METODE DE EXPLORARE RADIOIMAGISTICĂ 2.1.

1 METODE DE EXPLORARE RADIOLOGICĂ FĂRĂ SUBSTANŢĂ DE CONTRAST

RADIOSCOPIA Radioscopia este metoda radiologica cea mai simpla, rapida si ieftina. Ea consta în examinarea la ecranul aparatului Roentgen a imaginilor pe care le formeaza fascicolul de raze X dupa ce a traversat o anumita regiune anatomica si se bazeaza pe urmatoarele proprietati ale razelor X: propagare în linie dreapta, penetrabilitate, absorbtie inegala si fluorescenta. Radioscopia ne furnizeaza date importante asupra aspectului morfologic (de ansamblu, raporturile, mobilitatea, punctele dureroase ale organelor) si functional, disociaza imaginile. Radioscopia trebuie efectuata sistematic dupa un anumit plan începând cu examenul de ansamblu, continuând cu examenul pe regiuni, succesiv si simetric în diferite incidente. Ea trebuie sa aiba o durata scurta pentru a iradia cât mai putin bolnavul si examinatorul. AVANTAJELE RADIOSCOPIEI - Este o metoda ieftina; - Permite examinarea aspectului morfologic si functional al organelor; - Permite disocierea imaginilor prin posibilitatea examinarii bolnavului în mai multe incidente. DEZAVANTAJELE RADIOSCOPIEI - Nu identifica leziunile mici (sub 5-6 mm); - Este o metoda subiectiva; - Nu se obtine un document pentru controlul ulterior; - Iradiaza mult bolnavul si examinatorul. · RADIOSCOPIA CU AMPLIFICATOR DE IMAGINE sI TELEVIZIUNE

Progresele realizate în domeniul electronicii au dus la cresterea calitatii acestei metode de examinare atât prin aportul informational cât si printr-o serie de alte avantaje: - reduce doza de radiatii cu aproape 50%, asigurând protectia ideala a bolnavului si medicului - mareste gradul de luminozitate a ecranului de 3.000 pâna la 6.000 ori fata de radioscopia obisnuita - realizeaza imagini care pot fi analizate si interpretate la lumina zilei - evidentiaza leziuni mici - imaginea poate fi transmisa la distanta de ecran pe aparate de televiziune aflate în alte încaperi - imaginea poate fi înregistrata pe film radiografic sau banda magnetica cu posibilitatea redarii ei ulterioare

în afara încaperii în care se afla bolnavul. Deci emulsia fotografica se impresioneaza si prin developare devine cu atât mai întunecata cu cât sunt mai radiotransparente formatiile materiale traversate de fascicolul de radiatii. indirect.deoarece aerul si gazele au un coeficient de atenuare redus. · RADIOGRAFIA Radiografia este metoda de explorare radiologica care se bazeaza pe proprietatea razelor X de a impresiona emulsia filmelor radiografice pe care le face capabile dupa developare sa redea imaginea obiectului strabatut de fascicolul de raze X. De asemenea. a rinichilor si a splinei. Pentru a face vizibile radiologic. . acestea constituind asa-zisele substante de contrast artificiale radioopace. umplând aceleasi cavitati reale sau virtuale cu aer sau cu alte gaze. poate pune în evidenta leziunile mici chiar de câtiva milimetri. IMAGINEA RADIOGRAFICĂ Emulsia fotografica expusa la fotoni X se impresioneaza si prin developare se înegreste. înegrindu-se în zonele în care radiatiile ajung fara sa fie absorbite si ramânând mai transparenta în acele parti în care se proiecteaza formatii care au absorbit în întregime sau în masura mai mare fotonii incidenti. Pentru organele abdominale contrastul este mai putin evident: sunt vizibile imaginile ficatului. daca ele contin o cantitate oarecare de gaz capata o radiotransparenta relativa. Acestia sunt accelerati într-un câmp electric de 15-25 KV si focalizati spre ecranul secundar care are dimensiuni mai mici. se pot utiliza si substante de contrast radiotransparente. Dezvoltarea electronicii a dus la electromecanizarea manoperelor de examinare cu telecomanda. Imaginea radiografica este negativul imaginii radioscopice deoarece elementele opace pentru razele X apar luminoase (albe) pe radiografii în timp ce elementele transparente dau o imagine întunecata. absorbind într-o masura mai mica fotonii X si devenind vizibile segmente mai mult sau mai putin întinse ale mulajului cavitatilor lor. care apoi este reflectata pe o oglinda de unde va fi transmisa pe ecranul de televiziune. Ansele intestinale si stomacul nu sunt vizibile daca sunt goale. datorita în special relativei radiotransparente a unui strat subtire adipos care înconjoara aceste viscere (tesutul adipos prezinta un coeficient de atenuare inferior altor parti moi). datorita densitatii lor mici vor apare pe radiografie ca imagini mai întunecate separate între ele de imaginea alba radioopaca a opacitatii mediastinale.este format dintr-un ecran fluorescent 151j98b care transforma fotonii X în fotoni luminosi si un strat fotoelectric care transforma fotonii luminosi în electroni. la o camera fotografica (ampliofotografie) sau înregistrata pe film. Astfel la nivelul toracelui plamânii datorita continutului lor aeric retin într-o masura mica radiatiile . Avantajele radiografiei: este o metoda obiectiva. În acest fel filmul radiografic poate evidentia imaginea latenta continuta de fasicolul de electroni emergent din corpul traversat. Ecranul anodic fosforescent formeaza o imagine mai mica decât sectiunea regiunii examinate. cavitatile naturale ale organismului se poate recurge la umplerea acestora cu substante cu un numar atomic mai mare care astfel sunt radioopace. iradierea bolnavului este mai mica. dar un efect luminos cu mult mai mare. reprezinta un document care sa se poata compara cu alte imagini. care permite o examinare la distanta.Amplificatorul de imagine este format dintr-un tub electronic care prezinta vid în interior si este dotat cu doua ecrane: ecranul primar situat la intrarea în tub .

copii de pe radiografii cu corectarea contrastului . cu laser. CASETELE Pentru efectuarea radiografiilor se utilizeaza casetele metalice care confera filmului protectia împotriva luminii si îl mentine într-un singur plan. 35/35 si 15/40. Developarea filmului poate fi facuta si cu ajutorul aparatelor automate într-un timp foarte scurt (1-3 minute) la lumina zilei. ferite de actiunea luminii. În continuare filmul este introdus în camera pentru transformarea si ameliorarea imaginilor: . necesita numeroase filme pentru a putea urmari functia unor organe.Dezavantaje: este mai costisitoare decât radioscopia.25 mm sau dintr-un poliester. Caseta contine doua folii sau ecrane întaritoare impregnate cu saruri fosforescente (Wolframat de Calciu. 30/40. un strat protector. iar pentru radiografiile dentare 3/4 cm. etc. Sulfura de Yitrium sau Titan) cu pamânturi rare (Gadolinium) care au proprietatea de a emite lumina si dupa ce actiunea razelor X a încetat impresionând filmul radiografic pe fata corespunzatoare. de 0. FILMUL RADIOGRAFIC Filmul radiografic este alcatuit dintr-un suport central de celuloza acetil acetata. expunere automata. Se scoate din caseta. Ele sunt pastrate în cutii bine închise. Sustractia . CAMERA OBSCURĂ Dupa expunerea la raze X a filmului radiografic acesta este prelucrat la lumina rosie sau verde filtrata. 24/30. Dispozitivele electronice sau optice care amelioreaza calitatea imaginii (Logetron) efectueaza sustractia structurii de cercetat. Revelatorul contine substante reducatoare metol si hidrochinona care descompun sarurile de argint impresionate de razele X în granule de argint metalic. banda optica. Filmele radiografice au diferite dimensiuni: 13/18. De o parte si de alta a acestui strat urmeza: un strat adeziv.operatia prin care se întaresc structurile de cercetat. negre. apoi se introduce succesiv în tancurile de developare. Sustractia digitala din memoria electronica a computerului reprezinta tratarea imaginii prin sustractie punct cu punct a diferitelor elemente ale imaginii. se fixeaza pe o rama. developare automata. În final filmul este bine spalat într-un bazin cu apa curenta si se usuca natural sau în dulapuri speciale. emulsie fotosensibila (formata din bromura de argint înglobata în gelatina).transformarea (substractia) electronica sau fotografica cu imagini alb-negru sau color . transport mecanic. etc Ameliorarea calitatii imaginii se poate efectua prin radiografia marita direct sau prin procedee fotografice sau citirea cu lupa sau la video-viewer. 18/24.15-0. Sarurile de argint nereduse sunt îndepartate de hiposulfitul de sodiu continut în fixator.înregistrare pe CD. . armonizeaza si permit densimetria diferitelor elemente de pe film.Astazi exista aparate cu magazii de clisee.

· RADIOGRAFIA CU DUBLĂ EXPUNERE Consta în efectuarea a doua expuneri succesive pe acelasi film. apoi se deplaseaza grila lateral. exista dispozitive speciale numite seriografe care permit sa se efectueze pe aceeasi pelicula doua sau mai multe radiografii la intervale de timp mai mult sau mai putin scurte. Se efectueaza o prima expunere în inspir. brosiile. . raportul sânge/aer în tesutul pulmonar. · TELERADIOGRAFIA O radiografie obisnuita se face de la distanta de 80 cm . putem identifica cu usurinta vasele pulmonare.efectuata cu celule fotoelectrice da relatii asupra gradului de mineralizare a osului. Este utilizata pentru studiul mobilitatii coastelor si diafragmului prin aprecierea gradului lor de deplasare în inspir si expir. Astfel putem identifica printr-o opacitate lichidiana un proces patologic al parenchimului pulmonar (de exemplu: putem identifica o tumora de parenchim mascata pe radiografia standard de o pleurezie).accentueaza detaliile si scade contrastul de fond prin atenuarea structurilor grosolane. · SERIOGRAFIA În situatia în care trebuie sa se studieze diversele aspecte ale unui organ în miscare sau diferitele faze ale aceluiasi fenomen care se succed în mod rapid. · POLIRADIOGRAFIA Poliradiografia este utilizata pentru aprecierea miscarilor unui organ (de exemplu: a peristaltismului gastric) si consta în efectuarea mai multor expuneri pe acelasi film. Digrafia necesita utilizarea unei grile de plumb asezata longitudinal care se interpune între bolnav si film. acoperindu-se fâsiile expuse si apoi se efectueaza o a doua expunere în expir profund. ganglionii.film de 2 m este considerata distanta la care razele X sunt paralele.Armonizarea .are ca scop obtinerea de imagini mai frumoase si mai bogate în detalii de structura. Radiografia în culori . · RADIOGRAFIA CU RAZE DURE SAU CU SUPRAVOLTAJ Acest tip de radiografie se efectueaza cu 110 -150 KV si este utilizata pentru studiul structurii unor imagini complexe. dimensiuni si detalii structurale. Seriografia este utilizata în mod curent pentru examenul tractului gastro-intestinal si efectuarea acestor seriografii este de regula însotita de observarea radioscopica care alege momentul cel mai potrivit pentru expunerea radiografica. obtinându-se o imagine aproape reala ca forma. Densimetria .1 m. Distanta focar . realizând asa-zisele radiografii tintite. · DIGRAFIA Este o varianta a radiografiei cu dubla expunere.

Legile formării imaginii radiografice La baza formării imaginii radiografice stă în afara absorbţiei. cum ar fi de exemplu opacifierea unui teritoriu arterial sau a cavitatilor cardiace prin injectarea unei substante de contrast opaca în fluxul sanguin circulant. care are pe ambele părţi o emulsie fotosensibilă de bromură de argint în gelatină (gelatino-bromură de argint). Formarea imaginii radioscopice Imaginea radioscopică are la baza ei una din proprietăţile esenţiale ale razelor X: absorbţia.1. apar întunecate sub forma opacităţii. realizând diverse nuanţe de cenuşiu. densitatea şi grosimea corpului/organului examinat. luminoasă cu ajutorul unor detectori reprezentaţi de ecranul radioscopic şi filmul radiografic. apar luminoase sub forma transparenţei. în vreme ce elementele transparente. se utilizeaza seriografe automate care permit obtinerea de multiple radiografii în serie cu intervale scurte de timp ce pot ajunge pâna la 6 imagini/secunda. deci neabsorbante ale razelor X. deci radioabsorbante.2. 15/40 şi 35/35: ele sunt introduse în casete corespunzătoare acestor dimensiuni. proprietatea razelor X de a impresiona emulsia fotosensibilă a filmului radiografic medical (reprezentată de bromura de argint). 30/40. 2.1. 2. 24/30. 18/24. lungimea de undă. Dacă această imagine radioscopică este pusă pe un film radiografic.Pentru alte examinari care privesc studiul unor fenomene care se produc în intervale de timp foarte scurte. în funcţie de structura chimică (numărul atomic de masă). Formarea imaginii radiografice 2. Filmul radiografic medical este compus dintr-un suport (poliester). Deci imaginea radioscopică. cauzate de absorbţia inegală a razelor X de către regiunea examinată. 2. din punct de vedere fizic este formată dintr-un complex de opacităţi şi transparenţe. După ce au străbătut elementele structurale ale corpului examinat.2. de la negru la alb. produc prin fenomenul de luminiscenţă iluminarea ecranului care are în constituţia lui săruri speciale de platino-cianură de bariu sau sulfură mixtă de zinc şi cadmiu. casete având în interior folii sau ecrane întăritoare. Odată ajunse la ecranului aparatului. Impresionarea substanţelor fotosensibile este un corolar al acţiunii chimice a razelor X. FORMAREA IMAGINII RADIOLOGICE Deoarece razele X sunt “invizibile” este necesar ca ele să fie convertite în imagine vizibilă. Imaginea radioscopică este o imagine pozitivă deoarece elementele opace pentru razele X. . vorbim de formarea imaginii radiografice. Filmele radiografice medicale utilizate au următoarele dimensiuni: 13/18. razele X sunt absorbite în mod inegal.

Nucleele de sulfură de argint conţin viitoarea imagine radiografică şi care în acest stadiu nu este încă vizibilă. în locurile unde acţiunea razelor X a fost mai slabă. Această diferenţiere în trepte a gradului de înnegrire proporţională iradierii stă la baza definirii noţiunii de contrast. la acest nivel filmul fiind transparent. legată direct de granulaţia stratului sensibil.Ecranele întăritoare sunt dispozitive care au încorporate în ele substanţe fluorescente la acţiunea razelor X. unde se developează prin trecere succesivă prin revelator şi fixator. Prin procesul de fixare. argintul a fost redus. care se defineşte prin latitudinea de înnegrire în trepte de alb-negru. filmul este de asemenea lipsit de contrast. argintul neoxidat este dizolvat. Dacă această fază nu este atinsă. deoarece s-au redus şi atomii de argint din zonele neimpresionate de radiaţii şi în care argintul era încă legat de brom. deoarece nu s-a redus suficient argint şi nu s-a fixat pe suport. Zonele care vor fi iradiate de 100 ori mai mult vor avea densitatea egală cu 10*100=2 adică vor fi de două ori mai opace. filmul nu are contrast. Rolul sulfurii de argint este legat de declanşarea procesului de înnegrire a bromurii de argint. filmul se spală şi se usucă fiind apoi interpretat la negatoscop (dispozitiv cu iluminare dirijată a filmului). . În stratul sensibil la radiaţii al filmului. având rolul de a proteja filmul (pentru a nu se voala). Cu ocazia developării în camera obscură are loc separarea argintului de brom. Filmul radiografic se scoate din revelator în momentul în care în nucleele de developare ionizate. iar în jurul fiecărui atom de brom sunt 6 atomi de argint. nucleele de developare sunt mai puţine. La nivelul filmului unde acţiunea razelor X a fost mai puternică. Densitatea optică de înnegrire este exprimată de logaritmul zecimal al opacităţii stratului sensibil : zonele iradiate de 10 ori mai mult vor avea o densitate optică log1010=1. având rolul de a ajuta ca filmul să se impresioneze mai bine. acest lucru reduce mult timpul de expunere şi iradierea în mod implicit. argintul astfel eliberat. Casetele sunt formate din aluminiu şi plumb. bromura de argint se ionizează şi pune în libertate electronii. înnegrindu-se. se formează nuclee de developare. După fixare. cu rol în maturizarea chimică a materialului sensibil şi care sulf se combină cu bromura de argint. ceea ce face ca în mod implicit şi argintul redus să fie mai puţin din punct de vedere cantitativ. separare începută în jurul nucleelor de developare. strat format de gelatinoiodobromură de argint. în vreme ce argintul legat încă de brom şi neionizat nu a fost redus. Sub influenţa energiei radiante a razelor X. gri-închis. aceasta fiind imaginea latentă. voalat. Gelatinobromura de argint mai conţine şi urme fine de sulf. devenit subbromură de argint este redus de substanţele revelatorului şi se oxidează. este de aspect gri-spălăcit. cristalele de bromură de argint au atomii de argint şi brom aşezaţi simetric: în jurul unui atom de argint sunt 6 atomi de brom. Filmul se scoate din casetă în camera obscură. dispusă în emulsie sub formă de nuclee distribuite egal. Filmele radiografice şi ecranele întăritoare se introduc în casete de acelaşi mărime cu filmele (dimensiuni amintite anterior). cantitatea de argint care se reduce fiind mare. care sunt captaţi în nucleele de sulfură de argint. este o caracteristică a filmului radiografic medical. care se încarcă cu sarcină electrică negativă. pe de altă parte dacă se depăşeşte această fază prin prelungirea peste normal a timpului de developare.

Legea substracţiei planurilor 4. în acest sens este de reţinut că: a. va imprima imaginii caracteristicile imaginii conice. Un film bun este apreciat după următoarele elemente : ◙ contrast: raportul între negru şi alb al unei imagini . ◙ netitate: vizibilitatea cât mai clară a contururilor . Proiecţia conică: fascicolul incident. Legea incidenţelor tangenţiale 1. Proiecţia conică 2. este necesar ca obiectul să fie căt mai apropiat de film sau de ec b. după cum obiectul este mai aproape sau mai departe de tub. îşi schimbă poziţia una faţă de cealaltă. o altă caracteristică a proiecţiei conice este fenomenul paralaxei . 1. Un obiect aşezat în fascicolul de raze Röntgen. imaginea radiologică a unui obiect ne apare mai mică sau mai mare. această imagine suferă deformări importante. în afară de mărimea imaginii prin proiecţia conică perpendiculară.Cu cât treptele sunt mai numeroase între cele două extreme.conform acestui fenomen.1. imaginile obiectelor situate în planuri diferite. 2. ◙ detaliu: evidenţierea a cât mai multe elemente de fineţe pe o anumită unitate de suprafaţă. poate da imagini diferite.2. . atunci cănd deplasăm tubul de raze sau deplasăm obiectul. d. având o formă conică. pentru a cunoaşte poziţia exactă a obiectului.1. după poziţia pe care acest obiect o are în proiecţia conului. adică la distanţe diferite de planul proiecţiei. Legile formării imaginii radiografice 2. Particularităţi şi legi ale formării imaginii radiografice Razele Röntgen au anumite particularităţi şi anumite legi a căror cunoaştere este absolut necesară pentru înţelegerea mecanismului de formare a imaginii radiologice. cu atât contrastul este mai bun iar detaliile mai multe. Pentru ca o imagine să fie cât mai apropiată ca mărime de cea reală.2. Legea sumaţiei planurilor 3. când proiecţia conică este oblică. este nevoie în mod practic de a-l privi din mai multe incidenţe şi poziţii. de aceea. c.1. în proiecţie conică.

4. Se propagă cu viteză foarte mare. Cele mai importante sunt următoarele: 1. 3. obiectul a cărei imagine parcurge pe ecran (sau pe film) o distanţă mai mare (când deplasăm tubul sau ansamblul de obiecte faţă de tub). elemente aşezate în planuri diferite în calea fascicolului de raze Röntgen. egală cu viteza luminii (300 000 km pe secundă) . . 3. comparativ cu obiectul care parcurge o distanţă mai mică. este cel aflat mai departe de ecran sau film. Se propagă în linie dreaptă.Dintr-un ansamblu de două obiecte. Proprietăţile pe care se bazează practica radiodiagnosticului Există câteva proprietăţi ale energiei radiante. Practic când o rază incidentă atinge tangenţial o suprafaţă. nu vom obţine o linie precisă ci un contur şters. fiecare travee reprezentând sumaţia traveelor aşezate în planuri diferite. pentru distanţele pe care le folosim noi în medicină se propagă fără pierdere de timp. Se răspândesc sferic în jurul punctului din care emană 2. reprezintă suma imaginilor diferitelor elemente ale segmentului traversat. Aşa se explică de ce la os vedem o serie de opacităţi liniare. Fenomenul paralaxei este fundamental în radiologia generală şi în radiologia stomatologică. Legea substracţiei planurilor: Când un corp radiotransparent suprapus unuia radioopac îi absoarbe acestuia o parte din opacitate. în special a corpurilor străine. Legea sumaţiei planurilor: Imaginea radiologică a unei anumite regiuni. această proprietate este uşor de înţeles. Legea incidenţelor tangenţiale: Într-o imagine radiologică va apare un contur precis numai când raza încidentă atinge tangenţial suprafaţa unui obiect opac pentru razele Röntgen sau când atinge suprafeţe care separă două obiecte de opacităţi diferite. de care trebuie să ţinem cont pentru a le putea aplica corect şi fără pericol. tot această lege ne explică eventualitatea de producere a unor trăsături care ne pot înşela în interpretare. Când o rază incidentă este tangentă la o linie şi nu la o suprafaţă. vom obţine o trăsătură bine desenată a imaginii radiografice. radiar de la acel punct. De asemenea. 4. şi care pot explica ştergerea de pe imaginea radiologică a unor detalii importante. 2. datorate traveelor. deoarece se răspândesc sferic în spaţiu. Intensitatea lor scade invers proporţional cu pătratul distanţei. pe care se bazează folosirea razelor Röntgen în medicină. Această lege ne face să înţelegem de ce unele trăsături ale imaginii radiologice apar sau dispar la variaţii mici de incidenţă. pentru localizarea.

sulfatul de bariu insolubil Dublu contrast: asociere între bariu şi aer pentru examinarea mucoasei tractului digestiv. biologice la nivelul ţesuturilor pe care le străbat pe această proprietate se bazează radioterapia. interesează în special acţiunea chimică a razelor Röntgen asupra emulsiei fotografice. ele ionizează gazele prin care trec. Razele Röntgen sunt absorbite inegal de corpurile pe care le traversează (fenomenul de absorbţie constituie elementul fundamental pentru producerea imaginii radiologice). în stomatologie de ce smalţul. etc. cunoscută mai ales sub numele de duritatea razelor Röntgen este direct proporţională cu tensiunea aplicată la bornele tubului. Substanţe cu contrast negativ Aerul este folosit în examinarea articulaţiilor – pneumoartrografie. Odată cu apariţia CT şi IRM examinările precum retropneumoperitoneul. cu cât densitatea acelui corp este mai mare. proporţional cu cantitatea de raze care ajunge la suprafaţa filmului radiografic. iar corticală ne dă o altă tentă de opacitate. Această calitate. Ele impresionează emulsia fotografică. Cele ondulatorii denumite “raze de difuziune”. Pe însuşirea de a produce “fluorescenţă” a unor corpuri se bazează principiul radioscopiei.Absorbţia constă în transformarea energiei radiante la nivelul atomilor acelui corp în alte forme de energie ca raze secundare. pneumomediastinul. densitate şi grosime şi aşa se explică de ce la os. 1. Efectele fotochimice obţinute prin absorbţia razelor Röntgen. Absorbţia este direct proporţională cu: numărul atomic al corpului traversat la puterea a 4-a. cu cât grosimea este mai mare. Cu cât tensiunea este mai mare. au doar un interes istoric. lungimea de undă la puterea a 3-a. care apar opace (albe) pe radiografie – substanţe pe bază de iod solubile. Substanţe cu contrast pozitiv a. 2. densitatea şi grosimea corpului traversat. Razele Röntgen produc anumite modificări chimice. SUBSTANŢE DE CONTRAST (SDC Structurile corpului uman care au densităţi apropiate nu pot fi diferenţiate între ele. Cu cât un corp cuprinde elemente cu un număr atomic mai mare. etc. care conţine calciu şi fosfor în proporţie mai mare decât dentina. cu atât razele Röntgen sunt mai dure. SDC utilizate sunt cu: Contrast negative. Această luminiscenţă continuă efectul razelor Röntgen asupra emulsiei fotografice. însuşire pe care se bazează aparatele care măsoară cantitatea de raze Röntgen. cu atât absorbţia va fi mai mare. lumină. dintre efectele fotochimice (adică produse prin modificările periferice ale atomului care absoarbe raze Röntgen). pentru care motiv trebuie eliminate prin “diafragmele antidifuzoare”. fizice. Razele Röntgen au o anumită calitate în legătură cu lungimea lor de undă. este mai opac la razele Röntgen. Razele secundare sunt de două feluri: corpusculare şi ondulatorii. alterează netitatea imaginilor. Pentru a fi vizualizate se folosesc computer-tomografia. care apar transparente (negre) pe radiografie – aerul Contrast pozitiv. spongioasa ne dă o anumită tentă. aşa se explică.. ventriculografia. ecografia sau se folosesc SDC. Substanţe baritate: . Ecranul radioscopic este luminat atâta timp cât razele Röntgen ajung la el. mai penetrante şi invers. aşa se explică de ce părţile moi ne dau o anumită tentă în funcţie de compoziţie. Pe proprietatea unor corpuri de a produce fosforescenţă se bazează folosirea unor ecrane întăritoare care au rolul de a păstra o anumită luminiscenţă încă un timp după încetarea acţiunii razelor Röntgen asupra filmului. sunt foarte importante pentru radiodiagnostic . fenomene fotochimice. adică dozimetrele. Pe acest principiu se bazează obţinerea imaginii radiografice sau radiografia. căldură.

Evitarea folosirii cationilor prin includerea unui număr suficient de grupări hidroxil a crescut solubilitatea în apă. care pun în pericol viaţa şi necesită terapie intensivă. Substanţe iodate Sunt cele mai folosite SDC.000 – 1:100. Reacţiile de tip alergoid sunt: urticarie. b. Dimeri nonionici Continuă sinteza unor noi produşi nonionici. strănut. care impun tratament. ca şi în cazul monomerilor este sodiul sau meglumina produsul cel mai cunoscut este Hexabrix. erupţii cutanate. S-a constatat că această simptomatologie nu este dată de o adevărată reacţie antigen-anticorp şi este denumită pseudoalergică sau alergoida atunci când există simptome minore şi pseudoanafilactică sau anafilactoida atunci când există reacţii importante. iar decesul apare la 1:50. spasme laringiene. Reacţii sistemice acute neprevăzute Administrarea i. numărul cazurilor de deces a scăzut foarte mult.sulfatul de bariu este o sare insolubilă nu este degradată în mediile cu pH diferit ale tubului digestiv nu se resoarbe este substanţa de contrast de elecţie în examinarea organelor cavitare abdominale. b. Produsul cel mai cunoscut este Odiston 75%. ameţeli apar la aproximativ 10% din pacienţi. Dimeri ionici conţin două nuclee benzenice. 2. senzaţii de căldură. SDC nonionice a. Iopamiro. Reacţiile sunt: minore. Cele mai utilizate substanţe sunt Ultravist. Reacţii minore Reacţii minore ca: greţuri. Deocamdată. Omnipaque. foarte rar. În cazurile mai grave apar: diaree. Reacţiile moderate pot fi de tip alergic (alergoid) sau de tip anafilactic (anafilactoid). aceştia sunt folosiţi sistematic doar in mielografii. Reacţii moderate Reactiile moderate necesită tratament. Sunt hidrosolubile.000 de cazuri. gustul metalic. SDC ionice dau reacţii minore în 10% din cazuri. lăcrimare. dar nu şi terapie intensivă severe. spasme bronşice. iar prin adaugarea grupului hidroxil OH s-a redus chemotoxicitatea. a. Substanţele cu eliminare biliară nu se mai folosesc astăzi.v. strănuturi repetate. Examinarea căilor biliare se face ecografic. Odată cu introducerea în practica clinică a substanţelor de contrast nonionice hipoosmolare. Compuşii nonionici sunt formaţi dintr-un nucleu aromatic ce conţin trei atomi de iod. cefalee. Aceste simptome dispar după oprirea injectării şi de regulă nu mai apar la continuarea sa. dar alterori simptomatologia este foarte importantă. chiar decesul. chiar dramatică. Almen a propus folosirea uno produsi nonionici cu o osmolaritate mult mai redusă. stridor inspirator. reuşindu-se producerea unor substanţe izoosmolare cu un raport 6. b. edem facial. care nu necesită tratament moderate. vărsături. Simptomatologia aparută după injectarea SDC este asemănătoare cu cea întâlnită în reacţiile alergice de tip I. Reacţiile minore apar mult mai frecvent decât cele majore. dureri abdominale. dar nu necesită terapie intensivă. Substante de contrast cu eliminare urinara Sunt ionice sau nonionice. SDC ionice a. radiologul T. a subtanţelor de contrast produce reacţii cu intensităţi diferite din partea organismului. Prin înlocuirea grupului carboxyl COO. deci 6 atomi de iod cationul. un grup de cuplare si un grup polihidroxilic. Monomeri nonionici In anul 1968. Ele nu necesită alt tratament în afara opririi injectării timp de aproximativ 20-30 secunde. Tratamentul se face prin: administrare de oxigen . roşeata feţei. 1. urticarie. ionice sau nonionice şi au eliminare elective urinară. Uneori reacţiile chimice produse în organism nu dau simptomatologie clinică. Monomeri ionici Sunt derivaţi triiodaţi ai sărurilor acidului benzoic. erupţii cutanate.a scăzut neurotoxicitatea. b. cefalee. putând apărea.

diabet zaharat şi căutarea unor alternative la diagnosticul imagistic cu SDC. care este identică cu cea produsă de radiaţiile X.în energie a fasciculului de electroni emişi. Cele mai importante surse de zgomot sunt absorbţia aleatoare a cuantelor de radiaţii X în ecran şi zgomotul electronic produs în circuitul de amplificare al sistemului TV puterea separatoare. în cazul în care apar. care de regulă se adaugă peste cele de tip alergoid. care poate fi ecranul. Randamentul amplificatorului este determinat în principal de raportul semnal/zgomot produs ca urmare a caracterului discontinuu (cuantic) al fluxului de radiaţii X. Limita de separaţie reprezintă distanţa minimă dintre două puncte care apar distinct în imagini finale. Electronii reconstituie imaginea. Calitatea imaginii radioscopice depinde de: sensibilitatea sistemului de recepţionare a acesteia. Cu cât limita de separaţie este mai mica puterea separatoare este mai bună. determinată pe de o parte de amplificatorul de imagine şi pe de altă parte de lanţul TV. fie un sistem electronic. Caracteristicile amplificatorului de imagine şi ale lanţului de televiziune sunt: randamentul amplificatorului. Atunci când este posibil se vor folosi SDC nonionice hipoosmolare. ceea ce permite focalizarea şi creşterea semnificativă a energiei. acest tip de examen continuă să fie utilizat în investigarea afecţiunilor pulmonare şi gastro-intestinale. măsurat prin valoarea corespunzatoare a debitului dozei. În radioscopie imaginea poate fi vizualizată prin următoarele procedee: 1. Reacţii severe (grave) Aceste reacţii cuprind semnele şi simptomele şocului anafilactic. Dozele de radiaţii primite de pacient sunt mult diminuate comparativ cu radioscopia clasică. Reacţii de tip anafilactic sunt: hipotensiunea arterială. Se aplică acelaşi tratament. taraţi. Intensificatorul de imagine are rolul de a transforma energia produsă la impactul radiaţiilor X. dupa administrarea de Cortizon. se va administra o premedicaţie ce constă din: Prednison 50 mg (10 tb) per os. respiratorii. Apar simptome cardio-vasculare. Această transformare se face prin contactul ecranului cu un catod. care are la bază efectul fotoelectric. direct pe ecran 2. exprimată prin intervalul de timp dintre impactul radiaţiilor X cu intensificatorul de imagine şi emisia de lumină zgomotul este rezultatul naturii stocastice a proceselor care apar în radioscopie. Electronii emişi prin efect fotoelectric sunt acceleraţi de o diferenţă de potenţial spre anod. c. neurologice. remanenţa. Daca intervenţia este necesară şi nu poate fi înlocuită. S-a remarcat o scădere a frecvenţei reacţiilor adverse şi o reducere a intensităţii lor. paloare. RADIOSCOPIA Cu toate că ponderea radioscopiei în diagnosticul radiologic a scăzut semnificativ. caracteristic radiaţiilor X. dar are avantajul unei luminozităţi semnificativ mai mari. în două prize cu 12 şi respectiv 2 ore înaintea administrării SDC Antihistaminice (Romergan). tahicardie. definită prin inversul limitei de separaţie. prin utilizarea unui amplificator de imagine. Părţile componente ale unui sistem radioscopic modern sunt: generatorul de radiaţii X intensificatorul de imagine sistemul de recepţie a semnalului. Imaginea finală este vizualizată pe monitor. Aplicarea unui potenţial electric negativ incintei metalice în care se deplasează electronii determină focalizarea fasciculului. Randamentul se masoară în Candela/Gy/s (Cd/Gy/s). contrastul. Tratamentul este cel specific şocului anafilactic.cu ecranul care conţine o substanţă luminiscentă (ZnS argintată). Profilaxia accidentelor severe se face în primul rând prin identificarea pacienţilor cu risc: alergici.administrare de adrenalină (epinefrina) 0. Avantajele utilizării electronilor în formarea imaginii sunt Electronii pot fi deviaţi de câmpurile electrice. 1 f cu o ora înaintea examinării.5 mg soluţie 1 mg/ml subcutanat administrare de antihistaminice: inhibitori de H1 (difenilhidramina) sau inhibitori de H2 (cimetidina). cu boli cardio-vasculare. . Evaluarea activităţii se face prin utilizarea unor teste destinate asigurării unor condiţii optime de vizualizare a imaginii. definit prin raportul dintre semnalul de ieşire (evaluat prin intensitatea luminoasă) şi semnalul de intrare.

Planul de secţiune este pentru majoritatea structurilor investigate. reducând radiaţiile difuzate şi ajungând la colimarea fasciculului. Colimarea strâmtă a detectorilor . reducerea radiaţiilor difuzate şi a zgomotului de imagine şi în consecinţă o ameliorare considerabilă a calităţii imaginii. detectorii şi o serie de elemente electronice asociate. Aceste camere (mai mult de 700) sunt confecţionate simultan în cursul fabricaţiei. tubul şi detectorul efectuând numai mişcare de rotaţie. Avem aproximativ 600-1. Peretele camăruţelor este confecţionat din plăcuţe de Tugnsten subţire. pe 360 o în timp ce tubul se roteşte în jurul corpului. cel transversal sau axial. Rotaţia detectorilor concomitent cu tubul a permis o mai bună colimare a detectorilor. sistemul de comandă a ansamblului. aproximativ 30 de canale pe grad în cazul deschiderii de 50 o a fasciculului de radiaţii. deci a densităţii sale radiologice reconstrucţia imaginii unui obiect plecând de la proiecţiile sale diferite. care servesc ca electrozi. prin măsurători ale absorbţiei razelor X făcute din diverse unghiuri în jurul corpului uman.200 de detectori amplasaţi pe un segment de cerc denumit „banană de detectori” – în cazul aparatelor de generaţia a 3-a. Aceste componente au cunoscut schimbări considerabile de-a lungul timpului. ce reconstruieşte imaginea pe baza unui număr mare de măsurători. presiunea lui fiind constantă. iar unghiul de divergenţă era deschis în aşa fel ca să cuprindă întreg corpul. generaţia a 2-a folosea de asemenea mişcarea de rotaţie şi translaţie. Imaginea CT reprezintă etalarea anatomică a unei secţiuni axiale a corpului uman de o grosime prestabilită. sistemul de procesare a datelor. gazoşi sau semiconductori. Aceste semnale sunt apoi digitalizate şi transmise unui procesor de imagini. efectuând mişcări de rotaţie şi translaţie în jurul corpului.COMPUTER-TOMOGRAFIA Computer-tomografia (CT) face parte din explorările imagistice secţionale. Dezavantajul major al acestei instalaţii era timpul lung de scanare. toate montate într-un cadru denumit GANTRY. pentru fiecare secţiune tubul de raze X se roteşte în jurul bolnavului. sistemul de vizualizare şi stocare a datelor. CT-urile moderne au aproximativ 1. iar fasciculul era sub formă de evantai. iar Xenonul circulă liber. Detectorii solizi sunt confecţionaţi din iodură de cesiu şi tungstat de cadmiu marcaţi cu un senzor de silicon care va permite detectorilor să aibă o deschidere mică şi să fie bine împachetaţi. având pe partea opusă detectorii al căror rol este de a recepta energia fotonică ce a traversat corpul uman şi de a o transforma în energie luminoasă. În timpul scanării sunt obţinute diferite profile de atenuare sau proiecţii. Sistemul de achiziţie a datelor cuprinde tubul de radiaţii X. generaţia a 4-a are în general aceleaşi principii ca şi generaţia a 3-a. dar detectorii sunt ficşi. Schema de ansamblu a unei unităţi CT cuprinde: sistemul de achiziţie a datelor. dar erau folosiţi mai mulţi detectori.500 de canale de detectori. ionizarea remanentă (puternica în cazul detectorilor solizi şi absenţa în cazul detectorilor gazoşi). practic realizând o reproducere bidimensională a realităţii tridimensionale. Tuburile sunt de capacitate medie şi nu diferă principial de cele clasice. fiind o metodă relativ recentă rezultată din combinarea utilizării razelor X şi a computerului. dispuşi circular. generaţia a 3-a a permis renunţarea la mişcarea de translaţie. Detectorii gazoşi constau din camere de ionizare în care circulă Xenon sub presiune (nu mai mult de 25 atmosfere). CT se bazează pe două principii: măsurarea atenuarii unui fascicul de raze X ce traversează un corp şi calculul coeficientului său de atenuare. Componentele sistemului de achiziţie au cunoscut schimbări spectaculare de-a lungul timpului: prima generaţie folosea un singur tub şi un singur detector. Diferenţa dintre detectorii solizi şi cei gazoşi constă în: gradul de conversie a energiei (100% în cazul detectorilor solizi şi doar 60-80% în cazul detectorilor gazoşi). Detectorii pot fi solizi. doza de iradiere fiind apreciabilă. Fiecare profil de atenuare cuprinde datele obţinute de la aproximativ 1. Profilele de atenuare sunt o colectare a datelor obţinute de la canalele de detectori la o poziţie unghiulară dată a unităţii tub-detector. pe care ulterior o fotodiodă o transformă în semnale electrice.400 de proiecţii la 360o sau aproximativ 4 proiecţii pe grad.

Unitatea de volum constituentă a imaginii este denumită VOXEL. Stocarea imaginilor obţinute poate fi făcută pe discul computerului. ceea ce duce la creşterea iradierii bolnavului şi uzura tubului. lucru care scade considerabil calitatea imaginii. CT-spirală. Pixelul reprezintă. detectorii trebuie colimaţi larg. Operatorul are posibilitatea prelucrării imaginii şi ameliorării datelor unei imagini deja achiziţionată. miliamperajul – trebuie să fie optim. reducerea cantităţii de SDC utilizată şi în consecinţa a costului examinării. Imaginea stocată poate fi revăzută ulterior şi eventual înregistrată pe film radiografic ori fotografic. Este un parametru tehnic foarte important care determină în mare masură calitatea examinării. dar şi durata ei. colimarea – este folosită în funcţie de scop. Aceste patru generatii de CT constituie CT clasică sau convenţională. Datele colectate de la fiecare secţiune sunt stocate separat. Densitatea ţesuturilor/fereastra . iar corespondentul bidimensional al voxelului PIXEL. secţiunile fine vor avea un zgomot foarte ridicat şi trebuiesc efectuate cu KV ridicat. iar astăzi aparatele moderne au 2048/2048 sau 4096/4096 de unităţi de densitate. evetual discontinue. în care grosimea secţiunii şi distanţa dintre ele sunt prestabilite. CD. Reconstrucţia imaginii este facută dintr-un singur set de date la grosimea şi intervalul dorit. Cu cât aceste unităţi de densitate sunt mai mici cu atât imaginea va fi mai bună. rezervată mişcării mesei pentru secţiunea următoare. fiind necesare 2-3 spire. nu depinde de respiraţia şi inconstanţa mişcărilor respiratorii. Raportul dintre viteza mesei/rotaţie (nu per secunda) şi grosimea secţiunii este cunoscut sub denumirea de PITCH. Leziunile mici trebuiesc examinate cu secţiuni fine. reducerea dozei de iradiere a bolnavului. prin urmare. cele mari cu secţiuni groase. Sistemul de procesare a datelor. a apei 0. pe disc optic. Vizualizarea datelor şi comanda ansamblului Imaginea obţinută după reconstrucţie este prezentată pe monitorul din încăperea în care se găseşte consola.tomografie computerizată spirală Avantajele CT-spirală sunt: reducerea timpului de explorare (un examen de abdomen este efectuat numai în 1-2 minute. ameliorarea detectabilităţii leziunilor în special a celor mici. suma valorilor dintr-un voxel şi este cea mai mică unitate constituentă a imaginii. permite de asemenea reluarea respiraţiei şi evitarea în acest fel a artefactelor de mişcare. ceea ce duce la creşterea radiaţiei difuzate şi a zgomotului de imagine şi în consecinţă o diminuare a rezoluţiei de densitate. Matricea iniţială avea 80/80 de pătrăţele. zoomul (mărirea imaginii) – poate fi prospectiv sau retrospectiv. fiind de regulă egală cu grosimea secţiunii. iar densitatea osoasă +1000 (sau mai mult în funcţie de performanţele aparatului). etc. posibilitatea reformatării rapide în planuri multiple sau a reconstruirii. un miliamperaj prea mic ducând la artefacte de fotopenie. dar are la îndemână şi o serie de elemente operaţionale pe care le selectează înaintea scanării şi de care va depinde în mare măsura calitatea imaginii: voltajul – este proporţional cu volumul scanat (cu cât este mai mare cu atat penetrabilitatea este mai mare. Semnalele electrice rezultate în urma conversiei energiei luminoase a detectorilor de catre fotodioda sunt numerizate (matematizate) şi stocate pe o matrice de reconstrucţie. Calitatea unei imagini reformatate sau reconstruite va fi cu atât mai buna cu cât secţiunile sunt mai fine. Grila de densităţi este arbitrară. fiecare de aproximativ 25-30 secunde). Unitatea de măsură a densităţii este denumita „Unitate Hounsfield” (UH) şi este definită ca şi a 1/1000 din diferenţa de densitate dintre apă şi aer sau 1/1000 din diferenţa de densitate dintre aer şi compacta osoasă. pasul sau incrementul – este distanţa cu care se deplasează masa pe care este aşezat bolnavul. Pentru a compensa aceasta. sau volumetrică – presupune mişcarea continuă a mesei şi rotirea continuă a tubului în timp ce pacientul avansează în Gantry. ultimul obţinându-se prin mărirea imaginii după achiziţie. iar apoi comparate cu matricea implementată în aparat. iar valorile densitometrice mai corecte). densitatea aerului fiind considerată -1000. Reconstrucţie 3D .limitează numărul de proiecţii. Pauza scurtă dintre secţiune. Fiecărui pătrăţel al matricei îi corespunde o unitate de densitate exprimată printr-o nuanţă de gri.

Există în principal două tipuri de artefacte: 1. Metodologia examinării trebuie să ţină cont şi de comportamentul particular al unor structuri la administrarea contrastului. De regulă imaginile nodulare sunt vizibile doar pe una sau două secţiuni. Urmărirea secvenţială a secţiunilor proximal şi distal de secţiunea în studiu poate ajuta la elucidarea aspectului ca şi folosirea contrastului i. pancreatice.. Pentru ca o structură să fie percepută separat este necesar ca între ea şi structurile adiacente să existe o diferenţă de densitate de 4-6 UH. raporturilor sale cu masa tumorală. O fereastră strâmtă având contrastul cel mai ridicat va acoperi numai o porţiune redusă din grila de densităţi. diferenţierea între o masă tumorală şi o malformaţie vasculară. identificarea structurilor tubului digestiv. Administrarea SDC Diferenţierea structurilor normale de cele patologice sau chiar a celor normale între ele este adesea foarte dificilă datorită valorilor de atenuare apropiate ale acestora. accentuând diferenţele de densitate între ţesuturi şi permiţând individualizarea lor. Administrarea SDC poate fi făcuta pe diferite căi (i. parenchimul hepatic având valori densitometrice superioare sângelui. În investigarea etajului abdominal superior trebuie să se ţină cont că pancreasul se încarcă şi se „spală” înaintea splinei şi a ficatului şi ca atare scanarea va începe cu el. având un număr CT mare. urina. Artefacte inerente (rezultate în principal din prelucrarea datelor) . un lipom are valoare de atenuare de -50 UH. Astfel.v. În general nivelul de densitate pentru majoritatea structurilor din organism se situează între +10 şi +90 UH. iar pe ecran apar în nuanţe de culoare gri deschis spre alb. bila. Lărgimea ferestrei reprezintă diferenţa dintre densitatea cea mai mică şi cea mare de pe imagine. Pentru celelalte căi de administrare tehnica trebuie adaptată scopului urmărit. Structurile cu conţinut aeric şi lipomatos au valori negative. Pentru ţesuturile moi nivelul ferestrei va fi în jur de 50 UH. iar cunoaşterea lor prezintă importanţă deosebită atât pentru evitarea sau diminuarea lor cât şi pentru evitarea falselor interpretări.v. etc) şi precizarea naturii lor. Studiul craniului va necesita de asemenea o fereastră de parenchim cu nivel la aproximativ +35 UH şi lărgimea la aproximativ +80 şi o fereastră osoasă pentru studiul calotei şi a bazei craniului nivel la aproximativ +500 şi lărgime la aproximativ +1500 ( imagini CT) Diferenţierea între tubular şi nodular pe imaginea CT Diferenţierea între tubular şi nodular pe imaginea CT este esenţială dar poate fi extrem de dificilă în condiţiile în care densitatea acelor structuri este apropiată. Un hematom cerebral va apărea hiperdens datorită faptului că masa cerebrală are valori de densitate inferioare sângelui proaspăt. Indicaţiile administrării SDC sunt: precizarea vascularizaţiei masei tumorale.v. Artefactele Prezenţa artefactelor îngreunează interpretarea imaginilor. Administrarea SDC modifică semnificativ densitatea ţesuturilor a caror valoare creşte cu 40-60 UH. identificarea pachetului vascular. Pentru contrastul i. Cele cu densitate mică: grăsimea. endovaginal. etc). iar lărgimea ei la aproximativ 350. sunt reprezentate pe ecran de nuanţe gri închis spre negru şi au valori de atenuare mici sau negative. Pentru torace se va utiliza o fereastra de ţesuturi moi care va permite studiul structurilor mediastinale şi o fereastră de parenchim cu nivel la aproximativ -500 şi lărgimea la aproximativ +2000. Structurile din jur determină în mod substanţial calitatea şi aspectul imaginii. detectarea leziunilor focale (hepatice. Administrarea SDC conduce la creşteri cu 40-60 UH a densităţii. pe când un hematom hepatic va apărea hipodens. endorectal. în timp ce un vas sau o masa musculară poate fi urmărită pe mai multe secţiuni. Structurile cu o densitate mare produc o atenuare importantă a radiaţiilor. Lărgimea ferestrei trebuie să fie cu atât mai mare cu cât diferenţa de densitate dintre structurile studiate va fi mai mare şi mai strâmtă pentru structurile cu diferenţe mici de densitate. Nivelul ferestrei reprezintă densitatea medie a structurilor din aria scanata şi trebuie aleasă pentru a fi cât mai aproape de densitatea medie a ţesutului examinat.. evaluarea tractului urinar. Tehnica administrării SDC este aleasă de examinator.Densitatea unei structuri este reprezentată prin nuanţe de gri şi depinde de cantitatea de radiaţii atenuate. diferenţierea elementelor hilului hepatic ori pulmonar. oral. cerebrale. poate fi în bolus (cantitate mare în timp scurt). Imaginea poate fi îmbunătăţită pe ecran prin modificarea numărului de trepte de gri (lărgimea ferestrei) sau prin nivelul la care fereastra este setată (nivelul ferestrei).

Inomogenităţi în emisia fasciculului c. posibile reacţii la substanţele de contrast şi efectul nociv al examinării dar şi a medicului asupra unor date menite să prevină eventualele accidente sau să ajute la interpretare precum: existenţa unor episoade alergice anterioare la substanţa de contrast iodate sau a unor boli alergizante. Aceasta se întamplă şi în cazul organelor care se „subţiază” în cadrul unei secţiuni precum polul renal sau vezica biliară. Pentru torace şi abdomen se folosesc secţiuni de 8 sau 10 mm. Dacă o structură are imagini nete pe o secţiune. 2-5 mm. fosa posterioară sau coloana trebuiesc examinate cu secţiuni mai fine. Pregătirea examinarii presupune informarea pacientului despre metodologia examinării. Artefacte de fosă posterioară „stripe artefacte” 2. O structură poate fi inclusă în grosimea unei secţiuni în întregime sau numai parţial. prezenţa substanţei baritate în tubul digestiv de la o explorare anterioară impun amânarea examenului CT cu 2-3 zile. reducerea timpului de scanare şi coordonarea respiraţiei) c. Artefacte de mişcare (pot fi diminuate prin sedarea pacientului. Valoarea densitometrică a voxelului depinde de media atenuării tuturor structurilor din interiorul ei. Artefacte de coastă e. Operatorul determină grosimea secţiunii în funcţie de regiunea explorată. funcţia tiroidei (administrarea contrastului la hipertiroidieni poate cauza crize tireotoxice. Alinierea greşită a detectorilor cu raze X b. ea va aparea bine definită (cazul aortei sau cavei abdominale). în timp ce baza craniului. prezenţa unor obiecte metalice în regiunea examinată precum cercei ori proteze dentare pot artefacta imaginea şi se impune îndepărtarea lor.a. Ring artefact (eroare de detectori) b. Artefacte de malfuncţie (de aparat şi utilizator): a. iar la pacienţii care urmează dializă pentru insuficienţa renală cronică explorarea CT cu contrast va preceda cu cel mult 24 sau 48 ore dializa). Efectul de volum parţial survine atunci când structura nu ocupă în întregime grosimea unei secţiuni – de exemplu când structura include o parte a corpului vertebral şi o parte a discului adiacent. funcţia renală (nivelul crescut al creatininei contraindică explorarea cu contrast. Efectul de volum parţial este artefactul cel mai frecvent întâlnit. investigaţiile CT sau prin alte metode imagistice anterioare pot ajuta la elaborarea diagnosticului sau prin comparaţie la precizarea gradului de răspuns ori evoluţie a bolii. Erori de măsurare d. iar la cei care urmează tratament cu iod radioactiv ineficientizează tratamentul prin blocarea tiroidei). definirea leziunii va fi slabă. . Este datorat folosirii unei secţiuni prea groase faţă de dimensiunile structurii de interes. nivelul glicemiei (se impun precauţii în administrarea contrastului la diabetici).

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful