CCIA II 1 10.10.2 Schemele staţiilor de epurare 10.10.2.

1 Schemă de epurare mecano-biologică cu bazine cu nămol activat Schema va cuprinde următoarele obiecte tehnologice: pe linia apei; grătare rare; grătare dese; deznisipatoare; debitmetru; separatoare de grăsimi; decantoare primare; deversor; bazine cu nămol activat; decantoare secundare. concentrator de nămol; staţii de pompare a nămolului SPn1, SPn2; construcţii pentru fermentarea nămolului;

pe linia nămolului:

- construcţii pentru deshidratarea nămolului. Nămolul activat din decantorul secundar este trimis prin intermediul staţiei de pompare a nămolului nr. 2 (SPn2) în amonte de bazinele de aerare ca nămol de recirculare, iar nămolul în exces este dirijat fie în amontele decantoarelor primare, fie spre concentratoarele de nămol (variantă). 10.10.2.2 Schemă de epurare mecano-biologică cu filtre biologice Schema va cuprinde următoarele obiecte tehnologice: pe linia apei; grătare rare; grătare dese; deznisipatoare; debitmetru; separatoare de grăsimi; decantoare primare; deversor;

-

staţie de pompare a apei decantată primar (SPa); filtre biologice; decantoare secundare; staţie de pompare a apei de recirculare – SPar (eventual) staţii de pompare a nămolului SPn1, SPn2; concentrator de nămol; construcţii pentru fermentarea nămolului;

pe linia nămolului:

- construcţii pentru deshidratarea nămolului. Nămolul activat din decantorul secundar este pompat amonte de decantoarele primare (sau, într-o altă variantă, trimis gravitaţional la concentratorul de nămol). 10.10.2.3 Calculul gradului de epurare necesar Calculul gradului de epurare necesar (sau eficienţa necesară) se determină atât pentru un singur obiect tehnologic, pentru un grup de obiecte tehnologice cât şi pentru întreaga staţie de epurare. Gradul de epurare total se calculează cu relaţia: C − CE E= i ⋅ 100 (%) , unde: Ci Ci – cantitatea de substanţă care intră (influentă) în staţia de epurare (sau într-un obiect ori grup de obiecte tehnologice); Ce – cantitatea de substanţă care iese (efluentă) din staţia de epurare (sau dintr-un obiect ori grup de obiecte tehnologice). Din punct de vedere al epurării apelor uzate orăşeneşti se determină în mod obişnuit gradele de epurare privind: suspensiile, CBO5, oxigenul dizolvat, indicatorul pH, azotul şi fosforul. La determinarea gradului de epurare necesar privind suspensiile, CBO5 şi oxigenul dizolvat se ţine seama de capacitatea de auto-epurare a emisarului (râului receptor), de Legea Apelor nr. 311/2004 şi de prevederile NTPA 001. Valorile limită admisibile ale principalelor substanţe poluante din apele uzate înainte de evacuarea acestora în emisar sunt în NTPA 001. 10.10.3 Epurarea mecanică a apelor uzate Epurarea mecanică a apelor uzate constă în îndepărtarea prin procedee fizice, în special, a materiilor solide în suspensie separabile prin decantare. Odată cu aceste substanţe sunt reţinute parţial şi substanţele organice, dar eficienţa treptei mecanice asupra reducerii acestora este mică (max. 20-30%). În treapta de epurare mecanică procedeele utilizate au drept scop: reţinerea corpurilor şi suspensiilor mari, care se face în grătare, site, comminutoare;

-

reţinerea grăsimilor, realizată în separatoare de grăsimi; sedimentarea materialelor solide în suspensie, separabile prin decantare, care au loc în deznisipatoare, decantoare, fose septice; prelucrarea nămolurilor reţinute.

10.10.3.1 Grătare Sunt amplasate la intrarea apelor uzate în staţia de epurare. Când schema staţiei de epurare prevede pomparea apelor uzate sosite de la localitate, grătarele vor fi aşezate amonte de staţia de pompare. Din punct de vedere al distanţei libere dintre bare (notată cu b), grătarele se pot clasifica în: − grătare rare, cu b = 50 – 150 mm; − grătare dese: curăţire manuală, cu b = 40 – 60 mm; curăţire mecanică, cu b = 16 – 20 mm. La staţiile de epurare aferente localităţilor sub 5000 de locuitori se prevăd numai grătare dese curăţite manual. Pentru localităţi cu mai mult de 5000 locuitori se prevăd ambele tipuri de grătare. Curăţirea mecanică a grătarelor dese se prevede atunci când cantităţile de reţineri depăşesc 0,1 – 0,2 m3/zi, respectiv când localitatea deservită de staţia de epurare are mai mult de 15000 locuitori. Umiditatea reţinerilor se consideră, în medie, de 80%, iar greutatea specifică de 0,75 – 0,95 tf/m3. Dispozitivele de curăţire mecanică a reţinerilor de pe grătare pot fi automatizate funcţie de pierderea de sarcină maximă admisă la trecerea apei printre barele grătarului (max. 20-25 cm). Acest lucru se realizează prin intermediul unor relee de nivel. Automatizarea poate fi realizată şi prin relee de timp. Reţinerile sunt evacuate spre a fi îngropate, depozitate, fermentate, compostate cu gunoaiele menajere, incinerate sau tocate ori fărâmiţate cu ajutorul unor dispozitive speciale. Grătarele se amplasează în construcţii închise climatizate şi ventilate corespunzător pentru a se evita poluarea atmosferică a zonei. 10.10.3.2 Deznisipatoare Sunt construcţii care reţin particulele minerale grosiere din apele uzate, în special nisip, cu diametrul granulelor mai mare de 0,20 – 0,25 mm. Indiferent de tipul deznisipatorului există o serie de prescripţii şi recomandări, dintre care se menţionează: numărul minim de compartimente: n = 2; dacă este necesar un singur compartiment (la staţiile de epurare mici) se va prevedea un canal de ocolire. Mărimea hidraulică pentru reţinerea particulelor de nisip cu diametrul d ≥ 0,2-0,4 mm se va adopta w = 15-45 mm/s; viteza medie de curgere a apei în secţiunea transversală a deznisipatorului v = 0,1 – 0,3 m/s. Timpul mediu de trecere al apei prin deznisipator:

T = 30-65 s = L/v = Vol/Qc În figura 5.3 se indică vederea în plan şi secţiune transversală printr-un deznisipator. Cantitatea de nisip ce trebuie evacuată se va considera cn = 8 – 12 m3 nisip/100000 m3 apă uzată/zi (debit zilnic maxim). Nisipul se evacuează din rigolele longitudinale în mod continuu prin intermediul unor air-lifturi amplasate pe o grindă rulantă cu mişcare longitudinală. Amestecul de apă şi nisip este trimis într-o rigolă amplasată longitudinal şi adiacent unuia dintre compartimentele de deznisipare. Rigola are prevăzută în partea dinspre amonte o zonă cu fund drenant care permite separarea apei de nisip şi reintroducerea acesteia printr-o conductă în deznisipator. 10.10.3.3 Separatoare de grăsimi Prevederea separatoarelor de grăsimi în staţiile de epurare a apelor uzate orăşeneşti este obligatorie în următoarele cazuri: − când concentraţia grăsimilor din apa uzată exprimată prin substanţele extractibile în eter de petrol este ≥ 150 mg/dm3 (se vor avea în vedere şocurile de încărcare cu grăsimi, previzibile sau accidentale ale influentului staţiei de epurare); − când schema tehnologică a staţiei de epurare cuprinde treapta biologică artificială sau naturală. Separatoarele de grăsimi trebuie prevăzute cu minim 2 compartimente în funcţiune. În cazul unor debite de apă uzată sub 50 dm3/s, se poate admite un singur compartiment, cu obligativitatea prevederii unui canal de ocolire. Separatorul de grăsimi se amplasează între deznisipatoare şi decantoarele primare. Deznisiparea apelor uzate în amonte de separatoarele de grăsimi este obligatorie. Principiul fizic de separare al grăsimilor din apele uzate are ca aplicaţii practice flotaţia artificială. Flotaţia artificială constă în introducerea în masa de apă uzată a aerului sub formă de bule fine (sub 1 mm diametru) care aderând la particulele de grăsime formează împreună cu aceasta ansambluri „bulă-picărură” cu densitatea suficient de redusă pentru a se ridica singure la suprafaţa apei. Parametrii tehnologici sunt: − viteza de ridicare a particulelor de grăsime vr = 8-15 m/h; − încărcarea superficială us = Q/A ≤ vr, unde A – aria oglinzii apei; − timpul mediu de trecere t = Vol/Q = L/v ≥ 5-12 min, unde v – viteza de curgere. Cantitatea de aer insuflat este în funcţie de debitul de apă care se epurează la un moment dat, astfel încât pentru obţinerea unei eficienţe ridicate şi constante, este necesară reglarea debitului de aer insuflat funcţie de mărimea debitului de apă tratat. Debitul specific de aer ce trebuie insuflat va fi: qaer = 0,5 – 0,6 m3 aer/m3/h de apă uzată în cazul insuflării aerului prin sisteme flexibile de bule fine.

10.10.3.4 Decantoare primare Decantoarele primare sunt construcţii descoperite în care se reţin gravimetric substanţele în suspensie sedimentabile din apele uzate orăşeneşti sau industriale cu caracteristici similare. Ele sunt amplasate aval de separatoarele de grăsimi. Substanţele reţinute poartă numele de nămoluri primare. Umiditatea acestor nămoluri este în marea majoritate a cazurilor 95%. În aceste nămoluri sunt conţinute şi o parte din substanţele organice din apele uzate, astfel încât decantoarele primare reţin pe lângă suspensii şi substanţe organice. Orientativ, eficienţa reţinerii substanţelor în suspensie (es) şi a reducerii consumului biochimic de oxigen (eCBO5) prin decantare primară: es = 40 – 60%; eCBO5 = 20 – 25% Principalii parametri de dimensionare a decantoarelor primare sunt: − debitul apelor uzate; − viteza de sedimentare a particulelor (u); − viteza de curgere a apei prin bazin; − timpul de decantare (td). În lipsa unor date experimentale, viteza de sedimentare (u) se va stabili funcţie de eficienţa dorită în reţinerea suspensiilor (es) şi de concentraţia în suspensii a apelor uzate (cuz), conform tabelului următor. Tabelul 10.12 Viteza de sedimentare funcţie de eficienţă şi concentraţia în suspensii Eficienţa reţinerii suspensiilor în decantor es [%] Concentraţia iniţială a suspensiilor (cuz) [mg/l] cuz<200 200≤ cuz ≤ 300 cuz ≥ 300 Viteza de sedimentare (u) [m/h] 1 2 3 2,3 2,7 3,0 1,8 2,3 2,6 1,2 1,5 1,9 0,7 1,1 1,5

0 peste 40 până la 45 peste 45 până la 50 peste 50 până la 55 peste 55 până la 60

Încărcarea superficială us realizată prin proiectare trebuie să respecte întotdeauna condiţia (la debitul de calcul): us = Qc/Ac ≤ u în care AC este suprafaţa orizontală a luciului de apă din bazin, iar u este viteza de sedimentare conform tabelului anterior. Timpul de decantare va fi de minim 1,5 h la debitul de calcul (pe timp uscat) şi cel puţin 0,5 – 0,75 h la debitul de verificare (pe timp de ploaie). Decantoare orizontal-radiale

Sunt bazine cu formă circulară în plan, în care apa este admisă central prin intermediul unei conducte care debuşează la 20-30 cm sub planul de apă şi este evacuată printr-o rigolă perimetrală. Curgerea apei se face orizontal şi radial, de la centru spre periferie. Din conducta de acces, apa iese pe sub un cilindru central semiscufundat, cu muchia de jos la nivelul părţii inferioare a peretelui exterior al decantorului sau după unele recomandări ale literaturii de specialitate la 0,90 – 1,80 m sub planul de apă. Cilindrul central, al cărui diametru este de 10-20% din diametrul decantorului, sprijină pe radierul bazinului prin intermediul unor stâlpi. La partea superioară a cilindrului central se prevede o structură de rezistenţă capabilă să preia forţele generate de podul raclor al cărui pivot este amplasat pe structura de rezistenţă respectivă. Celălalt capăt al podului raclor sprijină prin intermediul a două roţi dotate cu bandaje de poliuretan pe peretele exterior al bazinului. Podul raclor este prevăzut cu o serie de montanţi prevăzuţi la partea inferioară cu lame racloare care curăţă nămolul de pe radier şi îl conduc către conul central care constituie pâlnia de colectare a nămolului. Radierul decantorului are o pantă de 6-8% spre centru, iar radierul pâlniei de nămol o pantă de 2:1. Diametrul maxim al decantoarelor radiale este cuprins între 16 şi 50 m, iar adâncimea utilă hu între 1,2 şi 4,0 m. Viteza periferică a podului raclor variază între 10 şi 60 mm/s, realizând 1-2 rotiri complete pe oră. Evacuarea nămolului se poate face continuu în cazul unor cantităţi mari, sau la intervale cuprinse între 0,5 h şi 6 h, prin conducte cu Dn 200 mm prin care viteza nămolului să fie minim 1,5 m/s.

Figura 10.10. Secţiuni caracteristice decantor orizontal-radial Dimensionarea decantoarelor orizontal-radiale se face utilizând următoarele relaţii: − Volumul decantorului: Vd = Qc x td [m3]; − Secţiunea orizontală: A0 = Qc/us [m2]; − Adâncimea utilă a spaţiului de decantare: hu = u x td [m]. us şi u conform tabelului 10.12. Decantoare cu etaj Sunt utilizate pentru localităţi sub 20000 locuitori sau debite Quz zi max ≤ 100 l/s, Decantoarele cu etaj constau din construcţii cu forma în plan circulară sau pătrată, care au rolul atât de decantare a apei cât şi de fermentare a nămolului reţinut. Decantarea se face în jgheaburi longitudinale cu secţiunea transversală de forma indicată în figura 10.11. Fermentarea se realizează în zona situată sub jgheaburi de formă cilindrică şi la partea inferioară tronconică, fermentarea fiind ca tip anaerobă şi criofilă (la temperatura mediului ambiant). Dimensiunile recomandate pentru jgheaburi sunt: b = 1,0 – 2.50 m şi hu = 2,0 m; b = 3,0 m şi hu = 2,30 m

Înclinarea faţă de orizontală a pereţilor jgheabului este α = 500. Pentru elementele date şi cu notaţiile din figura 10.11a rezultă: h2 = 0,6b [m]; h1 = hu – 0,6b [m]

Figura 10.11.a Jgheaburi longitudinale decantoare cu etaj

Diametrul unei unităţi de decantare D se consideră între 5,0 şi 12,0 m, în calcule lungimea jgheabului luându-se egală cu diametrul de mai sus (Lj = D). Suprafaţa luciului de apă neocupată de jgheaburi (aria liberă A1) trebuie să fie peste 20% din suprafaţa orizontală totală a unităţii de decantare. La partea inferioară a jgheaburilor se lasă prin construcţie o fantă de circa 15-20 cm lăţime, pereţii fiind petrecuţi pe o distanţă tot de 15 cm. Nămolul depus în jgheaburi curge prin această fantă în zona inferioară de colectare şi fermentare. Admisia şi evacuarea apei în jgheaburi se face peste pereţii frontali prevăzuţi cu plăcuţe deversoare metalice cu dinţi triunghiulari, reglabile pe verticală. Adâncimea totală a decantorului rezultă în general peste 6 m, limitându-se însa din considerente constructive la 8-10 m. Funcţie de natura terenului de fundaţie şi de prezenţa apei subterane ele pot fi constituite sub formă de cuvă sau cheson, utilizându-se în ambele cazuri ca material de construcţie betonul armat. În tabelul 10.13 se indică volumul şi debitul capabil al unei unităţi de decantare prevăzute cu două jgheaburi având diametrele D cuprinse între 5 şi 12 m (pentru td = 1,5 h). Tabelul 10.13. Volumul şi debitul capabil al decantoarelor cu etaj Vj = 2S1L1; Lj = D; q = Vj/td; td = 1,5 h; S = b(h1+0,3b); h1 = hu – 0,6b Volum Diametrul unităţii de decantare D [m] jgheab S1 2S1 [m2] [m2] Debit 5,00 6,00 7,00 8,00 9,00 capabil 1 2 3 4 5 6 7 8 Vj [m3] 17,00 20,40 23,80 27,20 30,60 1,70 3,40 q1 [l/s] 3,15 3,78 4,41 5,03 5,66 Vj [m3] 23,30 27,90 32,50 37,20 41,80 2,325 4,65 q1 [l/s] 4,30 5,16 6,00 6,90 7,75 3 Vj [m ] 28,00 33,60 39,20 44,80 50,40 2,80 5,60 q1 [l/s] 5,20 6,22 7,25 8,30 9,33 3 Vj [m ] 31,20 37,50 43,60 50,00 56,10 3,12 6,24 q1 [l/s] 5,80 6,95 8,07 9,25 10,40 3 Vj [m ] 42,00 50,40 58,80 67,20 75,50 4,20 8,40 q1 [l/s] 7,80 9,33 10,90 12,50 14,00

b [m] 0 1,00 1,50 2,00 2,50 3,00

10,00 9 34,00 6,30 46,50 8,62 56,00 10,40 62,40 11,50 84,00 15,50

12,00 10 40,80 7,55 55,80 10,35 67,20 12,50 75,00 13,90 100,00 18,50

Volumul spaţiului de fermentare se determină cu relaţia: Vf = unde: N – numărul de locuitori; m – capacitatea specifică de fermentare conform tabelului 10.14. Tabelul 10.14. Capacitatea specifică de fermentare Temperatura medie Capacitatea anuală a aerului [0C] specifică m [1/loc.] 0 1 7 75 8 65 10 50 Timpul fermentare Tf [zile] 2 150 120 90 de m⋅ N 3 [m ] 1000

Capacitatea specifică de fermentare m se majorează în unele cazuri astfel: − cu 20% când temperatura medie anuală a aerului este sub 70C; − cu 20-50% când numărul locuitorilor este sub 5000; − cu 50% când decantorul cu etaj constituie treapta de epurare mecanică dintr-o staţie de epurare mecano-biologică.

Figura 10.11.b. Secţiuni caracteristice decantoare cu etaj 10.10.4 Epurarea biologică a apelor uzate Epurarea biologică constituie cea de-a doua treaptă de epurare a apelor uzate; în prezent realizarea ei a devenit necesară în toate staţiile de epurare. Epurarea biogică se realizează prin construcţii şi instalaţii de epurare biologică naturală (iazuri de stabilizare) precum şi prin cele de epurare biologică artificială (filtre biologice, bazine cu nămol activ). Înaintea epurării biologice, epurarea mecanică este obligatorie; ea are drept scop îndepărtarea materiilor solide în suspensie decantabile, deoarece treptei a doua de epurare îi revine, în principal, îndepărtarea materiilor dizolvate şi coloidale. Procesul de epurare biologică este un proces complex, pentru dezvoltarea lui intervenind numeroşi factori. Astfel, în momentul când apa uzată întâlneşte o suprafaţă adecvată, pe o suprafaţă de separaţie dintre apa uzată şi cea de contact se dezvoltă bacterii şi alte numeroase microorganisme. Acestea dau naştere imediat la membrane biologice (la filtrele biologice, câmpuri de irigare) şi la flocoane biologice (la bazinele cu nămol activ), în care se dezvoltă microorganismele unicelulare sau complexe, constituind aşanumita biomasă; aceasta transformă materiile solide din apa uzată, ia din materiile solide energia sau hrana necesară membranei sau flocoanelor pentru întreţinerea şi dezvoltarea lor, transferă înapoi în apa uzată produsele finale ale descompunerii, de exemplu nitraţii, sulfaţii, bioxidul de carbon şi în final se transformă în materii solide separabile prin decantare. Biomasa trebuie să fie alimentată ritmic şi în cantităţi suficiente pentru ca organismele să dezvolte o activitate maximă. Activitatea microorganismelor este mai intensă când au cantităţi mai mari de materii organice. Cea mai mare parte a materiilor

minerale necesare în procesul de transformare este adusă de apele uzate; azotul şi fosforul sunt în general în cantităţi insuficiente şi de aceea este necesar uneori a se recurge la completarea – alimentarea – artificială a lor. Cerinţele minime de azot şi fosfor sunt exprimate prin relaţia CBO/N/P = 150/5/1, în apa uzată şi 90/5/1 pentru nămol. Una din problemele importante ale epurării biologice o constituie oxidarea azotului organic sau amoniacului, care uneori poate fi atât de avansată încât efluentul staţiei de epurare să conţină cantităţi de azotaţi peste limitele normale. Prezenţa acestora poate stimula vegetaţia din emisari într-o asemenea măsură încât echilibrul oxigenului din aceştia să fie deranjat, prin fenomenul de eutrofizare, care conduce la reducerea capacităţii de autoepurare a emisarului. Epurarea biologică depinde de numeroşi factori, dintre care cei mai importanţi sunt: temperatura, oxigenul, încărcarea organică şi hidraulică, timpul de traversare a instalaţiei şi diverse organisme. 10.10.4.1 Iazuri de stabilizare Iazurile de stabilizare (iazurile biologice) sunt bazine deschise construite în pământ, de cele mai multe ori în depresiuni naturale. Aici se realizează epurarea apelor uzate brute, folosind în acest scop numai factori naturali care contribuie la epurare. Oxigenul necesar procesului aerob de epurare ce are loc în iazuri este luat din apa uzată, compuşii organici (nitraţi, sulfaţi), atmosferă şi urmare fotosintezei algelor din iaz. La iazurile cu adâncimi mai mari de 1.0 m intervin şi procesele anaerobe, care acţionează asupra nămolului de pe fund, producând mirosuri neplăcute în vecinătatea iazurilor. Dimensiunea iazurilor depinde de gradul de epurare cerut de la acestea, de calitatea apei uzate, condiţiile climatice (îndeosebi temperatura şi luminozitatea), de adâncimea iazului. În tabelul 5.5 sunt daţi câţiva parametrii de dimensionare a iazurilor. Iazurile cu adâncimi de 0.6 – 1.2 m sunt cele mai frecvente, deşi există iazuri, care au adâncimi chiar mai mari de 2.0 m. Tabelul 10.15 Parametrii de dimensionare a iazurilor de stabilizare. Încărcarea Timp de rămânere a organică apei în iaz (luni, zile) (gf CBO5/zi, m2) 250 0.6 – 1.0 luni 1000 5.5 circa 30 zile 2000 - 5000 11 (iarna) 2 – 10 zile 25 (vara) Pentru menţinerea condiţiilor aerobe în iaz, aceste sunt prevăzute uneori cu staţii de pompare prentru recircularea apei, până la 1.5 ori debitul influent; altele sunt dotate cu aeratoare mecanice cu rotor amplasate pe flotori la suprafaţa apei. Unele iazuri se compartimentează prin diguri (pe care se poate şi circula). Taluzurile se perează, iar uneori taluzurile se impermeabilizează. Se recomandă accesul apei în iaz prin mai multe puncte, pentru a evita formarea de mai multe zone moarte, respectiv zone anaerobe. Adâncimea iazului (m) 1.5 – 1.2 1.2 – 0.6 sub 0.6 Încărcarea în locuitori (loc/ha)

Construcţiile pentru evacuarea apei din iaz trebuie astfel proiectate astfel încât să poată descărca efluentul la diferite niveluri. Iazurile biologice se execută de multe ori în serie, apa circulând dintr-un compartiment în altul; ultimul compartiment, unde apa se epurează într-o proporţie mai avansată, se populează cu peşti. 10.10.4.2 Filtre biologice Filtrele biologice reprezintă spaţii închise, umplute cu material filtrant traversat de apa uzată de sus în jos (figura 10.12).

Figura 10.12 Filtru biologic: 1 – grinzi de susţinere a radierului drenant; 2 – radier compact; 3 – radier de susţinere a stratului filtrant; 4 – stăvilar; 5 – conductă de preaplin; 6 – peretele filtrului biologic; 7 – rigolă periferică; 8 – orificii pentru ventilaţie; 9 – material filtrant; 10 – distribuitor rotativ. Filtrele biologice necesită suprafeţe de construcţie mici, dar au dezavantaj faptul că necesită diferenţe mari de nivel între intrarea şi ieşirea apei (3 – 4 m), diferenţe care în majoritatea cazurilor determină executarea unei staţii de pompare pentru alimentarea acestora. Astfel forma în plan a filtrelor biologice depinde de tipul distribuitorului de apă uzată ales: dreptunghiulară pentru distribuitoare dute-vino şi circulară pentru cele rotative. Pereţii de susţinere a materialului filtrant sunt executaţi din beton armat, cu grosimi de 20 – 30 cm; pentru dimensiuni mai mici de filtre se renunţă la pereţi, materialul aşezându-se la taluzul natural. Pereţii au drept rol şi protejarea materialului filtrant contra frigului, favorizând tirajul necesar ventilării filtrului. Între cele două radiere pereţii au o serie de deschideri necesare ventilării. Stratul şi materialul filtrant este caracterizat prin natura, dimensiunile granulelor şi înălţimea lui. Se poate folosi ca material filtrant zgura de cazane, cocs, rocă spartă de natură diferită (se preferă scoria bazaltică), cărămidă, inele Rasching, materiale plastice.

Materialul filtrant trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să reziste la variaţiile de temperatură şi de compoziţie a apelor uzate; granulele să aibă o suprafaţă cât mai poroasă şi rugoasă (deci suprafaţă de contact mare); să fie rezistente la acţiunea mecanică a stratului superior; să fie lipsite de substanţe care ar putea degrada fauna bacteriană; să aibă o constituţie uniformă; să nu conţină părţi fine şi să nu fie acoperit cu pământ; să nu fie aşezat prin presare în filtru. Dimensiunea părţilor constitutive ale materialului filtrant variază într-o gamă nu prea largă; la partea superioară a filtrului se aşează un strat de repartiţie cu înălţimea de 0.20 m având granule de dimensiuni cuprinse între 20 şi 30 mm; la mijloc se amplasează un strat de lucru cu dimensiunea de 1.60 m şi dimensiuni ale granulelor de 30 – 50 mm; stratul de susţinere la partea inferioară are granule de 50 – 70 mm şi înălţime de 0.20 m. Parametrii biologici pentru filtrele biologice sunt: încărcarea hidraulică: 100 – 200 g CBO5/m3mat. filtr. zi; încărcare hidraulică: 2.5 m3 apă uzată/ m3 filtr. zi; încărcare locuitori: 5 – 10 loc/m3.

10.10.4.3 Bazine cu nămol activat Epurarea apelor uzate în bazinele cu nămol activat are loc în prezenţa unui amestec de nămol activ cu apă uzată, agitat în permanenţă şi aerat. Din punctul de vedere al eficienţei la aerare, bazinele cu nămol activ sunt mult mai flexibile în comparaţie cu filtrele biologice de asemenea, acestea nu produc în jurul lor miros neplăcut şi nu constituie un mediu propice pentru dezvoltarea muştelor. Bazinele de nămol activ nu necesită diferenţe mari de nivel între intrarea şi ieşirea apelor din ele (în comparaţie cu filtrele biologice), au nevoie însă de puteri importante pentru furnizarea aerului necesar procesului de epurare. Construcţiile şi instalaţiile trebuie să corespundă următoarelor funcţiuni esenţiale: să transfere cât mai bine apelor uzate şi nămolului activ oxigenul necesar procesului de epurare; să faciliteze circulaţia flocoanelor în apa uzată şi să creeze un contact cât mai intim între apa uzată şi flocoane; să împiedice sedimentarea flocoanelor. La aerarea pneumatică, oxigenul necesar procesului este rezultatul transferului ce se realizează în bazine, ca urmare a insuflării de aer comprimat; de asemenea, o parte din oxigen este luată din aer pe la suprafaţa apei din bazin. Bazinele cu aerare pneumatică. Acestea sunt construcţii din beton armat monolit, în care aerarea, respectiv aportul de oxigen se face prin intermediul aerului comprimat. Bulele de aer realizate ca urmare a introducerii aerului la nivelul inferior al bazinului după dimensionarea lor: bule fine, cu diametre de 1.0 – 1.5 mm, obţinute prin difuzarea aerului comprimat prin intermediul difuzoarelor poroase.

Figura 10.13. Bazine de aerare pneumatică: a, b – cu difuzoare poroase; c – domuri poroase.

Tabelul 10.16 Parametrii tehnologici la bazinele de nămol activ. Parametru Încărcarea organică a bazinului Iob Încărcarea hidraulică a bazinului Ih Concentraţia în materii solide, în suspensie, uscate, în greutate a amestecului din bazin C Procentul de nămol de recirculare Pnr Oxigen necesar On Timpul de aerare Ta Vârsta nămolului Vn UM Epurare cu stabilizare a nămolului Epurare cu nitrificar e 0,5 2,5 3,3 0,33 Epurare pentru evacuarea în emisar a unui CBO5 < 20 < 30 mg/dm3 mg/dm3 1,0 5,0 3,3 0,33 2,0 10,8 3,0 0,33

kg CBO5/m3 de bazin 0,25 şi zi m3 apă uzată/m3 bazin 0,83 şi zi g/m3 % 5,0 0,5

% kg O2/m3 bazin şi zi ore zile

100 0,47 25

100 0,79 4 9

100 1,12 2 4

100 1,44 1 2

10.10.4.4 Decantoare secundare Decantoarele secundare constituie o componentă importantă a treptei de epurare biologică; ele au drept scop să reţină nămolul – materiile solide în suspensie separabile prin decantare (membrană biologică sau flocoanele de nămol activ, evacuate o dată cu

apa uzată din filtrele biologice, respectiv din bazinele de nămol activ). Nămolul din decantoarele secundare are un conţinut mare de apă, este puternic floculat, este uşor şi intră repede în descompunere; dacă rămâne un timp mai îndelungat în decantoarele secundare, bule mici de azot, care se formează prin procesul de reducţie, îl aduc la suprafaţă şi astfel nu mai poate fi evacuat. Dacă la filtrele biologice evacuarea nămolului este necesară mai mult sau mai puţin continuu, la bazinele de nămol activ acestă operaţie trebuie să se facă în mod obligatoriu continuu, pentru a asigura cantitatea şi calitatea corespunzătoare de nămol în bazine, de care depinde eficienţa epurării. Decantoarele secundare aşezate după bazinele de nămol activ, se dimensionează: încărcare superficială pentru decantoare secundare 1.5 – 3.0 m/h; încărcarea deversorului peste care se evacuează apa uzată decantată secundar, 200 – 250 m3/zi, m;

la stabilirea volumului de decantare trebuie să se ţină seama de debitul de calcul, la care se adaugă debitul de nămol de recirculare. La determinarea suprafeţei orizontale a decantorului, în scopul stabilirii încărcării superficiale, trebuie să se scadă suprafaţa de sub jgheabul de colectare a apei decantate. La decantoarele secundare radiale sau longitudinale, se recomandă ca raportul dintre lungime (sau diametru) şi adâncimea apei la perete să fie de circa 7:1, respectiv circa 10:1. 10.10.5 Tratarea nămolurilor Tratarea nămolurilor are ca scop mineralizarea substantelor organice pentru: eliminarea acţiunii agresive asupra mediului; reducerea volumelor; posibilitatea de depozitare şi valorificare.

Tabelul 10.13 Cantităţi de nămol din staţiile de epurare. Tipul instalaţiilor Epurarea mecanică Nămol din decantoare evacuat direct sub apă Idem, evacuat din bazinul de recepţie al staţiei de pompare, unde s-a separat parţial de apă Nămol fermentat umed Nămol fermentat în aer liber Materii solide totale (gf/loc, zi) (%) Umiditatea (%) Cantitatea nămol (dm3/loc, zi) 2.16 1.08 0.26 0.13 de

54 54 34 34

2.5 5 13 45

97.5 95.0 87.0 55.0

Epurare mecano-biologică Filtre biologice Nămol din decantoare secundare Nămol din decantoare secundare şi primare amestecat Idem, fermentat Idem, fermentat şi uscat în aer liber Bazine cu nămol activ Nămol din decantoarele secundare Idem, după 0.5 ore de decantare Nămol din decantoare secundare şi primare amestecat Idem, fermentat Idem, fermentat şi uscat în aer liber NOTA: a – mică; b – mare.

a 13 67 43 43 31 31 85 55 55

b 20 74 48 48 25 25 79 52 52

a 8 5.5 10 45 0.7 1.5 4.5 7 45

b 5 5 10 45 1.5 2 4.5 10 45 92 - 95 94.5 - 95 90 - 90 55 - 55 99.3 – 97.5 98.5 - 98 95-5 – 95.5 93 - 90 55 - 55

a 0.16 1.22 0.43 0.17 4.43 2.07 1.87 0.79 0.23

b 0.40 1.48 0.48 0.19 1.67 1.25 1.75 0.52 0.22

10.10.5.1 Fermentarea nămolurilor Înainte de fermentare, pentru a micşora volumul de nămol, respectiv volumului bazinului de fermentare a nămolului, se procedează la îngroşarea nămolului în aşa numitele îngroşătoare sau concentratoare de nămol. Pentru depăşirea perioadei de fermentare acidă a nămolului, în care reducerea materiilor organice şi producţia de gaz sunt nesemnificative se poate intervenii numai prin metode artificiale. Fermentarea metanică poate fi atinsă într-un timp scurt de la începutul procesului (40 – 60 zile), dacă în bazinele de fermentare se introduce la început nămol fermentat provenit de la o altă instalaţie (circa 15 – 20 dm3/loc), iar nămolul nefermentat se introduce numai în limitele în care pH-ul de fermentare se menţine în jur de 7.0; în locul nămolului fermentat se pot introduce frunze uscate. Tratarea nămolului în aceste condiţii se numeşte inocularea sau însămânţarea nămolului. Procesul de fermentare a nămolului este influenţat de numeroşi factori, dintre care în primul rând, se menţionează temperatura; aceasta, la rândul ei, influenţează timpul de fermentare şi cantitatea de gaz. Ţinând seama de temperatura de fermentare a nămolului, se deosebesc trei zone de fermentare: temperaturi înalte (50 – 60oC), în care acţionează organismele termofile; temperaturi moderate (medie 30 – 35oC) în care acţionează organismele mezofile; temperaturi joase (sub 15oC), în care acţionează organismele criofile. Fermentarea nămolurilor în staţiile de epurare se realizează întotdeauna în zona temperaturilor moderate. Temperatura optimă de lucru în zona mezofilă este de 30 – 35oC, în care scop nămolul este încălzit în bazinele de fermentare.

Bazine de fermentare a nămolului Bazine de fermentare cu fermentare continuă (figura 10.14)

Figura 10.14. Bazin închis de fermentare a nămolului (mare încărcare): 1 – amestecător; 2 – conductă pentru introducerea nămolului; 3 – conductă pentru îndepărtarea din bazin a nămolului plutitor; 4 – conductă pentru evacuarea nămolului fermentat; 5 – conductă pentru evacuarea nămolului de pe fundul bazinului; 6 – conductă pentru evacuarea nămolului plutitor; 7 – conductă pentru evacuarea supernatantului; 8 – deversor; 9 – conductă pentru captarea nămolului; 10 – schimbător de căldură; 11 – captator de gaz; 12 – conductă de gaz; 13 – cazan de încălzire; 14 – pompă de nămol; 15 – gură de vizitare; 16 – preaplin. Aceste bazine sunt caracterizate prin omogenizarea conţinutului lor şi prin aceea că sunt încălzite. Amestecul, respectiv omogenizarea, se realizează prin: pomparea nămolului de pe radier la partea superioară a bazinului; introducerea gazului de nămol la radierul bazinului; intensificarea formării de gaze pe unitatea de secţiune, în care scop se practică îngroşarea nămolului (în îngroşătoare de nămol) şi se folosesc bazine mai adânci; amestecarea nămolului cu dispozitive de diferite tipuri; nămolul este adăugat şi evacuat în mod continuu sau în şarje cât mai dese şi de lungă durată, pentru a se realiza o bună inoculare şi fermentare rapidă.

Parametrii tehnologici la bazine de fermentare a nămolului Tabel 10.14 Parametrii tehnologici la bazinele de fermentare. Tipul bazinelor de fermentare Timp de Capacitatea fermentare specifică m (zile) (dm3/loc) 1. Bazine (rezervoare) de fermentare de mică încărcare (neîncălzite) a) nămol numai de la epurarea mecanică b) nămol de la epurarea mecanică şi filtre biologice de mică încărcare c) idem, de mare încărcare d) nămol, de la epurarea mecanică şi din bazine de nămol activ de mică încărcare* e) idem, de mare încărcare** 2. Bazine (rezervoare) de fermentare (încălzite) a) b) c) d) e) Încărcarea organică Io (kgf materii solide totale organice/m3 bazin, zi) -

la temperatura nămolului de: 6oC - 150 8oC - 120 10oC - 90

150 180 220 320 220

La temperatura nămolului de 30 – 35oC, 25 – 30 zile

20 25 30 40 45

Bazine mari şi bine dotate IO=5. Bazine mijlocii şi medii dotate, IO=3 Bazine mici şi dotate modest, IO=2

Caracteristici şi debite ale gazului de nămol Gazul de fermentare a nămolului conţine circa 70% metan şi 30% bioxid de carbon, şi în cantităţi mici, câteva procente de azot, oxigen, hidrogen, hidrogen sulfurat, vapori de apă. Debitele de gaz, depind în mare măsură de temperatura de fermentare; cu cât temperatura este mai mare, cu atât şi cantitatea de gaz este mai mare. Puterea calorică corespunzătoare gazului metan este cu atât mai mare cu cât cantitatea de materii solide totale organice este mai mare. În tabelul 10.15 sunt date debitele de gaz şi puterile

calorice respective rezultate în urma fermentării nămolurilor menajere provenite din diferite trepte de epurare. Tabelul 10.15 Debite şi puteri calorice ale gazului provenite din bazinele de fermentare care tratează nămolurile menajere. Specificări Epurare Epurare mecano-biologică mecanică cu Filtre Bazine cu biologice nămol activ Materii solide totale organice, gf/loc, zi 37.8 50 58 3 Cantităţii de gaz, dm /loc, zi 20 37.5 43.6 Idem, dm3/kgf materii solide totale 500 760 760 organice 110 210 245 Putere calorică, kcal/loc, zi 2900 4200 4200 Idem, kcal/kgf materii solide totale organice Cea mai mare parte a gazului rezultat se foloseşte pentru încălzirea nămolului din bazinele de fermentare, cu apă caldă, abur. 10.10.5.2 Platforme pentru uscarea nămolului Aceste sunt construcţii executate la suprafaţa solului, caracterizate prin natura stratului de susţinere. Din acest punct de vedere se deosebesc platforme cu strat de susţinere impermeabil, executate în cazul solurilor permeabile a căror infectare ar putea produce prejudicii, şi platforme cu strat de susţinere permeabil. Deshidratarea se realizează ca urmare a evaporării apei din nămol. Platformele de nămol trebuie aşezate la distanţe de 500 – 1000 m de locuinţe, deoarece mirosul ce rezultă în timpul deshidratării este neplăcut. În figura 10.15 se prezinta o platformă de uscare a nămolului cu garduri prefabricate şi distribuţia nămolului prin jgheaburi, având lăţimea, b=10 m. Stratul drenant este constituit dintr-un strat de pietriş peste care este aşezat un strat de nisip, ambele de grosime 0.20 m. Gardurile prefabricate din beton armat au dimensiuni 241×25×8 cm; jgheaburile prefabricate de descărcare a nămolului de pe platforme au secţiunea transversală 40 × 40 cm, uneori 30 × 30 cm.

Figura 10.15 Platformă pentru uscarea nămolului: 1 – prefabricat P1; 2 – prefabricat P2; 3 - placă de beton simplu; 4 – cămin tip C3; 5 – colector de ape drenante Dn 150; 6 – jgheab de descărcare pe platformă; 7 – jgheab pentru distribuţia nămolului; 8 - şiber; 9 – cămin de vane; 10 – dulap prefabricat; 11 – fundaţia stâlpului din beton; 12 – pat de balast; 13 – dren din tuburi din beton Dn 150; 14 – strat de piteriş 20 cm; 16 – beton de pantă.

Tabelul 10.16 Suprafaţa platformelor de uscare. Specificări Cabtitatea de nămol fermentat (dm3/loc, zi) 0.26 0.43 0.48 0.79 0.52 Suprafaţa platformei (m3/loc) 0.05 0.09 0.10 0.16 0.10 Încărcarea locuitori (loc/m3 platformă) 20 11 10 6 10 în

1. Nămol de la decantarea primară 2. Nămol de la epurarea mecanobiologică efectuată în: - filtre biologice de mică încărcare; - idem, de mare încărcare - bazine cu nămol activ de mică încărcare - idem, de mare încărcare

10.10.5.3 Deshidratarea nămolurilor prin centrifugare Deshidratarea prin centrifugare reprezintă o metodă rapidă şi eficientă de deshidratare. Centrifugele prezintă o serie de avantaje: maleabilitate în funcţionare (adaptarea fluxului centrifugei la fluxul uzinei); nu se înfundă sau colmatează; în mod normal nu necesită spălare; sunt compacte, ocupă spaţiu redus si se pretează uşor la automatizare; este un sistem închis, curat şi nu produce mirosuri neplăcute; pot funcţiona atât pentru deshidratarea cât şi pentru îngroşarea nămolului.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful