Sergiu Fărcăşan Atacul cesiumiştilor

Editura Tineretului, 1963

Versiune ebook: Club CPŞF

BĂTĂLIA ÎMPOTRIVA UNOR MINŢI BESTIALE, evacuarea în Cosmos a sute de mii de oameni, reluarea temporară a producţiei armelor de distrugere în masă, inspectarea spaţiului extraplanetar şi a adîncurilor pămîntului şi mărilor, crearea vulcanilor şi cutremurelor artificiale, un ciudat război filozofic şi psihologic în care era mutilat trupul şi sufletul unor fiinţe umane, o luptă înfrigurată în toate laboratoarele lumii şi pe toate arenele electronice, un coşmar real care a lovit nenumărate existenţe, scormonirea arhivelor unei familii celebre, descoperirea Infernului pe care îl credeam de mult îngropat în filele cărţilor de altă dată — iată evenimente care au zguduit omenirea; evenimente, din păcate, senzaţionale. Spunem „din păcate", pentru că senzaţionalul a dat naştere şi multor speculaţii fanteziste. E o lege a ciberneticii: cu cît informaţiile curg pe o reţea mai lungă, cu atît se pierd sau se deformează mai multe dintre ele; la fel se întîmplă cînd o istorie trece din gură în gură. Singura bază exactă o oferă cele 49 de volume, înregistrările şi filmele, material mult prea vast, studiat mai curînd pe specialităţi. Cît despre lucrările mai scurte, uneori ele oglindesc afacerea cesiumiştilor într-un mod care te face să crezi că autorii au vrut să zguduie nervii cititorului; şi destule dintre ele se abat de la faptele exacte. Se simţea nevoia unei lucrări de sinteză, care să pună populaţia pămîntului în contact direct cu documentele de bază despre atacul cesiumiştilor. De vreme ce ameninţarea s-a abătut asupra întregii omeniri, unii au fost de părere că lucrarea trebuie încredinţată unei comisii internaţionale. Alţii însă au amintit că eroii tragicei bătălii au fost, în majoritate, americani. Popoarele întregului glob sînt azi unite într-o singură familie şi — aşa cum a subliniat Consiliul Mondial al Pămîntului — fiecare membru al familiei are drepturile sale de neclintit, interesele sale spirituale specifice. Toată lumea a căzut de acord pînă la urmă cu punctul nostru de vedere: în semn de respect pentru cei căzuţi, lucrarea a fost încredinţată unei comisii americane. Mulţumind pentru această cinste şi cerînd ajutorul specialiştilor din întreaga lume, noi, comisia, am păşit imediat la lucru şi ne-am pus in primul rînd întrebarea: la ce trebuie să folosească această culegere? Evident, ea n-are nici o însemnătate politică. În secolul nostru, cînd umanitatea nu mai e divizată în state rivale, ar fi inutil să mai demonstrăm ce primejdii abătuseră asupra lumii acei strămoşi ai noştri care au aruncat bomba de la Hiroşima, declanşînd cursa nucleară. Cine mai stă azi să regrete că omul se trage din maimuţă? Şi însemnătatea ştiinţifică a cărţii noastre e aproape nulă. Pentru orice problemă ştiinţifică, omul serios se va adresa culegerii complete. De altminteri, multe date sînt învechite: nu e vina noastră că misterele acestei stranii lupte au traversat mai ales problematica secolului XX. Unii ar fi vrut ca membrii comisiei noastre să se transforme în arbitri care „pun

regulă" in materialul documentar, îndreaptă unele omisiuni sau exagerări, făcute de eroii dramei atunci cînd dictau în faţa maşinilor de imprimat, în înfrigurarea evenimentelor, cu moartea în faţă. Am refuzat să facem asta. Nu ne putem îngădui să modificăm materialul faptic după cum evoluează concepţiile noastre. Trebuia să punem cititorul in contact direct cu documentele. Şi atunci? Comisia socoate că rolul culegerii de faţă este informativ, moral şi psihologic; în oarecare măsură şi estetic. Au dispărut de mult forţele care pompau în societate ticăloşia şi urîtul. Întotdeauna insă va exista o opoziţie între bine şi rău, frumos şi urît. Culegerea de faţă trebuie să fie un etalon de măsurare a hidoşeniei şi totodată a frumuseţii omeneşti şi eroismului omenesc. Am dori ca oamenii de mîine să poată afla mai lesne ce a însemnat ticăloşia, cum a acţionat ea şi care a fost filozofia ei. Căci,în Infernul cesiumist s-au strîns laolaltă toate chinurile, toată nemernicia şi toate nedreptăţile care au existat cîndva pe acest pămînt. Pentru simplificare, am dat numere noi documentelor, intitulîndu-le „piesa nr. 1", „piesa nr. 2" ş.a.m.d. Ne-am ferit să scoatem în evidenţă latura senzaţională a atacului, dar, mărturisim, am orînduit materialul în aşa fel încît cititorul, pe măsură ce-l parcurge, să poată simţi ceva din caracterul misterios şi dramatic al evenimentelor. Tot în interesul lecturii, am eliminat diferite date tehnice, semnături ale experţilor şi alte amănunte nepotrivite pentru o sinteză. Adnotările noastre sînt semnate nota comisiei americane. Afară de mici stilizări şi împărţiri pe capitole, ne-am ferit să intervenim în textele personajelor. Există paranteze şi detalii care par mărunte în faţa Istoriei. Dar unele dintre ele s-ar putea să-i evoce cititorului ceva din psihologia eroilor. Şi care dintre cititori ar putea afirma că psihologia participanţilor la dramă îl lasă indiferent? Comisia extraordinară americană pentru întocmirea culegerii de documente despre atacul cesiumiştilor. PREŞEDINTE: Profesor doctor Alexander Pollock, profesor în biologie, profesor în ştiinţele medicale, profesor de literatură comparată, profesor de gimnastică medicală, laureat al premiului planetar al ştiinţelor cibernetice ş.a.m.d. | PIESA nr. 1 | TESTAMENTUL LUI MILTON (MILT) KIPFER l Nu mă voi mai întoarce, poate, din expediţia care stă în faţa mea. Mă grăbesc să dictez. N-am o imagine prea clară. Nu cunoaştem încă dedesubturile. Nu ştiu care dintre acţiunile şi cuvintele mele sau ale altora au grăbit groaznicul flagel care ne pîndeşte. 2 Impresia mea e că totul a început din ziua cînd am căpătat la fotbal o lovitură neobişnuit de puternică; mai precis, de la discuţia ce a urmat, între Mac şi mine. Începutul zilei a fost destul de banal. Spre deosebire de rugbi, în fotbalul nostru e permis să ataci adversarul şi cînd n-are mingea la el. Unii, cînd m-au blocat, au interpretat cam larg această regulă. Am leşinat şi am fost scos de pe teren. Mi-am

revenit repede, dar nasul mi se umflase. Şi avea să mă doară zile în şir. După-masă, cînd am plecat la lucru, îl pipăiam mereu. Mă enerva mai mult decît ar fi trebuit. Îmi place să-mi mîn organismul, să funcţioneze totul perfect. În drum spre laborator, nu am avut senzaţia că aş fi urmărit. Prin filtrele de aer, simţeam căldura de afară, umezeala coastei noastre de răsărit, o umezeală care sîcîie şi îţi dă senzaţia că eşti jilav. Nu era însă o căldură care să mă moleşească excesiv, să-mi tulbure limpezimea senzaţiilor. M-am pus în legătură cu pilotul automat al laboratorului şi am început să cobor. Aparatul meu magnetic nu face zgomot, nu te scutură: zborul mă recreează. Lovitura primită nu-mi lăsase decît o senzaţie de enervare; nici o clipă, în acea după-amiază, nu m-am îndoit de constatările simţurilor mele. De pe acoperiş, am coborît în biroul coordonatorului principal şi l-am rugat să-mi aprobe o oră de lucru peste program. Dau cîteva lămuriri, pentru că nici acum poziţia mea nu e înţeleasă corect. Acizii nucleici, care sînt unul dintre purtătorii principali ai eredităţii, îmi cer un studiu atent şi îndelungat. Spirala pe care sînt organizaţi acizii poartă un soi de mesaj. Au existat triburi primitive care foloseau drept scriere unduirile şi nodurile frînghiuţelor şi lianelor. Cam la fel, cu mîna naturii, pe spirala nucleică sînt înscrise multe din comenzile pe care şi le va da viitorul organism în dezvoltarea sa. E poate umilitor pentru fiinţa omenească, dar dacă nasul nostru e prea mare sau prea mic, dacă unii dintre noi am moştenit de la mama un auz cam slab sau de la tata o înclinaţie spre hipertensiune, multe dintre aceste amănunte au fost înscrise, ca într-un proces-verbal, de natura atît de des rutinieră şi birocratică: le-a trecut pe spirala acidului nucleic, în procesul verbal de predare a vieţii de la părinţi la un nou organism. Tocmai aici intervine conflictul meu cu coordonatorul. Un proces verbal obişnuit poate fi scris pe orice hîrtie. Acizii de felul dezoxiribonucleicului folosesc însă mai multe planuri, au o dimensiune prea adesea neglijată în cercetările chimice: timpul. Procesul verbal poate fi băgat într-un sertar şi aşa rămîne; în natura vie însă, procesul verbal se modifică o dată cu trecerea timpului, legile chimice se subordonează legilor biologice, iar acestea sînt legi ale obişnuinţei, repetării, legi încete, ale timpului; şi, din cauza timpului, sînt legi pe cît de tradiţionaliste, pe atît de schimbăcioase. De aceea, pentru a „sparge codul" — cum spuneau spionii pe vremuri — pentru a descifra codul acizilor nucleici am nevoie de timp. Trei ore de muncă nu-mi ajung. Or, se ştie, ca să lucrezi mai mult de trei ore, îţi trebuie o derogare specială. Clătinîndu-şi din cînd în cînd capul înălbit, coordonatorul principal a ascultat în linişte cererea mea. N-a vrut să-mi aprobe nici o oră în plus. — După trei ore, mi-a răspuns el, dacă lucrarea cere continuitate, o predai următorului. S-a încruntat pentru o clipă, apoi mi-a zîmbit. — Există în natură procese care durează mii şi milioane de ani. Nu cumva ai pretenţia să le urmăreşti pînă la capăt? M-am dus în laboratorul meu, m-am oprit în faţa oglinzii şi mi-am pipăit nasul. Parcă se mai umflase, în odaie plutea un miros obsedant; înaintea mea lucrase o fată care se parfumează mai mult decît trebuie. Pe masa de lucru uitase un vibrator dintre acelea care dau roşeaţă naturală obrajilor. L-am zvîrlit într-un colţ. Totul mă sîcîia. O albină rătăcită nu ştiu de unde zbîrnîia prin odaie; la nasul meu umflat, numai asta îmi mai lipsea, să mă înţepe. Am vrut să-i vin de hac, dar se liniştise, era ascunsă şi am lăsat-o în pace. Fata dinaintea mea ronţăie mereu bomboane, care o îngraşă, apoi pastile, ca s-o slăbească. Treaba ei, dar să nu-mi lase mie cutiile pe masă. Le-am azvîrlit alături de vibrator. Am apăsat pe buton, să-mi vină pe pîlnie cultura pe care mi-o pregătisem. Maşina noastră de sortare se zăpăcise, nu ştiu ce avea, a durat aproape trei minute pînă să-mi trimită materialul. În totul am pierdut vreo zece minute, dar avusesem grijă să vin puţin

înainte de oră. Lucram de vreo jumătate de ceas, cînd s-au aprins avertizoarele. De cînd s-a descoperit că zgomotul influenţează particulele pe care le analizezi la microscopul fotonic, laboratorul meu are şi el izolare acustică şi e încuiat pe dinăuntru. Nimeni nu poate intra fără să-i dau liber. Am închis microscopul în boxa de izolare şi uşa s-a descuiat Fusesem imprudent. Ar fi trebuit să mă uit, să văd mai întîi cine mă caută. Mac Cragg a năvălit înăuntru cu braţele larg desfăcute. — Să te văd, să te văd, imagine a perfecţiunii omeneşti! Ah, ce mai cartof! Băiatul perfect — şi un nas borcănat! — Mac, du-te la dracu', i-am spus. Lasă-mă să lucrez. S-a aşezat şi şi-a aprins o ţigară. După părerea mea, Mac e una dintre ultimele lichele rămase pe suprafaţa pămîntului. Dacă ar fi antipatic, ar fi complet inofensiv. Dar e simpatic, ştie asta, se răsfaţă, poate că altminteri nici n-ar fi reuşit să devină lichea. De o crimă însă, desigur, n-aş putea să-l bănuiesc. — N-ai plecat încă? — Urmează o conferinţă, a zis el pufăind provocator din ţigară. Băiatul perfect o să-mi explice că n-are voie să lucreze mai mult de trei ore. Dar băiatului model nu-i ajung trei ore. De aceea, îi pare rău de fiecare minut pe care-l pierde cu licheaua. — N-o să-ţi ţin nici o conferinţă. Dacă nu te cari imediat, te arunc afară. Ochii lui verzi, bulbucaţi, cu ceva neruşinat în ei şi înconjuraţi de nişte cearcăne nefireşti pentru vîrsta lui, au sclipit; are o ironie binevoitoare. — Nu, zău, am ceva serios, ascultă-mă numai două minute. Mac, i-am spus, e definitiv: exploatarea a fost demult desfiinţată. De ce să muncesc pentru tine? Am fost slab, ţi-am făcut pînă acum trei lucrări, dar gata, s-a terminat — E vorba de un studiu asupra legăturilor dintre naşteri şi ereditate. Ştia că tot ce are legătură cu ereditatea mă interesează. — Degeaba, Mac. Tu eşti mamoş, nu eu. De ce să cunosc domeniul tău mai bine decît tine? Si de ce să muncesc pentru tine? — Nu munceşti, Milt dragă. Te amuzi. Munca, în comunism, e o necesitate vitală. Trei ore nu-ţi ajung. Poftim, eu îţi ofer mai mult: te distrezi în orele libere, pentru tine e un fleac, faci chestia asta pentru Mac al tău, o să-ţi comunic mîine titlul exact, că mi-a fost lene să-l notez. Vorbea agale, parcă indiferent, zîmbea ticălosul. — Eşti un fenomen, i-am spus. Eşti ultimul de pe faţa pămîntului. De ce dracu' nu ţi-ai ales o activitate care să-ţi placă? — Pentru că nici una nu-mi place, a zis el candid. Nu-mi place să muncesc. În momentul acela s-a aprins un avertizor. Am dat liber: în aparatul meu a răsunat o voce de femeie. — Doctorul Milton Kipfer? Aici Loreta Durand, din Paris. 3 Ecranul meu este destul de mic, culorile nu întotdeauna destul de fidele. Am văzut însă destul de clar o faţă pe care azi o cunosc mai toţi oamenii. Unii specialişti m-au întrebat mai apoi ce mi-a plăcut în expresia Loretei. Nu e vorba de felul cum strălucesc ochii mari şi albaştri în obrazul ei mat sau de alte amănunte: e vorba mai curînd de ansamblu — o feminitate scoasă în relief, prin contrast, de ceva extrem de hotărît în expresie, aproape tăios. — Dă-i drumul! am răspuns în micul meu aparat. Cu ce pot să-ţi fiu de folos? Nu eram prea politicos, dar Mac mă plictisise; mă sîcîia şi nasul. Stilul nostru americănesc, mai rapid, poate oleacă brutal, nu prea le place francezilor, oameni

Mac a fost singurul care a lăsat maşina „să-i sufle". — Da. Eu însă studiez ereditatea mai mult dinspre latura socială. credeam că ai auzit de mine. I-am spus-o şi n-a negat. Dorinţa ta de a fi perfect e dorinţa de a fi o maşină. de care mi-e ruşine — prin teoriile mele despre perfecţiunea omenească. A încasat mica ironie fără să clipească. Într-o oră şi ceva sînt acolo. de vreme ce tu ai nevoie de mine şi nu eu de tine. i-am spus. sînt sigur că am fost tot timpul ascultaţi. pentru că nu vreau să-ţi fac lucrarea. Acum însă. Am material proaspăt. După mine. a abandonat: desigur. — Okay. Mac a spus: — Perfecţiunea de care vorbeşti nu e decît cruzime. celebrul Edward Kipfer. desigur. poate acum să-şi conducă în mai mare măsură şi evoluţia biologică. La ananghie. expresia americănească. nu ştiu pe ce cale. 4 Nu puteam să-mi închipui că discuţia mea cu Mac ar putea interesa vreo altă persoană. Îi era lene. Făcea aluzie la străbunicul meu. lucrează bine. tot pe baza legilor obiective. în raport cu baza chimico-statistică. Perfecte nu pot fi decît maşinile. a început dînsa. Dar e foarte şiret. — Îmi place să mai mint din cînd în cînd. de aceea eşti crud cu mine. controlîndu-şi răspunsurile cu ajutorul maşinii. . sînt strănepotul unui bandit atomic. cu toţii. Ar fi fost prima oară că toţi elevii unei şcoli parcurg această distanţă. unul singur. Mă amuză. N-ai vrea să te repezi pînă aici. e un nume banal la francezi. Cînd a văzut că nu mă las înduplecat. — Îmi pare bine de cunoştinţă. Mac Cragg şi cu mine ne cunoaştem din copilărie. — Crud. Se grăbea tare: dacă voia să vină numai într-o oră de la Paris.care abia de curînd s-au hotărît să renunţe la dumneavoastră. Discuţiile cu Mac se învîrt de obicei în jurul teoriilor mele. Dispun de fapte care. Ne-am ocupat de el.) E okay: vin eu la tine. Nu ştiu ce interes ar fi avut cineva să ne spioneze. invizibilă. cu oarecare ironie. Omenirea tinde spre perfecţiune şi poate să grăbească acest proces. Elevii şcolii noastre au hotărît o cursă de răsunet: 40 de kilometri înot. mereu. să-l dea singuri. Mac e însă excepţia enigmatică. — Loreta Durand. însemna că ia o navă din acelea urgente. care te trec oceanul în douăzeci de minute. a zis ea ameninţător. Nu toţi oamenii au norocul să poarte un nume celebru încă din secolul XX. Uite. Cînd s-a hotărît ca elevii să nu mai fie supravegheaţi la examen. pentru o confruntare? — N-am chef să mă reped pînă la Paris şi nu ştiu de ce aş face-o. i-am răspuns sec şi am decuplat. Dar unul.. Spionaţi. Şi aşa mai departe.. Şi? — Experienţele pe care le-ai făcut săptămîna trecută se contrazic cu rezultatele obţinute de mine. a rîs el. imperfecţiunea uluitoare care mă intrigă şi al cărei mecanism nu-l pot pătrunde. se trage îndărăt în scoica lui ca un melc. a repetat ea. Şi? Cu ce pot să te ajut? — Lucrăm în acelaşi domeniu. — Asta rămîne de văzut. — Ce să-i faci. care a luat prin marxism comanda propriei ei evoluţii sociale. stil liber. Mac. în sensul cel mai vechi şi mai propriu al cuvîntului. a recunoscut ea pe un ton neaşteptat de dulce. Interesul pe care i-l port se explică — afară de o simpatie obscură. sîntem de aceeaşi vîrstă. nemotivată. specia umană. Dar e okay (şi a subliniat. — Numele de Durand mi-e într-adevăr extrem de cunoscut.

trebuie să vezi dacă-i normală. Mi-a zbîrlit spinarea ca la un animal. mai nimic! Începea cearta cu care se încheie de obicei discuţiile noastre. îţi promit! — şi m-am sculat în picioare. Nici măcar să nu te odihneşti. Ca să vrei să-ţi căleşti voinţa. Îi dădusem drumul din încleştare. — Nu ţi-o fac. numai ca să mă cicălească: Nu te las singur cu fata. nu am lenevit ca tine. dacă vrei. pînă nu te scot cu forţa! Pleacă odată. trebuie mai întîi s-o ai. ca tine. că toată ziua nu faci. mi-am călit-o. Mă aflam în odaie cu Mac. Înainte de a face curte unei fete. N-avea nici un rost să mă uit la uşă sau la fereastră: izolarea acustică a laboratorului meu e perfectă. Mie îmi place să mă odihnesc fără să observ că m-am odihnit. va deveni din ce în ce mai perfect. ridicîndu-l în braţe. Nu mi-aş fi închipuit vreodată că sunetul unei voci poate provoca un efect atît de brusc şi puternic. S-a încleştat de masă.. cînd te odihneşti. o să-mi pierd destul timp şi cu ea! Îmi dau seama acum.— Milt dragă. Mi-e frică să nu te apuci să-i faci curte. ai o memorie electronică şi lucrezi de cinci ori mai repede decît mine. ţipînd ca din gură de şarpe: — O să-ţi pară rău că m-ai refuzat! Eşti nedrept! Pînă şi copiii îşi bat joc de teoriile tale! Oamenii n-o să ajungă niciodată perfecţi! — Ba da. eşti un mincinos. îi spuneam zîmbind şi purtîndu-l pe sus spre uşă. încît a sfîşiat dintr-o dată toată atmosfera aceea de şcolari care se bat în joacă. să-l dau afară. uiţi că nu toţi oamenii sînt la fel de înzestraţi. pentru tine lucrarea asta e un fleac. la urmă sînt şi mai obosit. — Nu plec. adormi un minut după ce-ai pus capul pe pernă şi te trezeşti exact la ora dorită. să-i ceri certificatele de sănătate. Am muşchi pentru că mi i-am exersat. păcătosule. — Tu ai rîs aşa? l-am întrebat. iar pe tine o să te punem într-un borcan cu spirt. Tu. Zău. Pleacă. A răsunat cu atîta putere. — Nu ştiu cum reuşeşti. mi l-am pus la treabă. după ce o să dispari tu de pe faţa pămîntului! L-am smuls de la masă. Nu ştiam că ne aşteaptă altă încheiere. mi-a spus el. pălind. Uşa nu apucasem s-o deschid. vrei să ştii cît şi cum te odihneşti. şi mi-a răspuns: — E atît de plăcut să nu faci nimic. Eu însă n-am. — Omul. a zis el. iar cu piciorul căutam să calc trapa uşii. Tu ai un metru optzeci şi trei. tu ai nişte muşchi care mă îngrozesc. numai noi. mi-a făcut semn că nu. după ce metodă şi cu ce scop. — Oamenii. . tu. şi a adăugat. dar rămăsese lipit de perete. a rîs el. Voinţa. El a mai păţit-o. mai frumos. obosesc. n-ai nevoie să-ţi baţi capul cînd vrei să cucereşti o femeie. — O să i le cer. din cauză că se zbătea. mie mi-ar lua o săptămînă-două. ci şi cu nasul. păcătosule. Mac a sorbit din ţigară parcă nu numai cu buzele. Şi pentru că n-am băgat de seamă. Ar fi contrar teoriilor tale despre perfecţiune. L-am proptit de zid. parcă ţintuit de forţa acelui rîs bestial. Prima înştiinţare despre duşmanul din umbră s-a ivit tocmai in acea după-amiază cînd am cunoscut-o pe Loreta. Plămînii nu i-am îmbîcsit cu ţigări. — Fă-mi lucrarea. cu dureri de cap! — Mac. că vine acum parizianca. — Ţi-ai călit-o pentru că ai vrut. Loreta Durand a fost singurul element nou al convorbirii noastre. vor deveni zei! În clipa aceea s-a auzit un rîs oribil. nu ca mine. Ţie îţi dă mîna să vorbeşti toată ziua despre perfecţiune. Milt. Capul. a zis el. El.. — Pentru că flecăreşti toată ziua. Mi-era greu. eşti şi arătos.

Am căutat. Or. a sosit imediat Loreta Durand şi ne-a schimbat firul gîndurilor. unsprezece luni mai tîrziu. — Aţi controlat izolarea? — Nu din prima oară. ceva bestial. Un hohot prelung. Te cutremura mai ales capacitatea cîtorva sunete de a transmite.Niciodată n-am ştiut ce e frica. inuman şi care părea totuşi scos dintr-un gîtlej de om. să mă împingă. Rămăsesem cu o senzaţie penibilă. Nu sîntem sperioşi. Milton nu apucase să deschidă uşa. pe care le ţineam sub control. i-au provocat şocul nervos nu rezultă clar din declaraţiile lui Mac Cragg. — Cum îţi spuneam. dar era ciudat cum a putut răzbi rîsul acela într-un laborator cu izolare acustică. clar. Se poate afirma cu siguranţă că şocul nervos a fost provocat exclusiv de evenimentele săptămînii trecute. a trecut aproape un an. în vîrstă de 28 de ani. Mi-am dres glasul. Din examinarea bolnavului rezultă totuşi că se poate pune bază pe amintirile lui cu privire la discuţia pe care a avut-o acum un an cu dr. Condiţiile care. ne bazăm pe următoarele: Există maladii mintale care ating doar anumite zone ale memoriei şi judecăţii. precum şi pe declaraţiile făcute de Milton Kipfer şi . atît de precis şi de obscur totodată. comisia internaţională de psihiatri. Atunci — distinct — s-a auzit din nou un hohot de rîs. Am avut unele emoţii la prima aruncare cu paraşuta sau cînd am ieşit întîia oară în vidul din afara rachetei. am constatat că şocul nervos suferit îl împiedică. aşa cum o vede cu exagerare Milt. În momentul cînd Milton a spus că oamenii vor ajunge adevăraţi zei. În această privinţă trebuie să ne bazăm pe o serie de fapte binecunoscute. poate inconştient. lăsînd neatinse alte zone. Bolnavul nu vede vreo legătură între cele două grupe de fapte. Declaraţiile lui Mac Cragg coincid cu afirmaţiile doctorului Kipfer. Kipfer. Milt şi-a repetat cuvintele şi rîsul a răsunat din nou. am reînceput pe un ton cît mai normal. batjocoritor. noi. | PIESA nr. scîrbos. distinct. Nu s-a mai auzit nimic. Dar întotdeauna erau emoţii lucide. s-a auzit un rîs fioros. De altminteri. în glumă. —. oamenii vor deveni zei şi nimic nu-i va putea readuce la vechiul stadiu.Aţi anunţat pe cineva de cele petrecute? — N-am dat prea mare importanţă incidentului. spune el. Nu era numai felul inexplicabil în care răzbise rîsul acela pînă la noi. De altminteri. încărcat de cruzime. eram unul lîngă altul. afară din laborator. — Sînteţi sigur că n-a rîs doctorul Kipfer? — Tot atît de sigur ca de mine. Ceva ce îţi provoca un sentiment umilitor şi exasperant. să-l uit. — În acea după-amiază. ceva hidos. neîncercat niciodată pînă atunci: teama de necunoscut. iar comisia s-a ferit să-i sugereze o asemenea posibilitate. În această apreciere a noastră. să dicteze declaraţii coerente cu privire la recenta nenorocire. Nu era numai puterea lui. şi momentul cînd s-a produs şocul nervos. Milt s-a schimbat la faţă şi a repetat fraza a treia oară. Sînt perturbate numai amintirile care au legătură cu faptele ce au produs şocul. am stat de vorbă cu Kipfer despre o lucrare pentru care îi ceream ajutorul şi despre posibilitatea speciei umane de a atinge un anumit soi de perfecţiune. tocmai mă înhăţase. animalic. de o răutate care te înfiora. Am controlat imediat instalaţia de izolare: era perfectă. neomenesc. 2 | DECLARAŢIILE LUI MAC CRAGG (Extrase din raportul comisiei de psihiatri) Deplasîndu-ne la locul unde se află internat mamoşul Mac Cragg. cînd amîndoi au auzit „un rîs fioros. într-adevăr. între momentul cînd Mac Cragg a auzit rîsul menţionat.

încăperea în care lucra Kipfer era izolată din punct de vedere acustic.. Analiza făcută de comisie a stabilit că izolarea acustică a laboratorului este perfectă. era nevoie de sunete cu o intensitate echivalentă cu explozia unui detonant de 2 megatone. Mai mult. preparatul respectiv — nu poartă urmele vreunor zgomote. iar Kipfer şi Cragg au controlat-o imediat. nu era încă izolat cu un an înainte.) | PIESA nr. Kipfer). Fereastra laboratorului nu e dintre acelea care se pot deschide: ea înlesneşte numai pătrunderea luminii naturale. depăşit). În căutarea unei explicaţii. orice presiune asupra lui i-ar înrăutăţi starea. (Urmează motivarea medicală şi semnăturile. aerul e adus de instalaţii care îl condiţionează şi care filtrează zgomotul. După cum declară Kipfer. se aprind automat avertizoarele. Cragg va fi în stare să înfăţişeze coerent faptele ce i-au provocat şocul. De aceea.. Izolarea e automată. mai precis în ziua cînd Kipfer şi Cragg au auzit rîsul menţionat. La scară infinitezimală. rezultatele cercetărilor microscopice făcute de Kipfer în acea după-amiază. comisia acustico-optică stabileşte aşadar că: — În ziua convorbirii sale cu dr. b) Laboratorul. Dar ne bizuim pe concluziile psihiatrilor şi ale celorlalte comisii.Loreta Durand. dar n-o deschisese. Ipoteza a căzut definitiv cînd comisia a analizat. Rezultă că forţe. Mac Cragg. Uşa e încuiată automat. comisia a fost nevoită să ia în consideraţie următoarele ipoteze: a) Milton Kipfer şi Mac Cragg au avut o halucinaţie. În momentul de faţă. lucrul s-ar oglindi în substanţele cercetate. în timpul convorbirii microscopul a fost ţinut într-un izolator de zgomote (o boxă). Acidul nucleic pe care îl studia Kipfer — mai precis. cum nu putea pătrunde orice alt zgomot. în afara odăii nu s-a auzit vreun zgomot neobişnuit de puternic. Cei doi au auzit ceva. Această ipoteză ne-a părut şubredă. rîsul pomenit de cei doi a avut puterea de a răzbate în odaie. . sau persoane pe care le ignorăm au putut transporta şi localiza .Recapitulînd faptele şi datele tehnice înşirate pînă aci. Milton Kipfer lucra la un microscop de tip fotonic cu proiecţie (în momentul de faţă.. după ce tratamentul îşi va arăta efectele. Poate că există mijloace necunoscute pentru a străbate blindajele acustice şi a transporta un zgomot la destinaţia dorită. pe baza fişierului electronic. Or. permanentă.Rîsul oribil" (după declaraţia dr. „rîsul fioros" (declaraţia dr. în amănunţime. Cragg) nu avea cum pătrunde în laborator. Pentru ca un zgomot să pătrundă dinafara odăii laboratorului. anumite sunete pot influenţa porţiuni ale materiei şi imaginea din microscoapele de mare putere. Liniştea absolută fiind insuportabilă psihicului. Verificarea acestei ipoteze depăşeşte competenţa noastră. Dacă sistemul de izolare n-ar fi funcţionat perfect. exista în cameră un aparat de zgomote. Comisia socoteşte însă că. La orice defect. dar n-a putut străbate cutia izolatoare în care era ţinut microscopul. c) Sîntem obligaţi să luăm în considerare şi o a treia ipoteză. perfect izolat în prezent. Nu se vede urma vreunui zgomot care să se fi produs în timpul cît substanţele se aflau la microscop. Kipfer se afla lîngă uşă. 3 | CONCLUZIILE COMISIEI DE EXPERŢI ÎN ACUSTICA ŞI OPTICĂ . calculate la o tărie şi frecvenţă care nu afectează substanţele din microscop.

enervat de dispreţul pe care societatea îl arăta fiilor de bani-gata. Cu atît mai nepotrivit este el în cazul meu. Se trăgea dintr-o familie înstărită . dar. familia lui Kipfer s-a refugiat în Anglia. poate aduce consecinţe nebănuite şi primejdioase. voise să se facă remarcat pe alte căi decît . după toate aparenţele. analizarea atentă a amintirilor şi declaraţiilor lui Kipfer şi Cragg. după ce s-a produs catastrofa care mi-a răscolit viaţa şi care. ar putea fi transportate şi alte forme de energie. cu mine se încheie ramura americană a Kipferilor. prin studierea amănunţită a obiectelor care se găseau în ziua aceea în laborator şi chiar a obiectelor pe care le purtau asupră-le Kipfer şi Cragg. se va stinge definitiv o dată cu mine. fie din alte pricini. fie pentru că se îndrăgostise în tinereţe de o evreică. n-a avut tăria uriaşă necesară pentru a răzbi prin cutia (boxa) izolantă a microscopului şi n-a lăsat urme asupra substanţelor analizate. Laboratorul este izolat faţă de sunete. soluţia problemei poate fi aflată. Ştiu sigur că spiţa Kipferilor. Chiar simpla transportare a sunetului. era un austriac cu ceva sînge unguresc în vine. Edward Kipfer. rîsul le era destinat. există şanse ca. în afara odăii. a transmite impulsuri acestui amplificator n-a constituit o problemă tehnică prea dificilă. cu ce scop? — întrebarea depăşeşte cadrul cercetărilor noastre. cum se întîmpla uneori la a treia sau a patra generaţie de oameni bogaţi. Bănuiesc că şi din cauza antecedentelor mele. privesc îndărăt şi mă întreb de ce şirul dezastrelor a început tocmai cu mine. regimul lui Hitler nu i-a plăcut. aşadar. Edward. se creează o coloană de aer care. a familiei din care mă trag. Sunetul însă. Cu alte cuvinte. N-am pentru care urmaşi să las un testament. Cuvîntul e de mult scos din uz. născut la începutul secolului XX. d) Comisia socoate că această a patra ipoteză este cea mai realistă. De aceea. Comisia optico-acustică recomandă. Dacă spaţiul este suficient de larg. Cred mai curînd că averile familiei austriece erau ameninţate de bancherii germani din spatele lui Hitler. Sunetele rîsului menţionat au fost transportate în laboratorul doctorului Kipfer cu ajutorul unui amplificator de proporţii minuscule. de vreme ce zgomotul provoacă modificări în substanţele microscopice. Chiar dacă m-aş întoarce teafăr din expediţia care îmi stă în faţă. dar nu faţă de undele radio. de mare putere. după părerea comisiei. odată produs în odaie. faptul că de atunci a trecut un an îngreunează cercetarea noastră. să se afle şi aparatul de recepţie. (Urmează semnăturile. Totuşi.) | PIESA nr. printre obiectele menţionate de ei. am vrea să atragem atenţia asupra unui aspect. nici în boxa izolatoare. Din păcate. Puţin înainte de anexarea Austriei. care se trage de la străbunicul meu atomistul. ameninţă existenţa omenirii însăşi.un zgomot — rîsul — exact în zona auditivă a lui Kipfer şi Cragg. nici mai departe. de tip microtransistorial sau micromolecular. n-are nevoie de difuzor: îi este îndeajuns să aibă la dispoziţie aer. cel mai probabil. Dacă zgomotul a putut fi transportat astfel. 4 | TESTAMENTUL LUI MILTON (MILT) KIPFER (continuare) 5 Acum. Un aparat de recepţie minuscul. De aceea. pusă în vibraţie. redă sunetul cu fidelitate. Cine. Am ezitat mult înainte de a pune în fruntea acestei dictări titlul de testament. dinspre partea mamei. Proporţiile mici ale receptorului amplificator au făcut cu putinţă introducerea lui în laborator fără ca doctorul Kipfer sau Mac Cragg să-l observe.

mai toţi. Străbunicul meu. Îl fascinau. Ceea ce îl pasiona în primul rînd nu era anticomunismul. tocmai despre această primejdie i-au vorbit. cînd Anglia era supusă blocadei. a fost o formă de progres deficientă. Fotografiile păstrate în familie. de nu i-ar pluti permanent în colţul stîng al gurii un zîmbet neplăcut. în intenţia investitorilor. Ura lui pentru ţările socialiste din acea vreme era o ură secundară. şi la fel şi progresul. A lăsat-o în Anglia pe iubita primei tinereţi şi s-a căsătorit cu o americancă. savanţi care aveau ezitări în ce priveşte construirea bombei cu hidrogen. mai rău. cînd au căpătat siguranţa că savanţii nazişti sînt încă departe de bombă şi că războiul se va termina curînd prin victoria aliaţilor. un atomist cu care semăna pînă şi în biografie. Familia lui. impură. străbunicul meu s-a lansat într-o acţiune care l-a făcut odios. prezintă totuşi mici diferenţe în răutatea lor. putea să recite din memorie zeci de pagini din Faust. America anului 1945 investise bani în bomba atomică şi voia să-şi scoată dividendele: iar dividendele trebuiau să fie. el voia cu tot dinadinsul continuarea experienţelor nucleare şi a înarmărilor. aşa cum doi fraţi. nici nu-i păsa de asta. cu accentul lui austriac. faimos pe atunci. „Aceasta. apoi a uitat cu totul de ea. revistele pe care le-am consultat îl arată drept un om înalt şi voinic. ale cărei interese le apărau pe atunci aceste ţări. Dacă Diavolul a existat vreodată. Războiul se oprea. Aceasta a fost şi poziţia tinerilor savanţi americani care lucrau alături de refugiaţii europeni. derivată. au spus ei.cea a afacerilor. stăpînitorilor. cei care au lucrat la crearea primei bombe atomice. ci distrugerea lumii însăşi. Eu nu sînt de aceeaşi părere. care rămăsese în Anglia. Pe deasupra hecatombelor de victime ale dezastrelor. n-a reuşit să evite ruina. o ştiinţă fidelă ei însăşi. era convins că ştiinţa omenească a fost împinsă înainte de Mefisto. de inteligenţa castelor. În timpul războiului. L-au atras peste Ocean laboratoarele pe care suflul războiului n-avea să le atingă. Iar mai tîrziu. Era invers. El ura omenirea întreagă. am studiat cu grijă însemnările intime rămase de la el. Credea că. în nici un caz. asigurau un echilibru precar. îl ameţeau posibilităţile distrugătoare ale ştiinţei. Edward nu prea a avut legături cu familia. avea convingerea că nimeni nu îl poate bănui de reacţionarism. Studiase cu îndîrjire ştiinţa atomică. au cerut sistarea lucrărilor. de vreme ce în tinereţe fugise de Hitler. Chiar şi după încheierea unui Pact Tripartit. înspăimîntarea lumii şi mai ales a aliatului de ieri. i-a denunţat pe Oppenheimer şi pe alţi americani get-beget. cu ochi verzi mari si sclipitori. amintirile care au circulat prin familie. Poate că în această privinţă Kipfer se deosebea de Teller." El voia o ştiinţă pură. Meschinele calcule omeneşti. Dar era prea tîrziu. războaiele însemnau progres. Figura unui om normal şi chiar simpatic. el e oricum un democrat. ultimele concluzii nu erau trase. El. Mulţi care au scris pe atunci despre Edward Kipfer susţineau că îl orbeşte anticomunismul şi că de dragul acestei uri oarbe ar fi gata să tîrască lumea într-o catastrofă. De fapt. scrie Edward Kipfer în însemnările sale. pentru interzicerea exploziilor în trei medii. L-am studiat. Uniunea Sovietică. La ora refugiului în Anglia era un tînăr om de ştiinţă gata format. devenind repede cetăţean american. lăcomia şi instinctul de conservare se amestecau în domeniul ştiinţei. fuseseră animaţi de teama ca nu cumva Germania hitleristă să descopere prima groaznicul secret. Einstein. mai ales de necesităţile tehnice ale războaielor. dacă se poate spune astfel. noul-venit pe pămîntul Americii. Străbunicul meu a fost dintre puţinii savanţi care s-au pronunţat tot timpul pentru bombă. la fel de răi prin temperament. e sigur că trăia în sufletul acestui om. Fermi. omenirea scăpa cu bine. Pentru el. Cînd l-au căutat pe Roosevelt. dusă pînă la capăt. cu sprîncene groase. să nu fie aruncată bomba. Dacă principiul . pe atunci la primii paşi. adică o ştiinţă care să nu fie influenţată de instinctul de conservare al omenirii. Împreună cu Teller. de rău şi numai de rău. era. Szilard. Făcuse parte din echipa savanţilor europeni refugiaţi din Europa.

din dragostea pentru copiii lor şi alte sentimente „animale". socotea că experienţa unui dezastru nuclear mondial e mult prea interesantă ca să nu fie încercată. Cîte un nebun de nivel înalt putea răzbi pînă la conducerea armatei. cu cine se nimerea. au fost mai curînd o îndepărtare de la linia pe care şi-o impusese. mai ales că — susţinea el — nu există posibilitatea de a controla cum aplică Uniunea Sovietică acordul În construirea argumentată a minciunilor. chiar în condiţiile care existau pe atunci în America. Cine a studiat însă societatea în care trăise Edward Kipfer şi forţele ce o stăpîneau. o formă superioară a vieţii şi inteligenţei? Era de părere că la un om de ştiinţă curiozitatea trebuie să stea deasupra umanitarismului. datorită iradiaţiilor nucleare. dar refuza să dea ajutor la crearea de bombe. biologice." Într-un cuvînt. cum le numea el. vor neapărat să trăiască. începuse să se lege de nevestele generalilor. Ieşise din universitate convins că savanţii nu trebuie să facă politică. ştie că demenţa nu era sancţionată decît atunci cînd se manifesta în formele ei elementare. De altfel. admitea el. măcar în parte. ajunsese să fie pasionată numai de generalii de aviaţie. ci numai de pericolul roşu: mie unul. avea grijă să-şi ascundă ideile. deoarece . sînt mai întîi oameni şi abia apoi savanţi. lua şi stupefiante. străbunicul meu. Nu mai avea mult de trăit. Chiar oamenii de ştiinţă. cînd pasiunea asta îi trecuse. a planetei. spunea Edward cu părere de rău. Patria veche şi-o lăsase. nu avea nici un fel de remuşcare. — E condiţia oricărui spirit superior. pînă la capăt. pe o cale sau alta. atunci să lăsăm acest principiu să acţioneze pînă la capăt. fiind alcătuiţi din carne şi sînge. experienţele nucleare nu ar trebui interzise. să avem curajul de a privi pînă în fundul prăpastiei şi de a afla adevărul ultim. Ştia că mulţi americani. de unde ştii dumneata că nu se va naşte. l-ar fi urît. din interese şi prejudecăţi. minciuna mea mi se pare mult mai mică. inteligenţa omenească s-a eliberat. că. „Au mai existat şi altădată oameni ca mine. Existenţa lui Anthony însă nu făcea decît să-l înverşuneze în ura lui faţă de oameni. ideea ce îl anima. Kipfer-junior studiase şi el fizica. trebuie să admitem că el a dezvoltat în creierul său. Cuvintele despre pieirea lumii. dacă i-ar fi cunoscut adevăratele păreri. iar pe cea nouă n-o iubea. — Dacă omenirea va pieri. Astăzi pare inexplicabil cum de a putut exista şi mai ales cum de a fost lăsat să acţioneze un asemenea nebun de nivel înalt — căci dacă nebunia se manifestă adesea printr-o idee fixă şi irealizabilă. căutînd să dovedească „ştiinţific" că experienţele nucleare n-ar avea urmări mai rele decît o radiografie sau decît fumatul. i-a spus el odată unui ziarist. de inteligenţă combinată cu răutate. eu. ar fi căutat să lovească în el. dar n-au avut norocul să dea peste asemenea posibilităţi tehnice. Americanca pe care o luase. Socotea că. Regreta că oamenii. de teamă şi slăbiciune.răului a împins înainte toate. A scris vreo trei cărţi. o dată cu el. Era un dezrădăcinat. cu bucătarul. pentru prima oară în istorie. şi nu-l lega nimic de lume. Toate spiritele superioare. De aceea. cel puţin. dacă ştiinţa are un caracter „mefistofelic". îl înşelase cu şoferul. iar telul mult mai interesant — distrugerea. de neam. iar apoi. o bogătaşă răsfăţată. ca să înduplece oamenii să facă ceva interesant. nu le vorbesc de iad. să le vorbească de religie. Inteligenţa mefistofelică n-are voie să uite de asta şi să neglijeze camuflajul. după un timp. a spus el odată. zicea el. pe care le-a spus odată unui ziarist. dar pilotul care participase la aruncarea primei bombe atomice fusese — numai pentru că avea remuşcări. Edward Kipfer avea şi un fiu. spaţiu vital sau altele. au trebuit să-şi ascundă ţelurile reale. cu forţa logică a unui maniac. pentru că era un om normal şi voia să acţioneze pentru pace — fusese internat într-un ospiciu.

omenirea n-a dispărut răpusă de un dezastru atomic. dacă te împaci cu Kipfer. Edward Kipfer era în dilemă. Şi cinci luni mai apoi. a răspuns Margaret. de propriul său fiu. „Cazul Kipfer" a început să fie discutat în cercurile radicalilor de stînga. a născut un băiat. În atitudinea lui Edward s-a produs o schimbare bruscă.nimic nu e sigur. Ura lui pentru Tony devenise ceva sfînt. Şi. de acord cu tovarăşii săi. e sigur şi e cu siguranţă bun: să vezi cu ochii tăi că salvezi viaţa unui om osîndit de boală. să se întoarcă în casa părintească — Tony se izbise de greutăţi serioase. Un singur lucru. văzînd că e refuzat. Dar. iar partidul. Dar Margaret. care mai avea şi scăpări. Alţii reuşeau să mai facă cercetări paşnice. Margaret a purtat-o pe aceea de doliu. cu mare vîlvă. Edward a încercat să-şi vadă nepotul. Dacă tăcea. era dovada că el se ridică deasupra sentimentelor „animalice" care îi împiedică pe oameni să perfecţioneze ştiinţa. spuneau ei. în folosul partidului comunist. Tony a avut timp să gîndească la toate cîte se petrecuseră cu el. fie pentru că taică-su îi punea pe furiş piedici — ca să-l oblige. fără să poată dovedi. Ştia că se apropie de sfîrşit. ca om de ştiinţă şi militant al păcii. botezat astfel în amintirea celui mort. Cîteva luni după ce îmbrăcase rochia de mireasă. mîinile îi tremurau. cu ajutorul mizeriei. o să ne dea chiar şi o declaraţie contra înarmărilor. văzuse că planurile sale nu se . dispăruse. s-ar fi văzut că singurul fiu al savantului celebru e un comunist. E imposibil ca bătrînul să-şi fi ucis fiul. de viaţă. apoi. primul drum pe care l-a făcut a fost la un sediu comunist. în urma scandalului stîrnit. din demonica lui siguranţă de sine nu mai rămăsese nici urmă. Edward Kipfer era înnebunit. O să ne dea bani. zicea Tony în tinereţe. i-a dat dreptate. după cum se ştie. dimpotrivă. Senatul. hotărît să lucreze la descoperirea cauzelor cancerului. instituise o comisie de anchetă. nu de poliţia americană. Dacă îl denunţa. după patru ani. i-au sugerat lui Margaret să cedeze. Tony. iar nu era bine: faima şi autoritatea lui Tony. îl socotea pe bătrînul Kipfer drept ucigaşul bărbatului ei. — Avem numai de cîştigat. victimă a unui ciudat accident de automobil. dar el se apucase să denunţe escrocheriile marilor firme de medicamente. Dar Tony a fost găsit într-o zi cu capul zdrobit. nevoie de bani. Ştim. dacă atîţia alţii pier din cauza războaielor şi mizeriei. iar toate declaraţiile lui Edward Kipfer erau contrazise. pentru că puterea de judecată nu-i lipsea. — Copilul meu nu e de vînzare. a înţeles că degeaba salvezi viaţa unui om. Iar copilul. La eliberarea din închisoare. Margaret s-a dus la partidul comunist. prin cercetările sale. Toată nepăsarea pe care o manifestase pînă atunci fată de familie. I-a propus lui Margaret o importantă donaţie bănească. Pe atunci comuniştii americani erau prigoniţi. Tony ar fi fost acela care a provocat moartea unor oameni. 6 Tony era căsătorit. nu şi-a realizat scopurile. creşteau mereu. dar nu ai voie să pui sentimentele tale personale înaintea cauzei. fie din cauză că avea un caracter intransigent. intimidaţi de valul prigoanei anticomuniste. Se despărţise de taică-su. Margaret n-a vrut. Kipfer. Oamenii firmelor au ticluit dovezi că. Unii intelectuali de stînga. îl urăşti. Edward Kipfer nu izbutea să-şi „astîmpere" moştenitorul. va trăi mai bine. deşi se afla într-o situaţie grea şi avea. ci de un duşman şi mai implacabil: propriul său tată. Era urmărit însă. un nou Anthony. a început să acţioneze fără a se declara în mod public membru al partidului. N-ai văzut că după moartea lui Tony a îmbătrînit? S-a schimbat. nu se ştie cine are dreptate. Ajuns în închisoare. O cunoscuse pe Margaret Young la o serată dată în folosul unei conferinţe antiatomice. mai întîi în folosul ei şi al copilului. Edward îmbătrînise.

oameni politici. rezistau. Comuniştii organizaseră paza în jurul ei. era mesajul trimis de dincolo de mormînt de mama sa. trebuia să nu afle nimic despre părinţii săi. căci va creşte antiamericani. Pînă să se afle că are scrisoarea asupra lui. pătruns de o ură fierbinte faţă de reacţionarul Kipfer. o scrisoare adresată fiului ei. acuzînd-o că ar fi nedemnă de a creşte copilul. constituite în cluburile şi organizaţiile influente ale poamelor acre. şi Edward a cîştigat procesul. convingerea lui că este un viitor geniu suprapus „gloatelor" comuniste care veneau la putere în tot mai multe ţări. bătrînul ăsta fanatic a întrecut orice măsură. Procesul se amîna şi Edward a încercat să-şi lichideze nora cu oameni plătiţi de el. a avut un şoc nervos. Îşi pierduse minţile.I. l-au respectat cu tenacitatea de care ştiau să dea dovadă unii cînd era vorba de cîştigat bani. trebuia ţinut în izolare. o scrisoare care să-i fie predată copilului la vîrsta de 14 ani. A bătut la maşină. trebuia să capete o educaţie aşa cum o înţelegea bunicul său. a scăpat de sub supravegherea familiei şi medicilor şi s-a dus la locul unde soţul ei fusese găsit cu capul stîlcit. prietenii comunişti ai defunctei Margaret s-au străduit vreme de mai multe luni să-i predea scrisoarea mamei sale. cînd şi-a văzut scopul atins. Lupta. un mesaj democratic. Pînă la urmă. privea mereu fotografia de mireasă. crescut în spiritul veneraţiei pentru bunicul său. a fost zguduit. Sute de mii de femei îşi exprimau indignarea: de ce să fie luat un copil din braţele mamei? Tony Kipfer a iubit această femeie şi şi-a urît tatăl: dreptatea este de partea lui Margaret! Altele însă. în America şi în lume. paralel cu cunoştinţe care să facă din el al treilea fizician al familiei.B. s-a prăbuşit deodată: toată energia pe care o pusese în cucerirea copilului. A rămas pe gînduri. A apăsat pe accelerator şi s-a zdrobit cu maşina de stînci. ţipau ele. Margaret a încercat să fugă în străinătate.-ului l-au smuls copilul din mîini. Trăise în linişte şi izolare: ura legitimă care răzbea din fiecare rînd al scrisorii. plină de ură la adresa lui Edward Kipfer. neapărat. Pe furiş. I-a intentat un proces care a făcut vîlvă în America. Pe patul de moarte. toate forţele care mai animaseră trupul lui bătrîn şi vlăguit s-au descordat brusc. Mai era o femeie tînără şi frumoasă. ultimele cuvinte ale unei femei desperate. dar a fost prinsă. Voia. a redactat un testament amănunţit. el nu putea s-o înţeleagă. A scris apoi o declaraţie către ziare. Cînd micul Tony a împlinit 14 ani.realizează şi toată energia lui se concentra acum în căpătarea nepotului. Pe de altă parte. De o parte era educaţia de fier pe care i-o dăduseră oamenii bunicului său. patroni de ziare. Edward. — Nu sîntem nici noi comunişti. legea şi-a aplecat balanţa de partea aurului. soţii bătrîni şi ginerii poamelor acre. Mai bine i-aţi castra pe toţi! Supuşi la presiuni. împreună cu fotografia ei. Era o scrisoare dramatică. Executorii testamentari au respectat acest program. Executorii testamentari îi . în pragul sinuciderii. Scoţînd la iveală unele detalii suspecte ale accidentului în care murise Tony. pînă la urmă au reuşit. Tony. oameni de afaceri. care pe atunci nici nu ştia încă să vorbească. Eliberată pe cauţiune — urma să înfrunte un nou proces — s-a fotografiat în rochia de mireasă. Nici un comunist n-ar trebui lăsat să-şi crească copiii. umanist. indicînd felul cum urma să fie educat nepotul său. Desigur. făceau presiuni pentru ca Edward să-şi capete nepotul. a învinuit-o pe Margaret Kipfer de asasinarea soţului ei. Scrisoarea nu i-a plăcut. un moştenitor. Cînd agenţii F. Voia să-i dea noului Tony educaţia pe care nu ştiuse să i-o dea răposatului său fiu. învăţase pe de rost toate cele zece pagini. spuneau ei. — America este ameninţată de comunism. Dar există legi. „pusă la cale de Moscova". A trimis prin poştă plicuri adresate prietenilor. în mai multe copii. creştea.

urii trebuia să-i fie opusă blîndeţea. Dar unde să pleci? Trecuse epoca misionarilor. Catolicismul. E drept. pe vremea cînd îi înspăimîntau unele animale cornute şi cînd nu existau lame de ras. Lumea colonială se prăbuşise. America.arătaseră documente false. Popoarele de culoare. ajunsă ca o insulă. într-o perioadă cînd majoritatea lumii se îndrepta spre acea orînduire care avea s-o izbăvească. pe care le-am studiat atent — tînărul preot catolic donă bisericii mai toată averea şi se hotărî să părăsească America. — Ură de o parte. de orice fel ar fi fost ea. religioasă sau de natura socială. înainte ca acesta să devină comunist. după o perioadă neobişnuit de scurtă. un sistem eficace de apărare împotriva microbilor. Avea senzaţia că în sîngele lui se zbate străvechea ură dintre oamenii care-i dăduseră viaţă. Milton Kipfer. Iar patimile grele care se zbătuseră în sîngele Kipferilor aveau să se stingă pentru totdeauna: căci el era preot catolic. care mai simţeau încrustate în carnea lor urmele biciului şi ale fierului roşu adus de dumnezeul cel blînd în care credea Anthony Kipfer. cum mereu afla noi dovezi fie împotriva bunicului. îl ducea pe canale subterane spre concluzii religioase. îl atrăgea prin tradiţiile sale străvechi. Tony junior gîndea. pămînt încă exotic care purta titlul oficial de al 50-lea stat al S. de orice fel ar fi fost ea. ura de cealaltă. a căzut pradă unei adînci crize mistice. dar asta numai pentru că în unele veacuri diavolul. cum nu credea într-un dumnezeu cu barbă albă: acestea nu erau decît viziunile imperfecte cu care muritorii de rînd. dacă nu la Honolulu. încercaseră să îmbrace principiul binelui şi al răului. în sfîrşit. fură aruncate în balanţă de executorii testamentari. dintre bunic. Educaţia pe care o primise. la vîrsta de 15 ani. i se păreau născute din ură. Străbunicul meu. Cine rezista. Cum urmele luptei sfîşietoare din sufletul său mai erau prezente în jur la tot pasul. Aşa se face că. n-aveam să mă nasc niciodată. a inundaţiilor şi a agenţilor neocolonialismului: nu voiau să primească la ele în ţară pe misionarul american. cine nu. Şi aceste documente. 7 . izbutise să se ascundă sub sutana clericală. era trimis în iad. i-ar fi ucis tatăl din cauză că acesta „se abătuse de la linia Moscovei". din care reieşea că Margaret Kipfer. s-a îndreptat spre Hawaii. tot mai multe ţări păşeau spre comunism. îşi spunea el. atunci într-unul din colţişoarele uitate ale insulelor. Totul i se părea ură. le trebuiau centrale electrice. pe care îl primise moştenire de la bunicul său austriac drept o simplă formalitate. preot. vechea biserică mai arsese pe rug ceva savanţi în veacurile trecute. politica însăşi. Ura. se prăbuşise colonialismul. totuşi Tony spera că un călugăr dornic de a alina suferinţele omeneşti va avea ce să facă. Anthony Kipfer. noră şi un tată despre care nu ştia ce să creadă. Anthony Kipfer. nenorocirile nu erau decît un experiment ştiinţific prin care marele savant făuritor al lumii încerca puterea de rezistenţă a făpturilor create în eprubeta divină. La vîrsta majoratului. care erau de esenţă divină şi diavolească. fie a mamei — le-a strîns pe toate în cîteva albume. îi părea un instrument al urii. nedreptăţile sociale. unul dintre urmaşii săi. ştiinţifică numai la suprafaţă.A. atunci. Populaţia băştinaşă aproape dispăruse. medicamente. după cîteva încercări de a se stabili în Oceania. la palma primită trebuia să răspunzi întinzînd celălalt obraz. aruncînd în balanţă sume mari de bani. despre a căror autenticitate copilul avea îndoieli. izbuti să devină. aşa cum ştie să citeze din scrierile sfinte. Însemnările de tinereţe ale tatălui. bolile. la 14 ani Tony junior nu putea crede într-un diavol cu coarne. n-avea voie să se căsătorească. E drept. e drept.U. mama lui. iar eu. n-aveau nevoie de nici un zeu. înăsprea teroarea. naţională. o născocire a Diavolului. de ură şi suferinţe. se dovedea demn de lumea cerurilor. venea cică de la diavolul. inchiziţia apărase o religie a urii.

iar unele compatrioate erau adesea agresive. Cum se întîmplă în astfel de cazuri. ticăloasa. În laboratorul său ştiinţific. din cauza frumuseţii ei răpitoare. Waiahaia. cu o gură puternică. Dintre toate preceptele religioase. fără să ştie că diavolul se foloseşte de ele. gîndindu-se că pustnicii pomeniţi în scrierile sfinte n-au avut la îndemînă asemenea mijloace moderne. creatorul lumii. Fotografiile îl arată drept un bărbat extrem de frumos. în fond.La vîrsta de 25 de ani. dar se jena să le vorbească acestor oameni simpli de un dumnezeu a cărui absenţă părea scrisă cu litere de neşters în toată situaţia mizeră din jur. tînăr şi viguros. Asta nu făcea decît să-i exacerbeze chinurile. Într-o zi a sosit în modesta lui cabană o tînără în vîrstă de 18 ani. Se pare că şi bromul. pe care le expediau în taină partizanilor. Fata. îi dăduse şi ceva glande. Visele îi erau tulburi. Venise la el. Veneau la el tot felul de băştinaşi să-i ceară sfatul şi ajutorul — mai ales hrană şi medicamente. conserve. ea. al cucerniciei. sfinţia-sa Anthony Kipfer jr. lipsită de rictusul ironic al bătrînului atomist. Dădea îngrijiri medicale. dar consătenii o păzeau ca ochii din cap. iar soldaţii americani. sfaturi igienice şi gospodăreşti. mulţi băştinaşi din Kahoolawe nu trăiau mult mai bine decît fostele popoare coloniale. mînca puţin. făcuse parcă unele mici exagerări. în tîmplele sale bătea cu pumnii natura însăşi. Contribuiau la asta clima provocatoare. manifestase un zel neobişnuit la lecţiile de religie şi se lămurise repede: sfiiciunea străinului. Asta dura de cînd Waiahaia avea 14 ani şi o plictisea profund. nu le dau arme. Lupta de partizani se înteţea. era peţită de toţi: băştinaşii voiau s-o ia de nevastă. deşi Tony avea adesea remuşcări. învăţase cu sîrg engleza. . îi agita carnea prea tare. Tony o mai întîlnise în sat şi. exista şi aci. din prima clipă cînd a văzut-o. biciuit de două transfuzii succesive de mixtură americană. a ştiut că-i vorba de arma supremă: ceea ce erau rachetele în mîinile strategilor militari. ţigări. Deşi oficial cetăţeni ai Statelor Unite. unei exagerări. băştinaşele cam despuiate şi. Cu păcatele. şi gheaţa lui se va topi. mai rău decît toate. Ca şi alţi preoţi americani. stîrnite de acest ciudat om de gheaţă. cu un efort de voinţă. singura tactică era să nu ai de-a face cu. Ura de care fugise. Cu blîndeţea era greu. se dovedea un stimulent. trebuia să-i deschidă ochii cineva. cu sprîncenele groase ale bunicului său. coloneii bazelor americane îi ofereau un apartament la Honolulu. palpita sub nevoia de a trăi. diferite femei simple. în primul rînd pentru Anthony însuşi. dar se ferea să doarmă mult. Tony făcea sport. dacă se poate spune astfel. erau. dar asta numai ca să-i pună la încercare tăria sufletească. ziua şi noaptea. era un tînăr înalt şi bine legat. iar carnea. rezerva lui nu erau decît rezultatul unei naivităţi. cosmetice. cînd îl făcuse pe om. cu vise nelămurite. şi la fel represaliile autorităţilor. lipsită de ierni. atenţia ei fusese reţinută de singurul bărbat care nu-i făcea curte. era Waiahaia în mîinile diavolului — o armă în faţa căreia nu rezista nici un adăpost. cîte ceva din solda lor. se zbătea prea tare. Tony. se mulţumea să le pomenească din cînd în cînd despre blîndeţe şi despre nevoia de a nu păcătui prea mult şi prea des. cerîndu-şi drepturile. În coşul pieptului i se zbătea o bărbăţie de nestins. propriul său trup. la şcoală. Ajunsese să aibă lîngă căpătîi un termos cu apă rece. era poate şi mai greu. numai că atotputernicul. cu ochi alungiţi. iar Tony avea destule de făcut. Era clar. avuseseră loc incidente al căror sfîrşit era semnat cu sînge. Cîţiva încercaseră şi forţa. în mijlocul climei calde a Hawaiiului. luat în cantităţi masive. în plus. în care vechiul altoi austriac. Tony ştia de asta. cu mişcări line şi totuşi neliniştite. cu ochi în al căror verde începuse să se amestece cîte o picătură de căprui de la Margaret. dar ţinea ca oamenii să vină la el şi îşi dădea seama că altfel nu ar veni. dispunînd de mijloace mai modeste. în această privinţă. cînd diavolul. se smulgea din somnul păcătos care îl înlănţuise şi îşi turna apă îngheţată pe tot corpul. îşi spunea el.

— Dar nu e nici un păcat în asta. simţea cum pericolul — a cărui existenţă nici nu voise s-o admită — se îndepărtase. Anthony se apropie de uşă şi. căpătaseră parcă o culoare roşie. îi spuse el blînd. Ea rîdea cristalin şi.. şi găsi uşa încuiată. cu degetul întins. dansînd. acum. poate că sînt pusă la încercare.. cu ochii înceţoşaţi. se repezi la cuiul in care-şi ţinea cureaua de ascuţit briciul. mărinimos. este poate prea mult pentru ea. se plînse ea modest. dacă s-ar fi dat cu un pas îndărăt. lepădă bluza ieftină venită din America şi rămase în şorţuleţul hawaian. ar fi nimerit în braţele ei. Tony. desperat. Mii de stropi coloraţi. sub o scoarţă. şi observă cu spaimă că în glasul lui apăruse ceva aspru. este voie. Îşi ridică braţele deasupra capului şi corpul începu să-i unduiască într-un dans hawaian. împingea cheia. apă şi muzică. cînd iar pe creastă. foarte aproape de el. ea ar putea să se mărite cu cineva din partea locului. să nu-l izbească cu vreo privire care să spună mai mult decît glasul. spuse el scurt. Aş vrea să mă călugăresc şi nu ştiu cum. copila mea. Dansează. — Pleacă. parcă săreau în toată odaia. din ce în ce mai aproape. . să azvîrle fata afară. săreau mereu din unduirile şoldurilor. şi miile de stropi. Spunînd acestea. fără ca Tony să observe. Şi mai e ceva. muzică şi ocean şi flori luxuriante. mă voi gîndi la cuvintele dumneavoastră. cu piciorul. zise ea. hîrşîitor. strigă el din nou. de ce oare s-a ţinut atîta vreme departe de această oiţă setoasă de buna învăţătură. — Asta e. mărturisi: — Nu ştiu ce se întîmplă. — Spune. — Ieşi afară. Poate ai talent. deşi era şocat. spuse el. Atunci frumoasa îşi ridică privirile pentru o clipă. Anthony Kipfer ar fi putut să-i întoarcă spatele. blîndul şi glacialul Anthony. ţinîndu-şi mai departe ochii plecaţi. ai uitat unde te afli. sări pe fereastra. ieşi afară.. Anthony n-avea cum să spargă uşa. Dar. azvîrlă-te la pămînt! strigă el în neştire şi lovi iarăşi. ar putea avea copii pe care să-i crească în spiritul iubirii de aproapele. spuse ea la urmă. există căi diferite de a sluji credinţa. şi prima lovitură explodă ca un trăznet pe pielea dezgolită a fetei. asta e. să ieşi afară! şi în timp ce striga băgă de seamă cu spaimă că pumnii aceia catifelaţi au început iar să bată dinlăuntrul tîmplelor sale. adăugă ea timid. Apăsă clanţa. strigă: — Imediat. şi socotea că datoria lui e s-o înfrunte. apropiindu-se încet de el şi iarăşi depărtîndu-se. Waiahaia se mlădia în dans. Ea se prefăcu a înţelege că i s-a spus să danseze chiar acolo. Atîta timp cît nu te gîndeşti la rău şi nu dansezi în locuri nepotrivite. Încuiase uşa. Ea ţinea pleoapele coborîte. ca o bucăţică de lemn purtată de valurile mării. Se întreba. — Din copilărie încă. Dar înţelesese că arma supremă a fost lansată în luptă. mereu mai aproape. îl orbeau — şi fata era aproape. aruncaţi de mişcările puternice ale şoldurilor. zise ea vinovată. ieşi afară! Ea. şi dansa mai departe — cînd îmi vine să dansez. se apropia de uşă fără ca Anthony să-şi dea seama că se apropie şi de el. vorbind cu aerul ei timid şi pios. Călugăria. dintr-o mişcare. nemaiştiind ce face. mina lui bărbătească o smulse cu atîta putere încît cuiul căzu din perete. Anthony.— Ce vrei? o întrebă Tony aproape ameninţător. nu putea refuza sprijinul său unei făpturi care doreşte să păşească pe calea cea bună. în paşi de dans. Tony triumfa. — Vă mulţumesc. nu mai pot să mă opresc. din nou sfioasă. — Nu aici. Atunci. cînd jos. dansînd fără să se întrerupă. cu o naivă făţărnicie faţă de el însuşi. îl fulgeră scurt şi. copila mea. Îmi vine mereu să dansez. spuse Anthony Kipfer calm încă. mă plictisesc bărbaţii. Tony era mirat. îmi vine să dansez. pe loc. Nu dansa aici.

răpus. fără a-l cunoaşte destul de profund. Milton Kipfer. a încetat să se mai înţeleagă bine cu soţia sa.U.. | PIESA nr. nu e sigur dacă Edward Kipfer avea într-adevăr o personalitate „mefistofelică". reîntors în S. Waiahaia dansă mai departe. Dar ura. plîngînd sub primele lovituri şi rîzînd cu dinţii ei ca nişte lopeţi de sidef. 4. Mai important e însă faptul că nu se poate afirma că el ar fi plecat din Hawaii într-adevăr numai o lună după scena care avusese loc între el şi Waiahaia. dar că el ajunge în cîteva puncte la relatări „moştenite din gură în gură". îşi lăsă fruntea să cadă. un luptător pentru egalitatea rasială. alături de Waiahaia.. doamna Waiahaia Kipfer." Aceste aprecieri ale comisiilor de analiză psiho-stilistică sînt confirmate de cercetările noastre. cu fostul preot Anthony Kipfer. O lună mai tîrziu. în care tuna sîngele Kipferilor.Dar fata îl iubea. ca şi cînd Milton ar avea o răfuială personală cu nişte oameni pe care i-a cunoscut şi care mai trăiesc încă — nu persoane de mult dispărute. s-ar putea explica mai lesne atentatul împotriva lui Milton Kipfer. n-a avut o poziţie destul de fermă şi. şi nu avem nici dovezi că el ar fi trăit în deplină castitate pînă la scena pasională menţionată în piesa nr. inspirate din vechi socoteli de familie nerezolvate la vremea lor. pregătind şi ea. îl iubea de mult. Cînd se năştea al treilea copil al lor. prinzînd ultimul vas cu refugiaţi. se supuse cu sete marilor legi pe care voise să le biruie. dansă pînă ce Anthony. Din documentele pe care le posedăm rezultă că fostul preot Anthony. moştenite din gură în gură de-a lungul deceniilor. prin renunţarea la luptă. ştia asta acum. lumea comunistă de azi. îl iubea într-atîta. 5 | RAPORTUL COMISIEI DE EVIDENTA A POPULAŢIEI Cităm: „. adoptînd pe alocuri un stil pe care l-am putea numi „literar" sau „romanţat". în faţa lumii pe care n-o înţelesese şi. viguros în înfrîngerea lui. Ipoteza trebuie luată în considerare deoarece este posibil ca astăzi Milton Kipfer să fi fost obiectul unei uri personale. 4. cu energie americănească. în care trăiesc şi eu. astfel.A. Nu avem un material scriptic din care să rezulte precis cum anume a ajuns Anthony Kipfer să se abată de la regulile preoţeşti şi să se căsătorească. părăseşte uneori domeniul faptelor exacte şi controlabile. îngenunchie. de un gust discutabil. Faptul că aceasta se îndrăgostise de el de la distanţă. ţara începu să facă primii paşi spre socialism. Alteori el alunecă într-o relatare vădit influenţată de legendele şi anecdotele rămase în familie. după un număr de ani. primul lor contact avusese loc pe baza unei . Acest lucru e important deoarece nu se ştie dacă preotul n-a lăsat în Hawaii sau eventual prin alte locuri vreun urmaş nelegitim al Kipferilor. Astfel. încît studiase de dragul lui pînă şi textele călugăreşti. urîtă de localnici pentru legătura ei cu un yankeu. cu bărbătească slăbiciune. aşa cum rezultă din aprecierile lui Milton Kipfer. aşa cum rezultă din scena pasională menţionată în piesa nr. sau dacă nu cumva el era un agent al trusturilor în sensul mai ordinar al cuvîntului. Tony cunoscu dispreţul şi ura de care mai avea parte pe atunci un american căsătorit cu o femeie de culoare. singurul moştenitor al numelui de Kipfer.. Analiza unor imagini arată un ton înţepător. în înfăţişarea antecedentelor familiei sale.Dar Milton Kipfer. De pildă imaginea. şi de aceea. Verificînd materialul existent cu privire la familia Kipfer. peste valul acela clocotitor şi răcoros. nu putea fi răpusă prin simplă blîndeţe. iubindu-l. faptul că. pleca în S. pocăit.A. a stropilor de ocean care s-ar desprinde de pe şoldurile dansatoarei. Tony deveni. comisia noastră a stabilit că datele furnizate de Milton (Milt) Kipfer sînt în general exacte (cu excepţia unui neadevăr de care ne ocupăm mai jos). fără să existe în privinţa lor o evidenţă scriptică precisă.U.

cît avea James Kipfer. Căpătase două fetiţe şi un băiat. comunistă. bătînd în negru. numindu-le calomnii menite să-l arate drept un rasist şi un mistic. Atomistul a plătit cu bani grei înscenarea unui accident de automobil. pe măsură ce media caracteristicilor umane s-a . unor ameninţări că altminteri va intra în iad. Din dosarul de divorţ reiese că Tony îi reproşa permanent soţiei sale dizgraţia socială în care s-ar afla din cauză că a luat o femeie de culoare. copiii i-au fost atribuiţi Waiahaiei Kipfer. faţă de 734. dar îşi neglija copiii. este 980. mai curînd verde pînă atunci. durata medie a vîrstelor. a dat copiilor ei o educaţie exemplară. după indicatorul biologic mondial. care ulterior fusese etatizată. Adevărul este că. Începînd cu James Kipfer. Dat fiind că a trăit în condiţiile comunismului. fără o cunoaştere reciprocă a caracterelor. datorită contribuţiei ereditare aduse de Waiahaia.U. a preoţiei şi. Fapt e că aceasta e versiunea ce s-a încetăţenit în familia Kipfer şi în care a crezut şi Milton Kipfer. avem. E greu să apreciem astăzi în ce măsură această minciună era. nimic ce ar da vreun indiciu pentru evenimentele petrecute cu Milton Kipfer. să-şi refacă viaţa. el a intentat un proces bisericii catolice pentru a-şi recăpăta partea de avere pe care i-o donase. o femeie energică. începînd cu el. fiul lui Anthony şi al Waiahaiei Kipfer. În timp ce americanii făceau adevărate minuni de energie şi entuziasm în adaptarea rapidă a industriei şi comerţului ţării la condiţiile comunismului. Fostul preot Tony Kipfer a primit ajutorul statului pentru a pleca într-o ţară din America latină. S-a evitat însă compromiterea publică a lui Anthony Kipfer. testele care arată aptitudinile lor. Anthony Kipfer începuse o existenţă de desfrîu. Le-a spus că el ar fi fost un luptător pentru egalitatea rasială şi că a murit răpus de boală. Ca să-şi demonstreze „progresismul". În această privinţă. Dat fiindcă S. El pretindea că Waiahaia nu este destul de recunoscătoare faţă de „sacrificiul" făcut de el prin abandonarea prestigiului său social de alb. Aşa se explică neadevărul involuntar cuprins în declaraţia sa. care l-a zdrobit pentru tot restul vieţii. S-a avut în vedere şi faptul că este unicul fiu al unor eroi comunişti pieriţi în condiţii grele şi că nu este întru totul vina lui dacă a primit o educaţie retrogradă. direct pe conducte.A. precum şi diferenţele sociale şi naţionale. Milton Kipfer este cu opt centimetri mai înalt decît a fost James Kipfer (cifre dinaintea lui James nu posedăm). susţinea că ar fi făcut donaţia supus unor presiuni spirituale. iar clasificarea sa. Dacă însă ţinem seama că indicatorul s-a schimbat de cîteva ori. fusese răpus la comanda bătrînului Edward Kipfer. legitimă şi necesară. Deşi Kipferii fuseseră robuşti şi înainte. o descriere amănunţită a tuturor caracteristicilor lor. Toate aceste lucruri. a raiului de care ar fi avut parte altminteri. pînă la Milton. O comisie de stat a stabilit neîndoios că tatăl său. Tony a negat la proces toate aceste acuzaţii. toate acestea au contribuit la adîncirea ulterioară a neînţelegerilor psihice şi moral-ideologice survenite între cei doi soţi. care la acea epocă mai erau destul de puternice. Waiahaia. posedăm fişele lor medicale. una dintre cele mai bune din lume (1000 este clasificarea maximă. neatinsă de nimeni încă). nu avem de semnalat nimic anormal. în condiţiile comunismului această trăsătură s-a accentuat. Tony avea nevoie de bani pentru chefuri şi jinduia după averea donată bisericii. Tony Kipfer senior. implicit. Adevăratul întemeietor al „dinastiei comuniste" a Kipferilor este James Kipfer. a devenit căprui închis. ascunzîndu-le însă ultima parte a vieţii tatălui lor. după anii săi de castitate.atracţii mai ales carnale (vezi pagina 39). înălţimea şi alte caracteristici cunoscînd o îmbunătăţire continuă. în condiţiile de atunci. El a lucrat ca oţelar la prima instalaţie sovieto-americană de producere a metalului fără furnale şi cuptoare. se aflau la primii lor paşi spre socialism. o evidenţă foarte clară a tuturor urmaşilor familiei. culoarea ochilor. urmaşul său Milton Kipfer nu avea de unde să le ştie şi iată de ce: La procesul de divorţ.

ci şi de maşini: maşinilor n-o să le scape nici o analogie. chiar şi cele mai mărunte. desigur.: Avem nevoie de la tine de un lucru asemănător. C. L. în caz că asemenea antecedente există.. A repetat că nu-i vorba de nici o stare specială: numai oboseală şi lipsa de somn. Afacerea e teribilă. Preferabil. În concluzie. Starea ta. îndeosebi în existenţa zbuciumată a lui Edward Kipfer. O să mă grăbesc. 7 | . în momentul cînd se ridica de pe scaun. diferenţa e mai mare: faţă de 980. L. vor fi puricate nu numai de oameni.) PROCES VERBAL. le scrie de mînă. La încheierea întrevederii. nu trebuie căutate în nici un caz în perioada comunistă. e mai bine să le dai totuşi.îmbunătăţit. Coordonatorul comisiei: Îţi dau un sfat. urmează semnăturile experţilor în evidenţa generală a populaţiei. Loreto. pentru a acumula forţe. nu te lăsa influenţată de starea dumitale prezentă. în condiţiile tulburi în care au trăit cei dinaintea lui James. Coordonatorul comisiei: Dacă sunt amănunte de care nu eşti sigură că sînt importante. Loreta Durand: Să n-aveţi grijă de mine. Şi-a revenit imediat. O expunere foarte amănunţită. în relaţiile dintre Milton şi tine. cu clasificările biologice respective şi lista bolilor ce s-au ivit in familie. (Urmează arborele genealogic complet al familiei Kipfer. Ce perioadă să cuprind? C. cît are Milton Kipfer. Un membru al comisiei: Creierul omenesc dispune şi el de nişte analizatori foarte complicaţi şi fini. Loreta Durand a leşinat. E imperfectă.D. Un sfert de oră mai tîrziu a început dictarea.: Ce înseamnă „complet”? Un membru al comisiei: E neîndoios că îndărătul evenimentelor se ascunde şi un război de concepţii. ca să ne ajuţi. din analizatorii lor poate ieşi ceva ce nouă ne-a scăpat. Cunosc unele pasaje. | PIESA nr. doar 542. ÎNTRVEDEREA COMISIEI DE ANCHETĂ CU LORETA DURAND Coordonatorul comisiei: Ne pare rău că te tulburăm. Un lucru care pare un fleac poate căpăta mai tîrziu o importanţă nebănuită. I s-a propus să-şi amîne dictarea cu 24 de ore. toate datele. : Ştiu. Apoi. dar în cazul de faţă n-avem la îndemînă altceva mai bun. ci mai înainte. C. ştii şi tu. Cu alte cuvinte. în cifre absolute. Două ore mai apoi a fost vizitată de membrii comisiei şi i s-a făcut un nou examen medical. Să n-aveţi nici o grijă. tot ce ţi s-a părut ciudat. A refuzat.. N-avem amănunte de la care să ne agăţăm. James Kipfer avea. „banditul atomic".D.c. Înţelege.c. va trebui să înşiri între altele tot ce ţi se pare mai interesant în materie de concepţii. Aşadar trebuie să faci un dicteu complet. deocamdată. pe care nu i-am pătruns în întregime şi pe care îi numim uneori intuiţie. antecedentele cazului Kipfer. Să povesteşti faptele ca şi cînd le-ai trăi. din ziua cînd l-ai cunoscut pe Milton Kipfer. ca şi cînd n-ai şti ce va urma.: Ştii că Milton Kipfer dictează acum ceea ce el numeşte testamentul său. Unele pasaje însă. Coordonatorul comisiei: Cum merge? Loreta Durand: E bine. Îngrijiţi-vă de Mac Cragg şi de Milton. Încrede-te şi în intuiţie. după părerea comisiei. Loreta Durand: V-am spus să n-aveţi nici o grijă pentru starea mea. Deci.c: Cum crezi. Există forţe încă necunoscute în război cu concepţiile lui Kipfer şi ale prietenilor săi.

altă epocă şi alt tip de om. fratele cu sora se tachinează. Cînd aflasem de experienţele lui. Dar poate aş apărea caraghioasă în mijlocul oamenilor de atunci. cine nu e om de ştiinţă? Ciocnirea cu neaşteptatul e unul dintre cele mai simpatice evenimente. Ca şi cînd aş fi vechea Loreta Durand. În general sînt foarte curioasă. Ba că şi semeni cu el. Surpriză. care despică bărbia în două. În 1 Nota comisiei americane. Ceva clasic. Mie însă neprevăzutul şi mirarea îmi fac plăcere.Mă gîndesc la discuţia care mă aşteaptă.Azi. Exceptînd culoarea. Un om bolnav. că tu ai nevoie de mine. Şi totuşi. Depăşită. . Sau măcar incomodat. M-aş pitula acolo cîteva zile.Am preferat versiunea Loretei. Pentru omul de ştiinţă. partide. Felul de a fi al lui Milton Kipfer m-a surprins. a prezentat faptele într-un stil neobişnuit de sumbru pentru el. să te tragi dintr-un bandit atomic.zic unii.Episoadele vesele din trecut sînt contaminate de stările dureroase ale prezentului. sînt mai puţin politicoşi decît francezii. deosebirile dintre unul şi altul . om normal.Vreau să povestesc toate ca şi cînd s-ar petrece acum. care si-a păstrat tinereţea şi nu sa lăsat covîrşită de nenorocire.Se iubesc şi îşi arată zîmbind micile cusururi. şi totuşi nu mi-a făcut plăcere. n-ai calculat bine. aceeaşi ochi.Am scos din testamentul lui Milton Kipfer partea care relatează evenimentele înfăţişate şi de Loreta Durand. încă şi în secolul nostru. să văd cine este Milton Kipfer. altă expresie. Mi-aş pune o „rochie” din secolul XX. Aceeaşi gură puternică.Americanii. Kipfer pare un om rece. că va trebui să-ţi modifici teoria. Ca să te bucure asta.” Urît fel de a vorbi. Nu e bine. Va să zică mai trăiesc urmaşi ai banditului atomic! Ciudată senzaţie o mai fi şi asta. Ca şi cînd n-ar şti ce ar urma. viaţa ar fi searbădă fără deosebiri. Nu putem fi decît recunoscători acestei femei viteze. Desigur. comunişti în sensul vechi al cuvîntului. să ştii că te tragi dintr-un bandit atomic. foarte echilibrat. stilul Loretei a redat mai clar întîmplările. mi-ar place să mă furişez şi în viitor. Comunişti din tată în fiu. Aceleaşi sprîncene groase. Şi totuşi. state. cea care se îndreaptă spre vechiul Milton Kipfer. fără zîmbetul acela sardonic. Numai cîteva zile. Deşi. foarte voluntar. în familia mondială. formînd un T cu şanţul dedesubt. trebuie să fii puternică.Pe vremuri. e speriat de tot ce îl contrazice. Mă aflu în rachetă. Vino tu la mine. să văd cum a fost. Duranzii mei au fost nişte francezi banali. E drept însă.Kipfer. chiar nepoliticos. deosebirile dintre naţiuni duceau la patimi sîngeroase. alt caracter. tatăl se amuză pe socoteala mamei.Sînt curioasă ce o să se inventeze mîine. Caracteristică feminină.Uită că sînt om de ştiinţă. adică membrii de partid. În aceeaşi familie. Aş ieşi din firida mea. Aş începe să strig. Să fii om al secolului nostru. Înseamnă că n-ai ştiut ceva. Mirarea mi se pare una dintre cele mai simpatice stări.pare a aluneca mai uşor şi mai dezordonat deasupra evenimentelor.zguduit.nu mai vede lucrurile aşa cum s-au petrecut atunci. m-am uitat în fişierul general. din cauza spontaneităţii. cînd priveşte îndărăt la viaţa lui. din vremea cînd existau clase.DIN ÎNSEMNĂRILE LORETEI DURAND1 Mă văd în racheta care alunecă peste Atlantic purtîndu-mă spre Milton Kipfer. Curiozitatea face parte din echipamentul meu. Cine n-are putere. Ciudată senzaţie. Dar azi. „Ce vrei? Dă-i drumul! N-am chef să vin la Paris. cînd limbile vor fi fost contopite pînă la capăt. Numai cîteva zile să-l văd. bineînţeles. Se zice că mai există americani cu cusurul ăsta. Cum or fi arătat pe atunci comuniştii americani? La fel ca el? M-aş face odată mică-mică şi m-aş strecura pe brînci în alt secol. I-aş spune banditului atomic ce am de spus. Sînt curioasă să ştiu cum va arăta. neîndoielnic.

În sfîrşit. Chiar adineauri. îi spun. miercuri am băut brandy cu sifon. Am văzut că de data asta nu mai era vorba de o glumă. o sa caut să mă adaptez la manierele tale: cine e ăsta? Ăsta este Mac. e un surogat de dumnezeire. s-a prelungit şi în afara laboratorului. Luni am băut scotch whisky cu sifon.orice caz. nu băuturile pe care le-am schimbat de la o zi la alta. Ciudaţi ochi are Mac. Verzi. zice Mac. intervine Milton rîzînd. Mac se . O creez. cineva a rîs. Şi ştii cu ce? Cu sifon.. pe unde pot. un lucru e sigur: a fost destul de nepoliticos.. Abia mai tîrziu aveam să-mi amintesc de el. Pe vremuri. de ce. şi în fiecare zi am avut aceeaşi ameţeală plăcută. Ştiinţa. Pînă să apuc să spun ceva. traversez Atlanticul. francezii. cine a rîs. e o deducţie absolut ştiinţifică. dar nu verdele proaspăt al ierbii. Milton nu voia să mai piardă timp din preţioasele sale trei ore. i-am spus. marţi am băut gin cu sifon. în jurul unei măsuţe mici instalate în aer la două sute de metri deasupra oraşului. Un rîs înfiorător. le trimitem parfumuri. ci factorul comun care a acţionat la fel de-a lungul tuturor zilelor. m-am afumat. oferă-mi un scaun. L-ar bucura. Şi. Mi se pare că ai cam băut. Am controlat izolarea acustică. Ceva ironic. Cînd a auzit că s-ar putea să ai dovezi contra experienţelor mele. Pe urmă au început aceeaşi poveste cu ştiinţa. Absolut sigur. Priveşte-l bine. joi. aici în odaie. înconjurat de cearcăne mari. Numai să flecăresc. 3 Discuţia a durat mult. Mai întîi ca poate totul. Pe moment n-am dat mare importanţă faptului. Mulţi ca el nu vezi pe faţa pămîntului. Şi poftim. Şi o să-l învăţ minte. nici acum nu m-am obişnuit cu ideea că nu pot cădea de pe scaunul care mă plimbă încetişor prin văzduh. de care nu putem fi siguri. zice el. Credeam că iar e o glumă. Mă duc rar pe la restaurante. cu sifon. zice Mac. am băut bourbon cu sifon. 2 Parfum! În laboratorul lui plutea un miros de parfum. Urît fel de a vorbi. Ai vreo legătură cu problema care m-a adus aici? Lucrezi în domeniul eredităţii? Indirect. iar azi. Pe urmă au progresat şi au observat că nu poate chiar totul. Ştie să şi vorbească? Nu ştiu. nici Milt. Mai ştiinţific zis. Mereu se produc lucruri inexplicabile. Acum vă întreb: cu ce m-am ameţit? Evident. M-am uitat la Kipfer. Nici eu. Din cînd în cînd. Dar nu prea am întîlnit oameni de felul tău. Şi ce nas umflat avea. Beam cafea. E un culoar aerian rezervat pentru restaurante. Un verde bătrîn şi batjocoritor. Mac e specializat în naşteri. şi în obrăznicii. Cu ce pot să-ţi fiu de folos? Mă ia în primire Milton Kipfer încă de la uşă. Mac a continuat: Ştiinţa. a rămas aici. Apoi au progresat şi mai mult şi au observat că nici nu există. În primul rînd. uite cum le folosesc. Noi. şi mereu am senzaţia că o sa alunec. Apoi. cum de s-a auzit. după ce m-am aşezat: de cîţiva ani. Milton Kipfer! Eşti cam brusc. Asta înseamnă ştiinţă. (Am aflat pe urmă că parfumul îl lăsase o colegă de-a lui). Urmăresc peisajul oraşului de sub mine. totul: nu se explică nimic. Eram mirată de acest soi de om. oamenii credeau într-un dumnezeu care poate totul. adică sifonul. Şi încă parfum de femeie: se parfumează ca o femeie. mereu altul pe măsură ce alunecăm prin aer.

fără îndoială. dar începe să-mi licărească în faţa ochilor adevărul despre acest Milton Kipfer. Făcută fidel. vreo părere greşită sau un dinte mai strîmb. El dezaprobă faptul că unele state luau. Omenirea s-ar perfecţiona mult mai repede. Am remuşcări cîtă vreme ştiu că pe suprafaţa pămîntului mai există un prost. Atunci. ar vîrî într-o maşină electronică de calcul toate datele şi ar scoate de acolo un „model”. stăruie Mac... fără nici o maşină: inteligenţi.. dacă el mă iubeşte. dragă Milton. legi interzicînd avortul ori permiţîndu-l – sau îngrădeau boli ereditare grave. constată mereu Mac. Kipfer însă. Eu vreau să accelerez dobîndirea acestei perfecţiuni. splendid! A exclamat Mac. în linii generale. socotind că totul trebuie să se petreacă în voia dezvoltării spontane. Mi-am dat seama că discuţia atinsese punctul nevralgic al neînţelegerilor dintre Kipfer şi Mac. Lasă-te păcălită. Simplifici teribil. Prea pretenţioasă. Mac. zice mama. încep să-l înţeleg pe Kipfer. susţii că oamenii. nu pot altfel. Sau o lichea. este „spontanist”. mai cere un gin cu sifon şi aşteaptă nerăbdător să vadă micul proiectil cum alunecă prin aer şi cum. văd asta din ochi. i-am spus. trece-i cu vederea. Vine momentul cînd n-o să mai fie nevoie de vreo accelerare. Atunci de ce nu vă luaţi? Sînteţi potriviţi. caută căile de atac. Studiindu-l pe Mac. În ochii lui Mac. Rolul principal îl are factorul social: specia umană are tot mai des exemple splendide. Dacă însă iubesc un om. îi intimidezi pe toţi. a intervenit Kipfer. spune Mac. Ai spus că nu te mai amesteci. Eşti prea rece. înalţi. fără s-o mai urmărească. Cred că am cheia. cel puţin. unul de felul tău...mi-ar plăcea să fiu copilul vostru. Mie însă îmi place să mă uit după ea. Dacă are o aluniţă urîtă pe gît. n-aş mai arăta aşa cum arăt şi. să nu se răstoarne paharele de pe masă. dragostea. Dar să ştii. Ar trebui să lucraţi o vreme împreună. Greşeşti. o aruncă indiferent peste umăr. pe baza calculului probabilităţilor. Parcă aş avea în ochi un aparat cu raze X. îl repede Kipfer. nu pot răbda să văd oameni care se declară mai puţin înzestraţi ca alţii. Adică o machetă a felului cum va arăta viitorul lor copil. fă-te că nu observi. iar îndărătul asprimii lui ironice faţă de Mac se ascunde un sentiment ceva mai adînc. l-am întrerupt. ar trebui să consulte un specialist în ereditate.apleacă spre difuzor. Tu. Nu ştiu cum. Duranzii mei mă cicălesc că aş sta mereu înfundată în acizii nucleici. parcă anume ar ieşi în întîmpinarea oricărui cusur: îl studiază. Acesta i-ar pune la analiză. multe neajunsuri ale populaţiei omeneşti de mîine ar putea fi evitate. Am cheia. zău. Eu însă. îndărăt la bază. n-am negat niciodată sufletul. Splendid. Şi dacă examenul prezice un copil slab înzestrat? Probabilitatea se micşorează mereu. E atît de bine! Cînd un băiat îţi ia mîna. Nu era brutalitate. încă din secolul XX. înainte de a lăsa în urma lor moştenitori. Nu era vreo americănească lipsă de politeţe.. nu mai e nevoie de teoriile voastre. Ce să fac. oricum. supărată: Vorbeşti ca de animale. atras de codul magnetic al mesei noastre. măsuri în privinţa numărului de naşteri – impozite pe celibat. Că de aceea „nu se lipeşte” nimeni de mine. Mac ridică mîna şi îşi toarnă fără economie: cînd conţinutul micii sticle s-a terminat. sîntem datori să ne asigurăm că viitorul copil va fi demn de noi. Nu ne mai întrerupe mereu! Daţi-mi voie. cerînd viitorilor căsătoriţi diferite certificate medicale. se merge către perfecţiune. E foarte serios. Nu-l supune imediat la un examen. nu te lăsa obsedată. Dintre cele două tabere care divizează geneticienii în această problemă. e vorba de . cum se leagănă şi pleacă prin aer. frumoşi. se opreşte lin la vreo jumătate de metru deasupra. Deocamdată.

Dar a venit epoca noastră. Şi atunci ce faci? Te pomeneşti că ţi-ar plăcea însămînţarea artificială? Nu. punîndu-mă pe acelaşi plan cu Kipfer şi căutînd să reducă totul la probleme personale. Balzac a creat o operă de o amploare formidabilă. parcă părinteşte. Mac priveşte ironic brîul cenuşiu am marelui fluviu ce alunecă acum departe sub noi. Loreto. Loreto. spune mai curînd pentru mine. cu specializarea ei drăcească. Cred că o să aleg din eprubeta de alături pe un Shakespeare sau Dante. Dacă examenul prezice un copil nu prea înzestrat. cerea adesea adevăraţi tartori. De ce n-a avut copii? De ce Van Gogh a înnebunit? Era prea sensibil. Dar nu mi-aţi răspuns! Insista Mac. îl coboară la rangul de animal.măsuri trecătoare. iar statele socialiste căutau să scape de buclucurile moştenite de pe vremea capitalismului. erau în acelaşi timp mari artişti. aici se află geniul lui Einstein. scoate-ne. E drept. Extraordinar de normali. aşa trebuie să pună stăpînire mai puternic pe propria dezvoltare biologică a speciei lor. Dar uitaţi-vă la el: ceafă de taur. pînă a murit. vîrsta s-a prelungit. ca să-l provoc. într-o stare de veşnică excitaţie intelectuală din cauză că glandele suprarenale îi inundau organismul cu adrenalină. Dar. ca în vremea Greciei antice sau a Renaşterii. Vrei un geniu? Se ia dintr-o eprubetă materia ereditară a vreunui titan care a trăit poate acum o sută sau două de ani. în stare a răzbate prin complicaţiile vieţii. Dar mai rău ar fi să scot pe lume un nevolnic. te rog. o suprafuncţionare a intelectului compensată de funcţionarea neîndestulătoare a altor compartimente ale organismului. Geniul înseamnă anormalitate. e din tabăra perfecţioniştilor. . Tot respectul. ce vă faceţi? Tu. Dar dacă n-ar fi fost aşa. un om aproape diform. ca şi mine. eprubeta. tocmai pentru că oamenii nu sînt animale. Renunţi la copii? Desigur că nu. Te roade faptul că eşti strănepotul banditului atomic! Ştiinţa ta e o nouă formă a religie: aşa cum oamenii din vechime erau roşi de păcatul originar al lui Adam. Sînteţi copii. Cum făceau pe vremuri adversarii lui Darwin plimbînd pe străzi maimuţe cu joben! Am observat că uneori e intolerant la glume. ţi se dă cadou: Poftim. Se credea că nu vor mai apare niciodată oameni atît de compleţi. un pîntece colosal. aşa cum îşi ascut inteligenţa învăţînd şi muncind. nu mai avem bolile de altădată. Dimpotrivă. Ştii de ce vrei tu perfecţiunea? îi strigă el lui Kipfer. Între treizeci şi cincizeci de ani. cum îşi canalizează sentimentele şi cum îşi antrenează muşchii la sport. N-ar fi normal. vei refuza să ai un copil de la omul iubit? Hotărît că da. stînjeneşte sentimentele sfinte ale omului. sîntem de altă părere. uneori să aţîţe teoriile rasiale. dacă au fost bine conservaţi. să ştergi urmele faptului că eşti om. Nu-mi surîde ideea cu Einstein. spune Mac. ne-a zis el. Şi a măturat toate aceste temeri. Mai bine. o singură iubire. hipersenzitiv. Statele capitaliste încercau să satisfacă astfel şi unele interese ale exploatatorilor. Bine. Oamenii Renaşterii italiene ştiau să lupte cu spada. exemplare formidabile şi diforme ale specializării. decît să scot un Mac. afirmă Kipfer. împodobită cu o panglicuţă. unul nou. cu cortizon. putem hrăni orice număr de oameni – orice reglementare a devenit de prisos. de armonioşi. Milton. a trecut ceva timp. Kipfer. n-ar fi putut picta cum a pictat. că mai avem nevoie de nişte completări la teoria relativităţii. mari savanţi. trăim în comunism. Cel puţin aşa susţin spontaniştii. că în adîncurile tale se mai află. epoca burgheză. prin perfecţiune. ca şi mine. mari filozofi şi buni cetăţeni. aşa vrei tu. Eu rîdeam. Dar să zicem că ai o iubire toată viaţa. Caricaturi! A izbucnit Milton. Am impresia că tot ce spune. aşa cum se folosesc de legile obiective ca să-şi guverneze dezvoltarea socială. Trebuie să ai un copil. i-am spus lui Mac.

Dar asta nu pentru că l-ar fi supărat să fie contrazis. Îi vrea mai repede acolo sus. ba nu. Şi care studia tot ereditatea. chiar dacă ştia uneori să-şi ascundă această asprime. Brusc. dar o trăsătură. era oarecum aspră. şi totuşi în aparenţă iritat. l-am fi avut şi pe Edward Kipfer. Dar voia dovezi. Ereditatea poate să hotărască dacă omul o să fie înalt sau scund. Ca şi cînd şi-ar calcula blestemul în scopuri educative. unii chiar întîmplători. asta depinde de mii de factori sociali. cine ştie. ca şi el. 5 Ca două cuţite care. Asprimea lui. unele intenţii. prost sau deştept: dar dacă o să fie un conservator înalt sau un progresist înalt. Mă şi irită. Ne comunicam unele rezultate. De ce să ne pierdem timpul cu îmi pare bine să vă cunosc.. ceva din făptura banditului Edward Kipfer! Kipfer primeşte atacul cu un calm impresionant. într-o eprubetă. Ceva care amintea de o persoană pe care o cunoşteam bine. Mai scurt. un prost periculos sau un prost inofensiv. brutalul.. — Mac. Mai repede. mă întrebasem unde l-am mai întîlnit eu pe acest om. Două caractere tari. Îl ascult cum vorbeşte şi cîteodată am impresia că-i lipsit de simţul umorului. în micul meu ecran din Paris. Că are dovezi contra lor. Şi sînt curioasă să le aflu. ceva din caracterul lui. la perfecţiune.. o persoană pretenţioasă. severul Milton Kipfer.după atîtea generaţii. rezistentă. Mac. mai direct: dă-i drumul! să trecem la chestiune. Lui Mac îi dă explicaţii foarte răbdător. Ceva ce îmi părea foarte cunoscut. — Te-am rugat. Ca prin ceaţă: la exterior nu semăna cu el. din păcate nu sînt întru totul de părerea dumneavoastră. gîndindu-mă la asta. De vreme ce a rămas atît de neclintit. Parcă o văzusem undeva. la proporţii microscopice. La fel de pretenţioasă. Şi de la el. mai precis. se ascut. asprimea unui om pretenţios. O persoană la fel de curioasă şi nerăbdătoare ca şi el. Era nerăbdător s-o facă. Nerăbdător. şi tot din setea pentru perfecţiune. am senzaţia că l-am înţeles. iar muţi totul pe teren personal! îl mustră el. de perfecţiunea voastră. mi-am amintit că. Vrea mult de la oameni. Ne împrietenisem. Dimpotrivă: însemna că teoria lui trebuie să se modifice. şi pregătind iarăşi un dezastru atomic! 4 Kipfer e foarte stăpînit. din prima clipă în care îl văzusem pe Milton Kipfer. Nu. în mai puţin de o lună. şi ne-am fi trezit cu el pe lumea asta! Rîzînd de voi. care le contrazic pe ale lui. mi-am dat seama: Milton Kipfer semăna cu mine. Rezervatul. să se perfecţioneze. De ce vrei mereu să identifici teoriile mele cu persoana mea? Dar Mac s-a dezlănţuit: — Şi să zicem bogdaproste că în secolul XX nu se aplicau metodele voastre afurisite! Altfel. o face foarte calm.. Aşa era prietenia mea cu Milt. Şi deodată. Chiar cînd îl blestemă pe Mac. şi uite de ce. tot din setea de a vedea oamenii mai aproape de această perfecţiune. nu e brutalitate. n-ai dreptate. Îmi dădea ghes să-i spun mai repede.. Dar nu ne . prin ce contrazic experienţele mele pe ale lui. ar fi un cetăţean foarte onorabil. Ia toate atît de serios. tare. Mie îmi dă ghes să-i expun pînă la capăt şirul experienţelor mele. personal.. hîrşîindu-se unul de altul. Dar pe dinăuntru. Dacă Edward Kipfer sau moştenitorul lui direct ar trăi azi. cam dure. Şi care. Ca un fulger. Orice perfecţionare îl interesa. Nu pe el. Ne contraziceam. vremea e frumoasă. înseamnă că experienţele şi calculele mele nu l-au răsturnat. să nu mai amesteci persoana mea.

Iar el. de concepţie. — Şi cum pot eu să te ajut? Mă expui ca mostră de propagandă? — Aproape. Şi îţi imit colega: ca să mă consolez. Se aleg. soţi şi necăsătoriţi. pentru a ne populariza ideile. la cîţiva ani o dată. Milt. Şi într-adevăr. îl puneam cel mai rău la încercare. ascultă-mă şi-ţi spun imediat totul. în care să-şi expună vederile asupra . — Dar e adevărat. a răspuns el serios. nu mă speria! Nu cumva eu am deşteptat superficialitatea asta în tine! Ce ţi-a venit. n-avea chef să vină la Paris. În timp ce vorbea. Vii cu mine. a alcătuit pe loc un soi de vas. Şi aş vrea să te iau cu mine. poate că lucrurile între noi s-ar fi desfăşurat altfel. Că nu le neglijez din pricină că n-aş fi în stare. Ştii că la bal. — Trec printr-o decepţie sentimentală. — O. perfect transparentă. — Ai ochii obosiţi. A spune bună ziua era pentru el o banalitate de prisos. Umflătura îi trecuse de mult. Nu mai fi atît de curioasă. cu o superficialitate nedemnă de el. — Milt. facem în fiecare an concursuri. dînd „liber" la uşa laboratorului meu. după o clipă de gîndire. Cred că nici nu ştii să dansezi. — Apă este. Dacă Milt n-ar fi avut nasul umflat în ziua cînd ne-am cunoscut. Erau vreo patru-cinci foi mari şi transparente. cu cicăleala mea. a trebuit mai întîi să-mi dovedesc că pot să le practic. Parcă ţi s-a subţiat nasul. hello! i-am spus. am o ocazie mare să fac propagandă pentru teoria mea. dar îmi plăcea să-l tachinez. dar unde-s florile? — Am uitat. Nu voiam să merg la el — fusesem o dată. dragă. în condiţii de imponderabilitate. Într-o zi am rămas mirată cînd. mi-a răspuns el amuzat. mai curînd o ladă. ronţăi bomboane. la bal? Nu prea eşti petrecăreţ. — Şi ce-i cu asta? Vreo experienţă? — Nici o experienţă. cele mai reuşite perechi. probabil ca eu. Va să zică. a adăugat el la fel de serios. n-am mai dansat. Orice activitate ai menţiona. De cînd am luat al treilea concurs. Eh. Cu ce pot să te ajut? Dă-i drumul! — Clubul perfecţioniştilor americani dă un bal anual. nu mă îngrăşasem. dar o spunea pe un ton indiferent. nu-mi vine să cred. nu te necăji. La bal. severul Kipfer. Ca să pot neglija dansurile. a spus el. Nu sînt petrecăreţ. Voiam să te rog ceva. ca şi cum n-ar fi uitat nimic. o să-ţi dau şi flori cînd ne mai vedem. E ambiţios. şi pe faţa lui frumoasă a apărut unul dintre rarele zîmbete pe care şi le îngăduie. desfăcînd pliantul. a scos de la subsuoară un fel de planşetă mare. dintre care unul aerian. a început să deşerte apă: umplea treptat lădoiul sticlos.vedeam decît prin micile noastre ecrane. am văzut că apare. a răspuns el cu un aer vinovat. şi mi-a întins-o: — Ţi-am adus ceva. perfecţioniştii americani dau balul lor anual. îţi răspunde că şi în privinţa asta a participat la un concurs şi că a ieşit primul. dar văd că te-ai îngrăşat. — Ce e asta? — Un vas. că mergi la bal? — Ştii că între perfecţionişti sînt diferenţe mari. pentru flori. Cîştigătorii numărul unu au dreptul să ţină un discurs de opt minute. — Am venit să te rog ceva. plastice. i-am spus. am zîmbit eu. Şi eşti cam grasă. a zis el. prin vot. s-a făcut? — Milt. Se spune că istoria ar fi arătat altfel dacă nasul Cleopatrei ar fi fost cu un centimetru mai lung. — Am cîştigat trei concursuri de dans. Desigur. nu mă mai întrerupe mereu. Spunînd acestea. Tu. în carne şi oase. Dintre toate femeile pe care le cunoscuse. am ezitări. concursuri între copii.

După mine. o inteligenţă scăpărătoare. ai cel mai fermecător puls din lume. nu uita. — Mai încape vorbă? Apoi. Regulamentul permite. numai faţa şi „bancurile" lui. i-am spus.. — Milt. mă dezamăgeşti. să vorbesc despre iubire ca armă a perfecţiunii. — Ai dreptate. cu ochi albaştri. cîştig şi. Dar oamenii au prejudecăţi. Milt. sîntem din acelaşi aluat.. analizele care vor ieşi de la tine vor fi un poem cifric închinat perfecţiunii omeneşti. — Si tu. Chiar tu ai spus-o. pe plan teoretic. — Şi atunci? — N-am ce face. e în el şi ceva foc de paie. la mine? O clipă. — Şi spune-mi. Dar eu sînt grasă şi cu ochii obosiţi. se face un examen destul de serios. dar are succes. a spus el cu regret. — Aşa e. probele nu sînt numai de frumuseţe. dansează extraordinar şi are o memorie fenomenală: specialistă în istorie. cunoaşte vreo cincizeci de secole chinezeşti şi nu ştiu cîte ale Egiptului. Tu eşti spirituală. După mine. spune că ele sînt o moştenire din trecut. neapărat. Dacă merg cu tine. cu calambururile lui scăpărătoare îşi bate joc de sentimente. nu profita de nasul tău dezumflat! N-a luat-o în glumă. cum se face că în toată America n-ai găsit pe alta pentru concursul ăsta? Că a trebuit să vii tocmai la Paris. Milt. Nu spuneai tu să nu amestecăm persoana noastră cu teoriile despre perfecţiune? Fă un tratat dacă vrei. Dar. — Dacă mai foloseşti cuvinte din astea. mi-a spus el.. Ai şi tu ceva calităţi. Trebuie să cîştig. m-ai emoţionat. — Oh. ştii să dansezi. Rămas de la alegerile de pe vremuri: nu-i interesa programul candidatului. Se fac teste de inteligenţă. crede-mă că nici mie nu-mi place. e logica luptei. sub o formă nostimă. eşti sentimental? — Pe dracu'. Tu. — Prea tîrziu. Dacă îşi ţine el cuvîntarea. nu? — O să-mi cedezi minutele tale. Dacă Steton iese primul. să nu te păcăleşti cu mine. regretînd tonul parcă prea glumeţ: — Loreto. Nu vreau să pierd prilejul de a mă face auzit. Milt. Tot atît cît şi tine. e un tic urît. trebuie să ţin seama de natura majorităţii fiinţelor omeneşti. nu mă îndoiesc. — Tu eşti cea mai frumoasă. Va candida acolo şi Steton Hall. prin ochii lui serioşi a trecut o luminiţă de amuzament. Tu eşti inteligentă. Şi la care concurs vrei să ne punem candidatura: la necăsătoriţi sau la căsătoriţi? — Nu fi măgăriţă. are un umor grozav. un blond înalt. Ce să fac. — „Şi-a făcut rost"! Şi n-ai putut să i-o răpeşti? Decît „să-ţi faci rost" de mine. Eşti satisfăcută? —. a spus el. De ce nu recunoşti? Sînt sigur că de mult ţi-ai . dacă nu sute de milioane de oameni. cum să zic? personalişti. analize medicale. o urmăresc zeci. Teoriile seci ale lui Hall ne discreditează. Tu eşti superbă. Că şi eu o să am dreptul la cuvînt. i-am spus. cîştig la sigur. Tu corespunzi perfect prejudecăţilor omeneşti despre frumuseţe. tot ce vrei. te fac praf. Dar americanii mei sînt. După mine. bate-te cinstit. îl ştii: e un matematician sec al perfecţiunii. eşti tare imperfectă. Şi apoi. trebuie să mă consolez cu tine. Ceremonia asta veselă e transmisă în toată lumea. pierdem milioane de aderenţi. pe urmă. — Eşti de o modestie care mă copleşeşte. Or.Bănuiesc c-o să-mi faci dinainte o groază de examene. în discursul meu. Tu. va ţine el cuvîntarea. Mă strunesc atît de bine. sînt sigur.. Şi-a făcut rost de-o brunetă din Egipt. că mai mult încurcă lucrurile.perfecţiunii. Îl ştii. cel mai atrăgător sistem cardiovascular şi hormonal. că mi-ar fi imposibil să-mi pierd capul. raportează multe teorii la persoana celui ce le susţine.

Am făcut întuneric. ţi-ai antrenat cordul. pelicula s-a topit. are un aer serios. 8 | SINTEZA COMISIEI DE SINTEZA Începînd cu fraza „oamenii vor fi ca zeii". — Las-o să se consume. S-a făcut. m-ai înnăbuşit sub atîtea complimente. cam aşa e acest om. Totuşi. Eram amuzată să văd meticulozitatea de care dădeau dovadă americanii în acest joc copilăresc. Adusese şi cadoul. mi-am amintit de lădoiul nenorocit şi fără de flori pe care mi-l adusese şi. didactic. se scuză că a uitat de flori şi toarnă nişte apă incoloră într-un vas incolor. | PIESA nr. In tot timpul convorbirii. cînd am pătruns în parcul uriaş şi am văzut spectacolul ce se desfăşura acolo. ai făcut gimnastică artistică şi calcule matematice. mi-am dat seama că emoţia nu se consumase complet. Căpătînd făgăduiala pe care o dorea. m-am uitat într-acolo. am văzut că sînt şi luminescenţi. ca să putem fi calmi cînd începe greul. atît de mici că ar fi încăput doi-trei pe o unghie. toate evenimentele ce ne preocupă . cîte or fi în creierul tău. pentru bal. pînă în ziua concursului nu mai mînca atîta! — O să mă gîndesc la tine. Înotau acum de zor. şi în urma lui apare un univers care străluceşte în toate culorile. a spune la revedere este o banalitate inutilă. N-a vrut să-mi aducă peştii gata crescuţi. Aşa cum bănuiam. Ar fi însemnat că mi-a făcut un dar ca să-mi cîştige bunăvoinţa. stătuse între mine şi vas. Apoi pleacă. să-i văd. Un banal praf de accelerare a creşterii. Ce şiret! Mi-a venit să rîd. deşi n-am şanse serioase alături de un nas tumefiat ca al tău. ai avut grijă să nu ţi-o ia nimeni înainte în meserie. din uşă: — Şi ai. a dat să plece. Avem rivali serioşi.controlat fiecare celulă din cele patrusprezece miliarde. — Milt. iar peştii — în timp ce el vorbea cu mine — au început să se dezvolte. memoria. Da. şi trucul era gata. multicolori. grijă. O să vin la copilăria aia de concurs. Aşa însă. În ziua Marelui Bal — anunţat desigur cu majuscule şi publicitate senzaţională — îmi repetam mereu că-i un joc şi totuşi nu-mi puteam stăvili un anumit fel de emoţie. inima a început să-mi bată şi mai puternic. Cînd a turnat apă pe deasupra. 7 Ne-am depus candidatura şi am trecut prin toate preliminariile concursului. Sub o peliculă subţire trebuie să fi fost nişte icre minuscule. Vine. mi-a spus Milt. S-a mai întors o dată. şi o să-mi piară pofta de mîncare! 6 Cînd a ieşit din cameră. Să fim emoţionaţi acum. Pentru el. parcă pictaţi de un miniaturist chinez din vechime. am strigat pe urmele lui. Fusese sigur că voi veni. Iar acum vasul era plin de peştişori miniaturali. Venise să mă conducă spre marele parc. invizibile cu ochiul liber. şi abia după plecarea lui văzusem darul. mai întîi îi promisesem că vin. mi-am spus. care pluteau acolo parcă de cînd lumea. fără să vreau. şi totuşi cu un colorit extraordinar de distinct.

alţii cu temeri. explorată de rachetele oamenilor. de „joaca de-a dumnezeu". partizanii divinităţii au fost nevoiţi. la procesul de făurire a vieţii însăşi. din vremea cînd existau state şi pînă azi. după nevoi. Hitleriştii au încercat să facă din eugenie o ştiinţă de justificare a omuciderii în masă. — Dezbaterea. s-a instituit prezenta comisie de specialişti în coordonarea şi sistematizarea cunoştinţelor ştiinţifice. ea şi-a restrîns teritoriul la fiinţa omenească: chiar şi în secolul XX. în unele ţări se mai ducea încă lupta pentru a se interzice studiul şi cercetările bazate pe disecţia morţilor. tinerească şi plină de exagerări. De la porumb şi viţa de vie pînă la animale. trebuia să fie un animal bine dezvoltat fiziceşte. şi — nici o clipă — nu pot fi bănuite de a fi folosit în lupta dintre ele mijloace criminale. Secole de-a rîndul. Are el dreptul să tragă în privinţa lui însuşi concluziile acestei experienţe? Un răspuns afirmativ ar fi fost dezastruos. după o serie de descoperiri importante în domeniul acizilor nucleici. se amestecă activ în problema natalităţii. S-a ivit — mai ales de la izbucnirea evenimentelor ce ne preocupă — o avalanşă de păreri şi informaţii care au pus Consiliul Mondial în faţa necesităţii de a avea o sinteză critică şi un punct de vedere clar. În măsura însă în care ne putem bizui pe datele prezente şi cu ajutorul specialiştilor noştri în redactare sintetică şi accesibilă. sub asaltul cunoştinţelor ştiinţifice. Ambele tabere fac parte dintr-o familie unică. din păcate. Aici intervine însă şi elementul de care vorbeam. La fel s-au petrecut lucrurile în lumea organică. care cuprinde experţi din toate ramurile ştiinţifice în cauză. au vorbit. în care se amestecă însă unele idei juste şi unele sentimente profund omeneşti şi legitime. e justificată numai ca un mijloc de a captiva atenţia oamenilor asupra cîtorva probleme importante. Vreme de veacuri a existat rezistenţă faţa de experienţele pe animale („vivisecţie") pe motiv că nu trebuie să ne amestecăm în viaţa creaturilor lăsate de Domnul. în reprezentarea lor cea mai înaltă. Geneticienii din secolul XX. cu diabet. Colectivitatea omenească. Cînd această prejudecată a fost înfrîntă. .sînt legate. o ştiinţă rasistă a urii şi bestialităţii: omul. Prejudecata principală este cunoscută în istoria ştiinţei sub numele „joaca de-a dumnezeu". într-un cuvînt cînd nici o porţiune şi nici o perioadă a vieţii omului n-a mai rămas izolată de intervenţia ştiinţei. Tăria spontaniştilor se explică prin existenţa unor prejudecăţi. legitim şi omenesc. cînd sfînta inimă a fost înlocuită pe masa de operaţie cu inima artificială. să restrîngă teritoriul rezervat dumnezeirii: lumea cerurilor. mai ales în condiţiile societăţii împărţite în clase. cel puţin pînă în prezent. întreaga viaţă înconjurătoare este rezultatul activităţii de veacuri a omului ca genetician şi selecţioner. unii cu ironie. În acest scop. — Perfecţioniştii nu au dreptate decît în parte. îndeosebi a opoziţiei dintre spontanişti şi perfecţionişti. feroce şi lipsit de suflet. şi-a stabilit sediul mereu mai departe. Sinteza noastră poate fi rezumată în trei puncte: — Spontaniştii nu au dreptate. de problema perfecţiunii omeneşti. stau pe aceleaşi poziţii generale. Cunoştinţele omeneşti progresează la infinit şi nu putem avea pretenţia de a stabili aici adevăruri definitive. am ajuns la următoarea motivare asupra celor trei puncte de mai sus: Spontaniştii au fost depăşiţi de practica socială. comisie mixtă. la procreare. partizanii divinităţii au restrîns teritoriul tabu la aşa-zisa cămara lui dumnezeu. cînd plasticul a început să înlocuiască oasele lăsate de Domnul să se decalcifieze şi cînd insulina scoasă de la vaci s-a dovedit salvatoare pentru fiinţa suflată de Domnul după chipul şi asemănarea sa şi înzestrată. Cînd bisturiul chirurgului a pătruns în creier şi în cele mai intime firide ale omului viu.

am spune chiar romantică. Tot ce doresc ei este lărgirea mişcării voluntare. mai curînd în mod pasiv. nu vor să „dirijeze" oamenii pe căi administrative. de frînare a exagerărilor. Dar tocmai aici e punctul lor slab. nu este nevoie să creăm fiinţe cu anumite însuşiri speciale — aripi. avînd în vedere şi şansele viitorului copil. rezistenţă la frig etc. contribuie la mersul înainte al ştiinţei. se înmulţesc. mai fiecare om ar dori să aibă un copil care. Vorbind de „joaca de-a dumnezeu". Omul se deosebeşte de celelalte specii între altele prin capacitatea sa deosebită de a adapta mediul la nevoile sale. dar societatea umană. ca un element de control. Oamenii sînt diferiţi între ei. Dorinţa lor era aceea de a preveni. de pildă a găsi leacul cancerului. să chibzuiască bine. noi o concepem pe planul societăţii. spontaniştii aduc şi ei oarecare contribuţie. În polemică. este o societate în care administrarea oamenilor este înlocuită prin administrarea lucrurilor. Avem noi dreptul să facem asta? În parte da. întrecînd visele antice despre zei. Cine are dreptul de a stabili cum e bine sau nu să arate omul? Avem dreptul de a stabili şi combate abaterile prea dăunătoare de la normalitate. în parte nu — şi tocmai aici încep laturile tari şi slabe ale perfecţioniştilor. Omul însuşi organizat în cadrul societăţii are grijă să-şi asigure condiţiile . evoluţia biologică a omenirii spre perfecţiune. perfecţioniştii stau pe o poziţie ceva mai justă. departe de a scădea. Nu există vreun „model" prestabilit de perfecţiune spirituală sau fizică. ei au dreptate. care adaptează clima şi mediul după nevoile sale şi care. oamenii de ştiinţă materialişti subliniau de fapt altceva. Măsurile luate de societate. Mersul înainte al societăţii înlătură treptat cauzele bolilor şi imperfecţiunilor. să-i semene. avem în minte un anumit model ideal. Atunci. chiar şi unele teorii mai exagerate ale perfecţioniştilor nu sînt greşite în sine: greşeala lor stă în dorinţa de a le aplica înainte de vreme. pentru ca tinerii. nu putem încă şti sigur dacă o asemenea evoluţie ne-ar fi favorabilă. ei adună material faptic. Avem dreptul de a stabili în ce constă această medie abstractă care se numeşte normalitatea. aparent antisentimentale. Cu toate defectele sale. cu ajutorul mecanismului ereditar. aşa cum o înţelegem noi astăzi. de negare. Ştiinţa are rolul ei. perfecţioniştii nu intenţionează altceva. călcîiul lui Ahile. În această privinţă. după formula lui Engels. Anume că nu stă în intenţiile lor şi nici în puterile ştiinţei de atunci promovarea vreunui program de „perfecţionare" a omului. în raport cu clima. Atîta vreme cît e vorba de prevenirea bolilor. Dar trebuie spus că această problemă e aproape gata rezolvată. Pe plan moral. Oameni care. slujind în mod exemplar societatea. Perfecţiunea. dar n-avem dreptul să „dirijăm" biologic evoluţia noastră spre vreo asemenea medie sau perfecţiune. în tabăra perfecţioniştilor se manifestă o tendinţă profund umană şi progresistă. Dar nu e vorba numai de societatea împărţită în clase. care pe atunci nu era folosit ca azi. cu calităţile speciei pe care vrem s-o obţinem. sînt elementul activ. e vorba de dorinţa lor de a vedea cum omul progresează neîncetat. îşi creează aparate speciale. Fireşte. înainte de căsătorie. îndărătul exagerărilor tinereşti. Cînd creăm o specie de plante sau de vite. fiind cunoscut numai ca o boală. în primul rînd pentru că ei lucrează şi caută: cu microscopul în mînă.Unii rasişti americani făceau propagandă pentru castrarea oamenilor progresişti. Terenul principal rămîne cel social. În cazul omului. dacă nu poate zbura. în ce constă greşeala lor. apariţia unor boli şi diformităţi. Astăzi ştiinţa are posibilităţi mult mai puternice de a interveni în dezvoltarea biologică a omului. cum se manifestă subaprecierea factorului social? Tocmai la problema perfecţiunii. conform unei scheme. erau profund imperfecţi dintr-un punct sau altul de vedere. În ciuda unor formulări rigid „ştiinţifice". au devenit mari genii. exceptînd unele cusururi grave. existente în momentul de faţă.

Instalaţia era proiectată să poată face recombinări vreme de trei ore. lupta dintre ei devine uneori mai puternică decît disputa cu tabăra adversă. de mare efect seara. perfecţionist partizan al sentimentelor. perfecţioniştii voiseră să dea drept de vot şi spectatorilor răspîndiţi pe cele cinci continente. Dovada noastră că acesta este punctul vulnerabil al perfecţioniştilor: În vreme ce spontaniştii alcătuiesc o tabără unită în jurul unui nu. transformînd lumea înconjurătoare. perfecţioniştii sînt divizaţi în numeroase nuanţe. după evenimentele petrecute. oamenii înlocuiesc prin sport şi alte activităţi tot ceea ce înainte era muncă brută pentru asigurarea existenţei. nu comisia noastră este aceea chemată să hotărască. participantă la concurs. Au candidat la preliminariile concursului vreo douăzeci de mii de oameni.. omul e ameninţat cu moleşirea. Era însă o zăpăceală. perfecţionist „antisentimental". Avea o strălucire alb-albastră.necesare. a spontaniştilor. iar forurile naţionale şi mondiale nu au considerat necesar să intervină. De fapt. Cei respinşi numărau între ei oameni plini de calităţi. combinaţiile. Îmi electrizasem părul. chestiunea ia un aspect diferit. lăsînd viitorul popoarelor complet la voia întîmplării. în înverşunarea cu care Kipfer. nu se pot pune de acord unii cu alţii în privinţa unui concept limpede asupra perfecţiunii. ca de oţel. la cîţiva metri deasupra invitaţilor. dar nimeni nu putea observa. varietatea tipurilor umane. doar cîteva sute. aşa cum nu au intervenit nici în alte dezbateri ştiinţifice. Concursul dura mai mult de trei ore. dezbaterea între spontanişti şi perfecţionişti a fost mai curînd dezbaterea unor tineri oameni de ştiinţă. închipuindu-ne că vom crea îngeri ai perfecţiunii şi zei care nu suferă de guturai. | PIESA nr. De aceea nu i s-a dat cea mai mare însemnătate. tocmai găsirea acestui punct de mijloc între spontan şi ideal e lucrul cel mai dificil şi cere multă prudenţă. dar concurenţa era uriaşă. Pînă acum. repetarea. pentru seara finală. Rămăseseră. toaletele originale. Mă simţeam bine. şi care se armoniza cu culoarea ochilor. pentru a stimula înscrierile în club. În practică.. Dar în această privinţă. Lucrul se vede şi în însemnările Loretei Durand. Chiar şi eu. Mai întîi. — sutele de cornete în care se aflau concurenţii. Asta însă numai în teorie. Urmau să voteze numai delegaţii. dorea să împiedice cîştigarea concursului de către Steton Hall. o dezbatere publicitară care nu afectează cu nimic mersul societăţii însăşi. necreator dar clar. În chestiunea evoluţiei biologice a omenirii nu e bine nici să stăm pasivi. lăsînd înfruntarea ideilor să-şi joace rolul. după atîtea mii de schimbări. Ba. Am zburat cu Milt într-un cornet plastic transparent. Se adunaseră acolo vreo patruzeci de mii de oameni. simţeam cum mi se taie răsuflarea cînd vedeam cum trec prin dreptul meu unii . 9 | DIN ÎNSEMNĂRILE LORETEI DURAND (continuare) 8 Am apărut cu Milt sub reflectoare.. aşa cum se întîmplă adesea între oameni care sînt partizanii aceleiaşi teorii.. Dispozitivul electric îi schimba la cîteva secunde culorile. nici să ne amestecăm prea activ. lipsindu-se de un mediu natural care să-l biciuiască şi să-l călească. dar pe care îi despart nuanţele. E adevărat că. pentru a face concursul mai popular. Aveau drept să se pronunţe doar membrii titulari ai clubului. Eram învelită într-o ţesătură cu nuanţe metalice. toate luau ochii. Dar difuzarea prea largă a voturilor risca să slăbească severitatea ştiinţifică. Acum însă. fără a repeta măcar o dată nuanţa sau desenul.

dacă şi juriul nostru şi-ar prelungi activitatea peste timpul fixat şi te-ar examina mai departe? Cîte cusururi nu ţi-am descoperi? Gluma. — Şi am încadrat-o. puternic. Eram mîndră de specia omenească. Organizatorii voiseră să ia ochii spectatorilor din toate colţurile lumii. a stăruit: — Nu-ţi cerem cunoştinţe de specialitate. Un soi de umor antisolemn. americanilor. acum pe loc. Ea era specialistă în istorie. şi imediat unul dintre membrii juriului m-a întrebat: — Ce părere ai de oamenii care se iau prea în serios? „A nu te lua prea în serios" este pentru ei o tradiţie. Îmi vin în minte la iuţeală oameni atît de diferiţi între ei cum era titanicul şi supraminuţiosul german numit Marx. Spectatorii stăteau în jurul unei prăpăstii de o formă regulată. Se făcuse linişte. Dar există o anumită apărare a convingerilor pătrunsă de forţă critică şi ironie. Juriul şi concurenţii erau suspendaţi în mijloc. cel care pusese întrebarea. 9 Zăpăceala primei prezentări fusese premeditată. care a denunţat cu atîta înverşunare exploatarea. le-am spus. dar avea tendinţa de a depăşi cele trei ore rezervate muncii principale. provocă mari hohote de rîs. Egipteanca specialistă în istorie mă fixa cu o privire atentă.. Prima triere din finale se făcea pe zece platforme magnetice odată. — Engels. Vrînd să atragă şi aderenţi de alte profiluri. alţii erau aşezaţi în interior. ca şi cînd aş fi dat un examen în faţa ei: — E vorba de Thomas Jefferson. Sistematic.concurenţi. Coordonatorul juriului aflase asta. în concurs! a precizat coordonatorul. Totuşi într-o atmosferă de veselie. Lucra bine. Să-şi dea şi viaţa pentru ele. că primul act al proletariatului după luarea puterii va trebui să fie. la nevoie. O dialectică lucidă. în aparenţă foarte serios. Şi de orice sentiment superior faţă de acest concurs. le-am spus. Foarte serios. oameni senini. Un preşedinte de prin secolul XIX. un papă şi-un dalai-lama pe deasupra". deşi cam slabă. care nu cruţă pe nimeni. Perfecţioniştii numără între ei mulţi specialişti în ereditate. abia instalat la Casa Albă. Omul cu figură de bonom şi păr alb. Situaţia s-a complicat şi mai mult la analiza activităţii lui Milton. iar egipteanca preciză. declara mucalit: „E aici spaţiu suficient pentru vreo doi împăraţi. nevrînd să se lase impresionat de decorul solemn al „Casei". puternici. Uitasem de alte emoţii. Se făcea examinarea activităţii pe care o depune fiecare în cele trei ore ale muncii sale principale. rotundă. Chiar cînd e vorba de o dispută foarte serioasă. pe care-l socotisem copilăresc. îl întrebă el pe Milton. Îmi rămăsese mare. ca mine. sever. A scris negru pe alb. s-a supărat cînd aceleaşi idei au fost tratate de nişte poeţi într-un limbaj solemn şi nesărat. — Omul trebuie să ştie să-şi apere convingerile. juriile au început să lucreze. Spectatorii rîdeau. spînzurarea poeţilor. în mijlocul hohotelor de rîs.. pe o platformă magnetică. Curînd însă. Mi-am dat seama că Milton şi cu mine eram dezavantajaţi în comparaţie cu Steton Hall şi a sa brunetă. Eu însă nici n-am zîmbit. iar cei din juriu aproape că nu mai zîmbeau. vă place treaba asta. . Nu în ereditate. un singur sentiment. nici pe omul însuşi. cei din juriu preferau să premieze oameni de altă meserie. E o întrebare de bun simţ. veseli. — Vouă. pe zidurile pîlniei. — Ce s-ar întîmpla. jovialul american de calibru mult mai uşor numit Twain şi chiar un suflet rus de înflăcărarea lui Maiakovski. văzîndu-mă că şovăi. iar citatul este exact. Pentru popularitate.

voia parcă „absolutul". că americanii nu se iau prea în serios. — Bravo. Milton. meticulos. nu ştiu cum să explic. dacă e să vorbim serios. El însă. prefer spiritul franţuzesc. le-am spus. Gluma era la el. mi-e greu să explic. Suna ca un tratat şi eram la un bal.) Dar. întîia oară. o concesie. a zis egipteanca zîmbind. visase o distrugere absolută. — Fac contestaţie. nimic nepărînd a fi lăsat în voia soartei. strănepotul. (Au început să rîdă şi să aplaude. Aici am înţeles. e singura pe care mi-o amintesc clar. — În cazul acesta. 10 Vreme de o oră. . N-am înţeles un cuvînt din tot ce-ai spus. calcula totul cum nu se mai poate mai serios. mai tîrziu. îi măresc rezistenţa. a avut puterea să-şi bată joc de frazele sforăitor-solemne. O anumită tărie. destinderea muşchilor etc.— E un punct din programul proletar care a fost uitat. prea „compact". împreună cu Steton Hall. Nepotul acestuia. Începusem să le amintesc că Lenin. dar un om care se vrea atît de perfect suportă mai greu o trecătoare umflătură la nas. mereu mai grele. ca să nu vorbim de şocurile grave pe care i le poate aduce viaţa. fals revoluţionare — dar brusc. prima. mai curînd. visase atotputernicia blîndeţii şi castităţii. mi-am dat seama că greşeam. Şi totuşi cea de mai sus. De la viaţă.. o vorbă aruncată la iuţeală. cam aşa cum „golurile" din activitatea unui om — somnul. Sună ridicol. cu Kipfer al tău cu tot. acelaşi Milton nu admitea la el nici un gol. interveni surîzător unul dintre membrii juriului. Dar tăria atît de mare a caracterului său îmi părea a ascunde primejdii. se apropia încercarea finală şi concurentul principal al lui Milton nu fusese eliminat. ca o ţeavă.. cealaltă scobită. Milt a început să mă strîngă de mînă. Milton însă. şi fusese zdrobit. Combăteam lipsa umorului — dar prea serios. care glumise in faţa juriului fără a da impresia că se ia în serios şi care mă strînsese pe mine de mînă cînd tirada mea devenise prea solemnă. spuse coordonatorul. preotul Tony Kipfer. trăia în altă lume: părea una dintre primele generaţii căreia îi este hărăzită putinţa perfecţiunii. Acolo. părea animat de un scop precis. a zis coordonatorul. Pretenţii mari de la propria persoană. eşti promovată şi tu. era prea „dens". un avocat. — îl ajută să dobîndească apoi performanţe sporite. Eu mai îmi permiteam „mărunţişuri": un rîs necalculat. pare-mi-se. ca să-şi încheie existenţa în desfrîu şi abjecţie. Tot ce făcea. Tocmai golurile. totală. dar nu-mi dădeam seama de ce. Iei două bare de metal. Tendinţă spre permanentă autoperfecţionare. avea să ne facă să reacţionăm oarecum diferit la nenorocirea ce avea să se abată asupra noastră. Poate chiar duritate. Milton Kipfer însă. dar mi-a plăcut cum ai spus-o: eşti fată frumoasă şi de aceea te trecem la etapa următoare a concursului. S-ar părea că cea plină este mai rezistentă. deci.. — Îmi place. Asta numai în Grecia antică se obişnuia. Acel lucru care. atomistul Edward Kipfer. mai ales că nici nu prea au ce lua. glumeţe sau serioase. Milton îmi semăna. nici cea mai mică fisură. în loc de pledoarie a smuls de pe clientă vălul ce o acoperea şi a spus „frumuseţea ei trebuie s-o apere!" şi judecătorii au achitat-o. dar nu-i aşa. O structură cu nervuri bine aşezate e mai rezistentă. odihna. care îi permit metalului să se organizeze pe anumite linii. tot felul de probe. Milton. atunci cînd comuniştii erau ţinta atîtor atacuri. ce mă deosebea de Milton.. Aşadar. una plină pe dinăuntru. Străbunul lui.

săriseră în extrema inversă. să ştii. desigur. — Concursurile astea nu mi-au plăcut niciodată. i-am răspuns. Între ele. ca pentru a mă readuce definitiv la realitate. În mai puţin de o jumătate de oră. regele balului era bătrîn. M-ai ajutat mult. S-a făcut pauză. Ce i se cerea. Lîngă noi. o americancă blondă. Ceva mai clar. munca ei. pe Milt şi pe mine. foarte mulţumit de el însuşi. foarte bine reglată. şedeam amîndoi pe podiumul magnetic al învingătorilor. a sosit foamea. uneori nu ajungeai să faci bani decît spre sfîrşitul vieţii. Acum însă eram concurentă. cu o logică de fier care făcea ca o bună parte a populaţiei omeneşti să se nască de pe urma întîlnirii organizate la bursa căsniciei între polul banilor şi cel al frumuseţii. diform. eşti inuman. Vedeam lucrurile altfel. care candidase alături de un cosmonaut african. ce cunoştinţe. cu milioane de iubiri care se opuneau acestei realităţi. O adiere de vînt. mai sus. dar simt că aşa e. Meritul lui suprem. foarte frumoasă. Sute şi mii de ani aşa se petreceau lucrurile. nici nu contează. Ca să poţi dobîndi această calitate supremă. şi nu-mi venea să cred că totul s-a terminat. Mi se făcuse foame. acum eşti în stare să-mi faci şi complimente. alături de Milt. pe platforma următoare. Nu ne . Dacă mai îmi rămîne timp. un număr de americani. Atribuiau un rol exagerat amestecului de rase şi favorizau concurenţii respectivi. Noroc că am simţit. Priviţi aceşti oameni puternici. Dar ce se pricepea să facă. la Kaaren Williams. se învîrti lîngă vorbitor şi dispăru în umbra unui pom apropiat. Parcul era feeric. Un „resort" magnetic ne-a aruncat. deodată. vreo cincisprezece cupluri americane — trei de culori mixte. Şi florile — în special nişte ortensii gigantice. pe urmă. totul părea de basm. inima reginei. un banal bondar zbîrnîi o clipă pe lîngă nasul meu. cu al doilea premiu. în seara concursului. de sport. O glumă a coordonatorului făcu lumea să rîdă. — Priviţi aceste perechi. frumuseţea. nu prea aveai timp de cultură. şi nici chef. Se gîndise să folosească evocarea istorică pentru a mai înviora discursurile. Steton Hall cu egipteanca. mai ales geneticieni. mi-a strîns mîna. Lucrul mi se păruse nostim: era vorba de un concurs fără mare importanţă. ca să fie regină de o clipă? O aşchie a perfecţiunii. Se punea accentul doar pe ambalaj.Explicaţia pe care o dau aci îmi pare cam şubredă. Pentru concursul ăsta te faci luntre şi punte. sau. bărbaţi şi femei care ţin de prezentul nostru. le înghiţise pe celelalte. şi mai des. banul. zise coordonatorul general al concursului. la Hall. voi reveni. Cu diferenţe individuale. armonioşi. pe podiumul cîştigătorilor. ce calităţi avea regina. de culoare mov — şi costumele concurenţilor. eram din nou atentă. Şi. Nu ştiu care dintre ei îşi vor uni vieţile şi care nu. incult. aducea cu ea nişte miresme de vis. ce caracter? Nu se ştia nici măcar cît de „frumos” e organismul care iradia această frumuseţe. — Priviţi aceşti concurenţi. caracterul şi cunoştinţele ei. Pe vremuri se alegea regina balului. dar şi cu milioane de tragedii. negri cu albi. Ca să faci bani. pentru a doua oară în seara aceea. Concursul continua. îmi spuse Milt. care uneori erau cam plicticoase. După secole de fanatism rasist. Uitaţi-vă la Loreta şi Milton. Coordonatorul general îşi drese vocea. Juriul se strînsese să dezbată. Apoi Kaaren Williams. zise el. Steton Hall şi egipteanca lui. Şedeam pe cea mai înaltă treaptă magnetică. mi-ai dat cadouri. oboseala care urmează orice destindere. — Milt. Gluma balului de altădată imita legile pieţei pe care se întîlneau două valori: frumuseţea şi banul. rămăsesem două duzini de perechi. se socotea că marfa. Dar mă bucur că te am alături de mine. avea destui bani pentru a cumpăra la licitaţie o sărutare. Vorbitorul terminase cu „regina balului" şi se ocupa de „rege": — Cine era el? Omul care. le lepădai din mers pe toate celelalte: adesea. Concurenţi primejdioşi.

gusturile. Atinsese centrul problemei. la dreapta. Bulele de aer care le ies din gură arată că puştii rîd. mişunau peşti mari. ai? A tăcut. după toate semnele. Proiectoare discrete pun în lumină coloritul viu al plantelor. sinistru. aţi văzut aici una ca asta? Steton Hall. necăjită că au depăşit timpul prescris şi că nu poate să-i prindă. Spuneţi voi. al celor căsătoriţi. măcar să ne coordonăm. Dar am ales pe reginele şi regii noştri. cu florile ei cu tot.. îmi placi: fiecare trifoi cu patru foi. ai vorbit. pentru că nu l-aţi mai auzit niciodată. — Te-a obosit concursul ăsta. batjocoritor. după săptămîni întregi de triere. copii neastîmpăraţi. Ai învins. Aleea. Pentru voi a fost un rîs între altele: Eu însă. în toate direcţiile. — Mai ales tu. pe care. înconjurată din toate părţile de ape. Mai făcu doi paşi şi se opri brusc.. nu-mi dai mie minutele tale? — Ţi-am mai spus: nu. reacţiile. — Pentru mine nu există fleac. Ţii minte? În ziua cînd ne-am cunoscut. la stînga. şi. Milton fierbea lîngă mine. în ciuda orei destul de tîrzii. în urmărirea cărora înota uneori cu mişcări iritate cîte-o mamă. singuri.. să ne odihnim. Ne face un rău imens..interesează asta la concurs şi nu ne amestecăm în chestiunile personale. le-am examinat cunoştinţele. Eu o să pun accentul mai mult pe polemică. deasupra. se vedea bine. — Ascultă. ca un om neînţeles. — Aţi fost martori la finala concursului. îi aluneca în altă direcţie. zise el.. caracterul. — De ce eşti atît de întunecat? l-am întrebat. simfonii în roşu. De ce mă întrebi? — Cînd am spus că oamenii vor arăta toţi ca zeii. îmi plac mai ales serpentinele de mărgeanuri — bare puse în apă. s-au aşezat mărgeanurile. Dar mintea. Aţi văzut că nu s-a petrecut nimic umilitor. pînă ce se transforma într-un tunel de sticlă. am auzit un rîs ciudat. — Îţi spun precis. largă de trei-patru metri. Ati rîs şi v-aţi distrat alături de noi. zise el zîmbind. cobora treptat. — Atunci. în timp ce ţineam cuvîntarea n-ai auzit un rîs deosebit? — Rîdea multă lume acolo. am simţit că se pregăteşte să dea atacul.. nimic care să asemuiască fiinţa umană cu vreo specie oarecare. se zbate să scape de micul său călăreţ. Îl mai auzisem o singură dată. cînd luă cuvîntul. unul călăreşte un delfin care. perechile noastre. Noroc că noi vorbim în concluzie. montată de-a dreptul în lac. Văd în faţa ochilor o alee lungă. Auzeam balul vuind de departe. Mac tocmai îţi povestise. constituţia. nobleţea sufletească. Nu se aude nici un zgomot: toate sunetele sînt înnăbuşite. iar acum ne plimbam. se lansă într-un atac spiritual la adresa sentimentalismului. De ce atunci — şi spunînd acestea îşi înălţă brusc vocea — de ce n-am putea proceda la fel cînd doi oameni se hotărăsc să-şi unească destinele? Spontaniştii ne acuză că am pune dezvoltarea biologică a omenirii mai presus de relaţiile specific umane. Tu şi alţii nu i-aţi dat importanţă. un rîs oribil. — Milt. fiecare amănunt curios ascunde un mare mister. Loreto. Mă încîntă această suprapunere. peste o oră avea să înceapă concursul al doilea. la vreo patruzeci de metri sub apă. a fost dresat abia de curînd: cam nărăvaş. alcătuind acum colonii aşezate în forme îmbibate de fantezia omenească. — Am ştiut! zise el. Milt şi cu mine vorbisem. Mai ales dacă e inexplicabil. O limbă de pămînt. cred că am cîştigat milioane de aderenţi. între . tivită cu flori şi şerpuind peste lac. cu vremea. Sub noi. Ascultă. Şi-a reluat mersul. — Dai prea mare însemnătate unui fleac. Loreto.

că merită să vorbeşti despre ele. Îi spui că are nas mic sau ochi mari. aşezîndu-se. Mă enervează. zise el pe o voce înnăbuşită. şopteşte el. mie îmi place să vorbesc în timp ce ochii alunecă distraţi peste tabloul tremurător al adîncurilor. Dar asta-i o banalitate. şi la fiecare constatare se privesc uluiţi: li se pare nemaipomenit ca două făpturi omeneşti să se asemene într-atît încît să le placă să mănînce. care funcţionează cam la fel cu a lui. — E clar.. o prostie. Nu mi-aş fi închipuit vreodată că îţi place să săruţi o fată. Dar a mai rămas de lămurit ceva. Îl văd şi acum pe Milt cum rămîne tăcut în mijlocul lumii de sub apă. însă. Ca să faci o curte reuşită. bazîndu-mă pe un calcul aproximativ. — Nu mai e nevoie. Sînt surprinsă. ai fi fost o fată perfectă. Dacă mi-ai fi cedat şi minutele tale. Asta e. Milt a observat asta. dar uneori contează mai mult.. Sprîncenele i s-au coborît deasupra ochilor. să le placă mai tot ce place la toată lumea. mi-au mai rămas nişte cuvinte în gît. cînd e vorba de sărutat. am impresia că una mai reuşită ca tine. începe să aibă bănuieli. Şi nu-mi place ce se petrece acum în capul tău. într-adevăr.. — Dacă le-ai fi luat. Ce zici. Cunosc bărbaţi cu caracter minunat şi totuşi. m-am înverşunat şi. L-am combătut pe Hall.. Avem şi diplomă. — Am rămas cu cîteva cuvinte în gît..mişcarea plină de culori şi lipsa oricărui sunet. aproape. la ora actuală. — Aşadar. — Îţi datorez mult. zise el. Ascultă. Am spus că. Aşa cum unora le place să stea în faţa unui cămin de tip vechi. stabilesc un program grandios. pe o bancă. îţi place să fii sărutată? — Nu-mi place. Adesea pregătirea noastră pentru concurs se încheia în mijlocul tunelului de sticlă. n-o să găsesc. zice el.. o să ţi-i gătesc odată cu mîna mea. ai fi fost un egoist perfect. Am cunoscut bătrîne cu caracter minunat şi totuşi nu mi-a venit să le fac curte. prefăcut? — Să laşi impresia că fleacurile astea te pasionează. — Milt. N-am timp să le cercetez pe toate. să le placă să se plimbe. Îi spui că de mult visai să întîlneşti o fată ca ea. spuse el. să spui fleacuri şi să fii puţin cam prefăcut. Iar unde nu se potrivesc unul cu altul. Iar mintea mea. nu mai vreau nimic. caracterul.. Există pe glob. cei doi stabilesc un inventar complet. Mi s-a părut că aud rîsul acela de care-ţi vorbeam. Dă-ţi mai repede cărţile pe faţă. ne potrivim. trebuie să vorbeşti mult. Dar ea nu ştie? n-are oglindă? Că. . zice Milt. Mi se pare că ai ghicit. Timpul nu mi-a ajuns. mintea lui puternică pune la cale ceva. — Asta-i banalitatea numărul douăzeci şi opt. dar. prefer o fată. a spus el. ce le place şi ce nu. e clar şi asta. Cum? hamburgerii nu-ţi plac? Înseamnă că nu i-ai mîncat preparaţi aşa cum trebuie. zise Milt. Dar. Mi-a luat prea mult timp polemica împotriva lui Hall. vreun miliard de femei între douăzeci şi treizeci de ani. — Dinspre partea mea. Loreta. Ce-i cu tine? n-ai făcut niciodată curte vreunei fete? — Nu. sîntem o pereche ideală. Îţi place ciocolata? sucul de roşii? carnea tocată sub formă de hamburgeri? flora marină? Săptămîni în şir. — Cum adică. cel puţin pentru mine. Rămîne deci problema sentimentului. privind îngînduraţi flăcările agitate. — Te rog să nu-mi repeţi cuvîntarea. o apreciezi mai ales pentru caracterul ei. văd că te uiţi mereu la ceas. — Asta e o sfidare. ce mai vrei? — Eu. mereu aflu alte noutăţi despre tine. Pe urmă vine chestionarul: Ce-ţi place şi ce nu.. — Ascultă. încercăm? ar fi o chestie unică în istoria concursurilor.

Nu cumva să-mi pui mîna pe ţesătura metalică: te curentezi şi mai rău. te convingi pe tine însuţi că omul e mai grozav decît pare. Să mai iei o dată cuvîntul. cu greşelile lor. cînd aveau nevoie de milă. iubiţi şi apăraţi. Nici nu sînt sigur cît timp va mai dura în istorie acest sentiment. Dar cînd nu rîde. Eşti un profitor. zice el. — Cred că niciodată vreo declaraţie sau vreun compliment n-au fost rostite într-o formă mai seacă şi mai indigestă. Cu stîngăciile lor. Dar natura are scopurile ei. că nu vei avea de cine să-ţi fie milă. cu gura închisă. îţi trec mîna prin păr şi parcă mă curentează ceva. cum ţi se pare fata? Nu-i grozavă?" I-am răspuns cu primul amănunt ce-mi venea la îndemînă. se apără el. Sînt un om foarte stăpînit. Azi respingi pe unul. vor vîna nemurirea pe cîmpiile infinitului. nu? — Ştii că sînt serios. în faţa nici unei alte fiinţe. cu copilăria lor. Va să zică eu nu pot fi iubită pentru că aş fi prea perfectă. se apără el. Dar am văzut la Mac. Copiii. mă întrebă el. va fi atît de puternic în nenorocirea lui. Milton se ridică de pe bancă şi făcu vreo doi paşi. — Nici nu e de mirare. o vedea numai serioasă. nici nu pot să mă uit la ea " Ei. — Ţi s-a întîmplat vreodată? — Mie nu. Nu rabdă să fie respinsă la infinit. dar te apucă un fel de ameţeală. Dar cam puţin pentru o întreagă teorie. cu micile lor diformităţi fermecătoare.— O iubire care să mă facă să-mi pierd capul. desigur. Să candidăm a doua oară. Ţi-am spus: din miliardul de femei pomenit. şi ce crezi că-mi răspunde îndrăgostitul de Mac? „E adevărat. i-am spus. Loreta? Apar la orizont oameni noi. nebunule. Mila va dispărea ca un apendice inutil: oamenii vor fi atît de puternici şi fericiţi. „Mac. Ce zici. o simplă mîngîiere. are dinţi strîmbi şi cînd deschide gura să rîdă. vor fi egali în măreţia lor. Vrei să ne întoarcem la concurs. Loreto. eram convins că nu mai există oameni cu dinţi urîţi. l-ar jigni. „Dragă Milton.. sau aflat în preajma morţii de bătrîneţe. uite. pe cînd oamenii maturi. eşti probabil prima. N-aş face asta niciodată. zise Milt. — N-am spus asta. încercăm? Nu ne-a mai rămas decît un sfert de oră. De vremile cînd oamenii erau imperfecţi. Atunci. totuşi. mîine pe altul. Vezi că un om are unele cusururi. dar acum foarte aproape de mine. cu minciunile copilăreşti transparente care sînt traduceri poetice şi drăgălaşe ale minciunilor prozaice şi ticăloase de care erau altădată capabili oamenii mari. cu pozne. se îndrăgostise pînă peste urechi. cu copilăria lor. dacă n-ar mai fi la mijloc şi altceva. Vor rămîne copiii. Şi atunci creează o stare compensatorie: vezi cusururile omului. Totuşi. vor pluti deasupra tinei biologice care i-a zămislit. de înţelegere şi compătimire. nu-i aşa că e tare drăguţă?" Îşi făcuse o stare de compensare: în mintea lui. Dar există fata asta. cu capetele lor prea mari faţă de micul trup. Se opri privindu-mă de sus. încît nu va avea nevoie de milă. Ai uitat că am o adevărată instalaţie electrică în cap. copiii. e un sentiment de compensare. Parcă obosit se aşeză iar pe bancă. N-o să-ţi spun că n-am mai simţit asemenea căldură niciodată. să-mi facă părul luminescent. Chiar cel căzut victimă unui accident. — Bine prins. nu cred să se ivească vreodată în viaţa mea. — Mă plictiseşti. spuse el. Înţelegi. asemeni zeilor. i-am spus. plini de cusururi şi păcate. Analiza le descoperă imediat. Tu însă eşti admirabilă şi puternică. — Iubirea. încît nu va mai fi nevoie să-şi ierte nimic unul altuia. vor aminti de copilăria omenirii. Odată. nu? Pentru asta. de data asta la concursul celor căsătoriţi. pentru că trăiau într-o lume jalnică. Îşi trecu mîna după umărul meu: . îi spun. — Se dezvoltă o anumită tandreţă faţă de slăbiciunea celeilalte părţi. normal ar fi să nu-ţi mai legi soarta de omul acela. de o asemenea forţă şi frumuseţe. — Nostimă teorie. foarte logic. vor fi întotdeauna priviţi cu tandreţă. de tandreţe. stîngaci.

— Adineauri te-am întrebat dacă-ţi place să fii sărutată. De ce mi-ai spus că nu? — Pentru că nu erai politicos. Asta nu se întreabă.. Se constată. Se aplecă spre mine şi mă sărută pe buze. Rămăsesem, voit, ca de gheaţă. — Dar nu era adevărat, nu? îţi place să fii sărutată, nu? — Sînt normală, l-am informat. Vorbisem în stilul lui ştiinţific. Şi am adăugat imediat: Dar nu-mi place prea mult să fiu sărutată. Tunelul nostru nu era luminat; lumina iradia indirect, din apa înconjurătoare. Milton Kipfer se aplecă din nou spre mine. Îi simţeam pe umeri mîna puternică, simţeam la el o anumită puritate a forţei, o puritate sinceră şi viguroasă, pe care puteam să mă bizui, o sinceritate proaspătă şi plăcută; nu eram în apă, dar aveam impresia că mă aflu şi eu în lumea aceea plină de unde, printre copii şi plante acvatice, printre luminiţe discrete, printre fosforescenţele neprecise ale meduzelor, lîngă îmbulzeala aceea de roşu a mărgeanurilor, parcă legănată de ape. Ţineam la Milt, îmi plăcea la el mai totul şi ştiam că niciodată nu va putea cineva să-mi placă mai mult. Cînd mă sărută din nou, închisesem ochii, şi am simţit cum roşul acela al mărgeanurilor şi argintul valurilor a explodat deodată sub pleoapele mele. — Va să zică, spuse Milt, şi vocea lui răguşită suna caraghios, pe de o parte spui că eşti normală, dar pe de alta că nu-ţi prea place să fii sărutată. Cum vine asta? Am vorbit încet, fără grabă, simţind cum la fiecare silabă buzele mele se mişcă pe obrazul lui. — E adevărat, i-am spus. Sînt normală. Şi cred că tu vorbeşti prea mult în unele momente. Şi nu-mi place să fiu sărutată. Pentru că îmi place şi mai mult să mă sărut. Am făcut un efort ca să spun asta pînă la capăt, şi mi-am înfipt buzele în gura lui. Ne aflam în parc şi, după un timp, i-am amintit că mai rămăseseră doar opt minute pînă la cel de al doilea concurs.. — Dă-i naibii, zise el. Milton Kipfer rămînea însă Milton Kipfer: n-a trecut mult şi am luat-o amîndoi la fugă. Am ajuns în faţa ofiţerului automat al stării civile — un automat instalat anume în parc, şi care avea o viteză remarcabilă: în 30 de secunde, identifica fişa generală a fiecăruia dintre nuntaşi şi elibera pe loc actul. Din cauză că fişa mea se afla în Franţa, a trebuit să pierdem vreo cinci minute, ne-am conectat prin tele cu Parisul. Din fericire, concursul al doilea nu începuse. Juriul, mai întîi, s-a opus. — Între timp ne-am căsătorit, stăruiam noi. Îndeplinim deci condiţiile pentru al doilea concurs. Dacă sînteţi perfecţionişti, atunci trebuie să ţineţi pasul cu condiţiile schimbate. Coordonatorul, ca american, preţuia reclama. E drept, viteza căsătoriei putea fi interpretată defavorabil, dar epoca noastră n-a fost niciodată in conflict cu viteza. Okay, spuse el. 11 Concursul însă l-am pierdut. Încă de la primele probe. — O căsnicie, ne spuse coordonatorul primului juriu prin care trebuia să trecem, se verifică în ani de zile. Antrenamentul vostru e cu totul insuficient. Reveniţi peste cîţiva ani. Milt însă, aşa cum spera, a obţinut un premiu de consolare, dreptul de a vorbi o jumătate de minut. — Fii atentă! mi-a spus. Rîsul, rîsul! O să se audă rîsul. Cînd spun că oamenii vor arăta ca zeii, să fii atentă.

Am fost atentă. Foarte atentă. Am auzit şi eu un rîs batjocoritor. Dar n-aş putea afirma sigur că era un rîs chiar atît de înfiorător pe cît mă încredinţase Milt. Se pierdea în masa vocilor. Dacă l-aş fi auzit şi eu mai întîi distinct, aşa cum l-a auzit Milt în după-amiaza aceea la el în laborator, poate aş fi judecat altfel. Aşa însă, mă îndreptam încrezătoare, alături de Milt, spre casa lui, fără să bănuiesc nimic din ce ne aşteaptă. El îşi petrecuse braţul după umărul meu şi repeta mereu, cu un fel de bucurie tainică: — Am procedat bine, am procedat foarte bine. Eu mergeam sprijinindu-mă uşor cu umărul de pieptul lui şi nu mă miram că totul s-a petrecut atît de repede. Mă miram că nu s-a petrecut mai de mult, cu două luni în urmă, cînd îl cunoscusem. Sau şi mai de mult, cînd ar fi trebuit să-l cunosc. Simţeam, cum simte oricine în asemenea cazuri, că ne cunoaştem de mult. Aveam în el o încredere neclintită, şi mă treceau fiori reci-fierbinţi, ca un om care stă întins pe o plută, cu spatele umezit de răcoarea apei şi cu pieptul încins sub chemările soarelui. Mergeam aşa amîndoi, în pas egal, şi nimeni nu putea să bănuiască în ce direcţie ne îndreptăm, ce destin ciudat şi întunecos ne aşteaptă, pe noi şi pe alţii, ce semn de întrebare se urcă peste viitorul omenirii. 12 Mama a început să lăcrămeze. — O oră dus peste Atlantic, o oră întors, asta face două ore. O să te văd cam rar, ştiu eu. Milton s-a simţit dator să intervină. — Am prevăzut totul. Şase luni pe an o să lucrez la Paris, în laboratorul Loretei, iar ea, şase luni pe an, la mine. Şi, ca să nu-i duceţi lipsa, primele şase luni le facem aici, la Paris. Chiar de mîine începem. Durand tatăl — aşa-i spun eu lui tata — s-a mirat. — Nu faceţi o plimbărică de nuntă? — Nu vrem, i-am spus. Obicei vechi. Noi am văzut lumea. — Aşa, aşa, zîmbi el ironic. Va să zică mama şi cu mine, cînd am vizitat în trei luni toata continentele, cu o rachetă expres, am fost demodaţi, ai? — Mai tîrziu, a zis Milt, cînd ne-om mai obişnui unul cu altul, o să începem să ne injectăm în vine cîte un voiaj proaspăt. Deocamdată... Mama îl privea admirativ. Eram bucuroasă că mama îl place. Avea şi ce să-i placă la el. Am rîs, mă simţeam bine, şi le-am spus: — Miresele de pe vremuri erau pudice. Nu le plăcea ca rudele să le vadă după noaptea nunţii. Plecau în voiaj. Eu însă... Priviţi-mă, sînt după cîteva nopţi de nuntă... Durand tatăl mi-a tras una şi cu asta discuţia s-a încheiat. 13 În cîteva zile, Milton s-a deprins cu noul mediu. Toată lumea, la Paris, îi spunea Durand. Aveam convenţie ca fiecare să ne păstrăm numele: eu am rămas Durand şi el Kipfer. Dar numele care i se dădea din greşeală, îl amuza. 14 Poate greşesc stăruind atîta asupra unor momente plăcute. Poate n-au importanţă. Poate că îmi face plăcere să mi le amintesc acum, am nevoie. Milt se simţea bine la Paris. Cele şase luni i-au plăcut. Era în aerul american o anumită publicitate, un anumit senzaţional şi un soi de jovialitate care lui nu-i

plăceau. Avea în el o strună adîncă, gravă. Nici superficialitatea unor parizieni n-o gusta. Dar îi plăcea vechimea. Trecea adesea peste Sena şi, de pe celălalt mal, la braţ cu mine, se uita la Notre-Dame. Sub sprîncenele lui groase ochii căprii aveau o privire atît de intensă, încît... nu ştiu cum, dar simţeam, dacă se poate spune astfel, că priveşte prea mult pentru un singur om. Parcă se uitau generaţii întregi prin ochii lui. Cîteodată mi se părea că însuşi atomistul Edward Kipfer priveşte pe acolo, prin fanta ochilor strănepotului. Dar un Edward Kipfer nobil, în care trăia numai inteligenţa ştiinţifică, nu şi răutatea. Parcă voia să vadă străvechea catedrală rămasă în picioare, supravieţuind tuturor viselor drăceşti despre dezastrul atomic. Altă dată, chiar din pat, Milt şi cu mine urmăream încîntaţi o rîndunică, o superbă rîndunică puţin argintie spre coadă, care-şi făcuse cuib chiar în faţa ferestrei noastre. Se întîmpla să suim străduţe vechi de secole, pe care le văzuseră cu ochii lor zeci de pictori celebri, iar Milt, logicul şi implacabilul Milt, era răpus atunci de o tulburare ascunsă. La întoarcerea spre America, n-am mai luat racheta. Am mers cu un vechi avion reactor. Eram însărcinată. 15 Revederea cu Mac a fost plăcută. Pentru că dansul obişnuit nu mai îmi pria, ne-am dus la un salon de imponderabilitate. Un chimist rus tocmai găsise formula magnetică de îngreunare a aerului, fără urmări neplăcute pentru plămîni: instalaţiile costisitoare pentru imponderabilitate începeau să fie înlăturate, iar America era bîntuită de moda dansurilor imponderabile. M-am avîntat cu Milt prin aer, ferită de zguduieli. Mac, de unul singur, se maimuţărea2. Făcea prin aer tot felul de mişcări curioase; părul, pe care refuzase să şi-l prindă, îi flutura în toate direcţiile. Avea la el un băţ cu o ventuză de cauciuc. A înfipt-o în perete, chiar sub tavan, şi s-a agăţat de ea, ca într-un cuier. Ţinea o ramă mare de lemn.; a pus-o în jurul lui şi a rămas aşa, agăţat în perete şi nemişcat, ca un tablou. Devenise obiectul curiozităţii şi ilarităţii generale, dar nu se sinchisea. A scos din buzunar o pompă mică şi, suflat cu putere, a început să zboare printre dansatori ca un proiectil, izbindu-se de toţi pereţii. Era ca un copil care dă prima oară de lipsa greutăţii. Avantajat de pompă, m-a răpit de lingă Milton. — Lasă-mă în pace, nebunule! i-am spus. — Numai dacă o asculţi şi pe asta, Loreta. Tot despre ştiinţă. Despre cauză şi efect. Fii atentă. Mă tîra după el cu o viteză pe care Milton, înotînd prin aer numai prin puterea mîinilor şi picioarelor proprii, n-avea cum s-o egaleze. — Am o insectă. O insectă cu şase picioare. O dresez. O învăţ să asculte de comanda mea. Cînd îi strig „sări!", sare. Cauza: a auzit comanda mea; efectul: sare. Acum, fii atentă, îi rup un picior. — Pînă una alta văd că-mi rupi mie braţul. Dă drumul! — Strig comanda, insecta o aude şi, cu cele cinci picioare rămase, sare. Îi rup mereu cîte un picior, îi dau mereu comanda, ea mă aude de fiece dată şi sare. Îi rup al şaselea picior, ultimul, îi comand să sară şi nu mai sare. De ce? — Evident, pentru că a surzit, i-am răspuns eu. Eram deprinsă cu glumele lui. 2** Am fi omis din însemnările Loretei Durand acest pasaj, aşa cum am omis şi altele,
nelegate de afacerea cesiumiştilor. L-am lăsat însă, pentru că ne va explica unele greşeli făcute mai tîrziu de maşinile electronice „Detectiv". — Nota comisiei americane.

— Asta e, Mac dragă, concluzia ştiinţifică. Cînd îi rupi unei insecte toate picioarele, devine surdă. Nu mai sare pentru că nu mai aude comanda. Dezamăgit ca un amator căruia publicul i-a demascat scamatoria, şi-a descleştat mîna de pe braţul meu. Mă plictisisem de dans. Am pornit-o la plimbare toţi trei. — Ascultă, mamoşule, i-am spus eu mai mult ca să-l pun în încurcătură, peste trei luni se naşte un Kipfer-Durand. N-ai vrea să-l scoţi pe lume? — Te dai tu pe mîna mea? a răspuns el fără să se tulbure. Eşti prea frumoasă, zău, o să-mi tremure mîna: ia-ţi un mamoş mai bătrîn. Dar să nu plîngi, frumoaso: o să fiu pe aproape, o să veghez asupra ta. — Eşti în pericol, Loreto, a intervenit Milt. Dacă nepriceputul ăsta vrea să te ajute, înseamnă că eşti pierdută. — Voi n-aveţi nevoie de ajutor, a spus Mac. Voi, perfecţioniştii, sînteţi perfecţi. Mă şi mir: de ce nu-l scoateţi la incubator? Ce-s metodele astea învechite? Şi s-a uitat la biata mea talie. Ne înfundasem pe aleea noastră favorită, printre ape, pînă am ajuns la adîncime. Mi s-a părut că recunosc mutrişoara unuia din delfini. Uitasem de spusele lui Mac. Dar Milton, cu o întîrziere remarcabilă, i-a răspuns. — Crezi că ar fi rău să putem naşte copii într-un recipient artificial? — Brr, zise Mac. — Tu vorbeşti aşa? Tu, mamoş, care vezi atîtea, ba mai sfîrteci cu bisturiul... L-am întrerupt. — Ia mai terminaţi odată! Uitaţi că sînt de faţă? — Tu eşti bioloagă, zise Milt, chipurile nepăsător. — Mamă, l-am corectat. Viitoare. M-am repezit apoi la Mac. — Nu ţi-ar conveni o naştere de laborator, ai? Dar pe femei le-ai întrebat? Ai născut tu vreodată, să ştii cum e? 16 Eram întinsă pe patul meu, la spital. Mi-era dor de casa noastră. Oricare din ele. Cea de la Paris, cu tata şi mama, cu vederea spre acoperişurile oraşului, cu rîndunica din faţa ferestrei, sau cea americană, cu liniile ei drepte, cu confortul ei aproape religios, cu liniştea ei atît de deplină, încît nici nu-ţi venea să crezi citind romanele de epocă despre gălăgia megalopolisului american. Mi-era dor de biblioteca lui Milt, de desenele „biologice" care împodobeau pereţii, de Tex, un căţeluş cam bolnăvior găsit în faţa uşii noastre şi dispărut probabil în urmărirea vreunei june, mi-era dor pînă şi de nesuferitele mîncări americane; îmi era dor de viaţa dinainte. Stăteam întinsă în pat şi în jurul meu Milt şi cu Mac, in loc să se intereseze de mine, se înfundaseră în disputa lor obişnuită, ultima pe care mi-o amintesc. Eu mă uitam la micul acvarium, acela pe care Milton mi-l adusese cîndva cadou. — Ce înseamnă perfecţiunea? declama Mac. O adaptare perfectă la mediu. Vrăjmăşia mediului biciuie şi dezvoltă organismul. Un acord perfect cu mediul ne-ar împiedica să ne dezvoltăm. Am simţit cum mă trece un val de durere. — Uită-te la maşini, zise Mac. Sînt perfecte cînd corespund scopului pentru care au fost create. Şi nu pot să se dezvolte. O maşină poate calcula mai mult, mai repede şi mai precis decît creierul. E, dacă se poate spune astfel, mai perfectă. Puterea creierului stă tocmai în slăbiciunea lui, în imperfecţiunea care îl sileşte să se compenseze în raport cu mediul, să se dezvolte. La o maşină perfectă, un deranjament oricît de mic îi poate bloca funcţionarea. Perfecţiunea mecanismului o face hipersensibilă. Creierul însă, avînd un mecanism mai relaxat, mai spontan, poate depăşi lesne un deranjament trecător, găseşte alte căi, analizează şi...

— Mac! Nu observi că sînt trează? — Aha.Durerea mea se înteţise. Abia a ieşit Mac din odaie şi chem sora lingă mine. — Unde e? îl întreb. Din doi perfecţi ca voi. Omul e imperfect. 19 Au trecut două ceasuri. Ai puţină răbdare. zice el. zice Mac. Patru. Părea prea calm: Mac şi-a dat seama că trebuie să fie tare emoţionat. Maşina se compensează. — Ţine minte. mai ocolită. sănătos? S-a obişnuit cu întrebările mele. bravo. sănătos? Ce ochi ciudaţi are Mac. Cearcăne mari. a apăsat pe sonerie. N-o să ajungi nicăieri comparînd creierul şi maşina. . — E perfect. Voia să-i schimbe firul gîndurilor. cruciş. Şi încearcă să zîmbească. — Există maşini cu patru compartimente. — Mac. Trei. 20 Trebuie să fii tare. imediat? — E bine. fiind uman. De ce nu-mi arătaţi copilul? E bine. rupe-le contactul dintre două compartimente. Abia ai născut. Tu nu ştii că copilul nu se arată niciodată aşa. prin compartimentele vecine. Îi facem toaleta. Şi pleacă din odaie. i-a spus el. Verzi şi ciudaţi. Şi cum de nu glumeşte? El. Maşina e perfectă pentru că e inumană. Văzînd broboanele de sudoare de pe fruntea mea.. Acum are puterea să glumească. Parcă. îi spun. nu putea să se nască decît un copil perfect. Milt n-avea poftă să-i răspundă. Unde vrei să ajungi? — Fraţilor. mi se pare că o să nasc. — Cine? — Ei. le-am spus. Trebuie să ai o minte clară. O expresie nouă. — Mă plictiseşti. sănătos? — Scuză-mă.. Trebuie să te orientezi iute. Milt nici nu tresărise. 18 Ochii lui Mac. Abia am avut timp să schimbăm o sărutare. Patul meu se pusese în mişcare şi se îndrepta lin spre sala de operaţie. O să ţi-l arătăm numaidecît. — De ce nu mi-l arăţi? — Ai răbdare. 17 — Vorbeşti serios? m-a întrebat Mac. Pe urmă. cine! Copilul. Băiat sau fată? — Băiat. E crudă şi nesimţitoare. şi asta îl face să meargă înainte. — E bine. pînă vă lămuriţi voi. — Acum vorbea Milton. Lasă-le să funcţioneze pînă îşi formează o anumită inerţie. legate între ele două cîte două. Am puţină treabă. parcă de milă. zeflemistul. Automatele intraseră în funcţiune. realizează din proprie iniţiativă legătura cea veche pe o cale nouă.

O pauză. spune Milt. pe James. urmează Milt.. Dar. Am mai fost pe aici. este un glas de om zguduit. Vor ancheta cu toată discreţia. Dar e groaznic. oricum . În sfîrşit. — Eu sînt. Sora se uită mirată la mine. Cunosc drumul. singuri. îi sînt mamă. stăruie el. cu automatele astea.. va trăi.— Te rog. Mi-o dă. glasul lui Milt. Vor veni comisii peste comisii. atîta tot. eu sînt — şi din nou o pauză lungă — eu sînt. n-ai dreptul. — Mac. A leşinat. Vor vedea în asta un subiect ştiinţific. desigur. Dar o să ne simţim distruşi. amîndoi. al puternicului meu Milt. O izbesc cu cana în cap. Niciodată nu m-ar fi lăsat să mă iau după Mac. Pe acesta. (Mă sprijin de perete. Dar. Am putea răbda. Fără nici un folos pentru ştiinţă. Şi eu sînt om de ştiinţă. după uşă. Milt. vreau să-l văd.? Ce s-a întîmplat? Să zicem că copilul ar fi murit.. Ar fi groaznic. Milton apucase să înfigă o seringă în ceva inform. — Ce ar avea de cîştigat ştiinţa studiind în stare vie un asemenea fenomen inexplicabil? Un asemenea monstru! 22 — Să-l omorîm şi să terminăm. Ies pe coridor. şi de tot felul. Mac. n-ai dreptul. Dar n-avem voie să judecăm noi doi. Mă ridic din pat. nu mai puţin decît tine. Mac. E o întîmplare inexplicabilă. Numai după nume. Un chin lung. zice Milton. am strigat. şi ea şi eu. cît pot. N-aş face asta. Şi într-adevăr. s-ar chinui numai. — Mac. am strigat. e puţină lume..) Şi dacă ar trăi. ştiinţifice. Şi deodată gura lui Milt rosteşte nişte cuvinte teribile. — Vreau să-l văd. Mac tace. Mac răspunde. înţelege! E o situaţie groaznică. Dar am uitat cît sînt de sfîrşită. Numai să nu mă întîlnească cineva.. Cu vremea. nici măcar nu se fereşte. Am ajuns. dă-mi cana aceea. şi Loreta şi eu. vocile lui Milt şi Mac. — Te rog. spune Milt şi face o pauză lungă. O să ne otrăvească viaţa. mă auzi? sînt sigur că ştiinţa nu ar cîştiga nimic. — Şi eu cred acelaşi lucru. — Aş admite şi asta.. — N-ai dreptul. L-am purtat în mine. Aud. tot n-o să trăiască. înţelege. Mă sprijin de pereţi. dar totuşi sîntem oameni tari. Atunci îmi încordez puterile şi o izbesc. Dar sînt sigur. — Înţelege.. tatăl. N-am vrut s-o izbesc tare. nici nu l-am cunoscut. De ce îi tremură glasul? Şi glasul lui Milt. nesfîrşit. e drept. Am face sacrificiul ăsta. Mac tace. 21 — Înţelege. fie-ţi milă. pînă la moarte. 23 Am năvălit peste ei. Mă prefac că vreau să-i şoptesc ceva. nu pot să-mi asum singur răspunderea asta. am căpăta altul.

Caracteristicile respective. Monstrul era atît de anormal încît. Comisia nu a putut stabili dacă şocul nervos suferit de doctorul Mac Cragg s-a produs înainte sau după suprimarea monstrului. e al meu.ar arăta. în urma exploziilor de la Hiroşima şi Nagasaki. cîteva experienţe nucleare americane care au prins în raza lor. la prima vedere. 1. O serie de diformităţi ale oaselor. deşi noi. puteau fi urmarea unor variaţii întîmplătoare („mutaţii". Şocul s-a produs chiar acolo.Aşadar. nervii lui erau cam şubrezi. Dar factorul pe care îl denumim provizoriu „Necunoscutul" face ca ivirea acestui monstru să nu aibă precedent în analele medicale. cel puţin pînă la noi indicii.mînilor şi cu o protuberanţă (bont) pe locul dintre umeri unde ar fi trebuit să se afle gîtul. acrocefalia (cutie craniană prea îngustă pentru a permite o dezvoltare normală a creierului şi ochilor) nu prezintă în sine ceva principial nou. pe loc. în special cea de a treia mînă. O evoluţie întîmplătoare a variaţiilor. L-am împins pe Milt la o parte şi-am văzut. lucrurile sînt mai complicate. De mult. nişte japonezi.. totul se poate rezuma într-o formulă aproximativă: Cesium 137 plus „Necunoscutul". Starea mea nu trebuie să inspire îngrijorări. Este ca şi cînd o voinţă conştientă. Ele sînt cunoscute mai ales din secolul XX. Îmi pare rău că Mac şi-a pierdut minţile. Acest al doilea factor l-am denumit în mod provizoriu „Necunoscutul". posibilitate de a exista într-un organism care trăieşte. 24 Restul se ştie. Ele. după unele teorii vechi). dîndu-le stabilitate. probabilitatea ahodraplaziei (incapacitatea cartilagiilor de a creşte normal). 10 | CONSTATĂRILE COMISIEI MEDICALE (concluzii) . el n-are nici o legătură cu . din care reamintim numai plasarea capului la subsuoară. Milt şi cu mine am fost mai rezistenţi. Nu e o chestiune personală. La ora actuală ştim că este un atac premeditat. | PIESA nr. Poate a întregii omenirii. Milt trebuie să plece în expediţie. dacă ne este permis să-i spunem astfel. trebuia să facă imposibilă capacitatea unui asemenea organism monstruos de a trăi. copilul. să-l văd. sînt cu totul necunoscute şi nu pot fi explicate numai prin cesium 137. De aceea. Ceea ce ne nelinişteşte în primul rînd nu sînt anormalităţile pomenite. cînd au fost lansate primele bombe atomice.. prin accident. trebuie să plece. socotim că el trebuie. 3. să le „perfecţioneze". Or. Factorul ciudat şi neliniştitor este că totuşi organismul respectiv era adaptat pentru viaţă. care să ducă la anormalităţi atît de pronunţate. Aveţi grijă de Milt. 2. cu un curios traiect respiratoriu şi digestiv care traversează o porţiune a plă. Să-l văd. neapărat. absolvit de orice răspundere. împotriva omenirii. De asemenea. cu răsuceala ei caracteristică şi cu cele şapte degete lipite. Sper să-şi revină. În privinţa lui Milton Kipfer. poate că ar fi trăit. au dat naştere la un număr de cazuri provocate de stronţium radioactiv (90) şi de cesium radioactiv (137). o inteligenţă „omenească" şi-ar fi propus să ducă mai departe consecinţele nefaste ale cesiumului radioactiv.

specializate. le analizează ştiinţific. milă pentru Loreta Durand. au fost reperaţi factorii complecşi care guvernau înmulţirea anarhică a celulelor conjunctive. Cancerologia a devenit ceea ce ştim astăzi că este. în vederea perfecţionării lor. astfel ca el să muncească pentru bine. Se ştie că orice boală. Ei şi-au propus înhămarea răului. Boala mortală lucra. De odată însă. Pe de altă parte. cu cît el a susţinut ani de zile că specia omenească trebuie să fie stăpîna propriei ei dezvoltări biologice. 4. suprimîndu-l. El a acţionat pe baza primului impuls. După părerea unei părţi dintre . cînd omul făcea primele explorări în Cosmos. Pentru acest unu la mie. ca boală. Din acest punct de vedere. Ba încă o boală fără leac sigur. însemnătatea lui ştiinţifică poate fi socotită nulă. Aceasta cu atît mai mult cu cît Kipfer este specialist în domeniul eredităţii. de foarte multă vreme. să aruncăm întâmplătorul pentru a pune mîna pe factorul permanent. el a stat dedesubt. monstrul infirma teoriile sale. Nu se ştie cum ar fi reacţionat fiecare dintre noi într-un asemenea caz. Dar. domesticită. ci numai prin intermediul organismului. ca şi monstrul de care ne ocupăm acum. ajutînd organismul s-o învingă.cele ce ştim în mod obişnuit despre fiinţa omenească. El se manifesta printr-o înnmulţire anarhică a celulelor inferioare ale organismului uman. Se ştie că pentru descifrarea legilor obiective savanţii se folosesc mult de anormalitate. Dar dacă ar mai apare şi alţi asemenea monştri? Dacă el ar fi primul sol al unei maladii necunoscute? În acest caz. Cu ajutorul descoperirilor făcute în domeniul mecanismului ereditar. Există o şansă la o mie ca monstrul de care ne ocupăm să ne fi ajutat la unele descoperiri pe care n-are rost să le mai schiţăm aci. prin unghiul ei inedit. Kipfer s-a dovedit nu un stăpîn care şade deasupra propriilor sale capacităţi biologice. n-a avut dreptul să suprime avortonul. Se ştie că. ruşine şi exasperare faţă de produsul „perechii ideale" decretate de concursul perfecţioniştilor. pentru prelungirea vieţii. o ştiinţă pentru prelungirea vieţii. Studierea unui organism atît de anormal produs de doi părinţi absolut normali putea duce la concluzii importante. Suprimînd monstrul. a instinctelor — milă pentru chinurile de care va avea parte viitorul monstru în cursul vieţii. accelerarea procesului de primenire a lor duce la prelungirea vieţii. materialul faptic care contrazice teoriile sale. lucid. n-a mai fost supus la o asemenea încercare. S-a făcut atunci o descoperire epocală. în comisie. inferioare. Milton Kipfer. cît de cît complexă. ca un obiect inconştient al dezvoltării biologice. Ei au fost domesticiţi şi puşi să acţioneze în favoarea înmulţirii planificate a celulelor nobile. dimpotrivă. ne ajută sa surprindem mecanismul normal. cancerul poate fi considerat drept un rău şi o anormalitate. ca să accelereze procesul de primenire celulară a organismului. trebuie ţinut seama. Dialectica omenească era satisfăcută o dată mai mult. savanţii au ajuns la o concluzie neaşteptată. că omenirea nu trebuie să se ferească de a pătrunde mai adînc în domeniul „sfînt" al legilor care determină propria ei reproducere. stimulînd capacităţile lui naturale de apărare. „crima" lui Kipfer ne-a făcut să pierdem timp. Pentru a nu exista nici o îndoială. înarmaţi cu dialectica materialistă. Kipfer trebuie condamnat cu atît mai mult. şi de alt fapt. Milton Kipfer s-a abătut de la principala regulă a unui om de ştiinţă — aceea de a examina la rece. ca biolog. asupra obiec. tocmai excepţia. Nici un om. mai puternic: cancerul. Avem însă şi alt argument. paralizîndu-le activitatea şi ucigînd organismul. s-a văzut că „blindarea" celulelor nobile. nu poate fi combătută „direct".tivităţii noastre. care înnăbuşeau pînă la urmă celulele nobile. precizăm că. cancerul era numai şi numai o boală. Din acest punct de vedere. există şi cîţiva perfecţionişti şi că toţi sîntem de acord în ce priveşte cele de mai sus. Mai mult. încă în secolul XX.

B. „Matematica" simplistă. Trăsătura dăunătoare a sărit peste o generaţie: tatăl sănătos a fost un simplu vehicul. un atac cu consecinţe ereditare îndepărtate. în stilul său obscurantist. la care se adaugă faptul că al treilea Kipfer. Nu e nici o mirare. Dacă apariţia monstrului ar fi fost provocată . J. Ea trebuie totuşi luată în consideraţie. Apariţia acestui monstru poate fi explicată pe cale ereditară. dar este posibil ca şi în cursul acestor cercetări el să fi fost expus la o serie de radiaţii. avînd în ele urmele dăunătoare ale unor radiaţii de cesium. a trăit o vreme într-o zonă apropiată de experienţele nucleare americane. poate ar fi necesar un studiu separat. tată şi fiu. dar acest descendent. Se ştie că multe caracteristici ereditare sar peste mai multe generaţii. Faptul că el şi-a iubit nepotul. după părerea unanimităţii. vor fi nişte monştri. lăsîndu-i prin testament întreaga sa avere. aceste fenomene n-au. Dar poate că iubirea pentru nepot a fost provocata şi de remuşcari. Se ştie că cesiumul 137 n-a existat niciodată în mod natural. 5. E însă o banalitate să spui că în succesiunea generaţiilor pot exista trăsături recesive: un om suferind de o boală transmisibilă pe cale ereditară are un copil absolut sănătos. un animator al politicii care întreţinea cursa exploziilor. pare a contrazice această ipoteză. a dus eventual la permanentizarea unor deficienţe ereditare. o serie întreagă de Kipferi au fost absolut normali şi sănătoşi. şi mai ales acolo unde este vorba de radiaţiile cu raze X. După calculele unui profesor englez din acea vreme. pe Edward Kipfer şi Anthony Kipfer. Dacă aşa stăteau lucrurile cu populaţia care n-avea o legătură directă cu experienţele nucleare. Dacă nu s-a dat îndărăt de la asta. e foarte posibil ca el să fi născocit un atentat şi mai monstruos. Aglomerarea unei serii succesive de iradiaţii. s-a concentrat asupra aplicaţiilor paşnice.membrii comisiei. împotriva lui Tony şi a descendenţilor săi. Tony. În privinţa aceasta însă. să fi fost atins de iradiaţii printre primii. la rîndul său. El este un produs exclusiv al fisiunii uraniului. Mai există o ipoteză. ba încă au prezentat indici biologici extrem de ridicaţi. Unul dintre ei a lucrat îndeosebi în domeniul aplicaţiilor militare şi a asistat la numeroase explozii. se poate să fi fost supuse în corpul lui Tony Kipfer unor noi iradiaţii. cele moştenite de la tatăl său.S. preotul Tony Kipfer. are un copil care a moştenit boala sau caracteristicile bunicului. Dovada noastră este următoarea. el nu putea şti dacă nu cumva tocmai copiii lui Tony Kipfer jr. exactitatea matematică pe care o afirmau adepţii weissmanism-morganismului şi pe care Miciurin o botezase batjocoritor „aritmetica mazării". Dar în condiţii create de om. ura faţă de omenire şi logica lui de agent al trusturilor şi anticomunist fanatic l-a determinat pe Edward Kipfer să organizeze uciderea propriului şi unicului său fiu. el nu putea şti la care generaţie vor „exploda" anormalităţile ascunse pe care şi le transmiteau Kipferii de la părinte la copil. e cu atît mai probabil ca Edward Kipfer. Mai mult. În domeniul eredităţii naturale. în special al exploziei bombelor atomice şi cu hidrogen. consolidate şi de faptul că atmosfera globului a fost infectată o vreme de experienţele nucleare. Milton Kipfer este descendentul unei familii care număra doi fizicieni atomişti. într-o existenţă scurtă curmată de un atentat tragic provocat de propriul său tată. pînă la semnarea Pactului Tripartit cunoscut din istoria secolului XX. fantastică şi oarecum îngrozitoare. Celălalt. desigur. reacţia lui Milton Kipfer poate fi considerată omenească şi. din cauza experienţelor nucleare se năşteau pe atunci cîte 2 000 de deficienţi mintali în fiecare generaţie. Psihologia de maniac atomic. idealistă a geneticianului Mendel şi a urmaşilor săi a căzut de mult. 6. Haldane. Într-adevăr. se poate obţine o precizie mai mare. Celulele sale sexuale. fapta lui are circumstanţe atenuante.

rezultă că drumul ereditar a fost acela care a dus la apariţia monstrului Kipfer-Durand3 Desigur însă. 6) complet greşite. 3. ca să nu mai vorbim de iodul radioactiv şi de alte substanţe. Dar în organismul monstrului nu s-au găsit urme de stronţiu. Se ştie că mulţi dintre primii arheologi care au descoperit mumiile faraonilor au murit scurtă vreme după aceea. Cu alte cuvinte.de radiaţiile şi precipitaţiile existente în jurul pămîntului de pe urma exploziilor nucleare. 5. ci şi a stronţiului 90. Kipfer şi Durand au fost supuşi încă o dată unui examen biologic complet. în punctele lor principale (3. aceste anormalităţi ar fi putut să fie transmise urmaşilor chiar multă vreme după ce rămăşiţele de cesium au dispărut. 2. concluziile noastre trebuie completate cu un examen al soţilor Kipfer-Durand. Dar în familiile menţionate nu s-au ivit niciodată asemenea anormalităţi. El nu atinge substanţa ereditară. Proba decisivă şi extrem de importantă: La concursul anual al „perfecţioniştilor". care arată că cel puţin o parte din monstruozitatea lui a fost cauzată de această substanţă. fără radioactivitate. Savanţii au crezut că ar fi vorba de substanţe otrăvitoare puse de cei care au făcut mumia. stronţiul se localizează mai ales în oase. Mai mult.11 | BULETIN BIOLOGICO-MEDICAL ASUPRA SOŢILOR KIPFER-DURAND Afirmăm cu toată răspunderea că ipotezele comisiei medicale care a examinat cadavrul monstrului sînt. Nu s-au găsit atunci urme importante de cesium 137. La examenul făcut azi de comisia noastră. dacă în familiile Kipfer sau Durand s-ar fi ivit anormalităţi cauzate de cesium 137. monstrul avea în el cantităţi apreciabile de cesium 137. Comisia medicală a uitat că de multă vreme fiecare locuitor al planetei posedă o fişă biologică completă şi e supus sistematic la examene medicale. Aceasta arată neîndoios că cesiul a fost introdus în organismele lor DUPĂ căsătorie. cel mai probabil încă din prima lună petrecută împreună la Paris. în spermatozoizi şi ovul. Cum explicăm noi acest fapt şi care este dovada noastră? După cum ne arată numeroasele cazuri existente în secolul XX. mai ales ale supravieţuitorilor de la Hiroşima şi Nagasaki şi ale urmaşilor acestora. dacă 3** La o întîmplare atît de fantastică nu pot fi excluse însă şi alte ipoteze. Monstrul ar fi putut apărea. 1. Încă de la metalurgistul James Kipfer. S-a descoperit mai tîrziu că era vorba de nişte viruşi care au trăit in mumie mai bine de două mii de ani şi care provocau o inflamaţie a căilor respiratorii. Cesium 137 se răspîndea însă în întreg organismul şi se localiza foarte persistent în celulele sexuale. Superstiţiile locale vorbeau de un „blestem". | PIESA nr. . care are o răspîndire mai mare decît cesiul. Aceeaşi este situaţia în familia Durand. De vreme ce dintre cele două substanţe — stronţium şi cesium — s-a localizat în monstru numai una dintre ele şi anume cea care se transmite prin celulele sexuale. prin „moştenirea caracterelor dobîndite". atunci am fi identificat nu numai prezenţa cesiumului 137. toţi Kipferii din care se trage Milton Kipfer au fost supuşi unor examene atente şi niciodată nu s-au constatat reziduuri ale unor substanţe radioactive. în cantităţi care să întreacă limita normală. am găsit însă cantităţi nocive de cesium 137 şi în organismul lui Milton Kipfer şi în cel al Loretei Durand.

..12 | CONVORBIREA DINTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI MONDIAL ŞI JAMES FRANŢUSKI Preşedintele consiliului comunist mondial: Hei. ai putea mai multilateral să. Ei nu au putut contracta pe cale întîmplătoare această doză de radiaţii. Ştiu eu? Spartanii îşi aruncau de pe stîncă nou-născuţii nereuşiţi. care eşti pe jumătate rus. Preşedintele: Nu mai îmi aminti. Preşedintele: Vino mai iute la societatea fără clase. Vreau să te consult. Preşedintele: Aş da un decret al consiliului mondial. să-l suprime? Putem noi tolera legi spartane? Îţi dai seama de urmări. dar au venit sub ochii mei documentele unei afaceri încurcate. James Franţuski: Din păcate. spune-mi simplu.nu cumva de-a lungul întregii perioade de nouă luni. Dar nu uita că Darwin. care omorau copilul din flori şi. Parcă ar avea un aparat special cu care complică toate ideile. Or. că am treabă. că trebuie să rămîn tînăr.. omeneşte: are azi voie un om. dar pe urmă au intervenit omenia. trebuie adoptate de organismele naţionale. în caz că i se naşte un monstru. Cesiul este localizat îndeosebi în celulele sexuale. E o afacere delicată. de altfel nimeni dintre cei care lucrează împreună cu ei. iar tu. Subliniem insistent că nici unul dintre soţi n-a avut de-a face în cursul perioadei menţionate cu substanţe radioactive în doze masive. jumătate american şi nu mai ştiu încă ce. E îndoielnic dacă vor mai putea avea vreodată copii. te văd perfect.. dar mă tem că nimeni n-o să-l respecte. James. m-au înnebunit ăştia cu rapoartele şi referatele lor. nu. ascultă. organismul tău individual. Ascultă. În societatea veche. specializat şi în etică. Franţuski: Tocmai de pe Venus? Trebuie să fie urgent.. Cu plăpumioarele şi vitaminele ei. Franţuski: Tocmai asta mă temeam că o să mă-ntrebi. James. Franţuski: Teribilă afacere.. Mai lasă-mă să mă gîndesc. Franţuski: înţeleg. Ai îmbătrînit. Ai aflat. Preşedintele: Stimabile. Preşedintele: Nu mai te apuca să-mi explici selecţia. am o grămadă de treburi aici.. civilizaţia a adus posibilităţi ca nevolnicii să poată trăi şi ei. mila. Franţuski: Decretele voastre sînt de fapt recomandări. chiar dacă el la ora aceea n-avea cum să-şi dea seama de amploarea problemei. îl socotim pe deplin just.. Preşedintele: Cazul Kipfer. omenirea cea omenoasă nu lasă selecţia să-şi facă mendrele şi deci . CONCLUZIE: Forţe încă necunoscute au introdus cu bună ştiinţă cesium 137 în organismul soţilor Kipfer-Durand. se-nţelege. Mai erau şi femei nenorocite. Cît despre felul cum a acţionat Milton Kipfer suprimînd monstrul. nimeni dintre membrii familiilor lor nu are actualmente în organism urme cît de cît importante de cesium 137. Ca să aibă putere. Azi sîntem omenoşi. Preşedintele: Nu. | PIESA nr. Facem această afirmaţie cu toată răspunderea. a admite suprimarea copiilor nereuşiţi ar fi însemnat legalizarea a tot felul de fărădelegi. mă vezi bine? Sînt pe Venus. Franţuski: Tu ai amintit primul de spartani. cred.

.. Dacă ar spiona cineva convorbirea noastră. Numai că mi-era frică să nu fi scăpat vreun amănunt: oamenii ăştia. Kipfer a procedat bine. de frică să nu te îneci. Pe de alta însă.. Franţuski: De. ar capta în loc de vocea mea nu ştiu ce sunete curioase.pe de alta societatea umană şi înţeleptul consiliu pe care îl prezidez asigură automat îmbunătăţirea speciei. Undele sînt „amestecate" într-un aparat special. opera lor.. ca să zic aşa. Acum fii atent. Kipfer nu voia să facă nimic rău. Franţuski: Ce cifru? Vorbim normal. Vorbeşte fără grijă. Nu observ nici un cifru. A făcut bine Kipfer cînd a făcut ce-a făcut. complică totul. Franţuski: Dacă ştii tot ce am de gînd să spun. crezi că stai de vorbă cu un copil? S-ar putea ca discuţia dintre noi să fie auzită. dar subiectiv nu comitea o crimă? Franţuski: Ciudată teorie. Preşedintele: E o sofisticărie prostească. Preşedintele. nu-ţi mai spun ce. mă bucur foarte mult. Franţuski: E simplu.. convorbirea s-a . ci concret.. mai spune o dată. Monstrul nu mai era copilul lor.în scopuri de explorare. sau nu? Franţuski: A făcut bine. S-ar putea. nu? Am luat măsuri.. eu. aşa am judecat şi eu. O parte dintre membrii consiliului erau răspîndiţi pe alte planete. consiliul mondial a avut o dezbatere. stai la odihnă pe marginea unui lac. vorbim pe cifru. Să zicem că tu ai o paralizie nervoasă. dar subiectiv intenţia mea. James. îţi dau un brînci. nu s-a mai folosit de mult. cum şi de ce voiau asta. vor deteriora spiţa omenească. te salut în mare grabă. iar în locul feţei tale simpatice ar vedea. Nu ştiu cine sînt. Preşedintele: Cum vrei să-l observi? Metodă veche.. nu ştiu cum să spun. dîndu-ţi un brînci. cu sintezele lor savante. Dă-mi voie să sărut fruntea ta rusească. Preşedintele: James. înmulţindu-se. n-ai de unde s-o ştii. Aşa am judecat şi eu. dar ştia el în momentul acela că e vorba de un atentat? Avem cîţiva savanţi care ridică problema obiectivului şi subiectivului: obiectiv. Franţuski: El şi franţuzoaica au fost victima unui atentat cu cesium. noi ne putem înţelege mult mai repede..13 | RECOMANDAREA CONSILIULUI MONDIAL Acum o oră.. iar eu. chiar de la ieşirea din aparatul de emisie. Mă bucur că sîntem de aceeaşi părere. Preşedintele: Mă bucur. ai deodată un şoc şi începi să înoţi: paralizia ţi s-a vindecat.. Aici vrei să ajungi? Franţuski: Pe de o parte. vrînd să te înec. Franţuski: Ce să-ţi spun? Noi ne-nţelegem repede. de ce mai mă-ntrebi? Preşedintele: James. Preşedintele: Dacă ai trecut la partea critică.. copilul atentatorilor necunoscuţi. Iar Kipfer. Dar tu.. probabil că le-a dejucat planurile. suprimîndu-l. că vin la punctul principal. Obiectiv. Ştiu eu. am făcut un lucru bun.deschide larg porţile pentru apariţia multor slăbuţi care. Era. Kipfer le-a dejucat planurile. Preşedintele: Pe ce te bazezi? Nu ca principii generale. Un monstru. Iar aparatul de recepţie are în el codul cu care descifrează amestecul undelor şi le reproduce în ordinea lor iniţială. | PIESA nr.. Ţi-am strîns mîna! Franţuski: Cu bine. Atentatorii necunoscuţi voiau naşterea unui monstru. un „amestecător". în apă. Bine. Preşedintele:. asta vrei să spui. dar asta voiau. consiliul tău îi conduce. obrazul american şi să strîng de pe Venus mîna ta de franţuski simpatic! Să ne vedem cu bine! Am uitat un amănunt. Adică nu.

Am citit în cărţile de pe vremuri ce pasiuni se încingeau în jurul moştenirilor. Mai există şi alte documente. de mult scos din uz. teritoriul Electronia. Anchetăm. chiar dacă s-ar putea să fie vorba de o falsă alarmă. obiceiul se infiltra uneori şi în jos. Steton Hall şi actuala sa soţie au obţinut al doilea premiu. Mai ales că eu. Abia după suprimare. în orele libere. din Europa. pentru transport. decît să fim luaţi pe nepregătite. | PIESA nr. chiar de m-aş întoarce viu din expediţie. şaretă?. Hall ne-a anunţat de naştere. pe măsură ce le parvin. automobil. ultimul urmaş al Kipferilor. Ca un metal topit care se prelinge printre crăpături. au şi ele o legătură. care ieşea în partea stingă a pîntecelui. să-şi întrerupă temporar studiile filozofice şi să dirijeze acţiunile acestor comitete. unde Kipfer-Durand luaseră premiul întîi. capătă în pielea lor bătrînă un ceva nou şi le vezi întinerind în altă existenţă. inclusiv concepţiile lor. Pînă la obţinerea unei evidenţe mai bogate. 3. testament. Maşinile au scutit oamenii de munca migăloasă a meşteşugarilor. Totuşi fiecare dintre ele trăieşte mai departe. prin consiliul lor. Îl rugăm pe James Franţuski. Recomandăm tuturor să studieze documentele cazului Kipfer. Printr-o coincidenţă. într-o nouă existenţă. Cine se mai slujeşte astăzi. naşterea s-a produs scurtă vreme după ce a născut Loreta Durand. am ezitat punînd la începutul dictării de faţă cuvîntul. în dreptul părţii mijlocii a colonului descendent etc). La concursul perfecţioniştilor americani. consiliul american i-a rugat pe Milton Kipfer şi Loreta Durand să dicteze toate amintirile lor care ar putea avea legătură cu cazul de faţă. de cal. 2.desfăşurat prin comunicaţiile interplanetare şi a hotărît: 1. care. 14 | COMUNICARE CĂTRE JAMES FRANŢUSKI Comitetul provizoriu de vigilenţă din Cairo îţi face cunoscut că acum zece minute biologul Steton Hall a suprimat printr-o injecţie pe noul său născut. între . Afirm însă că noi greşim dînd uitării testamentele. Recomandăm să se instituie pretutindeni comitete provizorii de vigilenţă. Multe lucruri. fără cap. Vom reveni. vor fi de acord cu această recomandare şi o vor transforma în hotărîre. Sperăm că americanii. nu voi avea niciodată un „moştenitor" în sensul vechi al cuvîntului. De ce au dispărut? Se ştie. Trebuie să reînviem şi testamentele. tocmai în momentul cînd ai jura că vor pieri definitiv. barcă. se pare. care prezenta anormalităţi izbitoare (capul neobişnuit de mic situat la subsuoara dreaptă. | PIESA nr. învechindu-se. Sulamita şi Steton Hall s-au căsătorit şi s-au stabilit la Cairo cam o săptămînă după ce avusese loc căsătoria lui Milton Kipfer cu Loreta Durand. un al doilea gît. Pentru a putea studia mai bine cazul. Examenele medicale sînt în curs. Milton Kipfer nu este socotit vinovat în legătură cu suprimarea cunoscută. dar mulţi mai împletesc şi azi covoare sau fac tîmplărie. Mai bine exagerări.15 | TESTAMENTUL LUI MILTON (MILT) KIPFER (continuare) Cum spuneam. produsă în urma unor factori întîmplători. sub formă de sport.

săraci, şi adeseori se întîmpla ca o bătrînică oarecare să scrie: „Las dulăpiorul meu vechi nepoatei care m-a ajutat cînd eram bolnavă, scaunul cu catifea roşie fiului meu, care îl poate repara şi vinde cu folos, iar şalul de lînă aş vrea să-i fie dat bunei mele vecine, care cam tremura de frig". De la averi pînă la boarfe, unii din dorinţa de a conserva după moarte, alţii din dorinţa de a ajuta după moarte, asta aveau de transmis oamenii, ca lucrul lor cel mai preţios, după o întreagă existenţă, după miile de răsărituri de soare la care fuseseră martori, după frumuseţile zărite, cu sufletul înfiorat şi după tragediile trăite de-a lungul vieţii; aici, în aceste cîteva obiecte, se rezuma adesea întreg sensul existenţei. Societatea trebuia să drămuiască totul, de la aur pînă la vechea broboadă de lînă; triumfurile şi înfrîngerile, mersul vieţii, totul depindea de felul cum îşi agonisesc oamenii şalul cu care să se învelească şi mîncarea pe care s-o mănînce. Mulţi nu-şi descleştau mîinile de pe monezile lor decît la vama aceea teribilă, cînd nimeni nu poate să treacă în partea cealaltă decît cu o singură mobilă, sicriul, şi cu un singur rînd de haine. Cel care fusese un om trimitea, de dincolo, două scaune vechi, un şal sau chiar un pachet imens de acţiuni menit să-l facă să mai trăiască în amintirea celor vii, pînă ce ultimul picior de scaun se fărîma şi ultimul cutremur de la bursă făcea să treacă dintr-o mînă în alta ultima acţiune. Mă întreb dacă astăzi, cînd posedăm o avere colectivă, imensă, nu mai avem nimic de transmis urmaşilor. Şi dacă avem ceva, putem lăsa totul numai acelora de care ne leagă sîngele? Iertaţi-mă pentru această paranteză. Faptele petrecute şi prăpastia necunoscută care se cască la picioarele mele mă fac să fiu într-o dispoziţie aparte. Avem ceva de lăsat; observaţiile, sentimentele şi gîndurile noastre, averi infinit superioare celor de altădată. Le lăsăm, e drept, în înseşi societatea şi ştiinţa noastră; dar simt că uneori trebuie să le lăsăm şi prin testament, punînd acolo principalul, sau lucrurile pe care nu le-am observat înainte şi care acum sînt subliniate cu un creion negru de apropierea sfîrşitului. 9 Naşterea sinistrului meu fiu, a avortonului lui Steton Hall şi evenimentele ce au urmat sînt legate neîndoielnic de teoriile mele, ale lui Steton Hall şi ale altor perfecţionişti. Divergenţele dintre mine şi celălalt perfecţionist cunoscut, Steton Hall, erau de fapt nişte fleacuri, iar înverşunarea mea faţă de el, exagerată. Că nega rolul iubirii? Prostii. Era îndrăgostit pînă peste urechi de egipteanca lui. Şi chiar dacă ar fi avut un temperament mai rece, n-ar fi fost un păcat mortal. Adversarul îmi era frate. Şi nici spontaniştii nu sînt oameni diferiţi de noi. Avem mici divergenţe în privinţa căilor de urmat, dar credem deopotrivă în progresul omului. Aici a încercat să ne lovească duşmanul ascuns în umbră. Şi tot aici vreau să lupt, chiar şi după moarte. Uciderea avortonului n-a fost din partea mea un act necugetat, inspirat de motive pur personale. E vorba de o luptă mult mai complicată, de convingerile mele. Atomistului Tony Kipfer unii îi spuneau: „Faci rău că eşti comunist". Cînd comunismul a biruit, s-a auzit un refren mai modest. Oţelarului James Kipfer îi spuneau: „Îţi dă mîna să munceşti atît, pentru că eşti celebru şi apreciat. Noi însă sîntem oameni de rînd, nu ne omorîm cu firea". A trecut şi această fază, dar azi există oameni ca prietenul meu Mac Cragg, care îmi spunea: „Ţie îţi dă mîna să fii pretenţios faţă de oameni şi să-i vrei perfecţi, pentru că tu eşti înzestrat, ţie îţi vine mai uşor să-ţi faci datoria. Nouă însă ne vine mai greu."

Aceste cuvinte m-au durut întotdeauna. Pentru că erau nedrepte şi neadevărate. Şi pentru că în ele se strecura totuşi şi un cinci la sută adevăr. Oricît ar părea de curios, am remuşcări cîtă vreme ştiu că în lume mai există oameni bolnavi, suferinzi sau pur şi simplu proşti. Visez eu la ceva imposibil? Clasicii comunismului au ironizat pe bună dreptate o egalitate în care toţi oamenii ar avea acelaşi număr la pantofi şi acelaşi talent în mînuirea viorii. De la fiecare şi fiecăruia, după capacităţi şi după nevoi, e o formulă care porneşte tocmai de la varietatea tipurilor omeneşti şi care proclamă înflorirea personalităţii fiecărui ins. Egalitatea noastră este o egalitate în drepturi şi datorii, în posibilităţi. Cînd stau însă de vorbă cu Mac, sau chiar cu oameni mai puţin ciudaţi decît el, încerc totuşi un sentiment de vinovăţie. Nu s-ar putea face mai mult pentru a mări zestrea fiecăruia, gradul lui de putere şi sănătate, nu s-ar putea regla mai bine contorul invizibil care ţine socoteala anilor noştri şi care dictează întreruperea programului, cel mai adesea înainte de o sută de ani? Stăpînirea naturii nu mai înseamnă azi pentru mine satisfacerea unor nevoi ale omului, pe care comunismul le-a şi satisfăcut. Din natură facem parte şi noi, oamenii. Stăpînirea crescîndă a naturii înseamnă la mine prelungirea vieţii şi mărirea planificată a cantităţii de fericire per an şi per zi. Marxismul nu cuprinde numai factorul social, el e concepţia noastră atotcuprinzătoare, care are margini şi sfîrşit în individul muritor, dar nu are mărgini şi nu are sfîrşit pe planul omenirii întregi, este Cosmosul nostru filozofic infinit şi în infinită dezvoltare... _____________________ La acest punct al expunerii, Milton Kipfer a fost întrerupt de preşedintele consiliului mondial. A urmat o scurtă convorbire. Preşedintele: Milt, m-am conectat la maşina ta şi te ascult de cîteva minute. Nu uita că nu ţi-a mai rămas mult timp. Ţi-am promis că vei pleca în prima expediţie. N-aş vrea să te oboseşti. Kipfer: Lucrurile care mă pasionează îmi fac plăcere.Mă simt mai calm dacă ştiu că las în urma mea tot ce am avut de spus. Preşedintele: Ca om mai bătrîn, te sfătuiesc totuşi să te grăbeşti; trebuie să te punem la curent cu o serie de lucruri. Ascultă, Milt, ai lucrat cu intensificatoarele musculare de curenţi. De cîte ori pot să-ţi sporească energia? Bineînţeles, în limitele marjei de siguranţă, fără primejdie de ruptură. Kipfer: Lucrul e menţionat în fişa mea biologică. De şase ori la mişcări libere, fără greutăţi. Pot face un salt de 19,6 metri. La ridicarea greutăţilor nu mai îmi amintesc precis, scrie în fişă. Preşedintele: Nu mai am răbdare cu toate fişele astea. Aproximativ. Kipfer: Pot să ridic 900 de kilograme. Mai mult, nu rezistă scheletul. Preşedintele: Excelent. Adică, într-un fel... Nu mi-aş fi închipuit să ajungem în situaţia cînd va fi vreodată nevoie de asemenea eforturi. Odaia e complet goală, nu? Nici un grăunte de praf. Nu laşi pe nimeni să intre. Ai contorul în faţă, nu? Kipfer: Da. Nu e nici o radiaţie. Sînt la curent cu toate instrucţiunile noi. N-avea nici o grijă. Preşedintele: Bine. Te rog, dacă ai terminat cu partea faptică, încheie-ţi testamentul, cum îi spui tu. E un cuvînt stupid, băiete, pentru că o să trăieşti. Eşti un cetăţean cam rigid, Milt. Să ştii că am avut greutăţi din pricina ta. Te aştept, nu uita că durează şi drumul. Kipfer: Mă voi grăbi. Într-o oră sînt acolo. Apoi, Milton Kipfer şi-a reluat dictarea. ________________________________ De ce a pornit atacul duşmanului tocmai cu mine şi Loreta? Nu e faptul acesta

legat de concepţiile noastre? Ceea ce înţeleg eu prin munca pentru perfecţiune nu este crearea unui tip standard de om cu o cantitate egală de însuşiri. Acest lucru ar fi imposibil şi cel puţin plicticos, ca să nu spun primejdios. Mărirea staturii sau a creierului? E un deziderat simplist al autorilor de scrieri fantastice din trecut. Au uitat că există un anumit raport între suprafaţă şi volum; schimbul de substanţe devine mai lent la organismele mari. Viteza influxului nervos fiind aceeaşi la toţi oamenii, senzaţiile circulă mai repede pe distanţe mai scurte; un om mai mic e adesea mai sensibil, mai nervos şi mai agil. La fotbal, antrenorul nostru avea (spun avea pentru că mi se pare mult de atunci, cred că m-am despărţit pentru totdeauna de această parte a vieţii mele), avea greutăţi: cei mici de statură erau handicapaţi de fizicul lor, în schimb de cei mari se plîngea adesea că ar fi lenţi. Afirm că în această privinţă nu vom fi în stare vreodată să tragem concluzii definitive. Organismul omului, mult prea complicat, este răscomplicat de împrejurările sociale. Unii îşi închipuie că cei mai mulţi dintre oamenii mari au fost mici de statură ca Napoleon. Li se poate răspunde cu Petru cel Mare şi Engels, acesta din urmă călăreţ şi sportiv excelent, foarte rapid în ciuda staturii sale înalte. Lenin a rîs cu lacrimi cînd nişte ţărani din fundul Siberiei i-au trimis cadou nişte cizme care îi ajungeau pînă aproape la brîu: îşi închipuiseră că un mare conducător trebuie să fie un uriaş. În ce priveşte volumul creierului, animalele care au creier mai mare decît al omului nu-s de loc mai deştepte. La specii cu volume egale, se poate observa adesea că inteligenţa e determinată de gradul de organizare „socială" a animalului respectiv. Omul e mai inteligent datorită uneltelor, a societăţii, deşi ar fi o prostie să negăm rolul organizării lui nervoase. Toată problema mărimii, luată în sine, e o falsă problemă. La proporţiile infinite ale universului, omul e un microb în comparaţie cu globul pămîntesc şi un zero absolut faţă de mărimea sistemului solar, dar e un munte în comparaţie cu microbii şi un întreg Cosmos cînd îl comparăm cu particule de felul electronului. Măsura în care oamenii ar putea fi mai mari sau mici nu poate afecta serios poziţia lor în univers şi nici raporturile între ei: statura a crescut şi va mai creşte, dar în cadrul mediei întotdeauna vor exista oameni mai înalţi şi mai scunzi. Şi atunci? Perfecţiunea o văd în armonia omului, în proporţionalitatea părţilor lui şi a funcţiunilor lui, a gîndirii lui, în frumuseţea lui spirituală, în armonia dintre oameni şi în puterea lor crescîndă asupra mediului şi a lor înşişi. Aici sosim la problema eredităţii şi la războiul ereditar care ne preocupă. | PIESA nr. 16 | COMUNICARE CĂTRE JAMES FRANŢUSKI Comitetul pentru vigilenţă din San Francisco îţi face matematicianului Jefferson Smith din oraşul nostru a născut Smith fuseseră cîştigătorii concursului pentru căsătoriţi americani. Ei aveau dinainte trei copii, absolut normali. Examenul arată că soţii Smith au fost supuşi unor iradiaţii cu | PIESA nr. 17 | JAMES FRANŢUSKI CĂTRE COMITETUL DE VIGILENŢA DIN SAN FRANCISCO Suprimaţi imediat monstrul. Faceţi acest lucru cît mai larg cunoscut. Explicaţi soţilor Smith motivele. Sînt cuprinse în instrucţiunile generale ale cunoscut că soţia un monstru. Soţii J. al perfecţioniştilor cesium 137.

comisiei noastre, pe care le veţi primi în cincisprezece minute. | PIESA nr. 18 | INSTRUCŢIUNI ALE COMISIEI MONDIALE DE VIGILENŢĂ CĂTRE UNITĂŢILE DE PRODUCŢIE DIN ÎNTREAGA LUME Unităţi electronice! Adaptaţi imediat toate automatele repede adaptabile, pentru producţia amestecătorilor de unde. Să aibă un dispozitiv electronic automat care la fiecare zecime de secundă schimbă cifrul. Unităţi acustice! Treceţi imediat la producţia de tuburi izolatoare transparente. Fiecare om, cînd vorbeşte în aparat, să-şi poată potrivi gura în dreptul unui asemenea tub, astfel ca nici un sunet să nu străbată în afară. Se vor produce tuburi asemănătoare pentru urechi, la recepţie. Unităţi atomice! Orice producţie de care ne putem dispensa să fie întreruptă. Avem nevoie, în cîteva ore, de tuburi-condei (contoare) pentru depistarea de radiaţii. Primele cinci sute de milioane de condeie să fie îndreptate pînă în două ore spre America şi spre americanii răspîndiţi în lume, dîndu-se prioritate perfecţioniştilor cunoscuţi. Apoi producţia va continua pentru întreaga populaţie a pămîntului. Unităţi medicale şi de evidenţă a populaţiei! Izolaţi imediat gravidele. Maşinile să facă imediat evidenţa naşterilor probabile pe următoarele opt luni. Întrerupem temporar, din cauza unor comunicări urgente. | PIESA nr. 19 | IURII ALEXEEVICI PAPANIN, COORDONATORUL GENERAL AL COSMONAUŢILOR, CĂTRE JAMES FRANŢUSKI Controlul a fost efectuat în întregime. Pentru apărarea continentului nord-american am dublat controlul şi rezultatele au fost mereu aceleaşi: Marte şi celelalte planete pe care sînt instalate centralele atomice ale pămîntului au rămas în continuare izolate. Nu există nici o iradiaţie venită dinafara Pămîntului, cu excepţia razelor cosmice şi a celorlalte iradiaţii naturale, în cantitate normală. Navele noastre nu au constatat fisuri în blindajul natural al globului, locuri prin care să pătrundă vreo cantitate sporită de raze nocive. Băieţii se simt excelent, navele patrulează în continuare. | PIESA nr. 20 | STAVRU IONESCU, COORDONATORUL COMISIEI EXTRAORDINARE DE TRANSPORTURI, CĂTRE JAMES FRANŢUSKI S-a făcut. Pînă acum 15 980 de femei au fost evacuate în spaţiul cosmic. Aşa cum mi-ai cerut, am dat prioritate perfecţioniştilor şi mai ales soţiilor de americani. Avem însă unele greutăţi tehnice. Celelalte planete şi navele noastre nu-s încă adaptate pentru un asemenea număr, evacuarea nu mai poate dura mult. Pe la vreo 80 000 de persoane, vom fi nevoiţi să ne oprim, ca să nu periclităm aprovizionarea celor deja evacuaţi. Am propus experţilor noştri o soluţie şi aştept rezultatul. Am luat toate măsurile pentru accelerarea construcţiei de nave. Îţi propun să încercăm şi cu avioanele: poate că la unsprezece mii de metri înălţime, iradiaţiile nu ajung. Luaţi măsuri şi pentru înmulţirea adăposturilor pe pămînt,

întîi a refuzat să dicteze. ne încurcă aprovizionarea: trebuie să încărcăm pe remorcile etanş o cantitate mare de hrană. bravo. că preşedintele a preluat direct comanda. La capacitatea noastră limitată. Vom reveni. cînd oamenii ar fi ameninţaţi cu moartea prin inaniţie. Prin fărîmiţare şi fierbere. dar ocupă spaţiu (hrana e calculată pe şase luni). dar afacerea asta e prea neobişnuită.. COMUNICARE SUPLIMENTARĂ Am mai găsit o soluţie. În timp ce-ţi comunic toate acestea. frate. Să nu înţeleagă ei. ca în orice război. cu capul limpede. la un comandament unic. 21 | STAVRU IONESCU. mă tem că nu-s omul cel mai potrivit pentru treaba asta.. Vom ajunge. Apropo. Ionescu a lucrat excelent. Kipfer. 22 | CONVORBIREA DINTRE PREŞEDINTELE CONSILIULUI MONDIAL ŞI JAMES FRANŢUSKI Preşedintele: Alo. Şi apoi. dar nu e bine să ne grăbim. creierul îţi explodează cînd e vorba să coordonezi toate rapoartele şi părerile. Franţuski: Înţeleg. nici în. că ne-am speriat. confecţionăm în prezent obiecte din amestec de hrană — praf de carne. Îţi spun iarăşi. fără motor. Ne cam încurcă aprovizionarea. pereţi interiori.. că e de nivel mondial. devine o hrană consistentă. pentru calamităţi neprevăzute. vegetale şi zahăr — supus la presiuni uriaşe. eşti ridicol. băiatul ăsta. Nu vreau încă să mă scufund în toate detaliile. e şi o tradiţie. Avem maşini de coordonare. Să afle duşmanul că. Nu evacua numai persoane pe cale de a naşte. dar s-au şi luat primele măsuri şi va reuşi sigur. Materialul e foarte rezistent. S. | PIESA nr. I. Avem milioane de specialişti specializaţi în coordonarea specialiştilor. Nu sînt specialist în cifruri electronice şi nici în nave. | PIESA nr.chiar dacă primele nu s-au dovedit utile. Consiliul nostru nu dă decît recomandări. chiar şi gustoasă. lapte. Serveşte perfect pentru confecţionarea de scaune. În locul obiectelor din plăci aglomerate. Preşedintele: Probabil. trebuie adoptate de consiliul naţional respectiv. tocmai de aceea. Ceea ce trăim acum e aproape un război. În felul acesta. Şi nici oamenii noştri să nu înţeleagă asta: mi-a plăcut calmul lor. mărim capacitatea cu încă 40000 oameni şi asigurăm un surplus de 3 luni hrană. Studiem rapid şi alte posibilităţi. unde gravitează singure. cine-or fi. Ciocnirea exclusă. la prima oră. aflu că experţii au şi dat rezultatul. Să trimitem şi ceva însurăţei. Avem sute de milioane de specialişti excelenţi. Franţuski: Înţeleg. Transporturile noastre au rezolvat problema pentru încă vreo 100000 de persoane. Preşedintele: Ba eşti omul cel mai potrivit. Ele sînt remorcate de nave pînă pe orbită. maşinile n-au program contra atentatului ăsta. iar acuma stă şi lucrează în mare calm. Confecţionăm cabine etanş. plastic etc. Franţuski: Scuză-mă. nu ştiu cum de mi-a scăpat. în parte şi aparataj. . de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. Fără ei n-am reuşi nimic. E vorba de comprimate. James. economisim din spaţiul consumat de conserve.. De ce nu preiei tu acţiunea? Preşedintele: Rămîn alături de tine. Pare fantezistă. Dar la un moment dat. Ca să devină hotărîri. Uite însă ce aş vrea. Comitetul tău de vigilenţă însă poate da instrucţiuni. Precizez că e vorba de hrana de rezervă. cu siguranţă.

studierea lor continuă. am timp să intervin. Franţuski: Să le opresc pînă le studiezi? Preşedintele: În nici un caz. mai sînt şi mulţi alţi perfecţionişti. Oricum. în numai 5 cazuri au cerut ca monstrul să rămînă neapărat în viaţă. întoarceţi comutatorul care le face opace: vorbele să nu poată fi ghicite după mişcările gurii. Ei ştiu ce riscă şi nu dau îndărăt. Lasă-l. imobile. sonore şi de tot felul. pe jos şi cu orice vehicule: dacă iradiaţia se face prin puncte fixe. chiar dacă e vorba de oameni care se află în aceeaşi odaie. care s-au oferit voluntar să fie „momeala" pentru descoperirea metodelor cu care lucrează duşmanul necunoscut şi a locului unde se află acesta. măcar parţială. Transmite-le pe măsură ce sînt gata. însă nu acesta e în momentul de faţă lucrul cel mai important. dispozitive automate pentru spionarea locului. numai în 15 unul sau ambii părinţi s-au declarat dispuşi să lase monstrul în viaţă. E dus cu radiaţii şi mistere ereditare. S-a format o rezervă secretă de cinci monştri. Mai bine nişte instrucţiuni imperfecte dar venite la timp. acesta este adevărul. ca în cazul Kipfer. Mai ales că. Dimpotrivă. Din cele 142 de cazuri. pentru studii ştiinţifice. dacă există. atunci cei care se mişcă vor fi mai la adăpost. Atragem atenţia că sînt transparente. Avem destule dovezi că e vorba de un război filozofic.Franţuski. renunţaţi la imaginea televizată. chiar dacă unele amănunte nu corespund. Respingem cu energie cele cîteva propuneri care s-au făcut pentru întreruperea oricăror naşteri. | PIESA nr. 2) S-au înregistrat pînă acum. Monştrii nu se aseamănă între ei. Folosiţi-le pentru familiile tinere. Kipfer nu e singura victimă. există o variaţie a diformităţilor. îmbunătăţite pînă la splendoare. Semnalăm eroismul cîtorva mii de perechi de tineri din diferite colţuri ale lumii. de ce te-ai oprit? Franţuski: N-am nici o dovadă. Le . toate convorbirile importante se fac prin unde cifrate. V-au sosit izolatoarele din grafit şi plumb. Recomandăm cît mai multă mişcare. O poveste de familie nu poate justifica un atentat care tinde să ne lovească pe noi toţi. Trebuie lichidată repede. doar dacă dorim. Preşedintele: În orice caz. păstraţi doar sunetul. să ştim de unde a pornit. Dacă mi se pare ceva greşit. Te rog să-mi arăţi şi mie instrucţiunile pentru comitetele de vigilenţă. Dar am impresia că toată afacerea trebuie să aibă o legătură. Este important ca fiecare dintre ei să fie suprimat cu oarecare publicitate. Toată lumea să folosească tuburile izolatoare. decît altele. cu excepţia cazului a doi gemeni. Vor purta asupra lor înregistratoare optice. De altminteri. dar cu efectul micşorat prin întîrziere. căsătorii etc. afacerea e periculoasă. mă rog. îndeosebi perfecţionişti. lucrul nu trebuie cunoscut decît de părinţii care stăruie ca progenitura să rămînă în viaţă. Primele adăposturi însă n-au dat rezultate. La nevoie. ca să avem siguranţa că nu s-a strecurat înăuntru vreun corp străin. 23 | INSTRUCŢIUNI PENTRU COMITETELE DE VIGILENŢĂ DIN LUME 1) Pînă la noi dispoziţiuni. să se ştie. dar e un război filozofic. de la cazul Kipfer pînă în prezent. momentului şi a modului cum s-a produs iradiaţia.. 3) Toţi oamenii să poarte în permanenţă condeiele (contoarele) de depistare. Preşedintele: Spune. e o legătură îndepărtată. că suprimarea a fost făcută de înşişi părinţi. Cînd însă începeţi convorbirea. Şi atunci. Orice radiaţii să ne fie imediat semnalate. locul să fie evacuat şi apoi investigat de echipele speciale. 142 de monştri nou-născuţi.. cu familia Kipfer.

că ar acţiona „detaşamente de oameni invizibili". în stadiul actual al ştiinţei. Nu s-au înregistrat iradiaţii. oamenii care ar dori să devină invizibili ar trebui să înghită la fiecare cîteva ore o cantitate de raze pe care organismul uman nu o poate suporta. după metode necunoscute. 4) Aţi aflat între timp. au făcut plimbări pe jos la marginea oraşului etc. Nu e bine să ţineţi cifra în secret. în aşteptarea semnalului vostru. Gîndiţi-vă şi voi. radiaţia a fost concentrată asupra celulelor sexuale. experienţele făcute în cadrul unor atentate arată că n-a putut să se strecoare la faţa locului nici măcar un singur „om invizibil". acum urmează un punct central. 24 | COMUNICARE Aici comitetul de vigilenţă din Abilene Texas. din curba statistică a cazurilor. În perioada imediat următoare. Ipoteza lansată de unii tineri. cîteva perechi de voluntari s-au izolat in camere de plumb. În cîteva ore le vom da semnalul de intrare în acţiune. Pînă acum însă n-a existat nici un mort. 6) Indicii încă neverificate precis arată că sursa este mobilă. am oprit acţiunea. Toate cele trei perechi iradiate au controlat tot ce mîncau. şi am luat măsuri pentru a împiedica gestaţia de monştri. . 38 a comisiei voastre: E absolut sigur că iradierea n-a provenit din alimentaţie sau medicamente. mai toţi perfecţionişti. sînt oameni tineri. Trimitem totodată răspunsul la întrebarea nr. adesea cîştigători ai diferitelor concursuri. numărul cazurilor a crescut la 211. nevrînd să aştepte instrucţiunile noastre. este reglat pentru producerea de monştri. | PIESA nr. ar fi mărit doza de radiaţii.S. este lipsită de obiect. ceea ce înseamnă că izvorul de radiaţii este mobil. dar mecanismul ereditar este dereglat. El trebuie să afle şi a şi aflat probabil că toţi monştri au fost şi vor fi suprimaţi. E clar deci că duşmanul urmăreşte producerea de monştri. Fiţi atenţi. conceput ca momeală pentru atentatorii necunoscuţi. Întrerupem pentru două minute. că pericolul pîndeşte categoriile care întrunesc cîteva condiţiuni: măcar unul dintre soţi este american. Imediat ce am aflat.cerem însă răbdare: să nu se expună zadarnic înainte de vreme. deosebit de viguroşi. Mai precis. perfecţioniştii locali au organizat cu mare publicitate un concurs al tinerilor căsătoriţi. ca să nu se nască presupuneri alarmiste: oamenii să ştie că sînt informaţi cu exactitate şi rapid de către centrul coordonator. 25 | PENTRU COMITETELE DE VIGILENŢĂ DIN LUME (continuare) 5) După ultimele informaţii. De altminteri. Mai mult. Trei perechi au fost iradiate fără să poată descoperi sursa. P. Din proprie iniţiativă. funcţia sexuală poate continua. poate aveţi unele idei: Dacă inamicul necunoscut ar fi dorit pur şi simplu să distrugă rasa omenească sau măcar un număr de oameni. le-am verificat. S-a reuşit crearea transparenţei la o serie de materii: însă. Contoarele funcţionau perfect. se sintetizează noile informaţii. Ca în cazul iradierilor obişnuite de roentgeni. | PIESA nr. Subliniem că una dintre perechi s-a plimbat pe jos la marginea oraşului şi a fost iradiată în acest timp.

după părerea mea. faţă de normal). Sub supravegherea noastră au şi început să acţioneze echipe de voluntari care circulă cu viteze diferite. altele imperfecte. Gata! a venit momentul să punem capăt acestui atac. CONSILIUL MONDIAL ŞI COORDONATORUL COMISIEI DE VIGILENŢA (Proces verbal) Preşedintele: Tovarăşi. pentru a determina cît de repede poate să se extindă viteza sursei mobile de iradiaţii. din oameni cu indici biologici înalţi nu se pot naşte decît monştri. se nasc zilnic 300000 de copii. Şi tot ca atunci. El este spontanist. chiar dacă unele instrucţiuni par exagerate. S-a creat o oarecare agitaţie cum nu s-a mai cunoscut din vremea imperialismului şi a bombei atomice. unele diabolic de iscusite. Cum se face că. De aceea. pentru orice eventualitate. de cîteva zile. Dimpotrivă. n-am. daţi-mi voie să vă spun tovarăşi. Avem destule victime. a fost nevoie să întrerupem unele activităţi productive ca să fabricăm contoare şi tot felul de arme de contraspionaj. E ca şi cînd cineva ar vrea să demonstreze că.. La populaţia de miliarde şi miliarde a globului nostru. ba încă a trebuit să amenajăm la iuţeală o uzină de explozibili nucleari. coordonatorul comisiei de vigilenţă din Chicago. 26 | DEZBATERE. Nu pentru că ar fi fost un atac cine ştie ce puternic. în ciuda tehnicii noastre. Curmaţi acţiunile imprudente ale unor tineri. mişcarea unui club de geneticieni care susţin că oamenii trebuie să se supună unui autocontrol voluntar pentru a calcula ştiinţific şansele ereditare ale viitorului lor copil. 300000 de copii. El a afirmat că în această acţiune s-ar putea să fie amestecaţi şi unii spontanişti.. Comunicaţi prin cifru celor mai agitaţi dintre ei să mai aştepte. căci se pare că în afara omenirii a mai apărut o forţă. bestială. ele se soluţionează într-un spirit ştiinţific şi de deplină încredere reciprocă. dimpotrivă. 8) Instrucţiuni şi informaţii concluzive. | PIESA nr. De vreme ce 28 dintre victime sînt oameni care participaseră la concurs. cu mijloace extrem de inegale. Vom reveni. adversari ai teoriilor perfecţioniste. iar noi am avut de la Kipfer pînă acum 249 de . A fost cercetat parcul în care a avut loc concursul la care participase Kipfer. cel al persoanelor mutate de ici pînă colo prin sistemul planetar trece de 100000. rezultă că fiecare în parte a fost urmărit multă vreme după concurs şi supus iradiaţiilor.7) Este sigur că ţinta acestui atac sînt perfecţioniştii. dar dispunem de toate dovezile pentru a afirma că el n-are nici o legătură cu duşmanul necunoscut. adversar convins al perfecţioniştilor. între marxişti. Animalele şi plantele existente acolo nu prezintă urme nocive de iradiaţii şi la fel multe dintre persoanele care au asistat la concurs (totuşi media e ceva mai ridicată. semiumană. ele trebuie executate întocmai. reuşit încă. Numărul victimelor se apropie de 300. Faptul că încă n-au fost victime între spontanişti poate să corespundă unei intenţii a duşmanului de a ne diviza. Doctorul Mac Cragg nu şi-a revenit încă din şocul nervos pe care l-a avut. chiar dacă se ivesc uneori divergenţe ştiinţifice. aşa că e locul să folosim din nou vechiul nostru cuvînt. să-i dăm de capăt? Să judecăm lucid. Respingem însă cu indignare insinuarea lui William Clark jr. pentru că a fost un atac prea slab şi dus. Omenirea a întîmpinat strîns unită atacul duşmanului necunoscut.. mai e puţin. Vigilenţa nu trebuie confundată cu bănuielile. Nu trăim într-o societate divizată în clase. În fiecare zi.

Preşedintele: Dispunem acum de toate elementele nu numai ca să descoperim duşmanul..... am avut o convorbire cu Kipfer. unele cazuri au fost prea recente ca să avem material asupra lor.... cad diferite soluţii şi rămînem din ce în ce mai orientaţi asupra ideii noastre iniţiale — o expediţie.. e mai urgent să aflăm pe ce cale. Dar avem destul ca să putem găsi răspunsul la două întrebări care ne vor ajuta să nimicim atacul. Propun ca fiecare să se gîndească separat şi apoi să confruntăm părerile noastre.... însemnările Loretei Durand.. împreună cu James Franţuski.. Blake. Pentru o verificare suplimentară. Aş dori să confruntăm părerile noastre.... niţeluş cam complicate. ne doare pe fiecare..... Vreau să vă cer sfatul într-o chestiune... Preşedintele: Am luat toate măsurile ca nimic din ce discutăm aici să nu răzbată în afară... să-l respingem... dar e un atac imperfect.. am băgat în cîteva maşini copii ale testamentului şi ale celorlalte documente. diferite rapoarte într-un număr foarte mare. Din păcate.. Gîndiţi-vă. Au fost iradiate şi persoane care nu urmau să aibă copii. Preşedintele: Mă rog. a iradiaţiilor şi a rîsului.... Eu dispun de răspuns şi îl scriu aici. sînt şi alte întrebări: de ce sînt atacaţi In primul rînd americani. expune-ţi motivele.. . Numai rezolvînd-o. ca nu cumva să facem vreo greşeală. Dar sînt cîteva împotriviri. numai slăbiciunea putînd să explice tot felul de neprecizii şi nepotriviri în felul cum a fost direcţionat atacul. I-am citit însă „testamentul".. dar şi ca să-l pedepsim... vom putea avea răspunsul la A DOUA ÎNTREBARE: Putem străbate de-a îndărătul această cale. Dar. cu ce agent acţionează inamicul......primitive chiar... Blake: Nu sînt de acord cu persoana lui Kipfer.... pînă la urmă dreptatea a ieşit de partea lui. se face acum programul maşinilor şi curînd ne vor da şi ele răspunsul lor la această primă întrebare. Am şi luat.. Comisia de vigilenţă a făcut o serie de pregătiri. pe un bileţel.. pentru a depista locul unde se ascunde duşmanul? Cum putem găsi pe acela care a îndrăznit să ridice mîna împotriva oamenilor? Desigur. de ce Kipfer a fost prima victimă? Aceste de ce-uri ne vor vorbi despre mobilurile duşmanului. E mult.... Vedem acum că nu e cazul. I-am spus atunci că nimeni de pe faţa pămîntului nu putea comite un asemenea atentat.... Nu spun asta ca să liniştesc pe cineva... primele măsuri necesare.. nu-i aşa. Aţi studiat cea mai mare parte a aşa-zisului testament al lui Milton Kipfer.... În momentul de faţă însă.. PRIMA ÎNTREBARE: Pe ce cale s-au transmis radiaţiile? Pe ce cale s-a transmis rîsul acela diavolesc de care pomeneşte Milton Kipfer în repetate rînduri? Nu vreau să vă influenţez. mă rog... şi cum putem dibui locul unde se ascunde. Preşedintele consiliului mondial scrie pe un bilet răspunsul la prima întrebare. pe măsură ce lucreaza comisiile noastre.... dar aşa i-am spus şi i-am promis că în prima expediţie va pleca şi el. De aceea nu vreau să vă influenţez. de ce perfecţionişti. James? Franţuski: Da. Franţuski: 283. o spun foarte serios: multe mijloace imperfecte... între timp numărul a crescut. cum se scria uneori în cărţile de pe vremuri. În prezent. Majoritatea celor prezenţi scriu şi ei răspunsul şi împăturesc biletele. . Înainte de a şti cum o să evolueze situaţia........ Aş vrea să mă ţin de cuvînt faţă de Milton Kipfer.cazuri...... că trebuie să fie la mijloc cine ştie ce duşmani îndepărtaţi de pe alte planete. S-a pripit în cazul monstrului. şi se pare că din greşeală.... după cum ştiţi.

... am impresia că afacerea are o legătură şi cu familia Kipfer. Franţuski: Acum e ora 10 şi un sfert. Franţuski: Am primit o comunicare urgentă. asta e. Kipfer va fi pătimaş.. sincer ca un boxer care luptă cu garda deschisă.. James. dacă nu şi altele... Direcţia atacului se schimbă. Blake: Tocmai asta îmi place cel mai puţin.. mă rog... n-ai fi stat acum pe scaunul consiliului mondial şi nu m-ai fi contrazis pe mine.. Orice om am trimite. Şi nu uita că-i datorăm o satisfacţie: omul a suferit o lovitură şi are o socoteală de lichidat. aş zice mai şiret.. Se pune la vot şi majoritatea hotărăşte ca Milton Kipfer să facă parte dintre cei care vor pleca în expediţie... nici nu urmau să aibă copii.. Blake. şi nu prea îmi place... James Franţuski: Nu sînt membru al consiliului mondial. . subiectiv.. Asta va conta. Blake (preşedintelui): Nu trebuia să promiţi în numele nostru.. Aţi vrea s-o duceţi numai intr-o glumă. Doar acest risc. Preşedintele: Extraordinar! Asta înseamnă că şi curbele statistice se vor schimba. într-adevăr..... Franţuski: Asta e şi părerea mea. sînteţi cîţiva care parcă v-aţi jurat să interziceţi seriozitatea.. Dacă nu îl vor ucide. Pe la 6 după-masă cel mai tîrziu atacul va fi oprit. Cîţiva dintre cei iradiaţi azi. Şi pe urmă. Preşedintele: Calm are.. Băiatul ăsta ar fi fost un bun ostaş al Renaşterii sau al Revoluţiei. La Kipfer şi la alte victime nu mai există acest risc. S-o lămurim pînă la capăt.... Începem imediat să vă supunem planul provizoriu de luptă.. expune consiliului situaţia. Preşedintele: Atacul devine deci general... alţii fără păreri în această privinţă..cea mai mare parte. că n-avem interes să trimitem mulţi oameni: ne trebuie bărbaţi care să aibă fiecare calităţi ca pentru zece. E un record mondial de inteligenţă şi putere. duminică.... Auzi ce mai cuvînt.. După nenorocirea asta stă şi face expuneri. vi se pare nu ştiu cum.. măcar il vor împiedica să mai aibă copii vreodată. are indicele 980.. Preşedintele: Mă rog... Va fi prea personal.. votul să decidă.. Dragă Blake... Au dispărut armatele. Comisia electronică raportează că a executat dispozitivele cerute.. Să nu-i refuzăm lui Kipfer ceea ce i s-a promis.. va avea probabil de înghiţit ceva radiaţii.... Cred că în cîteva ore vom opri duşmanul. nu ştiu cum să zic... Ce spun aparatele? Franţuski: O clipă... însă băiatul are ceva de ostaş şi asta ne trebuie în momentul de faţă. dar vreau să spun asta: ca victimă... Sînt oameni foarte amestecaţi şi de toate vîrstele. Ne vom transporta după-amiază la faţa .. Blake.. mai răbdător.. avem nevoie de oameni impersonali şi „rotunjiţi de viaţă"? Ei nu zău! Dacă tu.. vom localiza zona în care se află duşmanul.. nouă ne-ar trebui un om mai rotunjit de pe urma vieţii. Analiza va arăta.. ceva.. rectiliniu. mai sever. dacă nu mai ai alte argumente de adăugat. care nu stă toată ziua să glumească. împins la lipsă de calm şi de calcul. nu uitaţi. rotunjit! Blake: Poate m-am exprimat greşit.. cred.. Blake: Eu nu fac aici o discuţie de etică şi nu mă interesează teoriile tale. exagerat în păreri cum sînt toţi tinerii... Numărul victimelor a sporit..... ai fi fost rotunjit. Băiatul ăsta e prea categoric... Preşedintele: Şi de cînd. dar mă opun categoric la acest fel de a judeca.. Din ultimele informaţii primite... Kipfer e rigid. Preşedintele: Cred că Blake are dreptate.... care nu erau perfecţionişti: o parte erau spontanişti. Eu ştiu numai că avem nevoie de un anumit fel de oameni.... trăiţi prea uşor. da! Nu mai e vorba de o majoritate americană şi nici de aceeaşi vîrstă. toţi am fost tineri şi mai toţi am trăit cu garda deschisă. Din partea lui Iuri Alexeevici Papanin şi a lui Stavru Ionescu se primeşte o comunicare: pînă într-o jumătate de oră planul tehnic va fi gata. rezultă că au fost iradiaţi încă 84 de oameni. Dar uiţi.. Cum vedeţi un om mai hotărît.

dar am dat toată operaţia la recalculat. am intercalat o serie de documente între părţile testamentului. 11). iar doctorul Mac Cragg are un şoc nervos. Ca să nu ne blocăm activitatea. Să ne controlăm reciproc şi să ne răscontrolăm.) Concluziile comisiei îl condamnă moralmente pe Kipfer. Preşedintele: Să fie grăbit răspunsul la ÎNTREBĂRI. medicii se gîndesc „să-i menajeze": pînă la examenul care ar fi dus la depistarea radiaţiilor. lansarea unui comunicat informativ către omenire. 3) Ultimatum către duşman. In ciuda acestor întreruperi. repetăm ordinea cronologică a evenimentelor: Kipfer suprimă monstrul. | PIESA nr. Tot de pe bordul navei cosmice. testamentul e alcătuit dintr-o singură bucată: împărţirea pe capitole a fost efectuată de noi. El spune că nu vrea să se justifice şi că preferă să lupte contra oamenilor care au săvirşit crima. Pămîntul. luni. comunicatul va cădea în sarcina unui grup de experţi în informaţie. Nu se iau imediat măsuri pe scară mondială. trăgînd unele concluzii greşite şi reuşind totuşi să sesizeze remarcabil o serie de aspecte. Repet: toate astea pînă mîine. trăieşte două zile de coşmar. n-am publicat documentele în ordinea cronologică a evenimentelor. preşedintele consiliului mondial se sfătuieşte cu Franţuski (piesa 12). 27 | SFÎRŞITUL TESTAMENTULUI KIPFER Nota comisiei americane Înainte de sfîrşitul testamentului. Încă în cele cîteva zile de drum. Cu acest prilej. organizează consultarea consiliului mondial (13). dictarea testamentului i-a luat mai mult timp decît ar fi fost normal. ci în ordinea logică. preşedintele consiliului mondial schimbă cîteva cuvinte cu Milton Kipfer. Înştiinţat de urgenţă. Văzîndu-i tulburaţi. Precizez că avem de la o serie de maşini răspunsuri preliminarii. Ar fi fost greu altminteri. la bordul navei cosmice. să citim şi răspunsul maşinilor. ei lasă să treacă două zile. De aceea.locului. Formarea unui grup operativ care să conducă operaţiunea. 10. pînă pe la orele 10 dimineaţa. dăm cititorului cîteva lămuriri necesare. N-avem voie să greşim. După cum prevenisem cititorul. Căci am impresia că miza luptei e însuşi globul pe care ne aflăm. Pentru şi mai multă precizie. În interesul clarităţii. Şi acum. Kipfer refuză. cerîndu-i să întocmească o relatare amănunţită. 2) Pe această bază. Abia acest examen dă adevărata alarmă prin buletinul biologico-medical (piesa nr. iar acesta. ca să nu facem vreo greşeală. ca şi soţia lui. ceea ce n-a făcut decît să sporească încordarea lui Kipfer. crezîndu-se că e vorba de un accident întîmplător. preşedintele consiliului mondial i-a spus lui Kipfer următoarele cuvinte. O comisie medicală de calificare medie face o primă cercetare. deoarece multe acţiuni se desfăşurau în acelaşi timp. Să începem cu ce e mai simplu. de cîteva antrenamente în vederea expediţiei. care s-au dovedit surprinzător de adevărate: . Pe ce cale acţionează duşmanul şi cum putem să-l găsim mai repede? Propun ca în maximum 24 de ore să fim gata cu trei probleme: 1) Examinarea de către consiliu a întregului plan de lucru. întorcîndu-se apoi în grabă pe Pămînt. Kipfer a fost mereu întrerupt din dictare de întrebări cu caracter urgent şi spre sfîrşit. (Vezi piesa nr. la treabă. preşedintele primeşte comunicarea lui Franţuski care îi vestea atentatul comis împotriva soţilor Steton şi Sulamita Hall (14). V-aţi scris răspunsurile? Să le despăturim. pentru a expune consiliului o situaţie clară.

că nici un om de pe faţa pămîntului nostru de astăzi n-a putut comite o asemenea faptă. cazul Kipfer-Durand fiind prototipul complet şi. o comisie de anchetă a cerut Loretei Durand acelaşi lucru N-am mai publicat indicaţiile preşedintelui către Kipfer.. Bănuiala mea este că monştrii trebuie să aibă o legătură. te rog să dictezi ce ţi-am cerut. asemenea schimbări în organismul uman nu puteau fi obţinute brusc. au aceleaşi caracteristici. cu tragedia de la Hiroşima. pe o cale sau alta.) La fel se procedează şi în cazul altor victime." — Îmi spui de expediţie numai aşa. mă rog. ca să mă consolezi — a întrebat Milton Kipfer — sau e vorba de o acţiune serioasă? — „E o acţiune foarte serioasă şi foarte periculoasă” a răspuns preşedintele. modelul de executat — monstrul — este neîndoios opera a zeci şi zeci de ani. 26). Dar. „Îţi promit solemn. dar. (2. documente dintre care nu am publicat decît cîteva (16. În acelaşi timp cu dictarea mereu întreruptă a testamentului. Dar programul după care se executau iradierile. Sfîrşitul testamentului lui Milton Kipfer poate fi omis la lectură de către cititorul nerăbdător. de concepţii" Iată sfîrşitul „testamentului": 10 Din motive lesne de înţeles. dar în esenţă. Kipfer îşi începuse dictarea cînd. După părerea mea.. cînd a fost aruncată prima bombă atomică. se înteţea ritmul măsurilor luate pentru apărare şi investigaţie. ca în cărţile de pe vremuri. deoarece ele au fost detaliate mai precis în întrevederea comisiei cu Loreta Durand (vezi piesa nr. 21. adică spontană. acustico-optică pentru stabilirea cauzelor „rîsului". pînă atunci. adică în cîteva luni sau în cîţiva ani. Nu m-ar surprinde să aflu că e opera unor monştri de pe cine ştie ce planetă. documente pe care nu le-am mai publicat. se accelera ritmul informaţiilor primite din întreaga lume cu privire la noi avortoni şi la descoperirile comisiilor de vigilentă. istoria familiei Kipfer avînd un oarecare rol declanşator in atacul cesiumiştilor. nu mi-e plăcut să înşir aci anormalităţile constatate la avortoni: ele sînt menţionate în rapoartele comisiilor. din partea mea şi a consiliului. ceva mai tîrziu. o serie de comisii şi maşini analitice lucrează pe urmele lor — comisia de psihiatri.— „Îţi garantez. pentru pregătirea expediţiei. 24. iar atunci vei fi util. un război filozofic. 22): Este vorba „de un război filozofic." (Deşi controalele şi acţiunile Iui lurii Alexeevici Papanin şi Stavru Ionescu — piesele 17 şi 18 — au arătat că nu e vorba de altă planetă. 15 şi piesa care urmează. 6) Aşadar Kipfer (1. pentru uzul cititorului mai pretenţios. 19. Pas cu pas. adică prin iradieri. E un fapt că. care spusese (piesa nr. Totuşi aici se ascunde o parte a aspectului ştiinţific al problemei şi de aceea. totuşi şi această afirmaţie s-a dovedit justă. cel puţin în parte naturală. 17. scopul lor. dus cu radiaţii şi mistere ereditare. aproape toţi. 22. preşedintele i-a dat lui Kipfer indicaţii cu privire la ce are de dictat. Milt. l8. 27) şi Loreta (7 şi 9) îşi dictează amintirile. 23—25. nu în amănunt.) „N-aş fi surprins să fie necesară o expediţie în urmărirea lor. aşa cum s-a dovedit ulterior. Cred că monstrul este rezultatul unei evoluţii îndelungate. Am ţinut astfel seama de formularea remarcabilă a lui James Franţuski. Mai precis naşterea de monştri a putut fi obţinută brusc. 4. suferă de neajunsuri. S-ar putea ca unele diformităţi transmise pe cale ereditară din perioada aceea . El n-are o legătură faptică directă cu evenimentele şi din cauza grabei crescînde a lui Kipfer. 5.." Convingîndu-l. pe măsură ce devin cunoscute concepţiile şi faptele relatate de cei doi soţi. 3. Mai subliniez că monştrii erau adaptaţi pentru viaţă.. l-am publicat în întregime. 20. de evidenţă a populaţiei.

pentru că transportul unor oceane ca atare e anevoios. Dar. Bunul simţ ne spune că relieful oceanelor nu încape într-un pahar. nu se poate. de persoane înzestrate cu cunoştinţe speciale în domeniul eredităţii. încrucişat cu unul mai mare decît el. Totuşi. trebuie să fie obişnuiţi şi cu microscopul. înalt de doi metri şi jumătate! Fenomenul. Studiind transformările bruşte provocate în materia ereditară prin raze Roentgen. vreau să le atrag atenţia asupra unor lucruri: mă tem că nesocotirea lor ne-ar costa scump. aceeaşi adîncime şi formă. Unui astfel de uriaş i-ar veni greu să creadă că întreg portretul lui poate încăpea pe degetul mic al unui copil de milioane de ori mai mic decît el. celălalt de doi metri. se petrece adesea şi în cazul vitelor. E mai uşor să distrugi decît să creezi. ca să aibă valoare. De atunci tehnica a progresat. expusă pe scurt. şi a dobîndit unele transformări nu pentru că deţine vreo superioritate ştiinţifică. surprinzînd anumite secrete ereditare. un porumb înalt de un metru şi jumătate. consolidate. Ochii noştri privesc două varietăţi de porumb. să arate cu totul altfel decît fiinţa umană aşa cum o cunoaştem? Mi-ar comanda. şansa de a obţine vreo îmbunătăţire e la fel de mică ca aceea de a dobîndi un text mai bun decît Hamlet cu ajutorul unor întîmplătoare greşeli de tipar introduse în piesa lui Shakespeare.să fi fost „cultivate". ci numai datorită unei diferenţe de scop. Ochiul nostru este dezorientat din cauza unor disproporţii uriaşe. În ştiinţa mea. Miza este mult prea mare. cutare boală sau predispoziţie — totuşi ar cere în esenţă să fie aceeaşi specie de fiinţă. Să zicem că pe o planetă vrem să creăm nişte oceane întru totul asemănătoare cu cele ale Pămîntului : aceeaşi suprafaţă. 11 În primul rînd. pe care l-am simplificat. pe o foiţă cît degetul. să-l fac ceva mai tînăr. . mai înalt sau mai scund. Pe scurt. Mărim apoi macheta noastră şi modelăm apele planetei respective. ar fi următoarea: e mai uşor să faci rău decît bine. lucrul e perfect posibil: încă din secolul XX. sute de pagini de ziar încăpeau într-un microfilm cît palma. iar toată Odiseea. Închipuiţi-vă acum că avem un om mare cît întregul glob pămîntesc. Dar iese unul mai mic de un metru! Porumbul de un metru. din aceste milioane. harta întregului glob. a dat naştere unui hibrid mai mic! Acum însă îl încrucişăm cu un specimen mai scund decît el: rezultatul este un porumb mult mai mare decît amîndoi „părinţii". vreme de zeci şi zeci de ani. Şi deoarece mulţi dintre oamenii chemaţi să hotărască în acest război nu sînt de specialitatea mea. savanţii au stabilit că se pot dobîndi milioane de modificări — dar. ar cere o cit mai deplină normalitate. să-i fie înlăturată cutare lipsă sau exagerare. ochii. Pentru a provoca abateri de la normalitate ai la îndemînă mii de posibilităţi. Drama pe care o întrevăd. el urmăreşte răul. unul înalt de un metru. într-un sens. le luăm şi le ducem într-un simplu pahar. probabil. o machetă miniaturală. în stare să încapă într-un pahar. Afirm că duşmanul necunoscut ne-a luat-o înainte. Bunul simţ ne spune că din încrucişarea lor va ieşi o mijlocie. El îşi propune să obţină — sau să consolideze — abateri de la normalitate. cu toate localităţile mai mari de zece mii de oameni. încape pe unghia degetului mic al unui copil. Ne stă în faţă un război în care trebuie să apărăm specia noastră de distrugere. Facem o machetă care reproduce toate detaliile oceanelor. ar cere să fie puţin mai slab sau mai gras. În principiu. Logica genetică este diferită de bunul nostru simţ. nu judecaţi după bunul simţ şi după ochi. Să admitem însă că eu aş avea puterea să provoc la oameni schimbările pe care le-ar dori ei. se poate. Ce mi-ar cere? Ar dori oare vreunul să aibă capul aşezat la subsuoară.

Cît de precis execută însă natura programul ereditar puteţi vedea în cazul gemenilor care dau de furcă celor din jur prin asemănarea lor uluitoare. Forţa ei depindea de mulţi factori — număr. întreaga evoluţie nu era decît o loterie a combinaţiilor dintre cromozomi: dacă omul nu mai seamănă cu maimuţa. vă voi da exemplul unei oşti din vechime. poate zdrobi lesne oastea cotropitoare. lungimea lui totală este de cîteva miimi de milimetru. este purtătorul eredităţii omului. Întregul organism părinte participă la determinarea eredităţii: departe de a fi dumnezeul atotputernic al organismului. ideile sînt în creier. Agenţii ereditari nu acţionează independent de organism. executorul testamentar care îi va spune viitorului organism-copil cum să evolueze pînă la o anumită vîrstă. Ceea ce rămîne pentru a participa la combinaţia genetică este aşadar o formaţie de vreo 20 de microni: asta înseamnă că asemănarea pe care un copil o are cu tatăl său se datoreşte unei „machete" care are în total 20 de miimi de milimetru Unii ar putea crede că pe un microfilm atît de mic nu pot încăpea cu precizie atîtea detalii referitoare la un întreg om. o fac cu ajutorul vocii mele: dictez. Unii subapreciau importanţa copiei. partea cea mai mare o ocupă codiţa care îi ajută celulei respective să înoate pînă la destinaţie şi pe care o leapădă. celula sexuală. schematic vorbind. Acesta e podul pe care ne-a surprins inamicul necunoscut. ba. moral. La combinaţia ereditară care asigură în cele din urmă naşterea unui om participă două celule sexuale: celula masculină nu are decît 50 de microni. într-un fel sau altul. alţii negau rolul modelului. Dacă ar fi să judecăm numai în raport cu o singură dimensiune — lungimea — rezultă că pentru crearea unui om de 1. în care căutau să ascundă nemurirea sufletului: emigrată din Cosmos pentru că nu putea suporta lumina adusă de navele cosmice. nu înseamnă decît că elementele plasmei s-au combinat altfel. arme. Materialul genetic însă e legat de întregul organism şi de mediu: aşa cum au arătat experienţele savanţilor materialişti. puţini reuşeau să se ridice la un punct de vedere cu adevărat dialectic. Dacă un copil seamănă cu tatăl său — şi adesea seamănă izbitor — el n-a avut cum semăna decît prin intermediul acestei celule: ea singură a asigurat fecundarea. la naşterea lor participă. Generalul care nu ţine seama de pod e pierdut. ele nu-s ideile mele. cu zeci de ani in urmă. acum. conducători. ca nişte agenţi de bursă care şi-ar pregăti loviturile în ascuns de restul populaţiei. materia ereditară nu este decît purtătorul voinţei lui. Cînd vă comunic aceste idei. Savanţii vechii lumi s-au împărţit adesea în două tabere. el poate moşteni însuşirile dobîndite de generaţiile anterioare. rezultatul acestei elaborări se transmite prin voce şi numai prin voce. Venea însă un moment cînd întreaga oaste — să zicem o oaste de cotropitori otomani — trebuia să treacă peste un pod sau printr-o strîmtoare. Celulă sexuală a omului este un asemenea moment de strîmtare. întreaga mea fiinţă.. de trecere peste pod a omului prezent spre un organism viitor. Podul e infinit de îngust. microscopic. Adesea oameni în toată firea nu pot fi deosebiţi la prima vedere nici de soţiile lor — şi toată această asemănare s-a transmis. Iar microfilmul.Uriaşul incredul este un om care subapreciază ereditatea. Uitaţi-vă la ea: în această clipă toţi factorii „se îngustează" la proporţiile strîmtorii — iar o armată de zece ori mai puţin numeroasă. copia. „lumea cerurilor" se refugia în acizii nucleici. Fapt este însă că. Pentru ei. prin muncă.. natura a folosit o machetă de 90000 de ori mai mică! Dar . mai mult. asta nu înseamnă că specia ar fi evoluat prin ridicarea în picioare.80 metri înălţime. Dintre cei 50 de microni ai ei. Ca să fie şi mai clar ce vreau să spun. prin folosirea degetului mare. ele sînt rodul activităţii multor savanţi. Desigur. prin intermediul unei machete de 20 de microni. ca pe o motocicletă lăsată la intrare. plasma germinativă nemuritoare şi în vecii vecilor invariabilă era ultimul refugiu. să zicem cete de români din vechime.. Pentru unii.

În realitate. Celula masculină nu duce cu ea o bandă magnetică pe care să fie înregistrată vocea tatălui. pînă aci. În cele zece trilioane de celule ale fiinţei omeneşti. Ea obţine o asemănare între tată şi fiu în mii de amănunte care n-ar putea încăpea pe un microfilm. macheta oceanelor încape într-un pahar. Mai puţin econoamă decît noi. va găsi în orice alt oraş rufărie. să zicem. temperamentul. o simplificare. să întreacă precizia oricărui microfilm. pornind de la anumite premise. dar ca să faci oceanele. care nu poate circula dintr-un oraş într-altul fără să îndese în bagaje absolut tot ce-i este necesar pentru viaţă — mîncare. ci şi indici cum ar fi culoarea părului. Celula vie nu-şi propune să care totul cu ea. cu un singur prilej. inclusiv a gîtlejului şi a sistemului circulator. sînt înşiraţi acizi dezoxiribonucleici (DNA) pe o lungime de aproape 20 de miliarde de kilometri. nu mai puţin de 200 de milioane de celule. eventual. opt străbunici etc. şi le creează. cărţi de citit etc. menită să pună înmulţirea speciei omeneşti la adăpost de orice surprize. O celulă de douăzeci de microni e mult mai încăpătoare decît ni se pare: în interiorul ei. au de înfruntat probleme noi şi trec la etapa următoare. ajungi la concluzii asemănătoare: sovieticii şi americanii din secolul XX. la destinaţie. vocea. Mai precis. din mers. El poate fi asemuit cu un om nepractic. construcţia fiinţei omeneşti se face din mers: inginerii nu au la ei întreg planul construcţiei — cum credeau preformiştii care susţineau că întreg stejarul se află în ghindă — ci. e nevoie de hîrtie. Microfilmul e o copie moartă. voiajorul nostru cu codiţă ştie că dacă viaţa e bine organizată. Şi dacă construcţia ajunge pînă la urmă să semene atît de mult cu cea „lăsată acasă".! Cum reuşeşte? cum întrece precizia microfilmului? Simplu: lucrînd mai puţin precis. natura lansează. mai ai nevoie şi de apă. Totul. iar asemănarea caracterelor se referă şi Ia cei patru bunici. în cazul gemenilor. Am ajuns la sfîrşitul expunerii noastre şi la punctul ei dramatic. numărul machetelor cheltuite de natură este de milioane de miliarde de microfilme. Şi dacă totuşi fiul va semăna cu tatăl la voce sau la tendinţa spre hipertensiune. ci şi cea mamă. pe celelalte. datorită unei experienţe inconştient dobîndite de-a lungul a milioane de ani.gîndiţi-vă că pe acest pod minuscul au trecut nu numai hărţile privind relieful şi dimensiunile viitorului om. care reproduce precis toate detaliile viitoarei fotografii. În cursul vieţii unui bărbat care. pentru ca o singură celulă să ajungă la destinaţie. observăm că tehnica aceasta nu este atît de perfectă cum pare la prima vedere. Nici chiar microfilmul nu cară totul cu el: ca să iasă fotografia. le-au făcut foarte asemănătoare. a fost. pentru această unică fotografie. Celula nu duce neapărat bonuri pe care să fie comandat numărul de la pantofi: sînt suficiente două-trei detalii pentru ca proporţionalitatea fiinţei omeneşti să le stabilească. asta e numai pentru că la organismul respectiv s-a dezvoltat un anumit tip de constituţie. Microfilmul e mic numai în raport cu proporţiile noastre. Întreg procesul e mult mai complicat. dacă nu tragic. la crearea unei fiinţe contribuie nu numai celula tată. pe măsură ce rezolvă o etapă. Spionînd natura. Într-un cuvînt. pentru că porneau de la aceleaşi date generale ale ştiinţei existente pe atunci. rufărie. a organismului tată. acidul DNA se întinde pe o lungime de doi metri. . va mînca în vagonul-restaurant. Lucrînd fără calcul şi fără premeditare. are un singur copil. două sute de milioane de machete atît de minuţios executate numai pentru ca una singură dintre ele să ajungă. asta este pentru că. atîtea trăsături a căror asemănare ne izbeşte. cărţi etc. construind primele uzine atomice în secret unii faţă de alţii. Loc suficient pentru a înscrie pe spirala sa planurile detaliate de construcţie a fiinţei de mîine. mama aceasta oarbă reuşeşte totuşi. Să-i mulţumim totuşi naturii pentru dărnicia ei oarbă. se înţelege.

Dacă mecanismul ereditar i-a „povestit" fiului tot ce au făcut părinţii lui pînă la vîrsta cînd l-au conceput şi tot ce au făcut bunicii pînă în clipa cînd au dat naştere părinţilor săi. De ce vă gîndiţi numai la asemănarea înfăţişării dintre fiu şi tată şi nu la asemănarea în timp. Fiinţa vie nu suportă decît ca excepţie întreruperile de program. cînd vom putea rescrie planurile. Ea are nevoie să crească. dacă bătrîneţea survine prea devreme. Ca ceasurile de pe vremuri. vom inventa mecanismul ereditar perfect. apt să reziste la boli. Vîrsta medie s-a prelungit mult. făceau o mare greşeală. dar trebuie să se mai prelungească. să-şi schimbe dinţii şi să-şi îngroaşe vocea. Pentru că programul ereditar este făcut pentru o sută-două de ani. în momentul cînd nu se mai dezvoltă. armonios dezvoltat. Vîrsta. Trebuie să o împingem mai departe. Programul ereditar al vieţii cuprinde în el o a patra dimensiune. asta a fost din cauza secolelor din trecut. e drept. ci din cauza unei arme anumite — sabia. prelungindu-şi viaţa mai departe. ale căror urmări le mai suportăm în parte şi azi. extrem de reliefată. tunul. Pentru asta trebuie să lucrăm la cifru. Şi să lungim durata programului. puşca. Să ne încredinţăm că viaţa omului respectiv va fi viaţa unui ins robust. de la această vîrstă încolo. omul nemuritor. celuia sexuală — acest mesager al vieţii — poartă întotdeauna şi verdictul nostru de moarte. deoarece moartea este provocată întotdeauna de o boală anumită. La fel de dibace. atunci. începe decăderea. războiul l-au făcut pe bătrîn să moară. la faptul că în jurul unei anumite vîrste copilul începe să vorbească. nu mai există informaţii. are un „scop" — inconştient. * . suliţa. Şi nu numai ca durată. Între proiectele pe care le are cu ea. pe care biologii o uită uneori. să modificăm programul.. Dacă nu este executat pînă la capăt. în seiful unde sînt închise sulurile nucleice cu planurile construcţiei. vreun deranjament osos sau vreo deficienţă mintală. care erau întoarse la fiecare 24 de ore. Problema însă este mult mai grandioasă. şi care se cheamă timpul. cam la aceleaşi perioade cu tatăl? Copiii născuţi din părinţi cu longevitate mai mare trăiesc de obicei mai mult. mor de pe urma unei boli anumite. Savanţii care în secolul XX vorbeau de bătrîneţe ca de o boală prematură aveau dreptate totuşi.. pînă ce o boală sau alta o opreşte definitiv. pentru început poate vom ajunge ca la fiecare o sută-două de ani omul să vină la genetician pentru a-şi „întoarce" mecanismul ereditar. reuşesc mai des să învingă aceste boli. nu mai există program. Ei privesc hecatomba gigantică a oamenilor căzuţi în războiul cu legile firii şi susţin că oamenii au murit nu din cauza războiului în general. Organismul începe să bată pasul în loc. prevăzută de programul ereditar. Să ne încredinţăm că în proiectele întipărite pe materia ereditară nu există vreo greşeală prea mare. rezistă mai rar. poate. Dar cu cît sînt mai tinere. cu cît progresează vîrsta. orb — o tendinţă. ca să nu se încarce cu multe lucruri. vreo boală de inimă. Organismele. să umble. iar baioneta n-a fost decît împrejurarea întîmplătoare prin care a învins necesitatea sinistră. capabil de a se perfecţiona mereu. Nu e nevoie. îşi încetineşte mişcarea vitală. Cînd vom pătrunde în cei cîţiva microni. ea nu-şi ia un document pe care să fie înscrise sentinţa şi modul de execuţie.12 Autorii care scriau că nu există moarte de pe urma bătrîneţii. de la această clipă încolo. normal. Trebuie să împingem durata vieţii nu numai pînă la această graniţă de 1—200 de ani.

Milton Kipfer: În douăzeci de minute sînt acolo. dureri şi boli. pentru a obţine o prelungire a programului de viaţă al omului. — Perfecţiunea se realizează pe plan social: însăşi concepţia noastră despre perfecţiune ne este dată de societate şi evoluează o dată cu ea. de tip microtransistorial sau micromolecular. cu indicarea sursei. inconştient. Undele radio. ultimelor tare. — În acest proces. decît să scoţi din ea o specie superioară. a tins spre progres şi din maimuţă a ieşit omul. E mult mai direct. Te aştept la mine.. care a rezolvat problemele de bază ale traiului omenesc. Avantajul său este unul singur: e mai uşor să striveşti o floare. oamenii au ales căile mai grele ale mersului înainte şi au izbîndit. nu şi în celelalte)." Sursă: piesa 1. Duşmanul necunoscut va fi înfrînt. Viaţa merge înainte.. Perfecţiunea nu este o stare care va fi atinsă vreodată. omul în mişcare. Dar e o uşurinţă de moment. categorisirea lor. tinde la alta mai înaltă. are acum posibilitatea de a pătrunde — cu întreaga prudenţă necesară — în tainiţele ereditare. COMUNICAT SECRET CĂTRE OMENIRE Semnătură: Detectiv 33 Sursă: piesa 1. 28 | PROGRAMUL TRASAT MAŞINILOR „DETECTIV" Întrebare: — Pe ce cale s-a produs „rîsul"? Pe ce cale s-au produs iradiaţiile? Bază de investigaţie: — Documentele introduse în maşină. eliberat de povara ultimelor urmări ale secolelor trecute. aşa cum putem s-o concepem în momentul de faţă. vedem că ea a mers înainte şi nu înapoi: firea lucrurilor. Dacă privim pe scara mare a evoluţiei. Sarcină de răspuns: — Sinteză. pericolul care ameninţă populaţia pămîntului nu este numai ereditar.Las alăturat rezultatele cercetărilor mele în această privinţă şi mă grăbesc să rezum concluziile principale: — Perfecţiunea. concluzii comisie experţi acustică optică: „Sunetele rîsului menţionat au fost transportate în laboratorul doctorului Kipfer cu ajutorul unui amplificator de proporţii minuscule. 29 şi 30 | RĂSPUNSURILE MAŞINII „DETECTIV 33". Preşedintele: Băiete. La rîndul lor. Metodă logico-matematică de investigaţie: — Inventarul tuturor informaţiilor (amănuntelor). cum îţi închipui tu. testament Milton (Milt) Kipfer: „Oamenii vor deveni zei" „În clipa aceea s-a auzit un rîs oribil". | PIESELE nr. omenirea comunistă. | PIESA nr. mai imediat şi mai total. ci este un proces şi o aspiraţie continuă: pe măsură ce umanitatea atinge o treaptă. — Drumul nostru este barat de un duşman necunoscut. — Păstrarea categoriei: amănunte care s-au semnalat în toate momentele. — Eliminarea amănuntelor particulare (care s-au semnalat numai într-un caz. nu este decît omul pe care-l cunoaştem. SINTEZA EXPERŢILOR. testament Milton (Milt) Kipfer: „O albină rătăcită nu ştiu de unde . Sursă: piesa 3.

Totul se rezolvă. prinde bine. iradierea n-a provenit din alimentaţie. A durat puţintel.. Preşedintele: Se transmite? Sînt văzut? De ce nu mi-aţi spus dinainte.. Oameni de pretutindeni.. şi cu expediţia de luptă." „. se datoresc unui exces de precauţie. cîteodată uimitor de perfid şi perfect. sau cea americană. buletin biologico-medical asupra Kipfer-Durand: „Forţe încă necunoscute au introdus cu bună ştiinţă cesium 137 în organismul soţilor Kipfer-Durand.. noi nu numai că îl şi cunoşteam. Acest grup lucrează din însărcinarea consiliului mondial. Preşedintele vă va vorbi direct.. Comunicat secret către omenire. orele 10 dimineaţa. cea de la Paris..la spital. Prin acordul tuturor naţiunilor. oribil. Şi acum.. se învîrti lîngă vorbitor şi dispăru în umbra unui pom apropiat". despre care veţi afla imediat. Mi-era dor de acasă. Tex. sinistru?" „Şedeam. iar măsurile spectaculoase pe care le suportaţi." (. care e foarte apropiată. fraţi. începuseră să acţioneze.. după ce îl îngrijisem atîta. pentru că am avut de făcut faţă unui atac neobişnuit. ceea ce înseamnă că izvorul de iradiaţii este mobil.. de îndată ce va avea timp." Sursă: piesa 21. s-ar putea să mai avem de făcut faţă unor primejdii neprevăzute. cu rîndunica din faţa ferestrei." „.zbîrnîia prin odaie... cu amănunte inexplicabile. ciudat. cel mai probabil încă din prima lună petrecută la Paris. am de lucru. un căţeluş cam bolnăvior găsit în faţa uşii noastre şi dispărut. Loreto. Consiliul e în prezent ocupat cu acţiunea de depistare.. se liniştise. ba încă vă vor face capul calendar. care a început de mai multă vreme. tovarăşi! S-a constituit un grup de experţi în informaţie care are sarcina de a vă comunica sinteza descoperirilor făcute şi a vă informa despre acţiunea în curs. însemnări Loreta Durand: „Ascultă. Iată-l la lucru.. Cînd maşinile noastre detectiv ne-au adus răspunsul sinteză... Vă las cu experţii în informaţie. Un banal bondar zbîrnîi o clipă pe lîngă nasul meu.. însemnări Loreta Durand: „Primele şase luni după căsătorie le-am petrecut la Paris. Oricare casă. Încercările mele de a răpune albina n-au avut nici un succes.şi aşa mai departe. Ascultaţi-i însă. Milt şi cu mine urmăream încîntaţi o rîndunică. cu. De aproape 24 de ore. Luni. o superbă rîndunică puţin argintie spre coadă..) Sinteza experţilor. scuzaţi-mă.chiar din pat. în timp ce ţineam cuvîntarea n-ai auzit un rîs deosebit?....) Lăsînd gluma la o parte. Abilene Texas (şi alte surse): „Subliniem că una dintre perechi s-a plimbat pe jos la marginea oraşului şi a fost iradiată în acest timp. era ascunsă. nu e cazul să facem atîta solemnitate." Sursa: piesa 9. care-şi făcuse cuib chiar în faţa ferestrei noastre.. batjocoritor. grupul analizează acţiunea ce se pregăteşte. Cu bine. s-a constituit un grup operativ condus de preşedintele consiliului mondial. Ei vor răspunde la mai tot ce vă frămîntă." „Cesiumul a fost introdus în organismele lor DUPĂ căsătorie. alături de Milt. alteori slab şi confuz. am dispus de mai multe indicii şi am putut acţiona. Pe măsură ce ofensiva duşmanului s-a lărgit.. pe curînd! . se pricep la asta." Sursă: piesa 9. dar „armatele" noastre. să iau o poză mai solemnă? (Rîsete în încăperea grupului de comandă. Sursă: piesa 11. dacă nu cumva de-a lungul întregii perioade de nouă luni. evacuări şi aşa mai departe.

în zăpăceala luptei. din zona probabilă pînă în restul lumii. cu excepţia unui factor care ne intrigă. putînd încăpea perfect în corpul unei insecte ceva mai mari.. Cum au învins însă insectele distanţele mari pe care le aveau de străbătut.... care se orientează pe kilometri cu o precizie care-l mirase încă pe naturalistul Fabre.. Cît despre orientarea unor insecte. care au lucrat pe baza unor programe deosebite unul de altul. E adevărat că puterea lor de amplificare era pe atunci restrînsă. Entomologiştii noştri.. de pildă un cărăbuş. răpuse de mîna omului: de insecticide ş. Dar dacă unele fiinţe omeneşti ar fi părăsit societatea umană prin secolul XX.. în cazul maşinii „Detectiv 33".. nu e nevoie de difuzor (amplificator). lucru pentru care continuatorii lor de azi îşi fac reproşuri .. datele problemei sînt rezolvate: Sunetele (rîsul) şi iradiaţiile au fost provocate cu ajutorul unor insecte şi animale dresate. cu ajutorul unor aparate miniaturale de recepţie şi emisie.. Fluturii. El putea folosi şi „acceleratorii" utilizaţi în secolul XX la creşterea animalelor şi plantelor.. Remarcăm că transmiterea sunetelor şi recepţia discuţiilor purtate între oameni s-a făcut mai ales cu ajutorul albinelor şi bondarilor. răzbeau.. ne-o dovedesc rezultatele noastre. mai ales în America? Nu era nevoie să zboare atît.. În locul acestuia.... Dar dacă sute sau mii de „agenţi" erau trimişi pe căi diferite în una şi aceeaşi direcţie... entomologiştii de atunci au uitat să păstreze măcar cîteva muşte vii..... liliecii.. ca să nu mai vorbim de secrete ereditare mai rafinate. s-a reuşit crearea unor grăunţe de cristaloid şi de materie organică. Că lucrurile stau aşa. Iuţeala mare cu care se înmulţesc insectele permite să „educi" repede multe generaţii succesive. făcîndu-şi autocritica pentru dispariţia muştelor — muştele au dispărut complet pe la începutul secolului XXI. Încă din secolul XX. Schimbările ereditare pe care le-am putea provoca la oameni pe cale naturală în cinci sau zece mii de ani pot fi obţinute în numai cîteva săptămîni la o insectă cum e drosofila Chiar cu reflexe condiţionate obişnuite.. Pentru mai multă siguranţă.m. himenoptere renumite pentru simţul lor de orientare.. puteau fi folosite în cazul de faţă: un dresaj perseverent (se ştie că pînă şi puricii pot fi dresaţi cu precizie) împletit cu perfecţionarea acestor insecte prin selecţie a dus probabil la crearea unor insecte „cu largă rază de acţiune".. Multe cădeau. înzestraţi cu un radar natural destul de precis.transistori moleculari. numite ad-hoc „Detectiv"... tot felul de alte fiinţe mărunte.. care capătă proprietăţi magnetice şi se organizează cu toate funcţiile unui difuzor. Toate cele 48 de buletine-răspuns au fost însă identice în esenţă. Totul e clar.. Ele se puteau instala neobservate la bordul a tot felul de vehicule... înarmate de natură cu aparate şi talente speciale de orientare..d.. transmiterea se face relativ uşor. pînă la urmă.. albinele curajoase şi celelalte insecte ale noastre pregătite în timp record. printr-o mare campanie. Mai mult încă: Aşa cum s-a dovedit. cîţiva.a. cu micro.. investigaţia finala a fost încredinţată spre rezolvare unui număr de 48 de maşini obişnuite.. ele au avut de atunci timp suficient pentru a dezvolta cunoştinţele luate cu ele şi a crea grăunţe mai mici cu putere mai mare. aceasta nu e o problemă irezolvabilă. inamicul posedă cunoştinţe deosebit de rafinate în domeniul eredităţii.. La energii mari.. fiind vorba de unde radio. deşi unele maşini au avut imprecizii. care şi-au început patrularea peste Pacific şi de la care maşinile noastre au şi înregistrat prin radio primele coordonate. inamicul putea pregăti în cîţiva ani milioane de insecte cu rezistenţă sporită la zbor şi cu orientare precisă.. Detectiv 33 a dat răspunsul cel mai clar şi de aceea l-am ales ca fiind cel mai tipic.. Cu excepţia factorului misterios de care vorbeam. e suficientă o coloană de aer: energia ionizează aerul. În cazul sunetelor.

insectele şi ceilalţi agenţi ai duşmanului n-au avut o tehnică perfectă. duşmanul n-a avut cum să afle că prezenţa unei asemenea insecte ne-ar intriga. Cu ajutorul insectelor de radio-recepţie. Acest reper putea fi foarte bine cesiumul radioactiv. albinele au adoptat noul sistem. care emiteau unde radio. În colonii speciale. au fost găsite pînă acum trei cadavre de muşte. trimiţînd muşte. concentrate mai ales asupra Pacificului. de vreme ce izolarea noastră faţă de alte planete a fost minuţios controlată. astfel ca albinele şi ceilalţi cercetaşi ai noştri să nu se urmărească unii pe alţii. mai ales spre perfecţioniştii americani. Dar e tulburător faptul că primul iradiat a fost. Aşa cum ne-a prevenit preşedintele consiliului mondial. izolat de restul omenirii. văzînd că vechile lor cunoştinţe botanice nu le mai servesc pentru găsirea hranei. muştele luate din întîmplare cu el ar fi continuat să se răspîndească pe pămînt Rămîne însă de stabilit cum dirija duşmanul insectele-spioni exact spre acei oameni care îl interesau. Ei s-a retras într-un mediu închis. S-a rezolvat în mod remarcabil şi problema interferenţei. Ea putea fi aleasă la întîmplare. dispărute de multă vreme. tocmai Milton Kipfer. În prezent ele urmăresc toţi microtransistorii organici. variaţii foarte mari în curba atacului. care îl interesau în mod special. grupul operativ de experţi mulţumeşte botaniştilor pentru minunatele lor flori. fac microtransistorii moleculari să reacţioneze mai puternic. poate şi despre unele procedee tehnice. Duşmanul însuşi a greşit. avea şi el nevoie de a da insectelor un reper. Altminteri. pline de nectar şi înzestrate cu microtransistori în funcţiune. în direcţia dorită. oştiri întregi de insecte cercetaşi. Noi. înseamnă că duşmanul s-a retras de restul societăţii omeneşti înainte de începutul secolului XXI. au comis greşeli — un număr de iradieri la persoane care nu puteau de mult să nască. trebuie spus că am pierdut cîteva zile din cauza inferiorităţii lui. Într-adevăr. antrenîndu-ne insectele. toate purtînd în organism micromolecule cu transistori. spionînd aceste persoane. Dar lucrul nu e atît de simplu. pentru a expedia insecte precis la cutare sau cutare persoană. Dar pentru asta trebuie să existe persoane pe care le-a iradiat. După fixarea acestui reper. unul dintre . repetăm. inamicul putea să-şi regleze treptat tirul. prin care albinele depistau nectarul. de mărimi şi viteze diferite. şi florile din care nectarul fusese scos şi care erau inactive din punct de vedere al undelor. avem siguranţa că ele vor urmări toate microtransistoarele organice volante. spre perfecţioniştii americani. Duşmanul însă. le-am dat un reper: prin flori. cu excepţia muştelor. Fără a-l subaprecia. pe baza acestui prim reper. Informîndu-se prin radio-ascultare.— au reuşit să antreneze şi să echipeze. El ajunsese să fie foarte informat despre multe aspecte ale vieţii noastre de toate zilele. „nu trebuie însă să ne închipuim duşmanul ca pe o simplă copie negativă a noastră şi să credem că are o tehnică egală cu a noastră. albinele noastre au fost repede învăţate să distingă între florile pline de nectar. Am făcut prea multă logică. Dar oamenii n-aveau cum vorbi între ei despre muşte. un număr de imprecizii inexplicabile. îndeosebi cele dintre perfecţioniştii americani. Din însărcinarea consiliului mondial. mai ales pentru prima insectă. Am căutat explicaţii logice pentru o serie de amănunte care erau datorate de fapt inferiorităţii duşmanului în multe domenii şi relativei slăbiciuni a atacului său". le trimitea prin unde în direcţia voită. Dar pentru aceasta. De vreme ce muştele au dispărut de la începutul secolului XXI. Generatoare de unde. era nevoie de o primă persoană iradiată. el putea extinde treptat raza acţiunii nefaste. La prima vedere pare foarte simplu. convorbirile. Mica lui greşeală duce la o concluzie importantă. inamicul necunoscut asculta foarte atent convorbirile dintre oameni. mişcările şi contactele lor. La antrenamente. Transistorii organici au înlocuit iute aparatul tradiţional al naturii.

. s-ar putea ca rîndunică respectivă să fi făcut un simplu oficiu de .. ca un pahar izolant... Nu e necesar vreun ajutor. situată între insulele Marshall şi insula Johnson. Atunci.. .. acţiunea pentru depistarea duşmanului. nimeni nu se întoarce din Cosmos şi din atmosferă. a şi pregătit reîntoarcerea persoanelor evacuate in Cosmos.. reluăm expunerea noastră. Grupul operativ are serioase temeiuri să creadă că naşterea de monştri va înceta pînă în cîteva luni...... S-a format un grup operativ condus de preşedintele consiliului mondial. Pătratul menţionat să fie ocolit de toate navele. care a ieşit apoi cîştigător la concurs. grupul operativ roagă familiile să aibă răbdare cîteva zile încă... continuă. insectele la început n-au avut un reper radioactiv. Stavru Ionescu. totul a început cu urmărirea lui Milton Kipfer personal.. Faţă de propagarea undelor radio. pînă nu se dă semnalul. afară de persoanele iradiate pînă acum. longitudine 170—180. o regiune destul de pustie. Cum a izbutit duşmanul să transporte energii atît de mari cu agenţi relativ atît de mici? Şi cum de nu şi-a omorît agenţii prin energiile pe care le transportau? Ca o oglindă care reflectă razele soarelui fără a se încălzi excesiv. Continuaţi-vă activitatea normală. asupra căreia vom reveni. comparînd curbele de zbor ale cercetaşilor urmăritori.. Chiar dacă n-ar fi răzbit.. cel puţin un bondar menţionat de Loreta Durand. coordonatorul general al transporturilor. insecte.perfecţioniştii americani cei mai cunoscuţi. probabil au mai fost acolo cîteva păsări ale duşmanului.. În scopul unei cît mai mari lucidităţi şi al pregătirii maxime a populaţiei. Repetăm coordonatele: 10-20 N/170-180. de felul rîndunicii sau al cîinelui Tex.. Transmitem coordonatele: Pacific. au stabilit împreună cu navele noastre magnetice zona în care se află probabil duşmanul... iradierea radioactivă e mult mai complicată... Maşinile coordonatoare. de felul rîndunicii menţionate.. care poartă apă clocotită sau la gheaţă fără ca mîna ce-l ţine să-i simtă temperatura.. În timpul expunerii noastre.. Se pare că în cazul prim.. legat de o afirmaţie curioasă a maşinii „Detectiv 33". În orice caz. Dovadă: după acest rîs. au izbutit să se strecoare prin instalaţia antiinsecticidă a parcului. Ce reper s-a dat zooagentului pentru depistarea lui Kipfer?. împotriva cărora parcul n-avea de ce să fie prevăzut cu instalaţii. Aceasta arată că duşmanul n-a izbutit să facă iradierea la proporţii atît de miniaturale ca în cazul transportului de sunet. Nu vă lăsaţi alarmaţi de evacuarea ce are loc în prezent din pătratul menţionat şi de evacuările populaţiei din Hawaii şi insulele Marshall... cu alte cuvinte că.. Locul a fost depistat. pe care o vom întrerupe ori de cîte ori ne parvin ştiri de importanţă. Ele sînt o simplă măsură temporară de precauţie: nu s-a produs nimic neprevăzut.... adus de o albină cu transistori. Cînd a auzit rîsul din laboratorul său. Zooagenţii. Atenţiune! întrerupem expunerea pentru comunicări urgente. unde s-au produs pe vremuri exploziile nucleare americane. ce reper a avut albina? Cum a putut ea să-l repereze pe Kipfer pentru a-i aduce rîsul inamicului necunoscut? Tocmai acesta e amănuntul tulburător. pătratul latitudine 10—20 nord.. intervenţiile necugetate pot produce un mare rău. probabil nu se vor mai produce noi atentate. Din motive de prudenţă însă. sînteţi ţinuţi la curent pe măsură ce se ivesc fapte noi. examenul făcut lui Kipfer la preliminariile concursului perfecţionist n-a constatat vreo creştere de radioactivitate... al lui Milton Kipfer. cu excepţia celor avînd misiuni speciale.... pe cînd iradierea a fost provocată de fiinţe mai mari.. Grupul operativ pregăteşte ultimele detalii ale expediţiei decisive şi vă mulţumeşte pentru calmul arătat. totul merge bine. Milton Kipfer nu fusese iradiat. Platformele zburătoare pe care se află grupul de comandă sînt în curs de instalare.. Se construiesc platforme fixe. sau alţi agenţi animali. Observaţi din răspunsurile lui Detectiv 33 şi din documente: rîsul (sunetul) coincide cu fiinţe mici...

.. Făcînd în textul piesei „Hamlet" miliarde de transformări întîmplătoare.. mai puţin dezvoltat. mai imperfect. din numai cîteva mii de combinaţii întîmplătoare vom ajunge la un cuvînt mai plăcut.. natura se află atunci.... Explicaţia cea mai probabilă e mult mai simplă (aflăm acum că au fost capturaţi cîţiva agenţi. iar Kipfer şi-a expus ideea — e mai lesne să faci rău — într-un fel foarte imperfect.. Pentru a nu da naştere la supoziţii inutile. Omul e înzestrat cu un sistem tradiţional de apărare. „deschise". . Duşmanul a ştiut să direcţioneze precis atacul asupra celulelor ereditare Monştrii creaţi de el au. Atenţiune! Grupul operativ comunică: Evacuăm din Pacific opt pătrate în jurul poligonului menţionat.. stă în tăria noastră. Kipfer şi celelalte victime n-au fost iradiate cu cantităţi care să le pună în primejdie alte funcţii în afară de cele reproductive... probabil din cauza grabei. El a mai avut şi alt avantaj. slăbiciunea noastră.... Nici nu putea: aceste raze sînt rezultatul radioactivităţii artificiale. Duşmanul n-a avut nevoie de cantităţi mari de radioactivitate pentru a deregla un mecanism ereditar atît de delicat cum e acela al omului4. adevărata primejdie.. Natura nu ne-a înzestrat însă cu mijloacele de a depista tocmai cea mai mare primejdie: razele gama. simţurile lui îl avertizează cînd dă de căldură sau răceală. vom avea repede confirmarea): Pentru a iradia celulele sexuale în scopul naşterii de monştri nu e nevoie de cantităţi mari de cesium. Riscînd să moară descoperiţi pe teritoriu străin. ca şi cînd pe aceste gîturi ar putea fi „montate" nişte capete suplimentare.pe pod".. Nu se ştie dacă agenţii animali nu erau totuşi infectaţi de iradiaţii. cu atît scad şansele de a obţine vreo perfecţionare prin transformări făcute la întîmplare......recipient. Însă cu cît ne înălţăm pe scara fiinţelor vii şi ne apropiem de organizarea superioară a omului. trei caracteristici precise: — capul situat sub subţioara dreaptă — o umflătură boantă închisă la capăt în locul dintre umeri al gîtului — unul sau două gîturi suplimentare.. duşmanul poate acţiona folosind energii mai mici. nu este cazul să se manifeste nelinişte. În asta au stat pericolele cursei de înarmări din secolul XX. . Micimea cantităţii de cesium a fost compensată de direcţionarea ei.." Cu cît ne aflăm în faţa unui lucru mai elementar. era.. scris imperfect de un copil... cu atît sînt mai mari şansele de a-l modifica în bine pe cale întîmplătoare.. O rîndunică putea să fie schimbată cu alta întru totul asemănătoare.. — Nota comisiei americane... După expresia lui Kipfer. cu toată varietatea lor.. într-un sens... „la strîmtoare". cînd e în primejdie de a se izbi etc. 4** Această teză. situate în cele mai neaşteptate locuri.. Deşi este vorba de o evacuare de proporţii uriaşe. la fel de imperfectă ca aceea a lui Kipfer. în curs de studiu... Dacă luăm însă un text de numai o pagină. vă expunem motivul: În timp ce grupul de experţi vă prezenta descoperirile făcute pînă în prezent... Mecanismul mai complicat e mai sensibil. Au fost iradiaţi numai atît cît era nevoie ca să se nască monştri. în superioritatea organizării noastre ca fiinţe umane.. să zicem „drag. Primejdia nu vine din faptul că am fi slabi ca un copil... Dacă luăm un singur cuvînt — să zicem „drac" — şi îl modificăm cu ajutorul altor litere. şansele de a-l îmbunătăţi prin modificări întîmplătoare sînt mult mai mari. aşa cum au dovedit evenimentele. există o şansă la cîteva mii de trilioane ca textul să fie îmbunătăţit. diferite păsări. poate că primeau comanda să se întoarcă acasă. adică avînd traiecte sanguine şi nervoase aproape integrale.. O cicatrice lungă de un metru poate fi dobîndită crestînd numai cîţiva centimetri din pielea unui copil: semnul va creşte apoi o dată cu copilul.

pentru planurile lui. pentru a asculta expunerea experţilor de informaţie. un mic emiţător de cesium. vor purta. La concurs s-a făcut prima iradiaţie. Dar cine sînt aceste victime.. ar elimina-o treptat. ascultînd cu atenţie expunerea... se suprapun.... ori unde s-ar duce. deşi numărul agenţilor animali ai duşmanului s-a micşorat brusc. De acum încolo aceşti oameni. sîntem nevoiţi să restrîngem proporţiile expediţiei proiectate. Otrava degajată da ea reprezintă o cantitate foarte mică. Emitem mereu anexe. cu „magnetul" necunoscut după care se călăuzesc himenopterele ce-l urmăresc. înnebunite de adulmecarea otrăvii pe care au fost dresate s-o caute. probabil cu ajutorul cîtorva păsări. care nu ajung departe.mai mulţi cetăţeni din lume...... | PIESA nr. Dacă duşmanul dispune de cesium 137. Mulţumim celor ce ne-au comunicat ipoteza lor.. se transmite încontinuu de la capăt.... le pot întrerupe temporar. Cei care nu au munci indispensabile... s-ar putea însă ca el să dispună şi de alte mijloace atomice. Iradiaţia a fost extrem de mică.. Ştiţi însă că radiaţiile nu se elimină. dacă am trimite un număr prea mare de rachete. în însăşi măduva lor. au emis următoarea ipoteză. Ne aflăm în parcul unde a avut loc concursul perfecţioniştilor. Era. Pasărea a făcut transporturi foarte mici de cesium. Iată una din rîndunicile folosite de duşman. Nu vă amestecaţi în acţiune. poate şi alţi agenţi.. Iradiaţii mici. Fiţi atenţi şi trimiteţi grupului operativ de acţiune propunerile voastre.. Destul de mic pentru a nu stîrni alarmă la diferite examene medicale întîmplătoare. Insectele.. îi urmăresc mai precis decît dacă ar fi avut în buzunar adresa lor. . ce fel de oameni sînt ei? Nu uitaţi că Milton Kipfer. duşmanul a aflat de concurs.. Maşinile şi comisiile noastre triază orice propunere. În timp ce coordonatorul concursului vorbeşte despre perfecţiunea omenească. Vă mulţumim... Fixînd insectelor un reper — încă necunoscut — cu care să-l urmărească pe Kipfer. Noi. cîştigătorul nr. am evacuat o zonă mai largă. Atragem atenţia că. Dacă organismul vostru ar avea de-a face cu o otravă obişnuită. comunicăm că expunerea e gata imprimată.. Din această cauză.. de unde „reglează tirul" care îl are în centru pe Kipfer. 1 al concursului necăsătoriţilor. ele se acumulează. magnetic şi tipărit. ORELE 10 DIMINEAŢA Vă prezentăm pe scurt filmul crimei. Pentru orice eventualitate. Dar ea a fost destul de mare pentru a marca persoanele care stăteau în jurul lui Kipfer. prilejul cel mai bun. pe toate lungimile şi în toate limbile.31 | COMUNICAT SECRET CĂTRE OMENIRE (continuare) LANSARE: LUNI. stă pe .. dar destul de mare pentru a chema ca o sirenă moartea din văzduh... Iată scena: Milton Kipfer şade pe podiumul cîştigătorilor concursului. s-ar putea ca el să aibă această substanţă sub forma unui mare depozit de izotopi. Ca şi cum ar face o cruce albă. rămîne valabilă dispoziţia de vigilenţă: toate convorbirile importante se fac prin cifru de unde. Continuăm. s-ar putea să măriţi primejdia.. chiar dacă şedinţele de iradiere se fac la diferenţe de ani. înseamnă cu cesium pe viitoarele victime. Intră în acţiune păsările. chiar fără voia duşmanului.. păsările... grupul de experţi în informaţie.. sau poate chiar şi un cîine jigărit urmăresc pe aceşti oameni însemnaţi cu creta radioactivă.. care s-au acumulat. Dar el e „însemnat" cu reperul misterios.. am risca să se producă o explozie. Cesiumul cheamă cesiumul. Pînă în acel moment.. un bondar sau poate mai mulţi dispar într-un pom învecinat... respectiv de bombe nucleare. dar trimiteţi-ne toate sugestiile voastre. el nu a fost iradiat. pe măsura noilor informaţii.

destul de tîrziu.podiumul magnetic al cîştigătorilor. vor căpăta cesiumul cu care să scoată la iveală un monstru. cei care s-a întîmplat să fie pe cale de a scoate un nou-născut în următoarele nouă luni. grosul atacului s-a abătut asupra perfecţioniştilor americani. Or. Liu Fi-ţîn. care n-are altă vină decît că a nimerit din întîmplare în raza logică a maşinilor „Detectiv". poate purtînd şi „ouă" care-şi desfac grabnic radiaţiile. atunci ar fi avut de suferit masiv şi englezii. Vai de aceia care se vor căsători: duşmanul a înfipt în ei reperul radioactiv şi. Vom afla şi asta. Duşmanul. să ne informeze unde sînt şi să se prezinte la grupul operativ scriitorii Fumio Toişiro. Liu Fi-ţîn şi Fauraing. Cloaca însă sau unul din sacii de aer cu care natura a înzestrat păsările reprezintă un recipient. cîţiva dintre sutele de concurenţi căsătoriţi. Oameni care au avut pînă atunci doi copii normali sînt înscrişi şi ei în obiectivele atacului: în faţa odăii lor vor apărea cuiburi fermecătoare de pasăre. Există chiar presupuneri că duşmanul s-ar fi concentrat asupra americanilor din cauză că le-ar cunoaşte limba. Dar dacă limba ar explica totul. . N-am găsit pînă acum astfel de ouă. va atrage şi concentra iradiaţii greu detectabile. deci.adică după ultimul examen la care sînt supuşi. e doar o presupunere. a avut prilejul de a „însemna" diferiţi oameni. părinţi de toate naţionalităţile. tocmai perfecţionişti. acesta e momentul cînd îşi aminteşte că a uitat de căsătoriţi. se căsătoresc şi se întorc. Mai mult. vor descoperi că lîngă copiii lor normali s-a adăugat un frate monstruos. mai ales datorită atracţiei duble pe care o prezintă cesiumul unei perechi de perfecţionişti însemnaţi. animaţi de cele mai bune intenţii. mai ales americani. Probabil însă că şi-a şi instalat la faţa locului artileria paseriformă de cesium 137. Sau dimpotrivă. Oricum. spontanişti şi oameni inactivi în această dezbatere. Reluăm informarea. Poartă. Dacă duşmanul îl urmărea în mod special pe Kipfer. În jurul lui sînt ceilalţi cîştigători. american. în majoritate perfecţionişti americani. Poate că doza adusă de rîndunici n-a fost îndestulătoare şi că de aceea s-a ivit în arenă şi un căţeluş bolnav. s-ar trage dintre ei şi ar fi putut astfel să spioneze îndeosebi convorbirile dintre americani. aşa cum o lupă concentrează cele mai inofensive raze de soare şi le dă puterea de a aprinde. Aşteptăm răspunsul. Oriunde s-ar afla pe glob. urmărindu-l pe Kipfer la concurs. e drept. după căsătorie. Pe urmă. Dar iată că Milton şi Loreta. Să li se dea tot ajutorul pentru a ajunge cu cele mai rapide mijloace la unghiul vest-nord al pătratului de evacuare. Se pare. au început să fie atacate şi altfel de perechi. dar altceva ne intrigă: Întrerupem. Pe măsură ce aceşti oameni erau reperaţi cu ajutorul lotului marcat la concurs. şi Rexas Fauraing. Repetăm: Toişiro. chinez. dar se pare că nu cel mai important. poate că acest Tex poartă în pîntecele lui contorul cu care duşmanul vrea să se încredinţeze din vreme că dozajul a fost bun. atunci cel puţin cristaloidul organic care va „reflecta" ca o oglindă iradiaţiile venite din altă parte. îl vor căpăta poate chiar în timp ce ascultă privighetoarea al cărei cîntec romantic vesteşte naşterea viitorului monstru. Rîsul bestial care s-a auzit cînd vorbea Kipfer s-a produs exact în momentele cînd el spunea că oamenii vor arăta ca zeii. dacă nu grăunţe radioactive. să răspundă prezent. Sau poate că e vorba de un cîine cum nu se poate mai cumsecade. că au un rol şi concepţiile. japonez. Ce a făcut atacul să se îndrepte în primul rînd contra perfecţioniştilor americani? Concepţiile lor? Sau faptul că mulţi se nimeriseră să fie la concurs în preajma „reperului" Kipfer? Teoriile perfecţioniste au aci un rol. duşmanul îşi extindea acţiunea. aceşti oameni. Maşinile noastre selecţionează încontinuu toate răspunsurile şi sugestiile. apărut exact la uşa Kipferilor. de astă dată la concursul căsătoriţilor. Comunicare: Prin toate mijloacele tele retransmiteţi următoarele.

o dresez". Trimiteţi la coordonatoarele noastre sugestii: unde ar putea fi descoperit Rexas Fauraing5? Continuăm: O parte dintre cele 48 de maşini au făcut şi deducţii greşite. unde nu te-ai aştepta să-l găseşti.Rîsul acesta arată că. Stabilind legătura între „transistor miniatural organic" şi celelalte noţiuni din documente. alcătuind o adevărată colecţie umoristică a părerilor existînd încă pe seama literaţilor specializaţi. ci prin inconştienţa de care erau capabili să dea dovadă. Transmitem imaginea lui ca să-l puteţi recunoaşte. Dintre toate maşinile. iar cîteva. Detectiv 33 a avut la dispoziţie cel mai mic număr de documente. au formulat întrebări cu privire la doctorul Mac Cragg. înoată şi vînează. Rugăm pe toată lumea să ne dea ajutor pentru găsirea americanului Rexas Fauraing. Cele mai multe maşini însă. ea nu exista în realitate. În secolul XX ultimii aventurieri agresivi erau periculoşi. pare-se. Renato Goldemberg (Florenţa. multe maşini au indicat ca surse radioactive acvariumul adus cadou de Milton Kipfer şi „insecta dresată" de care pomeneşte doctorul Mac Cragg într-o anecdotă. Lucrul e mai periculos decît s-ar părea. adesea se ascunde. atunci căutaţi-l în pătratul de unde a fost evacuată toată lumea.. ca în cazul „reperului iniţial". explicaţia ţine. Să vină în pătratul de evacuare. Una dintre sugestii s-a dovedit totuşi justă. au eliminat problema. Dar aceasta e o formulă uzuală printre perfecţionişti. Dar „insecta dresată" fusese numai pomenită în cuvinte. Dar aceste concursuri se ţin anual. clasate în programuri diferite. Dar Detectiv 33 fusese concentrat. unul dintre ei sau amîndoi vor veni la unghiul vest-nord al pătratului de evacuare. amintim că s-au făcut peste 2500 de sugestii cu privire la locul unde s-ar putea ascunde un om care se ocupă drept muncă principală cu literatura. Din Italia. în ciuda modului în care acţiona de obicei. Aceste sugestii erau care de care mai ciudate. ca o armă In războiul „psihologic"? Să nu uităm că şi acesta era un lucru la modă în secolul XX. La semnal. din întreg atacul de cesium. Detectiv 33 a dat răspunsurile cele mai clare. Programele. Dar poate că rîsul a fost premeditat. găsind tot în jurnalul Loretei cuvintele „anecdota cu insecta dresată". Mac însă n-ar fi menţionat 5** Ca un amănunt anecdotic. al lui Detectiv 33. . îndeosebi asupra cazului Kipfer-Durand.." — Nota comisiei americane. Îi rugăm pe scriitorii americani Ty Whitehead şi Marieta Martezzani să fie gata ca rezerve. mai mlădioase. Semnalăm că are obiceiul de a deconecta toate legăturile magnetice. Am avut 24 de maşini care înghiţiseră totalitatea documentelor. 43 la număr. se ştie. el ar fi nevoit să ţină seama de forţa noastră. Să fie întîmplare că acţiunea a început în anul cînd s-a prezentat tocmai Kipfer? Aici intervine răspunsul ciudat de care pomeneam. aveau diferenţe între ele. ca să scrie în linişte. de persoana lui Kipfer. socotind că el chiar are o insectă care ar fi putut purta transistori. Pare curios că Detectiv 33 a dat cel mai mare număr de răspunsuri juste pe baza celui mai mic număr de documente. Un adversar ilogic e mai periculos pentru noi. dar datorate unor amănunte întîmplătoare. ele au fost înmănuncheate mai apoi într-o antologie de succes. Întrerupem. Am ajuns la ultima verigă care ne lipseşte: Rîsul s-a produs la afirmaţia „oamenii vor arăta ca zeii". duşmanul a lăsat să-i scape şi cîteva răbufniri necalculate. nu prin vreo superioritate a forţelor. O serie de maşini însă au luat ad-literam afirmaţia lui Mac Cragg „Am o insectă.. specialist în istoria comerţului) a sugerat coordonatoarelor: „Dacă trebuie căutat în locuri periculoase unde te-ai aştepta cel mai puţin să-l găseşti. Duşmanul şi-a ales victimele la concurs. Dacă am avea de-a face cu un adversar logic. adesea poate fi văzut în locuri periculoase. Din cele 48 de maşini. juste din punct de vedere al logicii. şi alte 24 de maşini care înghiţiseră doar părţi.. Doi dintre scriitorii amintiţi adineauri au fost găsiţi. Face alpinism. la grupul operativ. De ce tocmai Kipfer a declanşat cele patru răbufniri de rîs (două în laborator şi două la concurs)? Din nou.

extrem de atent. Micile contradicţii dintre maşini provin din datele contradictorii pe care le-a furnizat acest atac confuz. Atac lărgit după un timp la spontanişti şi neutri. Aceste explozii au contribuit şi ele la răspîndirea substanţelor radioactive. Unii constată că izvorul de iradiaţie nu se poate deplasa mai repede decît un vechi automobil. pentru ca numai o clipa mai apoi să. duşmanul a aflat despre perfecţionism. Lărgit din cauză că: Duşmanul aflat că între Kipfer şi spontanişti e aceeaşi legătură ca între Kipfer şi perfecţionişti sau neutri. aflată actualmente în pătratul de evacuare. după cum micii „agenţi" se mişcă mai repede sau mai încet. am căutat precizări. James Franţuski. se ataşează sau nu de mişcarea unui vehicul. Nou este faptul că l-a formulat o maşină. Kipfer egal omul Teorii Kipfer şi adversarii lui — omenirea Monştrii contra omenirii Pot fi şi alte cauze Kipfer (teoriile lui? persoana lui?) atras atac monştri contra omenirii care se perfecţionează Pot fi şi alte cauze Persoana lui Kipfer. n-ar fi prevăzut un amănunt. Tinerii noştri scoteau contorii din haină. constatau iradiaţia. vadă că sursa ei a dispărut. Se petreceau tot felul de variaţii care îngreunau raţionamentele noastre şi ale maşinilor şi care ne-au făcut să pierdem ore şi zile. Dar — şi aici intervine partea care ne intrigă şi pe care am numit-o provizoriu „misterioasă" — nu ştim cum au judecat maşinile această problemă. dimpotrivă. Amintim că Edward Kipfer. dintre care unele in regiunea insulei Johnson. Spionîndu-l pe Kipfer. personal. Atac dat contra perfecţionismului în general. precum şi alte maşini. culoarea roşie. duşmanul însă n-a reuşit să aibă purtători de radiaţii mai mici decît păsările. în apropierea iradiaţiilor. dispunem de numeroase dovezi care-l scot din cauză. dacă duşmanul. ar putea bănui vreuna din păsările care îl înconjoară? Şi totuşi agenţii ar fi fost depistaţi mai repede. alţii că le spune „intuiţia" sau „ o voce interioară". întins pe iarbă. Agenţii săi erau dinainte dresaţi să se ferească de orice luminescenţă roşie. au dat acelaşi răspuns. Kipfer în special. Toate celelalte 47 maşini Detectiv. au fost puse să repete programul lui Detectiv 33 Cu unele diferenţe. care s-au plimbat cu viteze diferite pentru a depista sursa radiaţiilor. Maşina Detectiv 33. Deoarece presupunerile oamenilor cu privire la persoana lui Kipfer se bazau numai pe intuiţie. lipsind o serie de verigi concrete ale lanţului logic. Cine. între care o cantitate apreciabilă de cesium 137. doi chiar că au „o presimţire" în acest sens: că întreg cazul are legătură cu Kipfer şi familia Kipfer. alţii. Cît despre peştii din acvarium. a dat cele mai clare răspunsuri Ea a spus ceva în plus şi anume: (Redăm cuvintele ei in traducere liberă:) Totul a pornit de la Milton Kipfer. Milton Kipfer i-a adus sub formă de icre invizibile. un străbunic al lui Milton Kipfer. coordonatorul comisiei centrale de vigilenţă şi mulţi alţii au spus dinainte că au „o presupunere fără dovezi". Sutele de perechi voluntare. . a luat parte la exploziile nucleare americane din secolul XX. care a studiat îndeosebi cazul prototip. descoperă viteze de 300 km pe oră. persoana lui Kipfer Acest răspuns nu este nou pentru noi. nimic din cazul Kipfer n-ar mai constitui un secret. El ştia că micile noastre condeie-contor produc. Dacă am şti. au primit indicaţii dintre cele mai diferite şi inexplicabile. pe ce anume se bazează ele cînd fac această afirmaţie.dresarea insectelor dacă ar fi avut legătură cu atacul.

Între aceste două canale există un sistem de milioane de legături „nervoase" (electronice). Scriitorul Rexas Fauraing.. dacă l-am cunoaşte în amănunt. grupul operativ va lansa probabil un ultimatum către duşmanul necunoscut Vom transmite momentul cînd preşedintele lansează ultimatumul. la bordul cărora se află oameni. ştim ce energii şi substanţe intră şi ştim că „iese" clorofila. aşa nu putem şti ce judecată a efectuat maşina. cu atît numărul de căderi se va repartiza mai egal între cap şi pajură: la o singură aruncare nu ştim ce va ieşi. dar modul de fabricare a clorofilei. aşteaptă semnalul de pornire. Oameni de pretutindeni. pe cînd 48 de rulete lansate în acelaşi timp vor indica diferite numere cîştigătoare. Noi cunoaştem perfect mecanismul conform căruia „judecă" maşina. fiecare dintre ele avînd pe dinăuntru miliarde de combinaţii posibile. dar la un miliard de aruncări vom avea un număr foarte apropiat de jumătate-jumătate. care se combină în miliarde de feluri posibile. cu cît o aruncăm mai des. Numim acest teritoriu cameră obscură. e cameră obscură pină şi cea mai simplă frunză: ştim în general cum lucrează ea. ar însemna cunoaşterea a însuşi secretului de fabricare a vieţii. Pentru a putea compara cu ruletele cele 48 de maşini electronice. În momentul de faţă rachetele. Toate cele patruzeci şi opt de maşini au dat acelaşi răspuns.. există o deosebire. foarte apropiat de intuiţia lui James Franţuski şi poate şi de a voastră. Pe bordul uneia dintre rachete se află Milton Kipfer. Reluăm de la capăt sinteza grupului de experţi. fraţi. Dînd „cu banul" nu ştim pe care faţă va cădea moneda. ar trebui să avem miliarde de rulete. E un fapt că între canalele de intrare şi cele de ieşire există la maşini un teritoriu electronic pe care nu-l putem controla decît prin legi statistice. tovarăşi! S-a constituit un grup de experţi în informaţie cu sarcina de a vă comunica sinteza descoperirilor făcute şi acţiunea în curs. Nu ştim decît ce se întîmplă acolo în general. Probabil că Detectiv 33 are dreptate.Amintim că acesta este un fenomen stohastic al camerei obscure. Avem indicaţii asupra locului unde se află. încît le putem controla deplin numai la canalele de intrare şi ieşire. Fenomenele necunoscute în amănunt ale camerei obscure a maşinii se numesc fenomene stohastice. aşa cum cunoaştem mecanismul jocului de noroc. Prin canalul de intrare introducem cantitatea de informaţii pe care o dăm maşinii şi programul trasat. Prin canalul de ieşire al maşinii căpătăm răspunsul. Comunicăm că ultimele detalii ale expediţiei au fost terminate. o parte dintre maşinile electronice create „de mîinile noastre" sînt atît de complicate. După cum ştiţi. i s-a promis că va participa la expediţie. Această deosebire nu există. Raţionamentul stohastic al lui Detectiv 33. ne face să bănuim legătura care există intre atacul duşmanului necunoscut şi persoana lui Milton Kipfer. Dar. Viaţa omenirii n-a depins de patru minute. După cum se ştie. În cîteva minute. de pildă mecanismul care face ruleta să se învîrtească. Pentru noi. aşa cum nu se poate prevedea dinainte cum se vor înlănţui în fiecare caz sute şi mii de cauze mărunte. | PIESA nr 32 | REXAS FAURAING PATRU MINUTE CARE AU SALVAT OMENIREA6 6** Atragem atenţia asupra faptului că acest titlu este total nejust. s-a . nu şi în fiecare caz în parte. invocînd motive de expresivitate. Opriţi căutarea scriitorului american Rexas Fauraing. În aparenţă. Totuşi.

acum însă. deşi ar trebui să stea acolo în găoacea lui de sub pleoapă şi să nu te mai urmărească. pînă în nouri. . Mi-au ieşit în cale stînci de cremene verzuie. înghite şi frica. Fîşie cu fîşie. Am zburat de-a lungul coastei. apa. Lîngă plaja de nisip albicios. introductivă. mă îndepărtasem de coastă.cîteva bucăţi de stîncă mi-au fulgerat pe rînd în ochi. După vreun sfert de oră am ajuns din nou să zbor deasupra solului. După un timp. Îţi lasă o singură bucurie. Creştea adîncimea apei. Zburam încet deasupra unei limbi roşcate de pămînt. Probabil că se face vreo acţiune de poliţie. un verde închis presărat peste verdele pal al ierburilor. a spus el. Nici o mişcare. Poate o fi existînd asta şi în alte munci. era străvezie. deşi ai închis pleoapele. Nu puteau fi nave duşmane. deşi e propriul tău ochi. Dau buzna peste tine. Era singurul semn de mişcare. despărţită de toate celelalte ca printr-un perete de sticlă: eşti martor. o gaură scuipa flăcări şi fum. conform numerotării noastre. mai zguduitoare era liniştea aşezărilor omeneşti. oceanul s-a făcut mai albastru. a celor „patru minute" — corespunde.TOTUL ERA PUSTIU. Craterul era deschis lateral. să vadă dacă n-a rămas cineva în pătratul evacuat. Acolo. mereu şi mereu martor şi iarăşi martor la toate. Sînt imposibili. ochiul specialistului care studiază şi descrie totul. Cînd s-a ordonat evacuarea. Cîteva aparate magnetice. te vede cum stai. Vedeam mici nave imobile. Cu micul meu magnetoplan înaintam spre sud-est. nejustă după părerea noastră. Deasupra ta se înalţă un ochi invizibil. Un om care se ocupă prea mult cu scrisul încetează să mai fie normal: curiozitatea înghite alte sentimente. Am dat drumul la locatoare şi am văzut că nişte nave se apropie de mine. ci participant activ la evenimentele contraatacului omenirii. te scot de la fundul mării opus cu îndîrjire oricărei schimbări a titlului şi tuturor propunerilor noastre de îmbunătăţire a textului. te descrie minuţios. fără să mai aştepte întoarcerea la sol. înşirate printre liniile negre ale şoselei. piesei nr. ca pe o hartă. gura lui era strîmbă. Scrisul e bucuria cea mai blestemată." Din păcate poziţia lui. 32 — Nota comisiei americane 7** Această teză este nejustă. Martor pînă şi la modul cum scrii. Să pot descrie cîndva acest sentiment în vreo carte. pînă şi la propria ta viaţă7. plutind nemişcate. — Nota comisiei americane. au apărut. Am convenit pînă la urmă cu autorul ca numerotările şi observaţiile comisiei să figureze în adnotări în afara textului său. lungit pe iarbă. navele magnetice mari i-au transbordat pe oameni direct. Poate că o fi o însuşire a fiinţei omeneşti în general. prinsă de ocean din trei părţi. de pe fund. Am accelerat. AŞ FI VRUT să-mi fie frică. Şopteşti în urechea unei femei şi ochiul rece pluteşte la un metru deasupra voastră. Navele se apropiau. „Faceţi ce vreţi. Am întîlnit un nou semn de viaţă: aproape de vîrful unui munte gălbui. voi putea să mă strecor neobservat. uitate în aer. funcţionau încă. aveau viteză mare. vă studiază. Ştiam că nu mai am mult pînă la nişte defileuri. De sus palmierii se vedeau ca nişte mici buline verzi. sclipind în soare. De la înălţime mare nu se văd niciodată mişcările valurilor. nu prea adîncă. şi scuipa un fum roşcat. Textul de mai sus — partea întîi. Încremenirea oceanului părea însă acum o parte a programului de evacuare. m-aş fi vîrît cu aparatul pînă la gura aceea strîmbă. Nu mai poţi să guşti viaţa şi să te bucuri de ea ca un om normal. dar să nu vă amestecaţi în textul meu. Însuşi Fauraing n-a fost numai martor. nu în vîrf. Altădată. a găsit oarecare sprijin la preşedintele consiliului mondial. pentru că le exclude cu gelozie pe celelalte. casele oamenilor. El n-a fost de acord nici măcar ca materialele sale să fie numerotate ca piese aie dosarului deşi aşa s-a procedat în toate cazurile. lăsate în părăsire pe petecele rachetodroamelor şi porturilor. albe.

Oceanul aproape că nu vuia. închisesem şi n-am putut afla că sînt căutat la postul de comandă. Stătea liniştit. am ascultat comunicatul experţilor şi m-am convins că fusesem căutat. din care îmi clipeau luminiţele maşinilor de coordonare. oamenii contau pe o oarecare diferenţă de timp. Cînd a început sinteza şi preşedintele a spus că experţii or să ne facă la toţi capul calendar. Cele cîteva secunde pînă să aterizăm mi-au dat timp suficient să văd tabloul de ansamblu. dar fiecare culoare mi s-a întipărit în minte. Am ajuns la punctul de comandă. M-au prins şi m-au încercuit. un tablou parcă special făcut ca să-ţi amintească de viaţă. În caz de explozie. Lupta între şoarece şi pisică n-a durat decît şase minute. mi-a spus şeful grupului. era ceva dureros şi plăcut.sau de pe vîrful muntelui. la mare înălţime deasupra oceanului. Cu supramagnetoplanele rapide. Omul de lîngă mine nu era prea vorbăreţ. te întrerup din lucru. N-o să reuşiţi să mă scoateţi de aici! El a zîmbit ca în faţa unui copil prost. Dar avea mai multă dreptate decît bănuise. Era o vreme liniştită. ca un bîtlan care se pregăteşte să prindă peştele. Pe drum. Am închis. Să nu păţeşti ca Balzac. rachetele s-ar fi îndreptat spre cer. munca artistică n-are orar fix. aveau vîrful îndreptat spre cer. Cu mici biciclete aeriene ne-am îndreptat spre marginea teritoriului de comandă. neobişnuit de subţiri. Navele se apropiau. Rampele lor de lansare pluteau în aer. Am lăsat în urmă nişte hale transparente. i-am strigat: — E dreptul meu! Vreau să văd ce se petrece în zonele evacuare. cum făcuseră şi alţii. E mai bine să te uiţi cu ochii proprii. Rachetele cu ciocul spre cer aveau la bord grupul operativ de comandă. La punctul de comandă. Din fotografii nu se vede ansamblul. Albe sau de un verde sticlos. nu încape. vreau să te ducem în centrul zonei. cînd vede că lucrezi mai mult decît i se pare lui că ar trebui. crezusem că glumeşte. mai mult decît poate el să citească — iar asemenea binevoitori nu citesc decît ce sînt obligaţi să citească — începe să fie îngrijorat pentru sănătatea ta. Mai ales că rachetele o pornesc încet. — Dimpotrivă. între clipa de declanşare a exploziei şi clipa de pornire a rachetelor. aveau o viteză mult superioară. Nici nu era nevoie. legat de restul comisiilor răspîndite în lume. Pentru binele tău. la vreo şase sute de metri înălţime deasupra craterelor: scheletele magnetice ţineau nişte rachete roşii. ca nişte ace. Însemna că. Lucrau la bordul rachetelor din cauza pericolului unei explozii nucleare. Numai cîteva zeci. îşi ţineau ciocul în jos. — Pe aici. pe cîteva insuliţe vulcanice pînă atunci pustii şi pe platforme lăbărţate în aer se vedeau mii de rachete. albastre. adaptate probabil pentru diametrul vulcanilor. nimeni n-are pretenţia s-o reducă la cele trei ore. Erau numeroşi şi cu nave mai bune. Mă înfuriasem. Dacă stai şi scrii. ca să fiu liniştit. E drept. să nu turtească . să salveze oamenii de la bordul lor. comisiile. care a scris prea mult şi a murit prea devreme. Dar orice binevoitor. Dar explozia atomică se propagă in secunde. echipele de experţi care lucrau la descoperirea duşmanului în imediata lui apropiere. Mi-au făcut capul darabană. Nu ştiai că eşti căutat? Am lăsat aparatul meu în aer. tot ce mă lega de lume. abia respirînd. Pe sute de hectare. Am apucat să văd şi cîveva rachete cu acul direcţionat spre centrul vulcanilor de pe insule. convinşi că te-au salvat. Înainte ca şeful grupului să apuce să deschidă gura. era un număr relativ restrîns. am ajuns în cîteva minute la punctul de comandă. Totul era clar. strictul necesar. Nu ştiu de ce. cu zeci de baionete albastre îndreptate spre piept. Decuplasem toate contactele magnetoplanului meu. Acesta a fost micul meu ghinion.

— Partea absurdă este că sînt slabi. spuse şeful grupului de pază. — Vino-ncoa'. Nici pînză. De obicei. Nu mă cunoştea. Ne-am instalat la o măsuţă. Ne azvîrlă rachetele in sus ca pe pietre. ERA BINE DISPUS ca întotdeauna. dar nedormit. Am trecut prin tot felul de controale. Bombe. În prezenţa lui. — Aşează-te aici. Acum însă vorbea rar. Acum ştiam. În dreptul norilor aveau reflexe galbene şi albastre. un zid despărţitor. nu chiar globul. — Preşedintele lucrează. unde te-ai ascuns. poate chiar la zece kilometri adîncime. trăgîndu-mă deoparte. Face ultimatumul. Rexas? Cred că nici n-au cum să le lanseze. deasupra cerului. mi-a spus el. ca şi cînd ar fi vrut să-l scuze că nu se ocupă de mine. Înţelegi. M-am ferit să-l întreb ce treabă au cu mine. dar probabil că ştii ce înseamnă explozia a sute de bombe în apă: dă vapori şi radiaţii care pot omorî populaţii întregi. ca şi cînd ar fi aşteptat ca fiecare frază să se scurgă încet prin pîlnia urechilor mele şi să ajungă pînă la creier. dar trebuie să le dăm ultimatum. la fund? Uitasem să mă mai întreb de ce sînt chemat la grupul operativ. Un zid de apă! O explozie undeva pe fundul oceanului. lucra cu experţii la o masă lungă. Au la fundul apei un depozit uriaş. Fără îndoială că „el" sau „ei" ştiau că li s-a dat de urmă. Se conta pe o explozie încetinită. s-a înfundat iar în lucru. cu ei cu tot. omule? Fără să mai aştepte răspunsul. Rexas. Dacă primele valuri ale suflului ne ajung. Cînd m-a văzut şi-a ridicat braţele în sus: — Hei. nici voal. mi-a spus şeful pazei. să vadă cum reacţionez. fără să ştiu. M-am uitat la nişte perdele care se întindeau departe. am văzut gustări. Nu putusem ghici ce erau. Mă rog. Între maşini şi rapoarte. fruntea îi era cam încreţită. totul era foarte simplu. Depistare electronică mai rapidă decît suflul. totuşi scăpăm. Printre toate maşinăriile acelea diabolice şi precauţiile de necrezut. preşedintele şi oamenii săi erau liniştiţi ca o familie la masa de prînz. cu pauze mari. că nici acum . Le era frică să nu se fi strecurat în intestinele mele. mari cît munţii. Sub părul cărunt şi aspru. în încăpere era răcoare. Nu ştim încă bine cine sînt. valuri de masă plastică străvezie. ridicat ca o perie. oarecum plictisit. priveam pereţii groşi ai rachetei. mi-a spus Franţuski. James Franţuski este un om destul de comunicativ. Ştiau că sînt înconjuraţi. limonăzi. se conta pe existenţa unui mediu de încetinire. — Cum de au atîtea bombe? — Se cercetează acum toate arhivele. în toată gravitatea înţelesului ei. Cred că birocraţia a contat chiar mai mult decît dorinţa de a păstra secretul: e atîta încurcătură în arhive. — Intră. S-a oprit. comod îmbrăcat. Uşa automată s-a deschis în faţa mea şi am dat cu ochii de preşedintele consiliului mondial. Înţelegi ridicolul situaţiei? E destul să le trîntim o bombă şi putem să sărim cu toţii în aer. foarte uman. — Ascultă.pasagerii cu acceleraţia. navele au luat viteză. Între oameni şi explozie. Ce vor fi făcînd acolo. se poate? Aţi găsit pe cineva cu un receptor în pîntece? — Luăm toate precauţiile. vreun microtransistor molecular. Ce-ai mîncat in ultimele 24 de ore? I-am lăsat să-mi facă toate controalele. Pînă să vie grosul suflului. bătînd în verde. în timp ce. Credeam c-o să mă dea pe mîna altcuiva. gros de cîţiva kilometri. Filtre antiinsecticide. am întrebat. Bine dispus. mai ales pentru un savant. Era clar. dar vorbise cu mine de parcă m-ar fi ştiut de mult.

Ori s-a întîmplat ceva cu ei în timpul mişcărilor populare de mai tîrziu. în privinţa mea. secret. Iar acum. — E okay. Poate că a ştiut un număr mic de oameni: s-au temut să divulge afacerea ca să nu fie traşi la răspundere de guvernul care avea să le urmeze. — Dar ce importă asta acum? urmă el. Dar există. intrusul. a spus Franţuski şi s-a întors către mine: Nu. alarmaţi de faptul că mai multe guverne semnaseră un pact de interzicere a experienţelor. Dacă nişte militari de atunci. Am tăcut. în orice caz mişcări lente şi discrete. Au fost avioane care s-au prăbuşit cu bombe la bord şi tot n-a fost explozie. cu tehnica din secolul XX nu puteau ascunde atîtea bombe la adîncimea fantastică unde se află acum. — Şi cum de l-au găsit „ei"? Mi-era neplăcut să amintesc cuvîntul născocit de mine. şi-a ridicat capul. parcă s-ar fi dovedit dreptatea lui. unde îşi făceau experienţele. zise el după un timp de gîndire. Am adoptat expresia ta: cesiumiştii. — Imediat. e sigur. Se pare că în a doua jumătate a secolului XX strămoşii noştri. — Poate le-au ascuns „ei"? — Care ei? — Duşmanii ăştia necunoscuţi. A început să rîdă: — Aţi auzit cum le-a spus? a întrebat el. S-ar putea să se fi produs un accident. cesiumiştii sau cum le-o mai spune. pentru cazul că se semnează acordul de dezarmare? Poate că au făcut-o pe răspunderea lor. depozitul subteran a pornit-o singur la şi mai mare adîncime. că lansăm ultimatumul. In orice caz. Fără să se vadă ceva la suprafaţă. Localizarea e neprecisă. Rexas. alunecări discrete de teren sau surpări ivite în urma exploziilor nucleare. au ascuns la adîncime ceva bombe. pune-l mai repede la curent. preşedintele consiliului mondial. Într-un cuvînt. Bun cuvînt: cesiumiştii.. Pentru asta trebuie sâ se producă fisiunea. Au fost fenomene vulcanice. să ştie ce va avea de făcut.nu ştim precis ce-a fost. o reacţie în lanţ. ca şi cînd ar fi fost foarte important ca eu. N-avem timp. Vă rog să-l reţineţi şi să-l adoptaţi. Sau mai bine vino să lucrezi şi dă-i lui să citească direct documentele. Simţea nevoia s-o împărtăşească şi altcuiva. S-a uitat la Franţuski: — James. Spunea asta cu oarecare satisfacţie polemică: parcă ar fi avut o discuţie cu ceilalţi. În clipa aceea. — Cum de n-au explodat? — Şocul mecanic nu provoacă decît rar explozia. cesiumiştii n-au putut să îngroape bombele la asemenea adîncime. — Sînt şi alte posibilităţi. o explozie care le-a înmormîntat depozitul cu bombe cu tot. care manevrează cesiumul. deşi era destul de departe. o parte dintre simpaticii noştri strămoşi. o enigmă împachetată într-un mister. E destul de îndepărtat de insula Johnson sau de Bikini. Îmi dădea toate lămuririle. . Dar bombele nu-s nişte bocanci vechi care să se rătăcească în inventar. Hai.. decenii. mai ales nu ştim care sînt căile de acces pînă acolo. să pricep bine întreaga afacere. Sau poate a acţionat spiritul de răzbunare — „după noi potopul". Mereu ne încurcam cu „ei" şi „inamicul necunoscut" şi tot felul de denumiri. prin simplul fapt că rostisem acest cuvînt. Ne încurcă şi zăcămintele minerale. cum ar fi spus un dur personaj din vremea aceea. dinafara acţiunii. mi-a spus el americăneşte. Am depistat zăcăminte mari de metal şi la 3000 de metri adîncime în pămînt. Sau — aşa cum am observat mai tîrziu şi la alţii — povara răspunderii era prea apăsătoare. bombe sau altceva. fără să ştie nimeni. aveau în pătratul ăsta pustiu un mare depozit.

James mi-a pus mîna pe umăr. parcă îşi imprimase vocea în urechile mele. Menţiunea „secret" se referă numai la faptul că orice informaţii cuprinse în aceste documente nu trebuie comunicate sau discutate decît prin mijlocirea undelor cu cifru. într-un fel. irizat de voalurile verzui. spre adîncurile mării. liniştit. mi-a spus el. | PIESA nr. coordonatorul grupului de cosmonauţi şi rachete. părea răcoros. Vestea m-a curentat. Mergi la grupul de experţi în informaţie. După dezbateri care au durat 3 ore şi 22 de minute. E o operaţiune de luptă. îi vor fi supuse spre aprobare. Am vrut să-ţi explic eu totul. indiferent la tot ce purta în adîncuri. Era prea plăcut ca să cred. — Martor? M-am plictisit de meseria asta. Deşi nu mai există state rivale. inclusiv aceasta. cu adînc regret reintroducem menţiunile secret şi strici secret. M-am dus la grupul de experţi informativi. de mai multe ori. iar încrederea reciprocă dintre oameni. şi poate şi pe noi toţi. să-ţi dea pasajele care te privesc. Documentele cu menţiunea secret sînt destinate întregii omeniri. Consiliul mondial a constatat că. În uşă m-am ciocnit de Iurii Alexeevici Papanin. Hotărîrea 2 şi rezumatul dezbaterii. cu o încăpăţînare calmă. rostogolea mereu spuma aceea albăstrie. Pe urmă te întorci aici. De aceea secretele majore. mă urmărea un refren. a zîmbit el.. ochii negri s-au îngustat. disciplina bună. dar soarele inunda totul. verzui şi roşii. cu excepţia unui mic incident la Chicago (declaraţiile lui Clark despre spontanişti). — Mă trimiteţi „în reportaj"? — Hm. aproape fără zgomot. STRICT SECRET Hotărîrea 1. zise Franţuski. Pe drum. Se reintroduce provizoriu secretul în viaţa omenirii. dar. şi probabil că tu o să afli primul. Dar difuzarea informaţiilor noastre în rîndul a miliarde de oameni naşte posibilitatea ca duşmanul necunoscut să fie informat de acţiunile noastre. Nori rari străbăteau în tihnă munţii străvezii ai pînzelor antiinsecticide. — E foarte important. cel mai cald om din lume. puţin cam solemn. fără grabă. de astă dată nu mi-a dat nici o atenţie. El va fi comunicat populaţiei pămînteşti după încheierea acţiunii. vor purta cîteva zile menţiunea de strict secret. Soarele sudului patrula pe boltă. Valurile se spărgeau în spume albăstrii. de la dezlănţuirea atacului şi pînă acum. Albe. Franţuski. Conţinutul documentelor cu menţiunea strict secret nu poate fi destăinuit în afara grupului operativ şi a comisiilor restrînse de experţi. Sub sprîncenele lui blonde. Am fost împreună în cîteva expediţii care ne-au legat pe veci.— O să aflăm curînd totul. aerul. 33 | GRUPUL OPERATIV: PREGĂTIRI DE RESPINGERE A ATACULUI REZUMAT. cînd toate hotărîrile noastre. cu frazele lui apăsate şi rare.. spre vulcani. grupul operativ a hotărît: . Atît era de încordat. rachetele pluteau în văzduh fără nici un zgomot. nu a fost nici o clipă tulburată. moralul omenirii a fost excelent. Radiaţii cît să-i omoare pe „ei" toţi. Oceanul. aţintite spre cer. ale pregătirii de luptă. Mai curînd un martor nevăzut. Iurii al meu.

îndîrjirea cu care s-au ţinut după zoo. Experienţa trecutului dovedeşte că nu toţi oamenii guvernaţi de conducători războinici aveau o vină directă. nu am pierde nimic aşteptînd ca inamicul să iasă singur la suprafaţă. Cercetaşii noştri. O asemenea ameninţare nu mai poate fi suportată astăzi. — Reţinem ideea. care să străbată apa. Cam aceeaşi tehnică poate fi folosită pentru coloane de aer magnetizat. mulţi le erau adversari şi victime. Nu cred că cercetaşii au fost atraşi cu intenţie. — Complicaţii inutile. Pentru a avea siguranţa că omenirea nu ar mai putea niciodată să fie atacată de vreun grup asemănător. care a şi fost curmat. Cantităţile de cesium 137 de care dispune duşmanul sînt legate probabil de existenţa depozitului. submarinele nu au descoperit nimic. Să pregătim gaze. mii sau eventual chiar zeci de mii de fiinţe. N-avea nevoie să-şi . a spus preşedintele grupului operativ. rezumăm discuţia purtată şi motivele care au dus la această hotărîre. Or. sau că acest depozit se află în vecinătatea lui. scufundate pînă la nivelul duşmanului. e vorba de fiinţe. Ar fi inuman un masacru exercitat asupra a mii de fiinţe necunoscute. Dar e aproape imposibil să faci vîrtejuri adînci de mii de metri. Din toate aceste pricini. Din acest punct de vedere. Toate dîrele trasate de maşini indică exact zona deasupra căreia ne aflăm. După ce a respins ideea atacului nuclear. Se pare că e vorba de o întreagă societate umană sau semi-umană aflată în adîncurile apelor sau ale pămîntului. probabil că nu toate sînt vinovate pentru acest atac. Dar cum au putut nişte albine să se cufunde în mare? — Trîmbe. toate insectele şi păsările noastre au dispărut direct în ocean. să le pompăm prin gura vulcanilor. Probabil că reflexele pe care le-am format la cercetaşii noştri au fost atît de puternice.„Nu vom arunca bombe asupra duşmanului.. grupul operativ a căutat alte soluţii. Au intervenit experţii respectivi: — Albinele-radio au fost folosite pentru a face trîmbe de aer ionizat care să ţină loc de difuzor. 3) Un singur individ nu putea desfăşura un asemenea atac. albinele. aflat la îndemîna unui duşman ale cărui intenţii şi acţiuni nu le putem prevedea. O singură bombă nucleară. Dar nu ne putem permite asta din cauza depozitului.” Pentru uzul experţilor. dar. părinţii). 1) Din informaţii fragmentare rezultă că duşmanul posedă un mare depozit de bombe nucleare. dimpotrivă. explodînd în vecinătatea depozitului. S-au făcut explorări cu submarine. încît în focul urmăririi s-au aruncat după ei în mare. Am putea aştepta şi decenii. prin crăpăturile pămîntului. Există însă limite ale adîncimii la care pot ajunge ele. rezultă că e vorba de un atac relativ restrîns.. O patrulare prea insistentă ar aţîţa inutil duşmanul. Iar fiinţele au nevoie de aer. trebuie aflat pînă la capăt despre ce duşman a fost vorba şi cum s-au petrecut lucrurile. ar putea provoca o catastrofă cu urmări greu de calculat. 2) Numărul victimelor provocate de duşman nu trece în prezent de un total de 500 de nou-născuţi (monştri).agenţii inamici a fost atît de mare. n-o să ne arate şanse prea mari. E vorba mai curînd de trîmbe „remorcate". Chiar dacă se adaugă aproape două mii de persoane iradiate parţial (în majoritate. bule mari de aer trase în jos. Calculele însă. James Franţuski a propus folosirea unor gaze adormitoare: — Nu ştim cu cine avem de-a face. oricum. mă tem. faţă de o medie zilnică de 300. a spus preşedintele grupului operativ. ci în adîncul unor galerii subterane la care se ajunge prin adîncul oceanului. dintre sute. E foarte probabil că el trăieşte nu în apă. pretutindeni. Vîrtejuri sau poate bule de aer.000 nou-născuţi. a răspuns James Franţuski.

ar putea să provoace explozia. Ai dreptate: sîntem de o sută de ori mai puternici. — Mereu şi mereu. a spus Franţuski. — N-ai ce-i face. Să nu-mi spuneţi că sînt capitulard. să lăsăm părerile preconcepute şi formulele generale. ei sînt de milioane de ori mai slabi decît noi. e de o sută de ori mai slabă decît a noastră. În 4—5 ani am putea reface toată agricultura şi piscicultura submarină. Mă refer însă doar la forţa materială. a intervenit un membru al grupului. ei pot asta o singură dată. care a fost în dezacord cu majoritatea operaţiunii. — Nu vreau să calific această politică. balonul a fost depăşit de motorul cu elice al avionului. Nu mai pomenesc de aspectul moral sau de mărimea bandei: oricîţi ar fi. 3. ce putere au ei şi care e puterea noastră. Dar de unde ştii că ei pot? — Nu ştiu. Dar cînd inamicul a părăsit societatea secolului XX. Tehnica lor. avem destule dovezi.recupereze agenţii. preşedinta comisiei chimie industrială. Alexander Blake. din cauza aceluiaşi motiv: depozitul. Păstrăm totuşi ideea cu gazele. puse în legătură cu cantităţile de cesium de care dispune duşmanul. a spus Blake. Aceste indicii. a spus Blake. În aer. Să discutăm concret. Blake a tăcut. e ca şi cînd am expedia o bombă. dar a căror folosire este problematică. a spus. a răspuns: — În cîteva ore putem avea gazele. cu bombe nucleare. a spus preşedintele. cine a ştiut să-şi facă rost de cesium radioactiv şi să dirijeze ereditatea. Hotărîri pentru invazia prin oameni. a recunoscut preşedintele. îmi place. Existenţa lui este aproape sigură: i s-a dat de urmă în arhivele imense ale unor ministere de război şi s-au detectat zăcăminte metalice la mare adîncime. Au depozitul nuclear. — Noi putem. — A trimite batiscafuri. S-au acumulat mijloace colosale. majoritatea explorărilor în ocean s-a făcut cu rachete submarine. cel puţin în ultima sută de ani. a răspuns preşedintele. Muller. asta înseamnă că inamicul. Dacă se discută concret. Să pregătească însă Mgizengo maşinile de comprimat. detectînd gazul nostru. a intervenit preşedintele. Trebuie să trimitem soli. Soli? Tratative? Să fim intimidaţi de un adversar mărunt. ne fac să avem oarecare siguranţă: există un uriaş depozit subteran-submarin. a spus preşedintele. Poate s-au întors din obişnuinţă. există primejdia asta. motorul cu elice al submarinului a fost depăşit de balonul mărilor — batiscaful. invers. cîţiva membri ai grupului operativ au protestat. a spus Iurii Alexeevici Papanin. — Avem in faţă nişte monştri. putem otrăvi apele oceanului. — Cîte rachete şi cîţi oameni — asta e problema. Dar dacă trimitem multe rachete. Dispunem de un singur mijloc: rachetele. ca noi. Orice încercăm. Şi tu vrei să ducem tratative cu nişte tîlhari necunoscuţi ascunşi într-o gaură. Dacă sînteţi dispuşi s-o ducem mai greu cu peştii. noi totuşi sîntem miliarde. La rostirea acestor cuvinte. ne lovim de acelaşi lucru absurd. Poate ştii tu mai precis. bune pentru a scoate din luptă populaţia unor planete întregi. . numai pentru că a moştenit de la imperialism nişte bombe? — Blake. Ştiţi prea bine că. în apă. acela poate să aibă şi mijloace de comprimare a aerului. ce părere ai? Gertrude Muller. pentru că noi sîntem toată populaţia pămîntului. Noi putem să aruncăm globul pămîntesc în aer de o sută de ori. Acesta are însă posibilităţi de manevră mult prea mici şi o capacitate restrînsă de luptă. este ca şi cînd ai încerca să porţi o bătălie aeriană cu baloane. Dacă ar fi să socotim forţa totală. — Dacă înţeleg bine. se cunoşteau măcar tuburile de oxigen. — Îmi place. Poate nu pastile. Oricum. Ore în şir s-a făcut inventarul tuturor căilor de atac. S-au auzit critici ia adresa preşedintelui.

nu se poate vorbi de un dezastru general. Să privim realitatea în faţă. Dar. s-ar putea să-i dăm curaj. — Dacă duşmanul ar avea asemenea cantităţi de explozibil. El reprezenta un sistem mondial. puţine faţă de necesităţi. după cîte ştim. — O bandă care n-are putere în faţa noastră. Avem un duşman care ştie multe lucruri despre noi — ne-a spionat ani de-a rîndul. dacă am ajuns să discutăm realist. Să nu lucrăm cu principii sentimentale sau preconcepute. totuşi nici în privinţa asta nu pierdem nimic: tratativele le putem duce pe bază de ultimatum. au spus susţinătorii Iui Blake. Şi nici avocat al lui. Dar poate că nu vrea să omoare pe nimeni. de ce nu l-a folosit pînă acum contra noastră? — Duşmanul. abia acum putem ajunge şi la raţiunile morale şi politice de care pomenea prietenul nostru Blake făcînd aluzie la situaţia din trecut. de fapt. De ce? Au spus-o de zeci de ori. poate sări în aer. cu ocazia asta. n-a omorît pe nimeni. n-a omorît. Blake. oricum. Dar vom avea sute de milioane de morţi. Dacă tu. Poate că n-are rachete cu care să-şi expedieze explozibilii. sprijinit de alţi cîţiva membri ai grupului operativ. deocamdată. Cum se prezentau lucrurile atunci? Ţările comuniste fuseseră nu de o sută de ori mai puternice. a citat cîteva formulări ale partidelor comuniste din acea vreme şi ale mişcării pentru pace. Şi totuşi au dus tratative. şi nenumăraţi degeneraţi de felul celor pe care a vrut duşmanul să-i creeze. în schimb. Dar dacă o pocnim prea rău. iată singura alternativă posibilă".— Eu tocmai asta vreau. — Aveţi dreptate. în înţelesul pe care îl dăm noi acestui cuvînt. chiar şi noi stăm în nave: putem crea ceva adăposturi. în cazul acesta analogia ar fi egală cu prostia. Monştrii. a admis preşedintele. pe baza faptelor. probabil că ai judeca cu mai multă răspundere. Cel puţin pînă în prezent. radiaţiile sînt mai mari. Trăim o situaţie care nu poate fi comparată cu nimic din trecut. fără nici o îndoială: avem oameni pe alte planete. — Nu ne poate învinge niciodată. a zis preşedintele. Blake s-a împotrivit. au fost omorîţi de părinţi. de noi Duşmanul ar fi putut ucide un număr de oameni numai prin . asta nu ştiu. a răspuns preşedintele. a stăruit preşedintele. acesta este sensul de ansamblu al documentelor. n-avem nimic de pierdut. Mai mult nu ştim: trebuie să aflăm. Iar noi nu ştim aproape nimic despre acest duşman. o dată cu ea. Deşi prestigiul nu e lucrul cel mai important cînd e vorba de soarta globului. preşedintele comisiei de istorie. nici măcar cum arată. Am adus în discuţie trecutul numai pentru că Blake a făcut aluzie la imperialişti. adu-ţi aminte. Blake s-a ridicat în picioare. omenirea a căutat o soluţionare paşnică. Bombele astea sînt prea mari şi planeta cam prea mică. nici un om. Ştim precis de depozit. — Numai cinci sute de copii! Şi vreo două mii de oameni iradiaţi! — Îţi atrag atenţia în modul cel mai serios că nu sînt agent secret al duşmanului. aşa cum se cuvine să faci cînd ai de-a face cu o bandă care te-a atacat. — Atunci era altă situaţie. dacă nu mai mulţi. Suflul unei explozii gigantice provocate în apă e atenuat faţă de suflul unei explozii în aer. Omenirea va supravieţui. dar totuşi mai puternice. Intrînd în discuţie cu ea. — Acum. cum sîntem noi azi. nu o colonie minusculă ascunsă într-o găurică. îl putem cunoaşte mai bine. „Coexistenţă sau o catastrofă nucleară. Să trimitem soli şi. Iar noi. a spus încet preşedintele. Blake. Ai vreo obiecţie? Nimeni n-a avut ce răspunde. ai sta pe scaunul meu. a admis preşedintele. să aflăm. Duşmanul n-a omorît nici un om. Adversarul dispunea de o forţă aproape egală. De ce. Ducînd tratative cu el. Care e formularea exactă? Juan Caballero. protestînd.

nu? Kipfer. duşmanul îi poate lichida repede. de la preotul Tony Kipfer învîrtindu-se printre asiatici. decenii la rînd ruşii au fost aşii rachetelor. duşmanului i se va da un ultimatum. a oprit din nou votul: — Am un amendament. totul aminteşte de americani şi japonezi. — Nu îi ajung nenorocirile care l-au lovit pînă acum. Avem băieţi excelenţi şi printre asiatici. aici e nevoie de ruşi. E adevărat sau nu? — Şi ce propui? a întrebat Blake. vulnerabili. de americani şi asiatici. nu? — Dacă trimitem prea mulţi oameni. — Americani şi asiatici. — Faceţi cum vreţi. Trimiterea lui Kipfer a şi fost votată. fără sâ poată explica nici ele de ce! — Da. de la catastrofa Hiroşima. — E adevărat. omul minune care ar rezolva totul. presimţind că va pierde. — O clipă! a spus Blake. putem sări în aer. După circa trei ore. îl trimitem numai pentru că şi-a făcut testamentul şi pentru că nişte maşini mai enigmatice decît Sfinxul îl indică pe el drept cheia misterelor. a căpătat cosmonauţi tot atît de talentaţi. schimbul de păreri s-a referit mai mult la naţionalitate. — Ţineţi minte. a spus el. — Şi-a făcut şi testamentul. sînt slabi. a spus el: oamenii pe care îi trimitem vor muri. dar cu mai mulţi oameni. să ştie ce-l aşteaptă. favoritul maşinilor Detectiv. asta era înainte de iradiere. a spus cu regret Iurii Alexeevici Papanin. dar cel mai important lucru e altul: au fost prima ţară comunistă. chinezii şi americanii din consiliul mondial au sprijinit propunerea preşedintelui. Înainte de scufundare. învăţînd de la ei. să trimitem cîţiva oameni în genul lui Kipfer. Să-l trimitem pe Kipfer. aşa cum am mai propus. Din nou faimoasa expediţie cu Milton Kipfer. trimitem pe unul dintre noi la moarte sigură. Votul s-a făcut pe baza unor informaţii inexacte. Or. de ce să nu fie trimişi ruşii? a întrebat Papanin dezamăgit. e drept. În cursul unor dezbateri lungi.. Din punct de vedere tehnic ar fi totuna. — Dacă e vorba de rachete. Fiecare se va scufunda într-o rachetă separată. '— De acord. a spus Blake. dar n-a făcut-o. — Dar acum. indicele lui a scăzut la 893. asta vrei. pun din nou la vot. afară de Kipfer. paralel cu propunerea de tratative. de la orele 8 seara pînă la 11 şi 22 de minute. Propun. fiecare. aveau talent special ia astronautică. nu? — Nu. Analiza a avut loc duminică. nu vreau să se creadă că exagerez. — Bine. Blake. au spus unii. Oferta le-a fost respinsă. după noile examene. duşmanul e alarmat. un japonez şi un chinez. de pildă. Desigur. preşedintele a fost pus în minoritate. japonezii. Cu Milton e ceva special. Să plece. asta propui. nu îi ajung. Dacă trimitem prea puţini. Nu insist: am impresia că pe oricine vom trimite. al lui Franţuski şi al tău. Ai spus că Milton Kipfer are indice biologic general 980. Am aflat că. un chinez şi Milton Kipfer. miliarde de oameni. a răspuns preşedintele. fie. a încheiat preşedintele. luni la orele trei dimineaţa s-a făcut analiza mijloacelor de . sper că Milton va scăpa. va muri. Cînd s-a liniştit situaţia în lume. Consiliul mondial şi grupul operativ au făcut apoi o pauză. S-a discutat despre calităţile pe care trebuie să le îndeplinească voluntarii. Preşedintele s-a opus. — Mă rog. Pe latura tehnică a existat claritate deplină. a spus el. Au convenit pînă la urmă că Milton Kipfer va fi însoţit numai de doi oameni.iradiere. ruşii au făcut publice secretele lor. Dar toată povestea asta. s-a hotărît să plece oameni dintre cei gata antrenaţi şi special pregătiţi: un japonez. Iar noi. Oricine pleacă. pentru odihnă şi pentru a da posibilitate comisiilor tehnice să aducă retuşările necesare. exact de aceea! Am discutat destul. a spus preşedintele. Kipfer însuşi cere asta. de la bătrînul atomist Edward Kipfer. a exclamat Iurii Alexeevici Papanin. declarînd că se oferă ei înşişi ca voluntari.

care să-i asigure zile la rînd căldura necesară. N-am putut-o rezolva fără nave de protecţie. Laolaltă cu jetul din coadă. în timpul somnului. pînă să intre în galerie. braţul se poate desprinde de navă. Abia acum. La această viteză. Iar în capătul braţului. pilotul are de făcut un pas. atîtea ore după efectuarea operaţiei. La comanda pilotului. Corpul rachetei e învelit de o manta învîrtitoare în formă de burghiu. | PIESA nr. sperăm să se poată face prima demonstraţie. Au fost introduse în cap şi în gît cite trei aparate radio molecular-transistoriale de tipul comandat. el lipeşte nava de peretele stîncos. Antrenamentele sînt în curs. Iurii Alexeevici Papanin: Presiunea e problema cea mai complicată. poate fi folosit oricare dintre ceilalţi cincisprezece. Nava principală poartă în coasta ei un tub. dar corpul propriu-zis al navei nu suportă vreo rotaţie. Nu vor exista cicatrice. reacţia chimică eliberează hidrogen. Ca să vă fie mai . Cum se asigură ieşirea din navă? Stavru Ionescu: Omul respiră într-o cutie cu sodium aluminium hidrid. se află pilotul. Cînd ajunge în dreptul galeriei de explorat. un singur pas. | PIESA nr. un fel de furtun. La nevoie. Pentru acest pas însă. ca într-un pumn. am făcut intervenţia chirurgicală unui număr total de douăzeci de piloţi. să zicem. membrii consiliului au fost transportaţi cu nave lente în zona de luptă. rezistenţa apei e uriaşă. racheta nu se poate lipi perfect. ca un braţ lipit de corp. desface braţul şi îl vîră în galerie. în plus. Ieşind din navă. ORELE 3 DIMINEAŢA Stavru Ionescu: Ca să nu existe nici un risc de tulburare a telecomunicaţiilor. Adaptarea se face rapid. 34 | COMISIA CHIRURGICAL-ELECTRONICĂ RAPORT La cererea comisiei contraspionaj. adîncimea sileşte racheta să suporte mii de tone apă. Cînd scafandrul dă afară aerul din plămîni. Pilotul e scutit astfel de povara unor radiatoare. Catalizatorii convertesc gazul în căldură. nu e drept. care e condus prin patru tuburi flexibile spre mîini şi picioare.căpătare a informaţiilor („contraspionaj"). Să presupunem însă că pilotul a găsit în peretele oceanului vreunul din canalele ce conduc spre colonia necunoscută. James Franţuski: E clar. rachetele nu vor folosi decît în parte mijloace magnetice de scufundare. Pe urmă. burghiul propulsor dă navei puterea de a înainta repede şi în acelaşi timp o fereşte de a fi strivită. ieşind din navă el va fi stîlcit de presiune. căldura şi respiraţia nu-s probleme. 35 | INVENTAR AL ARSENALULUI DE CONTRASPIONAJ EXTRASE DIN DEZBATEREA GRUPULUI OPERATIV MONDIAL. am aflat numărul exact şi numele piloţilor. LUNI. Pe cale magnetică. Pe la şase dimineaţa. Mantaua sfredeleşte oceanul. James Franţuski: Te rog să repeţi în faţa grupului operativ ce mi-ai spus despre părăsirea rachetei. In optsprezece cazuri. operaţia a reuşit. Peretele. asigurînd astfel viaţa normală a pilotului. Operaţia a reuşit perfect atît la Kipfer cît şi la Li Pai-ţin şi Akasai. Ar fi fost de dorit ca dispoziţiile să fie date mai din vreme. în două cazuri s-au ivit tulburări ale auzului.

Pe scurt. Desigur. să facem un acoperiş. Era vorba de felul în care vor afecta navele comunicaţia. dacă reuşeşte să stea la asemenea adîncime. sau distanţate faţă-n faţă. femela e aceea care îi „cere mîna". şi jos vei avea presiunea de la suprafaţă. Cu furtunuri puternice poţi sta sub un astfel de acoperiş fără să te uzi. îl desprinde de navă şi începe să înainteze cu acest braţ pînă găseşte o presiune pe care costumul său scafandru o poate suporta. Sîntem în adîncul oceanului. Picăturile de ploaie care cad pe „acoperiş" sînt răpite de jetul apei şi aruncate deoparte. Mai simplu ar fi fost să folosim explozibili. care e rolul navelor de protecţie? Stavru Ionescu. devine rigid. deschis. Zonele de elasticitate îl fac vulnerabil la presiune. In perioada de înmulţire. trebuie să facem eforturi tehnice excepţionale. e mult mai puternic decît ne închipuim? Preşedintele: Prietene. Dar nu ştim ce formă va avea galeria. Braţul poate rezista şi la opt mii metri adîncime. Preşedintele: Ne-am abătut de la subiect. cu forţă uriaşă. ţinîndu-se prin. ca să se poată mula după forma ei. aruncate de propriul lor jet. James Franţuski: Şi atunci. ca havezele de pe vremuri ale minerilor. ca să-şi anuleze reciproc reculul. Navele de protecţie o captează şi. pilotul scoate un braţ al navei şi. Să nu alarmăm duşmanul. Navele-escortă au piloţi automaţi. braţul. Vrem să ne apărăm de ea. în caz că galeria e prea îngustă. caracatiţa-mascul întinde femelei unul din braţele sale. se întoarce ia navă. la o presiune uriaşă. dar e riscant. te balansezi. Există o întreagă ştiinţă despre secretele galeriilor şi peşterilor. Eu doar atît mai voiam să spun. nici plastic. eventual. Adversarul ţi se pare ba prea slab. În momentul cînd găseşte galeria care îl interesează. înainte de a se desprinde de corpul caracatiţei. V-am dat la toţi materialul tehnic. Adaug că braţul. a fost născocit de natură. are şi un sistem de ultrasunet. creată de apa care se găseşte pretutindeni în jur. procedeul e mai complicat. rezista la mai mult. putînd scobi pămîntul din jur. Numai că.. Alexander Blake: Ai dreptate. nici un material de construcţie. Pot fi conduse de la suprafaţă sau de către omul din navă.. Cum s-ar zice. Vîră în apă un tub. Nişte galerii naturale pot asigura o viaţă normală la mii de metri adîncime. lasă-i afară capătul de sus. folosim ploaia însăşi contra ploii. o aruncă făcînd un acoperiş de presiune. ba prea puternic. Iurii Alexeevici Papanin: Numai cîteva.clar.. pătrunde în galeriei Dacă presiunea din galerie e mare. putînd înainta ca un submarin. vă amintesc de sistemul unor caracatiţe. una lingă alta. Atunci luăm materia pe care o avem la îndemînă din belşug.) Preşedintele: Puţul. înainte de a fi inventat de om. Nişte furtunuri mari iau apa din jur şi o aruncă în trîmbe puternice. N-avem încotro. sprijinirea lor de peretele stîncos sau cuplarea navelor cu spatele una la alta. nu? (Coordonatorul subcomisiei de istorie a ştiinţelor confirmă. Pentru adîncimea asta. sau. obţinînd braţul cerut. merg de-a îndărătelea? Iurii Alexeevici Papanin: Ţi-am dat proiectul integral şi am spus că e mult mai complicat. trebuie să devină la nevoie flexibil ca un furtun. Dacă puteam face un braţ numai şi numai rigid. măsurînd presiunea. Pe asta se bazau vechile „puţuri ambulante".. cum îi spune? (Coordonatorul subcomisiei de istorie a ştiinţelor răspunde că e vorba de ştiinţa. Avem trei sisteme: ancorarea navelor pe fundul mării. . James Franţuski: Şi de ce e nevoie de nave de escortă? Nu ne convin. nu ne-a mai rămas mult timp şi e păcat să-I pierdem cu multe explicaţii. Sînt indispensabile.. Braţul e prevăzut cu elice. aşa le spunea. Nu cumva duşmanul. dar n-avem la îndemînă nici scînduri. din cauza depozitului. formind un acoperiş lichid. Alexander Blake: Nu ne vom pomeni că navele. e ca şi cînd am fi în mijlocul unei ploi. măcar pe un teritoriu restrîns. pentru a face faţă presiunii. pilotul rigidifică braţul. femela îl ia cu totul şi pleacă cu el.

speologiei. dar mai există destule văgăuni şi pentru speologii viitorului. Fiecare din ele nu transmite decît o fracţiune: doar din suprapunere iese cuvîntul. Numai toate trei aparatele laolaltă. Un aparat micro este grefat în urechea stingă. Tot ce vorbeşte pilotul.. Ce vreau eu? Tocmai asta: să aflăm precis tăria lui. Am deplină încredere în tehnica lui Papanin şi Ionescu. Duşmanul. auzim şi noi. Tot ce aude omul nostru vom auzi şi noi. Al doilea micro. Au o cantitate de metal mult mai mică decît. şi le vom descifra. să pară rezultatul unor zgîrieturi neimportante. chiar la mărul lui Adam. face interceptarea cu neputinţă. Aparatele sînt din materie organică. să nu credem duşmanul mai tare sau mai slab decît este. Preşedintele: Să zicem că şi duşmanul recepţionează emisiunile noastre. din cauză că se bazează prea mult pe rolul gurii şi limbii: . Pentru asta avem nevoie de o iscoadă. cum spuneam. Dar noi. soseşte pe unda 3. Să zicem că „sparge" codul nostru. Duşmanul. e plasat în gît. îi comunicăm prin acest aparat. ta. Atunci e supus la efort: cu stînga îl aude numai pe duşman. Cu şoapta e mai greu. să zicem. intenţiile lui şi modul în care poate fi scos din luptă. Dragă Blake. Franţuski: Nu cred. Noi am explorat de mult munţii şi oceanele. am verificat totul. care vor cădea în mîna duşmanului.) Preşedintele: Adăpostul pe care ne căznim noi să-l depistăm cu o tehnică atît de complicată poate să fie o creaţie a solului vulcanic. cu toate caracteristicile lui individuale. Aparatele sînt făcute „pe măsură". a dovedit că aici e foarte bine pregătit. Urme imperceptibile. pe o cale care trebuie abia descoperită. Întîia undă nu transmite decît sunetul a. Sistemul. Preşedintele: Numai un moment. Adevăratele aparate de radio vor fi molecular-transistoriale. de recepţie. Cicatrice? Franţuski: Sudură electrică a ţesuturilor. e mutată automat pe unda 2. Circuitul care le combină este însuşi corpul pilotului. Kipfer şi ceilalţi doi vor avea asupra lor aparate mici de radio cu cifru. Dacă duşmanul scoate afară aceste aparate şi le combină. Noi transmitem pe trei unde. Chiar dacă le-ar grefa în organismul altui om. combinat cu cifru amestecător. n-are decît să verifice planurile tehnice. Preşedintele: Să zicem însă că duşmanul detectează aparatele ascunse de noi în capul pilotului. cîte trei pentru fiecare pilot. în privinţa asta m-am liniştit. Nu sînt detectabile. Nu poate spiona indicaţiile pe cale le dăm? James Franţuski: E absolut imposibil. la o fracţiune de secundă. iar că. Cele două aparate din urechi nu jenează auzul normal? Franţuski: Nu. comunicaţia e punctul nevralgic. Să zicem că-i dăm lui Kipfer ordinul „atacă". au făcut minuni. e destul să le mormăie cu dinţii întredeschişi. După părerea mea. cu dreapta ne aude şi pe noi.. Preşedintele: Bine. Se vor face totuşi unele cicatrice mici în alte părţi ale corpului. Afară de cazul că îi dăm indicaţii omului nostru tocmai în momentul cînd îi vorbeşte şi duşmanul. vom tăcea. Dacă are comunicări de făcut pentru noi. Cine vrea. Vom linişti astfel temerile duşmanului şi îl vom induce în eroare. De altceva e vorba: cum comunicăm cu iscoada noastră. cantitatea de fier care se află de obicei în ficatul unui om. concentrînd totalul în aparatul din urechea dreaptă. cînd vorbeşte duşmanul. Preşedintele: Să zicem totuşi că le descoperă. eu microtehnica lui de albine. tot nu poate descifra mesajul nostru. Aici am eu cele mai mari temeri. Franţuski: Tot n-a făcut nimic. pot capta mesajul. Al treilea aparat. n-a făcut decît să se instaleze în el. In orice acţiune. întemeiată de românul Racoviţă. Cum ne asigurăm contra interceptării? James Franţuski: Tocmai asta a dat cea mai mare bătaie de cap comisiilor electronice şi de vigilentă. Al treilea microtransistor. e grefat în urechea dreaptă. tot n-ar capta decît un amestec inform. silaba a doua. Tot ce avem să-i comunicăm.

promiţîndu-vă o judecată dreaptă şi plină de clemenţă. E foarte important. ne-ai promis o demonstraţie practică. ucigîndu-vă. CONTRASPIONAJ. consiliul mondial al pămîntului. Se constată că a reuşit să memorizeze 80% din sensul celor ce i se spuneau în acelaşi timp de către Kipfer şi grupul operativ. ţin de om. Nu vrei să vezi şi comunicatul experţilor în informaţii? Preşedintele: Am toată încrederea. Predaţi-vă! Să evităm vărsarea de sînge. Asakai şi Milton Kipfer au însă creiere puternice.15 dimineaţa. Trei ore. Mediul. cîte mai sînt. la bordul navei. se scufundă în apă. Ce rost are să rezistaţi într-o luptă gata pierdută? Desfacem filtrele şi barajele pentru solii voştri. Vă acordăm trei ore. Să cuprindă cît mai multe amănunte despre modul de lucru al duşmanului — şi cît mai puţine despre pregătirile noastre. Am localizat zona în care vă aflaţi. . James. Avem cantităţi suficiente de otravă pentru a infecta întregul ocean. 37 | POLEMICA DIN SÎNUL GRUPULUI CIBERNETICA. mărul. Li Pai-ţin Stă de vorbă. cu Milton Kipfer.putem s-o captăm. Franţuski: După cum v-aţi putut convinge. Dacă am vrea să vă prindem de vii. demonstraţia ia sfîrşit. Li Pai-ţin e pus să repete ideea ce a auzit. Judecaţi bine. Maşinile de coordonare şi de tradus ţin evidenţa şi stabilesc bilanţul: indicii de comunicare sînt extrem de înalţi. lichid sau solid. dar am pus întrebările ca tot grupul să poată aprecia situaţia. În timp ce Kipfer îi vorbeşte. nu ai obiecţii? Gîndiţi-vă bine. După două minute. mai ales de puterea cerebrală. Vă atrag atenţia la toţi că transmisia e problema principală. care să ţină seama de faptul că v-aţi predat de bună voie. LITERATURĂ OPERATIV MONDIAL. pilotul Li Pai-ţin se suie in navă. pătrunşi de spiritul omeniei şi dreptăţii. Să vedem acum ultimatumul. Pai-ţin. trece prin diferite medii. La patruzeci de kilometri distanţă. Se fac comunicări de cifre şi detalii tehnice. 36 | ULTIMATUMUL OMENIRII CĂTRE DUŞMAN Noi. Preşedintele: Cred că a venit momentul să vedem ultimatumul. dar preferăm să vibreze coardele. avem destule mijloace pentru a vă asedia. principalele probleme. La orele 6. Preşedintele: O parte din amănunte îmi erau cunoscute. membrii grupului operativ îi dau pilotului chinez indicaţii. | PIESA nr. Se trece la demonstraţia practică. nu va îngreuna comunicaţia? Franţuski: E o problemă pe care tehnica a rezolvat-o de mult. Fiţi omenoşi. Franţuski: Îl lansăm la ora zece. Zeci de rachete cu explozibili nucleari pot ajunge la voi în timp de minute. ca să putem fi omenoşi cu voi. | PIESA nr. i se aude vocea. în numele şi cu ştirea întregii omeniri. Daţi-vă seama! Lupta aţi pierdut-o de pe acum! Au trecut multe ore de cînd nici unul dintre agenţii voştri cu iradiaţii nu a mai putut răzbi prin filtrele antiinsecticide: nu mai aveţi cum să răzbiţi spre noi şi cum să provocaţi naşterea de monştri. Prin amplificatoare se aud la postul de comandă zgomotele ce-l înconjoară. Blake. vocea. vă dăm o ultimă şansă de a supravieţui şi de a feri de represalii fiinţe nevinovate. în caz că vreţi să comunicaţi cu noi. Preşedintele: Perfect.

(Unele denaturări au fost făcute şi de alţi autori. Vă rog să vă gîndiţi bine la toată operaţiunea. o să ne cereţi socoteală. deocamdată. vrem măcar să ştim că există în Cosmos o parte a consiliului care a scăpat cu bine şi care o să reorganizeze toată treaba pe glob. Alexander Blake capătă cuvîntul. care nu fusese de faţă la discuţie. PREŞEDINTELE: Blake. La începerea operaţiunii e foarte important să fim cu creierul odihnit. tovarăşi din consiliu. în faţa forţei. În mai puţin de două ore. În schimb. O parte se află pe nava preşedintelui. MARTIN: Îţi convine. Plecaţi! GILBERT MARTIN (întrerupîndu-l): Protestez! Să se pună la vot! BLAKE: Nu mai aveţi de ce vota. Există un grup operativ. JAMES FRANŢUSKI: Dau ordin să fiţi evacuaţi cu forţa. Dacă noi. şi înţeleg s-o folosesc. Dacă nu.NOTA COMISIEI AMERICANE Din totalul celor aproape 24 de ore. Ră. Am pus-o însă în culegerea de faţă din cauză că Rexas Fauraing. Mai avem două ore. La sfîrşitul operaţiunii însă. a redat-o denaturat în „Patru minute care au salvat omenirea". prezenţa voastră pe Pămînt nu mai are nici un rost. dacă mai vreţi. că nu e bine să trimitem un chinez şi un . Să nu ne lăsăm dezbinaţi tocmai acum. nu vă riscaţi degeaba viaţa. LUNI. Ne supunem temporar. temporar. numit chiar de voi. Se cere vot imediat. Mi-aţi acordat puterea. în ultimele 24 de ore consiliul mondial a examinat punct cu punct întreg planul de luptă. Ei s-au convins că există pericolul de a sări cu toţii în aer. Plecaţi. sînt împrăştiaţi pe alte nave. Nu mă siliţi să vă evacuez cu forţa. Prin urmare. vom trage un pui de somn pînă la ora zece. publicăm extrasele complete ale polemicii. ce ziceţi? BLAKE: Mă întorc la ideea mea veche. după ce aţi aprobat planul. lansăm comunicatul către omenire al grupului de experţi [E vorba de comunicatul redat in piesa nr. Ei. Daţi-mi voie să-mi spun părerea. o să fim iradiaţi. El hotărăşte. Noi însă refuzăm. Consiliul mondial întruneşte oameni dintre cei mai valoroşi şi mai experimentaţi de pe faţa pămîntului. Vreme de aproape 24 de ore. căpătînd asigurări că vor fi informaţi tot timpul. Consiliul a predat grupului operativ deplina răspundere pe tot timpul operaţiunii.) BLAKE: Ştiţi că eu l-am contrazis cel mai des pe preşedinte. BLAKE: În privinţa asta preşedintele are dreptate. lasă glumele proaste. ORELE 8. aceşti oameni au examinat toate planurile şi le-au aprobat. la sfîrşit. 12 DIMINEAŢA. PREŞEDINTELE CONSILIULUI MONDIAL ŞI AL GRUPULUI OPERATIV: Dragi tovarăşi.mîn doar membrii grupului operativ. Membrii consiliului mondial instalaţi pe aceeaşi navă cu preşedintele sau pe navele înconjurătoare se ridică în picioare. ăştia care rămînem. temporar. pentru că faci parte din grupul operativ. E opt şi un sfert. tovarăşi! Mîine. 31] şi apoi ultimatumul către duşman.) PREŞEDINTELE: Am rămas în intimitate. Acum.) Am convenit cu scriitorul să omitem din materialul său pasajele ce redau această discuţie. Cu bine. MARTIN: Nu vrem să rămînă pata asta pe obrazul consiliului. din motive de securitate. Mai avem timp să introducem schimbări în caz că ne-a scăpat vreun amănunt. polemica aceasta secundară n-a luat decît 15 minute. (Membrii consiliului mondial părăsesc Pămîntul. lăsaţi prostiile sentimentale. alţii. dar azi. o să vă tragem la răspundere pentru treaba asta! BLAKE: Pe noi sau cadavrele noastre. Nu vrem să fim transformaţi în laşi contra voinţei noastre! PREŞEDINTELE: Prieteni. rog pe toţi membrii consiliului mondial care nu fac parte din grupul operativ să părăsească imediat Planeta! (Proteste.

Demonstraţia la care am asistat a durat numai cîteva minute.. cine extrage principalul? BLAKE: Nu la asta m-am referit. eşalonate de viteza lentă a mijloacelor de comunicaţie din acea vreme. zilnic. ca la o partidă unde spectatorul ştie mai bine ce-i de făcut. Putem primi şi o avalanşă de informaţii ! Judecata noastră nu va fi îngreunată. vreme de o săptămînă. (Membrii grupului operativ protestează. Nu ne-am adunat aici ca să fiţi de acord cu tot ce spun eu.. în ordinea în care s-au petrecut. nu. FRANŢUSKI: Dar ce importă limba? Ne înţelegem automat. PREŞEDINTELE: Dar mă refer eu. Blake m-a ajutat să văd punctul nostru slab. PREŞEDINTELE: Nu-i vorba de asta. ci despre durată. BLAKE: Da. se bazau pe principiul înşiruirii evenimentelor unul după altul. De aceea există maşini. Cîţiva cer ca şi Blake să fie evacuat. PREŞEDINTELE: S-a şi votat. — Nota comisiei americane. nu putem să le cerem.japonez. Cine coordonează milioanele de cuvinte şi informaţii care curg pe trei canale. comitetele de vigilenţă din lume acţionau de mult. Cînd Milton Kipfer se mai afla la jumătatea testamentului său. Că o să stăm agăţaţi de aparate zi şi noapte şi n-o să avem timp să ne luăm capul în mîini şi să gîndim. BLAKE: Nu e o problemă. o clipă. problemele de traducere ne îngreunează. Loreta Durand aproape îşi terminase însemnările. Cărţile istorice sau literare de pe vremuri. s-o folosească. calm. poate şi 350. Tot timpul vor vorbi. La durate atît de mari.) PREŞEDINTELE: Calm. planul luptei era gata pus la punct.. vă cer să puneţi răul în faţă. BLAKE: Chinezul şi japonezul vor vorbi fiecare în limba lui. Amintim din nou cititorului că multe din acţiunile înfăţişate aci în piese succesive s-au petrecut de fapt simultan. n-am fost nervos din cauza nesomnului. că a întîrziat inutil toate discuţiile. Cum de nu vă daţi seama? Sîntem cu toţii cam nedormiţi. Nu despre limbă. aparatul din urechea lor stîngă ne va transmite ce se aude în jurul lor. . Întreg atacul l-am respins făcînd o sută de lucruri în acelaşi timp. (Către preşedinte:) Ştiu ce te îngrijorează. De la un singur pilot vom primi. zeci de mii de experţi şi maşini care lucrau in acelaşi timp şi care îşi comunicau instantaneu rezultatele. vor auzi. FRANŢUSKI: Blake are dreptate. spunînd că Blake e acela care îngreunează. Mai mult. dar între timp a avut loc demonstraţia. Cînd Rexas Fauraing era căutat. PREŞEDINTELE: Blake a spus ceva foarte important. În aceasta a constat şi una din dificultăţile culegerii de faţă. nici precizia n-ar fi suficientă. Dimpotrivă. chiar în timp ce vor dormi. ocupîndu-se de numai cîteva personaje. dezbaterea grupului operativ se şi terminase. Avem mii de maşini şi de comisii de specialişti. Am văzut cum funcţionează aparatele radio ale pilotului Li Pai-ţin. vorbind în toate limbile cu putinţă. Vrei să fim deasupra. Cele trei iscoade ale noastre vor lucra. FRANŢUSKI: Funcţionează perfect Ce vrei mai mult? Telepatie? Nu există. De altfel avem şi în grupul operativ chinezi şi japonezi. Numai în teatrul cu o singură scenă lucrurile se petreceau pe rînd. de decenii.. a fost vorba de sute de colective. Gîndiţi-vă însă că oamenii vor avea de operat zile sau chiar săptămîni în teritoriul duşman. Chiar dacă ar şti altă limbă. În cazul de faţă însă. să zicem. cîte 20 de ore din cele 24 ale unei zile. se pare că aţi uitat asta. în momente de tensiune. dacă mai prelungeşte inutil dezbaterea. BLAKE: Nu.000 cuvinte în 24 de ore: ce vorbeşte el plus ce aude.

. aparatul va avea dreptate: el e dator să lase numai esenţialul. la noi. În rezoluţiile pe care le-ai dat împreună cu noi. comisii. Oameni vii. Nu uita că tu însuţi conduci un aparat imens. COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Am un limbaj ştiinţific şi n-o să renunţ la el. PREŞEDINTELE: Nu-i nevoie. n-o să vă deschid ochii. Pentru omul viu. noi studiem ceea ce este comun la toate aparatele: al fiinţelor vii. În cibernetică. mai bine gîndiţi-vă la ce spun. Nu ştiu care istoric a spus despre Napoleon că era un om mic de stat. n-ai amintit amănunte în genul „mic de stat". Maşina va mătura imediat afară constatarea „mic de stat".. Doctorul Cragg a povestit o simplă anecdotă despre insecte. Mi-e greu să mă fac înţeles. Aparatul acesta e compus din oameni. decît esenţa esenţei. de pace. Recunoşti ? PREŞEDINTELE: Nu recunosc nimic pînă nu spui unde vrei să ajungi. dragul meu prieten. formula „mic de stat dar mare în fapte" poate fi mai impresionantă şi mai utilă decît esenţa „mare în fapte". (Stupefacţie în rîndul membrilor grupului. dar mare în fapte. PREŞEDINTELE: Nu vă repeziţi să mă contraziceţi. m-am săturat de maşini. FRANŢUSKI: Fii atent. Nu în acest sens o formulasem. Şi dacă o să fiţi miopi şi n-o să vă daţi seama de asta. În cîteva privinţe. Tocmai aici voiam să ajung. Dacă te-ai fi lansat în amănunte neesenţiale. Preşedintele îi dă o altă interpretare. organizatoric. de comisii şi de procese-verbale. Eşti poate obosit de nesomn. ai dreptate. O bună parte dintre aparate vă vor spune că Desdemona a fost sugrumată din pricina unei batiste! De ce rîdeţi? Toate scenele de gelozie se învîrt în jurul batistei. un mecanism minunat pentru activitatea noastră obişnuită. al maşinilor. Dar aici e un caz excepţional. din punctul de vedere al unei logici implacabile. COORDONATORUL SUBCOMISIEI ISTORICE (de pe o navă învecinată): Mai precis. şi dacă eu..) Degeaba vă uitaţi aşa la mine. ai pomenit adineauri de teatru. dar în afacerea asta am pierdut timp cu abuz de logică. James. Prea multe buletine de maşini şi referate.. Nu confunda maşinile cu oamenii. o să le folosim. care sînt deasupra maşinilor. şi imediat 27 de maşini Detectiv au crezut că e vorba de microtransistori. stupefacţie. E poate obosit. De aceea au fost bune. maşini. Dar mintea omenească are mecanismul ei: ea ajunge la esenţial pe măsură ce se izbeşte de amănuntele particulare. priviţi faptele în faţă! Oamenii mei şi cu mine împreună formăm un aparat care dezvoltă în sînul lui legi de aparat. cu activitatea lor atît de rodnică. Uiţi de scop. O să vă spună că piesa tratează „problema batistelor în evul mediu"! (Rîsete. PREŞEDINTELE: Nu vă mai formalizaţi atîta. Ele trebuiau să exprime esenţialul. Luaţi „Othello" al lui Shakespeare şi vîrîţi piesa în două duzini de maşini.) BLAKE: Dacă maşinile au un program prost făcut. în alte ocazii sînt partizanul lor cel mai aprins. PREŞEDINTELE: Poate că exemplul e greşit. BLAKE: Îmi retrag obiecţia. COORDONATORUL COMISIEI COORDONATOARE A ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Dă-mi voie să te întrerup. Şi. PREŞEDINTELE: Poftim limbaj: pe de o parte. PREŞEDINTELE: Tocmai de asta mă tem.. Ai dreptate să te plîngi că lungimea aparatului poate duce la deformarea unei anumite cantităţi de informaţie. era vorba de domnitorul moldovean Ştefan cel Mare. care vă conduc şi răspund. rezoluţiile tale n-ar fi fost bune de nimic. toate. pe de altă parte! Aţi ajuns să vorbiţi ca nişte procese verbale. legile de aparat o să fie mai puternice decît noi. dar jigneşte toate comisiile noastre. Vîrîţi într-o maşină analitică formula asta „mic de stat şi mare în fapte". Avem experţi. Va socoti că nu este esenţială pentru politica domnitorului moldovean. Pe de altă parte.Totul a fost calculat: avem piramide întregi de comisii şi maşini care nu vor lăsa să treacă pînă la vîrf. În cursul acestei afaceri. putem să spunem imediat şi numele cronicarului. N-am nimic contra maşinilor.

COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Am impresia că plictisesc. PREŞEDINTELE: Termină o dată cu esenţa ta şi spune mai omeneşte ce ai de spus. Orice artist făcea la fel.vecilor. ca şi cînd creierul meu s-ar izbi de amănunte particulare. ca şi cînd aş fi la faţa locului. Acum e limpede. atunci aparatul. COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Regret. împreună cu iscoadele. Ele ne vor furniza. dar nu s-a inventat încă şi mă tem că în vecii. Un chinez. Aş vrea ca. Trebuie să mă înţelegeţi. Trece timpul. n-ar fi reuşit la fel de bine. el ştia că trebuie să dea comenzile sale în aşa fel încît să poată fi executate. cîte o oră-două. cu toate cotiturile lui individuale şi accidentale. este un lucru splendid. el izbutea să trezească în creierul ascultătorului un efort asemănător şi un sentiment asemănător. COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Vorbesc aici ca expert. Dacă vrei să adopţi anumite hotărîri. Mai mult nu. dacă vreţi.. ne vor ajuta să luăm cele mai juste hotărîri. poate nu premeditat. Ei vor asculta zi şi . un material imens. cu toate amănuntele. care se izbeşte de accidentalul din viaţă. Un instructor de gimnastică comandă execuţia anumitor mişcări. vom pune la lucru trei oameni simpli în carne şi oase. Pentru a deştepta în conştiinţa spectatorului gîn. Eu însă aş vrea ceva în plus. dar cu economie. să zicem 24 de creatori înzestraţi cu forţa lui Shakespeare. Am însă nevoie de o sinteză care să împletească esenţialul cu amănuntele.. noi trimitem trei iscoade. pentru că nu vreau să mă las strivit de masa amănuntelor. Şi tocmai reproducînd acest efort. neapărat. Scuzaţi-mă dacă am folosit expresii nepotrivite la adresa acestor aparate. PREŞEDINTELE: Aici ai dreptate. ci de un aparat compus din două duzini de oameni excelenţi. Mii de aparate. de acel „mic de stat". FRANŢUSKI: Atunci n-ai decît să asculţi direct radioul iscoadelor. şi îţi mulţumesc. dar în esenţă are dreptate.durile şi sentimentele voite. ci de a zugrăvi viaţa în mod artistic. poftim. pentru că te ajută să exprimi esenţialul. Pune-l pe Shakespeare să ia hotărîri în locul aparatului nostru şi o să iasă un dezastru. PREŞEDINTELE: În electronică nu va exista. a trăit înainte de Marx — ci reproducea efortul de gîndire al minţii omeneşti. electronice şi de tot felul. şi cer să nu mai fiu întrerupt. Shakespeare era un instructor de gimnastică a sufletului omenesc. un japonez şi un american. am nevoie. ştiu. PREŞEDINTELE: Stop. Sau invers: vîră declaraţia lui Romeo într-o maşină electronică şi o să-ţi iasă un buletin: „am onoarea de a-ţi cere să răspunzi iubirii mele în conformitate cu dragostea ce ţi-o port". prin tradiţie. Ca practician. El nu dădea esenţa gata „rumegată" — nici n-o cunoştea.. dar prin talent. el imita mecanismul gîndirii individuale a omului. pe lîngă informaţiile esenţiale şi sistematizate. umane. dacă ar fi fost făcută nu de un singur Shakespeare. Dar ce faci cu batista? COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: În „Othello" e vorba de alt scop. Will nu trebuia să sintetizeze ştiinţific esenţialul. ci să ne înfăţişeze o gîndire individuală. Tot mecanismul telecomunicaţiei noastre de contraspionaj se poate împotmoli dacă nu mă ascultaţi. Obiectivul lui Shakespeare n-a fost acela de a face o analiză ştiinţifică sau a scrie o hotărîre. Aş vrea să am senzaţia că mă aflu acolo la faţa locului. dacă l-ai organizat bine.COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Aparatul se creează în vederea unui scop.. PREŞEDINTELE: Voi face asta. FRANŢUSKI: De ce să facem polemici confuze pentru un lucru atît de simplu? Paralel cu aparatele noastre de înaltă tehnicitate. într-o chestiune de mare importanţă. Nu ne trebuie acum conferinţe. să primesc şi un număr de informaţii neesenţiale. sperăm. Preşedintele s-a exprimat poate greşit. Dar în carne şi oase. care se izbeşte în drum de factorii accidentali. Munca asta. Prieteni. BLAKE: Protestez. Vă vorbesc simplu. de un Shakespeare electronic.

PREŞEDINTELE: Şi încă o comisie proastă. o clipă. REXAS FAURAING PATRU MINUTE CARE AU SALVAT OMENIREA [Conform împărţirii făcute de noi. Nu vă promit nişte Shakespeare. Dacă pentru asta e nevoie neapărat de „canale literare". este „să capeţi senzaţia că te afli la faţa locului". experţi. cu alte cuvinte un canal specializat în expresivitate. James. mai înfiinţăm cîteva. şi alţii mai transparenţi. oameni cu reacţii normale. La zece se transmite comunicatul către omenire şi ultimatumul. nespecialişti. — Un sfert de oră pînă la ce? — Pe ce lume trăieşti? exclamă el sincer mirat. ideea începe să-mi surîdă. după ce ne-am plîns. Rar cîte un om în afara navelor. care să stabilească cine sînt oamenii cei mai potriviţi pentru treaba asta. oprindu-se din lucru. care să ne dea senzaţia că ne aflăm la faţa locului.. pentru că oamenii aceştia nu se înţeleg niciodată între ei. Azi la zece dimineaţa s-a dat . partea a doua. la culcare! Apropo: cum o să poată un scriitor să asculte 24 de ore tot ce-i vine din beregata şi urechea stîngă a iscoadei şi să mai facă şi rapoarte? Cînd doarme şi cînd le mai face? BLAKE: Am eu grijă. abia o să devină o comisie. pe cei de azi îi cunosc. tot mai multe maşini electronice îşi sting luminiţele. scriitori care prelucrează informaţia mai mult. — E aproape unu şi un sfert. curge tremurător pîrîiaşul. Din indivizi.. dar nu prea îi citesc. COORDONATORUL ŞTIINŢELOR CIBERNETICE: Greşeşti. PREŞEDINTELE: Aş vrea nişte oameni care să poată traduce într-un limbaj omenesc de pildă formulele tale teribil de juste şi de complicate. chineză. individual-umană. Un tînăr abia trecut de douăzeci de ani îmi ieşise în întîmpinare. adică sintezele ştiinţifice date de aparatele noastre. japoneză şi americană. BLAKE: Bine. să fie aşa cum spui. mă rog. Folosim deci două surse. Zăream cum în interiorul halelor transparente. dar. Această senzaţie ţi-o poate crea numai un canal prin care informaţiile ies orînduite într-un mod expresiv. Încă un sfert de oră! Vocea lui trăda oarecare emoţie. PREŞEDINTELE (rîzînd): E soarta noastră. BLAKE (rîzînd): Va să zică tot la comisii ajungem. imperfecte poate. piesa nr. Scopul. Fluviul va fi sursa noastră completă şi perfectă. N-o să ştie unul ce-a auzit celălalt.. PREŞEDINTELE: Ba să nu-i zicem literară.. Blake. Eu citesc mai mult literatură clasică. l-ai spus singur. să nu ne pomenim cu floricele de stil şi poezioare. de comisii. se putea observa cum toată suflarea omenească din jur încremeneşte. BLAKE: O clipă. Există canale literare diferite. ce canale mai talentate cunoşti? Talentate nu în general. o transfigurează. maşini electronice şi aşa mai departe. O să pun mai mulţi să lucreze în schimburi.noapte emisiunile celor trei iscoade şi vor face nişte rezumate simple.] PE MĂSURĂ CE MĂ APROPIAM de nava experţilor în informaţie. cîte unul singur de fiecare iscoadă. Aş prefera nişte oameni complet normali. dar omeneşti. ci pentru treaba asta. FRANŢUSKI: Nu se poate. sursa imperfectă. Să fie chemaţi imediat. hai să-i zicem descriptiv-literară. PREŞEDINTELE: La zece fără cinci trezirea. să zicem un fluviu şi un pîrîiaş. la care.. FRANŢUSKI: îmi care rău. pentru că iarăşi uiţi de scop. L-am întrebat ce se întîmplă.. cum să zic? oameni care să nu-şi impună o manieră. literar. neliteraţi. Paralel cu fluviul. Tu pe cine ai prefera? PREŞEDINTELE: Să mergem la culcare. Ne plîngem de ele şi pe urmă. organizează tu trei comisii. Lăsăm aşa. Dacă nu mai sînt alte amănunte. — Nota comisiei americane. 38.

în craterele vulcanilor stinşi. — Şi dacă pretinde mai tîrziu că nu l-a primit? — Treaba lui. pleacă. Coordonatorul numărul patru era o fiinţă cu totul nepotrivită pentru astfel de numerotări. în peşteri. Ne reorganizăm formaţia. o parte din activităţi încetează. Alte nave. E imposibil să nu-l fi captat. Alte rampe începuseră să se ridice pe rînd la înălţimea maximă pe care le-o permitea antigravitaţia. Am difuzat cu tării fantastice prin toate crăpăturile pămîntului. Cu ce mijloace a fost lansat ultimatumul. În general. Şi tînărul începu să-mi explice că nava experţilor în informaţie se mută lîngă nava preşedintelui. — Şi ce se schimbă atunci? — Asta am vrea să ştim şi noi. — Ultimatumul îl cunosc. ai fi rămas acolo şi ai fi citit documentele la aparat. Avea vreo douăzeci de ani. În limbi diferite? — Ultimatumul? întrebă el. Pînă şi prin peşti de mare adîncime. dar e sigur că l-a primit. Nimeni nu mai are voie să iasă din nave. Cred că am sculat şi morţii din groapă. — Să nu rîzi de mine. Le-am pus tranzistori şi i-am aruncat îndărăt în ocean. — Altfel. În timp ce vorbea. rămas fără sîmbure. iar la zece şi jumătate ultimatumul către duşman. — Nici o grijă. dar azi am zburat de unul singur prin pătratul de evacuare. Era o indiană pentru a cărei frumuseţe s-ar fi cuvenit mai curînd cifra unu.. spunea tînărul. Eşti poate singurul om care n-a aflat încă. pe ce cale a fost lansat? — Păcat că n-ai văzut. se prăbuşea plescăind în mare şi. reapărea la suprafaţă. ai fi crezut imediat. constat că eşti un caz interesant. La unu şi jumătate expiră termenul ultimatumului.. — Sînt scriitor. Scheletul rampei. Duşmanul ne-a spionat luni de zile comunicaţiile radio. vii la noi şi-ţi dăm pe loc toate lămuririle necesare. — Şi care e folosul? Se aude prin apă? — Asta numai ca să-ţi dau un exemplu. pe măsură ce comisiile îşi termină activitatea. Am ajuns. după cîteva clipe. desprinzîndu-se de apă şi pornind-o încet prin aer spre depozitul cel mai apropiat. Cele mai multe convorbiri spionate de duşman au fost convorbiri între americani: sîntem siguri că dacă ştie vreo limbă omenească. Se va putea trece în condiţii de securitate dintr-o navă într-alta. Îţi prezint pe coordonatorul numărul patru al grupului informaţii. Rolul nostru creşte însă. numai privindu-l. fără cifru. m-am scuzat eu. am expediat textul tipărit la fundul oceanului. a americanilor. Pe toate căile cu putinţă. i-am spus tînărului. plutind prin aer. În orice caz. L-am lăsat să rîdă în voie. A fost destul să dăm comunicatul la radio. De acolo slobozeau cu un ţiuit asurzitor rachetele. Nu m-am ocupat eu de latura asta. se apropia de nava albă a preşedintelui şi de noi. Nici o cale n-a fost neglijată. şi de aceea ne vom apropia de nava preşedintelui. se strîmbă tînărul urmărind manevrele de acostare. Dar spune-mi. Numai în englezeşte. spre deosebire de nava preşedintelui.. am observat că într-adevăr rampa de lansare a navei verzi a experţilor. care ii zburam încet în întîmpinare. la . ca să ajungă pînă la duşman? Din nou el mă privi cam intrigat. fiecare cu un lest luminos. aceea e limba voastră. oarecum de prisos. — Eu însă trebuie să mă întorc la preşedinte. Aşa însă. era un spectacol. — Încă un cuvînt. orice ţi-ar fi comunicat un asemenea expert în informaţii. — Ca expert în informaţie.comunicatul către omenire. în Hawaii mi se pare. mi-am deconectat aparatele şi nu ştiu mai nimic. în mii de exemplare. Toate însă. zise el.. Ia-o pe aici. numai ora n-o reţinusem.

de obicei plină de vitalitate. nu un american. Aş vlea însă ca tu să ştii chineza tot atît de bine cum ştiu eu amelicana! — Al fi de lău. — Helo. ridicat ca o perie. — Aduceţi-l mai repede. o platoşă de calm natural. acum preşedinte al unei grupări cu drept de a lua hotărîri într-o luptă decisivă. obicei sîcîitor. — Dacă aş fi ştiut ce voi găsi aici — şi. o voce adîncă. rîse el cu faţa îngropată în umărul meu în timp ce ne îmbrăţişam. as ţiti tladuţelile pe cale le-ai făcut din opela mea si te-as omolî! Adevărul e că ştiu ceva chineză. — Mai sînt opt minute. dar uneori util. Ne îmbrăţişam de bucurie că ne vedem în pădurea aceea de nave care plutea peste un ocean plin de mistere şi explozibili. spunînd asta. — A sosit mesagerul cu răspunsul duşmanului. Ea a rîs cu vocea ei joasă. nesilit.informaţii se afla o grămadă de tineret. murmură numărul patru pe o voce joasă. ţi-e usol să mă lecunoşti pentlu că numai eu plonunţ Lexas în loc de Lexas. ştiau toţi că mesagerul duşmanului a şi apărut într-un punct al poligonului evacuat şi că i se vor face controale. Acolo. Greu te mai găseşte omul: a trebuit să întrebăm o lume întreagă unde s-ar putea să te afli. rîdeam eu îmbrăţişîndu-l mai departe. aşezat la masa cea lungă împreună cu colaboratorii săi. înfăţişîndu-ne interiorul navei pe care abia o părăsisem. nava prezidenţială. în liniştea aceea. Cîţiva oameni fumau. ci nişte marţieni. ne facem reciproc traduceri. mulţi dintre membrii grupului operativ priveau atent tăblia mesei: în . Zîmbind. parcă eram doi cheflii care năvălesc pe neaşteptate în mijlocul unei săli care tocmai păstrează un moment de reculegere. vreo optzeci de oameni cu totul. a rîs ca o veche prietenă care ştie că nu trebuie să dea prea mare importanţă complimentelor. ne înştiinţă glasul de contraalto al indiencei şi în acelaşi timp un panou începu să semnalizeze de zor în limbajul lui de lumini şi culori. o voce care suna intim. Staţi jos. din cauza obiceiului lui Blake de a-l contrazice mereu. Iar cînd mă uitam prin luminator. acum acoperită de un calm total. Ochii ei. aştepta sosirea mesagerului trimis de misteriosul duşman. foarte plăcută. prinşi de încordarea acelor momente. în dreapta preşedintelui stătea James Franţuski. spuse cineva. Preşedintele consiliului întregii populaţii a pămîntului. strigai eu fără să mă întorc. Liu şi cu mine ne iubim foarte mult. mă cercetau fără grabă. să nu poarte cu sine cine ştie ce armă. de care preşedintele nu se despărţea aproape niciodată. eu însă numai cu ajutorul unui traducător. şi în toate opt miile n-a existat scriitor mai mare ca Liu Fi-ţîn! — Ţi-e usol să mă lecunoşti. De pe masă dispăruseră limonăzile şi mîncarea. îi strîngeam mîna — atunci aş fi venit mult mai repede. atît de mult ne apropiasem de nava lor. cu albul părînd foarte mare şi strălucitor în obrazul smead. Asta e lepeziciunea amelicană? Cam tîlziu! — China. de obicei mobilă. iar în stînga se afla Alexander Blake. Dar n-am apucat să mă uit la ele. spuse el cu vocea pe care i-o cunoşteam foarte bine. trădînd vîrsta. ecranul se aprinse imediat. aşteptau. Lexas! răsună la spatele meu o voce cunoscută. pentru că nu cunosc totuşi limba destul de bine. pe navă. aveam impresia că aş putea să-l văd cu ochiul liber. alţii ţineau în faţă o hîrtie inutilă. are vreo opt mii de ani vechime. ne bucuram şi ne băteam pe burtă şi glumeam în timp ce experţii în informaţii. lipsit însă de animaţia lui obişnuită. se uitau la noi ca la nişte fiinţe bizare. preşedintele cu colaboratorii săi apropiaţi. mai înalt decît el cu aproape un cap. ştiind că n-au mai rămas decît zece minute pînă la expirarea ultimatumului. nişte literaţi. îmi întinse documentele. de parcă aş fi întîrziat la o întîlnire. La masa lungă pe care o cunoşteam. Într-adevăr. acum puţin obosită. Îi vedeam pe ecran părul cărunt. să vedem cu toţii ecranul. — Ne-ai dat mare bătaie de cap. privindu-mă mustrător. fără ca măcar să se uite la ceas. nu un chinez. aştepta liniştit. faţa.

dacă exista. Am privit o clipă oamenii din jurul meu. cam aşa cum meşterii chinezi sculptau sfere de jad una peste alta. În marea încăpere pătrunse grăbit un şobolan. sau poate mecanismul automat. era colectivă. tragice sau ridicole. Nebunia însă. gîfîi coordonatorul. în loc să izbucnesc în rîs — şi dintre mii de experţi care urmăreau înmărmuriţi această scenă. Materialul. scobit în tăblie. destul. Pe ecranul nostru le puteam vedea feţele. complet nebun. explodînd. aşteptau aşezaţi în jurul mesei de consiliu. — A venit din mare. Pe sute de kilometri pătraţi. după aspect mi-am închipuit că trebuie să fie un expert de înaltă calificare tehnică. zîmbi jenat preşedintele. Coordonatorul cel gras îşi regăsise răsuflarea. — Lăsaţi controalele. văzîndu-l cum pătrunde pe uşa unei săli unde se aflau la o masă optzeci de oameni. astăzi e uşor să-ţi imaginezi cele mai diferite lucruri. După zile şi zile de luptă în gol. A apărut pe o plută mică de lemn. eu răspund: să i se facă toate controalele. de vreo cincizeci de ani. Stări amestecate. se împotrivi James Franţuski. Omul a păşit de mult pe solul unor planete despre care nu avea altădată decît informaţii îndepărtate. obiectivul aparatului alunecă de-a lungul sălii de pe navă şi se aţinti asupra uşii din fund. e caraghios. NU AVUSESEM RĂBDARE să citesc toate explicaţiile tehnice ale comunicatului despre insectele cu transistori. a văzut cu ochii lui spectacolele cele mai de necrezut. în carne şi oase. Cred că la fel pe toate navele.. cu enormul lor depozit nuclear? Lîngă preşedinte. pulverizat. — Controalele s-au terminat. colaboratorii cei mai apropiaţi. În încăperea unde mă aflam eu. plăcute sau macabre. pe care putea fi urmărit drumul mesagerului. au fost folosite straturi de aer la presiune diferită. un sol de al lui. presiunea scădea. trecînd încet peste feţele lor. se ştia de mult că un grăuncior care încape într-o muscă poate omorî lesne zece oameni în caz că grăunciorul acela e dintr-o substanţă care poartă numele de radiu. cu un duşman care comandase naşterea de monştri fără să-l putem vedea. teamă nu. — Nu. Acum însă. aducînd răspuns la ultimatumul omenirii. Cineva de afară. îşi ridică fruntea. Era un om cu o figură extrem de inteligentă. ca nişte mingi.dreptul fiecăruia se afla un ecran mic cît palma. Comunicatul despre insectele cu transistori cuprindea destule lucruri banale. Cum arăta? Ce avea de spus? La ce ne puteam aştepta din partea necunoscuţilor. nu. s-a împrăştiat în ocean. avea să apară în sfîrşit la lumina zilei. apropiindu-se de ea. dar presentimentul a ceva sinistru şi o mare . cîte o sferă de la exterior scăpa aerul. una într-alta: pe măsură ce batisfera se ridica la suprafaţă. Închise însă. În orice caz. văzînd cu ochii mei guzganul acela care n-avea în el nimic neobişnuit. pînă ce pe întregul ecran nu se mai vedea altceva decît pătratul de metal. toţi au încremenit. dar exagerat de calme. — Ai stabilit pe unde a apărut? îl întrebă sever Franţuski. am controlat toată suprafaţa metru cu metru. N-am găsit decît frînturi. — Cum a rezistat la diferenţele de presiune? — A avut un aparat cam primitiv. — Zeci de sfere suprapuse.. mă plictisiseră. neobişnuit însă cu efortul fizic: venise în grabă. De la masă. Tot n-a venit coordonatorul observatorilor? — Aici sînt. care se uita la micul ecran din porţiunea sa de masă. Erau calme. ştergîndu-şi fruntea şi se aşeză greoi la masa cea lungă. Venit de la adîncime. aşa cum am stabilit. deschise uşa. fără discuţie şi fără nădejde de scăpare. cam gras. membrii grupului operativ mondial. mesagerul soseşte. nici unul n-a rîs atunci — am fost străbătut de senzaţia că sînt nebun. În momentul acela James Franţuski. dar ingenios.

o clipă numai. frecîndu-şi uşor lăbuţele la fel cum şi le frecase atunci. grav şi răbdător. izbuti să se suie cu ajutorul ei. adăugă încordat Liu Fi-ţîn. cu. Se vedea că animalul fusese dresat să caute locuri goale. iar cealaltă a ţîşnit brusc Înainte. diferită dar asemănătoare. dar nu era timp. Numai de cuvinte nu eram sigur. — De ce nu mai există armate? spuse îngîndurat preşedintele. care găsise o maşină mică de calcul. 39 | . Aveam senzaţia că am mai trăit cîndva pe acest pămînt şi am mai trăit exact aceeaşi întîmplare. dar stăpînită. iar pînă la podea aproape jumătate de metru. Dacă era o vrajă. stăteam cu toţii pe acelaşi butoi. Ochii lui erau roşii. chit că eram mai tari decît atentatorii necunoscuţi. n-au putut să-şi dea mîna. acelaşi guzgan cu aceleaşi mustăţi. linişte! zise calm preşedintele. bolnavii de claustrofobie. Imediat ce l-am văzut pe scaun. rămasă numai prin filmele de pe vremuri. căci stăteam cu toţii pe un imens depozit nuclear şi. pînă pe un scaun uitat la oarecare depărtare de masă. Oamenii începuseră să vorbească între ei. Dar ştiam că avem o singură viaţă. fie că ei ne plac pe noi sau nu. se încrucişau comentariile şoptite ale oamenilor. ca ai unui om nedormit. ţăcănind discret pe podeaua de metal a navei. Aelul ţine loc de difuzol. de toate culorile.Încordare — feţe încremenite în timp ce liniştea era atît de mare. — Stimaţi domni! — Linişte! zise preşedintele grupului operativ. data trecută. cea pe care o văd cu ochii şi alta. Îl jenează podeaua. avea în el reflexele pe care le au de obicei oamenii care se tem de spaţii închise. am stat pe aceeaşi navă şi am văzut aceiaşi oameni. scena aceasta cumplit de neverosimilă mi-a devenit brusc familiară. încît se putea auzi prin amplificator zgomotul pe care îl fac picioruşele şobolanului. stînd la exact aceeaşi masă şi privind acelaşi scaun pe care stă aşezat un guzgan cenuşiu cu ochii roşii cam neliniştiţi. ascunsă undeva în adîncurile memoriei. fie că ne plac şobolanii sau nu. Pe nave. şi ştiam că e vorba de altceva. avea ceva febril şi agitat. Nu mă mai mira nimic. ca pe nişte trepte. că nimeni n-a mai putut trăi vreodată un asemenea moment. oamenii întregului pămînt. şobolanul. probabil i se făcuseră injecţii întăritoare. înconjurat de acelaşi gol menit să-i slujească de megafon şi stînd pe acelaşi scaun. iar şobolanul a ezitat o clipă. — Observi cum caută spaţiu? murmură fata de lîngă mine. Cu eforturi demne de admirat. are nevoie de un spaţiu larg: să se poată forma o coloană de aer ionizat. după prima clipă. Am fi aliniat o gardă de onoare. să reziste la neobişnuita excursie prin mare. domnea oarecare zgomot. — Pentlu lezonanţă. în cealaltă viaţă pe care o trăisem. întinzînd mîna să fie trasă la suprafaţă. de om mai în vîrstă: Linişte! Are cuvintul domnul reprezentant. Stînd pe scaunul acela stingher avea cel puţin trei metri liberi în faţă. şi zicea asta cu o intonaţie greu de descris. căci filmul ciudat al realităţii prezente continua să se desfăşoare în faţa mea: — Stimaţi domni! Parcă vorbise chiar el. dacă le-am auzit bine. Iar din direcţia animalului se auzi din nou aceeaşi expresie veche. că prin creierul meu obosit îşi întind mîna două imagini. îi găsise antidotul. aceeaşi misiune. pînă să-şi reia mersul. abia dacă şi-au atins vîrful degetelor. şi una a căzut îndărăt în adîncimile ei. un amestec de ironie şi indignare şi totuşi răbdare şi totuşi mînie. totul se petrecea repede şi cele două imagini. cu vocea lui puţin obosită. Rîsul a explodat subit. aşa cum şobolanii înşişi rămăseseră doar prin muzeele de ştiinţe naturale — dar nu era vorba de expresie — aceeaşi venerabilă politeţe: — Domnilor! Stimaţi domni! | PIESA nr. cea din prezent şi sora ei de sub valurile trecutului.

s-au produs fără ştirea mea şi am luat măsuri ca ele să nu se mai repete. după un studiu îndelungat. de vreme ce expediţiile au încetat. că trăiţi . ci oameni normali. Este legitim să vă întrebaţi ce garanţii vă oferim pentru securitatea delegaţilor pe care îi veţi trimite la noi. Este de preferat ca aceşti inspectori să nu fie recrutaţi dintre persoanele care au avut de suferit de pe urma zborurilor necontrolate. vom considera intenţiile lor drept agresive şi vom trece la exterminarea lor. că existenţa acestui depozit nici măcar nu ni se datorează nouă. Precizăm că intenţiile noastre sînt absolut paşnice şi pur defensive. Inspectorii. astfel ca activitatea lor să fie străină de orice sentimente de răzbunare personală. depozitul a rămas fără voia noastră din vremea unor foşti duşmani. căci preferăm cu toţii să murim. bineînţeles nu agenţi animali. Schimbul de inspectori va avea ca urmare o mai bună cunoaştere şi apropierea punctelor noastre de vedere. Regretăm profund tonul iritat şi propagandistic în care a fost conceput aşa-zisul ultimatum al dumneavoastră. o explozie de proporţii incalculabile. cu voia noastră sau nu. pe teritoriul nostru. şi că orice atac la adresa noastră va avea drept urmare. permiteţi-ne să vă informăm că sîntem în posesia unui considerabil depozit submarino-subteran de bombe cu hidrogen în perfectă stare de funcţiune. într-o cantitate cu totul neglijabilă faţă de populaţia atît de numeroasă a Pămîntului. Noi posedăm alte arme. dar domniile-voastre aţi pierde astfel totul. şi noi şi domniile-voastre. LUNI. Înainte de a vă da răspunsul nostru şi în scopul de a descuraja o acţiune pripită a dumneavoastră. care ar putea avea urmări adînc regretabile pentru viaţa de pe întregul glob pămîntesc. bărbaţi sau femei. detestaţi şi de noi şi de dumneavoastră.42 Stimaţi domni! Domnilor! Stimaţi domni! Am primit cu mare interes propunerile dumneavoastră şi le studiem cu cea mai mare atenţie. Aţi putut constata acest fapt. Folosind stilul dumneavoastră practic. orice om într-adevăr obiectiv se va convinge că vinovaţii au fost aspru pedepsiţi şi va fi de acord cu pedeapsa. În caz că este vorba de o invazie menită să ne copleşească prin număr. imperialiştii din secolul XX.RĂSPUNSUL CESIUMIST LA ULTIMATUMUL OMENIRII DISCURS TRANSMIS IN SALA GRUPULUI OPERATIV MONDIAL. este destul să trimiteţi ia faţa locului. vă răspundem: viaţă contra viaţă. Aceste zboruri. Ajungerea pînă la noi poate prezenta unele dificultăţi pentru un organism mai slab — caz pentru care nu ne asumăm nici o răspundere — dar se poate efectua relativ sigur de către persoane antrenate. Persoanele vinovate din subordinea mea au fost pedepsite exemplar. Pentru a vă convinge că aşa s-a procedat. considerînd că moartea e mai bună decît ceea ce înţelegeţi dumneavoastră prin viaţă. inspectori de control. iar numărul lor total nu trebuie să treacă de 50. zboruri care au avut drept urmare apariţia cîtorva victime. Vom pune astfel bazele unei înţelegeri care să vă fie folositoare în multe privinţe. chiar dacă este vorba de oameni neînarmaţi. Vom muri cu toţii. întru totul asemănători cu inspectorii dumneavoastră. singura viaţă în care credeţi. pe cînd convingerile noastre ne fac să privim cu relativă seninătate pierderea vieţii trecătoare de pe acest pămînt. ton pe care îl atribuim unor incidente mărunte de domeniul trecutului. În schimbul fiecărui inspector al dumneavoastră. vom trimite la suprafaţă cîte un inspector de al nostru. accentuate în parte şi de vînt. s-au produs zboruri ale agenţilor noştri animali deasupra teritoriului dumneavoastră. În caz că numărul lor depăşeşte plafonul de 50. căci ne permitem să observăm. ORELE 13. vom fi nevoiţi să declanşăm explozia. cu o capacitate totală de 5—6 terratone. trebuie să fie desigur neînarmaţi. Într-adevăr.

s-a stabilit că nici aparatul.U. Cînd aveţi răspunsul. ignoraţi adevăratele valori ale sufletului. Piesele miniaturale ale aparatului fuseseră în mare parte distruse de acţiunea unor corozive (acizi). Ştim că aţi întrerupt majoritatea emisiunilor dumneavoastră pentru a stabili mai lesne poziţia postului nostru. Spre deosebire de dumneavoastră. Nu ne îndoim că veţi despica pe micul nostru agent animal. recunoaştem şi veţi recunoaşte că localizarea şi mai precisă a teritoriului pe care ne aflăm nu vă poate aduce foloase decisive. ştiţi cum să ne daţi de ştire. U.) .R. o puteţi provoca şi dumneavoastră. Noi ştim că poziţia postului nostru de emisiune. fie ei englezi sau americani ∗8. a fost folosit un şobolan (mus decumanus). o terratonă era cantitatea de explozibil nuclear necesară pentru a ucide prin radiaţii intreaga populaţie a pămîntului: după ei.tone.prost.vîntului domni şi a cuvîntului terratone.S. probabil pentru a se asigura o amplificare mai puternică. o terratonă cuprindea aproximativ cîteva zeci de mii de me~ gatone. preşedintele grupului operativ a pus cîteva întrebări persoanei necunoscute care ţinuse discursul. ne mai permitem să vă atragem atenţia asupra următorului fapt. Scurtă vreme după încheierea discursului. Pentru a sublinia intenţiile paşnice şi bunăvoinţa de care sîntem animaţi. Amin. a decuplat un contact. sau 30 000 megatone.S.R. înseamnă că. La sfîrşitul emisiunii. dacă ţinem seama că încă la tehnica anului 1962 preşedintele Statelor Unite de atunci declarase că cele patru puteri nucleare din acea vreme posedă pe fiecare cap de locuitor al pămîntului cîte 10 tone de explozibil. Noi sîntem gata să mergem şi mai departe.S.45) grupul operativ şi-a început dezbaterea în vederea unei hotărîri. cu oarecare efort. şobolanul care purta aparatul transistorial a murit. într-o perioadă cînd nu existau bombe mai mari de 100 de megatone (U. poseda bombe de 100 de mega. dar nu a putut căpăta nici un răspuns. S-a stabilit că încetarea transmisiunii. Noi sîntem paşnici şi modeşti. întrerupem emisiunea. Sîntem gata să vă indicăm noi înşine poziţia noastră. pentru a-i analiza aparatul de radio. probabil camuflate. şi celelalte puteri atomice dispuneau de 30 miliarde tone explozibil convenţional. nici purtătorul nu prezentau caracteristici deosebite.S. aşa cum de altminteri. Din reconstituirea parţial făcută. * Amănunte suplimentare pentru membrii consiliului mondial aflaţi în evacuare.) 5—6 terratone înseamnă în prezent cîteva sute de bombe de mare calibru. prin care transmitem cuvintele pe care le auziţi în momentul de faţă. cu accentul modern care e azi caracteristic tuturor celor ce vorbesc această limbă. La orele 2 şi 45 (14. În locul albinelor. în limbajul atomiştilor americani din secolul XX. 8∗ Anexă cu precizările lingviştilor şi atomiştilor: Experţii lingvişti apreciază că nici unul dintre cuvintele folosite nu e scos din uz cu excepţia sensului dat cu. este acum detectată. Discursul a permis să se localizeze mai precis zona probabilă în care se află duşmanul şi a furnizat unele indicaţii asupra psihologiei sale.A.. S. Sperăm că Providenţa va lumina hotărîrile dumneavoastră şi ne rugăm pentru dumneavoastră ca şi pentru noi. la proporţiile unei săli de consiliu. de vreme ce pe acelaşi teritoriu se află şi marele depozit nuclear a cărui explozie o putem provoca în orice clipă. (Omenirea număra atunci cca 3 miliarde de oameni. adică de 100 milioane tone trinitrotoluen. Noi vă acordăm oricît timp de dezbatere socotiţi că vă este necesar. dacă afirmaţia Iui Kennedy era exactă.. Se pare că utilizarea acestor expresii a fost intenţionată. punînd astfel în libertate acizii care au distrus aparatul şi pe purtătorul lui. legătura cu postul de origine fiind întreruptă. dacă nu şi asupra scopurilor sale reale. pentru a vă da posibilitatea să efectuaţi inspecţia pe care am propus-o. Noi am făcut un sacrificiu venind la aceste tratative. Nu e o cantitate prea mare. Discursul a fost rostit în limba engleză. noi nu condiţionăm de un termen acceptarea condiţiilor noastre şi nu vă dăm nici un ultimatum. De altminteri.

să capete o şi mai deplină impresie de egalitate. îndată ce le vedeau lîngă ei: zăreau meduza din mare. i-am zis. adăugă ea consolator. cu intenţie. ca ochiul. cînd însă mă repetam. — Ba nu. toate voiau să le curme înainte de prind formă. să umblu. aproape uitasem că din minut în minut s-ar putea să zburăm cu toţii pînă la ceruri. am vrut să fiu adînc fără a poza cu degetul la tîmplă şi să las viaţa să strălucească fără să mă pun mereu în calea ei. Mi-am ridicat privirile şi am văzut-o pe tînăra expertă în informaţii. asta-i altă poveste. să-ţi dau tot ce se referă la planul general şi la tine. descopereau că nu ţin în palmă decît un ghemotoc incolor de gelatină. ai cum să-l fişezi. să mă ascund ca zeul mării sub toate valurile şi înfăţişările. Am vrut să fiu proteic. e-n regulă. dar profesorii literari au luat asemănarea drept lipsă de viziune. aşa cum pictorul modifică mărimile şi culorile pentru a face tabloul să semene mai mult decît fotografia. şi aveau obiecţii atunci cînd. Dar raportul comisiei de profesori în literatură care te-a ales. Nu trebuia să-ţi dau şi raportul. nu au mai văzut-o. orice cusururi pe care fuseseră învăţaţi să le admire drept calităţi. aşa cum vechii arhitecţi au făcut coloanele Parthenonului inegale. ca să ştii ce ai de făcut. încît profesorii. — Au declarat că nu eşti scriitorul american cel mai mare. . respingind propunerile noastre de scurtare. pe motiv că ar fi vorba de note intime. Te-au ales. căci cel care se repetă înlesneşte travaliul de serie al comentatorului. — Mă tem că am greşit. ca pulbere. drept greşeli. MI-AM APRINS o ţigară. pentru că mîna timpului le învelise în bronzul tradiţiei şi le prefăcuse în frumuseţi. iar repetările lui Cervantes. spuse dînsa. Văd mai clar ce se aşteaptă de la mine.. în nave sau în rate. să fiu nerespectuos şi inexact pentru a putea respecta mai profund şi a fi mai exact. mîna mea s-a ascuns în aşa fel în formele vieţii. dar nu prea sînt citite. pe care nu le-a destinat publicităţii. scoţînd-o din apă. nu vreau să-l coafez. diversitatea de stiluri drept lipsă de stil. — Mulţumesc. am preferat să vînez. războiul cu cesiumiştii e legat pentru mine de amintiri mult prea grele: niciodată nu voi scrie despre el vreun singur rînd în calitatea mea de scriitor. tot ce le contrazicea obişnuinţele." — Nota comisiei americane. Amintim din nou că Rexas Fauraing s-a lansat in unele aprecieri subiectiviste fără legătură cu chestiunea. Rachetele din jur nu mai îmi apăreau decît ca simple jucării. cînd mă repetam în modul cel mai vizibil şi mai apăsat — pentru că într-o clădire trebuie să repeţi refrenele. vina mea a fost aceea de a nu mă repeta. dar dacă se întinde în prea multe rafturi. — Trebuia. îmi arătau cu degetul. cu relieful ei irizat. poate fi găsit lesne în acelaşi raft. „Dacă vreţi să publicaţi jurnalul meu intim — a spus el — lăsaţi-l aşa. Cărţile lor sînt păstrate cu respect în bibliotecă. Nu pot să am nici o pretenţie.REXAS FAURAING PATRU MINUTE CARE AU SALVAT OMENIREA 9 ERAM FURIOS. să respect formele vieţii modificîndu-le. partea a treia. să construieşti gradaţia ca pe o scară bună. văzîndu-le. răsună lîngă mine o voce de alto. în glasul tuturor oamenilor şi păsărilor şi să dau fiecărei culori culoarea ei. nu mai poţi îngîna pe seama lui mereu aceleaşi lucruri. i-am spus eu grăbit. dar măcar au spus că eşti cel mai potrivit pentru treaba asta. n-am ţinut să-i cultiv pentru a mă impune atenţiei lor. nu mai încape sub lupa unei singure specialităţi. dar nu prea te-au lăudat. e foarte bine. cum să-l categoriseşti şi cum să spui pe seama lui tot ce s-a spus despre alţii. piesa nr. descrierile lungi ale lui Balzac. 9** Conform împărţirii făcute de noi. 40. de preferinţă ceea ce declară despre el însuşi. la care treptele seamănă şi se repetă urcînd una după alta — ei credeau că am făcut-o din nebăgare de seamă. fierea polemică a lui Dante. cum să-l compari. să cunosc viaţa. din cauză că uitasem să le bag degetul în ochi.. ale tale însă.

Ei nu înţeleg diferenţa dintre o situaţie şi alta. Să nu te temi c-o să faci greşeli. spuse el. Era adevărat că zîmbeşte frumos. Dar eram sigur că-ţi place cafeaua. apoi cosmonaut. se înfrupta cu vădită poftă dintr-un pepene uriaş. Trebuie să laşi mintea să se mai odihnească: orice greşeală ne poate costa. — De colegii tăi japonez şi chinez cred că n-o să mai fie nevoie. de Blake şi de alţii. De două zile văd mereu aceleaşi feţe şi discut aceleaşi lucruri. au învăţat prea bine istoria. Ai şi un pepene. să le facă mai sensibile pe butoanele cu cifru ale caselor de bani. Aş fi vrut să pot protesta. Spărgătorii de altădată îşi jupuiau pielea de pe vîrful degetelor.Doisprezece ani i-am pierdut cu studiul sanscritei şi al altor limbi. nu tocmai. Dar în rest. dar ai înţeles tu. singur.. în felul ei. I-am făcut caimac. ştergîndu-şi gura. Singurele ei furtuni. Preşedintele fusese o vreme muncitor pe o uzină mică de energie de pe Marte. în momentele cele mai importante o să le ascultăm şi noi direct. cred că l-am înţeles mai bine ca oricine. — Rămîne neschimbat planul nostru? l-am întrebat. pînă la obsesie. foarte sociabil. am zîmbit eu. veşnicul martor. să nu te împovăreze mai mult de cîteva ore pe an. din păcate. ca pe vremuri. dar. dacă vrei. treburile naţiilor se desfăşurau în linişte. — Am pus să-ţi fiarbă cafeaua. erau discuţiile de felul aceleia dintre geneticieni. Ştiam unde o să ajungă. Credea că e foarte modest cerîndu-mi să scriu fără încordare. — Hm. Aş vrea să nu lucrezi crispat. nu prieşte decît în scris. . chemat de nostalgia vechii sale meserii. De ce eşti atît de tăcut? Ai înţeles ce ai de făcut? — Sînt o strecurătoare. dezvoltarea socială era mai curînd o dezvoltare a ştiinţei. pînă ce valurile maiestuoase ale vieţii pămîntului l-au adus la coordonarea treburilor mondiale. dar cu ceva voinţă poţi să te fereşti de ea. Dar nici prea încordat. vorbi el sculîndu-se şi turnîndu-mi atent cafeaua. pitoreşti însă lipsite de primejdie. totul a redevenit simplu. desigur. Ce pretenţie vrei să am de la ei? Nici eu nu-s mulţumit. şi ştii de ce? Sînt sîrguincioşi. robust pepenele — eram martorul unei lupte strînse. se sculă cu vioiciune. — Zece referate literare nu fac la mine cît zîmbetul unei fete atît de frumoase. minţeam. preşedintele. n-avea încotro. Mecanismul uriaş al administrării pămîntului lucra perfect şi fără el. Preşedintele. n-aveai cu cine să te baţi. Nu le răspundem? Nu facem schimb de inspectori? Deşi mîncase un pepene care ar fi îngreunat şi doi oameni cît el. Simţise nevoia. să gîndească singur. abia de şase ani mă ţin de scris. (Se vedea că vorbeşte mai mult pentru el decît pentru mine. ca un copil lipsit de cuminţenie.. Îl înţelegeam însă. corp la corp.) — M-au încolţit. dar fiecare meserie îţi cere. Am nevoie de un om mai dinafara luptei. Nu indiferent. spuse el vesel. nu putea suporta singurătatea şi mă chemase pe mine. măcar cîteva minute. E o diformitate. Dar nu mai era ca altădată. M-am simţit uşurat cînd pe nava grupului de experţi în informaţii a răsunat o voce imperioasă: — Rexas Fauraing e chemat urgent la preşedinte! DE ÎNDATĂ CE AM AJUNS la el. Durea. să fii sensibil. începu să se plimbe cu mîinile la spate. — Am fost cam încolţit în grupul operativ. treburile literare au apărut minuscule. Într-o odăiţă lîngă sala de consiliu a navei. Avem zeci de căi prin care o să triem informaţiile trimise de Kipfer. pentru că era un om foarte omenos. o ştergea din cînd în cînd pe Venus sau pe altă planetă. Am văzut că nu mă crede. aşa cum şi erau. Robust el. nu ştiu dacă voi aţi mai apucat sistemul ăsta. M-am aşezat lîngă el.

. Spune-mi. Însă au întrerupt legătura. care dezbat şi decid în secret. Oricît de puternici am fi fost. o omenire destul de puternică pentru a învinge cîteva mii de hitleri cu armatele lor cu tot. ateii de rînd. — Înţeleg unde vrei să ajungi. Cred că n-au la spate vreo popuIaţie care să-i oblige să vină la tratative. Deşi avea alături dictafonul. fiecare suficientă pentru a distruge cîte zece Parisuri. ar fi discutat cu noi mai departe. Tot ce vor ei e carne de om. Cu rachetele nu se poate doborî o muscă. Preşedintele era sigur de victorie. unele pasaje respirau un aer sfidător. şi care o slujise perfect atîta vreme. cincizeci de oameni nu contează. răspunse el. între unu şi cincizeci e o diferenţă. ca şi cînd m-ar fi văzut prima oară. Dar nu asta îl obosea cel mai mult.Şi deodată. în mijlocul acestei vieţi. se repezi să deschidă uşa: — Să vină Milton Kipfer la mine. din nou calm. Poate tocmai oameni de care vor să scape. trebuia lucrat cu mijloace vechi. — Ştiu eu ce fel de ostateci? rîse amar preşedintele. de om care vrea să-ţi azvîrle în obraz convingerile lui reale. — Au promis că ne trimit ostateci în schimb. Lipindu-şi urechea de mecanismul imens. — Ascultă. Dacă ar fi vrut. Îl obosea calea: ca să ajungi pînă la duşman şi să-l învingi. trebuia să se oprească în faţa unui simplu depozit rămas din trecut. constituiau un organism prea rafinat şi prea larg pentru mica luptă primitivă care trebuia să se desfăşoare acolo. situaţia rămînea aceeaşi: adversarul cel slab avea cîteva sute de bombe. Victime! — Dar n-avem interes să trimitem cît mai multe iscoade? — Ca forţă de luptă. Şi totuşi. — O să mai încerce să trateze cu noi? — Nu cred. asta nu vreţi să înţelegeţi: se nasc copii cu capul la subţioară. Preşedintele se înfurie deodată şi mă ameninţă cu pumnul: — Asta nu înţelegi. cum ţi s-a părut mesajul lor de răspuns? . Un aparat creat pentru întreaga populaţie pămîntească.Ceva ciudat. Cea mai primejdioasă minciună e aceea care se blindează îndărătul adevărurilor de amănunt. un mecanism care descoperise cu mare repeziciune un duşman ascuns în adîncuri cine ştie de cînd. Singur! — Decît să pierd cincizeci de oameni. — Ne-am dezobişnuit de minciuni. observase cu neplăcere că miile de comisii şi combinaţii de maşini de înaltă tehnicitate. De aci răbufnirea lui. Se declară adversari ai imperialiştilor. dar de efect. Uşa se deschise şi în odaie apăru un om care avea să înrîurească întreaga noastră viaţă — a mea şi a tuturor. Vrei să-l trimiţi pe Kipfer singur. tot acolo ieşim. M-au încurcat. Asta vrei. Am început să uităm. Ca iscoade. într-o maşină perfectă. Pentru a ne adapta duşmanului şi a-l înfrînge. dar umane. Dar şi mari credincioşi. cum era pe vremuri. în adîncurile pămîntului. cuvintele ciudate despre vîrîrea unei poezii imperfecte. Tot timpul mă aşteptam să mintă. spuse preşedintele. eşti scriitor. — Crezi că au vrut să pună mîna pe oameni? Atunci ar fi cerut mai mulţi. i-am spus cînd s-a oprit din vorbă. excelente pentru a coordona treburile complicate ale planetei. trebuia acum să se îngusteze. trebuia să păşeşti pe o cale foarte îngustă. Mă măsură din ochi cu un interes nou. tratîndu-ne de sus pe noi. iar voi discutaţi totul logic. primitive poate. dacă gîtul se află la subţioara stîngă sau la cea dreaptă! Uitaţi să vă înfioraţi şi să vă miraţi şi să vă daţi seama că nimic din ce consideram normal nu mai e normal şi nu se mai poate prevedea! Niciodată nu-l văzusem furios. Cînd însă e vorba de vieţile oamenilor. să restrîngă numărul celor care hotărăsc la numai cîteva persoane. fie că trimitem un om sau cincizeci.

nu o imagine completă a perfecţiunii. pe puntea aceea îngustă. odată cu preşedintele. aparţine adesea oamenilor care au suferit în viaţă şi care pot să înţeleagă ce înseamnă slăbiciunea altuia. O întreagă omenire. Pe Milton însă îl vedeam alergînd pe terenul de sport cu mingea ovală. atunci cînd e bolnav sau cînd îi naşte soţia. Cît despre caracter. îngropate în urechi şi în gîtlej. toate scopurile. dar nu-i observasem. Acum. — N-o să-ţi spun că mai ai timp să te răzgîndeşti. iar logica strictă a perfecţioniştilor. Bazaconiile perfecţioniştilor nu mi-au inspirat niciodată simpatie. Avea în el ceva proaspăt. dar o frîntură. lucrurile se schimbau. Un pod prea îngust: deocamdată nu încape pe el decît un singur om. Va avea el tăria să acţioneze pentru toţi. m-am simţit deodată cam bătrîn. din nou pe tonul acela indiferent: Va să zică.bind şi urmă.. prefer medicul care. un pod prea îngust. cu capul îngreunat. nelegat de ceilalţi decît prin trei aparate. Îl cîntăream din ochi. Cum l-am văzut. să întrupeze. Descrierile pe care le citisem despre Kipfer mi-l făceau mai curînd antipatic. Pînă atunci. Documentele afacerii cesiumiştilor erau opera unor martori lipsiţi de exerciţiu literar. Nu ştiu cum stăteau cu ştiinţa. Niciodată pînă la el nu înţelesesem atît de clar că şi bunătatea poate fi o forţă la fel de naturală. O cale prea îngustă. nu încăpea pe aici decît un singur om: Milton Kipfer. chiar dacă tindea spre sănătate şi perfecţiune. toată puterea şi toate capacităţile noastre? _ STÎND IN APROPIEREA lui Milton. din păcate. Nu-mi plăcea răbdarea cu care se studiau şi se înfăţişau în concursuri ca obiect al propriilor teorii. de reflector publicitar. Nu mi se părea frumoasă lumina crudă. cîteva ore măcar. Cu minuţiozitatea de care dau dovadă amatorii cînd e vorba de inventarierea amănuntelor fizice. ne aflăm în faţa unui pod. deocamdată. trebuia să treacă el singur. Usturoiul o fi poate sănătos pentru organism şi tutunul e vătămător. mi-am spus că omul fusese nedreptăţit. Îi vorbise ca unui şcolar care şi-a greşit lecţia. o grăbită fluturare de aripă: era un om bun şi puternic. probabil că vei pleca singur. cu civilizaţia ei complicată. plină de prospeţimea vieţii. izbutiseră să-mi evoce mai curînd un cal de rasă. aşa cum nu mă atrăgeau teoretizările lor despre perfecţiune. zise preşedintele. prefer însă o ţigară bună. dat mereu ca exemplu copiilor neastîmpăraţi. se scuză preşedintele zîm. Preşedintele îi aruncă o privire fugară. cu cîteva minute înainte. mergi singur între ei. ca pe un mecanism de care ştii că e bine pus la . Banalităţile astea n-au rost între noi. curat şi dur ca diamantul. lipsită de orice dulcegărie. Atitudinea lui era degajată. Perfecţiunea. poate din cauză că pînă la el nimeni nu fusese încercat de viaţă aşa cum fusese Milton Kipfer.lînd şansele. în schimb fîlfîia cîte o secundă prin fiinţa lui Milton. se dă pe mîna unui coleg. cu gura năclăită de ţigări. — Milt. În faţa lui Milton însă. Vorba ta. un tigru feroce cu ochi strălucitori şi blana lucioasă. Bunătatea. — Eram dator s-o fac. dacă nu există în teoriile micilor filozofi. mi-era lene şi mă plictisea să urmăresc argumentele lor. — Totuşi văd că mi-o spui. Totuşi. vedeam alt om. Mi-am adus aminte că tocmai la asta mă gîndisem şi eu. se afla la spatele lui. Milton Kipfer era pentru mine băiatul sîcîitor de cuminte. calcu. îi judecam doar din punct de vedere al frumosului. ignorîndu-şi parcă propria fiinţă. cam obosit.NE-AM STRÎNS MÎNA. parcă nepăsător. Totuşi. cînd voiam să-mi închipui forţa. vedeam în faţa ochilor ceva în genul unei fiare. avea o armonie stăpînită. primind o lovitură exasperantă şi avînd totuşi puterea să nu dea îndărăt.. aruncată asupra unor lucruri al căror farmec era pus în valoare mai curînd de penumbră. Cîteva zile. îl mustră Milton cu simpatie. Milt zîmbi. nu mă atrăgea. Ca el erau milioane.

neîncepută. mi se părea criminal s-o pui să muncească Ia un microscop. cîţiva ani numai. Cu cît mai puţini. Atent pînă atunci numai la Milton şi la preşedinte. să plece mai întîi o singură iscoadă — dar de ce tocmai Kipfer? Motive sentimentale — că el şi aşa a fost destul de încercat de soartă — strategico-misterioase — că. Pînă în acel moment nu-i dădusem o atenţie deosebită. zise Laurette iar şi iar. E omul meu. de vreme ce la persoana lui se află cheia multor enigme. zise el. Preşedintele sfîrşea de înşirat ultimele detalii tehnice. zise preşedintele. putem expedia sute de oameni pe urmele lui Kipfer. şi spunea asta cu o infinită dragoste şi simţeam cum mi se strînge inima pentru că ştiam că Milton va merge singur acolo. Bine. ca şi ceilalţi. — Lăsaţi-l! strigă ea bătînd cu pumnul în masă. cînd te întorci o să mai stăm de vorbă.. Cîţiva se mai împotriveau încă. Dar eu vă spun: lăsaţi-l. bătînd atît de tare în masă. Dacă duşmanul detonează depozitul? Îl atacară pe ocolite. cu aparatele de radio îngropate în gîtlej şi în urechi şi cu o durere îngropată în inimă şi aş fi strigat că merg în locul lui. oarecum singur pe lume. Laurette toată ziua. zise el. Aş fi fost refuzat. care îi trăgea ochii mari şi albaştri înspre tîmple. pe adevăratul Milton. izbuteşte totuşi să-l domine. o Laurette pe care împotriva voinţei ei aş fi ţinut-o pe un postament toată ziua. plin de prejudecăţi. încît îmi părea rău de pumnul ei. ar trebui păstrat ca o rezervă strategică — toate motivele fură aruncate în joc. o Laurette pe care eu. — Băiete.punct şi funcţionează de la sine. Laurette prin gingăşia ei franţuzească combinată cu ceva oriental. Mărturie stăteau firele numeroase de păr alb. neastîmpărat. de sub aparenţa rigidă. De ce să-i trimitem din prima zi? Argumentul era de neînlăturat. Pentru Milton eu urma să fiu primul martor şi umbra nevăzută a lui timp de zile sau ore. Or să aibă ei grijă să-i găseşti. cît i-o fi dat să mai trăiască. Am pornit-o toţi trei spre sala de consiliu a navei — anticamera expediţiei care îl aştepta pe Milton. Milton se întoarse spre mine. — Lăsaţi-l. Poate că încercările scoseseră la iveală. Am făcut un efort ca să redevin atent. DEZBATEREA GRUPULUI OPERATIV era destul de înverşunată. — Începem. în felul misterios în care un om bătrîn. M-aş fi dus în locul lui. îşi răsfrîngea atenţia asupra celor din jur. spuneau ei. dar pumnul acela. Dar nu arăta ca un om bătrîn. Mai avem multe de vorbit. — Regiunea e vulcanică. iar preşedintele. cu atît mai bine. am recunoscut o figură văzută în ultimele zile pe ecrane. Voia ca în prezenţa mea totul să se petreacă simplu şi normal. obosit. altfel n-o să ne mai găsim liniştea niciodată.. poate la moarte. dar afară de un cutremur neprevăzut nimic n-ar putea să ne încurce. Dar nu pot să-i spun Loreta. fără cuvinte mari. Loreta Durand. Căutarea va fi mai uşoară decît ne închipuim. bătut într-o masă care nici nu se clintea. Atunci — în jurul mesei se aflau zeci de oameni — tocmai la celălalt capăt sări în picioare o femeie. Eram ceva mai bătrîn. la ea nu se potrivesc simplificările astea moderne ale ortografiei — ea era Laurette. parcă jenat că preşedintele îi vorbise cu atîta emoţie. Avea ceva de apă vie. Mă uitam la el. Dacă lucrurile merg bine. pe care o agita mereu: — Primii oameni pe care îi trimitem sînt expediaţi în necunoscut. Era destul de înaltă. Lăsaţi-l să plece! E dreptul nostru! Eu ar fi trebuit să-l opresc prima. băiete. N-aş fi fost primul care să cer asta. zise el. Partea grea începe abia după ce dai cu ochii de ei. dar mă simţeam uzat. inferior în multe privinţe exemplarului tineresc din faţa lui. Preşedintele avea o armă teribilă. Îl domina însă hotărît. Stăteau în picioare amîndoi. s-o zugrăvească pictorii şi să-i încînte pe cei ce fac cîntece. plin de vitalitate. părea delicat. părea totuşi în faţa liniştitului Milton un om obosit. .

Avea ceva nostim cînd spunea asta. ÎMPREUNA CU SOŢII KIPFER. Preşedintele îmi dădea mereu de înţeles că rolul ei va fi mai mult fictiv. Discuţia era prostească. aşa nu pot suferi o femeie. sînt destule. în timpul discuţiei. dar nu trebuia să te amesteci. Poate că nu-l iubeşti destul. rostind cele mai ciudate cuvinte pe care îmi fusese dat să le ascult de la începutul afacerii cesiumiştilor. Rexas. nu-i nevoie să te vîri în sufletul omului. în care braţele şi capul şi picioarele se învălmăşeau după nişte legi sinistre. Dacă ar fi spus-o doar ca să curme insistenţele Laurettei. lasă-l în pace. tocmai el. Laurette voia s-o continue. Laurette vorbi multă vreme.Aş pleca şi eu. Îl meriţi şi te merită şi tot ce se poate face omeneşte. apăruţi pe faţa pămîntului pentru a vesti înfăţişarea nobilă pe care avea s-o ia umanitatea. n-aveţi dreptul să vă împotriviţi! M-am întrebat de ce nu stătea alături de Milton. Împotriva lor se năpustise mînia noroiului de la fundul mării. Există oameni cărora nu le plac dulciurile sau murăturile sau obiectele de cauciuc sau plimbările cu racheta sau pisicile. să te dubleze cînd te odihneşti. îmi venea să-i spun. Rămăsesem singur. Aşa cum nu pot suporta să se învîrtească o pisică în odaia în care scriu. spuse el. Vrea să stea la aparatele de ascultare. ca să înţeleg că nu trebuie luat prea în serios. nu veni lîngă mine! Am mormăit încurcat că atunci cînd scriu îmi place să fiu singur. — Nu-mi place. Dar nu veni cu ochii ăştia ai tăi alături de mine. tu nu-l iubeşti pe Milton. atunci. mă urmări cu o privire amuzată. Am auzit eu. nu mă zăpăci. să ştii. Erau o pereche minunată Milton şi cu ea. Dezbaterea se terminase. — Loreto. Milton. inflexibil. De aceea sînt singur pe lume. — Uite. dar parcă nu puteam să mă ridic de pe scaun. Făceau parte din lotul celor cîteva milioane de zei. i-am spus. poţi să faci aceeaşi treabă şi la alt aparat. mă făceam că nu pricep. spuse el făcîndu-mi un semn discret. lasă-mă în pace. vino încoace. Dacă îl deranjezi. nu mai se afla nimeni în sală. Femeia asta fusese iradiată şi purtase în trupul ei o grămadă semiumană. Loreta se plînge că inactivitatea o s-o omoare. — Artiştii sînt păsări ciudate. — Fetiţă superbă. Laurette mă cerceta cu o privire sfidătoare. Se afla tocmai la celălalt capăt al mesei. Am făcut un efort să pot privi în ochii ei albaştri. dacă m-aţi lăsa. Dacă l-ai iubi. care ştia mai bine ca oricine că iubirea nu e acelaşi lucru cu menajarea. cu un zîmbet abia vizibil. Dar vedeam că o spune serios. ai lăsa omul ăsta să-şi facă liniştit datoria. dar credeam că se referă numai la artiştii din trecut. Lăsaţi-l. imediat. În definitiv. dar preşedintele interveni sec. Mi-am amintit că nici testamentul. preşedintele se retrase în mica încăpere de alături. o să fac. Mulţumesc de ajutor. În cîteva minute toate obiecţiile erau măturate de patima ei frumoasă: Milton Kipfer avea să plece în expediţie. spuse ea. Cum rezistase iubirea lor? . dacă nişte creieri de om pot face ceva pentru Milton al tău. mie nu-mi plac femeile. ceva de lucru ca să fie liniştită — dar eu. O spunea extrem de serios. Avem nevoie de tine. cînd ai cerut ca Milton să plece. Cine a zis că n-are umor? — Lasă-l. mă chemă preşedintele prin uşă. făgăduind că nu mă va încurca. — Hei. Nu mi-a plăcut nici felul cum ai vorbit la grupul operativ. creierii mei obosiţi o să ţi-l scoată viu şi nevătămat afară. mi-aş fi dat seama. nici celelalte documente pe care le citisem de la începutul acestei afaceri nu spuneau ce s-a mai întîmplat între Milton şi Laurette după ce i-a lovit tragedia. du-te la alt aparat de recepţie. îi spuse el Laurettei.

4. Mantaua-bur. Aş fi vegheat degeaba. . Nu s-a semnalat nimic.. . .... 5. Au trecut două ore de cînd mă învîrtesc în întunericul ăsta afurisit. M-am trezit din somn şi mă uit la înregistrările de bord. . . Au interes să atragă oameni la ei. N-am încotro..ghiu e transparentă. Sting pentru o clipă... . 41 | SCUFUNDAREA IMPRESIILE TRANSMISE DE MILTON KIPFER. . acţiune! Ceea ce m-a durut cel mai rău de la începutul afacerii. Milton.. Vedeţi? Nu ştiu dacă imaginea pe care o recepţionaţi este destul de clară. . poate există vreo luminiţă pe undeva. . crede-mă.. Să fiu fotogenic în faţa lor. 1. Nu m-am simţit prea prost. | PIESA nr..... am avut remuşcări. .. .. să nu atrag atenţia duşmanului înainte de vreme.. 7.. Bine. . .... Nu mi-aş fi închipuit că o să ajung să mă rad aici... 3... 2. Vreau să am răbdare. Văd prin ochiul de bord cum iau poziţie resorturile care vor arunca racheta. ca pînă într-o oră să poţi dormi din nou. Vocea preşedintelui: Încearcă să-ţi faci pregătirile. pentru că. văd bine prin ea. M-am înfipt în apă şi alunec printr-un curcubeu. .... nici o fiinţă. Preşedintele însă îşi concentrase. . . indicatoarele fosforescente arată că am trecut de patru mii. . O să ai nevoie.. . . mantia propulsoare a tăiat cîţiva peşti uriaşi şi am văzut cum se împrăştie în apă sîngele lor verde. adică roşu. Dar au trecut 24 de ore de cînd am plecat în expediţia asta. Nu. să nu-i alarmăm. Pustiu complet.. Cred că ar fi putut să mă repereze şi după zgomot. Să stea la postul nostru. căci la adîncimea asta roşul se vede verde. să ne ajute. . atenţia înspre Milton. .. . 6. . detectoarele electronice nu semnalează încă vreun gol mai mare în peretele vulcanic. Încep să caut.. .. . nu dau drumul la reflectoare. . Încetinesc. Mă ţin la distanţă de perete. . Acum cobor iar. . Aţi văzut peştii ăştia turtiţi? Adaptaţi pentru presiunile mari. . doar în jurul rachetei un uşor contur verde. aici nu mai răzbate lumina soarelui. Mă gîndesc să dau totuşi drumul la proiectoare. ÎN REZUMATUL ŞI REDACTAREA LUI REXAS FAURAING În sfîrşit. nu-mi trebuie ciocnire. . ... ... . . Bine..Văzînd cum o mustra preşedintele.. — Eşti odihnit.. mai aştept. — am pornit! Ştiu că figura mi-a fost oleacă boţită. Vocea preşedintelui: Milton.. . Nu vreau să folosim multe nave.. nu? îl întrebă el. sînt într-o împărăţie neagră.... reverberaţie a metalului încins. Sistemul magnetic a funcţionat bine.. — S-a făcut — şi am zîmbit cam stînjenit. deşertul de ape.. a fost inactivitatea. Mi se pare că pînă la urmă o să trebuiască să aprind proiectoarele. . Vocea preşedintelui: Mai aşteaptă. Să cercetăm mai pe larg. mai aşteaptă. dar acum nu se mai vede nimic. nava şi-a recăpătat greutatea.. . ... Acceleraţii mai mici ca la navele cosmice de tip obişnuit. . aş fi preferat să-l trimit pe propriul meu băiat. Mă aflu la peste o sută de metri deasupra nivelului mării. O să mai aştept două ore şi o să vă propun să trimiteţi cîteva nave automate. văd cum se schimbă toate culorile în jur. . Or să aibă ei grijă să-i găseşti.

Trag îndărăt. . Rezistă la presiunea asta.. îmi pare bine că te văd. . . . Minunată instalaţie. la un loc unde galeria e mai largă. Încep operaţiunile de desprindere a capsulei: „pumnul" se desparte de „braţ". mi se pare că lumina începe din nou să scadă. Adîncimea s-a micşorat. este a cincea scobitură pe care o în.tîlnesc. Voi folosi. . . mi-au dat drumul din sanatoriu numai ca să apar pe ecrane şi să-ţi dau curaj. Poate o să . .. La revedere. . Vreau să pot fixa nava de-a curmezişul galeriei. . . . . am început să sap pereţii.. . (Conform instrucţiunilor primite dinainte. În trei ore. imperceptibil. mult mai încet. merge destul de greu. galeria s-a îngustat. doar strictul necesar. repet! Presiunea începe să scadă repede! Dau coordonatele. Vocea doctorului Mac Cragg: Hei. . Kipfer decuplează transmisiunea televizată. le-am explicat că mă simt bine unde sînt şi că un băiat perfect ca tine n-are nevoie de încurajări. Gata. Mi-am fixat intensificatorii musculari. mă simt ca într-o plimbare. ori chiar ei. . . Înaintez în galerie. . .. nu va mai încăpea nici capsula. E greu de spus.. Un fel de pîlnie a cărei ţeavă se îndreaptă uşor în sus. . Adîncime opt mii. alături de sunet. . . La viteza asta. . Dacă nu mai e apă în galerie. . . cred că mă apropii de zece mii. . . Înaintez cu viteza dată de elice. Acum intru în braţ. Mulţumesc.. Galeria începe să aibă curbe şi braţul se mulează după ea. Curînd. flăcările. . Gata! Am ieşit din apă. . urc. . mă tem însă că n-o să aibă lungime suficientă. . Nu ştiu cum de n-au întreprins nimic. un fel de carie. cu proiectoarele mai modeste ale capsulei. . . . Parcă văd o licărire. Timpul s-a scurs foarte repede. braţul s-a depliat pînă la capăt. . e sigur. Galeria s-a strîmbat. Atenţie! Presiunea începe să scadă repede! Atenţie. . . s-ar putea să intru într-o nouă zonă de apă. . Nu mai văd braţul lăsat în urmă. . . n-am nevoie de nave de protecţie.. tot felul de vietăţi mici ale nivelului zece mii. vă dau coordonatele exacte. . . . . . Dacă n-au aflat încă de existenţa mea.. . .. o dată cu „pumnul" braţului. Am început să pregătesc sonda de oxigen. . o să afle acum. Pereţii sînt stîncoşi. . . Nu se văd urme de viaţă. O vedeţi? S-ar putea ca ţeava să se termine cu o galerie. Am uitat să declanşez cronometrul cînd am făcut desprinderea de braţ. Voi găsi lesne drumul îndărăt. Aer rarefiat. cînd încep să fărîmiţez stînca. . Mi-era lene. Păcătosule. . . Presiunea nu-mi permite încă să părăsesc „pumnul". Oricum. . Milt. .cred că. Viteza navei e satisfăcătoare. pe curînd! În jurul meu e încă apă. . . Ori le-a făcut natura.) E aproape sigur: pîlnia asta duce undeva. . . ca s-o camufleze pe cea reală. . . Am stins din nou şi pot spune cu siguranţă: se vede o lumină palidă la orizont. Pînă acum nu s-a ivit nici o bifurcaţie. . . Am stins proiectorul. . Mi-am fixat trusa cu concentratele de oxigen şi hrană. să-i pot scoate braţul. . E rocă vulcanică. „pumnul" înaintează pe roţi. N-are rost să ies din capsulă. . l-am potrivit. Inelele de metal încep să se desfacă unul dintr-altul: înaintez treptat. E un gol mare săpat în peretele vulcanic. . . . Se transmite numai pe cifru. Încep pregătiri pentru haveza cu ultrasunet. la intervale rare. V-am comunicat coordonatele. . am impresia că drumul duce undeva. S-ar putea să mă aflu pe o galerie laterală. de tot ce mă lega de pămînt. . dar parcă licăreşte ceva S-ar putea să dau de sfîrşitul apei. Cît a trecut?. cred că. încerc să părăsesc „pumnul". vreau să zic de viaţă omenească. . de care n-au aflat nici ei. pentru mai multă securitate. . dar încep să apară anemone. . . galeria se îngustează. .. . Numai să am aer. iar eu simt că mă desprind. Acum nava nu mai poate să înainteze. . . cumva. Nu e un con perfect.

N-am plasă. mă ridic: circa 38 de grade. Am dat drumul la proiector. . Măresc treptat flacăra: înaintez binişor. Nici nu dau din mîini. Mi s-a părut că zăresc un cap de om. acum e iar îngustă. sau pentru oameni în scafandru. dar suportabil. O să puteţi reconstitui mai uşor drumul pe care l-am străbătut. . . să-mi fac adaptarea. . înseamnă că l-a oprit cineva. Mă aflu acum în cabina de presiune a capsulei. . Acum lucrează fantezia. Da. Mereu văd numai cîţiva metri înaintea mea. . . . Flăcările şi-au pierdut din putere. . Aici e rece. Hm. Îl voi lăsa aici. . Vocea instructorului: N-ai voie să scurtezi nici măcar cu un minut! Să-ţi faci adaptarea pînă la capăt! Bine. Trusa şi toată aparatura asta mă cam incomodează. Nu e radioactiv. Din cînd în cînd trece pe lîngă mine cîte un peştişor turtit. M-a apăsat blestemata asta de presiune. Ai dreptate. bat din picioare crawl. E de netrecut. Pun sonda. Da. . am controlat: 11 kilometri pe oră. Totul continuă să fie verde în jurul meu. Vocea instructorului: Fii atent. . E o plăcere să aluneci prin apă cu intensificatorii. . Au trecut douăzeci de minute. . . Am ieşit iar din apă şi — minune! — pe pereţii uscaţi văd cum se prelinge un firicel de lichid! Dacă e apă curgătoare. . Mă opresc o clipă să vă transmit pulsul şi ceilalţi indici. sînt din nou în formă. dar peste cîteva minute. Loreta. . .. Uşor. cred că întrec simţitor un om care merge pe jos. o fi comod poate pentru şobolani şi albine. Am impresia că din clipă în clipă masa din jur. Precum vedeţi. chiar şi pentru un intensificator. bine.. de bine de rău. Să nu nimeresc peste cine ştie ce explozibili. Repet: în caz că aparatul de radio se opreşte mai devreme de două luni. E ciudat: pe o porţiune am avut lumină şi acum. Lucrez la aparatul de radio al capsulei. înseamnă că e şi aer. controlează presiunea! Mă simt bine. . Noroc că sînt mai uşoare în apă. Vocea instructorului: Îţi ordon! Opreşte imediat şi controlează presiunea! Acum te simţi bine. După vreo două sute de metri o să mă opresc. . Piese miniaturale. dar nu pentru un vehicul. dar o să mă căznesc să prind unul. . Aşa cum am făcut şi cu cel al navei. sigur. Sînt în repaus. Nu mai am încotro: trebuie să părăsesc capsula. . trebuie să manevrez încet pînă îmi fac tranziţia. . . îl las în permanentă emisie. . Fac controalele de presiune. . Fauraing. . . ori faptul că mă ridic. pînă ce galeria face o nouă cotitură. Cred că mai e ceva care mă împinge înainte. . voi putea respira şi liber. . ori un curent. Dacă ăsta e drumul principal al duşmanului. s-a făcut iarăşi întuneric. Înot din nou. pietrele. ştiu. Nu se mai poate săpa. dar multe. că. .mai topească ceva. . tot ce presează capsula. . . acum a trecut. E-n regulă: presiunea scade. o să ne strivească. Am ieşit la lumină.. .. E anormal de repede. . dar mi-e cald: am respirat intens şi catalizatorii au scos din carbonul meu prea multă căldură.. să n-ai grijă. Am stins proiectorul din frunte: atrăgea peştişori şi mă împiedica să văd dacă nu se apropie iar vreo zonă fără apă. . . Sînt nevoit să opresc capsula-pumn. pare-se că nu e aerul cel . Galeria se lărgise. am controlat din mers. cu mare prudenţă. . Transmit prin microtransistori. te rog să mă ierţi dacă n-ai putut să redactezi bine ce ţi-am transmis adineauri.. Am controlat bine totul în jur: aparatul n-are de ce să se oprească. . . dar n-am mai văzut nimic. S-a făcut: l-am pus lîngă contor. Trecem prin apă. .

Da. . Trebuie găsit un gaz cu acţiune întîrziată şi fulgerătoare. acum cam apasă. . După felul semnalului. . Se poate socoti că o parte foarte importantă a misiunii tale s-a încheiat cu succes. . şi abia după cîteva ore să se arate — brusc — efectele ei.. parcă am văzut. E de necrezut. Dacă acesta e drumul care duce spre duşman. E adevărat că. dar o să încerc totuşi să respir liber. Să nu vă miraţi dacă vocea mea se va auzi mai slab: nu mai vorbesc în cască şi nu mai am rezonanţă. Iau măsuri de camuflare. . Vocea preşedintelui: Te felicit. .Neplăcut aer. Sînt împlîntaţi în sol. Aceasta e operaţiunea cea mai delicată. . pe neobservate. . . In momentul cînd unul dintre atomii marcaţi întîlneşte un vibrator.. . . Parcă suspendat în aer. Totuşi. Imediat ce duşmanul va observa că este gazat. Iar mi s-a părut că văd un cap omenesc. Atît de brusc încît duşmanul să nu mai aibă timpul de a declanşa explozia. mai întîi să se producă gazarea. se vor produce diferenţe simţitoare de timp. atunci — orice s-ar. Reţineţi coordonatele porţiunii: e prima în care am întîlnit condiţii de viaţă oarecum asemănătoare cu cele de la suprafaţă. Noroc că am intensificatori. . . . Vibratorii nu se deosebesc de o piatră oarecare. Sînt la o presiune de numai patru atmosfere. să nu vă îngrijoraţi. Dacă întrerup. . Atenţie! Atenţie! Atenţie. Milton. din cauza lipsei de aer. Acest lucru ar fi posibil dacă toate organismele ar reacţiona la fel. O dată ce căpătăm o topografie aproximativă a galeriilor şi a teritoriului inamic. pare lumină numai în comparaţie cu negrul adîncimilor mari. Nu e radioactiv. Zile de-a rîndul vom pompa prin toate craterele şi orificiile de la suprafaţa insulelor aer cu atomi marcaţi. Fără corp. N-am interes să vorbesc tare. | PIESA nr. Poţi fi liniştit. S-ar putea să fie ceva trecător. . e aproape imposibil ca duşmanul s-o detecteze. la galeriile explorate de Kipfer. Toată aparatura asta. De fapt.. la distanţa aceea. Cu alte cuvinte. Vibraţia radioactivă este extrem de discretă. plasez aici primul vibrator atomic. Mă opresc să vă dau pulsul şi ceilalţi indici.. nu mai folosesc contrapresiunea costumului.. Dar e bine să ştii că-l ai la îndemînă şi că poţi face economie de capsule. . . întîmpla de acum încolo — n-ai muncit degeaba. e foarte probabil că va încerca declanşarea exploziei. Dar dacă duşmanul este răspîndit pe un teritoriu mai lung de cîţiva kilometri. . deci care anume dintre orificiile de la suprafaţă comunică pînă în adînc. care in apă era suportabilă. putem determina care dintre amestecuri l-a provocat. Şi — mai ales — dacă gazarea s-ar produce în acelaşi timp. nu! e un fel de noapte. 42 | VIBRATOARELE SINTEZA RAPOARTELOR FĂCUTE DE COMISIILE MIXTE DE EXPERŢI Camuflajul a fost bine executat. la picioarele mele curge un pîrîiaş.mai agreabil. ca să nu poată fi tîrîţi de vreun şuvoi. bănuind că îi aşteaptă . Vă dau intensitatea luminoasă şi procentul de oxigen. Atenţie! Scot casca. lumina. Umblu încet. Vibratorul plantat de tine e primul jalon.. Etapa a doua. . Umblu de trei ore şi intensitatea luminoasă a crescut. se produce un semnal. . calc pe un fel de mîl. . Bănuiesc că. amestecate în proporţii diferite. putem avea un minim de precizie pentru pomparea gazelor.. Cei care vor afla despre gazarea complicilor lor. exact: se iveşte o răscruce.. Mă simt ca într-un cheson. Partea neplăcută era asta: un cap şi atîta tot. Posedăm peste 150 de varietăţi de marcaj.

prin care Kipfer îşi făcea dictarea. să declanşeze explozia. Să fie pompat în adîncime aerul marcat. 43 | ÎN BÎRLOG ÎNREGISTRĂRILE FĂCUTE DE MILTON KIPFER ŞI CONSTATĂRILE LUI REXAS FAURAING A trecut mai mult de o zi de cînd mă aflu în acest univers obscur şi totuşi nu pot să mă obişnuiesc cu el. Dar atunci cînd un revolver e aţintit spre pieptul nostru. . am dormit o oră. . minusculă cum e.. ascuns în guler în apropierea gurii. am impresia că ar putea fi străbătut numai într-o oră-două. să fie intensificată construcţia de adăposturi şi de instalaţii pentru dirijarea vîntului. . . vibratoarele pe care le mai posedă. pentru altă galerie. .. atîta vreme cît e făcută în aşa fel ca duşmanul să nu poată afla de ea. fiind probabil că se apropie de centrul teritoriului inamic. . . Avînd în vedere că nu ştim cîte zile ne va lua determinarea topografică.) Să înceteze plantarea de vibratoare. pericolul principal rămîn radiaţiile. Nu abandonez nimic: în fiecare din piesele astea se ascunde posibilitatea reîntoarcerii mele pe pămînt. . . apasă. Să ascundă imediat. pînă ce gazul îşi produce efectele şi asupra lor. | PIESA nr. vor avea timp. pentru a treia oară de cînd sînt aici. . Să dea maximum de atenţie determinărilor topografice. insulele astea apar ca nişte puncte neglijabile. Atenţie! . şi cel plantat în urechea stîngă.. că văd un cap de om. nu putem ştii din prima clipă dacă e încărcat sau nu. Avînd în vedere că. încep să mă conving că pe aci. . pe un drum mai scurt şi mai rapid — sau poate de la o adîncime mai mică — cam de aci şi-a expediat duşmanul. . grafit şi alte filtre pentru reţinerea a maximum de radiaţii ce se pot reţine. oricît de puternică ar putea fi explozia. Drumul atît de lung făcut pînă acum. recomandăm: Să fie intensificată evacuarea populaţiei din Pacific. Să nu le distrugă: dacă e vorba de o galerie care nu dă spre duşman. altfel va veni un moment cînd îmi vor seca energia — şi poate tocmai în clipa cînd voi avea mai mare nevoie de ea. cineva care cunoaşte traseul. Milton Kipfer să caute să cîştige maximum de timp. Dar cînd începi să umbli prin măruntaiele lor.. Vibraţia a fost mult mai puternică în microfonul plantat în ureche. un cap fără. Australia. Aici dictarea lui Kipfer s-a întrerupt. . (Să nu aţîţe conflictul. în stare inactivă. . . Asia. . Am privit curba acustică. S-ar putea ca el să nu dispună — aşa cum afirmă — de mai multe terratone. s-ar putea să fie observat. reacţia duşmanului va fi aceeaşi. fără urmă. Aparatura. de paravane din plumb. Nu mai are nici o importanţă dacă vom folosi un gaz ucigător sau numai anesteziant. Intensificatorii musculari îi folosesc cu economie. Prin urmare. S-a auzit un zgomot extrem de puternic.. .aceeaşi soartă.sînt nevoit să cobor glasul. dacă l-ar parcurge cineva care nu mai trebuie să ocolească.. Deduc că Milton a fost . căci există acum destule şi. Zgomotul a fost înregistrat de amîndouă microfoanele: cel făţiş. va mai avea nevoie de ele. . . . Se pot constata următoarele. Am impresia. . operaţiune din care n-avem ce pierde. e un labirint infinit. Pe hartă. Mi-am consumat tabletele celui de al treilea prînz. unele nici nu sînt însemnate.

în locul maşinilor de tradus. Una din două: ori întreruperea a fost accidentală. dacă nu mă înşel. Milton cu escorta au ajuns într-un loc mai larg. Dacă ei l-ar fi purtat pe Milton în braţe. cineva parcă american sau englez. Vocile nu răsunau de la înălţime. — Nici o vorbă! a spus în japoneză cel de al patrulea glas. Probabil că noul-venit îl percheziţionase pe Kipfer şi găsise aparatul din guler. Zgomote indistincte. Se pare că escorta lui Kipfer a pătruns într-o încăpere închisă. Reverberaţia sunetelor a încetat brusc. presupun că au ajuns în faţa unui superior. Mi s-a părut că disting un fîşîit — şi microfonul din guler şi-a încetat emisiunea. dar nu se distinge nici un cuvînt. aşa cum calculasem noi că se va întîmpla. Acestea au fost primele cuvinte ale cesiumiştilor pe care mi-a fost dat să le aud. (L-am preferat pe el. care mi s-au părut rostite în limba japoneză. Acum aud strigăte omeneşti. şi englezi. Între corpul lui Milton şi gurile lor era o distantă. „canalul uman". răsuflarea. — Tăceţi! a spus o a treia voce. am impresia că se traversează un spaţiu vast. încît îl scriu aci cu literă mare. un soi de americană stricată. cel destinat să cadă în mîinile duşmanului. Bănuiesc că înălţimea lor e anormal de mică. mai precis. După cinci minute. Cinci minute nu s-a auzit nici un sunet din care să putem desluşi ceva. Prin microfonul din guler. Vorbea în limba mea. — Ia uite ce piele arsă de soare are bestia! — Se cunoaşte că nu stă ca noi! a răspuns altcineva. ori duşmanul are interes ca discuţia să poată fi ascultată. umblau probabil în picioare. A fost repus în funcţiune microfonul din guler. să-i ucidem pe toţi! Iarăşi englezeşte. Chinez. prin microfonul din urechea stingă. pentru că postul meu de ascultare reprezintă un post suplimentar.) Milton Kipfer a rămas în viaţă. am impresia că au vrut să se atingă de Kipfer. o voce: — Domnul Kipfer. ne înţelegem bine. Corpul lui Milton nu mai e tîrît pe jos. fără vechile diferenţe de accent dintre noi. De data asta. Am impresia — văd că aparatele nu mă confirmă deocamdată — am impresia că spaţiul din jur nu mai e limitat la o galerie. În grupul celor care îl tîrau mi s-a părut că aud cel puţin patru glasuri distincte. Văd că m-am înşelat: s-a petrecut totuşi ceva. nici o vorbă! Glasul se auzea clar. Cuvîntul „Părinte" fusese rostit cu atîta respect. poate un soi de piaţă. şi totuşi vocile lor răsunau foarte de aproape. Pînă ajungem la Părinte. Am preferat ca. nu era nevoie de traducere. Liu Fi-ţîn mi le-a tradus pe loc. atunci era normal ca vocea să răsune de aproape. Dar îl tîrau pe jos. Buletinele ştiinţifice nu m-au confirmat însă. el cunoaşte la perfecţie şi japoneza. . I-am auzit pulsul cum bate în microfon. am putut auzi cum corpul lui Milton e tîrît de-a lungul galeriei. nici Liu Fi-ţîn n-a deosebit nimic. Am auzit apoi cîteva cuvinte neclare. Fiţi binevenit printre noi şi scuzaţi-mă pentru cele petrecute. Brusc. Am simţit apropierea unei mari mulţimi. Vorbeşte o limbă perfectă. să-l am lîngă mine pe Liu Fi-ţîn. s-ar putea ca ei să meargă încovoiaţi din cauza plafonului coborît. în care auzeam cum corpul lui Kipfer este tîrît. contemporană. S-a auzit o şoaptă.izbit în cap. căci glasul numărul patru a strigat brusc: — Ordin de la Părinte! Am distins apoi un singur ţipăt: — Să-l ucidem.

Sînt gata să vă ascult. toţi cei de aci.. vă rog. tremură undeva o coardă de mînie. Veţi avea această satisfacţie! Vocea se înmoaie: — Ascultaţi-mă. Vocea preşedintelui: Milt. (E probabil un observator foarte fin. Dar sînt gata să vă ascult. — Mai tîrziu vom fi foarte apropiaţi unul de altul. Kipfer nu tăcuse decît două-trei clipe şi ştie de altfel să păstreze o figură impenetrabilă. în ciuda barei pe care o am in faţă. — Văd că v-aţi întrerupt. a spus-o pentru noi. nu sîntem obişnuiţi cu lumina de la suprafaţă. ca pentru sine: — Figură complet inexpresivă. priviţi-mă! Milton mormăie uşor. Vocea devine mînioasă: — Atentatele au fost opera unor criminali.) — Sîntem adversari ai răposatului imperialism. Şi în primul rînd întunericul şi depărtarea asta la care sînt ţinut. şi tocmai în asta constă drama ce ne opune. nu pot vedea cu cine vorbesc. dar nu vă vine să credeţi asta pentru că sînteţi comunişti. pleoapele uşor coborîte.) Vă deranjează ceva? — Totul. sînteţi la vreo zece paşi în faţa mea. Aud — în sfîrşit! — vocea lui Milton. americani şi japonezi — căci se află şi destui japonezi printre noi. vă veţi convinge curînd — sîntem nişte victime ale imperialismului american. a reuşit prea bine. orice adversar al imperialismului trebuie să fie sau să fi fost comunist. şi unui american. asta a fost numai pentru că am ştiut că. zice Milton. vezi că ei ştiu de microfonul tău din guler şi special ţi l-au lăsat în funcţiune. În concepţia dumneavoastră. V-aţi aşteptat să întîlniţi nişte duşmani periculoşi. palidă lumină violetă. De aci încolo. adaugă Milton mormăind. Nu le da impresia că îi iscodeşti. Cît despre lumină. să n-aveţi nici o grijă: poate chiar la sfîrşitul convorbirii noastre. Noi însă nu sîntem atei. —. dar vă veţi convinge curînd că sîntem nişte victime. Explozia n-a reuşit. a avut loc pe acest teritoriu o explozie subterană americană. într-adevăr. japonezi şi militari . — Iertaţi-mă că sting din nou. Am vrut să-i pedepsim in faţa dumneavoastră. într-un fel sau altul.. într-o sală largă. mă simt perfect. (— Semiobscuritate. Ştiţi. Figura putea aparţine. aş vrea să vă spun că noi. deşi nu vrea să ascută conflictul.. vom fi vizitaţi de soli ai dumneavoastră. mai bine zis. redau aproape integral cuvintele aceluia pe care am impresia că îl pot desemna sub numele de Părintele cesiumiştilor: — Acum un secol şi mai bine. mari mişcări de pămînt şi un suflu uriaş au îngropat la mare adîncime cîteva sute de malaiezi. S-a produs o defecţiune inexplicabilă.) N-am avut onoarea de a vă cunoaşte încă. Am impresia că mi-aţi făcut o injecţie minunată. În ciuda accentului şi a figurii mele anglo-saxone. mă simt foarte bine. — De ce? (În vocea lui Milton.Nu-i nimic. spune vocea cu o ură pe care o simt sinceră. Dă-ne detaliile mai în rate. — Mulţumesc. zice interlocutorul lui Kipfer. Luaţi loc. — Faptele nu vă confirmă. — De ce nu ne-aţi anunţat vizita dumneavoastră? Am fi putut să ne pregătim ca lumea. Trei valuri uriaşe. Chiar în momentul de faţă mă aflu în semi-obscuritate. noi ne deosebim de restul omenirii.. Vă temeţi de mine? Nu mai sînt înarmat. Evident. în primul rînd să vă aud explicaţiile în privinţa atentatelor cărora le-au căzut victimă peste două mii de oameni. poftim. vă apreciez politeţea.— Dacă ne-aţi fi prevenit de vizita dumneavoastră. vă rog. am fi putut lua măsuri ca să fiţi ferit de această lovitură regretabilă. Dacă nu i-am pedepsit încă. Nu ştiu de ce nu vrea să-l văd.

pe pămînt. erau. dacă n-ar fi existat combinarea cu temperatura adusă de galeriile marine. era prea tîrziu. O dată cu strămoşii noştri. familiile militarilor au fost anunţate că ruda lor a fost răpusă într-unui din războaiele nedeclarate din Asia de sud-est. dar mi-am propus să fiu perfect sincer — a căzut pradă unui rău şi mai mare: şi-a cucerit mîncarea. cu psihoza lor de oameni trecuţi prin şoc — n-o să mai existe viaţă. Dar erau îngropaţi de vii. un aer nu prea proaspăt. hainele. să vedeţi cum vi se naşte un copil cu mîinile strîmbate de iradiaţii. dar Milton n-a vrut să întrebe nimic. în curînd — aşa gîndeau. Aici Părintele face o pauză. au agravat drama. nu mă întrerupeţi. din motive religioase şi de tot felul. Cel mai cunoscut dintre specialişti a fost declarat mort într-un accident de helicopter. lucrul devine cu atît mai explicabil. dar a pierdut o altă existenţă. în celălalt lagăr. şi abia apoi o să vedeţi în ce măsură mai poate omul judeca obiectiv într-o asemenea situaţie. Căldura din adîncul pămîntului ne-ar fi ucis. Toţi. şi nu s-au gîndit de loc rău: căci viaţa pe Pămînt. Se pare că mai întîi nu l-au găsit. lucrul cel mai oribil fusese şocul psihologic. să fiţi îngropat de viu cu familie cu tot. măcar un purgatoriu în drumul cel mai sigur spre rai. cine să-şi mai amintească de ei? Din mica populaţie înconjurătoare au scăpat doar sutele de oameni ai acestei aşezări — nu vreau să vă comunic cifra exactă. Izbutind să capteze prin aparatura radio informaţii despre lumea de afară. Dacă vă amintiţi că mulţi dintre ei erau cetăţeni aflaţi în slujba guvernului S. Mai bine să întemeiem aici. un belşug de materie primă pentru hrană. în majoritatea lor. — După cum vedeţi. cu alge şi peşti. . — Şi atunci. strămoşii noştri. după ce l-au găsit. sănătatea. care probabil făcuse pînă în clipa aceea eforturi ca să se stăpînească. Unii fuseseră atinşi de radiaţii. Nu vă voi ascunde că problemele. au văzut pămîntul divizat mai departe între două lagăre care nu le erau pe plac: erau comuniştii. Oamenii îngropaţi. Vocea a făcut o pauză. acum sîntem cu cîteva mii de metri mai la fund..A. n-a fost distrusă. ştiu. o împărăţie subterană a cerului. şi-au spus: la ce bun să ieşim de aci? Numai ca să fim expuşi unei noi explozii? De dragul cui? Poate că pe Pămînt. viaţa trecătoare acolo. Vietnamul de sud mi se pare. zise Milton. nu erau comunişti. Clima e aşa cum o vedeţi. Faţă de poziţia de după explozie. Avem mereu cutremure în regiunea asta. inclusiv majoritatea americanilor dintre ei. se acomodaseră la noua lor viaţă. au rămas duşmani neîmpăcaţi împotriva americanilor. Aici tocmai se aflau cîţiva specialişti americani de vază. cu ceva unelte şi aparatură de la un punct de studiere a efectelor radiaţiilor. plăcerile mărunte. cînd se alimentaseră cu conserve. e adevărat. au descoperit galerii prin care le venea apă de mare. Oarecari riscuri. Cei din adîncuri. ura a devenit la ei lucrul cel mai puternic. de atunci. dar suportabil.. a fost îngropată o întreagă aşezare omenească. la mare adîncime. cum li se spunea? da. au căutat drumul spre suprafaţă. Toţi. politice. n-aveau nici o simpatie. cîţiva. urmă Părintele. surprinşi de explozia neaşteptată. Ştiu. Cît despre nişte bieţi băştinaşi. atunci v-aţi gîndit să ne daţi o mînă de ajutor. dacă nu un rai. o ură neîntemeiată poate. cei care priviseră globul de foc. ca pentru a marca mai bine ce are de spus. Din întreaga catastrofă. au orbit. cîţiva au fost înregistraţi ca morţi în accidentul unui avion de transport. cea veşnică. Apoi. Afacerea a fost muşamalizată. pentru că deplasările de teren continuau. unindu-se. mai ales plancton. faţă de care. dar populaţia pămîntului — scuzaţi-mă că v-o spun aşa. căci existau în acea vreme atîţia americani paşnici: dar trebuie să treceţi printr-o explozie atomică. noi n-avem nimic de ascuns.U. Aceşti oameni nu mai simţeau dorinţa de a se reîntoarce pe pămînt. — Pămîntul era ameninţat de o catastrofă nucleară.americani. cei pe care îi socoteau autorii nenorocirii de care fuseseră izbiţi. deocamdată. După primele zile. Puneţi-vă în situaţia lor. pe faţă. ca să se evite exploatarea ei de către propagandiştii dezarmării. Aşa s-au gîndit.

Asta am făcut-o doar din motive educative. n-au vrut să ştie că dumneavoastră n-aveţi nici o vină pentru faptele cîtorva strămoşi din trecut. dacă aceşti oameni simpli ar vedea că aţi ridicat mîna la mine. sînt în viaţă. (Aici vocea coborî uşor. căpătînd o nuanţă bestială şi mistică totodată:) Ştiţi. Era clar că figura pe care o văd nu aparţinea aceluia care vorbeşte.. . De cîte ori se aprindea lumina. zise Milton. Părintele oftă ironic. spuse Milton.. nu.) Preşedintele: Sigur. am impresia că aţi obosit. De aceea v-am promis să vă arăt figura mea abia spre sfîrşitul convorbirii: am vrut mai întîi să vă educ nervii. eu comand tot. abţine-te! — Aşa. — Sînt numai urechi. Dar pentru că sîntem nişte bieţi nenorociţi.. aţi trece în Iad cu o viteză mai mare decît aceea a rachetei cu care aţi venit.. o dată cu valurile şi scufundarea de teren de care vă pomeneam. mă mai arăt o dată. Pe atentatori îi vom pedepsi exemplar! Cît despre depozit. v-am spus că asta e altceva — iar aproape imediat răsună în urechea dreaptă a lui Milton: Vocea preşedintelui: Lasă-l să vorbească. asta-i cu totul altceva. tăceaţi. O modă copilărească rămasă de la împăraţii japonezi. şi parcă nu e el. eu ştiu tot. dar de mare efect: eu sînt infailibil. (Milt: — Aceeaşi figură inexpresivă. în timp ce spunea asta. — Bravo. Iar dacă mi s-ar întîmpla într-adevăr ceva. Şi deodată. Am impresia că nu vorbeşte el. Dar cum să vă dăm de veste? Ne-am temut de represaliile dumneavoastră. deocamdată — ştie că ai aparatul în guler. vă rog să nu confundaţi lucruri diferite.— Să nu ne lansăm în polemici ieftine. ziceam. mă-nţelegeţi.. Ne interesează topografia. nu e decît un modest mijloc de apărare. nu insist. a fost îngropat din întîmplare. se aude batjocoritoare vocea Părintelui. Ne mai temem şi acum. zise Milton. Am stins. Cine l-a omorît? — Liniştiţi-vă. Ceea ce aţi văzut murind sub ochii dumneavoastră — şi sper că lumina a fost destul de bună — era trupul unui asasin. n-am găsit nimic mai bun decît un depozit capabil să arunce pămîntul în aer. — Mă rog. Nu l-am creat noi. aşa cum mă aşteptam. — Fiţi liniştit. — Poftim. probabil şi-a luat. Dar de ce ne ameninţaţi cu depozitul dumneavoastră subteran? (sau submarin?) — Nu. Atacul l-a comis o mînă de oameni iresponsabili. — Mi-am dat seama. În momentul cînd am descoperit odioasele atentate a căror victimă aţi fost şi dumneavoastră. zise Părintele. oamenii de aci mă consideră dumnezeul lor pe pămînt. Depozitul. măsurile de siguranţă. Vă rog să nu vă temeţi de mine. Ar fi fost o nenorocire. — Poate că între timp bombele s-au deteriorat. Dacă am fi fost mai bine înzestraţi. M-am gîndit că sînteţi impulsiv. le-am oprit imediat. ci a lui. mai ales că nu pot să văd destul de clar. Au supt de la sînul mamei ura faţă de americani. Dar faptul că descreieraţii aceia ai noştri au putut folosi radiaţii de cesium 137 arată că micile bombe sînt în bună stare. răspunse Părintele. spuse Vocea Părintelui. răspunse Părintele cu o ironie abia perceptibilă. om inteligent. Vă rog să mă ascultaţi foarte atent.. ca şi cînd această copilărie l-ar fi plictisit. — Asta am sperat şi noi. tocmai unul dintre cei vinovaţi de atentatele pe care ni le reproşaţi. de geniul meu depinde tot. că aţi putea încerca să ridicaţi mîna contra mea. Autorii au fost făcuţi inofensivi. depozitul. vă rog să mă credeţi. Figura pe care aţi tot văzut-o cînd aprindeam lumina nu era a mea. N-ar avea nici un rost o lovitură. îmi oboseşte ochii. Părintele izbucni într-un rîs rău şi dement. — Te recunosc! strigă Milton. E rîsul tău! Vocea preşedintelui: Milt! Milt! — Moare! strigă Milton. Depozitul. am fi găsit vreo armă cu care să ne putem apăra mai comod. care-ţi îngheţa sîngele în vine. adăugă Milton. — Or. dar despre asta n-o să-ţi spună nimic. e altceva.

vocea izbucneşte din nou în rîsul acela bestial.) După o pauză foarte lungă — se pare că replica lui Milton a dat naştere unei dezbateri interioare — se aude răspunsul: — Văd că sînteţi obsedat mereu şi mereu de unul şi acelaşi lucru: figura mea. Mai mult mă impresionează însă lumina. dumnezeul cel de sub pămînt — şi. dominat acum de o trufie imensă — dumnezeul cel de sub pămînt o să facă o excepţie pentru dumneavoastră şi o să vă arate chipul lui. REZUMATUL POVESTIRII LUI MILTON KIPFER Coridoare întunecoase. ba chiar întunericul în care se ascundea Părintele. chinezeşti. pentru că aţi fost cuminte. un pat. Am impresia că au fost alese după gradul lor de senzualitate: farfuriile. Eşti liber. 44 | ÎNTUNERIC RAPORTUL LUI REXAS FAURAING. vei mînca. sesizează unele lucruri pe care noi. Pare ciudat că Părintele nu manifestă încă nici o intenţie. — Poftim. afară de aceea ciudată de a ne face propagandă. Vreau să mă conving că dumneavoastră vorbiţi. poetică şi totuşi brutală prin puterea detaliilor. zise Milton. vei ajunge în odaia dumitale. Uşi mari de granit. zise Părintele. tot colorat părea să fie. pentru întreaga oaste. Vrea să cîştige timp? Atunci ne convine. Nimeni nu-mi arată direcţia. O să stăm şi la masă împreună. parfum: miresmele lemnului de santal sînt străbătute de nu ştiu ce miros insinuant. Sînt obosit. Aş fi vrut să vă văd în întregime. săgeţi mari. E o luptă unu contra unu. ţesăturile. Doar nu-şi închipuie că ne va convinge. nu sînteţi credincios. căci de timp avem nevoie şi noi. De aici nu mai am unde merge. pretutindeni. indoneziene — recunosc şi stilul balinez — dar mai ales gravuri japoneze. noi n-am silit pe nimeni să trăiască altfel decît cum vrea. Dar ce garanţii am că mi-aţi spus adevărul. o grămadă de obiecte de artă împrăştiate cu un gust de oriental risipitor. domnule Kipfer. cînd o să mai faci progrese. De cînd am intrat în aceste galerii am fost înconjurat mereu de o lumină colorată. E un lăcaş pregătit mai curînd pentru o Cleopatră sau Mesalină decît pentru un soi de prizonier de război. liliachii. Păstraţi-vă viaţa pe care o doriţi. Pe pereţi. aşa cum nu poate fi văzută la comandă figura lui dumnezeu. Îmi lipseşte lumina zilei. Nu se vede nimeni. îmi arată drumul. spre deosebire de supuşii mei. Trebuie să urmez direcţia lor. — Totul la vremea sa. Dar pentru că dumneavoastră. nu le putem sesiza. . acolo unde e.(Se pare că Milton. | PIESA nr. Am ajuns într-o încăpere. O odaie mare de piatră. E. Numai unele sînt deschise. obiecte de artă. ţi-am plăcut? — O clipă. toate au o senzualitate aprinsă. vorbesc. lasciv. stampele. nu cenuşiu. o clipă! strigă Milton. O masă încărcată cu mîncăruri şi. cum se obişnuia pe vremea cînd doi reprezentanţi se băteau în faţa oştilor respective. că a fost manevra unor oameni pe care îi veţi pedepsi. ieşi pe uşa de acolo. Atenţie! Iată-mă! — Vă rog să vorbiţi. nu poate fi văzută la comandă. de aci. dar nu mă voi culca. — Numai un cuvînt! strigă Milton. nu negru. apoi vom continua interesanta noastră întrevedere şi vom trece la tratative concrete. pe coridor. nu numai capul care a apărut după draperii. S-ar zice că cineva vrea să mă ameţească. nişte tenebre stacojii. vei dormi. căci apelează foarte des la psihologia Părintelui. zugrăvite proaspăt. În aer. Statuete indiene. stimate domnule. Ea. că atentatele nu se vor repeta? — Îţi urez poftă bună şi un somn plăcut. spunînd acestea.

Dacă ar fi vrut să te lichideze. contururile clădirilor din jur nu se distingeau. Baldachinul n-avea nici un rost: acolo nu e soare. Dar dacă folosiţi acest stil ultimativ. (În prima oră de somn a lui Kipfer. nici nu vă văd. m-am culcat şi eu. De ce ne obligaţi să vă amintim că sînteţi in puterea noastră? Cu blîndeţea aţi putea obţine mai mult. Probabil că vor să obţină ceva de la noi. întunecată. Acoperitoarea de mătase părea pusă numai pentru fast. pe un tron. Aparatul din urechea lui n-a înregistrat nici un sunet deosebit. Vocea preşedintelui: Milt. Nu vă cerem să spuneţi decît adevărul. dacă mîncarea a fost drogată.lumină liliachie. Vocea preşedintelui: Sursa o vezi? Milton Kipfer: Sursa e ascunsă: lumină indirectă. Îţi vom controla pulsul şi toate celelalte. nu stărui.. e preferabil să dormi. — Puneţi condiţii? — Luaţi-o ca o simplă rugăminte. Milton: Aş mai avea nişte amănunte de dat. spuse Milton. N-a fost nevoie. Milton şi-a reluat transmisiunea. te-ar fi lichidat pe loc. Dacă vă place întunecimea asta colorată. Ţine minte că lucrul principal începe cînd or să-ţi scoată microfonul din cămaşă. O să stai cu spatele la mine. de la tine. tot ce-ţi spun ei ne este adresat nouă.. — Trebuie să ştiu de ce s-au produs atentatele. Mănîncă ce-i acolo pe masă şi culcă-te.) După cinci ore. ce s-a discutat la proces. — Fiţi politicos. iar ceilalţi dintre dumneavoastră să rămînă liberi. domnule Kipfer! Scaunul acesta. După o oră. să fie pedepsiţi autorii atentatelor. o să ne răzgîndim. În schimb vei contempla un spectacol foarte interesant. Totul îmi joacă în faţa ochilor: s-ar părea că cineva schimbă. atîta vreme cît eşti închis acolo. Era instalat sub un fel de baldachin. în camera unde mă aflu. o lumină verzuie. îţi dăm noi de veste. Preşedintele: Nu acum. Atunci or să-şi dea arama pe faţă. cînd mă trezesc. Milton: Am înţeles. zise Părintele. scăldată într-o lumină roz. să strîngi puteri. ca să zic aşa. prima etapă a restabilirii încrederii între noi. nuanţele luminii. ca să am mintea limpede pentru lucru. din păcate n-o să mă vezi. mereu. odihnit. cu intenţie. că aţi constatat personal acest fapt. domnule Kipfer! s-a auzit vocea Părintelui. Staţi mereu ascuns în umbră. vă cerem ceva. Am rugat permanenţele să mă trezească dacă se produce vreun zgomot neobişnuit. — Ia loc. acum. Vine din tavan. am stat de veghe. nu plouă. Acelaşi sistem de coridoare şi săgeţi l-a condus spre o piaţă largă. — Puteţi să-mi daţi un ajutor să mă pun în legătură cu ai mei? — Mă decepţionaţi. Preşedintele: Milt. — Vă sfătuiesc să vă predaţi cu toţii. Poate că vrem să facem exact ceea ce ne propuneţi dumneavoastră. — Vino aici. care sînt intenţiile dumneavoastră de viitor. Procesul a şi avut loc. Nu mai rămîne decît să executăm sentinţa. Să-i informaţi că execuţia a avut loc. — Care sînt intenţiile dumneavoastră? — Vrem să pedepsim pe cei vinovaţi de atentatele pomenite. Pînă atunci. dar parcă ar iradia din toate părţile. Ţi-am spus: cînd erai leşinat ţi-au găsit aparatul din guler. Să transmiteţi lumii dumnevoastră un mesaj prin mijloacele ce vă stau la dispoziţie. În schimb. Aceasta va fi. — despre ce fel de restabilire a încrederii poate fi vorba? . Piaţa părea complet pustie. Credeam că aveţi o tehnică mai înaintată. n-aveţi decît să rămîneţi aci. sa meargă oriunde vor pofti. domnule Kipfer. a răspuns Milton. Să lichidăm depozitul nuclear.

S-au oprit în mijlocul pieţei. — Poate vreţi să le faceţi un examen medical. M-am întors către Părinte. ceva fad. bate uşor în violet. Deocamdată. Cadavrele zac scăldate într-o lumină din nou stacojie. pe furiş şi fără ştirea Părintelui. Un fel de albastru. Să fie executaţi! Din altă parte a pieţei au apărut trei fiinţe învelite în glugi largi. — Aş dori ceva mai multă lumină.. Vom avea grijă ca mesajul să . Am auzit de la spate vocea Părintelui. — Omul ăsta parcă spunea o lecţie învăţată pe dinafară. luaţi loc! Milton Kipfer s-a aşezat. Prost îmbrăcaţi. prin altă deschidere a pieţei. Tot cu spatele la mine. sînt 48. Vocea preşedintelui: Milton. vom face un sacrificiu. Scaunul era înşurubat în pavajul pieţei. Se aud paşi în cadenţă şi în piaţă pătrund cîteva zeci de oameni — n-am vreme să-i număr — cu mîinile legate la spate. dar la spatele meu Părintele şi-a luat desigur măsuri de precauţie. nişte ochi albaştri care privesc cu indiferenţă. Toate la vremea lor.. (I-am spus asta Părintelui. comunicaţi lumii dumneavoastră că aţi asistat la execuţia a 48 de oameni. din roz şi galbenă. cred că n-aţi putut să-l auziţi. Unul dintre oameni face un pas înainte şi spune: — . Oamenii cu mîinile la spate s-au aşezat pe un rînd. Să vedem ce vrea mai departe. — Dacă vă face plăcere. De aci încolo. Am vrut să ne răzbunăm pe urmaşii imperialiştilor americani. cele trei arătări în glugă au plecat într-un pas pe care-l voiau ritmic. dar nu veţi crede nici una dintre ele. în gol. Toate la vremea lor. — Nu-i nimic. L-am întrebat doar pe ce cale doreşte să comunic. Vă veţi convinge. că aţi ascultat mărturisirea unuia dintre ei. Stătea la adăpost de lumină. insipid. i-am numărat. parcă s-a mai închis. spunea Milton. ca Milton să stea cu spatele la baldachinul şi tronul Părintelui. Gurile lor nu sînt legate: totuşi nici unul dintre ei nu scoate vreun sunet. Imediat — pe semne că Părintele avea un buton de comandă — s-a auzit un zgomot de paşi în cadenţă. lumina. puteţi comunica în scris. Am vrut. — Aş prefera să mă încredinţez că nu-i vorba de nişte victime nevinovate. să cucerim lumea.. Feţele lor au o ciudată simetrie. Vocea era foarte slabă. să vă convingeţi că nu-i vorba de o înscenare. Totuşi. Par obosiţi.— Toate la vremea lor. — Pe ce cale doriţi să comunic? Acum va fi silit să spună că ştie de aparatul din guler. — Aţi auzit mărturisirea din propria lor gură.. — Aceştia sînt vinovaţii. zise Părintele. dar se pare că dumneavoastră sînteţi Toma necredinciosul. s-a făcut cafenie. cu spatele la mine.) — Mijloacele noastre tehnice sînt slabe. de gînsaci îndopaţi. care ne-au izgonit în fundul pămîntului. pe care le-am lăsat aproape neschimbate: În piaţa largă. vă rog. Nu i-am spus că nu pot comunica. A spus — repet textual cuvintele lui: — Noi sîntem vinovaţi pentru atentatele comise împotriva omenirii. ca să vă mulţumim. Aş putea să vă aduc o mie de dovezi. Expresia lor e foarte ciudată: au o privire tîmpă. Sînt. redau impresiile lui Milton. fără să mă întorc. Luaţi loc pe scaunul acesta. Să începem cu începutul. Unghiul în care mergeau nu mi-a permis să-i văd la faţă. vorbi Părintele cu un glas pe care îl voia cît mai răbdător. Cred că aţi auzit răpăitul. Acum e mai multă lumină. Îmbrăcămintea lor pare oprită la stilul secolului XX. Aş întoarce brusc privirea. Au scos de sub glugi nişte automate. dar nu pot să le disting feţele. lasă-te convins mai uşor.

— N-avem de ce. Aveţi împuterniciri în această direcţie? Vocea lui James Franţuski: Milton. ne veţi invada. Ideologia dumneavoastră e ideologia comunismului general: nu puteţi să vă găsiţi liniştea cîtă vreme se mai găseşte pe sub pămînt o societate de oameni ca a noastră. globul s-a vindecat de această boală. — Şi atunci? — Ca să avem încredere în dumneavoastră. Cesiumiştii n-au acest interes: ani de zile au putut să ne spioneze şi să ne răsspioneze. Schimb de inspectori. ne veţi impune stilul dumneavoastră de viaţă. — Atentatorii au fost pedepsiţi în faţa ochilor dumitale. Şi acum? Ce mai doriţi? A luat mesajul meu şi îl citeşte. zise Milton. Puterea mea şi a ajutoarelor mele poate să vă pară un soi de tiranie şi nu calea spre fericire. vrem garanţii. . Nu există la noi oameni interesaţi în război. poate să vă pară dumneavoastră un act de cruzime sau de nedreptate. — N-am spus asta. Se gîndeşte ce să-mi răspundă. — Da. — Sînteţi destul de inteligent ca să vă daţi seama ce dorim în primul rînd. — N-o să mă tocmesc. adică spionarea teritoriului ţărilor socialiste. — Vreţi să-l lichidez? — Şi să avem dovezi că l-aţi lichidat. Atunci însă. oricît veţi pofti. — Asta o spui acum. Dar judecaţi acum. tot ce vă trebuie. — Înţeleg punctul dumneavoastră de vedere. vă rog. E oare o problemă atît de complicată? Ce poate fi mai simplu. Dar mîine? Lumea dumitale. domnule Kipfer. scuză-mă. Nici nouă nu ne place să trăim cu depozitul în coastă. Puteţi adăuga cîteva cuvinte pentru soţia dumneavoastră. Simţul nostru de dreptate. suferinţele noastre şi preferinţele noastre. domnule Kipfer. de cînd ai plecat. domnule Kipfer. — Poftim. Schimbul de inspectori este o propunere numai în aparenţă copiată după secolul XX. nu ne grăbeşte nimeni. — Nu noi am atentat Ia viaţa copiilor dumneavoastră. Mîine însă s-ar putea ca voi să atentaţi la viaţa noastră. ca şi pacea. mai cinstit: un schimb de delegaţi care mai întîi să controleze armele celor două părţi. Lumina noastră discretă este pentru dumneavoastră întuneric. l-aţi scris exact cum voiam. — Poftiţi mesajul. Vocea lui James Franţuski: Milton. Prin urmare declaraţi că n-aveţi încredere în noi şi că din această cauză veţi refuza să lichidaţi depozitul nuclear. a ordinei şi a divinităţii. Dacă lichidăm depozitul. şi din punctul nostru de vedere. faptul că am executat pe cei 48 de ticăloşi. apoi să asigure dezarmarea? — Dumneavoastră aţi propus pentru început un schimb de 50 de inspectori. spune-i că urci să te gîndeşti cîteva minute. e unul dintre idealurile noastre. Control. Am scris. Să vă inspectăm -— şi sîntem de acord să fim inspectaţi. Dezarmarea. Aveţi alături hîrtie. Avem credinţele noastre. cînd cu patimă. Ce mai dorim? Mai bine spuneţi ce doriţi dumneavoastră de la noi. Aveţi dreptate. domnule Kipfer. felul nostru de viaţă. apărarea libertăţii. Lucrurile astea le spune cînd cu o uşoară detaşare ironică. Sîntem puţini şi dumneavoastră sînteţi mulţi. Existenţa depozitului nuclear creează o stare de alarmă pe glob. Să vorbim cu cărţile pe faţă! Vocea preşedintelui: Lichidarea depozitului nuclear. multe din propunerile de inspecţie aveau ca obiectiv controlul fără dezarmare. Puteţi trăi la fundul pămîntului sau oriunde vreţi. grupul operativ mondial a făcut o reexaminare. — Aş vrea să mă gîndesc în linişte cîteva minute. nu e o lume liberă.ajungă. — Vă gîndiţi cam mult.

este următorul. Părintele nu mai e: parcă l-ar fi înghiţit pămîntul. Franţuski. pe care mă lasă să-i văd. măcar aparatul din guler. de privirea ta. şi tot acolo ajungem. Spune-i că noi vrem să ne dovedim bunăvoinţa şi încrederea. care nouă ne scapă acum. Gîndiţi-vă: eu m-am retras. domnule Kipfer. Vocea lui James Franţuski: Tocmai acest scop trebuie să-l aflăm. E drept. să fim informaţi de tot ce se întîmplă cu tine. Şi. n-am destule elemente să judec situaţia. n-au mare interes să ne spioneze. nu uita. n-au forţă decît pentru a detona depozitul. prizonieri. nu te grăbi. deocamdată. adică al omenirii care locuieşte pe întreaga suprafaţă a pămîntului. mai mult îmi şoptesc mie decît vorbesc. Dacă vreţi. dar asta nu contează la ei: n-au forţe să ne învingă. avem deplină încredere în ei că vor dezarma: nu dorim să le trimitem nici un inspector. Vocea lui James Franţuski: Aşadar. ascunşi în glugile lor. cei trei cu automate. Vocea lui James Franţuski: Are interes ca. — Domnule! Mă scuzaţi. putem mări numărul. Totuşi. — M-am gîndit. Dar nu asta e principalul. dacă nu îi interesează delegaţii pe care îi trimit la noi.. Nimeni n-o să intre în piaţa asta. Sper că aţi avut suficient timp de gîndire. după ce le-am depistat insectele am luat cîteva măsuri militare. Probabil că inspectorii pe care vor să-i trimită la noi sînt acelaşi gen de marfă.Credeţi că 50 de trimişi de-ai dumneavoastră pot inspecta întreg globul pămîntesc? — Treaba noastră. nu-mi vine să cred că n-a observat. Iscoade capabile să vadă noile noastre dispozitive de apărare. Vocea preşedintelui: Grupul operativ îţi sugerează să faci propunerea următoare. am stat cu spatele la el. Crezi că o să-i trimită la lumina zilei? Merită să încercăm. Franţuski: O să ne întrebe însă ce garanţii îi oferim pentru viaţa trimişilor lui. dacă veţi fi de acord să lichidaţi depozitul nuclear şi celelalte mijloace de distrugere de care eventual dispuneţi. se tem de lumină. M-am uitat la spate. Trecerea timpului ne convine: sîntem pe cale de a localiza depozitul. Iar noi. Să-i aibă de ostateci. Căutăm soluţii tehnice pentru dezagregarea lui. pe care mi-i arată şi pe care îi lichidează cu mare uşurinţă. Să vedem cum reacţionează. Dezarmăm dacă dezarmaţi. Îi interesează delegaţii noştri. Ia-l prin surprindere. ce îi interesează? E clar. — Poftiţi. Eşti sigur că nu te-a observat? E întuneric. De acord. Au oameni de prisos. Îmi fac un program de întrebări. ca aceia pe care i-au executat. N-ar putea să se folosească de prilej? Să ne trimită cîteva iscoade? Nu oameni de sacrificat. N-aveţi încredere în noi? Vreţi să ne inspectaţi? Foarte bine: sîntem de acord cu inspecţia. Ascultă. să realizeze cine ştie ce alt scop. Pentru noi nu e greu: noi de mult ne-am dezobişnuit de războaie. Preşedintele: Merită să-i propunem. De oameni de-ai lor se pot dispensa oricît: ai văzut cum au executat la iuţeală 48. oameni de prisos. Ce garanţii are că nu-i luăm prizonieri? O să ne ceară oameni în schimb. in schimb. dar nici nu ştiu cum vă spune! Unde sînteţi? — Am apărut imediat ce m-aţi chemat. Vocea preşedintelui: Ai spus chiar tu că oamenii de preţ pentru ei sînt ascunşi. — Perfect. Puteţi să ne controlaţi şi . Atunci nu mai există nici o piedică. poţi continua. Vocea Iui James Franţuski: Ai vorbit cam mult. Punctul de vedere al părţii mele. Asta e şi impresia mea. Asta e singura piedică? Putem păşi la tratative? — Mă gîndesc. Şi au alt soi de oameni: Părintele mereu ascuns în umbră. Şi că de aceea sîntem de acord să ne trimită ei oricîţi inspectori ar vrea.

Problema ce stă acum în faţa noastră este una singură: lichidarea depozitului. precis: vrea oameni de la noi. Din piaţă nu se mai vede nimic. Ei. Viaţa acestor oameni este departe de a fi fericită. — Eu răspund de soarta supuşilor mei. se conturau nişte clădiri fără ferestre. Oamenii . — Nu înţeleg de ce mă ameninţi. — Bine. domnule Kipfer. odihniţi-vă. I-am executat pe ticăloşii aceia în faţa dumitale! — Nu ştiu de ce strigi. şi vom începe tratativele. Kipfer! Răbdarea are un sfîrşit? Nu vă jucaţi cu focul! A trecut destul timp de cînd v-am trimis un emisar cu propuneri precise: cincizeci de inspectori contra cincizeci de inspectori. eşti cam nervos. Asta era. Dumneavoastră însă. avem încredere în dumneavoastră. 45 | APEL CĂTRE OMENIRE Vă vorbeşte Milton Kipfer. te-am ospătat şi te-am adăpostit. nu e obişnuit să fie contrazis. Trebuie să le trimitem minimum douăzeci de oameni. — Am voie să fiu cum vreau! Sînt la mine! Te pot zdrobi ca pe un vierme! Vei plînge cu lacrimi de sînge! Te vei blestema că eşti om! Lumina în jurul meu a căpătat o nuanţă şi mai închisă. Cînd era lumină mai mare. Mai întîi m-a legat la ochi. nu pot să facă treaba asta singuri. Face un efort să se stăpînească. Pentru un dumnezeu.. În ultimele 24 de ore am avut ocazia să vizitez colonia subterană. un cafeniu care bate în negru. Poate aveţi dreptate. Au fost executaţi. Sau poate mă înşel? Cedînd insistenţelor mele. în felul lor de a fi. Noi. deşi tehnica lor e înaintată în unele privinţe. N-am mai transmis nimic de cîteva ore. Dacă-i trimit la suprafaţă. precum v-am informat. după atîta vreme. de care nu îmi amintesc dacă v-am vorbit sau nu. Nu găsim necesar să vă trimitem inspectori. Cînd vă trimiteţi inspectorii? — A. N-avem nevoie să vă inspectăm: vă credem pe cuvînt. ca să-şi arate bunăvoinţa. sînt. Conducătorul lor. fiind ocupat cu tratativele. Îndărătul draperiilor baldachinului. sînt chiar foarte nefericiţi. Am primit garanţii ceva mai consistente. nu. Şi-a pierdut toată stăpînirea de sine. nu-l mai văd de Ioc. Nu trebuia să mă enervez. în constituţia lor. Urmările experienţelor atomice se mai fac încă simţite. ziduri înalte de granit. Voia să obţină oameni de la noi.să vă convingeţi că lichidăm depozitul. Sînt pentru ei dumnezeul şi stăpînul lor. Deşi nu pot să-i iert. sînt opera unor oameni bolnavi din punct de vedere mintal. Contrar celor ce afirmă ei. Pe sub baldachinul întunecat. A rămas pe gînduri. spune el. cu utilajul necesar. ochii Părintelui — sau mi se pare? — bat în roşu. cred că un act de bunăvoinţă care i-ar impresiona ar fi trimiterea cîtorva medici. Putem încheia şi un tratat în scris dacă vreţi. Poftiţi în camera dumneavoastră. a căror primă victimă am fost eu cu Loreta. Aşa se explică expresia lor tîmpă. Ca domnitor absolut. Se declară gata să-1 lichideze. într-adevăr. într-un fel. Aţi lucrat necinstit! Ai încercat să te strecori pe furiş pe teritoriul meu. Atentatele. mi-a permis să vizitez depozitul nuclear. care m-a însoţit tot timpul. Pauză. a început să-şi schimbe atitudinea. Au nevoie de ajutor. | PIESA nr. În plus. De ce te enervează faptul că-ţi arătăm încredere? Vă credem pe cuvînt. puteţi să vă trimiteţi inspectorii. dacă nu ne credeţi. ce garanţii am pentru viaţa lor? — Ce garanţii cereţi? — Nu mă enerva. pentru a-i ajuta să lichideze depozitul. Ţi-am răbdat asta! Ţi-am vorbit politicos. Va să zică asta era. mişcat. omenirea.

46 | RAPORTUL COMISIEI DE ACUSTICĂ Apelul a fost înregistrat în bune condiţiuni. Vocea care a transmis mesajul îi aparţine. dar am fi observat acest lucru. Îmi dau seama ce mare încredere au pus oamenii în mine.aceştia pot inspira milă. Am măsurat totul bine. ca să cunosc situaţia adevărată. pe baza lor. Ne-aţi întrebat dacă nu s-au putut face de către inamic înregistrări ale vocii lui Kipfer şi. într-adevăr. Lăsăm explicaţia pe seama altor comisii. Vă voi indica imediat coordonatele punctului unde urmează să mă întîlnesc cu experţii nucleari şi cu medicii pe care îi veţi trimite. Explicaţia acestui fenomen ne scapă. 47 | RAPORTUL COMISIILOR DE PSIHOLOGIE. inclusiv depozitul nuclear. Vă rog să indicaţi punctul pe unde pot ieşi la suprafaţă inspectorii lor. Ei mai trăiesc încă psihoza de demult. să văd dacă putem accepta propunerile lor. prezintă întotdeauna unele neclarităţi. Nu există sunete care să indice că aparatul ar fi fost mutat din loc. Apelul a fost transmis de trei ori. unul lîngă altul. alcătuind astfel din bucăţi textul mesajului. Mai ales că — repetăm — apelul a fost transmis de vocea lui Kipfer. experţii noştri şi-ar fi dat seama. La fel. lui Milton Kipfer. dar nu şi din aparatul îngropat în gîtlej. Dar cred că e un risc care merită să fie luat. Într-o frază. Milton Kipfer. şi de fiecare dată „pe viu". fiecare cuvînt are intonaţia lui. printre aceşti necunoscuţi. Pe baza studiului întreprins. Nu ne-ar fi invitat atît de stăruitor să trimitem oameni acolo. E posibil. În 24 de ore. aparatul ascuns în urechea lui Kipfer n-a înregistrat nici unul dintre dialogurile care au răsunat prin aparatul din guler. Am putea crede că a vorbit sub efectul hipnozei. unde urmează să se facă schimbul de delegaţi. e drept. Dacă s-ar fi luat cuvinte disparate şi s-ar fi alcătuit din ele fraze noi. am înregistrat prin acest aparat o serie de zgomote şi dialoguri care confirmă că Milton Kipfer ar fi vizitat colonia. Transmisia. afirmăm următoarele: Apelul a fost transmis prin aparatul microradio aflat în gulerul cămăşii lui Milton Kipfer. trimiţîndu-mă aici.) | PIESA nr. REUNITE Vocea a fost a lui Milton Kipfer. Acest lucru li se pare vital. Am comparat totul cu înregistrările anterioare. Nu sînt complet sigur. citit. MORALĂ. LOGICĂ ŞI STILISTICĂ. el nu s-ar fi putut convinge atât de repede. Cum s-ar explica atunci că vorbele nu au răsunat şi în aparatul montat în beregata lui? . Mai mult. căci de fiecare dată erau mici diferenţe de intonaţie. Alt lucru e suspect şi anume: Apelul a răsunat numai din aparatul ascuns în guler. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. dacă nu s-au putut „lipi" cuvinte separate. totuşi ni se pare foarte greu ca o voce să poată fi imitată în asemenea măsură. (Urmează coordonatele punctului submarin de întîlnire. În cursul celor 24 de ore la care se referă Kipfer. dar apelul nu îi aparţine. a terorii atomice.

Ar fi o imprudenţă să trimitem oameni acolo. Fenomenului. Recomandăm stăruitor să nu se dea curs „apelului" şi să nu se trimită oameni acolo. Şi alte indicative arată precis că Milton Kipfer a stat de-a lungul celor 24 de ore absolut nemişcat.Chestiunea ne depăşeşte. deocamdată. Vocea lui a fost captată sau imitată prin metode ce ne rămîn necunoscute. pentru a evita aceste pierderi. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. unde nu avem garanţii asupra lor. Pulsul şi celelalte indicative ne arată — cu o excepţie despre care vom vorbi imediat — o stare egală. pe cînd omenirea. La orele cînd Milton îşi transmitea mesajul. Semnalăm un fapt îngrijorător. nu îi putem găsi o explicaţie sigură. ca acela al unui om în cursul somnului. Asupra corpului lui Kipfer. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. La orele 2. toate funcţiile s-au accelerat. constatăm că Milton Kipfer ne îndeamnă să trimitem oameni pe un teritoriu complet necunoscut. Pulsul a crescut spre 100. va supravieţui. Măsurile noastre de evacuare au fost terminate. duşmanul a făcut experienţe care i-au provocat puternice spasme ale organismului.14 locale — deci nu la ora cînd se transmitea apelul — în organismul lui Kipfer a apărut o puternică tulburare. Refuzăm hotărît şi pentru totdeauna cererea inamicilor omenirii. ei agravează osînda care îi aşteaptă. am perceput gemete. pînă la ultimul om. pulsul a rămas egal. Partea inexplicabilă este că persoana care a transmis apelul avea o voce întru totul asemănătoare cu aceea a lui Milton. Dacă autorii atentatelor cu raze refuză să lichideze depozitul nuclear. aparent normală. Kipfer a fost drogat. O tehnică excelentă ne permite să curăţăm într-o săptămînă planeta de orice urme radioactive şi să o facem din nou locuibilă. Duşmanul poate provoca explozia depozitului său nuclear: aceasta îl va face să piară. Grupul operativ constată că a pierdut singura legătură cu Kipfer. Aparatul din guler. a fost scos pe furiş. deşi va suferi pierderi grele. E fapt însă că spiritul apelului nu îi aparţine. am măsurat în continuare starea lui fiziologică. Nu avem nevoie de inspectorii sau ostatecii lor. Ei n-au vrut să ţină seama de ultimatumul . Concluzia noastră este că a fost adormit. Vom trimite oamenii noştri atunci cînd vom găsi asta necesar pentru a lichida cuibul de agresori. 48 | RAPORTUL COMISIEI DE FIZIOLOGIE Cu ajutorul aparatului din urechea lui Kipfer. Concluzia noastră este că nu Kipfer a transmis apelul. 49 | DECLARAŢIA GRUPULUI OPERATIV MONDIAL Grupul operativ mondial consideră că Milton Kipfer a trecut de partea duşmanului. care se ţinea prin aparatul ascuns în gulerul cămăşii lui. absolut şi definitiv. a cărui existenţă era de mult cunoscută duşmanului. în timp ce acesta era inconştient. Duşmanul nu ştie de existenţa celor trei aparate ascunse în urechi şi în beregată. În timp ce Milton vizita colonia subterană. ar fi fost de aşteptat ca pulsul lui să crească. atîta timp cît nu avem garanţii asupra securităţii lor. cum e firesc pentru un om în stare de activitate. de a da oameni pe mîna lor. Mai mult. prin acest aparat a fost transmis apelul. Dar tocmai această egalitate este nefirească. Căutăm să ocolim calea războiului.

Caută să-i smulgi adevărul. ca să obţină de la noi ceea ce îl interesează. Va fi suficient să-ţi ţii respiraţia timp de 30 de secunde. Timpul lucrează pentru noi. stîrneşte-i furia.00 Zgomotul unei uşi grele. dar fii prudent. îngropat de viu. Ultima lor şansă pentru a obţine circumstanţe atenuante ar fi lichidarea depozitului. poate de piatră. Transmite-ne numai atunci cînd eşti singur. E prima oară de cînd mă aflu în labirintul ăsta că văd o fiinţă mai omenească. vrea să obţină de la tine ceva. ca să nu fie descoperite aparatele micro pe care le ai asupra ta. nu mai e mult! Cu bine. ia toate măsurile posibile. nu trebuie să ne răspunzi. Milton: Da. visele tale. Ce se petrece cu tine în timpul somnului. 50 | CĂTRE MILTON KIPFER Milt băiete. pînă îl auzi. Vocea de femeie: Spune-mi Meg. 51 | RAPORTUL COMISIEI DE FIZIOLOGIE La orele 13. mai ales: Modul de organizare al duşmanului şi amplasamentul depozitului. 52 | ÎNREGISTRARE ACUSTICĂ PROCES VERBAL Orele 14.nostru şi vor suporta consecinţele. Meg. Ai fost declarat de către noi trădător. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. încă nu ştim ce. prin care eram îndemnaţi să trimitem oameni acolo. Nu te va lichida încă. Eşti drăguţă. Şi. Cînd te trezeşti. vrea să obţină ceva de la tine. Milton Kipfer şi-a ţinut respiraţia timp de 45 de secunde. fără legătură cu noi. mă simt mai bine. Senzaţiile tale. Curaj. O să-ţi facă bine. Transmitem acest mesaj în permanenţă. Duşmanul face asupra ta experienţe. Caută să ne informezi despre următoarele: Cum a fost cu putinţă să se transmită un apel cu vocea ta. În încăpere a intrat cineva.49. O voce de femeie: Mă auzi? Cum te simţi? Milton Kipfer: Ce s-a întîmplat cu mine? Mi-e capul greu. În felul acesta duşmanul va trebui să caute noi modalităţi de legătură cu noi. Îngroapă-ţi faţa în mîini. . Te consideră scos din rîndurile noastre. Bea asta. Fii prudent. băiete! Preşedintele | PIESA nr. Ştim că eşti adormit. Grupul operativ mondial | PIESA nr. Cine eşti dumneata: Nu pot să te văd bine. Păcat că nu pot să te văd mai bine. Nu te grăbi. Credem că acum duşmanul nu se va mai feri să-ţi comunice adevărul. Aceasta înseamnă că a primit mesajul.

De vreme ce te-a trimis. dar ceea ce văd e de necrezut. Vocea lui Milton (de departe): De ce ţi-ai îngropat faţa în palme. Poţi să vorbeşti cu el orice doreşti. fii sinceră! Meg: Trebuie să fim sinceri numai cu El.. Milton: De ce-ai tăcut? Hai. prin aparatul din urechea stîngă.. Milton: Cu mine ai voie să fii sinceră? Meg: Da. din partea unui străin. dar va fi curînd. . E mort. domnule Kipfer? Poate vrei să cazi în genunchi. le fac rău.. De aceea există spovedanie. ca fata asta? Te orbeşte splendoarea mea? Se aude „rîsul". Eşti declarat trădător. E o parte din dumnezeire — nu acum. străbunicul dumitale.. Vocea Stăpînului: În cinstea dumitale voi ridica peretele. Dar am văzut că unora. domnule Kipfer. eşti mort pentru ai tăi. Dacă oamenii ar fi sinceri între ei. Kipfer a uitat acest amănunt. „Drăguţă".. zice că eşti. am ştiut ce risc. dar cam aşa mi-a spus. Se aude un strigăt de femeie. n-ar mai fi nevoie de spovedanie. De ce ţi-ai îngropat faţa în palme. Meg: Dumneata eşti mort. Din cauza emoţiei puternice de care era cuprins.. căci va muri curînd. Dar. dacă le spun. Milton: Nu ţi-a dat voie să-mi spui ce sînt? Meg: Nu mi-a interzis. propria voce — cînd o aude dinafara sa. cu Dumnezeu. înseamnă că vrea să audă ce-ţi spun. Milton: Şi ţi-a dat voie să vorbeşti cu mine? Să-mi răspunzi la întrebări? Meg: Da. Aşa mi-a spus. nu înseamnă de loc ceva bun. dumneata eşti. ascultă ca-ţi spun! Pauză. O să mă torturezi o săptămînă-două. Pauză. Milton: Sînt sigur că mă aude. dacă Stăpînul nu te opreşte. N-ai ce să-mi faci. Meg: M-a trimis să am grijă de dumneata.. suna aproape identic ca aceea a lui Milton. Ascultă mesajul transmis de grupul operativ mondial. Pauză. şi pe urmă o să plătiţi cu toţii.Meg (îngrozită): Taci. Vocea Stăpînului: Milton Kipfer. Vocea lui Milton (sună însă nu din beregată. Vocea Stăpînului: Nu e nevoie să te chinuiesc. şi asta atunci cînd are poftă.. * Nota experţilor în acustică: Vocea nu numai că „semăna". domnule Kipfer. Fiecărui om. (Se aude declaraţia grupului operativ. spune-mi! N-o să-mi facă rău. reprodusă — îi sună altfel decît o aude „pe dinăuntru". Milton: Hai. mi-a spus. El însă nu şi-a recunoscut-o. Să nu te audă Stăpînul. E o poveste foarte banală. Milton: Drăguţ din partea lui. de departe): Acesta este începutul povestirii mele. Vei deveni curînd unul dintre ai noştri. să nu mai fie nevoie să te deplasezi pînă la mine. ci. Se aude un strigăt al lui Milton. Dar El iartă numai pe cei ce se spovedesc. domnule Kipfer? Vocea lui Milton (şoptit în palme): Aţi auzit? Vocea parcă seamănă cu a mea.) Milton: Cînd am luptat să capăt misiunea asta. N-am înţeles bine totul. Peretele s-a ridicat şi am văzut. Vocea Stăpînului: L-a cam surprins înfăţişarea noastră. Cîteodată adevărul e mal chinuitor decît orice. Altă voce. Trebuie să existe pe aici cel puţin o duzină de microfoane. tot bărbătească: Sîntem urmaşii experienţelor promovate de Edward Kipfer.

era prea puternică pentru ea. Imaginea dumnezeirii. . Un perete al încăperii s-a ridicat. Printre degetele care îi acopereau faţa. . Drogul care i se administrase probabil că era un afrodisiac. şi chiar al treilea. asemănător gîtului. Îmbrăcată de sus pînă jos în mătăsuri.) . pe pîntecele Arătării. cu nişte ochi mari minunaţi. Milton n-a putut să-şi înnăbuşe un strigăt de uimire. chipurile speriat. . . prin microradiourile din urechea şi din beregata lui. Fata a căzut în genunchi. . Era o arătare de laborator de groază. . Lucrul îngrozitor era însă altul. . îndărătul palmelor. domnule Kipfer J Vocea lui Milton (şoptit în palme): Pe umerii arătării din faţa mea se află propriul meu cap! | PIESA nr. . . Arătarea purta pe umeri un cap asemănător cu acela al lui Milton Kipfer. Fata i-a dat să bea ceva. Conform indicaţiilor primite. O oboseală lascivă. care ieşea la suprafaţă prin partea stingă a pîntecelui. senzuală. Lumina purpurie devenise roz. ţipînd. . clipea. Un cap care vorbea cu o voce întru totul asemănătoare cu cea a lui Milton. Se afla în încăperea de granit. revino-ţi. . . în toată splendoarea-I. viu. a privit într-acolo şi a văzut. în partea stîngă.Vocea lui Milton (de departe): Ei haide. Îndărătul peretelui ridicat. un amestec de voluptate şi sînge. ţîşnea dintre mătăsuri un al doilea cap. la subsuoara dreaptă. ieşind dintre mătăsuri. Milton şi-a păstrat cumpătul şi a şoptit iute. pe un postament înalt. Milton era obosit. bogat decorată cu obiecte de artă pline de senzualitate. Cele două capete ale Arătării ricanau. orbitoare. . ca ne poată comunica primele impresii. să dispară. discutînd unul cu altul. o fată măruntă. Lumina era purpurie. . la experienţele pavloviste. cîte un cîine pe al cărui gît fusese plantat al doilea cap. întreaga serie de monştri născuţi după atentatele cu raze. a rostit cu un puternic accent japonez capul al treilea. cel de pe pîntece. Aerul luminat în roşu era străbătut de parfumuri ameţitoare. fulgerînd. a înţeles de ce „copilul" lui. . le-am combinat cu cele înregistrate direct. . o figurină delicată şi sensibilă. de parcă ar fi rătăcit ore în şir pe cîmpiile plăcerilor. indicaţiile pe care le cunoaştem. sperioşi. — Mi se pare că îl indispunem. stătea Arătarea Supremă. dar atunci s-a făcut auzită „vocea stăpînului". Milton mai văzuse. Milton şi-a amintit că avortonii provocaţi de atentatele cu raze mai aveau un traiect. ceva zguduitor şi insuportabil pentru orice om normal. 53 | KIPFER CONTRA KIPFER — În relatarea lui Rexas Fauraing — (Am rezumat povestirea lui Milton Kipfer. Şi era vorba de cîini. . Lîngă el stătea Meg. aveau capul la subsuoară. . Milton s-a simţit mai în puteri. un al treilea cap. vorbind parcă pentru el însuşi. Iar dedesubt. am căutat să topesc totul într-o relatare unitară. A vedea un om — şi încă un om al cărui cap „principal" semăna perfect cu propriul cap — a vedea un om cu trei capete era o imagine care ar fi putut scoate pe cineva din minţi. cu nuanţe verzi. Şi-a îngropat faţa în mîini. cu capul îngropat în palme. stors. Dar asta în condiţii de laborator. dar din alte pricini. Milton voia să afle de la fată ceva amănunte utile. . A făcut-o la el în încăpere. Dialogurile redate de el. Într-o străfulgerare. fără ca senzaţia aceea tulbure. . Braţul drept al Arătării era ridicat aproape de verticală.

Cred că ţigările astea sînt pregătite pentru mine. s-ar părea că ai nimerit-o cam prost. întări capul de la subsuoară. Meg. O demonstraţie de voit grotesc. Mai modest în grad. Aici. s-ar părea că sîntem nişte monştri rămaşi din vremea experienţelor nucleare. şi-a înălţat braţul. uitîndu-se la Milton de sus în jos. între umeri. care stătea la verticală. Arătarea s-a instalat pe un soi de tron. avea doar două capete: unul la subsuoară şi unul pe pîntece. Milton şi-a dat seama că mîna dreaptă a fetei e diformă. Le-a înfipt cu dexteritate în fiecare dintre cele trei capete pe care le deservea. fixată la o poziţie perpendiculară faţă de antebraţ. Cu mîna stîngă Arătarea a smuls din cutia ţinută de fată trei ţigări. o arătare teribilă. Cele trei capete pufăiau calm din ţigări. pocni de două ori din degete. — Ne invidiază! a exclamat capul de la subsuoară. ca în dreptul unui bont. Apoi mîna dreaptă — cea care stătea în poziţie aproape verticală — a pocnit cu putere din degete: — Foc! Tremurătoare. — În primul rînd. abia acum vei cunoaşte adevărata perfecţiune. Căpătase o expresie de cruzime care îl desfigura. nu-i arăta ! — Ba o să-i arătăm ! zise Capul Principal. — Dar. — De fapt. a rînjit capul numărul unu. în practică. căci începu să strige: — Nu-i arăta. după toate semnele. în încăpere pătrunse altă arătare. tocmai asta voiam să zic şi eu. continuă capul care vorbea cu un uşor accent japonez. cel care semăna perfect cu Milton. deservite cu rîndul de mîna stîngă a Arătării. Meg dispăruse pe uşă. parcă orbită de prezenţa Stăpînului cu trei capete. Nu-şi închipuise vreodată că faţa lui poate exprima atîta cruzime. continuă capul japonez. Milton avea senzaţia că priveşte propriul său chip. domnule Kipfer. de care fata s-a apropiat fără a îndrăzni să-şi ridice privirile. Lui îi aparţinea „Vocea Stăpînului". răsucită.— Sîntem rude. — Spune-i. nemurirea. mătasea abia dacă se ridica puţin. Milton îşi aminti de cele trei siluete învelite in glugi şi înarmate cu automate. parcă ţinută în gips. te rog. Capului de pe pîntece. cel anglo-saxon de la subsuoară. grăbită. Mîna dreaptă. căci era îmbrăcat în mătăsuri. căci acesta începu imediat. — De acord. — Să-i arătăm. un cap anglo-saxon. spuse Capul Principal. şi pentru o clipă braţul drept i-a ieşit din mîneca de mătase. luminat de la spate de fulgerele luminii colorate. e mai avantajos să ai trei capete. Acum . La prima vedere. asta îţi dă întîiul element al perfecţiunii. Cred mai curînd că se bucură că ne vede. Se adresa. fetiţo. să-i arătăm ! repetă Capul. ceva mai insipid ca expresie. Cînd a trebuit să dea foc ţigării pe care o ţinea capul principal. ceva păru să-l îngrijoreze pe Capul al doilea.. Uşa pe care fugise fata se deschise iar. — Pentru un amator al perfecţiunii. — O să mă abat de la obiceiul meu de a nu fuma. a spus Milton aşezîndu-se pe un fotoliu. de ce-ai rămas aşa? Scoală-te de la pămînt şi dă-mi un foc. Purta un kimono. Asta voiseră să ascundă sub glugă: adevărata lor înfăţişare. Dumnezeul tău cu trei capete n-o să se supere.. care vorbise cu Milton pînă atunci. — Dă-ne şi Nouă! a cerut Capul Principal. zise Capul Principal. Meg a aprins ţigara capului de pe pîntec şi a celui de la subsuoară.. Cît despre locul unde nr fi trebuit să se afle adevăratul cap. Stătea pe postament. pesemne un demnitar.

se retrase în linişte. dar aveau mîna dreaptă diformă. Nu era groaza. nu. Un şuvoi gros de sînge ţîşni peste chipul căzut pe podeaua de granit. tot aş trăi. În încăpere pătrunseră mai multe arătări modeste. măturară capul tăiat. Cu gesturi măsurate. vă rog. observînd că e pătată cu roşu. Apoi.însă. să studieze expresia feţei lui Milton. Milton şi Kipferul cel necunoscut. 54 | DUMNEZEUL CESIUMIŞTILOR ŞI ÎMPĂRĂŢIA SA — în redactarea lui Rexas Fauraing — Stăpînul stătea picior peste picior. Mîna dreaptă. nu! Se vede însă că Arătarea avea putere deplină asupra capetelor ei. pentru capul numărul doi. noua arătare îi întinse Stăpînului un iatagan scurt. aşa cum bătea în aparatul micro din ureche. mîna înălţată la verticală învîrti iar iataganul şi tăie cu o mişcare bruscă propriul cap de la subsuoară. din spatele tronului. Stătea degajat. Trebuie să-ţi intre în cap — în unicul dumitale cap — că sînt nemuritor. Groaza îi mai pîlpîia în ochi. intre umeri. cei doi Kipfer. După cîteva clipe apăru iar. Chiar dacă mi-ar tăia cineva toate capetele. şi dispăru. urma să semene cu monstrul. ca o lampă cu neon care nu s-a stins bine. — Îmi pare bine. spălară podeaua. Veni lîngă măsuţa unde stătea Milton. de coşmar. ai fi fost redus la neputinţă. Cu un gest plictisit. deşi diformă. îi scoase dintre buze ţigara încă fumegîndă. se examinară. şi urmă: — De fapt. Se aplecă în dreptul vechiului cap. Stăteau faţă în faţă. ca şi cînd ar fi căutat ceva. Sau poate era şocul provocat de amintirea noului-născut. reci şi puternici amîndoi. Pulsul lui Milton. e doar aşa. o aruncă. cît dură curăţenia. În timpul acesta. stinse ţigara pe care o fumase pînă la capăt. ţinînd încă iataganul. se duse în spatele tronului. . Milton Kipfer şi un alt Kipfer. Minute în şir. şi îşi aprinse încet o nouă ţigară. cît surpriza de a vedea că o asemenea arătare poate trăi. Făceau curăţenie. foarte aproape de faţa lui Milton. învîrtea acum cu dexteritate iataganul. tot nu revenise la normal.Nu. brusc. (Vorbea acum capul principal. urma să găsească alte două capete. De fapt. domnule Kipfer. | PIESA nr. se aşeză alături. Era îmbrăcată acum într-un halat de mătase cenuşie şi purta la subsuoară un cap nou. Arătarea. nu mai aveau faţă de el nici o taină. Se opri o clipă din învîrtitul iataganului. căutînd să soarbă ultimele avantaje pe care i le dădea monstruozitatea. Milton ajunsese într-o stare de spirit cînd nimic nu-l mai putea zgudui. Se ghemui. cel atît de asemănător cu Milton. Cu o plecăciune. Arătarea. sînt nemuritor. Unii aveau un singur cap. Spunînd acestea. mergînd de-a-ndărătelea. dar ţi-am mai demonstrat o dată cît de greu i-ar fi cuiva să mă omoare. cu desperare: —. la subsuoară. la cel mai mic gest. iar doi dintre ei purtau un cap parcă natural.) Nu de alta. Iar ce-ţi arăt acum. Apoi. cel cu înfăţişare anglo-saxonă. căci capul de la subsuoară încetă să ţipe. o simplă distracţie. că te-ai abţinut de la tentative violente. Capul al Doilea. cînd îl credeau rupt de lumea exterioară. Dacă pruncul ar fi supravieţuit. destul de asemănător cu răposatul. Zîmbea. cu gîndul să o introducă în gura noului cap. striga mereu.

Şi o să ne ajuţi să le ducem mai departe. Şi vreau să-ţi spun că sîntem de acord cu ele întru totul. o să pierzi mult. în ciuda înfăţişării sale anglo-saxone. Curînd însă. reveni Întîiul. Milton a şoptit că n-ar fi imposibil ca în interiorul soclului să se ascundă un trup de om — dintre aceia cu o expresie tîmpă — proaspăt decapitat. de parcă ar fi scos o ploscă de la cingătoare. Se vede că. Omul de ştiinţă din dumneata a început să se trezească. care se completa cu înfăţişarea lui cam simetrică. Foloseşte-ţi capul. acum despărţită de trup. — Tocmai asta voiam să spun şi eu. neaşteptat de puţin — îl fixă cu grijă pe soclu. avea accentul şi pronunţia corectă a lui Milton. — Cu alte cuvinte. n-o să fii destul de atent la cuvintele mele şi o să pierzi mult. Noi am remodelat natura umană într-un fel mult mai logic. începu să clipească şi să-şi recapete culoarea. Stăpînul apăsă un buton dedesubtul mesei de granit. s-ar putea să devii de al nostru. Faţa japoneză. descoperind un soi de soclu. avea o paliditate cadaverică. Nările nasului său scurt se dilatau uriaşe deasupra unei guri mici şi foarte subţiri. care stătea pe pîntece puţin cam incomod. — Scena de violenţă la care ai asistat adineauri — spuse încet Capul Principal — era numai în parte utilă. cu gesturi încete şi precaute. Cu spatele la Milton. faţă da soluţiile hazardate. — Asta e şi părerea mea. Un fel de suport biologic temporar. Nu mai ai legătură cu ai dumitale. avem timp berechet să stăm de vorbă. diferite instalaţii o alimentau cu sînge şi influxuri nervoase. — Dacă însă o să fii atent. Înăuntrul lui trebuie să se fi aflat o aparatură complicată. zise Capul Principal. Se încovoia în chip curios. închiriat . — Da. Vreau să ştii că eşti scos din luptă şi să fii atent la cele ce-ţi spun. avea un uşor sîsîit. — Nu e vorba de teamă. noi am izbutit în privinţa asta să mergem mult mai departe. Poziţia noastră este de necucerit. Ajutîndu-se şi cu stînga. — Chiar aşa. zise Capul Principal. că lumea noastră subterană şi temătoare de dumnezeu a dezvoltat pînă la capăt teoriile dumitale despre perfecţiune. din cauza poziţiei picior peste picior a Părintelui. părea extrem de rafinat şi de crud. Dumneata ai fost declarat trădător. — Avînd în vedere că sînt mort. izbuti să-şi detaşeze capul de pe pîntece. situaţia e următoarea. — A fost un accident. întări zgomotos cel de al Treilea. Luînd capul cu amîndouă mîinile — din gît picura puţin sînge. Aşadar. Întîiul. fără vreun efort special.pe care să şi le „monteze" la subsuoară şi în partea stîngă a pîntecelui. Stăpînul se aşeză jos. sau ai vrut să arăţi aşa? Şi cum de semeni — cum de seamănă capul acesta cu al meu? — Ei. zise capul de pe pîntece. Urmăresc de mulţi ani teoriile dumitale despre perfecţiune. mă bucur. montată pe neobişnuitul ei suport. Or. Am vrut să creez în psihologia dumitale o definitivă aversiune faţă de sînge. Tacticos. completă al Treilea. inspir o teamă cu totul exagerată. singurul creier pe care îl ai! Dacă o să te gîndeşti mereu la mijloacele de a mă înfrînge. inexpresivă. din interiorul soclului. interveni al Doilea. Vorbeau cu voci şi accente diferite. O altă porţiune de perete se dădu deoparte. datorită depozitului. spuse Capul al Doilea. Fii om civilizat. — Nu ne grăbeşte nimeni. ca şi cînd ar fi ştiut că e păzit de zeci de sclavi invizibili. fără a-i da importanţă. Kipfer: nu încerca să taberi pe mine. puţin prostească. O să-ţi demonstrez. Dar de unde făceau ei rost de capete? O bănuială asalta mintea lui Milton. aşa ca mîna dreaptă aflată la verticală să se poată apleca şi să poată ajunge pînă la pîntece. cu ajutorul logicii şi numai al logicii. urmăreşti o evoluţie dirijată a omenirii. japonez după trăsăturile feţei şi după pronunţie. — Dumneata. Nu ţi-ar folosi la nimic şi ar fi nedemn. adăugă Capul al Doilea. iar al Treilea. al Doilea. zîmbi Milton.

îl mustră Capul Principal. iar un al treilea. Tînărul cap arămiu al noului-venit începu să clipească uluit. falcă pătrată şi riduri multe. — Asta-i o prejudecată. Potrivindu-şi îmbrăcămintea de mătase cenuşie. în încăperea rece de granit.) Taci! Tu nu vezi că ăsta e carne? Dincolo e Atotputernicul! . dă-mi o problemă de rezolvat — o să vezi. agitîndu-se în subsuoara lui. Iar ţinta era Milton: uimirea lui. surprinderea. — Să vină cei cinci dragoni. înconjurat de şase făpturi. În tot ce făcea. spuse cu glas tare Stăpînul. De obicei însă. fiecare cu cîte două capete. nu e de preferat un om cu mai multe capete? — Nu există şi un proverb. — Te-am primit adineauri în ţinută de gală. Genialule. interveni Capul Principal. Purta la subsuoară un chip tînăr. Cînd mă pun în ţinută de gală. cu schimbul. se porni să strige către Milton: — Slavă ţie. prin intermediul unor instalaţii artificiale. Unul dintre cei cinci dragoni probabil că-şi schimbase capul de curînd. şi nu mă tăia. pot să mă conectez la zeci de capete. Atotputernicule. zdrobirea! Milton stătea tăcut. Atotstăpînitorule! — Taci. ca şi cînd fiecare ar fi fost o persoană separată. Faur. arămiu. de obicei atît de expresivă şi inteligentă. (Milton n-a dat pe moment toate amănuntele. jenîndu-se că străinul este de faţă la acest dialog.Am greşit. cu păr alb. părea acum tîmpă şi inofensivă. lucrez numai cu două capete. Faţa acestuia. Spunea acestea în timp ce ochii lui albaştri priveau dintr-un unghi incomod spre Milton. — Aşa-i! Judec la fel de bine aşezat şi la subsuoară. Vorbeau cu eu.. ca şi cînd ar fi primit de la celălalt cap impulsul de a tăcea. Întreabă-mă orice. — Dormi. capul adormi. Dumnezeule. dar unele le recombin din ce a povestit mai apoi. iartă-mă. te rog. dormi. preciză Milton.. de anglo-saxon. Imediat. cînd era singur — nota mea. adversarul lui Milton părea să execute un program precis. era foarte asemănătoare cu capul principal al Stăpînului. Zidul acoperi din nou soclul. o faţă bătrînă. convoc toate cele trei capete. Şi acum te întreb: din punct de vedere logic. Rex. faţa japoneză. jocul pe nervi. reprezentînd una şi aceeaşi persoană — pe Stăpîn — dar cîteodată aveau dialoguri între ele.pentru perioada cînd Capul vrea să se odihnească. un proverb care spune că mai multe capete judecă mai bine decît unul singur? — Capete care stau pe umerii lor proprii. Cînd intră în odaie. 55 | DUMNEZEUL CESIUMIŞTILOR ŞI SFINŢII SĂI DRAGONI — în rezumatul Iui Rexas Fauraing — Mi-l închipui pe Milton. Stăpînul reveni cu numai două capete la masa unde şedea Milton. doarme. Principalul e capul. Aştepta să-i vadă scopurile. apoi. vorbi de la subsuoară capul pe care Milton îl numerotase al Doilea. spuse Capul Doi. | PIESA nr. se ştie. Deşi trăia. prostule! îl corectă Capul Principal al aceluiaşi dragon. Asta era ţinuta dumnezeului complet. Doar nu eşti la examen. — Fii mai liniştit. zise insinuant Stăpînul. nu umerii pe care stă. sau cînd am de luat hotărîri importante. printre statuete voluptuoase. Uneori. Îşi închise brusc gura. dragonul nu-l văzu pe Stăpîn — care se trăsese mai deoparte — ci pe Milton. —. care părea să fie în vîrstă de vreo douăzeci de ani. Asta îmi permite să nu pierd prea mult timp cu somnul. ca să apar în faţa supuşilor mei. zise Capul Doi.

îl cercetau din cap pînă in picioare. intimidaţi da faptul că cineva îndrăzneşte să pună întrebări Atotputernicului. Uitaţi-vă cum ţine braţul drept strîns lîngă corp. secesionistule. zise Capul Principal. toţi cu două mîini aşezate la fel! — Zi-i carne şi gata! conchise plin de scîrbă ultimul dintre dragoni. începu tînărul cap să strige. iar la un nivel mai coborît. daţi-mi mie cinstea asta. Uitaţi-vă la carnea asta — şi arătă spre Milton — şi spuneţi-mi cum vi se pare. atît de asemănătoare cu cea a dumnezeului lor. pe Milton cel puternic. dintr-o mişcare a întregului corp. sili pe tînărul cap să-l contemple pe Domnitorul cesiumist. — E o neruşinare! spuse primul dintre dragoni. cel cu două capete bătrîne. Crimă de lesmajestate! Cum adică? Între capul cărnii ăsteia şi capul Genialului nostru nu e chiar nici o deosebire?! Pentru o clipă. Îi luaţi capul şi vă confecţionaţi unul de rezervă! Seamănă perfect. Toţi. zise unul dintre dragoni. Se învîrteau în jurul lui Milton. Se pare că totuşi operaţiunea decapitării este neplăcută. şi numai în momentul cînd îi vedeau faţa. toţi cu un singur cap. Sărăcie. plini de dezgust. — E oribil! constată dragonul care părea cel mai în vîrstă şi care purta două capete bătrîne. pe locul unde ar trebui să se afle un cap! — Un singur cap! exclamă alt dragon (care avea pesemne un tic nervos şi vorbea cu ambele guri odată. — Tu ai spus primul că se aseamănă! — Da. iartă-mă. în cor). egalitate stearpă între toţi oamenii. amîndouă orientale după aspect. pe care scena începuse să-l amuze. Capul de la subsuoară striga spre adversarul de la cealaltă subsuoară. — Iartă-mă. Just! întări celălalt cap al său. Doamne. carne ce eşti. ceva tresărea în ei. Cum de îşi permite să poarte o faţă atît de asemănătoare cu cea a Dumneavoastră! O simplă carne să poarte capul Atotputernicului şi Genialului Lumii! Trebuie decapitat imediat! — Stăpîne. interveni Milton. la comandă. se făcu linişte. Exclamaţiile nu mai conteneau. Îi tai după moda japoneză de altădată. pe Milton cel frumos. — Uitaţi-vă ce simetrie inutilă a mîinilor! strigă unul. Ce lipsă de fantezie a naturii. Aşezaţi-vă. Dragonii din jur tăcuseră. cei doi reîncepură discuţia. care nu vorbise pînă atunci. nu mi-am dat seama că e carne. — Am vrut să fiţi şi voi de faţă. îl contemplară pe Milton Kipfer. cele două .Şi. înseamnă sfîrşitul capului respectiv. zîmbi misterios Capul Principal al Părintelui. Se aşezară în cerc. striga prin capul de la subsuoară dragonul cel bătrîn. Cu forţă sporită. — E monstruos! spuse altul. Fiecare îl acuza pe celălalt de necredinţă în divinitate şi regalitate. Revolta devenea din ce în ce mai explozivă. depărtaţi de Stăpîn. ateule. dar n-am spus că nu există nici o deosebire! — Eu vreau un cap de rezervă pentru Corifeul nostru strălucit şi tu te opui! — Trădătorule. căruia păreau să-i poarte un respect superstiţios. de la claviculă pînă la brîu. Aş putea să aflu de ce sînt numit carne şi ce se înţelege prin acest cuvînt? Dragonii înţepeniră. Nimeni n-o să bage de seamă deosebirea. va să zică vrei să promovezi un cap de carne de la suprafaţă? Amîndoi începură să ţipe din toate cele patru guri. căci prea se feresc de ea. — Toate la vremea lor. — Eşti un trădător! urlă brusc dragonul numărul unu. iartă-mă şi nu mă tăia. în diagonală. — Constat că mi se spune carne. deviatorule.

se prăbuşi în genunchi. Ce scîrboşenie! — Aşa-i! întări în barbă capul de pe pîntece. vreo afirmaţie mai complicată. se izbea de podea şi plîngea cu lacrimi multe. Primul părea foarte bogat. spre deosebire de ceilalţi. Tasachi va fi pedepsit. se afla un con mic de aur. întinsă la verticală. Stătea îngenuncheat şi. — Foloseşte-ţi capul! îl îndemnă Stăpînul. avea un halat de mătase verde strălucitoare. domnule Kipfer. În locul unde ar fi trebuit să-i fie capul. Poate că ceilalţi doi colegi cerebrali îl informau pe un traseu interior. pesemne la origine vreun american provenit dintre irlandezi. În momentul cînd păşea în odaie. spuse Pontiful. N-ar fi fost exclus să existe şi un sistem de amplificare şi reverberaţie: vocile detunaseră parcă. celelalte două îi urmară exemplul. că m-ai lăsat cu un cap. zise scurt Milton. şi ţineau între dinţi cîte o pipă. în ochii lor dumneata apari tot atît de oribil pe cît de oribili om fi apărînd noi în faţa dumitale. era îmbrăcat în flanelă cafenie. În locul lor. Iar celălalt dragon. de pe pîntece. udînd pardoseala vulcanică. olandeze. O sărută pe rînd cu ambele sale capete. pe locul unde ar fi trebuit să se afle capul. dar în cîteva clipe păru a înţelege situaţia. în vreme ce locţiitorul de dragon şef se mulţumi să sărute — cu capul de la subsuoară — doar platforma pe care şedea Domnul. în timp ce Stăpînul se duse iute la soclul pînă atunci ascuns îndărătul zidului şi îşi puse pe pîntece cel de al treilea cap. apărură alţii. — Vezi. Dragonii stăteau încremeniţi. Părintele se aşeză pe tron. imitînd forma unei pagode. — Uitaţi-vă într-acolo! şi mîna stingă a Stăpînului îl arătă. şi cei doi dragoni puşi sub anchetă se retraseră în grabă. — Ptiu! zise capul de la subsuoară al lui O'Hara. — M-am convins. în timp ce capul lui de la subsuoară îşi striga recunoştinţa. Mîna dreaptă a Stăpînului. tocmai îşi scotea pipele din gură. clipea mirat. vertical. Se feriră să facă vreo presupunere. Trag nădejde că mă voi întoarce din nou la tine. Gîndeşte-te logic: dacă produsul cel mai înalt al materiei . Acesta mai era somnoros. sărută poala de mătase a Pontifului cesiumist. cel care pesemne devenise mai înalt în grad. celălalt. cel de pe pîntece şi cel de la subsuoară. purtîndu-şi toate cele trei capete. Ai doar unul singur. în semn de respect pentru Stăpîn. Doamne. dar poţi să judeci cu el. iar după ultima silabă. pe aceeaşi uşă. Umejina. Cei doi cunoşteau soarta predecesorilor lor. cu voci asurzitoare. pe Milton. dar va rămîne cu un cap.capete de pe pîntece se înfruntau aruncîndu-şi învinuirea că trădează. poruncitoare. pocni din degete. parcă prietenos. — Amîndoi conspiratorii să fie puşi sub anchetă! Se avansează la rangul de dragoni Umejina şi O'Hara. Celălalt. se mulţumi să exclame în cor: — Un monstru! — Sînteţi liberi! strigă pe neaşteptate Stăpînul. şi cel de la subsuoară şi cel de pe pîntece. Tasachi. Umejina şi O'Hara. — Am hotărît şi hotărîm! strigară în cor cele trei guri. între umeri. Unul dintre ei. se auzi ecoul. Le aşeză grăbit într-un soi de buzunar instalat între umeri. era încărcat cu brăţări de aur. Dragonii se retraseră cu spatele către uşă. Îşi azvîrleau tot felul de cuvinte care pentru ei trebuie să fi avut o semnificaţie îngrozitoare. Fără să piardă timp. O'Hara. cel cu două capete bătrîne. purtau nişte bărbi rotunde. iar braţul drept. ambele lui capete. — Îţi mulţumesc. Capul Principal al Stăpînului începu să rîdă. Ceilalţi dragoni ascultau duelul verbal cu toate cele patru urechi.

dragul meu nepot. se odihneşte. am încurcat socoteala. din Italia. dar chiar de azi vom începe lucrările asupra ta. să te convingi cît mai repede de perfecţiunea noastră. Nu de alta. De aci încolo. conchise Capul Principal. — Sîntem rude. poate incomplet şi poate în altă versiune.. spuse el prudent. povestea durează de prin a doua jumătate a secolului XX. se cumpărau copii din Japonia. Numai obrazul de la subsuoară păstra expresia lui puţin tîmpă. interveni al treilea. interveniră imediat capetele unu şi trei. O bază bine echipată. iar alte părţi pot lucra. unde americanii aveau o bază. Milton sări în picioare. făcea comerţ de carne vie. nu asta e principalul. O parte din mine doarme. Dar cum se explică asemănarea dintre noi? Perechea de ochi atît de asemănători cu ai lui avu o sticlire fugitivă de ură. sau ce mi-oi fi. prieteni! Să nu faceţi lucruri imprudente. soarta Pămîntului întreg. ţi-am mai spus-o. Milt îşi acoperi faţa cu palmele şi şopti: — Au dat drumul la un gaz. Capetele Stăpînului se opriră o clipă. Faţa japoneză era contorsionată de ură. Ducea un transport de copii şi femei care urmau să fie vînduţi pe alt continent. Suflul exploziei a spart vasul de stîncile unei mici insule. n-a fost destul de sfînt pentru un fost părinte. — Ce vrei să spui? Stăpînul îi întoarse spatele.. Nu vă pripiţi pentru un singur. adăugă al doilea cap. şi se prăbuşi în nesimţire. spuseră cele trei capete — şi vocile lor căpătaseră din nou reverberaţia aceea asurzitoare — începem lucrările de reamenajare a cărnii numite Milton Kipfer. Te sfătuiesc.superior organizate este capul. — Unde mai pui.56 | . iar faţa principală nu mai semăna de loc cu aceea a lui Milton. vorbind rînd pe rînd din capetele sale. Totul era inutil. dar se răzgîndi. — Azi. Milton le privea pe rînd. Pînă aici totul mi-e foarte clar. după căsătorie. Lucruri din astea se mai făceau pe atunci. atunci nu e preferabil ca un om să aibă trei capete în loc de unul singur? — E preferabil.. Cred că fusese o explozie subterană cu totul neobişnuită. La leagănul nostru comun au stat mai ales două forţe: experienţele lui Edward Kipfer şi isprăvile lui Tony Kipfer. cred. Ţi-o spun foarte sincer. că există şi un proverb: mai multe capete judecă mai bine decît unul singur! — E logic sau nu? întrebă Al Doilea. — Da. — În orice caz. Poligonul de experienţă era strîns supravegheat. lăsîndu-l singur în încăpere. Era un vas clandestin. şi cel de al doilea reîncepu: — Explozia ori o catastrofă seismică ce a urmat după ea i-a făcut pe negustorii japonezi de sclavi şi pe militarii americani să se pomenească îngropaţi în adîncurile pămîntului. Tony. Cu bine. Mi se pare că ţi-am mai spus o parte a acestei poveşti. se plimbă cu paşi mărunţi pînă la tronul lui şi luă poziţia solemnă care lui Milton începuse să-i devină familiară.. dintr-o dată. din multe locuri. Milton se repezi înainte. atît o mutila rîsul ei bestial. Zidul începuse să revină la locul lui. Nu ştiu cum s-au petrecut lucrurile în amănunt. ba la un etaj. parcă visătoare. însă un mic vas japonez s-a rătăcit în regiune. zise Stăpînul. ba la celălalt. | PIESA nr. — Nu mi-e uşor să mă conving aşa.

anesteziat. După cîteva minute. folosind principiul inversării acustice. 58 | STAVRU IONESCU CÂTRE PREŞEDINTE S-a întîmplat o nenorocire. Am declanşat imediat sistemul major de alarmă pe calea undelor. cu . chiar acum. ar cere în primul rînd o reorganizare a echilibrului. Iuri Alexeevici Papanin i-a interceptat personal. care ne macină nervii. microtransistorii instalaţi în urechile lui Milton Kipfer au încetat să mai funcţioneze. Ele sînt extrem de mici şi foarte asemănătoare cu materia organică. Nava lui Martin a fost salvată. pînă la urmă. Pe curînd. Mai întîi ieşise din uz aparatul micro care retransmite zgomotele ce-l înconjoară pe Milton. Au pierit o dată cu el 11 oameni. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. Nu putem răbda să vedem cum Milton Kipfer este mutilat. Aceasta înseamnă că Milton nu mai poate primi nici un fel de informaţii din lumea de la suprafaţă. Părerea noastră este că duşmanul n-a reuşit să descopere aparatele. Am dat comandă navei noastre să o pornească spre Pămînt. din cauza torsiunii magnetice la care a fost supusă nava lui Papanin. Trebuia să-i punem pe bandiţi la locul lor încă de mult. N-aveam coridoare magnetice pregătite pentru întoarcerea navelor pe Pămînt: nu fuseseră programate. Pe mine şi pe alţi membri ai consiliului mondial ne-ai evacuat în Cosmos: pe Blake ţi l-ai făcut aliat. o să mă înţelegi. să-i dea un nou simţ al echilibrului. Martin a dat comanda fără să se coordoneze cu noi: abia apoi te-a anunţat.MESAJUL LUI GILBERT MARTIN. DIN COSMOS. ai greşit. astfel ca posesorul să poată îndeplini prima cerinţă ce se pune în faţa unui copil mic: să poată sta în picioare şi să poată umbla. instalaţia etanş a cedat. Nava lor era în primejdie. Distrugerea aparatelor din urechi este cu totul incidentală. E probabil că Milton. Martin | PIESA nr. ca să-i salveze de accident. a fost supus unei intervenţii chirurgicale pregătitoare. ne-am convins că a fost scos din uz şi aparatul din urechea dreaptă. Sper că n-ai nimic împotrivă. Am crezut că nu există nici un zgomot în încăperea unde se află Milton. Sînt sigur că. Or. Papanin a murit. CĂTRE PREŞEDINTE Dragul meu. Dacă inamicul ar fi descoperit aceste aparate. menite să-i reorganizeze funcţiile aparatului vestibular din ureche. În prezent. Îţi spun. dar. După presupunerea noastră — care urmează să fie confirmată de medici — existenţa mai multor capete. Instalaţiile navelor lui Martin sînt stricate. toate conectate la acelaşi sistem nervos. Ne cunoaştem de mult. Nu mai putem îndura încordarea asta. 57 | RAPORT FULGER AL COMISIEI RADIOACUSTICĂ Acum cinci minute. atunci ar fi reperat şi pe cel din gîtlej. se pot auzi gemetele lui Milton. prin care Milton primeşte indicaţii. în timp ce se afla în stare de inconştienţă. dar probabil că intervenţia îi provoacă totuşi dureri. Dar am văzut că nu mai recepţionăm bătăile pulsului şi celelalte indicative biologice. ei gravitează în jurul Pămîntului. e în stare de inconştienţă.

Oricum. Tot ce am putut realiza este un sistem care să asigure curăţirea Pămîntului de radiaţii. Papanin a fost un om cu suflet mare. în linii generale. Consiliul de miniştri din adîncuri | PIESA nr. îi pot remorca. 59 | PREŞEDINTELE CĂTRE STAVRU IONESCU Îţi mulţumesc. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. poate veni la noi şi va fi primit cu braţele deschise. 61 | COMISIA TEHNICĂ EXTRAORDINARĂ CĂTRE PREŞEDINTE Ne-am împotmolit. Sînt sătul de atîta sînge şi atîtea tragedii. 60 | CESIUMIŞTII CĂTRE OMENIREA DE LA SUPRAFAŢĂ Aţi respins definitiv propunerea noastră rezonabilă de a face schimb de inspectori şi delegaţi.motoarele defecte. Poate ar fi găsit pînă la urmă altă soluţie. aş prefera să nu-l aduci la mine. Dar inamicului. De acum încolo. Ai procedat bine. | PIESA nr. Oricare dintre voi care s-a săturat de tirania unei existenţe mecanizate şi fără suflet şi care doreşte o viaţă de neprevăzut şi aventură. Fiecare oră contează. Moartea lui mă doare tot atît ca şi pe tine. dacă nu stăruie. afară de cazul că acceptaţi să trimiteţi delegaţi la noi. Au şi rezerve de hrană. Mi-e destul de greu şi fără el. Nu v-aţi lăsat convinşi nici măcar de propriul vostru om. După părerea mea. lipsită de egalitatea mecanică dintre oameni. Papanin a căzut ca un erou. Grija pentru vieţile celor de pe nava lui Martin l-a făcut să acţioneze în grabă. Continuăm cercetările. Nu mai avem mult. 62 | CONVORBIREA PREŞEDINTELUI CU LORETA DURAND ŞI REXAS FAURAING . dar ar fi putut să fie mai prudent. Dacă vrei însă. refuzăm orice tratative. Situaţia asta mai poate dura săptămîni. pe care l-aţi trimis aici ca iscoadă şi care s-a încredinţat personal de bunele noastre intenţii. Lasă-i să se învîrtească pe loc pînă terminăm cu cesiumiştii sau adu-i aici sau expediază-i la loc. Ce facem cu nava? Aştept răspuns. după cum vor ei. fără nici o primejdie pentru ei. o săptămînă după ce s-a produs explozia. dacă vede că e atacat. plină de lux şi farmec. în caz că găseşti soluţia umană şi că n-avem altă dezlegare. că nu mai ştie nici el ce vrea. Am vorbit cu Martin şi e atît de abătut de cele întîmplate. Milton Kipfer a ales calea noastră. îi rămîne timp să provoace explozia. N-avem însă dreptul să ne ţinem acum de cercetări. Cercetează însă cauzele tehnice ale accidentului: să nu se poată repeta. Putem începe oricînd războiul de gaze şi microbian. Martin ar trebui să se simtă răspunzător pentru acest accident nenorocit. Dar un sistem care să împiedice explozia depozitului subteran n-am găsit încă. | PIESA nr.

PREŞEDINTELE: Greşeşti. mă întristez: deocamdată n-avem vreo soluţie. Vorbeşte-le oamenilor. Şi nu şi-a găsit alt moment mai potrivit să ţi-o spună. Sau mai bine zis. o să fim avertizaţi. sau florile. vezi. FAURAING: Ai reuşi de zece ori mai bine ca mine. Există şi alţii cam de aceeaşi părere. mai complicată. o atitudine de copii care experimentează cele citite prin cărţi. Iubirea. Şi de . Exista în vechime un francez mare cunoscător de suflete. E aici ceva declarativ care nu-mi place. FAURAING: Cred că nu e momentul potrivit să-i spui asemenea lucruri. Îi vei convinge. cu răspundere. să-i convingă că nu poate fi vorba de salvarea lui. Există sute de varietăţi ale reumatismului. PREŞEDINTELE: Mă bucur că sînteţi de acord.... dacă le vorbesc. (Către Loreta:) Nu ştiu dacă preşedintele nu vrea să te pregătească. dar putem sta inactivi? LORETA: Unii îşi închipuie că eşti laş. Le-aş vorbi logic. FAURAING: Moare Milton. dar mor o dată cu el şi cîteva miliarde de oameni în plus. Parcă eu n-aş vrea să ne răfuim mai repede cu cesiumiştii? LORETA:. PREŞEDINTELE: Dacă l-ai iubi pe Milton cu adevărat. in fond. I se pare că în dragostea dintre tine şi Milton există ceva şcolăresc.. aşa cum le-ai vorbi şi tu. Loreto. ceva. îi înţeleg.. am nevoie de ajutorul tău. PREŞEDINTELE: Ştiu. sentimentali. fără să fac nimic. PREŞEDINTELE: Bine. Rexas. Eu aş avea mai puţine şanse. e o afacere mult mai puţin logică. O exploatare a sentimentelor. Vine soţia lui Kipfer. dacă procedez logic şi nu fac paradă de sentimente.PREŞEDINTELE: Loreta. atunci e cu siguranţă lipsit de succes. FAURAING: Poate se trezeşte Milton. PREŞEDINTELE: Am nevoie de tine. deocamdată.Nu ştiu cum să spun. Dar. Mai ales celor prea înfierbîntaţi. la sigur. afacerea asta îmi repugnă. De ce nu vorbesc? Ce ar vrea ei? Un atac orbesc asupra cesiumiştilor? Dacă un asemenea atac are ca scop salvarea lui Milton.. nu le-aş vorbi ca iubită. PREŞEDINTELE: Dacă se trezeşte. mi-a adus nişte acuzaţii. Dar ştii că. LORETA: Spuneţi odată despre ce e vorba. Explică-i Loretei ce vreau să spun. mă simt aproape de ei. De unde ştii dacă un om iubeşte sau nu şi cum iubeşte? Nu ştiu ce caut eu aici. nu mai e nevoie să te pun la curent cu situaţia. mii de feluri de flori. mai aproape decît ai putea bănui. LORETA: Dar ce ne pasă de ei? Ai conducerea grupului operativ şi procedezi după cum e necesar. Martin mi-a vorbit pe un ton prietenesc. Mi se reproşează că las ca Milton să fie mutilat acolo în adîncuri. Dar ţi-e neplăcut. sau oamenii. Ce părere ai? LORETA: Oricît aş ţine la Milton. LORETA: Eu. Preşedintele e un om de modă veche. aş vrea să plec. cum să-ţi spun. îmi dau seama că e vorba de viaţa a miliarde de oameni. PREŞEDINTELE: N-am dreptate? FAURAING: Iubirile sînt ca reumatismul. Nu putem să-i expunem unei explozii nucleare. eşti om de meserie. mă învinuieşte de răceală. LORETA: Dacă n-am şovăit cînd a fost vorba ca Milton să plece acolo. Dar să spună ei ce propun în schimb. Dacă poeţii n-ar fi scris despre iubire — spunea el — mulţi oameni nici n-ar fi cunoscut un asemenea sentiment.. nu te-ai sfii să le vorbeşti oamenilor şi altfel. FAURAING: Nimic special. o varietate infinită de oameni.. rigid. să te călească pentru eventualitatea. LORETA: Cum îndrăzneşti? PREŞEDINTELE: Ascultă un om mai bătrîn. La Rochefoucauld.

| PIESA nr. — Mă bucur. încercăm un atac prin surprindere asupra lui: în primul rînd să tăiem orice cabluri de comandă care ar duce spre el şi să. ştiu. suferă de ameţeli. să caute drumul spre depozit. Şi-a luat pulsul.? PREŞEDINTELE: Sper. sînt sigur că mă auziţi. Ca să exploatăm chestia asta — iertaţi-mă că vorbesc atît de brutal — trebuie să. insecte dresate. Ştie că nu mai are cum să primească răspunsurile noastre. ca şi cînd ar vorbi singur.. copii. înainte de plecare. nu le-a reperat. Zeci şi zeci de mii sînt lansate. să pot rezista. Dar am dresat insecte cu afinitate specială pentru metal. în caz că nu se mai întoarce. Rămîne între noi. LORETA: Plec. Rexas. ca nu cumva duşmanul să surprindă ultimul canal prin care primim informaţii. Ştiu că orice s-ar întîmpla cu . Comandă prin radio? Vom face un bruiaj fantastic. LORETA: Pot să vorbesc şi singură. cîteodată nu aude bine. Loreta să înceapă să vorbească. mai ales că metoda de lansare e foarte greu detectabilă. Într-un sfert de oră. Are dureri în urechi. PREŞEDINTELE: În mine vorbeşte numai experienţa vieţii. E greu. I-a rămas aparatul din beregată... Milton n-a mers acolo degeaba. La gîtlej nu mi-au umblat.. Ştiţi că a plantat cîteva semnalizatoare cu iradiaţii. Şi chiar... Puneţi-vă pe lucru. Experţii lucrează fără răgaz. Hai. Există însă riscuri serioase. PREŞEDINTELE: Ai mărturisit chiar adineauri: ai vorbi la fel ca mine! Eu am nevoie să apelez la sentimentele oamenilor. Toate astea le spune calm.ce? Ca să mă convingă să le vorbesc oamenilor pe un ton lacrimogen. Avem şt alte variante.. În momentul cînd vom stabili absolut precis locul depozitului. Am discutat destul. ce mai educaţie ar primi! PREŞEDINTELE: Vezi. Consideraţi cele ce vă spun drept o misiune de luptă.. Cui pe cui se scoate: am folosit deocamdată metoda duşmanului. pînă şi-a dat seama că-i lipseşte aparatul din ureche. de aceea nu e introdusă iubirea în programa analitică a şcolarilor. Dacă te-ar auzi copiii de şcoală. chiar nu e nimic de făcut? PREŞEDINTELE: Ba este şi se face. Ca să mă obişnuiască treptat cu ideea că nu ţin la Milton. Ce teorii. trebuie să mai răbdăm cîteva zile. mai sigure. LORETA: Cîteva zile? Şi în timpul ăsta crezi că Milton. Ne-a întrebat de mai multe ori dacă îl auzim.. LORETA: Mă înfiori. să. obişnuit cu insectele. Că-l iubeşte pe Milton. o s-o ajuţi pe Loreta să facă un mesaj în care să spună ce-a spus adineauri.. PREŞEDINTELE: E riscant. şoptindu-le cu faţa îngropată în palme. Numai un cuvînt. ne-a zis. FAURAING: În galeriile acelea e foarte uşor de ascuns un cablu. În iubire există lucruri care scapă analizei unei maşini cibernetice. 63 | FERICIREA DE A FI CESIUMIST — in redactarea Iui Rexas Fauraing — Milton s-a trezit. Tu.. PREŞEDINTELE: Lăsaţi-mă în pace. Se stabileşte topografia galeriilor. locul depozitului. nu? E o chestie de zile şi ore. Tu însă. FAURAING: Vorbeşti atît de brutal pentru că în fundul sufletului eşti la fel de sentimental ca şi ei. asta nu-i o problemă. pe căi diferite.. ne-a dat şi alte indicative.. duceţi-vă. E extrem de prudent. că am apucat să mai primesc ultimele voastre comunicări.. Cea principală am discutat-o şi cu Milton. prin radio. Duşmanul. Se poate da comanda exploziei şi fără cablu. dar că nu e momentul să se întreprindă vreun act disperat pentru salvarea lui. ca.

. sau din cine ştie ce altă pricină. — Totuşi. foştii copii au devenit capi de familie. . Nu ştiu ce vor să facă cu mine. deşi proastă şi insuficientă. Fata nu ştie nimic în privinţa asta. La un om. Din cele aflate de la Stăpîn şi de la fată. cînd bateriile erau pe terminate. întrebuinţînd echipamentul care fusese îngropat cu ei. . veţi şti că nu am cedat niciodată. apoi victimele negustorilor de sclavi. Au pus la punct prepararea algelor submarine. Milt ne-a dat cîteva amănunte asupra istoricului cesiumiştilor. Mi-aţi spus că în timpul primului meu somn aparatul din ureche a înregistrat zguduiri ale organismului. Au fost momente cînd pînă şi insectele le-au servit pentru hrană. E îmbăiat într-o atmosferă senzuală. Am ameţeli. sînt convins că nu ştie. — Probabil nişte afrodisiace foarte puternice. Nu ştiu ce vor să facă din mine. iar el a rămas singur în mijlocul unei lumi ostile. Japonezele sortite comerţului de carne vie au ajuns. . . negustori japonezi de sclavi. a observat că spusele lui Meg nu se potrivesc în totul cu ale Stăpînului. micilor vietăţi marine: hrana. Îmi ascunde tocmai intenţiile pe care le are cu mine. . O să fiu foarte atent. Ani întregi. zăcînd în pat cîteva ore. se bizuie mai mult pe efectul drogurilor şi intervenţiilor chirurgicale. A descoperit înţepături în muşchi. . Copiii. . Milton nu ştie ce să creadă. într-un fel sau altul. N-or să facă din mine ceea ce vor. N-are de ce să-i mai facă reclamă. . din cauza şocului suferit. a planctonului. Din cauză că se aflau în străfundurile pămîntului. . . Viaţa şi-a impus necesităţile. Mai întîi. printre care cîţiva medici şi tehnicieni foarte pricepuţi. mărunta colonie omenească a încercat să iasă la suprafaţă. A început să obţină informaţii şi de la Meg. le-au fost de mai mare folos vitaminele de rezervă. De cînd a capturat aparatul ascuns în guler. femei şi copii. spune el. nu m-ar mira ca Stăpînul să înceapă să mă lase să circul liber prin lumea lor. era convins că fata e pusă de Stăpîn să-l inducă în eroare. . mă auzi? La colecţia ta de deosebiri între om şi maşină adaugă încă una. semnalele n-au fost niciodată recepţionate. . au crescut. inginerii militari americani. Stăpînul e convins că lui Milton nu i-a mai rămas nici o legătură cu lumea noastră şi că nu va mai vedea niciodată lumina zilei. ştie că i se fac injecţii. fata care îl îngrijeşte. cel puţin a unor părţi ale lui. Milton este de părere că reuşiseră să se descurce binişor şi că nu mai aveau mult pînă să iasă la suprafaţă. . Ameţit. . Catastrofa din secolul XX a îngropat cîteva sute de oameni. dacă nu vrea. spune Milton. lupta e complicată. . militari americani. Asta le înteţea dorinţa de a ieşi la suprafaţă. dezvoltarea unei tehnici care să le permită să iasă la suprafaţă. frînturi din ce a putut afla de la Stăpîn. .mine. . era asigurată. De explozii se fereau. ceva îmi ascunde. Trimiteau semnale prin radio. care în momentul exploziei nucleare aveau între 11 şi 15 ani. Curînd. Unei maşini poţi să-i schimbi programul. soţiile militarilor sau ale negustorilor. Mac Cragg. au început să-şi creeze surse proprii de energie electrică. El nu crede povestea spusă de Stăpîn: oare se temeau să iasă la suprafaţă din cauză că în lume existau două lagăre înarmate cu bombe nucleare? Dimpotrivă — spune Milt — ei bănuiau că trebuie să se fi semnat un acord de dezarmare. dar există în capul ăsta o scînteie care n-o să se stingă cît trăiesc. . . Părerea lui este că s-ar putea ca fata să fie sinceră. Conservele îngropate cu ei se terminaseră. nu se poate. Totul era tehnica. Chiar şi cei mai lucizi dintre ei rămăseseră cu o teamă extraordinară de orice fel de explozie. În condiţii infernale. Milton crede că Stăpînul nu mai e interesat în ascunderea adevărului. în timpul somnului se petrec cu mine lucruri ciudate. ca nu cumva să fie inundaţi. Am impresia că nici nu se mai oboseşte să asculte toate convorbirile mele cu fata. . . Încolo însă. Milton a început să schiţeze un tablou al dezvoltării cesiumiştilor. punînd faţă în faţă afirmaţiile lor contradictorii.

Îi întărîta mai ales chestiunea căsătoriilor. Au crezut mai întîi că de vină sînt unele medicamente sau lipsa urior substanţe hrănitoare. mica societate s-a văzut curînd plină de astfel de făpturi. O nenorocire la care nici nu se aşteptaseră. Oricum. pînă atunci supracreşterea fusese observată pe pămînt mai mult la plante.După părerea lui Milton. dar n-au putut trăi. tehnicieni. Personal nu aveau multă vină. Erau tehnicieni pricepuţi. Fuseseră iradiaţi toţi. Şi. S-au ivit şi cîţiva prunci cu două capete. tranzacţionau ultimele ţigări. Cum se întîmplă adesea în societăţile lipsite de o tehnică evoluată. A fost una dintre greşelile de bază ale americanilor de la conducerea micii societăţi. ci datorită nivelului lor tehnic. Mai exista însă şi destul comerţ mărunt. alţii avuseseră prejudecăţi faţă de culoarea pielii. Chiar soldaţii de rînd se pricepeau mai bine decît ceilalţi în mînuirea puţinelor motoare pe care le aveau la dispoziţie. colonia vremelnică dezvoltase în sînul ei relaţii destul de bune. nasturii. în noile condiţii. Cei de pe vas încă şi mai tare. Colonia. Se simţeau oarecum vinovaţi. Faţă de condiţiile infernale în care aveau de lucrat în străfundurile pămîntului. Numai cîţiva din aceşti monştri au putut supravieţui. asta a fost una dintre greşelile care aveau să le fie fatale. Infirmii căpătau un caracter nu mai puţin întortocheat decît trupul lor. respiratoriu. tot. s-au purtat generos cu micii nenorociţi. cum se întîmplă adesea cînd oamenii sînt uniţi de o nenorocire comună. Cîţiva negustori de sclavi. majoritatea însă trăiau cu celulele sexuale iradiate. sanguin şi nervos era cu totul anormal. apăreau din ce in ce mai mulţi copii schilozi. Medicii şi-au dat seama că puţinii supravieţuitori dintre monştri cresc cu o viteză neobişnuită. muriseră în adîncul pămîntului. Din cauza natalităţii înalte şi a vitezei cu care creşteau monştrii. se mai făcea simţit egoismul — totuşi Milton socoteşte că mica societate subterană fusese destul de avansată şi că nu mai avea mult pînă să iasă la suprafaţă. În mica societate subterană. Supravieţuitorii de la Hiroşima au fost însă obiectul unor îngrijiri medicale speciale. schilozii iviţi după explozia primei bombe lansate de strămoşii americani. În adîncuri au apărut copii cu picioarele diforme. De cîtăva vreme. Unii dintre americani fuseseră băieţi buni şi înainte. şi mai ales medicii americani. ştiau că totul a pornit de la goana înarmărilor nucleare. participau la tot felul de cursuri şi erau menajaţi în ce priveşte munca. Faptul de a nu munci li se părea mai mult un privilegiu decît un menajament. S-au convins repede că era tot Bomba. după iradiere. procentul de naşteri era mult mai înalt decît cel normal. Se vede că explozia aceea avusese ceva special. căutau însă pe toate căile să le asigure micilor schilozi un maxim de îngrijiri. Nu munceau şi căpătau o mentalitate aristocratică. i-a izbit nenorocirea. Cea mai bună hrană le era rezervată lor. unii erau oameni de caracter. dar nevoia îi educa să judece altfel. cu braţele diforme. poate cam egoişti şi inconştienţi. care. nu din motive rasiale. Erau printre ei ingineri. poate că nu era numai o prejudecată. se simţeau nişte nedreptăţiţi. Au început să predea cunoştinţele lor tehnice. ca să poată fi ajutaţi în munca lor grea. care se aflaseră pe punte în momentul exploziei şi care foloseau uleiul de cocos ca pe o briantină. Medicii au studiat fenomenul. dar mai aveau prejudecăţi. ca rezultat al căsătoriilor ce se înfiripau în adîncul pămîntului. medici. dintr-odată. americanii aveau un rol conducător. dar nu ticăloşi. între care aceea că munca nu este neapărat o fericire. Nou-născuţii schilozi semănau din ce în ce mai bine cu copiii Hiroşimei. oameni muncitori şi corecţi. apoi cîţiva la care traseul digestiv. ba încă erau ei înşişi victimele exploziei. Din cauza diformităţii însă. O fată . se dezvoltau repede şi căpătau o mărime uriaşă. proprietate privată. Chiar mulţi dintre foştii negustori de sclavi deveniseră.

din milă sau cine ştie ce alte motive. îl preocupa aspectul ştiinţific de ansamblu: îi bombarda cu întrebări pe medicii americani. De la o vîrstă fragedă. neobişnuit de inteligentul William a început să pună întrebări caracteristice pentru mulţi dintre infirmi. se fereau să destăinuiască aceste sentimente. ba chiar accelerau procesul. . Învăţase că a existat pe lume un Edward Kipfer. nu mai era mult pînă ce îngropaţii să iasă la suprafaţă — şi infirmii deveneau o majoritate. Mama lui era de pe aceleaşi meleaguri cu Waiahaia şi semăna cu aceasta. . . . O mînă îi era răsucită la vertical deasupra capului. . William a aflat de la tatăl său cui trebuie să-i mulţumească pentru nenorocirea lui. . . avea o inteligenţă neobişnuită. . . William însă nu părea afectat de soarta lui. . . spre cap. nu se ştie de ce. . nu se gîndeau la nimic altceva. Au prins dragoste de el. în măsura în care le depistau. Ceilalţi însă se interesau mai mult de soarta lor: nu există vreo cale pe care să-şi poată recăpăta normalitatea? De îndată ce căpătau un răspuns negativ la asemenea întrebări. Copilul ştia al cui fiu este. Medicii. schimbările bruşte pe care izbuteau să le provoace prin raze X la . se fereau să afle mai mult.diformă nu putea găsi. teste care dădeau indicaţii false. La vîrsta de şase ani. dar lipsite de eficacitate la oameni a căror suferinţă avea pricini mai adînci. . La vîrsta de nouăsprezece ani. decît un soţ diform. Că a existat un Tony Kipfer. nefiind ocupaţi cu munca. Îl chema — dacă ar fi putut să poarte numele bunicului său real — William Kipfer. Dacă fetele. Nu trecuseră mulţi ani de la catastrofă. În schimb. în adîncurile pămîntului. de ce nu ni se dau şi în privinţa asta drepturile care ni se cuvin? Ca orice comunitate ce se simte asuprită. liniile simple. Atunci. era plin de ură faţă de Kipferii sănătoşi şi frumoşi care trebuie să fi trăit pe undeva la lumina zilei. Ca mai toţi copiii lipsiţi de drepturile lor. . Au fost femei care. Şcoala morganistă dovedea mai multă dibăcie la rău decît la bine. Nu se cunosc împrejurările prin care a ajuns pe corabia negustorilor japonezi. ajuns carne vie pentru ultimii negustori care se ocupau cu această marfă. . Şefii coloniei — care pînă atunci căutaseră să limiteze numărul de naşteri prin metode normale. — Avem dreptul de a nu munci. avem dreptul la hrana cea mai bună. Coordonarea genetică se defectase: unele părţi creşteau mai repede decît celelalte. preot. . care a lăsat pe lume un copil dezmoştenit. Graţia fetelor japoneze. „Mutaţiile". care încuraja pe toate căile înarmările nucleare. a celor născute din încrucişarea cu americanii. îşi spuneau ei. A avut surpriza de a vedea că fiul lui — care îi semăna mult şi nu moştenise nimic dinspre partea mamei — era un monstru. . Waiahaia nu fusese singura femeie în viaţa fostului preot Tony. . . de obicei. . nu erau prea mîniate de situaţia asta. Căsătoriile între cei „normali" — de fapt iradiaţi şi ei -— duceau tot la diformităţi. picioarele scurte şi strîmbe. . . Fred a căpătat un copil de la o japoneză. . în schimb mulţi dintre masculi. . . Fred Kipfer avea 15 ani în momentul cînd se produsese catastrofa. Mai le rămînea un an-doi pînă să iasă la suprafaţă. altele în direcţia subsuorii drepte. au luat asemenea monştri. căutau să le combată cu metodele vechi care bîntuiseră prin America de la jumătatea secolului XX— psihanaliza freudiană. cu cît uitîndu-se în oglindă — şi aveau timp să se uite — se simţeau lipsiţi de ele. . Printre medici se aflau doi geneticieni destul de pricepuţi. unele aşezate normal. S-ar putea ca Fred să se fi născut chiar înainte de moştenitorii legali ai lui Kipfer. armonioase ale corpului omenesc erau cu atît mai rîvnite. Ce rost avea să scoată pe lume alte cîteva mii de monştri? Atunci a apărut în arenă faimosul William. cu consimţămîntul celor vizaţi — au înăsprit brusc măsurile. . tratamente bune poate pentru doamne ipohondrice. Coordonarea mişcărilor era defectuoasă. o serie de traiecte erau duble. moştenită probabil de la cei doi savanţi ai familiei şi reanimată prin amestecul de rase.

şi.insecte şi la plante. La zece ani. rele. mereu surpată. Ştia că monstruozitatea nu poate fi o piedică pentru ieşirea la suprafaţă. noi sîntem majoritatea. dispreţ. lumina exploziei nucleare. O să ajungem într-o lume unde americanii şi ruşii trăiesc în pace. zise unul. a început să discute cu ceilalţi „pensionari" ai micii colonii. cu ocolişuri enorme din cauza capriciilor terenului vulcanic. — Egalitatea comunistă e cea mai înaltă idee la care au ajuns oamenii de rînd. O lume în care a învins comunismul. Da. — Şi tot n-am înţeles ce e rău în asta. se înfundau mereu mai adînc în pămînt. aşa cum i-a lăsat natura: au toţi braţe întregi.. ştia unde să lovească. aici. le zise el. toţi sînt egali şi deci egalitatea le convine. care vorbea şi se comporta ca un tînăr de 18 ani. Tocmai atunci s-a anunţat că nu mai e mult. chiar şi acolo. prin salturi. ca să dovedească asta. aceia care ar putea deveni întemeietorii unei noi împărăţii. . Avea şi un bogat material de studiu în jurul lui şi chiar în el însuşi: diformii nu erau decît rezultatul transformărilor bruşte provocate de iradiaţii în substanţa ereditară. William. după calculul lor. de o mie de ori. spuseră ceilalţi. William. ar fi luat o măciucă dînd cuiva în cap cu ea. în adîncuri. — De ce vă bucuraţi aşa? îi întreba el. Era — caricatural vorbind — ca şi cînd un savant ar fi voit să demonstreze că organismul omenesc se schimbă brusc. Ai noştri zic că trebuie să se fi semnat de mult un acord pentru încetarea înarmărilor nucleare. acum. — Sînteţi siguri? întreba el. cu precocitatea lui de monstru iute crescut. şi-a însuşit de la medicii americani tainele acestei ştiinţe. asta e viaţa cu care am fost obişnuiţi. tot ce ne trebuie. să vă apropiaţi de o femeie care vi se pare frumoasă: o s-o vedeţi cum se cutremură. sînt de fapt stăpînitorii: ei sînt aceia care nu muncesc. unde toate popoarele se înţeleg. Acum. William. — O să vedeţi poate cum arată. Ce-o să se întîmple acolo sus? O să fiţi cîteva mii de nenorociţi pierduţi între miliarde de oameni care o să vă dispreţuiască şi o să vă umilească prin mila lor. un singur cap. Vă trebuie mila lor? Aici. De unde ştiţi voi că acolo o fi mai bine? — Acolo. şi naufragiaţii din adîncul pămîntului vor răzbi la suprafaţă. unul să nu stea cu mîinile în sîn în timp ce altul munceşte. Săpaseră. De ce? Pentru că în ochii ei sînteţi nişte pocitanii. Dar William. două picioare. — Şi comunismul e rău? Nu ştiau prea multe despre comunism. mereu reîncepută. e cea mai înaltă idee a oamenilor. cu logica lui diabolică. nu le mai rămăsese decît un an. Comunismul înseamnă egalitate: unul să nu fie mai bogat decît altul. — Comunismul. Încercaţi. O să vedeţi uri. Noi ne-am născut aici. Simţea că dezlegarea stă la ceea ce americanii numeau „statutul social". — Nu cred. o galerie. în adîncuri.. Dar a căror oameni? Gîndiţi-vă bine. dar reluau mereu drumul. un an poate. aceia care capătă hrana cea mai bună. frăţiei. Cînd toţi au drepturi egale. patimi. Aş vrea să văd cum arată marea şi cum arată soarele şi cum arată florile. atracţia pe care o simt întotdeauna oamenii spre ideea egalităţii. atunci cel care este mai înzestrat se poate evidenţia. — Eu totuşi aş vrea să văd cum arată lumina zilei. ori o lume care a admis întrecerea paşnică — asta o să găsiţi. rogu-vă. oamenii care sînt banali. acolo — răspundeau ei descumpăniţi — acolo o să primim îngrijiri bune. — S-o credeţi voi! Ori un pămînt pustiit de războaie atomice. răspundea cîte unul. — Şi ce e rău în asta? întrebară ceilalţi. cu precauţii extraordinare. de obicei stricau starea organismului. dar simţeau. Trebuia să le explice diformilor că ei. ştia aproape totul despre felul cum ar putea fi accentuate toate diformităţile. în fundurile pămîntului. toate trăsăturile negre. aşa e.

aşa cum e peştele. Atunci puteai să fii de o mie de ori urît — şi cu un pumn de bani puteai să-ţi cumperi carne de vacă sau de om şi s-o chinuieşti după pofta inimii. înseamnă că greşim cînd ne plac asemenea fete cu cinci degete? cu gît care nu e strîmb? — Nătărăule. aşa cum ai nevoie să te hrăneşti cu carne de peşte. Începea să se clatine ritmic pe picioare. săptămîni. dacă noi sîntem superiori. În legendele de pe vremuri ale oamenilor de afară. şi să cînte pe o voce înceată. — Dar ce era atunci? — Atunci. Milton ne-a explicat de ce redă pe larg aceste discuţii. n-avem ce căuta într-o banală lume a egalităţii. existau stăpîni şi supuşi. care au capul drept? De ce îmi place mai mult o mînă cu cinci degete decît una cu şase. răspunse William. Acum o sută şi ceva de ani. Credinţa noastră porneşte de la inegalitate. să le pui călcîiul pe cap şi să-i faci să muşte ţărîna sub tine şi să-şi plîngă cu lacrimi de sînge normalitatea şi aşa-zisa frumuseţe! să iei aşa-zişii tineri de familie bună. îi zise William. Pentru că tu. căci însăşi noţiunea de divinitate înseamnă despărţirea cerului de pămînt. frumos şi hidos. care au moştenit un nume falnic de la părinţii lor. înseamnă inegalitatea dintre un spirit superior. uitaţi-vă în oglindă! Egalitatea e banalitatea naturii. întrebau ei încurcaţi de atîtea argumente neaşteptate. În natură n-au existat motoare şi nici haine. Şi totuşi peştele îi este inferior omului. cheia spre descifrarea şi spre înfrîngerea ei. să lingă tălpile tale aşa-zis diforme! atunci era împărăţia lui dumnezeu. să îngenunchezi în faţa ta bărbaţi şi femei întregi. să-i faci să-ţi lingă tălpile. William se înflăcăra. Discuţiile durau zile. — Şi atunci. oare greşeşti atunci cînd îţi place să mănînci carne de peşte? Nu greşeşti. În natură n-au existat oameni ca noi. explica el răbdător. — E bine să-ţi placă o femeie cu cinci degete la mînă. să-ţi dovedeşti superioritatea. submarinul faţă de peşte: noi sîntem o creaţie artificială. am fi dus-o poate mai bine. eşti atras de inegalitate. ce e de făcut? — Noi. şi pentru că ai nevoie de ea. existau aventură şi sînge şi voluptate şi păcat. căci providenţa înseamnă inegalitate. aşa-zis normali şi aşa-zise normale şi să le dovedeşti că eşti superior. Un infirm — avea capul strîmb şi nişte picioare scurte care făceau mîinile lungi să-i atîrne pînă aproape de sol — a întrebat. O face mai interesantă. puterea unora asupra altora. atotputernic. La leagănul nostru stă Cesium 137! Noi sîntem fiii Bombei. — Atunci. de monştri şi îngeri. ca produs superior. monoton. şi nu cum par fireşti în natură. dacă am fi superiori. nici zeii nu erau egali: Jupiter era mai mare. le zicea hotărît William. antrenînd şi pe ceilalţi într-un fel de delir: — Să smulgem cu forţa ceea ce ni se cuvine! E porunca providenţei! Ei să muncească pentru noi. şi William dovedea o logică implacabilă — cel puţin în faţa oamenilor cu care vorbea. Căci natura nu . aşa cum e superior avionul faţă de pasăre. atunci de ce ne atrag femeile mai înalte decît noi. Pentru că ei au avut interesul să te înveţe că le eşti inferior. în secret. cum e a mea? — Pentru că ai fost prost educat. adînc tulburat: — Dacă ar fi aşa. căci noi nu ne murdărim mîinile cu munca. Cînd ajungea la acest subiect. nu zic. zise infirmul. Noi nu sîntem făcuţi pentru muncă şi pentru banalitatea de acolo. şi viermele numit om. pentru că ştii că femeia aceea ţi-e inferioară. În istoria felului cum s-a născut societatea cesiumiştilor stă cheia organizării ei actuale. Omul însă corijează natura. Noi sîntem un produs superior.— Neghiobilor. iar femeile lor să se zbată şi să geamă umile şi neputincioase sub urîţenia noastră! Să rupem lanţurile milei şi egalităţii şi ale aşa-zisei omenii! Să făurim imperiul superior dumnezeiesc. să remodelăm oasele şi capetele aşa cum vrem noi. şi să-i apeşi cu un vîrf de cuţit. le zicea William cu ochii sticlind.

William se juca cu un cuţit lîngă gîtlejul tatălui său. zise William rîzînd. — William. ce ai de gînd să faci cu noi? . . . Erau mai numeroşi. n-aveţi decît să rămîneţi. frumoşilor. Dacă vreţi să rămîneţi aici. Şi îmi pare rău oă mama nu mai e în viaţă — aş fi avut ceva de discutat şi cu ea. Îşi închipuiau oamenii care îi umiliseră cu mila lor cum se tîrăsc în faţa lor. Milton spune că Stăpînului. William i-a legat şi pe ei. O să fac ceva mult mai rău. zise Fred înspăimîntat. S-au adunat în jurul celui care îşi horcăia agonia. nemulţumirea. să comiţi violenţe asupra trecătorilor. . Tocmai asta îţi reproşez. Monştrii. Stăpînul i-a spus: — Nu-ţi cer să-mi promiţi că te vei purta bine. un băiat de vreo treisprezece ani. Şi avem nevoie de materie primă pentru ceva experienţe. N-avea mult peste treizeci de ani şi arăta ca un om bătrîn. . sîngele. Îi venea greu să se ţină acolo pe picioarele lui diforme. cu sentinele puse de pază la capătul galeriei. — Tată. Trebuie să munciţi pentru noi. Unul dintre monştri. — E o nelegiuire! Cel care vorbise astfel era Fred. s-a oprit din cîntec şi s-a suit pe un bolovan. . Trebuia făcut totul pentru ca minuscula colonie să nu poată răzbi niciodată la suprafaţa pămîntului. egalitatea şi omenia însemnau o stare inferioară a naturii tîmpe! aventura. zise Fred. neînsoţit. dar s-a sprijinit de perete şi a strigat: — Ce dovadă ai că tu eşti dumnezeu? — Dovada o dă puterea ! a exclamat William. . . . . n-o să faci asta! — Nu. Orice încercare de a captura depozitul este inutilă. . asta n-o s-o fac. Şi ne plac femeile şi fetele voastre. care nu erau ocupaţi cu munca. Cele cîteva sute de victime au fost tîrîte într-o grotă mare. Nu mai e . voluptatea. A fost liber. Complotul a fost pregătit cu mare grijă. cîţiva încercaseră chiar să-l trădeze. dumnezeu este spiritul care pune ordine în natură. aveau timp berechet pentru a pregăti luarea puterii. dumnezeu sînt Eu. . cum îngenunche în faţa picioarelor lor scurte şi diforme. Ţi-am dat viaţă. i se moaie vocea de plăcere. . . cînd vine vorba de acest moment. . şi a început răfuiala. ce fel de lume ne-aţi pregătit? Unde v-au fost creierii? Spunînd acestea. . . . — Ce rău v-am făcut? a întrebat una dintre fostele căpetenii ale coloniei. şoptit. efectele întîrziate ale radiaţiilor îi măcinaseră oasele. . . Un cuţit a sticlit o clipă în întunericul grotei şi băiatul s-a prăbuşit cu beregata străpunsă. O parte dintre monştri nu voiseră să i se alăture lui William. Trebuiau să-i dea ascultare lui William. providenţa erau alături de ei. alături de cei normali. — Ai priceput problema. Milton a terminat adineauri prima sa vizită pe străzile oraşului cesiumist. i-a spus William apropiindu-se de el. îl întrebă îngrozit tatăl său. Să ştii însă că oamenii ăştia nu pot fi răsculaţi împotriva mea. . Îl îmbătrînise viaţa grea în străfundurile pămîntului. treaba dumitale. tatăl lui William. Dacă ai poftă să te distrezi. zise William. care nu voiseră niciodată să se uite la ei. Cuvintele aţîţătoare ale lui William îşi căpătau brusc înţelesul. — Băiete. . Sîngele a produs o puternică impresie asupra infirmilor. a răspuns William. . Se vedeau stăpînii universului întunecos de la fundurile pămîntului. vedeau în minte femeile şi fetele acelea. dumnezeu vă vorbeşte prin Mine! Odată stăteau într-o grotă şi cîntau aşa. Întrerup cîteva clipe istoricul cesiumiştilor. iar armele micii colonii erau puţine.înseamnă încă dumnezeu. Dar de ce să ne opriţi pe noi? — Pentru că avem nevoie de voi. Atotvăzătorul şi Atotputernicul care le deschisese ochii. Da. . Voi veghea să nu păţeşti nimic — am nevoie de dumneata. Înainte de a-i da drumul din încăperea unde îl ţinea prizonier. . . . de ce mi-ai dat viaţă? Şi voi toţi de aici. — Sînt părintele tău. să nu fie surprinşi.

într-un colţ al pieţii stăteau cîteva zeci de femei şi bărbaţi. Părul fiecăreia are mai multe culori. Zidurile şi casele sînt pline de reclame pestriţe. confuze. e obişnuit să nu vadă mult din cer. chiar luxos pe alocuri. înşirate pe fîşii. un supus al providenţei. întrebă alta. Femeile. cum să vă spun. Unele. ameţit. aşa îi place soţului meu. Cuvîntul acolo părea să aibă o semnificaţie sinistră. Un prieten care a fost trimis acolo. S-a amestecat între oamenii ce aşteptau să intre în magazin. Piaţa mare şi ciudat luminată are case fără ferestre. prin coridoarele pustii. Culoarea luminii se tot schimba: mereu alta şi niciodată la fel cu lumina zilei. Se vînd în rate. L-aţi luat de curînd? — A fost o ocazie. iar cealaltă jumătate vopsită într-o gamă violentă: fiecare fîşie e învelită în foiţă. cu o umflătură mare. Era ameţit. un fel de imitaţie a maşinilor de pe vremuri. l-a buimăcit pe Milton. — Fireşte. de la vechile oraşe americane cu zgîrie-nori. astfel ca şi capul de pe pîntece să poată privi afară. răspunse mîndru piticul. îmi place mai mult cînd sînt inegale. astfel că Milton abia putu s-o audă:) Am acasă şi o carne. pentru două persoane. aşteptau în faţa unei case pline de firme. răspunse cealaltă. de la trei. Numai că la uşile laterale. Am dresat-o să fie . neterminate. care sînt ceva mai egale. poartă jumătatea capului tunsă. recunoscu cealaltă. Prin piaţă circulă vehicule mici. Din păcate. cînd s-a produs catastrofa. Maximum de lux pe care şi-l îngăduie este să-l poarte pe un gît strîmb. artificială. Se pare că fondatorul imperiului cesiumist a avut numeroase informaţii asupra felului în care era organizată viaţa în secolul XX. — Piciorul drept îl aveţi de la Acolo trei. (Şi. — poate cărţi şi reviste de la baza îngropată de explozie. ridicîndu-şi poala de mătase. intervenţia făcută la urechi. dragă. spune Milton. nu-i aşa? Şi eu am acasă unul la fel. — Mai are? — Numai stîngi. Milton. ca să mărească disimetria. arătă că genunchii se aflau la înălţime inegală: cel drept era aşezat mult mai jos. îi spunea o femeie unui om scund. ca să fiu mai exact. — Nu vă supăraţi. parcă speriată. Să vă spun sincer. — Aveţi un braţ frumos. Se pare că drogurile au apucat să-şi facă efectul. mereu colorată.mult şi vei deveni un preţios aliat de al meu — sau. O piaţă cu plafon. dar. căci femeia tăcu. a ajuns într-o piaţă destul de asemănătoare cu cea în care avusese loc execuţia. Uitaţi-vă. la subsuoara dreaptă. dar unde aţi găsit piciorul acesta? — La Acolo numărul cinci. E un braţ puternic şi proaspăt. La Acolo cinci mi-au promis că săptămîna viitoare or să aducă şi picioare drepte. Se aştepta ca faţa lui. Dar nu e atît de sumbră ca aceea unde a avut loc execuţia. Este şi ameţit. cu care mă împac destul de bine. şoptit. străzi cu plafon. cu picioare strîmbe. poartă capul în poziţie normală. care purta la subsuoară un cap proaspăt bărbierit. la aparatul vestibular. S-a sprijinit de perete. dar soţul meu mi-a spus: Lasă. geamurile sînt aşezate In partea de jos. astfel ca firele de o culoare să nu se amestece cu celelalte. Caut să pun ordine în spusele lui. Şi. atît de asemănătoare cu a Stăpînului să facă impresie — dar nimeni nu i-a dat atenţie. i-a stricat temporar echilibrul. Totuşi. Eu sînt numărul patru. afirmaţiile lui sînt uneori neclare. să ştiţi că al meu îşi preferă primele trei neveste. deasupra umerilor. am impresia că delirează. ziduri masive. Ceea ce îl tulbură e lumina schimbăcioasă. la mine nu contează numai părerea soţului. Milton spune că trebuie să fi semănat cu un magazin de pe vremuri. — Da. Milton. Aspectul. care se aştepta la cu totul altceva. îi răspunse o femeie îmbrăcată în mătăsuri. aşa. atît de ciudate sînt spusele lui. Cîteodată. Era îmbrăcat în haine de mătase. în limba engleză şi japoneză.

Milton n-a putut să afle în ce caz decapitarea e o operaţiune dureroasă — ca atunci cînd Părintele a hotărît executarea celor doi dragoni — şi cînd. într-un fel. zise cealaltă cu oarecare mîndrie. cine răspunde şi pentru ce. — Nu vă supăraţi. structura societăţii lor este atît de răsucită. e desfăcut în părţile componente şi vîndut cu bucata. Milton s-a convins că între ierarhia socială a cesiumiştilor şi numărul de capete există o strînsă legătură. Cîteodată se pare că banul însuşi stăpîneşte. cînd anume s-a născut. lucrul principal fiind veniturile şi impozitele. afară de genialul Părinte dumnezeiesc. Ar fi putut să ajungă şi dragon. în măsura in care plăteşti impozitele. De fapt. e voie să ai simultan mai multe capete. cu ce fel de cap aprobă. oamenii cu un cap pe umeri şi celălalt pe pîntece. întrebă femeia cu piciorul nou. ar fi cei mai înalţi în grad. pentru că uneori generalii — care au un cap pe umeri şi celălalt la subsuoara dreaptă — îi arestează şi îi închid la acolo numărul patru. comandă capul de pe umeri. puterea deplină pare a aparţine Stăpînului. şi a pus deasupra lor finanţa. Tocmai asta — spun teoreticienii cesiumiştilor — garantează faptul că mica lor colonie e într-adevăr liberă. Nimeni. prin mijlocirea fiscului. Agenţii fiscali pun impozit după numărul de capete al posesorului. pe scara întregii colonii. dar cîte creiere are soţul dumneavoastră? — Două. încît nimeni nu pare să-şi dea seama cine deţine puterea cu adevărat. încît niciodată nu se ştie precis de partea cui aparţine puterea într-o chestiune. cînd e pomenit în acest sens. dar nu să le porţi toate trei odată. unul la subsuoară şi celălalt pe pîntece. iar puterea lui reală se exercită mai mult în cercul îngust al dragonilor. Ai voie să le posezi. dar preferă să trăiască liniştit. Apoi vin dragonii. posesorul se duce singur la acolo să-şi facă rost de alte picioare sau capete. Aceste subtilităţi fac ierarhia cesiumiştilor complicată. Milton a observat ca acolo înseamnă la ei magazin de cumpărat capete. Părintele are o evidenţă clară a numărului de capete pe care îl posedă fiecare şi deci a poziţiei lui materiale şi sociale. Se pare că se creează o zăpăceală grozavă — Milion însuşi este destul de confuz cînd povesteşte asta — şi nimeni nu mai ştie precis. astfel că unul dintre capete — cel de pe pîntecele posesorului — dă halei de capete liniile directoare ale gîndirii. cîţi ani are. Ceva mai sus pe scara socială stau cei cu capul pe pîntece. de vreme ce oricare dintre magnaţii financiari îşi schimbă capul şi alte părţi atît de des încît personalitatea lui apare mai puţin conturată decît aceea a instituţiei pe care o conduce. Carnea mă place aşa. — E dragon? — Nu. alcătuind un fel de consiliu de miniştri al Stăpînului. Cînd simt nevoia. provoacă groază. De fapt toate astea nici nu contează. că nu există nişte oameni anume care să stăpînească . unde se desfăşoară dramele sîngeroase ale luptei de palat. Alteori. După cîteva minute. Se pare totuşi că există o ierarhie. cine i-au fost părinţii. Bogătaşii au birouri întregi cu capete fixate pe socluri de felul aceluia pe care îl posedă Stăpînul. la subsuoara dreaptă. Ei. cu două capete. se conectează cu hala de gîndire. cu ce cap respinge şi de cînd îl are. arestare — şi. E pentru ei mai curînd o abstracţie existentă în icoane. se face o asemenea aglomeraţie şi un asemenea amestec de capete. şi atunci zeci de capete nu se gîndesc decît la unul şi acelaşi lucru. dar el nu prea se amestecă în viaţa supuşilor de rînd. Milton a tras concluzia că acolo trebuie să fie nişte uriaşe ateliere de remodelat oamenii: cine e trimis acolo. Capul de pe pîntece are rol de comanditar. comerciant. braţe. Oamenii săraci au un singur cap. picioare — în care caz cuvîntul are o semnificaţie plăcută — dar înseamnă şi loc de deportare. În general.şofer. dimpotrivă. Dar Părintele n-a vrut să le încredinţeze prea multă putere. cine şi ce vrea. dar nu întreagă. dimpotrivă. dar în interiorul proprietarului. cine stă în spatele cutărei lovituri financiare şi care capete anume se ascund sub cutare maşinaţie. Totuşi. din cauza atîtor reconstituiri. n-are voie să poarte trei capete în acelaşi timp. Ei dispun de puterea reală.

iar la nevoie le şi schimbă. aş putea bănui că un creier înfierbîntat a făcut o descriere macabră. De fapt. pînă la cărnuri automate. totul este depersonalizat. care nu judecă nici măcar cu un cap închiriat. Vinde carne gata dresaţi sau carne dresabili acasă. . pînă la urmă. încît nici nu le-am mai reprodus. . . pe pîntece a apărut un nou cap. conduce maşina excelent! Ştie să muncească. Feriţi-vă de contrafaceri. Capete pentru socluri şi socluri pentru capete. domnule Kipfer. Milton s-a trezit din nou în faţa Stăpînului. care le creează obsesia de a-şi achiziţiona mereu alte părţi ale organismului. se făceau că nici nu văd dragonii. . . Veniseră după el doi dragoni mai mărunţi. prin aparatul instalat. . Trimiteţi comanda chiar acum! Numai pînă luni la prînz. (De răspunsurile lui Milton sînt absolut sigur. l-am găsit la Acolo 8. . — Unde l-ai găsit.) . încît. . sau poate se temeau. în beregata lui. . . pentru că le aud direct. şi veţi primi la domiciliu capul pe care l-aţi visat o viaţă întreagă. Nu i-a fost de loc uşor să afle toate acestea în răstimpul scurt pe care l-a petrecut in piaţă. ca să ne dăm seama despre ce e vorba: De ce să purtaţi vechiul dumneavoastră cap. mulţimea aceasta de capete e departe de a reprezenta o colectivitate :gusturile şi părerile se exclud şi se rotunjesc reciproc. Hotărîrea luată de posesorul unei hale de capete poate fi profund nedreaptă: dar pînă să fie tras la răspundere capul care a dat ordinul. . Gîndirea lor e dirijată strîns de un soi de reclame ciudate. . . . Mi-a venit greu. Lucrăm după ultimele metode ştiinţifice. de la patroni cu puteri discreţionare. . Posibilitatea înlocuirii capetelor. Dar ei nu prea par preocupaţi de problema puterii. Trimiteţi prin poştă măsura subsuorii dumneavoastră. Şi m-a costat o nimica toată. . Şi sper că ţi-am stîrnit şi curiozitatea ştiinţifică. nu pentru că cesiumiştii întîlniţi ar fi păstrat secrete faţă de mine. inuman: „hala de capete". . numai pînă luni la prînz! Vînzări pe credit. Totuşi felul lui de a vorbi trădează un om pe deplin lucid. Nou. Femeile. în încăperea care îi devenise familiară. a răspuns Milton. . . sînt foarte vorbăreţe. . cînd rămîne singur. indicaţi coeficientul coordonării biologice. Dacă nu l-aş cunoaşte pe Milton. ocazie excepţională. draga mea? — Draga mea. care azi hotărăsc totul şi mîine şi-au pierdut capul. Adresaţi-vă numai la Acolo 111. a fost luat îndărăt. . spune el. . cu automatele la subsuoara stîngă. înghesuiala omenească naşte diferenţe uriaşe de personalitate. se coordonează şi se anulează într-atîta. . cu un umor sinistru prin care răzbate ura. am o carne nouă. la Acolo 7 ! — Draga mea. nou! Un braţ gratuit la fiecare trei capete cumpărate! Mare desfacere de picioare drepte cu şase sau şapte degete. . firmă specializată în capete de subsuoară. le mobilează capetele. despărţită numai printr-un zid de odaia în care era deţinut. Milton a citat cîteva astfel de îndemnuri. Cît despre cele ce-i spun alţii. chiar să deretice. . . cînd la Acolo 12 puteţi găsi un asortiment bogat de capete? Inteligenţă garantată. E: uşor de ţinut minte: Acolo 111. . Nimeni n-a dat importanţă incidentului. sistemul de socluri biologice combinate conduce soarta oamenilor. adesea de la o femeie cu o singură gură poţi afla mai multe decît de la un bărbat cu două. asta aflu numai din relatările lui. ci numai capitalul colectiv si stăpînirea colectivă. i-a spus Stăpînul. Se poate ca drogurile să fi accentuat starea specială în care se află Milton. dacă e un delir. complet pustie. mai ales.viaţa. Acolo 12 şi fiul. — Sper că te-ai îngrozit destul de bine. Unele sînt atît de ciudate. — A doua speranţă corespunde adevărului. . atunci e un „delir lucid": căci nici lui nu-i vine să creadă ceea ce vede. Ce se petrece cu Milton? Pe neaşteptate.

Capul de pe pîntece s-a întors spre un punct fix din spatele Tronului. De plăcere. care dă organismului toate impulsurile necesare. Dar cînd există mai multe capete? Cum se coordonează respiraţia? Cum se asigură legătura cu sistemul neurovegetativ. ironic şi nepăsător. spuse capul de pe umeri. zise el. întorcîndu-se spre stînga: — Să intre Toiţiro. parcă plutea în înălţimi. Dacă apuci să-i povesteşti domnului crima ta. capul de pe pîntece îşi dilatase nările. îşi scoase hainele şi îi întinse lui Milt un contor electric miniatural. — Idiotule. să ai cu ce judeca. Numai că nu i-am încărcat bateria pînă la capăt: la fiecare trei luni trebuie să i-o schimb. Uite. bătea aiurea şi urma să se oprească. pe al cărui obraz înflorise speranţa în momentul cînd auzise că mai . Capul de pe pîntece se strecurase lîngă braţ şi privea cu furie bestială la omul de pe podea. spuse el. Contorul era fals însă. — Părinte. — Am vrut să port trei capete. coborî repede de pe tronul său şi. — Te rog. zise rîzînd Stăpînul. Dacă nu-mi dai imediat transistorul nou. ţi-a scrîntit-o! Cesiumistul. pe care amintirea crimei îl înfuriase iarăşi. fals.— Ştiam. a spus Milton. că există un singur sistem nervos central. — Trei. semănînd puţin cu al treilea cap al Stăpînului — gemu. Trei luni de viaţă! Hai. Inima nu mai primea de la nervi impulsuri normale. Asta înseamnă că mai are vreo trei minute. — N-avea tu grija mea. Părinte. Omul gemea întins pe pămînt. la subsuoară — deci fiinţă de grad inferior — s-a prăbuşit la picioarele Stăpînului. şi faţa lui era albastră. îţi mai dau 2160 de ore. faţa îi bătea în albastru. grăbeşte-te. zise el. Milton. Celălalt cap. — Mai am zece minute. Abia mai respira. Bateria mai avea în ea curent pentru încă două luni. După un minut. fii mărinimos. Dă-mi transistori noi! N-am cum să-mi cumpăr. Omul de pe podea — japonez la faţă. Ia. sprijinindu-se cu mîna stîngă pe genunchi. anume ca să sperie un ticălos ca tine. i-a răspuns Stăpînul. o să mor şi n-o să mai poţi să mă chinuieşti. capul de pe pîntece a spus. Omul. pune-i compasul pe stern şi vezi cît curent mai are acolo: cifra indică minutele. i s-a defectat fascicolul lui Hiss. frica ţi-a scrîntit inima! Da. chiar pe propria dumitale piele. — Ţi-ai pus contorul? îl întrebă zîmbind amuzat capul de pe pîntece al Stăpînului. răspunse el. Cum se coordonează funcţiile inimii? O să-ţi dau un exemplu. un om care avea un singur cap. echilibrul şi coordonarea senzaţiilor? De unde şi cum vin impulsurile pentru bătaia inimii? — Vei studia pe îndelete toate aceste probleme. chiar acum o să mori. supus. terminat cu două mici gheare de compas. dar nu pentru că ţi-a lipsit curentul. — Mai ai două minute şi jumătate. că străinul ăsta vrea să vadă ceva. Ţi-am lăsat un cap. Şi îmi vei fi de folos. Dă-mi curent. I-am montat în dreptul sternului o baterie miniaturală cu transistori. Sub braţul drept. zise omul. Acum inima lui ticăloasă primeşte impulsuri pe cale electrică. se aplecă spre cesiumist. Poate nouă. zise rîzînd capul de pe pîntece. Stăpînul. se apropie de om şi îi puse compasul pe osul lat dintre coaste. Ia. cutremurat. Fără să vorbească intr-un microfon. zise el. Se pare că sînt tari în tehnica radio şi în tehnica iradiaţiilor. dezbracă-te. în cîteva clipe. nu mă îndoiesc. de pe umeri. o să mori. cum ai fost pînă acum. — Ticălosului ăsta. mor. întins înainte parcă implorător. Şi ştii de ce? Pentru că eşti un dobitoc şi n-ai stofă de dumnezeu în tine. dar n-ai ştiut să ţi-l foloseşti. Numai dumnezeul nostru iubit are voie să poarte trei capete.

. . . . . . . Galeriile ce duceau spre suprafaţă au fost în parte dărîmate. . Ştiu că ai o răspundere uriaşă. Dar nu mai pot. Ia-l. Între medicii americani fusese unul mai în vîrstă. rămase înţepenit. mai puţin de douăzeci. . Milton a văzut totul. neputincios. Poate însă că reuşeşti să precipiţi deznodămîntul. Bomba atomică a făcut într-o zi ce făceau cuptoarele naziste în ani. O să-mi fac treaba mai departe. un oarecare Duff Mitchell. nimerit în această lume. se încordă o clipă. şi restul. . cunoştea crimele hitleriştilor şi le purta o ură neîmpăcată. Am auzit poveşti despre părinţi care sacrifică un braţ pentru fericirea copilului lor. . Primii au devenit sclavi care îndeplineau munci ceva mai calificate. că trebuie să măsori bine tot ce faci. Nu sînt sigur dacă toate lucrurile pe care mi le povesteşte sînt riguros exacte. în sfîrşit. Îmi cer iertare că mă amestec. . cu dragostea lui pentru fiinţa umană perfectă. . . . . măcar cu un minut. . ai făcut unele greşeli Uite. . Înţeleg prudenţa. Murise. . Eşti preşedinte. în acel ceva atît de greu de prins care îţi redă sufletul omului. . . Ştiu că rîndurile astea îţi vor cădea sub ochi. William „Kipfer". Au trecut trei zile de cînd Milton se află în lumea asta de coşmar. Duff Mitchell luptase de tînăr pe frontul celui de al doilea război mondial. Atît şi nimic mai mult. să le transmită prin radio. . după un plan al cărui ansamblu îl avea doar el. Fă ceva. Sînt gata să merg şi eu acolo. . Ar rezista. tatăl lui William. . . de n-ar fi intervenţiile lor chirurgicale şi primejdia care îl pîndeşte în permanenţă. . . . . care s-au supus de bună voie noii stăpîniri. cu inteligenţa lui neobişnuită. dar în voce. . începutul a fost făcut chiar cu Fred. care preluase puterea în colonia subterană. . Nu sînt sigur decît de un singur lucru: că e Milton cel care vorbeşte. „Normalii" şi toţi ceilalţi au fost împărţiţi în două: cîţiva. William. cu ochii mari. televiziune etc. mai ales în acea ramură a ei care se ocupa cu efectele iradiaţiilor. Urgentează acţiunea. . . bine înarmaţi. cîţiva dintre medici erau specialişti în chirurgie şi în genetică. Iartă-mă că m-am amestecat. Ceilalţi — în ce-i priveşte pe ceilalţi. de pildă la mînă. . . Ce părere ai? Milton a amintit de cîteva ori că militarii americani îngropaţi în adîncuri fuseseră specializaţi mai ales în trei domenii: energia atomică — catastrofa i-a surprins la bază tocmai cînd urmăreau efectele unei explozii nucleare — electronica — o parte dintre ei urmau să facă măsurători ale efectului bombei. — Tată — i-a spus William — cînd mi-ai dat viaţă. . — S-a făcut o crimă. Ştiu că tot ce-i omeneşte de făcut. Dar există în orice situaţie un mic procent de risc. E încă stăpîn pe el. medicina. Dar în orice luptă există şi un risc. . nu ştiu dacă drogul nu a început să acţioneze asupra lui. Cîţiva din monştrii lui de încredere. Ceea ce bîntuia mintea lui era mai ales exemplul savanţilor nazişti. Singura deosebire a fost că preţul de cost pe cap de om ucis revenea mai ieftin. să mai reziste. Ştiu că trebuie să fac un rezumat al celor povestite de Milton. Aşa. . . . care nu voiseră să se supună. . . ca şi cînd ar fi vrut să-şi înştiinţeze inima să nu dispere. — şi. . . de n-ar fi comoţiile acelea care se petrec în timpul somnului său. . îşi însuşise tot ce era esenţial în fiecare dintre aceste direcţii. de neprevăzut. . simt că Milton e la capătul puterilor. . a introdus o ierarhie precisă şi drastică. . Ca stăpîn absolut al noii colonii. Îi povestea lui William ore întregi despre atrocităţile comise de aşa-zişii savanţi în lagărele naziste — . ai făcut. . . spunea bătrînul american. Mi-l închipui. . Mîna ta stîngă îmi place mai mult decît a mea. Situaţia asta de martor îmi macină nervii. Cîteodată reuşeşte să rîdă. era hotărît să „dezvolte ştiinţa".are curent. . . . au devenit stăpîni absoluţi. cu ochii în gol ca oamenii care sînt atenţi la ceva ce se petrece înlăuntrul lor. sute.

cu meningită. atunci de ce m-a lăsat să devin schilod? Şi unde e pedeapsa divină. care-i vorbeau despre frică şi durere. o mîţă cafenie şi grasă. au fost instrumentele diavolului. William. „A fost întreagă. de vreme ce depinde de legile cărnii. din punctul lui de vedere. pisica schiloadă. A spus că o găsise într-una din galeriile care duceau spre suprafaţă — avea laba prinsă şi a salvat-o. Episoadele acestea oribile marchează naşterea concepţiei despre lume a precocelui profet al întunericului. din priviri. se pregătea foarte temeinic pentru rolul de stăpîn absolut al destinului oamenilor de sub pămînt. William urmărea zile întregi. despre felul cum străluciţii şi curajoşii savanţi hitlerişti tăiau limba omului. şi acum nu mai e! I-am schimbat înfăţişarea. Era îmbătrînită — totuşi mişcările ei armonioase de felină îi provocau copilului invidie şi iritare. Vedea. cu o secretă plăcere. urmărind cu atenţie încordată şi amuzată ochii măriţi ai animalului. care îndrăzniseră să schimbe ceea ce era dat de la Domnul: din oameni întregi. şobolani şi tot felul de gîngănii. aceleaşi care îl făcuseră pe el. Stăpînul povesteşte asemenea întîmplări cu o în. El spunea că omul. ochii animalului mut. Duff Mitchel. în lagărele morţii. are dreptate. pe jumătate înnăbuşită. a dus-o într-o mică adîncitură de pămînt pe care o ştia numai el. de ce Kipferii care sînt vinovaţi pentru infirmitatea mea stau acum şi se bucură de lumina soarelui. cerînd mereu alte explicaţii. şi îi scoteau ochii cu curiozitatea ştiinţifică a copilului care rupe aripile unei muşte. Socotea că omul e creaţia lui dumnezeu şi că savanţii hitlerişti. Şi. teoria pe care a lăsat-o moştenire urmaşilor săi. spunea el. Singura lor crimă este că s-au lăsat învinşi. pentru a-i studia reflexele. am fost mai puternic decît natura care a creat-o! Dacă dumnezeul despre care îmi vorbeşte Duff ar fi vrut s-o creeze aşa cum era. Mitchell era credincios.îndeosebi despre experienţele făcute pe oameni. să fie un infirm pierdut în adîncurile pămîntului. făcînd experienţe genetice cu albine. convulsiile lui. Strîngînd-o la piept. nebănuind nimic. ascultîndu-l. savanţi. ei. îngropata în adîncuri o dată cu oamenii. l-a lăudat pentru omenia lui şi pentru priceperea cu care făcuse bandajul. nemaiputînd rezista ispitei. Capul lui strîmb şi mîna întortocheată tremurau cu o voluptate tainică auzind despre inoculările cu holeră. — Teoria lui. William. dar lui William durerea asta îi făcea plăcere. a furat una dintre cele trei pisici care supravieţuiseră catastrofei. Hitler şi savanţii lui au ştiut asta prea bine. era o religie destul de primitivă. nu sînt decît un copil. atunci de ce m-a lăsat s-o fac mai scurtă de un picior? Dacă dumnezeul despre care îmi vorbeşte Duff a vrut ca omul să fie creatura perfectă care îl întruchipează. Era convins că astfel îl înarmează pe copil împotriva „forţelor răului". copilul. Dar aici e calea viitorului. ca şi cei puţini care militaseră pentru experienţele nucleare. Odată.cîntare greu de descris. făceau mase de carne sîngerîndă. de vreme ce se naşte ca un mamifer . despre braţele frînte pentru a încerca rezistenţa organismului omenesc. William însă. pisica. A legat-o la bot şi. deocamdată. copil. aceste episoade reprezintă legende mai importante decît ar fi pentru oamenii de ştiinţă momentul cînd Arhimede a sărit din baie sau cînd Newton a fost lovit de un măr." Observînd zilnic musculiţele iradiate. îl zgîria la piept. Tăia încet. i-a spus Stăpînul lui Milton. a început să-i taie un picior. de vreme ce are stomac. că au existat oameni. I-a pansat apoi piciorul cu grijă. se gîndea la cu totul altceva. Pentru el. studiind medicina şi istoria crimelor celui de al treilea Reich. dinţi cu care să muşte. în vreme ce eu trebuie să stau într-o gaură de cîrtiţă şi să ascult predicile nesărate ale bătrînului Duff? E adevărat. operaţia pe care i-am făcut-o pisicii e o experienţă foarte modestă. A trebuit să muncesc mult ca s-o perfecţionez. cu un ferăstrău mic. îmi dau seama că. Pe drum. Goneau femei goale pe zăpadă şi William parcă le vedea carnea înroşită de frig şi auzea plesniturile biciului şi vedea cîinii lupi cu blana groasă cum îşi înfig colţii lor de cîine în nobila creaţie a lui dumnezeu.

i-a spus Milton. . aliatul meu de mîine. Dacă într-o luptă înving credincioşii. i-a spus Milton. şi prin sticlă vedeam scene de carnaj infernal şi voluptate hidoasă. se hrăneşte. . iar printre ele se strecurau pitici hidoşi şi monştri de piatră ca aceia de pe catedrala Notre Dame. zeci de femei dansau în jurul meu învăluindu-mă cu braţe suple şi moi mirosind a santal. Învingătorii au întotdeauna dreptate. spunea William zîmbind. materiei. Dacă toţi oamenii ar arăta ca mine. cu capul în palme. în somn nu pot să mă controlez: dar mintea o să rămînă a mea. guvernezi o mînă de oameni pe care îi ţii în nenorocire. dacă n-ai fi fost pentru mine un preţios material de experienţă. De data aceasta. demonstrativ. grele de rod. atunci nu contează dacă divinitatea există sau nu: e ca şi cînd ar exista. — N-ai văzut niciodată o lumină fără culoare? Fata îl privea cu ochi mari. totul chema la lene. s-a întors pe pîntece. Era Meg. . nu se ştie încă pentru cîtă vreme. . Cei şase ochi ai Stăpînului l-au privit dispreţuitor. cinste si raţiune nu sînt decît iluzia cea mai convenabilă sub care acest mamifer îşi îmbracă starea lui prezentă. . — Cum arată. Vegetaţia era atît de luxuriantă. Cînd s-a trezit.oarecare. — Dacă aş şti că ai nervii destul de tari. chiar dacă m-ar conecta la o mie de capete afurisite de-ale lor. şi ne-a şoptit: — Am visat că mă aflam într-o grădină feerică. — Dar vezi că hitleriştii au fost învinşi. tropicală. Totul depinde de convenţie. comuniştii. . — Întreg şi neînvins? Te-ai ascuns în fundul pămîntului. — Nu eu. urmaşii de azi ai comunismului. . încît părea că întreg pămîntul geme de plăcere. Alţii au scăpat: doar ştii că destui au apucat să moară de bătrîneţe în ţara strămoşilor dumitale. . somnul a durat numai trei ore. Şi uite-mă. — Întreabă-mă. plini de gravitate. Nu mai am ceas. Sper că mă auziţi. — Fleacuri. E argumentul pe care îl aduceţi întotdeauna voi. . William era. nu ştiu ce face cu mine.. atunci idealul omenesc de frumuseţe ar fi acesta pe care îl văd cînd mă uit în oglindă. domnule Kipfer. apoi m-am pomenit într-o energică clocitoare mecanică americană. sînt întreg şi neînvins. . fructe imense şi înmiresmate. . . Se pare că Stăpînul accelerează ritmul intervenţiilor la care este supus Milton în timpul somnului. În aceeaşi clipă a simţit pe creştet atingerea uşoară a unei mîini. pînă ce şi-a pierdut cunoştinţa. . i-a spus ea. că din pămînt se înalţă. . se înmulţeşte şi moare ca orice animal superior. Un nazist oarecare a fost executat. . în văluri roşii. sentimente. Toate cele trei guri ale Părintelui au început să rîdă. . . Superioritatea hitleriştilor stătea în faptul că au recunoscut acest adevăr. totul depinde de tabăra învingătoare. . Îţi dai seama că o să fii înfrînt. — Vreau să te întreb ceva. după ce izbutise mai întîi să omoare cîteva milioane de oameni. — Nu rîzi de mine? Cum adică o lumină fără culoare? De ce ar spune unii că e . — Urma alege! Vorbele astea te-ar fi costat scump. pămîntul însuşi parcă păcătuia. . — Va să zică sînteţi un admirator al lui Hitler. — Nu purta de grijă nervilor mei. Din nou gazul acela invizibil l-a învăluit pe Milton. cum arată lumina zilei? Lumina soarelui. . călare pe un depozit nuclear. sau în Germania apuseană de atunci. şi că conceptele sale despre frumuseţe. e ca şi cînd providenţa nu ar exista. ţi-am spus.. . ţi-aş spune adevărul. . numai că nu era locuită de găini: era un zgîrie-nori de aluminiu şi sticlă. . . undeva prin India. mă rog. Eu a trebuit să perfecţionez multe. era o clocitoare de oameni. sau. S-a întors. . învăluit într-un abur greu şi ameţitor. . . Iar dacă înving ceilalţi. . simţeam căldură şi răcoare. e într-adevăr un animal supus legilor cărnii.

Iar Stăpînul nu e tot timpul dumnezeu. Sînt aproape o carne. înseamnă că e un pahar care îşi împrumută culoarea după aceea a luminii. De aceea m-a şi pus Stăpînul să te îngrijesc — adaugă ea naiv. S-a dus să doarmă. Ce vrei mai mult: am un cap ca al Stăpînului. Nu e străveziu? Fata părea încurcată. Asta înseamnă că şi paharul are o lumină roşie. ca să poată fi înţeles. mi-e milă de tine. — Străveziu. Nu pricepi nimic. Stăpînul a fost pînă adineauri aici. de ce nu m-a dat în grija unei cărni adevărate? — Cărnurile sînt foarte proaste. întrebă Milton. ştii cum.. spunea ea. — Tu ţi-ai cumpărat? — Eu sînt săracă. — Asta. Iar el. — Dar ce înseamnă. şi eu sînt foarte urîtă. acum în odaie e o lumină roşie. Înfăţişarea Stăpînului. Crezi că spune minciuni? Poate dumnezeu să spună minciuni? — Uf. Dar. Sigur că dumnezeu spune minciuni. Pentru binele oamenilor! Mintea oamenilor e mititică: ea nu poate să priceapă o mulţime de lucruri. Cînd vorbeşti cu el. Uite. ca mai toţi oamenii. adică unde se vînd mîini şi capete şi picioare? — Da. Şi o mînă. Ştii că mai există la noi ticăloşi care şoptesc pe la colţuri tot felul de minciuni. doarme. un acolo? Cum fabrică ei mîini şi capete şi picioare? Fata era acum îngrozită de-a binelea. cu carnea ai voie să vorbeşti orice". Ei bine. aş putea fi luată drept o carne. numai cînd vrea să . M-a chemat la El şi mi-a spus: „O să ai grijă de carnea aceea. chiar de aş avea voie să spun. Străinul e ca şi mort. Noroc că am mîna asta răsucită.. Dumnezeu. El trebuie să fie temut." — Atunci. — Carne. Şi atunci El trebuie să le spună minciuni. înseamnă un om urît. Caută să-i fii pe plac. — Ce înseamnă carne? întrebă Milton. de fapt. şi-a împrumutat o înfăţişare la fel cu a lor. rîse ea. nu uita. dar. mărturisi ea. tot ce la noi e socotit de obicei păcat.. Că n-are nevoie să doarmă. zise ea. Dar fără culoare — cum s-ar putea? De ce ar fi frumos? — Nu te temi să mă întrebi lucruri atît de primejdioase? Nu te ascultă El? — M-aş teme. De aceea se poartă uneori ca un om de rînd. E drept că nu m-am ras azi. Acum s-au împlinit cinci zile. El n-are înfăţişare pămîntească. Altfel.atît de frumoasă. De multe ori o carne nici nu ştie să vorbească. Glasul îi coborî. Ai grijă de el. Chiar şi o carne care n-are pleoapele cusute! — Şi de ce sînt cărnurile atît de proaste? Ochii fetei s-au umplut de groază. Nu e el cel mai frumos om? — El nu trebuie să fie frumos.. — Nu-i adevărat.. mi-a zis. tot nu pot să spun. rîde. zise Meg. — apoi ochii ei îl scrutară — urît aşa cum eşti tu. dacă ar fi fără culoare? Se poate ca o lumină să n-aibă nici o culoare? — Uită-te la paharul ăsta. zise ea. spuse ea. De multe ori nici nu vede. pentru binele lor. se înfurie. nu mai e păcat. spuse fata. pentru ca oamenii să-l poată înţelege. — Pentru că aşa le fabrică la acolo. — La mine acasă. — Te temi că ne aude Stăpînul? — Nu. O să-i placi străinului.. — Cum asta? întrebă Milton. — Şi eu. — Spunea că îşi pune pe rînd capetele să doarmă. rîse Milton. — Acolo. dar chiar Părintele mi-a dat voie. „Tu semeni cu o carne. zise ea. are un cap şi la subsuoară. Dacă îl sprijin de zid e cenuşiu. se spune că sînt un om deosebit de frumos. Vezi că e străin.

să ne asculte? Putem fi oricînd ascultaţi. acum. atunci o să mori". Se închide în spatele uşilor de granit şi toată lumea ştie că doarme şi nimeni n-are voie să-l tulbure." — Şi crezi că aşa e. I-a prelungit viaţa cu patru baterii. Dacă o să ai bani să-ţi cumperi baterie. Şi de unde ştii că acum n-a lăsat o maşină de înregistrat. rîse ea. înduioşată de lipsa de pricepere a lui Milton. nu? Şi cine face dragoste cu o carne. Eu iubesc pe acela care ştie să învingă. Bateriile astea nici nu se găsesc întotdeauna. A cerut bani la unul şi la altul. cînd Stăpînul doarme. cum era scos mort din sala Tronului. foarte bine. nu pune pe nimeni să ne asculte? nu lasă ascunsă pe undeva o maşină de înregistrat? Şi de unde ştii că doarme? — Uf. zise fata cu oarecare tulburare în glas. Asta e fericirea vieţii noastre. şi fără El. Eu nu iubesc pe acela care ştie să se roage. mi se pare — mai explică-mi o dată cum arată lumina soarelui. am interes ca străinul să se simtă bine la noi. Dacă vreţi dreptate. eu am voie să fac dragoste cu tine. Meg dragă. Stăpînul însă l-a ajutat: o dată. — Drăguţ din partea lui.: păi cîte lucruri nesăbuite nu am spune! Unul s-ar apuca să poarte trei capete. uneori în răstimpuri mai mici. vine şi se odihneşte în capetele lui. pînă s-a plictisit. atunci o să trăieşti mai departe. Şi n-are încredere în nimeni să-i ţină locul. Şi — te rog să mă crezi că nu vorbesc în vînt — nu ţi-au mai rămas multe ore! Dar pînă atunci nu poate fi vorba de asta. dar fata asta e cam prostuţă şi n-a înţeles bine. pe proprietarii care au cîte un acolo. de atîtea ori — merge înainte. n-aveţi decît! Nu voi socoti asta drept o crimă!" Cîteva clipe mai apoi. Milton — aşa te cheamă.poposească sub pămînt. — Şi cum de n-a găsit bani? — Averea i-a fost confiscată. abia atunci vei deveni cetăţean al lumii noastre şi vei putea să te bucuri de toate drepturile unui cetăţean. Închipuieşte-ţi că am trăi fără ca vorbele să ne fie ascultate. îmi serveşte doar pentru experienţe. Şi dacă n-o să ai bani. Meg. L-am zărit pe Toiţiro. Eu vă învăţ adevărul. Ei bine. Uite. în iadul acela al cărnurilor. Dar am văzut adesea că aşa e. Pentru binele lumii noastre. — Chiar Stăpînul. să asculte tot felul de lucruri nepermise. dar cine să-i dea? Fiecare pentru el — e legea vieţii. — Ei nu zău! rîse Milton. tu eşti urîtă foc. altul ar cere să vadă lumina soarelui. „Eu nu sînt un dictator care să facă toate cu mîna lui. nu poate fi vorba de asta. — Şi proprietarii de acolo-uri sînt sfinţi. spune El. Dar numai Stăpînul are voie să facă asta. cîte întrebări în acelaşi timp! La cinci zile o dată. Chiar aşa mi-a spus: „Meg. făceţi-vi-o singuri. spre binele nostru. Ei. mi-a spus. să vedeţi cine e mai tare. înseamnă că dumnezeu e plecat prin alte părţi. cum spune El? — S-ar putea să ne mintă. să iasă la suprafaţa pămîntului. domnule Kipfer. acum ai înţeles? Şi începu să rîdă. Şi pentru că viaţa — a spus-o chiar El. să citească teorii pline de necredinţe. Şi cine ţi-a dat voie să faci o crimă ca asta? Fără nici o ezitare.. Abia cînd vei deveni aliatul meu. — Dar în timp ce Stăpînul doarme. de două ori. Scuzaţi-mă că intervin în discuţie. pe Stăpîn — cîte ticăloşii nu se pot întîmpla! Dar spune-mi. crezi că s-a obosit să se răzbune pe el? I-a pus o cutiuţă mică la inimă şi i-a spus: „Asta o să-ţi ajute inima să bată mai bine. Că e ca şi mort. Toiţiro era un dragon care încercase să poarte trei capete deodată. se auzi vocea Părintelui: — Nu e chiar aşa. Dacă vrei. . Banii de ce există? Ca să vă puteţi lupta între voi. Ar fi un lucru profund imoral. pentru că toţi ar face numai încurcături. El doarme. Meg se grăbi să-i răspundă. nu? — Ei. un an de zile.. tu semeni cu carnea aceea afurisită. e criminal. Asta e singura credinţă sinceră. — Asta nu pot să ştiu. alţii s-ar apuca să atace reclama. dacă vrea. auzi.

încrederea mea ar rămîne neclintită. Poate că femeia aceea este o victimă. Rîma înfiptă într-un cîrlig nu-i şi ea o victimă? . Se pregăteşte un lucru groaznic. În minutul acela nu e decît o victimă. Milton crede în oameni. Dar o unealtă inconştientă. Îţi scriu fără patimă. E unealta Stăpînului. oră după oră. Dar văd cum. Cînd l-a văzut pe omul cu bateria cum moare la picioarele lui.Cuvintele lui căpătară din nou acea reverberaţie ciudată pe care o aveau cînd toate trei capetele vorbeau în cor: — Ar fi o crimă. desigur. Asta îl va pierde. în slujba Stăpînului. de bună credinţă. cînd am văzut-o cum păleşte numai auzind vocea de tunet a Părintelui. dacă i s-ar da posibilitatea. În mijlocul acestei lumi. Probabil că este. Milton nu vrea să se lase copleşit de ură şi nici de alte sentimente. Milton încetează să fie al meu. Dar se petrece ceva cu el. Milton ştie că orice fiinţă. că nu ne-a mai rămas decît o zi sau două. | PIESA nr. În laboratorul acela de carne omenească se fac intervenţii chirurgicale asupra lui Milton. nemeritată. Încearcă acum o cale mai puţin făţişă. Nişte cîrtiţe care se pretind libere şi fericite în lumea lor despre care sînt conştiente că nu-i nici liberă. simţeam că-i acelaşi soi de fiinţă ca şi Stăpînul. Dar în faţa fiecăruia dintre ei simte o ură violentă. Mă tem că asta îl va pierde. nu mai e în stare decît să se amuze. — Dar. nici fericită. era mai curînd amuzat. are un punct slab. Oricît de tare ar fi. dar în minutul următor. Îi părea însă rău de fată. în ce-l priveşte. Ce înseamnă visele acelea tulburi? E drogat. cînd fata aceea a întins braţul să-mi dea un pahar cu apă. am simţit — prima oară de cînd mă aflu în acest iad şi de cînd întîlnesc aceste fiinţe — am simţit compasiune în faţa unui suflet de om. orice piatră din lumea asta ciudată se află. Milton — cel puţin aşa susţine — n-a încercat vreun sentiment de milă. ar fi din nou unul dintre aceia care l-au ajutat pe Stăpîn să atenteze la viaţa copiilor de pe pămînt. Se foloseşte de o unealtă inconştientă. într-un fel sau altul. cea mai mare crimă! De aceea au fost goniţi din rai Adam şi Eva! Fata pălise. al nostru. zice Milton. personală. Îl cunosc pe Milton. Chiar tu ai afirmat că nu l-aş iubi pe Milton. Au pus femeia aceea „urîtă" lîngă el. Simte milă faţă de ei în ansamblu. Le-am spus că Milton va fi salvat curînd. Milton e bun. Dacă ar fi el însuşi. de a se şti „urîtă" în contrast cu o lume a hidoşeniei. cum s-ar putea să mai fie multe din fiinţele societăţii din întuneric. nu ştiu dacă cele ce-ţi scriu sînt destul de limpezi. M-am adresat oamenilor cu mesajul ieftin pe care l-a scris înfumuratul acela antipatic. Există momente cînd uită de primejdie. Am făcut ce-ai vrut. i se zburleşte părul de pe spinare. cînd am văzut mîna ei mutilată şi ochii ei gravi şi cînd o ascult cum vorbeşte cu prejudecăţile şi naivitatea ei şi cînd am văzut cum în făptura ei graţia se împleteşte cu ruşinea. — Ştiam. Nu-mi pasă de ştiinţa lor idioată: nu vor putea să-l doboare pe Milton. Sînt foarte tulburată. Monstrul acela din adîncuri a simţit că toate înscenările lui nu-l pot doborî pe Milton. Totuşi i se pare — n-ar putea nici el spune de ce — că fata nu ne este duşmană.64 | AVERTISMENTUL LORETEI CĂTRE PREŞEDINTE Ultimele ore au fost de nesuportat. cînd lupul e aproape. Milton spune că. Dar „Stăpînul" acela a pus lîngă el o fiinţă ceva mai omenească. Le-am cerut să aibă răbdare. Se simte ca un cîine căruia. bineînţeles. Milton spune că simte milă faţă de aceşti oameni în ansamblu.

|PIESA nr. cînd se trezeşte din somnurile acelea sinistre. a sfătuit-o ce să facă pentru a-şi împrospăta culoarea tenului. nu mai semeni atît de mult a carne. Desigur. — Nu faţa e totul. i-a cerut farduri şi oglindă. L-am auzit cînd îi spunea lui Meg că ea. i-a spus Milton. Sînt sigură că ai plecat undeva în adînc. asta o ştim de la Stăpîn. — Ai început să fii mai frumos. Milton parcă ar fi uitat de ce se află acolo. Nu ştiu de ce. Au trecut minute întregi pînă am izbutit să-l fac să tacă. Dar de ce a împins-o „Părintele" alături de Milton? Îţi spun. Faţa mea seamănă cu a Stăpînului. nu ştiu nici eu de ce. Pe urmă. E dreptul meu să ştiu ce se petrece cu soţul meu.. Am încercat să merg la alte posturi. Iar Milton. . dar asta îl va pierde. Aminteşte-ţi că mi-ai dat permisiunea să stau la unul dintre posturile de ascultare. cu lux de amănunte. i-a vorbit despre soare şi aerul de munte. Mă tem că îl va pierde. În schimb.. sper.. N-am mai putut auzi ce spune Milton. Vreau să vezi cum ţi-ar şedea dacă faţa ta ar fi bătută de razele soarelui şi dacă ţi-ai cufunda părul în mare. pe motiv că-l deranjez şi nu poate lucra.. Nu ştiu ce intenţii are duşmanul cu Milton.Milton e convins că va putea să schimbe fiinţa asta. la trezire. Dar nu sînt lăsată dacă n-am permisiunea ta.. nişte farduri şi o oglindă. dar cum îţi apar eu în comparaţie cu el? — De tine nu mi-e frică. mă provoca la ceartă. Bunătatea e prostie. cum ai străluci pe pămînt dacă te-ai găti ca femeile de la suprafaţă.. Îţi trimit aceste cuvinte ataşîndu-le în coada unui raport de-al lui Rexas Fauraing... s-o facă aliata lui. i-a spus el. Te rog stăruitor să-mi dai acces la alt post. în ciuda mîinii ei deformate şi a gîtului strîmb.. — Vreau să-ţi arăt. să nu pot auzi. Probabil că asta i-a şi fost intenţia. i-a spus ea. i-a spus Meg. Bunătatea e o prejudecată. Nu ştiu dacă Fauraing ţi-a redat exact toate astea. pe pămînt. Te rog. Dar mă tem pentru încrederea lui în oameni. Urgentează atacul. a pieptănat-o pe fata aceea. Oamenii buni suferă. Îţi scriu pentru că ai dispărut. despre viaţă. Milton nu mai e deplin stăpîn pe judecata lui. înfumurat şi plictisitor. Scapă-mă de vecinătatea acestui diavol blond. Iar ea. nu uită să povestească tot ce a visat. Te vor ajunge. Apoi.. Acest ins caută pe toate căile să se descotorosească de mine. Nu înşir tot ce i-a mai spus. dar faţa ta parcă se schimbă puţin. Au vorbit despre suflet. Cunosc tăria lui Milton. Totuşi îmi placi. Fauraing a încercat să mă scoată de la postul meu de ascultare. Important e ce ţi-am scris adineauri. crede că pricepe toate mai bine decît alţii. Crede că ştie mai bine decît mine ce poate să mă lase să aud. E artist. nu acesta e lucrul cel mai important. ar fi socotită frumoasă. pentru că Fauraing ţipa. Pe urmă am auzit cum Milton îi cerea fetei să-i aducă nişte. Chiar dacă femeia aceia îi merită încrederea. Alături de Rexas Fauraing. — nu ştiu cum să-ţi explic. Nu ştiu unde să te găsesc. Nu m-a lăsat să văd ultimul lui rezumat. Tu eşti prostuţ şi bun. urgentează-l. să pregăteşti asaltul final. care mă sîcîie cu menajamentele lui şi care nu ştie cum să se descotorosească de mine. 65 | RĂSPUNSUL PREŞEDINTELUI Către Loreta Durand. Încă ceva.

S-a ferit să ne vorbească despre intenţiile lui. Comunicările lui probabil că le-ai şi aflat În orice caz. şi pe bărbaţii sau femeile de mîine. furat de admiraţia şi dragostea pe care o am faţă de aceşti . Putem crede în existenţa unor monştri cu mai multe capete şi în tot felul de lucruri neverosimile. sînt sigur de asta. Milton a cerut ca Laurette. Milton e lucid ! Sînt sigur că are un plan. care are nevoie de protecţie. Cîteodată. Îmi amintesc de viaţa dinainte. a spus el. | PIESA nr. poate că Milton se simte atras de o fiinţă mai slabă. 67 | SPRE ACOLO de Rexas Fauraing — N-aş vrea ca oamenii să mă judece greşit. — Sînt numai de cîteva zile în lumea aceasta. natura şi ştiinţa. însă de îndată ce vine vorba despre sentimentele omeneşti. Aşa cum spuneam. în caz că se află lîngă vreun post de ascultare. | PIESA nr. Cu dragostea lui pentru făptura numită om. nu ne-a dat nici o informaţie care ar putea fi de folos duşmanului. a spus Milton — şi el era cel care vorbea.. dar văd prin ei nu numai trecutul. Milton a început să vorbească. Nu ai înţeles nimic. Dar ştiu că eşti ocupat cu pregătirea atacului. pune-le deoparte. exagerări provocate de drog şi indignare. unele lucruri par izvorîte dintr-un delir. De aceea ţi-am scris. Dacă în atacul general pe care îl pregăteşti ai nevoie de Milton. furat de dragostea şi admiraţia pe care o port oamenilor — ştiu să le văd şi cusururile. Foarte încîlcit Voi reda primele fraze exact aşa cum le-a rostit. o fiinţă oarecum naivă şi cumplit de imperfectă. n-a spus nici un cuvînt şi a plecat. văd în ei. Poate că e atras de fata aceea. Dacă n-ai timp pentru rîndurile de faţă. există unele lucruri pe care nu mai putem să le credem. atîta vreme cît sînt legate într-un fel sau altul de cele două izvoare ale minunilor. sau poate că lumea cesiumistă chiar aşa arată. cu tăria lui. După zece minute. E acelaşi Milton. nu numai caznele celor ce-au muncit şi sîngerat prin milenii să ridice omul din noroiul existenţei animale. am început să descopăr în ea licăriri de umanitate.Primit misiva ta. Laurette era lîngă mine. 66 | REXAS FAURAING CĂTRE PREŞEDINTE Am vrut să strecor aceste cîteva cuvinte în raportul meu obişnuit. şi îmi dau seama ce răspundere îmi iau spunînd asta.. Laurette însă (am citit pe furiş scrisoarea ei) vrea să-ţi demonstreze altceva. dar felul de a vorbi parcă nu mai era al lui. de cînd a rămas doar cu aparatul din beregată. dar. Cîteodată. Probabil ai aflat. Nu sînt de acord cu multe din lucrurile scrise acolo. de anii de pe pămînt. sper. chinuită la fundurile pămîntului de ultimele rămăşiţe ale ticăloşiei. poţi să te bazezi pe el. Asta e părerea mea. pentru care pînă şi lumina zilei e o minune încă necunoscută. Poate că mintea lui e tulburată de intervenţiile la care a fost supus. A pălit uşor. * * * Înainte de a-ţi expedia rîndurile de faţă s-a mai întîmplat ceva. Nu pot să cred că Milton a uitat de misiunea lui. alături de trecut. în care vede o frîntură de umanitate. Dar fii atent: Milton. eu le redau în cadrul relatărilor mele obişnuite. să se retragă de acolo. în 24 de ore declanşăm atacul.

Lumina zilei simboliza altădată atracţiile lumii de dincolo. — Avem o comisie care lucrează în această direcţie. oamenii erau curioşi să ştie cum arată cu adevărat lumina zilei. în căutarea culorii celei mai favorabile. a întrebat-o dacă-i place cînd o mîngîie pe păr. Îşi face reproşuri că se simte atras de ea. în condiţiile cînd am lichidat împărţirile în state. Cîteodată am avut impresia că vorbeşte cu el însuşi. pentru oboseala şi nefericirile ei. Oamenii s-au convins că e . A pieptănat-o din nou. i-a spus Stăpînul. lumina zilei: mai important este binele lor. care cere încordarea tuturor facultăţilor într-o singură direcţie. aşteptînd nemişcaţi la capătul drumului. Ar fi de neînţeles ca un ins să fie vrăjit de zeci de fenomene diferite ale lumii şi tocmai în faţa celui principal — omul — toată puterea sufletului său să se concentreze asupra unei singure fiinţe. spune el. nu este numai sentimentul pe care şi-l poartă doi oameni frumoşi ca nişte statui şi atît de perfecţi încît ar putea trăi la fel de bine cu oricine altcineva la fel de perfect. Şi. recunoscu Stăpînul — vorbea mereu prin capul principal. pregăteşte ceva. plăcută organismului. ci i-a mărit-o şi eliberat-o.. A vorbit şi cu fata.. i-a pomenit despre farduri şi oglindă. Abia eu am rezolvat definitiv problema luminii. totuşi. Nu pot să mă obişnuiesc cu ea. Poate că dragostea o simţi nu numai cînd femeia iubită pluteşte peste apele mării sau prin văzduh. spune Milton. Milton a spus mult mai multe. cîteodată mă întrebam dacă iubirea — în sensul obişnuit pe care-l dăm acestui cuvînt — dacă iubirea pentru un singur om. ba e la modă o lumină.. cu plapoma trasă pînă sub bărbie. acum e galbenă. — Da. Acum cîteva ore era verde. i-a spus Stăpînul. Din păcate. Tratamentul îţi prieşte. destul de imprudent. de fapt. Numai lumina asta care îşi schimbă mereu culoarea. — Văd că te simţi din ce în ce mai bine la noi. care se ocupă şi cu reclama — să facă imnuri în cinstea culorii celei mai bune. Dovada lui este această Meg. — Se pare că nu prea i-a convins. Pe urmă a venit Stăpînul. Am impresia că a cules din convorbirea cu Stăpînul elementele care îi lipseau. Milton. Pe scurt. pentru o singură femeie nu devine. Nu vorbea prea tare. Poate că în iubire. Meg. Nu este o lume lipsită de un mîine. poate că tot dragoste este să te simţi aproape de ea cînd stă cu fruntea umezită de friguri. sînt sigur. Dar — spune tot el — poate că marea iubire e ca geniul. Milton afirmă că lumea de monştri în care s-ar afla ar fi o lume perfectibilă. nu mai înşir tot. La conducerea consiliului de administraţie al trustului luminii am pus o comisie care analizează şi filtrează mereu lumina. a răspuns Milton. îl lămuri Stăpînul. intră şi un grăunte de compasiune pentru greutăţile pe care n-a reuşit să le depăşească pînă acum condiţia umană. poţi pleca! Le-a explicat că lumina artificială poate fi colorată în conformitate cu stările sufleteşti şi nevoile oamenilor. De ce e aşa? — Cetăţenii micii noastre lumi au moştenit o prejudecată. — Omul se obişnuieşte cu orice. de pe umeri.oameni şi de perfecţiunea pe care o poartă mereu în ei aşa cum ziua de azi poartă veşnic în ea pe cea de mîine. probabil că în acelaşi om există mal multe iubiri. ba alta — poeziile se cam învechesc. Am pus şi pe poeţi — avem cîţiva poeţi. acela din care răsuna o voce ca a lui Milton — oricît le-ar fi explicat. Sau poate că n-ar trebui ca tocmai în privinţa iubirii să căutăm o formulă unică. cînd sufletul omenesc este atît de mare şi cînd tehnicitatea extremă a vieţii nu i-a răpit puterea de a iubi. în clase diferite. Parcă nici nu ni se adresa nouă. William a combătut prejudecata din răsputeri. ori aş fi putut să jur că fata aceea stă lîngă el şi-l ascultă. Trebuie să avem o lumină sănătoasă pentru ochi.. pentru mesagerii care vestesc sfîrşitul. e deci superioară. Le-am explicat cetăţenilor noştri că nu importă cum arată. cu ochii măriţi de o suferinţă omenească. — Văd că se schimbă mereu. spune el. Poate că dragostea. pentru bolile.

Mulţi au crezut că au descoperit-o. Au o frică grozavă de părerile mele. iar în perioadele de reorganizări — cum a fost de curînd — se schimbă foarte des. cum i-ar sta fardată.Dar cine mai ştie cum arată? Toată strădania lor este să nimerească culoarea care îmi place mie cel mai mult. Eu. zise Milton. dar mi-e milă de ea. lumina cu care sînt eu de acord. În sfîrşit. De ce ne-ai atacat? Stăpînul tăcea. poţi să mă înţelegi mai lesne decît unii dintre supuşii mei prea zeloşi. zise Milton. dimpotrivă. Un om în situaţia dumitale ar trebui să-şi ascundă sentimentele. dar acum viciul. spuse mulţumit Stăpînul. îţi închipui că am toane. aceea este lumina zilei. Nici viciile lor de slugi nu mai au nimic nou. Sper că nu ţi-e frică să-mi încredinţezi un instrument atît de subversiv. poate că eşti tulburat de toate încercările astea. ştiut fiind că aceea e culoarea adevărată. nu mai are savoarea unui păcat. Apreciem care raze le sînt favorabile şi care nu. Nici un atentat nu ţi-a reuşit. Uneori mă simt şi eu obosit. Aveam unul şi mi-a fost luat. Strămoşii mei i-au umilit atîta. Se descoperă mereu ceva. Cît despre mine — şi Stăpînul începu să rîdă în hohote — crede-mă că m-au zăpăcit şi pe mine nebunii ăştia. zise Milton. vei fi condus la un acolo. — Îl vei avea. chiar acum. înainte le gustam. — Ar trebui să fii mai ipocrit. — Numai o întrebare. De fapt dumneata. Nu există o lumină a zilei „în sine": există numai lumina care ne prieşte. se tem să nu-i acuz că au avantajat vreo culoare. — Dacă nervii îţi rezistă. Azi lucrează unii..necesar să filtrăm lumina pentru binele lor. Dacă nu-ţi mai trebuie nimic. — Cum însă de n-au nimerit niciodată peste o lumină care să semene cu a zilei? —. Puteai să domneşti liniştit. în culoarea lui naturală. Mă oboseşte linguşeala lor. Nu mai poţi să întreprinzi nimic împotriva noastră — afară de cazul că vrei să sari în aer cu . e schimbată şi lumina. Cîteodată nu mai găsesc nici un amuzament în a-i umili. urmă Milton. încît pentru mine n-a mai rămas nimic nou. ca pe o erezie născătoare de inegalităţi. — Asta-i altceva. aşa că am uitat şi eu cum arată. Mereu aceeaşi şi aceeaşi întrebare. — Nu-mi vine să cred. n-am nimic contra. Lumina care ajută cel mai bine la hrănirea ochiului. rîse Stăpînul. şi cum i-ar sta alături de nişte flori. mîine declar că au fost capete necorespunzătoare. De ce ne-ai atacat? Puteai să trăieşti în străfundurile astea pînă la adînci bătrîneţi. — Un fleac care poate să te coste viaţa. a recompune spectrul luminii e un fleac. Nu ştiu cu ce intenţii ai pus-o pe fata asta lingă mine. Înaintea mea lumina zilei era combătută. — Şi oamenii nu mai sînt curioşi? — Tocmai asta a fost inovaţia mea. Acum cîţiva ani am ordonat comisiei să nu mai furnizeze cetăţenilor decît lumina zilei. lumina care ne convine nouă. Altceva mai doreşti? — Un ceas. le-am spus tuturor cetăţenilor: lumina zilei e un lucru minunat. Dar nu descoperiseră decît calea cea mai scurtă spre moarte. Îi ferim de lumina care oboseşte. că e ceva oarecum incolor. trădarea au devenit un principiu. În condiţiile astea. zise Milt cu o voce nesigură. schimb comisia. fără să ştie nimeni că exişti.. sînt inspirate de dorinţa de mai bine. — Şi schimbările astea dese le fac bine? — În orice caz. intriga. Schimbă mereu nuanţa. o regulă de viaţă atît de bine statornicită încît mă plictiseşte. Din punct de vedere tehnic. De atunci comisia se căzneşte neîncetat să nimerească precis lumina zilei: o vreme lumina zilei e de culoare maro. ca adversar. — Acum baţi pasul pe loc. Meg mi-a spus că mai ai şi alte dorinţe: să-i arăţi cum i-ar sta cu părul nevopsit. — Aş vrea să văd un acolo. zise tăios Stăpînul. mă obosesc străduinţele lor de a ghici mereu culoarea care îmi convine. altă dată e albastră. Nişte capete tîmpite au descoperit chiar culoarea neagră: cică lumina zilei ar fi neagră.

De cîte ori le vorbeşte slujitorilor săi nevăzuţi. că totul depinde de capul care judecă. cînd e cu fata. Dacă ar fi aşa. Şi. voi îl găsiţi oribil.depozit cu tot. Aţi avut alt motiv. domnule Kipfer. stărui Stăpînul. s-ar zice simetrice. De ce i-am atacat? Răspunde-i tu. am lansat mii şi mii de albine. atunci unde ar mai fi răzbunarea? Avînd un fiu superior. Ba. îl întrebă Milton. refuză doctoriile de care au nevoie. Se vede că în momentele de tensiune maximă. principalul e că pînă la urmă te-am găsit. — Să zicem că o răzbunare de familie. — Nu te cred. Timpul mă grăbea. Două concepţii opuse. n-am reuşit. că nici nu există vreun adevăr. Există totuşi o deosebire. i-a spus Milton. n-o să înţelegi niciodată de ce. ar fi trebuit să mă declar fericit. — Copiii. Frumosul nostru. — Luaţi-l! strigă Stăpînul. De la distanţe foarte mari. cu un singur cap. Noi nu vrem să vă impunem concepţia noastră. atît de asemănătoare cu a mea. din ale cărei taine am surprins cîte ceva. nouă ni se pare inferior. S-ar zice că nu se poate stabili adevărul. am găsit o pradă bogată. ar fi preferat o banană. N-a fost uşor. căci cel principal. Dă-i unei maimuţe portretul Giocondei: nu-l va înţelege. Te aşteaptă sfîrşitul. De astă dată îi răspunse capul principal. insectele ştiau să mă găsească. măcar una îl va găsi. — Toate convorbirile noastre. cu subtila lor aparatură biologică. Noi spunem: trăiţi cum vreţi şi lăsaţi-ne în pace. A fost greu şi a durat mult. N-ai avut încotro. de pe umeri. — Minţi! zise Milton. capul i se întoarce spre un punct .) Dar ştiam că pentru dumneata. cu prejudecăţile dumitale. asta ar fi o lovitură. capetele reacţionau fiecare altfel. Şi atunci? De ce ne-ai atacat? — Nu e treaba ta! răspunse capul tîmp de la subsuoară. cu o simetrie plicticoasă M-am hotărît să zdrobesc această concepţie. Eşti destul de inteligent. Măcar unul din cele trei capete putea să calculeze că vei ajunge aici. pentru că o insectă nu poate distinge feţele omeneşti. a început să vorbească destul de confuz. Ştiam că. ştiai că vei fi descoperit. Ceea ce voi găsiţi superior. — Primul nostru reper. zise el. Am interceptat o serie de convorbiri radio. cel care avea vocea lui Milton. a fost figura dumitale. Doresc întregii umanităţi această fericire. pînă la urmă. dacă există un Kipfer pe lume. Cînd se află în faţa Stăpînului. Milton. Singur ai spus că te mînă timpul de la spate. — N-am garanţii! îl întrerupse Stăpînul. nu le înţelege. am reuşit. cînd am avut siguranţa că sistemul merge. Ani de zile am dresat insectele să mă urmărească pe mine. După ani şi ani. — Minţi! repetă Milton. am folosit nişte metode pentru care m-ar invidia. Şi o va avea! (Spusese asta fără nici un fel de ironie. fără nici o inovaţie. mai mult. Oricît ai fi vrut să te răzbuni. — Spui că monştrii reprezintă un tip superior de om. — Imposibil. — Ai dreptate. după ani.. uneori şi cînd e singur. dar nu mai insist. În cameră se lăsă o tăcere adîncă. inteligenţa lui se ascute brusc. Milton se gîndi o clipă. Spre binele lor. Să întrebe. şuieră el. trebuie să mărturisesc sincer. dar timpul mă grăbea. Vorbele voastre despre apărare ascund ceva. Am găsit un teoretician care vorbea zi şi noapte despre o prostească perfecţiune a oamenilor. se învîrt în jurul aceluiaşi punct. În plus aveam o socoteală cu Kipferii.. nu-ţi convenea să ne ataci. nu ştiu cum şi nu ştiu de ce. îi răspunse: — Lasă-l. Nişte oameni aşa cum i-a creat natura. Vreţi să ne băgaţi pe gît fericirea voastră. Şi. Cu sacrificii uriaşe. Cel somat să răspundă era capul japonez de pe pîntece. Trebuie ţinuţi de nări şi făcuţi să înghită. le-am lansat la suprafaţă.

— Văd o firmă. Nişte bucăţi de sîrmă strălucitoare fură trecute din mînă în mînă. scria: Carne! Străin! Trecură apoi pe o stradă aparent pustie. Unde îi ţineţi? Ce-i învăţaţi la şcoală? Dragonii tăceau. — Mă miră. Faţă de o „carne".fix în spatele postamentului. — Duceţi-l la acolo! strigă Stăpînul. unii veseli. a plecat spre un acolo. În dreptul zidului gros al unei case o femeie se agăţa de braţele unui grup de mici dragoni înarmaţi. Treceau printre oameni strîmbi. mulţi sumbri şi închişi în ei. aglomerate unul într-altul. nu mi-l luaţi! striga femeia. n-avea drept decît la un singur cap. Printre străzile luminate violet. însoţit de cei doi dragoni. fotografii. — Nu văd copii. adică faţă de un om normal. Unele îi chemau pe cei doi dragoni spunîndu-le „înălţimea voastră". Nimeni nu avea voie să discute cu Milton. purtau un al doilea cap. le zise el dragonilor. pe motiv că le vorbeşte dragonilor. Acelaşi preţ. în general însă femeia. ei se deosebesc numai prin poziţia ceva mai strîmbă a mîinii drepte şi a capului. stăteau în loc. Respectau porunca Stăpînului. cu ziduri masive. De prima fu spînzurat capul de la subsuoară. zise Milton. Patru perechi de ochi îl examinau pe Milton cu o curiozitate răutăcioasă. Unul dintre dragoni. Omul atîrna spînzurat în poziţie orizontală. Ajunseră într-o piaţă — una dintre acele pieţe sumbre. Văd că scrie pe ea: „Nou. că oamenii nu-mi dau vreo atenţie specială. Şi nu uitaţi indicaţiile pe care vi le-am dat. Cesiumiştii agăţaseră. Îşi dezveleau rîzînd picioarele strîmbe şi inegale. zise Milton. Uneori vehiculele acelea mici. din reclame. era un om care sîngera. Capul meu seamănă leit cu acela al Stăpînului. Acum îmi dau seama că nici în prima mea plimbare nu am văzut copii. de la televiziunea voastră subterană! Dragonii tăceau. Îl ridicară pînă în dreptul unuia dintre felinarele cenuşii care aruncau pe pavajul de lavă fulgere de violet murdar. iar în laţul celei de a doua fu trecut capul de pe pîntece. Unul dintre ei era O'Hara. cei de lîngă felinar pregătiră două spînzurători alăturate. alte străzi erau însă pustii. sub întunecatele lor plafoane de lavă şi granit. printre femei elegante — numai cîteva. cu ajutorul sîrmelor strălucitoare. care duceau intre ei un om legat. În crăpăturile dintre ziduri — crăpături largi care serveau de uşă — stăteau femei îngrămădite una într-alta. Se pare că există totuşi un grad de oameni inferior acelora care îşi poartă capul la subsuoară. strigă una. — Ce s-a întîmplat? întrebă Milton. Doi dragoni pătrunseră în odaie. Treceau prin locuri luxoase — un lux sărăcăcios faţă de ceea ce se găseşte la suprafaţa pămîntului. o placă pe care. căuta să descrie pe loc tot ce vede. fără ferestre — şi Milton văzu o mulţime urlîndă. Trecură mai departe. Treceau printre reclame sclipitoare. ca o excepţie. Nu-l lăsau să le vorbească oamenilor de pe stradă. Aş vrea să văd cum arată pe dinăuntru. Cei doi dragoni tăceau. pentru două persoane. cel cu două bărbi olandeze. splină regenerativă! Cumpăraţi-o şi vă veţi simţi nou născuţi!" E probabil un magazin. Milton văzu trupul cutremurat de convulsii. dar totuşi lux în comparaţie cu mizeria şi murdăria care înnegreau străzi întregi. nebuneşte. Milton. săltat pe braţe. — Am două capete. printre oameni săraci care îşi purtau cu umilinţă unicul cap. Şi pe Stăpîn ei îl cunosc. o seceră cu o lovitură dibace a patului armei. Sînt cei care au capul pe umeri. În mijloc. cu plafon coborît. — Nu mi-l luaţi. Cu o dexteritate uimitoare. Milton. . socotită inferioară. indiferent. În ultima clipă înainte de a părăsi piaţa.

nimeni nu se mai întoarce la fel cum a plecat.. Milton vru să se oprească. PREŞEDINTELE: Greşeşti. Te-am lăsat. Ea are la bază dictările lui Milton şi rapoartele tale. ameninţător. Acest fapt a inspirat unele stări nejustificate. trăim un moment decisiv. Ştiu. zise el.. pe o cale sau alta. dar să vezi. Omenirea pe de o parte. pe de altă parte o colonie de monştri primejduind toată viaţa pe pămînt. Aruncă o privire peste text. Noi n-avem azi nevoie să filtrăm lumina după toanele unuia sau altuia. sau să le interpreteze numai cum ne convine nouă. însă. adăugă O'Hara rîzînd. să mă ţin de lucru. FAURAING: Atunci. Unul dintre ei se îndură să spargă tăcerea: — Noi ştim. cu ei împreună. Specialiştii spun că nu-i nevoie de prezenţa mea fizică pe aici. Cu bine! Fii odihnit. O să vezi ce n-ai mai văzut. Totuşi oferta îi tulburase. unul dintre ei îl împinse înainte. Te rog să dormi. Oamenii trebuie înarmaţi prin cunoaşterea şi interpretarea adevărului. Nu voiau să vadă lumina zilei. Dar nu vreau să stau departe de teatrul operaţiunilor. trebuie să fim marxişti. PREŞEDINTELE: Eşti cam obosit. Ne place să ne lăsăm mituiţi. ori să mă apuc iar de literatură. cum este lumina zilei? Dacă mă lăsaţi să văd magazinul acela. să primim mită. baza noastră. miliarde şi miliarde. | PIESA nr.. — Vreţi să vă arăt. FAURAING: E clar. asta e tot. E locul nostru principal. operaţia devine mult mai primejdioasă. şi va fi transmisă întregii omeniri cu un ceas înainte de declanşarea atacului general. Avem mai multe variante.. atunci Milton e pierdut? PREŞEDINTELE: N-am zis asta. Peste mai puţin de 24 de ore. Tocmai asta e: nu vreau vreo propagandă care să forţeze faptele. de milă.Dragonii tăceau. Franţuski a însărcinat comisia noastră numărul 783 să întocmească o descriere sintetică a societăţii cesiumiştilor.. nu? Îţi vorbesc de la noul cartier general. O ezitare de o secundă ne-ar putea curăţa pe toţi. îi întrebă Milton. o să vezi ce nu s-a mai văzut ! | PIESA nr. Am fost greu de găsit în ultima vreme.. Dar oamenii noştri trebuie să fie hotărîţi. PREŞEDINTELE: Da. peste cîteva ore. Dragonii tăceau. De ce faci figura asta amărîtă? FAURAING: Aş vrea ori să mă bat. FAURAING: Înţeleg. nici milă: numai grijă faţă de pămînt. Peste 24 de ore vei avea nevoie să fi treaz. 69 | CĂTRE TOŢI OAMENII. DIN PARTEA COMISIEI SOCIOLOGICE Colonia subterană e alcătuită din monştri. Sîntem marxişti. Dacă încercăm să le salvăm viaţa. să privim adevărul în faţă. să ştii însă că am primit toate rapoartele tale. Rexas! Mă vezi bine. Dar toată viaţa am dus-o numai în momente decisive: şi fiecare m-a împiedicat. înţelegi? Nici cruzime. vă arăt lumina zilei. să insufle ură. nu prin „filtrarea" lui. 68 | CÎTEVA CUVINTE ROSTITE DE PREŞEDINTE DIN ADÎNCUR1LE PĂMÎNTULUI Salutări. — De acolo. De la tine nu primim nimic. E nevoie de un text propagandistic. Ne permitem să vă atragem atenţia asupra următorului fapt: . Tu eşti o carne. atunci îi distrugem. Avem posibilitatea să distrugem fără urmă întreaga lor lume. Te ducem la un acolo. Dar ştim de la cine trebuie să primim şi de la cine nu.

din motive fals umanitariste. fără a munci. Sîntem şi noi indignaţi de atentatele cu radiaţii. Chiar şi în bezna Reich-ului nazist au trăit oameni care n-aveau vină pentru crimele hitleriştilor. de existenţa depozitului nuclear. Cele mai crude. Nu pentru că ar fi monştri. Totuşi. (Urmează semnăturile) | PIESA nr 71 | CĂTRE PREŞEDINTE. dorind să-l menajezi. La fel stau lucrurile din punct de vedere istoric: Au avut prilejul să iasă la lumină. cerem să se ţină seama de faptul că există între ei şi fiinţe nevinovate. Ei fac paralele cu Reich-ul nazist fără să dispună de materialul faptic necesar. Ne e şi nouă scumpă soarta lui Milton. nu trebuie să căutăm paralele istorice sau sociale pentru a rezolva problema lui. cele mai tiranice societăţi au numărat întotdeauna in rîndurile lor şi o serie de oameni cinstiţi şi nevinovaţi. . Dacă un om este un nebun furios. Dar n-au vrut. (Urmează semnăturile) | PIESA nr. nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de considerente cum ar fi mila faţă de nişte infirmi. ba chiar unii care li se opuseseră. în adoptarea tacticii noastre de luptă. Dar dacă această stare s-a menţinut pînă azi. MENŢIUNEA UNUI GRUP DE EXPERŢI SOCIOLOGI Noi. De aceea. Deocamdată. nu monstruozitatea este lucrul principal în alcătuirea coloniei subterane. au vrut s-o menţină. 70 | OPINIE SEPARATĂ. şi sîntem îngrijoraţi. Starea lor monstruoasă a fost cîndva rezultatul exploziei nucleare din secolul XX. Într-adevăr. Există acolo o anumită alcătuire socială. Dacă. să scăpăm pămîntul de ameninţare. cu excepţia concluziilor. menite să salveze populaţia pămîntului. asta se poate analiza ulterior. (Urmează semnăturile) POST SCR1PTUM: Cît de vinovaţi sînt unii sau nu. care omoară pe oricine îi cade sub mînă. Dar ca să-şi păstreze privilegiile.La baza coloniei subterane nu stă monstruozitatea. Primul lucru pe care-l avem de făcut este să-l punem în imposibilitate de a ucide. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să respingem orice considerente umanitare. de agitaţia stîrnită. grupul de experţi puşi în minoritate în cadrul comisiei sociologice. Duşmanul este în posesia unui depozit nuclear care pune în primejdie viata tuturor oamenilor. în lichidarea criminalilor. Îţi cerem să iei toate măsurile necesare pentru a-l neutraliza. La baza ei stă existenţa unor fiinţe care le stăpînesc pe celelalte. atunci vei fi răspunzător pentru pieirea a sute de milioane de oameni. DIN PARTEA UNUI GRUP DE BIOLOGI Concluziile sociologilor sînt greşite. Într-adevăr. facem opinie separată şi declarăm următoarele: Declaraţia comisiei e perfect justă. dacă avem de-a face cu un turbat sau un monstru. măreşti măcar cu unu la sulă primejdia ca depozitul să explodeze. nu mai puţin decît oricare om. Nu avem motive să credem că lucrurile ar sta altfel în cazul de faţă. de urmările lor. cauzele sînt sociale.

Părintele stă într-o reşedinţă separată de capitală. nu este Egiptul antic din vremea sclaviei şi în general nu este nimic din ce a fost în istorie. dar poate mai apropiată de adevăr: Cine vrea să caute neapărat comparaţii cu trecutul. mîini. a aflat Milton. 72 | JAMES FRANŢUSKI. Situaţia este unică şi excepţională. Semănau cu mărfarele de cale ferată. Dacă vor simboluri să se gîndească la fiinţa biologică a Stăpînului. de altminteri simplistă şi ea. fiecare numărînd probabil mii de oameni şi fiecare avînd drept capitala un Acolo înconjurat cu ziduri groase. Galeria uriaşă are pe margine o balustradă. picioare. să nu le caute în structura de ansamblu a coloniei subterane. în cazul de faţă. nu este Reich-ul nazist. Cît despre soluţii. capitala capitalelor statului cesiumist. Se pare că poarta dreaptă are întipărită pe ea aceeaşi stemă la toate Acolo. iar de trei din cîrligele ei e agăţat basorelieful unui cap de om. să identificăm adevăraţii criminali şi să-i supunem judecăţii. La Acolo 43 poarta stîngă are o mare zvastică. | PIESA nr. Dacă există aşa-zişi „experţi". Aprecierea ei trebuie să se facă în mod concret şi nu în funcţie de trecut. De la început atît preşedintele cît şi întregul grup operativ v-au atras atenţia că una dintre greşelile cele mai mari o constituie. Minuscula colonie subterană nu este societatea capitalistă din secolul XX. după un timp. Dedesubtul balustradei. are cîte un simbol istoric moştenit din trecut: pajura vreunei vechi împărăţii de mult defuncte la suprafaţa pămîntului. atunci astîmpăraţi-i şi consolaţi-i servindu-le următoarea sugestie. Deşi se ştia de vizita lui Milton. Înghesuiţi în vagoanele împodobite cu . fără nici o judecată — ci din respect. pentru noi înşine.urile. Poarta stîngă. dacă există amatori incorigibili care vor să găsească în toate o cheie şi o morală ca în fabule. purtătorii eredităţii. Ele ne pot duce la dezastru. simboluri mistice şi cabalistice puse pentru pitoresc. iar marfa era compusă din oameni. pentru spiritul nostru de dreptate. se înţelege că noi le vrem cît mai puţin sîngeroase. au apărut nişte vagoane neacoperite. Nimeni n-are voie să intre aici decît atunci cînd se aduce un transport de marfă.| PIESA nr. Împărăţia subterană e compusă din peste o sută de colonii. formalităţile de intrare au durat foarte mult. organe interne. Pe traseul complicatelor spirale erau sculptate feţe de oameni. Aduceau un transport de marfă. făcători de paralele mecanice care abia au priceput primele elemente ale alfabetului filozofic. 73 | ACOLO Escortat de cei doi dragoni. Acolo are două porţi uriaşe de granit: pe cea din dreapta Milton a văzut săpate nişte spirale în care a recunoscut cu uimire ceva ce semăna cu vechile formule ale acizilor nucleici. de fapt vulgarizatori nătîngi. CÂTRE GRUPUL DE EXPERŢI ÎN INFORMAŢII Constat cu regret că aţi lucrat prost. Vom încerca să-i salvăm pe toţi. Ar trebui să înţelegeţi odată acest lucru şi să-l explicaţi clar tuturor oamenilor. paralelele istorice. de-a lungul căreia a venit Milton. Mai clar decît pe plan social. Nu din respect pentru ei — ei ar merita să fie ucişi ca nişte cîini. strîmbătatea lumii lor e întruchipată de alcătuirea biologică a Stăpînului. de pe vremuri. Acolo 43 e capitala capitalelor. Milton Kipfer a ajuns la Acolo 43.

La prima vedere. Erau nişte bărbaţi purtînd. înzestrate cu pinteni. — A întrebat de copil. Milton s-a oprit şi el. Pe şoldul gol. cele de sus. Stăpîn. Numai El ştie ce-i bine! Noi sîntem nişte jivine. cu trei sau două! „Iată deci de ce-am cîntat Odă Sfîntului-mpărat!" Unii cîntau în englezeşte. nişte porţi dedesubtul balustradei pe care şedea Milton s-au deschis încet. iar înăuntru circulau mîrîind nişte. în japoneză — un text pe care Milton îl bănuieşte întru totul asemănător. La unii. păreau aproape normali faţă de paznicii lor cu cap de lup. o diagonală de piele. Cît vedeai cu ochii. purtau. Au intrat într-un spaţiu vast. trecea neobservată. Fericirea o vom şti. Fiecare grup de clădiri era înconjurat cu benzi subţiri din metal strălucitor. Capul omenesc şi-l purtau la subsuoara dreaptă sau pe partea stingă a pîntecelui. . Îi răspunse unul dintre cei doi paznici care escortaseră grupul. deasupra colţilor dezveliţi într-un rictus. peste coşul pieptului gol. în pantă. În dreptul primului vagon a apărut un fel de tobogan. Atotştiutor ne mînă Spre o soartă tot mai bună: „Capul nostru-l va strivi. Din baraca de aluminiu au ieşit în şir vreo zece oameni. în loc de armă sau bici. Erau escortaţi de două astfel de arătări. de aceeaşi culoare cu pielea. probabil încărcat cu electricitate. mîrîind. o femeie măruntă care rotea două perechi de ochi mari şi care tremura ca de frig. Bărbaţi şi femei.. — Nota lui Kexas Fauraing. Capul acesta. care ţineau în lesă cîte un cîine lup veritabil. capete. „Toţi în cor să-i mulţumim Că. Cîţiva patrulau chiar lîngă gard. Cînd ultima strofă s-a încheiat. coşuri înalte. pe un gît păros şi neobişnuit de gros.tot felul de inscripţii. Nişte pinteni cu gheară. Mare imn adevărat Pentru-al nostru Împărat! Dumnezeu. o limbă lungă şi roşie atîrna într-o parte. atîrna o puşcă automată sau un bici. Între umeri. Ţeapănă şi înţeleaptă. — Asta ce a vrut? întrebă el. alţii. avea o nuieluşă mică. Abia după descărcarea primului transport s-au deschis şi porţile principale. de parcă nici lui nu-i venea să creadă că ar putea fi adevărat. Gîndurile lui sînt Sfinte! Cu Divina-i mînă dreaptă. Păcătoşi. părea a da întregului lor trup omenesc nişte mişcări bruşte şi neliniştite. cu ochii injectaţi.. care se înălţau dispărînd prin plafonul de lavă. alţii.! Numai El ne dă lumină! Să-i cedăm a noastră splină. parcă nemărginit. în faţa cărora se afla Milton. Era un marş: unii îl cîntau parcă iluminaţi de fericire. În faţa lui Milton se înălţa un astfel de gard metalic. într-o îngrămădeală de mîini. El ne ia un cap sau două Şi face-o făptură nouă! Fericit sînt. aveau 1 Milton a repetat de două ori textul. Picioarele se înfigeau în nişte cizme scurte. picioare. Fi-vom toţii demontaţi — inimi. avînd aceeaşi culoare ca şi epiderma. cu totul sfîrşiţi. se înşirau clădiri plate de aluminiu. plămîni şi ficaţi — Iar din circumvoluţiuni Va clădi oameni mai buni. sîntem de-acord Să-i cedăm al nostru cord. bărbaţii. zău. în loc de ţintirim. cu toată înfăţişarea lor monstruoasă de multicefali. oamenii cîntau: „Toţi în cor să înălţăm Odă pentru-al nostru Domn. basculanta vagonului s-a aplecat deodată şi oamenii au început să alunece la vale. Dragonii care îl însoţeau pe Milton priveau spectacolul cu un interes pasionat şi satisfăcut. că mor Ştiind că pe al meu picior Va dansa o fiinţă nouă Cu un cap. Unul dintre paznici purta trei medalii înfipte cu ace direct în pielea pieptului. Despuiaţi de haine. un cap de lup sau de cîine lup. Părinte. o arătase cu nuieluşa pe prima femeie din grup. O dată cu întrebarea.

Pe jos rămăsese o grămadă da carne sîngerîndă... După cum se ştie. — Unde trebuie să mai mergem? întrebă Milton. abia reţinîndu-se. sau poate nici nu au traseu pe care s-o înghită. Milton a observat că nenorocitul fusese numai muşcat. ceilalţi de frică. . Comisia noastră.Totul era premeditat pentru a distruge omenescul. — Vrei să-ţi vezi copilul. sudorile mîniei sau ale groazei. . de altfel nici nu-i aparţine. Se vede că... . Capul său animal muşcă scurt. un aer fiziologie dezgustător. Nu se aflau pe zăpadă. smulse cravaşa unui paznic şi începu să-i izbească pe toţi. de cenuşă. În cartea de faţă pasajele omise sînt notate prin semnul „puncte-puncte". sîntem de-acord Să-i cedăm al nostru cord.. Au rămas numai cîteva. Acesta se smuci.. să mîrîie şi mai tare. de murdărie... striga de zor: — Nu atît de repede. adăugind că textul. o dată. Toţi se prăvăliră peste victimă. se răsuci spre ceilalţi nenorociţi: — Cîntaţi! Nişte voci slabe începură să. surîdeau fericite şi lacrimi de dragoste pentru Părinte le picurau din ochi.. Numai El ştie ce-i bine! Noi sîntem nişte jivine. de la subsuoară. Pe Milton. care asista neputincios de cealaltă parte a gardului. îl supăra mai ales vaga lor asemănare cu oamenii.. de fiare. unii de furie. pe deasupra. mîrîia dezgolindu-şi colţii... în vreme ce capetele umane de la subsuoară sau de pe pîntece strigau din răsputeri: — Nu. impresionate de frumuseţea imnului. şi totuşi pielea ei tremura. împletit cu demenţă animală. Rexas Fauraing a fost de acord. Gradatul s-a apropiat de femeia mărunţică... ai? L-ai purtat în pîntece şi acum vrei să-l vezi. cîntate vesel şi fals. nu! Nu aşa de repede! Tremurau cu toţii. Cel mare în grad. — Nota comisiei americane. Cîteva dintre victime.Capetele animale ale paznicilor începură să latre.. . să urle. cu excepţia celor doi paznici care îi supravegheau pe ceilalţi.Şi cu capul de cîine-lup mîrîind. ai? Ea tremura. Rexas Fauraing. cuvintele de slavă: Numai El ne dă lumină! Să-i cedăm a noastră splină! . în relatarea sa prescurtată. — Ştii tu ce facem cu pîntecele care poartă copii de carne? Ştii? întrebă gradatul. locul dintre umeri al nenorocitului.. îngîne: „Numai el ne dă lumină! Să-i cedăm a noastră splină. Şi cu mamele care vor. — Uite ce facem noi cu pîntecele care naşte carne! spuse gradatul. socotindu-le oribile. înfipt pe umeri. nu atît de repede! Arătarea se apropie de femeie şi. Din grămada de monştri se înălţau hămăituri.. paznicii nu pot mistui carnea crudă. să-i mai şi vadă? Ştii? Capul de lup. Unul dintre bărbaţi încercă să smulgă automatul care atîrna de diagonala unui paznic. şi din cînd în cînd răzbeau pînă la Milton. cel cu trei decoraţii înfipte în pielea pieptului. a omis o serie de pasaje. Avea grijă să nimerească mai ales peste bot.Peste întregul lagăr plutea o groaznică duhoare de ars. ca de frig. acolo unde ar fi trebuit să se afle capul. strigăte. ţinînd seamă de faptul că cititorul cu interese ştiinţifice speciale poate găsi toate amănuntele în culegerea completă. nu şi devorat. Se împrăştiară.] . a omis foarte multe amănunte. dar celălalt cap. [O parte din relatările cuprinse aci nu îmbogăţeau cu nimic studiul afacerii cesiumiştilor. în ciuda capului animal pe care îl au. fiind un simplu rezumat. Păcătoşi.

Şi de altminteri sînt un om de rang înalt. Mergea printre barăcile zincate. .. Din partea mea. Sînteţi primul om de la suprafaţă care ne vizitează. n-am ştiut din vreme. . cu atît oamenii voiau să dea impresia că sînt mai sincer convinşi de principiile lumii lor. cu cît gradul era mai coborît. Auzind cuvintele lui Milton. zise O'Hara.— Pe aici. În întreaga societate cesiumistă. . îmbrăcată pe trei laturi în mari perdele de catifea albastră. lipsit de mobilier. deoarece Milton continua să tacă. Pe drum. Milton îl cercetă pe îndelete. ţipă el vesel. cel cu două bărbi. Arăta aproape ca un om de la suprafaţă. Aţi vrut să vedeţi un Acolo.. cunoştinţele dumneavoastră sînt încă mult prea sumare ca să faceţi deosebirea între o carne şi un om. — Daţi-mi voie să mă prezint. comandantul ştiinţific al lui Acolo 43.. Ochişorii lui albaştri zîmbeau însă la fel de vesel. Afară de capul de pe umeri mai am unul. zise el. . Se aflau într-o încăpere vastă. . Sînt specialist în negetropie biologică: din materiile cele mai improbabile. am auzit. Dar să lăsăm neinteresanta mea persoană deoparte. În timp ce-i conducea printr-un hol larg. . . . isteţi şi iscoditori. Dar nu eu decid. Îi invitase să şadă în nişte mari fotolii de piatră. un omuleţ rotofei. Mergem la direcţie. . Deocamdată. în timp ce dragonii stăteau gravi şi tăcuţi în piatra fotoliilor. cuvîntul copil. . . vă voi da toate explicaţiile. rotund. Milton văzu. cu excepţia cîtorva puncte. sînteţi la un Acolo. Poftim. . mai capabili de a înţelege ereziile. glumeţ şi afabil: — Secrete militare? Vorbă să fie. Omul era o „carne" şi voia să-şi ascundă normalitatea. prima oară de cînd mă aflu sub pămînt. Existau femei care aveau copii. Eu nu sînt decît un om de ştiinţă. gîtul nu era strîmb. . foarte repezi. care cereau să-i vadă. . Mergea prin marele hol cu mişcări agile şi urcă scările săltîndu-se ca o minge. Avea un singur cap. a cărei răsucire pare o deghizare. Mititelul îşi frecă grăbit chelia cu mîneca halatului alb de mătase. . Dar e nevoie de cunoştinţele mele. Hideko era nestingherit. pe pîntece. Hideko Hastings îşi desfăcu braţele în lături. Şi. construiesc fiinţele cele mai probabile. iar crima lor era tot atît de gravă ca aceea de a cere să vadă lumina zilei. Celor mai înalţi însă le plăcea să se arate mai „sofisticaţi". chel. v-aş spune absolut tot. aşezat pe umeri. . . . e numai pentru că nu-s conformist. . . iar mîna dreaptă. . — Văd că. se vedea că unele lucruri nu vrea sau nu poate să le povestească. secrete militare. o „carne". Politica o fac oamenii politici. .. la acest Acolo. E drept. cu un singur cap. spuse omuleţul agitînd mînecile albe ale halatului mătăsos. . ca un om ale cărui preocupări sînt atît de înalte şi a cărui persoană e atît de apreciată. îmbrăcat într-un lung halat de mătase albă. . Şi dacă nu-l port tot timpul. Sînt colonelul doctor Hideko Hastings. în ştiinţă. . deşi stătea într-o poziţie uşor întortocheată. Aici. — Bine aţi venit! Le ieşise în întîmpinare. guvernanţii dumneavoastră nu se jenează să apeleze la serviciile unui om normal. — Stimate colega. spunea el. Cea mai mare ciudăţenie a acestui rotofei era normalitatea. la capătul unor trepte de marmoră. au existat unele elemente vulgarizatoare care au încercat să mă cureţe pe motiv că aş fi o carne. Am fost informat despre vizita dumneavoastră şi sper să vă am în curînd în calitate de pacient. Un . printre coşurile înalte ce dispăreau în plafon şi din care scăpa pe alocuri un fum des şi brun. dacă nu a le aproba. — Luaţi loc. Sînt fericit să fac cunoştinţă cu un om de meserie de la suprafaţă. neprotocolar. Toate gesturile lui erau foarte spontane. ale cărui atingeri. un coleg. . Făcea pauze mari. . de granit. îi dădea lui Milton impresia că ar fi mai curînd o mînă obişnuită. altfel aş fi tipărit un ghid. . omuleţul se înroşi pînă la chelie. încît nu mai are nevoie să-şi supravegheze ţinuta exterioară sau spusele.

— Adică. Or. nu puteau să mănînce decît tot cu o singură gură. divină. dragă colega. . . a împărăţiei Cerului. dacă dumnezeu nu se poate amesteca şi nu le poate modifica. mi se pare că Engels. oamenii. Cine mai ştia. Or. iar profeţii comunismului utopic nu se ruşinau să amintească mereu această egalitate biologică. . . că e din carne de om? Prea puţini ştiau treaba asta. — Prin noi. a face ca lumina zilei să apară aşa cum vrei tu să ţi-o închipui. — Un gînditor de~al dumneavoastră. Noi. în faţa puterii divine a Reprezentantului Providenţei. E clar? Făcu o pauză. spuse Hideko începînd să vorbească şi mai repede. spălîndu-se cu un săpun. fie ei bogaţi sau săraci. cruzimea şi frica. Omuleţul Hastings se opri o clipă pentru a-şi savura cuvintele. se naşte Divinitatea. am plămădit fiinţe cu mai multe creiere şi mai ales cu o concepţie adevărată despre divinitate. Atunci. . căruia îi mai stăruia în nări mirosul de carne arsă. Aşa cum hitleriştii transformau altădată oamenii în săpun. — Acela a fost un principiu greşit.paznic de rînd şi-ar fi exprimat faţă de Milton ura şi dispreţul. iar urîtul să fie ceea ce nu-ţi place ţie. prin hazardul şi inegalităţile pe care le introducem noi în societate. este ca un altar: e arătat la toată lumea. La noi Acolo e o altfel de taină. . . . urmă el. părea să aibă o consistentă satisfacţie în a şti că lumea lui e contemplată de un străin. dacă există vreun dumnezeu care a dat aceste legi. . se băteau de pămînt cu toate frunţile lor. toate acestea înseamnă a introduce în natură o stare superioară. Acest principiu este greşit. efectul spiritual era prea restrîns. sfîntă şi popularizată. pe care nimeni nu le poate modifica. . e ca şi cum nu ar exista. pe cînd inegalitatea. . . . bogăţia şi sărăcia. . transformarea omului în materie primă. se aflau în faţa Stăpînului. Era dezamăgit că Milton. Noi am desfiinţat-o. daţi-mi voie să vă întreb. înseamnă că el nu poate guverna universul decît respectînd legile date de el. de ordin providenţial. recapitulă Hastings. . Ce este Acolo? Un Acolo — cum îl numesc oamenii cu o teamă superstiţioasă — este baza statului nostru. . . pentru că presupune existenţa unor legi supreme. — Aşadar. cîntat parcă. . dar în acelaşi timp se ştie că acolo se petrece încă ceva. i se face reclamă. Acest „neconformism" — cu atît mai pronunţat cu cît gradul cesiumistului respectiv era mai înalt şi mai ferit de ochii cesiumiştilor de rînd — înceta brusc să funcţioneze cînd dragonii. iar cele mai înaripate cuvinte de credinţă mistică le apăreau insuficiente faţă de măreţia dumnezeieştilor capete ale Stăpînului. înalţii dregători ai împărăţiei. aveau o viaţă aproape la fel de lungă. . Pentru noi egalitatea înseamnă monotonie. . părea să dea mai multă importanţă părerii străinului decît spuselor propriilor săi subalterni. Ea e întruchipată — aici tonul omuleţului deveni respectuos — de Părintele nostru. Hitleriştii lucrau în lagăre pe care le voiau tainice. Ca şi Stăpînul. atunci El nici nu există. sau mai bine zis imperfect. . Mititelul Hideko gusta însă o ciudată voluptate în a-i spune „stimate colega". ce rol şi ce putere mai are dumnezeu. nu e dispus să se lanseze într-o dispută teoretică. sub oblăduirea luminată a Stăpînului. am plămădit fiinţe superioare în comparaţie cu cele moştenite din negura vremurilor. În lumea dumneavoastră de altădată. Statul nostru este raiul. . a avea mai multe capete sau unul singur. spunea că stăpînim natura atunci cînd ştim să ne supunem legilor ei. a face ca frumosul să fie ceea ce vrei tu să fie frumos. de vreme ce este nevoit să respecte legile? Dacă legile obiective funcţionează de la sine. spuse Milton. Un Acolo este un laborator-uzină infern şi purgatoriu unde se asigură — din punct de vedere spiritual şi fizic — dominaţia acestor principii paradisiace ale noastre. . . — Întîi o să vă arătăm . — Şi ce se mai petrece? întrebă Milton. Dacă vreţi o comparaţie. . am modificat cu succes şi acest principiu. . . .

nu ştiu să gîndească. Am văzut cîţiva cînd au fost executaţi. prin care curgeau materii vîscoase albe. Cînd sîntem în urmă cu planurile. compartimentele sînt spălate automat. vă daţi seama că un război ca lumea dumneavoastră nu ne-ar speria: putem sacrifica destulă carne din aceasta. Ştiţi. în prima zi a sosirii mele aici. Să revenim la subiect. să-i rămînă cît mai puţin de transmis. Noi îi numim carne. lipite direct de podea. ca apoi. pardon. — Secret militar. — Exact. Colonelul zîmbi. zise Milton. întări satisfăcut Hideko Hastings. n-au auzit nimic. era formată din mii de cămăruţe de sticlă. era cîte un copil. o femelă însă. — Da. Colonelul stinse lumina din încăpere. Carnea — sau. Priviţi aici! Un alt perete fu dezvelit. Peretele era transparent: îndărătul lui se vedea o îngrămădeală de forme neclare. străbătută de o discretă lumină portocalie. aprobă Hideko. cei care vădesc ceva inteligenţă. din păcate. pardon. zise colonelul. pentru a fi dresaţi. mă rog. să facă diferite treburi în calitate de sclavi casnici. Fiinţele dinăuntru intrară în panică: unele săreau pe zidurile de sticlă. al cărei capăt nu se vedea. În fiecare cămăruţă. sub formă de convorbire. de astă dată. dacă vă face plăcere. mai numeroşi. Aţi fi obţinut de la noi oameni întregi şi ne-aţi fi dat în schimb. copiii aceştia — ajung la maturitate în nouă-zece ani. Perdeaua albastră care acoperea unul din pereţi se dădu încet deoparte. — Dar pentru ce vă trebuiau oameni de ai noştri? Colonelul. apăsă un buton în dreapta. alţii îşi deschideau gura urlînd — nu se auzea însă nici un zgomot în spatele zidului — iar cîţiva îşi apărau ochii cu mîna. ei nu ştiu pe oe lume se află. una lîngă alta şi una peste alta. puteţi să le spuneţi şi oameni. — Aceştia sînt oamenii cu privirea tîmpă. Un mascul ne poate servi pentru obţinerea cîtorva mii de pui. nu ştiu nimic. sînt folosiţi pentru reproducţie. — Aţi spus că îi triaţi pe varietăţi. ochii lui Milton se obişnuiră cu întunericul. oameni — bărbaţi şi femei. cu o poză veselă şi satisfăcută. În paranteză fie zis.Micul colonel. în cele mai ciudate poziţii. Hala. zvîrcolindu-se cu picioarele date pe spate. ceea ce vede. Vă închipuiţi că nu ştiu să vorbească. Sînt hrăniţi automat. Un mic procent. Colonelul apăsă un buton şi deodată o lumină puternică străbătu semiobscuritatea violetă. de . nu poate naşte mai mult de 12—14. Acelaşi tip de oameni. Altă varietate de carne. în care stăteau. Dincolo de zid se afla o hală uriaşă. Cea de a doua hală avea cămăruţe ceva mai mari. Cînd împlinesc trei ani le facem prima triere. dar preţul de cost e mai ridicat. niciodată n-au văzut nimic. Iar la mai fiecare biberon. dar. „carne". Învaţă să conducă unele maşini. Alţii. Încăperea în care se afla Milton era un fel de post de observaţie. spuse Milton. sînt puşi separat. Le dăm hrană cu acceleratori de creştere. iar zidurile dintre ei devin transparente numai atunci cînd apăsăm butonul acesta. n-au luat nici un obiect în mînă. cînd va fi singur. ca ostateci. — Exact. Milton căuta să se stăpînească şi să descrie. aşezat cu burta la pămînt. — De aceea ne-aţi propus schimbul de inspectori. Voia să-l auzim. — Ca la uzinele de crescut păsări. nu mai zîmbi. folosim şi incubatoare. La o anumită vîrstă începem să-i sortăm pe varietăţi. — Chiar aşa. într-un gest ce amintea mişcător de fiinţa umană. nu aud vreun zgomot. zise Milton. Sticla era străbătută de tuburi transparente. După cîteva clipe. tuburile se sfîrşeau prin cîteva biberoane roşii. nici nu ştiu că există. în aceste mici compartimente ei nu văd aproape niciodată lumina. situat la înălţime: fiecare din uriaşele ziduri transparente răspundea spre o hală.

oameni, cea mai numeroasă, e folosită pentru hrană şi pentru piese de schimb. — Cum adică, pentru hrană? Pentru prima oară de cînd Milton se afla aici, vocea începuse să-i tremure. — Sînteţi om de ştiinţă, vorbi amabil colonelul. De ce să nu judecaţi logic? Ştiţi prea bine că proteinele sînt cu atît mai uşor asimilate de către organismul omenesc, cu cît carnea sau laptele respectiv sînt mai asemănătoare cu acelea ale omului. Or, din punct de vedere al compoziţiei, carnea şi laptele acestor fiinţe constituie alimentul ideal. — Vreţi să spuneţi că îi mîncaţi? — Nu în întregime, spuse modest omuleţul. Doar părţile cele mai...vă rog să nu vă enervaţi! Orice mişcare v-ar putea fi fatală! Apoi, cînd momentul de tensiune trecuse: — Colega, sînteţi plin de prejudecăţi. — Dar... dar sînt fiinţe omeneşti! — După părerea dumneavoastră, îl contrazise politicos omuleţul. Pentru noi sînt fiinţe inferioare, cum ar fi porcii pentru dumneavoastră. Un singur cap, o simetrie stupidă, o stare, ca să zic aşa, naturală. De altfel, chiar din punctul dumneavoastră de vedere, nu sînt oameni: omul e un animal social; or, ei nu trăiesc în societate, n-au conştiinţă, nici ei nu ştiu ce sînt. — Daţi-mi-i pe mînă şi vă dovedesc că sînt oameni! — O asemenea prostie n-am face niciodată. Îi dresăm în interesul nostru. — Sînteţi nişte... — şi Milton începu să. înşire tot ce îi venea în minte. Era prima oară cînd îl auzeam pierzîndu-şi cumpătul. — Vă înţeleg, spuse compătimitor omuleţul. Dar să ştiţi că şi dumneavoastră, în ochii noştri, tot ca un monstru apăreţi. — Eu nu vă mănînc! spuse Milton şi deodată începu să rîdă, un rîs dement, căci toată discuţia era mai stupidă şi mai macabră decît poate suporta o minte omenească. — Faptul că nu ne mîncaţi, zise politicos omuleţul, nu face decît să ateste inferioritatea dumneavoastră faţă de noi. — Sînteţi nebuni. — Geniali, îl corectă atent omuleţul. — Lăsaţi aceste fiinţe să crească în libertate şi veţi vedea cine e mai puternic. — Tocmai în asta stă forţa şi divinitatea noastră, stărui omuleţul. Geniul nostru. Noi dominăm aceste fiinţe şi nu ele pe noi. Noi le mîncăm pe ele şi nu ele pe noi. — Dacă dumnezeul vostru e atît de puternic, de ce n-a reuşit să creeze pe pămîntul nostru monştrii pe care şi-i dorea? De ce nu i-a reuşit schimbul pe care îl propunea, de ce n-a reuşit să atragă oamenii noştri în hrubele voastre? — Asta e politică, zise respectuos colonelul. Eu sînt doar un om de ştiinţă militar. Politica o face Stăpînul, cu dragonii lui. Eu nu mă amestec. Apoi glumeţ, confidenţial parcă, deşi erau de faţă şi dragonii: — Eu am o situaţie de apărat. Primesc dispoziţii şi le execut. Nu întotdeauna sînt de acord. Uite, deunăzi am primit dispoziţia să livrez o mare cantitate de carne încă neajunsă la maturitate. Sau, cum aţi spune dumneavoastră, copii. Ei, bine, lucrul m-a revoltat. Auzi, să mănînci copii! Dacă îi mai ţineam la îngrăşat numai cinci ani, cantitatea de carne ar fi fost dublă, am fi avut materie şi pentru mîncat şi pentru multiplicări şi pentru montaj. — Ce se înţelege prin montaj? Drept răspuns, Hideko apăsă alt buton. Perdeaua acoperi peretele halei a doua. Un nou zid, cel din stînga, fu dezvelit. Tabloul, spune Milton, semăna cu acela al unei hale industriale unde se mai lucrează pe bandă. Numai că în loc de montaj se făcea, dimpotrivă, o demontare. Iar piesele demontate pe bandă erau... ...Cu mişcări iuţi şi precise, un soi de chirurgi-măcelari, îmbrăcaţi în haine îmblănite — se vede că temperatura sălii trebuie să fi fost foarte scăzută —

demontau victimele congelate. Braţele şi picioarele erau trimise pe benzi mai mici spre extremităţile laterale ale halei, unde dispăreau la subsol. Organele interne — inimi, ficaţi, stomacuri, diferite glande — erau conectate imediat la tuburi speciale şi introduse într-un soi de borcane frigorifice. La urmă rămînea capul, a cărui preparare era atît de complicată, încît trecea pe o bandă separată, care mergea mult mai încet, şi unde se desfăşurau zeci de operaţiuni precise. La urmă de tot, după ce gîtul fusese prevăzut cu tot felul de tuburi şi rezerve nutritive şi montat pe o ampulă care pulsa ca o inimă, ultimul dintre cei de la bandă introducea un cleşte special între buze. Capetele, pînă atunci înţepenite într-o expresie de groaznică suferinţă, căpătau, prin răsucirea buzelor, un zîmbet larg şi optimist, menit să mărească valoarea comercială a feţei. Cînd obrazul căpăta zîmbetul lui congelat, prepararea era terminată. Zecile de operaţiuni atît de complicate nu reuşeau pe deplin; din cînd în cînd, cîte un chirurg-măcelar ridica de pe bandă un cap, îl examina atent, apoi, văzînd că e rebutat, îl arunca nervos într-o pîlnie, unde dispărea, împreună cu veselul său zîmbet îngheţat, spre subsol. — Creierii îi recuperăm, pentru hrană, spuse omuleţul. Au fosfor. Foarte nutritiv. Mai aveţi nevoie de vreo explicaţie? Urmă o pauză lungă. Vocea lui Milton răsună într-un tîrziu, obosită: — Am înţeles. Dar unde se nasc aşa-zişii oameni normali, care vor beneficia de acest supliment de capete?. — Înainte, zise Hideko, Acolo era un centru de triere. Copiii normali erau despărţiţi de copiii carne. Pe cei normali îi trimiteam la creşe speciale, iar carnea rămînea la noi. Unele Acolo aveau şi case de înmulţire, cum existaseră pe vremuri cîteva în Reich-ul nazist. Cunoaşteţi sistemul: cîteva patriote hitleriste, voluntare, veneau aci la dispoziţia exemplarelor masculine mai reuşite. Nu se cunoşteau pe nume: după nouă luni femeile năşteau, şi donau împărăţiei copilul, fără să-l vadă, întorcîndu-se la căminul lor. Acum ne-am specializat mai intens: ne ocupăm numai cu carne. — Iar „normalii" unde sînt? — Secret militar, spuse colonelul. Cam asta ar fi totul. Fiecare Acolo e proprietate particulară,, dar primeşte subvenţii şi comenzi din partea statului şi are cîţiva militari în consiliul de administraţie. Posedăm un serviciu comercial care pune în vînzare hrană şi piese noi pentru clientelă. Concurenţa e teribilă, trebuie să inventăm mereu ceva nou: ba capete cu dinţi de metal gata implantaţi, astfel încît cumpărătorului i se dă certificat că nu va trebui să-şi trateze dinţii, ba capete cu înclinaţii speciale, care îi garantează posesorului succese în afaceri, ficaturi gata imunizate la boli, unele pregătite special pentru clienţii care preferă anumite mîncăruri — de pildă ficat rezistent pentru cei cărora le place să bea — stomacuri pentru amatorii de grăsimi şi de ouă, inimi pentru calmi şi inimi pentru nervoşi. Capete de savanţi sau de poeţi, pentru subsuoară sau pîntece, picioare strîmbe pentru femeile cochete. Cea mai nouă invenţie sînt capetele gata trecute prin examen. între noi fie vorba, e o mică excrocherie. Însă, de vreme ce o dată cu capul se vinde şi o diplomă, nimănui nu-i convine să vină şi să reclame că nu posedă cunoştinţele necesare. E un business strălucit — aşa se spunea la dumneavoastră pe vremuri, nu? Un Acolo rival, că să încalce dreptul nostru de brevet, a lansat socluri fiziologice de învăţat: montezi capul pe soclu şi într-o lună capătă, fără examen, diploma. Un mod ocolit de a cumpăra diplome. Ce să-i faci: trăim într-o lume liberă, dar există şi neajunsuri. E preţul pe care-l plătim pentru libertate. Omuleţul părea grozav de amuzat spunînd aceste cuvinte. — Înlocuirea organelor e un lucru obişnuit, zise Milton. Ceea ce mă... Fără să-şi mai ducă gîndul pînă la capăt, întrebă:

— Dar de ce zvastica? Toate Acolo-urile sînt aşa? — O, nu! zise micul colonel. Există şi... — dar, ştiu eu? în chestiunea asta poate să vă dea lămuriri mai complete domnul Cincilian. Părea foarte satisfăcut de ideea ce-i venise. Îşi întoarse capul în unghiul special pe care-l foloseau cesiumiştii cînd aveau de făcut comunicări în afară şi spuse: — Alo, domnul Cincilian e acolo? Rugaţi-l să vină pînă la mine. Pe urmă, spre Milton: — Domnul Tatsunosuke Kenzo Drake Toshiba Cincilian conduce secţia de publicitate a lui Acolo 43; domnia-sa posedă mai multe agenţii de reclamă şi de sondaj al opiniei publice, e filozof şi autor al mai multor cărţi, fiind unul dintre ideologii cei mai de seamă ai imperiului. — Are un nume curios. — Cincilian e pseudonimul lui de autor, sub care este foarte cunoscut. E un urmaş al lui... — hei, Cinciliane, cum îl chema pe filozoful acela? În odaie pătrunsese un om înalt şi slab. — Acela sînt cinci, se răsti el, ţi-am spus de o mie de ori. De aceea am luat numele de Cincilian: cinci, înţelegi? Fericitul Augustin, apoi Tertulianus, apoi Hegel, pe urmă Ramakrişna şi al cincilea, sinteza, eu, Cincilian. În ce-l priveşte pe Quintus Septimius Florens Tertulianus, de care mă întrebi dumneata mereu, el nu este decît unul dintre cei cinci. Este cunoscutul profet al patristicii, părintele dogmatismului antic; a trăit între anii 150—222. Cincilian vorbea ca la un curs. — Sloganul mistic prin care s-a făcut celebru era „Cred pentru că este absurd", Credo quia absurdum, cuvinte pe care alţii le atribuie precursorului său, fericitul Augustin. Eu am preluat şi perfecţionat această deviză, punînd-o la baza societăţii noastre: „Cred pentru că vreau" e sloganul elitei, iar cel al supuşilor este „Cred pentru că mi se pare". Iar pentru cărnurile pe care le dresăm, există un slogan de gradul III: „Cred pentru că mi se năzăreşte". Din Quint Tertulian am făcut Quintilian, dar, pentru că era greu de reţinut, l-am transformat în Cincilian, nume care impune vulgului. Cincilian vorbea extraordinar de mult. În timp ce micul colonel afişa o bonomie nevinovată, el, dimpotrivă, era sumbru, absolut, animat de o logică fanatică ce semăna cu aceea a dumnezeului lumii cesiumiste, logica perfectă a nebunilor, la care numai punctul de pornire e greşit, restul raţionamentului înşirîndu-se parcă implacabil. Cuvintele „deci" şi „prin urmare", expresiile savante făceau coadă la cele două guri ale lui, perfect asemănătoare una cu alta. Tocmai aceasta era trăsătura cea mai remarcabilă a personajului: pentru prima oară de cînd se afla în împărăţia cesiumistă, Milton vedea o arătare la care cele două capete — unul pe umeri, celălalt la subsuoară, foarte apropiate unul de altul — erau perfect asemănătoare. Se vede că şi le procurase de la doi gemeni. Ambele aveau ochii mari şi ficşi, ambele, din cauza patimii cu care vorbeau, făceau pete de roşeaţă sus pe umerii obrajilor, aproape de nas, în timp ce restul obrazului căpăta o nuanţă palidă de mînie, uneori de-a-dreptul gălbuie, biliară. Deducţia făcută de un cap era preluată de sumbrul său geamăn; aprobările reciproce inflamau cele două creiere într-un soi de reacţie în lanţ, care îi provoca o sfîntă durere lăuntrică: dădea impresia că e atît de încărcat cu adevăruri definitive, că dreptatea judecăţilor lui logice e atît de absolută, încît povara genialităţii sale e de nesuportat chiar pentru două capete. Cu mare greutate, medicul-colonel izbuti să întrerupă potopul de informaţii despre dogmatismul patristic al antichităţii. — Dragă Tatsunosuke, ciripi el, domnul Kipfer se interesează dacă toate Acolo-urile sînt organizate pe bază nazistă. Eu sînt om de ştiinţă, cu reclama şi propaganda te ocupi dumneata. Cred că ai putea să-l lămureşti mai bine. — Sfera concepţionalităţii noastre — spuse Cincilian — porneşte de la

fundamentalitatea supraprincipiilor primatului absolut al spiritului asupra cărnozităţii. — Adică spiritul e factor prim şi materia factor secund, lămuri binevoitor omuleţul. — Prin urmare — continuă capul de la subsuoară, fără să se lase întrerupt — fiecare Acolo trebuie supus unui supraprincipiu spiritual zis decor, fără de care sferele ar fi lovite de incompatibilitate. — Cum însă — reveni capul de pe umeri — împărăţia noastră este încoronarea supremă a tuturor conceptualităţilor care au existat în istoricitatea anteumanităţii, noi am preluat şi spiritualizat în ab- solutitudine toate sferele specifice. — Adică, interveni iar omuleţul, noi am perfecţionat tot ceea ce crease omenirea pămîntului, de la arenele în care romanii îi aruncau pe creştini pînă la lagărele hitleriste, de la ghettourile negre ale Africii de sud pînă la toate, formele în care... — Nu mă întrerupe, grăiră în cor cele două capete ale lui Cincilian, pălind amîndouă. — Rezultă deci, continuă singur capul de la subsuoară, că istoria umanităţii de la suprafaţă a fost istoria cărnii. Noi repetăm aceste trepte pentru asigurarea trecerii transcedentale de la cărnozitatea oarbă la spiritualitatea cu un ochi pe dinăuntru. — În consecinţă — vorbi capul de pe umeri, care părea foarte emoţionat de argumentele colegului de la subsuoară — pentru a mă exprima cu maximum de simplicitozitate astfel ca să pot fi urmărit cu maximum de comprehensivitate: Infernul este carnea, fie că această carne creşte neştiind despre sine, fie că e mîncată în alimentaţiune, fie că slujeşte sub formă sclavoformă; Purgatoriul este hala noastră de prelucrare, la oricare Acolo, componenţiozitatea cărnozităţii fiind subdivizată şi suprarecompo- ziţionată în fiinţa supremifică care este Raiul cu un ochi pe dinăuntru. — Adică conştiinţă de sine, lămuri omuleţul. Cincilian tăcuse, privind tabloul purgaţionar din hala de prelucrare. Ambele lui capete se întorceau în aceleaşi direcţii. — Dar n-ai răspuns la întrebare, îl îmboldi Hideko. Cei patru ochi se despărţiră cu regret de tabloul de măcelărie-chirurgicală-industrială, se rotiră prin încăpere şi fixară pînă la urmă un punct din tavan. Cînd Cincilian era deosebit de inspirat, privea în gol, puţin deasupra capetelor; tavanul era numai o treaptă intermediară spre contemplarea absolutului. — Hegel şi Ramakrişna, spuse el, au întregit ceea ce ne lăsaseră Augustin şi Tertulian. Hegel, cu spiritul absolut, Ramakrişna cu teoria că toţi dumnezeii sînt la fel de buni şi că fiecare om îl găseşte pe al său pe calea care îi convine cel mai bine. Noi, adică mintea mea şi a agenţiilor mele publicitare luminate de ochiul dinăuntru al Stăpînului, am perfecţionalizat toate aceste principii. Fiecare selecţionalizează spre spiritul-rai calea care îi convine cel mai bine. Unul cumpără carne spiritualizată de la un Acolo hitlerist, altul de la un Acolo păgîn, unde carnea este desfăcută prin răstignire, altul o cumpără, dimpotrivă, de la un Acolo organizat pe bază de specific spaniol inchiziţionar porto-franco. Există Acolo-uri amenajate după modelul fostelor colonii engleze din India, un Acolo-Noaptea Sfîntului Bartolomeu, un Acolo-Ku Klux Kan, mai multe Acolo sub formă de lagăre pentru deţinuţi politici, Auschwitz-uri cum e al nostru, faraonice, după modelul siberiano-ţarist sau saharian-colonial, un Acolo model Irod, altul răpirea sabinelor, vreo duzină pe baze mitologice, în sfîrşit, fiind o societate liberă, avem o imensă varietate de posibilităţi din toate epocile, pentru oricare cumpărător. — Şi pe care dintre ele o aleg? răcni întrebător capul de la subsoară. — Pe cea care îmi convine, răcni în chip de răspuns capul de pe umeri.

vă trimitem în fiecare lună altă pereche de gambe! — Garantat inegale! — Dragul meu. Amîndouă purtau cîte un guleraş alb şi tare de puritan. cum să reuşeşti în afaceri fără să încerci. cumpăraţi-vă un cap veritabil roşcat de la Acolo 43! Feriţi-vă de contrafaceri! Controlaţi zvastica dindărătul urechii! — Vreţi să faceţi o surpriză plăcută soţului dumneavoastră? — Abonaţi-vă la picioare! Contra unei taxe anuale. . ai citit noua carte „Filozofantilitatea fericitului Augustin de Tatsunosuke Kenzo Drake Toshiba Cincilian"? — Cumpăraţi-vă capete cu filozofia gata asimilată! Cele mai noi idei gata întipărite in circumvoluţiuni! Supliment gratuit: zece circumvoluţiuni noi cu tehnica reclamei. dublu dogmatică pentru femeile cu două capete! Există căsătorie în rai? Cît de lung trebuie să fie vălul femeilor? Cumpăraţi-vă chiar azi un loc pe lumea cealaltă! — Sferele incompatibilităţii! — Cărnozitatea şi supraconceptualitatea! — Atacăm — Apărăm — Rezistă la spălat — Adresaţi-vă cu încredere microbilor noştri! Cele doua capete tremurau. — Şi de ce cred? — Pentru că vreau să cred! — Iar ceilalţi? — Celorlalţi li se pare că ei cred! — Şi ce li se pare? — Ce vreau eu să li se pară! — Şi de ce li se pare? — Uite. cu gurile strîmbe şi pline de spumă. — Albastră! sforăi cel de la subsuoară. La colţul buzelor le apăruse un pic de spumă albă. Capetele conversau cu o iuţeală extraordinară. fără strălucirea mătăsoasă pe care o aveau de obicei vestmintele cesiumiştilor. cu părul vîlvoi. — Atacă ceasul! — În lumina principiilor sfinte ale spiritualiţionismului atac secundele! — Apără-le! — În lumina aceloraşi lumini. pradă unei mînii extreme. — Nu cumva verde? — Ba verde! — Poate galbenă? — Tocmai galbenă voiam să zic şi eu ! — Gîndeşte-te bine: ce culoare are? — Ce culoare doreşti! — Ce ai de făcut? — Ce vrei! Pe cine să atac?. cînd sforăind. — Ce culoare are lumina? urlă capul de pe umeri. de-aia. apăr ceasul! Trăiască şi jos cu el! — De ce să vă vopsiţi părul? Dacă vreţi să fiţi cu adevărat cochetă. cînd răcnind. care se înălţa din mijlocul unor haine închise la culoare. palide. şi foarte sobru tăiate.— Şi care e adevărată? — Nici una! Toate! — De ce? — Pentru că cred. vechile precepte dogmatice ale lui Quint Tertulian privind felul cum trebuiau să se îmbrace femeile în secolele II şi III şi compararea lor adnotată de către Drake Cincilian.

era zguduit de nişte hohote nervoase. — Prin urmare. dar. Ştiţi. se ridică. — Vă înţeleg. plin de încîntare: — E genial. cu afabilitatea lui obişnuită. are grad de general. — Domnul Cincilian se referă la o metodă brevetată de dumnealui. dar la fiecare Acolo are alte dogme. zise el. la femei cu un singur cap şi genii cu un singur creier — dar mi se iartă asta. Micul colonel-doctor tresări vesel. Îl împinse de pe scaun pînă căzu jos — părea în transă. în timp ce lichidul pătrundea încet în cărnurile palide cutremurate de convulsii. — Aşadar. în particular. mulţumesc. Cu gesturi repezi. — Avem zeci de metode. şi toate duc spre rai. omuleţul adăugă. în concluzie. îşi potrivi cele două guleraşe de abate. Şi nu uita să iei picăturile alea. Spunea asta cu o reală încîntare. — dar flecăresc şi flecăresc. din motive de economie. Din păcate. care. Nu permit să se facă tăieri de copii. Elementele care nu sînt de părerea dumisale sînt învelite într-o cocă paralelipipedică ce se întăreşte în jurul corpului. pentru mine. zvastica Acolo-ului 43 e doar unul dintre conceptele conceptualităţii noastre concepţionaliste. Cînd uşa se închise în urma lui Cincilian. repetă: — E genial. Sportul nostru oficial este un joc cu mai multe capete. dar aici. În alte consilii de administraţie rolul lui este mai important decît al meu. Domnii dragoni aci de faţă or să mă ierte dacă vă spun un secret: nici mie nu-mi place carnea de om. vă rog să-mi spuneţi dacă mai . ai fost foarte drăguţ şi îţi mulţumesc foarte mult pentru explicaţii. îşi apropie capul rotund de faţa lui Milton. — Dar. — Nu. Cincilian îşi reveni repede. din cînd în cînd. — Amin. incapabil de vreo împotrivire — îl întoarse cu faţa spre podea şi îi ridică şorţuleţul care acoperea partea inferioară a trupului. continuă capul de la subsuoară. nudurile lui Goya şi sonetele lui Shakespeare. la Acolo 43. cum spuneam.mîinile şi picioarele se zvîrcoleau ritmic. zise capul de pe umeri. întrebîndu-l plin de grijă: — Sînteţi obosit? Poate vă e foame? Ne permiteţi să vă tratăm cu ceva? Milton. e în subordinea mea. zise mîndru capul de pe umeri al lui Cincilian. — Şi ce facem cu cei care sînt contra? — Îi dăm la rindea! Hideko Hastings se simţi obligat să aducă lămuriri. De Cincilian — atît de inflexibil pe cît îl vedeţi — se spune totuşi că ar citi în secret romane poliţiste şi ar merge la meciuri de fotbal unde joacă nişte cărnuri cu un singur cap. se referă la cărnuri. zise încîntat omuleţul. asta e. ca şi cînd s-ar fi trezit dintr-un vis foarte plăcut. preferinţele mele merg spre fraged. — E genial. deşi eu nu sînt decît colonel. îi înfipse o seringă în partea pe care medicii o numesc pătratul extern superior şi. exprimînd pluralitatea multipluriformă a drumurilor către una şi aceeaşi fiinţă superior-spiritual-paradisiacă. Acest. Acum a vorbit de zvastică. zise el. pentru că sînt om de ştiinţă şi trebuie să-mi pun mintea în mişcare. paralelipiped e apoi dat la rindea. conchise materia cerebrală de la subsuoară. Să-l auziţi cînd face reclamă filozofică pentru libertate la Acolo 59! Apoi. desigur. pentru că sîntem la Acolo 43. Sînt gusturi eretice. ea ne convine. totuşi Acolo 43 le exprimă cel mai bine pe toate. La mine acasă puteţi găsi o reproducere a Giocondei. se pieptănă cu amîndouă mîinile dintr-o dată la ambele capete gemene şi spuse în cor: — Mulţumesc.. statuia lui Moise de Michelangelo. zise omuleţul. nu-i prea reuşeşte.. Noi însă apreciem concurenţa. trase şorţuleţul la loc cu un gest pudic.

dimpotrivă. pe care alunecau în îngrămădeală sute de făpturi aparent omeneşti. — E drăguţ Cincilian. — Daţi-mi voie. Secret strategic. neliniştiţi. — De ce ne-aţi atacat? întrebă Milton. vă rog să mă credeţi. că acesta este Raiul. — Vai de mine.. Spunînd acestea.. dar nu e nebun. Cîntecul ăsta l-au învăţat de cînd erau mici. Unde sînt copiii dumneavoastră — nu cărnurile. daţi-mi voie să vă conduc pînă la poartă.. privindu-l plin de prietenie: — O să vă tai bucăţică cu bucăţică. Să ştiţi că şi cruzimea are farmecul ei.. Fericit sînt. — Numai atît: unde se nasc oamenii aşa-zişi normali. plămîni şi ficaţi. care patrulau în cizmele lor cu gheară. dragă domnule Kipfer. Într-adevăr. Nu-i ştiţi pe militarii şi politicienii noştri? Regret foarte mult. Hideko Hastings se opri — ajunseseră la poartă — şi puse o mînă pe umărul lui Milton. are dreptate: acesta e micul nostru Infern şi micul nostru Purgatoriu. Trecură din nou printre cabanele păzite de oameni goi cu capete de om şi de lup. Ca să folosesc cuvintele dumneavoastră. şi mîrîiau fără să îndrăznească să se apropie de ei. îi strigă din urmă: — Pe mîine. trecură printre şiruri de oameni care. puţin ritos şi dogmatic. Treceau acum prin dreptul unui tobogan uriaş. zise el... Mîine dimineaţă începem! | PIESA nr. 74 | . zise el. semn că vizita s-a încheiat. dragă colega. zise omuleţul. Omuleţul îşi desfăcu braţele într-un amabil gest de neputinţă. îmi face plăcere! Apoi. Doar puţin exagerat. Şi tot el ar putea să vă dovedească. dragă domnule Kipfer. zise Milton. şi o să folosesc un antianestezic care o să vă menţină tot timpul în viaţă şi care o să vă exacerbeze durerile şi. Ideea Stăpînului. îl consult personal. Inimi. El poate dovedi orice. da. Li s-a spus că cine îl cîntă va scăpa mai ieftin. că mor Ştiind că pe al meu picior Va dansa o fiinţă nouă Cu un cap. cu paşii lor smuciţi. dar cei care decid politica susţin că ar fi secrete de stat. Mai ales dacă îşi ia picăturile.aveţi nevoie de vreo lămurire. zise micul şef al lui Acolo.. Picioare şi mîini se amestecau într-un coşmar. — Regret. cu trei sau două! Hideko Hastings rîdea: — Sînt simpatici. protestă ruşinat omuleţul. în timp ce Milton însoţit de cei doi dragoni ieşea pe poartă. sînteţi foarte drăguţ. ei „normalii" dumneavoastră copii — şi cum îi creşteţi. — Regret. — Vă mulţumesc. Cei doi dragoni se sculaseră. peste vaiete unii încercau să cînte: Cu Divina-i mînă dreaptă Ţeapănă şi înţeleaptă Atotştiutor ne mînă Spre o soartă tot mai bună: Fi-vom toţii demontaţi. cînd o să vă răsucesc gîtul şi o să vi-l demontez veţi simţi o durere inimaginabilă şi totuşi n-o să muriţi şi o să simţiţi voluptatea de a fi chinuit. eu v-aş informa. Şi să ştiţi că nu e nebun. şi cum aş putea să-i văd. lăsaţi. uns cu grăsime.. zise politicos omuleţul. zău.

După declanşarea atentatelor duşmanului. | PIESA nr. Am dat problema spre rezolvare. Milton nu a înfruntat inutil primejdiile. Dacă ar funcţiona normal. DIN PARTEA COMISIEI DE STUDIU ŞI COORDONARE A DATELOR) După vizitarea Iui Acolo 43. a spus el. Informaţiile date de Milton. Pînă la declanşarea atacului. Fără vibratoarele plantate de el în terenul duşmanului nu am fi putut localiza teritoriul „cesiumist". Salvarea populaţiei „cesiumiste" şi judecarea vinovaţilor. pînă la declanşarea atacului. am izbutit să aflăm cine este acest duşman. evident. Nu voi mai spune nimic pînă nu rezolv această problemă. — Dacă aş vrea să ştiu cum pot ataca lumea dumneavoastră. nu voi mai comenta în faţa dumneavoastră nimic din cele ce văd. iar acum. nu îi răspundeau nimic. cam cum arată. domnilor dragoni.URGENT! URGENT! (CĂTRE PREŞEDINTELE GRUPULUI OPERATIV MONDIAL. pînă la întoarcere. Socotim imperios necesar ca. Am impresia că de dezlegarea acestui ultim mister depinde totul. După ce a repetat de trei ori cam aceleaşi cuvinte. evident. unde se ascunde. Doi: Salvarea vieţii lui Milton Kipfer. 75 | ATACUL (Despre ordinul de atac general împotriva elementelor banditeşti din adincurile pămîntului. ne erau adresate nouă. recent. am putut să identificăm locul unde îşi tine depozitul nuclear şi să punem la punct un sistem sigur de a feri pămîntul de catastrofă. Milton Kipfer s-a cufundat în tăcere. căci am impresia că posed toate datele. Să mă iertaţi că.) Dragii mei! Oameni! Tovarăşi! Clipa pe care o aşteptăm de aproape două săptămîni a venit. un îndemn către noi. . Desigur că dragonii. Cuvintele. Mintea mea se concentrează să dezlege ultimul mister al împărăţiei dumneavoastră. Era. a spus Milton. aşa-zişii dumneavoastră normali? Mi se pare că aici se ascund toate răspunsurile: de ce ne-aţi atacat şi cum puteţi fi zdrobiţi. — Vă rog să mă iertaţi. Obiectivele atacului nostru sînt două: Întîi: Punerea duşmanului „cesiumist" în imposibilitate de a declanşa explozia nucleară. pe drumul de întoarcere spre încăperile Stăpînului. Întrebarea e: unde şi cum se nasc copiii monstruoşi. pe care un om odihnit de la suprafaţă ar putea s-o dezlege mult mai repede. completate cu investigaţiile noastre. Am un motiv foarte serios. Ni se pare evident că ne erau adresate nouă. Aşteptăm soluţia dintr-o clipă într-alta. Le-a spus de trei ori la rînd aceleaşi cuvinte. aş căuta în primul rînd răspunsul la această întrebare. aş fi găsit imediat răspunsul. trebuie să mă gîndesc mai mult. Milton Kipfer s-a adresat celor doi dragoni care îl însoţeau. Expunerea făcută de preşedintele grupului operativ mondial. conform ordinului.ne-au permis să facem localizări ale poziţiei depozitului. ne-au mai rămas doar cîteva ore. întrebările să capete un răspuns limpede. — Mintea mea e acum obosită. Aşa însă. nu voi mai spune nimic.

De data aceasta. în funcţie de mişcările lui. Poate chiar în cîteva zile — dacă nu va fi împiedicat pînă atunci. Experţii noştri apreciază că Milton Kipfer va găsi răspuns la întrebări în două-trei ore. de aproximativ 25 de kilometri. N-avem cum să-i facem comunicări şi cum să-i transmitem instrucţiuni şi s-ar putea ca tentativa lui să încurce operaţiunile de salvare. Ultimele întrebări puse de Milton Kipfer — şi la care comisiile noastre au şi găsit răspunsul — arată neîndoios că duşmanul ar fi încercat si va încerca în orice caz să declanşeze explozia nucleară. Este de presupus că imediat ce va ajunge la această concluzie. ele nu afectează serios teritoriul cesiumist. Pericolul lor pentru cesiumişti va consta nu în tăria lor. nu chiar atît de aproape încît să fie la îndemîna fiecărui supus de rînd al imperiului. menită să contribuie la surparea terenului. vom împiedica duşmanul să declanşeze explozia cu ajutorul undelor. aproximativ la orele 21. se vor lansa false ordine de evacuare. Surparea finală va putea fi produsă după trei ceasuri de pregătire. Aceşti douăzeci şi cinci de kilometri ne permit să executăm o surpare destul de exactă. La orele 17. se ascunde unul din elementele de imprecizie ale atacului nostru. Pentru un şi mai reuşit camuflaj. în aşa fel încît să se producă surpări de teren direcţionate de noi.: A sau B. Iată extrasele principale din ordinul de atac. a cărei intensitate nu trebuie să depăşească pe aceea a unui cutremur de gradul doi. La orele 17. Duşmanul a vrut să aibă depozitul aproape de el — totuşi. destul de precis. va fi vorba de cutremure şi mai slabe decît de obicei. Unii experţi ne-au şi descris. pe cale radio. În orice moment. Avantajele sînt multiple. Instalaţiile atomice din interiorul vulcanului vor trebui aprovizionate astfel încît erupţia să poată continua la nevoie şi vreme de trei ore. prin care teritoriul cesiumist să fie brusc despărţit de locul depozitului. — Nota comisiei americane. Dintr-o serie de manifestări aparent ciudate [Este vorba de unele dialoguri cu Meg. pentru a vă explica planul general de atac.00. să le avantajeze. Chiar dacă duşmanul va izbuti să provoace .15 va începe să funcţioneze vulcanul artificial. deşi populaţia a fost evacuată de mult. totuşi discrete.Mai mult. Totodată. măsurile ofensive se vor împleti cu cele de camuflaj. cum se va desfăşura tentativa lui. Între teritoriul cesiumist propriu-zis şi depozitul nuclear se află o distanţă destul de mică. sau dimpotrivă. lăsarea intactă a teritoriului cesiumist. menţionate în piesele anterioare. Va ajunge şi el la concluzia că duşmanul urmează să declanşeze explozia în orice caz.] s-a şi conturat. „Pentru realizarea obiectivului numărul unu. Pe vremuri se credea că majoritatea seismelor sînt legate de erupţia vulcanilor. Maşinile au dat şi ele un model detaliat al acţiunilor viitoare ale lui Milton. În acest sens am şi dat instrucţiuni experţilor noştri de luptă.00 pînă la 23. În primele trei ore. erupţia va contribui la încredinţarea duşmanului că nu e vorba decît de mici cutremure naturale. pas cu pas. Ştiţi că în regiune se produc adesea cutremure. Varianta A constă în surparea depozitului şi. cutremure cu intensitate crescîndă.30 va începe pomparea apei. Ordon: La orele 16. planul lui de luptă. vom putea declanşa marea surpare. începînd de la 21. graficul-orar al „cutremurelor" transversale şi longitudinale din primele trei ore. ci în plasarea precisă a exploziilor şi a apei. Totuşi aici.00 se va produce prima explozie discretă.00. obiectivul numărul unu rămîne apărarea populaţiei pămînteşti în ansamblu. Oricum. Trec peste celelalte amănunte. Milton Kipfer va încerca să treacă la acţiune pe cont propriu. ea se va efectua după una din cele două variante. Apoi. Alăturat.

Tocmai în asta constă dificultatea principală a variantei A. cînd se produce la o adîncime destul de mare. de aceea. chiar dacă e o explozie uriaşă. să pedepsim pe adevăraţii vinovaţi şi să cruţăm viaţa a mii de fiinţe fără vină directă. unde se află căpeteniile cesiumiste. unde se află Milton Kipfer şi cum putem evita detonarea depozitului sau măcar o parte din pierderile pe care le-ar provoca explozia. N-ar fi exclus ca Stăpînul să încerce evacuarea grăbită a populaţiei cesiumiste tocmai în perimetrul depozitului. Ei vor să distrugă întreaga viaţă de pe pămînt. ei ar fi declanşat explozia nucleară. în cîteva zile. va fi preîntîmpinată.explozia depozitului. care ştiu ce osîndă îi aşteaptă. în aşa fel ca depozitul nu numai să se înfunde mai adînc. întreaga populaţie pe care au stăpînit-o. Sîntem siguri că explozia. să lăsăm neatins teritoriul depozitului şi să putem scufunda locul celălalt. dar şi să se îndepărteze de ocean. poate fi parţial înnăbuşită. încearcă să tîrască după ei. e separarea celor două teritorii. ca orice om. măsuri care nu ne dau încă o siguranţă de sută la sută. În ciuda numelor pe care le poartă unii dintre mai marii ei. nici occidentală nici orientală. Explozia în pămînt însă. Ca să evităm această primejdie. unde se află statul-major al asasinilor. cît şi colonia mică din adîncuri. e foarte probabil. de poziţia a trei factori: unde se află în momentul surpării populaţia civilă. Totuşi motive umanitare ne obligă s-o luăm în consideraţie Criminalii de felul Stăpînului. calculul nostru prevede măsuri pentru evitarea acestei catastrofe. se va produce o degajare uriaşă de vapori radioactivi. uriaşele filtre de radioactivitate instalate în ultima săptămînă pe toată suprafaţa pămîntului nu sînt decît măsuri suplimentare. Împărăţia cesiumistă este esenţa tuturor cruzimilor şi ticăloşiilor care au existat pe faţa pămîntului. deci cu efecte mai puţin teribile. că nu vom folosi această variantă. Noi vrem să salvăm de acest dezastru şi pe cesiumişti. Depozitul e aşezat relativ aproape da apa mării. Cu o condiţie: explozia să nu aibă puncte de contact cu apa. lumea cesiumistă nu este nici japoneză nici americană. Vă vorbeşte din adîncurile pămîntului un om bătrîn. e necesară varianta B. ea se va produce la adîncime mai mare. Dragii mei! Oameni ! Bărbaţi şi femei! Nu mai trăim vremurile de altădată. Ea apără atît populaţia pămîntului. Ticăloşiile care au existat cîndva s-au scufundat şi nu vor mai apare niciodată pe faţa pămîntului. să-i despărţim printr-o judecată dreaptă pe cei a căror vină e poate mai mică. iar teritoriul cesiumist rămîne neatins: putem astfel să-l asaltăm. Va trebui să executăm o surpare oblică. Dacă răbufneşte măcar lateral în apă. nu poate fi asemuită cu nimic din ce a existat pe faţa pămîntului. este . încercînd să incendieze întreg globul. Acţiunea noastră este legitimă. În felul acesta el ne-ar obliga — în caz că scufundăm depozitul — să ucidem mii de fiinţa nevinovate. ca să-i împiedicăm să detoneze depozitul. care pot pune în primejdie viaţa normală pe glob pentru o perioadă îndelungată. Viaţa omenirii este în afară de primejdie. Concluziile analizei noastre arată că întreaga societate cesiumistă e sortită pieirii de către înşişi stăpînii ei. Adăposturile create de industria de astăzi. riscurile sînt mai mici. Lumea cesiumistă nu este o lume umană. Varianta B e mai riscantă. Varianta B constă în surparea teritoriului cesiumist şi în lăsarea depozitului la locul său. Totul depinde deci. principalul. În schimb. pentru că depozitul rămîne la o adîncime mai mică decît în varianta A: dacă duşmanul ar izbuti sa producă prin surprindere detonarea. în catastrofă. urmările pentru Pămînt vor fi mult mai grele. ale cărei efecte ar fi totuşi destul de grele. infernul materializat. sau scufundarea lui ulterioară. în ambele variante. de marii vinovaţi. Numai nebunii bestiali pot fi interesaţi în provocarea unui dezastru atomic. Şi care. Ea urmează după un ultimatum de care duşmanul n-a vrut să ţină seama. Din punct de vedere strict tehnic. ea nu poate fi comparată cu nimic. milioanele de oameni evacuaţi în Cosmos.

Milton Kipfer precizează că toate aceste victime sînt alcătuite din cesiumişti: femeia „mărunţică" torturată de paznic. Un amănunt decisiv este însă următorul: Tot în aceeaşi piesă 73. toţi ajungeau. mai mult.miste nu sînt interesaţi sau. | PIESA nr. (Piesa nr. colonelul Hideko Hastings declară că acesta este un „secret militar". Aceste date logice şi sociologice au fost încredinţate spre prelucrare experţilor în biologie. ai cărei membri normali erau interesaţi să supravieţuiască împreună cu copiii lor.muritor. fie ei normali sau monştri. Într-adevăr. Or. care avea două capete. deci o femeie „deosebit de cochetă". 63.. . cu două capete — a dat naştere unei cărni. în descrierea victimelor lagărului cesiumist. nici măcar din punct de vedere al supravieţuirii individual-biologice a membrilor ei. înseamnă că în orice caz n-ar fi putut să supravieţuiască. folosind şi ajutorul maşinilor. 2 Experţii în biologie. Întrebarea întîi a fost: de ce ne-a atacat lumea cesiumistă? 1 Au mai existat societăţi diferite de a noastră. pentru că. Vom căuta să învingem cu pierderi cît mai mici. ai? L-ai purtat în pîntece şi acuma vrei să-l vezi. din vizita la un Acolo (piesa nr. dar ele erau interesate totuşi într-o coexistenţă cu noi. ar fi trebuit să se nască numai şi numai monştri.) După un număr de generaţii. toţi membrii coloniei fuseseră iradiaţi. Ştii tu ce facem cu pîntecele care poartă copii de carne?" Prin urmare această femeie — un monstru cesiumist. 73) rezultă că se naşte un număr uriaş de oameni normali (aşa numitele cărni). să aibă copii-monştri. Lupta care ne aşteaptă e însă grea. De ce este torturată ea? Pentru că „a întrebat de copil". ai?. Coexistenţa e legată de necesitatea supravieţuirii. ba. Dacă lumea cesiumistă a respins coexistenţa. adică unui copil perfect normal! Aici se află cheia societăţii cesiumiste şi a motivelor pentru care ne-a atacat ea. au schiţat următoarea sinteză: Milton Kipfer a arătat clar că: Atunci cînd William „Kipfer" şi ai săi nu luaseră încă frînele puterii. Cum se explică acest fapt? Pe de altă parte (vezi aceeaşi piesă) Milton nu poate afla de nicăieri cum şi unde se nasc monştrii cesiumişti. toţi. după un timp. deoarece soluţia opusă — războiul nuclear — le-ar fi dus la distrugere. aşa cum rezultă din spusele paznicului. care îi înfige pintenul în pîntece. 76 | „DEZLEGAREA MISTERELOR" RĂSPUNSURILE MAŞINILOR COMISIILOR DE EXPERŢI DE ANALOGIE ŞI DEDUCŢIE. decît planetele şi sorii. în colonia subterană se năşteau din ce in ce mai mulţi monştri. lucru reliefat şi în relatarea rezumată a lui Rexas Fauraing (pag. ea a născut „o carne": — „Vrei să-ţi vezi copilul. Omenirea însă a ajuns la acel punct al dezvoltării ei cînd este mai nemuritoare decît Pămîntul însuşi. CONCLUZIILE S-a introdus în maşini totalul informaţiilor despre societatea cesiumistă.. este şi ea un mic monstru. 363): „o femeie măruntă care rotea două perechi de ochi mari". nu au posibilitatea de a supravieţui. Concluzie şi mai precisă: Spre deosebire de societatea învechită din secolul XX. mai probabil. membrii normali ai societăţii cesiu. Sîntem toţi muritori.

3 Aşadar, monştrii pot naşte oameni normali. ÎNTREBARE: Nasc ei întotdeauna oameni normali, sau numai uneori? RĂSPUNS: De vreme ce toţi membrii coloniei subterane au fost iradiaţi, înseamnă că copiii normali care se nasc acolo, fie că se nasc în „clocitoarele automate" ale cesiumiştilor, fie că se nasc în afara lagărelor Acolo, provin, neapărat, absolut toţi, din părinţi sau strămoşi care au fost cîndva iradiaţi. Mai precis: toţi copiii normali provin din oameni iradiaţi. ÎNTREBARE: Este normalitatea aceasta obţinută pe cale voită, prin intervenţia ştiinţei cesiumiştilor, sau se produce ea spontan? RĂSPUNS: De vreme ce femeile ce dau naştere la „carne" sînt torturate şi îşi pierd copiii, naşterea unor făpturi normale nu este dorită, producîndu-se pe cale spontană. CONCLUZIE: O dată ce calea spontană, natura, a găsit mijlocul de „a reface omul", de a da naştere, după cîteva generaţii de monştri, unui singur om normal, este de presupus că ea va încerca, va tinde mereu spre acest lucru. Prin urmare natura, care tinde mereu spre evoluţia de la inferior la superior, a găsit imunitate împotriva radiaţiilor: aşa cum naşte specii de microbi penicilino-rezistenţi, a găsit calea ca din moştenitori mutilaţi ai iradiaţilor să nască oameni normali. (Numai normali: sau, dacă nu perfect normali, in orice caz inutilizabili pentru perpetuarea prin naştere a monştrilor.) Avem, aşadar, două concluzii: — Societatea cesiumistă nu are posibilitatea de a supravieţui. — Membrii societăţii cesiumiste nu mai nasc decît copii normali. După cum se vede, prima concluzie, stabilită pe calea logico-sociologică, corespunde pe alt plan cu a doua, stabilită pe cale logico-biologică. Confirmarea acestor concluzii o găsim în atacul cesiumiştilor. 4 În ce a constat acest atac? Pe faţa pămîntului au apărut nou-născuţi avînd trăsăturile monstruoase ale cesiumiştilor. De ce? Pentru că oamenii normali nu erau imunizaţi contra iradiaţiilor pe care le dirijau asupra lor cesiumiştii. Stăpînul cesiumist, Părintele, dumnezeul lor, oricît şi-ar fi iradiat supuşii de la fundul pămîntului, nu mai putea obţine de la ei decît „carne", copii normali. Oricît şi-ar fi prelungit monştrii viaţa — prin cumpărarea de capete, mîini şi picioare, organe interne — totuşi vîrsta lor nu putea fi lungită la infinit, existenţa monştrilor nu se putea perpetua decît pe singura cale oferită de natură tuturor fiinţelor, aceea a înmulţirii. Stăpînul, Părintele, s-a văzut osîndit la moarte, el şi lumea lui de monştri. Natura îl condamna la pieire, hotărînd ca în locul său şi al monştrilor lui să reînceapă a apare creaţia ei supremă, Omul, aşa cum îl cunoaştem, omul mult urît de cesiumişti. Toţii experţii noştri sînt de acord în următoarea concluzie finală: Avem deci două lumi. Lui Milton Kipfer îi apar ca monstruoase fiinţele cesiumiste. Lor, în schimb, li se pare că monştrii sîntem noi. S-ar părea că fiecare are dreptate din unghiul lui şi că este încredinţat de dreptatea lui. Iată însă că intervine un arbitru numit firea lucrurilor. Sub ciocanul legilor obiective natura sfarmă concepţiile cesiumiştilor despre „normalitate" şi „frumuseţe". Dar disputa — toţi experţii subliniază asta — nu e biologică Stăpînul ştie asta. Aşa cum natura tinde mereu, inconştient, să creeze o fiinţă superioară, la fel această fiinţă, animalul social, omul, tinde conştient să creeze o

societate superioară. Născută din accidentul unei explozii atomice provocate de o orînduire a înarmărilor, mica lume de monştri ar fi revenit de mult la suprafaţă şi la normalitate, dacă starea ei monstruoasă n-ar fi fost prelungită artificial de interesele dragonilor şi dumnezeului lor. Contoarele biologice îi arătau Părintelui că EI, Stăpînul, El, Providenţa care hotărăşte totul, va muri ca oricare muritor, că monştrii lui vor muri mai devreme sau mai tîrziu şi că pe urmele lor se va naşte o societate de oameni care vor găsi drumul spre omenie, spre lumina zilei, spre suprafaţa pămîntului Cînd a ajuns la această concluzie, Stăpînul a îndreptat atenţia celor trei capete ale sale spre omenire, spre omenirea de la suprafaţă, spre Milton Kipfer. 5 La suprafaţa pămîntului au început să apară nou-născuţi avînd trăsăturile monştrilor cesiumişti. Omenirea de la suprafaţă, lipsită de imunitate la radiaţii, urma să producă monştrii care nu se mai puteau naşte în străfunduri. Dacă ar fi obţinut naşterea unui număr de monştri, societatea din străfundurile pămîntului ar fi putut să-şi întindă tulpina spre suprafaţă. Cu ajutorul atentatelor Stăpînul s-a convins că, dacă ar putea pune mîna pe un număr de oameni de la suprafaţă, El şi lumea lui şi-ar putea prelungi viaţa. Stăpînul lovea astfel şi în ideea perfecţiunii omeneşti, lovea în „perfecţionişti", lovea în americani, pe care, el însuşi american la origine, îi ura ca izvor al exploziei nucleare care-l adusese în fundul pămîntului; şi lovea în Milton Kipfer, ruda lui de sînge care trăia fericită la suprafaţă, visînd despre perfecţiunea omenească. Toate aceste lovituri erau însă secundare in comparaţie cu una singură, principală: a prelungi existenţa societăţii din adîncul pămîntului. Singura problemă ce-i rămăsese de rezolvat era să pună mîna pe un număr de oameni de la suprafaţă. De aci, cererea de a i se trimite 50 de „inspectori". De aci, precizarea dată prin intermediul şobolanului: să i se trimită inspectori, dar nu dintre cei care ar putea fi animaţi de sentimente de răzbunare personală, nu dintre cei care au suferit de pe urma atentatelor; cu alte cuvinte nu dintre cei care au fost deja iradiaţi (vezi piesa nr. 39). Voia oameni „rezistenţi", cu alte cuvinte tineri şi sănătoşi. Preşedintele Consiliului Mondial al Pămîntului, rezistînd tuturor presiunilor făcute asupra lui de unii membri ai consiliului, fără a-şi da seama exact de planurile duşmanului, dar condus de intuiţia şi experienţa lui de conducător, a dejucat planurile cesiumiştilor, trimiţînd un singur om şi încă acela iradiat — pe Milton Kipfer. Aceste deducţii au fost încredinţate comisiilor de experţi în psihologie şi comportament individual, pentru a lămuri un punct de care depinde în bună măsură orientarea atacului nostru, ultimul dintre „mistere": Ce se întîmplă cu Milton Kipfer şi care este planul său de acţiune, | PIESA nr. 77 | ,AI GRIJĂ DE LORETA!" ULTIMA ELUCIDARE: SCRISOAREA LUI JAMES FRANŢUSKI CĂTRE REXAS FAURAING Dragul meu prieten, N-am vrut să-ţi vorbesc: ştiu că Loreta e tot timpul la postul de ascultare, lîngă tine. Prefer să-ţi scriu.

În orele cînd sîntem ocupaţi pînă peste cap cu pregătirea atacului, preşedintele, acest om atît de uman, n-a uitat de Loreta. Ne aşteaptă cîteva ceasuri grele. Nu pentru că adversarul e puternic; pentru că e murdar. Ca scriitor, cunoşti mai bine decît mine yahoţii despre care pomenea Swift: lui Gulliver îi venea greu să înfrunte aceste arătări, periculoase prin dezgustul pe care-l provocau, a căror armă principală era excrementul folosit ca proiectile. Afacerea cesiumiştilor este grea pentru că pune la încercare concepţiile noastre despre fiinţa omenească, împroaşcă murdării: universul nostru curat, din care au dispărut de mult arătările trecutului, n-a fost călit pentru a înfrunta un asemenea atac. Omul care circulă în rachetă şi-a pierdut dibăcia de a zbura prin copaci, la concurenţă cu maimuţele. E o mare fericire pentru mine să văd, sub năvala atîtor lucruri dezgustătoare, oamenii minunaţi de azi şi să mă aflu alături de vechiul meu prieten, preşedintele. M-a rugat să iau contact cu tine. Ai grijă de Loreta! Preşedintele i-a spus Loretei, de cîteva ori, că ea, de fapt, nu-l iubeşte pe Milton. N-a făcut-o ca să intervină în viaţa lor personală. Ştii că nu-i place să se amestece în sentimentele intime, în gusturile oamenilor şi nici chiar în multe dintre divergenţele lor. Dacă s-a abătut de la acest principiu, a făcut-o mai mult ca prieten, ca s-o ferească pe Loreta de un şoc. Milton se află în mare primejdie. Dacă se întîmplă ceva cu el, Loreta va suferi mult. Iar Loreta nu este un om oarecare. Evenimentele au făcut-o cunoscută. Ea a devenit un simbol. Ne e dragă tuturor. Preşedintele socoteşte că Milt şi Loreta sînt foarte asemănători, aproape frate şi soră, prieteni care se iubesc şi pe care atacul i-a unit, lăsîndu-le totodată o amintire penibilă prin naşterea monstrului. Dragostea lor de tineri oameni de ştiinţă aflaţi la începutul vieţii avea, alături de pasiune, şi trăsături rigide, pe care vremea le-ar fi înlăturat. Iubirea e un sentiment complicat; se întîmplă adesea ca un om, de-a lungul întregii sale existenţe, să n-o întîlnească cu adevărat. Preşedintele este îngrijorat de sentimentele lui Milton pentru Meg, fata aceea din adîncuri. Preşedintele şi cu mine sîntem oameni mai bătrîni, am văzut multe. Idealul este ca, atunci cînd un om nu te mai iubeşte, să nu-l mai iubeşti nici tu. Din păcate (sau din fericire) noi nu ne-am însuşit (încă?) logica perfectă a maşinilor. Dacă Milton rămîne în faţa ochilor Loretei vechiul ei Milt, sentimentele prietenei noastre vor fi neschimbate,; dacă însă Milton pare atras de Meg, atunci, pe căi ciudate, iubirea Loretei s-ar putea să nu scadă, să fie biciuită. Iar suferinţa ei, în cazul pierderii lui Milton, ar spori, ar putea s-o doboare. Nu mai insist, nu mai am timp. Vorbeşte cu Loreta: decît să creadă că Milton şi-a schimbat sentimentele, mai bine să cunoască primejdia reală care îl pîndeşte, intenţiile lui. Vorbeşte cu Loreta şi arată-i neapărat punctele 6 şi 7 ale concluziilor trase de experţii noştri (pentru orice eventualitate, le ataşez la scrisoarea mea). Stăpînul, în loc de „inspectorii" care erau ultima sa nădejde, capturează un singur om, pe Milton Kipfer, şi încă şi acela iradiat. Adesea celulele reproductive pot fi parţial lezate, fără ca posesorul lor să-şi piardă potenţa şi alte calităţi biologice. Stăpînul, ajuns aproape de desperare (în convorbirea cu Milton din piesa nr. 67, el a lăsat să-i scape indicaţia că timpul îl mîna din urmă) se căzneşte mai departe să pună mîna pe „inspectori", să atragă în adîncurile pămîntului „materie primă" neiradiată. Văzînd că cererea de a i se trimite „inspectori" e respinsă, Stăpînul îl adoarme pe Milton şi îi ia aparatul din guler. Folosindu-se de asemănarea dintre vocile lor — spionîndu-l pe Milton de un an şi mai bine, a învăţat să-i imite intonaţiile în cele mai mici amănunte — el lansează un mesaj, chipurile din partea lui Milton, invitînd oamenii de la suprafaţă să-şi trimită solii în adîncuri cu toată încrederea. Pe originala tablă de şah în care toate mişcările constă în înşelarea adversarului, grupul operativ mondial face o contra-mişcare reuşită: îl declară pe Milton,

chipurile, trădător. Stăpînul îşi pierde orice nădejde de a mai atrage oameni: nu poate nici măcar negocia viaţa prizonierului său, care e un „trădător. Din prima clipă însă, el a calculat şi această posibilitate: că nu va putea pune mîna decît pe un om-doi. Milton Kipfer fusese introdus într-o cameră îmbăiată în senzualitate; adormit cu ajutorul gazelor, i s-au administrat injecţii puternice. Cu cunoştinţele lui în domeniul eredităţii, Stăpînul face o încercare desperată de a reda putere germinativă celulelor pe care le iradiase el însuşi. Datele strînse de comisia noastră fiziologică arată că, în timpul fiecărui somn, lui Milton i se producea o puternică zguduire a organismului, un orgasm. Dar Stăpînul n-are succes, nu poate obţine nici măcar un monstru. Geniu al răului, Părintele ştie însă că sistemul nervos central, conştiinţa omului, reuşeşte uneori să ajute organismul uman acolo unde toate celelalte căi de ajutorare au dat greş, S-au văzut cazuri în care pe cale nervoasă au putut fi vindecate leziuni fizice foarte grave. În cazul iradiaţiilor lucrul pare imposibil. Dar, dintre toate cunoştinţele ştiinţifice ale Stăpînului, nu sînt oare cele despre iradiaţii cele mai puternice? Îi mai lipseşte foarte puţin pînă la victorie, şi acest puţin este conştiinţa lui Milton Kipfer. Dacă ar reuşi să-i provoace atracţie pentru vreuna dintre fiinţele acelea monstruoase din adîncul pămîntului... — dar în persoana lui Milton Kipfer Stăpînul a întîlnit un om de fier. L-a studiat. Ştie că nici un fel de torturi şi tertipuri nu se pot bucura de succes în faţa lui Milton. Atunci, pe tabla invizibilă de şah, Stăpînul face o mişcare subtilă. Va scoate în calea lui Milton o fiinţă aproape normală, menită să inspire compasiune, şi mai ales o fiinţă nevinovată, o fiinţă care nu ştie că este unealta lui, a Stăpînului. El însuşi, Părintele, îi va procura lui Milton un aliat; un om aproape la fel cu el, o victimă. N-are mari şanse de succes. Dar el contează şi pe oboseala lui Milton, pe intervenţiile chirurgicale, chimice şi hormonale şi mai cu seamă pe o latură a caracterului lui Milt. O latură care o îngrijorase pe Loreta şi pe care comisiile noastre de experţi în psihologie şi comportament individual au confirmat-o. E vorba de tăria lui Milton, de integritatea caracterului său: acolo, în lumea cesiumistă, chiar fiind prizonier, el nu poate refuza ajutorul său unei fiinţe fragile şi ignorante, o victimă a Stăpînului. Urmaşul Kipfer-ilor a găsit împotriva lui Milton Kipfer singura armă cu care îl poate răpune. În loc să însceneze cine ştie ce situaţii complicate, care nu puteau să-l înşele pe prizonier, el joacă aproape deschis, aproape că mărturiseşte că i-a aruncat-o pe Meg în braţe. Nu ţine secret decît scopul. Milton trebuie să creadă că Meg i-a fost aruncată numai ca momeală: prin ea, Milton ar deveni un om legat de lumea cesiumistă, un adversar mai puţin implacabil, poate chiar un aliat. Şi iată că Milton, într-adevăr, începe să se simtă atras de fată, îi vorbeşte despre frumuseţea vieţii de la suprafaţa pămîntului, despre mare şi soare şi munţi şi despre lumina zilei şi despre lumea în care oamenii sînt fraţi şi muncesc împreună pentru mărirea cantităţii şi calităţii de fericire, per an şi per oră. Tăria lui Milton s-a transformat în slăbiciune: un om tare ca el nu poate refuza ajutorul său unei fiinţe mai slabe. Şi iată că Milton merge pînă acolo încît îi propune fetei s-o pieptene după modelele pămîntencelor, îi cere oglindă şi farduri. În faţa invizibilei table de şah, unul dintre Kipferi l-a învins pe celălalt Kipfer. Doi oameni care au cel puţin un cap extrem de asemănător; doi indivizi cu date biologice asemănătoare, dar pe care datele sociale, hotărîtoare, i-au situat la poli opuşi; un geniu al răului, care doreşte ca societatea monştrilor să fie starea naturală a lucrurilor; şi un om normal, care visează ca spiţa lui omenească să fie asemeni zeilor; unul avînd de partea lui toată puterea adîncurilor, celălalt izolat de ai lui, obosit, supus la tot felul de intervenţii şi complet dezarmat, cu excepţia armei pe care o reprezintă conştiinţa. A fost Milton Kipfer învins de celălalt Kipfer? Aceasta a fost ultima problemă pe care au trebuit s-o rezolve experţii noştri în psihologie şi comportament

cîştiga timp. trebuia să aibă garanţia că. Dar Stăpînul nu e adversarul care să se poată lăsa luat prin surprindere. Dacă şi-ar fi propus să-l înăbuşe. El ştia că Stăpînul urmăreşte faţă de el anumite scopuri tainice. S-a gîndit la asta. Din convorbirea cu Meg (vezi piesa nr. chestiunea fardurilor şi a oglinzii apare în repetate rînduri (vezi. În ciuda laudelor pe care şi le-a adus. Putea. De ce are Milton nevoie de farduri şi oglindă? Răspunsul e foarte simplu. ştia că e drogat cu afrodisiace şi că în timpul somnului organismul lui e zguduit. ar putea realmente să se lase obsedat de pieptănătura fetei. care spunea că pe faţa pămîntului nu se vor mai afla oameni care să aibă nevoie de milă. dacă ne amintim că. crezînd că îl are în faţă pe însuşi Părintele. Milton se hotărăşte să treacă la acţiune. 63) Milton a aflat că Părintele are momente cînd e nevoit să doarmă. Dispune de unele elemente: asemănarea lui cu Stăpînul. de pildă. piesele 64 şi 67). A început însă să ne informeze despre atracţia lui faţă de Meg. cu seriozitatea şi profunzimea lui. Milton. De cîte ori stă de vorbă cu Stăpînul. acest sentiment ar fi putut creşte şi mai mult. mai întîi. Puternicul Milton. asta a fost un simplu . 7 Loreta Durand este o fiinţă puternică. o soră şi-o tovarăşă. de farduri. îi dădea prilejul să „înainteze" în planurile sale. el avea un dublu cîştig. Prudenţa l-a silit să nu ne spună nimic despre adevăratele lui scopuri. nu-i refuza aproape niciodată ajutorul. e totuşi extrem de bătrîn. Milton nu putea fi niciodată înşelat. nu îl silea să treacă la măsuri mai violente. Luînd asupra sa riscuri incalculabile. ca făptură ale cărei capete pot dormi cu schimbul. vedea decorul care îl înconjoară. Ştia că Stăpînul e acela care i-a scos-o pe Meg în cale. împrospătat prin tot felul de „cumpărări" de organe. la rîndul său. cel puţin într-o privinţă. faptul că acesta are momente cînd doarme şi se izolează de lumea înconjurătoare. Nu încerca să lupte împotriva unui sentiment pe care îl considera firesc. În experienţele la care îl supune pe Milton. să se poată descurca în mijlocul ei. nu a profitat de asemănarea cu Stăpînul pentru a da o contralovitură: de pildă. iar el. pentru a pătrunde la depozitul nuclear şi a-l neutraliza. înainte de a încredinţa maşinilor această întrebare. să-şi dezvăluie intenţiile. în întrevederea cu cei cinci dragoni. Milton pregătea o lovitură decisivă. Se pune însă o întrebare: Atracţia pentru Meg este reală. la sentimentele lui de protecţie: Milton. mai ales. avînd în vedere şi împrejurările dramatice în care se află. şi la suprafaţă. a învăţat să se descurce cît de cît în mijlocul unei lumi străine. Arătîndu-se atras de Meg. În acest timp. a întîlnit în bezna din adîncuri o fiinţă fragilă care apela. Or. Dar. Milton îl încuraja astfel pe Stăpîn. o „zeiţă" egală in forţe cu Milton. Mulţi dintre noi l-am obţinut pe cale deductivă. fără s-o ştie. de dorinţa de a o împodobi şi de a-i arăta chipul în oglindă? Se potrivesc aceste detalii psihologiei lui? Răspunsul psihologilor noştri a fost hotărît: nu. aproape îl răsfăţa. trebuia să cunoască cît de cît lumea cesiumistă. Stăpînul e neutralizat.individual. Dar. probabil că n-a putut elimina complet nevoia de somn. unul dintre ei s-a ploconit în faţa lui Milton. Dar Milton. atunci cînd el acţionează. se arăta slab în faţa prietenului său Mac Cragg. nu putea fi absolut sigur că un adversar rafinat ca Stăpînul nu-i interceptează mesajele. Sau poate că organismul său. E curios că Milton. Milton însă. Stăpînul a profitat de asemănarea cu Milton pentru a lansa în numele lui un fals mesaj către omenire. Apoi. Milton e supravegheat de zeci de paznici invizibili. a fost avertizat că orice mişcare nechibzuită i-ar putea fi fatală.

Ultima verigă a lanţului de necunoscute a fost aşadar completată. pe ce cale se nasc. s-a înălţat iar. E drept. se cutremura o dată cu pămîntul şi îmi scutura aparatul din mînă. Era un vulcan destul de bine executat. Faţa sub care îi apăruse Milt la început nu era. nu trecuseră decît trei minute de la . După numerotarea noastră. o voce teribilă. Ca să nu ne împingă pe noi la gesturi pripite. însoţit de pocnetul marilor stînci care reveneau pe pămînt. În momentul cînd va căpăta siguranţa că Stăpînul doarme izolat de lume. farduri. el îşi va da seama pînă la urmă că în lumea cesiumistă nu se mai nasc decît copii nemonstruoşi. dar Stăpînul n-are nevoie de un chip „frumos". apoi. Prudent. cu Pămînt cu tot. piesa nr. trebuie să fie mai curînd temut. atît de asemănătoare cu a Stăpînului. cu o nouă opintire. frumoasă. la faţa locului. El va socoti că trebuie să treacă la acţiune neîntîrziat. mintea obosită a lui Milton mai caută răspuns la ultimele întrebări: unde sînt copiii cesiumiştilor. de teama interceptării. Milton Kipfer are nevoie de oglindă. deşi plutea suspendată pe un schelet magnetic. de ce ne-au atacat cesiumiştii. Milton dă puţine amănunte asupra modificărilor la care este supus. Din nou. care e şi chipul Stăpînului. altminteri ar fi fost distrus şi aparatul radio din beregată — va porunci dragonilor să intre în încăpere. neîngăduindu-şi să răsufle mai mult de o clipă. 67: „Mă miră că oamenii nu-mi dau vreo atenţie specială". Cerul subtropical a fost străpuns de un stîlp împletit din spirale de fum alb şi negru. După concepţiile ei. obosit. de ce timpul îl mînă din spate pe Stăpîn? Deşi singur şi obosit. „PATRU MINUTE CARE AU SALVAT OMENIREA" [Ultima parte a însemnărilor lui Rexas Fauraing. Meg îi declară că „a început să devină mai frumos". Milton spune că „se aştepta ca faţa lui. dar spune totuşi că e ameţit. înconjurate de flăcări mari. mai frumos înseamnă monstruos. De asemeni. tresărea ca un animal speriat de zgomot. În piesa nr. dezastrul! Milton va ajunge la aceste concluzii dintr-o clipă într-alta. în piesa nr. 78 — Nota comisiei americane. asemănarea cu propriul său chip. Stăpînul va prefera să arunce în aer întreaga lor lume. decît să accepte ca urmaşii să se întoarcă la o societate evoluată. că. ca să n-o îngrijoreze pe Loreta şi dintr-o bărbătească pudoare faţă de suferinţe. după formula tradiţională a despoţilor: după mine. stacojii. aplecat într-o parte. 63. nu mai seamănă cu el însuşi. va întoarce capul în direcţia cunoscută — vocea nu i s-a schimbat.amănunt. Priveam prin luminatorul de bord. Scuipa pietroaie uriaşe. ne vorbeşte despre dezamăgirea lui numai pe ocolite. e aceeaşi cu faţa Stăpînului. să facă impresie — dar nimeni nu i-a dat atenţie". că această lume şi în primul rînd Stăpînul ei sînt sortiţi pieirii. lăsînd loc unui ţiuit care-ţi sfîşia timpanele. E clar: modificările chirurgicale la care e supus Milton în timpul somnului artificial au început să-i schimbe figura. În momentul de faţă. vechiul său chip. Pentru cîteva secunde mugetul s-a liniştit. pieptene. Vîntul îl făcea să se încline uşor. Le va porunci să-l însoţească pînă la depozitul nuclear. pentru a-şi spori. Nu mai seamănă cu faţa principală a Stăpînului. Are siguranţa că vom descifra sensul spuselor sale.] AM PRIVIT LA CEAS şi în aceeaşi clipă vulcanul din faţa noastră a scos primul său muget. Aparatul de filmat îmi tremura în mînă: racheta noastră. Cu spiralele lui. Acum vulcanul urla. Planurile lui Milton suferă o lovitură cruntă. Mă aflam pe una din puţinele rachete încă rămase aci. Era ora 4 şi 18. în limbajul ei. cu ajutorul lor. care s-a rezolvat de la sine. amintea turnul din Pisa. povestind prima lui ieşire pe străzile cesiumiste. n-are nevoie să fie iubit. că asupra lui se exercită intervenţii.

acolo unde picăturile ploii întîlneau grosul flăcărilor. Îmi închipuiam straturile de pămînt mişcîndu-se încet. apoi muzica unui concurs de dans organizat de televiziunea algeriană. la postul de comandă. Ameţit de oboseală. vedeam straturi de tot felul. căreia i-am stricat gustul cu vitamine. gura de foc a bătrînului vulcan rostea verdictul de moarte pentru împărăţia cesiumistă. am lăsat deoparte aparatul meu de amator şi m-am dus să mănînc ceva. . Foamea îmi dispăruse de zile întregi. Ploua. izgonită în ritmul discret al pompelor. M-aş fi trîntit pe jos acolo. chiar nerostit. alunecînd încă neştiute sub picioarele cesiumiştilor care păzeau depozitul. Adăposturile nu urmau să aibă clienţi decît în momentul cînd sistemele electronice vor da alarma. cu tainică voluptate. de cînd tot stăteam lîngă postul de radio-ascultare. Era spectaculos. fiecare gînd. să văd totul. în flăcări şi fum şi mugete şi în dureroasa zvîrcolire a pămîntului. Se făceau sute de filme. Prin pereţii rachetei. rocile bătrîne. mai ales tineretul. învăţau. tot ce se referea la atacul cesiumiştilor era transmis prin unde amestecate în cifru: dar fapt e că o bună parte a omenirii. să am putere: în ciuda refuzurilor preşedintelui. reţinută pînă atunci în faţa atacului cesiumist se descărca deodată. dînd urmare îndemnurilor grupului operativ. din post în post: am auzit un crainic care le vestea ascultătorilor conţinutul unor noi descoperiri ştiinţifice. În acelaşi timp. în ciuda izolatoarelor de zgomot. AM PARÂSIT LUMINATORUL de bord al rachetei. încleştări de granit şi sedimente străvechi. Cerul era plin de nori. de mult scos la pensie. Lucrasem ca o maşină. vedeam apa pătrunzînd voioasă prin toate firidele. Se calculase să fie un vulcan destul de modest. reactivat cu ajutorul combustibilului atomic vîrît de oameni în măruntaiele lui.declanşarea vulcanului. pregătind marea surpare a depozitului nuclear. Mînia întregii lumi. La urmă. pătrundeau mugetele teribile ale vulcanului. cum încep să se deplaseze încet-încet. fumînd şi bîndu-mi cafeaua. ploua năprasnic. Trebuia să fiu treaz. oprin. argiloase. Dîre albicioase zburau în aerul cenuşiu. o dată cu izbucnirea potopului de lavă am fost cuprins de o foame năprasnică. stăruisem să fac parte dintre puţinii experţi în informaţie care vor pătrunde în lumea cesiumistă o dată cu primele detaşamente de asalt şi salvare. milioane de tineri de pe tot pămîntul. nestingherită. roci străvechi. dansau. reamenajat dintr-unul vechi. Se făoea sport pe toată jumătatea nordică a planetei. Am luat de la automat cîteva bucăţi de carne friptă şi o cafea fierbinte. Acum. Am lăsat butonul să se învîrtească singur. şi poate că. Sub ploaia întunecoasă vulcanul continua să ardă. Sub cerul care se înroşise. se distrau. Nici nu mai ţineam minte cînd am mîncat ultima oară. auzeam la radio muzică de dans — în clipa asta. pe urmă un concurs ghicitoare al televiziunii romîne. punctele de sprijin ale lumii cesiumiste. pe podeaua metalică. ca şi cînd între stomacul meu şi vulcan ar fi existat o legătură invizibilă. neîmblînzit.du-se automat. imaginîndu-mi în toate culorile lumea aceea de monştri. marcînd graniţa dintre apă şi foc. am luat o pastilă din acelea care te ţin treaz în schimbul şubrezirii organismului. eram gata să leşin. Cu o iuţeală de necrezut vremea se schimbase. într-adevăr. Mi-am aprins o ţigară — îmi tremurau mîinile — mi-am mai turnat o cafea. urmărind fiecare cuvînt al lui Milton. acolo în adîncuri. îşi vedea mai departe de treburi. Am închis aparatul şi m-am întors în încăperea principală a navei. dîre subţiri de lavă rămase acolo de ani şi ani. pături moi. îşi continuau viaţa de toate zilele. şi aş fi adormit imediat. Bătusem la o străveche maşină de scris tot ce mi se părea mai important din şuvoiul de informaţii expediat de Milton spre suprafaţa pămîntului. Înfulecam repede. subminînd. Am dat drumul la radio. nervii mi s-au destins. ca şi cînd aş fi fost gata să leşin. am simţit nevoia de muzică. şi maşinile nu mănîncă. stacojiu. Desigur.

n-a mai vorbit: moţăisem degeaba o oră. era acum palidă şi trasă. mă stingherea. tot ce fac. Ne împrietenisem. îmi purta antipatie din cauza meseriei mele. Aveam impresia că tot ce spun. În nava noastră nu se mai afla vreun post care să recepţioneze transmisiile lui Milton. nu mai e nevoie de mine. tînăra expertă în informaţii. pe un scaun de metal înşurubat în podea. ele vor ca lumea să le fie explicată în chip interesant. În faţa ei trebuia să fii un om de fier. Ce să-i faci. ne despărţim curînd." Odată spusese chiar „bătrîn diavol". Cădea acum o ploaie ceva mai liniştită. Din nou ochii ei alunecară spre scaunul de metal înşurubat în podea. Stătea picior peste picior. într-adevăr. Cînd e vorba de anumite expediţii. Laurette şi-a întors capul de la tabloul vulcanului sub ploaie şi s-a uitat la mine cu o oboseală ironică. Noi rămînem aici. iar voi o să coborîţi acolo. (Cred că o chema de fapt Mandaravati şi că îşi prescurtase numele. erau obosiţi. Acolo sînt cutremure. Mă urmăreau cuvintele pe care le spusese cîndva despre mine: „Diavol blond. Laurette însă. delicată şi totuşi plină de forţă. chiar dacă vorbele de spirit ascund uneori un caracter mai superficial. care nu putea domoli exploziile muntelui. Socotea scriitorii nişte oameni care se cred mai deştepţi decît toată lumea. ceva mai încolo. Aveam zece ani mai mult decît ea şi mă urmăreau cuvintele ei. la racheta experţilor în informaţie. plictisitor. iar faţa. prezenţa Laurettei mă făcea să mă simt pur şi simplu idiot. multe dintre ele. Din cînd în cînd privirile ei alunecau de la mine spre Laurette. ochii ei albaştri. să le fie tălmăcită de cîte un om de spirit.) Mă privea cu un pic de ironie şi cu simpatie. chiar cînd vorbeam cu altcineva. o enervează. zise Mandara. pe care nu voiam să mi-o pun. aveam impresia că între noi se desfăşoară un dialog mut. Un singur lucru îmi era neclar. asta cam strică tenul. De fapt. cu privirile ei liniştite şi puţin triste. — NE DESPĂRŢIM CURÎND! Îmi vorbise Mandara. Îmi dărîma siguranţa de sine. nu par să ţină seama de asta. În prezenţa ei. Stătea acolo. am spus eu zîmbind. se pregătesc lupte. cenuşie şi tristă. Milton. puţin în gol. înfumurat. neobişnuit de liniştiţi. ca Milton. puţin traşi spre tîmple. albul ochilor mari strălucea în mijlocul obrazului ei măsliniu. Asta din cauza meseriei mele. faţa ei ovală. Bătrîn. la care nu voiam să mă gîndesc şi pe care nu izbuteam să mi-o alung din minte. Ca şi tînăra indiană de lîngă mine. cu Laurette şi prietenul meu chinez. Ochii albaştri ai Laurettei se uitau în afara navei. Şi. multe femei mă socoteau mai interesant decît sînt. lîngă aparat. Preşedintele spusese că acum. ca şi cînd n-ar fi avut în faţă un vulcan în plină furie. că e complet edificat şi fără rezumatele mele şi că toate mişcările lui Milt alcătuiesc un secret pe care nu trebuie să-l ştie acum decît grupul de comandă a atacului. voia s-o menajeze pe Laurette. înfumurat şi plictisitor.Simţeam că cesiumiştii nu vor reuşi: explozia nucleară nu va fi declanşată. Mă simţeam mai bătrîn nu ca zece ani. — De ce eşti atît de tăcut? mă întrebă Mandara. femeile sînt ţinute mai în rezervă. Le declarase celor doi dragoni că nu mai spune nimic pînă nu dezleagă ultimele probleme care îl preocupau. Ca întotdeauna cînd nu eram absorbit de lucru. în faza finală. în care nuanţele bronzate nu împiedicau să transpară cîte un firicel albastru prin care pulsa sîngele dătător de roşeaţă. ca să poţi rămîne stăpîn pe tine. — E nedrept. dar ele. soţul tăcut şi închis în el e adesea mai interesant decît omul spiritual. Mă frămînta o singură întrebare. i-am spus indiencei. Ultima oară îl auzisem pe Milton pe drumul de întoarcere de la Acolo. . — Nu e bine de coborît. — Sînt cam obosit. dimpotrivă. pînă ce preşedintele mi-a cerut să părăsesc postul şi să mă deplasez. Şedea tăcută Laurette.

Şi deodată diavolul din mine s-a simţit bătrîn şi obosit. un colţişor numai al meu. în cîteva secunde. AM DAT MÎNA CU MANDARA. înainte de a coborî în baia de lavă şi monştri şi sînge mă uitam la Laurette şi visam. am făcut semn celor rămaşi pe nava cealaltă. ce să vezi? straturi diferite de pămînt. Era nevoie de o rezistenţă maximă a metalului. cu scheletul ei plutitor cu tot. Milton era în primejdie. NAVA NOASTRĂ a făcut mişcări complicate. Cine era prins. Tocmai îmi spuneam asta cînd extrem de micul luminator al navei noastre s-a închis. un diavol sănătos. la fiecare. apoi cu Laurette. Stăteam acolo. era străbătut de gaze care ar fi răpus orice muscă în mai puţin de o clipă. de culoare roşie. M-am transbordat cu bine. Orice aş fi făcut. Ştiam că inima mă minte: n-aş fi rezistat mai mult de o zi la viaţa asta liniştită. N-aveam să mai văd nimic. La tabloul de comandă s-a aprins o lumină verde. m-am legat de un fel de pat basculant. M-am gîndit cu plăcere la tinerii care dansau în acea clipă. . acum mai potolită. spre cesiumişti. mă simţeam vinovat. trecînd. setos de acţiune. Altceva e dacă drumul îl parcurge un scriitor. ca un scafandru — urmau să dirijeze circulaţia sângelui in corpul meu. VÎNASEM IN JUNGLELE INDONEZIENE. printre vălurile multicolore ale filtrelor antiinsecticide. Urma să ne înfigem în adînc. în acele două secunde. Scheletul plutitor a început să depărteze nava noastră de vulcan. fără jurnalul ţinut de Pigafetta? Locurile trebuie văzute de oameni capabili să le descrie.. pierdute în beznă. cu o bancă pe care şade o femeie cu priviri liniştite. risca mult. Avea să mă aducă cu picioarele în jos. O CĂLĂTORIE SPRE ADÎNCURILE PĂMÎNTULUI e un lucru destul de obişnuit pentru exploratori şi oameni de ştiinţă.. Dacă în clipa aceea semnalizatoarele electronice ne-ar fi avertizat că s-a declanşat explozia nucleară. Nu aveam formaţia de savant şi răbdarea lui Milton. Pînă la reporterul Stanley. ori lateral. surîzînd. în mare primejdie. Ne-am lipit de altă navă. înfumurat. Un zbîrnîit strident. navele trebuiau să se înfigă imediat în depărtările cerului. lungă şi subţire. în vreme ce Milton al ei. Era semnalul de coborîre în adîncuri. Prin luminator. pentru multă vreme. Un glas metalic a anunţat: — Coboară nava numărul 15. — Legaţi-vă! zise comandantul navei. Cunoşteam prea bine planeta. pe sute de kilometri. un colţ anonim. Muşchii îmi erau încă tari. după vitezele diferite ale navei.. orice aş fi spus. Benzile groase de cauciuc — îmi îmbrăcasem un costum special. Laurette stătea nemişcată. Şi chiar altfel. aveam o coastă ruptă. mulţi negustori de sclavi străbătuseră hăţişurile Africii.ci cu zeci. dar ce ne-a rămas de pe urma lor? Ce imagine am fi avut despre expediţia lui Magellan în jurul pămîntului. cu ochii ei liniştiţi şi trişti aţintiţi spre ploaia care se cernea peste mînia vulcanului. Însă acum. între nave. Plictisit de atîtea pregătiri. Împotriva spionajului cesiumist omenirea desfăşurase o tehnică formidabilă. lobul urechii stingi mi-era degerat în urma unei plimbări la Polul Sud. Mandara mi-a răspuns. Urma să coborim izbindu-ne de pereţii craterului. pe planeta cea largă şi prea cunoscută. Dar nu asta era principalul.. cu o grădiniţă. căutasem întotdeauna expediţii palpitante. uitîndu-se la copăcelul pe care l-am plantat. o bancă numai a mea şi o femeie cu priviri liniştite. Eram zece oameni: transbordarea s-a făcut. Nava a luat poziţie deasupra conului unui vulcan. sau cu capul în jos. Tot aerul. mă învîrtisem în jurul planetei şi acum urma să cobor în adîncurile ei. dar inima mea jinduia după un colţ anumit din planeta aceasta prea mare şi prea cunoscută.

e voie. mate. fără să văd ceva în afara navei. stomacul s-a revoltat şi m-a trezit cu palpitaţii. zise comandantul. Mie însă zeama aceea. se făceau adaptări de presiune. Ne aflam într-o galerie largă. prin erupţii. — Puneţi-vă masca! E o mască de oxigen. Dacă aparatele de măsurare prind de veste că ţi s-a tulburat pulsul. Am alunecat de pe „acoperişul" ud. Pe o scăriţă metalică. Zîmbind. Se vede că îmi cursese din nas. Presiunea e cam măricică. craterul fusese curăţat pe vremuri. după părerea mea. nava a început să se zguduie. (Preşedintele venise pe alt drum. M-am dat jos de pe pat. Ori era ceva cu mine. lîngă navă şi ne-au făcut semne amicale. atent. îţi trimit de urgenţă pe micul tub tot felul de substanţe. antrenat din ceasurile lungi de vî.) Legat de benzile acelea. Pînă la un punct. n-avea nici un gust.Eram rezistent. zise un tînăr negru. nu mi-a rămas decît să mă culc. O ZGUDUITURĂ NEPOLITICOASĂ. cu un maţ suplimentar care îţi stă înfipt în gură. ceea ce era mult mai suportabil. ne-am aşezat claie peste grămadă într-un vagonet magnetic. acum devenită acoperiş. şi am adormit la loc. îndulcită cu zahăr. ca pe un tobogan. Se vede că poziţia patului s-a schimbat: zeama a început să-mi curgă pe la ureche. spuse unul dintre ei. deschid chepengul. ar trebui să descrie mult mai solemn momentele atacului final asupra imperiului cesiumist. slab luminată. pe care o simţeam în partea calculată de aparate ca fiind mai rezistentă. parcă de izvor. Nu m-aş fi mirat să mă pomenesc şi cu o seringă înfiptă pe undeva. Stăteam nemişcaţi. Cum lămîia nu-mi place. un tînăr mărunt şi blond care părea foarte bine dispus. — E micul nostru cutremur. M-am căznit mult pînă am izbutit să scot maţul din gură. îmi răspunse vocea baritonală a negrului. Dacă nu ţi-e neplăcut. trebuia să fie destul de lin. îmbrăcaţi în haine albastru închis. cu mirosul de mucegai caracteristic adîncurilor. dar a trebuit s-o arunc. fapt e că prin micul tub se scurgea de zor în mine zeamă de lămîie cu zahăr. incomod. — Ne cerem scuze. Ajunsesem. Eu voiam să dorm pe dreapta şi patul automat mă întorcea mereu pe stîngă. zeama îmi curgea pe gît. m-am dezlegat — acum era voie — şi mi-am şters gura. Acum. Nava fusese stropită minute în şir. cu masca pe faţă. — Dezmorţiţi-vă. Mai mulţi oameni. să se răcească metalul exterior supraîncălzit. ori era o măsură de precauţie a aparatelor. Gata. apoi — după luarea măsurilor de contraspionaj — prin sonde speciale. stăteau. După nu ştiu cît timp. Zeama era sînge. Se întîmplase ceva. am încercat să mă întorc pe partea preferată. A început iar să-mi curgă pe buze o zeamă. nu mi-a plăcut niciodată. de astă dată sărată şi cu un gust cunoscut parcă. Am auzit prin somn mugetul motoarelor şi ţin minte că o zguduitură mi-a deranjat poziţia. un zgomot neclar. Începuse iar . — Am venit să vă luăm. automat. Mi-am aprins o ţigară. Drumul însă. dar eram legat. dar punctul de întîlnire era acelaşi. Un scriitor adevărat. N-am apucat să pavăm drumul. — E voie de fumat? — Fireşte. apoi am adormit din nou. îndepărtat. Se auzea fluieratul unor tuburi de oxigen şi. Am adormit într-o clipă. înaintea noastră. m-a trezit definitiv.nătoare. m-am trezit cu palpitaţii. dar eram şi obosit. zise comandantul. faceţi mişcări. să nu cad: podeaua era înclinată S-au auzit nişte zgomote înfundate. am ajuns pe partea laterală a navei. Enervat. unul dintre aceia care se bucură de stima profesorilor literari. Umblaţi. Trecuseră pe acolo mai multe rachete. Părăsim navă imediat.

de unde să vă vină curent mai ieftin. n-ai fost tu nici Shakespeare. nu? E aici cineva care n-a primit instrucţiuni? — Eu sînt acela. am recunoscut doar tunurile atomice pe care le văzusem la un muzeu. rîse el cînd mă văzu. prin instalaţia magnetică. zîmbind. Mereu pui întrebări. ce zici? — Sînt umilit. apoi sub bolte largi dedesubtul cărora se îngrămădeau tot felul de maşini curioase. Am tras cîteva salve de oglinzi. cînd ei sînt gata să. — Poate că nu-i chiar atît de talentat. Nu ne arde acum de economii. masive. ecrane de televizor. Am pătruns într-o încăpere vastă. racheta uşoară ca un fulg îşi recăpăta tonele de greutate. văzînd că îl încuviinţez: — Îţi dăm un om să te însoţească. Am întîlnit o coloană impozantă. erau pe alocuri strălucitori. mat. destul de drepţi.. Dintre ele. fiecare cu cîte o rachetă pe umăr. Se aflau aici cîteva zeci de oameni. toate mate. stăteau de vorbă. Vreo douăzeci de oameni. — Ce minereu e ăsta? am întrebat. la o masă lungă. Pereţii de lavă. asta la început. semnalizatoare de tot felul şi seismografe. eu eram. stătea preşedintele grupului operativ mondial. îşi aprinse o ţigară. toţi în haine de un albastru închis. în care nu încăpea decît un om. La lansare însă. ai rămas şomer! Rîdea cu mare poftă. Eşti aşteptat de preşedinte. ar fi strivit sub ele şi un camion. care am făcut rezumatele. Un scriitor. am împroşcat plafonul. Pămîntul nu se mai cutremura. se vedea că e sub tensiune. se urcă pe o ladă. — Asta înseamnă că ai talent. ca să facem economie de lumină. Se întrerupse brusc şi. interveni Franţuski de alături. instalat comod. n-ai fost tu electronic. plină de înverşunare şi veselie. care ne-a silit să ne lipim de perete. n-am aflat răspunsul la aproape nici unul dintre „mistere". cei mai mulţi. Era destul de comic să-i vezi cu rachete lungi de cinci metri. — Hei. Radiolocatoare adaptate pentru adîncime se învîrteau fără grabă. ca şi cum ar fi vrut să-mi dea de înţeles .. — Se vede că tu eşti scriitorul. văzîndu-ne. foarte masive. în tot ce făcea era oarecare exagerare. ignoră profunzimea concluziilor care se pot trage din opera lui. — Sînteţi cu toţii instruiţi. poate că era numai obosit.să-mi curgă sînge din nas. după aparenţe. avînd în faţă limonăzi şi presîndu-şi mereu nasul cu o batistă roşie. plină de maşini de calcul. în picioare. deşi terenul părea destul de ferm. cînd nu dispuneam de destulă energie. rîse el. AM MERS PE JOS prin galerii strimte. alături. AM AJUNS SUB O BOLTA. — Băiete. ca şi cînd cineva ar fi încrustat în ei pietre preţioase. Eu. Cîţiva erau aşezaţi pe bănci grosolane de lemn. distanţaţi unii de alţii. Shakespeare electronic. dar cu rezumatele tale am găsit soluţia unor probleme înainte ca experţii noştri să termine programul pentru maşini. colaboratorii săi apropiaţi. Unul dintre ei. Ei. — Zvonuri. rîse el presîndu-şi şi mai tare batista. şi un fel de haveuse-tanc. dar nici prea mică. zise preşedintele devenit grav. cîteodată. că au făcut la fund o mică centrală atomică. — Am auzit că inginerii v-au conectat cu vulcanul. nu atît de vastă ca aceea a minelor de sare. Era proptită cu stîlpi de siguranţă. mi-a răspuns tînărul negru. Acum avem acumulatori cu o cantitate uriaşă de energie. — Te cheamă Fauraing? Şi. Desigur. treceau prin dreptul nostru. — Rexas. Era nerps şi ochii lui aveau o strălucire sălbatică. Nu e minereu. În mijloc.

zise preşedintele. nu se poate să nu fi atins de murdărie. nu ca tine. Din compararea cu informaţiile anterioare: puterile sau răbdarea Stăpînului sînt pe sfîrşite. ar fi semănat cu adăposturile arătate prin filmele despre războaiele mondiale. îl puse pe masă în faţa preşedintelui fără ca acesta să observe. Semn. pentru că aceasta e singura posibilitate de salvare a Stăpînului. James. uită-te la ecranul din faţă. Cînd Milt se oprea. I-a spus că e dezgustat de lumea cesiumistă. dornic să se deghizeze mai repede. în timp ce de jos apărea înălţîndu-se cîte un rînd nou. PE ECRANUL DIN DREAPTA apăruse un nou text: Meg. chemată de Stăpîn. deşi nu sunase. exclamă el. în stînga se afla un ecran neluminat. Pe un ecran mare curgeau mereu litere. Dacă nici această experienţă nu-i reuşeşte. cînd soneria a intrat în funcţiune. — Stăpînul vrea. Prietenul meu Franţuski. în dreapta acestui ecran se afla un altul. o să detoneze depozitul. din cînd în cînd. Un expert care tocmai aducea ultimul buletin seismic. Pe ecranul din dreapta scria: Milton s-a întors de la Acolo. un filozof de obicei calm. Mi-am mutat atenţia spre discuţia ce se purta în sînul grupului operativ. Pe ecranul din mijloc curgeau fraze destul de banale. o dată cu o sonerie. — Sînt obosit. anumite pasaje pe care preşedintele sau colaboratorii săi voiau să le revadă. — Mie nu-mi mai curge. se prefăcea ameţit de alcool. pe care literele începuseră iar . — Are gust neplăcut. Mai tîrziu am aflat că atunci cînd textul se schimba. stai cuminte în colţul acela. — Stai jos. îi promitea lui Meg haine după modelul pămîntencelor de la suprafaţă. de n-ar fi fost maşinile acelea. a părăsit încăperea. pomenea în treacăt de farduri şi oglindă. Grupul îşi reluă lucrările. Dar pe ecrane nu se mai schimba nimic. că nu-l mai interesează enigmele ei. strigă Franţuski fără să-i dea atenţie. nu te mai agita.că momentul de destindere a luat sfîrşit. în sfîrşit. S-A ÎNTORS! S-A ÎNTORS! strigă cineva aproape în acelaşi timp cu zbîrnîitul soneriei. spuse mustrător Franţuski aşezîndu-se. că iar îţi curge sînge. Mi-e neplăcut să scriu despre aceste lucruri. Dacă te interesează ce face Milton. purtînd un text nemişcat: era aprecierea situaţiei lui Milton. mai mic. I-am văzut pe cei de la masă cum privesc spre ecrane. nu te agita. nu mai vreau să ştiu nimic. Puterile Stăpînului sînt pe sfîrşite. Dă-mi ceva de băut. atît era de adîncit în contemplarea ecranului. o pagină de carte în care rîndul de sus dispărea mereu. se ridică încordat: — Au dreptate. întocmită de experţi. — Stai jos. Încăperea. Milton n-avea încotro. îşi ridicau privirile. zise preşedintele în chip de scuză. Întreg grupul rămăsese cu ochii la ecrane. E vorba de minute. la cerere. Analizau rezultatele celor cîteva cutremure. că le-a rezolvat. Milton. Urmăream acum cu toţi ecranul din mijloc. sînt plictisit. vrea. Cînd te baţi cu un adversar aflat în noroi. a început să vorbească cu Meg. El putea relua. un bec începea si semnalizeze. „pagina" rămînea nemişcată. Era transcrierea automată a cuvintelor rostite de Milton. pentru noi. Milton i-a cerut să se întoarcă repede. M-am răsucit repede. M-am aşezat în colţul pe care mi-l indica. A chemat-o pe Meg ca să-i dea cele cerute de Milton. fără să-şi dezlipească ochii de la ecran. eu mi-am dat iar cu ceara aceea. făceau calcule: să surpe depozitul nuclear? Dacă Milton ajunge acolo tocmai în momentul surpării? Eram cu spatele la ecrane. vrea să creadă că Milton e învins. nu uita de nas.

Pe cel din dreapta stătea noua concluzie a experţilor. Trecuseră douăzeci de minute şi Milton bătea pasul în Ioc. zise preşedintele. redînd toate cuvintele rostite de Milton. — Am obosit! explodă preşedintele. ia uite! ştii cum se cheamă asta? Se cheamă ruj. şi-a aţintit ochii asupra ecranului pe care continuau să curgă literele. de obraz. Sub cuvintele lui Milton. trebuie să fiu instruit. să nu-şi piardă timpul cu mine. cu ochii la ecrane. cînd femeile de la suprafaţa nu purtau în geantă vibratoare electrice cu care să-şi împrospăteze obrajii. cum să mă întorc. I-am întins pachetul. Lucrul cel mai important era să se convingă dacă Stăpînul doarme sau nu. să mă însoţească. fireşte. Nici nu l-am văzut: prima mea privire a fost la ecrane. lanterne. acum — cînd eram mai odihnit. încărcat cu transistori. . mai bine Blake. Dar — după calculul lui Milton şi al nostru — Stăpînul nu se îndurase să dea toate acestea decît atunci cînd se afla la capătul puterilor. Mai aveam o oră şi mai bine pînă la provocarea marii surpări. Nici acum nu-i dăduse lui Milton ceasul cerut. Dacă e ceva deosebit. Nu eram obligat să urmăresc toate fazele luptei. îndopat cu mai multe injecţii şi cu tot felul de instrucţiuni. cu cine să iau contact. Sînt şi eu om. a tras fumul în gură. Pe vremuri. Timpul continua să treacă încet. la fel de cuminte. Şi-a aprins. Îmi dădu răbdător tot felul de lămuriri. Însă ecranul atrăgea. Şi parfum. la sfîrşit. să vezi cum te-ai schimbat. i-am spus preşedintelui. o să te uiţi iar în oglindă. mai bine uită-te acum în oglindă. Ar fi trebuit să mă încredinţeze altcuiva. îşi dădeau cu din asta pe obraz. mortal de încet. cu nasul căptuşit împotriva sîngerărilor. mă chemaţi. hai. Mai toarnă-mi. în felul stîngaci al nefumătorilor. mi se pare. Dar exista în Stăpîn un instinct care îl împiedica să satisfacă repede cererile prizonierului său. preia coordonarea. chiar atunci cînd îi conveneau. că tu te pricepi mai bine la latura tehnică. Pe moment. o s-o încercăm imediat. să te vezi cum arăţi acum. Clipele se scurgeau încet. Ba nu.să curgă. de aproape o oră. — Eu n-am fost instruit. A. lăcrimînd. Ca să pot intra în teritoriul lor o dată cu formaţiile de asalt şi salvare. pe un scaun alături de mine. Milton se bătea cu un adversar aflat în noroi. stai să-ţi dau şi cu parfum. cum îmi ceruse. era sigur că nu doarme: voia să urmărească efectele pe care le provoacă parfumul. ÎMBRACAT DIN CAP PÎNA ÎN PICIOARE în albastrul mat al uniformei de asalt. — Dă-mi o ţigară. dar nu de buze. spuse el fără să mă privească. simt că a venit sfîrşitul pămîntului. mortal de încet. căci ghicisem asta de la început: Milton. — Da. veni pînă în colţul unde şedeam „cuminte". de fapt cam veche. Ultimele cuvinte le rostise sculîndu-se de la masa consiliului. Îmi dădu şi un om. m-am întors după vreo jumătate de oră în încăperea grupului de comandă. cuprins de jenă. Mi-am întors ochii. uite-aşa. gătelile. Nu voia să se grimeze imediat. Cu paşi mici şi grăbiţi. bea şi tu. James. Nu era fumător. Nu pentru că ar fi avut vreo bănuială. NU PUTEAM SA MAI SUPORT. Preşedintele revenise la masa de consiliu. arme. sau nu. — Ce-i asta? Mătase? Ţi-a dat-o Stăpînul? Cred că ţi-ar sta mai frumos cu mătasea asta. Se aşeză. unde să merg. cînd nu eram obligat să scriu cu iuţeala unei maşini şi cînd cunoşteam toate scopurile personajelor încleştate în luptă — ghiceam lesne tot ceea ce îl frămînta. vrea să se convingă că nu e supravegheat de Stăpîn. Cererea de a căpăta farduri şi oglindă fusese amestecată de Milton între zece altele.

neliniştiţi. milioane de încleştări în care puternicul îl zdrobea pe cel slab. Această proteină oarbă şi murdară şi proastă a fost studiată de omul acela mort. Mortul de care îţi spun a studiat grăunţii aceia mici de gelatină. s-o împingă mai departe. parcă socotit cu o maşină de calcul. conectaţi numai la beregata lui). mereu primeşte ceva şi mereu elimină ceva. înţeleg. Şi nu se alarmează nimeni? Înţeleg. asuprirea. şireată. ignorante. s-o păstreze. mici. Şi sînt des cutremure la voi? Da. murind ca să nască şi dînd naştere ca imediat să moară. de experienţe. obosită. care scoate din adîncurile ei informe un picioruş. v-aţi obişnuit cu ele. De ce te-ai strîns atît de aproape de mine? Da? Ţi-e frică de cutremure? (Repeta vorbele ei. A venit însă momentul cînd a lepădat toate astea. un om ca tine sau ca mine. mereu în acelaşi număr. a învăţat să fabrice şi alte lucruri. începe să se organizeze. Cunoscînd psihologia acestuia. A văzut cum ea îşi întinde picioruşele către soare şi a văzut cum ea tinde mereu mai sus. Uite.. a început să se audă şi vocea bine cunoscută. Dar atunci de ce te sperii? Aha. Am privit ecranul din mijloc. de succese şi înfrîngeri. în permanente rupturi şi refaceri de echilibru. o materie tăvălită prin toate mîlurile murdare ale oceanelor. l-a împins să urmărească născocirea unor arme cu care să învingă ultima făptură neînvinsă de pe faţa pămîntului: pe celălalt om. Astfel materia s-a trădat pe ea însăşi şi trei mii de ani la rînd omul n-a mai inventat arme noi decît pentru a-l răpune pe om. milioane de existenţe. au fost milioane de fiinţe. O dată cu literele ce curgeau pe ecran. in instabilitatea ei impură. Iar omul. aici şi acum. ticăloşiile. şi de la ei la reptile. a venit momentul cînd. ascultă povestea unui om despre care Stăpînul tău ţi-a spus că e mort. A văzut. milioane de alianţe ale materiei cu ea însăşi şi de trădări ale materiei împotriva ei însăşi — şi din toate. lupte şi perfecţionări. orbeşte. Dar ticălosul. fără să ştie nici ea ce vrea.Rîndurile următoare cuprindeau însă o presupunere neaşteptată pentru mine: Singura probă cît de cît sigură: să spună lucruri iritante pentru Stăpîn. fără să vrei. nu putuseră fi complet eliminaţi. un pseudopod. impure. un mic picioruş şi. milioane de adaptări. Dar o lume măruntă. care mereu face schimburi cu lumea de afară. chinuită. Meg. Mortul acela a văzut că fiecare cromozom — cromozom e un lucru foarte mic. l-a împins pe om. şi apoi la altele. care l-a preocupat pe mort în vremea cînd trăia — învecinat cu alţii în seturi permanente. trădîndu-se pe ea însăşi. a învăţat să-i bată pe toţi. în locul protoplasmei oarbe care îşi întinde picioruşele spre soare. te obosesc. Dar materia. şi a văzut-o sub diferite forme. drumul înainte a început să treacă prin societatea liberă a oamenilor şi prin conştiinţa lor. îl va face să reacţioneze. se năştea omul. a văzut nişte acizi neliniştiţi. în permanentă agitaţie. ca să le putem auzi şi noi. a fost lipsită de lumina zilei şi de această lume a . Să-l auzim pe Milton.. un soi de materie ciudată. care inventase arme cu care învingea toate făpturile pămîntului. dar încărcate cu amintirile a milioane de ani. bătîndu-şi capul pentru fabricarea armelor. treptat. Meg? O să vezi că tot ce-ţi spun e legat de soarta lumii în care ne aflăm. dar care tinde mereu mai sus către viaţă. punctată din cînd în cînd de ţiuitul unor paraziţi care. o materie murdară. armele. Ascultă-l şi n-o să-ţi mai fie atît de frică. o aşchie căzută printr-un accident nenorocit în adîncurile pămîntului. micuţo. Aproape în aceeaşi clipă James Franţuski a spus tare: — Propun să facem o pauză de cinci minute şi să dăm drumul şi la sonor. de la cele mai mărunte la peşti. acoperite de blană: milioane de lupte pentru viaţă. Pe o scară uriaşă. poartă cu sine miliarde de nucleotide. de la grăuntele gelatinos pînă la noi doi care stăm acum împreună. în caz că nu doarme. ceva care n-are conştiinţă. o materie care se cheamă proteină.

Era logic ca mai marii acestei lumi să se teamă de normalitatea umană. Răul. pînă au născut imunitatea la cesium. O minusculă colonie umană fusese aruncată în adîncurile pămîntului. miliardele de nucleotide. este el însuşi. Adevărul nu mai exista.conştiinţei. nu mai exista decît voinţa lor. îi asupreau. agitîndu-se. că e bine. că e rău. ascunse în asortimentul celor cîţiva zeci de cromozomi. Stăpînul. un nenorocit şi o fiară oarecare numită William Kipfer. rolul întîmplării scădea: era logic ca şeful acestei minuscule colonii să-şi îndrepte atenţia spre ruda lui de la suprafaţă. există nu numai pentru că aşa vrea unul sau altul. dar cît putea să dureze asta? Stăpînul tău. cred că e un om trecut de o sută de ani. îşi prelungeau viaţa prin suferinţele lor. Afacerea cesiumiştilor a avut multe evenimente surprinzătoare. Fiarele — mă asculţi. febril. Lumea monştrilor. Iar binele. împotriva voinţei lor. binele. în adîncurile lui gemeau de plăcere şi durere nevoile materiei superior organizate. sub bolta frunţii sale cîntau legile firii. Şi cred — mă auzi? — cred că atîta vreme cît mai există asuprire. însă i s-au pus în cale nişte monştri. Ele există în firea lucrurilor: înainte de a se naşte în conştiinţa oamenilor. e pe punctul de a pieri. materia agonizantă în monştri. învinsă de legile mersului înainte. măcar pe un singur colţişor al pămîntului. Ar fi găsit-o şi ea. fără voie. Legea exista. Materia se trădase din nou pe ea însăşi. întîmplarea neavînd aproape nici un rol. chiar dacă uneori nu-l înţelegem pe deplin. credeau că au inventat un uriaş berbece prin care toată scara evoluţiei să poată fi dată îndărăt. Monştrii îi chinuiau. Dar protoplasma aceea mică. era logic ca legile evoluţiei să aducă monştrilor. Pe brînci. necesare. dintr-o substanţă creată de omenire la un moment dat al progresului şi slăbiciunilor ei. inspirate dintr-un calcul foarte precis. şi-a întins picioruşele: eră însetată de soare. care nu suportă o lume strîmbă. oamenii nu sînt încă vrednici să cucerească nemurirea la care rîvnesc. Meg. după generaţii. ci în mod necesar. Omul. oarbă şi murdară. refuza să mai producă monştri. Meg. Meg? — tiranul vostru o să moară. Nu-i destul ca mii sau chiar milioane de oameni să creadă ceva. Credeau asta pentru că lumea lor se trage din cesium. Nu mai exista nici un adevăr. Nu te speria. să nască oameni normali. pe care experţii il asemuiau cu un joc de şah. au răsturnat idolii şi oamenii au văzut. De aici încolo însă. căutau pe furiş drumul înainte. care din victime au vrut să devină despoţi şi dumnezei. Stăpînul tău doarme acum. Urîtul. ele se ivesc în viaţa acestora. ei hotărau că e frumos. cu care -— date fiind trăsăturile atît de apăsate ale Kipfer-ilor — era logic să semene. materia suferindă. Moartea e ultima verigă de siguranţă pe care natura a păstrat-o pentru salvarea oamenilor care nu-s capabili să scape singuri de tirani: William Kipfer — mă auzi. dar toate logice. Cred că e trecut de o sută de ani. frumosul. dar au existat legi ale firii. e neputincios. dacă există. Lumina zilei nu mai exista. suferind. Adevărul există. această fiinţă atît de simplă şi complicată nu se născuse întîmplător: în alcătuirea sa. Părintele sau cum îi mai spuneţi o să crape. Cu sutele de milioane se numără cei ce au crezut în tot felul de iehova. Au vrut să folosească ştiinţa pentru mersul de-a îndărătelea. alahi şi dumnezei. exploatare şi ticăloşie. reîntoarcerea la normalitatea pe care natura o găsise nu întîmplător. alături de un depozit nuclear. Mişcările celor două tabere erau calculate şi . răstignită pe X-ul razelor gama. pentru ca acel ceva să fie adevărul. adevărul. Meg. mă auzi? moare ca un cîine! CÎND MILTON ROSTEA ACESTE CUVINTE s-a petrecut un lucru destul de neaşteptat. nu şi de indivizi. Cred că strămoşul îndepărtat de care mi-a povestit. pînă la urmă. Dar vezi tu. N-au dreptul la nemurire decît sub forma de omenire. elanurile dezvoltării rezolvaseră cele mai complicate probleme. mereu şi mereu. a început. Meg? — fiarele credeau că au zdrobit adevărul şi că sînt noii idoli.

Îl asculta pe Milton vorbindu-i lui Meg. deşi foarte obosit. îşi pîndea victima. Conştiinţa lui Milton fusese zdrobită. deşi obosit. nevăzuţi. a început să treacă la dezamăgire. STĂPÎNULUI ÎI PLĂCEA să lucreze în mare secret. despre legile firii. Omul era redus la rangul de animal: dar un animal în care mai scînteiază o rămăşiţă de conştiinţă. Numai cînd întorcea capul într-o direcţie anumită. nu dormea. şi atunci Milton. exact cît e nevoie pentru încercarea ultimei experienţe: puţină milă. zeci de sclavi — nu automaţi. aceasta ucide deopotrivă pe buni şi pe răi. Atunci Milton şi-ar fi amînat planul pînă la momentul favorabil. ridica şi el paharul. Una din două: Ori Stăpînul nu dormea. păşea la acţiune. şi Milton cu Stăpînul au rămas faţă în faţă. aşa cum au stabilit experţii. a "apăsat butonul care acţiona zidul despărţitor. Dacă Milton ar fi încercat să treacă pragul despărţitor. e un muritor oarecare. omul. Stăpînul. Stăpînul nu avea încredere deplină nici în dragonii lui. treptat. (Sau. îi auzea deznădejdea. puţină dragoste.necesare pînă în cele mai mici amănunte. ci umani — stăteau de pază. scăpînd de Meg într-un fel sau altul. asculta. care nu dispreţuia de loc băutura. gata să-l apere pe omul cu mai multe capete şi mai multe vieţi împotriva aceluia cu o singură viaţă. „Carnea" bănuia că El este William Kipfer (de fapt. creaţia supremă a naturii. Zeul şi Stăpînul Absolut al lumii. aflînd asta. dar stătea drept. să-şi recapete puterea. este vorba de fiul lui William). atunci cînd se dovedeşte prea slab pentru a se izbăvi singur de asupritorul căruia i-a dat putere. Sub faţa lui principală. Cu o mînă care tremura. Nu trebuiau decît cele trei sferturi de oră. stimulate de activitate. care va crăpa curînd. Dincolo. Îl apărau zeci de mecanisme de siguranţă. „Carnea" va refuza să-i facă jocul. a început să vorbească despre adevăr. Era beat. Zidul s-a ridicat. pînă atunci lezată de o doză mică de iradiaţii. intrînd în rolul Stăpînului — ar fi putut ajunge la depozit şi pune stăpînire pe el. îl auzea cerînd mereu să i se mai toarne în pahar. ca o vită oarecare! Stăpînul pierduse de mult obişnuinţa de a fi contrazis. De la jubilare. aşadar. luat pe nepregătite. Stăpînul. capătă sprijinul firii indiferente. uşile se deschideau şi dragonii sau ceilalţi slujitori pătrundeau în odaie. destul de logic. Triumfa. inatacabil. aşa cum se stăpînise de atîtea ori în faţa lui Milton. Se deconectase de lumea dinafară. care îşi mai păstra prospeţimea. pe scaun. Stăpînul. trecut de o sută de ani. aşa cum s-a petrecut. lăsîndu-se înşelat. toate laolaltă fiind menite să-l transforme pe puternicul Milt într-un animal de experienţă ale cărui celule germinative. că lumea monştrilor îşi recapătă normalitatea. Era destul ca atenţia Stăpînului să scadă pentru trei sferturi de oră şi Milton — grimîndu-se. Logic pentru Părinte ar fi fost să se stăpînească. Şi Milton. dezvăluindu-şi astfel intenţiile. pe cei ce merită să trăiască şi pe cei ce nu merită decît să moară. Providenţa în persoană. ceva alcool. Mai mult! „Carnea" îndrăznea să strige că El. Iar în momentele cînd şezuse faţă în faţă cu Milton. Sfîrşitul monologului lui Milton ar fi putut să-l ducă. din jumătăţile de cuvînt aruncate de Milton în înfrigurarea acţiunii. Era prudent.) Ori Stăpînul dormea. Stătea pe soclu. Şi iată că acest monstru bolnav aude că moartea e ultima verigă de siguranţă lăsată de natură. Cu egalitarismul ei mecanic. Jubila. multă deznădejde. ar fi păşit la acţiune. „carnea" aflase. ar fi fost strivit pe loc. . Ca toţi tiranii. toţi îl numeau dumnezeu şi geniu. Mai tîrziu. se ascundea un creier sclerozat într-o extremă subiectivitate: toţi dragonii se ploconeau la picioarele lui. cea mai mică bănuială că cineva ar putea să-l contrazică îi inflama creierul într-o mînie dementă. Dar creierul lui de maniac a cedat. la succes. puternic. am putut reconstitui totul. Stăpînul.

sfîrşită parcă. Avea de făcut numai zece paşi. în fracţiunile acelea de secundă. cu zecile lui de mecanisme. în aşa fel ca Stăpînul să se vadă. chiar acum.. nu ştiam ce se petrece. Să funcţioneze numai ecranul. Nu pot să mă concentrez. Ai voştri au săpat galerii. tirade. îşi amintise de moartea cesiumistului care credea că i s-au terminat bateriile miniaturale de impuls pentru inimă. fiară! cu mîna mea o să te. nu te speria. se vede limpede că mori! — Carne. Ghinionul lor este că regiunea asta a fost întotdeauna bîntuită de cutremure. PARE O IEFTINA melodramă de palat. Printr-o inspiraţie pe care puţini ar fi avut-o. Ţinea oglinda. spuse capul lui de pe umeri. Milton. — N-o să mor niciodată. zise Blake de la masa de consiliu. i-am depistat pe cale electronică. a răcnit Stăpînul din ambele capete. O să te apăr. mori. Cînd zidul s-a ridicat — am reconstituit scena ulterior — Stăpînul. — Să întrerupem sonorul. şoptită. îndepărtată. beţia.Acum însă nu stătea lîngă Milton: se afla pe soclul lui. O să pun mîna măcar pe cîteva zeci din aceşti asaltatori. şi din măruntaiele tale o să cîştig măcar cîţiva ani. . am auzit din nou vocea lui Milton strigînd cu o putere năprasnică. forţa rece. am auzit iar vocea lui Milt: — A murit. a zis Milton. Totul e pregătit. de fier a unui creier asemănător cu al său — dar înarmat cu altfel de conştiinţă — răpuseseră creierul Iui sclerozat: apoplexie. congestionat.. sau să izbească îndărăt. morţi năprasnice. Luase un iatagan şi s-a repezit cu el asupra lui Milton. a venit timpul să afli adevărul: eu sînt dumnezeu cu adevărat. În ciudă alcoolului mergea drept. pe piept. — Meg.. cu mîna dreaptă ţeapăn ridicată deasupra capului. Aşteptam zgomotul loviturii — zgomotul trebuia să aibă cumva răsunet în beregată — zgomotul sfîrşitului lui Milton. care avea de apărat ceva. Stăpînul. Era de prevăzut. Stăpînul a străbătut repede mica distanţă. am aflat abia pe urmă: nu ştiam decît că glasul lui Milton a tăcut o dată cu cuvintele încremenite pe ecran: „mă auzi? moare ca un cîine!" După un timp care ni s-a părut la toţi o eternitate. pe soclu. să-l răpună pe bătrînul coleric şt ameţit din faţa lui? A procedat mai mult instinctiv: dacă ar fi încercat să se apere. Nu auzeam aceste cuvinte. Milton Kipfer. o să mă ajuţi. Un singur mecanism de apărare ii lipsea Părintelui şi acela era înlăuntrul său. — Aşa e! întări capul japonez. era vînăt de furie. O să le facă festa. — Ai luat sabia? Vrei să mă loveşti? A stat drept. istoria omenirii de la suprafaţă nu ne-a ferit de asemenea melodrame. Milton nu s-a ferit de lovitură. apoi dezamăgirea. s-a auzit iar vocea lui Milton.. cu săbii. TOTUL. cu amîndouă mîinile. Vînăt. purtînd capul său kipferian şi cel japonez de pe pîntece. chiar acum. cît veşnicii. apărat din belşug de automatele sale. furia fanatică de zeu care nu suferă să fie contrazis şi. alergînd pe picioarele lui strîmbe. uită-te bine. TOTUL S-A PETRECUT ÎN CÎTEVA MINUTE. Din păcate. Dar sper că măcar o parte dintre ei o să scape. Dacă Stăpînul îl ucisese prin simpla putere a sugestiei. iar cu cea stîngă încleştată pe iatagan. Jubilarea. uită-te în oglindă! Tu. o să cunoşti fericirea. intrigi şi lovituri aventuroase. l-ar fi răpus pe loc. De o singură primejdie nu-l puteau feri automatele. — Acum. în sfîrşit. la vremea lor tragedii sumbre. de „dresajul" pe care i-l făcuse lui Milton. Apoi. de ce n-ar fi putut el. Milton. Au trecut iar secunde. fără să clintească. Pe tine o să te tai bucăţică cu bucăţică. ACUM. triumfătoare: — E prea tîrziu! Uită-te la tine.

Eu aş fi pus-o în imposibilitate de a vorbi. zise preşedintele. rar. se răzgîndi el. aveam în minte imaginea încăperii.. lua-le-ar naiba de bestii: ei ne omoară copiii şi noi riscăm viaţa lui Milton ca s-o salvăm pe a lor.. care începuse iar să sîngereze. Am fost primul care mi-am dat seama de adevăr. zise Blake. însă că nu ştiu nimic despre cutremure. Dar să nu lăsăm nimic la voia întîmplării. Stăpînul e doar mort. Decît să punem în primejdie viaţa lui Milton. Dar nu. Operaţiunea de surpare durează. ştiu. E un moment. — Daţi drumul la sonor. trebuie să ne ferim pînă în ultima clipă de a-i da pe mînă vreunul dintre oamenii noştri. LITERELE CURGEAU MAI DEPARTE PE ECRAN. — O să găsim o soluţie. — Nu pot să suport. care fusese şi el invitat la ultima fază a luptei. zise preşedintele... cînd avem probe definitive. acolo jos.— Lasă. Formaţiile de salvare şi asalt să fie înştiinţate imediat că cesiumiştii ne-au depistat.. — Poate n-o întreabă pe fată.. Are încredere în fata aceea. Va fi un fleac. după ce a început surparea.) — Alegem definitiv varianta A. Totul este să alegem bine momentul. să obţină răspunsuri. faţă de chinurile care îl aşteaptă. nu? Dacă cineva e prins — ceea ce nu cred — să aibă pentru orice eventualitate otravă la el. pentru a-l putea privi pe preşedinte.. zise Franţuski. să evite orice încleştare cu duşmanul. Dacă-l trădează? — Nu-l judeca pe Milton. Poate întreabă pe altcineva. se agita nervos pe banca lui. să fie vestită omenirii moartea Stăpînului. Milton încearcă să trezească al treilea cap. Preşedintele îşi presă nasul. ştie mai bine ca noi ce are de făcut. şi vocea lui Milton începu să se-audă o dată cu literele ce curgeau pe ecran: — Unde este depozitul? Cum e organizat? Care e calea cea mai scurtă către el? Cum trebuie să le poruncesc dragonilor? Repeta mereu aceste întrebări. Ai noştri au otravă. stărui Blake. Îşi îmbrăcase hainele acestuia şi se grima cu o viteză febrilă. Am strigat: — Amintiţi-vă de soclul acela fiziologic.. Se făcu linişte. Preşedintele se întoarse spre tehnicianul care pusese întrebarea. să-l salvăm mai devreme? întrebă cineva. Peste cîteva minute. Scufundăm depozitul nuclear. un olandez . — Nu am putea răzbi pînă la Milton. zise preşedintele. Continui instrucţiunile: formaţiile noastre de salvare şi asalt. pe care Stăpînul lăsa cîte un cap să se odihnească! Cînd a murit. n-ar fi mai bine să scufundăm cealaltă. nu ştie. Oricît de slab ar fi el. probabil că nu purta decît două capete. Încrederea în oa. El. — Degeaba o întreabă pe fată! spuse Blake enervat. Rezumatul experţilor arăta că Milton — sub forma prudentă a explicaţiilor către Meg — ne comunicase definitiv şi sigur moartea Stăpînului. Înainte sau după ce a ajuns Milton acolo. zise preşedintele. aşa cum trebuie să fi arătat.. Excepţie fac cei iradiaţi: cred că pentru duşman nu prezintă interes această „carne". încît am încetat să urmăresc ecranul. Se auzi soneria avertizoare. — E singur cu fata. Şi n-aş vrea. Se întrerupse brusc şi spuse: — Să funcţioneze numai ecranul. Instrucţiunile mele sînt următoarele: (Momentul era atît de important. Să terminăm odată cu monştrii! Nu este nevoie de aceste precauţii. semn că s-a ivit ceva nou. hipnotic parcă. Atenţie! Comisia de informaţii să pregătească un comunicat pentru undele cu cifru.. lasă. n-aş vrea să fie Milton acolo tocmai atunci cînd. După ce scrisesem atîtea rezumate. — Ştiu eu? zise el. Chiar dacă ar vrea să-i spună. îşi pierde vremea. n-ar fi uman. — Cred că Rexas are dreptate. Martin.

care rămăsese fixat la cuvintele lui Milton. vocea mi-a tremurat — Milton. aşa să-mi spui: Stăpîne. are nevoie. — Prietene. să aibă familie: ca şi cînd n-ar fi îndeplinit nici o muncă în calitatea lor de dregători.proaspăt specialist în cutremure. — ACUM. pentru o clipă. nu era nici el decît un om. explică-le tu. care mă plictiseşte! M-am uitat la preşedinte. n-a vrut să-i răspundă lui Milton. pentru o deghizare perfectă. ca şi Stăpînul. ca dregători. ca şi cînd n-ar fi făcut niciodată altceva decît să aştepte în preajma Părintelui. spuse el cu voce slabă. trebuie să fii puternică şi să mă asculţi. şi să-i transmită mai departe poruncile. căci Milton seamănă acum din nou cu Stăpînul. ei nu aveau altceva de făcut decît să stea în raza luminoasă a Stăpînului. că mă voi întoarce la tine şi că te voi aduce la lumina zilei. Poate a vrut. înţrerupînd din cînd în cînd monotonia acestei vieţi cu intrigi şi învinuiri reciproce. — Dă-i înainte. Am privit pe ecranul din stingă. acuma. înţelegi? Vreau să înlătur bănuielile dragonilor. — Capul al treilea. doarme acum în pat. crezi că depozitul acela nuclear e un fleac? Simţi neapărat nevoia să vezi dacă planeta o să sară într-adevăr în aer? Apoi. La urma urmei. Dar ce vrei să spui? — Rexas. Iar acum — fără voie. doarme. dacă le-ar „demonta" el. dacă ţii cu adevărat la mine. în planurile lui Milton. Cînd ei or să intre pe uşă. i-ar cere mai multă muncă şi ar putea sîngera. Problemele micului imperiu cesiumist erau conduse de fapt de financiari şi agenţi în reclamă. acum fixate pe ecran. Sau poate a vrut. — Reţineţi textul. — Experienţa a reuşit! răcni vocea lui Milton. interveni Blake. Pe cel din mijloc curgeau mai departe cuvinte noi. se strecurase o greşeală. îmi închipuiam mişcările exacte ale personajelor. zise el trist. Pareă îmbătrînise cu douăzeci de ani. intraţi în odaie. pe undeva. Noroc că e biolog. Aveam în minte imaginea încăperii. iar tu vei sta lungită alături de el. să-i încuviinţeze toate. — Totul e murdar şi neplăcut. Luminiţa aceea sălbatică şi veselă din ochii lui era aproape stinsă. Se vede că îşi întorsese capul exact în unghiul pe care îl folosea Stăpînul cînd voia ca poruncile sale să fie auzite în afară. tu îmi vei spune — tine minte. un simplu om. o primejdie. nu circulau prin imperiu. Ascultă-mă atent: corpul Stăpînului e acum corpul meu. Era destul de curioasă existenţa acestor dragoni. Emoţiile îl obosiseră şi pe el. — SĂ VINA LA MINE DRAGONII TREI ŞI PATRU! strigă poruncitoare. dragonii. Urmă o pauză. le-am spus eu. Ei nu păreau să doarmă. întoarce-te mai repede. înţelegi? El. gudurîndu-se. şi tu nu poţi nici măcar să povesteşti? Capul de pe soclu sîngerează mai puţin. De ce te tulburi? Milton nu se tulbură. Milt are de înfruntat partea cea mai neplăcută. — Meg. cînd zîmbindu-i cu adoraţie. zise preşedintele. Carnea. dacă vrei să vezi cum arată lumina zilei. cu el însuşi. vocea lui Milton. în care dragonii pesemne că lăudau genialitatea Atotputernicului . cînd cu mistică gravitate. Scapă-mă mai repede de carnea asta. îl tulburase grav pe preşedinte. de cel puţin încă un cap. în dreapta se vedeau concluziile experţilor. ZISE PREŞEDINTELE. se auzi vocea lui Milton. Îţi promit. îşi sprijini fruntea în palme. dar aici. celelalte. Milton adică. ceva din aceste cuvinte. dar n-a putut: pe soclu nu e în stare decît să doarmă. în stîngă. să văd pe faţa lui dacă aprobă planul lui Milton. Probabil că le vorbea celor doi dragoni. cu accentele Stăpînului. Meg. Era de ajuns o chemare şi în cîteva minute apăreau gata îmbrăcaţi.

N-ar fi fost greu să găsească un fanatic. zise el. după moartea lui? — Nu. Cum aţi putut să calculaţi asta. departe de perfecţiune. nu-mi place astăzi felul cum te închini în faţa mea. Mi-am fixat din nou atenţia asupra românului. porunci Milton. Aşa reiese. Eu vă apăr fericirea şi voi. aflat în ultimii ani ai vieţii lui. Vechii satrapi orientali puneau să fie înmormîntaţi. lucrul rămînea inexplicabil. — E ORA 21. Moartea Stăpînului agravează primejdia. Îl chema Gheorghe Ionescu. Am aflat mai tîrziu că era fratele mai mic al omului care rezolvase chestiunea complicată a transporturilor. şi primejdia ce ne ameninţă. încremeniţi de frică. zise preşedintele. Ei sînt de părere că un satrap şi un maniac ca Stăpînul. vei sta aici cu carnea! Se vede că Meg îi spunea acum „Stăpînului" cele cuvenite. Să începem? — Mai aşteptăm. — Mă tem că este exact. Am socotit apoi care ar fi putut fi depărtarea maximă între reşedinţa Stăpînului şi piaţa unde a avut loc execuţia celor 48 de victime. dar nu era nevoie. ca şi cînd ar fi fost vorba de o anecdotă. Nu era convenabil să fie privit prea de aproape. Să nu-l prindă surparea şi pe Milton. a lansat formula celebră: după mine. zise Ionescu. Din zeci de calcule — desigur foarte aproximative. gata să moară. ce a fost de calculat aici? Românul îi răspunse foarte senin. A folosit ceea ce noi am numi azi un mecanism invers. — A trebuit să calculăm. evident către Meg. şi nu dormea niciodată mai mult de trei ceasuri.. în cazul de faţă. — Ce înţelegi. răcni Milton. La orice comandă. Zarurile fuseseră aruncate. foarte precis. nevestele lor. o dată cu ei. Înseamnă că pînă în vreo trei ore depozitul va exploda.lor zeu. toate orele de somn ale Stăpînului. Eşti specialist în energia nucleară. Iar tu. Crezi că a dat sarcină cuiva să detoneze depozitul. Luaţi o gardă puternică. dar în reprize mici. RAPORTĂ unul dintre experţi. Ţii capul prea sus. Putea dormi de mai multe ori pe zi. — Am putea şti şi noi ce înţelegi prin calcule? întrebă Blake. Am pus laolaltă toate frînturile de informaţie pe care le deţinem de la Milton. mai e nevoie să-l surpăm? întrebă Franţuski. şi nu de explozibilii care ameninţau globul pămîntesc. Pentru mine. zise Franţuski. — Am introdus în calcul datele psihologilor şi sociologilor. care secătuia avuţia ţării. sclavii. — O'Hara. prin potop? întrebă Blake. — Iar tu. acuma mort. nu înţelegeam ce legătură există intre felul cum obişnuia să doarmă un om. din calculele noastre. Un rege francez nepăsător. spuse el liniştit. Vorbea extrem de curgător. caii. — N-avem voie să riscăm. Studiile noastre asupra . un tînăr oacheş îşi înălţă capul şi.. Luaţi măsuri: nimeni n-are voie să intre sau să iasă de aci. potopul. e adesea posedat de o dorinţă: moartea lui să fie urmată de un dezastru. Şi proslăvirea mistică e bună uneori la ceva: deghizarea lui Milton era. putem nărui teritoriul depozitului. — Dacă Milton pune stăpînire pe depozit. strînse hîrtiile pline de calcule din faţa lui. cu un gest grăbit. ai ceva suspect. — Înţeleg. cred. Ce părere au experţii nucleari? Auzind întrebarea. Meg. Toate pregătirile pentru varianta A sînt terminate. căci informaţiile nu sînt sigure — a reieşit că în ultima vreme Stăpînul nu se deplasa în afara reşedinţei lui la distanţe care să-i ia mai mult de un sfert de oră. să stai aici cu carnea. Milton se îndrepta spre depozit. pînă nu mă întorc Eu! Duşmanii pregătesc asaltarea depozitului nuclear: trebuie să mergem imediat acolo. neîndrăznind nici măcar să-şi ridice privirile spre Stăpîn. Mi-i închipuiam pe cei doi dragoni. Cred că moartea Stăpînului abia agravează pericolul.

ar fi trecut la represalii imediate şi masive. — Să ne gîndim puţin. zise preşedintele. mecanismul de siguranţă nu funcţiona decît pasiv. amîna explozia cu cîteva ore. Lucrul a fost calculat. Asta înseamnă că. Şi trebuie să-l scufundăm cît mai repede. zise preşedintele încordat. malaiezi. După oricare din scurtele sale deplasări. Să-l scufundăm odată. — Am studiat problema asta. întrerupeţi toate sonorurile. Să zicem că aş fi un general din secolul XX. Acum Stăpînul nu mai există.. dacă sîntem zdrobiţi pe neaşteptate. în orice clipă. depozitul să sară automat în aer? — Fireşte că se poate. văzîndu-se atacat. Stăpînul revoca ordinul. Atacul putea să fie declanşat de la sine. Dacă se întîmplă ceva cu mine şi cu maşinile mele. chiar în absenţa unui ordin. vioi. după activitatea febrilă. răspunzători pentru lumea întreagă. stingeţi avertizoarele astea! Comisiile noastre să lucreze autonom! Să ne lase în pace! În încăpere. Tocmai în asta consta una din primejdiile de declanşare a războiului nuclear printr-o greşeală. depozitul va detona. Abia după aceea era sigur că poate lua o hotărîre. Preşedintelui îi plăcea ca toate gîndurile lui să fie filtrate prin aşa-zisul moment de îndoială. Eu şi subalternii şi maşinile mele revocăm mereu acest ordin. dintre toate trăsăturile proverbiale ale englezilor. Ele erau în acţiune. Acum însă nu părea să aprecieze intervenţia lui Blake. care nu reuşeau să alunge pe deplin mirosul de mucegai. mai negricios decît românul. dar poate să ne coste scump. Cum apăr în acest caz teritoriul meu? Ordinul de represalii e dat în permanenţă. atunci ordinul nu mai e revocat şi armele mele automate declanşează de la sine represaliile. — Tăceţi! strigă el deodată. dar poate tocmai de aceea preşedintele îl aprecia. francezi. Erau acolo australieni. Să ne gîndim. răspunse lonescu. Ofiţerii îngropaţi în adîncul pămîntului cunoşteau această tehnică. Preşedintele se aşeză. Blake era mărunt. Probabil că există un mecanism automat. şi mă tem că o rachetă va veni brusc peste capul meu şi mă va răpune înainte ca eu să apuc să dau ordinul de represalii. care să declanşeze explozia în caz că Stăpînul a murit.sistemelor de securitate nucleară americană din secolul XX — şi e foarte probabil că de aci s-a inspirat Stăpînul — ne arată că toate mecanismele de siguranţă erau inverse. sculîndu-se în picioare. iar aşa-zisul „inamic". am sediul în localitatea imaginară Otlonto. ele ar fi mers mai departe. Dacă acest mecanism nu funcţiona. Niciodată nu era nevoie de hotărît ca bombardierele să intre în acţiune. oameni de toate naţiile şi rasele. — In orice clipă depozitul poate sări în aer! explodă Blake. Preşedintele îşi turnă puţină limonadă în pahar. nu-mi dau încă seama ce. sau la fiecare trezire din somn. Şi să nu uităm să plecăm toţi de aci. se lăsă o linişte adîncă. spre frontiera socotită inamică. mecanismul de siguranţă le întorcea din drum.. fără nimic de englez în el. Puţină linişte! E aici ceva greşit. probabil trei ore. români. cel mai mult îi lipsea calmul. — Stai. Bombardierele încărcate cu explozibili se îndreptau pe rînd. În ultima clipă. — Oricum o întoarcem. capitala statului Otlonto. zise Franţuski. Se auzeau ţiuind şi torcînd uşor aparatele de oxigen şi aer condiţionat. în momentul cînd se întrerupe legătura între teritoriul cesiumist şi depozit. De la ei a moştenit-o probabil şi Stăpînul. Liniştea era insuportabilă. ordinele se dădeau în permanenţă. să fie scotocite toate părţile lor slabe. africani de toate felurile. Acest mecanism e la reşedinţă. zise el. cît mai e vreme. adică le împiedica să meargă pînă la capăt.. Mîna . — E o situaţie grea. dar numai pentru oprirea atacului. americani. ruşi. Se întoarse către român: Nu s-ar putea să existe şi un mecanism pentru deconectări? Adică. zise Blake. încontinuu. în toate variantele.. Era un veşnic opoziţionist. vrînd-nevrînd.

Milton nu mai are cum să ajungă acolo! Şi atunci pierdem la sigur milioane de vieţi. dacă facem surparea. — O clipă. schimba poziţia sa faţă de lumină: acum spunea că cenuşiul închis a fost de totdeauna . la toţi. Propunerea mea este însă alta: să nu pierdem nici o viaţă. nu-l mai poate scoate din uz. — Dacă înţeleg bine. Blake a uitat ceva. cedez locul meu în racheta care duce la suprafaţă. îi dăm timp lui Milton să ajungă pînă acolo şi să deconecteze dispozitivele. se îndrepta în viteză spre depozit. Eu. Scufundăm depozitul. Dacă nu scufundăm depozitul. putem pierde milioane la suprafaţă. Dar gîndiţi-vă bine: pentru fiecare viaţă pe care o salvăm aici. fiind mai profundă. Aveam impresia că toată soarta lumii atîrnă de aceşti cîţiva bărbaţi obosiţi. După aprecierea experţilor. Pe ecran. — Primejdia a sporit. Să zicem că am accepta propunerea lui Blake. — Pe cînd. M-am întors spre ecranul pe care continuau să se depene spusele lui Milton. Vom feri măcar o parte din omenire. nu vreau să plec. — În orice caz. Explozia se produce. dar aici e o confuzie. Într-un fel. care rămăsese în picioare. Orgoliosul Stăpîn. nu cîştigă! — Trebuie să riscăm. spuse preşedintele. cu feţele nerase. Tăcerea aceea infernală a durat patru minute. zise Ionescu. drumul era întortocheat. — Asta. zise Blake. Îi dăm lui Milton o şansă să ajungă pînă acolo. pierderile vor fi mai mari. Eram sigur. dar avem şi şanse să nu pierdem nici o viaţă. Să rămînă un minim de formaţii. e nesănătoasă pentru ochi! Am spus de o mie de ori că cenuşiul închis e nuanţa cea mai fidelă! Îmi închipuiam panica dragonilor. Fără să vreau m-am uitat la ceas. Trecuse aproape o oră. oricum explozia se produce. spuse preşedintele. Avem şi riscul să sărim cu toţii în aer. N-am mai urmărit rezultatul. spuse expertul atomic ridicîndu-se în picioare. zise preşedintele. invită calm preşedintele. MILTON VORBEA LA INTERVALE MARI. şirurile purtînd cuvintele lui Milton se puseră din nou în mişcare: — Lumina asta nu seamănă de loc cu lumina zilei! Ce fac ticăloşii ăia de la comisia de lumină? E prea tare. mă înţelegeţi? absolut nici o viaţă de om! Conform proverbului! Cine nu riscă. Bombele ar fi trebuit să se învechească. zise el. — Pun la vot. Căci dacă depozitul sare înainte de surpare. E adevărat că asta înseamnă sacrificarea lui Milton şi probabil şi a noastră. zise Franţuski. PREŞEDINTELE FĂCU UN SEMN către unul dintre operatori şi aparatele îşi reluară activitatea lor obişnuită. Ionescu-tînărul îl privi puţin intrigat. — Alte păreri. zise el. Surpăm depozitul acum şi ce cîştigăm? Milton nu mai poate ajunge acolo. Explozia se declanşează oricum. Într-o caravană de mici vehicule. economisim nu ştiu cîte milioane de vieţi. nu putea să ajungă acolo decît peste vreun sfert de oră. La fel în ce ne priveşte pe noi. unul. — Exact. Uiţi de la ce plan am pornit. Am putea aştepta pînă mai evacuăm ceva oameni: eu. Pe bază de voluntariat. Asta voiai să explici? îl întrebă preşedintele pe expertul atomic. dar va fi mai îndepărtată. aceste patru minute ne-au hotărît soarta. Nici pe a lui.nu îi tremura de loc. Dar faptul că au avut cesium radioactiv înseamnă că ei mai dispun de explozibili radioactivi. pentru salvare. E exclus să mai avem vreo încleştare cu cesiumiştii. — Ce să mai lungim vorba. Tăcerea îl ajuta să nu se trădeze. unul. N-am dreptate? Fiecare clipă costă. zise Blake. Are cine să-mi ţinu locul acolo sus. am putea evacua imediat spre suprafaţă o parte a formaţiilor. iar explozia. — Ai dreptate. pentru a mia oară.

dacă nu de alcool. Mi-l închipuiam pe Milton sucombînd sub loviturile unor cesiumişti exasperaţi. urlă furioasă vocea lui Milton. vocea Stăpînului coborî: — Trebuie să deconectăm de urgenţă mecanismul. — Dacă dăm comanda acum. măcar de intervenţiile la care fusese supus. — Cred că nu mai are decît cinci minute. inclusiv a vieţilor noastre. Milton avea nevoie de cît mai puţină lumină. Purta la subsuoară capul acela puţin cam tîmp. mi-l închipuiam legănîndu-se din mers. Dar Milton îi cunoştea mai bine. peste o oră începe surparea propriu-zisă. Pusese să fie executaţi pe rînd cinci oameni care nu-i păreau destul de ascultători. sub braţul pe care Milton îl ţinea întortocheat la verticală. . Vocea Stăpînului zbîrnîi furioasă: — Măriţi viteza! Ce. Ajunsesem să mă tem însă ca nu cumva purtarea tiranică a Stăpînului să accelereze o eventuală răzmeriţă. ameţit. cu picioarele puţin îndoite. Ca într-un coşmar — poate că aveam imaginaţia ceva mai exersată decît ceilalţi oameni care se aflau acolo — am urmărit kilometru după kilometru întreg drumul. printre mătăsuri. cu mîna în aer. dar preşedintele nu-i răspunse: fără să-l privească. un cap fixat cine ştie cum. Spune-mi: există sau nu dispozitive de anulare a exploziei şi cum funcţionează? Ha. că eu am multe pe capete. să aducă nişte obiecţii. pentru cîteva ore. pe o cale sau alta. Nu.lumina zilei. ridicase mîna într-un gest — „mai aşteptă!" — şi rămase aşa. că aşa a spus din vecii vecilor.. Păzim depozitul. spuse preşedintele. — În sfîrşit! îmi amorţiseră picioarele. muncea din greu pentru a mări haosul spontan al lumii cesiumiste. nu oameni! Pun să vă execute imediat! Şi tu. Milton poate ieşi din zona expusă. nou în funcţie! Pune mîna pe radio-telefon şi întreabă pe deştepţii tăi de colegi! Eu am voie să uit. se vede că rezervele lor de slugărnicie erau nelimitate. de mai bine de o oră. nu ca voi.. pentru a mări spaima faţă de El. nu-l distrugem: facem numai aşa ca să nu se poată produce explozia dacă vin cărnile aici. Daţi drumul la sonor. oricine ar fi. căznindu-se să calce strîmb. Pînă atunci. capetele celor din comisia de filtrare a luminii urmau să treacă prin momente neplăcute şi definitive. Cărnile de sus sînt aproape înfrînte. vă e frică? Nu vedeţi bine? Parcă aţi fi carne. ca Stăpînul. Să surpăm? Ar fi mai sigur. Cu cît se apropiau de depozit. Fiecare viaţă de duşman răpus însemna salvarea a mii de alte vieţi din adîncurile cesiumiste şi a milioane de vieţi de la suprafaţă. Era o treabă de fachir să ţii braţul nemişcat în sus. După cîteva minute. Soldaţii să păzească toate punctele de acces! Nimeni. Voi luaţi-o înainte! După mine să nu vină decît gărzile mele personale. O parte însă au pătruns în adîncuri şi se pregătesc să ia depozitul cu asalt. ghicind din cuvintele care răsunau în beregata lui Milton toate primejdiile. În cîteva minute. că niciodată n-a dat vreo altă poruncă. ia să vedem ce fel de dragon eşti. Din aceste cuvinte. n-are voie să intre aici!. restul Stăpînului murise.. care se afla pe soclu atunci cînd. auzi. ca să nu fie recunoscut. ca şi cînd ar fi rămas cu cîţiva intimi. toate nădejdile şi dezamăgirile lui. cum te pricepi. care vedeau în el pe vechiul lor împărat. Şi muncea. presupusul Stăpîn. am ghicit cu toţii că ajunsese la depozit.. Stăpînul mărea şuvoiul de vorbe furioase... — Iată despre ce e vorba. Se vede că unul dintre dragoni încerca totuşi. Dăm comanda? Expertul însărcinat cu scufundarea întreba mereu. căci vocea lui Milton zbîrnîi teribilă: — Trădătorule! Ateule! Ereticule! Te îndoieşti de cuvintele Stăpînului tău? Mi-l închipuiam pe Milton.

Vieţile marilor satrapi. Însă . Clipa de faţă este sfîntă şi măreaţă! Miniştrii trădători care complotau împotriva lumii noastre libere au fost executaţi! Am rămas cu voi.. Nici unul dintre noi nu-şi pierduse cunoştinţa. Probabil că dragonul se dezvinovăţea. Acum. Trăiam cu toţii momentul suprem. S-a convins mai întîi că ordinul său e executat — nu era de pierdut nici o clipă — şi abia apoi a înfăţişat situaţia. care pînă mai adineauri polemizaseră.Milton. — Slavă Domnului! exclamă preşedintele. — Ofiţerul ăsta nu ne este credincios. cînd Franţuski strigă deodată: — Linişte! Ne-am uitat toţi spre ecrane şi în acelaşi timp am auzit vocea lui Milton. care prevedea totul. desigur că îşi proptise braţul cu o scîndurică ascunsă în mîneca veştmintelor. Îl vedeam circulînd printre dragoni şi monştri de rînd. economiseau alte mii de vieţi. în sfîrşit. eram istoviţi. Rîdeam cu toţii. surpaţi! Pricepuse. înţelegi? (Vocea lui căpătase din nou inflexiuni de furie. Era o adevărată măcelărire de monştri. — Ostaşi! strigă el poruncitor. primul. zise preşedintele. — Te înţeleg. — Ostaşi. — De ce l-ai omorît? hămăi furioasă vocea lui Milton. căznindu-se să vîre spaima în ei şi să-şi amintească — să-şi amintească neapărat. Să fie executat! Apoi: — Hei. — CE-A FOST ASTA? strigă Milton. Cine a dat alarma acolo? Cine a provocat explozia? — Varianta B! strigă brusc preşedintele. şi cît mai limpede.. ofiţeri şi soldaţi! Nimeni n-are voie să intre aici. N-avem încotro. zise Milton pe un ton neaşteptat de blînd. Din devotament faţă de mine? Să-ţi fie ruşine! Dacă trebuia pedepsit. — E imposibil să fi explodat depozitul. care oricum ar fi pierit. N-am voie să fiu tulburat. spuse el.) Ai călcat porunca noastră cea mai de seamă: l-ai omorît şi ai călcat unitatea noastră! La moarte cu tine! Luaţi-l pe acest trădător care a călcat unitatea noastră! Să fie executat pe loc!. — Am încercat să evit mereu soluţia asta. fusese scos din uz. Cea mai nevinovată plimbare a marelui împărat se termina cu o duzină de morţi şi arestaţi. Depozitul. O destindere zguduitoare. Nu-mi place cum se uită la mine. se îmbrăţişau. Unde-i dispozitivul? Preşedintele şi toţi cei de la masă se ridicaseră în picioare. cît mai precis — tot ce învăţase despre explozibilii nucleari în scurtul răstimp al instructajului. Dar nu trebuia să-l omori acum. aveam eu grijă! O pauză. a Dumnezeului vostru. Am început toţi să rîdem. M-AM RIDICAT IMEDIAT DE PE JOS. tu! Mi se pare că ai tras în aer. cînd cărnile de la suprafaţă ne atacă. nu să ne ucidem unii pe alţii. Să înceapă imediat scufundarea! Nu depozitul! Să fie surpat teritoriul cesiumist! B! Se lăsă să cadă pe scaun. Am fi fost în aer. ce s-a întîmplat. lumea noastră sfîntă a fost salvată de explozia pe care o puneau la cale cărnile nemernice! S-a făcut voia mea. iar Ionescu cel tînăr şi Blake. zise Milton. Milton îi lichidase pe dragonii care îl însoţeau şi acum căuta să neutralizeze depozitul. Surpaţi. Eram cam albi. trebuie să fim uniţi. N-avea încotro. Doi experţi ridicau nişte aparate căzute. Ia vino mai aproape. înţelegi. Cine eşti tu? Din nou o pauză. A urmat o bubuitură asurzitoare. Dar Milton studiase foarte amănunţit obiceiurile Stăpînului. epuizat. Să terminăm odată cu lumea asta blestemată.

Mă aşteptam să bubuie cutremurul. mai ales. În plus faţă de depozit. Stăpînul. măcar ei să scape. ar fi explodat şi depozitul. cenuşa radioactivă avea să invadeze şi locul acela. explică rituos poporului că nu s-a întîmplat nimic. muindu-se încet. precum dovedeşte ştiinţa. măcar în ultima clipă. nu mai aveau nevoie de aceste explicaţii. e imposi. nimic nu răzbea pînă la noi. noi. iar celălalt mai apucă să pronunţe silaba. Cesiumiştii. spuse preşedintele. O să vedem imediat: de trei minute am început surparea. neînţelegînd mai nimic — pornind să-l „salveze" pe Stăpîn. Altfel. toată lumea să-şi păstreze calmul. zîmbitoare. cum pornesc spre fundul pămîntului. sau dimpotrivă. cu zîmbetul lor congelat. — Am avut mare noroc. Să vedem dacă a fost într-adevăr o singură bombă. interveni Stavru Ionescu. zise Ionescu. AFARĂ DE RĂSUCIREA CÎTORVA MANIVELE. că Stăpînul lor Binefăcător. Şi.. exact ca aceştia. avertizaţi după ce găsiseră trupul neanimat al Stăpînului — în orice caz porniţi la drum în vehiculele lor mici. nu. aveau o şansă să scape măcar cei ce fugeau pe galeriile ducînd spre porţiunea depozitului. cu vînzarea de picioare în rate. Norocul principal a fost că Milton apucase să deconecteze mecanismele. dintre care o parte probabil că supravieţuiseră. Explozia unei bombe. iar ucigaşii. Atunci. aveau să moară pe rînd. apăsate de bolţile din granit. mi-l închipuiam pe omuleţul Hideko Hastings încercînd să-şi apere capul chel şi rotund în vreme ce cămăruţele clocitorii mecanice se sparg şi fiinţele dinăuntru — carnea cu care se hrăneau monştrii — mor fără ca măcar să ştie că au trăit. totul se dărîmă. era să surpi teritoriul radioactiv.săltau din ce în ce mai violent. să răsune vreun vuiet al pămîntului. bil — şi gata. pentru cîteva minute: dacă nu se producea repede surparea. — Lăsaţi odată noroacele astea. iar filozoful Cincilian. unde eşti?" fără să bănuiască. acum.. ca să salvezi măcar o parte dintre ei. porniţi la asaltarea depozitului cu mii de ostaşi după ei. Noroc că a explodat o singură bombă. ca plastilina. — Încercăm tot ce-i omeneşte posibil. Singura soluţie. Nu la depozit. Moartea lui însemna că nu mai are cine revoca ordinul: se produsese explozia. Şi. fratele mai mare. începînd să pîrîie cu zvastica lor şi cu formulele lor genetice împodobite cu capete de oameni. Mă tem însă că n-o să folosească. Dragonii. Acolo-urile groaznice. în erele următoare. care abia au apucat să dea bani pe baterii noi pentru inima lor .. cu capetele sale gemene. iar bătrînii zgîrciţi. căutînd cu mînie şi deznădejde drumul spre depozit. spuse preşedintele. Numai nişte ace indicatoare tre. care a înăbuşit-o. dar puteau să urmeze şi altele. arşi sau urmăriţi de iradiaţii. Iar cenuşa radioactivă călătorea acum cu viteză prin galerii.. aşa că. Acolo era încă pămînt ferm. exact ca supravieţuitorii exploziei de la Hiroşima. ci pe teritoriul „civil" al cesiumiştilor. lovind în drum cesiumiştii de rînd care se prăbuşesc strigînd „Stăpîne. luase toate măsurile ca moartea lui să fie urmată de un dezastru. de mult pregătiţi să arunce în aer întreaga planetă. — aici vocea unui cap se curmă..majoritatea celor prezenţi. pe care-l slăvesc pînă şi în momentul morţii. dar surparea se făcea lent. într-adevăr. au mai fost şi alte cutremure. Le vedeam cum sar pe cadrane şi îmi închipuiam zidurile lui Acolo 43. lăsase una sau mai multe bombe şi pe teritoriul cesiumist. încleştat la două microfoane deodată. alergau acum unde vedeau cu ochii. Firmele optimiste. care să taie legătura dintre teritoriul cesiumist şi depozit. Altfel.. e acela care i-a omorît pe toţi. — Nu. vedeam capetele congelate. Măcar Milton şi cei ce au apucat să se refugieze acolo. nu se auzea în încăpere nimic altceva. mai ales experţii. să vadă ce s-a întîmplat. văd deodată tavanul galeriilor cum începe să coboare deasupra lor. noroc că explozia s-a produs sub pămînt.

prin intermediul aparatului aflat în beregata sa. cînd am bănuit că în spusele lui Milton se ascundea o primejdie necunoscută. întîmplător. Mi-am amintit momentul cînd preşedintele se întristase. M-AM ÎNTORS SA-I URMĂRESC privirea. Scaunul de sub mine tremura şi. Înaintînd de-a lungul galeriilor aflate în plină frămîntare. Grupul operativ. în speranţa că vreunul va fi recepţionat. Adevărul mi-a sărit în ochi. căruia îi mai plăcea să folosească în glumă vechile expresii — mai ales de cînd avea în faţă o lume atît de făţarnică şi bigotă — spuse cu o notă de triumf. fără să vreau. Milton Kipfer — fie că bănuia cauzele cutremurului care i se anunţase. — Şi totul. iar noua comisie de filtrare a luminii abia a apucat să hotărască cenuşiul şi mai închis. Autorul încheie cu momentul cînd există certitudinea că omenirea a fost salvată de explozia marelui depozit nuclear.obosită. — Mai sînt oameni de salvat. După cum reiese din textul de pînă acum. Deoarece prudenţa nu mai era necesară el dădea amănunte asupra felului cum a izbutit să scoată . noi toţi. de a o salva şi de „a-i arăta lumina zilei". surparea teritoriului cesiumist fiind pe terminate. dar nu cunoştea proporţiile ei şi nu avea cum să ştie că începuse surparea. Se întoarse spre James Franţuski: — Imediat ce se termină surparea. şi la care a participat nemijlocit. încep să regrete investiţia făcută. purtînd ace care oscilau de zor. abia a încheiat şedinţa. MILTON KIPFER ÎNTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE Nota comisiei americane. Zîmbi. Suna ca un verdict de condamnare la moarte: — Îţi promit. fie că nu le cunoştea — a vrut să rămînă credincios promisiunii sale de a se întoarce la Meg. Milton — deghizat ca Stăpîn — a pornit îndărăt pe galeria ce ducea spre teritoriul cesiumist. Cam în acelaşi timp. căci nu vor apuca să consume bateria pînă la capăt. — Numai patru minute? se miră el. cînd o revedeam ţintuită pe ecran. Omenirea e mîntuită! îşi clătină capul. cade tavanul. transmitea clipă de clipă avertismente. — Mă tem pentru Milton. — Nimeni nu-l mai poate ataca pe Milton. n-a mai descris evenimentele ce-au urmat. spuse el. iar depozitul nuclear e scos din uz. voi. datorită unor împrejurări bine cunoscute. Maşinile indicatoare. că iată. să începem operaţiunile de străpungere şi salvare. Ajungînd la partea de galerie ce se afla în curs de surpare. au intrat în acţiune echipele de străpungere şi salvare. Milton — în ciuda sfîrşelii sale — nu înceta să transmită. Milton. Am revăzut ecranul din stînga. Ochii lui îngînduraţi priveau undeva la spatele meu. că mă voi întoarce la tine şi că te voi aduce la lumina zilei. am adăugat eu nepoftit. au început sâ se clatine şi pe cont propriu. Atenţie la iradiaţii. m-am sculat în picioare. peste procesul verbal. am lucrat bine. Ultimele cuvinte adresate lui Meg. în care se amesteca părerea de rău: — Amin! Nu mai poate exploda nimic. Autorul. comisiile. Credeam că îmi joacă feste închipuirea. „Patru minute care au salvat omenirea" este textul unor însemnări personale — însoţite de filme şi material documentar — pe care Rexas Fauraing n-a intenţionat să le publice. s-a hotărît în cele patru minute de linişte. Preşedintele ceruse să-i fie fixate pe ecran cuvintele lui Milton. în chip de ştampilă. dar a început într-adevăr să răsune un vuiet. îngîndurat. Milton a fost nevoit să-şi abandoneze vehiculul şi şi-a pierdut escorta. Bătrînul preşedinte. pe toate lungimile de undă. Obiectivul lor principal era salvarea lui Kipfer. Acum. am înţeles totul. Aflase că a avut loc acolo o explozie. cînd s-a votat să nu scufundăm depozitul. Meg. Portretele Stăpînului crapă în perete. şi imediat figura lui mobilă se posomori iarăşi. O frază aruncată în treacăt. Avînd siguranţa că depozitul nuclear e definitiv scos din uz. Şi mă tem pentru Milton. clipi vesel.

Imitînd stilul lui Fauraing. vorbeşte! nu te întrerupe!" îmi venea să strig. Eram sigur că Milton trebuie să fie rănit. scriitorul chinez Liu Fi-ţîn. Îmi arăta direcţia de unde vine vocea lui Milton. o piesă mică. Numai că ne aflam într-un adevărat labirint: un labirint natural. altele interzicînd cu străşnicie accesul. Toţi — sute sau mii. mă uitam la un localizator fosforescent. * * * AM SĂRIT JOS din maşinăria aceea blestemată. înainta prea încet. ivit în urma cutremurelor şi surpărilor provocate de noi. ci de straturile atît de diverse ale adîncurilor vulcanice. Pînă să răzbească acolo cu străpungătoarele blindate. Textul ce urmează înfăţişează acţiunile lui Rexas Fauraing. explicaţii. Dacă acela e drumul bun. cei care se apropie de Milton s-ar putea să se izbească de straturi de nepătruns. să nu fie prea tîrziu. un labirint poate şi artificial. care a avut un rol din cele mai importante în operaţiunile de salvare. Apa. Milton. cită aveam. cu două fiole. Alergînd. Întîlnirea cu cine ştie ce cesiumist rătăcit nu m-ar fi deranjat. şi încă un labirint — cel mai complicat dintre toate — alcătuit nu de galerii. dar îmi spuneam: în labirintul ăsta afurisit. urmînd săgeţile şi cifrele fosforescente ale localizatoarelor. Alergam gîfîind în aerul acela mucegăit şi îmi spuneam că nu greşesc. 79. lasă! menajează-ţi puterile!" Dar vocea era şi magnetul care atrăgea înspre el ajutoarele: „Vorbeşte. Dar poate că în labirintul ăsta blestemat . continua să transmită detalii. textul — deşi redactat la persoana întîi şi foarte asemănător cu stilul reportajului lui Fauraing — îi aparţine de fapt prietenului său.depozitul din uz. Mă sculasem şi alergam iar. care anunţa grupul coordonator despre toate acţiunile lui. fragmentul de faţă a fost numerotat drept piesa nr. tot ce nu putuse să ne transmită în ceasurile de mare prudenţă. Această emisiune — aproape continuă — a oferit echipelor noastre un punct de orientare în hăţişul galeriilor şi straturilor subpămîntene. în alcătuirea volumului. Cum însă scriitorul n-a mai redat în scris aceste momente. Fiecare dintre noi avea o asemenea piesă şi fiecăruia localizatorul îi indica aceeaşi direcţie. poate şi un nou labirint. O parte dintre oamenii noştri fuseseră evacuaţi spre suprafaţă. Dacă asta era direcţia. şi am alergat mai departe în direcţia opusă. „Taci dracului! îmi venea să-i strig. dădeau buzna în aceeaşi direcţie. Rexas! Am dat enervat din mînă. nu ştiu cîţi eram — aveam transistori prin care vocea lui Milton ne ajungea încontinuu. cu atît mai bine: vor merge pe acolo sute care să-l salveze. Aveam şi o seringă. avea întreruperi şi şovăieli. săpat de vremi în straturile subpămîntene. era pentru Milton. luminînd din belşug drumul dinaintea mea. ceva îngheţa în mine. am scos una din pastilele acelea infernale — să mă ţină treaz şi în puteri — şi am înghiţit-o fără apă. Pe aici. Cînd tăcea. „Taci şi vorbeşte!" Tremuram de încordare. M-am lovit la înălţimea capului de un obstacol nevăzut şi am căzut. Şi toţi. pe care îl tradusese adesea. înainte de scoaterea din uz a depozitului. încă o cifră la şirul miilor de morţi şi iradiaţi. unele dîndu-ţi voie să le străpungi. Înjurînd. atunci erau oameni din belşug care să vină în ajutorul lui Milton. capricioase toate. Săgeata indicatorului arăta o direcţie inversă aceleia în care alergam. a relatat încă o dată moartea Stăpînului şi momentele ce au urmat. Vocea lui. săpat de cesiumişti. Milton murea. el a redactat pentru posturile de televiziune continuarea la „Patru minute care au salvat omenirea". simţeam o nevoie sălbatică de a mă bate. Eu însă o pornisem în direcţia inversă. rămăsesem cîteva mii sau cîteva sute. nemilos cu el însuşi. Acesta s-a folosit de diferite înregistrări radiofonice şi de fragmente din povestirea orală făcută de Fauraing. pe care o auzeam în transistorii din cască. cu explozibilii. Calculul meu era destul de simplu. — Rexas! Rexas! m-a strigat unul dintre oamenii în uniformă mată. Jos.

vedeam şi omul care putea renaşte în aceste fiinţe — pe care le uram. poate că am dat prea multă însemnătate ştiinţei mele. la depozit. Am vrut să demonstrez asta. Înainte. Am luminat cu atenţie pereţii peşterii şi n-am găsit nici o galerie. Cu un cap.. n-aş fi lăsat-o acolo. — HEI. îşi aleg căile cele mai puţin comparabile. şi am ştiut că nici o forţă n-ar putea să mă oprească de a alerga în direcţia opusă. În această răsuceală a naturii putuse vieţui împărăţia cesiumistă. Nu mi-am închipuit niciodată că pot exista peşteri la asemenea adîncime. pentru că îmi tremura mîna. în zilele de lumină de pe pămînt. şi e infernal de greu şi de plăcut. Îmi venea să las peştera şi să fug îndărăt. de undeva de departe. într-adevăr. care m-a costat scump. terminată. oricum. Nu era în asta nici o inteligenţă. taie cu unghiile o dîră undeva mai alături de alţii şi mai altfel decît alţii. la fel ca şi ei. care avea la mijloc un lac. Am dat dispoziţie dragonilor să nu intre nimeni.. Existau porţiuni unde nu puteai să te mişti fără compresoare şi oxigen. poate cea mai umană dintre ei. o auzeam răsunînd în cască: —.. Văgăuna imensă părea agitată de fiinţe misterioase.. ca de tuse. monstru sau nu. de n-ar fi fost aerul cam mucegăit. mai fiecare dintre ei ar fi putut să devină om dacă ar fi trăit într-o lume de oameni. Totuşi. Nu pentru că i-am promis. Iar Meg. să văd zeci de oameni alergînd în direcţia aceea. Voiam neapărat să merg înainte şi pereţii peşterii îmi tăiau drumul. M-am izbit de perete şi nasul a început iar să-mi sîngereze. voiam să ajung mai repede la Milton. Am vrut ca din această lume să salvez o fiinţă măcar. nu m-aş fi întors numai pentru că ţineam la ea. slabă. Să-i arăt lumina zilei. I-am promis că mă voi întoarce şi am vrut să mă întorc. Din fugă. Nişte zgomote. Totuşi. O credeam mai în siguranţă acolo. parcă plămădit într-un creier cesiumist. numai încăpăţînare. sînt cuminţi şi se lasă duşi de curentul apei şi imită cu gingăşie modelele cele mai conforme cu obişnuinţa profesorilor. Era poate în mine un automatism. omule! n-ai indicator? pe aici. Am trecut de ea şi am intrat într-o peşteră uriaşă.. Nu voiam să plec de acolo pînă nu găsesc o cale înainte. pentru că lumina tremura. Există indivizi lini. indicîndu-mi o direcţie. Vocea se curmă. dar e luptă. Anii de muncă literară mi-au format un fel de încăpăţînare. Alţii însă parcă simt nevoia să se izbească mereu de rezistenţa materialului. Hei. oricum. Urîndu-i de moarte. Întregul teritoriu însă era o curiozitate. Se auzi un zgomot indistinct.pentru că misiunea mea era. sau pentru că mi-era milă de ea. ar fi fost mai în primejdie. fîşie cu fîşie. Ajunsesem Ia o răscruce. mai curînd de mînie şi încăpăţînare: a fost de ajuns să văd săgeata aceea verzuie.ocolul pe care îl fac eu reprezintă drumul cel mai scurt. să luminez peştera. decît rar. în direcţia săgeţii verzi. hainele tradiţionale i-au făcut să capete piele albă şi netedă. nu pe acolo! Pe acolo o să te rătăceşti! Am dat iar din mînă — gîfîiam prea tare ca să merite să-i răspund — i-am făcut semn să vină după mine. cu două sau trei. . Proştii puteau să creadă că un încăpăţînat vrea cu tot dinadinsul să se opună celorlalţi oameni: dar eu voiam să ajung tot acolo ca şi ei! eu. OMULE! m-a strigat cineva. — Misiunea mea era. îmi părea rău pentru ei. Trebuia să mă întorc pe unde am venit. încă o dată.. Galeria făcea o curbă. Am început. glasul lui răsună iar. şi altele — unde răzbiserăm noi acum. i-am aruncat o privire grăbită. sînt convins că n-am dat dovadă de o perspicacitate deosebită. cu masivele noastre străpungătoare — care. totul era răsucit de-a-ndoaselea. Milton pesemne gemea sau îşi dregea vocea — şi. Am luminat locul. Eram singur cu casca. terminată. reprezentau un adăpost ideal. Cu mine. pentru că erau bestii şi ameninţau omenirea. Nu exista nici o crăpătură în pereţii peşterii. Asta nu mai e artă. Dacă aş fi ştiut ce se va întîmpla. Vocea lui Milton îmi parvenea. dar avea indicatorul lui.

Explozibilii puteau să-i fie fatali lui Milton. gîfîind. Căutînd să nu-mi încetinesc fuga. simţeam o nevoie sălbatică să scot o ţigară — poate nu răzbise apa prin costum — dar cine ştie ce gaze inflamabile erau pe acolo. galeria îşi schimba direcţia: fugeam acum înspre Milton. au spus ei. — Ştim. într-un punct mai apropiat de peretele din fund. din cauza aparaturii care mă îngreuna. Am trimis coloane semimotorizate pe toate cele cinci trasee. lent. sînt şi ei în atenţia noastră. m-am hotărît să aleg galeria din dreapta.Fără să mai stau pe gînduri. Drumul pe care apucasem putea fi regăsit cu uşurinţă. nu lăsa niciodată durerea să-i smulgă vreun geamăt. În miasmele sulfuroase. cea mai puţin îndepărtată de direcţia indicată de focalizator. Mai sînt patru care au avut aceeaşi idee. Un capăt — direcţia în care fugise Milton — era înfundat. părind toate destul de comode. Imposibil să ţii ochii deschişi. După cum spunea el. nu-mi venea să-mi cred ochilor! Fugeam cît mă ţineau picioarele pe galeria largă şi comodă. numai să înainteze. Eram conectat cu comandamentul. iar acum. a fi uituc e un lux care poate să te coste viaţa. iar săgeata — încet. Transistorii fiecăruia dintre noi desenau un traseu precis pe cîte un ecran aşezat la comandament. Cam la vreun kilometru de Milton — numai un kilometru — salvatorii dăduseră de un strat de rocă dură. Alergam. Pipăiam peretele şi din cînd în cînd ieşeam la suprafaţă. Dar nu mă gîndeam la asta. În asemenea momente. mi-a trecut de cap. reprezenta pentru localizator un punct oarecum fix. Milton. la o adevărată răscruce de galerii: cinci. Nu ştia că abia se îndepărtează de salvatorii săi: cu instinctul tuturor oamenilor răniţi de moarte. Inima mi se zvîrcolea cumplit. să se mişte cu orice preţ. Din păcate. Cu alte cuvinte. cîteodată gemetele lui Milton erau acoperite de pulsaţiile care îmi explodau parcă pretutindeni în corp. sau mai bine zis zeama aceea infamă. El. în cască îmi răsunau gemete. SĂGEATA! SĂGEATA! Nu-mi venea să-mi cred ochilor! Nu încetasem să sper. uşor şerpuitoare. Milton. tîmplele tunau. Un animal chinuit gîfîia în pieptul meu. acum. am scos localizatorul: toate cinci drumurile se aflau într-o direcţie mai mult sau mai puţin inversă faţă de săgeată. ud leoarcă şi mirosind îngrozitor. M-am întors la suprafaţă şi mi-am pus în gură micul maţ conectat la pastilele de oxigen. DACĂ L-AR FI GĂSIT CINEVA. mă axam treptat pe direcţia săgeţii. voia să se mişte. înotînd cu mari eforturi. Mă aflam. cu riscul de a te înăbuşi sub apă pînă nimereşti îndărăt. De zece ori era să mă dau bătut. Încă pe brînci. ieşeam din apă pe brînci. se vede că îşi pierduse cunoştinţa. După cinci minute. am intrat în lac. care mă înăbuşeau. galeria era pe jumătate surpată şi procesul de surpare continua. cînd gemînd în stare de inconştienţă. cînd era treaz. pe brînci. am chemat comandamentul. M-am sculat în picioare neaşteptat de uşor şi cînd am dat să fug — uitasem de intensificatorul muscular — primul pas a fost atît de puternic încît m-a repezit cu capul în plafon. De data asta. Curînd apa. care părea mai puţin dens. intuiţia mea funcţionase bine. alergînd. Am găsit sub cordon butonul şi brusc muşchii mi-au fost biciuiţi de o senzaţie plăcută şi m-am dus ca o săgeată la fund şi am simţit cum mîinile dau peste un oval deschis în perete. Iar eu. încet. cînd izbutind să se mai tîrască un metru-doi. aş fi aflat imediat. Mi-am amintit de intensificatorul muscular. în cap. . un oval care te invita să înaintezi. alergam fără să mă tem că mă voi rătăci. dar sigur — începu să-şi schimbe direcţia. de cealaltă parte a peretelui. se tîra în direcţie inversă. îţi urmărim traseul. în orice direcţie. cînd speranţa mea se confirma. în piept.

la acest biet zeu şi tovarăş al nostru care nu pregetase să te sacrifice pentru noi toţi. căci gaura era prea largă — în secunda următoare am smuls din costum maţul pentru scufundarea sub apă. M-AM REPEZIT CA UN NEBUN la cîţiva metri mai încolo. poate în şi mai puţin timp. nu îl mai striga degeaba. Dacă treci brusc de la fuga la repaus. dar trebuia acţionat în secunde.. — NU TRAGE. Mă gîndeam să întreb comandamentul cum aş putea să răzbesc acolo sus. cînd în timpanul sting mi-a răsunat strigătul lui Milton — „nu trage!" — şi după o clipă. am aruncat a doua grenadă şi — urlînd. o să-ţi explicăm din nou cum să-l manipulezi. Se afla într-o galerie aşezată cu vreo cinci metri mai sus de a mea. în cerc. Imediat după strigăt s-a auzit o bubuitură. am făcut o gaură în plafon. Galeria mea era înaltă cam de doi metri. nu pot să-mi dau seama dacă mi-a parvenit prin cască — din aparatul instalat în beregata lui Milton — sau poate direct din galerie. ca să nu-mi spargă timpanele . dar înălţimea mică a galeriei nu permitea să arunc grenada destul de departe de mine. pe o galerie de deasupra sau de dedesubt. ÎŢI PORUNCESC. cu localizatorul. — Milton. că explozia nu îl va lovi. Să-mi deschid drum spre Milton cu grenada? Dar cum să arunci o grenadă deasupra propriului tău cap? M-aş fi culcat pe spate. Aş fi întrebat la comandament. Nu putem şti. Trecusem de Milton fără să-l văd? Am fugit îndărăt. care se infiltrase pe undă: Rexas. Săgeata a început să se scurteze. să mă conving că nu mă aflu în dreptul lui Milton.. pînă nu-ţi adaptezi localizatorul pe verticală. am vîrît grenada — era s-o scap. din aceeaşi mişcare. am auzit bubuitura. întoarce butonul roşu din partea stîngă şi. nu trage! Tot ce voi povesti acum s-a petrecut poate în două minute. Fii atent. pînă s-a prefăcut într-un punct. Nu eram obişnuit cu astfel de arme vechi — folosisem întotdeauna numai arme de vînătoare. Punctul a început să se lungească şi să se transforme iar în săgeată. Am impresia că a bubuit în ambele urechi odată. Milton era în primejdie de moarte — dacă mai trăia. M-am uitat în jur: nici urmă de Milton. şi aproape în aceeaşi clipă am înfipt un cuţit în peretele de lavă de deasupra mea. Trebuia să ajung la Milton. prin urechea dreaptă. dar nu era timp — am fugit îndărăt cîţiva paşi şi. Zgomotul mi-a amintit că fiecare dintre noi avea asupra lui trei grenade de mare putere. Probabil dedesubt. am tras cîteva gloanţe. mărisem volumul sonor al transistorilor mei din cască. dar la alt nivel. — Rexas! Rexas! Am tresărit. Pe măsură ce vocea şi gemetele lui deveneau mai slabe. N-a pătruns: cu aceeaşi febrilitate nebunească. poate într-un minut. Dar Milton n-avea cum să mă audă: toată nenorocirea în afacerea asta era că Milton n-avea cum să ne audă: intervenţia la urechi îi distrusese cele două aparate. Te afli exact în acelaşi punct cu el. se sparge suflul. Mi-am deconectat intensificatorul muscular şi am mers mai departe. Nu eram la capătul surprizelor neplăcute. în pas rapid. Dar sunetul venea de la comandament. care nu era acoperită de cască. l-am îndesat alături de grenadă — m-aş fi rugat să nu cadă. dar acum strigase cu o energie de nebănuit. cu intonaţiile poruncitoare ale Stăpînului. Milton! am început să strig. numai că de data asta vîrful era îndreptat în direcţia pe care o părăsisem. În viaţa mea n-am respectat mai cu sfinţenie nişte indicaţii. în unele porţiuni trebuisem să alerg cocoşat. poziţia exactă a lui Milt. Tocmai reperasem. am înfipt iar cuţitul.NU ŞTIU CÎT A DURAT CURSA. am aruncat o privire la localizator. Strigătul lui Milton aproape că mi-a sfîşiat timpanul. aproape paralel.

Explozia grenadei aruncate a făcut-o să explodeze şi pe cea înfiptă în plafon. nici acum nu ştiu cum l-am recunoscut pe Milton. şi prin praful negru.. eu trecusem deja de pîlnia vechii explozii. se tîra spre Milton şi care tocmai a întors lanterna spre mine — asta la vreo cinci metri mai încolo. m-am uitat în sus şi am văzut că făcusem o gaură înaltă de vreo trei metri. cred că nu trecuse un minut — şi lanterna mi-a arătat un orificiu înalt de peste cinci metri. şi totuşi. care nu m-a ferit cu totul de bolovanii trimişi pe urmele mele de suflu. dar aş fi vrut să trăiesc. cînd am simţit durere — am tras cîteva gloanţe în gaura ce se căsca deasupra mea. Vorbeam ca să cîştig cîteva secunde. şi aş fi plîns de necaz şi auzeam pe cei de la comandament — care nu ştiau ce se petrece. cu mine. dar eram dezarmat. Cu mîna streaşină deasupra lanternei. strigînd. picioarele mele au atins solul odată cu tunetul exploziei — în galerie explozia bubuia îngrozitor. pentru că eu eram acolo. am sărit ca un arc. nu ca să-mi apăr capul. să nu se defecteze sub ploaia de pietre. a treia grenadă. — SUS MÎINILE! a spus o voce slabă. de pe această movilă. — Imposibil. sau poate si mai puţin. şi poate că de mine depindea viaţa lui Milton Kipfer. ca să-i răpesc necunoscutului pofta de a mă intercepta. care nu putea să vină de la lanterna mea stinsă. cad iar. cu unghiile. am văzut că geana aceea dispăruse lăsînd în locul ei un oval de lumină palidă. am căzut de două ori. MI-AM PUS INTENSIFICATORUL muscular. de data asta am căzut destul de rău — era prima oară în cele două minute. cu o lanternă foarte puternică. am avut senzaţia că înseşi picioarele mele au provocat explozia — şi în clipa următoare am făcut un nou salt.răsunetul exploziei în galerie — m-am azvîrlit cu faţa la pămînt. a treia oară. comandamentul striga nu ştiu ce indicaţii în casca mea. mare cît două farfurii. încă nu căzuseră toate dărîmăturile când. de sus. şi cu o lanternă în faţă. cu degetele răşchirate pentru a lăsa să treacă lumina. am văzut o clipă o siluetă neagră care. definitiv. la faţa locului. sau voiau să-mi comunice nu ştiu ce lucru important — îi auzeam cum răcnesc fără să înţeleg nimic din ce îmi răcneau şi am stins lumina şi în clipa aceea am văzut ceva prea minunat ca să nu mi se pară o nălucire şi poate chiar că nu era altceva. Cînd grenada s-a înfipt în punctul cel mai înalt al orificiului.. în momentul acela. parcă am văzut o geană foarte subţire de lumină. înarmat cu nebunia care mă cuprinsese şi cu energia intensificatorului. dar nu mai auzeam nimic. fie ce-o fi. dar nu calculasem nimic din toate acestea. căci bolovanii de care mă prinsesem au cedat sub greutatea mea. nici groapa. mi-am luat elan şi. măcar să deschid drum pentru cei ce vin după mine. nici movila — imediat. am sărit iar. în sus. din galeria cealaltă şi imediat. înălţîndu-mi braţele. m-am agăţat cu degetele. cu Milton. cu mîinile încleştate de bordură. care mai stăruia acolo. mi-am săltat capul. de pe movila pe care mă aflam — fosta groapă a primelor două explozii primise dărîmăturile celei de-a treia explozii. M-am întors — repet. şi de data asta m-am prins serios. în timp ce zburam peste groapă — căci grenada care explodase cea dintîi făcuse o groapă largă în solul galeriei — am aruncat. ci numai de undeva. mă întrebam unde o să mă nimerească glontele şi am izbutit să-mi proptesc coşul pieptului peste marginea aceea . încă nu se căsca nici o gaură care să ducă spre galeria cealaltă. lîngă care sclipea discret o ţeavă neagră. şi am sărit iar. nu-i văzusem faţa — am căzut a doua oară îndărăt. numai pentru elan. aveam puterea turbată dată de intensificator şi mai ales de starea mea. ştiam că de data asta o să lansez grenada — ultima grenadă — exact deasupra capului meu. dacă ridic mîinile. şi am nimerit cu pumnii în lava încă fierbinte şi am căzut îndărăt întovărăşit de un torent de pietre şi pietricele de toate mărimile şi prin fumul exploziilor. şi s-a zis cu mine. foarte apropiată de nebunie în acele fracţiuni de secundă. de deasupra.

am tras cu revolverul rachetă şi abia după ce reculul m-a azvîrlit la pămînt. mă pricep mai bine. Am avut grijă să nu injectez lichidul prea repede. — Mai toţi cunoscuţii mei. cu o seringă atît de minusculă. imbecilule! a strigat el. Cred că niciodată n-am fost mai aproape de moarte. două fiole. Ochii lui Milt erau foarte poruncitori. După meserie şi vocabular. a spus el recunoscîndu-mă. i-am spus. fără să-mi dau seama că s-ar putea să-i fac rău. amplificat pe cale radio. îţi spun. avea cearcăne mari şi respira greu. s-au adunat aici. — Eşti ciuruit de gloanţe. prin şuvoiul de vorbe al comandamentului. Glontele mi-a şuierat lîngă obraz. protesta. am ridicat capul lui Milt. Mai mult ca să nu-l irit pe Milton. să nu-l orbesc. Eram numai la un pas de Milton.. din beregată. — De-ai noştri. am trecut în fugă pe lîngă el şi m-am repezit la Milton. — Sînt medic. mi-am scos dintr-o mişcare casca. omul acela e pe moarte. M-am clătinat o clipă. Milt. m-am dus la celălalt. vezi de el. Milton zice că starea ta e mai gravă. o acopeream cu degetele. sprijinindu-l de peretele galeriei. abia izbutea să mai dea cîte o comandă — am făcut un pas lateral şi am văzut flacăra celui de al doilea glonte. Deodată. Şi vocea. e ciuruit. I-am dat apă. (şi după o pauză în care voinţa lui de fier poruncea materiei obosite să-şi amintească al doilea nume. dar sunetul n-a ajuns pînă la mine. a cărei vorbărie nu puteam s-o înţeleg. . — Lasă-mă pe mine. gura lui a spus ceva. mă auzi? Ştii cum să faci? Aveam cu toţii o cutie de metal. nu fi tîmpit. Rexas. vezi imediat de el. l-am recunoscut imediat pe doctorul Mac Cragg. puterea de a se mînia şi de a striga la mine: — Vezi de el! Eu sînt bine. Nu-mi venea să cred că poate să glumească atunci.. am auzit un oftat şi lanterna a căzut.. — Pe mine lasă-mă. încît a trebuit s-o încarc de două ori. Substanţa. L-am stropit cu apă şi a deschis ochii. haina îi era udă de sînge. abia după ce umbra cesiumistului a dispărut în vîlvătaia scurtă a exploziei. vezi imediat de el. ca să-mi înfrîng dorinţa de a sări cu mîinile goale la arătarea care trăsese — eram un animal furios. l-am luminat cu propria lui lanternă — a mea o lăsasem lîngă Milton — şi figura lui mi s-a părut foarte cunoscută. sau poate înţepătura l-a făcut pe Milton să redevină pe deplin lucid. l-am văzut cum deschide ochii. imediat îi faci o injecţie. leşinase cu fruntea sprijinită pe braţul care ţinea arma. Am îngenuncheat lîngă el. Am ghicit că omul leşinase. acum. L-am întors cu faţa în sus. lîngă lanterna căzută la pămînt. n-am aşteptat răspunsul. omul din mine se ghemuise undeva în fundul creierului. îmi era grozav de cunoscută. Era mai curînd o şoaptă: — Vezi de el! Ochii mi-l indicau pe necunoscutul întins cîţiva paşi mai încolo. a prins puteri. a adăugat:) Fauraing. am strigat la comandament că l-am găsit şi trăieşte. scriitorul. Mi se pare că Loreta te cam stînjenea. mi-am amintit că de la început ar fi trebuit să mă arunc la pămînt. Era livid. Am prins partea dindărăt a braţului lui Milton. Celălalt era în uniforma albastră şi mată a noastră a tuturor. — Milt! Milt! strigam zgîlţîindu-l nebuneşte. lucrul rău nu piere.. dar nu i-am dat ascultare. încă slab. I-am strecurat puţină apă printre dinţi. răspunde-mi. spuse el. a spus vocea dindărătul lanternei. a primit gloanţele care erau pentru mine. n-a ajuns decît pe căi întortocheate.afurisită. a zis de parcă s-ar fi înţeles cu Milton. pînă în casca mea. — A. imediat! Rezistenţa mea îl irita. Sînt medic. Îl luminam cu lanterna. şi atunci a mai căpătat putere. i-am schimbat şi lui poziţia.

. — Scriitorule.. Probabil că era pe traseu.. ştii. — Cu mine.. Meg a scăpat? Spune-mi adevărul! Auzi? adevărul! (Apoi... şi am alergat la răscruce şi el după mine. Loretei să-i spui că am iubit-o. Nu mai vorbi atît. Cu tine e altceva. şi la ochii lui. i-am spus şi am observat că pe faţa lui murdară şi plină de fard pica ceva lăsînd dîre în grima groasă şi mi-am şters ochii în grabă. — Scriitorule. el m-a urmărit...... dacă nu m-aş fi gîndit la voi... nu înţelegi că pierzi din puteri? — Răspunde-mi. sînt un om ciudat.. Mac a primit gloanţele care erau pentru mine. numai una. Eu.. înţelegînd:) A scăpat cineva dintre ei? Şi.. — Milt. Din arătare n-a mai rămas nimic.. Se strădui să zîmbească... ţinea arma în mîna stîngă..... dar încă să mai port cesium în mine.. Eu.. N-am avut decît două fiole. Dacă pînă în 15 minute nu vine un doctor... (Milton nu ştia că a mai apărut apoi un cesiumist.... m-a ţintit.. eu m-am simţit întotdeauna vinovat pentru. a oftat Mac. — Aiurea. mă auzi? şi după alte cinci minute încă una. dar.. nu mai vorbi atît.. Nu ştiu cine a declanşat explozia şi de ce. preşedintelui să nu-i pară rău.... Eu am fost bucuros fiecare bucată din mine striga de durere şi scîrbă. — Păstrează-le pentru el... mai fă-i una.. A trebuit să plătesc pentru el. cred că are la el. Mă duc la Mac... unul a scăpat cu viaţă. şi atunci a apărut prostul ăsta şi s-a aruncat în faţa gloanţelor în timp ce azvîrlea grenada... El. oricum... bătrînul. şi la părul care se încărunţise şi mai mult.. am plătit. Între terenul lor şi depozit.. nici n-am spus tot.... sau nu vinovat. Eu.. pentru că ei spun că eşti mai înzestrat.. mă enerva.. Dimpotrivă.— În formaţiile de salvare au avut prioritate cei amestecaţi direct în afacerea cesiumiştilor.. să pot să urlu. imbecilule... — În zece minute sosesc aici cel puţin o sută de oameni. — E altceva. să-i fac şi lui.. înţelegi.. că pot să fac ceva pentru ceilalţi. înţelegi. — Şi preşedintelui. şi că ai lăsat vorbă să se recăsătorească.. omule.. — Nu mai vorbi atît. eu nu puteam să rabd să am nasul umflat.. Mac făcu un efort să se înalţe în capul oaselor şi se căzni să strige: — Spune-i să nu mai vorbească atît. i-am spus în timp ce mă uitam la faţa lui — dar n-o să spun cum arăta faţa lui — şi la urechile lui teşite. sînt sigur că nu de grimă. la ceilalţi. eu acum pot să spun.. Termină odată... să ştii că licheaua asta de Mac nu era departe de adevăr: eu. era la răscrucea aceea. parcă scuzîndu-se că trebuie să-mi spună lucruri atît de neplăcute.. fireşte.. Loretei.. din care mă privea credinţa şi dragostea faţă de om.. Poate meseria. — Te-ai prostit. şi aşa eram prea încărcat. i-am spus... pentru că eşti înzestrat.. te-ai simţit vreodată vinovat. — Meg. şi la halatul lui de mătase galbenă. nu ştiu dacă se vede de aici... ochii vechiului Milt.. taci... mînjit cu sînge şi noroi.. Ai simţit vreodată nevoia să plăteşti pentru asta? — Taci dracului.. a zis el. . . dar Mac. s-a zis. faţă de ceilalţi. mi-a fost scîrbă de toată afacerea asta. ţintea cam greu. — E acelaşi lucru. Eu. Am plătit..... avea capul la subsuoară.. zise Milton. — Da. că eu.... pentru Kipfer. au vrut să-mi fie scîrbă de mine şi ar fi reuşit. dar de multe ori îmi venea să-mi sfîşii beregata. banditul atomic. tumefiate. în orice caz... să zicem că răspunzător. i-am răspuns. sau o înţepătură de albină. şopti el.. n-au iertat nici o bucată din trupul meu. eu abia umblam.. şopti el. mereu mi s-a părut că ceilalţi nu recunosc destul ce zace în mine.. şi i-am strigat pe tonul Stăpînului să nu tragă. şi că i-ai dat binecuvîntarea ca-n toate melodramele ieftine. fusese leşinat cînd acesta a tras asupra mea).... ca un prost. ca să distrug aparatul ăsta afurisit şi să pot urla fără să fiu auzit de voi. zîmbi el.. tot el: — Unul..

— Dintr-un minut într-altul or să vină aici.. Dar la om. Sîntem aici! şi am tras un foc în aer... — Mă tem. Milton. că n-o să ai ce scrie despre mine... preşedintele avea dreptate. tot ar fi venit ceilalţi cu fiole noi. Fauraing. era. erau lucruri sigure. Rexas. Şi nu mai vorbi atît.. spune-i preşedintelui că a fost ultima mea rugăminte. să nu reglementăm decît lucrurile de care sîntem siguri. le vezi.. perfecţiune.. Pe Mac lasă-l nemişcat.. lăsaţi-mă aici! Să nu mă scoateţi afară. Unde nu sîntem absolut siguri.. de ei. pietrele. Cu efort... dar. vorbi el smucindu-se şi ştiam că îmi vorbeşte cu ultimele puteri. a spus el închizînd ochii..... Rexas..Scriitorule.. cît timp chinuiţi şi batjocoriţi ca mine. îşi puse mîna pe braţul meu.. înţelegi. să se întrebe lumea ce mi-au făcut. urechile. La Acolo.. Hemoragie internă.. zise el fără nici o legătură. N-aş fi avut niciodată puterea asta. am o mare rugăminte... am văzut iar o picătură tulbure alunecînd prin grima feţei lui şi mi-am şters iarăşi ochii şi m-am dus să-l scotocesc pe Mac.. am scos fiolele lui. zise el... dezarmare. te aducem cu forţa la viaţă! — Rexas.. dar perfecţiunea.. dinainte.. dar am înţeles că nu spunea asta cu prea mare convingere. şi bine au făcut. taci dracului! — Pe mine n-o să mă mai găsească. nu vreau să mă vadă ea. — Nu e nevoie... apoi am înfipt acul în braţul lui Milton. Eroii sînt frumoşi şi învingători. acum.. Nu vreau să fiu studiat.. spuse el... Veriga de siguranţă. Bestiile!. e dreptul meu să vă cer.... trebuie să lăsăm ceva de făcut şi celorlalţi.. — Rexas. — Taci.. Cei dinaintea noastră au ştiut precis de desfiinţarea exploatării. am luat casca. — Aici. să scrii în aşa fel ca niciodată să nu mai apară asemenea monştri... şi chiar aşa. A cerut să-i fie împrăştiată cenuşa în vînt. ca un om de ştiinţă. şi.. nu crapă striviţi sub mormane de pietre.. şi îmi curge sînge.. Şi-a revenit imediat. nici măcar n-a fost un glonte. Era pe moarte şi totuşi argumenta. — Are şi ea logica ei.... şi pentru că. sînt fericit că în epoca asta liniştită am putut face ceva pentru oameni. aici! le-am strigat eu. Vino aici. L-am luminat şi m-am uitat cu atenţie. Şi în ştiinţă. E dreptul meu să stau de vorbă cu cineva. Oamenii te aşteaptă.. — Or să-ţi facă reanimare. ştii...... Rexas. N-o să mai apară. ... Engels. asemenea chinuri.. ilogică poate. adică. Cît timp omenirea nu se pricepe să scape de tirani. i-am făcut o injecţie şi lui Mac. neştiinţifică. nu vreau. Casca pe care mi-o lăsasem pe jos a început să zbîrnîie şi în acelaşi timp s-au auzit strigăte şi zgomotul unor motoare.. asemenea crime. — Nu-l lăsa să vorbească.. şi totul era scormonit pe dinăuntru. într-un singur om.. înţelegi? Voinţa lui puternică poruncea din nou materiei obosite să-şi amintească de ceva. puternice... nenorociţi. mi-a spus el. — O să meargă şi fără mine. pierde sînge.. mi-a şoptit el. să scrii despre toate astea. care leşinase din nou... la fel.. absolut siguri... lăsaţi-mă aici. — Erau nişte nenorociţi.. — Rexas! strigă Milton.. Milton.. a răspuns el şi vorbea atît de încet că a trebuit să-mi apropii urechea de buzele lui.. pînă să se scurgă cele cinci minute. aş fi preferat să trăiesc. Începuse să-i curgă sînge din gură. i-am strigat. i-am spus. pînă la injecţia următoare. o ultimă rugăminte. să nu. Rexas. am întrebat la comandament cît mai au ai noştri pînă să ajungă — mai aveau trei-patru minute — i-am întrebat ce-aş mai putea face. sentiment. ascultă-mă. gust...

. Omenirea ducea altfel de viaţă. Aparatajul medical îl lăsaţi aici. Mac Cragg. îşi revenise din al nu ştiu cîtelea leşin.. — Se mai poate? întrebă el. doctore! stărui Mac. aşa cum fuseseră ei în viaţă. de parcă ne-am fi înţeles. Mi-am adus aminte că tot ceea ce îmi spunea Milton fusese recepţionat. pînă în ultima clipă. ar fi murit de zece ori pînă acum.. După vreo zece paşi. — Spune-mi. Din atentatori a mai rămas vreo urmă? — Nici o urmă. zise omul cu trăsături severe. înăuntrul lui. spuse el scurt. Pentru că. de la vreo zece paşi depărtare.. Dar nimic nu mi-a fost iertat în ceasurile acelea. Se întrerupse brusc şi se întoarse spre ceilalţi. pe care îl îngrijeau alţii. în adierea aceea de protoplasmă pe care n-o mai regăseşti. care îl ferea de zguduiri. intensificatorul. Ne-am oprit şi am privit la mica formă învelită în mătase galbenă. Se uită la corpul neînsufleţit din faţa lui... de a trăi? Medicul. Doi oameni se apropiară de trupul lui Milton Kipfer. decît în amintirea oamenilor. Aveau cu ei o targă. sănătos şi viu. nu cinsteau pe morţi. pentru prima dată. ca şi cînd abia atunci mi-aş fi adus aminte cît de greu atîrna totul. dar vechile tradiţii militare dispăruseră de mult. în ce a lăsat omul mort pentru viaţa celor vii. raportă un om. Eu. Nu încerci reanimarea? Îi lipseşte. totul era. prin aparatul din beregată. ca şi cînd s-ar fi fript. fără să-mi dau seama ce fac. E ordin de la preşedintele Consiliului Mondial al Pămîntului. îşi întoarse capul şi îl măsură cu o privire severă. — Ne întoarcem la comandament şi pe urmă la suprafaţă. — Omul acesta. aruncă aparatul deoparte şi se ridică. Un om cu trăsături severe îngenunche repede lîngă Milton şi îi înfipse o seringă în partea stîngă a pieptului. Deşi a murit. neatins. — Şi? Medicul tăcu. îi lipsea voinţa? Voinţa.. spuse el. îi puse un aparat mic în dreptul pieptului. apoi. — Să mergem. — Veriga de siguranţă. Eram destul de obosit. Mai e timp să. omul ăsta a avut-o din belşug. ne-am oprit şi am privit la mica formă ghemuită la pămînt sub mătase galbenă. am plecat cu ceilalţi. ci imaginea celor vii. aş fi vrut să-mi pierd cunoştinţa şi să fiu transportat şi eu şi să nu mai ştiu nimic pînă la suprafaţă. lepădam de pe mine localizatorul. Miroseam groaznic de la zeama sulfuroasă prin care trecusem. — A luptat ca să trăiască. totul fusese întors. . şi. spuse Milton şi în timp ce lăuda această absurditate ea veni şi îl desfiinţă. Şi puţini oameni dăruiseră atîta viaţă omenirii de pe planeta pămînt.. la fel cu tot felul de alte solemnităţi. teafăr.. după ce a dispărut. spuse el. Galeria era luminată ca ziua. ceremonialele ei nu erau adaptate pentru asta. Ce rost ar fi avut să punem o tunică de-a noastră deasupra mătăsii lor? Am fi tras o salvă în aer. — Dacă a existat vreodată voinţă de a trăi care să depăşească limitele fiinţei umane. În galeria feeric luminată şeful grupului făcu un gest scurt şi autoritar. Am plecat cu toţii.? Omul cu trăsături severe îi răspunse fără să-şi întoarcă privirile: — Timp mai era. S-ar fi putut. zise omul cu trăsături severe. — Unde e? răsună o voce autoritară. logica ei..— Am sosit! strigă o voce foarte de aproape. rămîne aci. lăsîndu-l pe Milton îndărătul nostru. Exploziile i-au pulverizat.. întreg echipamentul. Mac Cragg era transportat pe o mică targă plutitoare. cîtă dăruise Milton Kipfer. — Să mergem. Un întreg aparataj nichelat şi strălucitor umpluse galeria. Şi dacă n-ar fi avut setea asta de viaţă..

În micul lor univers limitat trăieşte infinitul mersului înainte. L-am . el nu trebuia să moară. în partea care nu se prăbuşeşte. mi-ar fi fost imposibil: eu sînt de modă veche. ca finalul să se termine cu satisfacţia cititorului. — Nota comisiei americane] Niciodată nu am reuşit să scriu vreun rînd izbutit despre afacerea cesiumiştilor. Iar Milton — în caz că ar fi fost inevitabil să moară — ar fi trebuit să sfîrşească mai frumos. ca să păstrezi esenţa. are frumuseţea ei. aş fi avut impresia că fac o crimă. trebuie să schimbi aparenţa. recunosc un oare care rol al convenţiei. sau cel puţin căzut în cursa pe care el însuşi o întinsese — iar asta. Probabil ca să ocolesc. nu suferă niciodată de stomac. să-i vorbesc despre ultimele clipe ale lui Milton. mai ales în romanele care cuprind un material atît de senzaţional cum au fost cesiumiştii. [Anexă. de banale dureri de dinţi. repet. cu fălci de granit şi lavă. preşedintele consiliului mondial m-a rugat să iau legătură cu Laurette. El neutralizase depozitul. Depistările magnetice au convins experţii că depozitul nuclear. Asemenea moarte. abia în ultima clipă. Scriitorul priceput trebuie să coafeze aparenţele: el va căuta un episod în care nobleţea să se reliefeze de la sine. ca urmare a noilor deplasări. Romanele care se sfîrşesc cu căsătoria eroilor victorioşi. rămaşi la faţa locului pentru cercetări. Ca să redai bine lucrurile. se afla în siguranţă. cîteva zeci de experţi. Dar ca să înţeleagă asta. surpările masive. în majoritate istorici. După ieşirea la suprafaţă.. distrus prin intervenţii chirurgicale a căror taină a dus-o cu el în mormînt. oricum şi întotdeauna. să mulezi amănuntele de suprafaţă după nevoile sensului lăuntric. Eroii eroici. Ca să amîn.. deşi par uneori convenţionale. Nici n-am vrut. e un lucru urît). De fapt. Cutremurele artificiale. activ (chit că moartea. Aşa a ajuns Milton la hemoragia internă. Iar ca să scriu fără să schimb. Laurette. în femeia aceea din adîncuri. ci ucis de mîna lui Milton. datorită unui sacrificiu conştient şi nu unui glonte rătăcit în înfierbîntările spectaculoase ale luptei. Oamenii au dreptul să vadă cu ochii lor că orice sfîrşit nu e decît un nou început. în plină luptă. Laurette a avut dreptate cînd a spus că pe Milton îl va ucide tăria lui. aşezat la un etaj superior. pămîntul a mestecat. şi nu răpus de putregaiul sclerozat din creierul lui. pentru mai multă siguranţă. Schirn. nevoia lui de a sluji oamenii. Nişte chimişti au făcut un coroziv special. pînă în ultima clipă şi pînă la cel mai modest om. peste galeriile îmbibate de prea mult sînge. sînt cele mai apropiate de adevăr. zdrobit sub pietroaie care zdrobeau un organism dinainte sfărîmat. cititorului îi trebuie un efort de abstractizare. Ca o ultimă crimă de după moarte a cesiumiştilor. în general nu sînt atinşi de nici unul dintre aspectele socotite inestetice şi neprielnice pentru convenţia literară. de care un roman bun l-ar scuti. ultimele resturi. care de atunci e pompat an de an în adîncuri. Nu ştiu de ce pomenesc aceste lucruri cunoscute. Piesă nenumerotată. fără a cere eforturile cititorului şi fără a încurca povestirea cu tot felul de detalii neplăcute. natural şi extrem de furios. surprinşi de un cutremur. a nimerit sub nişte pînze de apă şi este în curs de dezagregare. trebuie să le simplifici sau să le aranjezi puţin mai altfel.ÎN AMINTIREA LAURETTEI DURAND de Rexas Fauraing * Cîteva luni după sfîrşitul brusc al lumii cesiumiste.bînd însă ceva. sau poate deprinderile urîte ale solului acestor regiuni pustii şi capricioase au făcut să ţîşnească un nou vulcan. încrederea lui în oameni. Într-un roman nu i-aş fi permis Stăpînului să moară decît în ultima clipă. au fost ucişi.

iar scena în întregul ei a fost povestită — cu unele exagerări. — Rolul meu în această afacere s-a terminat. Îţi urez fericire. în faţa durerii tale. pentru diavol blond.. şi verdictul lor moral era extrem de important. din Cosmos. acasă la el. În salvare. Cînd ne-am sculat de la masă. Atunci trebuia să fiu bun. Am şi acum textul. iar în jurul ochilor. avusesem grijă să mă fac greu de găsit. Se ţinea o adunare neobişnuită. mai ales în ce mă priveşte — de prietenul meu chinez Liu Fi-ţîn. În timp ce eram adîncit în fumarea unei ţigări.." Doi ani mai tîrziu. Ne-am aşezat într-o grădină de modă veche. pe cale de a naşte. După un timp. voise să se întoarcă pe pămînt pentru a participa la lupta contra cesiumiştilor. cel care. Ne-am aşezat pe una din băncile rustice de lîngă masă. apăreau nişte încreţituri foarte fine. atîta vreme cît aveam duşmanii în faţă. Pe seară. Ca de obicei. ca pe vremuri. iar albastrul ochilor ei era mai străveziu ca înainte. — Am fost bun. Nu existau. rolul principal i-a aparţinut lui Mac. legi care să-l condamne. — Îţi datorez nişte scuze pentru. măsurată. omul a cărui navă fusese salvată de Papanin cu preţul vieţii. din insulele indoneziene. bătea în arămiu. pe care o vedeam pentru prima dată. el.. Nu ţin minte ce s-a discutat în timpul mesei. Existau însă oamenii. De la mine nu ai ce afla. dar fiecare a suportat afacerea cesiumiştilor potrivit cu puterea lui. în felul meu. Cîteva zile. pe care nu le văzusem pînă atunci. membru al consiliului mondial. oamenii fără duşmani. într-un text pe care şi-a propus să-l dezvolte mai tîrziu. mi-a spus preşedintele prefăcîndu-se a nu da atenţie refuzului meu. unit cu ceilalţi oameni. cei doi băieţi ai lui. E însă vorba de altceva. înfumurat şi plictisitor. că am fost afectat şi eu. Mi-am cerut scuze pentru întrerupere şi l-am rugat să-mi permită să plec. îi scriam. Laurette m-a căutat. mi s-a părut. am reîntîlnit-o. cînd zîmbea. şi cu totul întîmplător.. permite-mi să-mi dau arama pe faţă.. Aş putea să scap mai ieftin. . printr-o adresă ocolită. La masă se mai aflau Mac cu tînăra lui soţie.. că. M-a privit intrigat. puţin ironică. Despre cesiumişti nu voi scrie niciodată. ea vorbea. i-am răspuns. Nu m-aş fi aşteptat. s-a uitat la mine cu privirea cam ştiinţifică pe care i-o cunoşteam. — L-a iubit. — Eşti cam crud. Nevasta celui mai mic lipsea.. Iartă-mă. Maurul electronic şi-a făcut datoria. I-am spus că lăsasem în urma mea multe manuscrise nerezolvate. cînd am rămas noi între noi. părul. oameni trecuţi de treizeci de ani. Tot ce a spus Milton a fost înregistrat prin radio. ştiu că m-ai căutat şi ar trebui să-ţi spun unde mă aflu. maurul electronic poate fi scos din priză. Îi spuneam că nu-l iubeşte pentru că. Mă aflu în nişte insule îndepărtate unde încerc să-mi reiau meseria. i-am trimis o scrisoare. eu am sosit acolo atunci cînd nu mai îmi rămînea nimic de făcut decît să obţin o scurtă prelungire a vieţii. soţia. Mac trăieşte şi desigur că vă vedeţi.refuzat hotărît. „Iartă-mă. am fost amestecat în afacerea asta îţi înţeleg durerea şi sînt neobrăzat permiţîndu-mi să amintesc. Acum. sînt destui care vor scoate de aci literatură de bună calitate. Lîngă mine şedea Laurette. să-ţi declar că aşa mă port cu toată lumea: cine vrea să se ţină de scris trebuie să fie un animal greu de găsit. Laurette era îmbrăcată în alb.. lui. Iartă-mă pentru tot ce ţi s-a părut nepotrivit la mine în zilele acelea. preşedintele m-a invitat la masă. — Ce mai faci. era în sanatoriu. preşedintele trimisese potere pe urmele mele. Participanţii la afacerea cesiumiştilor se adunau să discute accidentul produs în parte din vina lui Gilbert Martin. orgoliosule? Nu mai ţin minte ce i-am răspuns.

Se clădeau mii de fericiri per secundă. Să capeţi ceva era şi mai greu. zise ea. Lupta principală contra bolilor se ducea pe teren nervos. cîteva luni mai apoi. acum. Şi. nimic nu era adevărat. trebuie să ai un scop. într-un fel. ceva liniştit. deveneau scriitorii şi artiştii propriei lor vieţi. Aminteşte-ţi că am încercat să mă descotorosesc de tine. în special animale pentru alte . care altădată mă pasionau copilăreşte. vînătoarea nu mai putea să mă atragă. O duceam destul de greu. — Aşa-i. Nu-mi lipsea nimic. încît scrisul înceta să mai fie un meşteşug deosebit. zise ea. — Blond nu mai sînt? — Ai început să albeşti. M-am ferit de tine. tatăl mai trăia. ca în ziua cînd privise vulcanul sub ploaie. o noţiune romantică. — De ce? întrebă ea. fără necaz.Starea aceasta mi-a fost curmată brusc de un accident dramatic şi oarecum stupid. Fără să aştepte răspunsul. iar creierul trebuia fortificat şi pe cale ereditară să reziste mai bine la acest asalt de cunoştinţe şi creaţie. Cînd îţi rişti viaţa. să creeze mai mult şi să gîndească mai mult. Apăreau pe cale genetică primele animale noi. dar eu. Spărgînd tot mai des codul substanţei ereditare. Lucra. Ştiam că orice aş face. Am zîmbit. o năzuinţă generală spre perfecţiunea fiinţei şi societăţii omeneşti. cercetătorii dobîndeau succese spectaculoase în prelungirea vieţii. undeva la fund. critica şi reclama hotărau asupra cîtorva. că plecase la Paris. prieteneşte. i-am spus. dar care nu vine decît de la încercările aduse de ea. laolaltă cu afacerea cesiumiştilor. Scrisul? Apăreau anual mii de oameni talentaţi. aveai ceva iritant. ca o cinstire a amintirii lui Milton. Oamenii. Mi-am dat seama: din tot ce spusesem atunci pe seama ta. Eram foarte plictisit şi obosit de toate. artificială. I-am răspuns ceva. Toţi oamenii mă enervau. ceva liniştit şi plin de experienţă. poate. ceva despre care oamenii cred că vine de la maturitate. foarte bune. Privirea ei nu mai avea sclipirea aceea şăgalnică. era standardizată. se ridică şi îmi întinse mîna. nu mai aveau pentru mine atracţia noului. — Cu bine. lucrurile mergeau bine în lume. îmi păreau un lucru indecent. ceva care mă scotea din sărite. şi numărul amatorilor specializaţi crescuse într-atît. Cîteva. fără vreo regulă precisă despre felul în care trebuie să arate omul. nu să te joci.Probabil că nu te-ai jenat să interceptezi ceea ce-i scrisesem preşedintelui. te va enerva. Ştiam că aşa va fi. Milt era acolo. fără să vrea. zeci de mii de lucrări. Mica luptă dintre perfecţionişti şi spontanişti era de mult depăşită. dar văzusem multe locuri. A trecut vreun an şi ceva. Eram atunci într-o stare specială. după afacerea cesiumiştilor. nici dracul nu putea să le citească pe toate. simţeam cîteodată un dor absurd după o căsuţă cu o grădină mică în faţă. să vadă mai mult. nu puteam să fac nimic... Afară. Am aflat. Testamentul lui Milt. pentru că aveai tot ce-ţi trebuie. care văzusem atîtea şi trecusem prin atîtea. treaba asta mai reuşeau s-o facă vreo cîţiva matematicieni de geniu. şi chiar isprăvile primejdioase. a provocat o nouă năvală a tineretului spre studiul geneticii. Oamenilor le plăcea să se afunde mai adînc în abisurile ameţitoare ale calculelor matematice. singur şi dezarmat. în veselia ochilor pîlpîia. dar termenul perfecţionism se păstrase. de plictisitor. dar care nu mai aveau cum să aducă ceva indispensabil pentru dezvoltarea omenirii. * . în mod deosebit. — Între timp ţi-am citit cărţile.. a spus ea. — Îmi pare rău. Într-o omenire îndestulată e uneori greu să mai dai oamenilor ceva. Avea acolo rude. nu mai ţin minte ce. Iar tu. cu o bancă pe care stă o femeie privind liniştită înaintea ei.

uitasem că intru într-o regiune siberiană proaspăt încălzită. Conservator cum eram. Experienţele nu prea au dat rezultate: la muncă nu puteai să le pui. E drept. Îmi plăcea. prezentau nu ştiu ce avantaj pentru planetele cu forţă de gravitaţie mai mare decît a pămîntului — era nevoie de animale uşoare. Mandara. Trecuse aproape un an de la ultima mea întrevedere cu Laurette. Erau în vecinătatea unei regiuni dens populate şi ferocitatea lor îi făcea foarte primejdioşi. injectaţi de sînge. Cred că m-a indus în eroare şi stilul de lucru al vechilor tauri. nu putea fi consumată înainte ca specia să vieţuiască vreo sută de ani. a trebuit să-mi scot hainele călduroase: plecînd din Canada. pentru cîteva zile. Apelul m-a ajuns în Canada. atunci cînd .planete. înzestraţi cu aripi. chiar de la primul mixotaur întîlnit. Eram de mult curios să văd cum arată mixotaurii în stare de libertate. abia după acest interval se putea verifica dacă modificările făcute în structura proteinelor nu provoacă urmări îndepărtate pentru sănătatea omului. Eram prieteni şi. aspre. m-aş fi apucat de meseria lor. o combinaţie între bovine pitice şi vulturi. zburam aproape tîrîş. * Mi-am luat un magneoplan pitic şi în cîteva ore mă aflam pe platoul siberian. apoi dădea din aripi înălţîndu-se la trei-patru metri deasupra pămîntului. — Am plecat. dar era atît de frumos în forţa lui sălbatică şi comică. Acum. Gonea spre mine: cîţiva metri alerga pe pămînt. avea spume la gură. între care Mandara însăşi. Eu eram cu partea literară şi îi invidiam: dacă n-aş fi fost în pragul a patruzeci de ani. Bănuia că iubesc pe altcineva. în schimb. care nu depăşeau înălţimea de un metru. Plecam mai mult din obişnuinţă. socotind că arta se împacă greu cu ştiinţa — deşi apăreau mereu ramuri foarte gustate de îmbinare a lor — dansul matematic nu-mi plăcea de loc. născuţi pe cale artificială. Crescătorii. Zburam lent în faţa lui. iar carnea. Aveam cu toţii indicaţia să-i prindem de vii şi să tragem doar în caz de primejdie. Această nehotărîre — cred că geneticienii şi mecanicii zoologi mai aveau de muncit mulţi ani pentru a putea corecta calculele făcute de natură în timp de milenii — felul cum aripile se încurcau cu cele patru picioare îi dădeau animalului un aspect comic şi inofensiv. bune de muncă şi comestibile. în nici un caz. care pînă atunci refuzaseră să dea pentru vînătoare măcar un singur exemplar din creaţia lor favorită. indiana era regizoarea unei mici formaţii experimentale de artă matematică. Cît despre Mandara. care atunci cînd te împungeau erau cu picioarele pe pămînt. se obişnuise cu prietenia mea cam ingrată: dispăream pe cîteva luni şi o regăseam. în alt colţ al lumii. frecînd sub burta manetoplanului nişte tufişuri cafenii. executa dansuri imponderabile sub o lumină schimbătoare. unde mă aflam cu Mandara. retrăgîndu-mă ca un toreador aerian. în condiţii „de pace". în vreme ce diferiţi declamatori căutau să dea forţă dramatică unor teoreme de algebră nucleonică. Expediţiile de acest fel nu mă mai atrăgeau ca altă dată. Taurii. Ştia că n-o iubesc. Nu-mi puteam închipui că păsărică asta grăsuţă şl cu coarne poate să izbească atît de rău în aer. Un grup de artişti. ca s-o ajut. eram prieteni. fandînd aerul cu coarnele lui aproape la fel de mari ca ale unui taur de modă veche. capabile de a zbura cît de cît. rotea nişte ochi furioşi. care părea să pună materia cenuşie la încercări ceva mai grele decît scrisul. încît nu m-am indurat să-l prind imediat. Deşi aveam aer condiţionat. i-am spus Mandarei. s-au văzut nevoiţi să facă un apel la vînătorii voluntari. Coastele mi le-am frînt din cauza unei uimiri neghioabe. În Siberia exista un centru uriaş de creare a mixotaurilor. cînd alerga. fosta şefă a grupului informativ numărul patru. cînd la crescătoria siberiană s-a produs un accident şi şase mii de mixotauri au scăpat de sub supraveghere. erau nişte animale de o rară ferocitate. am lucrat de cîteva ori cu nişte matematicieni la crearea scenariului.

s-ar fi văzut o promoţie proaspătă de fire albe. subliniind tăcerile mele. Mă întorceam spre casă. În ochii lor. Aşa e normal. am reglat aparatul de apel prin radio. — Laurette.neşti. aşa trebuie. * Îşi purta echipamentul cu uşurinţă şi mergea în aceeaşi direcţie cu mine. Înainte de a leşina. puţin nepăsător faţă de propria persoană. În toată valea aceea albă singurele pete albastre erau ochii ei. . Aveam în schimb un soi de consolare care mă jena şi mă amuza: figura mea împrumuta de la vîrstă un aer nou. Au trecut aproape patru ani. despre tot ce vorbesc oamenii cînd ocolesc principalul. mă simţeam foarte obosit: tot ce era pe lume. dar m-am împrietenit cu o soră: mulţumită ei — deşi protesta mereu şi îmi spunea că e interzis de medici — am căpătat pe furiş ţigări şi o maşină de scris. S-a oprit o clipă. şi văd că dau iar de tine. să vadă efectul vorbelor ei. pînă să-mi amintesc că ar fi cazul să trag. Era frumos. mi-a părut rău că îl răpun. de parcă mi-ar fi ciocănit în fereastră şi. Ştiam că a rămas singură. captivat de aspectul animalului şi — poate — puţin indiferent. uşor traşi spre tîmple. păream mai profund şi mai inteligent decît sînt în realitate. M-am trezit într-un sanatoriu din Carpaţii romî.nici ea. despre Paris. — În situaţia mea e greu. cu atît mai bine. Există oameni care nu îndrăznesc să-mi arate decît respect. iar în păr. Glumele. Mi-a vorbit despre vreme. dacă mă înţelegi.. Rexas. Pentru ei. cînd m-am întîlnit cu Laurette.. M-am remăritat. cu indicaţia ca timp de o lună să nu lucrez şi să nu fac schi. parcă tresăltau mai multe vieţi odată. dar îmi lipsea ceva. Aveam impresia că orice lovitură nu poate izbuti decît să mă facă să zbor ceva mai încolo. mai frumos decît casa cu grădină la care visam cîteodată. Am tăcut. verdele ochilor îmi mai ieşise la spălat. dar eram amuzat de hîrjoană. În prezenţa ei. Nu mai îmi amintesc ce i-am răspuns. Unii ţin la mine foarte mult şi mi-au propus. — Tot tu eşti? m-a întrebat ea. iartă-mă că mă amestec. am aranjat magnetoplanul. Ştiam că glumeşte. Ea rîdea. în faţa ei. De ce nu. nu-l simţeam. E drept. nici eu nu eram sprijiniţi de pămînt. Zăpada scîrţîia sub bocanci. pînă la care n-avea de zburat decît vreo cinci minute.? — De unde ştii că nu? Ba da. — Ceilalţi. Vechiul lob degerat al urechii era parcă mai teşit decît înainte. cînd a murit. parcă mă obosea. o revăd cum arăta în dimineaţa aceea cînd zăpada sticlea în ace fine şi cînd obrazul ei mat înghiţea lumina orbitoare a soarelui. s-a apropiat de mine foarte încet — căci zburam şi eu — a pătruns în cabină cu coarnele. să se oprească singur la două sute de metri deasupra orăşelului Sputnîkovo Simbirsk. am fost trimis în Elveţia. N-au trecut nici doi ani. eu sînt o statuie vie. o instituţie sfîntă. Chiar şi în momentul cînd am tras. Ne-am urmat drumul. Cu cît mai repede. Nu i-am mai spus nimic.. un observator superficial ar fi putut chiar să mă ia în serios — şi asta numai din cauza cîtorva ani şi cîtorva răni în plus. A venit în zbor. urmă ea. ei văd pe soţia eroului mondial — nu ştiu. numai gîndurile se mişcau mai încet. În mine.. Aşa ar fi vrut şi Milton. nu-mi reuşeau niciodată. să ne unim viaţa. Sînt oameni tari şi de caracter. Acum. Pur şi simplu am uitat să mă feresc. din întreaga ei fiinţă.. dacă n-aş fi fost blond. mi-a rupt şi străpuns trei coaste — una mai fusese ruptă odată — pătrunzînd şi în plămîn. îngheţate. Era ger. într-un fel sau altul. amorţite. M-aş fi refăcut mai repede. i-am spus într-un tîrziu. Ca să-mi refac nu ştiu ce bucată de plămîn. Primul meu contact cu oglinda a fost destul de neplăcut. cu schiurile pe umăr. spuse ea. o femeie încă tînără trebuie neapărat să se recăsătorească. nu am vrut să mă las izbit.

Nu m-am gîndit nici o clipă să-ţi fac curte. E vorba de ceea ce simţi în adîncul omului. din lumea zeilor. care se ridică la un metru deasupra mea. i-am spus. dar Milton. îmi plăcea să răstorn toate. acum patru ani vreau să zic.. mă studiază. tot al meu. Numai din cauza mea. aş fi preferat să-l tăinuiesc.. Tot ce spuneam suna grosolan. În felul ăsta. dezvăluind dinţii. Nu voiam decît să te ocolesc. pentru că zile în şir am avut limba friptă. stîngaci. zise ea scoţîndu-şi mănuşile de puf alb şi frecîndu-şi mîinile cu energie. în adîncuri. Eram mai tînăr. Iar cine te place. — S-ar putea să ai dreptate. nu un refuz. grav. atunci cînd te-am jignit. nu pentru că el se bătea acolo în adîncuri — speram mereu că o să se întoarcă — nu din cauză că îl iubeai. în alte ocazii.. Dar nu pot altfel. Pe tine însă te-am respectat mai mult decît poţi să-ţi închipui. Avea nasul înroşit de frig. — Au dreptate. în orice caz un om oarecare. greşesc. Rexas. aveam senzaţia că şi tu. sau ca un om plin de răni. nu mai îmi amintesc ce. trebuie să te socoată statuie. înseamnă că nu-l respectă pe Milton. să se bată. eu nu sînt om de ştiinţă. nu din cauza lui Milton. reîncepu ea. ştii. — E din cauza meseriei.. A rămas nemişcată. — S-ar putea ca asta să fie soarta mea. Ne-am aşezat. înţelegi? I-am răspuns ceva. grav. nici cu mine însumi n-am fost niciodată prea respectuos. dar din fiecare cuvînt răsuflarea care palpita în jurul buzelor se înălţa ca un abur radios. Ce-ai zice să bem un ceai? Un ceai fierbinte cu rom.. Erai politicos.. nu mai ştiu unde şi nu mai ţin minte ce am luat. şi aveam în faţă ceva foarte înalt. — Iar atunci. te fereai de mine. i-am spus. sînt şi ceva mai în vîrstă decît voi. Atunci. în închipuire. ceva. o să rămîi toată viaţa aşa cum eşti. propriei mele vieţi. şi ştii. tot asta a fost. Te amuză. a felului cum o făceam.. dar măcar un sentiment mai mic decît al meu. Vorbisem cu ea. Eram ca o mîţă. Era ceva mai serios decît puteai să-ţi închipui.. îmi ocoleai privirea. Eram ca un şcolar tulburat. de la mică înălţime. zise ea. numai să nu întîmpin un refuz. Deasupra mea se aprinsese ochiul. nu ştiu cum să-ţi spun. Te iubeam. Milton nu poate fi şters din viaţa mea. Există un ochi invizibil. Făcu vreo zece paşi fără să mai rostească vreun cuvînt. mereu martor. vorbi ea — şi vorbea liniştit. Mă aşteptam la asta. — N-aveam nici o vină. era însă şi un ceai. cîteodată.. Şi cum simţeam că cineva ar putea fi atras de mine — totul se revolta în mine. dar nu e vorba de politeţea exterioară. ştiam cum să mă port. El se ducea acolo. dar aici era ceva blestemat.. şi nu era un sentiment pe care să-l pot controla. eram neinspirat. . şi buza ei de sus era puţin mai scurtă. Au trecut patru ani de-atunci.. — Au trecut patru ani. vreau să spun în faţa altor femei. nu? Mi s-a părut întotdeauna că eşti o fetiţă puţin rece. draga mea Laurette. şi singurul lucru pe care o să-l strîngi în braţe o să fie microscopul. acum pot să-ţi spun ceva. Milton a existat totuşi. Adică nu a meseriei. în momentele cînd sînt foarte caraghios şi foarte tulburat — şi de acolo.— N-au dreptate? — Au. — Ştiu. — N-ar fi trebuit să fii atît de furioasă. dar în tine există — chiar atunci cînd nu vrei — există ceva obraznic. Mă sileşte să fiu — fără voie — martorul propriilor mele gesturi. Ar fi însemnat — e foarte greu să explic lucrurile astea — ar fi însemnat ceva în genul sfîrşitului lumii. Ca întotdeauna în prezenţa ei. Mi-am aprins o ţigară. era la mine un lucru puternic. o dragoste de modă veche şi de om desperat care ştie că nu poate spera niciodată. pierzîndu-se imediat în aerul rece. — Cine respectă amintirea lui Milton.. cu dinţii de sus dezveliţi.

dacă a venit vorba. nu-i aşa? . nu mai ştiu pe unde. numai ca s-o privească lumea.. — Aşa sînt eu. — Pe cînd tu vezi toate definitiv. în hrubă. Şi-a pus mănuşile. care se aruncă înainte ca să primească gloanţele destinate pentru Milton şi. combinaţiile acizilor nucleici şi aparatul societăţii. fără nici o legătură cu tema. L-am iubit pe Milton şi te-am iubit pe tine. zîmbi ea. Pentru mine. „Patru minute care au salvat omenirea". rîse ea. cele patru minute de linişte. de fapt. Am. de fapt..) Noi. — Stai mult aici? — Ţi-am spus. încă. — Crezi că altfel aş fi putut să-ţi îndrug toate astea? — Care din cărţile tale ţi se pare cea mai frumoasă? m-a întrebat ea brusc. mai sălbatic. Asta e tot. Altminteri. — Rexas. eşti cam limitat. nu? — Te cred. — Stai mult aici? — Plec diseară. nu cumva eşti ca vulcanul acela. reglementat. — E acelaşi lucru. (Vorbea cu o patimă rece. perfecţiunea e pentru mine Milton cînd stă drept în faţa Stăpînului şi strigă: „mori! acum! mori!" şi nu se clinteşte şi iataganul cade din mîna Stăpînului. nu? Am început să rîdem amîndoi. — Şi de ce ai scris prostia aceea cu postamentul — dacă n-avea nici o legătură cu tema? — Pentru că avea. Mai luăm un ceai? Şi. Mintea mea e limitată. mai necontrolat. ceva care mai trebuie aflat şi care nu poate fi.. Cu mine s-a întîmplat asta cînd Milton mai era. fetiţo — şi am apăsat prieteneşte mîna ei încă roşie de frig. întotdeauna. omul care vine după tine n-ar mai putea face nici o descoperire. — Ţi se pare că ştii tot. după ce tu ţi-ai imaginat lucrurile într-un fel. Mereu rămîne un grăunte necontrolat. a constatat ea înăsprindu-se la faţă. aşa-zisa lichea.. acolo. S-a ridicat în picioare. la fel de aspru. Dar niciodată n-am putut să vă înţeleg pînă la capăt. vorbeam despre cu totul altceva. Toată ziua pe piedestal. că am văzut o Laurette pe care împotriva voinţei ei aş fi înălţat-o pe un postament.. numai pentru că nu ştie. Cea viitoare. gîndim precis. Tu vezi acelaşi lucru — numai că îl vezi în imagini. îţi înşir toată istoria pînă la capăt. aşa cum îl văd ciberneticienii. nişte însemnări despre zilele acelea. cînd mi s-a părut că aud cum zbîrnîie creierii bărbaţilor care se gîndeau cum să procedeze. Şi-a pus boneta.sau o zeiţă rece. Eu nu-s în stare să-mi imaginez scara biologică de la reptilă pînă la om. Era vorba. a trecut. mi-e greu să explic de ce. perfecţiunea e pentru mine vulcanul acela clocotind stacojiu sub ploaia cenuşie şi privit de ochii unei femei triste.. Şi.. Plec diseară. Mă înveselisem. că oamenii care respectă amintirea lui Milton te socot. acum. a spus ea. pentru creieri prea ştiinţifici. — Ai spus că nu avea. în ştiinţă. Scriam acolo. ţii minte. de salvarea omenirii. i-am răspuns. Ai pomenit de statuie. atunci cînd îşi turna limonadă şi mîna nu îi tremura. şi Mac. la proporţiile cosmice pe care şi le imaginează calculul vostru.. Pentru mine avea. amîndoi. — N-avea. numai pentru că n-a întîlnit împrejurările care s-o înveţe că se poate iubi mai violent. i-am spus.. perfecţiunea înseamnă mîna preşedintelui. Pînă la postament exista pe undeva o legătură. E banal. — Nu-i asta. zău. ca s-o privesc — Foarte măgulitor.. şi nici perfecţiunea. Există. Ochiul veghea — Nu.

— Tu eşti un om interesant. îngropase ultimele urme care s-ar fi putut găsi. ceva mai mici decît ale mele. a înmormîntat cu el urmele chinurilor şi batjocurilor la care fusese supus. de mare forţă explozivă. n-a fost totuşi decît un om.. Cutremurul. o frîntură de absolut. Afacerea cesiumiştilor. Mergem? — Eu mai stau. Mac Cragg. dar din această răzbunare nu se puteau naşte în niciun caz fiinţe care să trăiască. — Pentru mine. cînd ştiu că a murit. ca o răzbunare. Liu scria o carte. nou-născuţii monştri. — Orgolios ca întotdeauna. Dar o să te conduc pînă la uşă. epilog scris de natură la întreaga afacere. multă vreme după ce se consumase.. cum se depărtează. îmbinate cu drogul. puţin sălbatic. Trăiam în lumi diferite. clipa cînd preşedintele îşi toarnă limonadă fără ca mîna să-i tremure este ceva definitiv. şi aburul ce se ridica din gură ca nişte vorbe care se pierd în aerul rece înainte de a fi fost rostite. Tocmai în jurul lor se poartă disputa cea mai înverşunată. puţin neclar. a spus ea. Dar Milton. Singurele dovezi materiale le-a lăsat atacul propriu-zis al cesiumiştilor: agenţii animali — care puteau fi dresaţi şi de nişte oameni normali — şi victimele. după naştere. fără a merge pînă aici. a lăsat din atacant numai pulbere. Unii susţin chiar că n-ar fi fost vorba decît de acţiunea unei bande oarecum mai banale şi că transmisiile lui Milton au fost rezultatul unor năluciri provocate de drog. şi Milt nu mai exista. La fel s-a întîmplat cu mine. — Aceasta nu dovedeşte — spune tabăra opusă — decît un fapt: că monştrii. n-am înţeles niciodată ce forţe îi animau pe combatanţi. am plecat din localitate.M-am ridicat şi eu. Alţii. cînd l-am doborît pe celălalt necunoscut. afirmă că totuşi în spusele lui Milton s-au strecurat multe exagerări. i-am spus eu încăpăţînat. nu-i aşa? Pentru că ai sentimente. Eram sigur că n-o s-o mai văd. nu-i aşa? Era un război surd. pe care cesiumiştii. aveau nevoie de noi adaptări. Dar nici unul dintre ei nu a supravieţuit. — Aceasta dovedeşte. ştiau cum să le facă. fiinţe cu mai multe capete. Sau în orice caz. dintr-o pudoare profund omenească.. Puţin orgolios. spune o tabără. Grenada. E adevărat că prin aparatul din urechea lui stîngă — pînă nu a fost scos din funcţiune — am primit unele indicaţii categorice. Dacă am putea examina modificările aduse organismului lui Milton Kipfer. puţin obraznic. Acolo e închis ceva din viaţă: acolo se mai poate descoperi ceva. pasaje care par create sub efectul unei legitime indignări ironice. Mi-a cerut însemnările — ştia că eu nu voi scrie . un maximum de posteritate a putut fi obţinut numai în borcanele de spirt. Dar savanţii increduli — şi întotdeauna între savanţi se găsesc destui increduli — afirmă că acelaşi rezultat putea fi obţinut cu vocile diferite ale unor oameni cum nu se poate mai normali. Nimeni nu apucase să vadă vreun cesiumist — afară de Milt. am cerut ceva de băut şi am urmărit-o pe fereastră. n-a apucat să zărească decît o siluetă. nu-i aşa? stărui ea. romanţările i-au hotărît pe oamenii de ştiinţă să-şi strîngă forţele pentru a culege şi sistematiza toate mărturiile participanţilor. avea proprietatea de a mă smulge din treburi tocmai cînd eram pe terminate cu cîte o lucrare. ştiam că n-o s-o mai văd mulţi ani de zile de atunci încolo. Îi vedeam faţa din trei sferturi. acest supraom al ştiinţei. Discuţiile contradictorii. legendele. că a fost vorba de nişte monştri obţinuţi cu ajutorul iradiaţiilor.. puţin imperfect. M-am întors la masa mea. Tot răul mi s-a tras de la bunul meu prieten Liu Fi-ţîn. E adevărat că erau monştri şi că păreau adaptaţi pentru viaţă. i-am răspuns. şi toate astea ţi se par foarte omeneşti. Sub cuvintele noastre era vorba de altceva. o văd prin zăpadă. În aceeaşi seară. dar. Ca participant la evenimente. purtîndu-şi pe umăr schiurile. Acum. în momentul cînd şi-a aruncat grenada salvatoare. acolo în adîncuri.

. pe neaşteptate. Îmi arăta. Nu o văzusem niciodată plîngînd. A trebuit să mă conformez. mă duceam să dau o mînă de ajutor la nişte volume ale culegerii. mă rog. În aceeaşi seară.. — Atunci.. vezi microscopul ăsta pitic? E special pentru depistarea minciunilor. pentru că. sînt trecut de patruzeci. un ochi invizibil circula şi el în mare grabă. Să-mi mărturiseşti tot. Liu nu ştia de pasajul privitor la Laurette — avusesem grijă să-l scot. Pe urmă ţi-a trecut. Cînd s-a hotărît editarea unei culegeri complete. Eram şi curios să văd capetele comisiei în momentul cînd le voi aduce spre publicare un pasaj atît de nepublicabil. manuscrisul meu intim.. Am trăit alături de ea treizeci de ani. am traversat Atlanticul îndărăt. o să rămînă mereu tînăr şi perfect în amintirea ta şi pentru că tu nu eşti omul cu care cineva să poată fi prieten şi pentru că mă enervează felul acesta de a discuta. — Rexas. „Patru minute care au salvat omenirea". Nu te-ai gîndit niciodată că în afară de lucrul tău s-ar putea să aibă cineva nevoie de tine şi ca om? De unde vine războiul ăsta? Eşti orgolios. ca un om de ştiinţă. dar n-o să uit niciodată cît îi plăceau florile.niciodată despre afacerea cesiumiştilor — şi i le-am dat cu dragă inimă. Era cam fotogenică: la urma urmei. Dar credeam că. e o armă mortală. în toate detaliile. în salvarea lui Milton nu izbutisem altceva decît să vin prea tîrziu. Cum era de . Iar părerea altora nu putea să mă tulbure prea tare. poftim. urmărindu-mă. m-ai minţit. femeile nu mai au alte subiecte? — Dar acum. de la New York la Paris. şi-a pus peste umeri tradiţionalul halat alb şi a aţintit asupra mea un instrument curios. ştim din ce cauză. Este? — Ascultă. dacă a trecut. după cinci ani. Participanţii aveau obligaţia morală de a încredinţa ştiinţei totul. mare aproape cît un tun. Liu Fi-ţîn scrisese şi o continuare.. ca întotdeauna. fără să ascundă nimic. am venit pînă aici la tine! Şi mă feresc pentru că sînt bătrîn. şi sînt ursuz şi îmi place să-mi văd de lucrul meu. S-a amestecat însă. — S-a făcut. pentru că ai inimă. cu coatele pe masă. am răspuns pe tonul obosit pe care-l adoptam faţă de ea şi mi-am aprins o ţigară.. Uitasem că ar putea să plîngă. pentru că. credeam că faci pe diavolul pentru că. Au trecut cinci ani — strigam eu mereu — dar cu unii oameni nu poţi să termini o poveste fără o lungă scenă de explicaţie în care se spune pe şleau tot ceea ce se putea înţelege de la sine! Mă feresc de tine pentru că — de fapt nici nu mă feresc. La un metru deasupra. iar Milton. Liu „m-a denunţat"*. Dar acum. şi n-o să uit uimirea pe care o încerca în faţa unei flori. a spus ea. M-a dus într-o încăpere pustie. adevăr să fie! Laurettei îi povestisem de pasaj. ţeapăn şi dezarmat. — Se poate. Ochiul de sus s-a stins şi am rămas singur în mijlocul odăii. A spus comisiei că se află în posesia unui manuscris „foalte intelesant" şi că ar fi păcat să nu-l dau pentru culegere.. Ştiu că e banal să spui asta despre o femeie. şi-a încrucişat degetele strîngîndu-le pînă s-au făcut albe — Rexas. Între ele. A dat tunul acela la o parte şi ochii ei albaştri erau plini de lacrimi.. la care ţin tot atît ca şi tine. Mă aflam în racheta Moscova-New York. s-a aşezat în faţa mea la o masă... acum. — Rexas. Îi plăceau extraordinar de mult florile. de ce te mai fereşti de mine? De ce nu vrei să fim prieteni? — Au trecut cinci ani! am strigat începînd să mă plimb cu paşi agitaţi prin odaie. mai repede decît aş fi bănuit. chestiunea parcă nu mai avea atîta importanţă: dacă vor adevăr. — O să te întreb foarte precis. pentru literaţi. — Te-ai ferit de mine. să-i vizitez laboratorul. cît de furios eram. — Rexas — mi-a spus ea cu o expresie blîndă şi nenorocită şi. cînd am revăzut-o pe Laurette. ştiu. preşedintele consiliului mondial şi textul meu a fost publicat întocmai. întrebă ea. invitat stăruitor de ea.

în acele vremuri cînd fiecare trebuia să-şi facă datoria faţă de el şi de copiii şi urmaşii săi. tot ce făcea şi descoperea în viaţă. sîrguinţa cu care creierul ei de şcolăriţă şi savantă curioasă nu înceta să-şi însuşească noi cunoştinţe. din cauza energiei sinistre pe care n-au ştiut s-o stăpînească din vreme. leziunile provocate de radioactivitate atunci. care pentru bezmeticii mistici ai cesiumismului nu era decît forma supremă a ignoranţei şi ticăloşiei. dar niciodată nu mi-a fost numai egală. voi cei cărora vă plac numai poveştile plăcute. că plinătatea existenţei bate de departe toate frumuseţile create de închipuirea omenească şi că vedem cu toţii cum se întinde în faţa noastră podul imens pe care umanitatea trece peste trecutul ei. care nu depăşise cu mult şaizeci. o să vă spun că tot ce am pierdut eu şi toate vieţile şi tot ce au pierdut oamenii. dacă nu în amintirea omului bătrîn care bate încăpăţînat aceste rînduri şi dacă nu în rîndurile acestea. şi fiecare clipă în care Laurette a ţinut o floare a fost pentru mine — acum. i-au scurtat viaţa. acum treizeci de ani. — din toate acestea. ştiu că ar trebui să mă revolt. biologii. ca o şcolăriţă de pe vremuri care iese în lume. iar energia ei uriaşă. rezultatul mirării bucuroase. niciodată n-am fost numai prieteni. tot ce a fost pentru mine viaţă. Fiţi însă liniştiţi. care au murit înfruntînd chinurile. cum spun ei. încă tineri amîndoi. . cu ani în urmă. sau la alţii care şi-au riscat poziţia. Nu mă gindesc la comuniştii de altădată. dacă. Ştiu că nu e frumos. Adesea se lăsa condusă de mine. Mi-e sortit să transform mereu. Laurette cea radioasă nu era făcută pe măsura lui cesium 137. că în locul mixotaurilor au apărut speciile fabuloase pe care le puteţi întîlni astăzi pe mai fiecare planetă. drept sfîrşit. le scriu pentru că nu pot altfel. cititorii. al descoperirii reale şi al puterii. extazul. pentru ea era extaz adevărat. dimpotrivă. era în fond puţin timidă. Bat aceste rînduri cîteva zile după moartea ei. Şi poate ar fi fost mai bine să nu mai scriu nimic despre toate astea: să ne fi pierdut urma. ca să spună adevărul despre înarmări. cu ochii ei mari. şi mă mîndresc cu asta. aspectul ei energic şi puţin cam dur ascundea un copil speriat în faţa răscolelilor şi dezechilibrelor şi exploziilor de miraculos ale vieţii. de părerile mele. buni de un final. mult înainte de naşterea ei. situaţia. a existat o lume cu cesium? Ar trebui să mă consolez. mereu tînără şi va trăi mereu. să le cer socoteală. voi.aşteptat. Mă gîndesc însă la cei care n-au luptat destul. Viaţa însă. nimic nu poate reînvia şi nu există foirţă în lume care să mi-o readucă pe Laurette. trăieşte mereu. începînd cu Hiroşima. acela de a îmbătrîni. s-a creat de-a lungul a milioane de ani înainte de apariţia bombei atomice. De ce să plătim noi pentru alţii? Ce vină a avut Laurette. nici ea nici eu. supusă şi ascultătoare ca o fetiţă. cînd aţi văzut-o pe Laurette cea radioasă împreună cu Rexas. îmi văd degetele apăsînd pe clape — degetele ciolănoase ale unui om trecut de şaptezeci de ani — şi îmi dau seama că ea. începutul de viaţă fericită al tinerilor învingători. la o demodată maşină de scris. înfăţişînd. şi că Laurette acum nu mai este. Niciodată n-am regretat. Dar n-am poftă să vă înşir lucruri pe care le cunoaşteţi şi care nu schimbă ce-a fost. nu înceta s-o mire. În fiecare floare descoperea lumea întreagă. iar Laurette. pentru că întotdeauna am iubit-o. totul. adesea îmi era superioară. Fiţi liniştiţi şi nu vă întristaţi: forţele care au născut blestemul sînt de mult dispărute. ar fi putut să mai trăiască. consolîndu-vă pe voi: să vă spun că bătrînul aude pe fereastră copii care se joacă şi care nu vor mai cunoaşte niciodată toate astea. cei cinci ani pe care îi pierdusem pînă să ne găsim. că nu pot găsi mîngîiere în nimic. O să vă spun. să nu aflaţi că şi ei au trebuit să se supună obiceiului prostesc al oamenilor. avea ochii mari şi puţin speriaţi în faţa frumuseţii florilor şi a vulcanilor care se cutremurau în ea însăşi. cînd privesc îndărăt — o frîntură a perfecţiunii absolute. N-aş putea explica de ce. M-aş repezi la oamenii din trecut.

cînd lupta se duce pe frontul larg al calculului logic. iar culegerea o socotim necesară. atunci cînd a cerut un „Shakespeare electronic". mai apropiată de idealul care l-a animat pînă în ultima clipă pe Milton Kipfer — perfecţiunea. Ne dăm însă seama că aici e vorba de o contradicţie mult mai adîncă. care nu e decît o formă a aceleia remarcate de Marx. pe baza discuţiilor purtate. E drept. Un scriitor cu adevărat mare — pe care îl va aduce poate viitorul — ar fi exprimat eroismul şi perfecţiunea mai ales în felul cum omenirea a respins atacul cesiumiştilor. ci în acelaşi timp. cu rezonanţă intimă. antrenînd coloşi. Alexander Pollock. Sfîrşit . tehnicii. Fostul preşedinte al Consiliului Mondial. contradicţie etern generatoare de progres.atunci — sigur — în ciclurile grandioase care nu încetează să creeze femeia şi floarea pe care o ţine în mînă *. căreia îi mulţumim pentru activitatea ei neobosită. muncii. Cu alte cuvinte. bătălia din laboratoare. stînd drept". lucru pe care comisia noastră se simte obligată să-l semnaleze. * Această imagine este nejustă. Ea reprezintă un progres real faţă de lucrările anterioare. ar fi transfigurat artistic schemele de investigaţie şi contra-atac. cînd deznodămîntul ţine nu numai de peripeţiile succesive ale indivizilor. scriitorul a surprins în însemnările sale cîte ceva din această energie colectivă şi a redat-o mai expresiv decît procesele noastre verbale. De aceea o serie de documente „seci" ale culegerii noastre oglindesc aşa-zisa perfecţiune omenească poate mai complet decît însemnările lui Fauraing. atunci cînd nu a tremurat". Nota comisiei americane. Sperăm că ea a izbutit să dea un rezumat util. Recomandăm doctorului Pollock ca. C. s-ar putea să ne mulţumească. pe o parte dintre noi. a simţit clar această contradicţie. întocmită de comisia americană prezidată de prof. dr. în „Milton. Fauraing e scriitor. cînd totul se petrece nu pe rînd. ar fi pus în faţa noastră clocotul comisiilor. Pentru el. Totuşi apreciem ca utilă munca desfăşurată de comisie. Nu simţim nevoia vreunei încheieri aparte la afacerea cesiumiştilor. în „cele patru minute". emoţiile pot fi stîrnite în ei dacă imaginile scriitorului se adresează societăţii prin segmentele ei individuale. imaginea de faţă fiind mai curînd o figură de stil izolată. drept incompletă şi nesatisfăcătoare. Am tolerat-o însă. Oamenii citesc în calitatea lor de indivizi. în unele scăpărări psihologice ascunse sub un ton indiferent etc. În general însă. să întocmească o nouă culegere. omul este exprimat în „mîna preşedintelui. „Aventura". în cazul războiului cu cesiumiştii. ceea ce pe noi ne nemulţumeşte în calitatea noastră de comisie. Recomandăm studierea ei şi sîntem de părere că o dezbatere în jurul ei ar fi binevenită. cîte puţin din toate aspectele bătăliei purtate. Scriitorul ştie sau simte că societatea — atunci cînd e consumatoare de artă — face acest lucru prin indivizii ei. deci unilateral. a fost una din aventurile de tip nou în viaţa omenirii. munca ştiinţifică a milioanelor de oameni. colective umane imense. în calitatea noastră de indivizi. uitînd de societate. pentru că în ansamblul gîndirii lui Fauraing societatea are rolul cuvenit. concluziile noastre fiind exprimate încă în cuvîntul înainte al culegerii.M. RECOMANDARE Consiliul Mondial al Pămîntului consideră culegerea „Atacul cesiumiştilor". între general şi particular. Ea evocă ciclurile naturii. ştiinţei.P.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful