus la forme ortografice pe care cititorul nu le întîlneşte în lucrările de cultură generală. Grafia din transliterare 1 a fost înlocuită cu ke. . cititorul o găseşte totdeauna în titlul articolelor. pe care am păstrat-o în traducerea de faţă: Atena. TRAD.) recurg adesea la sistemul numit „transliterare". Pireu. toponime. de popularizare sau în manuale şcolare apărute la noi în ultimele decenii. R e s p e c t î n d o r d i n e a literelor din alfabetul grec. eh i r i f h ne nh consoane simple gkh consoane duble In forma transliterată nu am notat accentele si nici cantitatea vocalelor. Taiget etc — în unele lucrări tipărite la noi se utilizează forma latinizată a numelor greceşti: Aias. oronime. am transcris toate numele proprii după modelul celor intrate de mult în limba română. Intrucît enciclopedia de faţă se adresează publicului larg şi nu numai unor specialişti. ki rh y th k ph kh t c che. Considerăm necesare cîteva detalii privind raportul dintre grafia propusa de noi şi transliterare (pe care. — studiile de specialitate (de filozofie. de altfel. cel mai apropiat de spiritul ortografiei originare greceşti şi totodată cel mai în măsură să dea cititorului deastăzi informaţii privind rostirea autentică: Khrysippos.

nd examinăm credinţele religioase. concepţiile pe care se întemeia ne-o fac mult mai îndepărtată decît se crede de obicei. nu pretinde să comunice tot ceea ce se ştie despre c i v i l i z a ţ i a greacă. "in acelaşi scop au ales cu grijă i l u s t r a ţ i i care să lumineze obiectele reale. . De aceea nu ne-am putut mărgini la o simplă citare de nume mari. aricit ar fi fost de scurt. să trateze subiectul jn întregime. în lumina evenimentelor istorice şi într-un cadru geografic care determină o fragmentare naturală. Viaţa lor de toate zilele consta d/n î n d e l e t n i c i r i umile şi g r i j i modeste. n . să înfăţişeze nenumăratele aspecte ale elenismului î n t r . apropiat. deşi "n datorăm o moştenire imensă. un istoric l i t e r a r . tangibile ale lumii greceşti. Pierre-Maxime Schuhl. cu volume uriaşe şi mii de pagini. literatură şi g î n d i r c filozofică se află totuşi la izvoarele propriei noastre c u l t u r i . . Era necesar ca si acest fundal de tablou pe care se reliefează personal i t ă ţ i l e şi c r e a ţ i i l e strălucite să-şi găsească locul cuvenit. oricît de numeroase si de glorioase ar fi. în acest scop autorii s-au străduit. Robert Flacelière. rămînem U i m i ţ i cite lucruri ne despart de aceşti oameni. Lucrarea noastră. Pierre Devombez. modul de viaţă. de altfel specialiştii sînt de părere că celebrul şi remarcabilul „Dicţionar de Antichităţi" al l u i Daremberg şi Sag/ίο. economia şi regimul social-politic al Greciei Antice. pe cit Ie-α fost cu putinţă.INTRODUCERE Enciclopedia pe care v-o prezentăm este in esenţă opera a trei eter. E inutil să moi subliniem bogăţia şi complexitatea acestei c i v i l i z a ţ i i . Tot din această p r i c i n ă η-am încercat să reducem c i v i l i z a ţ i a greacă la ceea ce a produs ea mai strălucitor. Cî. nici aten i e n i i nu trăiau pe Acropole. a căror artă. încă vie la data cind triumfa creştinismul.u n mod familiar. destinată unui public cultivat şi mai cu seamă stud e n ţ i l o r . fiecare trebuind. işti: un filozof. autorii şi-au propus să descrie c i v i l i z a ţ i a greacă formată in m i l e n i u l II î . care sînt cele omeneşti pretutindeni. "in cele aproximativ 400 de articole. este el însuşi foarte departe de a epuiza subiectul. Aşa cum parizienii nu-si petrec tot timpul la Louvre si în bisericile vechi. unde nu se urcau decît cu p r i l e j u l sărbătorilor. si un arheolog. e .

PATRICE BOUSSEL. BERNARD NOËL. TROUILLARD. JACQUES JEAN PIQUEMAL. PIERRE HADOT. Alegerea ilustraţiilor şi redactarea legendelor aparţin lui RENÉ BEN S U S S A N . . MARIE-ANTOINETTE VINCENT-VIGUIER. Articolele sînt semnate cu iniţialele autorilor. MARIE-CLAIRE GALPÉRINE.Această enciclopedie esie opera lui PIERRE DE V A M B EZ Conservator-şef pentru Antichităţile greceşti şi romane de la Muzeul Louvre Director de studii la École pratique des Hautes Études m colaborare cu: ROBERT F L A C E L I È RE Profesor la Sorbona Director la École Normale Supérieure PIERRE-MAXIME SCHUHL Profesor la Sorbona ROLAND MARTIN Decan onorific ş profesor de greacă la Universitatea din Dijon la redactai ea occste/ lucrai i au mai colaboiat: JEAN BEAUJEU.

toate datele cronologice menţionate se înţeleg înaintea erei noastre .în lipsa indicaţiei erei.

în sfîrşit Acarnania a fost una din regiunile care au atras atenţia romanilor cînd au început să se intereseze de Grecia. Pericle a căutat. Către 387. Cimon a amenajat alei lungi. F. lungă de circa un kilometru unde avea loc procesiunea bahică de la Dionisiile Mari — ducea la această pădure sacră. Academia î ş i datorează numele unui erou local. Fiecare oraş-cetate grec î ş i avea o acropole a sa. arheologii greci efectuează săpături pe aceste locuri. A C R O P O L E [A K R O P O L l S]. autorul cărţii Aventurile Leucipei ţ! ale lui Clitofon [vezi R o m a n e ] . Acarnania este o provincie îndepărtată şi destul de săracă. A C H I L L E S T A T I U S . în luptele dintre Atena şi Sparta. în epoca elenistică. culmea care se întinde de la est la vest pe o lun19 . Atena a căutat sprijinul oraşelor din acest ţinut . căutat mai ales vara. fiul tiranului Pisistrate. cea de la Atena: un platou cu povîrnişuri abrupte.A C A D E M I A . In secolul al V-lea. D. de la 391 ia 387. Pentru orăşeni. Cînd s-a constituit aici. care domină cu 75 pînă la 90 m cîmpia şi văile învecinate. De mai multe ori a jucat totuşi în viaţa politică a Greciei un rol de seamă. o dată cu întemeierea cetăţii. Platon. situat în cartierul atenian Ceram ic. prima aşezare omenească. Substantivul comun acropolis înseamnă „oraşul de sus".. care avea acolo un sanctuar rustic. Academia a devenit astfel prima universitate din lume.) Totuşi pentru lumea contemporană există o singură Acropole (cu A mare). la începutul mileniului II. fiind uşor de apărat. aici se puteau vedea cei doisprezece măslini sacri care furnizau uleiul destinat învingătorilor la jocurile Panatenee. al Vl-lea a fost înconjurată cu un zid de către h'iparh. Academia era un loc favorit de plimbare. R. filozofii platonicieni ai . Romancier grec. unde locuiesc. A C A R N A N I A . ea constituia de obicei nucleul originar al oraşelor. să pună mîna pe oraşul Oiniadai . a consacrat acest domeniu Muzelor şi a întemeiat aici şcoala sa filozofică. Aşezată în faţa1 insulelor Leucas şi Itaca. o stradă străjuită de arbori. (Le-am putea compara cu acele cartiere din partea de sus a numeroase oraşe de provincie occidentale. care în sec. în 454. Academia era închinată Atenei . Platon a predat aici pînă la moarte (347) şi tot aici a fost îngropat. unde. zadarnic de altfel. Grădină publică-gimnaziu situată la periferia Atenei. pentru umbra şi răcoarea sa. în vîrstă de 40 de ani.Νοίί Academii". Acarnania a fost din nou teatrul unor bătălii importante. Primii săi succesori la conducerea şcolii au fost Speusip (347—339) si Xenocrate (339—314). în 341. în jurul catedralei. De la Dipilon ( — poarta dublă). de exemplu Arcesilau şi Carneade. în lupta contra lui Filip. In zilele noastre. Academos sau Hecademos. susţinînd teoria probabilismului. mărginite de pomi. după care adevărul obiectiv şi absolut nu poate fi cunoscut. ca si Grădina Cinosarges si Liceul [vezi cuvîntul]. Academia a fost distrusă în anul 86 de către jylla. se instalaseră divinităţile si căpeteniile. s-au îndepărtat simţitor de învăţătura lui Platon. P. descendenţii vechilor familii.

Nu se ştie precis ce s-a întîmplat cu Acropolea între s f î r ş i t u l perioadei miceniene şi mijlocul secolului al Vl-lea. era o con- strucţie uriaşă. care. gime de 270 m încă nu arăta ca o tăblie uşor înclinată spre apus. încă din acest timp citadela aparţinea unei divinităţi feminine. şi să înalţe succesiv construcţii pe un teren aproape neted. în incintă se găsea palatul regal. din care s-au păstrat doar c î t e v a scurte porţiuni. Zidul de apărare micenian. înconjura creasta iniţială. se luptase pentru ea cu Poseidon. pe locul viitorului Erehteion [vezi cuvîntul]. Vedere dinspre su Foto H. aproape de locul unde creştea măslinul dăruit de Atena. Cînd. î n a l t ă probabil de 10 m şi groasă de 5 sau 6 m. Era o creastă mai îngustă decît o vedem astăzi. pînă în secolul al V-lea. dar mai exista o poartă secundară de urgenţă (cu scară) spre nord. Acesta lăsase în stîncă urma tridentului său. Oamenii aveau să niveleze şi să umple aceste accidente de teren în mai multe etape. Tot în secolu l al V-lea un ansamblu de ziduri de susţinere au dat platoului lăţimea sa definitivă (maximum 156 m) şi în aceiaşi timp au transformat trei din povîrnişurile naturale într-un perete vertical de netrecut. W. Silvester. Atena. Pisistrate a 20 . după legendă. In afară de locuinţele particulare. pe panta cea mai accesibilă. definită de un contur aproape geometric.Acropole din Atena. Intrarea se făcea dinspre vest. presărată cu gropi si probabil plină de stînci ascuţite. zeul mării. în 561. de tip ciciopean.

iar pod-«picior. Fidias. Zeiţa Atena era adevărata stăpînă a Acropolei. dar şi alte divinităţi. înconjurat în anul 410 de o balustradă sculptată. Tot Pisistrate a înzestrat Acropolea cu prima sa intrare monumentală. adăpostea nouă culte diferite. 6: Rotonda consacrată Romei. a trecut în întregime înstăpînirea zeilor nemuritori. Vestigii de frontoane atestă existenţa. Propi lee le (437—432). tr. curăţat de aşezările profane. sculptori..aiuns tiranul Atenei. în al doilea pătrar al secolului al Vl-lea. Macheta de arheologul G. 11: Pinacoteca. 2· Templul Atenei Nike. in afara incintei. şi Erehteionul (între 430 şi 410). 1: Propileele.) au devastat Acropolea. care urmărea să ridice prestigiul Atenei şi dorea să dea de lucru compatrioţilor săi. cînd. ca Zeus şi Artemis. a unor mici aşezăminte de cult. aveau în sanc- Acropole din Atena. . 7: Incinta lui Zeus Polieus. al căror loc şi scop precis nu s î n t cunoscute. Ph. in mai puţin de 40 de ani au fost construite Partenonul (447—432). arhitecţi. 8: Erehteionul. care. 3: Sanctuarul Artemide Brauronia. de Pisistrate. Arhitectul-şef. 5: Partenonul. Atena. Proiecte grandioase erau în curs de aplicare. în 480 şi încă o dată în 479. pentru că avea 100 de picioare* lungime. către 520 a fost împodobit de fiii lui Pisistrate cu o nouă faţadă de marmură. simpli meşteşugari. (n. singur. perşii |n greceşte hefca!0n = 100. a fost ajutatde un număr mare de colaboratori. Reconstrucţia sanctuarului η-a început în mod serios decît în 447. a fost ridicat un mic templu în cinstea Atenei Nike (către 428). în partea de sud a platoului. unul singur a fost identificat: vechiul templu al Atenei numit Hecatomfiedon. 9: Casa Areforelor. ÏO: Statuia uriaşa a Atenei Promahos executată de Fidias. la iniţiativa lui Pericle. în primul secol al erei noastre. 4: Haicot-Bca. Foto American School. pe Acropole lăcaşurile finte se învecinau cu locuinţele particulare ' abia în 480 terenul. într-un sanctuar anex. care înlocuiau vechea poartă construită. Stevens.

la est de Partenon s-a construit în cinstea Romei şi a lui Augustus un mic templu rotund. a fost aşezat un piedestal. femeile piîngeau în amintirea preafrumosului tînăr. a cărei construcţie a fost terminată cu 100 de ani mai t î r z i u . î n regimurile demo- P. De atunci Adonis a trebuit să-şi petreacă o parte din an la Persefona şi restul timpului la Afrodita. în anul 27 e. Adonis era fiul Mirei. iar Tideu al lui Oineu. s-a ascuns. Legenda lui Adonis este. Rege legendar din Argos. n . Polinice era fiul lui Oedip. După ce c r e ş t i n i s m u l s-a impus. pe care o iubea şi care se îndrăgostise de el.. Cu ocazia unor ceremonii anuale. în timp ce poporul nu făcea decît să aclame propunerile prezentate. cărarea î n zigzag care urca pînă la Propilee a fost înlocuită printr-o scară monumentală. a circulat în rnai multe variante şi cu diverse adaosuri romanţioase. Dar soţia sa Erifile I-a denunţat. al cărei sentimentalism a fost exploatat de arta şi literatura elenistică. Lumea greacă η-a cunoscut niciodată despotismul oriental şi chiar atunci cînd într-un stat o persoană se impunea la conducere. de la modestele stele [vezi c u v î n t u l ] . cunoscută sub numele de războiul „Celor ş a p t e c o n t r a T e b e i " . Sistemul s-a menţinut aproape intact la Sparta. Ş t i i n d dinainte ce-l aşteaptă şi nevrînd să plece în expediţie. D. care aveau gravat pe scut chipul celor două animale. Poemele homerice. e . în faţa Propileelor. unde î n anul 15 î . La prim u l dintre aceste războaie a luat parte şi prorocul Amfiarau. In urma acestei campanii dezastruoase a supravieţuit numai Adrast. Nouă luni după metamorfoză. aproape de balustrada care ducea spre sanctuar. ea nu neglija părerea concetăţenilor săi. foarte probabil.a pierdut viaţa în luptă şi Adrast a murit de supărare. în s f î r ş i t . ni-i arată pe regi adunînd în jurul lor un consiliu restrîns de nobili. care f u s e s e preschimbată într-un arbore. regele Calidonului. el A D O N I S .tuar incinte rezervate lor. drept pedeapsă pentru incestul comis cu tatăl ei. armata avea în frunte încă şase căpetenii. î n a l t ă de 15 m. A D U N Ă R I . Adrast a pornit contra Tebei o mare expediţie. ca să nu răspundă chemării lui Adrast. D. care a fost luat de Afrodita şi dat î n grija persefonei. Afrodita a rămas neconsolată de moartea iubitului ei. adică al urmaşilor. Adrast a căsătorit pe două dintre fiicele s a l e cu Tideu şi Polinice. P. în faţa căreia expun hotărîrile pe care aveau de gînd să le ia. î n teritoriul sacru se îngrămădeau nenumărate monumente votive. A D R A S T [A D R A S T O S]. aspectul Acropolei şi al monumentelor sale a suferit transformări radicale. 22 . ca să d i s c u t e treburile publice şi convocînd adunarea poporului. p î n ă la u r i a ş a statuie de bronz a Atenei Promahos. î n c î t sărbătorile în cinstea sa au cunoscut î n c ă din epoca c l a s i c ă un mare succes. n. D. în afară de edif i c i i . ucis de un m istreţ întărîtat de Artemis. sub Caligula sau Claudiu. căci. izgonit din patria sa. Ca să-l repună în drepturi pe P o l i n i c e . Aspectul Acropolei a rămas aproape a c e l a ş i p î n ă la s f î r ş i t u l erei păgîne: monumentele votive s-au înmulţit. Această legendă. alături de el. Dimpotrivă. la sfîrşitul sec o l u l u i al ll-lea. Acest sistem cu două adunări a subzistat aproape pretutindeni în lumea greacă p î n ă la s f î r ş i t u l antichităţii. I d i l a lor mişcătoare a fost întreruptă brusc de moartea lui Adonis. dar s-a r ă s p î n d i t în Grecia încă din timpurile cele mai vechi şi pe o scară a t î t de largă. a fost pusă statuia lui Agrippa . el i-a convins apoi pe fiii celor şapte tovarăşi de luptă să-şi răzbune tatii şi astfel a început „războiul Epigonilor". din scoarţa copacului s-a născut Adonis. care ne dau o imagine fără î n d o i a l ă destul de fidelă a c i v i lizaţiei miceniene. unde Gerusia grupează în jurul celor doi regi douăzeci şi opt de bătrîni aleşi în principiu pentru virtutea lor. de origine s i r i a n ă . P. Ca să nu contrazică un oracol ce prevestise că va avea ca gineri un leu şi un mistreţ. neputînd rezista ispitei de a primi un splendid colier ca preţ al trădării. Propriul său fiu ş i .

în tirnp ce în domeniul politic este înlocuit de un organism nou Bule (Senatul): fiecare dintre cele patru triburi existente atunci delegau în Bule o sută de membri. Cit priveşte poporul în întregimea lui. De atunci Bule devine un consiliu de cinci sute de membri desemnaţi prin tragere l a s o r ţ i . prezida şi adunările care se ţineau în timpul acestei prttanii. c rât i ce. c î t e cincizeci pentru fiecare din cele zece triburi recent constituite. de pildă cînd s-a vorbit de o gardă personală pentru Pisistrate. ales prin tragere la sorţi în fiecare zi.Tribuna oratorilor de pe Pnix. . Aceştia erau p r i t a n i i şi preşedintele lor. Această adunare a jucat în timpul Tiraniei un rol a t î t de şters. la treburile juridice. cînd. în secolul al ÎV-lea s-a instituit pentru ei o indemnizaţie de cinci oboli de şedinţă. examenul pur formal de moralitate impus oricărui magistrat.. dintre atenienii în vîrstă. Şedinţele erau z i l n i c e — cu excepţia sărbător i l o r . continuator a! Consiliului particular al regilor. care trebuia să redacteze procesele verbale ale şedinţelor şi să asigure gravarea şi 23 . foto Hossi'a. astfel că. el s-a modificat în aşa măsură. Singurele condiţii cerute membrilor săi (buleutai) erau : să fie cetăţen i. t i m p d e 3 5 pînă I a 3 9 d e z i l e consecutiv. î n c î t cele două adunări au ajuns să guverneze statul în mod suveran.Cei cinci sute" erau numiţi numai pentru un an şi puteau exercita această funcţie cel mult de două ori în viaţă. mai mult de jumătate fuseseră buleulai. El era ajutat în munca sa de un secretar. î n c î t realitatea existenţei sale e pusă uneori la îndoială. î ş i limitează încă din timpul lui Solon competenţa sa. odată cu Clistene. în Atica se instaurează regimul cu două adunări. unde 5-au ţinut Adunări le poporuiu i pînă la m ijiocul secolu iui ai IV-lea. unde Consiliul Areopagului. Aşa s-a î n t î m p l a t în special la Atena. colină la vest de Acropole. avem dovada că în anumite cazuri era şi el consultat. să aibă cel puţin treizeci de ani şi să fi fost supuşi la docimasie. ales din Consiliu. Cu totul alta e situaţia la ş f î r ş i t u l secolului al Vl-lea. cei 50 de delegaţi ai unuia dintre triburi asigurau permanenţa zi şi noapte. iniţia! foarte vagă şi întinsă.

Muzeul Louvre. îl ascultă de obicei cu gura căscată. iar în cele din urmă în teatrul lui Dionisos. după spusele lui Aristofan. oratorul urcă la tribună şi î ş i aşază pe cap coroana de mirt. Lucrul nu e de mirare. El trebuia să se ocupe de problemele c e l e m a i d i v e r s e ş i . căci Adunarea se întrunea cu regu laritate de patru ori în cursul unei pritanii — fără a mai pune la socoteală convocări le de urgenţă în cazuri le grave — şi mulţi cetăţeni locuiau la ţară. iar dacă propunerea adoptată se dovedea ilegală. pe care alţii î! vor aproba sau critica.) Nimic nu obligă poporul să urmeze avizul Senatului. în nici o împrejurare. iar după această dată. Mitinguri de o înaltă ţinută. într-o şedinţă ulterioară. lucru ce nu răpea nimănui posibilitatea de a prezenta o contrapropunere referitoare la acelaşi subiect sau eventuale amendamente. Ultimul cuvînt aparţinea. Adunarea îmbrăca un caracter re ligios: începea cu un sacrificiu. a jetonului de prezenţa în valoare de 3 oboli η-a putut suprima abstention ism u l. la începutul secolului al IV-lea. preşedinţia nu era s u pusă contestaţiilor. la vest de Acropole. fără îndoială. dar exista o artă d e a manevra mulţimea pe care senatorii o cunoşteau foarte bine. chestiunea să fie reluată. Circa 100. Adunarea se ţinea în aer liber — în timpul lui Clistene în Agora. căci ea revenea de drept epistatului pritanilor. şi car·' nu puteau fi tulburatede î n t î r z i a ţ i . Această adunare a poporului (Ec/esi'a) sau pur şi simplu „Poporul" (Demos) înmănunchează în mod efectiv totalitatea corpului civic. în princ i p i u — ş i acest principiu a fost respectat cu fidelitate pînă la începutul secolului al IVlea — nici un proiect nu era supus Adunării poporului înainte de a fi fost formulat de Bule. fiindcă. Adunarea poporului semăna probabil mă mult cu mitingurile decît cu parlamentel·· noastre. 24 . mai ales cele referitoare la ostracizări. numit βυ/eutenon. despre aliaţi. arsenale. autorul ei era pasibil de sancţiuni aspre. Astfel ci. care-l punea sub protecţia divină si îl făcea inviolabil. Cînd discuţia s-a terminat. cunoscuta sub numele de Venus din Milo. discută despre finanţe. în faţa unui public care uneori î ş i manifestă violent sentimentele.expunerea textului hotărîrilor. atenienii n-au asistat cu toţii la vreo astfel de şedinţă. Adunării poporului. aşacum precizează un pamflet atribuit în mod greşit lui Xenofon. în timp ce Bule se întrunea într-un local acoperit. îşi rezervă dreptul de a judeca anumite procese. se recitau rugăciuni şi se rosteau blesteme contra celo: care vor î n ş e l a poporul . unde erau reţinuţi de munca cîmpuiui. supraveghează activitatea diverşilor magistraţi. poliţiştii sciţi în tindeau o frînghie care împiedica accesul în tîrziaţilor. ş i nici dreptul de a cere ca Senatul să ia în considerare un proiect sau altul. Asistenţa era totuşi numeroasă: anumite hotărîri. tribut. d" îndată ce începea şedinţa. nici măcar instituirea. traşi la sorţi dintre senatorii celor nouă triburi care în acel moment nu aveau pritania. întocmirea legilor. Bineînţeles însă că. orice cetăţean poate să ceară ca. senatul discuta despre „războaie. apoi (pînă la mijlocul secolului al IV-lea) pe colina Pnix. Senatul avea un rol dublu: să pregătească toate chestiunile care urmau să treacă prin Adunarea poporului şi să asigure executarea măsurilor hotărîte de aceasta. Preşedintele dă cuvîntul cui îl cere. nu puteau fi luate decît prin cel puţin 6000 de voturi. Senatul propune numele ambasadorilor. Fore Te/. dar care. înainte de a fi supus Adunării poporului. oratorul î ş i expune punctul de vedere. aproape totdeauna prin ridicarea mîinii. (Există totuşi cazuri cînd se votează prin buletin secret. Rezultatul o dată proclamat. Nu se discuta nici o propunere care să nu fi fost examinată în prealabil de Bule. Afrodita. pînă în 378. unuia dintre cei nouă proedroi. detalii zilnice ale administraţiei. temple". finanţe. se votează. competenţa sa este universală şi multiplele sale atribuţii justifică frecvenţa şedinţelor. de exemplu în propunerile de ostracizare. prezintă poporului pe trimişii altor state. într-un cuv î n t .

.

(Altă variantă a legendei pretinde că zeiţa a înlocuit-o în ultima c l i p ă pe t î n ă r a fată cu o căprioară. săgeţile trimise de copilul-arcaş ea le îndreaptă către inimile în care vrea să aprindă focul iubirii. iniţiativa şi libertatea fiecăruia şi în acelaşi acestea judecata organism colectiv. ca Areopagul. care a sacrificat-o pe altarul lui Artemis. Agamemnon a rugat-o pe soţia sa Clitemnestra. pentru Adonis . şi acelaşi lucru se î n t î m p l ă cu tribunalele. şi mai ales cu Heliaia. să vină la Aulis cu Ifigenia. relaţiile cu celelalte cetăţi. D. care avea şase mii de membri. un fel de hegemonie — cel puţin morală — asupra celorlalţi baziiei (bas i le is) din Peloponez. Imediat a fost consultat oracolul. Tot în Orient. în această calitate Agamemnon a primit comanda expediţiei împotriva Troiei. care au luat obiceiul să discute în Adunare şi propuneri neexaminate în Bule. trebuia înapoiată soţului său Menelau. a exercitat. plan eu instinctul s e x u a l elementar. ce edreptrestrînse. Grecii au transformat curînd această zeiţă protectoare a fecundităţii într-o personalitate caracterizată mai subtil. Afrodita era zeiţa frumuseţii şi a iubirii. desemnarea si controlul magistraţilor. Acest fiu a l lui Atreu a fost victima cea mai celebră a blestemului care apăsa asupra urmaşilor lui Pelops. e v i t î n d şi riscul unor hotărîri necugetate. A G A M E M N O N . flota care trebuia să ducă pe războinici spre oraşul lui Priam a fost imobilizată î n micul port Aulis.Un sistem mai liberal şi mai prudent toto d a t â n i c i nu ede conceput: tot ui era în aşa fel organizat. într-adevăr. după cum se ştie. care a răspuns că vînturile vor deveni favorabile numai dacă va fi sacrificată zeiţei Artem is î n s ă ş i fiica regelui. îndurerat. dar mai tîrziu. Ei povesteau că Afrodita era fiica lui Zeus şi a Dionei şi îi atribuiau aventuri de dragoste în care sentimentul e pus pe aproape acelaşi la citară. D. fiica lor. O d a t ă sosită în tabără. Totuşi acest procedeu prea încet li s-a părut nesatisfăcător atenienilor din secolul a! IV-lea. cele două organisme discutau în fond aceleaşi probleme: redactarea decretelor şi legilor. dacă ţinem seama de sens u l strict al cuvîntului. Afrodita se consolează cu Ares : cei doi amanţi s î n t surprinşi de soţul î n ş e l a t si aventura lor amuza tot Olimpul. P. Agamemnon a dat-o pe Ifigenia prorocului Calhas. Chiar de la plecare soarta 1-a lovit pe nefericitul Agamemnon: vînturile fiind potrivnice. soţia infidelă care fugise cu Paris. timp prin în felul acesta. . A E Z l [A O l D O I]. Una dintre tradiţiile m i to log ice povestea că s-a născut în insula Cipru. un zeu diform şi necioplit. politica financiară. A F R O D I T A [ A P H R O D I T E ] . sub pretextul că vrea s-o mărite cu Ahile. Dar. din spuma mării. Zeiţa aceasta apare goală. rămasă la Argos. Din originea sa asiatică Afrodita a păstrat o slăbiciune vizibilă pentru duşmanii grecilor : în războiul troian a ţinut cu troienii şi se povestea că Anhise nu i-ar fi fost indiferent. cu m î i n i l e pe s î n i . cu toate blestemele s o ţ i e i sale. după cît se pare. Căsătorită cu Hefaistos. Ca rege al Argolidei. probabil pentru că aici s-a păstrat amintirea zeiţei orientale pe care o aflăm reprezentată în statuete siriene încă dintr-o epocă foarte îndepărtată. a înflorit dragostea ei cea mai puternică. împărţiţi în secţii de c î t e v a sute. Elena. î n c î t să lase fiecăruia cea mai largă iniţiativă. Afrodita este reprezentata adesea alături de fiul său Eros (Amor). P. Poeţi epici care-şi declamau versurile acompaniindu-se [Vezi E p o p e e a ş i H o m e r ] . era respectată erau unui supuse unui control. Acestea sînt cele două adunări care conduceau viaţa publică a Atenei. nu trebuie să uităm că şi colegiile magistraţilor pot fi considerate nişte Adunări. regele Spartei. ca şi cum ar vrea să reverse asupra lumii laptele său hrănitor. împreună cu ea au plîns admiratoarele acestuia cînd t î nărul şi frumosul păstor a fost lovit mortal de un mistreţ.

AGATARH [AGATHARKHOS]. A fost şi sculptor animalier. să î m b i n e structurile greoaie şi solide ale artei doriene arhaice cu influenţele venite din est prin. Armata condusă de el a 27 . Expediţia a pornit. Agatarh a lucrat la Atena în acelaşi timp cu Zeuxis. în 404. atît de mare îi era renumele. A G A T O N [A G A T H O N]. Se spunea că Ageladas a fost profesorul lui Polignot şi Fidias. Prin tratarea unor genuri deosebite. fără legătură cu subiectul piesei. căruia i-o răpise pe sclava Brise is. aducînd cu sine pe prinţesa trojană Casandra. a invitat la cină pe Socrate. la începutul sec. dar poate s i fiindcă personifica puterea legitima. care a pus capăt. Din cauza acestui s f î r ş i t tragic. ca să-şi sărbătorească victoria obţinută într-un concurs de tragedii. şi timp de zece ani Agamemnon s-a războit cu troienii. Copiii iui Agamemnon au fost: nefericita Electro. concetăţenii s ă i î ş i băteau joc de el . Agaton a. şi a devenit celebru prin relaţiile sale cu Alcibiade. Aristotel î i citează mai des chiar decit pe hschil. al V-lea. A G E S I L A U [ A G E S I L A O S ] . care a reuşit. Agatarh ar fi introdus primul perspectiva (într-un tablou ce reprezenta o scenă tragică) şi a explicat mai tîrziu această inovaţie într-o carte a sa. Fiind mic şi şchiop. M. M. Egist. cărora spre sfîrşit li s-a adăugat şi Alcibiade.naxagora şi Democrit despre perspectiva geometrică. ca un personaj destul de simpatic în dramele pe care le-a inspirat autorilor antici povestea lui. Ageladas s-a impus într-adevăr ca maestru al marilor sculptori din secolul al V-lea. R. vărul Clitemnestrei. A sculptat multe figuri de atleţi. R. războiului peloponeziac. După victoria obţinută asupra Atenei. După mărturia lui Vitruviu. chiar în ziua sosirii lor. care a ajuns rege în 397. Intermediul Corintului şi Sicionei. nu s-a păstrat totuşi nimic. La Delfi a lucrat o ofrandă comandată de tarentini: un şir de cai de bronz î n tovărăşiţi de sclave mesapiene. Agamemnon apare. Sparta a întreprins o serie de campanii împotriva teritoriilor din Asia Mică stăpînite de perşi. Poetul tragic atenian Agaton a trăit în jumătatea a doua a secolului al V-iea. El a ştiut să înfăţişeze şi chipuri de zei. a devenit amantul ei . şi Oreste care a crescut în acest palat al crimei si care mai t î r ziu s-a exilat singur. exercitat o puternică influenţa asupra evoluţiei genului tragic. în lipsa soţului. După cucerirea Troiei. Tot el a fost autorul unei cunoscute cvadrige de curse. R. Agamemnon s-a întors acasă. Este reprezentantul cel mai de seamă al scolii de sculptură din Argos. î n l o cuind cîntecele corului cu simple interludii muzicale. în acest dialog se relatează că Agaton. Aristofan a făcut din Agaton un personaj de comedie în Thesmophoriazusai. din opera lui. cuplul adulterin a omorît cu cruzime pe Agamemnon şi pe Casandra. A G E L A D A S . Oreste i-a ucis pe Egist şi pe Clitemnestra. iar Platon I-a introdus ca interlocutor în Banchetul. Se crede că acest comentariu ar fi stat la baza teoriei filozofilor A. D. care s -a bucurat de o mare celebritate. era î n s ă un om curajos ţ i un bun general. a rămas celebră cearta sa cu Ahile. oferite la Olimpia de Cleostene din Epidamn. F. Aristofan şi alţi convivi. în Poetica.iar pe Ifigenia a luat-o să-i fie preoteasă în îndepărtata Tauridă). ca să-si răzbune tatăl. pe care Clitemnestra a măritat-o cu un simplu ţăran ca să nu poată avea pretenţii la tron. cu toate greşelile lui. P. citate de Pausanias cu ocazia vizitei sale în pădurea sfîntă Altis din Olimpia. între care e celebra statuia lui Zeus din Itomat. care I-a sechestrat în casa sa pînă ι-a terminat decoraţia interioară. ceartă ce a inspirat mai multe episoade din dioda. Pictor originar din Samos. în ultima treime a secolului al V-lea. Cele mai strălucite dintre aceste e x p e d i ţ i i au fost conduse de Agesilau. a v î n d necazuri si cu concetăţenii săi.

Aici se ţineau întrunirile şi tot aici se înghesuiau dughenele negustorilor. Ca si ia sanctuare. la Milet şi apoi la Pireu. In cinstea divinităţilor şi a eroilor aveau loc diverse ceremonii. aşezată în centru! cetăţii. dar înfrumuseţate de Cimon imediat după retragerea perşilor s i îmbogăţite cu construcţii noi. datorita dărniciei regilor Pergamului. al ll-lea) Extinderi succesive au modificat încetul cu încetul aspectul acestei pieţe. nu evocă nici aspectul esenţial. Accesul î n agora era interzis deşfrînaţiior precum s i . dacă alte edificii oficiale — s ă l i de întrunire. De aceea. Dacă în ogora se ţineau numeroase adunări politice. cu care grecii de astăzi denumesc încă tîrgul şi e utilizat de traducătorii textelor antice pentru a desemna centrul vieţii publice. locu l numit agora a căpătat un aspect monumental abia după mai multesecole (sec. întocmai ca la intrarea într-un sanctuar. p î n ă c î n d a fost împodobită esplanada cu porticuri somptuoase. la fel de venerabile. ca în toate oraşele mai vechi. — erau construite în jurul ei. dar sediul conducerii politice. In această mare răscruce. străină nouă şi pe care noi o denumim (cu un termen impropriu) „cetate". în oraşele fondate mai recent. la Corint s a găsit urma unei linii de start în cursele de torţe). din vremea iui Dracon. care η-a căpătat decît în anumite locuri şi destul de tîrziu aspectul impunător pe care îl sugerează cuvîntul agora. Loc „sfînt ' în sensu 1 propriu al cuvîntului : în Atena secolului al l V-1 ea. P. Succesele lui Agesilau au fost de scurtă durată : distrugerea flotei spartane la Cnid de către Conon. într-un spaţiu liber care fusese pîna atunci un cimitir. La Atena. Importanţa ei a crescut o dată cu dispariţia puterii regale: regii î ş i aveau reşedinţa pe Acropole şi tot pe Acropole împărţeau dreptatea. rezervat în cadru! reţelei străzilor. i-a împiedicat pe spartani să mai atace pe Marele pe propriul său teritoriu. un adevărat plan urbanistic prevedea pentru agora un spaţiu vast. astfel că o agera nu era numai un loc de cult. erau aşezate vase cu apă pentru purificarea rituală. „piaţa" Atenei se instalează la picioarele vechii coline stîncoase. ca să-i aducă la cunoştinţă hotărîrile luate. conform unui obicei probabil foarte vechi. arhive etc. nici sensu l profund al unei ogora din antichitate. era normal ca populaţia să se adune nu numai în 28 . aceasta se expl ică prin faptul ca zeii şi eroii protectori se găseau acolo pentru a-i inspira pe cei ce deliberau După cum se vede. Dar această piaţă era înainte de orice — si tocmai acest lucru ni-l putem cu greu închipui — centrul sacru al vieţii cetăţeneşti. D. Termenul indica într-adevăr o „piaţă" (în accepţia actuală). aproximativ în sec. la capătul străzilor care duceau la agora. Acropole continuă să domine cetatea prin prestigiul ei istoric. al V l l l . în mijlocul locuinţelor poporului. precum si altare si temple consacrate zeilor care ocroteau statui. în c i v i l i z a ţ i i l e moderne nu există echivalent pentru noţiunea de agora. A G O R A . ci şi de sărbătoare. la început foarte mici. amenajat c î teodată potrivit acestui scop (de exemplu. Agesilau evita luptele deschise şi campaniile lui erau îndeobşte expediţii de jaf. mai î n t î i în lonia. îşi convocau sfetnicii şi cîteodată chiar poporul. un atenian trecut în solda perşilor. perimetrul era marcat prin pietre de hotar. dacă multe tribunale î ş i aveau sediul aici. celor acuzaţi de omor. fără răsunet politic . în agora se odihnea — în caz că se păstrase—trupul întemeietorului cetăţi i: tot aici se aflau uneori si alte morm Inte. o agora nu era altceva decît o piaţă publică. ele permiteau acelora dintre greci care nu acceptaseră supremaţia lacedemoniană toată libertatea de acţiune în pregătirea unei revanşe. astfel arhitecţii puteau să-i dea încă de la început un aspect monumental.l e a .pătruns adînc în interiorul Frigiei şi a ocupat chiar capitala Lidiei. de aici înainte colective. Cuvîntu l agora. Sardes. înconjurînd-o din trei sau patru părţi cu porticuri. După căderea monarhiei. inima şi creierul polisului— instituţie inexistentă azi. se mută în partea de jos a oraşului.

Singurele fragmente pe care le cunoaştem aparţineau bazei sculptate si poartă amprenta unui stil foarte clasic. Originar din Păros. şi agora devine inevitabil locul unde se pun la cale afacerile. S-a emis ipoteza că Demeter a substitu- . dacă nu chiar cel mai bun. în Atica. a sculptat în marmură o imensă statuie [vezi cuvîntul] de cult pentru sanctuarul zeiţei Nemesis de la Ramnus. Agoracrit a fost cel mai drag. esenţială pentru noi. încît î i îngăduia să semneze propriile sale opere. D. edilii au procedat mai radical. printre altare. Chiar atunci cînd Grecia şi-a pierdut independenţa. la picioarele statuilor ridicate în cinstea eliberatorilor patriei. î n c î t funcţionarii însărcinaţi cu supravegherea pieţelor au primit numelede agoranomi. I TO S]. D. dintre elevii lui Fidias. ar fi lucrat de aceeaşi mină care a modelat imaginea statuară a zeiţei Nemesis. Drumul procesiunilor de la serbările Panatenee. A G O R A C R I T [A G O R A K R. în însăşi inima acestui organism social care era cetatea. foto Hass/G. Se spunea că acesta îl iubea aşa de mult. P. Demeter (la romani Ceres). agoralele bogate în amintiri istorice au rămas. nu se află însă pe primul loc la greci. a dat eroului atic Triptolem primul spic de grîu.Agoraua Atenei. scopuri politice şi religioase. iar intelectualii erau nemulţumiţi că. creînd o a doua piaţă. P. negustori ambulanţi î ş i etalau mărfurile şi că interesele mercantile întinau acest loc unde ar fi trebuit ca oamenii să se gîndească numai la interesele statului. După legendă. Această funcţie. in fundat. Comerţul a pus stăpînire totuşi pe agora în aşa mare măsură. reprezentînd pe Elena şi Leda.S'oa lui Atalos (reconstrucţie modernă). A G R I C U L T U R A . Noi îl cunoaştem doar din renume . zeiţa recoltelor. ca şi acropolele. rezervată exclusiv comerţului şi instalată din această cauză alături de port. Nu e însă sigur că acest relief. La Pireu şi în alte oraşe. printre altele. simbolul comunităţii spirituale care dădea viaţă cetăţii. La Atena s-a încercat de mai mu Iţe ori ca activităţile negustoreşti să fie împinse în afara anumitor zone rezervate cultului şi exercitării vieţii publice.

. După ce-njunghie un bou incălat.. it-o pe Is is.Stcerătorii. fiindcă grecii credeau că strămoşii lor au învăţat agricultura de la egipteni. Ventris. . . ne dau c î t e v a informaţii despre economia agrară aheeană din sec. 7Ye< legatari se tot strâduie la măldurit. Deţaiiu de pe un vds de steatită.. Homer descrie vastele domenii regale. trad. porci. . creşterea animalelor: .Scutul lui Ahile". Altele malduri le-adună.Αροί Hefoistos închipuie un mare ogor cu pâmîntul Moaie ţi gras şi de trei ori brăzdat şi pe dîniar la mijloc tăcut „Mai izvodeşte şi-o holdô frumos răsărită. culesul viilor. al Xlll-lea. Putem deduce de aici importanţa covîrşitoare a agriculturii si a creşterii animalelor. Foto Hassf'a. găsit ia Haghia Triada. orz. Sub un stejar la o parte vătafii-ngrijesc de mîncare. . Muzeu) din HeracHon. smochini. fac snopi şi le leagă cu paie. cai si măgari. Secoful al XVIM-iea. miei. de pildă In episodul ." sul cum ară 30 . regele* dinşii. " • in text mofierul (n. Mai tîrziu. secerat. în tablete se vorbeşte despre griu. descifrate m 1953 de M. pe unde Seceri tăioase ţiind tot secera lanul argaţii. miere. Stă cu toiogui pe-o brazdă şi caută vesel la Mai figurează acolo o ţarină a regelui: Mulţi oratori si jugari şi mînă intr-o parte şi alta.). Citim pe rînd despre arat. Tăbliţele miceniene. capre. din cîntul XVII) al O/odei..

ciorchinele toate sînt negre Şi în baroci de argint se sprijină viţa prin ţisează pămîntul unui ţăran sărac de la Ascra. mugind. V/ta. întocmit fie unui. Poemul său didactic Munci şi zile este primul manual de agricultură pe care îl avem. către sfîrşitul sec. butucii-s de aur. păşesc după vite. iarna rea. ." „Meşterul faur vestit mai face pe-o vele frumoasă Pajişte mare pe unde-s păşunile oiior aloe S-acoperite colibe şi staule şi saivane. '. Piaz de gorun şi grindei de stejar". vara aspră. şi tuspatru de aur. o întind la păşune spre malul Rtului cel vuitor unde cresc îndoiuoseie tres- dacă afli Vreunul de cer. vorbindu-se despre Itaca. J/foda. apare turma de porci a lui Eumeu.. în ogor sau la munte." i în Odiseea. alte turme de oi şi de capre. Dacă se fringe intiiui. cum boii. . Dacă Homer ne descrie marea proprietatei Hesiod. dintr-o bucată. Lemne să-ndoi cit mai multe. Pentru arat acest lemn decit oricare o/tu-/ mai trainic. si încovoiat vie" „Face şi o ciurdă de boi cu ţapeşe coarne. cultivat de Laerte. razna Dintr-un ocol şi. Lîngă proţap îl tocmeşte şi-l prinde cu zdravene cuie. Cînd al Atenei ortac în plaz infingîndu-f temeinic. căci astfel va fi şi moi bine. frumoasa livadă şi micul ogor de lîngă oraş. din Beoţia.„Mai făureşte-o rnindreţe de vie -ncărcată de struguri. CeJe mai bune proţapuri din ulm se pot face sau dafin. tu adu-) acasă. la celălalt boi/-nju~ ga-vei. . Apoi Hes'iod arată care e vremea potrivită pentru muncile cîmpului şi arta de a le îndeplini: tii. ne înfă1 Homer. Nouă zăvozi v i n după ei repezi. El ne învaţă mai mtîi cum să facem un plug: . al Vlll-iea. Murnu. niciodată plăcut". Pluguri în casă tu două să ai·. Patru păstori. care e însuşi autorul : „Orăşel blestemat. trad. Celălalt.

unde proprietarul nu lucrează ogorul cu mîna s a . ca în cele din urmă Xenofon să conchidă: „Agricultura este mama si doica tuturor meşteşugurilor". regimul proprietăţii funciare variază mult de ia un stat la altul. cel ce se mulţumeşte s ă-ş i supravegheze sclavii şi muncitorii agricoli care lucrează pămîntul de pe moşia sa. lucrarea devine spre sfîrsit un tratat de agronomie. de mărime m i j l o cie. Sclav altădată. prima clasă de cetăţeni. acum este liber". Aceste trei puncte s î n t dezbătute pe larg. cuprindea pe atenienii al căror venit anual atingea sau depăşea 500 medimne (250 hi) de grîu. care aveau un venit anual minim de 300. După ei veneau cavalerii şi zeugiţii. "* în sfîrsit. în sec. de carii Nu e atins. în timp ce ceilalţi abia aveau cu c e s e hrăni. spre deosebire de cea a lui Hesiod. şi pînă la urmă un număr mic de cetăţeni a ajuns să aibă vaste latifundii. cleros. Xenofon arată cum se recunoaşte natura unui teren. Ştiinţifică. să baţi şi să vînturi grîul . cum toate acestea se petrec la ţară. Ele vestescu-ne vremea de-arat si ne-arată a toamnei P l o i . ce de grijă vor umple pe-omul ce nu ere vite. în această lucrare. Majoritatea cetăţenilor o formau teţi:. Aceştia erau pentacosiomedirnnii. e vorba de un domeniu mai mare. cum să îngrijeşti pomii fructiferi — mai ales măslinul şi smochinul — şi viţa de vie. în Grecia clasică. a şti să conduci oamenii e o artă care trebuie învăţată. ctuncea Vremea e lemne să tai. iar Zsus puternicul face să cadă sursa de plăcere. din care se recrutau arhonţii. Xenofon a scris Economicul. . respectiv de 200 med im n e. ajutai de c î ţ i v a s c l a v i . un teren inalienabil. în sec. care n u t r ă i a d e c î t d i n t r . Pămîntu! cel negru. în schimb în Tesalia regimul marii proprietăţi a constituit totdeauna regula. adică sărăcimea. prin legea seisohteirj. ca Xenofon la Scilus sau Ishomahos (un Ploaia de toamnă Timpul în care copacul. iar aratul. La Sparta fiecare cetăţean posedă. al IV-lea. precum si măslini şi struguri. De altfel. 1957. să pliveşti. Solon. la Atena se puteau distinge trei feluri de proprietari agricoli: micul proprietar. Aici el vorbeşte despre economia domestică şi. care. cînd ea va apune" „însă c î n d scade o soarelui pară o dată cuarşiţa Năbuşitoare. să seceri. în epoca lui Solon. nici moi creşte. î ş i cultiva ogorul cu propriile sale mnni ţouturgos). după cum se laudă el î n s u ş i în versurile: „Venerabilă Mamă a Olimpienilor. stabileşte o ordine mai justă. poate să depună mărturie despre aceasta. căruia i-am smuls ţăruşii înfipţi pretutindeni. cum să semeni. frunzişul î i cade. de v r e i să faci treaba la vreme. mulţi se îndatoraseră şi nu mai aveau pămînt. Ed. anumite familii s-au îmbogăţit pe seama celorlalte. De fapt î n s ă . ci dirijează numeroşi muncitori agricoli . în Atica marile proprietăţi ale eupatrizilor fuseseră fărîmiţate de timpuriu. al V-lea. lovit de secure. un mijloc de a-ţi mări casa. acesta trecînd în proprietatea altora. " „Seama să iei de Îndată ce-auzi al cocoarelor strigăt Care m fiecare an pe sus printre nouri răsună. Munci şi zi/e. î n principiu. la fel ca Hesiod odinioară. care este lucrat de hiioţi şi produce anual circa 80 de medimne (40 hectolitri) de gnu.u n s a l a r i u . în 534. Xenofon face un elogiu entuziast al agriculturii : „Această ocupaţie este totodată o 'Hesiod.„Clnd Găinuşa din At/as născută f>e cercuri rasa re Tu secerişul să-ncepi. un mijloc de a-ţi antrena corpul în tot ce ş t i e să facă un om liber". cum se pregăteşte ogorul (lăsat în pîrloagă).

duşmanii invadau Atica în fiecare primăvară si o pustiau tăind viile şi măslinii . înainte de a fi constrîns de război să se refugieze la Atena. De obicei se făceau arături de trei ori pe an. a v î n d din belşug albine. nu permitea decît arătura la suprafaţă. vara şi toamna. Totuşi. iar pomicultura devine un obiect de cercetare şi cunoaşte anumite progrese. Glotz). căci nu mai put ea t răi din peticul lui de pămînt. Cefisos si Eleusis produc din belşug cereale şi legume. tehnica agricolă a rămas totdeauna rudimentară. „cîmpiile din Mesogaia. Nu se cunoşteau îngraş am i n te l e chimice. caprele se găseau din belşug în Atica. în trîndăvie. al IVlea. cu ajutorul-unui pisălog de lemn sau de piatră. mieii. 33 . primăvara. care se cumpără cu aur" (G. . linte.C1nd vei fi mare. î n s f î r ş i t . aşa cum proceda Pericle. între reforma lui Solon şi războiu l· peloponeziac. începînd cu sec. de exemplu pe Himet. ţăranii din Atica au ajuns să producă varză. Pentru obţinerea untdelemnului se mai folosea un fel de moară. reţinut la Atena de sarcinile s a l e publice. mai t î r J u şi-au format un corp de cavalerie. oi şi măsline". spre deosebire de cei din comediile lui Aristofan. cu condiţia ca acesta să-i dea o parte din produse în natură sau echivalentul lor în bani. evocă timpurile în care. Pe de altă parte. în 490. în Atica nu existau fîneţe bune pentru cai. iar bălegarul era neîndestulător în regiunile neprielnice creşterii vitelor.a s i l i t p e m i c u l proprietar să se îndatoreze. Este vorba de diftera . una fixă şi alta mobilă.agronomii" studiază ameliorarea solului. Presarea măslinelor se făcea într-o piuliţă prevăzută cu cioc. ducea la ţară „o viaţă foarte plăcută. atenienii n-au avut cavalerie. Totuşi. porcii. .personaj din Economicul). Strepsiade. deplîng mereu soarta lor vitregă şi ingratitudinea pămîntului. în schimb. mazăre.. dar asolamentul pămîntului nu era cunoscut: ţăranii se mulţurneau să lase în paragină cîmpul un an din doi. care se învîrteau în cerc. sau la fund cu o gaură prin care se scurgea zaţul (întrebuinţat apoi ca îngrăşămînt). tras de un bou sau de un catîr. care de la Hesiod nu se mai perfecţionase. tot numai pietriş sterp. spune fiului său. într-un loc bătut de v î n t . într-adevăr. albinele umplu stupii. î n v î r t i t e de sclavi. F. care η-a depăşit însă niciodată 1000 de cai. s-au instalat în post fix fa Deceleea. în timpul războiului peloponeziac.. Strepsiade. în Norii lui Aristofan. în timp ce Beoţia şi mai ales T esalia aveau păşuni care permiteau o creştere intensivă de animale. iar pămîntul şi-l încredinţa unui vechil. Treieratul griului se făcea aşa cum vedem pînă astăzi în unele regiuni înapoiate din Grecia: snopii erau întinşi pe o arie pavată cu lespezi. în cele din urmă. al IV-lea. Legumele erau rare şi scumpe. lăfăindu-se în voie. Plugul însă. proprietarul care locuia ia oraş. vei aduce caprele din muntele Feleas. veşmînt tipic al ţăranului grec. în Norii lui Aristofan. astfel că Atena era obligată să importe la preţuri ridicate cantităţi considerabile de cereale din Egipt. în sec. Acest război a dus la creşterea generală a preţurilor şi l . de-a lungul Parnesului se întind numeroase păduri şi crînguri. pretutindeni livezile de măslini produc untdelemn nepreţuit. Munca lor la această moară era socotită la fel de grea ca şi cea din minele de la Laurion. iar restul se făcea cu cazmaua şi sapa. pe înălţimi. ţăranii din teatrul lui Menandru. alcătuită din două pietre. R. Grîul şi orzul produs de Atica nu ajungeau pentru consum. ceapă şi usturoi şi să aclimatizeze cucurbitaceele din Egipt. Griul era apoi măcinat de sclave în piuliţe. De aceea. fiind aduse îndeobşte din ţinuturile învecinate ale Megaridei sau Beoţiei. legaţi cu o funie lungă de un ţăruş-central. S i c i l i a sau Pont (Crimeea de astăzi). apoi erau striviţi de cai sau măgari. la bătălia de la Maraton. Caprele şi mieii erau duşi la păşunat în munţii de la hotarele ţării (eshatiai). situaţia ţăranului atic pare să fi fost destul de bună. îmbrăcat ca şi tatăl tău într-o piele de ied". Diacria este acoperită cu vii frumoase.

Circa 440 425. privesc către sud. Altarul văzut din pronaos. Olimpeionul (ale cărui figuri de giganţi. a cunoscut î-ntre 565—549 tirania lui Falaris. templul lui Heracles şi templul „lunonei Lacinia" — toate se aliniază la intervale neregulate. a cărui cruzime avea să rămînă legendară. în cursul secolului al l V-(ea. a cartaginezilor si apoi din nou a romanilor nu şi-a mai redobîndit gloria şi prosperitatea de odinioară. sub stăpînirile succesive ale romanilor. sub conducerea lui Teron Î480—472) şi cu ajutorul s iraruzan ι lor. nurnit .n. apoi a devenit destul de puternic pentru a zdrobi în 480. E l e s î n t destul de bine păstrate. sprijineau odinioară pe braţele lor îndoite arhitrava). care a în locuit tirania. Agrigent. din înaltul colinei. ca să confere peisajului acel pitoresc atît de gustat în secolul al XVIII-lea e. Agrigentul este astăzi una dintre cele mai măreţe aşezări antice ale Siciliei. ca să dea în ansamblu impresia de monumental şi destul de ruinate. Templul D. armata cartagineză la Himera. Templul lui Hefaistos şi templul Dioscurilor. cartaginezii au putut să cucerească oraşul şi să-i dea foc.. agrigentiniiau n eg hjaţ exerciţiile militare şi astfel. Poemele homerice desemnează pe greci sub numele de . au făcut d in Agr ι g en t „Cel mai frurnos oraş al muritorilor'. Preocuparea pentru împodobirea oraşului a făcut ca necesităţile vitale ale statului. P. spre marea ce desparte insula de coasta africană. 34 . dar nici atunci. cu şirul ei de edificii care.A G R l G E N T. Victoria şi prăzile au îmbogăţit dintr-odată cetatea. după expres ia lui Pindar. Foto Hirmer. întemeiat în 580 de colonişti veniţi din Gela. A t u n c i au fost plănuite si realizate construcţiile care. aşezate î n t r e coloane. a purtat războaie cu vecinii.templul lunoriei Lacinia".. A H E l [ Α Κ Μ Α Ι Ο Ι ] . sub regimul republican. Toată această splendoare datează din secolul al V-lea.să treacă pe planul al doilea . Pe atunci Agrigentul nu avea un trecut prea îndepărtat. Agrigentu! s-a populat din nou. D. In 406. au populat-o cu mii de s c l a v i şi i-au asigurat autoritatea asupra ţinuturilor din jur.ahei". nici mai tîrziu.

A H E R O N U L [A K H E R O N]. Cînd a izbucnit războiul troian. preveniţi de un oracol că fiul lor va pieri în acest conflict. s-a dus la Licomede luînd î n f ă ţ i ş a r e a unui negustor de podoabe si de ţesături. la litera M]. întrebuinţat în generai de arheologi c î n d denumesc populaţiile s t a b i l i t e în Grecia c e l u i de al doilea mileniu. C î n d au pătruns în Grecia. Cei care nu fuseseră îngropaţi sau arşi după ritual nu puteau să-l traverseze şi erau condamnaţi să rătăcească cu sufletul chinuit pe m a l u r i l e lui şi să se agate de t r e s t i i l e care creşteau acolo. Muzeul Etrusc Gregorian. ca să-l ascundă printre fetele s a l e şi astfel grecii să nu-l poată alege între şefii lor. erau nişte adevăraţi barbari si năvălirea lor a întîmpinaţ destulă rezistenţă. şi al unui muritor. p r e a restrîns. cel mai înţelept dintre centauri. după ce a străbătut ţinuturile sălbatice ale Epirului. Foto Anderson-Vio//ei. după ce l-a născut. au ocupat extremitatea meridională a Peninsulei Balcanice. Ulise. în rau fără rezerve eroismul lui Ahile. r î u l infernului. D. P. mama sa l-a scufundat în apele Stixului. O mică provincie din deAhaia. Pe cînd fiicele lui Licomede. ca să-l facă invulnerabil şi că numai călcîiul de care îl ţinuse puA h i l e . O legendă povestea că. într-un loc apele lui se pierd sub pămînt şi ies din nou la i v e a l ă mai departe. Detaiiu de pe o amforă a t i c ă a pictorului iu Ahiie circa 4 5 0 . de „micenieni". Unele credinţe şi o b i c e i u r i ale aheilor s-au î n r ă d ă c i n a t î n s ă puternic în pămîntul elenic. grecii au avut pentru acest nobil războinic o afecţiune poate mai puţin profundă decît pentru Ulise. unde se nistrul luntraş. bducaţia b ă i a t u l u i fusese încredinţată lui Chiron. l-au încredinţat lui Licomede. Poate de aceea a fost num it Aheion şi r î u l pe care trebuiau să-l treacă morţii î n a i n t e d e a intra în infern. C î n d au s t a b i l i t contacte maritime cu creţ ani i. Ahile era fiul unei zeiţe. Peleu. Aheii aparţin primului val de năvălitori. Deşi admitea fi atins de săgeată. sifără bucurii. Drumul urmat de invadatori este î n c ă subiect de controversă. îi admirau mărfurile.termen mai precis şi iriai potrivit decît a c e l a . Tetis. astfel a luat naştere puterea şi Civilizaţia miceniană [vezi c u v î n t u l . Peloponez a păstrat numele P.i e a . care. printre care se afla şi Ahile. aflînd de această stratagemă. numai aceştia puteau coborî simţeau însă în legalitate. aheii au ştiut să î n v e ţ e la ş c o a l a acestora. Ceilalţi se urcau în infern. Ulise arată deodată nişte s ă b i i . v e n i ţ i din nord c ă t r e s e c o l u l al X X . D. în luntrea regatul condusă de Haron. Roma. A H I L E [ Α Κ Η l L U E U S]. Tetis şi Peleu. 35 . regele din Sciros. care l-a î n v ă ţ a t arta v î n ă t o r i i şi a războiului şi a sădit în el p r i n c i p i i l e moralei şi gustul pentru frumos. Aheronul este un fluviu real care se varsă în Adriatica.

dar mai crud decît tatăl său. în timpul devastării Troiei. lovit în c ă l c î i de o săgeată trimisă de Paris. Circa 540. îngrozite. popor rezonabil şi mcderat. Ahile s-a retras din luptă. troienii s-au înşelat luîndu-l drept Ahile. în cinstea prietenului său ş i . F i u l lui Ahile. Dar Hector l-a înfruntat şi l-a ucis. După ce l-a învins. gest care l-a demascat. a luat parte la bătălia finală şi mînia sa s-a abătut fără milă asupra lui Astianax. Wi'dmer. luptător curajos. simţindu-se jignit de Agamemnon. Ahile s-a acoperit de glorie în fruntea mirmidonilor. Fo!o D. dar caracter neplăcut. în care grecii. cuprins de entuziasm. el o smulge de la altarul Atenei pe profetesa Casandra. 36 . fiu! lui Hector. Dar. care i-o luase pe Briseis. Cînd l-au văzut pe Patrocle venind. Neoptolem. episodul cel mai bine cunoscut din viata lui Ahile. Detaliu de pe o amfora atribuită lui Exekias. era fiul lui Oileu . violenţa reacţiilor. şi asupra lui Priam. Este numele a doi dintre eroii greci care au luat parte la războiul troian. Eroul avea să moară puţin după aceea. mai puţin viteaz. prietenul său cel mai drag. i-a t î r î t cadavrul agăţat de carul său de luptă în jurul Troiei şi nu l-a dat bătrînului său părinte Priam decît în schimbul unui preţ uriaş. Muzeul din Bou logne-sur-Mer. La asediul Troiei. P. datorită /(iadei. Unul. fetele au luat-o la fugă. ca să-l răzbune. Acesta "este. a cărui glorie i-a impresionat adînc. A l A X [A l A S]. originar din Locria. îndrăznea să dispreţuiască chiar şi pe zei. A rămas neînduplecat pînă în ziua cînd grecii au ajuns într-o situaţie aproape disperată. Grecii au celebrat adesea în artă ş i literatură isprăvile eroului. m î n i i l e fără frîu au făcut din Ahile un personaj excepţional. s-a aruncat asupra armelor. una din prizonierele ce-i fuseseră date ca pradă.timp ce trîmbiţele intonau un dntec de luptă. şi au rupt-o la fugă îngroziţi. care Sinuciderea lui Aiax. D. Cu toate acestea nu vedeau în el un reprezentant tipic al rasei elenice: caracterul său exclusiv războinic. nu se recunoşteau. atunci a acceptat să-şi împrumute armura lui Patrocle. Ahile a organizat funeralii măreţe. l-a provocat la luptă pe Hector. ce! mai puţin curajos dintre troieni. dar Ahile. Pentru armele lui s-au c e r t a t A i a x ş i Ulise. asupra cărora domnea tatăl său Peleu.

al cărei rezultat a fost. care-l salvase pe Aiax de la î n e c . ne putem face astăzi o idee după c î t e v a copii. Atena nu îngăduie acest sacrilegiu si rugat de ea. A participat activ la luptele interne dm Lesbos. Tot lui Alcamene i s-a încredinţat cizelarea în aur şi fildeş a statuii de cult pentru templul cel nou al lui Dionisos. Nu a revenit la Lesbos decît după moartea lui 37 . moartea cumplită a regelui. Mai tîrziu a refuzat să beneficieze de amnistia oferită de acest tiran şi i-a rămas duşman pînă la capăt. şi-a străpuns inima cu sabia. este surprins de o furtuna provocata de Atena şi scapă cu viaţă numai datorită intervenţiei lui Poseidon. Cerută în căsătorie de Admet. Atunci a intervenit Alcesta. Intîlnirea lor est e înfăţişată pe u n frumos vas pictat. în piesa lui Euripide inspirată din această legenda. dar e tot atît de curajos . Despre operele lui. pe care îl reproduce poate celebrul /Vio r te Borghese. este deosebit de emoţionantă. atît de admirate de cei vechi. Heracles vine să-l vadă pe Admet şi-l găseşte p l î n g î n d . născut probabil în jurul anului 630. acesta coboară în infern şi o readuce pe pămînt pe curajoasa soţie care î ş i sacrificase viaţa din dragoste pentru soţul său. s f ă r î m ă cu tridentul său stînca. Alceu a fost îndrăgostit de celebra poetă. Poet liric din A L C A M E N E [A L K A M E N E S]. fiul lui Telamon. Degeaba şi-a implorat prinţul părinţii. în care politica şi războiul. Urm ar ea acest ei lupte a fost capitularea Atenei. P. după moartea lui A h i l e . regele Salaminei. scena despărţirii Alcestei d e copii i s ă i . A L C E S T A [A L K E S T l S]. Aigos-Potamos. contemporan cu Safo. bineînţeles. Poetul a avut o viaţă foarte agitată. rezultat. A executat o bermd. în perioada tulbure dinaintea domniei înţeleptului Pitacos. Ei este poate ce! care. după plecarea lui Fidias din Atena. p p Lesbos. este la antipodul omonimului său în ceea ce priveşte evlavia. „FUul P· D. în afară de un grup destul de patetic. în 404. în s f î r ş i t . dar tot fără singură. Numai Alcesta η-a vrut să ia parte la această vrăjitorie. care însă 1-a respins. în speranţa că-şi va recăpăta tinereţea. lucru destul de nou pentru acea epocă (circa 430). acelaşi Poseidon. i-a luat locul în conducerea lucrărilor. această opera respira un aer de blîndeţe paşnică. Tatăl Alcestei a fost bătrinu! rege Pelias. P. După ce. a consimţit să-l ia de bărbat numai după ce a reuşit să mine un car tras de un leu şi un mistreţ. ce reprezenta pe Procne şi Itis. s-a adresat apoi celor care îi datorau recunoştinţă. D. î i povesteşte lui Heracles întîmplarea. D. Dar geniul lui Alcamene nu avea universalitatea predecesorului său : era sculptor şi numai sculptor. Dintre discipolii lui Fidias. deţine rolul de frunte în armata greacă. Dezamăgit că nu a primit ca pradă de război Po/ad/on-ul. aventura şi plăcerile au jucat un rol însemnat. încă foarte mici. Caprei". un prinţ t e s a l i a n . î n drumul de întoarcere spre patrie. Alcamene a reuşit cel mai bine să-şi păstreze personalitatea. la Prop i l ee . foarte bătrîni. La început prinţul η-are curajul să mărturisească pricina durerii s a l e . A l G O S-P O T A M O S. Naufragiat pe o stincă. C e l ă l a l t A i a x . De la AIceu au rămas doar c î t e v a fragmente modeste. A i a x se laudă că e mai puternic decit zeiţa . aflat acum la un muzeu din Munch en. a ajuns cunoscutdatorită bătăliei pierdute a i c i . în 405. Căsătoria lor a fost foarte fericită. să se sacrifice pentru el . care a fost aşezată pe Acropole. După înmormîntarea Alcestei. ALCEU [ALKAIOS]. statuia divină protectoare a Troiei. zeii i-au permis să mai trăiască dacă altcineva acceptă să moară în locul lui. răm î n î n d în acelaşi timp credincios maestrului său. C î n d lui Admet i-a venit timpul să moară. f i i c e l e s a l e l-au fiert î n tr-un cazan. care s-a oferit iar Admet i-a acceptat sacrificiul.Hi c ă u t a s e acolo refugiu. a mai sculptat un Ares. de atenieni: căpetenia spartanilor a surprins flota ateniană şi a d ist r us-o aproape în întregime. La sfatul răuvoitor ai Medeei.

Aristocrat prin naştere. şeful conservatorilor şi a dus o politică complicată . Multe din fragmentele păstrate exprimă violenţa omului politic. care de mic oprea pe străzi circulaţia ca să se joace nestingherit cu prietenii s ă i ş i care — predecesor nerecunoscut al publicităţii cinematografice — a tăiat odată coada c î i n e l u i său. Alceu a luat parte la războiul contra Atenei. (Alcibiade. Alcibiade a reuşit să se facă ales strateg în 420. dar majoritatea cîntă plăcerea de a trăi. dezinvoltura şi eleganţa sa. plină de riscuri evidente. R. Dar faptul cel mai uimitor din cariera politică a lui Alcibiade a fost acela de a fi convins Atena să atace Siracuza. a fost implicat într-un proces de sacrilegiu chiar în momentul plecării flotei şi acuzat. cînd aţîţînd contra ei o. Aşa Pitacos.A L C l B l A D E [A L K l B l A D E S]. el era convins — şi a reuşit să convingă şi pe alţii — că un om a t î t de deosebt-t ca el avea toate drepturile. cu obrăzniciile. de a iubi. A discreditat pe Nicias. Intr-o formă fermecătoare. care î ş i disputa cu lesbienii stăpînirea localităţii Sigeion din Troada. ca să ajungă celebru în conversaţiile contemporanilor. Alcibiade a introdus în Republică dispreţul legilor şi indiferenţa faţă de treburile obşteşti.faţă de Sparta. Această expediţie. cînd lingusind-o. descendent al unei familii nobile care număra printre strămoşii săi politicieni pătimaşi. Elev des ă v î r ş i t al sofiştilor. din partidul poporului. cînd cîntă pe tînărul Licos cu ochi şi păr negru. apariţiile iui Alcibiade. a început prost. personifica o stare de spirit ce avea să fie fatală pentru democraţie si chiar pentru destinele patriei. Atenienii păreau să nu fi înţeles că A l c i b i a d e . poate pe Hrept cuvînt. de cînd s-a lansat în politică. în relatarea sobră a războiului peloponeziac. F. care trebuia să fie unul din conducătorii armatei. Puternic datorită prestigiului dobîndit prin feluritele s a l e extravaganţe. Alcibiade a făcut parte încă de tînăr. tot astfel atenienii din timpul lui Pericle arătau o îngăduinţă neobişnuită pentru acest copil răsfăţat. întîmplare pe care o povesteşte cu umot' într-un poem.) Această expediţie militară pare să fi fost pentru Alcibiade o nouă 38 . ori graţia vreunei fete. cum elevii de liceu din zilele noastre gustă. Alceu şi-a abandonat scutul într-o luptă. confederaţie a cetăţilor peloponeziene. Ca şi Arhiloh. Stilul său e totdeauna foarte personal şi alunecă uşor spre senzualitate. de a bea. că împreună cu un grup de'cheflii mutilase hermele aşezate la răspîntiile Atenei. extraordinar de inteligent şi avînd în plus reputaţia de bun soldat (a luptat la Potideea). pupil al lui Pericle şi elev al lui Platon.

•trambulină spre popularitate: Sicilia, cu bogăţia ei proverbială, era o pradă ispititoare pentru un stat democrat sclavagist care vina cîstiguri uşoare. Ca să scape de condamnarea pentru impietate, Alcibiade fuge la Sparta. Prin sfaturile pe care le-a dat gazdelor, a făcut ca expediţia pusă la cale chiar de el să se transforme într-un dezastru pentru atenieni. Se ceartă apoi cu spartanii şi se refugiază în Asia Mică, de unde unelteşte mai departe. Intervine la momentul oportun ca să ajute Atena să scape de cei Patru sute de tirani care o conduceau de c î t v a timp şi dobîndeşte astfel iertarea compatrioţilor (411). i se încredinţează o flotă, cu care obţine două victorii asupra spartanilor s i . între 410—408, poartă campanii victorioase î n răsărit, în 407, Atena îi primeşte într-un sa adevărat în 403. triumf, în dar anii popularitatea următori. scade repede

adică imnuri pentru coruri de fete. Scurtele fragmente rămase daxi impresia unei poezii graţioase şi familiare, dar cam banale şi foarte departe de pasiunea lui Safo ori de excesele lui Alceu. Hesiod. ALCMEON [ALKMAiON] Alcman atinge măreţia numai în R. F, DIN anumite descrieri de natură, care amintesc de

1

C R O T O N A . Unul d i n primii mari medici ai Greciei antice. O şcoală medicală fusese î n temeiată la Crotona de către Democedes, fiul unui preot din Cnid al lui Asclepios. Acest Democedes a fost medicul lui Policrat din Samos şi apoi al regelui Darius; întors în patrie, s-acăsătorit cu f i i c a atletului Milon, care frecventa c e r c u r i l e pitagoricienilor. Alcmeon a fost elevul lui Pitagora şi al primilor săi discipoli. A comparat organismul uman cu statul: echilibrul forţelor asigură sănătatea; preponderenţa unui element provoacă boala si corespunde monarhiei. A comparat de asemenea viaţa omului cu mişcarea aştrilor şi spunea că ele s î n t nemuritoare pentru că sfîrsitu! orbitei lor coincide cu începutul ; astrele înfăptuiesc astfel o perpetuă reînnoire, pe care oamenii nu sînt în stare s-o realizeze. A practi- | cat disecţia şi a î n ţ e l e s rolul creierului în fiziologia senzaţiilor, mai cu seamă a văzului ; de asemenea a sesizat rolul nervilor optici. Animalele, remarca el, pot numai să simtă, dar omul poate să si înţeleagă, în privinţa lucrurilor invizibile î n s ă , singuri zeii pot avea o cunoaştere limpede, altceva pentru decît prima probabilismul unui oară iar oamenii nu fac înttlnim care-şi aie pun presupuneri, savant,

Moare sărac

P. D.

A L C I FRO N

[AL K l P H RON].

Re-

tor şi scriitor din şcoaia numită „sofistica a doua" (secolul al ll-lea e.n.), aproape contemporan cu Lucian. A lăsat o cu légère de aproape 118 scrisori fictive, grupate în patru cărţi: scrisori de pescari, ţărani, paraziţi şi curtezane. După opinia lui M. Croiset, ele cuprind „una din cele mai agreabile creaţii ale sofisticii din secolul al ll-lea". Alcifron, ca şi Lucian, se inspiră din mai toate cărţile epocilor precedente: o sursă bogată o constituie comedia nouă a lui Menandru, dar şi romanul (mai ales Dafnis şi Cloe de Longos). Alcifron a realizat rafinate şi î n c î n t ă t o a r e tablouri de moravuri, descriind viaţa uşoară, strălucitoare şi disolută a hetairelor, dar η-a uitat să înfăţişeze şi viaţa de mizerie a oamenilor săraci şi munca grea a cîrnpului. R. F.

problema

relaţiilor

dintre filozofie şi medicină.

P-M, S.
A L E X A N D R I A . Dintre toate oraşele

A L C M A N. Poet liric dm a doua jumătate a secolului al Vll-lea. S-a născut la Sardes, in Lidia, dar a trăit mai ales la Sparta. Poemele lui Alcman, scrise î n dialectul lacedemonian, ţin de genul liric coral ; se numesc partheneia,

cu acest nume, Alexandria Egiptului a fost cu mult cea mai celebră şi cea mai importantă. A fost întemeiată în 331 de însuş

In greceşte pûrihenos — fefiojră. (n, t r.)

39

Alexandru, marele cuceritor care i-a dat si numele. Ca să contracareze T i r u l , pe care tocmai î l supusese, Alexandru voia ca pe ţărmul egiptean să ia fiinţa un port mare, care urma să centralizeze comerţul întregii Mediterane orientale. După cum povesteşte Plutarh, Alexandru I-a visat pe Homer i n d i c î n d u - i locul viitoarei cetăţi: „Alexandru d e c i s-a ridicat îndată şi s-a dus la Faros, care atunci era încă o insulă puţin mai sus de gura canopică a N i l u l u i , acum î n s ă , printr-un dig, s-a unit cu ţărmul. C î n d a văzut acel loc, care se deosebea prin prielnica lui aşezare, a declarat că Homer este într-adevăr minunat în multe p r i v i n ţ e , dar si un foarte înţelept arhitect si le-a poruncit să tragă d î r e , închipuind zidurile cetăţii potrivit cu locul" 1 . Deinocrates din Rodos a fost însărcinat să conducă lucrările, el a fixat amplasamentele marilor edificii, a trasat bulevarde şi străzi care, după noile reguli ale u r b a n i s m u l u i , se întretăiau în unghi drept. Artera p r i n c i p a l ă , carestrăbătea aproximativ centrul oraşului de la est la vest, avea 30 m lăţime. (Cel puţin aşa afirmă cei vechi, cu toate că săpăturile arheologilor n-au dat la iveală nici o stradă a t î t de lată), într-un cadru de o asemenea vastitate se puteau într-adevăr desfăşura somptuoasele cortegii meu descrise de Teocrit "n Idila XV. î n c ă de la întemeiere, imediat după ce Ptolel a proclamat-o capitală, Alexandria apare ca cel mai mare oraş al lumii elenistice. Perimetrul ei se întindea pe aproape 16 km, lucru n e m a i î n t î l n i t p î n ă a t u n c i ; cvartale de clădiri, dintre care unele se ridicau p î n ă la 20 rn î n ă l ţ i m e , alternau cu parcuri şi monumente publice aşezate în zone rezervate. Avem astfel pentru prima oară o prefigurare a marilor oraşe ale timpurilor noastre. Dar Alexandria a fost şi una d i n . c a p i t a l e l e s p i r i tuale ale lumii greceşti, î n a i n t e a morţii s a l e (285), Ptolemeu l Soter a înfiinţat aici celebra Bibliotecă, care avea să servească drept model şi altor instituţii de acest gen (Pergam
1

etc.). în timp ce m a n u s c r i s e l e se acumulau în acest lăcaş rezervat Muzelor f/VUjse/on), tot acolo se expuneau si operele de artă. S-a creat astfel un mediu s p i r i t u a l unde se practica un adevărat cult al înţelepţilor şi poeţilor din trecut. A ţ î t î n artă, cit si în l i t e r a t u r ă se dezvoltă atunci ş c o a l a „alexandrină", caracterizată prin d e l i c a t e ţ e a sa cam p r e ţ i o a s ă s i prin căutări arhaizante s i totodată printr-un simţ foarte a s c u ţ i t a l v i e ţ i i d e f a m i l i e s i a ! d e t a l i u l u i pitoresc. Aceasta î n f l o r i r e s p i r i t u a l ă are materială, la bază prin prosperitatea explicabila

importanţa comercială a A l e x a n d r i e i , într-un port perfect amenajat, dominat de Farul cu trei etaje, î n a l t de 120 m (una din cele ş a p t e minuni ale lumii), vase din toată lumea veneau să încarce produsele agricole aduse de corăb i i l e ce navigau pe Nil, din întregul Egipt.

P. D.
A L E X A N D R I N I S M . lui Alexandru cel lor. După moartea

Mare (323),

Alexandria

Egiptului ajunge capitala regatului Ptolemeiîn s e c o l u l al I l l - l e a şi al ll-lea, a c e ş t i suverani greci au făcut din Alexandria, m a i ales prin Biblioteca regală si Muzeu (fundaţie destinată să î n t r e ţ i n ă pe savanţi si pe erudiţi, dindu-le astfel posibilitatea să creeze), p r i n c i palul centru al c u l t u r i i g r e c e ş t i , cu excepţia filozofiei, domeniu în care Atena ş i - a păstrat î n t î i e t a t e a De aceea c i v i l i z a ţ i a e l e n i s t i c ă , cu toată concurenta Pergarnului şi apoi a Rodosului, este numită ..alexandrină". Alexandrinismul se caracterizează mai î n t î i prin dezvoltarea rapidă şi c o n s i d e r a b i l ă a f i z i c i i , astronomiei şi biologiei, dar si prin avintul filologiei şi al istoriei literare, în poezie e epoca lui Calimah, Teocrit, Apolonios din Rodos şi Licofron. Parte din operele acestor poeţi s î n t încărcate de erudiţie sau prea afectate, altele în schimb s î n t p l i n e de forţă, pitoresc şi frumuseţe. De aceea alexandrinismul a fost considerat mult timp, dar pe nedrept, ca o perioadă de decadenţă, în comparaţie cu a t i c i s m u l epocii numi te „ c l a s i c ă " 1 R. F.

Plutarh, We[i paralele III, p. 384, Ed. Ş t i i n ţ i f i c a .

40

A L E X A N D R U [ A L E X A N D R O S]. Au fost puţini oameni iluştri in antichitatea greacă despre a căror carieră să avem atitea i n f o r m a ţ i i bazate pe documente de bună calitate, dar sint şi puţini aceia despre care s-au emis păreri a t î t de deosebite, în orice caz, nu s î n t e m tentaţi să întrebuinţăm c u v î n t u l ..enigmatic" pentru a c a l i f i c a această personalitate debordantă. Ea scapă înţelegerii noastre, numai pentru că depăşeşte scara umană si posedă calităţi în aparentă contradictorii, unite şi revărsate înţr-o măsură excepţională, c a l i t ă ţ i care la oamenii obişnuiţi nu exista decit risipite şi repartizate cu zgîrcenie. Alexandru era originar dintr-o ţară considerată barbară, cu toate că suferise influenţa greacă. Familia sa pretindea că descinde din Heracles si pe acest temei putea să concureze Ia jocurile olimpice; î n s ă a t î t lui Alexandru, c î t si tatălui său Filip, îi lipseau anumite trăsături de caracter tipic ε ΐ ε η ί ς ε : cumpătarea, s i m ţ u l m ă s u r i i s i convingerea intimă că omul nu poate si nici nu trebuie să ajungă egal cu zeii. Cînd Alexandru a cerut pentru el, după numeroase victorii, onoruri care în Grecia se acordau numai nemuritorilor, el n-a făcut decît să asculte deobiceiurile popoarelor pe ca re le cucerise, îi făcea desigur plăcere să dea autorităţii s a l e un prestigiu supraomenesc, dar η-a aşteptat oare să aibă la activul său numeroase acţiuni strălucite, ca să trateze pe Olimpiem de la egal la egal, să pretindă că adevăratul său tată era un zeu (331), să smulgă de la Pythia un răspuns într-o perioadă a anului cînd oracolul tăcea (336) şi să forţeze destinul, tăind la Gordion nodul pe care, conform unei preziceri, trebuia să-1 dezlege cel ce va deveni s t ă p î n u l Asiei (334)? Alexandru excela î n imaginaţie, un dar neobişnuit la greci. Cu toate că în adolescenţă a avut ca dascăl pe filozoful cu spiritul critic cel mai accentuat, învăţătura lui Aristotel s-a dovedit neputincioasă în faţa acestei avalanşe de idei şi de proiecte. Ele l-au mînat ln aventuri atît de' nesăbuite, î n c î t , în s P'ntele hrănite cu poezia lui Pindar şi Eschil, un eventual eşec putea fi interpretat ca o

ilustrare strălucita a pedepsei divine pentru lipsa de măsură. Alexandru î n s ă a reuşit în toate, pe de o parte fiindcă a avut norocul să se nască ia momentul oportun, într-o lume îmbătrînită, cu structuri care se prăbuşeau de la şine, iar pe de altă parte deoarece la el violenţa maladivă şi pasiunea se îmbinau cu simţul exact al realităţilor şi cu o viziune neobişnuit de c l a r a a mijloacelor de acţiune. S-a născut în iulie 356, în palatul de la Pela, capitala Macedoniei. Vom vorbi în altă parte des D re tatăl său F i l i p [vezi numele]; mama sa Olimpiada era o prinţesă din Epir şi se trăgea din neamul sălbatic al molosilor. Alexandru a fost crescut în cultul poeziei: din porunca lui casa lui Pindar avea să fie singura cruţată în timpul devastării Tebei ; Π iada i-a fost totdeauna cartea de c ă p â t î i ; a ştiut să recunoască talentul lui Apeles si Lisip, autorizîndu-i numai pe ei să-i picteze chipul. Aşa cum spuneam, I-a avut profesor pe Aristotel, dar la drept voribind influenţa Stagiritului nu s-a resimţit deloc în cariera lui Alexandru. O dată cu învăţătura, respecţînd obiceiul pămîntu Iu i, A lexand ru îs i călea trupu l în exerciţ i i războinice, se făcea remarcat prin acte de vitejie şi e binecunoscută legenda lui Bucefal, c a l u l său nărăvaş pe care I-a î m b l î n zit c i dresat singur. Conformîndu-se a l t u i obicei macedonean, a participat de timpuriu la beţii grozave, dintre care unele aveau să-l ducă la acte ireparabile: de pildă, în 328 I-a ucis pe Clitos ce! Negru, prietenul său cel mai credincios. N-avea d e c î t 16 ani cînd Filip, î n a i n t e de a porni războiul contra Bizanţului, i-a încredinţat conducerea regatului. Cu acest prilej Alexandru a condus prima sa campanie şi a întemeiat cel dinţii dintre oraşele care î i vor purta numele: Alexandropolis din Trăda. In 338, în fruntea c a v a l e r i e i , atacă batalionul sacru al tebaniior, apoi conduce solia care duce la Atena cenuşa luptătorilor u c i ş i în această bătălie. în 336, urmează la tron tatălui său, asasinat de Pausanias. Trebuie mai î n t î i să' reprime în sînge tentativele celor care rivalizau cu el

41

Ia domnie. După aceea, ajutat de mama sa, a traversat cu sabia în mînă întreaga Grecie, care se pregătea să scuture jugul macedonean ; expediţia aceasta i-a adus confirmarea avantajelor obţinute de F i l i p . în lunile următoare Alexandru e ocupat cu supunerea popoarelor balcanice care î i ameninţau patria — tracii, t r i b a l i i , i l i r i i — apoi cu o campanie fulger contra grecilor, care se revoltaseră, dînd crezare unei ştiri false. Cucerirea Tebei a fost suficientă pentru a dovedi tuturor puterea tînărului: ca avertisment pilduitor, oraşul a fost ras de pe suprafaţa pămîntului. începînd din toamna anului 336, Alexandru nu mai are de ce să se teamă în privinţa atenienilor, faţă de care se arătase mărinimos. Cu un an mai înainte, grecii îi acordaseră titlul de comandant suprem în lupta contra perşilor, titlu pe care îl obţinuse şi F i l i p , dar pe care fiul său voia să-l transforme într-o realitate. Alexandru nu şi-a pierdut timpul cu pregătiri îndelungate şi a pornit în expediţie aproape fără bani şi cu o flotă mult inferioară adversarului. Se baza pe armata sa, nu prea numeroasă (mai puţin de 40.000 de

oameni), dar c ă l i t ă şi bine organizată, pe cei 1500 de călăreţi macedoneni numiţi hetaitoi, adevărat c o r p d e e l i t ă , se baza pe falangele de infanterişti înarmaţi cu l ă n c i i lungi fsonssaj, pe s e r v i c i i l e sale tehnice, pe maşinăriile d-> asediu, pe stătu l său major format din general şi administratori, dintre care unii se ilustra seră şi sub domnia precedentă — Crateros Parmenion, Clitos cel Negru, Antigon, Nearh. Eumene din Cardia, Lisimah, Ptolemeu Hefaistion. Cum era — si va rămîne tot deauna— la curent cu situaţia exactă a duşmanului, se baza de asemenea pe slăbiciune;·, reală a imperiului persan, condus de un rege fără voinţă, Darius al Ill-lea Codomanul în s t î r ş i t — si poate în primul rînd — se baza pe propriul său geniu şi pe ajutoru zeilor, pe care îi considera -egalii săi. Ca un al doilea Ahile, este sigur de izbîndă şi, cînd trupele sale acostează pe malul a s i a t i c , ia în posesie păm.întul aruncîndu-şi s u l i ţ a pe p l a j ă şi sărind primul pe uscat. Aproape imediat î n t î l n e ş t e armata persană, care-l aşteaptă pe malul rîuleţului Granic, şi o pune pe fugă. Această victorie cîştigată graţie dinamismului

42

au dă tuturor sold aţi lor săi o mare încredere, o va consolida, în Frigia, e care viitorul Smasă Iară apărare, în Lidia, in lonia, unde liberează oraşele greceşti, va aduna banii de -are ducea lipsă. Se opreşte la Efes, la Milet, "ntreprinde un raid rapid în Licia si în Pamfi|ia La mai puţin de un an de la începutul "-ampaniei, în primăvara anului 333, Alexandru estestăpîn pe o bună parte din Asia Mică, trece munţii Ciliciei şi, în luna noiembrie a aceluiaşi an. îl înfruntă pe Darius î n s u ş i , care era gata să-l respingă cu o armată uriaşă. pe un teren îndelung pregătit. Aceasta e bătălia de la Isos, una dintre cele mai glorioase şi mai bine conduse, care se termină cu fuga disperată a Marelui Rege. Un celebru mozaic de la Herculanum, care reproduce cu destulă fidelitate o pictură originală din epoca'lui Alexandru, reprezintă bătălia de la Isos şi ni-l arată pe Alexandru, în toiul luptei, atacîndu-l pe Darius, îi distingem trăsăturile, cunoscute datorită monezi lor şi unor bune replici după portretele sculptate de Lisip: o faţă prelungă, cu profilul neregulat si energic, cu bărbia voluntară, o privire plină de hotărîre, cînd rece, cînd pasionată, în sfîrşit un păr în dezordine, ale cărui şuviţe lungi îi încadrează fruntea. După bătălia de la Isos Alexandru este liber să aleagă între posibilităţile pe care i le oferea destinul — cu a t î t mai liber cu c î t nimic nu-l ameninţa, nici din Grecia, nici din provinciile cucerite. Nu numai că nu are a. se terne de răscoale grave (un an mai t î r z i u , unele tentative de rebeliune din Egeea vor fi uşor reprimate), dar se poate bizui pe o organizaţie administrativă şi financiară aflată in mîinile unor slujitori experimentaţi şi credincioşi, l se oferă mai multe alternative; să pună capăt cuceririlor, încheind cu Darius pactul de prietenie pe care acesta i-l propune; să atace capitala Marelui Rege şi centrul imperiului; să procedeze mai metodic, supunmd Fenicia şi Egiptul şi nimicind astfel Puterea maritimă a unui duşman a c ă r u i flotă ameninţă legăturile sale cu patria. Alexandru

alege această ultimă cale; întărit cu prada adusă de victorii, înaintează de-a lungul coastei mediteraneene, intră în cetatea Sidon, care îi deschide porţile, dar nu poate cuceri oraşul Tir (332) decît după un asediu de şapte luni, în timpul căruia desfăşoară toate resursele poliorceticei*. Apoi ajunge la Damasc, unde păstrează pe guvernatorul persan, mulţumindu-sesă-i impună ca adjunct un ofiţer macedonean. După ce cucereşte cu destulă dificultate Gaza, pătrunde în Egipt, pe care-l ocupă fără nici o împotrivire. Cucerirea acestei ţări, care suportase greu jugul persan şi nici η-a încercat să se apere, η-a fost una dintre isprăvile cele mai glorioase, dar a marcat în cariera lui Alexandru o etapă decisivă. Nu pentru că a adunat acolo comori care i-au permis să continue războiul, ci fiindcă Alexandru a aplicat aici pentru prima dată politica pe care o va adopta de acum înainte cu consecvenţă în teritoriile cucerite, in loc să se poarte ca un războinic victorios, î ş i asumă rolul de suveran legitim, moştenitor al faraonilor. Aduce sacrificii zeilor ţării, apare în faţa poporului purtînd pe cap pskhsntul (simbolul puterii regale), restaurează sanctuarele şi întemeiază un oraş unde, în intenţia sa, trebuiau să fuzioneze civilizaţia egipteană şi cea greacă. E vorbade Alexandria, care va fi în perioada elenistică primul port al Mediteranei şi totodată capitala artelor şi literelor. Mai important e poate faptul că în această vreme Alexandru î ş i făureşte o concepţie mai precisă asupra destinului său. El străbate deşertul ca să viziteze sanctuarul lui Amon, zeu egiptean onorat şi de greci, se închide cu el în templu şi pleacă de acolo ferm convins că este într-adevăr fiul lui Zeus („Oare cînd va înceta Alexandru să-mi pricinuiască certuri cu Hera? " ar fi spus atunci Olimpiada) şj încurajat de promisiunea că imperiul său va fi universal. în primăvara anului 331 părăseşte Egiptul în fruntea armatei, hotărît să îndeplinească
in greceşte poliorketiko = arta a s e d i u l u i (n. tr.).

43

A L I M E N T A Ţ I A . Alexandru se preocupă acum . ii răpune. satisfacţia de a fi întemeiat nun· . după o urmărire î n d î r j i t ă . la Ecbatana. Ion. [ >. î n c î t am put a vedea în această moarte.·. căsătoria a peste zece mii de ofiţeri şi soldaţi ai s ă i cu fete băştinaşe. p a r t i c i p ă la cultul s p e c i f i c fiecărei regiuni pe care o străbate. îl învinge pe regele Porus $i speră să ajungă la Gange. Mai mult.ponez care traversează Elida şi se varsă meşte ca afluent riul Cladeos. Adoptă moravurile suveranilor cărora le luase locul şi va guverna ca stăpîn absolut un imperiu înăuntrul c ă r u i a Grecia si Macedonia nu mai s î n t d e c î t nişte provincii oarecare. pătrunde p î n ă î n Comedie].e ştie ce plănuia. familie • (octombrie 331). se reîntilneste pe m a l u r i l e Mării Caspice cu Darius. refuză să-l urmeze.roase oraşe care îi purtau numele sau îi ami iteau victoriile nu îi erau suficiente. încredinţează posturi înalte unor vechi slujitori ai lui Darius. ocupă Samarcandul şi se stabileşte la Bactra. pentru a supune satrapiile orientale: între 330 şi 327 î n a i n t e a z ă în c o n d i ţ i i grele către Pârtia. după popasuri prelungite la Susa şi n alte oraşe.j de N ear h.profeţia lui Amon. în anii care îi mai r ă m î n de trăit.ă restabilească ordinea în imperiu şi să ped( > sească pe guvernatorii şi intendenţii care pr 3fitaseră de absenţa sa pentru a comite ac :e de nesupunere sau malversatjuni. Proiectele ce i se atribuiau par si mai ambiţioase decît cele înfăptuite pî ă atunci şi atît de primejdioase. Alexandru va a p l i c a aceste principii cu tenacitate şi nu va ezita să pedepsească cu moartea pe cei mai credinc i o ş i dintre căpitanii s ă i . în mijlocul unor populaţii războinice s i răuvoitoare. Marele Rege reuşeşte să fugă. apoi în 327. Scaldă Olimpia. va încerca să realizeze fuziunea popoarelor şi să facă astfel uitate vechile certuri î n t r e mezi şi eleni. poate un atac de malarie. Alexandru intră în triumf la Babilon. atunci c î n d aceştia se răscoală împotriva unei politici care ştergea orice deosebire dintre învingători şi î n v i n ş i . la Susa. A L F E U [A L P H E U S]. Alexandru se instalează pe tron şi se proclamă succesor al Ahemenizilor. părăsind î n s ă totul — comori. T o t u ş i l o c u i t o r i i î m b f l n Marea Adriaticâ. ci pune să se celebreze în aceeaşi zi (in 324). ultima mărturie a dragostei pe care zeii r u încetaseră să i-o poarte. parte a epuizată si î n s p ă i m î n t a t ă de a se găsi a t î t (e a ie uscat. supune Sogdiana ş j instalează în aceste noi posesiuni guvernatcrj perşi. Nu . Vechii greci erau n genere foarte s o b r i . Sărmanul rege. Riuleţ în Pel . cînd consideră că a c e s t e regiuni sălbatice au fost supuse. Aceste regiuni s î n t tot mai numeroase. Alexandru î n t r e p r i n d e noi campanii. nu se mulţumeşte ca. P. care îl poartă dincolo de Ind. dar de-abia în i u l i e 330. precum Marele Rege. unde pi - 44 . să ia in c ă s ă t o r i e pe Roxana şi apoi pe alte prinţese persane.n p î n ă la el. Cine ş t i e dacă Nap >leon η-a regretat vreodată că η-a pierit si o zidurile Moscovei? A L E X I S . Departe de a se culca pe laurii victoriilor obţinute. întoarcere plină de peripeţii. oaste. cînd în iunie 323 o boală ie scurtă durată. parte pe mare. practicînd poligamia. Alexandru îl î n t î l neşte între Gatigamela şi Arabela şi obţine o nouă victorie. car -| readuce pe Alexandru şi trupele s a l e la Ba 1 i. se lansezi într-o expediţie fabuloasă. trădat. va trata în chip egal pe noii săi s u p u ş i şi pe vechii tovarăşi de arme. dar armata departe de bazele ei. prin ţinuturi muntoase. . moare asasinat chiar in momentul c î n d Alexandru îl ajunge din urmă. socotită prematur i. De aici î n a i n t e va aplica la scara unui vast imperiu politica pe care o schiţase în Egipt. Darius î ş i adunase toate trupele dincolo de Tigru. Dar nu a -e decît 33 de ani şi satisfacţia de a s t ă p î n i n domeniu mai vast d e c î t al oricărui suver . cu o flotă comand. Poet a l Comediei Medii [ve:i nuntă. s f î r ş i t u l lui 326. începe întoarcerea. as igurîndu-le tuturor zestre şi un dar de valea î n a l t ă a Cabulului.

Dar tipării din lacul Copais şi ton u l nu erau accesibili oricărei pungi. era mai frugală decît a atenienilor. orice creştere a preţului sardelelor şi al scrumbiei din Faleron neliniştea poporul de rînd. Atena era nevoită să importe mari cantităţi de grîu. pe care încă Homer Ii denumise M mîncători de făină".en generic pentru tot ce se mtnca la o masă afară de pîine. în special smochine. de obicei făcăluite. Mesele se term inau adesea cu un desert: fructe proaspete sau uscate. Cei mai pretenţioşi găseau însă această mînC 9f e monotonă şi ordinară. Carnea era scumpă. term. solul atic fiind sărac şi puţin roditor. Ţăranii înstăriţi aveau î n s ă păsări. Aşa cum citim în Aristofan. Negustorii de săraturi vindeau peşte şi carne conservată în saramură sau afumată. ceapa. Cefalu. Atenienii. capre. Mierea albinelor de Himet era renumită. fructele şi prăjiturile. din contra. cînd sacrificiile se terminau cu adevărate ospeţe. maza. fără să mai punem la socoteală vînatul [vezi V î n ă t o a r e]. porci. Scoici le ş i moluştele. La 45 . Majoritatea atenienilor se hrăneau mai mult cu peşte [vezi P e s c u i t ] decît cu carne. în afară de bob şi de linte. constituia hrana principală a sărăcimii. formau baza alimentaţiei grecilor. Furculiţele nefiind încă cunoscute. Detaliu de pe un crater in stil italiot din secoiul al IV-lea.Vînzàtor de ton. în Atica legumele erau rare şi scumpe. măslinele. Făina de orz. Foto Leonard von Mau. peştele. Hrana spartanilor. lăcomia lor era subiect de batjocură. din care se făceau turte. ceapă şi brînză. mîncau mult usturoi. sau prăjituri cu miere. mai scumpă. sepiile şi calmarii erau foarte apreciaţi. afară de cea de porc (un purcel de lapte costa 3 drahme). carnea. grecii mîncau numai cu lingura si cu cuţitul. şugatei Beoţii erau consideraţi de v e c i n i i lor ca mari mîncăi . mai ales griul şi orzul. măslinele şi cîteva smochine. ia care se adăugau peştele. în vremea 1ui Pericle brutarii din Atena frămîntau şi pline d e g r î u . mai ales în timpul campaniilor militare. M as l inele se găseau dil "i belşug şi din ele se făcea untdelemnul. Piaţa de peşte era cea mai solicitată şi cea mai pitorească din agora. Cerealele. nuci si struguri. Muzeul Mandralisca. înglobează legumele. Opson. miei. dar scumpă. şi sărăcimea oraşelor nu consuma carne decît la sărbători.

la pitoresc. Adesea este atras de scene din viaţa de familie: discuţii la fîntînă.. prin acumularea cenuşii de la arderea victimeloi . căutate: frize cu palmete şi flori de lotus şi jocuri subtile de spirale constituie cadrul scenei principale. R. el î ş i cere propria sa 46 locuinţă. al cărei gust şi prospeţime erau apreciate de cunoscători. oamenii vin să ceară o favoare. ci al întregului popor. Altarul este locul unde credincioşii depun si pregătesc alimentele şi băutura cerută de zei. M. A L T A R . Vinul se bea rareori pur: înainte de masă se făcea un amestec de apă cu vin. scorţişoară sau miere. între sec. Dar. adevărate gropi în care curgea sînge e animalelor oferite zeului stăpîn al locuk. atunci cînd preot era regele. în faţa altarului. Adesea e amenaja pe una din laturi o treaptă. unde intrarea era aproape totdeauna interzisă — muritorii se întîlnesc cu nemuritorii. a preotului şi a celui Nemuritor.Sparta. altarul devine 'un masiv dreptunghiular sau circular. al X-1 ea şi al V11-lea. Era o fiertură de crupe de orz cu apă. mentă. A M A S l S. pictorul Amaşis domină producţia de vase cu figuri negre între anii 550 şi 525. aromatizată cu an urnite p l ante: cimbru. în căutarea protecţiei supreme. un aliment între hrana solidă şi băutură. corespunzînd cu gustul pentr minuţie care îl îndeamnă să redea detalii! : figurilor printr-o mulţime de incizii. Grecii nu puneau răşină în vin. preparată din carne de porc. unde orice rugăciune e întovărăşită de un sacrificiu sau de o l i bat iu n e. dar cîteodată îl asezonau cu cimbrişor. în sanctuar. dar băutura regală. Existau podgorii celebre. scorţişoară. de cînd zeul nu mai este oaspetele unui singur suveran. conform acestui tipar vechi. iar nările lui să poată simţi fumul earn j ce se frige pentru el. tent.^ care nu locuiau în cer. faimoasa ciorbă neagră era o m î n c a r e foarte iute. F. activ:tăţi de gineceu etc. e joase. minuţiozitate a desenului face din el maestrul miniaturişti lor din a doua jumătate a secolului al Vl-lea. Asemenea altare erau închinate divinităţii'. D. Altarul primitiv se construia de l a s i n e . mentă. Dar existau şi alta. zeii pot să se culce sub cerul liber. altarul este un loc mai important decît templul. „darul lui Dionisos". Decupajul cam sec al metopei. Ca şi oamenii. băutura rituală la misterele din Eleusis. zidit şi mărginit de o bordură ce so ·. unde va veni desigur zeul. e înlocuit cu podoabe. ca de pildă aceea din Tasos. . se aşază cel ce se roagă. dar nu se pot lipsi de băutură şi de mîncare. se instala în încăperea principală a palatului. In timpurile cele mai vechi. la altar — şi nu în lăcaşul sfînt. unde. care se î n ă l ţ a puţin c î t e pu-tin . foarte animate ş i felurite. după chipul cărora sînt concepuţi. s u praf a· a altarului a crescut de şapte ori. în consecinţă altarul. uneori chiar la caricatură. Ţăranii consumau cu plăcere kykeon. Băutura cea mai răspîndită era desigur apa. R. oţet şi sare. ca ochii zeului să vadă ofranda.ţine lemnul sau cărbunele deasupra vetrei i uneori este împodobit cu acrotere. aşi cum îl practica Execias. Alături de Execias. pe ca e stătea sacrificatorul. cu sînge. ca să întreţină focul şi ă ardă carnea victimei. Se bea de asemenea lapte de capră şi un fel de hidromel. într-un vas mare numit crater. vatra comună a statului. era vinul. din ziua dispariţiei monarhiei. dar Amaşis este mai sensibil la mişcare. într-adevăr. în faţa altarului. aşa cum s-a întîmplat la Samo. P. Amîndoi se inspiră mult din legende şi mitologie. Specialitatea lui sînt vasele cu personaje mărunte. care se ridică lîngă altarul preexis. cu timpul această vatră trebuia lărgită.:. Unele temple primitive păstrează încă. ci în adîncurile pămîntului — zeii morţilor şi muritori deveniţi eroi după moarte. în faţa lui. în scurt timp. divinitatea sălăşluia în locuinţa acestuia din urmă. altarul în interiorul zidurilor lor. un cadru de piatră l im iţa vatra. Aceast -.

luptele dintre greci şi Amazoane au căpătat un caracter simbolic şi au fost considerate ca un semn al victoriei civilizaţiei asupra barbariei. Luptau de obicei cu o secure cu un singur tăiş sau cu dublu tăiş. le înfăţişau pe jos. sînt reprezentate ca nişte războinici perşi sau s c i ţ i : cu trupul acoperit de un veşmînt aderent care-l mulează. n-au fost totdeauna înfăţişate ca nişte războinice călare. mînuiau cu dexteritate pe/ta. apoi Fidias le-au reprezentat pe Partenon şi pe tronul lui Zeus. De altfel. S t r ă d a n i i l e s a v a n ţ i lor moderni. Cabinetul de M e d a l i i . (Tipul de Amazoană cu un sin tăiat era încă necunoscut. trăia un popor de femei războinice. Paris. un mic scut rotund. în vremea războaielor medice Amazoanele personificau pe perşii î n v i n ş i de greci Grecii nu ş i-au închipuit totdeauna Amazoanele sub aspectul pe care-l cunoaştem foarte bine din arta c l a s i c ă : femei robuste. pe cap o bonetă frigiană sau o căciulă din piele de vulpe. într-o artă care era înclinată să transpună realitatea în mit. n-au ajuns la nici un rezultat satisfăcător. Amazoanele. întocmai ca bărbaţii — aşa cum ni le imaginăm astăzi A r t e l e majore le-au adoptat: pictorul M icon mai î n t i i . de pi Idă. pantaloni strimţi. cifm o numeau alţii). fie că eleajunseseră p î n ă la porţile Atenei în ofensiva lor spre apus.nde C i r c a 530.en. cu un coif cu creastă. că Heracles sau Tezeu a încercat s-o răpească pe regina Amazoanelor-. Tipurile create cu această ocazie de Policlet şi Fidias au popularizat imaginea unei tinere cu tunică scurtă şi sinul dezgolit. în scurt timp. Pentesileea. Ahile luptase contra Amazoanelor ş i omorîse oe una dintre ele. O dată cu începutul secolului al V-lea. care aveau ca temă de predilecţie isprăvile lor. Pictorii vaselor din secolul al Vl-lea. in imaginaţia celor vechi Amazoanele erau fiinţe reale. grecii povesteau că.) 47 . îmbrăcate numai cu o tunică scurta s t r î n s ă în talie si lăsînd descoperit un sin. fie că aceştia le atacaseră şi că unii eroi se aventuraseră pe teritoriul lor (s e s pun ea. De mai multe. Foto ii-rner AMAZOANELE [AMAZONES].Detaliu de pe o amfora p i c t a t a de Amosis: M. stabilind astfel motive şi scheme compoziţionale care de atunci aveau să se repete mereu. Antiope sau Hipolita. cu platoşă şi cnemide si înarmate cu un arc sau o sabie. în ţinuturile barbare dinspre est sau nord (ţinuturi care de altfel erau tot mai depărtate pe măsură ce creşteau si se precizau cunoştinţele geografice). De asemenea. de a pune de acord această legendă cu evenimentele istorice.ori ele intraseră în conflict cu grecii. Preoţii din Efes au instituit un concurs î n t r e marii sculptori ai timpului pentru a reprezenta în s t a t u a r ă o Amazoană rănită. scobit în partea de sus. In acea epocă au devenit Amazoanele luptătoarele care călăreai. ceea ce explică în mare parte popularitatea lor în epoca clasică. aşa cum atestă numărul considerabil de monumente pe care apar. încă din epoca lui Homer. echipate ca nişte hopliţi.

de ştia dinainte că războiul va fi pierdut si d luptătorii purtau scris pe frunte semnul mo ţii. Chiar în locul unde se spunea că fi dispărut eroul. a fo. P.1 Adrast. regele A rgo I id e . Faro H. dacă Zeus η-ar fi deschis ρ. dar în dezastn l final a luat-o 'a fugă alături de ceilalţi. Amfiarau le apărea în somn si = spunea ce trebuie să facă. în expediţia Celor şapte contra Tebei. al cărei temei încă η-a putut fi explicat. · mîntul în fata carului său si nu l-ar fi scufu. lupta dintre greci şi Amazoane va figura adesea pe monumentele funerare. τ oracol. A M B R A C l A.. i sanctuar. . Ajuns în fata Teb··: Amfiarau a luptat vitejeşte. P. Eroul argian Amfiarau era în a c e l a ş i timp un vsteaz Conducător de o c ti şi un proroc infaili48 bil. A M F I A R A U [A M P H l A R A O S]. între luptătoarea barbară şi ideea morţii se s t a b i l e ş t e o apropiere. î n timpul războiului peloponeziac. căci soţia ? î Erifila l-a denunţa.t lui Adrast. la Oropos. Ambracia η-a avut o istorie bogată: e de reţinut totuşi că. D. Ambracia. tica Λ Ma'jza'eui j : dn British Museum. hărâzindu-i n 1 murirea. dat î n a d î n c u r i l e pâmîntului. a dat numele său golfului care se deschide la Marea Adriatică aproximativ în faţa insulei Leucas La gurile acestui golf s-a dat celebra bătălie de la Actium. P. primind c 3 preţ al trădării un colier. pe ruinele căreia s-a ridicat oraşul de astăzi Arta. a fost ridicat . Spre acest locaş se îndreptau pel· r i ni i în speranţa vindecării sau ca să ceară ι . Zadarnic a încercat să scape. D.'r incepind cu secolul al [V-lea.-t aliata Spartei împotriva Atenei.ζί <?. El a trebuit să-şi respecte promisiunea c e a-1 urma pe vărul săi. Ar fost si el ucis. P.

care s-a întregii Grecii. în secolul al Vl-lea. Amfipolis rămîne sub stăpînirea macedoneană pînă c î n d moştenirea lui Alexandru va trece în mîinile romanilor. din ospăţul sacru şi din libaţiunea făcută î n comun se năştea o legătură de prietenie. vecinătatea şi nevoile le-au apropiat. descrise de Strabon în textul de mai sus. F i l i p nu mai restituie atenienilor oraşul. în alte reprezentări. D. dar regina s-a arătat atît de castă. D. cu sediul la capul Triopion din Peloponez. c î t şi pentru mişcările corăbiilor ei. 49 . fiul lui Zeus. la Delfi. O celebră cupă atică cu figuri roşii. D. Alcmene a avut doi fii: Ifimedes." Aceste asociaţii. Originea lor e foarte veche. datînd din jurul anului 500.ldeea care a stat la baza întemeierii oraşelor a dat naştere şi obiceiului ca mai multe cetăţi să aducă împreună sacrificii . Aceste a s o c i a ţ i i trebuiau să se ocupe de sanctuarul comun în tot ceea ce privea administraţia. ΪΘ numeau omficţionii şi erau destui de numeroase în lumea greacă. în timpul războiului peloponeziac. Prin pacea din 371 (numită . In s c b i m b abţinerea poliaproape sistematică au conferit prestigiu moral. in anul 436. . în ciuda promisiunilor făcute. surorile sale. Era regina mărilor şi conducea corul Nereidelor. Fiecare stat participant avea drepturi egale şi era reprezentat de delegaţi care. oraşele de rangul al doilea dar care trebuie să fi fost odinioară importante. la Amiclai. întemeiază pe malul Sthmonului. tesalienii au pornii un „război sacru" ca să le împiedica distrugă oraşul tică Crisa. Cele mai celebre au fost următoarele: amficţionia ioniană (în Asia Mică). poziţie-cheie atît pentru economia Aticii. în cinstea lui Poseidon şi Apolon. Era unul din cele mai vechi locuri sfinte din Peloponez. scrupulele de un rînd faţa primul neutralitate deosebit celei de la amficţion iilor impus în lometri de Sparta. alături de marile cetăţi.a lui Calias"). aproape de vărsare. A M F I T R I T A [A M P H l T R l T E]. cum o dovedeşte locul de cinste pe care îl ocupau. se găsea un eroului Hiacint tfios). apare î n c o n j u r a t ă de ceata Nereidelor. sanctuar închinat P. ca să-şi asigure supremaţia asupra Greciei de Nord şi controlul minelor de aur din Pangeu şi al pădurilor de care avea nevoie pentru a-şi construi flota. P. o înfăţişează î n m î n î n d lui Tezeu coroana de aur care dovedea ascendenţa sa divină. una de a l t a . Zeus s-a îndrăgostit de Alcmena. amficţioniile s-au limitat la atribuţiile lor religioase şi n-au jucat niciodată rolul unificator pe care ar fi putut să l aibă Au fost utilizate uneori în scopuri politice. dar totdeauna în anumite limite şi în folosul aceluia dintre statele membre care dorea să-şi sporească puterea Aşa s . purtau numele de py/ogoroi şi hieromnemones.. Din cauza rivalităţilor politice dintre cetăţi. Atena. A M l C L A l [A M Y K L A l]. dar pentru scurt timp.A M F I C T I O N I E [A M P H l K T I ON l A]. P. cea a dorienilor. cu centrul la sanctuarul lui Poseidon din Panionion. care si în A M F I P O L I S [ A M P H I P O L I S ] .. fiul lui Amfitrion. î n epoca clasică. ele celebrau împreună sărbătorile şi panegiriile. cultul şi sărbătorile. C î ţ i v a ani mai tîrziu. oraşul şi împrejurimile s a l e au fost înapoiate Atenei. pe care se spunea că Apolon îl iubise şi apoi îl o m o r î s e din greşeală. mult mai puternic şi mai curajos. cetatea cade în mîinile spartanului Brasidas. [AMPHITRYON] Regele Tebei şi soţul Alcmenei. Soţia lui Poseidon şi fiica lui Nereu. î n c î t zeul a fost nevoit să împrumute înfăţişarea soţului legitim ca să se poată apropia de ea. La c î ţ i v a ki(Hyakin- accesul la mare.a î n t î m p l a t cu amfictionia de la Delfi: la începutul secolului al Vl-lea. oraşul Amfipolis. şi Heracles. căci în 357 stăpînul cetăţii va deveni Filip Macedoneanul. AMFITRION P. D. amfictionia de pe muntele Licaios. în onoarea lui Zeus şi mai ales amfictionia de la Delfi. sarcina de a amenaja acest Delfi.

şi la Atena. în prezenţa Atenei. A trăit la Samos. P. Poet liric din a doua jumătate a secolului al Vl-lea. A fost prieten cu Xantip. A cîntat mai cu seamă pe Eros. Opera sa autentică se reduce pentru noi la cîteva fragmente. aşa cum în Franţa „poemele marotice" s î n t ecoul creaţiei originale a lui Clément Marot. A rămas pînă la bătrîneţe (a murit la 85 de ani) jovial şi vesel. Ceea ce se numeşte destul de impropriu „Tronul de la A m i c l a i " era c î n d v a un ansamblu vast de clădiri dominat de o statuie uriaşă a lui Apolon şi împodobit cu o mulţime de reliefuri inspirate din legendele mitologice care aveau pe atunci un mare succes. pe lingă Hiparh. fiul lui Pisistrate. coroana de aur. Anacreon e prototipul poetului de curte. născut la Teos. Iubirea şi albina) au fost şi ele imitate mai tîrziu de poeţii francezi ai Pleiadei. A N A C R E O N . Muzeul Louvre. S-a păstrat o întreagă culegere de poeme „anacreontice". f οίο Hirmef. Cunoscută mai mult sub numele de Asia Mică. Cupă decorată de pictoru l lui Panaitios. tatăl lui Pericle. Anatolia este foarte aproape de Grecia datorită insulelor din 50 . zeul amorului. uşoare şi spirituale (Odei lirei sale. în lonia. Cupa de argint. în preajma vesti" tului tiran Policrat. F. Odele sale pline de vioiciune. scrise în maniera poetului din Teos. sanctuara fost încredinţată ionianului Baticles din Magnezia [vezi numele]. dar faima lui în antichitate a fost a t î t de mare. uneori şi-a bătut joc de r i v a l i i săi mai norocoşi ca el. A N A T O L I A . î n c î t a avut numeroşi imitatori. R. şi graţia tinerelor fete. frivol şi sclipitor.Amfitrita î n m î n î n d lui Tezeu. plăcut. Circa 550. D.

Licia — se vorbeau limbi de neînţeles. oraşele care s-au ridicat aproape de ţărm se numărau printre ce le mai importante si mai bogate din lumea elenică. s-a autoexilat şi a colindat lumea ducînd o viaţă aventuroasă. fiind implicat în procesul mutilării hermelor. te găseai î n mijlocul unei lumi barbare în toată puterea c u v î n t u l u i . dintr-o familie nobilă. El spunea că omul este mai inteligent decît animalele.X-lea. Anaxagora însă a dat fenomenul u i o explicaţie anatomică. Anaxagora a s u b s t i t u i t dragostei şi urii — dualitatea de forţe cosmice a lui Empedocle [vezi numele] — un singur principiu motor. Anaxagora poate fi considerat unul din întemeietorii raţionalismului grec. numai o pătură puţin numeroasă a populaţiei se putea făli cu o origine elenică. A N A X A G O R A [A N A X A G O R A S]. D. climă şi culturi de ceea ce cunoşteau şi îndrăgeau grecii. Filozof ionian. care după Anaxagora e format din elemente calitative divizibile la infinit. Nu e de mirare că Anaxagora a fost acuzat de impietate: el afirma că Soarele si Luna nu s î n t zei. Caria Lidia. S. Andocide a fost întemniţat şi η-a scăpat din închisoare decît denunţîndu-i pe presupuşii vinovaţi. în urma unei amnistii generale. Chiar atunci cînd contactele s-au înmulţit şi Anatolia a devenit uşor accesibilă grecilor — începînd din secolul al IV-lea şi mai ales în epoca elenistică — chiar atunci cînd suverani greci s-au instalat în capitale ca Pergam. s-a retras la Lampsacos. el este „infinit si s t ă p î n absolut. originar din Clazomene. coastele occidentale ale Anatoliei au primit un val m asiv de colonişti ionieni. în 415. nu credea în arta d i v i n a ţ i e i . înconjurat de munţi. născut către 440. nemulţumiţi de Peric 'e. Pe ruinele imperiului hitit apăruseră mici regate. Acest suf'et. Această concepţie neadmiţînd existenţa unor elemente indivizibile. l-au dat în judecată şi pe Anaxagora. au intentat procese unor persoane din anturajul lui. acuzat de impietate şi constrîns să părăsească Atena.M. Spiritul organizează lumea. P. unde a si murit. numai el există în sine şi pentru sine". Aparţinea acelui tineret elegant şi de bani gata. inca din secolul al. grecii au cunoscut toate aceste regate încă din timpurile cele mai îndepărtate şi le-au călcat din cînd în cînd hotarele. A N D O C IDE [A N DO K l D E S]. Privat de unele drepturi politice. e o inteligenţă ordonatoare. Fără Îndoială. al cărui idol era Alcibiade. . numind guvernatori greci în cetăţi care primeau de la ei nume grecesc. a fost profesorul şi prietenul lui Pericle. Acestea ocupau imensul podiş central. fiindcă are mîini. în aceste provincii — Frigia. care formează universul printr-un proces de centrifugare. care discredita profeţia. un fel de suflet al lumii. Cu toate acestea. Acţiunea Spiritului asupra acestui amestec determină o mişcare giratorie. se opune celei a atomiştilor. De altfel. La începutul războiului peloponeziac. exercită o acţiune mecanică asupra amestecului primordial. cînd atenienii. după cum vedem dintr-o povestire a lui Plutarh: într-o fermă a lui P e r i c l e s e născuse un berbec cu un singur corn. pe care l-a numit Spirit (Nus). care în secolul | Vl-lea au trecut sub stăpînirea persană şi a au fost transformate în satrapii. nume sub care sînt cunoscute şi azi. Prorocul Lampon vedea în aceasta un semn divin. se adorau divinităţi fără nici o legătură cu cele din Olimp şi stăpîneau idei şi moravuri făcute parcă anume să mire şi adesea să scandalizeze raţionalismul grec. P. Pe acestea Aristotel le-a denumit homeomere. întors la Atena în 403. ci doar corpuri materiale. a vrut 51 . dar nu imaterial. foarte subtil.Marea Egée. (1) Orator atenian. aşa cum credea majoritatea celor vechi. dacă pătrundeai puţin mai în a d î n c u l acestor ţinuturi. căci masa locuitorilor continua să-şi ducă traiul cunoscut d Întotdeauna şi rămînea refractară civilizaţiei elenice. cu totul diferit prin aspect. Anaxagora a petrecut 30 de ani la Atena (între 460 ş i 430).

ciclice. R. iar picioarele din profil. pe zidurile Troiei. Foto Hj'rmer. care ni s-a păstrat. încearcă zadarnic să ocrotească pe fiul său Astianax de furia grecilor 52 . o transformare profundă în pictura ceramică: apariţia stilului numit M cu figuri roşii". de pildă Psiax. R. de asemeni conservat. dar Adunarea poporului a dezavuat pe negociatori şi i-a alungat. ea se desfăşura pe diverse părţi ale vasului. dar in 399 a fost pentru a doua oară acuzat de impietate. de unde numele de „compoziţie binară". Din acest moment compoziţia scenelor evoluează simţitor: locul scenelor izolate e luat de ample tablouri D e î a U u de P e ° amforă cu figuri roşii decorată de pictorul l u i Andocide. tot ea e mama aprigă care.. foarte frecvent.să intre din nou în viaţa politică. se situau în acelaşi plan.cu figuri negre". renumitul decorator de cupe. Andocide a fost mai degrabă un orator mediocru şi lipsit de strălucire. pictate din faţă sau din profil. O M A K H E]. Stilul nou a găsit curînd alţi adepţi. şi el foarte sensibil la fineţea desenului s. Pictorul olarului Andocide foloseşte tehnica nouă. A N D O C I D E [A N D O K l D E S]. (2) Cu Andocide din Atena începe. gravau detaliile îmbrăcărninţii si musculaturii cu un stilet sau le puneau în evidenţă folosind culoarea albă sau violet.i la jocul delicat al drapajelor. şi în urma căruia a fost achitat. soţul său acoperit de glorie. iese în întîmpinarea lui Hector. Deşi figurează în catalogul tradiţional al celor mai buni zece oratori atici. M. Mărturiile antichităţii o prezintă pe Andromaca în diverse ipostaze: ea e prinţesa nobilă care. în ultima treime a secolului al Vl-lea. întors la Atena a ţinut discursul Despre pace. artiştii stilului nou s î n t capabili să redea toate d e t a l i i l e cu ajutorul unei pensule foarte fine. F. Circa 520. Dacă se picta o singură scenă.văzute din trei sferturi cu diversele variante pe care le implică. Muzeul din Berlin. ale cărei posibilităţi şi rafinamente s î n t nelimitate. în faţă şi în spate. A rostit atunci în apărarea sa d i s c u r s u l Despre mistere. înarmată cu un toiag. O dată cu tehnica evoluează şi compoziţia. capul si bustul erau desenate din faţă. de asta dată imputîndu-i-se profanarea misterelor de la Eleusis. detaşate pe fondul culorii naturale a argilei. în care siluetele r o ş i i (culoarea argilei) s î n t cruţate din fondul vasului lăcuit în prealabil cu negru. Andocide a trebuit să apuce din nou calea exilului. In vreme ce pictorii anteriori ai s t i l u l u i . în 392 a fost trimis pentru negocieri cu Sparta. Pictorii stilului nou introduc redarea figurilor. Artiştii s t i l u l u i cu figuri roşii se vor strădui să se elibereze de legea frontalităţ i i de care maeştrii stilului cu figuri negre Amasis şi Execias se lăsaseră încătuşaţi şi conform căreia toate părţile unei figuri. A N D R O M A C A [A N D R.

unde o dusese Neoptolem. în prelungirea spre sud a Eubeei — şi cu toate Anhise purtat de E-neas. insula Andros η-a jucat n i c i un rol î n viaţa politică. ucide monstrul. P. cînd troienii au fost siliţi să-şi părăsească cetatea cucerită de greci. Ocupaţia lui Anhise de a paşte oile pe muntele Ida. în s f î r ş i t î ş i încheie viaţa neobişnuit de agitată la Pergam. 53 . D. o vedem apoi captivă în Epir. ANDROMEDA. religia şi o serie de legende le-au păstrat amintirea. lui A h i l e . era demnă de invidiat. de exemplu. cetate întemeiată de fiul pe care îl a v u s e s e cu Neoptolem. regele Etiopiei. Iată deci că această Andromacă din tradiţia antică nu seamănă cu văduva îndurerată şi dîrză. tot aici Anhise. D. întorcindu-se din expediţia sa contra Gorgonelor. primise mai de mult vizita Afroditei şi se împreunase cu ea. Perseu."îmbătaţi de victorie. A N D R O S. in noaptea fiul fatală a că avea un sol destul de fertil. P. în epoca micenianăsi în epoca arhaică trăiau în Grecia lei. Se căsătoreşte apoi cu cumnatul său Helenos si împarte cu el domnia Epirului . P. D. fugind din Troia. care păştea boii pe povîrnişurile Idei. A N I M A L E . într-adevăr aici s-a desfăşurat concursul celor trei zeiţe. Cu toată întinderea sa considerabilă — o lungime de peste 30 de km. povestea leului din Nemeea. Detaliu de pe o oenohoe atică. econo. lîngă Troia. D. Fiică a lui Cefeus. P. în c î n t u l X X I I I din U/Oda. urşi şi alte animale sălbatice. A N H I S E [ A N K H I S E S ] . Ca să potolească furia unui monstru care îi pustia ţara. ucis de Heracles şi cultul Artemidei-ursoaica. imortalizată de Racine. Circa 530.mică. o eliberează pe Andromeda si se însoară cu frumoasa victimă. a r t i s t i c ă sau literară a Greciei. care-şi aleseseră ca arbitru pe păstorul Paris. tatăl Andromedei i-a oferit-o pe propria sa fiică. Muzeul Louvre foto Giraudon. celebrat în special la Brauron (Atica). care şi-a salvat tatăl de la moarte. căderii Troiei . Rodul dragostei lor a fost Eneas.

Grecii ţineau în casă nevăstuici îmblînzite ca să prindă şoareci. Foto Hossia. raţe. numele vînătorului (kynegetes) î n s e a m n ă etiM c e l care m î n ă c î i n i i " . aşa cum povesteşte Plutarh (Viaţa lui Alcibiade. animalele se înfruntă. şoareci şi ş o p î r l e . prepeliţe. Numeroase picturi de pe vasele din epoca c l a s i c ă cu reprezentări de banchete înfăţişează c î i n i care rod oase s i resturi aruncate pe jos de c o n v i v i . Ahile sugrumă pe rugul prietenului său . atenienii bogaţi importau de departe „păsări din Fâşia". în regiunile muntoase se găsea vînat din în belşug. Pisicile sînt pomenite rar în texte şi nu le î n t î l n i m prea des nici î n operele de artă. X). copiii creşteau c î i n i . Animalele cele mai comune în Grecia clasică erau caprele. Foto H/rmer. adică fazani. oile şi catîrii. î n c e p î n d din secolul al V-lea. Măgar purtînd urcioare. î n Kyneget/fcos. şi au început să crească păuni.doi c î i n i din cei nouă pe care-i hrănea Patrocle la masa lui". unul ţ i n î n d în lesă un cîine. Riton în formă de cap de c î i n e . Circa 490. cap. Păstorii mînau la Taur. vulpi şi numeroase specii Păsările). absolut mologic necesari la î n t r u c î t clinii erau în greceşte vînătoare. într-o luptă. în mod vizibil. Muzeul din Heraclion. V i l f a Giulia. Xenofon. regiuni cu c î m p i i fertile..cu ocazia funeraliilor lui Patrocle. Datează din minoicul timpuriu. porcii. mai cu seamă enumera intitulată tineri sa iepuri. Unele rase de c î i n i din Laconia se bucurau de o preţuire deosebită. în secolul al IV-lea anumiţi tineri spilcuiţi aveau obiceiul să ţină o prepeliţă sub haină. Roma. . se ocupă pe larg de creşterea şi dresajul c î i n i l o r de atac şi a c î i n i l o r de hăituire. păsări (Aristofan comedia celălalt o p i s i c ă . pe care o urmăresc cu pasiune doi bărbaţi din spatele tinerilor (probabil făcuseră un pariu). în gineceu. potrivite creşterii intensive a animalelor. Un basorelief arhaic prezintă doi faţă în faţă. Boi ş i cai se găseau mai ales în Beoţia şi Tesalia. nevăstuici.

Γοίο Giraudon. Reguli precise şi amănunţite hotărau specia. sau peşte de apă dulce. în agora. pescarii beoţieni vindeau la Atena. î n c î t magistraţii cetăţii organizau astfel de spectacole în fiecare an la teatru· Cocoşilor li se dădea usturoi şi ceapă. La aceste lupte se puneau pariuri. Pesc u i t . [vezi A l i m e n t a ţ i e . ca şi egiptenii. devenite antropomorfe. Vas protccor intian de parfum. F. Circa 510. O r a c o l e . aşa cum vedem în Mizantropul lui Menandru. Prorocii cercetau măruntaiele animalelor înjunghiate. Muzeul Louvre. Peştele constituia hrana obişnuită a atenienilor: peşte de mare. Bufnită. R. în special ficatul. mulţi greci săraci mîncau carne numai cu ocazia ceremoniilor de cult f a m i l i a l sau public. sexul şi particularităţile animalelor care trebuiau sacrificate fiecărui zeu. trecuseră mai î n t î i prin stadiul de zoolatrie. Un cocoş de luptă de rasă bună şi bine dresat costa foarte scump. ca să-i facă m a i combativi şi li se fixau la picioare pinteni de metal. care. consideraţi o mîncare de lux în religie animalele aveau un rol considerabil. Atena o bufniţă. orice sacrificiu se termina în mod normal cu un banchet. şi abia într-o epocă ulterioară aceste -animale au fost considerate ca simple atribute ale divinităţilor. fiindcă locuiau în înaltul cerului. Sacrificatorul avea şi funcţia de bucătar. Foto Émue. De asemenea ei observau zborul şi ţipătul păsărilor. căci grecii. Atenienii îndrăgeau atît de mult luptele de cocoşi. Artemis o ursoaică. 55 . Muzeui National din Atena. D i v i n a ţ i e . erau considerate adevăraţi mesageri ai zeilor. S a c r i f i c i i şi V î n ă t o a r e]. se crede că Apolon a fost un lup. mai ales ton. tipări din lacul Copais. în afară de holocaust. păscut turme de cspre şi oi în regiunile muntoase de lingă frontiere (eskhatioi).Titic. ca să citească în ele viitorul.

născut către 480. care dă trăsăturilor un aer ferm fi o expresie voluntară. Cunoaştem stilul lui Antenor datorită unei Kore [vezi cuvîntul] generos tratate: e mai înaltă decît mărimea naturală. sculpturile iasă să se întrevadă c mpoziţia amplă şi maiestuoasă care dă originalitate Korei de pe Acropole. A fost membru al partidului aristocrat şi — după spusele lui Tucidide — a fost principalul . c î n d a jefuit Acropolea în 480.· mişcarea faldurilor subliniază echilibrul coapselor şi o imperceptibilă mişcare a picioarelor. grup statuar celebru. înfăţişînd pe fraţii Harmodios şi Aristogeiton. El este mai î n t î i autorul Tyrannoktonilor. Afinităţile s t i l i s t i c e dintre Kore de pe Acropole şi figurile feminine de pe frontonul estic al templului Alcmeonizilor din Delfi par să justifice atribuirea acestui grup statuar tot lui Antenor.A N T E N O R. faţa este tratată în acelaşi stil viguros şi puternic structurat. în ciuda unei anumite rigidităţi care încă se păstrează. realizată în bronz. a fost luată de Xerxes. făcute de Critics şi Nesiotes. Spre deosebire de Koroi mai vechi. chipul sculptat de Antenor nu s u r î d e . decît unei mişcări reale. care au eliberat Atena de tirania Pisistratizilor. această piesă rupe cu s t i l u l vechi. dînd viaţă unei noi concepţii plastice prin arhitectura formelor şi structura corpului. Poet al comediei medii [vezi C o m e d i e ] A N T I F O N [A N T l P H O N]. accentuate de amploarea draperiei. Deşi mutilate. datorită mai degrabă impresiei de elan interior. R. M. şi s-au păstrat numai copiile lucrărilor care au (nlocuit-o. A N T I F A N E S [A N T l P H A N E S]. Această operă celebră. prea linear şi decorativ. Personalitatea acestui sculptor atenian din secolul al Vl-lea a dominat s f î r ş i t u l epocii arhaice. Orator şi om politic ' atenian.

In 220. unicul urmaş Ceilalţi diadohi n-au vrut să-l recunoască suveran şi. A N T l G O N A. grupuri de cîte patru discursuri fictive. Fiul său Demetrios Poliorcetul s-a refugiat în Macedonia. se adaugă un nou pericol: prezenţa romanilor pe coasta Iliriei. Licia şi o parte din Frigia. în cele din urmă iese victorios ş i . conţinînd acuzarea. Şi astfel în 229. el a reuşit aproape să facă din Macedonia o ţară mare. cînd spre Orient. Pe oratorul Antifon îl cunoaştem astăzi din trei pledoarii în procese de crimă. Ca profesor de retorică. a compromis situaţia. MONOFTALMOS După dezmembrarea imperiului. în lupta care a avut loc în 301 la Ipsos. poreclit . la greutăţile pe care i le fac grecii. fiul său Antigon Gonatas i-a succedat la tronul Macedoniei şi a domnit pînă în 239. ANTIGON R. doi ani înainte ca rumânii să-şi asigure dominaţia completă asupra Greciei. Filip e nevoit să-şi îndrepte atenţia cînd asupra romanilor. Filip al V-lea î ş i începe domnia asupra unui regat care părea solid şi prosper. reuşeşte să supună Sparta. e bătut de Paulus Aemilius la Pidna în 168. Antifon a fost condamnat la moarte şi executat. Tragicii. cînd urmează la tron Antigon Doson. Cu ocazia „epurării" care i-a urmat. legitim ai considerîndu-se lui Alexandra. ci peste întreaga Macedonie. fiul său Perseu. Cu toate greutăţile mtîmpinate.Μοnoftalmos" (chiorul). unde debarcaseră cu timiditate în 22. prin cucerirea Corintului. a redactat Tetralogiile. şi liga etoliană. care-i urmează în 179. care un timp i-a şi luat locul ca rege. condusă de Arătos din Sicion. Antigon. iar în 148 Macedonia devine provincie romană. E mai probabil Insă că întreaga operă a fost scrisă de aceeaşi mină. şi a restaurat oligarhia în Grecia. lovitura cea mai puternică i-o dau trupele romane. nu numai asupra părţii pe care o stăpînea de drept. în 297. care-l înfrîng î n 197 la Kynoskephalai.9). in timpul celor zece ani de domnie (239—22. P. ca şi acelea care au domnit în Egipt şi Siria. D. F. arogîndu-şi şi ei acelaşi titlu. în sfîrşiţ împotriva lui Pirus. cu care are mereu dificultăţi. care a avut doar un succes efemer. cu puţin înainte de moarte. Dinastia care a luat puterea la începutul secolului al Ill-lea în Macedonia.8. A purtat războaie numeroase: împotriva provinciilor greceşti mereu revoltate. în 411. In cele din urmă a murit în captivitate la curtea lui Seleucos. E primul pas spre decăderea totală . au făcut din Antigona una dintre cele mai 57 . mai cu seamă către regatul Pergamului. în scurt timp a ajuns să conducă majoritatea provinciilor Asiei Mici şi să ocupe un loc de frunte printre diadohi [vezi cuvîntul].inspirator şi organizator al revoluţiei oligarhice din 411. apărarea şi replica celor două părţi. Scrierile care ni s-au păstrat sub numele |ui Antifon par a fi creaţia a doi autori: Antifon oratorul şi Antifon sofistul. unul din centrele de opoziţie. dar succesorul său Demetrios al ll-lea. în cele din urmă. dar. Antigon şi-a găsit moartea. După ce fiul său Demetrios Poliorcetu! a învins la Cipru flota lui Ptolemeu (306). în 282. După moartea lui Alexandru a fost numit guvernator peste Pamfilia. utilizată de Antigon în tentativa lui de a-şi menţine dominaţia asupra Peloponezului. noul rege se găseşte în faţa celor două ligi unite contra lui. discursul pe care Tucidide îl apreciază ca pe cel mai izbutit nu ni s-a păstrat: e pledoaria rostită de Antifon în propria lui apărare. [ANTIGONOS MONOPHTHALM O S]. a fost întemeiată de un ofiţer din armata lui Alexandru cel Mare.. în timpul domniei lui Antigon Gonatas s-au format în Grecia două ligi rivale: liga aheeană. mai ales Sofocle. împotriva lui Ptolemeu care susţinea pe rebeli şi voia să-si asigure poziţii în insulele Mării Egee. au pornii război contra lui. Antigon s-a proclamat rege.

în 321. l-au izgonit. Războindu-se între ei pentru domnie. Antipater şi-a păstrat f u n c ţ i a si în această calitate a înăbuşit revolta grecilor. i-a adus cucerirea Atenei. P. locasta s-a s i n u c i s . îşi acceptă pedeapsa. S-a născut într-o f a m i l i e blestemată: tatăl său. Numai ea şi-a însoţit tatăl orb. care îi întăreşte convingerea că fusese de dreptul şi de datoria ei să aducă ultimele onoruri celui mort. care i-a dat n u m e l e t a t ă l u i său. se căsătorise. locasta. 58 . de către Seleucos Nicator. D A N T I P A T E R . sculptorul Eutihides a executat o statuie de bronz. desigur. fiecare cartier fiind î m p r e j m u i t la r î n d u l său de cite o i n c i n t ă proprie. a fost u n u l din cele mai importante. la gingaşa şi blinda ei soră Ismena — care îşi plînge fără încetare soarta — şi la cei doi fraţi. în această î m p r e j u r a r e I-a omorît pe Hiperide şi I-a împins la sinucidere pe Demostene. La puţin timp după întemeiere. Intr-o scenă i m p r e s i o n a n t ă . a rigorii m o r a l e şi de asemenea a revoltei contra legilor omeneşti care violează regulilededreptate impuse de conştiinţa noastră şi de voinţa zeilor. care sperau să-şi recucerească independenţa. ANTIOHIA [A N T l O K H E l A. fără să ştie. La moartea m a r e l u i cuceritor. Creon a interzis să fie înmormîntat. care nu vor ezita să-şi dea viata pentru dreptatea în care au crezut. în timpul campaniilor din A s i a . că e x e m p l u l ei va fi u r m a t de-a l u n g u l istoriei de nenumăraţi eroi. D. ci pentru obligaţia de a asculta de legile nescrise ale conştiinţei. cu propria sa mamă.i obscuri. dar Antigona nesocoteşte interdicţia şi îndeplineşte în mod simbolic r i t u a l u l funerar pentru fratele său. chiar după ce a căzut (în 64) sub stăpînirea romană. c o n ş t i e n t ă că o aşteaptă pedeapsa cu moartea. regele Tebei. tu ochii deschişi. şi a instalat o garnizoană în fortul M u n i h i a . După moartea tatălui ei. Antigona păşeşte spre u l t i m u l s u p l i c i u cu curaj. personificare vie a devotamentului f i l i a l . în peregrinarea prin oraşele şi satele care refuzau să-i acorde ospitalitatea. Dintre toate oraşele cu acest nume. mai p u t e r n i c e şi m a i constrîngătoare decît i n s t i t u ţ i i l e create de om. Dar moartea îl surprinde foarte curînd şi domnia trece în m î i n i l e f i u l u i său Casandros. Oedip îi cere Antigonei să plece'şi puţin după aceea moare. atestă bogăţia locuitorilor A n t i o h i e i . prima dintr-o lungă serie de alegorii asemănătoare. Eteocle şi Polinice.]. iar A n t i g o n a nu i-a m a i putut găsi m o r m î n t u l . Antiohia a fost un important centru c o m e r c i a l şi prosperitatea sa s-a menţinut m u l t timp. după b ă t ă l i a de la Ipsos. O campanie de scurtă durată. în Siria. înfăţişînd o femeie care personifica cetatea. Reşedinţă a Seteucizilor. în cele d i n u r m ă a j u n g la Atena. A i c i începe r o l u l Antigonei. Supuşii săi. blestemaţi de Oedip pentru lipsa lor de pietate f i l i a l ă . D. A fost întemeiat în 300. iar el şi-a scos ochii. Antipater a fost însăr cinat de Alexandru cel Mare să se ocupe de treburile Greciei. Cînd au aflat adevărul. Viaţa Antigonei a fost o dramă. temîndu-se să nu fie pedepsiţi şi ei d i n cauza p ă c a t u l u i comis de rege. Oraşul avea patru cartiere şi era înconjurat de un zid de apărare comun. o coaliţie a diadoh i l o r i-a permis să-l înlocuiască pe Perdicas în f u n c ţ i a de regent şi să ajungă astfel stăpînul v i r t u a l al întregii Macedonii. unde se bucură de o p r i m i r e m a i bună. fără să bănuiască. unchiul lor. P. Antigona se întoarce la Teba. P. a preluat puterea. A n t i o h u aşezată pe r î u l Orontes.frumoase figuri ale mitologiei greceşti. Asculţînd de porunca zeilor.n. au pierit amîndoi în luptă. n u m i t ă „Războiul Lămâie". iar Creon. Sofocle ne-o prezintă justificîndu-şi fapta: Antigona nu pledează pentru nevinovăţia ei. Abia s o s i ţ i . întrucît Polinice ridicase armele contra patriei sale. adese. Numeroase mozaicuri din secolui al IV-lea şi al V-lea e. Oedip. Oedip recunoaşte locul unde îi fusese sortit să moară. indiferent de greşelile comise de acesta. lîngă satul Colonos.

Museum of Fine Arts. 59 . lîngă Smirna. Delos. Originar din Colofon. studiată astăzi pe picturile care împodobesc doua lekythoi albe (cutele veşmintelor s î n t accentuate de umbre) si pe nişte imitaţii romane făcute după picturi greceşti din epoca clasică.î n progresul realizat de pictură la sfîrşitul secolului al V-lea şi începutul veacului următor a fost considerabilă. M. în diferitele locuri unde era adoA POLO N [APOLLON]. zeilor greci. umbrelor". descriere de unde s-a inspirat mai tîrziu Botticelli. De exemplu. rat. APOLODOR pranumit „Pictorul P. suultimul pătrar al secolului al V-lea. unde hainelesîn t umbrite în cenuşiu şi brun. η-a avut nici o divinitate masculină înainte de sfîrşitul mileniului II. Un argument e că numai lui i s-a îngăduit să facă portretul lui Alexandru cel Mare (în sculptură. î n t e m e i e t o r u l scolii S c o a l ăcinică]. R. [A P O L L O D O R O S]. Boston. A P E L E S [A P E L L E S]. privilegiul corespunzător i-a revenit lui Lisip). A pictat-o cu plăcere pe Afrodita. Circa 700-680. s î n t e m siliţi să acceptăm opinia celor vechi. ale tatălui său Filip şi ale altor personaje. Apolon era fiul lui Zeus şi al zeiţei asiatice Leţo şi avea ca soră pe Artemis. după care Apeies ar fi fost cel mai bun pictor din secolul al IV-lea. dedicată de Manticles. în lumea După tradiţie. pictură pe marmură. Apolon a început să prezică şi el viitorul şi. unul dintre principalele lui sanctuare. şi-a cîştigat locul după ce Ά omorît şarpele-oracot Python. Apolodor. mai puţin importante. E greu de precizat de unde venea în realitate şi poate că. în După cum povesteşte Plutarh. a executat un număr mare de portrete ale marelui cuceritor. jucătorii de ofsice. stăpînul anterior al acestor ţinuturi. La Delfi. insula în care mitologia plasează naşterea sa.A N T I S T E N E [A N T l S T H E N E S]. cel dinţii care a folosit amestecul de culori şi degradeul umbrelor în pictură. Deoarece au c i n i c e [vezi s-a păstrat nimic de la el şi nici de la contemporanii săi. avea caractere deosebite. Filozof. Apolon şi-a făcut apariţia deştul de tîrziu. Lucian a descris tabloul său alegoric Calomnia. D. zeiţa care se bucura pe atunci de cea mai mare popularitate î n rîndurile artiştilor şi ale publicului. Influenţa s a . Tehnica introdusă de Apolodor poate fi Statuetă a lui Apolon. a fost.

P. (In această privinţă seamănă cu Abile. Apolon masacrează pe fiii Niobei . A trebuit să renunţe la direcţia Bibliotecii. şi s-a refugiat la Rodos. Cultul lui Apolon s-a răspîndit pretutindeni ş i . Profesorul său Calimah l-a ajutat să obţină în 270 conducerea Bibliotecii • din Alexandria [vezi A l e x a n d r i n i s m ] şi l-a recomandat ca preceptor al viitorului rege Ptolemeu al Ill-lea Evergetul. Detaliu din figura centrală de pe f ronţ on u i vestic al templu lui lui Z eu s din O l i m p i a . adesea prin violenţa si duritatea reacţiilor. A P O L O N IO S [APOLLONIOS] D I N R O D O S . Muzeu ! din Oiimpia. Ca să-şi răzbune mama. dacă z e u l n . η-ar fi fost atît de popular.e efemineze numai în timpul lui Praxitèle.a r f i fost înainte de toate un oracol. D. tot el abat e ciuma asupra popoarelor care nu i-au respectat preoţii. în tot timpul antichităţii mii de oameni veneau la Apolon să întrebe ce le rezervă viitorul. Apolon. al cărui plan η-a fost pe placul lui Calimah. Basel.Apolon Pitios aşezat pe Omfalos. 60 . Foto Emiie. unde a fost înlocuit de Eratostene. ci şi prin impetuozitate. 465 — 455. la Claros în Asia Mică. La Bibliotecă. apoi a trecut la elaborarea marelui său poem Argonaut/cele. corpul său viguros începe să s. Poet născut la Alexandria. Apolonios a citit o parte din poem în public. Rezultatul a fost un eşec.) Implacabil. In 250. partizan al creaţiilor scurte. Apolon şi-a exercitat funcţia de oracol şi în alte sanctuare. cu toate încercările lui Heracles de a uzurpa trepiedul simbolic. fără îndoială. trufie. el doboară cu săgeţile sale pe toţi cei care-l jignesc. Este imaginea perfectă a frumuseţii atletice. Stater de argint. în jurul anului 300. de exemplu. Antiken-Museum . Veşnic tînăr. Apolon nu se remarcă numai prin nenumăratele s a l e aventuri sentimentale. Circa 355. Apolonios s-a consacrat erudiţiei.

care transfigurase personalitatea lui Pitagora. A r c e s i l a u a criticat cu vehemenţă dogmatismul stoic si a construit o teorie probabilistâ. filozof şi matematician din epoca elenistică. „Auzi-mi legiuirea. η-ar fi fost rănit mortal în învălmăşeală. întemeiat în 371 de Epaminonda cu locuitori aduşi din tîrguşoarele vecine. scrisă î n secolul al I l l . sau aproape niciodată. unde lason a cucerit lîna de aur. l-a urmat lui Crates la'conducerea Academiei (268—241). îndrăgostită pătimaş de lason. tu popor atenian. la Alexandria. un tratat de astrologie. Arcadia η-a reuşit să aibă unitate politică. Din opera sa s-au păstrat doar cîteva fragmente. a v î n d drept criteriu „ceea ce este rezonabil". cînd ciudoase ele 61 . a cărui maieutică a interpretat-o într-o manieră sceptică. la Pitane. F. care nu trebuie confundat cu omonimul său din Beoţia. formează o epopee de tip homeric. o lucrare Despre s a c r i f i c i i şi Ser/sori. pînă în Colhida. ea nu e lipsită totuşi de strălucire şi forţă. a transformat-o şi pe cea a lui Apolonios. a ţinut piept un timp (in prima jumătate a secolului al Vl-lea) puternicei armate spartane. imitîndu-l pe Euripide.l e a e. Ei se pretindeau autohdeau autohtoni. Orhomenos. Mesenia ş i Lacoma. A R C A D I A . APOLONIOS [APOLLONIOS] D I N T l A N A. fiica regelui din adeastă ţară îndepărtată. fără să se mai întoarcă vreodată. pe corabia Argo. D. ajutat de Medeea. R. Cele patru c î n t u r i ale Arconauticelor. Era într-adevăr mai înverzită decît celelalte regiuni ale Greciei. A scris Phainomena (. mai a l e s în c î n t u ! III. Acolo a cunoscut gloria. Pe acest deal. Mai degrabă din legendă d e c î t din realitate provin trăsăturile personajului descris în Viaţa lui Apolonios. A R E O P A G [A R E l O S P A G O S]. A R Ă T O S D I N S O L O I . F. dar şi cu o notă personală. de Filostrat. cîmpul de luptă unde în 418 armata ateniană şi argeeană a fost zdrobită de spartanii conduşi de Agis şi unde în 362 tebanii ar fi reuşit să învingă Sparta. care şi-a c î ş ţ i g a t un renume durabil datorită templului Atenei Alea. P. scrise în hexametri. era o prada cu a t î t mai ispititoare cu cit niciodată. construit si decorat de Scopas. Arcadia era locuită de ţărani şi de aspri păstori de capre. Arcadienii erau urmaşii aheilor izgoniţi de invazia doriana. R. Arcadia a a ţ î ţ a t mereu lăcomia ţărilor limitrofe Argolida. în E o l i d a . Filozof şi taumaturg pitagoreu din secolul l e. unde poetul. Din această cauză şcoala a. Apolonios istoriseşte e x p e d i ţ i a eroilor condusă de lason. dar fiind izolată în inima Peloponezului şi înconjurată de munţi î n a l ţ i . n. care a devenit sediul unei efemere confederaţii arcadiane. primit de atunci numele de Noua Academie. dacă Eparninonda. căpetenia lor. Născut în 316. înfiinţat De mine-acest judeţ va dăinui mereu Aici pentru poporul lui Egeu. zugrăveşte suferinţele Medeei. Deşi poezia sa e adesea erudită şi rece. Legenda. unde a adus un spirit înnoitor.-M. pe unde Amazoanele Bătură conuri. Poet. A scris printre altele Viaţa l u i Pitagora. care nu seamănă deloc cu poeticii păstori ai lui Poussin. n. n. Voi care judecaţi î n t î / a dată O crimă-α sîngelui vărsat. a întemeiat o şcoală şi a murit.. Arcadia η-a fost ţinutul idilic pe care şi l-a imaginat secolul al XVIIlea e.unde şi-a terminat poemul şi a obţinut dreptul de cetăţenie. care î ş i găsiseră refugiu în acest ţinut greu accesibil. după cum se pare. Bastion de protecţie î m p o t r i v a oricărei agres i u n i străine şi în acelaşi timp punct de plecare pentru campanii în regiuni îndepărtate. dialectul arcadian presărat cu arhaisme dovedeşte vechimea şi izolarea populaţiei. Mantineea.Fenomenele") [Vezi A s t r o nomie].S. în s f î r ş i t Megalopolis. prin întoarcerea la învăţătura lui Socrate. ARCESILAU [ARKESILAOS]. P. Oraşele erau puţine si de mică importanţă: Tegeo.

una dintre cele mai vechi adunări ale polis-ului. Murnu. După Aristotel. să menţină respectul legilor. Ferind cetatea de-on'ce a legilor schimbare. Ares e zeul războiului şi al luptelor violente.) Dar Ares suferea eşecuri nu numai în bată l i i . Areopagul avea rolul să vegheze la respectarea legilor: „El răspundea de partea cea rnai mare şi mai importantă a administraţiei şi reprima fără drept de apel. platoşă şi lance şi cîteodată grecii î ş i închipuiau că-l văd în învălmăşeala bătăliilor şi că-l aud scoţînd strigăte de luptă cu glasul său profund. dar era vorba de acelaşi consiliu pe care regii Atenei îl convocau în epoca homerică. toate abaterile de la ordine". vrednic de cinstire. în acele timpuri îndepărtate. ca şi în secolele precedente. de care s-a servit ca să intervină în anumite împrejurări grave. 1958. Necruţător de rău şi ca un turn de neclintire. intriga de dragoste pe care a avut-o cu Afrodita s-a terminat foarte rău. Eumenidele. p. cu timpul. pentru a discuta treburile statului.Veniseră la bâtă/ie cu Teze u în faţa zidurilar-înalte-ateniene. Instaurez acest areopag să fie Curat de orice mită. Era reprezentat cu cască. cu amenzi sau pedepse corporale. Ares este unul din puţinii copii pe care Zeus i-a avut cu Hera. căci soţul zeiţei i-a prins pe cei doi amanţi într-o plasă vrăjită şi a convocat întregul Olimp ca să fie martor al infidelităţii Afroditei.. în seama Areopagului rămînînd In secolul al IV-lea numai crimele cu premeditare. pătura socială cea mat nobilă şi mai bogată. Curţnd după aceea îi revine sarcina de a judeca crimele şi. De-a pururi veghetor peste-o tutu r or somn ie"* în aceste versuri celebre. puse "n gura Atenei. Ares nu mai valora mare lucru. Cetate nouă s/ măreaţă-n turnuri ridicară Şi jertfe aduseră lui Ares. Atribuţiile sale erau destul de vagi şi multiple. (Eumenidele. atitudinea sa în momentele tragice ale înfrîngerii Atenei la sfîrşituf războiului peloponeziac a arătat că Areopagul era capabil. Eschil povesteşte concetăţenilor săi în anul 458 cum s-a constituit Areopagul. După terminarea bătăliei. în vremea primului mare tragic. Dar calitatea sa de fiu legitim η-a fost suficientă pentru a-i asigura un loc de frunte printre zei. Aveţi in asta puternic zid de apărare Cum n-au ca voi străinele popoare Din ţara lui Pe/op şi pin'Io scitice hotare. ca în orice stat primitiv. traducere G. otrăvirile. Antologie. la volumul T r a g i c i i grec/'. deci reprezenta numai pe eupatrizi.· Deşi 62 . Şi stînca asta-a fost Areopag numită. 191-19J. Atena îl depăşea ori de c î t e ori conflictul cerea inteligenţă şi nu era vorba numai de dat lovituri. competenţa areopagului era mult micşorată. acuzaţiile de impietate. Areopagul s-a menţinut şi după căderea monarhiei. D. ascensiunea la arhontat a păturilor sociale inferioare a modificat spiritul acestei vechi adunări. Aici domneşte teama cu evlavia-nfrăţită Supioveghind dreptatea zi şi noapte. Majoritatea proceselor importante se desfăşurau în feţa tribunalului Heliastilor. Totuşi trecutul său glorios i-a conferit totdeauna un prestigiu. Intr-adevăr. incendiile şi. A R E S . Povestea vieţii sale e deosebit de săracă în evenimente şi popularitatea lui Ares a rămas totdeauna foarte redusă. în aceeaşi epocă. pentru aceea dară. 681—706). în 462. ESPLA. Intrau în componenţa lui toţi arhonţii ieşiţi din funcţie. în scopul de a-l judeca pe Oreste. vinovat de matricid. w. Nici măcar în luptele corp la corp nu ieşea totdeauna învingător. P. Efialte i-a luat toate atribuţiile care făceau din el ocrotitorul constituţiei şi le-a repartizat celorlalte adunări politice şi judiciare. reformele democratice i-au fost fatale: tot de la Aristotel ştim că. în anum iţe cazuri. în care separaţia puterilor nu e cunoscută. care si-a pierdut prerogativele una după alta. era alcătuit din căpeteniile celor mai importante familii. va păstra această * Eschil. Bucureşti. unică funcţie juridică. (Homer povesteşte cum a fost rănit de eroul grec Diomede.

se impune ca preşedinte la jocurile Olimpice. judecind după poemele homerice. tinerii sculptori învăţau tot de la un argeean (Ageladas) şi se zice să Fidias însuşi a fost unul din elevii săi. într-o radă larg deschisă. dintre care cel mai celebru a fost Agamemnon. Tirint şi Micene (distrusă în 468). iar în mlaştinile din Lerna a învins hidra. dar trăieşte mai mult din amintirea trecutului . Această perioadă de succese răsunătoare η-a durat mult: împărţită în state care nu s-au putut uni contra duşmanului comun. care i-a adus o glorie mai mare decît acţiunile militare şi politice. Dacă. S ă trăiască în pace. Argosul caută. E protejată împotriva vînturilor nordice de munţi. Deşi ţinutul acesta nu era prea întins. a ajuns să se învecineze cu ea. Argolida a trăit în tot secolul al Vl-lea sub ameninţarea Spartei care. Chiar în perioadele în care puterea şi rolul său politic erau în declin. se remarcau Micene şi Tirintşi arn puteamenţiona în plus Midea. viţă de vie. La c î ţ i v a kilometri de oraş. şi denumele său se legau anumite legende care pentru greci se confundau cu istoria lor cea mai îndepărtată. Argolida prezintă mai multe atracţii pentru navigatori: este o peninsulă care înaintează spre sud şi oferă corăbiilor un adăpost foarte sigur. în împrejurimile Argeşului. care oferă locuitorilor tot felul de produse agricole. C î ţ i v a ani mai tîrziu cetatea se lăuda cu Policlet. Asine şi destule altele. se pare ca tragicii le-au confundat adesea. Argos sau Micene. care îi era supusă. deşi nu domneau peste un imperiu în toată puterea cuvîntului. învingînd-o. cetatea cea mai de temut din Pe-' loponez. Argosul î ş i învinge fără mare greutate vecinii. legume şi fructe. la care luau parte reprezentanţi din întreaga Grecie (670). preferau . Argosul a continuat totuşi să strălucească prin bogăţie şi prin valoarea artiştilor născuţi aici. cetatea Argos a redobîndit repede o importanţă considerabilă: după ce Micene şi celelalte oraşe au fost aduse sub stăpînirea sa. Argosul nu s-a mulţumit cu succesele militare. După invazia doriana. A R G O L I D A [A R G O L l S]. E greu să precizăm care cetate a fost mai importantă. prin intermediul Eginei. nu va mai redobîndi niciodată puterea care făcuse din Argos una din cetăţile de 63 . regele argeean Feidon a atacat Sparta. după cucerirea Tegeei. Argos η-a încetat să sebucure de un imens prestigiu în ochii grecilor. Celedouă statui Cleobis şi Sfton înălţate la Delfi nepermitsă considerăm Argosuldrept unul din marile centre ale producţiei sculpturale de ia începutul secolului al Vl-lea. civilizaţiile primitive s-au dezvoltat cu precădere în Tesalia si insulele Ciclade. aşezate unele lîngă altele. Deşi situată mai departe de marea insulă decît coastele meridionale ale Peloponezului. un sanctuar vechi al Herei atrage pelerini din tot Peloponezul. cereale. î n schimb în timpul aheilor Argolida a fost cel mai strălucit centru al vieţii politice şi intelectuale. să facă cit mai mult rău Spartei. Se poate presupune că Argolida a fost statul cu care Creta minoică a legat primele relaţii continentale. Lasfîrşitul epocii arhaice. oraşele s-au înmulţit. grecii. Atelierelesculptorilor în bronz executau oglinzi ale căror suporturi antropomorfice trezesc admiraţia noastră prin soliditatea proporţiilor. suveranii Argoiidei. ca şi majoritatea celorlalte popoare. aceştia din urmă înving şi ajung la putere în 460. Era considerat cel mai vechi oraş.au purtat fără încetare războaie. Lumea greacă îi datora răspîndirea şi poate chiar inventarea monedei. prin alianţele sale. şi e frămîntat de luptele interne dintre aristocraţi şi democraţi. D. Heracles şi-a dus la bun sfîrşit primele sale munci: la Nemeea a omorît leul. la poalele cărora se întind cîmpii vaste. şi au căpătat importanţă aşa cum demonstrează bogăţia din mormintele date la iveală de săpături. P. monedele se difuzează pînă departe în Grecia. Afară de Argos. de altfel. îşi exercitau autori- tatea asupra unor domenii destul de depărtate. î ţ i dai seama că. în mileniul III.

linii de aur". D. satirică şi batjocoritoare. După o călătorie cu multe peripeţii. la începutul călătoriei cel puţin. născut probabil în secolul al Vll-lea la Chios. S-a angajat ca mercenar şi a luptat mai cu seamă la Tasos. A R G U S [ A R G O S ] . printre care se numără Orfeu şi. D. au trecut pe la Creta şi au vizitat insulele Ciclade. în 640. A R H I L O H [A R K H l L O K H O S]. si acesta l-a ucis pe Argus. lason trece prin mai multe încercări hotărîte de regele Aetes şi iese învingător graţie ajutorului primit de la vrăjitoarea Medeea. născut în insula Păros. ca bogatul Licambes. metamorfozată în v a c ă . A murit pe cîmpul de luptă. pe lîngă coastele Italiei. argonauţii ajung în Colhida. P. după care geniul său l-ai egala aproape pe cel al lui Homer. pe care o iubea. lason s-a îmbarcat pe o corabie construită cu ajutorul Atenei. F. P. uzurpatorul tronului. Sici l iei şi Af r ice i.. ele n'u infirme judecata celor vechi. de un anume Argos (de aici. s î n t lason şi Medeea. nimic nu-i scăpa. O semnătură a lui a fost găsită la Delos. Strănepot a l unui personaj omonim. numele de argonauţi). Nu avem de la el decît fragmente. Poet liric din secolul al Vll-lea. porunca să plece în Colii id a. departe de a ascunde acest incident lipsit de glorie. Deşi biruitor. Versurile rămase de la Arhiloh s î n t pi ine de ironic şi de vervă sinceră şi directă. iar după altă versiune avea ochi răspîndiţi pe tot corpul.. primeşte de la unchiul său Pelias. pentru a scăpa de tatăl lor. Arhiloh a dus o viaţă de aventurier sărac. A R G O N A U Ţ I I [A R G O N A U TA I]. P. un aristocrat din Păros care a refuzat să i-o dea de soţie pe fiica s·'· Neobule. două perechi de ochi. una în faţă şi alta în spate. căreia îi promisese că o va lua de soţie. Creaţiile celor doi fii ai lui. eroi ai unor peripeţii fabuloase asemănătoare celor povestite de marinarii de pretutindeni în legătură cu străvechile timpuri eroice ale navigaţiei. lason şi-ar fi pierdut viaţa. Sculptor. Se povestea că argonauţii au navigat pe Dunăre şi Pad. M. După mai multe isprăvi fabuloase. Fiu nelegitim al lui Tel es ici es. îl povesteşte el însuşi amuzat într-o poezie. era foarte personală şi originală. regele Colhidei. cu nenumăratele ei aventuri. Dar Zeus l-a trimis pe Hermes s-o elibereze pe Io. fiica acestuia. într-o zi. dacă η-ar fi fugit cu preţioasa-i pradă şi cu Medeea. intenţionat ironică. în special iambii. Primul. suită de episoade lipsită de continuitate deplină. R.. care îi ameninţase cu moartea.frunte ale lumii elenice din epoca lui Agamemnon pînă la aceea a lui Feidon. car e condusese colonia par i an ă trimisă în insula Tas os. legate de legende locale. originar din lolcos (Tesalia). Nu vom urmări călătoria de întoarcere a lui lason î n Tesalia. D. de care poetul era îndrăgostit. şi-a aruncat scutul . fiu al lui Zeus si al Niobei. R. Aceasta era blana jupuită de pe berbecul miraculos cu care Frixos şi sora sa Hele fugiseră î n Colhida. anticipînd tonul comediei atice a lui Aristofan Ea aducea un accent nou în literatura greacă Poetul atacă de predilecţie pe oamenii mari şi mai ales pe cei care î i făcuseră vreun rău. fiindcă avea. Vom spune numai că itinerarul variază în funcţie de diversele tradiţii. au cunoscut mai t î r z i u un mare succes la Roma. Argus a primit poruncă de la Hera să păzească pe Io. Atenis si Bupalos. A R H E R M O S [ARKHERMOS]. cum spuneau unii.Lîna de aur" a fost consacrată lui Ares de către Aetes. Multe erau aşezările ai căror locuitori arătau cu mind r i e străinilor v e s t i g i i l e trecerii lui lason şi a echipajului său. în fruntea unui grup de c i n c i z e c i de oameni. Heracles. . 64 . pe ţărm uri le îndepărtate a le M ar i i Negre. ca să poată fugi mai repede.lîna de aur". Protagoniştii legendei Argonauţilor. Ca să pună m î n a pe . Poezia lui Arhiloh. în căutarea .

am găsit !" Avem de la el numeroase tratate. Zidarii erau îndemî- 65 . 2) v o l u m u l u n e i greutăţi de a r g i n t egal cu cel al coroanei. a trăit mult t i m p la A l e x a n d r i a . Aşezat. deşi n-o cunoaştem d e s t u l de b i n e . i-a fost uşor să calculeze proporţia de argint amestecat cu aur în coroana l u i Hieron. Arhimede a inventat scripetele compus. Pe continent. regele Siracuzei. N i c i t i p u r i l e . s o l d a t u l I-a omorît. Arhimede se interesa de toate ş t i i n ţ e l e . după m o d e l u l o r i e n t a l . au supravieţuit ca r u i n e doar f u n d a ţ i i ş i fragmente r i s i p i t e . Un soldat roman s-a adresat lui A r h i m e d e care. pe cînd făcea baie. în special la Creta. palatul este totodată locuinţa regelui şi a f a m i l i e i sale. S-a n ă s c u t la S i r a c u z a . 3) v o l u m u l coroanei. în p l u s intervin c o n d i ţ i i l e climaterice ( c i v i l i zaţia m i c e n i a n ă s-a născut în r e g i u n i în care c l i m a e mai puţin blîndă decît în Creta). La Micene. printre care se remarcă cele două cărţi Despre corpurile plutitoare. în statele paşnice. pentru a fi m a i u ş o r de apărat. A î n f l o r i t în toate epocile. apoi s-a întors la Siracuza. c a s t e l u l pe care-l locuia era o adevărată fortăreaţă. care reprezenta poporul în faţa div i n i t ă ţ i i . căci cetăţile erau conduse de un suveran atotp u t e r n i c . Arhitectura m i l e n i u l u i I I t r e b u i e deosebită net de cea a m i l e n i u l u i l. n i c i tehnica nu sînt întru totul asemănătoare. f i i n d absorbit de o problemă de geometrie.. Intrucît incinta întărită nu trebuia să ocupe o suprafaţă prea î n t i n s ă . A t u n c i a rostit exclamaţia celebră: Heureco Î . D i n t r e toate artele R.A R H I M E D E [A R K H l M E D E S]. a descoperit p r i n c i p i u l f u n d a m e n t a l a! h i d r o staticii. m a t e r i a l u l de construcţie era piatra. mai cu seamă de astronomie. sed i u l p r i n c i p a l a l c u l t u l u i ş i totodată ansamb l u l de ateliere necesare v i e ţ i i f a m i l i e i regale şi a n t u r a j u l u i ei. lucru e x p l i c a b i l prin diferenţa dintre cele două societăţi care le-au creat. şi a construit un planetariu celebru. u n u l d i n cei m a i m a r i savanţi ai a n t i c h i t ă ţ i i . a fost descoperit de Cicero. ca şi odinioară la Troia. c u l t i v a t e î n G r e c i a a n t i c ă . dar. care era ales p e v î r f u l u n e i î n ă l ţ i m i p o v î r n i t e . totul era concentrat în reşedinţa regelui. cu rezultate de cele mai m u l t e ori fanteziste. A r h i m e d e a creat şi n o ţ i u n e a de greutate s p e c i f i c ă . Matematician ş i f i z i c i a n . s u v e r a n u l era un războinic. în împrejurarea următoare: Hieron al ll-lea. în geometrie. El a stabilit: 1) v o l u m u l unei greutăţi de aur egal cu cel al c o r o a n e i . m a i m u l t decît în Creta. ARH I T E C T U R A . Cum acesta d i n urmă era cuprins între p r i m e l e două. Odată. j i g n i t de această tăcere. în j u r u l u n e i c u r ţ i vaste care desparte ş i uneşte în acelaşi t i m p diferitele corpuri. depozitul a r h i v e l o r . Cînd Siracuza a fost asediată de armata r o m a n ă c o n d u s ă de M a r c e l l u s (între 214 şi 212). î n c i v i l i z a ţ i i l e cretană ş i m i c e n i a n ă t i p u l arhitectonic cel mai des î n t î l n i t este palatul. I-a rugat să examineze o coroană de aur în care b ă n u i a că b i j u t i e r u l amestecase o cantitate de argint. a r h i t e c t u r a este cea m a i r e n u m i t ă . t r o l i u l şi şurub u l fărăsfîrşit. Arhimede a devenit inginer şi a inventat numeroase maşinăr i i care distrugeau sau incendiau c o r ă b i i l e inamice. Totuşi M a r c e l i u s a reuşit în cele d i n u r m ă să cucerească o r a ş u l . In consecinţă. Exigenţele sale în materie de confort f i i n d m i n i m e şi g r i j a de securitate avînd prioritate. cu p u ţ i n e excepţii. către 287. nu i-a răsp u n s . c u a j u t o r u l lor în epoca modernă s-a încercat reconstituirea e d i f i c i i l o r antice. a determinat r a p o r t u l d i n tre v o l u m u l unei sfere şi cel al c i l i n d r u l u i circumscris. n i c i funcţia. uitat de s i r a c u z a n i . de c o n d i ţ i i l e impuse de relief u l t e r e n u l u i . F. se dădea o atenţie m a i mare o r g a n i z ă r i i i n t e r i o a r e . Aşezarea c l ă d i r i l o r este determinată la Micene. De aceea a pus să i se graveze pe mormînt n u m a i o sferă înscrisă într-un cil i n d r u . ca şi în i n s u l a l u i Minos. palatul e astfel conceput încît cei ce-l ocupă să aibă o viaţă agreabilă şi comodă. centru! a d m i n i s t r a t i v . A r h i m e d e a rezolvat problema prin scufundarea unor obiecte într-un recipient p l i n cu a p a ş i cîntărind apa astfel dislocuită. Acest mormînt.

. Pe lîngă construcţia palatelor. s i n g u r a regi un e d est u) d e bogată casă permită păturilor î n s t ă r i t e d i n oraşe să ocupe case d i n t r e care cele m a i l u x o a s e se puteau compara cu p a l a tele r e g a l e .s e să l e c i o p l e a s c ă r u d i m e n tar şi să astupe i n t e r s t i ţ i i le cu p i e t r i ş ş i p ă m i n t . ulterior persoanele particulare si-au construit c a s e d i n m a t e r i a l e uşoare ş i p e r i s a b i l e . în t i m p u r i l e p r i m i t i v e . l o c u i n ţ e l e erau foarte modeste ş i interesează m a i m u l t e t n o g r a f i a decît i s t o r i a a r t e i .s-a conceput şi realizat m o r m î n t u i cu cupolă. dar nu ne vom ocupa de ea a i c i . în formă d e s t u p : cel m a i s t r ă l u c i t e x e m p l u î l constituie astăzi „Tezaurul l u i A t r e u " . C h i a r ş i cele m a i modeste erau mai m u l t decît un s i m p l u adîoost pentru noapte. Această d i f e r e n ţ ă nu se poate e x p l i c a decît p r i n cred i n ţ e l e asupra v i e ţ i i d e a p o i . î n societatea e l e n i c ă . La M i c e n e . n e g l i j a t ă de cretani. V e n i r e a d o r i e n i l o r î n s e a m n ă î n dezvoltarea a r h i t e c t u r i i u n adevărat h i a t . foloseau procedeul n u m i t . cond i ţ i i l e economice ş i p o l i t i c e n-au fost favor a b i l e c o n s t r u c ţ i i l o r . lăcaşur i l e d e c u l t erau i n c l u s e î n a n s a m b l u l u n u i edif i c i u ş i erau atît de m i c i . care n u erau aceleaşi î n cele d o u ă ţ ă r i . Cîrid puneau b l o c u r i l e u n u l peste a l t u l . Foto Bernard A u r y Arthoud. ca şi pe continent de a l t f e l . î n c î t au fost adesea asemănate cu n i ş t e capele modeste sau cu a l tarele l a r i l o r d i n casele r o m a n e . ci pentru că z i d u r i l e c i d o p e e n e aveau a v a n t a j e defensive: erau m a i rezistente ş i m a i i m p u n ă t o a r e .ciclopeean". p r i n dezv o l t a r e a c a v o u l u i în f o r m ă de cameră. n a ţ i e i ş i s e p r i c e p e a u să t a i e p i a t r a c u m u c h i i a s c u ţ i t e . c i v i l i z a ţ i a m i c e m a n ă a dat o mare importanţă a r h i t e c t u r i i funerare. m u l ţ u m i n d u . în j u r u l a n u l u i 1000.Palatul din Cnosos . in Creta. arhitectura locuinţelor o b i ş n u i t e î precedat c o n s t r u c ţ i a p a l a t e l o r r e g e ş t i . căci vreme d e m a i m u l t e secole. Asemenea l o c u i n ţ e m e r i t ă s ă f i e cercetate d i n 66 p u n c t u l n os t r u d e vedere doar în Creta. Fireşte. Procedau astfel nu f i i n d c ă η-ar fi fost în stare să dea m a t e r i a l e l o r o formă r e g u l a t ă .

Bronzul cald era turnat în lăcaşuri prin nişte şanţuri înguste. şi aceasta va fi templul. care pînă acum î ş i aveau lăcaşele în palate. aveau o înfăţişare foarte modestă. e nevoie de o clădire specială. urmărindu-se efecte decorative după gustul arhitectului. care. De prin anul 600 apar zidurile de piatră şi. de acord cu clienţii (reprezentanţi Templul Herei. Primele temple erau de cărămidă. se vor construi odată cu renaşterea monarhiei. La început templele au fost construite după modelul caselor de locuit. vreme îndelungată. Indiferent de forma puterii supreme. le prindeau unele de altele cu cîrlige şi scoabe de lemn şi mai ales de bronz. după ce le şlefuiau parţial muchiile. colţurile zidurilor erau lăsate ca atare sau şlefuite. Pentru zei însă. von Matt. Ei tăiau atent piatra în blocuri şi. în timpul perioadei relativ lungi cît a durat invazia triburilor doriene. încetul cu încetul. iar ucenicia în meserie şi-o făceau în sanctuare. numit .Templul lui Poseidon". Zidarii cîştigă în scurt timp o pricepere remarcabilă în tehnica construcţiei. de la Paestum. 67 . conducerea cetăţii este colectivă. în secolul al Vlll-lea şi al Vll-lea. nu s-a putut clădi de loc în piatră. Acoperişurile se pare că iniţial erau din paie. Circa 460. Foto L. perioadă de sărăcie şi barbarie. lutul ars şi lemnul cedează locul materialelor mai solide.. săpate dinainte în grosimea blocurilor. avînd ta temelie blocuri de piatră. iar grinzile şi s t î l p i i de lemn. grecii n-au folosit niciodată mortarul.nouă nu mai este loc pentru un rege care să guverneze şi să reprezinte poporul în faţa zeilor. Cel puţin pînă In epoca romană. Palatul îşi pierde astfel raţiunea de afi şi palate noi abia în secolul al IV-lea. Suprafaţa zidului era tencuită şi netezită sau rămînea cu asperităţile ei naturale. în funcţie de epocă şi de natura monumentelor. Curînd insă templul a început să se deosebească de locuinţele cetăţenilor de rînd şi. arhitecţii greci au lucrat numai pentru zei.

Cum e de aşteptat. ş i nici nu e de mirare. dacă am şti sigur că celebrul Hipodamos din Milet [vezi numele] a fost mai mult d e c î t un iscusit topograf. Inscripţiile ne arată că exista un caiet de sarcini întocmit cu mare grijă. senatul fbufeuterion) sau'arhivele. dar aceasta s-a întîmplat foarte tîrziu ş i . De la un moment dat. Se discută încă asupra datei de naştere a urbanismului [vezi cuvîntul]. abia atunci magistraţii cetăţii. nu mai devreme de a doua jumătate a secolului al IV-lea. am putea propune secolul al V-lea. cîteodată mărginit de porticuri (simple galerii acoperite. ca şi teatrele. ai zeilor sau ai poporului. De aici dispunem de numeroase informaţii interesante şi curioase cu privire la viaţa de şantier1. Foto Hirmer. cetatea comanda şi plătea clădiri ca pritaneul [vezi cuvîntul]. Cert e că urbanismul a luat amploare mai cu seamă în epoca elenistică. E de remarcat că edificiile în care se întruneau foarte puţini oameni erau la început la fel de modeste ca şi locuinţele particulare. multe din metodele folosite astăzi pentru întocmirea programelor constructive existau deja în Grecia antică. Clădiri menite să adăpostească reuniuni mai mari au fost construite abia foarte tîrziu. căci în democra- ţiile greceşti adunările aveau loc adesea în aer liber. Edificiile religioase depindeau de colectivitate.Teatrul din Segesta. Locul cel mai potrivit pentru marile adunări era agora'ja [vezi cuvîntul]. această piaţă a început să aibă în toată Grecia un aspect monumental. într-adevăr. a°oraua nu era d e c î t un spaţiu liber între case. avînd calitatea de magistraţi). şi nu capătă caracter arhitectural decît în măsura în care agoraua în întregime era inserată într-un ansamblu. pînă în secolul al IV-lea. lipsiţi de orice rol politic . care au început să fie construite din piatră. că se cereau devize şi că socotelile se controlau periodic.

în care să-şi primească cu mîndrie prietenii. Aristotel afirmă că arhonţii erau numiţi pe zece ani. căci puţine clădiri greceşti nu aveau porticuri sau elemente de susţinere în exterior. se pare că regele deţinea această funcţie pe viaţă. Dar răsturnarea socială care s-a petrecut în această 69 . foarte importante în acea epocă. Din epoca arhaică şi p în ă în epoca romană. a servit pentru a denumi pe magistratul suprem din anumite cetăţi şi pe conducătorul confederaţiilor de state greceşti. menţionat în toate actele oficiale. Ulterior însă aceşti particulari şi s o ţ i i l e lor. copii. Monarhia η-a fost abolită. e x p l i c a b i l e prin spiritul comun care le-a dat naştere. în timp ce celălalt. fiecare cu atribuţia sa — cult. fără îndoială după model roman. î n timpurile a r h a i c e ş i c l a s i c e . căci arhonteleeponim se schimba în fiecare an. dintre care unul. s-au putut c o n s a c r a cu totul g i ' i j i i de înfrumuseţare a oraşului lor. iar componenţa lui se reînnoia anual. Cel mai bine cunoaştem arh on t at u l de'la Atena. ca la Alexandria de pildă. încep să capete o înfăţişare monumentală palestrele. De asemenea nu se ştie de la ce dată regele — sau arhontele-rege. între ele există analogii de stil şi împodobire. destul de vag. polemarhul. persoanele particulare considerau locuinţa un simplu adăpost pentru soţie. care joacă acum un rol important în societate. locul unde se antrenau atleţii şi care odinioară erau alcătuite numai din cîteva încăperi construite în juru! unei curţi. ci i s-au lăsat a t r i b u ţ i i l e religioase. D. cum i se va spune de a i c i î n a i n t e — a fost supus aceluiaşi regim ca şi colegii săi. s p a ţ i i v a s t e . cunoscut mai t î r z i u ca arhonte-eponim.important. O importanţă constructivă cu totul deosebită o aveau coloanele şi ordinul [vezi c o l o a n ă ş i o r d i n ] . care să permită desfăşurarea unor sărbători fastuoase. mai ales cei îmbogăţiţi prin comerţ şi prin producţia meşteşugărească. dar afirmaţia lui e foarte discutată. după ce nu s-au mai arătat dispuşi să accepte autoritatea absolută a acestuia. E sigur însă că în 686 aceste trei personaje. Nu s-a întîmplat la fel cu cei doi adjuncţi ai s ă i . Oricare ar fi diferenţele de plan. Tot în epoca c l a s i c ă . Ulterior s-au construit în apropierea lor. arhontele în sensul strict al c u v î n t u l u i . cu construcţia cărora se mîndreau cei mai buni arhitecţi. arhontele prin excelenţă. război — formau colegiul arhonţilor. impunătoare băi publice — terme — cu multiple instalaţii. A R H O N T E [A R K H O N]. era adevăratul şef al guvernului. Cel puţin o vreme. Acest termen. citarea sa în texte constituie pentru noi unul din elementele cele mai solide ale cronologiei greceşti. S-au numit dihonii mai intîi cei doi magistraţi pe care aristocraţii i-au impus regelui. Nu ştim nici c î n d au fost create aceste două funcţii si nici dacă la început a existat numai una. Ce! mai important dintre ei era ce! care dirija viaţa politică. dar principule şi spiritul arhitecturii greceşti au păstrat o unitate neobişnuită de-a lungul întregii evoluţii a artei elenice. poate la s f î r ş i t u l secolului al IX-lea. la care avea acces orice nobil. suveranii sau guvernatorii care-i reprezentau si-au construit palate. Instituirea arhontatului a fost generată de practici politice empirice şi s-a petrecut probabil în timpul domniei unor suverani fără personalitate. care au devenit un punct central pentru aşezările respective. vor face din locuinţa lor o reşedinţă agreabilă. doreau să aibă străzi largi şi comode. s c l a v i şi î ş i petreceau aici doar nopţile. Totdeauna fîntînilor li se acordase o atenţie deosebită şi încă din secolul al Vl-lea erau adăpostite sub colonade. a cărui dezvoltare e paralelă cu evoluţia regimului politic. domină tendinţa de a da monumentelor o înfăţişare cit mai bogată şi mai impunătoare. P. Acestea s î n t principalele tipuri de clădiri ale Greciei antice. în greceştp oikhon înseamnă „conducător". administraţie. comanda armata. epocă în care documentele arheologice atestă existenţa unei aristocraţii extrem de bogate. în anumite oraşe. Locuitorii.

ca să-i fure averea. dîndu-i un ghem pe care să-l depene în urma lui. dezvoltarea economiei (care nu mai era exclusiv agricola). Tocmai în calitate de tesmotet. la Samotrate. Aristarh a devenit celebru mai ales prin opera de editare a lui Homer. A compus în special ditirambi dionisiaci. în secolul al Vl-lea. F ARISTARH [ARISTARKHOS] D I N S A M O S. în felul acesta au fost transferate asupra cetăţii puterile judecătoreşti. fiica lui Minos şi 3 Pasifaei. Ariadna a fost deseori înfăţişată împreună cu Dionisos şi e foarte probabil că la orig inea fost o zeiţă. Arion î călătorit foarte mult: un timp a stat la Sparta. s-a îndrăgostit de Tezeu. D e asemenea. însărcinaţi să elaboreze şi să aplice legile corespunzătoare noii situaţii. incă de la începutul secolului al V-lea. * Cîntireţ din citară. Atunci s-a întîmplat miraculoasa aventură povestită de Herodot: mateloţii au vrut să-l omoare pe poet. S-au adăugat astfel şase tesmoteţi (thesmothetai). iar numărul lor s-a ridicat la 500. Dar la această dată arhontatul î ş i pierduse orice importanţă. la ieşirea d in funcţie. pe lîngă autoritatea executivă. după reforma lui Clistene candidaţii au fost propuşi de deme fdemoi).R. ca şi Alcman. A R l O N. conducerea trece In mîinile strategilor aleşi. iar după 457 funcţia de arhonte devine accesibilă pentru toţi cetăţenii. mort la Alexandria (circa 143). d a r m a i a l e s l a C o r i n t . R. numiţi pentakosiomedimnoi. Astronom din epoca elenistică [vezi A s t r o n o m ie]. La ieşirea din funcţie. şi tribunal pe colina Areopagului. I-a luat în spinare şi I-a dus pînă la capul Tainaros. ca să se întoarcă în Grecia. probabil discipol al lui Alcman. Apoi a fost aruncat în mare. cea de a doua clasă censitară. D. dar judecau doar delicte care nu interesau direct viaţa statului. L-a ajutat să se descurce în Labirint [vezi T e z e u ] . încît numele filologului a ajuns sinonim cu . D. cei nouă arhonţi treceau automat în bule. apoi s-a îmbarcat pe o corabie corintiană. P. se ocupau numai de probleme fără caracter politic. pentru ca astfel numărul arhonţilor să fie egal cu al triburilor. iar Clistene a adăugat un al zecelea arhonte. prin faptul că putea deveni arhonte numai un membru al primei clase censitare. propuşi cîte zece de către fiecare din cele patru triburi. Solon i-a păstrat caracterul aristocratic. născut pe la 215. unde un delfin. însărcinat cu secretariatul. deţinute pînă atunci de capii de familie. pe lîngă tiranul Periandru. . iar arhonţi i. în insula Lesbos. P. cei mai bogaţi cetăţeni.. la mijlocul secolului al Vll-lea. unde o descoperă zeul Dionisos şi devine amanta lui. Ariadna. care era în acelaşi timp un consiliu. unde a strîns mulţi bani. numărul arhonţilor a crescut la nouă. Arion a fost citarist. Ariadna îl însoţeşte. Poet liric din secolul al Vl-!ea. fărîmiţarea familiilor aristocratice.critic riguros şi care nu greşeşte". Arion a obţinut favoarea să mai cînte pentru ultima oară. Totodată porţile arhontatului se deschid şi pentru cavaleri. Filolog din epoca alexandrină. care s-a bucurat de o aşa de mare autoritate. (n. necesitatea de a proteja o întreagă clasă de oameni ameninţată de mizerie puneau atîtea probleme î n c î t . cînd a venit în Creta să omoare Minotaurul. arhontatul n-a suferit nici o modificare. dar e părăsită de erou pe insula Naxos. ARISTARH [A R l S TA R. continuau să intre în tribunalul Areopagului. Cînd Tezeu pleacă din Creta. vrăjit de muzica sa. înconjuraţi de toate onorurile. Arhonţii erau desemnaţi prin tragere la sorţi. Pînă în 487. De aici a plecat în Italia. tr. A R l A D N A. Discipol si succesor al lui Aristofan din Bizanţ [vezi numele] la Biblioteca regală a Ptolemeilor. K HO S].) 70 . îmbrăcat în veşmîntul său splendid de citared* (kithoraoidos). se introduceau în urnă 40 de nume de candidaţi.epocă. Dracon î ş i va redacta în 621 celebrul său cod. Din spirit democratic şi pentru ca riscul de fraudă să fie mai mic.F. născut la Metimna.

atunci cînd Atena s-a văzut direct ameninţată de perşi. au fost făuritorii măreţiei ateniene din anii de răscruce ai înfrîngerii perşilor. D. Totuşi a adus patriei un nepreţuit serviciu. el a dat dovadă de mare curaj în războaiele medice. Muzeul Naţional din Napoli. Şi tot personalitatea lui Aristide a contribuit probabil la succesul rapid al Ligii de la Delos. E N E. cînd i-a înşelat pe spartani în afacerea reconstrucţiei zidurilorAtenei. Ca si filozofii cinici. arhonte şi strateg. Ridicat de partidul moderaţilor pentru a-i contracara pe democraţi. care se citesc în şcolile conformiste. Participanţii la această Ligă. trebuie să recunoaştem că figura lui Aristide păleşte alături de un Miltiade sau de un Temistocle. A R I S T I D E (A R l S T E l D E S]. ademeniţi de promisiunea că vor fi cu toţii egali în drepturi. Aristide (aproximativ 540—468) s-a născut dintr-o familie nobilă. pe care le considera inferioare mese71 .βΕ8ΒΒβΒΛί»»βΜ«=*=*=* ΛΊρυα/'/τ^ΰΈν^ ιπππτνy v&jm Ariadna şi Dionisos. foto H/rmer. Temistocle s-a folosit de el în 478. Se cunoaşte o anecdotă edificatoare. A R I S T I P [A R l S T l P P G S] DIN C l R. sub conducerea lui Xerxes. deşi au s ă v î r ş i t multe fapte puţin onorabile. a fost trezorier a! Atenei. Detaliu de pe un crater al pictorulu i lui Pronomos. care ni-I arată înscriindu-şi numele pe buletinul de ostracizare dat unui analfabet. Circa 410. acela de a acoperi cu renumele său de integritate acţiunile cele mai dubioase. Aristip dispreţuia cunoştinţele speculative. dar η-a avut nici o iniţiativă salvatoare. Aristide a plătit în 483 printr-un exil (de altfel foarte scurt) v î l v a pe care partizanii săi o făcuseră în jurul lui. Aceştia. După c e a fost rechemat în patrie împreună cu ceilalţi proscrişi. P. Cu toată cinstea sa legendară şi înalta sa ţinută morală. S-a născut în jurul anului 390 şi a fost elevul lui Socrate. Aristide pare un personaj făcut anume pentru „bucăţile alese". şi-au putut da seama în mai puţin de 15 ani că fuseseră înşelaţi şi că deveniseră pur ş i simplu supus ii atenienilor.

una dintre cele mai poetice ş i mai fantastice piese ale lui Aristofan. neliniştit de soarta pe care i-o pregătesc femeile. Viespile (422). N o r i i (423). a întemeiat şcoala hedonistă. vor fi ale tuturor. cu care se arătase atît de neîndurător. apoi nepotul său Aristip Metrodidactul (=elevul mamei sale). Cel mai mare poet al comediei vechi [vezi C o m e d i e ] . arată cum atenienele pun mina pe putere şi hotărăsc că de acum înainte toate bunurile. (îl va alege pe Eschilsau pe Euripide?). a doua zi după moartea ultimului dintre cei trei mari tragici ai Atenei. critica sofiştilor şi mai ales a lui Socrate. care a trăit pe lîngă Ptolemeu l Soter. profesorul lui Piron. şi mai ales la elevul său B. Dar şcoala cirenaică a deschis în primul rînd drumul epicureismului. în mod tradiţional. ca să aducă de acolo un poet mare. AR. zeul orb al bogăţiei. Plutos. Brooşte/e (405). ni s-au păstrat doar 11 : Acarnienii (425). care l-a adulat pe Alexandru. îndemna la sinucidere*. Dintre filozofii cirenaici. în care doi atenieni. Aristofan s-a născut cam în 455 şi a murit probabil în jurul anului 380. Hegesias Peisitanatos care. numită şi cirenaică. satiră la adresa demagogului Cleon şi a poporului atenian (personificat prin Demos. în ciuda 72 . Anumite elemente cirenaice se regăsesc la Anaxarh din Abdera. contra căruia s-a ridicat Epicur. î ş i recapătă vederea în sanctuarul lui Asclepios. întors în oraşul său natal. a ajuns la un pesimism radical. tr. aşa cum arată numele său. şi Demetrios din Faleron. de la cuvintele greceşti pe/rho „a convinge" şi î h o n a t o s „moarte:' (n. se pot observa puternice influenţe cinice. în traducere literală „oraşul cucilor din nori"). regele Tràciei. După el. la conducerea căreia i-a urmat fiica sa Arete. El nu putea să renunţe la glumele grosolane şi obscene care făceau parte. lesmoforele (411) aduce în scenă pe Euripide. a preconizat cosmopolitismul şi indiferenţa faţă de orice lucru. Adunarea femeilor (392). Dincele44 de comedii pe care le-a scris. Pacea (421). în L/s/st rota (411) femeile ateniene născocesc un mijloc eroic prin care î ş i s i l e s c bărbaţii să încheie pace cu Sparta. înţeleptul — după părerea lui — se bucură de clipa de faţă şi domină împrejurările. în care Dionisos zeul teatrului. închisă într-o peşteră. discipolul său. pe care-l confundă cu aceştia. Păsările (414). în sfîrşit Plutos (388). Cavalerii (42-4). căci Aristip considera plăcerea ca o senzaţie efemeră. afară de prudenţă şi de dreptate. Atenian de origine (deşi duşmanii îl acuzau că ar fi uzurpat titlul de cetăţean). altă satiră literară. Teodor Ateul. Aniceris a repus în valoare relaţiile sociale. dar avem motive să credem că.on Boristenitul.ISTOFAN [ARISTOPHANES]. Imaginaţia şi verva comică a lui Aristofan nu cunosc limite. satiră a maniei de a fi judecători la procese. tiranul Ciprului. unde l-a î n t î l n i t pe Platon. Lisimah. un bătrîn ramolit) care se lăsa înşelat de e l . nedînd importanţă decît sentimentului de plăcere în momentul producerii lui. unde este abordată problema socială a repartizării averilor. din genul comediei vechi. făcînd aluzie la anumite idei feministe şi comuniste utopice care circulau pe atunci la Atena. în care ţăranul Trigeu se urcă la cer pe spinarea unui cărăbuş.riilor manuale. Pare să fi fost influenţat de relativismul lui Protagoras. sătui să tot plătească impozite. de la Epidaur. o * peis/îhanoîos. Povestea vieţii lui se confundă cu cea a pieselor sale. unde Aristofan. inclusiv femeile. dar l-a înfruntat cu curaj pe Nicocreon. coboară în infern. Ca să scape de acest pesimism. manie de care sufereau numeroşi atenieni. ca să-l roage pe Zeus să pună capăt războiului ş i să elibereze Pacea. întemeiază o cetate nouă între cer şi pămînt (Nepne/okokkygia.S. Aristip η-a fost atras de viaţa civică şi s-a dus la curtea tiranului Dionisios. La el. El a preconizat în acelaşi timp indiferenţa şi simţul oportunităţii. P.) pledoarie curajoasă pentru pace în momentul c î n d războiul peloponeziac s f î ş i a Grecia de şase ani.-M.

care a murit ia scurt timp după ce i-a născut o fiică. în vîrstă de 17 ani. lexicograf. A predat aici timp de 13 ani. Aristofan caută î n a i n t e de toate să provoace rîsul ca să cîştige premiul la concursul de comedii ş i . Filip al ll-lea. a venit la Atena şi a intrat la Academia lui Platon. unde prinţul domnitor Hernneias fusese convertit la filozofie de către cîţiva elevi ai Academiei. geniul său comic η-a avut egal nici în Grecia şi nici pînă azi în alte ţări. unde a rămas timpdedouăzecideani. ARISTOFAN [ARISTOPHANES] D I N B I Z A N Ţ . un oraş de pe litoralul Asiei Mici.tr. şi se pare că a avut convingeri conservatoare. a îngrijit ediţii vestite din Homer. în al doilea r î i i d . tragici şi comici ai Greciei. atunci cînd era'căzu l. în faţa insulei Lesbos. pe Nicomah. Aristofan s-a comportat din acesL punct de vedere cu mai multă discreţie d e c î t majoritatea rivalilor săi. zeul teatrului. era o enciclopedie vie. regele Macedoniei. în 341 Aristotel s-a căsătorit cu Pitias. a completat Catalogul lui Calimah ş i . in 367. * Luptători de la Maraton (n.. Pînă în 335. instalaţi în apropiere. deşi n-a făcut parte din nici un partid. în Eubeea. ARISTOTEL [ARISTOTELES]. Ajuns în Asia. apoi în Lesbos.Comedia ştie şi ea ce este drept". „marathonomakhci"*. metropola Stagirei. E lucru cert că influenţa intelectuală şi morala ?. Moartea lui Alexandru (323) a provocat în Grecia o răscoală contra Macedoniei. R. care I-a determinat să se retragă la Halcis. la Stagira. distingem S-a născut în 384. încredinţează filozofului educaţia fiului său Alexandru. pe atunci în vîrstă de 14 ani. lanorddeAtos. Piesele sale surprind prin lipsa de respect la adresa zeilor şi chiar a lui Dionisos. Era fiul lui Nicomah. dar e vorba şi aici de o tradiţie literară şi nu trebuie să tragem concluzia că Aristofan ar fi fost un liber cugetător sau un ateu. pe care-l numea . politice şi literare a l e timpului său. Nu e un simplu bufon. o femeie din Stagira. regele Macedoniei. Aristotel a părăsit Macedonia şi s-a stabilit la Atena. Un prim nucleu de elevi s-au strîns în jurul lui Aristotel la Asos (în Troada). Aristarh [vezi numele] a fost unul din elevii săi. Opera lui Aristotel e imensă.) în ea două părţi: operele de tinereţe şi cele 73 . î ş i bate joc mai ales'de demagogi şi sofişti. Ca şef al Bibliotecii regale din Alexandria. Aristotel a citit tot. R. Aristotei a rămas în Macedonia. şederea la Atena a devenit primejdioasă pentru filozof. pentru a le ameliora. Aristotel şi prietenul său Xenocrate s-au dus la Atarneus. el proclamă cu mîndrie: . O boală de stomac de care suferea de multă vreme i-a curmat viaţa în 322. la gimnaziul Lykeion [vezi L ίο e u]. în 347. cunoscut ca un mare prieten al macedonenilor. Mare filolog din epoca alexandrină (circa 250—175). bibliograf şi editor de texte. F.aparentei lipse de delicateţe. F. la Mitilene.. Platon şi-a dat repede seama de însuşirile excepţionale ale elevului său. Hesiod şi din principalii poeţi lirici. A fost în acelaşi timpgramatic. pînă la moartea maestrului iau. unde a pus bazele şcolii sale. El se dovedeşte a fi un mare poet liric. S-a recăsătorit cu Herpilis. Alexandru cel Mare pornind la cucerirea Asiei. l s-a intentat un proces de impietate. colonie grecească din Peninsula Calcidică. în gramatică a creat teoria analogiei. locuind mai mult la castelul Mieza. în coruri şi cîteodată chiar în dialog. care i-a dăruit un fiu. Lui i-a dedicat Aristotel celebra sa Etico. sora lui Hermeias. Alexandru a trimis mereu fostului său profesor mostre de plante şi de animale rare de tot felul. pecare-i admira atît de mult. în Macedonia. în 342. într-adevăr. medicul personal şi prietenul lui Amintas al ll-lea. în 335. î ş i bătea joc de oamenii dintr-o bucată. să critice obiceiurile sociale. Totuşi. lui Aristotel asupra lui Alexandru a fost profundă.spiritul" sau „cititorul". mai ales. aproape de Pela. eu elevul său regal. survenita în 347.

este mişcarea eternă a sferei stelelor fixe. după cum tot circulară. de unde de altfel le şi luase adesea. în regiunile cereşti domneşte o ordine imperturbabilă. mişcarea artificială e provocată. care studiază judecăţile. după (în greceşte meta) Fizică—. gîndirea care se gîndeşte pe sine şi care mişcă sfera aştrilor ficşi prin forţa ei de atracţie. dintre care multe au intrat în limbajul curent. pe care filozoful doreasă-l îndrepte progresiv spre filozofie şi ştiinţă. Acest lucru caracterizează opera de maturitate. Se includ aici dialoguri ca Eudem. Cei vechi admirau foarte mult aceste opere. marea descoperire a lui Aristotel. Filozofia aristotelică e de fapt un platonism reformat. Adevărată enciclopedie ştiinţifică şi filozofică. ca şi cea a lui Platon. car e studiază termen ii. numite categorii. care ocupă un loc central în lucrările lui . Opera de tinereţe era destinată. Dar această formă nu se realizează decît în şi printr-o materie în care forma se află întipărită şi care o individualizează. fizico tratează în esenţă teoria mişcării şi a schimbării în domeniu! naturii. sau opere ca Protrepticon şi tratatul Despre filozofie. cauza finală (care răspunde la întrebarea: de ce?) şi cauza eficienta (care răspunde la întrebarea. mişcarea aştrilor e circulară. este structura specifică. destinată discipolilor lui Aristotel şi nu marelui public. care se află la limita universului. Esenţa unei fiinţe (numită mai tîrziu quidditote) se defineşte prin formă. Dintre celelalte tratate aristotelice menţionăm: Despre meteorologie şi Despre generaţie şi corupţie. încercînd să precizeze evoluţia gîndirii lui Aristotel şi felul în care s-a îndepărtat încetul cu încetul de Platon. chiar şi din punct de vedere literar. Mişcarea naturală este spontană. Aristotel a dat dintr-o dată 0 formă definitivă logicii formale pe care a elaborat-o. Acestea din urmă au fost grupate sub numele de Organon. dar în sens invers. Aristotel foloseşte mai multe perechi de noţiuni opuse: substanţa (subiectul verbului) şi atributele sale. Interpretarea curentă a teoriei ideilor [vezi P l a t o n ] . căreia 1 se opune domeniul artei şi al cerului. adică instrumente ale cunoaşterii. Trebuie să adăugăm că diferitele tipuri de atribute sînt grupate într-un anumit număr de clase. Pentru aceasta a recurs la o serie de noţiuni şi opoziţii. Aceste noţiuni s î n t aprofundate nu numai în Metafizică — care î ş i datorează numele locului ce i-a fost dat în seria operelor lui Aristotel. despre care a scris un tratat special (Despre cer). accidentele (a căror prezenţa e întîmplătoare) şi calităţile specifice 74 (legate de esenţă şi a căror prezenţă defineşte specia). această parte a operei lui cuprindea aproape 400 de lucrări. a treia propoziţie (concluzia) se impune în mod necesar. în măsura în care ea determină materia. cu un simţ foarte viu al empiricului şi al concretului. care făcea din acestea nişte entităţi transcendente. Fizica ajunge astfel la o teologie. Pentru el ideea (sau forma) este imanentă individului. Ne-au rămas doar fragmente. potenţialitatea (sau virtualitatea) şi actul (sau realizarea). unui public de neiniţiaţi. pe care Stagiritul îl deţine de la profesorul său. Aristotel a ştiut să sistematizeze în ele cea mai mare cantitate de cunoştinţe pe care le-a putut acumula vreodată un om. dintre care s-au păstrat aproape în întregime doar 47. i s-a părut lui Aristotel inacceptabilă. care trata despre nemurirea sufletului. pe care erudiţii de azi le cercetează cu atenţie. Hermeneutică. Ajungem astfel la lucrările de biologie. precedate de Categorii. ci şi în lucrările de logică. actul pur. care împacă gustul cunoaşterii generale. Analiticele. cum?). în vreme ce lumea sublunară lasă un loc larg hazardului şi libertăţii. centrată pe o divinitate unică. despre silogism. raţionamentul-tip prin care. unde îmbracă un aspect particular. fiind date două propoziţii. El este alcătuit din următoarele părţi: Respingerea sofismelor şi Topicele (Locurile comune). Cu aceste tratate. care face dintr-o fiinţă ceea ce este ea.de maturitate.

tradusă în latineşte. Primii succesori ai lui Aristotel au adus completări remarcabile operei sale. pentru mulţi comentatori intelectul activ confundîndu-se cu Dumnezeul lui Aristotel. de către Boetius (în secolul al V-lea — al Vl-lea e. apoi asupra activităţii intelectuale. mai î n t î i asupra percepţiei. dispărute pentru un timp. condamnînd împrumutul cu dobîndă şi preconizînd întoarcerea la mica economie familială. Aristotel ar fi vrut să restaureze vechiul polis si să-l vindece de neajunsurile sale. Găsim în aceste lucrări teorii foarte elaborate. elevul lui Damascius [vezi numele]. împreunăcu primele douătratate ale Organon-ului.n.).. definit ca formă a corpului organizat. Filopon (secolul al Vl-lea) şi Simplicius. au fost găsite şi reeditate în timpul lui Sylla (anul 86).. numită şi isogoge. Aristotel afirmă aici superioritatea valorilor contemplative. Dintre toate una singură a ajuns pînă în secolul al XlX-lea e. Totuşi ele au fost studiate de profesori ca Siger de Brabant. care are viaţa în stare potenţială. Evul Mediu timpuriu η-a cunoscut decît aceste două scurte traduceri din Aristotel. Astăzi. dintre care cea mai însemnată este Etico către Nicomah (menţionăm şi Etica Mare şi Etica către Eudem). în Occident. (Asupra lor s-a discutat mult în evul mediu. dar cu mijloace diferite. pînă cînd predarea acestor doctrine a fost interzisă (1210—1277). Politica este încoronată prin lucrările de morală. Aristotel şi elevii săi au întreprins studii preliminare precise asupra unui număr de 158 constituţii. Trebuie să menţionăm de asemenea Introducerea la Categorii de Porfirios [vezi numele]. Traduceri latine redactate în Spania în secolul al Xll-lea au pătruns curînd în Franţa. ele au format obiectul exegezei unor comentatori pătrunzători ca Alexandru din Afrodisias (secolul al Ill-lea). In s f î r ş i t . Africa de nord şi Spania şi-au construit teoriile încercînd să concilieze credinţele lor cu sistemul aristotelic. tratatele despre Părţile animalelor şi încoronarea tuturor Generat/a animalelor. Rezervă un loc foarte important studiului prieteniei şi a lăsat elevului său Teofrast [vezi numele] o descriere a caracterelor. c u r î n d s-a dat şcolii De la verbul per/pateo „a se plimba" (n.n. ne-a rămas de la Aristotel un Tratat de retorică. în vederea elaborării Politicii sale. Dar opera sa a fost tradusă în secolul al l ΧΙ ea în limba arabă. iar Leibniz s-a inspirat şi el din ea. criticînd economia bazată pe profit (hrematistica). n. iar marii filozofi arabi şi evrei din Asia. ca să nu mai vorbim de psihanaliza zilelor noastre.tr. studiază cu o mare fineţe acţiunea voluntară şi teoria virtuţilor. numit şi „primul motor"-) Poet/ca conţine celebra teorie a purificării pasiunilor (katharsis). Scrierile „esoterice". din ordinul Califilor din Bagdad. Temistios (secolul al IV-lea). pentru că·-acolo era obiceiul ca discuţiile să se poarte în timpul unor plimbări*. dar şcoala peripatetică a fost repede eclipsată de succesul marilor ş c o l i elenistice: epicureismul şi stoicismul. care sînt capabile să ocupe o poziţie de mijloc între excesele opuse. Aristotel preda într-un gimnaziu numit i. teorie care distinge un intelect pasiv ş i un intelect activ.: Constituţia Atenei.Aristotel: cele mai importante s î n t : voluminoasa Istorie o animalelor (sau mai degrabă Cercetare asupra animalelor'). ice u i [vezi c u v î n t u l ] . provocînd o mare emoţie. Ştiinţa lui Galileu şi filozofiile clasice ale lui Descartes şi Malebranche s-au aşezat pe o poziţie opusă doctrinei aristotelice. î n c e p î n d mai ales cu secolul al 111-1 ea e. într-o anumită măsură. iar Thomas d'Aquino a elaborat o sinteză pe care scolastica a vulgarizat-o în scurt timp. insistînd asupra locului pe care Stagiritul despre suflet.n. o constituie Tratatul sale numele de Peripatos sau de Şcoala peripatetică. lucrări noi caută să dea alte interpretări învăţăturii lui Aristotel. dar Locke a reţinut şi a dezvoltat elementul ei empiric. care a jucat un rol atît de însemnat în dramaturgia secolului al XVII-lea e.) 75 . Ca şi Platon. El acordă un loc important preocupărilor economice.

P. M"m.sc/ics Institut. un scut enorm scobit în partea de sus. Regele cerea de la capii de familie numărul de oameni de care avea nevoie.-M. chiar în timp de pace.S.l rare luptau izolat şi de vitejia cărora 76 Cască corintiană. Despre armatele cretane nu cunoaştem practic nimic. în încăierările corp la corp (cum erau pe atunci bătăliile). trupe recrutate dintre supuşii săi. spartanii se aflau sub arme. care veneau pe cîmpul de luptă suiţi pe care şi apoi se înfruntau pe jos. . si corpurile organizate si bine echipate din epoca elenistică estetot atît de mare. Muzeu din Olimpia. Rolul cel mai important îl deţineau căpeteniile. trib după trib". „fratrie după fratrie. dar inventarul arsenalului de la Cnosos ne face să bănuim că un rol important în bătălii revenea carelor de luptă.îl rezervă studiului dificultăţilor (aporiilor). o platoşă scurtă. într-un duel în faţa soldaţilor. Echipamentul consta dintr-un coif uriaş cu creastă. pe care îi mîna împotriva Troiei o coaliţie de regi. Fiecare rege î ş i avea trupele sale. Mijbcul secolului a! Vlt-lea. fiecare din aceste grupuri lupta pentru sine. ca şi diferenţa dintre oastea seniorilor feudali şi diviziile pe care le mobilizează un război din timpurile noastre. Diferenţa dintre masa de luptători. de care dispunea ca un stăpîn absolut. Cetăţenii ei rămineau soldaţi în tot cursul v i e ţ i i . care rezultă din punerea faţă în faţă. care acoperea tot corpul. Se pare că primele progreso în arta militară se datorează Spartei. în aceeaşi problemă. apoi î i aranja. cum e cel de care s-a înspăimîntat Astianax. H o m e r n e d ă informaţii mai explicite despre trupele conduse de Agamemnon şi se poate presupune că textul Iliadei amestecă amintiri din epoca miceniană cu realităţi din secolul al Vlll-lea. si de aceeaşi natură. o lance şi o sabie. aceasta fiind îndeletnicirea lor cea mai însemnată. a unor păreri contrarii şi care par la fel de valabile. Futo Oeuisches Archao/Oi T . aşa cum spune Nestor. Căpeteniile lor nu mai s î n t acei luptători de elit. A R M A T A .

apoi a unuia singur (de 77 .Muze ul Naţional din Atena.) Alături de cetăţeni. formate din luptători care nu făceau parte din r î n d u l cetăţenilor. Cască de bronz şi masca funerara de aur. în secţiuni. de servicii de intendenţă şi la nevoie se completa cu trupe uşor înarmate. executate în sunetul trompetei. dar comandate de ofiţeri spartani.Războinici. ''«"Iul . Detaliu de pe un basorelief atic. fofo X Ale/erz/s. care alcătuiau infanteria grea şi pe care comandanţii î i aşezau în falange. foto H. Muzeul Naţional din Atena. pentru obţinerea victoriei căpeteniile mizau pe acţiuni de masă. Exerciţii repetate î i obişnuiseră pe luptători cu mişcările de ansamblu. companii şi batalioane (lokhoi). Armamentul utilizat era greu . secolul a! XIII-lea. ci au rolul de a coordona o acţiune comună. (Aceste mişcări au fost comparate cu cele ale unui corp de balet. armata mai dispunea de genişti. Armata era pusă la început sub comanda a doi regi. depindea rezultatul bătăliei. Zuber. Mu//er-Brunker. începutul secolului al V-lea. Hopliţi. Foto R. Mu7ful Naţional din Atnna. ci după vîrstă. Oamenii s î n t repartizaţi acum nu după legăturile lor de familie. Detaliu de pe Vosui cu rdzbo'rt/ci.îl V|-|ÎM. Macedonia. Micene. această ultimă unitate avînd un efectiv de 640 de soldaţi. recrutaţi dintre perieci (perioikoi).

s e r v i c i u l militar rămînea totuşi în viaţa acestor oameni un simpli 1 accident. Pretutindeni şi totdeauna nucleul trupelor combatante l-au format cetăţenii şi fiecare dintre ei era dator să-şi dea viaţa pentru salvarea patriei. în tot cursul perioadei arhaice. erau chemaţi sub arme atîţia oameni de cîţi era nevoie. E adevărat că şi celelalte cetăţi elenice au fost obligate să se adapteze regulilor tactice care au reuşit atît de bine la Sparta. erau recrutaţi dintre cetăţenii cei mai săraci si dintre meteci. în număr din ce în ce mai mare. rămînînd totuşi disponibili pentru mobilizare pînă la 60 de ani. înainte de toate ei erau civil·. Această organizare remarcabilă a făcut din Sparta.. Stela funerara a lui Ar ist ion. . Muzeul Naţional din Atena. puterea militară cea mai redutabilă a Greciei. alţii erau hopliţi. cetăţenii rămineau sub arme între 18 şi 20 de ani. soldaţi care nu aveau titlul de cetăţean. Regii erau comandanţii supremi. chiar hiloţi şi mercenari recrutaţi după nevoie.la sfîrsitul secolului al Vl-lea). primea soldă şi o indemnizaţie de întreţinere. Dacă izbucnea un război. dar cu toate că mobilizările se repetau la intervale scurte (aproape totdeauna aceste mobilizări erau î n s ă parţiale). Fiecare venea cu echipamentul militar pe care-! primise ca efeb şi. Scăderea numărului de cetăţeni a micşorat forţa acestei armate începînd cu secolul al V-lea. iar trupele uşoare de arcaşi. La Atena. în unităţile de efebi [vezi cuvîntut]. Repartizarea pe arme depindea de avere. de exemplu. î n s ă compoziţia armatelor lor reflectă o stare de spirit cu totul diferită. Adevăraţilor spartani li s-au adăugat. H op l it. care dirijau operaţiile şi — cît dura campania — aveau dreptul de viaţă şi de moarte asupra tuturor oamenilor. cei mai bogaţi intrau la cavalerie. executata de Aristocies (510). După aceea î ş i reluau activitatea normală. Foto H-rrrîer. prăstiaşi şi peltasti (luptători cu suliţa). care asigurau paza teritoriului. perieci. atîta timp cît se afla sub arme.

Ofiţerii erau aleşi, alegerile fiind patronate de unul sau de mai m u f t i dintre cei zece strategi desemnaţi anual prin votul poporului. Disciplina, liber consimţită, era rnai puţin strictă decit la Sparta. Strategul putea foarte bine să pună în lanţuri pe un militar nedisciplinat, să-l degradeze, să-1 trimită î n faţa tribunalului, dar prefera să-l aducă pe calea cea bună prin convingere.
M

A R M O N I A . Tebanii o considerau fiica lui Ares şi a Afroditei, iar după tradiţia din Samotrace părinţii ei ar fi fost Zeus şi Eiectra. Armonia s-a căsătorit cu Cadmos ; la nunta lor au fost de faţă toţi zeii, care au făcut tinerilor căsătoriţi numeroase daruri. Printre cadouri se afla şi un colier, care avea să joace un rol important în expediţia „Celor şapte contra Tebei" [vezi acest articol]. Ca să pună mina pe ei, Erifile l-a trădat pe Amfiarau. Alături de această figură mitologică, mai există o Armonie, fără legătură (cel puţin la origine) cu prima; ea personifica ceea ce exprimă numele său p î n ă astăzi,

Ca să-i

faci pe soldaţi să a s c u l t e — s p u n e Xenofon care, cu toate simpatiile sale spartane, era totuşi atenian — trebuie să le arăţi ce avantaje rezultă din supunere, să le arăţi prin practică cum d i s c i p l i n a aduce numai bine celor ce o respectă şi rău celor ce o încalcă." Sărăcirea Greciei, slăbirea sentimentului civic, apoi d i s p a r i ţ i a cetăţii şi crearea marilor regate elenistice au modificat cu totul organizarea şi spiritul armatei greceşti. Ca şi Sparta odinioară, aceste noi regate se sprijină în primul rînd pe puterea lor militară şi depun toate eforturile ca să dea trupelor lor o superioritate zdrobitoare. Dar suveranii nu pot conta pe patriotism u l supuşii or şi nici pespiritul lor combativ. Armata de mercenari ia locul armatei naţionale. Ea va fi alcătuită de acum înainte din mercenari bine instruiţi, dar gata să servească pe cei care plătesc. Deşi soarta bătăliei depindea în cea mai mare parte de curajul soldaţilor, se semnalează totuşi apariţiaunor tehnici noi şi a unei noi strategii. S-a dezvoltat războiul de asediu, care avea nevoie de s p e c i a l i ş t i , de ingineri. Problemele de intendenţă, de aprovizionare a trupelor, care nu constituiau o problemă în vremea c î n d operaţiile se desfăşurau pe teritoriul naţional sau în ţinuturile învecinate, devin mai greu de rezolvat în expediţiile îndepărtate. Alexandru, de exemplu, a trebuit să studieze aceste probleme îndeaproape, c î n d a pornit ofensiva spre India. De acum înainte nu se mai poate proceda ca în trecut: armata constituie un corp organizat, independent de viaţa civică; ea poate să-şi impună voinţa ş i de aceea va juca un rol important în viaţa Politică a statelor greceşti. P. D.

P. D.
ARIAN [A R R l A N O S]. Istoricul şi

eseistul Arian (95—175 e.n.) s-a născut la Nicomedia, în Bitinia. in tinereţe a fost un auditor entuziast al filozofului stoic Epictet [vezi numele], ale cărui lecţii le-a reprodus în două lucrări: Convorbiri şi Manual. A ajuns înalţ funcţionar ai Imperiului, fiind protejat de împăratul Hadrian, care-l aprecia foarte mult. Ca admirator şi imitator al lui Herodot şi Xenofon, Arian a scris un Tratat de tactică, un Tratat de vînătoarc, precum şi opere istorice: Anabasis, istoria cuceririlor iui Alexandru cel Mare, si Indica, lucrare pe care n-o avem în versiunea originală şi care conţine multe pagini foarte Interesante, mai ales î n partea consacrată periplului lui N ear h.

R. F,
A R T A . In cadrul fiecăreia dintre perioadele evoluţiei sale, arta greacă se înfăţişează a t î t de unitară, î n c î t ar fi de dor'it să se studieze simultan manifestările ei în arhitectură, sculptura, pictură si genurile minore (ceramică, coroplastie, numismatică, orfevrărie). Evitotuşi dent, într-o enciclopedie cum este cea de faţă o atare formulă este inaplicabilă, c î t e v a observaţii cu caracter general se impun. De la început trebuie menţionat faptul că arta greacă, cu excepţia epocilor celor mai t î r z i i , a fost indisolubil legată de religie.

79

Chiar în civilizaţia minoică, unde creaţia pare atît de spontană, Incît e greu s-o explici altfel decît prin simpla bucurie de a exprima viaţa, vedem numai zeităţi, credincioşi care li se închină, sărbători celebrate în cinstea lor. însăşi Pariziana nu era un personaj izolat, cum o vedem astăzi, ci o femei e car e participa, împreună cu alte surori ale sale, la o ceremonie de cult. Singura care face excepţie e arta decorativă, cu. motive florale, frunze sau animale marine. Trecînd la arta greacă propriu-zisă, observăm că monumentele numite civile, care de altfel au fost construite mai tîrziu decît edificiile divine, aveau şi ele, în mentalitatea celor vechi, un caracter sacru; de exemplu, nimeni nu putea pătrunde în agora decît în stare de puritate rituală; cel puţin pînă la mijlocul secolului al V-lea, nu exista nici sculptură, nici pictură profană; statuile şi tablourile destinate să populeze şi să decoreze sanctuarele erau aşezate acolo ca un act de pietate, ca să înfăţişeze poporului imaginea zeului sau să comemoreze faptele eroilor. Nici artele minore nu se abat întru totul de la această regulă şi dacă vasele au de multe ori pe pereţii lor subiecte profane, să nu uităm că ele erau fabricate în mod special pentru a fi puse într-un mormînt sau consacrate ca nişte ex-voto-uri. De asemenea ele înfăţişau imaginea unui rit (de exemplu, bocete de înmormîntare) sau un subiect îndrăgit de zeul căruia oamenii voiau să-i fie pe plac. Foarte multă vreme nici figurinele de lut ars n-au fost considerate nişte simple bibelouri. Aceasta este explicaţia faptului că numeroase opere de artă greceşti au fost obiectul unei griji atît de pasionate din partea creatorului lor. Acelaşi cuvînt grecesc (tekhne) de• semna şi arta şi tehnica ş i , cînd citeşti textele, ai mereu impresia că la cei vechi esenţialul pentru un artist era să-şi cunoască bine meşteşugul, Cele şapte minuni ale lumii impresionau mai puţin prin frumuseţe, decît prin deosebita măiestrie pe care o presupunea realizarea lor. Oare frumuseţea lăsa publicul

indiferent? Fireşte ca nu, şi gustul grecilor, mai ales al unora dintre ei, era atît de exigent, încît artiştii încercau sa se depăşească între ei. Cînd urmăreşti arta greacă de la un capăt la celălalt al istoriei ei, ea î ţ i apare extrem de puţin revoluţionară. Să nu ne referim la contrastul dintre producţiile mileniului II şi cele ale mileniului I: două sau trei secole de întreruperesînt de ajuns ca să explice contrastul dintre ele. Mai mult, din ceea ce ne-a rămas din producţiile obscurei perioade intermediare îe vede lenta transformare a unui ideal care η-a fost părăsit dintr-o dată. După ce civilizaţia elenică s-a impus la începutul secolului al Vlll-lea, evoluţia va continua normal, fără salturi, fiecare generaţie silindu-se să perfecţioneze ceea ce a învăţat de la cea dinaintea ei. Fidelitatea faţă de trecut e atît de mare, încît imediat după apusul epocii arhaice, unii o regretă si se străduiesc să-i prelungească existenţa; şi astfel, în secoîul al V-lea, apar primele şcoli arhaizante. Afirmaţiile de mai sus nu privesc numai tehnica. Si mai izbitoare este continuitatea inspiraţiei. Arta greacă a reprodus totdeauna fiinţa umană şi totdeauna grecii au crezut în această idee pe care avea s-o formuleze Sofocle: „Multe sînt minunile lumii, dar din toate minunea cea mai mare este omul". Meritul artei greceşti nu constă în originalitate. După epoca geometrică şi după o lungă perioadă în care sculptura încetase să existe, iar pictura ignora figurativul, fiinţa umană ş i-a făcut apariţia, sub impulsul Egiptului ş i Or lentului, în această artă, unde va ocupa de acum înainte locul de frunte. Dar nici tipurile, nici temele nu sînt foarte variate. Statuile lui Policlet se inspiră din mai vechile statui de Kuros [vezi cuvîntul], muncile lui Heracles şi ale lui Tezeu se vor repeta ia infinit, planul şi înfăţişarea templelor se fixează pentru totdeauna în secolul al Vl-lea. îmbogăţirea Greciei, naşterea unui fel de romantism şide nelinişte, precum şi contactul cu Asia secolului al IV-Îea au adus într-adevăr elemente noi.

80

Artemis şi Acteon. Dstaliu de pe un crater atic al pictorului Iu i Pan. Al doilea pătrar al secolului al V-lea. Museum of F i n e Arts, Boston.

Dar această spiritualitate, mai înainte necunoscută, va anima nişte figuri ale căror proporţii, atitudini şi înfăţişare exterioară au rămas în esenţă aceleaşi. Noile reprezentări artistice greceşti nu se deosebesc decît prea puţin de cele create îndată ce artiştii s-au dovedit capabili să depăşească dificultăţile tehnice, singurele care i-au împiedicat la început să dea o expresie deplină unui ideal uimitor de consecvent cu sine însuşi de la un capăt la altul al civilizaţiei elenice. Poate că din cauza aceasta au confundat grecii în acelaşi concept arta şi tehnica; tocmai prin tehnică au putut vechii greci să atingă în operelelor deartă perfecţiunea, care, în ochii noştri, le situează în afara spaţiului şi timpului, într-o lume mai frumoasă decît a noastră. P. D. A R T E M I S . Artemis este una din zeiţele al căror cult a cunoscut cea mai largă răspîndire în lumea greacă. Singură sau alături de fratele său Apolon, ea domneşte asupra multor sanctuare, principalele fiind ia Efes, la

Delos şi la Brauron, în Atica. In epoca clasică, Artemis este mai ales zeiţa-fecioară. protectoarea animalelor şi care răpune cu săgeţile sale fauna sălbatică. Se pare că, la origine, ar fi moştenit atribuţiile şi chiar personalitatea acelei Magna Mater asiatice, a cărei putere se întindea asupra tuturor fiinţelor vii. în reprezentările iniţiale, păstra aspectul oriental al zeiţei pe care a înlocuit-o. O vedem într-adevăr cu o rochie lungă, o tiară cilindrică şi două aripi cu vîrfurile răsucite în formă de cochilie, încadrată de două lebede sau de doi lei, pe care îi ţine de gît sau de labe. Mai tîrziu, Artemis a căpătat înfăţişarea unei fete cu un aer cam băieţesc, îmbrăcată cu o tunică scurtă. Aşa o reprezintă In secolul al IV-lea autorul Diane/ cu câOfioara — probabil Leohares — şi Praxitèle, a cărui Diana de ia Gabii este unanim cunoscută. Din aspectul ei primitiv, Artemis a păstrat multe trăsături. Rămine zeiţa sălbatică, ale cărei săgeţi aduc moartea; m î n i a ei se abate în special asupra muritorilor vinovaţi de impietate, de exemplu asupra copiilor Niobei,
81

pe care îi masacrează ajutată de Apolon, asupra lui Acteon, vinovat, după unii, că a vrut să se întreacă cu ea în tragerea cu arcul, iar după alţii (versiunea care s-a impus în epoca elenistică) că ar fi văzut-o goală, pe cînd făcea baie. Şi victimele m î n i e i sale au fost încă multe. Natura cultului Artemidei a variat după regiuni: la Sparta, sub numele de Ortia, ea prezidează la ritualurile sîngeroase aie tinerilor care se bat în faţa altarului său. In Atica are ca sclave fetiţece poartă numele de „ursoaice". La Efes, cultul Artemidei îmbracă un aspect mai oriental. P. D· A S C L E P I O S . Asclepios era fiul l u i . Apolon şi al muritoarei Coronis. Mama sa fusese omorîtă de Apolon pentru infidelitate. Zeul a smuls copilul de la sînul mamei şi l-a dat centaurului Chiron să-l crească. Asclepios a învăţat de la acesta medicina şi a ajuns atît de expert în această artă, încît învia morţii. Zeus η-a răbdat această încălcare a ordinii naturale si l-a lovit cu trăsnetul său.

E posibil ca celebrul tho!os din Epidaur să nu fie altceva decît monumentul funerar al lui Asclepios. La Epidaur s-a constituit sanctuarul cel mai mare al lui Asclepios; după ce a fost divinizat, zeul mai nou a luat locul tatălui său, căci Apolon purta şi el numele de „vindecător", în ciuda faptului că omora fără milă pe duşmanii săi. Ca patron al medicinei, Asclepios a cunoscut o faimă considerabilă începînd cu sfîrşitul secolului al V-lea. Numeroşi pelerini veneau la Epidaur să-şi afle la el vindecarea. Asciepios le indica prin vise tratamentul potrivit. Sub egida acestui zeu s-au creat adevărate şcoli de medicină, mai ales în insula Cos. Asclepios face parte din categoria zeilor apăruţi mult mai tîrziu şi care existau doar în virtutea atribuţiilor lor. Viaţa lor liniştită şi cam abstractă η-a dat naştere la legende. în artă, Asclepios e înfăţişat pe monumente sub aspectul unui om cu barbă, meditativ şi binevoitor, întovărăşit de obicei de un şarpe. Unele imagini ale sale amintesc figurile

Relief votiv dedicat lui Asclepios. Circa 380 — 330. Muzeul Naţional din Atena. Foto Spyros Meletzis.
82

Si*''

filozofilor, ale căror portrete se înmulţesc începînd din secolul al IV-lea. P. D. A S I A . Pentru greci, Asia se limita la Anatolia [vezi numele], Persia, Siria şi Mesopotamia. Cu toate că au cunoscut provinciile occidentale ale Indiei şi în epoca elenistică au avut cu ele legături destul de strînse ca să se poată dezvolta acolo o artă denumită ,,greco-budistă" şi cu toate că au întreţinut printr-o serie de intermediari unele vagi raporturi cu Extremul Orient, Asia reprezenta pentru greci mai mult decît o entitate geografică: era străinătatea prin excelenţă, o lume cu desăvîrşire diferită de a lor, prin limbă, obiceiuri, religie si etică, între cele două surori de sînge regal pe care Atosa le vede apărînd în vis în Perşii lui Eschil şi care personifică Asia si Elada, nepotrivirea de caracter este ireductibilă; prima se complace în sclavie, cealaltă e gata să moară pentru libertatea ei. De la întemeierea imperiului persan, A s i a s-a confundat cu ceea ce se numea pur şi simplu Marele Rege. Mai înainte ea se identificase cu suveranii de importanţă mai mică, care domneau în provinciile mai apropiate, mai ales în Lidia, al cărei prinţ Cresus întreţinuse cu grecii relaţii amicale şi uimise lumea cu marea sa bogăţie. Licia, Frigia, Misia (în Asia Mică) şi îndepărtata Fenicie erau cunoscute şi ele, în timpul epocii arhaice, de către negustorii şi marinarii greci. A t î t în vremea cînd era unificată sub autoritatea regelui pers, c î t şi atunci cînd era divizată în regate mai mici, această Asie, a t î t de străină, η-a încetat niciodată să exercite asupra spiritului grec o atracţie pe care grecii o mărturiseau nu fără reticenţă şi pe care o suportau cu un oarecare sentiment de vinovăţie. Această

pînd cu secolul al Vlll-lea, sa caute moucicic unei arte noi. După ce grecii au alungat armatele lui Xerxes în 480 şi au simţit că se îndepărtează pericolul care-i ameninţase, după ce în 448 au încheiat un tratat cu perşii, moda orientului apare din nou. Credinţele asiatice pătrund în Grecia, iar gustul pentru o viaţă uşoară, după moda asiatică, se substituie austerităţii din trecut. S-a putut presupune că, atunci cînd au reorganizat arhitectural Acropolea, Pericle şi Fidias doreau în taină să rivalizeze-cu giganticele construcţii de la Persepolis. După nenorocirile de la sfîrşitul secolului al V-lea, bogăţiile şi puterea Persiei atrag atenţia si privirile tuturor cetăţilor greceşti, pînă în ziua în care Alexandru, ca să ia locul prestigios al Marelui Rege, va întreprinde expediţia sa pînă în Indii şi va înfăptui fuziunea celor două civilizaţii, obligînd Elada, care odinioară nu suporta jugul unui rege, să treacă, alătur*! de sora sa Asia, sub conducerea sa. A S T I A N A X [ASTYANAX]. P. D. Plă-

pîndul copil, pe care Homer ni-l arată speriat de panaşul care împodobea coiful tatălui său Hector, abia întors din bătălie şi înarmat pînă în dinţi, n-avea să supravieţuiască multă vreme părintelui său, dacă acordăm crezare tradiţiei celei mai răspîndite. Degeaba a încercat mama sa Andromaca să-l apere de mînia grecilor ; după căderea Troiei, Astianax a fost ucis fără milă şi capul i-a fost zdrobit de pămînt. Totuşi, după alte versiuni ale legendei, fiul lui Hector ar fi scăpat cu viaţă, iar Andromaca 1-a putut lua cu ea în Ep'tr, în suita lui Neoptolem. P. D.

A S T R O N O M I E . Edificiul impunător al ştiinţei astronomicegreceşti, bazat pe geometrie, nu datorează aproape nimic astronomiei babiloniene; caldeenii au furnizat savanţilor greci doar c î ţ e v a date practice elementare, de exemplu, zodiacul şi cele douăsprezece semne ale sale, diviziunea cercului ş i 1 a orei (în vigoare şi astăzi), o culegere de observaţii

atracţie era născută din curiozitatea în faţa unei civilizaţii deosebite d e a lor şi din invidia pentru un mod de viaţă mai înlesnit şi adesea chiar somptuos. Asiei îi datorează cretanii anumite î n s u ş i r i care au făcut bogăţia lumii mmoice, către Asia s-a îndreptat expansiunea miceniană si tot în Asia s-au dus grecii, înce-

Muzeul Naţionaidin Napoll. Foto Hirmer. Circa 480. la crepuscul. Xenofan. pitogon'cienii (datele şi însăşi existenţa lui Pitagora din Samos. care î ş i închipuia lumea ca o bulă de aer într-o masă apoasă. aparţine filozofilor care apar în coloniile greceşti din Asia Mică şi Italia de sud. Heraclst. precum şi punctele strălucitoare numite de noi „aştri" ar corespunde unor găuri perforate în nişte inele scobite. în sfîrşit. de la începutul sec. al V-lea. dar în alt mediu filozofic. mai ales cu privire la eclipse si. Pentru fizicienii din lonia. utile. care a eliberat de mitologie şi magie studiul naturii. Meritul întemeierii unei ştiinţe pozitive (fizica). în al doilea rînd. Anaxagora—marchează mai degrabă un pas înapoi. reflecţia filozofică avea ca obiect principal structura şi transformările materiei şi. al Vl-lea pînă la mijlocul sec.. Numele'lui Anaximandru din Milet (aproximativ 570) e legat de mai multe idei geniale: curbura suprafeţei terestre (a întocmit prima hartă pentru navigatori). precursoare ale almanahurilor. dupa ce a fost rănit mortal de Neoptolem. şi ultima lor licărire în zori jalonează calendarul agricol şi anunţă schimbarea vremii. sînt foarte nesigure) produc un fel de revoluţie în fizică. La sfîrşitul sec. după care cele două discuri luminoase (Soarele şi Luna). care a fugit ca să scape de ameninţarea perşilor în 520. Detaliu de pe o htdrie a pictorului iui Cleofrades. înregistrate timp de mai multe secole. (în tot timpul antichităţii. în Italia de sud. De aici o serie de cosmologii globale. în Grecia şi la Roma. şi . făcute din aer opac şi pline de foc. Arcturus). decît un progres al cosmografiei. făcînd din numere . Cu ajutorul tabelelor babiloniene a ştiut să prezică o eclipsă de Soare (28 mai 585?). Prima lor apariţie în an.) Dar în aceste opere tonul poetic vag şi afabulaţia mitică nu fac posibilă constituirea unui sistem al lumii coerent. sînt elaborate principiile astronomiei geometrice. personaj legendar. se pare că a afirmat primul că Luna primeşte lumina de la Soare. navigatorii şi agricultori pîndesc răsăritul şi apusul heliac al anumitor constelaţii (mai ales Pleiadele. Dar concepţiilehazardate alegînditorilor de maitîrziu — Anaximene. Căii Lactee. Anaximandru a conceput si o altă teorie. grecii aveau la început doar cunoştinţe rudimentare şi pragmatice: U lise observă Ursa Mare (care rămîne mereu pe cer). mai stranie şi mai puţin fericită. al Vl-lea. infinitul spaţiului şi pluralitatea lumilor. ca sa menţină direcţia corăbiei în timpul nopţii. alcătuirea şi legile universului. Hiadele. Empedocle.Astianax pe genunchii lut Priam. După cum dovedesc poemele homerice şi poemul lui Hesiod Munci şi zile. suspendarea Pămîntului în aer. principiile şi metodele astrologiei. roata cea mai de sus fiind aceea a Soareiu'i. El cunoştea şi înclinaţia eclipticei. aceste pronosticuri au format obiectul * "umeroasp culegeri. în aceeaşi epocă. cea mai de jos a. în care astronomia î ş i avea locul său: astfel Tales din Milet (circa 625—585).

a fost cea a mişcării circulare si uniforme. Pentru un observator situat pe Pămînt. fiecare planetă rămînea mereu la aceeaşi distanţă de Pămînt.iWj . mişcarea aparentă a acestora din urmă este proiecţia revoluţiei lor în jurul Soarelui pe sfera Stelelor Fixe. iar planetele „mici" aveau c î t e patru . mişcarea sferei celei mai centrale. Numărul şi distanţele acestor corpuri sferice corespun-· d eau unor proprietăţi aritmetice ş i compuneau o armonie muzicală. noţiunea de ordine raţională. Cealaltă dogmă fundamentală. degradarea şi dezordinea şi spaţiul de deasupra Lunii. cu o mişcare simplă. a treia şi a patra sferă explicau anomaliile sale—încetinirile şi acceleraţiile. închise una în alta. două sau trei sfere interioare se învîrtesc fiecare cu o mişcare proprie.. Teoria „Focarului central" şi a „Antiterrei" η-a avut succes. Primul. Sfera exterioară a fiecărui grup explica mişcarea diurnă. în care domneşte creaţia. Mercur. ci în jurul Pămîntului. Plecînd de la aceste principii. şi mai ales cele cinci „planete mici": Mercur. diferit de cel al sferelor exterioare. o rotire completă dura 24 de ore. pe care Platon (428— 348)-a lăsat-o moştenire astronomilor. Saturn şi sfera Stelelor Fixe. ca şi Focarul central). De la început. corectat ulterior de Cal ipos (către 335) şi complicat de Aristoţel (384— 322): aştrii sînt legaţi de nişte sfere transparente. Marte. ni s-a transmis un sistem astronomic straniu: la mijlocul lumii se află un Focar central (Hestio). se instalează pentru multe secole. Luna. în toate aceste serii. iar Platon o va impune: ei disting în cosmos rec/unea sublunară. de armonie divină incarnată în cosmos. inclusiv sfera Stelelor Fixe. în schimb doctrina poziţiei centrale a pămîntului sferic.arhetipurile lucrurilor ş i . era rezultanta mişcărilor efectuate de cele trei sau patru sfere ale grupului. astronomii greci au conceput două mari sisteme rivale. domeniul purităţii si al ordinii eterne. Problema era mult mai dificilă pentru cei şapte aştri numiţi „rătăcitori" (în greceşte astro pfaneta): Luna şi Soarele. combinată cu mişcarea anuală a Pămîntului însuşi în jurul Soarelui. Pămîntul. Marte. ei au fost obligaţi să înzestreze fiecare planetă cu o serie autonomă de sfere homocentrice. care antrenează toţi aştrii. întrucîţ Eudoxios şi urmaşii săi presupuneau că Pămîntul stă nemişcat în centrul universului şi că cele cinci planete „mici" gravitează nu în jurul Soarelui. nemişcat în mijlocul sferei cereşti. pitagoricienii formulează dogma sfericităţii Pamîntului. staţionar i le s i regresiunile. Reglînd convenabil viteza şi înclinaţia sferelor. pitagorician care a trăit între 450 şi 400. Jupiter şi Saturn. lucru contrar datelor 85 «•ΑΪ:ι&3*·-_X . în jurul căruia se învîrtesc zece corpuri'cereşti şi anume (de ia centru spre exterior): Antiterra (invizibilă din emisfera noastră. şi au un centru comun: centrul Pămîntului. Soarele. iar ansamblul aştrilor gravitează în jurul Pămîntului. a căror deplasare prezintă unele neregularităţi. în jurul unui ax propriu. cel puţin aproximativ. Soarele şi Luna aveau cîte trei asemenea sfere. schiţat de Platon. elementele constitutive ale materiei şi schemele tuturor structurilor. numită „retrogradă". Venus. pe care Parmenide (circa 500—450) o va accepta. După Eudoxios. Sub numele lui Filolaos. î n exterior există sfera Stelelor Fixe. a doua sferă explica mişcarea proprie. ca să poată justifica deplasarea planetelor cu o mişcare circulară uniformă. care se învîrteşte în jurul axei sal e de la est la vest. în total 27. se ajungea la „salvarea aparenţelor" (după expresia astronomilor din antichitate).". Acest sistem prezenta un defect grav: toate sferele erau concentrice în raport cu Pămîntul. singura de o frumuseţe desăvîrşiţă şi conformă naturii divine a lumii siderale.» . în sens direct. a planetei în Zodiac. în acelaşi timp. de care era ataşată planeta. perceptibilă spiritelor instruite. Venus. a devenit una din dogmele — rar discutate — ale astronomiei ştiinţifice pînă la Copernic. formulată de marele Parmenide din Eleea. Odată cu ei. planet el e s e suprapun între pămînt şi sfera Stelelor Fixe. Jupiter. a fost realizat de Eudoxios (la 368).

Ea a cunoscut un deosebit succes în epocile elenistică şi romană. şi variaţia timpului necesar astrului ca să parcurgă arce egale. Cel mai vechi horoscop cunoscut este o tăbliţă din 410. Astrologia în sensul strict al cuvîntului — arta de a determina influenţa celor şapte planete asupra pămîntului şi a oamenilor (în special asupra fiecărui individ). întemeiată pe metode aritmetice simple. toţi savanţii şi filozofii au respins cu indignare ipoteza lui Aristarh. (2) imobilitatea Pămîntului aflat în centru depindea de greutatea sa. dar a apreciat-o numai la „36. Moda extraordinară a astrologiei în lumea greco-romană se datoreşte nu numai influenţei crescînde a credinţelor orientale.000. sînt rezultatul cugetării elenistice.000 km (în realitate 150. Ea va domina în tot Evul Mediu. adică momentul naşterii sau al conceperii — s-a născut către sfîrşitul secolului al V-lea în Mesopotamia. Cu excepţia unui oarecare Seleucos din Seleucia (sec. Această teorie binecunoscută încă de la Apolonios din Perga (către 200) a fost aplicată la realitatea concretă a fenomenelor cereşti observate de cei mai mari astronomi ai antichităţii: de Hiparh din Niceea (activează între 161 şi 127). răspîndindu-se prin scrierile de astronomie populară şi mai ales de astrologie. s-a situat o tradiţie astronomică babiloniană. definite prin coordonatele lor ecliptice). numit epiciclu. dintre care cea mai desăvîrşită este Tetrabiblos-ul lui Ptolemeu.n. şi de Claudius Ptolemeu (activează între 127 şi 151 e. care contrazicea două prejudecăţi: (1) mişcarea perfectă era asociată cu puritatea 86 divină a empireului.000). In plus. pe care Ptolemeu l-a îmbogăţit cu încă 300 de unităţi. De aceea sistemul a fost corectat ulterior. fiind de natură divină. că cerul şi aştrii. în funcţie de poziţia lor în zodiac într-un moment crucial. ceea ce era mai simplu. al ll-lea).000. cele mai bune aproximaţii se datorează lui Posidonios din Apameea. larg răspîndite în sectele filozofice şi în marele public. pe care se învîrtea planeta însăşi. El a mai alcătuit şi un Catalog al stelelor (mai mult de 800. Pentru a justifica „anomalia heliacă" a planetelor mici — staţionări şi regresiuni — trebuia fie să roteşti centrul acestei orbite excentrice în jurul unui cerc mic. dar şi ideii. concurînd teoria sferelor. prin adăugarea teorici cercurilor excentrice în raport cu Terra şi a „epiciclurilor": dînd orbitei circulare descrise de planetă un centru diferit de centrul pămîntului. Cîteva spirite îndrăzneţe au refuzat dogma poziţiei centrales! a imobilităţii Pămîntului. Posidonios a putut să explice eclipsele „orizontale" ale lunii prin refracţia atmosferică şi fenomenul mareelor prin dubla atracţie a Lunii şi a Soarelui.25 ori diametrul Pămîntului (în realitate 108. pentru ansamblul sistemului planetar. Luna şi celelalte trei planete în jurul Pămîntului. fie. filozof stoic şi fizician (135—51): Pămînt — Soare =92. influenţează mersul . Aristarh din Samos (circa 280) a conceput sistemul heliocentric: Soarele este imobil în centrul universului. de structură geometrică. La periferia astronomiei pur elenice. pentru Soare şi Lună. se explica astfel şi „anomalia zodiacală" în mişcarea Soarelui şi a Lunii. Hiparh a descoperit de asemenea precesiunea echinocţiilor (deplasarea anuală a punctelor de intersecţie a eclipticei cu ecuatorul). diametrul Soarelui = de 39. să roteşti în jurul orbitei excentrice un cerc mai mic. dar avîntul astrologiei datează din sec. în ceea ce priveşte diametrul Soarelui şi distanţa de la Pămînt la Soare. singura anomalie observată de astronomi timp de secole. animat în plus de o mişcare de rotaţie de 24 de ore. iar Soarele. iar planetele se învîrtesc în jurul lui.9).). se explica variaţia distanţei dintre astru şi Pămînt. pare probabil că Heraclid din Pont explica mişcarea diurnă prin rotaţia Pămîntului în jurul axei sale şi considera că Mercur şi Venus se învîrteau în jurul Soarelui. în loc de 50".experienţei. al l ll-lea ş i lucrările de doctrină. inclusiv Pămîntul. a cărei inferioritate ştiinţifică era totuşi compensată de autoritatea lui Aristotel.

pe Prusias din Bitinia. şi-a asigurat prietenia romanilor. aşa cum par să dovedească mecanismul anotimpurilor. ultimul suveran al Pergamului. nepotul său. a dezvoltat economia ţării. cu anumite fenomene meteorologice regulate. profitînd de slăbiciunea Seleucizilor. după ce a învins pe galaţi. Eumene. au dus o politică net ost i l ă Seleucizilor. mul suveran care a domnit oficial asupra regatului Pergam. In P. În sfîrşit. de la Dardanele pînă la golful A TA L [ A T T A L O S ] . pe care l-a transmis. nici iniţiatorul gloriei şi prosperităţii acestui ţinut. Graţie aceluiaşi tezaur. lui Eumene al ll-lea. această epocă de strălucire. care i-a urmat în 159. D. 87 . şi-a asumat titlul de rege. care a urmat la guvernarea provinciei. Atai al Ill-lea. mai cu seamă întregul litoral egeean. Ca să glorificesuccesul armatelor sale. Atalanta si MeUnion. Circa 570. regele Pontului. Filetairos si-a trădat stăpînul. Muzeul Arheologic din Florenţa.treburilor pămînteşti. Filetairos. Fratele său Atai al ll-lea. micul stat al Pergamului. Totuşi el η-a fost nici întemeietorul statului. începuturile Per- gamului au fost modeste: Lisimah instalase în acest cuib de vulturi pe unul dintre ofiţerii săi. numit Eumene l. Detaliu de pe vasul Francois. pe Far n ax. nepotul lui Eumene. căruia îi încredinţase paza tezaurului lui Alexandru cel Mare. Fo'o Hj'rmer. Eumeneal ll-lea a construit la Pergam un mare altar al lui Zeus a cărui decorat i e sculptată avea să aibă o mare influenţă asupra artei elenistice. în 197. ce! al mareelor şi concomitenta dintre răsăriturile si apusurile heliace ale diverselor constelaţii. A murit în 133. în detrimentul cărora au cucerit noi provincii. Suveranii săi. N-au fost neglijate nici artele. Atai. Atai l. iar trupele sale au î n v i n s p e ga l aţi. Releu şi Me'eagru v î n î n d mistreţul din Cahdon. a obţinut să i se recunoască î n 261 independenţa . a lăsat moştenire romanilor tezaurele ş i teritoriile s a l e . şi-a î n s u ş i t banii cu care a putut să-l ajute pe Seleucos în bătălia de la Corupedion (281) şi să c î ş t i g e de partea sa dinastia siriană. el a întemeiat numeroase oraşe. ajutaţi de Egipt. Totuşi Eumene ai ll-lea nu s-a mulţumit să-şi înfrumuseţeze capitala. şi-a sărbătorit victoria oferind patru grupuri statuare de marmură pentru Acropolea din Atena. condus cu pricepere de prinţi inteligenţi şi fără scrupule. Atai l este pri- Smirna. s-a extins.

din nefericire cam neclare. A fost Oraşul Atena exista încă din epoca miceniană: pe atunci nu era o cetate mare si venea mult după Argos şi Micene. puneau capăt puterii arbitrare a judecătorilor. Solon. ca să atragă pe invadatori. celebru după ce obţinuse victoria de la Salamina în fruntea concetăţenilor săi. ATENA [ A T H E N A l] P. ci . se străduia să exercite un control asupra puterii executive. ei a reglementat. legile „draconice" reprezentau totuşi un mare progres. D. Atena şi-a cîştigat preponderenta prin dezvoltarea producţiei meşteşugăreşti şi a comerţului. raporturile dintre debitori şi creditori. alteori omorîndu-le la vînătoare. Ca si Artemis. synoikismos) si că şi-a apărat ţara de atacurile duşmane. a cunoscut în sec. î n spiritul umanităţii şi al justiţiei. care s-a sacrificat pentru' salvarea comună. al VI11-lea şi al V11-1 ea. care a apăsat asupra Greciei la începutul Vîrstei de Fier. aşa cum gîndeau cei vechi. un anume Cilon a vrut să se proclame tiran. S-au găsit totuşi pe Acropole urmele unui palat şi ruinele unor fortificaţii importante. Sigur e faptul că în timpul acestui gen de Ev Mediu. Tezeu. al Vll-lea. Chiar mai înainte de sfîrşitul sec. Tradiţia relatează că unul din regii Atenei. î n t î l n i m unele a l u z i i . ca toate celelalte state ale Greciei. Deşi ulterior avea să pară de o cruzime arhaică. ale căror corăbii puteau impune autoritatea Atenei şi transporta produsele regiunii. în primii ani ai secolului al Vl-lea. pe care pătura conducătoare nu-l accepta. Atalanta a omorît mistreţul care devasta Calidonul. acest lucru ar putea explica de ce şi-a păstrat raporturi s ţ r î n s e cu lumea ioniană. poporul. Ca si Artemis. întrucît. pînă la Delfi. în poemele sale. din jurul Atenei (acest proces de unificare se numeşte sinecism. că Atena a servit ca punct de plecare pentru un mare număr de emigranţi. căreia a trebuit să-i cedeze repede locul. Arcadiana Atalanta.A T A L A N T A . "nainte de a deveni î n imaginaţia grecilor fiică de rege. s e s p u n e totuşi că a acceptat să se căsătorească cu Melanion. Se pare că Atena η-a avut prea mult de suferit de pe urma invaziei doriene: Atica era apărată la nord-vest de muntele Citeron (Kithairon). concentrase sub conducerea sa diferite tîrguşoare. Itaca. Cecrops. sub impulsul său ia naştere o încercare î n c ă timidă de democraţie sclavagistă. care fugeau spre insule sau spre Asia Mică. ca peste tot. la binefacerile reale pe care le-a adus concetăţenilor administraţia sa. Fără îndoială. fiind gravate pe panouri pe care oricine le putea consulta. Se cunoşteau numele urmaşilor săi. Atena. oraşul nu era atît de bogat. Pacea c i v i l ă nu fusese încă instaurată şi situaţia oamenilor săraci era foarte precară. prin măsuri ale căror detalii ne scapă. a cărei calitate stîrnea admiraţia. subiect mult îndrăgit de scriitori şi de artişti. Dracon a fixat textele legilor. decîî iuţelii picioarelor sale. Tesalia şi pe coastele a s i a t i c e . Atalanta era protectoarea naturii sălbatice. a justiţiei şi mai cu seamă asupra economiei. S-au găsit In cimitirul Dipilon morminte ale acestor înalte personaje. mari frămîntări provocate în r î n d u l populaţiei de dorinţa de îmbogăţire a nobilimii. Pe atunci statul era guvernat de un număr mic de aristocraţi (eupatnzii). ca odinioară regii. mai ales de Amazoane. a vrut să rămînă fecioară. a fost probabil o zeiţă. se răspîndeşte nu numai în împrejurimi. (ORAŞUL). Opera lui Solon a avut şi un caracter politic. dar încercarea lui η-a reuşit (628). pînă la cel din urmă. pe de altă parte. C î ţ i v a ani mai tîrziu. Se poate crede. independente p î n ă atunci. Ceramica ateniană. o personalitate puternică. Din arhitectura acestei epoci nu s-a păstrat nimic. Pe morminte se aflau vase u r i a ş e î n făţişînd faptele defuncţilor şi cortegiul deservitori care le celebrau funeraliile. majoritatea eupatrizilor locuiau peAcropole. ale căror puteri şi le împărţeau acum între ei. a încercat să reformeze structura economică şi socială a statului. După legendă. singurul om care a întrecut-o la fugă datorită mai mult unui vicleşug. proprietari de pămînt şi armatori. uneori î m b l î n z i n d fiarele.

au jucat primul rol în lupta împotriva unei noi ofensive persane. începînd aproximativ din 450. dovadă numeroaselestatui num iţe kuroi şi korai [vezi cuvîntu l]. continuînd să se războiască în acelaşi timp cu perşii şi cu propriii săi duşmani din Grecia. de unde şi numele de Ceramic (Kerame/kos) dat întregului cartier. mai ales olarii. în viaţa socială aristocraţia joacă încă un rol de care Pisistrate o lipsise în viaţa politică . atenienii s-au încadrat unui curent general în Grecia. dar majoritatea populaţiei locuieşte la nord.necesară totuşi intervenţia unui tiran ca să fie rezolvate multe din greutăţile prin care trecea Atena. deci în sec. de Fidias. dintre care se remarcă cea numită Ca/iroe (Kallirhoe). Către sfîrşitul secolului al Vl-lea. aspirînd la libertatea politică. Piaţa comercială. puterea este exercitată de toţi cetăţenii. Pisistrate. Atena începe să se impună ca un oraş mare. un om de stat genial. S-au construit fîntîni. acolo trăiau meşteşugarii. pe care strălucirea domniei lui Pisistrate nu reuşise s-o impună în fruntea cetăţilor greceşti. considerată pe atunci. S-au înălţat şi s-au înfrumuseţat templele de pe Acropole şi din oraşul de jos (cel mai important dintre ele este Hecatompec/on). în bătăliile de la Sa l am i na şi Plateea. în faţa Acropolei se înălţa pe o stîncă Areopagul. în 510. La. al Vl-lea. la Atena se aboleşte tirania si se instituie un regim nou. atunci cînd fiii şi succesorii săi Hiparh şi Hipias au fost unui asasinat (514). reliefurile. Atena. nord-est. pe ruinele unui vechi cimitir părăsit de mai bine de un secol . care. regimul acesta era totuşi pe cale de a se impune. celălalt alungat (510). a ajuns egală şi rivală cu Sparta. mai ales al ceramicii. în mod unanimi drept cel mai mare stat al lumii elenice. însă constatăm că. de la 448 la 429. în 490. armata persană a lui Darius a pătruns adînc în teritoriul elenic. Cu unele dificultăţi. negustorii şi meşteşugarii au de acum înainte posibilitatea să ofere zeilor ofrande somptuoase. nu avea un aspect monumental. a ştiut să dea oraşului o prosperitate şi o strălucire nemaiîntâlnită. reuniţi. î n c ă puţin locuită. fără să se sustragă legalităţii şi respectînd formele unei democraţii pe care el însuşi a dus-o la apogeu. Constatăm în primul rînd că în cei 50 de ani de tiranie aspectul Atenei se transformase complet. oameni ridicaţi din popor se îmbogăţesc. ale căror rămăşiţe au fost descoperite pe colina sacră (Acropole) Această opulenţă se datorează în bună parteexportului deproduse manufacturiere. acolo se înghesuiau case cu înfăţişare modestă. Stăpînul acestui imperiu. în cîmpie. Pericle ridică pe . Ajuta*. a ştiut să-şi convingă concetăţenii să-l menţină la putere şi să-i urmeze politica pe care o concepuse. cînd deodată întreaga Grecie s-a găsit în faţa uneia dintre cele mai mari primejdii din istoria sa. ogoraua. conduşi de Temistocle. Aceasta este epoca cu mult cea mai strălucită din viaţa Atenei. care poate fi considerat democratic sclavagist. ş-f-a creat un adevărat imperiu. în partea sudică. PiSistrate pusese piatra fundamentală a unui templu uriaş. a cărui construcţie s-a întrerupt însă foarte curînd. Nu ştim curn a procedat. pe care navigatorii atenieni o vindeau în porturile Etrurieişiînalte părţi. O dată scăpaţi de grijile financiare cele mai apăsătoare. printr-o politică abilă. sediul tribunalelor. în cîţiva ani Atena s-a înălţat din ruinele sale şi. un platou îngust şi stîncos car e domina cîmpia. dar care se va contura definitiv în secolul lui Pericle. condus de Clistene. Zece ani mai tîrziu tot atenienii. Prin acest comportament remarcabil. în acest moment. Atenienii conduşi de Miitiade l-au oprit la Maraton. în adunări deliberative. Centrul rămîne pe Acropole. între care şerpuiau străzi întortocheate. dreptatea e împărţită de tribunale populare şi se renunţă pentru totdeauna (cu excepţia unei scurte perioade de întrerupere) la condiţiile cenzitare cerute mai înainte pentru desemnarea magistraţilor. a fost Pericle. picturile pe panouri şi pe vase. în cursul unei domnii întrerupte de două ori de încercări de răsturnare (561—528). problema socială nu se mai punea.

lance şi mai ales egida. cînd s-a produs sciziunea dintre imperiul deRăsăritşi imperiul deApus. în sec. nici după ce. în 146. care a împărţit Grecia în două tabere. Pe nesimţite Atena s-a transformat în ceea ce era în ziua cînd bogătaşul Atticus s-a instalat acolo şi i-a trimis prietenului său Cicero scrisori entuziaste: un oraş-muzeu. Lisandru cucereşte Atena şi îi impune un regim oligarhic. A devenit protectoarea eroilor care luptau pentru binele omenirii. lîngă teatru! lui Dionisos . pe care îi proteja în mod special. A T E N A [ATHENA] (ZEIŢA). dar cu mai puţină pudoare simulată. conducerea ei o confederaţie analogă celei organizate cu o sută de ani înainte contra perşilor. învrăjbite una împotriva alteia şi conduse de Sparta şi de Atena. Atena n-avea să mai cunoască niciodată prestigiul şi bunăstarea din timpul lui Pericle. cu crize municipale. Artiştii au înzestrat-o din timpuri străvechi cu atribute după care era recunoscută de la prima vedere: cască. pînă la supunerea lor de către macedoneni. ea şi-a păstrat fecioria.n. P.. Dar Atena a incarnat idealul elenic mai mult decît oricare alta..Acropole un ansamblu monumental. S-a reluat de asemenea construcţia 0/impieion-ului. Această perioadă de euforie a încetat o dată cu războiul peloponeziac. Atena ia parte la luptele pe care grecii. Atena era pregătită pentru o înrobire totală. o Bibliotecă întemeiată de Hadrian a prelungit sprenord agoraua şi aşa destul de întinsă. ca să mai poată supravieţui afirmării unei noi religii. un elenism transformat de creştinism. instaurat de duşmani. a lui Heracles. în special cu un teatru de marmură. nici după ce a alungat guvernul celor 30 de tirani. nu toate de bun gust. al IV-lea e. ea simbolizează înţelepciunea şi inteligenţa. a guvernatorilor şi a împăraţilor a îmbogăţit oraşul cu noi monumente. Atena purta urme prea adinei ale credinţelor trecutului. Nimeni nu-şi considera educaţia completă dacă n-o vizitase dacă nu ascultase conferinţele filozofilor şi retorilor săi. în literatură înfloresc tragedia şi comedia. din capul căruia s-a născut gata înarmată. a refăcut sub. cerîndu-i în acelaşi timp o contribuţie financiară enormă şi distrugerea flotei. Crizele pe care le-a cunoscut în sec. De acum înainte ea va fi o cetate ca toate celelalte. de neamul aheilor în războiul Troian sau de atenieni. De aici înainte. D. au început să încarce Acropolea şi împrejurimile sale. nimeni nu se mai gîndea la Atena ca la un oraş de frunte al unei părţi din lumea mediteraneană. Fiică a lui Zeus. în 377. rămînînd patria unor mari artişti ca Praxitèle. să se opună ofensivei lui Filip al Macedoniei. elenismul avea să fie reprezentat de Constantinopole. Atunci cînd. ca Artemis şi ca toate divinităţile feminine ale Greciei. dar nu e în stare. Totuşi Atena nu se cufundă în uitare. un Odeon de concepţie romană. Ca şi Artemis. templu uriaş ale cărui fundaţii fuseseră puse de Pisistrate. le vor purta unii contra altora. dacă nu se pătrunsese de spiritul trecutului ei glorios. în 404. va cădea sub stăpînirea romană. Atena a ajutat pe toţi cei ce au întruchipat idealul civilizaţiei elenice. a fost construit deH erodes Atticus pecheltuialalui. cu toate îndemnurile lui Demostene. Rolul ei politic se termină o dată cu cucerirea lui Alexandru. dar este în acelaşi timp o luptătoare. o pieie 90 . Locuri de închinare. s-a îmbogăţit cu monumente frumoase. Atena a împrumutat desigur mult din imaginea acelei zeiţe pe care cretanii şi micenienii o adorau în mileniul II. iar agoraua s-a înconjurat încetul cu încetul cu porticuri. fie că era vorba de Ulise. a lui Tezeu. care singur esuficientsă-i justificegloria. La fel ca Hera. graţie prosperităţii afacerilor şi tributului pe care sînt obligate să-l aducă în fiecare an cetăţile greceşti aliate cu Atena în lupta contra perşilor şi pe care marea cetate învingătoare le redusese practic la condiţia de supuşi. Generozitateastrăinilor.n. cu veleităţi de independenţă. pentru a-şi impune supremaţia. Cetăţenii trăiesc bine.în161 e. al IV-lea n-au diminuat activitatea sa artistică ş i .

în vîrful triunghiului. la sud-est. publicat de el probabil în 230. D. Statuetă de bronz găsită la Atena.Muzeul Naţionaldin Atena. Această lucrare destul de indigestă are multe pagini curioase şi instructive. N u s e poate înţelege ceea ce a însemnat Atena decît mcadrînd-o în zona geografică în care a devenit capitală.'nunţi: Cerata. pe care o modelase din lut. opera lui Fidias. prescurtată mai tîrziu de cei care au revizuit-o.08m) şi Himet (1027 m) şi numeroase înălţimi de mai mică importanţă. a cărei bază (la nord-vest) e formată din masivul Citeron şi .Atena Promahos. Litoralul. Banchetul Sofiştilor constituie o mină inepuizabilă de informaţii asupra aproape tuturor aspectelor vieţii şi obiceiurilor antice. mai mult de apărare decît de atac. Pentelic (11. Banchetul Sofişti/or. F. cu vîrfurileParnes (1413 m). de capră care-i servea drept scut. se întinde doar pe 2650 km2 şi constă dintr-o peninsulă triunghiulară. cunoscut sub numele de Paralia. Sofistul şi gramaticul cu acest nume s-a născut în Egipt. toţi savanţi din domenii diferite. Ţinutul muntos (Diacria) ocupă el singur mai bine de 1000 km 2 . iar cele două laturi sînt scăldate de mare. în sec. Pasărea sa preferată era bufniţa. pe Acropole. lucrătorii şi meşteşugarii. Atena avea grijă de unele munci paşnice: o invocau torcătoarele şi ţesătoarele. oferă o masă mai multor prieteni.n. Acest scut purta fixat în centrul lui capul Gorgonei. Cîmpiile (Pedion) se strecoară pe nesimţite în sistemul orogra- . Foto Spyros Meietzis. Teritoriul acesta. ATICA [ Α Τ Τ Ι Κ Ε ] . se află capul Sunion. Larentius. un bogat pontif roman. Compoziţia lucrării urmează o tradiţie literară ilustrată de Banchetul (Symposion) lui Platon. P. O vedem alături de Hefaistos dînd viaţă Pandorei. A T E N A l O S [A T H E N A l O S]. O vedem pe soclul marii statui cr/se/efant/ne [= făcută din aur si fildeş] din Partenon. este o imensă compilaţie erudită. se întinde pe 180 km şi este foarte accidentat. a! Ill-lea e. de cel al lui Xenofon şi de cei al lui Plutarh (Quoestiones Convivales). Cu tot acest echipament războinic. Secolu l al Vl-lea. Atica. la Naucratis. R. care împietrea pe oricine î! vedea. al Xll-lea) a înfăptuit unificarea politică cunoscută sub numele de sinecism (synoikismos). precum şi numeroase citate din autori ale căror opere s-au pierdut. după ce Tezeu (probabil î n sec.

chiar şi orăşenii aveau aproape toţi o fîşie de pămînt sau o proprietate întinsă în afara zidurilor cetăţii şi din aceste ogoare. un fel de Eldorado. care străbat Atena. titanul Atlas a fost şi el pedepsit pentru nesupunere şi obligat să poarte pe umerii săi greutatea boitei cereşti. chiar atunci cînd Atena a ajuns la cea mai mare înflorire. dar. unde. care i-ar fi învins cu 9000 de ani înainte de epoca lui Platon (sec. a unor circumscripţii teritoriale. Aceasta η-a împiedicat însă constituirea. Gimnastica ocupa un loc important în educaţie [vezi 92 . Platon. fiecare format din: o treime orăşeni. în T / m a i o s s i în fragmentul păstrat din Critios. ca şi din meseria pe care şi-o exercitau la oraş. P. Mai multe observaţii asupra florei şi a faunei par să stabilească un fel de înrudire între coastele Africii şi cele ale Americii de sud. situat în Atlanticul de sud şi înghiţit de valurile oceanului în urma unui cataclism. Clistene. Ca şi fraţii săi înfrînţi de Zeus. Triburile reprezentînd unitatea de organizare teritorialpolitică a noului stat democrat. care favorizează ipoteza unei mişcări de „derivă a continentelor". în toată Atica. Cîteva cursuri firave de apă udă ţinutul doar atunci cînd plouă abundent. Locuitorii Atlantidei ar fi încercat să subjuge lumea şi ar fi purtat război cu Atena. Pescuitul de-a lungul coastelor era îmbelşugat. numite demoi. se realiza în felul acesta o fuziune între oraş şi sat. echivalente cu comunele de azi şi care aveau un rol important pentru starei civila. Munţii furnizau piatra şi marmura (Pentelic). Mesogaia şi Maraton. care s-ar fi întins între ţărmurile Africii şi ale Americii. după altă variantă a legendei. Cît despre ţărani. inclusiv Atena. din care Atena a tras cel mai mare profit. R. Atlas a luat din nou bolta cerească pe umeri. domnea dreptatea şi fericirea Vîrstei de Aur.fie. în efortul său de a zdrobi tiparele sociale ale trecutului. ei veneau în capitală fără tragere de inimă şi era pentru ei o dramă cînd războiul îi silea să se refugieze la Atena. precum şi plumbul argentifer (la sud. F. insulele Canare şi Madera. al IV-lea). scoteau o bună parte din cele necesare traiului. cu excepţia cîmpiiior de ia Eieusts. Atlas l-a ajutat pe Heracles să fure Merele ele Aur din gradina Hesperidelor. P. Unii geografi şi geologi din zilele noastre au admis existenţa acestui pămînt. a rămas în esenţă o populaţie de ţărani. al căror contur prezintă un vag paralelism. iar după altă versiune — cea mai populară şi mai bine ilustrată de artişti — Atlas ar fi cules el însuşi Merele de Aur şi i le-ar fi dat lui Heracles. Continent imaginar. ilisos si Cefisos. D.O. Aceasta. E totuşi problematic dacă Atlantida lui Platon are mai multă consistenţă istorică decît Novo Atlantis a lui Bacon sau decît romanul lui Pierre Benoît intitulat Atlantida. în micul masiv Laurion). A T L A S . face o descriere entuziastă şi amănunţită a acestei insule uriaşe. I-ar fi ajutat indicîndu-i calea către grădina fermecată. lăsînd-o în seama lui Heracles. După una din variantele legendei. într-adevăr. Legăturile economice şi sentimentale ce legau pe locuitorii de la ţară cu cei de la oraş erau întărite prin sistemul administrativ. dar cîmpiile dădeau totuşi prea puţine produse agricole ca să poată hrăni toată populaţia. la ameninţarea acestuia că va lăsa stelele să se prăbuşească. sub protecţia zeului Poseidon. A T L A N T I D A [ A T L A N T I S ] . înglobînd insulele Capului Verde. nu corespund imaginilor poetice evocate de numele lor. care se întind pe o suprafaţă mai întinsă. Atlas ar fi încercat să scape definitiv de imensa povară. o treime locuitori de pe coastă şi ultima treime cetăţeni din interior. în sfîrsit. cerute de Euristeu. care între timp susţinuse bolta cerească în locul său. a împărţit pe toţi cetăţenii Aticii în zece triburi. A T L E T { A T H L E T E S ] . mare c î t Asia şi Africa la un loc. în 508.

dar mai cu seamă la Sparta. apărînd în public fără vesminte. lupta. şi aşa mai departe. fie de mijloc. aruncarea discului şi a suliţei. atleţii î ş i acopereau goliciunea". în sfîrşit boxul şi pancroţiu/ (exerciţii gimnastice de lupta combinate cu box) sînt formele clasice ale atletismului grec. se frecau cu ulei înaintea unei competiţii sportive. ca să nu alunece printre degete. dintre care două erau marcate alfa. fie de gît. In privinţa săriturilor. Probabil că ele nu includeau şi nataţia. Cînd începea concursul se trăgeau la sorţi perechile de luptători cu ajutorul unor grăunţe de bob. Meciul se disputa în trei reprize. un fel de lopăţică de bronz scobită şi cu vîrful întors. Accesorile indispensabile unui atlet erau: buretele de spălat. Locul de lansare era marcat numai în faţă si lateral. de exemplu cinci. Altădată. 93 . Statuia Discobolului. Tucidide scria: . la Atena şi în alte oraşe. să-şi trîntească adversarul la pămînt. reproduce fidel mişcarea aruncătorului de disc în faza a doua. se pare că grecii n-au practicat Jecît săritura în lungime. care mărea efectul balansării braţelor. deşi copiii învăţau de mici să înoate. o sticluţă mică cu ulei (alabostron) şi strigi/u/. Discul era frecat cu nisip. si cel care îl scotea era ţinut ca rezervă. cu braţele întinse înainte şi căutau să se apuce fie de încheieturile mîinilor. At. ca să se poată face comparaţia între concurenţi. după ce atletul s-a învîrtit în jurul lui însuşi Suliţa.cuvîntul]. menţinîndu-se în picioare. Dacă luptătorii erau în număr impar.leţii săreau ţinînd în fiecare mină cîte o greutate de piatră sau de plumb. săritura. Se zice ca celebrul Failos din Crotona a reuşit sa sară astfel mai mult de 16 metri. se punea în urnă un bob însemnat cu gammo. învingătorii în aceste jocuri au fost celebraţi de Pindar. In locul unde cădea discul se înfigea în pămmt un ţăruş. El se lupta cu unul din învingătorii din primele lupte.. necesară pentru a curăţa_ pielea de stratul de ulei şi de praful amestecat cu sudoare. ales printr-o nouă tragere la sorţi.Lacedemonienii au fost primii care s-au arătat complet goi şi care. doua beta etc. Cele cinci probe ale pentatlonului: alergarea. Luptătorii se înfruntau cu capul plecat. executată deMiron. chiar la întrecerile olimpice. Discurile erau de bronz si cîntăreau pînă la patru kilograme. Ea pregătea pe tinerii greci să devină campioni şi atleţi asemănători celor care se înfruntau în jocurile panelenice. Li s e cer ea ca.

Cea de care se serveau atleţii nu se termina cu un vîrf ascuţit. Terenul de luptă nu era limitat şi nu se făceau pauze. loviturile de picior şi de pumni. La box. unde se permitea orice lovitură. ca să-i mărească bătaia. Acelaşi lucru era valabil şi pentru pancraţiu. era o armă obişnuită la vînătoare şi la război. ca să evite accidentele. în centrul ei d e greutate avea un propulsor cu un şnur.Alergări. singurul lucru interzis era să bagi degetele în ochii adversarului. Detaliu de pe o amforă panatenaica cu figuri negre. care imprima suliţei o m iscare de rotaţie. . Detaliu de pe o amforă panatenaică cu figuri negre. C i r c a 530. New York. . Metropolitan Museum of Art. Secolul al Vl-lea. inclusiv apucările specifice luptei. şi avea o greutate la capăt. sport şi mai brutal. răsucitul membrelor etc. Lupta se termina atunci cînd unul dintre cei doi Bcx. m î i n i l e atletului se înfăşurau cu curele de piele. Muzeul Louvre. Cu suliţa se trăgea la ţintă sau se participa la concursuri de aruncare la o distantă c î t mai mare.

n. la curtea lui Euristeu.Atlet sărind cu ajutorul unor greutăţi. Cetăţenii atenieni care obţineau victoria la jocurile olimpice erau hrăniţi pe cheltuiala statului în Pritaneu. în momentul cînd se pregăteşte cursa de care ce avea să-l detroneze şi să-l ducă la moarte pe Oinomaos. ofereau un spectacol de o violenţă mult diferită de aceea pe care şi-o închipuiau poeţii neoclasici cînd evocau „atleţii goi sub cerul limpede al Eladei". [Vezi ş i J o c u r i . Fratele mai mic al lui Atreu se numea Tieste.ier. Rivalitatea politică şi sentimentală au dat naştere la o ură de neîmpăcat între cei doi fraţi. R. căruia Atreu avea sà-i urmeze la tron. ridica braţul anunţînd că se dă bătut. Se spune chiar că un oraş şi-a dărîrnat o parte din ziduri. Ultimul pătrar al secolului al Vl-lea. îi vedem Discobol. F. Muzeul Louvre. A T R I Z I I [A T R E l D A I]. . S t a d i o n ] . Detaliu de pe un c r a t e r decorat de p i c t o r u l !ui Cleofrades. Circa 500. pe frontonul templului lui Zeus din Olimpia. blestemaţi de tatăl lor. foto H. pentru ca un atlet învingător să poată intra pe o poartă pe unde nu mai trecuse nimeni înaintea lui. Aceşti luptători care se tăvăleau în noroi. Atreu. Muzeul din Tarquinia. era fiul lui Pelops şi al Hipodamiei. fostul suveran al Peloponezului. Atreu şi Tieste s-au refugiat la Micene. adversari. pătaţi desînge. Atreu a omorît în taină trei fii ai lui Tieste. Nu există familie al cărei destin tragic să fi fost mai mult exploatat în artă şi literatură ca acela al Atrizilor. epuizat. Cupă a t r i b u i t ă pictorului Euergides. Strămoşul neamului. Atleţii învingători erau „zeii stadionului" şi onoarea deosebită a unei victorii repurtate la jocurile panelenice se răsfrîngea asupra familiei şi a cetăţii învingătorului.

probabil ca să răzbune moartea fiicei sale. Oreste i-a ucis pe criminali. a fost ucis în baie de Egist. dintre care uneie aparţin folclorului universal. Ca să-şi răzbune tatăl. C î n t â r e ş t e a p r o a p e patru kilograme. căci Ifigenia devenise preoteasa acestei zeiţe. ar ii hotărît achitarea eroului blestemat. iar altele se bazează poate pe o realitate istorică. oamenii au fost împinşi spre nenumărate crime. de două ori cit diacul actual. Cei doi fraţi s-ar fi întors împreună în patrie. Alt fiu al lui Tieste şi-a răzbunat tatăl. par să corespundă destul de bine realităţii . s-a căsătorit cu sora Elenei. Urmaşii acestuia au fost Agamemnon. regele Micenei. si a avut cu ea mai mulţi copii. De la origine. regele Spartei. Viena. în parte legendară. se datorează faptului că ele demonstrau în mod strălucit forţa Destinului. Il Ί-a tă'iat "n bucăţi şi i-a servit ia masă tatălui lor. a devenit amanta lui Egist. Dar succesul repurtat în gîndirea elenică de nenorocirile dinastiei Atrizilor. aşa cum a fost denaturată >i epopeea lui Carol cel Mare. aşa cum ie descrie //iada. şi tot astfel supremaţia Argolidei e un lucru incontestabil. Se mai spunea că. hărţuit de ceata Eriniilor. Agamemnon a trebuit să-şi sacrifice propria fiică. salvată în chip miraculos de Artemis în momentul cînd tatăl ei o sacrifica pe altarul zeiţei. a căror vină o purta numai fatalitatea. recunoscut ca şef de toţi grecii. iar Agamemnon. Atenienii 96 povesteau că această purificare ar fi avut loc de abia după ce un tribunal compus din străbunii lor şi prezidat de Atena. cînd Agamemnon s-a întors la palatul său. Orbiţi de destin.rida (Rusia meridională de astăzi) si ar fi găsit acolo pe Ifigenia. pe Ifigenia. după achitare < j la porunca lui Apolon. Pe coasta de răsărit a Aticii. în cei zece ani petrecuţi de greci sub zidurile Troiei. instigat de Clitemnestra. la c î ţ i v a kilometri de canalul Eurif 1 . în această istorie complicată. D. păşea spre împlinirea destinului trist care I-a făcut celebru. defo··mată de timp. Blestemul care plana asupra familiei i-a lovit şi pe ei. întrunit pe stînca Areopagului. Circa 500.Disc de bronz. Cînd a primit conducerea expediţiei panelenice împotriva Troiei. a· crescut în această atmosferă tulbure. aducînd cu ei o statuie a Artemidei. Clitemnestra. Oreste s-a dus în Tai. de cînd Pelops a pus mina pe putere în Peloponez cu preţul vieţii lui Oinomaos si de cînd a aruncat blestemul asupra celor doi fii ai săi. se bănuiesc elemente foarte diferite. Clitemnestra. căci doar cu preţul vieţii ei Artemis îngăduia grecilor să plece spre Asia. apoi i-a mărturisit cumplita faptă si I-a alungat din ţară. După căderea Troiei. dar nu la fel. pe malul unui golf care ii . care desparte Eubeea de continent. Oreţte ajunge si el regele Micenei. raporturile lui Agamemnon cu supuşii săi greci. omorîndu-l peAtreu. Menelau. Urmărit ca paricid de răzbunarea divină. P. aşa cum aveau '-i înţeleagă pentru prima oară judecătorii os pe Areopag. Kunsth istor isches Museum. se înăHa oraşul Aulida. A U L I D A [A U L l S]. fiul lui Agamemnon. Oreste şi-a găsit liniştea numai cînd a fost purificat de î n s u ş i Apolon pe ompho/os-ul de la Delfi. însoţit de sclava sa Casandra. Oreste. Destinul s-a îndîrjit împotriva tuturor urmaşilor săi. şi Menelau. căsătorindu-se cu Elena.

Aceste bazine erau de piatră sau lut ars. P. peani şi ditirambi. nefiind avocat de meserie. unde Bahilide a trăit în acelaşi timp cu Simonide şi Pindar. s pu n e că Bahilide a fost „un poet impecabil. cei din Sparta făceau baie zilnic în Eurotas. în insula Ceos. Poet liric. După mamă. pentru a obţine de la zeii înfuriaţi împotriva sa v î n t u r i p r i e l n i c e . A V O C A T . care încălzeau . F. R. unde femeile veneau să-si umple h i d r i i l e . In urma unei revoluţii democratice. „Prost e acela care nu ştie nici să citească. de ţipi celor de la Olint. nu era plătit [Vezi j u s t i ţ i e ] . cei mai răspîndit tip de lavabou se pare că a fost un bazin rotund şi adînc aşezat pe un picior înalt. Băile din Olint erau dreptunghiulare şi aveau fundul mai ridicat în partea din spate. B A I E . ode compuse în onoarea învingătorilor la jocuri). atenienn aveau băi publice cu piscine si căzi plate. imnuri eroice. Pisistrate ş i fiii s ă i au înzestrat Atena cu f î n t î n i monumentale. fie asistaţi de un prieten mai elocvent. Din s e c . tiranul Siracuzei. grecii din epoca clasică se îmbăiau în băi individuale ca să se spele sau să sedestindă. Fiindcă apa venea desus. de obicei ionic . în T rotat u/des p re sub//m. dar acesta. aşa că 1-a chemat la curtea sa. Ei puteau cere să. Era un oraş lipsit cu totul de însemnătate şi probabil nu s-ar fi vorbit despre el. descoperirea unui papirus egiptean a oferit eleniştilor cam douăzeci de poeme ale lui Bahilide. în epoca clasică. Cetăţenii implicaţi într-un . F. te puteai spăla acolo ca la un duş. Lui Hieron. poate. dar mai cu seamă în veacul următor. aşa î n c î t se putea sta aşezat. cel ce făcea baie trebuia să se stropească singur sau să fie udat de un servitor (cu un vas sau un burete) Pentru spălatul picioarelor se folosea un lighean de metal. unele dintre aceste rotonde erau adevărate etuve. Pînă în 1897 nu se cunoşteau decit cîteva scurte fragmente din opera sa. Palestrele si gimnaziile [vezi c u v î n t u l ] aveau bazine pentru scăldat şi piscine rotunde. D. Aceste căzi erau aşezate în formă de coroană în jurul unei săli rotunde. Un proverb spunea. din piatră sau din cărămizi mici lipite cu mortar şi acoperite cu un strat de tencuială. al V-lea. BAHILIDE [B A K K H Y L l D E S]. stiluisău este natural. într-adevăr. E vorba de epinicii (epinikio. Corpul nu putea să stea cufundat în întregime. primele lecţii de poezie s i d e muzică. „Proprietarul băii" (balcneus) percepea o taxă de intrare minimă (doi halkoi) ş i dirija munca sclavilor oăieşi. Pseudo-Long in. aproape contemporan cu Pindar (520—440). în acest an. in ceramica cu figuri roşii îl întîlmrn aproape în toate băile (în case şi palestre). limpedeşi împodobit. sprijinit pe trei picioare cane adesea se terminau cu gheare de leu. Bahilide trimisese o odă triumfală lui Hieron. el a fost alungat din Ceos şi s-a stabilit în Peloponez. îi plăcea să fie înconjurat de poeţi ş i de artişti. Se umpleau cu mîna (iarna cu apă încălzita în prealabil) şi se goleau tot aşa. înainte de acest exil. cu un stil strălucitşi perfect". chiar si iarna. Numeroase vase cu figuri negre arată astfel de scene. Ca si eroii lui Homer. O lumină dulce şi egală luminează cîntecele sale. născut la lulis. pe care o învăţau pe de rost. Bahilide era nepotul marelui poet Simonide. Nu aveau gaură de scurgere. care purta numele de synegoros. Copiii greci învăţau de mic! să facă baie şi sa înoate la m a l u l marii şi in r î u r i . nici să înoate". dacă legenda η-ar fi adunat acolo flota grecilor pregătită să pornească spre Troia şi dacă cu acest prilej Agamemnon η-ar fi sacrificat pe altarul Artemidei pe fiica sa ifigenia. majoritatea trunchiate (s-au păstrat bine doar cîteva). curgător. de la care a primit. proces puteau comanda unui om de meserie numit iogograf [vezi cuvîntul] o pledoarie. al Vl-lea. In sec. nu prea adînc.poartă numele. P\. amplu la bază şi împodobit în partea de sus cu un capitel. Căziie puteau fi din lut ars modelat. Dar în ele nu se găseşte nimic din strălucirea orbitoare a odelor lui Pindar.

un succes repurtat la un concurs sportiv. Siracuzanele l u i Teocrit. „ b i n e spălat. u n a d i n i n s u l e l e Ciclade. a u d i ţ i i m u z i c a l e . F. Să nu se creadă totuşi c ă . c o m e s e n i i c o n t i n u a u să-şi provoace setea. E i foloseau f i e un carbonat de sodiu i m p u r . O b i c e i u l era ca ba ia să s e facă î n a i n t e a mesei de seară. extras d i n pămînt. ronţăind fructe proaspete sau uscate.l e a . f i e o s o l u ţ i e de potasiu obţinută d i n cenuşă de lemn (ca şi pentru leşie).o H'rmer. cu s a n d a l e în picioare". apoi r e u n i u n e a în c u r s u l căreia se beau cupe de v i n şi aveau loc tot f e l u l de distract!i în comun : conversaţii. un fel de cremă. G r e c i i d i n c e l e l a l t e cetăţi gustau şi ei plăcerea banchetelor. f i e o argilă s p e c i a l ă adusă din C i m o l o s . care-l invitase la cină cu mai m u l ţ i alţi prieteni. fo. t u r n a u apă c l i e n ţ i l o r . j o c u r i d e s p i r i t . o sărbătoare a c e t ă ţ i i . Muséedu C i n q u a n t e n a i r e Bruxelles. C u v î n t u l symposion î n s e a m n ă exact „adunare de băutori". B î n d . Orice pretext era bun pentru a face un symposion o sărbătoare de f a m i l i e .a face baie" a devenit practic s i n o n i m ă cu .a merge la cină". cu scopul de a potoli foamea. boabe sau n ă u t p r ă j i t . l u c r u pe care f i l o z o f u l nu o b i ş n u i a să-l facă. pe Socrate în Banchetul l u i Platon ducîndu-se la poetul Agaton. venirea sau plecarea u n u i prieten. R. p r ă j i t u r i . se spălau pe m î i n i cu o pastă moale.p r i m a parte excludea orice băutură şi cea de a doua orice a l i m e n t s o l i d . m u z i c a l sau teatral. d i n s e c o l u l al I l l . Circa 480. ca să se încălzească fără mare c h e l t u i a l ă . Orice masa r i t u a l ă ş i orice banchet a l u n e i c o n f r e r i i r e l i gioase (thiasos) avea două p ă r ţ i : masa propriu-zisă. Oamenii săraci rămîneau m a i m u l t timp acolo. Accesul f e m e i l o r libere l a . Grecii n u cunoşteau s ă p u n u l .Tlnară la baie. Cupă de Onesimos. Spar t a n i i mîncau totdeauna în c o m u n : aceste mese se n u m e a u syss/t/o. îl vedem. apa. apoi îi frecau cu u l e i . Grecii se duceau la b ă i l e p u b l i c e şi ca să se întîlnească cu p r i e t e n i i şi să stea de vorbă.. spectacole de dans etc. astfel că expresia . de p i l d ă . 98 B A N C H E T [S Y M P O S l O N]..

apoi intrau în sala ospăţului ş i . pe care îl aruncau apoi. zeul vinului. o cotă de hrană şi de băutură. împreună cu oasele şi cu alte resturi. clinilor din casă. La masă nu existau şerveţele. Invitaţiile erau uneori improvizate: î n t î l n e a i un prieten pe stradă sau în piaţa publică şi-l aduceai să cineze la tine Paraziţii. şi copiii cînd mîncau se aşezau pe scaune. ""•ai exact cu picioarele întinse pe pat. Membrii unui club (hetairoi) hotărau să se întîlnească pe rînd la unul sau la altul. Symposionul propriu-zis începea prin libaţiile uzuale în cinstea zeilor şi mai ales a lui Dionisos. Cînd soseau în casa gazdei. Cel mai des. dansatoarele şi curtezanele. De îndată ce comesenii se aşezau. muzicantele. Din contra. De obicei fiecare pat era destul de larg ca să încapă doi sau trei comeseni. La început se dădea o propomo. Acesta era un eranos.i Ιιϋ de pe un stotnnos a t i c . mai înainte de a se începe masa — deci un fel de aperitiv. batjocoriţi în comedii. ca să se spele pe mîini.T i n e r e cu un s t f i s i l in mina. susţinut de perne si de un s u l la căpătîi. Mesele ţcîte una pentru fiecare musafir sau pentru fiecare pat) erau mici şi uşor de mutat. care se bea în cerc. Sclavii puneau pe ele mîncărurile gata împărţite în castroane şi farfurii. care circulau în voie printre picioarele meselor şi ale paturilor. o cupă de vin aromatizat. convivii se descălţau şi sclavii îi spălau pe picioare. dar cu trunchiul drept sau puţin î n c l i n a t .ş i puneau pe cap coroane d e frunze sau de flori. s c l a v i i le aduceau ibricul şi ligheanul. Ritualul libaţiei se desfăşura astfel: se bea o canti99 . banchete era interzis. M încau culcaţi. caută aceste ocazii de a mînca şi de a bea bine pe degeaba. Huscun of Pine Arts. fiecare aducînd partea sa. Erau admise doar servitoarele. Acest obicei era foarte necesar. banchetul avea loc la invitaţia unei gazde foarte bogate. care putea să asigure singură cheltuielile reuniunii. căci se mînca cu degetele (se serveau de cuţite şi linguri. comesenii se ştergeau cu miez de pline. Secolul jl V-iea. î n s ă furculiţele nu se cunoşteau). spa l indu-ic. Dct. Bobtun .

după masă. Dintre toate aceste lucrări. al lui Xenofon. Adeseori banchetele se terminau într-o beţie generală. cu douăsprezece ineleşi executa nişte exerciţii periculoase. tate mica de vin curat şi se vàrsau pe jos cîteva picături.bcenă de banchet. Apo tînăra dansatoare a trupei jonglează. Hera c l é s la Euritios. Frecvenţa banchetelor a dat naştere unui gen literar. adică imediat ce începe. dar Socrate se opune. symposionul propriu-zis. Cui nu asculta de simposiarh i se dădea o pedeapsă: de exemplu să danseze gol sau să ducă în braţe de trei ori în jurul sălii pe cîntăreaţa din flaut. siracuzanu! pune trupa să execute un fel de m im. comesenii însă continuă să vorbească. Filip. făcînd tumbe în mijlocul unui cerc în care sînt înfipte s ă b i i Apoi vine rîndul unui tînăr care începe să dansezesi să cînte acompaniindu-se la c i t a r ă . fiecare trebuie si spună ce virtute sau artă preferă şi să-i dovedească perfecţiunea. C i r c a 5 9 G . simposiarhul. fără prea mare succes. de stăpînul casei (Calias). apoi î n s u ş i Socrate cîn'ta un cîntec. a cărui atribuţie principală era să stabilească în ce proporţie se amestecă vinul cu apa în crater şi să decidă c î t e cupe trebuie să golească fiecare conviv. cere să i se dea demîncare. compus. el încearcă. în care dansatoarea s i dansatorul. . Muzeul Louvre. invocîndu-se numele zeului. să-i facă pe comeseni să r î d ă : . lui si sclavului său : în schimb. acompaniindu-se la . Acest impresar fusese desigur angajat dinainte. ca să distreze invitaţii. din mai multe „numere" de cabaret sau music-hall. care le poartă numele: Banchetul lui Platon.De îndată ce mesele au fost ridicate. Un parazit bufon. Banchetul lui Xenofon pare să reflecte cel mai fidel realitatea. Puţin mai t î r z i u urmează „jocul portretelor". apare un impresar siracuzan cu o trupă alcătuită din trei tineri care execută un divertisment. Foto Giraudon. „regele banchetului" (symposiarkhos). După aceea era ales. CLI plată. s-au făcut l i b a ţ i i l e si a fost 100 intonat peanul". Detaliu de pe un crater corintian. După un concert de citară şi flaut Calias propune să se aducă parfumuri. La propunerea lui Socrate. de obicei prin tragere la sorţi. apoi Symposiaka a lui Plutarh şi Deipnosopbistai a lui Atenaios. Apoi se cînta un imn in cinstea lui Dionisos. în rit mul flautului. î n c e l e d i n urmă.. cum am spune noi. conform obiceiului.

erau înglobaţi şi ei sub numele de barbaroi. jar cei care erau însuraţi se suie imediat pe ca l şi pleacă în galop spre s o ţ i i l e lor". o respectau. A fost construit de locuitorii oraşului vecin Figaleia. mîntuitorul care apărase ţinutul de ciumă. inima Arcadiei. „asemănătoare cu ciripitul păsărisuveranilor care nu lui Dionisos la Naxos. ci . templul din Bassae este unui din cele mai bine conservate din Grecia. pe elenii care nu erau din acelaşi oraş cu ei. ca şi cum ar fi gata să meargă împreună în pat. aveau caractere comune: vorbeau lor". cu toată superioritatea lor. d| v. comesenii celibatari jură să se căsătorească imediat. c u v î n t u l barbar a căpătat un sens care nu exista iniţia! la greci. pe care noi îl traducem prin străin.|=u| fo(0 lon . aplicat şi populaţii- mijlocul munţilor. Egiptenii şi perşii. Era un edificiu doric oassâe. acceptau vreun control orbeşte şi autoritatea fără a limbi de exercita (care erau neînţeles. umanitate pe care zeii greci. în general. Situat în P.a c- t i i]. admiraţi de întreaga Grecie pentru înţelepciunea lor şi de ia care elenii împrumutaseră o bună parte din propria lor civilizaţie. Arhitectul său a fost ktimos [vezi numele]. B A R B A R [B A R BA RO S]. BA S SA E. D. căruia îi datorăm şi Partenonui. nu aveau încredere în condiţia umană si în calităţile de bază ale umanităţii. Din R.j o c u r i si d i s t . adorau divinităţi reprezentatedupă chipul omului şi. Templul lui ApoEpicurios. Acest spectacol graţios devine atît de realist şi sugestiv. grupate astfel sub un singur nume. Un joc se considerau de origine superioară celorlalţi muritori). al cărui echivalent exact ar fi nu barbar.ne-grec".. drept mulţumire lui Apolon. 101 . Sfinţitul secolulu.flaut. interpretează rolurile Ariadnei şi al lor aproape sălbatice. Incît „văzînHu-i pe tineri s t r î n s î m b r ă ţ i ş a ţ i . în de î n d e m î n a r e î n t î i n i t frecvent la banchete era kottabos [vezi r . pri- cina xenofobiei. Ei numeau barbaroi pe oricine nu era de neam grec şi cu alt termen fxenosj. Toate aceste popoare. F.

Din pricina unei crime. care a introdus în severitatea cam seacă si aridă a artei spartane exuberanţa şi bogăţia ioniană. S-a numit astfel unitatea militară de elită organizată de Teba în preajma scurtei perioade în care ea a exercitat în Grecia o adevărată hegemonie. Arhitect s i sculptor. fiul lui Sisif. Museum. ^ . M. „Tronul din Amiclai" l-a pus în încurcătura şi pe prolixul Pausanias. Ud! l l l U -U MldMICid diferită. cea mai veche p e car e o cunoaştem . formînd perechi unite printr-o prietenie veşnică. Bănuind o legătură de dragoste între s o ţ i a sa şi erou. care luptau doi cîte doi. prezintă anumite anomalii : coloanele interioare sînt legate de sekos prin contraforturi: pe lingă intrarea principală. şi l-a Belerofon. Batalionul sacru s-a distins mai ales în bătălia de la Leuctra. către 530. Descrierea făcută de el şi cîteva vestigii arhitecturale pot reconstitui imaginea ansamblului acestuia monumental. uiL^irwiPLM. B A T I C L E S [ B A T H Y K L E S ] DIN M A G N E S I A . din 371. laterală. cunoscut sub numele de „Tronul din Amiclai". ci Poseidon. unde regele Proetos l-a purificat. P. partea din fund a naosului este izolată printr-o coloană coriniiană. B A T A L I O N U L S A C R U. ^n Ji . Selerofon a fost nevoit să se exileze la Tirint. înzestrat cu porticuri. un xoanon al lui Apolon.^ LJ. întemeietorii ei au fost Epaminonda şi Pelopidas. Friza păstrată la Londra reprezintă o luptă între greci şi Amazoane. există încă o intrare. camere sacre. în s f î r ş i t . Circa British 102 . Proetos l-a trimis pe Belerofon la regele lobâtes al Liciei.din 475-450. R. D. baticles a fost chemat la Sparta ca să construiască. Prin complexitatea sa. . Lut ars Milo". Se spune că adevăratul sat tată η-ar fi fost Glaucos. „Batalionul sacru" era alcătuit din trei sute de tineri de familie nobilă. d e re ι αιη lonia. soţul mamei sale. totul dispus în juru! unui altar (poate de tip ion ian). care constituia soclul unei statui arhaice. P. B E L E R O F O N [B E L L E R O P H O N]. D. un ansamblu curios. galerii.. Erou corintian.

Belerofon a încălecat pe Pegas şi-a luat zborul ş i a spintecat fără mare greutate Himera. Ea a încercat să fugă pe Pegas. într-adevăr. ' eba este patria multor legende de eroi ca Heracles. care scotea flăcări şi drept coadă avea un şarpe. î n c î t să se explice această lipsă de subtilitate a beoţienilor prin motive de ordin geografic (Beoţia este înconjurată de munţi cu trecători puţine— amintim dintre aceştia lanţul Citeron — si are acces indirect la mare.cirea timpurilor miceniene. Iobates a fost nevoit să-i recunoască originea divină şi i-a lăsat moştenire regatul Liciei.noi abia o întrezărim. îi obliga pe locuitori să se ocupe numai de ogoare şi de vite. numele muntelui Helicon şi al Văii Muzelor evocă în mintea noastră amintiri poetice legate de acest ţinut. Lut ars din Beoţia. Beoţia era alcătuită din două regiuni: prima era o cîmpie cu capitala. Copais (azi secat) înconjura insula Gla. Acestea. şi cele şapte căpetenii de oşti ale căror întîmplări au inspirat poezia epică şi dramatică. deosebit de fertil. Dar nu trebuie uitat că Beoţia era patria lui Hesiod şi a lui Pindar. l-a trimis în alte m i s i u n i periculoase. La sud. Tot în Beoţia se află Tanagra. Iobates. dar calul a azvîrlit-o din ş a . B E O Ţ I A [B O l O T l A]. unde se ridicaseră oraşul Orhomenos şi sanctuarele mai multor eroi iluştri: la nord-est era sanctuarul lui Ptoios. Oedip Idol . iar pămîntul. O prejudecată. din spinarea căruia se înălţa un cap de capră. puternic fortificată. D. pretindea că Beoţia este o provincie populată de oameni greoi. P. la Teba. Un lac mare. ca să scape de el. Secolul al VUHea. După ce a apus strălu. strălucire pe care. un monstru cu corp de leu.clopot" cu picioarele mobile. deşi nu ating frumuseţea celor de la Atena. se putea bănui că această provincie jucase în mileniul II un rol aproape la fel de important ca al Argolidei. ca să pedepsească pe soţia lui Proetos. Eroul a revenit î n c ă o dată în Corint. S-a ajuns pînă acolo. iar cealaltă ocupa pantele munţilor. iobates l-a pus pe Belerofon să omoare Himera. ai cărei meşteşugari au creat figur'nelede lut ars cunoscute în toată lumea. prăbuşindu-se din înaltul cerului. a murit pe loc. Chiar mai înainte ca săpăturile să dea la ι veală urmele măreţiei beoţiene din timpurile miceniene. care-l acuzase pe nedrept în faţa soţului său. însă. prin golful Eubeic). merită aceeaşi admiraţie şi stimă. că în sanctuarele arhaice de la Orhomenos şi Ptoios s-a găsit un foarte mare număr de opere de artă. Muzeul Louvre. născut în palatul lui Amfitrion.rugat pe lobâtes să-l ucidă. cum Belerofon se întorcea întotdeauna învingător. pe care maliţiozitatea atenienilor a răspîndit-o î n c ă din Antichitate. iar la vest cel al lui Trofonios. Clima era sufocantă. Beoţia va ocupa 103 .

să organizeze ceea ce am numi astăzi „Universitatea" de la Alexandria. al IV-lea.. regele Egiptului. care au fost foarte numeroase. Cărţile antice erau nişte rulouri de papirus sau de pergament [vezi C a r t e ] . scuturînd jugul Spartei asigură Tebei şi Confederaţiei beoţiene hegemonia asupra celorlalţi greci.Sînt extraordinari prin încrederea pe care o au în viaţă". Puţin mai tîrziu Teba va f. Nu deţinem· informaţii despre bibliotecile particulare. cu ogoare întinse. simt nevoia să se grupeze mai ales din motive economice.Plăci de aur pro venind din insula Rodos şi reprezentînd pe zeiţa Artemis. alungat în 307 din Atena. Ţară agricolă. a: IV-lea. beoţienii nu se mai mulţumesc să se adune. ci î ş i alcătuiesc o armată comandată de zece beotorhi şi bat o monedă federală. distrusă mai tîrziu din lipsă de întreţinere. întinsa mlaştină a lacului Copais a fost asanată. Ptolemeu Filadelful va cumpăra cărţile 104 . După modelui acestei confederaţii beoţiene s-a creat Liga arcadiană. a fost însărcinat de Ptolemeu Soter. aproape unic. învinsă şi complet distrusă de Alexandru î n 336. ea a fost aproape tot timpul guvernată de o oligarhie de mari proprietari. Perioada cea mai strălucită a istoriei beoţiene se situează către mijlocul sec. mult mai importantă. Cei vechi. în ultimii ani ai sec. British Museum . Academia lui Platon avea desigur o bibliotecă. reproşau cu amărăciune béotien i l or că au trădat cauza eienică în timpul războaielor medice: într-adevăr. D. Demetrios din Faleron. deşi î ş i păstrează autonomia. prietenul şl· succesorul lui Aristotel. Secolul a! Vll-lea. Cea a Liceului lui Aristote! a fost. unde se păstrau săpate în piatră hotărîrile luate în comun. Moartea acestui oraş nu a împiedicat Beoţia să-şi revină. numai rareori un loc de frunte în istoria Greciei. pe care o guvernase timp de unsprezece ani. fără îndoială. Beoţia ne oferă exemplul. încă de la mijlocul sec. la sanctuarul Atenei Itonia. căci şcoala peripatetică se caracteriza printr-o erudiţie enciclopedică. pătura meşteşugarilor nu s-a dezvoltat niciodată îndeajuns ca să ducă la adoptarea unei constituţii democratice. cînd Epaminonda şi Pelopidas. Demetrios era elevul lui Teofrast. Succesul a fost efemer şi nu i-a supravieţuit lui Epaminonda. şi mai ales at en i en i i. al unei confederaţii de cetăţi care. P. al V-lea. cu diferite simboluri ale cetăţilor pe o parte şi pe cealaltă parte cu scutul rotund cu răscroiala dublă. operă gigantică. dar care justifică următoarea apreciere a lui Heracleides despre locuitorii Tebei din acea perioadă: . cu ocazia unei sărbători religioase. contingentele beoţiene au luptat în armata lui Xerxes. B I B L I O T E C Ă [ B I B L I O T H E K E]. Mai tîrziu.

Circa 350 -325. dar şi între cot şi umăr (cînd partea de sus a braţului rămînegoaiă).dandy" ca poetul Agaton se îmbrăca şi segătea ca o femeie. „cavalerii" lui Aristofan cu plete lungi. Un . Brăţările se poartă la încheietura m î i n i i . în secolul lui Pericle. Boston. ori s î n t s i m p l e inelede au r s au de argint. întemeietorul cronologiei istorice şi al geografiei ştiinţifice. Cohere le grele cu pandantive d in epocile m ic en ian ă si arhaică devin rare în timpul lui P e r i c l e şi sint înlocuite cu lănţişoare mai uşoare.pei sonale a l e lui Ar is tot el ş i Biblioteca regala <Jin Alexandria.. p e vremea războaielor medice. Aceste bijuterii pot avea şi forma unui şarpe încolăcit. va număra aproape 500. Toaleta femeilor se completa cu coliere. Existau totuşi excepţii . purtau inele de metal la glezne si probabil şi alte bijuterii. R. care a întocmit catalogul bibliotecii. şi marele savant Eratostene. F· B I J U T E R I I . pe care le foloseau drept sigiliu. cu o închizătoare care reprezintă de obicei o figurină. cercei ş i inelede rnetal în jurul picioarelor. Ele au formă de spirala. ta Per gam a fost inventat pergamentul. Printre cei care au condus aceasta bibliotecă (numiţi î n această funcţie de rege figurează poetul Calimah. bărbaţii poartă ca bijuterii doar inele cu piatră.000 de volume. chiar şi bărbaţii purtau bijuterii de aur în păr [vezi C o a f u r ă ] . brăţări. în epoca clasică. tinerii eleganţi din clasa bogata. 105 . L a Atena. de care se atîrnă adesea amulete contra deochiului. Regii Pergamuliii şi-au alcătuit şi ei o bibliotecă bogată. Totuşi moda masculină a devenit repede mai austeră şi. ale căror biblioteci publice rivalizau cu cele din Alexandria şi din Pergam. Museum of Fine Arts. Cercel de a u r . anexa Muzeului. Rodos si Siracuza au devenit de asemenea mari centre intelectuale.

iar în timpul războiului peloponeziac ezită î n t r e c e l e două tabere. Această scenă apare frecvent pe vasele pictate şi pe reliefurile funerare. regele Spartei. capitala unui vast imperiu. multe femei î ş i perforau lobul urechii ca să-şi atîrne mici discuri de metal preţios. unde atenienii aveau numeroase interese. Una din figurile cele mai antică a Bizanţului nu lasă să se întrevadă gloria şi importanţa oraşului din care Constantin avea să facă. Diplomat abil şi general curajos. î n c e p î n d din anul 330 e. R. Cucerirea Troiei. Femeile î ş i î n c u i a u bijuteriile într-o casetă. a IV-lea: în 390 î n c h e i e o alianţă cu atenienii.n. de exemplu pe splendida stelă a lui Hegeso. pe care le-o aducea o sclavă atunci c î n d voiau să se gătească. cu ornamente în formă de rozetă. Circa 490.. încearcă zadarnic să se retragă din ea în 440. P. dar şi gata să se î n cline î n faţa represiunii. F. după bătălia de la Plateea. ocupaţia galaţilor. o modă foarte răspîndită era aceea a brăţărilor purtate la gleznă sau mai sus. dar face din nou apel la Atena în 340. Istoria pus să se revolte î m p o t r i v a lui Darius (ca şi c e l e l a l t e cetăţi ioniene). B R A S l D A S. li se atribuia o valoare religioasă sau magică (apotropaică). uneori î ş i atîrnau de urechi mici figurine. de frica lui Filip. î n f ă ţ i ş î n d animale. Sparta îl î n s ă r c i n a s e să pornească o ofensivă în Grecia de nord. pe care o denunţă în 362. ca amulete. al Vll-lea. în c î t e v a luni a cucerit Acantos. Bizanţul rămîne în decursul întregii antichităţi un oraş ca multe altele.Cupă de Brigos. Bizanţul intră în liga de la Delos. în s f î r ş i t . în 297 Bizanţul evită. Brasidas a fost un inamic de temut pentru Atena în prima parte a războiului dintre cele două cetăţi. B I Z A N Ţ [ Β Υ Ζ Α Ν Τ Ι Ο N]. cu preţul unui tribut greu. îmbogăţit datorită poziţieicheie pe care o deţinea în Bosfor. D. Politica Bizanţului e la fel de nehotărîtă în prima jumătate a sec. î n t e m e i a t de megarieni î n a i n t e de mijlocul sec. Sta- 106 . mai tîrziu trece de partea romanilor. Eliberat de Pausanias. Muzeul Louvre. înaintea şi în timpul războaielor medice a fost mereu disde seamă ale războiului peloponeziac.

între şapte şi unsprezece ani. încă î n a i n t e de sfîrşitul mileniului II. Bronzul era fie lucrat cu ciocanul. 107 . sau cu nisip: metalul topit era turnat într-un spaţiu îngust. s-au găsit. printre altele. sculpturi şi monede. P. D. B R l G O S [B R Y G O S]. In orice caz. P. acest artist este unul dintre cei mai puri reprezentanţi ai a t i c i s m u l u i . D. defectele de topire erau ascunse cu petece încrustate şi se dădea statuii o patină artificială. bronzul este totuşi un material relativ preţ i o s . statui reprezentînd fetiţe si mii de vase legate de c u l t u l Artemidei. iar cupa păstrată la muzeul Louvre pe care e zugrăvită căderea Troiei e considerată. Majoritatea marilor sculptori lucrau în bronz. D. Era socotit printre cei mai mari fabricanţi de vase cu figuri roşii din vremea splendidei înfloriri artistice din jurul anului 500. a fost practicată mai ales în arta primitivă şi pentru statuile mai mici Statuile mai mari şi anumite piese adăugate la un vas (de exemplu toarta) erau turnate după procedeul numit à cire perdue. A h i l e refuză să mai lupte contra troienilor. B R O N Z . Descoperiri recente au atras atenţia asupra sanctuarului din Brauron. sacrificată de tatăl său în oraşul vecin Aulida. lăsat între un miez sau o armătură internă şi o matriţă care se spărgea după ce bronzul răcit se întărea. Săpăturile întreprinse aici de I. P. diverse unelte. Din bronz turnat se făceau obiectelemai grele şi mai delicate. U Iterior o cere pentru el Agamemnon. într-un ansamblu arhitectural care cuprindea. înapoiată de regele Micenei tatălui ei pentru a potoli rnînia lui Apolon. o propilee (toate din epoca clasică).gira şi Amfipolis. după ce o pierduse pe Hriseis. Turnarea plină. potrivit legendei. care s-a îndrăgostit de ea. Nu ştim dacă el î n s u ş i sau un artist angajat de el a executat picturile de pe vasele care-i poartă semnătura. de aceea din imensa producţie antică η-a supravieţuit plnă în zilele noastre aproape nimic. Papademetriou au confirmat tradiţia. Ansamblul era retuşat la rece cu dăltiţa. Cei vechi dădeau bronzului tot felul de întrebuinţări: arme de atac şi de apărare. Adesea o statuie se făcea din mai multe elemente turn at e separ at. animalul sacru al zeiţei. în lumea egeeană bronzul se fabrica din cupru şi cositor. Briseis a fost o prizonieră a lui Ahile. grecii au topit de multe ori statui sau alte obiecte importante de bronz. care apoi se sudau unul cu altul. fie topit. să trăiască şi să slujească în acestsanctuar. se î m p a c ă cu Agamemnon si o recapătă pe Briseis. un vas sau o platoşă. Cupru se găsea destul în ţările mediteraneene. P. în cele din urmă. Cînd era vorba de un obiect subţire. Brasidas a murit a p ă r î n d Amfipolisul de un atac al strategului C l eon. Se ştia că din cele mai vechi timpuri Artemis fusese venerată acolo. Legenda mai spunea că la Brauron odihnea trupul Ifigeniei. în perioadele de sărăcie. Artemis a cerut atunci să i se dedice un cult chiar în locul unde fusese omorît animalul şi să i se consacre fetiţe care. de asemenea în epoca arhaică sculptorii aplicau bronzul în foi subţiri pe un schelet de lemn. în schimb cositorul trebuia adus de departe (din nordul Europei şi din Marea Britanie). un portic. Mai puţin rezistent în timp d e c î t se crede. locuitorii au omorît o dată o ursoaică. situat aproape de coasta de răsărit a Aticii. Rămas fără iubita sa. D. se folosea primul procedeu. pe bună dreptate ca o capodoperă. D. după moartea lui Patrocle. B R A U R O N. numeroase statui de marmură expuse în muzeele noastre sînt copii antica ale unor o r i g i n a l e de bronz P. adică turnarea metalului topit într-un tipar scobit. un templu. cu pila şi polizorul. β R l S E l S. pe lîngă inscripţii numeroase.

Muzeui Naţiodin Atena. Stdtu ic Foto de bronz. . C i r c a 520. BoudotLamorte.K (/ros nal din Pireu.

Cadmos. care i-a poruncit să pună temeliile unui oraş în locul unde se va opri o vacă mira- culoasă. trăgînd la ţărm în nordul Greciei. la porunca tatălui său. Efebul din Anticitera. Dar mai înainte de a întemeia noul oraş. l-a consultat pe Apolon. fratele Europei. C A D M O S. era fenician. Stătu ic de bronz. din dinţii dragonului semănaţi de el s-au născut aşa num iţii 109 . Foto Hirmer. Foto Spyros Me/efz>'s. După numeroase peregrinări. Muzeul Naţional din Atena. a pornit în căutarea ei. Sfirşitul secolului al !V-lea. Cadmos. Circa 550. Cînd Europa a fost răpită de Zeus. Vaca s-a prăbuşit istovită la pămînt pe locul unde avea să se înalţe Teba. Cadmos a trebuit să omoare un dragon. Cadmos o va putea distinge din cireada prin semnele de pe părţile laterale ale corpului. Muzeul Naţiona din Atena.Călăreţ.

După tradiţie. New York. Calcidica este un promontoriu larg. Calcidica a constituit unul dintre obiectivele esenţiale ale conflictelor. C A L A U R l A. dar l-au lăsat. pentru a se lupta şi a se omorî între ei. Călimări. ar putea fi opera lui (Atena. dar unul dintre cele mai strălucite ale epocii sale (al doilea pătrar al sec. Pentru noi sculptorul atenian Calamis nu e s t e d e c î t un nume. Cadmos omorind dragonul la f î n t î n a lui Ares. P. la. Calarnis era un creator de figuri de zei. al V-lea). cit şi în timpul campaniilor lui Filip. muntos. A ajuns celebră datorită lui Demostene care.de la British Museum esteocopie dupa acesta. fiul lui Băţos. 440 — 430. dar fără a putea aduce dovezi. el a mai sculptat un Apolon. Muzeul Naţional). care se remarcau printr-o nobleţe severă. Calimah este unul dintre reprezentanţii cei mai tipici ai alexandrinismului [vezi cuvîntul]. C A L I M A H [KALLIMAKHOS] P O E T U L . si-a pus acolo capăt zilelor. A t î t în timpul rivalităţii dintre Sparta şi Atena. Insulă minusculă în golful Argolidei. P. Născut către 315. Detaliu d e p e u n c r a t e r p i c t a t în atelierul lui Polignot. D. s-a căsătorit cu Harmonia si ulterior. A studiat filozofia la 110 . deşi una dintre cetăţile cele mai importante era Potideea. nişte războinici sălbatici. Se presupune că Apo/on Ckoiseul-Couffier vezi cronologie. căstatuiadin b r o n z a lui Zeus (sau Poseidon !) găsită pe fundul marii. aparţinea unei familii de nobili. imediat după naştere l-au atacat pe Cadmos. care mărgineşte la est golful Salonic şi formează către sud trei peninsule înguste. CALENDAR Spartoi. El a fost acela care a spus că succesul expediţiei depinde de Ah i l e. pentru ca flota grecească să poată porn i către coasta anatoliană. Aceştia. C A L C I D I C A [K H A L K l D l K E]. fondată de corintieni. Erudit şi poet din secolul al Ill-lea. a plecat să domnească peste iliri.Cirene (Africa). dintre care cea mai de răsărit este muntele Atos. cedînd tronul nepotului său Penteu. Trebuie amintit de asemenea Olintul (Olynthos). î n afară de enigmatica Sosondra. C A L H A S [K A L K H A S]. care a precedat înflorirea clasicismului. la nord de Eubeea. A luat parte la războiul troian în calitate de proroc. Cadmos a fondat apoi Teba. P. D. descrisă de Lucian ca o capodoperă incomparabilă. refugiindu-se în templul lui Poseidon. P. D. Metropolitan Museum of Art. î ş i datorează numele celor treizeci de colonii întemeiate aici de calcidienii din Eubeea. a prezis că expediţia va dura zece ani şi tot el l-a obligat pe Agamemnon s-o sacrifice pe Ifigenia. Unii au crezut. D C A L A M l S.

alcătuit în mare parte din ignoranţi şi oameni incapabil i să aprecieze arta sa del icată şi rafinată. Canahos a înălţat statuia d e bronz a lui Apoi on Filesios.. Fiind s p e c i a l i s t în bronz. Artem/dei. D. Regele Ptolemeu Filadelful l-a remarcat şi l-a adus la Bibliotecă. iambi. Acum î n s ă paternitatea acestei opere este contestată. la Cirene. Unii au fost tentaţi să-i atribuie originalul după care a fost copiată statuia Afroditei de la Frejus: prin draperia lipită de corp (ca şi cum ar fi fost umedă). C A L I M A H [KALLIMAKHOS] S C U L P T O R U L . păstrată la muzeul Louvre. la început foarte modest. mesagerul lui Zeus: Calipso i-a dat lui Ulise indicaţii pentru întoarcerea sa în patrie şi l-a învăţat cum să-l consulte pe prorocul Tiresias. Pentru baia lui Poios. a coborît pe această insulă. Către De/os. frumuseţea zeiţei apare în toate detaliile.) De la Calimah s-au păstrat şi imnuri: Lui Zeus. cum să cheme fantoma lui scoţîndu-l pentru cîteva clipe din împărăţia Morţilor. P. lampa de aur care ardea zi şi noapte în Erehteion era opera lui: deasupra ei era aşezat un palmier de bronz. El dispreţuia marele public. F. separe. (Poeţii alexandrini au cîntat cu predilecţie dragostea şi pasiunea. ca profesor de şcoală. dar au şi pasaje strălucitoare şi viguroase. Calimah este teoreticianul oligostihiei. un fel de cronici erudite î n versuri. Nu se ştie precis dacă a colaborat la împodobirea parapetului care înconjura terasa templului Atenei Nice. se întrevededeja gustul pentru acea senzualitate care va caracteriza mai tîrziu creaţia lui Praxitèle. apoi s a s t a b i l i t la Alexandria. Se pare că a compus încă din tinereţe. i s-a atribuit şi statuia lui Apolon de la Piombino. Calimah. în sec. al V l-1 ea. 111 . fragmente de elegii. D. Nimfa Ca- lipso trăia în una din insulele îndepărtate.Atena. Unul dintre marii maeştri ai ş c o l i i de sculptură din S ic i on a. geografică şi teologică. mai solid structurate. al V-lea. Aristocraticul poet declara că scrie numai pentru o elită de . perfecte ca formă. adică aj operelor scurte. Multe au fost scrise la cererea regelui Egiptului sau a preoţilor unui sanctuar. Calimah este mai mult cizelor d e c î t sculptor. povestind întemeierea diferitelor cetăţi şi legendele legate de ele. pe c î t se poate. Cei vechi îl considerau inventatorul capitelului corintic. Ca poet. în cursul lungii s a l e călătorii spre Itaca. pe care cercetătorii moderni încă n-au izbutit să le localizeze şi pe care Homer şi le închipuia. dintre care cel mai remarcabil conţine frumoasa poveste de dragoste dintre Acontios şi Cidipa. formele sale cam molatice şi contururile şterse nu par să corespundă planurilor mai largi. într-adevăr. unde si-a cîştigat existenţa. în vederea unei ceremonii religiose. s c r i s e într-o limbă mereu reînnoită şi savantă. Chemat la Milet. Nimfa nu l-amai lăsat să plece decît după cîţiva ani. · Către Demeter. dar graţia figurilor înaripate de pe parapet corespunde foarte bine cu ceea ce ştim despre talentul lui Calimah. dar fin cizelate şi. Calipso s-a îndrăgostit de el. în templul arhaic de la Didima. Sculptorul din a doua jumătatea sec.cunoscători". î n t î l n i t e la statuetele m a s c u l i n e R. Lui Apo/on. P. Imnurile s î n t încărcate de erudiţie 'mitologică. piese lirice de tot felul şi o scurtă epopee (Heko/e). a scris printre altele Originile (Ait/a). făcînd în s p e c i a l ornamente. CANAHOS [ Κ Α Ν Α Κ Η Ο S]. Cînd Ulise. povestea unui episod mai puţin cunoscut din legenda lui Tezeu. numeroase poeme. C A L I P S O [K A L Y P SO]. în partea a doua a vieţii sale Calimah era considerat poet de curte şi în acelaşi timp şef de şcoală (corifeul poeziei alexandrine). prin care ieşea flacăra şi fumul. la ordinul categoric al lui Hermes. Calimah ne-a lăsat epigrame. Ne-au rămas fragmente. în Mediterana occidentală. împreunăcu Alcamenes s î n t elevii cei mai de seamă ai lui F i d i a s . în sfîrşit. unde a alcătuit faimoasele sale Tabele bibliografice (Pinakes).

pe care au creat-o. preferinţele au variat după epoci şi gust: cînd o linie sveltă. Aceasta a trăit.Opul şi c o / a t u s . al cărei secret n-a 112 fost î n c ă descoperit. între zona oraşului Smirna şi Licia se întinde vastul teritoriu cunoscut sub numele de Caria. Exemplul lui Policlet citat mai sus. în general. Deşi observatori atenţi ai naturii. au adaptat-o. Canonul lui Policlet este mult mai scund şi îndesat decît acela al lui Lisip.. Inutil te mai precizăm că şi arhitectura se supunea aceloraşi imperative. Grecii au avut. D.u i uns din De'fi. şi feminine de bronz. Această preocupare nu este specifică artelor majore. cînd o soliditate relativ greoaie. Ei au acordat totdeauna matematicii proporţiilor o importanţă care pare încă mai frapantă. cariatide. iar vasele. înclinaţie dovedită nu numai de geometrie. De altfel nu există un singur canon grecesc. aceste tratate. al IV-lea. s-au pierdut. în arhitectură monumentul funerar ridicat de Mausolos şi de soţia sa la Halicarnas în 350 se poate identifica cu un amestec deconcertant de . ci se manifestă şi în ceramică. unele inspirate poate de învăţătura lui Pitagora. cu multe secole înainte. dacă comparăm producţiile lor artistice cu cele a l e cretanilor. ci şi de forma gîndirii şi de arta lor. o înclinaţie evidentă pentru matematică. destul de izolată de lumea elenică. Ele ar fi fost foarte instructive şi poate ne-ar fi ajutat să înţelegem în ce fel artiştii greci. Nimic nu permite însă urmărirea aceste tradiţii pe pămîntul Cretei. sculptorii ş i pictorii s-au străduit să-i dea o organizare riguroasă. arta secolului al Vll-iea preferase o siluetă mai fină d e c î t aceea a producţiilor epocii geometrice. cel puţin după invazia doriana. Din păcate. unu l dintre satrapii care au ştiut să-şi păstreze independenţa faţă de Marele Rege. al cărui donfor (doryphoros) li se părea celor vechi opera cea mai tipică din acest punct de vedere. dintre care multe provin fără îndoială din atelierul de la Siciona. R. C A R I A II. demonstrează că acest calcul al proporţiilor era foarte avansat şi că se puteau scrie adevărate tratate despre raporturile numerice dintre diferitele părţi ale corpului omenesc. aşa cum. matematică. se supun unei legi a numerelor. cel puţin pînă în sec. Ea a încercat să se elenizeze sub domnia lui Mausolos. MC A N O A N E . ca şi statuile. C i r c a 540. P. turnate si cizelate. creînd cu multă supleţe nenumărate opere care dau iluzia perfecta a vieţii. corespunzătoare raţionalismului lor. df Miré. Grecii epocii clasice socoteau că vechii carieni fuseseră predecesorii lor în stăpînirea şi civil izaţia bazinului egeean. Mu?eul Foto G. plecînd de la o teorie abstractă.

F a p t u l că. în n u m ă r de şase.D.C a r i a t i d e de pe c r e h teion. Dar cele m a i cunoscute sînt c a r i a t i d e l e E r e h t e i o n u l u i de pe Acropolea Atenei. C i r c a 420. c e l e d i n f a ţ a d e l e Tezaurelor c n i d i e n i l o r ş i s i f n i e n i l o r d e l a D e l f i . E t i m o l o g i a c u v î n t u l u i este foarte d i s c u t a t ă . într-un coş. C a p i t e l u r i l e . J elemente greceşti şi barbare. în l o c u l c o l o a n e l o r o b i ş n u i t e . care se inserează între cariatide şi arhitrava susţin u t ă de e l e se d e s c h i d exact ca n i ş t e c o ş u r i . în al t r e i l e a pătrar a l sec. Se numeşte cariatidă o r i c e f i g u r ă f e m i n i n ă în poziţie v e r t i c a l ă .l e a . d a r s . pe panta n o r d i c ă a c o l i n e i . cu rol de suport arhitect u r a l ( I n c a z u l . AcroFote p o l e . obiecte r i t u a l e ş i m i s t e r i o a s e de la E r e h t e i o n la s a n c t u a r u l A f r o d i t e i . şi-a păstrat limba. ca şi c e l e l a l t e p r o v i n c i i d i n A s i a M i c ă . C a r i a . P. C a r i a t i d e l e s î n t m u l t m a i rare î n arhitectură: se pot cita. o b i c e i u r i l e şi practicile religioase chiar după ce e l i t a populaţiei a adoptat l i m b a greacă şi a r i d i c a t t e m p l e z e i l o r E l a d e i . Hossia. M o t i v u l c a r i a t i d e l o r a fost foarte des î n t r e b u i n ţ a t de artele m i n o r e în perioada a r h a i c ă ş i există n u m e r o a s e t r e p i e d u r i ş i bazine a l e căror r e c i p i e n t e se s p r i j i n ă pe braţele r i d i c a t e sau pe c a p u l u n o r t i n e r e graţioase. ele se î n a l ţ ă pe un m i c zid care ascunde scara secretă ce cobora de pe p l a t o u l sacru în i n t e r i o r u l t e m p l u l u i . m u l t m a i rar î n t î l n i t .a 113 . pe această scară a s c u n s ă treceau două t i n e r e preotese. N u m e l e s c u l p t o r u l u i n u este c u n o s c u t . apar c a r i a t i d e n u poate fi î n t î m p l ă t o r . Atena. p u r t î n d pe cap. Este poate o evocare d i s c r e t ă a c e r e m o n i e i . patru în faţă şi cîte u n a pe cele două p ă r ţ i laterale. CARIATIDELE [KARYATIDES]. a l figurilor m a s c u l i n e se utilizează termenul atfanţi). o dată pe an. arrepboroi. într-adevăr. a l V l .

Circa ΉΟ. copiii î n v ă ţ a u sa s c r i e pe nişte ţăbiiţe de lemn acoperite cu ceară. sănătos. Fljzeo! Louvre. remarcat adesea înrudirea cariatidelor cu ergasti'.'ec/t c'j guri ro^ii. C A R I B D A [KHARYBDIS] Ş l S C l L L A [S K Y L L A]. cu corăbiile care se aflau oe ea cu tot.. pentru 114 . şi le scuioa înapoi. C A R T E La scoală învăţătorului P. Deşi funcţia arhitecturala dă cariatidelor c oarecare rigiditate.'e ca e defilează pe friza estică a Partenonuiu. Deia iu de pe un . alezaţi î n permanentă lîngă ea. Se l la asmuţea as u or a mar inarilor şase c î i n i s ă l b a t i c i . Caribda înghiţea de trei ori pe zi o mare cantitate de apă de mare. numit g'ammatistes. al căror vesmint deşi auster lasă să se întrevadă farrriecui viguros r ! P.-. D. Car'ibda şi Sciia erau cei doi monştri care păzeau strîmtoarea Messina. Cu greu a putut Ulise să-şi croiască drum prin strîmtoarea oăzită de aceste două fiinţe înfricoşătoare. De acelaşi fel de tăbliţe se foloseau şi adulţii. D. De partea cealaltă. admiraşi totuşi gratia unui robustă corp a acestor si tinere.c / t i n d un vo/unen. literele e scriau cu ajutorul unui stilet.e.

mai t î r z i u . regele Troiei. tot cu mina stîngă înfăşură din nou partea c i t i t ă Pergamentul (pergamene). de pergament. nu încăpea pe un singur rulou. DuDă cucerirea Troiei. pe nişte rulouri (în latineşte volumina) de papirus ş i . Dar nici una din profeţiile ei. η-a fost luată în serios. Ei trebuiau să introducă "n text si notele. Acesta era un codex. Una din consecinţele acestui aspect al cărţilor era că autorii nu puteau să adauge nici o notă marginală sau sub text. s-a născut ideea de a suprapune foile de pergament ca filele cărţilor de azi. plantă ce creştea mai ales in Egipt. de aceea era nevoie de mai multe. R. Casandra. Cititorul ţinea ruioul în mina dreaptă şi-l desfăşura. care ar fi devenit prea gros ş i greu de minuit. de exemplu Iliada sau Odiseea. era înzestrată cu darul profeţiei. adevărate digresiuni. în timpul imperiului roman. F. Membranele tulpinii de papirus. A prezis că Paris va fi cauza pieirii cetăţii şi ş t i a că faimosul cal de lemn lăsat de greci în faţa zidurilor Troiei prezenta un pericol pentru patria ei. O operă literară de dimensiuni considerabile. pergamentul. putea fi scris pe ambele părţi. î ş i t r a g e n u m e l e d e l a o r a ş u l Pergam. prinzîndu-le cu o cusătură pe margine. pe care scriitorul de azi le-ar pune în josul paginii sau la sfîrşitul cărţii. spre deosebire de papirus. ca să permită scrierea [vezi cuvîntul] şi conservarea ei: erau umezite si presate ca să capete aspect de foi. formînd nişte rulouri. Cărţile se scriau cu cerneală. în timpul cititului cu rnîna stingă. care trebuiau sâ-i pună în gardă pe troieni contra unor pericole reale. De aceea. uneori destul de lungi. CASANDRA [KASSANDRA]. făcut din piei d e m i e l . Casandra s-a refugiat 115 .a-şi face unele însemnări (ciorne). apoi erau lipite una lîngă alta în sensul iungimii. erau supuse unui tratament special. unde se spune că a fost utilizat î n t î i a oară. sub formă de apendice. Datorită grosimii sale. fiica lui Priam.

unde se culcau sclavii.normal bărbaţilor. rar două. dar Aiax locrianul a smu!s-o de acolo. parteru era rezervat în mod . se puteau vedea case spaţioase. R. unde Clitemnestra şi amantul ei aveau s-o ucidă a t î t pe ea cit şi pe Regele Regilor. iar etajul femeilor [vezi G i n e c e u]. ca să scape de insistenţele lui Apolon. dar statul considera aceste balcoane ca o încălcare a domeniului public şi a luat măsuri restrictive. cu un singur şir de coloane. Vechii greci nu cunoşteau geamurile. Izvor sacru de lingă Delfi. înainte de a ieşi. La împărţeala prăzii. Din aceste case olintiene destul de spaţioase derivă casele din epoca elenistică de la Priene şi Delos. la Atena. Totuşi. cele mai multe case erau mici şi modeste. Acoperişurile erau în terasă. ferestrele erau mici şi semănau mai degrabă cu nişte lucarne. la Atena existau clădiri (synoikiai) în care mă mulţi locatari trăiau împreună. gineceu: şi camerele mai proaste. căci adesea se gătea afară. aşa cum vedem în discursul lui Lisias Contra lui Erotostene. se ajunsese la un portic dreptunghiular. căci de la aşa-numitul postas olintian. în secolul al IV-lea. Locuinţele din epoca romană. cărămidă nearsă sau paiantă. trebuia să baţi în uşă. decît să forţeze porţile.şi-au construit locuinţe mai impozante decît edificiile publice". ci spre un portic interior (postosj. baia şi p i v n i ţ a . cînd afirmă că anumiţi oameni politici din timpul său . F. Casandra a revenit lui Agamemnon. în secolul al V-lea. marea ma- joritate continua sa semene cu locuinţele sărace din secolul trecut. C A S Ă . pe care 1-a urmat în Argolida. D. Ele nu au ferestre spre stradă.' desigur.la altarul Atenei. de aici porecla lor: „spărgători deziduri". derivă desigur din acest tip de case creat î n Orientul grecesc. şi toate camerele dau într-o curte interioară. Zidurile erau acoperite cu stucuri pictate şi chiar cu plăci de marmură. Zidurile erau subţiri şi nu prea solide. Demostene exagerează. a i c i s-a înecat o t î n ă r ă cu acest nume. Poartade la intrare se deschidea în afară.. Casele cel mai bine conservate din secolu al l V-1 ea s înt cele găsite la O lint. Casele erau de lemn. Pardoseala era acoperită cu mozaicuri ornamentale sau împodobite cu figuri. la care se ajungea în mod obişnuit pe o scară exterioară de lemn. la etajul î n t î i . Eschine ne spune că. î n care se trece dintr-c curte (aule). la Atena. sufrageria obişnuită (diaiteterion). cum e acela care îl reprezintă pe Dionisos călărind o panteră. Aceste locuinţe sînt mult mai vaste şi mai împodobite decît acelea din epoca clasică. într-o casă de la Delos. bucătăria. Hoţii preferau să spargă zidurile. erau astupate cu panouri opace. ca să avertize/i trecătorii. î n locuinţele cu un etaj ale celor din clasa de mijloc. precedată de un vestibul (prothyron). din cele 10. care altfel riscau să fie loviţi de o poartă deschisă brusc. De multe ori în case se găsesc statui. cu un peristil în jurul unui bazin. cind era vreme rea.000 de case pe care Xenofon le număra la Atena. dormitorul (thalamos). î n aer liber) erau din cele mai rudimentare. în cartierele „rezidenţiale". un fel de „living-room". de aceea. ca să protejeze intimitatea f a m i l i a l ă . Coşurile şi bucătăriile (cînd existau. arhitectura caselor de oameni bogaţi sau înstăriţi se îmbunătăţeşte. de obicei pătrată. deasupra străzii. . confortabile si aproape luxoase. Demostene spune că locuinţa lui Miltiade sau a lui Aristide nu se deosebeau cu nimic de cele ale cetăţenilor de rînd. C A S T A L l A. în tragedia lui Eschil Agamemnon o vedem îngrozită la ideea de a intra în acest palat al crimei. în timpul său. P. Se î n t î m p l a de multe ori ca etajul să iasă în afară. Majoritatea caselor aveau un etaj. de exemplu cele de la Pompei. î m b r ă ţ i ş î n d statuia zeiţei. Postas este de regulă orientat spre sud La parter se află sala de recepţie (andron). ca Scambonidai. Potrivit legendei. dar. în Calcidica Ele au un plan de ansamblu aproape pătrat Camerele nu dau sprestradă.

Existau şi hanuri [vezi cuvîntul]. Hecateu din Milet sau Herodot. Drumurilede pămînt bătătorit. tatăl care avea o fiică de măritat chema [a el pe toţi tinerii demni de a se î n r u d i cu el si îi punea să ia parte la o întrecere sportivă: învingătorul devenea ginerele său. călătoreau ca să se instruiască şi practicau un fet deturism. Agamemnon promite lui A h i l e că. Foto Hi'rmer. Detaliu de pe craterul executat de Clitias şi Ergotimos. numit Vasul François. F. Spartanii nu puteau pieca în străinătate fără o permisiune specială din partea eforilor. cel puţin cînd vremea e bună. traversau rîurile prin vad. o să-i dea o zestre considerabilă. Grecia antică nu avea drumuri bune. in epoca homerică. Adevăratul centru al Eladei e Marea Egee. de aceea se călătoreşte mai mult pe mare. Acestea erau î n s ă excepţii. Nici un loc din Grecia nu e situat la mai mult de 90 de km depărtare de coastă. C Ă S Ă T O R I E . cum erau Delfi şi Olimpia. trebuia să primească odespăgubire. Totuşi. ca Solon. tatăl miresei oferea un ospăţ mare. C Ă L Ă T O R I I . c î n d tatăl consimţea să se despartă de fiică. De aceea spune Homer despre cutare femeie că „valorează a t î ţ i a boi" (înaintea descoperirii monedei. cu numeroasele s a l e i n s u l e care servesc drept escale î n t r e Europa şi Asia [vezi N a v i g a ţ i e ] . în cîntul IX a! iiiadei. rareori erau atît d e l a t e î n c î t să permită fără dificultate încrucişarea a două care (într-o ast f el de împrejurare. i-a ucis Oedip pe tatăl său Laios). î n ziua căsătoriei. Circa 570. 117 . evaluarea se făcea în mod obişnuit în capete de vite).minuniie lumii". mai ales ca să facă comerţ sau ca să asiste la jocurile paneienice care aveau loc periodic în marile sanctuare. Alţii. R. Tînăra fată era considerată ca un bun care aparţinea tatălui său. dacă va consimţi să se însoare cu una din fiicele sale. spune legenda.Cas5. abia sub imperiul roman grecii vor călători mult. La căderea nopţii. nimic care s-ar putea compara cu şosetele romane. mireasa era condusă în mod solemn la lumina torţelor şi în cîntece de nuntă (hymenaios). Muzeul Arheologicdin Florenţa. Ceilalţi greci călătoreau î n s ă frecvent. î n familiile nobile. ca să cunoască . de la casa tatălui sau la · locuinţa soţului.. s i m p l e poteci.

cel puţin în principiu. de o parte pretendentul. uf A r t .încredinţarea unui gaj"). La Atena. în orice caz fetele nu erau niciodată consultate în alegerea soţului: tatăl sau tutorele decidea asupra viitorului ei. Metropolitan Mubeum . tinerii se căsătoreau ca să-şi asigure urmaşi si o femeie care să aibă grijă de casă. York. Căsătoria legitimă dintre un cetăţean atenian şi o fiică de cetăţean se numea la Atena engyesis (în traducere ad litteram: . dar un frate vitreg putea să se însoare cu sora sa născută din acelaşi tată. lucru care le dădea ocazia să se arate în public pe jumătate dezbrăcate. ί # * * * * £ * > % < t%*j**"»*t %% ! * ** · C o r t e g i u n u p ţ i a l . Hesiod sfătuieşte pe un bărbat de 30 de ani să se căsătorească cu o fată de circa 16 ani. ceea ce însemna mult mai mult decît o simplă logodnă.in Munci şi z i l e .. Această diferenţă de virstă e considerată normală şi în epoca clasică. păzită cu străşnicie în gineceu. din motive de interes sau de convenienţe familiale. Dicrorulu i Amasis. Se spuneau cîteva fraze ţ* « 9 * * * $ "É S * * * ft i : * . în secolul lui Pericle. în faţa altaruiu domestic. adică al căsătoriei în interiorul unui grup social. obiceiurile erau altele: tinerele făceau gimnastică şi dansau în coruri. nu se făcea din dragoste. De altfel cel mai adesea tînărul nu-si vedea înainte de nuntă viitoarea soţie. La Sparta. Se practica frecvent căsătoria între veri primari şi se întîmpla destul dedescaun unchisăseînsoare cu o nepoată. Regula era deci căsătoria „din raţiune". Prin urmare părinţii erau aceia care puneau la cale căsătoria. între două persoane. Chiar şi băieţii lăsau pe seama tatălui grija de a le alege soţiile. cei doi bărbaţi î ş i strîngeau m î n a în semn de jurămînt. Căsătoria. Detaliu atic de pe un al Circa Nevv Îecit 560. Era un angajament verbal. adică tatăl sau tutorele fetei. face ca mariajul între rude apropiate să fie nu numai autorizat. de ceaîalta kyr/cs. Principiul enc/ogarn/e/. ci chiar recomandabil. dar solemn. Numai la Atena erau considerate incestuoase căsătoriile între părinţi şi copi (ca în cazul lui Oedip şi al locastei) şi între fraţii şi surorile născuţi din aceeaşi mamă.

din care s-a inspirat Eschil. mirele dădea un banchet. Dintre acestea una din cele mai celebre. urmat de un banchet. D. părinţii miresei aduceau în mod solemn. in ajunul nunţii se săvîrşea un sacrificiu în cinstea divinităţilor protectoare ale unirii dintre sexe: Zeus. foarte simple. mutarea miresei avea aspectul unei răpiri. E evident că dintre toate aceste rituri. Părinţii şi prietenii veneau ir. P. ! se mai atribuia meritul de a fi învăţat pe oameni noţiunile elementare ale civilizaţiei: construirea oraşelor si îngroparea morţilor. casa mirelui s i a miresei s î n t decorate cu ghirlande de frunze de măslin şi de laur. urma lor pe jos. în sunetul flautului. erau informaţi astfel în mod oficia! de căsătorie. Se povesteşte că Cecrops a f ost luat ca arbitru în disputa dintre Atena şi Poseidon pentru stăpînirea oraşului Atena. C E C R O P S . f. nici unul nu pare destinat să simbolizeze unirea intima. dragostea dintre soţi: totul are în vedere continuitatea familiei ţi fecunditatea. la care asistă şi fata. Mireasa ducea un grătar si o sită. 119 . in ziua nunţii. făcută din susan Ş ' miere. a f l î n d de crimele s a l e involuntare. Tată! logodnicei s ă v î r ş e s t e un nou sacrificiu. apoi se formează cortegiul. Ea nu-şi dădea la o parte voalurile decît cind intra în camera nupţială (thclamos). Urmează ospăţul de nuntă constînd din mîncăruri tradiţionale. şi-a luat singur vederea. e! constă în esenţa în mutarea solemnă amiresei dintr-o casă în alta. După ce tatăl lor. La Atena. C E I Ş A P T E C O N T R A T E B E I. partea inferioară a corpului era un şarpe animai prin excelenţă al pămîntului. apoi face o baie rituală cu apă adusă de un cortegiu de la o f î n t î n ă anume (Caiiroe) într-un vas cu g î t lung numit lutrofor f. mireasa primea o bucată din prăjitura nupţială. in vecnime. î n s f î r ş i t .rituale. Hera. S-a născut chiar din pămîntul Aticii si a păstrat semnele originii sale miraculoase: trunchiul său era de om. simbolurile fecundităţii. Logodnica oferă zeilor jucăriile saie de fetiţă si obiecte familiare din copilărie. asista la ceremonie. Apolon si Peito (Persuasiunea). un car tras de catîri sau de boi transporta pe soţi de la o casă la alta. A doua zi după nuntă era tot sărbătoare. în timp ce Antigona îl îngrijea cu pietate. îmbrăcată î n cele mai frumoase vesminte. Se aruncau pe ea nuci şi smochine uscate. ca să aducă pe lume copii legitimi. Foiemon: Accept cu plăcere şi asta. Dota constituia principala deosebire dintre căsătoria liberă şi concubinaj. S-a căsătorit cu Agi au ros si a avut un fiu num it EHsihton.puţin probabil că fata. Aceştia. însoţit de un sacrificiu. La sfîrsitul banchetului mireasa primeşte daruri. Patuicos: îţi mai dau o zestre de trei talanii.'utrophoros). Ca şi î n epoca homerică. iar eomos-ul (nunta) e celebrat în mod normai la puţin timp după aceea. la c î t v a timp după nuntă. membrilor fratriei sale. Cecrops a fost primul rege a! Atenei. Legendele beotiene au inspirat secole de-a rindul pe artiştii plastici şi pe poeţi. probabil de felul schimbului de replici din următorul dialog scris de flenandru: Pataicos: îţi dau fata. cei doi fii. despre al cărei viitor se discuta. în special prăjituri cu susan. Artemis. si o gutuie sau o curmală. tradi*ie păstrată la Sparta. cadouri pentru noul menaj (epaalia) şi tot atunci se dădea zestrea promisă laenc/esis. cu faţa acoperită de un voal şi cu o coroană pe cap. garanţie a fecundităţii. Căsătoria devine legală odată cu engyesis. :are mai t'rziu vor trebui să primească î n comunitatea lor pe fiii perechii. este aceea a Celor şapte contra Tefaei. la lumina torţelor. A iunsă la noua sa locuinţă. După legendă. Iată subiectul: Oedio avea doi f i i . Polemon: Accept. Şi totuşi familiile greceşti erau rareori foarte fecunde [Vezi F am i S i a].

î n f r î n ţ i la Cunaxa.. Zece ani mai tîrziu. lipsa lor de cunpătare îi făcea violenţi si răi. în cursul bătăliei decisive. descrie nu numai curajul şi rezistenţa grecilor. ci ne permite să înţelegem. Reprezentările centaurilor. să fie îngropat. pe care o cunoaştem datorită lui Xenofon. . British Museum. De exemplu. A fost nevoie de intervenţia lui Apoi on s i d e ajutore! Centaur doborînd un lapit. cînd au fost invitaţi la ospăţul de nuntă ai Deidamie. D. de aceea nu era indicat să-i inviţi la banchete. Adrast i-a promis că-l va ajuta să-şi recîştige regatul şi a organizat o expediţie armată care avea în frunteşapte căpetenii.Cei şapte" n-au putut cuceri Teba. nu I-a ascultat pe Creon şi fără teamă I-a îngropat cu mîinile ei pe nefericitul Poiinice. trei generaţii mai tîrziu. O expediţie neînchipuit de grea. şi s-a căsătorit cu fiica lui. Mare. solului i-d împins adesea pe greci să se angajeze ca mercenari în slujba unei puteri străine. vinovat de a fi ridicat armele împotriva patriei sale. Oedip plecînd din Teba.Eteocle si Polinice. a organizat funeralii fastuoase în cinstea lui Eteocle. lîngă Babilon. regele perşilor. Circa 447 — 443. fiica regelui lapiţilor (se aflau în bune relaţii cu acest popor paşnic de agricultori). Aceşti fii se numesc Epigon/i. simbol al brutalităţii sălbatice şi al barbariei. încît au murit amîndoi. cei doi fraţi s-au înfruntat în lupta corp la corp cu atîta violenţă. mercenarii se văd obligaţi să pornească spre casă cu propriile lor mijloace. . din respect pentru „legile nescrise". căutînd să le răpească femeile si copiii. cele Centaurii şi amazoanele s î n t figurile mai populare ale mitologiei greceşti. ca să-l ajute pe Cirus cel Tînar să-l detroneze pe fratele său Artaxerxes. Sărăcia P· D. Nu se ştie de unde au luat cei vechi motivul acestor fiinţe cu corp de cal şi cu tors şicu cap de om. Eteocle a refuzat să-i lase tronul.. apar pentru prima dată în sec. s-au purtat urît cu el şi bătrînu! orb i-a blestemat. traversînd munţii Armeniei şi mărşăluind apoi de-a lungul litoralului Mării Negre. regele Argosului. dar a interzis ca Polinice. Fratele nedreptăţit s-a refugiat la Adrast. ca să răzbune eşecul acestei expediţii. Povestirea sa. CEI ZECE MII. dezvăluind slăbiciunea statului persan. Acesta. fiii „Celor şapte" au reluat ostilităţile contra Tebei şi de această dată au pus mina pe oraş. CENTAURII [K E N T A U R O I ] . O dată. după moartea generalilor. printre care şi celebrul profet Amfiarau. Londra. Metopa de pe Partener. dar cînd i-a venit rîndul lui Polinice. centaurii şi-au atacat gazdele î n timpul banchetulu . spartanul Clearhos a înrolat zece mii de greci. Centaurii trăiau în păduri şi se hrăneau cu v î n a t . deşi ştia ca o aşteaptă pedeapsa cu moartea. Atunci Antigona. cum a putut Alexandru să-şi cel făuP. Anabasis. rească atît de uşor imperiul. a luat conducerea armatei. preluînd puterea la Teba. Unchiul lor Creon. în 401. şi rămaşi fără căpetenii (care fuseseră ucise mişeleşte). al Vlll-lea pe vase pictaîe sau turnate în bronz. ei au hotărît la început să domnească pe rînd.

pe lîngă calităţile ei intrinseci. Aproape toate aceste documente sînt puse la adăpost în muzee. Ceramica greacă este foarte bine reprezentată în muzeele noastre. C E R A M I C A . Aşa se întîmpla mai cu seamă la Atena. Aşa cum s-a petrecut şl cu omazonornahia. tema centouromahiei a căpătat o semnificaţie funerară. Cînd nu erau st'ăpîniţi de pasiuni josnice. Una din operele cele mai celebre cu această temă este succesiunea de metope excutate de Fidias pe latura de sud a Partenonului . De aici s-au cules multe documente foarte interesante pentru istoria Atenei.stela Hegeso". P. dar obiceiul de a arde morţii. foto Hassio. Lui i-au încredinţat Tetis şi Peleu educaţia lui Ahile. P. unul dintre cele mai ilustre fiind . D. lui Te^eu ca să renunţe la pradă (întîrnplarea a fost reprezentată adesea în arta greacă. căci acesta s-a întins profitînd de toate spaţiile disponibile.. Centaurii erau oameni cumsecade şi unul dintre ei. Heracles s-a luptat şi e\ cu Centaurii şi i-a învins pe muntele Foioe. Se poate urmări astfel evo- luţia obiceiurilor de înmormîntare. Cele mai vechi morminte datează din epoca miceniană.Cimitirul Ceramic din Atena. ea constituie pentru noi singurul intermediar înlesnind cunoaşterea picturii elenice. D. i se spunea în mod curent Ceramic. înhumările s-au succedat aici fără întrerupere pînă la începuiui erei noastre. poarta dublă de pe drumul către Eleusis. a decăzut cu timpul. A inspirat pe cei mai mari artişti şi a ajuns să simbolizeze victoriile obţinute de greci contra barbarilor. de exemplu pe unul din frontoaneie templului lui Zeus din Olimpia). Civilizaţia antică. respectă in general regula de a nu îngropa morţii decît în afara incintei cetăţii. Cimitirul s-a întins puţin cite puţin şi partea cea mai veche a fost înglobată în interiorul zidurilor cetăţii. De aceea necropolele se aflau de obicei de o parte şi de alta a drumurilor care ieşeau de pe porţile principale. tema a fost tratată de numeroşi alţi sculptori şi pictori. în Grecia. Multe vase pictate îi înfăţişează iuptînd cu pietre si crengi contra lui Heracles. la sfîrşitul Epocii de Bronz morminte de incinerare apar alături de cele de înhumare. Chiron. ceramica a jucat un rol care nu-şi găseşte nicăieri echivalentul. Cum se întîmpla de obicei. deşi η-a fost niciodată abandonat. fiindcăîn imediata lui vecinătate se afla cartierul olarilor. C E R A M I C [K E R A M E l KO S]. ale cărei origini rămîn greu de înţeles. ajunsese cunoscut pentru înţelepciunea şi bunătatea sa. cei puţin după mileniul I I I . cimitirul cel mai vechi şi cel mai important se găsea în faţa Dipilonului. pentru civilizaţia şi arta sa. într-adevăr. piesele întregi sau fragmentare care au ajuns pînă la noi se 121 . în cimitir η-a fost respectat nici un plan de ansamblu. Tema plastică a centouromariiei s-a menţinut în artă pînă la sfîrşitul epocii clasice.

Secolul Foto jl Hossio. au fost obţinute prin procedee aproape rudimentare. după care se aplica un strat de culoare şi. Necropola d e la Dipilon. foarte des. un produs pe bază de răşină. iar rezultatele. ησ era prea des folosită. care putea să capete o strălucire excepţională.. deşi cunoscută. era firesc ca majoritatea ustensilelor fabricate azi din alte materiale să fie făcute din lut ars. tehnica a rămas cam aceeaşi. printr-o reglare corespunzătoare a temperaturii şi conţinutului de oxigen al atmosferei din cuptor. în care metalul costa scump. După inventarea într-o perioadă străveche a roţii olarului. S e c o l u l a l V l l l . realizau o temperatură cu mult inferioară celei necesare astăzi: maximum 700—800".l c a . numără cu sutele de mii. apoi era lăsat să se odihnească în nişte băi. De la începutul epocii de bronz şi p î n ă la sfîrşitul antichităţii. Muzeul Naţional din A t e n a 122 . în afară de tot felul de recipiente pentru lichide. găsit î n Foto Hi'rmer. Cuptoarele.Amfora cretanà decorata cu un uciuDu:.l e a . X V . în sfîrşit vasele erau introduse în cuptor şi arse. Muzeul din H e r a c l i a n ( C a n d i a ) . Etapele fabricaţiei erau determinate de materialul folosit: se alegea pămîntul şi se curăţa cu minuţiozitate mai înainte de a fi frămîntat. în care sticla. C r a t e r î n s t i l geometric. divers e] e part i ale vasului erau fasonate pe roata olarului şi lipite între ele cu barbotină. Aceasta abundenţă nu trebuie să surprindă: într-o ţară în care lemnul era o raritate. de o perfecţiune uim itoare. olarii făceau cutii şi chiar sarcofage (într-o anumită regiune din apropierea Smirnei). asemănătoare cu cele ale cărbunarilor din satele Franţei. se executa un desen (figurativ sau nu). progresele cele mai remarcabile au fost: tratarea mai delicată a lutului şi prepararea unui fel de lac pe bază de oxid de fier. ca să se cureţe de pietricele şi impurităţi . vasele se întăreau apoi printr-o ardere uşoară.

râler. Adesea avem impresia că olarul s-a î n g r i j i t mai mult de frumuseţea formei decît de caracterul funcţional al obiectului. î n regiunea Troiei. iar capacul era modelat î n forma de cap. pentru a numi forme care nu res123 . cu termenii aparent bine definiţi amforă. New York. Cenuşa morţilor era depusă în ca nope. de exemplu U'nrî. Tehnica lutului a ï s era cunoscuta. aici săpăturile au dat la iveală existenţa unei ceramici cu forme adesea complicate. Vas pentru amestecat viul cu apa. nişte urne ce imitau în mod rudimentar s i i u eta corpului. Creaţ i i l e minoice sînt mai sobre. Spre deosebire de ceramica din epoca greacă. toartele aveau formă de braţe. cupă noi desemnăm adesea vase destul de deosebite unele de altele şi s î n t e m tentaţi să întrebu inţăm cuvinte vagi. recipientele pentru păstrat l i c h i d e l e si v a s e l e de turnat sînt lucrate în forme ce poartă amprenta unei fantezii căreia î i corespunde şi spiritul în care e lucrat decorul lor. Metropolitan Museum of Art. încă înainte de sfîrsitul mileniului Ml. e greu să dai nume precise acestor recipiente care nu se supun nici unei reguli fixe. crater. un fel de pastile aplicate sugerau s î n i i . Vasele de băut. logica şi gustul pentru geometrie le caracterizează doar în mod excepţional.

Muzeu! din Brescia. Amfora servea fie drept s t i c l ă . care putea fi legat cu o sfoară de cele două toarte Ctafos. Vis p e n t r u u . foto Te/ 1 şi Hirmer.impur ut lichide. Era acoperită cu un capac. Scifos. a căror bază îngustă si subţire pare adesea prea fragilă pentru a suporta mărimea unui pîntec plin. î i îndepărtează de constrîngerile unui număr fix de modele. Foto H/rmer. Hidrie. Foto Hirmer pectă nici o regulă fixă. e de admirat priceperea pe care •au dovedit-o. Să nu acuzăm totuşi de neîndemnare pe olarii cretani: individualitatea lor î i duce la fantezie. si avea o formă ovală. fie drept damigeana.Amfora. Dimpotrivă. Vase de băut. asigurînd o poziţie verticală si echilibru unor vase svelte. 124 . Micenienii sînt primii care au adus logica şi rigoarea în concepţia acestor forme ş i to' ei au fost primii care au diferenţiat clar părţile structurale ale vaselor. Muzeu! Louvre. în funcţie de mănme. Ulcior pentru adus apa de !a tintina. Cantaros. Dar structura organică a ceram ic i i apare în mod definitiv o dată cu venirea dorienilor. Muzeu Louvre. Din acest moment se poate stabili un repertoriu strict de forme.

în care se amestecau vinuri de tării diferite. Cupă-. Foto Hi'rme. Din crater. lichidul se tre- cea în oinokhoe cu un fel de polonic. dar mai mic şi cu o gură trilobată sau ascuţită (ca să uşureze scurgerea lichidului). Dimensiunile uriaşe se î n t î l n e s c rar. Muzeu! Louvre. Muzeul din Tarquinia. care circula din mînă în mînă. Musée du Cinquantenaire. al IV-lea). Foîo Te/. s-au făcut amfore şi cratere ce depăşesc 1. Oinokhoe (în traducere literală: . Càm de tuniat. totuşi la începutul perioadei arhaice şi la sfîrşitul epocii clasice. Foto 7e/ si' Dràyer. Muzeul Louvre latérale. aceste vase sînt în general destul de mari şi înălţimea lor era de circa 0.50 m. Vasele de băut si flacoanele Riton.50 m. Afara de oinokhoe. folosită cînd turnai lichidul. Vas pentru păstrat lichide. Vas de băut. un recipient pîntecos. Doua Cino.^itoe. şi una verticală. larg deschis la gură.StamnûS. care serveau la ridicarea vasului. Bruxelles. Vasul acesta avea trei toarte: două laterale. Foto H// 125 . în secolul al Vlll-lea (în Italia în sec. Cu hidria se aducea apa de la fîntînâ. cană de vin ) era de asemenea un vas de turnat. Vas de băut. Erau utilizate în scopuri decorative sau rituale.

Această valoare documentară o are în bună parte şi ceramica din sec. dar î n epoca numită „onentalizantă" (sec. de cupe al căror profil s-a schimbat mult î n funcţie de epocă şi atelier. atenienii au descope-it un procedeu permiţînd o redare mai clară a figurilor. La început. de parfum s î n t fireşte mult mai mici . c î t e v a tuşe în roşu sau alb marchează în interiorul acestor contururi detaliile figurilor. Există. Figurile păstrează culoarea roşie a pămîntului. dominant din vremea instalării dorienilor (sec. Procedeul se va menţine p î n ă la s f î r ş i t u l perioadei arhaice. chiar atunci c î n d piesa nu are p-ea mare valoare. decoratorii practică adesea un desen l i niar. Musculatura. fără î n d o i a l ă . Unele s î n t piese foarte banale. a! VIIlea). în care se ţinea uleiul de uns. indicînd doar contururile. într-adevăr. la altele. Răspîndirea procedeului care consta din aplicarea pe pereţii vasului a unui strat alb. din care iese un g î t subţire. Altă trăsătură specific elemcă o constituie stilul decoraţiei. cu un picior rotund şi cu umăr turtit. (Pentru istoricul şcolilor greceşti de ceramică vezi articolul P i ct u r a.nedesluşite. cu ajutorul unei pensule delicate terminate într-un fir de păr de porc.neagră subţire. numit s t i l u l figurilor roşii. î n c î t nu se mai simţea nevoia une: podoabe. Imaginile nu mai s î n t nişte s i l u e t e . A ş a se î n t î m p l ă în stilul num i t geometric. vase subţiri şi lungi. al X-1 ea) pînă în sec. nişte simple vase lăcuite au fost demne de semnătura olarului. Aribclos Vase pentru ulei si parfumur Muzeul Louvre.) Vasele greceşti au pentru noi o mare valoare. Aceasta este una din trăsăturile prin car e cer am ica greacă se deosebeşte mai mult de ceramica minoică. fiecare categorie este suficient individualizată ca s-o poţi distinge totdeauna de celelalte ş i ca să-i dai fiecărui vas un nume precis. Să nu uităm nici pixide/e sau casetele de bijuterii. forma era socotită a t î t de perfectă. Foto Giraiidon z Drover. î n c i u d a acestor diferenţe de detaliu. Uneori e vorba de un simplu ornament decorativ. o imagine î i înfrumuseţează pereţii. iar conturul lor e subliniat cu o linie. capabil să . marilor compoziţii picturale.Lecif a r i b a l K C . expresia feţei şi a ochilor s î n t redate prin linii fine. în genere î n s ă . al V-lea. uneori chiar şi subiectul. al Vlll-lea. în jurul anului 530. şi vase greceşti neîmpodobite. Derivate din aceste vase erau lekythoi. e vorba de kotylai ş i skyphoi (un fel d e b o l u r i s i p a h a r e iară picior). fiindcă reproduc sn'lul. scenase decupează ca o siluetă neagră pe fondul deschis al lutului. dar ce! mai frecvent se pictează un motiv figurativ. de formă aproape cilindrică. un personaj izolat sau o scenă desfăşurată pe o suprafaţă mai 126 mare. şi de alabastre sau aryballoi.

ci ca obiecte de primă necesitate. e drept. pictura era exclusă. cunoscută în s p e c i a l printr-o lungă se rie de boluri numite greş it . al !V -lea. în sec. Spre s f î r ş i t u l sec. Metropolitan Mjseum of Art. pe care se făceau adevărate picturi. de forme incomode şi complicate fără ro:t Moartea ceramicii pictate ar P'-tea fi datată ia mijlocul sec. recunoaştem aici imitaţia unui procedeu folosit în mod curent de lucrătorii î n metal. ceramica pictată a cunoscut o nouă înflorire. Casetă de bijuterii. apropie 5J mai mult pictura pe v a s e de fresceleşi ta" blourile de şevalet ale epocii c l a s i c e . credincioşi tradiţiei. sau nituire. în consecinţă. cu decor încărcat. Motive stampate erau lipite cu ajutorul barbotinei pe pîntecele vasului . Perfecţiunea operelor ne face adesea să uităm ca vasele greceşti erau nişte produse de serie făcute nu pentru a fi vîndute ca obiecte de lux. în mai multe culori şi nuanţe. chiar atunci cînd era vorba de produse de calitatesuperioară. în cealaltă parte a Mării Adriatice. pentru a cîstiga clientela nehotărîtă. ceramist i i au fabricat vase cărora se străduiau să le dea aspect de bronz şi de pe care. prin sudare. în mormintele persoanelor bogate se pun vase uriaşe. pe de o parte la Atena. iar olarii erau î n a i n t e de toate negustori: totdeauna si pretutindeni erau în cău" tare de clientelă şi de aceea î ş i exportau măr- a t î t de dracul p u b l i c i t ă ţ i i . în tot timpul sec. pe care continuă să-i copieze. incit clientela preferă soliditatea metalului şi strălucirea iui fragilităţii c e r a m i c i i .suporte cuionle c e l e mai nuanţate. dacă în delta Nilului şi în anumite centre din Sic i l i a nu s-ar mai fi încercat.rnegariene". ei ofereau un înlocuitor ieftin obiectelor de metal. 127 . ai lll-iea. în timp ce Atica rămînea fidelă principii lor de moderaţie şi discreţie. iar ceramica avea să-şi piardă importanţa în cadrul producţiei artistice. Preţui lor. în felul acesta.acoperite cu un strat deştul de deschis. nu s-au dat bătuţi şi. cit şi din vanitate artistică. iar pe de altă parte în italia meridională. a! V-lea. pe pereţii de bronz ai vaselor mo- Pixidă. o producţie care aminteşte de olani atenieni mai pricepuţi şi de vasele lor cu fond alb. Ei aplicau. rămînea modest (adesea echr valentul salariului unui muncitor pe cîteva zile). fără orea mare succes. Nu peste mu It timp această încercare avea să se dovedească zadarnică. Recipientelede lut erau. care făcuseră gloria scolii sale. New York. care costau mai scump. pe de altă parte. producţia obiectelor de bronz cunoaşte un avînt atît de mare.. al IV-lea. industria ceramică se vede ameninţată de u n dublu pericol : pe de o p a r te. Mai fructuoasă şi mai durabilă (cu prelungiri în arta romană şi derivatele ei) s-a dovedit a fi tehnica decorului în reliefuri. alţii. fragilitatea e x c e s i v a a picturii a făcut ca încercarea să dea greş. în vreme ce unii olari s-au lansat în imitaţia obiectelor de bronz. dezvoltarea şi progresele tehnice ale picturii majore răpesc olarilor modeşti orice speranţă de a-i egala pe maeştri.

în cea de a doua bătălie. după o luptă îndelungată. Cîinele- Cerber si să-l t î r a s c ă în lanţuri p î n â U locuinţa lui Euristeu. pe P. olarii s-au temut totdeauna ca preferinţele publicului să nu se îndreptecătre lucrătorii î n metal. C E T A T E vezi p o l i s C H E R O N E E A [K H A l R O N E l A] Acest oraş din Beoţia a ajuns celebru prin două mari bătălii: în 338. această victorie avea să consacre triumful Macedoniei. Numele Chersonez î n s e a m n ă „peninsulă" şi de aceea era de multe ori folosit împreună cu un adjectiv care indica poziţia geografică. pornit să cucerească Grecia. CHERSONEZ [KHERSONESOS]. şi recipientele fragile era inegală: dacă decorul ceramicii η-ar fi fost adesea admirabil şi aproape întotdeauna interesant. El păzea în infern palatul lui Hades şi al Persefonei. D. Cerberul în lanţuit este adus de HeracIes înaintea Iu ι Euristeu. faimosul în această luptă. de frică. Filip al Macedoniei a î n v i n s aici o armată formată mai ales din tebani şi atenieni. care. 128 . Chersonezul tauric. C E R B E R [KERBEROS]. în care. D. Era considerat fratele Hidrei din Lerna şi al Leului din Nemeea. mai puţin celebră. cupele şi alte vase de pămînt ar fi cedat încă mai devreme locul echivalentelor lor de bronz. Pe spatele lui se î n ă l ţ a u capete de şerpi şi drept coadă avea tot un şarpe. şi marele Sylla. se ascunde într-un pitos. monstru numit Cerber apărea în reprezentările cel e mai obişnuite cu două sau trei capete. P. remarcat Alexandru zdrobind Corint. D. inspirat din pictura majoră. amforele. Astfel bronzul triumfă în mod definitiv asupra lutului ars. Lupta dintre vasele mai costisitoare. s-a Focida). Se cunosc. numele vechi al Crirneii. Una din muncile faimoase ale lui Heracles a fost să-l prindă. dar anumite tradiţii î i atribuiau 50 sau chiar o sută.live pe c a r e nu le puteau picta din cauza materiei folosite. si Chersonezul tracic. neînarmat. Ahaia. de exemplu. „Batalion sacru". un general al lui Mitridate. Locrida. dar şi din oameni veniţi din alte provincii ale Greciei (Megara. s-au înfruntat în 86 Arhelaos. Detaliu de pe o hidrie din Caere Circa 525. hidriile. Muzeul Louvre. chiar în cele mai frumoase epoci ale c e r a m i c i i . dar solide. P.

Peninsula Gallipoli de pe ţărmul nordic al Dardanelelor. Chersonezul tracic. aşezată în centrul cercului. strivit de prestigiu! Atenei. cînd şi-a cucerit independenţa. guvernul aristocratic al Basilizilor. dar e totodată cea mai mică. După ce a fost înglobată în imperiul lui Alexandru. indică şi numele lor1. Chiosul a făcut parte în secolul al Vl-lea din Panionion. dar constatăm că. Ca şi . Epoca sa de glorie se situează între secolul ai Vll-lea şi al Vl-lea. Rolu! său politic a rămas totuşi şters. Nu ştim exact ce s-a î n t î m p l a t cu ele î n epoca micenianâ. Unele dintre aceste ofrande aveau un caracter oriental. au o suprafaţă redusă. P. care se găseşte din abundenţă. Lesbos şi Samos. D. Insula Delos. care grupa într-o omf/cţ/on/e (vezi cuvîntul) destul de slabă douăsprezece cetăţi ioniene. a fost motiv de dispută mai ales î n t r e Atena şi Filip al Macedoniei. C I C L A D E L E [K Y K L A D E S]. în Ciclade a apărut. iar comerţul exterior s-a întins departe. se practica navigaţia de-a lungul coastelor şi la Milo se exploata o piatră dură. prima si una dintre cele mai ciudate manifestări ale geniului grec: din marmură. Pe insulă s-a dezvoltat meşteşugul artistic al ceramicii. p î n ă în Egipt. Peatunci era sediul unei Şcoli de sculptură. D. care a servit poate mai tîrziu Atenei drept model. C H I O S . Chios va rămîne un simplu oraş provincial. obsidiana. e cea mai importantă prin rolul pe care l-a jucat. flacăra artistică a fost de scurtă durată. cucerită de perşi în 498. Delosul devine un centru de cult. A fost o epocă de strălucire pentru acest arhipelag. de la care nu s-a păstrat nici o operă. insula Chios pare abia desprinsă de Anatolia. apoi a oscilat între Atena si Sparta pînă în 355. Asemenea statuete se puneau în morminte.Tiuite alte cetăţi de la începutul secolului al V-lea. a fost unul din aliaţii cei mai credincioşi ai Atenei. dar chiar cele mai mari. reprezentînd fără îndoială o zeiţă protectoare. Dar dacă negustorii şi marinarii au ştiut să-şi păstreze totdeauna în lumea elenică o poziţie solidă. care din anul 86 i-au lăsat totuşi o aparenţă de libertate. insula Chios a trecut prin vicisitudinile istoriei elenistice şi a căzut sub dominaţia romanilor. Unul dintre discursurile cele mai cunoscute ale lui Demostene se Întitulează tocmai Despre Chersonez. iar bogatele ofrande ce i se aduceau arată că se bucura de o mare popularitate. se făceau idoli cu formă omenească. cu care de altfel a păstrat mereu relaţii C a ş i Anatolia. cheia strîmtorii Dardanele. A fost populată de la începutul primului mileniu de colonişti din Eubeea şi a trecut prin aceleaşi etape ca şi restul Greciei: regalitatea. Ca si vecinele sale. mai ales la Păros şi Naxoş. P. întinderea lor e variabilă. între coasta greacă şi Asia Mică. Grup de insule în formă de cerc (aşa cum. ilustrată prin numele lui Arhermos. Chiosul î ş i datorează prosperitatea fertilităţii c î m p i i l o r înconjurate de un lanţ înalt de munţi. Avea ateliere de turnat şi cizelat bronzul şi se pare că aici a în- cercat Glaucos prima sudură de fier (în secolul al Vll-lea). lame-cuţite şi vîrfuri. insula Chios s-a răsculat împotriva stăpînitorilor şi a pus la dispoziţia Atenei flota sa în 477. Răspîndirea bronzului şi afirmarea talasocraţiei cretane au secătuit această sursă de bogăţie si au redus Cicladele la rolul de sateliţi ai insulei lui Minos. de altfel. Primul a fost populat de colonişti veniţi mai ales din Milet şi a servit ca intermediar între greci şi populaţiile antice de pe teritoriul Rusiei meridionale. în mileniul III. dar foarte stilizaţi. Bupalos şi Atenis. apoi — î n c ă foarte devreme — un regim de adunări populare. începînd cu această perioadă. pînă la eşecurile din războiul peloponeziac. prosperitate invidiată de aridele insule Ciclade. Naxos şi Păros. din care se făceau lame-brici. ceea ce dovedeşte influenţa asiatică asupra . în liga de la Delos.

n-au luat parte activă la marile mişcări ce au frărnîntat Grecia. D. Fiecare cetate din Ciclade î ş i păstra. P. Cuvîntul acesta evocă. Delosul apare ca o adevărată capitală religioasă a lumii ioniene şi serbările. ai cărui meşteşugari î ş i exportau şi ei produsele. P a r o s]. Cicladele sînt în viaţa internaţională niştesimpli pioni. FOÎG arhipelagului. Dar tot Polifem e cel pe care Teocrit. Cicladele. N a x o s. CICLOPII [KYKLOPES]. totuşi unele dintre ele au încercat să !e domine pe celelalte fie pri. panegiriile (Canegyreis) în onoarea lui Apolon atrag pelerini veniţi din toate insulele şi de pe coasta asiatică. al Vl-lea. mult . dar Naxos. ca şi în restul Greciei. Muzeul Spyros Mcletzis. fireşte. imaginea lui Polifem. pare să fi exercitat un timp hegemonia asupra vecinilor săi Totuşi.Capul unei statui cicladice mari provenind de la Amorgos. în întreaga perioadă arhaică. Mileniul III. datorită reputaţiei sanctuarului si dezvoltării portului său internaţional. M i l o. autonomia. nici în perioada hegemoniei ateniene. se pare că Cicladele au întreţinut relaţii s t r î n s e mai ales cu Anatolia. Păros era principalul centru al producţiei ceramice. Locuitorii arhipelagului se întreţineau din roadele puţine furnizate de pescuit şi de cultivarea solului arid. a scăpat pînă î n pragul erei creştine de somnul greu ce a î n v ă l u i t celelalte insule [vezi D eI o s. monstrul antropofag care i-a mincat pe tovarăşii lui U lise şi a fost orbit apoi de erou. nici în timpul războiului peloponeziac si nici mai tîrziu. Rolul lor e pasiv: nici în războaielemedice. in secolele al Vll-lea şi al Vl-lea. de la sfîrşitul sec. Naţional din Atena. cu autonomia lor teoretică. Doar insula Delos. dirijaţi de state mai importante. De altfel.i politică. fie prin activitatea lor comercială.

care hotărîse expediţia şi comandase trupele. P. Magnesia de pe r î u l Meandru. al cărei rege Midas. în 451. deschizînd astfel compatrioţilor săi calea spre bogăţiile muntelui Pangeu (Pangaion). î n s u ş i felul lor de viată" 131 C IM E R l E N l l [K l M M E R l O l]. tridentul. l-a acuzat că s-a lăsat corupt de regele Macedoniei. Pericle. a distrus flota lui Xerxes. în primul pătrar al secolului al Vll-lea. învingătorul de la Maraton. fondatorul şi eroul protector al Atenei. îngrămădite unul peste altui fără nici o regulă. de unde au fost goniţi de Assarhadon. în urma invaziei scitice. Hades şi Poseidon au putut pune mîna pe putere graţie armelor date de trei Ciclopi: tunetul şi fulgerul. se spune că ei ar fi construit incinta primitivă a Atenei. îndrumaţi de zeiţa cu aceiaşi nume. în gimnaziul din Kynosorges (. pentru cei vechi. tradiţia după care Ciclopii ar avea un singur ochi în m i j locul frunţii e departe de a fi generală. De aici li se trage numele de K/nes („Cîini") sau Kynikoi („Cinici"). al V-lea. la gura Eurimedonului. care chemase în ajutor pe atenieni pentru a reprima o revoltă a hiloţilor şi trimisese înapoi corpul expediţionar atenian în 461. cimerienii s-au adunat în stepele Rusiei meridionale. Atenianul Cimon era fiul lui Miltiade. Ciclopii s î n t reprezentaţi cu trăsăturile care le subliniază brutalitatea şi grosolănia. -are trăiau departe de orice civilizaţie. robit de farmecele Galateei. Cimon. pe coasta de sud a Asiei Mici. după ce obţinuse o victorie hotărîtoare. într-o oarecare măsură. de unde a luat rămăşiţele lui Tezeu. Se pare că cimerienii au însemnat pentru greci ceea ce au fost. simbolizează „vigilenţa lor morală arţăgoasă. de origine tracică. în anul următor a pus mîna pe insula Sciros. s-a omorît în 676. care se răzvrătise contra Ligii de la Delos. Şcoala filozofică cinică a fost întemeiată de atenianul Antistene. Populaţie nomadă.t'mP după Homer. în 468. pentru Europa medievală. într-un atac combinat. păzindu-şi turmele şi apărîndu-şi cu străşnicie ţara împotriva oricărui amestec străin. Se mai spunea că Ciclopii lucrau ca fierari sub ordinele lui Hefaistos şi că prima generaţie de Ciclopi era anterioară celei a Olimpieni|or. Pe de altă arte. îl descria ca pe un pasionat " drăeostit. Au suferit o mare înfrîngere în Cilicia. ai J cucerit oraşul Sardes. şi apoi contra Frigiei. dar mai puţin fericită din punct de vedere politic. hunii. (Episodul e înfăţişat pe un vas din sec. cu care desemnăm un tip grosolan de zidărie. în 463. D. D . Totuşi în patria sa Cimon era personificarea spiritului conservator ş i . dar cînd regele Spartei. în artă. P. în jurul anului 637. discipolul lui Socrate. trăsnetul. a fost ostracizat. prima în Crimeea şi spre gurile Dunării. coiful ce te face invizibil. Cimon a reluat lupta contra perşilor şi a murit în Cipru. C I N I C I I . construită din blocuri enorme. fiind învins. pusă mereu pe ceartă şi. ajuns în fruntea partidului democrat. au ajuns pînă la t'es (unde au ars templul) şi au jefuit . în 476 a cucerit de la perşi fortăreaţa Eion din Trăda. o întreagă categorie de Ciclopi erau nişte uriaşe fiinţe sălbatice. asupra provinciilor asiriene. Ciclopii treceau drept întemeietori de oraşe. poporul socotindu-l răspunzător de această insultă. dar hoardele lor au rămas o ameninţare pînă în 575. cimerienii s-au năpustit. Zeus. în acelaşi timp. Acuzaţia s-a tărăgănat. au atacat mai tîrziu (către 663) Lidia şi cetăţile greceşti din lonia. Cariera sa a fost glorioasă din punct de vedere militar. cealaltă în munţii Caucazului şi la nord-estul Asiei Mici.) Prin această legendă se explică termenul „ciclopeean". Reîntors zece ani mai tîrziu în patrie. care aminteşte de locul lor de origine şi. probabil î n secolul al X-lea. a repurtat noi victorii în Tracia şi a supus cetatea Tasos.. şi al unei prinţese trace. din pricina forţei lor. C l M O N.cîinele ager"). ei s-au scindat în două ramuri. cînd au fost alungate definitiv din Anatolia.

ale cărui Convorbiri au servit lui Horaţiu drept model pentru Satire. cinicii cei mai cunoscuţi s î n t : Bion Boristenitul. toate foarte admirate de cei vechi.(L. şi dialoguri socratice. uşor de recunoscut. care a renunţat la tot. Ei şi-au ales ca protector pe Heracles. Menip din Gadara. glorie) ca deşertăciune. cînd ale alteia d intre ţări l e cu care întreţineau relaţii. exilat de Nero. Crates a fost primul profesor al lui Zenon. în timpul Imperiului roman şcoala cinică a exercitat o mare influ. adică ideeadecal. şi Teles. stoicismul lui Seneca se apropie de filozofia cinică purificată a lui Demetrios. onoruri.-M. De asemenea predicile morale ale stoicului Musonius Rufus. Ciprul ocupă în lumea elenică un loc cu totul aparte. El este unul dintre interlocutorii Banchetului lui Xenofon. Ei opun natura culturii şi dispreţuiesc orice convenienţă socială. Zeller i-a numit „capucinii antichităţii". Antistene spunea: „Văd bine caii. Diogene I-a rugat s a s e dea puţin la o parte. care a îndrăznit să-l înfrunte pe Nero. Diogene căuta peste tot „un om adevărat". tot ceea ce împrumutau din afară Această combinaţie η-a dat capodopere. dar nu I-a găsit niciodată. obiceiurile şi produsele lor artistice şi de artizanat se distingeau de ale tuturor celorlalţi vecini. întemeietorul stoicismului. rar pentru o femeie. limba. într-adevăr. într-un chiup uriaş — şi că unica ustensilă casnică pe care o folosea era o strachină. care stigmatizează prin diatribele lor violente pe nebunii care n-au descoperit calea adevăratei fericiri şi încearcă să-i convertească la doctrina lor. Alt cinic al timpului. la temperamentul lor şi la felul lor de viaţă cam rustic. pe teme împrumutate de la poeţi. A rămas în contact frecvent cu Egiptul. ciprioţii au suferit influenţe cînd ale uneia. Cinicii sinceri renunţă deci la toate avuţiile lumeşti. Succesorul său. ale cărui munci simbolizează efortul permanent spre virtute al omului demn de acest nume. într-adevăr. la mai puţin de 100 km de Asia Mică şi de Fenicia. pentru a-l urma şi a-i împărtăşi viaţa de vagabond. Demetrios era prieten cu stoicul Traseos. de a figura în Vieţile filozofilor a lui Diogene Laerţiu. Ei adaptau. sînt foarte aproape de spiritul acestei doctrine cinice mai noi. Cipru| se afla la răspîntia dintre imperii şi civilizaţii a căror putere materială şi strălucire a influenţat desigur pe locuitorii săi. Predicatorii cinici î ş i rosteau diatribele în faţa poporului. Hiparhia şi-a cucerit astfel dreptul. frumoasa si bogata Hiparhia. In secolul al lll-iea. Crates din Teba. Criticînd teoria platonică a ideilor. dar nu văd de loc cabaiinitatea". pentru că ciprioţii erau 132 . P. s-a căsătorit cu sora prietenului său Metrocles. Antistene. Cînd Alexandru cel Mare I-a întrebat o dată ce favoare ar fi dispus să accepte de la el. a scris mult: discursuri în maniera sofiştilor. Situat în colţul de nord-est al Mediteranei. încît. pe care îl citează adesea Lucian. c a s ă nu-i mai ascundă lumina soarelui. Dar erau în acelaşi timp atît de credincioşi tradiţiilor locale şi aveau o individualitate atît de pregnantă. Omul trebuie să caute numai bunurile spirituale şi să considere restul (bogăţii. S. înfruntînd voinţa părinţilor s ă i . căruia îi aduce un elogiu călduros. Fondatorul doctrinei. Robin). Un anumit număr de constante fac ca tot ce este cipriot să aibă un caracter propriu. Cu un opaiţ în mînă. C I P R U [K. dar din care ne-au rămas doar fragmente. enţă. pe car e interese economice şi militare îl atrăgeau în ţinuturile vecine. din învăţătura lui Socrate cinicii au reţinut mai ales apelul la virtute şi la austeritate. Diogene din Sinope. cînd a văzut un băiat bînd apă din pumni. Dar şi la ea a renunţat într-o bună zi. Despre el se povesteşte că locuia într-un butoi — de fapt. Y P ROS]. cerşesc cele necesare traiului şi devin predicatori ambulanţi. fără îndoiala î n mod inconştient. de la un capăt la altul al antichităţii. Ciprul a fost o escală obligatorie în tot timpul antichităţii pentru cei care navigau între Orient şi Grecia. e celebru prin vorbele salede duh.

şi anume pînă in timpul perioadei tulburi de la începutul primului mileniu. Cele cîteva aşezări neolitice identificate în Cipru par să fi fost părăsite cînd. instituţiile lor. s-a instalat aici o populaţie pastorală. Muzeu! Louvre. Ciprioţii trec atunci sub influenţa feniciană. care nu s-a modificat de ioc (graiurile cipriote au păstrat întotdeauna un caracter arhaic). exemplu atenienilor sau corintienilor — 5 creeze. Foto Te/. Lut ars provenind din Cipru. limba lor. a înnodat legături cu tarile din est şi cu Egiptul. acesta e fără îndoială momentul cînd încep să utilizeze un sistem de scriere pe car e gr ecu îl vor adopta cu mici modificări. în fine arta lor şi o tehnică nouă. acea regalitate neabsolută care s-a menţinut de-a lungul întregii istorii antice. M i l e n i u l al H l . la începutul Epocii Bronzului (către anul 3000). Atunci au apărut acele forme de vase cărora ciprioţii le-au rămas credincioşi: burdufuri. lipsi .arï P r o v e n i n d 3 ΐ Ί C i p r u . de răchită s au de piele. Această populaţie depindea. venită probabil din Anatolia. în linii foarte mari. î n c e p u t u l rmieniuiui 1. încetul cu î n c e t u l . monumente care le-au adus gloria. foto Tei. Vom rezuma aici. în cursul secolului al XV-1 ea sau a! XlV-leas-a produs un eveniment capital : sosirea în masă a ah ei lor veniţi din Grecia. fără îndoială din punct de vedere politic de ţinuturile de baştină şi.) e a . care aduceau cu ei civilizaţia lor. Muzeu! Louvre. folosind şi ei unele elemente stră. istoria complicată ş j adesea obscură a insulei. ploşti si recipiente cu fundul rotund. Etapa miceniană durează în Cipru mai mult decît în alte părţi. dintre care multe reproduceau în argilă modele de metal. 133 . Idol feminin.

ca Idalion sau Salamina. Acolo au dus o viaţă mizeră şi după numai doi ani s-au întors cu toţii descurajaţi în patrie Dar teranii nici nu i-au (ăsatsă debar- Ciprul era împărţit in cîteva regate mici (numărul lor a variat între şapte şi zece) si dintre care unele. Cipru. Mai mult d e c î t arta. Regii continuă să conducă cetăţile cipriote. în timp ce altele. după o perioadă obscură. intermediul său au pătruns în Grec'ia multe trăsături orientale. au rămas mai credincioase tradiţiilor locale sau influenţei ieniciene. ci au tăbărît în apropiere de ţărm. Tentativele de revoltă din timpul războaielor medice se soldează cu un eşec. Marinarilor care debarcau pe insula sa Circe le dădea o băutură preparată de ea. Păstrîndu-şi chipul de om. Ciprul. secoluf a) Muzeul Louvr. aceştia n-au pus piciorul pe continent. conduşi de arhegetul Băţos şi s-au instalat pe Plateea. par copiaîe direct după modele cipriote. prin 134 . Observaţia este valabilă. Ciprul a jucat totuşi un rol important în istoria lumii elenice. a căzut (în 715) sub controlul lui Sargon al ll-lea. adoptate cu a t î t mai uşor de greci. Ca urmare. După bătălia de la Isos (333). Anumite forme de vase din Creta sau din Corint. O. pe coasta de nord a Africii. Deşi pare izolat. pe mica insulă Plateea. credinţele religioase s i anumite legende poartă pecetea cipriotă: anumite tradiţii susţineau că Afrodita s-ar fi născut în oraşul cipriot Pafos.Oi'nofchoecu p a s ă r e zburind. C I R C E [ K I R K E ] . care î ş i extinde autoritatea asupra întregului Cipru şi e recunoscut de regele perşilor. de la sfîrşitul secolului al Vlll-lea. Homer povesteşte cum a scăpat U lise de farmecele vrăjitoarei Circe. cîndva posesiune hitită. Puţine colonii a u fost întemeiate cu un mai mic elan ca Cirene. cu cît. în Odiseea. dar sînt supuşi unui suveran străin. o dată cu Egiptul. trecînd prin insulă î ş i pierdeau aspectele prea exotice. a obiigat-o pe Circe. datorită unei plante miraculoase (mol·/) dată de Hermes. apoi s-au întors acasă să dea raportul. imperiului persan. foto Te/. sub ameninţarea săbiei. P. două corăbii au părăsit Tera. au fost destul de puternic elenizate. Ulise însă. să redea înfăţişarea umană tovarăşilor săi închişi de Circe în cocină. ViJ-lea. a putut să evite această metamorfoză. C I R E N E [ K Y R E N E ] . Atunci s-au hotarît să trimită cîţiva oameni în recunoaştere. D. Cînd puterea asiriană se prăbuşeşte. cu cîteva zeci de oameni la bord. dar s-au făcut că nu înţeleg. şi pentru unele motive ornamentale. Cea mai strălucită perioadă din istoria insulei a fost sub domnia lui Euagoras l (410—374). In 644 locuitorii din Tera primiseră de la Apolon poruncă să trimită o expediţie în Libia. Ciprul trece în miinile faraonilor (626). într-o măsură mai mică. de exemplu Amatus. Ca pedeapsă. ca în 526 să fie integrai. Ciprul se supune cu entuziasm lui Alexandru cel Mare şi elenismul absoarbe toate elementele străine. care îi transforma în porci. zeul a abăt-jt asupra lor o secetă. P. Apoi trece cu oarecare dificultate în patrimoniul suveranilor Egiptului şi în celedin urmă devine provincie romana (22).

în schimb prosperitatea face din ea. într-o poziţie uşor de apărat. ι <-. din cultura unei plante numite sy/phium şi din creşterea cailor. Deposedaţi de pămînturile lor de către noii veniţi. C I T E R A [ K Y T H E R A ] . precizînd de astă dată că membrii xpediţiei trebuie să se instaleze chiar pe ntinenţ. Totuşi. locuitorii băştinaşi s-au revoltat. în antichitate s-a bucurat de o celebritate mediocră. rnai ales sub domnia lui Arcesilaos al ll-lea. î n timpul domniei lui Băţos II. dar cu tot ajutorul egiptenilor. D. Cupă laconiana· Circa 560. astfel ă în 575. au fost învinşi.™ ^ ea ţn Libia. . s-a c simţit nevoia unor forţe noi pentru exploatarea ţinutului şi a fost adus un contingent însemnat de peloponezieni. Numele său nu Regele Arcesi/aos supravegh md cintărirea şi depozitarea silfiului. Această insulă pustie din sudul Peloponezului este o invenţie modernă. 135 . Colonia s-a înfiripat puţin c î t e puţin. cretani şi rodieni. Biblioteca Naţională din Paris. o pradă tentantă pentru vecini si nu e de mirare că Ptolemeii s-au străduit s-o anexeze imperiului lor. Băţos şi tovarăşii săi şi-au luat 'n sfîrşit misiunea în serios şi către 630. P..e căci Apolon porunuie laioş. mai mult datorită sanctuarului Afroditei. Cirene a continuat să realizeze venituri importante din bogăţiile solului.L. Timp de mai multe secole. care însă nu era nici pe departe cel mai important dintre sanctuarele consacrate acestei zeiţe. au întemeiat cetatea Cirene. lîngă un izvor. Cirene nu se preocupă decît de exploatarea bogăţiilor sale si n-o interesează să joace un roi internaţional.. Campaniile ulterioare au fost mai puţin fericite şi tulburări le care au izbucnit au impus tante. după e au rămas un timp într-un loc mai puţin prielnic. nu prea departe de ţărm.

evoca la cei vechi imaginile fermecătoare ce ni se deşteaptă în minte cind auzim vorbindu-se de Citera. şi în aceste state. Am putea spune de asemenea. Ce să mai spunem de anumite obiceiuri care nouă ni se par tot atît de stranii. chiar dacă şi-au putut schimba forma. care nu puteau să trăiască fără ajutorul metecilor—lipsiţi de orice cuvînt în mersul treburilor publice — şi fără ajutorul sclavilor. C L A R O S. La fel în privinţa tehnicii: pînă nu de mult — adică pînă la inventarea unor procedee noi şi la folosirea unor forţe supuse recent — zidarii şi tîmplarii noştri lucrau la fel cu cei din Atena secolului al V-lea. felul de a bea şi de a mînca. Dimpotrivă. L a s u d d e Smirna şi în apropierea mării. pentru ei divinitatea nu se relevează prin fiinţe şi fenomene. Este adevărat că grecii au fost ca si noi. după î n s e ş i legile cetăţii ei erau împărţiţi în clase sociale strict ierarhizate. Exemplele de concepţii fundamental diferite între noi şi greci ar putea fi numeroase şi ne-am putea întreba. distracţiile. cu toate progresele realizate în acest domeniu. î n c î t nu e de mirare că uităm cam prea uşor diferenţele care le separă. P. se ridica sanctuarul de la Claros. totuşi tragerea la sorţi η-a fost abolită niciodată. se confundă adesea cu superstiţia. cu multe privilegii. în special de modul în care î ş i desemnau magistraţii. deşi e foarte puternic dezvoltat. Şi î n privinţa acestei reguli absolute au fost aduse unele modificări. un corp asemănător cu al nostru. Iluzia noastră e întărită de vocabular: cînd vorbim de c i v i l i zaţia greacă nu traducem. ea este într-o oarecare măsură independentă de el. P· D. fiindcă lăsau astfel ca Nemuritorii să decidă. Religia lor este un politeişm antropomorfic . o găsim la barbari mai mult decît la greci. De exemplu jurămîntul sau blestemul au o existenţă proprie. în cele din urmă. că. De altfel ce era un oraş-cetate ? O grupare foarte restrînsă de oameni. raţionalişti. Lumea e populată de atîtea divinităţi. răspund însă aceloraşi trebuinţe. majoritatea locuitorilor nu beneficiau de cele mai importante drepturi cetăţeneşti. poate chiar mai mult decît noi. Cine n u ş t i e c ă civilizaţia noastră este fiica şi urmaşa civilizaţiei greceşti ? Acest lucru s-a repetat a t î t de des. Chiar în statele cele mai democratice. în majoritatea oraşelor. dar pentru ei aceste două entităţi s î n t fiinţe: Dreptatea merge la Zeus ca să-i ceară ajutor. dar raţionalismul lor s-a exercitat asupra unor date care nouă ne sînt complet străine. nu e totuşi punctul de contact cel mai strîns între noi şi cei vechi: metodele întrebuinţate la cultivarea pămîntului. care nu dispuneau nici măcar de persoana lor. prin tragere la sorţi. Zeus protejează Dreptatea şi condamnă Nedreptatea. ci fiecare fenomen poate fi considerat o divinitate şi însăşi ideile abstracte prind viaţă. pe c î t erau de naturale în ochii grecilor. atît de familiară nouă. ci mai degrabă transpunem cuvintele şi astfel noţiuni diferite capătă o înşelătoare aparenţă identică. D. î n c î t sentimentul religios. o adevărată prăpastie separă datele pe care a fost construită societatea noastră de cele pe care s-a întemeiat societatea greacă. dacă civilizaţia materială. 136 . Noi spunem că Grecia a cunoscut aceleaşi forme politice ca şi ale noastre. se inspiră din aceleaşi sentimente. Ulterior graniţele dintre aceste c l a s e au început să se şteargă. Noţiunea de imperiu. alegerea zeilor fiind oarecum dirijată prin propunerea unor candidaţi dintre cei mai demni . Ei socoteau că acesta era m i j locul cel mai s igur de a-şi cîştiga bunăvoinţa divină. pescuit şi vînătoare. Uităm î n s ă că pentru ei patria nu a depăşit niciodată limitele unei regiuni. cetăţenii nu aveau toţi acelaşi rang şi că. şi elementele care stau la baza credinţelor noastre de cele care au alcătuit religia lor. C I V I L I Z A Ţ I E . că statul η-a însemnat altceva decît administraţia unui oraş şi a periferiei sale. dar principiul de la baza acestei diviziuni a rămas de neclintit.

El rlâdea oracole în sanctuar şi grecii din lonia l din insule veneau acolo în pelerinaj Nu cunoaştem aproape nimic din înfăţişarea primitivă a sanctuarului. Trebui e să ţinem seama. Vom prezenta acum situaţia de la începutul epocii în care se manifestă primele aspiraţii democratice. A fost necesar să vină reformele lui Clistene şi mai ales cele ale lui Efialte (462). Cîteva familii greceşti î ş i atribuiau. dezvoltarea 137 . Tabloul cel mai edificator ni-l oferă Atena. ascendenţă eroică. se aflau în afara vieţii politice. şi Tesalia. dar trăiesc mai aproape de arendaşii lor şi au venituri mai mici. După aceşti bogătaşi vin cavalerii (hippeis): sînt şi ei proprietari. care servea probabil consultaţiilor profetice. cînd tir an i i se sprijină pe pat urile de jos ca să obţină puterea. nu exista o pătura de mijloc. în subsolul templului era amenajată o cameră fadyton). exportul în ţările barbare şi în colonii a produselor fabricate au dat naştere unei pături care nu trăia de loc de pe urma agriculturii. In secolul al Vll-lea. acea puternică nobilime care i-a detronat pe regi şi şi-a împărţit puterea lor (data e greu de precizat. Mai trebuie precizat că. dar mai ales o aristocraţie funciară. apariţia ei a modificat structura socială a Greciei. P. Au rămas doar două excepţii: Sparta cu ai săi Homoioi („Egalii"). în primele secole ale mileniului l. Poemele homerice. la o data pe care n-o putem preciza. Chiar Homer îl prezintă pe Apolon ca protector si patron al acestui loc. D. cei • ale căror proprietăţi produc o enormă cantitate de grîne.u| din cele mai vechi sanctuare ale lui Apolon. nici umilinţă înjositoare. fără îndoială. ci se concentrase în oraşe. gata să conspire — dovadă exemplul lui Cilon din 630—. Aceştia sînt pentocos/omed/mni/. care ar fi putut servi ca intermediar între categoria mizeră a ţăranilor. cei mai săraci dintre oamenii liberi. textele lui Hesiod şi puţinele informaţii istorice despre aceste timpuri îndepărtate arată că. aproape pretutindeni. privind ipotecile şi datoriile. La începutul secolului al Vl-lea mai supravieţuiesc încarnările familii descendente din eupatrizi. au izbutit să echilibreze situaţia. Dezvoltarea comerţului Şi a artizanatului. cea a zeugiţ/lor (zeugito/J. unde regimul marii proprietăţi favorizează aristocraţia. plecarea masivă de emigranţi către ţările îndepărtate. în multe state. ca şi promulgarea unor legi (puţin cunoscute de noi) ca aceea a lui Solon. şi denumirea a rămas şi a f unci cînd pămînturiie lor produceau viţă de vie şi m as lini. pentru ca barierele politice dintre păturile amintite să cadă. care continuă să domine pe supuşi. ii s-a dat acest nume atunci cînd cultura de bază o constituiau cerealele. o nobilime turbulentă. legaţi de pămînt din pricina datoriilor contractate. a cărei putere e bazată pe bogăţie. cele două categorii inferioare. CLASELE SOCIALE. din ce în ce mai puţini la număr. In aceeaşi epocă. Războiul peloponeziac. şi aristocraţia absorbită mereu de războaie şi care trăia din venitul pămîntu!ui cultivat de alţii. şi cea a teţ/lor fthetes). în schimb săpăturile recente au dat la iveaiă clădiri imense construite în cinstea lui Apolon în epoca romană si un număr uriaş de inscripţii ne arată marele interes de care se bucura pe atunci zeul. e vorba poate de sfîrşitul secolului al IX-lea). In acelaşi timp. democraţia a triumfat destul de repede şi că în majoritatea cetăţilor nivelarea s-a produs încă înainte de sfîrşitul secolului al V-lea. care nu aveau decît un petec de pămînt. o lege a limitat accesul la magistraturi pentru reprezentanţii celor două categorii sus-menţionate (cavalerii nu puleau să aibă decît funcţii de rangul al doilea). diferenţierile sociale trebuie să fi fost destul de tranşante. dar clasele superioare se deosebeau de poporul de rînd mai mult prin bogăţie decît prin sîngele albastru. Toate societăţile din Grecia antică au fost mai mult sau mai puţin ierarhizate. de caracterul elenic şi de respectul pentru persoana umană care domneşte în această civilizaţie: nici trufie.

care a domnit aproximativ între 510 şi 490 şi care s-a amestecat de mai multe ori în treburile Atenei. perfid. Dintre aceştia. care î n t r e 237 si 219 a încercat să modifice constituţia şi să dea Spartei un regim în concordanţă cu ideile epocii sale: a abolit eforatul. C L E O N. în primii ani ai secolului al Vl-lea. dar au murit. in sfîrşit importanţa pe care au câpătat-o sclavii şi liberţii în lumea afacerilor avea să transforme radical situaţia diferitelor pături ale populaţiei. ei erau fiii unei preotesea Herei. Marele om de stat atenian a avut ghinionul să aibă drept cronicari pe duşmanii s ă i cei mai înverşunaţi. acest bogat tăbăcar intrat în arena politică ar fi uzat de cele mai josnice mijloace ca să-şi atingă scopurile. P. Caii nesosind. D CLEOMENE [K L E O M E N E S]. D. Nume dinastic purtat de mai mulţi regi ai Spartei. Distanţa de la Argos pînă la sanctuarul Herei era mare. D. dar aceştia au adesea o origine destul de umilă—uneori simpli s c l a v i eliberaţi de stăpînii lor pentru s e r v i c i i l e aduse si ajunşi la s i t u a ţ i i înalte numai datorită talentului lor. urmărind să integreze pe compatrioţii săi într-o lume socială de care Sparta se izolase singură de secole. învingînd armata spartană la Selasia. Dar. cu toate încercările făcute (în ajunul înfrîngerii Atenei din 404) pentru restabilirea unui regim censitar. Dar Antigon Doson a pus capăt încercărilor sale. venal. avid de popularitate. Aristofan şi Tucidide i-au făcut un portret sumbru: laş. raporturile comerciale cu străinătatea. Cleomene a fost nevoit să se exileze şi a murit la Alexandria. cetăţenii rămîn egali în faţa legii. si pe Cleomene al Ill-lea. De acum înainte bogăţia se află mai ales în mîinile bancherilor şi armatorilor. cei doi fii ai săi s-au înhămat ei înşişi la car. încercînd să î n t î r z i e mişcarea democrată care s-a dezvoltat în această cetate după căderea tiranilor.Delfi. C L E O B I S şi B I T O N. Legenda spune că într-o zi această preoteasă trebuia săseducă în carul ei la sanctuar să aducă un sacrificiu. preocupat numai de interesele sale. P. Cleon a iost desigur un demagog. Dacă ar fi să-i credem. Cleobis şi Biton au ajuns la timp ca ceremonia să poată avea loc. vom menţiona aici numai pe Cleomene l. a făcut o nouă împărţire a pămînturilor. e probabil că violenta limbajului său şi vulgaritatea atitudinii impresionau mulţimea mai mult decît dis economică. răpuşi de oboseală. Argeenii au consacrat statuile iui Cleobis şi Biton la Delfi. indiferent de avere. Foto După Herodot. P. 138 .

în primii treizeci de ani ai secolului al Vl-lea. [Vezi C r o n o l o g i e şi l u s t i ţ i e . cetăţeni cu drepturi depline la Atena.* _ reşedinţa şi le dă un lot (kleros. emigranţii atenieni numiţi k/erukhoi („deţinători de loturi de pămînt") sînt trimişi aproape totdeauna î n ţinuturi greceşti adesea foarte aproape de Atena. A venit la putere în 508. care s-a dovedit destul de puternică pentru a alunga un detaşament spartan chemat în ajutor de duşmanii democraţiei. Poate ar fi însă mai exact să spunem despre Cleon că n-a fost decît purtătorul de cuvîrrt al unui popor sătul de distincţia aristocratică şi de moderaţia lui Pericle. Spre deosebire de cetăţile coloniale de altădată. a inaugurat către sfîrşitul secolului al Vl-lea o politică de expansiune teritorială. în timp ce coloniştii de altădată. prin înseşi principiile lor. care jucaseră încă de timpuriu un rol important în viaţa politică a Atenei. î ş i căutau norocul în ţinuturile barbare. de exemplu în Eubeea. era pe linie maternă nepotul celui dintîi. După spusele lui Aristotel. Ceas cu apă (asemănător cu acela de nisip) care limita timpul de vorbire al oratorilor. Deşi aristocrat prin naştere. Al doilea Clistene. în consecinţă. a capturat 400 de spartani pe care strategul Demostene nu reuşise să-i scoată din Sfacteria. Sistemul a fost inaugurat de Clistene şi a cunoscut o mare răspîndire în secolul al V-lea. D. Cleruhiile organizate în acest scop se deosebesc. în 421. Ca şi altădată. Numele acesta a fost purtat de doi oameni de stat de cea mai mare importanţă. El a determinat în bună parte lipsa de popularitate a Atenei cînd a izbucnit războiul peloponeziac. succesul obţinut de el în Adunare nu e de loc surprinzător. Clistene a fost un reformator democrat. doi ani după căderea Pisistratizilor. Primul a fost tiran la Siciona. Aceste cleruhii erau instalate deci în state aliate a căror loialitate era nesigură sau în regiunile de importanţă strategică capitală.trebui să vedem în Cleon tipul politicianului partizan al măsurilor radicale: Atena era angajată în războiul peloponeziac. de unde li se trage şi numele). P. O comunitate de atenieni instalată într-un loc anumit — aceasta este deci o c/eruh/e. împotriva partizanilor tiraniei şi a nobilimii care doreau să restabilească în Atica un regim oligarhic.] C L E R U H I E [K L E R U K H l A]. P. lăsîndu-l în voia instinctelor sale". În aceste condiţii. Clistene a lăsat să supravieţuiască vechile instituţii. erau supuşi unor îndatoriri financiare ii militare inferioare celor ale băştinaşilor şi se comportau ca într-o ţara cucerită. ea rămîne dependentă de Atena şi cleruhii (klerukhoi) controlează stat j| obligat de Atena să-şi ofere ospitalitatea. nimeni η-a „contribuit mai mult ca el la coruperea poporului. A murit luptînd. C L E P S I D R A [K L E P S Y D R A]. în 425. în vremea colonizării elenice. Atena care în timpul marii perioade de colonizare elenică nu întemeiase'nici o cetate. A participat el însuşi la unele campanii. totul trebuia pus în mişcare pentru obţinerea victo• riei. El e acela care. opo/koi. Clistene a condus o mişcare populară. 139 . plecarea acestor emigranţi este organizată sub conducerea unui şef. mitilenienii se revoltă în 428 şi Cleon cere pentru ei pedeapsa cu moartea.^« . Prin tată făcea parte din familia Alcmeonizilor. D. dar participanţii î ş i păstrau cetăţen ia ateniană. fiind mai tinere şi mai viguroase. situaţia financiară e gravă. localnicii se simţeau sub un adevărat regim de ocupaţie. de colonii [vezi C o l o n i z a r e ] . alungaţi de mizerie. dar a creat altele care. Acest lot este expropriat din teritoriul populaţiei locale. ι ^αί>. C L I S T E N E [K L E i S T H E N E S]. atenian. Cleon propune un impozit special pe venituri. Aceştia din urmă. prădaţi de învingătorii sau de „protectorii" lor. cu toate drepturile şi îndatori- tincţia rece a lui rencm. în faţa Amfipolisului.

Dar înainte de această dispariţie. Pottier) pot fi văzuţi numeroşi eroi cunoscuţi fie din 11 iada. menită să-i apere reformele. a fugit. Dintre eroinele tragice. ei se schimbau anual. S-au numărat 250 de personaje ş i animale ce execută diverse acţiuni. C L l T l A S.le-au luat locul şi rolul. Ea permitea îndepărtarea pentru zece ani din viaţa publică a oricărui cetăţean a cărui activitate părea periculoasă pentru stat. fiica Ledei — şi prin urmare soră cu Elena şi cu Dioscurii — s-a căsătorit cu Agamemnon. In cei zece ani pe care Agamemnon i-a petrecut conducînd războiul grecilor împotriva Troiei. grija pentru detalii. cu ceea ce a înfăptuit Revoluţia Franceză. Colaborator al olarului Ergotimos şi împreună cu acesta. cele ale Clitemnestrei i-au inspirat cel mai mult pe poeţi. D. Clitemnestra. pe care le-a grupat în zece triburi. Vasul François păstrează din tradiţia orientală etajarea în zone suprapuse. o adevărată tehnică de miniaturist. acum la muzeul arheologic din Florenţa. vechile naucrarii (naukrariai) au decăzut. fie ca amantă a lui Egist şi mamă denaturată a Electrei şi a lui Oreste. pictorul Clitias este cel mai strălucit reprezentant al fazei vechi a ceramicii atice cu figuri negre — al doilea pătrar al secolului al Vl-lea (circa 570—560). în spe- . P. dar mai tîrziu a revenit î n ascuns şi a omorît-o pe marna sa şi pe uzurpator. Aceste reforme. C L i T E M N E S T R A [KLYTAIMESTRA. Clitemnestra. Din vechile împărţiri administrative η-a mai rămas deci nimic. o treime locuitori ai regiunilor de coastă şi o ultimă treime ţărani din interiorul ţării. D intre toate crimele de care s-a făcut vinovată sumbra familie a Atrizilor [vezi numele]. a inspirat ce! mai mult pe poeţi. ei înfiinţase ostracismul [vezi cuvîntul]. fiecare trib trimitea în Senat (Bule) c î t e 50 de reprezentanţi traşi la sorţi. Mai dăinuie totuşi cîteva trăsături arhaice. Ea a oferit dramaturgilor un material inepuizabil: a fost prezentată fie încercînd s-o apere pe Ifigenia. Ga sa şteargă vechile împărţiri teritoriale. Fiind obligata de soţul său s-o dea pe Ifigenia pentru a fi sacrificată. pe Ifigenia si pe Electra. Capodopera sa este Vosul François. gustul pentru scenele animate. ca să scape de moarte. prin spiritul său. care au schimbat caracteru l statului atenian. împărţind Franţa în departamente. C el e zece triburi au stat de aici înainte la baza organizării politice. a creat démêle (demoi). apoi a împărţit cu el domnia asupra Argosului. Oreste. a cărei cauză n-o cunoaştem. combinate cu teme tratate încă mai de mult de sculptori. prin caracterul şi prin crimele sale. P. Pe Electra a căsătorit-o cu un biet ziler. Clitemnestra a devenit amanta lui Fgist La întoarcerea iui Agamemnon. cuprinzînd fiecare o treime locuitori ai oraşului. conducerea era exercitată pe rînd de fiecare dintre grupurile rebrezentînd aceste triburi. o instituţie foarte specială. fie din legendele atice. Amploarea compoziţiei şi libertatea în tratarea mişcărilor şi a atitudini lor constituie o ru pt ură cu s t i l u l ori entalizantşi anunţă marile compoziţii ale picturii ceramice de mai tîrziu. i-a pus pe Egist să-l ucidă. în timpul unei zecimi din durata legislaturii (pritanie — prytaneio). precum şi detila ea de animale — în banda a şasea în timp ce celelalte cinci înfăţişează oameni în acest fel de „biblie grecească ilustrată" (E. căci din 506 Clistene a dispărut complet de pe arena politică. iar Areopagul şi-a pierdut o parte din atribuţii. KLYTAIMNESTRA]. D. a început să nutrească pentru el 140 o ură neîmpăcată. fie întîmpinîndu-l cu bucurie ipocrită pe soţul întors victorios de la Troia. Cel puţin o dată în cursul unei pritanii se întrunea Adun ar ea poporului (ekklesia)· cu drepturi suverane în toate problemele. Această reformă este destul de asemănătoare. în acelaşi timp. au fost realizate numai în cîteva luni. in sfîrşit grija m inuţioasă în redarea trăsăturilor caracteristice dovedesc că stilul cu figuri negre î ş i găsise mijloacele de exprimare. cu care a avut pe Oreste. în timpul guvernării sale.

Vosuf Froncor's, crater cu f guri negre executate deClij tias şi de olarul Ergotiinos Circa 570. Muzeul Arheologi din Florenţa. Foto Hirmefl

cial prezentarea capului şi a membrelor din profil, în timp ce trunchiul e văzut din faţă, precum si atitudinea hieratică a personajelor divine. ' R. M. C N I D [K N l DO S]. Unul din oraşeledoriene care s-au ridicat, la începutul Epocii de Fier, pe coasta de sud a Anatoliei. Aşezat la extremitatea unei peninsule, separată printr-un braţ de mare de continent, Cnidul s-a menţinut datorită mai ales portului său şi n-a avut nici un fel de relaţii cu restul ţării, î ş i datorează reputaţia actuală mai ales cultului care se celebra acolo în cinstea Afroditei; pentru sanctuarul acestei zeiţe, Praxitèle a executat cea mai celebră operă a sa. P. D.

C N O S O S [K N O S S O S]. Cel mai important oraş al Cretei moderne e aşezat la

numai cîţiva kilometri de locul unde, în mileniul î l , se ridica palatul prinţilor care au d ţinut cel rnai înalt rang pe insulă, cel puţin î ceplnd cu secolul a! XVIII-lea. în adevăr l· cui era c î t se poate de prieinic: în vecinătate mării, înconjurat de o cîmpie fertilă, punct c plecare al unui drum care străbate bogaţi ţinut Mesara şi uneşte coasta nordică cu coast sudică, vechiul Cnosos avea tot ce-i trebuie c să servească drept capitală. Ştim foarte puţine lucruri despre aspect oraşului propriu-zis: săpăturile au scos iveală cîteva case, unele modeste, altelesom] tuoase. Din contra, palatul, degajat compl prin săpăturile lui Evans şi ale urmaşilor să ne apare ca cel mai frumos model de reşedin* regală din timpurile minoice. Planul iniţial suferit mai multe schimbări de la aspecti originar, destul de modest (care datează <

1-

Palatul din Cnosos. Apartamentele de la etajul intîi. foto Hassia,

prin anul 2000), pînă la desăvîrşirea lui în secolul al XVI-lea şi la distrugerea sa (circa 1400). în ultima formă, palatul era un edificiu foarte vast, în formă de patrulater neregulat, dispus în jurul unei curţi centrale. Construcţia era foarte îngrijită: baza zidurilor era din piatră, iar partea superioară şi coloanele din cărămidă nearsă şi lemn. Faţadele prezentau retrageri şi proeminenţe, care par să ilustreze o modă tipic cretană. La vest se găsea un portic, dar accesul în clădire se făcea pe la nord şi pe la sud. Destinaţia diferitelor sectoare construitegrupate în jurul curţii nu este foarte clară. Au fost identificate două grupuri de „depozite", adică de pivniţe şi de antrepozite, aşezate unul la vest, de-a lungul unui culoar, celălalt la nord-vest. î n partea de nord-vest

a curţii se afla s a l a tronului cu anexele, printre care o încăpere ce servea drept „depozit" de obiecte votive. O sală vastă se numeşte „sala cu securi duble", din cauza imaginilor simbolice gravate acolo; în apropiere este „Megaronul reginei". Vestigiile unor scări, dintre care una foarte impo7antă, ce dă în estul curţii, atestă existenţa unui etaj, pe care arheologii l-au reconstituit cu oarecare îndrăzneală. Se cuvine să amintim băile şi closetele, care dovedesc un simţ dezvoltat al confortului, încăperile cele mai importante erau împodobitecu picturi, din cares-au găsit unele fragmente: amintim numai Pariziana şi celebrul Prinţ cu flori de c r i n , din care numai cîteva fragmente s î n t autentice. Fiind distrus la sfîrşitul secolului al XV-lea, palatul a rămas nelocuit si a căzut în ruină. De aici nu trebuie

142

Palatul din Cnosos. Sala tronului. Foto HÛSSÎG,

să deducem că de atunci aşezarea a fost părăsită. Deşi frumoasele case, care rivalizau prin bogăţia decoraţiei interioare cu palatul, au fost şi ele abandonate, o populaţie considerabilă a continuat să trăiască în locuinţe mai modeste, construite încetul cu încetul pe ruinele vechiului oraş. Pin ă în epoca romanăCnososul a căutat să-şi afirme existenţa mai ales împotriva rivalului său, oraşul Cortina. P. D. C O C l T [K O K Y T O S]. Afluent a! Aheronului, fluviul infernului. CO L O A N E. în arhitectura greacă, coloana juca un rol foarte important: în interior, 'n încăperile mai mari, era un suport indispensabil al grinzilor, a căror apăs ar e o prelua ;

dar mai ales în exterior era întrebuinţată mult, la acele galerii deschise numite porticuri, atît de căutate pentru umbră în ţările sudului bogate în soare. Din aceste motive, coloanele au fost folosite continuu. La origine şi mult timp după aceea (în orice caz p î n ă Ia sfîrşitul secolului al Vll-lea) coloanele se făceau din lemn: Pausanias, în secolul II e.n., a rnai putut să vadă una, în templul Herei din Olimpia. Era singura rămasă, dintr-un ansamblu care a fost treptat reconstruit în piatră. Cretanii si micenienii ciopleau din trunchiul unui arbore un ,,fus" : capătul mai subţire era înfipt într-o bază în formă de inel: celălalt capăt, mai lat, suporta o lespede pătrată, pe care se sprijineau bîrnele. Arhitectura greacă pune în schimb diametrul mai mare la baza coloanei; în epoca clasică apare
143

Coloană reconstituiţă de la palatul din Cnosos. Coloane dorică şi ionica de la Prop'leele din Atsna. Foto Hassi

o uşoară îngroşare la centru, cu scopul de a evita iluzia optică datorită căreia un fus perfect cilindric pare mai subţire ia mijloc. Coloana este unul din elementele esenţiale ale ordinelor. Indiferent dacă se sprijină sau nu pe o bază (coloană ionică sau coloana dorică), ea este întotdeauna canelată; canelurile (în număr de 20 la ordinul doric şi de 24 la ordinul ionic) evită monotonia, dau un ritm vertical şi reţin lumina; în cursul epocii elenistice canelurile acoperă doar o parte a fusului, restul fiind tăiat în faţete. Capitelul
144

poate fi considerat ca parte integrantă a coloanei [vezi O r d i n ] . P. D. C O L O N I Z A R E . Noi traducem prin colonizare un cuvînt grecesc al cărui sens adevărat este „emigrare". Această terminologie improprie riscă să acopere diferenţele radicale care separă cele două fenomene, in timpurile moderne, cuvîntul colonizare e folosit cînd un stat mai puternic pune stăpînire pe un teritoriu mai mult sau mai puţin îndepărtat, ai cărui locuitori s î n t consideraţi că aparţin unei civilizaţii inferioare şi care se supun

c u c e r i t o r u l u i fără a căpăta d r e p t u l de cetăţen i e , în timp ce c o l o n i ş t i i , indiferent dacă se instalează în mod p r o v i z o r i u sau d e f i n i t i v , îşi păstrează, odată cu n a ţ i o n a l i t a t e a , d r e p t u r i l e şi î n d a t o r i r i l e faţă de patria-mamă. Fenomen tardiv — începe a b i a în s e c o l u l al X V I I - l e a m o d e r n ă apare în o c h i i £ιΠ—colonizarea noştri ca un semn de putere. D i n contra, cetăţ i l e greceşti au fondat c o l o n i i în perioadele celor m a i tragice f r ă m î n t ă r i ale f o r m ă r i i lor, în momentele de maximă slăbiciune, între secolele al V l l l - i e a — a l V l - l e a . Aproape toate aceste cetăţi treceau atunci printr-o criză de creştere, care afecta r e g i m u l lor p o l i t i c şi soc i a l , precum şi economia. Aproape p r e t u t i n d e n i , m o n a r h i a a lăsat l o c u l u n e i a r i s t o c r a ţ i i , a l e cărei d o m e n i i cresc datorită p e t i c e l o r de pămînt pe care m i c i i proprietari, copleşiţi de d a t o r i i , sînt o b l i g a ţ i să le cedeze; acestor dezmoşteniţi, în număr din ce în ce mai mare, cărora n i c i c o m e r ţ u l , n i c i m e ş t e ş u g u r i l e (dea b i a născute) nu le ofereau un m i j l o c de trai, l i s-au adăugat î n v i n ş i i d i n l u p t e l e i n t e r n e care m i s t u i a u numeroase state. Tuturor acestor n e m u l ţ u m i ţ i d in t r-o ţară cu p u ţ i n e resurse n a t u r a l e nu le r ă m î n e altceva de făcut decît să se expatrieze. Aceasta este cauza p r i n c i p a l ă a c o l o n i z ă r i i greceşti, în l o c să meargă f i e c a r e să-şi încerce s i n g u r norocul, ei cer cetăţii lor să le dea un conducător şi să le f i x e z e o destinaţie. Acest proces de expatriere a î n s e m n a t m a i m u l t decît o colonizare sau o e m i g r a r e ; el seamănă m a i degrabă cu roirea a l b i n e l o r . N i m i c nu era lăsat în voia î n t î m p l ă r i i . într-o perioadă în care n a v i g a ţ i a e în p l i n a v î n t , Iu. mea exterioară începe să f i e cunoscută. Orac o l u l d i n D e l f i , consultat î n conformitate c u p r e s c r i p ţ i i l e r i t u a l e , i n d i c ă e m i g r a n ţ i l o r încotro să se îndrepte. Cu ocazia p l e c ă r i i u n e i e x p e d i ţ i i si a c o n d u c ă t o r u l u i ei — care va fi şi întemeietorul c o l o n i e i — se celebra o ceremonie oficială. A j u n ş i la destinaţie, c o l o n i ş t i i nu s-au l i m i tat la construirea o r a ş u l u i în care aveau să locuiască, ci au i n s t a l a t acolo şi d i v i n i t ă ţ i l e aduse cu ei d i n p a t r i a - m a m ă . N o u a cetate î ş i

organiza o viaţă proprie, independentă de metropolă, cu care nu m a i întreţinea decît r a p o r t u r i d i p l o m a t i c e . C o l o n i a era un stat nou, care se conducea s i n g u r , bătea monedă, î n c h e i a tratate ;i pornea r ă z b o a i e d i n proprie i n i ţ i a t i v ă , u n e o r i c h i a r î m p o t r i v a metropolei, î n t r e ţ i n e a raporturi b u n e sau proaste cu ind i g e n i i , făcea comerţ cu ei sau îi aducea în stare de s c l a v i e, după b u n u l său plac şi fără să ceară părerea metropolei. L o c u i t o r i i r e n u n ţ a u la vechea lor cetăţenie. Această m i ş c a r e de p o p u l a ţ i e nu face decît să continue, după o întrerupere destul de l u n gă, m i g r a ţ i i l e care, către s f î r ş i t u l E p o c i i Bronz u l u i , aduseseră t r i b u r i l e b a l c a n i c e î n Grecia c o n t i n e n t a l ă ş i alungaseră p e i o n i e n i i i n s t a l a ţ i în această r e g i u n e către i n s u l e şi coasta anatoliană. De această dată nu i n v a z i i l e , ci mizeria îi î m p i n s e s e pe e m i g r a n ţ i , dar r e z u l t a t u l a fost aproape acelaşi. Diferenţa esenţială constă în faptul că acum e vorba de un popor care prinsese r ă d ă c i n i , se organizase în cetăţi şi î ş i dezvoltase p r o p r i a sa c i v i l i z a ţ i e s p e c i f i c ă . E m i g r a n ţ i i care au început să roiască, î n c e p î n d cu secolul al V l l l - l e a , pe coastele Mării Mediterane şi ale M ă r i i Negre, nu vor m a i avea de străbătut o lungă perioadă de ucenicie şi de t a t o n ă r i , ca aceea care a urmat s o s i r i i în Grecia continentală şi i n s u l a r ă a p o p u l a ţ i i l o r încă n e c i v i l i z a t e d i n r e g i u n i l e d a n u b i e n e . Mişcarea de c o l o n i z a r e se răspîndeşte în toate d i r e c ţ i i l e , dar se va dezvolta mai ales în regiun i l e cele m a i fertile, evitînd ţ ă r i l e cu o organizaţie specifică şi o civilizaţie puternică. A p r o x i m a t i v d u p ă a n u l 775, e x p e d i ţ i i venite d i n Eubeea se instalează în Italia, în g o l f u l Neapole, a l t e l e vor debarca ceva m a i t î r z i u î n S i c i l i a . D e a l t f e l ocuparea I t a l i e i m e r i d i o n a l e a l u a t încă de t i m p u r i u o asemenea extindere, î n c î t tot s u d u l p e n i n s u l e i va fi cunoscut sub numele de Grecia Mare. A l ţ i colonişti s-au i n s t a l a t m a i la vest, la M a r s i l i a şi c h i a r în Soania. La nord şi la est, Macedonia, Tracia, coastele M ă r i i d e Marmara ş i a l e M ă r i i Negre au p r i m i t şi ele numeroşi colonişti. O cetate grecească se î n t e m e i a z ă la Al M i n a , pe ţ ă r m u l
145

iar cei car e d au corului replica vor deveni actorii. Acestea au scăpat de un surplus de populaţie pe care nu-l mai puteau hrăni. Speranţa. Cîteodată îi puteai vedea.sirian. Ceremon i a putea să aibă un caracter religios. iar schimburile comerciale create între coloniile toare de materii şi metropolele încurajat naşterea găreşti ale cărei în colonii. comedia greacă se trage din Margites fun poem satiric c i burlesc. atribuit de antichitate lui Homer şi din care ne-au rămas doar cîteva fragmente) şi din poezia iambică a lui Arh i l oh [ve?i numele]. A frecventat curtea lui Gelon şi Hieron. Cuvîntul komos. Pindar şi Eschil. D. Printre metropolele cele mai pro! if ice s e numără Chalcis si Eretria (din Eubeea). de vervă ş i d e o mare vioiciune de expresie. Fragmentele din Epiharm s î n t pline de spirit. şi zbierînd străzile pustii. fi/octet. iar comastii s î n t cei care iau parte la această sărbătoare. Megara şi S i c i l i a — parsă fi jucat un rol important. la ieşirea de la un banchet. cum se întorc acasă însoţiţi de femei. Komos prime (lemn ^\ lor sau alte unei producţii exportacereale au meşteşuexportate C O M E D I E [KO M O D l A] Prin originile sale literare îndepărtate. obosiţi şi puţin bolnavi de excesele lor. care intră in structura cuvîntului komodia. De fapt însă reprezentaţiile comice. Dar cel mai frecvent comastii s î n t doar petrecăreţii care. P. Titlurile pieselor lui Epiharm pe care le cunoaştem se referă fie la mitologie: Alcion. Nunta Hebei. Epiharm e mai aproape de Menandru decît de Aristofan. tiranii Siracuzei. cîntînd. Chiron. de a It i el primul poel comic al Greciei a fost un sicilian: Epiharm. Sparta şi Atena nu şi-au trimis niciodată cetăţenii departe de patrie. ca si tragediile şi drama satirică. Totuşi comedia va cunoaşte cea mai mare dezvoltare la Atena. şi acolo a putut să î n t î l n e a s c ă pe Simonide. Spre deosebire de originile tragediei [vezi cuvîntul] cele ale comediei nu sînt pur atice. Comedia veche (secolul al V-lea) are o structură fixă şi destul de rigidă. Bahilide. în timp ce concursurile de tragedie au început în 534. d a n s î n d . fie la viaţa de fiecare zi: Ţăranii. Ea a răspîndit pînă departe civilizaţia elenă şi a contribuit în bună parte la rezolvarea dificultăţilor economice şi sociale de care sufereau vechile polisuri. Nu toate statele Greciei antice au fost colonizatoare. Regiunile dori en e — Siciona. dacă vinul îi î n v e s e l i s e străbăteau clătinîndu-se P. Cratiţele. El era foarte interesat şi de teoriile filozofilor. Megariana. Rafinatul. sub Pisistrate. coloniile asupra cărora nu apăsa constrîngerea tradiţiilor au putut să aducă inovaţii în anumite domenii şi se s u b l i n i a z ă în special rolul jucat de unele dintre ele în dezvoltarea urbanismului. in cursul secolului al Vl-lea. prin zugrăvirea caracterelor şi a moravurilor. se distrează în mod liber. 146 . Ea este alcătuită din trei părţi: 1) după un prolog dialo- cetăţi produse erau desemnează sărbătoarea lui Dionisos şi totodată ceata veselă care o celebrează (de aici vine numele comediei). Ciclopul. Acest grup de chef Iii beţi va deveni corul comic. s-au născut din cultul lui Dionisos. COMAŞTI [KOMASTAI]. Bogăţiile. iar comastii întruchipează adesea fiinţe legendare. deşi în jurul anului 501 au început un fel de reprezentaţii particulare numite komoi. Mişcarea de colonizare (pe care nu trebuie s-o confundăm cu cleruhiile [vezi cuvîntul] din secolul al V-lea) a avut consecinţe multiple în lumea greacă. Hoţii. Corint şi Megara insule ca Păros şi Tera şi mai ales Miletul (din lonia). Busiris. făcînd figuri acrobatice. D. Se pare că s-a născut către mijiocul secolului al Vl-lea. unui consorţiu de cetăţi greceşti o concesiune asupra aşezării de la Naucratis. comedia a apărut în programul marilor Dion i s i i abia în 486. Satiri sau Menade care dansează în jurul zeului lor. denumeşte proces iun ea bur l escă ş i zgomotoasă a credincioşilor lui Dionisos sub semnul falusului. în s f î r ş i t . si faraonii acordă. dar comedia va exista cu adevărat abia după ce va căpăta o acţiune dramatică şi o intrigă.

de exemplu. 2) parabaza (parabasis). luptă care adesea se transformă într-o dezbatere (ogon). Aristofan [vezi numele] este singurul poet al Comediei Vechi de la care ne-au rămas piese. fără legătură cu desfăşurarea piesei. Statul percepea. Nici zeii. opuscul care ne-a parvenit sub numele lui Xenofon. între acte sau episoade. căci a murit în 262. Colegiul funcţionarilor numiţi s/toph//okes veghea asupra comerţului cu grîne (pe care Atena şi-l procura la un preţ ridicat din Egipt.medie". Subiectele sînt foarte variate. F. Filemon şi-a cucerit gloria şi renumele la Atena. începe cam oe la 350 si merge p î n ă în secolul al Ill-lea. un fel de antract din care lipseşte orice acţiune dramatică.. recurgînd adesea la mijloacele cele mai grosolane şi la glumele cele mai exagerate. 3) o serie de scene înlănţuite liber.. tonul grosolan şi chiar obscen de altădată a fost înlocuit cu stilul „lumii bune". S i c i l i a şi din regiunea Pontului Euxin) şi asupra vînzării făinii şi plinii. o taxă vamală de unu la sută (apoi doi la sută) din valoarea tuturor mărfurilor care treceau prin Pireu. Cunoaştem de la el titlurile a 60 de comedii. traficul era liber pentru orice marfă. care semăna adesea cu o . Aceştia s î n t : Magnes. în final. Practic corul a dispărut sau se mulţumeşte să Prezinte. Cu toate acestea. schiţează un tablou al comerţului atenian : . Comedia numită . Ferecratesşi Eupolis. Scopul poetului era înainte de toate să provoace rîsul pe seama puternicilor zi lei sau a oamenilor la modă. ilustrată de Menandru [vezi numele] şi Filemon.. zeul teatrului. negustorii ambulanţi tăceau călătorii lungi. Dar principala diferenţă dintre Comedia Veche si Comedia Nouă este natura subiectelor şi tonul: satirei politice îi succedă comedia de intrigă şi caractere.scenă burlescă de bîlci".nouă". Predecesorii şi contemporanii săi nu s î n t cunoscuţi decît din fragmente.gat. S-a născut în 361 şi puţin a lipsit să ajungă centenar. Corul. Deşi nu era atenian. afară de cereale. chiar dacă se găseşte din abun- 147 . doleanţelesau năzuinţele poetului . Cratinos (a cărui comedie Sticla a fost premiată în detrimentul Norilor lui Aristofan). prin intermediul unei societăţi. din care ne-au rămas doar cîteva fragmente. divertismente de dans si muzică. Cei mai deseamă poeţi comici din această epocă au fost Antifanes şi Alexis . Comerţul pe m ar e era cel care permitea negustorilor (emporo/) să strîngă averi mari. C O M E R Ţ . in toată Grecia şi la barbari există oare vreo populatiecapabilă să facă avere ca atenienii? Intr-adevăr. Negustorii care manipulau tonduri mari erau ajutaţi la nevoie de bancheri. părăseşte cu mare zgomot orchestra. această primă parte se încheie cu victoria actorului sau a corului . din prima jumătate a secolului al IV-lea. pe de altă parte. cu boccelele şi cu animalele lor de povară (măgari sau catîri cu samar sau înhămaţi la căruţe cu două sau patru roţi). Crates. adesea fericit. rolul corului scade şi parabaza tindesă dispară. Atena deţinea si anumite monopoluri. corul î ş i face intrarea şi angajează o luptă agitată cu protagonistul. A fost rivalul. Comerţul pe uscat nu luase totuşi o mare amploare. în frunte cu Dionisos. Autorul Republicii atenienilor. dar s î n t consacrate aproape totdeauna actualităţii politice. R. prezintă publicului reflecţiile. nu erau cruţaţi de această satiră muşcătoare. ca să vîndă. al lui Menandru. care venea din insula Chios. centrată în întregime pe viaţa particulară şi pe moravurile societăţii. între scene se intercalează cîntecele satirice ale corului. Cu excepţia acestei taxe.. de exemplu cel al chinovarului. la Atena produse din Beoţia ori Megarida. sociale sau literare. din opera lor nu deţinem decît fragmente. Grecii aveau drumuri proaste iar lipsa podurilor îi obliga să treacă r î u r i l e prin vad. în care s î n t expuse In mod hazliu consecinţele situaţiei create la sfîrşitul primei părţi. care. în lipsa actorilor. Ultimele două piese păstrate de la Aristofan dovedesc o evoluţie care duce la comedia numită . Aşa ia sfîrşit spectacolul. Datorită hegemoniei politice. care le împrumutau bani cu camătă.

] Fără să scot nimic din pâmînt. R. 122). un contract de căsătorie din anul 311 [vezi C o n tractele]. C O N C U B I N A J . Atica nu exporta altceva decît ulei. î m i procur totul pe mare. alta fier. dar care se par e că a tost scrisă dealt orator din aceeaşi epocă (împotriva Nea/rei. vin şi ceramică. Alexandria şi Rodos [vezi M a r i n a ] . cum să vinzi aceste mărfuri dacă nu cointeresezi cetatea stăpînă a mărfurilor? Astfel. alta aramă. denţă într-un oraş femn de construcţie sau în altul aramă şi in. ca aceia ai soţiei legitime. C O N C U R S U R I . în epoca elenistică centrul comercial din Marea Egee se mută succesiv la Delos. CO M O S. care era adesea o sclavă. corăbiile noastre ne aduc una lemn. tinde să treacă din domeniul teoriei în acela al vieţii. Foto Hirmer.Scenă decomos. într-o pledoarie atribuită lui Demostene. dar în epoca clasică moravurile neiertătoare cu infidelitatea soţiei erau pline de indulgenţă pentru soţ. F. Cortegiu vesel de sărbătoare în onoarea lui Dionisos [vezi C o m a ş t i şi C o m e d i ej. Cînd soţul declari legitim un bastard. Grecii au fost totdeauna monogami... ai căror cetăţeni nu-si petrec cei mai 148 . soţii ca să ne dea copu legitimi şi ca să fie păzitoarele credincioase ale căminului nostru. aşa cum atestă. acesta putea să-şi instaleze la domiciliul conjugal o concu- bina. principiul egalităţii morale a sexelor." în schimbul acestor importuri variate şi masive. F. Există popoare fericite. " Totuşi în epoca elenistică. Det a l i u de pe un c r a t e r decorat de p i c t o r u l lui Pan.Avem curtezane pentru plăceri. Circa 470 Muzeul d i n Palermo. oratorul proclamă ca un lucru natural.. R. de exemplu. ca o constatare evidentă: . proclamat după Socrate de mai mulţi filozofi. urma uneori un proces cu privire la moştenire. Totuşi fiii concubinei nu căpătau dreptul de cetăţenie. concubine ca să aibă zilnic grijă de noi. alta in şi alta ceară [.

p D C O N S T I T U Ţ I E . P. După această înfrîngere. symboloia) sînt probabil ceie care leagă un debitor de creditorul său. care obligă p e s c l a v u l eliberat să rămînă în serviciul s t ă p î n u l u i pînă la moartea acestuia. s-a refugiat în Cipru neîndrăznind să se întoarcă la Atena. Adesea ele conţin clauze speciale. Atenianul Conon a jucat. de la începutul secolului al V-lea. funcţii. în general mediocre. pe nedrept) lui Xenofon. cu ocazia ceremoniei erigyesis 149 .frumoşi ani ai tinereţii în concursuri. ca să obţină apoi. oferea posibilitatea de a se încheia contracte între bancher şi armator sau între acesta din urmă şi proprietarul corăbiei. Dar aceste contracte. mai mult sau mai puţin obiectiv. în 406. prin vînzarea lor fictivă unei divinităţi. Să nu ne lăsăm înşelaţi d e c u v î n t u l constituţie. Grecii au înmulţit concursurile în mod dezinteresat — sau aproape — pentru onoare siglone. Cele mai vechi contracte fsynthekoi. C O N O N. P. care să stabilească normele de conducere ale unui regim şi drepturile şi datoriile organelor de conducere şi ale cetăţenilor. mai ales la Delfi. un rol destul de important ca strateg: în 413 a fost trimis la Naupactos. mai ales cel maritim. fiindcă funcţiile administrative. de arbitri desemnaţi în acest scop. o stare de fapt. ele se înmulţesc în secolele al ll-lea şi l şi s î n t gravate pe piatră î n sanctuare. se pare că în epoca clasică plata dotei era garantată oral. in numele acestuia. şi s-a pus în slujba regelui Persiei. Cetatea greacă s-a dezvoltat treptat si a fost condusă de tradiţii c i v i l e şi religioase susceptibile de îmbunătăţiri. Tot un tip de contracte sînt actele de eliberare a s c l a v i l o r . a avut misiunea de a reorganiza flota ateniană s i . Constituţia otenienilor de Aristotel etc. reducînd numărul echipajelor. cu toată familia. încheiate faţă de martori. dintr-o greşeală. mai ales la filozofii peripateticieni: Constituţia locedemonienilor. Nicăieri nu e vorba — acest lucru rămîne necunoscut în toată antichitatea — de o constituţie în sensul modern al cuvîntului. în privinţa căsătoriei. D. în fine faimoasa ceartă a zeiţelor în faţa lui Paris nu e altceva decît cel mai celebru dintre concursurile de frumuseţe. autorii dramatici. de Solon. de exemplu aceea denumită poramone. în ultimii ani ai războiului peloponeziac. l-a lăsat pe Lisandru să-i captureze 30 de nave la Mitilene. care în timpurile arhaice au cunoscut un succes considerabil. Comerţul. ca să intercepteze convoaiele duşmane care se îndreptau spre Sicilia. mai ales în regiunile orientale ale lumii greceşti. C O N T R A C T E . înainte. atribuită (se pare. fată de martori. Amanetarea unei persoane η-a fost abolită la Atena decît în 594. de o lege fundamentală. actorii si muzicienii erau clasaţi după merit. Trebuie totuşi să credem că spiritul de emulaţie naturală al omului face din concurs o necesitate vitală. la Cnid. conducînd o flotă persană a învins în 394. D. flota lacedemoniană. zădărnicind astfel tentativele lul Agesilaos în Asia Mică. adică de o cartă. s-a străduit să formeze unităţi mai puţine. neglijenţa a făcut din el unul din principalii responsabili ai dezastrului de la Aigos Potamoi. Acest succes i-a adus iertarea greşelilor comise odinioară Ş i întoarcerea sa la Atena a fost triumfală. scrisă de Demostene în calitate de logograf. religioase 5J politice le obţineau prin alegeri sau cel mai des prin tragere la sorţi şi fiindcă profesiuni ca medicina erau complet libere. dar mai sigure. Aceste tratate descriu. au cunoscut un foarte mare succes. La jocuri se întreceau campionii diverselor cetăţi şi ele aveau aspectul unui veritabil concurs. în folosul creditorului. rămîn de obicei verbale. Grecii au fost unul dintre aceste popoare. debitorul insolvabil era vîndut ca sclav. aşa cum se vede în pledoaria Contra lui Zenotemis. cu care traducem titlul anumitor tratate sau pamflete care.

C O P I I I .[vezi C ă s ă t o r i a ] . totuşi spectatorii rîdeau cu poftă cînd Aristofan îl înfăţişa pe Strepsiade în chip de doică. Ne găsim poate în faţa unei rămăşiţe a religiilor orientale. „Anul 7 al domniei lui Alexandru. în Laconia. Specia sa e greu de precizat. Copacul ar putea fi mai degrabă un simbol al forţei creatoare Ά naturii decît un obiect de veneraţie. revelează prin foşnetul lor interpretat cu subtilitate voinţa lui Zeus. sentinţa se va aplica asupra lui Heraclide şi a tuturor bunurilor sale de pe uscat şi de pe apă.F. Martori " în raport cu situaţia din Atena epocii c l a s i ce. Heracude ia de soţie legitimă pe Demetria din Cos. dacă tatăl se ocupa vreodată de ei. Iar Heraclide să reclame tot ce are de reproşat Demetriei faţă de trei arbitri aleşi de amîndoi. D.ula Cos1. Grecii n-au practicat niciodată dendrolatria (adorarea copacilor). Dacă Heraclide va comite o asemenea faptă. se sprijină de un palmier cînd îl naşte pe Apolon. la Atena sau în alte cetăţi. numai comunitatea Egalilor (homoioi) hotăra. Ei vor trăi într-un loc ales de comun acord de Leptines şi de Heraclide. fără să ceară avizul tatălui. Totuşi cultul arborilor sacri a existat 150 în Creta minoică: s-au găsii aici o IHUIUHIC de sigilii reprezentînd o femeie (zeiţă sau preoteasă) aşezată la umbra unui arbore. La şapte ani copi Iul începe să iasă din 1amilie: la spartani era despărţit cu brutalitate de mama lui si înrolat în nişte grupe cu caracter aproape paramilitar. Heraclide va da Demetriei tot ceea ce se cuvine unei femei libere. Dacă Demetria va comite vreun rău spre ruşinea soţului său Heraclide. lucru ce ar jigni pe Demetria. nici să aibă copii de la a^e femei şi să nu facă sub nici un motiv vreun rău Demetriei. Dar papirusurile din Egipt ne au furnizat numeroase contracte de căsătorie din epoca elenistică. ca şi în zilele noastre. Putem spune că bărbaţii. care le cuprindea coapsele şi bazinul. în general î n s ă copacul deţine un loc dintre cele mai modeste în religia grecilor. adică îl abandonează undeva. de origine asiatică certă. marna avea grijă de copiii mici şi. de exemplu următorul. Să nu-i fie îngăduit lui Heraclide să-şi ia altă nevastă. ca să-şi lase părinţii liniştiţi. anul 14 al satrapului Ptolemeu. Stejarii de la Dodona. Ea aduce îmbrăcăminte ş i bijuteri i în valoare de 1000 de drahme. El e liber. care datează din anul 311 şi a fost încheiat în ins. să i se ia tot ceea ce a adus. sub conducerea unui . Pe vase sînt pictaţi copii mici de tot ţinuţi în braţe de mame. acest lucru nu era un motiv de laudă pentru el. fără să-i pesedacă cineva o să-l culeagă sau dacă o să moară alături de căţeii supuşi aceleiaşi soarte. P. După judecată. El o primeşte de la tatăl ei Leptines din Cos şi de la mama sa Pilotis. ea e liberă. In orice caz Leto. Hector îl sperie pe Astianax cu aspectul său înfricoşător. rnergînd de-a buşi lea sau imobilizaţi într-un fel de fotoliu. acest contract atesiă o evoluţie sensibilă a dreptului familia! în favoarea femeii. Contractul este executoriu în orice loc vor vrea să se prezinte părţile. Demetria să-1 denunţe în faţa a trei arbitri pe care-îi vor alege amîndoi. Contract de căsătorie între Heraclide şi Demetria. luna lui Dios. dacă nou-născutul era destul de robust ca să merite să fie spartan sau dacă trebu ia aruncat în prăpastia Baratron. La Sparta. din pădurile Epirului. iar Heraclide să-i înapoieze Demetriei zestrea de 1000 de drahme si să plătească în plus o amendă de 1000 de drahme de argint cu chipul lui Alexandru. C O P A C I I S A C R I . Chiar şi în Atena epocii clasice tatăl avea dreptul să decidă dacă păstrea ă copilul nou-născut sau îl „expune". se jucau uneori cu copiii lor. în favoarea Demetriei şi a mandatarilor ei. iar pa-lmierul va fi totdeauna la Del os un arboresfînt. fiul lui Alexandru. R.

trece dintr-o clasă în alta şi fiecare din aceste promovări automate îl închide într-o disciplină mai strictă şi într-un fel de viaţă mai dură. aşezată în faţa Epirului. C O R C I R Ă [ K O R K Y R A ] . însoţit de sclavul pedagog. Ea este de obicei identificată cu Sheria. carenu-lmai înapoiază niciodată familiei. copilul urmează la şcoală rămînînd totuşi dependent de familie şi sub protecţia ei directă. profesorul lui Tisias [vezi R e t o r i c ă ] . Erau şi atunci copii răsfăţaţi. P. unde trăiau feacienii din Odiseea. Orator sicilian. De aici înainte.Frontonul templului zeiţei Artemis din Corciră. desigur cu excepţia jucăriilor mecanice complicate de astăzi. C O R A X. D. Insula Corciră. el aparţine statului. Tatăl decide ce educaţi e [vezi cuvîntul] va primi (la Atena. Muzeui din Corfu. mai ales la Atena. Pe măsură ce creşte. magistrat numit pedonom (paidonomos). regretă amarnic că a cedattuturor capriciilor lui Fidipide. în schimb în alte oraşe. orice cetăţean e obligat să asigure fiilor săi un minim de învăţătură). Streps iade. de lacare η-a avut parte decît de nerecunoştinţa. este cea mai întinsă din insulele care mărginesc coasta greacă a Adriaticii. 151 . Foto Deutsches Archâologt'sche! institut. Atena. astăzi Corfu. pe care l-am citat mai sus. el alege şcoala pe care copilul o va urma şi tot el îl trimite la şcoală. Circa 600. Se pare deci că la Atena copiii nu duceau o existenţă prea deosebită de aceea a copiilor noştri : jocurile şi jucăriile lor [vezi cuvintele] erau aceleaşi.

Poetă născută în Beoţia. în epoca miceniană. Aşezat.Corint. n-a jucat un rol prea important. a fost întemeiată. lupta giganţilor cu zeii. F. A avut dispute cu metropola şi cu propria sa colonie E p id am n. la începutul secolului al Vl-lea. P. a ştiut să-i dezvolte pro- 152 . chiar în inima Greciei. C O R I N A [ K O R I N N A ] . două secole după Pindar. care constituie pentru noi unul din primele documente asupra arhitecturii şi sculpturii arhaice. era de asemenea reprezentată naşterea Iui Hrisaor şi a lui Pegas din sîngele monstrului. Una dintre aceste dispute a generat primul incident dintre Atena si Sparta. in sfîrsit. ca o placă turnantă. Una din cetăţile cele mai importante ale lumii greceşti. unde cresc v i i a d e v i e ş i m as linul. Apare în istorie abia la începutul mileniului î n t î i şi în întreaga epocă arhaică a cunoscut o mare prosperitate. un templu al Artemidei. Cipselizii. Frontoanele erau decorate cu o enormă figură de gorgonă. iar la extremităţi era prezentată. contemporană cu Pindar — după o anumită tradiţie. De la Corina ne-au rămas numai cîteva mici fragmente. Fofo Capitala sa. O dinastie de tirani. a jucat un rol mediocru. Există însă motive temeinice care ne fac să credem că a trăit în epoca elenistică. deschis spre Adriatica prin golful cu acelaşi nume şi accesibil şi navigatorilor de pe Marea Egee. destul de stîngaci. Aceştia au fost alungaţi în secolul ai Vlll-lea de corintr eni. la intrarea pe jstmul îngust care constituia singura legătură a Peloponezului cu continentul. Corintul era sort it să devină un centru comercial de prim rang. R. în Corciră a fost construit. Totuşi Corciră. Nu este foarte veche şi se pare că. C O R I N T [K O R l N T H O S]. care poartă acelaşi nume ca şi insula. în ajunul războiului pelopone^iac. D. înconjurat de o c î m p i e roditoare. la Corciră s-a produs primul contact dintre romani şi greci pe teritoriul elenic (228). De o parte ş i d e alta se vedeau pantere. H/rmer. Circa 540. după ce s-a încheiat marele val al colonizării spre vest. în timpuri străvechi. de colonişti veniţi din Eubeea.

o enorm ă acumulare de bogăţii. aşa încît participarea Corintului la războaiele medice a fost cu totul neglijabilă.meşteşugărească şi. î n c ă vizibile.e. dar realizat abia în secolul al XlX-lea e. una din părţile cele mai importante ale Greciei. Cos. lat de numai şase kilometri: o barieră naturală. insuliţa din Dodecanez vecină cu Rodos. După prăbuşirea tiraniei (către mijlocul sec. in acelaşi timp s-a dezvoltat acolo meşteşugul bronzului. datează din timpul lui Periandru. Corintul η-a mai jucat decît un rol de mîna a doua in viaţa politică a Greciei. din doi în doi ani. P. C O R I N T [ I s t m u l ] . în timpul dominaţiei romane s-au construit numeroase monumente. Zidul a fost de mai multe ori reconstruit sau reparat. ale căror ruine. a fost salvată de uitare graţie unui 153 . cu circa şase sute de ani î. şi într-adevăr. au fost comandate pentru atleţii ţnvingători în competiţiile disputate aici. Primul proiect. Ameninţaţi de invazia lui Xerxes. în tot cursul sec. D. cum a fost acest istm. P. si provincii importante. a fost fără îndoială amestecat in intrigile şi luptele care au destrămat lumea elenică — dar cu silă parcă. Ambiţia Corintului era bogăţia şi într-adevăr romanii au găsit In 146. în genere mici dintre care un număr însemnat sînt de foarte bună calitate. Dacă acest plan grandios n-a avansat prea mult în antichitate. Unele dintre cele mai celebre ode ale lui Pindar. grecii s-au g'ndit foarte de timpuriu să străpungă istmul. olarii corintieni răspîndesc în întreaa lume elenică mii şi mii de vase. Aici se desfăşurau. singurul mijloc de comunicaţie pe uscat î l oferă un istm m inuscu l. golful Corint şi Adriatica pe de altă parte. D. reluat de multe ori. grecii au construit aici. în 4bO. s-a descoperit aici sanctuarul lui Poseidon. între Peloponez. Pierderea independenţei η-a schimbat caracterul corintienilor . Populaţia sa de negustori bogaţi se temea de aventuri. cînd Mummius a c u c e r i t ş i a j e f u i t oraşul.n. Ca să faciliteze comu- nicaţiile de la o mare la alia. adevăratul lejgăn al civilizaţiei el en ic e. Un loc atît de important în viaţa civilizaţiei greceşti. în schimb s-a realizat totuşi un culoar (Oiolkos) de la un golf la altul. nu de mult.n. atestă o prosperitate reînnoită. căci obtura drumul între golful Eginei şi Marea Egee pe de o parte. ca Beoţia. de-a latul căreia era uşor de instalat o armată care să oprească invaziile dinspre nord. şi în orice caz fără pasiune. Mai tîrziu. dar barieră şi în sensul de stînjenire a traficului maritim. istm/cele. l Vll-lea şi în prima jumătate a veacului rmător. nu putea să nu fie consacrat unui zeu. pe care corăbiile încărcate alunecau împinse cu ajutorul unor mecanisme sau cu forţa braţelor. al Vl-lea). un zid de apărare de la est ia vest. C O S . Atica sau Focida (cu oraşul Delfi). mari jocuri interelenice. cunoscut încă mai de mult din texte.

Numele Creon a fost purtat c'a doi regi legendari. deea. nici colaboratoru i marelui maestru. mai înainte. pe care îl putem judeca astăzi după două copii bune. La început a fost o simplă anexă a templului (Asclepieidon-ului) din Epidaur. Tot Cresilas a făcut celebrul portrei al lui Pericle. tot el a condamnat-o la moarte pe nepoata sa Antigona. Mare poet comic. sanctuar al lui Asclepios. D. nu din milă pentru un orb nenorocit. ci fiindcă. ei au creat o adevărată şcoală. care ridicase armele împotriva propriei sale patrii. rival al lui Aristofan [vezi C o m e d i a ] . Separe că η-a fost nici elevul. fiica sa Creusa s-a măritat cu lason şi a fo. C R E S I L A S . al Vl-lea. Poet comic. 154 . care nesocotise această poruncă. El deţinea puterea la Ter>a cînd. era necesară pentru 'prosperitatea Tebei.e grecilor un rol mult mai important. dar a devenit curînd unul din cele mai importante sanctuare ale Greciei. El şi-a părăsit patria probabil încs de tînăr. se căsătoreşte cu locasta (fără să ş1 e că era fiul ei) şi se urcă pe tron. a trăit puţin înainte de Aristofan [vezi C o m e d i a ] . Muzeul din Berlin. ca să se instaleze la Atena. acelaşi Creon îl căutase pînă la Atena pe Oedip (care se refugiase în satul Colonos). Se citeaiă ca operă a lui — e probabil una din primele lucrări — un Războinic rănit. F un portret fără îndoială idealizat. după uciderea bătrînului Laios de căt-g un necunoscut. P. în pragul morţii. îl scaaă de sfinx. C R E O N. ă soarta lui Creon era să ia locul regilor defuncţi. C R A T I N G S. Sanctuarul a luat amploare începînd mai ales cu mijlocul sec. şi totuşi acesta l-a influenţat. ridicat în apropierea unui izvor sulfuros. Oedip soseşte în oraş. era fratele locastei. Literatura a făcut din Creon un tiran 'n sensul actual al cuvîntului: el a interzis să fie îngropat Polinice. Medici celebri î ş i practicau meseria la Cos . căci de Amazoană. prezenţa acestui erou pecare el însuşi îl exilase.t victima nefericită a geloziei vrăjitoarei M». Celălalt Creon.C R A T E S . Primul a domnit în Cor in:. unde soseşte în vremea cînd Fidias se pregătea sa înceapă marile lucrări de pe Acropole. P. Avea temple şi porticuri şi a crescut pe măsură ce se răspîndea faima zeului. căci tot el preia puterea după ce nepoţii săi Eteocle şi Polinice s-au ucis între ei. S-ar zice . a cărei valoare ştiinţifică par e să fi fost remarcabilă pentru acea epocă. Sculptorul Cresilas era Cretan. Copie romană după statuia lui Cresilas Circa 440-430. care joacă în legend':. D. după spusa oracolului.

Creta e cea mai mare şi a fost. regele Lidiei.chipul inteligent. Cresus. care ne permit să admirăm un talent în care predomina iscusinţa tehnică. a domnit între anii 561—546. Circa 490. 155 . P. în C R E S U S [K R. dar înţeleptul i-a răspuns că nimeni nu coate fi socotit fericit înainte de Λ fi ajuiis la capătul vieţii Tot după Herodot. Muzeul Louvre. D. Poziţia geografică pe care o ocupă a permis ca. "V. Cresus a scăpat de moarte numai repetînd învingătorului cuvintele înţelepte ale lui Solon. capitala Lidiei· a. P."βΪ-ΛΛ . Lucrarea sa η-a fost premiată (premiu! |-a cîştigat Policlet). fiindcă Sardes. D. Datorită bogăţiilor ţării sale. şi cea mai importantă prin influenţa pe care e exercitat-o. Avînd lungimea (de là est la vest) de 260 km şi lăţimea maximă de· 60 km . Creta constituie un fel de barieră care închide Marea Egee la sud. Foto Hirmer. iar darurile sale au înfrumuseţat mai cu seamă sanctuarul de la Delfi. C R E T A [ K R E T E ] . O l S O S]. cu o tatuie înfăţişînd o Amazoană rănită. iar el a lost condamnat la arderea pe rug. el a acumulat o avere uriaşă. Herodot relatează întîlnirea pe care Cresus ar fi avut-o cu înţeleptul Solon: regele a încercat să-l determine să-i spună ci el e cel mai fericit Regele Cresus pe ruj. .· Cresus avea să se convingă de adevărul maximei lui Solon. Cresilas a participat. O cunoaştem totuşi după cîteva copii. fost cucerită de Cirus. împreună cu Pidias si Policlet. Detaliu de pe o amforă atribuită pictorului Mison. un timp. De o parte şi de alta a lanţului muntos înalt care străbate insula în sensul lungimii se întind două regiuni cu un aspect destul de diferit. fin şi nobil al strategului fost omisă în mod intenţionat orice trăsătură de oboseală sau bătrîneţe. la concursul pentru sanctuarul din Efes al Artemidei. e dintre oameni. Dintre toate insulele greceşti. A întreţinut relaţii foarte bune cu Grecia.

Către anui 2000.Vas decorat In relief cu „nodul sacru". întinse. se construiesc prime e palate. de exemplu aceia în fundul căruia Heraclion (Candia) de astăzi a luat locul oraşului antic Cnosos. de piatră sau de pămînt ars par copiate duo cele fabricate în ţara faraonilor. î n aceste condiţii. dar lipsită de o c i v i l i z a ţ i e deosebit de s! ră! .te in Cnosos din reprezentînd case. era bogată în. Persoai · particulare î ş i clădesc case foarte luminoas - p lâci de palatul faianţă din gas. precursoare a civilizaţiei elenice şi vestitoare a gloriei viitoare a Greciei. nu pre ·. Muzeu! d u perioadele tulburi din jurul anului 2000. adică atît în neolitic cit şi în perioada Minoicului Vechi. foio HCISI. avea portu-i şi golfuri bine adăpostite.cită. 156 . Muzeul H e r a c l ion.l e a ş i al XV-lea. · muia de la egipteni numeroase tehn ici. înainte. se întemeiază oraşe şi poate fi întrezărită o existenţă opulentă şi paşnică. al X V I I l . Creta era destul de departe de continent ca să se mai teamă de invaziile ce agitau pe atunci Peninsula Balcanică. Fo'. Creta a putut să dura o existentă independentă şi să lege relaţii (sau să l e stricdupă nevoie) cu Cicladele şi Pe'oponezu! saj cu vechile c i v i l i z a ţ i i de pe Nil şi din Orient Cea mai frumoasă perioadă din istoria Cretei se întinde î n t r e sec. ale cărei începuturi sîit nesigure şi care se termină către 2200. găsit la Pala* X V M e a .l e a . bogăţii pentru comerţ. S e c o l u l a: H e r a c l i o n . să se dezvolte pe teritoriul ei civilizaţia numită m/noicd. Prinţ i reuşesc să scoată din pămînturile lor. vase . t u i Mic din Cnosos. culturi de viţă de vie şi măslini.T. Secolul al X V H I . R e l a ţ i i l e c i ţările străine s î n t frecvente şi Creta î m p r .o Hossm. insu i a era ocupată de o populaţie destul de activi.

concepute cu deosebită g r i j ă pentru confortul l o c a t a r i l o r . Locuia în vîrful munUngă izvoare. comerţul şi activitatea productivă. ci agricultura.l e a s-a abătut asupra Cretei o catastrofă. iar acrobaţii (bărbaţi şi femei) executau exerciţii periculoase. adesea în curtea p a l a t u l u i . mai de grabă. Malia şi Faistos. in sec. Amprenta unui sigiliu de agată. provenind din Praisos. care dădeau în curticele înguste. s i m i l a r e cu altarele pentru lari de mai tîrziu. precum şi cele de la Haghia Triada. cu mai m u l t e etaje. S p a ţ i u l rezervat pentru c u l t u l d i v i n era surprinzător de redus: credincioşii acelei vremi se mulţumeau cu capele m i c i . Pe r u i n e l e palatelor distruse au fost construite altele. Nu se ştie dacă e vorba de o invazie sau. Se organizau alergări de tauri. Foto Hoss/o. urcaţi pe spinarea lor. m a i frumoase si m a i spaţioase. Dacă c i f r a aceasta e exagerată. curteni şi s l u j i t o n . atestă extraordinara prosperitate a Cretei d i n acea perioadă. al X V l I I . Explicaţia este că zeii erau adoraţi mai ales în aer liber. la umbra u n u i copac î n a l t . Pereţii erau împodobiţi cu p i c t u r i . sub ochii spectatorilor îngrămădiţi în jur. Muzeul din Heracuon. Apartamentele constau din încăperi m i c i . de un cutremur de pămînt. D i v i n i tatea principală era f e m i n i n ă şi reprezenta P r i n c i p i u l fecundităţii. Sărbătorile celebrate in cinstea ei aveau loc afară. tragmentele găsite surprind prin libertatea tehnicii şi a inspiraţiei. cu o vastă curte centrală. a căror i m a g i n e destul de vie o vedem pe nişte ciudate plăci de faianţă. al XV-lea. Mijloacele de apărare erau slabe. Pacea aproape neîntreruptă e x p l i c ă reputaţia legen157 . R u i n e l e de la Cnosos. cu apartamente distincte pentru famil i a regală. săpăturile au dovedit totuşi că număr u l localităţilor era uimitor de mare. ceea ce sugerează că l o c u i t o r i i acestor mari e d i f i c i i aveau un sentiment desecuritate aproape totală: într-adevăr. XVI-lea — Sec. nu r ă z b o i u l i-a îmbogăţit pe prinţi şi supuşii lor. se pare că armonia era rareori tulburată între cele „o sută de oraşe" pe care cei vechi le n u m ă r a u în Creta. în picioare sau aşezaţi pe trepte.Tauromahie.

dară a Cretei la grecii din epoca clasică. care începe să importe şi ţa imite operele minoene. ca şi decoraţia lor. . astfel că forţa tradiţiei locale se face simţită destul de net. O dată cu sec. cînd Grecia continentală a ie it în fine din perioada tulbure de la începu'j| mileniului. Minotaurul [vezi cuvîntul]. simbolizează mai mult puterea. ca şi la începutul mileniului II. al XV-lea Creta începe să decadă şi ne putem imagina că suveranii ei au cedît în faţa superiorităţii puterii miceniene. de pildă Radamant (Rhadamanthys). Se pare totuşi că ea râmîne. Creta intră într-un fel de adormire după prăbuşirea lumii miceniene şi este şi ea afectată . Ceramica cretană suferă desigur influenta stilului geometric. descoperit la Haghia-Triada. civilizaţia miceniană [vezi M i c e n i a n ă] s-a format şi s-a dezvoltat în mare măsură datorită influenţei exercitată de Creta. dar forma vaselor. lumea cretană leagă relaţii ·:υ Peloponezul. Circa 1500. al XVI-lea. Nu cunoaştem data exactă cînd relaţiile dintre cele două zone şi-au schimbat caracterul. citau şi numele altor regi. Muzeul din Heraclion. fofo Hassl'o. Secolul al XMI-lea.de şocul invaziei doriene. şi nu insula lui Mine. Lut ars provenind din palatul de L Cnosos. pe care nu-l cunoşteau decît prin tradiţie. imaginaţia grecilor a făcut Labir. Ca toate regiunile din jurul Mării Egee. Astfel. în Creta se observa Pahar din sîeatiîă. Muzeul din Heraclion. care se hrănea cu tinerii trimişi ca tri but d e popoarele supuse de cretani. al cărui simţ de dreptate e -a a. către sfîrşitul sec.Zeiţă rugîndu-se.. decît cruzimea cretanilor. Ei vorbeau cu admiraţie de Minos. Foto Hass/o. Din imensul palat de la Cnosos.a de mare. Da acum înainte Argolida. relativ izolată de ceea ce se petrecea pe continent. considerat de tradiţie drept unul din regii cretani . î n c î t a devenit unul din jude-rătorii infernului. va deveni focarul civilizaţiei.n· tul. sînt sensibil diferite de cele întîlnite pe continent. în orice caz.

Atenian de origine. 159 C R l T l A S. De asemenea. se pare că celebrul grup al Tiranoctoni/or reproduce destul de fidel una din operele sale. Atenianul Critias (450—403). La turnarea în bronz a fost ajutat de topitorul Nesiotes. vor merge să lucreze şi să-şi valorifice talentul în altă parte. Nu se va impune atenţiei nici în viaţa politică şi nici în viaţa spirituală. Cei mai bum fii ai săi. a fost elevul lui Socrate î i rudă cu Platon. F. m Cap de kuros sculptat de Critios. mai multă fantezie decit ţn restul E Iad ei. Cînd Trasibul i-a rechemat pe democraţi din exil. E o operă de bună calitate. activitatea spirituală trebuie să fi fost foarte intensă în Creta. Creta rămîne bogătaşi prosperă din punct de vedere material. Intr-adevăr. păstrat în muzeul de pe Acropole. care a dat numele său diaOgului în care e vorba de faimoasa Atlantida. si în cîrnpia centrală a Mesarei s-a construit. locul de experimentare al invenţiilor" greceşti. De la începutul sec. favorabil Spartei. Creta într-un contact destul de strîns e încă cu Orientul şi Egiptul. majoritatea meşteşugurilor care se vor dezvolta în Peloponez. devine o cauză de inferioritate. C R I T I O S . Acest lucru e limpede mai cu seamă în arta bronzului şi a lutului ars şi e probabil că tot în Creta au fost realizate primele sculpturi în piatră. Ca şi la începutul mileniului II. Critios este LMiul din extrem de puţinii sculptori ai epocii arhaice care înseamnă pentru noi mai mult decît un simplu nurne. locuitorii continentului î ş i aduc de aici legislatorii. Foto Gira'. elegii şi opere istorice. Poet şi prozator în acelaşi timp. Monumentele totuşi nu lipsesc. cînd oraşul e cucerit de Lisandru. cum spuneam. micul templu de la Prinias. D. al V-lea. R. A fost unul dintre cei mai cruzi din cei „Treizeci de tirani" susţinuţi de garnizoana lacedemoniană. Arhitectura insulară nu va fi avut o mare influenţă asupra celei de pe continent. Atena.ai multă libertate. şi aici apar pentru prima dată cîteva din trăsăturile cele mai caracteristice ale culturii greceşti de mai tîrziu. politic şi scriitor. P. al Vl-lea. cu o curioasă decoraţie sculptată. în Atica şi In Ciclade par să fi fost încercate — sau poate chiar inventate— în insula lui Minos. dar rotul pe care îl va juca de acum înainte în lumea grecească va fi foarte şters. de exemplu. Creta ajunge într-o evidentă decădere. Critias a fost omorît în lupta de la Pireu. Exilat din Atena în timpul războiului peloponeziac fiindcă era conducătorul partidului om . din sec. izolarea. din care ne-au rămas cîteva scurte fragmente. După ce a fost. Critias se întoarce în 404. Unii îi atribuie şi un kuros [vezi cuvîntul] de marmură.idon. aristocrat. poate fiindcă se găseşte în afara noilor căi de navigaţie. Muzeul Acropolei. în tot cursul sec al VII lea. în orice caz. Circa 490—480. a scris tragedii. de pildă sculptorul Cresilas [vezi numele]. care îi dăduse odinioară forţa.

. Jncepînd de Sra . nemaivrînd ă piardă şi această progenitură.V'"''!'*!) |a mijlocul lrr ΊΊ. ' ' l ţ. Către m i j l o c ^ sec.\ţ J. C U M A E. . Cumae a tost cea m. j'li r. grecii indicau a n i i cu numele magistratului eponim. Eretria şi Chalcis. Luna p oseideon şi se l η 432.:.le Olimpice erau celebrate din patru în pa'. P. al Vlll-lea. 1 ' ' 11 s e d e 3 0 fac în număra 365 şi enţa.\it<\r .misc : . şi-a mutilat tatăl şi s-a împreunat cu sora -a Rea.l a început domnia Olimpienilor.'"'il'i^on'/e.a zecea zi" 'avea 30 sau 29 lunij 1 '.ă după naştere. Ef*'i antică nu cu . e data bătăliei de la Salamina. Ca să ajungă stăpînul lum i. (septemv Game/ion ..\V '$ca furata prin '. Iu TJ drept criteriu Olimpiadele. Aceast. dar ie frică să nu fie detronat de ei. Z( .. R ..1' . astrono- . A avut cu ea numeroşi copii. cînd i-a vei it vremea.'·.. cu 7 luni intercalare. In secolul al lll-|pâ savanţii alexandrini au conceput o cronologie valabilă pentru toate statele greceşti.ţUii'frjel jtate t r a d î '/ist P. -'j "* "oza Ş ' seara.punira d i v i z i u n i l e . întemeiată de aheii d i Peloponez. Ii m î n c a înd. l-a făcut să scoată din pînt ce pe toţi copiii pe care î i înghiţise. 11 era ^ii". adică 296 de ani (74.^υίιί^ρηΐtere aproV' · '' . Numele 'ί nyrriele sărbă'6 la o cetate la ! i>ta ΪΠ principiu (iulie). iar la Sparta -g| al eforului principal. O indicaţie cronologică de tipul „Olimpia Ja 7 75. P îa a înlocuit copilul cu un pietroi. Cronos era f i u l Cerului ş i î l Pămîntului. coloniştii eubeeni s-au instala ' I ' l l ·. Dintre toate coloniile greceş i din Italia şi S i c i l i a . care bineînţeles vana de la o cetate la alta. atenienii '|ună de 30 0 c i n celea şi al 5 opt ani.-u ani. Crotona este una din col nule Greciei Mari.1" arată că ne aflăm în primul an după 4 de olimpiade.D. Cum locu.4). Cînd l-a născut pe Zeus.·! veche. l-a învins pe Cronos. V ''"'taţi anumite de "'. \ [l^V-i »' ''"îşi fac apariţia "'ifliniii : cadranu' '. l · C R O T O N A. La Atena se folosea numele primului arhonte. Cronos a înghiţit fără să-şi dea seama de şiretlic. C R O N O S . Primele Joc ri Olimpice de la care s-au păstrat numele învingătorilor au avut loc în 776. oiimpiada era un ciclu de patru ani. la care Aristofan face o aluzie glumeaţă în Norii şi în în epoca clasică. momen'. Ea a fost patria celebrului atl t Milon şi a lui Pitagora. deşi cea mai îndepărtată de metropt · lele sale. ci ă care se scade din 776 şi dă 480. E/ophebo iei ||iel Thargelion ' · mul atenian Meton a inventat un c i c l u de Ί9 ani.'Vd\ intervalului 'i^'iij '" practică cele .''iveau alternativ în 3 degra numită zi a Lun ii 'î la 10.s a fost crescut de Coribanţi ş i . Dîndu-i să b a o licoare magică. Ăst .

lingă Pozzuoli de astăzi. pe lînga sanctuarul Afroditei. a trăit în sec. cu scopul de a pune capăt tulburărilor pe care tinerii prea pasionaţi le provocau în familii. Solon. arhonte în 594. al Vl-lea. o insulă din faţă. a fost înălţat cu banii strînşi din taxele pe care patronii acestor case erau obligaţi prin lege să le verse "r/ tezaurul public. a deschis la Atena primele case de toleranţă. modelul şi iubita scu Iptoru- Curtezana dansînd la un banchet. C i rea 490 British Museum . dar în 421 au fost învinşi la rîndul lor de samniţi. Această categorie aparte de preotese se numeau hieroduloi adică „sclavesacre". Cucerită în 334 de romani. cetatea Cumae η-a mai păstrat din caracterul elenic decît amintirea unui trecut îndepărtat. Curtezanele „laice" se numeau hetaire. în 474. C U R T E Z A N Ă . Ca multe alte popoare antice. După Rodopis. 161 . cumeenii uniţi cu Hieron din Siracuza au învins pe mare pe etrusci. a căru i victorie a fost cîntată de Pindar. Celebra Rodopis. eubeenii au fost obligaţi să-i alunge pe opicii care ocupau locul viitoarei cetăţi. Un atlet corintian. dacă va învinge la Jocurile Olimpice. a cărei viaţă a fost povestită de Herodot. adică „însoţitoare" sau „prietene". Ca să-şi consolideze definitv stăpînirea. Templul atic al Afroditei Pandemos („cea populară").pe colina care domină cîmpia campaniană. cele mai celebre curtezane au fost Lais şi Frine din Tespiai. P. făcuse legămînt că. î n c î t se spunea că a construit cu banii ei una din marile piramide din Egipt. Influenţa sa s-a întins pînă departe. D. a ajuns atît de bogată. Xenofon povesteşte cu umor în Memorabilia o vizită castă pe care Socrate a făcut-o curtezanei Teodote. Cumae a devenit foarte repede prosperă şi a întemeiat la rîndul său Dicearheea şi Neapo|is. Cu douăzeci de ani înainte. se aşezaseră la Pitecusai. A î n v i n s şi şi-a ţinut făgăduiala. grecii au cunoscut şi ei prostituţia sacră (mai cu seamă la Corint. va dărui Afroditei cincizeci de hieroduloi din cetatea sa. zeiţa dragostei). Detaliu de pe o cupă a pictorului Brigos.

lui Praxitèle. Oratorul Hiperide a aparat-o pe Frine în faţa unui tribunal. Ca să-i cîstige pe judecători, Hiperide a sfîşiat rochia clientei sale, dezgolindu-i pieptul şi obţinînd astfel efectul cel mai patetic al peroraţiei. Tribunalul, cuprins de scrupule religioase, η-a îndrăznit să condamne „o preoteasă, slujitoare a Afroditei", dar atenienii, ca să evite pe viitor astfel de incidente, au aprobat mai tîrziu un decret care interzicea ca acuzatul să rămînă în faţa judecătorilor în timpul votării. Autenticitatea acestei anecdote celebre, care a inspirat mai multor sculptori şi pictori reprezentarea unei scene atît de picante şi sugestive, a fost adesea conteststă. Ea nu pare totuşi neverosimilă, dacă ţinem seama de respectul religios pe care frumuseţea îl inspira acestui popor atît de îndrăgostit de artă. Multe curtezane erau în acelaşi timp muziciene de talent (mai ales cîntăreţe din flaut) sau dansatoare, şi se produceau la banchete, în sec. al IV-lea, la Atena, aceste hetaire erau a t î t de căutate, încît s-a stabilit printr-o lege că salariul maxim pe care puteau să-l primească pe seară era de două drahme; dacă o hetairă era cerută de mai mulţi clienţi odată trebuia să se procedeze prin tragere la sorti. Numeroase hetaire, de pildă Neaira, au reuşit să se mărite şi au devenit nişte femei respectabile. Dar mai cu seamă în epoca elenistică moravurile au favorizat ridicarea lor pe scara socială, şi unele dintre ele, aşa cum spune Plutarh, „au putut să calce în picioare diademe de regi"; Lamia, amanta lui Demetrios Poliorcetul, Belestica, amanta lui Ptolemeu al ll-lea, Agatocleia, amanta lui Ptolemeu al IV-lea, au ajuns aproape ni te regine. R. F. D A F N E [DA P H N E]. Dafne este una din nenumăratele Nimfe iubite de Apolon ; urmărită de zeu, ea l-a rugat pe tatăl său (care, după legendă, era rîul Ladon sau rîul Peneios) s-o scape din această situaţie nedorită. Acesta a metamorfozat-o într-un laur,

care a devenit Apolon.

arbustul

favorit

al lui P. D.

D A M A S C I U S . A fost ultimul scolarh al Şcolii din Atena, destituit de lustinian prin decretul din 529 e.n., care hotăra închiderea Academiei. Urmat de c î ţ i v a discipoli, printre care Simplicius, Damaşciuş s-a refugiat în Persia, la curtea regelui Khosroes, unde a rămas doi ani. Nu ştim ce s-a întîmplat cu ei după întoarcerea în Grecia, aşa cum nu-i cunoaştem nici data naşterii şi a morţii. Ne-au rămas de la el cîteva fragmente din Viaţa Iu: Isidor, profesorul său şi unul din succesorii lui Proclos. Aceste texte preţioase constituie o istorie a ultimei perioade a Scoli i d in Atena. Regăsim aici atmosfera de intensă viată spirituală ce caracteriza ultimele cercuri pagine din Alexandria şi Atena, în sec. al Vl-lea e.n. Un comentariu asupra dialogului Filebos, atribuit pînă acum pe nedrept lui Olimpiodor, a fost editat recent de Westerinck (Amsterdam , 1959). Dar lucrarea de căpetenie a lui Damaşciuş rămîne Probleme şl s o l u ţ i i cu p r i v i r e la primele principii, publicată în 1889 de Ruelle şi tradusă de Chaignet în 1898. Este ultimul monument al gîndirii greceşti şi conţine două opere distincte: un Tratat despre principii şl un Comentariu asupra lui ..Parmenide", dialog platonic a cărui exegeză constituia, împreună cu cea a lui T/mo/os, baza învăţăturii neoplatoniciene. Comentariul lui Damaşciuş e conceput ca un răspuns la interpretarea dată dialogului Parmenide de către Proclos [vezi numele]. Pentru acesta, ca şi pentru Plotin, principiul suprem era Unul. Dar Damaşciuş ne conduce mai departe, dincolo de Unul, către Inefabilul absolut, unde gîndirea noastră nu dispune de altă cunoaştere decît cea a neputinţei sale şi de altă experienţă dec î t cea a v i d u l u i interior. Oare gîndirea întîlneşte în felul acesta neantul şi trebuie să conchidem că dincolo de Unul nu mai există nimic? Aici ne trădează limbajul. Fiindcă nu mai putem formula nici o propoziţie, noi numim „neant" deopotrivă abisul din care

162

Panae. Detaliu de pe un crater beoţian. Sfirşitul secolului al V-lea. ui Muzeul Louvre.

au ieşit toate lucrurile şi abisul în care totul dispare. Gîndirea lui Damascius este cugetarea antică cea mai profundă asupra relativităţii şi limitelor cunoaşterii umane. Cunoaşterea este în esenţă o relaţie şi ca atare nici absolutul, nici principiul absolut nu pot fi gîndite. Noţiunea de principiu implică şi ea o relaţie. Orice principiu este principiu „al" unui lucru. Această filozofie a cunoaşterii este în acelaşi timp o filozofie a limbajului, în toată filozofia greacă nu există o critică mai precisă, mai pătrunzătoare, mai ,,modernă" a gîndirii abstracte şi generale, şi ea ne aminteşte adesea de Bergson. Opera lui Damascius η-a avut destinul operei lui Proclos, care prin scrierile lui Pseudo-Dionisios a inspirat teologia mistică. Mai densă, mai obscură, mai dificilă, concepţia lui Damascius s-a văzut izolată prin însăşi profunzimea ei. Astăzi ne uimeşte prin admirabila ei luciditate critică şi

prin cunoaşterea pătrunzătoare a dificultăţilor neoplatonismului. M.-C. G. D A M O F O N [ D A M O P H O N].Sculptor celebru prin grupul statuar din templul lui Demeter şi al Despoinei din Licosura (Arcadia), Damofon din Mesena reprezintă, la începutul sec. al li-lea, un curent clasicist, opus plasticii chinuiteşi uneori rococo a şcolilor insulare, în special a celei din Rodos. A fost chemat să repare staiuia lui Zeus de la Olimpia, opera lui Fidias deteriorată în urma cutremurului depămînt d in 183 şi cu această ocazie a studiat tehnica şi stilul lui Fidias. Ulterior s-a străduit să imite maniera marelui maestru atenian în lucrările ce i-au fost comandate la Mesena, Megalopolis şi în mai multe oraşe din Peloponez. Grupul statuar din templul de la Licosura este cunoscut după descrierea lui Pausanias şi după cîteva frag163

Dansatoare şi muzicanta. Teracote provenind de != Paiafkastro. Minoic tir, z i u. Muzeu l din H e rac l ion Foto Hassia.

mente importante, în special capul titanului Anitos şi acela al Despoinei. Această operă a lui Damofon a inspirat efigii de monede; cele două zei*,e, Demeter şi Despoina, erau reprezentate şezînd, iar Artemis şi Anitos în picioare, de o parte şi de alta. Prezentarea grupului era frontală, fără redarea adîncimii, metodă net opusă spiritului sculpturii din Pergam şi Rodos din aceeaşi epocă, dar care regăsea calmul şi seninătatea operelor clasice. R. M. D A N A E. Un oracol a prezis că fiul Danaei î ş i va ucide bunicul, pe Acrisios, regele Argosului. Cînd fata'a atins vîrsta nubilă, Acrisios, ca să evite împlinirea destinului, a inch is-o într-o temniţă. Dar Zeus s-a îndrăgostit de Danae şi s-a coborît la ea sub forma unei ploi de aur. Rodul miraculoasei împreunări a fost eroul Perseu. După naştere, Acrisios i-a închis pe mamă şi pe copil într-un cufăr, pe care I-a aruncat în mare, dar Zeus i-a salvat. Danae şi Perseu au ajuns cu bine pe
164

insula Serifos, undeau fost primiţi de Polidectes regele insulei, şi de fratele său Dictis. P. D, D A N A I D E L E . RegeleDanaos, originar din Egipt, s-a expatriat împreună cu cele cincizeci de fiice ale sale, Danaidele, ca să scape de duşmănia celor cincizeci de nepoţi şi s-a instalat în Argos. Dar nepoţii au venit după el în Grecia şi au cerut în căsătorie pe verele lor. în noaptea nunţii, ascultînd porunca tatălui lor, toate miresele, afară de una singură, şi-au înjunghiat şi decapitat soţii, în infern, Danaidele î ş i ispăşesc pedeapsa, fiind condamnate să umple fără încetare nişte vase cu fundul găurit. P. D. D A N A l I. „Ahei" sau „danai" este numele dat de Homer şi de alţi poeţi grecilor care au luat parte la războiul troian. Era probabil un termen generic, care nu se referă la o regiune anumită şi caută numai să evoce amintirea unui strămoş comun, miticul Danaos. P. D.

D A N S . Dansul joacă un rol mult mai important la vechii greci, decît în societatea noastră modernă. Dansul nu este o distracţie jratuită, ci expresia spontană a unor sentimente profunde (bucurie, tristeţe etc.). Din aceastăcauză, el este legatdecultul unordivinităti, ca Artemis, cărora le plăcea în mod deosebit să-şi vadă credincioşii dansînd. Opere de artă minoică şi miceniană din mileniul II iniăţişează tinere dezlăniuite în dansuri violente, cu caracter poate extatic. C î n d Tezeu şi tovarăşii s ă i s-au întors biruitori din Creta, au debarcat la Delos şi au executat în cinstea lui Apolon un dans care sugera, se pare, zborul cocorilor: era probabil un fel de farandolă, cum există încă în unele ţări mediteraneene. Alături de acest dans solemn, se cunoşteau şi dansuri violente şi lascive, de pildă cordax, executat de credincioşii lui Dionisos. Pe vase de la începutul sec. al Vl-lea, vedem dansatori de cordax, care, în intenţia lor de a sugera erotismul silenilor şi satirilor şi pentru a da corpului lor o aparenţă de animal, î ş i prindeau la spate un fel de coadă, care făcea gesturile lor şi mai obscene. Sparta a fost una din cetăţile greceşti unde dansul era la cea mai mare cinste. Nu cunoaştem regiune a Greciei în care să nu fi existat coruri, conduse de maeştri experimentaţi. Se ştie ce rol esenţial jucau în piesele de teatru aceste coruri, ale căror cîntece erau acompaniate de mişcări ritmice. Dansul nu era apanajul excluşi*' al tinerilor, Socrate însuşi, la bătrîneţe, se arăta doritor să înveţe această artă, pe care pînă atunci o neglijase. Nu vom enumera aici toate felurile dedans, numeroase şi variate, în toate timpurile au existat dansatori cu ambiţie de virtuozitate şi, cu timpul, numărul profesioniştilor a crescut. Fireşte, cu cît dansul devenea un simplu exerciţiu destinat să î n c î n t e pe spectatori, cu atît se atenua caracterul său
Dans dionisiac. Detaliu de pe un crater a! pictorului 'erbărilor Carneia. Circa 410. Muzeul din Tarent. Foto Hirmer.

religios. Totuşi originea şi semnificaţia sa de cult η-a fost niciodată dată uitării. P. D. D E C E L I A [D E K E L E l A]. Demosul [vezi cuvîntul] Decelia, situat la 20 km nord de Atena, era una din poziţiile-cheie ale Atici i, pentru că era traversat de marele drum care ducea spre Eubeea şi Beoţia. Acolo î ş i aveau garnizoana efebii, în timpul anului de serviciu militar. Ocuparea acestui ţinut de către lacedemonieni în timpul războiului peloponeziac a fost fatală pentru Atena. Nu e deci de mirare că atenienii au construit mai tîrziu o fortăreaţă la intrarea defileului ce ducea, spre nord, la Decelia. P. D. D E D A L [D A l D A L O S]. Personaj legendar, căruia grecii, popor atît de ingenios de la natură, î i atribuiau tot felul de invenţii, li socoteau Cretan, amintindu-şi probabil c î t

165

datora civilizaţia lor trecutului minoic. Dedal era renumit mai cu seamă fiindcă găsise m ij locul s a s e înalţe în aer, lipindu-şi de umeri aripi de pasăre. Dar fiul său, Icar, apropiindu-se în zbor de soare, s-a prăbuşit în valuri, deoarece căldura mare topise cleiul. Meritul de a fi executat primele statui i-a fost acordat tot lui Dedal. Arheologii, fără să accepte această tradiţie lipsită de orice temei, numesc totuşi dedalic stilul plasticii din secolul a! Vll-lea: stil brutal, cam sec, care subliniază prea mult structura feţei şi dă gurii şi ochilor dimensiuni exagerate, pentru a-i face mai expresivi. Cu toate că personalitatea sa e mai slab conturată, Dedal ar putea fi socotit.ca şi Ufise, unul dintre tipurile cete mai reprezentative ale spiritului grec: inteligenţă practică şi îndemînare în execuţie. P. D. D E l A N E l R A. Fiica lui Oineus, regele Calidonului, Deianeira a respins propunerile de dragoste ale zeului-fluviu Aheloos. După aceea s-a căsătorit cu Heracles, cu care a avut un fiu, pe Hilos. Episodul binecunoscut al răpirii ei de către Nesos a fost adesea reprezentat în arta greacă veche. Nesos era un Centaur, a cărui îndeletnicire era să ducă în spinare pe călătorii care nu voiau să treacă înot un anumit rîu. După ce a dus-o pe Deianeira pe malul celălalt, Nesos a încercat s-o violeze, dar Heracles l-a omorît. înainte de a muri, Nesos i-a dat cîteva picături din sîngele care-i curgea din rană, spunîndu-i că, dacă vreodată Heracles o va înşela, îl va putea readuce la ea dîndu-i să se îmbrace cu o cămaşă îmbibată în acest sînge. Deianeira l-a ascultat şi, cînd soţul ei s-a îndrăgostit de tînăra lole, i-a dat cămaşa pregătită după sfaturile Centaurului. Dar sîngele s-a dovedit a fi o otravă care l-a ars pesoţul infidel. Degeaba a încercat să-şi smulgă cămaşa pentru a scăpa dedurerile cumplite. Ca să moară mai repede, Heracles a aprins un rug şi s-a aruncat în flăcări. Aceasta a fost răzbunarea postumă a lui Nesos. P. D.

D E L F l [D E L P H O l]. Situat în Focida, adică aproape de centrul geografic al Greciei propriu-zise, pe muntele Parnas şi deasupra golfului Corint, oraşul Delfi a înflăcărat imaginaţia grecilor probabil din cele mai vec'ni timpuri, prin măreţ ia sa aspră ş i impunătoare Se spunea că Zeus trimisese doi vulturi din două extremităţi ale diametrului terestru (cei vechi î ş i închipuiau pămîntul ca pe un disc) ca să afle unde e centru! pămîntului. Păsările' sfinte s-au î n t î l n i t la Delfi deasupra ompha/osului (=buric), o piatră sfîntă, de formă aproximativ conică.* Numele Delfi pare înrudit o„ de/phys (=matrice); oraşul era deci considerat „buricul pămîntului" şi centrul universului.· în orice caz, a fost centruf religios cel mai influent şi mai prestigios al Greciei antice, Delfi a fost locuit ş i a avut lăcaşuri de cu It cu mult înaintea sosirii olimpienilor Apolon şi Atena, fiul şi fiica lui Zeus. Săpăturile efectuate de Şcoala franceză din Atena au dat la ivea la ruinele unor caş e şi sanctuare din epoca miceniană. Străvechea Magna /Mater („marea mamă") a religiei minoice, identificată cu Pămîntul, a lăsat la Delfi o amintire vie: După Eschil, Gaia („Pămîntul") a fost „prima profetă" de la Delfi şi oracolul său era păzit de dragonul Python. Homer numea Delfi Pythn „cea stîncoasă". Casă ajungă s t ă p î n la Delfi. Apolon ucide dragonul si capătă astfel numele de „zeu p/thian". Oracolele sale erau transmise prin gura unei femei din Delfi numită Pythia şi, odată la patru ani, la mijlocu 1 unei olimpiade, marile jocuri Pythice (concursuri atletice şi muzicale în acelaşi timpi reuneau la Delfi pe grecii veniţi de pretutindeni. Graţie acestor jocuri şi mă ales oracolului, Apolon din Delfi a fost ce! puţin la fel de „panelenic" ca şi Zeus din Olimpia. Dacă veneai la Delfi peuscat (se putea ajunge acolo şi prin portul Iţea, numit pe vremuri Cira, din golful Corint), întîlneai mai î n t î i
* Un fel de bet//, monument al soarelui în Orient (n. trad.)

166

De aici ajungeai la gimnaziu (gymnosion). Vedeai apoi izvorul Castalia. extrem de încărcat: statui izolate (uneori aşezate în vîrful unor coloane înalte sau grupate în şiruri pe vase) si „Tezaure". „tezaurul" Atenei a fost reconstruit de arheologi în zilele noastre. distrus la mijlocul sec. şi ajungeai în sfîrsit la sanctuarul principal închinat lui Apolon. Providenţă").Delfi. Apoi se ajungea la altarul cel mare din faţa intrării în templul lui Apolon. Calea Sacră desenează un V mare printre monumentele votive de tot felul. Omfa/os. adică un fel de capele. Din cauza înclinării pronunţate a terenului.· Delfi. Foto Haisin. Tezaurul atenienilor. 167 . foto Hossio. janctuarul zeiţei Atena Pronaia (adică „din faţa tem p lu lu i" principal). aparenţa unui muzeu în aer liber. care dădeau sanctuarului. piatra sacră considerată centrul pămîntului. Fintina C a s t a l i a . Foto Spyros Me/etzjs. care ţîşneşte din prăpastia săpată între cei doi pereţi î n a l ţ i şi strălucitori ai Fedriadelor. Ddfi. splendidul şi enigmaticul tholos. în epoca clasică. unde cetăţile îngrămădeau ex-voto-uri particulare şi publice. num iţă printr-un joc de cuvinte si Pronoio („Pronie. In acest sanctuar se vedea un monument rotund. consacrat intre 490 şi 485. unde se antrenau atleţii înainte de Jocurile Pythice. Acest templu.

toţi scriitorii antichităţii. în principiu. un rol important. şi de aceea i s-a spus Amfictionia „pileo-delfică". a fost reconstruit de fiecare dată în toată splendoarea. pe lingă consultarea oracolului în odyton. al Vlll-lea pînă în sec. de la Platon la Cicero si Plutarh. ca şi egipteanul Osiris: se zicea că murise şi înviase şi mormîntul său se afla tocmai în „sfînta sfintelor" din templul lui Apolon. după care Pythia ar fi fost totdeauna caimă şi senină. a risipit cetăţi helenice pe malurile Mediteranei. era nemuritor ca toţi olimpienii. aşezată pe un trepied î n a l t . Totuşi. 168 . Pythia dădea întemeietorilor de cetăţi indicaţii asupra cultului şi a instituţiilor religioase ce trebuiau Delfi: una din coloanele porticului atenienilor şi zidu poligonal Fofo Georges de Miré. dădea oracolele „adevărate" şi „infailibile" prin care Apolon. cuvînt care înseamnă „vecini"). cum îi spunea Cicero. Sanctuarul pythie era apărat şi administrat de o ligă a popoarelor vecine. Oracolul de la Delfi a jucat. care însă nu răspundea decît în anumite i i le şi în anumite condiţii. Persoane particulare şi delegaţi ai cetăţilor se îngrămădeau la Delfi ca s-o consulte pe Pythia. Dionisos. Ea avea deci două centre. cei vechi nu au îndrăznit să întreprindă nimic important fără să fi cerut mai î n t î i sfatul şi revelaţ i i l e zeului. într-o încăpere subterană interzisă profaniior (manteion. Această Ligă s-a format iniţial în jurul sanctuarului Demetrei din Antela. zeul vinului. care. din Spania pînă în îndepărtatul Pont-Euxin (Marea Neagră). prin contaminare cu cultul orgiastic al lui Dionisos. al IV-lea. Amfictionia (de la omph/Ktiones. în ciuda unei teze recente. în marea mişcare a colonizării greceşti. Fiecare din cele douăsprezece popoare membre trimiteau la sesiunile (p γ la ia i) Ligii c î t e doi reprezentanţi principali: hieromnemonii şi pilagorii. Ungă Termopile (Thermopylai). însărcinaţi să asiste pe hieromnemoni în acest consiliu oarecum internaţional. pradă unei tulburări extatice. în primul rînd c/eromant/O (ghicitul prin tragerea la sorţi) [vezi d i v i naţie]. deşi greu de explicat. ocupa la Delfi un loc de frunte alături de Apolon. la Delfi existau şi alte procedee profetice. Căci. Cu toate că. o „posedată". descoperea oamenilor voinţa tatălui său Zeus.al Vl-lea şi din nou în sec. într-un fel de mania (=delir) sau furor. al beţiei şi al deli' rului. Delfi şi Termopile. unde Pythia. Dionisos suferise avataruri. din contribuţiilegeneroaseadunatedin întreaga lume greacă. al Vl-lea. Cît timp credinţa religioasă a rămas vie şi adîncă. de exemplu. Pythia apărea ca un fel de Menadă. şi-o reprezentau agitată de zeul care o inspira. In bunătatea sa. Probabil că. mai ales din sec. odyton).

al IV-lea. s-a spus că oracolele lui Apolon de fapt prevăzuseră şi pregătiseră aceste victorii. dar mai ales în timpul Jocurilor Pythice). cel care exercita „hegemonia": Atena în sec. precum şi — probabil — informaţii de ordin geografic despre ţinuturile îndepărtate spre care porneau. Se pare că trimişii Marelui Reges-au bucurat la Delfi de o bună prim ire. cel puţin pînă în epoca lui Alexandru. Independenţa politică asanctuarului încetează Ό dată cu războaiele medice. ai Ill-lea şi în sfîrşit Roma. pînă atunci oarbă.n. care locuiau aproape toţi la nord de Termcpue. în sec. Membrii Amficţioniei. în oracolul de la Delfi primiseogrea lovitură. cînd bătăliile de la Salamina şi Plateea au salvat situaţia.i chiar beoţienii au fost nevoiţi să treară de partea cotropitorilor lor. El a ţinut neapărat să vină la Delfi înainte de a pleca în expediţie. al Vl-lea. C a i s a sacră şi altarul insulei Chios. instituite dincolo de mare. care-i ameninţau pe ei în primul rînd.. Vîrsta de aur a sanctuarului si a oracolului lui Apolon este sec. atitudinea Pythiei n-a fost deloc încurajatoare pentru apărătorii independenţei greceşti. datorită filoelenismului mai 169 . autoritatea revelaţiilor delfice a fost practic necontestată.Delfi. al ll-lea e. astfel că sanctuarul s . Oracolul va continua să aibă o mare influenţă. Teba şi Macedon'a în sec. De acum înainte oracolul va fi sub patronajul statului dominant.. Dar cînd Xerxes a invadat Grecia în 480. Cu toate acestea credinţa.a u m p l u t d e ofrandele grecilor biruitori.invincibil" de către Pythia. Foto Spyros Meletzis. al V-lea. F î n ă la războaiele medice. De altfel era şi firesc ca Delfi să devină un excelent centru de informaţii: se adunau aici pelerini de pretutindeni să consulte oracolul (veneau în tot cursul anului. ca să fie proclamat . apoi Sparta. totuşi. etolienii în sec. -. Pythia nu prezicea grecilor decît nenorociri.

care a fost preot la Delfi. mai ales al Iu i Hadrian. zeul cel mai „filantrop". Apolon. Aury-Arthaud. voind astfel să-i determine să studiere geometria. Maximele . El a devenit. dublarea cubului. arcaşul crud. Delfi renaşte. multor împăraţi. nu numai prin oracolele sale. unde si născuse. Eschil. acesta a avut o influenţă considerabilă asupra credinţelor religioase şi moralealeGreciei antice.Delfi. Influenţa intelectuală şi literară a oraşului Delfi a fost considerabilă. inuman. pe care le prezidează în calitatea sa de Purificator al tuturor păca170 t e l o r ş i întinărilor. cu ajutorul cărora luminează şi îndrumă pe oameni. sînt probleme insoluoile. era patronul firesc al poeziei şi poeţilor. ?i Pythia nu uita acest lucru Era de asemeni protector al ştiinţelor: se spunea că porunc i s e o dată locuitorilor insulei Delos. Pindar şi Herodot datorează mult clerului delfic. conducător al corului Muzelor (Musagetes!. autorul V i e ţ i l o r .ndnad» S e L O Î u l dl l V-lea. să dubleze volumul unui altar cubic. deşi renaşterea aceasta avea un caracter oarecum „arheologic". în Dialogurile pythice. Or icolul poruncise delfienilor să-l dea lui Pindar o parte din prinoasele oferite zeului. dar şi acesta le este îndatorat. ci şi prin riturile i r catartice". care răspîndeşte ciuma. Apolon nu mai este. ca şi cavadratura cercului. De această perioadă efemeră este legat numele lui Plutarh. el apare ca un apologet înfocat al religiei delfice. ca în Iliada. Chiar dacă nu poate fi vorba de o „doctrină" delfică. ci mai degrabă de un „spirit" delfic. datorită progreselor gîndirii teologice. Templul Iul Apde la p o a l e l e F. în templul lui Apolon Pythianul se găseau chipurile lui Homer şi Hesiod şi scaunul de fier al lui Pindar.

să devină unul din marile centre ale lumii elenice. Iar Platon. interpretul tradiţional al religiei. meargă s-o consulte pe Pythia şi. Insula era atît de năpăstuită. oracolul i-a răspuns că nu. Socrate î ş i sfătuia discipolii să. F. pe care a construit-o prin raţionament. Ca această insulă stîncoasă. pe care Socrate s-a străduit s-o demonstreze în dialogul Fedon al lui Platon.. căci acest zeu.. te aşteaptă necazuri". D E L O S..înţelepţilor. căuta un adăpost unde să-l nască pe fiul lui Zeus. urmărită de gelozia Herei. Oracolele Pythiei considerau ca implicit admisă nemurirea sufletului. erau gravate la intrarea în templu: „Nimic prea mult" M Cu n oaste-1 e pe tine î n s u ţ i " . minusculă. dă locul de frunte zeului din Delfi în tot ce priveşte religia Şi morala El scrie astfel în Republica: .Apo- lon e c e l c e t r e b u i e sădictezecelemai importante cele mai frumoase şi cele dintîi legi [. bătută aproape fără încetare de v î n turi. pe lume un om mai înţelept deci t Socrate. ci „o va cinsti mai mult decît orice alt colţ de lume 171 . precum şi epsilonul (ε) mistic.] Noi nu-l vom urma decît pe el. „Dacă te angajezi. încît nu mai avea nimic de pierdut! Locuitorii i-au cerut lui Leto s ă promită că ilustrul ei fiu nu va dispreţul insula. a fost nevoiede prezenţa unui zeu Cînd Leto. în Cetatea ideală şi utopică. sălăşluieşte în centrul şi în buricu l pămîntului ca să conducă neamul omenesc". inspirate mai mult sau mai puţin de Apolon. numai Delos i-a oferit azil. căruia Plutarh i-a consacrat în întregime dialogul Despre £ de la Delfi. R. cînd prietenul său Hairefon a întrebat la Delfi dacă există.

baza dreptunghiulară d Tezaurului sifnienifor. în d reapta.Sanctuarul de 'α Delfi. Deasupra e teatrul. Stadionul. trece prin faţa Tezaurului atenienilor. apo. . ca apoi să ajungă la Templul Iu ι Apolon. î n a i n t e de a forma un cot. Ea urcă lâslnd î n stingă. Calea Sacră. d in carese zăresc trei coloane în faţa zidului poligonal. în stingă jos. lăsind în stînga Porticul aten ien i lor. care vine d Înspre intrarea principală. Foto Spyros Me/etZ('s. iar sus de tot.

ifÎÉ M»M .

Defos. avea să ajungă un arbore sacru). Pe insulă încep să se acumuleze ofrandele. aducînd acestui pămînt sărac o bogăţie nesperată. patrei fi a lui Foto Georges conde. trecînd-o şi pe ea printre iubitele lui Zeus. miceniană venerată atunci. î n c î t Delos va fi de acum înainte regina Cicladelor. de exemplu ş-irul de 174 . după spusa poetului. căci nimic nu lasă să se întrevadă cariera sa strălucită şi rapidă de mai tîrziu. şi care trebuie să fi fost o prefigurare a Artemidei. Cu ocazia destrămării ce s-a produs în lumea egeeană la sfîrşitul mileniului II. Leto. înainte de a fi insuia lui Apolon. Nu ştim cînd s-a născut această legendă. dar săpăturile au dovedit că. în mai puţin de două secole. Se organizau sărbători periodice. La poalele muntelui Cintos. Se acreditează ideea durabilă că e imposibil să stăpîneşti Marea Egee fără consimţămîntul lui Apolon delianul. Sub zidurile unui templu dintr-o epocă ulterioară. dar a devenit o escală importanta după ce navigaţia pe mare a luat amploare.Secolui a lll-lCsi şi va pune să i se înalţe acolo un templu măreţ". primea numeroase ofrande.V. De altfel de pe insulă nu lipsesc vestigii ale civilizaţiei miceniene. datorită acestui fapt. ţ i sprijinindu-se pe trunchiul unui palmier (care. Alături de Artemis domnea poate şi o divinitate masculină. arheologii au găsit o muiţime de asemenea ofrande. dar rolul său trebuie să fi fost foarte neînsemnat. îngropate acolo ritual. zeiţa cedează locul partenerului său. F 0 ( 0 Delos S t a t u i l e Cle 0 DiosROU. Delos a avut ca patroană o zeiţă. A l e e a Chiruzel Leilor Secolul al VIMe a . Se înalţă primele monumente: temple modeste încă sau sculpturi cu aspect barbar. Grecii au făcut atunci din Apolon fratele Artemidei şi le-au atribuit ca mamă o zeiţă asiatică. Leto l-a născut pe Apolon. Se ştie că Delos a fost locuită la început de o mînă de pescari. noul cult s-a dezvoltat în aşa măsură. care. Zeiţa. Partenerul Artemidei se p a t e că nu era altul decît Apolon î n s u ş i . într-o ipostază primitivă. un imn din secolul a! Vll-lea descrie cu entuziasm spectacolul oferit de mulţimea ionienilor îmbrăcaţi în cele mai frumoase vesminte. par grupate ca ur cor în jurul ei. impunător doar prin izolarea sa.

al V l . care rîvnea să-şi i m p u n ă puterea în tot a r h i p e l a g u l . în f e l u l acesta au o b ţ i n u t şi au păstrat c o n t r o l u l asupra a d m i n i s t r a ţ i e i teritor i u l u i sacru. al VÎ-lea. d e d i c î n d u . F e m e i l e gata să nască şi m u r i b u n z i i erau transportaţi în u l t i m u l moment la Reneia. Atena se eri|eaz| în apărătoare a l u i Apolon şi protectoare a c u l t u l u i s ă u . Ei răspîndesc legenda că eroul lor n a ţ i o n a l Tezeu.i un m a r e n u m ă r de ko rai şi kuroi [vezi c u v î n t u l ] . ei au mutat morm i n t e l e săpate de g e n e r a ţ i i l e anterioare în apropierea i m e d i a t ă a l ă c a ş u r i l o r d i v i n e . o i n s u l ă foarte apropiată.l e a . Apolon are deocamdată o capelă u m i l ă . dar ate- 175 . a i n s t i t u i t în i n s u l a sfîntă r i t u r i care încă s e m a i celebrează. cu o scurtă î n t r e r u p e r e (402—393). în s e c o l u l al V-lea. Ascuitind de s f a t u l u n u i oracol.l e i ce s t r ă j u i a D r u m u l Sacru ce ducea spre s a n c t u a r u l l u i Leto. în 477. ateniem'i fac din sanctuar s e d i u l unei alianţe îndreptate î m p o t r i v a p e r ş i l o r şi pînă în 454 t e z a u r u l acestei l i g i s-a aflat la Delos. Dar în sec. autoritatea A t e n e i asupra i n s u l e i Delos se exercită în m o d u l cel mai dur si aproape o f i c i a l . Această d o m i n a ţ i e a c o n t i n u a t să se exercite asupra i n s u l e i . A t e n i e n i i şi-au asumat g r i j a de a veghea asupra intereselor l u i Apolon. în c u r s u l sec. undeva departe de p r i v i r i l e z e u l u i . întorcîndu-se d i n Creta. de 15 m. dintre care una u r i a ş ă . Era evitată astfel pîngărirea s a n c t u a r u l u i .l e a i se clădeşte un templu. în 426. T e m p l u l şi ofrandele erau oferite de l o c u i t o r i i d i n Naxos. într-o vreme cînd d i f i c u l t ă ţ i l e r ă z b o i u l u i peloponeziac făceau s p r i j i n u l l u i Apolon încă m a i necesar. au pur i f i c a t d i n nou i n s u l a şi au interzis m u r i t o r i l o r să se nască şi să moară la Delos. o i n s u l ă învecinată. i se dedică statui. sub protecţia lui A p o l o n . al V l . Apoi au început c o n s t r u c ţ i a u n u i t e m p l u c a r e — î n intenţia lor — t r e b u i a să eclipseze v e c h i u l e d i f i c i u de c u l t d i n sec. care păleşte în faţa l o c u i n ţ e i l u i Artemis. ca să-şi asigure s u p r e m a ţ i a . a t e n i e n i i au reorganizat m a r i l e serbări ( D é l i a } . aten i e n i i au căutat la r î n d u l lor protecţia z e u l u i . prea m i c şi demodat. u n d e b i r u i s e M i n o t a u r u l .

unde mărfuri venite de pretutindeni treceau de pe o corabie pe alta. în vecinătatea teritoriului sacru se construiesc edificii semireligioase. decît fuseseră în secolul precedent. care aduceau locuitorilor bogăţie. redevine unul din centrele elenice. Să nu uităm că aceşti executanţi abili lucrează pentru o clientelă de parveniţi. care. nici în economie. şi ruinele. Locuitorii bogaţi comandă sculptorilor. D ortul. în 315. Apolon şi delienii îi autorizau să clădească — în jurul sanctuarului — temple pentru zeii 176 lor barbari. în majoritatea lor. de împodobirea teritoriului sacru. Explicaţia este că acum Cicladele nu mai jucau un rol important nici în viaţa politică. Succesorii lui Alexandru acordă un interes reînnoit imperiului maritim şi astfel. Sanctuarul profită de această prosperitate: regii macedoneni Antigon şi Filip îl înfrumuseţează cu porticuri somptuoase. suveranii consacră zeului portretele lor. nienit s-au arătat mai puţin preocupaţi. antrepozitele. Străinii î ş i deschideau în apropierea portului propriile lor „agenţii" comerciale. tranzita în fiecare an -cantităţi enorme de mărfuri. insula Delos. notabilităţile oraşului înalţă statui şi exedre. se interesau de artă ţn mod superficial şi ostentativ. Graţie bogăţiei sale. Străini atraşi de speranţa înavuţirii veneau din toate colturile lumii şi se amestecau cu d ei i en i i: orientali. Cart ier d e locuinţe Epoca elenistică. pictorilor şi mozaicarilor imagini care vor fi închinate divinităţilor locale sau vor împodobi încăperile cele mai frumoase ale caselor. infula Delos devine marele tîrg al cerealelor şi al sclavilor. eliberată desub autoritatea ateniană. Delos trebuie să fi lost totuşi unu . de negustori. egipteni şi chiar romani. Oraşul ia avînt. al ll-lea) şi moşteneşte comerţul insulei Rodos (166) şi al Corintului (146). Comerţul în plină dezvoltare găsea în această insulă ocrotită de un zeu o escală sigură si comodă. aducînd totodată cu ei şi credinţe noi. f o ţ Jacqueline Staméraff. Calitatea acestor opere de artă lasă adesea de dorit. babae!e de legat vasele şi regulile de navigaţie. cu cheiurile sale. ale cartierelor de locuinţe ne dau o imagine a vieţii tumultuoase care anima străzile înguste [vezi U r b a n i s m]. destul de bine conservate. semicomerciale. ca în timpurile arhaice. După ce e declarată porto-franco (după jumătatea sec.Delos.

conferă ceremoniilor organizate în cinstea ei un caracter cu totul particular. care cuceriseră Grecia. a fost răpită de Hades. Demeter refuza să mai dea pămîntului fertilitate. Zeiţa avusese de la Zeus o fiică. Muzeul Naţional din Atena. un cîmp de ruine care alimenta cu marmoră cuptoarele. Acesta a fost preludiul unor nenorociri încă mai mari. care a dus-o cu el în infern şi a luato de nevastă. Nu cunoaştem amănunte cu privire la aceste Mistere: β probabil că semnificaţia lor p-ofundă se lega de ideea că viaţa este eternă ţi că reîncepe mereu. sale. Atunci Zeus a poruncit lui Hades s-o redea pe Persefona mamei sale. pe cînd fata se juca într-o pajişte cu prietenele Demeter ş Persefona d ă r u i e s c t î n ă r u l u i Tripjolem un s p i c de EMU. pelerinii încetează să mai venereze un zeu care trăia singur pe o insuiă săracă şi. insula Delos nu s-a mai relăcut niciodată. I. Prosperitatea comercială η-a scutit î n s ă pe delieni de v i c i s i t u d i n i l e politice. în special în Atica (la Eleusis). Grecii pretindeau că recunosc în multe locuri urmele jalnicului itinerar străbătut de o mamă desperată şi frîntă de oboseală. In 88 şi 66 armatele lui Mitridate şi bande de jefuitori pun mîna fără nici o dificultate pe insula ocrotită numai de caracieru l ei sacru. Această funcţie asigură cultului ei o mare răspîndire şi. Re! ief vot iv g as it la Eleusis. înnebunită de durere. Zeiţa Demeter juca un rol important în Olimp datorită atribuţiilor sale bine stabilite: ea e cea care dă pămîntului rodnicie. Dar într-o bună zi. a colindat tot pămîntul. pentru a ie răsplăti fidelitatea. se celebrau în faţa unui public de iniţiaţi nişte ritualuri secrete: Misterele [vezi cuvîntul]. în 16b.din centrele importante ale vieţii artistice. lăsînd în urmă. In sanctuarele unde era adorată. astfel că lumea era ameninţată de foamete. în acelaşi timp. Circa 450-440. tirania ateniană se exercită din nou fără menajamente asupra unui teritoriu considerat de ei o simplă colonie. tot ea face să crească grîul. dăruiesc insula s f î n t ă atenienilor. foto Spyros Me/eiz/s. de var. O părăsesc numai după ce-şi însuşesc toate bogăţiile pe care le puteau lua cu ei. de la s f î r ş i t u l sec. Demeter. romanii. Ca şi în sec. pe care o iubea foarte mult.n. al V-lea si al l V-lea. Dar Persefona mîncase în 177 . O ilustrare a acestei idei o putem vedea în î n s ă ş i legenda lui Demeter. D E M E T E R. Persefona. Puţin cile puţin. sanctuarul este ceea ce a rămas pînă la sfîrşitul sec. P. al XlX-lea e. câutînd-o şi implorînd ajutorul muritorilor. D. al Ill-lea p î n ă la începutul sec. neştiind c e s e întîmplase cu fiica ei. După această dublă lovUură. încă de la sfîrşitul antichităţii.. numai ruine şi doliu.

P. Era un discipol al lui A r i s t o L e l si prima sa grijă a fost să instaureze un regim oligarhic. Artiştii au zugrăvit mama şi fiica sub o înfăţişare destul de asemănătoare. unde s-a proclamat rege în 297. omonimul său Demetrios Poliorcetul a cucerit Atena ş i . moare în. D. după înirîngerea sa de la Ipsos (301). Demeter şi Perşefona (numită mai simplu Kore. captivitate în 283. fiindcă pune capăt în Atica fabricării stelelor funerare sculptate. care s-a refugiat la curtea lui Ptolemeu.'· v î r s t ă foarte înaintată. învăţînd pe oameni agricultura şi arta de a î m b l î n z i natura vegetală. P. fiind legată prin această vrajă.er binevoitor. el a redacta* peste cincizeci de tratate. o operă enciclopedică din care s-au păstrat numai fragmente . Γ în luptele care au urmat după moartea lui Alexandru. uneori îmbrăţişîndu-se cu dragoste. Se zice că Triptolem a străbătut pămîntul într-un car înaripat. El a domnit ca un tiran. constituie atributul cel mai frecvent al Persefonei. a trăit pînă la . amîndouă grave. bazat pe cens. Plutarh I-a numit „rege de teatru'. Demeter avea fireşte un aspect mai accentuat de matroană. fiul regelui din Eleusis. cum se vede pe frontonul de est al Partenonului. care s-a proclamat rege în 306 şi a stăpînit cea mai mare parte a provinciilor Asiei Mici.ş i petreacă jumătate din an lingă Hades. Demeter a ţinut să-şi exprime recunoştinţa faţă de cei ce-o ajutaseră la nevoie. Demetrios Poliorcetul a fost urmaşul tatălui său Antigon cel Chior. Alungat de diadoh . lege importanţă pentru dezvoltarea artei. Demeter ţine de obicei în mînă un sceptru. Mare călător. simbol funerar. Născut prin 460. ca să-l cultive si să le arate oamenilor calităţile sale.a regăsit fiica. Alungat dii regatul sîu de o coaliţie î n care regele Pins al Epirului a jucat un rol de căpetenie. el trece în Asia Mică. I-a alungat pe tiran. dar fă^ă cruzime. Demeter e una d in divinitări le greceşti care a fost nu numai adorată. care a deţinut puterea între 317 şi 307. unul din pretendenţii la tronul Macedoniei. Poliorcetul s-a refugiat în Macedonia. îmbrăcate în vesminte lungi. spre marea bucurie a populaţiei. Demetrios 178 DEMOCRlt [D E M O K R l T O S Discipolul lui Leucip (elevul lui Parmenide . Casandros. sobre. De aceea i-a dat lui Triptolem. care II susţinuse pe rivalul său Poliperhon. pe Plutos. a reuşit să pună m î n a pe At en a. adică „fata"). a fosr obligată s ă . un spic de grîu. şi nu s-a preocupat de prestigiul Atenei. După ce ş i . P. iar torţele. D E M E T R I O S POLIORCETUL. vegetaţia nu acoperă pămintul decît în cele şase luni de vreme bună. dar amîndouă au un :. Democrit din Abdera a fost contemporan c Socraţe.infern citeva boabe de rodie (socotită d e grec i un fruct al morţii) şi. iar luxul şi aroganţa l-au făcut odios. Casandros a încredinţat conducerea oraşului unuia dintre prietenii săi. A fost unul din întemeietorii poliorceticii (arta de a asedia oraşe). încredinţîndu-i spicul. în 307. pe care a redus-o. dar caracterul său η-a fost la înălţimea inteligenţei sale. Un relief celebru din Eleusis le înfăţişează cu tînărul Triptolem la mijloc. cum spune un i s t o r i c modern. După un asediu dedoi ar i cucereşte Atena. dar a suscitat în credincioşii săi şi un sentiment mistic. simbolul bogăţiei. din Faleron. O legendă spunea că Demeter a avut şi un fiu. Celebru prin luxul său. sînt legate indisolubil.D. D E M E T R I O S DIN F A L E R O N. unde pune m î n a pe Sarde· Fiind făcut pri/onier de Seleucos. el a fost cu toate acestea autorul unei legi contra luxului morminte'or. apoi instaurează în c e t ă ţ i l e greceşti regimuri oligarhice. mar·· observator şi mare scriitor. Cei iniţiaţi în misterele Demetrei si Persefonei aveau asigurată supravieţuirea sufletului în trista împărăţie a Morţii. la proporţiile unui oraş de provincie. Artiştii le reprezentau împreună. Din această cauză.

condusă de un demarh ales. în acea vreme regele Filip al ll-lea al Macedoniei încerca să integreze Grecia imperiului său. iar la numele său se adăuga automat demottcL//. Demos este celula statului. care postulează existenţa atom i lor şi a vidului. este vidul. ca să menţină pacea. invizibile din cauza micimii lor. Dar.DDEMOSTENE [DEMOSTHENES] (1). el rosteşte Prima Filipică ş i . s t î r n i n d un fel de vîrtej. reînnoiţi prin respiraţie. Poemul Despre natură al discipolului său Lucreţiu e un tablou de ansamblu al atomismului antic. Senzaţiile sînt provocate de trecerea unor atomi uşori (efluvii sau simulacre) prin porii organelor.-M. Despre s i T i o r i i . ordine (ca AB şi BA) şi formă sau figură (ca A ş i B) — de unde numele de . Numai Epicur a adoptat sistemul fizicii atomiste. cu unele modificări şi adăugiri. timp de 179 . Apoi s-a lansat la tribuna Adunării poporului şi la treizeci de ani pronunţă primul său discurs politic păstrat. care aveau să domine gîndirea antică. neautentică şi pur convenţională. Tot demarhul juca rolul de intermediar între puterea şi administraţia centrală pe de o parte ş i locuitorii circumscripţiei sale pe de altă parte. P. P. Clistene a împărţit teritoriul atic urban şi rural în o sută de circumscripţii teritoriale numite demoi. Demos-ul nu e numai un centru de stare c i v i l ă : el constituie o comunitate. el are şi finanţe proprii.Găsim în ea o morală a fericirii şi a seninătăţii. Localităţile de importanţă minoră se uneau formînd un demos. alimentate de averile sacre şi de taxele de şedere plătite de străini. remarcă Leucip şi Democrit. Cunoaşterea senzorială realizată astfel e obscură. Singura cunoaştere legitimă vine de la raţiune. care adm inistrează trebucile locale cu ajutorul adunării cetăţenilor. In 351. lăsîndu-l în grija a trei tutori. Parmenide afirmase existenţa fiinţei imobile şi negase existenţa Nimicului^ a Nefiinţei. în primul an după naştere. Mulţi atenieni dădeau înapoi în faţa pericolelor unui război şi preferau să facă concesii. A fost nevoit deci să-şi c î ş t i g e existenţa ca logograf. înscrierea în registrul circumscripţiei conferea toate drepturile c i v i l e şi dreptul de cetăţenie. Astfel izbuteşte Democrit să explice întregul sistem al lumii. D E M O S . în scopul de a sfărîma tiparele aristocratice ale statului atenian. Fiinţa este n aşterea formată din particule solide şi indivizibile (atomii). adică numele demos-ului. iar aşezările urbane mari erau împărţite în mai multe demos-uri. Platon şi Aristotel au subordonat explicaţiile mecanice ale atomiştilor unor considerente finaliste. dar nu poate să recupereze d e c î t o m ică parte din moştenire. Aceşti atomi se mişcă în vid şi se agaţă unii de alţii. Cel mai mare orator atenian (384—322) fiul unui bogat fabricant de arme. Aceste particule nu se deosebesc decîtprin poziţie (ca literele Z şi N). anunţînd teoriile lor corpusculareşi mecaniciste. La douăzeci şi unu de ani pledează el însuşi împotriva tutorilor şi cîştigă procesul. Demostene s-a hotărît să-i s i l e a s c ă să restituie ceea ce-şi î n s u ş i s e r ă pe nedrept şi de aceea învaţă secretele elocinţei judiciare de la oratorul Isaios. La v î r s t a de optsprezece ani. un fel de primar. fără de care nu există <m iscare. în ceea ce priveşte Fiinţa i ea nu este un bloc de materie care ar exclude (creaţia) şi corupţia. sanctuarele şi sărbătorile sale. care însă i-au risipit moştenirea.idei" pe care li-l dă Democrit. hotărîţi să apere cu orice preţ libertatea cetăţilor greceşti. fii atomiste. Fiecare demos are protectorii săi divini. Democrit apare ca un precursor al fizicienilor moderni.S. redactînd pledoarii pentru împricinaţii lipsiţi de darul elocinţei.. orice atenian de condiţie libera e înscris în registrele demos-ului de care aparţinea tatăl. o mişcare centrifuga care duce la o selecţie mecanică. Demostene se alătură oratorilor patrioţi. Acesta a murit cînd Demostene avea şapte ani. Sufletul e alcătuit din atomi s u b t i l i şi mobili. precum si prima expunere a unei filozo. Nefiinţa totuşi există.

Demostene a fost î n a i n t e de toate un mare om de acţiune şi un învăţător energic. în care au plutit pmă în ziua c î n d apeie s-au retras. fostul său aliat din partidul patriotic. In 324. adversarul său politic. Războiul lamiac se încheie totuşi prin înlrîngerea cetăţilor greceşti. Cîştigînd încrederea poporului. Acesta a împărţit apoi domnia cu copilul pecare îl născuse între timp Roxana. adică al oratorului politic într-un stat democratic. D D I A D O H I I [D I A D O K H O l]. la tribună. mai ales stilul său nervos. dar e rechemat curînd la Atena. Ni s-au păstrat aproape toate discursurile publicate de orator. dar unele (mai ales dintre pledoariile civile) sînt suspecte sau categoric apocrife. căci vestea morţii lui Alexandru provocase o răscoală antimacedoneană. se refugiază în sanctuarul lui Poseidon din insula Calaureia. s-ar fi putut dezmembra. Sub numele lui Demostene ne-au parvenit şaizeci de discursuri. Ei a fost unul dintre cei numiţi de compatrioţii s ă i în fruntea expediţiei din Sicilia. După cum spune Montaigne. în aceasta e inimitabil. adică pietrele care formează scheletul pămîntului. în care acuzatorul lui Demostene e Hipehde. îi oferă ocazia să facă apologia carierei sale politice. survenit la puţin timp după această bătălie (dar care se va judeca abia în 330). atacată vehement de Eşchine. Eschine. Amîndoi si-au construit o arcă. Generalul atenian Demostene a jucat. Deucalion ş i Pira sînt singurii muritori cruţaţi de Zeus. de o mare dragoste de libertate. pînă la FiliOica a IV-a. Arta sa e atît de perfectă. D E U C A L I O N . „Procesul coroanei". Ideile sale s î n t inspirate de un patriotism înflăcărat. ei au aruncat peste umeri oasele mamei lor. Demostene se otrăveşte. care ar fi putut salva independenţa Eladei. Este evident că oratorul î ş i permite şă-şi bată joc de preceptele retori. spunea că. incisiv şi izbitor. în 338 atenienii şi tebanii sînt î n s ă zdrobiţi la Cheroneea de falanga macedoneană. F. puţin cunoscută de greci. doi dintre cei mai . din care a învăţat lecţii de politică şi de stil. P. R. Demostene „este în scris cum este în vorbă". recunoaştem cu uşurinţă transpunerea unor poveşti orientale. urmează procesul lui Harpalos. Demostene 180 sărea şi se agita „ca un tigru". Demostene reuşeşte în cele din urmă să-i trezească pe atenieni din amorţeală. conduce treburile publice între 340 şi 338 şi realizează alianţa cu Teba. plăteşte o amendă grea şi e obligat să ia drumul exilului. DEMOSTENE [DEMOSTHENES] (2). atunci cînd a hotărît să î n e r e pe toţi oamenii intr-un mare potop. Pentru a-i proteja pe aceşti suverani prea slabi — de fapt peitru a exercita puterea în numele lor — au fost aleşi Perdicas şi Crateros. la constituirea căruia avuseseră mîndria să ia parte. care lăsase ca urmaşi legitimi un frate vitreg imbecil şi un băiat care nu se născuse încă.zece ani. Cea mai regretabilă pierdere o constituie discursul de apărare din procesul lui Harpalos. ci i . şi generalii au dat tronul fratelui redus mintal. Acesta nu obţine nici măcar o cincime din voturi. iar Demostene. Frazele scrise ale discursurilor sale păstrează încă violenţa pasiunii sale oratorice. precum şi de înalta concepţie pe care o avea despre rolul „sfătuitorului". î n c î t nici n-o simţi. Macedonia avea deci nevoie de un rege. Totul la el concură în realizarea persuasiunii. Suspectat de venalitate. discursurile sale se succed violente şi înflăcărate. Din aceste pietre s-au născut oamenii care populează de atunci lumea. Urmînd porunca trimisă de Zeus prin intermediu! Iui Hermes. un oarecare rol î n războiul peloponeziac. în această legendă. din nou alungat şi urmărit. La moartea lui Alexandru cel Mare. A citit ri recitit opera lui Tucidide. generalii săi nu s-au gîndit nici o clipă că imperiul. alături de Nicias. în 341. Cînd urmăritorii sînt gata să pună mina pe el. Demostene e condamnat şi trebuie să se exileze.

g e n e r a ţ i i l e u r m ă t o a r e se resemnează s ă împartă moştenirea l u i A l e x a n d r u 181 . l-a c o n d a m n a t ja moarte p e H i p e r i d e ş i l-a î m p i n s pe Demostene la s i n u c i d e r e . Antigon încredinţează conducerea trupelor f i u l u i său Demetrios. z i s . armatele tuturor d i a d o h i l o r se î n t î l n e s c la Ipsos. E l u a t p r i z o n i e r de Seleucos şi moare m 282. î n t r e r u p t în 311 de un s c u r t armistiţiu. p i e r d e în 28/' Macedonia şi nu poate î m p i e d i c a f l o t a l u : P t o l e m e u să se i n s t a l e z e în i n s u l e l e C i c i a d e . supranumit Poliorcetul ( . Conf l i c t u l încetează în 277.cel C h i o r " (Monoţththalmos). fostele t e r i t o r i i a l e l u i A n t i gon d i n A s i a M i c ă . care vor j u c a un r o l dintre c e l e m a i şterse. p o z i ţ i a l u i A n t i g o n î n A s i a M i c ă s e consolidează. în războiul care urmează. iar L i s i m a h primeşte. Perdicas şi Crateros î ş i găsesc moartea. Eumene p r i m e ş t e u n dar d e r i z o r i u : p r o v i n c i i l e încă nesupuse Capadocia şi P a f l a g o n i a . t r e b u i e să î n f r u n t e o n o u ă c o a l i ţ i e : Casandros. Izbucneşte un r ă z b o i . se p r o c l a m ă rege al Mac e d o n i e i . L i d i e i ş i F r i g i e i . porneşte o ofensivă în Grecia. D i s p a r i ţ i a lor i m p u n e o r e d i s t r i b u i r e a p r o v i n c i i l o r (321): A n t i p a t e r o b ţ i n e regenţa. Apoi în 306. regele E p i r u l u i . Perdicas a fost p r i m u l care a v r u t să controleze d i r e c t t r e b u r i l e G r e c i e i ş i s ă f i e proclamat rege. Grecia ş i . de aceea d i a d o h i i s-au războit fără m i l ă î n t r e ei t i m p de peste patruzeci de a n i . s i d e P i r u s . S-a t r e c u t apoi la î m p ă r ţ i r e a prov i n c i i l o r : Antipater r ă m î n e î n f u n c ţ i a p e c a r e Q exercita de m u l t t i m p . p r i n care lui Casandros îi r e v i n în mod o f i c i a l M a c e d o n i a şi G r e c i a . instaurează o l i g a r h i a în c e t ă ţ i l e elenice şi devine odios tuturor. T e r i t o r i i l e din est au fost î m p ă r ţ i t e î n t r e personaje m a i puţin importante. Sat u i de atîţea lupte şi pierzîndu-şi speranţa de a m e n ţ i n e u n i t a T e a u n u i i m p e r i u atît de d i s p u t a t . Casandros ş i L i s i m a h . Dar Demetrios P o l i o r c e t u l nu s e d a bătut In t i m p ce Seleucos şi Ptolemeu intră î n C o n f l i c t pentru S i r i a . i a r B a b i l o n i a e atribuită l u i Seleucos. ca să-şi atingă ţ e l u l . instalează la Atena pe t i r a n u l Demetrios d i n F a l e r o n ş i p u n e m i n a p e putere î n M a c e d o n i a . aceea de strateg î n s ă r c i n a t cu a f a c e r i l e G r e c i e i . fiecare d i n aceşti succesori ai l u i A l e x a n d r u (acesta este s e n s u l c u v î n t u l u i diadohi) avea i m p r e s i a că el e cel m a i i n d i c a t să conducă întreg i m p e r i u l . T o t u ş i . în a n i i următori. u l t i m a . în 301. ) Ptolemeu. c u c e r i t o r u l de oraşe"). profitînd de moartea l u i Casandros (297). î n u r m a acestei v i c t o r i i . pe lîngă Tracia (pe care o stăpînea deja). Atacat de L i s i m a h . a l e c ă r u i i n t e n ţ i i c u p r i v i r e l a i n s u l e l e d i n M a r e a Egee deveniseră e v i d e n ţ e î n l u n i l e precedenţe. alt ofiţer al l u i Alex a n d r u . c a r e îl a l u n g ă în 307 pe o m o n i m u l său D e m e t r i o s d i n Faleron. f i u l l u i Antipater. C u r î n d d u p ă aceea moare A n t i p a t e r şi succesorul său. Seleucos în S i r i a . Are l o c a t u n c i o a treia î m p ă r ţ i r e . C e i l a l ţ i d i a d o h i au pe rînd aceeaşi soartă: Seleucos e o m o r î t în b ă t ă l i a de la C u r u p e d i o n (281) unde l-a î n f r u n t a t p e L i s i m a h . Ptolemeu e c o n f i r m a t ca rege al E g i p t u l u i . a p r i m i t satrapia E g i p t u l u i . v e c i n u l său d i n Tracia. Seleucos. instalat ca tiran la Atena de Casandros. cind moare u l t i m u l reprezentant a l g e n e r a ţ i e i eroice. Antigon e u c i s în l u p t ă . Antigon î ş i asumă t i t l u l de rege şi exemplul său e urmat de Ptolemeu. i a r i m p e r i u l l u i A l e x a n d r u se scindează în regate independenţe. satrapia P a m f i l i e i .. după c e omoară p e văduva ş i p e f i u l l u i A l e xandru (316). ci A n t i g o n : d o r i n ţ a sa e v i d e n t ă de a conduce i m p e r i u l î i uneşte p e P t o l e m e u . P o l i p e r h o n . Casandros ş i L i s i m a h . iar Poliorcetul î ş i găseşte salvarea în fugă. (In această c a l i t a t e a zdrobit r e v o l t a i z b u c n i t ă în Grecia | a vestea m o r ţ i i l u i A l e x a n d r u . P o l i o r c e t u l se întoarce ir. învingătorul de la H a l i c a r n a s . A m b i ţ i a l u i i-a c o a l i z a t p e toţi diad o h i i ş i . Lisimah devine guvernatorul Traciei. (a Salamina (din C i p r u ) . / A n t i g o n . Foarte curînd. d i s t r u g e flota l u i P t o l e m e u . Acesta d i n u r m ă n u s u p r a v i e ţ u i e ş t e deci: u n a n a d v e r s a ' u l u i s ă u . nu el s va d e ţ i n e r o l u l de f r u n t e .buni locotenenţi ai i u i Alexandru (amîndoi e făcuseră r e m a r c a ţ i î n t i m p u l c a m p a n i e i din I n d i i ) . C i o c n i r e a atîtor a m b i ţ i i provoacă un nou conflict. .

D 1) grupul arcado-cipriot cuprinde dialectui arcadian (vorbit în centrul cipriot şi pamfilian . 3) grupul e o / / c : eolicul din Asia (dialectul lesbic). î m p ă r ţ i t în mai multe graiuri : laconian. cele din Tera şi de la Cirene. Foto Hirmer. eleean si dialectul doric propriu-zis. ionian din ioric-atic: dialectul Asia si din insule. î n c î t unii lingvişti au astăzi tendinţa de a reduce toate graiurile vechi greceşti la două mari ansambluri d i a l e c t a l e : „dialectele meridionale. format din graiurile doriene de nordvest. uneori rivale. Cretan. î n ordinea probabilă a apariţiei lor. împărţiţi î n a t î t e a cetăţi. argian. 4) grupul . pe de altă parte. din care face parte Ptolemeu. cu variantele marginale ş i complexe a l e graiurilor eolice s i grupul. arătînd că e vorba de semne si lab ice. etolian. si d i a l e c t e l e septen'rionale.diferenţe dialectale. mai recent. păstrează Egiptul. Antigon. rodian. P. s î n t aşa de mari. Si totuşi existau numeroase. şi nu alfabetice. Teba sau Cipru· Astăzi dialectele greceşti nu pot fi studiate fără să se tină seama de limba . cei ce nu înţelegeau şi nu vorbeau greceşte erau „barbari". pe de o parte.T e m p l u l lui Apolon de la Didima. în ochii lor. miceniană" şi prehomerkă a tabletelor găsite de arheologi la Micene. cu vestigiile arhaice din arcado-cipriotă si dezvoltarea nouă si viguroasă' a ionic-aticului. 2) grupul Peloponezu iui). Se disting de obicei patru grupe dialectale. sentimentul unităţii etnice era în primul rînd comunitatea de limbă. î ş i întemeiază dinastia în Grecia şi Macedonia. Ceea c e dădea grecilor. corintian. A s e m ă n ă r i l e dintre grupurile 1 si 2. s i r a c u z a n . dialectul tesalian si cel beoţian. ionianul din Eubeea s i ionianul din Atica . pe care chiar grecii le s i m ţ e a u ca net D I A L E C T E L E . Pilos si Cnosos Englezul Michael Ventris a descifrat această scriere în mod genial î n 1953. car e not au ogreacă arhaică. 182 . de exemplu între greaca vorbită la Atena şi cea de la Sparta. şi grupurile 3 şi 4. locrian. familia Lagizilor. fiu! Poliorcetului. megarian. le enumerăm cronologic.. anterioară dialectelor d i n epoca clasică. în mari regate independente. iar Seleucizii vor domni în S i r i a .occidental" : dialectele focidian.

în timp ce invaziile doriene ar fi determinat formarea dialectului eolic. Istoric din sec. Oxford. R. ţinînd conferinţe strălucile asupra unor subiecte minore şi peste tot recolta aplauze entuziaste. din cauza elocinţei sale. Hrisostomos. dar esenţială pentru cunoaşterea filozofiei greceşti (din care ş-au pierdut atîtea opere). protectoarea Troiei. pe care ni le transmite.DD I O N H R I S O S T O M O S . A locuit la Rodos. A fost supranumit. prin toate informaţiile. Circa 400-380. oraş din C i l i c i a · A trăit în sec. D I O M E D E [D l O M E D E S]. un drum triumfal ducea din oraş la sanctuar. D I O G E N E L A E R Ţ I U [DIOGEN E S L A E R T I O S ] . adesea pitoreşti. pe pămînt ca să-l ocrotească pe Eneas. DIODOR [DIODOROS] DIN S l C i L l A. în Bitinia. Ca şi vechii sofişti. apoi a celui doric. ca şi a dialectului arcadocipriot si ionic-atic. al Ill-lea e. F. Dion mergea din ţară în ţară. ca să-l hotărască să reia lupta alături de ei. încă din epoca arhaică. originar probabil din Laerţia. astfel că ceea ce ne-a rămas din opera sa gigantică e foarte preţios pentru cunoaşterea lumii antice. P. care î n s ă η-a fost niciodată terminat. . cele două ansambluri dialectale ar corespunde valurilor invadatoare care au trecut peste Grecia în epoca veche: „aheii" lui Homer ar sta la originea micenianului".n. dar exact şi conştiincios. Ashmoiesn Museum. Diodor nu este decît un compilator. să-l caute pe Ahile. Conform acestor opinii. Cu el s-a dus Ulise la Sciros. aflat la c î ţ i v a kilometri. în epoca elenistică a fost construit în acest sanctuar un templu colosal (cu un adyton). în Egipt si mai ales la Roma. P. Acest luptător . Opera sa Vieţile şi doctrinele filozofilor este o compilaţie mediocră. Pictura din interiorul unei cupe.D. F. Sofist şi filozof din sec. l e. l. De acolo Domiţian l-a exilat DIOGENE Cinicii]. membri ai familiei Branhizilor. Diomede (nu trebuie confundat cu regele trac omonim.viteaz răneşte \n timpul unei bătălii pezeiţa Afrodita. tot el a stăruit pe lingă Ulise să-l convingă pe Agamemnon să-şi sacrifice fiica. lipsită de orice spirit critic. Istoric a l filozofiei." (P.. R. [K H R Y S O S T O M O S]. adică „Gură de aur".n. D l D l M A. P. Diomede a făcut parte din solia trimisă de căpeteniile greceşti la Ahile. autorul unei monumentale Biblioteci istorice. coborîtă. care pretindea că povesteşte istoria tuturor popoarelor din antichitate. S. Ulise l-a luat cu el cînd s-a dus să-l prindă pe Dolon.opuse ionic-aticului. Didima era marele sanctuar din Milet consacrat lui Apolon. spionul troian. Chantraine). Drumul era străjuit de statui ale înalţilor demnitari ai cultului. născut la Prusa. ale cărui iepe devorau pe străin i şi Care a fost om o rît de Héraclès) a fost unul dintre tovarăşii cei mai credincioşi ai lui Ulise în războiul troian.-M. DIN S I N O P E [vezi Diomede ducîndu-şi partea sa din pradă: Po/odion-ul statuia zeiţei Palas.

Dionisios creează o flotă de doua sute de corăbii. Cucerirea S i c i l i e i îi face pe cartaginezi să reînceapă ostilităţile. apoi. caracterul si ideile lui Dion. după ce distrug flota (ui Dionisios. în 397. morala sa e cinică şi stoică. anul morţii s a l e .ι i i n s t a l a ţ i în vestul S i c i l i e i să pună m î n a pe S e l i n u s . E x i l u l . zis cel B ă t r î n . Fără să intre în conflict direct cu C arţag i na.._ Convertit la filozofie. f (cel Bătrîn si cel Tinăr. indreptîndu-se spre cetăţile greceşti. cartaginezii ameninţă însăşi Siracuza. ca altădată. spirit şi farmec. efortuîntre rile luptei contra Cartaginei. posturi militare si chiar cetăţi elenice de exemplu Crotona. distruge Etna şi Naxos şi ocupă Leonţinoi ş i Catane. fortifică oraşul şi î n c h i d e unul dintre portur cu un dig ce permitea să se supravegheze intrarea vaselor. D lO N l S l O S R. dar rămîne filozof şi nu încetează să predice convertirea la o viaţă filosofică. a izbutit să s t i m u l e z e indignarea siracuzanilor şi să determine Adunarea Poporului să-l aleagă strateg. Numeroasele călătorii pe care le întreprinde seamănă cu peregrinările unui m i s ion ar. Legenda spune că tiranul. . e de la Siracuza. de exemplu în Vinâtorul sau Istorie euke^an:':. dar luptele continuă. Anexează numeroase sate..î n 82. Discursurile pe care le ţine el nu s î n t . foto Leonard von Matt. Vastul său schimbătoare. ci grave exortaţii morale. Dion este din nou bine văzut la curte. cu rezultate nesigure şi tiranului. El a apreciat că era prea ţ î r z i u ca să-i mai î m p i e d i c e pe cartaginezi să cucerească Camarina şi Gela si că era mă. reorganizează armata. un cetăţean obscur. Departe de a-şi un rol consacra toate Mare.Urechea lui Dionisios". în anii care au urmat nefericitei e x p e d i ţ i i ateniene din 413. străbate tot Orientul cu mantaua şi toiagul filozofilor cinici. putea să asculte plîngeriie chiar şoptite ale prizonierilor pe care Ii închisese aici. ascuns într-un loc secret dm latoniii . să distrugă Himera şi să anexeze Agrigentul î m p o t r i v a acestei atitudini lipsite de energie. în schimb predicile sale dove- desc talent. In discursurile din a doua perioadă a vieţii. Siracuza η-a profitat de succesul repurtat atîta cit s-ar putea crede Siracuzanii i-au lăsat pe cartagine/. Dionisios joacă important în Grecia 390 şi 373. Moare către 112. pînă la moartea . în care angajează mercenari din Campania. Dionisios obţine pentru moment victoria. înţelept să trateze cu ei pentru a [e opri înaintarea. Sub î m p ă r a ţ i i Nerva şi Traian. teologia e inspirată de Platon. elogiul unei musculiţe sau al unui papagal. Dion nu dă dovadă de mare originalitate. care a durat paisprezece ani (pînă la moartea împăratului) a schimbat viaţa. el atacă l o c a l i t ă ţ i le unde aceasta şi-ar fi putut găsi a l i a ţ i . Dionisios.

n . R.cel T î n ă r " .F. mai ràmine la moartea sa (cum se e x p r i m ă un scriitor antic) o s i m p l ă pustietate. E x p l i c a ţ i a e s t e că în P. Circa 540. pentru ca î n epoca elen i s t i c ă să f i e considerat unul din zeii cei mai importanţi din Olimp. Cupă de Execias. Foto H f ' r m e r . prin definiţie o s t i l ă tiraniei. într-o barcă deasupra căreia este pictată viţă de vie. l e . După ce a ocupat mai î n t î i un loc minor î n panteonul e l e n i c Dionisos a j u n g e c u t i m p u l o d i v i n i tate tot m a i populară. î n luptă d e s c h i s ă sau ascunsă cu fratele său v i t r e g Dion.Dionisos. D I O N I S O S [DIONYSOS]. Dacă mai adăugăm ca a fost foarte apreciat ta Sparta. prietenul lui Platon. D. Marea este simbolizată prin c î t i v a delfini. dar care este o c o m p i l a ţ i e l i p s i t ă de m e r i t e isterice si literare. Gramatic şi istoric din sec. a trăit multă vreme la Roma. A s c r i s şi o Arheologie romană. printre a l t e l e Despre forţa stilului lui Demostene orator pe care Dionisios î l admira cu pasiune. Muzeu' din Munchen. e i n c a p a b i l să asigure S i r a c u z e i o e x i s t e n t ă normală. Nu acelaşi lucru se poate spune despre fiui său. lucrare de mari proporţii asupra originii ş i a p r i m e l o r s e c o l e a l e Romei.. al cărui imperiu se destrămase. Autor a numeroase tratate despre s t i l . al IV-lea. 185 . cam săraca în personalităţi î n c e p î n d cu sec. Din acest oraş strălucitor. . zeul vinului. Personaj greu de d e f i n i t . trebuie să conchidem că D ion i s i os cel Bâtrîn a fost una din marile figuri ale acestei lumi greceşti. Dionisios supranumit . imperiu se î n t i n d e de la Ancona p î n ă în extremitatea S i c i l i e i . D I O N I S I O S DIN H A L I C A R - N A S.

făceau din el unul din puţinii Nemuritori la care puteai găsi speranţă şi consolare. acest episod e ilustrat de un celebri. Hera. Zeus a luat fătul şi I-a adăpostit în coapsa sa pînă ce s-au împlinit cele nouă luni. ? cărei vitalitate şi persistenţă de-a lungul anotimpurilor poate simboliza veşnicia existenţei. o prinţesă tebană. înconjurat de un cortegiu triumfal şi că a locuit un timp în Tracia. idei mistice care. ea n-a putut suporta strălucirea acestei privelişti şi a murit fulgerată.. Dionisos î ş i ocupă locul ce i se cuvenea în Olimp. aprinsă de gelozie din pricina acestui copil nelegi. După o traversare cu peripeţii (era .jurul lui se conturaseră. După numeroase peripeţii. 186 Atunci Zeus I-a însărcinat pe Hermes să duci copilul la Nimfele dintr-un ţinut misterios numit Nisa . a întîlnit în insula Naxos pe .să fie prins de piraţi. Cînd se face mare. Semele l-a rugat pe Zeus să i se arate în toată splendoarea sa. Era fiul lui Zeus şi al Semeiei. pe măsură ce exigenţele spirituale ale grecilor deveneau mai mari. Cînd era însărcinată. grup al lui Praxitèle. Se povesteşte că în călătoriile sale a ajuns pînă în India. dar cînd zeul i-a satisfăcut dorinţa. Apoi I-a dat în grijă regelui beoţian Atamas şi soţiei sale ho. Dionisos descoperă vinul şi întrebuinţările salt şi astfel ajunge zeul vinului şi al iederei. puse la cale de Hera împotriva fiului rivalei sale. tim. a luat minţile părinţilor săi adoptivi. puţin cîte puţin.

Ca luptători. cu broderii scumpe. ele se prăbuşesc în mijlocul pieţei şi adorm. Fără să-si dea seama de nimic. Această concepţie va deveni dominantă şi va face din Dionisos protectorul cel mai iubit al sufletelor chinuite de problema vieţii de dincolo. Th/osos esie alcătuit din genii ale pădurilor. ţine în mînă un butuc de viţă de vie si un fcanfhrros. Teul nu mai are nici barbă. eliberaseră pe Elena răpită încă de tînără de Tezeu. adică . Elena şi Clitemnestra. din care bea numai el. De aceea s-au găsit numeroase sanctuare închinate lor în apropierea porturilor. care devine amanta lui. epuizate de delir şi inconştiente.Ariadna. în picturi cei doi amanţi apar îmbrăţişaţi sau se arată cum Dionisos o ia cu el pe Ariadna. Cam în perioada războiului pelopone^iac. iar faţa î i este încadrată de o barbă impunătoare. animalul său favorit. Trebuie să mai remarcăm că Dionisos rămîne calm şi maiestuos în mijlocul cortegiului său dezlănţuit. D I O S C U R I I [D i O S K. pe care tocmai atunci nişte soldaţi duşmani î! prădau. atît de raţionau din fire şi atît de puţin dispuşi să-si exteriorizeze sentimentele şi pasiunile. luaseră parte la numeroase expediţii. pe muntele Taiget. începînd cu a doua jumătate a sec. D. kuroi ^ baieţi (n. Nu e vorba de o reprezentare convenţională a unei scene de dragoste. Satiri şi Menade dansînd în sunetul flautului şi tamburinei. Mama lor se numea Leda şi aveau două surori. nici cunoscutul vesmînt greoi. cu bucle lungi ce-i"cad pe umeri. ca şi vinul. întîmplarea s-a petrecut aproape de Sparta. ci — aşa cum s-a spus pe bună dreptate — de un s i m b o l : zeul duce o muritoare către nemurire. Bacantele. go\. Cel mai tîrziu în cursui sec. părăsită de Tezeu. ci au devenit şi protectorii marinarilor şi erau invocaţi în călătoriile periculoase. E întovărăşit adesea de o panteră. U R O I]. după ce au furat nişte turme (sau după ce au răpit pe cele două fi ice ale regelui Leuci p?). Dioscurii. Dionisos se substituie într-un fel lui Hades şi uneori e prezentat ca soţ al Persefonei. Legenda spune că fiecare dintre ei se născusese dintr-un ou în care stătuse cu una dintre surori. pe care o conducea cu un tirs (thyrsos)— un toiag miraculos înfăşurat în frunze de iederă şi de vi'. şi o statuie de Scopas. se îmbarcaseră cu Argonauţii în căutarea . cu ocazia unor sărbători temeile cuprinse de entuziasm şi de un fel de delir (ca Bacantele) colindau munţii împăduriţi. un gigant cu trup de bronz. e îmbrăcat într-o rochie lungă. î n c î t sfîsiau de vii animalele care le ieşeau în cale. Grecii şi-l reprezentau înconjurat de o ceată zgomotoasă (thiasos).. Dionisos ajunge şi zeu al morţilor. care masacra pe străini. mai ales în Beotia Ajungeau uneori la un asemenea grad de isterie. O dramă a lui. Eurioide..ă de vie. pe care o cunoaştem datorită unei copii. ai Vl-lea şi al V-lea înfăţişau adesea un thiasos. erau Castor şi Polideuces (în latineşte. poate tocmai fiindcă e zeul vegetaţiei persistente. şi Dioscurii erau nişte eroi tipic laconieni. După modelul acestui cortegiu divin. Zeus le-a acordat nemurirea. o nouă imagine a lui Dionisos se impune gustului atenienilor şi al grecilor în general. Pollux). al V-lea. Un cult atît de fanatic nu putea să nu impresioneze pe greci. Dioscurii nu erau numai patronii Spartei. un fel He euforie — Dionisos este un zeu care îndrăgeşte tumultul si bucuria: de aceea una din poreclele sale este „Zgomotosul". P· D. P.} 187 . in cele-din urmă. dovedesc ce impresie adîncă produceau asupra lor atare manifestări. Zeu al plantelor care îmbată — căci mescarea jec|el-ji produce. Accentul se pune pe idila sa cu Ariadna. * în greceşte dios — a! lui Zeus. Vase din sec. Odată un astfel de grup de femei. a fost văzut sosind la miezul nopţii în oraşul Amfisa.L"nei de Aur" şi biruiseră în Creta pe Tăios. ş i-au găsit moartea într-o încăierare cu verii lor Idas si Linceu. vas. cărora le asigură supravieţuirea. la doua zile odată.fiii lui Zeus"*. \r. al V-lea. ci este un tînăr frumos. de care beneficiau pe rînd.

şoarecele. în care fiecare din aceste animale fus es e el î n s u ş i obiect de cu It. Instinctul animalelor are o siguranţă şi o stabilitate uimitoare şi pare să fie manifestarea unei forţe supranaturale. observaţia comportamentului obişnuital animalelor put ea fu τη i za şi ea semne ale voinţei divine. un dar al naturii. Cicero. care se realizează printr-un meşteşug. Pe lîngă minunile.Unul dintre Dioscuri sărind de pe calu! său. primesc de la zei o revelaţie directă. tragerea la sorţi etc. c a ş i Platon înaintea lui. interpretînd semnele furnizate fie de minuni. Din această minune Calhas a tras concluzia că asediul Troiei va dura nouă ani întregi şi că oraşul va fi cucerit în cel de al zecelea. ci si în Grecia. iar cealaltă inspirata sau intuitivă. Acroteră de pe templul ionic de la Locr Sfirşitul secolului al V-lea. înainte de a se îmbarca pentru Troia. urmînd să ne ocupăm de a doua în articolul Oracole. ci şi cauze: între prevestire si î m p l i n i r e a ei există o legătură fatală. căci peştii s î n t muţi: animalele terestre (şarpele. Aici ne vom reieri numai la prima. a doua. nevăstuica. era o „ştiinţă" foarte compli- . înainte de a deveni atribute ale oiimpieni lor : vulturul lui Zeus. Muzeul Naţional din NapoN foto L. unde au fost considerate zeităţi. de sub altar a ţîşnit un şarpe care a înghiţit nouă vrăbii cocoţate într-un platan din apropiere. lupul lui Apolon. De altfel majoritatea animalelor au fost adorate. liliacul) s î n t utilizate ceva mai des. ursoaica Artemidei. foarte r ă s p î n d i t ă în epoca arhaică. actele neobişnuite ale animalelor determină faptele ce vor fi realizate de oameni. Animalele acvatice s î n t rareori utilizate de proroci. mesagerii prin excelenţă ai zeilor erau î n s ă păsările. Prima poate f i num iţă ortificială sau inductivă. Ornitomantia. . şi e inspirată direct de divinitate. mai rar însă. Cei mai vechi ghicitori pe care îi cunoaştem în Grecia s î n t cei din l Hâda: în primul rînd Calhas laahei şi Helenos la troieni. pe care prorocii nu le aveau totdeauna la dispoziţie. bufniţa Atenei amintesc o străveche epocă. locuitoarele cerului. în timp ce căpeteniile armatei greceşti aduceau jertfe la A u l i s . nu numai în Egipt. £i descoperă voinţa zeilor sau viitorul. distingea două feluri de divinaţie: prima. Uneori. fie de fenomene naturale (de pildă zborul păsărilor). măruntaiele victimei sacrificate. care e purtat de un triton. Acesta e un exemplu de „prevestire figurativă determinantă": după mentalitatea antică. Ele nu s î n t numai semne. D I V I N A Ţ I A . consta în interpretarea semnelor furnizate de păsări. e proprie profetului sau profetei. ş o p î r l a . von Malt D I T I R A M B [D l T H Y R A M B O S]. Cor circular în cinstea lui Dionisos (vezi Poezia lirică). Imediat după aceea şarpele s-a prefăcut într-o piatră.

Cleromanţia se practica cu aiutorul zarurilor. ci şi mişcările şi tresăriri le corpului omenesc pot fi interpretate ca semne: de exemplu. Metodele de divinaţie cu ajutorul obiectelor inanimate erau de asemenea foarte numeroase. strălucirea flăcării. Preoţii puteau. astrologia a fost importată din Orient. menţinută şi sub imperiul roman. atunci se poate afirma şi despre el. Ghicitorul exam i na aspectul lobilor. Se foloseau în acest scop apa (h/dromanţie). la Delfi). să ardă o parte din victimă pe altar. locul şi direcţia zborului e i (în dreapta ghicitorului — semn bun. convulsiile epilepticilor (ale celor atinşi de „boala sfîntă"). cuvînt izolat sau exclamaţie. Este o apropiere neprevăzută. altele nu). Cele pronunţate de fiinţele omeneşti la care raţiunea încă nu s-a dezvoltat. ornitomanţia pierde teren in fata altor metode. Altă metodă practicată în acest sanctuar: Sell/. Un alt fel de empiromonţ/e (divinaţie cu ajutorul focului) consta în interpretarea fumului de tămîie. vorbeşte şi acţionează uneori în mod involuntar sau inconştient. de exemplu. ci voinţa ?eilor. preoţii lui Zeus.nga — semn rău). credinţele „caldeene" au pătruns a d î n c în Grecia şi astrologia a căpătat importantă mare. într-adevăr. Ea se baza pe postulatul că providenţa întipărise d i n a i n t e în măruntaiele animalelor răspunsurile pe care voia să le dea oamenilor. unele sînt de bun augur. al v e z i c i i b i l i a r e şi al venei porte. altele sînt nefaste. precum si fenomene banaleca strănutul sau v î j î i t u l urechilor. Toate v i s c e r e l e puteau da indicaţii. auzite de un om preocupat de o idee străină celui ce vorbeşte. a pîrîitului în flăcări al lemnului de laur şi al făinii de orz (aşa se proceda. de aceea cunoştinţelor anatomice despre acest organ au progresat de timpuri u. care exprima nu hazardul. Cuvintele conţin o influenţă intrinsecă. în Grecia. o consonanţă întîmplătoare. in epoca clasică. ghicitorii observau atunci felul în care ardea si s f î r î i a carnea. în . Agesilas şi Alexandru cel Mare. de asemenea. de pildă stejarii de la Dodona. de exemplu coapsele. venite din Etruria: ghicirea prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate (hieioscopie sau extispic/no). omul. Cei vechi recurgeau mereu la tragerea la sorţi. se practica de asemenea ghicitul prin tragere la sorţi (cler omont/e). La Dodona şi la Delfi. s c r i e Bouche-Leclercq. au din acest punct de vedere o valoare cu totul particu Iară. numit de greci kledon. de aceea spunem pînă astăzi că „din gura copiilor iese adevărul". arbori consacraţi lui Zeus. cunoscut încă de Homer. O anomalie ca atrofia sau l i p s a unui lob a permis ghicitorilor să prezică moartea apropiată a lui Cimon. Fenomenele atmosferice (metecKa). ca si despre păsări. care "poate să conţină un avertisment providenţial". oglinzile (cctoptromanr/e) şi arbori. dezvăluiau si ele voinţa lui Zeus. dar ficatul avea o importanţă deosebită. interpretau zgomotul vîntului în frunzişul stejarilor. Insă. trecea drept cel mai vechi din Grecia. Se făcea distincţie între strănutul auzit din dreapta şi strănutul auzit din stingă: primul era un semn bun. orice frază. în sfîrşit energeia 'activitatea) şi bedro (echilibrul). celălalt un semn rău. ţipătul. chiar atunci c î n d era vorba să se aleagă magistraţii cetăţii. Oracolul de la Dodona (în Epir). poate deveni pentru cel dintîi un semn profetic.ţ. tunetul şi ploaia sînt semne prevestitoare. importanţi şi ei pentru divinaţie. şi Pe/e/adele. că e dirijat de voinţa divină. după cuceririle lui Alexandru. adică de copii. Cledonomanţia formează un fel de tranziţie î n t r e divinaţia inductivă şi cea inspirată.rată: prorocul trebuie să interpreteze specia ăsării ('anumite specii erau considerate de bun augur. Nu numai cuvintele rostite involuntar. fiinţă liberă şi inteligentă. preotesele Dionei (divinitate identică cu Pămîntul). /eul cerului şi al atmosferei. Deasupra norilor sînt aştrii. Grecii avuseseră şi mai înainte unele superstiţii as· trai e şi pitagoreii nu fuseseră singur ii care au considerat aştrii drept zeii cei mai puternici. arşicelor sau al bobu lui. 189 . „Orice vorbă. aspectul fumului.

căci moravurile o tolerau. În sec. Trebuie să facem distincţia î n t r e prorocii adevăraţi si hresmologi (khresmologoi . s-a prezentat la arhonte. Trebuia să se stabilească dacă viitorii magistraţi avuseseră o conduită ireproşabilă faţă de stat şi de zei. Perlele ş i . lui Pericle a reuşit Tucidide. lui Pisistrate.ministru al cultului . el a văzut clar împlinirea destinului. ş i . şi T i r e s i a s . i sterile în scnimb g r a v i d i - tatea femeii nu împiedica repudierea. Prorocul . Adulterul soţiei impune repudierea. Putem cita aici pe atenianul Onomacritos. a omului căruia i se arătaseminunea. El a întemeierea coloniei Turioi. la Atena. dacă avusese o comportare filială faţă de ei. trebuie menţionaţi marii proroci din ciclul epic teban : Amfiaraos. dar n-a voit să-î părăsească pe comandanţii Spartei". p D I V O R Ţ . care l-a î n s o ţ i t pe Leonida la Termopile. la începutul Vieţii lui Pende. dokimosÎGÎ. Bule (senatul) întreba pe candidat dacă ambii săi părinţi erau atenieni. puţin timp după aceea. Acest personaj oficial avea funcţia de exeget. bătrînul orb amestecat în legenda lui Oedip. a fost prins 190 . adică de interpret al legilor si al obiceiurilor religioase. după cum soune Herodot.i repudiat nevasta care-i dăruise doi fii şi ι măritat-ocu un alt atenian. în flagran1 R. luna care-sl ascunde lumina e un semn bun. pentru o armată în retragere. Numai dovezile de violenţa gravă puteau să-l facă pe arhonte să pronunţe divorţul. se află acarnianul Megistias. F. eroina spune: „Părăsirea soţului e n lucru condamnabil pentru o femeie. c h i d r dacă nu putea Invoca un motiv. preferînd să moară la datorie. ni-l prezintă pe Lampon interpretînd o-mmune: într-o zi.a luat nevasta pe sus şi a duş-o cu s i l a acasă. de Hiparh. Epitaful său a fost scris de poetul Simonide: „Fiind proroc. de la domeniul lui rural. T r i m i s înapoi de rege. noua Sibaris. Plutarh. ci istoriei. Si într-adevăr. fiul delict de fals. care avea ca obiect nu competenţa. cel mai celebru proroc a fost Lampon. ampon declară că puterea celor două partide atenieneîn conflict (cel al lui Tucidide si cel al lui Pericle) va deveni puterea unui singur om. bineînţeles tară să mărturisească). R.colecţionarii de oracole pe care şi le fabricau ei înşişi cîteodată.a făcut în parte vinovat de dezastrul final al e x p e d i ţ i e i din D O C I M A S I E [DO K l M A S l A]. arhonte. protectorul legal al celor lipsiţi de apărare. al V-lea. dacă poseda un mor S i ci l ia.în afară de Calhas. dar î n acest c a / trebuia să restituie zestrea ( o b l i g a ţ i e care reducea desigur numărul divorţurilor). soţul său. soţul avea totdeauna dreptul să-şi repudieze s o ţ i a . prietenul lui Pericle. contribuit precum la şi al oracolelor. şi să-i încredinţeze o plîngere s c r i s a conţinînd motivele p e care î ş i î n t e m e i a z ă c e rerea de despărţire. ea r j are dreptul să-l repudieze". regele-profe't. care nu voia să-i r e s t i tuie dota. Mai să obţină ostracizarea puţin priceput a fost prorocul lui Nicias. Megistias a refuzat să plece. înainte de a intra în funcţie. ca r e. Cînd soţia lui A l c i b i a d e a vrut să divorţeze. toţi magistraţii atemeni erau supuşi unui examen. care a î n t î r z i a t retragerea atenienilor din cauza unei e c l i p s e d e lună si s . care l-a făcut un fel de . e l a r fi trebuit să ştie că. în Medeea lui Eur pide. i s a adus lui Pericle. Infidelitatea evidentă a soţului nu era un motiv suficient. Printre cei mai de seamă ghicitori ce aparţin nu legendei.. Atenienele avea i toată viaţa un statut juridic de inferioritate. ci spiritul civic şi pietatea. ca să nu piară împreună cu el. Cînd a cunoscut-o pe Aspasia. sub pedeapsa de ot/m/'e (pierderea drepturilor c i v i c e ) pentru soţul eventual prea îngăduitor. î n Grecia a n t i c ă . un cap de berbec care avea un singur corn. fiu care să asigure continuitatea familiei cultul strămoşilor. alungarea soţiei era aproape o obligaţie. cu apariţii remarcabile în Oedip-Rege şi Antigona lui Sofocle. Femeia n-avea decît o scăpare: să meargă l·. Deoarece atenienii se căsătoreau mai ales ca să aibă n: . in concepţia celor vech i.

Fără să aibă reputaţia celui de la Delfi. D O R I D A [ D O R I S ] . Ei au găsit în calea lor o civilizaţie . al Vl-lea. mai a/es din pricina oracolelor zeului. Loc r i da şi Etolia.Ion. prin zborul porumbeilor. atins cu un bici ţinut de statuia unui copil. Deşi situată foarte departe. Bogăţiile acumulate în templu erau atît de mari. Zeus. evocă o artă lacedemoniană originală a sec. ca să sporească numărul animalelor. în sfîrşit. prin sorţii zarurilor sau prin zgomotul făcut de un cazan sacru. Printre cei care l-au consultat a fost şi Cresus.si poate din Lidia şi Siria. car e asociază uneori pietrei materiale mai bogate şi mai decorative. f i i n d c ă în timpul marilor migraţii de la sfîrşitul mileniului II aceată regiune a fost colonizată de dorieni. numiţi şeii (Se/loi). în Epir.rnînt familia! şi dacă î ş i cinstea strămoşii. printre altele. Numele sculptorului Doricleidas. pODON A. atestă legăturile Spartei cu centrele din Cipru. E vorba mai ales de nişte figurinezoomorfe. de Serviciul de antichităţi al Greciei. Distincţia foarte strictă pe care o făcea antichitatea greacă între ionieni şi dorieni nu trebuie să ne facă să credem că era vorba de două popoare diferite. totodată nepot de frate al lui Doros. vechimea sanctuarului de la Dodonas-ar putea deduce din următoarele fapte: e situat în afara limitelor Greciei propriu-zise. Dorida este o mică provincie la nord de Parnas. î n c î t scriitorul Polemon le-a consacrat o lucrare. ei se simţeau uniţi prin legături de rudenie foarte strînse. un ţinut muntos situat î n t r e Foc i d a. divinitatea protectoare a ţinutului. ca aurul şi fildeşul. al Vll-lea şi al Vl-lea. dar fiind inteligenţi. cu accentul pe p r i m a s Ilabâ (n. sînt semnificative anumite obiceiuri ale preoţilor. D O R I C L E I D A S [DORYKLEI° A S]. descinzînd deopotrivă din Helen (întemeietorul neamului). M. De altfel ei î n ş i ş i considerau că fac parte din aceeaşi familie. dar rezultatele cele mai importante au fost furnizate de o masă de ex-voto-uri arhaice de bronz. în vecinătatea regiunii locuite cîndva de neamul grailor (de la care se trage numele grecilor). ca Şi acela al profesorilor s ă i Dipoinos şi Scilis. Această artă. ajunsă la maturitate în basoreliefurile s i s t a t u i l e de mari proporţii de la începutul sec. astăzi pierdută. după o lungă întrerupere. consacrate de crescătorii de vite din regiune. puţin dezvoltată. P. sentiment oe care şi istoricii de aii î i consideră îndreptăţit. Aceste ateliere s-au specializat în sculptura în plumb şi fildeş. tr. P. Chiar dacă η-ar fi atestată de tr a(jitie.). este asociat cu Dione. Ion*. de obiceiuri şi de limbă. o zeiţă aproape uitată în epoca clasică. D. D. R. 191 . Dodona a fost mereu destul de frecventată. iar ionienii prin nepotul său de fiu. Acesta se adresa muritorilor prin foşnetul stejarilor sacri. P. cretani stabiliţi la Sparta. care se culcau pe pămîntul gol şi umblau desculţi ca să nu piardă nimic din emanaţiile pămîntului. î n fine dacă lua parte la cultul lui Apolon Patroos şi al lui Zeus Herceios. oracolul de la Dodona era totuşi dintre cele mai importante. un teatru. ener* Numele se pronunţă . D O R l £ N I I [ D O R I E S ] . A fost dezgropat. iar mai tîrziu Alexandru cel Mare a oferit sanctuarului o sumă considerabilă. lingă oraşul lanina de astăzi . Săpăturile începute acum aproape un secol au fost reluate recent.voto-uri Zeiţei Artemis Ortia. Sub acelaşi nume se înţelege şi Dodecanezul împreună cu coasta de sud-vest a A s i e i M i c i . La începutul mileniului II. în ciuda deosebirilor de caracter. cunoscută nouă mai mult prin figurinelede bronz şifildeş oferite ca e x . dorienii prin fiul său Doros. Acolo s-a perfecţionat tennica seu Ipturii criselefantine(în aur şi fildeş). D. migratori războinici veni (i din nord au invadat teritoriul care se va numi mai tîrziu Grecia. lonia.

de ani mai înainte. trecuseră dincolo de mare. precum şi în Ciclade. au pătruns pînă în insulele Creta şi Rodos. o vastă mişcare de colonizare. relativ bine apărată de bariera muntelui Ci- teron.' e a . mergînd mai departe. păstrînd totuşi amintirea originii lor diferite. diferenţa consta mai ales în inegalitatea de nivel cultural. Asistăm astfel. limitele teritoriale dintre diferitele ramuri ale poporului elen tind să se estompeze şi ionienii se amestecă cu dorienii. au ştiut să adapteze temperamentului lor şi naturii ţării în care trăiau tot ceea r e li se părea demn· d e admirat la vecinii lor din Crexa. Din acest moment. Găsind totul pus f iu în drumul lor dorienii au înaintat pînă în Peloponez. alţii. de pildă. Literatura si arta reflectă aceste tendinţe deosebite: sobrietăţii arhitecturii dorice i se opune eleganţa c l ă d i r i l o r ionice. pe care Homer îi numea ahei. pe coasta asiatică. ca un cap de pod. gloria şi bogăţia lor au rămas vii în amintire. fără să neglijeze bazinul occidental al Mediteranei — să ne am intim. căci ei s-au instalat într-o ţară pustie. Educaţia acestora din urmă a durat mult timp. Cei vechi vedeau în aceste invazii întoarcerea Heraclizilor (urmaşii lui Heracles) în ţinuturile de unde fuseseră alungaţi strămoşii lor. extremitatea Aticii. pînă la sfîrşitul antichităţii. preferind războiului şi exerciţiilor atletice plăcerile banchetului şi aie unei conversaţii rafinate. Interesele comerciale şi jocul poli ticii internaţionale au şters uşor nişte deosebiri prea slabe ca să afecteze unitatea unui ideal comun întregii lumi elenice. dincolo de epopee. De altfel această civilizaţie era în declin. ia 'delimitarea cîtorva mari regiuni geografiro fiecare cu populaţia sa distinctă. în număr mult mai mare. în sec. Populaţiile care se aflau primele in calea dorienilor trecuseră cele dinţii Marea Egee şi se instalaseră în nordul loniei si . pe c î n d ionienii erau înclinaţi spre o viaţă comodă. iar inva/ia doriana a ruinat-o definitiv. după moartea lui Heracles. al V l l l . au pus mîna pe teritoriile cucerite de ahei cu şapte-opt sute.n insula Lesbos. numărul triburilor nu era a r elasi la ionieni si 192 . (dorienii). Atîta ar fi de ajuns ca să-i identificăm drept greci. Totuşi mai avea î n c ă destulă strălucire ca să-i uluiască pe invadatorii barbari. Unii î ş i căutaseră adăpost în ţinuturi muntoase greu accesibile. rigoare morală. Se crede că aceşti primi greci. ai cărei locuitori se retrăseseră din faţa lor. în jurul golfului Smirna — regiune numită lonia — în marile insule vecine Chios şi Samos. timp de cel puţin două secole. Ei si-au păstrat pe continent.l e a şi al V t l . sculptura ioniană η-are structura solidă şi laconismul creaţiilor doriene. Informaţii recente arată că această populaţie vorbea greceşte şi că se închina zeilor din panteonul grec de mai tîrziu. expansiunea doriana se orientează mai ales către S i c i l i a ii Italia meridională. la începutul primului mileniu. de incursiunile samienilor pînă la Gibraltar şi de întemeierea Marsiliei de către foceeni — pun ochii pe Macedonia şi Tracia şi pe litoralul Mării Negre. erau însă mai profunde în caracter: dorienii se distingeau prin autoritate. căci dorienii nu profitaseră de secolele de ucenicie în timpul cărora aheenii î ş i construiseră civilizaţia.gici şi plini de iniţiativă. şi faptele. Intre aheeni şi noii veniţi. Cînd îmorejurările economice şi s o c i a l e generează. unde s î n t cunoscuţi sub numeie de eolieni. unde au ajuns în număr atît de mare. aheii au fost înghiţiţi de valurile de năvălitori coborîţi şi ei din Balcani şi care. în timp ce ionienii. care nu se s c h i m b a s e d e loc între timp). Aceste deosebiri se manifestau destul de s u p e r i ' c i . au fost strămoşii ionienilor. prin infiltraţii paşnice sau prin forţa armelor. Către sfîrşitul Epocii de Bronz. cum e Arcadia (arcadienii din epoca clasică vorbeau încă un dialect arhaic. admiraţie pentru forţa morală şi fizică. de pilclă. î n c î t această regiune a devenit centrul civilizaţiei dorice Unii dintre ei. î l în dialecte. Din regiuni aproape barbare au izbutit să facă vatra civilizaţiei miceniene. Istoricii subliniează de asemenea unele divergenţe în organizarea s o c i a l ă şi p o l i t i c ă .

Grecii considerau frumuseţea un dar divin. Dracon stabileşte o diferenţă între crima premeditată şi crima involuntară: a fost deci mai puţin crud decît s-aspus. instituţie consacrată Atenei (zeiţa-fecioară). Bineînţeles. pînă c î n d . ce precizează gradele de rudenie care dau dreptul de participare în comun la tranzacţii sau la urmărirea în judecată. rămas celebru prin severitatea sa. iar Eros e zeul sentimentului şi al pasiunii. Eros era invocat în cazurile de iubire pentru o femeie sau pentru un adolescent. prin extindere de sens. cetatea nu se amesteca în treburile pur familiale si tatăl continua să aibă depline puteri asupra soţiei. în al doilea rînd. Severitatea noului cod e explicabilă: rămase fără privilegiul de a pedepsi singure pe cei care le lezaseră. La autorii moderni şi uneori chiar în unele texte antice. WGrzburg. P. Circa 550. p R.dorieni. Nu sînt oare amîndoi. grecii au făcut aproape totdeauna o diferenţă netă între ei: Afrodita este zeiţa legăturii fizice. iar evoluţia politica a dus |a înlocuirea regimului vechi cu c o n s t i t u i ţ i corespunzătoare schimbărilor produse î n tr-o lume unde problemele etnice nu mai aveau mare importanţă. A C O N. Dar timpul a atenuat mult şi aceste diferenţe originare. Atenaios scrie în lucrarea sa Deipnosophista/: . D. sufletul şi corpul trebuie puse de acord.o H/rmer. copiilor si sclavilor săi. interiorul cu exteriorul. Afrodita şi Eros. un privilegiu minunat. Mai mult decît atît. Acest lucru înseamnă un pas important în preluarea puterii de către comunitate şi o lovitură puternică dată vechiului regim gentilic. D R A G O S T E A . iar Afrodita pentru orice fel de relaţii sexuale. Muzeul Martin von Wagner. însăşi ideea de familie a fost afectată prin noile legi. p. normale sau homosexuale. Mult timp. activitatea acestor -magistraţi η-a prea fost eficientă. dacă acesta nu le-ar fi dat o satisfacţie cel puţin egală cu cea pe care ar fi preţ ins-o ele d e'la vinovaţi. For.Atenienii erau atît de departe de a vedea în Eros protectorul legăturilor lor sexuale. dar cel puţin teoretic e vorba de o iubire-prietenie care rămîne pură. personificări divine ale sentimentelor umane. care atrage după sine anumite obligaţii. începînd de la mijlocul sec. au înălţat o statuie lui Eros. La filozofii partizani ai pederastiei. Dar nu se mai admite ca o familie prejudiciată de alta să-şi facă singură dreptate. Detaliu de pe o amfora pictata de pictorul lui Prinos. Eros este în special zeul erosto/'-lor şi eromenoi-lor. în 621. Cetatea acceptă cu plăcere ca cele două părţi să aplaneze conflictul prin bună înţelegere şi nu mai tolerează vendeta. la Vll-lea. Acesta 193 . par să se confunde.. Eros veghează mai î n t î i asupra dragostei pasionate a unui bărbat pentru un adolescent. încît la Academie. simbolul dragostei? Totuşi Adult şi efeb. D. familiile η-ar fi acceptat intervenţia statului. în colegiul arhonţilor de la Atena găsim şase tesmoteţi (funcţionari însărcinaţi cu redactarea legilor). mama şi fiul. aducînd sacrificii în acelaşi timp lui şi Atenei". iar Afrodita asupra relaţiilor sexuale dintre un bărbat şi o femeie. a actului trupesc. Era pentru prima oară la Atena cînd statul capătă autoritate în materie juridică. tesmotetu! Dracon a redactat un cod.

Cazurile de relaţii homosexuale între femei erau mai rare (dar au existat cu siguranţă în Grecia Antică). Satirii. . f D R A M A S A T I R I C Ă .lea — V-lea. în s f î r ş j t către identificarea cu Dumnezeu. generatoare de virtute. fiul * poideroitia. Safo. R. Once poet tragic din Atena care concura la sărbătorile dionisiace [vezi T e a t r u ] prezenta trei tragedii şi o dramă satirică. pe Silen şi pe fiii săi. Singura dramă satirică păstrată în întregime este Ciclopul lui Euripide: eroul este Ulise. un episod luat din legendele eroilor. R. ca şi în c î n tul IX din Odiseea. ca şi tragedia. Pederastia* apare mai ales î n t r e secolele al VII. cu toate că avea un element burlesc. in epopeile homerice nu găsim nici o urmă de „dragoste grecească". între maturi şi tineri. „băiat" ş i e r o s f e s „ î n d r ă g o s t i t " (n. dar Polifem are ca slujitor. dar într-o manieră glumeaţă si de parodie.. Detaliu de pe o negre. tr. 5Π rşitul Mu£c<jÎ din Berlin. prefigurînd dragostea „cavalerească" medievală.Cavalerii ". Aceasta din urma era total deosebită de comedie.cei c a r e s î n t iubiţi") [vezi E d u c a ţ i e ] . către cunoaşterea realităţilor superioare s i . tovarăşii lui Dionisos.e sensul profund al expresiei ko/os kogotos („frumos şi bun"). d i rit r-o dram ă amforă guri secolului atică al rica. Teoria platonică a iubirii î ş i propune să desăvîrşească sentimentul inspirat de Eros. a cîntat î n cuvinte înflăcărate dragostea pe care i-o inspirau frumoasele s a l e eleve. care defineşte idealul uman al epocii clasice. Drama satirică trata deci. Adesea ea îmbracă un aspect „pedagogic": e ros toi („cei care iubesc") s î n t mentorii eromenoi-lor (. Scena saticu fiVl-lea. Romanele greceşti s-au inspirat din plin din ideile lui Platon şi au contribuit la difuzarea lor dincolo de cercurile filozofice. un feldesoindusi fanfaroni. laşi si desfrinati. poeta din Lesbos. în schimb recomandă şi exaltă prietenia curată. format d i n cuvintele g r e c e ş t i paid Afroditei. şi anume corul satirilor. Legiledin aproape toate statele greceşti. F.).. 194 . ca şi majoritatea moraliştilor condamnă categoric raporturile homosexuale. făcînd din el îndemnul î n ă l ţ ă r i i s p i r i t u a l e către Frumosul în sine.

Cupă de Duris. dar puteau să angajeze şi doici. înfăşurate în spirală şi legatestrîns. în general mamele î ş i hrăneau singure copiii. inspiraţia sa eclectică η-are totdeauna profunzimea pe care ogăsim la unii din emulii săi. ni s-au păstrat de la el încîntătorul „grup de elevi la scoală". Tinere dezbrăcîndu-se. De aici numele acestora mirmidonii. în jurul anului 500. Zeus a populat-o transformînd furnicile în oameni. EDUCAŢIA î n primele luni a l e v i e ţ i i . fusese exilat de Eac fiindcă. îl ucisese pe alt frate al sau. Duris a fost la Atena unul dintre pictorii de vase cei mai apreciaţi. D. împreună cu fratele său Telamon. o insuiă mică. P. Cele rnai căutate la Atena erau doicile robuste 195 . deşi cunoaşte la perfecţiune desenul. Circa 490-480. la cererea lui Eac. Facos. E A C [A l A K O S] Eac a fost socotit unul din judecătorii infernului abia în timpul lui laţon Era cunoscut din vremuri îndepărtate ca rege legendar al Eginei. Peleu. deşi ştie să compună cu î n demînare scene foarte variate. Metropolitan Museum of Art. Calităţile lui Duris s î n t atit de mari. astfel că dovada succesului e făcută. P. A abordat genuri foarte vânate. pe care. Eac trecea în ochi i grecilor drept un model de pietate. care însemna „furnică" Unul din fiii săi. D. Obiceiul de a legăna copiii pentru a-i adormi era cunoscut şi atunci. New Y o r k . tragica imagine a lui Eos ţinlnd pe genunchi cadavrul fiului său Memnon şi scene foarte îndrăzneţe cu banchete şi curtezane. format de la c u v î n tul grecesc myrmos. î n c î t a putut fi citat drept cel mai tipic pictor de vase. D U R I S . micul atenian era înfăşat în scutece de pînză. viitorul tată al lui A h i f e . femei libere sau sclave. S-a găsit un număr mare de cupe împodobite de el. Totuşi. Leagănele erau coşuri de răchită sau un fel de a l b i i de lemn.

. Gorgo. şi uneori s i m u l tan. Copilul frecventa pe rînd. (H. Lamia sau Mormos. Copiii cuminţi ascultau poveşti amuzante. erau crescuţi de mama lor în g/neceu [vezi rămîneau căsătorie. Marroui. ci un zeu". muzică sau gimnastică — Educaţia muzicala. El II î n v ă ţ a să scrie şi să citească. Gramatistul î l învăţa literele si noţiunile elementare de calcul. folosind mai î n t î i opera poeţilor. Deasemenea li se dădeau jucării [vezi jocuri şi juca- r i i]. Detaiiu de pe un sCifos decorat de pictorul lui Pistoxenoi Orca 480-470. în care animalele deţineau rolul principal."). iar fetele şapte ani acolo în băieţii pînă acest trivium al educaţiei greceşti — ş'i eraij retribuiţi de părinţii elevilor. suna o propoziţie pe care copilul o copia în una dintre primele lecţii de scriere. le era uşor să scrie pe tăbliţe cerate rigide aşezate pe genunchi sau punînd pe ele o foaie de papirus. („A fost odată un şoarece şi o nevăstuică.din Laconia. ameninţau numeau Aco. La şcoală — după cum vedem în picturile de pe vase — nu existau table: copiii şedeau pe scăunele fără spătar. mai cu seamă strategii.-l. spre deosebire de Sparta (despre care vom vorbi mai departe).. Nu e sigur dacă părinţii atenieni erau obligaţi prin lege să-şi trimită fiii la şcoală. practic însă. şcoala gramatistului. acesta î i răspundea: . ca în fabulele lui Esop. cînd cu se instalau gineceul care se Pe copiii neascultători părinţii îi diverse sperietori. dintre care primul era Homer. î i constrîngea obiceiul. „Homer nu este un om. Lupul era şi el o sperietoare. Alfito. Numai în cazul fiilor de cetăţeni morţi pentru patrie. la soţului. Gelo. care deschideau ! h şcoli de scris-citit. înţrebînd pe învăţător unde a ajuns fiul său. 196 . Muzeul din Schwenn Foto Hjrmer. aveau dreptul de a controla educaţia. a citaristului si j pedotribului. La Atena. Magistraţii cetăţii. statul însuşi plătea profesorilor particulari cheltuielile educaţiei. Epusa. Cam pînă la cuvîntul].A si ajuns la cîntul VI al 11 iadei". O mamă era mîndră cînd.. în faţa catedrei profesorului. educaţia era lăsată pe seama iniţiativei particularilor.

nu însă şi la aulos.Lecţii de muzică şi de iecîurâ. instrument de suflat. Coardele. Gustul grecilor pentru exerciţiile fizice este la fel de vechi şi de puternic ca dragostea lor pentru muzică. dar şi să cînte la citară sau din flaut (aulos). Cele mai celebre. erau ciupite cu degetul sau cu un instrument numit plectru (plektron). Palestra pedotribuiu'1 (profesorul de gimnastică) era o instituţie particulară. numit în greceşte syrinx. după cum se vede din episodul jocurilor funebre celebrate de Ahile în cinstea lui Patrocle (Iliada. dovadă importanţa cîntului şi a instrumentelor în educaţie. Detaliu de pe o cupa de Duris. Muzeul din Bçr'irt Grecii au iubit totdeauna muzica şi dansul. protectoarele oricărei activităţi intelectuale. î n s u ş i numele musike derivă de la cel al Muzelor. de aceea rolul corului a fost la început esenţial. la Atena. ca şi şcoala gramatistului sau a citaristului. Copiii învăţau muzica vocală. deşi semăna mai mult cu un clarinet şi era format de cele mai multe ori din două ţevi divergente ce ieşeau din must uc. nu cunoştea polifonia. N-arenimic comun cu naiul (flautul iui Pan). erau corurile de ditirambi'. pregătiţi astfel pentru muzica vocală şi instrumentală şi pentru dans. exclusiv monodică. Aici elevi 197 . Citară sau lira este un instrument cu coarde şi cutie de rezonanţă. în fiecare an se organizau concursuri între corurile de copii şi corurile de adulţi ale diverselor triburi. începutul secolului al V-lea. puteau să participe la coruri de diverse feluri. de obicei în număr de şapte. Grecii cîntau ca aezii homerici. Muzica era la greci prima condiţie a civilizaţiei. M^ica greacă.ei numai după ureche. Un om cult era un musikos aner. cîntul XXIII). acompaniindu-se ia citară. fără partitură. Tinerii. al cărui nume îl traducem de obicei cu „flaut". învăţa- rea muzicii era cu totul empirică si se -'i. Tragedia s-a născut din ditiramb.

La pentatlon s-a adăugat şi pugilatul (un fel de box) şi poncratiul (pankration. intre 12 şi 15 ani. sau între adolescenţi şi adulţi. cît şi la Sparta. La Sparta η-a fost vorba niciodată de o instrucţie intelectuală la un asemenea nivel. aruncarea discului si a suliţei. al V-lea. Foto Hirmer 198 . al Vl-lea. era orientată cu totul către formarea de viitori războinici. vîrsta efebiei la Atena. Ţînărul lacedemo- Exerctţii de aruncarea discului. Exerciţiile de supleţe. şi făceau exerciţii nu numai de dans (corurile de fete din Sparta erau renumite). sărituri. Fiindcă spartanii se preocupau şi de eugenie. Palestra favoriza mult prieteniile „speciale" între copiii mici şi cei mari. o combinaţie de luptă cu box). atenienii adolescenţi au început să beneficieze de un învăţămînt pe care noi l-am numi „secundar" sau „superior". ci şi de alergare. pederastia a jucat un rol deloc neglijabil In educaţia greacă [vezi D r a g o s t e a ] . în care se preda retorica şi filozofia.erau împărţiţi în două clase: cei mici. căci educaţia. sub îndrumarea pedotribului. organizată şi condusă în întregime de stat. ca şi uleiul cu care se ungeau elevii şi strigilul de bronz cu care î ş i curăţau pielea acoperită de praf. în a doua jumătate a sec. erau ritmate de un cîntăreţ din ou/os. la palestră copiii erau complet goi. ulei şi sudoare. şi anume: luptă. de (a 15 la 18 ani. alergare. au fost instituite cele cinci probe clasice ale pentatlonului. Circa 500. Detaliu de pe un crater al pictorului lui Cleofrades. dirija exerciţiile şi pedepsea fără milă pe leneşi şi pe neascultători. încă din sec. Abia din epoca sofiştilor. care era sportul cel mai violent şi cel mai brutal. Pedotribul. în genul gimnasticii noastre „suedeze". Se ştie că. luptă. fetele (care la Atena trăiau retrase) practicau multe sporturi în public. atît la Atena. tot a t î t de necesar într-o palestră. Muzeul din Tarquinia. adică a stagiului militar. îmbrăcat cu o mantie de purpură şi ţinînd în m î n ă un baston lung despicat. Bineînţeles. ca şi băieţii. aruncarea discului şi aruncarea suliţei. şi cei mari.

băieţii nu mai poartă tunică şi primesc o singură manta pentru tot anul. cel puţin pentru tineri. au cunoscut iniţial diviziunea societăţii în clase de vîrsta clar delimitate: copii. a căror educaţie e asigurată de stat. clasele de vîrsta au fost repede înlocuite prin clasele constituite după avere. în alte părţi. adică d e s c l a v i . Luau mesele în comun şi li se dădea o mîncare proastă şi. Trecerea de la o categorie la alta avea. cuvîntul efeb (eohebos) se aplică tinerilor care î ş i tăceau timp de doi ani serviciul militar. Comandanţii numiţi eiren erau supuşi la o serie de examene: probe de rezistenţă. Cea mai stranie dintre aceste încercări era kryptsia: după un timp de izolare. Aceste grupuri s î n t comandate fiecare de un e/ren.njan rămîne în sînul familiei numai pînă la vîrsta de şapte ani. Acest obicei antic s-a perpetuat în anumite cetăţi cretane şi mai ales la Sparta. ele •sînt împărţite în patrule. Polo Ltnile. | e obiectul unui dresaj. în scopul de a-i constrînge să fure alimente şi să capete astfel curaj şi viclenie. precum şi ceremonii cu caracter magic. reprezentat prin pedonom. Muzeul Aeropojei. caracterul unei iniţieri Cap de tinăr numit Efebul blond. minuţios organizată şi controlată de stat. adică de un tînăr între 16 şi 20 de ani. în dormitoare se culcă pe saltele de stuf. instituţie comună majorităţii statelor greceşti. A r t ă a t i c a . oameni maturi şi bătrîni. să învingi în luptă şi să suporţi cu răbdare oboseala. Pentru cea mai mică greşeală. La şapte ani este înrolat în trupelede copii. în afară de învăţarea sumară a literelor şi de o formaţie muzicală serioasă. E P H E B E l A]. Grecii. conduse de cel mai vioi dintre băieţi (buagos). ilustrată cel mai bine la Atena. La 16 ani se trecea de la copilărie la adolescenţă. încă din fragedă copilărie. E F E B I E [EPHEBOS. care trebuie să-l obişnuiască cu o viaţă sobră şi aspră. R. Singurul vestigiu rămas din vechiul sistem în epoca clasică este efebia. ca toate popoarele primitive. Educaţia consta în a învăţa să te supui. al unei „creşteri" e speciale. sînt biciuiţi cu cruzime. Studiul scris-cititului se limita la strictul necesar. el practica noaptea vînătoarea de hiloţi. unde erau supuşi c î t e unei docimasii [vezi cuvîntul] asupra vîrstei şi apartenenţei lor la o familie liberă ateniană. După aceea recruţii erau 199 . Pe lingă sensul vag care desemnează în mod general orice adolescent. De la 12 ani condiţiile de trai devin mai aspre. şi trebuia să ucidă măcar unul. intenţionat. începutul secolului al V-Jea. E F E B . toată educaţia spartană. cu măşti şi dansuri. F. în cantitate insuficientă. în care tînărul trăia singur şi ascuns la ţară ca un lup. religioase şi era însoţită de ceremonii rituale. adolescenţi. se baza pe cultura fizică şi pe pregătirea militară. La optsprezece ani ei trebuiau să se prezinte în faţa Adunării demosului din care făceau parte şi în faţa Senatului (Bule).

cu ocazia unei ceremonii publice ce are loc la teatru. să apere pămîntul patriei si să nu-şi părăsească tovarăşii de arme.înscrişi într-un registru de stare civilă. Comandanţii care-i conduc sau îi instruiesc erau aleşi de popor: se numeau paidotribai. sophronistai. un scut rotund şi o lance. Detaliu de pe o amforă a pictorului Andocide. exista fără îndoială şi în timpurile cele mai îndepărtate şi n-o putem înţelege. Efesul era populat cu greci veniţi aici la începutul primului Efeb. ei sînt trecuţi în revistă şi primesc arme. dar nu iau parte la viaţa civică şi. Puţine oraşe s-au bucurat în lumea greacă de un prestigiu egal cu cel al Efesului. înainte de această dată. aşa cum am mai spus. efebii se bucură de anumite privilegii şi primesc soldă pentrj întreţinerea lor. In cursul unei ceremonii religioase. Ca şi cetăţile situate pe coastă. şi nici instituţiilor politice înţelepte. nu putem face decît ipoteze. zeiţa a cărei ipostază locală avea un caracter oriental foarte pronunţat. cu o singură excepţie. Dar. După un an. cel mai frecventat din Asia Mică. despre raporturile lor cu ofiţerii. decît ca reminiscenţă a unor obiceiuri vechi. au fost la toate sanctuarele. iar locuitorii săi duceau o viaţă de un lux orbitor pentru mentalitatea greacă. Muzeul din Berlin. kosmetai. Circa 520. C î t timp s î n t sub arme. de asemenea despre grija pentru dezvoltarea culturii lor literare.n diverse fortăreţe din Atica şi fac exerciţii militare: ei sînt aceia care asigură paza teritoriului naţional. E F ES [ E P H E S O S ] . transformate o dată cu evoluţia societăţii. conduşi de aceşti ofiţeri. Numeroase documente (începînd cu ultima treime a sec. trec în masa cetăţenilor. al IV-lea) ne permit să ne facem o imagine despre viaţa efebilor. invocînd divinităţile foarte vechi din Atica. Efesul era portul cel mai bogat. în al doilea an. D. ca Sparta. Ia capătul unui drum lung ce străbătea Anatolia. forţei sale militare. recruţii sînt cantonaţi la Pireu. După ce. Acest prestigiu nu-l datora. Odată eliberaţi din serviciul militar activ. 200 . fiind aşezat. cu toate drepturile pe care le conferă acest titlu. ei jură. ei depun un jurămînt al cărui text ni s-a păstrat·. pe care adesea îi onorează public. nu au nici dreptul să intenteze acţiuni judiciare. era oraşul cel mai iubit de Artemis. foco Hirmer. Pare totu:i probabil ca efebia să fie o instituţie mult mai veche. despre antrenamentul la cars erau supuşi în gimnaziu [vezi cuvîntulj. în plus. efebii s î n t trimişi în garnizoană şi instruiţi . P.

la mijlocul sec. pe rînd. Erostrat. cu un grup de argieni şi atenieni. care. 201 . Nu vom urmări întreaga istorie a Efesului. 'n 336. a fost înlocuit cu alt templu. s-a instalat primul pe aceste meleaguri. Acesta e „templul Dianei din Efes". de Marele Rege şi de monarhii elenistici. i-a dat foc. al Vl-lea. Cînd. al ll-lea e. Se spune că Androcles. pe pereţii din fund pentru se văd nişele dulapurile de cărţi. Cu toate că arhitecţii săi fuseseră cretani. Hersifron şi Metagenes. Dimensiunile sale erau neobişnuit de mari . Boudot-Lamollf. La fel cu cele mai multe oraşe de coastă. de regii lidieni. care priveau Grecia cu simpatie si admiraţie. care înlocuia construcţii similare mai modeste. după ce a depins. D. un nebun. mai ales o bibliotecă.n. cu toate vicisitudinile politice. dovedeau generozitatea mecenaţilor care le dăruiseră cetăţii. Efesul era sub suzeranitatea regilor din Lidia şi nu s-a străduit niciodată prea mult să scape de această tutelă. care î l reproducea pe cel mai vechi şi era situat în acelaşi ioc. de altfel. La aceste amintiri măreţe se adaugă aureola unui trecut creştin. noul templu era tipic ionian. P. foto mileniu. Clădiri de tot felul. una din cele şapte minuni ale lumii. un templu măreţ. ocupate mai înainte de băştinaşi asiatici. Efesul a crescut continuu . era unul din cele mai mari oraşe ale imperiului roman.Biblioteca din Efes. Cu ajutorul financiar ai lui Cresus s-a ridicat zeiţei Artemis. era clădit în întregime din marmură şi tamburul inferior al anumitor coloane era împodobit cu basoreliefuri. de care se leagă numele Sfîntului Pavel şi legenda celor şapte adormiţi. Era de altfel bine tratat de aceşti stăpîni. n-au avut prea mare importanţă şi nici n-au afectat prestigiul cetăţii. în sec.

Templul zeiţei Afaia din Egina. cel puţin p î n ă la s f î r ş i t u l sec. E F O R I I cu atribuţii [EPHOROI]. au rămas pă- efori. controlau pe regi. la nouă ani o dată. îi condamnau s i sec. începutul secolului al V-lca. Exercitau o autoritate tiranică în întreaga ţară. erau cinci efori (cel puţin după mijlocul sec. ajungînd în sec. Eforii erau a l e ş i pe timp de un an. al Vl-lea adevăraţii stăpîni ai statului. EFOROS [EPHOROS]. care se angajau periodic. adică „supraveghetori". dar pe care Aristotel o califică drept copilărească. Puterea lor era tot atît de mare faţă de popor. Istoric din să guverneze conform legilor. La Sparta. prin jurămînt. în faţa lor. care se simţeau legaţi de ei prin solidaritatea funcţiei. exemplu tipic de conservatorism . nişte magistraţi foarte importante în anumite cetăţi doriene. Se numeau le aplicau amenzi. atunci cînd conduita lor i i se părea necorespunzătoare. Ei acţionau în numele raţiunii de stat. La început poate că erau un fel de astrologi — şi acesta ar fi sensul iniţial al titlului lor — î n s ă r c i n a ţ i să spună. Acest rol de probabil interpreţi ai voinţei divine explică puterea a t î t de mare pe care au căpătat-o. al IV-lea. al Vlll-lea). care punea pe acelaşi plan detalii pur formale şi p r i n c i p i i fundamentale. Se p a r e c ă c e a m a i mare parte d intre ei. 202 . primul lor act era lansarea unei proclamaţii care ordona cetăţenilor „să-şi radă mustaţa şi să asculte de legi". dînd o atenţie specială moravurilor şi educaţiei. care la Sparta erau mai degrabă nişte obiceiuri n e s c r i s e . Foto Boss/o. născut la Cime. după o procedură pe care n-o cunoaştem. La intrarea în funcţie. Uneori le luau locul. examinau viaţa lor publică şi particulară şi-i însoţeau în războaie. eforii considerau de datoria lor să-l menţină supus tradiţiei spartane şi disciplinei sociale. al V-lea. de pildă. De altfel tot eforii interpretau după bunul lor plac legile. dacă semnele cereşti erau sau nu erau favorabile pentru menţinerea regilor în funcţie. Ei nu dădeau socoteală decît succesorilor lor.

Ea se întinde de la coasta macedoneană şi tracă (la nord).trunşi de simţul datoriei şi n-au acţionat decit împinşi de patriotism. Indus în eroare de pînza neagră a corăbiei care-l aducea pe fiul său din Creta. Destinul acestei insuliţe (are numai 85 km2) se explică prin Războinic rănit. în 227. Rege legendar. Foto L. dar pe care concetăţenii îi ascultă cel mai des de bună voie. (P. Istoricii mojgrni îi consideră adesea ca aserviţi nobilimii. von Moţi. între Grecia continentală şi ţărmul de apus al Asiei Mici. face această discuţie zadarnică. adică pînă la nivelul capului Malea şi al insulei Rodos. Fragment de pe frontonul templului zeiţei Afaia din Egina. începutul secoiului al 7-lea. la sud-est Dodecanezul. o impun la nevoie prin constrîngere. 203 . în centru Cicladele. c eea ce poate fi exact pentru sec.si impuneau dominaţia asupra hiloţilor şi a periecilor [vezi S p a r t a ] . care e pe cale să se constituie. 5ă nu uităm că cei vechi vedeau în Sparta cetatea cea mai democratică din întreaga Grecie. considerat drept tatăl lui Tezeu. pînă la Mediterana propriu-zisă. răzbunînd pe predecesorii săi care suportaseră atîta timp oprimarea eforilor. iar eforii. regele Cleomene. E G Ι Ν Α [A I G I N A]. E G E U [A l G E U S]. a crezut că Tezeu murise. Roussel). P. Corupţia începe să-şi facă loc. Se dă adesea numele de „egeeană" civilizaţiei care s-a întins peste această parte a lumii în timpul mileniului II. D. plini de respect faţă de tradiţie. Gliptoteca din Munchcn. Marile succese militare obţinute de Sparta asupra Atenei au avut consecinţe mai degrabă supărătoare asupra eforatului. al IV-lea. însăşi forma de guvernămînt a acestui stat. pune capăt puterii lor. jar nu e de conceput pentru epoca anterioară. ca şi asupra altor instituţii. cînd la Sparta nu exista o clasă aristocratică. se pun uneori în slujba intereselor aristrocraţiei banului. . De durere s-a aruncat în marea ce de atunci îi poartă numele. Marea Egee e presărată de insule: la nord Sporadele. P. adesea oameni obscuri şi de origine modestă. care. D. în care cetăţenii. S-a spus pe bună dreptate despre efori că erau „delegaţii atotputernici ai unui popor militar. Totuşi cu privire la ei s-au pus multe întrebări. prin definiţie egali între ei. căci au cu toţii aceeaşi credinţă".

a pus în circulaţie la Egina moneda pe care tocmai o inventase. Ştim însă că. pe unde trecea drumul de legătură dintre Grecia meridională si Grecia septentrională. prosperitatea Eginei s-a manifestat prin înălţarea unui templu. Această poziţie îi dădea o anumită importanţă strategică. începutul secolului al V-lea. au devenit navigatori şi de atunci corăbierii lor au străbătut toată Mediterana. descoperite în 1881. regele Argosului. al Vll-lea. mai ales obiecte de bronz. atenienii şi-au dat brusc seama de pericolul ce-i ameninţa. Egina se găseşte în mijlocul golfului Saronic.D E L A T E l A. egineţii erau siliţi să-si caute pe meleaguri îndepărtate cele necesare traiului. supraveghind de departe istmul Corint. P. GliptOÎecii din Munchcn. începînd din sec. larga lor difuziune ne arată succesul comerţului făcut de Egina. în primii ani ai sec 3 i V-lea. Eleea (astăzi Vel ia) era un orăşel din Lucania. D. şi transportau mărfuri pentru popoarele care aveau o marină mai puţin dezvoltată. von Mnn 2(M . E L E A Ţ I I . aşa cum arată un cunoscut pasaj din Demostene: cînd în 339 Filip al Macedoniei a cucerit Elateia pe neaşteptate. la sud de Napoli. cînd au căzut sub jugul atenian. au arătat lumii farmecul artei greceşti anterioare clasicismului. Neputînd să cultive pămîntul lor neroditor. P. egineţii s-au eliberat de tutela Argosului şi au rămas independenţi pînă în 455. Pierderea autono- miei nu le-a afectat cu nimic prosperitatea totuşi bogăţia din epoca arhaică n-au mai cunoscut-o niciodată. al Vlll-lea. încă din sec. Detaliu de pe frontonul estic altemplulu z c i î e i Afaia din Egina. între Atica şi Argolida.sărăcia solului şi prin poziţia sa geografică. Resturi din frontoanele salese păstrează în gl i ptoteca d in Munchen şi reprezintă lupte între greci şi troieni în prezenţa zeiţei Atena. ai cărui supuşi erau atunci. După ce Fidon. Orăşel în Beoţia. banii de provenienţă eginetă au început să circule în toate porturile. Au fost cuprinşi de o adevărată panică la gîndul că nimic nu mai putea împiedica duşmanul să pătrundă în Atica. pe malul Războinic. ale cărui frontoane de marmură. Nu ştim mare lucru despre populaţiile care au locuit aici în perioada miceniană şi de la care ne-au rămas unele vestigii. Locuitorii ei vindeau produse fabricate pe insulă. foio i.

începutul sec. dar m a i î n a i n t e de aceasta o jumătate d i n jumătate etc. al V-lea. Ea există în mod absolut sau nu există d e l o c . tra Mării T i r e n i e n e .ţ a n u există.. Anaxagora. arălînd că n o ţ i u n i l e d e p l u r a l i t a t e s i -de mişcare i m p l i c ă consec i n ţ e absurde. Ce necesitate i-ar fi dat naştere? De ce nu m a i devreme sau mai tîrziu ? F i i n ţ a nu are n i c i naştere. căreia s u c c e s o r i i s ă i (Empedocle. El le-a expus în cîteva argumente. a repurtat în 442 o victorie contra Atenei.jntiinirea dintre Elecşi Oneste la m o r m i n t u l l u i Agamem„on. elevul l u i Parmenide. n i c i gîndi că F i i n . un corp în m i ş c a r e t r e b u i e să parcurgă m a i î n t î i o j u m ă t a t e d i n ea. destinat să demonstreze caracterul i n i n t e l i g i b i l al mişcării). al Vl-lea. n u m i t e în mod t r a d i ţ i o n a l „sofismele l u i Zenon". Negînd (dar şi o f e r i n d o explicaţie a negaţiei) realitatea m u l t i p l ă şi schimbătoare în favoarea F i i n ţ e i mereu identice cu sine. Teracotă „de f/Iile". Acest i n f i n i t f i i n d inepuizab i l . Foto Tei. Democrit Platon) i-au dat d i f e r i t e s o l u ţ i i . din care ne-au rămas fragmente destul de l u n g i . întemeietorul ei a foit Xenofon [vezi numele]. A h i l e n u v a ajunge niciodată d i n u r m ă broasca ţestoasă pe care o urmăreşte.. Partea a doua a p o e m u l u i expune o f i z i c ă a aparenţelor. ş i forţa n i c i u n u i argument n u va p e r m i t e vreodată să se nască d i n F i i n ţ ă ceva care să nu f i e F i i n ţ ă " . D i n t r e ele două sînt m a i cunoscute: s o f i s m u l săgeţii (în orice moment. Parmenide punea o problemă fundamentală. De fapt e vorba de un raţionament prin reducere la absurd. o săgeată care zboară e i m o b i l ă în locul pe care-l ocupă) ş i s o f i s m u l l u i A h i l e s i al broaştei ţestoase (ca să parcurgă o traiectorie. cu alte cuvinte. nici început. ca amiral al Samosului. A i c i s-a dezvoltat una d i n cele m a i vechi şi i m p o r t a n t e şcoli f i l o z o f i c e ale l u m i i greceşti. care. Ultimul reprezentant al Scolii eleate a fost Melisos. dar f i g u r a cea mai remarcabilă a fost Parmenide ( s f î r ş i t u l sec. A 205 . P r i n c i p i u l contradicţiei este exprimat astfel într-o formă ontologică: „Nu putem n i c i spune. a u t o r u l poemu l u i Despre noturd. şi-a apărat profesorul. un spaţiu i n f i n i t . M u z e u l Louvre. Poemul e conceput ca o revelaţie: a d e v ă r u l revelat de autor este că Fiinţa există şi că Non-fiinţa nu există. Zenon d i n Eleea. Mij'ocul secoI U I U ] al V-lea.

a-man-tul Clitemnestrei. Totul se petrecea la Sparta. Agamemnon se întoarce acasă. De cealaltă parte a zidurilor. fraţii ei au adus-o înapoi la Sparta şi puţin după aceea Tindar. pe care-l credea mort. grecii pleacă la asediul Troiei. luase înfăţişarea unei lebede Din împreunarea lor s-au născut patru gemeni închişi. a vrut s-o mărite. Ziua prevăzută de Tindar a sosit cînd prinţul troian Paris debarcă la Sparta. ai căror fii mureau ca s-o păstreze pentru Paris. Se întoarce la Sparta cu soţul ei legitim. îndată ce află de nenorocire. E L E G I E [E L E G E l A]. unde Dioscurii [vezi numele] vor rămîne protectorii cetăţii şi Elena va deveni regină. tratată ca c sclavă şi silită să se mărite cu un biet ţăran (care însă nici η-a îndrăznit să se atingă de ea). După aceea. Zece ani mai tîrziu. care străbătea Grecia în căutarea tatălui său. Gen liric caracterizat prin alternanţa hexametrului cu pentametrul [vezi P o e z i a l i r i c ăj. sub conducerea fratelui său Agamemnon. la mormîntul căruia se duce regulat. Cei vechi n-au ştiut niciodată cum să judece femeia care a întruchipat pe pămînt idealul de frumuseţe Savanţii moderni văd în ea forma elenizată a unei vechi zeiţe a vegetaţiei şi s-ar putea să aibă dreptate. După o scenă dramatică. în care ea recunoaşte. E L E C T R A. E L E N A [H E L E N E]. Poeţii din sec. La numai şapte ani Elena a fost răpită de Tezeu . ca s-o pedepsească. Aici Elena va rămîne de bună voie mai bine de zece ani. în care afirmă infinitatea şi imutabilitatea Fiinţei.scris o carte Despre natura sau Despre Fiinţă. Platon a criticat cu severitate tezele lui Parmenide. Fiică a Clitemnesrtei şi a lui Agamemnon. P. ca să ajungă la Leda. în sfîrşit se lasă fără nici o jenă admirată de bătrînii troieni. demnă de tragica familie a Atrizilor. în două ouă: Castor si Polux. dar cade răpus de loviturile lui Egist. plecat în războiul troian cînd ea era încă un copil. Electra ar fi putut să rămînă o cenuşăreasă oarecare. Electra aproape că nu şi-a cunoscut tatăl. Menelau. al V-lea au făcut dintr-o tînără atît de ştearsă. Nu încetează de a urî pe cei ce o persecută şi rămîne credincioasă memoriei tatălui său. care se aruncase furios asupra ei cu sabia în mînă. cînd Oreste e urmărit de Erinii. Ea însă nu s-a resemnat.S. pe copilul plăpînd de care avusese odinioară grijă. şi o vedem înzestrată cu toate virtutiile casnice. Electra îl ajută pe Oreste să ucidă pe uzurpator şi pe complicea sa. din care făcea parte. ci şi-a făurit singură destinul. Euripide ne-o arată îndemnînd pe singurul moştenitor al familiei să-şi răzbune tatăl. Pretendenţii au fost atît de numeroşi. aducîndu-i totodată un omagiu. Tindar i-a pus pe toţi să jure că vor accepta alegerea Elenei şi vor da ajutor soţului ales de ea. de cînd îl ajutase să fugă pentru a scăpa de cruzimea lui Egist. în tînărul plin de forţă. î n c î t Homer nu-i ştia nici numele. 206 . Clitemnestra şi Elena. acesta. D. îl recunoaşte pe Ulise cînd se strecoară în oraş într-o misiune secretă. Doctrina eleată a avut o influenţă de· osebit de mare asupra şcolii din Megara [vezi acest articol].-M. îl îngrijeşte ca o soră iubitoare şi caută să-i liniştească nebunia chinuitoare. Fericitul ales a fost Menelau. î ş i dezveleşte cu cochetărie sinul pentru a-l dezarma pe Menelau. P. dacă într-o zi nu-i va mai fi fidelă. o figură nemuritoare. din -prudenţă si gîndindu-se la viitor. Dar cînd îi istoriseau povestea grecii uitaseră de mult această origine. Aici îl întîlneşte într-o zi pe fratele său Oreste. Elena era fiica Ledei şi a lui Zeus . ea i se devotează. îl primeşte ca o adevărată doamnă pe Telemah. în plin măcel. El pleacă cu Elena şi cu bogăţiile lui Menelau si se întoarce la palatul tatălui său Priam. doi cîte doi. Crescută de cuplul adulterin. Elena vede armata ce se luptă ca s-o redobîndească. Cînd Troia cade. soţul Ledei şi tatăl ei legal. se prevalează de jurămîntul făcut de toţi pretendenţii şi. încît.

grecii se credeau imaginea cea mai 207 . risipite cu o densitate mai mare săi. După zeii pe care Ii plăsmuiseră ei. Hesiod e mult mai sever.Eiena fugind de Menelau. care se pregăteşte s-o pedepsească. Elena trebuie considerată o sclavă docilă şi iresponsabilă a Afroditei. Acest ideal se baza pe certitudinea că omul este măsura tuturor lucrurilor. o condamnă fără drept de apel. eu excepţia unei piese. D. mai subtil decît spiritul său. prezenta totuşi o unitate de cultură şi de ideal. Fărîmiţată într-o puzderie de state. iar Euripide. mai mica. cu toată lipsa unităţii politice. Aceasta unitate este civilizaţia elenică. în jurul Mării Mediterane şi Mării Negre. lumea greacă. cu timpul atenuate de literatură. Filozofii şi retorii au discutat cazul ei şi Elena η-a încetat să fie pînă în timpurile moderne. pictat de Macron. Boston. Mai importantă decît unitatea de limbă era comunitatea de ideal. P. pe care de altfel η-a cunoscut-o niciodată. Circa 500-480. Descifrarea scrierii numite „linearul B" a demonstrat că micenienii foloseau limba greacă (sub o formă arhaică) cu cel puţin 500 de ani înaintea lui Homer. una din figurile ceie mai enigmatice şi mai atrăgătoare create de imaginaţia omenească. dată ca recompensă lui Paris pentru alegerea făcută la concursul de frumuseţe de pe muntele Ida? Sau reprezintă prefăcătoria feminină şi a fost cauza conştientă a tuturor nenorocirilor îndurate de greci şi de troieni ? Dacă poemele homerice văd în ea instrumentul fatalităţii. implicată în tot ce ştim despre greci. un bloc spiritual opus lumii non-grecilor (barbarilor) şi alcătuit din fraţi aflaţi foarte des în conflict. Pentru cei vechi. E L E N I S M [CO M U N I T A T E A E L Ε Ν l C A]. civilizaţia elenică însemna mai î n t î i o comunitate de limbă. în timp cegraiui barbarilor părea un „ciripit de păsări". această limbă era înţeleasă de toţi. SriTos de Hieron. după chipul lor. mai îndemînatic decît mîinile sale. că nimic nu este mai frumos decît trupul său. Fine Arts Muséum. Cu toate diferenţele dialectale.

Autonomia cetăţilor rămîne doar o amintire: deşi s î n t libere să se administreze intern cum doresc. Chiar ligile care se vor alcătui şi se vor desface nu vor avea o existenţă şi mijloace de acţiune decît în măsura în care acestea vor fi impuse de puterea centrală. hărţuiţi de griji adesea meschine. Adorînd un zeu mai puternic şi mai frumos decît cel mai d e s ă v î r ş i t muritor admirînd performanţele atleţilor care ridicaseră corpul omenesc la perfecţiune. lumea mediteraneeană capătă începînd de atunci o înfăţişare nouă. mai mult sau mai puţin conştient. P. capătă caractere greceşti. D. cel puţin la fel de vechi ca si poemele homerice (Tersit preferă să fie lovit decît să renunţe la dreptul de a-şi critica şefii) î ş i găseşte expresia perfectă în sărbătorile care reunesc periodic într-un sanctuar (Olimpia sau Delfi) pe grecii răspîndiţi in toată lumea antică. expuşi la dureri. recunoştinţa cetăţenilor se îndrepta de preferinţă spre oameni ca Harmodios şi Aristogeiton. ascultînd poeţii şi muzicienii care puneau în evidenţă resursele spiritului omenesc. au fost cunoscute şi în Grecia primitivă. Cuceririle lui Alexandru şi extinderea lumii greceşti au avut nişte consecinţe atît de mari pentru felul de viaţă şi pentru gîndirea grecilor. dar dispreţuiesc adoraţia fetiş istă de care au parte idolii inumani ai barbarilor. dar au fost alungate foarte repede din panteonul elenic. întemeiat de Helen. In rest. pătrunşi de mîndria neamului lor. Zeii greci nu se deosebeau de simplii muritori decît prin puterea şi —cu unele excepţii — prin faptul că nu sînt supuşi acţiunii timpului. indiferent de cetatea de origine. venite din Creta minoicâ. dar sînt prietenoşi. accesibili argumentelor noastre. atunci cînd e nevoie. din Orient sau aduse la sfîrsitul Epocii de Bronz de invadatorii nordici ce ocupau pe atunci sudul Peninsulei Balcanice. grecii î ş i stăpînesc aici rivalităţile trecătoare s i . Divinităţile monstruoase cu chip de fiare. Alexandru şi-a dat seama de aceasta cînd a cerut grecilor să i se închine ca în faţa regelui perşilor. au cunoscut şi dictatura— grecii n-au văzut niciodată în conducătorii lor nişte reprezentanţi ai cerului pe pămînt. deşi au preferat democraţia. 208 Ar mai putea fi citate şi alte trăsături fice noţiunii de civilizaţie elenică: e l e d e r i v j toate d in sentimentul — atît de rar în c ivii i^a ţiite antice— al perfecţiunii şi frumuseţii naturii umane şi al demnităţii individului Acest ideal. Chiar dacă cinsteau uneori înţelepciunea altor popoare. Dacă cercetăm gîndirea şi mijloacele ei de exprimare. de gelozie şi de rivalitatea pentru întîietate. De altfel. legendarul !or strămoş comun. grecii erau. E L E N I S T I C . . pe care o numesc elenistică. victimele unor pasiuni de multe ori violente. ruptura cu trecutul ni se va părea mai puţin însemnată decît în domeniul politic. Ei domnesc asupra unor oameni liberi. pierzînd toate trăsăturile care le-ar fi putut diferenţia de oameni. De la ele au rămas doar amintiri legendare şi particularităţi de cult care în epoca clasică nu mai erau înţelese de credincioşi. anul morţii regelui macedonean.perfectă a acestui ideal pur uman. Atare concepţii conferă religiei şi orînduirii lor politice un caracter cu totul aparte. adorate de alte popoare. care au încercat să elibereze patria de tiranie. conduşi de raţiune. pretind onorurile şi supunerea la careau dreptul. Zeii greci pot fi cruzi — ca şi oamenii —. cu ajutorul unei garnizoane. Divinităţile lor. încît istoricii fac din 323. începutul unei epoci noi. Acelaşi respect al demnităţii umane îl găsim şi în organizarea politică: oricare ar fi fost forma de guvernămînt — căci. zeii sînt ca şi oamenii (cu care de altfel seamănă prin aspectul fizic). ele sînt totuşi supuse unor guvernatori care hotărăsc în numele regelui ce politica trebuie să adopte şi î ş i impun autoritatea. Fără îndoială. cu condiţia ca guvernul lor să fie credincios directivelor puterii centrale. simt pînă în adîncul fiinţei lor că aparţin aceluiaşi neam.

se gîndeau mai mult la propriile lor interese. Dacă ar fi avut mijloacele necesare. se lăudau că s î n t de o v î r s t ă cu sanctuarul şi pretindeau că Eumolpos a instituit această ceremonie sacră 'a porunca lui Demeter. Cam la 20 km vest de Atena. căci dacă s f î r s i t u l sec. Ceremoniile ave-au loc de două ori pe an. E L E U S I S . în ce constau aceste Mistere ? Ştim cu aproximaţie că a i c i rolul principal îl aveau hierofantul (hiérophantes). unul din locuri le cele mai simte din Grecia. Nouă n i se pare mai potrivită datarea în sec. nişte enigme. că al doilea purta torţa şi că al trei l ea juca rolul de era inie s aer u. este aşezat Eleusis. În golful pe care II închide insula Salamina. care urma să-i î n v e ţ e pe oameni să c u l t i v e cerealele. al IV-lea. ca altădată. al 111-1 ea sau chiar al IV-lea e. şi de elemente străine în Grecia nu era un lucru nou. ca la Olimpia.şi literatura elenistică nu sint d e c î t o urmare a dezvoltării tendinţelor care apăruseră în sec.a-numita c î m p i e triasiană) nu explică îndeajuns originea legendei. al V-lea cel puţin. primăvara si toamna. de la origini pînă la s f î r situl erei păgîne şi a trecut cu mult frontierele Aticii. îngropate sub un monument posterior. c u v î n t u l elenistic. în curînd ea a devenit Demeter si a fost asociată unei zeităţi masculine. daduhul (dodukfios) şi crainicul (keryx) După nume deducem că primul dezvăluia tainele sacre. la Pergam sau în alte părţi au făcut ţa se dezvolte o mişcare care se conturase de multă vreme si îmbogăţirea unei burghezii care să devină o clientelă importantă pentru artişti si pentru scriitori nu apare o dată cu constituirea noilor regate. atunci c î n d se referă la altceva d e c î t la istoria propriu-zisă. între cucerirea romană şi s f î r s i t u l păgînismului. sărăciseră de mult timp. căci romanii n-au făcut altceva în Mediterana orientală decît să substituie. Căci aici Demeter. Eumolpizii şi Cericii (Kerykes). Aici a fost întemeiat. După părerea noastră. care nu poate fi alta d e c î t zeiţa cretană. ci d e ' i n i ţ i e r e a î n Mistere. Poseidon. Valoare relativă. Mai î n t î i nu ştim c î n d au fost celebrate pentru prima dată. Aşa se explică instituirea cultului si Misterelor eleusine [vezi c u v î n t u l ] . într-o prea mare măsură ca să se mai poată g î n d i .. al căror renume a crescut mereu. pentru noi. nici d e prezenţa unui oracol. la acele mari comenzi care în timpul lui Perlele hrăniseră pe Fidias şi pe c e i l a l ţ i artişti. asa-numitul Telesterion. Se pune întrebarea dacă epoca e l e n i s t i c ă a adus măcar un gust nou. Cetăţile greceşti. ca la Delfi. Aceşti demnitiri aparţineau obligatoriu celor două f a m i l i i amintite. Ceea ce e sigur e faptul că Eleusis este unul dintre cele mai vechi teritorii locuite dm Atica. în Asia sau în Egipt. în ceea ce priveşte s f î r s i t u l . î n c ă d in prima jumătate a mileniului II. î n c e p î n d de la s f î r ş i t u l sec. şi tot aici a dat ea sămînţa de grîu lui Triptolem (fiul lui Celeos). un tîrguşor aşezat pe înălţimea la poalele căreia se va instala sanctuarul. Chiar în inima acestui sanctuar se află ruinele unul megcron [vezi cuvîntul] micenian. Celedouă f a m i l i i care controlau sanctuarul. dom i nat ia suveranilor locali prin dominaţia lor. care co- linda lumea p l î n g î n d în căutarea fiicei s a ' e Core. încă înainte de moartea |ui Alexandru. d e c î t la gloria patriei lor. P. Prezenta suveranilor de origine elenică la Alexandria. D. are doar o valoare cronologică. specialiştii ezită. în mai multe etape. ai căror caracter si semnificaţie rămîn încă. al l V-1 ea marchează exact începutul acestei perioade. Fertilitatea c î m p i e i ce se î n t i n d e î n jurul lui Eleusis (aş. n. a fost primita cu ospitalitate de regele Celeos. î n s ă ş i pătrunderea de elemente greceşti. Gloria E l e u s i s u l u i η-a fost dată n i c i de jocuri. colectivităţile s-ar fi izbit în marile comenzi de egoismul particularilor care. Aici se practica încă din această perioadă cultul unei zeităţi feminine. Din numeroasele documente care ne-au parvenit trebuie să recunoaştem că academismul domină s i că lucrări ca reliefurile care împodobesc altarul din Pergam r ă m î n excepţionale. de altfel. chiar dacă nu şi-au pierdut autonomia. cele din martie fiind mai puţin importante decit 209 .

Empecccie ni se prezintă singur. ca să alcătuiască altele. Aici Empedocle descrie decăderea sufletului care a greşit. Poemul Purificări este o operă religioasă tributară influenţei lui Pitagcra [vezi numele]. începînd în orice caz din sec al V-lea. Transformarea neîncetată din univers e ritmată de predominarea succesivă şi de alternarea acestor două forţe cosmice opuse. S-a discutat mai mult dacă această religie era pur formală. ficări (Katharmoi). La origine. care mereu formează şi distrug obiectele. pămînt) există din eternitate. 210 E L O C l N Ţ A [vezi EMPEDOCLE Retorica]. ci.. ea era deschisă tuturor.-M. Eleusinismul a evoluat în decursul epocilor: la început η-a fost decît o religie cvasi-magică . apă. Filozof din sec. însoţită desigur de exigenţe morale. Concepţiile sale îl determină să recomande abstinenţa de la carne. ci chiar ca zeu. în care puteau intra numai m/sto/(candidaţii la iniţiere). Combinaţiile lor permit constituirea unei fizici şi a unei biologii. Eschil. Sistemul său filozofic îmbină fluxul devenirii de la Heraclit cu Fiinţa imuabilă de la Parmenide [vezi numele]. ispăşirile şi reîncarnările sale în diferite tipuri de oameni. ale cărui gradene dispuse de-a lungul zidurilor nu mai erau suficiente pentru mulţimea credincioşilor. Provincie situată în Peloponez. Cîntec de P o e z i a lirică]. apoi al lui Pericle) ale Telesterionului. Iniţierea avea două trepte şi se petrecea în Telesterion. o sală pătrată. dacă iniţiaţii se mulţumeau să înveţe nişte formule cu virtuţi salvatoare sau dacă li se dădeau precepte morale. După Empedocle. care fac din Empedocle un fel de precursor al transformismului. născut în S i c i l i a | Agrigent. Condiţiile erau să nu fie vinovaţi de omor şi. fără falsă modestie. Elida ar fi avut în istoria Greciei un rol foarte şters. Succesul se poate explica în mare măsură mai î n t î i prin faptul că nu se făceau discriminări de clasă sau neam. taumaturg ci mag. iar apoi prin faptul că iniţiaţii socoteau că protecţia lui Demeter îi va însoţi pînă dinco Io de moarte. S. Ceremonia dura mai multe zile. în gîndirea sa converg tendinţe ş t i i n ţ i f i c e şi mistice. nu numai ca profet. din care ne-au rămas fragmente. lucru cu totul excepţional în religia greacă. ci că a dispărut în mod misterios în timpul unei furtuni sau că s-a aruncat în craterul Etnei şi că vulcanul a aruncat înapoi una din sandalele sale. Iniţierea nu era rezervată unei singure clase sociale. E L l D A [ E L I S ] . între lanţul muntos central şi Marea Adriatică. calitatea aleasă a iniţiaţilor (Pindar. de animale sau chiar de plante. dar probabil că printre altele li se arătau simboluri ale fecundităţii şi fertilităţii. formate toate din aceleaşi patru elemente. întemeiate amîndouă pe idei evoluţioniste. cînd se făcea iniţierea în mistere a neofiţilor. aer. D. dacă η-ar fi adăpostit sanctuarul panelenic din Olimpia. laudă [vezi [E M P E D O K L E S]. Polignot şi mulţi alţii) ne face să presupunem că Misterele aduceau acum muritorilor speranţa supravieţuirii. foarte probabil. Succesul crescînd al acestor Mistere e dovedit de extinderile succesive (în timpul lui Pisistrate.cele din septembrie. să ştie destul de bine greceşte ca să poată pronunţa formulele rituale. E N C O M I O N . al V-lea. ele erau amestecate într-o masă sferică (sphairos) sudată de dragoste (phi lia) ş\ apoi dizolvată treptat de ură (neikos). autor a două poeme scrise în hexametri epici: un tratat Despre natură si Pur. P. între prima purificare şi cele două nopţi finale ale iniţierii trecea mai bine de o săptămînă. Acest personaj cu totul ieşit din comun a ajuns repede legendar. sfaturi de puritate fizică şi spirituală. Se spunea că η-a murit. eleni si barbari. oameni liberi si sclavi. hiposti la. . Tot ce vedeau şi auzeau trebuia să rămînă secret. nimic nu se creează şi nimic nu se pierdeşi cele patru elemente (foc. P.

cetăţile au păstrat mereu un caracter rural. după ce fusese comandant suprem In 379. şi le dezlănţuia sau le rechema după voinţa lui Zeus. ci au luat în stâpînire şi Lesbosul şi Ţenedosul.încă de Homer. apoi. provocată de eşecul suferit la Corint. Aceşti eolieni. Se retrage pe muntele Ida. era oarecum cunoscut la greci. P. Apolon şi-a asumat rolul de protector al lui Eneas. cum erau numiţi. Eroul troian a participat la numeroase lupte. care juraseră să nu se despartă nici în luptă. în 371. EPAM1NONDA [ E P A M I N O N D A S]. Era prieten al literaturii şi soldat curajos şi avei un spirit civic şi un simţ al disciplinei atît de dezvoltate. reuses t e să unifice Beoţia în 374. Eol era păzitorul vînturilor. Ea l-a protejat tot timpul : de exemplu. această armată foloseşte o tactică nouă. alcătuit din trei sute de tineri nobili. Au întemeiat destul de multe oraşe. în al doilea sfert al sec. adună pe troienii supravieţuitori ş i . Teba atrage în sfera sa de influenţă Eubeea şi popoarele Greciei centrale. După Hector. Nu se trăgea din familia domnitoare. ajutat mereu de Pelopida. Majoritatea acestor colonişti par să fi fost de origine beoţiană sau tesaliană. E O L I D A [A IO L l S]. care a dus tratativele. Teba poate ridica pretenţii la hegemonie asupra restului Greciei. pe care îl vor perpetua crmaşii săi. apărînd unitatea beoţiană în bătălia de la Leuctra. se datorează î n primul rînd lui Epaminonda Era nobil din naştere. acostează pe malul Laţiului. Celebrul episod al Didonei. nici î n moarte. semnat între perşi şi greci în 386. nu s-au limitat la coasta asiatică. Ca să asigure prestigiul beoţian contra reven211 . Eneas a fost cel mai viteaz apărător al Troiei. căci era fiul lui Anhise şi al zeiţei Afrodita. Epaminonda atacă apoi în Peloponez (370—369). împreună cu prietenul său Pelopida. reuşeşte să-1 determine în 367 pe regele Persiei să recunoască hegemonia Tebei. Prin rescriptul de la Susa. Artaxerxes îi încredinţează conducerea grecilor împotriva oricărei cetăţi carear viola pactul lui Antalcidas. l-a înfruntat pe Ahile. dar a devenit popular abia la romani. idolul sacru al Troiei. de origine feniciană probabil. întreţinuţi de stat. de săgeata căruia a scăpat graţie lui Poséidon. D. dar urmaşii săi. unul dintre fiii lui Or est e a plecat din Au I is cu numeroşi însoţitori. e unul dintre cei care eliberează Teba de sub ocupaţia spartană. purtînd în spinare pe tatăl său Anhise. dar nici unul η-a ajuns mai important.E N E A S [AENEAS]. După o scurtă perioadă de disgraţie. conform legendei imortalizate de Vergi l iu. î n c î t se spune că trebuia să stea închis în casă c î n d i se spăla singurul rînd de veşminte pe care îl avea. Potrivit tradiţiei. După o tradiţie cunoscută . după o călătorie lungă şi grea. ca să se stabilească în Asia. Epaminonda. pe care le ţinea închise într-un burduf sau într-o peşteră. ţinutul trăind din agricultură. El era protejat de zei nu numai din cauza filiaţiei divine. D. E O L [A l O L O S]. Epaminonda şi Pelopida reorganizează armata: atunci se constituie faimosul Batalion Sacru [vezi cuvîntul]. în urma succesului. ci şi fiindcă un oraco! ţ| arătase drept singurul moştenitor al neamului troian. s-au instalat în regiunea ce se întinde între Troada şi golful Smirna. ca să apere contra Spartei liga beoţiană pe care o creaseră. dintre care unele părăsesc alianţa ateniană şi se grupează în jurul Beoţiei. dar atît de sărac. El η-a ajuns la destinaţie. inventată de Epaminonda şi obţine o victorie strălucită asupra spartanilor. al IV-lea. După căderea Troiei Eneas a fugit. dînd lovituri grele autorităţii spartane şi sprijinind constituirea unei ligi arcadiene. Afrodita fiind atunci rănită. Faptul că. trăgînd după el pe fiul său Ascanius şi ţinînd cu mare grijă Ρα/ûdion-ui. străbătînd un drum întortocheat. î n c î t a acceptat să lupte ca simplu hoplit. şi anumite afinităţi dialectale confirmă întrucîtva această ipoteză. P. odată s-a aşezat ţntre Diomede şi Eneas primind ea lovitura pe care eroul grec o destinase fiului său.

Epaminonda creează o flotă nouă. adică al imaginilor senzoriale: tiranul dispune de corpul meu. arătîndu-le drumul spre libertate.02 m la faţadă). spune el. de bunurile mele. Chiar dacă e supus celei . Adevărata libertate este eliberarea de părerile false şi „uzul reprezentărilor". împreună cu cel al arhitectului Cleomene. Coloanele lui Epicles. împăratul şi totodată discipolul era M arcuş Aur el i us. în Frigia. — Dar nu cumva sclavul care a fost obiectul acestei ceremonii a devenit un om liber? — A devenit liber numai dacă şi-a cîştigat pacea sufletului. a notat învăţături le dialogate ale maestrului său şi le-a reunit sub titlul de Convorbiri (O/atribal). a cărei simplă apariţie (în 364) desprind Bizanţul. alungă din Roma printr-un senatus-consult petoţi filozofii.l e a — al Vll-lea la structurile ulterioare din piatră. Epictet vrea să formeze voinţa celor care îl urmează şi să-i înveţe ce înseamnă libertatea. căci textul acesta arhaic (570—560) exprimă mîndria unui meşteşugar care a realizat una dintre primele colonade de peristil în piatră din arhitectura greacă occidentală. Unul dintre disci212 polii săi din Epir. E P l C L E S. Chemat în 362 în Peloponez de arcadieni. măsoară abia de patru ori mai mult decît diametrul. figurează pe o inscripţie gravată pe ultima treaptă a stilobatului templului lui Apolon din Siracuza.]. Ajungînd şi el în situaţia de libert.n. Dacă judecata şi voinţa s î n t sănătoase şi drepte. un fel de îndreptar de morală în 53 de articole Mai mult moralist. la Hierapolis. Domiţian. de prietenii mei. Atunci Epictet se retrage laNicopolis. cu i n i m a s u s s i împăcat?" Pentru om. dacă el η-ar fi murit. — Ce? — L-am pus pe sclavul meu să se învîrtească în faţa pretorului. Dar cine mă poate împiedica să plec surîzînd. a put u t citi cărţile care ne păstrează învăţăturile lui Epictet". greoaie şi masive (înălţimea 7. Epictet a fost la Roma sclavul lui Epafroditos (un libert al lui Neron) pînă la moartea stăpînului său. Dar trebuie neapărat să mor gemînd ? Trebuie să fiu întemniţat. Stoicismul antic din ultima sa perioadă ne-a lăsat imaginea edificatoare a doi oameni înfrăţiţi prin aceeaşi doctrină: un împărat şi un s c l a v .. de reputaţia mea." Această linişte sufletească se poate dobîndi numai dacă ştim să distingem lucrurile care depind de noi de cele care nu depind de noi. unde duce o viaţădeom sărac si moare către 125. care η-are nimic de-a face cu eliberarea legală: „Cînd l-ai pus pe sclavul tău să se învîrtească în faţa pretorului ai realizat c e v a ? —· Da. Numele acestui meşter pietrar. 2. Epicles merită să reţină atenţia noastră. — Nimic mai mult? — Da. încîntatcă . decît filozof în sensul clasic al cuvîntului. căci η-aţi venit aici sănătoşi. tot el a alcătuit celebrul Manual. Născut către 50 e. P· D. duhovnic şi medic. în 94. „Trebuie să mor. binele şi răul se află în judecata şi în voinţa sa. de care tebanii se cam dezinteresaseră. marchează trecerea de la arhitectura în lemn din sec al V l l l . dar nu dispune de judecăţile mele. ar fi adus ţării sale o nouă victorie asupra Spartei. Dar trebuie să mă plîng ? Trebuie să fiu exilat. căci nimeni nu mă poate s i l i să gîndesc ceea ce nu gîndesc. R. ultimul din cei doisprezece cezari. contribuind astfel la răspîndirea unei forme de plastică arhitecturală atît de caracteristică templului grec. M.98 m. trebuie plătit pentru e l ' i m p o zitul de 5%.dicărilor celorlalte state. în schimb îi îngrijeşte pe ceilalţi. elevul şi maestrul. Chiosul şi Rodosul de Confederaţia ateniană. „Dogma filozofică. înalţă fruntea celor plecaţi şi le dă curajul să i privească drept în ochi pe bogătaşi şi pe tirani " El nu caută auditori şi nu se pretinde un trimis al zeilor.. „Şcoala de filozofie e un cabinet medical [." Pe cei care nu sînt conştienţi de boala lor îi lasă în voie. Epaminonda moare la Mantineea într-o luptă care. generalul Flavius Arian. ele dau omului toată fericirea de care e în stare.. s-a consacrat predării filozofiei. am realizat ceva. E P I C T E T [E P l K T E T O S].

care l-au ajutat în activitatea de profesor. s-a îngrijit de copiii discipolului său favorit Metrodor. care. La optsprezece ani. Epicur a suportac cu răbdare lungi suferinţe (colici nefritice. Epicur lămureşte mai î n t î i misterul universului. Aceasla" mişcare corespunde manifestărilor neaşteptate ale personalităţii noas213 . Acolo I-a convertit pe retorul Hermarhos. unele dintre ele. E P l C U R [E P l K U R O S]. care avea să-i fiesuccesor. vistiernicul lui Lisimah. Epicur a învăţat la Samos cu platonicianul Pamfilos. Şi aici converteşte la filozofia sa numeroase persoane. Epicur s-a stabilit la Atena. Părinţii săi erau coloni cleruhi [vezi c l e r u h i-e] atenieni. a fost alungat de Demetrios Poliorcetul. aducîeidu-i o modificare fundamentală: atomii care cad vertical în vid pot în orice moment să devieze lateral. Prin această morală foarte înaltă. to ko/on"). se tem de moarte şi de pedepsele de dincolo de mormînt şi le e frică de zeii răuvoitori . Se pare că Epicur a avut o gîndire şi o sensibilitate delicată. nu ştiu să reziste la durere şi bunurile materiale nu le ajung niciodată. Anii următori i-a petrecut în mijlocul familiei sale. stoicul nu admite că e nenorocit si spune: „Aşteaptă puţin. nu înşală dacă sînt bine interpretate. în sfîrşit. S-a născut în 341. Şi-a cumpărat o căsuţă si o grădină mică. nu departe de Academie. Celibatar şi fără copii.declinaţie". pe Leonteus şi soţia sa Temista. curtezane rafinate şi chiar sclave. adică efebia [vezi cuvîntul]. calculi biliari). bazată pe geometrie şi dialectică. P. Cursurile sale au provocat manifestaţii atît de ostile. stoicul angajează în fiecare din faptele sale întreaga umanitate şi ajunge la o apoteoza a omului. El a fost întovărăşit la Atena de un grup de prieteni. Epicur respinge atît filozofia lui Platon („Scuip pe frumuseţea morală. pe matematicianul Poliainos. B. graţie atomismului lui Democrit [vezi numele]. în insula Samos. reprezentare a mea! Lasă-mă să văd ceea ce eşti şi care e obiectul tău. Epicur şi-a continuat studiile mai î n t î i . peColotes. pe lingă Nausifanes. Pitocles şi pe mulţi alţii. De atunci a rămas cu o vie repulsie pentru concepţia platonică asupra educaţiei. ca Temista şi Leontion. se instalase la Colofon. cu o mişcare imprevizibilă numită . cînd Demetrios din Faleron. probabil. cu care pînă la urmă s-a certat. De aici numele de „Grădină" care s-a dat şcolii lui. care a murit cu şapte ani înaintea lui Epicur. soţiile prietenilor săi. Tatăl. şi în diverse epoci. care. De cînd Arian a compus Manualul. au scris opere apreciate. după el. era învăţător. în 311. Epicur vrea să găsească remedii pentru suferinţele omeneşti : oamenii s î n t tulburaţi de misterele universului şi se cred supuşi necesităţii destinului . pînă la moartea sa (270). şase ani după moartea lui Platon. a plecat la M i t i l e n e ş i a încercat să dea lecţii publice. pe care Epicur II adoptă. pleacă la Atena să facă cei doi ani de serviciu militar. expulzată din Samos împreună cu ceilalţi coloni.mai cumplite torturi. S-a refugiat la Lampsac. un discipol al lui Democrit şi Piron. El construieşte un sistem dogmatic. cu peripateticianul Praxifanes la Rodos. Din acest grup făceau parte mai multe femei. evidenţa stărilor afective şi a reprezentărilor. printre care pe Idomeneu. Unii au reuşit.. în 306. bazat pe. mulţi oameni. în timpul ocupaţiei acestei insule de către atenieni. elevul lui Aristotel şi guvernatorul Atenei. Aici şi-a elaborat Epicur doctrina. Neocles. cît şi scepticismul lui Piron. unde a fost bine primit de Mitres. ci un „frage ment din Dumnezeu". răstimp în care au murit Alexandru cel Mare (323) şi Aristotel (322). o. Metrodor şi soţia sa Leontion. au vrut să pună în practică normele sale de conduită. lasă-mă să te încerc!" Capabil să confirme sau să conteste reprezentările. Avînd o sănătate ş u bred ă. î n c î t a trebuit să fugă pe mare în plină iarnă. apoi desigur la Teos. unde a dat lecţii particulars. care îi va da un important ajutor financiar. ţinta supremă fiind teoria Binelui. omul — fie el sclav sau rege — porunceşte tuturor lucrurilor şi aiunge egal zeilor· | nu mai e opera lui Dumnezeu.

din care au rămas numai fragmente. al XlX-lea e. ei fiind obiectul unei idei înnăscute. Principalele clădiri nu s î n t anterioare sec. Mai mult. unde duc o viaţă fericită. care este o simplă caricatură şi reţine numai anumite maxime epicuriene. un cetăţean din orăşelul Oinoanda (din Licial pusese să se graveze pe un portic o expunere a filozofiei epicuriene. în jurul acestui mormînt sacru veneau bolnavii să-şi caute vindecarea. S. ajunge la culme îndată ce durerea este alungată prin satisfacerea cerinţelor naturale şi necesare. desfacere care anulează sensibilitatea însăşi. in s f î r ş i t . nici de pedepsele de Dincoio. unde Lucreţiu l-a expus cu entuziasm în poemul Despre Natură. Epicurismul a cunoscut o mare răspîndire. ci şi la Roma. Aici se arăta mormîntul lui Asciepios.n.-M. Epicur nu le contestă existenţa. al IV-lea. La miilocul sec. oamenii nu ştiu că plăcerea. dar îi aşază în spaţiile dintre lumi.n. cînd Policlet ce' Tînăr a transformat modestul labirint circular. adică lipsa oricărei agitaţii sau pasiuni. Epicur a scris numeroase lucrări. tre. Epidaurul î ş i datorează celebritatea sanctuarului lui Asciepios întemeiat cel mai t îrz i u în cursul sec. ar prefera o viaţă sobră şi ar compensa durerile prezente prin amintirea bucuriilor anterioare. în care rezumă fizica. seninăşi lipsiţi degriji în privinţa oamenilor. zeul care la început a fost un erou şi pe care Zeus l-a trăsnit.A c r o t e r ă de pe templgl lui Asciepios din Epidaur. Această inscripţie a P. Epicur predică valoarea virtuţii şi pune pe primul loc bucuriile prieteniei. cărora trebuie să le fie modele. în somptuoasa Rotondă (tholos) de marmură. pentru edificarea concetăţenilor. Cu puţin timp înainte. fiind un medic prea priceput şi conştiincios. dar mai uşori. desprinse din contextul lor. al Ill-lea e. binele suprem pentru toţi muritorii. nu numai în Grecia. în opoziţie cu epicurismul vulgar. Pentru el. nu trebuie să se teamă nici de moarte. a înviat un mort. Epicurismul autentic este deci ascetism. Muzeul Naţional din Atena. se ridicase un templu lui Asciepios. de exemplu „Principiul şi rădăcina oricărui bine e plăcerea stomacului". De asemenea ne-au parvenit cîteva culegeri de „idei principale". în interiorul căruiaseaduceau sacrificii lui Asciepios. sufletul fiind alcătuit (ca şi carnea) din atomi. Celebra Rotondă (tho/os) n-ar fi altceva decît mormîntul zeului. C i r c a 380-375. fost descoperită de nişte arheologi francezi la s f î r ş i t u l sec.. dar Diogene Laerţiu ne-a păstrat trei scrisori către prietenii săi Herodot. Dacă oamenii ar calcula raţional. al Vl-lea. meteorologia şi morala sa. Cit despre zei. foto H/rmer presus de orice în starea de otorox/e. fericirea constă mai EPIDAUR [E P l DA U RO S]. căci moartea este numai desfacerea unităţii trup-suflet. Pitocles şi Meneceu. pe care n-o cunoaştem decît din c î t e v a admirabile ruine. deoarece. 214 . care apropie pe înţelept de zei.

teatrul a fost construit către mijlocul aceluiaşi secol şi dimensiunile sale sugerează mulţimea pelerinilor care frecventau sanctuarul. în sfîrşit. s-ar putea să fin opera lui Timotcos. întemeietorul dinastiei. s î n t confirmate de efigiile monetare. Sanctuarul a fost abandonat abia la sfîrşitul erei păgîne. P. E P I G O N O S . Epigonos reprezintă prima şcoală din Pergam. şi podoabele sculptate ale acestor două clădiri — mai cu seama tinerele cu veşmintele lipite de corp în bătaia vîntului — anunţă tendinţe artistice noi. altui Artemidei. în acest scop se amenajase o cameră de incubaţie. De acest stil ţin portretele lui Filetairos. Reputaţia Epidaurului o dată stabilită. Numeroase ex-voto-uri scrise sau pictate dovedesc că tratamentele erau adesea binefăcătoare şi că mulţi credincioşi se înapoiau acasă vindecaţi. c î n d monumentele sale au s e r v i t drept cariere de piatră pentru zidarii din vecinătate sau ca materie primă pentru cuptoarele de var. Se· | | al IV-lea. un dormitor lung. Foto Hassia. Epigonos. care urmărea redarea realistă a figurilor mai mult decît expresia patetică. se amenajase un fel de caravanserai. îi datorăm lui Fpigonos 215 . alături de alţi sculptori ale căror nume ne-au fost păstrate de Pliniu (Firomahos. al Ill-lea pentru gloria dinastiei din Pergam. fiul lui Marias. Pacienţii se culcau pe pielea animalului pe care îl sacrificaseră şi vedeau ln vis tratamentul recomandat dezeu. Teatrul. D. de cuceritor fără scrupule. Stratonicos si Antigon). brutale. a crescut mereu de-a lungul veacurilor şi înfiinţarea în alte o r a ş e — î n specia! la Cos şi la Pergam — a unor sucursale ale acestei aşezări sacre nu a redus numărul pelerinilor. ale cărui trăsături· aspre. unde bolnavii de orice fel î ş i petreceau noaptea. Ca să adăpostească toată această masă de oameni. După toate probabilităţile.CO U Epidaur. a avut onoarea să lucreze la sfîrşitul sec.

M. După aceea însă Epirul arămas închis între munţii s ă i . al Vll-lea. ochii sînt deja imobilizaţi de moarte. î ş i mărita f i i c a cu Filip al ll-lea. şi din această căsătorie se va naşte Alexandru . spre s f î r ş i t u l m i l e n i u l u i II. în consecinţă. Epirul număra printre 216 regii săi pe Neoptolem sau Pirus. lui Sanctuarul F^o Asclepios. Regele moloşilor. Cităm cu deosebire Gal murind. Şi totuşi. în sec. aproximativ în faţa insulei Corfu. cel mai venerabil dintre toate. Iar sub domnia lui Pirus l. ceea ce împiedica relaţiile cu restul Greciei. din Epir era originar micul trib al grailor. unul din triburile Epirului. credincios regalităţii. care vor da numele lor întregii Grecii. al V-1 ea la vecinii săi şi nu intră în viaţa politică a Greciei dec't sub influenţa Macedoniei. E P l R [E P E l R O S]. după legendă. ca într-o ţară barbară. şi care a trăit mai mult î n Sicilia [vezi C o m e d i e ] . se întinde Epirul. în timp ce caută să se sprijine în m î n a dreaptă. cei vechi II considerau in afara lumii elenice.de gali. pe care studiile recente au putut să le regrupeze. Pe coasta Adriaticii. de la Muzeul Capita l in din Roma: sîngelese scurge di n rana pe car e ga Iu l ş i-o apasă cu m în a stingă. o regiune muntoasă. E P l H A R M [E P l K H A R M O S]. cu ţărmuri neospitaliere si mărginită de şiruri muntoase înalte la sud si la est. Epirul este î n 323 a!ătu r de Grecia. au coborît spre Tesalia şi Beoţia. B ou dot· La mott&. în lupta ei pentru scuturarea jugului macedonean. în sfîrşit. fără îndoială că prin aceste regiuni sălbatice au trecut o parte din populaţiile care. cîteva din celebrele figuri . fiul Iji Ahile. iar capul cade fără putere. Corintul îşi întemeiază aici coloniile Ambrac ι a şi Apolonia. în Epir se instalase din cele mai vechi timpuri sanctuarul de la Dodona. faţa lui e contractată de durere.Epidaur. R. Epirul rămîne indiferent la marile evenimente ce se desfăşoară în sec. Poet comic născut la Cos. .

iată tot ce cunoaştem din vechea epopeegreacă. Era1Γ. dar această ipoteză e foarte puţin probabilă.. Aristotel. Croiset). Producţia epică homeri/antă a continuat fără întrerupere în epocile c l a s i c ă . aşa cum atestă multe pasaje din Homer în c î n t u l IX din 11 iada ( Solia"). în sfîrşit. După moartea lui Pirus. azi pierdute (cu excepţia cîtorva fragmente). cităm PostHomer/co de Quintus din Smirna şi Dionisiaca de Nonnos. dar a elaborat şi alte poeme. un poem intitulat Danaidele. care se încheie cu f u n e r a l i i l e lui Hector. poemele epice alcătuiau un ciclu complet în ceea ce priveşte războiul Troiei. părea gata să devină o mare putere. După ce şi-a terminat s t u d i i l e la Atena. 11 iada ş i Odiseea lui Homer [vezi numele]. Acelaşi travaliu poetic a fost realizat pentru ciclul teban.omerizilor nu numai că a făcut interpolări în Iliada şi Odiseea. cu ajutorul compatriotului sau Călimări [vezi numele]. mai exista Titanomahia. hexametrul d a c t i l i c . Originalitatea sa constă în situarea oamenilor pe primul plan s i in trecerea z e i l o r pe planul al doilea. . Teze/da etc. care povesteşte legenda lui lason şi a Medeei. ca si epopeea mesopotamiană a lui Ghilgames. E R A T O S T E N E [ERATOSTHE- N E S].Fpi ru I joacă rol u l cel ma i strălucit dm întreaga existenţă. D.care constituie documentul cel mai important referitor la istoria poeziei epice din Grecia" (M. Din sec. la Cirene. cu Oed/pod/o şi Epigonii. poemele homerice d e s c r i u c i v i l i z a ţ i a cretană ş i c i v i l i z a ţ i a miceniană. directorul B i b l i o t e c i i regale din A l e x a n d r i a (235) şi profesorul v i i t o r u l u i rege Ptolernej Filopator. Totuşi concepţia despre om şi despre lume cuprinsă în aceste poeme e specific greacă. în afara acestor două mari cicluri legendare. Cucerirea Oihaliei. anterioară sosirii elenilor propriu-zişi. ne găsim la curtea lui A Ic i nou. Epiru! se proclamă republică si cade curînd sub stăpînirea Macedoniei ulterior devin provincie romană. fapte petrecute între acţiunea / / / o d e / şi cea a Odisee/ (Etiopida şi Distrugerea I l i o n u l u i de Arctinos din MiletJ. sa EPOPEE. E posibil ca versul epic. Savant şi om de litere. Existau deci înainte de Homer rapsodii izolate (sau grupate în poeme) privitoare la legenda Troiei. născut în 273. căci Iliada si Odiseea au un caracter „ l a i c " incontestabil. După Homer. Pentru epoca romană. R. în s f î r ş i t evenimente posterioare Odiseei (Telegonia lui Eugarnon din Cirene. episodul licenţios al „Dragostei dintre Ares şi Afrodita" şi „Cucerirea Troiei" cu ajutorul calului de lemn. care a citit aceste opere. . trimişii lui Agamemnon ( U l i s e si Aiax) îl găsesc pe Ahile petrecîndu-şi timpul liber „proslăvind faptele eroilor si acompaniindu-se ta citară". Eratostene a ajuns. căci multe p a s a j e d i n Iliada fac a l u z i e ia expediţia „Celor şapte" şi la aceea a Epigonilor lor contra Tebei şi par să se refere la o Teboidd mai veche. regele feacienilor ş i-1 vedem pe aedul Demodocos c î n t î n d trei rapsodii [vezi cuvintul]: „Cearta dintre Ulise şi Ahiie". F. Qar totul η-a fost decit un foc de paie. în cîntul VIII din Odiseea. Implicat în treburile Greciei s| j t a l i e i . confreria h. A murit în jurul anului 192. al Ill-lea ne-a rămas Argonaut/ca lui Apolonios din Rodos [vezi numele]. D u pa cu m se ş t i e nici u n a d i n aceste povestiri nu figurează în /l/oda. elenistică si romană. dar e cert că au existat poeme epice şi mai î n a i n t e . ce povestesc evenimente anterioare / / / o d e / („Cînturile din Cipru"). P. Unii au presupus că ea ar avea origini sacerdotale şi că s-ar fi născut î n sanctuare. c î n t ă faptele zeilor şi ale eroilor. care face din aceste poeme primele mărturii ale uma- nismului grec. Hcrac/eida. Ţelegonos ar fi fost fiul lui U l i s e ş i al Circei sau al lui Calipso)· După cum se vede. să fie î m p r u m u t a t de (treci dintr-o literatură străină. dar şi la legenda tebană. Pe de altă parte. le considera mediocre. Epopeea greacă.

Eratostene a fost primul care a spus limpede că era istorică î n c e p e cu Olimpiadele (776) şi că epocile anterioare s î n t fie complet necunoscute. matematician şi fizician. care i-a permis să ajungă la un rezultat foarte apropiat de adevăr. Eratostene trece drept întemeietorul geografiei ştiinţifice si al cronologiei istorice. lucrările sale de geografie si istorie. dar care. F0!u Hossi'o. în raport cu toate cele precedente. din care se desprind. E R E H T E I O N [E R E K H T H E l O N]. R. de un arhitect al cărui nume n-a ajuns p î n ă la noi. Operele sale literare s-au pierdut. corpul central are două părţi fără comunicaţie între ele: la est un sanctuar al Atenei. Totuşi Tabelele s a l e cronologice încep cu războiul troian. fie mitice. două porticuri de d i m e n s i u n i inegale. Ele au 21 i meritat pe drept cuvînt să ajungă şi să rămină clasice pînă în zilele noastre. filolog. Harta geografică a pămîntului lucrată de el reprezintă un progres considerabil. tostene a fost in acelaşi timp poet. A fost construit aproximativ î n t r e 430 şi 418. judecind după ingeniozitatea pe care a dovedit-o. autorul Propileelor. Ultima treime a s·»colului iii V-len. dar cunoaştem. mai ales datorită lui Strabo. Erehteionul se compune dintr-un corp central. precedat de o colonadă ionică: . F.t r*?· teionui văzut dinspr·· vest. Erehteionul de pe Acropolea ateniană nu era numai templul lui Erehteu : în incinta sa de 30/15 m el adăpostea nu mai puţin de nouă sanctuare. printre altele. la nord şi la sud. geograf. Et a c a l c u l a t . In interior. ar putea fi Mnesicles [vezi numele]. lungimea circumferinţei terestre printr-o metodă nouă. istoric. care s î n t de m î n a î n t î i .

După cît se poate deduce d i n p u ţ i n e l e r u i n e conservate. orientat pe direcţia nord-sud. în ceea ce p r i v e ş t e portic u r i l e . f r i z e l e erau consacrate u n o r legende l o c a l e . d i n cauză că avea un s i n g u r acoperiş. cam Îa j u m ă tatea î n ă l ţ i m i i . Faţada d i n s p r e vest consta dintr-un zid pe care. în spec i a l aceea a l u i Erihtonios. o dată pe an. Foio Hass/σ. 219 . u n a în j u r u l c o r p u l u i central. aşezat în parte pe m o r m î n t u l l u i Cecrops. el adăpostea l o c u l u n d e se m a i vedea urma f u l g e r u l u i care îl lovise pe Erehteu. o r i e n t a t e de la vest la est. ce dădea la f i e c a r e extremitate î n u n u l d i n c e l e d o u ă p o r t i c u r i menţionate. era cel d i n s p r e n o r d : s u b bolta s u s ţ i n u t ă d e şase coloane. V e s t i b u l u l adăpostea i z v o r u l sărat pe care Poseidon îl făcuse să ţîşnească l o v i n d într-o stîncă cu t r i d e n t u l său în t i m p ce se certa cu Atena. la vest două capele alăturate. de o parte. Erehtei o n u l era î n c o n j u r a t de două frize. Cele şase c a r i a t i d e . două preotese în c u r s u l u n e i c e r e m o n i i s f i n t e . sugerează poate fetele purtînd pe cap coşul în care erau p u s e obiectele m i s t e r i o a s e d u s e d i n E r e h t e i o n î n s a n c t u a r u l î n v e c i n a t a l Afroditei. ascundea scara secretă pe care urcau. fiecare consacrată la cîte două personaje: Erehteu şi Poseidon.F hteionul. porticul cariatidelor. se intra p r i n t r .u n v e s t i b u l î n c h i s . ele c o n s t i t u i a u i n t r ă r i l e în partea Ereht e i o n u l u i ce nu aparţinea Atenei: porticul p r i n c i p a l . erau aşezate patru coloane. c u care a r h i t e c t u l a î n l o c u i t coloanele o b i ş n u i t e . cealaltă în partea de sus a p o r t i c u l u i nordic. P o r t i c u l s u d i c . întregul e d i f i c i u lăsa o aparenţă de unitate. In aceste capele. Hefaistos şi e r o u l Butes de c e a l a l t ă . cu aspect m o n u m e n t a l .

originile cetăţii lor se pierdeau în negura timpului şi anumite puncte ale istoriei lor rămîneau nelămurite. provocînd astfel m î n i a zeului. se ridică deasupra celorlalţi. P. una din fiicele regelui Cecrops. pune automat î n mişcare aceste divinităţi. A avut numeroşi urmaşi. rugînd-o să nu ridice capacul. De aceea ei nu fac totdeauna diferenţă între Erihtonios şi Erehteu [vezi cuvîntul]. Amintirile istorice ş i tradiţiile religioase făceau ca Erehteionul să treacă în ochii atenienilor drept locul cel mai vrednic de consideraţie de pe Acropole. pe aedjl Demodocos. destul de apropiat de cel pe care îl dăm astăzi c u v î n t u l u t erou. Chiar pentru atenieni. D. care l-a trăsnit chiar în locul unde se va ridica rnai tîrziu Erehteionul [vezi cuvîntul]. P. cităm doar templul lui Apolon Dafneforos. în aer liber. l-a omorît pe Eumolpos. p e muntele Erimant din inima Peloponezului Heracles a săvîrşit. unde creştea măslinul pe care Atena îl dăruise poporului său. Eriniile intervin în viaţa oamenilor ca să pedepsească sacrilegiile. la porunca lui Euristeu una din cele douăsprezece munci: a prins de viu mistreţul ce de asta regiunea. într-un război'contra oraşului Eleusis.cred e că el este primul care a înhămat patru cai |a un car şi că a instituit Panateneele în cinstea zeiţei Atena. s-au omorît aruncîndu-se de pe Acropole. spre vest. îl găsim pe un vas din secolul al Vl-lea. D. E R E H T E U [ E R E K H T H E U S ] . nu este si cel mai răspîndit la greci. Homer numeşte eroi (heroes) pe toţi cei care. care îl urmăresc ca nişte cîini. p. templul lui Dionisos şi un teatru. Zeiţa a ascuns copilul într-un cos. dar Eriniile s î n t personificarea conştiinţei. P. E R l S. pe Clitemnestra. se întindea un mic loc împrejmuit. De exemplu. Alături de clădire. lui i se atribuie multe binefaceri.D. epocă în care alegoria este la modă. Distrus la începutul secolului al V-lea de perşi. Divinităţi foarte vechi si foarte puternice. D. Din curiozitate. prin meritele lor. E R E T R l A. pe care l-a dat în păstrare Aglaurei. a fost reconstruit destul de repede. héros e mai î n t î i fiul unei fiinţe ERIHTONIOS [E R l K H T H ON l O S]. iar în dreptul figurii e menţionat numele. care se pare că a domnit şi el la Atena.încadrate de doi pilaştri. cu un frumos grup statuar (Tezeu răpind pe Antiope). văzînd alături de copil un şarpe care îl păzea. îl înnebunesc şi nu-i dau o clipă de răgaz. Primul s-ar fi născut din dorinţa pe care o simţise Hefaistos pentru casta zeiţă Atena. Oreste. Sub clădire s-au găsit resturile unui palat din epoca miceniană. Nepotul lui Erihtonios [vezi numele]. Spiritul concret al grecilor probabil η-a formulat această noţiune în mod foarte clar. P. 220 . îngrozite. Aglaura şi surorile sale n-au ascultat-o pe zeiţă. Dintre monumentele ale căror ruine mai supravieţuiesc. ca şi pe Ahile sau chiar pe toţi danaii laolaltă. Pentru ei. E R O I I [HEROES].D. Antropomorfismul grecilor a transformat noţiunile abstracte î n divinităţi H Eris (cearta) apare personificată încă de la Hesiod. fiul lui Poséidon. Se. P. celălalt fiind Chalcis. ucigîndu-si mama. Erihtonios a ajuns rege la Atena. Eretria era unul din celedouă mari oraşe ale Eubeei. E un personaj care η-a inspirat de loc pe artişti. încă din timpurile cele mai străvechi. Numeroase picturi pe vase îl reprezintă pe erou ducînd în spinare fiara. pe care se pregăteşte s-o arunce în butoiul în care tiranul Euristeu se refugiase înfricoşat. Succesul său la pictori se va afirma începînd cu sfîrşitul secolului al V-lea. p Q ERIMANT [E R Y M A N ΤΗ Ο S].D E R I N I I L E [ERINYES]. Dar acest'sens. au deschis capacul şi. d a t î n d din jurul anului 500.

în 472. se consacrau heroo (pluralul de la heroon) unor oameni care se evidenţiaseră în ochii concetăţenilor prin merite de tot felul. în secolul al V-lea şi al IV-lea. Ei intervin în împrejurările critice. duşmanul iubirii. cu particularităţi care le distingeau de cele închinate puterilor cereşti nemuritoare. ca să-i joace această piesă. ca Harmodios şi Aristogeiton. adesea cu aripi. Eschil reprezintă trilogia tebană.Doritoare si al unei d i v i n i t ă ţ i . familiile aduceau tuturor morţilor onorurile rezervate odinioară figurilor legendare şi fiilor de zei. de pildă. De la s f î r ş i t u l secolului al Vl-lea este înfăţişat şi singur. în Beoţia. zeiţă care a avut cu Ares î n c ă un fiu. totuşi se pare că eroii se bucurau de o soarta privilegiată in viaţa de dincolo. în decursul epocii el en i st ice şi. a obţinut un triumf cu Pers//. mai modeşti. la ceea ce s-ar putea numi'„prima generaţie de eroi" s-au adăugat alţii. l-a invitat la curtea sa. D E R O S. D. în esenţă erau rituri funerare. şi părînd că zboară în văzduh în căutarea unei victime. nu apar în primele reprezentări ale zeului. sub forma unei pietre necioplite. î l vedem reprezentat adesea alături de Afrodita. Cel mai celebru dintre ei. se conta pe bunăvoinţa lor. ca să se deosebească de cele dedicate zeilor. Eros ia parte la numeroase aventuri. în particular sau public. întors la Atena. Eros cu Psihe. dar η-a cîitigat primul loc la concursul de tragedie decît în 484. în chip de adolescent. Poet tragic din Atena (525—455). Eschil s-a născut la E l e u s i s şi a luptat la Maraton (490) şi la Salam ina (480). toţi au rămas pentru muritori un obiect de cult. A debutat în teatru la douăzeci ş i cinci de ani (500). oa menilor gelerofon. Eros s-a născut odată cu Pămîntul. Zeul iubirii nu a fost totdeauna băieţelul graţios care săgeta i n i m i l e poetice ale îndrăgostiţilor cîntaţi de un Teocrit sau Longos. titlul de erou se conferea cu mai multă libertate. pe Anteros. deşi erau simpli muritori. cărora natura lor excepţională le permitea să săvîrească fapte ieşite din comun. Eros a fost considerat fiul lui Hermes şi al Afroditei. încă mai mu It. ci mai ales de la începutul secolului al IV-lea. începuturile sale au fost deci anevoioase. Se credea că oamenii care aduseseră statului servicii deosebite puteau să aibă şi după moarte o influenţă binefăcătoare asupra lui. întemeietorii de colonii — arkbegefo/ —. Atunci se naşte legenda romanţioasă şi filozofică ce asociază sufletul cu dragostea. Mai t î r z i u şi-a pierdut acest aspect primitiv. Era adorat la Tespiai. Ele se celebrau î n general la heroon. alţii doar în regiunea în care s-au manifestat. pe friza Partenonului arată ca un copilaş căruia mama sa Ii arată procesiunea. Probabil sub influenţa preocupărilor c i v i c e şi a noilor idei morale. Heracles. Rolul lui Eros creşte în literatura şi arta epocii elenistice. în perioada romană. a fost admis după moarte ţn Olimp· Chiar dacă această onoare η-a fost acordată şi celorlalţi. Legendele eroilor datează cel puţin din epoca miceniană şi rămîn v i i în credinţele populare. din care ne-a rămas o singură tragedie: Cei şapte contra 221 . considerat mormîntul eroului omagiat. Sub această formă nouă. de exemplu Heracles si Tezeu participă personal la bătălia de la Maraton. Hieron. . rănind a t î t pe muritori. c î t şi pe zei. E S C H I L [A l S K H Y L O S]. au fost şi ei consideraţi eroi. începînd încă din epoca arhaică. P. cind publicul grec devine mai accesibil sentimentalităţii. Perseu şi mulţi alţii. cei care dăduseră o viaţă nouă cetăţii. astfel că cetăţenii le invocau protecţia ş i . tiranul Siracuzei. în orice caz. deci superior prin î n s ă ş i originea sa Tezeu. Aceste cu Ituri se numeau eroice. pentru obţinerea unor anumite favoruri. După teogoniile cele mai vechi. Arcul şi săgeţile. li se aduceau sacrificii ş i . unii (ca Heracles) în toată lumea greacă. P.i adorau. c î n d artiştii pun accentul asupra caracterului său maliţios. care pentru noi constituie simbolul lui.

chemat din mormînt de incantaţiile corului credincioşilor. Eschine a fost 222 .Tebei. prin siguranţa simţului său dramatic. care nesocoteşte limitele fixate de destin condiţiei umane.. După aceea Eschil pleacă din nou In Sicilia şi moare la Gela. ce nu exclude totuşi expres i i l e şi pasajele foarte realiste. în Cei şapte contra Tebei. care doreau s ă " le ia în căsătorie cu sila. chiar dacă Zeus. prost plătită. a cărui soartă e în joc. prin abundenţa de imagini puternice şi expresive. Zeii. cel puţin a devenit drept. Rugătoarele. de propriul ei fiu Oreste. spaimă şi groază. urmărit mereu de Erinii. adică „cele binevoitoare". Apariţia bătrînului rege Darius. şi teatrul său. ecorul Danaidelor. celelalte părţi (pierdute) ale trilogiei din care făcea parte această tragedie conchid că. Acest optimism lucid si întărit de o credinţă care nu e oarbă. scrisă la opt ani după bătălia de la Salamina. R. se duce la Delfi. Eteocle. este în cele din urmă iertat. cum spune Aristofan. fiindcă tatăl său exercita profesiunea. învingătorul Troiei. răzbunătorul lui Agamemnon. toţi actorii şi corul (Oceanidele) s î n t divinităţi. se întoarce în palatul său de la Micene. care exalta sentimentul naţional al atenienilor. cuvinte compuse. sînt oare drepţi? Eschil pune problema aceasta în Prometeu. De acum înainte Eriniile. în centrul gîndirii teologice a lui Eschil se află Nemesis. şi care î ş i caută neobosită o justificare raţională în vechile mituri. Lirismul din părţile corale se distinge prin forţă şi strălucire. Oreste. care şi-a omorît mama. E S C H I N E [A l S K H l N E S]. voinţa divină are totdeauna un sens. Orator atenian. Eschil . In Prometeu înlănţuit. fiindcă a ascultat de zei. tragedie „teologică". chiar atunci cînd pare obscură. îl achită. zeul suprem. prin forţa imaginaţiei sale creatoare. oricît de cumplit zugrăveşte destinul omului. unde Areopagul. ci im. născut în 390. cumplitele furii răzbunătoare. urmărite de verii lor. capitala imperiului persan. singura trilogie greacă păstrată în întregime. Ca şi contemporanul său Pindar. presionează şi ameţeşte. Prin nobleţea inspiraţiei sale. Omul trebuie mai î n t î i să se silească s-o cunoască. e o scenă de mare forţă dramatică. are desigur structura cea mai arhaică: elementul liric predomină şi adevăratul protagonist. ei înşişi. uneori foarte lungi). este în cele din urmă optimist. η-a fost totdeauna drept. Tragedia lui Eschil este o reprezentaţie foarte fastuoasă. despre care s-a spus recent că ar fi o piesă tîrzie în cariera lui Eschil. Din cele nouăzeci de tragedii şi drame satirice scrise de Eschil ne-au rămas doar şapte tragedii. A avut o tinereţe săracă. e rezultatul unei lungi şi crude dezbateri de conştiinţă. nu cucereşte. in Broaştele lui Aristofan apare ca un suflet pasionat şi mîndru. Hoefbre/e: Cliternnestra e ucisă. adică Justiţia divină: Xerxes şi Agamemnon sînt victimele orgoliului lor. printr-un ton aproape mereu nobil şi emfatic. Pentru Eschil. tribunalul instituit de Atena. care î ş i apăra patria contra coaliţiei celor şapte căpetenii organizate de Polinice. Eschil arată consecinţele acestei victorii greceşti la palatul regal din Susa. este poate figura masculină cea mai frumoasă din tot teatrul grec. Lui Eschil i se datorează mai multe inovaţii tehnice [vezi T r a g e d i e ] . însuşi Pericle a fost horegul [vezi cuvîntul] acestei piese. iar apoi să i se supună în faptele sale. unde este ucis de soţia sa Clitemnestra . F. Eschil este fără îndoială cel mai mare dintre poeţii tragici ai Greciei. în sfîrşit cele trei piese legate între ele ale trilogiei Orestia: Agamemnon: căpetenia aheilor. la rîndul său. ce naşte în spectator nelinişte. vor deveni Eumenide.a învăţat poporul". Stilul său se caracterizează printr-un vocabular bogat în creaţii lexicale (neologisme. în Perşii. Eschil e un spirit credincios si un teolog înclinat să mediteze mereu asupra zeilor. de învăţător. ca să se purifice de matricidul săvîrşit la porunca lui Apolon. Eumenide/e: Oreste. în 458 urmează triumful O rest ie i. frică. apoi la Atena.

propusă de Ctesifon drept recompensă c i v i c ă pentru Demostene. A pierdut î n s ă în ultima . punînd animalele să vorbească în locul oamenilor. Eschine a c î ş t i gat primele două procese: Timarhos a fost condamnat pentru comportare imorală şi a dispărut din viaţa politică. Cuvîntul lui Eschine sună uneori cam gol. Esop ar fi trăit în secolul al Vl-lea şi ar fi fost un sclav de origine frigiană sau lidiană. Fabulistul a devenit o figură legendară. E l ştia să înflăcăreze şi să destindă auditoriul. Scenă p i c t a t a î n interiorul unei pe a pictorului .. Neputînd-o plăti. Cele trei discursuri rămase de la Eschine sînt toate legate de lupta fără milă contra lui Demostene: (1) împotriva lui Timarhos (345). C el e adu n aţe în culegerea ce poartă numele lui Esop sînt în proză. Circa 470. Esop ar fi avut acelaşi stăpîn ca şi faimoasa curtezană Rodopis. Arhiloh Vulturul si vulpea. apoi actor. F. indignarea şi sarcasmul. Nu ştim cînd şi unde a murit. în cursul întregii sale cariere.manşă" : în 330. cam la v î r s t a de patruzeci de ani. să plătească o amendă de o mie de drahme. ceea ce I-a obligat. scrib. Aceste fabule erau scrise In versuri. R. dar mult mai puţină forţă şi personalitate. pe ladmon din Samos. E S O P [A l S O P O S]. în calitate de acuzator. A fost el oare. M u z e u l V a t i c a n u l u i . ca şi cel al sofiştilor. în orgoliul său naiv. fără să-l cumpere. denunţă progresele ameninţătoare ale lui Filip. discursul lui Demostene Despre coroană i-a convins pe judecători şi Eschine η-a obţinut nici măcar o cincime din voturi.p p vorbind c u o vulpe. şi poate la Rodos. Un om care a izbutit să-l învingă de două ori pe teribilul său adversar era desigur un mare avocat. care dorea neapărat să menţină pacea ajungînd la o înţelegere cu Filip. Oratorul mînuieşte cu o artă desăvîrşită vehemenţa şi ironia. unde îl atacă pe acest aliat al lui Demostene care îl acuza d e t r ă d a r e c u ocazia soliei trimise de atenieni la Filip (346). era foarte sensibil la linguşirile cu care îl copleşea regele. Eschine a fost achitat. strălucitoare şi frumoasă. s-a exilat şi a plecat să profeseze meseria de retor în Asia. 223 . Poate că abilul macedonean a ştiut să-l amăgească. la Efes. aşa cum îl acuză adesea Demostene. după bătălia de la Cheroneea (338). replică la discursul lui Demostene pe aceeaşi temă. Din toate timpurile. un trădător vîndut lui Filip ? Faptul η-a putut fi dovedit. purtătorul de cuvînt al partidului patriotic care chema la rezistenţă.VioUet. apoi. Primul său discurs. De atunci Eschine va rămîne. Foto A' inori. î n a i n t e de a ajunge secretar al Consiliului şi de a se urca la tribuna Adunării.din Bologna". dar Eschine şi-a schimbat repede atitudinea si s-a raliat partidului lui Eubul. Eschine gîndea sincer că Atena are nevoie de pace ş i . (2) Despre solia trădătoare (343).. principalul adversar al lui Demostene. Are mai multă graţie şi spirit decît Demostene. (3) împotriva lui Ctesifon (330). ca să încheie pacea lui Filocrate. grecitor le-a plăcut să-şi exprime experienţa de viaţă în apologuri. în procesul coroanei. cînd procesul despre solie s-a judecat în fond. Hesiod a scris fabula Privighetoarea si Eretele. din 348. în orice caz asiatică. Dacă ar fi să ne luăm după spusele lui Herodot. dar forma e pură.

Muzeul din Halcis. era Termos. ce se întindea nord de golful Corint. Foto Hi'mer. Aceşti ţărani. dispreţuiţi altădată. războinici neînfricaţi. fiindcă se pot urmări transformările fiindcă ne-au suferite de planul iniţial şi păstrat multe elemente decorative din templul clădit în secolul al Vll-lea (metope pictate şi antefixe din lut ars). autoritatea la Delfi prin persoane interpuse. Î n a i n t e de a muri. p E T E O C L E [E T E O K L E S]. Trăiau risipiţi î n cătune şi singurul oraş important. unul după altul şi pe aceleaşi fundaţii. de la s f î r ş i t u l secolului al IV-lea. dar nu putem stabili ce anume aparţine realmente lui Esop. Eubeea. în comed i i l e sale. Fragment din frontonul templului lui Apolon din Eretria. Socrate ar fi pus în versuri unele din fabulele s a l e . l-au acuzat pe nedrept de sacrilegiu şi l-au condamnat la moarte. Sfirşitul secolului al Vl-lea. D. De la începutul mileniului l se ridicaseră aici. Locuitorii din Delfi. Dar Etolia a început să aibă o importanţă politică abia în timpul epocii elenistice: locuitorii ei. într-o ligă care cuprindea întreaga ţară. Aristofan face mai multe aluzii la fabulele lui Esop. R. au început să fie luaţi în consideraţie. V e z i C e i ş a p t e contra Tebei. ea merge paralel cu coastele Beoţiei şi Aticei.Tezeu răpind p? Antiops ('). soteriile. Liga se extinde. la vest de Locrida şi de Focida.. c î m p i e î n t i n s ă şi muntoasă. Grecia mai această ligă. dar şi-a făcut şi duşmani. 224 . unde i s-a ridicat o statuie. din Fedon. şi aproape în tot cursul secoluCu fabulele pe care le născocea şi le povestea în timpul călătoriilor sale şi-a cîştigat o mare reputaţie. E una din insulele cele mai î n t i n s e din mările greceşti. simţindu-se jigniţi de ironia s a . Etolia era o a ETOLIA [A I TO L l A]. dar foarte modest în comparaţie cu cele din restul Greciei. După relatarea lui Platon E U B E E A [E U B O l A]. etoliană î ş i măreşte treptat teritoriul şi influenţa ei Roma va î n v i n g e Macedonia şi ales graţie sprijinului dat de P. Aproape lipită de continent. Fabulistul s-a bucurat de o mare celebritate la Atena. Colecţia de fabule esopice care ne-a parvenit conţine peste 350 de fabule. Ea instituie în acest sanctuar respectat de toţi o sărbătoare nouă. Grecii i-au considerat mult timp pe etolieni drept barbari. au ştiut să se organizeze. de care se lui al Ill-lea liga etoliană î ş i exercită. mai multe temple ale lui Apolon: monumente preţioase pentru arheologi.

pe care a mărit-o la 350 de trireme. şi astfel a putut să refacă marina de război. azi ne apare ca perfect conformă concepţiei unui ministru de finanţe ideal. decît să joace un rol politic în lume. în timpul războiului peloponeziac (411). dar niciodată înaintea lui expunerea problemelor nu fusese făcută cu atîta rigoare. era profesor de matematică la Alexandria.apropie pînă la 60 m în strivitoarea Eurip. era duşmanul aventurii şi s-a opus lui Demostene. trimit pînă departe coioni care întemeiază oraşe în Sicilia şi pe ţărmurile de nord ale Mării Egee. care predica războiul contra lui Filip. să creeze rezerve şi să asigure ţării venituri regulate. Chiar dacă politica sa nu se potrivea cu situaţia tragică în care se găsea atunci Atena. Euclid a c h e m a t u n s c l a v ş i i-aspus: „Dă-i o drahmă acestui tînăr. De matematicăşi astronomie. o compilaţie. avînd grijă. Din acel moment Atena se va strădui să-şi impună hegemonia asupra acestei insule prospere şi atît de apropiate. Unul dintre elevii săi întrebîndu-l ce profit i-ar aduce învăţarea geometriei. Ca orice gospodar. Către sfîrşitul secolului al Vl-lea. în minereuri. Atena pierde Eubeea. dar alipeşte cea mai mare parte dintre cetăţile ei la Confederaţia pe care o organizează în 378. în cîmpii ce se întind între şirurile de munţi. în secolul al Ill-lea. Arhimede (387 — 212) şi Apolonios (260—200). constituie manualul de geometrie prin excelenţă. că avea o fire indulgentă şi că dispreţuia utilitatea practică a ştiinţei. în sfîrşit. Eubul e u n exemplu foarte rar î n t î l n i t în Grecia. măslini şi cereale şi. şi în special la Atena. decît să lupte contra duşmanului ce-i ameninţa patria. matematicianul 225 . încep săducă oviată autonomă. căci destul de multe teoreme fuseseră demonstrate încă înaintea lui Euclid. între 371 şi 358. Fără îndoială. Eubeea redevine protectorat atenian pînă în 350. d e om politic care e în primul rînd un tehnician. începînd din 354 şi probabil timp de opt ani consecutiv. Ea trimite în Eubeea cleruhi [vezi C l e r u h i e] şi înăbuşe toate eforturile eubeenilor de a se elibera. Bogăţiile sale constau în păduri ce acoperă povîrnişuri le munţilor. să construiască un arsenal şi să restaureze portul Pireu. cu un refuz atît de categoric de a accepta afirmaţii contestabile. Cu toate aceste vicisitudini.D. opera era. Una din atribuţiile sale Principale era gestiunea fondului numit theor/ko. se ocupă Euclid (330—270). la care s-au adăugat greci din Peloponez şi din insule. sub dominaţia tebană. cînd trece sub autoritatea macedoneană. Despre Euclid se ştie numai că. E U B U L [ E U B U L O S ] . Are un relief destul de pronunţat (muntele Delfi se înalţă pînă la 1743 rn). Eubul a administrat finanţele Atenei. Eubeea s-a preocupat mai mult să asigure prin agricultură şi comerţ prosperitatea cetăţenilor ei. într-o oarecare măsură. cărţile 14 şi 15 fiind adăugate ulterior). bogate ţn viţă de vie. EUCLID [EUCLEIDES] GEOM E T R U L. La început Eubeea a fost populată de coloni tesalieni. Eretria şi Halcis. pe la anul 300. acea subvenţie acordată cetăţenilor săraci ca să-şi poată plăti locul la teatru. ceea ce i-a adus din partea celebrului orator acuzaţia de duşman al binelui public. Eubul s-a străduit să combată risipa şi să creeze venituri noi. cu o ataregrijă pentru înlănţuirea logică a ideilor. Elementele lui Euclid. ştiinţele. P. de traci şi dedriopi. templu din care s-a păstrat un grup sculptural de î n a l t ă calitate artistică: Tezeu răpind pe Ant/ope. fiindcă vrea să cîştige ceva din ceea ce învaţă". cele două oraşe principale. înainte de toate. în faţa oraşului Halcis. în fruntea cărţii î n t î i a Elementelor (lucrarea are 13 cărţi. P. care ar prefera să strîngă bani pentru plăcerile atenienilor. desprinse de ceea ce le-a precedat sau le-a urmat. întresecolul al Vlll-lea şi al Vl-lea. insula e destul de bogată ca să permită eretrienilor să construiască un templu lui Apolon Dafneforos.D. de pildă. expulzatedin filozofie. După ce rămîne.

în consecinţă punctele pot fi considerate ca extremităţi ale liniilor (definiţia III) şi liniile ca extremităţi ale suprafeţelor (definiţia-VI). A fost unul din cei mai iscusiţi meşteşugari din cartierul Ceramic. adică cele car e definesc proporţiile". J. lungimea π-are lăţime (definiţia II) şi suprafaţa η-are decît lungime şi lăţime (definiţia V). cele două drepte. (Paul Tannery). axiome si postulate. Lucrările s a l e în acest domeniu au fost comentate de astronomul Hiparh (c i rea 161—126) ş i de poetul Arătos.-M. şi judecăţile constitutive ale ştiinţei s î n t cele care stabilesc similitudinea (noi am spune azi egalitatea) raporturilor dintre două mărimi. în sfîrşit. Cartea a şasea transformă studiul pur geometric al proporţiilor în aplicarea unei ştiinţe a proporţionalităţii în general. prieten cu Platon. în 361 a făcut parte din Academie. 8 şi 9 se referă la numerele raţionale (aritmetica).] cu proprietăţile lor nu numai pentru ecuaţia de gradul al doilea si pentru ecuaţia bipătrată cu coeficienţi raţionali. expunînd clasificarea iraţionalelor furnizate de „construcţiile geometrice [. care nu ne-au parvenit şi despre sensul căruia s-a discutat mult. P. a modificat teoria Ideilor. Cărţile 7.Cu cartea a cincea.. Ele se apropie de faptele stabilite prin experienţă şi. postulat al lui Euclid" avea să ducă. a făcut o lungă călătorie în Orient. B.n.).n. Primele patru cărţi ale Elementelor tratează despre geometria plană. a trăit aproximativ între 408 şi 355. Definiţiile ating maxirnum de claritate posibil. Eudoxos consideră că plăcerea e binele suprem. EUCLID [EUKLEIDES] SOCRAT I C U L . dar chiar.." Se ştie că abandonarea acestui .Printr-un punct al planului se poate duce o singură paralelă la o dreaptă. pe care a condus-o în timpul celei de a doua călătorii a lui Platon în S i c i l i a . Savant ş i filozof. e un element care η-are lungime. E U D O X O S D I N C N I D . constructor de aparate astronomice şi inventator al sistemului sferelor homocentrice. în sfîrşit Euclid formulează cinci întrebări sau postulatecare trebuie admise înainte de a începe orice căutare. Bolyai. în poem u l său Fenomenele (Phainomena) (circa 275).. se vor î n t î l n i în partea în care unghiurile s î n t mai mici decît două unghiuri drepte". 12 şi 13 despre geometria în spaţiu. Playfair va formula astfel acest postulat: . Axiomele sînt un fel de silogisme matematice: două lucruri egale cu al treilea sînt egale între ele (dacă A=B şi B = C. se enunţă astfel: „Dacă o dreaptă intersecteazădouă drepte. Euclid abordează incomensurabilele. în parte. pentru ecuaţia tripătrată". prelungite la infinit. Deşi a dus o viaţă austeră. scrie Léon Brunschvicg. Al cincilea postulat. se pare că începe o ştiinţă nouă. P. atunci C = A). . unde a cunoscut dualismul persan. A executat el î n s u ş i picturile care împodobesc anumite vase semnate de el.. la constituirea geometriilor neeuclidiene (Lobacevski. A fost de asemenea un mare matematician. de exemplu întregul e mai m are decît partea. Vezi Ş c o a l a d i n M e g a r a . care are ca obiect comparaţia mărimilor luate în general. Euclid este si autorul unei Optici (în care procedează ca în geometrie şi stabileşte că razele luminoase merg în linie dreaptă) şi al unui tratat de Porisme. S.alexandrin plasează o serie de definiţii. geometrii care s-au dovedit mai „potrivite" (şi nu „mai adevărate".. formînd unghiurile interioare de pe aceeaşi parte mai mici decît două unghiuri drepte. de 226 . Ca geograf. Elementul e atunci raportul mărimilor. Riemann etc. în ultimii ani ai secolului al Vl-lea. Punctul e ceea ce nu are părţi (definiţia l). în secolul al XVIII-lea e.. E U F R O N I O S [Έ U P H R O N l O S]. căci o geometrie nu poate fi mai adevărată decît alta) pentru interpretarea teoriilor moderne ale relativităţii generalizate. în cartea a zecea. „par să provină din tehnica artei de a construi". cărţiie 11. sau adevăruri evidente prin ele însele. cel rnai celebru.. în secolul al XlX-lea e. aşa cum scrie matematicianul Paul Tannery.

A trăit la sfîrsitul secolului al IV-lea şi în primele decenii ale secolului al Ill-lea. Panhaia. Euhemer le-a descris cu atîta pricepere. Autorul insistă asupra obiceiurilor. care persoana lui Euhemer ştim foarte puţin. Fragmentele cele mai întinse si mai valoroase ne-au fost 227 . pe gustul vremii: o călătorie pe mare în jurul Arabiei (zonă privilegiată pentru imaginaţia greacă) . apărută la începutul secolului al Ill-lea. FotoHifme r . dintre care cea mai frumoasă. şi se vede imediat că acesta e adevăratul subiect al operei: locuitorii din Panhaia dedicaseră un templu lui Zeus. P. era gravată în hieroglife o lungă povestire. î n c î t mult timp s-a crezut în existenţa lor reală. în care. care Ia rîndul său s-a inspirat din traducerea latină a lui Ennius. a castelor. descoperirea unor insule bogate. Circa 510 — 505. exemplu craterul lui Anteu păstrat la Muzeul Louvre. Euhemer reproduce acest text. Despre transmise de istoricul Diodor din Sicilia şi de Lactantius. se afla în mijloc. Prin formă. şi dacă a călătorit mult — despre toate acestea n-avem mărturii sigure. la Messina. Cunoaştem î n schimb foarte bine celebra sa lucrare Istoria sacra. pe o stelă de aur.Detaliu de pe un crater în forrnă de caliciu. apoi se pare că a deschis un atelier. Heracles şi Anteu. D. dacă a fost într-adevăr prietenul regelui Casandrosal Macedoniei. Apoi începe un al doilea roman inserat în cel d i n t î i . Dacă s-a născut în Sicilia. era un fel de utopie politică. Romanul iui Euhemer avea toate calităţile ca să placă. colaborînd cu mai mulţi pictori decoratorii dintre care cel mai cunoscut este pictorul olarului Panaitios. sau la Mesenia din Peloponez. care i-ar fi încredinţat funcţii foarte înalte. a colectivismului moderat de acolo. Muzeul Louvre. E U H E M E R [E U E M E R O S]. pictat de Eufronios.

din vremea cînd d o m n e a u pe pămînt. luate adesea d i n s u r s e de m i n a a doua. practica apoteozei apăruse încă de pe a t u n c i chiar în G r e c i a . E U M E U [E U M A l OS]. r o l u l important pe care îl acordau e r o i l o r — la o r i g i n e s i m p l i m u r i t o r i —. inventatori binefăcători sau chiar cuceritori. j P. cînd acesta a debarcat în secret în Itaca. î n u m i l a s a îndeletn i c i r e de porcar. A doua parte a p o v e s t i r i i de pe stelă se referea la a l ţ i zei. T e n d i n ţ a de a autentifica toate v a r i a n t e l e locale a l e f i g u r i l o r d i v i n e . soţia poetului m i t i c Orfeu. E u h e m e r i s m u l nu va întîrzia să se îndepărteze.l e a ) la î n m u l ţ i r e a n u m ă r u l u i .zeilor" s i l a d i m i n u area importanţei lor. cu condiţia să nu se întoarcă înapoi s-o privească 228 . de p ă r i n t e l e său. Neconsolat. era p r o b a b i l foarte gustată în acea v r e m e d e p u b l i c . Cronos şi Zeus. F i u d e rege ajuns sclav. Poet comic atenian din secol u l al V-lea [vezi C o m e d i e J . în al doilea rînd. apoteozaţi în t i m p u l v i e ţ i i sau după moarte. M a i î n t î i î n s u ş i antrop o m o r f i s m u l reprezentărilor religioase ale grecilor.l nege în mod radic a l . D. în r e a l i t a t e însă m u l ţ i nu ştiau n i c i măcar n u m e l e a u t o r u l u i Istoriei sacre. Această degradare a in. în această p r i v i n ţ ă . o răspîndire largă. de a căuta o transpu- nere prozaică pentru f i e c a r e d in a t r i b u t e l e l o r . s p i r a ţ i e i o r i g i n a r e este încă şi m a i c l a r ă la s c r i i t o r i i creştini. o e v o l u ţ i e s p i r i t u a l ă recentă făcuse m i n ţ i l e mai receptive la asemenea idei : pe de o parte. o argumentare concretă şi convingătoare. Dacă facem abstracţie de textele în care natura u m a n ă a zeilor e dedusă din v i c i i l e . în s p e c i a l Apolon şi Artemis. a fost muşcată într-o zi de un şarpe şi a m u r i t . S-a vorbit m u l t despre euh e m e r i s m î n legătură c u e i .. incepînd cu s e c o l u l al I l l . în orice cazn-o contestă n i c ă i e r i şi citează p r i n tre i n i ţ i a t i v e l e valoroase a l e l u i Uranos faptul că le-a dedicat un cult. aceşti l e g i s l a t o r i . Povestitor u l era î n s u ş i Zeus. E U P O L l S. c r i t i c a r a ţ i o n a l i s t ă a legendelor eroice ş i critica filozofică a t r a d i ţ i i l o r r e l i g i o a s e s e arătau gata să s u b l i n i e z e elementele lor u m a n e (sau chiar prea umane). P. în fond. şi n u s ă ..relata faptele l u i Uranos. E u h e m e r i s m u l a l u a t l d u n i i aspectul u n e i d e m i s t i f i c ă r i m a l i ţ i o a s e · faptele o a m e n i l o r m a r i au devenit anecdote b a n a l e sau groteşti. iar cei ce-l c i t a u n-aveau n i c i o idee precisă despre opera sa. T e o r i i l e sale se referă n u m a i la zeii populari şi nu pentru a-i m i n i m a liza. e u h e m e r i s m u l a^t e n t i c a l P ă r i n ţ i l o r B i s e r i c i i se reduce aproape totdeauna la argumente accesorii. S e p a r e c ă a a d m i s d i v i n i t a t e a a ş t r i l o r . E U R I D I C E [ E U R Y D I K E]. s l ă b i c i u n i l e s i c r i m e l e lor. (deea că zeii fuseserăcîndva oameni. a căutat t i m p de douăzeci de a n i — cît a durat absenţa s t ă p î n u l u i său — să-i păstreze b u n u r i l e şi s-o ajute pe Penelopa să reziste l a s o l i c i t ă r i l e p r e t e n d e n ţ i l o r . va duce adesea pe c o n t i n u a t o r i i l u i E u h e m e r (au fost m u l ţ i . ci pentru a le d e f i n i m a i bine meritele. E u r i d i c e . replica elementului d i v i n pe care îl conţin stelele în transcendenţa lor. Pe de a l t ă parte. s c r i i t o r i i c r e ş t i n i — p o l e m i ş t i care căutau să denigreze p ă g î n i s m u l p r i n i s t o r i a scandaloasă a z e i l o r — n i c i n u p u t e a u g ă s i î n o p e ^ a l u i Euhemer u n m a t e r i a l p o t r i v i t i n t e n ţ i i l o r lor. S-ar putea spune că în ei e sădit un element d i v i n imanent întregii omeniri. Zeii erau de fapt oameni. tradiţiile locale care situau mormîntul d i v i n i tăţilor mai i m p o r t a n t e — t o a t e acestea favorizau succesul l u i Euhemer. acest rol şi l-a asumat Euhemer. erau prezentaţi ca nişte f i i n ţ e „aparte". dar aproape totdeauna prin calitatea şi efectele activităţii lor. Eumeu a fost cel mai credincios d i n t r e s l u j i t o r i i l u i U l i s e . Orfeu a plecat s-o caute în infern: graţie farm e c u l u i cîntecelor sale a putut pătrunde pe t ă r î m u l interzis al u m b r e l o r şi a o b ţ i n u t înv o i a l a s-o readucă pe pămînt pe E u r i d i c e . Mai ramînea să se dea acestei teze o formă s i s t e m a t i c ă . Pe de altă parte. el trebuia să gîndească d i v i n u l în termeni raţion a l i ş t i şi u m a n i ş t i . E l e c e l care-l recunoaşte p r i m u l pe U l i s e . căci A l e x a n d r u cel Mare s-a proclamat singur zeu.

Totuşi. Racine s-a inspirat din această piesă tragic atenian (480—406). Supărat că avea a t î t de puţin succes. devenită concubina lui Andromaca fiul lui (Andromakhe) (420): Eroina e văduva lui HecPirus. închis în camera sa de lucru. care soseşte tocmai în clipa aceea. la curtea regelui Arhelaos. Puţin apreciat în timpul v i e ţ i i . unde visează şi meditează toată ziua . Euripide a debutat în teatru în 455. care. ceea ce ar explica misoginismul din piesele lui. născut la Salam ina chiar în anul vestitei bătălii navale. în 408 a plecat în Tesalia. anul morţii lui Sofocle. Racine a imitat această tragedie în Fedra. el trăia foarte retras. /Medeea (431) e capodopera lui Euripide prin descrierea geloziei şi a caracterului n e î m b l î n z i t al eroinei. dar η-a obţinut decît de cinci ori premiul î n t î i . soţia regelui Admet din oraşul Fere. tragedie pierdută). deşi îndoliat. ni-l prezintă ca pe un poet orgolios şi solitar. Orfeu s-a întors către ea prea devreme. Peleu îi împiedică. A v î n d un caracter posomorit şi ursuz. Euripide. dintre care cel mai tînăr. care e condamnat să moară dacă nimeni nu consimte să i se substituie. Hecuba (Hekabe) : După cucerirea Troiei. Euadne (în Rugătoarele) şi Laodamia (în Protest /o os. loc temut din cauza unui curent dublu care provoacă un v î r tej foarte violent. înconjurată de soţ şi de copii. Aristofan 3 susţinut de mai multe ori că mama lui Euripide vindea hasmaţuchi si alte legume în piaţă. pe Molosos. iar Pirus e ucis de Oreste.cu picioarele în aer". Ea se răzbună apoi cu cruzime pe Polimestor. moare nevinovat. pe care Hermiona şi tatăl său Menelau vor să-l ucidă. Aristofan. Se pare că Euripide η-a luat de loc parte la viaţa publică. A lăsat trei fii. Tragediile sale au fost adesea reluate si probabil de aceea ni s-au păstrat de la Euripide nouăsprezece piese. se numea Eurip. mai multe decît aie lui Eschil şi Sofocle la un loc. călăuza sufletelor. Euripide a cunoscut după moarte o glorie mai mare d e c î t a celorlalţi doi mari tragici atenieni. ridice înapoi. dacă ar fi provenit dintr-o familie săracă. cum ar fi putut să urmeze cursurile costisitoare ale sofiştilor şi să se consacre apoi cu totul vocaţiei sale poetice l-a frecventat pe Anaxagora si pe Socrate. Ahile. Poet Alcesta (Alkestis) (438): Alcesta. preferind să trăiască în străinătate. A avut de la el un fiu. Hermes. Sespunecă a fost însurat de două ori si că a fost nefericit în ambele căsnicii. A scris nouăzeci şi două de piese. ci mai degrabă un mizantrop. Lăsîndu-se înduplecat de rugăminţile Euridicei. Eubeea e despărţită de litoralul atic printr-o strîmtoare a cărei lăţime nu depăşeşte 60 m . oferise lui Heracles o generoasă ospitalitate. D. a fost şi el poet tragic.fnalnte de a ieşi din infern. EURIPIDE [EURIPIDES]. Părăsită desoţul său lason. care a ajuns populară abia t î r z i u . a părăsit ingrata Atena. ca şi Eschil odinioară. Hipolit (Hippolytosj (428): Hipolit. apoi în Macedonia. ca să-l lovească î n ce avea mai scump. adică întins î n pat.. A murit la Pela în 406. care îl o m o r î s e pe fiul său Polidor. O legendă. Pe de altă parte. contrariată de aparenta lui indi'ferenţă. în împărăţia morţilor. misogin. anul morţii lui Eschil. Acestea s î n t următoarele 1 . a condus-o pe Eu. regele Traciei. o răpeşte Geniului morţii (Tbanotos) şi o redă lui Admet. în faţa oraşului Halcis. Hecuba. soţia lui Priam. Alcesta acceptă sacrificiul şi moare pe scenă. tor. Nu era propriu-zis un 229 . spune că Orfeu η-a putut rezista dorinţei de a-şi revedea soţia. î ş i vede fiica (Polixenia) jertfită de ahei pe mormîntul lui Ahile. fiul lui Tezeu. pe care îl chema tot Euripide. la douăzeci şi cinci de ani. Heracles însă. dar Euripide a adus pe scenă şi eroine minunate. care îi datora viaţa si cucerirea „Lîni i de aur". P. multe pasaje din Medeea exprimă revendicări „feministe". Medeea î ş i omoară copiii pe care îi avusese cu ei. care îl parodiază şi î ş i bate joc de el fără milă. acuzat pe nedrept de mama sa vitregă Fedra. izolat de lume. ca Alcesta. care se îndrăgostise de el. E U R l P [E U R l P O S].

mai mult dec î t Eschi l şi Sofocle. Euristeu vrea să omoare pe fiii lui Heracles („Heraclizii"). uciderea lui Astianax. concepute :_a forţe irezistibile. recurge la un procedeu comod. mai puţin grandios decît cel a! lui Eschil. într-o criză de nebunie provocată de Hera. cum spunea Aristotel. Apoi. Boconte/e. F. Lirismul său are mai mult graţie d e c î t forţă şi tinde cîteodată spre preţiozitate sau dulcegării. ci dusă de Artemis în Taurida (Crimeea). îndemînarea autorului dramatic iese prea clar la iveală Filozofia şi retorica dăunează verosimilului. a devenit paznic (neokoros) la sanctuarul din Delfi. care îi porunceşte s-o ia de soţie. Euripide e marele pictor al pasiunilor. Elena (Hélène) (412). probabil pe nedrept: Resus e regele trac omorît de Ulise în episodul Doloniei (lHâda. care fusese dusă în Egipt. caută să-l otrăvească. revelează o concepţie mai puţin pură despre artă. căci în nenumărate tirade Euripide. î n c e l e d i n u r m ă ' f i u i ş i mama se recunosc. Ifigenia îi recunoaşte la timp şi fuge cu ei. dar î i salvează Demofon. silită să se mărite cu un ţăran. Troienele (415): dramatizarea groaznicelor scene ce s-au petrecut la cucerirea Troiei: împărţirea femeilor între învingători. provocînd prin toate m ijloacele groaza şi mila. adică monologul în ca-e un personaj din piesă sau un zeu povesteşte subiectul. este recunoscut de sora sa şi o omoară pe Clitemnestra. eroul î ş i salvează la început copiii. se opune noului zeu şi e s f î ş i a t de bacante. locuieşte la ţară. Dar atunci apare un deus ex machina.în Andromaco. Cînd îi sînt aduşi Oreste şi Piiade. ce povesteşte şederea lui Ulise şi a tovarăşilor săi în peştera lui Polifem. Silen şi fiii s ă i Satirii. î ş i exprimă ideile prin gura personajelor. în expunerea temei pieselor sale. 230 . printre care se află şi mama sa Agaue. unde a devenit preoteasa acestei zeiţe. mai ales din H i p s i p i l a şi din Antiopo. s a c r i f i c i u l Polixeniei. If i gen ia (Iphigeneia) m Taurida: fiica lui Agamemnon η-a fost sacrificată la Aulis. cîntul X). Feniciene/e: un fel de . Creusa. Oreste ("Orestes) (408): fiul lui Agamemnon. Ciclopul. elevul sofiştilor. El s-a jucat efectiv cu nervii publicului. Teatrul lui Euripide. vine Oreste. incendierea oraşului. piesă cu subiect paradoxal: Paris fuge Ia Troia numai cu fantoma adevăratei Elene. Heraclizii (Herakleidai)'. pune stăpînire pe palatul lui Menelau şi vrea s-o ucidă pe Hermiona. Pentru deznodămînt Euripide a apelat mai des decît predecesorii săi la facilii deus ex machina. Euripide a fost. Acolo o găseşte Menelau după războiul troian. în această funcţie trebuie să ucidă pe toţi străinii nou-veniţi. fiul lui Apolon şi al Creusei. Dar creatorul Medeei. R. condamnat la moarte pentru uciderea Clitemnestrei. îi omoară cu m î n a lui. aduc în acest episod eroic o notă burlescă. a cărui autenticitate a fost contestată. ion: Ion.. ce distrug orice sentiment de pudoare şi de milă.rezumat" dramatic al întregii legende tebane. potrivă. care evocă stabilirea cultului orgiastic al lui Dionisos "n Beoţia: Penteu. care sileşte pe tebani să înapoieze cadavrele celor şapte căpetenii. iar Ion încearcă s-o ucidă pe Creusa. Heracles furios'. dramă satirică. al Fedrei şi al Alcestei a fost cu toate acestea un mare poet. Fiica lui Agamemnon. piesă religioasă şi mistică (sau di m. dragostea şi gelozia. Resus. Electro (412): Euripide reia o temă tratată de Eschi! în Hoeforele şi de Sofocle în Electro. regele Tebei. crezîndu-l fiul soţului ei Xutos. abandonat la naştere. ca în cîntul IX din Odiseea. Apolon. în sfîrşit. dar artificial: prologul. fiul lui Tezeu si regele Atenei. mai puţin nobil decît cel al lui Sofocle. „cel mai tragic" dintre poeţii dramatici. pe care nu voiau să-i îngroape. Ifigenia "in Aulida: Ifigenia e sacrificată de ahei ca să obţină un v î n t prielnic pentru plecarea flotei. cu tendinţe raţionaliste?). dar Artemis pune în locul fetei o căprioară. Au mai rămas fragmente importante din multe alte piese ale lui Euripide. Rugătoarele (418): elogiu adus Atenei şi fui Tezeu. pe care voia să-i omoare uzurpatorul Licos. Prin aceasta Euripide anunţă poezia elenistică. care s î n t sclavii Ciclopului.

Generozitatea donatorului era răsplătită printr-un decret onorific. E V A N T A I . unde a întemeiat Teba. E U R O T A S. M i j l o a c e l e materiale le permiteau să construiască clădiri somptuoase. D. Foto L. Din s e c o l u l al IV-lea. în multe dintre statele lipsite de bani au început să se înmulţească donaţiile pentru diverse fundaţii. P. D. Metopâ a templului G din Sçlinus. albastră sau albă. un fel de glorie deşartă care-i face pe oameni să-şi lege numele de un anumit act de binefacere pentru comunitate. grecii bogaţi Pînă în zilele lor un donează ţării prin comerţ sau industrie s-a produs paralel cu sără- s p i t a l sau un monument. S t r a n i u l cuplu a traversat astfel mările şi a ajuns în Creta. în mod spontan. Epigonii [vezi cuvîntul] ce-si disputau moştenirea lui Alexandru cel Mare au început să imite exemplul acestor persoane particulare. din bucăţele de lemn subţire) din m î n a femeilor elegante. o t î - nără prinţesă f e n i c i a n ă . care au păstrat numele lui Atal şi al lui Eumene. Atena crease încă de mult sub forma Jeiturgiilor" [vezi c u v î n t u l ] un fel de evergetism impus. Acest fluviu care traversează Laconia era vestit pentru apa sa rece. Generozitatea este una din trăsăturile caracterului grec. V O T Mau. get era ceea ce numim azi un mecena ş i . 231 . o m î n c a r e foarte picantă. a cărei savoare nu era de loc apreciată de ceilalţi greci. evergetismul devine o adevărată instituţie. E U R O P A [EUROPE]. citeodată aurie. a fost răpită. Aşa arătau evantaiele rigide (făcute. F. Apoi. Evantaiul era o simplă apărătoare cu m î n e r în formă de frunză de palmier (codiţa servea drept mîner) sau în formăde i n i m ă . Muzeul din Palermo. începînd mai ales din epoca elenistică. care nu era altul decît Zeus. Culoarea era verde. R. Rad am an t şi Sarpedon. Se spune că tinerii spartani se aruncau în el după exerciţiile lor istovitoare şi ieşeau destul de flămînzi ca să m ă n î n c e cu plăcere faimoasa „zeamă neagră". Acest accesoriu a l toaletei feminine era necesar într-o ţară a t î t de caldă şi de însorită ca Grecia. Din această unire s-au născut trei fii : M i nos.nirea Europei. p e c î n d se juca cu p r i e t e n e l e s a l e p e plaja din Tir sau din Sidon. Fraţii fetei au plecat pe urmele ei şi astfel Cadmos a ajuns pînă în inima Greciei. noastre. care îi decerna o coroană. unele evantaie aveau formă de cerc sau semănau cu o palmetă. după cum se pare. P. Europa. aşa cum au fost Porticurile din Atena. de un taur miraculos. P. D. rca 460 — 450. Everîmbogăţirea unor anumiţi cetăţeni cirea cetăţilor. cu scopul de a-şi atrage favoarea vreunei cetăţi. E V E R G E T [ E U E R G E T E S]. reprezentate de figurinele de Tanagra.

monumentală. spre v. în sudul Cretei. o scară somptuoasă. care duce la etaj. p. al XV-lea. dintre care ai doilea e mai FALERON [PH A L E R O N ] . Nu poate fi uitată nici splendida cupă păstrată la Munchen. înainte lului al Vl-lea. î n a doua jumătate a seco- frumos şi mai complet. cu o mare varietate de încăperi pe două din laturile perimetrului: s ă l i de ceremonie si de locuit. Săpăturile au scos la iveală urme ale aşezării. Ca si celelalte palate. Execias străluceşte printre! cei mai de frunte pictori de vase de Atica El este unul dintre u l t i m i i mari artişti care au utilizat tehnica figurilor negre.Detaliu de pe o amforă executată de Execias. E X E C I A S . La ultima formă constructivă a palatului. F A I S T O S fPHAISTOS]. care anunţă pe cele din Grecia timpurilor istorice s i . Muzeul Vaticanului. Ambele palate. s î n t organizate şi construite după principiile arhitecturale la modă pe atunci î n Creta. atenienii î ş i instalaseră portul în rada aprop i a t ă d e la Faleron. s-au găsit sub ruinele celor două mari palate care. datînd din secolele al νΊΙ-lea şi al Vl-lea. Una dintre operele s a / e cele mai celebre înfăţişează pe Uuse şi Aiax jucînd zaruri (Muzeul Vatican). 232 . Foto Hirmer. într-o epocă foarte îndepărtată. Primul pa- lat princiar a fost ridicat la Faistos.est. al XlX-lea p î n ă în sec. D. Ahile şi Aiax iucînd zaruri. cele de la Faistos erau decorate cu picturi. admirăm propileele. D. din sec. Urmele sale. care îl reprezintă pe Dionisos într-o barcă cu catargul si verga încărcate de struguri. Circa 530 — 525. ca si ale edificiului care i-a urmat imediat. pe care de altfel a dus-o la apogeu. au rivalizat cu cele din Cnosos. dependinţe şi antrepozite pentru provizii. P. De aici provin c î t e v a vase interesante de la sfîrşitul perioadei geometrice. cam între 550 şi 520. locuri de cult. de a fi amenajat ( î n s e c o l u l al V-lea) P i r e u l . Regăsim în primul r î n d marea curte dreptunghiulară.

soţiile au fost nevoite să aibă mai multă iniţiativă şi au renunţat apoi destul de greu la relativa independenţă pe care le-o adusese această perioadă de criză. femeia trăia izolată în gineceu [vezi cuvîntul]. cînd obiceiurile au suferit mari schimbări. în funcţie de starea materiaiă a familiei. Bărbatul are toate drepturile. în cadrul instituţiei numite syssitio. ca şi de v î n t u r i l e din larg. nevasta nici nu apare. Soţul î ş i găsea uşor satisfacţii sexuale în afara casei. Ea ţine cheile cămării. Familia ateniană pare să fi fost solidă pînă în timpul războiului peloponeziac (431—404). Totuşi. el este stăpînul.Palatul din Faistos. de aceea a fost părăsit. nu era potrivit pentru o flotă î n care atenienii îşi puneau toate speranţele. locul acesta. iar spaţiul restrîns făcea ca separarea sexelor în interiorul unei case să fie în genere imposibilă. sau 233 . funcţia de gineconom (gynaikonomos). Atunci atenienii au creat o nouă magistratură. Teatrul datînd din timpul primului palat. Concubinajul se practica pe scară largă şi avea uneori caracter stabil. ea supraveghează copiii şi sclavii domestici. kyrios. al XVIIl-lea. P. cu atribuţia de a veghea în numele cetăţii asupra conduitei femeilor. F A M I L I E . dar în poporul de rînd obiceiurile erau probabil mai libere. în familiile înstărite şi aristocrate. mai multsau mai puţin numeroşi. dar familia era constituită în mod normal prin căsătorie [vezi cuvîntul]. Bărbaţii fiind mereu la război sau ocupaţi cu paza zidurilor de apărare. atît de puţin apărat de atacurile duşmane. D. Cînd invită la el alţi bărbaţi. cum se î n t î m p l a la Sparta. Sec. F a m i l i i l e greceşti nu erau de loc prolifice. To- tuşi o soţie care se bucură de încrederea soţului este o adevărată stăpînă la ea acasă (despoina). la curtezane [vezi cuvîntul] sau adolescenţi. El trăieşte mult în afara casei şi mănîncă de cele mai multe ori cu prietenii sau camarazii săi. foto Hossfc.

Pe de al ta part e. sărăcia sau egoismul îi făcea pe atenieni să nu dorească să aibă multe guri d e hrănit. Infidelitatea evidentă a soţului nu constituia un motiv suficient. în acest caz. în schimb. şi fetele mai des decît băieţii. care nu puteau refuza nimic stăpînului si deveneau astfel concubinele lui. Divorţul [vezi cuvîntul] era foarte uşor de obţinut pentru bărbat. A z e c e a z i d e l a naştere. la dnd-şase zile după naştere. care comporta o ceremonie de purificare pentru mamă şi pentru toate persoanele care avuseseră legătură cu naşterea (ceea ce le adusese într-o stare de impuritate). car e-i servea drept mormînt. cu condiţia ca tatăl să-şi dea asentimentul.Bunic inti'nzînd un ciorchine de struguri nepoatei sale Teracotă din Beoţia. care devenea moştenitoarea întregului patrimoniu familial şi astfel se evita stingerea cultului strămoşilor. Boston. Teama de a micşora averea familiei prin împărţirea ei între moştenitori contribuia de asemenea la limitarea de bună voie a naşterilor. divorţul era extrem de dificil. cu servitoarele. avea loc sărbătoarea de familie numită amphidromia. Cînd un cap de familie murea fără descendenţă masculină. trebuia să-i înapoieze dota. soţiile nefericite nu aveau decît o singură scăpare: să meargă la arhonte. adică „alergare în jur"). Atunci i se dădea copilului un nume. De atunci înainte. pentru femeie [vezi cuvîntul]. Secolul al Vi-lea. rostul căsătoriei fiind în specia! gospodărirea casei şi asi234 gurarea unui moştenitor. Copiii nelegitimi erau expuşi astfel în număr mai mare decît ceilalţi. singurul în măsură să aprecieze gravitatea prejudiciilor suferite. Arts. de astă dată pentru un s a c r i f i c i u . urmat de un banchet. grecii se mulţumeau cu atît. fiica sa (denumită epikleros. obligaţie care împiedica destul de des divorţul. Museum of F'[nr. dacă erau stabilite prin anchetă. Apoi copilul era purtat în fugă în jurul vetrei (de aici şi numele amphidromia. numai loviturile şi maltratarea. puteau decide pe magistrat să pronunţe divorţul. între soţ şi soţie nu exista de obicei prea multă intimitate şi dragoste. Mai mult. membri i fam i l iei se strîngeau din nou. în general cel mai mare dintre băieţi primea nu- . Femeile de condiţie liberă nu puteau să avorteze fără consimţămîntui soţului. aproape imposibil. tatăl familiei avea dreptul absolut de a abandona un nounăscut pe care nu voia să-l crească: copilul era pus într-un vas sau într-o oală de argilă. iar sclavele fără permisiunea stăpînului. La Atena. care avea dreptul să-şi repudieze soţiae adevărat că. cînd un băiat era recunoscut de tatăl său. nou-născutui făcea parte din familie şi nici tată) nu mai avea dreptu 1 să se debaraseze d e e l . Avortul era permis. chiar acasă. Dacă perpetuarea cultului familial părea asigurată prin prezenţa în cămin a unui băiat sau a doi băieţi. adică moştenitoare unică) trebuia să secăsătorească cu ruda cea mai apropiată. La Atena.

F. La începutul secolului al Η-lea e. Curtezanele [vezi cuvîntul].. parfumuri [vezi cuvîntul] şi farduri. iar Femei torcind lină. Fedra este una din eroinele legendelor greceşti preluate de teatrul modern. Tînârul a rezistat avansurilor mamei sale şi atunci nefericita Fedra. R. Nausicaa şi mama sa Arête au o mare libertate în purtare si în vorbire. F A R. torturată de dorinţe si de remuscări. Se pune azi întrebarea dacă la origine Fedra η-a fost cumva o zeiţă. această Fedra chinuită a inspirat pemai mulţi artişti. Metropolitan Museum of Art.mele bunicului dinspre tată.n. boaiele. P.. ca să aibă tenul mai deschis ca de obicei. un fiu (Hipolit). D.fardată cu ceruză. după ce I-a acuzat ţ>e fiul său vitreg că ar fi încercat s-o seducă. Ele foloseau de asemenea creme. F. Plutarh va constata că: . Euripide povesteşte cum Fedra s-a îndrăgostit de Hipolit în absenţa lui Tezeu. I. Multe femei î ş i epilau părul de prisos la flacără sau şi-l râdeau (briciul era un instrument al toaletei feminine. şi vopsită cu orcanet. Elena. New York . Penelopa. D U R. în epocile minoică şi miceni ană. Fiică a legendarului Minos şi a Pasifaei. care i-a servit ca sursă de inspiraţie lui Racine. R. care a decăzut încetul cu încetul şi a devenit o simplă regină nefericită. pe lîngă că se fardau cu ceruză şi orcanet. nu masculine). Ishomah povesteşte că într-o zi a găsit-o pe tînăra sa soţie . Megara". Andromaca. Limitarea naşterilor. ea s-a căsătorit cu Tezeu. î ş i scoteau în evidenţă ochii şi sprîncenele cu linii negre sau maro. care avea. avortul şi abandonarea nou-nâscuţilor mai mult decît epidemiile şi răzau fost. Hecuba. se pare că femei a se bucurade un statut egal sau aproape egal cu al bărbatului: în poemele homerice. ca să pară mai roşie decît în realitate". Circa 540-530. şi-a pus capăt zilelor. în Economicul lui Xenofon. Din secolul al l V-1 ea. In tragedia Hipolit.. Detaliu de pe un lecit atic decorat de pictorul Amasis. din prima sa căsătorie cu Amazoana Antiope. echivalentul contingentului trimis pe vremuri la Plateea (479) de un singur oraş. F E D R A [P H A l D R A].întreaga Eladă ar putea furniza cel mult trei mii de hopliţi. F E M E I E . care a pustiit Grecia în epoci le elenistică şj romană şi a dus-o la decădere. cauzele uligantropiei (scăderea popu latiei).

ele stăteau i z o l a t e în apartament u l rezervat f e m e i l o r . avea asupra ei toate d r e p t u r i l e . Ca să asigure transmiterea averii şi c o n t i n u i t a t e a c u l t u l u i f a m i l i a l . Kyrios. ci era reprezentată p r i n k y r i o s . d i s p u n e totuşi de o „cetăţenie potenţială". la adăpost de orice p r i v i r e bărbătească. el putea s-o omoare sau s-o v î n d ă . în t i m p u r i l e cele m a i depărtate. n i c i din senat (Gerusia) şi nea v î n d n i c i u n drept p o l i t i c . l u p t ă . Cu toate acestea. în Viata lui L i c u r g . pe s c l a v i şi pe c o p i i . care-şi modelează constant eroinele după imaginea atenienelor d i n . dar a c ă r u i depozitară este adesea c o n siderată. aşa c u m i g n o r a pe s t r ă i n i . p e care f e m e i a n u-1 poate a d m i n i s t r a . d i n punct de vedere l e g a l . pe r u d a cea m a i apropiată î n l i n i e paternă. Fetele aveau la Atena o viaţă m u l t m a i monotonă şi m a i î n g r ă d i t ă decît la Sparta. poate divorţa. P l u t a r h povesteşte: .ş i soţia cu a l t c i n e v a . pe un frate de sînge s a j . c a ş i b ă i e ţ i i (alergare.Laced e m o n i e n e l e erau prea î n d r ă z n e ţ e ş i aveau faţă de s o ţ i i lor o cutezanţă aproape bărbătească: aveau p u t e r i d e p l i n e î n casă. care i n a u g u r e a z ă Vîrsta F i e r u l u i ( a p r o x i m a t i v s e c o l u l a l X i . k y r i o s era soţul. Pe de altă parte. H e s i o d este un m i s o g i n . care. fără să-i pese de n i m i c . E u r i p i d e . O lege a l u i Solon i n t e r z i c e a b ă r b a t u l u i să-şi v î n d ă f i i c a sau sora. Fetele aveau drept k y r i o s pe tatăl l o r s a u . La Atena şi în cele mai m u l t e cetăţi. ateniana cădea d i n nou s u b autoritatea tatăl u i . De r e g u l ă . F e m e i a a t e n i a n ă nu putea să apară în faţa i n s t a n ţ e l o r j u d e c ă t o r e ş t i . T r e b u i e să d i s c u t ă m separat c a z u l Spartei. a d i c ă o r f a n e l e ai căror taţi au m u r i t fără a lăsa moştenitori de sex m a s c u l i n . S i t u a ţ i a e oarecum a n a l o g ă p e n t r u patrimon i u l f a m i l i a l . ca şi în atîtea altele. i a r în t r e b u r i l e p u b l i c e î ş i d ă d e a u părerea l i b e r în c h e s t i u n i l e cele mai importante". d e c i d e că pentru a fi cetăţean a t e n i a n e nevoie să f i i f i u l u n u i cetăţean ş i a l u n e i f i i c e d e cetăţean. fetele nu primeau altă î n v ă ţ ă t u r ă decît aceea pe care le-o putea da m a m a sau doica. Ateniana nu dispunea de propria sa persoană. Dar s i t u a ţ i a f e m e i i ne este cel m a i b i n e cunoscută pentru epoca c l a s i c ă . P e n t r u f e m e i l e m ă r i tate. pe care o t r a n s m i t e f i i l o r e i . faţă de s o ţ i i lor. c o n s t i t u i e o excepţie: fetele făceau e x e r c i ţ i i sportive î n p u b l i c . Constatăm totuşi că u n e o r i p r i m u l soţ. adică în c ă m i n u l ei. Nu erau ţ i n u t e d u p ă g r a t i i sau porţi încuiate (cu excepţia n o p ţ i i p r o b a b i l ) . Deci f e m e i a greacă este. apoi la cea a citaristului şi a pedotribului (profesorul de gimnastică). care în această p r i v i n ţ ă . i a r m o ş t e n i t o r i i săi se b u c u r a u de a c e l a ş i 236 drept. d o m n u l şi s t ă p î n u l ei. ş t i i n d că va m u r i . începînd de la şapte a n i . Tată! avea d r e p t u l să-şi m ă r i t e f i i c a nu n u m a i cît era în v i a ţ ă . la ş c o a l a gramatistului. c ă s ă t o r i n d u . c h i a r dacă nu are n i c i un drept c i v i c . în l i p s a a c e s t u i a . ci şi p r i n testament.. L u c r u l acesta d e v i n e e v i d e n t î n c e p î n d m a i a l e s c u legea l u i P e r i c l e . La p r o c e s i u n i ele apăreau aproape g o a l e . pe meteci. nefăcînd parte n i c i d i n a d u n a r e ('Apei/o). e drept foarte l i m i t a t ă . t o t u l se s c h i m b ă . c o n d i ţ i a sa j u r i d i c ă este abia cu p u ţ i n superioară celei d e s c l a v . î n 450. în afară d e căzu l cînd s-ar dovedi că a avut legături cu un bărbat î n a i n t e de m ă r i t i ş . în r e a l i t a t e . în vreme ce b ă i e ţ i i mergeau. n u m i t g i n e c e u [vezi c u v î n t u l ] .b ă r b a ţ i i nu le socotesc cu n i m i c i n f e r i o a r e . dacă n-aveau f r a ţ i .l e a ) . f e m e i l e spartane puteau să-şi e x p r i m e părerea a s u p r a t r e b u r i l o r s t a t u l u i doar î n p a r t i c u l a r . tabloul este complet d i f e r i t . Aşa se î n t î m p l ă cu f i i c e l e e p i k / e r o j . aruncarea d i s c u l u i şi a s u l i ţ e i ) . se poate s p u n e că a t e n i a n a . M o r a v u r i l e î n g ă d u i a u totuşi f e m e i i căsătorite o a n u m i t ă l i b e r t a t e de a c ţ i u n e . o m i n o r ă perpetuă. îşi d e s e m n a s i n g u r succesor u l . p r o b a b i l ele î n s e l e a n a l f a bete. î n c e p î n d c u i n v a z i a d o r i a n a . Statul nu recunoştea decît p e cetăţeni i s ă i p r o p r i i ş i i g n o r a f e m e i l e . legea o b l i g ă r u d a paternă cea m a i apropiată să ia în căsătorie pe f i i c a ep/k/eros. Dacă r ă m î n e a văduvă. c h i a r şi de acele ale bărbaţilor d i n casă. Dacă e î n s u r a t . care putea s-o recăsătorească d u p ă b u n u l s ă u plac. ci p r i n puterea de constrîngere a m o r a v u r i l o r .

F I D I A S [P H E l D l A S]. Poet comic atenian de la s f î r s i t u l secolului al V-lea [vezi C o m e d i e ] . a grăbit evoluţia moravurilor: bărbaţii fiind ocupaţi mereu cu paza fortificaţiilor sau plecaţi în expediţii. în sfîrşit. Tesmofor/o. de la care bărbaţii sînt cu totul excluşi.| vrea bărbatul. războiul peloponeziac. Oare locuinţele lor sărace erau destul de mari ca să le permită izolarea în gineceu ? în epoca sofiştilor. Există la Atena o sărbătoare a zeiţei Demeter. unic în felul său. Divorţul [vezi cuvîntul] este uşor de obţinut c î n d . fetele au şcoli s p e c i a l e pentru ele şi femeia ocupă un loc mult mai important în societate. ca şi împotriva celei a sclavilor. au început să apară proteste contra condiţiei de inferioritate a femeilor. Scrierea lui Xenofon 0/konomikos (Economicul) dezvăluie stricta subordonare a femeii si totodată relativa ei independenţă. aceşti gînditori radicali care pun totul la îndoială. //e/eizis. timpul său. măritată. într-adevăr. rezervată matroanelor. Ele erau totdeauna însoţite de o servitoare. a sărbătorilor cetăţii sau cînd aveau de făcut cumpărături personale. F E R E C R A T E [P H E R E K R A T E S]. F. Lucrul acesta se vede mai ales din papirusurile care ne-au păstrat contractele de căsătorie. Muzeul Naţional din Atena. R. religia conferă femeii o demn i ţaţe pe car e legile civile i-o refuză. situaţia era cu totul alta. Femeile din pătura de m i j l o c nu ieşeau din gineceu decît cu ocazia sărbătorilor familiale. conduce casa a cărei despoino (stăpînă) este. dar aproape imposibil cînd numai soţia îl doreşte. Foto S. Ea ia parte la cultul domestic şi este consors socrorum a soţului său. de a dispune de o copie a autoportretului lui Fidias. obligate să-şi cîştige existenţa. de pildă cel citat de noi în articolul C o n t r a c t . Copie romană după Atena Partenos (executată de Fidias în 438). care a ţinut aproape treizeci de ani. în epoca elenistică. Avem poate privilegiul. dacă îi dăm crezare lui Plutarh. Dar pentru femeile din popor. cînd. Socrate şi mai mulţi d i s c i p o l i ai săi au proclamat egalitatea naturală a celor două sexe. marele 237 . ne-o arată pe Iflgenia (în Taurida) incapabilă să scrie singură o scrisoare. soţiile lor trebuiau să-i înlocuiască şi să aibă mai multă iniţiativă. într-adevăr.Atena din Varvakeion.

dar şi-a cucerit foarte repede reputaţia ca sculptor. Am vrea s-o credem exactă. de proporţii mai modeste. iar capul şi membrele din marmură de Pentelic. Pentru sanctuarul de aici a executat el însuşi trei statui alezeiţei: una uriaşă de aur şi fildeş. Apolon Tiberin şi Demeter de la Cherche/1 s î n t considerate copii ale unor opere de Fidias. în 433 sau 432 Fidias a fost obligat s"i plece din Atena. Tradiţia e incertă. fiul unui oarecare Harmides. Se pare că Fidias nu s-a mulţumit cu decorarea Partenonului. aurul şi fildeşul . A executat la Delfi un grup statuar în amintirea lui Miltiade. patroana lor: acest colos de 8 m avea corpul de lemn aurit. sculptor ar fi împrumutat propriile sale trăsături grecului plin de ardoare de pe scutul Atenei Părtenos — păstrat pînă astăzi într-o copie— : corpul este slab. POÎO Α. celelalte două — de bronz — se înălţau în aer liber: Atena Promahos. Pericle l-a însărcinat să organizeze marile lucrări plănuitede el pentru înfrumuseţarea Atenei. gigantică şi ea. Puţin după 450. fiind acuzai de gestiune 'nstită a fondurilor de către duşmanii rtt ului politic de atunci. Fidias era atenian. care încercau în felul i> ta să lovească în Pericle. capul destul de mare. S-a născut cam pe la 500.τρα. iar faţa e încadrată de o bar bă rotundă. plasată în interiorul templului. iar Atena Lemn/ană. Lupta dintre un grec şi o amazoana. fruntea înaltă din pricina cheliei. A lucrai şi la Eleusis. părea că veghea asupra oraşului. Materialele sale preferate erau bronzul. ci a proiectai în detaliu planul monumental al restaurării Acropolei. Muzeul din Pireu. A început prin a face pictură. în acea vremi λ executat Fidias (pentru templul de v 238 . victorioasă. musculos. o reprezenta pe Atena stînd în picioare. dar nu neverosimilă. mai ales că despre personajul însuşi nu ştim aproape nimic.Copie romană a unui fragment din scutul Atenei Părtenos de Fidias. cele mai admi- rate statui ale sale (Atena Părtenos şi Zeus din Olimpia) erau hriselefantine. Pe la 470 a executat pentru plateeni statuia Atenei Areia. avea un aer mai blînd.

Foto Tel. ar fi zdrobit-acoperişul templului. datorită unor copii de o autenticitate nesigură. După părerea celor vechi. dar n-au izbutit niciodată să se elibereze complet ae nfluenţa personalităţii copleşitoare a maestrului lor. Muzeul din Hcraclion Foto Hass/a. statuia era Capodopera lui F'dias si era păcat să mori fără să o vezi. Tirint. P. cu o bogăţie care uneori frizează exuberanţa.Olimpia) statuia hriselefantină a lui Zeus aşezat pe tron: e a t î t de î n a l t ă (15 m). Alcamene. Toate aceste statui au dispărut de multe secole. Foto Tel. Teba.a pus asupra lor o amprentă definitivă. Figurină beoţiană. c a r e ş i . Ceea ce a rămas din frontoanele şi cele două frize ale Partenonului ne îngăduie totuşi să împărtăşim adm i rât i a greci lor pentru cel pe care îl considerau Sculptorul prin excelenţă. Calimah). ţncît. 1400-1200. Figurina miceniană. dacă zeul s-ar fi ridicat în picioare. 1400-1200. Muzeui Louvre. Fidias creează ca şi natura î n s ă ş i . în privinţa celor mai buni d i s c i p o l i ai săi (Agoracrit. D. putem ghici. Figurina minoica. că au avut un mare talent. Nobleţea sa înnăscută nu se manifestă prin solemnitate. Sigur pe sine şi pegeniul său. 239 . Haghia Triada. Fidias s-a înconjurat de o echipă numeroasă. pe care o cunoaştem mai ales graţie producţiilor anonime ale sculptorilor de stele funerare. Calitatea sa dominantă pare simplitatea în măreţie. Fidias η-a trebuit să depună eforturi pentru a impune lumii imaginea pe care şi-o făcuse despre ea. Sfîrşitu! secolulu i al Vl-le Muzeul Louvre.

Oră şei din insula Milo. ca porţelanurile de Saxa ale colecţionarilor de astăzi.i e a . zeul Louvre. începutul s e c o l u l u i al l l . ci se puneau în morminte sau erau consacrate în sanctuare. Şi unele şi altele nu se deosebeau de statui d e c î t prin format şi preţ. Din motive mai ales eco~ nomice. Cuvîntul f i g u r i n ă evocă în mintea noastră imaginea statuetelor de lut ars. fiindcă fiecare piesă cerea o muncă aparte: nu se puteau utiliza tipare. în jumătatea a doua a aceluiaşi mileniu. F o t o T e / F I G U R I N E . întemeiat înainte de sfîrşitul mileniului I M . Nu numai valoarea estetică ne interesează la aceste piese. Nu serveau drept bibelouri şi nu erau expuse în vitrine. popoarele care locuiau î n c ă din mileniul III coastele Mării Egée au făcut figurine reprezentînd fie fiinţe cu formă umană. ci de un sentiment religios. fie animale. Dimpotrivă. F I L A C O P I [ P H Y L A K O P I ] . pe care lumea le numeşte cu termenul generic d e statuete d e îanagra — deşi Tanagra nu era decît un atelier ca multe altele. Această . puteau fi de asemenea văzute l î n g ă altarul casei. E l e s . exercitînd o influentă tutelară asupra familiei. ca şi acestea d i n urmă. printre figurinele de lut ars se găsesc adevărate copodopere. indiferent de epoca î n care au fost executate. M u .a u r ă s p î n d i t m a i a i e s d i n epoca elenistică. î ş i datorează prosperitatea comerţului cu obsidiana. Primele reprezentau zeităţile protectoare ale defunctului sau î ş i 240 aminteau de viaţa sa pămîntească. dar există 51 figurine de bronz. Chiar după ce imperiul roman îşi impusese categoric supremaţia asupra lumii mediteraneene. pe care le imită uneori cu fidelitate. cum le numeau grecii. Filacopi a fost reconstruit mai î n t î i în prima jumătate a mileniului II şi apoi î n c ă o dată. ele nu s î n t inspirate de o nevoie estetică. Toate aveau o funcţie religioasă. s î n t din lut ars. ca în cazul lutului ars sau al bronzului. lemn şi piatră. D. ele furnizează documente importante pentru istoria religiei şi constituie adesea o sursă de informare asupra tipurilor utilizate în sculptura majoră. care răspundeau aceloraşi intenţii. drept mulţumire pentru o binefacere. lucrate cu o artă evident mai rafinată. C e l e l a l t e erau ex-voto-uri oferite de poporul credincios unei divinităţi. una din cele mai vech aşezări populate din Ciclade. în aceleaşi locuri continua producţia figurilor de dimensiuni mici. Mult î n a i n t e de a practica arta statuară. dar banalitatea cel or mai mul te dintre ele şi stîngăcia execuţiei dovedesc că erau făcute de meşteşugari cu pretenţii modeste. P. majoritatea acestor „păpuşi".c Figurină de la M i r i n a . Acestea din urmă erau fireşte mai scumpe.

Muzeul Naţional Arheologic de la Siracuza. Epoca elenistică. Poet a l [vezi C o m e d i e ] . ca regent al nepotului său — pe care îl va îndepărta complet de la tron — într-o ţară care tocmai suferise o grea înfrîngere şi se fărîmiţa. F I L E M O N Comediei F I L I P Noi [PHILEMON]. Filip a luni (359—358). al cărui nume avea să-l eclipseze pe al său. Acesta. British Museum. Secolul at ll-lea. prin ştiut în numai c î t e v a 241 . Ajuns la putere la 23 de ani. [PHILIPPOS] Cea mai bună dovadă pe care o putem aduce î n s p r i j i n u l afirmaţiei că Alexandru cel Mare era fiul legitim al iui F i l i p a l ll-lea ai Macedoniei — şi nu. Veneau să caute aici acest material preţios traficanţi din întreg bazinul Mării Egee. s-au găsit fresce care poartă pecetea influenţei cretane şi c a r e a t e s t ă bogăţia locuitorilor. Figurină din lut ars. P. în ruinele celui de-al doilea oraş. poate chiar şi-a întrecut f i u l . rodul unui adulter s ă v î r ş i t de mama sa — este î n s u ş i geniul lui Filip. Foto H/rmer. De aceea nu e de mirare că. von Matt. a v î n d în vedere misiunea dificilă îndeplinită. AL II-L E A . Afrodita. Foto L. cum sespunea. D. piatră servea pe atunci la fabricarea instrumentelor ascuţite şi a v î r f u r u o r de lance sau de săgeată.figurina de la M i r î n a .

luptînd împotriva rivalului său Eschine. p î n ă la Termopile ceea ce i-a permis să se amestece în politica e l e n i c ă . I a est de golful Salonic). le obligă numai să se grupeze într-o confederaţie din care el î n s u ş i nu făcea parte şi pe care o dirija prin intermediul altor persoane. din care făceau parte şi cei doi mari oratori Eschine şi Demostene. începe In cursul unei expediţii contra Bizanţului. se străduieşte. în acest scop trebuiau cucerite porturi cu acces la mare. să reunifice Macedonia A reorganiTot el T e s a l i e i l-a dus. domnind de fapt peste întreaga Grecie. ocupînd oraşul Crenides. Această acţiune declanAtena reuşeşte să grupeze şi să facă din ea un stat puternic. fără să î n t î m p i n e nici o reacţie din partea Atenei. F i l i p pune m î n a pe 180 de nave ateniene. un marc număr d e cetăţi . dar F i l i p . folosea zat armata. ostilitate surdă şi izbucnesc numeroase incidente. a creat faimoasa falangă. dar se arată mărinimos cu alte state. l ă s î n du-l e o aparentă autonomie. a pus m î n a în 357 pe Amfipolis şi din 356 pe Potideea. 242 . deşi era în întremercenari. care navigau în apropierea Bosforului. printr-o operă de s u b m i n a r e lentă. Apoi şi-a continuat c u c e r i r i l e spre est. căreia Alexandru î i datorează o parte din 'succesele sale. Această v i c t o r i e adăugîndu-se la alte numeroase incidente. într-adevăr. desemnat de amficţionii [vezi cuvîntul] drept conducător al une campanii contra cetăţii nelegiuite Amfisa. Fără să insiste totuşi şi fără a căuta să pătrundă mai spre sud. F i l i p s-a îndreptat apoi spre Grecia propriu-zisă. în 346. ca ostatec al lui Epaminonda şi Pelopida — F i l i p a ştiut să-i manevreze. (mai i n t r î n d astfel în competiţie cu grecii a l e s cu atenienii. nu reuşeşte. în 3 5 3 . Dernostene. Filip al ll-lea a înţeles necesitatea de a deschide spre exterior porţile unei ţări pe care geografia si caracterul barbar al locuitorilor o sortiseră parcă i z o l ă r i i . Paris. Regele macedonean distruge Teba. el se întoarce spre coasta de nord. fără să se declare stare de război. Cunoscîndu-şi bine v e c i n i i — petrecuse trei ani la Teba. să-l facă pe F i l i p să renunţe la ţinuturile pe care acesta pusese stăpînire. După c î ţ i v a a n . profită de această calitate ca să pătrundă mai a d î n c î n Grecia şi să cucerească Elateea (339). . Această victorie făcea din Filip stăpînul Greciei. In 338 zdrobeşte pe atenieni si pe a l i a ţ i i lor la Cheroneea. şează războiul. o armată care.O intervenţie în treburile interne a l e contra adversarului său. atenieni se alarmează. Tocmai se pregătea să Tetradrahmă a lui Filip al INea a! Macedoniei. să-i facă pe concetăţenii s ă i să reacţioneze energic. dar sigură. care arătase î n nenumărate r î n duri pericolul ambiţiei macedonene. O a m b a s a d ă ateniană. Cabinetul de Medalii. într-o ligă. a t r a ş i de interese economice în regiunea muntelui Pangeu ş i . Dar Fi lip continuă să-şi consolideze poziţiile. Philipooi). se naşte între Atena şi Macedonia o faza finală a dramei (340). în care. cucerind (în 348) O l i n t u t pe care-l distruge. gime naţională.şiretenie şi violenţă. fondat cu puţin î n a i n t e de tasieni (l-a dat numele său: Filipi. Circa 356.

P. şi-a petrecut o mare parte a vieţii în războaie. surprins de moarte.S. Filistion este autorul unui Tratat despre inimă. A luptat împotriva ligii etoliene şi contra romanilor. dezamăgit. Legi/e. un opuscul destinat să completeze tegi/e. care sacrifică pefocidieni. asediat cetatea Chios. a. la vîrsta de 17 ani. Roma şi-a schimbat politica şi a încercat o reconciliere cu Filip. elev al lui Platon. Filip al \Mea a dus o activitate inteligentă şi eficace cînd în această parte a Europei. Ajuns la tron în 220. fără glorie. în continuare. Dar el situează inteligenţa şi celelalte principii ale sufletului în ventriculul sting. să plătească învingătorilor un tribut greu şi să-şi piardă flota. Acesta i-a cerut să aprindă rugul pe care voia să fie mistuit î n flăcări.lanseze această confederaţie contra perşilor. moare asasinat. pe care aceştia o ocupaseră. l-a lăsat pe acesta să atace pe romani în Italia. Totuşi tratatul încheiat atunci poartă numele său. Se pare că Platon a reţinut unele descrieri din acest tratat în Timaios. Romanii pornesc în anul 200 o mare ofensivă contra Greciei si în 197 înfrîng trupele lui Filip în Tesalia. editează ultima lucrare a maestrului său. Medic al tiranului Dionisios din Siracuza. D. a dus tratative cu diferiţii săi adversari în condiţii mai mult decît onorabile. a ocupat în 201 insula Samos. Totuşi. Du pa ce a încheiat în 216 o alianţă cu H an i ba l. şi care lasă în suspensie cea mai mare parte a chestiunilor delicate. în 336. Filoctet a călcat jurămîntul şi legenda spune că de aceea a fost muşcat de un şarpe pe c î n d se îndrepta. Filozof şi astronom. care figurează în colecţia hipocratică. apoi l-a atacat pe A1\l. iar el i-a hărţuit în Iliria. unde a subvenţionat pe Arătos şi Liga aheeană. în 206 şi 205. Filocrate trece aproape neobservat pe lîngă Demostene şi Eschine. spre gloria Macedoniei. E un tratat de compromis. Filistion expune într-un mod remarcabil funcţionarea valvelor sigmoide. Filip. duşmanii ereditari ai Greciei. fiindcă el i-a determinat pe atenieni să-l ratifice. a elaborat teoria suflului vital (pneuma).-M.-M. alături de care figurează în ediţiile moderne. E posibil ca Filip din Opunt să fie autorul tratatului Ep/nomis. !-a pus să jure că nu va da niciodată în vileag locul sinuciderii şi i-a lăsat arcul şi săgeţile sale. în lupta contra ambiţiilor lui Antioh al IM-lea. Insistînd asupra importanţei unei bune respiraţii pentru sănătate. urmaşul lui Antigon Doson. originar din Locri. în 346. Fiul său Alexandru va înfăptui. o lăsase neterminată. F l L l ST IO N [P H l L l S T IO N]. P. o operă atît de strălucit începută. P. Filoctet a fost alături de Heracles în ultimele lui clipe. la Cinoscefalai. D. A fost discipolul lui Empedocle [vezi numele] şi a luat de la maestrul său teoria celor patru elemente. Sub domnia lui Filip al V-lea. cu toate că Atena le promisese că-i va apăra. Macedonia a fost obligată să renunţe de a mai interveni în Grecia. D. P. teorie care a exercitat ulterior o mare influenţă. F I L I P [PHILIPPOS] DIN OPUN T. cu care a fost trimis ca ambasador. Filip moare în 179. Trădat de romani. cînd în Peloponez sau în Grecia centrală. împreună cu alţi conducători de 243 . Macedonia a cunoscut unadin celemai înfloritoare perioade. a încercat să-şi impună dominaţia asupra Mării Egée. FI L l P [P H l L l P P O S] A L V-L E A. Acesta profită de împrejurări ca să-şi reînceapă incursiunile în Grecia şi caută să-şi extindă regatul. oraş din Magna Graecia. F I L O C R A T E [P H l L O K R A T E S].S. la Filip al Macedoniei. după ce dăduse ordin ca fiul său cel mai mare să fie executat. cînd. după ce pătrunsese în Anatolia pînă la Pergam şi pînă în interiorul Cariei. Unii atribuie lucrarea lui Platon însuşi. pe care acesta. FILOCTET [P H l LO K T E T E S]. P.

e principiul şi instrumentul creaţ : ei.n. î m p ă r a t u l Claudius îi va satisface dorinţa în anul 41. într-adevăr. Pentru Filon. F i l o n explică B i b l i a prin metoda alegorică si d e s c r i e etapele vieţii spirituale şi asceza sufletului. New York oşti. care se depărtează α e rău şi se î n a l ţ ă către Dumnezeu p î n ă atinge extazul. în 39 e.-M. din tabăra aheeană. o secta evreiască din Egipt.S.! şi săgeţile lăsate lui de HeracleDetaliu de pe un /ec. n. Data morţii s a l e nu se ştie exact. ALEal şi. nu vor putea ocupa oraşul lui Priam . Metropolitan Museu" of Art. Alături de el. Regina Berenice oară cu fusese căsătorită prima Roma. iar pentru naştere s-au propus date care variază între anii 40 ş i 13 î. Logos desemna o noţiune importantă a doctrinei s t o i c e : raţiunea produsă de foc. Din cauză că rana sa răspîndea un miros pestilenţial. Logos-ul. U l i s e şi Diomede au fost trimişi în căutarea lui ş i . Apoi grecii au aflat printr-un oracol că. Traducere grecească a c u v î n t u l u i ebraic dobor (cuvînt). principala fiind Logos (cuvînţul). Teologia lui Fi Ion distinge mai multe puteri d i v i n e . FILON Comunităţii un timp. Idee a Ideilo 1 . Foarte legat de iudaism. în lucrările sale. înrudită cu essenienii. tovarăşii s ă i i-au abandonat peo i n s u l ă pustie. iar Mahaon. C i r c . e. a t î t pentru s t o i c i s m . 430 — 420.£ atic. prin mijloace care variază după tradiţii. unde a rămas zece ani. Opera sa e o sursa preţioasă de informaţie. membru Alexandria unul preşedintele ei. spre Troia. P.D. au s f î r s i t prin a-l readuce în AscleP. Filon avea si o vastă cultură elenică şi csolidă formaţie fitozofică. chează cu amprenta sa toate creaturi le. [PHILON] Filon a din evreieşti DIN fost relatarea acestei mişuni redactată de însuş' Filon. pentru a cuceri Troia trebuia să fii înarmat cu săgeţile lui Heracies. s-a dus în ambasadă la Caligula. care însufleţeşte lumea. ca să obţină pentru Comunitate scutirea de obligaţia de a practica cultul imperial. fiul lui pios. Dispunem de 244 .[vezi P l a t o n ] . fără ajutorul lui Filoctet. care mar- XANDRIA. arce. la î m p ă r a t u l nepoţii săi.Filoctet rănit si abandonat pe insula Lemnos. a reuşit să-i vindece rănile. c î t şi pentru riturile terapeuţilor.

învăţătura socratică a f ost 245 . născut la Citera (435—380). ai specializaţi înţelepciunii" argumentării. Acesta însă l-a trimis curînd după aceea la carierele latomiene din Siracuza. care a dezvoltat o concepţie atomistă. ca s-o reînnoiască. de unde a reuşit totuşi să fugă. FILOXEN [PHILOXENOS]. Ne referim la scepticismul lui Piron şi ia epicureism. care a ajuns foarte repede să denumească orice concepţie mai mult sau mai puţin sistematică despre lume şi despre oameni. introducînd. Filoxen a fost chemat în S i c i l i a de Dionisios cel Bătrîn. moştenită de la Pitagora. problema determine substanţa în „Mobilismului" lui Heraclit i se opune monismul lui Parmenide din Eleea. Epoca e l e n i s t i c a . S-a răzbunat pe Dionisios. Mai î n t î i trebuie amintită opera lui Platon. Muzeul N a ţ i o n a l Atena. Aristotel respinge Ideile separate. cînd cuceririle lui Alexandru cel Mare au desfiinţat graniţele dintre cetăţi. simpli celebri Polifem R. care opunea amoralismului sofiştilor o doctrină morală întemeiată pe supremaţia absolută a Binelui. Aici se află originea c u v î n t u l u i filozofie. Acestor teorii despre natură Socrate le-a opus preocupări diferite. dar r ă m î n e puternic influenţat de platonism şi elaborează sistemul unei lumi dependente de un dumnezeu conceput ca gîndire care se gîndeşte pe sine. Ele constituie izvorul marilor sisteme filozofice apărute în epoca elenistică. care străluceşte în lumea Ideilor. Poet liric. Conştient de propria sa ignoranţă ş i d e ignoranţa celorlalţi. dar explică realitatea ca expresie a formelor impuse materiei. f â c î n d a l u z i i necruţătoare la adresa tiranului î n ditirambul său cel rnai cunoscut [vezi Poezia lirică] numit Ciclopul. au propus diferite soluţii: Democrit. Primii filozofi greci au fost căutat să milesienii. c a r e s e inspiră pentru Nimfa marină Galateea. oameni cu expeUlterior s e v a face o distincţie între „înţelepţi" „sofişti". formulate atît de categoric de Heraclit. care au lucrurilor. relaţiilor dintre „Unu" şi „Multiplu". FILOZOFIE. Altă dezvoltare a doctrinei socratice o aflăm în micile şcoli ai căror profesori au suferit o puternică influenţă platonică. rienţă. Aristotel reacţionează contra inspiraţiei platonice. In cadrul acestui curent Empedocle a introdus ideea destinului sufletului. care î n s ă îl lista celor „şapte înţelepţi". Aici el relua tema cîntului IX din Odiseea. F. (sophoij. Vechii greci au alcătuit pentru anumite maxime în arta continuată în diverse feluri. pe c a r e d e a l t f e l şi Platon le criticase. Anaxagora şi Empedocle. Foto Spyros Mele czis.Bust de bronz reprezentînd un f i lozof. A murit în Efes. gas it în mare. şi cei care se considerau nişte „prieteni (philosophai). filozofia el a fundamentat cu şi a formulat limpezime imperativul morală cunoaşterii de sine. un element propriu: dragostea lui respinge. din Ungă A n t i c i t e r a . Legislatorul care se va ridica prin dialectică pînă la această noţiune a Binelui va trebui să-şi impună domnia asupra cetăţii.

Printre fîntînile cele mai celebre pentru puritatea apei şi frumuseţea construcţiei. Apeductul era adaptat cu pricepere la denivelările terenului. Deoarece acest serviciu cerea o competenţă deosebită si comporta responsabilităţi financiare. F î N T î N I. Proclos si Damascius. se va refugia la curtea regelui Khosroes l al Persiei. f î n t î n a Pirene de la Corint (construită de Periandru) şi Castalia de la Delfi. împreună cu colaboratorii săi. Deşi nu cerea totdeauna tot atîta pricepere. Stoicismul din Roma imperială. La rîndul său. de o filozofie cinică purificată şi completată cu o fizică inspirată din Heraclit. folosind presiunea. cu Zenon din Citium. de aici importanţa fîntînilor în urbanism. au căutat surse de apă mult mai departe încă. după ce împăratul lustinian a închis în 489 Şcoala din Atena. intelectualismul radical al lui Hrisipos e urmat de concepţiile dualiste ale lui Panaitios şi ale discipolului său Poseidonios. Se citează cu admiraţie apeductul construit de Eupalinos la Samos. Din cauza climatului secetos. Daca aducerea apei la dornici liu a fost practicată probabil numai în cazuri excepţionale şi numai într-o epocă tîrzie. anticipat de Filon din Alexandria.din ideile lui Socrate. dar care a audiat si cursurile lui Poseidonios. De aceea nu e de mirare că existau funcţionari anume care vegheau la întreţinerea şi curăţenia f î n t î n i l o r si conductelor. e adesea foarte aproape de stoicism. meditînd asupra textelor lui Platon. S.. şi oamenii scufundau în el vasele p e c a r e v o i a u s ă leumple. care înainte trebuia transportată de departe. care se arată influenţat de platonism. însuşi stoicismul evoluează. Principalii urmaşi ai lui Plotin au fost Porfirios. reprezentat prin Seneca. aducerea apei constituia un efort mare. condusă de Arcesilau şi Carneade. Mult mai tîrziu. Stoicismul reia gîndirea lui Socrate. urmatdeCleantessi Hrisipos. Tiranii din 246 secolele al Vll-lea şi al Vl-lea şi-au cîştigat o mare popularitate în rîndurile cetăţenilor. mai ales în locurile foarte populate. Sa porunca lui Policrat: era un tunel ce traversa o c o l i n ă p e o lungime de aproape un kilometru. la Pergam. Altele au aspectul unui bazin săpat sub nivelul solului. La Atena era vestită Enneocrunos . împotriva epicureismului se ridică doctrina stoică. pare să fi fost cel mai obişnuit.-M.75 m şi prin e! trecea un jgheab de lut ars. lamblihos. se preocupă mai ales de îndrumarea conştiinţei şi de autoexamiriarea operată de fiecare individ. Unele arată ca un portic uşor. terminate în general printr-o gură de leu sau prin alte figuri decorative. El arată cum şi prin ce mijloace se poate coborî de la „Unu" la „Multiplu". urmînd aceleaşi principii. au dus apa pînă în partea de sus a cetăţii. Acesta din urmă. cităm f î n t î n a lui Teogene de la Megara.Unului". în munţii aflaţi la mai bine de 25 km . asociată cu un element platonic şi colorată de tradiţia şcolii megarice. jetul de apă cade în recipientele aşezate pe pămînt.. din peretele căruia ies conductele. ale discipolilor săi cirenaici şi ale lui Democrit. Neoplatonismul. influenţat de ideile lui Platon). unde Damascius era profesor. atenienii îi desemnau pe aceşti funcţionari prin alegere. Academia se apropie de stoicism şi Cicero. autorul unei sinteze noi şi puternice a cunoştinţelor din timpul său („Stoicismul mediu". alimentarea cu apă a fost totdeauna pentru greci o problemă dificilă. in schimb f î n t î n a publică este un monument î n t î l n i t în toate oraşele şi î n toate sanctuarele. aducînd pînă în inima oraşelor această apă. P. Epictet si Marc-Aureliu. lăţimea şi înălţimea sa erau de 1. inginerii lui Eumene al ll-lea. Acesta. îl aduce pe cititor p î n ă la nivelul suprem al . Puţurile şi rezervoarele furnizau foarte rar cantitatea necesară. şi nu prin tragere la sorţi. iar la capătul său o reţea de canalizare distribuia apa în oraş. ajunge la o dezvoltare deplină graţie lui Plotin. deşi mai rar reprezentat pe monumentele figurate. Acestor noi dogmatisme li se opune relativismul susţinut de Noua Academie platonică. Acest al doilea tip.

cu ocazia rep r e s i u n i i . 510. poate chiar şi a Monaco-ului. ei au avut o activitate a t î t de intensă. î n c î t s-a putut vorbi de o t a l a s o c r a ţ i e foceeană la începutul secolului al Vt-lea. După bătăi ia de (a Cheroneea (338). Deoarece activitatea lor continua. a avut o existenţă destul de scurtă. dar e x p e d i ţ i i l e lor se îndreptau mai ales spre Coasta de Azur şi v a l e a Ronului. Dar. Foceenii au ajuns atunci p î n ă în Spania. P. care i-au atacat si i-au î n v i n s la A l a l i a (535). Incidente care în altelocuri η-ar fi avut prea mari consecinţe degenerau aici în „războaie sacre". pe coasta Cadixuiui. Focion a fost la Atena unul din cei mai buni reprezentanţi ai partidului care dorea pacea. F O C I O N [P H O K l O N]. acest lucru îi neliniştea pe etrusci si pe cartaginezi.ş i î m p i n g ă concetăţenii î m p o t r i v a lui F i i i p . (a A l a l i a (Aleria). Au î n t e m e i a t M a s a l i a ( M a r s i l i a de azi) şi tot lor ii se datorează întemeierea oraşului Teline (Arles) şi probabil a multor altor o r a ş e rocirea Focidei. Către 560 s-au instalat pe ţărmul de răsărit al Corsicei. C î n d se anunţă moartea lui A l e x a n d r u cel Mare. Cu ocazia celui de al treilea dintre aceste „războaie pentru sacre" (355—345) Filip a intervenit prima oară pe faţă în Grecia. el este î n s ă r c i n a t . perioada tulbure în care Macedonia înfăptuia cucerirea Greciei. iremoriii religioase. dornice să-şi asigure influenţa asupra locului s f î n t unde Apolon dădea oracole. aşezat la nord de Smirna. ş i aie car ei ape. Detdiiu de pe o hic/r/e atica. De aceea nu e de mirare că în 317 democraţii întorşi din exil cu a j u t o r u l lui Poliperhon îl Fintină. 247 . F O C l DA [P H O K l S]. British Museum . în momentul în care Demostene caută s ă . numită mai î n t î i Caliroe din Languedoc şi din regiunea Barcelonei. cetate care le-a fost de un real folos: c î n d perşii i-au alungat din ţinut u r i l e lor. intervine pe lingă Antipater. Foceenii s-au refugiat de atunci la Rhegion. de unde u n i i au plecat să întemeieze cetatea Eleea. Gloria şi neno- erau întrebuinţate în riturile de căsătorie şi P. să ducă tratative cu învingătorul. aten i e n i i se revoltă contra dominaţiei macedonene. D. D. în P. la care participau numeroase cetăţi. în mai puţin de o sută de ani. după spusele lui Tuddide. aici au căutat foceenii adăpost. la cer F O C E E A [P H O K A l A]. Focion propovăduieşte înţelegerea cu el./fîntîna cu nouă guri). Foceea. focion cere moderaţie şi. o modestă provincie muntoasă. un orăşel de pe coasta a n a t o l i a n ă . D. Cu tot curajul lui filomelos şi Oinomarhos. a fost existenţa sanctuarului de la Delfi. jn 545 a fost cucerit de Cirus şi locuitorii au părăsit în masă oraşul. î m p r e u n ă cu Eschine şi Demade. focidienii au fost zdrobiţi de armata macedoneană.

Desigur aceste locuri n-au rămas neapărate. care nu permitea adversarului să se desfăşoare. încă în bună stare de la Eleuterai. se pare. FRATRIE [ P H R A T R I A ] . Uneori rezistenţa ei materială este întărită printr-o protecţie magică. pe pereţii culoarulu erau sculptate. Aşa cum se prezentau ş i . cetăţenii şi stăpînii palatelor par să fi redus la minimum sistemul de apărare. Fratria este în sinul triburilor primitive o grupare de familie. la Micene. fiindcă suprima procesul lent de cioplire. după moda hitită.condamnă la moarte sub acuzaţia de „colaboraţionism". Dacă trecem cu vederea urmele de fortificaţii rămase din epoca neolitici. dar nu din lipsa de experienţă a zidarilor. unde atacantul era obligat să prezinte apărătorilor flancul drept. căci la Micene anumite părţi ale zidăriei s î n t îmbinate cu grijă. cînd remarcăm la Tirint dispoziţia savantă a cazematelor şi a pasajelor subterane. ansamblul se menţinea datorită propriei s a l e greutăţi). O grijă particulară se dădea amenajării porţilor. fortăreaţa care proteja Atica pe drumul dinspre Beoţia. în general. alcătuită din două ziduri paralele cu umplutură de bolovani la mijloc. cel puţin p î n ă cînd . Cu timpul au început sa apară întărituri de piatră şi uneori din cărămizi aşezate pe un soclu de piatră (de exemplu la Gela. care trebuiau să fie bine instalate în punctele de unde plecau drumurile de comunicaţie. către s f î r ş i t u l secolului al IV-lea). cînd î n t î l n e ş t e un pisc inaccesibil. D. făcute din blocuri de piatră adesea enorme şi cioplite mai mult sau mai puţin sumar. Rosturile dintre blocuri erau umplute cu pietricele. Teba. se întrerupe. Caracterul ei religios îi va asigura un statut oficial pînă la mijlocul epocii clasice. în realitate. prin care asediaţii ajungeau la porţi mascate în zidul de întărire. în schimb se cunoş teau gardurile mobile cu ţepi de fier. manii care încercau să treacă sau să dărîme zidul. fiindcă cetăţile nu erau înconjurate de un şanţ. D. incinta esta deştul de lată. Tehnica era rudimentară. la care se ajungea prin nişte culoare neacoperiţe. urmîndu-i contururile. Nu exista pod mobil. De altfel nici nu poate fi vorba de lipsă de experienţă. uneori oblic.ciclopean" (ziduri cu parament dublu. P. în epoca elenistică. P. rotunde sau dreptunghiulare. umplute la mijloc cu pietriş şi pămînt. F O R T I F I C A Ţ I I . o construcţie de acest fel era economică. tehnica asedierii oraşelor ffjoliorceticd) a făcut progrese enorme. pefoametesau pe stratageme. colonii din Păros c î n d au ajuns la Tasos. fortificaţiile greceşti erau suficiente pentru proiecţia oraşelor. duşmanii care voiau să pună mîna pe un oraş trebuiau să conteze pe asedii lungi. care închideau intrarea în cetate. căci existenţa zidului devine inutilă. Tot la Tasos. Atena şi în orice aşezare omenească mai importantă. sau cînd vedem sistemul de protecţie al porţilor. şi era suficientă în acea epocă pentru a proteja pe locuitori de armele şi atacul unui adversar care nu dispunea de maşini de război. Pe cit e posibil incinta foloseşte reliefu! natural. Tirint. insulă aparent paşnică. Trebuie să se mai scurgă mult timp după invazia doriana pînă să apară din nou fortificaţii în jurul cetăţii sau numai a acropolei.· era precedată de un culoar îngust. dar la început locuitorii trebuiau să se mulţumească cu o împrejmuire de lemn. s-ar putea spune. cele mai vechi ziduri de incintă greceşti cunoscute de noi au aparţinut oraşelor aheene. de unde apărătorii loveau lateral pe duş. care nu era apărat de scut. imaginile zeilor protectori ai cetăţii (exemplul e unic în Grecia). la Tasos de pildă.. Putem cita turnuri le. Cetăţenii î ş i aduc copii nou-născuţi la fratrie 748 . în timp ce în Creta. aşa cum au procedat. vedem vestigiile unor întărituri a căror putere ne surprinde: construite după procedeul numit . Nu existau legături şi nici lianţi. ca în Evul Mediu. flancat de turnuri. doi ochi mart apotropaici (care alungă răul) erau gravaţi în zid. De obicei intrare. Adesea zidul de apărare er?.

divinităţile orientale de a căror concurenţă se temeau olimpienii din timpul lui Aristofan şi Euripide. după cum spuneau atenienii. Pentru greci ea reprezenta Asia stranie şi barbară. Dacă ea a servit drept model pentru Afrodita din Cnid —ceea ce e îndoielnic — şi dacă portretul descoperit la Arles este o copie după statuia ce o reprezenta. Placa funerara de teracotă. Despre viata ei nu ştim mare lucru. Arta frigiană. cînd patria ei a fost învinsă şi prădată. Dar din momentul în care. si statuia care o reprezenta pe ea î n s ă ş i . Poet tragic. fratria şi-a pierdut importanţa politică şi socială pe care o avusese atîta timp cit familiile aristocrate ocupaseră primul ioc în societate. Numele ei adevărat era Mnesarete. ei numeau „frigiană" atît o tonalitate muzicală care şoca pe tradiţionalişti. capabilă să seducă prin formele sale pline pe mediteraneenii insensibili la farmecul formelor gracile. dar ea este una dintre cele mai cunoscute. Frine nu esingura curtezană din Grecia antică al cărei nume a ajuns pînă la noi. D. ca să seducă pe judecători. S-au descoperit destule morminte din epocile minoică şi miceniană şi totuşi nu ştim de loc ceea ce se petrecea între clipa decesului si înmormîntare. Tot din Frigia veneau. |a Atena şi în alte state. chiar atunci cînd a fost practicată de meşteri elenizaţi. Se poate cel mult presupune că obiceiuriledescriseîn ///oda s î n t aheene. atît prin legătura pe care a avut-o cu sculptorul Praxitèle. Frine a oferit unui sanctuar din cetatea ei natală statuia lui Eros. bocitori şi bocitoare (majoritatea angajaţi anume pentru Expunerea mortului. Frine era o femeie de o frumuseţe maiestuoasă şi senină. P. D. predecesorul lui Eschil [vezi T r a gedie]. P. i-ar fi smuls hitonul exclamînd: „Poate fi vinovată o asemenea frumuseţe?" şi ar fi cîştigat astfel procesul. Circa 530. în jurul lui. apărătorul ei Hiperide. dar — amănunt care trebuie subliniat — ele nu se practicau decît la fir neraliile personajelor importante. era originară din Tespiai (Beoţia) şi s-a stabilit la Atena probabil în 372. cit şi îmbrăcămintea colantă şi boneta barbarilor. F U N E R A L I I . poartă pecetea predecesorilor ei anatolieni. F R l G l A [P H R l G l A].s i înscrierea tn fratrie înseamnă dobîndirea unei stări civile. pe care i-o oferise Praxitèle. P. corpul e spălat şi parfumat. Aşezată în nordvestul Asiei Mici. 249 . s-a instaurat un regim democratic. F R I N E [ P H R Y N E ] . apoi expus pe un catafalc. Muzeul Louvre. D. Imediat după moarte. Frigia este o provincie în care influenţa elenică η-a reuşit niciodată să anihileze caracterul profund anatolian al populaţiei. F R I N I H O S [ P H R Y N I K H O S ] . aşa cum o cunoaştem noi. cît şi prin anecdota care circula pe seama ei: fiind implicată într-un proces de impietate.

Descoperirea nervilor recurenţi şi a rădăcinilor motrice şi senzitive ale nervilor ar fi suficiente ca să-i justificegloria. Un banchet închidea ceremonia. flacoanele (lecite. Galaţii rămîn o ameninţareconstantă pentru popoarele vecine. funeraliile sînt mai modeste. în 162 a profesat la Roma. Urmaşii se duceau din cînd în cînd la mormînt şi depuneau ofrande. Galen a tratat subiecte dintre cele mai diverse. Cînd sanctuarul lui Apolon e salvat. D. Din cînd în cînd se votau decrete care interziceau familiilor avute orice ceremonie care le-ar fi permis etalarea ostentativă a bogăţiei.n. U n p r i n ţ d i n A s i a M i c ă . în onoarea defunctului se organizau jocuri. revine la Pergam. cîntau elogii mortului (threnoi) şi î ş i smulgeau în mod ritual părul din cap. a analizat sistemul nervos. cadavrul era pus pe un rug şi ars. unde i s-a dat î n grijă tratamentul medical al gladiatorilor. lekythoi) ce conţinuseră parfumul cu care fusese uns corpul. împinşi spre nord. ş i . După o călătorie de studii ştiinţifice în Orientul apropiat. ai cărui suverani vor obţine asupra lor cîteva victorii. considerată nu numai ca un indicator al mormîntului. medicul lui Commodus. în 270. cam în 130 e. numi ta de atunci Galatia. civilizaţia greacă e ameninţat ă de unul dintre cele mai mari pericole pe care le-a cunoscut vreodată. unde trăiesc din comerţ şi meştesugărie. Treisprezece ani mai tîrziu. geometria. funcţie deţinuta în continuare şi după 180. atacă sau ameninţă oraşele de pe litoralul egeean de la Cizic p în ă la Milet. S-a născut l a Pergam. Nicomededin B iţi n ia. pe care le vor comemora prin ex-voto-uri splendide. judecăţi 250 . Corint şi Alexandria. Un val de groază se abate asupra Greciei în faţa navalei acestor barbari. unde etolienii reuşesc să le oprească. ci ca o piatră sacră ce marca graniţa dintre viaţă şi moarte. chiar cînd e vorba de un personaj important. G A L A Ţ I I [G A LA T A I ] . cînd Commodus a devenit împărat. La începutul secolului al Ill-lea. apoi s-a întors în oraşul său natal. Galen a pus bazelefiziologiei experimentale şi a demonstrat că centrul mişcării voluntare şi al sensibilităţii este creierul. G A L E N [G A L E N O S ] . In epoca greacă propriu-zisă. dietetică. Cetele de galaţi traversează HeI es pontul. Aceşti galaţi (aşa îi rrumeau grecii). După aceea. Dacă pregătirile urmau să dureze mult. î n special pentru Pergam. iar învingătorii primeau recompense bogate. se ciocnesc de armata lui Antioh I. Lucrările sale (tratate de chirurgie farmacologie. avangărzile lor pătrund în Grecia prin Termopile şi ajung la Delfi. în faţa Sardesului. P. D. Ea era unsă cu ulei şi pictată sau împodobită cu panglici. a precizat natura arterelor şi venelor. s-a apucat de medicină la vîrsta de 17 ani. a fost numit. în jurul stelei care marca mormîntul. apelează la ei pentru a-l ajuta să lupte contra fraţilor săi. corpul era uns cu produse care întîrziau putrefacţia (şi nu îmbălsămat). Smirna. Considerat ca unul dintre cei mai mari anatomişti ai antichităţii. A frecventat diversele ş c o l i medicale din Pergam. Se aruncau în mormînt şi se puneau pe el. era obiectul unui cult. Gîndirea sa s-a remarcat totdeauna prin claritate. a descoperit anumiţi muşchi. în 280.ceremonie) se jeleau. dar era repede dus la locul de veci (graba era justificată mai ales prin considerente de igienă). în 166. care se fixează definitiv în valea rîului Halis. după ce a studiat limbile. Stela. dar victoria sa nu izbuteşte să-i alunge pe aceşti invadatori periculoşi. socotind că „un medic bun e filozof". împrejurările în care a murit au rămas obscure. critici violente. Tot Antioh l îi opreştedin nou. devastează toate regiunile prin care trec. învingătorii instituie drept recunoştinţă sărbătoarea anuală Soteriile (Soten'c). Se instalează în regiunea dunăreană şi Tracia. eseurile de filozofie medicală) conţin idei împrumutate de la predecesori. Populaţii celtice venite din nord se revarsă spre Marea Egee şi. Mortul continua să fie expus pe catafalc şi să fie jelit. igienă. dialectica şi diferitele sisteme filozofice. P.

Este o zeiţă foarte veche. dar Galen a reuşit totdeauna să coordoneze elementele disparate. G I G A N Ţ I I [G l G A N T E S]. Era înzestrată cu darul de a da oracole. Giganţii erau fiii lui Uranos (Ceru!) şi ai Geei (Pămîntul). Scrierilesale. Victoria repurtata de zei asupra lor. direct sau prin intermediul uneiasau al mai multor generaţii Ge (Gaia) ar e sanctuar e în diferite locuri : toate datează din vremea în car e Ol im pi en i i nu se instalaserăîncăîn Grecia. care şi-a detronat tatăl şi l-a zămislit pe Zeus. cărora au vrut să le uzurpe puterea. Gigantomahia (lupta cu Giganţii) e subiectul multor opere d e artă. avînd funcţia de paharnic. C i r c a 525. consirate alături de cele ale Corpus-ului h/pocrat/c drept cele mai importante din medicina antichităţii. provin din Ge. Muzeul dm Delft. Nu trebuie confundaţi cu Titanii. Abia născuţi. binefăcătoare sau dăunătoare. din care s-au născut (spune Hesiod) toate neamurile de zei: l-a născut pe Uranos (Cerul) şi apoi a avut cu el mai mulţi copii. i-au atacat pe Olimpieni. G A N l M E D E [G A N Y M E D E S]. Apolon.rmer. au jucat un rol esenţial în formarea medicilor occidentali şi arabi mai bine de un mileniu. C a s ă atace Ol i m pu l. P. D. uptîndu-se cu Giganţii. O s a ş i Pelion. este succesorul ei la Delfi. B. G E [ G A I A]. Genealogii complicate explică cum toate forţele naturii. să cuprindă totul într-o vastă sistematizare şi să realizeze o operă constructivă. f o t o H. Giganţii au pus unul peste altul doi dintre cei mai î n a l ţ i munţi din Tesalia. De atunci a rămas printre zei. cu destulă dificultate. P. Detaliu de pe fnza nordică a Tezaurului Sifnienilor de la Deifi. intransingente. pe carul tras de let. printre care 251 . lingă Troia. este poate episodul cel mai important din mitologie. P. Ganimede era un tînăr foarte frumos.Heracles şi Cibele. dar şi l-a pierdut cu timpul. de exemplu. şi pe Cronos. Pe cînd păştea odată turmele tatălui său. astăzi ele s î n t însă prea puţin cunoscute. a fost răpit de Zeus (unii spun că de vulturul lui). născut dintr-o familie de regi. D. în favoarea divinităţilor mai tinere.

fiecare cu armele lui specifice: Atena cu lancea. dincolo de suburbia Ceramicului. Ea nu ieşea din casă decît cu ocazia anumitor evenimente familiale (nunţi. La bătălie au luat parte toţi zeii. iar Hefaistos fi arde cu o măciucă défier incandescent. apoi filozofii c i n i c i s-au adunat la Cinosarges. Liceul si Cinosarges. în prima jumătate a secolului al V-lea. Parcul lui Academos era o î n t i n s ă pădure sacră. pe care Hiparh. fiul lui Pisistrate. la sărbătorile religioase ale cetăţii (la Atena.greceşti prefigurează acele „cer.· Nu trebuie să ne închipuim că gineceu l avea uşile ferecate (se încuiau numai noaptea) şi gratii la ferestre. Cimon. Săpături recente au dat la iveală ruinele palestrei. Aristotel a predat la Liceu [vezi cuvîntul]. astfel gimnaziile au devenit locul de î n t î l n i r e al cercurilor intelectuale şi adevărate şcoli Gimnazii le. unde s-a născut Sofocle. Se pare că acest gimnaziu fusese la început rezervat doar atenienilor cu sînge amestecat. zeul iubirii. Cibela î ş i asmute leii contra Giganţilor. Gimnaziul (derivat de la cuvîntul gymnos. Academia era dedicată ze- iţei Atena. D. ale cărui săgeţi îi ucideau pe răniţi. ' } 252 . aproape de demos-ul Colonos. înrnormîntări). Faptul că Academia [vezi cuvîntul] a dat numele său tuturor „Academiilor" de azi se explică prin faptul că aici s-a instalat Platon cu discipolii săi în 387. sărbătoarea Thesmophoric. Zeii nu i-ar fi putut învinge singuri pe giganţi. trăia într-o încăpere specială. aruncînd cu pietre.De acolo au început atacul. aici puteau fi văzuţi cei doisprezece măslini sacri ai zeiţei. existau în mod obligatoriu instalaţii hidroterapeutice şi de aceea era aşezat în general lîngă un rîu sau un izvor [vezi B ă ij. La Delfi. Dionisos cu toiagul său magic (thyrsos). fiindcă grecii se dezbrăcau complet cînd făceau sport) e consacrat. fiinţe de temut. adică a savanţilor. numită gineceu (apartamentul femeilor). pentru a cumpăra obiecte de uz personal (îmbrăcăminte sau încălţăminte) şi numai rareori pentru a-şi vizita prietenele. de exemplu pe friza altarului din Pergam. cu aspect fioros — unii s î n t reprezentaţi. într-un gimnaziu ca şi în palestră. în afara oraşului. Eros cu arcul. P. F. Martin). o împrejmuise cu ziduri. a retorilor şi a f i lozofilor. Zeus cu fulgerul. un portic lung şi un xystos (galerie acoperită. Dacă locuinţa are mai multe etaje. Femeia greacă — ne referim la păturile mijlocii ale populaţiei şi la nobilime — ducea o viaţă izolată. G I N E C E U [G Y N A l K E IO N]. în toate aceste cazuri. ca nişte monştri cu şerpi în loc de picioare —. era rezervată fem eilor). urbaniştii de azi. f î n t î n i cu mici bazine dedesubt. a plantat alţi arbori şi a îmbunătăţit instalaţiile gimnaziului. este întovărăşită în mod obligatoriu de cel puţin o servitoare. gimnaziul unde se antrenau atleţii pentru Jocurile Pythice avea o piscină circulară cu un diametru interior de 9. E un ansamblu de terenuri şi de clădiri mai mari. ci presiunea moravurilor şi a opiniei publiceţinea fetele şi femeile ferite de privirile bărbaţilor — cei din casă inclusiv.. căci nu puteau fi omorîţi decît de m î n a unui muritor. Poseidon cu tridentul. situate nu prea departe de oraş. în epoca sofiştilor. ca si palestra [vezi cuvîntul]. situat de obicei într-un loc plantat cu arbori. în care se înota. Atenienilor l e p l ă c e a s ă s e p l i m b e l a Academie: acest gimnaziu se afla la vest de oraş. adică „gol". Nu constrîngerea fizică. gineceu l se află d e obicei sus. La Atena erau trei gimnazii mai cunoscute: Academia.70 m şl o adîncime de aproape 2 m. G I M N A Z I U [G Y M N A S IO N]. fragmente din zidui incintei şi un mic templu. cu o podea bine nivelată destinată exerciţiiior). a adus aici apă. dar tot aici aveau altare şi statui Hermes. nu exista o instituţie de învăţămînt superior. născuţi dintr-un cetăţean grec şi o femeie străină. R. exerciţiiior fizice. şi Eros. De aceea Zeus l-a chemat pe Heracles. zeul gimnaziilor. tre culturale unde arhitecţii noştri. proiectează să găzduiască tot ce ţine în acelaşi timp de cultura corpului şi a spiritului" (R . în casă.

cînd artiştii făceau cu pasiune sculptură şi chiar poezie. întemeieţrului cetăţii. din Frigia. numele lui Gitiadas a rămas asociat cu plăcile de bronz cizelat care împodobeau templul Atenei Halcioicos. Gorgias a fct elevul retorului T i s i a s . A compus de asemenea un Disci's funerar. la Leontinoi. Profesînd un sceptic i HI radical în cartea sa intitulată Despre natLă sau nefiinţă el încerca să demonstreze ca: ) nimic nu există. din care nu s-a conservat nimic.Gineceu. omul nu-l poate cunoaşte. în tradiţia greacă. un Elogiu al Elenei şi o Apologie a ii . ale lui Perseu. această cunoaştere nu poatefi comunicată nimănui. înţelegerea şi pacea. a fost şi filozof. G l T l A D A S.M.-e (Pythikos. Personaj foarte caracteristic pentru Sparta epocii arhaice (secolul al VIIlea — al Vl-lea). î n c î t pana imposibil de desfăcut. descoperite la Olint. Se spunea că cel cae va reuşi să-i desfacă va ajunge stăpînul Asii. De altfel. reprezentau scene luate din isprăvite lui Heracles. G O R G l A S. egreu să-i definim stilul. î n care se adresa grecilor adunaţi la sărbătorile de la Delfi su Olimpia şi le propovăduia unirea. de pe acropolea din Sparta. cum se vede la casele din secolul al IV-lea. Oiştea carului e-a legată cu un nod a t î t de complicat. Muzeul Naţional din Ater»a. Detaliu de pe u f) ei/netron decorat de pictorul din Eretria. Alexandru a tăiat nodul cu sabia. R. în gospodăriile sărace femela trebuia să completeze veniturile familiei. A scris un manual de elodnă (Tekhne) şi mai multe discursuri solem. ale Dioscurilor. 3) dacă un lucrue cognoscibil. Cînd a trecut prin Gordion. nu departe de thalamos (camera conjugală). Gitiadas practica şi meşteşugul turnării în bronz. Femeiledin popor aveau desigur o mai mare libertate de mişcare. Fiind cunoscut numai din texte literare. lacedemonienii îi comandaseră pentru sanctuarul d i n A m i c l a i douătrepieduri de bronz. Filozof şi retor (485—38) născut în S i c i l i a . R.. i oraşul Gordion. F. Gorgias a fost celebu mai ales ca retor. într-o locuinţă modestă nici nu putea fi vorba degineceu. 2) dacă un lucru e x i ş i . ca vînzătoare în piaţă sau lucrind ca zileră în afara casei. conform legendei. P. Circa 420. Aceste reliefuri. ca majoritatea soiţilor. se păstra un cr ce aparţinuse. Gordias. cum e cazul lui Gitiadas. elălalt de o Afrodită. G O R D I A N ( N o d u l g o r d i a n). Olympikos). unul susţinut de o Artemis.

Destul de tîrziu li s-a atribuit rolul cîntat de poeţii noştri din secolul al XVII-lea e. din Odiseea. Gorgonele circulau prin aer cu ajutorul aripilor de p e s p a t e şi de 254 . Din sîngele Meduzei s-au născut Pegas. Ajutat dezei şi profitînd de un moment c î n d dormea. C u mare greutate ş i numai legumele şi fructele G O R G O N E L E [GORGONES]. Fraza sa. sînt la origine nişte divinităţi ale naturii. un cap fioros. D. Foto Hirmer la glezne. mai scurtă. Stilul lui Isocrate. precum şi al multor altora datorează mult exemplului lui Gorgias. Descrieri le domeniilor lui Alcinou şi ale nimfei Calipso.Perseutăindc^pulMedu?ei. Ochii lor uriaşi pietrificau pe oricine î i privea. era muritoare. Măritele. Din aceste trei opere ne-au rămas c î t e v a fragmente. cu o ţinută menită să inspire respectul religios — aşa le vedem reprezentate pe monumentele epocii clasice. Se r leau astfel trei monştri. şi cumplitul Hrisaor. Granic e un rîuleţ d in Asia Mică. în epoca figurau goale şi în elenistică. GRĂDINI. G R A Ţ I I [K H A R l T E S]. P. dintre care unul muncind fără preget reuşeau grecii să scoată din pămîntul lor arid necesare traiului. cuPalamede. Tată le-a fost Poseidon. atitudini artiştii le seducătoare. în schimb. s î nt exclusiv rodul singur. F. Drapate auster î n voaluri. P. Muzeul din Palermo. Perseu a ajuns p î n ă acolo căutîndu-le ca s-o omoare pe Meduza. Pe m a l u r i l e lui a obţinut Alexandru cel Mare prima sa victorie contra armatei persane (334). Circa 530. mai puţin amplă decît aceea din perioada lui Isocrate. Aveau trup de femeie. eroul i-a tăiat capul. GRANIC [G R A N l K O S]. La început ele domneau mai ales asupra ogoarelor şi vegetaţiei: erau divinităţi locale. cu şerpi în loc de păr. membre ritmice egale (pansa) şi rime sau asonante interioare (bomoiote/euta) . iar din gură le ieşeau nişte dinţi asemănători cu colţii de mistreţ. Capul Meduzei a fost pus de Atena pe egida pe care o purta în chip de scut. al căror număr — stabilit în cele din urmă la trei — varia după regiune şi cel mai adesea erau anonime (nu aveau fiecare c î t e un nume). Locuiau la capătul lumii. datorită antitezelor studiate. al lui Tucidide. R.Metopă de p e t e m p I u l C c i i n Selinus. singurul zeu căruia nu i-a fost frică să se unească cu un asemenea monstru. Meduza.n. D. calul înaripat. ea dă o impresie de armonie şi de strălucire. Acest prinţ al sofiştilor a avut marele merit de a fi creat o „proză artistică" melodioasă şi subtilă. are. Putem judeca -stilul lui Gorgias după aceste fragmente şi după amuzanta pastişă s c r i s ă de Platon în dialogul Gorg/'os. De aceea arta grădinăritului nu s-a putut dezvolta atîta timp c î t lumea elenică s-a limitat la ţărmurile Mării Egee. noscute mai mult sub denumirea de Graţii. care se varsă în Marea de Marmara. în extremul occident.

Itaca. cu un guvern central şi funcţionari t r i m i ş i în toate punctele ţării. P. grecii se considerau membrii aceluiaşi grup etnic. f. cele ale lui Academos de la Atena sau ale zeiţelor de la Eleusis. trebuie să fi fost foarte modeste. î n c ă din timpurile cele mai îndepărtate. net deosebit de „barbari". şi pe Xutos. aşa cum se vede în picturile pompeiene. Acest teritoriu relativ mic era. G R E C I A . în schimb Grecia devine destul de curînd denumirea teritoriului limitat de unde au roit colonizatorii: extremitatea sudică a Peninsulei Balcanice.D. şi acestea foarte mici (numai Beoţia era ceva mai întinsă). Dar. Cuvintele greci şi eleni îşi păstrează această semnificaţie. lăcaşul zeilor (2911 m). pe care Aristotel î! situează lîngă Dodona. tot aşa Elada propriu-zlsă nu era decît un district. Acest Deucalion ar fi domnit în timpuri legendare şi ar fi avut ca fii pe Doros. muntele ocupă aproape 80% din suprafaţa Greciei (e vorba de prelungirea ramurii nord-vest-sud-est a lanţului balcanic). Cicladele. iar Iliada în Tesalia. Cel puţin începînd din secolul a! VMI-lea. în schimb lanţul muntos nu coboară decît în mod excepţional sub 1000 m. Zante). Grecii din Marsilia şi cei din Naucratis (în delta Nilului) se simt mai aproape unii de alţii decît de indigenii ce locuiau pe teritoriile învecinate cu ale lor. Una 255 . cu reprezentanţi adunaţi într-un organism central. Grădinile amenajate din motive religioase în anumite sanctuare. cu frontiere bine delimitate. La acest teritoriu continental se adaugă insulele din Marea Adriatică (Corfu. cu ocazia expediţiilor sale militare. După campaniile lui Alexandru cel Mare. în Grecia propriu-zisă. Ion şi Ah eu. şi chiar atunci cînd se aflau în război unii cu alţii. strămoşul dorienilor. adică de non-greci. Cefalonia. cu statui şi clădiri răsărind din mijlocul frunzişului. î n ă l ţ i m i le maxime fiind Parnasul (2487 m). pe Eol.imaginaţiei poetice. colonizarea a împrăştiat pe greci şi a răspîndit civilizaţia elenică din strîmtoarea Gibraltar pînă la Marea Neagră şi pe coastele libaneze. cuceritorii greci. fragmentat într-o puzderie de state minuscule. imitînd pe suveranii perşi. grecii î n ş i ş i î ş i spuneau Hellenes (Eleni) şi se considerau descendenţii unui oarecare Helen. acoperite şi ele de munţi. de la sudul Peloponezului (Creta) şi din Marea Egee (Sporadele. Taigetu! (2404 m) şi Cilene (2375 m). la sudul unei linii care merge cam de la golful Voios p î n ă ia golful Ambracia. între secolele al Vlll-lea şi al Vl-lea. Deseori s-a explicat această fragmentare excesivă prin structura solului . Termenii Grecia sau Elada nu aveau o semnificaţie politică. Marile frămîntări tectonice din era terţiară n-au lăsat î n t r e munţi decît puţine spaţii pentru c î m p i i . ci desemnau pentru cei vechi o comunitate semi-naţională. dezvoltînd o artă pe care au transmis-o mai tîrziu romanilor: grădini mari. cu o capitală. de exemplu. un trib obscur. semiculturală. D e l a numele grailor. care să decidă în anumite probleme de interes general. ale cărei caractere esenţiale consti- tuiau civilizaţia greacă. din care răsar insule. Prăbuşirile de teren au fost î n s ă atît de profunde uneori.iecare dornic să-şi păstreze independenţa. De fapt Grecia η-a fost niciodată în antichitate un stat. fiul lui Deucalion. romanii au derivat cuvintele Graecus (grec) şi Graecia (Grecia). într-adevăr. Rodos). dacă nici un pisc nu atinge înălţimea Olimpu· lui. î n c î t au lăsat să pătrundă apa mării. care trebuia apărată tot timpul de ambiţiile cetăţilor vecine. Din fiii acestuia din urmă. s-ar trage ionienii şi aheii. Cei ciţiva copaci care creşteau în jurul casei lui Xenofon de la Schi|us ' nu puteau fi decit o palidă evocare a marilor parcuri (paradetsoi „paradisuri") admirate de istoric î n A s i a . strămoşul eolienilor. G R E C . aproape dispărut la începutul timpurilor istorice. după cum graii n-au ocupat decît o mică suprafaţă din Epir. au putut practica în Asia Mică horticultura. ca în ziua de azi. Deşi nu alcătuiau o federaţie politică. Grecia nu era nici măcar o federaţiede provincii parţial autonome..

de voie sau de nevoie. s-a abătut din plin asupra Italiei meridionale şi a lăsat acolo atîţia emigranţi. ionienii din Colofon. proveniţi din legăturile soţiilor lor cu periecii (perioikoi) în timpul primului război cu Messenia. dintre care unele. aceleaşi ca în Grecia propriu-zisă: un mare număr de state. la prima vedere. în latineşte) era întrebuinţat pentru a desemna întreaga regiune care se întindea de la tocul p î n ă la vîrful „Cizmei". căci Peloponezul e legat de Peninsula Balcanică numai prin istmul Corint. colonişti originari mai ales din mica provincie Ahaia. iar locuitorii Locridei au fondat cam pe la 680 o cetate cu numele d e Locri. cu un debit neregulat. Din cauza solurilor sărace. ca de exemplu cele care erau situate în interiorul ţării şi serveau doar ca locuri de popas pe drumurile ce duceau spre coasta occidentală şi în Campania. improprii navigaţiei şi nu ajung să fertilizeze solul stîncos. alungaţi d i n patria lor de lidieni. Către sfîrşitul secolului al Vlll-lea. fără nici o enclavă străină. fie ca să sporească populaţia coloniilor. au învins populaţia indigenă a iapigilor şi au întemeiat Tarentul. a împins pe greci dincolo de hotarele lor. s-au instalat la S i r i s . R î u r i l e s î n t puţine. Pe de alta parte. fiii nelegitimi ai spartanilor. Cerealele se cultivă puţin şi singurele culturi care aduc profit s î n t viţa de vie şi măslinul. de-a lungul golfului Tarent şi al stnmtorii Messina. au emigrat masiv. Ţinutul avusese o populaţi e red us ă pînă l a sos i r ea coloniştilor: aceştia au izbutit să facă din sudul Italiei una din zonele cele mai bogate din Mediterana occidentală ş i . au întemeiat simultan oraşul Sybaris. Probabil în 743 halcidienii din Zânele. şi care mult timp nu se simt direct ameninţate de o putere barbară (deşi în nord se conturează umbra etruscilor). încă din primul sfert al secolului al Vlll-lea. Mai tîrziu. oraşe. erau sortita unui viitor strălucit. religia si obiceiurile lor [vezi E l e n i s m ( C o m u nitatea elenică) şi Civilizaţie]. Astfel insuliţele şi văile înguste constituie tot atîtea unităţi teritoriale. dar mai puţin avantajos din punct de vedere economic Primii veniţi au î n l e s n i t venirea altora. care avea ca centru spiritual sanctuarul zeiţei Hera Lacinia. dar foarte roditoare. Astfel a luat fiinţă o confederaţie aheeană. vor rămîne în obscuritate. Datele politice s î n t deci. Nu e deci de mirare că locuitorii Greciei au fost atraşi de activitatea mai rentabilă a comerţului si că uneori s-au expatriat masiv. în acelaşi timp. în general cu aspect de torente. de mai mică importanţă. GRECIA MARE [MAGNAGRAEC l A]. unul din focarele culturii elenice. răspîndind pînă departe limba. Numai pantele mai line şi cîmpii le răsplătesc efortul agricultorilor. î n mai puţin de o sută de ani au luat naştere şi alt. Totuşi îndrăzneţii pionieri n-au debarcat de la început pe aceste tărîmuri. nu se pot creste decît caprele şi mieii. reduşi aproape la s c l a v i e . apoi în S i c i l i a . Dar nu numai pe ahei îi atrăgea o regiune atît de bogată şi de apropiată de Grecia balcanică. lat abia de 6 km.dintre aceste scufundări a tăiat în două însăşi Grecia Continentală. ci la Cumae· lîngă actualul Napoli. termenul de „Grecia Mare" (Magna Graseia. î n c î t . la cares-au alipit nişte mesenieni. pe un loc mai sănătos şi mai uşor de apărat. toate autonome. Toate la un loc au ocupat un teritoriu continuu. au traversat strîmtoarea Messina şi au debarcat la Rhegion. despărţite între ele prin mare sau prin bariere stîncoase î n c ă mai greu de trecut. scurte. în apropiere de Crotona. fie ca să creeze altele noi. căci indigenii fuseseră. într-o cîmpie insalubră. în fond. şi Crotona. în schimb alte aşezări. Marele val de colonizare care. toate greceşti. Locuitorii ei trec prin acelaşi gen de încercări şi greutăţi ca grecii din partea cealaltă 256 . ca Metapont. nimic nu pare să diferenţieze situaţia acestei Grecii Mari de cea a Greciei propriu-zise. veniţi de astă dată direct din Peloponez. spre sfîrşitul secolului al Vi-lea.

a căror agresivitate devenise ameninţătoare. condusă de Arhitas din Tarent. dobîndeşte un succes destul de important ca să îndepărteze pericolul. se încearcă noi experienţe. Barbarii î ş i găsesc aliaţi în Sicilia. aceste cetăţi nu se mai găsesc în faţa samniţilor. în cetăţile greceşti. mai vast. Totuşi prin contactul cu oraşele de 257 . raporturile de prietenie sau de duşmănie sînt mai frecvente între cetăţile de pe acelaşi teritoriu. dispărînd conducătorii. In cele din urmă Roma a ieşit învingătoare (în 272). La început mocnită. Primul legislator cunoscut. în aceeaşi perioadă. Poate e paradoxal să susţii că. puţin înainte de mijlocul secolului al IV-lea. Cetăţi l e greceşti nu opun cu destulă constanţă un front comun acestor adversari. întemeind în 433 colonia Turioi. înainte şi după cucerirea lui Alexandru. Dacă. Dar nu după mult timp. Singurul sprijin eficace l-au primit de la Alexandru Molosul. în mod normal. se instituie tiranii. într-o ţară în care coloniştii nu duc lipsădespaţiu. ne vine în minte ceea ce se petrecea. Să amintim aici numai de rolul pe care Atena lui Periclea încercat să-l joace în peninsulă. impresia e analogă. Puţin după mijlocul secolului al Vl-lea. punînd mîna pe Tarent: „Tarentul odată înfrînt — spune istoricul Florus—. Bineînţeles că mai ales Sicilia este implicată î n treburile Greciei Mari. Dar în timp ce Grecia. cam în 330. statele din jurul golfului Tarent vor trebui să se apere contra populaţiilor din Apenini. Aici. După războiul peloponeziac. Istoria acestui ţinut nu e independentă de istoria Greciei propriu-zise. dar în 511 triumfă asupra rivalei sale Sibaris. totul e mai uşor. raporturile dintre Italia meridională şi Grecia propriu-zisă sînt departe de a fi rupte: invitaţiile primite de Platon din partea tarentinilor demonstrează cu prisosinţă că relaţiile culturale au rămas strînse. La fel ca în statele Greciei propriu-zise. Membrii ei se angajau „să se ajute reciproc în caz de violare a teritoriului lor de către iucanieni". se grupează în ligi efemere împotriva unei cetăţi a cărei prosperitate îi deranjează. mai multă violenţă. în faţa acestor intrigi complicate. gelozii şi uri de proporţii reduse. ci a unui adversar mult mai de temut: Roma. a pus mult timp în pericol prestigiul Romei. unde agricultura este înfloritoare şi unde or aş el e cele m ai bogate. Totuşi această ligă. regele Epiruiui. a căror forţă şi coeziune se afirmă: e adevărat că în 392 se constituie o confederaţie italiotă. începînd din momentul înfrîngerii sale. Să nu ne lăsăm totuşi înşelaţi de aceste asemănări: evenimentele pot fi de aceeaşi natură. a fost teatrul primelor încercări de urbanism. Zaleucos. e nevoită să privească mai mult spre Orient. a lucanienilor sau a mesapilor.a Adriaticei: se luptă crunt între ei. bogatul oraş Siris e constrîns să intre în confederaţia aheeană. Cetăţile ameninţate din nou fac apel la ajutorul Greciei. distrugînd-o complet. care sînt însă răsturnate mai curînd sau mai tîrziu de revoluţii. regele Epiruiui. vedem poporul ridicîndu-se împotriva nobililor si bogătaşilor. cine mai cutează oare să ridice capul ?" Şi într-adevăr toate oraşele greceşti din Italia meridională cad imediat în m î i n i l e romanilor. împreună cu Sicilia. din cauza vecinătăţii şi a comunităţii de interese în diferite probleme. unde tineretul nu e ţinut în frîu de o reţea detradiţii seculare. întreţin un comerţ prosper Cu porturile îndepărtate. puterea ei slăbeşte. După moartea lui. la Crotona şi apoi în Metapont s-a desfăşurat aventura pitagoriciană. Crotona e învinsă puţin mai tîrziu de Locri. a domnit peste Locri. Grecia Mare a jucat în istoria lumii rolul ei cel mai important. statele din estul Adriaticei intervin foarte des în politica acestor „italieni". ca Sibaris. Pirus. Dacă trecem la istoria internă. sau de simpatia arătată de tarentini pentru cauza spartană în timpul războiului peloponeziac. în Grecia Mare. dar în Italia de sud domneşte un climat care dă lucrurilor o amploare mai mare. lupta a izbucnit curînd pe faţa. pretutindeni spiritul e mai liber. Grecia Mare. se nasc iniţiative îndrăzneţe. iar Dionisios al Siracuzei e gata să-i ajute.

alături de soţia sa Persefona. î n afară de camera principală. Foto acolo. Casele particulare se înghesuiau între străzile principale şi străduţele înguste. î m b l î n z i n d monştrii care păzeau intrarea (printre care Cerberul). ale cărui ruine se mai pot vedea şi azi. Hades veghează cu străşnicie asupra infernului. Situată pe malul golfului Mirabello. iar chipul său — un personaj cu barbă şi înfăţişare severă — apare rar în operele de artă. De Ia Hades nimeri nu aşteaptă nici o favoare. dar de o modestie care contrastează cu luxul locuinţelor princiare de la Cnosos sau chiardelaMalia. Orfeu) au izbutit să-i î n c a l ce voinţa şi să intre vii în lumea umbrelor. 258 H A D E S . grecii î i spuneau adesea Pluton. cu scări care urcau spre terase. D. Nişte ruine de scări dovedesc că au existat şi case cu etaj. lui i-a revenit Regatul Morţilor. P. D. doar c î ţ i v a privilegiaţi (Heracles.Gurnia. de aceea nu i s-au consacrat temple. Ca şi Zeus şi Poseidon. Hades locuieşte într-un palat sub pămînt. . prin arta şi civilizaţia lor. adică „Bogatul". Roma s-a iniţiat în cultura elenică. în lumea infernului. Era aşezată pe o colină. P. iar casele erau construite în terase amenajate în pantă. Persefona stă cu el sase luni din an. Hoss/α. G U R N I A . Majoritatea caselor aveau. rămînînd totuşi sub autoritatea supremă a lui Zeus. pe coasta septentrională a Cretei. Gurnia a fost cîndva un oraş minoic. Hades este fiul lui Cronos. satul mincie Circa 2000. D. Două străzi paralele erau pavate: agoraua a fost identificată şi s-au găsit vestigiile unui palat construit cu grijă. uneori podită cu dale si ornamentată cu stuc. Ca să evite pronunţarea acestui nume de temut. pe care o va lăsa moştenire popoarelor de mai tîrziu. şi cînd s-a făcut împărţirea puterii între cei trei fraţi. cîteva încăperi secundare. P. pe care a răpit-o odinioară de la Demeter.

toate nesigure. în locul cel mai îngust al tumultuosului canal Eurip. Tot de acolo provine celebrul sarcofag de alabastru.ι creşteau cai). Oraş situat în Eubeea. provenind de la Haghia Triada. Puţin mai departe este necropola. care desparte insula de continent. Muzeul din Heradion. Foto Hassio. ca şi în v i i . Halcis şi rivala sa Eretria s î n t oraşele cele mai importante ale acestei insule lungi. H A L C l S [K H A L K l S].Hades si Persefona'domnind în infern. Foto Léonard von Mou. 259 . H A G H I A T R I A D A . dintre cele mai interesante pentru arta minoiană. măslini şi păduri. Numeroase picturi. au fostgăsite la Haghia Triada. lat de 60 m. se afla micul palat (vilă princiară ?) de la Haghia Triada. aie cărui scene cu figuri au dat naştere la multe interpretări diferite. intre cele două cetăţi au existat dis- Sarcofag de alabastru. Placă votivă de teracotă d e l à Locri. pictat. Circa1450-1400. la o oarecare distanţă de mare. cu un mormînt cu cupolă. Se compunea din două clădiri aşezate în unghi drept. la fel de bogată în păşuni (unde bogătaş. în Creta. P. Muzeu! d in Taranto. L a sud d e marea cîmpie a Mesarei.D. Circa 470-450. după un plan obişnuit în epoca minoică şi adaptat la specificul local.

R. Hares din Lindos a fost elevul lui Lisip şi întemeietorul şcolii rodiene de sculptură. oraşul Halcis şi-a pierdut cu totul importanţa. care ofereau călătorilor adăpost şi masă. Halicarnasul a ajuns capitala Cariei (Asia Mică) abia în secolul al IV-lea. P. î n a doua jumătate a secolului al IV-lea. La sfîrşitul secolului al Vl-lea. H A R E S [ K H A R E S]. răspîntiile. au populat regiunea care datorită lor s-a numit Caicidică [vezi cuvîntul]. pentru care s-a construit monumentul funerar numit Mausoleion (mauzoleu). spune-mi şi porturile. In Broaştele lui Aristofan. considerat una din cele şapte minuni ale lumii [vezi M a u s o l o s . cetăţile. F. locuinţele şi hanurile unde s î n t mai puţine ploşniţe". indică-mi cîrciumarii la care te-ai ospătat cel mai bine cînd te-ai dus să-l cauţi pe Cerber. Dionisos îl întreabă pe Heracles care este drumul cel mai bun spre Hades: „Pentru orice eventualitate. Acest oraş. foto Hass/o. care a jucat un rol de frunte în perioada elenistică şi a avut o influenţă considerabilă asupra artei elenistice 260 . începînd cu secolul al Vlll-lea. D. Pionierii săi s-au îndreptat. cîmpia Lelantină a fost cauza unui război terminat abia în secolul al Vll-lea cu victoria Halcisului. a fost patria unor marinari îndrăzneţi şi el se înscrie printre primele cetăţi colonizatoare. Aici a domnit Mausolos. I e u ].Palatu l şi curtea de ia Haghia Triada. al cărui nume dovedeşte existenţa unei producţii de bronz. Mauzo- H A N U R I . put e înverşunate ş i frecvente ş i . La marginea drumurilor (care erau simple drumuri de pămînt) erau aşezate hanuri. drumurile. în Sicilia unde au fondat oraşele Naxos şi Zânele. dar au navigat şi spre vest. fîntînile. timp de aproape o sută de ani. HALICARNAS [HALIKARNASS O S]. locurile de popas. mai ales spre Tracia şi Macedonia. brutăriile. Secolul al XlV-lea.

Puterea ei este de temut mai ales în timpul nopţii. Ne putem face o idee despre stilul figurii cu ajutorul unui cap uriaş găsit la Rodos. Seamănă bine cu Artemis. Era adorată mai ales la răscruci. unde se înălţa imaginea sa. pornit în căutarea Euridicei. seamănă cu un poem mitografic: aici se găsesc legendele lui Deucalion. E reprezentată ţ i n î n d în mînă nişte torţe şi întovărăşită de c î i n i şi de lupi. regele soarelui. autorul Aventurilor lui Haires şi Caliroe [vezi R o m a n e ] . Bătrînul Haron. după părerea mea. stînd în picioare în cvadriga sa. deşi anumite apropieri au putut fi stabilite cu unele sculpturi găsite la Pergam. H A R O N [K H A R O N ] .M. de exemplu. la lumina tulbure a lunii. P. încă de la început. precum şi ale unor eroi străini: Aigyptos. Dădea la o parte fără nici o milă pe ceilalţi. apoi devine patroana morţilor. H E C A T E . ilustrată de o hartă. una dintre cele şapte minuni ale lumii. cunoscută î n Grecia încă din secolul al Vil-lea. se baza pe numeroasele călătorii ale autorului şi de 261 H A R I T O N [ K H A R I T O N ] . cel puţin la origine. care l-a convins prin farmecul cîntecelor sale. [KHARITES] vezi genii rele nu joacă un rol important în mitologia greacă. Lisip însuşi sculptase pentru rodieni pe Helios. P. era luntraşul care îi conducea pe morţi pe malul celălalt al Aheronului. A fost înfăţişată adesea ca o femeie cu trei trupuri sau ca trei femei care stau una lîngă alta. care poate fi comparat cu unele efigii monetare din secolul al Ill-lea. aveau trup de pasăre şi cap de femeie.Colos din Rodos".Scriu aceste lucruri cum mi se par mai adevărate. P. Cadmos. iar celălaltOrfeu. ale lui Heracles şi ale Heraclizilor. Hecateu e marele precursor al lui Herodot. urmăresc cu înverşunare pe nefericitul rege Fineus. H E C A T E U [ H Ε Κ Α Τ Α Ι Ο S]. cu care se identifică. răpitoare de s u f l e t e . Istoric şi geograf. care nu aveau voie să pătrundă în infern. fiindcă poveştile grecilor s î n t variate şi. Danaos. Aceste . în tradiţiile legendare. cu spatele lipit de o coloană. D. care amintesc de poziţia lui Helios. în secolul al V-lea. au arătat o predilecţie evidentă pentru gigantic şi emfază. la fel şi pecei vii. e venerată în special de femei. ridicole". care cu puterea sa excepţională l-a obligat pe Haron să-l treacă Aheronul. . şcoala din Rodos. Hares reia tema. ci prezidează apariţia fantomelor şi vrăjitoriile. Lucrarea sa Ocolul pdmintu/u/ cuprindea două cărţi : Europa ş i As ia. Harpiile îi furau mîncarea sau o spurcau. H A R P I I L E [H A R P Y l A l]. Totuşi Hecateu s-a străduit să discearnă. Nu are aceleaşi atribuţii cu Persefona. după ce primiseră onorurile funerare rituale. Totuşi doi muritori au ajuns pînă acolo: unul a fost Heracles. Acesta este faimosul . pe ea o invocă magicienii. şi Hares în specia!. Hecateu merită într-adevăr titlul de istoric? Genealogii/e sale.. î n ă l ţ î n d la intrarea în port un Hei/os monumental. Dar el vorbea şi de Libia. R. Divinităţi deorigine orientală. născut cam pe ia 540. mai ales cu grupurile statuare de pe friza altarului lui Zeus. D. De cîte ori voia să mănînce. adevărul de ficţiune. răutatea lor se manifestă prin s î c î i e i i dezagreabile. ale lui Helen şi ale fiilor săi. D. Lucrarea lui începe astfel . biete suflete eh i nu i te. la Milet.j r omane. Romancier grec. cu o pălărie de călător pe părul răvăşit. Ca geograf însă.. Zeiţă străveche. adică de Africa. puterile ei par să fi fost mai întinse. dar. Această primă .geografie universală". înfăşurat neglijent într-un himation de culoare închisă. deşi scrise în proză. cu barba neîngrijită şi cu un aer posac. înalt de 105 picioare. E greu să reconstituim acum atitudinea zeului şi cu atît mai puţin stilul sculpturii. MĂRITELE Graţii. considerată pe atunci ca făcînd parte din Asia..

Pe Hector îl va plînge mama sa Hecuba mai mult decît pe ceilalţi. Ne-au rămas de la Hecateu numai cîteva fragmente. datorită tragicilor greci. ocolind de şapte on oraşul. Sc/fos al pictorului Brigos. înainte de a .ea. Homer povesteşte că. cel mai uman. fără a indica sursa. a copiat formula fericită „Egiptul este un dar al Nilului". R. cu toate că a preluat de la el. numai după ce bătrînul rege a venit încărcat de daruri să-l roage cu umilinţă pe trufaşul învingător. fiul său. în el avea încredere poporul. P. dintre care cel mai celebru a rămas Hector. c a să răzbune pe cel mai iubit prieten al său. Dintr-o simplă mamă 262 . a fost Hector. Cea mai grea luptă a avut-o cu Ahile: Hector l-a omorît pe Patrocle. H E C U B A [H E K A B E].pleca în luptă. Euripide în primul rînd. Ah^e a t î r î t în ţărînă trupul duşmanului. Hecuba era soţia lui Priam şi mama a numeroşi fii. Ρπ mul pătrar al secolului al V. El joacă în Iliada rolul principal din tabăra troienilor. Ca şi multe alte personaje din mitologia greacă. asemenea. Kunsthistorisches Museum. A consimţit să dea lui Priam cadavrul fiului său. Hector s-a aplecat cu dragoste asupra soţiei sale Andromaca şi asupra pruncului Astianax. pe informaţii culese ici şi colo şi reproduse fără mult spirit critic. în el îşi pusese toată nădejdea de a apăra ţara bătrînul său tată Priam. cel mai valoros şi cel mai inteligent dintre adversarii lor. H E C T O R . în lupta dintre cei doi eroi zeii l-au sacrificat pe Hector şi Ahile a î n v i n s . Herodot îl critică şi-ţi bate joc de el. Viena. ca să-i facă funeralii măreţe. Hecuba înseamnă pentru noi mai mult decît un simplu nume. ca s-o redobîndească pe Elena. Hector este eroul troian cel mai simpatic.'Ahi le a ieşit din cort . D. fără a-l cita. lega· :e carul s ă u de luptă. numeroase pasaje De exemplu. cînd va cădea sub loviturile lui Ahile. Cînd grecii au atacat Troia. ca şi descrierile lui Herodot.ele Priam irnplorînd Ahiie să-i dea trupuf fiu liu i său Hector. F.

din alte puncte de vedere a fost mai puţin norocos. Neoptolem l-ar fi dus cu el în Epir. H E L l A l A.-(rama a făcut în secolul al V-lea imaginea Disperării. care omorîse pe unul din copiii ei. îşi' petrecea timpul muncind din greu la nico- vală. Ca şi ea. Tribunal popular atenian. s-a născut infirm şi de aceea Hera l-a alungat departe d e ea. alături de o s t î n c ă pe care şedea o întoarcerea !ui Hefaistos în Olimp. l s-a hărăzitdrept nevastă Afrodita. Kunsthistorisches Museum. în timp ce Ares este un zeu nefast. P. D. Acest munte din Beoţia î ş i datorează renumele faptului că era socotit sălaşul Muzelor. Deşi s-a bucurat de o mai mare popularitate decît fratele său. era fiul lui Zeus şi al Herei. H E L E N O S. Culmea nenorocirilor. care judeca tot felul de procese. Unul din fiii lui Priam. Hefaistos este un zeu binefăcător: stăpîn al focului. Era şchiop: după unii. scoate ochii iui Polimestor. Hefaistos se bucura de recunoştinţa oamenilor mai mult decît alţii. H E L I C O N . pentru fapta aceasta grecii o ucid cu pietre. adică omuciderile [vezi J u st i ţ i e]. personificarea marilor nenorociri ov e m e e : su rare p°* ' ' ° f i t> ochii ei s-a năruit regatul soţului său şi au pierit Priam si toţi copii' săi. P. el i-a învăţat pe oameni meşteşugurile. Hefaistos era zeul focului şi ocrotea pe muncitorii manuali. Dar înaintea plecării. dimpotrivă. dar ea l-a î n ş e l a t cu Ares. are darul profeţiei. D. care nu sesimte bine decît în luptă. afară de „procesele de sînge". fratele geamăn al Casandrei. După o legendă. şi spre s f î r ş i t u l vieţii s-ar fi căsătorit cu Andromaca. Hecuba e ciată lui Uliseca sclavă. Circa 530. H E F A I S T O S [ H E P H A I S T O S ] . l-a aruncat din înaltul Olimpului. Viena. 263 . după cucerirea Troiei. Zeus. cea mai frumoasă dintre zeiţe. înfuriat că Hefaistos luase partea Herei într-o ceartă conjugală. în căldură şi murdărie. Fiind el însuşi fierar. Numele său apare scris pe un vas. Ca si Ares. Detaliu de pe o bidrie din Caere. după alţii. în ciuda înfăţişării sale vrednice de milă.

cu capul încununat de raze. Circa 440. D. Leto şi multe altele) si răzbunarea ei se olimpică. Căsătoria ei cu Zeus trecea uneori prin momente d i f i c i l e şi Hera suporta cu greu nenumăratele lui aventuri. foto· Muză. imberb. Stînd în picioare în car. p î n ă la locul de unde va răsări din nou a doua zi. HELIOS. La Homer ş i . purtat în fiecare zi de un car tras de patru cai. ci aparţine neamului Titanilor. 264 . începînd din secolul al V-lea. al Ill-lea e. funcţiile s a l e se î m p u ţ i n e a z ă . El e Soarele. î n texte şi pe monumente. Detaliu de pe un crater în forma de c a h c i u decorat de pictoruι iul C h o . P. patria lui Hesiod. Hera apare în primul rînd ca protectoare a căsătoriilor şi ocrotitoare a fidelităţii conjugale. Aproape de Helicon se află Ascra. în calitatea este o divinitate de soţie a lui Zeus.Două muze pe muntele Helicon. Din coasta muntelui izvora fîntîna Hipocrene. Apoi se întoarce într-un fel de cupă uriaşă. H E R A. Hirmer. numai cîteva rituri si denumiri locale mai amintesc de vechea divinitate pe care a înlocuit-o treptat. Este prima între zeiţe. Urmărea H E L I O D O R [H E L l O D O R O S]. D.n. mai t î r z i u .. autorul cărţii Et/op/cfl (Aithiopiko) sau Aventurile lui Teagene şi ale Haricleei [vezi Romane]. ţine în m î i n i hăţurile atelajului său impetuos. artiştii îl înfăţişează adesea ca pe un om tînăr şi puternic. care. Muzeul Vatican. străbate cerul din ţinutul indienilor pînă la ocean. Romancier grec care a trăit probabil în secolul cu o ură neobosită pe toate iubitele lui Zeus (Io. E foarte probabil că cele mai multe atribuţii ale ei s î n t moştenite de la zeiţa cretană care domnea asupra tuturor fiinţelor v i i şi avea grija de vegetaţie. Helios nu P. care hărăzea poeţilor inspiraţie. Foarte repede.

Heracles începe şi el să gîndească. a unei forţe care se abate fără preget. Apoi. al cărei roi era să ajute femeile la naştere. î n c ă de la început zeii îl socotiseră demn să facă parte din adunarea lor. Adesea î n s ă acest atlet i m p a s i b i l se preface într-un uriaş cumsecade şi pitoresc. taie capetele tentaculare ale hidrei sau poartă cu uşurinţă pe umeri masa enormă a mistreţului pe care l-a prins de viu. oarecum neliniştit după prima sa victorie. Pe o metopă sculptată a templului din Olimpia. în consecinţă şi episodul final al legendei sale î ş i va schimba semnificaţia. deşi asupra lui n-a existat o concepţie unitară. P. fără efort aparent. apare cu bărbia sprijinită în pumni. Detaliu de pe un /ec/t din secolul al Vl-lea. a. asupra tuturor monştrilor şi tuturor relelor care ameninţă omenirea şi pe care destinul i le scoate în cale. vlăguit ş i buhăit. e un fel de slujitoare) şi Ileitia. î l vedem părăsindu-si măciuca. cînd gîndirea greacă depăşeşte faza adolescenţei. El personifica un ideal viril de forţă. care a fost comparată cu impetuozitatea rabelaisiană. fără să clipească şi fără să i se clintească un fir de păr. dar cu altfel de pasiune. sugrumă un leu cu botul r î n j i ţ . Heracles este de-a lungul întregii perioade arhaice î n c a r n a r e a forţei fizice. Unul din principalele episoade din viaţa Herei se desfăşoară în Troada: Paris trebuie să decidă care e cea mai frumoasă dintre trei zeiţe. curaj şi tenacitate. fie si caricaturală. cărui vitalitate se manifestă cu o naivitate totală ce provoacă zîmbetul: mîncău. D· H E R A C L E S . crai. ridicînd şi î n v î r tind în aer trupuri le duşmani lor săi. î ş i atacă duşmani i cu aceeaşi dezinvoltură. fiecare din muncile lui va fi de acum înainte în acelaşi timp o victorie asupra adversarilor şi asupra lui însuşi. în Olimp. abătea si asupra copiilor născuţi din aceste legături vinovate (cum s-a î n t î m p l a t mai ales cu Heracles). singurul erou admirat de toţi (ionieni sau dorieni) fără rezervă. meditînd la încercările care îl aşteaptă. Metropolitan Museum of ΛΓΪ. Hebe (care. Hera a avut doar patru copii şi nici unul nu figura printre zeii cei mai importanţi: Ares. Hera se înverşunează contra troienilor şi ia partea grecilor. Heracles este admis în Olimp şi primeşte pe deasupra cel mai frumos dintre premiile decernate vreodată de 265 . înfuriată că Paris η-a ales-o pe ea. U n bărbat gras. de ceea ce însemna pentru greci Heracles. Dar reprezentarea aceasta sculpturală nu ne poate da nici o idee. către 460. pe car e-i foloseşte pentru a doborî pe perfidul Busiris Turbat de furie îndreptăţită sau stăpînit. sprijinit într-o măciucă — aşa arată Hercule Farnese. Mult timp a fost — şi pentru mulţi a rămas totdeauna — atletul muşchiulos care (întocmai ca într-un film „western"). New Y o r k . aproape orbeşte. la capătul unei cariere de performanţe atletice. statuia unanim cunoscută. Hefaistos. militare si cinegetice.elios pe carul său.

Euripideşi Sofocle îl arată pradă unei nebunii sîngeroase atunci c î n d . în sfîrşit. Din ziua în care această recompensă supremă nu mai este răsplata forţei fizice şi a isprăvilor fără seamăn. Circula o poveste î n care se arăta cum dragostea a făcut din el sclavul reginei Omfale. Mijlocul secolului al V-lea. secătuit de forţă fizică ş i morală. Pentru a-i sublinia meritele. nemurirea eroului este mai puţin consecinţa victoriilor sale sportive. neeschivîndu-se niciodată şi cu nici un risc de la luptele unde era în joc mîntuirea omenirii. ci a efortului perseverent către perfecţiunea morală. Altădată zeii erau înfăţişaţi primindu-l cu bucurie printre ei. El este modelul ce trebuie imitat şi în acelaşi timp dovada că suferinţele îndurate cu curaj ne poartă către nemurire. către declinul civilizaţiei greceşti. uşor pentru erou. nu va mai vedea în el decît un bătrîn dezamăgit. De acum înainte un simbolism mai discret face din merele de aur din grădina Hesperidelor semnul nemuririi. Glicon. Foto Hirmer. autorul statuii Hercule Farnese. lovind pe profesorui său Linos. Tînărul Heracles. ca altădată. primeşte fructele pe care le căutase la mari depărtări. Nimic nu mai este. 266 . începînd de la mijlocul secolului al V-lea. î ş i masacrează copiii. Interiorul unei cupe atice c u fon d alb. denaturînd o capodoperă plină de bărbăţie a lui Lisip. Cupă de Duris. slăbiciunile şi înfrîngerile. Teocrit îi descrie copilăria. Muzeul din Munchen. Adunarea olimpiană dis pare şi Heracles triumfător devine egalul zeilor fără moarte. începînd din secolul al IV-lea. Muzeul din Munchen. -^ un juriu divin — m în a ţin erei H ebe. accentul cade pe chinuri şi pe apoteoza care le încununează. elev slab ia muzică.Hera. Heracles încetează de a fi o figură pur fabuloasă şi capătă pentru muritori o va- loare exemplară. Circa 490-480. orbit de destin. decît a curajului moral pe care îl dovedise. aşezat în sfîrşit la umbra paşnică a copacului miraculos. şi povestesc cum moare chinuit de arsurile cămăşii lui Nesos.

Povestea se cunoaşte: A l c m e n a ş i . fără a-şi pierde strălucirea. doi gemeni care formau o s i n g u r ă creatură monstruoasă. pe A m f i t r i o n . ş i .l e a . D i n această împreunare d i v i n ă s-a născut Heracles. cu capul şi c o r p u l înfăşurate î n pielea l e u l u i . în s c h i m b textele cele m a i complete si mai explicite datează d i n epoca romană şi ele ne dau asupra acestei legende o v i z i u n e stereotipă. s c u l p t o r i şi pictori — m a i ales p i c t o r i i de v a s e — l . Cup r i n s ă de o gelozie pe care t i m p u l η-a potol i t . Alegerea episoadelor şi f e l u l de a le concepe arată ce aspecte a l e l u i Heracles erau m a i apreciate în diferite epoci. Se ş t i e că Heracles s-a născut d i n u n i r e a d i v i n ă a Alcmenei şi a l u i Zeus.l i m a g i n a epoca lor. poeţii şi c o m p i latorii s-au străduit s-o facă coerentă. Hera a t r i m i s doi şerpi ca să omoare pe ΙΓ267 . î n s ă ş i popularitatea e r o u l u i a c o m b i n a t tot f e l u l de poveşti şi episoade cu o r i g i n i d i f e r i t e .o . regele Tebei. cu faţa încadrată de o barbă b i n e î n g r i j i t ă .a u reprezentat pe cel m a i p o p u l a r erou grec (în s c o p u r i educative şi religioase sau pentru a satisface un p u b l i c mereu d o r n i c să-l vadă). a luptei contra f i i l o r l u i M o l i o n . atît de rară mai t î r z i u . care l u a s e înfăţişarea s o ţ u l u i ei. m a i des e aproape m a t u r . Se constată astfel că u n a dintre cele mai vechi i m a g i n i . dar totdeauna e puternic şi s u p l u . ale cărui i s p r ă v i t r e b u i a u să se contopească. p r i m a s a v i c t i m ă .n lat — toate acestea f i i n d c ă fiecare p r o v i n c i e avea cîte u n Heracles local. ucigaşul monştrilor. e aceea. în biograf i a a c e l u i a ca re era venerat de Greci a întreagă. datînd încă d i n secolul al V i l l .a î n ş e l a t fără să ş t i e bărb a t u l . Vec h i i greci îi a t r i b u i a u ca ţ i n u t natal Beoţia şi credeau în povestea că fusese s l u j i t o r u l u n u i prinţ argian. cu Zeus. pe care s c r i i t o r i i . U n e o r i e as a cum imberb şi s t r ă l u c i n d de o tinereţe eternă.Aceste t r a n s f o r m ă r i p r i n care trece personalitatea l u i Heracles se pot u r m ă r i m a i b i n e cu a j u t o r u l m o n u m e n t e l o r de artă p l a s t i c ă decît în texte: p r e t u t i n d e n i . descendent — ca şi Herac l e s — d i n p e l o p o n e z i a n u l Perseu şi că străbătuse lumea în l u n g ş i . U n e o r i în spatele l u i Heracles se ascunde zeul oriental Ghilgameş. legate de b i n e de rău între ele.

să prindă de viu mistreţul de pe muntele Erimant şi căprioara neobosită şi sacră de pe muntele Cerineia. mort de frică). să cureţe într-o singură zi grajdurile iui Augias. Heracles a trebuit să asculte un timp de ordinele vărului său Euristeu. Deta! iu de pe o amforă de Psiax. regele Argolidei. fără ajutorul săbiei. să taie nenumăratele capete. "în timp ce fratele său vitreg. cîteva din aceste munci au constituit foarte rar subiectul unor opere de artă. rămase mereu în umbră. victoriile lui de tot felul. un monstru cu trei trupuri. Pentru motive asupra cărora cei vechi nu se înţelegeau. urla de frică. care creşteau imediat la loc. să î m b l î n z e a s c ă taurul furios care pustia Creta şi iepele antropofage ale regelui Diomede. despre Heracles sugrumînd leul din Nemeea. lovindu-l cu un scaun. care păzea regatul morţilor şi. Heracles a deviat spre grajduri cursul rîului Alfeu). mai s î n t unele isprăvi.Heracles în leagăn. Heracles a sugrumat cele două animale. Foto Hirmer. pe reliefuri şi pe vase tema favorită o constituie isprăvile lui Heracles. 520.Dimpotrivă altele s-au repetat la nesfîrşit: victoria asupra leului. ca să pună mîna pe boii săi. ale hidrei din Lerna. Muzeul din Brescia. Acest personaj odios l-a pus să execute douăsprezece „munci": eroul a trebuit să răpună leul din Nemeea. e gata să-l arunce în butoiul unde se refugiase Euristeu. Fiindcă nu puteau fi uşor reprezentate sau. cu mistreţul viu pe umeri (neştiind unde să-l pună. Fără a rămîne unică. regele Elidei (pentru aceasta. să doboare cu săgeata no- rul de păsări de pe lacul Stimfalos. fiindcă nu aveau prea mare trecere la public. adică de strîmtoarea Gibraltar. să aducă din infern pe Cerber. elev foarte slab al muzicianului Linos. pe lîngă multele aventuri episodice. precum şi întoarcerea lui Hercules. Pe lîngă seria celor douăsprezece munci. să se războiască cu Amazoanele şi să ia centura reginei lor H ipolite. Aceeaşi soartă a avut-o şi episodul educaţiei eroului. Acest episod de succes în epoca elenistică (a servit drept temă şi lui Teocrit) se pare că nu s-a bucurat de nici o atenţie înainte de începutul secolului al V-lea. Heracles l-aomorît. Pînă pe la 475. l f ic l es. 268 . să lupte cu Gerion. în sfîrşit — aşa cum am mai s p u s — s ă caute la celălalt capăt al lumii. dincolo d e „Coloanele lui Hercules". merele de aur păzite de Hesperide. Plictisit de lecţiile sale. tema aceasta va fi ilustrată din plin şi mai tîrziu. fiul lui Amfitrion. mai degrabă.

'on Matt. invocat de oamenii umili. Pe cap poartă pielea leulu. care plăceau spiritului tineresc al Greciei arhaice şi conveneau mai bine artei figurative decît analiza psihologică. P. Totuşi.cel cu victorii strălucite". pentru a cuceri mîna Deianeirei şi uciderea centaurului Nesos. Gliptoteca din Munchen. dacă scena η-ar fi fost ilustrată pe vase (pînă la începutul sec. care de fapt î ş i pierduseră caracterul popular cînd ilustraţiile ceramice au încetat să existe. Reprezentările lui Heracles ca sclav al reginei Omfale nu sînt d e c î t ilustraţii la operele poetice care preamăreau triumful iubirii. Foto L. cum apare în literatura destinată unui oublie inteligent şi rafinat. decît din imaginile care nu pot sugera durerea si pasiunea. se menţine pînă la sfîrşitul civilizaţiei elenice vechea figură populară a lui Heracles . A trebuit să intervină însuşi Apolon şi să i-l smulgă cu forţa din mîini. Heracles a încercat să fure „trepiedul sacru". Dacă citim Trahinieriele lui Sofocle. D. al V-lea) şi pe frontonul sculptat al Tezaurului consacrat pe la 525 de sifnieni la Detfi. La fel se întîmplă şi cu povestea Deianeirei. furios că oracolul Pythiei a refuzat să-i dea un răspuns. A fost elevul lui Platon.. pe 269 .Î e a . care a încercat s-o violeze pe cînd o ajuta să treacă un rîu. îndată ce începe să sepună accentul pe sentimentele lui Heracles. ca un magic aducător de noroc. Intr-o zi. Erau scene de violenţă. înţelegem popularitatea unor episoade cuprinse în piesă şi reproduse frecvent de pictori: lupta purtată de Heracles cu zeul-fluviu Aheloos. literatura o ia î n a i n t e a sculpturii şi picturii. Detaliu de pe frontonul estic al templu Iu i zeiţe ι Afaia din Egina. ca protector firesc în numeroase împrejurări. care textele nu vorbesc de loc. judecind după sculpturi şi picturi. Nebunia eroului care î ş i ucide copiii şi moare pe rugul construit de el îns u ş i pentru a-şi curma suferinţele s î n t mai bine cunoscute din textele lui Euripide şi Sofocle. dar care s-au bucurat de o imensă popularitate.Heracles trăgind cu arcul. : din Nemeea. N-am fi bănuit importanţa acestei încăierări. alături de acest Heracles preţios sau chinuit. HERACLIDE [HERAKLEIDES] D I N P O N T. începutul secolului al V .

în consecinţă. cel mai bun concetăţean al lor. în a doua jumătate a secolulu al Vl-lea. spunînd: . ironia şi pesimismul se manifestă cu egală strălucire în aforismele sale în proză — fragmente dintr-o lucrare cu titlul probabil Despre univers. Ca astronom. din care ne-au parvenit numai fragmente.. La originea tuturor lucrurilor el vede războiul : „Războiul este tatăl tuturor şi regele tuturor. căci. E autorul mai multor scrieri. Muzeul Louvre. HERACLIT [HERAKLEITOS]. folosind argumente luate din experienţe de psihopatologie. entuziasmul.M. din unii sclavi. o teorie heliocentrică. din alţii oameni liberi. menţionată ulterior de Cicero.Nu vrem p e cineva care să fie mai bun decît noi. Heraclide s-a retras în oraşul său natal. dacă rugăciunea lui ar fi ascultată. să se ducă în altă parte. din alţii oameni. cum mărturiseşte el însuşi la începutul tratatului De revolutionibus orbium coe/est/um. 270 . se pare că a vrut să apere teoria platonică a sufletului independent. se poate concepe o unitate transcendentă a Heracles luptîndu-se cu zeul-fluviu Aheloos. ca forţele care ţin încordată coarda arcului. forţele opuse se limitează reciproc şi se unesc. la a l ţ i i .. Şi aceasta pentru că efesienii îl alungaseră pe prietenul său Hermodor. El nu se gîndea că astfel se ruga pentru distrugerea universului. A cunoscut-o şi Copernic. Uneori găsim în ele urmele unei ironii fanteziste. în succesiunea zi iei şi a nopţii forţele se compensează. La fel. dacă se află printre noi vreunul. Heracleia Pontică. " Aroganţa.care l-a suplinit la conducerea Academiei în timpul ultimei sale călătorii în S i c i l i a . Născut la Efes. din unii a făcut zei. ce aminteşte de anumite mituri ale profesorului său. dintr-o familie aristocratică. d î n d naştere unui echilibru. Heraclit î ş i bazează cercetarea filozofică pe intuiţia speculativă. personaj din dialogurile sale. Detaliu de pe un crater atic de la mijlocul secolului al V-lea. în prezenţa Deianeirei." Dar pentru Heraclit acest conflict necesar al contrariilor înseamnă şi armonie. Homer greşea c î n d dorea ca războiul să dispară dintre oameni şi dintre zei. Ca psiholog. totul ar dispărea. ar fi pus în gura lui Hicetas. Dispreţuind erudiţia zadarnică. Jignit că la moartea lui Speusip (339) i s-a refuzat acest post. S. Heraclit ar fi putut juca un rol politic important dacă dispreţul său pentru democraţie nu l-ar fi îndemnat să prefere meditaţia solitară. P.

: ai ll-lea. pe care se înălţa capul. Totul curge. ostilă „negustorilor de mistere" şi celor ce cred că se purifică „pătîndu-se cu sînge. te scalzi de fapt în alte ape. Hermes sau Dionisos). sus. Heraclit e precursorul lui Hegel şi chiar al dialecticii marxiste. s t î l p u l se arcuia s c h i ţ î n d un bust." Acest foc . Nici un element η-ar putea reprezenta această forţă mai bine decît focul. aceeaşi pentru toate fiinţele. la mijlocul căruia apărea. Cu termenul berme grecii desemnau un fel de borne de hotar cu cap de om. vitală pentru peşti. apa mării e cea mai pură şi cea mai impură. B. două ieşituri dădeau impresia de braţe. ca un om m î n j i t de noroi care ar merge să se spele pe picioare în noroi". simultane sau succesive. la o religie purificată. al curgerii perpetue a lucrurilor.. la capăt. scăldîndute în acelaşi rîu. Aveau un soclu dreptunghiular. Originea lor e foarte veche. la origine cel al unui zeu bărbos (Zeus. funestă pentru oameni etc.HermS d'" -Agoraua italienilor de la De|oSr Se-oli. nimic nu rămîne. aprinzîndu-se cu măsură şi stingîndu-se cu măsură [.. scrie Heraclit. un organ sexual m a s c u l i n . un principiu etern şi o forţă care acţionează fără încetare. rnai mult decît oricare filozof din antichitate. în părţi. Areste imagini simplificate străjuiau locurile p u b l i c e şi răs- 271 . ca mărfurile în aur şi aurul în mărfuri. P.J Toate lucrurile se schimbă în foc şi focul se schimbă în toate lucrurile. n-a făcut-o nici un zeu şi nici un muritor. H E R M E [H E R M A l ] . neînţelese de marea masă a muri- torilor: pentru porci. ea a existat totdeauna şi este şi va fi un foc mereu viu. tuturor lucrurilor. noroiul valorează mai mult decît apa limpede şi pentru măgari paiul e superior aurului .. Heraclit e primul care a conceput cu atîta forţă opoziţia contrariilor şi legea devenirii care leagă aceste contrarii. Astfel ajunge Heraclit la o morală ascetică (nu e bine ca omul să obţină tot ce doreşte). in sfîrşit la o viziune ironică a contrastelor din univers. foarte bine conturat.veşnic viu" e de asemenea simbolul mişcării continue. „Această lume.