Prof. univ. dr. GH. M.

PISTOL BAZELE COMERŢULUI

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PISTOL, GH. M. Bazele comerţului/Pistol M. Gh. – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004 260 p.; 23,5 cm ISBN 973-725-000-1 339.1

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2004

Redactor: Constantin FLOREA Tehnoredactor: Laurenţiu Cozma TUDOSE Coperta: Marilena BĂLAN (GURLUI) Bun de tipar: 10.07.2004; Coli de tipar: 16,25 Format: 16/70x100 Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei, nr. 313, sector 6, O.P. 83 Tel./Fax: 410.43.80; www.SpiruHaret.ro e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

Universitatea SPIRU HARET

UNIVERSITATEA SPIRU HARET
Prof. univ. dr. GH. M. PISTOL

BAZELE COMERŢULUI

Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti, 2004 Universitatea SPIRU HARET

CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………….. Capitolul 1. Locul, rolul şi importanţa comerţului în economia naţională …… 1.1. Comerţul, activitate de bază în cadrul economiei …………………… 1.1.1. Conceptul de comerţ. Conţinutul activităţii comerciale ……….. 1.1.2. Repere istorice în evoluţia comerţului ………………………… 1.1.3. Rolul şi funcţiile comerţului …………………………………... 1.2. Relaţia dintre comerţ şi calitatea vieţii ……………………………… 1.3. Actele de comerţ şi comerciantul …………………………………….. 1.3.1. Noţiunea de act de comerţ ……………………………………... 1.3.2. Statutul comerciantului ………………………………………... 1.3.2.1. Principalele restricţii privind desfăşurarea de activităţi comerciale …………….………………………………. 1.3.2.2. Obligaţiile şi prerogativele comerciantului …………… Capitolul 2. Distribuţia mărfurilor ……………………………………………… 2.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile distribuţiei ……………………………... 2.1.1. Conceptul şi conţinutul distribuţiei ……………………………. 2.1.2. Rolul, formele şi funcţiile distribuţiei …………………………. 2.2. Canale de distribuţie …………………………………………………. 2.2.1. Conceptul de canal de distribuţie. Dimensiunile acestuia ……... 2.2.2. Tipologia canalelor de distribuţie ……………………………... 2.3. Particularităţi ale distribuţiei unor bunuri şi servicii ……………….. 2.3.1. Particularităţile distribuţiei bunurilor de consum ……………… 2.3.2. Particularităţile distribuţiei bunurilor de utilizare productivă …. 2.3.3. Particularităţile distribuţiei produselor agricole ………………. 2.3.4. Particularităţile distribuţiei serviciilor ………………………… 2.4. Tendinţe în evoluţia distribuţiei ……………………………………… Capitolul 3. Organizarea comerţului şi a aparatului comercial ……………….. 3.1. Principiile organizării activităţii comerciale ………………………... 3.1.1. Legalitatea ……………………………………………………... 3.1.2. Pluralismul formelor de proprietate …………………………… 3.1.3. Libera iniţiativă şi concurenţa …………………………………. 3.1.4. Asocierea şi combinarea ………………………………………. 3.1.5. Specializarea comerţului ……………………………………….
Universitatea SPIRU HARET

11 13 13 13 15 17 19 22 22 24 25 26 27 27 27 28 30 30 32 34 34 35 35 36 37 42 42 42 43 44 45 46 5

3.1.6. Alte principii ale organizării activităţii comerciale …………… 3.2. Locul şi importanţa firmei în organizarea comerţului ………………. 3.2.1. Conceptul de firmă comercială ………………………………... 3.2.2. Tipuri de firme comerciale …………………………………….. 3.2.2.1. Structurarea firmelor în funcţie de forma de proprietate 3.2.2.2. Structurarea firmelor în funcţie de forma juridică de constituire …………………………………………... 3.2.2.3. Structurarea firmelor în funcţie de alte criterii ………... 3.3. Sisteme de organizare a aparatului comercial ……………………… 3.3.1. Comerţul independent ……………………………………….... 3.3.2. Comerţul asociat …………………………………………….... 3.3.2.1. „Grupările de cumpărare” sau „cooperativele” comercianţilor cu amănuntul ………..………………….. 3.3.2.2. Lanţurile voluntare …………………………………….. 3.3.2.3. Grupările de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata …. 3.3.2.4. Magazinele colective ale independenţilor ……………... 3.3.3. Comerţul integrat ……………………………………………… 3.3.3.1. Formele capitaliste ale comerţului integrat ……………. 3.3.3.1.1. Marile magazine ……………………………. 3.3.3.1.2. Magazinele cu sucursale ……………………. 3.3.3.1.3. Magazinele populare ……………………….. 3.3.3.2. Formele cooperatiste ale comerţului integrat …………. 3.3.3.3. Sistemul acordurilor în franciză ……………………….. 3.3.3.3.1. Conţinutul şi structura acordurilor în franciză 3.3.3.3.2. Principalele tipuri de franciză utilizate în procesul de distribuţie ………………………………... Capitolul 4. Comerţul cu ridicata ………………………………………………... 4.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile comerţului cu ridicata …………………. 4.1.1. Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata ……………………. 4.1.2. Rolul economic al comerţului cu ridicata ……………………... 4.1.3. Funcţiile comerţului cu ridicata ……………………………….. 4.1.4. Locul comerţului cu ridicata în cadrul distribuţiei …………….. 4.2. Tipologia activităţii comerciale cu ridicata …………………………. 4.3. Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata ………………………….. Capitolul 5. Comerţul cu amănuntul ……………………………………………. 5.1. Conţinutul, importanţa şi funcţiile comerţului cu amănuntul ……….. 5.1.1. Conceptul şi conţinutul comerţului cu amănuntul …………….. 5.1.2. Rolul şi funcţiile comerţului cu amănuntul ……………………. 5.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul ………………………. 5.2.1. Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul ……………… 5.2.2. Structura formelor de vânzare utilizate în comerţul cu amănuntul 5.2.2.1. Comerţul stabil ………………………………………… 5.2.2.2. Comerţul mobil ………………………………………... 5.2.2.3. Comerţul fără magazine ……………………………….. 5.3. Tendinţele şi evoluţia comerţului cu amănuntul ……………………... 5.3.1. Mutaţii de structură în comerţul cu amănuntul ……………….. 5.3.2. Factorii de influenţă ai evoluţiei comerţului cu amănuntul …… 5.3.3. Tipologia tendinţelor conturate în evoluţia comerţului cu amănuntul 6
Universitatea SPIRU HARET

47 48 48 49 49 51 54 55 55 56 57 59 61 62 62 62 62 65 66 68 71 71 72 74 74 74 75 77 78 80 82 84 84 84 85 86 86 89 89 91 92 94 95 96 97

8.2.5. Caracteristicile serviciilor comerciale ………………………… 7.2. 6.2..1.1.4. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului actual …………… 7.1..1.3.2.. Contribuţia serviciilor comerciale la satisfacerea cerinţelor populaţiei 7. 6.1.. Membrii şi salariaţii cooperaţiei de consum …………. Comerţul electronic ………………………………………………… 9. Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale din sectorul de alimentaţie publică ………………………………………….3.1. 7. Consideraţii generale ………………………………….3... rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuală …………………………………………………………..2.2...2.1.4. Conceptul şi importanţa alimentaţiei publice …………………..2. 9. 9.1. Conceptul de comerţ electronic şi sfera sa de cuprindere …………… 9.3. 8.. Capitolul 9. 7.. Conţinutul. 9.4. Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale …….1. Principiile cooperatiste ………………………………………. Comerţul cooperatist ………………………………………………. Capitolul 8.. 6. Progresul tehnic în activitatea de alimentaţie publică ………… 6.3. 8.2. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum ………….1. Inventarul. utilajele şi instalaţiile din sectorul de alimentaţie publică 6. Serviciile comerciale ………………………………………………..2. 6.. 8.3.1.2.1..2.1.1..3. Conţinutul şi particularităţile alimentaţiei publice …………………. Organizarea activităţii de alimentaţie publică …………………. 8.1.2. Regimul juridic al bunurilor cooperaţiei de consum …………. Comerţul electronic prin Internet …………………………………….. 8. 8.2. Tipologia serviciilor comerciale …………………………………….3.. Principalele obiective ale cooperaţiei de consum în economia de piaţă ………………………………………………………..2.2.1. Mutaţii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităţii de alimentaţie publică ……………………………………………….1.4.3.2.3. 9.Capitolul 6. Tipologia unităţilor de alimentaţie publică ………………………….1. Alimentaţia publică …………………………………………………. Mutaţii în viaţa şi activitatea cooperaţiei de consum în etapa actuală 8.. Prezentarea generală a Internetului …………………………… Universitatea SPIRU HARET 102 102 102 105 107 111 112 113 115 116 118 118 118 119 121 123 124 127 130 130 133 133 135 137 139 139 140 143 144 145 146 148 150 150 150 151 152 155 157 157 7 . 7. 8... Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum în etapa actuală 8. 8..1. 6.2.. Sistemul de organizare a cooperaţiei de consum ……… 8.4.1.. Conceptul de serviciu comercial ……………………………… 7.3..2. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică ………… 6.1.3. Valorile cooperatiste pentru secolul XXI …………………….2. Mutaţii în organizarea şi desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum …………………………………………………….3..4. Capitolul 7. 8.. Apariţia şi dezvoltarea cooperaţiei în România …………………….4. Noţiunea de comerţ electronic ………………………………… 9. Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic faţă de comerţul clasic …………………………………………………………. Sfera de cuprindere a comerţului electronic …………………. 6. Conţinutul serviciilor comerciale ……………………………………. Principalele concepte privind comerţul electronic …………….

1.. Constituirea şi modificarea capitalului social …………. Resursele umane din comerţ ……………………………………….. Relaţiile precontractuale. 11. Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul ……………….3. 10.2. Politica financiară în comerţ ……………………………………….1.2.……………………………. 11.2.2. Reţeaua de unităţi de vânzare cu amănuntul a mărfurilor ……. 11.3. 11. Tipuri de site-uri utilizate în comerţul electronic ……………………. 11.1.1.. Mobilierul şi utilajul comercial specific comerţului cu amănuntul 10.. 10.5.2. Relaţiile financiare. 11.1. Corelarea bazei tehnico-materiale a comerţului cu volumul activităţii desfăşurate ………………………………………………………….. 10... Conceptul de bază tehnico-materială a comerţului ………………… 10.1.3. Relaţiile comerţului cu producătorii şi consumatorii …………… 12. Capitolul 10.2. Conţinutul şi necesitatea relaţiilor comerţului cu producătorii … 12.2.1.1. 10. Formele relaţiilor comerţului cu producătorii ………………… 12. Patrimoniul agenţilor economici din comerţ ………………………. 11.4. 10.3. Metode de efectuare a plăţilor electronice …………………….2.3. 11.. 10.1. 8 Universitatea SPIRU HARET 158 162 164 164 167 168 171 171 173 173 173 175 176 177 177 179 180 181 181 182 183 185 185 185 188 188 189 191 193 194 195 196 196 196 197 198 199 201 201 201 203 203 .2. Tipologia şi distribuţia în teritoriu a reţelei comerciale cu amănuntul …………………………………………. băneşti şi de credit ale comerţului ………..2.2..1. Direcţiile progresului tehnic în comerţ ……………………….2.. 11. Relaţiile comerţului cu producătorii ……………………………….1. 9..3.2. Mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu ridicata ……. 10.2. Progresul tehnic în comerţ ………………………………………… 10..9.2. Finanţarea investiţiilor în comerţ ……………………… 11.3. Baza tehnico-materială a comerţului ……………………………. Finanţarea mijloacelor circulante în comerţ …………. Rolul negocierii în afacerile comerciale ……………………………………………. Capitolul 11.4.2..1.2.3..5. Noţiunea şi cuantificarea productivităţii muncii în comerţ 11.3. 9.. Productivitatea muncii în comerţ …………………………….4.2.1.3.5. Corelarea numărului şi structurii personalului cu volumul activităţii desfăşurate …………………………………………………….2..3. Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata …………………. Capitolul 12.4. Reţeaua de depozite a comerţului cu ridicata …………………. Internetul în comerţ …………………………………………… 9. 12.2.3..2. 10..1. 11. Tendinţe în evoluţia reţelei comerciale cu amănuntul … 10. Resursele financiare din comerţ …………………………………….1.1. Asigurarea securităţii operaţiilor realizate prin comerţul electronic 9.1.1.2. 11. 10.. Sisteme de plată în comerţul electronic ……………………………… 9.1.1..2.2.1.4. 10.. Comerţul electronic în România …………………………………….. Caracteristicile procesului de muncă în comerţ ……………….5. Managementul resurselor financiare în comerţ ……………….4. Corelarea resurselor financiare cu volumul activităţii desfăşurate ……………….1. Resursele comerţului ……………………………………………… 11.1. Factorii progresului tehnic în comerţ ………………………….. Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ ……….5...3..1. 11.3. Factorii productivităţii muncii în comerţ …………….2.

12.3. Conţinutul şi structura cheltuielilor de circulaţie din comerţ 14.2. Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii 13.. 206 208 208 209 209 211 211 217 218 223 224 226 227 227 228 232 235 235 238 239 241 241 242 242 244 245 245 247 248 249 249 251 253 253 256 259 Universitatea SPIRU HARET 9 .3. Cheltuielile din comerţ ………………………………………… 14.4. Reglementări privind protecţia consumatorilor în România 13. Relaţiile postcontractuale. Indicatorii cheltuielilor de circulaţie …………………… 14.4.4. Calculul eficienţei economice în comerţ ……………………….1. Factorii care determină mărimea profitului …………….2.3.1.2.2.. 13.1.2.1..4.2.4. Conţinutul şi indicatorii rentabilităţii activităţii comerciale 14.2.2. 14. Eficienţa socială a comerţului ……………………………………… 14. 13. Locul relaţiilor cu consumatorii în ansamblul activităţii comerciale 12. 12.1.2.2. 14.2. Politica de protecţie a consumatorilor în România ………………… 13.. 13. 13.1. Răspunderea şi sancţionarea încălcării legislaţiei privind protecţia consumatorilor ………………………………..1. 14.2.4. Eficienţa activităţii comerciale ……………………………………. Cadrul instituţional privind protecţia consumatorilor în România 13.2. 14.4..2.2. 13.4. Bibliografie ………………………………………………………………………. Implicarea puterii publice în protecţia consumatorilor …………….4. Căile de creştere a eficienţei activităţii comerciale ………………..4. Asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protecţia consumatorilor ………………. Derularea tranzacţiilor comerciale …………….2.3. Relaţiile comerţului cu consumatorii ……………………………….2. Repartizarea profitului în comerţ ……………………….2.2. Conceptul şi conţinutul eficienţei activităţii comerciale …………… 14.1. Factorii care influenţează cheltuielile de circulaţie …….2.2.2.4.2. Capitolul 13. Conţinutul relaţiilor comerţului cu consumatorii ……………. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor …………… Capitolul 14.2...3. 14. Contractul.4. 14.2.1.3. Organisme consultative pentru protecţia consumatorilor 13.2.3. Veniturile în comerţ …………………………………………… 14.2.2.2. Conceptul şi structura câmpului de acţiune a protecţiei consumatorilor 13.……………………………….2.3.4. Rentabilitatea activităţii comerciale …………………………… 14. Relaţiile contractuale. 13. Structura legislaţiei privind protecţia consumatorilor în România …………………………………………….1. Organizarea cadrului instituţional privind protecţia consumatorilor 13. Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor în România 13.1. Organizarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ……………………………….1.4..1.1.3.2..3.3.. suport al tranzacţiei comerciale …………………………………………….……………………………… 12. 12. Eficienţa economică a activităţii comerciale ……………………….1. Protecţia consumatorilor ………………………………………….

purtate cu colegii din catedra de specialitate a Universităţii Spiru Haret. comerţul este un factor indispensabil al bunăstării oamenilor. într-o economie guvernată de legităţile pieţei. cu atât mai mult pentru studenţii facultăţilor cu profil economic. –. prin funcţiile sale economice şi sociale şi prin importanţa sa ca instrument de dezvoltare locală. autorul încercând să prezinte studenţilor elementele de bază pe care le presupune un curs de „Bazele comerţului”. cât şi în cea didactică. studenţilor Facultăţii de Marketing şi Comerţ Exterior din cadrul Universităţii Spiru Haret. Desigur. cu o serie de oameni interesaţi de problematica pe care o presupune comerţul nostru interior. Iulie 2004 Universitatea SPIRU HARET Autorul 11 . De asemenea. cursuri. dobândeşte o importanţă cu totul deosebită. a comerţului interior. în general. fiind cel ce organizează de fapt confruntarea dintre cerere şi ofertă. de fapt. comunicări – publicate în reviste de specialitate sau susţinute la diferite manifestări ştiinţifice. consider că problematica abordată răspunde unor preocupări ale celor ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ. Este. studii. referate. aştept eventualele observaţii şi sugestii. de mare folos în elaborarea cursului mi-au fost discuţiile. fiind însă util şi studenţilor altor facultăţi cu profil economic. chiar dacă unele dintre acestea ar putea să fie critice. asigurând astfel materializarea acesteia în acte de vânzare-cumpărare. de schimburi de opinii. atât în activitatea practică – de execuţie şi de conducere –. urmând să le am în vedere la o eventuală ediţie viitoare. problematica proprie comerţului. O mare parte din problemele abordate în lucrarea de faţă au făcut obiectul unor lucrări anterioare ale autorului – articole. în cadrul cărora se studiază comerţul interior. în particular. Într-un asemenea context. de multe ori contradictorii. În acelaşi timp. Mai mult. Cunoaşterea unei asemenea problematici prezintă un interes deosebit pentru toţi aceia care au tangenţă cu acest sector de activitate. o parte dintre acestea urmate de discuţii. cărţi. Sperând că lucrarea de faţă va suscita interes din partea cititorilor şi fiind convins că există rezerve în îmbunătăţirea ei. de cele mai multe ori eficiente. precum şi opiniile interesante ale studenţilor mei care au audiat cursul în ultimii şapte-opt ani. articole etc. Tuturor acestora le sunt recunoscător. mai ales în condiţiile tranziţiei prelungite. Fundamentarea cursului se bazează pe studiul şi analiza critică a unor materiale de referinţă în domeniu – tratate.INTRODUCERE Prin locul pe care îl ocupă în economie. obiectivul pe care şi-l propune lucrarea de faţă. cursul se adresează. comerţul trebuie privit ca un instrument eficient de reglare a mecanismelor economice. dar mai ales pe o experienţă relativ îndelungată a autorului în domeniu. de confruntări chiar. în primul rând.

Sub aspect juridic. comerţul acţionează prin concepte. Comerţul reprezintă o activitate autonomă. Universitatea SPIRU HARET 13 . În economia de piaţă. conceptul de comerţ defineşte transferul titlurilor de proprietate asupra produselor sau serviciilor. amploarea şi rolul comerţului în societate fiind determinate de condiţiile concrete în cadrul cărora se desfăşoară.1. determinând o funcţie economică a cărei menire constă în a cumpăra materii prime sau produse. comerţul are un conţinut complex. a comerţului ca ramură. cunoaşterea mecanismului intern al activităţii comerciale.1. în general. În teoria economică.specializaţi în efectuarea de acte de comerţ. respectiv operaţiunile de vânzare-cumpărare ale acesteia. organizând procesul confruntării dintre cerere şi ofertă şi asigurând astfel materializarea acestora în acte de vânzare-cumpărare. • pentru conturarea obiectivelor tactice şi strategice ale fiecărui agent economic cu activitate de comerţ. dar în condiţii convenabile consumatorilor.Capitolul 1 LOCUL. • categorie economică. noţiuni şi acte specifice. Conţinutul activităţii comerciale Ca noţiune. reprezentând una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naţionale. 1. cel puţin din două puncte de vedere: • pentru o fundamentare adecvată şi o promovare corespunzătoare a politicilor macrocomerciale. Comerţul. al cărei obiect îl constituie deci cumpărarea mărfurilor în scopul revânzării. prezintă un deosebit interes. având ca obiect marfa. în particular. • profesiunea unor persoane – juridice sau fizice. asigurând actele de schimb. precum şi a prestaţiilor de servicii realizate între diferitele stadii ale producţiei sau între producător şi consumator. ROLUL ŞI IMPORTANŢA COMERŢULUI ÎN ECONOMIA NAŢIONALĂ Comerţul este un sector de activitate cu un ridicat grad de complexitate.care acţionează în cadrul pieţei. noţiunea de comerţ este înţeleasă ca: • ramură a economiei naţionale. Plecând de la asemenea premise. Conceptul de comerţ. activitate de bază în cadrul economiei 1. ce cuprinde activitatea unor agenţi economici persoane juridice sau fizice. noţiune folosită mai ales în teoria economică.1. natura. În această calitate de mare însemnătate. comerţul are rolul de instrument de reglare a mecanismelor economice. îndeplinind o serie de funcţii importante în fluxul circulaţiei mărfurilor. O asemenea activitate este obiectiv necesară în toate orânduirile sociale în care există producţie de mărfuri. pentru ca apoi să le revândă în acelaşi stadiu fizic (cu excepţia sectorului de alimentaţie publică).

comerţul influenţează toate sectoarele economiei. Mai ales într-o economie concurenţială. Prin relaţiile pe care le generează. 40. prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor şi serviciilor. acest lucru însemnând o informare promptă şi pertinentă privind produsul. Dezvoltarea cu adevărat vertiginoasă a societăţii în ultimele decenii a condus la sporirea responsabilităţii comerţului. contribuind din plin la satisfacerea nevoilor de consum ale acesteia. De fapt. pe baza studiilor de piaţă şi determinarea nevoilor reale sau latente ale acestuia. transformându-se dintr-o simplă activitate de intermediere într-o activitate creatoare de utilităţi. reclama. literatura de specialitate defineşte comerţul ca fiind „ un ansamblu de activităţi care privesc un produs din momentul investiţiei sau al manifestării intenţiei de a-l crea. mai ales. astfel încât. comerţul trebuind să practice acţiuni corecte. în ultimă instanţă la păstrarea unui echilibru dorit de toată lumea. ambalajul. profunde intervenite în evoluţia societăţii. prin cercetări. Bazele comerţului. O asemenea influenţă înseamnă de fapt putere. promovarea unei game largi de servicii comerciale. o economie condusă după regulile dure ale pieţei. comerţul reprezintă o activitate indispensabilă pentru populaţie. • mediul. un dialog permanent şi eficient între cele două părţi. În condiţiile transformărilor continue şi. publicitatea. 1999. el reprezentând o fază intermediară esenţială între funcţia de producţie şi cea de consum. Bucureşti. în prezent. până în momentul în care consumatorul preia livrarea. indiferent care ar fi forma acestuia”1. comerţul fiind chemat să contribuie la diminuarea poluării de orice fel. calitatea şi siguranţa bunurilor. informarea populaţiei. precum: cercetarea pieţei. Patriche (coordonator). garanţiile şi serviciile oferite. intră în magazinul producătorului sau al ultimului transformator. • individul ca atare.Prin activitatea sa. Deşi profund influenţat de cele două faze ale circuitului economicproducţia şi consumul-. educarea consumatorilor. crescându-i astfel gradul de complexitate. societatea „presează” comerţul pentru o mai intensă implicare a acestuia într-un număr relativ mare de probleme sociale şi pentru a întreţine relaţii directe şi. în prezent. comerţul are un rol activ în asigurarea echilibrului dintre acestea. precum şi prin suscitarea. contribuind la asigurarea unui anumit standard de viaţă al populaţiei. nediscriminatorii şi de angajare cinstită şi să asigure siguranţa locului de muncă. sub forme utilizabile. Universitatea SPIRU HARET 14 1 . rezultă faptul că activităţilor clasice de intermediere a actelor de vânzare şi celor legate de distribuţia fizică li se adaugă altele noi. conţinutul comerţului este complex. dar şi responsabilitate. până la distrugerea sa în procesul de consum. Astfel. Fie şi numai din această definiţie. în condiţii de loc. funcţia comerţului constând în aducerea bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor. ______________ D. dacă în primele sale etape de dezvoltare comerţul era considerat drept un ansamblu de operaţiuni care se realizează din momentul în care produsul. activitatea de comerţ a cunoscut modificări de amploare. corecte cu: • consumatorul. reliefarea şi argumentarea noilor nevoi pe care consumatorul potenţial nu le-a sesizat. de timp şi de mărime. pag. comercializarea fiind considerată ca reprezentând o punere a produsului la dispoziţia consumatorului. crearea unui cadru ambiental propice actului de vânzare-cumpărare etc. interpretarea dată conceptului de comerţ este una mult mai largă. mai ales. Editura Economică.

a fiecărui comerciant. care ulterior vor ceda locul iarmaroacelor. înţelegând prin aceasta obligaţia comerciantului faţă de grupuri din societate. Din acest moment se poate vorbi de comerţ în adevăratul sens al noţiunii. Potrivit acestui criteriu. în particular. Desigur. bâlciurilor şi marilor târguri comerciale. când s-au creat puternice centre de producţie şi de consum. între acestea formându-se o zonă comercială puternică. de fapt. 1. În timp. obiectul lucrării de faţă. la început. dar. una intermediară. cumpărători străini). Flandra. urbanismul comercial constituind o preocupare permanentă atât a responsabililor din comerţ. mai mulţi şi mai exigenţi. Apar astfel primele puncte de întâlnire dintre mărfurile din sud şi cele din nord. cât şi cumpărătorii implicaţi în realizarea actului de vânzare-cumpărare se găsesc în cadrul graniţelor unui stat. cumpărători autohtoni). cât şi a edililor. Repere istorice în evoluţia comerţului Etimologic. cu guvernanţii. trocul despărţindu-se în două operaţiuni: vânzarea (marfă-monedă) şi cumpărarea (monedă-marfă). care este de fapt tot o marfă. respectiv acea activitate în cadrul căreia atât vânzătorii. în primul caz (producţie străină. apare şi se manifestă o adevărată „revoluţie comercială”. fie cumpărătorul se găseşte în afara graniţelor ţării. pentru aceasta fiind necesară o cooperare permanentă cu administraţia locală. pe măsura dezvoltării civilizaţiei şi economiei. prin intermediul comerţului. care enumerau şi Universitatea SPIRU HARET 15 .2. Prezenţa comerţului s-a făcut necesară chiar din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. ce cuprindea Anglia. c) Tranzitul. nevoile oamenilor. la început itinerant. în general. respectiv acea activitate economică ce se ocupă de mărfuri. • societatea. guvernul. Este vorba de importuri. oficialii etc. s-a trecut la folosirea monedei. Importante aspecte economice şi juridice sunt generate şi de structurarea comerţului din punct de vedere geografic. Începând din secolul al XI-lea. comerţul trebuind. sindicatele. care înseamnă „cu marfă”. care presupune o activitate în cadrul căreia fie vânzătorul. devine tot mai mare. pe cea specifică. altele decât acţionarii. să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de stat şi de comunitatea locală şi să coopereze cu acestea pentru rezolvarea problemelor sociale. prin intermediul trocului (produs contra produs). În timp. responsabilitatea socială a comerţului. Problematica comerţului interior constituie. sau de exporturi. Tot în acest context apare negustorul „mercator”. termenul „comerţ” provine din latinescul commercium. Champagne şi ţările de pe Rin. în cel de-al doilea caz (producţie românească. schimburile se efectuau direct.• comunitatea. În secolul al XII-lea au apărut un fel de manuale de comerţ. comerţul se poate structura astfel: a) Comerţul interior. comerţul având un rol deosebit în dezvoltarea urbană şi rurală. iar apoi stabilit în diferite oraşe. asociaţii. un proces economic în cadrul căruia nu se face altceva decât să se traverseze teritoriul ţării (producătorul şi cumpărătorul sunt străini). În contextul celor prezentate. Acum apar doi mari poli ai comerţului european: zonele mediteraneene şi cele de la Marea Nordului. pe de o parte. cu principalele grupe de interese ale acesteia.1. nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb. denumite „practici de comerţ” . să respecte legislaţia generală. b) Comerţul exterior. • puterea publică. mai ales.

al XIX-lea. în funcţie de interesele producătorilor.cit. drept urmare. cât şi influenţele sale sunt limitate doar la zonele de intermediere. Pe piaţă se manifestă penurie de mărfuri. restabilirea în unele ţări europene a protecţionismului. Acum. În secolul următor. a tehnicilor de realizare a produselor. generalizarea diviziunii muncii. pag. mai întâi prin crearea „cooperativelor de consum”. apariţia manufacturilor şi a producţiei la scară mare şi în serie. Într-un asemenea context. deoarece meşteşugarii produceau foarte puţine produse. toate acestea constituind elemente importante. acţionând. cât şi în afara acestora. crearea unor modalităţi noi de aprovizionare. în secolul al XVI-lea. comerţul având doar sarcina „asigurării unei proximităţi de timp şi loc pentru populaţia consumatoare. în contextul dezvoltării economico-sociale. comerţul devine cu adevărat indispensabil vieţii economice şi sociale şi. mulţi dintre aceştia devenind foarte puternici. În cea de-a doua parte a secolului al XVIII-lea a triumfat însă liberalismul. mai ales negustori şi bancheri. Producţia obţinută trebuie vândută pe o piaţă greu de saturat. Revoluţia franceză din 1789 a marcat o perioadă în care dezvoltarea comerţului a fost încetinită. Un moment propice dezvoltării comerţului l-a constituit descoperirea. atât activitatea comerţului. tarifele vamale şi itinerarele comerciale. se dezvoltă puternic. în care producţia de bunuri era una în serie. micii şi marii comercianţi devin simpli intermediari. prin introducerea protecţionismului local. Patriche (coordonator). Rezultă din cele prezentate că. de-a lungul timpului. care. stipulau reguli sau chiar consiliau negustorii. încercând să-i ajute la înţelegerea şi utilizarea mecanismelor economice.descriau mărfurile. Produsul se situează în centrul atenţiei. cu zonele sale foarte rigide. opus corporaţiilor şi reglementărilor rigide. a Americii. chiar a comerţului integrat şi a altor asemenea forme. industria progresează vertiginos. iar consumatorul caută ______________ 2 D. 39. apariţia primilor specialişti în domeniul comerţului. apare fenomenul de concentrare a activităţii comerciale. susţinerea liberalismului şi altele.. Distribuţia se separă tot mai mult de producţie. Avem în vedere încercările de frânare a concurenţei şi. cele mai însemnate referindu-se la perfecţionarea mijloacelor de comunicaţie. toate acestea contribuind la dezvoltarea comerţului. implicit. în acelaşi timp cu o serie de aspecte adiacente. a întreprinderilor cu sucursale multiple. în care vânzarea produselor nu ridică nici un fel de problemă. b) Cea de-a doua etapă este cea a evoluţiei comerţului în cadrul economiei de producţie. iar apoi prin apariţia marilor magazine. care au fost suspendate sau cărora li s-a diminuat puterea de acţiune. 16 Universitatea SPIRU HARET . pe o piaţă largă. care caută produsele respective”2. situată atât în cadrul frontierelor. precum criza din anii 1873-1895. conturându-se trei importante etape: a) O primă etapă este cea a dezvoltării comerţului în cadrul economiei preindustriale. În această perioadă au loc transformări spectaculoase în societate. Pe de altă parte însă. prin mijloacele financiare (bani şi aur) puse la dispoziţie. op. a schimburilor comerciale. comerciantului i-a revenit permanent un important rol în dezvoltarea comerţului. la începutul secolului al XX-lea. a ajutat comercianţii. după caz. aceştia contribuind la apariţia şi dezvoltarea revoluţiei industriale. care au condus la creşterea numărului comercianţilor.

ca şi acţiuni publicitare destinate susţinerii şi realizării unei bune vânzări a produselor şi serviciilor oferite. Universitatea SPIRU HARET 17 3 . eşalonate pe întregul parcurs al actului de cumpărare şi utilizare. multiple „adăugând produsului. este reciproc. servicii complexe. nu şi alte facilităţi sau trăsături necorporale ale sale. precum şi o serie de condiţii ambientale privind realizarea actului de vânzare”3. relaţiile pe care le au comercianţii în cadrul pieţei. problemele distribuţiei nu mai sunt date exclusiv de produs. ci şi în raport cu utilizatorii finali şi intermediari. prin complexa sa activitate desfăşurată. producătorul şi comerciantul. V. comerţul armonizează oscilaţiile cererii. se modifică optica de abordare a pieţelor. M. Economia comerţului. între distribuitori.1. ______________ D. existând o luptă acerbă pentru acapararea pieţelor de desfacere. generator de plăceri şi de satisfacţii emoţionale. proximităţile de spaţiu şi timp. pe lângă utilităţile sale intrinseci. • comerţul participă la diminuarea eforturilor financiare ale producătorilor. folosind reţeaua de distribuţie. penuria cedând locul unei puternice concurenţe. a) În raport cu producătorii. pag. • comerţul permite producătorilor să-şi orienteze producţia în orice zonă. Patriche. cât şi în afara acesteia. Editura Uranus. cât şi.3. 1. c) A treia etapă. Acum.22. a metodelor şi tehnicilor de marketing. comerţul joacă un rol hotărâtor în realizarea produselor şi serviciilor. fie distribuitori. consumatorul devine tot mai exigent. chiar dacă nu are certitudinea vânzării lor. Este timpul şi locul pătrunderii în activitatea agenţilor economici. ci de vânzarea acestuia. o concurenţă atât în cadrul pieţei interne. 2002. care devine tot mi anevoioasă şi mai costisitoare. diminuând astfel efectele scăderilor sau creşterilor bruşte asupra procesului de realizare a mărfurilor. care a început la jumătatea secolului al XIX-lea şi care este în plină desfăşurare şi în prezent. în analiza rolului comerţului trebuie avute în vedere cel puţin următoarele aspecte: • comerţul asigură o regularizare a procesului de fabricaţie. achitând contravaloarea mărfurilor pe care le stochează. Bucureşti. În acest scop.doar prezenta şi calitatea intrinsecă a acestuia. Într-o economie care se conduce după principiile pieţei libere. Pe de altă parte. Trebuie însă remarcat faptul că interesul celor doi parteneri. Prin politica sa de stocare şi prin sistemul comenzilor. este cea a evoluţiei comerţului într-o economie de consum. permiţând o eşalonare a producţiei pe întregul an calendaristic. mai ales. Acest lucru înseamnă eforturi continue pentru păstrarea pieţei şi pentru cucerirea unor noi segmente ale acesteia. comerţului îi revin sarcini noi. obiectivul lor comun fiind vânzarea unui volum cât mai mare de mărfuri. În aceste condiţii. fie producători. Ionaşcu. producţia de masă atinge apogeul său. actul de vânzarecumpărare se transformă într-un fenomen cu adevărat complex. atât între producători. Popescu. trecându-se de la ideea de a vinde ceea ce se produce la concepţia potrivit căreia trebuie produs în permanenţă ceea ce se cere şi se vinde. nu numai în raport cu producătorii. Rolul şi funcţiile comerţului Prin sarcinile asumate.

determinate de deplasări costisitoare. Vom prezenta. de dezechilibru. comerţul controlând. O asemenea funcţie. comerţul va exercita permanent o presiune asupra producţiei. atât în raport cu producătorii. În acelaşi timp însă. Vânzarea încheie ciclul pe care îl parcurg mărfurile. comerţul are. comerţul îndeplineşte mai multe funcţii. Realizarea de către comerţ a funcţiei de stocaj presupune studierea continuă a nevoilor de consum. comerţul trebuind să constituie şi să păstreze stocuri mari de mărfuri. • asigură informarea consumatorilor. respectiv: • pune la dispoziţia consumatorilor. în cele ce urmează. confirmând transferul acestora din sfera producţiei şi distribuţiei în cea a consumului. asortarea acestora. influenţându-o să se adapteze nevoilor reale ale consumatorilor. stabilirea direcţiilor în care acestea vor evolua. un rol tot atât de important. cât şi cu utilizatorii finali sau intermediari. În contextul celor prezentate. care. Funcţia de stocare a mărfurilor are în vedere şi implicaţiile sezonalităţii producţiei şi a consumului. care să le imobilizeze sume importante de bani. în condiţiile când în activitatea curentă există tendinţe diferite de evoluţie şi.b) În raport cu consumatorii. acolo unde aceştia se găsesc şi atunci când este nevoie. doar câteva dintre aceste funcţii. destinate să asigure un flux normal al producţiei spre locurile de consum. a) Principala funcţie a comerţului. Se are în vedere deci pregătirea mărfurilor pentru vânzare. de fapt. întregul sistem de comunicaţii legat de vânzarea produselor şi aprovizionarea cu mărfuri a populaţiei. ce derivă din rolul de intermediar al comerţului între producţie şi consum. implicit. din care rezultă rolul comerţului. aliniindu-l la evoluţiile mai largi care decurg din continua dezvoltare şi perfecţionare a producţiei. în cantitatea şi calitatea dorite şi la preţul pieţei. contribuind astfel la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achiziţionarea celor necesare. formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi de mărfuri care urmează să fie puse la dispoziţia consumatorilor. prin politica sa de stocaj şi de echilibrare a ofertei cu cererea. care ia forma unor preocupări permanente pentru asigurarea echilibrului dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei. O asemenea funcţie. iar apoi de structura cererii populaţiei. de fapt. În aceste condiţii. caracterizează însuşi conţinutul activităţii acestuia. produsele solicitate. mai ales constituirea acesteia într-un domeniu distinct de activitate. Realizarea acestei funcţii ţine mai întâi de natura produselor. în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari. reprezintă însăşi premisa apariţiei comerţului ca ramură de activitate independentă în cadrul economiei. de asemenea. pentru a acoperi distanţa şi timpul care separă producţia de consum. c) Cea de-a treia funcţie a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri livrate de producţie. asigură echilibrul care trebuie să existe între acestea. cea mai mare parte a acestora neputând intra în consumul populaţiei decât în urma unor operaţiuni prealabile de pregătire. însăşi satisfacerea cererii consumatorilor ridică o serie de exigenţe speciale în legătură cu produsele oferite. comerţul va căuta să influenţeze consumul. Realizarea funcţiei în cauză presupune organizarea în cadrul reţelei comerciale a unor 18 Universitatea SPIRU HARET . b) O a doua funcţie a comerţului o reprezintă stocarea mărfurilor. o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori (în cazul producţiei agricole uneori foarte dispersate) şi transferarea acestora în depozite. Mai mult. • oferă consumatorilor finali sau intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor cumpărături mari şi foarte mari.

dar şi o serie de acţiuni specifice de influenţare a comportamentului de cumpărare şi de consum. un arsenal de metode şi tehnici adecvate. ale concurenţei tot mai puternice ce se manifestă. a gradului de instruire şi a obiceiurilor de consum. O asemenea funcţie presupune o serie de activităţi realizate atât de către producători. publicitatea prin mass-media etc. restricţiile şi avantajele sale specifice. merchandising-ul. d) O a patra funcţie a comerţului are în vedere transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate. a motivelor de cumpărare. dozarea şi preambalarea mărfurilor. confruntarea cererii cu oferta. o informare atentă şi promptă a consumatorilor potenţiali. cât şi la nivel microeconomic.operaţiuni specifice. a gesturilor. comerţul este chemat să iniţieze o serie de acţiuni privind cunoaşterea pieţei. prelucrarea mărfurilor. care să asigure derularea corespunzătoare a procesului de vânzare-cumpărare. 1. la nivelul fiecărui agent economic în parte. materializarea funcţiei de promovare a produselor. acest lucru impunând o bună orientare a mărfurilor. a celui interior. preferinţelor şi exigenţelor populaţiei. În condiţiile complexităţii economiei contemporane. Pentru realizarea unor asemenea condiţii sunt necesare. iar apoi. Materializarea funcţiei antrenează deopotrivă comercianţii şi producătorii. generată de cele prezentate deja. de fapt. în special. Pentru aceasta. pentru a fi vândute celor interesaţi. care să asigure o comunicare permanentă cu piaţa. în condiţiile în care. între comercianţi. cu condiţiile. implicând însă. activitatea de bază. f) Cea de-a şasea funcţie a comerţului constă în asigurarea promovării produselor. în principal. iar în cazul alimentaţiei publice. apelându-se la tehnici diferite. comerţul trebuie să dispună de o bază tehnico-materială adecvată. comercianţii reuşind să micşoreze Universitatea SPIRU HARET 19 . o bună cunoaştere a pieţei pe care acţionează fiecare agent economic cu activitate de comercializare a mărfurilor. e) O funcţie strict specifică comerţului. în principal de o reţea de distribuţie corespunzătoare. ci vânzarea acestora pe piaţă. dar nu ultima ca importanţă. sortarea lor în funcţie de o serie de criterii comerciale. precum publicitatea la locul vânzării. a celor mai scurte şi directe căi de transfer şi de transport al mărfurilor. controlul calităţii acestora. în general. cât şi de către comercianţi. capabil să înţeleagă problemele pe care le presupun mecanismul comercial. vânzarea mărfurilor se realizează în punctele de consum. precum: porţionarea. a intermediarilor. de regulă. Realizarea unei asemenea funcţii presupune o organizare judicioasă a mişcării mărfurilor. şi să aibă la dispoziţie un personal specializat. în primul rând. mai întâi. o reprezintă crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare. moderne. alegerea celor mai apropiaţi furnizori. toate acestea însemnând. a capacităţilor de cumpărare. atât la nivel macroeconomic. aici această operaţiune constituind. a sugestiilor acestora. în condiţiile în care în prezent nu produsele sunt cele ce ridică probleme. ale utilizatorilor. comerţul.2. Relaţia dintre comerţ şi calitatea vieţii Principala calitate a comerţului. dar şi un personal de înaltă calificare. de fapt. manipularea şi transportul acestora de la locul de producţie la cel de consum. este uşurarea schimbului dintre producători şi consumatori. g) Ultima funcţie a comerţului. o constituie cercetarea doleanţelor consumatorilor. de sprijinire a procesului de vânzare. Realizarea în practică a cerinţelor unei asemenea funcţii presupune acţiuni complexe.

Patriche. din toate categoriile de pregătire.28. care cu greu îşi găsesc un alt loc de muncă. De altfel. creşterea numărului unităţilor operative de comerţ şi alimentaţie publică.. comerţul fiind unul din puţinele sectoare în care numărul lucrătorilor nu numai că nu a scăzut. prin rolul şi funcţiile sale. în ţara noastră. pentru ca în prezent tot sectorul comercial să aparţină sectorului privat. 20 Universitatea SPIRU HARET . comerţul permite corelarea cererii cu oferta. În acest context. comparativ cu situaţia în care acest lucru l-ar face în mod direct producătorii. a partenerilor lor pe piaţă. ci. avem în vedere cel puţin următoarele aspecte: a) La nivel macroeconomic. după anul 1989. vârstă sau sex. Popescu. Numărul mare al agenţilor economici cu activitate de comerţ. Aceasta nu este însă singura calitate a comerţului interior. „comerţul interior se înscrie nu numai prin actele sale de cumpărare şi vânzare a mărfurilor. pe piaţa românească există un surplus de forţă de muncă. d) Aparţinând sectorului terţiar. V.demonstrează cele menţionate mai sus. în cadrul distribuţiei mărfurilor. în general ale economiei. b) La nivelul fiecărui agent economic. prin activităţile desfăşurate. el contribuind din plin. Acest lucru a însemnat liberalizarea comerţului. reprezentând o componentă importantă a mecanismului economiei concurenţiale. deplasarea fizică a mărfurilor de la producător la consumator şi asigurarea serviciilor comerciale aferente actului de vânzare-cumpărare). cât şi modul şi gradul de utilizare a factorilor de producţie. şi o asemenea dezvoltare a contribuit la îmbunătăţirea vieţii populaţiei. mai ales. a reuşit să atragă o parte din această forţă de muncă. trebuie amintit faptul că trecerea la economia de piaţă a determinat intrarea comerţului în procesul de reformă. la creşterea calităţii vieţii. reflectând atât modul de alocare şi utilizare a resurselor economice de care acesta dispune. iar în particular. comerţul are o mare capacitate de absorbţie a forţei de muncă disponibile. c) Prin natura şi elasticitatea sa. la creşterea calităţii vieţii. comerţul contribuie din plin la realizarea conexiunii dintre producţie şi consum. Când facem o asemenea afirmaţie. În acest context. să se încadreze în cerinţele unei pieţe concurenţiale pretenţioase. o servire mult îmbunătăţită a consumatorilor. acesta contribuind astfel la creşterea calităţii vieţii. servicii comerciale pe măsură. uneori chiar la nivelul ______________ 4 D.cit. Mai mult. trebuie remarcat faptul că un rol relativ însemnat în creşterea produsului intern brut îl are şi comerţul. Prin activităţile desfăşurate (transformarea mărfurilor în bani. pag. dar mai ales felul în care arată astăzi multe din unităţile comerciale-nealimentare. op. cifra lor de afaceri. comerţul este uşor adaptabil cerinţelor variate şi. schimbătoare ale pieţei. în general viaţa populaţiei unui stat. M. Ionaşcu.durata actelor de schimb. respectiv în restructurare şi privatizare. în condiţiile derulării procesului de reformă a economiei – avem în vedere aici restructurarea şi privatizarea –. ale mecanismului acesteia. în special tineri. prin natura relaţiilor pe care le presupune. de fapt primele forme ale privatizării apărând în comerţ. dimpotrivă. alimentare sau de alimentaţie publică. Bineînţeles. comercianţii influenţează întreaga viaţă economică şi socială. ci şi prin operaţiunile tehnicoeconomice pe care le efectuează în deplasarea fizică a mărfurilor”4. Un asemenea proces a început chiar în comerţ şi alimentaţie publică. În condiţiile actuale ale dezvoltării economice a României. comerţul a fost unul din puţinele domenii care a reuşit să se dezvolte.

creşterea calităţii vieţii întregii populaţii a unei ţări. îşi pot asigura bunurile de care dispun. ceea ce face ca şi nevoile pe care le satisfac să fie satisfăcute în mod superior. prin satisfacerea unor nevoi chiar înainte de a fi cunoscute de către aceştia. la creşterea gradului de informatizare a întregii lor vieţi. comerţul influenţează întreaga circulaţie a produsului intern brut în formă materială din economia ţării. o mai bună informare a potenţialilor cumpărători. ci şi oferă acesteia noi posibilităţi de petrecere a timpului liber. la asigurarea unei vieţi mai bune pentru aceasta. operativitate crescută în efectuarea tranzacţiilor comerciale. prin bogăţia sortimentală şi calitativă a ofertei de mărfuri. a condus la o serie de aspecte care contribuie din plin la creşterea calităţii vieţii populaţiei. La toate acestea trebuie adăugat faptul că practicarea unor forme de comerţ electronic generează necesitatea existenţei în fiecare familie a unui calculator. civilizaţiei. cu consecinţe asupra întregii vieţi a populaţiei. toate acestea răsfrângându-se asupra nivelului de trai al populaţiei. realizând aprovizionarea producătorilor cu o serie de bunuri intermediare. mărfurile necesare acesteia. ele sunt superioare calitativ. şi o serie de nevoi superioare. acest lucru conducând. la creşterea calităţii vieţii. comerţul este acela care vine în întâmpinarea oamenilor. serviciile turistice determină dezvoltarea teritorială a ţării. prin efectele pe care le presupune. e) Apariţia şi în România. desfacerea produselor agricole excedentare autoconsumului (consumului natural). Determinând promovarea valorilor materiale şi spirituale ale unui popor. În condiţiile unei pieţe concurenţiale. a formelor de comerţ electronic. acest lucru determinând. în principal. ca şi prin cele de asigurări. comerţul fiind acela care asigură. comerţul contribuie indirect la producerea unor asemenea bunuri. Prin intermediul şi cu ajutorul serviciilor financiar-bancare. simplificarea sistemelor de decontare şi de plată. fie petrecerii timpului liber. „înfrumuseţării” vieţii sau în alte scopuri. de fapt. iar pe de altă parte. Iar dacă asemenea servicii sunt distribuite cu ocazia realizării actelor de comerţ. serviciile satisfac nevoi de trai. implicit. Acest lucru este valabil şi pentru populaţia din mediul rural. contribuind astfel la promovarea progresului tehnico-ştiinţific. f) Comerţul contribuie nu numai la asigurarea populaţiei cu bunuri materiale. a economiei şi societăţii. Avem în vedere. o viaţă în care omul să îşi satisfacă alături de nevoile de bază. de fapt.celor din ţările vestice. determină legături multiple cu alte sectoare importante de activitate din economie. creşterea calităţii satisfacerii consumatorilor. a poporului însuşi. oamenii îşi pot satisface mai repede anumite trebuinţe materiale şi spirituale. iar prin actele de schimb pe care le realizează. ca atare. punându-i la dispoziţie o serie de servicii care să îi asigure o viaţă mai bună. pe de o parte. dar şi familia. ca o componentă a comerţului fără magazine. trăsăturilor şi mentalităţilor acestuia. oferirea unor facilităţi superioare consumatorilor de către intermediarii existenţi pe Internet faţă de cei tradiţionali şi exemplele ar putea continua. i) Prin operaţiunile tehnico-economice pe care le înfăptuieşte. a culturii. Mai mult. toate acestea contribuind la creşterea siguranţei materiale şi spirituale şi. g) Comerţul contribuie şi în mod indirect la satisfacerea superioară a nevoilor populaţiei şi. Avem în vedere faptul că. toate acestea însemnând. în ultima perioadă de timp. Universitatea SPIRU HARET 21 . comerţul contribuie la creşterea posibilităţilor de alegere. h) Indiferent că sunt marfare sau nemarfare. Din cadrul acestor servicii se detaşează serviciile turistice şi cele financiar-bancare. unele dintre ele destinate fie reducerii timpului afectat de oameni pentru gospodăriile lor.

3. mobilitatea populaţiei.1. Astfel. j) Dezvoltarea producţiei de utilaje. V. că un comerţ interior modern. pentru producătorul agricol. actul de cumpărare trebuie însă să se refere la mărfuri sau la alte valori. comerţul are legături strânse cu o serie de sectoare de activitate care îi oferă. Iată doar câteva argumente care conduc la ideea. serviciile necesare realizării obiectului său de activitate. panificaţie). poate fi calificat drept act de comerţ şi acel act care are loc între necomercianţi. un act comercial. urbanizarea socială şi economică a ţării. actul de cumpărare efectuat în vederea revânzării sau închirierii mărfurilor în cauză presupune intenţia realizării unui anumit profit. În aceste condiţii. servicii comunale. se constituie în act de comerţ.Astfel. dar mai ales din marile centre urbane. • Activităţile interpuşilor între participanţii la tranzacţiile comerciale – avem în vedere aici curtierii. a ţării. valorificarea superioară a resurselor economice. De altfel. în timp ce pentru cumpărătorul care le va utiliza într-un proces de producţie (morărit.cit. dând profilul profesiunii de bază celor implicaţi în realizarea lor. „determină şi influenţează în mod direct standardul de viaţă. Desigur. cu implicaţii directe asupra calităţii vieţii oamenilor. actul de comerţ reprezintă o activitate efectuată în procesul realizării unei profesiuni comerciale. M. În această tipologie sunt cuprinse şase categorii de acte comerciale: • Totalitatea cumpărăturilor de mărfuri în scopul revânzării sau închirierii lor. dezvoltarea economiei. există situaţii în care vânzarea anumitor produse reprezintă pentru una din cele două părţi participante un act civil. titlurile de rentă. bogăţia ţării. prin natura sa. în amonte. Patriche. a capitalurilor şi cu cea monetară. ce pot fi avute în vedere ca activităţi comerciale. vânzarea unor produse agricole reprezintă un act civil. fără a fi necesară o repetare a acesteia.. Popescu. putându-se astfel vorbi de acte de comerţ naturale. una din părţi îşi fundamentează existenţa pe exercitarea unei activităţi comerciale. contribuie direct la realizarea unei arhitecturi stradale. comercianţii intră în legătură directă cu piaţa muncii. instalaţii specifice activităţii comerciale şi absolut necesare acesteia înseamnă. brokerii etc. noile unităţi comerciale apărute în peisajul urbanistic din cele mai multe localităţi. Actele de comerţ acoperă o arie largă de operaţiuni. Pe de altă parte. gradul de cultură a populaţiei etc”5. în ultimă instanţă. Cu titlu de excepţie. Prin contribuţia sa la dinamica unor asemenea pieţe. constituie un act comercial. respectiv servicii de transport.3. asupra creşterii calităţii acesteia. comerţul are un serios impact asupra vieţii oamenilor. op. cum vrem să fie comerţul românesc. o singură operaţiune de cumpărare. 1. ca. efectuată însă în scop lucrativ. – intră în categoria actelor de comerţ naturale şi constau ______________ 5 D. a) Actele de comerţ naturale sunt reprezentate de acele activităţi care prin ele însele reprezintă comerţ. De aici necesitatea structurării lor. În aceste condiţii. acte de comerţ formale şi acte de comerţ potrivit teoriei accesorii. Actele de comerţ şi comerciantul 1. informaţii etc. care determină satisfacerea nevoilor estetice ale populaţiei.Ionaşcu. unanim acceptată. dispozitive. 22 Universitatea SPIRU HARET . Noţiunea de act de comerţ Potrivit Codului comercial. pag. brevetele de invenţie etc. 31. Pentru a se constitui în act de comerţ. servicii financiar-bancare şi de asigurări. de exemplu. în cazul în care. în timp ce pentru cealaltă.

• Intră în categoria actelor de comerţ naturale şi operaţiunile referitoare la activitatea bancară. pentru uzul său personal. sunt acte de comerţ ce au ca obiect operaţiuni realizate sub acoperire sau prin intermediul scrisorii de schimb. deoarece ea presupune perceperea şi încasarea de dobânzi. Se pleacă de la premisa că mărfurile sunt expediate de către producători spre pieţe sau în locurile de transformare ori de consum prin grija transportatorilor. el nu urmăreşte realizarea unui profit. respectiv cumpărări şi vânzări de mărfuri. deoarece. În acest caz însă. Astfel. • În sfârşit. b) Actele de comerţ formale. intrând în această categorie şi operaţiunile care privesc întreaga activitate maritimă (construcţii de nave. o singură operaţiune nu constituie act de comerţ. precum cele desfăşurate de birourile de afaceri. devenind însă comerciale în momentul în care sunt făcute de către un comerciant cu ocazia realizării unei anumite laturi a activităţii sale comerciale. producători sau comercianţi. asigurări maritime etc. schimburi de creanţe etc. şi sursă de profit pentru întreprinzătorii în cauză. • Activităţile de transport sunt prin natura lor acte de comerţ naturale. în acelaşi timp. în ultima perioadă de timp sunt utilizate asemenea acte formale de comerţ sub forma operaţiunilor compensatorii. reprezintă preţul capitalului împrumutat. O asemenea activitate este de natură comercială. se poate trage concluzia că. respectiv colectarea şi concentrarea fondurilor pentru a le pune la dispoziţia întreprinzătorilor. fie pentru uzul său personal. agenţiile de schimb valutar. cu condiţia ca aceste transformări să fie efectuate de un agent economic care are drept scop realizarea de profit. care constau în cumpărarea diverselor mijloace mobiliare. maşini etc. care în acest fel realizează acte de comerţ aducătoare de profit. • Transformarea materiilor prime în obiecte de consum este un alt tip de comerţ cuprins în grupa actelor de comerţ naturale. c) Actele de schimb în virtutea teoriei accesorii cuprind acele operaţiuni ce se referă la acte care prin natura lor sunt pur civile. în activitatea desfăşurată. fie pentru exercitarea activităţii sale comerciale. fiind necesară o anumită repetabilitate. care este o operaţiune exceptată de Codul comercial. Un astfel de exemplu îl constituie cumpărarea de către un comerciant a unui autoturism. expediţii. dar şi a unui imobil. Universitatea SPIRU HARET 23 . o ultimă grupă de operaţiuni care se încadrează în categoria actelor naturale de comerţ este reprezentată de operaţiuni diverse.). fiind însă relativ des folosite într-o economie de piaţă. un meseriaş care lucrează cu un număr redus de personal pentru asigurarea existenţei sale nu realizează un act de comerţ. de fapt. Există aici o excepţie. respectiv achiziţionarea imobilelor. de fapt. cum ar fi teatrele. spre deosebire de primul. care. cumpărarea şi vânzarea de vapoare. fiind. în schimbul unui comision. un agent economic cu activitate de comerţ poate efectua următoarele categorii de acte: • acte civile. În ţara noastră. în fond un act de natură civilă pentru o persoană particulară. numite şi proformă. • acte comerciale.în a interveni între cumpărător şi vânzător pentru a-i pune în relaţie şi a le facilita realizarea tranzacţiilor dorite. Având în vedere cele prezentate. fiind considerată ca act civil. devenind însă act comercial când autoturismul în cauză va fi destinat pentru a deservi conducerea firmei sau forţele de vânzare ale acesteia. dar şi activităţile întreprinderilor care oferă spectacole publice. Ele formează o categorie restrânsă de operaţiuni. cinematografele etc.

lucrarea de faţă are în vedere activitatea de comerţ propriu-zis. • să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie. obligaţiile şi prerogativele acestora. În acest sens. a) Comerţul propriu-zis are în vedere actele de vânzare şi cumpărare a produselor naturale sau fabricate.cit. d) Comerţul de asigurări are în vedere acele operaţiuni privind actele de asigurare a unor riscuri. un agent economic trebuie să îndeplinească în totalitate şi în acelaşi timp următoarele condiţii: • să facă acte de comerţ. care şi-au axat întreaga lor activitate pe dezvoltarea şi perfecţionarea unui sistem de relaţii în cadrul pieţei în care funcţionează. acest domeniu este reglementat printr-o legislaţie specială. prin extinderea creditului.3. ______________ 6 D. mijlocite de plata unei prime de asigurare. şi a celei comerciale. În acest sens. comerţul transporturilor şi comerţul asigurărilor. cel de producţie. respectiv actele de vânzare şi cumpărare realizate în cadrul pieţei bunurilor şi serviciilor. concentra şi pune la dispoziţia comercianţilor a unor fonduri provenite..2. Cunoaşterea în detaliu a structurii actelor de comerţ permite clasificarea activităţii de comerţ în funcţie de obiectul afacerilor. • să realizeze asemenea acte în mod obişnuit. Desigur. cât şi pe cel al căilor de probare a opţiunilor şi capacităţilor de a realiza activitatea respectivă”6. fiecare dintre acestea reglementate prin statute proprii. comerţul se poate structura în: comerţul propriu-zis. societăţi de asigurări. respectiv cel comercial. comerţul bancar. în special. op. în general. bănci. Pe măsura dezvoltării activităţii economice. Statutul comerciantului Este comerciant orice persoană fizică sau juridică a cărei profesie este comerţul. b) Comerţul bancar constă în a colecta. Asemenea acte de comerţ au condus la constituirea unor ramuri şi tipuri de activităţi comerciale. întreprinderi de transport. c) Comerţul transporturilor cuprinde totalitatea actelor de comerţ referitoare la operaţiunile ce asigură orientarea şi deplasarea mărfurilor de la producător către locurile de vânzare sau de transformare. domenii deservite de aparate distincte. organizarea şi funcţionarea unor întreprinderi specializate. Pornind de la implicaţiile cu totul deosebite pe care le are comerţul şi ţinând seama de complexitatea şi importanţa activităţii comerciale. acest tip de comerţ a cunoscut o amploare deosebită. Patriche (coordonator). Se poate astfel vorbi despre întreprinderi de distribuţie a mărfurilor. în primul rând. din depozitele bancare ale clienţilor. generând apariţia. Un asemenea tip de comerţ cuprinde două domenii distincte. pag. care pot coexista în cadrul aceleiaşi întreprinderi: producţia şi distribuţia. legislaţie ce are menirea să asigure statutul comercianţilor. Pentru a fi considerat comerciant. 1.• operaţiuni devenite acte de comerţ în virtutea teoriei accesorii. drepturile. 50. acest lucru presupunând repetabilitatea operaţiunilor respective. • să acţioneze în numele său personal. 24 Universitatea SPIRU HARET . în Codul nostru comercial se precizează că sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac din aceasta profesia lor obişnuită. ce conţin „atât regimul posibilităţilor de a exercita activităţi de comerţ.

Principalele restricţii privind desfăşurarea de activităţi comerciale Legislaţia specifică activităţii comerciale conţine o serie de prevederi care au rolul de a împiedica pătrunderea în acest domeniu a unor persoane neavenite. statul urmărind asigurarea resurselor financiare necesare prin intermediul desfacerii unor anumite produse. printr-o hotărâre judecătorească definitivă. statul deţinând un monopol legal în acest sens. respectiv la cele privind persoana comerciantului şi la cele referitoare la modul de exercitare a activităţilor în diverse ramuri de comerţ. • Legislaţia în domeniul comerţului din majoritatea ţărilor cu economie de piaţă prevede că nu au voie să realizeze acte şi fapte de comerţ următoarele categorii de persoane considerate incapabile pentru acest lucru: persoanele afectate de interdicţii legale. urmare a unor condamnări suferite pentru o serie de infracţiuni grave. fabricarea armelor şi muniţiilor etc. cât şi cele economice şi fiscale. precum tutunul sau alcoolul. comerţul cu timbre şi efecte poştale. O asemenea situaţie se poate întâlni mai întâi atunci când se au în vedere raţiuni fiscale. indiferent de natura agentului economic. o anumită competenţă profesională a comerciantului. în primul rând a celor membre ale Uniunii Europene. Tot în această categorie de restricţii intră şi sectoarele de comerţ interzise complet. legislaţia stipulează că sunt incompatibile cu exercitarea actelor de comerţ persoanele care realizează. Precizăm că incompatibilitatea nu are în vedere pregătirea ca atare a persoanei care exercită profesia de comerciant. • În ceea ce priveşte incompatibilităţile. funcţionar public etc. cum ar fi emiterea de monede. avocat. atestată printr-un document oficial (farmacistul. atât de drept comun.1. şoferul. În cele ce urmează ne vom referi la două categorii de restricţii. sunt consideraţi a fi incapabili a realiza activităţi comerciale minorii. Legislaţia unor ţări. ci doar exercitarea concomitentă a acestei profesiuni cu cele din categoria menţionată mai înainte.3. ca şi persoanele care au suferit. Avem în vedere comerţul cu stupefiante.1. cu condiţia obţinerii unui document profesional care poartă menţiunea de „comerciant”. De asemenea. a) În ceea ce priveşte restricţiile privind persoana care urmează a efectua acte de comerţ şi a desfăşura activităţi în domeniul comerţului. de exemplu.2. În principal. profesii precum cea de magistrat. comerţul cu literatură şi materiale pornografice etc. notar. Universitatea SPIRU HARET 25 . iar apoi când se urmăresc anumite obiective de interes general. este vorba de următoarele categorii de restricţii: • Sectoare de comerţ a căror organizare este interzisă în mod expres întreprinzătorilor particulari. reglementări speciale sau autosesizări administrative. ce ar putea să pună în pericol sănătatea publică. militar. integritatea sau chiar viaţa consumatorilor. reglementează în mod distinct situaţia cetăţenilor străini care vor să desfăşoare activităţi comerciale. restricţii juridice ca urmare a faptului că s-au dovedit a fi administratori necorespunzători (au dus afacerea la faliment) sau că fac parte din rândul persoanelor atinse de alienare mintală. b) În ceea ce priveşte restricţiile referitoare la modul de organizare a diferitelor tipuri de comerţ. acestea se referă la incapacităţi şi la incompatibilităţi. în cadrul cărora activitatea comercială poate fi desfăşurată sub condiţia (restricţia ) respectării unor condiţii speciale. ne aflăm în faţa unor interdicţii complete. • Sectoare de comerţ reglementate şi controlate. comerciantul de plante medicinale). având prevederi prin care i se permite să facă comerţ unui cetăţean străin a cărui şedere este autorizată în ţara respectivă. ca. concomitent.

cât şi prerogativele comerciantului. a celor privind închirierea unor spaţii comerciale sau a celor de leasing ori de locaţie a gestiunii. furnizarea. a regulilor de igienă şi securitate socială etc. Obligaţiile şi prerogativele comerciantului Desigur.3. prefectură etc. servicii turistice sau de asigurări etc. activitatea unităţilor care comercializează băuturi alcoolice. posibilitatea de a alege şi de a fi ales în această instituţie. activitatea unităţilor comerciale primejdioase. b) Prerogativele comerciantului – avem în vedere aici privilegiile şi avantajele acestuia – se referă la o serie de drepturi prin care se statuează posibilităţile comerciantului. în cele ce urmează. • Obligaţiile referitoare la respectarea sistemului de relaţii specific fiecărei ramuri şi a modului de desfăşurare a activităţii comerciale ţin de conducerea evidenţelor primare şi contabile. precum şi activitatea marilor magazine universale. cu bijuterii. activitatea întreprinderilor de spectacole şi a agenţiilor de voiaj. prin prisma legislaţiei în domeniu în vigoare în acest moment. a supermagazinelor etc. rolul principal revenind impozitului pe profit şi taxei pe valoarea adăugată. cât şi unele prerogative. comerţul cu arme. atât obligaţiile. • Obligaţiile ce revin comerciantului în calitatea sa de patron se referă la sistemul de relaţii pe care acesta trebuie să-l statueze în cadrul firmei în raporturile cu salariaţii. la responsabilitatea fiscală şi la obligaţiile impuse de calitatea acestuia de patron. de exemplu. din restricţiile prezentate. 1. De aici. printre altele. insalubre sau generatoare de zgomote. • Obligaţiile fiscale au în vedere plata impozitelor şi taxelor legale. existenţa de drept a calităţii de membru al Camerei de Comerţ. în principal. În acest caz. se au în vedere. în activitatea desfăşurată.2. intră în aceste categorii de obligaţii deschiderea unui cont în bancă. eliberată de un organ administrativ competent (minister. activitatea brutăriilor. comerţul tip consignaţie. în cazul suspendării unei plăţi. posibilitatea de a beneficia de măsuri speciale cu privire la urmărirea contractelor comerciale. • Cea de-a treia categorie de restricţii referitoare la modul de organizare a diferitelor tipuri de comerţ are în vedere acele activităţi comerciale care se pot desfăşura numai pe baza unei autorizaţii speciale. dreptul de a contesta anumite hotărâri şi a invoca în cadrul unor asemenea contestaţii proba cu martori. atunci când este cazul. cât şi pentru a se putea apăra. nu în ultimul rând. la un volum practic nelimitat. respectiv lichidarea bunurilor întreprinderii sau a regimului judiciar. activitatea comerţului mobil ce se realizează prin intermediul camioanelor sau autobuzelormagazin.). a unor informaţii organelor abilitate şi. 26 Universitatea SPIRU HARET . activitatea agenţilor economici care efectuează transporturi rutiere sau aeriene. dar şi cea de a-şi rezolva litigiile cu alţi comercianţi prin intermediul arbitrajului (tribunalului comercial). suportarea consecinţelor falimentului.sau existenţa unor prescripţii speciale ce fac obiectul unui control şi al unei urmăriri riguroase. Vom analiza. izvorâte. în cazul unor eventuale conflicte sau al apariţiei unor daune. atât de a acţiona în interesul afacerilor sale. În acest din urmă caz avem.2. a) Obligaţiile comerciantului se referă la organizarea sistemului de relaţii specific fiecărei ramuri. comerciantul are atât o serie de obligaţii. incomode. De asemenea. precum şi de conservarea tuturor documentelor comerciale. a cărui procedură este mult mai rapidă şi mai puţin costisitoare în raport cu instanţele de drept comun. Avem în vedere. mai ales. Avem în vedere cunoaşterea şi aplicarea prevederilor Codului muncii şi a celui comercial. posibilitatea de a contracta sau de a acorda împrumuturi comerciale.

Capitolul 2 DISTRIBUŢIA MĂRFURILOR 2. vom remarca faptul că noţiunea de distribuţie are în vedere următoarele patru aspecte: • „traseul” pe care îl parcurg bunurile de la întreprinderea producătoare până ajung efectiv la consumatori. prezentare şi vânzare. în timp şi spaţiu. conceptul de distribuţie este unul cuprinzător. Altfel spus. • lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în drumul lor spre consumator.1. 2. produsele trebuie să parcurgă sfera distribuţiei. Universitatea SPIRU HARET pag. Toate acestea formează obiectul distribuţiei mărfurilor. • aparatul tehnic. Patriche (coordonator). Pentru a ajunge însă în consum. cumpărarea. În acest scop. Termenul ca atare desemnează „ansamblul mijloacelor şi al operaţiunilor care asigură punerea la dispoziţia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor şi serviciilor realizate de întreprinderile producătoare”1. a sistemelor de transfer. producătorii şi consumatorii. Avem în vedere operaţiuni precum: vânzarea. rolul şi funcţiile distribuţiei Finalizarea efectivă a activităţii firmei producătoare de bunuri şi servicii este condiţionată de ajungerea acestora la consumatorii cărora le sunt destinate şi de satisfacerea cerinţelor pentru care au fost concepute. este vorba despre distribuţia fizică sau logistica mărfurilor. până când acestea intră efectiv în sfera consumului. Conţinutul. consignaţia etc. • ansamblul operaţiunilor ce marchează trecerea succesivă a mărfurilor de la un agent de piaţă la altul.16.1. Într-un asemenea context.1. distribuţia leagă. concesiunea. precum şi a modalităţilor de etalare. ce include forme şi activităţi eterogene. obiectul acesteia constând tocmai în trecerea produselor finite din stadiul de producţie în cel de cumpărare şi consum. vor fi necesare localizarea punctelor de vânzare şi stabilirea modalităţilor de aprovizionare cu mărfuri a acestora. transport şi asigurare a produselor. Bazele comerţului. Conceptul şi conţinutul distribuţiei Distribuţia mărfurilor reprezintă o funcţie indispensabilă a mecanismului economic ce asigură drumul optim al produselor întreprinderii producătoare spre locul unde ele întâlnesc cererea. În acest caz. 1999. Bucureşti. ______________ 1 D. respectiv reţeaua de unităţi. Editura Economică. 27 . dotările şi personalul care realizează asemenea procese şi operaţiuni. Pornind de la o asemenea definiţie. manipulare.

M. aflată într-o creştere continuă şi mai ales într-o diversificare apreciabilă. distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor. resursele investite în producerea (comercializarea) bunurilor. adăugând sau asociind acesteia o întreagă gamă de servicii. distribuţia depăşeşte limitele unei simple vehiculări de mărfuri. ce aparţin mai multor profiluri de activitate”2. conceptul de distribuţie are în vedere un proces mult mai larg.Rezultă din cele prezentate faptul că „distribuţia are în vedere circuitul fizic şi cel economic al mărfurilor. Desigur. Dacă. sub aspect temporal. distribuţia se înscrie cu un rol esenţial în dinamica activităţii economice. ca fază intermediară esenţială între producţie şi consum (sau utilizare). conectând. 2. aceasta constând în a pune din punct de vedere material produsul la dispoziţia consumatorului. a progresului economic şi social. Marketing. în fapt transferul titlului de proprietate asupra produsului. toate acestea coroborate cu prezenţa mai multor fluxuri între producţie şi consum. Universitatea SPIRU HARET 28 . trecerea fizică a mărfurilor de la producţie la consum. şi „armonizând” efectele unor eventuale nesincronizări ale lor. distribuţia apare drept un „regulator” între producţie şi consum. Iată câteva aspecte care încearcă să argumenteze afirmaţia că noţiunea de distribuţie nu trebuie confundată cu mişcarea mărfurilor. sprijinindu-le desfăşurarea lor specifică.181. Pistol. pag. distribuţia are mai întâi menirea de a asigura desfacerea unei mase de produse şi servicii. este de remarcat faptul că prin intermediul distribuţiei se finalizează activitatea economică. în condiţiile dinamismului economico-social ce caracterizează mediul extern al firmei. activităţile unei mase largi şi eterogene de unităţi. trebuie să asigure echilibrul necesar în cadrul pieţei şi fluiditatea actelor de vânzare-cumpărare.2. care începe în momentul când produsul este gata pentru a fi lansat pe piaţă şi se finalizează o dată cu realizarea actului de vânzare către consumatorul final. În prezent. precum şi un anumit profit. În contextul celor prezentate. respectiv comerciantul redobândeşte. În timp ce mişcarea mărfurilor are în vedere aspectul fizic. sub aspect spaţial. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. în special. Rolul. distribuţia are rolul de a pune în contact cerinţele de producţie cu cele de consum (de cele mai multe ori aflate la distanţe apreciabile). rolul distribuţiei creşte tot mai mult. respectiv circuitul economic al produsului. al tranzacţiilor. în acelaşi timp. formele şi funcţiile distribuţiei Privită ca mijloc de legătură între producţie şi consum. al proprietăţii şi cel informaţional. iar consumatorul (utilizatorul) intră în posesia bunurilor dorite. iar apoi ca distribuţie fizică (logistică) a mărfurilor. în general. plecând de la producător şi până ce acesta ajunge la consumator (utilizator). se încheie ciclul economic al produselor: producătorul. sporindu-şi în mod cuprinzător capacitatea de lucru şi perfecţionându-şi formele şi metodele de realizare. la circuitul economic naţional şi internaţional diferite zone cu profilul lor specific în ceea ce priveşte producţia şi consumul. În contextul în care comerţul. iar apoi de a răspunde exigenţelor tot mai mari ale consumatorilor. în formă bănească. relaţiile care intervin între agenţii de piaţă. Avem în vedere cel puţin patru asemenea fluxuri: al produselor. sezonier sau uniform. ______________ 2 Gh. concentrată temporal. 2000.1. pe măsura dezvoltării societăţii. Termenul de distribuţie trebuie privit mai întâi ca distribuţie comercială. În acest sens.

deci la nivelul fiecărui agent economic în parte. Ristea. În ceea ce priveşte funcţiile distribuţiei. prezentare şi comercializare a mărfurilor. b) Distribuţia selectivă este specifică mărfurilor care reclamă anumite condiţii pentru păstrare. distribuţia unor astfel de produse poate beneficia de cele mai variate tipuri de unităţi. comerţ ambulant etc. are în vedere produsele alimentare perisabile. se vorbeşte despre funcţii obligatorii ale distribuţiei. Distribuţia mărfurilor. magazine generale sau specializate. Purcărea. urmare a înţelegerii dintre producător şi distribuitor. confecţiile. alături de amploarea procesului de difuzare a acestora la consumatori (utilizatori). funcţia de informare (în ambele sensuri. Universitatea SPIRU HARET 29 3 . procesul de distribuţie are acelaşi rol important. op. ce se localizează în magazinele specializate sau în raioanele specializate din cadrul magazinelor universale. respectiv şase funcţii: pregătirea vânzării. Editura Didactică şi Pedagogică. O asemenea distribuţie. a) Distribuţia extensivă rămâne forma cea mai cuprinzătoare de care beneficiază cele mai multe produse. fiind astfel explicabilă preocuparea lor continuă în acest domeniu. de etalare. asortarea produselor. Şi la acest nivel. 1996. al agenţilor economici.. 12. produsele electronice şi electrocasnice. impulsionarea vânzării.cit. 183. În aceste condiţii. încălţămintea etc. Th. derularea financiară a vânzării şi relaţiile cu clientela. literatura de specialitate le prezintă. pag. cu menţiunea că asemenea funcţii pot fi analizate la nivel microeconomic. C. sau un personal cu o pregătire cu totul specială (farmacişti). de la producător la consumator şi invers) şi funcţia de creare de cerere. indiferent de domeniul lor de activitate. iar politicile şi strategiile în domeniu să fie elaborate şi dezvoltate având la bază aceeaşi fundamentare riguroasă. În aceeaşi lucrare. c) Distribuţia exclusivă are o arie mai restrânsă în raport cu cele două forme prezentate mai înainte. de regulă. colectarea mărfurilor ______________ A. chioşcuri. este drept. în mod diferit. consideram că distribuţia are cinci funcţii.La nivel microeconomic. 4 Gh. respectiv: crearea unor utilităţi de timp şi spaţiu pentru consumatori. activităţile ce compun procesul de distribuţie trebuie să fie atent fundamentate. pag. Astfel. dar şi de funcţii complementare. • acordarea dreptului de exclusivitate în desfacerea anumitor produse. repartizarea produselor potrivit cererii. Aceasta deoarece toţi agenţii economici. Pistol. Tudose. tarabe. M. determină practicarea unor forme de distribuţie specifice: extensivă. Într-o lucrare mai veche a noastră4. realizarea vânzării. în multe cazuri. menţinerea de stocuri pentru vânzare. selectivă sau exclusivă. într-o lucrare în domeniu3. L. o lucrare de marketing. sunt conectaţi la problematica distribuţiei. Bucureşti. expunere şi vânzare. Ea se regăseşte în două variante: • produsele care prin însuşirile şi destinaţia lor reclamă condiţii tehnicomateriale adecvate (vânzarea benzinei). respectiv: funcţia de disponibilizare (aducerea produsului în faţa consumatorului). Condiţiile cu totul specifice de păstrare. sunt cunoscute de cumpărători prin marca lor. se vorbeşte de trei funcţii. dar şi eventual de încercare a lor de către clienţi ori de verificare a modului lor de funcţionare. Este vorba de produsele care nu reclamă condiţii speciale de păstrare şi etalare şi care.

cei mai importanţi fiind rezultatul naturii şi destinaţiei produselor. altfel spus. realizarea actului de vânzare-cumpărare. Din combinaţia unor asemenea factori va rezulta o mare varietate a formelor de distribuţie. în vederea realizării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe. condiţionare. Dimensiunile acestuia Aşa cum menţionam. în general. analizam şi prezentam funcţiile distribuţiei din perspectiva marketingului şi mai puţin din cea a economiei comerţului. Apreciem că această ultimă structurare reprezintă cea mai fericită prezentare a funcţiilor distribuţiei. a canalelor de distribuţie. Prin funcţiile sale. respectiv efectuarea transferului succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator. • finanţarea unor operaţiuni comerciale. nivelului de dezvoltare şi organizare a distribuţiei etc. Drumul parcurs de mărfuri în circuitul lor economic. formează circuitul de distribuţie al acestora. manipulare. Conceptul de canal de distribuţie. sau. 2. Canalul de distribuţie va cuprinde „intermediarii având aceeaşi natură şi aceeaşi specializare. obiectivi sau subiectivi. pag. facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajutării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate . stocare. • informarea.. Într-o lucrare de referinţă în domeniu5. prin participarea la organizarea şi realizarea acţiunilor promoţionale destinate asigurării unei desfaceri eficiente a produselor şi serviciilor comerciale.şi culegerea de informaţii. altfel spus.1. 18. Desigur. ambalare. Canale de distribuţie Modul concret în care mărfurile ajung de la producător la consumator sau la utilizatorul final este determinat de o serie de factori.cit. 30 Universitatea SPIRU HARET . demontare sau asamblare. în lucrarea respectivă. etalare. respectiv modalităţile de trecere a unui produs de la producător la consumator. vânzare etc. funcţia esenţială a distribuţiei rămâne schimbarea proprietăţii asupra produsului. specificului cererii consumatorilor. dar îi şi permite producătorului să-şi orienteze producţia şi să-şi trimită produsele sale în toate locurile unde este nevoie de ele. distribuţia regularizează activitatea de producţie. canalul de distribuţie. • deplasarea produselor de la producător la consumator. prin intermediul activităţilor de transport. a tipurilor de intermediari.2. care ______________ 5 D. distanţei dintre producător şi punctele de consum. se prezintă drept funcţii ale distribuţiei următoarele patru: • schimbarea proprietăţii asupra produsului. permiţându-i acesteia o eşalonare pe parcursul întregului an prin comenzi şi stocaj. op. funcţie ce are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează producătorul în procesul de cumpărare şi stocare a produselor în unele perioade în care mărfurile sunt produse şi nu pot fi vândute imediat consumatorului final (legumele şi fructele pentru perioada rece a anului). prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare. consilierea şi asigurarea service-ului după vânzare. 2. Patriche (coordonator).2. pe baza intereselor reciproce.

De fapt. de intrare şi de ieşire. ca o succesiune de transferuri ale titlului de proprietate a produsului. intermediarii şi consumatorii. Rolul unor asemenea verigi intermediare îl joacă agenţii economici specializaţi în activitatea de distribuţie. Un exemplu concludent îl reprezintă vânzarea îngheţatei de la aparatul de fabricat acest produs direct către client. El se extinde până ajunge la consumatorul final ce cumpără produsul. Ristea. ______________ 6 Al. în final.. ci şi relaţiile de interdependenţă ce iau naştere între aceştia. Canalul de distribuţie are un caracter tridimensional. ci. Pornind de la o asemenea constatare. pentru ca. Desigur. lăţime şi adâncime. în timp ce un altul. fostele întreprinderi comerciale cu ridicata). Un exemplu în acest sens îl reprezintă distribuţia aparatelor electrotehnice sau electrocasnice. din păcate. structura acestuia având dimensiuni legate de lungime. când în procesul de distribuţie intervin doi sau chiar trei intermediari. • scurte. chiar dacă cei doi factori plasaţi la extremele canalului sunt despărţiţi de mii de kilometri. C. • lungi şi foarte lungi. Într-un asemenea context.cit. şi nu de distanţa în spaţiu parcursă de produsul sau serviciul în cauză. de regulă. este un detailist.participă la fluxul unui produs de la locul său de producţie la locul său de consum”6. Astfel. • medii. care. Purcărea. pantofii produşi în fabrica de încălţăminte trec mai întâi pe la un mare angrosist (de exemplu. din momentul în care va fi modificată forma produsului. materiale a produselor. în itinerarul căruia intervin mai mulţi intermediari. În funcţie de această dimensiune a canalului de distribuţie (lungime). în general a produselor de folosinţă îndelungată. apoi la o filială a acestuia. Rezultă din cele prezentate că în toate cazurile un canal de distribuţie va cuprinde producătorul şi consumatorul (utilizatorul) final. Universitatea SPIRU HARET 31 . care include nu numai producătorul. Th. care nu comportă între producător şi clientul final decât un intermediar. se poate spune că un canal de distribuţie se sfârşeşte şi începe altul din momentul în care bunurile se modifică prin anumite prelucrări. a) Lungimea canalului este dată de numărul verigilor intermediare prin care trece produsul până ajunge la consumatorul final. se întâmplă în distribuţia mărfurilor în ţara noastră. vânzarea propriu-zisă să se facă de către un detailist. fără a produce însă o schimbare semnificativă în forma sa. aflaţi în aceeaşi localitate cu destinatarul final. şi a bunurilor de utilizare productivă. între diferite verigi componente ale lanţului de distribuţie ce leagă producţia de consum. un produs care merge direct de la producător la destinatarul său final va parcurge cel mai scurt canal de distribuţie. la îndemâna cumpărătorilor. de altfel. va rezulta un produs nou şi va începe un alt canal de distribuţie. ale unui canal de distribuţie. canalele de distribuţie pot fi: • directe. când în procesul de distribuţie nu intervine nici un intermediar. canalul de distribuţie nu trebuie avut în vedere exclusiv ca un itinerar al deplasării fizice. pag. ca. alcătuit dintr-un lanţ de verigi prin care mărfurile trec în mod succesiv. Tudose. Este deci vorba de numărul de etape. prin anumite prelucrări. Cei doi formează punctele extreme. mai degrabă. op. putându-se vorbi în acest caz de canale de distribuţie foarte scurte. de verigi. pe căi cât mai eficiente. parcurge un canal de distribuţie lung. 18. scopul acestui sistem fiind acela de a aduce mărfurile. canalul de distribuţie reprezintă un sistem complex. Astfel. când numărul intermediarilor este mare sau foarte mare cum.

antrenând mai mulţi intermediari şi multiple mutaţii de produse în cadrul fluxului producătorconsumator. fie ei angrosişti. În acest sens. În economia României. În primul rând.2. difuzarea produselor la consumator realizându-se printr-o multitudine de puncte de vânzare. în funcţionarea căruia îşi fac loc. fiind mai mare în partea sa inferioară. 187. din cauza naturii produsului. fenomenul apare. respectiv cea a contactului cu consumatorul. fie prin formele de comercializare practicate”7. 32 Universitatea SPIRU HARET . Desigur. pag. putându-se vorbi de închegarea unui nou sistem de distribuţie. tipologia canalelor de distribuţie este una complexă. este de remarcat modificarea substanţială a statutului producătorilor şi participanţilor tradiţionali în procesul distribuţiei. afirmându-şi direct interesele în cadrul distribuţiei. O astfel de dimensiune nu rămâne constantă de-a lungul întregului canal. canalele de distribuţie trebuie să capete o mai mare complexitate. O asemenea dimensiune are în vedere „gradul în care canalul asigură penetraţia şi implicit apropierea produselor de locurile efective de consum. op. Pistol. fie prin amplasarea unităţilor de desfacere. În toate celelalte cazuri însă. cele mai importante fiind însă categoria de produse sau servicii şi tipul de piaţă în cadrul căreia se realizează distribuţia acestora. a) Canalele de distribuţie existente pe piaţa internă prezintă o mare diversitate. atât în cadrul pieţei interne. Există însă situaţii în care. M. care au implicaţii serioase în tipologia şi funcţionarea canalelor de distribuţie.cit. În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte privind tipurile de canale de distribuţie existente. tot mai evident. acesta intrând astfel în posesia produselor solicitate direct la locul de consum. 2. În condiţiile creşterii autonomiei pe care au căpătat-o. materializându-se în numărul de intermediari. În mod firesc. canalele de distribuţie se pot grupa în funcţie de mai multe criterii. centrale de cumpărare. c) Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc efectiv actele de vânzare a produselor asigură măsura în care procesul de distribuţie oferă o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului. fizionomia distribuţiei reflectă trăsăturile caracteristice ale tranziţiei la economia de piaţă. ______________ 7 Gh. structuri şi forme specifice unei economii concurenţiale. aceştia acţionează ca veritabili agenţi de piaţă. Lăţimea canalului creşte pe măsura apropierii de ultima sa secvenţă.În acelaşi timp. cât şi în cadrul pieţelor externe.. Tipologia canalelor de distribuţie Într-o economie. trebuie remarcat faptul că un produs poate urma diferite circuite pentru a ajunge la destinatarul său.2. considerăm că trebuie remarcate câteva din trăsăturile distribuţiei în perioada de tranziţie. o asemenea dimensiune nu va apărea în cazul circuitului direct. unde livrările de produse au loc direct de la producător la consumator. b) Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului în cauză. detailişti etc. Pe de altă parte. cel mai adânc canal se referă la formele de distribuţie care presupun aducerea mărfurilor chiar la domiciliul consumatorului. cerinţe şi metode. curtieri şi agenţi comerciali.

În consecinţă. • canale scurte. este de aşteptat ca pe măsură ce fiecare agent economic îşi va însuşi mecanismul de funcţionare a pieţei concurenţiale. mai ales. De asemenea. de tipul producător-consumator. date fiind particularităţile acestora. în poziţia de intermediar figurând mai mulţi grosişti şi un detailist. respectiv de angrosist şi detailist. dirijarea fluxurilor de mărfuri de la producător la consumator devine efectiv o opţiune strategică a fiecărui participant la procesul distribuţiei. alţii determinând creşterea numărului etapelor de distribuţie. cu un singur intermediar. cu atât mai puţin. Din păcate însă. specifice prin excelenţa distribuţiei serviciilor. actul de vânzare-cumpărare. avem în vedere. din dimensiunile tranzacţiilor. numărul de verigi prin care trec mărfurile de la producător la consumator să se reducă la atât cât este necesar şi eficient. credite. – rezolvă tot mai multe dintre problemele constituirii şi funcţionării canalelor de distribuţie. precum şi al produselor care reclamă o serie de operaţiuni prealabile punerii lor în vânzare. care nu au nici un fel de contribuţie la desfăşurarea şi. imposibilitatea mişcării acestora în spaţiu. al celor cu cerere sezonieră. precum şi în cazul unor bunuri destinate populaţiei. Treptat însă. dar şi insuficienţei sau incoerenţei cadrului legislativ şi instituţional în domeniu. dobânzi etc. În al treilea rând. În acest caz. acestea trec prin verigi intermediare. din specificul lor şi al produselor comercializate. Un asemenea circuit se impune şi în cazul mărfurilor de sortiment complex. inseparabilitatea de producător (prestator) şi. în cele mai multe cazuri. acele bunuri pe care comerţul cu amănuntul le achiziţionează de la producător. de valoare sau/şi volum mare. se constată o creştere a numărului de verigi intermediare. este semnificativă însăşi schimbarea structurii pe forme de proprietate a participanţilor la procesul distribuţiei. o parte dintre aceştia completând paleta distribuitorilor tradiţionali. • canale lungi şi foarte lungi. În cazul bunurilor de consum.În al doilea rând. în mare măsură. este de menţionat faptul că sistemul pârghiilor şi instrumentelor specifice economiei concurenţiale – şi avem în vedere sistemul de impozite. şi în cazul bunurilor de utilizare productivă. adaosuri. Sunt canale specifice bunurilor de consum. care cumulează ambele funcţii ale distribuţiei. respectiv intangibilitatea. care se transformă într-un act de prestări servicii. În aceste condiţii. b) Canalele de distribuţie existente pe pieţele externe sunt mai complexe. concomitent cu producerea şi consumarea sa. se realizează. au apărut o serie de agenţi de piaţă cu caracteristici noi. în economia de tranziţie a României. la eficientizarea activităţii de distribuţie. acest lucru datorându-se. în cadrul cărora există mai mulţi intermediari. în consecinţă. dezechilibrului existent între cerere şi ofertă. specifice deopotrivă bunurilor de utilizare productivă. o asemenea trăsătură decurgând din însăşi complexitatea acestor pieţe. pentru a le revinde apoi consumatorului final. În aceste condiţii. În cazul bunurilor de utilizare productivă. în principal. exemplul cel mai concludent fiind cele de folosinţă îndelungată. Într-un asemenea context. precum şi din gradul de concentrare teritorială. distribuţia fără intermediari intervine. excluzându-se verigile parazitare. principalele tipuri de canale de distribuţie existente în cadrul pieţei noastre interne sunt: • canale directe. Canalele de distribuţie fără intermediari reprezintă cea mai simplă modalitate de distribuţie. Asemenea condiţii specifice generează o serie de dificultăţi în Universitatea SPIRU HARET 33 . constituirea sistemului de distribuţie va conduce spre o mişcare raţională a mărfurilor. în măsură diferită. cât şi bunurilor de consum.

angrosist. prin intermediul detailiştilor. Deşi. Particularităţi ale distribuţiei unor bunuri şi servicii Trăsăturile specifice unor anumite canale de distribuţie. specifice. 2. acest lucru însemnând canale care vor avea în structură verigi intermediare. tutunul etc. atât în ceea ce priveşte provenienţa. consecinţe ce pot fi însă reduse.3. sunt recomandate circuite scurte. În asemenea cazuri. particularităţile acestora sunt determinate. explică multitudinea variantelor sub care se poate înfăţişa reţeaua canalelor de distribuţie. exportului sau importului bunurilor de consum. pentru bunurile de consum individual pot fi avute în vedere următoarele canale de distribuţie: • Bunurile de consum curent. în cele mai multe cazuri produse de primă necesitate. de piaţa pe care acestea urmează a se vinde. canalele de distribuţie existente pe pieţele externe au o serie de trăsături specifice. Astfel. diferită a acestor bunuri. în acest din urmă caz în poziţia de importator putând funcţiona fie o firmă specializată în operaţiuni de comerţ exterior. sau circuite medii. • canale scurte. instalaţii. • canale lungi şi foarte lungi. canalele de distribuţie cunosc o mare varietate de tipuri şi forme. Diversitatea unor asemenea canale derivă din faptul că producătorul este situat într-o altă ţară decât consumatorul (utilizatorul). generează cumpărături frecvente. în primul rând. acest lucru reclamând canale de distribuţie care trebuie să asigure cumpărătorilor proximitate. care se aprovizionează direct de la furnizorul din străinătate. din combinarea verigilor care pot interveni succesiv în mişcarea mărfurilor (exportator. sau chiar în ambele. fie una de comerţ interior. fie în cea a importatorului. precum şi o filieră mai greoaie de transmitere a produselor către consumatori. Toate aceste aspecte vor avea consecinţe directe asupra competitivităţii mărfurilor oferite la vânzare. facilitate. utilaje. cât şi destinaţia in consum. În acest caz. particularităţile care privesc structurile şi modul de funcţionare a comerţului din diferitele ţări. Intermediarul poate fi un exportator sau un importator. particularităţile tranzacţiilor.1. Şi în acest caz. operaţiunile în cadrul acestor canale fiind operaţiuni de export (import) direct. articole de mercerie-pasmanterie. Avem în vedere aici produsele alimentare curente. 2. 34 Universitatea SPIRU HARET . situate fie în ţara exportatorului. importator.organizarea şi derularea distribuţiei. detailist) poate rezulta o gamă complexă şi diversă de canale de distribuţie. în principal. aşa cum am menţionat. În contextul celor prezentate. agregate etc. pe de o parte. de natura produselor ce fac obiectul distribuţiei şi. mai ales.3. rapiditate. specifice unor anumite materii prime. ele nu sunt totuşi total diferite de cele ce asigură circulaţia mărfurilor pe pieţele interne. Particularităţile distribuţiei bunurilor de consum Dată fiind natura complexă şi. a intermediarilor şi a formelor de comercializare. cu ridicata sau cu amănuntul. neîndoielnic. printr-o selecţie atentă a circuitelor. pe de altă parte. În acelaşi timp. caracterizate printr-un singur intermediar între producător şi consumator. principalele tipuri de canale de distribuţie în cazul mărfurilor care fac obiectul operaţiunilor de comerţ exterior sunt următoarele: • canale directe. prin intermediul centrelor de cumpărare. marea lor diversitate. circuitele de distribuţie sunt diferite în funcţie de caracteristicile fiecărei grupe de produse. fără intermediari. sau chiar eliminate.

independenţi. în cadrul cărora producătorul negociază şi livrează direct produsul său către utilizator. produsele agricole se comercializează mult mai greu. Produsele sunt. sprijinite de magazine în care au loc demonstraţii practice şi expoziţii. în acest caz folosindu-se ca intermediari aşa-zişii „agenţi de fabrică”. remuneraţi prin metoda comisionului. Particularităţile distribuţiei bunurilor de utilizare productivă Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură diferită. trebuind să răspundă unor anumite norme prescrise şi standardizate. b) canale scurte. 2. proporţional cu cifra de afaceri.2. medii şi lungi –. în cele mai multe cazuri. în timp ce cererea de consum individuală este inelastică. se poate apela la angrosiştii industriali. 2. folosind în acest scop reprezentanţii sau inginerii tehnico-comerciali.3. atunci când este vorba de distribuţia unor articole a căror cerere este „atomizată”. De asemenea. perisabile şi cele mai multe apar pe piaţă în acelaşi timp. bunuri de echipament principal şi secundar. • Bunurile de folosinţă îndelungată. care să poată acorda asistenţa de specialitate necesară. micilor utilaje etc. Particularităţile distribuţiei produselor agricole Datorită specificului procesului de fabricaţie caracteristic evoluţiei cererii şi modului de organizare a mediului rural. dar şi de o puternică reţea de service. Mai mult. în majoritatea cazurilor. prin magazine de tip „boutique” sau gen „mari suprafeţe comerciale”. cât şi meşteşugarilor sau unor ateliere de reparaţii. Universitatea SPIRU HARET 35 . acest lucru punându-şi amprenta asupra structurii canalelor de distribuţie. Dificultăţile comercializării produselor agricole se referă în principal la: • producţia agricolă este localizată cu totul neregulat şi dispersat. Astfel. atât în perioadele de garanţie. solicită o distribuţie specifică.• Bunurile cu caracter de noutate. pot fi folosiţi ca intermediari „comisionarii de furnituri industriali”.3. de preferinţă tehnic. urmând a livra produsele pe baza unor comenzi individuale. reclamând. piaţa acestora este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse componente. în general. de genul pieselor de schimb. acestea cuprinzând materii prime şi combustibili. se distribuie. în asemenea cazuri.3. în funcţie de calitatea sau de specificul fiecărui produs în parte. fiind astfel necesare circuite (canale) de distribuţie specifice: a) canale directe. Asemenea bunuri se comercializează prin intermediul tuturor categoriilor de canale – scurte. respectiv comercianţi independenţi. c) canale lungi. piese de schimb şi diverse furnituri. vânzători calificaţi. cât şi faţă de utilizatori. În condiţiile în care produsele respective se caracterizează printr-o oarecare tehnicitate. ca şi bunurile de necesitate medie. care. Asemenea produse se vând prin magazine specializate. în spaţiu şi timp. Din această cauză. cât şi în cele de post garanţie. ce furnizează asemenea produse atât marilor utilizatori industriali. Acest lucru presupune ca producătorul să-şi organizeze vânzările şi stocajul întregii producţii. mulţi producători îşi distribuie produsele din această categorie direct prin intermediul unei reţele de reprezentanţe. aproape în totalitate. au un preţ mult mai ridicat în raport cu valoarea lor reală. datorită specificului în ceea ce priveşte durata lor de viaţă şi preţului relativ ridicat. satisfăcând nevoi de ordin psihologic sau de un anumit moment. atât faţă de producători. dar în urma selectării detailiştilor şi al determinării acestora prin mijloace specifice. care pot îmbrăca diferite forme.

Un exemplu concludent în acest sens îl constituie în ţara noastră pieţele de gros pentru produsele horticole şi alte produse agricole. statul poate interveni pe mai multe planuri: fixarea unui „preţ plafon” şi a unui „preţ maxim”. le stochează şi apoi le vând. Conservarea produselor agricole de natură perisabilă necesită investiţii mari.4. prin perfecţionarea procesului de comercializare. pentru simplificarea funcţiei de gros şi a aprovizionării comercianţilor cu amănuntul. fie. 2. pentru a obţine o scădere a preţului. • procesul de achiziţionare a produselor este lung şi mai ales costisitor. deoarece majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele lor în mod direct consumatorului final. fie comercianţilor cu amănuntul. mai ales pe pieţele internaţionale. în distribuţia produselor agricole trebuie să fie folosite toate tipurile de circuite. uneori chiar al cumpărătorului. care să permită o aprovizionare profitabilă. crearea pieţelor de interes naţional pentru a raţionaliza distribuţia. d) canalele lungi sunt utilizate în condiţiile în care o serie de agenţi economici. unde se foloseşte doar munca fizică sau intelectuală a celui care le furnizează. ca urmare a dispersării şi divizării exploataţiilor agricole. atât în ceea ce priveşte stocajul şi transportul. reducând cheltuielile de comercializare. care. cât şi dotările tehnice. specializaţi în însilozarea şi condiţionarea produselor agricole pe perioade mai lungi de timp. fie către diverşi angrosişti. c) canalele de distribuţie de lungime medie sunt folosite atunci când o centrală de cumpărare are posibilitatea achiziţionării unor produse de la exploatările agricole. b) canalele scurte sunt destul de des utilizate. Serviciile care reprezintă prestaţii nemateriale se pot structura în două categorii: • servicii pure. Particularităţile distribuţiei serviciilor Sub aspectul modului în care are loc distribuţia. în pieţele agricole. le pun la dispoziţia consumatorilor. fie la domiciliul producătorului. serviciile prezintă o serie de particularităţi importante. Pe de altă parte. circuitele lungi apar şi în situaţiile în care produsele agricole circulă prin intermediul agenţilor economici cu caracter mixt. în cele mai multe cazuri. prelucrarea şi comercializarea produselor agricole. pe care apoi le oferă consumatorilor prin intermediul diferitelor forme de vânzare. Având ca obiect de activitate preluarea. Distribuţia produselor agricole poate fi îmbunătăţită prin introducerea unor noi metode de vânzare. pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele de vânzare cu amănuntul. 36 Universitatea SPIRU HARET . preiau produsele respective de la producători. Astfel: a) canalele directe şi cele foarte scurte apar în mod frecvent în comercializarea produselor agricole. În condiţiile celor prezentate. asemenea agenţi economici îşi pot asuma responsabilitatea însilozării şi a vânzărilor eşalonate către angrosişti sau comercianţii cu amănuntul existenţi pe pieţele interne sau chiar externe. asumându-şi responsabilitatea depozitării şi condiţionării în perioadele stocajului.cererea industrială este speculativă. aşteptând supraproducţia. De asemenea. urmărindu-se astfel protecţia consumatorilor. regularizarea pieţei prin intermediul unor organisme de intervenţie. deoarece o parte din comercianţii cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse. la rândul lor.3.

care se referă. În acest caz este vorba despre: • serviciile similare cu cele oferite populaţiei: consultanţă juridică. • creşterea puterii de cumpărare a populaţiei. respectiv în magazine. Fiind imateriale. În condiţiile complexităţii acestor categorii de servicii şi ţinând seama de natura utilităţilor oferite. furnizarea de energie electrică sau termică etc. distribuţia a devenit un sector economic deosebit de dinamic. asemenea mutaţii urmează a se produce pe fondul modificărilor continue în cadrul diferitelor categorii de produse şi de servicii care formează obiectul distribuţiei. Desigur. birouri de plasare temporară a forţei de muncă etc. în special modernizarea lui. formele şi localizarea activităţii. acest lucru conducând la sporirea şi diversificarea nevoilor şi multiplicarea căilor şi formelor de satisfacere a nevoilor respective. la domiciliu. la transformările tehnologice intervenite în procesul distribuţiei.• servicii mixte. Pornind de la natura serviciilor – pure sau mixte –. în toată lumea. Distribuţia serviciilor către persoane juridice – şi avem aici în vedere în principal întreprinderile şi instituţiile – se referă îndeosebi la serviciile de producţie. trebuie avute în vedere. la mutaţiile ce au avut loc în viaţa societăţii. în două direcţii: distribuţia serviciilor către populaţie şi distribuţia acestora către persoane juridice. modificarea continuă a structurii populaţiei pe vârste şi profesii – şi-au pus amprenta pe evoluţia gusturilor. cel puţin. prin telefon etc. în primul rând. formele de distribuţie. structurile organizatorice etc. distribuţia acestora purtând amprenta naturii şi categoriei din care fac parte. prin corespondenţă. în distribuţia lor se poate opera o anumită delimitare. • servicii de consultanţă în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor privind organizarea activităţii. fiind de aşteptat în viitorul nu foarte îndepărtat schimbări în ceea ce priveşte conţinutul. de la natura beneficiarilor acestora. prelucrarea informaţiilor pe calculator. pentru distribuirea lor este nevoie de o reţea foarte întinsă. Astfel. mai întâi. următoarele trei aspecte: • fenomenele demografice – şi avem aici în vedere. de altfel. s-au perfecţionat metodele de vânzare. Distribuţia serviciilor către populaţie are în vedere. toate serviciile) şi. iar apoi. direct sau semidirect. motivaţiilor şi exigenţelor cu privire la modul în care se realizează distribuţia mărfurilor. pentru distribuţia lor se foloseşte un canal de distribuţie scurt. managementul acesteia etc. 2. distribuţie ce se realizează în forme variate. serviciile de consum. companiile de asigurări au în general o reţea de distribuţie întinsă pe întreg teritoriul deservit. favorizând o evoluţie calitativă a procesului de distribuţie. care necesită şi utilizarea unui bun material. Universitatea SPIRU HARET 37 . în aceste condiţii. spălătorii şi curăţătorii. prin distribuitor automat.4. de regulă. operaţiuni de leasing şi enginering. Ambele categorii de servicii sunt extrem de variate. Tendinţe în evoluţia distribuţiei Amplificarea volumului activităţii de distribuţie antrenează mutaţii spectaculoase în structurile sale interne. în toată ţara. ele nu pot fi stocate (ca. a) În ceea ce priveşte mutaţiile intervenite în viaţa societăţii. băncile. de fapt. La acest aspect trebuie adăugat faptul că. O asemenea evoluţie este rezultatul unor fenomene complexe.

Patriche (coordonator). 26. mai penetrant. la nivelul unităţilor sale operative fenomenul concentrării este mult mai scăzut. de fapt un caz particular al concentrării activităţii economice. numărul unităţilor foarte mari fiind încă relativ redus şi cu posibilităţi de creştere limitate. cu influenţe multiple asupra evoluţiei distribuţiei mărfurilor. a celor materiale. particulare. noile metode de gestiune modernă a stocurilor. pag. putându-se astfel apropia tot mai mult de consumatori. utilizarea unui design şi a unui merchandising atrăgător. care tind să se integreze în însuşi procesul sau modelul de consum”8. perfecţionarea metodelor de ambalare şi de prezentare a mărfurilor. uneori chiar automatizarea acestora. fenomen complex.. cu un grad de concentrare tot mai ridicat. Astfel. acesta devenind independent. corelarea acţiunilor întreprinderilor asociate. ce constă în asocierea unor participanţi de-a lungul canalului de distribuţie. b) Integrarea se manifestă tot pe fondul general al concentrării distribuţiei. Pornind de la fenomenele prezentate. respectiv cele referitoare la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi. toate acestea favorizând extinderea circuitelor scurte şi chiar a celor directe în ansamblul procesului de distribuţie. cele mai importante referindu-se la: a) Concentrarea distribuţiei. dar şi de combinare a respectivelor circuite în funcţie de segmentele de populaţie deservite. toate acestea favorizând şi determinând în continuare „noi forme şi metode de distribuţie. • pe plan comercial. precum şi modernizarea unor forme de materializare a acestor circuite. Trebuie pornit de la ideea că gradul de concentrare în sectorul distribuţiei este mult mai redus decât în sfera producţiei. precum şi apariţia de noi materiale şi tipuri de recondiţionare a produselor. al logisticii distribuţiei. având ca scop fluidizarea mişcării produsului spre cumpărător.cit. de aprovizionare. reducerea costurilor distribuţiei fizice şi. 38 Universitatea SPIRU HARET . creşterea posibilităţilor de modificare flexibilă a acestora în funcţie de zona geografică.• transformarea continuă a modului de viaţă. şi un consum de regulă fărâmiţat şi cu o mare împrăştiere în spaţiu. Acest decalaj exprimă de fapt poziţia de intermediar a distribuţiei. la consecinţele asupra evoluţiei şi structurii procesului distribuţiei. de împrospătare a acestora au generat nevoia continuă de optimizare a circuitelor de distribuţie. rolul acesteia de instrument de legătură între producţie. modernizarea operaţiunilor de manipulare a mărfurilor. raţionalizarea procesului de utilizare a resurselor umane. perfecţionarea mijloacelor de transport. în evoluţia viitoare a distribuţiei se conturează o serie de tendinţe. Integrarea verticală ______________ 8 D. Una din formele particulare a acestui fenomen o reprezintă integrarea verticală. de sezoane şi produse. s-au impus noi viziuni precum: aplicarea spiritului şi a tehnicilor de marketing. de modificare permanentă a stocurilor de mărfuri. are în vedere următoarele planuri: • pe plan gestionar. • pe planul mişcării mărfurilor. dacă la nivelul întreprinderii se pot atinge cote de concentrare foarte ridicate. mai ales. motorizarea crescândă şi evoluţia în general a modului de viaţă. op. se va manifesta în condiţii specifice. Avem în vedere aspecte precum: urbanizarea mediilor rurale. b) Cea de-a doua grupă de fenomene. nu în ultimul rând. au condus la un nou conţinut al procesului de distribuţie. implantarea unor cartiere anexe la periferia marilor oraşe sau chiar implantarea unor orăşele. Concentrarea distribuţiei se va realiza diferit la nivelul structurilor organizatorice şi al activităţilor practice propriu-zise.

este vorba de criteriile specializării. Pe de altă parte. Alteori însă. dacă o asemenea formulă organizatorică răspunde mai bine criteriilor eficienţei. Cea de-a doua formă a integrării. fie în „colaborare” cu întreprinderi comerciale. atât ca destinaţie. pag. ci doar lărgeşte scara şi deci eficienţa exercitării lor”9. Marketing. implicit. criteriul de diferenţiere fiind în acest caz profunzimea până la care se operează (întregul canal de distribuţie sau numai o parte din acesta). trei tendinţe de bază. cu exigenţele lor tot mai mari. În ceea ce priveşte gruparea mărfurilor în profilul unităţilor de desfacere. În esenţă. Editura Independenţa Economică. precum şi adâncirea diviziunii muncii în producţie favorizează specializarea în domeniul distribuţiei. creşterea desfacerilor. pot proveni nu numai din sectoare vecine. În această privinţă. În primul rând. 260. De asemenea. fie prin unităţi proprii. putându-se astfel vorbi despre integrarea totală sau despre cea parţială. caracterizată însă de o serie de elemente definitorii. şi acest lucru presupunând un înalt grad de specializare. consumatorii. În aceste condiţii. profilul de bază al unităţilor va fi completat în vederea atenuării variaţiilor sezoniere sau doar pentru atragerea unei cereri întâmplătoare şi.cunoaşte forme particulare de realizare concretă. Pe de altă parte însă. funcţiile de gros sunt clar delimitate de cele cu amănuntul – acţionând astfel specializarea –. destinaţia lor comună. Acest tip de integrare „nu produce mutaţii mari. înrudirea în consum. Universitatea SPIRU HARET 39 . cu un profil larg. în forme diverse. mărfurile complementare. Florescu. ies în evidenţă. concentrarea şi integrarea. • contopirea funcţiilor de gros cu cele de detail în activitatea unei firme unice. constă în asocierea unor intermediari din cadrul aceleiaşi verigi a canalului de distribuţie. lărgirea gamei sortimentale. ce poate fi privit drept o „deviere” de la profilul normal al unităţii de ______________ 9 C. frecvenţa cererii. lanţurile voluntare. Integrarea poate avea ca organizator orice participant care formează canalul de distribuţie (producător. adăugate celor ce dau profilul de bază al unităţilor. natura mărfurilor – cedează locul altora. în cele mai multe cazuri. Cu toate aceste elemente contradictorii. c) Specializarea în procesul distribuţiei cunoaşte o evoluţie cu totul contradictorie. Astfel. precum grupurile de aprovizionare ale detailiştilor sau angrosiştilor. 1997. magazinele colective independente. în diferite forme. cât şi din punct de vedere merceologic. cea orizontală. ele putând însă să fie realizate în interiorul aceleiaşi structuri. Un asemenea fenomen. criteriile tradiţionale – funcţiile distribuţiei. Astfel. care să le asigure „ totul sub acelaşi acoperiş”. semnificative în modul de repartizare şi exercitare a funcţiilor distribuţiei. prezentate mai înainte. • restrângerea rolului agenţilor intermediari. dar pot fi chiar cu totul străine. prin preluarea funcţiilor acestora de către ceilalţi membri ai canalelor de distribuţie. preferând în acest scop marile suprafeţe comerciale. aceiaşi consumatori urmăresc ca timpul cheltuit pentru procurarea mărfurilor să fie cât mai scurt. pretind tot mai multe posibilităţi de alegere. aceasta are drept criteriu. respectiv: • o participare crescândă a producătorilor la procesul de distribuţie a mărfurilor. specializarea în domeniul distribuţiei cunoaşte o anumită creştere. angrosist sau detailist). presupunând grade diferite de coeziune şi autonomie a componentelor structurilor „integrate”. ar putea acţiona în sensul restrângerii specializării.

în favoarea fie a circuitelor directe.. pag. dar uneori chiar poate depăşi în profunzime pe cea specifică micilor unităţi specializate. d) Scumpirea distribuţiei reprezintă o tendinţă evidentă în perioadele viitoare. 27-29. într-o formulă nouă. fenomen cunoscut sub denumirea de scrambled merchandising. op. este de fapt evoluţia „serviciilor” pe care intermediarii le aduc societăţii. în acelaşi timp. Iar în condiţiile în care creşterea nivelului deservirii a devenit o condiţie obligatorie pentru consumatorul începutului de mileniu. Florescu. termenul de multispecializare”10. Privind lucrurile din acest unghi de vedere. tendinţa de a devansa creşterea masei fizice a mărfurilor în circulaţie. cumpărătorul va realiza economii de timp substanţiale.cit. creşterea costurilor distribuţiei poate fi pusă pe seama creşterii „producţiei” distribuţiei. specializarea nu numai că ajunge. căreia i-ar corespunde. şi o serie de alte tendinţe. respectiv: a) Diminuarea circuitelor scurte. Chiar şi în asemenea situaţii. D. satisfăcându-şi. În acelaşi timp. fenomen ce conduce la prezenţa diferiţilor tipuri de intermediari. practicându-se în acest scop forme de desfacere directă a propriilor produse. Cauza principală a scumpirii distribuţiei.cit. cât şi aria lor geografică. Este tocmai fenomenul menţionat mai înainte. La un asemenea nivel. la nivelul gestiunilor de mărfuri. Avem în vedere. iar pe de altă parte.desfacere. tendinţa de apropiere a producătorilor de consumatori. În aceste condiţii. Patriche (coordonator). 261. ceea ce conduce la eliminarea intermediarilor. care evidenţiază tendinţele distribuţiei în general. ne aflăm în faţa unei „adânciri a specializării. literatura de specialitate avansează cifra de 200-300 mii de poziţii sortimentale ce compun nomenclatorul produselor vândute prin unităţile comerciale de suprafeţe mari. activitatea desfăşurată în acest domeniu având. numai că aceasta trebuie căutată în interiorul unităţilor. caracter productiv. pag. atât în ceea ce priveşte volumul acestora. De fapt. b) Modificarea amplorii şi a gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum. acest număr acoperind cvasitotalitatea grupelor de mărfuri. Astfel. Costul unor asemenea „avantaje” trebuie să se regăsească însă în marja de profit a distribuitorului.. realizarea unor tranzacţii comerciale de mare anvergură. de o largă varietate sortimentală. şi consumatorilor. de servicii postvânzare etc. „producţia” distribuţiei va avea.. Aceleaşi fenomene care acţionează asupra lungimii canalelor de distribuţie îşi pun amprenta şi pe celelalte două ______________ 10 11 C. în general. au loc schimbări în chiar modul de realizare practică a specializării. 40 Universitatea SPIRU HARET . fie şi în mod succint. În acest domeniu. De fapt. la rândul ei. specializarea este prezentă. mai degrabă. literatura de specialitate11 aminteşte cinci asemenea tendinţe. în condiţiile extinderii reţelei de mari unităţi. În asemenea condiţii. Alături de cele patru tendinţe prezentate mai înainte. cerinţele. fie a circuitelor lungi. dar nu singura. se poate spune că distribuţia este o sferă producătoare de servicii de un anumit gen. trebuie să amintim. Astfel. de altfel. se poate chiar spune că orientarea distribuţiei spre unităţi din ce în ce mai mari ar alimenta tendinţa de specializare. op. beneficiind de condiţii de proximitate şi promptitudine în aprovizionare. de data aceasta referitoare la canalele de distribuţie. în particular. pe de o parte. reprezintă o pronunţată tendinţă în comerţul american. se poate aprecia că distribuţia poate fi făcută răspunzătoare pentru o mare parte din preţul final al produsului plătit de consumator. aceasta reprezentând în economiile dezvoltate circa jumătate din preţul mărfurilor.

ca parte integrantă a comerţului european. În contextul în care România va fi probabil primită în viitorul apropiat în structurile economice europene. acordată de către o întreprindere alteia. O preocupare de primă importanţă în acest sens rămâne asigurarea unei concurenţe corespunzătoare. întreaga problematică privind distribuţia trebuie analizată şi prezentată prin prisma obligaţiilor ce vor reveni comerţului românesc. axându-se pe crearea unor magazine moderne. orizontale şi cu mai multe canale. care să contribuie la dezvoltarea globală a comerţului în cadrul pieţei unice europene. Este vorba de un circuit comercial realizat pe baza unei licenţe de ordin comercial.dimensiuni – lăţimea şi adâncimea acestora. progresul cel mai spectaculos l-au înregistrat întreprinderile nou create. în principal. cu mari suprafeţe şi bine utilate din punct de vedere tehnologic. iar în cadrul comerţului cu amănuntul. putându-şi asuma responsabilitatea transmiterii mărfurilor către punctele de consum. e) Creşterea amplorii distribuţiei verticale. d) Extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate. tinzând să cuprindă majoritatea întreprinderilor comerciale. c) Dezvoltarea puternică a comerţului prin franchiză. oferind concomitent asistenţa tehnică şi de gestiune necesară. numărul de unităţi prin care se realizează circuitele respective şi mărimea acestor unităţi. Avem în vedere. pentru a exploata o marcă originală. capabile să desfăşoare activităţi specifice tuturor stadiilor de circulaţie a mărfurilor. Un asemenea gen de comerţ acoperă toate domeniile sau ramurile comerciale. Universitatea SPIRU HARET 41 . care şi-au stabilit încă de la început un asemenea obiectiv. metode sau tehnici comerciale deosebite. În acest domeniu. aşa-zisul fenomen de franchising.

a ordinii de drept. specializarea. Astfel. Deci. care conţine prevederi exprese privind mecanismul economico-financiar. 3. instituţiile.1. tente specifice.1. antrenând în relaţiile de piaţă o multitudine de agenţi economici şi parteneri de afaceri. drepturile cetăţenilor. profilul. În comerţ. precizând faptul că „economia României este o economie de piaţă”. inclusiv a celor care privesc organizarea activităţii comerciale. vizavi de calitatea lor de consumatori. în ultima perioadă de timp s-au făcut paşi vizibili în armonizarea acestora. nu în ultimul rând. începând cu Constituţia.Capitolul 3 ORGANIZAREA COMERŢULUI ŞI A APARATULUI COMERCIAL În condiţiile în care actele de schimb generează aspecte complexe şi multiple. care şi-a manifestat deschis dorinţa de a deveni membru al Uniunii Europene. cu hotărârile guvernului. în mod succint. are la bază întreaga gamă a actelor normative. Constituţia României menţionează 42 Universitatea SPIRU HARET . un prim izvor de drept îl reprezintă Constituţia României. continuând cu legile adoptate de Parlament. Principiile organizării activităţii comerciale Ca şi în alte domenii. dar nu numai. în comerţ există o serie de principii care reglementează organizarea activităţii desfăşurate. este necesară crearea unor structuri organizaţionale adecvate. ca. pluralismul formelor de proprietate. fie în mod direct. pluralismul organizatoric. Aria legalităţii privind activitatea desfăşurată în comerţ. înscriindu-se în aşa-zisul „ansamblu comercial”. Legalitatea Constituirea oricărei structuri organizatorice în comerţ. concurenţa. prin acceptarea priorităţii reglementărilor internaţionale în raport cu cele interne. pătrunderea comerţului românesc pe piaţa unică europeană însemnând şi acceptarea regulilor acesteia. organismele şi structurile organizaţionale angrenate în relaţiile de schimb formează aparatul comercial. hotărârile organelor locale ale administraţiei. vom analiza în cele ce urmează. Dintre principiile de organizare a activităţii comerciale regăsite în majoritatea ţărilor europene. aria de activitate. atât la nivel macroeconomic. care să asigure un cadru propice iniţierii şi desfăşurării activităţii comerciale. ca lege fundamentală într-un stat de drept. cât şi la nivelul fiecărui agent economic în parte. 3. legalitatea. Deşi diferă de la un stat la altul. protecţia consumatorilor. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru România. de altfel. desfăşurarea ca atare a activităţii comerciale. se realizează numai cu respectarea legii. protejarea mediului şi menţinerea echilibrului ecologic. fie indirect.1. libertatea comerţului. libera iniţiativă. asocierea şi combinarea. cu ordinele unor ministere sau altor organe centrale şi. căpătând anumite nuanţe.

există posibilitatea unor forme de proprietate mixtă. În acest caz. referitoare. existenţa mai multor forme de proprietate reprezintă însăşi condiţia de bază a funcţionării mecanismului economic specific. fie de către societăţi comerciale private. fapte şi acte de comerţ care nu se regăsesc în conţinutul acestui Cod comercial.faptul că statul trebuie să asigure „libertatea comerţului. publicitatea. în prezent fiind în vigoare cel adoptat în anul 1878. atât în economia şi societatea românească. b) Proprietatea privată se particularizează prin faptul că dreptul de posesie. iar în anul 1938 chiar s-a promulgat „noul cod comercial”. protecţia concurenţei loiale. acesta a fost amânat fără termen şi. potrivit legii fundamentale a ţării. care să fie în concordanţă cu realităţile economice şi sociale româneşti. în timp. tehnice şi tehnologice. Alături de Codul comercial. protecţia consumatorilor etc. Într-o economie de piaţă. cu modificările şi completările aduse acestuia în timp. la activitatea agenţilor economici.1. Deşi în anul 1936 se elaborase. pentru asigurarea unui nivel de trai decent. este absolut necesară adoptarea unui nou Cod comercial. existând însă posibilitatea combinării acestora în diferite variante. 135 (2). alta decât statul. sub una dintre următoarele variante: • combinarea dintre capitalul public intern şi cel privat intern. formele de proprietate cunoscute sunt proprietatea publică şi proprietatea privată. În acelaşi timp. cât şi pe plan extern. la concurenţa din economie. cu necesităţile prezente şi viitoare. şi în comerţ. în prezent. În aceste condiţii. specifice începutului de mileniu. marea majoritate a acestora fiind deja privatizate. utilizare şi uzufruct revine unei persoane fizice sau juridice. decizie şi uzufruct.2. dreptul de proprietate fiind garantat. principalele reguli de drept comercial sunt cuprinse în Codul comercial român. în particular. Pluralismul formelor de proprietate este consfinţit de către Constituţia României. crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie” (Titlul IV. unor noţiuni. prevederile sale nu au fost niciodată aplicate. sociale. fie modificarea sau adăugarea altora. au fost necesare fie abrogarea unui număr relativ mare de articole. practic. există totuşi câteva aflate în administrarea unor persoane fizice şi juridice. au condus la apariţia unor fenomene. În comerţ sunt tot mai puţine unităţi al căror proprietar să mai fie statul. sub forma închirierii. 3. statul are obligaţia de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii. există un ansamblu de legi sau acte normative care reglementează diferite sectoare sau domenii ale activităţii comerciale. Pluralismul formelor de proprietate Într-o economie concurenţială. proprietatea privată fiind garantată şi ocrotită în mod egal de lege. Desigur. deci o combinare a resurselor interne. locaţiei de gestiune. indiferent de titularul acesteia. cu respectarea legislaţiei în domeniu. a) Proprietatea publică atestă faptul că statul şi unităţile sale administrativteritoriale sunt subiecţi legal beneficiari ai dreptului de posesie. art. patrimoniul unei firme comerciale este administrat fie direct de către proprietar. c) Prin asocierea celor două forme de proprietate. Transformările economice. concesionării. Universitatea SPIRU HARET 43 . aceste persoane devenind beneficiare ale drepturilor menţionate mai înainte. la condiţiile desfăşurării acestei activităţi formează conţinutul dreptului comercial. în general. promovarea vânzărilor. Iată de ce. Ansamblul regulilor de drept privitor la actele şi faptele de comerţ.

iar posesia. 2001. Concurenţa reprezintă una din trăsăturile esenţiale ale economiei de piaţă. individul.1. acestea din urmă referindu-se cu precădere la domeniul drepturilor de posesiune. Bucureşti. cât şi unele particularităţi izvorâte din prevederile contractului de asociere. concurenţa reprezentând. internaţionale sau multinaţionale). delimitarea formelor de manifestare a ______________ 1 Luminiţa Pistol. Concepte. Formele concrete sub care se plasează confruntarea dintre competitori sunt extrem de variate. aceloraşi nevoi sau unor nevoi diferite. d) Proprietatea cooperatistă îmbină elemente ale proprietăţii private (constituirea unor structuri pe bază cooperatiste se face prin aportul membrilor cooperatori sub forma cotelor-părţi sociale) cu elemente de întrajutorare. grupul social. Libera iniţiativă şi concurenţa Libera iniţiativă este o consecinţă firească a existenţei. ea „exprimând comportamentul specific al agentului economic în condiţiile liberei iniţiative. ne aflăm în faţa unei concurenţe directe. Editura Fundaţiei România de Mâine. • combinarea dintre capitalul privat intern şi cel public extern. 3. fiecare contând cu un singur vot în ansamblul general. a adaptării la schimbările mediului extern. Economia de piaţă presupune echilibrarea ofertei cu cererea. de fapt. în special. iar cunoaşterea acesteia. care presupune că agenţii economici se adresează. În ultimă instanţă. de interes comun.3. constituirea de structuri comerciale. decizie şi uzufruct. spre deosebire de cea indirectă. Structurile comerciale astfel constituite vor prezenta atât o serie de trăsături comune. În condiţiile extinderii şi diversificării continue a procesului afacerilor. implicit. cu produse similare sau chiar identice. În cazul proprietăţii cooperatiste. Potrivit unui asemenea principiu. Tipologia concurenţei este complexă. atunci când agenţii economici aflaţi în competiţie se adresează aceloraşi nevoi. 58. elementul vital pentru realizarea unui asemenea deziderat. mecanisme şi politici. acţiunii şi garantării proprietăţii private. utilizarea patrimoniului şi a profitului în contextul liberei iniţiative. Universitatea SPIRU HARET 44 . profitul rezultat putând fi utilizat potrivit prevederilor statutului de funcţionare a fiecărui tip de societate cooperatistă. o dimensiune globală. familia. Indiferent de semnificaţia dată conceptului de concurenţă – economică sau juridică –. concurenţa în economie capătă. de orice fel ar fi acestea (naţionale. apare drept caracteristică de bază faptul că membrii cooperatori dispun de puteri egale. pag. îşi valorifică autonomia de care dispun prin angajarea directă în afaceri. utilizare. utilizarea şi decizia se realizează în comun. de diversificate. din ce în ce mai mult. a concurentului este o condiţie esenţială a menţinerii pe piaţă. Astfel. Aceasta şi datorită circulaţiei rapide a informaţiei în general. atestând raportul dinamic dintre participanţii la actele de vânzare-cumpărare”1. prin oferirea unor produse diferenţiate.• combinarea dintre capitalul public intern şi cel public extern. organizaţiile. a bunăstării populaţiei. a celei economico-financiare. promovarea concurenţei are ca obiect creşterea eficienţei economice şi sociale şi. de apărare şi existenţă colectivă în diferite domenii ale activităţii economico-sociale. Comerţ.

concurenţa neloială este ilustrată prin acele acte sau fapte contrare uzanţelor cinstite în activitatea desfăşurată. a fi eficientă. de altfel. care exprimă relaţiile dintre agenţii economici desfăşurate în spiritul legii.1. forma. O asemenea asociere permite partenerilor . prin acţiuni care urmăresc discreditarea partenerilor. capacitatea de asociere şi combinare se concretizează în apariţia unor noi structuri. angajarea firmei de către fiecare asociat etc. cu scopul realizării profitabile a bunurilor economice şi a serviciilor ce formează obiectul activităţii comerciale. aceasta presupunând că un comerciant (sau o societate comercială) acordă uneia sau mai multor persoane sau societăţi o anumită participaţie la beneficiile şi pierderile uneia sau mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregii afaceri. în condiţiile de participare sau neparticipare a partenerilor „limitaţi” la conducerea firmei. ei neavând. şi nu ca un scop în serie. în primul rând. c) În prezent capătă o tot mai mare importanţă şi se foloseşte ca atare asocierea în participaţiune. situată la antipod fată de formele imperfecte ale acesteia. Desigur. O asemenea formă de asociere se dovedeşte.. întinderea şi condiţiile asociaţiei fiind stabilite prin convenţia părţilor. Spre deosebire de prototipul abstract. b) Asocierea de tip limitat presupune ca doar unul din partenerii la asociere să aibă calitatea de asociat „general”. Universitatea SPIRU HARET 45 . Putem astfel vorbi despre concurenţa loială.generali” să obţină un capital suplimentar de la partenerii „limitaţi”. alături de existenţa şi funcţionarea persoanelor juridice asociate. asigură o mare flexibilitate în conducere. ceilalţi fiind parteneri „limitaţi”. fiind una din formele de asociere des uzitate. Este vorba de aşazisa concurenţă eficientă. De regulă. care consideră rivalitatea dintre agenţii economici ca un simplu mijloc. Dezavantajele asocierii de tip general se referă la controlul divizat. atunci se poate vorbi. Spre deosebire de aceasta. Asocierea şi combinarea Asocierea-combinarea presupune reunirea a două sau mai multor persoane (fizice sau/şi juridice) în vederea constituirii unei structuri comerciale.acesteia trebuie să aibă în vedere caracterul ei licit sau ilicit. viaţa economică practică presupune forme intermediare sau imperfecte ale competiţiei comerciale. Dacă se are în vedere teza care recunoaşte competiţiei valoarea de scop în sine. deciziile se pot lua prompt. cele mai întâlnite forme de manifestare a concurenţei imperfecte sunt situaţiile de monopol şi oligopol. Acest gen de concurenţă se manifestă prin folosirea unor mijloace contrare probităţii profesionale. prin liberul consimţământ al părţilor contractante. o anumită incertitudine asupra existenţei asocierii existând totuşi. ce pot avea sau au calitatea de comerciant. limitarea capacităţii economice de mărimea resurselor partenerilor. nici un fel de autoritate în conducerea efectivă a asocierii. în condiţiile economice actuale. Acest tip de asociere favorizează libera iniţiativă. a) Asocierea generală presupune asumarea în comun a responsabilităţilor depline pentru conducerea firmei ce a luat naştere prin asociere. responsabilitatea acestora din urmă nedepăşind ponderea investiţiilor lor în afacere. 3. dezorganizarea pieţei şi a concurenţilor. Noua structură nu va avea personalitate juridică. precum şi satisfacţii personale. de concurenţa pură şi perfectă. ideal şi rigid al concurenţei perfecte.4. fără a ceda controlul conducerii. Asocierea poate avea caracter general sau poate fi de tip limitat.

maşini. limitarea la un anumit domeniu. crescând. o structură îndeplinind simultan funcţiile comerţului cu ridicata şi pe cele ale comerţului cu amănuntul. pag. a) În funcţie de conţinutul actului de schimb. prin care se depăşesc dezavantajele combinărilor simple. la o marfă sau la un sector de mărfuri. chiar şi complexe”2. combustibili. utilaje. au apărut o serie de asociaţii de comerţ. în contextul unor combinări sau integrări verticale şi orizontale. • comerţul de mic-gros (demi-gros) specific aprovizionării firmelor mici şi foarte mici. prin combinarea sortimentului comercializat cu dimensiunea ______________ D. a distribuţiei. Trustul are o serie de obiective (stabilirea unei politici uniforme. Există însă şi posibilitatea unor combinări superioare. b) În funcţie de obiectul comercializat există mai multe posibilităţi de creare a structurilor comerciale. în funcţie de care se poate analiza şi structura specializarea în comerţ. energie şi. Editura Economică. dar cu menţinerea identităţii firmelor atrase. structuri destinate comerţului cu bunuri de consum. separat.În general. realizării de analize privind problemele pieţei. Specializarea comerţului Principiul specializării se regăseşte la baza fenomenului de diviziune a muncii. subgrupe. 3. În acest context. eliminarea concurenţei) care îl orientează spre tendinţe de monopol. grupe. Fuziunea presupune achiziţionarea de către o firmă a tuturor acţiunilor altei firme sau a mai multor asemenea firme. Holdingul reprezintă o combinare de proporţii foarte mari. Fiecare din aceste două segmente ale bunurilor economice se pot împărţi în sectoare. familii. materii prime. instalaţii. totodată. produse. În practică.5. la rândul lor acestea constituind. creşterea profiturilor. controlul preţurilor. În continuare. specializarea bunurilor de consum conduce la următoarele structuri comerciale: • comerţul cu ridicata (en-gros). formate de către agenţii economici care activează în aceeaşi ramură. care pot lua forma de trust. fuziune sau holding. dacă se doreşte. promovării publicităţii etc. Universitatea SPIRU HARET 46 2 . obţinută prin transferarea titlurilor de garanţie. Bazele comerţului. Patriche (coordonator). şansele de menţinere în condiţiile accentuării concurenţei. nivelul specializării structurii comerciale. fie că le plasează într-o structură dependentă. Astfel. se pot înfiinţa structuri specializate în comerţul cu echipamente. prin asociere se asigură o creştere a puterii economico-financiare a unei structuri. există o serie de criterii. premisele unei capacităţi superioare de răspuns şi de adaptare la cerinţele pieţei. cât şi cu amănuntul. 1999. Specializarea comerţului înseamnă de fapt consacrarea unui anumit gen de activitate. primare. pe care fie că le absoarbe în propriul sistem organizatoric. • comerţul cu amănuntul (en detail). de desfăşurare legală a unor acţiuni în comun. În baza acestui principiu (alături de altele) iau naştere structurile comerciale potrivit dorinţei fiecărui agent economic. • comerţul integrat (orizontal) – în cadrul aceleiaşi structuri organizatorice se desfăşoară operaţiuni atât cu ridicata. a activităţii întreprinzătorilor implicaţi în fapte şi acte de comerţ. Bucureşti. 205. de regulă industrială. Asemenea asociaţii de comerţ „sunt forme de cooperare. în vederea editării unor ziare de comerţ. chiar uriaşe.1. tehnologii.

operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale etc. boutique etc. cu segmentarea pieţei etc. impuse de normele juridice interne şi internaţionale. c) Profitul reprezintă scopul final al unei activităţi de comerţ. protecţia consumatorilor şi protejarea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic. faptele comerciale se pot referi la o serie de specializări şi subspecializări. în care o structură comercială îşi manifestă funcţiile. la nivelul unităţilor operative ale unei firme comerciale) în magazine pentru copii.).).). interni sau externi. competenţele şi îşi asumă răspunderile ce îi revin. din punct de vedere juridic. atingerea unui asemenea obiectiv presupunând realizarea unor venituri care să depăşească cheltuielile efectuate. întreprinderi de transport etc. 3. • operaţiuni caracteristice prin organizarea producţiei (întreprinderi producătoare de bunuri. magazin general. vânzări de produse. prin autoservire. vânzări şi închirieri de mărfuri în natură sau prelucrate. profitul. prin bursă sau licitaţie. a consumatorului final. vom putea vorbi de specializarea comerţului (de data aceasta. Importanţa ariei de activitate rezultă şi din faptul că înmatricularea în Registrul comerţului reprezintă un criteriu de bază pentru delimitarea atribuţiilor şi răspunderilor unor instituţii angrenate în problematica comerţului. aceasta precizând. Evoluţia ariei de activitate a unei structuri indică şi tipul de strategie preconizată şi transpusă în practică de către aceasta. inclusiv impozitele aferente. Universitatea SPIRU HARET 47 . precum şi a unor organisme create pentru protecţia consumatorilor. Un astfel de gen de specializare are conexiuni cu tehnicile de marketing. agenţii şi oficii de afaceri. • operaţiuni conexe a căror comercializare decurge din caracterul de interpunere sau din organizarea producţiei(mandatul comercial.). întreprinderi de prestări servicii. În ordonarea unui pluralism există o serie de restricţii. Un asemenea principiu evidenţiază imposibilitatea impunerii unei structuri unice pentru forma şi conţinutul unei afaceri comerciale. pentru adolescenţi. pentru bărbaţi. pluralismul formelor organizatorice. identificând zona teritorială în care comerciantul are dreptul legal să-şi desfăşoare activitatea. acţiuni promoţionale. prin sistemul televânzării.1. se ajunge la o multitudine de tipuri de specializări (magazin universal. a) Aria de activitate reprezintă expresia liberei iniţiative. b) Pluralismul formelor organizatorice este o consecinţă a aplicării principiilor analizate deja. pentru femei etc. de profitabilitate a capitalului în cadrul unei pieţe puternic concurenţiale conduc la transferul capitalului de la o activitate comercială la alta. Alte principii ale organizării activităţii comerciale Vom analiza în cele ce urmează celelalte cinci principii ale organizării activităţii comerciale: aria de activitate. de regulă. putem vorbi de firme pentru comerţul prin corespondenţă. supermagazin. prin expunere liberă etc. egale în cerinţe pentru toţi agenţii economici. de la o ramură a economiei naţionale la alta. operaţiuni de bancă şi schimb valutar etc.6. c) Dacă se are în vedere drept criteriu natura utilizatorului. precum: • operaţiuni de interpunere în schimb sau în circulaţie (cumpărarea produselor pentru revânzare. de orientări.suprafeţei unităţii operative şi cu diverse servicii. Oscilaţiile posibilităţilor de funcţionare. d) Din punct de vedere al formei de vânzare. e) În sfârşit.

apariţia şi existenţa unui agent economic ca structură viabilă în diverse accepţiuni organizaţionale. cu o alcătuire de sine stătătoare şi cu un patrimoniu propriu. Conceptul de firmă comercială Conceptul de „firmă” este de origine germană. de a aduce atingere drepturilor omului”3. de a ataca şi distruge starea de sănătate a populaţiei. pozitivă faţă de producători în ce priveşte ridicarea unor bariere ecologice în faţa tehnologiilor şi produselor neecologice. servicii şi tehnici de distribuţie capabile a aduce prejudicii cumpărătorului. Protecţia consumatorilor. Cel mai des. distribuţia şi comercializarea mai multor bunuri şi servicii.1. atât la nivel microeconomic. Situaţia la care s-a ajuns deja în ceea ce priveşte poluarea mediului. noţiunea ca atare semnifică forma de organizare a proprietăţii. pag. Locul şi importanţa firmei în organizarea comerţului 3. refacerea şi menţinerea echilibrului ecologic reprezintă un principiu de mare importanţă în organizarea activităţilor comerciale. Natura mediului. sănătăţii şi securităţii consumatorului.d) Protecţia consumatorilor are în vedere obligaţiile statului în următoarele direcţii: • protecţia vieţii. Într-un asemenea context. Pornind de la o asemenea constatare. esenţa şi conţinutul firmei constau în existenţa ca entitate fizică sau juridică. pentru a obţine bunuri şi servicii destinate pieţei. 3. relaţiile dintre membrii societăţii. inclusiv protecţia acestora împotriva practicilor abuzive de concurenţă. admis de lege. Gh. care serveşte îndeplinirii unui anumit scop. necesitatea luării în calcul. Bucureşti. a) În plan structural-existenţial. a pretins instituţionalizarea obligaţiilor agenţilor economici. se urmăreşte „asigurarea unui cadru favorabil prevenirii şi sancţionării introducerii pe piaţă a unor bunuri. coroborat cu o amplă acţiune de modernizare a tehnologiilor distribuţiei. Patriche. O firmă constituită legal şi înregistrată în Registrul comerţului înseamnă. de neangajare”4. precum şi a unor funcţii. „impun comerţului părăsirea atitudinii de expectativă. angajarea reprezintă o obligaţie de primă însemnătate a momentului. op. de fapt. considerat ca fiind „patrimoniu comun al umanităţii”. dar şi în protejarea acestuia. 4 D. în domeniul ocrotirii acestuia. Dacă implicarea comerţului înseamnă producerea. comerţul. angrenată în activităţi economico-financiare. există două posibilităţi. Universitatea SPIRU HARET 48 .2. 64. Patriche (coordonator). inclusiv ale celor ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ. Prin crearea cadrului legislativ şi instituţional necesar. două unghiuri de vedere prin care se poate defini firma. structurile acestuia sunt direct antrenate şi responsabile în poluarea mediului. de a leza bunele moravuri. ca latură de bază a eficienţei generale a activităţii comerciale. Ocrotirea mediului înconjurător. 1998. respectiv în plan structural – existenţial şi în planul identificării-personalizării. O asemenea ______________ 3 D. cât şi macroeconomic. Editura Monitorul Oficial. 211. Avem în vedere o angajare activă. Pistol (coordonatori). de piaţă. cit. care combină factorii de producţie. în general. a eficienţei ecologice. • informarea şi educarea consumatorilor. fiind preluat şi de alte limbi din Europa. pag. a tehnicilor şi tehnologiilor acesteia. • protecţia intereselor economice ale consumatorilor. de indiferenţă.2.

Structurarea firmelor în funcţie de forma de proprietate În funcţie de forma de proprietate. Cu alte cuvinte. modificată ulterior. dar şi un lanţ de magazine. Tipuri de firme comerciale În activitatea comercială îşi desfăşoară activitatea o multitudine de tipuri de firme comerciale. firma este responsabilă pentru actele şi faptele sale în raport cu terţii. din două structuri: cea tehnico-funcţională şi cea operativă. noţiunea de firmă este sinonimă cu cea de organizaţie. de întreprinzător. a oricăror agenţi economici sau din acelaşi gen de activitate. principiul specializării şi.1. şi reciproca este adevărată. criteriul merceologic şi al obiectului comercializat. societăţilor şi companiilor naţionale. Universitatea SPIRU HARET 49 . o serie de sucursale etc. de agent economic. Dimensiunile structurii tehnico-funcţionale (avem în vedere numărul de personal. Tipologia acestora poate fi structurată în funcţie de o serie de criterii şi unghiuri de abordare. grupuri industriale etc. se poate vorbi de următoarele trei categorii de firme: publică.2. deci echilibrul macroeconomic. de compartimente etc. ) depind.2. mai ales. Din punct de vedere juridic. înregistrată ca atare la instituţiile naţionale şi internaţionale cu atribuţiuni în acest sens. Ca parte componentă a unui sistem complex – avem în vedere comerţul ca atare –. forma juridică de constituire. în vederea facilitării adoptării şi transpunerii în practică a unor decizii economice şi politice ale statului. a) Firma publică este constituită pe baza capitalului public. a structurilor dintr-o anumită activitate. În acest sens vom folosi în lucrarea de faţă noţiunea de firmă. din punct de vedere organizatoric. o unitate de alimentaţie publică. b) Planul identificării şi personalizării are în vedere necesitatea asigurării percepţiei. un depozit. 3. în prezent în România regăsindu-se sub forma regiilor autonome. ajungându-se astfel la „marca comercială”. în sfârşit. iar apoi de strategia de piaţă stabilită de către cei în drept. cele mai uzitate asemenea criterii fiind forma de proprietate. firma trebuie să-şi desfăşoare activitatea într-un anumit echilibru. buna funcţionare a fiecărei firme în parte asigură premisele stabilităţii economice.2. ale Legii nr. în primul rând. Asemenea firme sunt necesare şi au importanţă în economie.). este evident faptul că orice firmă se compune.2. Personalizarea se va accentua prin adăugarea unor embleme sau a altor semne distinctive. deosebirii şi distingerii între ei a agenţilor comerciali. de întreprindere. În cele mai multe cazuri. în timp ce structura operativă poate avea în vedere un magazin. cu diferitele structuri micro sau macroeconomice. de amploarea afacerii. În contextul celor de mai sus. Din punctul de vedere al semnificaţiei într-o afacere.abordare are în vedere reglementările Codului comercial şi. de societate comercială. cel puţin din următoarele considerente: • reprezintă un mijloc de garantare a interesului general de exercitare a unui control direct al statului asupra activităţilor care interesează siguranţa naţională sau a unor sectoare considerate ca strategice (bănci. altfel disfuncţiunile sale afectând echilibrul sistemului. un hotel. privată şi mixtă. 3. respectiv marca distribuitorului. 31/1990 privind societăţile comerciale.

constituirea şi dezvoltarea patrimoniului cooperatist. de fapt. c) Firma mixtă presupune asocierea mai multor întreprinzători. conducerea aparţine acestuia. deci este o conducere autocrată. manifestându-se prin următoarele structuri: firme individuale. în scopul satisfacerii nevoilor şi a aspiraţiilor lor de natură economică. la sistemul firmelor de tip cooperatist. asociaţii etc. socială. culturală. interjudeţene. Proprietatea aparţine asociaţilor. în calitate de proprietari publici sau privaţi. Firma publică funcţionează pe baza gestiunii economice şi a autonomiei financiare. • un asemenea tip de firmă constituie un mijloc de promovare a unor resurse. respectiv: asocierea liber consimţită. prin intermediul unor instituţii deţinute în comun şi controlate în mod democratic. de fapt. caracterul individual al asocierii. trebuie precizat că în România există două sisteme cooperatiste: sistemul cooperaţiei de consum (cooperativa de consum şi cooperativa de credit) şi sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti. Poate înfiinţa filiale (cu personalitate juridică. pe diferite arii teritoriale. dispunând de o anumită independenţă) şi sucursale.). asupra legislaţiei interne şi internaţionale. potrivit legislaţiei în domeniu. riscuri limitate şi suportate cu ansamblul patrimoniului proprietarului.• lipsa iniţiativei private în anumite sectoare ale economiei. interregionale. • În cadrul firmei individuale nu se face o separare a patrimoniului firmei de averea persoanei fizice. încheierea unui contract clar cuprinzând clauze necesare rezolvării tuturor problemelor pe care le presupune afacerea. interni sau externi. Înfiinţarea unei asemenea firme presupune o temeinică documentare asupra viitorilor parteneri. aşa cum precizam mai înainte. Principalele caracteristici ale unui asemenea tip de firmă sunt: resurse limitate. Revenind. municipale şi orăşeneşti. vom reveni cu câteva aspecte privitoare la firmele specifice economiei sociale. ce dispune de un patrimoniu al afacerii separat de patrimoniul personal. Deoarece problematica acestei categorii de firme este complexă şi în învăţământul nostru economic este mai puţin studiată. în cazul în care acestea fac obiectul unui monopol al statului. considerate ca greu accesibile pentru capitalul privat (exemplu: exploatările carbonifere). La constituirea unor asemenea firme se îmbină elemente ale proprietăţii private cu trăsături specifice proprietăţii de grup. democraţia economică. • Firma unipersonală cu răspundere limitată este. distinctă de aceea a asociaţilor sau acţionarilor proprietari. în proporţia stabilită prin contract. firme societare şi firme specifice economiei sociale (cooperative. ca şi posibilităţile de procurare a capitalului suplimentar limitează dimensiunile afacerii. putându-se astfel vorbi de firme publice naţionale. o variantă a societăţii cu răspundere limitată. ce iau. libertatea şi ajutorul reciproc. solidaritatea. • Firma societară are o existenţă autonomă. • Firmele specifice economiei sociale au drept caracteristici responsabilitatea. are un singur asociat. un statut bine structurat. firme unipersonale cu răspundere limitată. Pentru ambele sisteme sunt comune o serie de trăsături precum: – definirea cooperaţiei drept o asociaţie autonomă de persoane reunite în mod voluntar. compus din capitalul social şi capitalul de 50 Universitatea SPIRU HARET . diversitatea. forma sistemelor cooperatiste. zonale. persoane fizice sau juridice. b) Firma privată este constituită pe baza capitalului privat. Capitalul este divizat în părţi sociale sau acţiuni. Lipsa de capital. – principiile organizării şi funcţionării structurilor organizaţiilor cooperatiste.

2. membrii cooperatori beneficiază de dividende. apartenenţă politică sau origine socială. Cooperativa de consum este o asociaţie de persoane fizice constituită în mod liber. întreaga sa activitate se desfăşoară în scopul asigurării. Ca şi la cooperativa de consum. mai ales. cât şi pe aceea de lucrător. Ea atrage economiile băneşti ale populaţiei (în principal ale membrilor cooperatori). există două categorii de firme: firma independentă (persoană independentă sau asociaţia familială) şi firma societară. Organizarea activităţii se realizează cu respectarea legii cooperaţiei de consum. în mediul rural. prestări de servicii. activităţi de producţie şi executarea de lucrări. ambele prezentându-se sub forma unor asocieri voluntare. Membrii cooperatori asociaţi au atât calitatea de membru cooperator.rezervă. precum şi de o cotă parte din beneficiul realizat din munca depusă. apărării şi prosperării membrilor cooperatori. În obiectul de activitate al cooperaţiei de consum sunt cuprinse activităţi de comercializare a mărfurilor. activităţi de comerţ exterior etc. activităţi de import-export. limbă. religie. potrivit hotărârii adunării generale. pe raza unei singure localităţi sau uneori a mai multor localităţi.2. pentru susţinerea producţiei agricole sau achiziţionarea unor componente din sisteme de maşini. Pentru părţile sociale subscrise. Principalele activităţi ce formează obiectul de activitate al unor astfel de cooperative sunt: producerea şi comercializarea de mărfuri. prioritatea muncii asupra capitalului şi continuitatea muncii cooperatiste. Cooperativa de credit poate contracta împrumuturi de la bănci comerciale sau poate acorda împrumuturi membrilor săi. achiziţionări şi recondiţionări de bunuri. pe care apoi le fructifică. în funcţie de vărsămintele făcute la capitalul social al cooperativei şi de rezultatele economico-financiare ale acesteia. Capitalul social este format din părţi sociale. activităţi de turism. precum şi cooperări internaţionale. sex. ce se organizează şi funcţionează potrivit statutului propriu. a investiţiilor. – constituirea unor fonduri specifice mişcării cooperatiste pentru finanţarea producţiei. activităţi de producţie şi de prestări servicii. fiecare dintre acestea având aceeaşi valoare. 3. alimentaţie publică. participarea la beneficii pentru munca prestată şi părţile sociale depuse etc. a statutului cadru şi a statutului propriu fiecărei cooperative în parte. fără discriminări de naţionalitate. caracterul personal al titlurilor nominative de valoare.2. patrimoniul cooperativei meşteşugăreşti este format din părţi sociale obligatorii şi părţi sociale voluntare. În sistemul cooperaţiei de consum se regăsesc cooperativa de consum şi cooperativa de credit. Membrii ambelor tipuri de cooperative (de consum şi de credit) se bucură de dreptul primirii unor dividende. În sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti se regăsesc cooperativa meşteşugărească şi societatea cooperatistă pe acţiuni. Structurarea firmelor în funcţie de forma juridică de constituire În funcţie de modalitatea juridică de constituire. Activitatea cooperaţiei de consum se desfăşoară atât în mediul urban. de îngrăşăminte etc. organizarea şi conducerea democratică a organizaţiei cooperatiste. Cooperativa de credit are la bază aceleaşi principii ca şi cooperativa de consum. Universitatea SPIRU HARET 51 . cât şi.

din punct de vedere al formei juridice de constituire. iar aportul la constituirea capitalului social se face sub forma părţilor sociale. Persoana sau întreprinderea care se asociază cu comanditarul. fără acordul celorlalţi proprietari. titluri de proprietate. în scopul desfăşurării unei activităţi şi obţinerii unor rezultate. la firma societară domină proprietatea privată a asociaţilor. răspunderea lor faţă de creditorii firmei întinzându-se în limita acestui aport. aceştia nu pot fi mai puţini de cinci. prin părţi sociale. la gestionarea societăţii. faptului că se pot constitui cu un capital social mic. care urmăreşte atragerea în circuitul economic a disponibilităţilor existente la o serie de persoane juridice sau fizice. respectiv acţiuni. d) Societatea pe acţiuni este o formă de organizare proprie firmelor mari. şi contractul de asociere. respectiv de acţionari vor forma un patrimoniu separat de patrimoniul fiecăruia dintre aceştia. societăţile cu răspundere limitată deţin cea mai mare pondere. Toţi asociaţii sunt responsabili privind modul de gestionare a afacerii. potrivit contractului de societate. precum şi forme de proprietate mixtă. care urmează să fie împărţite. creşterea capitalului social se poate face prin subscriere publică. care constituie. dar numai în limita capitalului (aportului) adus. numită comanditar. acţionarii primesc dividende. pentru constituirea acesteia din urmă fiind necesar. în calitate de membri. în schimb. Atunci când se consideră necesar. sau a acţiunilor. Există două forme de societăţi în comandită: simplă şi pe acţiuni. în primul caz. fiecare dintre ei participând. fie tot capitalul. răspunde nelimitat faţă de creditori pentru capitalul societăţii. Capitalul unei astfel de societăţi (denumită şi societate anonimă) este împărţit în acţiuni. În cadrul societăţilor comerciale înregistrate la Registrul comerţului. în cel de-al doilea. Persoana care comanditează (finanţează) afacerea. chiar foarte mic (2 milioane lei în cazul SRL-ului cu asociat unic). Potrivit Legii nr. acest lucru datorându-se formalităţilor mult mai simple de constituire.Dacă în cazul firmei independente predomină proprietatea particulară. şi. Bunurile aduse de asociaţi. În ceea ce priveşte acţionarii. Poate îmbrăca forma SRL cu asociat unic sau a SRL cu mai mulţi asociaţi. de fapt. 31/1990 privind societăţile comerciale. respectiv comandidatul. în funcţie de rezultate şi de aportul adus. există următoarele categorii de societăţi comerciale: a) Societatea în nume colectiv presupune asocierea unor persoane care s-au acceptat reciproc şi îşi recunosc diverse calităţi individuale. ce pot fi cumpărate sau vândute în mod liber. aduce fie o parte din capital. în Adunarea generală a acţionarilor. participă la formarea unui capital social. faptului că răspunderea asociaţilor se limitează la capitalul social subscris. în funcţie de aportul fiecăruia la constituirea capitalului social. care. Societatea comercială este o persoană juridică colectivă. c) Societatea cu răspundere limitată constituie o formă intermediară între societăţile de persoane (societăţi în nume colectiv şi cele în comandită simplă) şi societăţile de capitaluri (societăţile pe acţiuni şi cele în comandită pe acţiuni). Este deci o formă de organizare în care predomină elementul personal. Constituirea capitalului social se face prin subscrierea integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv. 52 Universitatea SPIRU HARET . primind. o parte din profit. nu în ultimul rând. alături de statutul societăţii. aportul îmbrăcând forma părţilor sociale. b) Societatea în comandită presupune ca acţionarii să participe cu o sumă de bani la constituirea capitalului social şi să-şi asume răspunderea faţă de creditori în eventualitatea înregistrării de pierderi. în calitate de asociaţi sau acţionari. ce reuneşte persoane juridice sau fizice. În cazul obţinerii de beneficii.

Kotler consideră drept corporaţii în comerţul cu amănuntul lanţurile corporative de magazine şi conglomeratul de comercializare. legăturile dintre societăţile participante concretizându-se într-un scop comun. Popescu. prin care se împuterniceşte viitoarea companie ca entitate legală separată şi distinctă de persoanele care deţin acţiunile. pag. susţinut prin participaţie. într-un sistem piramidal. interne sau externe”5. luând naştere astfel o structură independentă. poate participa la constituirea capitalului social al unor asemenea structuri. câteva aspecte despre fiecare în parte. în mod succint. un purtător de imagine. societatea de gestiune. • Grupul este o persoană juridică rezultată din reuniunea mai multor societăţi comerciale aparent autonome. Holdingul dispune de un capital suficient pentru deţinerea pachetului de acţiuni necesar executării controlului asupra firmelor ce compun această structură. reprezentând „înţelegeri între grupuri bancare pentru plasarea unor împrumuturi publice particulare. • Superholdingul este o structură piramidală de proporţii foarte mari. Ph. putând lua forma corporaţiei private sau a celei publice. sistemul societăţilor pe acţiuni se manifestă prin societatea pe acţiuni propriu-zisă. • Societatea naţională şi compania naţională iau naştere în urma restructurării regiilor autonome. prezentată mai înainte. corporaţia. reflectă fenomene de integrare. 2002. Economia comerţului. Deşi problematica acestor forme de existenţă a societăţilor pe acţiuni face obiectul unei discipline de specialitate (Dreptul comercial). în ultimă instanţă. Ionaşcu. denumit statut de încorporare. consorţiul. holdingul. M. bursa. Deşi în ţara de origine corporaţia nu este specifică comerţului. asumată de una sau mai multe dintre societăţile constitutive. De menţionat că holdingul nu deţine active comerciale proprii. O asemenea structură se regăseşte şi în domeniul bancar. • Compania este o societate pe acţiuni cu mare tradiţie în lumea afacerilor. ______________ D. denumirea companiei reprezintă un garant al calităţii produselor şi serviciilor oferite.Într-o economie reală. de specializare. Ea este compusă dintr-un număr de cel puţin trei acţionari. societatea şi compania naţională. • Holdingul este o societate pe acţiuni rezultată dintr-un şir de asocieri. o asemenea structură controlează un imperiu de afaceri. 57. care sunt posesori legali. Editura Uranus. În componenţa unui grup se pot regăsi societăţi cu obiecte de activitate diferite. având calitatea organizatorică de a reuni mai multe întreprinderi într-o administraţie. Atunci când se constituie o corporaţie privată. Deşi posedă un capital redus. În toate cazurile. Bucureşti. societatea multinaţională. de concentrare a capitalurilor. lanţul de concesiune. având o conducere economică centralizată. prin capitalul public. V. care. Statul. rezultată în urma grupării mai multor holdinguri. vom prezenta în continuare. într-o gestiune pe termen lung asupra gamei sau gamelor de produse. • Corporaţia reprezintă cea mai înaltă formă de organizare în special în economia americană. grupul. Patriche. Universitatea SPIRU HARET 53 5 . superholdingul. organizatorii încheie cu statul (guvernul) un document oficial. • Consorţiul este o formă de cooperare. compania. Holdingul îşi poate schimba capitalul de bază propriu pe acţiuni originale ale posesorilor sau poate cumpăra acţiunile de care are nevoie. cu o anumită cotă de acţiuni.

. precum: capitalul social. cât şi cea de societate pe acţiuni. în funcţie de mărimea aportului lor la capitalul social. sau salariaţi. Membrii societăţii pot fi acţionari. sistemului cooperatist. • firme universale. ei primind dividende. Principalele forme ale lanţului de concesiune sunt franciza. respectiv firme pentru comercializarea mărfurilor nealimentare. nealimentare şi se desfăşoară activităţi de alimentaţie publică. ca metodă de distribuire a produselor şi serviciilor. Un asemenea criteriu. produsele comercializate.3. de aici rezultând cele două categorii de bursă: bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare. ce comercializează un produs. membrii fondatori dispun de un număr de agenţi de bursă.• Bursa este o societate comercială pe acţiuni. care primesc salariu. Societatea cooperatistă pe acţiuni are o serie de fonduri. o grupă de produse sau o linie de produse.2. • firme de comerţ cu ridicata. în care se regăsesc atât forma juridică de societate cu răspundere limitată.2. stabilite prin contract şi statut. ce are în vedere conţinutul relaţiilor de schimb. franchisingul şi businessul format. există următoarea tipologie a firmelor comerciale: • firme strict specializate. Criteriul merceologic sau al obiectului comercializat este un criteriu ce accentuează principiul specializării. • Lanţul de concesiune reprezintă un tip aparte de structură. se organizează pe baza contractului de societate şi a statutului propriu. se promovează concesiunea. elaborate în concordanţă cu legislaţia în domeniu şi cu prevederile statutului cadru acceptat de congresul cooperaţiei (meşteşugăreşti sau de consum). • firme de alimentaţie publică. având ca obiect de activitate mărfuri sau valori. Structurarea firmelor în funcţie de alte criterii Un important criteriu de clasificare a firmelor comerciale are în vedere specializarea. • firme pentru efectuarea unor activităţi integrate de comerţ. • firme mixte. de data aceasta. fondul de rezervă. • Societatea de gestiune este creată în scopul conducerii unuia sau mai multor societăţi. Potrivit unui asemenea criteriu. firme pentru comercializarea mărfurilor alimentare. concedentul stabileşte pentru concesionar un plan complet pentru conducerea şi exploatarea afacerii. Firma care acordă concesiunea (concedentul) îşi împrumută marca şi sistemul de afaceri unui sau mai multor concesionari. renunţă parţial la independenţa sa economică. firme pentru activităţi de alimentaţie publice. 3. respectiv brokerii. • firme specializate. marfa. generează gruparea funcţională a firmelor astfel: • firme de comerţ cu amănuntul. În cadrul bursei de mărfuri. care. ce corespund unor mari magazine sau unei reţele de magazine universale. fondul de educaţie şi promovare etc.. specifică. în cadrul cărora se comercializează mărfuri alimentare. în schimbul siguranţei. Acţiunile unei asemenea societăţi sunt nominale şi nominative de valori. În cazul concesiunii sub forma businessului format. firme pentru comercializarea valutei etc. joberii etc. e) Societatea cooperatistă pe acţiuni. aceştia aparţinând membrilor fondatori ai bursei. având însă în vedere. supunându-se unor proceduri şi controale stabilite de concedent. în principal. Printr-o asemenea structură. 54 Universitatea SPIRU HARET . instruirii şi puterii de piaţă asigurate de marca concesionată.

Sisteme de organizare a aparatului comercial Aşa cum bine remarcă literatura de specialitate. Într-o astfel de organizare a activităţii comerciale se disting două categorii de firme independente: • micul comerţ independent. Comerţul independent Comerţul independent reprezintă o formă de organizare comercială în cadrul căreia firma de comerţ – cu ridicata. drogheriile etc.1. dar şi a costurilor de achiziţionare foarte ridicate ce revin pe un produs. de exemplu.3. prin contractele de cumpărare sau de franciză etc.) cu mijloace de ______________ 6 D. mărimea capitalului investit. dintre care se detaşează comerţul independent. exercitat de firme mici. • Micii comercianţi independenţi care practică un comerţ sedentar îşi desfăşoară activitatea în magazine. comerciantul proprietar este lipsit de o pregătire managerială corespunzătoare. afiliate sau legate de nici o organizaţie sau asociaţie de furnizori. Patriche (coordonator). bazarele. să fie foarte diverse şi extrem de complexe”6. ca urmare a gestiunii iraţionale a mărfurilor şi proceselor de vânzare. micul comerciant independent practică preţuri superioare. • Firmele care practică comerţ mobil au în vedere deplasarea continuă în diferite locuri publice (locuri aglomerate. „marea diversitate a formelor de proprietate. existând însă şi unele care desfăşoară activităţi de gros. în cea mai mare parte. respectiv sedentare şi mobile. În teoria de specialitate sunt structurate o serie de sisteme de organizare a aparatului comercial. Cea mai mare pondere în această categorie de firme o au cele care desfăşoară comerţ cu amănuntul. • în raport cu comerciantul asociat sau integrat. în condiţiile achiziţionării unor partizi mici şi foarte mici de mărfuri. în general. mărimea şi structura sortimentului de mărfuri comercializat fac ca formele de organizare a aparatului comercial. ele nedispunând de capital şi. cit. sistemul de relaţii stabilit între diverse firme şi. • capacitatea financiară a unor asemenea firme este mică. 3. • impozitarea acestor firme se face pauşal şi nu pe baza beneficiului realizat. de fapt. izolate şi care nu sunt asociate. 225.3. a) Micul comerţ independent prezintă următoarele caracteristici: • cea mai mare parte a firmelor de comerţ independent sunt întreprinderi familiale. care este. cel mai „integrat” comerţ: prin legăturile foarte strânse dintre comerţul cu amănuntul şi cel cu ridicata. ca. • marele comerţ independent. • în cele mai multe cazuri. iar uneori ca societăţi în nume colectiv. Micul comerciant independent desfăşoară două tipuri de activităţi. constituite în special ca societăţi cu răspundere limitată. cu amănuntul sau de alimentaţie publică – nu are nici un fel de legătură cu organismele coordonatoare ale activităţilor din acest domeniu. acest lucru punându-l în dificultate în raport cu concurenţa. care pot fi specializate în vânzarea unei anumite categorii de produse sau sunt axate pe realizarea unui comerţ general. în mod deosebit. manifestări sportive etc. pag. Universitatea SPIRU HARET 55 . nelucrând cu personal salariat. modul de utilizare a ofertei de mărfuri. op.3. comerţul asociat şi comerţul integrat. deci nu sunt asociate sau integrate.

3. grupările cumpărătorilor angrosişti şi magazinele colective independente. dar şi de o formulă comercială care poate fi reprodusă şi uşor identificată. o serie de organisme cu atribuţiuni în domeniu încearcă să se implice şi să găsească soluţii care să stimuleze activitatea unor astfel de comercianţi. în schimbul căreia poate dispune de o firmă cunoscută. respectiv magazine cu autoservire. soluţii de genul asigurării informaţiilor necesare privind evoluţia pieţei. situate de multe ori în centrul oraşului. pag. grupările sau asociaţiile create pot îmbrăca forme precum: „grupările de cumpărare” sau „cooperativele” comercianţilor cu amănuntul. putându-se concentra. ele „permit prelungirea zonei geografice a consumatorilor potenţiali. Popescu. francizul va accepta chiar să adopte o anumită politică comercială dispusă de francizor. comercianţi independenţi. ca şi un drept de intrare în grupul său. Universitatea SPIRU HARET 56 . Sub aspectul organizării. M. acestea regrupând într-un spaţiu a cărui suprafaţă este cuprinsă între câteva zeci de mii şi până la peste o sută de mii de mp. • supermagazine.2. cu o suprafaţă de vânzare mai mare de 2500 mp. Au suprafeţe relativ mici şi aparţin fie independenţilor. b) Marele comerţ independent cuprinde magazinele tradiţionale.. un asemenea comerţ se realizează prin: • superete sau miniautoserviri. precum şi autoservirile. În ţările dezvoltate economic se manifestă o tendinţă puternică de micşorare a numărului micilor întreprinderi comerciale independente. facilitarea unor reuniuni de informare reciprocă etc. Oferă o gamă largă de produse. Comerţul asociat În condiţiile de existenţă ale pieţei actuale. 61. Mai mult. ______________ 7 D. Pentru a face faţă unei asemenea presiuni.3. • hipermagazine. comercianţii independenţi au fost nevoiţi să se grupeze şi să se asocieze. fie sucursaliştilor alimentari sau cooperatori. op. • centre comerciale. cu suprafeţe cuprinse între 100 mp şi 400 mp. Patriche. caracterizată prin complexitate. V. oferirea de consultaţii de specialitate în toate domeniile.transport şi tehnologii comerciale adecvate. nu foarte complexă însă. ce au magazine mici sau mari. de o publicitate de grup şi de o asistenţă de gestiune. care vin în centru pentru a-şi face cumpărăturile”7.cit. asigurarea unui sortiment mai larg de produse. urmare a dezvoltării puternice a noilor forme de distribuţie bazate pe mari suprafeţe de comercializare. Ionaşcu. obţinerea unor condiţii mai bune de preţ etc. practicând sistemul cash&carry. Prin aranjamentul lor. lanţurile voluntare. ce deţin o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 400 şi 2500 mp. În practică. respectiv mari magazine cu autoservire. Dispunând de o firmă şi de o marcă cunoscută. fie practicând un comerţ general. de un sortiment de produse deosebite. urmărindu-se o serie de obiective precum: aprovizionarea comună. În aceste condiţii. fie pe vânzări specializate. a evoluţiei condiţiilor economice şi sociale. prin decorul creat. dar şi a altor fenomene generate de concurenţa acerbă ce se manifestă pe piaţă. fără a mobiliza capitalurile proprii. situate în centrul oraşelor. • franciza este o structură comercială care permite francizorului să-şi dezvolte activităţile. dar mai ales printr-o concurenţă puternică. francizorul va primi de la franciz un procentaj din vânzările acestuia. asupra comerciantului independent se exercită o presiune permanentă şi la fel de puternică.

„Grupările de cumpărare” sau „cooperativele” comercianţilor cu amănuntul O asemenea structură organizatorică existentă în cadrul comerţului asociat reprezintă asociaţii în cadrul cărora comercianţii detailişti din această branşă (sau unele similare) se unesc. „grupările de cumpărare” ale detailiştilor au fost create exclusiv pentru a asigura aprovizionarea acestora. Rezultă din acest principiu natura flexibilă a „grupărilor de cumpărare”. servicii etc. pe baza unui comision asupra valorii comenzilor pe care fiecare membru al grupului le face.3.3. indiferent de motiv. printre altele. „Grupurile de cumpărare” ale detailiştilor sunt asociaţii sau cooperative ce dispun de un capital variabil. evitându-se astfel concurenţa între membrii grupului. astfel încât în prezent principala atribuţie a grupurilor în cauză este asigurarea cumpărărilor grupate de mărfuri. indiferent dacă se referă la termene imediate sau la perioade mai îndepărtate. fiind eliminată astfel posibilitatea unei concurenţe directe între aceştia. Organizarea şi funcţionarea „grupărilor de cumpărare” ale detailiştilor creează pentru toţi participanţii la procesul distribuţiei o serie de avantaje. e) posibilitatea fiecărui asociat de a realiza comenzi în avans. La originea lor. potrivit propriilor lor opţiuni. mai ales atunci când se consideră nemulţumiţi. având astfel posibilitatea de a facilita intrarea sau ieşirea aderanţilor. Asociaţiile de cumpărare au posibilitatea de a interveni în organizarea procesului de aprovizionare. Pe parcurs însă. c) exclusivitatea acordată fiecărui asociat pentru un sector determinant. se bucură de aceleaşi drepturi. indiferent de capital. membrii acesteia putând fi aleşi în mod selectiv. Acest lucru este atribuit comisiilor de specialitate pentru selectarea furnizorilor şi a produselor cu care urmează să se facă aprovizionarea. structura activităţilor s-a modificat în mod continuu. • să grupeze comenzile. produse. preţ. după cum există şi unele inconveniente. b) libertatea membrilor asociaţi de a se retrage în orice moment. Toţi membrii cooperativei. iar apoi să urmărească onorarea comenzilor. facilităţi. Conducerea „grupărilor de cumpărare” sau a „cooperativelor” detailiştilor este asigurată de către adunarea generală. d) remunerarea serviciilor furnizate de către asociaţi. şi funcţia de angrosist. Acest lucru presupune însă realizarea de investiţii (depozite proprii. infrastructură etc. astfel încât gruparea detailiştilor realizează oficiul de comerţ cu ridicata. în funcţie de necesităţile imediate ale acestora.). astfel încât membrii acestora nu sunt obligaţi să treacă prin canalul de distribuţie al asociaţiei toate achiziţiile de mărfuri efectuate. canalul de distribuţie al asociaţiei trebuind să fie utilizat în majoritatea cazurilor. criterii de cumpărare. pentru a le transmite producătorilor. având la dispoziţie două posibilităţi: • să stocheze în propriile depozite mărfurile şi apoi să le livreze către detailiştii asociaţi. Principiile de funcţionare a „grupărilor de cumpărare” sau a cooperativelor comercianţilor cu amănuntul sunt următoarele: a) libertatea de a cumpăra independent şi neîngrădit orice cantităţi de mărfuri de la furnizorii existenţi pe piaţă. care apoi pun la dispoziţie membrilor „grupărilor de cumpărare” detaliile necesare cu privire la sortimente. formând o organizaţie care îşi asumă. Acest lucru constituie însă o excepţie.1. Universitatea SPIRU HARET 57 .2.

principalele avantaje se referă la: • ajutorarea în procesul de finanţare. respectiv crearea unei imagini de ansamblu privind magazinele comercianţilor asociaţi şi creşterea încrederii clientelei în unităţile respective. garantarea livrării succesive şi ritmice a mărfurilor. şi acestea au în vedere aceiaşi participanţi la procesul de distribuţie: detailişti asociaţi. 58 Universitatea SPIRU HARET . În ceea ce priveşte incovenientele. Desigur. în asemenea situaţii. de o serie de facilităţi de cumpărare şi de o grupă largă de servicii comerciale. afectând astfel activitatea curentă a detailiştilor. Aceasta deoarece ei sunt eliminaţi din circuitul distribuţiei. ei fiind obligaţi să subscrie părţi sociale şi să achite contravaloarea unei garanţii proporţionale cu valoarea fiecărei comenzi. moderne etc. acest lucru însemnând produse cu o rentabilitate mai bună. b) Pentru comercianţii cu ridicata. asociaţii având posibilitatea de a-şi alege mărfurile cu ajutorul cataloagelor şi de a-şi regla conturile cu un singur furnizor. • crearea unor mărci comune pentru întreaga asociaţie. care achiziţionează. în sensul că detailiştii nu se consideră în totalitate liberi. „grupările cu amănuntul” sau „cooperativele” detailiştilor prezintă numai inconveniente. • pentru unii comercianţi. grupate ritmic în timp. b) Principalul avantaj pe care grupările respective îl reprezintă pentru producător constă în faptul că gruparea în cauză apare ca un supergrosist. respectiv cu gruparea din care face parte.. în anumite situaţii. • există şi un inconvenient de natură psihologică. Acest lucru obligă detailiştii ca. formă sau marcă comună şi de a putea beneficia de publicitatea făcută pentru produsele comune. aderanţii putându-se adresa cooperativelor de credit pentru împrumuturi pe termen lung sau pot să ceară garantarea de către asociaţie a creditelor primite.a) Pentru detailişti. modernizarea magazinelor. ei trebuind să respecte anumite „reguli” pe care le presupune aderarea la asociaţie. dar şi asigurarea posibilităţii întregului ansamblu de detailişti de a poseda o emblemă. • termenele de preluare a comenzilor pot fi uneori prea lungi. de regulă de tipul „lanţurilor voluntare”. avantajele grupărilor de cumpărare se referă la faptul că acestea au posibilitatea de a beneficia de preţuri mai mici faţă de comerţul tradiţional. • selectarea şi urmărirea achiziţiilor de către comisiile de specialitate din cadrul asociaţiei. fie în ceea ce priveşte profitabilitatea afacerii. fie sub aspect comercial. dispărând astfel de pe piaţă. comercianţii cu ridicata şi producătorii. c) Pentru consumatori. cu puncte de destinaţie cunoscute şi uneori cu preţuri convenite anticipat. Astfel: a) Din punctul de vedere al comercianţilor cu amănuntul asociaţi. de regulă. introducerea unor tehnologii speciale. la anumite termene prestabilite. o politică de stocaj adecvată. • perfecţionarea metodelor de vânzare. de formare şi specializare a personalului. cantităţi foarte mari de mărfuri. • facilităţi de ordin administrativ. principalele inconveniente se referă la: • comenzile pentru diversele partizi de mărfuri trebuie făcute periodic. angrosiştii se pot constitui şi ei în asociaţii. condiţiile financiare de intrare în „grupările de cumpărare” sunt grele. să procedeze la stocarea unor produse care nu se vând pe moment.

orientându-se spre alţii. Sistemul lanţurilor voluntare îşi are originea în Statele Unite ale Americii. risc ce constă în faptul că asemenea grupări pot abandona oricând un anumit producător. servicii sau mărfuri altor detailişti din afara asociaţiei. de fapt. • organizarea în comun a cumpărării şi vânzării mărfurilor. Manuel de la distribution. pentru a se putea astfel asigura resursele financiare necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii. o conduită loială între aceştia. 3. Paris. care oferă avantaje superioare. Acest lucru înseamnă eforturi financiare colective. • asigurarea unor competenţe ridicate pe plan tehnic şi pe plan uman.c) Pentru producători. fiind preluat şi în Europa. Lanţurile voluntare Există situaţii când comercianţii cu ridicata selecţionează din rândul clienţilor cu care colaborează. pe unii dintre aceştia formându-se astfel o grupare. în preajma anilor ’50 ai secolului XX. Înlăturarea unui asemenea risc înseamnă preocuparea permanentă a producătorilor de a satisface. Dayan.2. respectiv o contribuţie deosebită a fiecărui aderant. • disponibilitatea şi dorinţa membrilor grupării de cumpărare de a colabora la asigurarea succesului asociaţiei. inconvenientele se referă la faptul că există un anumit risc în ceea ce priveşte sistemul de relaţii ale acestora cu „grupările de cumpărare”. în ce priveşte creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei întregii grupări de detailişti. Vom prezenta în cele ce urmează doar cinci asemenea condiţii: • existenţa unui număr mare de aderanţi cu o putere de cumpărare adecvată. cât şi de competitivitatea şi loialitatea comercianţilor asociaţi. care să asigure avantaje pentru fiecare aderant. Lanţurile voluntare au în vedere.3. există multe puncte comune pe plan managerial. un respect reciproc. cu respectarea însă a independenţei economice şi juridice a acestora. o replică a angrosiştilor dată diferitelor tipuri de asocieri ale detailiştilor. în principal: • asigurarea coordonării funcţiilor comerţului cu ridicata şi cu amănuntul. Un asemenea sistem de organizare reprezintă. • asigurarea unei fidelităţi depline din partea tuturor aderanţilor. Pentru ca „grupările de cumpărare” sau „cooperativele” comercianţilor cu amănuntul să fie cu adevărat eficiente. ______________ 8 A. atât pentru specialiştii şi liderii grupării. 1987. Universitatea SPIRU HARET 59 . respectiv dintre comercianţii cu amănuntul asociaţi. cât şi pentru fiecare aderent în parte. prezentate mai înainte. • crearea şi existenţa permanentă a unor mijloace manageriale moderne. în condiţiile menajării personalităţii şi intereselor individuale ale fiecărui aderant”8. cerinţele grupărilor pe care le aprovizionează. Deşi statutul juridic al sistemului în cauză este diferit de cel al grupărilor detailiştilor. denumită „lanţuri voluntare”. • adaptarea procesului managerial şi a gestiunii firmelor asociate la o serie de condiţii de acţiune. care ţin atât de sistemul de organizare. dar şi obligaţia lor de a nu furniza informaţii. iar pe un alt plan. precum „grupările de cumpărare” sau „cooperativele” acestora. sunt necesare o serie de condiţii minime. în condiţii ireproşabile.2. o politică conciliantă „care să asigure reuşita acţiunilor grupării respective. Les Editions d’Organisations.

asumându-şi diferite atribuţii şi responsabilităţi. respectiv cea a comerţului integrat şi cea a grupărilor de cumpărare sau a altor tipuri de asociaţii ale comercianţilor cu amănuntul. În organizarea „lanţurilor voluntare” se au în vedere următoarele principii: a) libertatea comercianţilor cu amănuntul de a se retrage în orice moment din cadrul lanţului. împreună cu detailiştii asociaţi. „lanţurile voluntare” sunt asociaţii ce funcţionează sub forma unei societăţi cu capital variabil. respectiv comercianţi cu amănuntul. cât şi pentru aprovizionarea altora. • remunerarea serviciilor financiare furnizate de asociere. • centrale de cumpărare. care grupează aderenţii lor după diverse forme de organizare. în favoarea lanţurilor de comercianţi cu amănuntul.Caracteristica generală a sistemului de asociere sub forma „lanţurilor voluntare” constă în faptul că mai mulţi comercianţi angrosişti. formarea. perfecţionarea metodelor de vânzare. până la apariţia sistemului în cauză. raţionalizarea activităţilor desfăşurate. după care atrag în grupul format o parte din colaboratorii lor. „lanţurile voluntare” creează o serie de exclusivităţi rezervate fiecărui comerciant cu ridicata. se grupează între ei. şi în cazul „lanţurilor voluntare” se creează o serie de avantaje pentru fiecare categorie de aderanţi. grosiştii trebuiau să facă faţă unei concurenţe duble. Detailiştii se pot adresa şi altor surse de aprovizionare. garantarea creditorilor. atât pentru recrutarea unor detailişti. pregătirea şi specializarea personalului. Având în vedere sistemul de organizare şi regimul obligaţiilor pretinse de grupare şi asumate de membrii acesteia. asigurarea unor posibilităţi de realizare de investiţii etc. Asemenea centrale pot să joace şi rolul de intermediari între grosişti şi diverse „super centrale” la care sunt afiliate centralele mai mici sau de mărime medie. pe baza cifrei de afaceri realizate de către grosişti. în sectoare bine determinate. a) Pentru comercianţii grosişti se creează numai avantaje. • utilizarea unor mărci comune pentru produsele comercializate. respectiv preţuri de cumpărare mai mici. Ca şi în cazul „grupărilor de cumpărare” ale detailiştilor. neexistând nici un fel de obligaţie cu privire la efectuarea de cumpărări exclusive prin intermediul canalului de distribuţie format de lanţul respectiv. modernizarea magazinelor. La toate acestea 60 Universitatea SPIRU HARET . numiţi „capetele lanţului”. noua formulă nu numai că le-a permis să supravieţuiască. prin intermediul cărora se poate trata direct cu producătorii. dar le-a dat şi posibilitatea desfăşurării unei activităţi cât mai profitabile. creşterea productivităţii muncii. după cum există şi o serie de inconveniente. lărgirea gamei de produse ce formează sortimentul comercializat. În cele mai multe cazuri. diferite facilităţi administrative etc. De asemenea. se disting: • lanţuri grosiste. facilitarea investiţiilor prin intermediul băncilor pe termen lung. acest lucru presupunând integrarea tuturor funcţiilor şi sarcinilor ce revin comerţului cu ridicata. Dacă. prin obţinerea unor preţuri mai mici. indiferent de motiv. toţi membrii asociaţiei păstrându-şi independenţa juridică şi economico-financiară. Principala funcţie a unui asemenea sistem de organizare este aceea de a realiza activitatea de comerţ cu ridicata. b) libertatea de cumpărare pentru toţi aderanţii din cadrul comercianţilor. b) Comercianţii cu amănuntul beneficiază de avantaje similare cu cele ale aderanţilor la „grupările de cumpărare” ale detailiştilor.

de către aceştia la o parte din autonomie. ce acţionează în diferite zone. sunt interesaţi în a livra cantităţi tot mai mari de mărfuri. în cazuri frecvente. Cea de-a doua condiţie se referă la faptul că grosiştii au nevoie de un sistem foarte elastic de grupare şi regrupare în timp. în cadrul comerţului cu ridicata cu bunuri destinate consumului intermediar. Într-un asemenea context.3. în eventualitatea pierderii unor asemenea clienţi. având în vedere dorinţa acestora de a obţine cele mai bune condiţii de cumpărare din partea furnizorilor. pentru asigurarea eficienţei aşteptate. prestabilite. prin modernizarea structurilor de distribuţie. un asemenea sistem de organizare se întâlneşte. care au posibilitatea de a absorbi producţia în mod ritmic şi în cantităţi mari.2. Asemenea lanţuri creează „centrale de cumpărare” comune. mai ales din comoditate. c) În ceea ce priveşte producătorii. Avem în vedere avantajele generate de o colaborare serioasă cu agenţii economici puternici. asocierea sub forma lanţurilor voluntare are nevoie de un set de condiţii cadru. la fel ca şi în cazul „grupărilor de cumpărare” ale comercianţilor cu amănuntul. Există însă şi două inconveniente pentru detailişti. avantajele şi inconvenientele sunt aceleaşi cu cele pe care le prezintă „grupările de cumpărare”. grupările de cumpărare ale grosiştilor sunt avute în vedere drept instrumente de creştere a desfacerilor. Pentru funcţionarea corespunzătoare a „lanţurilor voluntare” şi. precum şi o oarecare dificultate în ceea ce priveşte respectarea regulilor stabilite în vederea asigurării realizării intereselor de ansamblu ale societăţii.3. Pentru aceasta este nevoie ca în cadrul „lanţurilor voluntare” să se promoveze în permanenţă o politică de promovare. toate acestea sunt similare cu cele prezentate mai înainte cu privire la grupările de cumpărare ale detailiştilor. dar şi prin participarea acestora la promovarea globală a produselor. condiţii de funcţionare. care. Sub aspect structural. de altfel. utilizatorilor industriali sau asimilaţilor acestora. Asemenea grupări nu sunt însă întâlnite decât în vânzarea cu ridicata a produselor nealimentare destinate marelui public. 3. Promovarea unei asemenea politici face ca. la termene cunoscute şi cu preţuri. Grupările de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata Sistemul grupărilor de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata este tot o formă de asociere a comercianţilor cu ridicata. unele „lanţuri voluntare” să se asocieze între ele. Inconvenientul principal constă în riscul de a se trezi blocaţi. pentru a obţine cele mai bune condiţii din partea furnizorilor. în ultimii 10-15 ani trecându-se chiar la lanţuri internaţionale. condiţii asigurate prin statutul de organizare sau prin înţelegerile de grupare.trebuie adăugate avantajele utilizării mărcilor comune de distribuţie. Universitatea SPIRU HARET 61 . prin perfecţionarea sistemului de gestiune a stocurilor şi a proceselor de conducere din cadrul fiecărei forme aderente. mai ales. Important este însă ca asemenea condiţii să fie respectate de către toţi membrii aderanţi. în multe cazuri. la fel ca şi în cazul „asociaţiilor detailiştilor”. în primul rând. restricţii şi obligaţii pentru membrii aderenţi ai grupărilor. De fapt. respectiv renunţarea treptată. asigurând aprovizionarea tehnico-materială a întreprinzătorilor. din diferite motive. care să vizeze creşterea vânzărilor.

1. magazinele cu sucursale şi magazinele populare. în principal. fiind organizate pe raioane specializate. dispun de o mare suprafaţă de vânzare.3.3. Pentru aceasta.). magazinele colective ale independenţilor cunosc în continuare o dezvoltare susţinută.1. Deşi fiecare aderent ocupă un loc individual în cadrul magazinului. Marile magazine Marile magazine. organizându-se astfel un magazin cu o suprafaţă comercială de cel puţin 1000 mp. comercializare. intră în această categorie de comerţ integrat marile magazine. cât şi funcţiile celui cu amănuntul. comerţul integrat reprezintă un sistem de organizare a activităţii comerciale. 3. în ceea ce priveşte atât numărul.4. respectiv mari magazine. Conducerea magazinului se poate realiza fie sub formă colectivă.3. Magazinele colective ale independenţilor Ca şi „grupările de cumpărare” ale comercianţilor. dar şi în ceea ce priveşte implicaţiile privind gestionarea şi procesul managerial al întregului magazin. în funcţie de ponderea activităţii deţinute în cadrul întregului. O asemenea conducere are atât atribuţiuni tehnice.3. aderenţii se grupează în diferite forme (societăţi comerciale. sub aceeaşi imagine de marcă. meşteşugăreşti sau prestatoare de servicii. cuprinzându-se aici marile magazine. legate. • formele cooperatiste ale comerţului integrat. cât şi suprafaţa acestora. integrate în acelaşi circuit al produsului (producţie. în cadrul căruia întreprinderile cumulează atât funcţiile comerţului cu ridicata. participând la întreaga gestiune şi la organizarea procesului managerial al unităţii comerciale create în nume colectiv. sub acelaşi nume. magazinele colective ale independenţilor reprezintă o formă specifică de organizare a comerţului asociat. Formele capitaliste ale comerţului integrat Aşa cum menţionam. cât şi atribuţiuni comerciale. grupuri de interes economic etc. numită de asociaţia aderanţilor. Pornind de la natura participanţilor la actul de comerţ şi a formelor de proprietate. 3. astfel încât activitatea comercială să se desfăşoare în cele mai bune condiţiuni.1. cu aceleaşi obligaţii etc.3. Din punct de vedere funcţional. respectiv acela de a face faţă unei concurenţe comerciale tot mai acerbe. plătită. magazinele colective ale independenţilor se caracterizează prin reunirea a cel puţin cinci firme comerciale. servicii generale destinate populaţiei etc. păstrându-şi însă independenţa juridică şi financiară.). privite ca formă de comerţ integrat. 3. servicii comerciale.3. grupate în 62 Universitatea SPIRU HARET . în care se vând aproape toate bunurile de consum.3. de urmărirea cheltuielilor generale şi colective de exploatare a magazinului. comerţul integrat se poate structura în două mari categorii: • formele capitaliste ale comerţului integrat. formată din reprezentanţi ai aderenţilor aleşi paritar. Răspunzând scopului pentru care au fost create. magazinele populare şi magazinele cu sucursale. Comerţul integrat Alături de comerţul independent şi de cel asociat.2. axate pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul.3. exploatate de către comercianţi independenţi din punct de vedere financiar şi juridic şi care îşi asumă responsabilităţi directe în organizarea şi conducerea afacerii proprii. fie printr-o conducere executivă. ei se prezintă publicului sub formă colectivă. care dispun de mari suprafeţe comerciale.

o asemenea caracteristică pierde din importanţă. magazinul nu numai că nu înregistrează pierderi. în cazul că nu este satisfăcut de produsul cumpărat. o asemenea interferenţă dând profilul activităţii comerciale desfăşurate în aceste magazine. Astfel. nepresată de personalul comercial pentru a cumpăra ceva. bazată pe preselecţia şi intervenţia vânzătorului. la rândul lor. ca. în relaţiile cu furnizorii. şi vânzarea bazată pe comenzi prealabile. Marile magazine se caracterizează printr-o serie de trăsături specifice. contribuind la creşterea satisfacerii consumatorilor. ce ţin de statutul. dându-i-se astfel clientului posibilitatea. atrăgător şi profitabil. în condiţiile în care comercianţii independenţi încearcă să alinieze preţurile lor la nivelul preţurilor practicate în cadrul marilor magazine. care integrează atât funcţia comerţului cu amănuntul. în cazul în care acesta intervine. • procesul de vânzare se desfăşoară pe o suprafaţă comercială foarte mare. • se asigură intrarea liberă a clientelei. oferind clienţilor un sortiment larg de mărfuri. vânzarea tradiţională. cu ajutorul catalogului sau prin corespondenţă. structurată pe raioane. am mai menţionat. Desigur. serviciile comerciale oferite sunt numeroase şi tot mai complexe. reprezintă. De regulă. marile magazine sunt amplasate în centrul oraşelor. ca un magazin specializat. ce acoperă practic toate nevoile dintr-un anumit domeniu. în cadrul cărora clienţii se pot deplasa mult. să-l schimbe într-un anumit termen şi în condiţiile stabilite aprioric şi cunoscute de cumpărător. se utilizează forme diverse de vânzare. aşa cum. prin ele însele. În asemenea magazine. Funcţionarea marilor magazine. de dificultăţi. vânzarea prin sistemul de autoservire. iar fiecare raion în parte face obiectul unui magazin specializat. sunt realizate prin unităţile proprii. ele se confruntă totuşi cu o serie de greutăţi. ce asigură un cadru avantajos de aprecieri şi comparaţii. clientul poate găsi simultan numeroase produse şi servicii. atât de ordin interior. care. Vânzarea mărfurilor este însoţită de o serie de servicii comerciale. se comportă ca orice alt grosist. magazine specializate. având o poziţie privilegiată. cât şi de ordin exterior. ca funcţie a comerţului cu ridicata.raioane. dar chiar câştigă. fiecare raion funcţionând. • preţurile produselor comercializate sunt mai mici decât în magazinele tradiţionale. care. de altfel. • se practică în mod consecvent sistemul restituirilor. ca funcţie a comerţului cu amănuntul. prin creşterea încrederii cumpărătorilor şi sporirea prestigiului său. deschise clientelei. • serviciile comerciale se interferează tot mai mult cu produsele oferite. Principalele asemenea caracteristici sunt: • reprezintă mari suprafeţe comerciale. scoate în evidenţă o serie de elemente specifice. Cu toate că marile magazine cunosc succese reale pe piaţă. mai ales. se realizează prin firme ce aparţin grupului. se transformă într-un act de plăcere. de exemplu: • operaţiunile de cumpărare a mărfurilor. dispunând de un spaţiu luminos. În cadrul unor asemenea raioane. locul şi rolul lor în peisajul comercial al oraşului. Printr-un asemenea sistem. numite „centrale de cumpărare”. Universitatea SPIRU HARET 63 . cât şi funcţia comerţului cu ridicata. care nu este solicitată în mod direct şi. În ultimul timp însă. precum vânzarea bazată pe preselecţia produselor. • operaţiunile de vânzare a produselor către cumpărători. actul de cumpărare.

sunt foarte mari. marile magazine trebuie să studieze în permanenţă nevoile populaţiei şi motivaţiile de cumpărare (sau necumpărare) ale acesteia. televânzarea. cu cifre de afaceri şi beneficii ridicate. înfiinţând unităţi similare în noile centre comerciale zonale sau de cartier. aşa cum bine remarcă literatura de specialitate. şi să ofere astfel soluţii practice unor probleme de ______________ 9 D. 240. care să asigure un sortiment larg de mărfuri. cele de asigurări. remodelarea unor practici tradiţionale marilor magazine. toate acestea făcându-şi tot mai mult loc pe piaţă. magazine de mari dimensiuni. vânzările cu discount. împreună cu reprezentanţii consumatorilor. b) Dificultăţile provenite din mediul extern sunt mult mai complexe. La asemenea eforturi trebuie adăugate cheltuielile pentru asigurarea prestigiului şi penetrarea pe piaţă. b) În ceea ce priveşte clientela. În acelaşi timp. posibilităţile de adaptare a activităţii lor structurându-se pe două planuri: gestionar şi clientelă. a) Pe plan gestionar. În relaţiile cu aceştia. op. reprezentând firme puternice. să descentralizeze activitatea comercială. se urmăreşte formarea unui personal care să răspundă cerinţelor unui comerţ modern şi care să-şi apropie cumpărătorul. sunt capabile să răspundă dificultăţilor de genul celor prezentate. măsurile de adaptare trebuie să aibă în vedere. în principal. Or. se are în vedere raţionalizarea canalelor de distribuţie. cu toate aspectele ce ţin de acest lucru. a cumpărărilor de mărfuri. tot mai dinamici. Abandonarea menţionată este urmarea firească a circulaţiei tot mai anevoioase. cheltuielile de întreţinere a clădirilor. pază şi siguranţă. care concurează în mod direct marile magazine. • revenirea în centrul atenţiei şi revigorarea micilor comercianţi specializaţi. a stocurilor şi a circuitelor administrative. marile magazine. iar pe de altă parte. vor trebui să compenseze asemenea eforturi prin creşterea vânzărilor şi printr-o gestiune riguroasă a personalului propriu. toate acestea conducând la creşterea timpului necesar pentru realizarea actului de cumpărare. sunt foarte ridicate”9. introducerea unor noi metode de prezentare şi vânzare a mărfurilor către consumatori. La asemenea preocupări trebuie adăugată promovarea unui management performant.. care concurează marile magazine.a) Dificultăţile de ordin interior sunt rezultatul faptului că marile magazine. a lipsei căilor de acces auto. marile magazine vor trebui să se conecteze direct la cerinţele şi exigenţele urbanismului comercial. Este vorba de magazinele populare. între care un loc important îl ocupă marile magazine. a parcajelor. Avem în vedere. mai ales din punct de vedere geografic. personalul este numeros. Cu toate acestea. distribuţia directă. 64 Universitatea SPIRU HARET . pag. a bazei tehnico-materiale şi a resurselor financiare. care. situate la parterul ansamblurilor de locuinţe. următoarele aspecte: • crearea unor noi tipuri de comerţ cu amănuntul. „într-un astfel de magazin. Patriche (coordonator). beneficiind de un preţ de revenire mai scăzut (datorită centralelor de cumpărare din cadrul grupului) şi de posibilităţi mai largi de promovare a unor tehnologii comerciale moderne. pe de o parte. cit. de asemenea. • abandonarea de către populaţie a cumpărării de mărfuri din cadrul magazinelor situate în centrele orăşeneşti. Nu în ultimul rând. în favoarea efectuării cumpărăturilor în magazinele de cartier. prin flexibilitatea capacităţilor de adaptare la cerinţele pieţei. încălzire şi curăţenie.

care. 3. care să conducă la atragerea unor noi cumpărători sau să contribuie la creşterea gradului de satisfacere a clientelei existente. din mărfuri alimentare. structurate pe două categorii de componente: serviciile centrale şi sucursalele. prin intermediul magazinelor pe care le posedă fiecare societate comercială cu sucursale. Există asemenea forme. precum cele de mercerie. cu preponderenţă. De regulă. Prin ambele denumiri sunt desemnate firmele comerciale care posedă mai multe magazine de vânzare cu amănuntul. firma va trebui să apeleze la o serie de centrale de cumpărare pentru a-şi asigura completarea sortimentului de mărfuri.3. îşi desfăşoară activitatea sub marca marelui magazin) şi a unor raioane de tip rack jobbing. precum produsele de mercerie. Funcţionarea magazinelor cu sucursale sau a întreprinderilor cu sucursale multiple se bazează pe o serie de elemente specifice. pe baza unui comision. În acest sistem. Caracteristicile sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date de modul în care sunt îmbinate şi realizate cele două funcţii. tot în ceea ce priveşte clientela. În sfârşit. a) Funcţia de comerţ cu ridicata se realizează prin mai multe căi. produse de menaj şi de întreţinere etc. de comerţ cu ridicata şi de comerţ cu amănuntul. Această ultimă formulă (bazată pe sistemul american rack jobbing) implică girarea unor raioane din cadrul marelui magazin. stabilirea graficelor de aprovizionare. Caracteristic însă funcţiei cu amănuntul în cadrul firmelor cu sucursale multiple îl constituie faptul că sortimentul mărfurilor comercializate este format. prin intermediul căreia firma îşi asigură întreaga activitate de comerţ cu amănuntul. cosmetică. b) Funcţia de comerţ cu amănuntul se realizează în mod obişnuit. ca şi gestionarea mărfii se asigură cu personalul propriu al marelui magazin. existând destul de multe firme din această categorie. dimensionarea şi structurarea stocurilor. respectiv asumarea de către specialişti de înalt profesionalism a unor responsabilităţi în domeniul alegerii şi comandării produselor ce urmează a se vinde prin raionul respectiv.organizare şi management. dar şi de unele nealimentare. după sistemul clasic. tricotaje. menaj şi întreţinere. prin intermediul căreia îşi poate realiza o parte din atribuţiile funcţiei de comerţ cu ridicata. etalarea mărfurilor etc. la care se adaugă o serie de sortimente de mărfuri nealimentare. În acest din urmă caz. Magazinele cu sucursale Această formă capitalistă a comerţului integrat este cunoscută în practica comercială şi sub denumirea de întreprinderi cu sucursale multiple. este vorba de produse alimentare. • afilierea firmei la una sau mai multe centrale de cumpărare. ce le conferă statutul de comerţ integrat. toate activităţile comerciale operative din procesul de vânzare. achiziţionate prin intermediul comerţului cu ridicata sau fabricate chiar de firmele în cauză. prin intermediul cărora se distribuie produse alimentare şi nealimentare.1. • producerea prin forţe proprii a bunurilor ce formează obiectul comercializării.2.3. cu produse pe care nu le poate realiza prin mijloace proprii. sunt necesare forme noi. două dintre ele impunându-se deja în ultimii 20-25 de ani: introducerea în cadrul marelui magazin a unor „raioane concesionate” (comercianţi de un înalt profesionalism. Serviciile centrale cuprind în structura lor trei componente: Universitatea SPIRU HARET 65 . respectiv: • înfiinţarea unei „centrale de cumpărare” proprii. ce posedă capacităţi de producţie care le asigură cea mai mare parte din mărfurile comercializate.

recepţionarea şi depozitarea acestora.3. în primul rând prin intermediul serviciilor centrale. nu în ultimul rând. de selectarea furnizorilor şi de logistica comercială. aplicarea politicii de preţuri stabilite de serviciile centrale. b) Direcţia comercială se ocupă de studierea pieţei. realizarea bugetului financiar al sucursalei. Magazinele populare Cea de-a treia formă de organizare a comerţului integrat o reprezintă magazinele populare.1. în zonele rurale etc. De fapt. tot mai pretenţioase. respectarea disciplinei în muncă şi organizarea unor acţiuni individuale în cadrul fiecărei sucursale. direcţia comercială reprezintă însăşi întreprinderea cu sucursale multiple. b) La nivelul sucursalelor sau al punctelor de vânzare pot fi adoptate măsuri precum: transformarea responsabililor de sucursale în salariaţi ai întreprinderii comerciale. de promovare la locul vânzării etc. se apreciază că pentru adaptarea activităţii întreprinderilor cu sucursale multiple la cerinţele. având două grupe de atribuţii: gestionarea unităţii şi vânzarea mărfurilor. lărgirea gamei articolelor comercializate şi. la: aprovizionarea cu mărfuri. crearea unor sucursale care să se ocupe de organizarea unui comerţ mobil motorizat itinerant. crearea sau definirea magazinelor. ce pot fi structurate în următoarele două direcţii: a) La nivelul politicii generale a unei astfel de societăţi trebuie acţionat pentru lichidarea activităţii magazinelor nerentabile şi înlocuirea lor cu alte tipuri de magazine sau puncte de vânzare ce şi-au dovedit viabilitatea ori sunt mai adecvate condiţiilor concrete ale pieţei. în acelaşi local. transformarea lor în partizi comerciale şi pregătirea în vederea expedierii spre magazinele cu amănuntul. de raioane multiple. 3. care dispun. în 66 Universitatea SPIRU HARET .3. respectiv: formularea. îmbinarea vânzării produselor alimentare cu cele nealimentare şi îmbunătăţirea serviciilor comerciale asigurate de către fiecare sucursală în parte. ale pieţei sunt necesare o serie de măsuri de perfecţionare.a) Direcţia generală. astfel încât acestea să ofere posibilitatea clientelei de a găsi într-o asemenea unitate maximum de produse şi sortimente posibil a fi comercializate. cumpărarea mărfurilor necesare în procesul de vânzare realizat în cadrul magazinelor cu amănuntul. în cadrul cărora se vinde. Pornind de la structura sistemului şi ţinând seama de aspectele menţionate. participarea la formarea şi perfecţionarea responsabililor de magazine şi. continuarea politicii de specializare a magazinelor. alinierea la cerinţele şi evoluţia exigenţelor urbanismului comercial specific fiecărei localităţi sau zone. stabilirea metodelor de vânzare. fundamentarea şi întocmirea planurilor de dezvoltare. în principal. aceasta având ca atribuţii conceperea. exercitarea întregii activităţi a sucursalei sub însemnele firmei comerciale din care face parte sau sub sigla comună a societăţilor afiliate la o supercentrală de cumpărări. • Atribuţiile privind gestionarea fiecărei sucursale se referă. înlocuirea metodelor tradiţionale de vânzare în magazinele cu amănuntul prin diverse metode de autoservire. Sucursalele pot fi magazine sau diverse puncte de vânzare. • Atribuţiile legate de realizarea procesului de vânzare au în vedere: urmărirea respectării structurii sortimentale şi a serviciilor comerciale stabilite pentru sucursala în cauză. c) Depozitul central are drept rol principal colectarea loturilor industriale de mărfuri.3. având în subordine sucursale comerciale. coordonarea activităţii sucursalelor. fundamentarea şi aplicarea politicii generale promovate de societatea comercială cu sucursale. mai ales.

folosirea unui personal nu foarte numeros. de regulă. respectiv 13-14 mii de poziţii. • practică metode de vânzare şi stimulare a vânzărilor în masă. în acelaşi timp. precum şi preocupările existente privind adaptarea activităţii acestor magazine la cerinţele pieţei. b) Pentru reuşita unei astfel de organizări a activităţii comerţului integrat. un sortiment larg. prin aprovizionarea bogată a lor. • asigurarea unor rotaţii rapide ale mărfurilor din stoc. • reducerea cheltuielilor cu munca vie. • celelalte raioane din structura magazinelor populare comercializează o gamă relativ restrânsă de articole curente. În cele ce urmează vom prezenta trei probleme privind asemenea magazine. trebuie să se apeleze la serviciile centralei de cumpărare. care se constituie. • limitarea formelor de vânzare la sistemul autoservirii şi excluderea altor forme specifice marilor magazine. precum: • raioanele care comercializează produse alimentare reprezintă punctul de atracţie al unor astfel de magazine. respectiv principalele caracteristici. cât şi consumatorul. În general. folosirea celor mai adecvate canale de distribuţie şi realizarea unei logistici comerciale simple şi eficiente. în condiţii de reuşită: • afilierea la cele mai importante centrale de cumpărare. fluidă şi oportună. mai mici în raport cu cele practicate de comercianţii independenţi. dar costisitoare. faţă de 20-30 mii de poziţii care se pot comercializa în marile magazine. • o politică de stocuri eficientă. pentru a asigura o gestionare eficientă a stocurilor. funcţionarea sa caracterizându-se însă printr-o serie de trăsături specifice. prin anumite trăsături ale sale. de produse. de regulă sub forma stocurilor restrânse. elementele specifice privind organizarea şi funcţionarea lor. magazinul popular seamănă. care să aibă în vedere atât producătorul. • renunţarea la toate cheltuielile neeconomicoase şi inutile în procesul de vânzare. bine echipată din punct de vedere informatic. dar care să asigure o aprovizionare uşoară. cu dever ridicat şi costuri scăzute. este necesar să se pună accentul pe elemente specifice privind organizarea şi funcţionarea sa. concomitent cu prestarea numai a acelor servicii comerciale care sunt absolut necesare şi utile cumpărătorilor.sistemul autoservirii sau al preselecţiei. a) Caracteristicile specifice magazinelor populare rezidă în preţurile practicate. cu marile magazine analizate mai înainte. c) În vederea adaptării activităţii magazinelor populare la cerinţele pieţei sunt necesare preocupări permanente din partea celor responsabili. cu toate avantajele acesteia. dar mai puţin profund. serviciile comerciale asigurate şi limitarea sortimentului de mărfuri comercializate. mai ales autoservirea. În acest sens. • asigură servicii comerciale mai restrânse. • apelarea la serviciile centralelor de cumpărare sau la instituţii specializate pentru realizarea unor studii de piaţă. cu implicaţii în creşterea rentabilităţii întregii activităţi. prin sortimentul larg de mărfuri şi prin preţurile. practicând un nivel relativ scăzut al preţurilor şi o gamă restrânsă de servicii comerciale. în prezent manifestându-se însă o tendinţă de lărgire a gamei acestora. cele mai semnificative fiind: Universitatea SPIRU HARET 67 .

3. • desfăşurarea unor activităţi de educare a consumatorilor. Formele cooperatiste ale comerţului integrat Structura sistemului cooperatist cuprinde două forme. precum: informarea continuă a acestora. sporirea capacităţii economice a firmei şi descentralizarea activităţii. respectiv comerţul realizat de cooperaţia de consum şi cel organizat de cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei. Sistemul de organizare a activităţii comerciale desfăşurate de către cooperaţia de consum se distinge de alte sisteme printr-o serie de principii şi trăsături caracteristice. actul ca atare nefiind limitat prin calitatea de membru cooperator. editarea de pliante. 68 Universitatea SPIRU HARET . redactări şi copieri de documente etc. sub diverse forme. cataloage şi ziare proprii etc. în unele cazuri. unele servicii de alimentaţie publică. suporturilor şi mesajelor folosite. ajungându-se. În cadrul cooperativei. cele mai semnificative sunt: • asigurarea liberei adeziuni pentru orice persoană care îndeplineşte condiţiile stabilite pentru aderarea la activitatea unei asemenea organizaţii. consultanţă. pag.3.. A. • renunţarea la cartierele modeste. este de acord cu acestea şi poate să subscrie o parte (o acţiune) din capital.. şi pătrunderea acestora în alte zone. „care să devină simbolul imaginii magazinelor populare în rândul consumatorilor”10. membrii săi dispun de puteri egale. • creşterea rolului publicităţii. • asigurarea şi promovarea unor practici şi tehnologii comerciale caracteristice marilor magazine. În cadrul principiilor de organizare. 240. proporţional însă cu valoarea capitalului subscris. • repartizarea către membrii societăţii cooperatiste a unei părţi din beneficiul realizat. prin diversificarea metodelor. Cooperativele de consum reprezintă societăţi ai căror membri se unesc pentru a-şi asuma o funcţie de distribuţie. independent de puterea economică pe care o deţine. Patriche (coordonator). conferinţe pe teme diferite privind actul de vânzare-cumpărare şi consumul propriu-zis.• lărgirea continuă a sortimentului comercial. op. la o acoperire de până la 20.2. cit. • crearea unor mărci proprii de distribuţie.000 poziţii în cadrul fiecărui raion. • promovarea strictă a ideii că fiecare membru aderent are dreptul la un singur vot. beneficiile realizate fiind repartizate între ei. ______________ 10 D. pe o perioadă cât mai lungă de timp. inclusiv în cartierele în care locuieşte populaţie cu venituri ridicate. elevate. ca loc principal de desfăşurare a activităţii magazinelor populare. precum legăturile telefonice pe mari distanţe. Trebuie să se aibă în vedere asigurarea unor servicii comerciale superioare. • creşterea suprafeţelor comerciale a magazinelor. în cursul zilei sau nopţii. individualizat. astfel încât toţi membrii cooperativei participă la gestionarea activităţii acesteia în condiţii egale. prin intermediul cărora să se acţioneze în cadrul pieţei. eventual chiar crearea unui stil publicitar propriu. Trebuie precizat încă de la început faptul că vânzarea mărfurilor prin magazinele aparţinând unui asemenea sistem se face către orice fel de consumator. 3. • stabilirea unor orare de funcţionare care să răspundă cât mai eficient cererii populaţiei din punctul de vedere al proximităţii cu care populaţia poate apela la serviciile lor.

Din multitudinea structurilor ce caracterizează sistemele de organizare a comerţului. fie anumite produse nealimentare. de la o ţară la alta. Caracteristic activităţii comerciale realizate de cooperaţia de consum este şi faptul că unităţile sale realizează şi oferă consumatorilor şi numeroase alte prestaţii. trebuie menţionat că se disting două tipuri de structuri funcţionale: una centrală. sau numai anumite categorii de servicii) şi. cooperaţiei de consum îi sunt caracteristice următoarele aspecte: a) Mai întâi. din organismele tehnice şi din organismele financiare. sponsorizări etc. • organizarea unor agenţii cooperatiste de voiaj. promovarea unor servicii comerciale cât mai adecvate nevoilor consumatorilor. atât funcţii ale comerciantului cu ridicata. înlocuindu-se astfel ideea luptei pentru realizarea unui profit cât mai ridicat. acestea sunt. cât şi în incinta magazinelor cu amănuntul. grădiniţe de copii. la rândul lor. o intensă activitate de educare a acestora. putând exista societăţi comerciale cooperatiste(ce deservesc populaţia unei anumite localităţi). nu în ultimul rând. obiective ce stau la baza constituirii unor astfel societăţi. b) În al doilea rând. fiind societăţi cu capital variabil. între societăţile comerciale ale cooperaţiei de consum centrale şi cele locale sau zonale existând atât relaţii de colaborare. în cadrul cărora membrii cooperatori beneficiază de tarife speciale. respectiv un complex de acţiuni de solidaritate în sectorul social (colonii de vacanţă. de fapt. • societăţile comerciale ale cooperaţiei de consum reprezintă asociaţii de persoane. De fapt. garantarea calităţii produselor oferite. structurile teritoriale sunt diferite.În ceea ce priveşte trăsăturile caracteristice prin care se distinge activitatea desfăşurată de cooperativele de consum. trebuie subliniat faptul că. în mod deosebit. Structura generală a sistemelor comerciale organizate de cooperaţia de consum este diferită. c) În al treilea rând. case de odihnă. fiecare aderent având posibilitatea să subscrie una sau mai multe părţi sociale. atrăgând atenţia. în mod specific. • principala preocupare a societăţilor comerciale ale cooperativei de consum rămâne servirea cumpărătorilor în condiţii cât mai bune. acest lucru însemnând practicarea unor preţuri cât mai reduse. apărarea drepturilor consumatorilor şi. mai puţin legate de procesul direct al comercializării mărfurilor. asumându-şi. formată din cooperative de consum locale. exigenţelor acestora. • societăţile comerciale organizate de cooperaţia de consum reprezintă forme importante ale comerţului integrat. următoarele: • obiectivul de bază îl constituie o cât mai bună aprovizionare şi servire a consumatorilor. eterogenă. fie numai produse alimentare. şi nu de capitaluri. atât independente. precum: • realizarea ajutorului intercooperatist. Universitatea SPIRU HARET 69 . formată din organismele de coordonare.). • construirea şi exploatarea unor hoteluri. societăţi comerciale cooperatiste regionale sau zonale. cealaltă structură. cât şi funcţii ale celui cu amănuntul. societăţi comerciale cooperatiste specializate (ce comercializează. în sfârşit. este de reţinut faptul că activităţile comerciale organizate de către cooperativele de consum cunosc un anumit grad de centralizare sistematică. scopul mişcării cooperatiste îl reprezintă o cât mai bună aprovizionare şi servire a consumatorilor. şi nu beneficiul în sine. teritorială. cât şi relaţii de subordonare.

a politicii de comercializare a mărfurilor etc. • organizarea unor laboratoare specializate. • organizarea şi realizarea unor servicii educaţionale. Din păcate însă. reciclări şi diverse cursuri profesionale de specializare. la un complex de metode. astfel încât cooperaţia de consum 70 Universitatea SPIRU HARET . introducerea unor noi forme de vânzare. s-a optat pentru marile magazine. contribuind astfel la întărirea protecţiei consumatorilor. după anul 1989. În cel de al doilea caz. ce desfăşoară activităţi largi. În ceea ce priveşte cererea de mărfuri. complexă. • folosirea unor metode moderne de gestiune. sistemul cooperatist a fost şi este în continuare neglijat. care furnizează gratuit consultaţii juridice. sistemul fiind practic distrus. care oferă diverse informaţii consumatorilor. concentrare realizată prin fuziuni şi absorbţii. • optimizarea raportului dintre serviciile comerciale oferite şi rentabilitatea fiecărui magazin. creându-se chiar grădiniţe şi şcoli proprii. Pentru remedierea unei asemenea situaţii sunt necesare o serie de strategii de refacere a sistemului. fie de către înseşi cooperativele de consum locale. diferite ca relief. aceste laboratoare organizează testări şi controale asupra produselor existente pe piaţă. respectiv informatizarea activităţilor de aprovizionare. în general. în special. dispărând treptat micile magazine tradiţionale. aceste caracteristici permiţând importante segmentări. eterogenă de la o zonă la alta. • creşterea capacităţii de autofinanţare a societăţilor comerciale organizate de cooperaţia de consum. comerţul cooperatist face eforturi însemnate pentru a se adapta la evoluţia pieţei. realizarea legislaţiei comerciale şi conducerea activităţii magazinelor. În ţara noastră. sociale sau educaţionale pentru cooperatori şi familiile acestora. Deci. Într-un asemenea context. • organizarea şi realizarea unor servicii de asigurări pentru membrii cooperatori.• acordarea sau garantarea unor credite familiale. în vederea realizării unor investiţii. ca şi a raportului dintre marile şi micile magazine. prin intermediul unor societăţi de asigurare special create în cadrul sistemului cooperatist. piaţa rurală este formată din peste 10 milioane de locuitori. Avem în vedere: • concentrarea activităţii societăţilor comerciale ale cooperaţiei de consum. potenţiali cumpărători. ajungându-se astfel la formarea unor cooperative de consum ce-şi desfăşoară activitatea pe mai multe zone şi regiuni. fiscale. şi a procesului de distribuţie. potrivit condiţiilor concrete din fiecare zonă geografică deservită. amplasată în zone eterogene. o piaţă extrem de largă. în acest scop. • editarea de publicaţii periodice. trebuie remarcate o serie de preocupări ce au căpătat caracter de tendinţe în evoluţia acestui sistem de organizare a comerţului. climă şi putere economică. • organizarea unor centre de documentare familială. Ca şi celelalte forme şi sisteme de comerţ. deserviţi de o reţea vastă. iar apoi de dezvoltare a sa. În primul caz s-a optat pentru o gamă de servicii comerciale cât mai largi. precum garantarea calităţii produselor. cooperaţia de consum făcând eforturi deosebite de a da în folosinţă mari magazine. în principal. comerţul cooperatist s-a dezvoltat în primul rând în mediul rural. apelându-se. fie de către serviciile centrale cooperatiste. De asemenea. hiper şi supermagazine. ajungând în prezent într-o situaţie dezastruoasă. fundamentarea principiilor de selecţie a furnizorilor. rentabilitatea apărând ca un efect al unor asemenea măsuri.

Există uneori cazuri în care francizorul oferă chiar şi garanţia exclusivităţii în cadrul unei anumite forme. el este obligat să aplice integral metodele francizorului. activitatea staţiilor de benzină. rezultatele sunt promiţătoare. cei doi parteneri îşi au fiecare avantajele lor. Deci. respectiv comerciantul care cumpără dreptul respectiv. de altfel. magazine ce vând piese de schimb şi asigură service-ul pentru automobile. respectiv societăţi comerciale create de personalul din industrie sau de grupuri de studenţi din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ sau care trăiesc în complexe studenţeşti. sistemul de franciză constă în utilizarea de către franciz a mărcii. Societăţile respective deţin magazine de desfacere cu amănuntul.să participe la realizarea unui comerţ modern. tehnologii comerciale specifice. cunoscute sau tehnologii comerciale. chiar nesemnificativă. serviciul şi marca. De asemenea. B. precum şi activitatea întreprinderilor profilate pe îmbutelierea şi distribuţia băuturilor nealcoolice. în cadrul sistemului de franciză. Conţinutul şi structura acordurilor în franciză Franciza reprezintă un contract încheiat între francizor. şi franciz. instituţii publicitare proprii). care încearcă să pătrundă şi pe piaţa românească. situat la înălţimea cerinţelor începutului de mileniu. a tehnicilor de comercializare. pentru a se asigura continuitatea şi unitatea imaginii de marcă. respectiv: • franciza produselor şi a mărcilor de fabrică. ce are în vedere vânzările de autoturisme şi camioane. În acest caz. Sistemul francizei se pretează a fi utilizat în domenii variate. o redevenţă anuală proporţională cu cifra de afaceri. precum şi o serie de sortimente mai reduse de mărfuri nealimentare (discuri. • franciza de distribuţie. În activitatea comercială se practică două tipuri de franciză. Sistemul acordurilor în franciză 3. relaţia dintre francizor şi franciz cuprinde atât produsul.3. rămânând însă să şi fie confirmate. agenţiile imobiliare etc. a şi apărut la începutul secolului XX). unităţi prestatoare de servicii etc. Magazinele în speţă au dimensiuni mici şi au o pondere foarte mică.3.3. Universitatea SPIRU HARET 71 . francizul are obligaţia de a plăti mai întâi un „drept de intrare”.). 3. cărţi etc. ca cifră de afaceri în totalul comerţului cu amănuntul. magazine de produse alimentare. Rezultă din cele prezentate faptul că. firmă aparţinând francizorului.3. a formei şi însemnelor unei firme ce are un bun renume în cadrul pieţei (marcă comercială cunoscută şi apreciată. iar apoi. De altfel. asupra comerţului cooperatist vom reveni într-un capitol separat. Franciza reprezintă un sistem comercial de distribuţie şi vânzare destul de puternic în ţările dezvoltate economic (mai ales.3. ajungând un sistem de distribuţie performant şi în continuă dezvoltare. bine determinate. civilizat. cât şi stabilirea strategiei şi gestiunea punctelor de vânzare.1. comerţul cu amănuntul. care vând articole alimentare sau nealimentare de consum curent. respectiv persoana care acordă anumite drepturi de folosire ale unei firme mari. magazine care comercializează mărfuri generale. acest lucru contribuind ca formula în cauză să cunoască o dezvoltare deosebită în procesul de distribuţie al mai multor ţări. Cea de a doua formă a comerţului integrat cooperatist o reprezintă cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei. Pentru început. cu un preţ puţin mai mare în raport cu preţurile practicate de către marile magazine sau de către magazinele populare.3. prestaţiile de servicii. în Statele Unite ale Americii. ce are în vedere restaurantele. precum: restaurante specializate. unde. Urmare a drepturilor acordate. magazine puternic personalizate.

care prestează servicii complexe şi de calitate în domeniu. s-a simţit nevoia apariţiei unor unităţi specializate. minuturi. care să asigure masa unor colectivităţi izolate în diverse zone ale ariei comerciale specifice. sistem ce a progresat în ultimii 20-25 ani. uneori chiar menajul. semipreparate. respectiv: informatică. cât şi a caselor de vacanţă. • servicii de închiriere a diferitelor tipuri de echipament. financiară şi fiscală. organizate sub forma unităţilor de desfacere pe bază de catalog pentru cadouri. articole de sport. • magazine alimentare de proximitate sau comoditare. b) Franciza de agrement şi voiaj – Leisure and Travel Business – se constituie într-o formă de aliniere a firmelor de comerţ la evoluţia exigenţelor sociale ale populaţiei. produse de cofetărie şi patiserie. confortul. fotocopiere. • servicii privind locuinţele. • magazine nealimentare. ce au în vedere atât realizarea şi asigurarea locuinţelor de bază ale familiilor. c) Franciza prestaţiilor de servicii către întreprinderi şi populaţie – Business and Personal Service – se aplică în următoarele şase tipuri de prestaţii: • servicii către întreprinderi. Asemenea magazine şi-au stabilit orare de funcţionare prelungite. prin intermediul unor firme puternic personalizate. asigurare şi centre create pe anumite domenii de activitate şi branşe.3. a echipamentelor şi serviceului pentru automobile. a căsuţelor amplasate temporar în anumite zone. contabilă. franciza întreprinderilor de agrement şi voiaj. consultanţă juridică. Specific acestei forme a francizei este faptul că se caută o combinare cât mai bună a activităţilor de alimentaţie publică şi cazare cu cele privind înfiinţarea unor buticuri specializate în vânzarea unei mari diversităţi de mărfuri sau cu organizarea unui comerţ mobil itinerant de alimentaţie publică.3. modificărilor comportamentului de consum şi de cumpărare al unor largi categorii de consumatori. la care se adaugă o serie de produse de strictă necesitate pentru clientela specifică. băuturi calde şi reci etc. care să asigure transportul. asigurând astfel un front larg de acţiune sistemului francizei respective. sub aspect atât numeric. precum şi franciza prestărilor de servicii către întreprinderi şi populaţie. a) Franciza de comerţ cu amănuntul – Retailing – cuprinde următoarele categorii de unităţi comerciale: • restaurantele. cât şi al cifrei de afaceri realizate.). asigurarea serviciilor şi a racordării lor la reţelele publice etc. mobilă etc.2 Principalele tipuri de franciză utilizate în procesul de distribuţie În sistemul de distribuţie a mărfurilor se foloseşte franciza de distribuţie – Business Format Franchising –. • servicii de educaţie. Sistemul cunoaşte trei tipuri de franciză: franciza de comerţ cu amănuntul. • servicii de spălătorie şi de curăţătorii publice. • servicii privind închirierile de autoturisme şi camioane. publicitate.3. oferind un larg sortiment de produse specifice (preparate. magazine care încearcă să se adapteze schimbărilor demografice. unde sistemul francizei oferă o gamă foarte largă de servicii. • magazine de distribuţie a pieselor de schimb.3. dotarea acestora. Urmare a dezvoltării activităţilor de agrement şi voiaj. 72 Universitatea SPIRU HARET . servicii mult solicitate de către populaţie şi care s-au dezvoltat puternic.. evoluţiei stilului de viaţă.

Este vorba de activităţile din domeniul agrementului şi de cele privind prestaţiile de servicii către întreprinderi şi populaţie. mai ales. ca urmare a unor greutăţi de ordin economico-financiar cu care se confruntă întreprinzătorii (mai ales francizul). există cel puţin două sectoare ale francizei care s-au dezvoltat şi care. penetrând în diverse domenii ale distribuţiei. s-au întreprins unele măsuri de ordin legislativ. În aceste condiţii.În condiţiile în care. sistemul acordurilor de franciză a înregistrat o oarecare diminuare. conţinând restricţii care să elimine abuzurile unor francizori. Actele normative adoptate încearcă să evite conflictele între operatori şi. În prezent se manifestă tendinţa de internaţionalizare a francizelor americane a căror activitate cunoaşte o puternică expansiune. în ultima perioadă de timp. să protejeze pe francizi. probabil. Universitatea SPIRU HARET 73 . vor cunoaşte o evoluţie favorabilă şi în viitor.

Capitolul 4 COMERŢUL CU RIDICATA

În cadrul fluxului de la producător la consumator, doar în puţine cazuri produsele trec în mod direct din sfera producţiei în cea a consumului. Cea mai mare parte din bunurile destinate consumului, mai ales celui final, parcurge una sau mai multe verigi, ce constituie, aşa cum menţionam şi mai înainte, canalul de distribuţie. O asemenea verigă aparţine comerţului cu ridicata, acesta incluzând toate activităţile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale. 4.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile comerţului cu ridicata 4.1.1. Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata Comerţul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor, al cărui conţinut constă în achiziţionarea de mărfuri în partizi mari şi apoi vânzarea acestora, dar într-un sortiment comercial, către comerţul cu amănuntul, iar în unele cazuri către agenţi economici (unităţi) care cumpără diferitele produse în vederea prelucrării lor ulterioare. Rezultă din cele prezentate, fără echivoc, importanţa comerţului cu ridicata atât în circulaţia mărfurilor, cât şi în realizarea producţiei şi în satisfacerea nevoilor. El are menirea de a oferi servicii şi siguranţă partenerilor de afaceri, antrenaţi în circulaţia mărfurilor, şi a asigura facilităţile necesare pentru realizarea profitabilităţii pentru toţi participanţii la un circuit comercial. Pornind de la conţinutul unui asemenea tip de comerţ, de la locul său în procesul mişcării mărfurilor, activitatea desfăşurată în comerţul cu ridicata prezintă o serie de trăsături specifice. Astfel: a) actele de vânzare-cumpărare au loc între agenţi economici (întreprinderi sau diferite organizaţii economice, sociale sau de administraţie publică); b) atât cumpărările, cât şi vânzările de mărfuri se realizează, de regulă, în partizi mari. Desigur, în ceea ce priveşte vânzările de mărfuri către comerţul cu amănuntul, există o serie de excepţii, urmare, în principal, a condiţiilor impuse de tranziţia la economia de piaţă (decapitalizarea agenţilor economici, cerere mică de mărfuri la unele produse etc.); c) activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor, ci doar mijloceşte legătura dintre producţie şi comerţul cu amănuntul. Aceasta înseamnă că în sfera comerţului cu ridicata mărfurile nu se vând direct consumatorului final, activitatea comercianţilor cu ridicata fiind cea de intermediere între doi agenţi economici, producătorul şi comerciantul cu amănuntul.
74
Universitatea SPIRU HARET

Alături de cele trei caracteristici de bază prezentate, este necesar de adăugat faptul că veriga comercială cu ridicata generează o serie de imobilizări de fonduri, cheltuielile materiale şi băneşti necesare activităţii desfăşurate sunt mari, fondurile în cauză rămânând, la rândul lor, imobilizate până în momentul când se încasează valoarea mărfurilor vândute. Pe de altă parte, trecând prin veriga comerţului cu ridicata, mărfurile vor rămâne o perioadă mai îndelungată de timp în sfera circulaţiei, acest lucru însemnând o viteză de circulaţie mai lentă, cu influenţe atât asupra relaţiilor economice din cadrul pieţei bunurilor şi serviciilor, cât şi asupra relaţiilor financiar-bancare din cadrul pieţei capitalurilor. La rândul lor, purtând amprenta activităţii desfăşurate, şi agenţii economici ce activează în cadrul comerţului cu ridicata prezintă o serie de caracteristici distincte, ce îi diferenţiază de agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în comerţul cu amănuntul. Astfel: a) Asemenea agenţi economici trebuie să aibă o putere financiară relativ mare, în condiţiile în care aprovizionarea se face, aşa cum arătam mai înainte, în partizi mari, care se stochează, iar eşalonarea comenzilor are în vedere şi perioadele afectate de sezonalitate. Aceasta presupune faptul că mărfurile trebuie stocate un anumit timp, de regulă mai îndelungat, şi din această cauză comerciantul cu ridicata va trebui să dispună atât de fonduri proprii îndestulătoare, cât şi de capacitatea de a contracta, dacă este cazul, credite bancare pe termene lungi, cu ajutorul cărora să acopere cheltuielile aferente activităţii desfăşurate. b) Agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în comerţul cu ridicata trebuie să fie specializaţi în anumite produse sau familii de produse. O asemenea specializare este generată de natura produselor ce formează obiectul tranzacţiilor comerciale, în condiţiile în care fiecare produs sau familie de produse ridică o serie de probleme specifice (de stocaj, depozitare şi conservare a valorilor de întrebuinţare). c) Comercianţii cu ridicata intervin în cadrul fluxului produselor realizate atât de producătorii autohtoni, cât şi de cei externi. În cel de-al doilea caz, comerciantul cu ridicata va deveni cumpărător direct de bunuri necesare aprovizionării comerţului cu amănuntul. El va intra în relaţii comerciale cu agenţi economici ce-şi desfăşoară activitatea pe pieţele externe de bunuri de consum (sau de producţie), dar şi cu cei din cadrul pieţei schimburilor monetare. d) În cadrul verigii cu ridicata a circulaţiei mărfurilor este necesară existenţa unor servicii comerciale bine puse la punct în ceea ce priveşte dotarea tehnică şi asigurarea de personal de specialitate. Aceasta, mai ales, în cazul comercializării unor produse de înaltă tehnicitate, pretenţioase, precum cele electronice, optice sau informatice. De asemenea, este nevoie de specialişti care să gestioneze eficient publicitatea comercială, absolut necesară în condiţiile concurenţei acerbe în domeniu şi, nu în ultimul rând, de forţă de muncă calificată în ambalarea mărfurilor, condiţionarea şi expedierea acesteia către detailişti. 4.1.2. Rolul economic al comerţului cu ridicata Rolul comerţului cu ridicata este scos în evidenţă în situaţiile în care, fie este imposibilă, fie este neeconomică trecerea mărfurilor direct de la producător la comerciantul cu amănuntul. Un asemenea rol va trebui analizat pe ansamblul economiei, în raport atât cu producătorii, cât şi cu comerţul cu amănuntul.
Universitatea SPIRU HARET

75

a) În raport cu producătorii, comerţul cu ridicata oferă o serie de avantaje, cu implicaţii majore în asigurarea continuităţii activităţii comerciale, a mobilităţii necesare în ceea ce priveşte orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum şi asigurarea echilibrului cerere-ofertă, fără oscilaţii semnificative de la o perioadă la alta, de la o zonă la alta. Într-un asemenea context, în raport cu producătorii, comerţul cu ridicata îşi asumă un important rol, cel puţin în următoarele direcţii: • continuarea fără întrerupere a activităţii producătorilor prin alimentarea constantă a fluxurilor lor financiare de către veriga cu ridicata, care preia loturile mari de mărfuri. Se evită în acest fel stagnarea producţiei, ce s-ar putea interpune între momentul producerii bunurilor şi momentul vânzării acestora; • asigurarea producătorilor cu o serie de servicii logistice, eliberându-i astfel de sarcinile depozitării şi păstrării mărfurilor şi, implicit, scutindu-i de importante cheltuieli materiale şi financiare; • eşalonarea comenzilor către producători, pornind de la informaţiile pe care comerţul cu ridicata le obţine de la detailişti în ceea ce priveşte evoluţia şi oscilaţiile consumului. Se pot astfel asigura regularizarea producţiei şi evitarea rupturilor de stoc; • informarea producătorilor asupra modului în care le sunt primite produsele de către comercianţii cu amănuntul, asupra comportamentului de consum, inclusiv a bazei motivaţionale a cumpărătorilor; • prospectarea pieţei detailiştilor, stabilirea şi realizarea de cataloage şi documentaţii, punând, dacă este cazul, proprii specialişti în domeniu să realizeze cercetări de piaţă; • participarea la companiile producătorilor de promovare a vânzărilor, alături de alte categorii de revânzători. b) În raport cu comerţul cu amănuntul, comerţul cu ridicata oferă, de asemenea, o serie de avantaje de mare importanţă pentru circuitul economic, în general, şi pentru participanţii la procesul de circulaţie a mărfurilor, în special. Avem în vedere, în principal, următoarele aspecte: • oferirea de informaţii pertinente detailiştilor, informaţii despre producţie, în general, despre oferta de mărfuri şi servicii, în special. Este evident faptul că, într-un comerţ realizat exclusiv după regulile pieţei, comercianţii cu amănuntul, situaţi în afara marilor centre comerciale, sunt mai slab informaţi, uneori chiar ignoraţi, atât de către producătorii autohtoni, cât şi, mai ales, de către cei străini. În asemenea situaţii, comerţul cu ridicata este chemat ca prin documentaţiile realizate, prin cataloagele elaborate, să informeze operativ comerţul cu amănuntul şi să-l ajute în obţinerea loturilor de mărfuri necesare; • fracţionarea partizilor de mărfuri şi livrarea acestora către comercianţii cu amănuntul, în cantităţile pe care aceştia le pot stoca sau vinde într-o unitate de timp, corespunzător posibilităţilor lor financiare; • ca un corolar al capacităţii sale de stocaj, comerţul cu ridicata va permite detailiştilor să beneficieze uneori de preţuri mai mici decât dacă s-ar aproviziona direct de la producători. Acest lucru este posibil ca urmare a sistemelor de remize acordate atunci când se achiziţionează cantităţi foarte mari de mărfuri; • uşurarea şi simplificarea muncii administrative a detailiştilor, legată de întocmirea comenzilor, a facturilor, a recepţiilor şi a corespondenţei diverse, acest lucru conducând şi la o reducere a cheltuielilor detailiştilor.
76
Universitatea SPIRU HARET

Având în vedere cele prezentate şi în contextul în care au existat şi există încă opinii care pun la îndoială locul şi rolul comerţului cu ridicata în cadrul procesului de circulaţie a mărfurilor, alături de majoritatea specialiştilor în domeniu – practicieni şi teoreticieni – considerăm că agenţii economici din acest domeniu îşi vor continua activitatea în condiţiile în care vor reuşi să fie eficienţi în următoarele direcţii: a) promovarea vânzărilor; b) asigurarea gamei sortimentale solicitate de populaţie, prin intermediul comerţului cu amănuntul. Aceasta, în condiţiile în care comercianţii cu ridicata au capacitatea de a alege bunurile necesare de la producători şi de a realiza apoi sortimentele solicitate, fără alte eforturi din partea furnizorilor sau a detailiştilor; c) fragmentarea loturilor mari, atunci când cele ale producătorilor impun acest lucru, ca o condiţie necesară şi obligatorie în procesul de comercializare; d) depozitarea şi conservarea mărfurilor, atunci când este vorba de fluxuri comerciale care presupun stocări temporare de mărfuri. Acest lucru trebuie făcut cu costuri relativ reduse, coroborat cu determinarea riscurilor implicate de depozitare, atât pentru furnizori, cât şi pentru clienţi; e) finanţarea unor tranzacţii, comerţul cu ridicata având posibilitatea de a oferi mărfuri pe credit comercianţilor detailişti sau de a le comanda furnizorilor, anticipat, o serie de mărfuri, plătindu-şi concomitent facturile; f) informarea furnizorilor şi a clienţilor privind conjunctura pieţei, respectiv asupra activităţii comercianţilor, asupra preţurilor, asupra unor noi produse apărute pe piaţă etc.; g) oferirea unor servicii şi consultanţă de management, în special detailiştilor, cu privire la recrutarea şi pregătirea personalului, amenajarea magazinelor, gestiunea stocurilor, prezentarea mărfurilor etc. Într-un asemenea context, este de aşteptat ca rolul comerţului cu ridicata să se amplifice, concomitent însă cu restricţionarea funcţiilor sale, căpătând o importanţă mai mare funcţia fizică şi logistică, funcţia financiară şi cea de informare. În acelaşi timp, un asemenea tip de comerţ va trebui să ofere mai multe servicii, mai multă siguranţă în derularea activităţii comerciale şi oportunităţi pentru creşterea gradului de rentabilitate a activităţii partenerilor antrenaţi în afaceri. 4.1.3. Funcţiile comerţului cu ridicata Principala funcţie a comerţului cu ridicata constă „în asigurarea legăturilor dintre producători şi comercianţii cu amănuntul”1. De fapt, comerţul cu ridicata are acelaşi rol pe care comerţul cu amănuntul îl are faţă de consumatori. O asemenea funcţie capătă adevăratul contur dacă se are în vedere faptul că depărtarea dintre producători şi comercianţii cu amănuntul nu se mărgineşte exclusiv la distanţă, ci trebuie avute în vedere, în acelaşi timp, şi alte aspecte, precum: imposibilitatea detailiştilor de a comanda cantităţi mari de mărfuri, lipsa posibilităţilor acestora de stocaj, lipsa informaţiilor proaspete cu privire la structura fondului de marfă ce poate fi pus la dispoziţie de furnizori, cunoaşterea insuficientă a posibilităţilor de transport etc.

______________
D. Patriche, V. Ionaşcu, M. Popescu, Economia comerţului, Editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag. 129. Universitatea SPIRU HARET 77
1

Dacă asigurarea legăturii dintre producători şi detailişti reprezintă funcţia generală a comerţului cu ridicata, ţinând seama atât de locul acestuia în evoluţia mărfurilor, cât şi de rolul său economic, există şi o serie de alte funcţii specifice comerţului cu ridicata, cele mai importante referindu-se la: a) cumpărarea unor partizi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare şi divers de producători în cadrul pieţei interne sau de pe diverse pieţe externe, astfel încât să existe posibilitatea aprovizionării continue şi într-un sortiment variat a comerţului cu amănuntul, ca şi a altor categorii de cumpărători; b) stocarea unor cantităţi mari de mărfuri în vederea eşalonării normale a fluxului de produse către detailişti, iar apoi, a fluidităţii vânzărilor către consumatori. Se are în vedere eliminarea rupturilor intervenite în aprovizionarea cu mărfuri, urmare a sezonalităţii producţiei, a unor blocaje financiare la producători sau chiar a dezinteresului şi slabei gestionări a problemei de către producători sau comercianţi. Realizarea practică a acestei funcţii de către grosişti presupune imobilizarea de către aceştia a unor importante fonduri financiare, pe măsura valorii mărfurilor din stoc, depozitarea unor cantităţi mari de mărfuri, aceasta însemnând existenţa unor depozite de mare volum şi suprafaţă, dotarea acestor depozite cu instalaţiile necesare conservării mărfurilor etc. Toate acestea generează costuri ridicate, ce vor trebui incluse în preţul de vânzare al mărfurilor; c) transformarea sortimentului industrial (format din partizi mari de produse de un anumit fel livrat de producători) în sortiment comercial, corespunzător cererii efective a populaţiei; d) revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către detailişti, acest lucru însemnând fracţionarea partizilor mari de produse primite de la producători în partizi mici, care vor fi apoi distribuite potrivit cererii către detailişti, indiferent de locul în care aceştia din urmă îşi au sediul sau raza de activitate; e) cercetarea permanentă a pieţei, studierea cererii de mărfuri a populaţiei şi a altor categorii de consumatori, astfel încât să existe posibilitatea informării prompte a producătorilor şi în ce priveşte orientarea fluxurilor de mărfuri, perfecţionarea distribuţiei, a mijloacelor promoţionale, ca şi realizarea unor previziuni care să stea la baza activităţii viitoare a comercianţilor cu ridicata. Analizând, fie şi în mod succint, funcţiile comerţului cu ridicata, trebuie menţionate şi funcţiile unei categorii aparte de grosişti, respectiv ale grosiştilor industriali. Aceştia sunt agenţii economici specializaţi care distribuie industriei sau altor categorii de utilizatori (meşteşugari, în principal) diverse produse tehnice, furnituri industriale, semifabricate şi, uneori, chiar materii prime. Asemenea comercianţi cu ridicata îndeplinesc două principale funcţii: a) asigurarea circuitului de distribuţie al produselor specifice în cauză; b) realizarea logisticii comerciale specifice fiecărui produs de genul celor menţionate. În literatura de specialitate, respectiva categorie de comercianţi cu ridicata este cunoscută şi sub denumirea generică de enclave. 4.1.4. Locul comerţului cu ridicata în cadrul distribuţiei Aşa cum am mai menţionat, comerţul cu ridicata presupune achiziţionarea de mărfuri în partizi mari şi apoi desfacerea acestora în partizi mici către comercianţii cu
78
Universitatea SPIRU HARET

pentru faptul că. O asemenea concurenţă va fi tot mai acerbă şi influenţată de puterea consumatorului. eventual. se vor produce în evoluţia distribuţiei mărfurilor. iar pe de altă parte. în condiţiile economico-sociale ale începutului mileniului trei. se proiectează o multitudine de scenarii referitoare la mutaţiile care. următoarelor trei elemente referitoare la piaţă: • în disputa dintre vânzător şi cumpărător. uneori. în ultimă instanţă. o etapă distinctă în procesul mişcării mărfurilor de la producători la consumatori. devenind tot mai pretenţios. eficacitatea fiecăreia dintre cele două forme ale circulaţiei mărfurilor. foarte mult. de fapt. Având în vedere cele câteva aspecte prezentate. În acest sens. integrarea funcţiilor comerţului cu amănuntul. este firească întrebarea specialiştilor privind necesitatea. iar pe de altă parte. să stabilească el „regulile jocului”. au loc modificări substanţiale şi în ceea ce priveşte rolul comerţului cu ridicata în cadrul distribuţiei mărfurilor. Ca răspuns la o asemenea acţiune. După părerea noastră. Rezultă din această definiţie locul important pe care comerţul cu ridicata îl ocupă în procesul distribuţiei mărfurilor.amănuntul sau. Preţurile vor fi influenţate în acest context şi de interesele colective şi uneori contradictori ale consumatorilor. mai ales. Evident. comerţul cu ridicata va trebui să întreprindă o serie de acţiuni clare. respectiv comerţul cu amănuntul şi cel cu ridicata. regulile jocului. oferind astfel clienţilor o serie de servicii comerciale şi un personal cu adevărat profesionist. datorită faptului că este absolut indispensabil în cazul anumitor produse (agricole şi industriale). prin prezenţa lui în circulaţia mărfurilor. sub o formă sau alta. tocmai datorită faptului că în viitor piaţa va fi a consumatorului. puterea pe piaţă. pe fondul mutaţiilor profunde. pe de o parte. el stabilind. precum: • asocierea cu producătorii şi cu comercianţii cu amănuntul şi. consumatorul având astfel posibilitatea să aleagă. pe de o parte. eventual. la rândul lor. mai ales datorită faptului că se aşteaptă ca oferta să depăşească cererea manifestată pe piaţă. la regularizarea activităţii producătorilor. acesta deţinând. comerţul cu ridicata va deţine un loc important în cadrul distribuţiei mărfurilor numai dacă va da atenţia cuvenită. Aceasta. Într-un asemenea context. Universitatea SPIRU HARET 79 . dacă faţă de producători acest rol nu se va modifica. comercianţii cu amănuntul încercând. în raport cu comerţul cu amănuntul se va diminua ca importanţă. comerţul cu ridicata rămâne o verigă foarte importantă în distribuţia mărfurilor. fiecare din partenerii de piaţă caută să-şi croiască un loc sigur în cadrul circulaţiei mărfurilor. • preţul produselor este determinat prin jocul liber al concurenţei. Pe de altă parte însă. eficienţa şi. Menţinerea poziţiei şi rolului comerţului cu ridicata va fi însă dificilă. Aceasta. după părerea noastră. Oricum însă. câştigător va fi aproape sigur cel din urmă. aşa cum am menţionat. pentru menţinerea locului său în cadrul distribuţiei mărfurilor şi pentru consolidarea poziţiei actuale faţă de producători şi consumatori. altfel spus. comerţul cu ridicata este un intermediar în cadrul canalului de distribuţie. direct consumatorilor finali. preţuri suportate de către consumatori. să elimine veriga grosiştilor. probabil. contribuind astfel la creşterea preţurilor produselor. să profite de locul şi rolul lor faţă de producători. grosiştii încearcă. • viitorul este al produselor pe care un număr restrâns de consumatori le doresc foarte mult. de structură ale comerţului mondial. În aceste condiţii. aşa cum menţionam. comerţul cu ridicata contribuie. concrete.

reprezentaţi de mijlocitorii ai căror clienţi plătesc cu bani gheaţă şi nu asigură transportul mărfurilor.• adaptarea. la: • influenţele producătorilor asupra acestui tip de comerţ. spitalelor etc. respectiv: 1.1.2. începând din momentul acceptării comenzii şi până când a fost realizată efectiv recepţia de către client. transformarea. La rândul lor. 4. Iată doar câteva direcţii de perfecţionare a activităţii comerţului cu ridicata. extinderea şi eficientizarea spaţiilor de depozitare. acestea ajungând direct de la producător la clienţi. • adaptarea comerţului cu ridicata la realităţile economico-sociale. • modificarea imaginii unităţilor operative ale comerţului cu ridicata şi eliminarea. asemenea comercianţi joacă un important rol în aprovizionarea cu produse perisabile. în general.3.1. referitoare.1. • lungimea şi profunzimea liniilor de produse. • utilizarea în procesul distribuţiei mărfurilor. structurarea activităţii comerţului cu ridicata devine o operaţie dificil de realizat. se pot identifica o serie de criterii de clasificare. 1. la modificările structurale din cadrul industriei producătoare de bunuri de consum.. 80 Universitatea SPIRU HARET . la costurile vieţii. aflate pe traseul parcurs de ei. în cadrul canalului cu ridicata. a ultimelor realizări în domeniul tehnicii şi tehnologiei informaţiei. care deţin proprietatea mărfurilor. Cu toate acestea. Agenţii de expediţie (desk jobbers) sunt intermediarii care negociază cu furnizorii şi cumpără mărfuri de la aceştia. Comercianţii cu ridicata clasici. a pieţelor pe care sunt vândute mărfurile şi a metodelor diferite de operare. dacă viaţa o va cere. Comercianţii care oferă servicii complete sau limitate. • gama serviciilor furnizate. în particular. în acest fel. Tipologia activităţii comerciale cu ridicata În condiţiile în care comerţul cu ridicata este caracterizat prin eterogenitatea activităţii sale. capabilă să rentabilizeze întregul lanţ al distribuţiei mărfurilor. hotelurilor. • restructurarea agenţilor economici ce-şi desfăşoară activitatea în comerţul cu ridicata.1. • dezvoltarea unor produse cu propria marcă de calitate şi adoptarea inovaţiilor din domeniul în care îşi desfăşoară activitatea respectivul angrosist. urmare mai ales a varietăţii produselor tranzacţionate. căruia în viitor îi revine sarcina de a realiza şi întreţine o nouă structură. În funcţie de asemenea criterii se poate creiona următorul model al tipologiei activităţii comerciale cu ridicata.1. Aceşti comercianţi îşi asumă însă toate riscurile privind mărfurile. Dispunând de propriile mijloace de transport al mărfurilor. Comercianţii de tip cash and carry. a concepţiilor vechi despre depozite ale clienţilor. coroborat însă cu asigurarea unui management eficient. respectiv agenţi economici independenţi. ei nemanipulând însă fizic produse. aceşti comercianţi pot fi: 1.2. Comercianţii camionagii truck jobber. mijlocitorii ce comercializează un sortiment redus de produse pe care le transportă direct la sediul clienţilor. care să garanteze profitabilitatea investiţiei şi autofinanţarea nevoilor viitoare de expansiune. 1. • aplicarea unor politici de preţuri menite să atragă cât mai mulţi clienţi. • modernizarea. în principal. 1. pe care le vând contra numerar firmelor mici. • transferul titlului de proprietate asupra mărfurilor.

Ei aprovizionează rafturile comercianţilor cu amănuntul. care apoi sunt vândute. pentru a prezenta doar un exemplu. Agenţii sau reprezentanţii producătorilor. numiţi şi manufacturis agents. Brokerii sunt angajaţi pentru o perioadă determinată. Ei preiau. acordându-se unele reduceri în cazul comenzilor mari. 1. asemenea comercianţi nu deţin controlul asupra preţurilor sau condiţiilor de vânzare. fie agenţi ai producătorului. în principal agricole. într-o anumită zonă geografică. de titluri financiare. Scopul principal al brokerilor este acela de a pune în contact pe vânzători şi pe cumpărători. Cunoscând foarte bine Universitatea SPIRU HARET 81 . 2. mari cantităţi de cereale pe care le stochează şi apoi le transportă pe pieţele de gros. În urma finalizării actului de vânzare-cumpărare.2. evident contra unui comision plătit de vânzător la încheierea tranzacţiei. Intră în această categorie: 2. brokerii oferă clienţilor o serie de informaţii de specialitate privind anumite grupe de mărfuri şi o reţea de contact bine pusă la punct.1. Rolul şi locul agenţilor mijlocitori. fie brokeri sau comisionari. 2. Comercianţii cu ridicata care lucrează pe bază de comenzi trimise prin poşta mail-order folosesc cataloage pentru a vinde produsele. mobilă.1. brokerii şi comisionarii. publicitatea. mai ales articole mici. produsele pentru dotarea şi întreţinerea locuinţei etc. articole sportive. Realizează un număr limitat de activităţi în schimbul unui comision. Ei vând produse cosmetice. nu vor fi implicaţi în posesia fizică sau financiară a mărfurilor. Deşi nu sunt angajaţi ai producătorilor. vânzătorii de maşini uzate. şi în special clienţilor din zone mai îndepărtate. maşini. dar nu deţin titlul de proprietate asupra acestora. cărţile şi revistele. distribuţiei şi promovării produselor. 2. Ei decid asupra preţului de vânzare. aceste elemente fiind stabilite de fiecare producător în parte. astfel încât ei vor realiza mai puţine funcţii decât intermediarii propriu-zişi. un broker le poate furniza o asemenea informaţie. neavând limite teritoriale. de terenuri sau clădiri nu au posibilitatea de a-şi cunoaşte potenţialii cumpărători. la care se adaugă costurile generate de vânzare. Agenţii de vânzări joacă un rol-cheie în politica celui pe care îi reprezintă în ceea ce priveşte cercetarea de piaţă.3.4.1. bijuterii. care. numiţi şi rack-jobbers sunt agenţi cu ridicata care deţin propriile lor rafturi sau alte spaţii în cadrul unor supermagazine. Mărfurile tipice comercializate de rack-jobbers sunt produsele cosmetice şi de îngrijire a sănătăţii. mai ales cu mărfuri nealimentare. pentru realizarea unei anumite tranzacţii. pe care detailiştii evită să le aibă în stoc din cauza vânzării lente. echipamente. Comisionarii (commission merchants) sunt acei agenţi care primesc mărfuri în consignaţie de la vânzătorii locali şi negociază vânzarea lor pe anumite pieţe centrale. Agenţii de vânzări (selling agents) realizează toate activităţile de comerţ cu ridicata. Prin intermediul lor se vând accesorii. aceştia fiind specializaţi pe anumite tipuri de produse sau tipuri de clienţi. nedeţinând însă titlul de proprietate asupra produselor. de exemplu. sunt agenţi independenţi care vând produsele unuia sau mai multor producători. anumite specialităţi alimentare etc. Astfel. jucăriile. sunt bine conturate în cadrul distribuţiei mărfurilor. de regulă. Ei negociază cumpărarea şi vânzarea mărfurilor. 2.4. creditele etc.2. În schimb. Agenţii mijlocitori includ agenţii producătorului. nu au nici o competenţă în domeniul preţului şi nu-şi asumă nici un fel de risc. Comercianţii care aprovizionează rafturile detailiştilor. În schimb. se bazează pe preţul de vânzare al produselor. comisionarii îşi reţin un comision. articole electronice etc. Plata se face cu „banii jos” sau prin cartea de credit.

livrează mărfuri. comerţului en gros. • antrenarea comerţului cu ridicata în marile prefaceri ce urmează a avea loc în economia europeană. fie de către producător. eventual. iar apoi şi. în general.3. eliminând costurile de vânzare. fiind vorba de soluţii care privesc. fiind un sector cu adevărat dinamic. • căutarea unor noi soluţii privind perfecţionarea circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi asigurarea unei periodicităţi raţionale a fluxului de produse de la producător la consumator. promovarea unei politici de grup. dacă este cazul.1. pot furniza informaţii valoroase privind vânzările. fie de către comerciantul cu amănuntul. 4. perfecţionarea circulaţiei mărfurilor. O asemenea organizare a distribuţiei va permite: • creşterea capacităţii de adaptare la o serie de situaţii ce ar apărea în diferite localităţi sau ţări. rolul de intermediar revenindu-i. Birourile de vânzări (sales offices) se deosebesc de filialele de vânzare prin faptul că nu deţin stocuri de mărfuri. Editura Economică.piaţa. asemenea tendinţe se structurează în trei categorii: • consolidarea actualelor poziţii de intermediar ale comerţului cu ridicata.2. şi crearea unor mari întreprinderi de comerţ cu ridicata. Cel de-al treilea tip de intermediari cu ridicata este reprezentat de auxiliarii producătorilor. oferă credite. precum şi alte servicii. 69. modernizarea şi fluidizarea procesului de aprovizionare. pe de o parte. Bucureşti. urmărindu-se obţinerea celor mai bune condiţii de vânzare din partea furnizorilor interesaţi de livrări mai importante şi. iar pe de altă parte. 3. deţinând de altfel şi stocuri de marfă. de sistemele de funcţionare a activităţii comerţului cu ridicata. Patriche (coord. pag. Potrivit literaturii de specialitate2. 1999. Vom prezenta doar câteva aspecte ale fiecăreia dintre aceste trei tendinţe. care vând mărfuri şi asigură sprijinul forţelor de vânzare a acestora în zonele în care sunt concentraţi clienţii şi unde cererea este relativ mare. cea privind consolidarea actualelor poziţii de intermediar al comerţului cu ridicata. Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata Aşa cum menţionam. mai ales. altor comercianţi. a) Prima tendinţă. Intră în această categorie: 3. ______________ 2 D. capabile a prelua fluxul de mărfuri generat de asemenea prefaceri. dând astfel producătorilor posibilitatea să-şi extindă desfacerile şi atunci când resursele acestora din urmă sunt limitate. Se au în vedere aici probleme legate. • preluarea sub aspect juridic a comerţului cu ridicata. Bazele comerţului. în primul rând. Filialele de vânzări (sales branches) sunt mijlocitori. b) Cea de-a doua grupă de tendinţe are în vedere fenomene cu adevărat complexe. se materializează în preocupările pentru menţinerea ciclului clasic al circuitelor lungi de distribuţie. activitatea în sine rămânând însă în continuare. Aceste filiale au condiţii de depozitare. putându-se deja vorbi de câteva tendinţe cu privire la evoluţia sa viitoare. oferă asistenţă promoţională. 3. comerţul cu ridicata va cunoaşte în continuare transformări structurale. aparţinând producătorilor. cu implicaţii serioase în ceea ce priveşte economia ţărilor aflate în tranziţie la economia de piaţă. care să vizeze îmbunătăţirea vânzărilor. Universitatea SPIRU HARET 82 .). precum: • gruparea agenţilor economici ce desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata în diverse asociaţii.

cea de-a treia tendinţă are în vedere antrenarea comerţului cu ridicata în marile prefaceri ce vor avea loc în economia europeană. ce se ocupă cu comercializarea mărfurilor anumitor producători sau către anumiţi comercianţi. fie lanţuri de unităţi cu multiple sucursale. Este. structura lor de capital neoferindu-le adăpostul necesar . • crearea unor firme de comerţ cu ridicata strict specializate şi organizarea unor depozite de mic gros. acest lucru însemnând automatizarea gestiunii stocurilor. pe lângă cele tradiţionale ale comerţului cu ridicata. • crearea unor firme de comerţ cu ridicata. • apariţia de întreprinderi de comerţ cu ridicata deţinătoare de depozite complet automatizate. Detailiştii. c) În sfârşit. Sistemul de vânzare se realizează prin autoservire. Ambele categorii prezentate pot îmbrăca forma unor întreprinderi integrate. Asemenea lanţuri cu sucursale vor încerca să imite trăsăturile caracteristice ale supermagazinelor în lanţ. cu o poziţie de lider pe propria piaţă naţională şi cu o mare putere de a „înghiţi” agenţi economici din domeniu. având o serie de trăsături precum: plata mărfurilor se face cu numerar. ele fiind nevoite să opteze între a fi credibile sau a fi înghiţite. fiind necesar să apară noi tipuri de firme comerciale. de fapt. De asemenea. prin organizarea comercianţilor cu amănuntul independenţi sub forma unor cooperative. însă mai puţin puternici. cât şi de verigă intermediară în cadrul canalelor de distribuţie. pe bază de mostre şi combinat. este vorba de aşa-zisele „întreprinderi de calibru gigant”. schematizarea şi optimizarea mişcării mărfurilor. nu se asigură transportul mărfurilor la detailist.. Asemenea întreprinderi vor avea atât rolul de reprezentante ale diferiţilor producători sau grupuri de producători. fie magazine specializate de desfaceri en gros în lanţ. automatizarea pregătirii comenzilor etc. mai ales cei mici. ce vor desfăşura atât comerţ cu ridicata. aşa-zisele „întreprinderi de calibru mare”.. nu este nevoie de comenzi sau contracte prealabile etc. care să organizeze. firme cu o activitate semnificativă pe propria piaţă. în cadrul cărora angrosistul să se unească cu micii detailişti independenţi. care îşi desfăşoară activitatea în sistemul cu autoservire (cash and carry).• crearea unor mari societăţi comerciale. care să dispună de o mare acoperire financiară. modelul japonez. menţinând şi avantajele comercianţilor cu amănuntul independenţi. Universitatea SPIRU HARET 83 . • organizarea unor firme specializate în crearea de magazine depozite cu ridicata. ce reuşeşte să asigure prezenţa simultană a articolelor comercializate în cadrul întregii reţele comerciale cu amănuntul şi un sistem de apropiere faţă de consumator. îşi vor achiziţiona de aici produsele necesare. cât şi comerţ cu amănuntul. dar care nu vor avea statut de lider. • crearea de întreprinderi comerciale cu ridicata organizate în cascade (trepte). în limita numerarului disponibil şi a mijloacelor de transport pe care le pot folosi.

În România. de muncă şi de prestări de servicii (de exemplu. Conţinutul. comerţul cu amănuntul va putea fi definit ca un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate în circulaţia mărfurilor. 5. de regulă. cele mai importante fiind legate de interferenţa serviciilor comerciale în cadrul procesului de vânzare a mărfurilor. pretenţioase. conceptul de comerţ cu amănuntul trebuie să aibă în vedere o serie de noi aspecte. Datorită complexităţii activităţii desfăşurate în acest domeniu. comerţul cu amănuntul presupune şi alte relaţii. desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul societăţi comerciale cu capital public sau privat. în vederea aprovizionării consumatorilor sau a utilizatorilor finali. cooperative.Capitolul 5 COMERŢUL CU AMĂNUNTUL Alături de comerţul cu ridicata. asociaţii. existând o serie de aspecte dificile şi. pe lângă relaţiile economice de schimb. Într-un asemenea context. Complexitatea activităţii comerciale cu amănuntul face ca însuşi sistemul de definire şi de conturare a conţinutului acestui tip de comerţ să nu fie o întreprindere facilă. piaţa capitalurilor. piaţa schimburilor valutare şi piaţa forţei de muncă.1. importanţa şi funcţiile comerţului cu amănuntul Problematica pe care o presupune comerţul cu amănuntul este una complexă. 5. fiind conectat în mod direct cu toate cele patru componente ale pieţei globale: piaţa bunurilor şi serviciilor. cunoaşterea aspectelor multiple pe care le ridică sistemul de procese şi fenomene ce caracterizează această activitate oferă instrumentul de acţiune de care au nevoie agenţii economici din domeniul circulaţiei mărfurilor. mai ales. unităţi proprii ale producătorilor. diverse organizaţii obşteşti. precum cele juridice. În condiţiile moderne ale economiei. iar în acest context. de fapt veriga finală a distribuţiei mărfurilor. persoane fizice etc. bancare). în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate. regii autonome. Conceptul şi conţinutul comerţului cu amănuntul Comerţul cu amănuntul reprezintă acea formă a circulaţiei mărfurilor a cărei funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor finali. comerţul cu amănuntul reprezintă o verigă intermediară în fluxul relaţiilor producător-consumator. comerţul cu amănuntul se integrează mecanismului de piaţă. ce conduc la abordări diferite ale acestei probleme. mai ales de natură calitativă.1. Într-o asemenea viziune. 84 Universitatea SPIRU HARET .1.

Indiferent de forma de proprietate. creşe.). realizat prin intermediul micilor magazine. agenţii economici ce desfăşoară activitate de comerţ cu amănuntul se aprovizionează cu mărfuri de la producători sau de la grosişti. • concentrarea activităţii comerciale. condiţie ce depinde nemijlocit de repartiţia teritorială a populaţiei. Corespunzător caracteristicilor comerţului cu amănuntul. de tipul supermarketurilor. spitale etc. datorat. dar şi conexiunilor generate în circuitele de piaţă. complexităţii sistemului de relaţii pe care le presupune. • unele vânzări ocazionale efectuate de anumite tipuri de instituţii şi întreprinderi publice sau private. ce au în vedere o serie de produse alimentare destinate consumurilor sociale (cantine. • vânzarea unor produse specifice aprovizionării unor anumite categorii de meşteşugari cu regim special de aprovizionare. • aspecte psihologice ale vânzării mărfurilor. condiţie ce pune în discuţie o serie de probleme proprii fiecărui profil de comerţ. precum şi condiţiilor ce trebuie asigurate pentru exercitarea acestuia. un asemenea rol rămânând acelaşi. Analiza rolului economic al comerţului cu amănuntul trebuie să plece de la faptul că vânzarea cu amănuntul este indispensabilă în viaţa economico-socială a unei societăţi. furnituri de birou etc. structura şi mărimea lor. atât pe orizontală. condiţie ce presupune luarea în calcul a unui complex de factori legat de particularităţile tehnologice ale mărfurilor. • vânzările de bunuri efectuate prin magazinele de consignaţie din depunerile de obiecte făcute de populaţie. tehnicile de comercializare specifice fiecărui produs sau grupe de produse. tipul. Universitatea SPIRU HARET 85 . activităţii extrem de eterogene pe care o desfăşoară. cât şi unele produse nealimentare ce formează consumul gospodăresc al întreprinderilor şi instituţiilor respective (materiale de întreţinere. Sub impactul procesului de concentrare se dezvoltă diferite întreprinderi care pot să exercite. Rolul şi funcţiile comerţului cu amănuntul În cadrul mecanismului economic al pieţei. fie că este vorba de comerţul tradiţional. comerţul cu amănuntul trebuie să îndeplinească un minim de condiţii. apartenenţa. fie că se au în vedere marile unităţi comerciale. în cadrul desfacerilor de mărfuri în detail se întreprind următoarele operaţiuni comerciale: • vânzările de mărfuri alimentare. cu plata în numerar sau pe credit. gradul de dotare tehnică impus pentru realizarea actelor de vânzare-cumpărare etc. • livrările de energie electrică şi termică prin intermediul unităţilor specializate în distribuţia unor asemenea servicii. comerţul cu amănuntul deţine un rol important.1. • localizarea comerţului cu amănuntul. • vânzările de tipărituri pe bază de abonament. • gestionarea stocurilor de mărfuri. mai ales. nealimentare şi de alimentaţie publică realizate prin reţeaua comercială. Pentru aceasta însă.2.). grădiniţe. 5. cele două funcţii comerciale ale distribuţiei. de dimensiuni impresionante. precum: • specializarea activităţii comerciale.. concomitent. cât şi pe verticală. constituie în unităţile lor stocuri de mărfuri şi apoi le vând către consumatori. de gros şi de detail.

cât şi largi posibilităţi de alegere a produselor pe care le consideră a fi cele mai potrivite satisfacerii nevoilor. Mărfurile din această categorie se asociază în consum. se asigură populaţiei atât posibilităţi maxime de aprovizionare cu mărfurile necesare şi dorite. Această funcţie generează avantaje deosebite pentru cumpărători. cele doar câteva aspecte care nuanţează importanţa rolului comerţului cu amănuntul sunt date de modul de aprovizionare al fiecărui tip de unitate. condiţiile specifice de comercializare a fiecărei grupe de mărfuri şi varietatea tehnologiilor comerciale utilizate. complexitatea sortimentală. 86 Universitatea SPIRU HARET . 5. iar pe de altă parte. Fiecare dintre aceste forme prezintă o serie de particularităţi. Prin intermediul unei asemenea funcţii. iar în cadrul celui din urmă. în cadrul cărora se comercializează întregul univers de mărfuri alimentare. • combinarea raţională a diferitelor tipuri de mari suprafeţe comerciale cu existenţa unor unităţi mici. aceştia nu mai au grija depozitării şi păstrării unei cantităţi de produse care ar depăşi consumul lor curent. comerţul cu mărfuri alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte: • existenţa unei reţele de mari unităţi generale. respectiv: a) Cumpără mărfuri pe care apoi le revinde în cantităţi mici. iar cele mai multe sunt alterabile sau presupun anumite termene de garanţie. b) Asigură prezenţa sa în toate zonele. pe de o parte. c) Asigură un sortiment larg şi complex de mărfuri. care. potrivit unui program corespunzător solicitărilor consumatorilor. În aceste condiţii.De fapt. care asigură prezenţa comerţului cu alimente în toate locurile în care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea oamenii. deci pentru o perioadă limitată de timp. amplasarea unităţilor comerciale în toate punctele de consum şi funcţionarea acestora în toată perioada anului.2. punând la dispoziţia clientului toate produsele realizate de producători. eterogenitatea consumatorilor aprovizionaţi. a) Sectorul alimentar are ca obiect vânzarea mărfurilor de cerere curentă. alimentaţia publică şi comerţul nealimentar.1.Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul 5. specializate şi de completare. O asemenea funcţie implică dezvoltarea unei reţele comerciale diversificate. Într-un asemenea context şi ţinând seama de caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri care formează obiectul comerţului cu amănuntul. în stare de a fi întrebuinţate. sectorizarea activităţii de comerţ presupune luarea în discuţie a trei domenii distincte: comerţul alimentar. comerţul nealimentar specializat. nu trebuie să-şi mobilizeze fondurile băneşti decât pentru achiziţionarea cantităţilor corespunzătoare nevoilor pentru consumul curent. comerţul cu amănuntul îndeplineşte o serie de funcţii specifice. Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul Marea diversitate a mărfurilor comercializate. facilităţile oferite cumpărătorilor şi serviciile comerciale acordate. localităţile şi punctele populate. a căror cumpărare se realizează cu o frecvenţă constantă pe parcursul anului.2. În cadrul procesului de circulaţie a mărfurilor. metodele şi tehnicile de vânzare. precum şi alţi factori generează forme variate de exercitare a comerţului cu amănuntul.

asemănătoare cu cele desfăşurate în gospodăriile casnice. realizate pe principii cu adevărat industriale. Asemenea servicii au în vedere asigurarea unor condiţii corespunzătoare şi civilizate de consum. sectorul de alimentaţie publică a evoluat rapid. pornind de la unele simple. ca. mai ales de natură calitativă. de exemplu. În cadrul acestui sector se realizează transformarea mărfurilor puse la dispoziţie de producător sau a preparatelor obţinute din activitatea proprie în sfera consumului. artizanale. nu vor mai avea. servirea mâncărurilor şi a produselor complementare şi. precum şi a altor produse semipreparate sau chiar nepreparate către populaţie. asigurarea unei ambianţe plăcute. putându-se astfel vorbi despre comerţ alimentar general şi comerţ alimentar specializat în vânzarea anumitor produse (de exemplu. timpul necesar pregătirii mesei tradiţionale în familie. asigurarea lanţului frigorific necesar. Pornind de la cele prezentate. menţionăm următoarele activităţi ce se realizează în sectorul de alimentaţie publică: • activităţi de producţie. a nepreparatelor şi a băuturilor. pe baza actelor de vânzare. serviciile de alimentaţie publică se vor completa cu oferirea unor condiţii deosebite de confort şi de divertisment. nu în ultimul rând. Şi în următoarea perioadă. b) Alimentaţia publică reprezintă o formă de activitate mai complexă. respectiv vânzarea preparatelor de bucătărie şi cofetărie. Pentru aceasta. c) Sectorul nealimentar reprezintă cea mai importantă componentă a comerţului cu amănuntul. pe lângă sortimentul general de mărfuri alimentare în stare naturală. vânzarea de lapte şi produse lactate sau vânzarea de carne şi produse din carne). creşterea numărului de clienţi ai restaurantelor. dar şi ai cofetăriilor şi ai patiseriilor. care. care necesită existenţa unor condiţii speciale de păstrare. în acelaşi timp. a semipreparatelor. cât şi ca pondere în volumul total al desfacerilor. fac ca sectorul alimentar să se caracterizeze printr-o largă varietate de forme de distribuţie. În ultimii 10-15 ani. prestarea serviciilor necesare realizării consumului pe loc.• desfacerea. activităţi legate de vânzarea propriu-zisă a preparatelor culinare şi de cofetărie. ai unităţilor de tip fast-food. Cele trei trăsături. agricole sau alimentare. în cadrul căreia se îmbină procesul de producţie cu cel de vânzare către consumatorii finali. • activităţi de prestări de servicii. apărând noi servicii oferite consumatorilor. cât şi a procesului de adevărată emancipare a femeilor. în toate cazurile. care constau în transformarea unor materii prime. • activităţi comerciale clasice. pregătirea mesei. probabil. barurilor. asigurându-se. în principal. În România. Procesele de producţie desfăşurate în acest sector cunosc o mare diversitate. atât prin prisma dimensiunilor şi structurilor sale. în vederea consumului lor pe loc. şi a unor mărfuri complementare sau a unor produse prelucrate industrial. în preparate culinare sau de cofetărie şi patiserie. sectorul de alimentaţie publică va cunoaşte transformări. Avem în vedere. comerţul cu mărfuri alimentare deţine o pondere de circa 45% din totalul vânzărilor de mărfuri şi aproximativ 40% în cadrul reţelei de unităţi. urmare atât a creşterii veniturilor oamenilor. pe fondul promovării unor noi metode de vânzare şi de servire. Importanţa sectorului nealimentar este dată de faptul că Universitatea SPIRU HARET 87 . ca de altfel şi altele. cu nimic deosebit de vânzările realizate în unităţile cu amănuntul din comerţul alimentar. de exemplu. Are loc un act clasic de vânzare-cumpărare. a sporirii pretenţiilor acestora pentru odihnă şi divertisment. şi terminând cu cele mecanizate sau chiar automatizate.

Această caracteristică îşi va pune amprenta pe însuşi procesul de orientare a reţelei comerciale. precum comerţul cu textileîncălţăminte. fiecare dintre acestea având propriile particularităţi. printr-o rentabilitate mare şi o mai bună capacitate de gestionare a suprafeţelor de vânzare. în funcţie de caracterul cererii populaţiei.bunurile ce fac obiectul activităţii sale satisfac în consum cerinţe de mare varietate „inclusiv tendinţe ce ţin de consumul intermediar sau al stocurilor de investiţii”1. O altă direcţie a acestei specializări o constituie deservirea unor categorii speciale de ______________ D. comerţul cu mărfuri nealimentare se structurează într-o serie de subsisteme. În acelaşi timp. cu produse metalo-chimice. Toate aceste aspecte influenţează în mod hotărâtor procesul de comercializare a mărfurilor nealimentare. Editura Economică. unele de foarte mici dimensiuni. prin intermediul cărora se vând diverse grupe de mărfuri. complexă. generând. • specializarea monosector. mărfurile nealimentare fiind. substituibile în consum. desfacerea mărfurilor nealimentare necesită existenţa unor condiţii specifice. într-un sortiment extensiv. pe grupe de mărfuri. Bucureşti. cu articole electronice şi electrocasnice. Bazele comerţului. propunând superetele (ca magazine) şi liber-service-uri la un larg sortiment de produse. • specializarea monoclientelă are în vedere segmentarea pieţei pe grupe de vârstă şi reţinerea pentru aprovizionare numai a unei părţi din acestea. în acelaşi timp. începând cu anii ’80. de regulă. Caracteristica principală a unui asemenea tip de specializare rămâne faptul că introduce forme de vânzare şi tipuri de unităţi caracteristice altor sectoare de mărfuri. procesul de înnoire în domeniul mărfurilor nealimentare este deosebit de complex. precum şi un sistem de preţuri scăzute în tot timpul anului. cu mobilă etc. Într-un asemenea context. mai ales. 1999. fiind în plin proces de extindere. sisteme distincte de organizare a comercializării mărfurilor. variind în limite foarte largi. reţeaua de unităţi de desfacere fiind diversă şi. În ultima parte a secolului 20. de la o grupă la alta de produse. Alături de marile magazine universale şi generale. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă magazinele de modă pentru copii. comerţul cu mărfuri nealimentare se desfăşoară şi în unităţi mai mici. Principalele direcţii de specializare a comerţului nealimentar conturate până în prezent sunt următoarele: • specializarea monoprodus limitează preocupările firmei la asigurarea sortimentului unui singur produs. pag. care oferă cumpărătorilor cele mai bune condiţii de achiziţionare a mărfurilor. 84. în primul rând. presupune desfacerea unei categorii mai largi de produse. pe proiectarea şi ansamblarea fiecărui tip de unitate comercială. caracterizat. Caracteristic pentru comerţul cu produse nealimentare este faptul că acesta se adresează unor segmente de populaţie care manifestă o cerere foarte mobilă. Patriche (coordonator). în ţările dezvoltate economic.. În aceste condiţii. în primul rând în Statele Unite ale Americii. Universitatea SPIRU HARET 88 1 . prezentă pe majoritatea pieţelor. de caracteristicile merceologice ale produselor şi de varietatea sortimentală ce caracterizează fiecare grupă de mărfuri. pe care însă îl declină în mai multe direcţii sau puncte de referinţă. Trăsătura specifică a unui asemenea comerţ constă în faptul că foloseşte forme şi strategii variate de comercializare. s-a conturat o puternică tendinţă de afirmare în cadrul comerţului nealimentar a unui puternic comerţ specializat.

comerţul stabil presupune două sisteme: comerţul realizat prin intermediul unităţilor clasice de vânzare şi comerţul prin automate. Astfel. Comerţul stabil Realizat printr-o reţea de unităţi bine determinate din punctul de vedere al amplasării şi al perioadelor de funcţionare. În comerţul cu amănuntul. a materialelor pentru construcţii etc. respectiv la vânzător. O asemenea specializare prezintă o serie de avantaje. A.1. există puncte de vânzare care se adresează cu anumite sortimente de mărfuri femeilor cu înalte responsabilităţi în societate. acţiunile acestuia având un efect dublu: pun în valoare calităţile mărfii şi contribuie la sporirea încrederii cumpărătorului potenţial în marfă şi transformarea efectivă a dorinţei de cumpărare în act de cumpărare Universitatea SPIRU HARET 89 . asigură condiţiile necesare pentru expunerea largă a sortimentului de mărfuri. În Statele Unite ale Americii. în magazinele acestuia. cu prilejul vizitelor efectuate de comercianţii cu amănuntul. a articolelor de grădinărit.consumatori. a produselor electronice. în alte locuri.2. în practică se întâlnesc trei categorii de organizare. a articolelor de sport. de fapt.. Oprindu-ne la structurarea în funcţie de primul criteriu. Caracteristic acestui tip de comerţ este faptul că. baza comerţului cu amănuntul.2. foaiere. Comerţul stabil realizat prin intermediul unităţilor clasice de vânzare reprezintă. la cumpărător.2. precum pieţe. expoziţii etc. asigurarea unei flexibilităţi ridicate pentru întregul sistem etc. Cele mai frecvent folosite metode de vânzare sunt: vânzarea clasică şi vânzarea prin sistemul liber-service-ului: a) Vânzarea clasică rămâne cea mai veche formă de vânzare. Structura formelor de vânzare utilizate în comerţul cu amănuntul Formele de vânzare reprezintă elementul de profil al activităţii comerciale. ce au ca obiect satisfacerea consumatorului. comerţul specializat este predominant în desfacerea încălţămintei. pentru alegerea neîngrădită a mărfurilor de către cumpărători. • oferă diverse posibilităţi de materializare a sa. posibilitatea ca fiecare diviziune să profite de tendinţele favorabile ale specializării. 5. deţinând în continuare o importantă pondere în cadrul comerţului cu amănuntul. • specializarea monotemă presupune axarea activităţii pe anumite teme sau obiective (comercializarea produselor dietetice). activitatea comercială poate să fie structurată în funcţie de două criterii de bază: tipul de reţele de unităţi prin care se realizează desfacerea mărfurilor şi metodele utilizate în procesul de vânzare. prin tranversarea mai multor ramuri de comerţ specializat. fără ca acestea să corespundă unei anumite grupe de vârstă. respectiv comerţul stabil. • vânzătorul este elementul esenţial în cadrul actului de comerţ. respectiv tipul reţelei de unităţi prin care se realizează vânzarea mărfurilor. puncte comerciale. Principalele caracteristici ale acestui tip de vânzare sunt: • se poate utiliza în comercializarea oricărui tip de produs. comerţul mobil şi cel fără magazine. 5. prin unităţile sale. existând posibilitatea prestării unor servicii comerciale complementare actului de vânzare-cumpărare. puncte aglomerate. • specializarea multisectorială presupune existenţa unor lanţuri de magazine specializate. precum autonomia divizionară şi repartizarea riscului comercial.2.

axat în principal pe mărfuri alimentare. iar pentru altele. respectiv unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 2500m2. în care predomină produsele alimentare. cărţi. care asigură un sortiment mai larg de mărfuri. • magazinele discount sunt unităţi comerciale profilate. • supermagazinele. pe prezentarea individualizată a acestuia. începând cu cele tradiţionale (magazine alimentare cu autoservire) şi terminând cu cele ce asigură diverse tipuri de servicii comerciale. • hipermagazinele sunt unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 3000 m2. cu o suprafaţă medie de 6500 m2. Din aceeaşi categorie de magazine fac parte şi unele snack-uri. propunându-şi însă în plus patru principii: înfiinţarea fiecărei unităţi pornind de la o anumită cifră de afaceri şi anumite costuri de exploatare. pe mărfuri nealimentare. 90 Universitatea SPIRU HARET . în pasaje etc. axate fie pe comodităţi în procesul de achiziţionare a mărfurilor. discuri. Ele sunt de diverse tipuri. • magazinele de tip hard-discount păstrează tradiţia magazinelor discount. ambianţa şi orarul de funcţionare. • în vânzarea mărfii se pune accent pe ambalarea produsului. Prima categorie cuprinde unităţi organizate în stil „bazar” şi este amplasată în centrele comerciale. reorientarea şi modificarea gusturilor noilor generaţii. cea mai mare parte a produselor vândute fiind cele nealimentare. facilităţi de preţ. combinând în vânzare o serie de servicii comerciale. restaurante sau discoteci. încercarea constantă de modificare a motivelor de cumpărare. • cargourile sunt unităţi cu mari suprafeţe de vânzare. în principal. ziare şi reviste. dar într-o gamă redusă: ţigări. Această formă de vânzare se practică prin magazine de toate formele şi tipurile posibile.. formula unei distribuţii selective. bunuri de folosinţă îndelungată. din categoria celor de consum curent şi a bunurilor de folosinţă îndelungată. cu o suprafaţă de cel mult 400 m2 şi maxim cinci raioane de mărfuri. fie pe practicarea unor preţuri avantajoase sau pe anumite facilităţi acordate cumpărătorilor. practicând preţuri mai mici decât cele ale pieţei. dar şi o serie de combinaţii produs-servicii. • drugstore sunt magazine înfiinţate iniţial pentru desfacerea produselor farmaceutice. Ele practică formula unei distribuţii în masă pentru unele produse. generând astfel diferite subtipuri de supermagazine. ca. jucării. precum: • superetele. produse de parfumerie etc. articole de papetărie. iar cea de a doua promovează stilul „boutique”. Asemenea magazine se disting de alte puncte de vânzare cu amănuntul prin cadrul. pe etalarea corespunzătoare şi pe o publicitate bine structurată la locul vânzării. acestea fiind unităţi specializate în comercializarea produselor alimentare. şi alte metode de atragere a unor segmente de cumpărători. satisfacerea strictă a nevoilor consumatorilor. Prin acest sistem de comercializare cu amănuntul a mărfurilor se vând produse alimentare şi de consum curent.b) Vânzarea prin sistemul liber-service-ului a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii 20-25 de ani. fiind amplasată în zonele selecte ale oraşelor. dar care în prezent tind să comercializeze toate tipurile de produse. prezentând următoarele caracteristici: • absenţa vânzătorului şi asigurarea libertăţii clientului de a circula în magazin după bunul său plac. de altfel.

aparate de ras etc. ţigări. • poate asigura aprovizionarea cu un număr mare de produse a populaţiei din localităţile mici.). Pentru aceştia din urmă. Principalele variante de organizare şi desfăşurare a acestui tip de comerţ sunt: a) deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi. autobarurile etc. ce au un program cotidian. • se desfăşoară continuu. cât şi ca un comerţ de completare. pâine etc.2. Mărfurile se prezintă la vedere. comerţul mobil prezintă următoarele caracteristici: • poate fi folosit atât ca activitate de bază. furgonetele şi autofurgonetele. intersecţii. Comerţul mobil Cea de a doua variantă a activităţii comerciale cu amănuntul o reprezintă comerţul mobil. b) gruparea unor unităţi mobile.) sau. satisfăcând cerinţele întâmplătoare ale unor persoane sau ale unor colectivităţi mici. care oferă un sortiment restrâns de produse. Principalele caracteristici ale acestei forme de comerţ sunt următoarele: • oferă un sortiment redus de mărfuri.). care nu dispun de o suficientă reţea comercială stabilă. în cadrul pieţelor obişnuite de mărfuri. • are o mare capacitate de acoperire a formelor în care acţionează. cu mult peste eficienţa medie a activităţii comerciale. cu ocazia unor evenimente cu caracter local sau a unor evenimente comerciale periodice. • rezolvă anumite cerinţe de bază (apă. de profiluri diferite. cât şi pentru cumpărători. Universitatea SPIRU HARET 91 .2. răcoritoare. necesităţi complementare(drogherie. Un asemenea tip de comerţ prezintă avantaje atât pentru comercianţi. în stare proaspătă şi într-o expunere deosebită. mai ales din categoria celor de strictă necesitate. autogări. fără orar de funcţionare. autobuzele-magazin. • în procesul de comercializare sunt utilizate tehnologii automatizate. izolate. Comerţul realizat prin automate are o eficienţă ridicată. în situaţii speciale. putând deplasa operativ sortimente diverse de mărfuri spre punctele de consum stabile şi ocazionale. inclusiv în încasarea şi manipularea numerarului realizat. mai ales în locuri aglomerate (gări. oferind sortimente similare de mărfuri cu cele din reţeaua stabilă. chiar chioşcurile mobile. Comerţul stabil realizat prin intermediul reţelei de automate reprezintă o formă de vânzare cu rol de completare. • asigură gruparea rapidă şi posibilă a unor unităţi mici.B. comerţul mobil foloseşte tonetele fixe ori mobile. 5. la care se adaugă posibilitatea efectuării cumpărăturilor la orice oră din zi sau din noapte. a turiştilor din unele locuri mai puţin populate sau a populaţiei din unele cartiere urbane. de diferite specializări. avantajul principal îl constituie comoditatea şi rapiditatea actului de cumpărare. ce deţine o pondere de circa 2% din volumul total al vânzărilor de mărfuri. Ţinând seama de baza materială şi de posibilităţile de organizare. prin intermediul cărora se poate pune la dispoziţie o ofertă variată de mărfuri pentru populaţia concentrată în anumite zone. Ca bază materială. şcoli etc.2.

Comerţul fără magazine Comerţul fără magazine reprezintă un sistem de vânzări cu amănuntul în cadrul căruia comerciantul apelează la mai multe practici comerciale pentru a pune la dispoziţia cumpărătorului mărfurile de care acesta are nevoie. Acest tip de comerţ poate fi folosit atât în intervalul localităţilor. în cadrul cărora comerţul fără magazine reprezintă o activitate secundară sau paralelă.3. Sistemul vânzărilor fără magazine acoperă circa 10% din volumul total al desfacerilor de mărfuri. Principalele mărfuri care formează obiectul vânzărilor la domiciliu sunt articolele vestimentare. d) organizarea unui comerţ itinerant. a trecut la adoptarea unor tehnologii noi. cât şi dezavantaje. dar şi altele. realizat cu ajutorul unor mijloace de transport speciale. obiectul său fiind un sortiment variat de mărfuri. produsele alimentare etc. preselectaţi. dar şi de o informare corespunzătoare. În ultima perioadă de timp. atraşi de varietatea produselor sau a sistemului. Vom prezenta în cele ce urmează două tipuri predominante dintre formele comerţului fără magazine. • în funcţie de tipul întreprinderii comerciale. precum vânzarea pe bază de catalog. trebuie avute în vedere aspecte precum: personalul comercial angrenat în această formă de comerţ este mai motivat şi mai persuasiv în raport cu personalul folosit în magazinele clasice. fără a necesita prezenţa lui în magazin sau în alte puncte de vânzare. se poate vorbi de întreprinderi a căror activitate principală o constituie comerţul fără magazine. Astfel: • în funcţie de mijloacele utilizate în procesul de comercializare. vânzarea pe bază de comandă. trebuie amintit faptul că acest 92 Universitatea SPIRU HARET . cât şi pe o zonă mai largă de localităţi. vânzări prin telefon. 5.2. care vizitează la reşedinţa lor particulară cumpărători potenţiali. Între avantaje. se poate vorbi despre: vânzări prin curier. A. Ca dezavantaje. de ordinul zecilor sau chiar sutelor. O asemenea formă de comerţ prezintă atât avantaje.c) concentrarea unităţilor mobile în anumite zone în zilele de târg din localităţile deservite. produsele de întreţinere casnică. se favorizează vânzările piramidale. vânzări electronice etc. există în cadrul acestui gen de comerţ consumatori individuali şi consumatori colectivi. Există mai multe moduri de segmentare a pieţei vânzărilor fără magazine. dispunând o serie de mijloace moderne de transport. • în funcţie de tipul cumpărătorilor. comerţul mobil. cu program de deplasare bine stabilit şi cu orar în funcţionare pentru fiecare localitate aflată pe traseu. a) Vânzarea la domiciliu se realizează prin intermediul vânzătorului clasic. respectiv cumpărarea de mărfuri din stoc. produsele de înfrumuseţare. promovând practici de vânzare elevate. concentrare ce poate avea în vedere foarte multe unităţi.. forţa de muncă utilizată nu presupune costuri financiare mari. a unei străzi. pentru a le revinde altor clienţi.2. televânzarea etc. Un asemenea proces comercial are în vedere vizitarea sistematică a tuturor locatarilor unui imobil de locuinţe. condiţionare şi prezentare a mărfurilor. specifice. respectiv vânzările tradiţionale fără magazine şi vânzările electronice. În structura vânzărilor tradiţionale fără magazine sunt cuprinse vânzările la domiciliu şi vânzările prin corespondenţă. fiind plătită din comisioane. a unui cartier sau chiar a unei localităţi.

care caută să economisească timp şi să beneficieze de confortul asigurat de comerţul prin corespondenţă. Prin această metodă se stimulează impulsul pentru o serie de articole. gradul mai ridicat de returnare a mărfurilor decât în comerţul tradiţional. Toate cele trei forme au cunoscut. scrisori etc. În aceste condiţii. precum dezvoltarea gradului de echipare tehnologică a firmelor comerciale sau îmbunătăţirea legislaţiei comerciale.). descreşterea costului informaţiilor etc. un asemenea tip de comerţ se adresa. sau pentru cele cu preţuri scăzute. a) Vânzarea directă generată de publicitatea televizată are în vedere folosirea spotului publicitar ca suport al tranzacţiilor comerciale realizate imediat cu consumatorii. iniţial. ce foloseşte mijloace neloiale. metoda serveşte şi pentru satisfacerea nevoilor specifice ale populaţiei din marile localităţi urbane. vânzările la domiciliu sunt considerate. care pot da orice informaţie şi primesc eventualele comenzi. Dacă. Mesajele sunt însoţite de prezenţa la telefon a vânzătorilor de specialitate. în prezent. există dificultăţi reale în recrutarea. cât şi de o serie de specialişti. dificultăţile de staţionare în centrele oraşelor. Vânzarea directă generată de publicitatea televizată prezintă o serie de avantaje. creşteri foarte mari. o supleţe scăzută în sortimentele propuse şi preţurile practicate. Vânzarea electronică se realizează sub trei principale forme: vânzarea directă generată de publicitatea televizată.. Mesajul publicitar. populaţiei din localităţile izolate. domină celelalte forme de vânzare fără magazine. are o durată de circa 30 de secunde şi este difuzat fie la ore de maximă audienţă. Avantajele se referă la creşterea numărului de cumpărători. anunţuri. iar apoi de a convinge telespectatorul să achiziţioneze produsul în cauză (prin apelarea la numărul de telefon afişat pe ecran). Mai mult. precum costurile tot mai ridicate ale carburanţilor. cataloage. finalizându-se prin expedierea mărfurilor către cumpărător. Succesul vânzărilor prin corespondenţă se datorează unor factori de natură social-economică (creşterea populaţiei active feminine. vânzarea prin videotext şi vânzarea prin televiziunea cablată. În ultimii ani. formarea şi specializarea vânzătorilor etc. atât de către unii cumpărători. B. în special. În ceea ce priveşte inconvenientele. în prezent. nivelul mai scăzut al costului logisticii comerciale şi al celei de stocare. ca fiind o modalitate agresivă de vânzare. operaţiunile se realizează în scris. în primul rând cele pe bază de catalog. creşterea veniturilor discreţionale etc. de regulă de unică valoare.) şi. precum: comanda poate fi făcută la orice oră. ustensilelor de bucătărie etc. de genul cărţilor. Şi vânzările prin corespondenţă au atât avantaje. fie seara târziu. posibilitatea de adaptare a programelor de marketing. factorilor concurenţiali (orele limitate de funcţionare a magazinelor clasice. cât şi unele inconveniente.sistem creează sentimentul de neîncredere şi nesiguranţă al populaţiei. utilizându-se publicitatea directă. discurilor. respectiv prezentarea şi ofertarea mărfurilor. vânzările prin corespondenţă. care are mai întâi rolul de a informa asupra caracteristicilor produsului şi a avantajelor sale. nu în ultimul rând. pentru a influenţa decizia de cumpărare. unor factori externi actului de vânzare-cumpărare. cumpărarea nu implică deplasarea solicitanUniversitatea SPIRU HARET 93 . acest tip de vânzări a beneficiat de o serie de condiţii favorabile. fără eforturi financiare mari. promisiuni şi alte asemenea practici. b) Vânzările prin corespondenţă şi pe bază de catalog se caracterizează prin faptul că nu există un contact verbal între vânzător şi cumpărător. calitatea necorespuzătoare a serviciilor acordate de vânzătorul clasic etc. trebuie amintite: costurile relativ ridicate necesitate de elaborarea şi operaţionalizarea fişelor. cel puţin în ultimii 10-15 ani. îmbătrânirea populaţiei.

apariţia unor probleme legate de service-ul post-vânzare. se înlocuieşte terminalul cu o simplă intervenţie telefonică. sistemul ca atare este simplu şi prezintă o mare supleţe în procesul de utilizare. 94 Universitatea SPIRU HARET . în acelaşi.tului. precum: consumatorul nu trebuie să plătească nici un fel de abonament pentru a avea acces la serviciul în cauză. a vulnerabilităţii în faţa profundelor necesităţi economico-sociale.3. atât la nivelul macroeconomic. mai ales. la nivelul firmelor şi unităţilor operative. calitatea imaginilor reproduse pe ecran este cea oferită în mod obişnuit de orice televizor. prin simplitatea sa. Ca o tendinţă generală se observă. asigurându-se un canal special în acest sens. • conectarea terminalelor la firma specializată în astfel de vânzări de către operatori însărcinaţi să răspundă la solicitările celor interesaţi şi asigurarea în acest fel a legăturilor în linie pentru toţi cei care posedă terminalele respective. a devenit un sector foarte dinamic. Acest tip de vânzare presupune realizarea unui sistem interactiv de comunicaţii între cei doi protagonişti ai actului de vânzare-cumpărare prin: • instalarea. prin intermediul căreia consumatorul îşi poate alege produsele necesare în cadrul unui program practic nelimitat. cât şi a produselor în cauză. pe bază de abonament. faptul că peste tot în lume comerţul. Este vorba de tendinţe privind evoluţia acestui tip de comerţ. iar în unele cazuri. sortimentul propus la vânzare este foarte larg. prin intermediul unui telefon şi al cărţii sale de credit. livrarea se face la termene relativ lungi. în mod hotărâtor. Faţă de metoda vânzării prin videotext. în special. respectiv faptul că. Tendinţele şi evoluţia comerţului cu amănuntul Impactul politicilor comerciale promovate pe diverse pieţe ale lumii s-a materializat într-o serie de orientări şi tendinţe ce marchează. cel cu amănuntul. dar şi costurilor ridicate pentru clienţii doritori a-l utiliza. iar sistemul este unul interactiv. atât a informaţiilor din cataloage. b) Vânzarea prin videotext permite un dialog între vânzător şi cumpărător. în mod evident. • posibilitatea proiectării pe ecranul televizorului. Principalele inconveniente se referă la lipsa de încredere a populaţiei în cazul unor operaţiuni. 5. timp. evoluţia comerţului cu amănuntul. sistemul vânzării prin teletext nu a înregistrat progrese mari. existând posibilitatea purtării unui dialog între vânzător şi cumpărător. nu necesită nici un fel de investiţii în echipamente. sistemul nu reclamă o competenţă profesională deosebită. iar produsul este disponibil imediat. În acelaşi timp. neputându-se vorbi încă de o afirmare a acestuia în cadrul vânzărilor cu amănuntul. accesul la serviciile comerciale este permanent etc. Datorită în principal tehnologiei complicate pe care o necesită. • existenţa unor cataloage cuprinzând informaţii detaliate privind produsele comercializate. deci al sistemului ca atare. • colaborarea cu instituţii financiare pentru a asigura utilizarea cărţilor de credit. o mare capacitate de a se adapta la noile condiţii ale pieţei. trebuie adăugate încă alte trei aspecte. cât şi. coroborat însă cu creşterea sensibilităţii sale la evoluţia mediului ambiant. pe toate planurile. în general. a unui terminal la domiciliul consumatorului potenţial. dovedind. c) Vânzarea prin televiziunea cablată este o formă mai recentă de comercializare a mărfurilor. Metoda vânzării prin televiziunea cablată prezintă o serie de avantaje.

în particular. Mutaţii de structură în comerţul cu amănuntul De-a lungul timpului. ca şi crearea economiilor de scară legate de standardizarea gestiunii. Bucureşti. în mod hotărâtor. cât şi cu băncile. • În sfârşit. ca mare suprafaţă de vânzare (peste 7000mp). • introducerea pe scară largă a informaticii în activitatea comercială va modifica. Rezultă. alegerea produselor şi. avem în vedere perioade relativ lungi de timp. Potrivit unui studiu realizat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite. din cele prezentate. Ristea. politice şi sociale. Distribuţia mărfurilor. • A doua revoluţie.3. • Cea de-a patra revoluţie. Bineînţeles. • Prima revoluţie are loc la mijlocul secolului al 19-lea. • dinamizarea puternică a comerţului de către tehnica electronică şi. precum cele demografice. acest fenomen fiind aşteptat şi în perioadele următoare. care practică sistemul de autoservire. declanşată între cele două războaie mondiale.44-52. • A treia revoluţie. în general. influenţe ce vor modifica. Literatura de specialitate2 vorbeşte chiar de o succesiune de şase revoluţii care au caracterizat dinamismul şi prosperitatea activităţii comerciale. • comerţul cu amănuntul va fi puternic influenţat de o serie de revoluţii. • cărţile de credit. ______________ A. şi a diferitelor state. mai puţin profund însă. comerţul cu amănuntul a fost marcat de o succesiune de mutaţii structurale.I. tehnologice. mai ales. mai ales în domeniul alimentar. vor modifica sistemul de raporturi. începută după circa 20 de ani de la prima. fiind vorba de apariţia marilor magazine. înseamnă crearea supermagazinelor. principalele aspecte privind activitatea comerţului cu amănuntul în viitorul apropiat şi mai puţin apropiat se referă la: • recunoaşterea rolului determinant al comerţului cu amănuntul în evoluţia economică a lumii. înseamnă apariţia magazinelor populare. Universitatea SPIRU HARET 95 2 .5. desfăşurată în anii ’50. în care se vând mărfuri de un larg sortiment. pag. Asemenea tendinţe reprezintă adevărate elemente-cadru pentru urmărirea evoluţiei comerţului cu amănuntul. C. Tudose. cea de-a şasea revoluţie. care pun accent pe un sortiment restrâns de articole nealimentare. ca parte componentă a actului de vânzare. • A cincea revoluţie. atât cu cumpărătorii.1. cu implicaţii majore în favorizarea informării rapide a consumatorilor şi a tehnicilor de plată. în timp. punerea în valoare a mărfii. sub diferitele lor forme. în acelaşi timp. aceasta însemnând concentrarea cumpărăturilor. declanşată la începutul anilor ’80. are în vedere dezvoltarea sucursalismului. cea informatică. înseamnă consacrarea hipermagazinului. înseamnă apariţia şi dezvoltarea service-ului. cu viteză de rotaţie foarte mare. Editura Didactică şi Pedagogică. Th. Purcărea. că. realizându-se aprovizionări în cantităţi mari de produse. pentru prima dată expusă la vedere. mai ales. 1996. gestiunea funcţiilor vânzărilor (gestiunea stocurilor şi accelerarea adaptării ofertei la diferite variabile ale cererii). Principalele lucruri noi aduse în activitatea comercială sunt despecializarea. comerţul cu amănuntul a cunoscut transformări profunde. apărută la începutul anilor ’60. cerinţele economice şi fluxurile de cumpărători.

• formele de organizare a ansamblului ce dau profilul comerţului cu amănuntul vor cunoaşte ritmuri rapide. fiecare dintre acestea acţionând mai mult sau mai puţin puternic. dar şi necesitatea apelării la noi metode de vânzare cu amănuntul. perfecţionarea sistemului de prezentare a mărfurilor. dar şi influenţa puternică a metodelor moderne de calcul şi analiză. amplasarea reţelei comerciale şi utilizarea formelor de vânzare. alături de altele. toate acestea permiţând promovarea unor tehnologii moderne de păstrare şi de vânzare a diferitelor tipuri de produse. utilizarea 96 Universitatea SPIRU HARET . fie de însăşi activitatea comercială. 5. Asemenea fenomene. ca şi implantarea unor cartiere anexe la periferia marilor oraşe. ambele aspecte având implicaţii majore în evoluţia comerţului cu amănuntul. punându-şi însă amprenta pe anumite laturi ale sale. apariţiei unor orăşele satelit în preajma marilor metropole. a) Influenţele venite din partea cumpărătorilor sunt generate de o serie de aspecte. • Aspectele de natură managerială au în vedere penetrarea şi extinderea în cadrul comerţului cu amănuntul a unor metode noi de aprovizionare. localizarea stocurilor. schimbarea raporturilor dintre diferite structuri ale timpului disponibil al populaţiei. ţin fie de cumpărător. care conduce. • transformările profunde în modul de viaţă al populaţiei. cât şi sub aspectul conducerii acestora. în general a sistemelor de utilizare a forţei de muncă. urmare a urbanizării mediului rural. inclusiv realizarea unor studii complexe de piaţă. pe de o parte. la rândul ei. Factorii de influenţă ai evoluţiei comerţului cu amănuntul Comerţul cu amănuntul a fost influenţat în evoluţia sa de o multitudine de fenomene. material şi comercial. care generează noi exigenţe legate de căile de acces şi posibilităţile de parcare. cu influenţe hotărâtoare asupra sistemului managerial. generează noi forme şi metode de vânzare şi exemplele ar putea continua. care. în special în activitatea de organizare şi conducere. la raţionalizarea muncii fizice. fenomenele generate de însăşi activitatea comercială. considerăm că ar mai trebui adăugate creşterea exponenţială a numărului mijloacelor auto proprii de transport ale cumpărătorilor. toate acestea. • Aspectele de natură materială se referă la perfecţionarea sistemelor şi mijloacelor de transport. atât sub aspectul evoluţiilor. a informaticii. de sistemul de distribuţie a mărfurilor pot fi şi trebuie să fie grupate în fenomene de ordin managerial. ce pot fi structurate în trei mari categorii: • modificarea structurii pe vârste a populaţiei. • Aspectele de ordin comercial vor conduce la aplicarea pe scară tot mai largă a tehnicilor şi metodelor de marketing.2.3. la apariţia unor noi tipuri şi materiale de ambalare. sub multiplele sale aspecte: relaţiile cu producătorii şi consumatorii. de gestiune a stocurilor. la disponibilizarea şi facilitarea unor căi noi de satisfacere a nevoilor în cauză. generând o nouă orientare a reţelei comerciale stabile şi a sistemului de relaţii între unităţi. la redimensionarea şi restructurarea nevoilor de consum. La aceste aspecte. la mecanizarea şi chiar automatizarea manipulării mărfurilor. • creşterea puterii de cumpărare. iar pe de altă parte. care se constituie în factori de influenţă a comerţului cu amănuntul. b) La rândul lor.

5. nu în ultimul rând. care apare ca efect mascat al unor manifestări de structură în cadrul reţelei comerciale. trebuie avute în vedere tendinţele privind internaţionalizarea comerţului cu amănuntul şi operaţionalizarea modificărilor structurale ce urmează să intervină în acest sector. crearea unor noi tipuri de comerţ. să o satisfacă şi. cercetările demoscopice referitoare la modul cum gândeşte şi cum ar dori consumatorul să se desfăşoare în viitor actul de vânzare-cumpărare scot în evidenţă principalele tendinţe cu privire la evoluţia de ansamblu a activităţii comerciale. • O altă tendinţă în evoluţia comerţului cu amănuntul în ceea ce priveşte concentrarea activităţii comerciale are în vedere scăderea numărului de unităţi şi creşterea sensibilă a suprafeţei acestora. De asemenea. mai ales ca rezultat al concurenţei. dar şi al raporturilor de mărime a diferitelor tipuri de unităţi gestionate de către o asemenea întreprindere.3. şi la mutaţiile ce se aşteaptă în tipologia vânzărilor. Tipologia tendinţelor conturate în evoluţia comerţului cu amănuntul Analiza informaţiilor existente privind activitatea comerţului cu amănuntul. în care concurenţa triază drastic participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor către cumpărători. Câteva lucruri despre fiecare din aceste tendinţe. Concentrarea activităţii comerciale trebuie privită sub aspectul gradului de interdependenţă şi mărime a întreprinderilor comerciale. realizat de agenţii economici ce dispun de mari suprafeţe comerciale şi care au posibilitatea de a combina mai multe forme de vânzare. coroborat însă cu creşterea suprafeţei medii a acestora. în ceea ce priveşte perspectiva. va trebui remarcată tendinţa spre concentrarea activităţii comerciale. prin dispariţia a numeroase firme. • Dacă privim lucrurile sub aspectul gradului de independenţă şi mărime a întreprinderilor comerciale. a) Aspectele legate de dezvoltarea şi perfecţionarea conceptelor manageriale vor îmbrăca forma unor căutări privind noi modalităţi de orientare şi conducere a activităţii comerciale. uneori acerbe. Este un fenomen general. Asemenea încercări au în vedere două mari probleme: dezvoltarea şi perfecţionarea conceptelor manageriale şi promovarea unor practici şi tehnologii comerciale noi. concentrarea comerţului cu amănuntul va conduce la o diferenţiere certă a circuitelor şi metodelor manageriale. mici şi consolidarea acelora care dispun de mari suprafeţe de vânzare sau folosesc diferite variante ale comerţului fără magazine. Avem în vedere un nou tip de comerţ integrat. marile transformări structurale din acest domeniu. moderne. comerţul integrat va înregistra progresele cele mai rapide. în general. În cadrul unui asemenea proces. pe cât posibil. pe care o exercită marile suprafeţe Universitatea SPIRU HARET 97 . Iată doar câteva aspecte care conduc la ideea că. precum şi promovarea diferitelor forme de vânzare bazate pe acordurile de franciză. În ceea ce priveşte evoluţia de ansamblu a activităţii comerţului cu amănuntul. de cele mai multe ori ostil. trebuie remarcate încercările agenţilor economici ce acţionează în acest domeniu de a face faţă unui mediu tot mai pretenţios. ajungând astfel mult mai uşor în apropierea consumatorului. scăderea numărului de unităţi. promovarea acelor metode de vânzare care să atragă clientela.tehnicilor moderne de design şi merchandising şi. internaţionalizarea acestora. utilizând canale de distribuţie diferite. să o permanentizeze.3. de regulă. A.

vânzarea urmând a se realiza de către un personal supercalificat. fie ca tipuri derivate din formele existente. B. apelându-se la o serie de metode şi tehnici care să asigure o ambianţă propice actului de vânzarecumpărare (climatizarea artificială.. nu în ultimul rând. Asemenea tendinţe se pot structura (şi literatura de specialitate face acest lucru) în funcţie de tipologia formelor de vânzare. drogherii. unele magazine transformându-se în centre de atracţie a populaţiei. aplicarea în acest sector a practicilor moderne de marketing. comerţul mobil şi comerţul fără magazine. de tipul super şi hipermagazinelor. concentrarea activităţii acestuia. cele mai semnificative transformări. toate aceste probleme vor influenţa. toate secvenţele actului de vânzarecumpărare realizându-se prin intermediul tehnicilor informatice (informarea cumpărătorului. agenţii comerciale străine pentru comercializarea mărfurilor alimentare. prin modernizarea spaţiilor comerciale etc. a) Comerţul stabil va înregistra. aceasta însemnând. coroborat cu asigurarea unor servicii dintre cele mai sofisticate.. probabil. • În acelaşi timp însă. respectiv creşterea nivelurilor performante ale sistemelor sau practicilor existente. au apărut o serie de neconcordanţe între modelele organizaţionale şi realităţile din anumite zone de piaţă. magazine uzină. integrarea lui în evoluţia mecanismului de piaţă. de fapt.comerciale specializate. care au concepţii şi modele diferite despre viaţă şi societate. în mod hotărâtor. Vor fi integrate noi tehnologii comerciale. A doua latură. care urmează să contribuie la conturarea noilor tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul. la fel de importantă. analize în detaliu privind cererea fiecărui segment de consumatori şi. care se deosebesc de la o zonă la alta. Toate asemenea neconcordanţe. evoluţia comerţului cu amănuntul. • crearea de noi concepte de distribuţie. investigarea permanentă a noilor tehnologii comerciale. ca şi a sistemelor de comunicaţie cu mediul extern al firmei. discount-uri etc. conturându-se următoarele tendinţe: • asigurarea unor acţiuni comerciale de tipul cumpărare – spectacol. magazine antrepozit. respectiv comerţul stabil. jocuri de ape şi lumini etc. Realitatea a demonstrat faptul că nu în toate cazurile o structură organizatorică orientată spre piaţă se potriveşte în orice zonă a lumii cu organizarea de tip piramidal. comerţul se adresează oamenilor. în ultimă instanţă. • integrarea funcţională a factorilor de marketing în activitatea comerţului cu amănuntul. preluarea comenzilor. are în vedere mutaţiile ce urmează să intervină în tipologia vânzărilor. fie ca noi creaţii. Vor apărea noi tipuri de magazine specializate pe expoziţii cu vânzare a articolelor casnice. La acest lucru trebuie adăugat faptul că. unele cumpărături urmând să se facă de la domiciliu.). al marilor magazine sau al diferitelor tipuri de magazine populare. prin redefinirea şi poziţionarea sistemelor de informare a populaţiei. se vor constitui în tendinţe ale evoluţiei comerţului cu amănuntul următoarele aspecte: • perfecţionarea concepţiilor existente de distribuţie. prin intensificarea şi adoptarea unor proceduri şi metode care să ducă la atragerea şi permanentizarea a noi contingente de consumatori. ca răspuns al comerţului la modificările mediului economico-social. • organizarea diferitelor tipuri de vânzări aşa-zise tehnico-informatizate. prelucrarea acestora şi onorarea lor cu maximă 98 Universitatea SPIRU HARET . b) În ceea ce priveşte problematica complexă pe care o presupune promovarea unor practici şi tehnologii comerciale noi.

oferirea unei bune imagini de ansamblu. prin combinarea computerizării şi informatizării. de exemplu: • vânzarea mărfurilor pe baza unui program organizat.promptitudine. Prin acest gen de comerţ se va comercializa un sortiment de mărfuri larg. fructe şi legume proaspete. unde prezentarea produselor va fi cvasiunitară. pe de o parte. apelându-se. Un asemenea gen de magazin prezintă avantaje pentru ambii participanţi la actul de vânzare-cumpărare.. plata urmând a se realiza electronic. ca. restaurantelor de întreprindere. Universitatea SPIRU HARET 99 . practicarea unor tehnologii supermoderne. panificaţie. • în comerţul bazat pe automate comerciale vor fi introduse o serie de noi metode de vânzare. În acest scop. congelate etc. cât şi prin faţa casei de marcat. mutaţii de anvergură vor cunoaşte vânzările prin corespondenţă şi cele electronice. • în automagazine se va aplica metoda autoservirii. care să transforme magazinele în săli de expoziţie. promovarea încrederii cumpărătorilor în mărfurile oferite. din centrele turistice şi din cartierele periferice ale marilor oraşe.. Şi în viitor. a articolelor hobby. preparate culinare. se vor introduce noi metode de vânzare. prin extinderea tehnicilor computerizate la primirea comenzilor. cât şi orele de oprire şi timpul de staţionare în fiecare din punctele stabilite. avantaje de genul: posibilitatea unei universalităţi de produse. de sport. iar la ieşirea din fluxul de cumpărare va face plata prin introducerea aceleiaşi cărţi de credit într-un lector bancar. echipament casnic şi de întreţinere. respectiv apariţia unor automate care să asigure vânzarea diferitelor articole vestimentare. • promovarea unui sistem de optimizare a accesibilităţii consumatorilor la produsele de consum. tot mai mult. Prin intermediul unor astfel de metode va fi comercializat un sortiment de mărfuri format mai ales din produse destinate confortului casnic. culturale etc. spitalelor. cu o capacitate care să permită primirea cumpărătorilor. ele urmând să aibă stabilit un flux unic. prin magazinele de tipul „Shop-24”. perfecţionarea sistemului de decontare şi plată a cumpărăturilor. acest tip de comerţ îşi va menţine obiectivul de a asigura aprovizionarea populaţiei din zonele izolate. centrelor de vacanţă etc. atât în ceea ce priveşte itinerarul. Se recomandă în cazul băcăniilor. mai ales produse de băcănie. magazine complet automatizate.. prin intermediul moneticii). articole audio-vizuale. atât prin faţa mărfurilor expuse. gărilor. prin acest sistem. accesibile populaţiei în toate cele 24 de ore ale zilei. Clientul va introduce cartela într-unul din lectorii magnetici instalaţi în dreptul produsului dorit. automate pentru vânzarea diferitelor tipuri de programe destinate procesului de utilizare a calculatoarelor etc. Vor fi comercializate. în primul rând produse de panificaţie şi patiserie. la monetică. drogherie. b) De asemenea şi comerţul mobil se va afla sub impactul influenţelor generate de mediul social-economic. • promovarea unor metode de vânzare practice şi rapide. precum şi de posibilităţile perfecţionării şi modernizării sale. astfel încât să ofere posibilitatea clienţilor să treacă în linie. În ambele cazuri se vor manifesta următoarele trei tendinţe: • modernizarea accentuată a metodelor de vânzare a mărfurilor fără magazine. aprovizionarea rapidă. efectuarea decontărilor legate de eventualele achiziţii de mărfuri prin sistemul cărţilor de credit. staţiilor service. restaurantelor amplasate pe căile rutiere. continuă şi uşoară. c) În cadrul comerţului fără magazine. produse congelate. electronice. dar şi o serie de grupe de bunuri de folosinţă îndelungată. a gustărilor calde. pe de altă parte. într-un sortiment variat.

a) Legat de prima problemă. în cadrul comerţului prin corespondenţă. • integrarea şi controlul producţiei. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă penetrarea telematicii ca metodă de vânzare electronică. • întrepătrunderea metodelor de vânzare caracteristice comerţului fără magazine. urmând ca acestea să se completeze şi să se potenţeze reciproc. trebuie să se plece de la ideea că lanţurile specializate de dimensiuni internaţionale includ. procedurile şi metodele de vânzare realizate prin intermediul marilor suprafeţe. standardizarea programelor de marketing. situate în zona de operare a unei firme comerciale transnaţionale. fie ca activitate distinctă a unor secţii special amenajate. 100 Universitatea SPIRU HARET . trei funcţii: • gestionarea şi realizarea concepţiei de produse. astfel încât fiecare firmă în parte să poată beneficia de efectele economiei în scară. în ultimul sfert de secol în activitatea comercială cu amănuntul au intervenit o serie de fenomene interesante ce vizează conectarea comerţului cu amănuntul din fiecare ţară la circuitul comercial internaţional. La o asemenea analiză privitoare la tendinţele ce se conturează în evoluţia comerţului cu amănuntul. reuşindu-se astfel creşterea operativităţii vânzărilor de acest gen şi o valorificare eficientă a valenţelor moderne oferite de o asemenea metodă. aşa cum menţionam. este de remarcat faptul că. În ceea ce priveşte primul aspect. realizarea unei flexibilităţi a producţiei în funcţie de evoluţia cererii şi de posibilitatea efectuării unui control eficient asupra performanţelor şi calităţii produselor. care a fost introdusă în marea majoritate a marilor magazine din lume.De asemenea. astfel încât să se poată trece la preluarea comenzilor cumpărătorilor din diferite ţări. O asemenea tendinţă pune în faţa agenţilor economici cu activitate de comerţ cu amănuntul o serie de probleme referitoare la necesitatea adaptării la pieţele locale din fiecare ţară. în vederea unor legături mai bune între concepţia produselor şi producţia acestora. • asigurarea treptată a împletirii practicilor comerciale sau a diverselor forme de vânzare fără magazine cu sistemele. se va încerca să se îmbunătăţească procesele de vânzare. prin lărgirea posibilităţilor lingvistice de corespondenţă sau dialog între firmele specializate în domeniu şi clientela lor. • integrarea întregii distribuţii pentru a se putea organiza şi controla circuitul economic de la ieşirea produsului pe poarta producătorului până la vânzarea sa efectivă către consumator. soluţionarea problemelor legate de legislaţia vamală. din cadrul comerţului stabil. Avem în vedere vânzarea pe bază de catalog. trebuie să aibă în vedere. vânzările electronice. care tind să devină tot mai mult un apanaj al firmelor comerciale ce gestionează mari suprafeţe de vânzare. ca şi a celor privind aprovizionarea cu mărfuri. alături de cele două mari categorii de tendinţe prezentate (evoluţia de ansamblu a activităţii comerţului cu amănuntul şi mutaţiile intervenite în tipologia vânzărilor). de regulă. Din punct de vedere managerial. utilizându-se fie ca mijloc de accelerare a vânzărilor din cadrul magazinelor. şi alte două aspecte: internaţionalizarea comerţului cu amănuntul şi operaţionalizarea modificărilor structurale ce urmează să intervină în acest domeniu. tendinţa analizată se va concretiza în două mari probleme : integrarea unor funcţii caracteristice şi centralizarea puternică a sectorului de conducere.

trebuie pornit. respectiv acele produse pentru care cumpărarea se face prin deplasări în afara oraşelor). se consideră că. b) grupul magazinelor performante. jocurilor pe calculator. fie închiriate de la producători). preambalate sau congelate. amplasat în centrele comerciale ale oraşelor. iar apoi trebuie avut în vedere impactul acestor mutaţii asupra costurilor de exploatare şi a geografiei comerciale. unităţi cu mărci fierbinţi (organizate fie în proprietatea comercianţilor. mai întâi. din patru tipuri de unităţi comerciale: supermagazinele cu mărfuri de larg consum (îşi propun să ofere clientelei soluţii de cumpărare de tipul „o singură oprire” pentru achiziţionarea produselor absolut necesare vieţii cotidiene). potrivit metodei „ totul sub acelaşi acoperiş”). cărţilor.. vor apărea mai multe tipuri de magazine care să răspundă cererii populaţiei. şi legat în principal de cel de-al doilea aspect. corpuri de iluminat. vândute la preţuri cât mai mici şi în locuri cât mai accesibile şi mai convenabile. care vor domina şi în continuare piaţa comerţului cu amănuntul. ce va fi format din unităţi superspecializate. În acest context. În acelaşi timp însă. interacţiunea relaţiilor sociale şi aspectele laturii spirituale a cumpărătorilor vor juca şi în continuare un rol esenţial în actul de cumpărare. amplasat în afara centrelor comerciale tradiţionale sau în cartierele oraşelor. care vor putea cuantifica. punând la dispoziţia acesteia mărfuri care să prezinte încredere. perceperea mirosului şi. La fel se pune problema şi în cazul unor produse alimentare. Universitatea SPIRU HARET 101 . care vor sta la baza cumpărăturilor prin Internet. marile magazine specializate din categoria killer (în sectoarele care comercializează produse destinate locuinţelor. Asemenea cumpărături nu vor afecta însă în mod semnificativ comportamentele de cumpărare manifestate în magazinele menţionate mai înainte. în următorii 10-15 ani. unde magazinele cu amănuntul ar putea chiar să dispară. ceea ce aceasta îşi doreşte. altfel spus. • ofere clientelei maximum de valoare adăugată. de la mutaţiile demografice şi economice care au şi vor avea loc în lume. va fi format. Asemenea tipuri de magazine pot fi structurate în trei categorii. punctele de vânzare având o foarte mică iniţiativă în acest sens. c) alături de asemenea tipuri relativ clasice de magazine. de genul casetelor video şi audio. unităţi universale specializate. magazinele discount cu marjă limitată (caracterizate ca având o flexibilitate limitată de organizare şi o mai mare uşurinţă „de a se mişca în afară ” în comparaţie cu marea majoritate a concurenţilor). urmare a faptului că tentaţia atingerii produsului. Pentru aceasta sunt necesare mobilizarea şi combinarea unor factori diverşi.b) Organizarea şi conducerea activităţii internaţionale a lanţurilor de magazine specializate sunt asigurate printr-un management centralizat. articole tehnico-sanitare etc. Comerţul electronic realizat prin Internet va avea însă un impact semnificativ asupra circuitelor comerciale ale produselor. probabil. respectiv: a) grupul magazinelor de înaltă performanţă. condiţiile existente şi oportunităţile oferite de fiecare zonă de piaţă. la rândul său. În abordarea operaţionalizării modificărilor structurale. care vor putea fi „sigilate” pe tot parcursul lor. în viitorul apropiat vor apărea şi supermagistralele informaţionale. marile magazine de tipul Universe Exploders (îşi propun să ofere fiecărui cumpărător tot ceea ce acesta ar putea avea nevoie acasă. în general. orienta şi exploata. pachetelor software etc.. vor rezista şi se vor dezvolta doar acei agenţi economici care vor avea capacitatea să: • stabilească structura cea mai profitabilă a costurilor de exploatare.

Conţinutul şi particularităţile alimentaţiei publice Alimentaţia publică se circumscrie organic ramurilor circulaţiei mărfurilor. din punct de vedere cantitativ şi calitativ. aşa cum menţionam. pe lângă funcţia fiziologică propriu-zisă. generat de mecanismele economiei de piaţă. dar mai ales de evoluţia circulaţiei turistice. iar în ultima perioadă. ea îndeplinind o serie de funcţii de agrement. alimentaţia publică este deosebit de complexă. alimentaţia publică este o importantă ramură a circulaţiei mărfurilor. în categoria serviciilor de bază din economie. dinamica sectorului de alimentaţie publică este influenţată de mai mulţi factori. alimentaţia publică oferă multiple condiţii de folosire a timpului liber. într-o gamă sortimentală corespunzătoare şi variată. răspunzând celor mai exigente cerinţe. odihnă şi recreere. alimentaţia publică capătă o deosebită importanţă în transformarea modului de viaţă al oamenilor.1. ea nerezumându-se doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului.1. câştigând un loc deosebit în cadrul comerţului şi turismului. asocierea ei şi activităţilor de turism. transformări şi mutaţii semnificative. de petrecere agreabilă a timpului liber. cunoscută sub 102 Universitatea SPIRU HARET . „produsul turistic este o realitate din ce în ce mai prezentă şi a generat o formă nouă de vacanţă. cât şi la domiciliu (ca activitate complementară de servicii).Capitolul 6 ALIMENTAŢIA PUBLICĂ Pe fondul dezvoltării de ansamblu a activităţii de comerţ şi turism. putând fi considerată drept o componentă importantă a prestaţiei turistice. Într-un asemenea context. încadrându-se structural. cu atât mai mult în condiţiile creşterii dimensiunilor acestuia. în general. în formele de organizare a activităţii comerciale. Desigur. Pe de altă parte. în zilele noastre. Pe de altă parte. iar pe de altă parte. acest lucru justificând. de fapt. în unitatea de alimentaţie publică. 6. trebuie să fim de acord cu faptul că.1. pe de o parte. atât pentru consumul pe loc. 6. sectorul de alimentaţie publică a cunoscut şi cunoaşte în continuare o creştere accentuată. participând direct la îmbunătăţirea aprovizionării populaţiei cu produse şi preparate culinare. acest lucru punând şi mai mult în evidenţă importanţa economică şi socială a acestuia. Conceptul şi importanţa alimentaţiei publice Ca activitate economică. având un rol de bază în organizarea producţiei de preparate culinare şi de cofetărie şi în desfacerea acestora către populaţie. Prin modul de organizare în profil macro şi microteritorial.

deci. În literatura de specialitate2 se consideră că sectorului de alimentaţie publică îi sunt caracteristice următoarele particularităţi: a) în unităţile de alimentaţie publică. Alimentaţia publică. a legii concurenţei. Fl. Neagu. Într-o asemenea abordare. cât şi datorită posibilităţilor de aplicare a tehnologiilor de prelucrare a materiilor prime şi folosirii celor mai moderne utilaje şi instalaţii. V. c) activitatea de alimentaţie publică are un pronunţat caracter sezonier. cât şi necesitatea diferenţierii preţurilor de ______________ 1 I. Academia de Studii Economice. b) activitatea de alimentaţie publică este influenţată. pag. Economia turismului şi mediul înconjurător.). • uşurează. iar pe de altă parte. respectiv pregătirea hranei în familie. Bran. 3 I. o delimitează tot mai mult de celelalte sectoare ale comerţului. 2 R. uneori literatura de specialitate considerând acest sector. concomitent. în general. reducerea costurilor de producţie şi. Turismul – fenomen complex contemporan. • orientează şi dezvoltă gustul consumatorilor. Roşu. Istrate. desigur. 1993. importanţa alimentaţiei publice derivă şi din particularităţile care-i sunt caracteristice. alimentaţia publică oferă premisele cele mai favorabile de promovare a liberei iniţiative şi de manifestare a legităţilor economiei de piaţă. Asupra acestei probleme vom reveni. Bucureşti. care include procese de producţie. 178. în principal a celor agroalimentare. în mod evident. pag.denumirea de vacanţă gastronomică (pescărească. pe de o parte. A. munca femeii în gospodăria proprie. eliberând-o de o activitate ce presupune mult timp. d) prin volumul de activitate şi structura sa. • în condiţiile folosirii celor mai performante utilaje şi instalaţii de prelucrare şi producţie a preparatelor alimentare. Bucureşti.G. particularităţi datorate caracterului tot mai complex al acestui sector. vânătorească etc. e) la baza politicii preţurilor practicate în acest sector stau atât specificul activităţii desfăşurate (o activitate complexă. consumul este. 215. şi unele excepţii. Note de curs. alături de transport şi cazare. existând. de fenomenul turistic. ca şi multitudinii de factori ce se manifestă în prezent în viaţa economicosocială. de comercializare şi de prestări de servicii). influenţând conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice. pag. ca o componentă a activităţii turistice şi încadrând-o în categoria serviciilor turistice3. 1998. uşurarea muncii lucrătorilor şi creşterea productivităţii muncii şi. Importanţa sectorului de alimentaţie publică este accentuată de celelalte oportunităţi ale sale. atât ca rezultat al dezvoltării şi punerii în valoare a ştiinţelor legate de arta gastronomică. 1996. cu implicaţii majore asupra dimensiunilor şi orientării fluxurilor turistice. Asemenea particularităţi. prin excelenţă. implicit. într-o măsură foarte importantă. De altfel. 3-4. Bucureşti. Editura Economică. Cosmescu. cele mai cunoscute fiind: • asigură posibilităţi multiple pentru o mai bună folosire şi valorificare a resurselor materiale. îi definitivează în mod ştiinţific obiectul şi sarcinile de perspectivă. Editura Economică. în special. cu atractivitate unanim recunoscută”1. în alimentaţia publică se asigură. Universitatea SPIRU HARET 103 . un consum în afara gospodăriei (domiciliului). Emilian. stabilind formarea unor obiceiuri de consum alimentar al oamenilor. se consideră că alimentaţia publică determină calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei. asigurarea unor cote înalte de profit.

cât şi în cel al comercializării şi activităţilor prestatoare de servicii. de dezvoltare sincronică. indiferent de modul în care au angajat prestaţia turistică şi de particularităţile acesteia. ci şi la nivelul celui mai mic agent economic din acest domeniu”4. metode şi instrumente de evidenţă şi control mult mai complexe. Cunoaşterea unor asemenea particularităţi. cit. dar mai ales a modului lor de manifestare. atât în domeniul producţiei de preparate culinare. de gradul de încadrare şi de calitatea serviciilor prestate. care să dispună de o pregătire profesională adecvată. structura cheltuielilor de circulaţie mai eterogenă etc. V.. care impun cheltuieli mult mai mari cu întreţinerea şi repararea lor. asemenea trăsături specifice ale serviciilor de alimentaţie publică sunt următoarele: • prezenţa lor în toate momentele-cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare. pag. 104 Universitatea SPIRU HARET . ele reprezentând modalitatea principală de satisfacere a nevoilor cotidiene de hrană pentru toate categoriile de turişti. i) stabilirea colectivelor (formaţiilor) de lucru. Potrivit literaturii de specialitate5. deosebind-o radical de activitatea comercială propriu-zisă. introducerea automatizării în producţie şi comercializare. Rezultă din cele prezentate faptul că o parte din particularităţile alimentaţiei publice derivă din însuşi conţinutul proceselor activităţilor desfăşurate în unităţile de alimentaţie publică (forme. ca şi a orarelor şi programelor de desfăşurare a activităţii prezintă un specific aparte. prezintă o mare importanţă pentru stabilirea principiilor şi criteriilor de conducere şi organizare a activităţii de alimentaţie publică. atât în activitatea de producţie. deoarece „ele se reflectă în mod nemijlocit asupra tuturor indicatorilor de eficienţă obţinuţi nu numai la nivelul societăţilor comerciale de alimentaţie publică. mult mai mult decât în alte sectoare comerciale. uneori chiar a robotizării. Cosmescu. dar şi încadrarea cu personal de strictă calificare (specializat). de intercondiţionare reciprocă. Neagu.la o unitate la alta. trebuie menţionat faptul că realizarea rolului pe care aceasta din urmă îl are în determinarea calităţii prestaţiilor turistice în ansamblul ei şi în influenţarea conţinutului şi atractivităţii ofertei turistice presupune ca serviciile de alimentaţie publică să întrunească o serie de trăsături specifice. Emilian.. 5. op. f) în domeniul alimentaţiei publice. Revenind la interferenţa dintre turism şi alimentaţia publică.). Avem în vedere introducerea mecanizării unor operaţii de prelucrare şi pregătire a materiilor prime. criterii deosebite şi stricte de amplasare. 215-217. în condiţiile în care un asemenea raport este unul complex. locuri de destinaţie şi sejur. g) activitatea de alimentaţie publică se particularizează şi prin gradul ridicat de dotări cu fonduri fixe. dimensionare şi profilare. serviciile de alimentaţie publică asigură procurarea hranei necesare turiştilor. h) în sectorul de alimentaţie publică se manifestă o diferenţiere sensibilă a categoriilor de personal pe profesii şi pe criterii ştiinţifice de organizare şi management. profund. în funcţie de specificul acestor unităţi. pag. I. locuri de agrement. cit. ______________ 4 5 R. cerinţe igienico-sanitare foarte ridicate. mijloace de transport. op. prepararea acestora. Odată îndeplinită această condiţie. se asigură un câmp larg pentru introducerea progresului tehnic. cât şi în cea de comercializare şi de prestări servicii.

astfel încât aceasta să răspundă atât nevoilor de hrană şi divertisment. aflate într-o strânsă interdependenţă. fie de producţie. bunurile ce fac obiectul serviciilor de alimentaţie publică trebuind să fie reprezentate de preparate din bucătăria naţională şi internaţională. aceştia deţinând cea mai mare pondere în totalul societăţilor comerciale cu activitate de alimentaţie publică. având deci capital de stat. cât şi să-l poată satisface pe turist în orice împrejurare. Practic. 6. inclusiv în calitatea acesteia de turist. prin care să poată contribui la satisfacerea motivaţiei ce a determinat opţiunea pentru un asemenea consum turistic. mai ales în cazul unor acţiuni orientate expres spre această componentă a activităţii turistice. • particularizarea serviciilor de alimentaţie publică. şi a fiecărui agent economic. Sectorul de alimentaţie publică este un sector aproape prin excelenţă privat. Desfăşurând în mod simultan activităţi de producţie. de desfacere şi de prestări servicii. acestea trebuind să asigure satisfacerea cerinţelor tot mai exigente ale consumatorilor. • agenţi economici cu capital privat. • unităţi comerciale cooperatiste. potrivit prescripţiilor medicale.• existenţa unei diversităţi structurale a serviciilor de alimentaţie publică. formate prin reorganizarea cooperaţiei de consum. este necesară structurarea sectorului. ele trecând în proprietatea privată începând chiar din primii ani de economie de piaţă. regimurile dietetice tinzând să devină nu o modă. agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de alimentaţie publică au de rezolvat probleme deosebit de complexe. structura agenţilor economici ce-şi desfăşoară activitatea în sectorul de alimentaţie publică se prezintă astfel: • societăţi comerciale (agenţi economici) de interes public. • necesitatea de a corespunde în egală măsură exigenţelor turiştilor autohtoni şi străini. fie de servicii. manifestându-se o diversificare accentuată a profilării unităţilor. • agenţi economici cu capital mixt. În aceste cazuri. în particular. criteriul de bază rămâne eficienţa în organizarea activităţii. trebuie asigurat un regim de hrană special. în general. Activităţile de profil în alimentaţia publică se desfăşoară în următoarea structură: – unităţi pentru servirea consumatorilor (saloanele propriu-zise ale restaurantelor). în funcţie de forma de proprietate a capitalului social. în prezent foarte puţine.1. În acest scop. în funcţie de categoria de încadrare. În prezent. mai ales în cazul unor forme specifice de turism (balneo-medical).2. referitoare la organizarea şi conducerea proceselor desfăşurate la nivelul unităţilor de bază. din cea specifică anumitor ţări şi zone. cu locul şi momentul de desfăşurare a activităţii. Organizarea activităţii de alimentaţie publică În organizarea activităţii de alimentaţie publică. de amplasarea unităţilor şi dimensiunea acestora. capabile să satisfacă o largă paletă de trebuinţe. asigurată prin prezenţa unei tipologii largi de unităţi de alimentaţie publică. ci o necesitate pentru existenţa populaţiei. de preţurile practicate. bine organizat. componentele specifice şi cele comune în materie gastronomică se definesc în raport cu formele de turism. Universitatea SPIRU HARET 105 .

bine fundamentate. în cadrul activităţii de alimentaţie publică. laborator de patiserie-cofetărie etc. de gradul de modernizare şi automatizare a formelor de evidenţă. cum sunt: – vânzarea prin ospătari. carmangerie. pe bază de notă de plată. – biroul şefului de sală (de unitate). În acest sector se practică o gamă deosebit de variată a formelor de vânzare. precum şi de sectorul de evidenţă şi control. În cadrul unei unităţi comerciale. de profilul activităţii. secţiile de preparate şi semipreparate. – unităţi de depozitare şi păstrare (camere frigorifice. – vânzarea prin automate comerciale. atât a activităţii de producţie. alegerea formelor de servire cele mai adecvate şi manifestarea din partea tuturor lucrătorilor a unui comportament impecabil de solicitudine. cinste şi respect pentru consumatori. – plata prin casier (sistemul francez). atât programele. pe care ospătarul o prezintă clientului. organizarea interioară a unităţii într-un cadru cât mai adecvat. – vânzarea prin vânzători. Aşa cum am menţionat. cât şi formaţiile de lucru îmbracă un specific aparte. gusturilor şi opiniilor cumpărătorilor. fapt ce reclamă luarea în considerare a tuturor factorilor de care depinde bune organizare. Aceasta are în vedere o multitudine de criterii. În funcţie de formele de vânzare practicate. în primul rând.– unităţi de producţie (bucătăria centrală. garderobă). se poate practica una sau mai multe din formele de vânzare menţionate. În cadrul bunei desfăşurări a activităţii de alimentaţie publică la nivelul unităţilor de servire. se pot practica mai multe forme de plată. – plata prin casa de marcaj. barul şi bucătăria. – plata direct la vânzător (ospătar). precum şi a băuturilor la nivelul pretenţiilor consumatorilor. în funcţie de organizarea interioară a acesteia. Organizarea sectorului de servire a consumatorilor are în vedere. care trebuie să includă: – spaţiu de acces şi ieşire (vestibul. Asigurarea unei bune serviri a consumatorilor impune existenţa unei bune dimensionări şi amplasări a spaţiilor de servire. – vânzarea pe bază de comenzi prealabile. asigurarea şi respectarea tuturor condiţiilor igienico-sanitare. Casierul întocmeşte nota de plată. – spaţii de legătură cu bufetul. prin dotarea corespunzătoare cu mobilier şi obiecte de inventar adecvate. – vânzarea prin autoservire. de amplasarea şi dimensionarea spaţiilor de care dispune. magazii etc. cât şi a celor de servire şi prestatoare de servicii. – sala de consumaţie. bazate mai ales pe cercetarea preferinţelor.). un rol deosebit în organizarea sectorului de servicii îl are practicarea formelor de organizare care să asigure un nivel cât mai înalt de satisfacere a cererii de consum. 106 Universitatea SPIRU HARET .). pregătirea şi servirea unor preparate şi produse culinare. un loc important îl deţin stabilirea programelor orare de funcţionare şi organizarea formaţiilor de lucru. Totodată. – vânzarea prin case de comenzi. dintre care menţionăm: – plata la ospătar. hol. – grup sanitar pentru consumatori. compartimentată cât mai atrăgător.

aplicându-se diferite procedee tehnologice. Funcţionalitatea unităţilor de alimentaţie este determinată de diversitatea activităţilor de producţie. Pentru a asigura posibilităţile unei activităţi corespunzătoare în spaţiile de producţie. cât şi pentru diferite grupuri (mese festive. conservarea şi păstrarea mărfurilor şi a materiilor prime. în principal. – depozitarea şi conservarea acestora. consultând listele meniu ce conţin preparatele culinare pregătite pentru Universitatea SPIRU HARET 107 . acestea trebuie să dispună. produse de cofetărie şi patiserie. laboratoare de producţie. potrivit reţetelor stabilite. – depozitarea ambalajelor. mobilier şi obiecte de inventar corespunzătoare profilului şi categoriilor în care se încadrează unităţile. după modul de amplasare. C) unităţi pentru depozitarea. 6. în cadrul unor bucătării centrale. – spaţii de aprovizionare etc. – independente. se are în vedere asigurarea condiţiilor necesare realizării unui circuit continuu şi neîngrădit al tuturor operaţiunilor necesare procesului de producţie. – spaţii anexe (spălătorii). pentru buna organizare interioară a unei bucătării (sau alt sector de producţie). rolul principal îl deţin bucătăria şi anexele sale. dotate cu utilaje. respectiv de activitatea de transformare a materiilor prime agroalimentare în preparate culinare. B) unităţi de producţie culinară. sortarea. agape etc. – producerea preparatelor culinare (produse de cofetărie-patiserie). de categoriile I. Fiecare dintre cele trei grupe de unităţi prezintă caracteristici proprii şi o tipologie la fel de complexă.). – înlăturarea deşeurilor alimentare. de: – spaţii de recepţie a mărfurilor şi a materiei prime. în conformitate cu care se stabileşte şi regimul de preţuri practicate: unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri de lux. – livrarea acestora către sala de consumaţie şi conservarea celor neconsumate. şi vânzarea acestora prin secţiile şi saloanele de servire. carmangerii etc. Consumatorii individuali îşi pot comanda preparatele culinare şi băuturile preferate după sistemul à la carte. Indiferent de modul de amplasare. Restaurantele prestează servicii de alimentaţie publică atât pentru consumatorii individuali. II şi III. unităţile pot fi totuşi clasificate în trei grupe mari: A) unităţi pentru servirea consumatorilor.2. A) Prin unitate de servire a consumatorilor se înţelege localul format din una sau mai multe încăperi. privind: – primirea şi recepţionarea mărfurilor şi materiilor prime. pot fi: – în incinta unităţilor de alimentaţie publică. şi unităţi cu grad de confort şi regim special de frecventare – cantine-restaurant. Tipologia unităţilor de alimentaţie publică Deşi activitatea de alimentaţie publică se desfăşoară printr-o reţea de o mare complexitate şi diversitate.În buna desfăşurare a sectorului de producţie. – spaţii de producţie propriu-zise. – spaţii de prelucrări primare (inclusiv tranşare). întruniri. care.

1. băuturi alcoolice (aperitive şi vinuri). restaurantul clasic poate dispune de formaţie muzical-artistică.). serviciile de alimentaţie publică sunt prestate pe baza unor meniuri convenite anterior. rotiserie. miel şi subproduse din carne (ficat. porc mistreţ. batal. care formează obiectul specializării. 108 Universitatea SPIRU HARET . raţe sălbatice etc. existând însă şi posibilitatea pregătirii unor asemenea preparate „pe loc”. legume etc. dulciuri de bucătărie. căprioară. îngheţată.2. 1. Restaurantul specializat serveşte un sortiment specific de preparate culinare şi băuturi care se află permanent în lista-meniu. 1. chebab cu garnituri. preparate lichide. familial. dotare şi prezentarea personalului. gâşte. având însă. lactovegetarian. salată combinată de sezon. murături.2. Pentru crearea unei atmosfere animat-distractive.1. Restaurantul pescăresc este o unitate gastronomică al cărei specific. Principalele categorii de asemenea unităţi sunt următoarele: 1. muşchi de vacă şi porc.1. un sortiment redus de băuturi alcoolice fine. zahana. specialităţi din carne etc. ciorbă de ciocănele. În cazul existenţei unor grupuri de consumatori. tuslama. băuturi nealcoolice şi alcoolice. cafea. Rotiseria este un restaurant de capacitate mică (20-50 locuri la mese) în care consumatorii sunt serviţi cu produse din carne la frigare-rotisor (pui.2. specialităţi din carne de porc. Restaurantul dietetic este o unitate de alimentaţie care oferă consumatorului sortimente de preparate culinare dietetice (pregătite sub îndrumarea unui cadru medical dietetician) şi băuturi nealcoolice. urs. vită. fructe.) şi este organizată şi funcţionează pe principiul similar unui restaurant clasic. pregătite la grătar şi alese de consumatori din vitrinele de expunere sau platourile prezentate de ospătari la masa clientului.4. 1. punând la dispoziţia clientului o gamă diversificată de preparate culinare. Restaurantul zahana este unitatea gastronomică în care se servesc.). brânză. prin amenajare.2. precum şi băuturi răcoritoare. produse de cofetărie-patiserie.). salate. în tot timpul zilei. serviciile de specialitate fiind asigurate printr-o tipologie la fel de complexă de unităţile de servicii. RESTAURANTUL este localul public care îmbină activitatea de producţie cu cea de servire. momiţe. minuturi. splină. la comandă.3. patiserie. vânătoresc. articole de tutun etc. pensiune etc. Restaurantul clasic este localul public cu profil gastronomic în care se serveşte un larg sortiment de preparate culinare (gustări calde şi reci. în principal. inimă. unele gustări reci (pe bază de ouă.5. fiecare dintre acestea distingându-se printr-o serie de caracteristici funcţional-comerciale. băuturi şi unele articole pentru fumători. mititei. tochitură. la comanda clientului. Organizează servicii suplimentare. îl reprezintă oferirea unui sortiment variat de preparate culinare din peşte.2. Spaţiul de producţie se află chiar în interiorul sălii de consumaţie şi este dotat cu rotisor sau frigărui şi cu vitrină frigorifică. în care se află expuse specialităţile de carne ce urmează a fi pregătite în faţa consumatorilor. deserturi. dulciuri de bucătărie). servit în carafe). 1.). elemente specifice. particulare preocupărilor vânătoreşti. precum: banchete.ziua respectivă. Restaurantul vânătoresc este unitatea gastronomică specializată în producerea şi servirea de preparate culinare din vânat (iepure.2. dietetic. mâncăruri. vin (în special vin roşu. în condiţiile unor amenajări şi dotări clasice sau adecvate structurii sortimentului (pescăresc. Unitatea mai poate servi ciorbă de burtă. cârnaţi etc. măduvioare etc. 1. rinichi. produse de cofetărie. Este decorat cu obiecte sugestive din activitatea de pescuit şi de prelucrare a peştelui.2. Sectorul de alimentaţie publică este deci un sector complex. 1. salate. recepţii etc.

stuf.3. meniuri complete. 1. Poate avea program muzical asigurat de tarafuri de muzică populară.3. îngheţată şi băuturi nealcoolice. La nevoie se poate organiza şi ca secţie în cadrul unui restaurant clasic (de exemplu. De regulă. Restaurantul cu specific local pune în valoare bucătăria specifică unor zone geografice din ţară. al finisajelor inspirate după modelul popular. 1.).2. orez. prin gama sortimentală a mâncărurilor pregătite şi prezentarea personalului. trestie. naţionale şi tradiţionale ori specifice diferitelor zone. Sunt servite vinuri şi alte băuturi din regiunea respectivă. Unitatea serveşte o gamă variată de preparate culinare asociate cu băuturile naţionale specifice (Mao-Tai. de daci. în staţiunile turistice). Poate funcţiona şi pe bază de abonament. ştergare etc. cât şi neîmbuteliate. Ambianţa exotică a saloanelor. la un preţ accesibil. ţinuta vestimentară a lucrătorilor.3. 1. halbă. căni. chifteluţe. precum şi dulciuri de bucătărie.5.1. acestea putând fi servite atât îmbuteliate. profil. Ospătarii au uniforme confecţionate în concordanţă cu specificul unităţii (ciobăneşti. gustări Universitatea SPIRU HARET 109 . Efectul original al acestor unităţi este obţinut prin îmbinarea cadrului natural cu cel arhitectural al sistemului constructiv. minuturi. de haiduci etc. Restaurantul lacto-vegetarian este o unitate gastronomică în care se desfac în exclusivitate sortimente de preparate culinare. Restaurantul cu specific naţional pune în valoare tradiţiile culinare ale unei naţiuni (chinezesc. debreţini. cărămida netencuită. 1. oferite în carafe sau în căni din ceramică. Băuturile sunt limitate la răcoritoare şi ape minerale.3. cârnaţi.2. băuturi alcoolice fine şi un sortiment bogat de bere. precum şi brânzeturi. meniurile recreative şi structura sortimentală.3. Restaurantul cu specific este o unitate de alimentaţie publică de recreere şi divertisment care. Realizează şi desface o gamă specifică de preparate culinare din carne la grătar sau trase la frigare. alune etc.. bolovanii de râu. salată din legume. în mai multe variante. al elementelor de decor. mititei.). calde şi reci. răchită etc. specialităţi de cofetărie-patiserie. 1.). cum sunt: piatra. trebuie să reprezinte obiceiuri gastronomice locale. asemenea unităţi se organizează şi în pensiuni sau în fermele agroturistice.6. carafe etc. Berăria este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe sortimente în recipienţi speciali (ţap. programul muzical. Sake etc.4. băuturi nealcoolice calde şi reci. iar pereţii sunt decoraţi cu scoarţe. Preparatele şi specialităţile solicitate în afara meniurilor se servesc la preţurile stabilite în listele meniu. produse de patiserie. migdale. mexican etc. iar anumite preparate sau gustări reci sunt oferite pe suporturi din lemn lustruit sau în veselă din faianţă ori ceramică. specifice regiunilor respective. utilizându-se ulcioare. covrigi.7.). lemnul brut sau prelucrat. al mobilierului şi obiectelor de inventar cu o concepţie deosebită. mobilierul şi inventarul sunt specifice ţărilor respective. italienesc. Este dotată cu mobilier din lemn masiv.2. foetaje. 1. prin dotare. cană) de diferite capacităţi şi a unor produse şi preparate care se asociază în consum cu berea (cremvuşti cu hrean. La construirea unităţilor se utilizează materiale prelucrate sumar. Braseria asigură în tot cursul anului servirea consumatorilor în principal cu preparate reci. de romani. 1.1. Crama desface o gamă largă de vinuri. uniformele personalului de servire. lactate proaspete. un sortiment restrâns de mâncăruri. Restaurantul familial sau pensiunea este unitatea cu profil gastronomic care oferă. cu încrustaţii colorate populare-locale.

roast-beef. înregistrată şi difuzată prin instalaţii speciale şi prin „disk-jockey”. în care se servesc un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi o gamă restrânsă de produse culinare. articole de tutun.). Café-bar cafenea – unitate care îmbină activitatea de desfacere a cafelei cu cea recreativă. ceai). fructe şi salate de fructe (proaspete şi din compoturi). rom. foetaje. Grădina de vară este o unitate amenajată în aer liber. fructe. dar poate fi organizat şi ca unitate independentă. grătar. audiţii muzicale. orgă de lumini. video. îngheţată şi amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice. care asigură desfăşurarea întregii activităţi. specialităţi de zahana (1-2 preparate) şi băuturi alcoolice (coniac. Serveşte un sortiment diversificat de preparate culinare. Bufetul-bar oferă un sortiment restrâns de preparate calde şi reci (gustări.1. preparate din peşte. ce are un program de zi sau de noapte.3. băuturi de bar (cocktailuri).). cafea. televizor. produse lactate. Din grupa unităţilor de tip FAST-FOOD fac parte: 3. sortiment restrâns de vinuri) şi băuturi nealcoolice.5.4. minuturi. 2. salate. băuturi alcoolice fine (lichioruri. sandvişuri. îngheţată. băuturi calde nealcoolice. Oferă consumatorilor o gamă variată de băuturi alcoolice şi nealcoolice. de music-hall şi dans pentru consumatori şi oferă o gamă variată de băuturi fine. toate porţionate şi aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat şi cu plata după alegerea preparatelor. fripturi reci. preparate de bază. specialităţi de cofetărie şi îngheţată. 2. produse de patiserie etc. 2. Videoteca este special amenajată cu instalaţii electronice de redare şi vizualizare a videoprogramelor şi a filmelor. băuturi nealcoolice. vinuri. şi gustări în sortiment restrâns. minuturi. coniac. 110 Universitatea SPIRU HARET . oferă consumatorilor şi gustări (calde şi reci). fructe) şi băuturi alcoolice (bere) şi nealcoolice la sticlă. un larg sortiment de băuturi alcoolice şi nealcoolice. 1.calde şi reci. Restaurant-autoservire – unitate de desfacere rapidă. dotată cu mobilier specific „de grădină” şi decorată în mod adecvat.2. precum şi posibilităţi de distracţie (muzică discretă. bere). jocuri etc. Disco-bar (discotecă-videotecă) – unitate cu profil de divertisment pentru tineret. dulciuri de bucătărie şi cofetăriepatiserie. de proiecţie de film. deserturi. Cadrul ambiental este completat cu program artistic. antreuri. specialităţi de cofetărie şi îngheţată. 2. activitatea comercială fiind axată pe desfacerea de gustări. băuturi nealcoolice calde (cafea filtru. Barul de noapte – unitate cu caracter distractiv. minuturi (din ouă. pentru a se putea viziona programul artistic-muzical de la toate locurile la mese. un număr restrâns de mese de dimensiuni mici. băuturi alcoolice (aperitive. cu scaunele-fotolii respective. 2. cafea. care prezintă un program variat de divertisment. ciocolată.6. În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte. Barul de zi – unitate care funcţionează de regulă în cadrul hotelurilor şi restaurantelor. produse de patiserie-cofetărie. 3. minuturi. De obicei sunt realizate în stil amfiteatru. produse de cofetărie-patiserie. pregătite în bucătăria proprie sau aduse din afară. vermut ş.a.1. produse de tutun. salate. legume). Este dotat cu instalaţii de amplificare a sunetului. băuturi nealcoolice. în care consumatorii îşi aleg şi se servesc singuri cu preparatele culinare calde şi reci (gustări. supe-ciorbe-creme. 2. cafea cu lapte. simple sau în amestec. Divertismentul este realizat prin intermediul muzicii de audiţie şi de dans. BARUL este unitatea de alimentaţie publică.). cu orar de noapte. tartine. şvarţ. TV.

ştrudele. Unitatea este dotată cu mese tip expres. acest lucru presupunând o bază tehnico-materială adecvată şi. Unitatea oferă şi diferite sortimente de produse lactate (iaurt. mai ales. cârnăciori. pivniţele. vin la pahar sau băuturi slab alcoolizate. băuturi nealcoolice calde şi reci şi unele băuturi alcoolice fine. 6. „gogoşerie” sau „pati-bar”. gogoşi. băuturi nealcoolice. – laboratoare de carmangerie. salate. în stare caldă (plăcintă. Unităţile de producţie culinară se pot grupa în: – complexe independente de producţie culinară. Sortimentul de băuturi include bere la sticlă. răcoritoare. sortarea. covrigi. pui fripţi. croissanturi etc. în această categorie intrând cantinele restaurant şi bufetele de incintă. – laboratoare integrate unităţilor de alimentaţie publică. – laboratoare independente de cofetărie-patiserie. serviţi direct la tejghea cu sortimente pregătite total sau parţial în faţa lor.4.2. camerele frigorifice etc. torturi. 6. Pizzeria – unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza. – bucătării integrate unităţilor de alimentaţie publică.). sandvişuri). PATISERIA – unitate specializată pentru consumul pe loc sau desfacerea la domiciliu a producţiei proprii specifice. brânzoaice. conservarea şi păstrarea mărfurilor şi a materiilor prime sunt organizate atât ca unităţi independente. patiserie fină.3. „covrigărie”. modernă. – bucătării centrale integrate unor unităţi mai mari. „simigerie”. bomboane. iar plata se face anticipat. lapte bătut etc. precum şi băuturi nealcoolice calde şi reci şi un sortiment redus de băuturi alcoolice. complex. Poate funcţiona şi cu profil de „plăcintărie”. 4. vin la pahar. pateuri. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică Modernizarea activităţii de alimentaţie publică este un proces dinamic şi. care deservesc şi alte unităţi. UNITĂŢILE DE INCINTĂ. Universitatea SPIRU HARET 111 . produse de patiserie. 5. minuturi. servirea se face de vânzător. magaziile. unele preparate cu specific. C. bere. merdenele. Bufet de tip expres – unitate cu desfacere rapidă în care fluxul consumatorilor nu este dirijat. Se mai pot desface gustări. mai înalte ca mesele obişnuite. incluzând depozitele. baza tehnico-materială din sectorul de alimentaţie publică s-a dezvoltat şi extins fără precedent şi în ţara noastră. După anul 1990.). – laboratoare independente de preparate şi semipreparate culinare.3. acest lucru datorându-se condiţiilor determinate de acţiunea mecanismelor economiei de piaţă. îngheţată. 3. cât şi ca anexe pe lângă restaurante şi laboratoare. mai ales. fursecuri. cu un front de servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori. Unităţile pentru depozitarea. COFETĂRIA – unitate specializată pentru desfacerea unui sortiment larg de prăjituri. chefir. Oferă în tot timpul zilei o gamă diversificată de preparate culinare (cremvuşti. 3. consumaţia realizându-se fără utilizarea scaunelor la mese.3. cozonac. B. Snack-bar – unitate caracterizată prin existenţa unei tejghele-bar. răcoritoare.

pentru spălarea veselei de servit. • gradul de dotare cu mobilier. în principal. Neagu. Baza tehnico-materială a sectorului analizat se caracterizează. faptul că actul de vânzare-cumpărare se îmbină cu procesele de producţie.). la nivelul cerinţelor consumatorilor.3. în cartiere. spaţii pentru prepararea la cald. este necesară îndeplinirea unor criterii. 19.). ca şi cele de urbanism comercial. spaţii pentru bucătăria rece. • spaţii pentru primirea-recepţia şi depozitarea mărfurilor (spaţii pentru primirea şi recepţia materiilor prime şi a celorlalte mărfuri. op. Trebuie precizat că după anul 1990 a crescut foarte mult. dimensionare şi profilare s-au realizat ignorându-se. elementul principal al bazei tehnico-materiale a acestui sector îl constituie unităţile de servire (în principal. numărul unor asemenea unităţi ale căror amplasare. prin următoarele elemente6: • numărul unităţilor de care se dispune. Modernizarea bazei tehnico-materiale a alimentaţiei publice este condiţionată de particularităţile proceselor de muncă ce se desfăşoară în acest sector.). În acest sens. 112 Universitatea SPIRU HARET . Avem în vedere. utilaje şi instalaţii adecvate. Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale din sectorul de alimentaţie publică Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică cuprinde totalitatea mijloacelor fixe (cu toate elementele pe care le conţin acestea) şi a obiectelor de inventar necesare desfăşurării activităţii de producţie şi de servire. pag.. terasă. V. din diferite materiale de construcţie etc. criteriile de fundamentare a investiţiilor în acest domeniu. –. de vânzare. • spaţii pentru secţii de producţie şi servire (bar bufet). • spaţii anexă (în principal. în zone de agrement din cadrul oraşelor şi din afara acestora etc. Emilian. de regulă. în principal. baza tehnico-materială din sectorul de alimentaţie publică se particularizează prin faptul că ea trebuie să fie complexă. spaţiile comerciale se repartizează. dar şi cu asigurarea unor servicii distractive şi de agrement. în ansambluri arhitecturale de locuinţe. numărul de locuri la mese etc. înzidite sau improvizate. servicii oferite etc. şi avem în vedere. Desigur. • tipul clădirilor (construcţii independente sau la parterul blocurilor. Pe de altă parte. de randament ridicat. care se materializează în condiţii obligatorii.6. Pentru buna desfăşurare a activităţii de alimentaţie publică.). • dimensionarea unităţilor (suprafaţa comercială utilă. cit. spaţii pentru prepararea produselor de cofetărie şi patiserie). în funcţie de specificul activităţii desfăşurate. următoarele astfel de cerinţe: a) buna repartizare şi organizare a suprafeţelor comerciale de care dispune unitatea de alimentaţie publică. pe diferite magistrale rutiere. hol şi garderobă –. de multe ori. a paharelor şi tacâmurilor sau a vaselor de bucătărie). • profilarea unităţilor (pe categorii de preţuri.1. spaţii pentru grupuri sanitare destinate consumatorilor). • locul de amplasare a unităţilor (în centrul comercial al oraşului. grădină de vară etc. de producţie şi de depozitare. dar şi alte categorii de unităţi) sau de producţie. separeuri. în principal. exagerat chiar. spaţii pentru servire – sală de consumaţie. în staţiuni şi zone turistice. restaurante. • spaţii pentru producţie (spaţii pentru prelucrarea primară a materiilor prime. pentru păstrarea produselor de ______________ 6 R. specificul activităţii. astfel: • spaţii comerciale pentru consumatori (spaţii pentru primire – vestibul.

utilajele şi instalaţiile folosite în sectorul de alimentaţie publică trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: • să fie moderne şi rezistente la o utilizare intensivă. • să aibă o capacitate mare de producţie. pentru depozitarea unor bunuri cu destinaţie specială etc. inventarul. pentru contabil. precum tipul şi categoria unităţii. semipreparatelor şi preparatelor culinare. utilajele şi instalaţiile din dotarea unităţilor de alimentaţie publică pot fi catalogate şi diferenţiate. într-un timp scurt şi cu eforturi cât mai mici din partea lucrătorilor. • spaţii cu caracter tehnic. alcoolice şi nealcoolice. vestiar pentru salariaţi. ca şi pentru păstrarea veselei. de servire şi păstrare a materiilor prime. numărul de locuri la mese.). adaptabile spaţiilor şi condiţiilor de prelucrare într-un cadru normal. mentenabilitate. revizii şi reparaţii necostisitoare. cu secţii distincte.3.2. în principal. realizarea unor consumuri reduse de energie şi combustibil. pentru păstrarea utilajelor şi mobilierului de rezervă. utilajele şi instalaţiile din sectorul de alimentaţie publică trebuie să asigure servirea corespunzătoare a consumatorilor. pentru păstrarea legumelor şi fructelor. • spaţii strict necesare personalului unităţii (birou şef de unitate. Inventarul. în alimentaţia publică trebuie să se manifeste o preocupare permanentă pentru modernizarea întregii tehnologii şi dotarea corespunzătoare cu mobilier şi utilaj comercial. uşurinţa în manipulare. prelucrarea materiilor prime în spaţii separate şi realizarea producţiei de preparate culinare. sortimentul de preparate culinare ce se desface prin unitate. pentru ambalaje. rentabilitate. paharelor şi tacâmurilor. amplasamentul şi profilul unităţii. utilaje şi instalaţii. grup sanitar etc. mărimea. utilizarea integrală a suprafeţei comerciale. Modelul mobilierului. întreţinere uşoară. garaj etc. grad ridicat de fiabilitate. pentru obiecte de inventar. să realizeze o productivitate a muncii înaltă. sistemul de vânzare practicat. buna desfăşurare a activităţii de producţie şi de desfacere. urmărindu-se. felul. asigurarea condiţiilor de producţie. în funcţie de destinaţia lor şi de spaţiile în care sunt amplaUniversitatea SPIRU HARET 113 . întreţinere şi montare. caracteristicile şi numărul pieselor de mobilier. 6. Indiferent de natura lor. de bună calitate. care se va realiza ţinând seama de o serie de elemente precum: tipul de unitate. uşor de exploatat şi de întreţinut. b) dotarea corespunzătoare cu mobilier. materii prime şi materiale. utilajelor şi instalaţiilor din dotarea unităţilor de alimentaţie publică se determină în funcţie de mai mulţi parametri. obţinerea unor produse de calitate superioară. • spaţii auxiliare (spălătorie. • să fie multifuncţionale. • dimensiunile să fie cât mai mici. Amplasarea spaţiilor în cadrul suprafeţei comerciale de care dispune unitatea de alimentaţie publică trebuie să asigure satisfacerea judicioasă a condiţiilor şi normelor tehnologice şi funcţionale.băcănie. să creeze condiţiile obţinerii unor cantităţi sporite de preparate culinare. • să aibă o linie modernă şi un design atrăgător. Inventarul. pentru păstrarea băuturilor. cu respectarea unor reguli igienico-sanitare clare şi precis reglementate. pentru păstrarea alimentelor perisabile. orarul de funcţionare etc. specificul preparatelor oferite la vânzare. în condiţiile unor costuri cât mai mici de exploatare. utilajele şi instalaţiile din sectorul de alimentaţie publică Prin destinaţia lor. apă.). În acelaşi timp.). inventarul.

rotisoare. malaxoare. consolele mobile cu instalaţii frigorifice. canapele.. veselă şi ustensile specifice. În principal. reşouri etc. unităţile de alimentaţie publică utilizează o diversitate de mijloace de transport. putându-se aminti aici căruciorul de prezentare şi servire. dotarea se face în funcţie de destinaţia concretă a acestora. b) Pentru magaziile destinate materialelor de întreţinere şi celor textile sunt necesare. c) Pentru spaţiile de producţie. naproane. în desfăşurarea procesului de producţie şi de servire. mese de serviciu (console).sate. cuier pentru carne. este de precizat că. rastele. ustensile de bucătărie. maşini de divizat legume.. suporturi etc. în funcţie de categoria unităţilor de alimentaţie publică. mese de lucru. frapierele etc. mese de lucru. grătare. cuptoare de coacere. Astfel: • pentru carmangerii sunt necesare spălătoare. • alte obiecte de inventar. butuc pentru tranşat carne. căzi de răcire. roboţi de cofetărie. • inventar textil. maşini de spriţat cârnaţi. • mobilier pentru sălile de servire: mese de servit de diferite forme şi din materiale diverse. veselă specifică etc. eventual instalaţii pentru desfacerea berii (inclusiv tanc de bere) etc. Într-un asemenea context. dulapuri şi camere frigorifice. mixere etc. cântare. respectiv feţe de masă. scaune pentru bar etc. • pentru desfacerea propriu-zisă a preparatelor culinare sunt necesare linie de autoservire. fierăstrău pentru oase. Astfel. taburete. utilaje şi alte instalaţii speciale. cuiere. cuptoare. în condiţiile actuale. este recomandat ca dotarea cu obiecte de inventar.. instalaţii pentru pregătirea cafelei. cutii de protecţie. maşini de tocat carne..). dotarea cuprinde spaţii şi vitrine frigorifice. d) În ceea ce priveşte instalaţiile necesare procesului de producţie şi de servire a consumatorilor prin unităţile de alimentaţie publică. de înaltă productivitate. aragazuri. • pentru secţia bufet. tăvi pentru copt. dotarea cu obiecte de inventar. măsuţe. veselă şi ustensile de lucru. fripteuze. tigăi basculante. pahare şi diferite ustensile speciale. • pentru laboratorul de cofetărie sunt necesare malaxoare. de mărimea şi profilul lor. maşină de curăţat cartofi. rafturi. şervete de pânză etc.. maşină de fabricat îngheţată. linie de snack-bar. stelaje. roboţi. masă de călcat. în funcţie de destinaţia spaţiilor. • pentru secţia bar sunt necesare: agregate frigorifice celulate.. cuprinde: a) Pentru spaţiile destinate servirii consumatorilor sunt necesare: • mobilier pentru holurile de primire şi garderobă. • tacâmurile. • vesela. dulapuri. de specificul activităţii. • pentru dotarea şi funcţionarea bucătăriei: robotul fix universal. • pentru spaţiile de prelucrat legume sunt necesare spălătoare cu apă caldă şi rece. mese de lucru. scaune (tapisate sau nu. maşini de porţionat. maşini de gătit. linie de bar.. tejghea bar cu instalaţie de apă caldă şi rece. linie de distribuţie cu program. mai ales. este vorba de: 114 Universitatea SPIRU HARET . marmite. acestea trebuie să fie moderne. masă caldă. utilaje şi instalaţii să se realizeze corespunzător activităţilor desfăşurate (de producţie. • pentru dotarea laboratoarelor de cofetărie-patiserie sunt necesare mese. laminoare pentru cocă. cu spătar sau fără. vitrină frigorifică etc. maşină pentru fabricat fondante. respectiv fotolii. scaune simple. desfacere sau prestări servicii). mese gheridon. De asemenea.

3. Progresul tehnic în activitatea de alimentaţie publică Promovarea progresului tehnic în sectorul de alimentaţie publică. Neagu. pe de o parte. altele. modernizarea se referă la aprovizionarea corespunzătoare a unităţilor cu produsele. op. dimpotrivă. precum înlocuirea sau cel puţin îmbunătăţirea performanţelor unor echipamente. ca. sporirea volumului desfacerilor. de producţie şi depozitare. De asemenea. promovarea progresului tehnic găseşte o serie de condiţii specifice. modernizarea reclamă o judicioasă utilizare a suprafeţelor comerciale. mai ales. Astfel. iar pe de alta. astfel încât să se asigure creşterea productivităţii muncii. pag. „prin instaurarea unei etici noi în raporturile cu clienţii şi ridicarea nivelului de servire. instalaţiilor şi mobilierului comercial modern. prin perfecţionarea pregătirii lor profesionale. gradul actual redus de tehnicitate în sectorul de alimentaţie publică oferă un câmp larg de introducere a rezultatelor cercetărilor în domeniu. V. introducerea de noi forme de aranjare. Principala şi cea mai recentă formă de modernizare a unităţilor de alimentaţie publică se concretizează în procesul de remodelare. dar şi al desfacerii acestora către populaţie. reorganizarea muncii şi recalificarea. remodelarea cuprinde atât lărgirea spaţiilor de producţie şi de desfacere. O consecinţă directă a promovării progresului tehnic în sectorul de alimentaţie publică o constituie procesul de modernizare. cu mobilier adecvat. la parametrii tehnici superiori de producţie şi prezentare a mărfurilor. din dotarea sectorului de alimentaţie publică mai fac parte aparatele de casă şi de marcat. înfiinţarea unor noi spaţii. dotarea spaţiilor de producţie şi de desfacere cu utilaje şi instalaţii moderne. în sectorul de alimentaţie publică există o multitudine de direcţii de manifestare a progre- ______________ 7 R. toate acestea făcând necesară introducerea tehnicii avansate de organizare interioară a unităţilor. modernizarea presupune adaptarea lucrătorilor din sectorul de alimentaţie publică la cerinţele introducerii progresului tehnic. Emilian. în toate sectoarele comerciale. independente). La toate acestea se adaugă instalaţiile sanitare. În acest sector. mai ales în sectorul producţiei de preparate culinare. reorganizarea producţiei. a personalului etc. În aceste condiţii. proces ce presupune existenţa a trei laturi ale activităţii desfăşurate în acest sector. Într-un asemenea context. soluţii constructive avantajoase. unele de natură a-l favoriza. cât şi. corespunzător noilor condiţii concurenţiale impuse de mecanismele economiei de piaţă”7. de altfel. presupune eforturi permanente de adaptare la schimbările ce decurg dintr-o serie de acţiuni. îmbunătăţirea calităţii produselor. 6. pentru a prezenta doar un exemplu.. restrictive. reorientarea spre alte structuri ale activităţii economice. instalaţiile telefonice etc. de asigurare a funcţionării diferitelor aparate şi dotări etc. • în al doilea rând. reamenajarea radicală a spaţiilor pe destinaţii. pentru energia de forţă. potrivit evoluţiei tehnicii înregistrate în producerea utilajelor. ce are drept obiectiv însă şi schimbarea concepţiei funcţionale a organizării unităţilor. respectiv: • mai întâi. dotările birotice etc. cit.3. preparatele culinare şi alte sortimente de mărfuri care să se preteze la practicarea celor mai moderne forme de vânzare. 87.• instalaţii de energie electrică (de iluminat. acolo unde este cazul. • instalaţii de ventilaţie. aparatele de măsurat şi cântărit.): • instalaţii de încălzire (centrale. ascensoarele. • în al treilea rând. introducerea de noi utilaje comerciale etc. Universitatea SPIRU HARET 115 .

cât şi de dispersarea în spaţiu. Într-un asemenea context. de desfacere şi de prestări servicii. este absolut necesară adaptarea organizării şi modernizării activităţii de alimentaţie publică la schimbările profunde şi concrete care au avut şi continuă să aibă loc în deprinderile şi obiceiurile de cumpărare şi de consum ale populaţiei. începând cu sectoarele de producţie. 6. în comportamentul de consum al populaţiei. ca şi îmbunătăţirea dotării cu utilaje şi instalaţii moderne. urmărindu-se. ca şi la asigurarea eficienţei economice şi sociale în acest domeniu de activitate. care trebuie dotate cu utilaje de tehnologie înaltă şi cu productivitate pe măsură. în primul rând. extinderea acestora. considerăm că în următoarea perioadă trebuie acţionat. în următoarele direcţii: a) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional menit să susţină ajustarea structurală a activităţii de producţie. activitatea acestui sector distingându-se. eterogenitatea în conţinut şi neuniformitatea în timp a unor asemenea operaţii. în concordanţă cu modificările intervenite în oferta de mărfuri. continuând cu sectoarele de depozitare şi încheind. prin respectarea regulilor urbanismului comercial referitoare la amplasarea. agrement şi distracţie. dar. construite după concepţii moderne. mai ales. prin dinamismul său. doar trei dintre acestea. Vom aminti. în principal. acest lucru însemnând ca modernizarea prin perfecţionare şi inovaţie să constituie un obiectiv privilegiat al managementului la nivel microeconomic. dimensionarea şi profilarea unităţilor. în cele ce urmează. iar într-un asemenea context. 116 Universitatea SPIRU HARET . c) Cel de-al treilea domeniu propice promovării progresului tehnic în sectorul de alimentaţie publică îl constituie organizarea muncii. ce ridică o multitudine de probleme în organizarea muncii. Avem în vedere reţeaua de unităţi. în promovarea progresului tehnic în domeniul alimentaţiei publice rolul central revine lucrătorului din acest sector. cu sălile de vânzare. în primul rând. b) Al doilea domeniu ce oferă posibilităţi multiple de promovare a progresului tehnic îl constituie baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică. Desigur. respectiv a unor tehnici şi tehnologii de producţie şi servire avansate. mai ales. În acest context. acest lucru fiind determinat atât de ponderea ridicată a operaţiunilor manuale din acest domeniu. dar. de servire a consumatorului. Mutaţii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităţii de alimentaţie publică Alături de celelalte sectoare ale circulaţiei mărfurilor. prin punerea în mişcare a tuturor mecanismelor pe care le presupune economia de piaţă.sului tehnic. ca şi de căi concrete de manifestare a acestuia. prin ponderea sa însemnată în aprovizionarea şi satisfacerea cererii populaţiei cu o gamă variată de produse şi preparate culinare şi servicii de înaltă calificare. poate. totul corelat cu asigurarea unor servicii adecvate de bună servire. a) Unul din domeniile principale ale introducerii progresului tehnic în sectorul de alimentaţie publică îl constituie modernizarea tehnologiilor comerciale. modernizarea celor existente potrivit principiului remodelării.4. mecanismele economiei de piaţă au produs mutaţii profunde şi în sectorul de alimentaţie publică. b) atenuarea dezechilibrelor de structură în tipologia unităţilor de alimentaţie publică. introducerea progresului tehnic aici însemnând completarea reţelei cu noi spaţii. de înaltă productivitate şi randament. creşterea continuă a nivelului de calificare trebuie să se afle într-o strânsă corelare cu introducerea progresului tehnic.

este necesară adaptarea proceselor de organizare şi dezvoltare managerială la condiţiile concrete specifice activităţii de alimentaţie publică. de vânzare a mărfurilor. Desigur. cu preponderenţă însă cercetarea cerinţelor consumatorilor. atât a preparatelor culinare. dând proprietarului privat posibilitatea să caute şi să găsească cele mai potrivite soluţii de perfecţionare a activităţii desfăşurate. potrivit mutaţiilor intervenite în organizarea şi desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică şi. f) perfecţionarea sistemului informaţional. regândirea sistemului de pregătire a personalului. creşterea rolului compartimentelor de marketing. dar. că în sectorul de alimentaţie publică românesc s-au produs profunde mutaţii în modernizarea activităţii. de o exigenţă tot mai ridicată. d) îmbunătăţirea distribuţiei. apa şi combustibilul.. ajungânduse chiar la nivelul şi modelele existente în ţările dezvoltate. utilizarea cu eficienţă a forţei de muncă. activităţii de alimentaţie publică. putem spune. manipulare. producţie şi servire a consumatorilor etc. coroborat însă cu cea a proceselor de servire a consumatorilor. analiza posibilităţilor de schimbare a profilurilor unor unităţi ce se dovedesc neviabile în noile condiţii etc. asemenea preocupări se văd în permanenţă. zilnic observând schimbarea profilurilor unor unităţi. acest lucru însemnând însă perfecţionarea pregătirii profesionale a ambelor categorii de personal. Universitatea SPIRU HARET 117 . în general. să determine o creştere reală a productivităţii şi a eficienţei prin mecanizarea şi poate chiar automatizarea operaţiunilor de transport. începând cu şcoala profesională şi terminând cu învăţământul superior. apariţia altora noi. fiecare dintre cele opt direcţii prezentate are o importanţă deosebită. noi forme de activitate de alimentaţie publică. distribuţie şi expunere a mărfurilor. nu în ultimul rând. poate. mai ales.. e) revitalizarea politicii de investiţii. reducerea nomenclatorului de meserii. de management al activităţii. cel mai important lucru este finalizarea procesului de privatizare a tuturor unităţilor de alimentaţie publică. şi fiecare agent economic. în general.c) modernizarea bazei tehnico-materiale a sectorului de alimentaţie publică. economisirea cheltuielilor cu energia. creşterea productivităţii muncii etc. dar. cât şi a produselor de cofetărie şi patiserie. acest lucru însemnând introducerea de noi tehnologii comerciale. de înaltă productivitate. dar şi a proceselor de prelucrare. care să aibă în vedere toate funcţiile marketingului. De altfel. acest lucru contribuind la gospodărirea şi folosirea judicioasă a resurselor de care dispun economia.. specifică. pentru a putea rezista concurenţei tot mai acerbe. în particular. Într-un asemenea context. dar. fără riscul de a greşi. mai ales. cerinţe de înalt dinamism. economiei de piaţă. prin finalizarea celor neterminate. g) introducerea şi lărgirea tehnicilor moderne de organizare. În acest sens. tehnologii moderne. continuarea procesului de dezvoltare şi modernizare a laboratoarelor de producţie. cu o economie cu adevărat de piaţă. găsirea celor mai eficiente canale de distribuţie. depozitare. în măsură să uşureze munca fizică. h) reaşezarea raporturilor de competenţă şi de responsabilitate între conducerea unităţilor şi personalul operativ. noi şi moderne forme de servire a consumatorilor. ele trebuind să se afle în permanenţă în atenţia celor responsabili.

care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărătorului. în general. având în vedere eterogenitatea activităţilor din acest domeniu. în condiţiile în care sistemele de satisfacere a cerinţelor consumatorilor tind. fie prin folosirea unui bun a cărui 118 Universitatea SPIRU HARET . Vom prezenta doar câteva din asemenea definiţii.1. fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”. ca şi numeroasele accepţiuni date termenului în viaţa cotidiană. abordarea problematicii serviciilor comerciale. există numeroase încercări de definire a serviciilor comerciale. În acest sens. 7. serviciile comerciale sunt definite drept „un ansamblu de avantaje sau de satisfacţii procurate fie direct printr-o persoană fizică sau morală. a activităţii prestărilor de servicii. a serviciilor comerciale la constituirea produsului intern brut. Succesele obţinute de ţările dezvoltate se datorează şi contribuţiei importante a sectorului terţiar. şi comerţul cu amănuntul. Conţinutul serviciilor comerciale Dezvoltarea şi perfecţionarea sectorului terţiar.Capitolul 7 SERVICIILE COMERCIALE 7. care să contribuie la creşterea gradului de satisfacere a acestuia. tot mai mult. în general. cu cât comerţul. • În Dicţionarul Academiei de Ştiinţe Comerciale din Franţa. Într-un asemenea context.1. în special. În literatura de specialitate. o importanţă deosebită prezintă definirea noţiunii de serviciu comercial. ascensiunea rapidă şi evoluţia lor spectaculoasă din ultimii 20-30 de ani au intensificat preocupările specialiştilor pentru cunoaşterea acestui sector. care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare. implicit.1. orice analiză a acestui sector presupunând luarea în discuţie a exigenţelor la acest nivel. serviciile constituind de fapt o componentă a acesteia. Conceptul de serviciu comercial Importanţa crescândă a serviciilor comerciale în activitatea economică. cu atât mai mult. trebuie să pornească de la evoluţia globală a activităţilor de prestări servicii pe plan mondial. Mai mult. componentă a serviciilor. • Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciul comercial drept „o activitate oferită cu ocazia actului de vânzare. care recepţionează impactul unor fenomene şi procese ce jalonează economia unei ţări. problemă nu tocmai uşoară. reprezintă o importantă latură a restructurării şi modernizării economiei. tind spre o accentuată internaţionalizare. alături de produsul propriu-zis. spre o lărgire a ariei de cuprindere. în particular. unele dintre acestea aparţinând unor prestigioase şcoli economice sau asociaţii de specialitate. este tot mai necesar să se introducă un evantai larg de facilităţi acordate cumpărătorului.

mai dinamice de servicii comerciale. • Considerând că asemenea definiţii sunt totuşi incomplete. Munca prestatoare de servicii comerciale nu se concretizează. pag. prin largheţea şi pragmatismul ce o caracterizează. Definiţia dată de Tordjman implică. de la un produs la altul. preocupată să ofere cumpărătorilor utilităţi adiţionale produsului sau punctului de vânzare. Linia de demarcaţie între cele două accepţiuni este relativ greu de stabilit. Universitatea SPIRU HARET 119 . comerciant şi consumator – să cunoască bine caracteristicile serviciilor comerciale. Iată de ce este necesar ca partenerii actului de distribuţie – producător. nu cumpără doar un produs. cât şi asupra riscurilor asumate de cei trei parteneri. Pornind de la cele câteva considerente prezentate. în lucrarea sa Stratégies de concurence dans le commerce – les services au consommateur. În aceste condiţii. ci se manifestă sub forma unor activităţi ______________ 1 A. fac să nu se poată vorbi despre un serviciu etalon. Stratégies de concurence dans le commerce-les services au consommateur. consumatorul aşteptând de la comercianţi forme tot mai atractive. acest lucru făcându-l greu de cuantificat. Asemenea trăsături caracteristice nu se vor regăsi în totalitatea lor la fiecare tip de serviciu în parte. amploarea şi natura diferitelor operaţiuni ce formează conţinutul acestora. Ele trebuie să susţină prosperitatea comerciantului. mai ales în condiţiile nevoilor şi exigenţelor fiecărui client în parte. cât şi ca o sursă de diversificare şi de individualizare puternică a ofertei firmei. ci şi o serie de avantaje şi de satisfacţii. prin cumpărarea sau închirierea dreptului de utilizare”. Tordjman. se poate afirma că serviciul comercial reprezintă acea activitate care permite individului sau colectivităţii procurarea unor valori de întrebuinţare. care îşi pun în mod hotărâtor amprenta atât pe eforturile de realizare. serviciile comerciale prestate cumpărătorilor trebuie să fie de o mare varietate şi flexibilitate. cât şi marea variaţie a lor. pe de o parte. 1983. Editions d′Organisations. a) În primul rând. Indiferent de modul de definire. De altfel. Din această definiţie reiese clar faptul că serviciile comerciale apar ca un sistem de utilităţi şi că beneficiarul acestora.posesie a fost adjudecată de beneficiarul serviciului oferit de bunul respectiv. de locul realizării şi de starea de spirit a consumatorului. chiar prin definiţie. sau un serviciu care prin natura sa să răspundă în general clientelei unei firme. serviciile în cauză pot fi avute în vedere ca un element important al politicii de marketing a firmei – producătoare sau de distribuţie –. respectiv consumatorul. Astfel.3. Paris. de regulă. o abordare dublă a noţiunii de serviciu comercial. 7. serviciile comerciale pot fi abordate în calitate de sector integrat în cadrul activităţii comerciale. serviciile comerciale se caracterizează prin forma lor nematerială. excepţiile neafectând însă abordarea lor unitară. A.1. Caracteristicile serviciilor comerciale Complexitatea şi caracteristicile serviciilor comerciale. în bunuri cu existenţă materială. utilizând bunuri materiale specifice. fără a „trece” însă prin vânzarea unor bunuri materiale. iar pe de altă parte.2. defineşte serviciile drept „suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin clientelei sale”1.Tordjman. noţiunea de serviciu comercial are un caracter intangibil. serviciile constituie geometria variabilă a activităţii comerciale. serviciile comerciale constituindu-se atât ca elemente ale unei politici diferenţiate de marketing. în funcţie de momentul solicitării.

ambele laturi ale raportului implicându-se în mod reciproc. Tot el va recepţiona livrarea produsului şi a facilităţilor adiţionale. utilizatorul acestuia poate reacţiona prompt şi imediat atunci când observă eventuale disfuncţionalităţi în conţinutul şi calitatea serviciului ______________ D. satisfacerea în totalitate a nevoilor presupune dimensionarea ofertei la cota maximă a cererii. b) O a doua caracteristică a serviciilor comerciale se referă la faptul că realizarea şi consumul acestora au loc în acelaşi timp. semnalează eventualele disfuncţionalităţi apărute în procesul de utilizare a produsului în cauză. O capacitate neutilizată va fi pierdută. stabilirea unor relaţii de încredere reciprocă şi definitivarea unui sistem de aspiraţii. Bucureşti. Editura Economică. în timp şi spaţiu. În condiţiile în care participă la realizarea serviciului. Universitatea SPIRU HARET 120 2 . de altfel. Diminuarea eforturilor financiare din partea prestatorilor de servicii comerciale şi a riscurilor reciproce comerciant-client necesită un sistem de informare adecvat pentru ambele părţi „o cunoaştere de către consumator a mediului comercial. Pe de altă parte. Patriche (coordonator). iar în anumite cazuri. inseparabilitatea serviciului de utilizator face necesară o mai mare atenţie ce trebuie acordată optimizării raportului utilitate-preţ. serviciile comerciale. Cele două procese – producţia şi consumul serviciilor – se suprapun. a producţiei şi consumului lor. mai ales în situaţia în care. 123. Din această cauză. toate serviciile. Caracterul nematerial al serviciilor argumentează. existând coincidenţă deplină. ca. calitatea serviciului percepută de consumator depinde. clientul fiind cel care defineşte obiectul cererii şi precizează intenţia de realizare. imobilizarea unor fonduri etc.sau faze ale unor procese de producţie ori de consum. Fenomenul în cauză este deosebit de complex şi cu multiple implicaţii practice în ceea ce priveşte activitatea comercială. mai ales în asigurarea echilibrului ofertă-cerere şi realizarea efectivă a serviciilor. de comportamentul unei persoane sau al unui colectiv restrâns de persoane cu atribuţii în acest sens în cadrul unităţii (exemplu: casierul). capabil a recepta binefacerile utilităţilor oferite”2. El scoate în evidenţă necesitatea unor disponibilităţi permanente de capacităţi prestatoare de servicii. chiar dacă acestea nu vor fi folosite în mod continuu. de altfel. • participarea activă a consumatorului pentru utilizarea serviciului. În aceste condiţii. de multe ori. un asemenea contact putând fi asigurat prin intermediul punctului de vânzare sau prin cataloage de specialitate. Problema poate fi amplificată prin faptul că în prezent nu există standarde propriu-zise de realizare a serviciilor. O asemenea caracteristică este urmarea faptului că asigurarea unui serviciu comercial implică îndeplinirea a două condiţii: • existenţa unui contact direct între ofertant şi consumator. aceasta fiind o altă caracteristică a serviciilor. comerţul de servicii fiind cunoscut drept „comerţ invizibil”. fiind legate printr-o relaţie de cauzalitate. pag. şi denumirea de „invizibile”. în mare măsură. dar şi nefolosirea unor capacităţi de producţie în momentele de mai mică intensitate a cererii. c) O altă caracteristică a serviciilor comerciale este inseparabilitatea lor de persoana prestatorului şi utilizatorului lor. nefiind stocabile. cunoaşterea unei asemenea caracteristici a serviciului comercial prezintă o deosebită importanţă. 1999. Bazele comerţului. O asemenea trăsătură a serviciilor comerciale determină unele neajunsuri.

varietatea domeniilor de acţiune. pe de o parte. De asemenea. se referă la preţul serviciilor comerciale. se apreciază că nivelul preţului unui serviciu comercial este determinat mai mult în funcţie de preferinţele pentru utilitatea sa şi de frecvenţa de solicitare. Ca şi în cazul actului de cumpărare. importanţă pentru producător şi comerciant. şi mai puţin ca rezultat al unui proces de analiză a costurilor. gradul de specializare reclamat. implicit. în condiţiile în care nu există standarde de realizare sau alte instrumente de natură să asigure cel puţin omogenitatea serviciilor respective şi compatibilitatea calităţii acestora. 7. rezultatele unor comparaţii ale ofertelor concurenţiale etc. ele sunt analizate în permanenţă. Avem în vedere o serie de elemente precum: timpul de muncă necesar executării unei anumite lucrări. deopotrivă. Din acest motiv. În aceste condiţii. o scară a valorii utilităţilor preluate spre realizare de către însuşi utilizator. Consecinţele caracteristicilor serviciilor prezintă. solicitărilor şi exigenţelor consumatorilor. Mai mult. criterii de delimitare a acesteia. a celor comerciale. reală de fapt. că totuşi consumatorul dispune de o serie de puncte de reper pentru a determina scara valorii utilităţilor a căror realizare şi-o asumă şi a compara această scară cu cea a preţurilor din unităţile ofertante. în acest domeniu acţionând doar intuiţia. Aceasta. în particular. dar şi eterogenitatea acestei activităţi şi. pe de o parte. legată de cea precedentă. pornind de la acel prag în care consumatorul preferă să apeleze la serviciul asigurat de o unitate ofertantă. Se porneşte de la ideea. şi în cazul în care un client doreşte să beneficieze de un anumit serviciu va proceda la anumite raţionamente. mai ales ale celor potenţiali. d) O altă caracteristică. mai întâi. mai ales cu ocazia fundamentării conţinutului real al serviciilor comerciale propuse de fiecare agent economic cu activitate de distribuţie şi a stabilirii unei scări de preţuri care să corespundă obiceiurilor. de fapt. utilizatorul poate prelua în sarcina sa o parte din servicii. implicarea acestora în realizarea actului de vânzare-cumpărare evidenţiază amploarea activităţii desfăşurate în acest important sector. este destul de dificil să se precizeze preţul utilităţilor unor tehnici. pe de altă parte. Toate aceste caracteristici reprezintă elemente de definire a sferei serviciilor.3.1. dificultatea presupusă de realizarea acesteia. Optimizarea raportului în cauză de către client va fi diminuată însă de o mare doză de subiectivism. dificultatea dimensionării acestui sector. care reprezintă. cu atât mai mult în condiţiile creşterii ______________ Nu există. pe de altă parte. dar şi necesitatea cuantificării contribuţiei serviciilor comerciale în complexul de facilităţi oferit consumatorilor. Universitatea SPIRU HARET 121 * . în general. Comensurarea şi modul de integrare a serviciilor comerciale în complexul de utilităţi oferit consumatorului ridică o serie de probleme legate de modul de localizare şi suportare a costurilor de către parteneri. prin urmare. luând în consecinţă o anumită decizie. o serie de disfuncţionalităţi şi inutilităţi semnalate putând fi compensate printr-o utilitate marginală asigurată prin preţ.oferit. care vor porni de la raportul între avantajul pe care urmează să îl ofere serviciul în cauză şi costul acestuia. Contribuţia serviciilor comerciale la satisfacerea cerinţelor populaţiei Complexitatea formelor de manifestare a serviciilor. un preţ al cererii. şi pentru consumator. diminuând costurile pe care le suportă şi. în condiţiile în care nu există criterii de triere care să se bazeze pe o apreciere valorică a ambelor alternative de asigurare a utilităţii respective*.

ce se procură. Într-o asemenea situaţie. economic sau psihologic) sunt suficiente pentru a justifica efortul de căutare a unor informaţii cât mai exacte şi a unor puncte de vânzare adecvate. formele moderne de distribuţie au tendinţa de a privilegia preţul şi de a realiza un transfer de sarcini între parteneri. Se are în vedere faptul că. În aceste condiţii. e) Acţionând în condiţiile unei concurenţe acerbe. pe de o parte. o relaţie ce poate fi implicată. Cu toate acestea. acesta putând astfel să stabilească repartizarea marjei comerciale. de rolul comerţului în sistemul de satisfacere a nevoilor consumatorilor. iar pe de altă parte. dimpotrivă. precum şi de unele tendinţe apărute în sistemul de utilităţi produsservicii. se diminuează posibilităţile de cuantificare a costurilor specifice fiecărei operaţiuni în parte. atunci când obiectul actului de vânzare-cumpărare îl formează o serie de produse de origine animală. atunci când avantajele produsului sau riscurile acestuia (pe plan social. c) În condiţiile în care nu în toate cazurile evidenţele contabile sunt organizate astfel încât să permită o repartizare reală a costurilor pe elemente de cheltuieli. calculul costurilor serviciilor este o problemă foarte delicată. nesatisfăcătoare. de costurile şi riscurile reale. în ultimă instanţă. d) În condiţiile intangibilităţii serviciilor. de posibilităţile de urmărire a cheltuielilor în cauză. de caracterul noţiunii de serviciu comercial. atât din punct de vedere al relaţiilor sale cu producătorii. perceperea de către consumatori a serviciilor furnizate de către comerţ reprezintă o funcţie multifactorială. ce ţin seama. pornind însă de la dificultăţile privind perceperea şi stabilirea marjelor comerciale în raport cu operaţiunile efectuate de către fiecare partener în parte. vor fi avute în vedere o serie de raţionamente. • relaţia consumator-produs. de la orice magazin. elementele luate în calcul putând fi: • natura tehnică sau nontehnică a bunurilor căutate. au fost căutate şi există o serie de criterii care permit evaluarea aportului serviciului comercial în cadrul actului de vânzare-cumpărare. cât şi în ceea ce priveşte relaţiile cu consumatorii. unde masa cheltuielilor este deosebit de mare. uneori. O asemenea tendinţă se 122 Universitatea SPIRU HARET . O asemenea situaţie conferă comerţului o capacitate puternică de negociere. deplasându-se mai ales spre producători sau consumatori. în mod obişnuit.complexităţii acestui sistem de integrare a serviciilor în cauză în oferta fiecărui tip de unitate comercială şi ale dificultăţii delimitării costurilor şi suportării cheltuielilor. fără a mai ţine seama. În cazul întreprinderilor ce au ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor. acestea sunt greu de cuantificat. • maturitatea firmei de comerţ vizate şi apreciată de către consumator ca satisfăcătoare sau. de locul fiecărui partener în fluxul produselor de la producător la consumator. Vom trece în revistă cinci asemenea raţionamente: a) Comerţul zilelor noastre se constituie ca un sistem integrat. se impune localizarea câmpului de realizare a serviciilor şi a obligaţiilor partenerilor. raporturile dintre producători şi distribuitori s-au modificat semnificativ. în favoarea celor din urmă. • nivelul mediului concurenţial. sau o relaţie neimplicată. b) În ultimele decenii. • natura psihologică a consumatorilor şi nivelul aspiraţiilor acestora. criterii ce asigură integrarea funcţională a serviciilor comerciale în oferta agenţilor economici cu activitate de comerţ cu amănuntul.

Se vor urmări. Mai mult decât atât. Aşa cum bine remarcă literatura de specialitate. pentru a obţine rezultatele dorite trebuie să conceapă şi să integreze în activitatea sa un ansamblu complex de servicii. rolul şi locul serviciilor în structura economică a unei ţări. peste jumătate din totalul produsului intern brut se realizează în sectorul terţiar (se pare că supremaţia o deţine Islanda. în mod evident.. cât şi serviciile asociate acestora”3. care. dovada respectului faţă de client şi de exigenţele acestuia. „un asemenea evantai de servicii reprezintă. acţiunea acestora manifestându-se pe multiple planuri. cu implicaţii în mecanismul actului de vânzare-cumpărare. • financiare. De altfel. De fapt. în particular.2. agenţii economici din comerţ mobilizându-şi oferta de mărfuri şi printr-o politică de servicii puternic diferenţiată. se poate vorbi de o nouă ofertă. creditului total. baza unor strategii de comercializare. op. Universitatea SPIRU HARET 123 . în general. cordialitatea personalului comercial. garanţiile acordate etc. de la ideea satisfacţiei clientului. de fapt. cu preponderenţă. dar şi al cerinţelor tot mai mari ale populaţiei din fiecare ţară. şi ale comerţului românesc actual. În cadrul acestei politici. 7. Tordjman. în ultimă instanţă. în comerţ acţiunile şi eforturile pentru realizarea diverselor servicii reprezintă. generează sau se alătură unor profunde mutaţii ce ______________ 3 A. ca argument. inclusiv în perioada folosirii lui.observă şi în ceea ce priveşte serviciile comerciale. îmbogăţirea şi mobilizarea ofertei. Date fiind complexitatea activităţii comerciale. Importanta creştere a rolului serviciilor face ca ralierea la reţelele globale de servicii să devină o condiţie obligatorie a integrării şi operării în noul climat economic şi. respectiv modul în care se face primirea clienţilor în magazin. creditului compensat şi creditului gratuit. Un asemenea loc şi rol este rezultatul condiţiilor obiective ale dezvoltării economice internaţionale. o deosebită atenţie se acordă integrării în activitatea curentă a cel puţin următoarelor patru tipuri de servicii: • psihologice sau de confort. dar şi de la realităţile economiei româneşti. dezvoltată economic. caracterizată printr-o exigenţă ridicată şi o concurenţă acerbă. pe de altă parte. printr-o largă şi variată gamă de servicii. în timp ce în fostele ţări socialiste această pondere este cu mult sub 50%). În noile condiţii ale pieţei. cum sunt livrările la domiciliu. orice întreprinzător ce-şi desfăşoară afacerile în comerţ. în numeroase cazuri. în lumea civilizată. atât preţul produselor. pag. diversificarea. profunzimea sortimentului de mărfuri oferit la vânzare etc. scopurile urmărite de către aceasta. instalarea şi punerea în funcţiune a diverselor produse achiziţionate. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului actual Serviciile comerciale ocupă un rol important în cadrul activităţii comerciale. un rol deosebit revenind aici creditelor clasice. unde ponderea sectorului terţiar în PIB este de circa 80%.. pe de o parte.12-13. se conturează. în primul rând. Abordarea rolului şi locului serviciilor comerciale trebuie să pornească de la evoluţia globală a activităţilor de prestări de servicii pe plan mondial. • tehnice.. Un asemenea obiectiv constituie adevăratul etalon al evoluţiei activităţii comerciale. drept urmare. care să însoţească produsul pe durata întregului său ciclu de viaţă.cit. care au în vedere. comerciantul porneşte.

pe de altă parte. b) imaginea calităţii serviciilor va acţiona intensiv asupra comportamentului de cumpărare al clienţilor potenţiali ai produsului fizic. este absolut necesar de menţionat faptul că serviciile comerciale constituie cel mai bun vector. Tipologia serviciilor comerciale Diversitatea tipologică a activităţilor de natura serviciilor întâlnite în sectorul de comerţ. dintr-o mare varietate de activităţi. în mod hotărâtor. cât şi pentru comercianţi. În viitor. de o exploatare intensivă a serviciilor. Necesitatea clasificării serviciilor decurge. 124 Universitatea SPIRU HARET . care să contribuie. astfel încât volumul desfacerilor este în strânsă dependenţă de calitatea realizării serviciilor care le susţin. în general. şi la întărirea legăturilor existente între produse şi clientelă. Trebuie urmărită. 7. dând acestui fapt un caracter de substituţie progresivă. Asemenea tendinţe trebuie avute în vedere cu atât mai mult în cazul economiilor aflate în plin proces de tranziţie. creşterea capacităţii de a oferi clienţilor o serie de servicii complementare. de altfel. au devenit elemente determinante în formarea comportamentului clienţilor unităţilor comerciale. Sectorul serviciilor comerciale este constituit. făcând practic imposibilă tratarea lor globală. cu trăsături comune şi cu mecanisme proprii de evoluţie. realizarea de categorii omogene din punctul de vedere al conţinutului şi comportamentului economic. rolul serviciilor comerciale să crească semnificativ în cadrul distribuţiei mărfurilor. mai ales. aşa cum am încercat să arătăm. în acest fel. şi cu ocazia acestor procese. beneficiar al unor complexe de utilităţi produs/servicii. drept urmare. foarte lungă. Apare astfel ca deosebit de necesară structurarea serviciilor comerciale în categorii omogene. mai ales atunci când se fac restructurarea şi privatizarea acestora. nediferenţiată. la creşterea veniturilor şi a profitabilităţii agenţilor economici. care va deveni. ele dovedind că pot contribui. valoarea adăugată a acestora permiţând o diminuare a ponderii activităţii industriale şi. Sub aspect economic. Pe de altă parte. Se trece astfel de la consumul unui obiect tangibil la o funcţionalitate pe o durată de viaţă. serviciile. în ultimii 10-15 ani.intervin în însăşi noţiunea de produs. Fenomenul ca atare este favorabil şi consumatorului. fac necesară structurarea lor în funcţie de o serie de criterii unitare. în acelaşi timp. creşterea volumului desfacerilor va depinde. ca.3. cât mai adecvate şi mai utile. prin intermediul căruia poate fi construit şi dezvoltat un sistem de relaţii între agentul economic şi clienţii acestuia. de o bună conceptualizare şi. de regulă. în mod direct. coroborată cu dificultăţile de cuantificare a dimensiunilor sectorului serviciilor. şi din dinamismul înalt al acestora. serviciile comerciale reprezintă o oportunitate majoră. serviciile comerciale. a consumatorilor unei anumite pieţe faţă de grupele de produse susţinute de serviciile în cauză. În altă ordine de idei. Conţinutul foarte diferit al acestor activităţi se reflectă în eterogenitatea serviciilor comerciale. În acest fel. Iată doar câteva aspecte care au făcut ca. rezultat al cuprinderii largi a acestuia şi a diversităţii domeniului de referinţă. veniturile asigurate prin intermediul serviciilor în cauză reprezintă unica sursă generatoare de venit. Un asemenea fenomen va creşte în importanţă în condiţiile în care se vor avea în vedere şi următoarele două aspecte: a) în multe situaţii. serviciile comerciale au o contribuţie apreciabilă la creşterea gradului de fidelitate a pieţei. o anumită limitare a vulnerabilităţii acestora pe piaţă. atât pentru producători.

respectiv cel privind originea acestora.cit. care să contribuie la realizarea unei tipologii închegate. de: • servicii de închiriere (automobile. livrarea mărfurilor la domiciliu etc. Universitatea SPIRU HARET 125 . astfel încât să se asigure gradul de integrare în activitatea cotidiană. Sunt avute în vedere cinci criterii de grupare. mai ales. structurare care răspunde necesităţilor practice. există următoarea grupare a serviciilor comerciale: • servicii vândute singure (asigurări. originea serviciilor. credit. are importanţă.marcat nu numai printr-o creştere. capabilă să supună analizei întreaga gamă a serviciilor comerciale posibilă şi să sugereze. orele şi zilele de funcţionare a unităţilor comerciale). c) Al treilea tip de grupare a serviciilor comerciale. pag. agenţii de voiaj.. • servicii de reparare şi redare a proprietăţilor specifice (reparaţii automobile. aşa cum a gândit-o literatura de specialitate4. ______________ 4 D. îmbrăcăminte de ocazie etc. modalităţile de integrare a acestor servicii în activitatea desfăşurată atât de producători. Se poate vorbi. Prin intermediul unei asemenea grupări se are în vedere întreaga problematică a concurenţei verticale. La rândul ei. locul acestora în procesul vânzării. pentru redistribuirea sarcinilor şi asigurarea echilibrului între responsabilităţile producătorilor şi ale comercianţilor. mai ales. prin diversificarea lor tipologică. loc de joacă pentru copii şi paza acestora etc. analiza sectorului de servicii în general. parcare. televizoare sau alte bunuri de folosinţă îndelungată. O asemenea grupare facilitează analiza sectorială a serviciilor. În acest context. de o serie de servicii legate de producţie (integrate produsului sau generate de o serie de metode noi de vânzare). se impune folosirea concomitentă a mai multor tipuri de grupări. fiecare grupă cunoaşte propriile structuri. cât şi importanţa acestora în cadrul concurenţei. oferind mai multe variabile ce pot fi utilizate în dimensionarea capacităţii concurenţiale a diferitelor tipuri de agenţi economici. 16. d) La fel de importantă pentru formularea strategiilor comerciale este şi gruparea serviciilor potrivit funcţiilor ce le revin acestora în cadrul procesului de satisfacere a diferitelor sisteme de nevoi ale populaţiei. Această clasificare permite. putându-se vorbi despre: • servicii de confort sau psihologice (alegere. se poate vorbi.Tordjman.). reparaţii de bunuri de folosinţă îndelungată.).). din domeniul activităţii comerciale. credite. precum şi sistemul de integrare a serviciilor. potrivit acestui criteriu. funcţiile lor. în acelaşi timp. cantitativă ci şi. cât şi de comercianţi. Astfel: a) În funcţie de natura serviciilor. b) În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării. Vom prezenta în continuare o structurare a serviciilor comerciale. în principal. sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei categorii de servicii. a serviciilor comerciale. operaţiuni bancare). alte reparaţii executate la o serie de produse). de cele mai multe ori acerbă. • servicii legate de buna desfăşurare a procesului de vânzare (parcări. op. la rândul ei. capabile să surprindă atât natura şi funcţiile serviciilor. iar în cadrul acesteia. respectiv natura serviciilor. • servicii vândute împreună cu produsul (livrări de mărfuri la domiciliu.

• servicii extracomerciale (agenţii de voiaj. expediţie. situaţii în care comerciantul nu asigură asemenea servicii (sau dacă le prestează. atât în ceea ce priveşte selectarea şi organizarea fiecărui tip de serviciu. decoraţiuni etc. în condiţiile în care acesta este cel care intră în contact direct cu clientul. astfel. În ceea ce priveşte serviciile exogene. referitoare la sistemul de integrare a serviciilor comerciale.) Până nu demult. – diferenţierea formelor şi metodelor de vânzare nu operează decât foarte puţin prin intermediul serviciilor endogene. comercianţii oferind asemenea servicii doar în colaborare cu aceştia. Acest lucru conduce la redimensionarea modului de formare a comportamentului consumatorului. le consideră ca opţionale şi le facturează separat). legate de punctul de vânzare (servicii de confort sau psihologice. reparaţii . gararea autoturismelor etc. element perceput mai greu de cumpărător în momentul actului de vânzare-cumpărare. serviciile endogene erau în responsabilitatea producătorilor sau a unor agenţi economici specializaţi în astfel de prestaţii. fie presiunilor concurenţiale. în sistemul de comercializare a produselor a apărut o anumită complementaritate.). Pe de altă parte însă.• servicii financiare (credite. • servicii exogene. urmare. cât şi în legătură cu dimensionarea eforturilor pentru completarea continuă a ofertei şi „lărgirea” gamei facilităţilor acordate cumpărătorului. pe de o parte. de-a lungul timpului. deciziile oricărui agent economic fiind mult facilitate. servicii financiare extracomerciale. integral ansamblul de servicii posibile. o asemenea grupare asigură posibilitatea alegerii şi integrării operative. are în multe cazuri urmări neplăcute în activitatea propriu-zisă de distribuţie. asemenea servicii par a fi în atributul comerciantului.). lipsind consumatorul de o serie de servicii importante. 126 Universitatea SPIRU HARET etc. în acelaşi timp. acest lucru se datorează fie caracteristicilor unor produse care nu pot fi vândute în alte condiţii. În schimb. comenzi pentru închirieri de taximetre. acestea reprezintă un element cu adevărat esenţial în stabilirea strategiilor de distribuţie. a sustragerii din faţa responsabilităţilor. singurul element de diferenţiere fiind doar calitatea acestor servicii. serviciile se grupează în: • servicii endogene (livrări. birouri de schimb valutar. În funcţie de un asemenea criteriu.). c) Ultima grupare. porneşte de la faptul că. Există. legate de punctul de vânzare. • servicii tehnice (livrări. O asemenea situaţie echivocă. o asemenea opţiune fiind motivată de faptul că: – asemenea servicii sunt deosebit de costisitoare pentru comerciant. garanţii. retuşuri etc.). cărţi de plată etc. O astfel de structurare a serviciilor comerciale va permite stabilirea corectă a variantelor de acţiune în cadrul concurenţei pe orizontală. iar dacă se folosesc. care îşi va forma imaginea despre magazinul de la care cumpără în funcţie de avantajele asigurate de către utilităţile acordate. acest lucru fiind practic imposibil de realizat. diverse comisioane. Gruparea respectivă devine şi mai importantă în condiţiile în care se va ţine seama că nici un agent economic nu îşi poate propune să ofere utilizatorilor. instalarea unor aparate. bazată pe un transfer ce vizează substituirea obiectului material cu serviciul pe care acesta îl oferă. iar pe de altă parte. reparaţii. a posibilităţilor multiple de realizare.

să realizeze analize concomitente asupra orientărilor concurenţilor. tehnologiile comerciale şi serviciile oferite consumatorilor. de programe şi informaţii.4. elastic şi flexibil. Trecerea la o gestiune strategică a serviciilor comerciale.. pag. prin crearea unor noi sisteme de conducere. argumentând. op. 7. există preocupări serioase de a găsi modele strategice care să permită agenţilor economici ca.cit. Este explicabilă o asemenea tendinţă. în sistemul de satisfacere a nevoilor de consum asistăm la interferenţa produs-serviciu. în condiţiile dezvoltării puternice a noilor tehnologii de producţie. 132. Pentru aceasta. gândite ca o ______________ 5 D. serviciile câştigând noi domenii. principalele tendinţe în dezvoltarea serviciilor comerciale se referă la: 1. Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale În etapa actuală. modelul strategic al service-mixului. Într-o asemenea situaţie. Asemenea mecanisme au în vedere un ansamblu de proceduri. modalităţile de clasificare a serviciilor comerciale susţin diversitatea tipologică deosebită a acestora. aceasta dovedindu-se a fi punctul forte în atragerea. adoptarea deciziei de cumpărare de către consumatori. Este de menţionat. necesitatea elaborării unui sistem de clasificare suficient de detaliat. Pornind de la asemenea comandamente. precum: marfa. asigură o bună conturare şi funcţionalitate a oricărei combinaţii de prestări distincte. la un nou management al acestor servicii. ce are în vedere mai multe elemente. dar şi ale creşterii permanente a exigenţelor consumatorilor. Implementarea în viaţa cotidiană a noilor sisteme de gestiune strategică a serviciilor comerciale face necesară o nouă abordare şi în planul serviciilor postvânzare. stabilite în vederea atingerii unui anumit nivel de creştere şi la costuri rezonabile. care. în ansamblul acestor servicii sunt importante două categorii de servicii: asortimentul de mărfuri. În aceste condiţii. compatibil şi operaţional. Universitatea SPIRU HARET 127 . modificarea proceselor de realizare a acestora. care are un caracter obligatoriu şi reprezintă baza minimă pe care trebuie să o asigure fiecare comerciant. În totalitatea lor. reţeaua comercială. din partea agenţilor economici fiind necesare eforturi serioase pentru creşterea numărului de servicii şi diversificarea permanentă a domeniilor de realizare a acestora.Asemenea servicii contribuie din plin la asigurarea unei imagini favorabile pentru ansamblul activităţilor desfăşurate de către un agent economic ce are ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor. Noul concept are în vedere faptul că diferitele prestaţii care compun service-mixul comercial pot fi grupate în două categorii: primare şi de suport. şi proximitatea unităţii comerciale. aprecierea şi. problemă complexă. în acest sens. Potrivit literaturii de specialitate5. în final. prin structura şi modul său de prezentare. care oferă o multitudine de posibilităţi de modernizare. şi în domeniul distribuţiei se apelează tot mai mult la folosirea serviciilor de către comerţ. în procesul de alegere a celor mai eficiente combinaţii posibile ale serviciilor. trebuie depuse noi eforturi pentru a găsi soluţii privind trecerea la o gestiune strategică a serviciilor comerciale. în raport cu efectele combinaţiei respective. Patriche (coordonator). Se conturează în acest domeniu o serie de mecanisme care îşi propun să transforme în realitate avantajele oferite de strategia service-mixului. în acelaşi timp.

ci. se pune accentul mai ales pe acţiunile de individualizare a firmelor comerciale şi personalizarea fiecărui tip de unitate comercială sau formă de vânzare. în principal. nu serviciul ca atare contează. În sfârşit.N. în general. efectele sale psihologice asupra cumpărătorilor şi consumatorilor potenţiali. în particular. completate cu instrumente adecvate de cuantificare a parametrilor calitativi şi a demersurilor utilităţilor cuprinse în strategia globală bazată pe service-mix. Rezultă din cele prezentate faptul că opţiunile privind alegerea modalităţilor de integrare şi realizare a unui sistem organizaţional integrator în domeniul serviciilor comerciale trebuie să aibă în vedere: stabilirea şi depăşirea performanţelor service-mixului privind oferta fiecărui tip de funcţionalităţi. mai ales. Şi în acest domeniu s-au conturat două direcţii: prima dintre ele are în vedere o serie de aspecte generale. şi în ceea ce priveşte controlul şi evaluarea eficienţei serviciilor comerciale. prin unităţile aparţinând S. Petrom. prin asocierea procesului de vânzare cu un complex de servicii. iar cea de-a doua priveşte conturarea unor tipuri de operaţiuni. Creşterea numărului de servicii comerciale ce pot fi puse la dispoziţia consumatorilor şi continua diversificare a domeniilor de realizare a acestora. ce pot fi ataşate unui bun material în procesul său de vânzare şi de transferare spre utilizatori. cunoaşterea 128 Universitatea SPIRU HARET . • asigurarea unui proces de instrumentare a deciziilor. se remarcă tendinţe privind renovarea şi modernizarea acestor servicii şi prin perfecţionarea modalităţilor de dialogare cu consumatorii. 2. determinarea şi negocierea obiectivelor operaţionale de susţinere. şi a serviciilor comerciale. aparent opuse: • integrarea şi întărirea puternică a funcţiilor legate de realizarea serviciilor după vânzare în cadrul fiecărei firme comerciale în parte. O asemenea tendinţă este strâns legată de continua modernizare a comerţului cu amănuntul. aspecte precum: • informarea tuturor celor interesaţi cu privire la performanţele serviciilor. care să structureze şi să ierarhizeze sarcinile din programele strategice. acolo unde acestea se impun. pe baza dezvoltării şi a valorificării tuturor opiniilor specialiştilor ce pot fi antrenate într-un asemenea proces. În ceea ce priveşte evoluţia de ansamblu a distribuţiei. În acest context. caracteristice evoluţiei de ansamblu a serviciilor comerciale.P. În ceea ce priveşte sistemul de orientare a structurilor manageriale. Avem în vedere. • încurajarea unei mai mari diversificări a posibilităţilor de realizare a serviciilor în cauză şi încredinţarea acestora spre efectuare unor agenţi economici specializaţi şi care au mai multe filiale şi unităţi.structură organizaţională. unele dintre acestea localizate chiar în spaţiile firmelor comerciale pe care urmează să le deservească. De fapt. în cadrul unor asemenea preocupări s-au conturat două tendinţe. • asigurarea căilor de traducere a obiectivelor globale ale firmei în termeni de preferinţă-scop. Un exemplu edificator în România este reţeaua de vânzare a produselor din petrol. • raportarea performanţelor realizate la obiectivele fixate şi la capacităţile de asigurare a acţiunilor de corectare. s-au conturat o serie de tendinţe ce au la bază noile sisteme de gestionare. • contribuţia diferitelor structuri organizaţionale ale firmei la asigurarea unei mai bune integrări a diferitelor practici de service-mix. coordonarea modalităţilor de realizare şi folosire a mijloacelor de susţinere necesare în achiziţionarea utilităţilor oferite de serviciile propuse.

evoluţia sectorului privat în acest domeniu este efectiv remarcabilă. a creşterii substanţiale a costului vieţii. Desigur. literatura de specialitate vorbeşte de tendinţa de „limitare a expansiunii şi penetrării în consum a serviciilor. generate de evoluţia unor fenomene social-economice. În acest sens. pe măsura trecerii la economia de piaţă.. reparaţii. interferarea procesului de vânzare a mărfurilor în cel de asigurare a serviciilor în cauză. poate nu în aceeaşi intensitate. • organizarea unui sistem de servicii de asistenţă tehnică şi reparaţii pentru orice produs ieşit din perioada de garanţie. Principalele asemenea tendinţe au în vedere: • extinderea sistemelor de informatizare a procesului de realizare a serviciilor comerciale. dacă în anul 1990 aportul activităţii de servicii în totalul valorii adăugate brute create în economie era de 23. cu implicaţii serioase în conţinutul mediului de afaceri. • aducerea serviciilor de garanţie şi întreţinere a bunurilor de folosinţă îndelungată în incinta marilor unităţi comerciale şi. iar pe de altă parte. op. • înfiinţarea. Apariţia. Universitatea SPIRU HARET 129 .) către firme specializate. a unor tendinţe contradictorii în dezvoltarea serviciilor.141. a unor parcaje auto. precum: • facilitarea realizării unor comenzi ale cumpărătorului în cadrul unor mijloace de transport în comun care circulă pe distanţe relativ mari. 3. trebuie remarcat că este vorba de aspecte eterogene.cit. acest aport a ajuns în anul 2000 la circa 54%. fie cu cei ai unor întreprinderi specializate în domeniu. ______________ 6 D. Asemenea direcţii de acţiune nu privesc în mod direct consumatorii.. materializând preocupări ale acestora în a deveni cât mai eficiente. în baza strategiilor service-mixului. • oferirea unor servicii care nu sunt legate de actul de vânzare-cumpărare ce dă profilul magazinului în cauză (organizarea unor instructaje privind procesul de utilizare şi consum. consultaţii etc. În ceea ce priveşte preocupările privind continua diversificare a operaţiunilor şi a facilităţilor din structura serviciilor comerciale ce pot fi ataşate unor bunuri materiale. în ultimii ani. şi evoluţia serviciilor comerciale prestate în România se înscrie în tendinţele şi fenomenele prezentate mai înainte. De remarcat însă faptul că. Astfel. fie cu tehnicienii firmei comerciale. • transferarea unor servicii comerciale (transport.1%.acestora sub toate aspectele. care impune unele restricţii financiare. în incinta centrelor comerciale sau în apropierea acestora. respectiv introducerea unor cataloage cu serviciile prestate şi stabilirea de priorităţi în acordarea unor anumite facilităţi sau realizarea unor utilităţi. modernizarea procesului de servire şi de creştere a gradului de satisfacţie realizat pentru fiecare segment de consumatori în parte. prevăzute cu instalaţii sau staţii de servicii auto etc. înfiinţarea în cadrul marilor spaţii comerciale a unor saloane de înfrumuseţare etc. a sporirii timpului liber al unor largi categorii de populaţie (mai ales din ţările dezvoltate din punct de vedere economic)..). dar care îşi pun amprenta şi asupra evoluţiei serviciilor comerciale”6. pe de o parte. • perfecţionarea sistemului de organizare şi de oferire a serviciilor comerciale. ci firmele organizatoare. de menaj etc. pag. a unor lecţii culinare. în general. împreună cu alţi agenţi economici specializaţi. în ultima perioadă de timp.Patriche (coordonator). Un asemenea fenomen este urmarea.

asociate în unităţi judeţene – FEDERALCOOP – care. cooperaţia de consum a realizat. Apariţia şi dezvoltarea cooperaţiei în România Mişcarea cooperatistă mondială reprezintă astăzi o realitate incontestabilă. în lucrarea noastră. Alianţa Cooperatistă Internaţională cuprinde circa 800 de milioane de membri. ce include mai multe subsisteme. în abordarea de faţă vom avea în vedere şi alte câteva elemente ce exced problematicii stricte pe care o presupune activitatea comercială cooperatistă. Astfel. 130 Universitatea SPIRU HARET . sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti şi sistemul cooperaţiei agricole. cel puţin din două considerente: • este sursa de aprovizionare a peste jumătate din populaţia ţării. hoteluri şi alte unităţi de turism. alimentare şi nealimentare. fiind. concretizat în magazine. ne vom opri la problematica specifică cooperaţiei de consum. la rândul lor. reunind peste 230 de organizaţii naţionale. unităţi de producţie şi de prestări servicii etc. respectiv sistemul cooperaţiei de consum şi de credit. Desigur. unele lucruri însă neputând fi separate. 8. toate finanţate din fonduri proprii.1. de departe. din mai mult de o sută de ţări. în condiţiile în care cooperaţia de consum îşi desfăşoară o asemenea activitate îndeosebi în mediul sătesc. un volum însemnat de investiţii. Prin activitatea sa. La asemenea considerente trebuie adăugat numărul impresionant de membri ai cooperaţiei de consum. ca şi puternica bază tehnico-materială de care dispune aceasta. cooperaţia ocupă un loc însemnat. • ponderea vânzărilor cu amănuntul realizate de cooperaţia de consum este în continuare relativ ridicată. astfel încât o serie de aspecte prezentate vor avea în vedere cooperaţia ca atare. în principal în mediul rural. Iată doar câteva considerente care motivează din plin atenţia ce trebuie acordată acestui sector economic. în prezent. cu toate problemele pe care aceasta le presupune. unităţi de alimentaţie publică. funcţionează circa 2500 cooperative de consum. primul gigant al lumii. fie şi într-o lucrare care are ca obiect activitatea comercială. Sectorul cooperatist este un sector complex. în prezent. sunt asociate în Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi de Credit-CENTROCOOP.Capitolul 8 COMERŢUL COOPERATIST În activitatea comercială. În condiţiile în care. chiar dacă nu se mai situează la nivelul celei înregistrate până în anul 1989. viitorii economişti nu mai studiază nici un curs de cooperaţie.

La 20 decembrie 1909 este promulgată Legea pentru înfiinţarea băncilor populare de meseriaşi şi a cooperativelor de producţie. au cunoscut o evoluţie sinuoasă. P. A. Prin acţiunea unor asemenea reglementări s-au putut realiza. de fapt. Vintilă Brătianu şi Constantin Argetoianu. În practică însă. sporadic. un moment important în dezvoltarea mişcării cooperatiste în România l-a constituit apariţia în luna mai a anului 1887 a Codicelui Comercial. De asemenea. În România. cooperaţia. un asemenea sistem. în general. Ioan Nădejde şi lista ar putea continua. mai ales în oraşe. cât şi social. Ştefan Zeletin şi Gromoslov Mladenatz şi lista poate continua. Ion Mihalache. Virgil Madgearu şi Gheorghe Taşcă. cooperaţia se dezvoltă puţin faţă de ansamblul economic general. ale lui I. Desigur. organizarea şi funcţionarea societăţilor cooperatiste. Ideile cooperatiste au pătruns în România acelei perioade sub influenţa lumii occidentale. în forma sa modernă. fiind idei asociaţioniste. evoluând o dată cu dezvoltarea generală a societăţii. precum Constantin Filipescu. iar apoi. cooperaţia a cunoscut criza şi convulsiile specifice tranziţiei la economia de piaţă. Spiru Haret. Constantin Dobrogeanu-Gherea. există numeroase preocupări pentru elaborarea unei doctrine cooperatiste româneşti. o dovadă elocventă în acest sens fiind numeroasele acte normative promulgate în această perioadă. până la primul război mondial. personalităţi de primă mărime ale politicii româneşti interbelice.C. o serie de organizaţii cooperatiste. construcţie şi comerţ. Ion Ghica. o opţiune social-economică pentru un segment semnificativ din populaţia ţării. cooperaţia are un istoric de peste 150 de ani. În perioada dintre cele două războaie mondiale. în legătură cu natura şi perspectivele cooperaţiei în România. Teodor Diamant. în scopul şi în interesul membrilor ei.G.În România. în particular. În cadrul confruntărilor doctrinare care au loc în perioada pe care o analizăm. precum şi preocuparea unor personalităţi de prestigiu pentru problematica cooperatistă au generat o serie de idei şi de acţiuni menite să promoveze şi să dezvolte un asemenea important sector de activitate. dar şi ale profesorilor economişti Ion Angelescu. Au avut contribuţii de mare însemnătate la fundamentarea teoretică a problematicii complexe pe care o presupune cooperaţia personalităţi precum Nicolae Bălcescu. trebuie amintite ideile cooperatiste ale lui Ion Răducanu.C. Duca. politica principalelor partide ale vremii. apar o serie de societăţi. Universitatea SPIRU HARET 131 . Galan. Constantin Dron. ea reprezentând în trecut. învederând „soluţia cooperatistă” ca o posibilă cale de dezvoltare economico-socială. poate să se constituie într-o soluţie eficientă. care se intitulează sau nu cooperatiste. Cu toate acestea. în perioada de după 1989. ale marelui savant Nicolae Iorga. trebuie amintite numele unor alţi mari teoreticieni şi practicieni în domeniul cooperaţiei. De asemenea. A. Desigur. atât din punct de vedere economic. cu rezultate meritorii în activitatea desfăşurată de ele. întemeiate pe principiile deja experimentate în unele ţări europene. din înseşi necesităţile şi condiţiile româneşti. care reprezintă. în programul cărora îşi găseau reflectarea.Aurelian. în care sunt cuprinse şi „dispoziţiuni relative la societăţile cooperatiste”. După intrarea în vigoare a Codicelui Comercial. şi cea de consum. şi la sate. în acest context. unul dintre cei mai autorizaţi specialişti ai doctrinei şi practicii cooperatiste în România. Ion Ionescu de la Brad. Din punct de vedere teoretic şi legislativ.S. dar poate şi în prezent. începuturile cooperaţiei în România. Cuza. cooperaţia a apărut în condiţiile social-istorice ale primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. trebuie menţionată. Bogata literatură economică în domeniu din perioada interbelică. Dimitrie Butculescu.

în care preocuparea economiştilor. de un număr variabil. • Codul Cooperaţiei. constituind temelia unui important segment al economiei naţionale. Este de amintit că la 2 aprilie 1949 a fost promulgat Decretul nr. precum şi de proceduri. din 3 ianuarie 1919. 1998. cu titlu de exemplu: • Decretul-lege pentru înfiinţarea Casei centrale a cooperaţiei şi împroprietăririi sătenilor. a societăţilor şi asociaţiilor cooperatiste de orice fel şi orice grad. esenţa cooperativismului s-a păstrat. înlesniri. în Legea pentru organizarea cooperaţiei. • Legea pentru organizarea cooperaţiei. adoptat în 12 iulie 1928. Societatea cooperativă este o societate formată din persoane fizice sau juridice. Editura Artifex. căreia în timp i s-a adus modificări şi completări. în particular. aşa cum se precizează. anumite interese economice şi naţionale ale membrilor săi. • Legea pentru organizarea cooperaţiei. în perioada 1944-1989.În gândirea unor asemenea teoreticieni şi/sau practicieni se regăsesc idei şi măsuri precum propagarea ideii cooperatiste prin toate mijloacele. de altfel. „fiind organul central de control. ce aveau ca obiect de activitate producţia. iar ca scop economic pe oricare dintre cele prevăzute în prezenta lege pentru societăţile sau asociaţiile cooperatiste”. Toate acestea „au contribuit la configurarea unei doctrine cooperatiste româneşti în consens cu particularităţile şi specificul societăţii acelui timp. îndrumare şi supraveghere a tuturor federalelor. aceasta reprezentând cel mai cuprinzător act normativ în domeniu. cât şi în cel legislativ”1. a unor federaţii specializate ale cooperativelor. din 14 martie 1924. O asemenea activitate teoretică şi practică s-a concretizat şi în promovarea unor acte normative care reglementează organizarea şi desfăşurarea vieţii cooperatiste. de orice natură. în general. Organizaţia Naţională a Cooperaţiei este definită ca instituţie autonomă. creşterea şi dezvoltarea fondului de rezervă de către cooperative. Amintim. administrarea. deci şi cea de consum. având drept scop de a favoriza sau de a garanta. din 28 martie 1929. în anii socialismului. ca şi a forţelor politice pentru organizarea şi funcţionarea asociaţiilor cooperatiste era evidentă. din 9 februarie 1919. După anul 1944. rezultă că forma de bază a structurii sale a constituit-o societatea cooperativă. modificată şi completată în 1938. cu raza de activitate pe întreaga ţară. • Legea pentru unificarea cooperaţiei. adoptată în anul 1935. printr-o acţiune comună. în acest sens. care abrogă legea din 1935. ______________ 1 Dan Cruceru. perfecţionarea metodelor de conducere şi organizare tehnico-financiară a cooperativelor. • Decretul-lege privind înfiinţarea cooperativelor populare orăşeneşti. cooperaţia. Analizând evoluţia cooperaţiei de la începuturile acesteia şi până în anul 1941. 160. Cooperaţia în România. pag. cu personalitate juridică. 133 pentru organizarea cooperaţiei. penalităţi etc. industrializarea sau comercializarea aceloraşi produse. precum şi asupra oricăror grupări. Societăţile cooperative se puteau asocia în federale. control. alcătuiri colective sau instituţii noi economice. şi-au desfăşurat activitatea în condiţii grele. Prin această lege s-au autorizat înfiinţarea şi funcţionarea ca organisme naţionale. 1939. ridicarea nivelului de pregătire profesională şi de cultură al cooperatorilor. sub orice formă s-ar constitui şi care au la baza organizării lor principiul cooperatist. dezvoltarea sau dizolvarea societăţilor cooperative asociate. Universitatea SPIRU HARET 132 . sprijin. doctrinar. care realizau operaţiuni referitoare la constituirea. adoptată în anul 1935. Cu toate greutăţile întâmpinate. Bucureşti. atât pe plan teoretic. 1940 şi 1941. respectarea tuturor principiilor cooperatiste.

7 milioane locuitori.) erau prelucrate în unităţile cooperaţiei de producţie alimentară (conserve. Toate aceste activităţi se aflau sub incidenţa statului şi erau controlate de către acesta. Evenimentele din decembrie 1989 au găsit cooperaţia de consum într-o formă bine închegată din punct de vedere structural şi organizatoric. Universitatea SPIRU HARET 133 . 8. Prestările de servicii – mai ales în mediul rural – se realizau în atelierele de croitorie. în principal din mediul rural. De asemenea. Era. carmangerie etc. cereale etc. • achiziţii de produse agro-alimentare de la gospodăriile populaţiei în vederea valorificării lor pe piaţă. brutării. ce promovează un umanism profund. Comerţul exterior cooperatist. cât şi cu amănuntul. Actul normativ de bază care a reglementat activitatea cooperaţiei de consum a fost Legea nr. cu privire la organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum. frizerii. gemuri.2. menite să contribuie la adaptarea rapidă a activităţii cooperatiste la cerinţele tranziţiei spre economia de piaţă. valuta încasată de către unităţile cooperaţiei de consum trecând integral în bugetul statului. acestea erau direct proporţionale cu producţia obţinută de micii producători sau cu ceea ce puteau oferi cooperativele agricole de producţie. adică a circa 68% din totalul populaţiei. În ceea ce priveşte achiziţiile (cumpărările) de produse agro-alimentare de la gospodăriile populaţiei. fructe. deci. cu valori şi principii bine definite. statul a naţionalizat o serie de obiective şi unităţi aparţinând cooperaţiei de consum.2.6/10 iulie 1970. • producţie alimentară şi nealimentară. inclusiv comerţ exterior. de substanţă. reparaţii auto.) şi erau oferite pe piaţa internă sau la export. lucru de altfel pe deplin demonstrat de experienţa în acest domeniu a ţărilor cu economii de piaţă dezvoltate. În acest context. reprezentând o concepţie generală de viaţă. atât cu ridicata. trebuie amintit faptul că în anii ’50. dar şi după. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum în etapa actuală Evenimentele din decembrie 1989 au generat noi condiţii sociale şi economice în România. asigurând aprovizionarea a circa 13. Noile condiţii social-politice au permis acesteia să se reîntoarcă la menirea şi drepturile sale fireşti. La data adoptării acestui act normativ. • prestări servicii către populaţie. radio. • credite pentru membrii cooperatori. era planificat şi dirijat de către acesta. cojocării. constituie o soluţie eficientă economic şi social. sifonării. Mutaţii în organizarea şi desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum În forma sa modernă. • investiţii-construcţii. firesc să se adopte o serie de măsuri organizatorice şi de conţinut. fiind total sub monopolul statului. 8. având o pondere de 27-30% din totalul vânzărilor cu amănuntul. Aceste produse (legume. cooperaţia de consum ocupa locul al doilea în comerţul românesc. cismării.1. omogenizarea mierii. dulceţuri. • relaţii internaţionale. cooperaţia. cofetării şi patiserii etc.Activităţile de bază ale cooperaţiei de consum cuprindeau următoarele domenii de activitate: • comercial. TV.

Principalele preocupări ale membrilor cooperatori au vizat autentificarea şi menţinerea proprietăţii cooperatiste. abrogându-se actele normative în domeniu ce o reglementau până la acea dată. astfel încât să se constituie într-un sector de activitate cu mare importanţă în economia ţării.cooperaţia de consum a cunoscut profunde transformări. şi în sistemul cooperaţiei. Decretul-Lege nr. sistemul cooperaţiei de consum şi de credit în perioada de început a tranziţiei. În aceste condiţii. Noua reglementare a cooperaţiei de consum. a patrimoniului organizaţiilor cooperatiste şi a unui sistem organizatoric democratic. inclusiv de strictă necesitate. cuprinde prevederi specifice noilor condiţii ale tranziţiei. la eliminarea fenomenelor de centralism excesiv şi birocratic. atât pe fond. Calitatea de proprietari nemijlociţi asupra patrimoniului creat prin munca depusă de mai multe generaţii de cooperatori s-a resimţit atât în planul condiţiilor de funcţionare a sistemului. În baza acestui act normativ. capabile să stimuleze libera iniţiativă specifică membrilor săi. Reglementarea adoptată a permis desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum în condiţii noi. care să confere. autonomie şi independenţă elementelor sale componente. În acelaşi timp. ale cărui componente sunt legate între ele prin relaţii pe orizontală şi pe verticală. respectiv aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor. privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit a reprezentat un act normativ cu acţiune temporară. pentru a se crea un cadru corespunzător de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum. unitatea conferindu-i integritate şi un permanent autocontrol. trebuind însă să fie depăşite greutăţile primilor ani ai tranziţiei. desfăşurat în februarie 1997. încercând să facă faţă cerinţelor noi ale mecanismului pieţei. cooperaţia de consum se află într-o strânsă legătură 134 Universitatea SPIRU HARET . 67 din 8 februarie 1990 au trebuit să fie reformulate. Prin Decretul-Lege nr. valorificarea în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi de alte persoane. Pe fondul proceselor şi fenomenelor sociale din primii ani ai tranziţiei. s-a evidenţiat mult mai clar scopul social al cooperaţiei de consum. menite a determina dezvoltarea stabilă. economico-social. Dintr-o asemenea perspectivă. durabilă a acestui sector în cadrul economiei de piaţă. cât şi în cel al performanţelor sale globale. menit să protejeze. în particular. independenţa şi autonomia sa reală. s-a stabilit noul cadru legislativ de activitate a cooperaţiei de consum. creându-se premisele necesare manifestării unor autonomii şi independenţe reale. la Congresul cooperaţiei. în general. În noile condiţii economice şi legislative. unele prevederi ale Decretului-Lege nr. precum şi acţiuni cu caracter cultural şi educativ. cooperaţia de consum trebuie privită ca un sistem naţional. 109/octombrie 1996. alimentară şi nealimentară. din 8 februarie 1990. 67 a permis iniţierea unor acţiuni şi măsuri care au condus la eliberarea activităţii cooperaţiei de consum din vechile tipare. Un asemenea act normativ a avut meritul de a fi legiferat rolul şi locul cooperaţiei de consum în ansamblul economiei naţionale. Astfel. 67. la o veritabilă autonomie a sectorului. cât şi în formă. prestarea de servicii. 67 din 8 februarie 1990. în principal însă pentru asociaţii săi. acordarea de credite cu dobândă redusă. structura economico-socială a cooperaţiei de consum se înscrie în contextul mutaţiilor profunde petrecute în ultimii 10-15 ani în lume. privind organizarea cooperaţiei de consum şi de credit. prin dispoziţiile sale. organizaţiile cooperaţiei de consum au fost reactivate. Decretul-Lege nr. Desigur. respectiv Legea nr. mica producţie industrială. pentru toţi locuitorii ţării. au avut loc o serie de transformări în economie. greutăţi de altfel proprii întregii economii naţionale. într-adevăr.

• alimentaţie publică. • admiterea principiilor de organizare şi funcţionare ale sistemului cooperatist drept temelie a unui edificiu instituţionalizat. în general. produse petroliere şi articole de uz casnic. Universitatea SPIRU HARET 135 . furaje. real şi viabil. aşa cum este acesta prevăzut în Legea nr. seminţe. cooperaţia de consum constituie o realitate a vieţii şi activităţii economico-sociale. prin numărul membrilor săi. neguvernamentală. relaţii şi funcţii practicat în organizaţiile cooperaţiei de consum. constituindu-se ca o componentă importantă a acestuia. prin baza tehnico-materială de care dispune. Potrivit acestui act normativ. cu o structură semnificativă proprie şi caracteristici distincte. • producţie industrială şi de prestări servicii. răsaduri. cu excepţia sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti). naţional şi internaţional întregului sistem. al organizaţiei cooperatiste. activitate hotelieră. maşini şi unelte agricole. În aceste condiţii. care dau valabilitate şi viabilitate reprezentării pe plan local. Iată doar câteva argumente pentru a considera cooperaţia de consum drept un sistem naţional economico-social. Conţinutul.2. Conţinutul cooperaţiei de consum şi de credit rezultă în mod clar din obiectul de activitate al acesteia. următoarele: • acceptarea proprietăţii private cooperatiste ca o realitate indubitabilă. • adoptarea modelului de competenţe. se realizează în principal prin: • comerţ cu amănuntul şi cu ridicata.2. 8. • admiterea caracterului social al relaţiilor economice specifice sistemului cooperaţiei de consum. prin gama de activităţi pe care le desfăşoară pe întreg teritoriul ţării. cât şi cu toate aceste subsisteme. puieţi şi alte produse specifice activităţii agricole. animale de reproducţie. în perioada tranziţiei la economia de piaţă. diferit de elementele oricărui alt sistem (poate. înţelegerea sistemului cooperaţiei de consum ca o componentă de bază a economiei naţionale presupune. cuprinzând mecanisme proprii de autoreglare. obiectul de activitate al cooperaţiei de consum. inclusiv închirierea de maşini şi unelte agricole. • existenţa organizării ierarhice. îngrăşăminte. rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuală În prezent. 109/octombrie 1996. în particular. • vânzare de materiale de construcţie. fiind însă în relaţii de dependenţă directă atât cu sistemul ca atare.cu celelalte subsisteme ale sistemului economia naţională. • cumpărări de produse de la populaţie şi de la agenţi economici şi valorificarea acestora prin prelucrare sau prin comercializarea ca atare. înscriindu-se în peisajul economiei româneşti ca un important sector economico-social. instituţionalizată. principala componentă a sistemului cooperaţiei de consum. • existenţa sistemului cooperaţiei de consum ca structură distinctă. naţională şi mondială. turism intern şi extern. în principal. • existenţa în fapt a unui număr relativ mare de organizaţii cooperatiste autonome. • organizarea pentru proprietarii de terenuri agricole şi agenţi economici a unor servicii agro-zooveterinare.

a potenţialului uman. capabilă a garanta şi dezvolta o clasă de mijloc bine individualizată. • reclamă şi publicitate. De asemenea. prin unirea unor eforturi materiale şi intelectuale. mica producţie industrială. • formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului. unui tronson social cu venituri relativ mici. având ca obiect de activitate producţia nealimentară. structurată coerent. total independentă din punct de vedere economic. În prezent. Rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuală rezultă. dar şi organizarea de acţiuni cu caracter cultural şi educativ pentru membrii cooperatori. funcţionează în România peste 2000 cooperative de consum. ea reprezintă o componentă a sectorului privat.• organizarea şi desfăşurarea de activităţi agricole vegetale. inclusiv la consolidarea relaţiilor ei pe plan internaţional cu celelalte ţări în care funcţionează o asemenea formă de organizare a micii producţii de mărfuri şi a consumului. permiţând o conlucrare uneori fructuoasă. precum şi participări la capitalul social al unor societăţi comerciale. din volumul şi structura activităţii desfăşurate. informatica. CENTROCOOP-ul participă cu capital la peste 30 de societăţi mixte. ea având de fapt rolul ca. de asemenea. cooperaţia de consum are capacitatea de a contribui activ şi eficient la tranziţia României spre economia de piaţă. la rândul lor. sportive. formează Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi de Credit (CENTROCOOP). • executări de lucrări de investiţii pentru nevoile proprii şi pentru terţi. Aceste cooperative sunt asociate în 41 uniuni judeţene ale cooperativelor de consum şi de credit (FEDERALCOOP). în folosul asociaţilor săi. • export şi import de mărfuri. în principal. o paletă largă de indivizi să poată deveni. şi de aici. iar acestea. 136 Universitatea SPIRU HARET . Pe de altă parte. ştiinţifice. în general pentru populaţia ţării. valorificarea în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi de alte persoane fizice. Aceasta din urmă deţine capitalul majoritar la circa 40 de societăţi comerciale cooperatiste. sericicole. indiferent de profilul acestora. asigurându-şi astfel un trai decent şi o protecţie socială adecvată. alături de cea meşteşugărească. printr-un sistem participativ coerent. cu circa 6 milioane de asociaţi. cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate. în condiţiile unei depline autonomii a tuturor formelor de cooperaţie. tehnice. cea rurală. dar şi al comunităţii. mai ales. cooperaţia de consum şi-a păstrat caracterul său unitar. comerţul şi turismul. întreprinderi şi firme din alte ţări. produse. • cooperări şi asocieri cu alte unităţi cooperatiste. precum şi sponsorizări ale unor manifestări culturale. Cooperaţia de consum se adresează. Rolul cooperaţiei de consum rezultă în mod indubitabil din faptul că. alimentară şi nealimentară. servicii şi schimburi de mărfuri cu organizaţii cooperatiste. piscicole. o utilizare comună a mijloacelor economice şi financiare. În decursul celor peste 130 de ani de activitate. Rezultă din cele prezentate faptul că scopul cooperaţiei de consum constă în aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor. apicole. inclusiv a celor de strictă nece-sitate. • acţiuni cultural-educative şi sportive. alimentară. din baza tehnico-materială de care dispune. prestarea de servicii.

8.2. cu ocazia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A. un însemnat volum de investiţii. fiind reformulate în anul 1995 la Congresul Jubiliar al A. reforma nu se aplică în cele mai bune condiţii etc. având ca principal scop adaptarea formelor organizatorice actuale şi a metodelor activităţii sale la cerinţele sistemului. un nou cadru legal pentru organizarea cooperaţiei în România trebuie să aibă în vedere.C. Principiile cooperatiste Conceptul cooperatist are la bază un ansamblu de principii specifice. ci au rolul de a conferi sistemului stabilitate şi continuitate. printr-un număr de 82 de depozite de mărfuri şi prin peste 26 de mii de secţii şi ateliere de producţie şi prestări de servicii. cooperaţia de consum se confruntă cu probleme dificile. reprezentând. cadrul autorizat prin care trebuie înţeles viitorul. ca şi celelalte sectoare de activitate.) din 1995 rezultă şapte asemenea principii. unităţi de producţie şi prestări servicii. acţionează ca un sistem. care reprezintă în ultimă instanţă linii directoare ale sectorului cooperatist. fiind strâns legate între ele. cooperaţia de consum a realizat. Pe de altă parte. menite să asigure adaptarea structurilor organizaţiilor cooperatiste la cerinţele economiei de piaţă. Desigur. Într-o societate cooperatistă poate intra orice persoană care este de acord să-şi asume Universitatea SPIRU HARET 137 . Multe organizaţii cooperatiste şi-au încetat activitatea.Activitatea economică a cooperaţiei de consum se desfăşoară prin mai mult de 25 de mii de unităţi comerciale şi de alimentaţie publică.3. În prezent. hoteliere şi de turism. în interesul dezvoltării cooperativelor şi satisfacerii nevoilor asociaţilor. în ultimă instanţă crearea unei clase de mici proprietari. Iată de ce se face simţită necesitatea unor reorganizări structurale în cadrul sistemului. de la Manchester. patrimoniul cooperaţiei nu este întotdeauna gestionat în mod corespunzător şi eficient.C. mult mai mult decât nişte reglementări. de fapt. mai ales în mediul rural. Asemenea principii. este necesară adaptarea actualului cadru legislativ la noile condiţii social-economice ale României. Principiile cooperatiste nu au propriu-zis un caracter normativ. Prin activitatea sa. în consens cu transformările şi necesităţile din viaţa şi activitatea organizaţiilor cooperatiste în noile condiţii istorice. societăţile cooperatiste constituindu-se pe baza liberului consimţământ al acestora. concretizat în magazine. în general. respectiv: a) Asocierea membrilor cooperatori este voluntară şi deschisă. proprii mişcării cooperatiste internaţionale.I). Capitalul total al cooperaţiei de consum şi de credit se ridică la circa 100 miliarde lei. mai întâi. implicit. Din declaraţia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A.I. Aceste principii au fost adoptate în anul 1966. iar apoi. administrate la nivel judeţean şi central. dependente unele de altele. aşa cum am mai menţionat. obiectivele cooperaţiei.C. în ultimii ani înregistrând o scădere accentuată a activităţii sale şi. stadiul şi condiţiile concrete ale dezvoltării economiei româneşti. de care are nevoie orice societate civilizată. dar şi scopul de bază. un asemenea imperativ se află şi în faţa cooperaţiei meşteşugăreşti. unităţi de alimentaţie publică. a aportului său în cadrul economiei naţionale. principiile şi valorile de bază ale mişcării cooperatiste. toate finanţate din fonduri proprii. De altfel. fiind proprietate privată a acestor organizaţii. reforma economică.I.

se alocă sumele necesare realizării unuia sau tuturor scopurilor propuse. recompensarea membrilor cooperatori în raport cu participarea lor la activitatea societăţii cooperatiste sau sprijinirea altor activităţi de comun acord. De regulă. democraţia include atât drepturi. Rezultă din cele prezentate că cel puţin o parte a proprietăţii societăţii cooperatiste este indivizibilă. apartenenţă politică. potrivit căruia cooperativele asigură educarea şi instruirea membrilor săi. deoarece oferă conducătorilor aleşi oportunitatea necesară pentru a înţelege 138 Universitatea SPIRU HARET . origine etnică. De regulă. astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a contribui efectiv la dezvoltarea organizaţiei din care fac parte. prima condiţie pentru a deveni membru cooperator. ale liderilor aleşi. c) Participarea economică a membrilor cooperatori presupune faptul că aceştia contribuie în mod echitabil la constituirea societăţii cooperatiste. membrii cooperatori primesc o compensaţie limitată. în mod efectiv. cunoscând încă de la început atât drepturile. • crearea de resurse ce provin din reţinerea unor câştiguri rezultate din activitatea cooperativei. dacă există. reprezentanţilor aleşi. pentru o înţelegere completă a complexităţii şi bogăţiei gândirii şi acţiunii cooperatiste. responsabili însă în faţa celor care i-au ales. cu ocazia desfăşurării adunărilor generale. educaţia şi instruirea sunt importante. Educaţia înseamnă nu numai simpla distribuţie a informaţiei. sex etc. dar şi prin reprezentanţii aleşi. ale angajaţilor cooperativei. În cadrul cooperativei. se face numai ca urmare a hotărârii membrilor cooperatori. Un asemenea principiu recunoaşte demnitatea indivizilor. origine socială. cât şi obligaţiile ce trebuie asumate. din care cel puţin o parte vor fi indivizibile. respectiv dezvoltarea societăţii cooperatiste. ci şi angajarea posibilităţilor intelectuale ale cooperatorilor. fără nici un fel de discriminare de naţionalitate. prin părţi din dividendele ce li se cuvin. responsabilităţile ce le revin. cu asigurarea controlului democratic şi menţinerea autonomiei cooperativei. prin rotaţie sau până la pensionare. instruirea înseamnă siguranţa că toţi cei asociaţi au îndemânarea cerută pentru a duce la bun sfârşit. • contribuţii regulate ale membrilor cooperatori la capitalul cooperativei. b) Controlul democratic al membrilor cooperatori. aceasta fiind. Din profitul obţinut de cooperativă. De asemenea.responsabilităţile calităţii de membru cooperator. implicarea membrilor cooperatori în stabilirea şi adoptarea deciziilor majore se manifestă. cât şi responsabilităţi. d) Autonomia şi independenţa societăţilor cooperatiste presupun că acestea nu se află sub nici un fel de relaţii de subordonare faţă de alte instituţii publice sau private. Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane juridice sau fizice. libertatea acestora de a alege să se înscrie într-o cooperativă. în funcţie de contribuţia adusă la capitalul social. în principal. În acest context. eventual prin constituirea de fonduri. membrii cooperatori participă la constituirea proprietăţii societăţii cooperatiste. de fapt. care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. instruirea şi informarea constituie un principiu de bază al cooperaţiei. e) Educaţia. La rândul ei. prin organele statutare şi reprezentanţii lor aleşi. inclusiv cu statul. prin următoarele trei moduri: • contribuţii băneşti la constituirea capitalului social al cooperativei. angajaţilor. exercitând însă asupra acesteia un control democratic. potrivit căruia societăţile cooperatiste funcţionează în mod democratic şi sunt controlate de membrii cooperatori. religie.

la un potenţial cu adevărat ridicat numai printr-o colaborare practică. în mod special. cu un număr de cel puţin 15 membri fondatori. ca verigă de bază a cooperaţiei de consum. Potrivit acestui act normativ. nu în ultimul rând. Cruceru. cât şi pe plan internaţional. 503. 8. elaborat pe baza statutului cadru. legea interzicând în mod expres constituirea de organizaţii cu capital fix. ______________ 2 D. dintr-un număr variabil de membri. Fiecare dintre aceştia participă la luarea hotărârilor adunării generale cu un singur vot.necesităţile membrilor cooperatori. privite într-o viziune sistemică. Organizaţiile cooperaţiei de consum sunt asociaţii autonome. distincţie cooperativelor şi valoare mişcării cooperatiste”2. şi. funcţionând în mod democratic. în general. în cadrul căreia se desfăşoară activitatea de bază a cooperaţiei de consum. atât pe plan naţional. Înfiinţată pe baza unui act constitutiv. cât şi în protejarea mediului ambiant. în general. organizarea cooperativei este reglementată printr-un statut propriu. riguroasă în cadrul structurilor locale. Cooperativa de consum. Principiul presupune luarea în considerare a posibilităţii formării unor societăţi mixte.2. Ele se constituie pe principiul asocierii libere. Consideraţii generale Aşa cum am menţionat. op. social şi cultural al comunităţii. Principiul recunoaşte şi responsabilitatea specială care revine cooperativelor în procesul de informare a publicului. indiferent de numărul părţilor sociale subscrise. atât în asigurarea progresului economic.4. acestea având deosebite responsabilităţi. pag. nediscriminatorii. aprobat de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit.4. a tinerilor. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum 8. reprezintă forţa motrice a mişcării cooperatiste. apolitice şi neguvernamentale. dar şi „calităţile esenţiale care conferă eficienţă cooperatorilor. protejând însă patrimoniul cooperativei şi interesele membrilor săi.2. naţionale şi internaţionale. f) Cooperarea între cooperative are o mare importanţă în condiţiile actuale ale societăţii şi economiei. existând însă posibilitatea ca în aceeaşi localitate să funcţioneze una sau mai multe cooperative de consum. a liderilor de opinie privind natura şi avantajele cooperaţiei. ale mecanismului economico-social românesc.. activitatea cooperaţiei de consum este organizată în cadrul a trei verigi: cooperativa de consum.cit. federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit – FEDERALCOOP – şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi Credit – CENTROCOOP. principiul are în vedere necesitatea întăririi sprijinului acordat de către cei responsabili organizaţiilor cooperatiste şi activităţilor desfăşurate de acestea. actul normativ care reglementează în prezent organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum este Legea nr. 109/1996. se poate organiza pe raza teritorială a uneia sau mai multor localităţi. Principiile cooperatiste. g) Preocuparea pentru comunitate presupune acordarea atenţiei necesare dezvoltării durabile a comunităţilor din care fac parte cooperativele.1. Cooperativele pot să ajungă la rezultatele dorite. regionale. al căror principal scop este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor săi. Pe de altă parte. în particular. capitalul social fiind format din părţi sociale de valoare egală. Universitatea SPIRU HARET 139 .

Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit – CENTROCOOP – se constituie.Potrivit legii. producţie industrială-alimentară şi nealimentară – valorificarea pe piaţa internă şi externă a producţiei realizate de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste asociate. • nu sunt purtătoare de dobânzi. • nu pot fi constituite prin titluri negociabile. mărimea unei părţi sociale determinându-se prin statut. Părţile sociale ce constituie capitalul social al unei cooperative de consum se particularizează prin următoarele caracteristici: • nu pot fi vândute sau cesionate altor persoane şi nici gajate. dar şi activităţi economice proprii.2. capitalul social este format din părţi sociale de valoare egală.) în vederea realizării obiectului de activitate al cooperativelor. Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit – FEDERALCOOP – se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de consum de pe raza teritorială a unuia sau mai multor judeţe. Sistemul de organizare a cooperaţiei de consum Aşa cum precizam mai înainte. Înmatricularea Federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit se face de către Registrul comerţului. magazine. unităţi turistice şi hoteliere. rămânând în proprietatea organizaţiilor cooperatiste respective. şi a dividendelor şi a cotei parte din fondul de dezvoltare.2. elaborat pe baza statutului cadru. 140 Universitatea SPIRU HARET . prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit. părţile sociale restante se restituie membrilor cooperatori în cazul excluderii din cooperativă. statutul organizaţiilor cooperaiste prevede faptul că se pot organiza unităţi fără personalitate juridică (sucursale. ca. aprobat de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit. turism. alimentaţie publică. moştenitorilor legali sau testamentari. De asemenea. aceasta efectuând operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor asociaţilor săi. reprezentând aport la capitalul social al societăţilor constituite. cooperativa de consum. de altfel. în primul rând pentru membrii cooperatori. Cooperativele de consum. cu caracter neguvernamental. precum şi de alte persoane fizice sau juridice. Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată. filiale. dar şi de realizare a unor acţiuni cu caracter social-cultural şi sportiv pentru locuitorii de la oraşe şi sate. a) În cadrul verigii de bază. CENTROCOOP-ul este cel ce elaborează şi aplică strategia şi programul de dezvoltare al cooperaţiei de consum şi de îndeplinire a hotărârilor adoptate de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit cu privire la aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor. de asemenea. pe baza actului de constituire şi a statutului propriu. ateliere etc. bunurile organizaţiilor cooperaţiei de consum. 8. precum şi valoarea unei părţi sociale se stabilesc de către adunarea generală a FEDERALCOOP. De asemenea. Membrii cooperatori au dreptul la restituirea părţilor sociale vărsate. unităţi de alimentaţie publică. activitatea cooperaţiei de consum este organizată în cadrul a trei verigi.4. fiind o organizaţie nonprofit. agenţii. prestarea de servicii. în cazul retragerii din cooperativă sau în caz de deces. secţii. federalele teritoriale ale acestora şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum pot constitui întreprinderi şi societăţi cooperatiste cu capital integral cooperatist şi pot participa la constituirea de societăţi comerciale prin asociere cu investitori români sau străini.

organele de conducere ale federalei teritoriale a cooperativelor de consum şi de credit FEDERALCOOP sunt Adunarea generală. de altfel. şi răspunderile membrilor acestuia. ca. Biroul executiv conduce activitatea curentă a cooperativei de consum în perioada dintre şedinţele Consiliului de administraţie. Hotărârile adunărilor generale – indiferent de caracterul acestora – se iau prin vot secret sau prin vot deschis. Adunarea generală a FEDERALCOOP este formată din reprezentanţii aleşi în adunările generale ale tuturor cooperativelor asociate. constituindu-se în dividende. După plata impozitului pe profit şi după constituirea fondurilor prevăzute de lege şi statutul propriu. Şi în acest caz. fiecare având atribuţii expres prevăzute de lege. Atribuţiile Consiliului de administraţie sunt stabilite de lege şi de către statutul cooperativei. Consiliul de administraţie şi Biroul executiv. Adunarea Universitatea SPIRU HARET 141 . Consiliul de administraţie şi Biroul executiv al acestuia. juridice şi social-culturale ale cooperativelor de consum. constituindu-se în dividende. părţile sociale neputând fi transmise altor persoane fizice sau juridice. atribuţiile Biroului executiv sunt prevăzute în lege sau în statutul cooperativei. fiind obligatorii pentru toţi membrii cooperatori. Ca şi în cazul cooperativei de consum. pentru o perioadă de patru ani. ca şi sprijinirea organizaţiilor cooperatiste asociate cu mijloace financiare pe perioade determinate. a instanţelor judecătoreşti sau a oricărui terţ. Adunările generale au caracter ordinar şi extraordinar. Bineînţeles. în faţa instituţiilor publice. cota parte rămasă se atribuie organizaţiilor cooperatiste asociate. de altfel. ca. se stabilesc de adunarea generală a FEDERALCOOP. fiind alcătuită din totalitatea membrilor cooperatori înscrişi în cooperativa respectivă. organizaţia cooperatistă asociată are dreptul să primească părţile sociale vărsate şi dividendele cuvenite. Adunarea generală constituie organul de conducere al activităţii cooperativei de consum. indiferent dacă au luat sau nu parte la adunarea generală. Organele de conducere ale cooperativei de consum sunt Adunarea Generală. la retragere sau în caz de excludere. pentru desfăşurarea activităţii curente şi pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale. Preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele Biroului executiv al cooperativei de consum. şi valoarea unei părţi sociale. financiare. Consiliul de administraţie este ales de Adunarea generală dintre membrii cooperativei. Numărul părţilor sociale ce trebuie subscrise de fiecare organizaţie cooperatistă asociată. proporţional cu partea acestuia la capitalul social. Organizaţiile cooperatiste asociate la FEDERALCOOP au o serie de drepturi şi îndatoriri. b) În ceea ce priveşte federaţia teritorială a cooperativelor de consum şi de credit – FEDERALCOOP –. inclusiv pentru cei ce au votat împotriva. De asemenea. proporţional cu cota de participare la capitalul social. Cota parte din profitul cooperativei de consum se atribuie fiecărui membru cooperator. prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit şi în statutele proprii. aceasta are ca principal obiectiv reprezentarea intereselor economice.• nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale membrilor cooperatori faţă de cooperativa de consum sau faţă de terţi.

La rândul său. • constituirea de resurse financiare şi pentru sprijinirea temporară cu resurse băneşti a unor organizaţii ale cooperaţiei de consum. aleşi pe o perioadă de patru ani. precum şi în faţa autorităţilor legislative.generală poate avea caracter ordinar şi extraordinar. Biroul executiv are ca principală atribuţie conducerea curentă a FEDERALCOOP-ului în perioada cuprinsă între şedinţele Consiliului de administraţie. precum şi a fondurilor destinate sprijinirii mişcărilor cooperatiste şi întrajutorării membrilor asociaţi. c) Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit-CENTROCOOP – se constituie. Ca şi în cazul cooperativei de consum. juridice şi social-culturale ale organizaţiilor cooperaţiei de consum în faţa instituţiei prezidenţiale. aşa cum menţionam mai înainte. De asemenea. Consiliul de administraţie şi Biroul executiv. Legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit conţine principalele drepturi şi îndatoriri ale organizaţiilor cooperatiste asociate. • alte fonduri stabilite de Consiliul de administraţie al CENTROCOOP. fiecare dintre acestea având atribuţii stabilite de lege şi în statutul propriu de funcţionare. Veniturile obţinute din plasamentele obţinute de CENTROCOOP sunt neimpozabile şi se folosesc integral pentru constituirea fondurilor speciale destinate acoperirii cheltuielilor de administrare şi de conducere. Adunarea generală aprobă asocierea FEDERALCOOP-ului la CENTROCOOP. CENTROCOOP-ul este îndrituită să emită norme obligatorii pentru toate organizaţiile. • fondul de protocol. Adunarea generală a FEDERALCOOP dezbate şi aprobă programele trimestriale şi anuale privind activitatea economico-financiară. fiind obligatorii pentru toate cooperativele asociate. prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit. Potrivit legii. bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi al cooperativelor de consum asociate. societăţile şi întreprinderile cooperaţiei de consum. în societăţi mixte sau în alte unităţi. • fondul pentru pregătire profesională. La fel. Dintre membrii Consiliului de administraţie se aleg (de către acesta) un preşedinte şi doi sau mai mulţi vicepreşedinţi. executive şi judecătoreşti. Consiliul de administraţie al FEDERALCOOP este format din cel puţin câte un reprezentant al cooperativelor de consum asociate. • fondul pentru acţiuni social-culturale şi umanitare. Congresul cooperaţiei de consum şi de credit este ordinar şi extraordinar. • fondul pentru cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică. reprezentând interesele economice-financiare. având competenţa şi posibilităţile necesare acordării acestora a asistenţei tehnicoeconomice şi de specialitate cerute. atribuţiile Consiliului de administraţie al FEDERALCOOP sunt stabilite prin legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit şi prin statutul propriu. hotărârile adunărilor generale se iau prin vot secret sau prin vot deschis. reclamă şi publicitate. respectiv: • fondul comun de dezvoltare. De asemenea. alegând şi delegaţii la Congresul Cooperaţiei de Consum şi de Credit. bugetul de venituri şi cheltuieli. Principala atribuţie a Congresului ordinar este cea privind stabilirea strategiei 142 Universitatea SPIRU HARET . Organele de conducere ale CENTROCOOP sunt Congresul cooperaţiei de consum şi credit. precum şi membrii Biroului executiv. mijloacele mobile şi imobile ale CENTROCOOP-ului sunt valorificate prin plasarea acestora în societăţi şi întreprinderi cooperatiste.

consiliu ce organizează şi asigură prin aparatul propriu asistenţa de specialitate şi controlul economic asupra operaţiunilor întreprinse de organizaţiile cooperatiste asociate şi unităţile proprii. Membrii cooperatori sunt răspunzători pentru obligaţiile cooperativei de consum din care fac parte. expres prevăzute în lege şi în statutul propriu al cooperaţiei. să beneficieze de avantajele materiale şi social-culturale care decurg din activitatea cooperativei de consum şi să aibă prioritate la cumpărarea unor mărfuri şi la efectuarea unor servicii.4. În vederea realizării obiectului său de activitate. a valorii părţilor sociale subscrise. chiar dacă acestea nu au luat parte la Congres sau au votat împotrivă. organizaţiile cooperaţiei de consum se constituie dintr-un număr variabil de membri. apărarea şi păstrarea bunurilor acesteia. elaborează proiecte de statut-cadru pentru organizaţiile cooperaţiei de consum. Salariaţii în Universitatea SPIRU HARET 143 . în limita părţilor sociale subscrise. cel puţin o parte socială subscrisă. Principala atribuţie a cenzorilor este aceea de a supraveghea şi verifica întreaga gestiune a organizaţiei cooperatiste şi de a aduce la cunoştinţa Consiliului de administraţie neregulile şi încălcările drepturilor legale şi statutare pe care le constată. • cooperatorul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi membru al cooperativei. hotărârile acestuia luându-se prin vot secret sau deschis. aceasta intervine într-unul din următoarele trei cazuri: • cooperatorul. aleşi de către adunarea generală a fiecărei organizaţii cooperatiste. cooperaţia de consum poate utiliza personal salariat. potrivit aprobării adunării generale a cooperativei de consum. ales pe o perioadă de patru ani. în termenele stabilite. Membrii şi salariaţii cooperaţiei de consum Potrivit legii. Consiliul de administraţie. De asemenea. nu a achitat în întregime. alături de alte atribuţii prevăzute în legea de organizare şi funcţionare a cooperaţiei de consum şi de credit. Organizaţiile cooperaţiei de consum au 1-3 cenzori şi tot atâţia supleanţi. fiind obligatorii pentru toate organizaţiile cooperatiste. pentru părţile sociale vărsate. aceştia având o serie de drepturi şi îndatoriri. pus în întârziere. precum şi cu agenţi economici din ţară sau din străinătate. cazurile mai importante trebuind să fie aduse la cunoştinţa Adunării generale. la termenele fixate. Consiliul de administraţie reprezintă. cu organizaţii neguvernamentale şi cu Alianţa Cooperatistă Internaţională. Membrii cooperatori au îndatoriri referitoare la: achitarea. Principalele drepturi ale membrilor cooperatori: să primească.dezvoltării cooperaţiei de consum. excludere sau deces.2. cooperaţia de consum în relaţiile cu puterea legislativă. Administrarea CENTROCOOP-ului este încredinţată unui Consiliu de administraţie. În acelaşi timp. Biroul executiv conduce activitatea curentă a CENTROCOOP în perioada dintre şedinţele Consiliului de administraţie. cu alte organizaţii cooperatiste. pe care le supune aprobării Congresului şi efectuează eventuale modificări la acestea în perioada dintre congrese. 8. • cooperatorul săvârşeşte infracţiuni în dauna cooperativei. îndeplinirea hotărârilor adunării generale a cooperativei.3. care poate avea şi calitatea de membru cooperator. prin delegaţii săi autorizaţi. dividende din profitul anual. precum şi controlul financiar. respectiv de către Congresul cooperaţiei de consum şi credit. executivă şi judecătorească. respectiv a Congresului. Calitatea de membru cooperator încetează prin retragere. În ceea ce priveşte excluderea. de gestiune al acestora.

Specificul societăţii cooperatiste. Dreptul de proprietate cooperatist este un drept real. ceea ce diferă de modul în care se iau deciziile în cadrul societăţilor comerciale de drept comun. urmare a profitului obţinut. O asemenea renunţare la dreptul de proprietate asupra bunului adus drept contribuţie creează 144 Universitatea SPIRU HARET . proprietate a organizaţiilor cooperatiste. proprietatea cooperaţiei de consum (ca. dreptul de proprietate. impune în procesul decizional principiul „un om. În cazul cooperativelor de consum. titluri nominative sau acţiuni. trebuie menţionat şi faptul că persoanele fizice. pe perioada în care aceştia rămân membri ai cooperativei. cu respectarea prevederilor legale şi statutare. mai puţin partea divizibilă. acestea pot fi înstrăinate sau date în folosinţă numai cu plată. Regimul juridic al bunurilor cooperaţiei de consum Constituţia României defineşte proprietatea în ţara noastră ca fiind publică şi privată. care pot fi bunuri mobile corporale sau bunuri imobile. ce cuprinde părţile sociale vărsate de membrii cooperatori. individuală şi distinctă. Persoana juridică din cooperaţia de consum îşi manifestă în mod autonom dreptul individual. poate să posede.2. cu respectarea limitelor stabilite prin lege. partea indivizibilă a proprietăţii organizaţiei cooperatiste de consum nu poate fi însuşită de către membrii cooperatori. fiind nulă de drept. precum şi dividendele cuvenite cooperatorilor. al cărui titular. atât faţă de dreptul de proprietate al celorlalte organizaţii cooperatiste. principal. au drept de proprietate asupra părţilor lor sociale. Patrimoniul organizaţiilor cooperatiste de consum este format ca urmare a aportului în natură şi în numerar al cooperatorilor la intrarea acestora în organizaţia cooperatistă şi din acumulările ulterioare. să folosească. menţionată mai înainte.cauză beneficiază de toate drepturile şi au toate obligaţiile care rezultă din calitatea de salariat. 8. De asemenea. partea divizibilă va cuprinde şi cota parte din fondul de dezvoltare aferentă părţilor sociale subscrise sau vărsate de membrii cooperatori. persoana juridică din cooperaţia de consum. neavând un drept individual de dispoziţie asupra lor. Proprietatea organizaţiilor cooperatiste de consum se compune dintr-o parte divizibilă a proprietăţii. pe care şi-l exercită prin intermediul dreptului de vot. fără a face referire la proprietatea cooperatistă. Desigur. să culeagă fructele şi să dispună de propriile sale bunuri.5. Desigur. rezultat al finalităţii sale sociale. În ceea ce priveşte activele imobilizate şi circulante. cu orice titlu. şi cea a cooperaţiei meşteşugăreşti) este o formă a proprietăţii private de tip asociativ. potrivit prevederilor din legislaţia muncii. făcută cu încălcarea unor asemenea prevederi. un vot”. acumulat de acestea în decursul întregii lor activităţi. deci prin intermediul persoanei juridice. orice fel de înstrăinare. Partea indivizibilă a proprietăţii cooperatiste cuprinde întregul patrimoniu al organizaţiilor cooperaţiei de consum. acestea realizându-se doar prin intermediul adunării generale. cu scop lucrativ. de altfel. membre ale colectivului unei persoane juridice din cooperaţia de consum. Dreptul de proprietate al fiecărei persoane fizice din cooperativa de consum este individual şi distinct. cât şi faţă de dreptul de proprietate ce aparţine persoanelor fizice care intră în colectivul fiecărei persoane juridice. Contribuţia în natură adusă de cooperatori încetează a mai fi proprietate individuală a acestora o dată cu primirea ei în proprietatea cooperativei de către adunarea generală. dobândind proprietatea prin „asociaţiune” şi prin „acte juridice”. cooperatorul renunţând de bunăvoie la dreptul său de proprietate asupra bunului.

în cazul cooperaţiei de consum.3. reintrând în drepturile sale. Dreptul de proprietate asupra capitalului social al cooperativei şi patrimoniului acesteia aparţine persoanei juridice ca atare şi este determinat de modul de înfiinţare. federalele teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit (FEDERALCOOP) şi Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit (CENTROCOOP). trebuie menţionat faptul că organizaţiile cooperaţiei de consum exercită. respectiv bunuri mobile (maşinile şi utilajele aduse ca aport social de membrii cooperatori. imprescriptibil şi insesizabil. ca oricare alt subiect de drept de proprietate. a taxelor de înscriere. uzufructul (ce poate avea ca obiect bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea privat-cooperatistă) şi dispoziţia (realizată prin consumarea în activitatea desfăşurată a bunurilor care aparţin organizaţiei cooperatiste). Proprietăţii cooperatiste îi corespunde. organizare şi lichidare specific organizaţiilor cooperaţiei de consum. constituind o Universitatea SPIRU HARET 145 . achitarea părţilor sociale. ce promovează cel mai profund umanism. „reprezentând o concepţie generală de viaţă. cât şi de pe urma contribuţiei respective. sunt cooperativele de consum şi de credit. exprimând voinţa comună a membrilor cooperatori. cooperaţia din România s-a întors la tradiţiile sale fireşti. atât de pe urma muncii depuse. organizaţiile cooperatiste dobândesc dreptul de proprietate din momentul înfiinţării lor ca persoane juridice. în scopul desfăşurării în comun a unor activităţi economice şi a sumelor de bani subscrise de cooperatori ca parte socială. Modul specific de dobândire a dreptului proprietăţii cooperatiste şi modalităţile ulterioare de întregire a patrimoniului prin acte de vânzare-cumpărare. cu valori şi principii bine definite. cote de profit etc. Mutaţii în viaţa şi activitatea cooperaţiei de consum în etapa actuală După Revoluţia din 1989. Aşa cum menţionam. exclusiv. de genul clădirilor şi terenurilor dobândite prin diferite modalităţi. un drept de proprietate cooperatist. precum dreptul la muncă şi la culegerea „fructelor”. posesia (exercitată prin organele lor interne şi prin persoane special încredinţate de acestea). bunuri imobile. dividende. Referindu-ne la conţinutul dreptului de proprietate cooperatist. mijloace circulante din sfera producţiei.cooperatorului o serie de drepturi în favoarea sa. Obiectul dreptului de proprietate cooperatist îl constituie bunurile de care subiectele de drept amintit dispun. inalienabil. obiectele de inventar). 8. drepturi concretizate în salariu. folosinţa (utilizarea efectivă a bunurilor proprietate cooperatistă se realizează de către cei ce lucrează în cadrul cooperativei). produsele rezultate ca urmare a activităţii economice desfăşurate şi fondurile statutare ale organizaţiilor cooperaţiei de consum. acumulările din veniturile realizate ca urmare a activităţii economico-financiare desfăşurate determină caracterul asociativ al proprietăţii cooperatiste şi de consum. aşadar. Acest drept este exercitat prin intermediul adunării generale şi al celorlalte forme democratice de conducere. Subiectele dreptului cooperatist. distinctă de cea a fiecărui membru în parte. bunurile mobile dobândite prin cumpărare din domeniul privat. în principal asupra bunurilor constituite ca aport social de cei care se asociază de bunăvoie. care este un drept absolut. utilajele procurate ulterior pe baza unor contracte economice.

care să conducă la mutaţii profunde în viaţa şi activitatea cooperaţiei de consum. s-a urmărit în permanenţă realizarea unor măsuri care să creeze condiţiile desfăşurării unei activităţi benefice atât pentru fiecare organizaţie în parte. a patrimoniului organizaţiilor cooperatiste şi un sistem organizatoric cu adevărat democratic. a valorilor morale şi sociale proprii acestui sistem economico-social. Cruceru. 8. stabilirea unui nou cadru legislativ. op. • asigurarea unui cadru legislativ şi instituţional modern pentru funcţionarea cooperaţiei de consum ca un sistem economico-social cu valenţe profund umaniste. • modernizarea structurilor economice ale cooperaţiei de consum.soluţie eficientă din punct de vedere economic şi social”3. şi orientarea dezvoltării spre domenii cu o dinamică accelerată. adecvat noilor condiţii. în principal. în primul rând reorganizarea cooperaţiei de consum. concomitent însă cu protejarea patrimoniului cooperaţiei de consum. Obiectivul principal al strategiei dezvoltării cooperaţiei de consum în anii ce au trecut de la revoluţie l-au constituit consolidarea şi evoluţia calitativă a activităţii tuturor structurilor organizatorice ale acestui sistem economico-social naţional. ______________ 3 D.. Avem în vedere. prin activizarea depozitelor şi unităţilor adecvate ale cooperaţiei de consum. În acelaşi timp. Pentru adaptarea acesteia la economia de piaţă. s-au întreprins şi adoptat o serie de măsuri organizatorice de mare amploare.1. • creşterea ponderii aprovizionării magazinelor din depozitele proprii ale cooperaţiei. Principalele obiective ale cooperaţiei de consum în economia de piaţă Evenimentele din decembrie 1989 au găsit cooperaţia de consum într-o formă relativ bine închegată din punct de vedere structural şi organizatoric. au fost întreprinse măsuri ample. urmărindu-se. în principal din mediul rural. • creşterea masivă a comerţului „en gros”. măsuri referitoare. 350. • asigurarea unei protecţii sociale reale a membrilor cooperatori. în concordanţă cu cerinţele pieţei. pag. cooperaţia de consum a acţionat pentru reorganizarea sa pe baze moderne şi pentru adaptarea rapidă la cerinţele economiei de piaţă. • promovarea şi dezvoltarea culturii cooperatiste. cât şi pentru beneficiarii activităţii acestora. 146 Universitatea SPIRU HARET . în scopul afirmării principiilor de organizare şi funcţionare. ani dificili pentru societatea şi economia românească. de structură. În primii ani ai tranziţiei.3. în principal. aşa cum am menţionat. la: • consolidarea şi dezvoltarea proprietăţii cooperaţiei de consum-garanţie sigură a continuităţii sistemului. • îmbunătăţirea calităţii mărfurilor şi produselor. măsuri precum: • asigurarea bunurilor de primă necesitate pentru consumul populaţiei. care să confere autonomie şi independenţă elementelor sale componente. Într-un asemenea context. autentificarea şi menţinerea proprietăţii cooperatiste. a stabilităţii locurilor de muncă.cit.

în acord cu cele ale mişcării cooperatiste internaţionale. s-au urmărit asigurarea unei dezvoltări echilibrate a sistemului. op. în general. „un răspuns la toate aceste probleme. ______________ 4 D.• intensificarea achiziţiilor de produse agroalimentare de la producători. că organizaţiile cooperatiste au la bază proprietatea cooperatistă. eliminarea unor posibile conflicte de interese. Restructurarea sistemului cooperatist înseamnă şi realizarea unui sistem concurenţial loial. concomitent cu creşterea preocupărilor pentru o mai bună prezentare a produselor. perfecţionarea legislaţiei în domeniu. orientări şi oportunităţi nu-l puteau oferi structurile organizatorice anterioare”4. în condiţiile mutaţiilor profunde ce au loc în economia României. preocuparea pentru satisfacerea necesităţilor cooperatorilor. creşterea acţiunilor de promovare şi popularizare a mişcării cooperatiste din România. cismărie. eliminarea inechităţilor economice şi sociale. reglementarea înţelegerilor şi a poziţiei dominante. precum şi alte instituţii comune. a fost necesară modernizarea structurilor organizatorice ale cooperaţiei de consum pentru ca acestea să se poată adapta cerinţelor pieţei. cooperativele trebuie să-şi orienteze în mai mare măsură fondurile de care dispun pentru cercetare şi inovare. reparaţii auto. s-au făcut eforturi mari pentru restructurarea sistemului cooperaţiei de consum. urmărindu-se crearea unui cadru legal unitar pentru organizarea şi dezvoltarea cooperaţiei în România. fundamentarea unor acţiuni cu adevărat eficiente. reparaţii radio-TV etc. atunci când ele pot avea ca efect împiedicarea concurenţei de piaţă. Aşa cum remarcă un cunoscut specialist în domeniu. atunci când acestea tind să limiteze accesul pe piaţă sau să repartizeze pieţele sau sursele de aprovizionare la nivel naţional sau local. sifonerie. Universitatea SPIRU HARET 147 . reguli şi principii comune în administrarea şi gestionarea patrimoniului. aceleaşi condiţii generale pentru dobândirea şi încetarea calităţii de membru cooperator. urmând a fi comercializate atât pe piaţa internă. sau a celor pe plan local. se pune serios problema perfecţionării legislaţiei cooperatiste.cit. precum croitorie. în vederea prelucrării acestora în unităţile proprii de mică producţie alimentară. prin renunţarea la reglementările sectoriale cooperatiste. • menţinerea şi diversificarea raporturilor de colaborare cu organizaţii similare din lume. în particular. mobilizarea resurselor umane ale societăţii. Prin restructurare.. pornind de la ideea că la baza organizării şi funcţionării organizaţiilor cooperatiste stau aceleaşi principii. precum democraţia economică şi responsabilitatea pentru comunitate. Intervenţia cooperatistă în materie de restructurare are în vedere domenii de mare importanţă. ca element de referinţă al dialogului social. Pe fondul unor asemenea preocupări. blocarea înţelegerilor tacite. În prezent. restructurare determinată de necesitatea de a răspunde particularităţilor socio-economice specifice economiei concurenţiale. Ca organizaţii economice. eliminarea practicilor discriminatorii în relaţiile dintre furnizori şi distribuitori. 361. Cruceru.. cât şi la export. prin interzicerea practicilor restrictive individuale. a cooperatorilor. În aceste condiţii. către realizarea de noi produse utile şi competitive ca preţ. pag. • lărgirea formelor şi posibilităţilor de a veni în întâmpinarea cerinţelor populaţiei cu servicii diverse. crearea de locuri de muncă. în condiţiile economiei de piaţă. interzicerea vânzărilor condiţionate. emanciparea socială şi economică a populaţiei.

contradictoriu. era firesc ca membrii cooperaţiei şi organizaţiile cooperatiste să fie influenţate de asemenea sisteme de credinţă. respectiv începutul mileniului trei. c) Activitatea cooperativelor se bazează pe egalitate. respectiv autoajutorarea. toţi membrii având drepturi bine determinate. Unitatea de bază a cooperativei este membrul cooperator. în folosul său şi al colectivităţii din care face parte. astfel încât să realizeze mai mult. la toate nivelurile. ca urmare a transformărilor generale pe care le-a cunoscut şi le cunoaşte lumea. în principal. oportune şi eficace. ca urmare a participării la activitatea organizaţiei cooperatiste. prin 148 Universitatea SPIRU HARET . Valorile cooperatiste pentru secolul XXI De-a lungul istoriei sale. mişcarea cooperatistă s-a dezvoltat în cadrul unei arii bogate de sisteme de credinţă. respectiv democraţia. iar organele de conducere ale organizaţiei cooperatiste sunt alese. În acelaşi timp însă. privit ca individ. Declaraţia de principii adoptată la Congresul de la Manchester din 1995 s-a bazat pe un asemenea principiu. punându-se un deosebit accent pe personalitatea umană. a) Autoajutorarea este o valoare de bază a cooperaţiei ce se bazează pe credinţa că toţi oamenii pot şi trebuie să lupte pentru a-şi hotărî şi controla propriul destin. la afirmarea valorilor şi principiilor sale. etică. În acest context. mai ales. deplina dezvoltare individuală realizându-se însă numai prin asociere între oameni. acest lucru reprezentând una din trăsăturile distincte ale cooperativei faţă de firmele controlate. un vot”. Ele trebuie înţelese însă ca acţionând într-o dinamică profundă. Declaraţia adoptată la Congresul de la Manchester din 1995 are în vedere şapte valori ale cooperaţiei. este limitat în ceea ce încearcă să facă şi ceea ce poate realiza. acest lucru a presupus un proces complex. b) În acelaşi timp.8. cu excepţia societăţilor cooperatiste pe acţiuni.3. echitatea. poate. Democraţia cooperatistă presupune că membrii cooperatori sunt solidari în drepturi şi obligaţii. prin aplicarea principiului „un om. care priveşte toate aspectele acesteia. Desigur. d) Echitatea se referă. respectiv o dinamică economică. toate marile religii şi ideologii ale lumii. cinstea. În timp. Ele au fost însoţite în întreaga istorie cooperatistă de un respect deosebit pentru om şi de credinţa în capacitatea lor de a se dezvolta economic şi social prin ajutor mutual. multe personalităţi de seamă ale teoriei şi practicii cooperatiste şi-au adus contribuţii marcante la dezvoltarea gândirii cooperatiste. Asemenea valori incontestabile ale cooperaţiei vor marca mişcarea cooperatistă şi în perioada următoare. mişcarea cooperatistă a cunoscut permanente şi profunde schimbări. la modul în care membrii cooperatori sunt consideraţi în cadrul cooperativei. în principal. ajungându-se la un anumit consens privind valorile cooperatiste esenţiale. membrii cooperatori îşi dezvoltă aptitudinile participând la activităţile desfăşurate în cooperativă în mod democratic. iar asocierea lor trebuind realizată astfel încât toţi să fie egali în drepturi. democraţia.2. responsabilitatea socială şi solidaritatea. autoajutorarea presupune desfăşurarea unor activităţi comune şi asumarea unei responsabilităţi reciproce. egalitatea. În aceste condiţii. Pornind de la ideea că omul. la care trebuie adăugat un altul. unde numărul de voturi este determinat de aportul la capitalul social al acestora. ei trebuind să fie trataţi în mod echitabil în ceea ce priveşte retribuirea. culturală şi. de interesele capitalului. profund umanistă. incluzând. mişcarea cooperatistă considerând că principiile democratice aplicate activităţilor economice sunt necesare. dar şi plin de satisfacţii.

cooperativele s-au făcut cunoscute. membrii cooperatori cred în valorile etice ale cinstei. respectiv o colectivitate bine închegată. cooperativele şi membrii acestora aspiră la crearea unei mişcări unite mai puternice. e) O importantă valoare a cooperaţiei o reprezintă solidaritatea. iar apoi responsabilitatea cooperativei faţă de interesul colectiv al membrilor săi. începând cu nivelul de bază şi continuând în plan regional. Privită în mod particular. Solidaritatea înseamnă. ele fiind rezultatul activităţii comune şi al participării. în cadrul comunităţii internaţionale cooperatiste. cooperativa reprezentând mult mai mult decât o asociere de membri. începând cu unitatea de bază şi terminând cu cele ce funcţionează la cel mai înalt nivel organizatoric. prin solidaritate. o asemenea responsabilitate indică faptul că într-o anumită măsură mijloacele financiare şi sociale aparţin grupului. De-a lungul istoriei lor. în cele mai multe cazuri. deschiderii şi responsabilităţii sociale şi ale grijii faţă de ceilalţi. naţional şi internaţional. valori ce ocupă un loc special în cadrul tradiţiei cooperatiste. ca principiul interesului general să fie luat în considerare în permanenţă. În cadrul cooperativei. Universitatea SPIRU HARET 149 . prosperând tocmai ca urmare a angajării lor în scopul realizării unor produse de calitate superioară şi comercializării acestora în condiţii corespunzătoare. indiferent dacă aceştia sunt cooperatori sau nu. precum dividendele. Celelalte valori etice ale cooperaţiei sunt rezultatul relaţiilor speciale ale cooperativelor cu comunităţile din care fac parte. f) În afară de valorile cooperaţiei prezentate mai înainte. De asemenea. responsabilitatea membrilor cooperatori de a asigura condiţiile necesare ca toţi să fie trataţi cât mai corect posibil. repartiţii din rezervele de capital etc. o valoare cu o istorie lungă. care să satisfacă pe deplin cerinţele consumatorilor. solidaritatea asigură ca activitatea desfăşurată să nu fie o formă deghizată a interesului propriu.diferite pârghii. reducerea costurilor. mai întâi. valori ce pot fi găsite în diferite tipuri de organizaţii.

comerţul electronic s-a extins la nivel global.1. Anii 2000 sunt anii globalizării. conducând la apariţia unor noi metode de afaceri. Noţiunea de comerţ electronic Comerţul electronic este „tânăr”. ca mijloc de comunicare. Într-un asemenea context. a tehnologiilor informatice şi a comunicaţiilor. în cel al aplicării electronicii în comercializarea produselor. în anul 1968 a fost realizat primul standard EDI (Electronic Data Interchange) pentru transmiterea mesajelor structurate în industria transportuilor a Statelor Unite ale Americii. 9. o dată cu apariţia primelor siteuri WEB cu caracter comercial. În deceniul nouă al secolului 20 (deci. ci ca o reţea. fără precedent. este de menţionat faptul că evoluţia dinamică. un exemplu concludent constituindu-l comerţul electronic. se poate afirma că revoluţia tehnologică aflată în plină desfăşurare a schimbat noţiunea de piaţă. În anul 1990 are loc revoluţia produsă de Internet. apărând poşta electronică. de vânzare şi de marketing. ai integrării comunicaţiilor şi dezvoltării fără precedent a tehnologiilor inteligente. Are loc o scădere vizibilă a costurilor Internetului. mai ales. un asemenea tip de comerţ reprezintă deja un suport viabil pentru tranzacţiile financiare în comerţul de tip business-to-business (comerţul de la firmă la firmă) şi business-toconsumer (comerţul de la firmă la consumator). de fapt. nu ca un loc geografic. imensa reţea de calculatoare a revoluţionat şi domeniul afacerilor. chiar foarte tânăr. a condus la producerea unor mutaţii cu adevărat profunde şi în domeniul comerţului. S-a ajuns deja la faptul că specialişti cu nume consacrate consideră că fără realizarea unui comerţ prin reţeaua de calculatoare nu se mai poate vorbi de un comerţ eficient. apariţia deci a societăţii informaţionale. în primul rând. astfel încât piaţa capătă în prezent noi dimensiuni. în ultimii 20-25 ani vânzările prin comerţul electronic au căpătat o importanţă tot mai mare în ansamblul proceselor de comercializare a mărfurilor. 9. Astfel.1.1. aceasta trebuind să fie privită. acest lucru determinând o creştere puternică a numărului de utilizatori. Într-un asemenea context. El datează.Capitolul 9 COMERŢUL ELECTRONIC Acţionând asupra tuturor domeniilor de activitate. Conceptul de comerţ electronic şi sfera sa de cuprindere Urmare a progresului înregistrat în domeniul tehnologiei de vârf şi. din anii ’70-’75. Din anul 1994. 150 Universitatea SPIRU HARET . determinând importante schimbări în derularea afacerilor în tot mai multe domenii de activitate. dar şi profundelor mutaţii în ceea ce priveşte concepţia şi modul de viaţă al oamenilor. acum mai puţin de 20 de ani) se dezvoltă reţele închise de tranzacţii comerciale. În ţările dezvoltate.

De altfel.2. eficacitatea (prin lărgirea potenţialului pieţei) şi pentru a veni mai bine în întâmpinarea nevoilor consumatorului. contactul virtual între comercianţi. că prin comerţ electronic sau e-comerţ se înţelege distribuţie. putem spune. De asemenea. el mai cuprinde şi o serie de activităţi conexe. filme. presa. livrarea. E-mail (poşta electronică). transferul electronic de capital şi activităţile legate de cărţile de credit sau de debit. Întreaga tranzacţie comercială. cele mai multe dintre ele punând accentul pe latura pragmatică a acestuia. Pornind de la o asemenea accepţiune. comerţul electronic nu se „bucură” încă de o definiţie unanim acceptată. Comerţul electronic cu bunuri fizice şi servicii reprezintă o nouă treaptă evolutivă a activităţiii comerciale. o dată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi cu creşterea vitezei de livrare. care foloseşte noile posibilităţi oferite de tehnologie pentru a îmbunătăţi eficienţa (prin scăderea costurilor). se poate spune că. Se aşteaptă ca această formă inovativă a Universitatea SPIRU HARET 151 . Desigur. ce se adresează nevoilor organizaţiilor. jocuri. utilizând EDI (Electronic Data Interchange). publicitatea şi acţiunile promoţionale. ca. a serviciilor şi a bunurilor intangibile. ca şi în cazul multor altor servicii. stabilirea strategiilor de piaţă. trebuie făcută distincţia necesară între comerţul electronic cu bunuri tangibile (fizice) şi cel cu bunuri intangibile. software). 9. însă. conţinând software. bunurile intangibile comercializate pot crea noi pieţe şi pot revoluţiona unele industrii (de exemplu. comerţul electronic poate fi definit ca o tehnologie modernă de a face afaceri. buletine electronice de informare. Într-un asemenea context. comerţul electronic reprezintă schimbul informaţiilor de afaceri prin reţele informatce. către consumatori. Se aşteaptă ca această formă a comerţului electronic să aibă un impact mai mare asupra competitivităţii şi un impact limitat asupra forţei de muncă. Altele. inclusiv schimbul electronic de date. În sfera sa de cuprindere se include comercializarea prin intermediul mediilor electronice a bunurilor tangibile (fizice). al căror conţinut se bazează pe informaţie. programe multimedia etc. există şi alte definiţii date comerţului electronic. În ceea ce ne priveşte. facturarea şi plata pot fi realizate aproape simultan prin intermediul aceleiaşi reţele. transportul. fără a avea pretenţia de a enunţa o definiţie perfectă. de asemenea. Unele dintre asemenea definiţii includ toate tranzacţiile comerciale şi financiare care se derulează pe cale electronică. în care tranzacţiile şi plăţile se derulează prin intermediul reţelelor deschise (cum ar fi. comercianţilor şi consumatorilor. definirea comerţului electronic nu este un lucru uşor. puţinele definiţii întâlnite în literatura de specialitate fiind semnificativ diferite. marketing. Din punct de vedere ştiinţific. Internetul). de exemplu. muzică. urmărirnd reducerea costurilor tranzacţiilor. text. Comerţul electronic cu bunuri intangibile (sub forma unor materiale electronice.) reprezintă un mod revoluţionar de a face comerţ. vânzare sau livrare de mărfuri sau servicii prin mijloace electronice. de exemplu. datorită tinereţei sale.1. Sfera de cuprindere a comerţului electronic Comerţul electronic cuprinde o gamă largă de activităţi. Depinzând de soluţiile care vor avea succes de piaţă. industria de divertisment). suportul dinainte şi după vânzare. sunet. de fapt. putând fi livrate direct prin reţea (imagini. transferul electronic al fondurilor (Electronic Funds Transfer-EFT) şi alte tehnologii similare. prin interacţiunea client-furnizor este deschisă o cale pentru perfecţionarea produselor şi înnoirea serviciilor. limitează comerţul electronic la vânzările cu amănuntul.Desigur. incluzând comanda.

pentru ca apoi să ne oprim şi asupra altor noţiuni vehiculate în acest domeniu. piaţa unui terţ. În acest context. dar Europa. astfel încât Europa şi SUA urmează să domine lumea comerţului electronic. ţările mari şi dezvoltate economic vor continua să rămână principalele promotoare. furnizor de servicii cu valoare pentru canalele de comerţ electronic. mai întâi. Totuşi. de natură economică şi socială. astfel încât să reflecte această schimbare anticipată în mediul internaţional al comerţului (schimbului). comerţul electronic să reprezinte o parte tot mai importantă a comerţului internaţional. cu descrierile tehnice şi comerciale aferente fiecărei poziţii din catalog.3. comunităţi virtuale.3% din totalul comerţului până în anul 2004. brokeraj de informaţii şi alte servicii. Pentru ţările dezvoltate. după unele surse. aprovizionare electronică.comerţului electronic să producă un important impact asupra competitivităţii şi să creeze noi locuri de muncă. este de aşteptat ca.1. este necesar să fie analizate principalele concepte cu care se vehiculează în acest domeniu. trebuie să existe cel puţin catalogul de produse (servicii). Pentru a vorbi despre un magazin electronic. urmând ca. 2004. ne vom opri. descrierile produselor (serviciilor) sunt gestionate de un sistem general de bază de date (SGBD). este de aşteptat ca un asemenea tip de comerţ să rămînă şi în continuare un important domeniu al preocupărilor teoretice şi practice. va ajunge curând la cifrele SUA. într-un viitor nu foarte îndepărtat. platforme de colaborare. ci să le depăşească. Forester Research estimează că afacerile on-line europene şi comerţul adresat consumatorilor vor ajunge la 1600 miliarde $ sau 6. 9. Prin complexitatea sa. aşteptându-se însă ca acest tip de comerţ să se desfăşoare nu numai în cadrul graniţelor naţionale. magazin universal electronic. iar varianta extinsă cuprinde şi posibilitatea efectuării on-line a plăţii (prin cărţi de credit sau alte metode electronice). comerţul electronic devine tot mai mult o parte componentă spectaculoasă. condusă de Scandinavia. această adaptare trebuie să fie bazată pe ceea ce comerţul electronic va deveni în viitorul apropiat. asupra principalelor modele de afaceri incluse în comerţul electronic. cu adevărat profunde. vânzările europene on-line cu amănuntul sunt preconizate a creşte cu 140% până în acelaşi an. Într-un asemenea context. în cel mai scurt timp. Cele mai recente date arată că Statele Unite vor deţine conducerea în comerţul electronic până în următorul deceniu. prin expansiunea rapidă a tranzacţiilor efectuate. dar cu numeroase particularităţi. Schimbarea în comerţul electronic vine din dorinţa de a ajunge din urmă Statele Unite. pentru o perioadă lungă de timp. Acesta (catalogul) este descris într-un limbaj interpretabil de browserele de web. a globalizării. Principalele concepte privind comerţul electronic Pentru a înţelege problematica complexă pe care o presupune comerţul electronic. aceasta înseamnă că strategiile şi politicile comerciale trebuie să fie aduse la zi. ca urmare a implicaţiilor sale. comerţul electronic să înregistreze o pondere de 10-25% din comerţul internaţional. De asemenea. dar şi beneficiare ale comerţului electronic. De asemenea. a) Magazinul electronic (e-shop) este gestionat de către o companie pentru marketingul şi vânzările propriilor produse sau servicii. respectiv: magazin universal. Varianta medie va include facilităţi pentru preluarea comenzilor (prin e-mail sau forme interactive). Motivaţia principală a creării magazinelor 152 Universitatea SPIRU HARET . toate estimările conducând la ideea că rata de creştere a comerţului electronic va fi semnificativă. Desigur. În general.

în acest caz apelându-se la o „interfaţă” utilizator pentru catalogul de produse al companiei. fără ca distanţa să mai constituie un impediment. fiind ataşată unor canale de informaţii accesate frecvent (de exemplu. Acestea pot adresa funcţii specifice. magazinul universal electronic acceptă o metodă de plată comună. Această interfaţă unică pentru mai mulţi producători de bunuri devine cunoscută cumpărătorilor. autorităţile publice şi marile companii recurg la licitaţii. se realizează atât scăderea timpului de realizare a aprovizionării. o marcă bine cunoscută. mai importantă fiind. Calitatea de membru al comunităţii virtuale presupune plata unei taxe. c) Aprovizionarea electronică (e-procurement) pleacă de la faptul că. Plata unor asemenea furnizori de servicii se face pe baza unor tarife sau a unei cote procentuale. care oferă intrare în fiecare magazin individual. un furnizor de servicii Internet sau o bancă). O categorie specială o constituie serviciile de încredere furnizate de autorităţile de certificare sau de notariatele electronice. h) Brokeraj de informaţii şi alte servicii. Fiecare membru poate oferi spre vânzare sau poate adresa cereri de cumpărare a unor produse sau servicii. de exemplu. cum ar fi furnizarea de cataloage de clienţi clasificaţi pe profile. Au apărut o mulţime de servicii care adaugă valoare masei de informaţii disponibile în reţelele deschise sau provenind din sistemele de afaceri integrate. precum şi din creşterea vânzărilor. workflow sau management de documente). Universitatea SPIRU HARET 153 . Câştigurile vor proveni din managementul platformei (taxa de membru sau taxa per utilizare) şi din vânzări de instrumente specializate (pentru design. Aceasta este cea mai scurtă cale spre o prezenţă globală a unei companii. e) Comunităţi virtuale (virtual comunities). f) Furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comerţ electronic (value chain service provider) reprezintă orice persoană. care adaugă informaţiile proprii unui mediu de bază furnizat de companie. creşterea considerabilă a numărului de agenţi economici care iau cunoştinţă în timp util despre licitaţia în cauză. Câştigurile provin din reducerea costurilor de promovare şi vânzare. fizică sau juridică. interfaţă ce aparţine unui terţ (în general.emb. garantată. cât şi a costului de transmisie. sfaturi pentru investiţii. aceasta însemnând o concurenţă mai largă şi de aici scăderea preţului de aprovizionare. de exemplu. Prin publicarea pe web a specificaţiilor ofertei. g) Platformele de colaborare cuprind un set de instrumente şi un mediu informaţional necesar colaborării între compartimente. consultanţa în domenii specializate. plata electronică sau expertiza în managementul producţiei sau stocurilor. ca. de exemplu. De regulă. un buton de acces din cel mai popular jurnal electronic). Asemenea furnizori sunt specializaţi pe funcţii specifice. ce prestează un serviciu specific societăţii informaţionale.electronice este atragerea unui număr mai mare de clienţi. Un exemplu de magazin electronic este Electronic Mall Bodense (www. vânzarea de oportunităţi de afaceri. b) Magazinul universal electronic (e-mall) reprezintă o colecţie de magazine electronice. d) Piaţa unui terţ (3rd party market place). concepţia sau proiectarea în colaborare. cum ar fi. poate. de regulă. pentru a-şi procura bunurile şi serviciile necesare.ch). reunite sub o umbrelă comună. asigurarea logisticii. valoarea cea mai importantă a unei comunităţi virtuale este dată de către membrii săi (clienţi sau parteneri).

• beneficiar reprezintă o persoană. primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice. produsele. mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice. indiferent dacă această profesie este comercială sau necomercială. într-o formă convenţională adecvată creării. care de fapt reprezintă principalele modele de afaceri incluse în comerţul electronic. prelucrării. • comunicare comercială reprezintă orice formă de comunicare destinată să promoveze. • servicii specifice societăţii informaţionale reprezintă orice prestaţie care prezintă următoarele caracteristici: – este furnizată în mod obişnuit. în acest domeniu se vehiculează şi alţi termeni. Astfel: • date în format electronic sunt reprezentări ale informaţiei. serviciile. dar nu include persoanele care acţionează ca intermediari cu privire la comunicarea mesajului respectiv. în orice scop. pentru o perioadă nedeterminată. În situaţia în care nu se poate stabili cu certitudine locul de unde este prestat un anumit serviciu. utilizând un centru de activitate stabil. în schimbul unui tarif. centrul de activitate al furnizorului este locul unde acesta îşi desfăşoară principalele activităţi legate de acel serviciu. nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informaţiile ce permit accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice. în sensul că furnizorul şi beneficiarul nu sunt fizic prezenţi simultan în acelaşi loc. imaginea. dar mai ales în scopul căutării de informaţii sau al accesului la informaţii. – este furnizată la distanţă. • consumator reprezintă orice persoană fizică care acţionează în scopuri ce exced sferei profesiei sale. trimiterii. expediază. în special numele unui site sau o adresă de poştă electronică. grupate într-o manieră independentă. • centru de activitate este locul de unde este prestat serviciul respectiv. • expeditor al unui mesaj electronic este persoana de către. numele sau mărcile unei persoane fizice sau juridice. • furnizorul de servicii stabilit reprezintă un furnizor care desfăşoară în mod efectiv activitate economică. 154 Universitatea SPIRU HARET . în sensul că prestaţia este trimisă şi recepţionată prin intermediul echipamentelor folosite pentru prelucrarea. mai ales atunci când gruparea nu s-a făcut din considerente financiare. – serviciul este prestat la cererea individuală a beneficiarului. un serviciu specific societăţii informaţionale. inclusiv pentru comprimarea digitală şi pentru stocarea datelor. • destinatar al unui mesaj electronic este persoana care în intenţia expeditorului trebuie să primească documentul. direct sau indirect. în numele altei persoane. şi este transmisă în întregime prin cablu. primeşte sau stochează acel document sau prestează un alt serviciu în legătură cu acel document. care utilizează. numele sau denumirea ori emblema unei persoane fizice sau juridice. fizică sau juridică. comunicări legate de produsele. dar nu include persoanele care acţionează ca intermediari cu privire la comunicarea mesajului respectiv. radio. serviciile. imaginea.Alături de termenii prezentaţi. care sau în numele căreia mesajul se pretinde a fi fost expediat sau generat înainte de stocare. • intermediar cu privire la un anumit mesaj electronic este orice persoană care. – serviciul este prestat prin mijloace electronice.

O firmă producătoare îşi poate vinde acum produsele în orice ţară prin intermediul unui web site. Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic faţă de comerţul clasic În scurta perioadă care a trecut de la apariţia sa. comerţul electronic a căpătat un impact puternic asupra lumii afacerilor. Spre deosebire de comerţul obişnuit. în tot cursul săptămânii. atât ziua. care. în toate zilele săptămânii. Aceasta nu înseamnă că un asemenea comerţ nu are şi o serie de dezavantaje. preţurile. Reţeaua mondială nu este îngrădită de graniţe. deoarece. nu este în posesia nimănui. fără a mai fi nevoie să contacteze firme locale sau să facă investiţii foarte mari. ambient etc. la costuri mici. asocieri pentru cumpărători şi barter. tipul browserului şi al sistemului de operare. aceştia nemaifiind obligaţi să respecte un program anume.).9. Comunicarea cu un client aflat la mare depărtare pe glob este la fel de facilă ca şi comunicarea cu o persoană din cealaltă încăpere. Acest lucru este explicabil în condiţiile avantajelor pe care le prezintă. aceasta însemnând. un web site oferă informaţii despre firmă şi produsele sale sau preia şi procesează comenzi 24 de ore din 24. a) Avantajele comerţului electronic. conţinutul produselor şi componentele lor. oferta de mărfuri. posibilitatea accesului la produsele şi serviciile furnizorilor din întreaga lume. iar accesul şi costurile de publicare sunt extrem de reduse. costurile aferente fiind foarte mici. site-ul de unde vine. consumul şi particularităţile acestuia. calculatorul poate reţine mult mai multe informaţii despre client. în raport cu comercianţii. în acest sens apărând site-uri pentru licitaţii. deci extinderea afacerii pe pieţele externe. spre deosebire de om. obiceiuri de navigare. • Accesul facil la studiile de piaţă. continuând cu preferinţele lor. în timp. cât şi noaptea. Vom structura în cele ce urmează avantajele. • Crearea condiţiilor de practicare a marketingului direct (one-to-one). Studiul clienţilor pe Internet poate fi realizat fără ca aceştia să-şi dea măcar seama.4. stabilirea unui program de lucru şi alte facilităţi absolut legale şi necesare şi care nu de puţine ori creează probleme de natură subiectivă (în disciplină. Universitatea SPIRU HARET 155 . studii referitoare la întreaga problematică pe care o presupun piaţa şi componentele acesteia. căruia trebuie să i se asigure salarizarea necesară. putând obţine informaţii sau lansa comenzi oricând doresc. începând cu numele şi datele personale ale acestuia. calitatea. mulţi văd acest lucru ca o încălcare a intimităţii persoanei. în raport cu comercianţii se referă la: • Contact permanent cu clienţii. o mai corectă particularizare a produselor. Într-un asemenea context. chiar foarte mici. respectiv cererea populaţiei. se realizează specificarea cu uşurinţă a cerinţelor clienţilor. care presupune existenţa unui personal în număr relativ mare. • Licitarea pentru o varietate de produse şi servicii. există posibilitatea comunicării cu clienţii. • Integrarea mai strânsă şi mai uşoară a furnizorilor locali şi străini în cadrul lanţului de aprovizionare. respectiv dezavantajele comerţului electronic. iar apoi cu cumpărătorii. cât şi pentru cumpărători în raport cu mijloacele tradiţionale de desfăşurare a activităţilor comerciale. fiind disponibile informaţii ca: localizarea. • Facilitarea intrării pe pieţele internaţionale. ar putea fi însă eliminate. termenul de livrare. fiind capabil să adapteze oferta şi modul de prezentare a produselor potrivit profilului fiecărui client. mai întâi. de fapt. În acelaşi timp. Din această cauză.1. atât pentru comercianţi.

în principal. referitoare. 156 Universitatea SPIRU HARET mari. mai mult sau mai puţin autorizat. Există însă riscul ca asemenea costuri să nu fie evaluate corect. în raport cu comercianţii. b) Aşa cum menţionam.În raport cu cumpărătorii. atât în ceea ce priveşte comercianţii. nu mai este necesară deplasarea la faţa locului. majoritatea magazinelor virtuale occidentale au încă reţineri în a trimite mărfuri spre Europa răsăriteană. viitorul cumpărător are acces mult mai liber şi mai ieftin la ofertele firmelor producătoare sau comerciale. • Comoditate. Astfel. cât şi cumpărătorii. de fraudare cu cărţi de credit false iniţiate de esteuropeni. disponibilitate independentă de un program. Fiecare îşi poate comanda stând acasă. în comparaţie cu înfiinţarea şi deschiderea unui magazin obişnuit. • Asigurarea securităţii datelor. dezavantajele comerţului electronic se referă. De asemenea. în momentul în care fac cumpărături din cataloage sau de la televizor. Însă. • Creşterea veniturilor micilor comercianţi prin parteneriate la afacerile mai . care au astfel posibilitatea să-şi facă cumpărăturile atât ziua. În ceea ce priveşte cumpărătorii. tocmai din cauza numeroaselor încercări. Mai mult. la: • Disponibilitate permanentă faţă de toţi cei interesaţi. datorate necesităţii achiziţionării de sisteme sau de training pentru angajaţi. un client poate să înşele comerciantul în privinţa identităţii sale sau a posibilităţilor lui reale de plată. costurile lansării unui magazin virtual sunt mult mai reduse. la: • Securitate. aceasta însemnând un avantaj major pentru clienţi. Apariţia comerţului electronic a dat. • Costurile de lansare şi integrare. un sens nou termenului „globalizare”. în principal. analizând şi comparând în linişte diferitele produse. deoarece în lipsa unui contact direct. în condiţiile apariţiei unor riscuri care nu existau în cazul comerţului tradiţional. chiar dacă. cât şi noaptea. în principal. nici măcar până la magazinul din colţ. se poate confrunta cu creşterea peste aşteptări a costurilor de lansare. sau ai cărei angajaţi nu au cunoştinţe tehnice minime. indiferent unde se comercializează acesta. comerţul electronic presupune însă şi o serie de dezavantaje. în care oricine poate avea acces. în faţa calculatorului. ci doar deschiderea browserului la adresa unui magazin care comercializează acest produs (adresă care poate fi găsită prin intermediul motoarelor de căutare). comerţul electronic prezintă. asemenea dezavantaje se referă. la: • Posibilitatea unor fraude. înainte de achiziţionarea unui produs. Conectarea la o reţea publică. Pentru a cumpăra un produs. atunci când au timpul şi mijloacele financiare necesare. aceleaşi persoane dau zilnic numărul cărţii de credit prin telefon unor persoane pe care nici măcar nu le cunosc. de multe ori reuşite. la datele confidenţiale din reţeaua locală ridică în mod real probleme. de asemenea. o firmă care nu are implementat un sistem informatic de gestiune. o întreagă gamă de avantaje. • Acces neîngrădit la informaţii şi produse diverse. Datorită comerţului electronic nu mai este necesară deplasarea la centrele comerciale. Cel mai important motiv pentru care unele persoane ezită să utilizeze Internetul pentru cumpărături – aşa cum a reieşit din marea majoritate a sondajelor efectuate – îl reprezintă teama de a furniza on-line informaţii legate de cartea de credit. În acest context. aşa cum am menţionat.

comercianţii sau o persoană rău intenţionată pot culege informaţii foarte detaliate despre ei. accesul la tehnologie se referă atât la gradul de penetrare a Internetului în sine. cât au serviciile de Internet astăzi. fără ca măcar să îşi dea seama. în reţeaua Internet. acestea fiind denumite protocoale. cât şi la răspândirea calculatoarelor şi a cunoştinţelor de specialitate.).2. Internetul nu este însă o singură reţea de calculatoare. Din păcate. de modalităţi de utilizare şi funcţii executate. Pe de o parte. de asemenea. • Lipsa contactului uman. O altă problemă deosebit de importantă o reprezintă atentarea la intimitatea personală. costurile reduse de lansare şi întreţinere ale unui magazin virtual derivă tocmai din avantajele automatizării proceselor. În acest sens. dintr-o asemenea legătură rezultând reţele de calculatoare. majoritatea potenţialilor clienţi vor prefera magazinul din colţ. aceste temeri sunt şi rezultatul unor exagerări. 9.• Intimitate. Prezentarea generală a Internetului Calculatoarele se pot „lega” între ele. în cazul unei nelămuriri. Comerţul electronic prin Internet Rezultă din cele prezentate faptul că se poate vorbi în prezent de un comerţ electronic tradiţional şi de un comerţ electronic pe Internet. În situaţiile în care calea spre destinatar nu este disponibilă. În România. acesta din urmă putând fi considerat ca un set de protocoale de comunicaţie. Potenţialii cumpărători se tem că. Atâta timp cât un site de comerţ electronic nu va fi accesibil decât persoanelor care ştiu cel puţin cum să lanseze browserul şi să tasteze adresa de Web.000 de utilizatori faţă de o populaţie de 22 de milioane este infim. este destul de puţin. În general. Calculatoarele devin. care acoperă toată suprafaţa pământului. reprezintă un obstacol în calea răspândirii acestei forme de comerţ. Universitatea SPIRU HARET 157 . o mare bibliotecă de informaţii disponibile sau o modalitate de a „lega” oamenii din întreaga lume. mesajul va fi trimis înapoi în mod automat. a persoanei „umane” la care clientul poate apela. nişte comutatoare care conectează reţelele între ele. Pentru a se transmite informaţii (sub forma unor fişiere) de la un calculator la altul. Pe de altă parte. tocmai lipsa vânzătorului. Este cel mai evident inconvenient care apare în comerţul electronic. comparat cu populaţia de 6 miliarde a globului. Mai pe larg. o reţea de calculatoare are în componenţa sa un computer puternic. existând însă locuri în reţea care permit oricui să se „lege” de acestea şi să obţină fişierele dorite. care gestionează utilizarea reţelei în cauză.2. mai ales în Occident fiind foarte la modă teoria conspiraţiilor. pare o cifră respectabilă. cunoscut sub denumirea de server. unele firme au creat chiar programe care permit contactul verbal sau chiar vizual între client şi un angajat al firmei în timpul vizitei primului pe web site. se utilizează protocoalele de fişier (FTP). grafică etc. prin intermediul Internetului. Acestea pot să transfere mesaje către şi de la calculatoare ce utilizează protocoale diferite. 500. ci înseamnă un număr foarte mare de reţele care au în comun utilizarea unor moduri de comunicare specifice. • Accesul la tehnologie. se face utilizând legături diverse între reţelele. nemaifiind necesară angajarea de personal suplimentar. Transferul de informaţii. Se poate spune deci că Internetul înseamnă o „reţea a reţelelor”. transferul fiind realizat de la un calculator la altul până ce destinaţia finală a fost găsită. de orice fel ar fi acestea (text. iar pentru a schimba informaţii cu un calculator este necesară o parolă. 9. În plus.1. deşi 300 de milioane de utilizatori.

29 1. Internetul în comerţ În derularea sa. Tabelul 15. În acest domeniu. Bucureşti. existau circa 3. dintre care 2. asigurând legătura cu orice document de pe Internet. Internetul îşi găseşte un teren propice de dezvoltare.Ionaşcu. Comerţul pe Internet prezintă o serie de particularităţi. existând deja circa 12 milioane de servere şi peste 300 milioane de utilizatori. o tranzacţie comercială are trei principale etape: etapa de căutare şi publicitate. acestea însemnând circa 288. pag. Astfel.40 47. însemnând.88 201.61 5. dacă în luna iulie 1995 doar 10% din utilizatorii reprezentaţi de organizaţii foloseau Internetul. Pe zone geografice.1. numărul persoanelor conectate la Internet este mult diferită. Dezvoltarea Internetului a fost una foarte puternică. • reţelele deschise nu sunt protejate. al comerţului. utilizatorii Internet înregistrează o creştere de la 0. V. cât şi necunoscuţi. de altfel.72 0. • existenţa unui număr nelimitat de parteneri. care permite circulaţia informaţiei pretutindeni. se poate spune că Internetul reprezintă o reţea globală de computere interconectate.2 milioane web site-uri unice publice.1. rezultă din tabelul 15. fiind necesară securizarea acestora.6 milioane de web site-uri unice.05 În acelaşi an.78% în anul 1999.2 milioane de pagini şi 500. aşa cum. 1999 (luna iunie). Universitatea SPIRU HARET 158 1 . numărul acestor utilizatori s-a dublat în fiecare an. Numărul de utilizatori pe Internet (septembrie 1999) Zona geografică SUA şi Canada Europa Asia/Pacific America Latină Africa Orientul mijlociu Total Sursa: Nua Internet Surveys Număr de persoane (milioane) 112. 2002. 9.2. Editura Uranus. ca urmare a unui asemenea ritm. fiind folosite pentru a facilita căutarea printre ofertele de pe Internet. cel puţin următoarele: ______________ D. 159. cele mai importante fiind următoarele trei: • piaţa reprezintă chiar reţea şi este deschisă la scară globală. M. etapa de contractare şi plată şi etapa de livrare. aşa cum se susţine de către literatura de specialitate1. atât cunoscuţi. Economia comerţului. Oricare sau toate aceste etape pot să se realizeze prin intermediul Internet-ului.Patriche. înregistrând un ritm ameţitor.15 33. Ca pondere în populaţia totală.Popescu.63% în anul 1995 la 4.5 milioane de fişiere. fiind acoperite astfel de conceptul de comerţ electronic. deci fără a se lua în calcul site-urile identice de pe servere diferite. ajungând în anul 2000 la circa 90%.2.Pornind de la cele prezentate.

deoarece permite accesul la informaţie oricărui doritor din milioanele de abonaţi. acest lucru oferind din ce în ce mai multe posibilităţi de contact liber între două persoane. principalele rămânând însă rapiditatea tranzacţiei. Reclama pe Internet este mult diferită de cea de la televizor sau radio. Internetul oferă motive serioase de a fi utilizat în afaceri. Tranzacţiile prin Internet sunt înscrise într-un registru şi. ca efect al globalizării pieţelor. pentru a prezenta doar un exemplu. Tehnologia se dezvoltă permiţând simultaneitate (sunet şi imagine) şi comunicare vocală. înlăturând barierele de intrare în acest câmp. aici totul este diferit. însă maniera în care se face plata. schimbările intervenite în tehnologie. circuitelor financiare şi reţelelor imateriale. de vânzare şi. Încheierea tranzacţiei este un lucru extrem de important. ultimele detalii de afaceri nu se stabileau prin Internet. datele cărţii de credit erau transmise prin telefon. • schimbarea naturii pieţei dintr-o locaţie fizică într-una virtuală. a rolului forţelor pieţei şi valorilor întreprinderii şi scăderea influenţei statului. schimbând tipul şi forma relaţiilor comerciale. • menţinerea contactului de la om la om. Astfel. În comerţ. vin să-i ajute pe cei ce doresc să-şi extindă sfera vânzărilor în afara graniţelor. Relaţia dintre firmă şi client este importantă. În acelaşi timp. în primul rând. în general. prin existenţa unor noi companii care asigură acurateţea şi siguranţa unei tranzacţii pe Internet. vrem nu vrem. dar şi multe altele sunt extrem de importante într-o tranzacţie. chiar şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Pentru a avea succes în promovarea produsului. preţurile şi selectivitatea. de marketing. Internetul măreşte câmpul de acţiune al comercianţilor. CyberCash sau NetCash. plăţile se fac cash sau prin carte de credit. • respectarea comenzii. Internetul face posibilă existenţa unor schimbări radicale. Aici nu există pauze de publicitate şi nimeni nu este nevoit să citească lucruri neinteresante. • oferirea de noi oportunităţi de afaceri. Mai mult. cum ar fi: DigiCash. acţionând într-un mediu electronic şi având astfel la dispoziţie soluţii rapide. efectul marketingului on-line trebuie văzut în condiţiile a cinci componente: • partea promoţională a produsului sau serviciului. în cea informaţională. mai ales în ceea ce priveşte politica de publicitate. sistemul se perfecţionează pe zi ce trece. în general. Universitatea SPIRU HARET 159 . • tranzacţia. Internetul excelează în acest domeniu. acurateţea informaţiei şi a transportului. Până nu demult. ceea ce înseamnă că trebuie să înţeleagă şi să cunoască interesele şi obiceiurile celor ce folosesc Internetul. • reducerea şi chiar eliminarea intermediarilor. un specialist în marketing trebuie să ştie să provoace interes în ceea ce prezintă pe Internet. Internetul oferă consumatorilor posibilitatea alegerii dintr-o cantitate şi calitate din ce în ce mai mare. soluţii ce-i feresc de izolare şi de menţinere în limite impuse de graniţele ţării. iar folosind şi e-mail-ul şi Internet Phone se reuşeşte încheierea unor afaceri profitabile. făcând posibil contactul direct între furnizori şi clienţi. alternativa de a căuta cele mai competitive produse de pe piaţa globală. Spre deosebire de televizor. • încheierea vânzării. creşterea interesului privat. Acum. unde. iar din motive de securitate. vedem reclama şi aşteptăm continuarea programului.• globalizarea afacerilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Primele două pot fi realizate şi de sistemele de comunicare tradiţionale. De aici. necesară pentru a diferenţia un produs sau o marcă. oferind şansa desprinderii de mediile marketingului tradiţional. categoriile de mărfuri care atrag cei mai mulţi cumpărători şi vînzători pe Internet sunt hardware şi software. Firmele folosesc diferite mijloace de comunicare pentru a menţine legătura atât cu clienţii lor permanenţi. marketing şi chiar directa distribuire a unor bunuri şi servicii informaţionale. însă funcţia de convingere. alterând imaginea celorlalte mijloace de comunicare. cumpărarea. reprezentând şi o cale de a economisi timp.Imensa expansiune a Internetului şi în special a reţelei internaţionale (WWW) a condus la o participare masivă din partea consumatorilor şi a firmelor la o „piaţă globală on-line”. vânzările fiind mai eficiente cu 10% în cadrul bugetului de reclamă. trecându-se la abordarea sa ca o nouă piaţă. avanta160 Universitatea SPIRU HARET . cel al clientului şi cel al firmei. Acum. În completarea celor de sus. Dezvoltarea Internetului se extinde dincolo de folosirea acestuia ca mijloc de comunicare. de asemenea. Comunicarea în marketing deţine trei funcţii: de informare. Capacitatea reţelei de a acumula. Cele mai multe progrese din punct de vedere al afacerilor şi marketingului au loc pe acea porţiune a Internetului denumită WWW. Deloc surprinzător. Numeroase firme se dezvoltă ca urmare a capacităţii reţelei de canal distributiv. în acelaşi timp. reţeaua oferă un număr important de avantaje. posibilitatea de a alege dintr-un număr mare de produse datorită mărimii reţelei. Popularitatea pe care o deţine în prezent reţeaua internaţională (WWW) ca mediu comercial este datorată capacităţii sale de a facilita răspândirea informaţiilor şi a resurselor şi capacităţii de a oferi un canal eficient pentru reclamă. făcând afaceri prin intermediul Internetului cu propriul potenţial. la siguranţa deciziei de cumpărare. de fapt. analiza şi controla mari cantităţi de date specializate în diferite domenii poate facilita procesul găsirii produsului dorit. care pot fi analizate din ambele puncte de vedere. Există. În contextul celor prezentate. Internetul a revoluţionat însă sistemul de distribuţie a informaţiilor. Cheltuielile necesare pentru a face marketing prin Internet sunt cu ¼ mai mici decât cele necesare pentru acţiunile convenţionale. un important beneficiu pentru consumatori constă în accesul la mari cantităţi de informaţii. Posibilitatea de a testa produsele on-line poate facilita. Adoptarea rapidă a Internetului ca un mediu comercial a făcut ca multe firme să experimenteze noi metode de marketing în medii computerizate. Ca mijloc comercial. Sondajele făcute au stabilit că cei conectaţi la reţea consideră extrem de important accesul la informaţie. Aceste capacităţi sunt asociate cu tehnologia reţelei şi cu natura interactivităţii acesteia. marele interes manifestat de către firme pentru complexitatea tehnologică şi scurtarea timpului necesar unei tranzacţii. beneficiile folosirii mediului de comunicaţie fiind mult mai mari în comparaţie cu vechile moduri de comunicare şi de informare. de amintire şi de convingere. de asemenea. În acelaşi timp. este limitată în mass-media tradiţională. care-i ajută să ia decizii importante la cumpărarea unui produs. cât şi cu cei potenţiali. incluzând accesul la informaţie. rezultatele marketingului pe reţea sunt de 10 ori mai mari. Numeroase rapoarte apreciază că reclamele sunt mult mai eficiente pe această reţea. menţionăm. mecanisme de căutare şi produse on-line care conduc. Avantajele cumpărătorului sunt primele dintre caracteristicile structurale ale mediului. noul sistem de comunicaţii în marketing (many-to-many) este un model definitoriu al reţelei. mediu al comunicaţiei în marketing.

diminuând astfel costurile şi economisind timp. producătorii de calculatoare şi echipamente de reţea. În cadrul sferei Internetului nu trebuie incluse doar tranzacţiile on-line. pentru că vânzătorii şi cumpărătorii pot obţine contacte directe unul cu celălalt. preferinţele acestora. care diminuează totuşi aceste beneficii. Reţeaua este activă 24 de ore din 24. ofertă şi pentru comunicarea cu alte firme şi consumatori. • intrarea mai rapidă în cadrul unei pieţe de desfacere. Asemenea avantaje se datorează abilităţii şi uşurinţei cu care pot fi găsiţi potenţialii clienţi şi eliminării unor întârzieri între diferiţii paşi ai proceselor unei tranzacţii. aplicaţiile pentru comerţ on-line. Se poate observa însă existenţa multor probleme sociale. respectiv firmele de consultanţă Internet. • mărirea vânzărilor. Internetul oferă avantaje multiple. programe pentru dezvoltarea de site-uri. Acest lucru permite apariţia unui al treilea beneficiu. Din ce în ce mai mulţi consideră avantajos Internetul. Din perspectiva de marketing este extrem de importantă discutarea preţului în comparaţie cu beneficiile şi calităţile produsului. În al doilea rând. deoarece sporirea reţelei a generat creşteri puternice şi în alte domenii. aplicaţiile multimedia. În primul rând. Tehnologia oferă firmei capacitatea de a aduna şi monitoriza alegerile clienţilor. la actualul nivel tehnologic. care pot concura astfel cu alţi producători într-o piaţă electronică deschisă. de fibre optice şi de sisteme de securitate. • crearea de noi pieţe şi segmente de desfacere. • reducerea costurilor datorită folosirii bazelor de date electronice. afacerile încheiate pe reţea transferă mai multe funcţii clientului prin comenzi on-line. beneficiile acestora crescând o dată cu folosirea reţelei ca piaţă de desfacere. Universitatea SPIRU HARET 161 . Un fenomen de amploarea Internetului nu putea să lase indiferentă lumea afacerilor. Există. Acest lucru conduce la îmbunătăţirea calităţii şi la creşterea varietăţii de bunuri în medii foarte largi de desfacere. acesta dovedindu-se nu numai un mijloc de comunicare deosebit de eficient.jele consumatorilor industriali. baze de date utilizabile pe web. servicii informaţionale sau categorii de produse digitale. Natura interactivă a reţelei oferă o altă categorie de beneficii datorită dezvoltării unei relaţii cu clienţii săi. tranzacţiile fiind mult mai eficiente. sub forma capturării informaţiei clientului. Şi pentru firme. pentru a transmite informaţii despre firmă. de asemenea. care cuprinde furnizorii de servicii Internet. Acest lucru este mai des întâlnit la firme din domeniul publicistic. În acest context. • rapiditatea mai mare a procesului de cumpărare. • aplicaţiile. ci şi un canal de distribuţie pentru bunuri şi servicii tot mai diverse. având în vedere necesităţile clientului. pot fi identificate cel puţin patru componente ale economiei Internetului. în primul rând. În prezent. instruire on-line. o serie de avantaje operaţionale ca urmare a utilizării reţelei Internet în afaceri. respectiv: • infrastructura. reţeaua oferă anumitor clase de producători participarea în cadrul unei pieţe de desfacere cu costuri minime. programe pentru motoare de căutare. Amintim în acest sens: • procentajul mic de erori. legate direct sau indirect de dezvoltarea comerţului on-line. majoritatea firmelor folosesc reţeaua. legale şi tehnologice. • economisirea timpului.

Multe companii îşi administrează o parte sau chiar toate aspectele legate de crearea şi actualizarea unui site Web. există următoarele patru tipuri de site-uri Web: cu pagini statice. dar care nu câştigă direct din tranzacţii. agenţii de bilete on-line. ci din reclamă. pentru aceasta fiind necesară angajarea unui specialist care să acopere cât mai multe dintre necesităţile site-ului în suma alocată pentru asemenea acţiuni. practica a demonstrat că un site Web bine conceput contribuie la atingerea unui asemenea obiectiv.3. dar nu numai acestea. principalele elemente care trebuie luate în calcul sunt modul în care vor fi actualizate datele de pe site şi care sunt induse de actualizarea periodică. adică firmele care rezistă pe Internet. care servesc drept panouri publicitare. • comerţul on-line. Dacă se optează pentru un site cu pagini dinamice.. Deseori. producătorii care vând direct pe Internet. cheltuielile legate de tehnologie încep să aibă o pondere din ce în ce mai mare. comisioane. b) Site-urile cu pagini dinamice cer o actualizare periodică (zilnică sau săptămânală) a elementelor specifice. cu pagini dinamice. Inserarea de formulare de e-mail pe paginile site-ului este o modalitate de a veni în întâmpinarea potenţialilor clienţi. în cele mai multe cazuri. agenţii de publicitate on-line etc. Un asemenea tip de site este relativ uşor de pus la punct. divertisment on-line. aceste site-uri sunt denumite brochureware. În acest context. acest lucru însemnând. iar în acest context ne vom canaliza şi în continuare analiza pe această zonă. nevoite să schimbe listele de oferte în mod regulat. având şi avantajul că presupune costuri relativ mici. Tipuri de site-uri utilizate în comerţul electronic O condiţie principală pentru a obţine rezultatele dorite într-o afacere o reprezintă modul în care sunt găsite cele mai bune căi de atragere de noi clienţi şi de menţinere a celor existenţi. una dintre cele mai importante fiind alegerea celui mai potrivit site. Desigur. În prezent. dezvoltate pe baze de date şi magazinele virtuale. Practic. care să efectueze o analiză de ansamblu a activităţilor desfăşurate de firmă. În primii ani ai Internetului. 9. împreună cu crearea de web site-uri. marile companii. deoarece clienţii doresc transpunerea broşurilor de prezentare a companiei în format HTML. 162 Universitatea SPIRU HARET . taxe de membru. Exemplele clasice sunt companiile imobiliare. De-a lungul timpului. În prezent. Acesta va transmite automat un mesaj de răspuns vizitatorului site-ului firmei apelate. firme de transport care îşi vând biletele on-line. Desigur. Pentru un asemenea succes trebuie îndeplinite o serie de condiţii.• intermediarii. vânzările şi marketingul. obiectul lucrării de faţă îl constituie comerţul. diverse alte servicii. apelează la Web pentru a se face cunoscute şi pentru a putea fi contactate de potenţialii clienţi din întreaga lume. brokeri on-line. orice firmă trebuie să se asigure că are capacitatea de a răspunde solicitărilor. să atragă utilizatorii spre comerţul on-line. Se poate lua în considerare şi folosirea unui autoresponder pus la dispoziţie de către ISP. un site Web nu trebuie văzut obligatoriu ca o cheie sigură a succesului în afaceri. a) Cel mai frecvent sunt utilizate site-urile cu pagini statice. Înainte de a publica aceste formulare. structura componentelor s-a modificat şi fiecare etapă în evoluţia Internetului a coincis cu preponderenţa unuia dintre niveluri. având în vedere că un e-mail la care nu se răspunde este similar cu un apel telefonic pierdut. comercianţii cu amănuntul. asigurându-l astfel de primirea mesajului transmis şi mulţumindu-i pentru vizita făcută. să se apeleze la un consultant. furnizorii de servicii pe bază de abonament. având un rol important în îmbunătăţirea mediului Internet şi în stimularea comerţului on-line. investiţiile s-au axat pe tehnologii şi servicii care să dezvolte infrastructura.

iar în unele cazuri pun la dispoziţia vizitatorului formulare prin intermediul cărora acesta poate solicita diverse informaţii. a reprezentanţilor organismelor bancare. a informaţiilor legate de clienţii site-ului şi transmiterea lor către bancă în vederea procesării. banca transferă informaţiile referitoare la tranzacţie prin intermediul unui serviciu precum Paymentech. de exemplu). Magazinele virtuale au în spate informaţiile stocate într-o bază de date care dă vizitatorilor posibilitatea să poată achiziţiona în siguranţă produse sau servicii on-line cu ajutorul cărţilor de credit sau al banilor virtuali (electronic cash). vizitatorul putând căuta în cadrul ofertei produsele care îl Universitatea SPIRU HARET 163 . la prima apariţie pe web a unei firme. Acest tip de site poate fi luat în considerare în activităţi cu volum important de informaţie ce trebuie actualizat la intervale regulate de timp. Aceasta. deoarece nici o firmă de renume nu îşi permite să ignore reţeaua. pe plan intern. deoarece trebuie asigurată legătura cu o bancă şi cu o companie care emit cărţi de credit. banca derulează transferul banilor. Aceste site-uri complexe de comerţ electronic sunt cele mai costisitoare din punctul de vedere al dezvoltării şi întreţinerii. Cu toate acestea. d) Magazinul virtual este cel mai complicat tip de site dintre cele enumerate. Trebuie avut în vedere că în unele cazuri poate fi necesară parcurgerea unui număr de paşi intermediari pentru conversia datelor existente într-un format convenabil designului site-ului firmei respective. de la Tellan Software. menţinându-se până la elaborarea unei strategii complete. sau PSAuthorize. În funcţie de conţinutul lor. Pentru a depăşi aceste obstacole. fără a exploata toate posibilităţile noii tehnologii. Câteva lucruri despre fiecare: • Site-urile tip broşură se limitează în a prezenta firma şi produsele acesteia. în colaborare cu compania emitentă a cărţilor de credit. magazinele care le comercializează.c) Site-urile dezvoltate pe baze de date necesită actualizări frecvente ale elementelor componente (de ordinul sutelor sau chiar al miilor). respectiv cele de tip broşură. nu toate companiile încep prin a-şi vinde produsele pe Internet. Deocamdată. În continuare. • Site-urile precomerciale conţin în plus faţă de cele precedente catalogul interactiv cu produsele firmei. cele precomerciale şi. fiind extrem de greu de administrat. existenţa unui web site care să prezinte cel puţin firma şi produsele sau serviciile pe care le oferă aceasta a devenit obligatorie. În continuare. în deplină siguranţă. de exemplu) pe care angajaţii companiei o pot actualiza în mod regulat prin intermediul unui program proprietar. Datorită costurilor implicate. Programe precum NetVerify al companiei CyberCash. nu înainte de a asigura dotarea cu un secure server. Este tipul de site ales. în bună măsură justificată. pot efectua verificarea datelor şi pot furniza o conexiune directă cu banca. iar încercările de dezvoltare a unor asemenea magazine virtuale se lovesc de o reticenţă. Firma şi angajaţii vor putea fi astfel protejaţi de confuziile ce ar putea fi induse de instrumentele Web şi se vor putea folosi în continuare bazele de date familiare (Acces sau FileMaker. în general. Partea cea mai dificilă în dezvoltarea unui magazin virtual este procesarea cărţilor de credit. aceste site-uri se bazează pe o bază de date (Oracle. site-urile de comerţ electronic. care prelucrează toate tranzacţiile la sfârşitul zilei. Serverul dotat cu sisteme de securitate avansate împotriva „teroriştilor electronici” permite colectarea. în sfârşit. se pot identifica alte trei tipuri de web-site-uri comerciale. plăţile prin intermediul cărţilor de credit nu au intrat în cotidian. Firmele care se încadrează în această categorie se limitează la a-şi utiliza web site-ul ca simplu instrument de marketing .

după diferite criterii.4. în plus faţă de cele precedente. La fel ca şi portofelul obişnuit. Această formă este preferată mai ales de marile firme producătoare. O parte dintre procedeele utilizate în plăţi electronice prin Internet sunt de fapt similare celor utilizate într-un punct de vânzare obişnuit. Pentru a beneficia de un asemenea sistem de plată. oferă doar informaţii despre firmă şi produse. firma furnizează fotografii şi informaţii. Deşi cardurile de plată – instrumentul de plată cel mai utilizat pe site-urile occidentale – nu sunt încă destul de răspândite în România. utilizat pe scara cea mai largă. consumatorul are nevoie de un software care simulează „portofelul”. În acelaşi timp însă. Şi în acest caz. care se limitează la a furniza cât mai multe informaţii. • Site-urile de comerţ electronic înglobează. Site-ul de comerţ electronic este varianta cea mai performantă. iar consumatorul se comportă la fel ca într-un magazin clasic. Ca o caracteristică generală privind tipurile de site-uri comerciale se poate spune că în timp ce site-ul tip broşură. astfel încât să aibă posibilitatea de a avea contact cu furnizorul de sistem de plată digital. despre fiecare din produsele sale. acest pachet de servicii defineşte noţiunea de comerţ electronic. pe lângă prezentarea produselor. întrucât. Diferenţa principală constă în faptul că în cazul comerţului electronic totul se realizează prin Internet. Pentru a efectua plăţi în CyberCash. Sisteme de plată în comerţul electronic Nivelul actual de securitate în Internet/Intranets permite utilizarea banilor pentru efectuarea plăţilor prin transferuri voluntare. în afara Internetului. posibilitatea lansării unei comenzi şi a efectuării plăţii on-line. consumatorul va trebui să-şi procure şi să-şi instaleze anumite programe. Metode de efectuare a plăţilor electronice În prezent. sistemul digital de plată este specific primirii de către comercianţi a plăţii făcute de consumatori. face criptarea mesajelor şi memorează tranzacţiile. plătind produsele achiziţionate cash sau cu orice carte de credit. dintre care unele sunt utilizate şi în comerţul clasic.1. lăsând în seama distribuitorilor preluarea şi procesarea comenzilor. comerciantul trebuie să semneze un angajament cu unul sau mai mulţi furnizori de sisteme de plată digitale.4. Un asemenea sistem de plată este profitabil pentru ofertanţii de astfel de servicii. Vânzătorul. portofelul software poate înregistra mai multe cărţi de credit. În general. dar care este acceptată de magazinul respectiv. la rândul său. respectiv autenticitate şi autorizare. cerinţele sunt similare celor din sistemele clasice. în ultima perioadă de timp au apărut şi câteva site-uri româneşti de comerţ electronic. De fapt. Cele mai cunoscute astfel de sisteme de plată pe Internet sunt sistemul digital de plată CyberCash şi First Virtual. facilitează comanda şi plata on-line. confidenţialitate şi siguranţă. bazându-şi serviciile digitale pe nevoia de tranzacţii private. În ceea ce priveşte sistemul digital de plată CyberCash. sigure şi de încredere. mai mult sau mai puţin detaliate. oferă posibilitatea interacţiunii cu clienţii. acest lucru dând cumpărătorului posibilitatea să consulte toate produsele pe care firma le comercializează. 9. utilizând servicii Web şi alte servicii de transmisii digitale de date. este posesorul unui 164 Universitatea SPIRU HARET . acesta foloseşte o interpretare strictă a comerţului digital.interesează. În paginile web site-ului. 9. există şi sunt folosite deja câteva metode de plată electronice. în site-ul precomercial se intervine interactiv.

pentru: Universitatea SPIRU HARET 165 . convenabil pentru stocarea informaţiilor de plată. Obiectivul First Sistem Virtual este acela de a crea un sistem care să facă posibilă cumpărarea de informaţii cu un minimum de efort sau pregătire specială. în principal. de altfel. în timp ce agenţii economici pot instala programe de servicii gratuite. se trimite o cerere de autorizare convenţională. Sistemul digital de plată First Virtual abordează comerţul digital apelând la concepţii privind vânzarea informaţiilor pe Internet. mesajele vor fi descriptate şi comparate. transferurile digitale de cash sunt preferabile pentru achiziţii de valoare mai mică. în principal. CyberCash taxează băncile participante şi producătorii de cărţi de credit. iar dacă acestea se potrivesc. sistemul oferind o metodă specială de cumpărare şi vânzare a informaţiilor pe Internet. „portofelul” trimite un mesaj criptat şi semnat cu numărul cărţii de credit şi detalii referitoare la tranzacţie şi acceptarea plăţii. care asigură siguranţa tuturor tranzacţiilor. CyberCash îşi face deci programele disponibile fără nici un fel de plată. Un asemenea sistem este folosit. În mod similar cu mecanismul prezentat. First Sistem Virtual permite distribuitorilor de informaţii pe Internet să-şi ofere informaţiile pentru un preţ corect. • păstrează un registru al tranzacţiilor pentru a administra. în comerţul tradiţional. pe producător nu-l costă nimic. Utilizând un navigator Web. în acest sistem aprobarea tranzacţiilor fiind practic instantanee. astfel încât nici consumatorul. Sistemul de plată CyberCash poate fi acceptat pentru orice fel de tranzacţie. Agentul comercial are posibilitatea de a-şi instala CyberCash în orice sistem existent www. După aceasta. Aşa cum menţionam. cumpărătorii persoane fizice au nevoie de programe speciale pentru a putea instala „rubrica digitală”.software similar. urmări şi documenta orice tranzacţie şi se angajează să satisfacă standardele VISA/MasterCard pentru tranzacţiile cu cărţi de credit pe Internet. s-au dezvoltat şi alte protocoale pentru efectuarea plăţilor electronice. se poate spune că CyberCash se află în afara oricărui pericol de a fi interceptat de spărgătorii de carduri. de la achiziţii de valoare mică şi până la cele de valoare foarte mare. care va trimite un răspuns „carte de credit” către software-ul portofel. oferind astfel o cale sigură de livrare a mărfii şi de efectuare a plăţii. semnat şi criptat către Gateway. Avantajele sistemului CyberCash constau. în timp ce consumatorilor de informaţii le oferă posibilitatea „încercării” acestora o singură dată. fără ca acesta să plătească. nici agentul comercial nu sunt taxaţi direct pentru tranzacţiile realizate. Serverul vânzătorului va trimite „portofelului software” o cerere de plată semnată prin care dă detalii despre cumpărătură şi transmite tipul cărţilor de credit acceptate. cum se întâmplă. de regulă însă. cât şi pentru aplicaţiile serviciului. în următoarele aspecte: • păstrează informaţiile secrete ale comerciantului şi consumatorului. Sistemul CyberCash oferă o serie de avantaje semnificative atât pentru cumpărători. atât pentru client. consumatorul selectează ceea ce doreşte să cumpere. „Portofelul” va deschide o fereastră şi va afişa suma şi lista cărţilor de credit disponibile pentru selecţie. bazate însă pe alte secvenţe de mesaje între aceleaşi entităţi. Serverul vânzătorului trimite acest mesaj. Se va reîntoarce un răspuns către vânzător. În schimb. el asumându-şi un asemenea risc. fără să crească preţul pe copie. Aici. fără a fi nevoit să-şi achiziţioneze un program nou. împreună cu un mesaj propriu. Gateway-ul este operat de un agent al băncii colectoare a vânzătorului. Ofertanţii de informaţii pot face oricâte copii doresc pentru o anumită informaţie. cât şi pentru comercianţi. Prin folosirea semnăturilor digitale şi a încifrării. • oferă un „portofel electronic” consumatorului. Atunci când o copie este trimisă unui cumpărător.

în care oricine doreşte poate vinde informaţii pentru care însă trebuie să plătească un comision şi anumite taxe. prin serviciile de transfer sau chiar prin e-mail. În condiţiile în care vor exista consumatori care abuzează de privilegiul încărcării şi descărcării informaţiilor înainte să le plătească şi fac acest lucru în mod frecvent. tot prin First Virtual. • producătorul verifică. orice alt sistem de plată. capătă o complexitate tot mai mare. de altfel. rapoarte de marketing. • abonamente la diverse publicaţii. nu se poate pune problema ca acest sistem să prezinte un răspuns complet la toate problemele comerţului electronic. incluzând în descrierea acestuia şi preţul produsului informaţional în cauză. iar apoi doritorul trebuie să dispună de o carte de credit şi să aibă o legătură cu o poştă electronică. în general. cum are. făcându-l disponibil prin serviciul compatibil First Virtual. Sistemul oferă un magazin virtual numit InfoHans. First Sistem Virtual de plată poate să fie implementat de vânzător şi folosit de consumatori prin serviciile World Wide Web. pentru a evita încercările viitoare de folosire. muzică etc. First Sistem Virtual poate fi caracterizat prin următoarele trei trăsături de bază: • în condiţiile în care nu există nici un fel de cost asociat cu transmiterea de copii de informaţii deja vândute. First Virtual va cere un cont de identificare. programe. contul producătorului va fi creditat pentru vânzarea în cauză. contul ID al consumatorului este anulat. în particular. tranzacţia în First Sistem Virtual se derulează astfel: • producătorul de informaţii oferă un produs în reţea. Desigur. refuzând în mod constant să plătească. iar pentru a căpăta calitatea de cumpărtor este necesară mai întâi achitarea unei taxe de înscriere în reţea. dar numai după ce a primit o copie a informaţiei. Pe măsură ce mecanismul economic. în cele din urmă vor fi avertizaţi şi apoi eliminaţi din rândul deţinătorilor de cont First Virtual. de exemplu. cărţi de membru şi contribuţii contabile.• cumpărarea şi vânzarea de informaţii. • după ce a verificat corectitudinea contului de identificare. • în ipoteza unui răspuns afirmativ al consumatorului. consumatorii sau ofertanţii nefiind obligaţi să cumpere programe speciale. iar Internet-ul se dezvoltă şi se 166 Universitatea SPIRU HARET . ca. „bunurile furate” sau „returnate” nu-l costă nimic pe producător. fie unul Expres. reţete. fotocopii. şi activitatea comercială. dacă este corect contul de identificare. Atâta timp cât însă va fi folosit numai pentru informaţii şi lucruri intangibile. sistemul de plată prin Internet First Virtual are o serie de vulnerabilităţi. Pentru a deveni vânzător în First Sistem trebuie utilizat fie un program Pioneer. Concret. • produsele informatice pot fi vândute practic prin orice aplicaţie Internet. • în cazul unei încercări de fraudă. • serviciul producătorului va trimite e-mail consumatorului. prin care îl întreabă dacă doreşte să plătească serviciul respectiv. • produsele informaţionale sunt vândute după ce consumatorul dă un răspuns afirmativ. • când un consumator doreşte să descarce informaţia oferită de servicii. Sistemul analizat nu poate fi deci folosit pentru vânzarea produselor sau serviciilor. producătorul trimite cumpărătorului informaţia..

9. tocmai datorită riscului divulgării unor date confidenţiale privind afacerea realizată.4. este necesară examinarea în detaliu a componentelor informaţionale ale sistemelor de plată pe Internet. similare în ceea ce priveşte algoritmii de criptare. există încă multe persoane. comerţul electronic utilizează următoarele tipuri de servicii: autentificarea şi autorizarea. documentele de pe server sunt afectate de viruşi sau au intenţii negative. a informaţiei prezentate şi a riscurilor implicate. problemele legate de securitate sunt de trei tipuri: • probleme care afectează utilizatorul (serverul nu este operat de cine pare a fi. Într-un asemenea context. Asigurarea securităţii operaţiilor realizate prin comerţul electronic Securitatea tranzacţiilor este un lucru important în orice sistem financiar. pentru a asigura securitatea necesară. Tranzacţia pe Internet prezintă trei componente. Prin autentificare. Confidenţialitatea este în general asigurată prin criptare. confidenţialitatea şi integritatea datelor. plicurile digitale sau apelarea la o autoritate de certificare. • probleme care afectează vânzătorul(utilizatorul încearcă să intre în sistem sau să acceseze documente la care nu are drept de acces. obiceiuri de navigare etc. există mai multe tehnici de criptare. dar diferind prin modul şi locul de aplicare. dacă ne referim la familia de protocoale TCP/IP. fizice sau juridice. vânzătorul materializat prin server şi conexiunea dintre cei doi. deşi comerţul electronic a apărut totuşi de câţiva ani buni. care ezită să folosească Internetul pentru cumpărături. Totuşi. există posibilitatea să se aplice criptarea la nivelul IP. dimpotrivă. indiferent că este vorba de tranzacţii clasice sau electronice. Avem în vedere criptografia. într-un fel sau altul. În practică. securitatea acesteia: utilizatorul materializat prin programul de navigaţie pe Internet. Universitatea SPIRU HARET 167 . non-repudierea. informaţiile transmise sunt alterate într-un fel sau altul). pentru a avea tot mai multe informaţii despre comerţul electronic. Pentru asigurarea unui nivel acceptabil de securitate. Integritatea datelor înseamnă că datele nu sunt modificate în procesul de transfer sau atunci când sunt memorate pe diferite suporturi de păstrare a datelor. Prin confidenţialitate se înţelege faptul că toate comunicaţiile între părţi sunt restrânse strict la părţile care participă la efectuarea tranzacţiei. la nivelul sesiune sau la nivelul aplicaţie. să distrugă serverul sau să-l scoată din reţea ori nu este cine pretinde că este). cele două părţi care comunică se asigură că fiecare dintre ele face acest lucru cu cel care doreşte să efectueze diferite tranzacţii. De altfel. Non – repudierea asigură că nici o parte nu va putea nega participarea într-o tranzacţie după ce aceasta s-a efectuat.). există câteva metode ce înlătură o serie de neajunsuri care afectează buna desfăşurare a comerţului electronic.2. fiecare dintre ele influenţând. Astfel. agenţii economici nu mai pot să se situeze în afara lumii Internetului. semnăturile digitale. Autentificarea se face în mod uzual prin semnături digitale şi alte metode. • probleme care îi afectează pe amândoi (comunicarea între cei doi este ascultată de terţi necunoscuţi.extinde într-un ritm rapid. serverul înregistrează informaţii private. Problemele legate de securitatea tranzacţiilor pe Internet nu au fost rezolvate în totalitate.

apoi decriptează semnătura expeditorului cu cheia publică a acestuia. Există în prezent puţine magazine virtuale în 168 Universitatea SPIRU HARET . Expeditorul generează o cheie secretă aleatoare numită cheie de sesiune. Aceasta. Deşi sistemele de criptografie asimetrică par foarte potrivite pentru Internet. astfel încât acestea să nu mai poată fi citite decât de către posesorul unei chei de decriptare. Comerţul electronic în România Deşi afacerile electronice reprezintă un domeniu eficient şi foarte dinamic. Există două mari tipuri de astfel de certificate: personale şi pentru servere. criptând pachetul cu cheia publică a destinatarului. AC-urile sunt întreprinderi comerciale şi de încredere care garantează pentru identitatea persoanelor fizice sau juridice. de asemenea. se poate cere certificatul digital. certificat din care reies identitatea şi cheia publică a perioadei. criptând un text anume cu cheia sa privată. teoretic. numită „autoritate de certificare”(AC) şi care se ocupă cu validarea cheilor publice. Această semnătură o ataşează apoi oricărui mesaj pe care îl trimite. ocolirea sistemului de criptare etc. asigurată pentru că este criptată în aşa fel încât doar receptorul o poate decripta. împreună cu plicul digital. Destinatarul decriptează mesajul cu cheia sa privată. o persoană nu poate avea în permanenţă la îndemână o listă cu toate cheile tuturor persoanelor. folosind cheia de sesiune şi un algoritm simetric la alegere. pentru că nu are nici o garanţie că persoana de la capătul firului este.5. pentru că nu s-a descoperit un sistem de criptare perfect. ele au totuşi un mare dezavantaj: sunt prea lente pentru transmiterea unor fişiere de mari dimensiuni. Criptarea fişierelor sau comunicaţiilor se face printr-o serie de sisteme de criptare. Înainte de a se trimite un mesaj cuiva. pentru că dispare după terminarea comunicării. Soluţia o reprezintă combinarea celor două sisteme. existând o serie de metode care decriptează ilegal datele (criptoanaliza. iar cheia de sesiune este. ghicirea cheii. creând un „plic digital”. Reuşita decriptării garantează identitatea expeditorului. în România comerţul electronic nu a cunoscut încă o dezvoltare pe măsura aşteptărilor. b) Semnăturile digitale sunt rezultatul inversării mecanismului de criptare cu cheie publică. 9. Când receptorul primeşte mesajul. foloseşte cheia sa privată pentru a decripta cheia de sesiune. un fişier criptat nu poate fi accesat decât de posesorul cheii. Trimite mesajul criptat. Apoi criptează mesajul. într-adevăr. Cea mai practică soluţie găsită până acum este bazarea pe o a treia persoană. c) Plicurile digitale. pentru că este criptat cu un algoritm simetric. Utilizatorul îşi creează propria semnătură digitală. Pe de altă parte. În condiţiile în care pe Internet există sute de mii de servere şi milioane de persoane conectate. În aceste condiţii. cele mai uzitate fiind criptografia simetrică(cu cheie secretă) şi criptografia asimetrică (cu cheie publică).a) Criptografia este un sistem potrivit căruia datele sunt codificate prin intermediul unui altgoritm. apoi o foloseşte pe aceasta din urmă pentru a descripta mesajul propriu-zis. Criptarea cu cheia publică ridică o problemă prin faptul că aceasta funcţionează doar dacă se cunoaşte cheia publică a receptorului. adică un alt algoritm ce reface textul iniţial. semnat de una dintre aceste AC. Criptează cheia de sesiune cu cheia publică a receptorului. nici nu poate cere receptorului cheia sa printr-o conexiune neasigurată. astfel încât se poate vorbi de o discordanţă între posibilităţile oferite de dezvoltarea tehnologiei informaţiei (IT) şi utilizarea efectivă a tehnologiilor disponibile în activitatea curentă a agenţilor economici.). cine pretinde că este. Mesajul este asigurat. cunoscut doar de emiţător şi receptor.

adevăratul sens al cuvântului, foarte multe site-uri de comerţ electronic nefăcând altceva decât să descrie oferta companiei respective şi să ofere datele necesare contactării ulterioare a firmei, fără a da însă posibilitatea de a comanda produse on-line. Principalele produse comercializate de aceste puţine magazine virtuale sunt echipamentele informatice, echipamentele domestice, cărţile şi muzica. În cadrul celor circa 50 de magazine virtuale existente în România, CyberShop a fost primul înfiinţat, el oferind posibilitatea de a cumpăra pe Internet şi de a primi produsele la domiciliu. Este vorba de CD-rom-uri, CD-uri audio, casete, cărţi şi reviste, magazinul având o structură arborescentă, care permite navigarea cu uşurinţă printre categoriile de produse. În condiţiile în care numărul cumpărăturilor pe Internet rămâne foarte redus, firmele româneşti care deţin magazine virtuale acordă o serie de facilităţi, una dintre ele referindu-se la a-şi face cunoscută prezenţa pe Internet prin aşa-numitele Bussiness Directory, prin care se asigură schimbul de informaţii şi accesul la această formă de comerţ. Avantajul oferit de această facilitate constă în aceea că orice firmă poate fi găsită în indexul alfabetic, în funcţie de produsele şi serviciile oferite, de domeniul său de activitate sau domeniile de interes, existând, de asemenea, posibilitatea inserării unei legături cu pagina personală de web. Pentru cei care nu sunt clienţii firmei ce oferă o asemenea facilitate, aceasta include în plata abonamentului la Internet şi publicarea gratuită a paginii de web, în care fiecare îşi poate prezenta firma, oferta sau poate dezvolta chestionare care vor fi completate de utilizatori şi pe care le poate primi prin e-mail. Există în România o serie de restricţii care conduc la înregistrarea unui ritm lent al dezvoltării comerţului electronic. Avem în vedere, în principal, aspecte precum: • numărul încă redus de posesori ai unei cărţi de credit, deşi plata cu ajutorul acesteia este cea mai uzuală şi răspândită metodă de plată în lume, aceasta însemnând că nu se poate plăti on-line; • sistemul logistic învechit al unor bănci româneşti, care nu dau posibilitatea de a interacţiona cu o bancă occidentală care ar emite cardul clientului străin, astfel încât onorarea unei comenzi venite de la o persoană străină rămâne un lucru relativ dificil; • costul destul de ridicat al distribuţiei. În prezent, magazinele virtuale nu pot vinde profitabil decât pe teritoriul ţării sau celor care au carduri emise în lei de o bancă românească. Din păcate, comisionul băncii este destul de mare, şi de aici inconvenientele inerente. În general, magazinele virtuale româneşti au ales poşta pentru a tranzacţiona şi distribui produsele, dar un asemenea sistem presupune un timp lung până când contravaloarea produselor expediate ajunge prin sistemul ramburs în contul firmei. Mai mult, trebuie luată în calcul şi posibilitatea unor oferte false. Pe lângă problema plăţilor şi a distribuţiei, există problema securităţii, pentru tranzacţiile cu carduri cunoscut fiind cazul că, odată introdus numărul cărţii de credit pe Internet, acesta poate fi interceptat şi folosit cu uşurinţă de hackeri. Având în vedere restricţiile menţionate, dar şi altele, deşi pentru Occident comerţul electronic este o soluţie actuală, eficientă, pentru România el poate fi privit doar ca o soluţie de viitor. În prezent, în acest domeniu, România se află într-o poziţie net inferioară, atât faţă de ţările vestice, cât şi faţă de celelalte ţări din estul
Universitatea SPIRU HARET

169

Europei. Astfel, dacă avem în vedere numărul de servere, România se află în rândul ţărilor estice pe penultimul loc, în urma ei situându-se doar Bulgaria, dar care are însă o populaţie mult mai mică. La asemenea aspecte trebuie să se adauge numărul mic de computere la mia de locuitori, ca şi faptul că acelea care există nu sunt conectate (legate) la reţea. Pentru mulţi români, a avea un computer reprezintă încă un lux, cauza principală fiind, mai întâi, sărăcia, iar apoi incultura în acest domeniu. Este un lucru de acum bine cunoscut că multe persoane, deşi active, nu folosesc computerul, motivând aceasta prin faptul că sunt „prea bătrâne ca să mai înveţe să-l folosească”. Mai mult, se constată un dezinteres cronic pentru Internet (şi, implicit, pentru comerţul electronic), unele studii de piaţă arătând că în prezent doar 15-20 computere din 1000 sunt legate la Internet. Problemele cu care se confruntă comerţul electronic în România sunt deci multiple şi complexe, dar principalii factori care împiedică dezvoltarea acestuia rămân sărăcia, tehnologia, modalităţile de plată şi mentalitatea. De fapt, nu tehnologia împiedică dezvoltarea comerţului electronic în România, pentru că pe piaţă sunt disponibile tehnologii suficient de avansate, chiar de ultimă oră, ci accesibilitatea la aceste tehnologii. Aceasta face foarte greoi accesul populaţiei de rând la tehnologia informaţiei şi Internet, considerate încă de mulţi, aşa cum am arătat, un lux, datorită preţului destul de ridicat comparativ cu standardul românesc de viaţă. Un alt important impediment în dezvoltarea comerţului electronic în România îl reprezintă modalitatea de plată. Un astfel de comerţ, datorită lipsei de contact direct şi invizibilităţii părţilor, necesită un sistem de plată sigur şi totuşi uşor de folosit pentru a păstra accesibilitatea publicului larg. Până când nu se va pune la punct şi implementa cu succes un sistem bazat pe cărţi de plată, care să ofere vânzătorului siguranţa că primeşte banii pe marfa vândută, orice formă de comerţ electronic pare mai mult o aventură decât o afacere, cel puţin din punct de vedere financiar. Oricum, trebuie remarcată dorinţa de a „deschide” astfel de magazine virtuale, dorinţă care, probabil, aparţine unor împătimiţi ai computerelor şi Internetului, căci un astfel de magazin nu poate aduce încă profituri sau, dacă aduce, acestea sunt însă foarte mici în România. Probabil că, încetul cu încetul, o dată cu dezvoltarea societăţii, creşterea standardului de viaţă şi intrarea computerelor şi Internetului în viaţa de zi cu zi, o dată cu trecerea la o societate de consum, aceste magazine se vor dezvolta şi se vor înmulţi, oferind oportunităţi viabile de afaceri. Este bine că începutul, aşa precar cum este, a fost realizat. Pentru integrarea comerţului electronic românesc în activitatea comercială de ansamblu şi, mai ales, pentru dezvoltarea acestei forme moderne de comerţ, considerăm necesar să se ţină seama de o serie de aspecte cadru, cele mai importante fiind globalizarea pieţelor, asigurarea unui cadru legislativ adecvat (care, din păcate, în România nu este complet), resursele Internet (motoare căutătoare şi portaluri, mijloace de lucru pe web), interacţiunea turism-Internet, serviciile financiare pretabile a utiliza Internetul şi cultura Internetului în România. Deşi, probabil, în viitorul apropiat, comerţul electronic nu va înregistra în ţara noastră succesul pe care îl are în alte ţări, totuşi acesta se va dezvolta, pentru că, indiferent de starea unei societăţi, progresul tehnic se impune sigur întotdeauna, chiar dacă mai încet.
170
Universitatea SPIRU HARET

Capitolul 10

BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A COMERŢULUI

10.1. Conceptul de bază tehnico-materială a comerţului În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii sale, comerţul trebuie să dispună de un anumit potenţial material, uman şi financiar, denumit, în literatura de specialitate, resursele economice ale comerţului. Acestea reprezintă, de fapt, forma de concretizare a capitalului comercial şi a forţei de muncă angajate în comerţ ca factori de producţie. Practic, resursele materiale ale comerţului cuprind: a) mijloacele fixe, respectiv bunurile-capital folosite pentru desfăşurarea procesului comercial. Intră în această categorie magazinele, unităţile de alimentaţie publică, depozitele, utilajul comercial etc.; b) mijloacele circulante, respectiv bunurile-capital destinate actelor de schimb (stocurile de mărfuri), proceselor de producţie din comerţ (materii prime şi materiale) şi nevoilor de funcţionare, de administrare (obiecte de întreţinere, rechizite, materiale de protecţie etc.). Ambele categorii de resurse au o reflectare fizică în gestiunea materială a unităţilor, dar şi una valorică, în activul şi pasivul bilanţului contabil. Pornind de la cele prezentate, putem spune că baza tehnico-materială a comerţului cuprinde totalitatea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar necesare realizării operaţiunilor comerciale. În cadrul bazei tehnico-materiale a comerţului, o pondere relativ mare au imobilizările corporale, respectiv terenurile şi mijloacele fixe. a) Terenurile în comerţ sunt, de fapt, terenurile pe care sunt construite unităţile operative ale comerţului, cu amănuntul sau cu ridicata. Ponderea lor în totalul imobilizărilor corporale este relativ mică. Se înregistrează în contabilitate o dată cu intrarea în patrimoniul societăţii, la valoarea stabilită, în funcţie de suprafaţă şi amplasare, la valoarea de achiziţie sau la valoarea aportului în natură, după caz. Deşi sunt evaluate în patrimoniul agentului economic, de regulă nu sunt supuse amortizării, cu excepţia cazurilor în care s-au făcut investiţii pentru amenajarea lor. b) Mijloacele fixe reprezintă bunuri materiale de valoare mare, cu durată de funcţionare îndelungată (mai mare de un an). Ele îşi transmit valoarea asupra mărfurilor vândute, fiind recuperate pe seama amortizărilor cuprinse în cheltuielile de producţie şi de circulaţie. Structura mijloacelor fixe este evidenţiată într-un nomenclator valabil pentru toate ramurile economiei naţionale, nomenclator ce cuprinde: • clădiri; • construcţii speciale; • maşini, utilaje şi instalaţii de lucru;
Universitatea SPIRU HARET

171

• aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare; • mijloace de transport; • animale de muncă; • plantaţii; • unelte, inventar gospodăresc şi alte mijloace fixe. Desigur, mijloacele fixe specifice comerţului se vor regăsi numai în anu-mite grupe, în comerţ ponderea principală deţinând-o clădirile pentru magazine, unităţi de alimentaţie publică şi depozite. În domeniul circulaţiei mărfurilor, gruparea mijloacelor fixe se face în funcţie de rolul lor în procesul de comercializare a mărfurilor, respectiv: • reţeaua de unităţi cu amănuntul; • reţeaua de depozite; • mobilierul şi utilajul comercial; • mijloacele de transport. Mijloacele fixe au atât o exprimare cantitativă, cât şi una calitativă. Desigur, în contabilitate, exprimarea mijloacelor fixe este cantitativă, în unităţi fizice sau în cantităţi de mărime (suprafaţa comercială în m.p., capacitatea mijloacelor de transport în tone etc.) sau în unităţi valorice, reprezentând valoarea de intrare a mijloacelor fixe. În condiţiile instabilităţii preţurilor şi, mai ales, ale devalorizării monedei naţionale, mijloacele fixe sunt reevaluate periodic, aceasta şi pentru a stabili exact mărimea amortizării. Exprimarea calitativă a mijloacelor fixe se face pe baza performanţelor lor în exploatare, definite prin parametrii de funcţionare, prin gradul de modernizare a mijloacelor fixe, raportând performanţele acestora la progresul tehnic, şi prin gradul de uzură al mijloacelor fixe, ca raport între mărimea uzurii fizice şi valoarea lor iniţială. c) Obiectele de inventar sunt bunuri de valoare mică, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată de serviciu mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. În comerţ, în cadrul obiectelor de inventar se includ: • instrumentele şi dispozitivele speciale folosite la fabricarea anumitor produse în alimentaţia publică; • echipamentele de lucru şi de protecţie; • materiale de uz gospodăresc; • ambalajele care nu sunt de natura mijloacelor fixe; • utilajul mărunt etc. Valoarea obiectelor de inventar se recuperează integral, o dată cu darea lor în folosinţă, sau eşalonat, în mai mulţi ani, pe seama cheltuielilor de circulaţie. Structurarea bazei tehnico-materiale pe cele două componente mari ale sale – mijloace fixe şi obiecte de inventar –, ca şi pe alte elemente, este definită pe forme şi ramuri de comerţ, reflectând, de fapt, natura şi amploarea proceselor din fiecare ramură. Pentru asigurarea eficienţei economice, dar şi pentru raţionalizarea circulaţiei mărfurilor este necesară existenţa unei anumite concordanţe între nivelul dezvoltării bazei tehnico-materiale şi volumul activităţii desfăşurate, atât la nivel microeconomic, cât şi la nivelul ramurii ca atare, deci la nivel macroeconomic. În condiţiile în care, în ţara noastră, baza tehnico-materială a comerţului este rămasă în urmă, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi, mai ales, calitativ, dezvoltarea şi modernizarea acesteia rămân o cerinţă prioritară pentru creşterea volumului
172
Universitatea SPIRU HARET

vânzărilor, ridicarea nivelului deservirii comerciale şi creşterea eficienţei activităţii economice. De fapt, prin baza sa tehnico-materială, comerţul se raportează la progresul tehnic din economie, în timp ce un indicator precum „suprafaţa comercială la o mie de locuitori” reprezintă un criteriu important de comparaţie a nivelului de dezvoltare a comerţului între ţări. 10.2. Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul este specifică formelor de vânzare utilizate în acest sector, caracterizate prin achiziţionări de mărfuri de la grosişti sau direct de la producători şi apoi vânzarea acestora în partizi mici. De asemenea, ea trebuie să răspundă cerinţelor acestei forme de comerţ, respectiv difuzarea largă a mărfurilor în toată ţara, iar în cadrul fiecărei localităţi, apropierea mărfurilor de consumatori. O asemenea finalitate este asigurată printr-o mare varietate de tipuri de unităţi ce compun reţeaua comercială cu amănuntul şi printr-o dotare specifică proceselor operative cerute de vânzarea mărfurilor. 10.2.1. Reţeaua de unităţi de vânzare cu amănuntul a mărfurilor Reţeaua de unităţi de vânzare cu amănuntul reprezintă principala componentă a bazei tehnico-materiale a comerţului, de fapt, componenta operativă a agenţilor economici de acest profil, prin intermediul căreia bunurile de consum ajung la cumpărători. 10.2.1.1. Tipologia şi distribuţia în teritoriu a reţelei comerciale cu amănuntul De gradul de dezvoltare a reţelei comerciale depind nivelul de deservire a consumatorilor, în ultimă instanţă, nivelul calitativ al comerţului cu amănuntul. Numărul şi mărimea unităţilor comerciale depind de numărul şi structura populaţiei din localitatea unde activează, de puterea de cumpărare a acesteia, de capitalul comercial ce poate fi investit în baza tehnico-materială şi de eficienţa economică. Desigur, cerinţa esenţială pentru un nivel calitativ ridicat al deservirii consumatorilor este asigurarea eficienţei unităţilor comerciale existente, eficienţă obţinută numai atunci când fiecare unitate se adresează unui număr de locuitori care, prin puterea lor de cumpărare, pot să-i asigure o cifră de afaceri suficient de mare pentru a fi rentabilă. În aceste condiţii, în fiecare localitate, reţeaua comercială este diferenţiată ca număr şi ca mărime, în funcţie de specificitatea locală a unor asemenea factori. Aşa cum bine remarcă literatura de specialitate, în ultimul timp „se observă un fenomen de concentrare şi dezvoltare a unor mari suprafeţe comerciale care, deşi îndepărtează reţeaua de unităţi comerciale de consumatori, prezintă avantajul comercializării unui sortiment larg de mărfuri care satisfac consumatorii”1. În astfel de unităţi are loc o concentrare a capitalului comercial, ceea ce generează o mai mare putere de piaţă pentru comercianţii cu amănuntul faţă de partenerii lor pe piaţă. Reţeaua de unităţi cu amănuntul prezintă o serie de particularităţi în ceea ce priveşte tipul, mărimea şi amenajarea interioară a acestora pe ramuri de activitate (comerţ alimentar, comerţ nealimentar şi alimentaţie publică), pe forme de vânzare (clasică, directă, liber-services etc.) şi pe medii social-economice (urban şi rural).

______________
1

D. Patriche, Viorica Ionaşcu, M. Popescu, Economia comerţului, Editura Uranus, Bucureşti, 2002, pag.187. Universitatea SPIRU HARET 173

cofetării. cofetărie. fiecare dintre acestea având particularităţi de organizare şi funcţionare. cu profiluri variate şi. vânătoresc.). restaurante. dar şi chioşcuri. lacto-vegetarian.). la care se adaugă o serie de unităţi specializate (berărie. braserie. încălţăminte. dar şi pe criterii de segmentare a consumatorilor (specializarea monoclientelă) sau de manifestare a cererii (specializarea monotemă sau multisectorială). fie liber service-ul sau ambele forme de vânzare. Fiecare din aceste forme de vânzare presupune o bază tehnico-materială adecvată. în cadrul comerţului nealimentar. marile magazine organizate pe raioane. ceai şi sucuri-răcoritoare. În sectorul de alimentaţie publică există circa 15 tipuri de unităţi. completând astfel reţeaua de unităţi comerciale în vederea satisfacerii cererii populaţiei. reprezentativ fiind restaurantul de tip clasic sau specific (cramă. autofurgonetele şi furgonetele se încadrează în categoria comerţului mobil de alimentaţie publică. În mediul rural. de sortimentul de mărfuri comercializat. magazinele virtuale etc. De menţionat însă faptul că specializarea se asociază cu concentrarea reţelei. În acelaşi timp. cât şi alimentare. cât şi nealimentare. aflate în reţeaua comerţului cooperatist. autofurgonete. De menţionat că unităţile comerciale din mediul urban – indiferent de profilul acestora – atrag în bună parte şi populaţia rurală. cu suprafaţa de circa 1000 m. ale bazei sale tehnico-materiale – este de remarcat faptul că în mediul urban unităţile comerciale sunt de dimensiuni mari. birt. produse lactate. magazine strict specializate (de pâine.Astfel. baruri. În unele localităţi rurale există însă şi magazine mari. ce comercializează mărfuri atât nealimentare. practică fie vânzarea clasică. mai ales în cele mari. naţional etc. baruri. care comercializează atât mărfuri alimentare.). automatele de cafea. galanterie. În oraşe..). Aici se regăsesc magazine generale. În studiile de specialitate se consideră că pentru România poate fi considerat ca fiind optim un nivel al acestui indicator de circa 600-650 m.p. ceainărie etc. bar. obiecte de iluminat etc. ea este pusă în evidenţă de indicatorul „suprafaţa comercială la o mie de locuitori”. Forme diferite de vânzare sunt practicate şi într-o serie de unităţi comerciale specifice. apar unităţile specializate. braserii etc. pe lângă marile magazine. cele mai multe unităţi specifice sunt marile magazine care comercializează întregul sortiment de bunuri alimentare. marile magazine universale oferind un sortiment larg de mărfuri prin raioane specializate. dietetic. de regulă. În ceea ce priveşte distribuţia teritorială a reţelei comerciale sau densitatea teritorială a reţelei. implicit. în funcţie de mărimea suprafeţei de vânzare. restaurante. electrocasnice. chioşcurile.p. În cadrul comerţului alimentar. lenjerie. cofetării. carne şi produse din carne. pizzerii. cea mai mare parte a unităţilor sunt mici şi dispersate pe suprafaţa fiecărei localităţi. de natura mărfurilor vândute. În ceea ce priveşte particularităţile reţelei comerciale în funcţie de mediul social-economic-urban sau rural – şi. automate. sunt specifice magazinele specializate pe grupe şi subgrupe de mărfuri (confecţii. corespunzător cererii diversificate a diferitelor categorii socio-profesionale. cu un înalt grad de specializare. pentru aprovizionarea cu mărfuri de cerere periodică şi rară (gravitaţia comercială). care răspund cerinţelor consumatorilor acestor localităţi. legume fructe etc. Astfel. pizza. berării. berării şi chioşcuri. Tot pentru aprecierea gradului de dotare a teritoriului cu spaţii comerciale mai sunt 174 Universitatea SPIRU HARET . pescăresc.

magazine ce reprezintă puncte de atracţie pentru consumatori. prin înfiinţarea de noi tipuri de magazine ca profil şi nivel de preţuri. mari magazine universale. de creşterea şi diversificarea producţiei industriale şi agricole. În România. Bazele comerţului. în unităţi mari.Patriche (coordonator).1. În interiorul localităţilor. mai ales. În acest context. Potrivit literaturii de specialitate2. • creşterea suprafeţei magazinelor pentru a crea posibilitatea expunerii întregului sortiment de mărfuri. e) Modernizarea interioară a unităţilor comerciale sub aspectul proiectării spaţiilor comerciale. pentru a răspunde astfel solicitărilor tot mai diferenţiate ale consumatorilor. bineînţeles. toate acestea în scopul expunerii largi a sortimentului de mărfuri. suprafaţă comercială. de concurenţa dintr-o anumită zonă. de exigenţele tot mai sporite ale consumatorilor faţă de calitatea produselor şi serviciilor. c) Diversificarea reţelei.2. Bucureşti. formele de unităţi ce formează reţeaua comercială cu amănuntul cunosc o mare diversitate. determinată.. b) Îmbinarea specializării cu despecializarea reţelei. atât în ceea ce priveşte mărimea.p. despecializarea constă în lărgirea sortimentului cu grupe de mărfuri eterogene. numărul de locuitori deserviţi de un lucrător comercial şi desfacerile pe un m. faţă de calitatea deservirii. iar în Bucureşti. Victoria. reţeaua comercială se amplasează potrivit unor reguli de urbanism comercial. precum Bucur Obor. În prezent. se aşteaptă scăderea importanţei centrului comercial al oraşului pentru aprovizionarea cu mărfuri de cerere curentă sau periodică. amenajării şi dotărilor cu mobilier. Cocor. şi în funcţie. după criteriile cererii. pag. Unirea. Concentrarea îmbracă două forme: • creşterea mărimii societăţilor comerciale sub aspectul capitalului şi al numărului unităţilor. Tendinţe în evoluţia reţelei comerciale cu amănuntul În timp. în funcţie de noi criterii.folosiţi indicatori precum numărul de locuitori ce revin pe o unitate comercială. cât şi profilul acestora. 1999. 270-271. d) Promovarea concepţiei de urbanism comercial în amplasarea şi organizarea reţelei comerciale. apărând astfel în marile oraşe centre comerciale în zonele mediane şi periferice pentru apropierea reţelei comerciale de consumatori.p. Dacă specializarea se extinde de la magazine cu profil de grupe şi subgrupe la magazine cu profil asociat. dar. tipurile de unităţi comerciale cu amănuntul au cunoscut schimbări permanente. pe de o parte. 10. practicarea unor noi forme de vânzare şi asigurarea unei eficienţe ridicate a utilizării spaţiului comercial. în fiecare reşedinţă de judeţ există un magazin universal. pentru ca în acest mod să se câştige o mai numeroasă clientelă. ______________ D. în dezvoltarea reţelei comerciale cu amănuntul se manifestă următoarele orientări şi tendinţe: a) concentrarea activităţii şi reţelei comerciale. Universitatea SPIRU HARET 175 2 . Editura Economică.2. cu o suprafaţă de peste 800 m. concomitent cu dezvoltarea unor mari centre comerciale în zone situate la 5-10 km în afara marilor oraşe. iar pe de altă parte.

f) Extinderea formelor de vânzare fără magazine, prin deservirea clienţilor la domiciliu, pe baza informării acestora prin teletext, televiziune prin cablu, Internet sau cataloage. g) Extinderea largă a comerţului prin reţeaua de automate comerciale, reţea ce asigură extinderea deservirii consumatorilor peste programul obişnuit şi în locuri cu o cerere specială (gări, şcoli etc.). 10.2.2. Mobilierul şi utilajul comercial specific comerţului cu amănuntul În comerţul cu amănuntul, mobilierul şi utilajul comercial trebuie să răspundă unor cerinţe precum: prezentarea şi etalarea mărfurilor, păstrarea stocurilor în depozitele anexă sau în spaţiile frigorifice, mişcarea mărfurilor în cadrul magazinului şi, nu în ultimul rând, înzestrarea tehnică a muncii. Echiparea cu mobilier comercial a magazinelor „trebuie să urmărească crearea unei unităţi economico-tehnologice şi arhitectonice interioare, respectându-se cerinţele estetice, psihologice şi stimulatoare pentru vânzarea mărfurilor”3. În acest context, la proiectarea mobilierului se va avea în vedere reala lui importanţă în promovarea unei anumite tehnologii comerciale, specifică diferitelor tipuri de unităţi. Dispunerea mobilierului în magazin trebuie să asigure folosirea eficientă a spaţiilor comerciale, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, urmărindu-se obţinerea unui grad optim de ocupare cu mobilier şi de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri. Pentru a răspunde unor asemenea cerinţe, în comerţul cu amănuntul se foloseşte o mare varietate de mobilier, adaptat ca formă şi funcţionalitate tehnologiei impuse de comercializarea fiecărei grupe de mărfuri, uneori chiar a fiecărui produs în parte. Într-un magazin nealimentar, mobilierul trebuie să asigure o cât mai bună vizualizare a mărfurilor, să fie un mobilier modern, cu un înalt grad de specializare, tipizat pentru anumite grupe de mărfuri. În cadrul magazinelor alimentare, mobilierul va fi ales şi utilizat în funcţie de grupa de produse comercializate. În alimentaţia publică, mobilierul este unul specific, având ca rol nu numai asigurarea condiţiilor de servire a clienţilor, ci şi crearea unei atmosfere corespunzătoare, a unui cadru ambiental propice. În mobilarea unui magazin, în general, a marilor suprafeţe comerciale, în special, este necesar să se aibă în vedere un raport judicios între modalităţile de dispunere a mobilierului şi principalele căi de circulaţie a cumpărătorilor. De regulă, se consideră ca fiind optimă aranjarea dreptunghiulară a şirurilor de mobilier spre calea principală de circulaţie, recomandându-se şi alte soluţii, cum ar fi crearea unor „refugii” de odihnă, a unor puncte prin care să se „învioreze” cadrul ambiant etc. Echipamentul comercial al unităţilor comerciale din reţeaua cu amănuntul cuprinde, alături de mobilierul comercial, o gamă largă de utilaje şi materiale, absolut indispensabile în procesul prezentării şi desfacerii mărfurilor. Asemenea utilaje comerciale se împart în următoarele patru grupe: • utilaje de bază ale sălii de vânzare, respectiv: utilaje pentru calcul, aparate pentru încercat şi verificat, bunuri electrocasnice, baterii, becuri, aparate de măsură, generatoare de miră pentru televizoare, standuri de încercări, pupitre pentru audiţii muzicale etc.;

______________
3

A.L.Ristea, C.Tudose, V.I. Franc, Tehnologie comercială, Editura Expert, Bucureşti, 1995, pag.104. Universitatea SPIRU HARET 176

• utilaje suplimentare ale sălii de vânzare: dispozitive, aparate şi maşini pentru călcat, fasonat, festonat, cusut şi brodat articole de confecţii, ţesături, perdele, covoare, mochete, lenjerie de pat etc.; • utilaje specifice depozitării şi păstrării mărfurilor în cadrul magazinului; • utilaje specifice sectorului alimentar: vitrine frigorifice, maşini pentru tăiat, cântărit, ambalat, marcat etc. În sectorul alimentaţiei publice se utilizează o serie de utilaje comerciale specifice, precum cele frigorifice, malaxoare, plite, aparatură de control şi cântărit, aparate şi dispozitive necesare activităţii de producţie din bucătării şi laboratoare, utilaje pentru fiert şi prăjit, pentru copt etc. Rezultă din cele prezentate faptul că un loc aparte în utilajul comercial, mai ales în sectorul alimentar şi de alimentaţie publică, îl deţine utilajul frigorific, el fiind de fapt o componentă a lanţului frigorific din procesul distribuţiei produselor alimentare. Acest lanţ începe cu antrepozite frigorifice ale producătorilor, continuă cu mijloacele frigorifice de transport, cu spaţiile şi utilajul frigorific din magazine şi se încheie cu frigiderele şi congelatoarele din cadrul unităţilor alimentare şi de alimentaţie publică. Alături de utilajul comercial folosit efectiv în procesul de producţie sau comercializare, în comerţ un rol important îl are echipamentul electronic de birou, necesar pentru prelucrarea şi transmiterea informaţiilor, echipament ce „preia informaţiile primare de la casele de marcat din magazine şi de la birourile de facturat din depozite, ţine evidenţa mişcării stocurilor şi a celorlalte valori din întreprindere şi oferă informaţii operative pentru formularea comenzilor către furnizori, corespunzător cu schimbările continue ale pieţei”4. 10.3. Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata este caracteristică vehiculării mărfurilor în partizi mari. Clădirile pentru depozite, instalaţiile, mobilierul şi utilajele din depozit sunt dimensionate în raport cu cerinţele comerţului de gros, respectiv primirea şi păstrarea mărfurilor, pregătirea comenzilor şi expedierea produselor către beneficiari, în principal în sistem mecanizat, adică folosind containere, palete şi mijloace de transport adaptate vehiculării fiecărui tip de produs. Vom analiza în cele ce urmează, separat, reţeaua de depozite, care constituie, de fapt, principala componentă a bazei tehnico-materiale a comerţului cu ridicata, precum şi mobilierul şi utilajul comercial specifice comerţului de gros. 10.3.1. Reţeaua de depozite a comerţului cu ridicata Depozitele constituie componenta operativă a firmelor care au ca activitate comerţul cu ridicata, reprezentând unităţi comerciale în cadrul cărora se desfăşoară procesele tehnico-economice legate de primirea, păstrarea şi livrarea mărfurilor în partizi mari. În funcţie de formele circulaţiei mărfurilor, de natura produselor care formează obiectul acestora, precum şi de procesele care le caracterizează, există o tipologie variată de depozite, în activitatea comercială cu ridicata întâlnindu-se:

______________
4

D.Patriche (coordonator), op.cit., pag. 271.

Universitatea SPIRU HARET

177

a) Depozitele industriale aparţin, de fapt, producătorului, fiind destinate aprovizionării cu materii prime şi livrării produselor finite ale fabricilor. b) Depozitele comerciale aparţin, în cea mai mare parte, reţelei comerciale cu ridicata. Ele deservesc însă şi circulaţia unor produse de echipament industrial sau a unor bunuri de consum intermediar, în cazul în care comerţul participă la circulaţia unor asemenea produse. În funcţie de o serie de criterii, depozitele comerciale pot fi depozite de colectare, depozite de expediţie, depozite de tranzit sau depozite de păstrare a mărfurilor. Rezultă faptul că în cadrul depozitelor comerciale are loc transformarea sortimentului industrial în sortiment comercial. Sistemul de organizare a depozitelor comerciale este determinat de particularităţile diferitelor grupe de produse sau chiar ale fiecărui produs în parte, care necesită condiţii specifice de stocaj şi tehnici diferite de alcătuire a sortimentului comercial. c) Depozitele de păstrare a produselor agricole sunt destinate primirii, păstrării şi livrării unor cantităţi mari de produse agroalimentare. Păstrarea îndelungată a unor asemenea produse impune asigurarea unor condiţii specifice de microclimat (temperatură, umiditate, ventilaţie) şi, de aici, un anumit mod de amenajare şi utilare, cu consecinţe asupra costurilor de depozitare. d) Depozitele de expediere aparţin unor agenţi economici care primesc mărfuri de la producători, le stochează pentru un timp relativ scurt şi apoi le expediază către beneficiari. De regulă, asemenea depozite sunt amplasate în apropierea gărilor şi a porturilor. e) Depozitele de serviciu aparţin unor agenţi economici care oferă servicii de depozitare pe termen lung unor beneficiari ce nu dispun de posibilităţi de depozitare. Un alt criteriu de clasificare a depozitelor este dat de natura produselor care fac obiectul activităţii de depozitare, putându-se astfel vorbi despre depozite pentru cereale, depozite pentru legume şi fructe, depozite pentru materiale de construcţii, depozite pentru lemn şi material lemnos, depozite pentru produse alimentare şi agroalimentare, depozite pentru mărfuri din gama textile – încălţăminte, depozite pentru mărfuri metalo-chimice, depozite pentru produse de înfrumuseţare şi întreţinere a locuinţei şi depozite mixte. În funcţie de gradul de specializare, se poate vorbi despre depozite strict specializate (sare, combustibili etc.), depozite specializate (confecţii, încălţăminte, cosmetice etc.), depozite generale (destinate sectorului alimentar sau nealimentar) şi depozite mixte (în care se păstrează atât mărfuri alimentare, cât şi mărfuri nealimentare). Pentru a fi cu adevărat eficiente, în construirea, amenajarea şi exploatarea depozitelor trebuie să se ţină seama de o serie de factori care au o influenţă hotărâtoare asupra activităţii de depozitare şi păstrare a mărfurilor. Avem în vedere, în principal, următorii factori: • volumul şi structura oscilaţiilor sezoniere ale mărfurilor ce urmează să fie depozitate; • stocurile de mărfuri, stabilite în funcţie de grupa de mărfuri şi de sistemele de păstrare a mărfurilor în depozit; • nivelul de înzestrare tehnică existent şi cel preconizat; • particularităţile constructive ale depozitului; • natura produselor ce vor face obiectul depozitării; • gradul de organizare şi dezvoltare a transporturilor;
178
Universitatea SPIRU HARET

• gradul de dezvoltare a utilajelor şi instalaţiilor necesare primirii, păstrării şi depozitării mărfurilor. În ceea ce priveşte reţeaua de depozitare existentă în ţara noastră, aceasta este rămasă mult în urmă în raport cu cerinţele unei mişcări raţionale a mărfurilor. În general, depozitele din reţeaua comerţului cu ridicata sunt de mici dimensiuni, cu o dotare tehnică redusă, unele fără linii de garare sau rampe de încărcare. În aceste condiţii, şi având în vedere importanţa depozitelor în asigurarea fluxurilor de mărfuri pe care le generează activitatea economică, agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în comerţul de gros trebuie să depună eforturi sporite pentru realizarea unor spaţii de depozitare şi dotare cu tehnică corespunzătoare, care să asigure o vehiculare rapidă a mărfurilor şi o eficienţă crescută a acesteia. Literatura de specialitate a structurat o serie de tendinţe privind construcţia, amenajarea şi dotarea depozitelor5, cele mai importante fiind: a) construirea unor depozite de mare capacitate, care să dea posibilitatea utilizării mijloacelor mecanizate de transportare orizontală şi verticală a mărfurilor şi micşorării timpului de realizare a unei operaţiuni; b) organizarea depozitelor, în principal, pe un singur nivel, pentru a se putea elimina circulaţia pe verticală a mărfurilor. Ca o inovaţie în domeniu se remarcă folosirea în construcţia depozitelor a materialelor gonflabile, care îşi măresc volumul prin insuflarea aerului cu ajutorul unor instalaţii speciale; c) mecanizarea complexă a întregii activităţi din depozite, respectiv vehicularea mărfurilor cu ajutorul paletelor sau containerelor în întregul circuit de primire, depozitare şi livrare a mărfurilor; d) folosirea pe o scară largă a mijloacelor mecanizate de vehiculare a mărfurilor, respectiv electrocare, benzi transportoare etc.; e) informatizarea preluării, executării şi evidenţei comenzilor de la beneficiari, ajungându-se uneori chiar la automatizarea depozitelor; f) dotarea mijloacelor de transport cu oblon hidraulic sau macara pliantă, ca şi circulaţia produselor în boxpalete sau rolpalete. 10.3.2. Mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu ridicata Efectuarea operaţiunilor de primire, depozitare şi livrare a mărfurilor în cadrul circulaţiei mărfurilor cu ridicata necesită mobilier şi utilaje adecvate vehiculării şi stocării mărfurilor. Mobilierul şi utilajul comercial fac parte din sistemul de manutenţiune specific fiecărui tip de depozit şi grupe de mărfuri în parte, fiind adaptate procedeelor de stocaj folosite în depozite, respectiv stocării în vrac, în încărcături unitare şi în încărcături diverse. a) Stocarea în vrac (fără ambalaj) este specifică numai anumitor produse, în special celor care constituie ansambluri omogene şi celor depozitate în cantităţi mari (cereale, cartofi, ceapă, zahăr, cărbuni, petrol etc.). Stocarea se face în grămezi, în gropi, hangare, silozuri, rezervoare şi containere, iar pentru încărcarea şi manipularea mărfurilor de acest fel se folosesc macarale, buldozere, transportoare etc. b) Stocarea în încărcături unitare este specifică produselor care se pot constitui în grupuri din punct de vedere al formei, îngrămădirii, greutăţii şi condiţiilor de ambalaj.

______________
5

D.Patriche (coordonator), op.cit., pag. 273.

Universitatea SPIRU HARET

179

De data aceasta, se apelează la stivuirea mărfurilor, folosindu-se în acest scop palete, containere şi navete, iar pentru vehiculare, electrocare, electrostivuitoare, macarale etc. c) Stocarea în încărcături diverse are în vedere acea parte a produselor care se prezintă sub formă de articole sau piese constitutive ale acestora, foarte variate ca dimensiuni şi greutate, necesitând mijloace specifice de depozitare. Avem în vedere aici confecţiile, articolele electrocasnice, articolele mecanice etc. De data aceasta, se va apela la stocarea sub forma magazinajului, respectiv păstrarea mărfurilor în rafturi şi rastele, de dimensiuni variabile. În acest scop, se vor utiliza mijloace precum cărucioare manuale, electrocare, translatoare, macarale (pe sine sau pe roţi), porticuri şi poduri rulante. Exploatarea raţională a depozitelor, creşterea eficienţei activităţii desfăşurate în cadrul acestora sunt posibile prin dotarea lor cu un mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi containerizarea mărfurilor, precum şi cu utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizarea proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozit. În acest context, în dotarea depozitelor cu ridicata trebuie respectate o serie de corelaţii, precum: • capacitatea mobilierului trebuie să fie corelată cu mărimea stocurilor de mărfuri ce urmează să fie depozitate; • tipurile de mobilier şi alte utilaje să fie corelate cu specificul de construcţie a depozitului; • costurile reale să fie corelate cu cele previzionate. 10.4. Corelarea bazei tehnico-materiale a comerţului cu volumul activităţii desfăşurate Baza tehnico-materială a fiecărui agent economic este principala resursă materială a acestuia. Asigurarea unei baze tehnico-materiale corespunzătoare, de natură să răspundă cerinţelor desfăşurării activităţii de comercializare a mărfurilor, înseamnă pentru aceşti agenţi economici investiţii de capital, care urmează să se recupereze în mod treptat, prin amortizarea acestora, amortizare ce va fi cuprinsă în cheltuielile de circulaţie. Asemenea cheltuieli, alături de altele aferente bazei tehnico-materiale, vor greva mărimea profitului, fiecare agent economic ce desfăşoară activităţi în domeniu fiind interesat să utilizeze intensiv baza tehnico-materială de care dispune. Într-un asemenea context, baza tehnico-materială a fiecărui agent economic trebuie corelată cu volumul activităţii economice desfăşurate, între ele existând un raport de intercondiţionare. O asemenea corelaţie este pusă în evidenţă de o serie de indicatori economici, structuraţi în două grupe. a) Indicatori care exprimă raporturile dintre capacitatea mijloacelor fixe utilizate şi volumul activităţii economice (un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă suprafaţa comercială utilizată pentru obţinerea unui anumit volum de vânzări) sau, invers, raportul dintre volumul activităţii economice şi capacitatea (valoarea) mijloacelor fixe utilizate (de exemplu, vânzările realizate pe un m.p. suprafaţă comercială). În acelaşi timp, pentru a scoate în evidenţă, prin intermediul bazei tehnico-materiale, nivelul deservirii comerciale, se folosesc indicatori calculaţi ca raport între elementele bazei tehnico-materiale şi numărul de cumpărători deserviţi sau numărul populaţiei ce locuieşte în zona de acţiune a magazinului în cauză, indicatori ce permit compararea cu firmele concurente.
180
Universitatea SPIRU HARET

sunt mai limitate în raport cu alte ramuri economice. ______________ 6 D. Cu toate acestea. De asemenea. Rămânerea în urmă a progresului tehnic în comerţ ar influenţa negativ întregul circuit al mărfurilor. progresul tehnic va duce la creşterea nivelului de deservire comercială. respectiv economia relativă de mijloace fixe. Factorii progresului tehnic în comerţ În comerţ. ceea ce conduce la concluzia necesităţii lui şi în acest domeniu al economiei. 10. deşi există. Considerăm că o asemenea necesitate este dată de următoarele trei aspecte: a) Interdependenţa dintre comerţ şi celelalte ramuri ale economiei mai receptive la progresul tehnic. Progresul tehnic în comerţ Potrivit literaturii de specialitate.cit. posibilităţile de afirmare a progresului. la întărirea poziţiei agentului economic în speţă pe piaţă. op. prin promovarea unor noi forme de vânzare.Patriche (coordonator). De fapt. trebuie reţinut şi faptul că. al reducerii cheltuielilor de circulaţie. încetinind procesul realizării acestora. se va urmări ca dinamica activităţii economice (de exemplu. cu scopul creşterii productivităţii muncii”6. Aceasta din urmă se obţine prin menţinerea aceluiaşi raport între mijloacele fixe şi vânzările din perioada de bază şi din cea următoare. în acest domeniu o mare parte din activităţi pretându-se la execuţia manuală sau fragmentându-se în succesiunea lor. prin progresul tehnic în comerţ se înţelege „procesul de perfecţionare a tehnicilor şi tehnologiilor comerciale şi a sistemului de organizare a activităţii. pentru promovarea pe piaţă a unor produse noi pe care le asigură în mod continuu progresul tehnic din industrie. Universitatea SPIRU HARET 181 . a tuturor laturilor acesteia – economică. 10. În acest sens. implicit. poate cea mai importantă asemenea particularitate fiind existenţa multor activităţi cu caracter preponderent manual. numai în acest caz putându-se vorbi de creşterea eficienţei utilizării mijloacelor fixe din comerţul cu ridicata. pag. este necesară şi creşterea nivelului deservirii comerciale. Iată doar câteva aspecte care explică interesul agenţilor economici ce desfăşoară activităţi în comerţ pentru dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale.5. b) Progresul tehnic în comerţ este necesar şi ca o condiţie a creşterii eficienţei. ceea ce nu permite o mecanizare complexă. constituindu-se într-un factor hotărâtor al creşterii productivităţii muncii. ca diferenţă între valoarea mijloacelor fixe efectiv folosite şi valoarea lor recalculată. ci are aspecte diverse de manifestare. dinamica desfacerilor) să fie superioară celei a mijloacelor fixe. Mai mult. al accelerării vitezei de rotaţie a mărfurilor şi. În activitatea practică se calculează un indicator sugestiv. o asemenea particularitate este proprie întreg sectorului terţiar. Mai mult. la creşterea volumului de desfaceri şi. nu în ultimul rând. socială şi ecologică –..5. 276. acest lucru fiind datorat unor particularităţi ale procesului de muncă în comerţ. progresul tehnic în comerţ nu se limitează doar la mecanizarea operaţiunilor de mişcare a mărfurilor. modernizarea utilajului comercial sau chiar construirea de noi spaţii comerciale.1. în condiţiile unei pieţe concurenţiale. reamenajarea sau remodelarea unor unităţi. o asemenea situaţie ar duce şi la restrângerea efectului favorabil adus de mecanizare şi automatizare în creşterea producţiei.b) Indicatori care exprimă raportul dintre dinamica valorii mijloacelor fixe utilizate şi dinamica activităţii economice.

tehnica modernă a comunicaţiilor şi informatica. atât din punct de vedere al numărului lor. aparate sau maşini existente în raport cu necesarul normal pentru vehicularea cantităţii de mărfuri din perioada de referinţă. de livrare promptă către cumpărători. În România. • gradul de mecanizare a operaţiunilor. înlăturarea decalajelor existente între zonele ţării şi între mediul urban şi cel rural. mai ales. investiţiile realizate au fost inegal distribuite pe elementele bazei tehnico-materiale. Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ sunt de natură tehnică şi economică. la actuala bază tehnico-materială. cerinţelor urbanismului comercial. procedee sau forme moderne de desfăşurare a operaţiunilor tehnice. cât şi. dezvoltându-se. menite să îmbunătăţească dotarea teritoriului cu spaţii comerciale. pe principalele artere de circulaţie. prin care se măsoară nivelul calitativ al bazei tehnico-materiale a comerţului şi se pot face comparaţii interne şi internaţionale. a) Indicatorii de natură tehnică se obţin prin raportarea componentelor progresului tehnic la factorii de producţie sau la activitatea economică. pe de o parte. calculat ca raport între valoarea mijloacelor tehnice utilizate şi numărul de consumatori deserviţi sau numărul total al populaţiei. în principal. Pe de altă parte. remodelarea sau chiar reprofilarea celor mai multe unităţi. 10. datorită. desemnată prin numărul de instalaţii. expunerea unui sortiment larg de mărfuri şi. iar pe de altă parte. Desfăşurarea eficientă a relaţiilor comerciale este posibilă numai prin capacitatea comercianţilor de a reacţiona prompt la schimbările pieţei.c) Schimbările aduse în managementul comercial. datorită mărimii lor. în care se folosesc metode. calculată prin raportarea numărului de unităţi sau a volumului activităţii acestora. 182 Universitatea SPIRU HARET . remodelată şi modernizată. • gradul de înzestrare tehnică a muncii.2. fără a exista însă o separare netă a acestora. calculat ca raport între cantitatea de mărfuri vehiculată mecanizat şi cantitatea totală de mărfuri vehiculată în perioada respectivă. în principal. Intră în această categorie următorii indicatori: • tehnica utilizată. lucru posibil numai prin existenţa în comerţ a unui sistem rapid de mişcare a mărfurilor. reţeaua de depozite este mult rămasă în urmă. reţeaua de magazine amplasate la parterul blocurilor de locuinţe. unei politici neadecvate în domeniul investiţiilor. • rata difuzării tehnologiilor moderne. există o serie de indicatori specifici. al posibilităţilor de mecanizare şi automatizare a vehiculării mărfurilor. potrivit. În aceste condiţii. partea cea mai mare a acestora fiind dirijată în trecut spre industrie.5. utilaje. Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ În vederea evaluării progresului tehnic în comerţ. este necesară adaptarea acestei baze tehnico-materiale a comerţului. precum şi a unor mijloace adecvate de prelucrare operativă a informaţiilor. Evident. fiecare categorie implicând-o pe cealaltă. Cele mai multe asemenea magazine nu permit însă. Pe de altă parte. mai ales. se vor adăuga noile construcţii. progresul tehnic în comerţ a fost mai lent decât în alte ţări. de stocare şi depozitare a acestora. prin modernizarea. nivelului ridicat al deservirii populaţiei. folosirea tehnologiilor moderne de comercializare. la totalul unităţilor sau activităţii acestora.

perfecţionarea tehnologiilor comerciale şi organizarea raţională a activităţii. dar şi la cerinţele ergonomice. pentru expresivitate. Direcţiile progresului tehnic în comerţ În activitatea comercială. De asemenea. În ceea ce priveşte reţeaua comercială cu amănuntul. amplasarea sa după principiile urbanismului comercial. modernizarea urmăreşte crearea condiţiilor necesare pentru intrarea şi ieşirea mărfurilor. Perfecţionarea tehnologiei comerciale înseamnă atât raţionalizarea lanţului de procese tehnico-economice care o definesc. Universitatea SPIRU HARET 183 .5. a) Ca o componentă a modernizării de ansamblu a activităţii comerciale. în aceeaşi determinare. moderne. precum şi practicarea unor game largi de servicii comerciale înainte. În acest scop se calculează: • productivitatea generală a factorilor tehnici. a unităţilor de alimentaţie publică şi a depozitelor la progresele realizate în creşterea şi diversificarea ofertei şi la tehnica din ramurile economice cu care comerţul intră în relaţii. de data aceasta însă luându-se în calcul efectul exclusiv al utilajului în cauză. urmărindu-se creşterea rolului fiecărei asemenea componente în circulaţia mărfurilor. cât şi promovarea progresului tehnic sub aspectul condiţiilor materiale de înfăptuire a acestora. ca raport între volumul valoric al activităţii economice şi uzura capitalului fix utilizat. în timpul şi după vânzarea mărfurilor. capitalul fix la un miliard lei desfaceri). pentru stocarea acestora printr-un flux mecanizat al operaţiunilor. sunt necesare profilarea corespunzătoare a reţelei. • productivitatea muncii unui mijloc fix. b) Tehnologia comercială cuprinde ansamblul de procese. exprimată prin profitul obţinut la un milion (miliard) lei capital fix. Pentru aceasta. metode şi procedee folosite pentru distribuţia comercială a produselor.b) Indicatorii de natură economică scot în evidenţă efectul economic obţinut ca urmare a utilizării tehnicii noi. Pentru depozite. • costul marginal al folosirii unui utilaj nou. calculat ca raport între valoarea acestuia (dată de valoarea amortizată la care se adaugă cheltuielile de exploatare) şi sporul de vânzare obţinut. formele de distribuţie şi tipurile de unităţi. modernizarea bazei tehnico-materiale a comerţului reprezintă procesul de adaptare continuă a construcţiei. Procesul de modernizare a bazei tehnico-materiale a comerţului vizează toate componentele acesteia. • rentabilitatea în raport cu capitalul fix utilizat. expunerea modernă a mărfurilor. O asemenea perfecţionare are în vedere grupele de mărfuri. se poate raporta sporul de profit la valoarea investiţiilor alocate pentru progresul tehnic sau la sporul de capital fix. Câteva lucruri despre fiecare în parte. • consumul specific de capital fix pe unitate valorică de activitate economică (de exemplu. Sporirea funcţionalităţii utilajelor comerciale prin modernizare înseamnă adaptarea acestora la particularităţile vehiculării şi expunerii mărfurilor. 10. amenajării şi dotării magazinelor.3. există trei direcţii de promovare a progresului tehnic. respectiv: modernizarea bazei tehnico-materiale. modernizarea ei are în vedere necesitatea difuzării către consumatori a produselor de care aceştia au nevoie în condiţii de confort şi cu un consum minim de timp. ale uşurării muncii şi crearea condiţiilor pentru creşterea confortului muncii.

în modernizarea tehnologiilor comerciale se produc schimbări de esenţă. prin preluarea de către industrie a unor operaţiuni de pregătire prealabilă a mărfurilor pentru vânzare.280. printr-o pregătire fizică adecvată şi prin însuşirea cunoştinţelor profesionale de specialitate. să crească productivitatea muncii. • progresele înregistrate în domeniul transporturilor. le efectua comerţul. de regulă. c) Organizarea raţională a activităţii comerciale are în vedere măsurile. orientate în principal în următoarele direcţii: • îmbogăţirea. a diversificării sortimentului de mărfuri şi a participării unui număr mare de furnizori la formarea acestuia. op. Promovarea progresului tehnic în organizarea activităţilor comerciale constă în apelarea la principiile ergonomice. Asemenea măsuri de organizare raţională a activităţii se referă la organizarea interioară a unităţilor. Aşa cum bine remarcă literatura de specialitate.cit. ______________ 7 D. în acest fel. pe care. formele şi mijloacele cu caracter economic şi tehnico-organizatoric folosite pentru desfăşurarea în bune condiţii şi cu eficienţă a activităţii. respectiv folosirea unor procedee raţionale de desfăşurare a muncii.) şi care se înscriu în managementul activităţii comerciale”7. dar şi a progreselor realizate în construcţia de utilaje şi în tehnica ambalării mărfurilor. în construcţia de utilaje de manipulare a mărfurilor şi în construcţia şi amenajarea magazinelor şi depozitelor. pag.. la utilarea locurilor de muncă şi la asigurarea acestora cu forţa de muncă necesară. proiectarea utilajelor şi asigurarea condiţiilor de mediu. respectiv amenajarea locurilor de muncă. 184 Universitatea SPIRU HARET . „raţionalizarea activităţii în comerţ cuprinde perfecţionarea însăşi a distribuţiei şi a relaţiilor pe care aceasta le are cu celelalte domenii ale vieţii economice (producţie. Asemenea măsuri se vor extinde şi asupra proceselor tehnico-economice din cadrul unităţilor în care este solicitat personalul de conducere şi a cărui calitate condiţionează rezultatele personalului de execuţie.În prezent. astfel încât să se uşureze efortul lucrătorului şi. uşurând astfel circulaţia produselor. ca urmare a concentrării activităţii comerciale în unităţi mari. iar apoi în adaptarea omului la solicitări. amplificarea conţinutului modernizării tehnologiilor comerciale. la organizarea fluxurilor de intrare şi ieşire a mărfurilor. • simplificarea şi raţionalizarea unor tehnologii comerciale. principii ce constau mai întâi în adaptarea solicitărilor la om. transporturi etc. metodele.Patriche (coordonator).

colectând. tâmplari. patiseri. Caracteristicile procesului de muncă în comerţ Ca factor de producţie. agenţi comerciali. Într-o viziune nouă de marketing. Personal comercial poate fi întâlnit şi în sfera producţiei. medic vizitator etc. informaţii despre piaţă. Resursele umane din comerţ Pentru desfăşurarea activităţii lor. agenţii economici utilizează un important potenţial de forţă de muncă. dar şi personal auxiliar cu diferite meserii (lăcătuşi. în primul rând. respectiv prin numărul şi structura lor. calculaţi atât la nivelul fiecărei unităţi în parte. format din acele persoane ce desfăşoară o activitate comercială propriu-zisă (în aprovizionarea. cu atât mai mult în cazul ţărilor dezvoltate. instalatori. sector ce cunoaşte o dinamică superioară în raport cu sectoarele primar şi secundar. Universitatea SPIRU HARET 185 .). cât şi pe ansamblul comerţului. cofetari. grupate în funcţie de sex. trebuie remarcat. ospătari.1. pregătire de specialitate. inginer comercial. în comerţ existând un larg evantai de profesii: vânzători. dacă producătorii participă ei înşişi la procesul de distribuţie. reprezentată de persoanele ocupate cu activităţile de distribuţie. este de remarcat adâncirea diviziunii tehnice a muncii comerciale. barmani. Aceasta. Responsabilităţile lucrătorilor ce fac parte din forţa de vânzare a firmei sunt definite prin funcţii precum: agent comercial. Evident. Toate acestea au o valoare cantitativă şi calitativă. negociază tranzacţiile. exprimată printr-o serie de indicatori. 11. resursele umane utilizate în procesul de comercializare a mărfurilor sunt definite printr-o serie de caracteristici proprii. personalul ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ se împarte în personal specific comerţului. absolut necesare firmei producătoare. brutari. cu încheierea şi cu derularea contractelor cu clienţii actuali şi potenţiali. stocarea şi vânzarea mărfurilor) şi personal nespecific comerţului. reprezentant. denumit resursele umane ale comerţului. în acele activităţi legate de comercializarea produselor. Asemenea lucrători prezintă clienţilor produsele. Acest personal formează forţa de vânzare a firmei. În literatura de specialitate se utilizează şi termenul de personal comercial. deoarece comerţul face parte din sectorul terţiar al economiei. bucătari. vechime în muncă şi ponderea acestui personal în totalul populaţiei active a ţării.Capitolul 11 RESURSELE COMERŢULUI 11. În condiţiile complexităţii activităţii comerciale. vârstă. fac demonstraţii practice. capacitatea de muncă şi munca desfăşurată de fiecare lucrător în parte.1. în acelaşi timp. a) Numărul şi structura personalului comercial definesc persoanele ocupate în comerţ. conducători auto. depanatori etc. Într-un asemenea context. casieri. magazioneri. asigură service-ul. faptul că personalul din comerţ deţine o pondere importantă în populaţia activă a unei ţări. promovator.1.

se stabilesc numărul. birouri). acele caracteristici-preferinţe. să aibă capacitatea de a generaliza. de cele mai multe ori dificile. Prin organigrama (schema de organizare) firmei. Patriche (coordonator). • Personalul tehnico-administrativ este cel ce realizează activităţi aferente aparatului de conducere. recrutarea şi pregătirea personalului trebuie realizate cu multă atenţie. În acest context. gestiunea corespunzătoare a stocurilor. tehnicieni. • să deţină un nivel de cultură care să îi permită adaptarea comportamentală la exigenţele cumpărătorilor şi la temperamentul diferitelor categorii de clienţi. În condiţiile în care procesul de muncă în comerţ este unul complex. se impun pentru personalul de conducere. pag. al condiţiilor de păstrare şi al modului de etalare şi prezentare. personalul din comerţ se grupează în două categorii: operativ şi tehnico-administrativ. fiind format din economişti. Universitatea SPIRU HARET 186 . nivelul de cultură generală trebuie să permită fiecărui lucrător să poarte un dialog profesionist şi. alte categorii de funcţionari. în prezent manifestându-se tendinţa de renunţare la un asemenea tip de organigramă. • să fie un bun prospector al pieţei. mai ales. în care specialiştii se află faţă în faţă. ca urmare a informaţiilor culese privind cererea populaţiei. Editura Economică. administrare şi deservire a firmei. negocierea tranzacţiilor cu partenerii. pe bază de teste „care să probeze aptitudinile fizice şi intelectuale ale unei persoane de a lucra cu publicul”1. de exigenţă şi să stăpânească foarte bine metodele ştiinţifice de analiză şi prognoză. cele mai importante fiind: • să fie un bun cunoscător al mărfii şi utilizării acesteia. Bucureşti. organigramele în comerţ au o structură piramidală. pe măsura cerinţelor impuse de aspecte precum cercetarea pieţei. Se organizează în formaţii de lucru de diferite mărimi. de psihologia şi sociologia muncii. pe care le are de rezolvat impun o pregătire profesională corespunzătoare. Acest personal deţine ponderea principală în totalul personalului comercial. ______________ 1 D. Bazele comerţului. promovarea şi vânzarea produselor.În funcţie de natura muncii prestate. pentru manageri. De asemenea. de desfacere. este necesar ca personalul comercial să posede o serie de calităţi specifice. în general. problemele. În ceea ce priveşte personalul tehnico-administrativ. ingineri. Exigenţe aparte. dar şi în depozite şi activităţi de producţie. şi mai ales mai mari. servicii. 1999. jurişti. gestiunea financiară. motivaţii. de pregătire şi adoptare a deciziilor.290. organizat în compartimente de lucru (direcţii. atribuţiile şi dependenţele ierarhice ale acestui personal. în favoarea organigramei tip „margaretă”. În aceste condiţii. civilizat cu cumpărătorii potenţiali. De obicei. obiceiuri de cumpărare şi consum care să-i permită aprovizionarea corespunzător cererii. tehnicile moderne de calcul şi. • să aibă o anumită îndemânare în executarea unor operaţiuni tehnice specifice procesului de vânzare. alături de pregătirea profesională de excepţie. de modelare matematică. având alături de componenta sa economică şi una socială. în jurul organului de conducere în procesul decizional. nu în ultimul rând. de spirit de echipă. în special. merceologi. • Personalul operativ este ocupat direct în activităţi comerciale. organizarea contabilităţii la nivelul cerinţelor actuale. acesta trebuie să dea dovadă de perspicacitate.

prin care bunurile produse ajung la consumator. de a asista la dezvoltarea şi prosperitatea firmei în care lucrează şi de a avea o clientelă mulţumită. Din acest punct de vedere. personală şi colectivă. psihologic şi sociologic. Ca şi în alte ramuri ale economiei. economic. ataşată acesteia. în rezultatele muncii. • Sensul sociologic al muncii în comerţ este determinat de cadrul social în care aceasta se desfăşoară. munca în comerţ aduce şi o serie de satisfacţii. aptitudinile psihologice pentru munca din comerţ constau în dorinţa şi plăcerea lucrătorului de a presta. solicitând un anumit efort intelectual. În comerţ. munca în general are un conţinut mai bogat decât simpla cheltuire a forţei de muncă în sens larg. între vânzător şi cumpărător. natura produselor şi caracterul eterogen al muncii în comerţ solicită eforturi diferite ale personalului pe ramuri de comerţ. • Sensul fiziologic al muncii este dat de consumul de energie fizică şi nervoasă a lucrătorului în exercitarea profesiei sale. specifice activităţii de schimb. munca se înscrie într-un sistem de cooperare. respectiv: fiziologic. De asemenea. cu onestitate. intensitatea muncii prezintă variabilitate datorită fluxului neuniform al cererii în cursul unei perioade. • Sensul psihologic al muncii rezultă din natura sa umană. pentru a da într-adevăr satisfacţii. Procesul de muncă al vânzătorului poate fi considerat încheiat numai în măsura în care cumpărătorul acceptă marfa. Conţinutul specific al muncii în acest domeniu este dat de activitatea lucrătorilor comerciali. impus de contactul permanent cu publicul. Desigur. fiind organizată în colective. Faţă de producţie. exercitând operaţiunile pe care le reclamă realizarea mărfurilor pe piaţă. Munca lucrătorului din comerţ are propria identitate sub aspect economic. • Sensul economic al muncii este dat de creaţia materială sau spirituală care rezultă din efortul depus şi conferă muncii caracterul său specific uman. judecăţii. şi în comerţ. unde procesul de muncă reprezintă o relaţie între forţa de muncă şi obiectul muncii. În acelaşi timp însă. servicii comerciale pentru cumpărători. munca în comerţ este de intensitate medie. Ca o particularitate. ce se fac mai ales la angajarea personalului în comerţ. munca se desfăşoară în colective relativ mici. Deşi efortul necesar pe care îl presupune prestarea ei duce la oboseală. Desigur. cu semnificaţii deosebite asupra randamentului muncii. în cadrul cărora iau naştere relaţii interumane. c) Munca reprezintă cheltuiala de energie fizică şi nervoasă de către un om pentru realizarea de acţiuni cu ajutorul unor obiecte ale muncii necesare creării sau însuşirii prin schimb a unor bunuri de care are nevoie.b) Capacitatea de muncă reprezintă totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei sale. memoriei care o însoţesc. În esenţă. Universitatea SPIRU HARET 187 . ea fiind rezultatul străduinţei. Evident. Evaluarea capacităţii de muncă se realizează prin teste de specialitate. fiind creatoare de servicii. munca are anumite particularităţi. în comerţ. în comerţ acest raport este întregit cu o relaţie socială. într-un asemenea cadru se manifestă şi multiple probleme referitoare la cointeresarea materială. care sunt persoane specializate în actele de schimb de mărfuri. acest lucru datorându-se specializării locurilor de muncă în unităţi şi răspunderii gestionare directe pe care o are întreg colectivul de lucrători. directă. munca trebuie să fie motivată. voinţei.

1. denaturându-se astfel eficienţa muncii efectuate în comerţ. se calculează o serie de alţi indicatori complementari. galopantă. formula de calcul fiind: W= V . Tocmai acest serviciu marfar de mijlocire a schimbului de mărfuri reprezintă produsul creat în comerţ. a bunurilor oferite de producători. acest cost fiind mult diferit de la o marfă la alta. Aceasta. iar mărimea acestei utilităţi este dată de adaosul comercial. productivitatea muncii se calculează la întreaga valoare a mărfurilor vândute. tocmai datorită varietăţii de unităţi fizice prin care se exprimă cantităţile vândute şi. pe lângă productivitatea muncii. ca. aceasta referindu-se la punerea la dispoziţia consumatorilor. de aici. în comerţ. valoarea medie a unei cumpărături. Np b) prin metoda indirectă. şi în comerţ se creează o utilitate.1. precum: numărul de cumpărători deserviţi de un lucrător comercial într-o anumită perioadă. 11. şi în literatura de specialitate. T reprezintă fondul de timp. aceasta evidenţiind timpul cheltuit pentru vânzarea unei unităţi fizice dintr-un anumit produs. 188 Universitatea SPIRU HARET T V . pe lângă productivitatea valorică a muncii. exprimând consumul de muncă pentru vânzarea unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs.1. Desigur. respectiv prin raportarea consumului de muncă/zile de muncă sau ore. în condiţiile solicitate de către aceştia. un alt factor care participă la crearea produsului este factorul capital. În principiu.2. Din necesităţi practice. cu atât mai mult. de altfel. pământul. productivitatea muncii va fi influenţată în mod hotărâtor de nivelul preţurilor practicate. dificultatea. de altfel. ca şi t. se foloseşte noţiunea generică de productivitate a muncii. inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorului. Pentru înlăturarea unui asemenea neajuns. de cele mai multe ori. potrivit formulei: în care: t= W reprezintă productivitatea muncii. productivitatea muncii exprimă randamentul cu care sunt valorificaţi factorii de producţie. De menţionat că productivitatea muncii se poate calcula şi indirect. fără nici o altă precizare. respectiv: munca. În aceste condiţii. În aceste condiţii. investiţiile etc. V reprezintă volumul desfacerilor de mărfuri. materiile prime.2. Iată de ce. la volumul mărfurilor vândute. În practica uzuală. Alături de muncă. productivitatea muncii se calculează valoric. Np reprezintă numărul de personal. Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri: a) prin metoda directă. uneori chiar imposibilitatea însumării lor. capitalul. în condiţiile inflaţiei.11. va trebui luată în calcul şi productivitatea capitalului. Noţiunea şi cuantificarea productivităţii muncii în comerţ În accepţiunea sa economică. respectiv prin raportarea valorii mărfurilor vândute la numărul de lucrători participanţi la procesul de vânzare-cumpărare. Productivitatea muncii în comerţ Productivitatea muncii este unul dintre cei mai importanţi indicatori calitativi ai activităţii desfăşurate în comerţ. productivitatea muncii este mult diferenţiată pe ramuri de comerţ.

care intervin în procesul muncii. productivitatea muncii. 11. lucrătorul comercial răspunde exigenţelor legate de promovarea progresului tehnic. cât şi de alţii. pentru organizarea raţională a activităţii şi creşterea calificării personalului trebuie să se răsfrângă favorabil. externi (puterea de cumpărare din zonă fiind un exemplu sugestiv în acest sens). unii cu acţiune directă. o dată cu creşterea productivităţii muncii. O asemenea capacitate creşte o dată cu ridicarea calificării personalului. durata operaţiunilor legate de mişcarea mărfurilor. Principalii factori din această grupă sunt: • Progresul tehnic rămâne factorul principal de care depind randamentul muncii. • Calificarea personalului comercial. privită ca factor al productivităţii muncii. privit ca factor de creştere a productivităţii muncii. cele mai întâlnite referindu-se la: • mari oscilaţii ale productivităţii muncii în cursul anului. în comerţ având însă o serie de particularităţi date de natura procesului de muncă. Printr-o calificare superioară. Acest fenomen este datorat obiceiurilor de consum şi cumpărare ale populaţiei şi influenţei factorilor sezonieri şi conjuncturali. Factorii productivităţii muncii în comerţ Productivitatea muncii în comerţ este influenţată de mai mulţi factori. ţinând de însuşi procesul muncii. cantitatea de mărfuri ce face obiectul circulaţiei. iar alţii. în producţia de alimentaţie publică.2. progresul tehnic se manifestă. de exemplu. mijloace de transport adecvate. progresul tehnic în comerţ. • aceleaşi diferenţieri în ceea ce priveşte productivitatea muncii în comerţ se înregistrează şi între diferiţi agenţi economici ce-şi desfăşoară activitatea în acest domeniu sau chiar în cadrul magazinelor cu profil asemănător. vânzările fiind influenţate atât de o serie de factori interni (ca. datorită proprietăţilor specifice. Desigur. a) Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt. uşurează încheierea tranzacţiilor şi executarea comenzilor. în comerţ. ţine de esenţa acestuia. timpul de vânzare etc. • productivitatea muncii este diferenţiată pe ramuri de comerţ. gestionarea raţională a stocurilor etc. independent de efortul lucrătorului.2. Influenţa progresului tehnic asupra productivităţii muncii depinde de fiecare activitate comercială în parte. în special.). organizarea raţională a activităţii. general-valabili pentru toate ramurile economice. în informatică. implicit. O asemenea dependenţă se asigură prin sistemul de Universitatea SPIRU HARET 189 . fiecare grupă de mărfuri solicitând. complexităţii sortimentale şi formelor de vânzare. un consum diferit de timp de muncă pentru comercializarea unei unităţi valorice dintr-un produs. influenţând volumul desfacerilor. Astfel. trebuie asociat cu progresul tehnic din celelalte ramuri ale economiei (modul de ambalare a mărfurilor. şi asupra veniturilor fiecărui lucrător. de fapt.1. Dacă ne-am opri la informatică. calitatea activităţii desfăşurate). productivitatea muncii prezintă şi alte caracteristici specifice. • Cointeresarea materială şi morală a personalului comercial îl motivează pozitiv în vederea creşterii productivităţii muncii. de capacitatea personalului comercial de a obţine rezultate superioare cu acelaşi efort. şi. utilaje proiectate după principii ergonomice etc.Alături de aspectele prezentate. în comerţ nivelul atins în organizarea sistemului informaţional şi informatic oferă posibilitatea cunoaşterii mai exacte a pieţei. în domeniul operaţiunilor de vehiculare a mărfurilor. cu acţiune indirectă. Efortul depus pentru însuşirea unor noi procese tehnice. utilizarea metodelor ştiinţifice de conducere.

de a introduce şi aplica progresul tehnic sau de a promova diviziunea muncii. Cunoscându-se factorii productivităţii muncii.salarizare a personalului. atât cei cu acţiune directă. b) Cea de-a doua grupă de factori este de natură eterogenă şi influenţează desfacerile de mărfuri independent de procesul muncii. indiferent că aceştia se referă la mediul extern al unităţilor sau la particularităţile de comercializare a diferitelor grupe de mărfuri. concomitent cu acordarea unei atenţii sporite consumatorilor etc. în practica comercială se apelează şi la alte căi. într-o zonă în care populaţia este ocupată aproape în totalitate în agricultură sau are cei mai mulţi şomeri. • ridicarea calificării personalului şi perfecţionarea formelor de cointeresare a acestuia. corectarea indicelui de creştere a productivităţii muncii cu indicele preţurilor. • Nivelul şi dinamica preţurilor influenţează în mod hotărâtor expresia valorică a desfacerilor. Alături de asemenea căi. de aici. O productivitate a muncii se va înregistra într-o zonă dezvoltată economic. şi o alta. • Mărimea unităţilor comerciale este un factor de diferenţiere a nivelului productivităţii muncii pe unităţi. cu acţiune indirectă precum: • cercetarea profundă a pieţei şi lărgirea comunicaţiilor. cu aceasta. în cadrul căruia dinamica salariilor trebuie să se coreleze cu dinamica productivităţii muncii. Exemplul cel mai concludent este vânzarea legumelor şi fructelor în raport cu produsele de panificaţie. prin diferite căi. • perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii. • Natura şi proprietăţile mărfurilor comercializate diferenţiază consumul de muncă pentru vânzarea unei unităţi fizice sau valorice dintr-un produs. atracţia comercială a acestor unităţi mari va duce la creşterea volumului vânzărilor şi. Principalii asemenea factori sunt: • Profilul economico-social al zonei în care este amplasată unitatea comercială influenţează. productivitatea muncii. • amplasarea unităţilor comerciale în zonele aglomerate. În comerţ. se poate acţiona. unităţile mari au mult mai multe posibilităţi de a organiza în mod raţional munca. prin comportamentul de consum al acesteia. • organizarea ştiinţifică a muncii pe întreg circuitul comercial. cât şi cei cu acţiune indirectă. implicit. 190 Universitatea SPIRU HARET . în sens dublu. în care populaţia are o putere ridicată de cumpărare. vânzările de mărfuri şi. • îmbinarea diferitelor forme de reţea comercială. cu acţiune directă asupra productivităţii muncii. la o productivitate a muncii mai mare. Asemenea căi reprezintă. prin obiceiurile religioase sau laice. din această cauză. pentru o corectă dinamică a productivităţii muncii. prin puterea de cumpărare a populaţiei din zona în cauză. impunându-se. În aceste condiţii. Astfel. indicele de creştere a acesteia va trebui corectat cu indicele consumului de muncă. De asemenea. • concentrarea şi specializarea reţelei comerciale. Avem în vedere acţiuni precum: • promovarea progresului tehnic. de fapt. pentru creşterea acesteia. ei vor exprima în mod sintetic condiţiile în care se desfăşoară procesul muncii. Asemenea factori se regăsesc în toate ramurile economice. mijloace de intensificare a acţiunii pozitive a diferiţilor factori din cei prezentaţi.

acest lucru însemnând asigurarea unui asemenea raport între dinamica vânzărilor şi cea a personalului care să ducă la creşterea productivităţii muncii şi la economisirea cheltuielilor cu forţa de muncă. prin raportarea volumului activităţii (în general. pe nivel de pregătire şi vechime în profesie sau muncă. a) Numărul mediu de salariaţi ( N s ) poate fi structurat pe categorii (personal operativ şi tehnico-administrativ). productivitatea muncii reprezintă o medie a normelor de activitate. economişti. La nivel de ramură.11. corelarea personalului comercial cu volumul activităţii comerciale se realizează printr-un sistem de indicatori ce cuprinde: numărul mediu de salariaţi ( N s). pe profesii (vânzători. numărul de salariaţi se va analiza în raport cu totalul populaţiei active. el reprezintă expresia efortului agentului economic pentru asigurarea forţei de muncă. în general. sortatori. Ca indicator proiectat.1. pentru a realiza obiectivele propuse în condiţii de eficienţă. La nivel macroeconomic. b) Productivitatea muncii (W) se evidenţiază pe categorii de salariaţi. fiind un capitol de cea mai mare importanţă în cadrul cheltuielilor de circulaţie. de analiză a dinamicii ei în raport cu cea din alte ramuri ale economiei. fondul de salarii pare un indicator de consecinţă (fiind rezultatul produsului celor doi indicatori proiectaţi ca opţiune a agentului economic). cunoscându-se astfel ponderea salariaţilor comerciali în totalul acestor două categorii şi dinamica faţă de ele. volumul total al desfacerilor) la numărul mediu de salariaţi. Acest indicator reprezintă media personalului efectiv folosit de către o unitate comercială în decursul unui an. Prin Universitatea SPIRU HARET V W 191 . Într-un asemenea context. casieri. al comerţului. Aceşti indicatori se folosesc mai ales la nivel macroeconomic. dar şi cu numărul de salariaţi din economie. productivitatea muncii (W). o parte dintre ei (numărul mediu de salariaţi şi nivelul relativ al fondului de salarii) având însă o semnificaţie relevantă şi la nivel microeconomic. funcţionari etc. indicatorul în cauză se stabileşte. în realitate. în baza cărora se calculează necesarul de personal. Ca proiectare pentru o perioadă viitoare. în ansamblul său. în ceea ce priveşte personalul operativ.). fondul de salarii (Fs). aparent. salariul mediu ( S l ) şi nivelul relativ al fondului de salarii (NFs). ca raport între volumul estimat al vânzărilor (V) şi productivitatea muncii (W) proiectată a se obţine: Ns = Personalul tehnico-administrativ este prevăzut în organigramele de funcţionare aprobate de consiliile de administraţie. şi în comerţ. productivitatea muncii în comerţ are mai ales o semnificaţie statistică. este necesară o folosire raţională a personalului. respectiv de către comerţ. Corelarea numărului şi structurii personalului cu volumul activităţii desfăşurate Ca în orice domeniu economic.3. c) Fondul de salarii (Fs) este produsul dintre numărul mediu de salariaţi şi salariul mediu: Fs = N s x S l Deşi.

6 7392 118. Este vorba de următoarele corelaţii de dinamică: • Indicele creşterii productivităţii muncii să depăşească indicele de creştere a salariului mediu: Fs x 1000 V W1 S l1 > şi W0 S l0 • Indicele creşterii desfacerilor de mărfuri să depăşească indicele de creştere a fondului de salarii: V1 Fs1 .100 1. d) Salariul mediu ( S l ) se calculează ca raport între fondul de salarii şi numărul mediu de salariaţi: Sl = Fs Ns Indicatorul în cauză reprezintă principalul mijloc de cointeresare a salariaţilor în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în activitatea desfăşurată.000 200 250 30 6000 120 Anul 2002 T1 62.raportarea fondului de salarii la volumul vânzărilor. ca ramură a economiei naţionale. > V0 Fs 0 Respectarea celor două corelaţii va determina gestionarea corespunzătoare a fondului de salarii la o mie de lei desfaceri (sau un milion lei) şi creşterea eficienţei utilizării resurselor de muncă.120 1.27 -1. respectarea corelaţiilor normale între indicatorii forţei de muncă. Vom prezenta un exemplu practic privind cele două corelaţii în cadrul unei firme: Nr. înmulţit cu o mie (un milion): NFs= Este un indicator calitativ. Pentru o activitate viitoare.136 1. micşorarea acestuia rămânând o condiţie a creşterii eficienţei utilizării personalului. În vederea desfăşurării unei activităţi eficiente.lei) Fond de salarii (mil.lei) Fond de salarii la 1000 lei desfaceri Cuantumul reducerii nivelului relativ al fondului de salarii Anul 2001 T0 50.232 V Ns W Sl Fs Q Universitatea SPIRU HARET . prin negociere cu salariaţii. e) Nivelul relativ al fondului de salarii se obţine prin raportarea fondului de salarii la volumul vânzărilor. la nivelul comerţului. 1 Vânzări (milioane lei) 2 Număr mediu salariaţi 3 4 5 6 7 192 Productivitatea muncii (mil. Aceleaşi corelaţii se vor urmări şi la nivel macroeconomic. reflectând.250 1.lei) Salariu mediu anual (mil. mărimea lui se stabileşte de către fiecare agent economic în parte. în dinamica sa.500 220 284. fiecare agent economic trebuie să urmărească respectarea a două corelaţii între indicatorii prezentaţi mai înainte. se obţine un indicator sugestiv al utilizării forţei de muncă.1 33. şi se înscrie în contractul colectiv de muncă.73 Anul 2002 Anul 2001 1. Indicatorii forţei de muncă crt.

Nsef= − = − = 250-220= 30 persoane W0 W1 250 284.1 Reducerea fondului de salarii la o mie de lei desfaceri a condus la o economie de fond de salarii: Q ⋅ V1 − 1. Chiar în aceste condiţii. b) 11.120 W0 S l 0 Fs1 V1 > . Îmbracă forma activelor necorporale (cheltuieli de constituire şi dezvoltarea societăţii). sub formă de mijloace economice. ce se amortizează într-o perioadă de cel mult cinci ani. în vederea îmbunătăţirii nivelului servirii comerciale. a activelor corporale (terenuri şi mijloace fixe). active circulante şi mijloace în curs de regularizare. ca surse de constituire. iar la pasiv. cuprinzând stocurile de mărfuri şi ambalaje. respectiv 1. ce se amortizează pe o perioadă mai lungă de timp. agenţii economici vor trebui să găsească mijloacele de îmbunătăţire a utilizării personalului..Cuantumul reducerii nivelului relativ al fondului de salarii s-a calculat ca diferenţă între nivelul relativ al fondului de salarii din anul 2002 (T1) şi nivelul relativ al fondului de salarii din anul 2001 (T0): Q= NFs1. ce se va determina ca diferenţă între numărul de salariaţi recalculat şi numărul efectiv de salariaţi: V1 V1 62500 62500 Ep = Nsrec.232 Fs 0 V0 Creşterea productivităţii muncii a condus la o economie relativă de personal Ep. definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce pot fi exprimate în bani.2. precum şi bunurile la care se referă. fiind o componentă a politicii salariale a acestora. impuse de necesitatea creşterii efective a numărului de salariaţi în ramura comerţului. patrimoniul este evidenţiat la activ. rezultă o dinamică a indicatorilor care respectă cele două corelaţii: S W a) 1 > l1 . ale cărei nevoi sunt destinate să le satisfacă. astfel încât ritmul creşterii desfacerilor să depăşească pe cel al persoalului. a) Mijloacele economice din activul bilanţului (societăţii) se regăsesc în trei grupe: active imobilizate. de Universitatea SPIRU HARET 193 .NFs0 Din datele prezentate. • Activele circulante reprezintă valorile materiale şi băneşti care îşi schimbă permanent forma în circuitul economic.250 > 1. şi a activelor financiare (titluri de participare la constituirea capitalului altor agenţi economici.125 milioane lei = 1000 1000 Corelaţiile dintre indicatorii forţei de muncă trebuie să stea în permanenţă în atenţia agenţilor economici. ritmul de creştere a productivităţii muncii are o serie de limite. aparţinând unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul agenţilor economici din comerţ În general.73 ⋅ 62500 EFS = = 108. precum şi creanţe acordate unor terţi). resursele financiare sunt o componentă a patrimoniului societăţilor comerciale. Indiferent însă de măsurile care s-ar lua.136 > 1. • Activele imobilizate deservesc activitatea economică şi se amortizează în mai mulţi ani. În bilanţul contabil. respectiv 1.

drepturile şi obligaţiile rezultate din relaţiile cu furnizorii şi clienţii. titlurile de plasament cumpărate de la alte societăţi. pe lângă baza tehnico-materială şi resursele umane. pot apărea şi venituri înregistrate în avans şi diferenţe favorabile de conversie). Desigur. din casierie. • stocuri de valori aflate în patrimoniul agenţilor economici.materii prime şi produse finite. ca şi a modificării însăşi a valorii elementelor de patrimoniu. Resursele financiare din comerţ În activitatea desfăşurată. ca şi a altor relaţii financiare cu mediul lor extern. capitalul subscris de asociaţi. provizioanele (rezervele) pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile societăţii. va suporta o serie de modificări. creditelor bancare necesare acoperirii investiţiilor. de obiecte de inventar. • Provizioanele sau rezervele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie tot din profit. b) Sursele de constituire a patrimoniului şi. bugetului statului. în timp ce relaţiile de constituire şi utilizare a lor formează sfera finanţelor comerţului. pentru avansurile primite în contul livrării de mărfuri. resursele financiare se identifică în două componente de bază: • fluxuri monetare în cadrul operaţiunilor la care participă. resurse financiare ale comerţului. bugetului asigurărilor sociale sau asigurărilor de bunuri din momentul în care trebuia achitate şi momentul achitării lor efective. În procesul de formare şi de utilizare a lor. presupunând anumite riscuri. capitalul propriu cuprinde fondurile din profit alocate dezvoltării. de materiale. De asemenea. atunci când soldul acestora este debitor. • Mijloacele în curs de regularizare se referă la cheltuielile efectuate în avans şi care urmează să fie repartizate pe grupele respective de cheltuieli la scadenţă şi la diferenţele nefavorabile de conversie (practic.3. şi acreditivele deschise la bănci pentru efectuarea unor plăţi către terţi la livrarea de bunuri. dar neachitat şi disponibilităţile băneşti aflate în conturi bancare. de mică valoare sau de scurtă durată. în acelaşi timp. efectelor de plătit la termenele pentru care acestea au fost emise. privite la nivel macroeconomic. existent la constituirea acestuia. în cursul desfăşurării activităţii. clienţilor creditori. de finanţare a activităţii economice au în vedere capitalul propriu. Toate aceste resurse băneşti. care pot apărea ca urmare a insuficienţei capitalului propriu în raport cu nevoile pentru activitatea economică. absolut necesare pentru realizarea circuitului economic bani-marfă-bani. în cadrul schimbului. • Capitalul propriu este compus din capitalul social. din valoarea acţiunilor emise şi vândute şi din diferenţele favorabile de evaluare a patrimoniului. • Datoriile. datoriilor rezultate din decontările cu furnizorii la aprovizionarea cu bunuri şi servicii. ori sunt supuse deprecierii. cu personalul şi cu bugetul.). ca urmare a fluxurilor de încasări şi plăţi. modificarea preţurilor în care sunt evaluate etc. iau forma: împrumuturilor din emisiuni de obligaţiuni la valoarea de rambursare a acestora. în mod generic. sunt denumite în literatura de specialitate. agenţii economici din comerţ folosesc şi mijloace băneşti. şi sumelor datorate personalului propriu. 11. urmare a unor elemente obiective sau subiective (schimbarea cursului acţiunilor. pentru acele elemente din patrimoniu a căror realizare este incertă. 194 Universitatea SPIRU HARET . patrimoniul iniţial al agentului economic.

11.3.1. Relaţiile financiare, băneşti şi de credit ale comerţului O dată cu înfiinţarea lor, agenţii economici, în general, şi cei care urmează să desfăşoare activităţi comerciale, în particular, îşi constituie capitalul social, apelând la una din următoarele modalităţi (sau la amândouă deodată): • aportul persoanelor ce se asociază, care este, în principal, aport în bani, dar şi în natură, evaluat însă tot în bani; • emiterea de acţiuni pentru atragerea disponibilităţilor băneşti ale unor persoane fizice sau juridice interesate. Capitalul astfel constituit va fi folosit pentru realizarea de investiţii, respectiv mijloace fixe sub forma clădirilor şi utilajelor, dar şi pentru derularea activităţii economice propriu-zise, respectiv cumpărarea de mărfuri de la furnizori pentru a fi revândute, efectuarea de cheltuieli de circulaţie, plata impozitelor sau a taxelor datorate bugetului de stat. În acelaşi timp însă, ca urmare a vânzării mărfurilor se vor obţine venituri, sub forma încasărilor, ce urmează să fie folosite pentru acoperirea cheltuielilor efectuate, excedentul reprezentând profitul comercial al agentului economic. După ce impozitul pe profit se varsă la bugetul statului, restul profitului este folosit pentru dezvoltarea firmei, pentru diferite acţiuni social-culturale şi pentru plata dividendelor către acţionari. Pornind de la cele arătate, rezultă faptul că, în activitatea comercială, vor lua naştere două fluxuri de valori: • un flux real, material, format din bunurile care intră în procesul schimbului şi al investiţiilor; • un flux monetar, format din mijloacele băneşti care participă la constituirea capitalului şi la efectuarea încasărilor şi plăţilor curente generate de activitatea economică desfăşurată. Fluxul valoric formează relaţiile băneşti sau monetare ale agenţilor economici, reprezentând o concretizare a funcţiilor banilor de măsură a valorii mărfurilor, de circulaţie şi de plată. Acea parte din relaţiile băneşti care participă la formarea şi schimbarea a însăşi mărimii capitalului, prin atragerea de noi surse sau înstrăinarea unora, în cadrul unor obligaţii legale, formează relaţiile financiare şi relaţiile de credit ale comerţului. În sfera relaţiilor financiare sunt cuprinse relaţiile băneşti ale societăţilor comerciale cu: • instituţiile financiare, pentru vânzarea şi cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni; • bugetul statului, pentru plata impozitelor şi taxelor; • societăţile de asigurări, pentru prevenirea unor eventuale riscuri; • acţionarii, pentru plata dividendelor. Relaţiile de credit au loc între agenţii economici şi băncile comerciale, pentru asigurarea nevoilor suplimentare de capital. În cadrul acestor relaţii, agentul economic va apărea atât ca beneficiar de credite, cât şi ca ofertant de resurse băneşti pentru disponibilităţile păstrate în conturile bancare. Deşi sfera relaţiilor băneşti este mai largă decât cea a relaţiilor financiare şi de credit, în bună parte fluxurile băneşti de încasări şi plăţi, în relaţiile de echivalenţă cu furnizorii, clienţii, salariaţii etc., se întrepătrund cu fluxurile financiare şi de credit. În aceste condiţii, conceptul de resurse financiare, ca parte componentă a resurselor economice ale agenţilor economici şi ca mijloace băneşti necesare realizării relaţiilor de schimb în comerţ, se poate extinde asupra întregului capital bănesc al agentului
Universitatea SPIRU HARET

195

economic utilizat pentru efectuarea încasărilor şi plăţilor. O astfel de extindere are loc în asigurarea echilibrului financiar între încasări şi plăţi pentru desfăşurarea normală a activităţii comerciale. În acelaşi timp, starea de lichiditate a unei societăţi comerciale va fi asigurată prin totalitatea resurselor băneşti care pot fi utilizate în acest scop, concretizate în disponibilităţile monetare existente în conturile bancare, titluri de valoare – acţiuni şi obligaţiuni –, precum şi bunurile materiale (stocuri) şi creanţele care pot fi transformate uşor în bani. În ultimă instanţă, importanţa relaţiilor financiare şi de credit rămâne legată de funcţiile pe care acestea le au în formarea şi creşterea capitalului, ca şi de sursele lor de provenienţă, pentru a fi valorificate oportun în caz de nevoie. 11.3.2. Managementul resurselor financiare în comerţ 11.3.2.1. Corelarea resurselor financiare cu volumul activităţii desfăşurate Dimensionarea resurselor financiare în comerţ se realizează în funcţie de volumul activităţii comerciale desfăşurate, fiind strâns legată de politica financiară a firmei, de obiectivele acesteia. La nivel macroeconomic, al întregului comerţ, dimensionarea capitalului comercial (C) este dată de raportul dintre mărimea produsului intern brut (PIB) care intră în sfera schimbului şi numărul de rotaţii al capitalului comercial care deserveşte schimbul (C= PIB ). Va apărea, astfel, o relaţie directă între mărimea Vr capitalului comercial şi numărul de rotaţii ale sale pentru realizarea unui anumit volum al PIB. Astfel, cu cât numărul comercianţilor creşte, viteza de rotaţie a ansamblului capitalului comercial scade, acest lucru conducând la creşterea costului comercializării. Un asemenea cost influenţează, la rândul său, mărimea preţului de vânzare şi, în acest fel, corelaţia dintre ofertă şi cerere realizată prin preţ. Acest lucru conduce la reducerea posibilităţii de resorbţie prin piaţă a PIB. Altfel spus, numărul de comercianţi nu poate creşte nelimitat, de la un anumit nivel acest număr afectând însăşi capacitatea de cumpărare a populaţiei, respectiv scăderea acesteia şi, de aici, scăderea ritmului creşterii economice. La nivel microeconomic, corelarea resurselor financiare cu activitatea economică desfăşurată se asigură prin bugetul de venituri şi cheltuieli, acesta fiind instrumentul economic prin care se realizează echilibrul financiar al societăţii comerciale. Pentru activitatea viitoare, bugetul de venituri şi cheltuieli reprezintă un instrument de planificare financiară. În aceste condiţii, bugetul de venituri şi cheltuieli asigură, pe de o parte, corelarea resurselor financiare cu activitatea economică, iar pe de altă parte, utilizarea lor eficientă pentru obţinerea rezultatelor planificate. 11.3.2.2. Constituirea şi modificarea capitalului social Potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, agenţii economici îşi constituie capitalul social iniţial prin aportul în bani sau în natură al asociaţilor, potrivit tipului de societate creat. În ceea ce priveşte societăţile pe acţiuni, acestea îşi constituie capitalul social prin emiterea de acţiuni, care reprezintă titluri de valoare, liber negociate, achiziţionate de cei care doresc să investească într-o societate, dobândind astfel calitatea de coproprietari. Pentru fiecare acţiune, investitorul primeşte un dividend, în funcţie de profitul societăţii.
196
Universitatea SPIRU HARET

Dimensionarea capitalului social iniţial se va face ţinând seama de amploarea activităţii economice estimate şi de necesarul de investiţii în mijloace fixe şi mijloace circulante pe care le presupune o asemenea activitate. Pe parcursul desfăşurării activităţii, apar momente când este necesară modificarea capitalului social, de regulă, creşterea acestuia, existând însă situaţii când este necesară chiar reducerea acestuia. Modificarea capitalului social, indiferent dacă este vorba de creştere sau reducere, se face de către Adunarea generală a acţionarilor. Creşterea capitalului social urmăreşte, în primul rând, dezvoltarea activităţii economice, realizându-se prin trei metode: • emiterea de noi acţiuni; • creşterea valorii nominale a acţiunilor existente; • autofinanţare, respectiv capitalizarea unei părţi a profitului. Capitalul social poate să se reducă, în cazul în care se constată o supradimensionare a acestuia în raport cu activitatea economică sau se doreşte o micşorare a efortului financiar suportat cu plata dividendelor acordate acţionarilor. Operaţiunea propriu-zisă se realizează prin reducerea numărului de acţiuni, acestea fiind retrase prin răscumpărarea lor de către societatea comercială în cauză. Nevoia suplimentară de capital poate să fie asigurată şi prin împrumuturi, acestea luând două forme: obligaţiuni şi credite bancare. a) Obligaţiunile sunt titluri de credit pe termen lung sau mediu, emise de societate şi garantate cu patrimoniul acesteia. Ele se rambursează la termenul înscris în condiţia de împrumut, deţinătorii lor primind în perioada împrumutului o dobândă. Ca şi acţiunile, obligaţiunile sunt cotate la bursele de valori, preţul lor fluctuând în funcţie de rata dobânzii percepute (raport invers proporţional). b) Creditele bancare reprezintă împrumuturi acordate de băncile comerciale pentru nevoile suplimentare de capital, nevoi datorate în comerţ mai ales sezonalităţii cererii sau ofertei, necesităţii formării de stocuri sezoniere pentru unele produse, nevoilor de investiţii sau apariţiei unor dificultăţi temporare în asigurarea echilibrului financiar al societăţii. Creditul acordat, mai ales pe termen scurt şi mediu, este garantat prin patrimoniul societăţii, presupunând obligaţia de a fi restituit la timp, orice întârziere conducând la penalizări. 11.3.2.3. Finanţarea investiţiilor în comerţ Prima destinaţie dată capitalului comercial este finanţarea investiţiilor. O asemenea operaţiune presupune studii de necesitate, oportunitate şi eficienţă bine fundamentate. Necesitatea şi oportunitatea unei investiţii se motivează prin faptul că investiţia este cea care asigură formarea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale, modernizarea acesteia, o dată cu dezvoltarea activităţii economice. Eficienţa unei investiţii se apreciază, pe de o parte, prin efectele economice pe care aceasta le aduce, iar pe de altă parte, prin ridicarea nivelului deservirii comerciale, ca o condiţie pentru atragerea unei noi clientele. Desigur, criteriul de bază al eficienţei investiţiei rămâne rentabilitatea acesteia (Ri), exprimată prin suma anuităţilor de profit (P) obţinută în perioada de funcţionare (amortizare) a investiţiei, raportată la valoarea investiţiei (I): P Ri= ∑ I
Universitatea SPIRU HARET

197

O altă expresie a rentabilităţii investiţiei o reprezintă termenul de recuperare (în ani) a acesteia (Tr), calculat ca raport între valoarea investiţiei (I) şi profitul anual adus de către aceasta (P): I Tr= P Economicitatea unei anumite variante de investiţie se exprimă prin indicatorul denumit investiţia specifică (Is), calculat ca raport între valoarea investiţiei (I) şi efectul economic adus de către aceasta (E): I Is= E Toţi aceşti termeni vor exprima investiţia în funcţie de volumul vânzărilor (la o mie sau un milion lei vânzări), suprafaţa comercială sau de depozitare, investiţia pe un loc de cazare (în turism) sau pe un loc de masă (în alimentaţia publică). Fiecare investiţie în parte este fundamentată pe studiul tehnico-economic şi devizul de execuţie, în baza cărora se ia decizia realizării investiţiei şi se trece la executarea acesteia. Finanţarea investiţiilor se face, în principal, din capitalul propriu (o parte din capitalul social, fondul de amortizare şi sumele de bani alocate anual din profit, respectiv fondul de dezvoltare), iar în completare, din capitalul împrumutat (credite bancare pe termen lung). Desigur, pot exista şi alte surse interne de finanţare, cu o pondere relativ mică însă în totalul necesarului de finanţare a investiţiei, ca, de exemplu, sumele obţinute ca urmare a funcţionării unui mijloc fix peste perioada de amortizare, din economisirea fondurilor de investiţii în perioada consumării acestora şi din valorificarea materialelor rezultate din demontarea mijloacelor fixe. 11.3.2.4. Finanţarea mijloacelor circulante în comerţ Cea de-a doua destinaţie dată capitalului propriu al agenţilor economici în comerţ o reprezintă finanţarea mijloacelor circulante. La stabilirea necesarului acestora şi la finanţarea lor se are în vedere specificul fiecărui gen de active circulante. Astfel: • Necesarul de mijloace circulante pentru stocuri se stabileşte pe fiecare grupă a acestora (mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar), ţinând însă seama şi de rolul lor în circulaţia mărfurilor, de modul în care se realizează circuitul economic al fiecăruia şi de volumul activităţii comerciale. Desigur, prima destinaţie pe care o capătă mijloacele circulante este formarea stocurilor de mărfuri, necesarul acestora (Mc) depinzând, pe de o parte, de volumul vânzărilor(V), iar pe de altă parte, de numărul de rotaţii pe care îl realizează stocurile într-un an (Vr). Formula de calcul va avea următoarea formă: V Mc= Vr Numărul de rotaţii va depinde de viteza de circulaţie a mărfurilor (Vz) sau durata unei rotaţii: Vr= Z Vz unde Z reprezintă numărul zilelor din perioada luată în calcul (de obicei un an).
198
Universitatea SPIRU HARET

La determinarea volumului de mijloace circulante pentru formarea stocurilor de mărfuri se va lua în calcul preţul de aprovizionare de la furnizori, deci fără adaosul comercial. • Necesarul de mijloace circulante pentru obiecte de inventar, echipament de protecţie, materiale de întreţinere etc. se stabileşte ca raport între consumul acestora în cursul unui an şi numărul de rotaţii anuale ale acestor mijloace. O parte importantă a activelor circulante ale unei societăţi comerciale este formată din mijloacele băneşti care se află ca solduri în numerar în casieria societăţii şi în conturile bancare ale acesteia. Volumul lor este variabil, depinzând în principal de încasările şi plăţile curente. Disponibilităţile în numerar apărute în evoluţia curentă a încasărilor şi plăţilor formează trezoreria societăţii comerciale, componentă de bază a activităţii de gestiune şi planificare financiară. Baza gestiunii valorilor din trezorerie o formează previziunea evoluţiei pe termen scurt a fluxurilor de încasări şi plăţi, „în funcţie de care se stabileşte necesarul de mijloace pentru efectuarea lor şi acoperirea acestora prin fonduri proprii şi credite bancare pe termen scurt”2. 11.4. Politica financiară în comerţ Politica financiară este o componentă importantă a politicii economice din comerţ. Particularităţile capitalului comercial se reflectă şi în politica financiară a agenţilor economici cu activitate în comerţ, în ce priveşte formarea, dimensionarea şi utilizarea resurselor financiare. Asemenea particularităţi ale capitalului comercial au în vedere următoarele aspecte: a) Existenţa unor limite largi de dimensionare eficientă a capitalului comercial. În comerţ, alături de marele capital, îşi dovedeşte viabilitatea şi micul capital, acesta fiind, de altfel, cel ce asigură dispersia teritorială largă a comerţului, pătrunderea sa în zonele mai puţin populate sau, în cazul localităţilor mari, apropierea reţelei comerciale de consumatori. b) Structura pe elemente a capitalului comercial este în favoarea mijloacelor circulante, acest lucru creând posibilitatea utilizării lui la orice scară a activităţii economice, începând cu activitatea desfăşurată în cadrul unui chioşc şi până la cea desfăşurată în cadrul marilor complexe comerciale, unde este promovat pe scară largă progresul tehnic. c) Viteza de rotaţie a capitalului comercial încorporat în mijloacele circulante este mult diferenţiată, pe grupe de mărfuri, de la o zi, în cazul produselor alimentare de mare perisabilitate (lapte, pâine etc.), la peste o sută de zile, la mărfurile de sortiment larg. O asemenea particularitate presupune structurarea comerţului, într-o mare măsură, şi în funcţie de mărimea capitalului. Aceste trei particularităţi ale rotaţiei capitalului comercial, ca şi posibilităţile largi de folosire a lui determină atracţia spre comerţ a celor mai mulţi întreprinzători, care, dispunând de capitaluri reduse, urmăresc valorificarea şi creşterea acestora într-un timp relativ scurt. Problematica complexă pe care o presupune politica financiară în comerţ impune analiza acesteia sub două aspecte: macroeconomic şi microeconomic. a) Aspectul macroeconomic constă în măsurile cu caracter legislativ-financiar luate de stat pentru dezvoltarea economiei naţionale, în general, şi a comerţului, în

______________
2

D. Patriche (coordonator), op.cit., pag.312.

Universitatea SPIRU HARET

199

de asemenea. negocierea liberă între producători şi comercianţi etc. raţionalizarea resurselor şi obţinerea unui profit mărit imediat. • Formarea şi creşterea capitalului se află în relaţie directă cu activitatea economică. folosirea creditelor bancare pentru mărirea temporară a capitalului. astfel încât acesta să se poată autofinanţa. această problemă constituind. c) Şi modul de utilizare a profitului. prin politica financiară în acest domeniu urmărindu-se. fuziuni de capital etc. cheltuielile şi profitul reprezintă. în principal. la obţinerea în perspectivă a unui profit mărit. mai ales prin creşterea vitezei de rotaţie a acestuia. fie menţinerea aceluiaşi capital. pentru creşterea profitului. lansarea de acţiuni şi obligaţiuni pe piaţa financiară. reglementarea activităţii comerciale. Un rol la fel de important în politica financiară a firmei îl au dividendele. folosirea eficientă a capitalului existent. imediate sau de perspectivă. un element al politicii financiare în comerţ. precum: politica de impozite şi taxe. al agenţilor economici. profitul şi utilizarea acestuia. cerinţele dezvoltării economice. protecţia consumatorului etc. mijloacele de acţiune îmbracă forma unor pârghii economico-financiare. îmbunătăţirea situaţiei economice a fiecărui agent economic fac necesară alocarea unei părţi însemnate din profit pentru fondul de dezvoltare. b) La nivel microeconomic. rata dobânzilor bancare. destinaţiile date acestuia reprezintă elemente ale politicii financiare a firmei. În sfârşit. politica financiară poate fi orientată în două direcţii: fie creşterea veniturilor printr-un efort suplimentar de capitaluri şi resurse materiale. • Veniturile. Desigur.particular. drept urmare. cheltuielile. politica comercială vizează următoarele domenii: formarea şi creşterea capitalului. 200 Universitatea SPIRU HARET . destinaţiile profitului pentru fondul de participare la profit şi fondul pentru acţiuni social-culturale vor stimula efortul salariaţilor pentru îmbunătăţirea calităţii activităţii desfăşurate. ceea ce conduce la întărirea puterii economice a firmei şi la lărgirea pieţei acesteia şi. pentru atragerea de noi capitaluri. În acest sens. dar cu perspective incerte în condiţii de concurenţă crescută. de fapt. La acest nivel. concretizarea directă a efectelor politicii financiare a fiecărui agent economic în parte. veniturile. fiecare societate comercială acţionând în acest domeniu potrivit intereselor sale.

care îmbracă forme diferite. cunoaşte o permanentă creştere a importanţei sale. modernizarea reţelei comerciale şi. sistemul relaţiilor comerţului cu partenerii de afaceri. structuri sortimentate. • studierea ofertanţilor – prezenţi sau potenţiali – oferă informaţii de mare importanţă pentru comerciant. datorită modificărilor permanente ce intervin în sistemul relaţiilor de piaţă. de altfel. mai ales. trebuie avute în vedere. ca. referitoare Universitatea SPIRU HARET 201 . sunt relaţii de sine stătătoare. creşterea rolului comerţului. Relaţiile comerţului cu producătorii 12. gesturi şi preferinţe etc. în primul rând. Asemenea relaţii. ori forme de colaborare în pregătirea şi realizarea schimbului.1. cunoaşterea acestor două componente esenţiale ale pieţei conturând însuşi obiectul relaţiilor în cauză. În acest context. ele referindu-se la piaţa produsului sau serviciului ce face obiectul schimbului (preţ. conţinutul complex al relaţiilor comerţului cu producătorii este dat de o serie de elemente specifice cadrului de piaţă.). întregul sistem al relaţiilor de schimb. a funcţionalităţii acestora. dar şi pentru producător. Sistemul relaţiilor comerţului cu producătorii. şi tipologia acestor relaţii depind de tipul de piaţă în cadrul căreia se desfăşoară relaţiile de schimb. ca şi operaţionalizarea unor practici promoţionale moderne care vor marca.1. • regândirea sistemelor informaţionale şi informatice şi.1. cele mai importante având în vedere: • studierea cererii şi ofertei de mărfuri. următoarele elemente: • sporirea dimensiunilor comerţului şi a ariei sale de preocupări. creând astfel premisele facilitării procesului de vânzare şi de dinamizare a fluxurilor de produse pe circuitul producător-consumator. Conţinutul şi necesitatea relaţiilor comerţului cu producătorii Relaţiile comercianţilor cu producătorii – ca. În oricare din situaţii însă.Capitolul 12 RELAŢIILE COMERŢULUI CU PRODUCĂTORII ŞI CONSUMATORII 12. O asemenea complexitate. în mod favorabil. concurenţă. de aici. tehnice şi juridice care pregătesc sau însoţesc realizarea actelor de schimb dintre producători şi cumpărători. de altfel. şi cele cu consumatorii – fac parte din sistemul de relaţii externe angajate de comerţ. în influenţarea şi orientarea producătorilor şi a cumpărătorilor. Informaţiile obţinute sunt de o importanţă covârşitoare pentru ambii parteneri (producător şi comerciant). aparţinând fiecărui partener în procesul oferirii sau solicitării bunurilor sau serviciilor. capacitatea instituţională a întreprinzătorilor. • dezvoltarea şi. respectiv piaţa cu concurenţă perfectă sau cea cu concurenţă imperfectă. • introducerea şi extinderea unor noi forme de vânzare. ca. de altfel. Rezultă din cele prezentate conţinutul complex al relaţiilor comerţului cu producătorii. mai ales. Ele reprezintă ansamblul formelor organizatorice. care să asigure un grad ridicat de accesibilitate a cumpărătorilor. ca intermediar. mai ales. putere de cumpărare.

considerate mai importante pentru activitatea sa. b) Efortul producătorilor de a se apropia de piaţa produselor lor şi de extindere a acesteia. • alegerea mărfurilor ce răspund cel mai bine cererii cumpărătorilor. orientarea producţiei şi formelor de distribuţie a mărfurilor. prin exigenţele lor. prin distribuţie. aceştia fiind de fapt cei ce cunosc potenţialul pieţei pentru diferite produse. sursa principală de informare a producătorului asupra pieţei produselor sale o reprezintă comenzile comercianţilor. expansiunea pieţei. necesitatea unor asemenea relaţii rezultă din cel puţin următoarele considerente: a) Caracterul complex al pieţei în condiţiile economiei concurenţiale. • stabilirea structurii şi volumului achiziţiilor de mărfuri ce vor forma obiectul tranzacţiilor comerciale. a condiţiilor de plată. structurii. Acest prim element ce generează organizarea unui sistem bine pus la punct de relaţii între comerţ şi producători are în vedere faptul că au apărut condiţii foarte variate de corelare a cererii cu oferta. Or. pe măsura restructurării şi privatizării şi. au mijloacele de a-l satisface şi pot asigura.. În majoritatea cazurilor. se află într-o fază incipientă. el având alte preocupări. componentă esenţială a noului mecanism de piaţă. ca mijlocitori în relaţiile dintre producători şi detailişti. O asemenea separare se accentuează pe măsură ce numărul intermediarilor creşte. comercianţii trebuie să se apropie de producător pentru a câştiga o poziţie cât mai avantajoasă în relaţiile cu unii dintre aceştia sau chiar pentru a pătrunde în sfera producţiei. 202 Universitatea SPIRU HARET . timpului şi locului de manifestare a acestor relaţii. baza relaţiilor dintre comerţ şi producători o constituie proprietatea privată şi libertatea deplină a agenţilor economici în stabilirea profilului activităţii şi a dimensiunilor producţiei potrivit cerinţelor pieţei. Asemenea relaţii. sub aspectul volumului. o asemenea acţiune va fi însoţită de operaţiuni privind testarea credibilităţii furnizorilor. În contextul celor prezentate. aceştia imprimând. cât şi pe baza condiţiilor menţionate de către furnizori cu ocazia transmiterii ofertelor. acţiune realizată atât pe baza studiilor proprii realizate de firmele comerciale asupra ofertanţilor. • realizarea unor analize periodice privind modul în care se derulează contractele. Pe de altă parte. Relaţiile comerţului cu producătorii se derulează în condiţii specifice în perioadele de tranziţie către economia de piaţă. Asemenea relaţii devin expresia însăşi a concepţiei privind economia concurenţială. transport şi asigurare etc. cunoaşterea preţurilor de vânzare şi a condiţiilor de livrare. Iată doar câteva aspecte care fac pe producător să menţină strânse legături cu comercianţii. prin intervenţia angrosiştilor. în asemenea condiţii. ele dezvoltându-se şi în România. Piaţa aparţine cumpărătorilor. respectiv livrarea produselor contractate. Ca urmare. a schimbării concepţiei vechi care a dominat aproape 50 de ani raporturile de piaţă. însă. ceea ce are consecinţe negative asupra activităţii partenerilor de afaceri.la potenţialii furnizori şi la produsele destinate vânzării. În noile condiţii ale pieţei. mai ales. relaţiile dintre participanţii la procesul realizării mărfurilor nu mai pot avea un caracter spontan. iar calitatea activităţii comerciantului rămâne cel mai eficient mijloc de promovare pe piaţă a unor asemenea produse. • alegerea furnizorilor. asistăm la o separare a producătorului de piaţa produselor sale. respectiv asupra modului în care partenerii îşi îndeplinesc obligaţiile stabilite prin contract. • derularea propriu-zisă a contractului. uneori preluând o serie de activităţi de producţie. • negocierea contractului de vânzare-cumpărare a mărfurilor ce fac obiectul tranzacţiei. În noile condiţii. urmare a cererilor de ofertă formulate de către comerţ. în primul rând producţia.

de fapt. într-o economie de piaţă. a căror armonizare presupune negocieri complexe. pătrund în reţeaua de distribuţie. M. nu în ultimul rând. 12. pag. Popescu. devenită cronică. compusă din interese specifice poziţiei pe care o ocupă fiecare dintre părţi în cadrul tranzacţiilor comerciale. al tipologiei complexe a agenţilor economici existenţi pe piaţă. ca şi a unor eventuale eşecuri macroeconomice. atât a activităţilor de producţie şi de investiţii. 2002. dinamică şi profitabilă.Asemenea fenomene sunt însă caracteristice şi unor producători.1. V. de delimitare a responsabilităţilor şi facilităţilor pe care cei doi parteneri – producătorul şi comerciantul – şi le acordă reciproc. care să ducă. între participanţii la relaţiile de schimb apar o serie de interese. al multitudinii de posibilităţi de procurare a mărfurilor de către comerţ şi. d) Un ultim element ce trebuie avut în vedere atunci când se analizează oportunitatea relaţiilor dintre comercianţi şi producători se referă la eliminarea discrepanţei. Economia comerţului. D. Bucureşti. Acestea din urmă trebuie analizate şi negociate de parteneri. între ofertă şi cerere. Universitatea SPIRU HARET 203 2 1 . mai ales. Patriche. Un asemenea derapaj poate fi eliminat numai printr-un sistem de relaţii la care să adere toţi operatorii de piaţă şi pornind de la ideea potrivit căreia „măsurile prin care se acţionează asupra cererii vor produce efecte rapide. Editura Eficient. în final. asemenea relaţii îmbracă forma relaţiilor precontractuale. Potrivit literaturii de specialitate2. derularea echilibrată a relaţiilor de piaţă şi desfăşurarea normală. Pentru evitarea unor neconcordanţe între producţie şi cerere. Trebuie avut în vedere faptul că. 468. pag. implicit. un element de consecinţă şi de reglementare a modului de orientare a sistemului de relaţii şi. o asemenea necesitate fiind.2. constituirea şi derularea sistemului de relaţii între comerţ şi producţie trebuie astfel orientate. atât prin prisma gradului de complexitate a pieţei şi a eforturilor producătorului de a fi cât mai aproape de piaţa produselor sale. cât şi a celor comerciale. în timp ce reorganizarea şi expansiunea producţiei. în scopul de a cunoaşte direct piaţa şi a accelera difuzarea produselor la consumator. uneori chiar contradictorii. Tratat de economia comerţului. Ele sunt rezultatul complexităţii produselor ce fac obiectul actelor de schimb. la încheierea contractelor economice de vânzare-cumpărare. c) Necesitatea armonizării intereselor economice ale partenerilor în relaţiile de schimb. Formele relaţiilor comerţului cu producătorii Relaţiile comercianţilor cu producătorii se concretizează în forme specifice fiecărei etape de derulare a schimbului.1.2. Patriche. care ajută producătorii să-şi ______________ D. încât să se asigure respectarea principiilor de organizare şi desfăşurare a activităţii comerciale şi. Editura Uranus. Rolul negocierii în afacerile comerciale Relaţiile precontractuale au în vedere relaţiile ce se stabilesc între producători şi comercianţi înainte ca aceştia să încheie contractul propriu-zis. Bucureşti. 113. Ionaşcu. cât şi prin prisma condiţiilor specifice zonei de piaţă şi momentului tranziţiei. iar a doua.1. relaţiilor contractuale şi relaţiilor postcontractuale. Este vorba de două astfel de categorii de interese: prima categorie. 12. care să asigure oferta. 1988. care. Relaţiile precontractuale. O asemenea etapă se conturează printr-o serie de acţiuni cu caracter comercial. necesită un timp mai îndelungat”1. organizând o reţea proprie de comecializare sau se asociază cu comercianţii. formată din interesele comerciale ale ambilor parteneri.

constând în contracte. Astfel: • procesul de negociere este un fenomen social. În vederea informării corecte a partenerilor de piaţă se acţionează pe trei căi principale: • studierea sistematică a pieţei. ______________ Gh. prin campanii publicitare organizate. evitarea confruntărilor şi care presupune o competiţie. negocierea reprezintă elementul cel mai important. prin excelenţă. în vederea pregătirii corespunzătoare a negocierilor ce urmează a se purta între cele două părţi. în cel mai scurt timp. tratative desfăşurate între doi sau mai mulţi parteneri. în care sunt însă incluşi şi unii sau chiar toţi comercianţii parteneri. Negocierea trebuie privită drept cel mai eficient mijloc de comunicare. în ultimă instanţă. ce presupune. iar pe comercianţi. Editura Fundaţiei România de Mâine. prezintă o serie de caracteristici.definească oferta în raport cu piaţa. Negocieri şi uzanţe de protocol. efectul scontat. într-o etapă a comunicării între viitorii parteneri de afaceri. în scopul formulării unei înţelegeri reciproc acceptabile. În definirea conceptului de negociere se remarcă multe deosebiri. prin semnarea unui contract. un proces competitiv. a unui consens. de fapt. • negocierea este un proces cu finalitate precisă. Negocierea. care permite confruntarea unor idei şi competenţe individuale în realizarea scopului propus. în mod evident. între cele două părţi. în general. În cadrul relaţiilor precontractuale între producători şi comercianţi. De regulă. părţile trebuie să respecte anumite cerinţe de ordin procedural şi deontologic. în general. • negocierea este. această operaţiune reprezentând şi principala formă de materializare a informaţiilor obţinute ca urmare a studierii pieţei. consacrate ca atare de-a lungul timpului. Pistol. • crearea unor produse noi. pe cât posibil. prin forţele sale de vânzare (agenţi comerciali). în final. în vederea realizării unei înţelegeri”3. negocierea trebuie privită ca fiind „forma principală de comunicare. ce presupune existenţa unei comunicări între oameni. Referindu-ne strict la negocierea comercială. În acest context. ea fiind încununată de succes numai atunci când părţile au sentimentul că au obţinut tot ceea ce puteau obţine în urma discuţiilor purtate. un complex de procese. prezentând avantajul că realizează. în particular. Universitatea SPIRU HARET 204 3 . l15. Chiar şi atunci când negocierea nu se va desfăşura într-un asemenea cadru. negocierea se poate defini ca un proces organizat de comunicare între doi sau mai mulţi parteneri de afaceri. să studieze şi să anticipeze cererea de mărfuri. care urmăresc adaptarea progresivă a poziţiilor lor. materializată. şi nu neapărat a unei victorii. în care se doreşte. tot de producători. De fapt. consultări. şi privind lucrurile din perspectiva afacerilor. Oricare ar fi însă o asemenea poziţie. 1999. şi cea comercială. armonizarea intereselor celor două părţi. în particular. prin cataloage şi liste de produse realizate de către producători. Bucureşti. amprenta comportamentului uman. pe baza unor proceduri şi tehnici specifice. pag. negocierea are drept obiectiv realizarea unui acord de voinţă. întâlniri. de activităţi. negocierea va purta. în principal. Ne aflăm. • negocierea este un proces organizat. în funcţie de poziţia din care aceasta este abordată. informare ce se realizează prin intermediul personalului propriu. • informarea comercianţilor de către producători cu privire la produsele pe care le pot oferi pe piaţă. negocierea se desfăşoară într-un cadru formal.

de organizarea şi coordonarea activităţii desfăşurate. Practic. Avem aici în vedere cunoaşterea corespunzătoare a legislaţiei în vigoare. a cât mai multor date despre partenerul de negociere etc. la 10-12. să conducă la atingerea strategiei propuse. a proiectului de contract. a modalităţilor de transport. Negocierea demarează. în raport de complexitatea tranzacţiei). lăsând echipei posibilitatea să se adapteze condiţiilor concrete în care se vor desfăşura negocierile. de asigurarea unui climat stimulativ de lucru. De asemenea. ce conţin măsurile care urmează să fie îndeplinite pentru realizarea obiectivelor stabilite. a dosarelor negocierii. • constituirea echipei de negociere. într-o mare măsură. ci. se fac presupuneri. Aceasta se concretizează în adoptarea unor înţelegeri. de asigurare a mărfurilor. calitatea mărfurilor şi serviciilor solicitate sau oferite. o dată cu declanşarea oficială a interesului părţilor în soluţionarea problemei în cauză. a climatului de afaceri. dar şi a principalelor segmente ale acesteia. pregătirea negocierii constă în următoarele acţiuni: • cunoaşterea pieţei. se aduc argumente. valoarea negociatorului este dată de măsura în care acesta reuşeşte să obţină reflectarea intereselor organizaţiei pe care o reprezintă în contractul încheiat cu partenerul de afaceri. mai degrabă. • anticiparea obiectivelor partenerului de negociere. în vederea realizării unor obiective de interes comun. Tot acum se vor stabili principalele elemente ale strategiei. negocierea include următoarele etape: prenegocierea. metodele şi căile de asigurare. cu eventuale întreruperi şi perioade de definire a punctelor de vedere ale partenerilor de negociere. bugetul acesteia). dialog ce se va desfăşura la masa tratativelor. Acum se prezintă cereri şi se fac oferte. eventualele riscuri. • pregătirea documentelor negocierii (planul negocierii.Ţinând seama de diversitatea şi de caracterul complex al tranzacţiilor comerciale. condiţiile de livrare. Desfăşurarea propriu-zisă a negocierii se realizează în baza mandatului primit şi constă în tehnici şi tactici de negociere care. de regulă. fiecare parte cunoscându-şi interesele faţă de obiectul negocierii. preţul şi condiţiile de finanţare şi de plată. fiind însă condiţionată de mobilitatea şi elasticitatea gândirii acestora. bine utilizate. tacticii şi tehnicii de negociere. rentabilitatea etc. Este etapa dialogului între părţi. de pregătirea riguroasă a acesteia. cu adevărat competitivă. Reuşita negocierii depinde. a capacităţii pieţei în ansamblu. • definirea obiectivelor proprii ce se vor urmări în negociere. Reuşita negocierii nu este neapărat rezultatul mărimii echipei de negociere (de regulă. urmate de contraarguUniversitatea SPIRU HARET 205 . de la două-trei persoane. stabilindu-se în mod clar elemente precum: volumul vânzărilor. masă şi cazare a participanţilor la negociere. soluţionarea litigiilor posibile. scrise. al profilului şi pregătirii fiecăruia dintre membrii ei.. Analiza procesului complex al negocierii comerciale evidenţiază existenţa unor etape distincte. tot în această etapă se vor stabili locul şi data negocierii. agenda şi calendarul negocierii. numirea conducătorului acesteia şi stabilirea mandatului echipei. Practic. acţiune ce constă într-o „negociere” şcoală între echipa desemnată a participa la negocierea propriu-zisă şi o altă echipă. În ultimă instanţă. neomiţând însă măsurile privind asigurarea condiţiilor de transport. participanţii la procesul de negociere trebuie să fie buni profesionişti şi să formeze o echipă unită. negocierea propriu-zisă şi post-negocierea. • simularea negocierii. formată din alţi lucrători ai organizaţiei. cu menţiunea că acestea trebuie să aibă un caracter elastic.

existenţă şi validitate ca şi contractul civil. Un asemenea contract se încheie în scopul de a crea. Tot în această etapă va avea loc şi analiza rezultatelor reale ale negocierilor. El dă naştere la o serie de drepturi şi obligaţii reciproce ale părţilor semnatare. Postnegocierea începe în momentul semnării înţelegerii. de perspicacitate. de fapt. pentru partenerii de negociere.2. după ce s-au analizat toate variantele posibile. negocierea este un proces previzibil. pentru o eventuală redefinire a punctelor proprii de vedere. Supunându-se aceloraşi reguli de încheiere. după finalizarea acesteia începe o altă activitate permanentă şi susţinută de armonizare tacită a unor puncte de vedere. semnale încurajatoare sau. Asemenea acţiuni cunosc o desfăşurare intensă şi continuă. şi cel comercial. Contractul economic. Concluziile desprinse în urma unei asemenea analize reprezintă. Este aşa-zisa etapă a protonegocierii. comparativ cu cele scontate. • utilizarea tehnicilor şi tacticilor de negociere. pentru ca în final. va da dovadă de prezenţă de spirit. • convenirea unor soluţii de compromis. descurajatoare pentru o nouă negociere. • semnarea documentelor. ce începe cu o analiză internă a dorinţelor şi a posibilităţilor reale pe care se poate conta în raport cu problema negociată. În majoritatea cazurilor. negocierea propriu-zisă cuprinde următoarele secvenţe: • prezentarea ofertelor şi contraofertelor. Acum se rezolvă problemele apărute după semnarea contractului. pe parcursul negocierii. ca şi a măsurilor de contracarare a strategiei partenerului de negociere. reprezentând suportul juridic al oricărei tranzacţii comerciale. modifica sau stinge raporturi juridice de drept comercial. Relaţiile contractuale. incluzând obiectivele ce vizează punerea în aplicare a prevederilor acesteia. Dincolo de cele trei faze menţionate ale negocierii. prelungirea sau completarea clauzelor contractului.1. să se aleagă cea considerată a fi cea mai avantajoasă. în general. a unor atitudini şi interese. Contractul. • o perioadă de reflecţie. probleme referitoare la eventualele greutăţi apărute ca urmare a unor aspecte necunoscute în timpul negocierii şi la semnarea contractului. de regulă. etapă ce constă în acţiuni şi reacţii ale celor două părţi. • prezentarea argumentelor şi contraargumentelor.mente. un punct de plecare pentru noi înţelegeri viitoare. apar eventualele concesii. reprezintă încheierea procesului de negociere. 12. abia la finalizarea acesteia putându-se lua o decizie comună care.2. în vederea atingerii strategiei stabilite. de fapt. în cele mai multe cazuri. • acordarea de concesii reciproce pentru ieşirea din impas şi pentru apropierea punctelor de vedere. manifestate prin acţiunile şi actele lor unilaterale. de simţ al oportunităţii. materializează acordul de voinţă al părţilor. putând constitui. contractul comercial 206 Universitatea SPIRU HARET . eventual. Este important ca în desfăşurarea negocierii fiecare partener să pornească de la ideea că nici o negociere nu are din start învingători şi învinşi. Un bun negociator este acela care. continuând cu examinarea poziţiei partenerului de negociere. suport al tranzacţiei comerciale Rezultatul negocierilor purtate între producători şi comercianţi se concretizează în contractele economice încheiate. de analiză. principala formă de legătură dintre agenţii economici. dimpotrivă. se poartă alte negocieri privind modificarea. în particular. acestea reprezentând. reciproce. soluţionarea pe cale amiabilă a unor litigii sau reclamaţii nou apărute sau. Practic. pentru a sesiza momentul concluziei şi pentru a evita prelungirea inutilă a discuţiilor.

specifice. materiale şi produse). respectiv denumirea produselor. calităţii sortimentului. În funcţie de obiectul actelor de schimb. de brevet de invenţie. • garanţiile privind calitatea mărfii. contracte de licenţă. contractele comerciale sunt de scurtă durată (încheiate pentru operaţiuni ocazionale. presta sau executa. contractul de factoring. ambalajului. O clasificare a contractelor comerciale nu este uşor de realizat. contracte de prestări servicii. Asemenea clauze au fie un caracter general. existând totuşi o serie de criterii. Independent însă de tipul contractelor comerciale. contracte de marcă de fabrică. contracte de livrare (de materii prime. care se execută dintr-o dată sau într-o perioadă ce nu depăşeşte un an). ambalajul. trăsăturilor generice şi obiectului operaţiunilor comerciale. în funcţie de care se poate realiza gruparea acestora. termenele şi locul de executare a obligaţiilor. cu menţionarea cantităţii. • sunt contracte sinalagmatice (generează drepturi şi obligaţii reciproce între cele două părţi). contracte de aport valutar etc. acest lucru datorându-se naturii.). contracte de durată medie (se execută într-o perioadă de până la cinci ani). respectiv denumirea şi sediul. contracte de cooperare economică. • preţul şi modalitatea de plată. Conţinutul contractului comercial (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter comercial) este materializat prin clauze negociate şi convenite între cele două părţi. chiar o clasificare a lor. în principal.prezintă însă o serie de particularităţi legate de natura comercială a obiectului său. conturile şi băncile la care acestea sunt deschise. acestea prezintă următoarele caracteristici: • sunt contracte cu titlu oneros (fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj). Universitatea SPIRU HARET 207 . În principal. sau complexe. respectiv contracte cu executare succesivă. sau contracte de lungă durată. acestea pot fi unitare. contracte de leasing. • durata contractului şi obligaţia de livrare a mărfii. îndeplinind rolul de instrument juridic de înfăptuire a schimburilor comerciale. Tipologia contractelor comerciale este complexă. Dacă se porneşte de la complexitatea şi structura contractelor comerciale. legate între ele printr-o finalitate economică comună (contractul de leasing. domiciliul pentru persoanele fizice. expedierea şi transportul. fie un caracter specific. contractele comerciale sunt: contracte de antrepriză. • sunt contracte consensuale (simplul acord de voinţă fiind suficient pentru a da naştere la obligaţii). potrivit dreptului comun. când implică un singur acord de viaţă al părţilor (contractul de antrepriză). un contract comercial conţine următoarele clauze: • părţile şi reprezentanţii lor (numele. prestărilor sau lucrărilor ce urmează a se comercializa. pentru cele juridice). cu o durată mai mare de cinci ani. În raport cu durata pentru care se încheie. la fel de complexe. operaţiunilor de comerţ exterior. numărului de marcare şi altor caracteristici determinante ale mărfii. modalităţile de recepţie şi de soluţionare a eventualelor reclamaţii. • obiectul contractului. rezultat al caracterului comercial al contractului. când sunt necesare mai multe acorduri de voinţă. marcarea şi etichetarea. contractul de construcţii montaj etc.

constituind. Procesul de derulare a contractului comercial constă într-o serie de activităţi desfăşurate de către cele două părţi şi de terţe persoane juridice privind producerea mărfurilor contractate. în cadrul termenului de garanţie. În caz de lipsuri cantitative sau defecţiuni. cât şi de către producători. totodată.1. Derularea tranzacţiilor comerciale Relaţiile postcontractuale materializează înţelegerile prevăzute în contractul încheiat între producător şi comerciant. a) Aprovizionarea cu mărfuri de la furnizor se face potrivit contractului. în condiţiile stabilite prin contract. 12. În mod practic..2. 12. • condiţiile de expediţie. c) După primirea şi recepţionarea mărfurilor se va face plata acestora. Modalităţile de aprovizionare se vor asocia unităţilor de distribuţie economică a produselor (actelor de vânzarecumpărare) şi distribuţiei fizice desemnate prin operaţiunile economice ce intervin în spaţiul şi timpul care separă producţia de consum. elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atât de către comercianţi. legislaţia aplicată. Aceasta. solicitând. în forme variate. Relaţiile postcontractuale. Odată efectuată.3. şi datorită faptului că. determinate de natura produselor. noţiunea de derulare a contractului are un conţinut mai larg decât cea de executare a contractului. recepţia acestora şi încasarea contravalorii lor. respectiv plata preţului mărfii. potrivit documentelor de însoţire şi prevederilor contractuale. fizice şi economice. joacă un rol deosebit de important în cadrul mecanismului de piaţă. consumatorii. cât şi calitatea acestora. astfel încât să se răspundă condiţiilor de eficienţă ale ambilor parteneri de contract. efectuarea controlului. ţinând seama de conjunctura internă şi internaţională. înlocuirea sau repararea unor componente. expedierea şi transportul lor până la destinaţie. • răspunderea contractuală a părţilor. potrivit prevederilor din contract. încărcare. implicând şi o serie de activităţi. în ultimă instanţă. derularea tranzacţiilor constă în aprovizionarea curentă cu mărfuri a unităţilor comerciale.• clauzele asiguratorii menite să neutralizeze ori să evite riscurile. Operaţiunea ca atare se face atât în ceea ce priveşte cantitatea produselor primite. menite să ducă la transferarea mărfurilor de la vânzător la cumpărător. Relaţiile comerţului cu consumatorii Unul dintre cele mai importante aspecte privind desfăşurarea corespunzătoare activităţii comerciale îl reprezintă asigurarea unor relaţii permanente cu consumatorii. o asemenea operaţiune confirmând îndeplinirea obligaţiilor asumate.2. dacă este cazul. 208 Universitatea SPIRU HARET . în calitatea acestora de viitori cumpărători. precum şi cele privind plata preţului. cumpărătorul poate formula reclamaţii. recepţia mărfurilor generează relaţii juridice de schimbare a proprietăţii şi de stabilire a răspunderilor în cazul neîndeplinirii întocmai a contractului. descărcare. jurisdicţia competentă şi orice alte clauze necesare şi care vor fi convenite de părţi. b) Un rol important în derularea relaţiilor postcontractuale îl are recepţia mărfurilor. Desigur. de mărimea comenzilor. de structura sortimentală. clienţii comercianţilor. forţa majoră. transport şi asigurare a mărfii în timpul transportului. de termenele de livrare prevăzute în contract etc.

Mai mult. organizării prestărilor de servicii sau funcţionării corespunzătoare a unor unităţi sociale şi ale administraţiei de stat. în obiectul activităţilor de comerţ vor intra schimbul de bunuri de consum individual destinate trebuinţelor populaţiei. în nivelul de exigenţă faţă de mărfuri şi serviciile comerciale. relaţia dintre consumatori şi societate. b) dezvoltarea şi modernizarea reţelei comerciale. sub aspectul nivelului de instruire şi educaţie. compoziţiei socio-profesionale. e) implicarea cumpărătorilor în procesul de proiectare. veniturilor şi.1. constituind. concretizată în înfiinţarea unor organisme independente de consultare sau de pe lângă o serie de instituţii social-administrative. cât şi de la mutaţiile pe care asemenea transformări le determină în comerţul interior. c) introducerea şi extinderea continuă a unor forme noi.2. moderne de vânzare. la stabilirea locului pe care îl ocupă relaţiile în cauză în ansamblul activităţii comerciale. influenţându-le opţiunea de cumpărare. crescând permanent în importanţă. care să asigure creşterea accesibilităţii cumpărătorilor la produsele pe care comerţul le va oferi pieţei. cu cât şi în viitor consumatorul va avea aceeaşi importanţă în cadrul pieţei. în general. iar pe de altă parte. • realizarea unor întâlniri periodice cu consumatorii. pe măsura modificărilor majore în viaţa economico-socială. d) revederea şi perfecţionarea sistemelor de informare a consumatorilor şi introducerea unor practici promoţionale moderne care vor marca. trebuie avute în vedere.2. cu atât mai mult. premisele favorabile facilitării procesului de cumpărare.2. într-un cadru organizat. aspecte precum: a) sporirea dimensiunilor comerţului şi a ariei sale de preocupări. în particular. se va porni atât de la transformările pe care le cunoaşte societatea. Şi în viitor. aspectele specifice evoluţiei actului de vânzarecumpărare. Universitatea SPIRU HARET 209 . Relaţiile comerţului cu consumatorii îmbracă diferite forme. urmare a creşterii venitului discreţional. Conţinutul relaţiilor comerţului cu consumatorii Sistemul relaţiilor comerţului cu consumatorii îmbracă următoarele forme: a) Organizarea unui cadru propice de dialog cu consumatorii. apărând „probleme reale” în desfăşurarea activităţii comerciale. f) modificările ce vor interveni în structura consumatorilor. analiza relaţiilor comerţ-consumatori are un rol hotărâtor. echilibrarea eforturilor agenţilor economici şi diminuarea riscurilor.12. acest lucru presupunând cunoaşterea tuturor formelor ce privesc. în principal. cu influenţe hotărâtoare în sporirea rolului comerţului faţă de consumatori. În acest context. realizare şi comercializare a produselor destinate consumului. în mod pozitiv. sistemul de relaţii dintre comerţ şi consumatori. Principalele forme ale cadrului de dialog cu consumatorii au în vedere: • consultarea. la fel ca şi relaţiile cu producătorii. Astfel. În ansamblul relaţiilor stabilite şi promovate de către comerţ. 12. şi în relaţiile de schimb. relaţiile cu consumatorii se înscriu în cadrul relaţiilor externe ale comercianţilor. pe de o parte. propice unui dialog eficient. precum şi actele de vânzare-cumpărare a diverselor produse destinate utilizării productive. în mecanismul pieţei. Locul relaţiilor cu consumatorii în ansamblul activităţii comerciale Pentru orientarea activităţilor comerciale în condiţiile şi contextul mecanismului complex de funcţionare a pieţei. mai ales. se vor produce modificări în atitudinea consumatorului. în acest fel.

În acest domeniu se porneşte de la faptul că informarea largă. exigenţele şi reprezentările sale. • organizarea unor conferinţe periodice. ______________ 4 D. Universitatea SPIRU HARET 210 . b) Crearea unei ambianţe favorabile actului de vânzare-cumpărare reprezintă. a evoluţiei acestuia şi a factorilor de influenţă. Aşa cum remarcă literatura de specialitate. coroborat cu informarea operativă şi educarea gusturilor şi preferinţelor consumatorilor. la serviciile asigurate..• organizarea unor panele de consumatori. „analiza principalelor elemente ce dau conţinutul relaţiilor comerţ-consumator evidenţiază faptul că rolul activ al comerţului este condiţionat de o bună cunoaştere a celor doi parteneri – producătorul şi consumatorul –. la unităţile de desfacere. M. decorarea şi întreţinerea unităţilor comerciale. c) Asigurarea unor raporturi corespunzătoare între personalul comercial şi consumatori presupune un anumit comportament din partea personalului comercial. • introducerea unor noi tehnici şi forme moderne de vânzare. Patriche. • realizarea unor acţiuni de testare a noilor produse. în vederea asigurării unui cadru ambiental corespunzător nivelului ridicat de exigenţă a cumpărătorilor. • utilizarea mass-mediei pentru acţiuni de informare şi publicitate comercială. astfel încât acesta să se transforme din cumpărător potenţial într-unul efectiv. care să creeze o imagine favorabilă produselor comercializate. alături de identificarea consumatorului cu preferinţele. op. efectivi şi potenţiali. În acelaşi timp. dotarea. în calitatea acestuia de reprezentant al producătorului în faţa clienţilor sau chiar de participant la decizia de cumpărare. V. atât faţă de munca desfăşurată. Pentru aceasta trebuie luate măsurile necesare în vederea satisfacerii complete a nevoilor populaţiei. precum şi de utilizare a unor mijloace care să faciliteze comunicaţia în ambele direcţii”4. în ultimă instanţă. Ionaşcu. cât şi faţă de clienţi. De asemenea. trebuie evidenţiată importanţa unor acţiuni specifice. prezentarea. perfecţionarea sistemului de informare a consumatorilor. Între elementele folosite pentru crearea unei ambianţe favorabile realizării actului de vânzare-cumpărare se numără. o importantă funcţie a comerţului. decizia de cumpărare. în vederea stabilirii volumului şi structurii cererii de mărfuri. coroborat cu o anumită atitudine a acestuia. are o influenţă hotărâtoare în formarea reprezentărilor consumatorilor cu privire la produsele oferite spre vânzare. pozitiv sau negativ. de asigurarea unor condiţii adecvate de manifestare a posibilităţilor şi intereselor acestora. în profil macroeconomic sau pe zone de consum.123. iar apoi. Popescu. mai întâi. Activitatea personalului comercial. să personalizeze mărcile şi să realizeze un climat de înţelegere şi de bună-voinţă faţă de consumator. educarea gusturilor acestora şi orientarea consumului devin elemente de bază ale sistemului de relaţii pe care comerţul le întreţine cu consumatorii. la întreaga activitate comercială. ţinând cont că se manifestă tot mai pregnant nevoia de spectacol şi de recreere în procesul comercializării mărfurilor. Un asemenea comportament influenţează de cele mai multe ori hotărâtor. În esenţă. orientarea şi buna funcţionare a sistemului de relaţii comerţconsumatori implică.cit. modernizarea. formelor de comerţ practicate. printr-o combinare adecvată a mijloacelor promoţionale. a unor consultaţii sau demonstraţii practice în magazine. cuprinzătoare şi operativă a consumatorilor. pag. şi o bună cunoaştere a comportamentului de consum. aspiraţiile. în general. este necesară o bună cunoaştere a tipologiei caracterelor forţelor de vânzare şi implicaţiilor pe care trăsăturile lor caracteristice le au asupra influenţării procesului global de cumpărare.

într-o societate liberă şi democratică. cu consumatorul de cultură. începând cu consumatorul de bunuri de consum. se regăsesc în problemele cu care se confruntă consumatorul pe piaţă. de a avea posibilitatea să-şi materializeze intenţiile privind satisfacerea nevoilor sale. destinat a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. potrivit literaturii de specialitate. apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive. dar şi consumatorul de medicamente. având în vedere un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică şi privată. de emisiuni de radio. de structura produselor destinate a-i asigura consumul. curentă. poate. Într-un asemenea context. în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri. în Universitatea SPIRU HARET 211 . servicii financiar-bancare şi de asigurări. care. fiecare individ are dreptul de a avea asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pe care şi le doreşte şi pe care le poate plăti. de spectacole de teatru şi televiziune. de fapt. fie cele de necesitate zilnică. publice sau private. în particular. În cadrul acţiunilor de protecţie. deoarece. de poştă şi telecomunicaţii. în calitatea sa de „actor” al pieţei. De altfel. fiind menit să ofere echilibrul necesar consumatorului. în mecanismul de piaţă. sistemul de comercializare a produselor şi calitatea serviciilor comerciale. se pleacă de la rolul de cea mai mare importanţă al consumatorului. ca acelea de alimentaţie publică şi turism. Este deci vorba de ansamblul de intervenţii sociale – guvernamentale sau neguvernamentale – ce are în vedere mai multe planuri. sistemul de informare prin care să se asigure transparenţa pieţei. probleme legate. potrivit unor priorităţi pe care singur şi le stabileşte. participării lor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori. nu în ultimul rând. umărindu-se respectarea „regulilor de joc” pe toate planurile. pe promovarea corectă. obişnuite.Capitolul 13 PROTECŢIA CONSUMATORILOR 13. echitabilă şi susţinută a dezvoltării economico-sociale. preţurile la care îşi poate procura diversele produse şi servicii şi calitatea acestora. Aceasta. statul. în general. continuând cu beneficiarii multitudinii de servicii. unele curente. asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii. fie cele de folosinţă îndelungată. protejează cetăţenii în calitatea lor de consumatori. altele mai complexe. Protecţia consumatorilor are în vedere o gamă largă de aspecte. servicii medicale şi terminând. de cititorul de ziare şi reviste. în principal. prin mijloacele prevăzute de lege. echilibru bazat pe respectarea unor clauze convenite şi pe asigurarea accesului tuturor celor interesaţi la produse şi servicii care să nu prezinte nici un fel de risc şi. aşa cum în politică democraţia constă în asigurarea drepturilor alegătorilor. Conceptul şi structura câmpului de acţiune a protecţiei consumatorilor Protecţia consumatorilor reprezintă o componentă de bază a sistemului protecţiei sociale.1. de timp liber. şi exemplele ar putea continua. informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora. de consumatorul de distracţii.

cu programe şi obiective bine determinate. dreptul la petiţie şi ascultare. şi în alte ţări de pe continentul american (Canada. Bucureşti. Este un obiectiv cu care începe. În continuare ne vom opri la fiecare din aceste aspecte. se referă la cinci aspecte principale: îmbunătăţirea consumului populaţiei. sănătatea ori interesele lor legitime. Universitatea SPIRU HARET 212 .65-80. Într-un asemenea cadru de o deosebită complexitate. Aşa cum menţionam. sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. în funcţie de toate acestea. dar. în martie 1962. Potrivit literaturii de specialitate1. dreptul la informare. în general. asigurarea unui sistem de informare eficient şi util pentru potenţialii consumatori. Suedia). a) Îmbunătăţirea consumului populaţiei rămâne principalul obiectiv ce îşi găseşte locul în cadrul programelor de protecţie a consumatorilor. protecţia consumatorilor reprezintă o componentă de primă însemnătate a protecţiei sociale. legea îi conferă o serie de drepturi şi îl apără împotriva oricărui abuz ce ar putea să-i pună în pericol viaţa şi sănătatea sau să-i lezeze interesele sale patrimoniale sau nepatrimoniale. Astăzi. Editura Monitorul Oficial. definită de fostul preşedinte al S. iniţiate în perioada actuală şi în viitorul apropiat de către instituţiile guvernamentale sau organizaţiile neguvernamentale din România. Carta respectivă nu a mai fost definitivată. cât şi pe cea a unor acţiuni speciale. mai ales. care îşi propune să militeze pentru respectarea intereselor consumatorilor. indexările sau compensaţiile la salarii şi pensii). Iată de ce protecţia consumatorilor îmbracă atât forma unei mişcări generale. sunt mai întâi necesare o bună structurare a fenomenelor şi a ariei problematice generate de către acestea. ştie că în raport cu agenţii economici. 1998. mai ales în etapa acuală pe care o parcurge economia noastră.Kennedy. asigurarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite consumatorilor. ______________ 1 D.F.Pistol (coordonatori). Mexic). fie ei producători sau distribuitori. dreptul de protecţie).A. cât şi în Europa (Belgia. şi apărarea consumatorilor împotriva unor politici agresive de marketing. marile probleme ce pot face obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor. indiferent de nivelul de dezvoltare a pieţei. Date fiind evenimentele din perioada următoare şi soarta preşedintelui. o economie de tranziţie. un asemenea program. ea rămânând însă importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul la alegere liberă. aproape în toate cazurile. dar care. în timp şi spaţiu.economie democraţia se traduce prin asigurarea drepturilor consumatorilor de a alege din multitudinea de mărfuri pe cele pe care şi le doresc. o selectare atentă a problemelor. în vederea asigurării unei protecţii reale a consumatorilor. Franţa. conturarea unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade surprinse în programele de protecţie. pe cele de care au nevoie.Patriche. J. inclusiv cel român. pag. asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu nivelul veniturilor populaţiei.. Dar trebuie remarcat faptul că. promovate de ofertanţi. protecţia consumatorilor înseamnă protejarea acestora împotriva riscului de a achiziţiona sau de a li se presta un serviciu care să le pună în pericol viaţa.A. Protecţia consumatorilor. care să asigure transparenţa pieţei. apare ca un aspect specific. urmate de analiza lor în detaliu şi.U. prin faptul că a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor apărute în deceniile şapte şi opt atât în S. consumatorul. Conceptul privind „drepturile consumatorilor” îşi are originea în „Carta drepturilor consumatorilor”. dacă protecţia socială presupune un transfer de fonduri de la stat sau de la agenţi economici privaţi către consumator. Gh.U. ca urmare în primul rând a majorării preţurilor de consum (de exemplu. în cazul României. Germania.

– operaţionalizarea informaţiilor oferite de cercetările de piaţă.490. • orientarea agenţilor economici. de mari proporţii.Patriche. eliberându-l de îngrădiri şi restricţii monopoliste sau oligopoliste specifice etapei actuale. prin facilităţi economice şi politici fiscale adecvate. asigurarea unui nivel minim de trai pentru categoriile dezavantajate. 151. O asemenea distorsiune cu implicaţii sociale de mare amploare. Într-un asemenea context. Concepte. cu stiluri diverse şi variate. în condiţiile actuale. prin asigurarea unei oferte suplimentare. mai ales. îmbunătăţirea consumului populaţiei României trebuie să se constituie într-un obiectiv de susţinere morală a programului de reformă. În ceea ce priveşte priorităţile referitoare la îmbunătăţirea structurii calitative şi modernizarea consumului. mecanisme şi politici. Editura Fundaţiei România de Mâine. cât şi. mai ales. resurse materiale şi umane). ce reprezintă circa 60% din totalul cheltuielilor. mai ales. mai întâi. iar apoi. obiectiv ce ar putea fi realizat. O asemenea pondere este alarmantă. cât şi. Situaţia consumului s-a deteriorat sub aspect structural.cu numeroase distorsiuni. atât sub aspect cantitativ.68. 2001. pe de o parte. mai ales. Bucureşti. calitativ. asigurarea unor structuri de consum corespunzătoare legităţilor obiective ale dezvoltării fenomenului în cauză.Pistol (coordonatori). de la caracteristicile fazei de saturaţie a nevoilor alimentare. Comerţ. ce înregistrează o pondere de peste 85%. atât cantitativ. axat în special pe servicii. pag. calitativ (diversitate. op.cit. o mai mare adaptabilitate a producătorilor la schimbările calitative şi cantitative ale cererii. Gh. 1998. Universitatea SPIRU HARET 213 . încât periclitează însăşi fiinţa biologică a naţiunii. – urmărirea şi încorporarea progresului tehnico-ştiinţific şi social în programe de modernizare a consumului.. abătându-se substanţial. spre realizarea unor programe de producţie a bunurilor de consum care. Avem în vedere. evidenţiindu-se o ruptură. • realizarea unei producţii de bunuri de consum potrivit microcererii consumatorilor. chiar dacă asemenea tipologii ale pieţei sunt caracteristice societăţilor cu capital de stat. în vederea asigurării concordanţei dintre structura analitică a nevoii sociale şi structura producţiei. în care preponderent rămâne consumul de bunuri de consum.). să contribuie la facilitarea unei bune funcţionări a mecanismului de piaţă. calitativ. • importul unor bunuri de consum care să contribuie la reglarea echilibrului dintre nevoi şi resurse. între consumul înregistrat în ţările civilizate ale Europei de vest. pag. şi cel al populaţiei României. în acest scop fiind necesare o flexibilizare a actualului mecanism de constituire a fondului de marfă şi. ______________ 2 D. să valorifice posibilităţile reale ale economiei (capacităţi de producţie. consumul alimentar degradându-se într-o asemenea măsură. realizarea îmbunătăţirii consumului populaţiei presupune soluţionarea cel puţin a următoarelor probleme: • asigurarea echilibrului fondului de marfă cu puterea de cumpărare a populaţiei. calitate etc. atât sub aspect cantitativ. în prim plan situându-se consumul de bunuri alimentare. în două etape. pag. iar pe de altă parte. Tratat de economia comerţului. este degradarea continuă a consumului populaţiei. Editura Eficient. apreciem că se impun drept prioritare următoarele aspecte: – investigarea complexului de nevoi. a căror putere de cumpărare actuală este limitată de nivelul veniturilor şi deteriorarea raporturilor de preţ între bunurile de consum.Patriche. cât şi. D. Aşa cum corect remarcă literatura de specialitate2. în condiţiile unui mod de viaţă evolutiv. Luminiţa Pistol.

Cei doi trebuie însă să aibă în vedere faptul că exigenţele consumatorului au crescut foarte mult. consumatorii. o producţie care să răspundă calitativ exigenţelor sporite ale consumatorului. nu în ultimul rând.b) Asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor este cel de-al doilea domeniu specific relaţiilor economico-sociale din ţara noastră şi care trebuie să facă parte din programele de protecţie a consumatorilor. asigurarea stării de sănătate a populaţiei. de etichete şi de reclamă sau angajată prin înscrierea mărcilor. trebuie să fie interesaţi în a câştiga încrederea consumatorilor. În acelaşi timp. Desigur. şi. fără riscul de a greşi. astfel încât să nu mai pătrundă produse neconforme cu calitatea stipulată în documentele de însoţire. Aceasta. Iată de ce se poate spune. faptul că liberalizarea 214 Universitatea SPIRU HARET . în care protecţia consumatorului este ridicată la rang de politică de stat. cât şi ale comercianţilor. politica în domeniul protecţiei consumatorilor trebuie să aibă în vedere asigurarea preocupărilor pentru calitate. în multe situaţii derogarea de la lege fiind mai frecventă şi chiar mai puternică decât legea. consumatorul român are posibilitatea să facă unele comparaţii cu ceea ce se întâmplă în lume. care să contribuie la prevenirea practicilor comerciale abuzive. iar în condiţiile în care nu fac nimic în acest sens. o asemenea optică trebuie susţinută de un cadru legislativ adecvat (în acest domeniu au fost realizate importante progrese). mai întâi. trebuie să se aibă în vedere. să renunţe la atitudinea de pasivitate. o reglementare exigentă a importurilor de mărfuri şi o respectare întocmai a acesteia. Pentru aceasta. că astăzi consumatorul „cumpără” multă încredere. asigurând astfel exigenţa şi respectul faţă de calitatea bunurilor şi serviciilor oferite pieţei. În aceste condiţii. de genul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. atât ale producătorilor. acum. ei trebuie obligaţi. Problema principală a statului în acest domeniu trebuie să devină însănătoşirea pieţei. cu bază proprie de analiză şi urmărire a fenomenelor legate de calitate. În aceste condiţii. acesta nemaifiind dispus să-şi cheltuiască veniturile pe produse de calitate îndoielnică sau să accepte servicii care nu se ridică la nivelul preţului plătit. Trebuie avut în vedere. responsabilii pentru calitatea produselor şi serviciilor trebuie să ştie că. Iată de ce agenţii economici. iar apoi. programele de protecţie a consumatorilor trebuie să aibă în vedere şi să promoveze revigorarea preocupărilor pentru calitate. să implice toţi agenţii economici prezenţi în circuitul bunurilor şi serviciilor. în calitatea lor de cumpărători sau beneficiari ai unor servicii. Câştigarea încrederii consumatorilor faţă de produs şi de cel ce îl oferă ridică o serie de aspecte care ţin de prestigiul producătorului. care de fapt permite perpetuarea unor asemenea aspecte privind calitatea bunurilor şi serviciilor. indiferent de calitatea lor. cu modul în care se realizează actul de vânzare-cumpărare în alte ţări. care. valorificarea în condiţii corespunzătoare a resurselor de care dispune economia. apoi diferitele organisme neguvernamentale. mai ales. iar producătorul şi comerciantul sunt „obligaţi” să răspundă unei asemenea încrederi. de garanţiile şi obligaţiile asumate etc. deoarece problema calităţii bunurilor şi a serviciilor de consum se constituie într-un serios semnal de alarmă. de calitatea reală a produsului. trebuie să-şi cunoască drepturile conferite prin lege şi. Iar acest lucru trebuie să-l facă mai întâi statul. în acest context. controversat chiar în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor rămâne asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu specificitatea perioadei de reformă pe care o parcurg în prezent economia şi societatea românească. precum şi de un cadru instituţional pe măsură. c) Domeniul cel mai disputat. La acestea trebuie adăugată preocuparea statului pentru încurajarea unor asociaţii puternice ale consumatorilor. prin instituţiile sale abilitate.

de genul: • crearea condiţiilor necesare. cu mult peste puterea de cumpărare a majorităţii populaţiei. de exemplu. • autorizarea participării unor autentici reprezentanţi ai consumatorilor la tratativele purtate între agenţii economici cu privire la stabilirea preţurilor produselor. specula. cu multiple influenţe asupra ritmului de trecere. • acordarea unor facilităţi agenţilor economici implicaţi în tranzacţii externe. op.. ce poate avea un caracter temporar. literatura de specialitate3 propune ca obiectivele protecţiei sociale să îmbrace două aspecte: asigurarea unui cadru bine determinat prin lege şi transparent pentru toate categoriile de populaţie. drept urmare. dintr-o perioadă sau alta. respectiv stabilirea unor măsuri concrete. valoare şi venituri. compensatorii pentru majorările de preţuri la unele produse alimentare de bază. asupra stabilităţii monedei naţionale sau a schimburilor de mărfuri pe piaţa externă. trebuie avută în vedere şi soluţionarea unor aspecte de fond. o productivitate a muncii comparabilă cu cea realizată în condiţii asemănătoare de agenţii economici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul pieţei europene. cu influenţele ei nedorite. o politică a celor care reprezintă consumatorii ar putea determina producătorii să aibă în vedere asigurarea unei corelaţii corecte între muncă. Patriche.Pistol (coordonatori). necesarul de forţă de muncă. Universitatea SPIRU HARET 215 . în cadrul acţiunilor de protecţie a populaţiei. În aceste condiţii. În ceea ce priveşte primul aspect. În aceste condiţii. nivelul costurilor marginale va deveni unul dintre criteriile majore în stabilirea preţurilor. Desigur. consecinţele neîntârziind să apară. care să conducă efectiv la menţinerea unui nivel de trai decent pentru întreaga populaţie. jocul cererii şi ofertei. pe de o parte. referitoare la impactul preţurilor asupra acestora. făcând astfel ca inflaţia să se manifeste şi datorită creşterii costurilor. ca. Menţinerea în continuare a decalajului dintre fondul de marfă sărac şi veniturile populaţiei face inevitabilă creşterea în ritmuri ameţitoare a inflaţiei. a consumatorilor. capabile să diminueze efectele majorării preţurilor. cel referitor la cadrul de formare şi evoluţie a preţurilor. mai ales în condiţiile actuale ale economiei româneşti. migrarea spre exterior a unui volum crescut de produse etc. Acordând autonomie funcţională agenţilor economici. În aceste condiţii. acesta ar putea fi concretizat în măsuri care să conducă la o protecţie reală a consumatorilor. de a nu reuşi să înregistreze corect punctul de incidenţă al cererii şi ofertei. aceştia vor căuta să-şi adapteze producţia la cerinţele pieţei. pe de altă parte. ce ar putea să influenţeze decisiv piaţa. va trebui ca agenţii economici să-şi asume riscul.cit. creându-li-se acestora posibilitatea să-şi poată stabili pe baze reale consumurile specifice. Gh. la nivelul microcererii. chiar să-l înregistreze pasiv şi. preţurile vor fi în continuare mari. indiferent de categoria socială şi vârsta fiecărui individ. şi costurile produselor. • crearea unui sistem flexibil şi dinamic privind acordarea de compensaţii băneşti. mecanismul preţurilor rămânând una din principalele probleme ale perioadei de trecere la economia de piaţă. produse ______________ 3 D. pag. tarifelor şi serviciilor cu o pondere mare în consumul populaţiei. astfel încât formarea şi evoluţia preţurilor să aibă loc în condiţiile de autonomie deplină a agenţilor economici. Trebuie menţionat însă faptul că atâta timp cât pe piaţa românească penuria de mărfuri se va menţine. 73-74. Iată de ce.preţurilor pe piaţa românească a pus consumatorul în faţa unui comerţ devenit dintr-o dată ostil. prezintă importanţă mai ales în perioada de tranziţie. Cel de-al doilea aspect. să influenţeze sensibil determinarea preţurilor. Pot fi avute în vedere acordarea unor sume fixe.

ea implicând informarea corespunzătoare a consumatorilor. în cadrul ambelor categorii de probleme trebuie avute în vedere perioade limitate. ce pot duce la probleme serioase pentru societate. scăderea consumului individual şi. şi altfel în cazul unei penurii de produse. reducerea fluxurilor economice şi. . Aşa cum am mai menţionat. originea şi provenienţa sa.industriale şi servicii importante în consumul populaţiei. localizarea unităţilor. preţurile la care acestea pot fi procurate. implicit. creşterea şomajului şi micşorarea veniturilor. bine determinate. stabilirea produselor şi serviciilor ale căror preţuri sau tarife vor servi drept bază pentru indexarea salariilor şi pensiilor. într-un fel punându-se problema în cazul unei pieţe abundente. mai ales de timpul de menţinere a producţiei la un nivel inferior cererii de consum. referitoare la sistemul de relaţii de piaţă existent.. la structura acestora. • informaţii asupra pieţei. sortimentul de produse şi tipurile de servicii asigurate. ca urmare a scăderii numărului populaţiei ocupate. Până atunci însă. 216 Universitatea SPIRU HARET . a cererii. şi pentru economie. formarea preţurilor exclusiv prin jocul liber al ofertei şi cererii poate declanşa un proces complex de fenomene negative. în unele situaţii chiar explozive. sunt binevenite măsuri de supraveghere de către stat a fluxului bunurilor de consum de la producător sau importator la consumator. respectiv o piaţă a vânzătorului. Odată soluţionate asemenea probleme. scăderea ritmului investiţiilor. programul de funcţionare a lor etc. de gradul de satisfacere a nevoilor. oportună şi pertinentă facilitează consumatorului posibilitatea de a-şi stabili în cunoştinţă de cauză produsele de care are nevoie. în special. pe baza ierarhizării priorităţilor şi a stabilirii ordinii de achiziţionare. facilităţile ce pot fi acordate etc. informaţii prin care se fac cunoscute potenţialilor cumpărători elemente precum natura produsului. în general. la reţeaua de distribuţie. calitatea unor asemenea informaţii depind de nivelul atins de piaţa fiecărui produs. preţul acestuia. informaţiile destinate consumatorilor pot fi structurate în patru principale categorii: • informaţii asupra produselor existente pe piaţă. în special de către comercianţi. a consumatorilor. intermediarii implicaţi. din păcate. Dar. astfel încât să se evite stocarea periodică a unor mărfuri. Avem în vedere posibile creşteri generalizate de preţuri. în calitatea lor de potenţiali cumpărători. obiectivă. chiar blocarea lor. în aşteptarea unor eventuale preţuri mai mari. dar şi realizarea unui sistem de optimizare a resurselor în raport cu posibilităţile financiare de care dispune fiecare. mai ales când creşterea preţurilor va determina reducerea severă a producţiei. facilităţile oferite de producător şi/sau de comerciant. Desigur. În acest sens. O informare bună. dar şi de ritmul de erodare a veniturilor şi acumulărilor băneşti ale populaţiei. De asemenea. şi exemplele ar putea continua. mai ales în condiţiile existenţei şi menţinerii monopolului producătorilor şi a penuriei de mărfuri. acest lucru nu se va întâmpla aşa de curând. în unele cazuri. mai ales. d) Organizarea unui sistem de informare corespunzătoare a consumatorilor constituie un alt domeniu din structura de acţiune a protecţiei consumatorilor. cel puţin în economia românească. • informaţii referitoare la circuitele de distribuţie. apreciem că. înlăturarea posibilităţilor de aprovizionare preferenţială şi interzicerea sistemului de relaţii preferenţiale între furnizori şi beneficiari etc. Amplitudinea şi. când piaţa va fi singura care va stabili „regulile jocului”. transparenţa pieţei rămâne una din condiţiile existenţei şi funcţionării mecanismului concurenţial. sistemul de conservare şi depozitare etc. cu efecte greu de anticipat. se va putea intra într-un normal dorit. termenul de valabilitate.

Asemenea informaţii trebuie să cuprindă şi elemente educaţionale. în general. mai ales. înţelegerea şi satisfacerea nevoilor. Implicarea puterii publice în protecţia consumatorilor Experienţa ţărilor cu tradiţie în economia de piaţă. organisme consultative etc. Aceasta. chiar înşelătoare.). lucru cu totul incompatibil cu ideea de informare obiectivă a publicului. în prezent. în unele cazuri. contribuind astfel la înlăturarea subcreaţiilor şi a promovării unor produse de gust îndoielnic. În condiţiile în care informarea potenţialilor cumpărători se asigură. • să asigure cadrul unei lupte deschise împotriva deformării informaţiei. în toată lumea există serioase rezerve privind informarea efectivă şi eficientă a consumatorilor prin publicitate şi etichetaj. scopul publicităţii îl constituie. în special. adresa producătorului. Ţinând seama de aspectele cu privire la utilitatea informaţiei în cadrul procesului de cumpărare. redată prin anumite coduri. calitativ. statul ca atare. populaţia. puterea publică. limitată. structura şi destinaţia acesteia. codificarea şi îngreunarea înţelegerii informaţiei de către destinatarii săi. din punct de vedere atât cantitativ. data limită de consum etc. 13. să fie implicate. indicaţiile esenţiale pentru procesul de consum. etichetele sunt adesea incomplete. destinate să cultive gustul pentru frumos şi plăcut. atât cu privire la elementele ce ţin de tehnologia şi modul de utilizare a produsului. purtând aproape întotdeauna menţiuni lipsite de înţelegere şi neasigurând. urmărirea unei asemenea probleme şi. pe de o parte. în ultimul timp. în calitatea sa de potenţial consumator. şi în asigurarea protecţiei consumatorilor. Foarte adesea. agresive. în cea mai mare parte a cazurilor. în mod agresiv.2. drept urmare. cât şi de modul denaturat în care această informaţie este folosită de către unele firme producătoare sau comerciale. lipsită de obiectivitate şi. eludând unele aspecte legate de compoziţia produsului. iar pe de altă parte. ele nu fac altceva decât să încerce a inocula consumatorului. respectiv potenţialii cumpărători. Înscriindu-se pe aceeaşi traiectorie a conduitei necorespuzătoare a unor firme în procesul de informare. demonstrează că organizarea procesului în cauză trebuie realizată sub forma unui proces complex. asigurându-i astfel acesteia transparenţă. înainte de toate. soluţionarea acesteia. mai ales. mai ales. mai ales. O asemenea situaţie face ca informarea consumatorului să fie incompletă.• informaţii asupra propriilor nevoi. cât şi. preferinţele pentru produsul ce interesează firma ofertantă. au un triplu rol: • să asigure căile de informare corectă asupra a ceea ce oferă piaţa. care ignoră cunoştinţele şi puterea de înţelegere a consumatorului. Mai mult. multe firme promovează prin sistemul de etichetare o informaţie incomprehensibilă. asigurarea vânzării produselor sau serviciilor. Universitatea SPIRU HARET 217 . fiecare individ în parte. amploarea. e) Cea de a cincea problemă referitoare la structura protecţiei consumatorului are în vedere apărarea acestora împotriva unor politici agresive de marketing promovate de ofertanţi. în totalitate. prin intermediul publicităţii şi al sistemului de etichetare. folosirii ei abuzive şi. care presupune ca. • să se evite complicarea. alături de instituţiile neguvernamentale în domeniu (asociaţii pentru protecţia consumatorilor. deoarece. cât şi în legătură cu datele de identificare a adresei producătorului. imprecisă. informaţii ce au drept scop lămurirea publicului consumator privind interpretarea. publicitatea şi etichetarea au drept unic scop sporirea puternică a vânzărilor şi.

reglementări privind bunurile de folosinţă îndelungată – de remarcat cele privind producerea..Potrivit literaturii de specialitate4. op. asemenea acte normative reglementează protejarea consumatorilor împotriva distribuţiei unor produse de calitate îndoielnică şi împotriva practicilor ______________ 4 D. Se evidenţiază.Pistol (coordonatori). este de remarcat faptul că literatura de specialitate. nu în ultimul rând. ce pot fi avute în vedere în orientarea viitoare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor. Mai mult. principiile de drept şi jurisprudenţa din statele respective şi. În marea majoritate a ţărilor cu o economie de piaţă adevărată. structura secvenţială a actelor normative adoptate este diferită de la un stat la altul. prin asigurarea unei legislaţii eficiente în domeniu. Asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protecţia consumatorilor În legătură cu asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protecţia consumatorilor. practici comerciale şi protecţia consumatorilor. legislaţie care să răspundă imperativelor generale de garantare a drepturilor şi protecţiei consumatorilor şi. Cu toate acestea. atunci când se pune problema stabilirii sancţiunilor. pe de altă parte. calitatea produselor şi serviciilor. legislaţie care să aibă în vedere atât experienţa generală în domeniu. 13. Desigur. putându-se apela. mai ales. pornind şi numai de la complexitatea fenomenelor şi relaţiilor ce iau naştere în procesul de vânzare-cumpărare. şi ale dreptului penal. prompte şi pertinente a consumatorilor asupra pieţei şi a fiecărui produs sau serviciu în parte. sistemul de relaţii dintre calitate şi modalităţile de formare a preţurilor şi. chiar exploziv. intervenţia statului. Astfel. în procesul de protecţie a consumatorilor se poate realiza. În al doilea rând. în acest sens. realităţile concrete din fiecare ţară în parte. cât şi. coroborat cu obligativitatea unei informări eficiente. drepturile acordate consumatorilor sunt considerabile. o primă parte din noile acte normative adoptate este orientată spre cercetarea şi dezvoltarea unor aspecte cât mai adecvate procesului de consum. în unele ţări. 218 Universitatea SPIRU HARET . ritmul de apariţie a unor asemenea măsuri legislative a cunoscut o intensificare permanentă. existând însă câteva direcţii de acţiune. mai întâi. acordurile internaţionale în materie de drept. care să vegheze la respectarea legislaţiei în domeniu. Asemenea drepturi fac obiectul unei legislaţii coerente. pag. dar şi acte normative referitoare la protecţia şi siguranţa consumatorilor. care defineşte obligaţiile fundamentale ale ofertanţilor. 89. prezentarea şi utilizarea autoturismelor –. în ultimii 20-25 de ani. fără nici un fel de problemă. la principiile generale ale Codului civil. vizavi de eventualele infracţiuni.1. prin organizarea unui cadru instituţional adecvat. indiferent cine sunt aceştia – producători sau comercianţi – şi care le impune acestora să ia măsurile necesare pentru evitarea pagubelor produse consumatorilor. promulgarea unor acte normative de acest gen se constituie într-un proces devenit . acoperind noi domenii. nu în ultimul rând. sunt aproape unanime în a considera că justiţionarea faptelor şi actelor legate de prejudiciere a consumatorilor antrenează un drept reparatoriu. cit. reglementări ce privesc regimul alimentelor şi medicamentelor. a puterii publice. un sistem legislativ complex privind informarea consumatorilor. Patriche. dar şi jurisdicţia în domeniu. Gh. pe de o parte. se consideră necesară construcţia unei legislaţii proprii protecţiei consumatorilor. în ceea ce priveşte latura materială. în al doilea rând.2. Astfel. drepturile consumatorilor fiind lărgite.

promulgată în 1971. • aceleaşi acte normative cuprind dispoziţii clare şi precise privind cazurile în care mărfurile sunt considerate defectuoase. Şi în acest domeniu. • orice reglementare privind vânzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor prevede dispoziţii referitoare la situaţia cumpărătorului în raport cu fabricantul. pe lângă legea referitoare la vânzările clasice. şi norme ce privesc vânzările pe credit. impunându-se. utilizate în mod frecvent pentru vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor. • reglementările privind vânzările de mărfuri cuprind. Mai mult. Sub aspect structural. implicit. căutând să împiedice încercările vânzătorilor de a se degaja de responsabilităţile ce le revin în cazul unor vicii ascunse. O asemenea orientare legislativă are un caracter complex şi priveşte atât reglementarea cadrului real de protecţie juridică a consumatorilor. Universitatea SPIRU HARET 219 . vânzările la domiciliu. Astfel. progresele sunt evidente. în majoritatea cazurilor. iar pentru produsele sau serviciile defecte. precum şi multe alte asemenea legi mai recente. pe de o parte. neinserate în clauzele contractului de cumpărare. dreptul de a beneficia de înlocuirea produsului sau refacerea serviciului. O remarcă deosebită referitoare la această legislaţie trebuie făcută în legătură cu îmbinarea funcţională între tradiţie şi consecvenţă. şi dinamismul societăţii. ce figurează mai ales în contractele standard sau în cele tip. ce vizează protecţia consumatorului atunci când vânzătorul transferă creanţa sa către o unitate de credit specializată. de exemplu. asemenea infracţiuni săvârşite în practica comercială antrenează atât interdicţia ca atare. în Anglia. următoarele trăsături: • este evidentă ideea potrivit căreia consumatorul beneficiază în procesul de vânzare-cumpărare de o protecţie fundamentală. legea alimentelor şi serviciilor nesolicitate. legislaţia în cauză prevede dreptul cumpărătorului de a renunţa la cumpărarea produsului sau prestarea serviciului. comerţul prin corespondenţă. valorificarea drepturilor de care dispun. legea creditului de consum din 1974. comerţul prin automate. legislaţia adoptată este bogată. în general. pe de altă parte. cât şi sancţionarea celor vinovaţi. cât şi pe cel cantitativ –. dar în aceeaşi legislaţie engleză din domeniul protecţiei consumatorilor întâlnim legea protecţiei consumului din anul 1961. în cazul în care se apelează la acestea. în principal.neloiale de toate tipurile. • în cazurile în care vânzătorul nu respectă înţelegerile privind livrarea mărfurilor şi prestarea serviciilor – avem în vedere atât aspectul calitativ. cu producătorul. legea vânzării de bunuri datează din anul 1893. de care nu poate fi privat prin diverse clauze contractuale. comerţul mobil etc. întărirea poziţiei cumpărătorilor faţă de ofertant – producător şi comerciant – în procesul de vânzare-cumpărare. În sfârşit. promulgate pe măsura apariţiei unor fenomene generate de noile exigenţe ale economiei de piaţă şi de sistemul de relaţii ale timpului. stipulând apărarea consumatorilor de asemenea clauze. a treia grupă de măsuri legislative promulgate urmăreşte asigurarea posibilităţii consumatorilor nemulţumiţi de a-şi valorifica mai uşor drepturile în faţa organelor de justiţie şi de a avea concursul instituţiilor parajudiciare. cât şi creşterea accesibilităţii acestora la justiţie şi. • legile privind distribuţia produselor interzic inserarea în contractele de vânzare-cumpărare a unor clauze neloiale. Un exemplu elocvent în acest caz îl constituie legislaţia referitoare la vânzările pe credit.

aceştia fiind puşi pe aceeaşi treaptă cu ceilalţi parteneri ai procesului de vânzare-cumpărare. hotărârile judecătoreşti reparatorii rămase definitive.În acest context. de exemplu: • accesibilitatea la justiţie şi. ele prezentând pentru consumatorul de rând numeroase inconveniente. mai ales. trebuie amintite obstacolele de 220 Universitatea SPIRU HARET . mai ales. În acest context. Sunt multe probleme cu care se confruntă practica judiciară în domeniul protecţiei consumatorilor. lupta contra inflaţiei. pe lângă apărarea acestora din punct de vedere material. pecuniar. nu trebuie uitat costul excesiv al justiţiei. în favoarea consumatorilor. publicitatea agresivă sau mincinoasă etc. cum ar fi. În asemenea condiţii. dispunând de profesionalitatea adecvată sesizării problemelor în cauză. care să aibă în vedere stricta interpretare a principiilor de drept adoptate de legiuitor. sănătatea şi chiar viaţa consumatorilor. fie ele guvernamentale sau nu. corect. chiar a celor mai bune reglementări neavând nici un fel de valoare dacă nu sunt aplicate în mod riguros şi. controlul urmăreşte prevenirea pătrunderii pe piaţă a unor produse care atentează la securitatea. care poate scoate în evidenţă eventualele lipsuri. În contextul unor asemenea preocupări. În acest sens. dar. este necesară instituirea unui control eficient. Dintre acestea. trebuie avută în vedere asigurarea controlului şi asupra altor aspecte şi fenomene din domeniul protecţiei consumatorilor. Astfel. ce urmăreşte diminuarea agresivităţii acesteia. dublat de încărcătura practicii judiciare şi promovarea unor practici simplificate. În altă ordine de idei. • controlul asupra modului cum se respectă legislaţia şi. ca. de multe ori cheltuielile depăşind costurile prejudiciului care face obiectul cauzei. referitoare. înlăturarea abuzurilor publicitare şi a practicilor înşelătoare. precum şi aplicarea normelor juridice în domeniu. Pe lângă acest control. trebuie avut în vedere modul de aplicare a normelor de drept existente. instituţiile abilitate. vânzarea la domiciliu. modul de realizare a autorizării şi folosirii creditului în relaţiile de vânzarecumpărare. care să acţioneze pentru asigurarea unui echilibru de forţe în cadrul procesului de vânzare-cumpărare. şi exemplele ar putea continua. a) Mijloacele judiciare presupun apelarea la un tribunal de natură civilă. responsabilitatea acţiunii în justiţie şi. legate de proceduri individuale sau colective. la mijloacele judiciare şi parajudiciare. în principal. de exemplu. De asemenea. de capacitatea financiară de a suporta costurile de declanşare a unor acţiuni în justiţie. alte acţiuni urmărind practicile comerciale. există preocupări privind controlul în domeniul publicităţii. dar principală rămâne cea privind crearea unor mijloace cu adevărat eficiente. mai ales. costul acţiunilor în justiţie. este de menţionat şi faptul că apar schimbări semnificative ce au în vedere faptul că drepturile consumatorilor capătă o importanţă deosebită. suportarea cheltuielilor generate de soluţionarea unor asemenea situaţii trebuie să fie trecute în seama statului sau a organismelor neguvernamentale cu atribuţiuni în domeniu. O latură importantă privind perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul protecţiei consumatorilor priveşte şi faptul că. • realizarea unui cadru legislativ şi instituţional care să permită prevenirea unor prejudicii în dauna consumatorilor. dar şi la o serie de aspecte factuale. legile promulgate au în vedere nu numai relaţia directă ofertantcumpărător. • sistemul birocratic. ci şi o serie de aspecte colaterale. trebuie elaborate acte normative care să soluţioneze şi o serie de aspecte morale. lacune ale legislaţiei. se pot semnala câteva aspectecadru. De asemenea. respectiv producătorul şi comerciantul. respectarea întocmai a acestora. mai ales. mai ales.

toate acestea.natură psihologică. înlăturând însăşi cauza generatoare de daune şi nemulţumiri. Pornind de la un asemenea deziderat. în general. formalismul procedural. Patriche. de regulă. mai ales. Acceptând o asemenea abordare. să se utilizeze procedura orală. respectiv să apară pentru fiecare individ în acelaşi mod. de substanţă. Trebuie să se plece de la ideea potrivit căreia interesele consumatorilor nu sunt cu totul individuale şi nici în întregime colective. Universitatea SPIRU HARET 221 5 . trebuie avută în vedere varianta preluării unor cheltuieli de judecată de către stat sau organisme neguvernamentale. ca procedura de reclamare a pagubelor suferite de o persoană aflată în postura de consumator să poată fi începută printr-o cerere simplă. pag. se adaugă şi faptul că justiţia este. în mod echitabil. de exemplu. ca urmare a sistemelor de apărare. de exemplu. Câteva cuvinte despre unele dintre acestea: • Gruparea într-un proces unic al apărării intereselor convergente a mai multor consumatori porneşte de la faptul că o acţiune colectivă este mai eficientă. sistemul de repartizare a cheltuielilor uşurează sarcina financiară a fiecărui consumator dăunat. Mai mult. Or. 87. care să implice cheltuieli minime şi să nu existe nici un fel de dificultate administrativă sau psihologică. numai astfel putându-se îmbunătăţi situaţia de ansamblu a consumatorilor. o „repartizare” a acestor cheltuieli. alături de practica juridică tradiţională. între stat. 1994. în domeniul mijloacelor juridice. De fapt. limbajul folosit. tărăgănările şi amânările nejustificate. Se are în vedere. vizavi de asigurarea unei posibilităţi reale de acces în justiţie a fiecărui consumator în parte. Bucureşti. Editura Academia Universitară Athenaeum. Protecţia consumatorului în economia de piaţă. gruparea intereselor convergente ale mai multor consumatori este o idee viabilă şi. alături de altele. îndepărtând de instanţă pe cei îndreptăţiţi să apeleze la aceasta. chiar ţinuta magistraţilor. să se faciliteze declanşarea şi derularea rapidă a acţiunilor în apel şi exemplele ar putea continua. Iată doar câteva argumente care conduc la ideea unor îmbunătăţiri profunde. la asemenea obstacole de natură materială şi psihologică. Mai mult. cu totul profesioniste. Primejdia la adresa unor asemenea interese nu este întotdeauna „apreciată în spaţiul unui prejudiciu individualizat”5. mai ales prin măsuri preventive. un important inconvenient al mijloacelor juridice tradiţionale este dat de faptul că partea cea mai mare dintre acestea tind spre o reparaţie individuală. generalizată în jurisprudenţa unor state. literatura şi practica în domeniu propun o serie de noi mijloace juridice care. pentru ca astfel să aibă o apartenenţă colectivă. să fie simplificate regulile privind probele administrate. defavorabilă consumatorilor reclamanţi. să fie înlăturate pasivitatea judecătorului şi. • Asigurarea posibilităţii fiecărui consumator izolat de a avea acces în justiţie în vederea apărării drepturilor sale este un deziderat care presupune o procedură simplificată. consumatorii trebuie să fie protejaţi. iar cauzele ce privesc strict un anumit individ să fie acţionate individual. se face simţită o anumită triere a intereselor atunci când acestea sunt instrumentate. care să fie mai mult colective decât individuale. organismele neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor şi consumatorul lezat. în vederea acţionării în justiţie. Pe de altă parte. Ele vor trebui să fie esenţialmente reglate din punct de vedere al indivizilor. mai practică. pe care le utilizează cei reclamaţi – producătorii şi comercianţii ofertanţi. În rest. În sfârşit. să contribuie la asigurarea prin justiţie a unei protecţii reale a consumatorilor. ______________ D.

este de subliniat mai întâi faptul că asemenea decizii nu sunt şi executorii. în condiţiile în care el se bucură de un drept absolut. În ceea ce priveşte execuţia deciziilor unui organ parajudiciar. fiecare din părţi poate introduce o nouă acţiune în instanţă. care să acorde consultanţă de specialitate. ca şi formarea unor specialişti. Într-o asemenea situaţie. trebuie abordată şi problema raporturilor dintre acestea şi puterea judecătorească. în special comercianţi. la implicarea mijloacelor parajudiciare în soluţionarea unor probleme din domeniul protecţiei consumatorilor. din care să facă parte atât consumatorii. Dacă reclamantul insistă însă ca sesizarea să fie judecată de instanţa sesizată. exercită şi unele presiuni asupra ofertanţilor. trebuie abordată şi viziunea de ansamblu a cadrului de protecţie. părţile nu pot introduce o acţiune la instanţa judecătorească atâta timp cât aceasta este supusă unui anumit organ parajudiciar. Legat de problema alegerii căii de soluţionare a unei cauze. de cele mai multe ori. b) Mijloacele parajudiciare sunt organizate de către stat sau din iniţiativă particulară şi se situează în afara puterii judecătoreşti. Un asemenea mijloc prezintă însă inconvenientul că. Asemenea mijloace se pot grupa în trei principale categorii: • Prima categorie are în vedere informaţiile şi consultaţiile acordate consumatorilor contra unor tarife reduse sau chiar în mod gratuit. consumatorul nu va fi niciodată sigur că reclamaţia sa va fi rezolvată. Este vorba de rezolvarea litigiilor pe baza concilierii şi a arbitrajului. alături de furnizarea de informaţii şi acordarea de consultaţii juridice. O asemenea problemă presupune analiza a două aspecte: libera alegere a consumatorului în a apela la un organ de justiţie sau la unul parajudiciar şi punerea în execuţie a deciziilor. cu instanţele învestite cu puterea soluţionării cauzelor judecate. punându-se problema unui nou mod de abordare. respectiv asigurarea unei legislaţii specifice în domeniul protecţiei consumatorilor. înfiinţarea şi funcţionarea unor birouri de asistenţă juridică pe lângă diferite instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor. hotărârilor unui organ judecătoresc şi a unuia parajudiciar. în Marea Britanie. cât şi de la organismele publice sau semipublice. este de menţionat faptul că un litigiu nu poate fi supus simultan unei instanţe judecătoreşti şi unui organ parajudiciar. administraţia publică va aplica în mod evident politica guvernului. Asemenea presiuni pot veni atât de la asociaţiile specializate ale consumatorilor. • A doua categorie are în vedere organismele care. Experienţa în domeniu a dat rezultate bune în Statele Unite ale Americii. ele dispunând de mijloace suficient de eficace pentru rezolvarea problemelor reclamate de consumatori. a puterii. Asemenea proceduri presupun crearea unor organisme paritare. • Crearea unor instanţe specializate pe probleme de protecţie a consumatorilor. a dat rezultate eficiente. după modelul tribunalelor comerciale. deoarece. în Suedia. poate constitui încă o soluţie care. politică ce nu corespunde întotdeauna cu interesele consumatorilor. a treia categorie de mijloace parajudiciare înglobează pe acelea ce au în vedere rezolvarea litigiilor aducând în faţă consumatorii cu ofertanţii. fie pentru a contesta decizia acestuia. de exemplu. din nefericire. se au în vedere. • În sfârşit. tribunalul nu are altceva de făcut decât să judece cererea reclamantului.În ceea ce priveşte înlăturarea obstacolelor de natură administrativă şi psihologică. fără a mai fi necesară o acţiune în justiţie. care să aibă în 222 Universitatea SPIRU HARET . în Franţa etc. fie în vederea executării deciziei organului parajudiciar. Privitor la folosirea. Astfel. având şi atribuţiuni de control al modului în care se aplică legislaţia în domeniu. învestite cu judecarea cauzelor. Revenind la problematica analizată. cât şi ofertanţii. de exemplu.

Organizarea cadrului instituţional privind protecţia consumatorilor A doua posibilitate a implicării puterii publice în protecţia consumatorilor o constituie înfiinţarea unor organisme. promovarea de acte normative. Les Moyens Judiciares et Parajudiciares de la Protection du Consommateur aux Pays-Bas. pe de o parte. În sfârşit. pornind de la creşterea continuă a complexităţii relaţiilor comerciale internaţionale. ţinând seama de noile tendinţe de unificare a pieţelor interne într-o piaţă unică şi îndeosebi pornind de la diversitatea de reglementări în domeniu din diferite ţări. ce antrenează mari distorsiuni ale concurenţei. cele mai multe dintre relaţiile consumator-ofertant iau naştere în spaţiul unui stat. iar pe de altă parte. asigurarea unor informaţii absolut ______________ Holding F. Din punctul de vedere al consumatorului. au competenţe mult mai largi. Cu toate acestea. în condiţiile în care mobilitatea crescândă a populaţiei devine un fenomen semnificativ şi cu o deosebită pondere. abordarea tuturor aspectelor relaţionale ce apar în cadrul actului de vânzare-cumpărare. prin comisii de specialitate. de exemplu. Desigur. şi comercianţii. nu se poate spune că ne aflăm în faţa unui fenomen grav. aceştia. Problema prezintă o importanţă deosebită.). se au în vedere lărgirea câmpului de aplicare a noii legislaţii în domeniu. organisme consultative etc. modelele diferite de soluţionare apar ca experienţe utile. a pus şi pune în continuare bazele unei legislaţii unitare. ce pot fi transformate în instrumente eficiente în construcţia cadrului legislativ al statelor europene. dar şi acordarea asistenţei de specialitate. Asemenea probleme vor căpăta o soluţionare eficientă o dată cu definitivarea procesului de armonizare a legislaţiei în domeniu din fiecare stat în parte cu cea a Uniunii Europene. fie direct consumatorilor.. Asemenea organisme de specialitate ale statului. care. iar pe de altă parte. pag. confruntându-se cu o mare densitate şi diversitate de reglementări.2. În acest sens. Universitatea SPIRU HARET 223 6 . deoarece. fie instituţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei consumatorilor (asociaţii. ale consumatorilor. implicit a celor dintre consumatori şi ofertanţi. Prin adoptarea unor programe de protecţie a consumatorilor şi promulgarea unui set de acte normative în acest domeniu. problemele de protecţie juridică şi. a unor instituţii cu atribuţiuni de supraveghere a modului în care este respectată legislaţia în domeniu. cele de ordin procedural devin tot mai grave şi tot mai greu de soluţionat. Bruxelles. în contextul aceloraşi preocupări se ridică şi problema cadrului naţional şi internaţional de protecţie a consumatorilor.vedere o trecere de la protecţia consumatorului la protecţia tuturor cetăţenilor6. Problematica devine mai complexă atunci când se are în vedere protecţia colectivă a consumatorilor sau cooperarea între diferite organisme naţionale sau internaţionale. guvernamentale sau neguvernamentale. responsabilitatea producătorilor capătă un caracter internaţional. cât şi a tuturor categoriilor de cetăţeni ce intervin în cadrul acestui circuit complex.2. problemele ce trebuie soluţionate în domeniul protecţiei consumatorilor devin tot mai stringente şi mai complexe. cu toate drepturile şi responsabilităţile lor. se ridică problema normelor de drept ce trebuie aplicate. ca. rămân unele sectoare sau anumite categorii ale populaţiei neacoperite. în principal europene. Astfel.123-125. 1976. ca. devenit „consumator internaţional”. 13. mai ales. a competenţei teritoriale a instanţelor judiciare sau parajudiciare de instrumentare a cauzelor etc.H. Într-o asemenea situaţie. pe lângă atribuţiile menţionate. de altfel.

în special. departamentelor de preţuri. instituţiile în cauză sunt în legătură permanentă cu alte organisme ale statului. în general. urmăriri în procesul de utilizare şi consum etc. Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii În ţările europene. încercări comparative. în general. comunicate. orientarea lor în procesul de achiziţionare a produselor. departamente şi alte organisme guvernamentale care. nu în ultimul rând. serviciilor de anchete economice etc. constituit din mijloace materiale şi financiare acordate de guvern sau organisme neguvernamentale interesate în domeniu. note tehnice. Ele dispun de edituri şi publicaţii proprii.3. pot valorifica o parte din bunurile pe care le au în dotare etc. În vederea realizării unor asemenea comandamente şi pentru atingerea scopurilor pentru care au fost create. dar mai ales în cele membre ale Uniunii Europene. b) protecţia consumatorilor prin prevenirea promovării unor produse necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare lor şi. pliante. pentru a-i ajuta să-şi utilizeze în mod eficient capacitatea de cumpărare. concentrate pe urmărirea. de genul departamentelor de protecţie a consumatorilor. asigurarea unei asistenţe juridice adecvate în acţiunile introduse în justiţie. în vederea cunoaşterii şi exercitării drepturilor acestora. De asemenea. să asigure o dezvoltare sănătoasă şi o alocare adecvată a resurselor societăţii. de analiză. se consideră că reprezentarea consumatorilor în activitatea de adoptare şi armonizare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor. sunt integrate în acest proces ministere. au preocupări şi în acest domeniu. laboratoare şi staţii ştiinţifice de cercetare. Alături de asemenea organisme. informarea consumatorilor privind practicile comerciale şi publicitare dăunătoare sau mincinoase. asupra practicilor comerciale şi tehnologiilor publicitare şi exemplele ar putea continua. a unor anumite produse. sub toate aspectele. institutele de cercetare au stabilite prin lege anumite atribuţiuni şi dispun de diverse posibilităţi de acţiune. încercări şi expertize etc. promovarea unor obiceiuri de consum care să protejeze resursele financiare ale familiei. c) de ordin tehnic. de surse de documentare tehnică. în ultimul sfert al secolului trecut. laboratoarelor de analiză. şi al protecţiei consumatorului. a sporit în mod considerabil aportul unor asemenea institute la elaborarea actelor normative în domeniul protecţiei consumatorilor. nu în ultimul rând. cu instituţiile de învăţământ. create special pentru urmărirea asigurării protecţiei consumatorilor. institute care sunt chemate să acorde asistenţă de specialitate tuturor categoriilor de consumatori. specifice. cu organizaţii neguvernamentale ale consumatorilor şi. Astfel. În sfârşit. oficiilor sau departamentelor care urmăresc corectitudinea comercianţilor. trei categorii de preocupări: a) asigurarea unei informări pertinente şi permanente a consumatorilor. 13. implicarea acestora în urmărirea 224 Universitatea SPIRU HARET .necesare consumatorilor etc. Acestea au. Asemenea preocupări se răsfrâng şi asupra tehnologiilor şi procedurilor de realizare a produselor. O incursiune în domeniu scoate în evidenţă tipologia acestor organisme. institutele în cauză dispun de un patrimoniu propriu. procedând la analize şi teste de laborator. toate acestea puse la dispoziţia cumpărătorilor. percep taxe pentru serviciile prestate. în multe ţări au fost înfiinţate institute sau centre naţionale de cercetare în domeniul studierii comportamentului consumatorului. În acelaşi timp. Concluziile unor asemenea acţiuni se materializează în monografii de produse. în principal. pe lângă obiectivele lor principale.

Ele urmăresc. organizaţii ale gospodăriilor. vizând producătorii sau distribuitorii. De asemenea. în fiecare ţară. De asemenea. sesizarea unor practici comerciale ilicite. în Germania. iar în Franţa. pe bunuri şi servicii sau chiar pe produse. există şi aşa-zisele „comisii”. Olanda sau Luxemburg. în principal. ajutorarea celor lezaţi în interesul lor. Aceste consilii sunt organisme de protecţie a consumatorilor mult mai simplificate. asupra modului de derulare a procesului de comercializare şi respectării legislaţiei în domeniu. ele au posibilitatea de a oferi informaţii pertinente consumatorilor. producători sau comercianţi) în domeniul producţiei şi comercializării. dispunând de centre de documentare. Belgia. c) În sfârşit. aceste organisme realizează acţiuni directe sau în justiţie. comunităţi de economie casnică etc. cum ar fi cele ale cooperaţiei sau marile uniuni sindicale. de asociaţii. b) Constituirea unor consilii consultative formează a doua grupă de preocupări referitoare la organizarea consumatorilor. pe de o parte. cu obiective în domeniul protecţiei consumatorilor. controale asupra produselor şi serviciilor. depistarea unor produse dăunătoare sau necorespunzătoare. acţionarea în justiţie a producătorilor sau comercianţilor care încalcă legislaţia în domeniu etc. al apărării în justiţie Universitatea SPIRU HARET 225 . Principalele lor obiective constau în acţiuni de conciliere pe probleme de aprovizionare. cea de-a treia grupă de preocupări o formează constituirea unor organizaţii internaţionale. în vederea aplicării intereselor proprii. Cu asemenea dotare. cercetării. consumatorii sunt organizaţi sub forma unor centre ale consumatorilor. ce şi-au propus o serie de obiective ambiţioase cu privire la protecţia consumatorilor.respectării şi aplicării reglementărilor legale în domeniu constituie o necesitate absolută. sub aspect organizatoric şi structural. care coexistă cu cele existente ale consumatorilor. şi având în vedere ordinea apariţiei acestora. atunci când aceştia încalcă legislaţia privind protecţia consumatorilor. aceste asociaţii îşi propun ca obiectiv educarea consumatorilor. De asemenea. laboratoare de analiză şi publicaţii proprii. organizate pe grupe de produse. instituţii sociale etc. sub forma unor uniuni naţionale şi organizaţii regionale ale consumatorilor. Asociaţiile şi grupurile independente ale consumatorilor veghează la respectarea drepturilor acestora. unde. şi consumatori. a unui sistem de asistenţă şi consiliere a consumatorilor. de a realiza studii. dispunând de publicaţii proprii şi realizând intervenţii pe lângă putere pentru îmbunătăţirea proceselor de producţie şi de comercializare a bunurilor destinate consumatorilor. asigurarea. asociaţii. adoptarea unor reglementări eficiente în domeniul protecţiei consumatorilor. Astfel. analize. precum şi de sondare a opiniei consumatorilor cu privire la măsurile întreprinse de diferite entităţi (organisme guvernamentale. Caracteristic pentru aceste două state este şi faptul că aici au fost create şi asociaţii ale unor organizaţii colective. Principalele tipuri de preocupări în ceea ce priveşte organizarea consumatorilor au în vedere: a) Constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor a fost favorizată de cadrul legislativ permisiv creat în cele mai multe ţări europene. alături de asociaţiile de care aminteam. organizaţiile sau asociaţiile patronate de unele centrale sindicale sau cooperatiste ce acţionează în diferite state au ca principal scop informarea şi apărarea drepturilor consumatorilor. fiind formate din reprezentanţi ai consumatorilor şi acţionând pe lângă organizaţii obşteşti. pe de altă parte. teste şi. este de remarcat paleta largă de asociaţii consumeriste organizate în SUA. facilitarea sistemelor de arbitraj şi rezolvarea amiabilă a litigiilor dintre producători sau comercianţi. apărând diverse tipuri de organizaţii. Într-un asemenea context. uneori..

în abuzuri consumatoriste. ele urmând să devină un partener de negocieri serios al marilor comunităţi economice mondiale sau regionale.4. 13. Aceasta înseamnă timp pierdut. perfecţionarea căilor de acces la justiţie etc. construind apărări sofisticate şi. au apărut propuneri referitoare la îmbunătăţirea sistemului de asistenţă şi consiliere practicat. pot fi comparate diversele produse şi tehnologii. armonizată. Este evident. iar în al doilea rând. conştient sau nu. mai întâi. faptul că asigurarea unei protecţii eficiente a consumatorilor. Ambele aspecte. complică sistemul de conturare a obiectivelor acestor organisme internaţionale de protecţie a consumatorilor. mai ales. metodele de încălcare a legislaţiei în domeniu fiind extrem de subtile şi greu de depistat. precum şi prin crearea cadrului instituţional necesar transpunerii în 226 Universitatea SPIRU HARET . prin adoptarea sau adaptarea unor acte normative sau modificarea unor proceduri judiciare sau parajudiciare.a acestora şi. Într-un asemenea context. practici comerciale şi servicii asigurate cumpărătorilor. timp în care cei reclamaţi îşi rezolvă problemele. Iată de ce asociaţiile internaţionale pentru protecţia consumatorilor îşi propun obiective îndrăzneţe privind orientarea sistemelor de protecţie. obiectivele unor asemenea organisme internaţionale sunt complexe. mai ales. Pe de altă parte. în condiţiile în care de la o perioadă la alta nevoia capătă un caracter psihologic tot mai pronunţat şi mai puţin fiziologic. deoarece numai la un asemenea nivel se poate sesiza subtilitatea fenomenului de noutate. modificarea pieţelor interne. profesioniste. de cele mai multe ori agresive. în condiţiile sofisticării universului producţiei şi comercializării. se formulează propuneri privind îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu. coroborat cu armonizarea legislaţiei şi procedurii în domeniu. mai grav. Se are în vedere. eficace şi. Principiul de bază promovat de ele este acela că orice consumator are dreptul la o justă reparare a pagubelor generate de achiziţionarea sau consumul anumitor produse. firmele ofertante profită din plin. ca actor şi victimă a unei societăţi de consum nu tocmai corect înţeleasă. vor face ca în viitor să crească permanent rolul organizaţiilor şi asociaţiilor internaţionale ale consumatorilor. În aceste condiţii. modificările intervenite în sistemul fluxurilor monetare. şi legislaţia internaţională. puţin costisitoare. Politica de protecţie a consumatorilor în România Alături de alte drepturi ale omului. privite la scară internaţională şi. mai ales. aplicate la nivelul fiecărui stat în parte. se studiază toate aspectele privind procedeele în cauză. comună. Pentru aceasta. consumatorul îşi dimensionează din ce în ce mai greu propriile nevoi şi se lasă. creşterea considerabilă a activităţii firmelor multinaţionale. printr-o serie de proceduri rapide. renunţând treptat la concurenţa prin preţ şi apelând la cea prin noutate şi continuă inovare şi impunând cicluri de producţie şi comercializare infernale pentru cele mai multe dintre produse. şi să se recurgă la jurisdicţia construită pe această bază. se porneşte de la ideea că actualul consumator are nevoie de o protecţie dublă: contra agresivităţii excesive şi variate a tehnicilor de vânzare şi contra lui însuşi. mai ales. soluţiile în rezolvarea unor eventuale litigii trebuie să aibă în vedere legislaţia şi obiceiurile existente în fiecare ţară în parte. de arbitraj şi rezolvare amiabilă a litigiilor etc. iar pe de altă parte. căzând în consumuri neraţionale şi. modificarea sistemului de sesizări şi reclamaţii. iar un asemenea lucru se realizează prin adoptarea unui cadru legislativ adecvat. influenţat în procesul de cumpărare de mijloacele promoţionale. şi drepturile consumatorilor trebuie protejate de stat. Astfel. Marea mobilitate a consumatorilor. pentru a prezenta doar un singur exemplu. ridică dificultăţi deosebite. suplu şi eficient.

65/14. prin mijloacele prevăzute de lege. 39/248 din 1985 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. protejează cetăţenii. 11/1994. menţionează faptul că „statul. op. trebuie să protejeze cetăţenii. unde consumatorul ştie că.6 alin. cu atât mai mult într-o economie de piaţă. Gh. legea îi conferă o serie de drepturi şi îl apără împotriva abuzurilor ce ar putea să-i pună în pericol viaţa şi sănătatea sau să-i lezeze interesele sale. 21 din 21 august 1992 privind protecţia consumatorilor. care a aprobat principiile directoare privind protecţia consumatorului.1994. Aceasta. final din Legea nr. republicată în temeiul art. potrivit unor priorităţi pe care şi le stabileşte singur”7. în calitatea acestora de consumatori. precum şi răspunderea sau sancţionarea încălcării acesteia. Universitatea SPIRU HARET 227 . participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori”8. precum şi a participării lor la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.1. în România de după 1990 a fost adoptat un sistem unitar de reglementări în acest domeniu. În acest sens. nr.1. producători sau comercianţi.1. Legea nr. Ordonanţa Guvernului nr. pag. legiuitorul român a avut în vedere ca sistemul de acte normative în domeniu să fie unul unitar. Partea I. apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive.cit. de a avea posibilitatea să-şi materializeze intenţiile privind satisfacerea nevoilor sale. următoarele: • asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii. Într-un asemenea context. prin adoptarea sa în Parlament. în principal. cât şi cu legislaţia europeană în domeniu. 13. ______________ 7 8 D. Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor în România Orice sistem de protecţie a consumatorilor trebuie să aibă la bază un cadru legislativ adecvat acestei importante probleme. 187. Patriche. încă din primul articol. în raport cu agenţii economici. structura legislaţiei în domeniu. Statul. asigurând cadrul necesar accesului neângrădit la produse şi servicii. prin mijloacele prevăzute de lege. Reglementări privind protecţia consumatorilor în România În adoptarea cadrului legislativ privind protecţia consumatorilor..4. şi pornind de la prevederile Rezoluţiei nr. 11/1994. Aceasta. asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse şi servicii. fiecare individ are dreptul de a avea asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor şi serviciilor pe care şi le doreşte şi pe care le poate plăti. informării complete despre caracteristicile esenţiale ale acestora. Vom analiza în continuare o serie de aspecte privind reglementările legale referitoare la protecţia consumatorilor în România.1. 13. apărării şi asigurării drepturilor şi intereselor lor legitime împotriva unor practici abuzive. Ordonanţa Guvernului nr. devenită. Rezultă din textul menţionat că protecţia consumatorilor în România presupune. dar şi elastic. publicată în „Monitorul Oficial al României”. în calitatea lor de consumatori. informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora.practică a legislaţiei în domeniu. pct. deoarece „într-o societate liberă şi democratică.Pistol (coordonatori). patrimoniale sau nepatrimoniale. care să răspundă schimbărilor de structură din societate şi economie şi să se armonizeze atât cu celelalte componente ale sistemului nostru legislativ. 21/21 august 1994 privind protecţia consumatorilor. pornindu-se însă de la condiţiile concrete ale societăţii şi economiei româneşti în perioada pe care o parcurgem.4.03.

• informarea şi educarea consumatorilor. şi completând gama de obligaţii ale producătorilor şi comercianţilor în raport cu consumatorii. acestea acoperind atât procesul propriu-zis de vânzare – cumpărare. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. În temeiul Ordonanţei nr. Ne vom opri în continuare la aceste trei obiective de mare importanţă pentru realizarea unei protecţii reale a consumatorilor. 21 din 1992 au fost adoptate şi alte acte normative. respectiv Ordonanţa Guvernului nr. Actul normativ analizat cuprinde principalele drepturi ale consumatorilor. 31/2000). produsele trebuie comercializate numai în cadrul termenului de valabilitate sau al datei durabilităţii minimale stabilite de producător. utilizate în condiţii normale. stabilită de către producător. care conferă şi întregesc cadrul legislativ adecvat privind protecţia consumatorilor. şi a serviciilor destinate consumatorilor. 58. OG nr. pot pune în pericol viaţa. în care produsul poate fi consumat şi în care acesta trebuie să-şi menţină caracteristicile calitative prescrise. dacă au fost respectate condiţiile de transport. există un set întreg de acte normative care reglementează alte aspecte ale protecţiei consumatorilor. extinzând domeniul de aplicabilitate şi la comercializarea produselor noi. acte normative care reglementează activitatea de standardizare. comercializarea bunurilor şi serviciilor de larg consum. uzate sau recondiţionate. În acelaşi timp. activitatea de metrologie. care modifică şi completează actul normativ menţionat. 106/1999). Structura legislaţiei privind protecţia consumatorilor în România Pornind de la prevederile reglementării de bază în domeniul analizat. sănătăţii şi securităţii consumatorilor reprezintă primul obiectiv reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. protecţia intereselor consumatorilor în contractele la distanţă (OG nr. protecţia consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contracte (Legea nr. La 30 ianuarie 2000 a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. calitatea mărfurilor.împotriva unor practici abuzive. • informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor.2. structurează problematica protecţiei consumatorilor în trei principale direcţii: • protecţia vieţii. concurenţa pe piaţa internă etc.4. cât şi faptele anterioare şi posterioare ale acestuia. 228 Universitatea SPIRU HARET . potrivit căreia „se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii care. 193/2000. actul normativ în cauză definind şi noţiunea de termen de valabilitate. Pentru aceasta. a) Protecţia vieţii. respectiv protecţia intereselor consumatorilor în contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale (OG nr. • protecţia intereselor economice ale consumatorilor. sănătăţii şi securităţii consumatorilor. alături de altele. în sensul de „limita de timp.1. regulile igienico-sanitare şi cele veterinare. 21/1992. sănătatea sau securitatea consumatorilor”. cu unele excepţii. 49/2000 şi OG nr. activitatea de alimentaţie publică. • asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice 13. în prezent există o legislaţie completă privind protecţia consumatorilor pe categorii de produse şi servicii. manipulare şi consum”. De asemenea. 49/2000) etc. actele normative amintite mai înainte. • participarea persoanelor fizice la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori.

potrivit reglementărilor legale privind protecţia consumatorilor. actul normativ analizat conţine. fără nici un fel de echivoc. precum şi prestarea serviciilor în condiţii optime. aplicarea prevederilor acestui act normativ urmăreşte protejarea consumatorilor împotriva unor practici incorecte în fabricarea. conservarea. în primul capitol al normelor în cauză fiind Universitatea SPIRU HARET 229 . alimentele fortificante şi cele modificate genetic. prevederi clare privind controlul oficial al alimentelor. ambalarea. Alimentaţiei şi Pădurilor. în mod deosebit a celor care pot afecta viaţa. igiena şi ambalarea alimentelor. compoziţia şi calitatea acestora. în cel de-al doilea sunt reglementate condiţiile generale privind amplasarea unităţilor producătoare. condiţiile privind contaminaţiile în general. dar şi la măsurile ce trebuie întreprinse de instituţiile statului pentru protecţia consumatorilor împotriva practicilor incorecte în comercializarea mărfurilor alimentare.În vederea asigurării protecţiei vieţii. ambalarea. depozitarea. sănătăţii şi securităţii consumatorilor. De asemenea. manipularea. • furnizarea şi utilizarea produselor. dar şi cele ale Ministerului Agriculturii. iar în cel de-al patrulea capitol este reglementată comercializarea acestora. respectiv controlul acestora. importul. transportul. depozitarea şi pregătirea pentru vânzare a produselor. condiţiile privind prezenţa în alimente a substanţelor active farmacologice. condiţiile privind personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile ce participă la producerea şi comercializarea mărfurilor alimentare. pentru informarea corectă şi completă a acestora. în mod clar. În anexa la Ordonanţă sunt prezentate Normele metodologice privind etichetarea produselor alimentare. Într-un asemenea context. precum şi cele ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind respectarea condiţiilor referitoare la producerea. prin organismele sale specializate. referitoare la: • fabricarea. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. sănătăţii şi securităţii consumatorilor. igiena şi ambalarea alimentelor. guvernul. dar şi responsabilităţile producătorilor de alimente. responsabilităţile producătorilor şi comercianţilor de alimente şi organizarea controlului oficial al alimentelor. ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei. are obligaţia să stabilească norme şi reglementări specifice şi să le îmbunătăţească pe cele existente. radiaţiile sau utilizarea materialelor radioactive. utilizarea aditivilor alimentari. În concepţia legiuitorului. sănătatea sau securitatea consumatorilor. depozitarea şi comercializarea alimentelor. În capitolul al treilea al Ordonanţei în cauză sunt stabilite condiţiile privind producţia. 97/2001 sunt definiţi principalii termeni folosiţi în practica comercializării produselor alimentare. suplimentele nutritive. Legiuitorul a considerat necesar să stabilească. Sunt stabilite clar obligaţiile producătorilor de alimente. ale Ministerului Industriei şi Comerţului. cuprinse. obligaţiile agenţilor economici în ceea ce priveşte protecţia vieţii. Prevederile privind comercializarea alimentelor. 97/2001 stabileşte cadrul juridic general şi unitar referitor la producerea. distribuitori şi prestatori de servicii. în cel de-al cincilea capitol al său. transportul şi comercializarea alimentelor. la restricţiile privind comercializarea alimentelor. acestea fiind stabilite în mod distinct pentru producători. aşa cum menţionam. etichetarea. Dacă în primul capitol al Ordonanţei nr. Normele şi reglementările în cauză se referă la grupe şi servicii care sunt nominalizate şi actualizate de către Guvern. precum şi condiţiile referitoare la alimentele cu destinaţie nutriţională specială. în cel de-al treilea capitol al Ordonanţei. dacă acest lucru se impune. cele referitoare la rezidurile de pesticide şi alte produse care se regăsesc în alimente. se referă la condiţiile ce trebuie respectate pentru oferirea alimentelor spre vânzare. fabricarea alimentelor.

cosmetice. începând chiar cu Ordonanţa Guvernului nr. fără a li se impune în contracte clauze care pot favoriza folosirea unor tehnici abuzive de vânzare. Pentru celelalte produse. în principal. la încheierea contractelor consumatorii având o serie de drepturi: • libertatea de a lua decizii privind achiziţionarea de produse şi servicii. ambalează sau comercializează produse alimentare. în mod unitar. importă. inclusiv la cele de folosinţă îndelungată şi care nu sunt imputabile consumatorilor. Deşi protecţia vieţii. 21/21 august 1992. urmată de numele specific. cât şi a celor nepreambalate. • de a fi exoneraţi de la plata produselor şi serviciilor care nu au fost solicitate sau acceptate. consumatorii au dreptul de a pretinde agenţilor economici remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor şi serviciilor obţinute. piese auto.menţionat că sunt supuşi acestora toţi agenţii economici care produc. echipamente electrice etc. • ingredientele pentru care indicarea categoriei se poate înlocui prin denumiri simplificate. în relaţiile cu consumatorii. Se reglementează astfel. inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi condiţiile de garanţie. stabilită în documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de părţi. la produse alimentare. • de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale. pe toată durata medie de utilizare a produsului. • ingredientele. termenul menţionat curge de la data finalizării expertizei tehnice efectuate de un organism tehnic neutru. de natură a influenţa opţiunea acestora. De asemenea. indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate. sănătăţii şi securităţii consumatorilor se referă. care trebuie să fie înscrise cu denumirea categoriei lor.). stabilit de către organul administraţiei publice obligat să înfăptuiască politica de protecţie a consumatorilor. sunt reglementate regulile privind etichetarea pe principalele grupe de produse. agenţii economici au obligaţia de a se comporta în mod corect şi de a nu folosi practici comerciale abuzive. • de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale. În cazul unor vicii ascunse. există reglementări legale privind o asemenea protecţie şi în ceea ce priveşte o serie de produse nealimentare (bunuri de folosinţă îndelungată. precum şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor. 230 Universitatea SPIRU HARET . De asemenea. jucării. indicarea exactă a preţului. se face într-un termen maxim. Remedierea deficienţelor apărute în cadrul termenului de garanţie la produsele de larg consum. atât a produselor alimentare preambalate. b) Protecţia intereselor economice ale consumatorilor este asigurată printr-un sistem complex de acte normative. • de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb. După expirarea acestui termen. consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor ce nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii apărute pe durata medie de utilizare a acestora. Celelalte anexe la Ordonanţă conţin liste privind: • produsele alimentare scutite de indicarea termenului de valabilitate. obligaţiile producătorilor şi comercianţilor în ceea ce priveşte etichetarea. • produsele alimentare scutite de obligaţia indicării ingredientelor. precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate. Potrivit acestui act normativ. termenul de remediere va fi cel stabilit prin contract.

G. • protecţia consumatorilor împotriva riscurilor legate de introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic şi a produselor rezultate din acestea (O. fără nici un fel de echivoc. pe produs. precum şi alte caracteristici ale diferitelor categorii de produse. principalele caracteristici tehnice. manipulare. timpul de realizare. în funcţie de natura acestuia.G. 18 al Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992. în măsura în care acestea.În temeiul prevederilor Ordonanţei nr. ambalaj de vânzare sau în cartea tehnică. cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major. Dispoziţiile legii sunt aplicate actelor şi faptelor care au ca efect restrângerea. compoziţia. nr. • protecţia consumatorilor împotriva clauzelor abuzive din contracte (Legea nr. termenul de garanţie. Universitatea SPIRU HARET 231 . informaţiile trebuie să cuprindă categoria calitativă a serviciului. întreg capitolul patru al acestui act normativ este afectat reglementării informării şi educării consumatorilor. cantitatea. instrucţiunile de folosire ori altele asemenea. modul de utilizare. 193/6 noiembrie 2000 şi O.G. influenţând în mod direct sau indirect concurenţa. declaraţia de conformitate. c) Informarea şi educarea consumatorilor. nr. intervin în operaţiuni pe piaţă. termenul de garanţie. organele administraţiei publice centrale sau locale. împiedicarea sau denaturarea concurenţei. nr. prin deciziile emise sau prin reglementările adoptate. în principal. riscurile previzibile şi. Potrivit legii. preţul. • în cazul serviciilor. că informarea consumatorilor se face în limba română.G. tariful. Informaţiile vor cuprinde: • în cazul produselor: denumirea acestora. între produsele şi serviciile oferite şi să le utilizeze potrivit destinaţiei acestora. astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională. care se vor înscrie la vedere. Deşi prevăzută expres în lege. organizarea unui sistem de informare complet. după caz. O dată cu adoptarea în anul 1996 a Legii concurenţei. este expres stipulat în art. nr. 21/ 1992 au fost adoptate şi alte acte normative care asigură protecţia intereselor consumatorilor. în conformitate cu interesele lor. persoane fizice sau juridice. De altfel. 106/30 august 1999). 49/30 ianuarie 2000). ce însoţesc produsul. 49/ 30 ianuarie 2000). corect şi precis pentru consumatori constituie un alt domeniu complex în cadrul politicii de protecţie a consumatorilor. s-a asigurat cadrul normativ pentru protejarea intereselor consumatorilor împotriva practicilor abuzive de concurenţă. Dreptul consumatorilor la informare asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici. eventualele riscuri previzibile. Legislaţia în vigoare interzice prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile decât cele efectiv realizate. acele acte normative care reglementează: • protecţia intereselor în contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale (O. contraindicaţii. indiferent de ţara de origine a producătorului. etichetă. informarea consumatorilor despre produsele oferite se realizează prin elemente de identificare şi caracterizare ale acestora. de multe ori informarea consumatorilor este o obligaţie îngrădită sau uneori chiar eludată. săvârşite de agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici. conservare sau de păstrare. după caz. Avem în vedere. • protecţia consumatorilor în contractele la distanţă (O. Legislaţia în domeniu prevede în mod clar. în deplină siguranţă. 130/ 31 august 2000). marca producătorului.

1). verificabile şi uşor de comparat. care nu permit folosirea de către consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat şi achiziţionat sau care pot afecta viaţa. menţionăm că acţiunea de încălcare a drepturilor consumatorilor este. concentraţie alcoolică. conţinut net.415/2000 privind caracterizarea. precum şi sancţiunile aferente unor asemenea încălcări. modificată prin H. ori dacă acestea se comercializează ca piese de schimb. în capitolul VIII al Ordonanţei Guvernului nr. nr. uşor de citit. sănătatea sau securitatea consumatorilor” (art.784/1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor alimentare. 261/1998. precum şi pentru eventualele vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare.42 alin. nr. fie contractuală. şi care nu este imputabilă consumatorului.G. 745/1999 privind aprobarea Normelor referitoare la etichetarea detergenţilor. care aprobă normele metodologice privind etichetarea încălţămintei destinate populaţiei. cât şi la etichetarea produselor alimentare nepreambalate.1.G.Agenţii economici au obligaţia afişării preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă. precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar putea fi supuşi.3. nr. nr. nr. Astfel. marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile.G. Răspunderea şi sancţionarea încălcării legislaţiei privind protecţia consumatorilor Legislaţia românească privind protecţia consumatorilor conţine prevederi privind răspunderea în cazul încălcării normelor referitoare la drepturile consumatorilor.G. Este vorba de H. coroborat cu obligaţia comercializării produselor şi prestarea serviciilor în locuri autorizate şi afişarea.G. 13. nr. este prevăzută şi răspunderea materială. se închiriază sau se 232 Universitatea SPIRU HARET . de consum şi de folosire. o actiune civilă. H. astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigenţelor lor din punct de vedere al nevoilor şi posibilităţilor lor financiare. apărută în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate a acestora. răspunderea se menţine şi în cazul în care livrarea produselor sau prestarea serviciilor se face în mod gratuit sau cu preţ redus.4.G.G. Un rol important în informarea consumatorilor îl au hotărârile de Guvern privitoare la etichetarea bunurilor de consum destinate populaţiei. aceasta. fie delictuală. H. în cvasitotalitatea actelor normative în materie.50/1999 privind marcarea buteliilor de sticlă refolosibile utilizate pentru ambalarea substanţelor şi produselor periculoase. Din punct de vedere juridic. De asemenea. a produselor de întreţinere şi a produselor de curăţat. suficiente. prevede că scopul etichetării este acela de a oferi consumatorilor informaţiile necesare.G. cu precizarea că. H. modificată şi completată prin H. valoare nutritivă şi energetică). nr. clasificarea şi marcarea produselor din sticlă cristal în vederea comercializării acestora. lotul de fabricaţie. a denumirii firmei şi a numărului autorizaţiei de funcţionare. în mod vizibil. termene de valabilitate şi condiţii de păstrare. H. 434/2001 etc. ingrediente. Reglementarea marcării şi etichetării produselor nealimentare face obiectul mai multor Hotărâri de Guvern privitoare la categorii distincte de bunuri nealimentare. H. 953/1999. 332/2001 privind denumirea. nr 857/1996 privind etichetarea energetică la aparatele frigorifice de uz casnic.G. Actul normativ analizat conţine dispoziţii referitoare atât la etichetarea produselor alimentare preambalate (denumire. nr. se prevede faptul că „agenţii economici răspund pentru orice deficienţă privind calitatea produselor sau serviciilor. Astfel H. după caz. în principal. contravenţională sau penală. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

sănătatea sau securitatea consumatorilor. În fine. în particular. Aşa cum am menţionat. încălcarea prevederilor privind protecţia consumatorilor. dacă. • comercializarea produselor la care s-au constatat abateri de la caracteristicile tehnico-calitative prescrise. 44 al Ordonanţei. constituie contravenţii. a celor cuprinse în Ordonanţa nr. atrage răspunderea materială. depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiţii care nu asigură menţinerea caracteristicilor calitative ale acestora. contravenţională sau penală. sănătatea sau securitatea consumatorilor. • împiedicarea. dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate infracţiuni. 21 / 1992. următoarele fapte: • comercializarea produselor care au standarde româneşti obligatorii referitoare la protecţia vieţii. apoi executarea silită (prin organele financiare) şi. • păstrarea. în general. prioritară rămâne executarea voluntară. fără ca acestea să fie certificate conform actelor normative în vigoare. decât cele efectiv realizate. în ultimă instanţă. ori interesele economice ale acestora. transformarea amenzilor în închisoare contravenţională sau obligarea la muncă în folosul comunităţii. după caz. respectiv preUniversitatea SPIRU HARET 233 . sănătăţii sau securităţii consumatorilor. Potrivit prevederilor actului normativ analizat. • neasigurarea activitaţii de service şi a pieselor de schimb necesare întreţinerii sau reparării. potrivit căreia Ministerul Public poate interveni în acţiunile civile introduse în care sunt implicate interesele consumatorilor. sănătatea sau securitatea consumatorilor. legiuitorul stabileşte două condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ: • contravenientul să nu fi achitat amenda în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancţiunii. precum şi neremedierea în termenul stabilit de lege sau remedierea necorespunzătoare a deficienţelor constatate la produsele vândute sau serviciile prestate. • omiterea anunţării de către agenţii economici a existenţei pe piaţă a oricărui produs de care au cunoştinţă că a afectat sau poate afecta viaţa. În ceea ce priveşte posibilitatea transformării amenzii în închisoare contravenţională. Toate aceste fapte constituie. fiind sancţionate cu amendă. a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a-şi exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa. aşa cum menţionam. pe toată durata medie de utilizare a produselor. Ordonanţa prevede în mod clar faptele pentru care se face confiscarea produselor (doar a produselor periculoase. de natură a afecta viaţa. sub orice formă. • folosirea practicilor abuzive la vânzarea produselor sau prestarea serviciilor.distribuie sub alte forme. În executarea amenzilor. pentru care organele de control abilitate au dispus oprirea comercializării lor. în care există posibilitatea sancţionării cu închisoare contravenţională. ca şi refuzul înlocuirii produselor sau restituirii contravalorii acestora sau a serviciilor necorespunzătoare. contravenţii. în cazurile prevăzute de lege. s-ar periclita viaţa. • nu există posibilitatea executării silite. Este de menţionat şi prevederea cuprinsă în art. sănătatea sau securitatea consumatorilor. falsificate sau contrafăcute). în acest fel. civilă. • prezentarea prin publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile. cu excepţia ultimei. • comercializarea produselor sau prestarea serviciilor fără elementele de identificare prevăzute de lege sau cu caracteristici calitative neconforme celor prevăzute.

De menţionat că legea defineşte termenul de documente de provenienţă în sensul de factură fiscală. vânzarea preferenţială. strict stabilite de lege). Este vorba de: • efectuarea de acte sau fapte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte acte normative. şi celelalte acte normative care reglementează protecţia consumatorilor conţin prevederi referitoare la răspunderea şi sancţionarea încălcării regulilor din acest 234 Universitatea SPIRU HARET . • vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare. Desigur. factură. • falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse. organele Gărzii Financare. faţă de cei care le-au săvârşit. ori. a categoriei de calitate a produselor sau serviciilor. a listei de preţuri şi tarife. de alimentaţie publică. precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri. se constată de către funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale. de indicele inflaţiei. organele Poliţiei şi. refuzul nejustificat al vânzării acestora sau al prestării de servicii cuprinse în obiectul de activitate al agentului economic. de către agenţii economici. în condiţiile legii. la locurile de desfacere sau servire. 12/1990. Răspunderi în sarcina celor implicaţi în producţia şi comercializarea bunurilor şi prestarea de servicii destinate consumatorilor. ele fiind reactualizate periodic. după caz. documente vamale. • acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe piaţă şi revânzării ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale. 12/1990. cât şi de Legea nr. factură externă sau orice alte documente stabilite prin lege. sunt sancţionate cu amendă. 21/1992. sunt prevăzute şi în alte acte normative. Astfel. • condiţionarea vânzării unor mărfuri de cumpărarea altora. în funcţie. • cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare. • neexpunerea la vânzare a mărfurilor existente. după caz. republicată. • vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării sau prefecturi. Legea nr. iar în unele cazuri. parţial. Amenzile sunt destul de ridicate. cantine. unităţi de turism şi alte unităţi similare. fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege. a adaosurilor comerciale şi a celor de comision. în mod diferit. a preţurilor şi tarifelor. ori cu termenul de valabilitate depăşit. Toate contravenţiile prevăzute atât de Ordonanţa Guvernului nr. avizul de însoţire a mărfii.luarea la bugetul de stat a veniturilor încasate ilicit de către agenţii economici(numai anumite venituri. modificată şi completată ulterior. • nedeclararea de către agenţii economici la organele fiscale. inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. după cum contravenientul este persoană fizică sau juridică. cunoscând că sunt falsificate sau substituite. de la unităţile de desfacere cu amănuntul. precum şi sancţiunile aferente. Contravenţiile prevăzute de Legea nr. stabileşte activităţile comerciale ilicite ce atrag răspunderea contravenţională sau penală. • efectuarea de acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu este dovedită. înainte de aplicare. acolo unde este cazul. în principal. cu închisoare. • expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără specificarea termenului de valabilitate. cu modificările ulterioare. • omisiunea întocmirii şi afişării în unitate. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite. organele Controlului financiar.

sănătăţii. 13. • Centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor.1. Principalul asemenea organism ce-şi desfăşoară activitatea în ţara noastră în acest domeniu este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. A. în principal: • Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti. ANPC are următoarele atribuţiuni principale: • participă. Legea nr. s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. cu personalitate juridică. ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale. împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu organismele neguvernamentale de protecţie a conUniversitatea SPIRU HARET 235 . trebuie menţionat faptul că.2. cea de-a doua latură a prezenţei statului (puterii publice) în procesul de protecţie a consumatorilor o constituie înfiinţarea şi funcţionarea unor instituţii şi organisme însărcinate cu supravegherea modului de respectare a legislaţiei în domeniu. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legate de igienă şi sănătate publică. aflate fie în subordonarea directă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. ANPC evaluează efectele pe piaţă ale sistemelor de supraveghere a produselor şi serviciilor destinate consumatorilor. 108/1999. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. oraş sau comună –. şi alte instituţii cu atribuţiuni în domeniu.103/2000. şi avem aici în vedere Garda Financiară. respectiv asociaţiilor consumatorilor sau chiar fiecărui consumator în parte. dar şi cu acordarea asistenţei tehnice de specialitate celor interesaţi.domeniu. Avem în vedere.P. precum şi prin Ordonanţa Guvernului nr. acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii. prin reorganizarea fostului Oficiu pentru Protecţia Consumatorilor. De asemenea. Organizarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor Urmare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 166/ ianuarie 2001.4. Potrivit prevederilor hotărârii de înfiinţare. securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. la nivel central şi local – judeţ. mai ales. dar şi alte acte normative ce se referă la protecţia consumatorilor de produse alimentare sau nealimentare sau protecţia intereselor consumatorilor. consumatorii îşi au propriile lor asociaţii. funcţionează câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. de asemenea. în subordinea Guvernului. care au un deosebit rol în domeniul protecţiei consumatorilor.N. fie a asociaţiilor de protecţie a consumatorilor. Avem în vedere. 13. coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor. Alături de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.4. Direcţia Generală a Vămilor etc. De asemenea. În cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte despre toate aceste instituţii. • Laboratorul pentru analiza calităţii vinurilor şi băuturilor alcoolice.C. Inspectoratul General al Poliţiei. Trebuie să precizăm însă că şi alte instituţii ale statului au atribuţiuni în domeniul protecţiei consumatorilor.2. Cadrul instituţional privind protecţia consumatorilor în România Aşa cum menţionam. care este orga-nismul guvernamental principal cu atribuţiuni în domeniu. 2/ ianuarie 2001. guvernamentale sau nu. Există. cu atribuţiuni în domeniul protecţiei consumatorilor.

pe care le aduce la cunoştinţa publicului. • sprijină autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile consumatorilor în acţiunea de înfiinţare de centre de consultanţă.sumatorilor. transportul. ambalarea. importul şi comercializarea anumitor produse. • efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate. etichetarea. precum şi la documentele referitoare la acestea. la elaborarea programului naţional privind protecţia consumatorilor. efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor. mediu şi lung. asigurând corelarea acestuia cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu. conservarea. împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. transportul. având acces la locurile în care se produc. ambalarea. editează publicaţii de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor. la producători. prin efectuarea de controale pe piaţă. • sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor în vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege. • dispune măsurile de limitare a consecinţelor producerii. precum şi la apărarea drepturilor legitime şi a intereselor economice ale acestora. colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate. astfel încât acestea să nu poată pune în pericol viaţa. prestatori de servicii şi în unităţile vamale. consiliere şi educare a consumatorilor. • participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor. la elaborarea de strategii pe termen scurt. referitoare la securitatea produselor şi serviciilor destinate populaţiei. depozitarea. • elaborează. • desfăşoară activităţi de informare. vânzători. • participă. fabricării produsului sau prestării serviciului. după cum urmează: oprirea temporară sau definitivă a comercializării. importatori. potrivit dispoziţiilor legale în vigoare. conform competenţelor ce îi revin. • controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor. împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice. importului sau comercializării unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale privind protecţia consumatorilor. distribuitori. precum şi cu privire la prestarea serviciilor. proceduri privind obiectivele. • propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la fabricarea. în domeniul protecţiei consumatorilor. • prezintă informări periodice Guvernului şi organelor administraţiei publice centrale interesate. referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor. conservarea. • informează permanent consumatorii asupra produselor care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor. sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să afecteze drepturile şi interesele lor legitime. se depozitează ori se comercializează produsele sau în care se prestează serviciile. retragerea de pe piaţă sau de la consu236 Universitatea SPIRU HARET . condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor şi le supune spre adoptare Guvernului. • propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la avizarea specială pentru fabricarea. etichetarea. informare şi educare a consumatorilor. depozitarea. importul şi comercializarea produselor.

• verifică dacă afirmaţiile prezentate prin publicitate. naţionale şi internaţionale. • constată contravenţii şi aplică sancţiuni. pentru organizarea de cursuri şi acordarea de consultanţă agenţilor economici. în calitatea sa de consumator. potrivit legii. De asemenea. • primeşte şi rezolvă sau. a serviciilor care le sunt prestate. • verifică legalitatea mijloacelor de măsurare folosite pe piaţă. Pentru buna funcţionare a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. utilizează aceste resurse şi evidenţiază periodic eficienţa folosirii lor. de comportamentul agenţilor economici şi de practicile comerciale ale acestora. • participă la pregătirea specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor şi acordă consultanţă în domeniu la solicitarea agenţilor economici. resursele financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul său de competenţă. precum şi birouri şi colective temporare. • sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii produselor şi serviciilor. oficii judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al MuniciUniversitatea SPIRU HARET 237 . cu privire la neconformităţile produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu documentele de certificare şi propune îmbunătăţirea sau elaborarea de reglementări în domeniu. În structura organizatorică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează direcţii şi servicii. are posibilitatea de a se adresa acesteia ori de câte ori este nemulţumită de calitatea produselor pe care le achiziţionează. în domeniul său de activitate şi sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale. potrivit competenţelor. verifică îndeplinirea măsurilor stabilite.matori a produselor. cataloage sau altele asemenea sunt în conformitate cu parametrii ce caracterizează produsele sau serviciile respective. distrugerea produselor oprite definitiv de la comercializare. după caz. precum şi prin sigilarea produselor necorespunzătoare. • solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare. Prin instituţionalizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. de modul cum sunt rezolvate solicitările privind produsele defecte sau calitatea necorespunzătoare a serviciilor prestate. transmite spre soluţionare celor în drept. • coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente. ca unităţi cu personalitate juridică. poate funcţiona un Colegiu consultativ. prin retragerea licenţelor de comercializare acordate agenţilor economici autorizaţi. • fundamentează şi propune. sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. atunci când constată nerespectarea condiţiilor în care acestea au fost acordate. în cadrul Autorităţii. prospecte. utilizarea corectă a acestora şi ia măsuri pentru interzicerea celor necorespunzătoare. în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la organismele neguvernamentale şi de la consumatori. dacă aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul. în subordinea acesteia funcţionează. precum şi sesizările persoanelor fizice privind încălcarea drepturilor consumatorilor. populaţia. în proiectul de buget. de modul în care este informată cu privire la caracteristicile calitative ale produselor şi serviciilor. • stabileşte şi percepe tarife pentru efectuarea de încercări în laboratoarele proprii. condus de preşedintele acesteia. a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare. privind produsele care reprezintă risc pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor.

potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 251/1994. preşedintele Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor.4. 251/1994. după caz. potrivit Hotărârii Guvernului nr. comună – există câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. un reprezentant al confederaţiilor de asociaţii pentru protecţia consumatorilor.piului Bucureşti. respectiv ai asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. Astfel. reprezentanţi ai instituţiilor judeţene ale statului. organizate ca servicii publice descentralizate.2. precum şi ai organizaţiei patronale constituite la nivel de confederaţie şi ai asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. care să asigure protecţia cetăţenilor în calitatea lor de consumatori. La fiecare nivel de organizare. iar în calitate de membri. • corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor. precum şi ai organizaţiei patronale constituite la nivel de federaţie. De asemenea. Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor are ca preşedinte pe prefectul judeţului sau reprezentantul acestuia. Consiliile consultative au următoarele atribuţii: A) În direcţia stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor: a) analizează modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor şi propun: – autorităţilor administraţiei publice reprezentate la nivelul respectiv de organizare a Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor – acţiuni pentru aplicarea mijloacelor prevăzute de lege. Aceste oficii pot avea filiale în municipii şi în oraşe. 13. – autorităţilor administraţiei publice locale – măsuri în sprijinul apărării drepturilor consumatorilor. departamente şi alte instituţii ale statului. iar în structura Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti funcţionează Laboratorul pentru analiza calităţii vinurilor şi băuturilor alcoolice. oraş. componenţa. la nivel central. al Oficiului municipal Bucureşti pentru protecţia consumatorilor. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. în cadrul numărului maxim de posturi aprobat. Consiliile consultative pentru protecţia consumatorilor au o serie de atribuţiuni în ceea ce priveşte stabilirea şi aplicarea politicii de protecţie a consumatorilor. Asemenea consilii asigură. care îndeplinesc condiţiile legale de prezentare la acest nivel. la nivelurile respective. aşa cum a fost ea modificată ulterior. care îndeplinesc condiţiile legale de reprezentare la acest nivel. atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor. 21/1992. este directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. vicepreşedinte pe directorul Oficiului judeţean pentru protecţia consumatorului sau. Concret. iar vicepreşedinte. precum şi corelarea acţiunilor acestora cu acţiunile altor 238 Universitatea SPIRU HARET . La nivel judeţean. Organisme consultative pentru protecţia consumatorilor Potrivit prevederilor art. respectiv corelarea acţiunilor diverselor autorităţi ale administraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au un rol în realizarea protecţiei consumatorilor. la nivel central şi local – judeţ. se stabileşte de către Guvern. în subordinea Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti. pe fiecare nivel în parte. În calitate de membri ai Consiliului sunt desemnaţi reprezentanţi ai unor ministere.2. cadrul informaţional şi organizatoric necesar: • stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor. Concret.

potrivit competenţelor. orăşenesc. modalităţi de sprijinire a acestora în rezolvarea problemelor respective. noi reglementări în domeniul protecţiei consumatorilor.2. În acest sens. pe plan local şi naţional. reclamaţii) consumatorilor sau asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi sesizează autorităţile în cauză asupra eventualelor carenţe în organizarea şi funcţionarea sistemului de recepţie şi răspuns al cererilor consumatorilor. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor Potrivit Ordonanţei nr. 13. precum şi măsurile de prevenire. comunal. asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt consultate de către organismele administraţiei publice. organizaţii existente la nivel naţional. au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor. după caz. d) sprijină acţiunile de informare şi educare a consumatorilor. desfăşurate de diverse autorităţi. d) pe baza analizei constatărilor organismelor reprezentate în Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor: – recomandă acţiuni în anumite sectoare din domeniul protecţiei consumatorilor. – propun efectuarea de studii în legătură cu cauzele care au generat încălcări ale dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor. judeţean. – formulează propuneri în sprijinul elaborării strategiei şi a programelor de acţiune. la elaborarea Universitatea SPIRU HARET 239 .4. prin mijloace specifice fiecărei categorii de autorităţi şi organisme (guvernamentale sau neguvernamentale). ca persoane juridice şi care.3. cu îndeplinirea unor condiţii expres prevăzute în lege. organisme. se convine să se concentreze acţiunea acestora. Asemenea asociaţii pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor şi în care organele administraţiei publice sunt reprezentate. b) stabilesc obiective comune asupra realizării cărora. conform legii. în general.factori implicaţi în scopul realizării unei protejări reale şi unitare a intereselor consumatorilor. în vederea opririi sau înlăturării efectelor negative asupra vieţii. asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt considerate acele asociaţii constituite. sănătăţii. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. b) analizează modul în care sunt aplicate propunerile Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor de către organele sau organizaţiile sesizate. la fiecare nivel în parte. securităţii sau intereselor economice ale consumatorilor. – propun îmbunătăţiri ale reglementărilor sau. precum şi oricăror organisme sau asociaţii interesate. fără a urmări realizarea de profit. c) analizează modul de colaborare a autorităţilor administraţiei publice în domeniul protecţiei consumatorilor şi recomandă căi de îmbunătăţire a colaborării. B) În direcţia corelării acţiunilor diverselor autorităţi ale adminsitraţiei publice cu cele ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor: a) analizează problemele specifice ale asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi propun autorităţilor administraţiei publice. c) analizează modul în care autorităţile administraţiei publice răspund solicitărilor (sesizări. Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor. este condus de un birou de conducere şi funcţionează în baza unui regulament propriu. care se manifestă în mod repetat sau cu consecinţe grave într-un anumit sector al producţiei şi/sau comercializării produselor sau prestărilor de servicii.

laboratoarelor acreditate efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor şi de a publica rezultatele. prin mass-media. • de a primi subvenţii de la bugetul de stat prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. • de a solicita. sănătatea sau securitatea consumatorilor. standardelor sau specificaţiilor care definesc caracteristicile tehnice şi calitative ale produselor şi serviciilor destinate consumatorilor. cu privire la: • cunoaşterea cerinţelor consumatorilor privind sortimentele. • de a informa opinia publică. şi de a sesiza. organele de specialitate ale administraţiei publice abilitate să acţioneze în domeniul protecţiei consumatorilor. • de a iniţia acţiuni proprii. Numărul acestor centre de consultanţă şi informare a consumatorilor pentru care se acordă sume de la bugetul de stat se stabileşte prin hotărâri ale Guvernului. în vederea identificării cazurilor în care agenţii economici nu respectă drepturile consumatorilor prevăzute de lege. • prevenirea practicilor comerciale abuzive şi a publicităţii de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor. • formarea unei atitudini corecte a agenţilor economici angajaţi în producerea şi comercializarea produselor şi prestarea serviciilor faţă de calitatea acestora. în structura organizatorică a acestora. constând în informaţii. asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au următoarele drepturi: • de a fi sprijinite logistic de către organismele administraţiei publice centrale şi locale. organizate la nivel de birouri. precum şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori. în vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor handicapaţi sau de vârsta a treia. calitatea şi cantitatea produselor şi serviciilor.dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor. 240 Universitatea SPIRU HARET . în structura asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor pot fi înfiinţate şi funcţiona centre de consultanţă şi informare a consumatorilor. prin intermediul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. • de a fi consultate cu ocazia elaborării actelor normative. • de a introduce acţiuni în justiţie pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor. Asemenea centre sunt finanţate de la bugetul de stat sau bugetele locale. asupra deficienţelor de calitate a produselor şi serviciilor. Potrivit legii. • de a solicita şi obţine informaţii asupra preţului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor de natură a ajuta la luarea unei decizii asupra achiziţionării acestora. • de a solicita autorităţilor competente luarea de măsuri în vederea opririi producţiei sau a retragerii de pe piaţă a produselor sau serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa. Aşa cum am menţionat. în cadrul unor proceduri de urgenţă. în vederea atingerii obiectivelor lor. care desfăşoară activităţi gratuite în folosul consumatorilor. • de a solicita realizarea de produse şi servicii în condiţii speciale. pe cheltuiala lor. recomandări şi consultanţă pentru probleme legate de achiziţionarea unui produs sau serviciu.

prin volumul desfacerilor sau alte efecte ale activităţii economice. Activitatea oricărui agent economic ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ generează două grupuri de fluxuri: • intrări de factori de producţie. în ansamblul său. precum: rentabilitatea. Trebuie însă remarcat faptul că eficienţa activităţii desfăşurate de către un agent economic nu se va rezuma exclusiv la obţinerea şi estimarea profitului. De regulă. privit ca ramură a economiei naţionale. iar rezultatele. utilizând în acest scop resurse materiale. • ieşiri de bunuri sau servicii puse la dispoziţia persoanelor fizice ori juridice interesate. În interiorul comerţului. înfiinţarea oricărei întreprinderi comerciale. atunci când obiectul deciziei îl constituie atingerea unui nivel al activităţii economice. În exprimarea eficienţei.Capitolul 14 EFICIENŢA ACTIVITĂŢII COMERCIALE 14. Dimpotrivă. se poate defini eficienţa activităţii economice desfăşurate în comerţ ca fiind raportul dintre efortul economic depus şi rezultatele obţinute de un agent economic şi de comerţ. respectiv raportul dintre rezultate şi efort. se vor raporta rezultatele la consumul de resurse. la rândul lor. de fapt. se va raporta efortul la rezultate. eficacitatea capitalului. diminuarea costurilor etc. Conceptul şi conţinutul eficienţei activităţii comerciale Mărimea şi calitatea activităţii. eficienţa trebuie privită şi măsurată atât la nivelul fiecărui agent economic în parte. conceptul de eficienţă este asociat cu diversele forme de manifestare a rezultatelor obţinute de agenţii economici. indiferent de natura capitalului şi de obiectivele propuse. acestea generând. eficienţa rămâne obiectul definitoriu al ştiinţei economice. Efortul se măsoară prin consumul de resurse. Altfel spus. ca şi modul de utilizare a resurselor de către cei ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ se concretizează în eficienţa activităţii. fiind situată în centrul teoriei şi practicii economice. existând de altfel criterii de apreciere a eficienţei activităţii comerciale pentru fiecare caz în parte. al ramurii. al căror cost determină fluxurile de cheltuieli către alţi agenţi economici care furnizează asemenea factori. un flux de venituri obţinute în urma comercializării bunurilor şi serviciilor în cauză. În teoria şi practica economică. Într-un asemenea context. are drept scop obţinerea de profit. financiare şi umane. principiul de bază al existenţei firmei. Universitatea SPIRU HARET 241 .1. productivitatea factorilor de producţie. Oricum am privi însă lucrurile. ea implicând mult mai multe aspecte. precum şi cunoştinţe şi experienţă. cât şi pe ansamblul comerţului. de natură cantitativă şi calitativă. aceasta constituind. urmărindu-se a se evidenţia consumul acestora pe unitatea de rezultat. fiecare dintre cei doi termeni – efort şi rezultate – îşi are propria semnificaţie. în situaţia în care resursele economice sunt prioritare prin caracterul lor limitat.

cât şi la nivelul fiecărui agent economic în parte. de regulă. atât la nivelul comerţului ca atare. vom asista la deplasarea capitalului disponibilizat spre ramurile care produc masa fizică a bunurilor. la creşterea economică. putându-se astfel vorbi despre: • eforturi pentru investiţii. accesorii. directe. mult timp. în funcţie de locul lor de apariţie. în general. în condiţiile micşorării consumului de resurse în activitatea comercială. Desigur. volumul încasărilor totale) şi despre efecte nete (se referă la profit.2. de altfel. există eforturi de muncă vie şi eforturi de muncă materializată. În funcţie de caracterul muncii încorporate. inclusiv de aprovizionare şi desfacere.) . mai întâi. Interdependenţa dintre comerţ şi alte ramuri ale economiei naţionale determină o intercondiţionare între eficienţa comerţului şi eficienţa acestor ramuri. În teoria economică se discută în prezent despre mai multe aspecte ale eficienţei obţinute în comerţ. în acest fel.1. mai ales în contextul în care. ceea ce permite o mai mare accesibilitate a produselor pe piaţă. eforturile mari făcute pentru obţinerea rezultatelor scontate conduc la ideea că pentru exprimarea eficienţei economice este necesar să se folosească un sistem complex de indicatori. în final. cu rolul de a evidenţia raporturile existente. obţinute de beneficiarii produselor de bază. venit net. Astfel. Eficienţa economică a activităţii comerciale 14. la lărgirea pieţei şi.2. respectiv eficienţa economică. contribuind astfel la sporirea avuţiei naţionale.În altă ordine de idei. Urmări favorabile asupra dezvoltării economice au şi alte aspecte ale activităţii din comerţ. La rândul său. O asemenea interdependenţă face necesar ca acţiunile privind eficienţa activităţii comerciale să fie apreciate prin prisma consecinţelor pe care acestea le au asupra întregului circuit al mişcării mărfurilor. La rândul lor. eficienţa comerţului va fi condiţionată de activitatea ramurilor cu care comerţul intră în relaţii. eficienţa socială sau chiar eficienţa ecologică a activităţii comerciale. În comerţ. în practica comercială se vorbeşte şi despre efecte globale (se referă la efectul brut. în: • efecte directe. efectele utilizării factorilor de producţie şi a comercializării rezultatelor lor pot fi clasificate. problemele relaţiilor umane din interiorul firmelor. problemele calităţii actului de vânzare-cumpărare. care dirijează raţionalitatea şi comportamentul agenţilor economici. la sporirea randamentului capitalului comercial. micşorarea costului distribuţiei va conduce. Calculul eficienţei economice în comerţ Complexitatea activităţii desfăşurate în comerţ. precum accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor şi reducerea. ca şi impactul actului de vânzare asupra mediului au fost considerate drept aspecte colaterale. 242 Universitatea SPIRU HARET . este expresia cerinţelor unor legi obiective. eficienţa economică în comerţ. în principal. aport valutar etc. Aceasta. ca. a timpului de realizare a acestora. în primul rând a legii economiei de timp. De asemenea. Înainte de a prezenta factorii de care depinde eficienţa în comerţ. la reducerea preţului de vânzare cu amănuntul. respectiv indicatorii de eficienţă ca atare. iar apoi. • efecte indirecte. privit ca ramură a economiei naţionale. • eforturi productive. la nivelul activităţii analizate. eforturile vor fi clasificate în funcţie de activitatea la care acestea se referă. 14.

• veniturile aduse de comerţ la bugetul de stat. aplicabili oricărui domeniu de activitate. modificarea structurii cererii de mărfuri etc. • factori specifici activităţii comerciale.. se poate realiza optimizarea dintre efecte şi eforturi.vom remarca faptul că şi în comerţ relaţia dintre optim şi eficient este precum cea de la parte la întreg. ce pot fi grupaţi în funcţie de câteva criterii bine determinate. punându-şi amprenta pe o latură sau pe alta a eficienţei comerţului. cât şi unul total. la optimizarea la nivel de gestiune. nivelul deservirii comerciale. Astfel: a) În funcţie de modul în care acţionează. de raion sau de magazin. care vor creşte pe măsura dezvoltării activităţii. există. calculat ca raport între stocurile medii la diferitele grupe de mărfuri şi vânzările medii zilnice. eficienţa economică este influenţată de o serie de factori. micşorării volumului de cheltuieli şi sporirii eficienţei economice. Şi reciproca este adevărată. • factori naturali: climă şi relief. o asemenea optimizare poate să nu se producă. putem vorbi despre: • factori tehnici: promovarea progresului tehnic. sub raportul rolului lor în mărirea eficienţei economice. Un asemenea indicator va caracteriza. în cadrul căruia nu este uşor de stabilit o ierarhie. precum nivelul de pregătire profesională a personalului. dacă la nivelul fiecărui agent economic. • timpul mediu de circulaţie a mărfurilor. reflectând în dinamică schimbările în calitatea distribuţiei. • factorii cu acţiune directă. de regulă. Astfel. la nivelul sistemului ca atare. calculată ca raport între volumul activităţii şi fiecare din factorii în cauză. promovarea progresului tehnic etc. considerăm că este bine ca aceştia sa fie structuraţi şi prezentaţi în două categorii: indicatorii eficienţei economice de ansamblu a comerţului şi indicatorii eficienţei economice a fiecărui agent economic în parte. Putem asista. optimul fiind atât unul parţial. • numărul salariaţilor din comerţ în raport cu totalul populaţiei active sau cu cel al salariaţilor din economie. factorii care pot influenţa eficienţa economică în comerţ se împart în: • factori generali. perfecţionarea stilului şi metodelor de organizare şi conducere. dacă se are în vedere sfera de cuprindere. • factori economici. b) În funcţie de caracterul lor. calitatea materiilor prime. cost. în timp ce la nivelul firmei comerciale acest lucru poate să nu se realizeze. • nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie (cheltuielile la un anumit volum de vânzări. la nivelul ramurii comerciale. fiecare în parte. • factori sociali. c) În sfârşit. În comerţ. În ceea ce priveşte indicatorii eficienţei activităţii comerciale. în primul rând. al unui magazin sau unei gestiuni. astfel. a) În ceea ce priveşte eficienţa de ansamblu a comerţului. capital social). • factorii cu acţiune indirectă: modernizarea activităţii din ramurile anexe. în practica financiarcontabilă se folosesc următorii indicatori: • productivitatea factorilor de producţie (număr de personal. de genul pârghiilor economice (preţ. Toţi aceşti factori alcătuiesc un ansamblu complex. comparativ cu timpul mediu de producţie a mărfurilor în cauză. în principal cele provenite din impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată. dobânzi etc). eficienţa socială a comerţului. la un milion lei) caracterizează complexitatea şi raţionalitatea Universitatea SPIRU HARET 243 . prin acţiunea sa.

Primul dintre aceşti factori îl reprezintă veniturile. Asemenea indicatori semnifică atât modul în care se utilizează factorii de producţie.). • vânzări la un milion lei mijloace circulante. cât şi calitatea relaţiilor cu partenerii. a unui utilaj etc. Veniturile în comerţ Principalii factori care determină eficienţa economică a unei întreprinderi comerciale sunt veniturile. 14. • vânzările medii pe m.2. suprafaţă comercială (sală de vânzare. profitul şi rentabilitatea. cheltuielile. costul circulaţiei mărfurilor şi rentabilitatea activităţii economice. din diferenţele de curs valutar. Analizând tabloul acestor indicatori. acesta fiind diferenţiat pe agenţii economici de acelaşi profil. suprafaţă totală etc.. condiţiile mediului economico-social etc. încasări din participaţii. • Cheltuielile de circulaţie (costul circulaţiei). aflându-se astfel consumul de resurse la o unitate de rezultat. b) venituri financiare. respectiv încasările din activitatea de bază şi din alte activităţi. umane şi financiare). ca şi rentabilitatea se constituie în criterii de apreciere a eficienţei globale a activităţii economice a unui agent economic.). • cota medie de adaos comercial. cât şi pentru mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. respectiv sinteza calitativă a activităţii acestuia. b) La rândul ei. va fi apreciată prin intermediul unor criterii de genul: eficienţa utilizării resurselor economice (materiale. se mai calculează şi sunt folosiţi în analizele economico-financiare indicatorii care exprimă coeficienţii de utilizare a unor resurse în raport cu potenţialul lor maxim (de exemplu. formate din încasările din dobânzi. • volumul adaosului comercial. este evident faptul că eficienţa economică va sintetiza la nivelul agentului economic rezultatele obţinute prin gospodărirea patrimoniului şi a resurselor disponibile. • vânzări la un milion lei fonduri fixe. • vânzări la un milion lei fonduri de circulaţie. venituri din obligaţiunile sau acţiunile deţinute la alte firme etc. coeficientul de utilizare a capacităţii de transport. eficienţa economică a activităţii la nivelul agentului economic ce desfăşoară activităţi în comerţ. În comerţ.distribuţiei mărfurilor. se calculează şi se evidenţiază următoarele categorii de venituri: a) venituri din exploatare. precum: • volumul total al vânzărilor (milioane lei). 244 Universitatea SPIRU HARET .2. Altfel spus. În plus. ce provin din operaţiuni din gestiune. la nivelul agenţilor economici cu activitate de comerţ se calculează o serie de indicatori specifici. ca expresie a minimizării cheltuielilor sau maximizării rezultatelor. în vederea maximizării profitului. reevaluarea activelor etc.p. • Eficienţa utilizării resurselor economice se exprimă prin indicatori în care resursele economice (efortul depus) se raportează la rezultatele economice obţinute (efectul realizat). în funcţie de felul în care aceştia îşi gospodăresc resursele. subvenţii pentru investiţii. c) venituri excepţionale. Calculând raportul invers. acestea fiind importante atât pentru firmă ca atare. eficienţa economică exprimă calitatea unei activităţi care produce efecte economicofinanciare pozitive. În practica economică. se vor obţine rezultatele la o unitate de efort.

În practica financiar-contabilă a fost adoptat termenul de cheltuieli de exploatare. 1995. • conceptul de cheltuieli de circulaţie reflectă cu mai multă profunzime esenţa cheltuielilor ocazionate de comercializarea produselor. în practica financiar-contabilă. ca parte destinată operaţiunilor comerciale. Noţiunea de cheltuieli de circulaţie are în vedere activitatea tuturor agenţilor economici care participă la procesul realizării mărfurilor. de intensitatea concurenţei. cel puţin din următoarele două motive: • noţiunea de cheltuieli de circulaţie este cea consacrată. Universitatea SPIRU HARET 245 1 . 14. Se va include aici şi valoarea produselor (costul mărfurilor) cu care agenţii economici se aprovizionează pentru producţie sau vânzare. delimitându-se de cheltuielile efectuate cu producerea bunurilor şi serviciilor ca valori fizice şi utilităţi. Mai mult. Editura Economică. factor a cărui evoluţie este dependentă de adaosul comercial practicat. pag. Bucureşti. este necesară utilizarea termenului de costuri de distribuţie. de cererea manifestată pe piaţă pentru produsele ce fac obiectul activităţii firmei în cauză. atât în teoria economică. 144.3. de stadiul de viaţă al produsului vândut. indicator ce depinde de politica de aprovizionare a firmei. Altfel spus. 14. se poate evidenţia contribuţia comerţului la crearea produsului intern brut. Dobrotă (coordonator).3. Un asemenea termen delimitează cheltuielile efectuate în circulaţia produselor de cele necesare pentru producerea acestora. ele privesc atât pe producătorii care îşi vând bunurile şi serviciile lor direct consumatorilor. cât şi pe ______________ N. cât şi.2. ne vom opri la termenul de cheltuieli de circulaţie. Apreciem însă că pentru a reflecta în mod corect contribuţia diferitelor sectoare şi activităţi la crearea şi realizarea sub formă bănească a valorii produselor pe piaţă.2. Cheltuielile din comerţ Al doilea factor care influenţează în mod semnificativ eficienţa economică a activităţii comerciale îl reprezintă cheltuielile determinate de circulaţia mărfurilor de la producător la consumator. noţiunea de cheltuieli de circulaţie este asimilată cu termenul de cost de producţie. definit drept „totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie pe care agenţii economici le efectuează pentru producerea şi vânzarea bunurilor materiale sau prestarea de servicii”1. mai ales.Volumul veniturilor în comerţ depinde de o serie de factori exogeni şi endogeni firmei. dar. acesta desemnând valoarea totală a consumului de bunuri şi servicii efectuate de agenţii economici pentru desfăşurarea activităţilor.1. • preţul produselor. de diferenţa dintre preţul efectiv de vânzare şi cel de producţie. Conţinutul şi structura cheltuielilor de circulaţie din comerţ Cheltuielile de circulaţie relevă consumul de mijloace de producţie. Este de remarcat faptul că. în unele cazuri. Economie politică. Ca şi alţi autori. de costurile de aprovizionare şi de efectele inflaţiei. mai ales. respectiv: • volumul vânzărilor. • volumul cheltuielilor firmei. forţă de muncă şi capital efectuat pentru realizarea circulaţiei mărfurilor de la producător la consumator.

Asemenea cheltuieli se referă la chiria spaţiilor de vânzare. urmarea modului diferit în care reacţionează cele două categorii de cheltuieli la creşterea volumului de vânzări. Intră în această categorie cheltuielile legate de combustibil. ponderea cea mai mare o deţin cheltuielile aferente transportului şi depozitării mărfurilor. uzura obiectelor de inventar. se pot delimita următoarele categorii de cheltuieli: • cheltuieli materiale. Dacă se au în vedere grupele de produse. în comerţul cu ridicata... în această categorie intrând taxa pe valoarea adăugată. contribuţii la asigurările sociale. se modifică. cheltuieli cu produse agricole şi cheltuieli cu bunuri de consum individual. în situaţia în care stocajul reprezintă o condiţie a consumului. respectiv cheltuieli cu materii prime şi echipament industrial. energie. a bazei tehnico-materiale. • impozite şi taxe (altele decât impozitul pe profit). deşi atunci când aceasta depăşeşte o anumită limită. respectiv costul (cheltuielile) cu care se realizează o unitate valorică suplimentară dintr-un produs. respectiv salarii. respectiv: întreţinere şi reparaţii.. şomaj etc. • cheltuieli cu amortizarea şi crearea de provizioane: amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale. cheltuielile de circulaţie sunt evidenţiate analitic.. • cheltuielile constante sunt independente de volumul activităţii desfăşurate. utilizându-se o serie de grupări ale acestora. O asemenea structurare a cheltuielilor de circulaţie permite determinarea costului marginal al comercializării. în general. cele mai mari cheltuieli se înregistrează cu salarizarea personalului şi întreţinerea unităţilor operative. se poate vorbi de cheltuieli cu produsele alimentare. materiale de întreţinere. pierderile naturale la mărfurile păstrate etc. În practica financiar-contabilă. • lucrări şi servicii executate la terţi. care păstrează produsele achiziţionate până în momentul desfacerii lor. chirii. în funcţie de evoluţia volumului activităţii desfăşurate. debite prescrise.comercianţi. ponderea diferitelor grupe de cheltuieli în totalul cheltuielilor de circulaţie este diferită. la întreţinerea unităţilor comerciale. cheltuielile în cauză pot să crească. transportul mărfurilor etc. provizioane pentru deprecierea imobilizărilor şi pentru eventualele creanţe neîncasate. comisioane la cumpărarea titlurilor de valoare. în comerţul cu amănuntul. astfel încât să existe posibilitatea identificării mijloacelor practice de raţionalizare a lor. diferite taxe achitate instituţiilor publice etc. proporţional sau nu. mai ales pe cei productivi. prime de asigurare. Acest indicator are tendinţa de scădere. • cheltuieli cu personalul. precum cheltuielile cu salariile. Astfel: a) O primă structurare a cheltuielilor de circulaţie se face după forma de comerţ. Pornind de la natura proceselor economice şi a mijloacelor care le generează. În funcţie de specificul activităţii desfăşurate în fiecare dintre ramurile de comerţ. poştă şi telecomunicaţii. b) Cea de-a doua structurare a cheltuielilor de circulaţie are în vedere dependenţa lor de volumul activităţii economice. apă. Astfel. 246 Universitatea SPIRU HARET . cheltuieli cu publicitatea etc. transportul mărfurilor. pierderi din calamităţi etc. • cheltuielile excepţionale: valoarea despăgubirilor plătite.. cheltuieli pentru servicii bancare. în timp ce. nealimentare şi alimentaţie publică. distingându-se aici două categorii de cheltuieli: variabile şi constante: • cheltuielile variabile.

repartizarea pe fiecare unitate făcându-se după diverse chei de repartizare. a profitului. c) Cuantumul creşterii (reducerii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie (Q) se calculează ca diferenţă dintre nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie din perioada curentă şi cel din perioada de bază sau dintre nivelul relativ estimativ şi cel efectiv realizat pe o perioadă: Q = Nche1 − Nche0 d) Ritmul reducerii (creşterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie (Rche) este dat de raportul procentual dintre cuantumul reducerii (creşterii) şi nivelul relativ al cheltuielilor din perioada de bază. • cheltuielile indirecte se efectuează la nivelul global al firmei. în funcţie de valoarea desfacerilor sau de numărul de personal. pentru toate unităţile din structura acesteia. Asemenea indicatori au în vedere atât activitatea de ansamblu a comerţului. a unui agent economic. d) Tot pentru urmărirea eficienţei economice pe fiecare unitate în parte. b) Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie (Nche) se calculează prin raportarea nivelului absolut al cheltuielilor (Che) la volumul vânzărilor (V). e) Economia relativă de cheltuieli (Eche) obţinută datorită reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie reprezintă expresia eficienţei economice desfăşurate. în primul rând. Astfel.2. o asemenea evidenţiere permiţând localizarea posibilităţilor de raţionalizare a acestor cheltuieli. • cheltuielile directe se pot identifica pe fiecare unitate.3. calculându-se potrivit formulei: Q x100 Rche = Nghe 0 Un asemenea indicator va măsura efortul depus pentru reducerea nivelului relativ al cheltuielilor.c) În scopul urmăririi eficienţei economice pe fiecare unitate operativă. Astfel: a) Nivelul (volumul) absolut al cheltuielilor de circulaţie (Che) se utilizează în calcularea tuturor indicatorilor economici de rezultate. după elementele pe care le determină. de nivel şi de dinamică. absoluţi şi relativi. deoarece desemnează consumul diferit de resurse şi modul de acţiune al fiecărui agent economic pentru realizarea unei unităţi valorice dintr-un produs. în mărimea acestui indicator concretizându-se rezultatele obţinute ca urmare a efortului depus sub forma consumului de resurse. eficienţa acesteia.2. se evidenţiază cheltuielile de circulaţie distinct pe unităţi operative şi pe ansamblul societăţii – cheltuieli generale ale societăţii. de mărimea suprafeţei comerciale. a unei subramuri a acestuia. iar cele de întreţinere. iar cheltuielile generale ale agentului economic. Astfel. Se va calcula prin înmulţirea cuantumului Universitatea SPIRU HARET 247 . cheltuielile de transport se repartizează după cantitatea sau valoarea aprovizionării fiecărei unităţi. Indicatorii cheltuielilor de circulaţie Pentru măsurarea cheltuielilor de circulaţie se utilizează o serie de indicatori. 14. potrivit formulei: Che x100 Nche = V Acest indicator exprimă calitatea activităţii economice desfăşurate. cheltuielile cu munca vie (salarii) vor fi determinate de numărul şi structura personalului. cât şi fiecare grupă de cheltuieli. cheltuielile de circulaţie se grupează în cheltuieli directe şi indirecte.

antrenează diferite cheltuieli de circulaţie. în mod semnificativ. pe calea ferată. Modul de distribuţie are în vedere. Desigur. 248 Universitatea SPIRU HARET . atât volumul. Astfel. proces care. mărfurile alimentare presupun cheltuieli de circulaţie mai mari decât celelalte grupe de mărfuri. schimbările în structura desfacerilor de mărfuri în favoarea grupelor cu nivel relativ al cheltuielilor mai ridicat determină în mod obiectiv modificarea volumului total al cheltuielilor. Aceasta. În ceea ce priveşte transportul mărfurilor. acest lucru însemnând. deoarece. la rândul său. legate de finanţarea stocurilor. cei mai importanţi fiind: a) Volumul vânzărilor sau. de păstrarea acestora sau de expunerea mărfurilor în unităţile de vânzare. cu mijloace feroviare adaptate. distanţele de la producători la beneficiari. volumul activităţii desfăşurate. categorii importante de cheltuieli de circulaţie.2. de exemplu. Eche = QxV 1 100 14. iar în cadrul produselor alimentare. În al doilea rând. fiecare formă reprezintă condiţia unei eficienţe superioare unor anumite grupe de mărfuri. Acest lucru nu este însă întotdeauna posibil. Din aceste motive. sortimentul mărfurilor vândute determină cheltuieli diferite de comercializare.3. altfel spus. de viteza de circulaţie a mărfurilor va depinde amploarea procesului de stocare în comerţ. Aceasta. reducerea nivelului relativ al cheltuielilor. ca urmare a proprietăţilor fizico-chimice ale produselor. în principal. volumul absolut al cheltuielilor va creşte într-un ritm mai mic decât ritmul creşterii vânzărilor. timpul în care mărfurile parcurg sfera circulaţiei. Factorii care influenţează cheltuielile de circulaţie Asupra cheltuielilor de circulaţie acţionează o serie de factori care determină. totul împărţit la 100.3. cât şi dinamica cheltuielilor de circulaţie. influenţează hotărâtor mărimea şi dinamica cheltuielilor de circulaţie. un ansamblu de relaţii cauzale. dinamica şi structura cheltuielilor. naval) . modul în care se realizează transportul mărfurilor (rutier. accelerarea vitezei de circulaţie va determina creşterea însăşi a volumului desfacerilor. deoarece nu toate cheltuielile de circulaţie se află în relaţie directă de determinare. deoarece. b) Structura vânzărilor pe grupe de mărfuri şi schimbarea acesteia în timp influenţează. Astfel. c) Modul de distribuţie a mărfurilor va influenţa. în raport cu mărimea. în timp ce mărfurile perisabile se transportă mai avantajos cu mijloace auto. acest lucru constituind un important factor de influenţă asupra tuturor cheltuielilor de circulaţie. cât şi subiectivă. cele mai multe dintre acestea cuantificabile. un volum mai mare al vânzărilor înseamnă creşterea volumului absolut al cheltuielilor de circulaţie. d) Viteza de circulaţie a mărfurilor. chiar în situaţia în care alte condiţii rămân neschimbate. Desigur. mărfurile de volum mare se vor transporta. Asemenea factori sunt de natură atât obiectivă. În condiţiile în care numai cheltuielile variabile sunt influenţate de creşterea volumului vânzărilor. legumele şi fructele reclamă cheltuieli aproape duble faţă de cele provenite din industria alimentară. de fapt. Această ultimă creştere nu este însă proporţională cu creşterea volumului activităţii economice. mai ales atunci când distanţele între furnizori şi beneficiari sunt lungi. formele de mişcare (directă sau prin intermediar). mai întâi. aerian.reducerii nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie cu volumul vânzărilor din perioada curentă. numărul de verigi intermediare. altfel spus. pentru unii agenţi economici evitarea comerţului cu ridicata dovedindu-se mai costisitoare decât apelarea la angrosişti. mişcarea directă este cea mai economicoasă. la rândul lui.

e) Productivitatea muncii influenţează în mod direct cheltuielile cu salarizarea personalului. rezidă din necesitatea remunerării unuia dintre factorii principali de producţie –capitalul. rentabilitatea reprezintă „capacitatea unei societăţi comerciale de a obţine din activitatea pe care o desfăşoară un profit sau beneficiu”2. iar realitatea economiei de piaţă demonstrează existenţa a numeroase cazuri de insucces sau chiar de faliment. În ultimă instanţă. a celui comercial. care sunt factori interni ai activităţii comerciale.2. Rentabilitatea activităţii comerciale Pentru aprecierea corectă a eficienţei activităţii desfăşurate în comerţ. Bucureşti. factori legaţi de mediul economico-social. urmare a acestui proces. cointeresarea salariaţilor şi interesul investitorului pentru cumpărarea de acţiuni şi. pe seama profitului obţinut din activitatea desfăşurată se asigură autofinanţarea şi. mai întâi. în particular. ai acestei activităţi. această creştere fiind în mare parte compensată prin creşterea volumului vânzărilor. o activitate comercială complexă înseamnă organizarea superioară a acesteia. la. de pregătirea personalului care deserveşte cumpărătorii. juridic şi administrativ în care funcţionează unităţile comerciale. Altfel spus. în general. structura şi. Conţinutul şi indicatorii rentabilităţii activităţii comerciale Potrivit literaturii de specialitate. Alţi factori. Editura Economică. 14. toate asemenea aspecte fiind diferite de la o firmă la alta. Creşterea productivităţii muncii conduce. iar apoi va determina creşterea volumului desfacerilor de mărfuri. o activitate se dovedeşte a fi rentabilă dacă veniturile pe care le obţine acoperă cheltuielile efectuate pentru desfăşurarea ei şi asigură un excedent de valoare. profitul va depinde de cele două elemente determinante ale sale: veniturile şi cheltuielile.1. Toate acestea conduc la creşterea cheltuielilor de circulaţie. de exemplu. reprezentat de profit. în mărimea acesteia reflectându-se. Avem în vedere. înseamnă modernizarea bazei tehnico-materiale a comerţului şi a formelor de vânzare. de fapt. în acest fel. ca şi rata dobânzilor bancare. O parte dintre aceşti factori va influenţa volumul vânzărilor şi. continuarea acesteia. mai ales. creşterea capitalului firmei. În aceste condiţii.2. Universitatea SPIRU HARET 249 2 . 1999. cheltuielile de circulaţie sunt influenţate şi de o serie de alţi factori. Bazele comerţului. f) Complexitatea activităţii comerciale este un alt factor de influenţă a cheltuielilor de circulaţie. de numărul. externi. mărimea cheltuielilor de circulaţie.4. vor influenţa volumul cheltuielilor cu plata serviciilor către terţi. obiectivi sau subiectivi.4. Este vorba de nivelul de dezvoltare a reţelei comerciale. toate raporturile dintre eforturile depuse şi rezultatele obţinute. profitul reprezintă şi o recompensă a riscului presupus de investiţia efectuată. g) Alături de factorii prezentaţi. rentabilitatea reprezintă criteriul fundamental. în acest fel. Alături de dorinţa firească a celui care a investit de a obţine un câştig. 14. de varietatea sortimentului de mărfuri existent în unităţile cu amănuntul. de gama de servicii comerciale oferite o dată cu vânzarea mărfurilor etc. Desigur. ______________ D. o economie relativă de personal şi. pag 327. Patriche (coordonator). implicit. de la o formă de comerţ la alta. de fond de salarii. precum tarifele pentru serviciile de gospodărire comunală.. puterea de cumpărare a populaţiei. cu consecinţele amintite mai înainte. deoarece în economie acţionează o serie de factori aleatori. implicit. Motivarea profitului.

sub forma cotei procentuale reglementate prin lege.. deci costul plătit furnizorului. • profitul primit datorită unor împrejurări favorabile în activitatea desfăşurată. respectiv profitul brut. respectiv cheltuielile ca dobânzile bancare. În 250 Universitatea SPIRU HARET . asupra căruia se aplică impozitul pe profit. diferenţele pozitive de curs valutar etc. • cheltuielile financiare. profitul se determină ca diferenţă între suma veniturilor şi cea a cheltuielilor efectuate în activitatea economică desfăşurată. astfel. penalizările încasate. pierderi de calamităţi etc. De asemenea. c) Rata rentabilităţii (Rr) este dată de raportul procentual dintre mărimea absolută a profitului (P) şi volumul activităţii comerciale (V) respectiv: P Rr = x100 V Un asemenea indicator exprimă mai exact efortul depus de agentul economic pentru a obţine profitul aşteptat. precum cele obţinute din valorificarea unor fonduri fixe casate şi dezmembrate. • veniturile financiare. Acelaşi lucru este valabil şi la nivel macroeconomic.Desigur. Se obţin. şi rata profitului sau a rentabilităţii. la nivelul comerţului. valoarea debitelor prescrise sau a debitorilor insolvabili. ca. b) Cheltuielile efectuate pentru activitatea economică desfăşurată includ: • costul mărfurilor vândute. trei tipuri de profit: • profitul câştigat prin iniţiativa proprie a fiecărui agent economic. astfel. La nivelul unui agent economic. pierderi din creanţe. • veniturile din alte activităţi. a) Veniturile (încasările) obţinute din activitatea economică desfăşurată de un comerciant cuprind: • veniturile din vânzarea mărfurilor la preţul de desfacere.. profitul la nivelul unui agent economic reprezintă forma proprie de valorificare a factorilor săi de producţie. După scăderea cheltuielilor din venituri se obţine profitul brut sau impozabil. amenzi. precum despăgubiri. prin reglementări legale. precum costul produselor sau serviciilor realizate complementar activităţii de bază. Rentabilitatea se exprimă prin doi indicatori: profitul. • veniturile excepţionale. • cheltuielile excepţionale. încasările din dividende. stabilit de stat. care va include şi adaosul comercial. • profitul admis. • cheltuielile de circulaţie. obţinându-se astfel profitul net. cele obţinute din producţie sau din prestări de servicii. Se vor distinge. precum condiţiile conjuncturale existente pe piaţă. diferenţe nefavorabile de curs valutar etc. rata rentabilităţii se poate calcula şi ca raport între profit şi mărimea fiecărui factor de producţie în parte sau a diferitelor elemente care compun patrimoniul. În calculul rentabilităţii se pot lua în discuţie toate formele de profit. • cheltuielile pentru alte activităţi. ca indicator absolut. Mărimea acestuia poate fi însă influenţată şi de alţi factori. ca reprezentant al puterii publice. inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi accizele percepute la vânzarea mărfurilor. măsurile de politică luate de stat şi exemplele ar putea continua. de exemplu. privită ca raport între efectele obţinute şi eforturile economice depuse. expresii semnificative ale eficienţei. profitul net sau profitul diminuat cu prelevările pentru diferite fonduri. ca indicator relativ. precum încasările din dobânzi pentru sumele păstrate în bănci.

suma absolută a adaosului comercial va creşte în condiţiile în care structura aprovizionărilor se schimbă în favoarea produselor cu un adaos comercial mai mare. Factorii care determină mărimea profitului Profitul obţinut în activitatea comercială este influenţat de o serie de factori. Astfel: • Volumul şi structura aprovizionărilor depind de cererea populaţiei. cât şi de factori subiectivi. de fapt aceiaşi factori care acţionează asupra elementelor ce stau la baza profitului. urmare a sporirii numărului de rotaţii ale acestuia. fiecare indicator astfel calculat semnificând un aspect de eficienţă a utilizării resurselor economice. Fiecare agent economic va „acoperi” o parte din cererea populaţiei. Ambele elemente constituie pentru întreprinzător mărimi variabile. Profitul firmei va fi cu atât mai mare. rata rentabilităţii se calculează şi în raport cu resursele umane folosite. 14. rata rentabilităţii prezintă importanţă şi semnificaţie în ceea ce priveşte valoarea dividendelor acordate acţionarilor. influenţate atât de factori obiectivi. veniturile şi cheltuielile. cu cât va creşte adaosul comercial şi se vor micşora cheltuielile de circulaţie.4. = x Capitalul propriu Volumul vânz. Universitatea SPIRU HARET 251 . Numãr de personal Ultimul raport reprezintă productivitatea muncii.2. respectiv. cât şi de cotele de adaos comercial pe grupe de mărfuri. în funcţie de mărimea cheltuielilor de circulaţie şi de influenţa taxei pe valoarea adăugată.2. cele de circulaţie. Capitalul propriu Ultimul raport reprezintă coeficientul de rotaţie a capitalului. Între mărimea profitului în raport cu numărul de personal şi mărimea profitului în raport cu volumul vânzărilor există următoarea relaţie: Profit Profit Volumul vânz. definită în practică prin cota sa de piaţă. Desigur. prin promovarea unor produse şi servicii noi pe piaţă sau chiar prin schimbarea structurii cererii în favoarea produselor pe care o anumită firmă le comercializează. aceşti doi indicatori (adaosul comercial şi cheltuielile de circulaţie) depind de o serie de elemente constitutive. = × Numãr de personal Volumul vânz. cu investiţiile realizate. cu activul total al firmei. Între rata rentabilităţii capitalului şi cea a rentabilităţii există o relaţie ce ia următoarea formă: Profitul net Profitul net Volumul vânz. la rândul lor. O asemenea relaţie va arăta că o anumită societate comercială poate avea o rată redusă a rentabilităţii în raport cu activitatea economică. de puterea de cumpărare a populaţiei. prin câştigarea unor noi segmente de consumatori. Valoarea acestui indicator (cota de piaţă) poate să crească pe seama concurenţilor. ridicată însă în raport cu capitalul. • Cotele de adaos comercial se diferenţiază pe grupe de mărfuri. ambele aceste elemente fiind determinate. ponderea hotărâtoare în venituri o deţine adaosul comercial. În practica economică. considerate ca fiind factorii de influenţă imediată asupra profitului. La rândul lor. Rezultă în mod evident faptul că rentabilitatea în raport cu numărul de personal creşte direct proporţional cu productivitatea muncii. a) Volumul adaosului comercial depinde atât de volumul şi structura aprovizionărilor de la furnizori. iar în cheltuieli.acest din urmă caz. respectiv de volumul şi structura vânzărilor. Desigur.

pentru unele grupe de mărfuri sau agenţi economici.4. denumit profit primit. în timp ce rabatul „se scade” din preţul cu amănuntul. are disponibilităţi în conturi bancare. profitul va fi dat de diferenţa dintre încasările obţinute în urma livrării produselor şi serviciilor şi cheltuielile efectuate pentru producerea acestora. salariaţi şi stat. Între cei doi indicatori există următoarea relaţie: a r r = x100 şi a = x100 100 + a 100 − r Astfel. Este evident faptul că adaosul „se adaugă” la preţul de aprovizionare. în unele cazuri poate să apară un profit suplimentar. 252 Universitatea SPIRU HARET .2. obţinându-se astfel preţul cu amănuntul. din subvenţii acordate de către stat etc. Într-o asemenea situaţie. Într-un asemenea context. care îi aduc dobânzi etc. Alături însă de veniturile şi cheltuielile din activitatea de bază. mărimea profitului rezultă din anumite reglementări ale preţurilor de către stat. amenzi. 100 − 20 80 b) Cheltuielile de circulaţie vor fi influenţate. obţinânduse astfel preţul de aprovizionare. Repartizarea profitului în comerţ Indiferent de modul de obţinere.3. De asemenea. profitul va fi influenţat de: • veniturile şi cheltuielile financiare. profitul reprezintă un rezultat al participării factorilor de producţie la activitatea economică. la rândul lor. din negocierea preţurilor dintre producători şi distribuitori.Volumul adaosului comercial se poate stabili prin cotele respective şi în raport de volumul vânzărilor. la o cotă de rabat de 20% îi corespunde o cotă de adaos de: 20 20 a= x100 = x100 = 25% . de volumul şi structura vânzărilor şi de nivelul relativ al cheltuielilor pe grupe de mărfuri. Adaosul comercial şi cheltuielile de circulaţie se intercondiţionează în calitatea lor de factori de determinare a mărimii profitului. din reglementări de taxe vamale. mai ales sub forma depozitelor la termen. • veniturile şi cheltuielile excepţionale. profitul va creşte în măsura în care agentul economic în cauză deţine acţiuni sau obligaţiuni (titluri de plasament) la alte societăţi. nu are pierderi din creanţe sau nu plăteşte penalizări. 14. Pentru alte sectoare de activitate din comerţ. precum producţia de bunuri şi servicii sau achiziţionarea şi valorificarea de produse agricole. cu cât societatea nu are debitori insolvabili. În practica economică din comerţ. urmare a unor condiţii favorabile în evaluarea activului şi pasivului bilanţului între începutul şi sfârşitul anului. despăgubiri către diferiţi terţi etc. Desigur. manageri. politica de repartizare a profitului are o mare importanţă pentru cei interesaţi. o cotă de adaos de 25% corespunde unei cote de rabat de: 25 25 r= x100 = x100 = 20% 100 + 25 125 Invers. care îi aduc dividende sau dobânzi. respectiv proprietari. Acesta este profitul admis. profitul este cu atât mai mare. categorie economică ce face parte din pârghiile de acţiune de care poate dispune statul în cadrul mecanismului de piaţă. cotă ce se aplică asupra vânzărilor. Astfel. cotele de adaos comercial (a) se transformă în cote de rabat comercial (r).

Eficienţa socială a comerţului În analiza eficienţei activităţii comerciale este necesar să fie avute în vedere atât elemente de ordin cantitativ. Iată de ce în comerţ. social şi ecologic. cantitativă. să nu acorde dividende. în funcţie de rentabilitatea acestora. eforturile depuse în această activitate concretizându-se. nu numai a celor cu activitate în comerţ. E). • Din profitul rămas după constituirea fondului de dezvoltare şi a celui de rezervă se vor constitui o serie de fonduri. fondul de premiere. continuarea alteia. rezultatele finale trebuie interpretate şi prin prisma intereselor cumpărătorilor. Avem în vedere fondul de participare a salariaţilor la profit. un asemenea model trebuie să ia forma unei funcţii multifactoriale. în final. eficienţa socială fiind specifică agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în domenii ce permit relaţii directe cu publicul şi căruia trebuie să i se asigure un anumit nivel al serviciilor oferite . capitalizarea societăţii etc. Che. în anumite situaţii bine determinate (o investiţie nouă. eficienţa socială a activităţii unei firme este greu de calculat. În cele ce urmează vom insista asupra analizei problematicii pe care o presupune eficienţa socială a comerţului. formarea fondului de rezervă în vederea prevenirii unor eventuale dezechilibre ce se pot ivi în activitatea firmei. intersectându-se aproape în mod organic cu cea socială. Desigur. prin menirea pe care o au. fie de natură socială. De altfel. înţelegând prin aceasta calitatea deservirii consumatorului. considerăm că eficienţa socială a comerţului poate fi privită ca eficienţa cumpărătorului. Desigur. capitalizându-şi astfel profitul. ar fi ideal de realizat un model al eficienţei sociale. Desigur. S. aspect ce implică un sistem de indicatori specifici. De altfel.). să cuantifice elementele ce o compun. calitativă. care să includă şi. cu cât reglementările legale în domeniu prevăd impozitarea dividendelor.• Prima destinaţie a profitului o reprezintă formarea fondului de dezvoltare în vederea finanţării investiţiilor şi a creşterii volumului şi structurii mijloacelor circulante. deoarece se constată că aceasta este mai puţin abordată de către literatura de specialitate. de cuantificat. aspectul social al eficienţei este mult mai evident în comerţ faţă de alte ramuri. asemenea fonduri vor micşora beneficiile care rămân acţionarilor. Cota medie a acestora este diferită de la un agent economic la altul. precum şi alte fonduri hotărâte de acţionari. Aşa cum. mai ales. În concepţia noastră. constituind însă. • Pentru acţiunile deţinute în capitalul social se acordă dividende. cât şi elemente de ordin calitativ. de altfel. elementele ce trebuie luate în calcul pentru exprimarea acesteia fiind multiple şi complexe. premisa unei viitoare creşteri a activităţii economice. Alături de alţi autori. cu atât mai mult. acţionarii pot hotărî ca în anumiţi ani. se observă tendinţa de a renunţa la plata dividendelor. Într-un asemenea context. pentru recompensarea participanţilor la obţinerea lui. legal reglementate. fondul pentru acţiuni social-culturale. menţionam mai înainte. unde: Es reprezintă eficienţa socială a activităţii comerciale. conceptul de eficienţă va trebui înţeles şi analizat în toată complexitatea conţinutului celor două coordonate – efort şi efect – un asemenea concept implicând un triplu aspect: economic. de genul: Es=f (Mc. în practica agenţilor economici. Universitatea SPIRU HARET 253 . latura economică. în obţinerea unor rezultate. Mc reprezintă aspecte referitoare la modernizarea comerţului. fie de natură economică (pe care deja le-am analizat).3. mai ales în cel cu amănuntul. iar apoi. 14. Aceasta.

condiţie esenţială în realizarea unui comerţ modern. civilizat. Atent examinate. pe promovarea unor forme noi. • timpul cheltuit pentru realizarea efectivă a actului de cumpărare. prin natura lor. De fapt. Într-un asemenea context. Ca funcţie multifactorială. care să uşureze „comunicarea” cumpărătorului cu produsul. • timpul cheltuit pentru deplasarea cumpărătorilor la unităţile comerciale. 254 Universitatea SPIRU HARET . de ce nu. respectiv: • timpul cheltuit pentru informare. o profilare adecvată. fiind format dintr-un complex de servicii. în cadrul căruia „transferul mărfii” reprezintă doar axul central. cheltuieli suportate însă de cumpărător (cheltuieli neluate în seamă în calcularea eficienţei activităţii comerciale). printr-o mai bună organizare a activităţii comerciale. Aceasta trebuie să se situeze în permanenţă la nivelul cerinţelor societăţii. moderne şi rapide de vânzare a mărfurilor. În acelaşi timp. Asemenea elemente au în vedere: a) modernizarea activităţii comerciale. chiar la timpul de muncă al societăţii. printr-o mai eficientă comunicare a comerţului cu consumatorii. şi. o piaţă exigentă. în ansamblul său. care definesc eficienţa socială a comerţului. însoţită şi urmată de o gamă largă de servicii comerciale. E include alţi factori importanţi. producerea aceluiaşi volum de mărfuri reclamând cheltuieli de timp mai mici. accentuând caracterul de atomicitate a pieţei. timpul necesar procurării mărfurilor este format din trei componente. vânzarea tradiţională trebuie precedată. care să satisfacă pe deplin cerinţele cumpărătorilor. elemente ce se referă la: • contribuţia firmei cu activitate de comerţ la îmbunătăţirea mediului concurenţial. cu un înalt grad de concurenţă. Che reprezintă costurile de consumaţie. actul comercial. în caz contrar existând riscul apariţiei unor „probleme” în mecanismul de funcţionare a pieţei interne. ce se detaşează ca trăsătură definitorie a comerţului. Există şi alte elemente care trebuie să intre în modelul eficienţei sociale şi care ţin de unele condiţii ale pieţei. pe termen mediu şi lung. b) calitatea actului de vânzare-cumpărare. toate cele trei componente prezintă largi rezerve de reducere. De fapt. comerţul „atentând” astfel la timpul liber al consumatorilor. determinând direct şi în mod hotărâtor calitatea deservirii. care formează însă un tot unitar. o aprovizionare ritmică şi în sortimentul cerut de piaţă. o rămânere în urmă în organizarea activităţii mărind proporţiile timpului cheltuit pentru procurarea mărfurilor. cheltuieli de circulaţie în sfera consumaţiei. nivelul de deservire a cumpărătorilor sunt exprimate sugestiv în timpul cheltuit de aceştia pentru procurarea mărfurilor. a cărui valoare va fi dată de calitatea fiecărui element în parte. precum şi o repartizare judiciară a personalului pe sectoare şi în timp. cheltuielile legate de promovarea mărfurilor de către cumpărători reprezintă. este necesară deplasarea accentului pe latura calitativă a activităţii comerciale. Acest timp scade pe măsura îmbunătăţirilor aduse activităţi comerciale. • contribuţia în planul stabilităţii economico-sociale. Gradul de organizare a activităţii comerciale şi. eficienţa socială a comerţului va depinde de o serie de elemente de bază. acestea cuprinzând ansamblul cheltuielilor materiale şi de timp efectuate de cumpărător pentru procurarea mărfurilor şi pregătirea acestora în vederea consumului. d) costurile de consum.S reprezintă varietatea sortimentală. în acest context. c) asigurarea unei structuri sortimentale diversificate.

• ponderea cumpărătorilor ce-şi fac în mod permanent sau periodic cumpărăturile din aceeaşi unitate. respectiv timpul cheltuit pentru informare. • facilitarea transferului resurselor economice din sectoarele aflate în declin la cele în ascensiune. vor trebui organizate anchete selective cu caracter demoscopic. În acelaşi timp. altfel. indicatori referitori la: • numărul persoanelor care revin la un metru pătrat suprafaţă comercială. pentru început şi cu titlu de experiment. care chiar dacă din punct de vedere financiar vor duce la creşterea imediată a costurilor. Se poate calcula ca raport între numărul de cumpărători satisfăcuţi de serviciile comerciale (Cs) şi totalul cumpărătorilor (T): Cs Isv = x100 Tx c) timpul cheltuit de cumpărători pentru achiziţionarea mărfurilor. contribuind astfel la diminuarea efectelor produse de restructurare. • protejarea mediului înconjurător. fiecare agent economic cu activitate de comerţ poate şi trebuie să urmărească şi alte aspecte. • protejarea consumatorilor etc. sau numărul populaţiei care revine la un lucrător comercial. aşa cum arătam mai înainte. serviciile comerciale oferite. în practica şi teoria comercială s-ar putea calcula. Asemenea indicatori. ar putea avea în vedere volumul resurselor materiale şi umane utilizate în comerţ. În ciuda dificultăţilor existente în cuantificarea eficienţei sociale a activităţii comerciale. • distanţa medie până la cea mai apropiată unitate comercială. care prezintă însă un grad ridicat de aproximaţie. care scot în evidenţă aspectele sociale ale activităţii lor. pe eşantioane special stabilite. timpul cheltuit pentru deplasarea clientului de la domiciliu la unitatea comercială şi timpul cheltuit pentru realizarea efectivă a actului de cumpărare. resurse care. calitatea relaţiilor cu consumatorii etc. prezintă interes şi analiza altor indicatori. Indicatorul se poate determina ca raport între calitatea şi structura sortimentală a ofertei (Of) şi volumul cererii (C). • absorbirea unei părţi din populaţia disponibilizată şi generarea de noi locuri de muncă. ar rămâne neutilizate. ce redau o serie de aspecte privind calitatea deservirii cumpărătorilor. următorii indicatori: a) indicele satisfacerii cererii cumpărătorului (Isc) – care exprimă gradul de satisfacerii a cererii solvabile şi a preferinţelor cumpărătorului în achiziţionarea unor mărfuri. s-ar putea totuşi să se determine un sistem de indicatori care să o cuantifice. Pentru calculul şi analiza unor asemenea indicatori. gradul de diversificare a sortimentului. Pe de altă parte. respectiv: • ponderea numărului de cumpărători în totalul lucrătorilor comerciali. pentru produsul în cauză: Of Isc = x100 C b) indicele satisfacerii serviciului vânzătorului (Isv) – care exprimă nivelul de deservire a cumpărătorului. valoarea informaţiilor obţinute va acoperi cu prisosinţă cheltuielile ocazionate de obţinerea lor. cuprinzând.• stimularea dezvoltării regionale şi rurale. După părerea noastră. Universitatea SPIRU HARET 255 . în raport cu numărul de clienţi deserviţi. cele trei componente.

în general. apreciindu-se că o creştere în importanţă a funcţiilor sociale este posibilă doar în condiţiile sacrificării celor economice. Aceasta. mai ales în condiţiile mecanismului economic actual. datorită faptului că. să găsească noi căi de creştere a eficienţei activităţii sale. o mare varietate de informaţii. cu implicaţii negative. Asemenea lucruri se petrec în practică şi datorită faptului că nu ne-am obişnuit cu ideea că satisfacerea nevoii de hrană. fiecare agent economic în parte trebuie să caute noi soluţii. nivelul de satisfacere a ansamblului de trebuinţe. dar şi la alte aspecte. fiind necesar să fie luat în discuţie. existenţa lor depinde de obţinerea unor rezultate economice care să le permită asigurarea continuităţii activităţii şi unele beneficii pentru cei care muncesc în firma respectivă. practic. drept urmare. În determinarea relaţiei existente între cele două laturi ale eficienţei – economică şi socială – vor trebui să fie avute în vedere particularităţile activităţii comerciale. poate. îmbrăcăminte. Desigur. mai ales faptul că în sistemul comercial există una dintre cele mai răspândite şi complexe reţele de comunicare. Din însuşi conţinutul eficienţei economice. creşterea volumului desfacerilor de mărfuri. • numărul absolut şi relativ al vizitatorilor şi al cumpărătorilor pe orele unei zile sau pe zilele unei săptămâni.• numărul cumpărătorilor deserviţi de un lucrător comercial. asupra eficienţei generale. metri. şi datorită faptului că. De asemenea. astfel încât să poată răspunde la cerinţele sociale ale oamenilor cu care au legături directe sau indirecte. iar concurenţa acerbă. Un asemenea imperativ nu este uşor de realizat. kilograme de produse ajunse la consumatori. se pun adesea în antiteză funcţiile economice cu cele sociale ale comerţului. a) Maximizarea rezultatelor la un anumit efort economic înseamnă. se observă faptul că pentru majoritatea produselor şi serviciilor se înregistrează o anumită saturare a cererii şi. În aceste condiţii. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în comerţ. precum raportul calitate-preţ. mai sensibili la calitatea actului de vânzare – cumpărare. poate chiar în primul rând. în particular. Vom încerca să facem o analiză a acestor două căi de creştere a eficienţei economice în comerţ. iar numărul actelor comerciale realizate într-o perioadă de timp este foarte mare. Căile de creştere a eficienţei activităţii comerciale Creşterea eficienţei activităţii comerciale reprezintă funcţia-obiectiv a oricărui agent economic. ale firmelor ce desfăşoară activitate comercială. cumpărătorii au devenit tot mai pretenţioşi. în activitatea practică se urmăreşte aproape în exclusivitate eficienţa economică a activităţii comerciale. acordându-se o importanţă mult mai mică aspectului social al eficienţei.4. nu se poate măsura întotdeauna în litri. în mod eronat. când piaţa a devenit foarte exigentă. 14. în fond. firmele ar putea opta pentru îndeplinirea într-o anumită măsură a mai multor roluri sociale în cadrul societăţii. Într-un asemenea context. rezultă că sporirea acesteia se poate realiza pe două căi: maximizarea rezultatelor la un anumit efort economic. respectiv minimizarea eforturilor. în ultimă instanţă. agenţii economici ce îşi desfăşoară activitatea în comerţ nu îşi pot asuma prea multe responsabilităţi sociale. indiferent de domeniul în care îşi desfăşoară activitatea. Din păcate însă. a cheltuielilor de resurse pentru obţinerea unui rezultat. care conduce în mod direct la obţinerea unui 256 Universitatea SPIRU HARET . aceşti agenţi economici nu-şi pot asuma integral rolurile sociale şi nici nu-şi pot concentra întreaga atenţie asupra unui anumit rol. cultură etc.

• perfecţionarea sistemului de conducere economică. O asemenea diminuare de resurse nu înseamnă o scădere absolută a lor. raţionalizarea cheltuielilor este posibilă prin modernizarea proceselor de transport. practicarea unui management modern în adoptarea deciziilor cu privire la alocarea resurselor şi la organizarea activităţii economice. în condiţiile actuale ale pieţei. obţinerea de rezultate mai mari.profit mai mare. altfel. În comerţ. • folosirea intensivă a bazei tehnico-materiale a comerţului. rentabilitatea nu ar creşte sau chiar ar înregistra o anumită scădere. De asemenea. realizarea activităţii comerciale devine tot mai dificilă (piaţa se lărgeşte teritorial. Desigur. Chiar dacă. există o serie de restricţii. păstrare şi vânzare a mărfurilor. acest lucru însemnând. ci în condiţiile în care ritmul de sporire a profitului să devanseze ritmul de creştere a vânzărilor. în paralel cu recurgerea la o serie de procedee moderne de amenajare interioară şi de desfăşurare a activităţii în cadrul unităţilor operative. cu implicaţii directe asupra consumului de resurse în acest spaţiu şi timp. altfel spus. de adaptarea la cerinţele şi exigenţele pieţei. ceea ce conduce la micşorarea timpului în care mărfurile parcurg sfera circulaţiei. depozitare. care reprezintă de fapt indicatorul principal al eficienţei activităţii desfăşurate. este necesar ca sporirea volumului vânzărilor să fie însoţită de o continuă schimbare calitativă a activităţii economice. • modernizarea bazei tehnico-materiale a comerţului. obiectivul propus nemaifiind astfel realizat. în mod hotărâtor. determinate de capacitatea pieţei şi de concurenţă. respectiv creşterea funcţionalităţii acesteia. creşte numărul de participanţi la actele de schimb). cu aceleaşi fonduri. b) Cea de-a doua cale de creştere a eficienţei activităţii desfăşurate în comerţ o constituie minimizarea consumului de resurse la un anumit rezultat. dimpotrivă. ci una relativă. Universitatea SPIRU HARET 257 . care condiţionează însăşi posibilitatea creşterii cantitative. pentru a obţine într-adevăr sporirea rentabilităţii. raţionalizarea cheltuielilor. dar nu orice fel de creştere a vânzărilor. • creşterea productivităţii factorilor de producţie va avea drept consecinţă micşorarea cuantumului acestora pe unitatea de rezultat. principalele căi de raţionalizare a cheltuielilor se referă la: • accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor. creşterea desfacerilor de mărfuri nu se realizează oricum. de fapt. astfel încât realizarea acestui deziderat va depinde. în raport cu activitatea economică desfăşurată. începând cu proiectarea depozitelor şi până la utilajele de expunere a mărfurilor în unităţile cu amănuntul.

Editura Economică. 27. (coord.. Regulile jocului. 2004. 2. Tehnici de vânzare. 1998. Les Moyens Judiciares et Parajudiciares de la Protection du Consommateur aux Pays-Bas. Editura Economică.. 26.BIBLIOGRAFIE 1. Editura Şansa. 6. Dăianu D. Bucureşti. Bucureşti. Dayan A. Mâlcomete P. 1992. Economie Politică. Creţoiu Gh. 25. Suplimentul revistei „Monitorul comerţului românesc”. 1995. 1987. Bucureşti. Encyclopédie vente et distribution.. (coordonator). 19. Dobrotă N. Editura Humanitas. Lugoj. Editura Uranus. 2003. Gatorna J. 1999... Bucureşti. Cruceru D... 18. (coord. Bulgaru M. Bucureşti.). Bucureşti. Bucureşti.).. Paris.. Dider M. Bucureşti. Drăgan J. Paris.. Florescu C. 1976. 2001. Bucureşti.. Turismul.. Costea C. 5. 12. Bucureşti. Bucureşti. Marketing. 9. 1994. Editura Polirom. Editura Uranus.H. Economie politică. 1997. 1995. Les Editions d’Organisations. 20. 2002. Managementul logisticii şi distribuţiei. Cosmescu I. Comerţul de gros şi cu amănuntul. (coordonatori). Economie politică. 8. Editura Humanitas. Editura Teora. Firma de comerţ în economia de piaţă. 4. Bucureşti. 13.. Enache C.. Bucureşti. 1995. 1998.. Frois A. Editura Economică. 1996. Bucur I.. Manuel de la distribution. Editura Economică. Bucureşti. (coord. Dobrotă N. Economie Politică. Patriche D.. Iaşi. Abraham Frois. 1997.. Economia. Editura Economică. Pop N. Distribuţia în Europa. Balaure V. Costea C. Costea C. Maquin Anne. Bucureşti. 11. Politică şi Economie. Cooperaţia în România. Florescu C. Dicţionar de marketing. Editura Europa Nova. Editura Economică. Litec. Bucureşti. Editura Uranus. Editura Uranus.C. 10. Bucureşti. Ferrier J. Holding F. Bucureşti. Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste?. 2002. Funcţionarea economiei şi echilibrul extern. 14. Bucureşti. 3.. Mecu C. 7. Editura Expert. 2000. Administrarea afacerilor comerciale. 21. Universitatea SPIRU HARET 259 .. Paris. 15. 2003.C. Iancu A.. 16. Editura Academiei. Bucureşti. Dăianu D.. Editura Artifex. Editura All Educational. Droit de la distribution. Demetrescu M. Cornescu V. Marketing. Bruxelles. 1991. 17. 1998. 2001. 23. Economie politică. Business Intelligence Agency. Economie politică. 24. 1998. 1992.. Dreptul de a mânca.). Noul marketing în mileniul III. Editura Fundaţiei România de Mâine.. fenomen complex contemporan.. Bloch Alain. 2000. Editura Independenţa Economică. 22.

Franc V... Editions d’Organisations. Bucureşti.. expe-rienţe.G. 1999. 1997. 2002. 41. Bucureşti. Bucureşti. Nice. 1997. Marketing. Bucureşti. Marketing.. Pistol Gh. Pistol Gh.. 38. Popescu M.. 1983. Tudose C.. Editura Fundaţiei România de Mâine. Patriche D. Patriche D. Marketing. 33. Editura Monitorul Oficial. a dobânzii şi a banilor. 30. 39. Bucureşti. 1999.. Radu E.). Tudose C. Editura Expert. Bucureşti. Editura Fundaţiei România de Mâine. 44.. Editura Uranus. Economia turismului şi mediul înconjurător. 37. Bob C. mecanisme şi politici. (coord. 1996. Alimentaţie publică. Bucureşti. 31. Ristea A. 40. 1998.L. 47. (coordonator). Istrate I. Academia de Studii Economice. Concepte. Negocieri şi uzanţe de protocol. Bucureşti. 2000. 43. Ristea A. Tondjman A.28. Bucureşti. 1998. 2004. 48. Bucureşti. Editura Eficient. 1993. Editura Ecomar. Pistol Gh. Pistol Gh. Editura Fundaţiei România de Mâine.. Tehnologie comercială.. Concepte. 32. Kotler Ph. 1992. instrumente. Ionaşcu V. Marketing and Merchandising. Toffler A. Bucureşti... Purcărea Th. Neagu V. 1970.. Stratégies de concurence dans le commerce les services au consommateur. Managementul marketingului. Editura Economică. Patriche D.. Le commerce en Europe. Al treilea val.. 49. Comerţ. 42. (editori). 2001. 2000. Kotler Ph. Tordjman A. Distribuţia mărfurilor. 45. Bucureşti. Editura Politică. 46. Bucureşti. Protecţia consumatorilor. Paris. 1993... Olteanu V.). 29. Editura Economică. Bucureşti. Bucureşti. Marketingul serviciilor. Negocieri comerciale şi uzanţe de protocol. Editura Economică.. Politici economice.... Bucureşti. Editura Economică.. Bucureşti.. 34.. Editura Didactică şi Pedagogică. (coord. 2000.). Bucureşti. 1995. 50. 36. Teoria şi practica comerţului interior. 2003. Economia comerţului. Bucureşti.. Pistol L. Editura Independenţa Economică.I. Patriche D. Bucureşti. 260 Universitatea SPIRU HARET . Editura Teora. Editura Tribuna Economică.. Bran Fl. 1996. Patriche D.. 1983. (coordonator).. Pistol Gh. Management. Comerţ şi dezvoltare. Pistol Gh. Paris. Dubois B. Tratat de economia comerţului. 35.L. Roşu A. Editura Ştiinţifică. Manolescu Gh. Teoria generală a folosirii mâinii de lucru. Bazele comerţului. World Forum. Editura Europa Nova. Note de curs. 2002. Keynes M. (coord. Pistol Luminiţa.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful