Regiuni turistice

I. Europa 2.1 Profilul continentului Europa face parte din categoria continentelor mici, fiind clasificat al şaselea (penultimul) după suprafaţă (10.034.000km²). Din punct de vedere geografic este aşezată în emisfera nordică, în plină zonă temperată, cu prelungiri în zona subtropicală mediteraneană şi în zona rece dincolo de Cercul Polar. Se desfăşoară pe cca. 4000km între Marea Mediterană (Capul Matapan/ Tanairon) şi Oceanul Arctic (Capul Nordkin) şi pe cca. 5600km de la Oceanul Atlantic (Capul St. Vicent) până la Munţii Ural. Denumirea provine de la cuvântul fenician „EREB” care înseamnă „apus de soare”, după cum denumeau aceştia ţinuturile de la apus de Marea Egee, loc de unde plecau corăbiile lor spre Marea Mediterană. 66% din suprafaţa Europei aparţine usctului continental, 27% aparţine peninsulelor; iar 7% insulelor. Europa are ţărmuri foarte articulate şi dantelate (39.000km adica 1km de ţărm la 240km² de uscat), complexe ca geneză şi variate din punct de vedere peisagistic şi valoare turistică. Amintim ţărmurile înalte cu fiorduri: Scandinavia, Islanda; cu schären: Marea Britanie; cu riass: pen. Iberică; cu estuare: Oc. Atlantic; cu limane: Marea Neagră; dalmatice: Marea Adriatică; vulcanice: I-lele Lipari; sau ţărmuri joase lagunare: Islanda, Marea Baltică, Marea Nordului; cu plaje şi cordoane: Marea Mediterană, Marea Nordului, Marea Neagră; sau cu delte: Dunăre, Volga, Pad. Relieful Europei este destul de variat, se află dispus între -28m (nivelul Mării Caspice) şi 4810m (vf. Mont Blanc – M. Alpi) şi apare sub forma mai multor trepte: câmpii, podişuri, dealuri, munţi. Munţii sunt concentraţi în jumătatea de vest a continentului, fiind prezenţi la limitele sale răsăritene şi sud estice; jumătatea de est (Marea Câmpie Rusă) are un relief monoton cu altitudini reduse. În funcţie de originea sistemelor montane se disting patru mari regiuni morfologice: munţii caledonieni din nord, marea câmpie nord-europeană, munţii hercinici şi regiunea alpino-mediteraneană. Munţii caledonieni se întind de la arhipelagul Spitzbergen în Scandinavia până în insulele Britanice. Se caracterizează prin orientare NE-SV, altitudini nu prea mari (2469m- vf. Galdøpiggen – Alpii Scandinaviei) şi urme ale glaciaţiunii cuaternare: circuri, văi glaciare, vârfuri piramidale, fiorduri, lacuri. Marea câmpie nord- europeană are un relief relativ monoton, uşor vălurit. Dimensiunile câmpiei cresc pe măsura înaintării spre est, de la 200km în Germania la 600km în Polonia şi acoperă practic toată jumătatea estică a continentului (Marea Câmpie Rusă). Munţii hercinici (forma unui uriaş W) se întind din sudul Irlandei prin NV (masivul Armorican), centrul (Masivul Central Francez, munţii Cevennes) şi NE Franţei (Vosgi), apoi Munţii Pădurea Neagră şi Masivul şistos Renan (Germania), Patrulaterul Boemiei (Cehia), Munţii Lysa Gora (Polonia), Munţii Dobrogei, colinele Doneţului (Ucraina), Ural (Rusia). Altitudinile se apropie de 1900m (vf. Puy de Sancy în Masivul Central Francez – 1886m) şi dispun de însemnate resurse ale subsolului (cărbuni, minerale feroase şi neferoase). Regiunea alpino-mediteraneană se desfăşoară în sudul celei precedente şi este formată la sfârşitul mezozoicului (terţiar – cutările alpine). Caracteristici: - activitatea vulcanică marcată în relief în regiunea Carpaţilor româneşti este prezentă şi azi în arealul mediteranean (Etna , Vezuviu, Stromboli); - glaciaţiunea cuaternară şi-a pus amprenta în cadrul sistemului muntos alpin: văi aprofundate, circuri glaciare enorme care găzduiesc gheţari ( Aletsch – cel mai mare gheţar de vale din Europa, 26,8km lungime şi 117,6km²), lacuri mari şi adânci (Maggiore cu fundul cuvetei lacustre la -175m altitudine absolută; Como, Lugano, Garda -295m altitudine) în nordul Italiei, Annecy în Franţa, Neuchatel, Leman, Bodenesse în Elveţia Clima Europei este caracterizată de mai multe zone şi tipuri de climat: zona arctică şi subarctică cu climate de tip oceanic şi continental în Europa Nordică, zona temperată cu climat oceanic (atlantic), de tranziţie şi continental (în Europa Vesticică, Centrală şi Estică) şi zona subtropicală (mediteraneană), oceanică şi continentală în Europa Meridională, iar ariile montane înalte este un climat montan cu subtipul alpin pe crestele înalte. Hidrografia Europei se caracterizează printr-o mare densitate a reşelei hidrografice şi o frecventă prezenţă a lacurilor, de diverse origini. Apele au debite însemnate şi dată fiind energia reliefului nu prea mare s-au realizat în sec. XX canale magistrale care leagă marile nordice (M. Nordului, M. Albă, M. Baltică) de cele sudice (M. Caspică, M. Neagră, M. Azov). Fluviile Europei de Est: Volga (cel mai lung – 3531km), afl. Kama (2032km), Ural (2530km) cu vărsare în M. Caspică; Nipru (2201km), Don (1870km), Nistru (1352km) cu vărsare în M. Neagră, M. Azov; Pečora (1809km), Dvina de Nord (1302km) care se varsă în Oceanul Arctic. Între canalele navigabile care au făcut din Moscova port la 5 mari amintim: canalul Belomorsk – Baltiisk (200km), Moscova – Volga (127km), Volga – Don (101km, Volga – Neva – Marea Baltică (368km).

În Europa de Vest în afara Dunării (singura arteră fluvială care curge de la V la E traversând Europa Centrală pe 2860km) fluviile sunt scurte dar cu debite importante favorabile transporturilor fluviale. Cel mai important este Rhinul (1326km) legat de alte râuri navigabile printr-o serie de canale: Mosel, Dortmund – Ems, Mittelandkanal, Rhin – Marna, Rhin – Rhône. Din 1992 este legat şi de Dunăre, realizând o axă fluvială trans euuropeană între M. Neagră şi M. Nordului. Alte fluvii: Vistula(1047), Elba (1165km), Weser (805km), Sena (776km), Loire (1032km), Rhône (812km). În I-lele Britanice apele sun scurte dar navigabile: Severn (338km), Thames/Tamisa (336km), Trent (290km). Lacurile Europei sunt numeroase dar neregulat dispuse. Numai in Finlanda există peste 100.000 de lacuri, iar în Nordul Câmpiei Ruse şi Pen. Scandinavă sunt cele mai mari (Ladoga – 18.400km², Onega; Vänern – 5585km², Vättern, Mälaren în Suedia). Lacurile glaciare din regiunea Alpilor sunt mai mici, sub 600km²: Geneva, Konstanz/Bodenesse; dar adânci – uneori cu fundul sub nivelul Oceanului Planetar (Como, Garda, Maggiore – Nordul Italiei). În corelaţie cu clima, pe teritoriul Europei se individualizează următoarele zone de vegetaţie: tundră în nord, în lungul litoralului arctic; păduri de conifere – taigaua siberiană – cu molid, brad, zadă, mesteacăn, ce coboară până la latitudinea oraşului St. Petersburg; pădurile de foioase cu fag, gorun, ştejar care ajung până la Pen. Iberică, Italică, Balcanică; silvostepa din Câmpia Rusă şi Câmpia Română; Stepa specifică Europei de Est; mediteraneană sau subtropicală, specifică litoralului Mării Mediterane în sudul Franţei, Spaniei, Corsica şi Grecia; desişuri xerofile (garriga în Franţa, Spania, frigana în Grecia, Creta) etc. Alături de aceste zone se dezvoltă şi vegetaţia montană, cu etajare pe verticală (păduri de gorun, fag, molid) şi cea alpină la partea superioară (pajişti, afin, merişor, smârdar) . Fauna Europei se caracterizează prin aceeaşi mare diversitate şi ăntr-o strânsă legătură cu zonele de vegetaţie. Se evidenţiază zonele: arctică(urs polar, focă), tundră (ren, vulpe polară, leming, gainişa polară), taiga (elen), pădurile de foioase (urs, cerb, mistreţ), stepă, mediteraneană (şacal, scorpion, brosca ţestoasă), de munte (capra neagră, muflonul european, marmota aplină, vulturul). Populaţia Europei, de cca 773 milioane locuitori (2000), o situează pe locul II între continentele cu o densitate medie diferită, între 18 loc/km² în nord şi 150 loc/km² în vest, alcătuită din trei grupe principale: romanică, germanică şi slavă, la care se adaugă şi alte popoare: finougricii, grecii, balticii etc. În ansamblu, ţările europene se disting printr-un grad ridicat de industrializare, o agricultură intensivă şi o dezvoltată infrastructură a transporturilor, care asigură un trafic mare de mărfuri, persoane, inclusiv turişti. Privind potenţialul turistic, Europa, prin cadrul său natural, se înscrie cu atracţii turistice de mare varietate şi spectaculozitate, iar prin istoria sa multimilenară a lăsat urme materiale şi spirituale de o deosebită valoare, care dăinuie până astăzi şi care constituie obiective de mare interes. • Cel mai important tip de turism practicat este cel balnear-maritim (cca ¾ din fluxurile anuale de turişti). Principalele zone sunt: bazinul Mării Mediterane cu amenajările de pe litoralul Spaniei cu celebrele „costa”, i-lele Baleare, litoralul Franţei, Italia cu „rivierele”; Marea Adriatică, Egee; Marea Baltică şi Marea Nordului unde acest tip se practică într-un sezon mai scurt; Oceanul Atlantic, Marea Neagră. • Un alt tip de turism este cel montan practicat din sec. XIX în Alpi, unde există numeroase staţiuni în zona înaltă şi în zona lacurilor glaciare de vale. Alte amenajări pentru practicarea acestui tip de turism mai există şi în Munţii Tatra, Carpaţi, Rodopi, Pirinei sau Alpii Scandinaviei. • Turismul de cură balneară cu ape minerale sau termale este cea mai veche formă de turism practicată încă de pe vremea romanilor. Fluxurile turistice sunt generate, de asemenea, de importante vestigii istorice sau „comori” de artă, unele ţări precum: Italia, Grecia, Franţa, Belgia, Marea Britanie, Spania, având din acest punct de vedere o poziţie privilegiată. Ele au păstrat numerose mărturii ale civilizaţiilor trecute inclusiv operele ale marilor artişti ai Renaşterii şi au constituit cele mai mari muzee ale lumii. Dacă am raporta numărul de turişti primiţi de o ţară la numărul populaţiei remarcăm că Andorra are cca. 16 mil. turişti anual urmată de San Marino cu 3,3 mil. turişti anual. Dar efectivele cele mai mari se înregistrează în Franţa (70mil.), Spania (50mil.), Italia (35mil.) urmate de Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Austria, Cehia, Germania, Elveşia, Grecia, Portugalia. Ca venituri obţinute din turism se remarcă Franţa, Italia, Spania cu 2730 md.$ anual, Marea Britanie cu 20 md.$ anual, Austria, Germania cu 12-16 md.$, Polonia 8,6 md. $, Turcia şi Elveţia cu 8 md. $, Olanda, Belgia.

2.2. REGIUNI TURISTICE 2.2.1. Europa Nordică (Scandinavia) Cuprinde teritoriul format din Peninulele: Scandinavă, Kola, Yutlanda, precum şi numeroase insule din Mrea Baltică, Oceanele: Atlantic şi Arctic. Ca relief , reprezintă un complex de câmpii, podişuri şi munţi vechi peste care şi-a pus amprenta glaciaţiunea cuaternară. Se evidenţiază: arealul Munţilor Scandinavici, cu fielduri, gheţari, creste alpine, fiorduri şi insule; arealul podişurilor piemontane în trepte şi cu depresiuni; şi arealul câmpiilor litorale joase şi mlăştinoase circumscrise Mării Baltice.

Clima este aspră (polară, temperat-continentală, oceanică), cu veri scurte şi ierni lungi cu prezenţa zilei şi nopţii polare, iar gheţarii ocupă suprafeţe restrânse (aprox. 5000km²). Hidrografia este bogată, cu râuri scurte cu cascade, şi numeroase lacuri care formează un adevărat labirint hidrografic. În cadrul vegetaţiei, taigauă (păduri de răşinoase şi mesteacăn) şi pădurile de amestec sunt larg extinse, această regiune înregistrând cel mai mare indice de împădurire din Europa, tundra şi silvotundra fiind mai restrânse. Din punct de vedere istoric, civilizaţia care stă la baza acestei regiuni sunt vikingi. NORVEGIA/ „ŢARA FIORDURILOR”/ „ŢARA ZILELOR ŞI NOPŢILOR POLARE” / „ŢARA AURORELOR BOREALE”/ „ŢARA CASCADELOR” Nume oficial Regatul Norvegiei Formare independenţa1905/ graniţele actuale 1905 Capitala Oslo Nr. populaţie 4.695.134 locuitori Densitate 12 loc./km² Suprafaţă 386.318km² (cu insulele din jur) Limbi vorbite Norvegiana, finlandeza Religii

Evanghelişti luterani 89%, romano-catolici 1%, altele 10% Etnii Norvegieni 93%, suomi 1%, alte 6% Forma de guvernământ Monarhie constituţională (regat ereditar) Rege: Harald V Moneda naţională coroană norvegiană (NOK) = 100 øre Antichitatea acestei ţări este dominată de vikingi – triburi germanice care unificate în 900 d. Hr. întreprind expediţii spre Islanda, Groelanda, America de Nord şi Mediterana. Timp de 600 de ani face parte din alte forme statale îmreună cu Islanda, Suedia, Finlanda sub conducerea Danemarciei. Ajunge în posesia Suediei de unde îşi proclamă independenţa în 1905. În al doilea război mondial este ocupată de germani până în 1945. Este membră NATO. Relieful, a cărui forme se constituie ca principale atracţii turistice, este rezultatul ridicărilor tectonice asimetrice de la sfârşitul neozoicului şi adâncirii râurilor, modelării glaciare plesistocene şi ulterior a creşterii nivelului oceanic, cu individualizarea fiordurilor. Partea înaltă este dominată de platouri uşor ondulate (uneori ocupate de gheţari – Jostedalsbreen 468km²), acoperite cu tundră montană şi turbării deasupra cărora se înalţă martori de eroziune. Râurile scurte cu numeroase şi spectaculoase cascade (Mardalsfössen – 297m cădere – cea mai mare din Europa) şi cu un imems potenţial hidroenergetic, întregesc frumuseţea peisajului natural, completat de numeroase obiective cultural-antropice. Ţărmul foarte dantelat, cu fiorduri, pătrunde adânc în interior (fiordurile Stavanger, Tröndheim- 179km, şi Sögnefjord-204km lungime) expune către Marea Norvegiei o platformă continentală dominată de numeroase insule stâncoase (Skjergaard- important domeniu pentru pescuit, Svalbard- domeniu important pentru expediţiile arctice). Pe teritoriul Norvegiei se evidenţiază patru areale turistice, suprapuse principalelor zone economice(Nicoară L., 2002): A.) Arealul turistic sud -estic Se întinde pe cele mai mari vârfuri ale Alpilor Scandinavi (Galdhöpiggen – 2469m, Glittertind-2470m) acoperite de gheţari, cu văi spectaculoase care se lorgesc spre Golful Oslo, însoţit de o îngustă câmpie colinară (principala regiune agricolă a ţării). Este puternic industrializată, are cea mai mare populaţie cu numeroase oraşe mari şi mijlocii şi este polarizată de Oslo. Ca centre turistice se remarcă: Oslo situat în fiordul cu acelaşi nume, de 100km lungime, port cu peste 400 de cheiuri specializate. Este construit în amfiteatru, până în 1925 se numea Christiana, azi e un important centru industrial, comercial şi turistic. Obiective turistice: există 40 de insule pe terioriul oraşului, cea mai mare fiind Malmøya (0,56 km²). Oslo are 343 de lacuri, cel mai mare fiind Maridalsvannet (3,91 km²). Acesta este şi sursa cea mai importantă de apă. Cel mai înalt punct este Kirkeberget, cu 629 m. Din punct de vedere cultural istoric se pot vizita: 13 Muzee: Poştei, Schiului, Folcloric (într-un parc), “Kon-Tiki”- construit pe două nivele, într-un imens acvariu, galerii de artă, 5 teatre, cetatea Akershus (sec. XIV- XV), Palatul Regal,

Parlementul, Institutul Nobel, Biserica lui Gol (sec. XII), Catedrala (Domkirke), Primăria, casele memoriale Amundsen şi Nansen, statui, case vechi. În afară de Oslo, pe cursurile superioare ale râurilor se află staţiuni, centre internaţionale de schi şi ale sporturilor hivernale: Lillehammer (pe Lägen, unde s-au organizat jocurile olimpice din 1994), Fagernes, Gol, Strand. Acestea sunt completate de staţiuni de recreere, climaterice situate la altitudini mai joase pe malurile lacurilor: Hamar, Mes, Dalen.

B.) Vestlandet Ocupă fâşia atlantică şi este renumită pentru mărimea şi mulţimea fiordurilor: Sognefjord (204 km lungime), Hardangerfjord. Fiordurile şi principalele oraşe sunt străbătute de trasee turistice cu vaporul. Fiordurile, cascadele, gheţarii (Jöstedalsbreen – 855km², cel mai mare din Europa), peisajul insulelor din faţa litoralului, oraşele: Bergen(renumit prin casele din lemn – sec. XVIII, muzeul Marinei, Agriculturii, şi Târgul de peşte unde se etalează cele mai diferite tipuri de specii de peşti), Stavanger (cu Catedrala şi Biserica Medievală în stil anglo- normand), constituie obiective turistice de mare atracţie. C.) Tröndelag Cuprinde sectorul central al Munţilor Scandinaviei cu altitudini reduse favorabile agriculturii (cea mai nordică zonă agricolă de pe Glob - 64º latitudine), circumscris fiordului Tröndheim. Oraşul cu acelaşi nume este centrul polarizator al zonei se remarca prin frumoasa catedrală în stil gotic care este cea mai mare din toată Scandinavia şi sutele de căsuţe mici din lemn. Alte staţiuni: Storen, Oppdal, Rörös. D.) Arealul turistic nordic Este dominat de tundra montană, stâncării, insule de dimensiuni mari, aşezări rare şi mici. Este zona populată cu un număr mare de laponi (20.000 – 40.000) şi are ca centre turistice: Narvik oraş-port renumit prin frumuseţea aureolelor polare, Ny–Alesund – cea mai nordică aşezare de pe Glob(arhip. Svalbard), Mo I Rana centru al sporturilor de iarnă. Forme de turism: de circulaţie (tranzit) cu valenţe culturale, odihnă, recreere. SUEDIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Regatul Suediei 1523/1905 Stockholm 9.127.058 locuitori 20 loc./km² 449.964km² Suedeza Luterani 89%, romano-catolici 2%, altele 9% Suedezi 91%, finlandezi şi suomi 3%, alţi europeni 6% monarhie constituţională, regat ereditar rege: Carl XVI Gustaf coroană suedeză (SEK) = 100 öre

Probele arheologice dovedesc că teritoriul actualei Suedii era locuit în Epoca pietrei, odată cu retragerea gheţii ultimei glaciaţiuni din interiorul peninsulei. Primii locuitori se presupune că au fost vînători-culegători, trăind în primul rînd din ceea ce Marea Baltică le putea oferi. În secolul IX şi secolul X, cultura vikingă a înflorit în Suedia. Comerţul, atacurile şi colonizarea se făceau în această perioadă către est, spre Statele Baltice, Rusia şi Marea Neagră. În 1397, cele 3 ţări scandinave : Norvegia, Danemarca şi Suedia au fost unite sub un singur rege. Aceasta a fost o uniune personală nu una politică, şi în secolul XV Suedia a rezistat încercărilor de conducere centralizată ale regelui danez, chiar şi prin rebeliune armată. Coroana suedeză s-a despărţit în 1521 de această uniune personală cînd viitorul (1523) rege Gustav I al Suediei a devenit regent. Secolul XVII a fost martorul ridicării Suediei ca una dintre marile puteri ale Europei prin participarea la Războiul de 30 de ani. În secolul XVIII Rusia a luat hăţurile Europei de Nord şi în cele din urmă, în 1809, a rupt Finlanda din estul Suediei şi a declarat-o Mare Ducat rusesc. Ultimul război purtat de Suedia a fost împotriva Norvegiei în 1814, ducând la crearea unei uniuni personale cu aceasta din urmă. Uniunea a fost dizolvată în mod paşnic în 1905. Suedia a rămas o ţară neutră în timpul celor două războaie mondiale. A continuat să stea nealiniată în timpul Războiului Rece şi nu este astăzi membră a nici unei alianţe militare (deşi a participat la antrenamentele NATO)

Relieful Suediei este predominant de platou şi de câmpie, cu următoarele particularităţi: În vestul şi nord-vestul ţării se întind Alpii Scandinavi care ating altitudinea maximă prin vf. Kebnekajse 2111m. Spre est munţii sunt mărginiţi de un podiş, care coboară în trepte spre litoralul cu fiorduri al Mării Baltice, unde se află Golful Botnic. În partea sudică a ţării se întind câmpii care înconjoară o mică regiune deluroasă, podişul Smaland (alt. 377m) şi câmpia vălurită Skania, cu soluri fertile şi peisaje asemănătoare Danemarcei învencinate. Din cele circa 96.000 de lacuri, mai mari sunt Vänern (5585 km²), Vättern (1899 km²) şi Mälaren (1140 km²). Zonele mlăştinoase acoperă peste 10% din suprafaţa ţării. Lacul Mälaren a fost cândva un golf al Mării Baltice care pătrundea adânc în interiorul ţării. Mişcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălţat pamânturile despărţind apele golfului de cele ale Balticii, formând lacul Mälaren. Între lac şi mare se formează un cordon litoral care nu mai permite accesul corăbiilor spre interior şi obligă crearea unui punct de tranzit pe uscat. Aşa a apărut oraşul Stockholm la zona de contact dintre mare şi uscat cu un dublu rol: economic (asigurând tranzitul mărfurilor pe continent) şi strategic (constituind un obstacol în calea piraţilor care urmăreau şi prădau corabiile negustoreşti). Legătura lacului cu marea a fost refăcută artificial, necesitatea canalului Norrström fiind vitală. Hidrografia este reprezentată de numeroase râuri în general scurte (Ume 465 km, Lule 450 km), dar cu debite bogate şi un potenţial hidroenergetic ridicat (mai ales cele din Norrland) şi de cele circa 96.000 lacuri, unele de mari dimensiuni. O parte din lacuri şi râuri sunt legate între ele prin canale navigabile, mai cunoscut fiind canalul Göta, care traversează partea de sud a Suediei şi face legătura între lacuri si râuri pe o distanţă de 560 de kilometri, de la Göteborg la Stockholm. Fluvii şi râuri principale: Klarälven, Österdal, Indalsälven, Ångerman, Ume, Pite, Lule, Torne. Clima este mai aspră în regiunile nordice (traversate de Cercul Polar), unde are caracter continental, şi mai blândă în partea sudică, unde influenţa marină este puternică, iar precipitaţiile depăşesc 500 mm/an (temperat-maritimă). Curentul din Golf, curentul cald al Golfului din Atlantic, imprimă Suediei un climat mai blând decât cel al altor regiuni situate tot în îndepărtatul nord. Stockholm, capitala ţării, se situează aproape la aceeaşi latitudine ca şi sudul Groenlandei, dar în iulie beneficiază de o temperatură medie de +18° C, cu maxime de peste +28 - +30°C anual. La nord de cercul polar (în län-ul Norrbotten şi în nordul län-ului Västerbotten), soarele nu apune în lunile iunie şi iulie. Mai la sud, în aceleaşi luni, deşi soarele se situează pentru câteva zeci de minute sub linia orizontului, este suficientă lumină la orice oră pentru a depune activităţi diurne fără iluminat adiţional (aşa-numitele nopţi albe). În Stockholm, în luna iunie, noaptea durează câteva ore. Din punct de vedere geografic şi turistic se individualizează patru areale: A.) Norrland Cu peisaje destul de pitoreşti, bogate resurse de fier (exploatarea de la Kiruna) şi centre turistice la: Sundsvall, Kramfors şi Luleå cu monumente istorice. B.) Suedia centrală Capitala Suediei- Stockhölm / “Veneţia Nordului”, este situată de o parte şi de alta a strâmtorii Norrström, care leagă lacul Mälaren de Marea Baltică şi pe câteva insule ale lacului Mälaren (total insule 14), legătura între cartierele-insule făcându-se prin intermediul a nu mai puţin de 50 de poduri. Obiective turistice: Palatul Regal (stil baroc italian), Catedrala Storkystan (stil gotic), Palatul Parlamentului, Primăria (stil elveţian), Opera, Teatrul Dramatic, 43 de muzee. Upssala, renumit prin cea mai veche Universitate din lume (sec. X), mormintele – tumuli funerari- ai primilor regi ai Ţării, şi canalul Götta. Din Götteborg, întemeiat în sec. XIII şi locuit la început de olandezi, se poate ajunge la Stockhölm traversând o zonă de mare frumuseţe prin cascada “Boneta Vrăjitorului”, prin lacurile tactono- glaciare : Vännern şi Mällaren, cu ajutorul unor ecluze. C.) Småland Cuprinde zona lacurilor Vättern importantă din punct de vedere turistic. D.) Scania Este regiune agricolă a Suediei, dar şi turistică din cauza litoralului şi apropierea de Danemarca. Centru turistic – Malmö, al treile oraş din ţară. FINLANDA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie densitate Suprafaţă Limbi vorbite Republica Finlanda 1917/1947 Helsinki 5.238.460 locuitori 15,491 loc./km² 337.030 km² Finlandeza, suedeza, suomi

Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

Luterani 895, romano-catolici 1%, altele 9% Finlandezi 93%, altele 7% Republică parlamentară Preşedinte ales pe 6 ani euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

În Evul Mediu, regatul Suediei a cucerit Finlanda şi s-a ocupat de creştinarea acesteia. În 1809, Finlanda a devenit un mare ducat în Imperiul Rus, iar în 1917, profitând de dezordinea cauzată de revoluţia bolşevică, Finlanda şi-a declarat independenţa. Dezacordurile despre viitorul politic al ţării au condus la un război civil între Roşii (comunişti) şi Albi (social-democraţi şi liberali). Albii au câştigat. Independenţa Finlandei a fost recunoscută în 1918. În 1939, în virtutea pactului Ribbentrop-Molotov, URSS a emis un ultimatum Finlandei şi a atacat-o în urma refuzului acesteia. Acesta va deveni războiul iernii 1939 - 1940. Finlanda a pierdut 10% din teritoriu prin tratatul de la Paris din 1947, dar şi-a păstrat independenţa, spre deosebire de alte state baltice. Finlanda a aderat la Uniunea Europeană în 1995. Geografia Finlandei este diferită faţă de alte ţări Nordice. Ţara se învecinează cu Suedia, Norvegia şi Rusia şi se află între Marea Baltică, Golful Botnic şi Golful Finlandei. Chiar dacă unele ţări au puncte geografice care se extind după extremitatea nordică a Finlandei, această ţară îşi pastrează titlul de cea mai nordică ţară din Europa, având majoritatea suprafeţei dincolo de latitudinea de 60º nord. Aproape o pătrime a ţării se află în interiorul Cercului Polar de Nord. Sunt aproximativ 1.107 km de coastă în golful Finlandei (sud), Marea Baltică (sud-vest) şi Golful Botnic (vest). Ţărmul este foarte articulat, cu numeroase golfuri şi lagune. În apele teritoriale se găsesc nenumărate insule. Una din cele mai mari influenţe asupra reliefului au avut-o gheţarii continentali cuaternari, care au modelat suprafaţa ţării. Când gheţarii s-au retras, acum mai bine de 10.000 de ani, au lăsat în urmă morene, drumlins şi eskers. Miile de lacuri din partea sudică a ţării stau mărturie prezenţei de odinioară a gheţarilor. Forţa lor a săpat fundurile lacurilor, care s-au umplut cu apă provenită din topire. Retragerea gheţarilor este, pe scara timpului geologic, atât de recentă, încât căile de scurgere ale apelor nu au avut timp să se formeze complet. Finlanda „ţara celor 1.000 de lacuri şi insule„: 187.888 de lacuri şi 179.584 de insule mai precis. Peisajul finlandez este mai întâi de toate acoperit de puţine coline, punctul său cel mai înalt fiind Haltitunturi 1.328 m, din nordul extrem al Laponiei. Două treimi din Finlanda sunt acoperite de păduri, o treime aflându-se la nord de Cercul Arctic. Climatul este variat, temperatura medie fiind de - 3ºC în Ianuarie (la Helsinki) şi 20ºC în Iulie. Se individualizează trei areale geografice şi turistice: A.) Litoralul Finlandez Cel mai dezvoltat economic, cu populaţia cea mai mare şi cu principalele oraşe industriale, comerciale, culturale şi turistice: Helsinki: considerat capitala economică a Scandinaviei, datorită prezenţei a numeroase firme internationale, precum Nokia sau Laponia Jewellery, este un oraş atragator şi pentru turişti, o imbinare de cultură urbană, modernism şi tradiţie. Iniţial, oraşul de pe coasta de sud a Finlandei a fost un mic oraş pescăresc, fiind modernizat în 1812, în timpul stăpâniri ruseşti. Obiective: Catedrala de Tuomionkirkko, un amestec de renaştere gotică şi biserica ortodoxă rusă, chiar dacă astăzi este biserică luterană; Suomenlinna (fortăreaţă ridicată în 1748) - supranumită “Gibraltarul Nordului”, în centrul capitalei apare Sala Finlandia – gazda a numerase întruniri internaţionale. Catedrala Kalevala – realizată în subteran, muzeul Naţional, stadionul olimpic (1952), numeroasele parcuri, gradina zoologică (cea mai veche din Europa - 1889). Turku: a fost capitala Finlandei în trecut, dar după 1812 şi-a pierdut această calitate. După un incendiu devastator care a avut loc în 1828 întregul oraş a trebuit reconstruit până la frumuseţea de astăzi, dezvoltându-se rapid. Considerat înca de mulţi finlandezi ca adevarata capitală a ţării, este şi locul unde a fost deschisă prima universitate din istoria ţării. Se pot vizita numeroasele muzee, care povestesc istoria strălucitoare şi în acelaşi timp tragică a oraşului, Castelul Turku şi Catedrala, datând din secolul XIII. În Catedrală veti găsi şi Muzeul de Istorie, fascinant pentru cei care vor sa descopere trecutul Finlandei. O legendă spune că Turku este oraşul de Crăciun al Finlandei. În fiecare an, preţ de câteva săptămâni, Moş Crăciun devine adevăratul stăpân al oraşului, având loc numeroase petreceri, spectacole şi manifestări specifice. B.) Lacurile Finlandeze Cea mai reprezentativă zonă turistică a Finlandei din punct de vedere al potenţialului natural. Centru turistic – oraşul Tampere - este cel mai mare oraş din ţările nordice de pe continent (200.000 locuitori). Important centru universitar, iar în afara celor două universităţi mai există şi numeroase alte instituţii de învaţământ. Este în acelaşi timp şi un important centru cultural al Finlandei, cu numeroase teatre şi spectacole diverse, de la muzică şi literatură la artă plastică. Obiective: Piaţa Centrală (Pyynikki Ridge), Catedrala (Pispala), Turnul

de Observare Pyynikki şi Nasinneula - care este cea mai înaltă clădire din Finlanda (168 m), cu un restaurant rotitor la 124 m înălţime. C.) Finlanda de Nord - Laponia Cel mai important centru turistic este oraşul Rovaniemi (aşezat pe Cercul Polar chiar sub Steaua Polară) febra aurului a atras la începutul secolului XIX numeroşi aventurieri în acest oraş, ceea ce a dus la o creştere economică rapidă, iar Rovaniemi a devenit în scurt timp capitala provinciei Lappland (Laponia). Clădirile moderne sunt împrejmuite de o regiune naturală şi superbă de sălbaticie arctică. Este şi un centru universitar, cu câteva muzee şi regiune unde se pot face excursii sau schia. Laponia ocupă zona arctică a Europei Nordice, desfăşurându-se pe teritoriul Norvegiei, Suediei, Finlandei, Rusiei (Pen. Kola). Laponii, locuitorii de origine mongoloidă, se înfrăţesc cu renul care le asigura hrană, îmbrăcăminte, unelte de muncă şi mijlocul de transport; prin modul lor de viaţă reprezintă un deosebit interes turistic. DANEMARCA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Regatul Danemarcăi 950/ 1944 Copenhaga 5.447.084 Locuitori 128,48 loc./km² 43.094 km² Daneza, feroeza, inuita Luterani 89%, romano-catolici 1%, altele 10% Danezi 96%, feroezi şi inuiţi 1%, alţii 3% monarhie constituţională Regină Margareta II coroană daneză (DKK) = 100 øre

Originile exacte ale Danemarcei s-au pierdut în istorie. Cea mai veche Danevirke este din secolul al şaptelea, în acelaşi timp cu noul alfabet runic. Cel mai vechi oraş, Ribe, a fost fondat în jurul anului 700. Până în secolul al 10-lea danezii au fost cunoscuţi sub numele de vikingi, colonizând, atacând şi având relaţii comerciale cu toate regiunile Europei, alături de norvegieni şi suedezi. În diferite momente, regele Danemarcei a controlat părţi din Anglia şi Irlanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Franţa, în special Normandia şi Insulele Virgine, Tranquebar în India, Estonia şi ceea ce este astăzi Germania de nord. Uniunea cu Norvegia a fost dizolvată în 1814, când Norvegia a intrat într-o nouă uniune cu Suedia (până în 1905). Mişcarea liberală şi naţională daneză a căpătat avânt în anii 1830, şi, după Revoluţiile de la 1848 din Europa, Danemarca a devenit o monarhie constituţională, la 5 iunie 1849. După al doilea război mondial, Danemarca a devenit unul dintre membrii fondatori ai NATO şi, în 1973, s-a alăturat Comunităţii Economice Europene (mai târziu, Uniunea Europeană). Danemarca este constituită din peninsula Yutlanda (Jylland) şi 443 insule care au primit nume, din care 76 nu sunt locuite. Cele mai mari insule sunt Zealand (Sjælland) şi Funen (Fyn). Multe dintre insulele mai mari sunt legate prin poduri; Podul Oresund leagă Zealand de Suedia, Marele pod al centurii leagă Funen de Zealand, şi Micul pod al centurii leagă Iutlanda de Funen. Feriboturile fac legătura cu insulele mai mici. Ţara este în cea mai mare parte plată, cu mici zone înalte, cel mai înalt punct natural fiind Møllehøj, la 170,86 de metri. Alte dealuri în aceaşi zonă, la sud-est de Århus sunt Yding Skovhøj cu 170,86 metri înălţime şi Ejer Bavnehøj cu 170,77 metri. Climatul este temperat, cu ierni blânde şi veri răcoroase. Iernile nu sunt deosebit de friguroase, având temperaturi medii în jur de 0,5 °C, iar verile sunt răcoroase, cu medii de 16 °C. Vântul suflă foarte des, fiind mai puternic pe timpul iernii şi mai slab vara. Danemarca are, în medie, 170 de zile ploioase pe an, cele mai puternice ploi apărând în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie. Trăsăturile geografice şi turistice permit împărţirea în patru areale: A.) Yutlanda de Vest, Centrală şi de Nord Cu o agricultură dezvoltată, comerţ şi pescuit. Centru comercial şi turistic – oraşul Esbjerg, cu multe obiective turistice B.) Yutlanda de Est şi arhipelagul danez Centre turistice: Alborg, Arhus, Odense C.) Copenhaga Cuprinde oraşul şi aria periurbană puternic industrializate. Copenhaga este capitala Danemarcei. Numele său în daneză, København (portul comercianţilor) aminteşte de poziţia sa strategică la Marea Baltică. Este situată

pe coasta orientală a insulei Sjælland şi în mica insulă d'Amager, faţă în faţă cu strâmtoarea Øresund. Oraşele suedeze Malmö şi Landskrona se află pe coasta opusă. Copenhaga este celebră în bună parte pentru festivalurile şi petrecerile organizate pe perioada verii, foarte apreciate atât de localnici cât şi de turiştii care vin din întreaga lume. În mai, timp de trei zile, la Copenhaga are loc un fastuos carnaval, cu paradă, dans, concerte, spectacole, în luna iunie, potrivit tradiţiei danezii şi turistii se strâng pe plaje în jurul focurilor improvizate, în amintirea ritualurilor de purificare vechi de milenii. Obiective: muzee şi galerii: Ny Carlsberg Glyptotek, cu numeroase colecţii interesante - artefacte etrusce (capitol la care Copenhaga este depăşita doar de Italia), precum şi un mare număr de lucrări ale marilor maeştri; Charlottenborg, palat în stil baroc, unde arhitectura clasică şi complicată reuşeşte perfect să dea o nouă dimensiune artei moderne; Muzeul National, cu numeroase expozitii permanente, între care şi cea dedicată perioadei vikinge; Frederiksborg Kronborg Slot, din Helsingor, care a fost sursa de inspiraţie pentru castelul din piesa lui Shakespeare, Hamlet. Unul dintre cele mai frumoase parcuri din Copenhaga este Gradina Tivoli, unde se află şi un parc de distracţii, foarte apreciat. Copenhaga nu ar fi la fel fără una dintre cele mai faimoase statui din bronz din istorie, înfăţişând-o pe Micuţa Sirenă. La Palatul Amalienborg turiştii pot admira în fiecare zi, la prânz, complicatul ceremonial de schimbare a gărzii. D.) Insulele Groenlanda şi Faeröe Groenlanda /“Ţara oamenilor” este un teritoriu autonom, parte a Regatului Danemarcei. Teritoriu insular în nordul Oceanului Atlantic situat între Oceanul Atlantic şi Oceanul Arctic, format din insula cu acelaşi nume (cea mai mare insulă de pe glob urmată de Noua Guinee) şi o mulţime de insule şi insuliţe din apropiere. Locuit de eschimoşi şi europeni. Administrat de Danemarca Oraşe- Sisimiut/Holsteinsborg(4900loc), Ilulissat/Jakobshavn(4200loc),Maniitsooq/Sukkertoppen (3135 loc). Relief de podiş şi de munte (cea mai mare parte acoperită de straturi groase de gheaţă) Clima arctică. Vegetaţie săracă. Insulele Feroe/ "Insulele Oilor", sunt un grup de insule în partea nordică a Oceanului Atlantic, între Scoţia, Norvegia şi Islanda. Sunt o regiune autonomă a Regatului Danemarcei din 1948 şi, de-a lungul anilor, au preluat controlul asupra majorităţii problemelor de stat, exceptând apărarea (nu deţin o armată proprie organizată, care rămâne responsabilitatea Danemarcei, cu excepţia unei mici poliţii şi a Pazei de Coastă) şi relaţiile externe. Insulele Feroe sunt de origine vulcanică şi au o vârstă de aproximativ 60 de milioane de ani (de trei ori mai în vârstă decât Islanda). Singurul izvor termal aminteşte de acest lucru. Insulele sunt formate din bazalt, care alternează cu alte straturi mai puţin dure. În Tvøroyri există coloane de bazalt cu apariţii de huilă, care arată existenţa unei foste păduri pe insule. Clima în Insulele Feroe este de tip oceanic, umedă şi extrem de schimbătoare, cu veri răcoroase şi ierni blânde. Cauzate de locaţia în calea Curentului Atlanticului de Nord, în Insulele Feroe sunt întâlnite temperaturi blânde comparativ cu latitudinea la care se află. Temperaturile medii din timpul verii şi timpul iernii sunt de 11°C, respectiv de 3°C. Porturile sunt lipsite de gheaţă tot timpul anului, iar zăpada ocazională, care cade în zonele locuite, în timpul iernii, se topeşte foarte repede, imediat ce se aşează. Aerul este de cele mai multe ori curat şi deseori bate un vânt rece (mai ales în sud-vest). Prin vitregia cadrului natural şi a distanţelor mari faţă de ţările emitente de turişti, cele două insule nu prezintă interes turistic, deocamdată. ISLANDA/ „ŢARA FOCULUI ŞI A GHEŢII” Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Islanda 1944/1944 Reykjavik 309.699 loc. 2,9 loc./km² 103.000km² Islandeza, engleza

Luterani 93%, atei 6%, alte religii 1% Islandezi 94%, danezi 1%, altele 5% Republică Preşedinte coroană islandeză (ISK) = 100 aurar

Islanda a fost colonizată în secolole IX şi X de scandinavi, celţi, irlandezi şi scoţieni. Islandezii sunt foarte mândri de parlamentul lor, care este, de altfel, primul din lume. Acest parlament, pe care l-au numit Althing, a fost înfiinţat în anul 930. Islanda a rămas independentă timp de 300 de ani, după care a intrat succesiv sub suzeranitatea Norvegiei, apoi a Danemarcei. Islanda a redevenit independentă în 1944, după ce Regatul Islandei, în uniune personală cu Danemarca, a devenit republică. Teritoriul ţării reprezintă un podiş de bazalt (alt. 640-760 m), din care se ridică circa 100 de conuri vulcanice, dintre care mulţi sunt activi, aproximativ 130 (Hekla, Laki, Vatnajökull 2000m -gheţarul cu cel mai mare volum de gheaţă din Europa, 900 m pătură groasă, Hofsjökull, 1765 m, Mýrdalsjökull, 1450 m); gheizere – marele Geyser înconjurat de alţii 50 mai mici, aruncă la 70m înălţime coloana de apă fierbinte (76-85ºC), izvoare fierbinţi, gheţari masivi (cei mai extinşi din Europa, totalizând 11.800km²). Câmpiile ocupă zonele restrânse de litoral. Râuri: Blanda, Jökulsá, Skjálfandafljót, Þjórsá, Hvítá. Lacuri glaciare: Þingvellir, Thoris. Clima temperat oceanică, cu ierni blânde. Vegetatie de tundră, plantaţii de conifere. Fauna: diverse specii de păsări, peşti, balene. Islanda etalează cele mai pitoreşti şi constante aspecte peisagistice legate de stâncăriile bazaltice, geyzeri, gheţari, coaste litorale. Vatnajokull este cel mai mare gheţar din insulă şi de pe continent (142km lungime, 1000m grosime), iar Hekla, este cel mai cunoscut vulcan a cărui ultimă erupţie a avut loc în 1990. Reykjavík este capitala Islandei, cel mai mare oraş din această ţară şi capitala cea mai nordică din lume, fiind aflată foarte aproape de Cercul Polar. Se află în sud vestul ţării, în golful Faxaflói - o regiune cu multe peninsule, insule şi strâmtori. Etimologia Reykjavík-ului se deatorează multelor izvoare termale din jurul acestei regiuni, Reykjavík traducându-se prin "golful aburilor". 2.2.2. Arhipelagul britanic Este teritoriul european în plin Ocean Atlantic a cărui inluenţe climatice se răsfâng în peisaj, în activitatea social-economică, inclusiv turistică. Situate în vestul continentului şi separate de acesta prin stâmtoarea Calais (32km lăţime) din Marea Mânecii, I-lele Britanice reprezintă o unitate turistică distinctă. Sunt prezente peste 1000 de insule componente, dintre care Marea Britanie şi Irlanda sunt cele mai mari, celelalte fiind grupate în mici arhipelaguri. Dintre acestea amintim: Shetland, Orkney, Hebride, Man, Wight, Anglonormande. Suprafaţa totală însumează 314.600km². Legăturile continentale se fac prin căile maritime (feryboat-ul), aeriene sau prin tunelul submarin din Marea Mânecii – Eurotunelul – rutier şi feroviar între Dover şi Calais lung de 51,7km , deschis în 1994. MAREA BRITANIE / REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD Nume oficial REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD Formare 1770/1922 Capitala Londra Nr. populaţie 60.587.300 locuitori Densitate 246/km² Suprafaţă 244,820 km² Limbi vorbite Engleză, galeza, corniş, irlandeza şi scoţiana Religii Anglicana 47%, presbitarieani 4%, romano-catolica 9%, altele 40% Etnii Englezi 80%, scoţieni 9%, nord irlandezi 3%, alţii 9% Forma de guvernământ Monarhie constituţionala Regina Elisabeta a IIa Moneda naţională Lira sterlină – 100 penii Istoria milenară şi destul de zbuciumată a i-lei, începând cu sosirea triburilor celte (mul. I î.Hr.) şi continuând cu ocupaţiile romană, anglosaxonă, vikingă, normandă şi formarea Imperiului colonial Britanic a reuşit sa creeze în câteva secole o civilizaţie specifică, ce a reuşit să supravieţuiască peste vreme. Această bogată moştenire, cu vestigii preistorice şi mai târziu romane, anglo-saxone, normande, scandinave: catedrale şi castele medievale, valori spirituale şi materiale tezaurizate în numeroase muzee, operele artistice specifice civilizaţiei şi culturii medievale şi contemporane care se află în majoritatea oraşelor, face

din Marea Britanie o valoroasa destinaţie turistică, iar turismul a devenit o industrie majoră şi o componentă de bază a economiei. Marea Britanie este situată în vecinătatea coastei de nord-vest a Continentului European. Teritoriul său este compus din Insula Marea Britanie, partea de nord a Insulei Irlanda şi un număr de mici insule aflate în mările înconjurătoare. Marea Britanie este mărginită de Oceanul Atlantic şi mările adiacente acestuia - Marea Nordului, Canalul Mânecii, Marea Celtică şi Marea Irlandei. În Insula Irlanda, provincia Irlanda de Nord are o graniţă terestră cu Republica Irlanda. Marea Britanie deţine 14 Teritorii de peste Mări, răspândite pe tot globul. Acestea sunt de o mare diversitate, de la minuscula insulă Pitcairn, în mijlocul Oceanului Pacific, cu cei 47 de locuitori ai săi, până la Bermuda, în Atlanticul de Nord, care are o populaţie de 62.059 locuitori şi este unul dintre cele mai importante centre financiare din lume. Teritoriile de peste Mări sunt: Anguilla, Teritoriul Antarctic Britanic, Bermuda, Teritoriul Britanic din Oceanul Indian, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Insulele Falkland, Gibraltar, Montserrat, St. Helena şi Dependenţele (Insula Ascension şi Tristan da Cunha), Insulele Turk şi Caicos, Insula Pitcairn, Insulele South Georgia şi South Sandwich, Zonele Basei Suverane din Cipru. Relieful Angliei constă în majoritate din coline joase, despărţite, de la nord la sud, de un lanţ de dealuri şi munţi (Cumbria, Munţii Pennini). Altitudinile vîrfurilor muntoase nu depăşesc 1000 m. Râurile engleze majore sunt Tamisa, Severn, Trent şi Ouse. Ţara Galilor este în majoritate muntoasă, cel mai înalt punct fiind vârful Snowdon (1085 m). La nord se găsesşte insula Anglesey. Cel mai mare oraş este capitala, Cardiff, urmat de Swansea, Newport şi Wrexham. Geografia Scoţiei este variată, cu porţiuni joase în sud şi est, şi porţiuni muntoase (highlands) în nord şi vest, unde se află şi Ben Nevis (1343 m), cel mai înalt vîrf din Regat. În largul coastelor scoţiene se găsesc numeroase insule, cele mai importante fiind arhipelagurile Hebride, Shetland şi Orkney. Oraşele principale sunt Edinburgh, Glasgow, Aberdeen şi Dundee. Irlanda de Nord are un relief predominant colinar. Oraşele majore sînt Belfast şi Londonderry. Clima Marii Britanii este temperată, cu veri călduroase, ierni reci şi foarte multe precipitaţii pe tot parcursul anului. Principalii factori de influenţă asupra climei constau în latitudinea nordică a ţării (între 50° şi 60° N), vecinătatea imediată a Oceanului Atlantic şi, în special, încălzirea apelor din jurul Insulelor Britanice de către Gulf Stream. Variaţiile de temperatură pe parcursul anului sunt relativ reduse. Clima Marii Britanii este influenţată puternic de masele de aer tropical-maritime, polar-maritime, polar-continentale şi tropicalcontinentale. Marea Britanie este situată la confluenţa maselor de aer tropical, în sud, cu masele de aer polar, în nord. În aceasta zonă, variaţiile de temperatură creează instabilitate, ceea ce determină caracterul celebru al vremii schimbătoare din Marea Britanie, unde, pe parcursul unei singure zile, se pot înregistra toate tipurile de vreme. Regiuni turistice: A.) Anglia de est şi sud – est Regiune care se ramarcă prin sectoare de plajă la Marea Nordului şi Marea Mânecii şi o economie caracterizată printr-un grad mare de dezvoltare a industriei şi serviciilor. Din punct de vedere turistic oraşele incluse se remarcă prin obiectivele cultural –istorice valoroase, plajele parcurile naţionale, polderele din Est. Centre turistice: Londra, Oxford, Cambridge, Winchester, Canterbury, Brighton, etc. Londra acoperă o suprafaţă de 1579 km². Londra este port pe Tamisa, râu navigabil. Râul a avut o influenţă majoră în dezvoltarea oraşului. Oraşul a fost fondat pe malul de nord, iar până în secolul al XVIII-lea nu a existat decît un singur pod, Podul Londrei, ceea ce a făcut ca oraşul să se dezvolte foarte mult la nord de râu. Cîmpia Tamisei a fost un teren propice pentru expansiunea oraşului, cele câteva coline (ex. Parliament Hill, Primrose Hill) nu au fost piedici semnificative. Diviziuni: City of London ("Cetatea Londrei") este centrul istoric al oraşului, şi în acelaşi timp cel mai important cartier financiar al Regatului Unit. Este administrat de către Corporaţia Londrei, condusă de Lordul Primar al Londrei. City-ul deţine propriul corp de poliţie, separat de Poliţia Metropolitană. West End ("Capătul de vest" - al vechiului oraş) este districtul comercial şi de divertisment al Londrei. Piaţa Trafalgar este cel mai important obiectiv. Oxford Street este una dintre cele mai cunoscute străzi pentru cumpărături, pe care se găsesc numeroase supermagazine celebre (Selfridges, John Lewis, Marks and Spencer). Altă stradă cunoscută este Tottenham Court Road, pentru magazine de electronice, calculatoare şi instrumente muzicale. La sud de capătul estic al Oxford Street se găseşte Soho, cartierul boem al Londrei, înţesat de cafenele, puburi, cluburi şi sex shop-uri. City-ul şi West End formează centrul Londrei ("Central London"). Organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 în estul Londrei va oferi ocazia regenerării şi creşterii atractivităţii zonei de est. În vestul Londrei se găsesc cartiere rezidenţiale de lux, cum ar fi Notting Hill, Kensington, Chelsea, parcuri precum Richmond (cel mai mare din Londra). În White City se găseşte cartierul general al BBC, iar mult mai spre vest, în burgul Hillingdon, se află aeroportul Heathrow.

Sudul Londrei găzduieşte districte variate, precum Wimbledon, cu parcul şi arenele de tenis pe care se organizează Turneul de tenis de la Wimbledon, dar şi Brixton, Peckham şi Camberwell, unde locuiesc comunităţi importante de afro-americani care au emigrat în anii '50-'70 din zona Caraibelor. La extremitatea estică, pe malul Tamisei, se găseşte Greenwich, unde se află parcul cu acelaşi nume şi Observatorul Regal din Greenwich, care marchează meridianul zero al lumii. Nordul oraşului este o regiune mai deluroasă; multe din coline oferă vederi excelente ale oraşului. Suburbii celebre sînt Islington, gazdă a clubului de fotbal Arsenal FC, Highgate, Camden, Hampstead, Tottenham, Harringay. În Londra funcţionează cel mai vechi metrou din Europa (1861) care însumează 400 km. Oraşul concentrază peste 70 de obiective turistice, monumente arhitectonice, istorice şi de artă, muzee, teatre, parcuri, pieţe: Catedrala St. Paul’s (sec. XVII-XVIII), biserica gotică a Mănăstirii Westminster (sec. XIIIXIV), Palatul Eltham, Palatul Buckingham, Palatul Parlamentului (sec. XIX), Turnul Victoria, Orologiul Big-Ben, British Muzeum (1753), Observatorul Astronomic al Meridianului Zero, podurile de pe Tamisa, parcuri: Hyde Parc (sec. XVIII). Oxfordul este locul unde se îmbină romantismul oraşului medieval cu vitalitatea centrului universitar internaţional. Orice vizită adevărată a centrului cultural Oxford , ar trebui să înceapă de la The Oxford Story - o expoziţie neconvenţională care prezintă istoria de 800 de ani a universităţii. Cei care vizitează expoziţia se pot aşeza în băncile în universitate în epoca medievală. Atracţii principale ale Oxfordului sunt: Clădirile colegiilor: Merton College, cel mai vechi colegiu din Oxford, înfiinţat în anul 1264; All Souls College, colegiu amplasat într-o clădire impresionantă cu două turnuri şi cu ceas solar, proiectat de Christopher Wrena; Divinity School, clădire din secolul al XV-lea realizată în stil gotic; Muzeul Ashmolean (1683); Teatrul Sheldonian (1662-1669); Observatorul astronomic; Grădina Botanică. Monumentele: Catedrala St. Frideswide a colegiului Christ Church (1170-1180, completată în 1225, cu un turn şi cu construcţii adiacente ridicate în anii 1525-1546), Capela Colegiului Merton (1276); Capela Colegiului Magdalen (1475-1481); Capela Colegiului Lincoln (sec. 17); Redcliffe Camera (1739-1749). Cea mai vestită bibliotecă a Oxfordului, The Bodleian Library datează de la începutul secolului XVII. Colecţia de cărţi numără peste 5 milioane de volume. The Bodleian Library, fiind una dintre puţinile biblioteci consacrate pe plan britanic, are privilegiul obţinerii unui exemplar din fiecare carte publicată pe teritoriul Marii Britanii. Regulile interioare sunt foarte stricte, nimeni nu are voie să părăsească incinta clădirii cu un volum de carte, totul se studiază în sălile de lectură. Nu fac excepţie nici măcar membrii familiei regale. Cambridge centrul administrativ al comitatului Cambridgeshire în regiunea Est din Anglia. Oraşul este în principal cunoscut pentru Universitatea Cambridge, cea de a 2-a ca vechime din Regatul Unit, după cea din Oxford. Universitatea Cambridge a luat naştere în secolul al XIII-lea, sub forma unor şcoli religioase situate pe lânga mănăstiri franciscane şi dominicane. În 1290, Papa Nicolae al IV-lea a recunoscut statutul universitar al oraşului Cambridge, după ce universitatea a ieşit de sub tutela mănăstirilor. La Universitatea Cambridge au predat mari personalităţi ale culturii şi ştiinţei universale: Erasmus din Rotterdam care a predat aici latina şi greaca, Isaac Newton care a devenit în 1669 profesor de matematică şi de fizică. Se mai pot vizita: Canterbury – cu catedrala din sec. XI-XV, renumită pentru vitralii; castelele din Windsor (reşedinţa suveranilor englezi) şi capela St. George, Sussex, Kent; Winchester cu o frumoasa catedrala, un castru roman sau vestigii medievale. „The South Coast” este marcată de un ţărm înalt, cu faleză. Se detaşează staţiunile: Great Yarrmouth (sud-est), Southend, Brighton, Eastbourne, Southsea. B.) Anglia de sud-vest Include districtele Cornwall, Devon, Somerset, Dorset, Wiltshire, Avon şi Gloucester. Turismul litoral dispune de condiţii ceva mai favorabile sub aspect climatic, dar ţărmul este în general înalt, cu faleze, riass şi plaje fragmentate. Centre litorale de importanţă turistică sunt: Bournemouth, Weymouth, Torquai, Brixham, Plymouth, Falmouth, Minehead, Avonmouth. Bristol - numele oraşului provine din limba engleză veche în care "brycgstow" înseamnă "locul de la pod". Podul este şi astăzi simbolul oraşului şi atrage numeroşi turişti. C.) Middlands Cuprinde partea centrală a Angliei predominată din punct de vedere peisagistic de Munţii Penini, dealuri, câmpie, parcuri naţionale. Centre turistice: Birmingham - un Burg Metropolitan în cadrul Comitatului Metropolitan West Midlands în regiunea West Midlands. Pe lângă oraşul propriu-zis Birmingham, districtul conţine şi oraşul Sutton Coldfield. Centrul acestuia atrage mulţi vizitatori datorită clădirilor din epoca Victoriană, incluzând Primăria, Consiliul local, Muzeul Oraşului şi Galeria de Artă cu colecţiile pre-Raphaelite. De asemenea există multe clădiri istorice precum Biserica Sf Martin din secolul al XIV-lea, Catedrala Sf. Philip şi catedrala catolică Sf. Chad. Coventryoraş medieval, cu parcuri, palate, catedrale şi biserici (sec XI); dar renumit şi prin consrucţia de autoturisme. Leicester, Nottingham – centre industriale şi universitare, cu numeroase monumente din sec. XII, XV şi XVI. Stratford-Upon-Avon - are origini anglo-saxone şi s-a dezvoltat ca un târg în perioada medievală. Datorită

asocierii cu numele lui Shakespeare, Stratford este un vestit punct turistic, fiind vizitat de peste două milioane de turişti anual. În oraş se mai află biserica Sfânta Treime (Holy Trinity Church), unde a fost botezat Shakespeare şi unde este înmormântat. Stonehenge - se află în Câmpia Salisbury, la 3 km vest de oraşul Amesbury, Wiltshire. Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliţi - menhire), aşezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost aşezate ca nişte praguri alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanţ exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcţia este înconjurată de un lanţ circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey). Alte centre turistice: Derby, Sheffield. D.) Anglia de Nord Ocupă sectorul de insulă la nord de Golful Wash. Resursele turistice naturale, prezente prin aspecte peisagistice şi parcuri naţionale, sunt complectate de zestrea culturală de mare valoare artistică şi historică. Centre turistice importante: York, Lincoln, Leeds, Lancaster, Dirham, Manchester, Liverpool; Blackpool, Skegness – importante staţiuni la Marea Irlandei şi Marea Nordului. E.) Ţara Galilor (Wales) Ţinut muntos – Munţii Cambrieni cu variate aspecte peisagistice glaciare şi litorale. Din punct de vedere turistic deţin monumente istorice şi de artă. Clădiri medievale, biserici, catedrale: Gloucester, Worcester, Swansea, Cardiff – capitala provinciei şi principapul centru economic şi turistic. F.) Scoţia Este partea cea mai accidentată, din punct de vedere al reliefului, din Insula Britanică. Predomină un peisaj straniu, în care munţii cu păşuni întinse se întretaie cu văi glaciare adânci, în care se află lacuri glaciare lungi şi înguste denumite “loch”. Lacul “Loch Ness” este foarte spectacular, având o lungime de circa 37 km şi o adâncime de 230 m, dar foarte îngust (1,5 km). Se spune că în acest lac trăieşte un animal de apă misterios şi monstruos(supravieţuitor al epocii glaciare), care uneori iese la suprafaţă. Scoţia are cele mai vechi castele fiecare cu legenda lui: Castelul Balmoral- reşedinţa de vară a regidor britanici (sec. XIX), Castelul Holyrood din Edinburgh – fosta reşedinţă regală a Scoţiei (sec. XVI), Castelul din Duenfermline – oraş unde se află celebra catedrală unde şi-au gasit odihna numeroşi regi ai scoţiei. Alte castele pline de istorie: Crothes, Craigiavar, Fraser. Edinburgh - este un oraş de pe coasta de est a Scoţiei, şi capitala acesteia din 1437. În oraş se află sediul Parlamentului scoţian, care a fost restabilit în 1999. Edinburgh este celebru pentru festivalul său, care grupează mai multe festivaluri mai mici. Oraşul Edinburgh a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Glasgow – renumit pentru construcţiile navale, aici s-au lansat transatlanticele “Quinn Mary”şi “Quinn Elisabeth”. Alte centre turistice: Dundee, Aberdeen, Clydeside. G. ) Irlanda de Nord Areal predominant montan, cu peisaje dominate de glaciaţiunea cuaternară, râuri scurte cu cascade, lacuri glaciare (Loch Neagh cu 296 km² şi 15m adâncime). Cel mai important centru turistic şi economic : Belfast – capitala provinciei IRLANDA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Irlanda 1922/1922 Dublin 3.969.558 loc 56,48 loc./km² 70.280 km² Irlandeza, Engleza Romano-catolici 88%, anglicani 3%, alte religii 9% Irlandezi 95%, altele 5% Republica constituţională preşedinte Euro (EUR) – 100 cenţi

În constiuţia republicii, numele ţării este doar Irlanda (Éire în irlandeză) deşi numele Republica Irlandeză este folosit pentru nu a se confunda cu Irlanda de Nord şi cu întreaga insulă Irlanda. Capitala Irlandei este la Dublin. Insula Irlanda are o suprafaţă de 84.421 km², din care 70.273 km² aparţin Republicii Irlandeze. Irlanda este complet înconjurată de Oceanul Atlantic, deşi porţiunea de apă între Irlanda şi Marea Britanie este cunoscută ca Marea Irlandeză. Coasta de vest a Irlandei este compusă din dealuri şi munţii cu înălţime mică, cel mai înalt punct fiind la 1041 m. În centrul ţării există în majoritate teren plat, favorabil pentru agricultură şi traversat de râuri ca şi Shannon şi de lacuri. Centrul ţării conţine şi zăcăminte majore de turbă, turba fiind printre cele mai importante resurse naturale a Irlandei. Clima Irlandei este influenţată de Curentul Atlanticului de Nord şi este destul de blândă. Verile nu sunt foarte calde, iar iernile sunt geroase foarte rar. Precipitaţiiile sunt foarte frecvente, mai ales în formă de ploi. În unele părţi ale ţării, până la 275 de zile pe an sunt ploioase. Dublin este un centru cultural major în Irlanda. Cartierul Temple Bar este o zonă cunoscută mondial pentru viaţa sa de noapte şi este populară cu persoane din Regatul Unit şi alte părţi a Europei. In centrul Dublinului se află Colegiul Trinity, cea mai renumită universitate din Irlanda. În Dublin se găsesc cele mai mari şi prestigioase muzee din Irlanda: Muzeul Irlandez de Artă Modernă, Galeria Naţională Irlandeză, Galeria Municipală Hugh Lane, Biblioteca Chester Beatty şi trei filiale a Muzeului Naţional a Irlandei. 2.2.3. Europa Vestică / Atlantică Cuprinde statele europene cu faţadă atlantică, cu un climat oceanic, peisaje de câmpie, dealuri, hercinice, munţi vechi şi litoralul cu dune de nisip. Se individualizează două subzone: Franţa şi Ţările De Jos. FRANŢA Republica Franceză 843/1957 Paris 62.662.842 loc. 92,86 loc./km² 674.843 km² Franceza, germana, catalana, bretona, basca Religii Romano-catolici 88%, musulmani 8%, protestanti 2%, altele 2% Etnii Francezi 90%, nord-africani 6%, germani 2%, alţii 2% Forma de guvernământ democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială (mai multe partide) Moneda naţională Euro (EUR)- 100 cenţi Este o ţară situată în Europa de Vest, dar care cuprinde şi diverse insule şi teritorii situate pe alte continente. Dintre marile state europene, Franţa este cel mai vechi stat constituit în jurul unui domeniu regal, iniţial organizat în jurul regiunii Île-de-France a cărei capitală este Parisul. Franţa este membră a Consiliului Europei, membră fondatoare a Uniunii Europene, a zonei Euro şi a Spaţiului Schengen. Este de asemenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Naţiunilor Unite şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de securitate ONU. Face parte şi din Uniunea Latină şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Republica Franceză este un stat unitar fiind o democraţie organizată ca o republică semi-prezidenţială. Este o naţiune dezvoltată având cea de-a cincea economie mondială în 2008. Prezenţa umană pe actualul teritoriu al Franţei datează încă de acum 1.800.000 de ani. De-a lungul timpului s-au dezvoltat o serie de culturi, printre cele mai cunoscute fiind cea de la Lascaux, fiind datată la 15.000 de ani î.Hr. Neoliticul apare cu 7.000 de ani î.Hr., iar la începutul secolului al IX-lea î.Hr. în regiune apar galii, un trib de origine celtică. Un secol mai târziu, frontiera estică a Galiei, de-a lungul Rinului, a fost străpunsă de triburi germanice, în principal de către Franci, populaţie de la care a derivat vechiul nume de Francia. Denumirea modernă, Franţa, derivă din denumirea domeniului feudal al Capeţienilor din jurul Parisului. După moartea lui Carol cel Mare, imperiului Franc este divizat în 3 entităţi statale: Francia orientală, Francia occidentală şi între ele efemera Lotharingia. Partea orientală corespunde entităţii statale care a devenit mai târziu Germania, pe când cea occidentală corespunde Franţei. Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite podişuri

Prestigiul internaţional al Franţei a crescut spre sfârşitul secolului al XII-lea şi pe parcursul secolului al XIII-lea, antingând un apogeu în perioada cruciadelor, sub regele Ludovic cel Sfânt. Războiul de o sută de ani purtat împotriva Dinastiei Plantagenet ce controla tronul Angliei a umbrit imaginea Franţei pe plan internaţional, conflictul luând sfârşit la finele secolului al XV-lea cu victoria dinastiei Valois. Secolul al XVI-lea este marcat de dominaţia Spaniei ce se uneşte cu domeniile Dinastiei Habsburgilor, conducători ai Sfântului Imperiu Romano-German. Abia cu venirea lui Henric al IV-lea şi Ludovic al XIII-lea cu ministrul său Richelieu, Franţa a reuşit să iasă din conul său de umbră (1648 şi 1659). Perioada care a urmat a fost cea mai fastă din istoria acestei ţări. Această perioadă este marcată şi de debutul Imperiului Colonial Francez, dar datorită nehotărârii regelui Ludovic al XV-lea Franţa nu reuşeşte să îşi impună supremaţia în anumite regiuni ale globului, în detrimentul Imperiului Britanic. Pe 18 mai 1804, în cel de-al XII-lea an al republicii, a luat fiinţă primul Imperiu sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. Acesta, în urma campaniilor sale militare a reuşit să controleze cea mai mare parte din Europa, puterea fiindu-i însă consumată de războaiele purtate cu Marea Britanie, Prusia, Austria şi Rusia. Episodul se încheie în anul 1815 cu revenirea pe tron a Burbonilor. În urma Primului război mondial Franţa iese victorioasă dar suferă pierderi demografice şi economice imense. Criza economică şi politică din anii 1930 facilitează capitularea Franţei la începutul celui de al doilea război mondial în 1940 ce duce la dizolvarea celei de a treia republici şi la instaurarea Regimului de la Vichy, regim fascist aliat al Germaniei Naziste aflat sub conducerea Generalului Pétain. Din anii 1950 reconcilierea şi apoi cooperarea cu Germania i-au permis Franţei să joace un rol important în cadrul construcţiei europene, aceasta, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, fiind considerată o ţară partizană conceptului de o Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic. Deşi marea parte a teritoriului francez se află în vestul Europei, Franţa este constituită şi din teritorii aflate în America de Nord, Caraibe, America de Sud, vestul şi sudul Oceanului Indian, nordul şi sudul Oceanului Pacific, şi Antarctica, aici însă suveranitatea este exercitată în Cadrul Tratatului Antarcticii. Franţa metropolitană se întinde de la Marea Mediterană la Canalul Mânecii şi Marea Nordului şi de la Munţii Alpi şi Râul Rin până la Oceanul Atlantic. Datorită formei geometrice a teritoriului Franţei continentale, ţara este denumită colocvial ca Hexagonul . Franţa posedă o largă varietate de relief, de la câmpiile din nordul şi vestul ţării(Bazinul Parisului şi Bazinul Acvitaniei; Culoarul Rhônului Câmpia Alsaciei; Colinele Bretagne, Normandiei şi Véndee= Masivul Armorican) până la lanţurile muntoase din sud (Munţii Pirinei) şi sud-est (Munţii Alpi), aceştia din urmă având cel mai înalt punct din vestul Europei, Mont Blanc (4.810m). Mai există regiuni muntoase cum ar fi Masivul Central sau Munţii Vosgi, precum şi largi bazine ale unor râuri cum ar fi Loara, Ronul, Garonne şi Sena. Climatul temperat oceanic cu evidente nuanţe locale (mediteraneene, montane, alpine), cu temperaturi anuale între 10-14ºC, dertermină o varietate de formaţiuni vegetale, protejate în numeroase rezervaţii şi parcuri naţionale. O mare importanţă turistică îi este conferită de cele două faţade: atlantică şi mediteraneană dar şi de varietatea cadrului natural şi patrimoniul cultural. Potenţialul turistic al Franţei este valorificat prin puternica infrastructură care permite practicarea unor forme diferite de turism. (în 1999 a ocupat locul I în lume înregistrând 71,9 mil. de turişti) Se pot identifica zece areale turistice: A.) Paris – Champagne Arealul se suprapune Bazinului parisului având ca şi nod polarizator capitala Paris. Parisul sau “oraşul lumină” este amplasat pe ambele maluri ale Senei, a fost fondat în sec. I î.Hr. sub numele de Luteţia, este cucerit de romani în 52 î.Hr., devine capitala definitivă a Franţei în 987. (Cucu V., 1982) Sub aspect administrativ este împărţit în 20 de arondisme iar din punct de vedere cultural- artistic este de inegalat. Sunt 13 universităţi (Sorbone 1253), 80 muzee (Louvre cu o suprafaţă de 60000m²), 120 de galerii de artă, zeci de teatre care au facut sa-şi merite titlul de “polul mondial al artelor”. Obiective turistice: Monumente şi clădiri: Turnul Eiffel - simbolul Parisului, este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris. Acesta este simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. Numit după arhiectul său, Gustave Eiffel, este una dintre principalele destinaţii turistice, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Structura a fost construită în 1887-1889 ca să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarului Revoluţiei franceze. Trei sute de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Luând în considerare standardele de siguranţă în acel moment, este remarcabil faptul că un singur muncitor a murit în construcţia turnului, în timpul instalării lifturilor. Turnul are 300 m înălţime, excluzând antena din vârf, ce mai adaugă 20 de metri, şi o greutate de peste 10.000 de tone. Când a fost construit, era cea mai mare clădire din lume. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării aliajului de metale. Turnul are 3 nivele: accesul publicului la primul şi al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul.

Arc de Triumph - monument din centrul Place de l'Étoile, comemorând victoriile Franţei şi onorând pe cei care au murit în luptă. Les Invalides - Muzeu şi loc de veci pentru mulţi soldaţi francezi şi pentru Napoleon; Conciergerie - închisoare foarte veche unde mulţi membri ai regimului monarhic au stat înainte de moartea lor la revoluţia franceză; Palais Garnier - sediul Operei din Paris; Catedrala Notre-Dame (1163 -1250). Construcţia clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului XIII, fiind prima capodoperă a stilului gotic timpuriu. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic. Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. În interior coloanele au proporţii impozante, 130 m lungime, 35 m înălţime, nava principală este împodobită cu statui şi picturi. Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice. Sorbonne - universitate faimoasă, fondată în Evul Mediu, Statuia Libertăţii - o versiune mai mică a statuii din portul din New York pe care Franţa a dăruit-o Statelor Unite în 1886; Pantheonul din Paris - biserică şi mormânt al celor mai mari personalităţi ale Franţei; Sainte-Chapelle - capelă din secolul XIII.; Place des Vosges - piaţă din districtul Marais creată în timpul domniei lui Henric al IV-lea Muzee: Luvrul - clădirea este un fost palat regal situat în inima oraşului Paris, între malul drept al râului Sena şi Rue de Rivoli. Curtea sa principală se află pe axa bulevardului Champs-Élysées (Axe historique). Este unul dintre cele mai vechi şi mai mari muzee din lume, cu o lungă istorie în păstrarea patrimoniului artistic al Franţei, de la regii capeţieni până la imperiul Napoleonic. Louvre-ul deţine unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, dacă nu cumva cel mai cunoscut: „Gioconda“ (sau Monalisa) de Leonardo da Vinci. Luvrul a fost deschis prima oară pentru public în 1793, de atunci fiind îmbogăţit în permanenţă. Muzeul are trei aripi: Denon, Sully şi Richelieu. Intrarea în Luvru se face printr-un mini Arc de Triumf facut special pentru acesta. Muzeul d'Orsay - un muzeu de artă găzduit într-o gară din secolul XIX convertită, şi care conţine în special opere impresioniste; Centrul Georges Pompidou, cunoscut şi ca Beaubourg - o clădire neobişnuită care găzduieşte muzeul de arte moderne şi un centru cultural cu o mare bibliotecă publică. Lângă această clădire se află şi atelierul Constantin Brâncuşi; Musée Rodin - o mare colecţie de opere ale celui mai celebru sculptor francez; Musée du Montparnasse - detaliază istoria comunităţii artistice din Montparnasse; Musée Cluny, cunoscut şi ca Musée National du Moyen-Age, găzduieşte o mare colecţie de artă şi obiecte din Evul Mediu, inclusiv ciclul de tapiserii Doamna cu licornul; Musée Picasso. Alte zone ale Parisului: Montmartre - zonă istorică pe o colină, unde se află şi Basilique du Sacré-Cœur şi care este faimoasă şi pentru cafenele şi atelierele multor artişti importanţi; Champs-Élysées - faimoasă stradă din lume, un bulevard de obicei plin de turişti; Rue de Rivoli - magazine elegante pentru turişti; mergand catre Place de la Bastille se poate vedea şi Opera din Paris. Place de la Concorde - piaţa din care porneşte Champs-Élysées, cunoscută în trecut ca Place de la Revolution, locul obeliscului şi al ghilotinei ; Place de la Bastille - actuală piaţă, este locul unde se afla Bastilia până la Revoluţia Franceză. Cimitirul Pere Lachaise - unul dintre cele mai populare obiective pariziene, conţine mormintele multor francezi faimoşi, cât şi al oamenilor faimoşi din toată lumea care au ajuns să trăiască în Franţa (inclusiv români). Cartierul latin - unde se găsesc Pantheonul şi Sorbonne. Viaţa de noapte este bine reprezentată prin: Le Lido - cabaret de pe Champs-Élysées faimos pentru spectacolele exotice şi unde, ca soldat american în permisie cu nişte prieteni, Elvis Presley a dat un concert ad hoc; Bal du Moulin Rouge, Le Crazy Horse Saloon, Les Folies Bergère - cluburi de noapte faimoase. Pentru recreere: Disneyland Resort Paris - parc de distracţii din estul oraşului. Palatul de la Versailles - fostul palat regal în oraşul Versailles din sud-estul Parisului. A fost reşedinţa regilor Franţei Ludovic al XIV-lea, Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea. Acest palat se înscrie printre cele mai remarcabile monumente din Franţa, nu numai prin frumuseţe, ci şi prin prisma evenimentelor al căror teatru a fost. Devine reşedinţă regală permanentă începând cu anul 1682, când regele Ludovic al XIV-lea a mutat curtea de la Paris, până în 1789, când familia regală a fost forţată să se întoarcă în capitală, cu excepţia câtorva ani din timpul Regenţei. Palatul Versailles reprezintă un simbol al sistemului monarhiei absolute adoptat de către Ludovic al XIV-lea. În acest castel, în Camera Oglinzilor, a fost semnat Tratatul de la Versailles. În 1837 palatul a devenit primul muzeu de istorie al Franţei. Basilica Saint Denis - catedrală gotică foarte veche şi loc de veci al multor monarhi francezi, aflată în nordul oraşului. Champagne se află în nord-estul Franţei şi se învecinează la nord cu Belgia. Are o formă alungită pe axa nord-sud, având o lungime maximă de aprximativ 350 km. În nord se află o parte din masivul ardeni, cu înălţimi de peste 600 m. partea sudică este formată din platouri situate la aproximativ 300-400 m, străbătute

de râuri ce curg spre vest: Sena, Marne şi Aisne. Regiunea este cunoscută mai ales prin calitaea vinurilor: Champagne, Coteaux Champenois, Rose de Riceys, Coteaux Champenois Rouge şi numeroasele podgorii. B.) Lorraine – Alsacia Arealul cuprinde estul Franţei întinzându-se peste Munţii Vosgi, Câmpia Lorenei. Centre turistice: Strasbourg – oraş milenar, sediul Parlamentului European. Obiective turistice: catedrală gotică (turn de 140m), Casa Kammerzell din al XV-lea secol, Palatul Rohan şi Muzeul de artă modernă, Universitatea (sec.XII) unde a învăţat Napoleon Bonaparte. Annecy – oraş medieval dominat de castelul cu acelaşi nume; Metz şi Thionville în Lorraine şi Mulhouse în Alsacia. C.) Auvergne – Bourgogne Ocupă partea central sudică a Franţei, Masivul Central Francez, Munţii Cevennes, Podişul Limousine (V). Relieful este sub forma unui platou înalt, tăiat de văi adânci. Nordul regiunii este o zonă deluroasă. Cel mai înalt vârf este Puy de Sancy cu 1886 m. Oraşul principal este Clermont-Ferrand şi este cea mai mare aglomeraţie din regiune, cu 400.000 de locuitori, aproximativ o treime din populaţia totală a regiunii. Datorită reliefului munots, regiunea desparte două axe de comunicare în Franţa, cea de-a lungul Ron-ului şi cea de-a lungul coastei Oceanului Atlantic. O asemenea situare nu a fost favorabilă dezvoltării economice şi urbane şi a contribuit la stagnarea (regresia) demografică a regiunii. Frumuseţea cadrului natural şi profilul agricol predominant permit ca turismul rural să aibă o largă extindere în acest areal, formele de cazare la fermieri fiind diverse: case de vacanţă – gítes, camere de oaspeţi, pensiuni, ferme –han, gítes pentru copii, gítes de grup, gítes de etapă- pentru amatorii de drumeţii în circuit, excursii, pescuit, etc. Centre turistice: Vichy- staţiune balneară cu ape minerale şi termominerale; Clermont-Ferrand; Limoges. D.) Rhône – Alpes – Jura Se află în estul Franţei şi este suprapusă depresiunii Rhône – Saône, masivelor Alpi şi Jura şi podişurilor Langres – Bourgogne. Munţii Alpi ramura Alpii Savoiei constituie principala atracţie turistică a anului prin peisaje şi amenajările tuirsice de mare anvergură. Staţiuni tuirstice: Chamonix - reprezintă „Mecca europeană” a alpinismului şi al sporturilor montane. Oraşul se situează în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont-Blanc(4807 m), foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. În localitate se află mai multe vârfuri care depăşesc 4000 m: Piscul Verde (l'Aiguille Verte), Marii Jorasses (les Grandes Jorasses), Dintele Uriaşului (la Dent du Géant), Muntele Blestemat (le Mont Maudit) şi Muntele Alb din Tacul (le mont Blanc du Tacul). Staţiunea datează de 235 ani şi este cunoscută ca centru internaţional al sporturilor de iarnă (3 trambuline, 2 patinoare, 3 teleferice, 6 tele-schiuri) dar este renumită şi prin complexul de instalaţii mecanice ce traversează masivul (telefericul Aiguille du Midi construit în 1955 şi unic în lume prin cele cinci puncte de sprijin ce leagă Chamonix de Val d’Aosta – Italia şi trenul cu cremalieră Montenvers, din 1909, care urcă la Mer de Glace cu peste 15 km de pârtii de schi). Alte staţiuni: Les Tignes (1086m), Argentière (1255m), Vallorcine (1260m), Briançon, Mountiers, Albertville – staţiune care a găzduit în 1992 Jocurile Olimpice ; Val d’Isere cu 300km piste, 120 de teleferice; Les Saisies; Tignes; Les Arcs – Bourg St. Maurice, La Plagne, Le Menuires – Val Thorens(cea mai înaltă staţiune de schi din Europa 2300m) –parte integrantă a domeniului “Trois Vallèes”; Meribel. Pe versantul vestic al Alpilor s-au dezvoltat staţiuni montane: Aix-Les-Bains staţiune cu ape termale, sulfuroase, alcaline dar şi staţiune pentru sporturile de iarnă ; Chambery ; Grenoble – oraş medieval, capitală turistică a Alpilor, centru al sporturilor de iarnă şi universitar şi cu un patrimoniu cultural istoric; Gap, Digne. Munţii Jura (1723m) oferă peisaje carstice valoroase iar aşezările rurale favorizează dezvoltarea turismului rural (agroturism). Principalul centru turistic Besançon - cu cele 400 de hectare de parcuri, grădini şi spaţii verzi, 2000 de hectare de păduri şi 7 dealuri, este considerat primul oraş "verde" din Franţa. Este un oraş ce a fost mereu fruntaş în ceea ce priveşte calitatea ecologică. S-au depus eforturi suplimentare prin instalarea unei reţele de transport în comun 100% ecologică (autobuze care funcţionează cu gaz natural). Centre turistice pe valea Rhônului: Lyon - oraşul conservă un important patrimoniu cultural, de la vestigii din epoca romana pâna la construcţii din secolul XX. Partea cea mai valoroasă a oraşului, şi anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourvière, colina Croix-Rousse, cu o suprafaţă de 500 ha, face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii al UNESCO, din 1998. Câteva nume poartă renumele oraşului în toată lumea: Antoine de St. Exupery, autorul "Micului Prinţ", Fraţii Lumiere – inventatorii cinematografului, Rabelais – autorul lui Gargantua şi Pantagruel, Urbea medievală "Vieux-Lyon" şi bijuteriile sale arhitecturale (Hotel Bullioud, Paterin, Gadagne, Galeria Philibert Delorme, Turnul Rozelor), insolitele "traboules" – pasaje secrete din timpul Rezistenţei, Catedrala de pe Colina Fourviere, Catedrala St. Jean, etc. St. Etienne; Vienne, Montelimar, Orange, Avignon - este situat pe malul stâng al Ronului în departamentul Vaucluse, la 640 km sud-est de Paris şi la 80 km nord-vest de Marsilia. Centrul istoric din Avignon a fost înscris în anul 1995 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. E.) Riviera Franceză(Mediterana Franceză)

Se desfăşoară între Capul Bon spre vest, şi staţiunea Menton, în est, către Italia. Riviera Lyoneză (Golful Lyon) se caracterizează printr-un ţărm jos, cu plajă întinsă, dar care nu se remarca prin amenajări prea deosebite. Pe litoralul Languedoc, la vest de delta Rhônului, lung de 160km, dispune de o puternică infrastructură şi şase nuclee turistice, microstaţiunii dotate cu mici porturi turistice: Port Vendres; Perpignan; Narbonne; Carcassonne; Sete; Montpellier - este un oraş însorit din sudul Franţei, situat pe coasta Mediteranei, între Marsilia şi graniţa cu Spania. Atracţiile turistice principale sunt: Muzeul de Arta Fabre, Grădina oraşului (Jardin de Plantes), Catedrala Sf. Petru şi strada istorica Esplanada Europei; Marsillia - situată în vechea provincie franceză Provence (Provença în occitană) şi pe coasta Mediteranei, este cel mai mare port comercial al ţării. Coasta de azur este regiunea de coastă a Franţei la Marea Tireniană. Una dintre cele mai cunoscute zone de litoral din lume, Coasta de Azur, se continuă în est cu Riviera Italiană prin Monaco. Staţiuni turistice importante: Cannes staţiune balneară unde se organizează anual Festivalul Internaţional de Film. Printre obiectivele turistice majore ale oraşului se numără cheiul la Croisette, muzeul Castre (în incinta castelului medieval), bastionul St. Marguerite (sec. XI, locul întemniţării "Măştii de Fier"), mănăstirea Saint Honorat (sec. IV, situată pe insula cu acelaşi nume); Antibes – staţiune cu caracter permanent şi cu un obiectiv turistic important Muzeul Pablo Picasso; Nice - este un important centru turistic şi staţiune baneară, fiind supranumită "capitala Coastei de Azur".Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul Matisse, Muzeul de Arte (situat în Palatul Koţebu), palatul-muzeu Massena (sec. XVIII-XIX), oraşul vechi cu palatulmuzeu Lascaris (sec.XVII) şi catedrala St. Reparat (sec. XVII), grădina şi ruinele castelului (sec. XI-XVII), ruinele oraşului roman Cimenelum (inclusiv amfiteatrul roman din sec. I-II), mănăstirea franciscană din Cimiez (sec. XIII-XVII) cu un superb rozariu, grădina botanică Phoenix cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de operă (sec. XIX), catedrala ortodoxă rusă (sec.XIX) ; Monte Carlo – renumită staţiune de lux cu o faleză pitorească şi plaje frumoase (Larvotta) şi cu o puternica infrastructură pentru divertisment; Monaco- Principatul Monaco este al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta mediteraneană, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-AlpesCôte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă până la 63m peste nivelul mării; La Condamine; Menton; Grasse. F.) Pirinei Arealul se suprapune munţilor omonimi (2887m) la sud-vest de graniţa cu Spania şi se impun prin peisaje alpine, glaciare şi carstice. Caracteristicile definitorii ale peisajelor Pirineilor sunt: absenţa lacurilor mari, precum acelea din vârfurile laterale ale Alpilor, pasuri montane la altitudini ridicate, şi relativ rare; numeroase torente montane numite gaves, care formează adesea cascade, depăşite în Europa doar de cele scandinave; frecvenţa cu care capătul superior al unei văi ia forma unui semicerc de culmi abrupte, numit local un cirque. Cea mai înaltă cascadă se află la Gavarnie (462 m), pe râul Gave de Pau; Cirque de Gavarnie, din aceeaşi vale, este poate cel mai cunoscut exemplu de cirque. Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, şi sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-Luchon şi Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul intră în contact cu rocile stratificate. Izvoarele aflate mai jos, precum cele de la Bagnères-de-Bigorre (Hautes-Pyrénées), Rennes-les-Bains (Aude) şi Campagne (Aude), sunt în principal selenitice, şi nu foarte calde. G. ) Aquitania – Garonne Ocupă Bazinul Aquitaniei iar din punct de vedere peisagistic se impune peisajul de câmpie. Centre turistice : Toulouse ; Bordeaux - centrul istoric vechi al oraşului Bordeaux a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO ; şi staţiunile la Atlantic: Biarritz ; Bayonne ; Les Sables ; St. Martin pe i-la Ré (N). H.) Loire Se întinde pe bazinul râului cu nume omonim. Loara este cel mai lung fluviu al Franţei, având o lungime de 1020 Km. Este, de asemeni, singurul fluviu francez al cărui bazin este în întregime cuprins între graniţele naţionale. Fluviul Loara izvorăşte din Masivul Central de la o altitudine de 1425 m. Prin lungimea şi poziţia sa geografică, Loara a servit ca punte de legătură între porturile de le Atlantic, centrul şi sudul bazinului parizian, Masivul Central şi axa rhodaniană. Loara traversează regiuni deosebit de frumoase ale Franţei iar, principalele puncte de atracţie, care au făcut – o celebră în toată lumea, le constituie zecile de castele construite de – a lungul fluviului: Amboise, Angers, Azy-Le Rideau, Blois, Chambord, Chaumoni Sur Loire, Chenonceaux, Chinon. Centre turistice în acest areal sunt: Loches, Nântes, Nevers, Le Puy, Roane, Sancere, Saumur, Bourges, Argenton, Pitiers, Moulins, Laval. Pe faţada atlantică se desfăşoară sectorul de plajă, pe ţărm sau pe insule şi se remarcă: St. Nazaire şi La Buale. I.) Bretagne – Normandia

Ocupă partea de vest a Franţei pe peninsulele Bretagne şi Cotentin. Peisagistic şi turistic se impune ţărmul Atlanticului la Golful Biscaya sau la Marea Mânecii. Cele mai importante centre turistice: Brest, Rennes, Le Havre. J.) Picardie – Flandra Areal localizat în Nord-Vestul Franţei cu importante centre turistice precum: Lille, Roubaix, Dunkerque şi staţiunile Boulogne şi Calais. ŢĂRILE DE JOS / BENELUX BELGIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

Regatul Belgiei 1830/1919 Bruxelles 10.584.534 loc 344,32 loc./km² 30.528 km² franceză, germană, flamanda Romano-catolici 88%, protestanţi 2%, altele 10% Flamani 58%, valoni 33%, italieni 2%, marocani 1%, altele 6% monarhie constituţională regele Albert II euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Diverse naţiuni şi culturi au ocupat teritoriul de astăzi al Regatului Belgiei, de la celţi şi romani până la francezi şi olandezi. Regiunea a fost incorporată în Imperiul Roman în timpul campaniei lui Cezar din Galia. După valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului Carolingian iar după dezmembrarea acestuia, statele feudale apărute în regiune sunt unite treptat în Ţările de Jos Burgunde. În timpul domniei lui Carol Quintul acestea ocupă mare parte din teritoriul actualului Benelux. Până în secolul al XVIII-lea Ţările de Jos de sud se află sub dominaţia spaniolă şi apoi habsburgică, iar în 1795, sunt incorporate în Prima Republică Franceză. La prăbuşirea Imperiului Napoleonian teritoriul actualei Belgii şi al Luxemburgului sunt ataşate unui nou stat Regatul Unit al Ţărilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez. În 1830 izbucneşte o revoltă împotriva regimului acestuia care va duce la independenţa Belgiei. Pentru a evita intrarea acesteia sub dominaţia Franţei, Marile Puteri decid instaurarea unui rege terţ, Leopold de Saxe-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de prinţi germani. Belgia îşi impune o politică de neutralitate, politică nerespectată de către puterile beligerante în cele două războaie mondiale. Participă activ în cadrul uniunii economice Benelux şi este de asemenea unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene. Teritoriul Belgiei se împarte din punct de vedere geografic în trei regiuni: câmpia costieră în nord-vest, platoul central şi ţinuturile muntoase ale Ardenilor (400-700m) din sud-est. Urmând exemplu Ţărilor de Jos, în câmpia costieră au fost amenajate poldere ce au permis recuperarea unor teritorii din Marea Nordului, însă procentajul acestora este foarte mic. Platoul central este o vale fertilă iar ţinutul muntos este o vale stâncoasă acoperită de păduri care se întind până în nordul Franţei. Principale fluvii sunt Escaut şi Meuse. Climatul este temperat cu influenţe maritime puternice, cu precipitaţii importante pe tot parcursul anului. Temperaturile medii lunare variează între 3°C în ianuarie şi 18°C în iulie iar precipitaţiile medii variează între 51 mm în februarie şi 78 mm în iulie. Centre turistice: Bruxelles, principal centru politic, economic, şi turistic (capitala europeană), fondat în sec VIII- X pe un ostrov al râului Schelde, de unde şi numele bruk- pod, sella- lac. În partea de sus a oraşului se află Parlamentul, Palatul Regal (sec XVII - XX), ministerele, muzeele pictorilor flamanzi, catedrale, biserici, parcuri. Aici se află celebrul pavilion “Atomium”(1958) care reproduce structura atomului (8 sfere gigantice de oţel de 2,3t fiecare, unite prin ţevi şi ridicate la 100m înălţime). Heysel – Mini Europa, deschis în 1995, o realizare unică unde se poate urmării pe viu la scară redusă, istoria, cultura şi tehnologia ţărilor din Comunitatea Europeană prin cele cca. 300 de monumente realizate la scara 1/25, amplasate de-a lungul unor alei mărginite de peisaje deosebite (Turnul din Pisa, Turnul Eiffel, Turnul Londrei, Arcul de Triumf, etc.). Serele Regale – construize de regele Leopold II, deschise publicului în lunile aprilie- mai, cu o colecţie unică de plante exotice. Anvers este un oraş din regiunea Flandra din Belgia. Anvers este unul din cele mai mari porturi europene, fondat în sec XVI, cu multe edificii medievale în stil gotic. Muzeul Plantin-Moretus din Anvers a fost înscris în anul 2005 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este oraşul diamantelor, unde se vănd, se cumpără şi se şlefuiesc cele mai frumoase diamante din lume.

Bruges recunoscut port medieval din Flandra, deţine numeroase clădiri medievale frumos ornamentate, basilici (Basilica din Bruges păstrează, potrivit legendei, un flacon cu Sfântul Sânge) canale, porturi, pieţe, cheiuri medievale (Cheiul Verde). Centrul vechi istoric al oraşului este inclus pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Este recunoscut ca “oraş fermecător al arhitecturii clasice” şi al “artei dantelelor”. Alte centre: Liege cu clădiri medievale, fabrici de sticlă (sec XVI), Gand – castelul conţilor, manufacturi de bumbac şi lână (sec. XVII); localităţi istorice: Waterloo – bătălia napoleoniană (18 iunie 1815); rezervaţia naturală Kalmthout sau plajele de la Ostende.

OLANDA/ „ŢARA DE JOS”/”ŢARA LALELELOR”/”ŢARA POLDERELOR”/ Nume oficial Ţara de Jos Formare 1579 /1648 Capitala Amsterdam Nr. populaţie 16.135.992 loc. Densitate 321 loc./km² Suprafaţă 41.526 km² Limbi vorbite neerlandeză (+ frizonă în Frizia) idiş, limburgheză, neersaxonă, romani Religii Romano-catolici 36%, protestanţi 27%, musulmani 3%, altele 34% Etnii Olandezi 82%, altele 18% Forma de guvernământ Monarhie constituţională Monarh Beatrix a Olandei Moneda naţională Euro (EUR) Un sfert din teritoriul Ţărilor de Jos se află sub nivelul mării cu altitudine medie, statul având cea mai joasă altitudine din lume. De asemenea este una dintre ţările cele mai dens populate din lume. Este cunoscută pentru digurile, morile şi lalelele sale, dar şi pentru toleranţa sa pe plan social. Este membră NATO şi UE. Pe teritoriul său se află sediul Curţii Penale Internaţionale Sub Carol Quintul, împărat al Sfântului Imperiu Roman şi rege al Spaniei, regiunea face parte din cele 17 Provincii ale Ţărilor de Jos, care includeau şi Belgia actuală. După ce şi-a obţinut independenţa faţă de Spania în 1648, Olanda a devenit o mare putere maritimă şi economică în secolul XVII. Această perioadă, în timpul căreia Olanda şi-a creat colonii şi dependenţe în lume este cunoscută ca şi secolul de aur. După ce a fost integrată în Imperiul Francez de Napoleon, a fost creat un regat olandez împreună cu Belgia şi Luxemburg în 1815. Belgienii au devenit independenţi începând cu 1830 ca şi luxemburghezii. Se remarcă prin peisajul de câmpie (dune de litoral, câmpie cu „poldere”, cămpie cu nisipuri „zandres” şi mlaştini), reţeaua densă de râuri şi canale, şosele şi căi ferate (primul loc/glob). Centre turistice: Amsterdam – capitala constituţională a ţării, port de talie continentală (30 bazine – 500ha şi 28km de cheiuri pentru vasele oceanice şi 140ha şi 18km pentru vasele fluviale), este denumit şi „Veneţia Nordică”, fiindcă se află în mare parte sub nivelul mării. Se impune prin clădiri de epocă: biserici şi catedrale, edificii de bănci (35), hoteluri şi restaurante de lux, baruri, cabarete, teatre; 600 de poduri peste cele 100 de canale. Obiective: Palatul Regal (sec XVII) – înălţat pe 13.654 de piloni; Rijks – Museum cu pânze inestimabile din pictura olandeză; Biblioteca Universitară (sec. XVII) cu peste 50.000 de cărţi; Gara Centrală, construită pe 3 insule mici şi sprijinită pe 8.687 piloni de fundaţie; moara Bloem – arata rolul morilor de vânt (macinatul cerealelor, prepararea hârtiei, uleiului, în desecarea lacurilor), digurile de peste 2000km care adăpostesc polderele olandeze (terenuri scoase de sub apă). Alte obiective: domul, catedrale, Casa Rembrandt, aeroportul Schiphol aflat la 4,5m faţă de nivelul mării, cel mai mare din Europa. Haga – reşedinţă regală şi administrativă de stat cu numeroase monumente de arhitectură, de istorie şi de artă. Obiective: Palatul Huis ten Bosch (reşedinţa regală); Mauritshuis. Rotterdam – “regele” porturilor europene şi al doilea în lume după New York, aşezat pe Rhein la 30km de ţărmurile Mării Nordului, cu peste 30km de cheiuri pentru nave maritime şi 25km pentru cele fluviale. Construcţiile vechi medievale sau mai recente sunt intercalate cu edificii noi precum: tunelul pentru transport auto pe sub râul Maas, turnul Euromast(100m), Marele Stadion, aeroportul Europort. Alte centre industriale dar şi cu valenţe turistice: Utrecht, Eindhoven, Gröningen, Zeeland – Marile Diguri, Kinderdink – mori de vânt. La graniţa cu Belgia se află oraşul Baarle – Nasan o atracţie turistică deoarece e singurul oraş european în care graniţa între două state trece prin mijlocul oarşului(cafeneaua De Engle- are salonul în Olanda şi terasa în Belgia).

Este partia lalelelor care se cultivă încă din 1593 şi primul furnizor mondial a sute de specii(cele mai mari culturi se află în sudul oraşului Haga). LUXEMBOURG Marele Ducat de Luxemburg 1867 / 1867 Luxemburg 468.571 loc 181,2 loc./km² 2.586 km² Luxemburgheza, Franceza, Germana Religii Romano-catolici 97%, altele 3% Etnii Luxembourghezi 73%, rezidenţi străini 27% Forma de guvernământ Monarhie - Marele Duce Henric Moneda naţională Euro Istoria înregistrată a Marelui Ducat al Luxemburgului începe odată cu construcţia Castelului Luxemburg în anul 963. În jurul acestei fortăreţe s-a dezvoltat treptat un oraş care a devenit centrul unui stat mic dar important. În 1437 a avut loc o criză, familia conducătoare neavând moştenitori legitimi pentru tron. În secolele următoare, fortăreaţa Luxemburg a fost în mod constant mărită şi întărită de cei care au ocupat-o, între alţii, Bourbonii, Habsburgii, Hohenzollernii şi francezii. Chiar şi după înfrângerea lui Napoleon în 1815, când Congresul de la Viena a conferit autonomie formală Luxemburgului, ţara a devenit obiectul unei dispute între Prusia şi Olanda. Revoluţia belgiană dintre 1830–1839 a înjumătăţit teritoriul Luxemburgului, atunci când partea vestică a ţării, pur francofonă, a fost transferată Belgiei. Independenţa Luxemburgului a fost confirmată apoi în 1839, dar nu a fost ratificată formal decât în 1867, după ce criza luxemburgheză aproape a dus la un război între Prusia şi Franţa. În acelaşi an 1839, Luxemburg s-a alăturat Confederaţiei germane. Regele Olandei a rămas şeful de stat al Luxemburgului, cu titlul de mare duce al Luxemburgului până în 1890. La moartea lui Wilhelm al III-lea, tronul Olandei a revenit fiicei sale, Wilhelmina, iar Luxemburg (pe tronul căruia nu puteau sta femei) i-a fost dat lui Adolph de Nassau-Weilburg. Luxemburg a fost invadat şi ocupat de Germania în timpul primului război mondial şi al celui de-al doilea război mondial. În 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich. În timpul celui de-al doilea război mondial, Luxemburg şi-a abandonat politica de neutralitate, alăturându-se Aliaţilor în lupta împotriva Germaniei. Guvernul său, în exil la Londra, a format un mic grup de voluntari, care au participat la invazia Normandiei. A devenit un membru fondator al NATO şi al ONU în 1946. În 1957, Luxemburg a devenit unul dintre cele şase state fondatoare a Comunităţii Economice Europene (devenită apoi Uniunea Europeană), şi în 1999 s-a alăturat ţărilor care au adoptat moneda unică, euro. Mai multe organisme europene îşi au sediul în Luxemburg. Luxemburgul este una dintre cele mai mici ţări din Europa. În vest se mărgineşte cu provincia belgiană Luxembourg, care (la 4.443 km²) are aproape o suprafaţă dublă faţă de cea a ţării. Nordul ţării face parte din Munţii Ardeni, e format din dealuri şi munţi joşi, cel mai înalt punct fiind Buurgplaatz, de 559 m. Restul ţării este de asemena deluros. Graniţa estică a Luxemburgului e formată de râurile Mosel (Moselle), Sauer (Sûre) şi Our. Capitala Luxembourg este un important centru industrial, comercial, şi turistic, supranumit „Oraşul celor 83 de poduri”, are fermecătoare monumente de arhitectură: castele, biserici în stil gotic, poduri, pieţe, hoteluri de lux (Palatul Grand- Ducal, Castelul Comter). Alte centre turistice: Echternach, Vianden, Wietz. 2.2.4. Europa Sudică (Mediteraneană) Se suprapune părţii de sud a continentului şi cuprinde peninsulele: Iberică, Italică, Balcanică cu insulele limitrofe din Marea Mediterană. Bazinul Mediteranean se desfăşoară pe teritoriul Spaniei, Franţei, Italiei, Greciei, şi Maltei, între Gibraltar şi râul Evros(Mariţa). Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite

2.2.4.1. Peninsula Iberică Este cea mai vestică şi cea mai sudică dintre cele trei peninsule din sudul Europei (iberică, italică şi balcanică). Este a treia peninsulă din Europa, cu o suprafaţă de 582 860 km², izolată de restul continentului prin Munţii Pirinei. Se caracterizează printr-o accentuată masivitate, fiind alcătuită din munţi şi podişuri înalte,

altitudinea medie fiind de cca. 660m. Clima este determinată de expunerea atlantică, supusă unor mase de aer cald şi temperat, şi afro-mediteraneană cu aer fierbinte şi uscat. Pe litoralul vestic temperaturile medii sunt, iarna, de 7 - 10ºC, iar în sud-est de 12 ºC. În interior se manifestă un climat temperat-continental. Vegetaţia specifică este reprezentată prin: păduri de fag, stejar, pajişti în nord-vest, stepă şi pădurile de gariga în partea centrală, formaţiuni de palmito şi tomillares pe litoral, completate de o faună tipică mediteraneană. Râurile cu văi bine dezvoltate sunt tributare Atlanticului (Duero, Tojo, Guadiana, Guadalaquivir), dar şi Mediteranei (Ebro). SPANIA/ “ŢARA TOREADORILOR”/”a CÂNTECULUI ŞI DANSULUI”/”a VINURILOR SUPERIOARE” Nume oficial Regatul Spaniei Formare 1492/1713 Capitala Madrid Nr. populaţie 45.116.894loc Densitate 89,4 loc./km² Suprafaţă 504.645 km² spaniolă, cooficiale: catalana în Catalonia, Insulele Baleare şi Valencia, galiciana în Limbi vorbite Galicia, araneza în Catalonia şi basca în Ţara Bascilor şi Navarra. Religii Romano-catolici 96%, altele 4% Etnii Spanioli castilieni72%, catalani 17%,galicieni 6%, alţii 5% Forma de guvernământ monarhie parlamentară, Rege-Juan Carlos I, Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată de mai multe ori în 711 de maurii nordafricani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă". Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, şi al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp. În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare şi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul SpanoAmerican din 1898. Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic. Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la NATO în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După

moartea lui Franco, vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole. Cadrul natural este reprezentat de un podiş înalt de 700 – 1000m (Mesetta) situat în partea centrală, despărţit de Cordiliera Montană Centrală (2592m) în Mesetta de Nord (700-1000m), calcaroasă, cu peisaje aride, cu vegetaţie rară, drenată de Duero (Castilia Veche şi Leon) şi Mesetta de Sud (600-700m), străbătută de Tojo şi Guadiana, mai fragmentată şi cu peisaje mai atrăgătoare către vest (Estremadura) şi platouri calcaroase aride şi dezolante către est (Castilia Nouă) şi sud (La Mancha). La vest, Mesetta trece în trepte spre Câmpia Portugaliei, spre nord-vest în Galicia, podişul fragmentat de râuri coboară în ocean prin golfuri de tip “rias”, la nord este închisă de Munţii Cantabrici (2600m), calcaroşi, la est de Munţii Iberici (2300m), iar la sud se desfăşoară Cordiliera Betică (3478m) de la Atlantic la Mediterana, ca o barieră climatică pentru litoralul mediteranean. În nord-est, Câmpia Aragonului este închisă de Munţii Iberici şi Munţii Pirinei (3403m) la graniţa cu Franţa. Litoralul mediteranean şi atlantic, varietatea şi pitorescul peisajelor naturale, valorile spirituale completează zestrea turistică de mare valoare, care face din Spania să fie considerată între primele destinaţii turistice din Europa. Este o regiune extinsă de la Strâmtoarea Gibraltar la frontiera cu Franţa şi include riviera cu celebrele “coste”, precum şi arealele sau centre turistice învecinate ori intercalate. De la sud-vest la nord-est se succed : A.) Costa del Sol Torremolinos a moştenit locuri cu un puternic aer popular (ca de exemplu cartierul marinăresc La Carihuela), ca şi abundente vestigii ale bogatului său trecut (la Torre del Homenaje). Posibilităţile oferite de Torremolinos sunt nenumărate: de la băile în mare şi posibilitatea de a face plajă în aproape orice perioadă a anului, până la practicarea diferitelor sporturi. Plaje renumite sunt: La Carihuela (Montemar), din nisip de origine vulcanică (2100m – lungime şi 60m – lăţime), Bajondillo, Los Alamos (El Cañuelo), Playamar, din nisip alb fin (1000m – lungime şi 45m – lăţime. Monumente: biserica parohială Nuestra Señora del Carmen, Casa de los Navaja (dovada arhitecturii nobiliare din sec. al XIX-lea), Torre de Pimentel/Molinos (simbol al patrimoniului oraşului, care îi dă şi numele), Cortijo del Tajo (unde au fost descoperite importante rămăşiţe arheologice). Malaga - Fenicienii au fondat oraşul Malaka aici, în jurul anului 1000 î.Hr. Acest nume provine probabil din cuvântul fenician pentru sare, deoarece peştele era sărat în apropiere de port. În secolul al VIII-lea, Spania a fost cucerită de mauri, iar oraşul a devenit un important centru comercial. Iniţial, Málaga a aparţinut de Califatul de Cordoba. După căderea dinastiei umayazilor, a devenit capitala unui regat separat, dependent însă de Granada. La sfârşitul Reconquistei, recucerirea Spaniei, Málaga a redevenit creştină, în 1487. Oraşul a fost puternic bombardat de forţele aeriene italiene şi franciste în tmpul războiului civil spaniol în 1936. Turismul de pe Costa del Sol din apropiere a impulsionat economia oraşului în anii 1960. Locuri de vizitat în Málaga Alcazaba (în limba arabă - fortăreaţă), Castelul Gibralfaro, Catedrala, în stil greco-roman, pe locul unei vechi moschei maure, a fost începută în 1528 şi terminată în 1719, Portul- unul dintre cele mai importante din Spania., Fundaţia Picasso - casa memorială a lui Picasso, Museo Picasso Málaga, Museo Interactivo de la Música, Museo Municipal (muzeul oraşului), Museo de Artes y Tradiciones Populares (Museul de Arte şi Tradiţii Populare), Palacio Episcopal (Palatul episcopal), Iglesia del Sagrario (biserică), Palacio de los Condes de Buenavista, Plaza de Toros (arena de coridă). B.) Costa Virgen (până la Cabo de Gata, spre est)- cu Almeria, veche colonie feniciană şi romană C.) Costa Luminosa – cu Aquilas, Mojacar, Mazarron – până la Cartagena, unde se află fortificaţii romane şi alte vestigii istorice, azi al 3 lea port al Spaniei. D.) Costa Blanca – de la sud de Elche şi Alicante până la Golful Valencia(Denia) – include: Benidorm, Villajoyosa, Calpe. În prezent, Alicante este unul dintre cele mai moderne şi mai frumoase oraşe de pe coasta Spaniei. Această metropolă, denumită în limba catalană Alacant, este (alături de Barcelona şi de Valencia) unul dintre cele mai importante porturi şi staţiuni turistice la Marea Mediterană şi totodată, principalul centru comercial şi de pescuit al regiunii Valencia. E.) Costa de Levante – cu Valencia principal centru turistic şi comercial. Numele original în latină al oraşului era „Valentia”, însemnând „vigoare”, „curaj”. Destinatiile turistice care merita mentionate sunt: Marques de Dos Aguas Palace, National Ceramics Museum, The Old Walls, Plaza del Ayuntamiento, The Porta de la Mar si The Old Santodomingo Convent, Falero Museum si, desigur, City of Arts and Scientes. „La Lonja de la Seda” („Bursa Mătăsii”) din Valencia a fost înscrisă în anul 1996 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Alte obiective: parcul amenajat în albia fostului râu care traversa oraşul şi care prin anii '70 a inundat oraşul şi apoi a fost deviat prin afara oraşului, portul şi piaţa de peşte - în zonă va avea loc cursa de Formula 1 -, Plaza del Torro cu arena pentru coridă şi Gara, Plaza Mayor, Mercado Central, Oceanograful cu spectacolul de delfini, Umbrarul - o mică gradină botanică în care se aude discret muzica şi este acoperită de o structura

metalică deosebită, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinţă Principe Felipe care găzduieşte şi o expoziţie cu obiecte recuperate de pe Titanic. F.) Costa del Azahar – (Sagunto – Capul Tortosa) Castellon de la Plana: cu parcul central, arena pentru coridă, Plaza Santa Clara, Plaza Ayuntamento - piaţa primăriei - cu Mercado Central, catedrala Ave Maria, turnul pieţii şi ceasul solar iar apoi centrul vechi al oraşului unde se poate face şi shopping - pentru cei interesaţi Zara, Springfield, Cortefil etc. Puerto Azahar portul turistic al oraşului cu faleza şi terasele din jur. Benicassim cu cele 5 plaje ale sale - Voramar, Almadrava, Torre San Vicente, Els Terrers şi Heliopolis, parcul acvatic Aquarama, Museum Bodegas Carmelitano - muzeul gastronomiei şi tradiţiilor, Muzeul şi Biserica cu obiecte religioase, picturi, cărti şi instrumentele primitive cu care se realiza celebra băutura " Licor Carmelitano " specifică zonei şi facută din plante culese din munţii din apropiere. Benicarlo: El Jardin del Papagayo cu păsări exotice, Muzeul arheologic, Calle ( strada ) San Joaquin costruită în secolul 13 şi conservată, pieţele General Aranda şi San Bartolome. Staţiunea are 3 plaje. G.) Costa Dorada se desfăşoară până la nord de Barcelona, având staţiuni renumite precum: Cambrilis, Salon, Torragona, Sitges, Badalona. H.) Costa Brava- fastonată de golfuri pitoreşti atrăgătoare, cu o mare densitate de staţiuni: Blanes, Lloret de Mar, Palamos, Pineda de Mar, Rosos Barcelona - este capitala Cataloniei, o comunitate autonomă din nord-estul Spaniei. Este de asemenea al doilea cel mai mare oraş al Spaniei, după Madrid. Barcelona se află pe coasta Mediteranei, 160 km sud de lanţul muntos Pirinei, care reprezintă graniţa cu Franţa. Oferă o oportunitate unică pentru turişti, de a se plimba de la rămăşiţele romane spre cetatea medievală, şi spre oraşul modern cu bulevardele sale deschise şi toate intersecţiile lăsate largi de colţurile clădirilor tăiate în mod unic. Centrul istoric al oraşului este aproape plat, în timp ce oraşul modern se întinde spre dealurile înconjurătoare, având străzi ce cresc în altitudine. O trăsătură notabilă este Les Rambles, o serie de bulevarde care pleacă din centrul oraşului spre frontul de apă, plin de oameni până noaptea târziu, cu florari, vânzători de păsări, artişti de stradă, cafenele şi restaurante. Mergând în sus sau în jos pe Les Rambles poţi vedea prestigioasa operă El Liceu, piaţa alimentară La Boqueria şi Piaţa Plaça Reial, cu ale sale arcuri şi palmieri, printre alte clădiri interesante. Remarcabilă este moştenirea oraşului de la arhitectul Antoni Gaudí, care a locuit şi a lucrat la Barcelona, şi care a lăsat lucrări faimoase ca Palau Güell, Parc Güell şi imensa, dar încă neterminata biserică Sagrada Família, care este în construcţie din 1882, fiind finanţată din bani publici ca şi catedralele din Evul Mediu. Se aşteaptă să fie terminată până în 2020. Există un muzeu care conţine lucrări mai puţin cunoscute ale lui Pablo Picasso din tinereţea sa. În districtele moderne ale oraşului se află mai multe bulevarde pe care se află magazine ale unor companii internaţionale de îmbrăcăminte, bijuterii, bunuri din piele şi altele. Pentru vederi spectaculare ale oraşului şi liniei de coastă există două dealuri. Unul, dealul Montjuïc, este lângă port. Pe vârful său se află o veche fortăreaţă care mai demult supraveghea intrarea în port. În jurul dealului se află Stadionul Olimpic şi Palatul Sportiv şi Grădinile Botanice. La marginea oraşului se află dealul Tibidabo, cu mai mult de 500 metri înălţime, cu un parc de distracţie în vârf. O zonă turistică inclusă în aceasta regiune este zona turistică Sierra Nevada-Granada. Sierra Nevada atinge înălţimea maximă din Spania (3481m), adăposteşte cel mai sudic gheţar din Europa şi este frecventat pentru sporturile de iarnă, având o reţea de staţiuni pitoreşti. Granada este faimoasă datorită construcţiilor sale istorice, din vremea maurilor, dar şi din perioada gotică sau renascentistă. Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi de chitară. Cele mai importante construcţii din perioada maurică aparţin Palatului Alhambra (Medinat al-hambra = oraşul roşu; datorită stâncilor roşii pe care este construit). Reprezintă o aglomerare de palate, cele mai mari lăcaşe de cult de acest tip din Spania. Alhambra a fost construită în secolele XIII şi XIV, pentru a servi ca reşedinţă a regilor mauri. Este celebră pentru tavanele sale din stuc(un material realizat dintr-un amestec dintr-un agregat, un adeziv şi apă. Aplicat umed, se întăreşte prin uscare, devenind un solid dens) şi fântâna cu lei. Deşi regele Carol al V-lea a ordonat construcţia palat aici - care nu a fost niciodată terminat - ansmablul s-a conservat bine. Palatul Alhambra, Grădinile Generalife (Alhambra) şi cartierul Albaicín din Granada au fost înscrise în anul 1984 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. În Albaicin se găsesc cuevas, renumitele locuinţe ale rromilor din peşteri. În partea estică a Spaniei pe lângă Granada şi alte centre istorice completează turismul balnear-maritim prin oferta lor de turism cultural: Lorca, Murcia, Albacete, Almansa, Teruel, Lerida, Gerona.

Zona turistică a Insulelor Baleare - sunt un arhipeleag în vestul Mării Mediterane, formând o comunitate autonomă din Spania. Capitala comunităţii autonome este Palma de Mallorca. Comunitatea autonomă este compusă din o singură provincie. Limbile oficiale sunt catalana şi spaniola. Principalele insule sunt Mallorca, Menorca (Minorca), Ibiza (Eivissa) şi Formentera, toate destinaţii turistice populare. O insulă mai mică este Cabrera.

Din punct de vedere istoric insulele au fost cucerite pe rând de romani, vandali, bizantini, arabi şi catalanoaragonezi. Menorca a fost o dependenţă britanică până în secolul XVIII. Se remarcă printre staţiuni: Palma de Mallorca, Puerto Soller, Alcudia(în Ila Mallorca), Mahon şi Ciudadela(Menorca), Ibiza, etc. Un tur complet al oraşului Palma de Mallorca va cuprinde neapărat în circuitul său obiective cum ar fi Pueblo Espanol - muzeu arhitectural conceput ca un mic orăşel, adunând laolaltă machete ale celor mai importante lucrări din arhitectura spaniolă clasică, şi centrele comerciale importante – Av. Jaume III şi Porto Pi, precum şi porturile comerciale, Castell de Bellver - construit pe ruinele unui sit musulman, adăposteşte un muzeu al descoperirilor arheologice şi sculpturi clasice, având şi avantajului unei minunate perspective asupra golfului. Centrul istoric al oraşului, în care se pot vizita: Catedral de Mallorca şi Museo Catedralicio – situate în apropierea mării, Banys Arabs – băile arabe, Museo de Arte Espanol Contemporaneo. În oraş sunt numeroase biserici, pieţe, şi palate. Exceptând litoralul mediteranean şi unele sectoare litoral atlantice, fondul turistic al Spaniei este dominat de tip cultural-istoric.

Regiunea turistică nord-vestică beneficiază de o largă faţadă la oceanul Atlantic, climă umedă şi blândă, păduri de foioase, relief muntos şi de podiş, câmpie litorală îngustă. Include Galicia, Asturia, Ţara Bascilor. Din punct de vedere istoric, Galicia este urmaşul Gallaecia Romana care includea şi părţi din Castilia de vest din zilele noastre şi Portugalia. Limbile oficiale ale comunităţii autonome sunt galiciană, sau galego (în spaniolă gallego) şi castelană. Ambele limbi au statut oficial şi sunt predate în şcoli. Principalele oraşe sunt Vigo, A Coruña, Pontevedra, Lugo, Ferrol, Ourense şi Santiago de Compostela, capitala. Din punct de vedere geografic, cea mai importantă funcţie a Galiciei este prezenţa a multe spaţii în formă de fiord pe coasta de nord şi de vest. Acestea sunt numite rias şi sunt divizate în Rias Altas şi Rias Baixas. Mare parte din populaţie locuieşte lângă Rias Baixas, unde se află mai multe centre urbane ca Vigo şi Pontevedra. Rias sunt importante pentru pescuit, transformând coasta Galiciei în una dintre cele mai importante zone de pescuit din lume. Peisajul spectacular al coastei şi multele plaje atrag un număr mare de turişti. Terenul este format dintr-un lanţ de munţi joşi, traversate de râuri mici care nu sunt navigabile, dar care produc putere hidroelectrică. De fapt, Galicia are atât de multe râuri mici de a fost numită "ţara celor 1000 de râuri." Cele mai importante râuri sunt Miño şi Sil, care are un canion spectacular. Ţara Bascilor din nordul Spaniei este marginită de Oceanul Atlantic şi Franta. Regiunea este binecuvântată cu peisaje mirifice, o coastă neatinsă de turismul în masă şi un patrimoniu cultural bogat, care separă această regiune de restul Spaniei şi Europei. Din nefericire, cea mai neobişnuită zonă a Spaniei este renumită şi datorită separatiştilor başti, a căror activitate teroristă a umbrit reputaţia acestei zone încă din anii 60. Rezervaţiile naturale, dealurile şi munţii de aici sunt un magnet pentru cei cu simţul aventurii, alpinişti şi fanii sporturilor extreme. Cultura şi istoria se întâlnesc în palatele renascentiste, catedralele gotice şi mulţimea de muzee ce abundă în Bilbao şi Vitoria-Gestaiz. Localnicii vorbesc propria limbă - euskera - limbă care nu are nicio legatura cu cea spaniolă şi cu nicio altă limbă din lume. Şi nu doar limba ciudată, ci şi gastronomia, arta, muzica şi sporturile, fac din această regiune un tărâm cu adevarat special. Bascii originari sunt priviţi ca fiind ultimii supravieţuitori ai triburilor aborigene care au populat odată Europa. Centre turistice: San Sebastian, Bilbao – capitala, Vitoria. Zona turistică Aragon se extinde de-a lungul râului Ebru, în sudul Navarei şi în provincia La Rioja. Centre turistice: Aragon, Zaragoza, Huesca. Specificul oraşului Zaragoza îl dă faptul că aici coexistă mărturii a patru culturi diferite în această urbe a diversităţii: Zaragoza romană, Zaragoza creştină, Zaragoza maură (arabă) şi Zaragoza evreiască. Din fiecare moment important al trecutului au rămas clădiri reprezentative. Astfel, din vechea urbe romană putem admira, chiar şi azi, Foro, Murallas, Puerto Fluvial, Teatro Romano şi Termas de Caesaraugusta. Unele dintre ele au fost descoperite recent, ceea ce face ca ele să fie înconjurate de tot felul de blocuri şi case noi, ce intră în conflict cu stilul acestora. Având o istorie aparte, oraşul se găseşte la jumătatea drumului dintre Barcelona şi Madrid, fiind foarte aproape şi de Pirinei. În prezent, oraşul Zaragoza este împărţit în două de râul Ebru, cu multe poduri, precum Puente de piedra, Puente de hierro, Puente de la Almozara etc. Regiunea turistică centrală este formată din Castilia Veche şi Castilia Nouă. Castilia Veche, suprapusă platoului omonim cu fundament vechi, de 700 -800 m altitudine, parte integrantă a Mesetei spaniole, are un peisaj mai auster, condiţionat de nuanţa continentală a climei, cu precipitaţii relativ reduse, vegetaţia naturală fiind mai sărăcăcioasă (,,garriga”, stepa). Duero şi afluenţii săi se alimentează din lanţurile montane care o închid pe trei laturi (Munţii Cantabrici, Munţii Iberici, Sierra de Guadarrama şi Sierra de Gredos).

Burgos - devenit capitala Regatului Castiliei şi Leonului m sec. al Xl-lea, este depozitarul celei mai mari grupări de monumente în stil gotic din Spania -Catedrala Santa Maria, biserici (San Esteban), Casa de Miranda; are un mare complex mănăstiresc, apoi palatul regilor Castiliei, monumentui închinat eroului national El Cid, muzee; Plaza del Toros este renumită pentru coridele anuale; Leon, fosta capitală a regatului cu acelaşi nume, păstrează vestigii romane, catedrala, Biserica San Isidore (sec. XII), Mănăstirea San Marco (muzeu); Valladolid - cel mai mare oraş din Castilia Veche, nod de comunicaţii - este un important centru cultural, cu universitate din 1346, Colegiul Santa Cruz (ce include o mare bibliotecă şi muzeu), biserici (Nuestra Sefiora la Antigua si San Pablo), catedrala; Salamanca - oraş cultural de mare traditie si nod de polarizare turistică, - Medina del Campo — mare târg în Evul Mediu; Alte centre turistice: Segovia , Avila, Zamora, Palencia. Castilia Nouă - de la Sierra Guadairama şi Sierra de Gredos, până la Sierra. Sub aspectul interesului turistic se detaşează net arealul din nordul Castiliei Noi şi în special cel al capitalei. Madrid este a patra mare metropolă a Europei ca potenţial demografic şi unul dintre cele mai importante complexe turistice. Este o metropolă cultural-ştiinţifică (Academia Regală Spaniolă, două universităţi, 20 teatre, 30 muzee mai importante etc.) Obiective turistice: Piaţa Mayor, Piaţa Sfintei Cruci, Piaţa Catedralei Sf. Isidoro, Piaţa Muzeului Prado; sunt renumite cele trei porţi ale vechiului oraş medieval - Puerta de Alcade, Puerta de Toledo şi Portillo de San Vicente, Arcul de Triumf, Palacio Real, Casa Cervantes, primaria, biserici, 91 mănăstiri, apoi Fântâna Zeitei Cibele, Puente de Toledo, statuile regilor Filip al III-lea şi Filip al IV-lea, monumentul închinat lui Cervantes; Muzeul Prado (de la sfârşitul sec. XVIII) este celebru prin galeria de pictură (El Greco, Rafael, Tizzian, Goya, Rubens). In apropiere de Madrid (45 km nord-vest) se afla El Escorial, fosta resedinţă a regilor Spaniei, azi muzeu. Toledo este declarat oraş-muzeu naţional. La vest de Platoul Castiliei Noi, Estremadura, regiune mai joasă (200- 300 m), atrage prin cursurile râurilor Tajo şi Guadiana, care datorită intersectări unor linii de falie (de-a lungul cărora relieful cade în trepte spre vest) prezintă numeroase repezişuri 51 cascade, precum şi lacuri de acumulare antropice cu scopuri multiple. Se remarcă două centre turistice: Merida (pe Guadiana), Caceres. Andaluzia etalează peisaje variate - de la câmpia joasă, drenată de Guadalquivir, ce se racordează cu campia litorală, la munţi cu altitudine mijlocie (Cordiliera Betica şi Sierra Morena), peisaje agricole cu plantaţii (vităde-vie, măslini) şi păduri montane; de la ţinuturi cu climă de tip continental, la cele cu climă mediteraneană influenţată de ocean. Ca centre turistice se impun principalele două oraşe - Sevilla şi Cordoba -, ambele situate pe malurile Guadalquivirului. Sevilla, este a patra aglomeraţie urbană a Spaniei, conservă vestigii din toate perioadele istorice (mine, ziduri, porţi - Puerta del Sol -, podul Alcantara), edificii monumentale împodobite cu o arta de mare rafmament - impozanta catedrala gotică în care este mormântul lui Cristofor Columb, biserici (Santa Maria la Blanca, Santo Tome), moschei (Giralda), Alcazarul. Este capitala folclorului andaluz (dansul ,,flamenco”) şi a coridelor. Dispune de o puternică infrastructură turistică. Cordoba este renumit pentru înaltul nivel la care a ajuns aici civilizaţia arabă. A fost capitala emiratului şi a califatului de Cordoba (sec. VIII-XI), inclusă apoi în regatul Castiliei (1236). Este celebră moscheia din sec. al VIII-lea, transformată în catedrală. Fâşia litorală oferă pe aproape întreaga lungime dintre Gibraltar şi frontiera cu Portugalia condiţii deosebit de favorabile pentru cura heliomarină, beneficiind de climat cald şi plaje întinse. Între Huelva şi Cadiz (cu amplasare foarte favorabilă turismului litoral, port) se desfaşoară Costa de la Luz, cu plaje întinse şi staţiuni balneare maritime - Sanlucar de la Barrameda, Chipiona, Cadiz. Spania se impune în turismul mondial ca a doua mare receptoare (dupa Franţa), veniturile încasate din turism (27 miliarde dolari anual) având o contribuţie însemnată la echilibrarea balanţei schimburilor externe. Două treimi din turiştii străini provin din Franţa, Portugalia, Germania şi Marea Britanie. . MALTA Nume oficial Republica Malta Formare 1964/1964 Capitala Valletta Nr. populaţie 402 668 loc Densitate 1 274 loc./km² Suprafaţă 316 km² Malteza, Engleza Limbi vorbite Religii Romano-catolici 98%, altele 2%

Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

Maltezi(amestec arabi,sicilieni, spanioli,italieni, englezi)96%, altele 4% democraţie parlamentară Preşedinte euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Republica Malta este o ţară insulară în Europa de sud. Consistând dintr-un arhipelag în centrul Mării Mediterane, la sud de Italia şi la nord de Tunisia, aceste insule amplasate strategic, au fost cucerite şi stăpânite de diferite puteri pe parcursul secolelor. Ordinul cavaleresc maltez, a fost alungat în 1798 din Malta prin Napoléon după aproape 270 de ani de domnie, urmând ca acesta să formeze în continuare în Roma (în Via Condotti 68) cel mai mic stat din lume (cunoscut sub numele de Stareţia din Malta). Malta a devenit independentă de Marea Britanie la 21 septembrie 1964, iar de la 1 mai 2004 este membră a Uniunii Europene. Statul maltez cuprinde şase insule: Malta (ca. 246 km²), Gozo (ca. 67 km²), Comino (ca. 3 km²), insula Filfla (care înseamnă "boabă de piper"), cele două insule gemene St.Paul. Insula principală, Malta, este formată din cinci districte, Gozo şi Comino constituindu-se împreună într-un al şaselea. Cea de-a patra insulă, ca mărime, nelocuită, a fost bază militară britanică, bază pe care aceştia au dinamitat-o la părăsirea ei, Filfla (0,06 km²). La Valletta este construit pe o peninsulă, în care se află două porturi naturale, Marsamxett şi Portul Mare. Oraşul a fost fondat în 1566, prin construirea bisericii. În La Valetta se află mai multe biserici, cea mai remarcabilă fiind Catedrala Sfântul Ioan, în trecut Biserica Cavalerilor. Alte atracţii turistice sunt Palatul Marilor Maeştrii (acum Parlamentul Maltez) şi un Muzeu Naţional de Arte Frumoase. Oraşul La Valletta a fost înscris în anul 1980 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Alte atracţii turistice: monumentele megalitice de la Tarxiex (sec III-IV Î.Hr), Mdina, Rabat, Musta- fortificaţii, peisagistice: Grota Albastră. Chiar dacă nu are ieşire la Mediterană amintim la acest capitol şi de Portugalia, parte integrantă a peninsulei Iberice. PORTUGALIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Republica Portugheză 1139/1640 Lisabona 11.317.192loc 123 loc./km² 92.391 km² portugheză Romano-catolici 97%, protestanţi 1%, altele 2% Portughezi 98%,africani şi altele 2% republică parlamentară Preşedinte

Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Include şi două grupuri de insule ale Atlanticului: Insulele Azore (Açores) şi Insulele Madeira. Împărţirea naturală a Peninsulei Iberice nu este de la vest spre est, ci de la sud spre nord, separând cultura şi climatul atlantic de cel mediteranean. Totuşi, Portugalia cu graniţele aproape stabilite în secolul al XIII-lea, este una dintre cele mai vechi naţiuni din Europa. A descoperit şi a pierdut un imperiu, şi-a abandonat şi şi-a recâştigat autonomia, iar de la revoluţia din 1974, care a pus capat perioadelor dictatoriale, şi-a format noi legături cu fostele sale posesiuni. La încheierea Reconquistei sunt trasate hotarele cu Spania vecină (1267), Portugalia fiind primul stat european care-şi fixează definitiv frontierele, rămase neschimbate până astăzi. În 1415 începe cucerirea primelor aşezări de pe coasta nord-africană (Ceuta), apoi expansiunea pe litoralul Africii Occidentale (călătoriile lui Henric Navigatorul); Bartolomeu Diaz atinge Capul Bunei Speranţe, Vasco da Gama descoperă drumul maritim spre India, iar Pedro Alvarez Cabral debarcă în 1500 pe litoralul Braziliei. În secolul al XV-lea şi la începutul secolului al XVI-lea, Portugalia devine o mare putere maritimă, punând bazele unui vast imperiu colonial (ins. Capului Verde, Angola, Mozambic, Arabia de Sud, coasta occidentală a Indiei, peninsula Malacca,

Ceylon, Brazilia), apogeul expasiunii teritoriului şi al înfloririi economice şi culturale fiind atins în timpul domniei regelui Manuel I (1495 - 1521). La jumatatea secolului al XVI-lea, Portugalia pierde statul de mare putere maritimă, cea mai mare parte a imperiului său colonial fiind cucerită, în secolele 17-18, de Olanda şi Anglia. Între 1580 şi 1640, Portugalia este anexată de către Spania. În 1949 Portugalia devine membru fondator al NATO. La 25 aprilie 1974 o insurecţie militară (Revoluţia Garoafelor Roşii), iniţiată de forţele armate obosite de războaiele coloniale, îi înlătură pe succesorii lui Salazar şi deschide calea reinstaurării democraţiei. Se prăbuşeşte astfel, fără vărsare de sânge, ultimul şi cel mai vechi regim dictatorial al Europei Occidentale. Dreptul coloniilor portugheze la autodeterminare şi suveranitate este recunoscut oficial la 19 iulie 1974, în anul următor dobândindu-şi independenţa GuineeaBissau, insuele Capului Verde, São Tomé şi Príncipe, Mozambic şi Angola. O relativă instabilitate politică, tensiuni şi tentative de puciuri militare de stânga şi dreapta, frecvente restructurării în lumea partidelor politice jaloneaza drumul Portugaliei spre o democraţie pluralistă echilibrată, cale soldată cu admiterea ţării în 1986 în Uniunea Europeană. Portugalia însăşi a intrat în Uniunea Europeană în 1986, pierzând o altă colonie asiatică, Macau, retrocedată suveranităţii chineze, în decembrie 1999. Portugalia continentală este împărţită în două de râul ei principal, Tagus (Tejo). Alte râuri importante sunt: Douro, Minho şi Guadiana. Ca şi râul Tagus, toate izvorăsc din Spania. În nord, relieful este format din munţi. Cel mai înalt punct al Portugaliei se află în partea insulară: Mount Pico (2.351 m), în Azore. În sud, spre Algarve, relieful este format mai ales din câmpii, şi clima de aici este ceva mai călduroasă şi mai uscată decât în nordul răcoros şi ploios. Ca centre turistce se impun: Lisabona (Lisboa), Estoriall, Porto, Cabo Roca şi staţiunile: Faro, Lagos, Nazarte, Altura. Inima oraşului Lisabona este „Baixa” sau "Oraşul de Jos", zonă unde se află Castelul São Jorge şi Catedrala Santa Maria Maior. „Mănăstirea Jerónimos” şi „Turnul Belém” din Lisabona au fost înscrise în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Obiective turistice: Castelo São Jorje (Castelul Sf.Gheorghe), pe colina cea mai înaltă a oraşului, Cartierul Alfama, cu străzi înguste şi pitoreşti (singurul care a supravieţuit marelui cutremur din 1755), Sé de Lisboa (Catedrala Santa Maria Maior), Convento do Carmo. La începutul sec. XVII monumentul cel mai significat era "Aqueduto das Águas Livres" (apeduct pentru aprovizionarea Lisabonei cu apă potabilă). La sfârşitul sec.XIX urbanizarea a fost extinsă nu numai în zona de lângă râul Tejo, dar şi la exterior (actualul bulevardul Libertăţii). În 1934 a fost construită Piaţa Marquês de Pombal. Urbanizarea de la finele sec.XX e marcată de o arhitectură aparte, cum ar fi Turnurile Amoreiras (1985, arhitect Tomás Taveira), Centrul Cultural Belém (inaugurat în 1991), Staţia Oriente (1998, arhitect Santiago Calatrava), Turnul Vasco da Gama şi Oceanarium (1998, arhitect Peter Chermayeff). Insulele Azore (sau Açores în portugheză) sunt un grup de insule situate în mijlocul Oceanului Atlantic, la aproximativ about 1.500 km de Lisabona şi 3.900 km de coasta de est a Americii de Nord. Arhipeleagul este împrăştiat pe o zonă a paralelei care trece prin Lisabona (39º, 43'/39º, 55' Lat. Nordică), dându-i un climat moderat, cu oscilaţii anuale de umiditate. Cele nouă insule au o suprafaţă totală de 2.355 km². Suprafeţele lor individulae variază între 747 km² (São Miguel) şi 17 km² (Corvo). Originea vulcanică a insulelor este relevată de conurile şi craterele vulcanice de pe insule. Pico, un vulcan ce se înalţă 2.351m pe insula cu acelaşi nume, are cea mai mare altitudine din Azore. Centrul „Angra do Heroísmo” de pe insula Terceira (Azore) a fost înscris în anul 1983 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Madeira (din portugheză madeira, însemnând pădure) este un grup de insule portugheze din nordul oceanului Atlantic. Constând din două insule locuite (Madeira şi Porto Santo) şi trei insule nelocuite, formează împreună cu Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice) Regiunea Autonomă Madeira. Madeira constitutuie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene. Arhipeleagul Madeira face parte din Macaronesia, o regiune de orgine vulcanică, alături de insulele Capul Verde, Azore, Selvagens şi Canare. Cea mai mare insulă din cadrul arhipeleagului, Madeira (cu o suprafaţă de 741 km2) are un relief predominant muntos, cu înălţimea maximă de 1861 m (vf. Pico Ruivo). Ţârmul nordic este abrupt şi sălbatic. Amplasarea geografică şi relieful muntos determină un climat blând, cu temperaturi medii situate între 22ºC vara şi 16ºC iarna. Clima subtropicală este favorabilă culturilor de viţă de vie (cu renumitul vin de Madeira), trestie de zahăr, bananieri, portocali, lămâi. Funchal, cel mai mare oraş din Madeira, este situat pe coasta sudică a insulei principale. Pe lângă capitală, mai există alte câteva oraşe importante, şi anume Porto Santo, Machico, Cámara de Lobos, Santa Cruz das Flores şi Santana. 2.2.4.2. Regiunea turistică mediteraneană franceză se suprapune în mare parte provinciilor Languedoc - Roussilon şi Provence.

Litoralul mediteranean francez se divide în cinci sectoare, cele estice intrate de timpuriu în circuitul turistic, iar cele de la vest de Marsilia mai recent. Coasta Vermeille se întinde de la frontiera cu Spania până la sud de Narbonue, este joasă cu limanuri şi lagune, iar densitatea staţiunilor mai redusă: Banyuls, Port Vendres, Collioure, Le Barcares, Leueate. În sectorul Cote d'Ametist (ce se prelungeste până la gurile Ronululi), caracteristicile morfologice menţionate anterior se accentuează, dar densitatea staţiunilor creşte: Narbonne Plage, Cap d'Agde, Sete, Canton, Grande Matte, Port Camargue. În Delta Ronului se întinde rezervaţia Camargue (9 366 ha). Staţiunile litorale sunt dublate spre interior, la distante mici, de alte centre turistice: Perpignan - cu multe vestigii medievale (castele, fortificaţii), catedrale, muzee; Carcassonne - pe Canal du Midi, oras cu iz medieval; Narbonne - fondat de romani, beneficiază de apropierea unui liman maritim şi de edificii medievale de valoare (palate); Beziers - mare piaţa de vinuri, cu o catedrală din sec. XIII-XIV; Montpellier - centru cultural-istoric, cu palate, biserici, muzee şi staţiune balneoclimaterică; Nimes - numit Roma franceză, are vestigii istorice romane (turnul Magne, Capitoliul, Amfiteatrul, Termele); organizator de coride; Avignon - fostă posesiune şi reşedinţă a papilor în sec. al XlV-lea (Palatul Papal, asezat pe Rhone); la fel şi Aries - ce adăposteşte vestigiile romane eel mai bine păstrate din toată Franţa (Colloseumul, Termele lui Constantin, Obeliscul din centrul oraşului), a fost loc favorit de creaţie a lui Van Gogh (P. Cocean, 1998). Între gurile Ronului şi Toulon se desfăşoară Coasta de Azur Varois, unde se impune Marsilia - oraş de generaţie antica (Massilia romană), are ca trăsătură majoră suprapunerea şi amestecul de stiluri cu numeroase vestigii arhitecturale, muzee, primul port comercial al ţării, mare centru turistic. Toulon beneficiază de o amplasare pitorească, faleză calcaroasă, centru turistic de importanţă cultural-istorică, staţiune balneo-maritimă. Aix-en-Provence - la nord de Marsilia - este un important centru cultural ţi turistic la baza Alpilor, iar mai spre est cu o poziţie asemănătoare - Brignoles. Coasta Maurilor flanchează până la Cap Camarat masivul hercinic omonim, remarcându-se staţiunile: Les Salins, d'Hyeres, le Lavandou, Cavaliers, La Royol, Bormes şi Insulele Hyeres. Perla Mediteranei Franceze o reprezintă Coasta Esterelului, desfăşurată până la frontiera cu Italia, care include şi micul principat Monaco. Concentrează cele mai numeroase şi frecventate staţiuni de talie mondială din bazinul mediteranean: Saint-Tropez, Saint-Maxime, Saint-Raphael, Cannes, Antibes, Nisa, Monte Carlo, Menton şi altele. Se mai considera ca adevarată ,,Coasta de Azur" sectorul de la est de Cannes (P. Cocean, 1998). MONACO Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Principatul Monaco 1861/1297 Monaco-Ville 32,490 loc. 166.61 loc./km² 1,95 km² franceză, italiana şi engleza.

Romano-catolici 89%, protestanţi 6%, altele 5% Etnii Francezi 47%,italieni 16% şi altele 37% Forma de guvernământ monarhie constitutionala Prinţ Albert al II-lea Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Principatul Monaco este al doilea stat independent ca mărime din lume, după Vatican. Este localizat pe coasta mediteraneană, la 18 km est de Nisa, aproape de frontiera cu Italia. Principatul este înconjurat pe trei laturi de regiunea franceză Provence-Alpes-Côte d'Azur, iar relieful său constă într-o plajă lungă şi dealuri abrupte care se înalţă până la 63m peste nivelul mării. Monaco este cunoscut pentru peisajul natural şi clima însorită. Temperatura minimă medie este în ianuarie de 8°C, iar în iulie 26°C. Din PrincipatuI Monaco, alături de Monte Carlo - renumit pentru luxul său, cazinouri, cursele de formula unu, muzee (Oceanografic de Antropologie) -fac parte La Condamine şi Monaco-Ville, Cannes găzduieşte anual Festivalul Internaţional de Film, iar Nisa este principala aglomeraţie urbană polarizatoare a Coastei Esterelului. În apropiere, Villefranche-sur-Mer este polul portuar de croazieră al Franţei. Sectoarele litorale de la est de Marsilia (şi în special Coasta Esterelului) beneficiază de condiţii naturale de excepţie - alături de clima mediteraneană însorită, şi apa marină, îmbinarea muntelui cu marea - prin intermediul unei faleze calcaroase - şi vegetaţia tipică au un efect deosebit. Apropierea de Alpi şi clima blandă favorizează şi turismul de iarnă - mai ales la Nisa, Cannes, Saint-Tropez -primele două fiind cele mai importante centre de convergenţă turistică. Sunt dublate de staţiuni climaterice bazal-alpine: Grasse şi Pence.

Insula Corsica are un farmec aparte, datorită relativei izolări, a menţinerii în masură mai mare a elementelor tradiţionale în aspectul asezărilor şi viaţa locuitorilor, vestigiilor istorice şi peisajului natural mai puţin alterat prin interveitţia antropică. Ca centre turitstice se pot menţiona: Bastia, Ajaccio(capitala), Porto-Vecchio. Turismul rural are mari posibilităţi de dezvoltare.

2.2.4.3. Regiunea mediteraneană vest italiană Cuprinde latura peninsulară de la Marea Ligurică şi Marea Tireniană, Insulele Sicilia, Sardinia şi altele mai mici. Litoralul Italian vestic se desfăşoară în continuarea celui francez, în provinciile Liguria, Toscana, Laţium, Campania şi Calabria. a) Importanţă mai însemnată au Riviera di Ponente şi Riviera di Levante, unde peisajele de mare frumuseţe rezultă din conexiunea Alpilor Maritimi şi Apeninilor Ligurici cu litoralul Mării Ligurice. In staţiunile renumile pentru climă, apă şi plajele lor se imbină turismul de cură heliomarină şi agrement cu turismul cultural: Ventimiglia, Bordighera, San Remo – oraş, vechi şi pitoresc, organizează renumitul festival de muzica uşoară ; Imperia, Allassio, Albenga, Savona - renumită prin faianţa produsă aici începand cu sec. al XVI-lea. Geneva cel mai mare port al Italiei, frumos amplasat, dispune de numeroase monumente arhitecturale (castele, palate, biserici), cartiere şi pieţe pitoreşti, casa şi monumentul lui Giuseppe Garibaldi; este locul de baştina a lui Cristofor Columb şi Paganini. Pe Riviera de Levante se succed Porto Fino, Santa Margherita Ligure, Rapallo, Chiovari, Sestri levante, La Spezia, ultimul centru urban şi economic important, cu dotări turistice de confort ridicat şi diversificat (vile, hoteluri, locuri de agrement), care este trăsătura caracteristică întegii regiuni. b) Toscana Maritimă se caracterizează printr-un turism complex. Staţiunile litorale au densitate mai mică - Marina di Carrara, Viareggio, Marina di Pisa, Livorno (port însemnat şi cu şantiere navale), Cecina, Donoratico Mare, Follonic. Se adaugă Insulele toscane: Elba (cu Portoferaio, insula pe care a fost exilat Împaratul Napoleon în 1814), Capraia, Gorgona, Montecristo, Giglio. La distanţă mică de ţărm se află Carrara (recunoscută pentru producţia de marmură); Lucca şi mai ales Pisa pe raul Arno, centru cultural istoric, renumită prin monumente celebre ca Turnul Înclinat, Domul şi Universitatea foarte veche. c) Fluxurile turistice din Lazio sunt polarizte de Roma, însă turismul litoral este intens şi în această zonă, staţiunile balneo-marine fiind frecventate îndeosebi de populaţia capitalei şi apoi de alohtoni. În randul lor se înscriu: Civitavecchia, Lido di Ostia, Anzio, Nettuno, Circeo (lângă care se întinde Parcul National Circeo, ce cuprinde muntele omonim cu Grotta dele Capre). Urmeaza Terracina şi Gaeta. Foarte importantă este categoria staţiunilor climaterice şi balneoclimaterice piemontane (de la poalele Apeninilor, Sabini), ca loc de recreere în principal a locuitorilor Romei: Tivoli (pe Tibru), într-un areal cu frumoase cascade, Palestrina, Frascati, Velletri, arealul lacurilor Albano şi Lai Nemi — cu Marino, Castel Grandolfo, Genzano di Roma, apoi Bracciano (langă lacul omonim). Dintre staţiunile balneare termale este cunoscută pe plan internaţional Viterbo. Roma, prima metropolă a Italiei a reprezentat focarul iradierii civilizaţiei în interiorul marelui imperiu şi în afara lui. Întemeiată în 53 î. Hr., în arealul celor şapte coline străbătute de Tibru, a cunoscut o dezvoltare progresivă rapidă, ajungând la dimensiuni greu de imaginat pentru un oraş antic (1,5 mil. loc. sub împaratul Augustus). Capitală a statului papal din 756, devine apoi un strălucit centru al Renaşterii Europene şi capitala statului italian unificat din 1871. Este considerat oraşul cu cele mai multe monumente din lume (Enciclopedia Statelor Lumii, 1981), dintre care se impun: Colloseum, Fommul Roman, Capitoliul, Columna lui Traian, templele închinate zeiţelor Vesta, Fortuna, Virilis, Termele lui Augustus şi Caracalla, Arcurile de Triumf ale lui Septimiu Sever, Augustus, Constantin cel Mare, Porta Latină, Mausoleul lui Adrian, transformat în castelul San Angelo, bazilicile Santa Maria Maggiore, San Paolo, San Piedro şi Capela Sixtină din Vatican, alte numeroase biserici. Cuprinde pieţe de un farmec deosebit (Piaţa Spaniei) şi fântâni (Trevi, Naiadi, Fiumi), palate (Colonna, Canceleria, Quirinale, Farnese, Laterano) şi vile (Medici, Farnesina, Giulia), statui, poduri. Are 20 mari muzee şi galerii de artă (o parte în Vatican) şi 20 de teatre. d) Activităţile econornice în general şi cea turistică în particular ale Campaniei sunt polarizate de Napoli, a treia metropolă a Italiei. Aşezat la poalele Vezuviului, se remarcă prin agitaţia şi coloritul vieţii cotidiene, dar şi prin valoaroase monumente de artă: Domul, clădirea universităţii, palate (Palatul regal cu biblioteca natională), Muzeul Naţional, pieţe de mare frumuseţe (Garibaldi), cheiul Santa Lucia. Vulcanul Vezuviu (1277 m altitudine) reprezintă o arie de recreere şi drumeţii, fiind interesant şi din punct de vedere ştiinţific. În apropiere, intens vizitate sunt ruinele oraşului antic Pompei, acoperit cu un strat gros de cenuşă (20 m) în urma erupţiei vulcanului Vezuviu în anul 79 d. Hr. şi a cărei deshumare a început în 1749. Alte două oraşe de la poalele vulcanului au fost îngropate definitiv cu lavă şi lahar (noroi vulcanic) Herculanum şi Stabiae. Interesant este faptul că la începutul erei noastre acestea aveau în principal funcţie de recreere şi odihnă, deci turistică.

De o importanţă deosebită se bucură turismul litoral, de cură heliomarină şi agrement, cu mari posibilităţi de desfăşurare atât pe litoralul peninsular — în staţiunile cunoscute ca Pozzuoli, Sorento, Amalfi, Salerno cât şi în insulele din apropiere: Capri, Ischia, Ponza, Palmarola. Capri dispune de peisaje deosebit de frumoase, cu grădini de citrice, forme carstice (Grotele de Azur), vile impresionante, unele transformate în muzee. e) Calabria se înscrie mai mult prin potenţialul său turistic natural -peisaje montane - (Apeninii Calabriei cu Munţii Sila şi Parcul Naţional omonim), mari valenţe pentru turismul litoral (Gioia Tauro, Tropea, Belvedere Maritimo, etc.) - şi cultural, adăpostit îndeosebi de oraşe ca: Reggio di Calabria (cu vestigii romane şi feudale), Crotone (fostă colonie greacă, în care a trăit Pitagora), Cosenza, Catanzaro. Insulele Lipari deţin vulcani activi (Stromboli), peisaje inedite şi condiţii pentru cura heliomarină şi recreere. f) Insula Sicilia se caracterizează prin extinderea rapidă a activităţii turistice în ultimele decenii, pe baza resurselor atractive naturale în interior -peisajele montane, cu vulcanul Etna, cheile Alcantara -, ale obiectivelor cultural-istorice, îndeosebi din centrele urbane polarizatoare - Palermo, Catania, Messina şi Siracusa - şi mai ales a turismului litoral, în numeroase staţiuni: Taormina, Acireale, Augusta, Sciacca, Marsala -din est şi sud-vest — sau cele de pe ,,Riviera Palermitana" - Milazzo, Cefalu, Bagheria - şi de la Golful Castellammare. g) Insula Sardinia are caracteristici asemănătoare, turismul litoral dezvoltându-se prin formarea unor staţiuni în anii '70 (,,Riviera Sarda"), acestea acoperind în prezent toate sectoarele: estic (Arbatay, Olbia, Insula Maddakna), nord-vestic (Porto Torres, Alghero), sud-vestic (Insulele Antioco şi San Piedro), sudic (Cagliari). Obiectivele cultural-istorice se găsesc la Cagliari -capitala insulei şi port -, Sassari, Oristano. În Sardinia şi Sicilia au început să fie valorificate marile posibilităţi pentru extinderea turismului rural, în funcţie de potenţialul peisagistic, etnografic şi al gradului mai ridicat de conservare al mediului rural tradiţional.

2.2.4.4. Regiunea turistică est-italiană Prezintă o mare desfăşurare latitudinală (aproape cât cea vestică) de-a lungul Mării Adriatice, ajungând în sud până la Golful Taranto şi Marea Ionică. Pe o bună parte din lungimea ei (dar îndeosebi în sectoral central) fâşia litorală trece - prin intermediul unei trepte piemontane deluroase — spre versanţii abrupţi şi fragmentaţi de râuri ai Apeninilor. În sectorul nordic, aceasta se prelungeşte cu Câmpia joasă a Padului, iar în cel sudic se continuă cu o arie deluroasă extinsă, ori ocupă întreaga Peninsulă Salentino. Turismul litoral deţine şi aici prioritate, îmbinându-se mai ales în extremităţile regiunii (Veneto, Apuglia) cu turismul de tip cultural. Sectoral lagunar dispune de mici staţiuni - Grado, Lignano, Caorle, Chioggia - şi importantele centre turistice Trieste (poarta de acces spre Italia şi Marea Mediterană) şi Veneţia. Veneţia, oraşul lagunei, cu un mileniu de istorie glorioasă (sec. VIII-XVIII) îşi etalează unicitatea prin amplasare şi îmbinarea apa-spatiu habitual, construcţii (medievale şi renascentiste) diferite ca tendinţe arhitecturale, dar perfect închegate într-un stil propriu şi cu o mare aglomerare a operelor de artă. Nodul polarizator - ca interes turistic şi sub aspect spatial - îl constituie recunoscuta piaţă San Marco, unde se află Basilica San Marco şi Palazzo Ducale (Palatul Dogilor) — expresie a desăvârşirii artistice, ,,a fastului si gradilocvenţei" (P. Cocean, 1998). Alături, Grand Canale este axa de circulaţie majoră. Sunt specifice străzile înguste şi canalele, podurile şi punţile curbate (Ponte della Paglia, Ponte dei Sospiri), piaţetele însolite, zecile de biserici: Santa Maria della Salute, Santa Maria Formosa (sec. XIX), Santa Maria dei Miracoli (sec. XIV), Madoha del Orto (sec. XIV), San Giacometto (sec. V), San Paolo (sec. IX), San Giacomo (sec. XIII), San Zaccaria etc. Intensitatea turismului litoral şi densitatea staţiunilor este maximă la sud de Ravenna (oraş istoric, reşedinţă a Imperiului Roman de Apus la începutul sec. al V-lea, al doilea ca importanţă din statul pontifical la începutul sec. IX); Cervia, Cesenatico, Rimini, Riccione, Cattolica, Pesdaro, Fano, Senigallia, Ancona (vechi port roman); urmeaza Pescara, Ortona, Termoli, Insulele Tremiti. În nordul Peninsuhi Gargano se află un sistem lagunar, la est staţiunea Vieste, iar în interior Muntele Gargano şi staţiunea climaterică Monte San Angela. Urmează spre sud staţiunile Manfredonia, Barletta, Molfetta, oraşul Bari cu objective cultural-istorice, apoi Monopoli, Brindisi (cu rezonanţă istorică), iar la Golful Taranto Gattipoli; Taranto - fondat ca şi colonie grecească, cu opere de artă (templul doric, domul etc.), mare port. Între regiunea turistică est-italiană şi zona turistică a Apeninilor este plasat stătuleţul liliputan San Marino, care constituie un puternic focar de receptare turistică - 3,4 milioane turisti pe an - ceea ce reprezintă de 136 de ori mai mult decat populaţia sa (cel mai ridicat indice de receptare turistică după Monaco). Situat la marginea nord-estică a Apeninilor, la 18 km de Marea Adriatică (Rimini), are un relief colinar dominat de cele trei vârfuri calcaroase ale lui Monte Titano (738 m), climat foarte plăcut (mediteranean) şi păduri pe o buna parte din suprafaţă. Nume oficial Formare Capitala Republica San Marino 1631/1631 San Marino

Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

27.336 loc. 448 loc./km² 61 km² italiana şi engleza. Romano-catolici 93%, altele 7% Samarinezi 80%,italieni 19% şi altele 1% Republică - Căpitani Regenţi euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

San Marino a luat naştere în anul 301 d. Hr. prin întemeierea primei aşezări de către refugiatul Marinus de Dalmaţia, devenit apoi sfânt. S-a dezvoltat în jurul mănăstirii cu acelaşi nume şi a devenit stat independent din sec. al XIII.lea, fiind cea mai veche republică din lume (1263). Capitala, San Marino are numeroase obiective turistice: vestigii ale fortificaţiilor celor trei incinte şi cele trei turnuri, porţi vechi, biserici vechi (San Francesco, Basilica del Santo - ce adăposteşte relicvele Sfântului Marino, etc.), palate (Palazzo del Governo, Palatul Valloni - în care se află biblioteca naţională), case vechi, grupuri statuare, muzee (Muzeul de ceară). Oraşelul Borgo Maggiore este recunoscut pentru activitatea filatelică (ce aduce 10 % din veniturile statului), cu Muzeul Filatelic şi Numismatic, situat într-unul din palatele localităţii, prin biserica San Antimo şi Fabrica de Porţelan. Dotările turistice sunt de o calitate deosebită, predominând cele rustice. San Marino atrage şi prin peisajul contrastant (înălţimi calcaroase — pădure -asezări cu iz medieval), climatul plăcut şi amenajări sportive (între care circuit de formula I). GRECIA/ REPUBLICA ELENĂ Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Republica Elenă 1829/1947 Atena 10,665,989 loc 82 loc./km² 131,940 km² Greaca, turca, macedoneana.

Greco -catolici 98% musulmani 1%, altele 1% Etnii Greci 98%, altele 2% Forma de guvernământ Republică - preşedinte Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Considerată de mulţi drept leagănul civilizaţiei occidentale, Grecia are o istorie lungă şi bogată, timp în care şi-a răspândit influenţa pe trei continente. Ţărmurile mării Egee au văzut dezvoltarea primelor civilizaţii europene, şi anume cele ale minoanilor şi miceenilor. După ce acestea au început să cadă, a urmat o "Eră Neagră" până în 810 î.Hr., când a apărut o nouă civilizaţie elenă. A fost Grecia oraşelor-state care stabilea colonii în Mediterană, care rezista invaziilor perşilor şi a cărei cultură va fi baza civilizaţiei elene, după căderea imperiului lui Alexandru cel Mare (rege al Macedoniei). Această cultură a avut o influenţă majoră asupra romanilor, care deşi au reuşit să treacă de armata grecească decăzută în 168 î.Hr., au fost cuceriţi ei înşişi de civilizaţie. Pe când era o provincie a Imperiului Roman, Grecia domina cultura Mediteranei de est, iar când imperiul s-a împărţit în două, Imperiul Roman de Răsărit sau Bizantin, cu centrul la Constantinopol, a primit o natură grecească. Din secolul IV până în secolul XV, Imperiul Roman de Răsărit a supravieţuit atacurilor din vest şi din est, până când pe 29 mai 1453, Constantinopulul a căzut în faţa otomanilor. Domnia otomană se va păstra până în 1821 când grecii îşi declară independenţa. După încheierea Războiul Grec de Independeţă în 1828, Grecia alege calea unei monarhii, înfiinţându-se Regatul Greciei (1833). În secolul XIX şi la începutul secolului XX, Grecia încearcă să-şi însuşească populaţia vorbitoare de greacă din Imperiul Otoman, crescând încetul cu încetul în teritoriu şi populaţie, până în 1947, când ajuge la mărimea sa de astăzi. După cel de-al doilea război mondial, Grecia a trecut printr-un război civil ce a durat până în 1949, după care a aderat la NATO în 1952. Pe 21 aprilie 1967 armata a preluat puterea în urma unei lovituri de stat, formând aşa-numitul "Regim al Coloneilor". În 1973 regimul a abolit monarhia greacă. Problema Ciprului a dus la

prăbuşirea dictaturii militare în 1974 şi la stabilirea unei republici democratice în 1975, după un plebiscit. Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981 şi a adoptat euro ca monedă în 2001. Ocupă partea sudică, peninsulară şi insulară a Peninsulei Balcanice, scăldată de apele Mărilor Mediterană, Egee şi Ionică. Are un relief muntos, intens fragmentat de văi şi depresiuni. Se impun: Munţii Pindului (2637 m) cu peisaje carstice interesante, trecând şi în Peninsulele Peloponez şi Attica, Câmpia Thesaliei, străjuită de Munţii Olimp (2911 m) şi Munţii Rodopi, care se prelungesc până la vestitul Munte Athos (2033 m), în Peninsula Calcidică. Varietatea şi pitorescul peisajelor montane şi ale golfurilor marine sunt completate de o vegetaţie specifică, cu tufişuri de maquis, păduri de măslin, chiparos şi frasin, specifice unui climat mediteranean (8,8°C iarna şi 27-28°C vara). Grecia insulară, predominant muntoasă, cu pitorescul peisajelor marine, carstice sau vulcanice, are trăsături naturale şi culturale de mare atracţie pentru turişti. Sub aspect natural, economic şi turistic se pot delimita următoarele areale: GRECIA CONTINENTALĂ cuprinde unitatea montană a Pindului, Rodopilor şi Câmpiilor Thesaliei, Salonicului şi Strumei şi a litoralului marin, cu peisaje variate. Se impun legendarul Munte Olimp ce domină Câmpia Thesaliei şi Epirului, peisaje montane şi de litoral cu stâncării, cele carstice, cu chei şi peşteri (Perana - cea mai importantă) de pe ţărmul ionic sau defilee şi canioane adânci, cu pereţi verticali, de pe litoralul egeean. Alături de valorile etnofolclorice prezente în toate localităţile rurale, se află şi importante atracţii cultural-istorice în unele centre turistice: Salonic, întemeiat în 35 î.Hr. de regele Macedoniei Casandru capitala provinciei Grecia de Nord, azi al doilea oraş al Greciei, important centru industrial, comercial şi turistic, cu numeroase obiective: Tumul Alb, Arcul şi Palatul lui Galerius (sec. XITI), ruinele palatului regal, Agora Romană, bisericile bizantine Sf. Apostoli (sec. VI) şi Biserica Sf. Dumitru (sec. V-VI), Muzeul de Arheologie. Vergina - oraş sacru al regilor macedoneni cu sarcofagul de marmură al lui Filip al HI-lea, vestigii antice. Pella - capitală a regatului Macedoniei, unde s-a născut împăratul Alexandru Maccdon, azi un imens muzeu (6 ha). Stagira - locul de naştere al filozofului antic Aristotel. Alexandroupolis - oraş antic, cu vechiul său far, recunoscut şi prin icre conservate şi caviar. Dion - la poalele Olimpului, cu o falnică cetate, vestigii antice, muzeu, de aici se urcă spre vârful sacru al antichităţii. Ossa - ce adăpostea centaurii din antichitate. Meteora - un fenomen natural unic în lume - coloane de gresie şi conglomerate erodate în forme bizare - cu numeroase mănăstiri (Schimbarea la Faţă, Varlaam şi Sf. Ştefan) cu prezenţe culturale româneşti. Alte centre: Voios, Larissa şi Lamia - cu o vechime de peste 4000 de ani.

GRECIA INSULARĂ - include partea vestică şi extrernitatea sudică a ţării: Insulele Ionice şi Epirul, vestul Peloponezului şi Insula Creta. a) Insulele ionice (Kerkrade), au peisaje pitoreşti, cu vegetaţie relativ bogată, posibilităţi de plajă şi agrement nautic, vestigii istorice, aşezări rustice. Aici se înscriu: Insula Corfu (Kerkyra) - cu oraşul omonim, Insula Paxos, Insula Cefalonia, Insula Leucas, Insula Ithaka (patria lui Ulise), Insula Zakynthos. Munţii Pindului (2637 m) formează coloana vertebrală a părţii peninsulare de la nordul Golfului Corint, oferă peisaje pitoreşti, conservate parţial în Parcul Naţional Pind, forme de relief carstic şi calcaros (peşteri, chei), etalate pană la ţărmul Mării Ionice, ţărm însoţit de o îngustă câmpie litorală cu plaje. Câteva mici aşezări urbane primesc tot mai mult o funcţie turistică: Loannina (lângă lacul omonim), Arta, Igumenitsa, Preveza, Amphilokhia, Agrinion (aproape de Lacul Trikhonis), Mesolongion (la Golful Patras). b) Peloponezul - cu peisaje mediteraneene montane şi litorale - este aria de constituire a civilizaţiei miceniene a aheilor (sec. XVI-XII î.Hr.), derivată din cea cretană. Acesteia i-au urmat epoca ,,obscură" (sec. XII-VIII î.Hr.) după cucerirea doriană -, perioada greacă-arhaică (sec. VIII-VI î.Hr.) şi civilizaţia greacă clasică (sec. V, IV î.Hr.). Vestigiile arheologice sunt numeroase în partea vestică şi sudică a Peloponezului la: Elis, Olimpia, Pylos, Messena, Sparta (cu ruinele celebrei cetăţi dorice). Olimpia, asezată într-un cadru pitoresc, semnifica locul de început al Jocurilor Olimpice (776 î.Hr.), şi unde se găsesc ruinele Templului lui Zeus, statuia acestuia sculptată de Fidias, ale Templului Herei, altarul lui Cronos (pe muntele Cronion). Patras este centrul urban şi turistic principal din nord-vestul zonei, iar micile localităţi turistice - ca Loutra, Pyrgos, Kyparissia, Filiatra, Pylos, Kalamai, Kotronas — au perspective certe, precum şi Insula Kythira (cu o poziţie avantajoasă). c) Insula Creta (8280 km2) este teritoriul pe care s-a dezvoltat prima civilizaţie din Europa (minoică), comparabilă ca vechime cu cea a Egiptului antic, şi care a stat la baza civilizaţiei grecesti continentale. Au fost descoperite vestigiile a 93 de oraşe (O. Drîmba, 1998), cele mai importante fiind Cnossos, Phaistos, Mallia, Praisos, Zakros, Gortys. Fiind pe direcţia rutelor maritime din Mediterană, aici au lasat urme romanii, arabii, veneţienii (cetatea Candia). Circulaţia turistică este încă modestă, dar are perspective reale de intensificare, datorită peisajelor montane cu păduri relativ întinse (conifere mediteraneene) şi mai ales a condiţiilor foarte bune de cură heliomarină. Activitatea a demarat în mici staţiuni sau localităţi turistice: Rethimnon, Chania, Iraklion (capitala insulei), Irapetra, Sitia, Nikolaus. 2.2.4.5. Regiunea turistică greco-egeană

Principalul oraş al acestei regiuni care îndeplineşte şi rolul de nod polarizator este Atena. Atena a cunoscut o evoluţie glorioasă, mai ales în Grecia Antică, fiind locuită de oameni încă din Epoca Bronzului şi guvernată până în jurul anului 1000 î.C. de regi ionieni. a) Acropola din Atena a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Obiective turistice: Acropole, Areopagul, Arcul lui Adrian, Templul lui Zeus, Muzeul Naţional de Arheologie, Muzeul Bizantin, Muzeul Benakis, Muzeul Războiului Plaka -oraşul vechi zis şi cartierul zeilor, Colina Lycabetus, Piaţa Sindagma unde se află şi Clădirea Parlamentului, Stadionul din Atena, Grădina Naţională, Complexul Olimpic. Acropolele din Athena - aşezate pe aşa numita “Stanca Sacra” a Atenei, reprezintă cel mai important site al Atenei. În timpul Perioadei de Aur a lui Pericle, aici s-au construit unele dintre cele mai reprezentative capodopere arhitecturale ale epocii. Rămăşiţele primelor aşezări de pe Acropole datează din perioada Neolitică. De-a lungul secolelor piatra dealului a fost în continu folosită fie pentru locurile de cult fie pentru casele de locuit. În timpul perioadei clasice (450-330 î.Hr.) trei importante temple au fost construite pe ruinele celor vechi: Panteonul, Erechtheion, si Templul lui Nike, dedicate lui Athena Parthenos, Athena Polias, si respectiv Athena-Apteros Nike. Templul Olimp - locul a fost locuit din timpuri preistorice iar cultul zeului Zeus, este atestat încă de la început. În 515 î.Hr. Peisistratos cel tânăr, începe contrucţia monumentalului templu care însă nu este finalizată datorită sfârşitului tiraniei în Atena. Mai târziu templul este finalizat de către împaratul roman Adrian în 124/125 d.Hr. În interiorul templului se găsea o colosală statuie (din aur şi fildeş) a lui Zeus. Destinaţii exotice: Halkidiki se află în nordul Greciei, în Macedonia, şi este compusă din 3 braţe Kassandra, Sithonia şi Muntele Athos. Cu o linie de coastă ce se întinde pe o distanţă de 522 km, ale cărei plaje variază atât ca forme cât şi ca dimensiuni, de la plaje lungi cu nisip fin, la plaje mici, la golfuri pitoreşti, porturi mici, sate tradiţionale pescăreşti. Cea mai frumoasă zonă din nordul Greciei, această peninsulă şi-a păstrat dintotdeauna acelaşi farmec. Pădurile, plajele cu nisipul fin, golfuleţele ascunse, oraşele istorice şi sătucurile pitoresti fac deliciul turiştilor. Insula Thassos cea mai nordică insulă a Mării Egee, are 22 km de la est la vest şi 26 km de la nord la sud, fiind înconjurată de 93 de km de litoral. "Insula de smarald" este un loc cu o istorie fascinantă şi de o frumuseţe rară. Ca obiective turistice amintim Muzeul Arheologic din Limenas, Muzeul Popular din Kallirachi, Muzeul Vaghis din Skala Potamias, siturile arheologice din Limenas şi Alyki, castelul din Potos, mănăstirea Sf.Pantelimon din Skala, Sotira din Alyki. Plajele insulei (Prinos, Skala Kallirachis, Skala Marion, Tripiti, Psili Amos, Potos, Pefkari, Makryammos, Crysi Ammoudia, Paradisos Beach) au un farmec aparte. Posibilitatile de divertisment pornesc de la tavernele şi restaurantele cu meniuri specifice, continuă cu cluburile de noapte şi barurile mici de pe faleză, cu muzică şi dansuri traditionale, cu nenumăratele magazine şi se termină cu posibilitatea practicării sportului (ski nautic, surfing, scufundări, tenis, echitaţie). Santorini este o insulă mică, situată în sudul complexului de insule Ciclade din Grecia. Primul său nume a fost Strongyli (Rotund), mai târziu a fost numit Calliste (Cea mai frumoasa). Numele Santorini este unul mai recent, şi vine de la biserica de pe insula, închinată Sf. Irene. În mijlocul insulei se află un lac cu apă albastră, care s-a format pe locul unui vulcan foarte vechi care, conform legendei, a distrus continentul pierdut, Atlantis, atunci când a erupt acum 3500 de ani, îngropând oraşul antic Akrotiri. Insula Santorini are două oraşe, Fira şi Ia, situate în zonele cele mai înalte ale insulei. Aici sunt construite hoteluri, restaurante, baruri şi o multime de alte facilităţi turistice. Santorini are două plaje accesibile, Perissa şi Kamari, amândouă caracterizate prin nisipul vulcanic de culoare neagră. Insula Corfu este o insulă cosmopolită, sofisticată, care combină în mod fericit relaxarea cu distracţia şi o intensă viaţă de noapte. Acoperită de plantaţii de măslini, chiparoşi şi lamâi. Oraşul Corfu, capitala insulei, este asezat pe relicvele diferitelor civilizaţii care s-au împletit aici de-a lungul timpului, creând o atmosfera unică. Orasul este o combinaţie dintre Veneţia şi Napoli, un pic din Franţa şi un strop din Anglia, şi bineinţeles este Grecia. b) Grecia de Nord - se desfăşoară de-a lungul graniţei cu Republica Macedonia şi cu Bulgaria Salonic este al doilea oras ca mărime, acest oraş a fost tărâmul lui Alexandru cel Mare, numit dupa sora acestuia, Thessaloniki, atunci cand a fost fondat în 316 î.H. In 1917 oraşul a fost distrus de un incendiu masiv, şi a fost reconstruit după aceea. Din cauza zonei predispuse la cutremure, pe care este ridicat, Salonic are clădiri joase, lucru care îi oferă un farmec aparte. Datorită faptului ca oraşul a fost o lungă perioada sub dominaţie otomană, aici au ramas biserici bizantine şi muzee care găzduiesc artefacte şi arta bizantină. Un obiectiv interesant se găseşte în Piaţa Dikasterion - Forumul Roman, pe două nivele, care în antichitate reprezenta ''inima'' oraşului. Acesta a fost descoperit în anul 1960 şi în cadrul lui se află un mare teatru, de altfel locul cel mai bine conservat din Forum şi care înca mai este folosit ocazional, pentru concerte, în timpul verii. Insula Rodos - cea mai mare insulă din Arhipelagul Dodecaneselor, a devenit un centru regional important, mulţumită poziţiei sale, climatului şi atracţiilor naturale. Este cunoscută ca Insula Soarelui. Capitala, denumită tot Rhodos, este situată în nordul insulei şi este compusă practic din trei oraşe: modern, antic şi medieval. Insula abundă în locuri încântătoare şi interesante, ce merită vizitate, cum ar fi Valea Fluturilor, satul Triada, lângă anticul Lalyssos pe vârful Filerimos, unde în secolul XV a fost ridicată mănăstirea

cu acelaşi nume, ruinele templelor lui Atena şi Zeus, Kameiros (Kamiros) şi ruinele oraşului Dorian, Kalithea cu băile termale. In sfârşit, întreaga insula este înconjurată de plaje splendide, echipate pentru relaxare şi sport. Muntele Athos este un munte (2.033 m) şi o peninsulă (cu lungimea de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de 360 km²) în nordul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Central, unde îşi au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii călugăreşti ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocşi. Regiunea este autonomă din punct de vedere administrativ, alcătuind un stat monastic cu capitala la Karyes. c) Sporadele (greacă - insule împrăştiate) sunt un grup de insule din Marea Egee ce aparţin de Grecia. Sporadele de Nord - cuprind 80 de insule fiind numite şi „Insulele Magneziei”: Skyros, Skopelos, Skiáthos, Alonnisos. Sporadele de Sud -cuprind cca. 170 de insule din care 30 sunt locuite şi situate în faţa coastei Anatoliei. O mare parte din ele aparţin de Insulele Dodecaneze, cu excepţia insulelor din nordul Sporadelor de Sud (Samos, Ikaria şi Fourni) ce aparţin de prefectura Samos: Samos, Ikaria, Patmos, Kos, Rhodos. Alături de cele 6 regiuni turistice tratate, care fac parte din bazinul turistic mediteranean, în Pen. Italică şi Iberică se individualizează mai multe zone turistice.

2.2.4.6. Zona turistică a Apeninilor Central-Nordici cuprinde Apeninii Abruzzi, Apeninii Umbrici şi Apeninii Toscano-Emiliani (extremitatea nord-vestică - Apeninii Ligurici — şi sectoarele sudice - Apeninii Campani, Apeninii Lucani şi Apeninii Calabriei - converg spre celelalte regiuni sau zone turistice ale Italiei). Apeninii Nordici sunt formaţi predominant din fliş, Apeninii Centrali (între izvoarele râurilor Tibru şi Volturno) din calcare mezozoice şi terţiare, pliate în cute strânse, iar Apeninii Sudici sunt cei mai complecşi, fragmentaţi sub formă de masive izolate, cu culmi netezite şi versanţi abrupţi, despărţite de defilee şi depresiuni adânci. Se detaşează Gran Sasso ce atinge altitudinea maximă din Apenini (2914 m), despărţit de Monte Velina (2487 m), prin culoarul râului Aterno, în care este localizat pitorescul oraş turistic L 'Aquila, iar mai spre sud Sulmona — centru turistic cu vestigii romane şi monumente renascentiste, staţiune climaterică. Acestora li se alătură Rieti şi Terni, pe râurile din nord-estul Munţilor Sabini. Apeninii Abruzzi etalează forme de relief carstic (peşteri) şi calcaros (chei), forme glaciare pe areale restrânse, defilee. Aceste elemente sunt ocrotite parţial în Parcul Naţional Abruzzo (29 000 ha) şi Rezervaţia Naturală Sasso Fratino — pădure tipică din Apeninii Centrali. În Masivul Gran Sasso se practică sporturile de iarnă, susţinute de câteva mici staţiuni -Assergi. Apeninii Umbrici sunt flancaţi la vest de cursul superior al Tibrului, între acesta şi frumosul lac Apeninii Toscana Emiliani prezintă o culme mai unitară ( 2165 m în Mt. Cimone) au peisaje pitoreşti, cu elemente mediteraneene la poale (până la 500 m altitudine), păduri de stejar, castan, fag, tufişuri subalpine. Muntele Cimone adăposteşte un parc naţional de 20 000 ha. Bazinul râului Arno concentrează cele mai importante aşezări şi obiective turistice din această zonă. Apele termale sunt utilizate în complexul de centrale electrice Larderello şi în renumita staţiune balneară Montecatini Terme, dublată de Monsummano Terme. Oraşe turistice de importanţă mijlocie, cu monumente arhitecturale şi climat foarte plăcut sunt: Pistoia, Prato, Empoli, Arezzo, Pontassieve, Borgo Son Lorenzo. Acestea sunt mult eclipsate prin valoarea monumentelor şi operelor de artă de Florenţa (Firenze), un adevărat oraş-muzeu, unul dintre principalele centre ale Renaşterii, în prezent, centru al Toscanei, a devenit republică comunală în 1115, remarcându-se în Europa medievală prin nivelul de dezvoltare al meşteşugurilor, comerţului şi activităţii bancare. A fost secole la rând capitala Marelui Ducat al Toscanei şi chiar a Regatului Italiei (1865-1870). Este locul de naştere sau de creaţie a unor celebrităţi din domeniul artelor şi al ştiinţei (Michelangelo, Galileo Galilei). Dintre extrem de numeroasele monumente de artă se pot menţiona: biserici vestite - Santa Maria del Fiore, Domul, Santa Croce, San Lorenzo; palate - Medici (familia dominantă în sec. XV-XVI), Strozzi, Palazzo Yecchio (al Signoriei) -, muzee şi galerii de artă (Uffizi, Bargello), biblioteci ş.a.

2.2.4.7. Zona turistică adiacentă Câmpiei Padului se circumscrie fâşiilor piemontane alpino-apenine şi parţial Câmpiei Padului, din provinciile Veneto, Lombardia, Piemont, Po şi Emilia-Romagna. Este aria de cea mai mare concentrare a populaţiei şi oraşelor şi cu cel mai înalt nivel de dezvoltare economică din Italia, cu o istorie complexă. Fondul turistic antropic este întregit de cel natural, prin clima blândă şi pitorescul arealelor submontane. Milano, a doua metropolă a Italiei şi primul centru ca importanţă economică, este aşezat pe treapta de tranziţie dintre câmpie şi munte, într-o arie de convergenţă hidrografică. Între edificiile monumentale se impune prin grandoare Domul, cea mai mare clădire în stil gotic din Italia, dar influenţat de baroc datorită perioadei lungi de construcţie şi remodelare (sec. XIV-XIX); este cel mai vizitat obiectiv turistic al oraşului. Celebre sunt şi teatrul de operă „La Scala" sau castelul „Sforzza". Are numeroase biserici vechi — St Ambrogio (sec. XII), St Eustorgio (sec. XII-XIII). Santa Maria delle Graţie (sec. XV), în care se află celebra pictură „Cina

cea de taină" a lui Leonardo da Vinci), San Lorenzo -, muzee, pinacoteci; Galeria de Artă Modernă, Academia de Ştiinţe, universitatea. Torino este renumit pentru producţia de autoturisme, dar beneficiază de o poziţie favorabilă turismului montan (la poalele Alpilor Piemontezi) şi de tranzit, prin căile de comunicaţie ce-1 leagă de Franţa prin pasul şi tunelul Mont Cenis. Ca şi monumente se remarcă Domul, palatul regal (sec. XVII), Palatul Carignano (azi muzeu). Novara — între Milano şi Torino — este important nod de comunicaţii, făcând legătura spre Pasul Simplon şi Elveţia; centru cultural - cu „Institute Geografico de Agostini", clădiri monumentale (primăria - sec. XIII - , palat, catedrală). La poalele ramei montane nordice, centre turistice active sunt: Verona - oraş foarte vechi (sec. III î. Hr.), cu vestigii romane (Arena, teatrul, porţi), vestigii medievale, clădiri monumentale (Biserica San Zeno Maggiore şi altele, Domul, Palatul comunal, Castellvecchio); locul nemuritoarei poveşti de dragoste „Romeo şi Julieta"; este punct de plecare spre aria montană (Bolzano); Mai enumerăm Vicenza, Udine, Brescia (Duomo Vecchio sec, XII; Palatul Martinengo, Bergamo - la poalele Alpilor Lombarzi - adăposteşte biserica Santa Maria Maggiore (sec. XII - XIV), Monza - aproape de Milano atrage un mare număr de vizitatori în cadrul circuitului automobilistic de formula I; are o veche catedrală şi castel regal. Marginea sudică a Câmpiei Fadului, de la contactul cu îngusta fâşie piemontană a Munţilor Apenini, este marcată de un lanţ de oraşe mari, însemnate centre cultural-istorice, cu o concentrare deosebită de obiective şi cu fluxuri turistice foarte intense, asigurate de o excelentă infrastructură de comunicaţii terestre (autostradă, şosea, cale ferată) între Milano şi Rimini. Piacenza, aşezat pe malul drept al Padului, are numeroase palate din Renaşterea timpurie, catedrala din sec. XII-XIII, primăria în stil gotic (sec. XIII). Parma - veche aşezare etruscă, celtică şi apoi romană, centru universitar, cu clădiri monumentale (catedrala romanică din sec. XII. Palatul Farmese), muzee. La vest de Parma, Ia limita Apeninilor, se află cunoscuta staţiune balneară Salsomaggiore Terme. După Reggio-Emilia spre est, urmează Modena, cu una din primele universităţi din lume (sec. XII), Academie de arte şi literatură, numeroase clădiri monumentale - catedrala (sec. XI-XV), Biserica San Pietro, palatul ducal. Bologna - cel mai mare oraş din Emilia-Romagna - este un renumit centru cultural al Italiei, având cea mai veche universitate din Europa (1119), o faimoasă bibliotecă, pinacotecă, muzee, construcţii monument cum ar fi: palatul comunal (sec. XIII-XV), turnurile înclinate Garisenda şi Asinelli, palatele Bevilaqua şi Poggi. Italia reprezintă una din ariile de mare concentrare a fluxurilor turistice mondiale (7 - 8 % din numărul turiştilor internaţionali), receptând anual în jur de 40, 45 mii. vizitatori (Germania -30 %, apoi Franţa şi SUA), dar cu oscilaţii foarte mari de la un an la altul (57 mii. în 1997, respectiv 35 mii. în 1998).

2.2.4.8.REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR PIRINEI Este a doua regiune turistică montană transfrontalieră bine individualizată din Europa, după cea alpină, extinzându-se pe teritoriul a trei state naţionale. Costitue atât arie de legătură, cât şi zid de separare, între două mari ţări - Franţa şi Spania - precum şi leagănul unuia dintre ministatele Europei – Andorra. Coloana vertebrală a Pirineilor care uneşte Atlanticul de Mediterană, formată din granite şi granodiorite dure s-a edificat în cadrul orogenezei hercinice. Peste acestea s-au adăugat alte roci, îndeosebi strate groase de calcare în cretacicul superior, care au permis geneza unei mari bogăţii de forme carstice. În era terţiară s-au depus armăturile exterioare de fliş, gresii şi calcare, mai subţiri şi mai puţin dure, ce avansează mai mult pe flancuri (P. Cocean, 1998). Creasta lor principală are aspectul unui zid crenelat, modelat de gheţarii cuaternari, nefiind traversată de nici o apă curgătoare de suprafaţă, dar cu trasee subterane curioase, în special a izvoarelor Garonnei ce se formează pe versantul sudic (în bazinul Ebrului). Potenţialul turistic al reliefului est condiţionat în primul rând de formele glaciare (circuri, creste, văi glaciare, morene) şi de relieful carstic (peşteri, avenuri, grote), apoi de cel fluvial — văi înguste şi spectaculoase, cu cascade sau cu mici lărgiri la confluenţe, unde s-au cantonat aşezări pastorale (transformate în ultimele decenii în cochete staţiuni montane). Potenţialul turistic hidrografic este dat îndeosebi de sutele de lacuri (glaciare în majoritatea lor covârşitoare), de apele minerale şi termale, de gheţarii de circ, iar cel biogeografic de vegetaţia etajată (până la pajişti de tip alpin) şi elementele faunistice rare în spaţiul european (capre negre, marmote, urşi, vulturi bărboşi, cocoşi de munte, potârnichi de zăpadă, somoni, păstrăvi-curcubeu). Nu este de neglijat nici potenţialul climateric, cu indici climato-turistici ridicaţi, în funcţie de etajarea altitudinală de-a lungul unei paralele cu valoare mică în cadrul continentului. Valenţele turistice ale elementelor fizico-geografîce, precum şi ale celor antropice, se asociază într-un potenţial peisagistic deosebit de însemnat şi variat. Acestea stau la baza practicării turismului montan de sporturi de iarnă şi agrement, a turismului curativ şi balneoclimateric, a turismului cultural-instructiv şi religios (cu predominanţă în aşezările mai mari de la periferie) şi, în consecinţă, a turismului complex prin îmbinarea lor.

Circulaţia turistică este asigurată de o infrastructură de comunicaţii rutiere bine dezvoltate şi moderne. Sub aspect spaţial-geografic, politico-administrativ şi funcţional, regiunea turistică a Pirineilor poate fi divizată în: a) Zona turistică a Pirineilor spanioli se desfăşoară în nordul provinciei Navarra, Huesca, Lerida şi Gerona (ultimele trei fiind cuprinse în regiunile Aragon şi Catalonia). Navarra este un vechi ţinut de creştere a animalelor şi de cultură a pomilor fructiferi, unde s-a format unul din primele regate medievale spaniole. Panplona — capitala provinciei, principalul centru economic şi cultural — este şi o însemnată localitate turistică la poalele Pirineilor, renumită pentru „fiestele" cu tauri de la începutul lunii iulie; dispune de mai multe monumente medievale: Biserica San Saturnino (sec. XIII), catedrală din sec. XIV-XV, fortăreaţă (sec. XVI). Staţiuni pentru sporturile de iarnă: Roncesvalles, Izaku (sub vârful omonim de 2020 m), Elizondo. In nodrul provinciei Huesca (din regiunea Aragon), la frontiera cu Franţa, se întinde sectorul cel mai înalt al culmii principale a Pirineilor, cu şase vârfuri ce depăşesc altitudinea de 3000 m, între care Pico de Aneto (3404 m), Monte Perdido (3355 m). Lângă acesta din urmă a fost fondat în 1918 Parcul Naţional Văile de Ordeso (sau Rio Ara), în prezent cu o suprafaţă de 15 000 ha. Staţiunile de sporturi de iarnă şi climaterice Canjranc, Sallent, Panticosa (cu ape termale), Torla (pe Ara), Bielsa şi Salinas (pe Cinca), Benasque, Bizberii, Ainsa, Boltana, Jaca, Tiermas. Sectorul catalan al Pirineilor scade uşor în altitudine, fiind străbătut de trei şosele transmontane, din care una prin Andorra şi alta pe valea Garonnei. Staţiunile încep de la poalele lui Pico de la Maladeta, cu Viella, Esterri de Aneu, Seo de Urgel şi Puigcerda (pe Segre), Alp, Ribas de Freaser, Ripoll. b) ANDORA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă

Principatul Andorra 1278/1278 Andorra la Vella 71.822loc 194 loc./km² 468 km² catalană, spaniolă, Limbi vorbite franceză,portugheză Religii Romano catolici 94%, altele 18% Etnii Spanioli 46%, andorieni 28%, francezi 8%, altele 18% Forma de guvernământ monarhie parlamentară Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Datorită relativei sale izolări, Andorra s-a situat în afara centrului istoriei europene, având doar puţine legături cu alte ţări în afară de Franţa şi Spania. Totuşi, în ultima vreme, turismul intensiv şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare şi de transport au scos ţara din starea de izolare, iar sistemul său politic a fost modernizat în anul 1993, când Andorra a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Predomină net turismul de tranzit, datorită rolului comercial al capitalei -Andorra la Vella (unele mărfuri sunt aproape la jumătate preţul faţă de ţările vecine, în special articolele tehnice, carburanţii, băuturile şi ţigările), facilitat de căile rutiere moderne şi de plasarea între Franţa şi Spania. Dispune şi de o bază de cazare adecvată (peste 350 hoteluri şi hanuri). Pe o suprafaţă restrânsă dispune de un peisaj natural de excepţie - vârfuri înalte, creste, circuri, lacuri glaciare. Este axat pe cursul superior al râului Valira (afluent al râului Segre), al cărui bazinet de obârşie este presărat cu mici localităţi pitoreşti: Soldeu, Canillo, Ordina, Enchamp, San Julia, Les Escaldes, La Massama. Toate îşi accentuează funcţia de staţiuni climaterice, cu profil sportiv (schi, alpinism). De interes turistic sunt şi unele biserici, Notre Dame de Meritxell fiind important loc de pelerinaj (P. Cocean, 1998). c) Zona turistică a Pirineilor francezi are o tradiţie mai îndelungată şi o circulaţie turistică mai mare decât cea spaniolă (care se dezvoltă puternic în ultima perioadă). Turismul montan propriu-zis (de sporturi de iarnă, recreere şi climateric) este puternic susţinut de o serie de localităţi turistice şi staţiuni balneare de la baza munţilor, unde predomină deci turismul cultural şi cel curativ, în această categorie se includ: Tarbes, Lourdes, Bagneres de Bigorre, Barbazan, Saint Gaudens, St. Gifons, Paniers, Foix, Quillan, Ille sur la Tet. Printr-o deosebită splendoare şi însemnătate turistică se remarcă Pirineii înalţi (Hautes - Pyrenees), între Aspe şi Garonne. în acest sector sunt concentrate majoritatea vârfurilor de peste 3000 m (şase), între care Mont Perdu (3352 m), Vignemale,Balaitous. Peisajele de o măreţie rar întâlnită se caracterizează prin creste ascuţite cu vârfuri înalte, între care se cuibăresc circuri mari, continuate cu văi glaciare cu numeroase praguri şi cascade. Aşa sunt Creasta Diavolului (la est de Vf. Balaitous), Creasta Arlet (bazinul Aspe), circul Gavarnie şi cascada omonimă de 400 m înălţime (în bazinul văii Luz), circurile Lescup şi Ansaliere (în bazinul Aspe).

Zeci de lacuri glaciare, situate în curcuri şi mai ales pe văile modelate de gheţari împânzesc arealul montan înalt (Badet, Ayons, Espagnol, Blanc etc.). Li se alătură lacuri de acumulare create în primul rând în scopuri hidroenergetice (de exemplu Cap-de-Long şi Oredon, din bazinul superior al râului Aure), iar lângă Tarbes şi Lourdes sunt lacuri destinate sporturilor nautice (al doilea, de baraj morenaic). O categorie aparte o reprezintă peşterile cu vestigii de artă preistorică, Pirineii deţinând cea mai bogată concentrare de acest tip din lume. Excelează în acest sens peştera Le Bastide (cu picturi policrome de animale diverse), apoi Gargas („templul mâinii"), la care se adaugă multe altele (P. Cocean, 1998). Pentru protejarea numeroaselor elemente naturale rare, de-a lungul frontierei cu Spania, între văile Aspe şi Aure, a fost creat Parcul Naţional al Pirineilor Occidentali (46 000 ha) şi rezervaţia naturală Neouvielle (în juruî masivului omonim). Cel mai mare centru turistic al Pirineilor francezi este Lourdes, datorită pelerinajelor religioase legate de „minunea" înfăţişării fecioarei Maria (începând din 1858), care are harul vindecării diverselor boli prin intermediul apelor minerale.

2.2.4.9. REGIUNEA TURISTICĂ A MUNŢILOR ALPI Este regiunea care exprimă cel mai bine pe plan mondial valenţele turistice ale unei arii montane complexe, valorificate la un nivel superior. Alungiţi, sub formă arcuită, pe 1200 km - de la Coasta de Azur la Câmpia Panonică —, Munţii Alpi se întind pe teritoriul a şapte state naţionale: Franţa, Italia, Elveţia, Liechtenstein, Austria, Germania şi Slovenia. Dezvoltarea turismului a pornit de la câteva comune şi orăşele bine plasate, care au devenit staţiuni montane bine cunoscute în perioada postbelică (Chamonix, Megeve, Davos, Crans-Montana, Innsbruck etc.). Principalele caracteristici care au contribuit la dezvoltarea la un nivel foarte înalt a turismului sunt: poziţia geografică deosebit de favorabilă în raport cu ariile emiţătoare de turişti, facilitarea accesului prin căi rutiere modernizate, căi ferate electrice cu cremalieră, transport pe cablu, poteci marcate, o echipare complexă pentru deservire turistică (cazare în forme variate, alimentaţie, agrement). Munţii Alpi constituie leagănul şi aria de amplă dezvoltare a turismului rural, iar în cadrul acestuia a agroturismului (Elveţia, Franţa, Austria, Germania). Se practică intens turismul pentru sporturile de iarnă, alpinismul şi drumeţiile, îmbinate cu climatoterapia, agroturismul, iar în anumite puncte (de obicei spre baza altitudinală a regiunilor montane) turismul balneoclimateric. Turismul cultural apare ca un tip complementar, în centrele umane mai însemnate din ariile limitrofe. Se conturează patru zone turistice în statele cu extensiune mai mare a Alpilor (Franţa, Italia, Elveţia, Austria) şi areale turistice în celelalte trei.

1) Zona turistică a Alpilor francezi — prezintă două sectoare diferite: Alpi Savoyei — înalţi, cu umiditate relativ ridicată, foarte bine valorificaţi turistic -, respectiv Alpii Provensali - mai joşi şi mai uscaţi, cu un grad mai moderat de atragere în circuitul turistic; se termină spre sud-est prin Alpii Maritimi, între ele se situează Alpii Dauphine. Alpii Savoyei şi Dauphine se impun prin masivitate altitudinală - excelând Mont Blanc (4110 m), Vanoise (3860 m) şi Pelvoux (4103 m) -, peisajele etajate (în primul cele de altitudine cu gheţari extinşi), lacurile glaciare şi cele antropice de acumulare, văile spectaculoase create de râuri, în special de cursurile superioare ale lui Isere, Arve, Maurienn şi Durance. În Masivul Vanoise a fost creat cel mai întins parc naţional (53 000 ha). Staţiunile turistice au mare densitate şi varietate, dotări diversificate, ca forme de cazare (hotreluri, vile, cabane, pensiuni familiale, campinguri) sau agrement-sport (pentru schi, alte sporturi, echitaţie etc.). Turismul rural şi agroturismul au luat o amploare deosebită printr-o politică de stat stimulatoare, se extinde şi în Prealpii francezi. Ca staţiuni reprezentative se pot menţiona: Chamonix, Argentiere, Le Houches, Les Contamines, St. Gervais toate la poalele Mont Blancului; Megeve, Thones, Clusaz; Evian-les-Bains şi Thonon-les-Bains - pe ţărmul lacului Geneva, staţiuni balneoclimaterice; Annecy - lângă lacul omonim; Aix-les-Bains - cu profil balneoclimateric - lângă lacul Bourget; Chambery (are şi atracţii culturale -castelul Ducelui de Savoya, casa lui J J. Rouseau), Albertville - cu monumente de artă (castelul Rouge din sec. XIII, Muzeul Savoyard), gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1990; Grenoble - cu multe vestigii medievale, centru cultural-universitar, a găzduit Olimpiada din 1968; Val d'Isere, Bonneval, La Berar de (sub Muntele Pelvoux), Briancon. În Alpii Provensali se găsesc: Le Pra, Allons, Isola, St. Martin, St. Julien, Puget, Castellane. Chamonix, aproape de frontiera cu Italia şi Elveţia, este dominată de crestele înzăpezite, circurile şi văile cu gheţari (Mer de Glace) ale Mont Blancului, fiind deservită de tren cu cremalieră şi de telefericul ce traversează masivul până în Văile d'Aos, de care este legată mai ales prin tunelul de 11,5 km. Este un celebru centru al sporturilor de iarnă (numeroase pârtii de schi, trambuline, trei teleferice, teleschiuri etc.) şi al alpinismului. Alături de arealul Mont Blanc se impune pentru sporturile de iarnă, recreere şi climatoterapie complexul „Trois Vallees", dintre văile Isere şi Maurienn, cu staţiunile Val Thorens (cea mai înaltă pentru schi din Europa), Courchevel, Meribel şi satul de vacanţă Pralognan din Parcul Naţional Vanoise.

2) Alpii Italieni ocupă aproape tot flancul sudic al lanţului alpin (de la Marea Ligurică la graniţa cu Slovenia) şi cuprind trei sectoare: verstic, central şi estic. a) Sectorul vestic - de la Marea Ligurică până la râul Tace, în vestul provinciei Piemont - creşte în altitudine de la sud spre nord, prezentând câteva noduri orografice din care se desprind culmile ce scad în altitudine spre est, separate de văi numeroase şi pitoreşti (Stura, Dora Riparia, Chisone, Aosta, Sesia). La sud de valea Dora Riparia se individualizează Alpii Cozie, cu Monte Viso (3841 m), acoperit de un gheţar. Staţiunile de altitudine - Bardonecchia, Sestriere, Crissolo, Prazzo - sunt dublate de altele mai joase - Susa, Pinerolo, Paesana, Dronero. Valea Aosta este spectaculoasă, cu multe staţiuni (St. Vincent, Verres, Pont St. Martin) şi reprezintă o axă importantă de circulaţie, continuată pe sub Mont Blanc la Chamonix. La frontiera cu Elveţia se desfăşoară Alpii Pennini, formaţi din trei masive de peste 4000 m altitudine Combin, Matterhorn şi Monte Rosa (4634 m) -, pe teritoriul Italiei fiind doar versanţii lor sudici. Staţiuni: Domodossola (pe Toce), Cervinnia şi Breuil (sub Matterhorn), La Thuille - la poalele Mont Blancului -, Balme, iar Aosta are funcţii complexe (industrială, administrativă, turistică), fiind un centru reprezentativ al sporturilor de iarnă. b) Sectorul central - de la râul Toce la valea Adigelui. Specificitatea acestuia este dată de mărimea şi mulţimea lacurilor glaciare. Excelează prin suprafaţa şi frumuseţea lacurilor glaciare de vale de pe afluenţii Padului, formate în spatele morenelor terminale: Maggiore, Como, Garda, d'Iseo, Varese, Alpii Italieni Centrali sunt străbătuţi de o reţea de căi de comunicaţie densă şi modernizată, ce asigură legături facile cu Elvaţia şi Austria, având ca principal nod radiar Milano: spre Berna prin Pasul Simplon, spre Ziirich pe râul Ticino, spre St. Moritz pe lângă Lacul Como, spre Innsbruck prin Pasul Brennero. Peisajele alpine veritabile se desfăşoară în partea central-nordică, de o parte şi de alta a cursurilor superioare ale râurilor Adda şi Adige (transversale în bună măsură). La sud de valea Adda se alungesc pe direcţia vestest Alpii Orobi (2600-3050 m), cu staţiuni ca Tartano sau Corona. La nordul aceleaşi văi, la frontiera cu Elveţia, masivele Bernina-Zupp depăşesc 4000 m; la poale se află Chiesa şi Sondrio. Între cursurile superioare ale Addei şi Adigelui (ce se alimentează din lacuri glaciare), în arealul Masivului Ortles (3 905 m) se întinde Parcul Naţional Stelvio, cel mai mare din Italia (95 000 ha). Aproape de izvoarele celor două râuri sunt frumoasele staţiuni de altitudine Bormio şi San Valentino, Merano şi Bolzano, Madona di Campiglio. Toate sunt renumite pentru extraordinarul cadru natural şi posiobilităţile de practicare a sporturilor de iarnă, inclusiv concursuri internaţionale. Se adaugă alpinismul, drumeţiile, posibilităţile de recreere şi climatoterapie. A doua categorie de staţiuni o formează cele situate la altitudini mai mici, în mod cu totul prioritar pe ţărmurile principalelor lacuri glaciare: Maggiore -Pallanza (Verbania), Baveno, Stresa; Como - Como, Cernobbio, Rezzonico, Bellagio, Lecco (lângă ramificaţia sud-estică a Lacului Como de pe râul Adda); Garda — Riva sul Garda, Limone, Garghano, Toscolano; Iseo — Iseo, Lovere. c) Sectorul estic atinge înălţimile maxime la est de Pasul Brennero, la frontiera cu Austria - Gran Pilastro (3510 m), Sasso Nero (3370 m) şi Collaito (3435 m) -, precum şi în Alpii Dolomitici (3342 m). Cunoscute pe plan modial pentru concursurile de ski sunt staţiunile Cortina d'Ampezzo şi Val Gardena din Alpii Dolomitici, la care se adaugă tot în aria de altitudine mare Canazel, San Giovanni. La altitudini moderate, spre sudul sectorului se remarcă Belluno (pe Piave), Tolmezzo, Tarvisio — staţiuni climaterice -, iar Levico Terme are profil balneoclimateric. Munţii Alpi pătrund în nordul Sloveniei sub forma a trei culmi - Alpii Mieni (cu vârful Triglav - 2864 m), Alpii Karawanken (2558 m) şi Pohorje - , formând un areal turistic însemnat. Alpii lulieni etalează cele mai spectaculoase peisaje — mici gheţari, o gamă largă a reliefului glaciar (circuri, văi glaciare), lacuri glaciare (Bled, Bohinj etc.), văi adânci (izvoarele Savei), pajişti alpine şi păduri de conifere, în cadrul lor se află Parcul Naţional Triglav, ce protejează cele mai tipice elemente alpine. Principalele staţiuni pentru sporturi de iarnă şi climaterice din cadrul lor sunt: Bled - lângă lacul omonim, Bohinj, Jesenice. Ljubljana, capitala Sloveniei, este localizată într-un bazinet depresionar de la poalele Alpilor lulieni, pe un afluent al Savei. Deţine primatul în toate domeniile importante ale vieţii social-economice slovene şi numeroase monumente arhitecturale şi vestigii istorice cu rol de repere turistice: castelul cetăţii (sec. XII), biserica franciscană, catedrala, Palatul Krijan, podul Dragonilor, fântâna barocă etc. Maribor al doilea oraş al ţării, este aşezat pe valea Dravei, la poalele Muntelui Pohorje. Are, de asemenea, bogate monumente istorice şi de artă: primăria din 1515 (în faţa căreia se află statuia Maicii Domnului), catedrala Sfântul loan Botezătorul (sec. XII), biserici (Sfânta Magdalena, din sec. XIII), muzee. Muntele Pohorje formează un complex turistic de recreere. Aria premontană este favorabilă curei balneoclimaterice, în staţiuni ca Rogaska Slatina, Rudenska Slatina, Dobrna, Rimske Toplice.

3) Zona turistică a Alpilor Elveţiei ocupă 58 % din suprafaţa ţării, este cea mai tipic alpină, mai intens şi mai complex valorificată. Se asociază strâns cu zona turistică a Podişului Elveţiei, care deţine principalele oraşe. Văile Rhonului şi Rhinului - ce curg în sensuri opuse, având trasee aproape perfect simetrice pe direcţia sudvest - nord-est - separă Alpii Elveţiei în două părţi, care la rândul lor cuprind câte trei areale turistice (rezultând şase areale). a) Arealul turistic sud-vestic se desfăşoară de-a lungul frontierei cu Italia şi Franţa, incluzând Alpii Penini şi valea Rhonului (în cantonul Valais). Adăugând şi masivul Mont Blanc (la joncţiunea triplei frontiere) — ce pătrunde cu extremitatea nord-estică în Elveţia - este sectorul montan cel mai înalt din Europa, deoarece la graniţa cu Italia se înalţă Monte Rosa (4634 m) şi Matterhorn (4477 m). Gheţari imenşi (Gorner, Monte Rosa) se prelungesc din creasta principală spre nord, dominaţi de vârfuri piramidale (Matterhorn), abundă lacurile glaciare de vale şi văile glaciare tipice, etajelor de vegetaţie se succed spre valea Rhonului. Este domeniul sporturilor de iarnă şi alpinismului, secondate de climatoterapie. Staţiunea Zermatt — de sub Matterhorn — are cel mai lung sezon de schi din Europa. Reţeaua staţiunilor de altitudine (1500 - 2000 m) Mauvoisin, Arolla, Saas Almagell etc. - este completată cu numeroase cabane ce urcă până la 3500 m, deservite de teleferice., iar cu Franţa pe la vest de Mont Blanc, spre Chamonix. Valea Rhonului are aspectul unui lung culoar, deosebit de pitoresc, cu un climat de adăpost, favorabil turismului climateric şi în special agroturismului, ajuns la un nivel foarte avansat de dezvoltare (Ernen, Valeze). Este presărată cu multe orăşele - localităţi turistice sau staţiuni - ce deţin obiective cultural-istorice: Brig, Sion (capitala cantonului, cu castel medieval), Saillou (localitate medievală), Martigny-Viile (cu muzeu galo-roman), St. Maurice, Monthey. b) Arealul turistic vestic se suprapune Alpilor şi Prealpilor Bernezi, coborând către Podişul Elveţiei, până la capătul nordic al Lacului Thun. Alpii Bernezi culminează în Aletschhorn (4195 m), Jungfrau (4158 m) şi Finsteraarhorn (4274 m) - acoperiţi de gheţari foarte extinşi (Aletsch - 27 km lungime -, Grindelwald), flancaţi de staţiuni pentru sporturi de iarnă şi recreere: Grindel-Wald, Jungfraujoch, Stechelberg, Crans Montana (pe versantul sudic). Prealpii Bernezi sunt brăzdaţi de râul Aare şi afluenţii săi (Simme, Saane), care au creat văi spectaculoase, cu cascade, în valea Aare se succed importantele lacuri glaciare Brienz şi Thun, însoţite de numeroase staţiuni, între care se impun Interlaken, Brienz, Thun şi Spiez. Interlaken este o renumită staţiune climaterică, are vestigii medievale (castele), un sat turistic. Este foarte dezvoltat turismul rural, îndeosebi sub forma agroturismului. c) Arealul turistic sudic - al Alpilor Lepontini - şi a lacurilor Maggiore-, mărginit spre nord de o barieră montană înaltă, în care excelează St. Gotthard (de pe versantul nordic al căruia izvorăsc Rhinul şi Rhonul) cu altitudini de peste 3000 m. La poalele lor sunt staţiuni ca: Bedretto, Airolo, Campo, Olivone, Valbella. Cele mai renumite centre turistice- staţiuni sunt în partea sudică a acestuia: Bellinzona (capitala cantonului), Locarno (lângă Lacul Maggiore); Lugano şi Melide - pe ţărmul Lacului Lugano. d) Arealul turistic sud-estic este străbătut de valea Innului, dar se întinde în nord-vest până în valea Rhinului. Valea Engandin (a Innului), de o remarcabilă frumuseţe, presărată cu lacuri glaciare spre obârşie, este păstrătoarea vechiului dialect retoroman. Alpii Retici o flanchează spre graniţa cu Italia, atingând înălţimi de 3000 - 4000 m (Piz Bernina- 4049 m), acoperit de gheţari şi pajişti alpine, în cadrul lor, Parcul Naţional Elveţian (aproape 17 000 ha). În valea Engandin se află renumita staţiune St. Moritz — cu dotări hoteliere de lux, amenajări ultramoderne pentru schi - dar şi altele ca Silvaplana (lângă lacul omonim), Sameda. e) Arealul turistic central-nordic al Alpilor Elveţiei se întinde la nord de valea superioară a Rhinului, din Alpii Glarici până la Podişul Elveţiei, între cursul superior al râului Aare şi lacurile Walen - Zurich legate printrun canal. Alpii Glarici ating înălţimi de 3200 - 3600 m, fiind frecventaţi pentru sporturile de iarnă, recreere, drumeţii montane, cură climaterică. La baza lor se află centre turistice urbane climaterice de sprijin pentru ascensiunile montane: Andermatt Engelberg, Altdorf, Linthal, Olarul, Mels. La contactul Preaplilor Glarici cu Podişul Elveţiei s-a format cel mai complex sistem lacustru al ţării, constituit din Lacul Celor Patru Cantoane (străbătut de râul Renss), Lacul Zug, Lacul Zurich şt altele mai mici. În subarealul respectiv este caracteristic turismul balneoclimateric, îmbinat cu cel cultural şi recreativ, în centre ca Luzern, Schwyz, Zug, Sarnen. f) Arealul turistic alpin nord-estic ocupă o suprafaţă mai restrânsă decât celelalte, la vest de Rhin, între Walensee şi Bodensee. Altitudinile moderate (care doar în câteva puncte depăşesc 2000 -2200 m), marea extindere a pădurilor de foioase şi conifere, climatul moderat, condiţionează predominarea turismului cliirmtcric şi de recreere în oraşe turistice ca: St. Gallen (cunoscut pentru broderii şi tArgurilc anuale), Herisau, Appenzell-toate cu funcţii administrative şi culturale -şi în numeroase aşezări rurale. Funcţii turistice balneoclimaterice îndeplinesc unele cenlre de lângă Lacul Walen (Weesen, Walenstadt) şi Boden (Rorschach).

Alpii Bavariei formează un areal turistic. Altitudinile sunt modeste (1500 2000 m în medie), cresc spre sud, maximum 2963 m în Zugspitze. Cu toate acestea, sunt intens frecventaţi turistic, reprezentând singurul areal montan autentic din Germania. Staţiuni pentru practicarea sporturilor de iarnă: Garmisch, Partenkirchen şi Oberstdorf, Fussen, Berchtesgaden Liechtenstein reprezintă un ministat şi un miniareal turistic, incluzând o succesiune de trepte altitudinale de pe dreapta Rhinului şi multe vârfuri de peste 2000 m aparţinând Alpilor Vorarlberg şi Rhatikon. Predomină turismul de tranzit (130 000 înnoptări, 60 000 turişti străini), principalele obiective fiind în capitala Vaduz (5000 loc.) — castelul princiar, galeria de artă şi muzeul poştal -, apoi castelul Gutenberg şi ruinele altor trei castele. Zona montană are facilităţi deosebite pentru sporturile de iarnă, fiind cunoscută staţiunea Malbun.

4) Zona turistică alpină din Austria. Alpii şi Prealpii Austriei au o orientare generală vest-est, sub forma a două, sau a mai multor lanţuri paralele. In cadrul lor se pot separa cinci areale turistice. a) Arealul turistic Vorarlberg ocupă extremitatea vestică a Austriei până la Pasul Arlberg. Centre turistice mari sunt: Bludenz, Dornbirn, Bregenz (la Lacul Boden). b) Tirolul vestic şi central are ca centru polarizator oraşul Insbruck şi este străbătut de Inn. Constituie cel mai important areal turistic al Austriei prin frumuseţea peisajelor şi varietatea ofertei turistice a Alpilor Calcaroşi şi Centrali, despărţiţi de valea Innului: forme de relief variate (glaciare, carstice, fluviatile) şi spectaculoase, râuri sălbatice şi lacuri glaciare, ape minerale, domenii de schi, aşezări umane cu amplasare şi arhitectură pitorească şi dotări turistice variate, tezaurul etno-folcloric tirolez. La nord de valea Innului se întind Alpii Calcaroşi, ca o continuare a Alpilor Bavariei, cu numeroase abrupturi, văi în chei, peşteri, lacuri glaciare, faună piscicolă (păstrăv). Valea Innului are porţiuni de defileu ce alternează cu mici depresiuni în care sunt amplasate aşezări primitoare, armonizate cu mediul înconjurător. Alpii Centrali, la sud de Inn, au osatură cristalină cu petice de calcare, ajungând la 3500 - 3700 m altitudine, de unde şi varietatea peisajelor alpine (creste, gheţari, pajişti alpine); continuă spre est în cuprinsul întregii zone. Innsbruck - capitala landului Tirol - este simbolul turismului tirolez şi austriac, centru internaţional al sporturilor de iarnă, atrăgător şi prin arhitectura sa cu vestigii medievale (castele), catedrale, biserici şi o veche universitate. Alte staţiuni, dintre care menţionăm: Solbad Hali, Schwaz, Pettnen; la nord, în Alpii Calcaroşi, Pertisau, Maurach, Biberwier, Elmen; iar în Alpii Centrali, Mittelberg, Huben, Brenner, Zell-am-Ziller. Valea Ziller este celebră pentru bogăţia folclorului şi serbările populare de la începutul lunii mai. c) Arealul turistic Tirolul de Est se întinde în partea centrală a Alpilor Austrieci, între râurile Inn-Ziller (vest) şi Saalach - Gasteiner (afluenţi ai râului Salzach, în est). Este un spaţiu de drumeţii montane, de petrecere a vacanţelor, agrement şi sporturi nautice. Turismul rural are tradiţii încă din sec. al XIX-lea. Nu lipsesc nici amenajările pentru sporturile de iarnă, în acest sens excelând Kitzbuhel. Alte staţiuni sunt: Saalbach, Jochberg, St. Johann in Tirol Ca staţiuni de mare altitudine se remarcă Enzinger - Boden, Franz Jozsef's Hohe, Hinterbichl; staţiuni de vale Krimml, Kaprun, Badgastein (balneoclimaterică), St. Johann-im-Walde. Lienz — la poalele sudice, pe valea Dravei - este centrul turistic, cultural şi administrativ. d) Arealul turistic al Alpilor şi Prealpilor Salzburgului. Alpii Salzburgului se desfăşoară în continuarea Alpilor Calcaroşi sub forma unor masive separate de văi, din cotul format de râul Salzach (Vf. Hochkonig, 2938 m), de-a lungul râului Enns, până în cotul acestuia din urmă. Cel mai impunător este Masivul Salzkammergut (Vf. Dachstein, 2996 m), cu peisaje alpine şi forme carstice de anvergură (Peştera Mamutului). La poalele lui nordice se află staţiunile balneare şi climaterice Bad Ischl şi Bad Aussee precum şi Halhtatt (pe malul lacului omonim) - de la care provine denumirea primei vârste a fierului, pe baza descoperirilor arheologice făcute aici, cu un mare complex arhitectural. Prealpii Salzburgului scad în altitudine spre nord, la contactul cu Podişul Austriei înşiruindu-se o salbă de lacuri glaciare (Attersee, Abersee, Traunsee). Pe malul acestora se găsesc o serie de staţiuni: Wolfgang, St. Gilgen,. Ebensee, Weissenbach, Fuschl. S-au dezvoltat în aria de influenţă a oraşului Salzburg. Salzburg pitoresc amplasat pe malurile Salzachului, străjuit de castelul de pe un pisc izolat, constituie nodul polarizator al acestui areal turistic, locul de manifestare plenară a turismului cultural. Cunoscut ca oraşul festivalurilor muzicale „Mozart", are o serie de obiective cultural-istorice, cum ar fi Casa Memorială Mozart, Castelul Hohensalzburg, catedrala barocă (domul), palate (Hellbrunn, Mirabell), muzee, în apropiere este popasul turistic „La Calul Bălan" (V. Glăvan, 2000). Alte centre turistice sunt: Radstadt (în valea Enns) şi Bischofshofen (pe Salzach). e) Arealul turistic Carinthia — Stiria este cel mai extins, fiind localizat în sud-estul Alpilor Austriei. Niedere Tauern — încadraţi în cea mai mare parte de Enns şi Mur. Caracteristicile alpine sunt etalate în jumătatea vestică, unde sunt prezente multe staţiuni montane: Kerschbach, Unter Tauern, St. Nikolai, St. Michael, Lessach, Murau, St. Peter, St. Johann-am-Tauern. Mai spre est. Oraşele şi centrele turistice principale din Stilia joasă sunt aşezate îndeosebi în valea Murului: Leobsn, Bruck şi îndeosebi Graz capitala landului Stiria, al doilea oraş al Austriei, centru turistic şi cultural cu o veche

universitate (1586), muzee, monumente arhitecturale (catedrală gotică, două palate baroce, Casa Landului, Mausoleul lui Ferdinand al II-lea). Valea Dravei este însoţită de numeroase lacuri de acumulare antropică sau glaciare, fiind o axă turistică de prim rang (cu 25 - 30 localităţi turistice). Centrele turistice mai mari sunt Klagenfurt (capitala landului Carinthia), Villach şi Spittal, iar staţiunile propriu-zise sunt amplasate în primul rând pe malul lacurilor: Valden şi Portschach - la Lacul Worther; Millstatt şi Ossiach - lângă lacurile omonime. Se adaugă staţiunile montane ca St. Lorenzen (pe Gail) sau Malta, Gmunden Inner Leoben — în aria montană nordică. Alături de regiunea turistică alpină, în Austria se mai individualizează două unităţi turistice de rang mijlociu, în partea nordică - nord-estică a ţării. - Arealul turistic Viena, puternic polarizat de capitală, se suprapune spaţiului de contact dintre Depresiunea Vienei şi podiş, avansând pe valea Dunării în amonte până la Melk, iar spre sud-est până la Lacul Neusiedler. Viena — veche aşezare celtică, apoi castru şi aşezare romană (Vindobona), cu o istorie glorioasă şi înfloritoare ca şi capitală a Imperiuluui Austriac se întinde la poalele masivului Wienerwald, pe ambele maluri ale Dunării, dar cu predilecţie pe cel drept, unde este nucleul cel mai vechi al aglomeraţiei urbane. Pe lângă marele rol economic, financiar şi ca nod vital de comunicaţii, excelează prin vocaţia sa culturală, dispunând de opt instituţii de învăţământ superior (între care două universităţi), Academia Austriacă de Ştiinţe, 500 biblioteci publice, peste 20 muzee şi galerii de artă, 15 teatre, este sediul unor instituţii şi organisme ale ONU. Clădirile monumentale sunt grupate în mari pieţe (Heldenplatz, Stefanplatz), mărginite de parcuri extinse şi îngrijite. Se impun palatele Hofburg, Schonbrunn, Obere Belvedere, Untere Belvedere, Parlamentul, Primăria, Opera, Burgtheater, Stephansdom, alte biserici, Universitatea, Ansamblul arhitectonic al Naţiunilor Unite, casele memoriale Bethoven, Mozard, Schubert. Pe malul stâng al dunării se extinde marele parc de agrement şi distracţii Prater. Împrejurimile Vienei sunt arii receptoare pentru turismul de week-end, mai ales cea sud-vestică mai înaltă şi cu mici staţiuni balneare (Baden, Bad Voslau), sau împrejurimile Lacului Neusiedler - loc de agrement, cu mici localităţi turistice şi reşedinţe secundare de vacanţă. - Arealul turistic din vestul Podişului Austriei se întinde spre graniţa cu Germania, de la valea Dunării (Passau - Linz) până la contactul cu Prealpii Salzburgului. Acest contact este marcat de prezenţa lacurilor glaciare - Attersee, Traunsee — şi de apariţia apelor termo-minerale. Potenţialul respectiv este valorificat în staţiuni sau localităţi turistice ca Attersee, Gmunden, Bad Hali, Ried, Steyr. Dunărea străbate un frumos defileu după Passau, până în amonte de Linz. Deşi mare centru al industriei grele, Linz este un oraş plin de vegetaţie, cu cartiere de vile, dominat de un renumit dom (catedrală în stil gotic) (P. Cocean, 1998). Era o importantă aşezare strategică romană (Lentia), apoi medievală şi fuedală târzie, cu un castel, palat, biserici (St. Martin, din anul 779). Austria are un turism foarte intens, atât internaţional receptor, cât şi intern, de sejur şi de tranzit. Prin turismul său internaţional receptor se situează pe locurile 6 - 7 pe glob, cu 25,5 milioane turişti străini în 1999, şi încasări de peste 13 miliarde dolari, care reprezintă 28 % din totalul exporturilor sale. Indicele de receptare turistică este foarte ridicat (315 %), urmând unor state liliputane din Europa. Ceva mai mult de jumătate din turiştii străini provin din Germania.

5. Zona turistică a Podişului Elveţiei şi Munţilor Jura se alătură zonei turistice a Alpilor Elveţiei, cu care se află în strânse relaţii de cooperare şi complementaritate, în interiorul ei se diferenţiază o serie de areale turistice. a) Arealul Lacului Geneva se caracterizează prin îmbinarea turismului balneoclimateric şi de recreere cu cel cultural şi existenţa a două centre polarizatoare (Geneva şi Lausanne). Lacul Leman este printre primele ca mărime de geneză glaciară din Europa (580 km2 şi 310 m adâncime). Climatul de adăpost şi existenţa plajelor, apropierea munţilor (spre care pornesc linii teleferice), amenajările complexe, inclusiv pentru agremennt nautic, au făcut din fâşia limitrofa lacului „Coasta de Azur a Elveţiei", cu numeroase staţiuni de diferite dimensiuni. Geneva - a doua aglomeraţie urbană a Elveţiei şi prima de limbă franceză - se impune ca un centru turistic complex (balneoclimateric şi cultural), cu obiective ca: Palatul Naţiunilor (Chillot), universitatea (înfiinţată de Jean Calvin în sec. XVI), Colegiul St. Antoine, catedrala, primăria, palate, muzee. Este un oraş al congreselor internaţionale, găzduind sediile unor organisme ale ONU (Crucea Roşie Internaţională, OMS). Lausanne - aşezat în terase pe ţărmul nordic al Lacului Leman, veche aşezare romană, oraş liber din 1434 este renumit ca staţiune balneoclimaterică. Condiţiile prielnice de la această adevărată „mare interioară" a Elveţiei sunt valorificate la maximum într-o serie de alte staţiuni: Versoix, Coppet, Nyon, Morges, Cully, Vevey, Montreaux, Vitteneuve. b) Arealul turistic Berna-Neuchâtel - Jura Centrală este complex, asociind arii de podiş, lacustre şi montane. Berna - situat în Mittelland, pe valea Aare - a devenit oficial capitală a Confederaţiei Elveţiene în 1848. Funcţia administrativă, dublată de cea culturală şi de rolul de cel mai mare nod de transporturi al ţării, fizionomia

urbanistică, îi conferă i importantă funcţie turistică. Oraşul vechi are pieţe atrăgătoare cu clădiri monumentale, statui, fântâni arteziene. Se remarcă cele două turnuri ale vechii cetăţi, Bundeshaus (clădirea Parlamentului), Primăria, catedrala, mănăstirea gotică, universitatea, Muzeul Alpilor. Munţii Jura - ce însoţesc cele două lacuri cu partea lor centrală, calcaroşi, cu un relief tipic concordant cu structura - au văi spectaculoase, cu abrupturi, chei în sectoarele transversale (clusses), microdepresiuni în sectoarele longitudinale, unde sunt cantonate sate turistice sau orăşele turistice - Le Loch, St. Imier. c)Arealul turistic Basel-Jura de Nord. Basel este poarta fluvială a Elveţiei, prin aşezarea sa pe ambele maluri ale Rhinului în punctul terminus de pătrundere a navelor de tonaj însemnat, şi prin legătura ce o asigură canalul Rhin-Rhon cu Marea Mediterană. A treia aglomeraţie urbană a Elveţiei îşi are începuturile în perioada romană, o veche universitate (1460) şi catedrală (sec. XI-XV) şi muzeu de artă. Târgurile comerciale şi carnavalurile îi amplifică funcţia turistică. Munţii Jura au versanţi domoli în partea nordică, peisaje încântătoare, peşteri şi numeroase sate cu funcţie turistică de recreere. Munţii Jura, în ansamblu, constituie unul din domeniile de amplă manifestare a turismului rural şi agroturismului. Ca localităţi turistice urbane se pot menţiona: Delemont, Porrentruy, Moutier şi Liestal. d) Arealul turistic Zurich are ca centru puternic polarizator cea mai mare aglomeraţie urbană a Elveţiei, aşezată la capătul nordic al lacului omonim, legat la rândul lui de Rhin prin râul Limmat. Devenit „oraş imperial liber" în 1218, Zurich s-a dezvoltat continuu, ajungând primul centru economic şi financiar al confederaţiei. Dispune de o infrastructură turistică foarte dezvoltată (130 hoteluri, variate ca vechime şi arhitectură). În subarealul lacustru foarte complex — cu lacurile Zurich (88,5 km2, 143 m adâncime maximă), Zug, Greifen, Hallwiler şi altele - s-au format multe staţiuni şi localităţi turistice: Zug, Rapperswil, Wadenswil, Meilen, Wetzikou, Uster, Baden. e) Arealul turistic al Lacului Boden (Konstanz) are profil balneoclimateric şi de agrement nautic, dublat de turismul recreativ şi cultural. Konstanz este o staţiune renumită pentru dotările şi amenajările turistice (hoteluri, vile, divertisment, agrement nautic) şi pentru târgurile de produse agricole. Altele sunt: Arbau, Romanshorn, Kreutzlingen, Steckborn. Din Lacul Boden (537 km2), Elveţiei îi revine o treime. Elveţia reprezintă un pol de atracţie turistică major, primind anual 12 - 13 milioane turişti (de aproximativ 2 ori mai mult decât populaţia ţării), care cheltuiesc aproximativ 9 miliarde dolari, contribuind în proporţie ridicată la volumul exporturilor Elveţiei. Structura naţională a străinilor este mai diversificată decât în cazul Austriei (cam jumătate provin din SUA, Marea Britanie şi Germania). GERMANIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Federală Germania 1871/1990 Berlin 82,400,996 loc 230,80 loc/ km² 357.021 km² germana, engleză protestanţi 34%, romano catolici 33%, musulmani 3%, altele 30% Germani 92%, altele 8% republică federală - preşedinte euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord (dominată de Prusia), apoi Bavaria precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945. Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin violenţă. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la

Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio. Politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa. În 1941, naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942-1943 balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiţionat. În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia) şi Prusia Răsăriteană — au fost anexate de Polonia şi URSS. Cei mai mulţi locuitori germani ai acesor regiuni, aproximativ 10 milioane înainte de război, au fost expulzaţi. În urma războiului, Germania a fost împărţită în patru „zonede ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană. Germania de vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat. Statul unit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume. Principalele zone şi areale turistice se individualizează în Bavaria, în ariile masivelor hercinice şi pe literalele mărilor din nord. a) Zona turistică a Podişului Bavariei. Se individualizează între Alpii Bavariei, Jura Şvabă, Jura Franconiană şi Pădurea Boemiei, acestea având la rândul lor importanţă turistică diferenţiată (Alpii Bavariei sunt incluşi la regiunea turistică alpină). Podişul Bavariei — mai înalt în sud şi vest (600 - 800 m) şi mai jos în nord-est (sub 500 m) etalează peisaje deosebit de plăcute, în care alternează colinele împădurite (foioase şi conifere), cu terenurile agricole dominate de pajişti şi parcele cultivate. Aşezările „rurale" au toate facilităţile urbanului şi structură aglomeratrăsfirată sau sunt dispersate sub formă de ferme. Totul denotă o valorificare a spaţiului geografic de o raţionalitate extremă. Munchen, hiperextins pe malurile Isarului, îşi manifestă vocaţia de focar de istorie şi civilizaţie prin numeroase construcţii monumentale în diferite stiluri, într-o succesiune cronologică din Evul Mediu timpuriu până în prezent: construcţii gotice (catedrala), renascentiste, baroce (palatele Nymphenburg şi Holstein), rococo, neoclasice (construcţiile de pe Ludwigstrasse, Gliptoteca), moderne (sediul BMW, turnul de televiziune, stadionul olimpic), statui monumentale. Are unul din cele mai importante teatre din Germania, universitate, muzee, galerii de artă, două pinacoteci. Cursul Dunării este punctat de numeroase oraşe turistice: Passau; Ingolstadt; Ulm - la confluenţa Dunării cu Illerul, deţine o celebră catedrală gotică din sec. XIV; Sigmaringen - cu palatul unde s-a născut şi a copilărit Carol I, primul rege al României; Tuttlingen. Un element de mare atracţie turistică îl constituie Lacul Konstanz (Bodensee), frecventat pentru agrement nautic, recreere, cură balneoclimaterică, pescuit. Ţărmurile sunt presărate cu numeroase golfuleţe şi mici staţiuni. Se remarcă în mod deosebit Konstanz (partea germană, mai extinsă, renumită pentru dotările turistice, arhitectură şi poziţia pitorească), Radolfzell, Lindau. b) Arealul turistic Pădurea Neagră (Schwarzwald) - grefat pe masivul hercinic omonim (1495 m în vf. Feldberg) şi fâşiile adiacente, se evidenţiază prin pitorescul peisajelor înverzite, a văilor - cum ar fi Brigach şi Brege, care formează Dunărea - , prin prezenţa apelor termo-minerale, a mulţimii micilor staţiuni şi localităţi turistice. Prin modul de amenajare, valorificare şi ocrotire, întregul areal montan este transformat tntr-un adevărat parc natural. Turismul rural, cu vechi tradiţii, a ajuns la cea mai avansată fază de dezvoltare. Dintre staţiunile climaterice se pot menţiona: Schonau, St. Blasien, Schramberg, (pe Brege), Villingen (pe Brigach), St. Georgen, Freudenstadt, Baiersbronn. Staţiunile balneoclimaterice sunt foarte dense în partea nordică, mai fragmentate: Baden-Baden, Bad Rippoldsau, Wildbad, Bad Herrenalb; se adaugă Badenweiler (S V) şi Bad Durrheim (SE). Fâşia marginală este marcată de prezenţa centrelor turistice polarizatoare. Culoarul Rhinului, la frontiera cu Franţa, este o axă de concentrare a căilor de comunicaţie şi a oraşelor - Karlsruhe, Offenburg, Freiburg (centru universitar, cu clădiri medievale); Lorrach. Sttutgart - capitala landului Baden-Wurttemberg, cunoscut pentru uzinele Daimler-Benz şi Porsche, electrotehnică şi optică - este un mare nod de transporturi pe Neckar, oraş turistic şi cultural, cu Academie de Arte Frumoase, studiouri cinematografice, două castele, biserică în stil romanic cu adaosuri gotice.

c) Zona turistică a Rhinului Mijlociu şi a Masivului Renan cuprinde două elemente morfologice distincte: Valea Rhinului între Manheim şi Koln, respectiv masivele şistoase hercinice. Masivul Şistos Renan - podiş înalt, nivelat, bine împădurit - este compartimentat de accidentele tectonice şi râuri (Mosel, Nahe, Lahn şi Sieg, unele cu meandre încătuşate, tipic fiind Mosel) - în masive secundare: Eifel, Hunsruck (816 m) şi Pfalzerwald - pe stânga Rhinului - şi Taunus (880 m), Westerwald, Saucrland - pe dreapta, în Masivul Eifel sunt specifice maar-urile, lacuri formate în depresiuni create prin erupţii şi explozii vulcanice în neozoic. Este un domeniu de rucrcere şi drumeţii, cu turism rural. Liniile de factură favorizează emanaţiile de ape termo-minerale şi cura balneară în numeroase staţiuni: Bad Kreuznach, Wiesbaden, Bad Soden, Bad Homburg, Bad Nauheim, Bad Bertrich, Bad llfinningen etc. Valea Rhinului este largă de la sud de confluenţa cu Neckarul (la Mimheim) până la Mainz. Spre aceasta converg două importante centre turistice: Frankfurt pe Main nod al transporturilor aeriene, centru universitar, cu biserici, catedrală, muzee şi casa natală reconstruită a lui Goethe. Mainz, oraşul lui Guttenberg, cu Muzeul Tiparului şi Tipăriturilor, conservă clădiri vechi (biserici, catedrala romanică, palate, castel), este centrul universitar şi turistic, mare piaţă a vinurilor, favorizat de poziţia la confluenţa Rhin-Main. Pe malul opus, Wiesbaden îndeplineşte şi funcţia de staţiune balneoclimaterică. De la Mainz la Bonn se desfăşoară Defileul Rhinului, axat pe un graben bine individualizat, mai îngust şi spectaculor până la confluenţa cu Mosel (Birgen -Koblenz). Este cel mai renumit areal turistic din Germania (alături de Alpii Bavariei), prin măreţia şi densitatea castelelor, a frumuseţii văii şi mozaicul peisagistic agropomi-viticol — forestier. Koblenz este un însemnat nod de comunicaţii terestre şi port la confluenţa Moselei cu Rhinul, oraş istoric cu monumente arhitectorice şi centru de vinifîcaţie. La capătul nordic al grabenului Rhinului (după Drachenfels, unde Siegfried a ucis balaurul) se profilează Bonn - fosta capitală a RFG (1949 - 1991), oraş cultural, fostă reşedinţă a prinţilor electori de Koln, fondat ca şi castru roman. Koln constituie a patra mare aglomeraţie urbană din Germania, cu funcţii complexe, între care cea cultural-turistică. S-a dezvoltat pe vatra unei importante aşezări romane, fiind cunoscut apoi sub numele de Colonia, în" arhitectură se impune Domul St. Peter, în stil gotic (sec. XIII, cu refaceri ulterioare), una dintre cele mai impunătoare catedrale din lume. Zonei turistice a Masivului Renan i se alătură două areale turistice, cu similitudini, din statele învecinate Belgia şi Luxemburg. Arealul turistic Ardent - Namur ocupă sud-estul Belgiei, trăsăturile peisajului din Podişul Ardeni fiind asemănătoare cu cele din Masivul Renan, dar cu o aplatizare mai accentuată. Spre nord-vest, aria deluroasă din Namur face trecerea spre văile Meuse - Sambre, pe care sunt situate oraşe importante, mai mult cu profil industrial, însă şi cu obiective de interes turistic: Charleroi, Namur; Liege - dispune de biserici monumentale (Sainte-Croix, St. Barthelemy, St. Denis), clădiri vechi (casa Curtius), muzee (Ansembourg). In Ardennes se impun Masivul Hautes Fagnes (692 m) - cu parcul naţional omonim, staţiunile Spa (balneare) şi Malmedy -, fenomenele carstice şi staţiunile de la marginea nord-vestică - Hotton- sur-Ourthe (peşterile „O mie şi una de nopţi", Han-sur-Lesse (cu o peşteră ce are cel mai înalt tavan din Europa, 129 m) -şi localităţile turistice St. Vith, La Roche - en- Ardenne, Bastogne. d) Zona turistică central-sud-estică din Germania este axată pe Munţii Pădurea Turingiei - Pădurea Franconiei - Metaliferi, la care se ataşează Munţii Rhon (vest), Munţii Harz (nord) şi depresiunile adiacente de pe Elba, Saale şi Wesser. Peisajele sunt atrăgătoare, caracteristice masivelor hercinice aplatizate, cu vegetaţie forestieră bogată (foioase), pajişti şi culturi agricole spre periferie. Este o zonă de recreere şi drumeţii, unde se dezvoltă turismul rural. Turismul cultural are un important câmp de manifestare în mai multe centre urbane vechi. Nu este de neglijat cura balneoclimaterică, pe baza izvoarelor minerale şi termale, în condiţii de climat moderat în toate arealele zonei, la: Salzgitter Bad, Bad Harzburg, Bad Lauterberg, Bad Sooden, Bad Langensalza, Bad Plersfeld, Bad Salzungen. Ca staţiuni climaterice montane se pot menţiona: Altenberg, Adorf, Sonneberg, Suhl, Zella-Mehlis, Tanne. Centrele turismului cultural: Dresden - reşedinţa administrativă a landului Saxonia, centru universitar, cu galerie de pictură, monumente arhitectonice în stil baroc (Palatul Zwinger); Meissen - vechi centru al porţelanului, cu clădiri de epocă; Chemnitz - cu Schossberg - Museum; Zwickau are biserici gotice (St. Maria, St. Catarina), alte construcţii vechi monumentale, din sec. XV-XVI (palatul Oberstein, primăria Gewandhaus); Eisenach -oraşul lui J. S. Bach, conservă clădiri de epocă; Leipzig — la limita zonei, mare oraş din partea estică renumit pentru târgurile internaţionale ce atrag oameni de afaceri şi turişti, este mare centru universitar (două academii şi universitate din 1409), cu clădiri monumentale ca Thomaskirche (în care se află mormântul Iui Bach), Nikolaikirche, Primăria veche, Bursa şi Casa de comerţ; Halle - are numeroase monumente de artă (biserici, domul, primăria, Marienkirche), ruinele castelului Moritzburg. Hannover - este un mare nod de transporturi, cu numeroase obiective turistice: Markkirche, Leibnitzhaus, Primăria veche, muzee etc. În partea vest-sud-vestică se remarcă: Gottingen - cunoscut centru universitar şi al industriei cinematigrafice, cu biserici în stil romanic şi gotic. Se alătură Bamberg - lângă Mâine, oraş cu aspect medieval, cu o frumoasă catedrală prin ansamblurile de sculpturi -, iar mai la sud, Nurnberg - pe canalul Main-Dunăre, centru de învăţământ superior, cu un vechi castel (sec. XI), Sebalduskirche şi Lorenzkirche din secolele XII-XV.

e) Arealul turistic Berlin. Berlinul, cea mai importantă metropolă a Germaniei a redevenit capitala ţării după unificare, în 1991, zidul ce separa cele două părţi ale lui fiind dărâmat în 1989. Format din două aşezări -Colin şi Berlin - întemeiate spre sfârşitul sec. ai XI-lea, Berlinul a cunoscut o puternică ascensiune după consfinţirea ca şi capitală a Prusiei, în 1709. Este primul nod de comunicaţii al ţării, cel mai mare centru cultural, cu Academia de Ştiinţe (fondată în 1700), Academia de Arte Frumoase, universităţi (Humboldt 1809), teatre, muzee, galerii de artă. Ca monumente de artă se remarcă: bisericile Nikolaikirche şi Sophienkirche, Catedrala Marienkirche (sec. XII- XIV), palatele Charlottenburg şi Schwerin, castelul Griinewald, Poarta Brandenburg, Opera Germană de Stat, Berliner Rathaus, Reichstagul, Insula muzeelor (Altes Museum, Pergamon, Bode etc.). La sud-vest de Berlin, este aşezat Potsdam, fostă reşedinţă a regilor Prusiei, perioadă din care datează castelul rezidenţial şi castelul Sans-Souci. În jurul Berlinului se circumscriu localităţi turistice cu clădiri istorice şi largi spaţii verzi, cum sunt: Konigs, Strausberg, Bernau, Oranienburg, Hemingsdorf, Nauen, iar ceva mai spre vest - Brandenburg - oraş istoric, ce conservă turnuri din zidul vechii cetăţi, catedrala din sec. X, XII, Biserica St. Gothard. Aria din jurul capitalei reprezintă un spaţiu de recreere, presărat cu pâlcuri de pădure şi numeroase lacuri de origine glaciară şi antropică, folosite pentru agrement nautic şi pescuit. f) Zona turistică baltică a Germaniei se integrează în bazinul turistic al Mării Baltice, formând împreună cu zonele daneză şi poloneză regiunea turistică baltică de sud-vest. Cu toate că elementele climatice (temperatură, insolaţie, umiditate) sunt mai puţin favorabile, litoralul de la Marea Baltică înregistrează un aflux însemnat de turişti în sezonul estival (în primul rând interni), pentru cură, recreere şi agrement. Principalele staţiuni se aliniază între Insula Fehmarn şi Golful Pomeraniei: Dahme, Travemunde, Wismar, Ostseebad Rerik, , Warnemunde, Barth, Stralsund, cele din Insula Rugen -Dranske, Breege, Putgarten si Sassnitz (cu legături de ferry-boat spre Danemarca şi Suedia), Binz - şi apoi din Insula Usedom - Peenemunde, Zinnowitz, Seebadheringsdorf. Peisajul maritim este ocrotit în rezervaţii naturale, ca cele din Insula Rugen. Oraşe-porturi însemnate sunt Kiel, Lubeck şi Rostock, care făceau parte din Liga Hanseatică; au o arhitectură specifică, dată de îmbinarea stilurilor din mai multe perioade. La sudul litoralului baltic, colinele Mecklenburg, modelate de calota glaciară pleistocenă, cu numeroase lacuri şi păduri de pin, oferă multiple puncte de recreere şi agrement. Schwerin — principal oraş, centru administrativ şi cultural, conservă o parte din vechea arhitectură (dom, castel, clădiri vechi).

2.2.4.10. Peninsula Balcanică Delimitată de Marea Adriatică şi Marea Ionică spre vest, Marea Neagră, Marea Marmara şi Marea Egee spre sud-est şi Marea Mediterană către sud, Peninsula Balcanică, cu o suprafaţă de 468.000 km² (a treia în Europa), are trăsături geografice complexe: ţărmuri înalte şi foarte crestate cu peninsule foarte crestate, golfuri înguste (Salonic, Corint), o puzderie de insule, o parte continentală, muntoasă, cu peisaje variate, iar la ţărm câmpii litorale cu plaje. Munţii Dinarici, Pindului, Balcani şi Rodopi şi depresiunile care pătrund ca nişte culoare spre sud, în toate direcţiile şi ocupate în parte de câmpie, dau nota dominantă a configuraţiei reliefului. Clima este continentală în interiorul peninsulei, mai blândă în depresiuni şi mai aspră pe munţi şi mediteraneană în lungul ţărmului şi în insule. Hidrografia este reprezentată prin numeroase râuri aparţinând Bazinului Dunării (Morava, Sava, Isker) sau mărilor limitrofe (Vardar, Struma, Mariţa) şi lacuri mari, tectonice sau carstice. Vegetaţia specifică mediteraneană sau de munte cu păduri mixte, de foioase şi conifere, păşunile şi fâneţele îmbogăţesc aspectele peisagistice ale peninsulei. In aceste condiţii naturale, de mare diversitate, istoria multimilenară s-a impus printr-o mare nuanţare, politică, economică şi culturală specifică popoarelor care o locuiesc, mesagere ale unor civilizaţii perene de-a lungul veacurilor şi care se regăseşte în obiective turistice de mare valoare, care alături de litoralul mediteranean sau al Mării Negre dau forţa de atracţie turistică a acestei peninsule, confirmată de intensitatea mare a fluxurilor de vizitatori. SERBIA – MUNTENEGRU Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Uniunea Statală a Serbiei şi Muntenegrului 1992/1992 Belgrad 10.832.545 loc 105,8 loc./km² 102.350 km² sârbă Ortodoxi 65%, musulmani

Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

19%, romano catolici 4%, altele 12% Sârbi 62%, albanezi 17%,muntenegreni 5%, altele 16% Republică - preşedinte Dinar sârb, euro (€, EUR) = 100 eurocenţi

Cuprinde partea central-vestică a peninsulei şi se caracterizează printr-o varietate de peisaj, dar şi de diversitatea formelor de relief, predominant muntos (Munţii Serbiei, sudul Alpilor Dinarici de peste 2500 m), Câmpiile Voivodinei, Moraviei şi litoralul adriatic – o fâşie destul de îngustă. Potenţialul turistic natural, variat, este completat de obiective cultural-istorice de mare valoare turistică. Între 1918-1992 Iugoslavia a fost un stat federal, compus din şase state federative. In 1991-1992, Croaţia, Slovenia, Macedonia şi Bosnia-Herţegovina şi-au proclamat independenţa de stat. În şcoala arhitecturală a Moraviei se impun bisericile şi mănăstirile de mare frumuseţe din sec. XIV-XV (Studelnica, Gracanica, Decani) în stilul vechi sârbesc sau sârbo-bizantin. Fosta Iugoslavia este renumită şi prin parcurile sale naţionale bine organizate sub aspectul circulaţiei turistice: Porţile de Fier, Titovo Uzice, Crana Gora. Localităţile rurale deţin comori etnografice de mare valoare şi diversitate (costume, folclor muzical, literar, coregrafic), care încântă pe vizitatorii acestor meleaguri, fiind atracţii de mare interes turistic. Renumite sunt şi podgoriile Serbiei, Kosovei şi Voivodinei cu vinurile nobile parfumate şi aromate. Între principalele centre turistice amintim: BELGRAD - Beograd - oraş dunărean, aşezat în arealul Câmpiei Dunării Mijlocii, cu o veche istorie (aşezare celtică - Singidunum), de peste 2000 de ani, distrus şi refăcut de fiecare dată. Renumit prin băile romane ale antichităţii şi zidurile albe ale cetăţii (de unde şi denumirea dată de slavi "Oraşul Alb"), oraşul păstrează din epoca otomană o singură moschee (sec. XVII) şi cetatea Kalemegdan, unde se poate vizita Poarta Stambulului şi Poarta Orologiului, zidurile albe turceşti din interior şi cele roşii (austriece) din exterior, parcul Kalemegdan cu mormântul în formă de hexagon a lui Domad Ali Paşa, o serie de catacombe, porţi, palate, muzee, pieţe. De pe terasa cetăţii se deschide o frumoasă panoramă spre Insula Veliko Ratno; oraşul Zemun - cu monumentul Victoria (1929) şi Novo Beograd, de peste râul Sava, cu clădiri moderne, monumente, parcuri şi hoteluri. NOVI SAD, capitala provinciei autonome Voivodina, un frumos oraş de câmpie şi dunărean, cu fortăreaţa Petrovaradin ("Gibraltarul Dunării") sec. XVII-XVIII, pe o suprafaţă de cea 112 ha, important târg internaţional; în apropiere Parcul Naţional Truska Gora, cu mănăstirile Hapovo şi Krusedal, o zonă de mare interes cinegetic. Localităţile culturale şi turistice: BAR, CLADOVA, BELA CRKVA, NEGOTIN de pe fluviul Dunărea, din arealul Porţile de Fier, care se înscriu cu aspecte peisagistice carstice spectaculoase ale Munţilor Dobrianske şi Miroci Pianina şi vestigii romane sau medievale de mare valoare (Tabula Traiana, drumul roman, ruinele unor castre romane) şi Parcul Naţional Porţile de Fier, care se prelungeşte în România. PRIŞTINA - capitala Kosovei, centru comercial şi minier, cu edificii medievale, mai ales turceşti, azi un oraş modern; în apropiere renumitul centru religios Gracanica; zonă recunoscută în festivaluri folclorice şi cu o frumoasă moschee. PODGORICA - capitala Muntenegrului, o veche aşezare, dezvoltată pe fortăreaţa antică Medun, cu numeroase vestigii antice şi medievale. Arealul Muntenegru se impune printr-un relief muntos (2500 m) în forme spectaculoase, unde este amenajat şi interesantul . Parc Naţional Crana Gora. Spre sud se află o îngustă dar frumoasă câmpie litorală, cu plaje amenajate "Riviera Muntenegrului", în estul căreia se află, la graniţa cu Albania, pitorescul lac tectonic Shkoder (Skadarasko lezero). Oraşele porturistaţiuni sunt Bar, cu o frumoasă plajă; Kotor - aşezat într-un cadru pitoresc al Golfului Kotorska „polul" ploilor din Europa: 5000 l/m2/an, staţiune de litoral pentru sporturi nautice, cu vestigii istorice şi ansambluri murale, şi Budva. Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, odihnă şi cură heliomarină, de tranzit. SLOVENIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Republica Slovenă 1991/1991 Ljubljana 2.011.473 loc. 99,22 loc./km² 20.273 km²

romano catolici 96%, musulmani 1%, altele 3% Etnii Sloveni88%, Sârbi 2%, croaţi 3%,musulmani 1%, altele 6% Forma de guvernământ Republică - preşedinte Moneda naţională euro (€, EUR) = 100 eurocenţi Se presupune că triburile slave, strămoşii slovenilor de astăzi, s-au aşezat în zonă în secolul al VI-lea. Ducatul slav al Carantaniei, primul stat proto-sloven şi primul stat slav stabil, s-a format în secolul al VII-lea. În 745, Carantania şi-a pierdut independenţa în faţa Imperiului franc. Numeroşi slavi s-au convertit la creştinism. Manuscrisele Freising, cele mai vechi documente scrise într-un dialect sloven şi primele documente slave în alfabetul latin datează din jurul anului 1000. În timpul secolului al 14-lea, cele mai multe dintre regiunile Sloveniei au fost ocupate de Habsburgi, devenind apoi o parte a Imperiului austro-ungar. În 1848 a apărut un puternic program pentru o Slovenie unită, o dată cu mişcarea "Primăvara popoarelor" în Austria. După prăbuşirea Austro-Ungariei în 1918, slovenii au format Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, denumit ulterior (1929) Regatul Iugoslavia. După refacerea Iugoslaviei la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Slovenia a devenit o parte a Republicii Socialiste Federale Iugoslavia, declarată oficial pe 29 noiembrie 1945. Slovenia modernă s-a format la 25 iunie 1991 după obţinerea independenţei faţă de Iugoslavia. Slovenia s-a alăturat NATO pe 29 martie 2004 şi Uniunii europene pe 1 mai 2004. Aşezată în nord-vestul Peninsulei Balcanice se suprapune Alpilor Iulieni şi Podişului Karst, unităţi naturale cu atracţii şi peisaje turistice de valoare mondială. Este vorba de Podişul calcaros al Alpilor Dinarici, cu o paletă variată de forme şi fenomene specifice regiunilor carstice (29 % din suprafaţa ţării este ocupată de calcare), cu platoul Karst (de unde şi noţiunea de "karst"), ciuruit de doline, lapiezuri (130-150 doline / km² şi 15-20 lapiezuri / m²) şi numeroase peşteri (peste 3500), renumite prin lungimea lor, polietajarea galeriilor şi gama variată a formelor concreţionare. Peştera Postojna - un sistem de cinci galerii cu o lungime de 23 km, a intrat de mult în circuitul turistic, fiind electrificată şi amenajată pentru vizitare (poteci, cale ferată cu trenuleţ electric, lungă de 3 km), muzeu al peşterilor din Slovenia. Alte peşteri electrificate şi amenajate pentru vizitare sunt: Predjana, Rakek, Pianina etc. În Alpii lulieni se află un relief glaciar fermecător cu circuri şi văi glaciare, versanţi abrupţi şi prăpăstioşi ca şi vârfuri acoperite cu zăpezi permanente şi mici gheţari care alcătuiesc decorul vechii cetăţi medievale Emona. De pe vârful Triglav (2863 m) se desfăşoară întreaga panoramă a munţilor cu Castelul din împrejurimi şi renumitul "Parc Naţional Triglav" înfiinţat în 1924 pe o suprafaţă de 20 kmp, cu cele 7 lacuri glaciare (Bled), cu floră şi faună alpină ocrotită, cabane turistice. Ca centre turistice se remarcă: Ljubljana, capitala administrativă şi culturală a Sloveniei, este recunoscută prin vestigiile sale romane şi numeroase edificii medievale baroce, renascentiste sau otomane, prin festivalurile şi concursurile internaţionale găzduite de acest oraş. Bled - oraş pe malul lacului omonim, cu cele două castele medievale, hoteluri, vile, campinguri, dotări de agrement nautic, ştranduri şi locuri de pescuit, constituie o atracţie turistică europeană. Maribor - oraş pitoresc cu multe vestigii istorice. CROAŢIA Republica Croată 1991/1991 Zagreb 4.496.869 loc 83 loc./km² 56.542 km² Croata, sârba, slovenă, Limbi vorbite maghiară Religii romano catolici 76%, ortodoxi 11%, musulmani 1%, altele 12% Etnii Sârbi 12%, croaţi 78%, altele10 % Forma de guvernământ Republică - preşedinte Moneda naţională Kuna- 100 lipa Croaţii au ajuns în Dalmaţia şi în Panonia în secolul al VII-lea. Condusă de prinţi croaţi, duci din anul 852, Dalmaţia cuprizând şi teritoriul Panoniei, după o perioadă de stăpânire bizantină şi carolingiană, a devenit un puternic regat independent în anul 924. Din 1102 croaţii au devenit vasali ai regelui Ungariei. Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă

Limbi vorbite Religii

slovenă

Secolul XV - Regatul Ungar are mult de suferit din cauza expansiunii otomane, care ajung să cucerească Bosnia şi Herţegovina. În aceeaşi perioadă, teritoriul Dalmaţiei este în cea mai mare parte stăpânită de veneţieni. Rezultatul Bătăliei de la Mohács, 1526, a determinat Parlamentul Croat să-şi ofere ţara, habsburgilor. Datorită acestora, până în secolul al XVIII-lea, cea mai mare parte din teritoriul croat a fost eliberat de sub stăpânirea turcilor. În mare parte, acest teritoriu, a fost modelat de cuceririle otomane. Istria, Dalmaţia şi Dubrovnik, au intrat cu timpul, între anii 1797 şi 1815, sub autoritatea habsburgilor. După Primul război mondial, Croaţia s-a alăturat Statului slovenilor, croaţilor şi sârbilor (aproximativ Slovenia, Croaţia şi Bosnia), care împreună cu Serbia, a format ulterior Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit Regatul Iugoslaviei în 1929. Iugoslavia a fost invadată în perioada celui de Al II-lea război mondial, Croaţia fiind transformat într-un stat fascist marionetă, numit Statul Independent al Croaţiei. Ulterior înfrângerii puterilor axei, Iugoslavia a devenit republică federală socialistă. Alături de Slovenia, Croaţia şi-a declarat independenţa pe data de 25 iunie, 1991, având ca urmare războiul croat pentru independenţă. Prima ţară care a recunoscut noul stat a fost Germania, în decembrie 1991. Are forma literei "V" cu vârful în nord-vest, iar cele două braţe delimitează Bosnia şi Herţegovina, având o largă ieşire la Marea Adriatică. Cadrul natural pitoresc şi variat este dat de Munţii Alpii Dinarici, care se înscriu cu cele mai pitoreşti peisaje, între care cele carstice (peşteri, depresiuni, lapiezuri, doline, râuri subterane) sunt cele mai spectaculoase, de la renumitul podiş carstic din Peninsula Istria la podişurile şi depresiunile carstice (polje) Likka, Duvno, Popovo, care se înşiră în lungul litoralului dalmatin. Către Marea Adriatică, munţii coboară în trepte, formând litoralul adriatic, de o fermecătoare frumuseţe cu faleze înalte, golfuri şi promontorii stâncoase întinse, plaje şi o puzderie de insule (725) ce brăzdează ţărmul. Spre est, o zonă de podiş şi de depresiune tectonică (Slavonia) axată pe văile Dravei şi Savei (afluente fluviului Dunărea) completează peisajul croat. Climatul temperat-continental şi mediteranean în regiunea de coastă determină o vegetaţie de pădure (în principal foioase), caracteristică Europei Centrale şi Mediteraneene, în contextul protejării şi conservării naturii s-au amenajat numeroase parcuri, cel mai recunoscut fiind Parcul Naţional Plitvice - cu peisaje deosebite, un complex de cascade şi lacuri carstice situate la 520-630 m altitudine. Cel mai important areal turistic în reprezintă RIVIERA DALMAŢIANĂ, care cuprinde coasta Istriei şi Dalmaţiei, o fâşie îngustă cu numeroase golfuri şi promontorii, insule şi peninsule muntoase, faleze şi plaje însorite, înşirate de-a lungul ţărmului şi cu o frumuseţe naturală deosebită, cu o climă caldă mediteraneană şi monumente de artă, ce atrag milioane de turişti. Numeroase fenomene hidrogeologice, legate de izvoarele calde submarine, de turbioanele marine ("mori" de mare), vegetaţia mediteraneană frumos colorată în toate anotimpurile, şi localităţile, multe cu caracter de cetate şi cu monumente de artă interesante, renumitele staţiuni turistice sau pitoreştile sate de pescari, marea albastră cu temperaturi de peste 25°C, se alătură celorlalte atracţii turistice, care fac din această rivieră, una dintre cele mai atractive locuri de vacanţă din Europa. De-a lungul ţărmului de peste 700 km, adăpostit de Alpii Dinarici şi străbătut de o modernă autostradă, se înşiruie oraşele - staţiuni (cu sporturi nautice, plaje amenajate, hoteluri şi vile dar şi monumente de artă): Pola, Rabac, Rijeca, Nin, Zadar, Biograd, Split, Omis, Brela, Podgora, Dubrovnic, iar la sud Hercegnovi, Igalo, Kotor, Persen, Risau. Printre sutele de insule (725) de-a lungul coastei, numai 66 sunt locuite, cele mai importante pentru turism sunt: Krk, Rab, Paq, Cres, Brac, Korcula (unde s-a născut celebrul navigator Marco Polo), iar Arhipelagul Kornati, constituit din 110 insule, mai mari sau mai mici, deşertice şi aride, constituie o atracţie unică în Europa. Principalele oraşe-staţiuni sunt: Split - centru comercial şi cultural, cu faimosul palat al lui Diocleţian (sec. IV), numeroase vestigii romane şi medievale, muzee, galerii şi teatre, vile, piscine etc. Dubrovnic întemeiat în sec. VII, situat la poalele unui pitoresc munte (Srdj) pe o mică peninsulă, într-un decor fermecător, edificii: cetatea antică şi medievală, ansambluri de artă, biserici, străzi medievale, pieţe şi parcuri, palate, muzee, biblioteci, multe hoteluri şi vile de lux, cazinouri. Zagreb - capitala ţării aşezată pe Sava, centru cultural şi turistic important, cu numeroase edificii medievale (Gornji Grad şi Kaptel), muzee, galerii de artă. Rijeka - centru comercial, cultural şi turistic, port, muzee, galerii de artă, teatre, edificii romane şi medievale. BOSNIA – HERŢEGOVINA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Bosnia şi Herţegovina 1992/1992 Sarajevo 4.025.476 loc. 79loc./km² 51.129 km² Bosniaca, croata, sârba

romano catolici 15%, ortodoxi sârbi 31%, musulmani 40%, protestanţi 4%, altele 10% Etnii Bosniaci44%, sârbi 31%, croaţi 17%, altele8 % Forma de guvernământ Republică federala preşedinte Moneda naţională Marka – 100 pfennigi Stabilirea slavilor pe teritoriul de azi al Bosniei-Herţegovina are loc în secolele VI-VII. Începând din secolul X pe teritoriul de azi al Bosniei Herţegovina devine obiect de dispută între statele feudale ale sârbilor, croaţilor şi, după 1102 şi Regatul Ungariei. Stăpânirea otomană a durat până în anul 1878. Semnificativ este faptul că, în această perioadă, mare parte din populaţia slavă din Bosnia-Herţegovina se converteşte la religia islamică. Între 1878-1918, BosniaHerţegovina intră în componenţa Imperiului austro-ungar, ca o provincie administrată împreună de către cele două componente ale Monarhiei. În anul 1918, Bosnia-Herţegovina intră în componenţa Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (devenit ulterior Regatul Iugoslaviei). În perioada interbelică Bosnia-Herţegovina este obiect al conflictului dintre sârbi şi croaţi, fiind divizată în anul 1929 între banovina Croaţiei şi restul regatului. Destrămarea Iugoslaviei a determinat izbucnirea unui război sângeros în Bosnia-Herţegovina, între 1992 1995. Conflictul a fost finalizat în anul 1995, ca urmare a intervenţiei comunităţii internaţionale prin Acordul de la Dayton. Ocupă partea vestică a Peninsulei Balcanice, cu un relief predominant muntos dat de Munţii Metaliferi ai Bosniei şi Alpii Dinarici, cu multe vârfuri de peste 2000 m, cu bogate fenomene carstice de mare frumuseţe, cu văi adânci şi defilee, unde s-a amenajat şi un mare Parc Naţional - Trebevic. Turismul joacă un rol important în economie, turiştii fiind atraşi în special de staţiunile balneoclimaterice şi peisajul montan cât şi de vestigiile istorice şi manifestările folclorice. Sarajevo capitala Bosniei şi Herţegovinei, cunoscut prin vechea piaţă turcească, ce-i dă un parfum oriental şi numeroase moschei, băi turceşti, baruri de noapte cu specific turcesc, dar şi înnoiri contemporane (o parte distruse în războiul civil). Aşezat într-un cadru pitoresc, cu renumitul Parc Naţional Trebevic, a fost gazda Jocurilor Olimpice de iarnă din 1984. Alte centre de interes turistic: Mostar, Banja Luka, Tuzla, Foca. MACEDONIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Macedonia 1991/1991 Skopje 2.045.262 loc. 81 loc./km² 25.713 km² Macedoneană,albaneza, sârbo-croata Creştini 74%, musulmani 26% Macedonieni 67%, albanezi 23%, turci 4%, sârbi 2%, altele 4% Republică - preşedinte Dinar Macedonian – 100 deni

Religii

Ocupă partea centrală a Peninsulei Balcanice, cu peisaje montane şi de podiş (Alpii şi Prealpii Dinarici) cu alternanţe de văi pitoreşti (Vardar), platouri şi culmi montane, peisaje carstice spectaculoase (peşteri, cheile Vardar) şi lacuri tectonice de mare frumuseţe: Ohrida, Prespa. Parcurile Naţionale Bitola şi Mavropo adăpostesc peisaje deosebite, cu păduri şi tufişuri mediteraneene. Localităţile rurale deţin comori etnofolclorice de mare valoare şi diversitate, fiind atracţii de mare interes turistic, la care se adaugă şi renumitele podgorii cu vinuri parfumate şi aromate. Skopje, situat pe râul Vardar, un oraş roman (Scupia), care, cu toate distrugerile suferite la cutremurul din 1963, păstrează numeroase monumente istorice şi culturale, mănăstiri, biserici medievale, moschei, un important centru industrial, comercial şi turistic al ţării. Alte centre turistice: Ohrid, Bitola, Tetova. Forme de turism: de circulaţie cu valenţe culturale, de tranzit. ALBANIA/ „ŢARA VULTURILOR”/ „ŢARA TREPTELOR PE VERTICALĂ”

Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională

Republica Albania 1912/1921 Tirana 3.600.523loc. 134 loc./km² 28.748 km² albaneza, greaca, macedoneana Creştini 20%, musulmani 70%, romano-catolici 10% albanezi 86%, greci 12%, altele 2 % Republică - preşedinte lek albanez (ALL) = 100 quindarka

Aşezată în vestul Peninsulei Balcanice, pe pantele Munţilor Pindului la Marea Adriatică fiind recunoscută prin bitumul natural, conservele de peşte, produsele agricole mediteraneene şi industria meşteşugărească. O ţară muntoasă, cu un relief fragmentat ce coboară în trepte către litoralul dalmaţian, unde lasă loc unei frumoase câmpii literale, faleze montane şi peisaje însorite. Clima temperat continentală şi subtropicală pe litoral, văile râurilor Drino, Vjase şi lacurile tectonice Prespa, Ohrida şi Shkoder sau cele de pe litoral (Terebuf) îmbogăţesc şi sporesc atracţia peisagistică a ţării. Principalele centre turistice sunt: Tirana capitală, principalul centru economic, politic şi cultural al ţării cu valori turistice importante: moscheea (sec. XVITI), cu Turnul Orologiului, Piaţa Skanderberg, palate, muzee, teatru, Biblioteca Naţională. Elbasan - oraş medieval unde s-a născut marele patriot Skanderberg. Alte centre turistice de rezonanţă sunt: Shkoder, Berat şi Korce. Litoralul adriatic este important prin pitorescul falezelor şi plajelor însorite, dar şi prin valoarea istorică şi artistică a oraşelor presărate cu vestigii ale unor cetăţi antice: Durres, Fieri - oraş tipic de câmpie, cu case mici rustice, Girocastro - aşezat în Epirul Albanez, este oraş muzeu al celor 1000 de scări, celebru prin aşezarea şi poziţia sa pitorească, dar şi prin arhitectonica cu mare rafinament. Sarande şi Buthrotum, la Marea Ionică, în apropierea Insulei Corfu, cu multe vestigii istorice şi plaje însorite, peisaj pitoresc, plantaţii de rodii şi portocali. BULGARIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Bulgaria 1908/1947 Sofia 7.322.000 loc 69,5loc./km² 110.910 km² Bulgara, turca, macedoneana, Creştini 84%, musulmani 13%, romano-catolici 1%, evrei 1%, altele 1% Bulgari 85%, turci 8%, macedonieni 3%, români 3% Republică - preşedinte leva bulgară

Ocupă partea nord-estică. a Peninsulei Balcanice, având, în general, un aspect montan şi de podiş şi o deschidere largă către Marea Neagră, în relief se impun Masivele Balcani şi Rila - Rodopi despărţite de marea Depresiune a Tracici, ce se continuă spre vest cu Depresiunea Sofiei. Podişul Moesiei, către Dunăre, şi un lung litoral maritim către est, reprezintă unităţi bogate în aspecte peisagistice şi resurse turistice naturale şi antropice. Condiţiile de climă variate (montan, temperat-mediteranean), determină diverse asociaţii vegetale care completează aspectele peisagistice şi favorizează diferite forme de turism. Se disting mai multe areale turistice: a) LITORALUL MĂRII NEGRE este extins pe 349 km lungime, între Vama Veche şi Rezovo în sud şi prezintă trăsături variate. Renumit este cel dintre Kaliakra şi Balcik, unde se desfăşoară un golf larg deschis cu o faleză înaltă de 35 m din calcare albe ce strălucesc ca argintul în soare, de unde şi denumirea pitorescului ţărm "Coasta de Argint" (36 km) cu staţiunile Tuzla (cu băi de nămol) şi Balcik (staţiune port).

Ţărmul Batovei (10 km lungime, înalt de 80 m), cu vestita vale Batova, cu întinse plantaţii de liliac, migdal, smochin este urmat de "Coasta de Aur", cu renumitele plaje "Nisipurile de aur" până la Varna. Desfăşurate pe cea 8 km, sunt acoperite cu nisip fin auriu şi formează un brâu de 150 m lăţime, la baza falezelor ce depăşesc 100 m alt. Aici se află renumitele staţiuni: Zlatni Piaseti şi Drujba cu hoteluri, sate de vacanţă şi oraşul staţiune Varna, vechi de peste 3000 de ani, cu plaje şi izvoare termale, în continuare sunt plaje înguste cu nisip fin; între Biala şi Emina se află o interesantă rezervaţie geologică "Pădurea Pietrificată" la 18 km de Varna. De-a lungul golfului Burgas este plaja Pomorie şi oraşele-staţiuni: Nesebar, Burgas,Ahtopol, Rezovo şi renumitul sat turistic Sozopol - un adevărat muzeu al satului bulgăresc. b) MUNŢII RILA - RODOPI, cel mai înalt masiv din peninsulă (2925 m în Vf. Musala), oferă peisaje de mare atractivitate şi varietate inclusiv lacuri glaciare pitoreşti, dispuse în amfiteatru, şi o serie de staţiuni montane: Vitoşa, Pamporovo (60 km de pârtii, 16 teleferice), Boroveţ ("Sinaia bulgărească"), cu multe pârtii de schi. În localitatea Şiroka (Poiana Largă) există o formaţie de 100 de cimpoaie, unică în Bulgaria, iar Mănăstirea Rila (sec. XIV) reprezintă un obiectiv de mare valoare istorică şi culturală, cu manuscrise preţioase, inclusiv din Ţările Române Medievale, loc sfânt, venerat de toţi bulgarii, astăzi muzeu naţional. c) SOFIA - PLOVDIV se suprapune depresiunii Sofia în nord-vest, pe cursul superior al râului Iskar şi Tracia în sud-est, în Câmpia Mariţei, pe râul omonin şi constituie una din axele turistice importante, între Europa Centrală şi de Sud, autostrada europeană TEM. Sofia, cel mai „înţelept" oraş al Bulgariei, aşezat chiar în centrul Peninsulei Balcanice; capitala ţării, oraş antic, medieval, centru turistic principal al ţării, cu obiective de mare valoare artistică şi istorică: catedrală Aleksander Nevschi (1904-1912), Biserca Sf. Sofia (sec. V-VI), impunător monument de istorie şi de artă, Biserica Sf. Gheorghe, Tumul Cetăţii Sofia (sec. V-VI), Biserica „Boiana" - biserica-muzeu în patrimoniu UNESCO, muzee (40), moschei (Buyuk), Universitate etc. Plovdiv - situat în Câmpia Mariţei, oraş antic fondat de regele Filip al Macedoniei, cu numeroase vestigii istorice, arheologice, biserici, muzee, renumit târg internaţional. Sapareva Bania, cu cele mai fierbinţi izvoare din Europa (103°C) şi cu un geyser de 6-7 m înălţime. d) MUNŢII BALCANI constituie un sistem de munţi care se desfăşoară de la vest la est între Valea Timokului şi Marea Neagră, cu altitudini maxime de 2373 m (Vf. Botev). Versantul sudic domină Depresiunile Karlovo - Kazanlâk, renumite prin culturi de trandafiri. Interesează sub aspect turistic, depresiunile Karlovo -Kazanlâk (Valea Trandafirilor), unde se cultivă trandafiri roşii de Damasc şi albi de Anatolia (circa 2000 de specii); există un institut de cercetări în acest scop, un Parc Naţional al Trandafirilor (70 ha) şi „sărbătoarea trandafirilor" (mai -iunie). Gabrovo, Târnovo - oraş medieval, care conservă întreaga istorie a Bulgariei (Cetatea Ţareveţ), fostă capitală, oraş-perlă a arhitecturii medievale bulgare, declarat monument istoric şi de cultură al ţării. Ca obiective: Biserica Sf. Dumitra (sec. XI), Biserica „40 de mucenici", clădiri medievale, satul Arbanasi cu case medievale, biserici, vestigii medievale şi antice. e) PODIŞUL MOESIC ocupă aria de la nord de Balcani, până la Dunăre unde se află o serie de localităţi cu rezonanţă istorică, legate şi de Războiul de Independenţă din 1877-1878: Plevna, Griviţa, Rahova. Ruse fondat în anul 69, centru comercial, punct de frontieră cu România.

2.2.5. Europa centrală ELVEŢIA/ „ŢARA CELOR 22 DE CANTOANE” Nume oficial Confederaţia Elveţiană Formare 1291/1857 Capitala Berna Nr. populaţie 7 508 700 loc Densitate 181 loc./km² Suprafaţă 41.285 km² Germana, Franceza, Italiana, Limbi vorbite Reto-romana Religii romano-catolici 46%, protestnţi 40%, altele 14% Etnii Germani 65%, francezi 18%, italieni 10%, altii 7% Forma de guvernământ Republică Federală preşedinte Moneda naţională Franc Elveţian În anul 1291, reprezentanţii cantoanelor Uri, Schwyz şi Unterwald au semnat Scrisoarea de Alianţă, care le-a unit în lupta contra autoritatii sporite a Austriei, deţinǎtoarea din acea perioadă a tronului german imperial al Sfântului Imperiu Roman. În bătălia de la Morgarten din 1315, elveţienii au înfrânt forţele habsburgilor, asigurându-şi cvasi-independenţa faţă de aceştia.

În Tratatul de la Westfalia din 1648, ţările europene au recunoscut independenţa Elveţiei faţă de Sfântul Imperiu Roman şi neutralitatea ei. În 1798, forţele revoluţiei franceze au cucerit Elveţia. Congresul de la Viena din 1815 a restabilit independenţa elveţiană, iar puterile europene au acceptat să recunască neutralitatea elveţiană definitivǎ. Elveţia a adoptat o constituţie federală în 1848, revizuită profund în 1874, care a stabilit responsabilitatea federală în afacerile interne, apărare şi comerţ. De atunci se continuă cea mai bună politică economică şi socială care a caracterizat Elveţia de-a lungul timpului. Elveţienii sunt cunoscuţi pentru neutralitatea lor istorică şi pentru că nu au participat militar în nici un război mondial. În 2002 Elveţia a devenit membru cu drepturi depline al Organizatiei Naţiunilor Unite. Elveţia este alcătuită din trei unităţi naturale, desfăşurate pe o direcţie SV - NE. Munţii Alpi (58,5 % din suprafaţă) cu cele mai mari altitudini, de peste 4000 m, imenşi gheţari, forme glaciare, văi pitoreşti, păduri, Podişul Elveţian (Mittelland), cu o altitudine medie de 580 m, lacuri, păduri, păşuni (31,5 %) şi Munţii Jura (10 %) la nord cu forme calcaroase şi văi transversale. Numeroasele culoare de vale longitudinale şi transversale şi păsurile înalte, ce favorizează transportul şi turismul, faimoasele cascade de pe Rhein şi Rhone sau pe afluenţii lor, alături de formele glaciare, culmile şi crestele alpine, formele carstice şi de podiş, constituie elementele de bază ale reliefului. Clima este temperat-continentală cu nuanţă alpină pe culmile de peste 2000 m, precipitaţii abundente (7002000 mm) cu inversiuni termice pe culoarele de vale; lacurile şi fohnul încălzesc clima în aria podişului, iar pe văile adăpostite ale Rheinului şi Khonului se cultivă viţă de vie. Reţeaua hidrografică densă şi cu debite bogate este formată din afluenţii Rheinului, Rhonului şi Dunării dintr-o mulţime de lacuri naturale 1484 (dintre care 1358 în Alpi, 112 în podiş şi 14 în Munţii Jura) şi 79 antropice, multe de un mare interes turistic şi numeroase canale care leagă râurile sau lacurile. Se pot delimita trei areale turistice suprapuse unităţilor naturale care, în general, facilitează activitatea de turism. a) ELVEŢIA ALPINĂ ocupă partea de sud a ţării cuprinzând aria alpină şi prealpină a acesteia. Alpii Elveţiei fac parte din Alpii Occidentali şi se desfăşoară sub formă a trei arcuri, orientate de la SV la NE în partea sudică: Alpii Penini (Valezi) şi Lepontini la mijloc, Alpii Bernezi, Masivul celor 4 cantoane şi Alpii Glarici, iar la nord Prealpii Elveţieni. Se impun mai multe subareale turistice: VALEA RHONULUI, cuprinsă în cantonul Valais, se remarcă staţiunile: Monthey, St. Maurice (cu o bazilică interesantă, muzeu), Vernayaz (cu frumoasle chei ale râului Trient), Les Marecottes (grădină zoologică alpină), Martigny (muzeu gallo-roman), Saillon (oraş medieval, cel mai bine conservat), Sion (capitala cantonului, castele medievale), St. Leonard (cel mai mare lac subteran navigabil din Europa), Valeze (centru de degustare a vinurilor), Crans-Montana (renumită staţiune de iarnă, cu numeroase pârtii şi teleferice), Raron (mormântul poetului Rainer), Riederaip (centru ecologic alpin, acces spre Gheţarul d'Aletsch), Ernen (sat turistic tipic valez), Munster, staţiune montană (biserică, reputat monument istoric). ALPII PENINI (Valezi), în sudul Rhonului, la graniţa cu Italia, grandioşi, cu înălţimi de peste 4000 m (Masivul Monte Roşa cu Vf Duforspitze - 4634 m, al doilea după Mont Blanc, 4807 m), gheţari imenşi (Monte Rosa, Gorner, Grenz, Zmult), peisaje fermecătoare (piramida Matterhorn), staţiuni turistice: Zermatt (1620 m sub Matterhorn) - paradis al schiorilor şi alpiniştilor, cu cel mai lung sezon de schi, telefericul Micul Cervin - cel mai înalt din Europa (3384 m). Saasfee - metrou alpin (cel mai înalt funicular subteran din lume - 3500 m, o cale ferată la 3131 m ajungând la cabana Regina Margareta cu o superbă panoramă sub Vf. Guifetti. Aici este cel mai înalt baraj din lume - Mauvoisin - 3500 m şi cel mai înalt lac antropic din Europa (Grande Dixence, 2364 m) iar o serie de cabane urcă până la 3500 m altitudine. ALPII BERNEZI la nord de Valea Rhonului cu altitudini de peste 4000 m, imense suprafeţe de zăpadă permanentă şi gheţari, unii dintre cei mai mari (Aletsch - 115 km², 27 km lungime, Gletsch - 20,8 km², Grindelwald 29, 5 km²), peisaje dintre cele mai spectaculoase, lacuri glaciare pitoreşti, staţiuni turistice de rezonanţă europeană: Interlaken - sat turistic şi renumită staţiune montană, cu castele medievale, de aici se urcă la 4000 m altitudine; Grindelwald (1034 m), vestită staţiune, punct de plecare spre puncte cu importante pârtii de schi ca Matterhorn (3701 m), Schrukhorn (4978 m), Eiger (3970 m); Jungfraujoch, încă din 1912, o cale ferată cu cremalieră urcă din staţiune şi apoi străbate tunelul Jungfraujoch până la cea mai înaltă staţie C.F. din lume (3454 m) şi importantă staţiune alpină omonimă. Aici, sub staţiune, se află Palatul de Gheaţă. PREALPII ELVEŢIENI (2100-2300 m) între Aar şi Rhone o prezintă peisaje dintre cele mai spectaculoase cu cascade pe văile Aar, Sarine şi Sinime. Este zona Lacurilor glaciare Thun şi Brienz (2360 m) cu staţiunile Thun, Brienz şi Interlaken. ALPII ŞI PREALPII CELOR 4 CANTOANE - la est de râul Aar, care se continuă cu Alpii Glarici, puternic fragmentaţi, în masive nu prea înalte (3600 m) dar cu privelişti încântătoare, cu gheţari, văi pitoreşti, cascade, defilee şi mici bazinete unde se află frumoase oraşe: Andermatt, Aldorf, Glarus şi Weesen, locuri de pornire în ascensiuni pe munţii din apropiere, în Prealpi, pe Reuss, se întâlnesc Lacurile celor Patru Cantoane, străjuite de masive montane de peste 2000 m, o regiune pitorească, pe malurile cărora se află renumita staţiune Lucerna (Luzern).

ALPII LEPONTINI, la sud de Rhein, puţin înalţi (3.400 m), dar pitoreşti, cu gheţari, văi adânci, cascade, chei şi abrupturi, păsuri ce trec înspre Italia la lacurile glaciare de o mare frumuseţe Maggiore, Lugano şi Como pe malurile cărora se află renumite staţiuni (cu o populaţie italiană) de mare interes turistic: Bellinzona, San Michele, Corbara, Lugano, Locarno, Brissago, Melida, Chiosso şi Bignasco, care se remarcă prin o vegetaţie luxuriantă, numeroase biserici, castele şi edificii de mare valoare arhitecturală ALPII RETICI ocupă ramura estică a Alpilor Elveţiei, cu altitudini de circa 3000 m, cu peisaje pitoreşti, gheţari, văi cu cascade, chei, domenii schiabile. Staţiuni turistice: Davos (1560 m), cu cea mai mare pistă pentru sporturile pe gheaţă din lume, St. Moritz (1845 m), peisaj spectaculos, hoteluri de lux, domeniu schiabil ultraamenajat, Arosa „paradisul schiorilor şi alpiniştilor", Silvoplana (3000 m) „Terasa Soarelui", cu amenajări de mare rafinament, recunoscută prin oferirea unui pahar cu lapte (cald, rece) turistului la sosire. b) ELVEŢIA DE PODIŞ. "Ţara de Mijloc" se suprapune Podişului elveţian Mittelland la poalele Alpilor şi Prealpilor, cu un relief deluros (700 - 1000 m), peisaje pitoreşti, un climat de adăpost, lacuri glaciare de mare frumuseţe şi cu oraşe vechi - burguri medievale - renumite centre economice dar şi turistice. Se grupează câteva subareale: GENEVE - LAUSANNE - în SV ţării şi circumscris Lacului Leman (Geneva), cel mai mare din Elveţia (581 km ², 330 m adâncime, 72 km lungime şi 13,8 km lăţime). Pe faleza sa se află câteva oraşe- staţiuni de renume mondial. Geneva - la ieşirea Rhonului din lac, oraş celtic, romanizat, azi un important centru balnear, turistic, economic şi politic internaţional care concentrează sediile unor organizaţii internaţionale ca: ONU, Biroul Internaţional al Muncii, Crucea Roşie Internaţională etc. Un oraş frumos cu multe parcuri, catedrale - Sf. Petru (unde a predicat Calvin), biserici, palate (Wilson), fântâni arteziene, muzee (Ceasurilor), statui (J.J. Rousseau), renumit şi în industria ceasurilor. Nyon, Laussane - pe malul nordic la 60 km de Geneve, renumită staţiune, Vevey, staţiune renumită adaptată pentru tineret; Versois - microstaţiune cu ruine romanice; Rolle (centru de degustare a vinului); Montreaux - staţiune de lux, cu vile şi hoteluri luxoase şi un faimos Cazino, grădini şi parcuri; NEUCHATEL - BÎEL - conturat în jurul Lacurilor glaciare Neuchatel (215 km²) şi Biel, interesant prin frumuseţea lacurilor şi peisajelor limitrofe şi oraşelor - staţiuni omonime, cu vestigii istorice şi dotări turistice şi culturale importante. BERNA - FRIBOURG - cu mari valenţe turistice legate de pitorescul lacurilor şi al localităţilor (sate turistice şi oraşe) cu valori culturale. Berna devenit capitală a Confederaţiei în 1848, cu numeroase monumente de artă, pieţe, fântâni arteziene, statui, orologii, catedrală gotică (sec. XVI). Oraşul vechi este legat prin 5 poduri de cel nou. Se remarcă Tumul Ceasului (sec. XVI), Muzeul Alpilor, Cazinoul cu o frumoasă panoramă spre Alpi, Universitatea (1528), strada Kramgasse, bogată în fântâni şi sculpturi, clădirile a numeroase organizaţii internaţionale, a Bursei federale etc. Fribourg - oraş medieval cu vestigii istorice şi monumente de artă, important centru turistic. ZURICH - BADEN, circumscris lacului Zurich. Zurich - capitala cantonului şi a "capitalurilor" prin bursa de aici; Cetatea Turicum - devine oraş cu tradiţie economică în sec. XIII, iar în 1218 are titlul de "oraş imperial liber", important nod feroviar şi aerian european; celebru prin Universitate (1883) şi Conservator (1876), cu numeroase grădini şi muzee, catedrale şi biserici dispune de peste 130 de hoteluri, unele vechi de secole. Alte centre: Baden şi Brugg. LACUL CONSTANZ (Bodensee) 531 km² şi 252 m adâncime, străbătut de Rhein, situat la graniţa cu Germania, reprezintă împreună cu aria limitrofă un subareal de mare valoare turistică prin peisaje, Valea Rheinului, agrementul nautic, zestrea culturală şi dotările turistice din localităţile aferente. Constantz - staţiune turistică renumită, St. Galleo - oraş-grădină, recunoscut prin broderiile şi dantelăriile realizate aici ca şi prin târgurile anuale, Herisau, Appenzell, Winthertur, renumite prin cadrul natural de mare frumuseţe, cu interesante obiective turistice. c) ELVEŢIA JURASIANA se suprapune Munţilor Jura (1600 m), calcaroşi, cu abrupturi, chei şi peşteri, culmi care coboară brusc spre lacurile: Biel, Leman, Neuchatel. Se remarcă oraşele: La Chateaux de Funds, şi Basel (Bale) - fortăreaţă romană, aşezat pe Rhein, la punctul terminus de navigaţie al vaselor de marc tonaj, denumit şi "Poartă de aur a ţării", fiindcă pe canalul Rhon Rhein se accede la Marea Mediterană. Este bogat în vestigii istorice: Muzeul de artă, Târgul Elveţian de Mostre şi Marele Carnaval ce se manifestă timp de 3 zile, Universitatea (1460). AUSTRIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Republica Austria 1918/1919 Viena 8.150.835 loc. 97loc./km² 83.871 km² Germană

romano-catolici 78%, protestnţi 5%, altele 17% Etnii Germani 93%, altii 7% Forma de guvernământ Republică Federală preşedinte Moneda naţională euro Locuită încă din sec. IV î.Hr. de celţi, acest ţinut devine provincie romană, înglobată, apoi, imperiilor franc şi romano-german şi devenind ducat autonom în 1156. Din 1278 intră în stăpânirea dinastiei de Habsburg până în 1918, când a fost proclamată Republica Austria, din 1955 devenind stat neutru. Ţară alpină şi dunăreană, Austria este alcătuită din trei mari unităţi de relief: Alpii de Est (70 % din teritoriu), Câmpia estică cu Bazinul Vienei (20 %) şi Podişul Hercinic din nord-estul Dunării. Sub aspect turistic se impun Alpii cu cele trei mari sectoare paralele: Alpii Calcaroşi la nord, de 2500-2900 m, Alpii Centrali, desfăşuraţi pe circa 400 km lungime, Alpii Sudici calcaroşi. Climatul temperat - continental, cu multe nuanţe locale explicate de altitudine determină o vegetaţie etajată, formată îndeosebi din păduri de foioase (stejar, fag) şi conifere, care ocupă 38,9% din suprafaţa ţării, populate cu specii de interes cinegetic. Păşunile alpine şi montane împreună cu stâncăriile, zăpezile şi gheţarii îmbogăţesc frumuseţea peisajelor, la care se adaugă şi reţeaua hidrografică formată din Dunăre (300 km) şi afluenţii ei, precum şi numeroase lacuri naturale sau antropice folosite pentru pescuitul sportiv, agrement nautic, plajă şi înot. Datorită poziţiei geografice, în Austria se realizează un important tranzit internaţional de mărfuri, persoane şi turişti, pe Dunăre, cale ferată (5900 km), artere rutiere modernizate ce depăşesc 33.000 km (autostrăzile de la vest la est şi de la nord la sud) şi aeriene. Resursele turistice naturale şi cultural-istorice de mare atracţie îi conferă Austriei o vocaţie turistică internaţională, în care se impun aspectele peisagistice de mare frumuseţe, domeniile schiabile, satele şi staţiunile turistice (din Tirol), staţiuni balneare, centrele turistice cu o zestre istorică şi culturală impresionante. Se disting mai multe areale turistice: a) VORALBERG ocupă colţul vestic al Austriei, cu o unitate montană calcaroasă de peste 2700 m până la Pasul Arlberg (1802 m). Prezintă peisaje carstice şi alpine pitoreşti, sate agropastorale cu tradiţie turistică, râuri în cascade şi chei sălbatice. Lacul Boden (Constantz) constituie o atracţie turistică importantă prin amenajările şi posibilităţile oferite pentru agrement şi recreere. Centre turistice: Bludenz, Dornbirn, Bregenz - staţiune turistică pe malul lacului. b) TIROL reprezintă cel mai important areal turistic al ţării, unul din imaginile de marcă ale turismului austriac. Ocupă aria montană vestică a Alpilor Calcaroşi la nord şi Centrali la sud, despărţiţi de Valea Innului. Aspectele peisagistice, văile şi formele de relief dintre cele mai variate şi spectaculoase, întinsele domenii schiabile până la peste 3000 m altitudine, lacurile numeroase ce îmbogăţesc peisajul şi paleta de agrement, aşezările umane de mare pitoresc, renumite ca centre sau staţiuni turistice prin dotările pentru sporturile de iama sau de vară, monumentele istorice şi arhitectonice, tezaurul etnofolcloric tirolez sau apele minerale, constituie o parte din potenţialul turistic de excepţie al Tirolului. Alpii Calcaroşi (Alpii Bavariei) la nord şi vest de Valea Inn, cu peisaje carstice spectaculoase, chei (Lech), abrupturi, peşteri (Grota Hundalm) şi râuri repezi cu fond pisciol (păstrăv), lacuri glaciare, unele cu amenajări turistice: Pertisau, profilată pe sporturi nautice, Kramsach (144 teleferice, 435 km pistă de schi, saună, patinoare). Valea Inn cu un culoar larg de 2-3 km de mare spectaculozitate, cu aspect de defileu, chei sau depresiuni mici în care s-au dezvoltat aşezări de mare pitoresc. Farmecul peisagistic şi turistic îl dau terasele înalte adevărate "balcoane" deasupra văii presărate cu aşezări rurale pitoreşti, excelente puncte de belvedere, cu ample panorame foarte mult căutate de turişti pentru odihnă, recreere, activităţi sportive. Aici se află Innsbruck, capitala Tirolului, simbol al peisajului alpin tirolez şi al spiritualităţii, centru alpin internaţional pentru sporturi de iarnă, oraşul olimpiadelor de iarnă, cu vestigii medievale, castele, catedrale, biserici, Universitate (1677). Alpii Centrali - cristalini, cu petice de calcare, desfăşuraţi la sud de Valea Innului, sunt cei mai impozanţi din Austria prin relieful înalt şi cu largi panorame, trecători la mari altitudini, iar la peste 3000 m altitudine cu relief glaciar. Aici se concentrează peisaje glaciare spectaculoase şi peste 65 % din gheţarii Austriei, renumiţi prin vocaţia lor turistică (Gross Glockner ocupă 20 kmp, 34 km lungime şi 250 m grosime). De menţionat spectaculoasa şosea turistică transalpină de mare spectaculozitate "Grossglockner" - Innsbruck - Valea Sili pasul Brenner (1370 m) - Italia (lungă de 37 km, care la 3500 m atinge marginea gheţarului) cu denivelare de 800 m, cu 42 de poduri, cel mai renumit „Podul Europei" peste Valea Sili (820 m lungime, 190 m înălţime) urcă la 3500 m la marginea gheţarului. Sunt construite foarte multe teleferice pentru panorame. Sporturile de iarnă au condiţii dintre cele mai bune, în Tirol se află 96 de staţiuni pentru sporturi de iarnă din care 33 au denivelări la pârtii de peste 1000 m şi 8 la peste 1600 m alt. Staţiuni turistice: Innsbruck (olimpică), Imst, Hallstal, Sankt Anton, Hochgurgl (2150 m), cea mai înaltă din Austria (Sankt Anton), Vent, Vengel (cu piste de schi), Seefeld, Bad Mehrn, Bad Ladis (balneare).

Religii

c) SALZBURG ocupă extremitatea estică a Alpilor Calcaroşi, respectiv Alpii Salzburgului (2713 m) ce trec treptat către est în Podişul Austriei. Se caracterizează prin aspecte peisagistice de mare varietate (carstice, alpine), ape minerale cu valori terapeutice renumite, fonduri cinegetice şi piscicole, vestigii arheologice şi ale epocii medievale. Atracţii turistice, ape minerale sau termale, între staţiunile balneare: Bad Ischl (fostă reşedinţă imperială), Bad Hali, Basktein, Bad Tolz, iar ca obiectiv cultural-istoric, complexul arhitectural Hallstat - cu case medievale şi vestigii arheologice din epoca de bronz, dispuse pe terase suspendate şi legate prin scări şi arcade. Salzburg -important centru cultural şi economic al ţării aşezat pe râul Salzach (424 m), deţine valoroase monumente istorice: castelul episcopal (sec. XVI), catedrală barocă (sec. XVIII), casa memorială Mozart, cu vestite festivaluri muzicale şi teatrale internaţionale. d) CARINTHIA - STYRIA ocupă partea central-sudică a Austriei suprapunându-se prelungirilor estice ale Alpilor Stiriei (2396 m) şi Leitha, cu peisaje variate (peşteri, chei, abrupturi, forme domoale), lacuri naturale şi antropice ce îmbogăţesc atracţiile turistice. Apele minerale şi interesante monumente istorice şi de artă sunt răspândite în tot arealul, în Carinthia, drenată de Drava, denumită şi "Riviera Austriacă", se găsesc circa 26 de localităţi turistice şi balneare cu plaje şi peisaje superbe, unele aşezate pe malul lacului Worther, legate între ele prin şalupe şi vaporaşe . Alte centre turistice: Leibnitz, Bruck, Eisenenz etc. c) VIENA se suprapune Bazinului Dunării, o câmpie joasă, inclusiv cea Moravă, unde colinele din jur, pădurile şi lacurile îmbogăţesc aspectele peisagistice, iar localităţile dispun de interesante monumente istorice şi de artă. Dunărea -importanlă axă fluvială, prezintă importanţă şi prin agrementul nautic (croaziere) introdus în activitatea de lurism. Cel mai important centru turistic este Wien (Viena), capitala ţării. Apare documentar în 881 cu numele de Wien (după pârâiaşul care-1 traversează), iar în 1800 devine al doilea oraş european după Paris, între Ring şi Gurtel, cele două centuri de formă inelară s-a dezvoltat zona rezidenţială şi comercială veche de peste 200 de ani. Ca obiective se remarcă: castelele Schonnbrunn (sec. al XVIlI-lea) în stil baroc (replică la Versailles), Belvedere, Primăria Rathaus şi Marele Portal cu Turnurile Păgânilor, Palatul Hofburg - azi muzeu cu bijuteriile imperiale. Universitatea (1365) şi Biblioteca Imperială, casele Beethoven, Mozart, Schubert, domul roman, catedrală St. Ştefan (sec. XIV, stil gotic), Musikverein - sală de concerte frumos ornamentată, parcurile: Prater - cu privelişti spre Dunăre şi oraş, Donaupark, cu tumul televiziunii (300 m înălţime). Krems, Hainburg - oraş situat în defileul dintre Munţii Leitha şi Carpaţii Mici "Poarta Hungarica", cu numeroase obiective turistice. f) PODIŞUL AUSTRIEI ocupă NE Austriei, suprapunându-se unităţii de podiş şi culoarului Dunării, cu peisaje variate, ape minerale, lacuri glaciare, păşuni, terenuri agricole. Lacurile se impun prin fondul piscicol. Linz - cel mai important centru economic, cunoscut pe vremea romanilor ca un cap de pod peste Dunăre, întărit cu castre, cel mai vechi monument fiind Biserica Sf. Martin (779), primăria (XVII) şi alte case medievale şi castele (sec. XVII). De la Passau, Dunărea intră într-un frumos defileu, iar până la Linz traversează Defileul Nibelungilor la Mathausen. În regiunea Europa Centrală se poate vorbi şi despre Germania, ţară tratată la Regiunea turistică a Munţilor Alpi.

2.2.6. Europa central-estică Aceasta subzonă, circumscrisă sistemului montan carpatic, se suprapune sectorului polonez al Câmpiei Nordice Europene, podişurilor şi munţilor vechi, hercinici ce se continuă din Europa Centrală şi Câmpiile Dunărene la sud de Carpaţi. Climatul oceanic, moderat de pe litoral trece treptat către un climat temperat continental, spre sudul câmpiei, ce determină o varietate de formaţiuni vegetale: păşuni şi terenuri agricole, mlaştini şi păduri de pin sau mixte cu brad şi foioase. Acestea împreună cu bazinele râurilor (Odra, Vistula, Dunărea), legate prin canale şi mulţimea lacurilor glaciare dau farmecul peisagistic şi turistic. Munţii Carpaţi constituie coordonata de bază a Europei Central - Estice şi reprezintă continuarea directă a Alpilor care, împreună, constituie sistemul montan alpino-carpaţic cu peisaje deosebit de atractive. în Europa Central - Estică se cuprind: CEHIA, SLOVACIA, POLONIA, UNGARIA şi ROMÂNIA. CEHIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Republica Cehă 1993/1993 Praga 10.241.138 loc 130 loc./km² 78.866 km² cehă, slovacă, maghiară romano-catolici 39%, atei 38%,protestanţi 3%, altele 20%

Cehi 81%, moeavi 13%, slovaci 6% Forma de guvernământ Republică - preşedinte Moneda naţională coroană cehă Arheologii au descoperit dovezi ale aşezărilor umane în această zonă datând din neolitic. Statul ceh a apărut către sfârşitul secolului IX când a fost unificat de către dinastia Přemysl. Conflictele religioase precum Războaiele husite din secolul al 15-lea şi Războiul de treizeci de ani din secolul al 17-lea au avut un efect devastator asupra populaţiei locale. Boemia a căzut apoi sub influenţa habsburgilor şi a devenit o parte a Austro-Ungariei. După prăbuşirea imperiului în urma primului război mondial, s-a format republica independentă Cehoslovacia în 1918. Noul stat conţinea importante minorităţi germane, maghiare şi poloneze. Deşi Cehoslovacia era un stat democratic şi liberal ce garanta şi implementa drepturi culturale şi lingvistice minorităţilor sale (şcoli în limba germană în zonele vorbitoare de limba germană), statul centralizat nu garanta autonomie politică teritorială minorităţilor sale, rezultând în nemulţumire şi un curent puternic în rândurile minorităţilor de a se desprinde de Cehoslovacia. Hitler a profitat de ocazie, şi, cu sprijinul Partidului German din Sudeţi al lui Konrad Henlein, a ocupat regiunea sudetă cu majoritate germană prin Pactul de la München. Polonia a ocupat zonele majoritar poloneze din jurul oraşului Český Těšín, în timp ce Slovacia a câştigat o mai mare autonomie, statul fiind redenumit „Ceho-Slovacia”. În cele din urmă Slovacia s-a desprins în 1939 şi restul teritoriului ceh a fost ocupat de Hitler care a instituit aşa-numitul Protectorat al Boemiei şi Moraviei. Din 1945 până în 1948 în jur de 3 milioane de germani, aproape întreaga minoritate germană din Cehoslovacia interbelică au fost expulzaţi în Germania şi Austria. În consecinţă, 15,000 - 30,000 de germani au murit. Doar unei părţi dintre ei, care au activat în rândurile rezistenţei sau de care era nevoie din motive economice, i s-a permis să rămână, deşi mulţi au emigrat din cauza sentimentelor anti-germane din Cehoslovacia postbelică. În 1948, o Cehoslovacie reconstituită a căzut în sfera de influenţă sovietică. În 1968, o invazie de către trupele Pactului de la Varşovia a stopat eforturile liderilor ţării de la liberlaiza regimul şi de a crea un „socialism cu faţa umană” în timpul Primăverii de la Praga În 1989, Cehoslovacia şi-a recâştigat independenţa politică prin „Revoluţia de Catifea”. La 1 ianuarie 1993 ţara s-a împărţit în mod paşnic, creându-se republicile independente Cehia şi Slovacia. Republica cehă s-a alăturat NATO în 1999 şi Uniunii Europene la 1 mai, 2004. Aşezată în Europa Central - Estică, cu un relief predominant de podiş vechi al Boemiei, este formată din Munţii Metaliferi (1244 m) în partea de NV, Pădurea Cehă şi Sumavă în SV, la graniţa cu Germania, Colinele Ceho-Morave (837 m) spre SE către Depresiunea Moravă şi Munţii Krkonose şi Jeseniky (1602 m) la graniţa cu Polonia care se înscriu cu peisaje deosebit de atractive, în sudul Podişului Cehiei (Boemiei) pe râul Vltava şi afluenţii acestuia se află lacuri de mare interes turistic (Lipen), iar pe Elba, Vltava, Morava şi Oder se pot deplasa ambarcaţiuni turistice pentru agrement Poziţia geografică în centrul Europei are o importanţă deosebită în transporturile în tranzit inclusiv turistice. Lipsa ieşirii la mare este suplinită de utilizarea unor căi navigabile fluviale: Vltava, Elba, Odra. Este străbătută de drumurile europene E 12, E 14, E 60, iar magistrala E 85 o traversează de la vest la est. În raport cu concentrarea de valori turistice se pot delimita mai multe areale turistice: a) PRAGA - capitala Cehiei, oraş milenar (anul 928), supranumit "oraşul de aur", "oraşul cu peste 100 de turle", aşezat pe terasele pitoreşti ale Vltavei şi colinele Podişului Boem, în Depresiunea Praga. Vltava este traversată de 13 poduri, primul pod de piatră construit în Europa Centrală (1357). Podul Carol I, lung de 520 m, ornamentat cu turnuri gotice, în oraş se pot vizita şi admira: Cetatea Veche, Castelul Hradcany (sec.X), Catedrala Gotică "Sf. Vit" (cea mai mare din Europa Centrală) cu 27.000 vitralii; Malo-Strana cartierul foştilor nobili cu palate şi grădini; Mănăstirea „Loreta" cu obiecte de cult, haine împărăteşti (Mantia D-nei Clara cu 6000 de diamante). b) BOEMIA CENTRALA se suprapune Podişului Cehiei şi Depresiunii Praga cu peisaje variate şi castele medievale. Se remarcă satul erou Lidice distrus de fascişti în al doilea război mondial. Staţiuni balneare remarcate sunt: Podebrady, Bilina, Msene, Sadska, Tovsen, cu ape carbogazoase, alcaline, sulfuroase. c) BOEMIA DE SUD ocupă sudul podişului omonim şi Munţii Boemiei cu peisaje pitoreşti, fond cinegetic, lacuri (Lipen), ape minerale, castele, centre turistice, între staţiunile balneare mai importante sunt: Trebon (staţiune din 1883 cu clădiri de epocă); Bechyne, Vrazu, Pisku. d) BOEMIA OCCIDENTALĂ se suprapune părţii vestice a Cehiei. Munţii Pădurea Boemiei, Pădurea Cehiei, împăduriţi sau cu păşuni întinse, fond cinegetic şi piscicol, ape minerale. Karlovy-Vary (Karlsbad) situată la 380 m altitudine; renumita staţiune balneoclimaterică cunoscută din 1348, ridicată la rang de oraş în 1375 de regele Carol al IV-lea de unde şi denumirea de "Băile lui Carol", are 12 izvoare, unele arteziene, ape termale de 40 -72° C şi dispune de o puternică bază de tratament, cazare şi agrement, alături de numeroase monumente istorice: Marianske - Lazne (Mariensbad) - a doua staţiune a ţării la 680 m alt. cu 40 de izvoare şi dispune de un peisaj pitoresc cu păduri, parcuri, lacuri cu echipamente pentru sporturi. Alte centre turistice Plzen, oraşul berii, cu numeroase monumente istorice.

Etnii

e) BOEMIA DE NORD cuprinde nordul Cehiei, cu munţi împăduriţi şi bogaţi în ape minerale, dar şi localităţi cu importante monumente istorice şi de arhitectură. Recunoscute sunt staţiunile balneare: Dubi, Tepijce, Libverda cu ape termale, radioactive, carbogazoase, utilizate în boli cardiace sau reumatismale. Alte centre turistice: Liberec, Lablonec. f) BOEMIA ORIENTALA închide spre NE Podişul Boemiei, unde se impun, pe lângă aspectele peisagistice şi izvoarele minerale, numeroase castele şi biserici. Ca staţiuni se remarcă: Zeleznice, Belchrad, Beloves, Bohdanec, folosite în afecţiuni locomotorii, reumatismale şi nervoase. Subzona deţine peste 20 de castele şi monumente de arhitectură în stil baroc, rococo, gotic ce adăpostesc diferite colecţii, trofee, muzee. g) MORAVIA ocupă partea estică a Colinelor Ceho-Morave, Depresiunea Moravă şi Munţii Beschizii Moravo-Silezieni (1325 m). Se înscriu cu o mare varietate de peisaje, importante rezerve de ape minerale, păduri mixte cu fond cinegetic, văi spectaculoase, centre urbane, aşezări rurale cu importante monumente istorice şi de artă sau elemente etnofolclorice. Se remarcă, aici, carstul morav, care pe o suprafaţă de 100 km² se prezintă cu peisaje date de păduri, chei prăpăstioase şi fenomene carstice de suprafaţă şi adâncime, de mare valoare estetică şi ştiinţifică: Grota Punka, cu avenul de 139 m adâncime lângă oraşul Blansco; Casa de Basm; Grota Caterina; Peştera Balcarka vestită prin succesiunea de culori ale concreţiunilor (alb, verde, roşu). Apele minerale au favorizat apariţia unor importante staţiuni balneare: Teplice, Bludov, Darkov, Slatinice, Karlovo Studanca, Velke Loziny care tratează diferite boli psihice, digestive, cardiovasculare, respiratorii. SLOVACIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Slovacă 1993/1993 Bratislava 5.414.937 loc. 111 loc./km² 48.845 km² slovacă, maghiară, cehă, altele romano-catolici 60%, atei 10%,protestanţi 8%, ortodoxi 4%, altele 18% Cehi 1%, maghiari 11%, slovaci 85%, alţii 3% Republică - preşedinte coroană slovacă (SKK)

Începând cu aproximativ 450 î.Hr., pe teritoriul actual al Slovaciei s-au aşezat celţii, care au construit oppida puternice în Bratislava şi Havránok. Populaţia de origine slavă s-a aşezat în teritoriul actual al Slovaciei în secolul V d.Hr. După dezintegrarea Moraviei Mari, la începutul secolului X, maghiarii au anexat treptat teritoriul actual al Slovaciei. La sfârşitul secolului X, Slovacia de sud-vest a fost încorporată în Principatul Ungar, aflat pe atunci în expansiune (după anul 1000 devine Regatul Ungariei). Mare parte din Slovacia a fost integrată în Regatul Ungariei până în c.1100, iar regiunile din nord-est până în c.1300. Datorită nivelului său de dezvoltare economică şi culturală ridicat, Slovacia şi-a menţinut o poziţie importantă în cadrul noului stat. Rezultatul invaziei mongole din 1241, şi al foametei derivate, a fost o pierdere masivă de populaţie. Cu toate acestea, Slovacia medievală a fost caracterizată mai degrabă de oraşe active, construcţia multor castele de piatră, şi dezvoltarea artelor. În 1467, regele Matei Corvin a fondat prima universitate în Bratislava, dar instituţia a fost desfiinţată după moartea acestuia. După ce Imperiul Otoman şi-a început expansiunea pe teritoriul Regatului Ungariei, ocupând Buda la începutul secolului al XVI-lea, centrul Regatului s-a mutat către Slovacia, iar Bratislava a devenit capitala „Ungariei Regale” în 1536. Dar războaiele otomane şi revoltele frecvente împotriva Monarhiei Habsburgice au cauzat distrugeri, în special în zonele rurale. Pe măsură ce turcii s-au retras din Ungaria în secolul al XVIII-lea, importanţa Slovaciei în cadrul regatului a scăzut, deşi Bratislava şi-a menţinut statutul de capitală a Ungariei până în 1848, când Budapesta a fost declarată noua capitală. În timpul revoluţiei din 1848-49 slovacii au fost de partea împăratului austriac, deoarece scopul lor era separarea de partea ungară a monarhiei austriece, dar nu şi-au putut îndeplini obiectivul. În timpul Dualismului Austro-Ungar (1867-1918), slovacii au avut de suferit de pe urma politicii dure de maghiarizare a guvernului ungur. Slovacia şi Republica Cehă au constituit din noiembrie 1918 până în decembrie 1992 Cehoslovacia (cu excepţia perioadei 1939 - 1945, când a existat Republica Slovacă (1939-1945). Ţara a redevenit independentă în 1993, prin separarea de Cehia, la trei ani după Revoluţia din 1989, care a pus capăt regimului autoritar comunist impus de către sovietici după Primăvara de la Praga din august 1968.

Slovacia face parte din Uniunea Europeană de la 1 mai 2004, precum şi din NATO. Are un cadru natural variat, în general montan, în care se impun Munţii Carpaţii Vestici, iar în partea de sud, cele două sectoare de câmpie: Câmpia Dunării Mijlocii în represiunea Bratislavei, la vest, şi Câmpia Slovaciei Orientale la est, podişurile mai restrânse ocupă partea central-sudică a ţării la sud de Munţii Metaliferi Slovaci şi nord-estul acesteia, între Munţii Vihorlat şi Beschizii Rasăriteni la graniţa cu Polonia. Carpaţii Vestici prezintă o axă cristalină de peste 80 km lungime, înaltă, culminând cu Vf. Gerlachovsky 2655 m din Masivul Tatra Mare (cel mai înalt din lanţul Carpatic). Sunt fragmentaţi de numeroase văi şi depresiuni care adăpostesc o populaţie relativ densă şi numeroase centre urbane. Au forme glaciare bine dezvoltate şi păstrate. Principalul curs de apă este Dunărea (172 km pe teritoriul Slovaciei) care primeşte o sene de afluenţi (Nitra, Hron). Clima este temperat -continentală cu precipitaţii bogate. Covorul vegetal este format din păduri de conifere, mixte şi pajişti alpine care adăpostesc o taună numeroasă ocrotită în rezervaţii, între care Parcul Naţional Tatra înaltă (unul dintre cele mai întinse din Europa). Areale turistice: a) SLOVACIA OCCIDENTALĂ ocupă Depresiunea Bratislavei, cunoscută de Câmpia Mică a Dunării Mijlocii - un şes neted de 100-600 m, unde Dunărea se desparte în două braţe din care navigabil este cel nordic sau Dunărea Mică, iar pe cel principal la graniţa cu Ungaria s-a construit hidrocentrala Glacikovka. La V şi NV depresiunea este dominată de Carpaţii Mici (768 m) şi Albi (790 m) cu peisaje variate şi atractive şi importante staţiuni balneare de rezonanţă europeană: Peistany, aşezată pe râul Vah, la 162 m altitudine, cu ape termale (69° C) cu hoteluri luxoase şi divertisment cultural (la 80 km de Bratislava); Bezovec - centrul turismului de vară şi iarnă; Nimnica, Luilacovice, Zilina etc. Atracţiile naturale sunt completate de cele cultural-istorice de mare valoare aflate în centre sau localităţi turistice, între care amintim: Bratislava - vechi oraş aşezat pe Dunăre, capitala Slovaciei, puternic centru cultural şi industrial cu numeroase obiective turistice: fortul - castel, cetatea medievală Devin, muzee, pitoreasca Insulă Zytny închisă de cele două braţe ale Dunării. Cele peste 22 de castele medievale în stil baroc, rococo, gotic (Beckov, Ledvice) atrag atenţia turiştilor. b) SLOVACIA CENTRALĂ se suprapune Munţilor Tatra Mare (2250 m) şi Tatra Mică (2043 m) (sectoarele vestice); Fatra Mare şi Mică (1700-1592 m) şi Metaliferii Slovaci (1459 m), iar în partea de sud Podişul Krupinei. Se înscrie prin peisaje de mare varietate şi pitoresc, date de alternanţa culmilor montane cu văi sălbatice sau umanizate, a arealelor cristaline sau carstice, importante domenii schiabile, lacuri, ape minerale, atracţii culturale între care peste 20 de castele şi forturi medievale. Ca staţiuni balneare se remarcă: Sliac situată într-un parc dendrologic pitoresc şi oferă o frumoasă panoramă spre masivele montane învecinate (Tatra Joasă, Tatra Mare, Metaliferi); Bojnice, Korytnica, cu ape termale, bicarbonatate şi nămoluri terapeutice folosite în afecţiunile locomotorii, ale sistemului nervos periferic etc.; Valea Hron (sate cu etnografie şi folclor, arhitectură populară conservată), numeroasele castele gotice şi fortificaţii medievale: Antol, Bojnice, Orava. c) SLOVACIA ORIENTALĂ dispune de un relief variat, în care se impun, în partea de vest, Masivele Carpatice Tatra şi Metaliferii Slovaci, în est Podişul Ondavei, dominat de Beschizii Rasăriteni şi Câmpia Slovaciei Orientale închisă de Munţii vulcanici Virkolat. Principalele atracţii turistice sunt: Parcurile Naţionale: P. N. Tatra înaltă (Tanap) - suprafaţa de 70.000 ha (peste 50.000 ha protejate), cea mai spectaculoasă arie montană din Slovacia din punct de vedere turistic şi ştiinţific. Are peste 20 de vârfuri ce depăşesc 2500 m, circa 100 lacuri glaciare, forme carstice, glaciare, elemente floristice şi faunistice deosebite. Este bine organizat şi amenajat pentru turism; Paradisul Slovac din Tatra Joasă (partea estică), Metaliferii Slovaci şi o parte din Podişul Ondavei, ce etalează peisaje carstice unicate; grote renumite (Dobsina), chei, defilee, râuri cu cascade, platouri carstice cu specii floristice specifice (Gemer). Tatra Înaltă reprezintă „paradisul turismului" prin resursele sale favorabile drumeţiei montane, sporturilor de iarnă (centrul de schi al ţării), tratamentului balnear, sporturilor nautice, pescuitului şi vânătorii sportive. Cele mai importante staţiuni: Strbske Pleso, Stary Smokovec (cu cele mai bune piste de slalom), Tatranska Lomnica, Skalnate Pleso (pârtii de schi în sezonul primăvară-vară). Munţii Metaliferi Slovaci cu o panoramă asupra întregii Slovacii Orientale cu centre de schi echipate cu telescaune şi trasee marcate pentru schiul de fond. Un centru de schi este Jahodna, preferat pentru locuitorii oraşului Kosice. Alte centre de schi cu vaste domenii schiabile amenajate, piste de coborâre, telescaune, teleferice în „Paradisul slovac" sunt: Cergov, Dedinky şi Mlynky. Râuri şi lacuri glaciare sau antropice amenajate pentru agrement şi recreere ce interesează turismul intern şi internaţional; Lacul Doraasa pe râul Ondava, cu un baraj de 36 m înălţime. Staţiunile balneare - o altă ofertă turistică cu rezonanţă internaţională: Bardejov; Strbske Pleso, Novi Smokovec (1010 m). Peşterile frumos concreţionate, renumite pe plan european: Grota Belianska - cea mai atractivă din Tatra, Dobsina - peştera cu gheaţă din "Paradisul Slovac". Tezaurul etnofolcloric de mare bogăţie şi arhitectură populară (satele cu casele de lemn de la poalele Tatrei înalte, din regiunea Spis, muzee de artă populară, biserici de lemn, ceramică tradiţională. POLONIA

romano-catolici 93%, ortodoxi 3%, altele 4% Etnii Polonezi 98%, germani 1%, alţii 1% Forma de guvernământ Republică - preşedinte Moneda naţională zlot polonez (PLN) = 100 grosze Teritoriul Poloniei a fost populat încă din prima jumătate a mileniului I î.Hr. de triburi slave, care, prin unificarea micilor principate feudale, au format în a doua jumătate a sec X primul stat polon, care cu timpul a suferit o serie de convulsii, fărâmiţări feudale, cotropiri, până în 1918 când Polonia îşi declară Independenţa, iar graniţele actuale se află din 1945, în urma Conferinţei de la Potsdam. Polonia este situată în nordul Europei Centrale, la Marea Baltică şi se desfăşoară de la est spre vest pe aproximativ 700 km, iar de la nord la sud pe 650 km. Pe teritoriul Poloniei se succed de la nord la sud o serie de unităţi naturale, cu trăsături specifice geo-istorice şi turistice: Marea Câmpie Poloneză, Podişurile LubiinLvov şi Poloniei (Malopolska), Munţii Sudeţi, Subcarpaţii Polonezi şi Munţii Carpaţi. Polonia dispune de o bogată reţea de ape colectate de Vistula şi Odra, numeroase lacuri îndeosebi de baraj morenic (glaciar), renumite fiind zonele lacustre din câmpiile colinare ale Pomeraniei şi Mazuriei (peste 2700), care dau un peisaj pitoresc, folosit din plin în turism. Climatul temperat, cu nuanţă oceanică, montană şi alpină în sud, oferă o vegetaţie de păduri mixte sau de conifere şi păşuni care alături de o bogată faună, sunt ocrotite în numeroase rezervaţii. O serie de canale leagă râurile Vistula şi Odra de cele din Germania facilitând accesul fluvial şi turistic al Poloniei în Marea Nordului. a) POLONIA DE NORD. Ocupă câmpia morenaică înaltă şi litoralul baltic, unde predomină peisajul de câmpie, vălurit, în care se impun numeroase cuvete lacustre, unele amenajate pentru agrement şi odihnă. Litoralul baltic este un subareal de peste 500 km lungime, cu importante atracţii turistice legate de sistemul de plaje marine, dar şi obiective cultural-istorice. Se impun centrele: Szczecin - oraş bimilenar (2500 ani), cel mai mare port maritim al ţării, cu numeroase muzee, castelul cnejilor (sec.XIV), biserici, parcuri, Piaţa Blonia, cu 200 de platani; Goleniow - o veche cetate (sec. XIII), primărie (sec. XVI), cu numeroase vestigii; Insula Wolin - cea mai mare a Poloniei cu păduri, lacuri, Parcul Naţional (46 kmp) aşezat într-o zonă pitorească a insulei, centru turistic important; Lebork, Leba. Pe litoralul N-V se află oraşele - staţiuni: Puck şi Hei cu frumoase plaje şi monumente istorice medievale; Sopot - staţiune maritimă balneară (sec XIII), renumită pentru festivalul internaţional de muzică uşoară, cu o plajă excelentă şi dotări modeme; Gdansk - capitală de voivodat, cetate slavă fortificată cu porţi, turnuri, bastioane, castele, biserici, muzee; Elblag -oraşul lui N. Copernic, marele învăţat şi astronom a cărui memorie se regăseşte în turnul, muzeul şi catedrala unde a fost înmormântat. b) POZNAN-WARSZAWA. Se suprapune câmpiei centrale joase, drenată de sistemele hidrografice Vistula - Varta - Notec şi canalele lor unde peisajul agricol şi obiectivele culturale din principalele oraşe constituie atracţii turistice importante. Varszawa (Varşovia) - situată pe Vistula, la 25 m altitudine, divizată în 7 cartiere. Are numeroase obiective turistice: oraşul vechi cu Palatul Regal, biserici, muzee şi oraşul nou (sec. XVI-XVIII) cu numeroase palate, castele, biserici, grădini, Casa Memorială Fr. Chopin; Parcul Naţional. Oraşul a fost distrus în al doilea război mondial şi refăcut complet în toate detaliile. Este important centru cultural şi universitar. Poznan - cu palate, biserici gotice şi baroce, muzee, important centru comercial, loc de desfăşurare a unor târguri internaţionale renumite, în împrejurimi, parcuri naţionale, cu lacuri glaciare şi păduri de răşinoase. c) PODIŞUL KRAKOW- LIUBLIN. Ocupă partea central-sudică cu peisaje domoale, dar atractive. Numeroase centre şi localităţi turistice se impun în circuitul turistic polonez: Wroclaw - capitala Sileziei Inferioare, oraş vechi cu bogate monumente istorice şi de artă: biserici gotice, Primăria, Universitatea, Parcul Naţional Karkonosze din Munţii Sudeţi (1603 m) cu peisaj glaciar, forme bizare pitoreşti, în Munţii Sudeţi, întrun cadru natural atractiv, se află multe oraşe-staţiuni. Klodzko - important centru turistic montan. Wieliczka -staţiune balneară cu o vestita mină de sare, cea mai veche din Europa. La 60 m adâncime se află saline în care s-au amenajat săli de spectacol, capele, sculpturi şi candelabre în sare de mare valoare artistică, iar la 135 m adâncime se află Muzeul Salinelor, în apropiere se află multe oraşe medievale cu cetăţi, palate,

Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii

Republica Poloneză 1918/1945 Varşovia 38.518.241loc. 122 loc./km² 312.683 km² poloneză, germană,

catedrale, mănăstiri, complexul mănăstiresc benedictin Lysa-Gora (sec. XII), parcuri naţionale (cu mufloni, cerbi, vulturi). d) POLONIA MONTANĂ. Cuprinde Munţii Tatra înaltă (2499 m), Beschizi şi Subcarpaţii Poloniei. Reprezintă cel mai pitoresc areal cu forme glaciare, carstice, peisaj alpin, lacuri, păşuni, păduri, parcuri naţionale de mare interes turistic, ce se continuă în Slovacia. Centrul turistic montan îl reprezintă staţiunea climaterică şi de tratament Zakopane (800-1000 m) cu sporturi de iarnă, alpinism, primul concurs de schi (1911). Podhale - cea mai interesantă zonă folclorică a Poloniei. Sub Munţii Beschizi, oraşul Bielsko Biala important punct de ascensiune în drumeţii montane. UNGARIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Republica Ungară 1918/1947 Budapesta 9.981.334 loc. 107,84 loc./km² 93.030 km² Ungară

romano-catolici 64%,calvini 20%, lutherani 4% altele 12% Etnii Maghiari 90%, germani 2%, alţii 8% Forma de guvernământ Republică constituţională preşedinte Moneda naţională Forint (HUF) Locuit din antichitate de triburi ilirice, tracice şi celtice, teritoriul Ungariei devine, parţial, în anul 10 î.Hr. provincie romană (Pannonia). în anii 896-900 se stabilesc aici triburile fino-ugrice, originare din Ţinutul Volgăi; Arpad Ştefan I unifică triburile ungurilor, adoptă creştinismul şi în anul 1000 se proclamă rege. în 1867 devine regat în Imperiul Austro-Ungar, care după 1945 revine la statutul de republică. Are o populaţie de 10,2 mii loc., cu o densitate medie de 109 loc / kmp; populaţia urbană, peste 55 %; cele mai importante oraşe sunt: Budapesta (2,2 mii loc), Miskolc, Debrecen, Szeged, Pecs şi Gyb'r. Stat continental situat în partea central-estică a Europei, pe cursul mijlociu al Dunării, este situat la intersecţia unor importante căi de comunicaţie, ceea ce favorizează circulaţia turistică. Aşezată în Depresiunea Pannonică, Ungaria are un relief predominant de câmpie şi dealuri joase, peste 84% din teritoriul ţării se menţine sub 200 m altitudine: Câmpia Joasă, Alfold, la est de Dunăre, cea înaltă, Dunantul, la vest, zonele colinare: Bakony (709 m), Vertes, Mecsek (682 m), ca şi munţii nordici: Matra (1015 m), Biikk (958 m) cu peisaje odihnitoare, au numeroase atracţii turistice. Ungaria are un climat temperat, iar vegetaţia este formată din păduri de foioase şi pajişti silvostepice. Hidrografia este dominată de Dunăre cu afluenţii săi: Tisa, Criş, Drava şi Lacul Balaton (598 km2), cel mai mare din Europa Centrală, bine amenajat din punct de vedere turistic. Pe teritoriul Ungariei se pot delimita areale turistice cu particularităţi distincte: a) BUDAPESTA Cuprinde, alături de marele oraş, şi câmpia dintre Dunăre şi Tisa, ţinut bogat în obiective cultural-istorice, dar şi peisaje de atracţie turistică. Budapesta -denumită "Perla Dunării", "oraşul nemuririii" şi al "izvoarelor tămăduitoare", este aşezată pe ambele maluri ale Dunării, în ale cărei ape se află Insula Margarita, o bijuterie a oraşului prin valorile artistice şi culturale ale acesteia. Ca obiective se remarcă: Amfiteatrul Roman, Clădirea Parlamentului (sec.XIX), Catedrala Matthias (gotic) cu turnul Magdalenei, parcul central, grădină zoologică şi botanică, una dintre cele mai vechi din Europa (1866), Metroul (1896), trei Universităţi. Apele minerale au favorizat dezvoltarea unor staţiuni balneare dotate cu echipamente de tratament modern şi hoteluri luxoase. Cele mai recunoscute sunt: Rac, Rudas, Gellert (cu cel mai luxos hotel), Csaczar (10 surse termale), Balf; în Insula Margarita s-au construit hoteluri balneare renumite, folosind apele termale, în apropierea oraşului se află foarte multe campinguri, moteluri. Szeged (Seghedin) - un oraş vechi, port pe Tisa cu numeroase monumente. Harkany - staţiune renumită în ape termale. b) BALATON. Cuprinde lacul şi câmpia de la sud de acesta şi la vest de Dunăre. Lacul Balaton - cel mai mare lac din Europa Centrală, desfăşurat pe 77 km lungime, la poalele Munţilor Bakony cu o suprafaţă de aproximativ 600 km², şi adâncime de 3-4 m, mai mică pe malul sudic, favorabil balneaţiei şi plajei. Astfel, pe malul sudic predomină plajele, iar staţiunile turistice şi de agrement formează un cordon unitar, în schimb pe malul nordic, peisajul este colinar, atractiv cu păduri şi văi frumoase. Denumit şi "Marea Ungariei", lacul Balaton, prin varietatea cadrului natural, apa sărată, izvoarele minerale, aşezări cochete şi staţiuni balneare, reprezintă a doua atracţie turistică a ţării. Pe malul lacului sau în apropiere s-au dezvoltat numeroase localităţi sau staţiuni turistice: Keszthely (capitala lacului), cu plaje, castel, Muzeul Balaton, Heviz -staţiune vestită cu

ape termale; Tyhany - staţiune amplasată pe peninsula omonimă alungită cu o frumoasă biserică (baroc) a Mănăstirii „Bences", ce domină lacul cu 200 m altitudine. Din staţiunile Balatonului se pot face excursii atractive în împrejurimi: Veszprem - oraş pitoresc bogat în monumente istorice. La sud de Balaton se desfăşoară Colinele Somogy (312 m) şi Munţii Mecsek (682 m) care îl îmbogăţesc şi îl înviorează. Oraşul Pecs de la poalele Mecsekului este recunoscut în instrumente muzicale, centru industrial şi cultural. c) UNGARIA DE NORD. Se suprapune dealurilor şi munţilor din nordul ţării ca şi câmpiei din NV, unde elementele peisagistice deţin un loc important, alături de valorile cultural-istorice din localităţile şi centrele turistice. Se impun: Mişkolc - centru turistic cu ape minerale şi numeroase obiective istorice; Borşod cu grotele Aggtelek şi Josvafo cu hoteluri şi campinguri; Tokay - important centru viticol. d) UNGARIA DE EST. Se suprapune câmpiei de la est de râul Tisa unde se impun peisajele de câmpie stepică, aridă, unele obiective cultural-istorice şi apele minerale de largă răspândire, ce au permis dezvoltarea unor renumite staţiuni balneare: Karcag, Debrecen, Hajduszoboszlo- numită şi "Mecca Reumaticilor", Sârvar, Gyula - cu băi termale (42 -72°C). Debrecen - cel mai important centru turistic, oraş medieval cu monumente istorice şi de artă, muzee, Colegiu (XVI), Universitate (1912), nod de comunicaţie. 2.2.7. EUROPA DE EST Se desfăşoară de la nord la sud pe circa 2600 km, începând de la Marea Albă până la Marea Neagră şi Marea Caspică, iar de la vest la est se întinde pe aproximativ 2400 km de la Bugul de Nord - la graniţa cu Polonia până la Munţii Ural. Un element specific al Europei de Est îl constituie peisajul puţin contrastant şi diferenţiat dat de întinsele câmpii, în care se intercalează podişuri şi dealuri colinare. Poziţia ei continentală se reflectă şi în climatul continental stepic sau polar cu vegetaţie şi faună specifice, de la tundra cu renul şi vulpea polară la stepa şi semideşerturile Caspicei. MOLDOVA (BASARABIA) Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Moldova 1991/1991 Chişinu 4,3 milioane loc. 33.843 km² moldoveană, română, rusă Ortodoxi 98%, evrei 2% Moldoveni 65%, ucrainieni 14%, ruşi 13%, alţii 8% Republică parlamentară preşedinte Leu moldovean = 100bani

În Evul Mediu, Principatul Moldova a fost un stat suveran care se întindea de la munţii Carpaţi până la Nistru, la Marea Neagră şi la Dunăre. În anul 1538 a intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Acesta a încheiat în anul 1775 o tranzacţie cu Casa de Habsburg, prin care nordul Moldovei a trecut sub administraţie austriacă şi a fost organizat ca Ducat al Bucovinei. Imperiul Rus, învingător în luptele cu Imperiul Otoman, şi-a încorporat în anul 1812 teritoriul dintre Prut şi Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. Partea dintre Prut şi Carpaţi, rămasă autonomă sub suzeranitate otomană, s-a unit în 1859 cu Ţara Românească şi a format Principatele Unite ale Valahiei şi Moldovei, cunoscute şi ca Principatele Dunărene. Ulterior acestea au format România. La rândul ei, Basarabia a fost împărţită în 1940 între Republica Moldova şi Ucraina, căreia i-au fost atribuite ţinutul Hotin şi Bugeacul. Desfăşurată la est de râul Prut, Moldova cuprinde şi o fâşie îngustă pe malul stâng al Nistrului, desfaşurându-se pe circa 150 km pe axa vest-est şi 350 km pe direcţie nord-sud. Se suprapune reliefului colinar al Podişului Moldo - Podolic în partea de nord şi celui de câmpie în sectorul sudic. Dealurile sunt reprezentate prin Platoul Moldovei la nord (250-300 m), calcaros, stepic şi puţin împădurit, Câmpia Moldovei de Nord (200-250 m), o câmpie înaltă, stepică, situată între platoul din nord şi Podişul Central Moldovenesc sau Dealurile Codrului (429,5 m, altitudinea maximă din ţară) împădurit şi fragmentat. Câmpia din sudul ţării este stepică, mai înaltă (200-240 m) - Câmpia Moldovei de Sud, şi mai joasă (20-100 m) - Câmpia Joasă a Nistrului şi Câmpia Joasă Litorală a Mării Negre.

Clima este temperat - continentală moderată (temperatura medie 8°C în nord şi 10°C în sudul ţării), cu veri călduroase (20-22°C în iulie) şi ierni friguroase (-3 ~ -5°C în ianuarie), precipitaţii reduse (400-550 mm), vânturi reci şi viscole, iarna. Apele Moldovei sunt, în general, afluente Nistrului (Răuţ, Ichol, Bac, Camenca) şi Prutului (Racovăţ, Ciugur, Lăpuşna etc.), iar altele din sud se varsă direct în Marea Neagră. Pe râuri s-au amenajat multe lacuri pentru irigaţii, alimentare cu apă, dar şi pentru odihnă, turism, agrement nautic şi pescuit sportiv (Străşeni, Ivancea, Ţaul, Manta, Dubăsari etc.). Areale turistice: a) EDINEŢ - OCNIŢA. Se suprapune Platoului Moldovei şi dispune de resurse turistice variate, naturale şi antropice. Este străbătut de magistrala rutieră europeană Cernăuţi - Odessa (pe tronsonul Criva - Lipcani Edineţ), se individualizează trei subareale turistice: EDINEŢ cuprinde partea de vest, respectiv Toltrele Prutene şi se impune prin resurse turistice naturale de mare valoare turistică, la care se adaugă şi unele obiective culrural-istorice: aspecte peisagistice carstice de mare frumuseţe ale platoului colinar calcaros (calcare recifale); formele carstice de atracţie turistică, precum: peşterile (de la Criva - cu concreţiuni de gips, Caracuşeni, Brânzeni, Horodişte etc.), defilee, chei carstice şi cataracte de pe afluenţii Prutului etc; lacul Costeşti şi pitoreştile golfuri de la vărsarea râurilor Ciuhuru şi Racovăţ; apele minerale bicarbonatate, sulfuroase, sodice cu debite medii la Zăbriceni, Edineţ, Criva, Rosoşani. OCNIŢA ocupă partea NE şi se impune prin atracţii naturale de-a lungul Nistrului şi unele obiective culturalistorice dispersate în teritoriu, între care enumerăm: defileul Nistrului cu structuri geologice şi forme de relief spectaculoase, rezervaţii geologice (Naslavcea, Mereseuca), ape minerale bicarbonatate de la Ocniţa Sat şi Otaci. DONDUŞENI închide partea SE şi se remarcă prin aceleaşi trăsături naturale (platou uşor vălurit şi forme mai accidentate spre Nistru), dar atracţiile turistice au, îndeosebi, valoare culturală. Se impun printre obiectivele turistice următoarele: aspectele peisagistice colinare şi ale Defileului Nistrului; parcuri dendrologice, forme carstice (peşteri), ape minerale bicarbonatate, sulfuroase, magneziene, calcice la Crişcăuţi. b) BĂLŢI se suprapune Câmpiei Moldovei de Nord cu un relief colinar (230-250 m), brăzdată de o reţea densă de râuri pe cursul cărora s-au amenajat multe iazuri. Centre turistice: Bălţi, Floreşti, Drochia, Glodeni. c) CODRU cuprinde Podişul Moldovei Centrale, respectiv Dealurile Codrului, puternic împădurite, fragmentate de râuri şi cu cele mai mari altitudini din Moldova. ORHEI ocupă partea NE prezintă obiective cultural-istorice de valoare naţionala într-un peisaj de mare frumuseţe, între acestea amintim: peisaje spectaculoase calcaroase cu stânci recifale, Cheile Răuţului (Trebujeni, Butuceni, Furceni); parcul dendrologic Ivancea; lacuri, podgorii şi crame (Peresecina), fond piscicol în iazuri; păduri, ape minerale bicarbonatate (Orhei). Centru turistic: Orhei. TELENEŞTI dispune de un potenţial turistic cu precădere cultural-istoric, ape minerale bicarbonatate, sulfuroase (Teleneşti). CĂLĂRAŞI în partea central-vestică . Centre turistice: Călăraşi, Nisporeni, Ungheni. Staţiune balneoclimatică: Hârjauca (Codru). HÂNCEŞTI ocupă sectorul sudic şi dispune de importante obiective turistice naturale şi cultural-istorice: păduri, iazuri, parcuri dendrologice, etnografie şi folclor: Hânceşti, Lăpuşna, Toniai, Bestemac etc. Centre turistice: Hânceşti. d) CHIŞINĂU ocupă aria periurbană a capitalei Moldovei, o parte colinară a Dealurilor Codrului şi una de câmpie şi luncă ale Nistrului. Aici se concentrează importante resurse turistice naturale şi antropice, cum sunt: aspecte peisagistice, păduri de interes peisagistic, ştiinţific (Căpriana), lacuri, iazuri, podgorii şi crame vestite (laloveni, Cricova), ape minerale; obiective cultural-istorice: biserici, catedrală, mănăstiri (Căpriana), monumente de artă, muzee: Chişinău, Măşcăuţi, Coşniţa. Baze de odihnă: Vadul lui Vodă, Străşeni. e) SOROCA ocupă aria colinară a Dealurilor Nistrului şi Dealurilor Podolice în care râul şi-a sculptat un impunător defileu. Cuprinde o mare varietate de obiective turistice concentrate în trei subareale turistice. Este traversat de drumuri modernizate care trec în Ucraina sau leagă aceste locuri de Magistrala europeană Cernăuţi - Odessa. b) DUBASARI cuprinde partea de nord a arealului şi ultimul sector de defileu al Nistrului incluzând o seamă de resurse turistice, precum: aspecte peisagistice, forme carstice, ape minerale, obiective culturalistorice: mănăstiri, case memoriale, muzee: Roghi, Goian, Dubău. Centre turistice: Dubăsari. Baze de odihnă: Golercani. Alte areale: CAHUL (Centre turistice: Cahul, Leova); VULCĂNEŞTI - CĂINĂRI se suprapune Câmpiei Moldovei de Sud (apele minerale bicarbonatate, sodice, sulfuroase (Congaz, Comrat, Vulcăneşti); podgorii renumite (Taraclia, Ciadâr-Lunga); ) NISTRU INFERIOR (Centre turistice: Tiraspol, Tighina, Grigoriopol)

ŢĂRILE BALTICE Se suprapun litoralului baltic, cu golfurile Riga şi Finic, precum şi Câmpiei Baltice şi cuprinde ţările: Lituania, Letonia şi Estonia, strâns legate prin comunitatea condiţiilor naturale, dezvoltarea istorică şi culturală, dar diferenţiate ca tradiţii, obiceiuri, artă naţională. Condiţiile naturale sunt specifice Câmpiei Baltice, o câmpie literală, joasă şi colinară spre interior, cu păduri mixte de conifere şi fag, cu dealuri morenice (234 m) şi numeroase depresiuni ocupate de lacuri; clima oceanică, cu temperaturi uşor negative în ianuarie, favorizează turismul îndeosebi în lunile februarie, iunie şi iulie. LITUANIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Etnii Forma de guvernământ Moneda naţională Republica Lituania 1991/1991 Vilnius 3.436.561 loc 55.1 loc./km² 65.200 km² lituaniană, rusă romano-catolici 83%, protestanţi 5%, alţii 12% lituanieni 80%, polonezi 7%, ruşi 9%, alţii 4% Republică parlamentară preşedinte Litas =100 cenţi

Ţinut de veche locuire, Lituania a fost ocupată în sec. al XHI-lea de cavalerii teutoni, de care s-a eliberat în anul 1410, apoi în 1569 se uneşte cu Polonia, cu denumirea "Reci Pospolita" ("Republica Aristocrată"); ocupata de germani şi ruşi, devine stat independent între 1918 - 1940. Se remarcă următoarele centre turistice: Vilnius oraş aşezat pe colinele de la confluenţa râurilor Vilni şi Neris - de unde şi denumirea; impresionează prin cartierul vechi cu numeroase monumente istorice: Castelul de Sus, turnurile medievale, acoperişurile ascuţite ale turlelor bisericilor, Piaţa Ghediminas cu arhitectura medievală, resturile cetăţii medievale cu turnul clopotniţei, ale cărei bătăi sunt transmise prin radio în toată ţara, Pinacoteca (fosta catedrală din 1387), Biserica Sf. Ana (stil gotic, sec XV), numeroase biserici catolice, Palatul Expoziţiilor - cu arhitectură medievală barocă şi clasică, Catedrala Sf. Petru şi Pavel - cel mai grandios şi frumos edificiu religios (2000 sculpturi), Universitatea (XVI, gotic, baroc, clasic) -fosta Academie a Iezuiţilor, Parcul Trinapolis. Kaunas - oraş situat la 100 km de Vilnius, înfiinţat în anul 1030 pe fundaţiile cetăţii medievale din piatră cu ziduri groase de 13 m. Dispune de numeroase obiective turistice: Colina şi Casa lui Napoleon (pe unde a trecut Napoleon cu armata spre Rusia), zidurile cetăţii medievale, muzee, biserici. Saubai - oraş situat în centrul ţării, între numeroase lacuri pe vatra unei vechi cetăţi (IX-XIE) cu un superb castel şi Muzeul "Augra" de etnografie şi istorie, ce deţine o interesantă colecţie de monezi (sec XIV-XVIT) şi instrumentar gospodăresc. Lituania dispune şi de izvoare de ape minerale şi nămoluri terapeutice folosite în staţiunile: Falanga, Birstonas, Lichenas, Druskininkai - una dintre cele mai vechi din ţară, aşezată într-o frumoasă pădure de pin pe terasele Râului Neman. LETONIA/ „ŢARA CHIHLIMBARULUI” Nume oficial Republica Letonă Formare 1991/1991 Capitala Riga Nr. populaţie 2.331.500 loc. Densitate 36 loc./km² Suprafaţă 64.589 km² letonă, rusă Limbi vorbite Religii Ortodoxi 9%, romano-catolici 24%, lutherani 55%, alţii 21% Etnii letoni 57%, bieloruşi 4%, ucrainieni 3%, ruşi 32%, alţii 4%

Republică parlamentară preşedinte Moneda naţională Lats =100 santimi Ţară Baltică la Golful Riga (500 km - lungime), independentă din 1991 prin desprinderea de fosta U.R.S.S.. Aşezată la litoralul baltic şi pe Râul Daugava, are un relief de câmpie joasă de litoral şi colinară în rest. Dunele de nisip de pe litoral, colinele morenice, pădurile de pin, brad, alternante cu câmpii agricole, numeroasele lacuri (peste 3500), multe navigabile şi râuri (1100), dau nota dominantă a peisajului leton. Centre turistice: Riga - deţine o multitudine de monumente arhitecturale. Situată pe Daugava şi legată cu poduri peste apă, Riga a fost întemeiată în anul 1201 şi a făcut obiectul unor rivalităţi religioase, iar în 1561 a fost declarată "oraş liber", împreună cu ţara a fost ocupată de Suedia, apoi de Rusia în 1721 şi devine capitala statului sovietic leton până în 1919, apoi a statului liber leton până în 1940 când a trecut din nou sub comunism până în 1991. Oraşul denumit "Micul Paris", oraşul parcurilor, grădinilor, pădurilor - parcuri naturale este un important centru industrial, universitar, cultural şi turistic. Pe circa 50 ha se găsesc circa 200 de obiective cum sunt: Domul -impresionant prin impunătoarea arhitectură, vitralii, vestita orgă (6768 tuburi de la 13 mm la 10 m lungime, din lemn şi metal ce dau o polifonie deosebită), săgeata cu giruetă - cocoş din vârful edificiului, zidurile cetăţii, muzee, numeroase clădiri de epocă (cu giruete), biserici între care: Sf. Petru cu o clopotniţă de 120 m şi un ascensor ce facilitează admirarea unei frumoase panorame; Iura , Rundola. Litoralul Mării Baltice - pitoresc, cu peisaje frumoase şi staţiuni balneare cu sanatorii şi hoteluri de lux: Iurmala şi Pirani, cu ape minerale şi nămoluri terapeutice. ESTONIA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Republica Estoniei 1991/1991 Tallinn 1.342.409 loc 29 loc./km² 45.226 km² Estonă, rusă

Forma de guvernământ

Ortodoxi 25%, lutherani evanghelici 56%, alţii 19% Etnii Estoni 62%, ruşi 30%, alţii 8% Forma de guvernământ Democraţie parlamentară preşedinte Moneda naţională coroană estoniană (EEK) = 100 sente Pe teritoriul de astăzi al Estoniei încă din preistorie locuiau proto-europeni, care au fost asimiliaţi de către fino-ugrici. Ţara a trecut printr-un vast proces de creştinizare, iniţiat de germani şi danezi prin câteva războaie în 1208, urmând ca aceasta să fie cucerită în 1227. Din Evul Mediu şi până în Epoca Modernă, Estonia a fost controlată de diverse puteri nord-europene, precum Danemarca, Suedia, Polonia şi în final Rusia. Estonia şi-a declarat independenţa după invazia germană, care a urmat retragerii bolşevicilor din ţară. Estonia a devenit independentă după ocupaţia germană, în Războiul Libertăţii (24 februarie 1918). Dar a fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie 1940 şi incorporată cu forţa în august 1940. În final, a devenit independentă doar după dezintegrarea acestei uniuni (sfârşitul lui 1990), la data de 20 august 1991. De aceea, 20 august este o sărbătoare de stat în Estonia. În anii 1990, Estonia s-a apropiat de Europa Occidentală, fiind legată cultural şi istoric cu aceasta. A devenit membră a NATO pe 29 martie 2004 şi a Uniunii Europene pe 1 mai 2004. Este cea mai nordică dintre ţările baltice, aşezată între Golfurile Riga şi Finic, are un relief de câmpie litorală şi colinară, cu altitudini joase, iar aproape 9 % din teritoriu este ocupat de insule. Este ţara lacurilor (1500) ca şi Finlanda vecină, cu care se aseamănă prin istorie şi grai. Ca centre turistice se impun: Tallin - oraş industrial, comercial, cultural şi turistic, are peste 4500 de monumente arhitectonice şi istorice. Fosta cetate medievală, aşezare de negustori, reşedinţă a clerului şi feudalilor, are aspect medieval cu străzi înguste, ziduri şi cetăţi cu porţi deschise, pieţe sobre şi biserici numeroase cu turnuri gotice şi acoperişuri cu giruete (pescăruşi, cocoşi, dragoni, sirene, ostaşi din aramă), care fac parte din văzduhul oraşului, turnuri cu diferite denumiri şi înălţimi (până la 47 m). Aici s-a născut stilul gotic nordic.

Oraşul de Jos se apără prin poarta "Margarita cea Grasă" cu un enorm turn în potcoava (24 m diametru), care adăposteşte Muzeul de Istorie, iar vechiul Turn Ravel - o sală de concerte. Tartu - cel mai vechi oraş eston, Haapsalu - oraş insular, Pirita - staţiune cu o plajă lungă, pădure de pin, iahtclub, ruinele Mănăstirii Sf. Brigitta (lângă Kadriog). BELARUS Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Republica Belarus 1991/1991 Minsk 11.196.394 loc. 50 loc./km² 207.600 km² bielorusă, rusă

Ortodoxi 60%, romano-catolici 8%, alţii 32% Etnii Bieloruşi 78%, ruşi 13%, polonezi 4%, ucrainieni 3%, alţii 2% Forma de guvernământ Preşedinţie Moneda naţională Rubla bielorusă= 100 kopeks Locuit din timpuri străvechi, o mare parte a teritoriului Belarusului (Rusia apuseană), a intrat, începând din secolul IX, în componenţa Rusiei Kievene. La sfârşitul secolului XVIII, teritoriul Belarusului a fost anexat de Rusia. Populaţia din Belarus a participat la evenimentele revoluţionare din 1905-1907, precum şi la cele din februarie şi noiembrie 1917. În timpul primului război mondial, Belarus a devenit teatrul de luptă al beligeranţilor, partea de vest a ţării fiind ocupată de trupele germane. În noiembrie 1917, în Belarus s-a instaurat puterea sovietică, iar la 1 ianuarie 1919 s-a constituit R.S.S. Bielorusia. Prin tratatul ruso-polon de la Riga (martie 1921) partea de vest a Belarusului a trecut la Polonia. La 30 decembrie 1922, Belarus a intrat în componenţa U.R.S.S; în noiembrie 1939, Belarusul apusean a fost inclus în R.S.S. Bielorusia. Ocupat în 1941 de trupele hitleriste, în Belarus s-a organizat o puternică mişcare de partizani. În iulie 1944, a fost eliberat de trupele sovietice. La 25 august 1991 Belarus şi-a proclamat independenţa. Ţară est-europeană, situată în bazinul superior al fluviului Nipru, într-un peisaj de câmpie (Polesia), dominat de coline morenice (346 m) cu numeroase lacuri glaciare şi mlaştini. Prezintă interes turistic prin zestrea de monumente istorice şi de artă din unele centre urbane. Minsk principalul oraş industrial, comercial, cultural, ştiinţific şi turistic, amintit pentru prima dată în 1067, la începutul sec XI devine capitala cnezatului Minsk, care în sec. XIV a fost alipit la Lituania, în 1569 a redevenit centrul voievodatului Minsk, în 1769 intră în componenţa Rusiei, iar din 1919 este capitala Republicii Minsk. Recunoscut ca oraş al ceasurilor "Zarea" şi autocamioanelor "Maz" este an centru urban cu pieţe şi bulevarde largi, clădiri medievale, zidurile cetăţii, turnuri, biserici în stil gotic, baroc, muzee. Gomel - al doilea oraş ca mărime, important centru industrial, cultural şi turistic, cu muzee, monumente istorice şi arhitecturale. UCRAINA Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă Limbi vorbite Religii Ucraina 1962/1962 Kiev 46.481.000loc. 77 loc./km² 603.700 km² ucraineană, rusă

Ortodoxi 95%, evrei 1%, alţii 4% Etnii Ucraineeni 73%, ruşi 22%, alţii 5% Forma de guvernământ republică parlamentară Moneda naţională grivnă ucraineană (UAH) Situată în SV Europei de Est, se suprapune unui relief variat (montan, de podiş şi câmpie) având ieşire la Marea Neagră şi Marea Azov. Peisajul de câmpie este predominant fiind dat de Câmpia Niprului (100 - 150 m alt), Doneţului (100 m) şi Pontică (sub 100 m) care coboară spre Marea Neagră. Câmpiile sunt vâlurite, acoperite cu ierburi de stepă,

silvostepă, terenuri agricole şi local păduri de stejar şi frasin. Podişul Volhino-Podolic este fragmentat şi continuă spre est cu Podişul Doneţului, un vechi lanţ montan ajuns la 300-325 m înălţime, în partea de V şi NV se desfăşoară Munţii Carpaţi aşezaţi în culmi paralele de 1500-1600 m atingând maxima de 2058 m în Vârful Hovirla, sunt fragmentaţi de văi şi depresiuni şi bine împăduriţi, în sudul Ucrainei se desfăşoară Peninsula Crimeea (25.300 kmp) legată de continent prin Istmul Perecop şi despărţită de Asia prin Strâmtoarea Kerci cu un relief format din câmpie netedă şi joasă şi Munţii laila (1545 m) calcaroşi, cu un climat şi vegetaţie mediteraneene, plaje însorite şi faleze spectaculoase. Ucraina are un climat temperat-continental cu precipitaţii reduse, iar hidrografia este dată de Nipru, Nistru, Bug, Donul cu afluenţii lor, legate prin canale pe care s-au amenajat lacuri cu funcţiuni multiple, inclusiv turistică, de agrement nautic şi croazieră. Dispune de o reţea rutieră densă, cu arterele turistice internaţionale Cernăuţi -Chişinău - Odessa şi Albita Chişinău - Odessa - Minsk. Areale turistice: a) CRIMEEA. Variat sub raport natural, cu munţi calcaroşi şi vulcanici, cu peisaje pitoreşti montane şi de litoral maritim, cu plaje stâncoase sau nisipoase, faleze, abrupturi, toate de mare frumuseţe. Climatul subtropical, vegetaţia formată din chiparos, laur, magnolie, smochin, brad, pin de Crimeea; lacurile sărate, izvoarele vocluziene în ana carstică şi spectaculozitatea peisajului au permis amenajarea, de-a lungul litoralului şi îndeosebi la Yalta, o serie de staţiuni balneoclimaterice cu renume mondial. Yalta - "Perla Crimeei", situată la baza Munţilor Roman-Kos, pe ţărmul unui golf, la adăpost de vânturi, într-o vegetaţie luxuriantă şi un peisaj de mare frumuseţe; se remarcă prin numărul mare de zile senine, grădinile, plajele, amenajările pentru odihnă şi este legată de numele iluştrilor oameni de cultură care au poposit aici sau de Conferinţa din 1945 când şefii statelor U.R.S.S., S.U.A. şi M.Britanie au împărţit lumea postbelică. Alte staţiuni: Alupka, Alustat, Eupatoria, Feodosia, Livadia, Sevastopol - mare port maritim şi nod de comunicaţii rutiere; oraş-staţiune cu mare valoare turistică şi istorică. Aşezat pe o colonie greacă, apoi oraş medieval cu grădini, parcuri, biserici, clădiri de epocă, staţiune de cercetări maritime. Kerci - oraş -port şi staţiune cu clădiri medievale, muzee, expoziţii. Litoralul Mării Negre are numeroase oraşe şi staţiuni: Odessa, Cetatea Albă. b) UCRAINA CENTRAL - ESTICĂ. Străbătută de fluviile Nipru şi Don cu lacurile sale pitoreşti, cuprinde peisaje variate, iar atracţiile turistice sunt concentrate în marile oraşe: Kiev - principalul oraş industrial, economic, cultural şi important centru turistic al ţării, oraş medieval. Oraşul vechi păstrează zidurile Cetăţii "Poartă de Aur" (sec. X), Catedrala Sf. Sofia (sec.XI) cu 13 cupole placate în aur, Mănăstirea Laura Pecersky (sec. X) - cea mai veche, palate, muzee. Oraşul nou "Al Grădinilor" (60% din suprafaţă) cu noile cartiere, bulevarde mari. c) UCRAINA VESTICĂ se suprapune regiunii Cernăuţi, fondată din Carpaţii şi Subcarpaţii Ucrainei ce se impun prin peisaje variate şi pitoreşti, tradiţii etnofolclorice specifice, fond cinegetic şi piscicol. Cernăuţi - oraş pe Prut, centru industrial, cultural şi turistic al Bucovinei de Nord; atestat documentar ca punct de vamă; în Evul Mediu o puternică cetate - Tetina, azi în mine; în 1775, împreună cu Bucovina de Nord, a fost cedat Austriei până în 1918 când s-a unit cu România, apoi în 1940 a trecut la U.R.S.S. - Ucraina. Are numeroase biserici, clădiri medievale, Universitate; Lvov - important centru comercial cu numeroase obiective turistice, în decursul istoriei aparţinând Poloniei, Austriei, Ucrainei. RUSIA Federaţia Rusă 1962/1962 Moscova 145.537.200 loc. 8,5 loc./km² 17.075.200 km² Rusa (şi altele în republicile Limbi vorbite federale) Religii Ortodoxi 75%, alţii 25% Etnii ruşi 82%, tătari 4%, ucraineeni 3%, alţii 11% Forma de guvernământ Republică federală semiprezidenţială - preşedinte Moneda naţională Rublă= 100 kopeks Pe teritoriul Rusiei, locuit încă din mileniul I î.Hr., din sec W d.Hr. s-au stabilit triburile slave, între Marea Baltică şi Marea Neagră, care au creat în sec VIU-K statul feudal rus cu centrul la Kiev, ce se destramă în sec XII când este cucerit de mongoli, în sec XIV-XV are loc unificarea cnezatelor în jurul Marelui Cnezat al Moscovei, apoi sunt cucerite pe rând teritoriile vecine, iar în sec XVII este inclusă Siberia şi Rusia devine imperiu de stat multinaţional, care sub Petru I cunoaşte o remarcabilă dezvoltare economică, politică şi Nume oficial Formare Capitala Nr. populaţie Densitate Suprafaţă

culturală, în 1922 se constituie U.R.S.S. formată din 15 republici unionale, 20 republici autonome, 8 regiuni autonome, districte naţionale. Rusia, ca şi republicile unionale şi o parte din cele autonome au devenit după 1991 independente. Aşezată pe două continente - Europa Estică şi Asia, Rusia este cel mai întins teritoriu de pe glob, desfaşurându-se pe circa 10.000 km VE, (străbătută de 11 fuse orare) şi de peste 4000 km NS între Marea Barents şi Marea Caspică „Ţara în care Soarele nu apune niciodată", când în Oceanul Pacific apune la Marea Baltică răsare. Aşadar, aici se întâlnesc cele mai vaste câmpii, depresiuni, râuri şi fluvii cu lunci foarte largi şi delte, podişuri dintre cele mai diverse ca morfologie şi peisaj şi munţi sau sisteme muntoase cu structură, vârstă şi aspecte diversificate şi atractive pentru turism. Astfel, câmpiile sub 300 m alt. reprezintă 44%, podişurile şi munţii mijlocii până la 1500 m - 40% şi munţii peste 1500 m circa 16% din suprafaţă. Se remarcă faptul că Rusia Europeană are relieful predominant de câmpie şi podiş, iar partea asiatică montan şi de podiş. Condiţiile climatice sunt, de asemenea, dintre cele mai diferite, de la clima arctică cu cele mai geroase ierni (71°C la Oymyakon)şi până la cea subtropicală, iar zonele de vegetaţie, în raport cu clima, se desfăşoară de la tundra şi taigaua rusească cea mai întinsă de pe glob, pădurile de amestec până la stepa caspică, semideşerturile şi vegetaţia subtropicală din sudul Rusiei. În Rusia există 23 de Parcuri Naţionale. Reţeaua hidrografică, deosebit de complexă este formată din fluvii lungi: Obi-Irtâş (5400 km), Enisei-Angara (5039 km), Lena (4400 km), Amur, Volga (3700 km), Ural; lacuri naturale: Baikal, artificiale, mlaştini şi gheţari. Teritoriul Rusiei dispune de un potenţial turistic de mare diversitate ca structură, complexitate şi valoare pentru turism, partea europeană concentrând cea mai mare parte dintre obiectivele turistice. Se remarcă două subzone: Rusia Europeană şi Rusia Asiatică. RUSIA EUROPEANĂ Se suprapune peste mai multe unităţi naturale care se întind de la Marea Baltică la Munţii Ural şi de la Marea Barents în nord la Marea Caspică în sud. Se pot contura cinci areale turistice: a) MOSKOVA cuprinde partea centrală cu peisaje colinare şi de câmpie, fluvii şi canale, importante centre turistice şi o densă reţea de căi de comunicaţie. Moskova (Moskwa) - cel mai mare oraş european, aşezat pe Râul Moskova într-un peisaj colinar cu un climat continental excesiv, este cel mai important centru industrial, economic, cultural şi turistic al ţării; mare nod de comunicaţii cu ieşire la cinci mări prin intermediul canalelor, mari aeroporturi. Vizitarea Moscovei începe cu Kremlinul, un ansamblu arhitectural fortificat care cuprinde palate, biserici, catedrale înălţate cu sute de ani în urmă şi dominate de frumoase turnuri cu acoperişuri piramidale - Turnul Spaski cu orologiul Kremlinului şi muzee, închisă de 2,5 km de ziduri masive din cărămidă roşie, întărită cu 20 de turnuri şi patru porţi, incinta triunghiulară a Kremlinului (28 ha) cuprinde monumente istorice de mare valoare turistică: palate precum Granovitaia (sec. XV-XVI), Palatul Senatului (sec. XVffl), Teremnoi Dvoreţ (sec. XVII), Palatul Mare al Kremlinului (sec. XIX), cel mai mare, bogat în muzee, Palatul Congreselor (1961); biserici şi catedrale, monumente străvechi ale arhitecturii ruse adevărate comori de icoane, fresce, picturi de valoare mondială, muzeele - circa 58 , galeriile de stat Tretiakov (5000 de picturi valoroase, 3000 de opere antice, 900 de sculpturi). b) VOLGA reprezintă aria circumscrisă fluviului Volga cu o înşiruire de lacuri imense (amenajate turistic) şi centre turistice vizitabile într-o croazieră de mare frumuseţe pe această magistrală albastră, elogiată în literatura, pictura şi muzica rusească. De-a lungul fluviului şi al bazinului său se află câteva oraşe-porturi, centre turistice importante: Volgograd (Ţariţin), Saratov - cu clădiri de epocă, catedrale, Kuibâşev (Samara) cu multe muzee; Kazan - oraş medieval, capitala R.A. Tătare, fostă reşedinţă a hanilor de pe Volga, Universitatea (fost templu grecesc - Pantheonul de pe Volga); Gorki (Nijni Novgorod), Kalinin (Tver), cu multe monumente istorice şi de artă, Palatul Ecaterinei, muzee. c) LITORALUL BALTIC se suprapune câmpiei litorale baltice cu litoral linear, lacuri glaciare de mare frumuseţe, unele amenajate pentru agrement şi odihnă: Ladoga (18.400 km² cu 660 de insule), Onega (9.600 km²) cu oraşul Petrozavodsk (Kalininisk) şi peisaje atrăgătoare. Sankt Petersburg - cel mai mare oraş nordic, supranumit "Veneţia Nordului" - al doilea oraş rusesc aşezat la golful Finic pe râul Neva -, este unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Rusiei şi Europei cu circa 500 de poduri care leagă insulele din golf cu numeroase monumente istorice şi de artă, muzee, instituţii universitare, întemeiat ca fortăreaţă în 1703 de ţarul Petru cel Mare, între obiectivele turistice de valoare internaţională amintim: Palatul de Iarnă (baroc), fostă reşedinţă a ţarilor, azi Muzeul Ermitaj - unul dintre cele mai mari din lume; Catedrală, Palatul Marelui Stat Major (XVm) cu Arcul de Triumf (Carul Gloriei) şi Coloana Alexandrovskaia (1812), Palatul Amiralităţii (XIX) cu renumitul turn de 72 m ce are în vârf o corabie de aur, ridicate în memoria victoriei din 1812 împotriva lui Napoleon; Piaţa Decembriştilor; Catedrala "Petru şi Pavel" cu mormântul lui Petru cel Mare, numeroase teatre, parcuri, muzee, ansambluri arhitectonice. Alte centre turistice: Petrodvoreţ, Puşkin; Pavlovsk, -fostă reşedinţă a ţarilor, reuneşte ansamblul palatului şi parcului; Lomonosov; Novgorod cu vechi catedrale (Sf. Sofia - 1045-1050), Kaliningrad (Konigsberg), port la Marea Baltică cu numeroase monumente: Domul (XIV), clădiri de epocă, muzee, biserici, catedrale, castel.

d) MAREA ALBA - BARENTS cuprinde câmpia joasă şi litoralul mărilor: Albă şi Barents cu multe golfuriestuare ale fluviilor Onega, Dvina, Peciora. Condiţiile naturale polare cu peisajele deosebite date de colinele morenice, mulţimea insulelor, peninsulelor, golfurilor, lacurilor glaciare, ca şi splendidele aurore boreale, care îmbracă orizontul ca nişte draperii în culorile curcubeului, reprezintă atracţii de mare interes turistic. Două oraşe atrag şi concentrează turismul de aici: Murmansk - oraş-port în Peninsula Kola cu fiorduri şi peisaj polar deosebit de pitoresc şi Arhanghelsk - oraş-port la Marea Albă, care intră în circuitul porturilor polare până la Vladivostok. e) LITORALUL CASPIC se suprapune părţii sudice a Rusiei Europene cu peisaje pitoreşti de litoral cu plaje, câmpii, coline. Pe litoralul Mării Negre se află multe staţiuni balneare de la Novorossilsk până la Soci cea mai importantă prin valoarea peisajelor de litoral şi montan, ape minerale, echipament turistic. La Marea Caspică se întâlnesc staţiunile: Derbenţ, Mahacikala şi oraşul Astrahan în Delta Volgăi cu interesante monumente istorice, iar pe continent, oraşele: Krasnodar, Stavropol, Peatigorsk, Rostov pe Don, importante centre turistice prin obiectivele medievale, pe care le etalează. f) MUNŢII URALI ("Muzeul Mineralogic") cuprinde lanţul Munţilor Urali care se desfăşoară de la nord la sud delimitând Europa de Asia. Extinderea şi varietatea de peisaje, de mare atractivitate (polare, de tundră, glaciare, carstice, vulcanice, stepice, de litoral) conferă Uralilor valenţe turistice atât vara, cât şi iarna.

RUSIA SIBERIANA (ASIATICĂ) Cuprinde Rusia Asiatică, de la Munţii Urali la Oceanul Pacific, climă, vegetaţie şi relief de mare diversitate şi atracţie pentru turism. Siberia a fost umanizată îndeosebi în secolul XX, când au apărut circa 700 de aşezări şi oraşe noi cu o populaţie de peste 25 mii. locuitori. Aceste localităţi reprezintă puncte de concentrare sau dispersie în imensa Siberie, pentru turismul care încă este la începuturile sale. Magistralele siberiene leagă arealul cu Rusia Europeană şi Asia Centrală. Interes deosebit prezintă taigaua, peisajele polare, „aurole boreale" şi animale de interes vânătoresc: zebelină, samur, vulpe argintie etc. a) SIBERIA VESTICA se suprapune Câmpiei Siberiei Apusene, între Munţii Ural şi Fluviul Enisei (cea 1,7 mii km²), cu un relief uniform, mlăştinos, deschis spre Oceanul Arctic şi închis din celelalte zări de munţi de peste 1500 m alt.; clima trece de la cea polară în nord, la cea temperat - continentală spre sud, realizându-se temperaturi de minus -45°~-54°C, iama şi 5°C (nord) şi 20°C (sud), vara, iar vegetaţia este specifică de taiga şi de mlaştini, înspre nord, de tundră. Cel mai mare oraş al Siberiei de Vest este Novosibirsk, port pe Obi, nod de comunicaţii, centru industrial, cultural şi ştiinţific ("orăşel academic"), iluminat de „aurorele boreale". Dispune de teatre (Teatrul de operă şi balet, recunoscut în toată Rusia), galerii de artă cu icoane din sec. XVXVI, muzee. Pe Fluviul Obi sunt mai multe oraşe - porturi de importanţă turistică: Omsk, Tobolsk, Tomsk, cu clădiri din sec. XVin - XIX, universitate, (1888), muzee, iar pe un afluent al Irtâşului se află oraşul Tiunien. b) SIBERIA CENTRALA, cuprinsă între fluviile Enisei şi Lena, corespunde unei asociaţii de podişuri (Pod. Siberiei Centrale), câmpii maritime spre Oceanul Arctic şi fluviatile pe râurile şi fluviile interioare, precum şi unor masive montane, către sud. Aceşti munţi şi podişuri alimentează fluvii cu un imens potenţial energetic, aici amenajându-se hidrocentrale uriaşe (Bratsk cu Lacul Angara pe râul omonim, Krasnoiarsk cu Lacul Enisei). În aria montană, râurile au văi pitoreşti, un curs repede cu numeroase cascade (Angara, Tunguska), lacuri naturale şi antropice de mare frumuseţe. Se impune lacul tectonic Baikal (31.500 km², cu o lungime de 636 km, lăţime de 68 km, cel mai adânc de pe glob - 1741 m) de mare frumuseţe peisagistică, dar şi de importanţă ştiinţifică şi economică ("muzeu viu" cu peste 1200 de specii de animale şi 600 de specii de plante endemice, un bazin piscicol impresionant). Parcul Naţional Barguzin (280.000 ha) adăposteşte tigrul siberian şi foca baikaliană. Siberia Centrală este ţinutul coloşilor industriali, aici afiându-se importante centre urbane şi turistice, precum: Irkutsk, capitala Siberiei Centrale, important oraş industrial, cultural, nod de comunicaţii; Krasnoiarsk (pe Enisei), Cerembova , Iakutsk (Lena), Norilsk etc. c) SIBERIA ESTICA (Extremul Orient rusesc), cu cele aproximativ 3 mii. km², reprezintă cel mai îndepărtat tărâm asiatic, situat la est de fluviul Lena până la Oceanul Pacific. Ţinut predominant muntos cu îngheţuri persistente, litoral arctic, tundră şi taiga, o mare varietate de animale, râuri mari şi numeroase, lacuri glaciare, vulcani activi şi stinşi, numeroase insule stâncoase, vulcanice, gheţari şi cu urşi polari etc. Transsiberianul St Peterburg-Vladivostok asigură legătura Siberiei Orientale cu Rusia Europeană, cu Mongolia şi China. Se impun prin natura lor: Peninsula Kamciatka (330 mii km²), cu două şiruri de munţi despărţite de o depresiune, cu circa 120 de vulcani, din care 28 sunt activi (Kliucevski 4750 m, cel mai înalt munte din Rusia), gheţari (866 kmp), multe lacuri, vulcanice sau glaciare, vegetaţie diversă şi animale cu blană scumpă (hermelină, zibelină, vulpe argintie), reni domesticiţi sau sălbatici. Centru turistic: Petropavlovsk oraş industrial, bază de pescuit, centru cultural. Peninsula Ciukotsk, în extremitatea nord - estică a Asiei (49.000 km²), traversată de Cercul Polar, cu relief montan, climat polar, tundră, nopţi polare, reni, vulpi polare. Insula Sahalin, muntoasă şi cu câmpii literale, climă musonică, taiga formată din zadă sau brad şi molid. Centru turistic: Oha.

Peisajele de tundră, nopţile şi zilele polare, plimbările cu sania trasă de câini reprezintă alte atracţii turistice. Pe continent se găsesc două centre turistice: Vladivostok, port la Marea Japoniei, nod de comunicaţii, punct terminus al căii ferate transsiberiene centru industrial, comercial, cultural, bază a flotei de baleniere şi pentru vânătoare de blănuri scumpe, vânătoare de balene. Habarovsk, port pe fluviul Amur, centru industrial, cultural şi turistic.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful