13.

Într-un cerc se trasează două diametre perpendiculare precum şi corzile intersectate a doi cuadranţi alăturaţi ; acestea o dată obţinute vor determina punctele de întîlnire ale diferitelor arce.

14.
Construcţia jumătăţii inferioare este aceeaşi ca şi în figura 7. Centrul celei superioare se află în intersecţia tangentelor la cercul inferior, în interiorul celui superior.

15.
Exemplu de subîmpărţire şi decoraţie a unei elipse (Storck, Zeichcnvorlagen).

B.

ARCUL CU TREI CENTRE (ÎN TOARTA DE PANER)
Arcul cu trei centre, care a fost adesea folosit în perioada de tranziţie de la gotic la Renaştere, poate fi considerat ca un semielipsoid ; şi poate aşadar fi trasat prin una dintre metodele demonstrate în planşa 20 (vezi, de asemenea, şi frontispiciul acestei părţi, la pagina 33).

FORME DIN NATURĂ a. Organisme vegetale (Flora ornamentala)
în aproape toate stilurile lumea plantelor a constituit o sursă de inspiraţie pentru modele ornamentale. Frunze, ramuri, flori şi fructe, fie singure, fie combinate, au fost adaptate pentru ornament. Imitarea directă a naturii, păstrînd cît mai mult posibil forma şi culoarea, conduce la concepţia naturalistă ; construcţia ornamentului,ţinînd_seama de_ regulile^ ritmului şi simetriei, cu o strictă respec;tare_a regularităţii — cînd are la bază motive din naJură — este denumită „stilizare". Adesea motivele naturale sînt atît de stilizare încît modelul nu mai poate fi recunoscut. Alegerea .în acest scop a relativ puţine planT te din luxuriantul domeniu al lumii vegetale a_fost, în parte, determinată de frumuseţea forrnei_ (conturul frunzei, delicateţea ramurii etc.) şi în parte de faptul că acestea au (sau "au avut cînd va, în trecut) un înţeles simbolic. Planşele care ilustrează acest subcapitol prezintă mai întîi acantul şi apoi acele forme ve71

70

getale care sint mai puţin folosite sau se întîlnesc numai în anumite stiluri. Toate vor fi prezentate mai întîi naturalist şi apoi aşa cum au fost modificate în diferitele stiluri, adică stilizate. FRUNZA DE ACANT (Planşele 21—23) Dintre toate motivele vegetale ornamentale acantul este cel mai curent. De la introducerea lui de către greci revenit mereu în toate stiJurile occidentale. Niciodată rm j-a_fost. atribu_ită acantului o semnificaţie simbolică; frecventele şi variatele lui aplicaţii se datoresc posibilităţilor lui ornamentale precum şi frumuseţii jfrunzelor sale dantelate. Această plantă creşte sălbatec în sudul Europei, iar în regiunile ei mai nordice se găseşte numai în grădinile botanice. Există mai multe varietăţi ale plantei, dintre care vom menţiona următoarele : Acanthus mollis, cu vîrfurile frunzelor late şi rotunjite ; Acanthus spinosus şi spinosissimus, cu lobii ascuţiţi terminaţi în spini şi cu frunze relativ înguste. Concepţia şi tratarea marginii şi ale formei frunzei caracterizează în principal diferitele stiluri. Frunzişul grecesc a ascuţit vîrfurile frunzelor ; în stilul roman, vîrfurile frunzelor devin mai rotunde, mai late şi, într-o oarecare măsură, liniile curbe sînt mai viguroase; stilurile bizantin şi romanic se reîntorc din nou la formele mai rigide, mai puţin delicate. Stilul gotic care foloseşte acantul pe lingă alte numeroase plante indigene, .adoptă în perioada timpurie forme rotunde, bulboase ; goticul tîrziu, dimpotrivă, preferă frunzişul ciudat, alungit, de forma spinilor ; în ambele cazuri concepţia generală este mai mult sau mai puţin naturalistă, dar detaliile sînt, ca de obicei, stilizate pînă la limita de a mai putea fi recunoscute. Renaşterea, care a reînviat ornamentul antic, a dezvoltat acantul, şi îndeosebi vrejul
72

si cîrcelul, pînă la cel mai înalt grad de desăvârşire ; î'n stilurile următoare formalismul a degenerat în această direcţie. Arta decorativă modernă îşi caută modelele în aproape toate stilurile ; iar creaţiile sale nu au în general un caracter pronunţat, specific modern. PLANŞA 21. FRUNZA DE ACANT 1. Frunză de Acanthus mollis, desenată naturalist (Jakobsthal). 2. Caliciu de acant, frunzele şi floarea de Acanthus mollis, tratate naturalist (Jakobsthal). 3. Frunză de Acanthus mollis, desenată naturalist (Raguenet). 4. Frunză de Acanthus spinosus, reprezentată naturalist (Gewerbehalle). 5. Caliciu de acant, coronamentul unei stele greceşti (Raguenet). 6. Frunză de acant răsfrîntă acoperind peţiolul, candelabru de ceremonie roman, Vatican. 7. Frunză de acant grecească, desfăşurată, sche- • matizată (Jakobsthal). 8. Frunză de acant romană, schematizată, model : un capitel de coloană, Pantheon, Roma ; rotunjirea în forVnă de lingură a vîrfurilor frunzelor, ca şi inciziile adînci la comisurile lobilor, sînt caracteristice şi sînt desenate anume ca să se vadă bine de la o anumită distanţă. PLANŞA 22. FRUNZA DE ACANT STILIZATA 1. Frunză de acant, capitel roman (Raguenet). 2. Frunză de acant desfăşurată, schematizată, aşa cum este adesea folosită în reliefurile romane, d.e., ceva mai bogat dezvoltată, pe aşa-numitul Pilaştru florentin, Galleria Uffizi, Florenţa (Jakobsthal). 3. Frunză de acant bizantină, Sf. Sofia, Constantinopol (Raguenet).
73

F O R M E DIN N A T U R A •-(•• .-

FORME DIN NATURA

Planşa 21. FRUNZA DE ACANT FRUNZA DE ACANT STILIZATA

Planşa 22,

FORME DIN NATURA

4. Frunză de acant romanică de pe un capitel/ Saint Denis (Lievre). 5. Frunză de acant romaniică, mînăstirca St. Trophime, Arles, sec. al 12-lea (Raguenet). 6. Frunză de acant gotică (Lievre). PLANŞA 23. FRUNZA DE ACANT STILIZATA 1. Frunză de acant, Saint Eustache. Paris, Renaştere franceză. .. 2. Frunză de acant stil Louis XVI (Raguenet). 3. Frunză de acant, biserica din Epernay, Renaştere franceză (Lievre). 4. Frunză de acant, Renaştere franceză (Gropius). Î3. Frunză de acant modernă, Luvru, aripa nouă, Paris (F.A.M., Conrs d'ornement). G. Frunză de acant modernă, teatrul din Monte Carlo, Monaco, arhitect Garnier (Raguenet). VREJUL DE ACANT (Planşele 24—26) Vrejul spiral, cu cîrcei, de acant este o. formă întru totul artificială, o invenţie a artiştilor, planta naturală_ neavind vrejuri cu cîrceL Adesea se întîmplă ea în cadrul desfăşurării vrejului, diferite flori şi calicii să termine o frunză de acant văzută lateral, acestea fiind desenate pe cît de liber posibil (comp. planşa 25, fig. 2 şi 3). Vrejul de acant este adesea întregit prin combinare organică cu alte plante : laur, stejar, iederă, spice de griu_ etc. (comp. planşa 26, fig. 2 şi 4). Ceea ce s-a spus mai sus despre frunza de acant, privind diferitele stiluri, cu diferenţele Ier specifice în execuţie, este valabil şi pentru vrejul de acant. Cea mai mare bogăţie şi cea mai înaltă eleganţă a atins-o Renaşterea italiană (comp. planşa 25," fig. 5); Pentru epoca Jui Ludovic al XVl-lea este caracteristic faptul că liniile care formează
77

Planşa 23.

FRUNZA DE ACANT STILIZATA

Vrejul spiral sînt uneori aplatizate şi alungite, aşa încît se poate „spune că formează spirale elipsoidal(comp. planşa 26, fig. 4).

FORME DIN NATURA ':

PLANŞA 24. VREJUL DE ACANT
1. Cîrcei de acant, coronamentul monumentului lui Lysikrates, Atena. 2. Caliciu de acant [culot] dintr-un ornament roman cu vrej de acant. 3. Fragment dintr-un ornament roman de pe aşa-numitul „Pilastro Mediceo", Galleria ; Uffizi, Florenţa (vrej de acant coborîtor detalie mare). 4. Terminaţie în cîrcei a unui vrej de acant, fragment de relief grecesc (F.A.M., Cours d'orneriient). P L A N Ş A 25. V R E J U L DE A C A N T 1. S e g m e n t de vrej de acant roman, de pe biga de m a r m u r ă de la Vatican, R o m a ; judecind după stilul o r n a m e n t u l u i , acesta trebuie să fie o imitaţie d u p ă un original în bronz. 2. S e g m e n t de vrej de a c a n t r o m a n de pe aşan u m i t u l „Pilastru florentin", un relief de m a r m u r ă bogat decorat din Galleria Uffizi, Florenţa (Jakobsthal). 3. Segment de vrej de acant, friză romanică, Saint Denis (Lievre). 4.. Segment de vrej de acant, gotic, timpuriu, Notre-Damc, Paris (Lievre). 5. Segment de vrej de acant, Renaştere, relief de marmură pe mormîntul lui Hieronimo Basso, de Sansovino, Santa Măria del ~Popolo, Roma (Gropius).
; • • ! • • • < • • $ '

PLANŞA 26. VREJUL DE ACANT 1—3. Detalii de vrej de acant dintr-un relief de la un jube, catedrala din Limoges 4. Vrej d e . a c a n t , stil Louis XVI (FiA.M.,: Cours cVornement). . 5. O r n a m e n t francez m o d e r n (F.A.M., Cours d'orn'ement).
78
(Lievre).

VREJUL DE ACANT

Planşa 24.

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

* i
Planşa 25. i VREJUL DE ACANT Planşa 26, VREJUL DE ACANT

LAURUL ŞI MĂSLINUL (Planşele 27—28) Laurul şi măslinul au fost introduşi în ornamentică datorită semnificaţiei lor simbolice ; au jucat un rol de s^'amă'm^cultuT_arborilor (dendrolatria) _vechilor greci. JLaurul era consacrat lui Apollp. Era simbolul Jixp_ierii şi împăcări i'; cîntăreţi şi eroi,victorioşi erau încoronaţi cu ci ; iar într-un sens asemănător mai este considerat si_în_ prezent ca simbol al gloriei. Măslinul era închinat Atenei; ramuri .....do. măşlin__erau premiul victoriei._la jocurile .olimpice. La Roma eroul victorios, încununat cu lauri, "era întîmpinat Jta. întoarcerea acasă de sclavi purtînd crengi de măslin. Ramura_jde măslin este simbolul păcii.

FORME DIN NATURA

PLANŞA 27. LAURUL ŞI MĂSLINUL
1. Laurul (Laums nobilis), plantă perenă ; floare alb-gălbuie; fructe rotunde sau ovale, negre-albăstrui. 2. Măslinul (Olea eur opaca), plantă perenă ; floarea mică, albă ; fructul oval verzui sau negru. PLANŞA 28. LAURUL ŞI MĂSLINUL 1—2. Ramuri stilizate de laur şi măslin, vas grecesc [cf. craterul cu volute decorat de pictorul lui Pronomos, Museo Nazionale, Napoli], pictură convenţională : fondul negru, bobitele albe, restul de culoarea pastei (Owen Jones). 3. Ramuri de laur încrucişate, cupă romană din tezaurul de argint de la Hildesheim, originalul din argint au repousse şi cizelat, Muzeul din Berlin. 4- Fragment cu segment de ramuri de laur, relief roman de marmură. 5. Ramură de laur, panou intarsiat, Palazzo Ducale, Mantua (Meurer).
82

Planşa 27. LAURUL ŞI MĂSLINUL

FORME DIN NATURA

6. Ramură de laur, panou înecoanson, stil Louis XVI (Lievre). 7. Ghirlandă ele laur pe un tor, Renaştere franceză. VIŢA DE VIE (Planşele 29—30) Deşi motivul viţei nu'.şe.întîlneşte prea des, el este lin element de decoraţie artistică destul^de îndrăgit. Stilurile antice_şi medievale, în special, denotă o anumita preferinţă pentru viţa de vie. . In antichitate viţa de vie (Vitis vinifera) este atributul lui Bachus. Frunza de viţă şi iederă, uneori împreună cu laurul, încing frunţile bacantelor şi decorează vasele de băut şi ustensilele lor, tirsul, cantarosul etc. Arta bisericească a evului mediu a adoptat vjţaTde vie împreună cu spicele de grîu drept simbol al lui Hristos. Stilurile mai tîrzii şi arta decorativă modernă au_x&luat motivul viţei de vie în amînd'ouâ sensurile, atît antic cît şi medieval. PLANŞA 29. VIŢA DE VIE 1. O ramură după natură (desenată după un mulaj în ghips). PLANŞA 30. VIŢA DE VIE 1. Ornament în vrej de viţă, relief roman, fragment. 2. Ornament roman, ancadrament vertical, fragment. 3. Ornament gotic timpuriu, Notrc-Dame, Paris (Lievre). 4. Ornament din Renaştere, panou de pilastru italian. 5. Ornament din Renaştere, friză, Veneţia, sec. al 16-lea (Griiner).
85

Planşa 28. LAURUL ŞI MĂSLINUL

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

Planşa 29. VIŢA DE VIE

VIŢA DE VIE

Planşa 30,

LOTUSUL, PAPIRUSUL ŞI PALMIERUL

(Planşa:31) Lotusul şi papirusul sînt plante ale vechilor civilizaţii orientale şi au jucat un JŢOX.Important în viaţa socială a egiptenilor, hinduşilor, asiricnilor ctc. Tulpinile uscate ale acestor plante de apă se foloseau fie drept combustibil, fie împletite în rogojini sau pentru alte articole asemănătoare"; rădăcinile lor serveau ca hrană, măduva lor ca fitil de lampă. Hîrtia anticilor era Tăcuta din papirus.^ Acestea toate explică locul lor în arta ornamentală a acestor popoare şi luxurianţa lor deosebită în stilul egiptean. Linguri şi alte ustensile erau decorate cu flori şfcalicii de lotus; capiteîele coloanelor imitau florile sau bobocii de lotus ; ~fusuriie acestora semănau cu un fascicoljie" tulpini; bazele ne reamintesc frunzele radiculare ale acestor plante de apă ; picturile murale egiptene prezintă motive de lotus şi papirus în cea mai cuprinzătoare manieră. Lotusul era închinat zeiţei Isis şi lui Osiris şi era simbolul fertilizării periodice a ţării de către apele NLlului ; .în sens mai înalt era simbolul nemuririi. Palmierul, din care există doar cîteva varietăţi în estul şi sudul Europei, juca, de asemenea, un rol important în arta ornamentală. Frunze sau ramuri de palmier erau folosite la intrarea regilor în templu la Ierusalim, la săr.bătorile lui Osiris în Egipt, la jocurile olimpice în Grecia, precum şi la procesiunile triumfale din Roma antică. EI era considerat. simbolul victoriei şi păcii. în acest din urmă sens a fost asimilat în ritualul bisericii creştine. Renaşterea tîrzie şi stilurile următoare, pînă în ziua de astăzi, au folosit frunzele de palmier în scopuri decorative.^ Semnificaţia simbolică, în cel mai înalt sens, de semn al păcii cterne l i-a asigurat frunzei de palmier un loc în arta decorativă modernă, pe morminte şi pe alte monumente si-

>

••• F O R M E D I N N A T U R A

Planşa 31.

LOTUSUL, PAPIRUSUL ŞI PALMIERUL

militare. Datorită efectului decorativ, frunze Uscate de palmier, împreună cu mănunchiuri de ierburi şi eu_alte plante, constituie un olcmenţ ţie desăvîrşire_a_decorului încăperilor. PLANŞA 31. LOTUSUL, PAPIRUSUL ŞI PALMIERUL , 1 . Floare de lotus (Nymphaea Nelumbo — crinul de apă indian), desenată după natură. 2 şi 3. Capătul de jos al tulpinii şi boboc pe jumătate deschis de plantă de papirus, reproduse după natură (Cyperus Papyrus L. — Papyrus antiquorum Willd). 4. Lotus şi papirus stilizate, pictură murală egipteană (Owen Jones). 5. Frunză compusă de palmier areca (Areca rubra — în Asia, ca arbore, aşanumitul Finang). Speciile Chamaedorea şi Phoenix' au frunze compuse asemănătoare. 6. Frunză de palmier evantai sau umbrelă (Corypha australis). Speciile Latania, Chamaedops, Borassus etc. au frunzele de o formă asemănătoare. Imaginea de la figura 4. reprezintă de . fapt motivul iconografic — nu decorativ — al ofrandei de flori, frecvent în mormintele din vremea Imperiului Nou. Dar în aceste monumente ofrandele de flori apar totdeauna distincte, pe specii, mi îngemănate, ca în imaginea din figură cf. purtătorii de ofrande, unul cu lotus ; altul cu papirus, din mormîntul lui Menna, sau regina Anhesenamon oferind flori — într-o mină papirus, în alta lotus cu tijele formlnd un inel — divinului ei ' soţ Tutancamon, de pe capacul unei casete
90

de fildeş din inventarul funerar al mor* mîntului acestuia din iirmă. Muzeul din Cairo. (n.t.). IEDERA (Planşa 32) Iedera (Hedera helix) creşte natural în Orient, Africa de Nord, Europa de sud şi centrală şi.în Anglia. Este un arbust peren _agăţător care se dezvoltă pină_ la forma de_arbore în condiţii favorabile. în timpurile străvechi îi era consacrată lui Bachus. Dinjemn de iederă erau Jăcuta paharele de strecurat yinuT"Ca "âtribuFiil" _kii _Bachus_ poate fi găsită înfăşurată în jurul _tii-sului care înfloreşte, Jn _ mumie bacantelor ~TrrTimpul procesiunilor şi dansurilor, 'iedera este un ornament decorativ curent pe vasele antice. A fost' considerată şi ca simbol ' al^ prieteniei, în special a celui mai puternic cu __cel _slabv .Frunzele_Lde iederă au cele mai diferite,, forme. De obicei laţe_si cu cinci lobi, apar la_carjetele mlădiţelor tinere în formă de lance, cu vîrf lung. Rjamurile înflorite._au frunze jcu marginea, riedantelată, în formă de inimă, şubţiindu-se. -elipsoidal sau oval spre "vîrf.'Această din urmă formă a fost adoptată de arta antică. PLANŞA 32. IEDERA 1. Ramură cu frunze cu lobi laţi, desenată după : natură. 2. Ramură cu frunze elipsoidale terrhinîndu-se ascuţit, după înflorire, desenată după natură. 3. Ramură cu frunze lanccolate, desenată după natură. 4. Decoraţie de pe gîtul unei hidrii greceşti, colecţia Campana [Luvru, Paris] (L'art pour... tous). 5. Partea superioară a unei lezene antice. 6. Fragment de decoraţie, fus de coloană romană, Vatican, Roma.
91

FORME DIN NATURĂ

DOVLEACUL CĂŢĂRĂTOR (Planşele (33—34)

CEREALELE, HAMEIUL, VOLBURA ŞI

Ţinînd seama de cit de importantă a fost agri1 cultura în toate epocile, ar fi fos : imposibil ca arta decorativă să fi neglijat spicele de cereale, deşi relativ săracele lor posibilităţi ornamentale împiedicau o aplicare foarte largă. Spicele de cereale combinate cu alte motive au fost folosite în diferite stiluri. In arta bisericească au o semnificaţie simbolică. (Vezi ceea ce s-a spus cu privire la viţa de vie.) Hameiul (Humulus lupulus) este o bine cunoscută plantă de cultură indigenă în Europa, dar creşte şi sălbatec în pădurile de mlaştină. Calităţile lui picturale îl recomandă pentru folosire în scopuri ornamentale. în combinaţie cu spicele de orz este aplicat, în arta ornamentală modernă, la decorarea cănilor de berc şi a pereţilor berăriilor si hanurilor etc. Volbura sau rochiţa rîndunicii (Convolvulus), o plantă indigenă căţărătoare cu aspect ornamental, este folosită adesea în arta decorativă modernă. Dovleacul căţărător (Bryonia) are cîrcei delicaţi şi frunze frumos dantelate, oferind un motiv generos, aşa îneît este de mirare că această plantă, precum şi altele înrudite nu s-au bucurat de mai multă atenţie, pînă acum, din partea artei decorative. PLANŞA 33. CEREALELE ŞI VOLBURA Spice de ovăz (Avana sativa). Spice de secară (Secole cereale). Spice de grîu cîrnău (Triticum vulgare). Spice de alac (Triticum spelta). Spice de orzoaica comună (Hordeum distichum). 6. Spice de orzoaica (Hordeum. zeocrithon). 7. Volbură de cîmp (Convolvidus arvensis) cu flori roşii. Volbura de grădină (Convolvulus sepium) are o înfăţişare similară, dar flori 1. 2. 3. 4. 5.

Planşa 32. IEDERA

•v - - F O R M E D I N N A T U R A •• - • '

FORME DIN NATURA '

Planşa 33. *i CEREALELE ŞI VOLBURA "

Planşa 34. HAMEIUL ŞI DOVLEACUL CĂŢĂRĂTOR

albe. (Mănunchiul a fost schiţat după un mulaj după natură de Bofinger din Stuttgart).

FORME DIN NATURA

PLANŞA 34. HAMEIUL ŞI DOVLEACUL CĂŢĂRĂTOR
Desenate după plante presate. DIVERSE FRUNZE (Planşa 35) Planşa 35 prezintă o serie de frunze ale căror posibilităţi ornamentale generale fie că le-au asigurat un loc în artă, fie că ar fi meritat să le fie asigurat. Stejarul, regele arborilor indigeni în Europa, simbol al puterii şi al vigorii, în antichitate copacul lui Iupiter, a fost folosit din vreme în vreme în toate stilurile occidentale. Frunzişul stejarului precum şi, cel puţin la fel de frecvent, frunzele de arţar au fost adesea folosite în goticul timpuriu, cînd le întîlnim pe frize, cornişe şi coloane. Recurenţa frunzelor de stejar în anumite lucrări din Renaşterea italiană se datoreşte faptului că stejarul era „creştetul" blazonului familiei della Rovere {rovere = gorun ; doi membri ai acestei familii au ajuns pînă la tronul papal, Sixt al IV-lea şi Iuiiu al II-lea). Stejarul, uneori alternînd cu laurul, este un ornament obişnuit al medaliilor şi monedelor. PLANŞA 35. DIVERSE FRUNZE 1. Frunză de gorun (Quercus sessilijlora). 2. Creangă de cer (Qiiercm cerris). 3. Frunză de arţar (Acer campestre). 4. Frunză de arţar dulce (Acer plantanoides). 5. Frunză de piciorul-cocoşului (Ranunculus). 6. Frunză de liquid amber oriental (Liquiclamber orientale). 7. Frunză de liquid amber american (Liquiclamber styraciflus). (Acest arbore furnizea,• ză sto^axul sau stiraxul, un fel de răşină).
96

DIVERSE FRUNZE

Planşa 35.

8. Frunză de tulipier (Liriodendron tulipijera). 9. Frunză de Mikania scandens. 10. Frunză de popîlnic iepuresc (Hepatica triloba). DIVERSE FLORI (Planşele 36—37) Abia dacă mai trebuie spus că florile, cele mai frumoase produse ale lumii vegetale, s-au bucurat, în toate epocile, cu prisosinţă, de popularitate în arta ornamentală. Fie ca ornament plan, fie în relief, ele au fost folosite în cele mai multiple forme, ca buchete, ghirlande, cununi etc. Pictura florală, avînd cele mai variate destinaţii (evantaie, tapiserii etc.) s-a dezvoltat ca un gen distinct de artă plastică şi decorativă. Florile, cu fireasca lor dezvoltare organică în funcţie de un centru, sînt modelul pentru formarea rozetelor (rozetă = roză mică). Rozetele de pe binecunoscutul sarcofag al lui Scipio, butonii în formă de rozetă de pe uşi în antichitate şi Renaşterea italiană, sînt exemple grăitoare în acest sens. Domeniul florilor este atît de vast încit trebuie să ne limităm doar la cîteva exemple. In planşa 36 este reprodusă o varietate de flori (desenate după mulajele realizate după natură de J. G. Bofinger din Stuttgart. Planşa 37. reprezintă un buchet de flori. PLANŞA 36. DIVERSE FLORI 1. Bujor de munte (Rhododendron). 2. Crizantemă (Chrysantemum). 3. Crin alb (Lilium candidum). 4. Spînz (Helleborus). 5. Trandafir sălbatic (Roşa canina). 6. Clopoţel (Campanula). 7. Trandafir sălbatic, văzut din spate.

FORME DIN NATURA

-'

PLANŞA 37. DIVERSE FLORI Buchet, :sculptură, stil Louis XVI (F.A.M., Cours d'ornement).

- DIVERSE FLORI

Planşa 36.

FORME DIN NATURA

GHIRLANDA DE

FRUCTE

(Planşele 38—40)

Fructe, unite într-un mănunchi împreună cu flori şi frunze, au constituit un motiv decorativ care s-a bucurat de popularitate în stilul roman, în Renaştere, precum şi în stilurile mai tîrzii. Putem aminti ciorchinii atîrnînd în chip de decoraţie pe pilaştri şi pe alte panouri asemănătoare, precum şi ghirlandele. în acest cez panglici fluturînd umplu spaţiile goale. Planşele redau exemple de ambele feluri. Ghirlande de fructe, atîrnînd în curbe accentuate, între rozete, candelabre, cranii de animale etc. sînt curente în stilul roman. Origi- . nile acestui tip de decoraţie trebuie căutate în faptul că ghirlande de fructe adevărate erau atîrnate în chip de ornament pe frizele templelor, alternînd cu craniile reale ale animalelor-r sacrificate, fiind legate de candelabre, tripoduri şi alte instrumente de cult folosite la ceremoniile de sacrificiu. Acest tip de decoraţie a fost transferat din arhitectura sacră în aceea laică ; ; reînviat în Renaştere în forme mai mult sau : mai puţin alterate, s-a păstrat pînă în ziua de . astăzi. în stilul roman spaţiul liber deasupra : centrului curbei este adesea umplut cu rozete, : măşti şi figuri. Acestea au fost de obicei înlo- ; cuite cu capete de îngeri în clădiri ecleziastice : şi în morminte, în Renaşterea italiană. PLANŞA 38. GHIRLANDA DE FRUCTE ' \ 1. Ciorchine de fructe, portalul Libreriei, do- ' mul din Siena, Renaştere italiană. 2. Ciorchine de fructe, panou de pilastru de la mormîntul lui Ludovic al XII-lea, Saint De-' nis, Renaştere franceză. 3. Ciorchine de fructe, originalul : sculptură în . lemn modernă. 4. Ghirlandă dintr-o friză de pe mormîntul car- ., dinalului della Rovere, Santa Măria del Popolo, Roma, Renaştere italiană.
101

Planşa 37.

DIVERSE FLORI

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

Planşa 38.

.GHIRLANDA DE FRUCTE

GHIRLANDA DE FRUCTE

Planşa 39.

FORME DIN NATURA

PLANŞA 39. GHIRLANDA DE .FRUCTE • 1. Ghirlandă între bucranii, romană, deasupra o lingură sacrificială. 2. Ghirlandă, lespede funerară romană din marmură, Vatican, lată — 0,33 m ; înaltă — ' = 0,16 m. PLANŞA 40. GHIRLANDA DE FRUNZE ŞI FLORI 1. Ghirlandă de laur între bucranii, romană ; fragment de friză de mari dimensiuni, originalul : înalt = 0,50 m, lung = 1,10 m. 2. Ghirlandă de laur de pe mormîntul Beatricei şi Laviniei Ponzetti, Santa Măria della Pace, Roma, Renaştere, du Baldasare Peruzzi. 3. Ghirlandă de flori, stil Louis XVI ; originalul : înalt = 0,23 m ; lung = 0,54 m. 4. Ghirlandă de laur modernă, de sculptorul Darvant, Paris (Raguenet).

b. Organisme animale (Fauna ornamentală)
Lîngă flora ornamentală stă fauna aplicată decorativ. Folosirea reprezentării animalelor, atît cea naturalistă cît^şi cea stilizată, este în sine considerabilă, dar, în comparaţie cu formele vegetale, este mai puţin extensivă. Motivul acestei stări de fapt este evident : dificultăţile de adaptare a formelor animale la scopuri decorative sînt mai mari dccît în cazul motivelor vegetale. Absenţa animalelor în stilurile mahomedane se datoreşte concepţiei religioase care interzice sau limitează folosirea reprezentărilor fiinţelor vii. Urmînd aceeaşi orientare ca în prezentarea florei, constatăm că principalele reprezentări de faună nu sînt, cum s-ar fi putut presupune, acelea ale animalelor domestice : calul, dinele etc, ci că selecţia motivelor este determinată
105

Planşa 40.

GHURLANDA DE FRUNZE ŞI FLORI

în primul' rînd ăe posibilităţile ornamentale ale fiecărei specii şi 'apoi •;de?..caracterul simbolic. Dacă nu ţinem seama de. tratarea .naturalistă, mai de grabă accidentală a animalelor, aşa cum apar în vrejurile însufleţite în formă de fluturi, păsări, reptile şi alte animale (pe aşa-numitele Tabulae Medicaee, pe friza şoarecilor de Rafael, din loggiile Vaticanului, pe relieful roman reprodus în pi. 30, fig. 1) şi ne limităm atenţia 'la acele forme independente ale ornamentului animalier care.'au devenit ti pice,- vom găsi că acestea se reduc la uri număr relativ mic, dintre care cele mai importante vor fi tratate în amănunţime; Dintre mamifere va trebui să menţionăm mai întîi leul, tigrul şi pantera, boul, calul şi berbecul; delfinul, de asemenea, îşi găseşte locul aici. Dintre păsări a fost folosit, în general, doar vulturul. Urmează apoi formele .fantastice ale animalelor fabuloase : grifonul, vulturul bicefal etc. . • Dintre păsări au mai fost frecvent foploşite decorativ, mai ales în Orient, păunul şi porumbelul. CU priveşte mamiferele, un motiv frecvent, atît In antichitate cit şi în evul mediu, este .„lupta dintre animale" — de obicei o fiară şi un , | • ierbivor — iniţial cu sens simbolic legat .-,, .de credinţele în fecunditate şi regenerare, (n. t.) • ., ; • LEUL (Planşele 41—44 ) Leul (Felis leo) sta la loc de frunte în cadrul faunei ornamentale. Puterea, curajul şi nobleţea lui i-au asigurat, încă din cele mai vechi timpuri, titlul de „rege al animalelor". Statura sa majestuoasă, structura sa anatomică compactă, proporţionată, muşchii săi puternici oferă preocupări uiteresante artei. Reprezen-

tat în repaus—•. culcat sau stînd — şi în mişcare, luptîndu-se, învingător sau învins, leul este un motiv adesea întrebuinţat. Scene culei şi vînători de lei sînt subiecte curente ale reliefurilor din palatele regilor, nsirieni. Redarea mişcărilor fireşti, caracteristice şi- reliefarea muşchilor dau acestor reprezentări stilizate un farmec inconfundabil şi o anumită măreţie. ; Leul apare şi în religia egipteană. Faptul că^revărsarea anuală a Nilului, atît de fertilizatoare şi atît de importantă pentru această ţară, avea loc atunci cînd soarele intra în semnul leului a făcut ca acest animal să fie pus în raport cu apa, şi a condus la reprezentarea lui pe 'căldări şi pe alte vase pentru turnat apă etc- Arta egipteană stilizează leul pînă la limita de a nu mai putea fi recunoscut; de preferinţă el "este reprezentat în repaus ; iar tratarea simplă, severă a coamei (nu lipsită de asemănare cu un guler tare) îi conferă ceva din aparenţa leoaicei care nu are coamă. ;'' La greci şi romani leul era considerat drept păzitorul izvoarelor, scărilor, al porţilor şi templelor ; astfel se explică prezenţa sa lîngă fîntîni, pe .rampei^ scărilor, deasupra porţilor şi pe monumente. Leul dormind este simbolul eroului căzut. (Leul din Pireu, poarta leilor din Micene, mormîntul lui Leonidas şi Mausoleul din Halicarnas- pot fi citate drept exemple). în arta creştină simbolistica leului este foarte variată : ca simbol almînuitorului (leul tribului Iuda), ca întruchipare a principiului .răului şi a duşmanilor bisericii, ba chiar şi a diavolului însuşi (duşmanul care dă târcoale oa un leu răgind, căutînd pe cine să mai sfîşie), ca atribut al evanghelistului sf. Marcu şi al altor sfinţi. De aici frecventa lui reprezentare pe vase şi pe alte obiecte de uz bisericesc etc. în evul mediu ca urmare a cruciadelor din sec. al 124ea, leul a fost introdus în heraldică, în cadrul căreia a devenit figura animalieră

19$

FORME DIN NATURA

figură heraldică a fost viguros stilizat (vezi secţiunea a IlI-a, Heraldică). în Renaştere leul este folosit atît în accepţiunea antică, cît şi în cea creştină. Adesea apare ca figură heraildică şi ca ţinător de scut. în perioada rococo leul nu este un motiv îndrăgit. Arta decorativă modernă urmează exemplul antichităţii şi al Renaşterii ; aşa se face că în zilele noastre leul se bucură de partea leului în decoraţie. Este un fapt remarcabil că în toate epocile artiştii au umanizat expresia leului, folosind ochiul oval al omului în locul celui rotund de pisică (compară planşa 47, fig. 1) *. Planşele 41—43 reprezintă leul în mod naturalist precum şi în concepţia stilistică a diferitelor epoci ; planşa 44 prezintă tratările heraldice. PLANŞA 41. LEUL 1. Leu mergînd, desenat după natură (Munchener Bilderbogen). 2. Leu egiptean, relief cu contururi adîncite din templul de v la Daşur (Raguenet). 3. Leu egiptean, orginalul se află pe scara Gapitoliului din Roma (Raguenet). 4. Leu asirian, originalul compus din cărămizi smălţuite se află în palatul regal de la Khorsabad sec. 6 î.e.n. (Raguenet). 5. Capetele unor lei sacrificaţi, basorelief asirian [Ninive], British Museum. PLANŞA 42. LEUL 1. Leu ţinînd un scut, denumit „ii Marzocco", de pe tereasa de la Palazzo Vecchio, Florenţa ; originalul realizat de Donatello, păstrat în Museu Nazionale, Florenţa, Renaştere italiană,%sec. al 15-lea.

cu cea mai mare popularitate. în calitate de

Planşa 41. LEUL

* Un articol exhaustiv, intitulat Der Lowe in der Kunst de CONST. UHDE, poate fi găsit în '„Gewerbehalle", 1872, p. 81 şi urm.

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

Planşa

42,

LEUL

LEUL

Planşa 43.

FORME DIN NATURA 2. Leii de bronz de pe faţada Luvrului dinspre chei, Paris, modern, realizat de "sculptorul Barye (Baildus, Raguenet) 3. Leu din Tuileries (Terrasse du bord de l'eau), Paris, modern (Baldus, Raguenet). 4. şi 5. Lei de bronz din faţa palatului Cortesurilor din Madrid, modern, realizat de Ponciano (Raguenet). 6. Leu ţinător de scut, modern, realizat de gravorul Stern, Paris (Raguenet). PLANŞA 43. LEUL " , 1. Leu dormind de la monumentul Papei Clement al XlII-lea realizat de Canova, San Pietro, Roma. .2. Leu rănit de la Kriegerdenkmal (Monumentul războinicilor), Hanovra, realizat de prof. Volz din Karlsruhe. ' 3. Capul altui leu de ia acelaşi monument. 4. Leu mergind, modern, francez. PLANŞA 44. LEUL . • 1. Leu pe dală de pavaj de la primăria din Liineburg. 2. Leu de pe scutul lui Johann von Heringen, reprodus după registrul matricol al Universităţii* din Erfurt, 1487 (Heraldische Meisterwerke). 3. Leu de pe un blazon, intarsie de marmură, Santa Croce, Florenţa, Renaştere italiană (Teirich, Eingelegte Marmorornamente). 4. Leu de pe un blazon, panou intarsiat, Santa Măria Novella, Florenţa, Renaştere italiană (Meurer, Flachornamente). 5. Leu trecînd, de pe un blazon de la un mormînt din Wertheim, Renaştere germană, sec. al 16-lea, realizat de Johann von Trarbach. 6. Leu ţinător de scut, decoraţie murală modernă 'realizată de pictorul Schaper, Hanovra (Heraîdische Meisterwerke).
113

Planşa 44. LEUL

7—8. Schemele compoziţionale ale unor lei ; heraldici de Albrecht Durer. Leul clin cărămizi smălţuite (pi. 41, 4) din secolul al 6-lea, nu este asirian, ci .'neobabilonian, şi nu provine de la Khor- sabad, ci de la poarta zeiţei Iştar din Babilon. (n, t.) GRIFONUL ŞI HIMERA (Planşele 45—46) în afara reprezentărilor animalelor reale -au existat în artă, încă din cele mai vechi timpuri, acelea ale diferiţilor monştri fabuloşi, care combină în mod fantastic elemente reale. . La centauri,. sf incşi, la 'leii. cu cap de om din. Asţria, la omul-leu şi omul-vultur se îmbină corpul omenesc cu cel de . animal. -Din combinarea a mai multor forme de animale diferite rezultă creaturi fantastice, reprezentate în principal de grifon şi himeră. _GrjXanul. îmbină corpul de leu cu capul şi _ aripile.-. de_ j/<ulţuţ.i Extremităţile anterioare pot aparţine -liŞ-.i^iy, fie vulturului. < Aşa cum în "antichitate leul era asociat cu apa, grifonul, la rlndul Jui, era-_ asociaţ_cu_focul,_ de aceeaT'ăpăre frecvent alături de candelabre pe frize etc. în heraldică, grifonul este' simbolul înţelepciunii şi al vigilenţei. Există, de asemenea, şi alte combinaţii, d.e. himera, hipogriful, ihtiogriful etc. care pot fi văzuţi în decoraţia pompeiană. PLANŞA 45. GRIFONUL 1. Grifon grecesc, fragment arhitectural, . Museo Nazionale, Napoli. 2. Grifon roman, .fragment din friza templului lui Antoninus şi Faustinei, Roma. 3. Grifon, în relief plat, Renaştere. PLANŞA 46. GRIFONUL ŞI HIMERA 1."Capul unui. geniu asirian.cu cap.de vultur [Nimrud - Kalah], British Museum.
114

. FORME DIN NATURA

GRIFONUL

Planşa.. 45.

FORME DIN NATURA

2. Capul unui geniu asirian cu cap de leu, [Ninive], British Museum. 3. Himeră romană, Vatican, Roma. 4. Grifon şezînd, panou intermediar de la un suport de bancă, Château Gaillon, executat de Jean Fain de Rouen, Renaşterea franceză (F.A.M., Cours d'ornement). 5. Leu înaripat din alabastru de pe friza mormîntului lui Loys de Bresze, catedrala din Rouen, 1535—1543, Renaştere franceză. 6. Himeră ţinătoare de blazon, Luvru (scara pavilionului Mdllien), Paris, modernă (Baldus). 7. Himeră şezînd, Casa de Santa Isidora, Santiago, Chile, modernă, franceză (Raguenet). CAPUL DE LEU (Planşele 47 —48 ) "

Mai răspîndit decît figura de leu întreagă este capul de leu. Se pot menţiona nenumărate exemple :^gagul de leu poate apărea ca aruncător de apă la templele din antichitate, ca cioc de turnat_la vase^jcu _un inel^Jn^olţi^ servind ca miner şi ciocan de bătut în uşă pe porţile portalelor din evul mediu şi Renaştere, precum 5i_£ajglemenj; pur decorativ în loc de butoni şi rozete. Antichitatea a creat o formă remarcabilă de ornament din îmbinarea directă -a capului de leu cu un picior, din care rezultă un suport de masă (trapezoforul) (vezi secţiunea a Ii-a, Suporturi, planşele 141 şi 142). PLANŞA 47. CAPUL DE LEU 1. Cap de leu desenat după natură, vedere din faţă, Naturgeschichte de Dr. Schubert. 2. Cap de leu, reprezentat naturalist, pictură de Paul Meyerheim. 3. Aruncător de apă grecesc din teracotă la origine policromâtă, Metapont (Gropius, Archiv.).
117

Planşa 46

GRIFONUL ŞI HIMERA

;FORME DIN NATURA...;.. .1 FORME DIN NATURA-/'

; Planşa

.47. CAPUL DE LEU CAPUL DE LEU

Planşa 48.

4. Aruncător de apă din teracotă, Atena (Gropius). 5. Aruncător de apă, Partenon, Atena. 6 şi 7. Vedere frontală şi laterală a unui cap de leu antic, Muzeul Vaticanului, Roma. PLANŞA 48. CAPUL. DE LEU 1. Verigă cu ciocan de uşă din bronz de la corul catedralei din Mainz, stil romanic. 2— 3. Capete de lei în basorelief de Ghiberti, medalioane pe partea interioară a uşilor din bronz ale Baptisteriului, Florenţa, Renaştere italiană (Gropius). 4. Cap de leu de la fîntîna din sacristie, realizat de Donatello sau Brunelleschi, San Lorenzo, Florenţa, Renaştere italiană. • - • 5. Cap de leu în medalion, Renaştere italiană. 6. Cap de leu de ia castelul din Heidelberg, Renaştere germană. 7. Aruncător de apă modern francez de la Grand Opera din Paris, arhitect Garnier (Raguenet). 8. Cap de leu riguros stilizat, modern, francez, realizat în turnătoriile din Val d'Osne (Raguenet). 9. Cap de leu in profil, modern, francez, sculptorul Cain din Paris (Raguenet). 10. Cap de leu de pe un cartuş de Lienard, modern, francez. 11. Cap de leu realizat de prof. Volz din Karisruhe. CAPUL DE TIGRU, DE PANTERA, DE BERBEC etc. (Planşele 49—50) Tigrul (Felis tigris) şi pantera (Felis pardus) apar uneori în lucrările anticilor. Amoraşi, bacehante şi menade zburdă în jurul acestor

FORME DIN NATURA

;

,K -

Planşa 49. CAPUL DE PANTERA, DE TIGRU ŞI DE LINX

FORME DIN NATURA

animale sau merg în care trase de ele, şi le folosesc pieile ca să se împodobească pe sine sau ustensilele lor. C_apeţele_.de.. panteră sau„_de tigru^precum şi capul de linx (Felis lynx) găsescţ___ uneori aceeaşi întrebuinţare decorativă ca şi capul de leu. Capul de berbec este o formă preferată de ornament de colţ,, pentru cornişele altarelor şi tripozilor, sau serveşte, asemeni bucraniilor, ca obiect de care sînt atîrnate ghirlande. _Fo-_ losirea__decoratiyă a capului de berbec este în" iam5ele~cazuri corelată cu Mo_şirea_berbecului ca animal de sacrificiu ^(compară p. 101). în locul unor capete de animale reale întîlnim uneori forme fantastice care pot fi descrise drept capete de himere. PLANŞA 49. CAPUL DE PANTERA, DE TIGRU ŞI DE LINX 1. şi 2. Vedere frontală şi laterală a unui cap de panteră, modern, francez. 3. şi 4. Vedere frontală şi laterală a unui cap de tigru, după natură. 5. şi 6. Vedere frontală şi laterală a unui cap de linx, aruncător de apă antic, Vatican, Roma. ^• , .

PLANŞA 50. CAPUL DE HIMERĂ ŞI DE BERBEC
1. şi 2. Vedere frontală şi laterală a unui cap de himeră, colţ al unui altar antic cu trei feţe. ' 3. Cap de berbec de pe un altar roman. [Altarul lui Marte, Ostia, Museo Nazionale Romano Delle Terme]. 4. Idem. [Museo Nazional Romano Delle Terme]. 5. Cap de berbec roman, început de ghirlandă. [Luvru, Paris]. 6. şi 7. Vedere frontală şi laterală a unui cap de berbec, Renaştere tîrzie.
123

Planşa 50. : CAPUL DE HIMERA ŞI DE BERBEC

, Imaginile de himere din planşele 46 şi 50 reprezintă de fapt fiinţe monstruoase clasificate drept variante de grifon — crioleontogrifi, sau leontogrifi —, dar pe care ornamentica modernă îi înglobează în termenul mai general de himere. In termeni riguroşi mitologici himera este un animal monstruos înaripat cu cap de leu, corp de capră şi coadă de dragon. Himera etruscă de la Arezzo are corp şi • cap de leu, coadă terminată cu un cap de şarpe, iar la jumătatea spinării răsare un al doilea cap de capră.

FORME DIN NATURA

CAPETELE DIFERITELOR ANIMALE (Planşa 51) Calul (Equus caballus) ridică anumite dificultăţi în calea reproducerii artistice. Picioarele lui, de exemplu, sînt prea subţiri pentru redarea statuară (cu excepţia metalului), fapt ce este atenuat la reprezentările în basorelief. Calul se întîlneşte rar ca figură izolată, este mai frecvent în grupuri formînd echipaje de două, trei şi patru animale (biga, triga, quadriga), constituind coronamentul unor edificii monumentale (San Marco, Veneţia ; Poarta Brandenburgului, Muzeul Vechi, Berlin ; Propileele, Munehen). jar de cele mai multe ori apare împreună cu figura bărbatului care-1 mînă (conducătorii de care de la Monte Cavallo, Roma) sau îl călăreşte (statuia condotierului Bartolomeo Colleoni (m. 1476), Veneţia ; statuile colosale din Burghof la Viena ; Marele Principe Elector, Bătrînui Fritz, scenele de bătălie de Kiss şi Wolf de pe rampele scărilor Muzeului din Berlin). în basorelief, calul este reprezentat, aproape fără excepţie,
124

Planşa 51, CAPETELE DIFERITELOR ANIMALE

din profil (scenele de vînâtoare din palatele regale asiriene, friza Partenonului). In pictura grotescă calul constituie partea anterioară a diferiţilor monştri, cea posterioară fiind formată dintc-o coadă de peşte, sau rezolvată în <alt mod. Folosirea capului de cal în formă de medaiion la grajduri, şcoli de călărie, cupe de premiu precum şi pe alte numeroase •obiecte legate de sport, este curentă mai ales în epoca modernă. Calul se întîlneşte în heraldică doar în puţine cazuri (scutul vorbitor al oraşului Stuttgart). în Japonia calul este un animai simbolic, corelat cu orele zilei. Boul corespunde şi mai puţin decît calul unor scopuri ornamentale, iar reprezentările lui sînt deosebit de rare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru cîine, porc, vulpe, cerb, iepure etc, ale căror forme, fie întregi, fie limitate la cap, se întîlnesc numai în reprezentări de gen sau pe obiecte legate de vînătoare (arme de vînătoare, cornuri de praf de puşcă, ţinte). PLANŞA 51. CAPETELE DIFERITELOR ANIMALE 1. Cap de oal, Pantenon, Atena. 2. Cap de cal, basorelief asirian, [Ninivel], British Museum. 3—4. Cap de cal antic, [detaliu de pe „sarcofagul lui Alexandru" de la Sidon, Muzeul arheologic Istanbul]. 5. Cap de cal, din caietul de modele al unei turnătorii de fontă germană, modern. 6. Cap de cîine de vînătoare, realizat de Habenschaden din Munchen. 7. Cap de vulpe, realizat de Habenschaden din Munchen. 8. Cap de mistreţ, realizat de Habenschaden din Munchen. 9. Cap de bou, realizat de Habenschaden din Munchen.
126

VULTURUL (Planşele 52—54) Asemeni leului care este rege printre patrupezi, vulturul (Aquila, Falco falvus) este cel mai de seamă reprezentant în lumea zburătoarelor. Mărimea şi puterea' lui, zborul lui majestuos, ochiul lui pătrunzător îl situează în fruntea tuturor celorlalte păsări. A fost prezent în arta decorativă încă din cele mai timpurii epoci, în stilurile persan, asirian şi egiptean. La greci vulturul este considerat tovarăşul lui Zeus, al cărui trăznet îl păstrează şi păzeşte ; tot el este acela care 1-a răpit pe Ganimede, purtîndu-1 pe aripile sale. Romanii l-au ales drept însemn pe stindardele legiunilor lor. Napoleon I, imitînd cezarismul roman, a dăruit armatelor sale vulturul francez în 1804. Astfel se explică frecventa recurenţă a vulturului pe trofee şi pe emblemele de război. în arta bisericească vulturul este simbolul sf. Ioan evanghelistul, pe care fie îl însoţeşte, fie îl simbolizează. Vulturul apare în heraldică de foarte timpuriu, din epoca lui Oarol cel Mare. Alături de leu este figura heraldică care se întîlneşte cel mai frecvent (Staîele Unite, Germania, Austria, Prusia şi Franţa sub cel de al doilea imperiu, toate au vulturul pe stemele lor). Forma sa heraldică diferă considerabil de aceea obişnuită din natură şi apare reprezentată în toate smalţurile heraldice, exceptînd albastrul. Vulturul bicefal estejo invenţie Jaizantină.Vul-; -ţy.ţy.1. heraldic ,este o figură deosebit _de_ orna£~ . m £P-^li_.,?- s -.^ e Li nc ît _din_ evul mediu_ şi _pjnă^_ Jj^_vremurile prezente a fost folosit nu numai_ cu destinaţie heraldică, ci şi în scopuri pur decorative, poate fi văzut în multiple forme Tn intarsii, gravat cu dăltiţa sau cu acid în metal, . tăiat în piele, brodat, ţesut şi pictat pe arme şi unelte, mobile, plafoane şi pereţi (vezi tratarea heraldică în Secţiunea a HI-a,' Heraldică).
127

FORME DIN NATURA J y*'-'* '

Reproducerile noastre îl reprezintă, atît naturalist, cît şi stilizat, în diferite poziţii şi concepţii.; planşa 53. ilustrează formele sale heraldice (cop. planşa 281, fig. 7 şi 8). PLANŞA 52. VULTURUL 1. Vultur tînăr de pe o scutella (platou) romană. 2. Vultur roman de la colţul piedestalului Columnei lui Traian, Roma (Raguenet). 3. Vultur roman, Vatican, Rom-a (Raguenet). 4. Vultur roman într-o coroană din frunze de stejar, basorelief iniţial pe Forul lui Traian, acum în biserica S. S. Apostoli, Roma (De Vico, Trenta tavole etc). 5. Vultur, aşezat, modern (Gerlach, Das Geicerbemonogramm).

PLANŞA 53. VULTURUL HERALDIC
1. Vultur romanic, relief, Germanische Museum, Numberg. 2. Vultur, stil gotic, reprodus după Viollet-leDuc (Dictionnaire de l'architecliire). 3. Vultur, pictură în ulei în stil neogotic, Germanisches Museum, Nurnberg. 4. Vultur cu scuf; cordiform, stil gotic, după Albrecht Durer (Hirth, Formen.se/1at2J. 5. Vultur, Renaştere, după Albrecht Durer (Hirth). 6. Vultur, Renaştere (Hirth). 7. Vultur, Renaştere, de Wendelin Dietterlin (Hirth). 8. Vultur cu scut cordiform, modern, german, decupaj în piele, O. Hupp, Munchen (Heraldische Meisterwerke). PLANŞA 54. VULTURUL 1. Vultur, acroteră din Pavi'llion de Flore, arhitect Lcfucl, Luvru, Paris (Baldus). 2. Vultur într-o coroană de lauri, marmură, modern, german, de Rauch.
129

Planşa 52.
•',r

VULTURUL

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

fft

Planşa 53. \ VULTURUL HERALDIC VULTURUL

Planşa

54.

FORME DIN NATURA

reşte de ia fi urmărit ca vînat. Imaginea sa revine adesea pe monede antice, pe teracote greco-italice, în picturile murale pompeiene, pe mobilele, ustensilele şi în arhitectura grecilor şi romanilor. Guigo al IV-lea din Viennois (1140) şi-a luat titlul de „Dauphin" şi a adoptat delfinul drept creştet de coif heraldic. Unul dintre urmaşii săi, Humbert al II-lea, a predat Dauphine-ul în 1349 lui Charles de Valois, în schimbul unui legat testamentar cu condiţia ca moştenitorul acestuia din urmă la tronul Franţei să poarte necondiţionat titlul de „dauphin" ; condiţie care a fost respectată cu fidelitate. Aceasta este explicaţia apariţiei frecvente a delfinului în decoraţia franceză; dar apariţia la fel de frecventă a delfinului în decoraţia Renaşterii italiene şi a altor ţări se datorează calităţilor sale ornamentale. Delfinul este adesea folosit pe pilaştri, panouri, în intarsii, în pictura murală şi a plafoanelor, în smalţuri, în lucrări de nielare, precum şi în ornamentele tipografice. în vremurile moderne delifnul adesea maschează ţîşnitorile fîntînilor. în reprezentări simbolice este însoţitorul nimfelor, nereidelor şi tritonilor, al lui Arion, al Afroditei şi al lui Neptun, cu al cărui trident este adesea combinat în ornamentică. PLANŞA .56. DELFINUL 1. Segment de friză greco-italică, din teracotă, colecţia Campana [Luvru, Paris], 2. Delfin de pe blazonul regilor Franţei, secolul al 15-lea (Raguenet). 3. Castelul Blois, Renaştere franceză (Raguenet). 4. Delfin dintr-un ornament, Renaştere italiană, Luvru, Paris (Raguenet). 5. Cap de delfin dintr-un relief francez, Cortegiul Nereidelor de Clodion (1738— 1JU4).
135

Planşa

56. DELFINUL

• FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

<&.Planşa .57. DELFINUL DELFINUL " Planşa 53.

•FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

Planşa .57. DELFINUL DELFINUL "

Planşa

53.

6. Pereche de delfini dintr-un desen textil de Schinkel (Vorbilder fur Fabrikanten und Handwerker). 7. Cap de delfin mascînd o ţîşnitoare, model al firmei Babezat din Paris (Raguenet). 8—9. Capete de delfin, mascînd ţîşnitori, vedere din faţă şi din profil (Hauptmann, Moderne ornamentale Werke im Stile der italienischen Renaissance). PLANŞA 57. DELFINUL 1. Friză, Santa Măria dell' Anima, Roma (1500—1514), Renaştere italiană (Raguenet). 2. Panou decorativ rombic, Renaştere franceză. 3. Strană, intarsie, fragment, Certosa lingă Pavia, Renaştere italiană (Teirich, Meurer). 4. Segment de friză în sgrajjito, casă lingă Arco della chiesa nuova, Roma, Renaştere italiană (Weissbach und Lottermoser, Architektonische Motive). 5—6. Capete de delfini. 7—8. Detalii ornamentale din Adresa artiştilor germani către regele Umberto al Italiei, de Dir. Gotz. PLANŞA 58. DELFINUL 1. Panou cu delfin, Renaştere veneţiană. 2. Partea de jos a unui panou, Palatul Dogilor, Veneţia, Renaştere italiană. 3. Segment de friză, Santa Măria dela Pace, Roma, de Bramante, 1504, Renaştere italiană. 4. Delfin de pe o placă de maiolică (faianţă), Santa Caterina Siena, Renaştere italiană. 5. Cap de delfin, ornament din catedrala din Limoges, Renaştere franceză. 6. Toartă de vas în formă de delfin, panou de pilastru, de Benedetto de Majano, Renaştere italiană. 7. Delfin, desen în peniţă de Lucas van Leyden (1527). \
138

COCHILIA (Planşa 59) Dintre moluşte, nautilus (Nautilus Pompilius) şi alte diferite forme de cochilii, mai ales din familia Trochoidelor, sînt aşezate pe un picior şi, elegant montate în metal, servesc drept vase de băut. Şi cochiliile pectiniforme (Pecten, Cardium) sînt folosite drept coronament la nişe cilindrice, ca bazin de apă în forma unui platou puţin adînc, precum şi ca fond decorativ pentru vase şi busturi. Ca motiv cochilia a fost larg răspîndită îndeosebi în Renaşterea tîrzie. PLANŞA 59. COCHILIA 1. Nautilus, desenat după natură, micşorat. 2. Cochilie de melc (Turbo marmoratus), desenat după un vas de băut din Renaştere. 3. Exteriorul unei cochilii pectiniforme de stridie (Ostrea Jacobaea — Pecten Jacobaeus), desenat după natură. 4. Interiorul unei cochilii pectiniforme, după Jost Amman (Hirsch, Formenschatz). 5. Desen de cochilie pectiniformă, stil Louis XVI, partea de jos a unui panou. 6. Desen de cochilie pectiniformă de sculptorul Lehr, Berlin. 7. Desenul unei qpchilii pectiniforme, pentru decoraţia unei nişe. ŞARPELE (Planşa 60) Şarpele este folosit uneori simbolic, alteori decorativ. El apare ca element component al părului Meduzei (comp. planşa 65), în forma antică de brăţară şi în aceea de toartă de vas, precum şi ca pereche geamănă în jurul bastonului lui Mercur (caduceul, comp. planşa 76), şi într-un singur exemplar în jurul bastonului lui Esculap. încolăcit în cerc, cu coada în gurăeste simbolul eternităţii pe morminte. Joacă, de asemenea, un rol în mitologie şi este strîns asociat cu alegoriile Invidiei şi Vrajbei. 139

FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA

Planşa

59. COCHILIA

Planşa

60.

In arta bisericească şarpele este simbolul viciului, păcatului şi al ispitei (scena din Paradis) sau apare sub picioarele Fecioarei Măria cu un măr în gură. în heraldică este reprezentat devorînd un copil pe scutul familiei Visconti din Milano. PLANŞA 60. Şx4.RPELE 1. Mulaj după natură a unei vipere (Vipera berus — Pelias berus) alături de o şopîrlă (Lacerta viridis — Lacerta agilis), într-un tufiş de sîlnic (Glechoma hederacea), de J. Eberhard din Heilbronn. 2. Mulaj după natură al unei vipere, de J. Eberhard din Heilbronn. 3. Brăţară antică în formă de viperă, Pompei. 4. Şarpele ca simbol al eternităţii dintr-o alegorie de A. Seder (Gerlach, Âllegorien und Embleme).

c. Organismul omenesc
Figura omenească a fost şi este un obiect predilect al reprezentării în artă. Dorinţa de a zugrăvi pentru contemporani şi de a transmite posterităţii marile înfăptuiri ale personalităţilor şi cuceririle epocale, precum şi destinul unor întregi neamuri şi naţiuni, este universal umană, ca şi încercarea de a reproduce portretele persoanelor celebre. Chiar şi puterile supranaturale, adică pe zeii lui, omul le reprezintă în formă de oameni. Omul, „stăpînul creaţiei", nu poate să dea fiinţelor pe care le venerează altă înfăţişare mai ideală decît pe a sa proprie, pe care o consideră a fi cea mai evoluată *. în viziunea creştină s-a ajuns la
* „Muritorii, oricum, cred că Zeii au origine asemănătoare cu a oamenilor. / Simt si au voci la fel ca oamenii, ca şi ei au formă trupească. / Boii şi leii, fără îndoială, dacă ar avea şi ei mîini şi o daltă., / Sau pensule,'ca să zugrăvească figura divină, ar fa142

acelaşi rezultat prin demersul invers : „Dumnezeu 1-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa". Virtuţile, viciile, pasiunile, ştiinţele şi artele, vîrstele, anotimpurile şi orele, elementele, rîurile, ţinuturile, emisferele etc. sînt simbolizate şi redate în imagini plastice prin figuri omeneşti. Dar corpul omenesc este adesea reprezentat numai — decorativ — de dragul frumuseţii formelor sale. Toate acele reprezentări umane care ţin de domeniul artelor plastice, nu vor fi tratate în cadrul acestei lucrări. Figura omenească ne interesează numai în măsura în care a fost integrată într-o decoraţie ; cu alte cuvinte, ne ocupăm doar cu „omul stilizat". Acest concept include reprezentarea chipului uman mai mult sau mai puţin fidelă naturii sau modificată prin accesorii arbitrare : măşti şi caricaturi, groteşti, acele ciudate combinaţii de elemente omeneşti cu elemente animale sau vegetale, precum şi aplicarea părţii superioare a corpului omenesc drept punct de plecare pentru ornament : semifigura ca parte superioară a unui ornament ; apoi acele îmbinări de forme omeneşti şi animale în care partea superioară este partea omenescului : sfineşi, centauri etc. MASCA (Planşa 61) Masca propriu-zisă este un chip artificial, gol pe dinăuntru, menit să ascundă trăsăturile celui ce o poartă, să-1 facă de nerecunoscut sau să-1 caracterizeze într-un fel anume. Folosirea măştii datează din vremuri străvechi, de la jocurile populare ale recoltei la vechii greci. Se crede că de la aceste jocuri masca a fost
ce-o asemănătoare lor ; / Zeul pentru cal este un cal, şi Zeul boului seamănă cu un bou. / Fiecare îşi va gînd'i Zeul asemănător sieşi şi va da Zeului chipul său." — Xenofanes din Colofon, 600 î.e.n. (traducere după versiunea germană.)

143

transferată în teatrul antic în care toţi actorii apăreau mascaţi. Sînt cunoscute diferite tipuri de măşti : tragice, comice etc, dintre care -unele erau corelate cu anumite tipuri de caractere şi „persoane". (Deschiderea gurii acestor măşti era nefiresc de largă şi de forma unei guri de clopot, aşa incit să amplifice vocea vorbitorului ; în latineşte masca se numeşte persona — de la personare = a răsuna.) De pe scenă măştile au trecut în pictura murală a teatrelor sau a edificiilor laice (decoraţia pompeiana), pe vasele bachice şi pe alte ustensile de acest fel (diferite pahare din tezaurul de argint de la Hildesheim). Renaşterea, precum şi stilurile urjpătoare_au._foîBii5Zdin._cînd _în cînd, masca în jîecqraţie^ modificîndu-i şi exagerîndu-i_ _formele.£Masca esste folosită în_s_pecial. la decodarea,.cheilor, "arcelor de _la_porţi şi ferestre. Putem, de asemenea, menţiona frumoasele capete de războinici căzuţi tratate liber de Schliiter, decorînd arsenalul din Berlin, precum şi măştile în stil antic de la noua Grand Opera din Paris realizate de Garnier. PLANŞA 61. MASCA 1. Bachus, greco-italic, fragment de vas sau de ustensilă. 2—3. Măşti de pe un pahar roman din argint ciocănit au repoiisse, tezaurul de la Hildesheim, Muzeul din Berlin. 4. Mască de pe o antefixă greco-italică, teracotă, colecţia Campana [Luvru], Paris. 5. Segment de friză din teracotă cu măşti, greco-italică, colecţia Campana [Luvru], Paris. 6. Mască de si-len, toartă de vas etrusc din bronz. 7—8. Decoraţie cu măşti duble, antică, Pompei. 9. Mască de satir, deasupra unei ghirlande în Santa Măria del Popolo, Roma, de Sansovino, Renaştere italiană. .10. Masca unui războinic căzut, de Schliiter, arsenalul din Berlin, 1697.
144

FORME DIN NATURA

Planşa 61. MASCA

MASCA GROTESCA ŞI CARICATURA (Planşele 62—64)

FORME DIN NATURA

în ansamblu, tipurile plastic-decorative ale măştii şi caricaturii (măştii groteşti) prezintă atîtea trăsături asemănătoare şi au atîtea elemente comune, încît o delimitare devine dificilă. Limba franceză exprimă clar acest raport strîns prin termenii corelaţi de masque şi mascaron. Sub termenul de mască sînt clasate figurile caracterizate de trăsături frumoase, fie fidele naturii, fie idealizate. Prin caricatură sau mascaron se înţelege un chip rînjit, deformat, denaturat prin accesorii sau terminat în frunziş. Antichitatea, care nu a avut nici un fel de înclinaţie pentru zugrăvirea urîţeniei şi ciudăţeniilor, a folosit caricatura doar în cele mai vechi perioade, în aşa-numitul stil arhaic. Evul mediu întrebuinţează adesea caricaturile, dar, de obicei, tehnica şi concepţia lasă de dorit. Renaşterea şi barocul, ca şi stilurile cele mai moderne, aplică deseori mascaronul la cheile de boltă, la console, drept ciocuri sau toarte de vase, pe scuturi şi cartuşe, pe căpiţele şi panouri, pe spătarul scaunelor şi. în general pe mobila sculptată, pe cahleie de sobă etc. (Există un număr de excelente caricaturi executate de Michelangelo în tinereţe, care tratează această formă cu predilecţie şi cu generozitatea caracteristică geniului său). PLANŞA 62. MASCA GROTESCA 1. Mască grotescă etruscă, teracotă, colecţia Campana [Luvru, Paris] (F.A.M., Cours d'ornement). 2. Mască grotescă — mascaron — de la un coronament, Renaşterea italiană, Veneţia. 3. Mască grotescă — mascaron — de pe un panou de la "mormîntul cardinalului

Planşa 62. MASCA GROTESCA

FORME DIN NATURA FORME DIN NATURA

Planşa Planşa 63. MASCA GROTESCA MASCA GROTESCÂ

64.

Sforza/de' SansovînO, Santa Măria del Popolo, Roma, Renaştere italiană. 4. Mască grotescă, izolată dintr-o friză, de la mormîntul familiei Medici, de Michelangelo, San Lorenzo, Florenţa, Renaştere italiană. 5. Parte dintr-un capitel de pilastru de la mormîntul lui Ludovic al XH-lea, Saint Denis, Renaştere franceză. g—7_ Măşti groteşti — mascaroni — moderne, franceze. PLANŞA 63. MASCA GROTESCÂ 1. Mască de la o bancă sculptată, Bargello, Florenţa, Renaştere italiană. 2—3. Măşti feminine de pe scuturi de metal, Renaştere germană. 4. Acroteră, Tribunal de Commerce, Paris. 5. Mască grotescă — mascaron —, Luvru, Paris (Baldus). 6. Mască modernă, franceză, Theâtre de Bellecour, Lyon, arhitect Chatron (Raguenet). 7. Mască modernă — mascaron —, franceză, Ministerul de Război, Paris, arhitect Bouchot (Raguenet). PLANŞA 64. MASCA GROTESCĂ 1. Mască grotescă de Michelangelo, Renaştere italiană (Raguenet).' 2. Mască grotescă — mascaron — de la castelul Ecouen, Franţa, 1538 (Raguenet). 3. Sculptură în lemn germană, sec. al 16-lea (Lessing). 4. Mască grotescă, Germanisches Museum, Niirnberg, Renaştere germană. 5. Mască grotescă de pe un piedestal de columnă de la mormîntul din Pforzheim, de Hans von Trarbach, Renaştere germană. 6. Mascaron decorînd ciocul unei căni, Renaştere germană.
150

7. Mască grotescă de pe un "şild de broasca de uşă, Renaştere germană. 8. Mască grotescă de pe un panou modern, sculptor Hauptmann.
CAPUL MEDUZEI (Planşa 65)

Printre măşti, capul Meduzei constituie un unicat. Meduza este, în tradiţia mitologică, una dintre cele trei Gorgone, pe care a decapitat-o Perseu pentru a oferi Atenei capul acesteia drept ornament pentru scutul ei. în arta antică, capul Meduzei este întrebuinţat ca decoraţie pentru platoşe şi scuturi, pe uşi şi porţi sau deasupra acestora, pe fundul paterelor şi discurilor. Expresia ei este acea a rigidităţii morţii; se credea că privirea ei împietreşte ; în părul ei se împletesc şerpi, care se înnoadă imediat dedesubtul bărbiei; adesea în păr îi sînt adăugate aripioare. Arta arhaică a creat reprezentaiea unei Gorgone hidoase, înspăimîntătoare şi dezgustătoare ; concepţia grecească mai tîrzie, din vre-" mea lui Praxitelag, a fost aceea a unei figuri severe, măreţe, frumoase (aşa-numita. Meduză Rondanini în Glyptotheca din Miinchen). în stilurile moderne şi în Renaştere, capul Meduzei este întrebuinţat relativ rar şi numai în scopuri decorative. PLANŞA 65. CAPUL MEDUZEI " ' 1. Platoul Farnese, pateră de onyx romană,1 Museo Nazionale, Napoli. 2. Centrul, unei patere antice, romane. 3. Medalion cu capul Meduzei, probabil modern, francez. 4. Ornament de la un timpan, Tuileries, Paris (Baldus).
151

'FORME DIN NATURA GBOTESCA (Planşa 66) Grotescile (de la ital. = grotto grotă, cavernă) sînt monştri fantastici, adesea cit se poate de urîţi, rezultaţi din combinarea organismelor omeneşti, animale şi vegetale în cea mai liberă şi mai arbitrară manieră : figuri feminine r hemuite, cu aripi dar fără braţe ; corpuri omeneşti cu cozi de peşte, cu gîturi nesfîrşit de lungi şi răsucite, cu extremităţile terminate cu frunziş, sînt tipurile'acestui gen de ornament. Originea figurii groteşti trebuie căutată în pictura decorativă a romanilor. Pompei ofpră un material amplu în acest sens. Diferiţi pictori din Renaşterea italiană, printre care şi Rafael, au reînviat si folosit pictura grotescă antică (Loggiile lui Rafael) după descoperirea acesteia în termele lui Titus construite deasupra villri lui Maecena şi a Palatului lui Nero — Domns ?urea la Roma. (De la bolţile sau grotele acestui monument derivă numele de grotescă.) Grotescile sînt un exemplu grăitor pentru simţul ludic şi artistic al anticilor contrastînd puternic cu grosolanele încercări de comic ce pot fi găsite în v arta medievală. Din pictura decorativă figurile groteşti au trecut în arta plastică a Renaşterii. Reînvierea picturii decorative italiene în arta modernă a condus şi la includerea formelor groteşti în repertoriul de motive al acesteia din urmă. PLANŞA 66. GROTESCĂ " . 1. Segment de panou de pilastru, de Benedetto da Majano, Renaştere italiană. 2. Segment de panou de pilastru de la mormîntul lui Ludovic al Xll-lea, Saint Denis, Renaştere franceză. 3. Segment de panou de pilastru, de Barile, Palazzo Magnifico, Siena, Renaştere italiană.
153

Planşa

63. CAPUL MEDUZEI

FORME DIN NATURA

4—5. Segmente de coloane ornamentate, Palazzo Guadagni, Florenţa (Schutz). 6. Dală de maiolică italiană, Sienă, Renaştere italiană (L'art pour tous). 7. Fragment de la o strană, San Severino, Napoli, de Bartolomeo Chiarini şi Bernardino Torelli da Brescia, Renaştere italiană (Schutz). 8. Fragment de la o strană, San Agostino, Perugia, Renaştere italiană. SEMIFIGURA (Planşele 67—68) Incepînd din vremurile antichităţii şi pînă în ziua de astăzi, semifigurile au fost un motiv predilect în decoraţie. Partea superioară a corpului omenesc este doar uşor modificată faţă de formele sale naturale. Mai jos de piept sau de stomac, adesea marcat de o centură, se dezvoltă un fel de caliciu de acant răsturnat, din care creşte motivul vrejului. Semifiguri au fost găsite nu numai în relief plat, ci şi în ronde-bosse, în acest din urmă caz ca aplice pentru lămpi, braţe-aplică, suporturi de torţe, ciocane de bătut în poartă etc. PLANŞA 67. SEMIFIGURA 1—2. Panouri ale unui altar roman triunghiular. 3. Fragment dintr-un relief roman. 4. Soclu de altar din catedrala din Orvieto, Renaştere italiană (Gewerbehalle). 5. Fragment dintr-un relief, Renaştere italiană. PLANŞA 68. SEMIFIGURA 1. Aplică, 1750, Renaştere italiană, South Kensington Museum [Victoria and Albert Museum], Londra (Arundel Society, Objects
of art.)

Planta 66. GROTESCA

155

, .FORME DIN NATURA

FORME DIN NATURA^

Planşa

67. SEMIFIGURA SEMIFIGURA

Planşa

68.

2. Decorul unui plafon din Sastel Sant'Angelo, Roma, Renaştere italiană. 1 3. Schiţă de Polidore di Caravaggio, sec. al . 16-lea, Renaştere italiană, Luvru, Paris. ' 4. Centrul unui relief, jube din catedrala din Limoges, Renaştere franceză. 5. Semifigură de pe un basorelief de J. Verchere, modern, francez.
SFINXUL ŞI CENTAURUL (Planşa 69)

•'sV

•*-«'

FORME DIN NATURA

Sfinxul este o combinaţie imaginară _între_ un 'bust_omenescTşT un"corp de leu. "A fost la origme o invenţie egTpleână. Sfinxul colosal de la Memfis a fost început sub Cheops, figura tăiată în stîncă, în parte, completată cu zidării, are mai mult de 50 m lungime. ^Bustul este, în^general^cel _al unei femei, _dar_ în junele__ _cazurr"poarţă_ un cap__de berbec. ^(Sfincşii^şîni^ paznicii templelor si_ai mormintelor, în faţa cărora sînt adesea aşezaţi, mărginind alei. Jn antichitatea jjreco-romană i-au fost adăugate aripi, probaBir sub influenţă asiriană, iar poziţia aşezată este' uneori schTmbată cu aceea pe jumătate stînd ;— cu partea anterioară înălţată.. Renaşterea foloseşte motivul sfinxului în pictură (aşa-numitul dublu sfinx, cu un singur cap şi două trupuri), precum şi în forme libere, drept căţei de vatră etc. Perioada barocă împodobeşte grădini şi portaluri cu sfincşi şezînd pe cele patru labe (grădina castelului din Schwetzingen conţine un număr considerabil. ^Centaurii sînt monştri săj.bateci_imaginari cu_partea_anţeriqară_de_ om,, iar cea posterioară_de_caîi|La greci centaurii simbolizau, la origine, neamul tesalienilor care erau călăreţi renumiţi. Mitologia ne povesteşte despre luptele lor cu lapiţii. Alte descrieri mai tîrzii, cum sînt picturile murale de la Pompei, îi zugră151
SFINXUL ŞI CENTAURUL

Planşa 69.

vesc pe centauri mai puţin sălbatici, îmblînziţi în serviciul lui Dionisos. jueîndu-se cu amoraşii şi cu bacchantele. Posibilităţile decorative ale acestor figuri fantastice le-au asigurat repetate aplicaţii ulterioare în stilurile mai recente şi astfel au fost folosiţi cîteodată şi în decoraţia modernă. PLANŞA 69. SFINXUL ŞI CENTAURUL 1. Sfinx egiptean, culcat pe labe, Luvru, Paris (Raguenet). 2. Sfinx egiptean culcat pe labe cu cap de berbec, [Luxor] (Raguenet). 3. Colţul de jos al unui candelabru antic roman, [Vatican, Roma]. 4. Sfinx aşezat, modern, francez, căţel de vatră din bronz, de sculptorul Pait (L'art . pour toui). 5. Sfinx culcat pe labe, basorelief modern. 6—7. Centauri şi bacehante, pictură murală, Pompei, [Museo Nazionale, Napoli] (Chefs d'oeuvre de l'art antique). în Egipt, sfinxul este un leu androcefal divin, simbol al puterii faraonului, păzind şi ocrotind locuri sacre — terapie, districte funerare. Capul omenesc al făpturii este capul faraonului dedicant. Atunci cind dedicantul este o regină, capul este, firesc, feminin. Pe aleile străjuind templele tebane, sfineşii purtînd capul de berbec al lui Ammon, sint incarnări cu rol ocrotitor ale acestui zeu. în Grecia — .si de aici, şi la romani — sfinxul este un monstru infernal, înrudit cu himerele şi harpiile, cu cap şi bust de femeie, corp de leu înaripat şi coadă de dragon. — ; în barocul tîrziu austriac apare altă variantă de sfinx feminin, cu capul reproducind stilizat trăsăturile împărătesei Maria-Teresa (n.t.).

DIVERSE IPOSTAZE ALE CAPULUI UMAN (Planşa 70) Heruvimi., -Capete cu chipuri tinere de îngeri înaripaţi, purtînd un nimb circular sau în formă de disc, au apărut pentru prima dată în stilul bizantin, ca o creaţie a artiştilor bisericeşti. în Renaşterea italiană timpurie, redarea este naivă şi fermecătoare (Lucea della Robbia poate fi amintit cu osebire) ; în cea tîrzie heruvimii împodobesc frize şi arhivolte, umplu medalioane şi pot fi găsiţi pe ancadramente şi în sculptura în lemn. Apar adesea în decoraţia bisericească modernă. Profilele zeilor Minerva, Marte, Apollo apar frecvent în medalioane. Craniul sau capul de mort, înspăimîntătoarea rămăşiţă rînjitoare a vieţii plecate şi emblemă a decăderii şi morţii, şi-a găsit locul în Dansurile Morţii, odinioară atît de populare, precum şi pe scutul Morţii (Albrecht Diirer), pe monumente, morminte etc. Este, în general, reprezentat în vedere frontală şi adesea deasupra a două oase încrucişate. FLAN$A 70. DIVERSE IPOSTAZE ALE CAPULUI UMA]J 1. Heruvim de pe un portal, Renaştere italiană timpurie. 2. Heruvim de pe un candelabru de bronz, Certosa de lîngă Pavia, Renaştere italiană. 3. Fragment dintr-o ramă sculptată în lemn, Germanisch.es Museum, Nurnberg. 4. Fragment de pe coloana ciumei, Viena, baroc. 5. Heruvim modern, medalion, de prof. Heer, Karlsruhe. 6. Minerva, Muzeul din Berlin, modern. 7. Minerva, schiţă modernă. 8. Războinic de pe un panou, Luvru, Paris, (Baldus). "
161

' FORME DIN NATURA

9. Marte, vignetă de Lievre, Les arts ââcoratifs. 10. Craniu, desenat după natură, micşorat. în arta bizantină heruvimii sînt reprezentări fantastice ale unor jiinţe supranaturale, constînd dintr-o figură umană tinără — dar nu de copil —, idealizata, înconjurată de patru perechi de aripi. în arta occidentală heruvimii sînt redaţi printr-un cap sau bust de putto înaripat (n. t).

Planşa 70. ,. • DIVERSE ÎPOSTAZE ALE CAPULUI UMAN

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful