www.cartiaz.

ro – Carti si articole online de la A la Z

CRIMINOLOGIE GENERALĂ
NOTE DE CURS Lucrare elaborată cu sprijinul şi contribuţia prof.univ.dr. GEORGETA UNGUREANU

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Cuprins
CAPITOLUL I ...............................................................................................................................................................4 EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ ...........................................................................................................4 1.1. Originile criminologiei.........................................................................................................................................4 1.2. Incursiune istorică................................................................................................................................................5 1.3. Criminologia românească....................................................................................................................................7 1.4. Criminologia – Noţiune, obiect, scop, funcţii......................................................................................................8 1.4.1. Obiectul criminologiei..................................................................................................................................8 1.5. Caracterul pluridisciplinar al criminologiei.......................................................................................................13 CAPITOLUL 2 ............................................................................................................................................................16 METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN CRIMINOLOGIE..............................................................................16 2.1. Metodele cercetării criminologice.....................................................................................................................16 2.2. Tehnici de cercetare criminologică....................................................................................................................18 CAPITOLUL 3.............................................................................................................................................................22 PRINCIPALELE ORIENTĂRI, TEORII ŞI CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE.........................................................22 3.1. Orientarea biologică. .........................................................................................................................................22 3.2. Orientarea psihologică.......................................................................................................................................24 3.2.1. Consideraţii generale..................................................................................................................................24 3.2.2. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud...................................................................................................27 3.3. Orientarea sociologică.......................................................................................................................................34 CAPITOLUL 4 ............................................................................................................................................................38 CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE....................................................................................................................38 4.1. Cauzele fenomenului social al criminalităţii .....................................................................................................38 4.1.1. Factorii criminogeni....................................................................................................................................38 4.2. Cauzele crimei ca act individual .......................................................................................................................44 4.2.1. Definirea noţiunilor de infracţiune şi infractor...........................................................................................44 4.2.2. Personalitatea infractorului.........................................................................................................................45 4.3. Situaţia preinfracţională.....................................................................................................................................66 4.3.1. Influenţa mediului social în formarea personalităţii...................................................................................66 4.3.2. Victima şi victimizarea...............................................................................................................................67 4.4. Mecanismul trecerii la act..................................................................................................................................72 4.4.1. Teoriile trecerii la act Modele particulare...................................................................................................72 CAPITOLUL 5.............................................................................................................................................................74 REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII...........................................................................................74 5.1. Modele de reacţie socială ..................................................................................................................................74 5.1.1. Modelul represiv.........................................................................................................................................74 5.1.2. Modelul preventiv.......................................................................................................................................75 5.1.3. Doctrina apărării sociale.............................................................................................................................76 5.1.4. Modelul curativ...........................................................................................................................................76 5.2. Tendinţe moderne în politica penală..................................................................................................................77 5.2.1. Tendinţa represivă, neoclasică....................................................................................................................77 5.2.2. Tendinţa moderată......................................................................................................................................78 5.3. Componenta preventivă a criminalităţii.............................................................................................................79 5.3.1. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii în criminologia modernă.......................................................79 5.4. Criminologia clinică...........................................................................................................................................79 5.4.1. Consideraţii generale..................................................................................................................................79 5.4.2. Bazele criminologiei clinice.......................................................................................................................80 CAPITOLUL 6.............................................................................................................................................................81 TIPOLOGII DE CRIMINALITATE............................................................................................................................81 6.1. Criminalitatea organizată...................................................................................................................................81 6.1.1. Consideraţii generale privind crima organizată..........................................................................................81 6.1.2. Conceptul de crimă organizată în doctrina internaţională..........................................................................85 6.1.3. Criminalitatea organizată în România........................................................................................................93 6.3. Traficul de persoane.........................................................................................................................................108 6.4. Criminalitatea informatică...............................................................................................................................127 6.5. Terorismul internaţional...................................................................................................................................133 2

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
6.5.1. Concept.....................................................................................................................................................133 6.5.2. Personalitatea teroristului..........................................................................................................................137 6.3. Delincvenţa juvenilă........................................................................................................................................140 6.3.1. Devianţa. Comportament deviant.............................................................................................................140 6.3.2. Delincvenţa juvenilă - formă a devianţei sociale.....................................................................................144 6.3.3. Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincventei juvenile..........................................145 6.4. Potenţial delincvenţial a delincventei juvenile................................................................................................150 6.4.1. Aspecte privind potenţialul delincvenţial.................................................................................................150 6.4.2. Particularităţi ale metodologiei utilizate în evaluarea fenomenului de delincventă juvenilă................................................................................................................................................................150 6.4.3. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventă............................................................................151 6.4.4. Metode şi tehnici de predicţie a delincventei juvenile..............................................................................152 6.4.5. Evaluarea predictivă a raportului dintre predelincvenţă şi delincventă....................................................154 6.5. Politici sociale şi modalităţi de reinserţie a minorilor cu comportament delincvent.....................................156 6.5.1. Tipuri de politici sociale...........................................................................................................................156 6.5.2. Reintegrarea socială a minorilor delincvenţi............................................................................................156 CAPITOLUL 7...........................................................................................................................................................158 PREVENIREA CRIMINALITĂŢII...........................................................................................................................158 7.1. Terminologie – concepte..................................................................................................................................158 7.1.2. Prevenirea criminalităţii - noţiune şi trăsături caracteristice...................................................................159 7.1.3. Cadrul juridic de organizare a activităţii de prevenire a criminalităţii.....................................................161 7.2. Organisme internaţionale de prevenire a criminalităţii....................................................................................162 7.3. Structuri europene şi modele de prevenire a criminalităţii..............................................................................173 7.3.1. Generalităţi................................................................................................................................................173 7.3.2. Structuri europene de prevenire a criminalităţii .......................................................................................173 7.4. Modele contemporane de prevenire a criminalităţii.......................................................................................178 7.4.1. Modalităţi practice de prevenire a unor genuri de infracţiuni......................................................179 7.5. Cooperarea unităţilor şi formaţiunilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii.....................182 BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................................................185

3

s-au preocupat în mod special de analizele sociologice. trăsături.cit. biologie) au drept consecinţă un anume "dualism". 5 A. 1992. Criminologia se înscrie astfel în cadrul unui proces profund la care am asistat pe plan mondial în ultimele decenii. în Italia. p. Chiar dacă această disciplină nu există decât de aproape un secol.19.M. criminalistica) a fost urmată de un proces de integrare a criminologiei în ansamblul disciplinelor care studiază omul şi comportamentul acestuia în mediul social. particularităţi deosebite. Editura Montehrestien. paris. Originile criminologiei Criminologia este o disciplină fondată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. crima şi criminalul au suscitat întotdeauna interesul. unor metode diferite de studiu a căror geneză este revendicată de discipline ştiinţifice foarte diverse şi la prima vedere fără legătură. delimitarea obiectului criminologiei. Pentru a dobândi asemenea valenţe. metode şi tehnici de cercetare în criminology. Desprinderea legităţilor şi sensurilor fenomenului infracţional.cit. Prin excelenţă o ştiinţă legată de nevoile practicii. 1981. p. criminologia este chemată să studieze fenomenul infracţional. Criminologie. Oricât de interesante ar fi unele din concluziile pe care ştiinţa criminologiei le oferă pe plan mondial în prezent. criminologia se înfăţişează ca "o armă redutabilă de prevenire şi combatere a faptelor antisociale"3.Stănoiu. 1 2 Lygia Negrier-Dormont.1.. medicină.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL I EVOLUŢIA CRIMINOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ 1. medicină legală. op.arăta Albert Brimo -. Dotată cu o mare finalitate. Idem. Folosirea unor metode din alte ramuri ale ştiinţei în studiul fenomenului infracţional face ca acestea să dobândească.cartiaz. determinat de evoluţia şi specificitatea fenomenului infracţional din ţara noastră. despărţirea ei de alte discipline care au tangenţă cu fenomenul criminalităţii (dreptul penal. Bucureşti. reclamând totodată o examinare aprofundată a corelaţiilor sale cu alte fenomene sociale. op. în funcţie de obiectul cercetat.Stănoiu. p. Paris. de către un medic. a tendinţelor şi devenirilor sale presupune permanenta lui observare. 3 Rodica M. aplicarea în criminologie a unor metode de cercetare ce au fost elaborate în vederea realizării altor scopuri decât acelea ale explicării fenomenului infracţional şi interferenţa ce se produce între metodele proprii ştiinţelor sociale şi metode specifice unor alte domenii de cercetare (matematică.1. "Dacă există metode comune pe ansamblul ştiinţelor sociale . după cum se exprima R. nimeni nu poate nega că fiecare ştiinţă socială utilizează în mod specific aceste metode conform propriului său obiect "5. de aplicarea cât mai rapidă a soluţiilor propuse de cercetarea ştiinţifică în activitatea concretă de realizare a politicii penale. 4 . 1972. criminologia românească trebuie să-şi croiască un drum propriu. Edituea Academiei. Astfel. aşa cum acesta se manifestă în condiţiile unei anumite societăţi.13. în procesul aplicării lor concrete. Stănoiu. profesori de drept şi magistraţi. 4 Rodica M.. prin folosirea metodelor unora de către altele"4.75. Într-adevăr. încă de la apariţia umanităţii2. descriere şi explicare. Les methods des sciences socials. ulterior. Editions Litec. p. este absolut necesar ca acestea să fie verificate în condiţiile specifice de dezvoltare ale ţării noastre. psihologico-morfologice ale criminalităţii în consonanţă cu descoperirile juridice1.Brimo.www. şi anume acela "de dialectizare a ştiinţei contemporane prin întrepătrunderea şi integrarea diferitelor discipline. p.12. într-o etapă istorică determinată. pentru a evidenţia coexistenţa în cadrul aceleiaşi discipline a criminologiei.

5 . 4 J. Tot în acest sens se înscriu şi cercetările medicului scoţian Thompson. Editura Europa Nova.cartiaz. recunoscând totodată meritele precursorilor săi. a apărut odată cu structurarea primelor forme de organizare socială.Bouzat et J.www. motiv pentru care a fost considerat întemeietorul "criminologiei sociologice". Abordarea filozofico-umanistă a fenomenului infracţional a fost completată cu încercarea de a introduce ca metodă de studiu delincventa într-un sistem de cercetări experimentale. Paris. încât Lombroso a fost supranumit părintele "criminologiei antropologice"4. Deşi criminalitatea nu a fost studiată în mod ştiinţific decât relativ recent (în ultimele două secole). Incursiune istorică Criminalitatea.Pinatel. A fragment on Government. Traite de droit penal et de criminologie.Pinatel în P. Rousseau (1712-1778). în virtutea căruia toţi oamenii să fie egali în faţă legii 2. Bucureşti. Research Council. Gh. Influenţat de lucrările filozofilor iluminişti Montesquieu (1689-1755) şi J. p. este considerat întemeietorul antropologiei judiciare. Aceste lucrări. într-un efort integrator. un exemplu elocvent fiind Cesare Baccaria (1738-1794). deoarece „acolo unde nu există morală şi norme nu există crime".Sellin. regina fără regat. p.Nistoreanu. Beccaria a atacat virulent şi pertinent tirania şi arbitrariul care dominau justiţia italiană din acel timp. fiind însuşite de structurile britanice. care a publicat în "Journal of Mental Science" (1870) observaţiile sale asupra a peste 5. p. a cărui lucrare-fundamentală este intitulată 1 2 T. Data apariţiei criminologiei ca ştiinţă. englezul Jeremy Bentham a dezvoltat problematica penalogiei. Franz Joseph Gali (1758-1828). cum o denumea Thorsten Sellin1 în 1938. C. făcând o serie de propuneri de reformarea sistemului de legi şi pedepse. nu poate fi precizată cu exactitate. Anterior acestui fapt istoric nu se poate afirma existenţa criminalităţii. precum şi opiniile referitoare la prevenirea criminalităţii constituie idei esenţiale ale şcolii clasice de drept penal. majoritatea având caracter experimental şi tratând cu preponderenţă problemele psihiatriei judiciare.ro – Carti si articole online de la A la Z Criminologia. Acesta. Criminologie. judiciare şi de putere3. au stat la baza lucrării lui Lombroso.2.000 de deţinuţi. La aceasta au contribuit antropologi şi medici de penitenciare. Omaha. 1. ca şi în cazul altor discipline sociale. cu lucrarea sa "Les Fonctions du cerveau ". Un alt nume important de care se leagă naşterea criminologiei ştiinţifice este acela al lui Enrico Ferri (1856-1929). Criminologie. An introduction in the Principle of Morals and Legislation. Contemporan cu Beccaria..93. cât şi importante puncte de plecare în criminologie. Susţinând că ar fi găsit imaginea-model a infractorului. Culture conflict and crime social science. Majoritatea istoricilor criminologiei îl consideră pe medicul militar italian Cesare Lombroso (1835-1909) drept întemeietorul acestei ştiinţe. Triada italiană a criminologiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea este încheiată de magistratul Raffaelo Garofalo (1851-1934). p. 1983. numeroase izvoare prezente pe întreaga perioadă a evoluţiei umanităţii relevă interesul pentru acest fenomen. a publicat în anul 1876 lucrarea "L'uomo delinquente" (Omul delincvent). NY 1938. acesta fiind o fiinţă predestinată să comită delicte datorită unor stigmate fizice şi psihice înnăscute. care în lucrarea sa "Sociologia criminale " (1881) a analizat rolul factorilor sociali în geneza criminalităţii.J. ce a avut un impact social real. iar englezul Nicolson a publicat studiile referitoare la viaţa publică a infractorilor.Păun.61. ca fenomen social. Interesul său privind raportarea pedepsei la pericolul social al faptei şi la vinovăţia făptuitorului.8. pledând împotriva dreptului "divin" (inchizitorial) şi în favoarea dreptului "natural". 3 Bentham J. prin importanţa lucrării sale "Dei delitti e dellepene " (Despre infracţiuni şi pedepse) apărută în anul 1764. şi-a schimbat substanţial statutul în ultimul sfert de veac. Tome III. Opera sa a avut un asemenea impact asupra lumii ştiinţifice de la sfârşitul secolului al XIX-lea. folosind şi propriile sale cercetări.2.

Stănoiu. von Liszt a ajuns la teoria sintetică despre interacţiunea predispoziţiilor native cu mediul înconjurător în comiterea faptelor antisociale"4.Nistoreanu. În aceeaşi direcţie s-au îndreptat studiile cercetătorilor germani von Mayr -cu lucrarea "Statistik der Gerichhichen Polizei in Konigreich Bayern und in eingen ander Landern " (1867) şi von Oettingen . sociologică) independente.9. 1989. Amsterdam (1901). Quetelet (1796-1874) . p. 6 J. Bucureşti. Tot în Germania. Crime. care a impulsionat studiul fenomenului infracţional. 1974.ro – Carti si articole online de la A la Z "Criminologia " (Napoli. folosirea în premieră a acestui cuvânt se pare că aparţine antropologului francez Paul Topinard2.10. 6 .Jonson. Von Liszt susţine necesitatea unei "ştiinţe totale a dreptului penal"."Sur l'homme et le developpement de ses facultes ou Essai dephysique sociale "..cit. Simultan.Goppinger. 4 H. p. Paris.13. op. Antropologia criminologică nu a constituit singura cale de cercetare criminologică în secolul al XIX-lea. Opiniile divergente exprimate în lumea ştiinţifică privind criminalitatea au constituit un prilej favorabil pentru efectuarea de noi cercetări şi au determinat crearea unui cadru instituţional adecvat.J. "În încercarea de a depăşi divergenţele de idei dintre teoreticienii francezi şi cei italieni.Păun. E. studiile cu privire la dinamica delincvenţei au dus la acumularea unui volum important de date statistice care au determinat apariţia unui nou domeniu de cercetare. Starea şi dinamica fenomenului infracţional au fost studiate mai ales cu mijloace statistice. 1963. descrierea şi explicarea realităţii infracţionale"5. Munchen. O asemenea abordare reprezintă o veritabilă revoluţie în criminologie. prefigurând apariţia unei noi discipline ştiinţifice. criminologia a purtat o perioadă numele de antropologie criminologică.Beck.. studiile criminologice au fost găzduite de alte discipline ştiinţifice. Traite de droit. Torino (1906) şi Koln(1911). În această perioadă. sub această denumire s-au desfăşurat şi congresele internaţionale care au avut loc la Roma (1885). influenţa mediului social asupra criminalităţii s-a dezvoltat în cadrul sociologiei. independenţa în spaţiu şi timp. psihologia criminologică şi statistică criminologică. Kriminologie.cit.cartiaz. mai ales din partea sociologilor francezi1. p.cit. a concentrat principalele preocupări ştiinţifice referitoare la criminalitate. Editura Academiei. p. De altfel.63.22.cu "Statica morală şi importanţa sa pentru o etică socială creştină". iar studiul persoanei infractorului a fost realizat antropologic. op."Essai sur la statistique morale de la France ". Bruxelles (1892). 5 Rodica M. psihologică. Editura C. Lucrări ştiinţifice destinate examinării datelor statistice au fost efectuate de francezul Andre-Michel Guerry (1802-1866) ..4. apărută în 18353. apărută în anul 1833. "criminologia nu se constituise ca disciplină autonomă. Franz von Liszt a militat cu energie în favoarea cercetărilor criminologice şi aplicarea în practică a rezultatelor. 1885). Geneva (1896). Încercând să depăşească greutăţile cu care se confruntă criminologia datorită dependenţei sale faţă de ştiinţa dreptului penal. criminologia.Pinatel. Datorită influenţei exercitate de Lombroso. p. Correction and Society. înfiinţată la Lyon în 1886.H. p. în care să fie incluse antropologia criminologică.www. Paris (1889). La sfârşitul secolului ai XIX-lea şi începutul secolului XX. C. el a creat o teorie a "criminalităţii naturale". cât şi faptului că publicaţia "Archives d'Antropologie criminelle et de sciencespenale ". Southerm Illinois Third Edition. fapt care 1-a expus unor critici vehemente. 1 2 Gh.H. Introducere în criminology. dar inevitabil tributare disciplinelor din care au provenit"6. ci se prezenta sub forma unor capitole în cadrul altor ştiinţe care abordau fiecare. psihologic şi psihiatric. datorită titlului celebru al operei sale. deşi denumirea de "criminologie" este asociată numelui lui Garofalo. Menţionăm că. în domeniul lor propriu. de belgianul Lambert A. op. 1971. 3 J. Prin acumularea de cunoştinţe referitoare la criminalitate s-a iniţiat un proces de structurare a unor "criminologii specializate (biologică.Pinatel.

"cu multiple determinări. societatea desfăşoară. op.cartiaz.Stănoiu.15. la Parchetul General.cit. prevenire şi combatere a criminalităţii. din "dependenţa criminologiei faţă de stadiul dezvoltării ştiinţelor despre om şi societate.Zvekic. cu sediul la Paris. p. prin care atribuţiile Comisiei Internaţionale pentru Penitenciare au fost preluate de Consiliul Economic şi Social (ECOSOC): Fondurile ONU alocate studiului criminalităţii au făcut posibilă organizarea unor congrese internaţionale ce au avut un rol deosebit în dezvoltarea criminologiei. în cadrul cărora se analizează cadrul teoretic şi.. sub egida O.J. mai ales 1 2 Rodica M.3.cit. în mod special.. Congresele acestei societăţi au abordat teme precum: crima organizată. Pinatel. Introductiory notes. 1. din dificultatea de a integra în planul explicaţiei cauzale diferite laturi ale acestui obiect.. Stănoiu . precum şi particularităţile diferitelor regiuni ale lumii în planul fenomenului infracţional. În anul 1950. La nivel naţional. având ca principal obiectiv promovarea internaţională a studiului ştiinţific al criminalităţii. Menţionăm în acest sens Centrul Internaţional de Criminologie comparată de la Montreal şi Centrul Internaţional de Criminologie În anul 1968. pe baza unor metode şi tehnici de cercetare moderne. criminalitatea transnaţională.U. 3 Queloz.aşa cum susţine şi Rodica M. H. Datorită faptului că rezultatele cercetării ştiinţifice din criminologie sunt fragmentare. Institutul de Cercetări pentru Apărarea Socială (UNSDRI). care vizează componentele sistemului de măsuri de cercetare din domeniu. UNICRI. când studiile şi cercetările criminologice au avut un caracter ocazional. 4 U.N. ca fenomen socio-uman. Această stare de fapt rezultă . afiliată la Societatea de Criminologie. la îndeplinirea obiectivelor pe care această ştiinţă şi le-a asumat. iar eforturile integratoare ale unor reputaţi specialişti . Din anul 1952. asemeni ştiinţelor sociale. Szabp. În acelaşi timp a fost revitalizat învăţământul universitar de criminologie şi au fost înfiinţate colective de cercetări criminologice în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. sub egida ECOSOC s-a creat.3-21. dar şi delincventa juvenilă etc. urmărind adaptarea permanentă a cadrului său de referinţă şi a modelelor teoretice şi metodologice utilizate"4. Mannheim. criminalitatea "gulerelor albe". criminologia românească are. la Roma. cursuri internaţionale de criminologie. 7 . p. aplicativă şi prospectivă.36. op. Suportul teoretic al criminologiei a fost întărit de crearea unor centre de cercetare ştiinţifică în domeniu.cit. op.16.din complexitatea obiectului de cercetare. p. cu implicaţii de natură practică. nr. după o perioadă îndelungată de câteva decenii.Stănoiu. Publ. Criminologia românească Ca ştiinţă teoretico-explicativă. Essaya on crime and development. preocupări de testare şi examinare aprofundată...ro – Carti si articole online de la A la Z În anul 1934 s-a creat Societatea Internaţională de Criminologie. uneori chiar suferind de dogmatism şi eclectism. pe larg.www. din aceste cercetări concrete rezultă că se mai manifestă unele păreri preconcepute cu privire la criminalitate. Rodica M. ceea ce va contribui. în 1990 a fost înfiinţată Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică. 1990. aflat în continuă evoluţie"3. J. care în anul 1989 a fost transformat în Institutul Internaţional de Cercetări asupra Crimei şi Justiţiei (UNICRI). de tratament al delincvenţilor. s-au soldat cu un succes limitat"1. "criminologia contemporană tinde spre o orientare realistă şi pragmatică. cu siguranţă. conceptual. Considerând criminalitatea un fenomen complex. Roma. şi la Administraţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul de Justiţie. "Opiniile teoreticienilor converg spre concluzia că saltul de la criminologiile specializate la criminologia generală se dovedeşte a fi dificil. de formarea unor specialişti în domeniu"2. D. Adunarea Generală a ONU a adoptat Rezoluţia 415 (V). principiile generale şi metodele ştiinţifice de studiere a criminalităţii.

O direcţie prioritară în care trebuie să fie concentrate eforturile de cercetare în criminologia românească se materializează în unificarea materialelor de evidenţă statistică interdepartamentale şi multiplicarea indicatorilor statistici privind criminalitatea în scopul prelucrării statistice a datelor cu metode moderne.1.Picca. bănci. care s-a desfăşurat la Paris. metodele şi tehnicile ştiinţifice de explorare a criminalităţii. indicatori a căror gamă implică şi indicatori penali dar şi economici. mai ales. unul dintre punctele sensibile ale controverselor ştiinţifice din domeniul criminologiei îl reprezintă obiectul sau de studiu. prezentat cu ocazia celui de-al II-lea Congres Internaţional de Criminologie.Academiei.Stânoiu. sociologul american Thorsten Sellin afirma despre criminologie că este un fel de "regina fără regat". cercetarea criminologică a fost iniţiata de antropologi. ca ştiinţă. Rezultatul a fost atât fragmentarea obiectului de cercetare criminologică în diverse laturi şi aspecte ale fenomenului infracţional. a unor modele sociale de sisteme tactice de prevenire a faptelor infracţionale. cât şi o anumită lipsă de unitate între teoreticienii care abordau criminalitatea de pe poziţiile unor discipline diferite. 8 . 1 2 J. preocupările ştiinţifice pe această temă fiind mereu în actualitate. dar se poate afirma că şi în prezent există opinii divergente. scop. elaborarea unor modele de strategii întemeiate pe principiul planificării integrate a prevenirii şi combaterii criminalităţii şi. funcţiile. Obiectul criminologiei Evoluţia criminologiei ca ştiinţa a fost marcata de numeroase controverse teoretice care au vizat obiectul său de cercetare.ro – Carti si articole online de la A la Z cu privire la cauzele şi condiţiile care determină şi favorizează menţinerea acestui fenomen în societatea românească. în lupta împotriva criminalităţii. Dezvoltarea temporară a acestei discipline în cadrul altor ştiinţe a avut ca efect utilizarea unor modele etiologice. Aceste teorii cuprind o arie largă de modele explicative. 1989.386. Revue internaţionale de criminologie et de police technique. Ed. Astfel. sisteme de referinţa şi tehnici de cercetare proprii acelor ştiinţe. nr. R. pe zone geografice şi alte entităţi sociale.4. transporturi). precum şi a interrelaţiilor şi influenţei acestora asupra conduitei antisocială a delincvenţilor. inclusiv a unor modele de tratament al delincvenţilor. în Raportul general cu privire la "Aspectele sociologice ale criminalităţii". Contribuţia specialiştilor din acest domeniu a adus numeroase clarificări. Modelele de cauzalitate privind infracţiunile se cer a fi diversificate şi elaborarea unor noi modele pentru a completa imaginea determinismului socio-uman al criminalităţii. Aceasta situaţie este consecinţa obiectivă a modului în care a apărut şi s-a impus.1 Orientarea cercetării ştiinţifice câtre subiectul activ al actului infracţional a constituit ulterior o constanta a poziţiilor teoretice care consideră personalitatea individuală drept cauza exclusivă sau prioritară în săvârşirea faptelor antisociale2. 1. Este interesantă şi chiar importantă sugestia ca multiplicarea indicatorilor statistici să fie perfecţionată în spiritul modelelor de indicatori statistici privind criminalitatea. recomandate de experţii Naţiunilor Unite. subliniind astfel că problema obiectului criminologiei este departe de a fi rezolvată. culturali.cartiaz. prin integrarea unor modele teoretice privind etiologia criminalităţii în diferite domenii de activitate economico-socială (comerţ. funcţii 1. Exigenţele evoluţiei societăţii româneşti reclamă. aceştia au preferat studiul infractorului..4. p. Bucureşti. 1985. Introducere în criminologie. p. demografici etc. datorită faptului ca. Ou en est la criminologie. O altă direcţie importantă spre care trebuie să fie îndreptată cercetarea criminologică românească vizează în special şi cercetarea comportamentală a victimelor. obiect. sociali. la început. mai mult ca oricând. În anul 1950.4. Nu întâmplător.M.17. aptitudinea de a face aprecieri pertinente asupra stării şi dinamicii fenomenului infracţional şi capacitatea de a elabora măsuri adecvate pentru prevenirea şi combaterea acestuia. de la cele de tip ereditar. criminologia. Criminologia – Noţiune.www.

în variantele lor moderne. Criminology. fenomenul infracţional este inclus în formele mai largi de devianţă socială. Principala carenţa a teoriilor monocauzale consta în abordarea unilaterala a problematicii criminologiei. London. 1952. 1971. Thorsten Sellin.M. se înţelege studiul crimei.Pinatel concepe obiectul de studiu al criminologiei 1 2 G. p. citat de R. neglijează parţial sau total personalitatea celui care încălca legea penală5. Autorul consideră că este absolut necesară descoperirea cauzelor criminalităţii. 19. Eforturile de sinteza susţinute de criminologii secolului XX au reuşit . teoria multifactorială asupra cauzelor criminalităţii reprezintă un progres în raport cu poziţiile anterioare. în scopul identificării măsurilor prin care societatea poate interveni pentru limitarea acestui fenomen. 3 H. Reducerea obiectului de cercetare la persoana infractorului lasă în afara criminologiei fenomenul infracţional. H. Criminalitatea ca fenomen social a constituit..www. În consecinţă. criminologia se confundă cu sociologia devianţei4. criminologul francez J. Kriminologie.Hurwitz. Astfel.cit. o listă bogată de factori implicaţi în geneza crimei7. p.4-6.Stânoiu. 1983. aceasta orientare s-a concretizat în diverse teorii sociologice.M. sociolog american. trebuie considerată atât ca fenomen juridic.Cedam. op.Goppinger. 5 R. prin criminologie. pe larg. Considerând că ". dar ea nu constituie o concepţie aptă să integreze diferitele niveluri de analiza cauzală într-un model explicativ unitar ci. 9 . 7 R.George Allen and Unwin Ltd.M.2.Pisapia. Ed. astfel încât în această perspectivă. p.. p. p. infractorul.Routledge & Kegan Paul. iniţial. În cadrul acestei orientări. uneori. Modelele explicative mono-cauzale au început sa fie abandonate în favoarea unor modele mai complexe.. Ulterior. încercând o unificare. Comparative Criminology. ale conflictului de cultura etc. indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unor reglementari juridice2. şi conceptele utilizate sunt diferite.M. mai degrabă. înţelege prin crimă orice încălcare a normelor de conduită din societate. op. Social Science Research Council. p. 8 Studiul pedepselor şi al modului de executare a acestora. deviantul sau anormalul fiind plasaţi în zona centrala a obiectului criminologiei. New York. Criminologie. ale dezorganizării sociale. fapt care pune sub semnul întrebării autonomia disciplinei. dintre care amintim teoriile patologiei sociale. La rândul său. obiectul preocupărilor de ordin statistic.fără un succes deplin . a problematicii referitoare la crima. 18. Intre exponenţii de seama ai criminologiei din aceasta perioada se detaşează HERMAIMN MANNHEIM şi JEAN PINATEL. metodele de prevenire a criminalităţii.Sellin.Beck.. 6 S.C. London. Ed. morala şi cultura3. se includ penologia8. 1965. o accepţiune care depăşeşte sfera normativului juridic. de tratament si resocializare a infractorilor9. care este astfel lipsita de o perspectiva unificatoare cu privire la obiectul de cercetare. Padova. 1983.. până la teoriile "personalităţii criminale".ro – Carti si articole online de la A la Z psihiatric. van Bemelen. cât şi. fie explicând "socialul prin social". iar criminologul german Hans Goppinger susţine că infracţiunea ca obiect al criminologiei. Ed.18.să depăşească stadiul unor simple adiţionări ale criminologiilor specializate. p.Mannheim susţine ca.H. criminal şi criminalitate. Tjeck Willink Zwolle. conceptului de infracţiune i se conferă. 1942.Stânoiu. în planul obiectului de studiu. Munchen.cit. Fondamento et oggetto delta criminologiei. Culture Conflict and Crime. după cum abordarea criminalităţii fie din perspectiva analizei cantitative. cit. op.obiectul îl constituie factorii sociali şi individuali care stau la baza comportamentului criminal"6. Într-o măsură importantă. care se bazează pe o analiza multifactorială a cauzelor criminalităţii. în sens restrâns. psihologic. criminalul. 9 H. 4 J. în strânsa legătură cu religia.Mannheim. 14. Opiniile potrivit cărora fapta antisocială constituie obiectul criminologiei sunt specifice. iar în sens larg.Stânoiu..cartiaz. Th. acelor specialişti care abordează criminalitatea de pe poziţiile sociologiei şi psihologiei sociale 1.3-14. Ed.

consideram ca obiectul de studiu al criminologiei include: criminalitatea ca fenomen social. Totodată este necesar ca tratarea acestei probleme să fie făcută în mod echilibrat şi judicios astfel încât obiectul de studiu al criminologiei . vitregind efortul de sinteza.Pinatel.19. C. considerăm că.Păun – criminologia.ro – Carti si articole online de la A la Z pe trei planuri10: . op. pag.care se ocupă de studiul actului criminal. Acest lucru înseamnă că în practică. Având în vedere importantele acumulări ştiinţifice care au avut loc în domeniul criminologiei. 9 R.cel al crimei . p.Dalloz. faptul că J. Criminalitatea aparentă cuprinde totalitatea infracţiunilor semnalate autorităţilor judiciare şi înregistrate ca atare. Bucureşti. impune necesitatea unei permanente reconsiderări a conţinutului şi limitelor acestuia. . infractorul. Trăite de droit penal et de criminologie. Astfel.cartiaz.2 a) Criminalitatea ca fenomen social Îmbrăţişând opinia că obiectul sintetic al criminologiei îl reprezintă criminalitatea ca fenomen social. J. pentru a transforma această noţiune într-un concept operaţional care să permită explicarea fenomenului studiat.Pinatel.M. Obiectul criminologiei . precum şi problematica majora analizata de pe poziţiile teoretice ale acestei discipline. trebuie să arătăm că acumularea treptata de cunoştinţe. Criminalitatea aparentă este diferită de criminalitatea reală. dar şi sintetic.23. este necesară adoptarea unui model sistemic de analiza. dar nici restrâns nejustificat. ţinând seama de măsura în care criminalitatea este cunoscută precum şi de măsura în care mijloacele de drept penal reacţionează împotriva acesteia. după ce relevă aceste diferenţe. Totuşi. împarte disciplina într-o "criminologie generală" (cu caracter enciclopedic. Ed. obiect ce reclamă o analiză diferenţiată a diverselor sale niveluri (infracţiune. există tot timpul o diferenţă cantitativă între numărul infracţiunilor comise în realitate şi numărul celor prevăzute de statisticile judiciare. În ultimele două decenii ale secolului XX. Tome III. victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii.Pinatel. infracţiunea.care îi conferă identitatea şi îi stabileşte locul în sistemul ştiinţelor . .analiza sintetică. într-o perioadă de timp determinată. Criminalitatea reală reprezintă totalitatea faptelor infracţionale săvârşite pe un anumit teritoriu. Considerând drept corect şi fundamentat ştiinţific punctul de vedere "tradiţional" cu privire la obiectul criminologiei. 10 .cel al criminalităţii .Bouzat et J. în P. criminalitatea reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii.Pinatel. La societe criminogene.care studiază caracteristicile infractorilor şi factorii care au influenţat formarea şi evoluţia personalităţii acestora. ca orice fenomen social. fenomen infracţional).să nu fie extrapolat la alte domenii de cercetare. pe măsura dezvoltării ştiinţifice. Criminologie. Editura Europa Nova. Autorul surprinde corect obiectul complex de cercetare criminologică. 2 Gh. distincte calitativ de cele ale elementelor componente. 1963.care studiază ansamblul de acte criminale care se produc într-un anumit teritoriu. Paris.Nistoreanu. 1996. Ed. pe larg. 1971. Paris.38-52. aparentă şi legală. poate fi împărţită în criminalitate reală. Astfel.cit. evoluţia modelelor teoretice în domeniul criminologiei a determinat noi şi serioase dispute în legătură cu obiectul criminologiei. deoarece aceasta nu poate fi 10 J. Dacă avem în vedere dimensiunea criminalităţii ca fiind totalitatea infracţiunilor săvârşite pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp dată. ce urmăreşte să compare şi să unifice datele criminologiilor specializate) şi o "criminologie clinică" (având ca obiect abordarea multidisciplinară a cazurilor individuale) este apreciat de unii autori9 ca fiind de natura să rupă individualul de fenomenul global al criminalităţii. se pune în evidenţă doar componenţa cantitativă a fenomenului.Calmann-Levy. p..www.Stănoiu. într-o anumită perioadă de timp. în Tratatul său de criminologie.cel al criminalului . infractor.

infractorul este persoana care. neîncredere în autorităţi. Infractorul Sub aspect juridic.cartiaz.Pascu.www. psihologice. economice. nu s-a dovedit existenta unor trasaturi de ordin bio-antropologic care sa diferenţieze infractorul de non-infractor.28. de real interes pentru obiectul criminologiei şi anume victima infracţiunii. uman. I. Pe buna dreptate s-a reproşat criminologilor că şi-au concentrat eforturile asupra problematicii referitoare la infractor. Criminologia a analizat şi continua să studieze coordonatele biologice. persoana care încălca legea penală este considerată ca un eşec al procesului de socializare.Boroi. fundamentul ontologic al acestuia2. a proceselor dinamice care au un impact semnificativ asupra acestui fenomen. cum ar fi sociologia şi psihologia socială. care au relevanţa pentru alegerea conduitei infracţionale şi trecerea la actul infracţional. Din punct de vedere criminologie. având identitate. Potrivit art. Diferenţa dintre criminalitatea reală şi criminalitatea aparentă este denumita cifra neagra a criminalităţii şi reprezintă faptele antisociale care. culturale etc. teamă etc. sociale. Drept penal. conceptul de infractor are o semnificaţie complexă datorită condiţionărilor bio-psiho-sociale care îl determina pe individ să încalce legea. 17 C.Didactică şi Pedagogică. Victima infracţiunii În ultima vreme. I. evidenţiind factorii de condiţionare şi determinare socială ai dreptului penal. V. criminologia îşi aduce contribuţia la procesul de perfecţionare a reglementării juridice.Dobrinoiu. Consacrat în cuprinsul unei norme juridice acest concept reflecta aspectul material. p.Lazăr. Întrucât. bp. cu vinovăţie. Ed. neglijând aproape în totalitate studiul victimologic.). până în prezent. Bucureşti. rămân necunoscute organelor judiciare. infracţiunea este fapta care prezintă pericol social. în producerea actului infracţional. Obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală. Gh. Extinderea obiectului prin includerea fenomenului mai larg al devianţei comportamentale. p. la realizarea unei mai bune concordanţe între legea penală şi realitatea socială pe care o protejează.M. V. 2 R. partea generala. constatându-se că. b) Infracţiunea Infracţiunea reprezintă manifestarea particulară a fenomenului infracţional. 11 . prejudiciu mic. 1992. după cum nu orice infracţiune poate fi considerata ca o faptă deviantă.cit.Stănoiu. săvârşeşte o faptă sancţionată de legea penală. Lucrările criminologice de data recenta au demonstrat existenţa unei relaţii complexe între făptuitor şi victima. moral şi juridic al conţinutului infracţiunii. A..Molnar. lipsă de timp. 1 Nu orice comportament deviant constituie infracţiune.67-114. • nu toate faptele penale sesizate în urma cercetărilor cu finalitate şi nu în toate cazurile se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă.pen. determină dificultăţi metodologice şi conceptuale1 precum şi o nedorită interferenţă cu alte discipline. • o bună parte din faptele sesizate rămân cu autori neidentificaţi. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală. din diverse motive.. Criminalitatea legală reprezintă totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare râmase definitive.Nistoreanu. Având rolul instrumentului de cunoaştere ştiinţifică a fenomenului infracţional. s-a evidenţiat un aspect teoretic nou. Includerea faptelor antisociale în obiectul de studiu ai criminologiei trebuie să aibă la baza criteriul normei penale.ro – Carti si articole online de la A la Z cunoscută şi cuantificată din următoarele motive: • nu toate faptele penale sunt aduse la cunoştinţa organelor abilitate ale statului şi înregistrate ca atare (multe din faptele comise nu sunt sesizate din variate motive: comoditate. particularităţi si funcţii proprii. cercetarea ştiinţifica încercând să surprindă dimensiunile adevărate ale acestui fenomen.

Această distincţie necesară nu exclude raporturile permanente dintre cele două discipline. Le Sycomore. cât şi post-factum. precum şi dintre fenomenul infracţional ca sistem şi sistemul social global. În aceeaşi maniera. presupune şi analiza cauzelor care le determina şi a condiţiilor favorizante. 1985. predicativă şi profilactică. o data cu evoluţia cercetărilor ştiinţifice în acest domeniu. prin înfăptuirea justiţiei. se susţine2 importanţa pe care studiile de victimizare o prezintă pentru identificarea dimensiunii criminalităţii reale.81-98. op. Astfel. p. criminologia a trebuit să-şi reconsidere şi să-şi reorienteze şi problematica referitoare la scop. Confruntata cu realitatea infracţională. mai bine precizat. Ph. p. pe de alta parte. M.integrează elementele componente într-un ansamblu unitar ce se comportă ca un întreg cu proprietăţi şi funcţii proprii. ele susţinându-se reciproc şi conlucrând la elaborarea doctrinelor preventive şi represive care se aplică în practica activităţii de combatere a criminalităţii. 1 2 16* Criminological Research Conference.www. iar dreptul penal fiind o ştiinţă normativă. Asemănător cu scopul ştiinţelor penale. Scopul general al criminologiei îl constituie fundamentarea unei politici penale eficiente.ro – Carti si articole online de la A la Z contribuţia victimei nu poate fi exclusa din sfera unui model cauzal complex1. 1984. scopul general al criminologiei se deosebeşte prin modurile diferite de concretizare. Sesizarea inadvertenţelor permite elaborarea unor studii utile atât nivelului institutionalizat al politicii penale. după cum elaborarea unei politici penale adecvate de prevenire şi control a criminalităţii constituie unul din scopurile acestei ştiinţe.cartiaz... prin programe şi măsuri de prevenire. Deşi "paradigma etiologică" a fost vehiculată intens ca fiind parte integrantă a obiectului criminologiei. Cauzalitatea apare însă în dubla ipostaza: aceea de scop al studiului criminologie. Includerea reacţiei sociale în obiectul de studiu al criminologiei este determinata de necesitatea stabilirii nivelului de adecvare a acesteia la realitatea fenomenului infracţional şi la tendinţele sale evolutive. în sensul includerii măsurilor de profilaxie a criminalităţii. dar şi de obiect al criminologiei. criminologia fiind o disciplină a fenomenului infracţional. Funcţiile criminologiei Opiniile teoretice cu privire la obiectul şi scopul criminologiei se regăsesc şi în concepţiile despre funcţiile acesteia. Interacţiunile dintre aceste elemente. prin tratamentul.26-29 Nov.5. Paris. Strasbourg. Pe de altă parte. pe de o parte. cât şi persoanelor implicate în acţiunea concreta de prevenire şi combatere a criminalităţii. Ed. cea mai mare parte a reprezentanţilor criminologiei tradiţionale considera că aceasta are următoare funcţii: descriptivă. constituie obiective importante ale studiului criminologiei orientat spre identificarea cauzelor criminalităţii. 12 . Scopul criminologiei Ca şi obiectul său de studiu. problematica reacţiei sociale constituie obiect de studiu al criminologiei în măsura în care schimbarea socială accelerata determina rămânerea în urma a sistemului de apărare antiinfractională. întrucât studierea fenomenului infracţional. trebuie evitată includerea sa ca entitate de sine stătătoare. în măsură să determine prevenirea şi combaterea criminalităţii. Les comptes du crime. distincte calitativ de proprietăţile şi funcţiile părţilor componente. Reacţia socială intervine atât înaintea de săvârşirea infracţiunii.cit. scopul criminologiei a devenit mai clar. reacţia socială formală şi informală asupra criminalităţii.Robert.KilIias. din obiectul său de studiu. obiectul sintetic al criminologiei fenomenul infracţional . În conformitate cu opţiunea teoretica prezentata. Reacţia socială împotriva criminalităţii Orientata către identificarea modalităţilor prin care fenomenul infracţional poate fi prevenit şi controlat. explicativă. resocializarea şi reinserţia socială a infractorilor.etc. criminologia nu poate exclude. şi a infracţiunii.

nu înseamnă că este în totalitate de acord cu acesta. C.ro – Carti si articole online de la A la Z Funcţia descriptivă – constă în studierea şi consemnarea datelor privind volumul criminalităţii de pe un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă de timp. Criminologie şi ştiinţă penitenciară. probabilitate. Un dezacord există întotdeauna şi el poate evalua până la inadaptare şi conflict. 1972. G. adolescenţi. Al doilea concept terenul este folosit pentru a desemna trăsăturile de ordin biocobnstituţional al individului (ereditate. Personalitatea. prevenire primară. instituţionali etc. personalitatea şi actul . Editura Europa Nova. prognoză etc.Manenheim. indicele este un simptom care permite un diagnostic criminologic pus societăţii sau grupului studiat. penitenciar etc. controlul social. congenitalul şi constituţionalul). mobilul. Funcţia descriptivă utilizează concepte operaţionale cum sunt: mediul. Funcţia profilactică Scopul general al criminologiei este de neconceput fără elaborarea unor metode şi tehnici de prevenire şi combatere a criminalităţii.cartiaz.). mediul ales sau acceptat (anturajul) sau mediul impus (militar. hazard. Cauza este elementul determinant în procedura fenomenului. Actul infracţional constituie răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situaţii. consideră că faptele nu au nici un înţeles fără interpretare.Levasseur şi R. 13 . mediul social (factori culturali.2 Cele mai utilizate concepte predictive sunt: prezent. prevenire secundară şi prevenire terţială. pentru crearea unui climat de ordine şi siguranţă a comunităţii umane. mediul ocazional-şcolar. ediţia a III-a.Stefani. • vârsta autorilor (minori. istorici. zona de frontieră etc. Caracterul pluridisciplinar al criminologiei Primii oameni de ştiinţă care s-au preocupat de fenomenul infracţional au fost matematicienii.) şi mediul personal sau psihosocial (climatul familial.www. Conceptul de mediu vizează: mediul natural (fizic sau geografic). extrapolare. 1.Nistoreanu. Funcţia explicativă H. 1996. tradiţionali. Chiar dacă individul se adaptează la mediul social. tehnica şi inovaţia intelectuală. efectul. a cauzelor care determină sau favorizează fenomenul infracţional. resocializare. semnifică subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-socială. Funcţia explicativă operează cu concepte operaţionale cum sunt: cauza. 3 G. cunoaşterea tipologiei criminalităţii în funcţie de: • genurile de criminalitate (criminalitatea violentă. similitudine. • locul săvârşirii (urban. Condiţia este un element favorizator. Euristica este ştiinţa care studiază activitatea creatoare. criminalitatea juvenilă. criminalitatea organizată din domeniul economico-financiar. profesional. În domeniul preventiv criminologia utilizează concepte precum: reacţia socială.Păun – Criminologie. factorul. evaluare şi o înţelegere generală. de la cel matematic până la cel euristic.3 1 2 Gh.). reprezintă scopul cercetării criminologice. a esenţei. indicele . reprezintă ansamblul de împrejurări obiective şi subiective care precede actul criminal. reintegrare.Jambu-Merlin. care au utilizat „Statisticile criminale”.5. Dacă factorul criminogen este orice element obiectiv care intervine în producerea infracţiunii. condiţia. rural. viitor. Factorul constituie orice element care într-o măsură mai mare sau mai mică are legătură cu crima. mutaţii genetice. tineri. corupţie etc. Funcţia predictivă presupune anticiparea fenomenului infracţional în timp şi spaţiu. terenul. în care este implicată personalitatea individului. vârstnici etc. Situaţia premisă.). relaţiile dintre oameni. Bucureşti.). Explicarea naturii. tratament. risc.1 Funcţia predictivă se întemeiază pe concepte operaţionale foarte variate. Editura Dalloz.

factorii socioculturali şi influenţa lor în determinarea naturii şi cuantumului acţiunii antiinfracţionale. în vederea sporirii fermităţii în aplicarea legii penale. un fenomen de masă. p. ştiinţă a ansamblului fenomenelor şi realităţii sociale sau ştiinţă a sistemului social global. modele de intervenţie preventivă.care. pe această bază. agrară. 1 N. În elaborarea programelor de cercetare criminologică. comercială etc. corelaţia dintre conţinut şi forma dreptului1. fiind ancorate în realităţile sociale concrete.62-63. au un caracter aplicativ. Prelegeri de sociologie juridică. diversificată în numeroase specialităţi. problematica stabilităţii relative. ale sociologiei juridice şi ale sociologiei dreptului penal sunt foarte importante pentru cercetarea criminologică.Popa. principiilor. structurii şi dinamicii criminalităţii. cu un grad de probabilitate ridicat. juridică etc. adică prin observarea. în termeni statistici.cartiaz. volumul.) se arată a fi indispensabilă. a devenit astăzi o ştiinţă complexă. să examineze multilateral. şi anume sociologii de ramură . prelucrate şi analizate. oferă posibilitatea cercetării ştiinţifice în criminologie să cunoască latura cantitativă a procesului de apărare socială a valorilor societăţii şi. statistica. prelucrarea şi analiza statistică în domeniul activităţilor de aplicare a legii penale. politică. 1983. deoarece criminalitatea constituie. în analiza şi evaluarea stării. axiomele explicaţiei ce contribuie la abordarea şi analiza cu adevărat ştiinţifică a criminalităţii şi a activităţilor de prevenire şi combatere a manifestărilor contrare ordinii de drept. TUB Bucureşti.ro – Carti si articole online de la A la Z În procesul de cunoaştere a criminalităţii ca fenomen socio-uman. ritmul. modeme . Datele sociologiei româneşti. mobilităţii şi eficacităţii sociale a sistemului dreptului penal.www. rata medie anuală.sunt în măsură să ofere o viziune clară asupra laturii cantitative a criminalităţii: mărimea. Cercetarea sociologică atribuie un rol important investigării relaţiilor juridice. a formelor de viaţă socială omeneşti. . legitimitatea şi validitatea reglementărilor juridice. categoriilor şi instituţiilor juridice.observate. iar legităţile care o guvernează sunt legităţi statistice. de loc şi de timp. CRIMINOLOGIA Şl PSIHOLOGIA p. deoarece ele oferă principii. Informaţiile furnizate prin demersul statistic. care studiază condiţionarea şi implicaţiile sociale ale criminalităţii. Un capitol distinct de preocupări în sociologia juridică îl constituie sociologia dreptului penal.36. problematica realităţilor sociale anterioare şi contemporane procesului de elaborare. precum şi problematica conştiinţei juridice a maselor cu privire la fenomenul criminalităţii şi la acţiunea socială de apărare împotriva acestuia. prelucrate cu procedee şi tehnici statistice. statistica este cea care aduce o contribuţie considerabilă în asigurarea progresului aplicativ al cercetării criminologice.în măsura în care se bazează pe date primare exacte şi complete. costul şi timpul acţiunii sociale antiinfracţionale. Cercetările statistice româneşti în domeniul criminalităţii sunt similare "sondajelor". operaţional şi relativ previzional. eficacitatea. distribuţia teritorială. metode şi tehnici care reprezintă cadrul de referinţă. intensitatea etc.economică. îndeosebi statistica penală (dar şi statistica industrială. aplicare şi organizare a executării sancţiunilor de drept penal. Observarea. mediu sau lung). prelucrarea şi analiza statistică a criminalităţii . calitativ. ca şi materialele statistice privind executarea sancţiunilor penale. gradul de eficienţă al intervenţiilor preventiv-educative şi sancţionatoare şi să formuleze. 14 . în circumstanţe concrete socio-umane. câmpul şi structura relaţiilor sociale în care dreptul penal are vocaţia să intervină. ca şi în prognoza criminologică pe orice termen (scurt. condiţionarea socială a concepţiilor. CRIMINOLOGIA Şl SOCIOLOGIA JURIDICĂ Sociologia. Sociologia juridică cercetează procesul de elaborare şi aplicare a dreptului. Criminoiogia românească preia din statistică nu numai datele brute privind evenimentele statistice (de tip infracţional săvârşite şi înregistrate în bazele de date) .

cât şi cercetarea criminologică a resocializării celor condamnaţi sunt condiţionate de validitatea concepţiei teoretice a datelor şi concluziilor psihologiei.1972. având la bază atât analiza cauzală a criminalităţii ca fenomen socio-uman. de asemenea. atât criminalistica. CRIMINOLOGIA Şl DREPTUL PROCESUAL PENAL Dreptul procesual penal.www. ca ştiinţă juridică. mai ales. studiază principiile. 15 .cartiaz. îndeosebi ale psihologiei sociale. instituţiile şi normele care reglementează procesul penal1 în întreaga complexitate şi în dinamica sa. Editura Didactică şi Pedagogică. cât şi cercetarea sistemului general de metode. inclusiv al sancţiunilor de drept penal care reprezintă mijlocul cel mai eficient de prevenire a faptelor interzise de legea penală. prin referire la sistemul normelor dreptului penal. a cauzalităţii socio-umane a acestui fenomen. categoriile. disciplină a metodelor tehnice şi tactici de investigare a faptelor de natură penală. procedeele şi mijloacele juridice de sporire a eficacităţii procesului penal. dreptul penal studiază atât circumstanţele obiective şi subiective care determină apărarea penală a anumitor valori şi relaţii sociale. abordează criminalitatea. Criminologia îşi lărgeşte sfera explicaţiilor privind legităţile luptei pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. Bucureşti.24. concepţiile privind psihologia conduitei şi legităţile acesteia etc. intervine după ce fapta s-a consumat şi ea se limitează la identificarea probelor care să demonstreze vinovăţia sau nevinovăţia celui care a comis fapta infracţională. încercând a identifica ansamblul şi funcţionalitatea metodelor. CRIMINOLOGIA Şl CRIMINALISTICA Criminalistica. explicând atât modul. Concluziile criminologiei privind cauzalitatea fenomenului infracţional.Volonciu. interpretarea dialectică a vieţii psihice. rezultatele şi concluziile ştiinţei dreptului procesual penal referitoare la căile. cât şi criminologia au în comun drept obiect de cercetare: infracţiunea. împrumută. Criminologia abordează criminalitatea prin prisma stării. procedee şi măsuri de prevenire a criminalităţii. precum şi prin viziunea mecanismului social al prevenirii şi combaterii criminalităţii. procedeelor şi mijloacelor sociale. CRIMINOLOGIA Şl ŞTIINŢA DREPTULUI PENAL Dreptul penal. ca ştiinţă. iar prin intermediul criminologiei aflăm de ce s-a produs fapta.ro – Carti si articole online de la A la Z Criminologia împrumută din psihologie principii şi reguli metodologice şi tehnice rezultate şi analizele proceselor psihice umane. integrând datele. dinamicii şi. delincventa. în fiecare din fazele şi momentele desfăşurării lui. p. 1 N. Prin intermediul criminalisticii aflăm cum s-a produs fapta. dezvăluie conţinutul normativ şi social-politic al dreptului penal ca şi fundamentarea legităţilor obiective. Drept procesual penal. De asemenea. cât şi mijloacele de reacţie socială faţă de săvârşirea unor fapte periculoase. Ambele discipline. infractorul şi victima.

Observarea. constă în urmărirea atentă şi sistematică a unor reacţii psihice a individului. însă subiectul este supus unor probe cu care nu este familiarizat. Metoda experimentală oferă. Există trei tipuri de experimente şi anume:  experimentul de laborator. acţiunile prin care acesta se manifestă. Cunoaşterea sub toate aspectele a fenomenului infracţional se realizează apelând la anumite metode ca: observarea. se pot distinge mai multe etape: a) observaţia iniţială. de interesele sale sau prejudecăţi în raport cu fenomenul observat. experimentul constă în provocarea unui fenomen psihic în condiţii determinate. tipologică. de regulă. III. reţinând numai aspectele spectaculoase ale evenimentului sau situaţiei observate. Experimentul. Metoda observaţiei. Observarea ca metodă de cercetare criminologică poate îmbrăca două forme şi anume: forma empirică şi forma ştiinţifică. Are un caracter subiectiv deoarece observatorul este influenţat de propriile sale percepţii. De cele mai multe ori este superficială şi inexactă. Metoda clinică.1.www.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 2 METODE ŞI TEHNICI DE CERCETARE ÎN CRIMINOLOGIE 2.  experimentul natural. eliminându-se factorii perturbatori. aplicată în cele mai diverse domenii ale ştiinţei. în care a intervenit o modificare. Ca metodă de investigare criminologică. b) elaborarea unei ipoteze în legătură cu soluţionarea problemei studiate. Metodele cercetării criminologice Studierea fenomenului infracţional existent într-o anumită arie geografică (pe un anumit teritoriu) şi într-o anumită perioadă de timp. fiind dificilă extinderea rezultatelor obţinute asupra comportării în condiţiile vieţii obişnuite:  experimentul standardizat. experimentul. predictivă). d) prelucrarea statistică a datelor înregistrate şi formularea concluziilor. procedând la fragmentarea 16 .cartiaz. se desfăşoară într-o ambianţă obişnuită. reacţia socială faţă de faptele antisociale etc. posibilitatea unei explorări a infractorului în general şi mai puţin a unui infractor individualizat. dar mai ales să se descopere legătura cauzală dintre acestea. constă în a urmări (monitoriza) o persoană sau un grup de persoane în condiţiile vieţii sale obişnuite. II. Observarea empirică ia naştere în mod spontan în contactul zilnic dintre individ şi mediul înconjurător. aceasta reprezentând momentul contractului iniţial între cel care face cercetarea şi obiectul său de studiu. nu se poate realiza fără o cunoaştere profundă a dinamicii fenomenului. însă subiectul se află în condiţii artificiale. Ea este incapabilă să ofere o imagine completă şi complexă a fenomenului observat.). c) desfăşurarea experimentului conform scenariului. Observarea ştiinţifică presupune cunoaşterea aprofundată a fenomenului infracţional sub toate componentele sale (compartimentul individual al delicventului sau de grup. cu scopul de a sesiza aspectele lor esenţiale. premisele acestora fiind standardizate aplicate pentru toţi subiecţii. se regăseşte şi la metodele particulare de investigare a criminalităţii (clinică. cu scopul de a găsi sau verifica o ipoteză. se urmăreşte a se identifica legăturile existente între diferite fenomene. Prin folosirea experimentului. studierea nemijlocită a fenomenului infracţional şi reţinerea unor aspecte cantitative sau calitative ale acestuia. În conceperea şi desfăşurarea unui experiment. în faţa unor sarcini neobişnuite. metode clinice etc. I. fiind limitată la sfera de interese ale individului la grupul social din care face parte. este o metodă cu grad înalt de generalitate. creează condiţii optime de observare a fenomenului.

Editura Europa Nova. b) Într-o altă accepţiune. Pornind de la diagnosticul şi prognosticul formulat. cum sunt: observarea.1 Diferitele tipologii se pot clasifica. în raport cu orientarea lor teoretica. însă. descriind şi alte tipuri de criminal (pasional. noţiunea de tratament desemnează o acţiune individuală desfăşurată faţă de un delincvent în vederea modelării personalităţii acestuia. motiv pentru care metoda clinică este utilizată frecvent. în tipologii constituţionale. . bolnav mintal. testele psihologice. principala lor sursa de 1 C. Metoda tipologică este una din cele mai vechi metode de cercetare criminologică şi a servit la: . Tipul reprezintă o combinaţie de trasaturi caracteristice pentru fenomenul studiat. Cesare Lombroso şi Enrico Ferri sunt cei care au creat primele tipologii specifice. care retine opt tipuri de criminali: .www. Pe baza unor tehnici complexe de investigare se poate ajunge la evidenţierea unor trasaturi ale personalităţii infractorului care vor permite formularea unui diagnostic pe baza căruia criminologul urmează să evalueze conduita viitoare a subiectului şi să formuleze un prognostic social.stabilirea unei tipologii criminologice a actului infracţional. În cadrul cercetării criminologice studiul personalităţii infractorului are o importanţă deosebită.antropologice în criminologie. se referă la modul de acţiune faţă de un delincvent. O grupare de tipuri între care se repartizează diferitele trasaturi caracteristice ale fenomenului studiat constituie o tipologie. Lombroso a încercat să demonstreze existenta unui tip unic de criminal înnăscut. ca urmare a pronunţării unei sentinţe penale. 1996. iar pe de alta parte. cel puţin două accepţiuni: a) Prima accepţiune. Metoda tipologică are la bază noţiunea de tip.Păun – Criminolgie. Ulterior. pe de o parte. în scopul de a înlătura factorii care-l determină să recidiveze şi să favorizeze resocializarea. studierea documentelor. violent. măsura educativă) şi de cadrul legal ce stabileşte modul de executare a acesteia. interviul clinic aprofundat. Bucureşti. să muncească. se va elabora un program adecvat de tratament. psihologice.cartiaz. Ea este prezenta. Metoda tipologică a fost îmbrăţişată de partizanii tendinţei bio. Noţiunea de tratament îmbrăcă.descrierea unui aşa-numit "tip criminal" în contrast cu tipul noncriminal. Ea reprezintă calea prin care se tinde către o cunoaştere multilaterală a personalităţii infractorului.criminalii profesionişti care evita. sociologice. ea se cere a fi completată prin alte metode care să permită o abordare a personalităţii infractorului în unitatea şi dinamica sa. Din acest motiv. 17 . în tipologii specifice şi în tipologii de împrumut. izolate. susceptibile de a fi comparate prin grupul de control. socotite stigmate ale crimei. În privinţa mijloacelor de realizare. IV. Metoda clinică cercetează cazul individual în scopul formulării unui diagnostic şi prescrierii unui tratament. viclean etc). Un alt exemplu de tipologie specifica este cel realizat de criminologul austriac Seeling. în general. inteligent. Lombroso a realizat o tipologie mai diferenţiata. şi în criminologia de orientare sociologică şi în cea de orientare psihologicopsihiatrică. metoda clinica nu operează: cu variabile ci se bazează pe anamneză (istoria cazului sau studiul de caz).descrierea unor tipuri particulare de criminali (de ocazie. O astfel de metodă este metoda clinică. măsura de siguranţă.ro – Carti si articole online de la A la Z personalităţii acestuia în elemente singulare. preocupaţi să argumenteze existenta unui tip constituţional de infractor. Metoda clinică se realizează în practică printr-un complex de tehnici de investigare. pasional. Acest mod este condiţionat de natura sancţiunii aplicate (pedeapsa. epileptic). . examene de laborator etc. prin reţinerea anumitor trasaturi. în criminologia clinică.

VI. .raportul dintre legităţile statistice şi prognosticul fenomenului infracţional. este necesar ca prin analiza fenomenelor anterioare. precedată în timp de acţiunea altor fenomene aparent fără legătura între ele. întrucât actele comportamentale ale eşantionului ales sunt mai uşor de perceput. Problemele legate de previziunea. metodele de predicţie au urmărit în principal două obiective: a) formularea unor previziuni cu privire la evoluţia fenomenului infracţional pe o perioada de timp dată. urmărit şi studiat. . Sunt cunoscute şi folosite mai multe tipuri de observare şi anume : a) în funcţie de 18 .criminalii cărora le lipseşte controlul sexual. Cu ocazia celui de-al VII-lea Congres Internaţional de Criminologie (Belgrad. . la toate nivelurile de interpretare . Este utilizată în paralel sau asociată cu alte metode în toate fazele procesului de cercetare criminologică. 2. . ştiinţifică în domeniul criminologiei privesc: .www. asupra unor infractori sau grupuri de infractori aflaţi în stare de libertate sau în stare legală de reţinere sau deţinere. Într-o primă etapă se vor evidenţia asemănările şi deosebirile dintre acestea. de la descrierea şi explicarea fenomenului infracţional până la prognozarea acestuia.criminalii agresivi. Procedeele de comparare sunt: a) procedeul concordanţei are în vedere producerea unui anumit fenomen. în funcţie de scopul urmărit. sau ridicat numeroase obiecţii cu privire la valoarea metodei tipologice în criminologie şi s-a atras atenţia asupra pericolului pe care îl reprezintă interpretarea extremista a unor cercetări întreprinse pe aceasta baza. făptuitor -. acela dintre fenomenele precedente care variază în acelaşi fel cu fenomenul care succede constituie cauza. V. Pentru a se putea determina cauza. Metoda comparativă. . 1973). .criminalii contra proprietăţii.criminalii care acţionează în baza unor reacţii primitive. .criminalii care într-o situaţie de criza nu găsesc decât o soluţie "criminală".criminalii caracterizaţi prin lipsa de disciplina socială. a unor activităţi determinate. In domeniul criminologiei. atât în cercetarea cantitativa cât şi în cea calitativa. urmărirea şi examinarea manifestărilor comportamentale prin tehnica observării se poate realiza. Tehnici de cercetare criminologică Tehnicile de cercetare sunt procedeele practice prin care criminologia aplică o metodă sau alta în cercetarea. c) procedeul variaţiilor concomitente . cunoaşterea şi profilaxia fenomenului criminogen. .opţiunea cu privire la factorii de predicţie de natura individuală.criminalii dezechilibraţi psihic.ro – Carti si articole online de la A la Z venit provenind din infracţiune. penologia şi criminologia. Metode de predicţie. dar el nu se mai produce când una din aceste condiţii lipseşte. politica penală. b) procedeul diferenţelor presupune că ori de câte ori un fenomen se produce în cazul în care sunt întrunite anumite condiţii. fapta penală. Surprinderea. să se determine elementul comun.în măsura în care mai multe fenomene precedă un alt fenomen. O comparaţie presupune cel puţin două elemente care urmează a fi comparate. b) evaluarea probabilităţilor de delincventă. urmând ca în etapă următoare ele să fie explicate. . atunci această condiţie constituie cauza fenomenului. ea atingând în egală măsură dreptul penal.2.cartiaz. 1) Observarea este recomandată în studierea unor colectivităţi sau grupuri mai restrânse.activitatea de planificare în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului infracţional.fenomen. Cercetarea de tip previzional este o problema foarte complexă.

Realizarea acestui tip de observare reclama din partea cercetătorului o perfectă stăpânire a conceptelor (criminologice. Această participare poate fi pasivă sau activă. cu precizarea ca. c) în raport cu obiectivele şi scopurile urmărite. a conexiunilor între fenomene. Chestionarul este folosit. cu o structura eterogena. De regula. În structura chestionarului. motiv pentru care mai poartă şi numele de observaţie participativă. când subiectul are libertatea de a răspunde cum 19 . utilizarea observării sistematizate este de dată mai recentă în criminologie. Observarea se realizează de câtre cercetătorul individual sau de câtre echipa de cercetători. În principiu. Tipuri de observatori. observatorul trebuie să dispună de un bagaj teoretic corespunzător. întrebările vor fi prezentate într-o anumită succesiune. modul în care acestea reuşesc să exprime cât mai exact obiectivele cercetării. observarea poate fi sistematizată (de tip cantitativ) şi nesistematizată (de tip calitativ). predicţia comportamentului delincvent. observarea va fi aproape întotdeauna nesistematizată. Acesta trebuie să dispună de talent in sesizarea evenimentelor. b) în funcţie de etapă cercetării. sau parţială. Nu în ultimul rând. să se integreze uşor în colectiv. studierea bazelor de date). colaborarea unui număr mare de specialişti. de familiarizare prealabilă cu tot complexul de situaţii în care se manifestă persoanele vizate. de identificare a unor constante şi chiar a anumitor legităţi ale fenomenului infracţional. juridice. pentru a se obţine cifra neagra a criminalităţii. sau interna. în mod deosebit.ro – Carti si articole online de la A la Z relaţia observatorului cu realitatea.cartiaz. în sensul că ea se va realiza în limitele unei scheme elastice. în cazul cercetărilor cu scop de explorare a fenomenului. De altfel. psihologice etc. axată pe o anumită tematică. care implică o participare a observatorului la viata grupului studiat. Chestionarul reprezintă una din tehnicile de cercetare la care criminologii apelează destul de des întrucât ea poate fi utilizata în cele mai diferite scopuri.www. în acele cercetări ce urmăresc să stabilească o evaluare de ansamblu a fenomenului infracţional. observarea va avea un caracter sistematic. cercetătorul însuşi.) cu care operează. cu categorii largi. personalitatea acestuia va juca un rol foarte important în reuşita cercetării pe care o desfăşoară. în afara datelor statistice oficiale. În cazul cercetărilor de diagnostic. Studiile de victimizare sau de autoportret se bazează pe tehnica chestionarului. observarea poate fi directă (nemijlocită) sau indirectă (ex. Ea se va limita la anumite aspecte considerate semnificative într-un context determinat şi în funcţie de un obiectiv precis. Caracteristica principala a acestei tehnici constă în faptul că principalul instrument de culegere şi evaluare a datelor este instrumentul uman. dispersate teritorial. observarea poate fi externa. dimpotrivă. Observarea cantitativa sistematizata presupune. de standardizare a proceselor studiate în vederea sporirii posibilităţilor de comparare. o identificare a problemelor ce urmează a fi studiate. ea înscriindu-se în cadrul unor preocupări mai largi de organizare. pe eşantioane mari. 2) Chestionarul. Chestionarul este aplicat şi în studiile privind reintegrarea postcondamnatorie. suple. Indiferent cărui tip va aparţine observatorul. unde se urmăreşte o abordare globală. observatorul rămânând în afara sistemului respectiv. depinde în mare măsură de formularea întrebărilor. observarea poate fi globală. luciditate şi obiectivitate. să dispună de rigoare. Eficienţa investigaţiei prin chestionar. în cazul observării ştiinţifice. d) în raport cu poziţia observatorului faţă de sistemul studiat. astfel încât să se obţină date cât mai exacte cu privire la o persoană sau un grup social. parţială sau totală. precizie. în care ipotezele de cercetare sunt elaborate din start. observarea nesistematizată de tip participativ se realizează de un singur observator sau de o echipă restrânsă de cercetare. reacţia socială faţă de faptele antisociale etc. Existe chestionare cu răspuns deschis. termenul "nesistematizat" presupune o sistematizare cu un grad mai redus.

încercând a-i reconstitui trecutul pe baza mărturiilor sale. de culegere a datelor. op. B. Relaţia de comunicare între intervievat şi operatorul de ancheta este destul de limitata. C. Utilizat cu precădere în psihiatrie. 74. b) Interviul neformal sau flexibil nu are la baza un chestionar cu întrebări prestabilite. In raport cu modalitatea prin care sunt culese şi interpretate datele. Rolul operatorului este activ. Acest tip de chestionar are avantajul că se completează uşor de către subiect şi poate fi cuantificat însă. specialistul analizează personalitatea infractorului. 1 Gh. el este folosit. ce permite anchetatorului să culeagă de la anchetat anumite date cu privire la o anumită temă. Aşadar. El se deosebeşte de chestionar. vizează caracteristicile demografice ale populaţiei din rândul căreia provin participanţii la comiterea de infracţiuni şi mediul în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea până la săvârşirea faptelor antisociale. atât în varianta formala (dirijată) cât şi nedirijată. ordinea şi formularea lor sunt prestabilite.1 Clasificarea tipurilor de interviu A. ce urmează a fi înregistrat în scris.Interviul indirect utilizează o cale ocolită. studierii globale a fenomenului.www. Un tip aparte de interviu este considerat interviul clinic. din care el îl alege pe cel considerat convenabil.cartiaz. d.cit. El s-a impus ca o tehnică mai flexibilă de investigare şi aprofundare a unor laturi sau trăsături legate nemijlocit de cunoaşterea faptelor şi de persoana infractorului (opinii. 20 . Interviul constituie o alta tehnica fundamentala de explorare ştiinţifica utilizata frecvent în criminologie. motivaţii). c. întrebările puse urmăresc să obţină anumite informaţii de la cel intervievat pe o cale indirectă. 3) Interviul. În funcţie de gradul de formalism al interviului: a) Interviul formal se caracterizează prin faptul că întrebările. anchetatorul şi anchetatul. există: . Prin conţinutul lor. în criminologia clinică.ro – Carti si articole online de la A la Z crede de cuviinţă şi altele cu răspuns închis. pag. în special. acesta din urma neavând libertatea să schimbe formularea sau succesiunea întrebărilor. Interviul este o tehnică de cooperare verbală între două persoane. ocolită.Interviul direct se bazează pe modalitatea directă de punere a întrebărilor şi de interpretare a rezultatelor. Interviul conversaţie sau cazual se desfăşoară ca o convorbire. în raport cu ipotezele cercetării. cu privire la o temă cât mai concretă şi mai clar precizată pentru intervievat.Nistoreanu. numărul. Examenul psihiatric al infractorului se bazează în special pe interviul clinic. Acest ghid cuprinde punctele esenţiale în jurul cărora se organizează interviul. un schimb de păreri între intervievat şi operator. atitudini. determină din partea celui chestionat un comportament verbal sau nonverbal. anchetele sociale vizează criminalitatea prin cinci tipuri de probleme şi anume: • trăsăturile definitorii ale grupului de participanţi la comiterea de infracţiuni. într-o listă de control sau într-un ghid de interviu. Problemele abordate sunt concentrate în jurul unei teme anume şi sunt sistematizate de către operator. dar fără a avea rigiditatea acestuia. chestionarul reprezintă o succesiune de întrebări logice sau de imagini grafice cu funcţii de stimul. care este o tehnică adecvată mai ales cercetărilor efectuate la scară mare. Orice anchetă socială legată de problemele criminalităţii. Prin intermediul interviului clinic. considerându-se că răspunsul reflectă exact ceea ce subiectul a înţeles şi a dorit să exprime. Interviul ghidat sau concentric se apropie de interviul formal. . El se caracterizează printr-o mai mare libertate acordata operatorului de ancheta în dirijarea cursului interviului. care prin administrarea lor de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare. Ancheta socială. are şi dezavantajul că poate sugera răspunsuri la care cel chestionat nu s-ar fi gândit.. C.Păun. în care i se prezintă mai multe răspunsuri posibile.

culegerea şi înregistrarea informaţiilor prin tehnicile folosite (observaţia.analiza datelor şi informaţiilor privind grupul de delincvenţi. redactarea şi testarea tehnicilor de lucru). interviul. examinarea dosarelor penale etc. soluţiilor de aplicare a sancţiunilor penale.cartiaz. consecinţele produse. Fiecare anchetă socială. . modul.organizarea anchetei (stabilirea temei. trebuie să parcurgă următoarele etape: . eficienţa procesului de resocializare etc. • opiniile şi atitudinile participanţilor după rămânerea definitivă a sentinţelor de condamnare. • consecinţele faptelor.concluziile cercetării şi valorificarea acestora (măsuri preventive. timpul şi mijloacele de comitere a infracţiunilor din eşantionul investigat. căile de resocializare a condamnaţilor. • • 21 . respectiv valorile sociale vătămate. perfecţionarea legislaţiei mşi a regimului sancţionatar. circumstanţele reale şi personale. activităţile infracţionale analizate. .).ro – Carti si articole online de la A la Z mediul socio profesional de provenienţă a participanţilor. .).www. chestionarul.

Mandsley şi alţii2. 137. La început. Această idee a fost iniţial sugerată de Darwin. În primele ediţii ale lucrării „L’uomo deliquente”. în mare parte studenţi la Cambridge şi Oxford. p. Lombroso. psihologice şi de natură socială. în concepţia lui Morell asupra degenerescenţei1.cartiaz. subliniind lipsa de caracter ştiinţific a conceptelor folosite şi erorile de ordin metodologic. la Universitatea din Torino. 2 R. dezvoltarea masivă a maxilarelor.Amza în Criminologie. anumite anomalii ale urechilor. p. pot fi rămăşiţe ale unei stări primitive din care ei nu au progresat vreme de generaţii. La vremea respectivă. Cesare Lombroso s-a născut la Veneţia (1835-1909) şi a studiat medicina.Darwin. Potrivit acestei ipoteze. vol. picioarelor. teoriile lui Lambroso au determinat replici severe ale oamenilor de ştiinţă (Lacassagne.Lombroso a formulat ideea conform căreia factorul cauzal multiplu se datorează unor motive biologice. Goring. Lo0ndon 1871. Editura Oscar Print Bucureşti.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 3 PRINCIPALELE ORIENTĂRI. Cel care a infirmat puternic teoria lombrosiană a fost cercetătorul englez Ch. iar rezultatele obţinute au fost comparate cu cele obţinute din alt experiment efectuat pe un grup reprezentativ. Editura Lumina Lex.I. mai ales cele de natură atavică. care îşi fac ocazional apariţia în familii fără o cauză observabilă. p. 22 . în studiile de fizionomie ale lui Lavataer şi de fenologie ale lui Gall şi Spurzhein.1. Teoriile "eredităţii" 1 Ch. ocazional. mâinilor.M. 1957. un criminal înnăscut (individ cu puternice înclinaţii criminogene. p. Studiile de psihiatrie efectuate au arătat că ar există similitudini între criminalul înnăscut şi nebunul moral.Lombroso a redus acest procent la 30-35%.Stănoiu. şi anume: asimetrie bilaterală.Norel in Traite des degenerescences de l’spece humaine. 3 Ch. Efectuând examene antroponaetrice biologice. criminology. TEORII ŞI CURENTE ÎN CRIMINOLOGIE 3. 1995. Lombroso. ocazie cu care el a expus o tipologie complexă de criminali. respectiv tipurile: pasional. op. care au evidenţiat limitele teoriei lui C. C. citat de Rodica M. epileptic şi din obişnuinţă. Bucureşti."3 Referitor la cauzele comportamentului criminal C. care opina: „Bărbaţii cu nişte înclinaţii negative.000 de deţinuţi recidivişti.www. Paris. nasului. Manouvrier. el formulează ipoteza atavismului evoluţionist.907 delincvenţi. După criticile ce i s-au adus. Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-70% din totalul criminalilor. „L’uomo deliquente” (1876). ca profesor universitar de medicină legală. degetelor etc. Lambroso a extins concepţia lui Gall cu privire la corelaţia dintre anomaliile cutiei craniene şi funcţiile creierului şi la alte trăsături ale individului. medicale şi psihologice pe 5.cit.137. sintetizând 96 de trăsături. în Strămoşul omului. Originea acestei teorii o găsim în evoluţionismul lui Darwin. Anomaliile menţionate. Orientarea biologică.Stănoiu. în care susţinea despre criminali că sunt rămăşiţele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu.88. ce nu pot fi neutralizate prin influenţa pozitivă a mediului). Topinard şi Gabriel Tarde). C. care a efectuat un studiu pe un eşantion de 3.137. precum şi în lucrările alieniştilor Pritcnard. a devenit cunoscut odată cu publicarea lucrării. John Muray.. 1998. caracterele omului primitiv şi ale animalelor inferioare pot apărea la anumiţi indivizi sub forma unor "stigmate anatomice" (malformaţii) ale scheletului şi cutiei craniene. citat de T. constituie după C. ochilor.

• Trăsături ereditare patologice. În legătură cu studiile efectuate pe gemeni monozigotici şi dizigotici. rezervat. fiind asociat cu infracţiuni contra persoanei. Varianta constituţională cuprinde câţiva factori principali ai constituţiei biopsihologice: • Capacitatea (inteligenţa ) • Validitatea (energia cerebrală) 23 . O. umeri înguşti şi musculatură subdezvoltată. Pende în Italia. Sheldon a stabilit un raport între dezvoltarea corporală şi trăsăturile energo-dinamice ale personalităţii. Kinberg a elaborat conceptul de constituţie biopsihologică. Constituţia biopsihologică şi inadaptarea socială Un reprezentant de seamă al teoriei bioconstituţionale a fost criminologul suedez Olof. musculos.A.S. un nume reprezentativ este cel al psihiatrului german Johannes Longe care a încercat să demonstreze predispoziţia ereditară în comiterea infracţiunilor.ro – Carti si articole online de la A la Z Referitor la influenţa factorului ereditar în geneza criminalităţii. Kinberg înţelege prin constituţie biopsihologică dispoziţiile ereditare normale şi caracterele fenotipice rezultate din acestea. neexistând nici dovada implicării inferiorităţii biologice în etiologia infracţionalităţii. cu o dezvoltare pronunţată a scoarţei cerebrale şi a inteligenţei. Teoriile biotipurilor criminale Curentul biotipurilor criminale a fost susţinut de reprezentanţi precum: Ernst Kretschmer în Germania. • Tipul ectomorf-cerebrotonic. O. Ch. fiind asociat cu fraudele. escrocheriile. Kinberg. • Tipul displastic (cu disfuncţionalităţi glandulare). Eastbrook. Analizând dezvoltarea embrionului uman. Goring a impus o nouă orientare în cercetarea etiologiei actului infracţional. având o stabilitate psihică. Kinberg menţionează două variante: constituţională şi patologică. şi N. sociabil). cu o puternică dezvoltare a organelor interne. În 1939.www. • Tipul stomatotomic.U. A..U. Wiliam Sheldon în S. • Tipul picnic (scund. în 1935. Kretschmer a stabilit următoarele tipuri. prin intermediul lui Richard Dugdale.O. W. cel care a fondat teoria inadaptării sociale. în cazul gemenilor monozigotici. este vorba de tipul rece. Prin aceste cercetări s-a încercat a se demonstra că în familii cu ascendenţi condamnaţi există un număr mai mare de infractori datorită factorului ereditar şi mediul familial. fiind asociat cu infracţiuni sexuale. este prietenos. A. cu musculatură dezvoltată puternic. anume: studiile efectuate asupra gemenilor. • Tipul atletic (robust. asupra arborelui genealogic şi cercetările de antropologie comparată. În lucrarea " Basic problems ofCriminology ". Structura biopsihologică cuprinde câteva trăsături: • Trăsături ereditare normale care formează nucleul constituţional (fiind ansamblul tendinţelor reacţionale ale individului). sens în care a evidenţiat: • Tipul endomorf-viscerotonic. În funcţie de aceste trăsături. fiind asociat cu infracţiuni contra proprietăţii. nesociabil). cu tendinţe explozive). În lucrarea "Fizic şi caracter " (Physique and character) a încercat să analizeze relaţiile existente între diferitele tipuri biologice şi anormalitatea mentală şi a caracterului. Rezultatele au fost negative. Hooton a efectuat cercetări de antropologie comparată pentru a demonstra că trăsăturile exterioare şi comportamentul sunt în strânsă legătură. În S. Analizând conformaţia fizică a individului.cartiaz. având tendinţe spre îngrăşare. cu trăsături longiline. Davenport şi Henry Goddard s-au efectuat studii de arbore genealogic. şi anume: • Tipul astenic (leptosom.

ro – Carti si articole online de la A la Z • Stabilitatea (echilibrul emoţional) • Soliditatea (capacitatea de integrare sau disociere) În conformitate cu aceşti factori. astfel. subvalizi. un mod interesant de abordare a problematicii infractorului. a căror trăsătură comună rezidă în centrarea explicaţiei cauzale pe factori psihologici. preocuparea pentru latura practică a problematicii infractorului. întâlnim. Prin intermediul orientării psihologice sunt examinate teorii extreme care reduc geneza crimei la psihicul uman. de asemenea. capacitatea acestuia de a evalua normele morale. În cadrul acestei variante. Teoria constituţiei delincvente Această teorie aparţine italianului Benigno di Tulio. Chiar dacă au existat limite teoretice şi metodologice în cadrul orientării biologice. care cuprinde ansamblul ideilor şi emoţiilor individului. caracterul mai mult sau mai puţin exclusivist al determinismului psihologic. În opinia lui di Tulio. Consideraţii generale În cadrul orientării psihologice. constituţia delincventă este o rezultantă a acestor elemente ce creează anumite tendinţe criminogene. subcapabili. omul rămâne o individualitate distinctă. din accentele puse pe o categorie sau alta de factori. reţinem. care favorizează comiterea unei infracţiuni de către un infractor. cât şi a rolului pe care diferite laturi ale acestei vieţi îl au sau îl pot avea în explicarea unor comportamente. care înţelege prin conceptul de constituţie acele demente ereditare şi congenitale dobândite în prima partea vieţii în special. Kinberg clasifică indivizii în: supercapabili. încadrând devianţa în domeniul psihologiei şi considerând-o ca rezultat al unui conflict între individul marcat de anumite particularităţi psihice şi anturajul său. 3. fiind considerată drept etalon de clasificare a indivizilor ca urmare a prezenţei anumitor anomalii bioconstituţionale. Di Tulio subliniază că ceea ce îl determină pe individ să comită actul infracţional este nivelul excitaţiilor exterioare care formează un "prag" datorită căruia apare tendinţa criminogenă. de valoarea pe care un diagnostic criminologie o poate avea atât în individualizarea pedepsei. şi anume cel indisciplinar -psihologic. Teoriile sau doctrinele psihologice au abordat diferite aspecte ale vieţii psihice sau ale psihicului uman. În concepţia lui Kinberg. superstabili. pe de o parte. traumatismelor cerebrale. Analiza comportamentului criminal implică suficiente elemente de ordin individual. cât şi în cea de resocializare a infractorilor. Ceea ce le separă sunt. în concepţia lui O. ci de grad. Orientarea psihologică pleacă de la ideea că între comportamentul normal şi cel delincvent nu există o diferenţă de natură. substabili şisubsolizi. Inadaptarea. 24 . sunt grupate principalele teorii şi concepţii criminologice. respectiv. Ele cuprind o sumă minimă de cunoştinţe privitoare la diferitele resorturi psihice. reprezintă incapacitatea individului de a reacţiona normal la stimuli de mediu. Orientarea psihologică 3. apartenenţa rezultând în ultimă instanţă. efectuată în scopul dezvăluirii meritelor şi neajunsurilor pe care le prezintă. medical şi sociologic.cartiaz. pe de altă parte. aceasta a înregistrat paşi importanţi în dezvoltarea criminologiei ca ştiinţă. O. Kinberg foloseşte conceptul de funcţie morală.www. ca şi variante mai nuanţate a căror linie de demarcaţie faţă de orientarea biologică şi sociologică este mai greu de trasat. Această orientare înfăţişează merite. tulburările grave de inteligenţă datorate dispoziţiilor ereditar patologice.1. analiza lor critică. îndeosebi sub raportul metodologic. Kinberg. ne facilitează înţelegerea corectă atât a rolului mediului extern în determinarea vieţii psihice. supersolizi şi.2. iar. Variaţia patologică se referă la bolile psihice. supervalizi.2. Limitele orientării biologice Orientarea biologică a fost reprezentată de componenta biologică.

în numeroase rânduri criticând ideile acestuia. Garofalo a acceptat ca munca sa de cercetare să fie încadrată în şcoala de antropologie. Pinatel. Pinatel a ţinut seama. la data aceea. Treptat-treptat.2 Kretschmer consideră că. conflicte cu alţi oameni). R.tipul picnicoform (sau picnic). nu mai este o deosebire de natură. care. în măsura în care au avansat cercetările antropologice. fiecare categorie având o înclinaţie mai puternică spre comiterea unor infracţiuni specifice: . Pinatel). mai ales datele reţinute de criminologia clinică. Aşa s-a ajuns la teoria personalităţii criminale. indisciplină gravă) şi.www. C. 1914. în elaborarea teoriei sale. pe de altă parte. Dovezi cu privire la existenţa unor trăsături specifice criminalilor provin şi din partea lui Garofalo. Manual de criminologie.Nistoreanu. în plus. Editura Europa Nova. Little. Olof Kinberg a formulat teoria inadaptării bio-psihice. În concluzie. susţinerile lui Lombroso n-au rămas în esenţa lor în picioare. 25 . lipsă de milă. Aceasta provenea. di Tulio. odată cu trecerea treptată în planul secund a şcolii antropologic-criminologice.tipul displastic. psihologice şi sociologice din criminologia contemporană. pornind de la această observaţie. p. Gassin). cu condiţia ca în lucrările sale "îi este garantat că ştiinţa psihologiei criminale este cel mai important capitol"1. o deosebire de grad. 1 2 Gh. în funcţie de constituţia corporală. unde teoria este verificată de practică. a susţinut existenţa unei periculozităţi criminale speciale la unii infractori. Kinberg. a observat existenţa unei relaţii precise între unele tipuri morfologice şi anumite tulburări psihice. În istoria criminologiei. Bucureşti. Bucureşti.ro – Carti si articole online de la A la Z strâns legate de personalitatea făptuitorului. din unghiuri preponderent subiective.104.Garofalo. de la felul de viaţă pe care îl duceau după liberare (parazitism. După aceste criterii. reprezentată de criminologul francez J. Teorii premergătoare Studiul psihologic asupra infractorului "normal" a luat avânt în primele decenii ale secolului XX. prin analiza comportamentului se vehiculează. Lombroso şi alţii din vremea aceea au susţinut teza cu privire la criminal. p. p. teorie ce se regăseşte în doctrina criminologică fie sub denumirea "Teoria inadaptării" (J. care au examinat în mod riguros procesul de criminogeneză şi procesul de criminodinamică. În acest domeniu. de teoriile biologice. . cercetările lui Kretschmer. Este adevărat că. 1998. Criminologie. criminalul este o persoană care prezintă trăsături criminale.Păun. au relevat trăsături de bază ale criminalului. de la anumite trăsături psihice şi morale care inspirau neîncredere şi teamă în conduita acestuia (comportări brutale. lipsă de muncă. deşi nu s-a identificat cuLombroso. Ernest Kretschmer (1888-1864). 2000.cartiaz. de data aceasta. care se deosebesc prin natura lor de noncriminali. se pot distinge patru tipuri de indivizi. Iniţiatorii orientării psihologice. o diversitate de modele care împing în prim-planul genezei delincventei particularităţile de ordin psihic şi deficienţele sau reacţiile de personalitate ale infractorului.132. potrivit căreia acesta este un tip aparte şi. Principala lucrare a lui Kretschmer ce interesează criminologia a fost "Structura corpului şi caracterul".93. fie sub denumirea "Teoria inadaptării biologice" (R. Boston. el a creat un sistem caracterologic complet. .tipul leptomorf (sau astenic). criminalii constituie o categorie deosebită de oameni. Cercetările lui Goring. psihiatru german. de Greef. care arată o personalitate criminală. Braum. Hooton şi alţii au arătat că multe din trăsăturile criminalului se regăsesc şi la populaţia noncriminală. . psihologice şi sociologice. pe de o parte. deosebită de personalitatea noncriminală. Criminologie. ci o deosebire cantitativă. între persoană şi autoritatea instituită. pentru ca întreaga paletă de atitudini şi acţiuni deviante să poată fi analizată în toată complexitatea şi profunzimea lor numai în cadrul conflictului dintre individ şi societate.tipul atletomorf (sau atletic). Editura All Beck. Valeriu Cioclei.

Empedocles a introdus anumite principii explicative ale personalităţii. a venit şi a îmbunătăţit metodele medicale în tratarea problemelor de bază ale bolilor mentale. Pythagoras şi elevul său Alcmaeon au identificat creierul ca fiind organul minţii şi. în societăţile timpurii. afară de cele pur vegetative. criminologia are drept scop general stabilirea unei politici eficiente de luptă împotriva criminalităţii. pentru a stabili cauzele crimei. O altă teorie care a influenţat orientarea psihologică în criminologie este teoria constituţiei criminale a lui Benigno di Tulio. Controlul comportamentului periculos al mentalului şi emoţionalului a constituit o preocupare încă din cele mai vechi timpuri. Rezultă că personalitatea individului nu poate fi corect apreciată decât după criterii biopsihologice. ca ştiinţă. care au fost folosite sute de ani şi care.n. Bazele criminologiei. care să apere valorile fundamentale ale societăţii. părintele medicinei. Alcmaeon (550500 î. Prin constituţie criminală. Dacă plasticitatea nu se corelează cu influenţele mediului.n. adică prin facultatea de a-şi modifica reacţia nu numai în funcţie de influenţele fizice şi chimice. putând astfel fi considerată un punct de plecare al orientării psihologice. cum individul reacţionează în general. deoarece în realitatea organică a corpului uman nu există nici o funcţie. în opinia lui Kinberg.e. caracterizată prin "plasticitate". Dar. Psihiatria ocupă un loc important în dezvoltarea şi evoluţia teoriei psihanalitice a lui Freud. Psihiatria. In acelaşi timp.Dincu. de exemplu. p. iar atunci când s-a comis o infracţiune.e. rezultă că. la delict. deci. Inadaptarea poate avea surse şi forme diferite.). este necesar a se realiza structura bio-psihică a individului sau. cât şi pentru starea de nesănătate a celui care a comis-o: influenţa spiritelor rele sau a Diavolului1. să prevină fenomenul infracţional. în general grave. Orientarea psihologică a fost intens stimulată de apariţia lucrărilor lui Sigmund Freud şi ale succesorilor săi. se creează o stare de inadaptare între organism şi mediu. Empedocles din Agrigentum (490-430 î. cu sau fără alte simptome. lucrări cu un impact remarcabil în domeniul studiului psihologic al infractorului normal.cartiaz.Proarcadia. Gândirea respectivă se baza pe teoriile lui Pythagoras (580-510 î. Toate aceste forme de inadaptare pot. autorul înţelege o stare de predispoziţie specifică spre crimă. al cărui Jurământ este solemn asumat de toţi cei care practică această meserie. acesta constituind criteriul 1 A. care să se poată detaşa de activitatea psihică.) şiHippocrates. în urma unor instigări exterioare ce rămân sub pragul ce operează asupra generalităţii oamenilor. Trebuie recunoscut că aceasta era chiar un obiectiv al şcolii naturaliste de gândire medicală din Grecia antică a anului 600 î. când deontologia reprezenta un sistem de gândire. altfel spus. să ajungă la o inadaptare socială şi.n. în funcţie de propria sa structură bio-psihică. Bucureşti. Ed. 1993. capacitatea care există în anumiţi indivizi de a comite acte criminale. 26 .e. explicau că delirul şi alte boli mentale sunt aspecte ale funcţiilor speciale ale creierului. Scopul orientării psihologice În ansamblul preocupărilor sale.www. omul nu este o fiinţă doar biologică.ro – Carti si articole online de la A la Z Pentru Kinberg. Manifestarea inadaptării sub forma unei încălcări a legii reprezintă. pe căi diferite. plecând de aici.192-193. studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic. dar şi în funcţie de factorii psihologici şi sociali. Pe lângă scopul general există şi un scop particular şi imediat. altfel spus. Isteria. Pentru di Tulio. nebunia şi melancolia erau descrise ştiinţific şi lor le erau asociate moduri de tratament ca pentru orice altă afecţiune umană. acesta a dat o explicaţie adecvată atât pentru crima făcută. au precizat că bolile mintale sunt disfuncţii ale acestui organ.). personalitatea acestuia. o reacţie a individului la diverşi stimuli ai mediului. cei vinovaţi să fie traşi la răspundere penală. ci totdeauna biosociologic.e. ci şi psihologică şi socială. biologicul nu poate fi desprins de psihic.n.

Traite de droit penal et criminologie. este a treia mare înfrângere a orgoliului uman: "Copernic a arătat că Pământul nu este centrul universului. Criminologia tradiţională.448.76. după cum o numea el însuşi. El a fost primul care a operat radical asupra înţelegerii noţiunii de inconştient psihologic într-un dublu sens: pe de o parte. dacă le supunem examenului psihanalitic. Ea a abordat domenii delicate ale vieţii umane (copilăria. altfel descrise. Indiferent de orientarea teoretică. Sigmund Freud (1856-1939). greşeli de scris. pentru prima oară în acest mod categoric.spune el .ca instinctul urii şi al morţii. încercând să ofere un tablou creionat în termeni psihologici al cauzelor orientării antisociale a individului. 3 Victor Săhleanu.. Anul LI. patologice şi normale. "criminologia tradiţională" a fost dominată de paradigma etiologică (studierea cauzelor).şi Thanatosul . Paris. greşeli de pronunţie. op. deseori neunificate.2. Leaute consideră că scopul criminologiei generale este să cerceteze raporturile în cadrul cărora se produce fenomenul criminalităţii şi să desprindă acei factori cu caracter general care deosebesc delincventul de nondelmcvent.cartiaz. ca atunci când este vorba de uitări de nume. criminalul şi criminalitatea. sub forma cauzalităţii absolute. 3. pro şi contra. prin tradiţie. iar urmaşii săi au continuat să propună revizuiri şi extinderi ale acestora şi după moartea sa2. Freud a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explice mecanismul de formare a acesteia. Psihanaliza este un set de idei extrem de complicat. stabilind modul şi finalitatea cunoaşterii ei. Freud consideră că forţele pulsionale fundamentale ale individului sunt Erosul .www. 1971. în Lupta de clasă. 2 2 J. substituţii de cuvinte. ca fiind perfect motivate şi determinate de factori ce scapă conştiinţei".şi anumite acte în aparenţă neintenţionate se dovedesc. a urmărit relevarea cauzelor care îi determină să săvârşească atare acte reprobabile. 1963. cuvinte. totul până la cele mai insignifiante gesturi. că în viaţa psihică nu există nimic arbitrar. Orientarea psihologică urmăreşte aceeaşi linie a teoriilor cauzale şi. "Anumite insuficienţe ale psihicului nostru. respectiv. ci urmăreşte şi elaborarea unor măsuri de profilaxie a criminalităţii2.ro – Carti si articole online de la A la Z de departajare dintre diferitele domenii ce se ocupă cu studiul criminalităţii. pe când scopul criminologiei clinice îl constituie reconstituirea interacţiunilor particulare (specifice) care au condus individul la comiterea crimei. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud Sigmund Freud şi psihanaliza. intervertiri de expresii. de multe prejudecăţi3. deşi nu pot fi ignorate şi acele opinii care au susţinut că ştiinţa criminologiei nu se limitează numai la studierea cauzelor. fie de cele mai multe ori o cauză ascunsă în structurile adânci ale inconştientului. Demersul cel mai caracteristic al freudismului constă în extinderea determinismului la întreaga viaţă psihică. având fie o cauză conştientă. Orientarea psihologică are drept scop demonstrarea existenţei unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explice mecanismul de formare ai acesteia. întemeiat pe analiza a nenumărate cazuri. sau. este creatorul psihanalizei. Prin studiile efectuate. Dalloz. Freud afirmă.Pinatel. 148. arta) în care imixtiunea lucidităţii investigatoare se izbeşte.cit. medic neurolog şi psihiatru vienez. studiind crima. Darwin că omul este un animal printre altele şi psihanaliza demonstrează că «eul nu este stăpân la el acasă» ".ca sistem pulsional hedonic şi vital . pierderi de obiecte. Tudor Amza.. idei. emoţii. 27 .2. p.ca instinctul vieţii sau al dragostei şi Thanatosul . p. În acest sens. circumscriindu-i cu precizie domeniul. fiindcă şi Freud însuşi şi-a revizuit de câteva ori ideile. nimic întâmplător şi nedeterminat.. pe de altă parte. Erosul . . criminologul francez J.5. sexualitatea. care. p. fenomene pe care el le include în clasa manifestărilor de psihopatologie cotidiană. a criminologiei tradiţionale.ca sistem distructiv. Psihanaliza.

un psiholog orientat psihanalitic. În viziunea celor doi cercetători. care scapă determinării Supraeului. Una dintre cele mai importante teorii psihanalitice pentru analiza criminologică a comportamentului infracţional aparţine lui Alfred Alder (1870-1937). Complexul de inferioritate poate conduce la săvârşirea de infracţiuni. care-a devenit cunoscut în urma inventării conceptului de "complex de inferioritate". Această predispoziţie a numit-o "delincventă latentă".cartiaz. astfel că aceştia au eşuat în formarea ataşamentului intim necesar unei dezvoltări normale a Supraeului. astfel că. de regulă. Preocupările sale în legătură cu mecanismele psihologice care declanşează comportamentul infracţional au fost mai degrabă episodice. în aceste cazuri se constată existenţa unui sentiment de vinovăţie. dintr-o colectivitate criminală şi se comportă conform moralei acesteia. expresii ale unui Sine neregulat. doar gândul criminal este suficient pentru a dezvolta sentimentul de culpabilitate şi nevoia de pedeapsă. Acesta consideră că. b) criminali normali. Criminalitatea ocazională. în aşa fel încât să promoveze tipul de identificare cu adulţi pe care copiii eşuaseră să le exprime mai devreme. în contextul unor relaţii de compensare sau supracompensare. a căror personalitate ţine de psihiatria clasică (bolnavi mintal care prezintă alterări ale capacităţii de discernământ ori lipsa acestuia). din punctul său de vedere. Eul este învins de Sine. la rândul ei. însoţit de angoasa pedepsei. ori unei stări apropiate de legitima apărare). care transpare în vise. trei tipuri de criminali: a) criminali organici. rezultând un număr important de teorii al căror model etiologic este psihanalitic sau psihologic. fantezii sau acte ratate. Alexander şi H. bazându-se pe anii de experienţă din instituţiile pentru delincvenţi. unei ameninţări.www. c) criminali nevrotici. criminalitatea şi delincventa erau. nu reprezintă conflict între Eu şi Supraeu. ca o autorizare a recidivei. Staub au elaborat cea mai cunoscută variantă a teoriei criminalului nevrotic. Aichorn a utilizat noţiuni referitoare la nevroze şi psihoze pentru a explica anumite componente antisociale. a constatat că mulţi copii din instituţia sa aveau supraeul subdezvoltat. August Aichorn. Aichorn a atribuit aceasta faptului că părinţii copiilor respectivi ori lipseau din viaţa lor. în urma unei vătămări sau ameninţări iminente pentru Eu (cazurile în care conduita criminală este consecutivă unui şantaj. publicată în anul 1929 la Viena. aceştia fac parte. El şi-a bazat tehnicile de tratament. deoarece aceasta 28 .această categorie cuprinde. Criminalitatea obişnuită . 2. Teorii psihanalitice post-freudiene Freud nu a fost un criminolog. În schimb. pe crearea unui mediu plăcut şi fericit. criminalitatea poate fi clasificată în următoarele trei categorii: 1. În urma studiilor întreprinse. susţine existenţa mai multor surse alternative pentru declanşarea actului criminal. individul nu trece la săvârşirea faptei penale decât dacă este predispus în această direcţie. viziunea sa asupra acestor mecanisme a influenţat în mare măsură cercetările criminologice ulterioare. teorie expusă în lucrarea acestora "Criminalul şi judecătorii săi". ori nu-i iubeau. Teoria lui Alder pleacă de la sentimentul de inferioritate al individului care declanşează dorinţa acestuia de a-şi depăşi condiţia proprie. caracterizaţi prin aceea că sunt sănătoşi din punct de vedere psihic.ro – Carti si articole online de la A la Z Pe bună dreptate se consideră că psihanaliza a constituit punctul de trecere de la psihologia criminală la criminologia patologică. dar sunt socialmente anormali. criminalul nevrotic resimte pedeapsa ca pe o justificare morală. 3. deşi mediul social îl influenţează. pentru aceşti copii. Fr. Criminalitatea imaginară. în principal. specifică persoanelor şi situaţiilor în care Supraeul suspendă instanţa sa morală. respectiv cei care acţionează în funcţie de mobiluri inconştiente.

voinţa. 29 . totodată. Teoria personalităţii criminale Conceptul de personalitate criminală Criminologia . stăpânirea de sine şi altele. neîncadrare în rândul oamenilor cinstiţi. în acest fel compensându-şi psihologic propria inferioritate. O altă interpretare. Aceste elemente psihice. aproape fiecare autor având propria sa definiţie. Alder a demonstrat că. de anumite acte de voinţă etc. spre anumite crime.spre deosebire de alte discipline umaniste .J.de exemplu. ci pe ansamblu şi. sexualitatea. dovedesc periculozitate socială. 1964. în evoluţia criminologiei. la recidivişti aceste elemente sunt mai evidente. propriul lui punct de vedere asupra personalităţii1. London. Eysenck consideră că principala cauză a criminalităţii trebuie văzută în eşecul unei anumite componente a personalităţii de a se comporta acceptabil din punct de vedere moral şi social. în principal datorită introducerii tipului psihologic şi conceptelor sale de introvertit şi extrovertit. rezervat. în felul cum se grupează.abordează personalitatea umană din perspectiva implicării acesteia în problematica etiologiei şi profilaxiei manifestărilor infracţionale. Din multiplele cercetări asupra criminalului. mai ales.Eisen. Jung recunoaşte valabilitatea teoriei sexualităţii.ro – Carti si articole online de la A la Z este o cale extrem de facilă ca individul să atragă asupra sa atenţia opiniei publice.agresivitatea. Cari Gustav Jung (1875-1960) joacă un rol important în acest domeniu. cele de criminologie clinică. că mai importantă este "constelaţia" lor.G. Într-adevăr. ei manifestă un fel de înclinaţie spre crimă şi. adoptă modelul comportamentului criminal?. Eysenck ajunge la concluzia că tipul extravertit manifestă o mai redusă condiţionare şi apare mai frecvent printre infractori. arată C. 1 H. Jung se separă însă de Freud şi iniţiază cercetări autoriome prin care încearcă să dezvolte unele aspecte ale teoriei şi practicii psihanalitice. şi altul sunt împinşi la acţiuni şi activităţi de anumite nevoi. cât şi cele de criminologie specială (psihologie criminală). fizice şi altele la criminali sunt uneori mai puternice. mobilurile . influenţată de tipologia lui Jung aparţine lui H. căutând să dea răspuns la întrebări atât de dificile ca: cine e infractorul? cum apare şi. spre exemplu impulsuri puternice şi voinţă slabă. tipul extravertit este tipul omului "deschis". Pe această linie de gândire s-a observat că nu toate aceste elemente psihice stau pe acelaşi plan şi nu trebuie observate în mod izolat. şi altele mai slabe . printre altele posibile. de exemplu. ci de grad. mai ales. îndeosebi. Tipul introvertit se defineşte ca un caracter meditativ. mobilul. şi unul. p. Se mai constată că unii recidivişti comit uneori aceleaşi crime şi că dovedesc precocitate în manifestările criminale. realitatea şi explicaţia acestora pot fi întemeiate şi din punctul de vedere al trebuinţei de dominare. Crime and personality. În ceea ce priveşte tipologia intro-extraversiune. Jung. Jung a fost unul dintre primii discipoli ai lui Freud. încercând să demonstreze existenţa unei personalităţi specifice infractorului. La puţin timp după ce cade sub influenţa psihologiei alderiene. rezultă că între criminal şi noncriminal nu sunt deosebiri de natură. Conceptul de personalitate a infractorului a suferit. Potrivit acesteia. A.2-3. le apără. C. care nu abandonează uşor valorile intelectuale. şi altul sunt ajutaţi sau neajutaţi de anumite capacităţi. impetuos etc. în ceea ce priveşte dinamica persoanei şi inconştientul. atât cele de criminologie generală. fiindcă au o înclinaţie şi pornire spre crimă. asemenea constelaţii şi structurări au un anumit accent de durată şi stabilitate. Jung pleacă de la consideraţia că Freud a limitat etiologia nevrozelor la tulburări de ordin sexual. impulsurile. ori. dimpotrivă.www. Eysenck. dar o consideră ca exprimând un singur punct de vedere. adaptabil la cele mai diverse situaţii.cartiaz. de exemplu. aceştia arată persistenţă pe calea criminalităţii şi ocolirea muncii.G. şi unul. spre deosebire de alţii. interpretări diferite. O anumită influenţă asupra criminologiei au avut şi tipologiile constituite pe baze psihanalitice. restrângând inconştientul la un conţinut refulat care priveşte sexualitatea. morale etc.

J. La problema trăsăturilor personalităţii criminale s-a ajuns în criminologie după ce s-a parcurs un drum lung şi ocolit. Autorul consideră că trăsăturile frecvent întâlnite la 1 J. teoria lui J. în opinia autorului. şi nu ca un destin. După cum am arătat în secţiunea anterioară. 30 . de Greef şi alţii au cercetat şi au formulat. ci o deosebire de grad sau de prag. J. Conţinutul teoriei personalităţii criminale a lui J. nu are putere de inhibiţie a pornirilor sale antisociale etc. în felul acesta. criminalii nu sunt o altă speţă de oameni. Crima . de natură. op. S-au menţionat trăsături psihologice caracteristice la criminali. nici de teama pedepsei ce urmează după comiterea faptei. adică o personalitate criminală. care apare ca o rezultantă. cum sunt: agresivitatea. Autori ca Pinatel. în special.. di Tulio. în ştiinţa criminologiei s-a pus mereu întrebarea de ce infractorul nu se opreşte de la comiterea crimei nici de teama oprobriului social. egoismul sau altele de natura acestora din urmă. 391. Dar deosebirea nu este.Pinatel.spune Pinatel . şi nu calitativă. S-a răspuns: criminalul este lipsit de prevedere. J.cit.www. Pinatel consideră că nici una din trăsăturile frecvent întâlnite la infractori nu este suficientă prin ea însăşi să imprime o anumită orientare antisocială personalităţii. egocentrismul. Numai o reuniune a unor astfel de trăsături într-o constelaţie conferă personalităţii un caracter specific şi îi imprimă o anumită orientare. au scos în evidenţă trăsături ale criminalului care sunt mai puternice decât lipsa de prevedere. Această constelaţie de trăsături ar reprezenta nucleul central al personalităţii criminale. în problema etiologiei crimei. Pentru a se pune în lumină această diferenţă de grad este necesar să se evidenţieze acele trăsături psihologice care determină transformarea asentimentului temperat în asentiment tolerat şi mai apoi trecerea la act. Criminologia modernă.cartiaz. Pinatel Cea mai ambiţioasă dintre ipotezele avansate în cadrul orientării psihologice aparţine criminologului francez Jean Pinatel. Cercetarea criminologică trebuie să scoată în evidenţă tocmai aceste deosebiri de grad. Pinatel este ceva mai moderată decât a predecesorilor săi. Pinatel susţine existenţa unei diferenţe de grad între personalitatea infractorului şi personalitatea noninfractorului ca şi între diferitele categorii de infractori de la ocazional la recidivistul înrăit. p. dar ei se disting de alţii deoarece comiterea crimei este expresia unei diferenţe de grad. inhibiţia etc. după cum am mai spus. constituie elementele pozitive ale teoriilor despre criminal. Kinberg. criminalul nu are stăpânire de sine. îndeosebi de criminologia clinică şi. Preluând ceea ce. S-a dovedit că aceste trăsături sau capacităţii psihice nu sunt suficiente ca să oprească pornirea criminală. fac ca un criminal să prezinte o stare de pericol social. Pinatel respinge însă teza existenţei unei diferenţe de natură între infractor şi noninfractor. iar criminalii sunt oameni ca şi noncriminalii. teoria personalităţii criminale. deci cantitativă. care caracterizează pe criminali.este un act omenesc. criminalul este o persoană care se deosebeşte totuşi de noncriminal.ro – Carti si articole online de la A la Z Astfel de trăsături şi manifestări îi caracterizează pe criminali şi îi deosebesc de noncriminali. care înconjoară pe criminal. împreună. în sensul că acesta este înclinat să comită crime. mai ales viziunea dinamică asupra instanţelor personalităţii de la psihanaliză şi abordarea diferenţială a mecanismelor şi proceselor criminogene ale trecerii la act din varianta psihomorală. îndeosebi criminologia clinică. care. trăsături cum sunt: agresivitatea. Sintetizând ceea ce cercetările criminologice relevaseră până atunci. indiferenţa afectivă. lipsa de inhibiţie şi altele. care caracterizează pe criminali. există o diferenţă de grad între psihismul criminalilor şi acelaşi noncriminalilor1. este o personalitate înclinată spre crimă. pe baza acestor trăsături. Sub acest aspect. Pinatel construieşte o teorie explicativă centrată în jurul conceptului de personalitate criminală. Această problemă a trăsăturilor de bază şi specifice criminalilor a fost sesizată de mult în criminologie. şi datorită cărora criminalul nu se opreşte de la comiterea faptei criminale. J.

LABILITATEA. La criminalul normal. paranoia etc. infractorul lacom. vanitatea. Aceste stări pot evolua într-o direcţie psihotică. doritor de înavuţire etc. se caracterizează prin tendinţa de a raporta totul la propria persoană. fie infracţiuni contra persoanei . ceilalţi oameni. ale societăţii. Chiar şi la tipurile de infractori sexuali. furturi. cât şi cognitiv. labilitatea se manifestă în anumite limite acceptabile. neafectat de tulburări psihice deosebite. înşelăciuni. anume labilitatea.Pinatel. agresivitatea. dar la criminalii 1 J. persoana îşi face o imagine pozitivă despre sine. orgoliu. afirmarea de sine. cu voinţă slabă. O asemenea structură poate să cuprindă mai multe planuri. este evident că tendinţa egocentristă (şi egoistă) este mai puternică şi învinge orice tendinţă de opunere la crimă. influenţabilitate şi sugestibilitate pronunţate. în lumina concepţiei lui Pinatel. În ceea ce priveşte rolul egocentrismului (şi egoismului) în stimularea. Sub raport afectiv. spre mânie. supusă unor fluctuaţii. infractori profesionali .ro – Carti si articole online de la A la Z infractori sunt: egocentrismul. îşi maximizează calităţile şi insuccesele. schimbătoare. nerecunoscând importanţa lumii înconjurătoare. omul se rupe de realitatea imediată şi cade în subiectivism. egocentrismul priveşte conservarea de sine. cum ar fi: afectivitatea. Egocentrismul. 31 . luarea de hotărâri pripite şi apoi părăsite. emoţiile. labilul este ca un lichid fără formă care ia forma vasului în care se toarnă. în loc să-şi reconsidere poziţia. egocentrismul se poate asocia cu egoismul.ameninţare. În cele din urmă.cit.cartiaz. puterea de voinţă şovăitoare şi schimbătoare. op. iar atunci când greşeşte. vătămări corporale. alimentate de egocentrismul criminalului. a fi gata să cadă. însoţită de renunţare. Teama de oprobriu sau de pedeapsă este mai mică în comparaţie cu orgoliul. Egocentricul. îndeosebi infracţiunile contra persoanei. cu putere de stăpânire slabă şi nestatornică. vom analiza.etc. ca trăsătură a persoanei. falsuri etc. iar când acesta nu reuşeşte. Dar. intoleranţă ori aroganţă. se dezvoltă exagerat sentimentul de afirmare proprie. ale celorlalţi oameni. marcat şi de egoism. Sub raport mintal. Trecerea la comiterea unei crime este favorizată şi stimulată de o altă trăsătură de bază a criminalului. îndeosebi lumea socială. care înseamnă ceva ce "se ţine într-un fir de păr". p. Denumirea acestei trăsături provine de la cuvântul latin "labilis". B. fie infracţiuni contra patrimoniului. EGOCENTRISMUL. A. a aluneca. trecătoare şi schimbătoare. egocentrismul joacă un rol stimulator şi declanşator de infracţiuni. ea considerând că propria persoană este punctul de reper pentru toate sentimentele. iniţiativa.480. orice tendinţă de reţinere de teama oprobriului social sau de teama ameninţării cu pedeapsa. Egocentrismul. toate raportându-se la sine şi pentru sine. Labilitatea este influenţată şi de tipurile de criminali. labilitatea psihică. procedând astfel. se dezvoltă invidia şi mânia pentru ceilalţi oameni. care înseamnă punerea intereselor proprii mai presus de interesele altora. indiferenţa afectivă. ajunge uşor la conflict cu ceilalţi membri ai societăţii şi la comiterea de infracţiuni. tendinţa de dominare. De multe ori. Egocentricul îşi minimalizează defectele şi insuccesele. tot atâtea stări afective care împing pe om la izolare sau conflict cu oamenii1. relaţii de prietenie cu alţi oameni. bazat pe tendinţa de afirmare de sine şi a intereselor proprii. Se ajunge la sentimentul de frustrare. se poate asocia şi cu diferite trăsături de la alte tipuri de infractori. Este vorba de o structură psihică şi morală care este opusă structurii solide. atât din punct de vedere afectiv. prevederea redusă şi nesigură. cum este infractorul agresiv. Egoismul înseamnă lipsa sentimentului de simpatie şi generozitate faţă de alţi oameni. disperare. a se rupe.recidivişti . aceste trăsături care stau la baza personalităţii criminale. atacă cu virulenţă. Structura labilă este o structură slabă. declanşarea şi trecerea la comiterea crimei. structurii stabile.. În anumite limite.www. vanitate. iar tendinţele spre comitere de infracţiuni devin tot mai puternice. ale moralei.

datorită cărora oamenii nu-şi fac rău unul altuia sau unii altora. care se relevă ca o constantă a personalităţii infractorului. Agresivitatea este o formă de manifestare a unei tendinţe. În cazul comiterii unei crime. trăsături care generează sau favorizează săvârşirea de infracţiuni. Este vorba de emoţii şi sentimente de simpatie. D.ro – Carti si articole online de la A la Z cu tulburări emoţionale şi la care nici nivelul de inteligenţă nu este ridicat labilitatea este mai slabă şi trecerea la comiterea unei crime este mai uşoară. C. Ea constă în absenţa unor emoţii şi sentimente de omenie ce privesc relaţiile dintre oameni. în cazul unor maladii mintale). iar trecerea la comiterea unei crime este mai uşoară. tendinţe de sinucidere. trăsătura agresivităţii infractorului joacă un rol important. De regulă. ca structură psiho-fizică. agresivitate fiziologică (adică forţa fizică. în cazul în care infractorul a învins oprobriul public faţă de comiterea unei infracţiuni. mai ales criminologia clinică. Agresivitatea profesională se caracterizează printr-un comportament violent durabil. prietenie între oameni. forţa fiziologică a omului). În atare situaţii. dacă a învins teama de pedeapsa ce îl ameninţă.într-o acţiune comisivă (se loveşte. adică o sensibilitate la ceea ce este bine şi rău pentru altul. Indiferenţa afectivă este o stare fizico-psihică ce devine o trăsătură caracteristică a unor Criminali. prin J. cele mai multe infracţiuni constau într-o faptă pozitivă -. labilitatea este slabă. a dezvăluit că o trăsătură importantă a criminalului este lipsa acestor stări afective. după teoria criminologică. tulburare. adică trecerea la săvârşirea concretă a faptei (când se loveşte. etapă ultimă.www. constant. Pinatel. de asemenea. a unui instinct existent în lumea animală şi cea umană. se sustrage un bun etc). agresivitatea intervine în etapa a treia. în cazul persoanelor psihopatice sau psihotice (epilepsie. agresivitatea patologică. de lipsire violentă de un obiect care ar satisface unele nevoi (materiale sau morale). nevrotice. apărare de un pericol etc). pentru satisfacerea unei nevoi (foame. se sustrage). înlăturarea temerii de oprobriul opiniei publice şi de pedeapsa prevăzută de lege).cartiaz. Agresivitatea ocazională se caracterizează prin spontaneitate şi violenţă. ce constă în îndreptarea caracterului agresiv spre propria persoană exprimându-se prin automutilări. Nu sunt lipsite de importanţă cazurile de frustrări. de asemenea. Agresivitatea este. În cazurile de stări psihopatice. stare care favorizează trecerea la săvârşirea unei crime. se constată şi o lipsă de control al stărilor emoţionale. manifestându-se printr-un comportament violent şi distructiv. dar mai ales o sensibilitate morală. În procesul de trecere la comiterea unei infracţiuni (crime). Adică. emoţii şi sentimente de participare la bucuria şi durerea altuia. dorinţe (când nu se poate ajunge la obiectul care ar satisface acea dorinţă). este întâlnită cu precădere în crimele pasionale. mânie şi. care constă în acte de înlăturare a unor obstacole ce intervin în momentele de împiedicare a animalului sau omului de a-şi consuma hrana. Atare acţiuni presupun forţă şi acte de agresiune. care conduc apoi la tulburări morale mai intense. Acestea creează o sensibilitate a omului faţă de semenul său. acesta manifestându-se agresiv în mod deliberat. prin aceasta. se face ceva . Criminologia modernă. Agresivitatea se dezvoltă în cazul împiedicării satisfacerii unor trebuinţe. este aşa-numita indiferenţă afectivă. devine un motiv şi o mijlocire de comitere de infracţiuni. Aceste stări afective sunt mijloace de solidaritate primară între oameni şi mijloace de netrecere la săvârşirea de infracţiuni. agresivitatea se foloseşte în limite depăşite şi în scopuri antisociale. inclusiv indiferenţa morală a criminalului. agresivitatea este utilă în limite necesare. INDIFERENŢA AFECTIVĂ. de factori sociali (conflicte sociale etc). el ar putea să se 32 . agresivitatea creşte. care este influenţată de emoţii mari. pasiuni. beţie. anume tendinţa sau instinctul de combatere (combativ). sete. de mai multe feluri: autoagresivitate. care presupune trei etape (luarea hotărârii. AGRESIVITATEA. Agresivitatea devine un factor de pericol social. Agresivitatea. apa etc. O asemenea obstrucţionare provoacă emoţii vii. Pinatel mai distinge două forme ale agresivităţii: ocazională şi profesională. Ea este pronunţată şi la tipul de criminal impulsiv.

. comportamentul delincvenţional devine de cele mai multe ori posibil tocmai inexistenţei frânelor care. fiind vorba de crime grave (pasionale). datorită cărora criminalul nu se poate stăpâni. o stare periculoasă. datorită sentimentului de milă faţă de victimă. o inafectivitate.www. aici trebuie menţionate diferite mobiluri şi motive psihice.au rol de a neutraliza inhibiţia trecerii la act prin împiedicarea subiecţilor de a lua corect în considerare aprecierea socială ori sentimentul de compasiune şi simpatie pentru altul. inhibă la indivizi normali starea de agresivitate. un proces de "sălbăticire" afectivă1. suferinţa victimei). că pentru 20% ea este cronică. Perversiunea criminalului izvorăşte din plăcerea morbidă ce i-o provoacă suferinţa altuia. întrunirea tuturor trăsăturilor de mai sus (egocentrism. Cu alte cuvinte. în familiile în care părinţii au atitudini şi comportări dure. Dar ceea ce îl caracterizează pe criminal este că la acesta aceste trăsături sunt excesive. O trăsătură de bază. cât şi noncriminalii surit împinşi la fapte de trebuinţe şi tendinţe (foame. Dar aceste origini pot fi şi de ordin educativ şi datorate mediului social. op. labilitate. elemente determinante la acţiuni şi activităţi. de asemenea. în cazul criminalului stăpânit de indiferenţa afectivă. există tendinţa de a se atribui totul agresivităţii. agresivitate. care la criminali sunt mai frecvente decât la noncriminali. şi o a două condiţie. Referindu-se la rolul fiecăreia dintre cele patru componente ale nucleului personalităţii. trecânduse în umbră rolul negativ al tuturor celorlalte componente ale personalităţii. din această categorie se recrutează cei mai mulţi infractori recidivişti sau ocazionali. inhibiţie pe care o aduce suferinţa altuia. fiind o componentă activă. criminalii sunt caracterizaţi şi prin trăsături de temperament excesive: impulsivitate. datorită rezistenţei sale afective (durerea. în mod întemeiat. în general. stăpânit de lipsă de milă. Dar. celelalte trei . el nu mai întâlneşte nici o piedică emotiv-morală şi trece la săvârşirea infracţiunii. În plus. El mai observă. Mai este şi voinţa slabă. pasiuni etc). în realitate.ro – Carti si articole online de la A la Z reţină de la comitere.cit. care deja am sesizat-o. De Greef a cercetat cazuri patologice unde. insensibilitate.Pinatel. Originile indiferenţei afective pot fi un deficit bio-constituţional moştenit. ca apoi să poată săvârşi fapta mai uşor. se afirmă cu putere că atât criminalii. Pe bună dreptate. copiii seamănă cu părinţii. sunt evocate trăsăturile emotiv-active. afirmare de sine. teamă. cu acte de violenţă frecvente. indiferenţă afectivă). Indiferenţa afectivă relevă ideea că infractorul este lipsit de inhibiţia necesară pentru a se opri de la comiterea crimei. combativitate. caracteristică criminalului.cartiaz. în mod obişnuit. mezo. în această privinţă. Autorul menţionează că în 15% din cazuri pentru infractori starea periculoasă este episodică. labilitatea. rolul lor este de a da cale liberă de manifestare a agresivităţii. 512. deşi.egocentrismul. care sunt elemente dinamice. Pinatel susţine că existenţa personalităţii criminale este supusă la două condiţii: o primă condiţie. este şi nivelul scăzut de inteligenţă. Studiile realizate de Pinatel au reliefat şi alte aspecte psihologice ale criminalului care vin să întregească conceptul de persbnalitate criminală. tot atâţia factori subiectivi care conduc la crimă. persoana respectivă să prezinte o stare de pericol social. deci fără a interesa sectorul psihiatric. 33 . sentimente. iar pentru 55% ea este marginală. p. un proces care înăbuşă manifestarea emoţiilor şi sentimentelor de simpatie şi milă pentru alţii. trecătoare. Pinatel observă că. excitabilitate etc. Pinatel le atribuie următoarea distribuţie: agresivitatea joacă un rol de incitare. indiferenţa afectivă . cum sunt trebuinţele şi tendinţele. Este un proces de stingere a emoţiilor şi sentimentelor de bine pentru oameni. fără a viza prin aceasta domeniul patologiei mentale. lipsa de putere de inhibiţie. nestăpânite. criminalul îşi impune un proces de inhibiţie afectivă. Tot aici amintim trăsăturile psihopatice şi neurotice. în 1 J. că fiecare din cele patru componente negative ale personalităţii se pot înfăţişa cu grade de intensitate diferite: în hiper-. Cercetările psihiatrice au arătat că la tipurile de criminali perverşi există o răutate. În primul rând.sau hipo-. mânie.

adică înţelegerea că atribuirea faptei criminale i se face lui fiindcă el a săvârşit-o. impulsuri puternice şi nestăpânite. la unii criminali se observă o stare de imaturitate socială. hoţul. şi anume: nesuportarea vreunei constrângeri şi ordini în viaţa lor. control de sine slab. Tragerea la răspundere presupune. Astfel. anume dorinţele. dar mai socotesc că fapta săvârşită de ei este o faptă de "facere de dreptate". în numărul mare de delincvenţi care au întrerupt sau abandonat şcoala. Primele explicaţii etiologice de tip sociologic au fost grupate sub denumirea generică de Şcoala franco-belgiană a mediului social45. un proces care conduce la deplina maturizare. nivelul de cunoştinţe. Criminalii le înţeleg aşa cum le-au trăit ei. că ei au suferit frustrări. 50% sunt debili mintali şi 50% sunt înapoiaţi mintal. aşa cum este trăită de acesta. aşa cum s-au desfăşurat şi petrecut. nivelul scăzut de pregătire profesională şi altele. după comiterea faptei criminale. vinovăţia şi răspunderea penală. egoism. apoi culpabilitate. Pinatel susţine că există anumite componente psihice comune la infractori. unele consecinţe negative privind nivelul scăzut de cunoştinţe referitoare la normele de conduită socială. au capacitatea mintală. 34 . viaţa interioară a criminalului. 34% sunt debili şi 26% sunt înapoiaţi mintal. anume capacitatea mintală de a-şi da seama de fapta făcută. Or. Din păcate. au responsabilitatea. Orientarea sociologică A. violatorul nu înţeleg. După felul crimelor. organele de urmărire penală şi judecătoreşti. imputabilitatea. Considerate generale În timp ce reprezentanţii orientării biologice. că acesta trebuie să răspundă penal. nu văd şi nu înţeleg aceste procese şi stări psihice. 47% sunt debili mintali şi 26% sunt mărginiţi. nivelul de instrucţie a criminalului este. aceştia uneori au dreptate. Pinatel menţionează unele forme de evoluţie psihică şi socială. susţine J. De aici. că cei ce comit violuri. criminalii resping reproşul. că nu sunt vinovaţi. adepţii orientării sociologice au preferat analiza cauzelor de ordin exogen. nu coincide cu viaţa acestuia văzută de alţii . Aspectul psihologic al criminalului.www. ai orientării psihologice au abordat etiologia de ordin endogen a criminalităţii.autorităţi sau societate. sunt traşi la răspundere penală. sunt urmăriţi şi cercetaţi penal. în sensul că persoana umană parcurge. Cum spune Pinatel. apoi imputabilitate. 3. responsabilitate. adică subiectiv. absenţa oricărei bunăvoinţe pentru alţi oameni. Criminalii. S-au abordat şi alte aspecte privind viaţa psihică a criminalului. scăzut. cum le înţeleg oamenii necriminali. de aceea au comis crima. de exemplu. Criminalii. că cei ce comit omoruri. Or. prin neluarea în seamă a intereselor altora. în caz de condamnare pe nedrept. nerecunoaşterea crimei comise.J. Pinatel. numărul mare de absolvenţi de numai 1-3 clase şcolare elementare. care au realizat o analiză statistică a criminalităţii. se pune pe seama celui care a comis-o. că nu se poate şi că nu-i drept să li se impute fapta şi să răspundă penal. La acestea se mai adaugă instabilitatea afectivă şi sărăcia intelectuală. Quetelet (1796-1874) şi Andre-Michel Guerry (1802-1S66). mai întâi.cartiaz. Din acest punct de vedere. în dezvoltarea şi maturizarea sa. Şcoala cartografică (geografică) Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli au fost Lambert A. cu de la sine putere. în anumite cazuri dramatice. ce se manifestă prin: neînţelegerea şi necunoaşterea răspunderii sale faţă de alţi oameni. în general.3. interesele altor persoane. agresivul. adică trebuie să suporte pedeapsa ce i se aplică şi să o execute. criminalii. ca trăsături specifice. Acest lucru se exprimă în numărul mare de analfabeţi în rândurile criminalilor.ro – Carti si articole online de la A la Z cercetările asupra criminalului se subliniază în mod constant nivelul mintal redus. nu admit că şi victima are anumite drepturi. acordând o deosebită importanţă determinărilor de ordin social. în general. nu obiectiv. trebuie completat şi cu alte elemente. refuzul admiterii că dorinţele lor au unele limite. că fapta săvârşită i se impută. se constată: cei ce comit furturi. adică înţelegerea că-i vinovat.

determina discriminare. care desemnează o stare obiectivă a mediului social. . Imitaţia constituie. în tinereţe. iar iarna predominau acele infracţiuni contra proprietăţii)."mediul social este mediul de cultură al criminalităţii. . socioeconomice ale fenomenului infracţional. constituie un factor de sănătate publică. ale locului şi timpului comiterii faptei penale. De aici rezultă că infracţionalitatea nu este determinată de cauze excepţionale. în urma studiului întreprins. Teoria lui Durkheim Emile Durkheim (1858-1917).sărăcia. Spre deosebire de Durkheim. Teoria lui Lacassagne cuprindea două noi idei. Ferri considera delictul un fenomen complex. revoluţii. .fără norme). ca rezultat al imigrării.ro – Carti si articole online de la A la Z Quetelet. Rezultatele cercetărilor întreprinse menţionau despre: . femeile având o frecvenţă infracţională mai mică şi se orientau spre infracţiuni contra proprietăţii). Tarde. morale şi sociale proprii". care face din sociologie o interpsihologie47. Manouvrier (1850-1922). cât şi biologică. . şi contra proprietăţii odată cu înaintarea în vârstă). ca şi consecinţă a trecerii de la confort la disconfort). leitmotivul criminologiei sociologice care susţine că "fiecare societate conţine tipurile de infracţiuni şi de infractori care corespund condiţiilor economice.www. astfel. crize economice etc). Şcoala interpsihologică A fost reprezentată de Gabriel Tarde (1843-1904). are merite deosebite în analiza criminologică a fenomenului infracţional. . Durkheim a elaborat conceptul de anomie (a nomos . ci. care se manifestă inevitabil în toate societăţile."societăţile nu au decât criminalii pe care îi merită".profesia are un anumit impact asupra tipului de delict comis. EnricO Ferri (1856-1929) acceptă determinismul endogen al maestrului său prin cercetările sale asupra cauzelor exogene. refuzând să considere crima ca pe un fenomen normal al vieţii sociale. considerat ca fiind unul dintre pilonii sociologiei ca ştiinţă. a utilizat metode statistice şi matematice pentru a analiza influenţa factorilor sociali şi individuali în etiologia crimei. asociat şi prieten al lui Lacassagne. şi anume: . în concepţia acestuia. iar microbul este infractorul".anotimpul (vara se comitea un număr mai mare de infracţiuni contra persoanei.vârstă. De aici. culturale. inegalitate socială şi violenţă. socialul este guvernat de relaţiile psihologice dintre indivizi. Tarde consideră infractorul ca fiind un parazit social. În planul analizei criminologice. caracterizată printr-o dereglare a normelor sociale. Şcoala sociologică. în funcţie de caracteristicile persoanei implicate. promovând teoria conform căreia mediul social are un rol determinant în geneza criminalităţii. atât fizico-socială. E. afirmă Durkheim. . 35 .climatul (cel din sud stimula săvârşirea infracţiunilor contra persoanei.cartiaz. Lacassagne (1843-1924) şi L. în primul rând. Crima. . Teoria sociologică multifactorială Considerat drept fondatorul criminologiei sociologice. . cu determinare multiplă. datorită unor schimbări bruşte (războaie.sex (bărbaţii erau mai uşor vulnerabili în ceea ce priveşte predilecţia spre comiterea de infracţiuni). evidenţiază existenţa unor infractori de profesie care se caracterizează prin limbaj (argou). semne de recunoaştere (tatuaje) şi reguli de asociere (grupuri de răufăcători). bazate pe legea imitaţiei.eterogenitatea socială. Durkheim considera că însăşi criminalitatea este un fenomen social normal. ca specialist în ştiinţele sociale. iar cel din nord stimula contra proprietăţii). în modalităţi şi grade diferite.alcoolismul influenţează săvârşirea infracţiunilor cu violenţă. că ar avea cea mai mare influenţă în comiterea crimei (faptele erau săvârşite cu violenţă contra persoanei. de structura socioculturală căreia îi aparţine. Şcoala mediului social (sau şcoala lioneză) A fost fondată de A. principala cauză a criminalităţii.

. educaţia. cu alte cuvinte.Dincu. este pusă pe seama societăţii care. Aceste teorii referitoare la criminalitate sunt subiectiviste: dintr-un fenomen social. în lucrarea intitulată "Introducere în criminologie ". condiţiile atmosferice etc). îl învaţă şi aparţin imigranţilor. a răspândit teoria anomiei. prin urmare. criminalitatea imigranţilor în SUA ca un fenomen pe care. New York. B. Tendinţe moderne Teoria "asociaţiei diferenţiale" şi teoria "conflictului de culturi" Teoria "asociaţiei diferenţiale". cunoaşte răspândire mare. caracteristicile personale (vârstă.cum ar fi prosperitatea. R. În acest sens.cartiaz. natura solului. 1 A. Demersul teoretic al concepţiei "asociaţiei diferenţiale" consideră comportamentul infracţional ca un comportament "învăţat" sau contractat în alt mod. opinia publică. Teoria anomiei E. se susţine că delincvenţii au valori diferite faţă de cele ale nedelincvenţilor. vede reducându-i-se posibilităţile de control asupra individului şi activităţii sale. . membrii se integrează grupului pe măsură ce se deprind să adopte tipul de comportament valorificat de către grup. teoria "asociaţiei diferenţiale" denaturează cauzalitatea criminalităţii americane prezentând. organizarea economică şi politică etc. libertatea. în mod substanţial. anotimpurile. criminalitatea apare ca un fel de limbaj care exprimă valorile şi modurile de comportare ale acestor grupuri. . 36 . sex etc). ca rezultat al dezorganizării normative. subcultura respectă aceste norme şi impune o conduită determinată membrilor ei. cei specifici constituţiei sale psihice şi.www. În concepţia teoriei "asociaţiei diferenţiale".factorii mediului social: densitatea populaţiei. ca un comportament dobândit care este apreciat ca satisfăcător de individ. inevitabil. De asemenea. criminalitatea ajunge să fie o chestiune a fiecărui individ care învaţă comportamentul preluând tradiţiile delincvente ale unui grup sub-cultural. Teoria "asociaţiei diferenţiale" a inspirat şi teoria "conflictului de culturi".factori antropologici (endogeni) specifici constituţiei organice a infractorului. că. 1938). arătând că în societatea americană există un set de valori dominante. ca o fatalitate ce se transmite din generaţie în generaţie. comportamentul infracţional apare. Merton. subgrupurile în conflict apar din cauza diferenţierii sociale ocazionate de industrializare.ro – Carti si articole online de la A la Z E.factori fizici sau cosmo-telurici (climatul. în cadrul "subculturii delincvente" se stabileşte un sistem de norme şi valori distincte de cultură dominată sau centrală. în criminologia americană contemporană. op. deoarece îi permite să fie recunoscut ca membru al unui grup.cit. Anomia. cercetată de Thorsten Sellin ("Culture Conflict and Crime ". în interacţiune cu alte persoane. ea aparţine lui Edwin Sutherland. fundamentale . Ferri a realizat o clasificare a factorilor criminogeni48 astfel: . Limitele teoriei "asociaţiei diferenţiale " şi ale teoriei conflictului de culturi Nici teoreticienii "conflictului de culturi" nu definesc în mod explicit conceptele de "cultură" şi de "structură socială" cu care operează. Durkheim. De altfel. în ultimul rând. odată constituită. concret-istoric.62. spre exemplu. din perspectiva lui E. în cadrul unui proces de comunicare verbală şi neverbală şi implicit de deprindere a unor tehnici de săvârşire a infracţiunilor şi a unor concepţii favorabile încălcării legislaţiei penale1. potrivit opiniei teoreticienilor "subculturii delincvente". În acest sens. p. familia. Durkheim a fost cel care a folosit prima dată termenul de anomie pentru a desemna o relaţie dezorganizată sau alterată între ordinea socială şi aspiraţiile sau aşteptările individuale. susţinătorii acestei teorii au avansat teza că rata criminalităţii este mai ridicată în acele subgrupe sociale cu puternice tradiţii infracţionale. alcoolismul. producţia industrială. potrivit căreia. conflictul culturilor este principalul temei al explicării criminalităţii.

Teoria interacţionistă Interacţionismul a apărut în doctrina americană a anilor 1960. în termeni biopsihologici. Pinatel admite în etiologia actului criminal şi factori sociali. ca o replică împotriva concepţiilor care ignorau reacţia socială. de imposibilitate de a atinge obiectivele şi de a satisface aspiraţiile sociale. ceea ce conduce la folosirea mijloacelor ilicite de realizare. autorii americani ai anomiei merg până acolo încât identifică chiar tipuri de tensiuni psihice în care discrepanţa dintre aspiraţii şi posibilităţi apare mai vădit. ei au părăsit domeniul de cercetare a cauzalităţii criminalităţii şi au studiat procesul calificării ("etichetării") unei persoane ca infractor. pledează pentru resocializarea condamnaţilor. în cazul unor infracţiuni. Chamblis şi Becker. urmărind să descopere modul în care. că societatea este "blocată". Interacţioniştii doresc să schimbe ceva în ortodoxismul dominant anterior în doctrina americană asupra cauzalităţii care considera că "răul generează rău". care nesocoteau valoarea şi relaţia dintre reacţia socială şi criminalitate. la apariţia devianţei.a unor sentimente de frustrare. potrivit metodei lor de diagnostic criminologic. teoria interacţionistă consideră comportamentele umane ca fiind infracţionale datorită împrejurării că grupurile sociale dominate în societate le califică ca 37 . este "stigmatizată" o persoană ca infractor. mai intensă .criză manifestată în special în creşterea instituţiilor birocratice de control social şi amestecul din ce în ce mai puternic al acestora în viaţa indivizilor. Construcţia teoretică a criminologiei clinice acordă o insuficientă atenţie dimensiunii sociale a cauzalităţii comportamentului infracţional.www. Limitele concepţiei clinice Teoreticienii acestei concepţii încearcă a desluşi etiologia (cauzalitatea) unui fenomen prin excelenţă social. impasul în subiectivism al teoriei este considerabil. Astfel. totuşi. şi anume demersurile cercetătorilor americani de explorare a zonei subiective a comportamentului infracţional au identificat şi unele motivaţii individuale reale. de nedreptate. inclusiv delincventa şi criminalitatea ca o reacţie . cum este cel al criminalităţii. în neputinţă de a-şi realiza aspiraţiile care. au sentimentul că sunt izolaţi. ea îşi propune să examineze personalitatea delincventului în vederea prevenirii în special a recidivei şi. un sentiment de nedreptate. Promotorii orientării clinice susţin. În formula clasică.cartiaz. atunci criminalitatea încetează a fi un fenomen social. Erikson şi Cohen. un potenţial criminogen mai ridicat de "trecere la act" cu cât sunt mai pronunţate trăsăturile de egocentrism. mijloacele de realizare a acestor valori nu sunt însă la dispoziţia tuturor membrilor societăţii.dezvoltată sub imperiul unei tensiuni şi anxietăţi psihologic considerabile . Teoria clinică Această concepţie are drept obiectiv esenţial studiul "trecerii la act" şi se sprijină pe metode de tipologie a delincvenţilor pentru a face accesibile observaţiile clinice. dezarmaţi. este mai frecventă. Dar. împrejurare care generează o stare de anomie. labilitate. Limitele teoriei anomiei Dacă însăşi criminalitatea este expresia unei tensiuni. aşa cum a fost formulată în criminologia americană de Lemert. Teoria anomiei concepe astfel devianţa. ca dovadă că ei preconizează că diagnosticul criminologic al conduitei infracţionale se compune din combinarea influenţelor biologice cu cele sociale. în general.ro – Carti si articole online de la A la Z achiziţia -. deci. că mijloacele legale sunt ineficace pentru atingerea obiectivelor de progres: oriunde există prăpastia dintre aspiraţii şi posibilităţi de realizare se iveşte devianţa şi. agresivitate şi indiferenţă afectivă şi invers. în aceste condiţii. că un individ relevă o "stare periculoasă" şi. prin intermediul organelor de control al criminalităţii.a unor indivizi înstrăinaţi. acceptate de întreaga populaţie printr-un consens pe care legea penală îl consacră. de aceea. teoria anomiei nu este lipsită de unele merite. inclusiv a criminalităţii. a indivizilor ce se văd în imposibilitatea de a-şi atinge scopurile cu mijloacele legale de care dispun. doctrina americana a interacţionismului s-a născut în condiţiile de criză a vieţii americane instituţionale . convertindu-se într-un fenomen individual. delincventa. deci.

ro – Carti si articole online de la A la Z fiind deviante. care aplică "stigmatul" de infractor. mai exact a grupului dominant sub raport economic şi politic.www. 38 . altfel spus. în concepţia interacţionistă punctul de plecare al calificării unui comportament uman ca fiind infracţional este "reacţia societăţii".cartiaz.

poate împinge spre delincvenţă. Pinatel clasifica factorii criminogeni în factori geografici. H. este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni. Alături de sărăcie. nivelul de trai şi crizele economice. şi anume acela de a releva corelaţiile existente între o condiţie sau o diversitate de condiţii şi criminalitate. Şomajul exercită o influenţă negativă prin scăderea nivelului de trai. care îi poate determina pe unii indivizi să comită infracţiuni. ci şi o dimensiune spirituală.1. cât şi nivelul salariilor şi rata şomajului. aceştia se pot clasifica în factori economici. Înlocuirea mediului social rural cu cel urban. Şomajul are implicaţii şi asupra structurii familiale. Industrializarea este cea care oferă locuri de muncă. Crizele economice. Dimensiunea subiectivă se referă la percepţia individuală. provocând modificări în structura lor de personalitate. . îl pune pe individ să nu-şi mai poată realiza. rolul său de "cap" al familiei fiind alterat. economici. în ceea ce priveşte analiza factorilor care determină criminalitatea ca fenomen social. Scăderea nivelului de trai al păturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul crizelor economice. poate determina sau influenţa anumite comportamente umane. culturali şi politici. R.1. Szabo analizează problema cauzalităţii. Sărăcia nu are doar o dimensiune economică obiectivă. 39 . neevidenţiind cauzele criminalităţii ca fenomen social şi cauzele actului infracţional concret. culturali şi politici. se adaugă şi dorinţa de îmbogăţire. Mannheim tratează cauzele de ordin social ale criminalităţii. Astfel. care se deplasează spre zonele industrializate. la evaluarea personală pe care individul o face statutului său economic. Dimensiunea obiectivă se raportează la un nivel de trai mediu într-o societate dată. persoanele afectate pot fi foarte vulnerabile în ceea ce priveşte predilecţia spre criminalitate. acelaşi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane. Factorii criminogeni Abordarea individuală a factorilor criminogeni trebuie canalizată spre un anumit scop. producând efecte care accentuează starea de stres a muncitorilor şi a celorlalţi membrii ai societăţii. prin mijloace legale. Fenomenul de industrializare produce unele efecte secundare. şi ea. în timp ce altele îl pot considera insuficient pentru un trai decent. în care individul a devenit un necunoscut.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 4 CAUZALITATEA ÎN CRIMINOLOGIE 4. aspiraţiile sale.1. În lipsa unei protecţii sociale. posibilităţi de instruire şi specializare oferind creşterea nivelului de trai al oamenilor. Gassin este sceptic cu privire la faptul că mediul geografic ar constitui un factor criminogen relevant la nivelul fenomenului infracţional. a unei zone mai restrânse. cum ar fi: . J. care. D.industrializarea produce o specializare cu efecte de înstrăinare. Cauzele fenomenului social al criminalităţii 4.cartiaz. care afectează atât producţia. Din perspectiva celor afirmate. . dar şi prin instabilitatea emoţională pe care o determină.industrializarea afectează grav echilibrul ecologic. Factori economici Starea economică a unui stat.creşterea masivă a mobilităţii orizontale a unei întregi populaţii rurale.www. inclusiv comportamentul infracţional. demografici. Nivelul de trai. Factorii economici ce pot fi consideraţi cu conţinut criminogen sunt industrializarea. Autoritatea tatălui scade. şomajul.

celula de bază a societăţii. mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni importanţi. Remarcat este că funcţia pe care o păstrează. rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric. îi conduc la săvârşirea faptelor antisociale"1. carenţele instructiv-educative. Odată cu mobilitatea societăţii moderne. casa copilăriei rămâne până la urmă o simplă amintire. 40 . Din punct de vedere economic. considerân-du-se că.cit. rolul negativ al mass-media ş. fiind doar una de consum. are o serie de valenţe. s-a constatat că exploziile în rata natalităţii. Mobilitatea conduce la dezorganizarea instituţiilor sociale existente şi la crearea altora noi. totuşi (dar chiar şi aceasta este împărţită cu alte instituţii). Factorii socio-culturali "În sens larg. În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor şi care. cum a mai fost numită. cultura reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de societatea omenească de-a lungul istoriei. fiind alarmantă situaţia în care România.ro – Carti si articole online de la A la Z Factorii demografici Statistic. la amplificarea delincventei juvenile contribuind o multitudine de alţi factori. Scăderea controlului social atât informal. este aceea de socializare şi educare a copiilor. ea a încetat să devină o comunitate de producţie. manifestat în forme multiple. este din ce în ce mai puţin perceput în aglomerările urbane. Relaţia existentă între rata natalităţii şi criminalitate este de natură indirectă.a. se pare.www. fiind alcătuită din soţ-soţie şi copiii născuţi din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga şi alte rude). Rămâne totuşi o certitudine că familia contemporană şi-a micşorat atât dimensiunile. op. economice. rapiditatea transformărilor social-culturale. un asemenea punct de vedere a fost depăşit. restrângându-se în bună parte la cuplul conjugal. între care putem evidenţia structura familială.cartiaz.cit. În ultimul timp însă. Gh. Creşterea rapidă a mediului urban care nu permite amenajarea cartierelor. mediul tehnic urban. chiar dacă acest viitor are multe incertitudini. C. Familia Familia este un grup care îşi are originea în căsătorie. O parte din studiile pe această temă. precum şi o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social"2. Opiniile asupra familiei sunt însoţite de numeroase paradoxuri şi contradicţii. cât şi rolurile. p. finalmente. După cum am observat.. "familie asistată". cu structuri modificate permanent. de 1 2 Gh.. familia tinde tot mai mult să se reducă la un cuplu orientat unidirecţional spre viitor. Astăzi.Păun. astăzi familia nu o mai îndeplineşte. p. op. "familia destrămată". accentuând asocierea între familie şi criză. juridice. în pondere destul de mare. sociale şi culturale. toate acestea supun personalitatea umană la perturbaţii evidente.Nistoreanu. 152. "Astfel. Simbolismul casei strămoşeşti este loc sacru unde se reînnoiesc şi întăresc legăturile de rudenie. nu este pregătită să suporte o astfel de schimbare a raporturilor sociale interfamiliale.Păun. "Familia asigură copilului siguranţa indispensabilă atingerii maturităţii intelectuale.151. "familia în bucăţi". Mobilitatea socială şi urbanizarea Mobilitatea socială este determinată cel mai adesea de urbanizare şi are astfel consecinţe criminogene certe. religioase şi sociale. pe care îi unesc drepturi şi obligaţii morale. structura demografică a sexelor. precum şi presa. familia. cât şi formal determină creşterea delincventei. în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială". a rudelor bolnave. C. precum şi atitudini de aderare ori de lipsă de cooperare faţă de anumite valori sociale.Nistoreanu. De menţionat faptul că nici funcţia de asistenţă pe care o realiza altădată: îngrijirea bătrânilor. una din cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor. televiziunea repetau obsesiv: "dispariţia familiei".

precum şi a afecţiunii acestora. la rândul lui. Jocul este activitatea fundamentală a copilului până la intrarea în şcoală. pedagogică şi morală". concretizate prin fuga de acasă. prezintă un nivel de pregătire şcolară foarte scăzută. Nivelul de adaptare şi integrare şcolară. Astfel. Astfel. pot fi orientate antisocial. asociată cu lipsa de supraveghere parentală. care adoptă o conduită deviantă în raport cu cerinţele vieţii şi activităţii şcolare. ce conduc la neadaptarea socială. sunt cazuri de alcoolism. divorţul. la rândul lor. care duce la dezorganizarea familiei. imoralitate şi promiscuitate. poate contura serioase tulburări afective şi tulburări comportamentale. În cadrul acestui proces. în cadrul familiei. Nu de puţine ori. consumul de alcool. nu structura familiei ca atare se face vinovată de apariţia conduitelor deviante. b) gradul de satisfacţie resimţit de elev (motivaţie. Impactul activităţilor din timpul liber Majoritatea minorilor infractori prezintă serioase deficienţe de socializare familială şi şcolară. lipsa autorităţii părinteşti. i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. zilele nelucrătoare. o mare parte a timpului liber îl constituie: vacanţele şcolare. lipsa de interes faţă de cerinţele şi obligaţiile şcolare. morală şi afectivă. conduita agresivă în raport cu colegii şi cadrele didactice". anturaje negative. în sensul că delincvenţii minori. comportamentul deviant este determinat de dezorganizarea vieţii familiale ca o consecinţă a divorţului. ca urmare a divorţului. după unii cercetători. Interesul pentru joc satisface şi impregnează 41 . un mod de validare a strategiilor educaţionale utilizate în cadrul familiei îl constituie adaptarea şi integrarea şcolară. în cazul familiilor dezorganizate. Fuga de acasă a copiilor. atmosfera din familiile dezorganizate. în mare măsură. abandon şcolar. Eşecuri privind integrarea şcolară Chiar dacă nu în totalitate. poate fi analizat în funcţie de doi indicatori mai importanţi: a) randamentul şcolar (note. repetenţia. Situaţia este mult mai dramatică în cazul în care. performanţe etc). Studiile asupra delincventei juvenile au arătat că. ci marile ei lipsuri: "carenţa familiei constând în incapacitatea ei psihologică. frecvenţa redusă. Cercetările efectuate confirmă faptul că există o corelaţie între conduita delincventă şi nivelul pregătirii şcolare.www. rezultate. Copiii inadaptaţi şcolar intră în categoria "copiilor problemă". copiii care resimt puternic influenţele climatului conflictual familial fug de acasă şi caută să găsească diferite grupuri de apartenenţă care. timpul liber reprezintă un factor important ce poate face diferenţa în formarea caracterului şi personalităţii între cele normale şi cele delincvente. vagabondaj. dar şi timpul liber zilnic. interese. "Ce este de fapt familia dezorganizată? Este familia care îşi pierde integritatea ca urmare a separării părinţilor datorită unor motive precum: desfacerea căsătoriei prin divorţ. Numeroase date de anchetă efectuată pe copii delincvenţi demonstrează faptul că.cartiaz. în mare măsură.ro – Carti si articole online de la A la Z fapt. sărbătorile. Pentru copiii şi tinerii din România. Familiile caracterizate printr-un potenţial conflictogen ridicat şi puternic carenţiale din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral afectează în cea mai mare măsură procesul de maturizare psihologică şi psihosocială a personalităţii copiilor. atitudini pozitive. decesul unuia din părinţi". care. atracţiepreferinţă în raport cu viaţa şi activitatea şcolară). îi determină să adere la unele medii şi grupuri extrafamiliale cu un mare potenţial delincvenţial. "Aceşti copii se caracterizează de obicei prin: insubordonare în raport cu regulile şi normele şcolare. de regulă. a controlului. medii. se structurează în comportamente specifice delincvenţilor. alcoolismul în familiile din care provin delincvenţii se manifestă într-o proporţie de aproape trei ori mai mare decât în celelalte familii. absenteismul. accentuate cu labilitatea psihică.

o fac în moduri diferite. în timp ce o anumită dramatizare a subiectului. deseori negativă.cartiaz. Odată cu introducerea televiziunii prin cablu. mai bine argumentată. a) Radioul. Impactul mijloacelor de informare în masă Mijloacele de informare în masă moderne permit nu numai influenţarea unui mare număr de indivizi. fie şi numai pentru a satisface cererile unui public devenit exigent. cel mai popular mijloc de informare în masă. editoriale. Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect. exercitată de mijloacele de informare în masă. Diversitatea reprezintă atuul principal al presei scrise şi. comentarii. focalizează imediat atenţia. Interesele culturale (faţă de produsele culturii) se dezvoltă şi sub influenţa mass-media. internetul etc. antrenând astfel riscul suprainformării. care adesea nu pot fi "prinse" decât cu condiţia ca evenimentul respectiv să fi fost prevăzut. îl constituie calculatorul. singura modalitate de a petrece timpul liber de către mulţi copii o constituie programele TV. Principala sa deficienţă constă în volumul şi greutatea relativ mare a mijloacelor de înregistrare. Cotidianele. rapiditatea plăteşte tribut superficialităţii în materie de control a surselor şi uşurinţei în aprecierile făcute asupra evenimentelor.ro – Carti si articole online de la A la Z distanţa între realitate şi posibilitate cu activităţi şi conduite. influenţa este mai puternică asupra spectatorului tânăr. Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în cadrul familiei. articole de popularizare. chiar şi atunci când tratează subiecte asemănătoare. să fi păstrat serioase avantaje. povestiri. ci şi difuzarea unor ştiri proaspete din cele mai diferite domenii şi arii geografice. în consecinţă. prin cărţile cu poveşti. totuşi. Mai multe decât concurentul lor audiovizual. mult mai benefic decât televizorul. Veridicitatea şi importanţa faptelor trec (în afara unor excepţii) pe plan secundar. Publicul pare că a devenit sensibil la plăcerea simultană pe care i-o produce un anumit ritual al informării şi caracterul surprinzător al ştirii care i se transmite. rezultând că violenţa pe micul sau marele ecran furnizează modelele de comportament negativ. a înregistrat o creştere considerabilă în importanţă odată cu apariţia receptoarelor portative. foarte des ilustrate. reportaje aprofundate. de critică mai serioasă. În plus. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţa în massmedia şi. de departe. De asemenea. care sunt oferite împreună cititorului. lăsându-i posibilitatea de a alege ceea ce-1 interesează. În acelaşi ziar sunt întâlnite modalităţi diferite de prezentare: scurte informaţii de actualitate. Totodată. teatru. iar celor care s-au obişnuit cu ea le vine adesea greu în absenţa ei. deşi se pare că este apreciată mai mult ca sursă de distracţii şi de cultură decât ca vector informaţional. trăiri intense şi un fel de fericire a acestora. ea produce creşterea considerabilă a numărului de informaţii. se observă creşterea nivelului agresiv în rândul celor ce urmăresc asemenea filme sau emisiuni. ca o formă de a petrece timpul liber împreună. c) Presa scrisă pare. Cercetătorii afirmă că aceste fapte trebuie văzute ca formă de infracţiune între tineri. altfel spus. Un alt centru de interes. cum ar fi asocierea în grupuri care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni. în special. Această rapiditate este un extraordinar mijloc de seducţie. care a fost unul din primele suporturi de masă pentru informare. 42 . al inconştientului uman. au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului liber. Studiile efectuate au relevat influenţa. publicaţiile săptămânale. făcute pentru a se obţine cât mai mulţi bani din vânzarea lor şi. abordează fără nici o reţinere acele teme cu efecte în planul instinctului. performante şi uşoare. deci. video-violenţa. să nu uităm. Totodată.www. b) Televiziunea este. lunare sau trimestriale. cronici mai mult sau mai puţin specializate. publicaţiile au o posibilitate de retragere şi. Este demn de remarcat că aceste filme sunt comerciale. Puţini însă beneficiază de calculator personal. Imaginile nu sunt decât puncte de vedere parţiale ale evenimentelor. oricare ar fi acesta.

pe zi ce trece. personalităţile cu o adaptabilitate optimă la ansamblul influenţelor stresante ale mediului intern sau extern utilizează alcoolul în cantitate mică (moderată) comparativ cu personalităţi inadaptate vieţii socio-familiale şi care utilizează abuziv alcoolul ca modalitate de relaxare a stărilor de recădere psihică. prin diminuarea până la abolirea simţului uman şi social. Când realizează dimensiunea dezastrului fizic şi psihic pe care şi l-au autoadministrat. un nou flagel.cartiaz. fapte violente. afectând me4diul familial şi comunicarea în relaţiile interpersonale.definită ca fiind starea de beţie completă. atitudini şi imagini despre lume. Toxicomania Registrul infracţional cunoaşte. Cei vizaţi direct sunt în primul rând tinerii.79. mass-media pot reprezenta un factor determinant în evoluţia delincventei juvenile.Brânză. p. În totalitatea lor. după care devin dependenţi. influenţează în mod negativ persoanele apropiate alcoolicilor (soţie. calitatea şi durata utilizării toxicului. fiind formatoare de concepţii. divorţuri.ro – Carti si articole online de la A la Z desensibilizarea acestora cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa.consumul de droguri. Alcoolismul se află deseori la geneza actelor imputabile şi a infracţiunilor de toate categoriile. în principal în mediul adolescenţilor şi tinerilor"1. pierderi de bunuri. determinându-1 să săvârşească. mai mult decât orice alt fenomen. Programele "violente" determină o "dezinhibaţie" a privitorului şi îl scot din real. copii). ce conduce la dependenţă şi antrenează efecte nefaste"2. realizând un comportament patologic. pe fondul unor particularităţi ale vârstei . Un rol important în instalarea şi menţinerea consumului cronic şi abuziv de băuturi alcoolice îl deţine structura de personalitate. 43 . Cercetările psihosociologice au relevat faptul că receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpretează în funcţie de propriile nevoi. alături de celelalte infracţiuni îşi anunţă tot mai insistent prezenţa.teribilism. de foarte multe ori este prea târziu pentru a se reface şi a reveni la normal.cit. a anxietăţii. deci trebuie avuţi în vedere şi ceilalţi factori implicaţi.Toarbă.81. cu pierderi materiale şi de vieţi omeneşti.intoxicaţie etilică acută . astfel că aceste mesaje vor produce efecte doar asupra celor care au înclinaţii spre actul delictual. "Delincvenţa. în detrimentul sănătăţii fizice şi mentale.Toarbă. Pe de altă parte. cu creşterea iritabilităţii şi exacerbarea impulsivităţii instinctuale. op. V. tendinţa de a imita. o diversificare tot mai largă. cât şi o anumită fragilitate psihică -. p. Copiii proveniţi din mediul familial alcoolic pot prezenta tulburări de comportament.cit. decese.. care. Alcoolismul intervine în viaţa de familie perturbând legăturile şi relaţiile stabilite prin căsătorie. discernământ atenuat. Alcoolismul este o tulburare cronică a comportamentului. iniţial la nivel familial. I. anumite probleme sociale inerente. devine sursă de conflicte şi agresiuni prin scăderea criticii faţă de propriul comportament. alcoolismul. cu un grad avansat 1 2 I. op. Formele clinice de manifestare depind de cantitatea. despărţiri. Intoxicaţia alcoolică acută sau cronică. a devierii morale şi a diverselor stări conflictuale. Cei mai importanţi factori psiho-familiali care sunt incriminaţi în motivarea consumului abuziv de băuturi alcoolice: neînţelegeri între partenerii conjugali. Familia alcoolică nu face faţă decât parţial şi deficitar funcţiilor sale de bază. pe spaţiul naţional. manifestată prin preocuparea continuă pentru consumul de alcool. Ele se pot clasifica: . În ultima perioadă. curiozitate. idei şi modele sociale. extrem de "perfid şi periculos" . lipsuri materiale. contribuind la realizarea unei culturi de masă. se dezvoltă şi pătrunde în zone şi medii de mare subtilitate umană. V. spontane şi neplanificate. pe calea imitaţiei. situaţii psihotraumatizante etc. Alcoolismul poate fi definit ca "ingerinţa intermitentă şi permanentă de alcool. cedează tentaţiei de a consuma droguri. extinzându-se mai apoi şi în sfera socială.Brânză. prin crearea unor relaţii interfamiliale neconfortabile şi pline de tensiune.www..

Heroina: este un drog care creează o dependenţă foarte puternică. 44 . violenţa înregistrând cotele cele mai înalte. respectiv Iran. la rândul său. Pe măsură ce se agravează. cu precădere pe varianta nordică a acesteia.intoxicaţia etilică cronică . cu lipsa temporară a capacităţii de a înţelege şi de a discerne. milioane de oameni cad pradă drogurilor şi o proporţie mereu mai mare dintre ei sunt cu desăvârşire pierduţi pentru societate. miliarde de dolari sunt deturnaţi spre scopuri antisociale. sistemul legislativ fiind ignorat se instaurează haosul.D.ro – Carti si articole online de la A la Z de paralizare a energiei fizice şi de intoxicare a funcţiilor psihice. în scop de suicid sau accidental. Afectează centrul cerebral al plăcerii şi capacitatea creierului de a percepe durerea. 1 Războiul civil constituie cea mai înaltă expresia a unei crize politice pe teritoriul unui stat producând efecte criminogene. Flagelul drogurilor este unul dintre fenomenele cele mai complexe. etnică sau religioasă). . din această categorie având mai apoi o atitudine antisocială.intoxicaţia alcoolică supraacută . datorită tulburărilor psihice produse de alcool. Cocaina: este un drog obţinut din frunzele de coca. infractorii găsesc condiţii prielnice de acţiune. care.S. în evoluţia sa dinamică. Pentru prevenirea eficientă a consumului şi traficului de droguri şi implicit pentru protejarea minorilor de efectele stupefiantelor este necesară cunoaşterea principalelor tipuri de substanţe de această natură prezente în traficul intern. iar alcoolismul a fost identificat şi menţionat din ce în ce mai des ca fiind un factor important în influenţarea negativă a comportamentului minorilor şi tinerilor. Se vinde sub formă de tablete colorate. Germania. care determină influenţa factorilor politici în crimiriogeneză. duce la dependenţă cu degradare fizică şi psihică. devenind chiar autori ale unor astfel de fapte. datorită reglementărilor speciale în domeniul penalului (legii marţiale). Marijuana: obţinută din frunzele şi florile plantei de cânepă.: drog halucinogen care se obţine din acid lisergic. mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane.www. Turcia. lichid. Slovacia. umflă buzunarele unor traficanţi şi bande de criminali care sfidează autorităţile şi legile. În evoluţia fenomenului infracţional se observă o creştere a ponderii delincventei juvenile. se prepară dintr-o ciupercă dezvoltată pe spicele de secară. . piaţa de desfacere pe teritoriul României devenind profitabilă datorită puterii de cumpărare a unor persoane cu posibilităţi materiale". În acest context. anarhia socială şi economică. L. provine din morfină. An de an se înmulţesc apelurile. situaţia devine şi mai cunoscută sub toate aspectele ei. An de an. întrunirile. Olanda şi chiar mai departe.produsă prin ingestia rapidă a unei cantităţi mari de alcool. România. profitând de disoluţia autorităţilor. a devenit un segment important al "Rutei Balcanice" de traficare a drogurilor. S-a observat că cei ce provin din familii alcoolice sunt predispuşi la consumul de băuturi. Stimulează foarte puternic creierul şi creează cea mai puternică dependenţă. Referindu-ne la zona României. Războiul Indiferent de natura conflictului (fie politică. Războiul convenţional este mai puţin criminogen. Ungaria.caracterizată prin consumul abuziv şi cronic de băuturi alcoolice care. se manifesta prin agitaţie psihomotorie însoţită de amnezie totală. Factorii politici Există două situaţii specifice. care a devenit de câţiva ani consumatoare. Cehia.cartiaz. Bulgaria. sau pe diferite suporturi. Acest fapt prezintă un pericol pentru societatea românească. An de an. şi anume: războiul şi revoluţia. în timpul războiului civil1 se creează centri antagonici de putere. Ca formă a luptei pentru putere. în împrejurările menţionate îşi face apariţia terorismul. datorită poziţiei sale geografice şi conflictelor militare din fosta Iugoslavie. conferinţele care îşi propun să găsească cele mai adecvate metode pentru a pune capăt flagelului drogurilor. în stradă este vândută ca un amestec de frunze mărunţite. reţinem că.

De asemenea. în multe situaţii. Revoluţia reprezintă acea stare de criză politică de mare amploare care se finalizează pe cale conflictuală. care se exprimă prin specificul bio-psihosocial. ansamblul factorilor care pot contribui la formarea şi modificarea ei. cu totul opusă faţă de sentimentele pe care în mod firesc ar trebui să le aibă un copil. în anturaj. Cauzele crimei ca act individual 4. în anumite împrejurări. 17. urmărindu-se înlăturarea de la putere a unui grup conducător. care uneori pot fi uşor eliminate. 12 . Vârsta infractorului Din punct de vedere criminologie. Din ansamblul cercetărilor nu se poate reţine că infractorul are trăsături specifice sau că se distinge net de ceilalţi oameni. Codul penal defineşte infracţiunea în art. adolescenţa şi tinereţea sunt caracterizate. Fiecărei vârste îi sunt specifice anumite fapte. care exprimă ansamblul manifestărilor unui individ la un moment dat. Perioada din timpul revoluţiei. alin.1. Infractorul nu este altceva decât individul obişnuit care este dispus. de la cele mai uşoare până la cele mai grave. vârsta este un element obiectiv important. 1 ca fiind "fapta care prezintă pericol social. În studiile făcute.35 ani tinereţea. calculelor şi analizei. Chestiunea delicată este însă aceea a infractorilor minori. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală". Este firesc ca vârsta să fie extrem de importantă pentru o cercetare criminologică. În general. Fiecare dintre aceştia poate crea o varietate numeroasă de tipuri umane. Definirea noţiunilor de infracţiune şi infractor.2 prevede 45 . bazate pe forţa fizică sau pe risc. de spirit de aventură care s-a difuzat. socială. Nu există şabloane în care să fie încadraţi indivizii. persoanele au fost grupate astfel: 0 12 ani copilăria.www. personalitatea indivizilor trebuie studiată şi. Fiecare individ are o personalitate proprie.de cele mai multe ori neexistând nici o motivaţie pentru comiterea lor. psihici şi sociali. . peste 65 ani . Oricum. particularizarea genurilor de criminalitate în funcţie de vârstă. din punctul de vedere al vârstei.cartiaz. 17 alin. prin imitaţie. ca fiind perioade ale vieţii căror le sunt specifice acţiunile periculoase. Perioada maturităţii presupune deja o altă orientare faţă de infracţiune. a dus la o lipsă de sensibilitate. individul parcurge la anumite vârste diferite etape în pregătirea sa şcolară. maturitatea acţiunilor acestuia. Momentul de criză creat prin intermediul revoluţiei are repercusiuni grave asupra întregului sistem legislativ. Imitarea anumitor personaje din cinematografie. dând o mai mare importanţă raţiunii.22 ani tinereţea timpurie. care. împiedică autorităţile să-şi mai poată exercita atribuţiile.18 ani adolescenţa. Din studiul făcut până în prezent. familială.vârsta a treia. nemaifiind respectat. art. 4. În mod normal. aşa cum spunea Gabriel Trade.2. 18 . Infractorul poate fi şi un om bolnav. 35 65 ani vârsta adultă. factorii principali de influenţare a oricărui individ sunt cei biologici. de asemenea. au creat un anumit gen de brutalitate. Toate acestea s-au materializat într-o largă paletă de infracţiuni. deoarece şi infracţiunile pot fi grupate în funcţie de aceasta. cucerirea puterii politice şi schimbarea orânduirii sociale. Nenumăraţii factori existenţi în mass media. Nu lipsite de importanţă rămân acele eforturi substanţiale care vizează readaptarea structurilor de personalitate a indivizilor. aici apărând factori care încearcă să elimine riscurile. cât şi cea de tranziţie conferă criminalităţii oportunităţi de creştere la cote alarmante. în special. să comită infracţiuni. 22 .2. în dezorganizarea vieţii de familie. în aşa fel încât să se stabilească imediat cine este infractor sau predispus la comiterea de infracţiuni şi cine este un om obişnuit. situaţie în care trebuie analizat în alte circumstanţe.ro – Carti si articole online de la A la Z cu implicaţiile sale devastatoare.

libertatea structurilor şi cicluri funcţionale. organizarea psihică se efectuează din adâncime la suprafaţă.ro – Carti si articole online de la A la Z că "infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale".Dobrinoiu. cu alte cuvinte. După Freud. atât în ceea ce priveşte explicarea manifestărilor sale negative. Editura Europa Nova. ca prin studii şi investigaţii aprofundate să se stabilească cele mai potrivite mijloace de prevenire a infracţiunilor. acordându-se atenţie structurii sale psihologice. Sinele reprezintă matricea personalităţii. Din punct de vedere criminologie. 46 . Personalitatea infractorului Noţiunea de personalitate Teoriile care au avut drept temă centrală personalitatea au cunoscut o diversitate remarcabilă datorită abordărilor extrem de variate a diverşilor autori. pe de o parte. a factorilor endogeni şi exogeni care acţionează asupra comportării sale. factorilor ce determină conduita acestuia. desemnează persoana care a săvârşit o infracţiune. 1997. În Codul penal. pe de altă parte. făptuitorul având un sens mai larg. elementele sale (pericolul social. Deşi aprecierea gravităţii faptelor şi calificarea acestora drept infracţiuni revin politicii coercitive a statului. a personalităţii sale. complice sau instigator.Nistoreanu. Sfera acestor termeni nu coincide. pentru cel care a comis-o. Eul şi Supraeul. Caracteristic infracţiunii. sau. vinovăţia şi prevederea faptei în legea penală) trebuie să existe în mod cumulativ. totuşi cercetarea infracţiunii presupune şi studierea infractorului. imputabilă autorului său şi sancţionată potrivit legii. incriminarea acţiunii socialmente periculoase şi. Infractorul trebuie cunoscut şi analizat în profunzime. o pedeapsă care. lipsa uneia din ele făcând să dispară caracterul infracţional al faptei. Bucureşti. ca fenomen juridic. 4. Pentru existenţa infracţiunii. fiind conceput ca o instanţă a 1 V. ce se suprapune acţiunii elementelor şi prin intermediul căreia se distinge şi identifică personajul. constând în organizarea internă a persoanei caracterizată prin complexitate. la rândul ei.2.cartiaz. Calitatea de infractor impune cunoaşterea aprofundată a mecanismelor şi factorilor care influenţează conduita criminală. b) Teoria psihanalitică a genezei şi funcţiunii Eului.24. Din punct de vedere juridic. Noţiunea de infractor are o sferă largă de cuprindere. cât şi pentru alegerea celor mai eficiente mijloace de corectare. Trebuie subliniat că infracţiunea este privită atât ca fenomen social. prevederea legală a unei pedepse pentru săvârşirea ei. subiect de drept al răspunderii penale poate deveni numai cel ce răspunde penal1 în condiţiile legii. săvârşirea oricărei infracţiuni atrage. Deoarece făptuitorul nu răspunde întotdeauna penal. constând într-o acţiune sau omisiune. ca fenomen juridic. Janet vede în personalitate o construcţie ce angajează o ierarhie de niveluri şi de planuri de trăire.2. alături de termenul de infractor mai întâlnim şi pe acela de făptuitor. prin aceasta delimitându-se trei instanţe psihice: Sinele. însă. Un reprezentant al acestui curent. a) Teoriile genetice: în raport cu acestea. cât şi ca fenomen juridic. este. Drept penal. în mod curent. Meritul criminologiei constă în aducerea în prim-plan a infractorului. presupune din partea celui ce o suportă răspunderea penală pentru fapta săvârşită. P. ceea ce caracterizează într-o manieră originală dezvoltarea studiilor privind pe criminali este trecerea de la o cunoaştere obiectivă la una subiectivă. Gh. orice infracţiune este o faptă socială datorită materialităţii şi rezonanţei sale sociale şi faptului că exprimă o anumită poziţie a făptuitorului faţă de ordinea socială.www. Partea specială. constituind în esenţă un act de conduită socială. un edificiu funcţional de "conduite" interne şi sociale. infractorul (criminalul) este acea persoană care a comis o infracţiune cu vinovăţie sau la care a participat ca autor. Codul penal nu dă o definiţie a infractorului. infracţiunea este o faptă. personalitatea este un produs al dezvoltării istorice şi maturizării. indiferent dacă răspunde penal sau nu. desemnând orice persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. p.

194-210. 1988.160. conform căreia. P. După acesta. Ceea ce interesează criminologia sunt cele trei elemente componente ale personalităţii.Teoriile socio-culturale despre personalitate pun accent pe rolul deosebit în modelarea personalităţii. Acestea sunt considerate a fi: temperamentul. Latură dinamico-energetică a personalităţii Temperamentul (firea) este una din laturile sau subsistemele personalităţii. personalitatea este o sumă de activităţi comportamentale de-a lungul unei perioade de timp. Componentele personalităţii Pe baza cunoaşterii structurilor de personalitate se pot face previziuni asupra reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată sau în faţă unei sarcini ce i se încredinţează sau a unei situaţii-limită.cit. având în G. relativ stabilizat.Murray identifică personalitatea cu o formă integratoare şi organizatoare. p. Persoană. prin intermediul cărora Eul devine capabil de adaptări multiple şi de extensiune.S. e) Teorii sociale neofreudiste. angajată atât pe plan intern (rezolvarea problemelor). un produs al sistemelor noastre de deprinderi. depinzând de trei procese principale: cel al dinamismelor ei. vede în aceasta o serie de variabile sau factori specifici. Gusti rezumă personalitatea la unitatea de "armonie concentrată dintre afectele fundamentale ale voinţei (iubire de sine. Eysenck. . spre exemplu. conţinând tendinţele sexual-libidinale şi cele agresive. cât şi extern (interacţiunea cu persoane şi lucruri). cel al personificării (imaginea pe care individul şi-o face despre el şi despre alţii). Bucureşti. Editura Didactică şi Pedagogie. p. Mead un reprezentant important.Teoria rolului. eminamente creator. Temperamentul. nivelul trăsăturilor primare şi nivelul tipului de personalitate. 47 . personală. . După Watson. acţionând asupra lumii.. transformă omul într-o personalitate subiectivă. suferind continuu influenţe şi modificări din exterior. parţial închis. H. . personalitate.P. f) Personologia dinamică anglo-saxonă. studiază comportamentul prin intermediul trăsăturilor şi al tipurilor. Sulivan admite că personalitatea este un model "de durată relativă a situaţiilor periodice interpersonale care caracterizează viaţa umană. rezultând că o mare parte din comportament este un produs al culturii. simpatie şi respect) şi voinţa cea mai lungă ".Sociologul D. de procesele cognitive. op. . Psihologie.Concepţia factorială.H.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z organismului. dinamică şi unic stilizată. Persoana normală poate fi privită în funcţie de trei nivele: biologic. personaj.www. Tinca Creţu. A. fiind relativ 1 2 I. personalitatea constituie un tot de energie. cu interferenţe între ele. care fundamentează personalitatea pe Eu. H. Teorii cu punctul de greutate pus pe comportament1 . Rădulescu Motru. c) Teoria personalităţii în psihologia analitică a lui Jung. intelectual şi spiritual. g) În psihologia umanistă a lui Allport. aptitudinile şi caracterul2. Mielu Zlate.Dintre autorii români poate fi citat C. Eul. încercând o clasificare cu sens a modurilor de comportament. având în autoactualizare scopul dezvoltării. . d) Teoria personalităţii în psihologia individuală a lui Alfred Adler. înţelege personalitatea ca o sumă de roiuri. considerând personalitatea ca "o predicţie a ceea ce o persoană va face într-o situaţie dată ".Alexandrescu. Guilford defineşte personalitatea ca un edificiu cu trei niveluri: hexitc sau înnăscut. personalitatea este văzută ca o organizare dinamică în sânul individului a acelor sisteme psihologice care determină adaptarea sa specifică la ambianţă.Behaviorismul concepe personalitatea ca rezultat al condiţionării şi învăţării. o serie de reacţii individuale faţă de stimulii specifici.Neveanu. afirmând că "personalitatea este Eul ataşat în structura experienţei sociale ".

stabil şi introvertit Are putere de muncă. instabil şi extrovertit. dar. Dacă activitatea are o semnificaţie pentru el. colericul este inegal şi relaţia depinde în mare măsură de starea afectivă în care se află. economicos chiar. fie dezarmat. ca şi sangvinul. regulilor. Mielu Zlate. deci diferenţele de temperament. dar. Dincolo de vioiciune şi exuberanţă. accelerată sau domoală. Portrete temperamentale1 Colericul este puternic. mobil. este un indisciplinat. el exteriorizându-se în manifestările de comportament.Neveanu. mobilă sau rigidă. nestăpânit. El trece de la iniţiativa de o cutezanţă uluitoare la abandon.flegmatic (predomină flegma). este un foarte bun organizator de colectivităţi umane. .www.P. calculat. Astfel. echilibrat. uniformitate. deşi conduita nu o dovedeşte întotdeauna. al adaptabilităţii prompte şi economicoase.cit. o poate finaliza cu rezultate foarte bune. . rezolvări de detaliu. 48 . energia de care dispune. Clasificarea temperamentului: . Flegmaticul este puternic. Se supune greu normelor. iar altele se caracterizează prin deficit energetic. inert. dar poate fi disciplinat dacă este făcut răspunzător de disciplina altora. de la desfăşurarea neobişnuită de forţe. Fiind un extrovert.coleric (predomină fierea neagră). Este temperamentul bunei-dispoziţii. în relaţiile cu oamenii. el este inegal în desfăşurarea manifestărilor sale. unele persoane se descarcă exploziv. lucru care explică de ce periodic. op. Sangvinul se caracterizează prin vioiciune. dar şi-1 poate forma prin educaţie. extrovert şi stabil. N-are spirit de iniţiativă. 1 P. este comunicativ şi. Colericul este omul marilor iniţiative. Faptul că inhibiţia nu reuşeşte să dirijeze cpntinuu fluxul excitativ face ca temperamentul coleric să facă investiţii de energie neeconomicoase. Având un sistem nervos puternic.ro – Carti si articole online de la A la Z uşor de observat. apare epuizarea. Nu este deloc capabil să desfăşoare acţiuni care presupun răbdare. Constatăm astfel că între oameni există diferenţe de comportament care sunt determinate de diferenţele de dinamism şi potenţial energetic. iar altele îşi consumă energia în mod echilibrat făcând economie. Nu se afirmă ca un ambiţios.dinamica activităţilor psihice.sangvin (predomină sângele). p. dar tot aşa de uşor renunţă la ele. dar nici nu este pasiv sau indiferent.nivelul energetic sau cantitatea de energie de care dispune subiectul şi mai ales felul în care o consumă. unele persoane dispun de un surplus energetic.. un organizator energic. după cum urmează inevitabil un timp prelungit de odihnă sau evoluţii în alt tip de activitate. căci este fie eruptiv. oricât de mare ar fi energia sistemului nervos. are un ritm egal de activitate. echilibrat. . la stagnare totală. Colericul acţionează foarte bine numai sub impulsul unor scopuri de mare însemnătate pentru el şi este înclinat spre exagerarea acţiunilor pe care le întreprinde. Nu este înclinat să se avânte în acţiuni şi se angajează în acţiuni energice numai dacă este solicitat. neechilibrat. Formează uşor prietenii. este orientat spre prezent şi viitor. Sangvinul este puternic. în relaţiile de prietenie este foarte statornic.165. se descoperă calmul şi stăpânirea de sine.melancolic (predomină fierea galbenă). Are o mare capacitate de muncă şi. rapiditate în mişcări şi vorbire. colericul nu cunoaşte linia de mijloc. prezintă o mare capacitate de muncă. fiind echivalent. năvalnic. îşi dozează foarte bine. uniformă sau neuniformă este conduita subiectului. în general. respectiv cât de iute sau lentă. Astfel. Din comportamentul unei persoane se pot obţine informaţii despre: . . fiind neechilibrat. Temperamentul îi dictează activităţi în salturi.cartiaz. alternând perioadele de activitate cu cele de refacere. efervescenţă emoţională. uneori cu efecte surprinzătoare într-un interval minim de timp. El nu are un ritm uniform de activitate.

. Se adaptează greu la situaţii noi. sunt necesare: . şi. deci mai puţin rezistent nervos. care desemnează stabilirea de relaţii între relaţii. Aptitudinile sunt subsisteme sau sisteme operaţionale superior dezvoltate care mijlocesc performanţele supramedii în activitate. temeinic şi ajunge la performanţe excepţionale.Neveanu. Este adevărat însă că temperamentul slab. 172-179. Aptitudinile arată ce poate individul. 1976. Melancolicul este un tip nervos. D. atunci când o face. De altfel. p. Este foarte interiorizat şi. este supus mai des stărilor melancolice. obstacole ce nu pot fi depăşite decât printr-o considerabilă mobilizare de energie. iar dintre acestea se remarcă inteligenţa. Aptitudinile. în realitate însă. . Pentru ca potenţialul să fie valorificat şi dezvoltat ca un sistem operaţional. Astfel.Aurel. Dicţionar de psihologie. chiar terminologia sugerează faptul că inteligenţa depăşeşte gândirea care se limitează la 1 2 P.adaptarea la mediul natural şi social în condiţiile unor necontenite interacţiuni dintre subiect şi ambianţă. tinde să prelungească mult furia şi nemulţumirea. este foarte realist. În genere. tristeţea sau deprinderea pot proveni datorită diverselor cauze sociale. practic şi are simţul măsurii. are un ritm foarte lent. Pesimismul. un om va fi considerat inteligent când va fi în măsură să extragă dintr-un minimum de cunoştinţe un maximum de efect2. 49 . Este neobişnuit de calm şi are reacţii lente care denotă aparent indiferenţă. introvertit şi instabil. or.Zlate.activitatea şi învăţarea prin care sistemele operaţionale se organizează progresiv şi se construiesc la diverse niveluri calitative. 1969. numai în aceste situaţii critice slăbiciunea acestui temperament devine evidentă. op. reprezentanţii temperamentului slab ni se recomandă ea fiind mai degrabă mobili şi echilibraţi. Nu ocoleşte detaliile şi nu abandonează activitatea până nu ajunge la un rezultat satisfăcător. nu este afectat de problemele grupului. . În rest. Deşi cheltuieşte de două-trei ori mai mult timp decât colericul sau sangvinul în desfăşurarea unei activităţi.P. Editura Luceafărul. Introducere în psihologie. trece greu de la un soi de activitate la altul şi nu renunţă uşor la obişnuinţele şi deprinderile sale. Termenul de inteligenţă provine din latinescul "inteligere" care înseamnă a relaţiona. Este foarte răbdător şi îşi iese foarte rar din fire. un rol deosebit îl au aptitudinile generale. cumpătat. care sunt foarte puternice.74-76. a organiza. iar nu ceea ce ştie el. Cluj Napoca. această stare de spirit nu este întotdeauna un efect al temperamentului. problemele grupului au un ecou puternic în forul său intern. el lucrează cu nădejde. p. Latura instrumental-operaţională a personalităţii1 Valoarea aptitudinilor trebuie pusă în legătură directă cu eficienţa. În limbajul curent. temperamentul slab poate evita starea de spirit melancolică în anumite condiţii care să îi determine o orientare optimistă.Neveanu. prin a fi melancolic se înţelege a fi trist şi pesimist. dar. şi de la cuvântul "interlegere". mai ales atunci când apar suprasolicitări. de aceea. culturale şi se pot imprima pe orice temperament. p. În cadrul aptitudinilor. aparent. dar este foarte statornic. Dicţionarul de psihologie3 face o distincţie între aptitudine care rezultă dintr-un potenţial şi se demonstrează prin facilitate în învăţare şi execuţie şi capacitate ca o aptitudine împlinită care s-a consolidat prin deprinderi rezultate din exerciţiu şi s-a îmbogăţit cu o serie de cunoştinţe adecvate. Editura Academiei Române. calitatea şi modul de îmbinare a operaţiilor.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z fiind inert. Când se angajează într-o activitate este foarte meticulos. 214.P.www.cit. Tot aşa. În relaţiile cu oamenii leagă greu prietenii.maturizarea organismului şi a sistemului nervos central. slab. M. 3 P.

p. caracterul este un mod de a fi un ansamblu de particularităţi psihoindividuale ce apare ca un portret psihic global.atitudinea faţă de lume (patriotismul).. în cazul tipului coleric 1 2 P.anticiparea consecinţelor. mobilitatea inteligenţei. În sistemul de personalitate. . afirmând că între ele nu există relaţii. considerându-le total diferite. op. ce-1 deosebeşte de alţii. În această viziune. Este un sistem relaţional-valoric şi de autoreglaj. deci. . luat sub aspectul trăsăturilor sale psihice spirituale. Particularităţile de caracter prezintă o anumită constanţă sau stabilitate. M. Relaţii între structurile de personalitate2 Relaţia temperament-caracter a fost considerată diferit: a) unii autori. căci cele vechi. c) alţii au făcut referire la legătura dintre ele.cit.adaptabilitatea adecvată şi eficientă în împrejurări noi. . înfăţişarea individului.compararea rapidă a variantelor de acţiune şi alegerea celei optime. sunt soluţionate cu ajutorul deprinderilor şi obişnuinţelor.. Corespunzător identificăm şi patru tipuri de atitudini: .P. de exemplu. Este.Neveanu. 89-104.ro – Carti si articole online de la A la Z stabilirea de relaţii între însuşirile esenţiale ale obiectelor şi nu se referă la relaţiile între relaţii. Temperamentul influenţează caracterul în următoarele situaţii tipice: .temperamentul corelează modul de exprimare. le-au separat. de manifestare în temperament a trăsăturilor caracteriale.Kovaler.generalizarea şi deducţia. au recurs la amestecul lor.rezolvarea uşoară şi rapidă a unor probleme cu grad ridicat de dificultate. caracterul reprezintă latura relaţional valorică. familiarizate. pe care le deducem din modelul său propriu de a se comporta în activităţile şi în relaţiile sale sociale. iar cu aplicare la om semnifică fizionomia.cartiaz. Atunci Când vorbim de inteligenţă ca "un sistem complex de operaţii care condiţionează mediul general de abordare şi soluţionare acelor mai diverse sarcini şi situaţii problematice" se au în vedere operaţii ca: . termenul de caracter ne apare sinonim cu cel de personalitate.rapiditatea. exigenţa faţă de sine este o trăsătură de caracter într-un fel manifestată la coleric şi în altul la sangvinic.adaptarea la situaţii noi. Prin aceste însuşiri. altfel chiar existenţa caracterului ar fi contrazisă. d) ultimii au considerat că influenţarea reciprocă se manifestă astfel: 1.temperamentul predispune la anumite manifestări caracteriale. Latură relaţional-valorică a personalităţii1 în greaca veche. În sens larg. 172-179. op. afectiv motivaţionale. . în principal. . . un ansamblu de atitudini şi valori. 50 . supleţea. aşa cum se deosebeşte prin înfăţişarea sa fizică. . . b) alţii. Toate acestea relevă cel puţin trei caracteristici fundamentale ale inteligenţei: .atitudinea faţă de proprie persoană (demnitatea. Caracterul însumează trăsături sau particularităţi privind relaţiile pe care subiectul le are cu lumea şi valorile după care el se conduce. "caracter" înseamnă tipar.Zlate. Caracterul. .G. .atitudinea faţă de muncă (hărnicie). volitive).cit.atitudinea faţă de oameni (încrederea în oameni). ca o expresie a organizării superioare a tuturor proceselor psihice (intelectuale. neputându-le diferenţia.www. A. exigenţa faţă de sine). o fizionomie spirituală prin care omul se prezintă ca o individualitate irepetabilă. pecete. inteligenţa apare ca o calitate a întregii activităţi mintale. p. este.capacitatea de a soluţiona situaţii noi.

temperamentul poate avantaja sau provoca dificultăţi în formarea aptitudinilor. echilibrul sangvinului şi flegmaticului influenţează pozitiv formarea unor trăsături de caracter. În viaţa sa normală.Tiberiu. ca relaţie de influenţare reciprocă: 1. sau premise rămân în stare latentă sau cele existente deja nu sunt valorificat maximal. ca relaţie de influenţare reciprocă: 1.caracterul valorifică la maximum trăsăturile de temperament care în plan comportamental au efecte pozitive. Apare atunci evident că trebuie definită sănătatea. 2. modificarea manifestărilor temperamentale este de natură să conducă la manifestarea aptitudinilor. psihicul este coordonatorul vieţii persoanei umane.cartiaz. datorita lipsei unui caracter bine format.rol de compensare: aptitudini-caracter. p. Temperamentul nu predispune sau predetermină aptitudinile. inhibă anumite însuşiri temperamentale. 51 . prin care suntem atât de particular şi 1 B. Temperamentul nu constituie decât o premisă extrem de generală în raport cu aptitudinile.feed-back: efectele produse de o latură în alta se repercutează chiar asupra laturii care le-a generat. multe potenţialităţi. În concluzie. Probleme de psihologie judiciară. Bucureşti. Când atitudinile sunt adecvate aptitudinilor. se consideră că între structurile personalităţii există următoarele tipuri de relaţii: . mai ales pe acelea care au în plan comportamental efecte diferite. atunci influenţa este pozitivă. Acest fapt are loc atunci când ele sunt integrate în caracter. Nu de puţine ori. 23-24. în timp ce neechilibrul excitativ al colericului acţionează negativ asupra formării trăsăturilor de caracter. uşurinţa cu care o poate realiza.interinfluenţare. Influenţa caracterului asupra temperamentului constă. Pe de altă parte. Relaţia aptitudini-caracter. favorizează sau defavorizează punerea în valoare a capacităţilor. în următoarele situaţii: . .temperamentul avantajează sau provoacă dificultăţi în formarea unor trăsături de caracter.www. care se întrepătrund şi se intercondiţionează. acestea din urmă putând fi depăşite prin antrenament sau compensare. Editura Ştiinţifică. În concluzie. prin urmare. Caracterul. aptitudinile realizându-se la un nivel performanţial. Relaţia temperament-aptitudini. Influenţa aptitudinilor asupra caracterului. în controlarea şi reglarea acestuia din urmă. înclinaţiile spre o anumită activitate. în principal.ierarhizare cu dominanţă clară a caracterului asupra celorlalte două şi cu capacitatea acestuia de a le regla şi valorifica maximal.caracterul maschează şi compensează temporar trăsăturile temperamentale care au efecte negative în plan comportamental. fie şi accidental. . 2. cele două subsisteme ale personalităţii deţin fiecare o anumită putere asupra celeilalte. . . Dacă un om îşi identifică. . Cu toate acestea. 1973.caracterul reţine. Aptitudinile modifică atitudinile caracteriale. Rezultă că orice atingeri (tulburare sau boală) ale acestuia pot avea grave consecinţe asupra manifestărilor exterioare. Bolile psihice ale infractorului1 Omul este alcătuit din trup şi suflet. . dovada fiind formarea uneia şi aceleiaşi aptitudini pentru orice temperament sau a mai multor aptitudini pe acelaşi temperament. plăcerea pe care o resimte în urma rezultatelor obţinute îi va schimba total atitudinea faţă de acea activitate. prin sistemul său atitudinal.ro – Carti si articole online de la A la Z este evidentă predispunerea la o anumită instabilitate caracterială. caracterul valorizează aptitudinile.

p.inadaptabilitatea la norme şi la constrângerile societăţii printr-o instabilitate funciară şi incapacitatea suportării lor. de care cel în cauză nu este conştient. De regulă. După E. obsesie. . . nefiind sesizabil decât parţial atât pentru bolnav.. 119. cum mai sunt denumite.echilibru între organism şi factorii de mediu . cicloidă. isteria.incapacitatea de a valorifica experienţele anterioare triste. conflicte intrapsihice. S-a relevat în acest sens că definirea unei noţiuni nu are sens să fie făcută prin alte trei concepte la fel de abstracte. cât şi pentru pacient. sau căutarea unor senzaţii inedite şi violente. a 1 2 Marţian Iovan. inhibiţii variate şi tendinţa la dependenţă. Odogescu. p. făcându-i pe aceştia să sufere. astenii. Formele de nevroză sunt: neurastenia (corespunzând nevrozei fobico-obsesive. isterică. ceea ce o condiţionează.ro – Carti si articole online de la A la Z imperativ legaţi de existenţă. fobie.cit. comportament sau caracter. Forme de psihopatii: astenică. p. în evoluţia cărora se asistă. la manifestări de inadaptabilitate socială. Mai contribuie şi alţi factori: epuizarea biopsihică recentă (câteodată cu slăbirea sistemului nervos vegetativ).existenţa unei stări de disconfort somato-psihic care se vrea depăşită prin comportamente sociopate: drogare. ciclurile vieţii şi crizele acestora. psihopatul nu poate fi exonerat de răspunderea penală. 1971. 119. Anormalitatea psihopatului este determinată de comportamentul său anormal şi antisocial. "cota de normalitate din fiecare individ se numeşte sănătate ". Unele aspecte privind specificul infracţional la psihopaţi. existând astfel tendinţa repetării actului antisocial.94-104. Nevrozele1 Nevrozele reprezintă tulburări psihopatologice de intensitate medie. care nu poate fi încadrat în schema tipică. care duce la toxicomanie. Săvârşind faptele cu discernământ. nevroza este progresivă în raport cu instalarea. cumularea de traume.este ambiguă.. Psihozele Psihoza constituie o boală psihică ale cărei manifestări sunt grave tulburări ale afectivităţii. ani). Psihozele endogene. S-a observat că spiritul este mult mai vulnerabil decât corpul şi că bolile mintale (ale spiritului) sunt mai numeroase decât bolile trupeşti. când sunt la originea unor tulburări de comportament. schizoidă etc. Dacă acela care este afectat de o nevroză îşi trăieşte suferinţa datorită conflictelor interioare. însă cu o durată semnificativă (luni. se consideră că bolnavul este în cvasitotalitatea cazurilor responsabil. psihopatul o aruncă asupra altora.Dragomirescu.reactivitatea impulsivă. Bolile psihice ale infractorului pot afecta responsabilitatea acestuia şi de aceea se impune trecerea lor în revistă cu indicarea celor care înlătură răspunderea penală. Pamfil şi D. op.cit. Vechea definiţie . Marţian Iovan. . Ele se manifestă prin intense suferinţe subiective. Psihopatiile2 Psihopatia este o boală a personalităţii care se manifestă prin tulburări de afectivitate. În geneza lor îşi fac loc o serie de cumulări ale factorilor psihosociali specifici: eşecuri. Din diversitatea de simptome care caracterizează psihopatia. lipsa de satisfacţii. nu poate fi exclus determinismul. paranoidă. el nerespectând normele sociale şi etice impuse de societate. Editura Medicală. frustrări. gândirii sau comportamentului. dezordonată şi imprevizibilă.www. Bucureşti. stres interpersonal continuu.cartiaz. apar fără să aibă un suport actual evident. în prezent descrise ca două entităţi separate: nevroza fobică şi cea obsesivă). putem să ne oprim asupra a patru esenţiale3: . Cu toate acestea. pe lângă suferinţă. depresie. op. liniar-carteziană. Simptomele sunt: anxietate. 52 . 3 V. Psihopatiile sunt situate între nevroze şi psihoze. Nevrozele.

activi. Forme: psihozele schizofrene.datorită unor situaţii politice. . de prevenire şi combaterea comportamentelor criminale. însă corelaţia factori genetici-boală nu a fost clarificată până astăzi. de lume). de obicei. c) repetabilitatea actelor criminale: . fâlfalsificări. Din cauza gravelor tulburări (de cunoaştere. Caracteristicile generale ale criminalilor situaţionali sunt: . Persoana devine vulnerabilă în urma unui proces în care se cumulează progresiv.infractori primari sau nerecidivişti. . .siftcân. marea lor majoritate reintegrându-se social şi nerecidivând. criminalul s-a supus sistemului judiciar al societăţii.până la comiterea infracţiunii. . . Aceste clasificări sunt instrumente de lucru. .stare maniacală.delir (convingere patologică într-o idee aberantă şi care nu poate fi modificată prin argumente. inadaptabilitate socială şi preocuparea de a-şi organiza metodic actul infracţional. judecată.halucinaţie. . pe când ocazionalul este.ro – Carti si articole online de la A la Z cauzalităţii. ea acaparează preocupările şi determină un comportament anormal). de psihoze nu pot înţelege şi nici aprecia starea în care se găsesc. însă una gravă. . produsul circumstanţelor. Clasificarea infractorilor.persoana a fost prinsă.individul a ales acţiunea care constituia violarea legii. psihozele delirante (psihoza paranoidă. precum şi la individualizarea proceselor de reeducare şi reintegrare socială. Simptomele acesteia sunt: . mijloace care ajută la o anumită direcţionare a activităţii. diverşi factori. psihozele afective periodice. nu pot stabili relaţii cu mediul. dorinţe. al vorbirii şi comportamentală. prevăzători. contrară celei precedente.cartiaz. Sub aspect temperamental şi caracterial sunt plini de 53 .www.datorită unei situaţii financiarei fraude.datorită unei situaţii emoţionale: crimă pasională sau din gelozie.individul a fost confruntat cu o situaţie care a solicitat acţiunea. ajungându-se ca de numele fiecărui criminolog remarcabil să se lege o clasificare proprie. iar comportamentul lor este aproape în totalitate destructurat.infractori majori.dezorganizare în planul ideilor. Infractorii ocazionali sau situaţionali sunt: socialmente. Predispoziţia pentru psihoză este întipărită profund în structura persoanei. Tipologii Cei care au studiat problemele criminalităţii s-au preocupat în mod deosebit de elaborarea unor tipologii. Infractorii de carieră se caracterizează prin antisocialitate. parafrenii. . iniţiative spontane. Nu de puţine ori. Principala deosebire dintre infractorii de carieră şi cei ocazionali este că prima caută şi provoacă situaţiile infracţionale. paranoia). depersonalizare. . delapidări. adaptaţi şi nu au de-a face cu justiţia decât printr-un concurs particular de împrejurări. asemenea infractori sunt inteligenţi. condamnată primind statutul de criminal. . căreia i se alătură modificări de bioritm. b) vârsta infractorului: . . aceştia jucând un rol.infractori normali.infractori minori.depresie.lipsa de interese.infractori anormali. Sub aspect normativ-juridic ar putea fi amintite mai multe clasificări influenţate de: a) gradul de conştientizare şi control al comportamentului criminal: . . . Ipotezele care au considerat factorii genetici responsabili nu pot fi înlăturate.infractori recidivişti. în timpul ontogenezei.indiferenţă faţă de tot şi de toate (de sine. În funcţie de caracteristicile contextuale se pot diferenţia trei grupe de infractori: . de la cei genetici până la influenţele subliminare.

www. Criminalii socializaţi sunt cei care prezintă tulburări emoţionale mai mari decât orice persoană care nu a comis infracţiuni. Levis Yablonski. folosind drept criteriu modul în care personalitatea infractorului afectează comportamentul lui criminal.cartiaz. lipsite de sens. iraţională.planifică acţiunea infracţională mult mai amplu decât o face criminalul de carieră ordinar. de obicei. raţională. criminali psihotici. prezentă în cazul crimelor bizare.violenţa legală. să-şi aleagă victimele. acte infracţionale datorită convulsiilor nevrotice. în general.violenţa ilegală. . neaprobată. normal din punct de vedere psihologic. Aceşti criminali se îndreaptă cu predilecţie spre violarea proprietăţii. . neaprobate. norme. nevroticul nu vede lumea în mod distorsionat. putând avea sume de bani puse deoparte pentru plata acestuia şi a cheltuielilor de judecată. agresive. răspunsul la o insultă sau la acţiunile de pătare a onoarei. 54 . dar care au o anumită raţiune în contextul criminal (omuciderea în cadrul unor crime organizate poate avea o raţiune pentru făptuitori). de obicei. În ceea ce priveşte crima prin violenţă. . Criminalii de carieră sunt. în sensul că unii criminali devin "profesionişti" în comiterea unui anumit gen de infracţiuni.infracţiunea este modul său de câştigare a existenţei. pregătit pentru arest şi judecată. el fiind conştient că 1 L. deoarece este înalt specializat.este. . într-un sistem de valori. studiază cu atenţie locurile calculează riscurile.ro – Carti si articole online de la A la Z iniţiativă. având deprinderi şi abilităţi ca urmare a unui proces de formare de specialitate. . este capabil să-şi planifice acţiunile. răspunsul agresiv al unei soţii asupra soţului care o terorizează pe ea sau pe ceilalţi membri ai familiei. p. din acest punct de vedere nediferenţiindu-se de criminalul de carieră ordinar. 3. elaborează strategii. ofiţerii şi cadrele din poliţie. criminali sociopaţi. de aceea. în mod probabil cunoaşte un avocat. să şteargă urmele şi să-şi îndeplinească planul de comitere a infracţiunilor în aşa fel încât să evite depistarea ei.cit. raţională. infractori profesionişti mai vârstnici. criminali nevrotici. criminali socializaţi.violenţa ilegală. mulţi tind să aprobe violenţa unui soţ înşelat asupra concubinului soţiei. "profesorii" lui sunt. ei devin criminali datorită impactului contextului social în cadrul căreia învaţă reguli şi valori deviante. . în acest caz un rol important îl joacă sancţiunea şi suportul social. diferenţiază patru categorii de criminali: 1. Caracteristicile principale ale criminalului de carieră profesionist sunt: . în general. este. raţională şi aprobată. reguli şi "definiţii" ale unor acte comportamentale diferite de cel utilizat de majoritatea populaţiei. calmi hotărâţi. . aprobată. de obicei.este "format". Criminalii nevrotici comit. Yablonski1 consideră că pot fi diferenţiate patru categorii de violenţă. op. obiectivul său principal îl constituie câştigurile financiare şi. 2. între el şi populaţia normală existând diferenţe nesemnificative în planul reacţiilor şi atitudinilor emoţional-afective. nu se implică în săvârşirea crimelor cu violenţă. 4. sunt permanent nesatisfăcuţi şi nu-şi pot amâna satisfacţiile imediate. de exemplu acţiunile militarilor în război. spre deosebire de criminalul ordinar. . .violenţa ilegală.. neaprobată. spre deosebire de psihotic. jucătorii unor sporturi dure. constând în fapte ilegale. formaţi şi socializaţi în direcţia comiterii crimei. decât din rândul infractorilor de carieră sau al delincvenţilor juvenili. 168-69.Yabloski.este foarte probabil recrutat din rândul ocupaţiilor tehnice şi profesionale.este un specialist. În cadrul categoriei criminalilor de carieră se poate produce o ''specializare". insensibili emoţional. cu excepţia cazului când violenţa este specialitatea sa. iar în ceea ce priveşte afectivitatea sunt reci.

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. iar din punct de vedere afectiv -caracterizaţi prin superstabilitate. p. nu ajung să aibă de-a face cu justiţia decât în 1 V.personalitatea matură sau imatură. iar riscul de a fi prins este considerat un risc profesional. prin egocentrism.18-30. Una dintre tipologii distinge următoarele categorii de infractori: 1. gelozie. indivizi socialmente adaptaţi. pentru care infracţiunea a devenit o profesie. 1976. uzurpare de calităţi oficiale etc. Criminalii sociopaţi sunt caracterizaţi ca având o personalitate egocentrică. Ei au o compasiune limitată faţă de alţii sau nu au deloc şi de aceea pot victimiza pe alţii fără să simtă. Cei cuprinşi în tipuri definite: . . prin manifestări ca: orbirea. de natură educaţională.personalitatea nevrotică.ro – Carti si articole online de la A la Z există ceva râu în comportamentul şi gândirea sa. debilii se caracterizează prin instabilitatea atenţiei. Politropii sunt infractori care comit diferite infracţiuni în modalităţi diferite. . furtul din magazine.caracteriali. dar.Dragomirescu. surzenia. escaladare. un minim de sentiment de anxietate sau de vinovăţie. Cei cuprinşi în tipuri nedefinite: .perverşii. sugestibilitate. egocentrism. Spre deosebire de criminalii socializaţi. în forma unor activităţi compulsive. Inspirându-se din analiza psihiatrică clasică. . imbecilii . frica inexplicabilă faţă de unele obiecte sau situaţii. Aici se încadrează recidiviştii profesionişti. debilii .personalitatea psihotică. V. Unele din aceste categorii pot prezenta un grad mare de risc social în ceea ce priveşte orientarea comportamentului în direcţie antisocială.ocazionalii. . prin urmare. precum şi perceperii. . precum comiterea unor infracţiuni de tipul cleptomaniei. Criminalii psihotici sunt indivizi cu serioase probleme de personalitate care au o percepţie complet distorsionată asupra realităţii sociale şi lumii din jurul lor. deformate a lumii din jurul lor. Bucureşti. datorită percepţiei greşite asupra realităţii.de 3-6 ani. cei pasivi nu au relevanţă. Dragomirescu1 consideră că personalitatea poate fi încadrată în una din următoarele cinci categorii: . Jean Pinatel încearcă o clasificare a infractorilor din punct de vedere fenomenologic în homotropi şi politropi.profesioniştii. .personalitatea psihopatică sau dizarmonică. 55 . credulitate. îi determină să comită cele mai bizare şi lipsite de sens acte antisociale. cât şi prin nevoia de a face rău din plăcere.personalitatea demenţială. . Homotropii sunt infractorii care comit aceleaşi infracţiuni şi folosesc acelaşi mod de operare2. care nu depăşesc din punct de vedere intelectual vârsta de zece ani): idioţii au vârsta intelectuală de 0-2 ani. criminalii neurotici devin criminali datorită distorsiunilor ce există la nivelul personalităţii acestora. istovirea. psihopatică sau neuropatică. sunt determinaţi să comită crime. insensibilitate. echilibraţi temperamental. inclusiv omorul.). 2 Modalitate specifică infractorilor în a comite un gen de infracţiuni (împrietenire cu victima. 2. Psihosociologia comportamentului deviant.de 7-10 ani). piromaniei. Înclinaţia acestora spre acte de violenţă.debilii mintali.alcoolicii sau toxicomanii. de intimidare. din această categorie. gândurilor lor iluzorii şi înşelătoare. chei potrivite. Principalul simptom al nevrozei este anxietatea exprimată direct sau indirect.cartiaz. de moralitate. orgoliu nelimitat. psihoticii nu-şi planifică crimele. a căror trăsătură esenţială o constituie tulburările de conduită. spre deosebire de cei activi şi agresivi. lipsa discernământului. cu o dotare aptitudinală care le permite să facă faţă unor situaţii complexe.www. . caracterizaţi prin lipsă de afectivitate.

indivizi care comit delicte involuntare. se vor detalia câteva din cele mai semnificative tipuri: Criminalul agresiv (violent) Un tip de criminal despre care în criminologie s-a scris şi se scrie mult este criminalul agresiv. de asemenea. numindu-1 criminal pervers. Unii autori vorbesc despre un tip de criminal. Pentru exemplificare. abuzul de încredere (însuşirea. tâlhărie (simplă ori calificată). valori străine). oarecum un om normal. folosirea ori traficarea) de către un funcţionar ori salariat de bani.www. Criminalul agresiv s-ar defini prin acte criminale comise prin agresivitate. sancţiuni disciplinare şi aşa mai departe. aşa cum ar părea la prima vedere. un loc important îl deţine criminalul. lovesc în moralul şi conştiinţa profundă a omului (de exemplu. mintal. delapidarea (însuşirea. indiferent de statutul ei din punct de vedere juridic (infractor sau noninfractor). criminalul agresiv. chiar dacă a comis o infracţiune. Menţionăm şi unele infracţiuni la regimul stabilit pentru 56 . proporţia trăsăturilor pozitive să domine şi. ceva de natură anormală şi uneori patologică. care este un tip. care este un tip în multe privinţe emotiv-activ cu tulburări caracteriale. este mai mult sau mai puţin contradictoriu structurată. valori sau alte bunuri. pe când criminalul pervers s-ar defini prin acte perverse. ignoranţă sau în mod fortuit. în unele privinţe. desfiinţarea ori strămutarea semnelor de hotar) aflat în posesia altuia. Am putea adăuga aici. pe de altă parte. acte care au la bază o perversiune. lovituri cauzatoare de moarte. mai exact criminalii care comit crime contra proprietăţii. unele calomnii grave. cum este omorul prin cruzime. dispunerea ori refuzul de a restitui un bun mobil al altuia). autor de crime violente. Aspectul cel mai important legat de încercarea de a surprinde caracteristicile tipice ale personalităţii criminale vizează dificultatea diferenţierii nete între personalitatea infractorului şi cea a noninfractorului. Acceptându-se mai multe tipuri de criminali. infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale (falsul. În această ipoteză există. contrafacerea scrierii ori a subscrierii ori alterarea lor). mărci. care împing victima spre sinucidere). nesinceritatea) să predomine şi ea să fie foarte activă în a încălca normele juridice nonpenale: contravenţii. comune. Nu există certitudinea că este vorba de unul şi acelaşi tip de criminal . unele violenţe morale continue. criminalul pervers. emotiv-activ. inundări intenţionate etc). din neglijenţă.cartiaz. cecuri ori alte valori asemănătoare etc. aparţin acestei categorii şi faptele de distrugeri de bunuri. proporţia acestor trăsături nu corelează întotdeauna pozitiv cu "statutul" juridic al persoanei: este posibil ca la nivelul unei persoane. furt calificat). impulsivitatea. întrucât personalitatea individului uman. înşelăciunea (inducerea în eroare în scopul obţinerii unui folos material). omoruri simple ori calificate. contra bunurilor. cu tendinţe perverse şi autor de crime grave şi deosebit de grave. Criminalul achizitiv În dreptul penal. violente şi autor de crime simple. care este. pe de o parte. în general aceştia nu recidivează. falsificarea de timbre. Tot aici cităm şi infracţiunile de fals (falsificarea de monede. Dar. în legătură cu comiterea diferitelor tipuri de infracţiuni. omor al mai multor persoane deodată. pe de altă parte. şi. tulburarea de posesie a unui imobil (ocuparea. valorilor băneşti etc. este posibil ca la nivelul altei persoane care nu încalcă legea penală suma trăsăturilor negative (agresivitatea. aici este vorba de criminalii care comit diferite furturi (furt simplu. brutale şi cu consecinţe individuale şi sociale multiple (de exemplu. deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. falsul intelectual (atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului). titluri de credit. lovind în demnitatea omului. şi criminali pasionali. se socotesc acte de violenţă şi agresiunile şi actele cu caracter moral care. Acest grup se subdivide în pseudocriminali.cu două denumiri. vătămări corporale simple sau grave etc). trăsăturile negative coexistând cu cele pozitive. falsificarea de înscrisuri sub semnătură privată. cu tendinţe agresive. în mai multe privinţe. cauzatoare de pagube materiale şi morale grave (incendieri.ro – Carti si articole online de la A la Z situaţii deosebite.

În ştiinţa dreptului penal şi în practica judiciară penală. Despre unii din aceste tipuri de criminali. alături de criminalul agresiv. înşelăciune la calitatea mărfurilor). caracterul erotic la care domină tendinţa sexuală erotică etc. caracterizat prin tendinţa de luare. oferirea sau darea de bani. Din acest punct de vedere. (pentru acte de corupţie). foloase). acest lucru este valabil pentru furturi. revendicativ. valorile materiale. agitat şi schimbător (cicloid). În psihologie şi în criminologie. sunt: tipul orgolios (paranoic). achizitiv al celui ce adună. mituitor. în funcţie de tendinţa afectivă dominantă. darea de mită (promisiune. mituit. o anumită structură a "tendinţelor de natură afectivă. inclusiv criminalul. cu menţiunea că la oamenii cinstiţi.acţiunile constau în luarea. Aceasta înseamnă că fiecare om. toţi aceşti criminali se aseamănă şi formează un tip de criminal. falsificator (pentru fals). cumpărători şi aşa mai departe. ca şi în criminologie. ca gen. comite acte de violenţă etc.ro – Carti si articole online de la A la Z anumite activităţi economice (speculă. însuşirea. în scop de câştig. prin falsificare etc. primeşte bani ori altfel de foloase) în scopul de a îndeplini ori a nu îndeplini un act de serviciu. vanitate. ci prin trăsăturile. de la agitaţie la stări depresive. şi de tipuri de tâlhar. juridică şi de lege. Criminalul caracterial În criminologia contemporană. de a avea adăpost etc. achiziţionează bani. În această situaţie putem vorbi de tipul criminalului achizitiv ca tip comun. În literatura de specialitate. prin înşelăciune. bunuri. . Acest tip de criminal se numeşte tipul criminalului achizitiv. suspicios şi în conflict cu alţi oameni. criminali şi necriminali. la rândul lor. tipul nervos (hiperemotiv). delapidări. Este vorba de organizarea. comite acte de conflict (certuri.cartiaz. lipsit de afectivitate şi în conflict cu alte persoane. impulsuri. criminalii caracteriali sunt de mai multe feluri: a) criminali psihopatici care. autorii acestor crime (infracţiuni) au primit denumiri după numele crimei săvârşite. mai întâi. În sfârşit.efectuează acţiuni ce privesc bunurile. bani etc). anume despre tipul hoţului. caracterul agresiv al celui care domină şi combate. a diferitelor tendinţe. în modurile şi scopurile de mai sus. . comite acte infracţionale de cruzime. caracterizat prin excitabilitate. însuşire de bunuri de tot felul. prin motivele care stau la baza acestor crime. în criminologie s-au făcut studii interesante şi meritorii. încredere oarbă în sine. aparţin aici unele infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. tâlhărie. tâlhar (pentru tâlhărie). cinstiţi şi necinstiţi. această tendinţă are anumite limite. caracterizat prin orgoliu. de achiziţionare de bunuri. traficant de influenţă. Aşa fiind. falsificator. trufie. de aşezarea vieţii psihice afective. calomnii etc). nervos. îmbogăţire etc.) este o tendinţă biologică importantă şi este comună animalelor (cele ce adună alimente) şi oamenilor (provizii.www. un caracter psihologic. nemilos. caracterizat prin multă mişcare. desconsiderare a altor oameni. aceştia operând cu metode neadmise de conştiinţa socială. necriminali. care dirijează reacţiile şi activitatea individului în condiţiile mediului". Ea este o tendinţă a tuturor oamenilor. anume: hoţi (pentru furt). alţi autori citează şi menţionează criminalul caracterial. criminalul care îşi adună bunuri în scop personal. şarlatan (pentru înşelăciune). în mod exagerat. mituitor şi alte subtipuri. prin violenţă. şarlatan. Toţi autorii acestor crime au câteva trăsături comune. speculant etc. de exemplu. în scop de întreţinere. hoţ. tipul oscilant. hoţi din hoteluri şi altele. de apropriere în folos propriu. tipul pervers. precum sunt: luarea de mită (fapta funcţionarului care pretinde. adunare. valori). valori. folosirea acestora. toţi criminalii aceştia trebuie să se caracterizeze nu numai prin obiectul infracţiunii (bun mobil. prin abuz de încredere. prin caracter se înţelege o anumită structură a afectivităţii. înşelăciune la măsurătoare. anume: . iritabilitate excesivă şi greu de adaptat social. pe când la criminali ea nu respectă asemenea limite. avar. ca specii de criminal achizitiv. hoţ de bijuterii. are.în scop de câştig. în societate nu inspiră încredere 57 . unii din aceşti criminali au şi denumiri şi mai detaliate. Tendinţa de a aduna bunuri (alimente. Resortul comun şi principal la acest tip de criminal este tendinţa de luare. în criminologie şi în psihologie criminală. sentimente. delapidator (delapidare). falsificări. precum hoţi de buzunare. caracterul egoist.

). unei stări patologice în persoana violatorului. infractorul se caracterizează prin violenţă. Ele alcătuiesc un tip special de criminal. brutalitate. perversiunea) sau cu privire la obiect (persoane de acelaşi sex). într-o societate civilizată. b) criminali psihonevrotici care. sunt de mai multe feluri. persoană de acelaşi sex etc. comite acte de imprudenţă.197 C. Violul. de sadism etc. se pare. Raportul sexual nu este permis faţă de o minoră ori faţă de rude (fraţi-surori. Ea este însă reglementată şi i se aduc unele limite. care vizează o persoană de sex opus sau de acelaşi sex şi care este o necesitate firească şi permisă. şi anume: . într-o bună măsură încă un copil. frate .cei ce săvârşesc fapta faţă de un partener de acelaşi sex (homosexualitate. exercitarea funcţiei sexuale este firească.cei ce săvârşesc fapta faţă de minore până la 14 ani. milă faţă de copii şi. şi anume: tipul psihastenie. raportul sexual cu o minoră. că ipoteza dobândirii 58 . apărând mai multe categorii de infractori sexuali. Dar ea este. de exemplu un act de viol. de brutalitate şi de lipsă de frâne sexuale. retras şi pasiv. tipul neurastenic. sadice etc. Nu aparţine acestei categorii criminalul care comite un omor din gelozie sau un ultraj contra bunelor moravuri.) şi altele cu privire la mijloacele de exercitare a actului sexual (de exemplu. . unei lipse de afectivitate. care i-au apropiat pe parteneri la actul sexual. condiţii de educaţie negativă etc. incestul ori corupţia sexuală produc indignare şi proteste.pen. Criminalul lipsit de frâne sexuale Infracţiunile în legătură cu viaţa sexuală sunt dintre cele mai periculoase şi cu urmări individuale şi sociale la fel de periculoase. dureri corporale. totuşi. denumit de Seeling criminal lipsit de frâne sexuale. unei lipse de frâne sexuale.cei ce săvârşesc fapta faţă de persoane profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.). reglementată în aşa fel încât să-şi îndeplinească funcţiile fireşti. brutalitatea. deşi aşa ceva nu este exclus. Astfel de fapte sunt comise de persoane lipsite de simţ moral şi grijă faţă de victimă. de impulsul sexual. Cei ce încalcă asemenea interdicţii devin criminali prin lipsă de frâne sexuale. În aceste cazuri nu există nici frâne sexuale. Criminalii care aparţin acestui tip sunt numai aceia care comit acte legate de viaţa sexuală.www. lesbianism). unde explicaţia poate să consiste în condiţii familiale de creştere (în condiţii de promiscuitate. . În regula generală. adică raport sexual cu o persoană prin constrângerea acesteia ori aflată în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa (art. teamă. de către persoane brutale şi lipsite de puterea de stăpânire a impulsului sexual.fiică.soră). inacţiune. continuitatea speciei umane. pe bază de liber consimţământ. la rândul lor. de stăpânire de sine şi de voinţă. tipul schizoid (introvertit). Aici se pot dezvolta unele complexe psihice care să ducă la stări anormale.cartiaz. S-ar putea ca exercitarea instinctului sexual faţă de minore să se datoreze unei tulburări caracteriale privind preferinţa pentru persoane minore. Criminalii aceştia sunt de mai multe feluri şi se caracterizează prin anumite trăsături biologice şi psihologice specifice. omisiuni penale. crize nervoase etc. dormitul în acelaşi pat. ipohondru. la rândul ei.ro – Carti si articole online de la A la Z şi comite acte de violenţă oii neglijenţă.cei ce săvârşesc fapta faţă de rude apropiate (tată . care ar avea o explicaţie clară. care sunt de două feluri: unele cu privire la anumite persoane (minori. şi aici este vorba de lipsă de milă. nu-i permisă constrângerea. mai ales. rude apropiate. . se datorează unor impulsuri oarbe. cercetările psihiatrice în această materie n-au emis o ipoteză ereditară. cunoscut ca om sensibil la oboseală. Viaţa sexuală este legată de instinctul. Ea este permisă între bărbat şi femeie. unde este vorba de o nematurizare completă a minorei. liberă şi permisă. persoanele care încalcă un asemenea cadru se delimitează. În acest cadru de permisiuni şi interdicţii de exercitare a trebuinţei sexuale. insomnie. chiar patologice. tipul isteric bolnăvicios. Nu este permis între persoane de acelaşi sex sau acte nefireşti ori prin mijloace brutale. nici acte de voinţă şi stăpânire de sine. unele opriri. aici este vorba de o deviere anormală a instinctului sexual de la un partener de sex opus la un partener de acelaşi sex. care. de incest. caracterizat prin stări de îndoială. părinţi-copii).

. ca o dorinţă de răzbunare". ci din săvârşirea de infracţiuni. Refuzul muncii cinstite şi legale apare ca o trăsătură esenţială a acestui tip de criminal. contrabandă pe piaţa neagră. de utilizare a experienţei trecute. în plus. răniri. prin practicarea unor activităţi parazitare. insuficienţa controlului de sine. un altul aplică unui terţ torturi. . impulsiv etc.cartiaz. În ceea ce priveşte abilitatea de a acţiona.un nivel de inteligenţă scăzut. dinamic şi organizat. furturi prin efracţie. trişori. de judecată.o ultimă categorie este formată din criminalii care săvârşesc crime contra vieţii sexuale prin procedee şi mijloace cu totul anormale. furturi de autovehicule. hoţul de buzunare.masochistul. le-a învăţat şi s-a ataşat de astfel de activităţi. Criminalul profesional pasiv este persoana care nu munceşte şi nu-şi câştigă existenţa din muncă. este vorba de ceva patologic.) sau. sunt: . traficul de persoane. dacă este făcut să sufere (să fie rănit. capacitate redusă de rezolvare a dificultăţilor zilnice de viaţă. patologice. anume: .ro – Carti si articole online de la A la Z unei astfel de devieri este mai credibilă în tot cazul. acest tip de criminal este cu un nivel de inteligenţă normal sau chiar ridicat. Criminalii profesionali sunt de două feluri: criminalul profesional pasiv sau parazit social şi criminalul profesional activ.www. flagelări). este vorba mai întâi de suferinţe fizice (bătăi. chinuit. aptitudini. din punctul de vedere al laturii afective. fiind şi tendinţa spre supunere şi ascultare faţă de alte persoane. de cele mai multe ori. nivelul de inteligenţă se acordează cu nivelul de instrucţie şcolară. Criminalul profesional În teoria şi practica dreptului penal se vorbeşte adesea despre criminalul de profesie. desconsiderare faţă de semeni şi ale influenţelor de mediu. desemnat astfel prin aceea că face din infracţiune un mijloc de existenţă. comit infracţiuni în mod organizat. este insensibil şi lipsit de simpatie. În societatea zilelor noastre. care poate avea raport sexual numai dacă el însuşi est. dar şi de suferinţe morale (umiliri. sadicul îşi poate consuma actul sexual prin omorârea partenerei. vagabondajul. furturi în magazine. escroci în industrie şi comerţ. uneori. Criminalul profesional este persoana refractară muncii într-un cadru legal. escrocul profesional. escroci. furturi în trenuri. falsificarea de bani sau înscrisuri. însângerat etc. iar astăzi. îndrăzneală. sub aspectele de personalitate. aceşti infractori. răceală afectivă. Criminalul profesional activ şi organizat. existenţa crimei organizate. aptitudinile sale tehnice.sadicul. spargeri de case de bani etc). "şoareci" de hoteluri. a unei frustrări. o voinţă slabă şi stăpânire de sine oscilantă. cum sunt: infracţiunea de furt de buzunare. îşi câştigă existenţa din săvârşirea de infracţiuni. criminal refractar muncii. la instigarea lui. de mopede. în grup unde se cer pricepere şi metode tehnice (ex. Ca trăsături de personalitate. ca urmare a unei deziluzii. Ceea ce caracterizează pe acest infractor. de bănci. care săvârşeşte infracţiuni în mod sistematic în scopul câştigării resurselor de trai. De regulă. incapabil de renunţare la o satisfacţie imediată. este egocentric. prin care se înţelege individul care poate satisface impulsul lui sexual numai făcând pe partenerul lui sexual să sufere (să fie bătut. pronunţată. Personalitatea criminalului profesional activ este şi rezultatul unor date ale structurii sale biologice abilitate. în cadrul tipurilor de criminali. s-a cuprins şi criminalul profesional. atacuri de camionete de poştă. de asemenea. torturi morale). Seeling numeşte acest tip de criminal. Apucarea însă pe drumul crimei profesionale este ceva ales deliberat şi în mod liber. precum cerşetoria. torturat. prostituate etc). care se rezumă la şcoala întreruptă ori la câteva clase elementare. care. uz de fals etc. chinuit etc). el le posedă. Prezintă o structură caracterială labilă. ca şi criminalitatea legată de droguri cuprind mulţi criminali-profesionali. criminalul profesional a crescut într-un mediu infracţional sau 59 . îndeletnicire (de exemplu. prostituţia. jocuri de noroc etc. un refugiu. dar. milă pentru alţii. neîncrezător şi chiar pervers. dar poate fi şi "o sfidare. Problema a fost preluată de criminologie. dar din infracţiuni de altă natură şi mai complexe. furturi prin spargere şi chei potrivite.

coeficient de inteligenţă până la 90. situaţii exterioare unei ocazii. această idee fiindcă nu toţi cei care se găsesc într-o împrejurare critică comit infracţiuni. Tulio. lăsându-se antrenat de alţii.www. nivelul de dezvoltare a capacităţii mintale este de trei feluri: nivelul normal. c) delincventul care. alta. automobilistul care încalcă semnele de circulaţie. J. totodată. conformă până la comiterea unei crime. Criminalul ocazional este cel care comite fapta datorită unei împrejurări. factori exteriori. . Pop) şi este menţionat de criminologii contemporani (J. Astfel. sustrage o sumă de bani din casieria instituţiei unde lucrează. debilă. această ultimă trăsătură ar fi. jignire etc). într-o încăierare. În linii mari s-a stabilit că. 60 . . comite furturi din magazine.aceasta se comite ca urmare a unor împrejurări. deşi ele sunt criticate. cu un coeficient de inteligenţă până la 50. d) delincventul care comite un delict din neprevedere (de exemplu. după felul ocaziilor. în populaţia generală. de ocazii speciale. de reprezentanţii şcolii sociologice (Lacassagne. 25% . Sutherland. adică egal cu nivelul de inteligenţă al unui copil până la zece ani. ocazionali.cu o inteligenţă superioară. Sellin. Este. Criminalul ocazional este de multe feluri şi există o gamă întinsă de criminali ocazionali. Criminalul ocazional În cadrul tipurilor de criminali este menţionat cu insistenţă. de asemenea. Tarde. de Greef etc). după felul. pentru obţinerea unor beneficii ilegale. existenţa unui tip special. egal cu nivelul de inteligenţă al unui copil până la 12-13 ani. Pinatel. Tot ştiinţele psihologică şi criminologică au mai stabilit că procentul debililor mintali este ridicat în populaţia penală. unde se plasează debilii mintali cu gradul cel mai de jos de inteligenţă (idioţii şi imbecilii). dar care comite o infracţiune "ca urmare a unui concurs particular de circumstanţe". anume tipul debilului mintal. mânie. sub presiunea unor nevoi imediate şi în prezenţa unor circumstanţe defavorabile. într-un mediu de afaceri şi petreceri. comite acţiuni frauduloase. cum este criminalul profesional ori cel din obişnuinţă. anume 70-80% din totalul criminalilor. motiv pentru care aceasta este o cauză la producerea criminalităţii şi. comite un furt. Ferri). . un criteriu de deosebire a criminalului ocazional de alţi criminali.cartiaz. încercările de a face unele delimitări şi subdiviziuni n-au lipsit. crimelor săvârşite şi aşa mai departe. Pinatel spune despre criminalul ocazional că este un om adaptat social. Debilitatea mintală este de mai multe feluri sau grade: una. 50% sunt cu o inteligenţă normală. Criminalul ocazional comite o faptă criminală împins fiind de factori exteriori. cel care. loveşte şi el. un fals etc Trăsăturile caracteristice ale infractorului ocazional sunt: . debilitatea gravă. urmare a unor condiţii defavorabile. şi 25%. debilitatea mintală uşoară (mărginiţii şi submediocrii). bunăoară. furie.criminalul ocazional nu recidivează. cu o conduită conformistă. criminalul ocazional.conduită bună. b) delincventul care comite unele infracţiuni sub presiunea unor stări emotive puternice cărora nu le poate rezista (de exemplu. criminal ocazional cel care nimerind într-o ambuscadă. etc). criminalii ocazionali reprezintă încă un procent ridicat între criminali. că unii rezistă şi se pot stăpâni. El este indicat de reprezentanţii şcolii pozitiviste (Lombroso Garofalo. Criminalul debil mintal După cum o demonstrează ştiinţa psihologiei. încalcă ordinea publică ori.cu o inteligenţă slabă. Psihologia experimentală a reuşit să măsoare cu mijloace ştiinţifice (testele psihologice?) aceste niveluri şi să le exprime numeric prin coeficienţi de inteligenţă. însă nu trebuie absolutizată. în vecinătatea inteligenţei normale. nivelul subnormal şi nivelul peste normal sau superior. Pinatel aminteşte următoarele feluri de infractori ocazionali: a) delincventul de ocazie comun care.ro – Carti si articole online de la A la Z antisocial. de majoritatea criminologilor.în sfârşit.

o parte permanentă. nu este conştient de sine. E. memoria. Astfel. Astfel. Pentru înţelegerea infracţionalităţii debililor mintali trebuie sase ţină seama şi de alte aspecte ale personalităţii lor. Ferri. vede totul prin prisma proprie. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de criminali. dar nu se poate transpune în situaţia altuia şi nu poate gândi în situaţia altuia. săptămâni. în bună măsură. nu-şi dă seama de limitele restrânse ale judecăţii proprii. concretă. el se descurcă greu în activitatea sa şi are nevoie de sprijin.7%). în perioadele studiate. El nu prevede că alţii pot gândi mai bine. o gândire infantilă. El este egocentric. Din această cauză. nu pe ani. van Benimelen. susţine că criminalitatea recidiviştilor în Europa. motiv pentru care el nu se poate adapta. limitată. De regulă. care se pot dovedi cu actul de condamnare. S-au făcut şi unele corelaţii între nivelul de inteligenţă şi natura infracţiunilor comise. devine o parte importantă a criminalităţii generale. El este redus ca viaţă mintală. Apoi. De aceea. Fenomenul recidivismului. el are.9%. care să explice cauzele persistenţei pe drumul comiterii de crime. infracţiuni de omor mai puţine (16%). M. recidiviştii sunt de două feluri: unii care. El devine un fel de profesionist în criminalitate. criminolog olandez din zilele noastre. oarecum. prin aceea că el comite în mod repetat crime. Câteva date statistice. descoperit şi pedepsit. este necesar a fi cunoscute şi trăsăturile de personalitate şi condiţiile de dezvoltare ale recidivismului. după ce au executat pedepse pentru prime infracţiuni. se dovedeşte că între criminali este un procent mai mare de debili mintali decât între necriminali. comit din nou alte infracţiuni (recidivişti postexecutorii).9%. nu are control de sine. cum s-a spus. după cum omul normal o judecă după nivelul lui mai ridicat. odată prins asupra infracţiunii. adică existenţa unei criminalităţi săvârşite de persoane care au mai săvârşit înainte alte crime.cartiaz. instabilitate emotivă şi slabă stăpânire de sine. După comiterea unei crime. cu titlu de exemplu. în general. Atenţia. el lucrând pe durate scurte. un fel de "armată permanentă" a criminalilor. iar recidiviştii reprezintă partea cea mai periculoasă a criminalilor. nu numai de latura mintală. de reacţiile acestora. Criminalul recidivist Criminalul recidivist este caracterizat. Pentru toate acestea nu se poate adapta uşor la viaţa socială. limitate. la furtul simplu -14. este credul şi sugestibil. la aceste deficienţe mintale se adaugă deficienţe caracteriale. că pot reacţiona mai prompt. sunt necesare. Prima trăsătură după care se poate identifica recidivistul este aceea că recidivistul este o persoană care a mai comis infracţiuni. o trăsătură specifică debilului constă în limitele restrânse de a ţine seama de alţi oameni. de asemenea. ocupă 50%-60%. este necesar să indicăm trăsăturile caracteristice ale criminalului recidivist.ro – Carti si articole online de la A la Z Potrivit numeroaselor date statistice. în cadrul criminalităţii generale. Recidiviştii constituie. debilii mintali comit multe incendii (29%). el nu prevede exact consecinţele faptelor sale.www. Infractorul debil. la furtul calificat-12. viaţa lui afectivă. el devine mai uşor un infractor. susţine că recidivismul reprezintă 30%-35% din criminalitatea generală. El judecă lumea după nivelul de înţelegere. noţiune care la el este restrânsă. este restrânsă. după ce au fost condamnaţi pentru prime infracţiuni. pe zile. 61 . comite din nou alte crime. cu înscrierea în registrul de cazier judiciar sau cu deţinere la penitenciar. neputându-şi da seama că alţii ştiu şi înţeleg mai mult. cu privire la recidivişti. dimpotrivă. reprezentarea sunt sărace. dar nu prelucrarea şi elaborarea de soluţii proprii în diferitele situaţii noi şi complicate ale vieţii. săvârşesc din nou alte infracţiuni (recidivişti postcondamnatorii) şi alţii. Recidivismul constituie partea cea mai periculoasă a criminalităţii. la el predomină "achiziţia" de cunoştinţe. neagă realitatea. Dar această trăsătură nu este suficientă. După lege. O altă caracteristică este lipsa capacităţii de prevedere a debilului asupra săvârşirii şi urmărilor crimei. el are un "orizont temporal" restrâns. citat de Pinatel. delicte sexuale (21. Văzut mai de aproape. dinamicul ajunge mai uşor în conflict cu alţii şi comite infracţiuni. Instabilul. lipsă ce izvorăşte şi din lipsa noţiunii de durată în timp a faptei.

Obişnuinţa. Teoria şi practica criminologică recunoaşte că unii oameni ajung să săvârşească infracţiuni prin formarea unei asemenea obişnuinţe. obişnuinţa de a munci ori obişnuinţa de a nu munci. şi cauze sociale. nu se consideră criminali politici cei care se organizează şi comit. inclusiv legilor penale şi i se aplică pedeapsă penală. de cele mai multe ori. cu victime omeneşti nevinovate. incendiere. cum sunt cele de distrugere.). în zilele noastre. b) criminalul politic socoteşte că. criminal şi este sancţionat. În afară de acestea. De asemenea. economice. Concluzionând. Asemenea idei şi acţiuni. ştiinţifice ori religioase. vin în conflict cu unele legi. nu răspund penal şi nu li se pot aplica pedepse. infracţiuni săvârşesc nu numai oamenii normali din punct de vedere mintal. datorită acestor idei.). care sunt comise de asemenea persoane. comite. cu menţiunea că la recidivist aceste cauze sunt mai puternice. anumite cauze personale. Criminalul ideologic (politic) În dreptul penal şi criminologia ţărilor europene s-a admis mai de mult ideea că criminalul ideologic (politic) nu se confundă cu criminalul de drept comun.ro – Carti si articole online de la A la Z În această privinţă. capătă o anumită stabilitate şi durată. săvârşirea repetată de infracţiuni creează o obişnuinţă infracţională serioasă. ea cuprinzând zone psihofizice mai largi şi mai profunde (ex. ulterior. criminalul politic este un militant care propagă şi luptă pentru anumite reforme şi prefaceri sociale. obişnuinţa odată formată. ştiinţifice. De regulă. mai exact unele măsuri medicale prevăzute de lege.www. se formează şi se consolidează prin exerciţiu repetat. la fel ca la infractorii primari. d) există o excepţie. Din punct de vedere criminologie. ci un criminal politic. Criminalul ideologic este persoana care. criminal pervers şi aşa mai departe. ştiinţifice etc. în sfârşit. Sunt unele infracţiuni. punctul de vedere al criminologiei este că şi la recidivist există. religioase. de toate aceste aspecte. în explicarea etiologică a recidivistului. Acestea. de a înlătura suferinţe şi nedreptăţi sociale. ca şi la infractorul primar. Existenţa infractorului recidivist confirmă formarea obişnuinţei criminale. anume lupta politică însoţită de acte de asasinat. existente în statul respectiv. cum sunt dorinţa şi voinţa de schimbare în bine a unui regim politic. În Codurile penale din ţările occidentale se recunoaşte criminalul politic (prin ideologie) pentru următoarele argumente: a) mobilul faptelor săvârşite de acesta este un mobil generos. catastrofe etc. social. acte de terorism. având anumite idei şi convingeri politice. ereditare ori dobândite. criminalul alienat nu este lăsat în afara cercetării 62 . acesta nu este un criminal de drept comun. inclusiv cele penale. Acestora li se aplică unele măsuri de siguranţă. de mediu. motiv pentru care el poate fi ori este considerat adversar. luptând pentru idei politice. vătămări corporale grave. Dar. deşi au unele elemente comune. ci de dorinţa de a face bine altora. la recidivişti. ideile lor au triumfat. c) experienţa istorică arată că mulţi disidenţi.cartiaz. tipul criminalului recidivist are o existenţă la care trebuie să se ţină seama şi de obişnuinţă. după scopurile urmărite prin acţiunile sale. pedepsiţi chiar. omor. din punct de vedere juridic. el nu este determinat în faptele lui de mobiluri personale (îmbogăţite etc. Persoanele care săvârşesc asemenea fapte răspund penal şi nu se consideră criminali politici. Criminalul alienat După cum se ştie. ceea ce se întâmplă şi la recidivişti. Obişnuinţa este o formă de activitate mai complexă. el îşi face o datorie. Obişnuinţa nu se confundă cu deprinderea. există tipuri diferite de criminali: criminal agresiv. obişnuinţa de a fura etc. consideraţi la un moment dat ca duşmani şi criminali. iar aceştia au fost consideraţi apoi eroi şi aplaudaţi de popor. fapte care aduc atingere legilor existente într-un stat.. Deci se va ţine seama. ci şi unii oameni anormali sau bolnavi psihic.

Amintim cele mai importante feluri de alienaţi: criminalul paranoic. urmare a unei arterioscleroze senile.www. La felurile de criminali alienaţi menţionaţi mai sus se adaugă o altă categorie şi anume criminali alienaţi din cauze organice. Comiterea de crime apare deodată. sunt frecvente crimele de incendiu. de neînţeles (mobilul bizar). (T. de impulsuri şi acţiuni străine de realitatea în care trăieşte. criminalul infectat. determinat de intoxicaţie cu alcool ori substanţe toxice. începând cu viaţa lor emotiv-activă. memorie. Criminalul alienat (psihotic) se deosebeşte de criminalul caracterial (psihopatie ori nevropatic) prin aceea că la ultimul este vorba de o tulburare psihică parţială. chiar la infracţiuni. din cauze de infecţii puternice. comportarea bolnavului devine curioasă. toate acestea aduc atingere. psihoza sau boala de care suferă şi care i-a determinat alienarea. criminalul maniaco-depresiv. dificilă şi asocială. 1973). Unele date privind felurile categoriile şi trăsăturile caracteristice alienaţilor sunt necesare a fi cunoscute. sub aspect psihologic. Aceştia au responsabilitate şi răspund penal. determinat de boala schizofrenică.ro – Carti si articole online de la A la Z ştiinţifice criminologice. criminalul traumatizat puternic fizic ori psihic. urmare a psihozei maniaco-depresive. criminalul schizofrenic. sistemului nervos. nu are control de sine şi nici conştiinţa stării sale. infractorul alienat nu este stăpân pe dorinţele şi emoţiile sale. în modul de a acţiona şi reacţiona în spaţiul psihosocial şi. în general. care are atins sistemul nervos central. al comportamentului. dacă există. în funcţie de cauza. care are la bază psihoza paranoică.cartiaz. dar şi cele de omor. omul se dedă la acte antisociale. el este un iresponsabil şi nu răspunde penal. Sub raport social. felul infracţiunilor pe care alienaţii le săvârşesc şi cauzele acestora etc. criminalul grav alcoolic ori toxicoman. prin tulburări grave. prin surprindere. Criminalul alienat este de mai multe feluri. nedelincvent. gândire etc. al cărui sistem nervos este atins de sifilis ori altă infecţie similară. astfel că cele mai elaborate studii nu s-au soldat decât cel mult cu inventarierea mai mult sau mai puţin complexă de caracteristici şi trăsături stabile înregistrate la majoritatea celor care încalcă în mod frecvent legea. şi terminând cu acţiunile. bolnav de epilepsie. nestăpânire. unii de ceilalţi. Criminalul alienat este stăpânit de temere ori mânie pronunţată. producându-se un pronunţat proces de înstrăinare şi de însingurare. gândire haotică. Astfel una dintre cele mai frecvente particularităţi psihice ale delincvenţilor o constituie instabilitatea de ordin emotiv-acţional. criminalul senil. modul de a rezolva situaţiile conflictuale care apar în acest spaţiu. de emoţii şi alte stări afective. implicit. multe crime sunt deosebit de brutale. Personalitatea infractorului Principala problemă care se ridică în legătură cu personalitatea infractorului este aceea dacă între infractori şi neinfractori există diferenţe esenţiale şi. Simţirea lui este deplasată. are o stabilitate totală a atitudinilor şi reacţiilor emotiv-afective 63 . criminalul epileptic. În aceste stări morale şi psiho-sociale. pe neaşteptate. nu mai caută relaţii sociale (cu familia. bolnavul pierde legătura cu societatea. Cea mai frapantă trăsătură a criminalului alienat constă în aceea că crimele săvârşite de acesta cele mai multe sunt absurde.Bogdan. nu este conştient şi lucid despre starea lui şi despre ceea ce face. continuând cu funcţiile de cunoaştere. îmbolnăviri grave. Accepţia termenului de instabilitate este foarte eterogenă şi trebuie considerată cu prudenţă Nu trebuie înţeles din acest context că omul normal. prietenii. îndeosebi sistemului nervos central. Criminalul alienat se caracterizează. din senin. care cuprind întreaga lor viaţă psihică. Pentru aceasta. într-un fel sau altul. dorinţele lui sunt contrare relaţiilor sociale şi. conştient de el şi de realitatea în care trăieşte. activitatea şi condiţia socială. dar el este lucid. droguri. crude şi fără cauze. în cazuri excepţionale. profesiunea). prin ce se deosebesc. după cum sunt necesare şi unele informaţii ştiinţifice privind cauzele care determină alienarea. Pe scurt. stăpânit de idei fixe ori lipsă de gândire. Cele mai serioase investigaţii nu au găsit diferenţe semnificative decât la nivelul conduitei.

Particularităţi psihologice ale unor tipuri de infractori a) Particularităţi ale psihicului infractorilor profesionişti O notă dominantă a infractorilor profesionişti (multirecidiviştilor. a criminalilor prin obişnuinţă) este aceea că demonstrează capacitate psihică. Numeroşi infractori au ca dominantă atitudinală egoismul. faţă de propriul destin. prin continuitatea lor. cu nivel economic şi cultural ridicat. vicii. atenţie superioară la condiţiile variate şi imprevizibile survenite în situaţia în care se va produce infracţiunea sau delictul) au o dexteritate deosebită. spectacole de mahala etc. stabilitatea reacţiilor la mediu are totuşi un caracter de relativitate. inconstanţă şi imprevizibilitate în reacţiile sale fată de stimuli. Astfel de calităţi se formează prin învăţare. Alte caracteristici fundamentale ale infractorilor de carieră sunt minciuna şi egoismul (duplicitatea moral-caracterială). În opoziţie cu acesta. care devine un factor de 64 . imaginea negativă despre lumea socială din care fac parte. eliminându-se orice grijă şi orice control asupra evoluţiei acestuia. consumul de artă vulgară. Aproape unanim se apreciază că acolo unde nu se acordă atenţia cuvenită normelor. Procesele psihice (gândire. atunci prin natura lucrurilor i se oferă posibilitatea de a parcurge evoluţia infracţională de la micile furturi până la crimele agresive. plăceri inferioare: desfrâul. a preocupărilor cu tentă infracţională ş. dar lipseşte priceperea. în contrasens sau pe lângă linia impusă de normele sociale este decisivă. Fără a considera că situaţiile de acest gen constituie o fatalitate. copilul are libertatea să vagabondeze. sunt greu educabili creând permanent probleme în grupurile lor de apartenenţă. este şi ea. fie deficienţe funcţionale când familia este structural intactă. O altă particularitate o constituie incapacitatea de a se conforma cerinţelor sociale exprimate prin norme şi reguli care impun o anumită conduita. din când în când. de cele mai multe ori o „familie problemă” anamnezele relevând fie deficienţele de structură.a. abandonului. a alcoolismului unuia sau ambilor părinţi. memorie. Inadaptarea socială. lipsa de aderenţă la valorile colectivităţii generează infractorului o atitudine de indiferenţă faţă de viitor. survenind cel mult eventuale corecţii şi sancţiuni sporadice. astfel de familii oferă totuşi un procent semnificativ de devianţi. spre exemplu in perioada preşcolară şi cea şcolară. condamnării sau divorţului. prin lipsa de oscilaţii excesive şi prin constanţa lor care rămân atât din punct de vedere cantitativ. Aici trebuie căutată sursa principală a multiplelor justificări pentru atitudinile şi comportamentele lor antisociale.cartiaz. consumul de stupefiante. delincventul trădează în manifestările sale discontinuitate. incapacitatea de a desfăşura o muncă utilă are drept componentă atitudinală a personalităţii lor dispreţuirea celor ce muncesc. sexul. interesul sau preocuparea de a educa în mod corespunzător copilul. imaginaţie. ca principala responsabilă pentru situaţia în care au ajuns. De aici va rezulta insensibilitatea sa morală. de droguri. deoarece începând cu primii ani ai dezvoltării umane se fixează primele repere ale conduitei.www. Deprinderea de a merge de timpuriu în consens. lipsa unui părinte ca urmare a decesului. în special calităţi de voinţă. realizându-se prin durata reacţiilor sale reglate voit şi conştient. la rândul ei. La omul normal. Dacă. de a desfăşura profesii de utilitate socială.ro – Carti si articole online de la A la Z pentru că acest fapt ar intra în contradicţie cu principiul adaptării continue la multiplele solicitări ale ambianţei. Nu trebuie excluse din context nici familiile bine structurate. labilitatea afectivcaracterială. Familia acestora. cât şi calitativ adecvate la stimulii care le-au declanşat. dar in care se consideră că educaţia copilului merge de la sine. şi numai când conduita depăşeşte anumite limite. neacceptarea coerciţiei moral-sociale. considerată ca un duşman personal. îndeosebi etapelor incipiente ale vârstei. Viaţa afectivă a infractorilor este compusă din pasiuni. ca urmare a nivelului socio-economic şi cultural scăzut. se pun pe nesimţite bazele unei inadaptări. salturi nemotivate de la o extremă la alta. Inadaptabili sunt refractari la orice influenţe social-educative organizate. prin exerciţiu îndelungat şi devin caracteristici ale infractorilor de carieră. regimului zilnic de viaţă al individului. Cariera lor se va situa sub aspect valoric la antipodul profesiilor acceptate de societate.

în reacţia socială faţă de infractori. Ambele tipuri de infractori au reprezentanţi începând de la cele mai mici etape de vârstă (în unele cazuri de la ciclul preşcolar).www. dacă găsesc ocazia favorizantă. neurofiziologice. Hoţia apare de la primele vârste. dosirea şi apoi îndepărtarea obiectului de la locul faptei. după ce au pregătit mintal situaţia şi au dobândit deprinderea. Atâta vreme cât vagabonzii nu lucrează. hoţii posedă un spirit de observaţie extrem de ascuţit. o mobilitate optimă a proceselor nervoase superioare (excitaţia şi inhibiţia). Inteligenţa hoţilor este variabilă după criteriul individual. operează foarte simplu. este doar o etapă pregătire şi de specializare într-o viitoare carieră infracţională. De aceea se spune despre cleptomani că "fură fără să vrea". pentru captarea. spirit de observaţie. Mecanismul lor de operare se bazează pe rapiditate în execuţie. adaptabilitate manuală şi fizică rapidă. De aceea. individuale. persoana nu poate trăi. vor putea executa cu uşurinţă acte de mare cruzime. abilităţile de operare. deşi unele sunt foarte ingenioase. adaptabilitate manuală şi fizică. care presupun.cartiaz. Sunt psihologi care consideră vagabondajul ca având cauze psihopatologice. presupuse generale. Vagabondajul. dar există însă şi hoţi autodidacţi. psihice. Ele se asociază cu trăsături particulare. depăşirea unor obstacole dificile (deschiderea de case de bani. în mod necesar vagabondajul se va asocia cu furtul. totodată. cerşetoria şi alte infracţiuni aducătoare de mijloace de subzistenţă. Există şi furturi mai complexe. se pot distinge cu greu. şi asupra ştergerii urmelor. actul infracţional este unic şi irepetabil prin însuşirile sale individuale de conţinut. dar şi mai răspândită speţă infracţională. aşa cum poate rezulta deja din explicaţiile anterioare.ro – Carti si articole online de la A la Z anihilare a compasiunii pentru victimă. sancţionează. Pe plan psihic. ale infractorilor au o valabilitate statistică. Hoţul este autorul celei mai primitive infracţiuni: furtul. Furtul nu solicită o gândire deosebită. analizându-se un număr mare de cazuri de vagabonzi. Trăsăturile. materială. Atenţia hoţului se concentrează asupra modului subtil de operare. vor putea comite fără reţineri acte antisociale. paraziţii lumii marginalizate. În realitate. deoarece uneori reprimă personalitatea fără a avea un suficient temei. De aceea. început în copilărie sau în tinereţe. Şi societatea poate avea o vină a ei în activarea mecanismelor psihice ale comportamentelor antisociale. ceea ce favorizează descoperirea făptaşului furtului. grija pentru a nu lăsa urme. Uneori li se întâmplă ca o procedură fixă să fie aplicată în situaţii nepotrivite. ironizează. motivaţia principală a comportamentului lor o constituie condiţia economică. Din statutul ei de vagabond. fiind neutri afectiv. în general. precizie. care constituie o acţiune făcută cu dexteritate manuală. fiind cea mai veche. de înstrăinare a obiectului. de obicei nonviolente. prin imitaţie. apoi pentru a se îndepărta grăbit de la locul infracţiunii. marginalizează anumiţi indivizi când nu este cazul. Sunt cauze socio-economice. b) Portrete psihologice ale unor tipuri de infractori: Vagabonzii şi cerşetorii sunt dispreţuiţi nu numai de societate în ansamblul ei. alteori etichetează. indiferent de condiţia socială. Tehnicile de operare sunt dobândite. pentru a-1 însuşi şi valorifica. cei mai mulţi. ci chiar şi de lumea interlopă din care fac parte. calităţi superioare ale atenţiei. culturale. a unor sisteme perfecţionate de închidere şi de asigurare). graniţele dintre multiplele categorii de cauze şi factori de influenţare a originii vagabondajului. Aceasta presupune o dezvoltare superioara a analizatorilor senzoriali-receptivi. sunt limitate şi puţin variabile. fiind consideraţi speţa inferioară a infractorilor. de loc şi de timp. dar cleptomanii. Dar orice act individual este încadrabil într-un tip general. care produc diverse manifestări maniace de tipul drumo-maniilor. Dibăcia şi rapiditatea executării operaţiei de furt poate înlocui la hoţ momentul anticipativ şi de luare a deciziei. a empatiei sau a atitudinii simpatetice. Mijloacele de operare ale hoţilor. aptitudini şi 65 . pe baza efectuării unor numeroase exerciţii. morală a victimei. pentru a nu putea fi descoperit de organele de cercetare. precisă în funcţie de ocazie şi corespunzătoare uneia dintre strategiile de acţiune pe care le posedă în experienţă.

uneori cruzime. lipsindu-le voinţa şi puterea de a respecta normele etico-juridice. Acestea. La infractorii intelectuali. fiind înclinaţi spre viaţă frivolă. director. impulsul spre furt provine din structura bio-psiho-socio-culturală a personalităţii. şantajiştilor. sunt superioare hoţilor obişnuiţi. Spre deosebire de hoţ. electricieni. mod de apărare tipic pentru hoţ. Rolul pe 66 . sunt incluse elemente artificiale. unii fiind superstiţioşi. ştiind să le valorifice în exercitarea rolului profesional de care au nevoie (rolul de patron. Ei pot fi foarte buni tehnicieni. forţa fizică are o importanţă mai mică. liber întreprinzător. extrem de periculoşi prin agresivitatea fizică la care recurg. spărgătorii. toate fiind integrate funcţional în realizarea efectivă a unui plan.cartiaz. acţionând cu curaj. lucrează după scheme mintale simple. la nevoie. escrocilor.www. gândirea spărgătorilor ating cotele cele mai înalte în clanul răufăcătorilor.ro – Carti si articole online de la A la Z performanţe înalte în planul inteligenţei. mânuitori de arme etc. abilităţi deosebite (trişorii la cărţi. Veniturile obţinute sunt folosite în scopuri personale. după reţete fixe. adesea. Operaţiunile de furt. recurgând la violenţă pentru a-şi realiza scopul. adaptabilitate. au o viaţă nomadă. Recurgerea la folosirea forţei presupune o constituţie somatică solidă. Cerşetorii. O tehnică larg utilizată de aceştia constă în asumarea unor statusuri şi jucarea rolurilor corespunzătoare cu o perspicace deosebită (de pildă: escrocii. Ca şi ceilalţi infractori. Hoţii sunt maeştri ai minciunii şi ai prefăcătoriei. şmenarii etc). Spărgătorul este un tip special de hoţ. curaj. implicând-o frecvent pe aceea de vagabond. perseverenţă. tâlharul aplică cu hotărâre planul. depanatori. apărare ca arme prin care vor să şteargă orice urmă. distragerea atenţiei. în repetate rânduri. Ingeniozitatea. Există însă şi infractori care intră în posesia valorilor dorite în mod indirect. mai complexe din punctul de vedere al performanţelor intelectuale implicate în sensul acaparării ilicite a unor valori. în special cele legate de aparatură. spre o atitudine mistică. calm. Tâlharii acţionează în bande. şoferi. Această tentă a personalităţii lor îi va împinge. ca orice act infracţional. dominante caracteriale valabile şi pentru spărgător. Lor le sunt cerute în timpul operării şi alte calităţi: sânge rece. Dar ceea ce este caracteristic profesiei de hoţ constă în faptul că inteligenţa acestora este valorificată din plin în asigurarea reuşitei în specialitatea lor. Surprinşi în exerciţiu. Majoritatea posedă un mare debit verbal şi cunoştinţe într-o ramură în care se profilează tipul lor de infracţiune. de inspector. fizicieni. Tâlharii (bandiţii) sunt un alt tip de hoţi care folosesc violenţa fizică pentru a obţine valori (bunuri) materiale. întrucât utilizează mijloace mai perfecţionate. inducerea în eroare. Inteligenţa şi cultura tehnică. atletică. mecanici. apar unele lacune etc). chiar dacă în mod obişnuit nu sunt predispuşi să recurgă la asasinarea victimei. şantajiştii. îi conduce. martorilor falşi. înşelarea. de mijloacele necesare specificului spargerilor la care va recurge. tâlharii. hoţii se debarasează de obiectul furat. inteligenţa sunt doar un mijloc al hoţiei. finanţe. utilizează forţa dacă este surprins în fapt. ei ştiind bine că şansa de a nu fi identificaţi este extrem de mică sau chiar că nu există. pe o cale "intelectuală": cazul falsificatorilor. martorii mincinoşi etc). indiferent de coeficientul de inteligenţă. de regulă. gangsterii îşi însuşesc bunurile în mod direct. flerul. informaticieni. orice posibilitate care ar putea conduce la descoperirea lor de către organele de cercetare. El operează de multe ori în bandă şi. pentru a convinge şi a-şi atinge scopul. de grija de a nu lăsa urme. de multe ori. traficanţi de influenţă etc. Aceştia se numesc infractori intelectuali. conţin înăuntrul lor diverse fisuri (sunt lăsate amprente. alteori tehnica utilizată presupune şi o dexteritate manuală. spre fapte al căror risc este foarte mare. mai ales pe fondul asigurării tuturor factorilor de camuflare. având o clasă aparte. corelată cu oportunităţile prezente în situaţia în care va fi comis actul. deprinderile tehnice. sunt realizate pe cale verbală. şi hoţii. Gândirea. Toţi aceştia le utilizează pentru camuflare. medic etc). Tâlharii posedă o bună motricitate. arma lor este fuga. hoţii. îndrăzneală. sunt cauzate de tensiunea psihică maximă pe care o suportă infractorul în act şi care este generată de teama de a nu greşi. Există şi tâlhari solitari. curaj. Eşecul în acţiune.

În literatura de specialitate sunt distinse două grupe: cel ce loveşte mortal şi cel ce ucide premeditat. mai ales. în care dau dovadă de mai puţină inteligenţă decât de forţă fizică şi curaj. dar. Asasinii prezintă cel mai mare pericol social. ură). iar dacă apar. Tentaţia lor consta în obţinerea plăcerii senzuale prin pervertire. Sunt mândri de isprăvile lor. bancnote sau se creează forme credibile pentru a deturna fonduri.www. La toate acestea se poate adăuga că cei mai mulţi criminali au putere de judecată şi de anticipare redusă. vom putea deduce din ce grupă acesta face parte şi ce grad de "normalitate" a avut acţiunea lui. asasinii se caracterizează prin aceea că posedă o "plăcere" a omorului. a găsi tehnici potrivite pentru reeducarea şi reintegrarea socială a celor care au săvârşit devianţe. psihicului victimei. eradicare a acestuia. Aceasta rezultă din descărcarea sau încetarea unei tensiuni psihice foarte mari pe care o aveau înainte de crimă. prin care se manifestă o latură a conduitei lor duplicitare. reuşind să descopere rapid slăbiciunile victimei. Faţă de străini. 67 . Pe planul vieţii psihice. delictelor şi infracţiunilor face posibilă explicarea comportamentului deviant pentru a găsi căi de prevenire. cu cauze extrem de complexe şi nereproductibile în totalitate în diferitele acte antisociale concrete.) au personalitatea clădită pe deficienţe educaţionale.ro – Carti si articole online de la A la Z care îl joacă dă expresie unei dedublări a personalităţii. valorificând orice înclinaţie victimală. furt. Motivele asasinilor sunt foarte diferite (gelozie. O caracterizare psihologică foarte sugestivă asasinului a făcut-o Lombroso 1: "Criminalii sunt insensibili la dureri fizice şi de aceea sunt lipsiţi. Cu cât cauzele acţiunii lor sunt mai apropiate de patologic. Asasinatul este răspândit la oamenii maturi. depistare. Ceea apare la ei ca mare abilitate nu este altceva decât efectul unui îndelungat exerciţiu. în prima grupă se ajunge. la minori apărând cu o frecvenţă mai mică. intuiţie. care le domină conduita. Falsificatorii.cartiaz. dar şi un temperament impulsiv. în mod aparent manifestă compasiune sunt flexibili şi liniştiţi. fanatism religios etc). mită. Unealta lor principală este minciuna perfect integrată în rol. invidie. orice oportunitate care apare în raporturile cu obiectul infracţiunii lor. putem constata că există numeroase tipuri de infractori şi de infracţiuni. Gândirea lor flexibilă şi divergentă. Majoritatea acestor infractori sunt nevoiţi să comită şi alte categorii de infracţiuni (să recurgă la violenţă fizică. pe mobiluri materiale. corupătorii de minori. atunci vor avea o semnificaţie practică minoră ". cu atât mobilizarea lor psihică pentru a-şi atinge ţinta va fi mai mare. voinţa lor este slabă. tâlhărie etc) pentru a-şi realiza plăcerile. politice. Trăirile simpatetice sunt o raritate. iar viaţa afectivă este centrată pe efecte foarte puternice (mânie. trişorii recurg la minciuna scrisă. a obţine avantaje materiale şi morale. Crima premeditată presupune un antrenament prealabil impulsiv. a tensiunii psihice. şi de compasiune faţă de alţii. Cunoscând motivaţia unui asasinat şi mecanismul întrebuinţat de asasin. violenţa fiind consecinţa unei continue decăderi morale. sunt tipul de infractori odioşi. prostituatele. exhibiţioniştii etc. Escrocii şi şantajiştii au supleţe în gândire. la diverse tehnici prin care se reproduc hârtii de valoare. la crimă printr-un accident. Moartea le este indiferentă. răzbunare. proxeneţii. Logică utilizată este simplă. Infractorii de moravuri (practicanţii incestului. pe absenţa frânelor inhibitorii în situaţia în care apare stimulul specific sau ocazia. are la bază o transpoziţie actoricească bine pusă la punct. adaptabilitate mare. preponderent dominată de imaginaţie şi se adaptează cerinţelor situaţiei. tatonările. Cunoaşterea cauzelor şi caracteristicilor psihologice ale crimelor. prin corespondenţă. iar distrugerea unei vieţi este lipsită de importanţă în ochii lor. explorările subtile ale psihicului victimei sunt premise pe care le vor valorifica cu dibăcie în vederea realizării scopului infracţional. sete de răzbunare. sadiştii. invertire sau pe altă cale contrară bunelor moravuri. jaful. Asasinarea efectivă constituie ultima etapă într-un şirag de acte antiumane în care a mai fost utilizată forţa. pedofilii. În concluzie. Alcoolul este mai puţin gustat de ei decât jocurile de noroc sau plăcerile senzuale. escrocherie. vendetta. obţinerea unor foloase. o sporire a conflictului.

până la o vârstă). ea reprezenta pentru cel din urmă modelul exemplar în formarea sa. memoria. alcoolismul. ci resorturi mult mai profunde ale personalităţii: dominantele afective. deprinderi. la rândul lor. cât şi pentru copil. imaginaţia. abilităţi care vor permite obţinerea unei eficienţe în operare. ci şi de relaţiile interconjugale încordate chiar dacă ele nu sunt exteriorizate. Nu inteligenţa.3. ci şi de factori ce ţin de educaţie. Influenţa timpurie şi aproape exclusivă a familiei. atenţia criminologilor s-a îndreptat mai ales asupra familiei. consumul de droguri etc. limbajul caracteristic persoanei sunt cauzele psihologice ale infracţionalităţii. familia are o influenţă covârşitoare în modelarea personalităţii fiecărui om. dar paradoxal extremele se ating. cel din urmă nu va cunoaşte ce şi cum este libertatea. constituie un mediu favorabil perfecţionării acesteia. coroborată cu lipsa de preocupare faţă de devenirea. carenţele existente în sânul ei au repercusiuni dintre cele mai variate. creativitatea lui va fi anulată. împlinirea ca persoană a copilului (şi care nu se rezumă la a-i da tot ce are nevoie din punct de vedere material) conduc la deformările de conştiinţă ale minorului. Familia Fără doar şi poate. 4. implicit în planul camuflării acţiunii. Astfel. timid şi nesigur. De aceea. nedescoperită în cazul unor făptaşi. motivaţionale. ele fiind simţite din plin. biologici. aceasta constituind multă vreme singurul univers social al copilului. şcolii şi locului de muncă sau profesiei. Modul de a fi al părinţilor este idealul oricărui copil (până la un punct. caracteric care. măririi performanţelor.cartiaz. Dacă astăzi se vorbeşte mereu de o criză a societăţii. cu siguranţă că în aceeaşi măsură se cuvine să fie menţionată şi criza familiei. care trebuie înţeleasă nu neapărat şi imediat ca o disoluţie a instituţiei în sine. la care se adaugă şi timpul relativ îndelungat în care se petrece. Situaţia preinfracţională 4. cât ca o abdicare de la anumite funcţii de socializare şi de educaţie morală. cultură şi. a unor stereotipuri. reprezintă tot atâtea argumente în favoarea rolului determinant pe care îl are "celula de bază a societăţii" în socializarea persoanei. 68 . Alte suporturi ale influenţei negative din partea familiei sunt despărţirea în fapt a părinţilor (asimilabilă divorţului). S-a susţinut că rolul ei este superior oricărui grup social. nu există oprelişti şi totul i se cuvine.www. au fost generate nu numai de factori ereditari. ignorarea şi încălcarea sistemului normativ al societăţii. opuse unul altuia în esenţă. Acestea vor conduce. priceperi. Influenţa mediului social în formarea personalităţii Dintre componentele mediului psihosocial care exercită o influenţă deosebită asupra formării personalităţii individului. câţiva ani. cu personalitatea strivită. tot ce comandă adultul trebuie executat necondiţionat de către minor. inexistenţa limitelor impuse de către părinte determină insuficienta dezvoltare a conştiinţei morale pentru că. cu efecte directe şi dureroase nu numai asupra societăţii (devianţa-delincvenţa-infracţionalitatea). mai ales.1. Considerată drept prima şcoală atât pentru omenire. mai devreme sau mai târziu. nici gândirea. de la traume psihice la delincventă. În a două situaţie. Atitudinile antisociale ale individului infractor devin eficiente prin dobândirea unor instrumente adecvate. Sensibilitatea specifică vârstei îl determină pe copil să sufere şi să rămână marcat nu doar de divorţul sau moartea părinţilor. socializare. Două sisteme de comportament ale părinţilor se întrec în a distruge personalitatea copilului: cel paternalist şi cel laxist.ro – Carti si articole online de la A la Z Activitatea infracţională vastă. ci şi asupra celor care trebuiau să îi ofere altceva decât surogate educaţionale. la specializarea infractorului într-o anumită profesie criminală. Deci mortalitatea îndoielnică parentală.3. repetăm. În primul. de mediul socio-economic traversat de individ.

sau indulgenţă sterilă). pe de altă parte. în primă instanţă. tot ceea ce leagă indivizii între ei. şi. . Nu acesta este criteriul care diferenţiază infractorul de noninfractor. deci nesancţionarea conduitelor deviante. Trebuie să spunem că.lipsa unui contact rezonabil cu familiile care au copii-problemă (indisciplinaţi notorii. slabi şi foarte slabi la învăţătură. (omor. întrerupe sau modifică programul de muncă. Şi aşa. atenţia este concentrată maximal asupra celui ce săvârşeşte fapta antisocială şi mult mai puţin asupra celui ce suportă efectele directe ale comiterii infracţiunii.3. după majoritatea cercetărilor în domeniu. prin specificul său. întârzie sau lipsesc. uneori comit infracţiuni la locul de muncă. lovitură cauzatoare de moarte. Fiecare loc de muncă. privitor la raportul infractor-victimă. Deşi victimei i s-a acordat mai puţină atenţie din partea legiuitorului.cartiaz. instrucţia dublată de moralitate poate să determine abandonarea devianţei. Prin victimă înţelegem "orice persoană umană 69 . ci moralitatea. Elementele de coeziune care există între membrii unui colectiv de muncă transformă grupul întro a două familie. în primă instanţă. nu determină o persoană să devină infractor dacă nu le are. ceea ce face mai grea misiunea lucrului cu elevii în ansamblu şi cu fiecare în parte. la formarea unor recomandări pentru conduita preventivă şi autoprotecţie. 4.acceptarea actelor de indisciplină. viol.numărul mare de elevi cuprinşi într-o clasă. au loc conflicte cu colegii. caracterizate prin "setea de aur". tâlhărie etc). cu tendinţe antisociale persistente etc). analiza şi cunoaşterea locului şi rolului pe care acesta îl ocupă atât în activitatea infracţională cât şi în cea judiciară (depistarea şi sancţionarea infractorului) contribuie. munca prestată în zgomot mare poate slăbi psihicul omului.ro – Carti si articole online de la A la Z Şcoala La şcoală copilul merge cu "cei şapte ani de acasă" şi. După E. afectează negativ moralitatea unora. Locul de muncă La rândul său. amplificări sau înlăturări parţiale. ci au loc adăugări. Din această cauză nu surprinde afirmaţia făcută de mulţi infractori că au dobândit comportări antisociale la locul de muncă.2. infractorii. mai rar astăzi. de regulă. Durkheim. mulţi dintre ei. În raport cu pericolul victimizării. Cunoştinţele.procesul de învăţământ scăzut din punct de vedere calitativ (incompetenţa sau indiferenţa cadrelor didactice).existenţa unor greşeli grosolane în aprecierea nivelului de cunoştinţe (severitate nemăsurată. locul de muncă exercită o influenţă manifestată asupra fiecărei persoane.www. poate avea consecinţe particular criminogene. mai ales în cazul infracţiunilor de violenţă. Victima şi victimizarea În cadrul legislaţiei noastre. tot ceea ce îi limitează în libertatea lor absolută pentru a-i face dependenţi unul de celălalt în cadrul aceleiaşi societăţi. este moral tot ceea ce reprezintă o sursă de solidaritate socială. prin îmbogăţiri rapide. nu se adaptează mediului de la locul de muncă: comit abateri disciplinare. . la o mai rapidă şi mai corectă aplicare a legii în cazul săvârşirii infracţiunilor. pe de o parte. caracterul moral poate fi slăbit în cazul în care se munceşte în anumite localuri de consumaţie (baruri). mediile comerciale şi de afaceri. . În intervalul de timp rămas pentru instruire. Astfel. şi delincvenţe ulterioare. Astfel. şcoala reprezintă un pilon de bază în devenirea personalităţii umane. de regulă nu se mai produc transformări radicale de personalitate. cât şi în Codul de procedură penală. . atât în Codul penal. în sine. cu un caracter conturat şi structurat. Învăţământul poate constitui un obstacol în socializarea copiilor sau o poate perturba prin: .

infractorii atacându-i fără teamă. Serviciul editorial şi cinematografic. propus de B. putem diferenţia: . Mendelsohn.victime ale infracţiunii de tâlhărie. victima înseamnă întotdeauna fiinţa umană. ştiind că datorită unor consideraţii legate de timp.. p. unii indivizi sunt în mai mare măsură susceptibili de a fi victimizaţi decât alţii. M. turiştii constituie un grup vulnerabil. persoanele foarte în vârstă sau fragile. De exemplu. luptători în confruntări militare. 70 . Victima este persoana care. Gradul de vulnerabilitate victimală poate fi precizat prin intermediul a două categorii de factori: a) factori personali. retardaţii mintali sau cei normali. De exemplu.. După cum reiese din această definiţie. prin care înţelege rolul jucat de victimă în declanşarea mecanismelor latente ale infractorilor. Pe linia susţinerii ideii că victima poartă o anumită răspundere în desfăşurarea activităţii infracţionale a apărut şi conceptul de "potenţial de receptivitate victimală". în anumite perioade de timp sau când se află în anumite situaţii. bani etc. indivizi cu achiziţii modeste pe linia educaţională sau cei cu o redusă experienţă socială şi interacţională pot fi uşor victimizaţi de infractori. cel mai important dintre ele se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit fapte de natură antisocială împotriva lor.. 3 T. imigranţii noi.Bogdan şi colab. diferenţiază următoarele 1 T. direct sau indirect. minorii. von Hentig ajunge la concluzia că. Astfel. Sunt asemenea exemple: poliţişti care. în urma căreia o persoană sau mai multe sunt victimizate. desigur. 1983. op. . .Bogdan şi colab. . Comportamentul uman în procesul judiciar.ro – Carti si articole online de la A la Z care suferă direct sau indirect consecinţele fizice materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale"1.. Cele mai multe clasificări însă iau în atenţie gradul de implicare şi de responsabilitate a victimelor în comiterea infracţiunii.93. precum şi din precizările altor autori. .victime ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte.victime ale infracţiunii de omor. . Un prim criteriu îl poate constitui.victime ale infracţiunii de viol. p. deci fără să vrea. 2 T. p. sunt ultragiaţi sau îşi pierd viaţa. Bucureşti. femeile. puţini dintre aceştia sunt dispuşi să participe la rezolvarea cazurilor de către sistemul judiciar.94. categoria infracţională.. caracteristici psiho-comportamentale. Astfel. dar cu o valoare mai scăzută a coeficientului de inteligenţă. indivizii care sunt handicapaţi fizic.cit. acesta fiind condiţionat de o multitudine de factori. neglijenţa. infractorul ce îşi pierde viaţa în cazul legitimei apărări etc. . sexul. este posibil ca ei să fie destul de frecvent ţinta atacului infractorilor violenţi. şi victima poartă o parte din vină în desfăşurarea acţiunii infracţionale3. superficialitatea. op. Diverşi autori s-au străduit să realizeze clasificări în funcţie de o serie de criterii. aspect bio-constituţional. 93.victime ale infracţiunii de furt etc. Mendelsohn (1956). pot corela cu valori crescute ale nivelului vulnerabilităţii victimale. pregătire socio-culturală. iniţiatorul acţiunii criminale care îşi pierde viaţa.www.victime ale infracţiunii de vătămare corporală. Deşi există mai multe aspecte ce ţin de relaţia infractor-victimă de care se intersectează victimologii. "fără să-şi fi asumat conştient riscul. b) factori situaţionali. Introducând noţiunea de "victimă activantă". în îndeplinirea misiunilor.I.cartiaz. ajunge să fie jertfită în urma unei acţiuni sau inacţiuni criminale"2. în 1956. exagerarea eului etc.Bogdan şi colab.. deşi este necesar să se facă o serie de precizări şi în acest sens. care înseamnă gradul de vulnerabilitate victimală a unui individ. precum: vârsta.cit. care folosesc minciuna şi frauda.

Bogdan.infractor activ-victimă semiactivă. iar consumatorii de droguri sunt expuşi în special pericolului de autovictimizare. lipsa de mijloace materiale. O foarte interesantă clasificare o realizează Shelez (1979): . . deoarece imigraţia constituie o reducere temporară la un grad extrem de neajutorare. Această tipologie scoate în evidenţă mult mai clar care este rolul pe care îl poate juca victima. Fiind neevoluaţi fizic. 5. conturează treisprezece categorii de victime1: 1. utilizând drept criterii factori psihologici. predispus.infractor activ-victimă. . Femeile. pe de altă parte. Vârstele fragede constituie o categorie care devine uşor victimă a agresorilor.participant. în comiterea infracţiunii. .latent.la fel de vinovat ca şi infractorul.mai vinovat ca şi infractorul. 66. . Foarte frecvent. . o scală gradată privitoare la răspunderea ce revine celor doi "parteneri" ai cuplului penal privind comiterea infracţiunii. 3.I. mai ales dacă acestea au un statut economic ridicat. faţă de alte categorii de victime. Hans von Hentig. mai ales dacă părinţii sunt bogaţi sau au asigurare de viaţă. Bucureşti.41-45. devin victime ale unor acţiuni infracţionale motivate material (tâlhărie. de victimele societăţii (society-made victims).având o vinovăţie minoră.nonparticipare. Analiza psihosocială a victimei. copiii pot fi uşor victimizaţi.6% erau alcoolici.Sântea. autorul arată că. . ca şi ostilitatea băştinaşilor constituie un 1 T. 1988. Vârstnicii pot deveni victime ale unor infractori care.www. La o extremitate a ei se află nevinovăţia. pe de o parte. din totalul bărbaţilor asasinaţi într-o anumită perioadă. 4. utilizarea lor de către infractorii adulţi drept complici la diferite infracţiuni. ca victimă. mai ales. sunt expuşi acţiunilor victimizante ale hoţilor de buzunare. maltratarea şi abuzul sexual.ro – Carti si articole online de la A la Z categorii: . Serv.editorial şi cinematografic. Rolul ei în procesul judiciar.simulant sau confabulator. tâlharilor etc. în ultimele sale lucrări. În cazul femeilor în vârstă. Imigranţii pot să cadă uşor pradă victimizării. ţinând seama de gradul de participare şi de implicare în comiterea actelor infracţionale: . . responsabilitate totală în comiterea infracţiunii. p.cartiaz.infractor activ-victimă activă. Printre cele mai frecvente forme de victimizare. înşelăciune). În 1967. Consumatorii de alcool şi stupefiante. practic.. Astfel. necunoaşterea limbii în noua "patrie". în domeniul relaţiilor umane vitale.fals. biologici şi sociali. îi bănuiesc că au o anumită avere (banii adunaţi pentru "zile negre") şi. 71 . Fattah diferenţiază următoarele categorii de victime. M.provocator.infractor pasiv-victimă activă. . 2. profită de slăbiciunea lor fizică şi de imposibilitatea de apărare. consumatorii de alcool. sunt în cea mai mare măsură expuşi. .infractor semipasiv-victimă activă. plecând de la diferenţierea victimelor înnăscute (born victims). ca membru al cuplului penal. iar la cealaltă. . Această tipologie foloseşte. această situaţie este valabilă în primul rând pentru femeile tinere. întreaga responsabilitate a victimei. . I. naivi şi fără experienţă sub aspect mintal. apar mai ales în cazul infracţiunilor de ordin sexual. cartoforilor. . .complet inocent.cel mai vinovat. Desigur. furt. Hentig menţionează: răpirea lor.

deoarece stupizenia victimelor. să le supravegheze şi să le asigure paza juridica (rude. atacaţi fiind. De exemplu. un tată care. Victime care anterior faptului infracţional nu au avut nici o legătură cu făptaşul. până când. mai ales sentimentale. iar bogătaşi hrăpăreţi sunt foarte dornici să-şi mărească averea. de răspundere a victimei în comiterea infracţiunii. surori de caritate etc).www. Această tendinţă însă nu duce numai la crimă. Folosind drept criteriu gradul de participare şi. adică cei care. Este cazul persoanelor care. victime uşoare. ca exemple. Una dintre clasificările cele mai valoroase şi mai utile din punct de vedere ştiinţific este cea a lui Stephen Schafer (1977). fraude. totuşi. sunt născuţi spre a fi victime. în concepţia lui Hentig. Victime slabe sub aspect social sunt acele persoane care aparţin unor grupuri 72 . dar uită să o încuie. 10. se pot cita: persoana care trânteşte portiera maşinii.ro – Carti si articole online de la A la Z complex ce reprezintă atractivitate pentru infractori. pot să cadă uşor pradă victimizării. Victime provocatoare sunt cele care. hrăpăreţii din clasele mijlocii doresc să obţină bunuri de lux. Asemenea cazuri pot fi întâlnite atunci când o persoană (victima ulterioară) se comportă arogant faţă de viitorul infractor sau dacă nu-şi ţine o promisiune dată solemn. Chinuitorii sunt cei care în urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane. Starea lor psihica generală le conferă o credulitate mărită. a ajuns să fie ucis de propriul copil. 9. femeia care umblă seara prin locuri puţin frecventate cu o costumaţie provocatoare etc. Aceştia din urmă sunt cei mai expuşi victimizării. nu se lasă lesne victimizaţi. 6. 12. Indivizii destrăbălaţi şi desfrânaţi sunt cei care. răspunderea revine în primul rând persoanelor care sunt obligate. precum: furturi. Indivizii achizitivi. conştient sau inconştient. Este cazul persoanelor ce reprezintă slăbiciuni din punct de vedere psihic sau fizic şi. Victime slabe sub aspect biologic. Schafer diferenţiază următoarele şapte categorii de victime: 1. adesea. la care i-a supus viaţa. 7. Individul blocat este cel încurcat în fel de fel de datorii. ajung jertfa reacţiilor agresive ale acestora.cartiaz. îngrijitori. Astfel. anterior victimizării lor. sunt uşor victimizate. expunându-i la mărite pericole de victimizare. dar hrăpăreţi caută prin câştiguri să-şi dobândească o mai mare securitate. 13. 8. ci. Astfel. în cele din urmă. dar cu o inteligenţă redusă. caută să profite şi să-şi mărească câştigurile. au comis ceva. Minorităţile etnice pot apărea în calitate de victime mai ales datorită activităţii bazate pe discriminarea rasială. alcoolic fiind. din pricina indiferenţei şi a dispreţului faţă de legi. Indivizi singuratici şi cu "inima zdrobită" sunt vulnerabili la victimizare deoarece cu greu pot suporta singurătatea şi frustrările. Este cazul oamenilor de afaceri sau al bancherilor faliţi care nu mai pot face faţă situaţiei lor pe căi legale şi foarte uşor cad victime unor "binevoitori" care le oferă "soluţii". Indivizii blocaţi şi cei nesupuşi. cei săraci. mai ales în cadrul familiei. datorită nivelului scăzut al reactivităţii fizice şi psihice. astfel încât constituie o grupă de victime dificile faţă de cei care se lasă victimizaţi cu uşurinţă. deşi între ei nu a existat niciodată vreo legătură. Victime care precipită declanşarea acţiunii răufăcătorului. prin conduita lor. Dacă. în orice împrejurare. 4. la victimizare. înşelătorii şi chiar crime. faţă de infractor. Indivizii (temporar) deprimaţi. în fond foarte transparente. care exploatează starea de mizerie şi de credulitate a noului venit. 5. "Întâlnirea" dintre victimă şi infractor la locul infracţiunii este întâmplătoare. devin foarte vulnerabili faţă de manevrele iscusite ale infractorilor. şi nu mintea briliantă a escrocilor face să se succeadă manevrele lor. îşi chinuise familia multă vreme. 2. se pune problema vinovăţiei. ori dacă intră în legături amoroase cu iubita infractorului. influenţează răufăcătorii în a comite infracţiuni. Indivizii normali. ucidere din culpă etc. din această cauză. 3. Este cazul funcţionarului de la ghişeul unei bănci care cade victimă unui infractor. 11. după cum remarcă Hentig. În categoria celor "nesupuşi" intră aceia care.

pur şi simplu. inversiunile sexuale. Fără să aibă nici un fel de vină. . Victima unui atac nocturn la domiciliu se poate face vinovată de "publicitatea" exagerată privind achiziţionarea unor bunuri de valoare. În cazul în care. Din marea varietate a datelor de interes pentru cunoaşterea victimelor. să-1 demaşte pe infractor. cât şi în baza efectelor acesteia. vătămată corporal. anumite tabieturi. apare problema măsurii în care ea este dispusă. dorinţe nesatisfăcute. să nege comiterea infracţiunii. sexuale sau religioase neagreate de către comunitate. atitudini. victime ale unor infracţiuni. se poate "reconstitui" fizionomia particulară a relaţionării interpersonale infractor-victimă şi. anumite tare sau vicii ascunse (jocuri de noroc. Deşi există şi cazuri în care între infractor şi victimă nu a existat nici un fel de legătură anterioară. suicidul. consum excesiv de alcool. alte împrejurări semnificative (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor). etc. Bogdan a făcut o selecţie a celor pe care le-a apreciat ca având o semnificaţie deosebită. Victima unui viol într-un parc în timpul nopţii poartă vina ignorării pericolelor posibile atunci când încearcă să se plimbe singură prin parc la ore târzii. Victime politice sunt persoane care au de suferit din cauza convingerilor lor. în felul acesta. Persoana ucisă. a vătămat corporal sau a violat apare îţi calitate de infractor.cartiaz. psihologia ei vor "informa" asupra unor caracteristici psihice şi comportamentale ale infractorului. mod de comitere. considerăm că. . privind din perspectivă strict psihologică. Dacă teama de reacţiile acestuia este extrem de mare. este posibil să evite complet în a-1 demasca sau este posibil să încerce să găsească alte "explicaţii" ori. şi anume: . sunt acele acte deviate sau chiar criminale în care cel lezat joacă atât rolul de criminal. Chiar şi în cazul unor minori. credinţe şi obiceiuri. precizarea statutului celor doi membri ai cuplului se face atât în baza stabilirii iniţiativei în a comite o faptă antisocială.www. în principal cele privind concepţia şi modul de viaţă. temperamentale şi caracteriale. plecându-se de la cunoaşterea victimei (modul său de viaţă. cât şi pe cel de victimă. .datele care definesc personalitatea victimei. nici o victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional. timp. asemenea persoane pot să cadă frecvent victime ale discriminării sau agresiunii manifestate de către reprezentanţii comunităţii. trăsături psihomorale şi psihocomportamentale). Victime autovictimizante sunt acele persoane care orientează agresiunea către propria persoană. convingeri care nu trebuie să se materializeze neapărat în acţiuni. Cunoaşterea psihologiei victimei Este foarte greu de operat cu diferenţieri clare pe linia responsabilităţii celor doi membri ai cuplului penal (infractor şi victimă) în comiterea infracţiunii. materializate în nivelul de cultură şi educaţie. 7. T. voluntar sau involuntar. calităţi morale. preferinţe. Poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc că este atacat în scop de jaf.datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al săvârşirii infracţiunii. violată apare în calitate de victimă. În toate aceste cazuri. Din punct de vedere strict juridic. starea de echilibru psihic ori manifestarea unor tendinţe spre agresivitate. un anumit grad de vinovăţie aparţine părinţilor sau persoanelor ce-1 au în pază juridică (cadre didactice. jocurile de noroc. modul de reacţie a victimei. Această situaţie este valabilă pentru cazul în care victima este o persoană decedată. Drogomaniile. În cazul în care victima nu decedează. sinucidere ori moarte accidentală. personal de îngrijire etc). surprinderea victimei ori acceptarea pătrunderii autorilor în locuinţă). izolare socială sau depresiune. relaţii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuală).ro – Carti si articole online de la A la Z minoritare etnice. 6. 73 . iar cea care a ucis.datele relative la precizarea circumstanţelor esenţiale ale evenimentului (de loc.datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili dacă în speţă este vorba de un omor. în procesul identificării autorilor. între victimă şi infractor există anumite legături anterioare. se poate identifica cel ce a comis fapta criminală.

încearcă să ofere alte explicaţii. de serviciu. cu cruzime sau fără. mai rar. a evenimentului. care "oferă" în principal informaţii asupra infractorului. al victimei care în acest fel consideră că oferă "dovezi de dragoste" infractorului pe care-1 iubeşte). mai ales ale celor de valoare şi cele privind dispariţia unora dintre acestea ori a unor documente. h) victime care supravieţuiesc agresiunii. dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe întuneric. reclamă dispariţia unor lucruri de valoare sau bani pe care. practica judiciară este mult mai complexă. care cunosc infractorul. precipitare etc). care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obţinerea unor venituri pe căi ilicite. nervozitate. e) victime care supravieţuiesc agresiunii. profitând de situaţie. care pot avea relevanţă deosebită. care cunosc infractorul. agresorul este concubinul victimei căsătorite). în special în cazul infracţiunilor cu violenţă. în mod real. care s-a rezumat numai la violarea ei. b) victime ce nu supravieţuiesc agresiunii (decedate). încearcă să pună în seama acestuia şi fapte pe care nu le-a comis (de exemplu. reclamând o "infracţiune" comisă asupra lor cu intenţia de a sancţiona o persoană sau de a profita de pe urmă ei (de exemplu. există foarte multe variante posibile ale relaţiei infractor-victimă. sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute şi. cu accent deosebit pe perioada imediată. infractorul. C) victimele ce supravieţuiesc agresiunii. duşmănie. însă. dar care. prin surprindere etc).datele privind bunurile deţinute de victimă. deşi cunosc infractorul adevărat. . încercând sau nu să acopere urmele. identificarea şi conturarea tuturor stărilor tensionale ori conflictuale mai vechi sau apărute recent (neînţelegeri familiale. . motive de răzbunare sau gelozie etc). vecinătate. victima a fost mai întâi legată la ochi. g) victime care supravieţuiesc agresiunii şi care. cum ar fi cazul soţului ucigaş. simularea voluntară şi regizarea corespunzătoare pentru a transforma o relaţie sexuală în viol). 74 .cercul de relaţii ale victimei (de familie. în cazul în care va fi denunţat. Având în vedere poziţia şi situaţia victimei după comiterea infracţiunii. f) victime care supravieţuiesc agresiunii. mediile şi locurile sau localurile publice frecventate. putem diferenţia mai multe variante posibile. desigur.informaţiile privind antecedentele morale. . din motive ce ţin de teama de răzbunare a acestuia (de exemplu. conflicte pentru moştenire. mai ales. inclusiv autoacuzându-se. precum: a) victime dispărute. penale şi contravenţionale ale victimei. însă nu-1 denunţă. precum şi a celor care privesc legătura cu persoane bănuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori. nu şi le-a însuşit). aspecte vestimentare. Desigur. dar pe care nu-1 denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară (de exemplu. victima poate oferi informaţii în legătură cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea. ceea ce face ca eforturile noastre de sistematizare să nu-i corespundă întru-totul. medicale.cartiaz. infractorul era mascat. care cunosc infractorul. chiar de către infractor. jefuind sau nu victima etc). se va răzbuna pe copii). indiferenţă) şi. nu de puţine ori. plecând de la modul în care a procedat acesta (în ce loc. de rudenie. în loc să-1 denunţe. d) victime ce supravieţuiesc agresiunii şi care cunosc infractorul. victima cunoaşte ameninţarea infractorului că.www.informaţiile privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei. acuză o altă persoană pe care vor să se răzbune. i) victime care profită de o anumită situaţie. protejându-1 deliberat pe infractor (este cazul. De o importanţă deosebită în acest sens sunt precizarea naturii relaţiilor victimei (de amiciţie. de distracţie). În asemenea cazuri.ro – Carti si articole online de la A la Z . Desigur.

Poate să fie. să se coboare personal la act. în principal. în viaţa oricui. fără parcurgerea niciuneia din etapele descrise. Deşi procesele subconştiente nu au dispărut. decăderea. Pericolele şi inconvenientele de a face să dispară. criminalul fiind cu atât mai periculos cu cât crima este comisă ca şi un act banal lipsit de gravitate. Acesta considera că "procesul criminogen" trebuie raportat la actul infracţional. în principiu. Modelul de trecere la act. la un moment dat. H. Greşelile victimei au tendinţa de a fi exagerate. În această etapă. Viitorul infractor va trece însă la cea de-a două etapă. cea a asentimentului ineficace. la o lipsă totală de precauţii pentru asigurarea impunităţii..1.cartiaz. trecerea la act se poate face înainte de a se ajunge la o "decizie propriu-zisă" şi. să îngreuneze drumul spre crimă. aşa cum acesta este perceput din exterior de 75 . conceput de J.. motivele de a o vedea dispărută au tendinţa de a fi înnobilate". susţinută de numeroase elemente inconştiente. Pinatel şi. dimpotrivă. Becker. ce aparţine criminologului belgian Etienne de Greef. emotivitatea. în plus.ro – Carti si articole online de la A la Z 4. sub influenţa factorilor morali afectivi. "Principiul morţii fiind admis. în acest caz. trebuie remarcat că în opinia lui de Greef există şi acte criminale ce se realizează total în afara schemei propuse. Se întâmplă uneori în această etapă. Drumul spre crimă poate fi oprit în oricare dintre cele trei etape. de către delincvent trei etape: Prima etapă. judecata sa este obsedată de starea de criză şi de luptă şi se întâmplă să fie pentru moment delirant.4. Sensibilitatea sa este exasperată. A două etapă este denumită etapă asentimentului formulat.". care pot fi eventual stimulate de împrejurări externe. criza. în funcţie de etapele ce sunt ori nu parcurse. El foloseşte ca model procesul de convertire parcurs de indivizi aparţinând comunităţilor recivilizate.. ca un eveniment accidental (spre exemplu beţia) să declanşeze totuşi actul criminal. nu rămâne decât să accepte.. crima are toate şansele să eşueze ori să fie realizată de o manieră improprie. de a se pune în afara societăţii. configuraţia psiho-morală a individului joacă un rol esenţial. executarea fiind rău pregătită. de natură diversă. să-i accepte ruşinea şi riscul (. va îndepărta ideea criminală. Există în suflet mişcări pentru şi contra. la o executare imprecisă. În acelaşi timp. Teoriile trecerii la act Modele particulare În această categorie poate fi inclus unul dintre primele modele de trecere la act.dezechilibrată.4.)". de Greef consideră că sunt parcurse. proces descris de un alt autor. ce pot să apară sau nu în zona conştientului. Explozia este iminentă. în aceste cazuri asistăm la o pregătire deficitară. individul. "uşurinţa" de a comite fapta este foarte mare. Rezultă că procesul de trecere la act este. În general. În asemenea situaţii. Criminalul se găseşte în acest moment într-o stare morală şi fizică acută. prin acţiunea forţelor de inhibiţie interioare. Este o etapă contradictorie. în această fază "lucrurile se petrec în mare parte de o manieră conştientă". reprezintă o perioadă mai degrabă subconştientă. trăirile subterane ce tind spre crimă apar spontan în zona conştientului: apare ideea "dispariţiei" eventualei victime. prin avansări şi reculuri. este considerat a fi obiectiv. când decizia de a comite crima nu este încă luată.www. Ideea se conturează în mod lent. în opinia lui de Greef. O asemenea etapă poate fi întâlnită. "Este vorba de a rupe cu totul trecutul. Aplicând acea schemă generală la actul criminal (în sens de omor). dar cu siguranţă că nimic nu poate să o elibereze. pot să apară anumiţi factori conjugali care să faciliteze ori pot să apară anumiţi factori conjuncturali care să faciliteze ori. Individul acceptă ideea că o anumită persoană trebuie să dispară şi oscilează între dorinţa ca această "dispariţie" să se îndeplinească fără contribuţia sa şi ideea că ar putea "ajuta" la această dispariţie. presupune ca dispariţia să fie decisă. eventual. Această "prise de con-science " poate fi declanşată de stimuli exteriori ori interiori multipli. Cea de-a treia etapă. respectiv. în sensul că el descrie actul criminal. abjectul constituie rezistenţa interioară. încă împiedicată. de ezitări: "Progresia nu se face de o manieră univocă. este rezultatul luptei unor tendinţe (mobile) opuse. În sfârşit. Mecanismul trecerii la act 4.

Pentru ca un subiect să treacă la act trebuie să nu fie reţinut de oprobriul social care este asociat răufăcătorului. aşa cum aceasta este trăită de subiectul însuşi. Pentru J. Ca şi în explicaţiile privind structura personalităţii criminale în modelul de trecere la act conceput de J. Indiferenţa afectivă asigură această ultimă etapă a trecerii la act. care este considerat "subiectiv". Pinatel. factorul afectiv joacă un rol esenţial. în sensul că descrie trecerea la act. este necesar ca el să nu fie reţinut de sentimentul că produce un rău aproapelui său. Obstacolele materiale susceptibile să împiedice executarea crimei sunt învinse prin agresivitate.cartiaz. Pinatel trecerea la act se explică prin acţiunea conjugată a celor patru trăsături psihice esenţiale ce alcătuiesc "nucleul personalităţii criminale". În ultimă instanţă. Prin aceasta el se deosebeşte de modelul lui de Greef. Faptul că subiectul nu va fi reţinut de ameninţarea pedepsei este explicat prin labilitate. când subiectul ajunge în situaţia de a comite crima. acest proces de "autolegitimare subiectivă" este asigurat de egocentrism. 76 . atentând la persoana ori bunurile acesteia.ro – Carti si articole online de la A la Z către un observator care analizează "dinamica personalităţii agentului".www.

edificator a fost "Codul lui Hammurabi". cât şi un mod de a răspunde unei reacţiuni ca o contrareacţiune necesară. 1 2 J. Manual de criminologie.Pinatel. Despre utilitatea socială a pedepsei vor aminti în ideile lor filosofii antici: Aristotel.Necesitatea aplicării unor pedepse moderate. ce s-a bazat pe "ideea retributivă". 1998. Valeriu Cioclei.1. Seneca.1. Paris. Editura All Beck. adică în cauzele acelui rău. de a răspunde la o acţiune venită din afară. fiind echivalentă cu răul provocat (legea talionului "ochi pentru ochi"). p. concepţie a fost criticată de Platon. în 1764. responsabilitatea individuală pentru fapta comisă devine colectivă. prin urmare. sens în care susţine ideea tratamentului judiciar egal. conducătorul (mai târziu. 1988.cartiaz. Referitor la aceeaşi idee se impune şi lucrară „Dei delitti e dellepene ". 77 . clare şi accesibile. cât şi forme ale răzbunării private limitate şi ale compoziţiei. Ultima formă a reacţiei represive: a fost represiunea etatizată. 3 . Modelul represiv Foarte mult timp. În Europa.1. Răzbunarea privată limitată restrânge riposta de la nivelul grupului. reacţia socială antiinfracţională a avut un caracter strict represiv. util pentru conservarea ordinii sociale. Pentru a combate un rău este necesar să se lovească în izvoarele sale. şi anume scopul pedepsei trebuie să fie prevenirea speciala (ca efect de intimidare al pedepsei) şi prevenirea generală (ca exemplu pentru ceilalţi).www. care atacă arbitrariul şi corupţia care există în sistemul judiciar şi penitenciar. În acest sens. De asemenea. dar sigure şi prompte. În acest sens. trebuie să se repercuteze automat asupra clanului din care face parte. şi anume prin mijloace juridice penale. concentrând-o asupra făptuitorului. Sub imperiul "răzbunării divine".16. Cutumele justiţiei private consideră că ofensa adusă unui grup. Bucureşti.Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv. descurajant şi. responsabilitatea ripostei aparţinând întregului grup. Criminologie. cod preluat şi de alte legislaţii penale orientale (egiptene şi ebraice). în scopul respectării demnităţii fiinţei umane. Ceea ce frapează în ansamblul mijloacelor folosite pentru a combate criminalitatea este faptul că ele au fost puse în aplicare fără să existe o veritabilă preocupare de cunoaştere pe baze ştiinţifice a izvoarelor acestui fenomen complex1. Principalele idei exprimate în opera lui Beccaria vizează următoarele aspecte2: 1 . Această. precum şi cei moderni (iluminiştii francezi). civilizaţia antică a avut mari influenţe asupra sistemelor de justiţie penală din Grecia şi peninsula romană. Modele de reacţie socială Reacţia socială împotriva criminalităţii este asociată cu denumirea luptei împotriva criminalităţii prin mijloace specifice apărării valorilor sociale.Codificarea riguroasă a delictelor şi pedepselor. Cuvântul "reacţie" desemnează atât un mod de a reacţiona. sunt relevante acele reglementări juridice inscripţionate care confirmă atât existenţa răzbunării private nelimitate. necesitatea elaborării unui corp de legi scrise. 5.Desfiinţarea pedepsei cu moartea. care considera ca reacţie la încălcarea legii să prezinte utilitate Socială. judecătorul) putea impune aplicarea legii. p. avându-1 ca autor pe Cesare Beccaria. 4 .ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 5 REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII 5. 2 .67.

necesitatea sa ". Teoria formulată de Cesare Beccaria a fost reluată şi întărită de Jeremy Bentham.cit. Enrico Ferri menţiona despre şcoala clasică de drept penal că a fundamentat raţiunea. 30. fiind determinat de legile naturale (descoperite doar de ştiinţă).www. stăpân pe actele sale şi liber întotdeauna să aleagă între bine şi rău. Fondatorul acesteia a fost juristul şi sociologul Enrico Ferri.Nistoreanu. . • de a-1 determina pe infractor să comită o faptă mai puţin gravă când prevenirea nu s-ar realiza. Modelul preventiv Acest model aparţine doctrinei pozitiviste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. a stabilit limitele dreptului statului de a pedepsi. p.Păun. Ferri afirma că infracţiunea este mai întâi un fenomen natural şi social care trebuie prevenit şi apoi este o entitate juridică. ea trebuie să fie esenţialmente publică.. mai exact.Introducerea sistemului acuzator în procedura penală.infractorul nu este întotdeauna liber să aleagă. op. pedeapsa constituie un mijloc de apărare socială cu caracter curativ. ca mijloc de obţinere a probelor. prin care se urmăreşte vindecarea infractorului. 5. .2. În conformitate cu aceste opinii. eliminându-le pe cele infamante. proporţională cu delictul şi stabilită prin lege". p. şi nu severitatea acesteia. 78 . filosof britanic.ştergerea imaginii clasice a omului rezonabil.cartiaz. • să menţină fenomenul infracţional la un nivel cât mai scăzut. C. Prevenirea generală se poate realiza dacă există certitudinea represiunii.Desfiinţarea torturii ca procedeu de anchetă. şi anume "ceea ce justifică pedeapsa este utilitatea acesteia sau. necesară. timp de un secol.cit.73.importanţa comportamentului infracţional pentru instanţa de judecată. J. • de a-1 determina pe infractor să nu folosească mai multă forţă decât este necesar pentru săvârşirea faptei. op. promptă. Ferri susţine necesitatea luării unor măsuri de ordin social şi economic. E. Gh. Această doctrină penală a avut şi câteva limite date de concentrarea exclusivă "asupra delictului şi asupra pedepsei ca entitate juridică abstractă. .individualizarea pedepsei să se realizeze ţinându-se seama de personalitatea infractorului şi de condiţiile concrete care au determinat producerea activităţii infracţionale. E. a obţinut o îmblânzire generală a pedepselor. care să 1 2 Valerian Cioclei. cea mai slabă dintre pedepsele aplicabile în circumstanţele date. Bentham consideră că pedeapsa ar avea următoarele valenţe: • de a preveni săvârşirea infracţiunilor.1. gândirea şi practica juridico-penală1. Ideile susţinute de şcoala pozitivistă erau: . cea care a dominat ulterior. care contestă sistemul represiv conceput de şcoala clasică. şi anume: "Pentru ca pedeapsa să nu constituie un act de violenţă împotriva cetăţeanului.. 6 . în concepţia sa fundamentală. necesitatea ca judecata şi probele să fie publice.relevarea factorilor ereditari şi de mediu care au determinat evoluţia comportamentului infractorului.. izolată de omul care săvârşeşte un delict şi este condamnat. Tratatul lui Beccaria se finalizează printr-o sinteză a ideilor sale novatoare. .ro – Carti si articole online de la A la Z 5 . cât şi de mediul din care provine şi în care se întoarce după pedeapsă"2. Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza şcolii clasice a dreptului penal. 7 – Necesitatea prevenirii delictelor.

dar şi programele de prevenire a criminalităţii. Aceste obiective ale "Şcolii Apărării Sociale" (de tratare şi resocializare a delincventului) se regăsesc şi în ideile susţinute de orientarea clinică1. respectiv: apărarea socială realizată atât prin prevenire. .www. . "câştigă teren" aplicarea acestui examen psiho-individual şi în Brazilia. . Modelul curativ Acest model de politică penală s-a fundamentat pe rezultatele cercetării ştiinţifice în criminologie."apărarea socială" se referă la protejarea societăţii împotriva criminalităţii.resocializarea este considerată o rezultantă a procesului de umanizare a noilor legislaţii penale. Doctrina apărării sociale Această doctrină încearcă să îmbine cele două concepţii (ale şcolii clasice şi şcolii pozitiviste). urmărind tratamentul şi resocializarea acestuia. Ideile fundamentale ale acestei doctrine susţineau că: . prin înfiinţarea unui cabinet de psihologie clinică şi experimentală în cadrul penitenciarului naţional.3. doctrina pozitivistă propune modelul preventiv ca primă încercare de prevenire a criminalităţii. Germania. op. În conformitate cu aceasta.Stănoiu. Proiectul Zonei Chicago a determinat o scădere considerabilă a delincventei în oraşul respectiv.ro – Carti si articole online de la A la Z elimine. p. în 1907. Programele de prevenire Cel mai cunoscut program de prevenire este "Proiectul Zonei Chicago" (Chicago Area Project) şi a fost inspirat de teoria ecologică a "Şcolii din Chicago". cât şi a personalităţii delincventului."apărarea socială" susţine acea politică penală care acordă prioritate prevenirii crimei şi tratamentului delincventului (având drept obiectiv resocializarea infractorului). Belgia. Chile.1. Ulterior. Măsurile propuse le-a numit "substitutive penale". 79 .. La datele ştiinţifice furnizate de criminologia clinică s-au adăugat ideile doctrinei "apărării 1 Rodica M.cartiaz.4. economic şi cultural. rolul factorilor criminogeni. conferind dreptului penal o nouă finalitate. mai ales a criminologiei clinice. sens în care autorul enumera câteva: iluminatul străzilor. Luând în considerare cunoaşterea ştiinţifică a cauzalităţii fenomenului infracţional. . Austria şi Franţa. 5."protecţia" se realizează prin măsuri penale şi extrapenale de natură a neutraliza delincventul (prin aplicarea de metode emotive şi educative sau prin eliminare sau segregare). care situează persoana infractorului în centrul preocupărilor. 5.157. Fundamentarea ştiinţifică a tendinţei non-represive în politica penală a fost stimulată şi de evoluţia criminologiei în perioada interbelică. Chiar dacă a fost contestat şi nerezistând în timp (decât între 1930-1950). rata criminalităţii poate fi redusă ca efect al ameliorării mediului social (prin îmbunătăţiri de ordin social. Doctrina apărării sociale este explicată de Marc Ancei în lucrarea "La deferise sociale nouvelle" (Noua Apărare Socială). reducerea consumului de alcool etc.umanizarea dreptului penal şi procesual penal se bazează pe cunoaşterea ştiinţifică atât a fenomenului infracţional. schimbări atitudinale prin implicarea directă a cetăţenilor la reducerea criminalităţii).1.cit. cât şi prin represiune. eventual să limiteze. Criminologia şi modelele de politică penală Teoriile criminologice au influenţat în mare măsură complexul proces de elaborare şi punere în aplicare a unor metode de tratament şi reeducare a condamnatului. Examenul psiho-individual Prima încercare a avut loc în Argentina. descentralizarea administrativă.

Stănoiu. I. Tendinţe moderne în politica penală Politica penală la nivel statal manifestă o tendinţă de armonizare internaţională atât în planul legislativ al combaterii criminalităţii. p.Ideea tratamentului post-penal.. o importanţă specială revine congreselor specializate organizate de Naţiunile Unite (la care participă. având drept scop facilitarea resocializării (infractorul este lăsat în mediul său familial şi social. Metode şi tehnici de cercetare în criminologie. după executarea tratamentului. personalităţi din toate statele lumii. Modelul curativ viza: .Nistoreanu. ci condiţiilor social-economice şi culturale specifice fiecărei ţări. . desfăşurat la Havana în perioada 27 august-7 septembrie 1990. 232. . păstrându-şi locul de muncă. 80 . infracţiunilor contra mediului înconjurător şi împotriva activităţilor corupte ale funcţionarilor publici.Reforma sistemului penitenciar a constituit un alt punct de interes.U. promovate de Marc Ancei1. .Nistoreanu. cultural etc.D.adoptarea unui ansamblu de măsuri de ordin social.axarea politicii penale pe ideea de resocializare a infractorului.227.Alte modalităţi de sancţionare non-represivă au vizat executarea sancţiunii cu închisoarea în semilibertate.Modelul curativ de politică penală constituie un succes important al criminologiei tradiţionale. al crimei organizate.ro – Carti si articole online de la A la Z sociale" susţinute de Filipe Grammatica şi. În această conjunctură. . 1992. tendinţa represivă ar trebui să se manifeste mai ales în cazul terorismului. 1981. Editura Academiei.www. p.adoptarea unor metode de tratament apte să contribuie la readaptarea socială a individului..1. . urmărindu-se umanizarea regimului de executare în mediu închis şi realizarea unui tratament adecvat de resocializare a infractorului. citat de Gh. economic.2. 75-80. în calitate de raportori ori de consultanţi. ideea de tratament a cunoscut o anumită consacrare juridică în sistemul sentinţelor cu durată nedeterminată combinate cu măsura eliberării condiţionate "pe cuvânt". Programele de tratament au la bază metoda clinică. Rodica M. 3 A. respectiv cel de la Milano şi al VIII-lea Congres al Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii şi tratamentului delincvenţilor. p.. astfel încât acesta să evite situaţiile criminogene şi să atenueze procesul de stigmatizare. devenit o adevărată "religie"3 a sfârşitului acestui secol. 5. Bucureşti. C. C. dar îşi petrece sfârşitul de săptămână şi concediul în penitenciar).cit.N.adoptarea unor tehnici de individualizare menite să contribuie la creşterea eficienţei tratamentului. Tendinţa represivă. care vizează sprijinirea infractorului la ieşirea din penitenciar.O. religie a sfârşitului de secol. cât şi reprezentanţi ai puterii legislative şi executive).R. op.Păun. neoclasică Conform Recomandărilor de politică penală ale Congresului de la Havana.. .A. atât oameni de ştiinţă. 5.2. .. mai ales. cât şi în perioada executării acesteia. abordând personalitatea infractorului în unitatea şi dinamica acesteia2. Bucureşti. 1 2 Gh.cit. În S.Păun. O importanţă decisivă în prefigurarea tendinţelor actuale şi de perspectivă în politica penală au avut-o ultimele două congrese specializate ale O. iar nereuşitele care au apărut pe parcursul transpunerii lui în realitate nu se datorează lipsei fundamentului teoretic.cartiaz. Anexa A.U. în scopul facilitării reinserţiei sociale cât mai adecvate a infractorului. atât în momentul individualizării judiciare a sancţiunii. cât şi în planul respectării drepturilor omului. op.Năstase în Drepturile omului. cele ale "noii apărări sociale".

fapt care determină o reacţie agresivă de apărare din partea societăţii.cit. Referitor la măsurile alternative închisorii trebuie să se acorde o mai mare importanţă: . ideile şcolii clasice de drept penal au fost reluate în planul teoriei politicii penale.). Tendinţa moderată Tendinţa moderată în politica penală reprezintă tentaţia echilibrului într-o lume din ce în ce mai dezechilibrată.n. În acelaşi sens. abuzului de psihiatrie şi al neglijării programelor globale de prevenire a criminalităţii. De asemenea. Totodată.avertismentului penal. în scopul creării alternativelor viabile la intervenţia judiciară pură.Păun. cum ar fi medierea.1988). Fără a fi partizanul măsurilor represive. de "explozia" criminalităţii în ţările occidentale şi de tendinţa de universalizare a acestui fenomen. între care suspendarea executării pedepsei şi probaţiunea. Cu acest prilej s-a susţinut că pedeapsa cu închisoarea trebuie să fie aplicată cu moderaţie şi numai în cazul săvârşirii unor infracţiuni grave ori atunci când subiecţii activi ai faptelor penale sunt delincvenţi incorigibili1. 81 . criticat sub aspectul ineficacităţii metodelor şi tehnicilor de tratament. se remarcă şi importanţa Seminarului European asupra Alternativelor la Pedeapsa cu închisoarea (Helsinki . . reacţie reflectată în plan legislativ.2. sistemul pedepselor cu durată nedeterminată. Această tendinţă este o politică a bunului-simţ. . . p.ro – Carti si articole online de la A la Z Apariţia curentului neoclasic ca orientare teoretică este însă de dată mai recentă şi s-a constituit iniţial într-o reacţie faţă de modelul curativ de politică penală. Astfel. amânării nelimitate a pronunţării sentinţei.cartiaz. 5. probaţiunea şi eliberările "pe cuvânt" au fost criticate. adepţii lor fiind susţinuţi de realitatea infracţională concretă. fondurile alocate şi nivelul de calificare a personalului din sistemul justiţiei penale.limitării ori interziceri i unor drepturi pe o perioadă limitată de timp.menţinerii unor sancţiuni specifice modelului curativ. cum ar fi mediaţiunea şi dejuridicizarea. arbitrajul şi curţile de conciliere ". cât şi sancţiunii denumite "zile-amendă". considerându-se în acest sens că ele constituie un vast domeniu al arbitrariului juridic şi execuţional.2. . Tendinţa moderată a fost marcată cu prilejul tuturor reuniunilor internaţionale de specialitate din ultimele două decenii şi exprimată cu claritate cu prilejul congreselor de la Milano şi Havana..www. în "Planul de acţiune" de la Milano se precizează: "Trebuie explorate şi încurajate formele diverse ale participării comunităţii (la prevenirea şi combaterea criminalităţii — n.pedepsei pecuniare. J. implicând contradicţii grave între măsurile non-punitive şi sistemele penale represive. 1 Gh. care se constituie într-o adevărată "şcoală a crimei". mai marcaţi psihic şi mai înrăiţi. Pinatel recunoaşte că această tendinţă este oarecum justificată de creşterea gravă a infracţionalităţii. cât şi renunţarea la sancţiunea penală vor conduce la dificultăţi.soluţionării conflictelor penale pe alte căi decât cele obişnuite.Nistoreanu. . atât amenzii. C. autorul atrage atenţia asupra marilor probleme pe care le ridică mediul penitenciar. dictat de ideea că atât o represiune mai înaltă.aplicării pedepselor care prevăd munca în serviciul comunităţii ori condamnarea la locul de muncă. din care infractorii ies mai versaţi.modalităţilor de executare a sancţiunii cu închisoarea în "semilibertate" sau „semidetenţie".240. Tendinţa moderată în politica penală. . măsurii de compensare a victimei. mai ales a celei săvârşite cu violenţă. După disputele care au avut loc pe această temă în perioada 1970-1975. orientată pe ideea de alternativitate oferă multiple soluţii viabile important este însă modul în care acest model este răspus în practică. op. alternative care ar putea furniza metode măi accesibile pentru administrarea justiţiei.

Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii în criminologia modernă Prevenirea generală şi prevenirea specială Consideraţii generale Criminologia modernă oferă un spaţiu cuprinzător cercetării căilor şi mijloacelor de luptă împotriva criminalităţii. cum trebuie ă fie pedeapsa? Care este realul acesteia? Pedeapsa este menită să trezească conştiinţa criminalului şi să prevină comiterea Ie noi crime. prin care în mod direct se însănătoşeşte situaţia socială. Aşa cum sublinia C. 1928. 1 T.1. Cluj. carenţele educative. Sutherland etc).3.www. desfăşurat la Helsinki. dar să şi apere pe victimă. criza economică. cât şi nejuridică. politica penală cuprinde atât sancţiuni penale. sens în care se remarcă acele aspecte ce vizează prevenirea criminalităţii prin controlul şi supravegherea ca atribut al poliţiei ca organ al ordinii publice. prin sporirea eficienţei sistemului justiţiei penale şi a protejării drepturilor omului. Mijloacele de luptă împotriva criminalităţii sunt atât de natură juridică. sub d «numirea "Regionalizarea dreptului penal internaţional şi protecţia drepturilor omului prin mijloacele procedurii penale". În opinia lui Traian Pop1 există două forme de prevenire a criminalităţii: prima formă se referă la prevenirea apariţiei sau existenţei unor cauze sociale ori individuale care pot conduce la crimă (de exemplu. cât şi măsuri de îndreptare a criminalului.crima -. Criminologie. lupta împotriva criminalităţii trebuie realizată pe două căi. lipsa instrucţiei.ro – Carti si articole online de la A la Z Regionalizarea dreptului penal internaţional şi cooperarea în materie penală Colocviul pregătitor al celui de-al XV-lea Congres al Asociaţiei Internaţionale le Drept Penal (Rio de Janeiro . în scopul asigurării unei mai bune protecţii sociale. ci de certitudinea şi inevitabilitatea pedepsei. înlăturându-se acele cauze care pot genera săvârşirea de infracţiuni. individuale. Pinatel.septembrie 1994). ci pentru împiedica alte rele. criza individuală). să aplice pedepse. sărăcia. Conceptul de prevenire Prin conceptul de prevenire se înţelege luarea unor măsuri care să conducă-la împiedicarea comiterii de crime. în urma dezbaterilor care au avut loc s-a concluzionat că în perioada actuală există un interes evident din partea tuturor statelor europene pentru armonizarea legislaţiilor penale şi procesual-penale. a abordat pe larg această problematică. p.621. şi anume: o cale preventivă. cauzând un rău unui alt om. în lupta împotriva criminalităţii un loc important îl ocupă activitatea poliţiei. Neaplicarea pedepsei. Beccaria în lucrarea sa "Dei delitti et detle pene ". În aceeaşi măsură trebuie să ajute la reintegrarea socială a celui care â terminat de executat pedeapsa. menirea politicii penale este să apere societatea împotriva crimei. întârzierea aplicării şi executării pedepsei determină pierderea autorităţii şi eficacităţii pedepsei21. de împiedicare a comiterii de crime (ante-delictum) şi o cale represivă. În opinia lui Marc Ancei. în perioada 1-6 septembrie 1992.3. ci prin utilitatea ei. 5. iar indirect. Componenta preventivă a criminalităţii Pentru cel care a comis o infracţiune. Pedeapsa se aplică nu pentru a ispăşi un rău făcut . de pedepsire a celor care comit crime (post-delictum).Pop. 82 .cartiaz. conflictele între oameni. Măsurile recomandate a se lua în asemenea situaţii sunt măsurile sociale. Funcţia de prevenire a pedepsei (specială sau generală) depinde nu le asprimea şi duritatea acesteia. alte crime în viitor. Astfel. În opinia unor autori reprezentativi (Sellin. măsuri de prevenire socială şi individuală. pedeapsa nu se poate justifica prin asprime. De asemenea. 5. prin intimidare şi explicaţiune.

4. di Tulio. fiind o expresie a orientării biologice şi psihologice. Gegnard. Consideraţii generale Concepţia clinică în criminologie este de tradiţie mai veche. T. care apare sub forma cronică sau potenţială. folosind accesul interdisciplinar. se creează posibilitatea unei cercetări reale operative.4. În dezvoltarea criminologiei clinice s-a evidenţiat experienţa accesului clinic. În prezent. Criminologia clinică încearcă printr-o metodologie corespunzătoare să aplice în clinică faţă de cel pedepsit un sistem special "de cercetare psihologică. care prezintă posibilitatea readaptării lor la societatea în care trebuie să-şi continue viaţa şi activitatea. Din perspectiva criminologiei clinice. Pop sublinia că aceasta se referă la prevenirea directă a crimei (în situaţia existenţei unui grup de recidivişti care comit mereu crime. special care trebuie studiat prin prisma clinică bazându-se pe experienţa clinică spunea di Tulio. Ea s-a dezvoltat şi răspândit tot mai mult. personalitatea reprezintă unitatea şi exprimarea diverselor proprietăţi individuale care se află întotdeauna în acţiune şi interacţiune. Această criminologie încearcă să explice comportamentul infracţional prin caracteristicile personalităţii infractorului.www. de înclinaţia "trecerii la act". Mayn şi Pinatel. clinicianul se bazează pe "încrederea faţă de realizările terapeutice". Pinatel explică faptul că trăsăturile diferenţiale ale personalităţii incluse în nucleul central explică capacităţile penale şi condiţia "trecerii la act". 5.cartiaz. Pe baza acestei observări clinice şi a diagnosticului se determină măsurile terapeutice de acţionare asupra infractorilor (tratamentul criminologic al infractorilor). şi care au ca înclinaţie medicală cu implicaţii în domeniul diagnosticului. După părerea lui Pinatel.2. Personalitatea reprezintă o unitate structurală dinamică a acestor proprietăţi. medicală şi socială". care apare ca o acţiune rapidă antipenală în condiţiile 83 .lipsă de acţionare. criminologia clinică îşi propune ca scop "starea de pericol" legată de personalitatea lui. Criminologia clinică 5. cum ar fi studierea cazurilor elocvente în scopul formulării de ipoteze şi soluţionarea reglementărilor. fiind împotriva aplicării procedeelor tehnice.ro – Carti si articole online de la A la Z Despre cea de a două formă de prevenire a criminalităţii. Înclinaţia decurge din nucleul central care se compune din egocentrism. reprezentând în criminologie una din cele mai răspândite tendinţe. În acest sens. Studiind infractorul. care să lege cercetarea ştiinţifică de acţiunea socială. spre deosebire de caracterul cauzal. nestabilitate. şi arată deosebirile care se referă la valorile diferitelor elemente pe plan clinic şi statistic. Criminologia clinică. în baza aplicării metodelor corespunzătoare. starea periculoasă a personalităţii este legată de înclinaţia pentru comiterea acţiunii penale. Ţinând seama de această situaţie. Astfel. cercetarea are un caracter statistic.E. E. Această orientare se bazează pe lucrările lui E. asistăm la încercări de accentuare a orientării clinice în practică. Bazele criminologiei clinice Baza iniţială a criminologiei clinice este reprezentată de personalitatea infractorului. în timp ce criminologia se eliberează de o serie de cercetări suplimentare şi de pragmatism. împotriva acestora pot interveni organele de poliţie care supraveghează acest grup şi îl împiedică să comită crime)24. 5. se îndreaptă spre partea practică a problemei legate de personalitatea infractorului. prin orientarea asupra cercetării ştiinţifice şi aplicării procedeelor experimentale.4. cu toate că ele acţionează întotdeauna în mod diferenţial şi stabilit în direcţia comiterii infracţiunii. explicând complexul obţinut pe cale clinică. unii autori susţin "integrarea efectivă a metodelor psihologice şi sociologice". de Greef. prognozei şi tratamentului respectiv. Gluck.1. Fiecare infractor reprezintă un caz deosebit. prin legătura dintre cercetare şi acţiune. folosit în practică în cadrul clinicilor. datorită cărui fapt ea poartă numele de clinică socială sau criminologică. agresivitate şi neparticipare afectivă. bazându-se pe asemenea concepte.

care cuprinde documentarea de laborator şi clinică.cartiaz. Aplicarea criminologiei clinice nu se limitează la acţionare şi resocializare. 1960). 1958.ro – Carti si articole online de la A la Z contemporane de creştere a infracţiunii. deoarece activitatea acestuia trebuie să servească aplicării practice şi să dea posibilitatea acţionării rapide şi în mod corespunzător asupra creşterii infracţiunii în condiţiile contemporane. în faza de penitenciar. În cadrul criminologiei clinice se acordă o deosebită importanţă sectorului de cercetare. stadiului judiciar al procesului penal. ţinând seama de larga lor transformare ca rezultat al dezvoltării.www. ea se răsfrânge şi asupra. 84 . trebuie să îndeplinească funcţia de observare şi acţionare. se menţionează în hotărârile primului Congres Internaţional de Criminologie Clinică (Roma. tema a fost susţinută şi la Congresul Criminologilor francezi de la Lyon. Reprezentanţii crimonologiei clinice consideră că centrele de observare.

J. SUA. 6. vol. explică Daniel Bell.şi alţii – Criminologia. Editura MacGrew N. 7 Alder F..All. Editura Sitech. pag. ceea ce a făcut ca. – White coilar crime. pe teritoriul tuturor statelor comunităţii internaţionale sau al unor anumite zone geografice. etc. pag. surclasând structurile de drept. contrabandă.) 9. pag. denumită teoria transmisiunii culturale. Edwin Sutherland6 argumentează comportamentul criminal ca fiind deprins. Sursa crimei organizate îşi găseşte astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul său). Succesul şi bunăstarea traficanţilor de droguri şi a altor infractori implicaţi în activităţi criminale constituie modele demne de urmat pentru tineri în locurile în care nu există alte alternative pentru progresul social 7. Cei ce devin criminali cunosc o asemenea evoluţie atât datorită contactului lor permanent cu cei care încalcă legea cât şi datorită relativei lor izolări de cei care respectă legea. 1996.www. 3 Koening Dorean Marguerite – Confruntarea dintre sistemul justiţiei penale şi crima organizată în Statele Unite.1. Editura Europa Nova. 211. spălarea banilor. Raport la Colocviul preparator al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. crima organizată să se dezvolte cu mare repeziciune. Editura Dryden Press New York.J. devenind terenuri propice pentru structurile crimei organizate. Potrivit teoriei dezvoltate de A. SUA.. 1987.1. Păun Costică – Criminologie. de către persoane fizice. Ediţia a II-a. 13. trafic de armament. Editura Pygmalion. 2006. Ianni şi Daniel Bell3. iar acest fapt implică ceva mai mult decât simpla imitare. 5. la baza crimei organizate se află un proces social4. pag. 1995. Ploieşti. Sociologii au considerat că anumite zone sau medii încurajează delincvenţa. 6 Sutherland E. Craiova. etc. Italia) în anumite condiţii şi având cauze specifice de ordin istoric şi social. triade.cit. 2006. acaparând clasa politică.cartiaz. Japonia. 1977. 304. Într-o teorie similară. 13. 12-13. Consideraţii generale privind crima organizată Crima organizată poate fi percepută ca un produs social „pătruns în viaţa noastră socială şi politică”. etc. izvorât din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială1 şi chiar de acaparare a puterii2. 53. 1 2 Kely J. reuşind să intimideze ori să copleşească sistemul represiv8. Aceste organizaţii criminale au abordat criminalitatea ca modalitate de obţinere a unor profituri ridicate prin săvârşirea unor infracţiuni specifice (trafic de droguri. Bucureşti.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 6 TIPOLOGII DE CRIMINALITATE 6. Privită ca fenomen. Editura Sitech. cum ar fi organizaţiile tong. pag. grupările columbiene. Nistoreanu Gheorghe. China.A. De exemplu în America. 85 . pag. Este una din explicaţiile ce sunt date existenţei mafiei italiene sau altor grupări de crimă organizată. spulberând circuitele bancare. pag. prostituţie. 8 Miclea Damian – op.1. 2001. triadele. 4 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Craiova. după schimbările survenite în fostele state totalitare. yakuza. 69.). ruseşti. sub diverse denumiri (mafia. în „Revista Internaţională de Drept Penal”. 9 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. jocuri de noroc. pag.. 1949.5. Egipt. yakuza. 14. crima organizată este o creaţie a ultimelor secole şi a apărut în diverse puncte de pe glob (S. trafic de persoane.Robert – Natura crimei organizate şi operaţiunile ei specifice. învăţat. pag.U. crima organizată reprezintă modul în care grupurile de emigranţi sărăcite se ridică deasupra condiţiei de ghetou şi acţionează pentru evitarea opresiunii şi a discriminărilor. Criminalitatea organizată Noţiunea de criminalitate internaţională cuprinde totalitatea actelor infracţionale internaţionale făptuite într-o perioadă de timp bine determinată. 5 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. 306.

fiind ulterior scăpate de sub control. O doctrină retrogradă de înăbuşire a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti s-a prăbuşit. şi anume pirateria. Marea Britanie.All. Editura MacGrew N. ceea ce a dus la creşterea importului. Spre exemplu. spălarea banilor. regina Victoria a Angliei a declarat război împăratului Chinei. 86 . şi alţii – Criminologia. în perioada 1905-19083. traficul ilicit de arme.. război pierdut de China. Ediţia a II-a. Deschiderea graniţelor nu a condus doar la creşterea cooperării economice. Editura Paralela 45. a permis deplasarea tot mai rapidă a infractorilor în diferite ţări pentru săvârşirea de fapte penale. Ultimul deceniu al secolului XX s-a caracterizat printr-o veritabilă schimbare în toate domeniile vieţii economico-sociale şi politice.J. englezii protestând atunci când cele 1400 tone de opiu ce le aparţineau au fost aruncate la Canton în apele fluviului. Dezvoltarea căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport. chiar dacă nu s-au folosit denumiri specifice. Franţa. culturale şi politice dintre state ci. pag. Occidentul a interzis comerţul ilicit cu droguri prin Convenţia de la Shanghai din 1909. 16. pag. 4 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. Alder10. furtul şi contrabanda cu obiecte din patrimoniul naţional. regional şi internaţional şi la întrepătrunderea problemelor politice. precum şi stimularea comerţului cu opiu. iar alta opusă şi-a făcut loc pe spaţii geografice îndeosebi în Europa de Est. ci şi în statele occidentale prin numărul mare de imigranţi chinezi. Africa şi America Latină4. iar prin pacea de la Tianjin. Iran. În acelaşi sens Bercheşan Vasile şi Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. 305. ceea ce a constituit un început în lupta împotriva crimei organizate. Această tipologie a infracţionalităţii şi-a îndreptat atenţia spre anumite domenii favorizate de climatul globalizării. pag. prostituţia. SUA.www. a schimburilor comerciale şi a turismului la scară mondială. Această tendinţă a dus în primul rând la dispariţia limitelor dintre naţional.. Acest lucru a făcut ca opiul să se răspândească nu numai în regiune. 2001. Această schimbare a avut repercusiuni şi asupra criminalităţii. 103. de materiale nucleare. sunt exemplificate existenţa traficului ilegal cu sclavi sau a uneia din cele mai vechi infracţiuni ce a dăinuit de la începuturile navigaţiei şi până în prezent. Ploieşti. China a fost obligată să legalizeze comerţul cu opiu contra unei taxe vamale. cit. cu 100. economice şi sociale.A. 15. 1995. politica economică desfăşurată timp de peste trei secole de Compania engleză a Indiilor occidentale a făcut din China o adevărată naţiune de opiomani şi a dus la declanşarea celor două războaie ale opiului2. Rusia şi Cambodgia. Drept consecinţă. iar prin pacea de la Nankin în 1842. a generat şi o creştere a criminalităţii. terorismul. 3 Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. cum ar fi: traficul de droguri. având în vedere că aceasta constituie suma unui ansamblu de factori favorizatori5. a gândirii şi a modului de viaţă. De-a lungul timpului. o treime din populaţia masculină a Chinei era consumatoare de opiu.cit. dar structurile sociale s-au implicat şi în comiterea şi organizarea lor. Piteşti. autorităţile chineze au somat pe toţi negustorii străini să-şi aducă stocurile de opiu pentru a fi distruse. pentru a scăpa de răspunderea juridică ori pentru a ascunde sau valorifica produsul infracţiunilor.. crima organizată s-a manifestat totuşi cu mult înaintea acestei perioade. pag. În cadrul acestei tendinţe globalizarea s-a extins şi în sfera criminalităţii. 1998. 15. Editura Pygmalion. În acest sens. Bell Richard – Interzicerea stupefiantelor în Revista „Interpol” nr. dar şi în Asia. 432/1991. 5 Miclea Damian – op.U. A urmat al doilea război al opiului (1856-1858) câştigat de francezi şi englezi. Portugalia. la sfârşitul secolului al XVIII-lea. A apărut astfel criminalitatea organizată la nivel transnaţional şi transcontinental. s-a observat că o serie de fapte şi grupări specifice crimei organizate au fost nu numai tolerate de statele ce au obţinut profituri uriaşe în urma desfăşurării acestor activităţi. traficul de persoane. la care au participat S. dar şi la cultivarea macului. devenind primul producător de opiu din lume.. Această perioadă a făcut să se perfecţioneze şi să se extindă organizaţiile criminale denumite triadele chinezeşti. la 4 aprilie 1840. indieni sau filipinezi. englezii obţineau insula Hong Kong.cartiaz. Astfel. În faţa acestei situaţii.000 de tone.ro – Carti si articole online de la A la Z În opinia lui F. pag. răpirea oamenilor de afaceri şi 10 2 Alder F. Germania. În vederea stopării consumului de opiu. coroborate cu instabilitatea economică şi slăbirea controlului la frontieră. pedofilia.

1996. Faţa nevăzută a profiturilor ilicite realizate prin spălarea banilor cunoaşte mijloace din ce în ce mai sofisticate. 2004. Târgovişte. 3 Pitulescu Ion – Al treilea război mondial. pag. politică. Guvernarea globală desemnează procesul prin care instituţiile şi organizaţiile internaţionale şi interguvernamentale elaborează şi susţin reguli şi norme ce guvernează ordinea mondială în toate aspectele vieţii sociale contemporane. 15. 87 . Crima organizată. Paris. crima organizată are puterea de a destabiliza ţări şi continente întregi. politice şi sociale1. aducând atingere siguranţei publice şi siguranţei naţionale. pax mafiosi. Bucureşti. pirateria maritimă şi aeriană. punând astfel în pericol siguranţa naţională. economia ilicită globală sunt cei mai recenţi termeni care definesc apariţia crimei organizate transnaţionale. Ca urmare. 2006.www. Globalizarea desemnează existenţa şi manifestarea unui set de procese care se produc în societatea internaţională şi care reflectă acţiunea unor reţele şi sisteme cu caracter interregional.cartiaz. dar şi în America sau în ţările cele mai prospere din Europa. valorificare. 29. camăta şi prostituţia. Cercetătoarea Louise Shelley este de părere că sfârşitul secolului XX a însemnat şi apariţia unui nou fenomen – globalizarea simultană a crimei. pag. Craiova. militar şi ecologic). 16.. 5 Voicu Costică. la traficul cu opere de artă şi obiecte arheologice furate. 5. Crima organizată a îmbrăcat un aspect mondializat. etc. În ultimul deceniu. 26. producţie. economie. Organizaţiile criminale sunt implicate tot mai mult în practici ilicite de dumping şi înregistrarea unor pierderi fictive. Editura Sitech. pag. Editura Meronia. de la cultură la criminalitate. cum sunt jocurile de noroc. Voicu Adriana-Camelia. protecţie)2. Editura Pygmalion. Mafia globală. juridic. Geamănu Ioan – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor. pag. Nesocotind frontierele permeabilizate la maxim şi ignorând statul de drept. corupţia din companiile multinaţionale. pag. acestea trecând de la domenii tradiţionale. s-a dezvoltat o piaţă neagră cu astfel de organe care exploatează sărăcia. 17. pag. tulburând buna desfăşurare a activităţii organismelor economice. de la finanţe la viaţa spirituală)5. iar progresele înregistrate în tehnicile de transplant a organelor prelevate sunt de natură a spori această activitate atât de sumbră3. o adevărată trinitate a răului care se manifestă în întreaga lume4. Experţii afirmă în unanimitate că organizaţiile criminale s-au adaptat la noua ordine a economiei mondiale şi au ştiut să profite extraordinar de mondializarea schimburilor de mărfuri şi capitaluri6. în perioada Războiului Rece. Ploieşti. iar sumele uriaşe obţinute sunt valorificate de organizaţiile criminale pentru a ţine sub control importante instituţii financiar-bancare sau economico-sociale. 6 Dupuis-Danon Marie-Christine – Finance Criminelle. Editura Presses Universitaires de France. Aceste relaţii şi interacţiuni sunt prezente în toate domeniile vieţii sociale (cultură. 1 2 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Crima organizată urcă spre vârfurile societăţii prin corupţie. transport. Globalizarea este asociată cu deteritorizarea şi cu reteritorializarea spaţiului socio-economic şi politic. 2001. Scăderea ofertei mondiale de organe umane pentru transplant constituie un aspect cu caracter de noutate exploatat de reţelele de crimă organizată. Formele de manifestare a criminalităţii organizate s-au diversificat de la o zi la alta. ajungându-se la organizarea activităţii infracţionale după modelul companiilor legale (sectoare de preluare. Ea poate fi întâlnită nu numai în ţările cele mai sărace din America Latină sau în Africa. 2006.ro – Carti si articole online de la A la Z vedetelor în scopul răscumpărării. fraudele cu cărţi de credit. terorii şi corupţiei. cuprinzând instituţii vitale ale statului. ameninţările criminalităţii organizate au devenit mai importante decât cele care s-au manifestat prin înfruntarea blocurilor militare. partea întunecată a globalizării. comerţul cu animale şi păsări rare. Editura Naţional. îndeosebi în ţările slab dezvoltate. Editura Pildner&Pildner. 4 Suceavă Ion – Interpol la început de mileniu. operaţiuni realizate deseori cu complicitatea unor funcţionari corupţi. Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate. 2007. creându-se de multe ori adevărate monopoluri prin înlăturarea concurenţei. Bucureşti. etc.

36. pag. continental şi internaţional. Această nouă ordine mondială a permis şi consolidarea unei criminalităţi noi. care utilizează ultimele cuceriri în materie de tehnologie şi comerţ pentru a-şi extinde şi perfecţiona activităţile ilegale. plăţi. triadele chinezeşti. Globalizarea. pag. 2006. 104. contribuind considerabil la diminuarea autorităţii statului. iraniene. în cadrul căreia acţionează grupările criminale italiene. 2 Voicu Costică.ro – Carti si articole online de la A la Z Magnitudinea criminalităţii este percepută doar odată cu declanşarea marilor seisme financiare. acţiunea criminală propriu-zisă. derulate şi finalizate activităţi criminale de mare amploare. oportunistă şi agresivă. astfel încât fenomenul criminalităţii organizate. 67/1994. Editura Sitech. Globalizarea a consolidat „piaţa” internaţională a crimei ca răspuns la cererea şi oferta de produse şi acte ilicite tot mai grave. atât pe plan naţional. Imaginea globală a economiei reflectă interpenetrarea puternică între economia criminală şi economia legală. poloneze. 6. ca fenomen în desfăşurare dinamică. După opiniile experţilor europeni. Prin utilizarea computerelor. ruseşti. ● internaţionalizarea tot mai extinsă a grupurilor criminale organizate. Editura 88 . protejează şi procesează informaţiile de care au nevoie în desăvârşirea operaţiunilor lor ilicite. spălarea banilor proveniţi din activităţi ilicite. transnaţională şi tot mai bine organizată. nigeriene. regional. Voicu Adriana-Camelia. în sensul că autorităţile au conştientizat faptul că această problemă nu poate fi rezolvată secvenţional. 4 Xavier Raufer. Voicu Adriana-Camelia..Introducere în volumul “Cele 13 capcane ale haosului mondial”. Se poate afirma faptul că înainte de Tratatul de la Maastricht s-a constituit o piaţă europeană criminală care uneşte Estul cu Vestul. Craiova.cartiaz. cu proliferarea actelor teroriste finanţate de organizaţiile criminale şi cu prăbuşirea imperiilor financiare construite din traficul de droguri şi spălarea banilor. inclusiv cele mai selecte. a se vedea în acest sens şi Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Geamănu Ioan – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor. Globalizarea a permis organizaţiilor criminale să-şi optimizeze activităţile prin delocalizarea etapelor infracţiunilor comise (pregătire. pag. membrii reţelelor criminale obţin. Globalizarea determină profesionalizarea crimei organizate. de urmărit şi de stopat. cit.www. de evoluţia politicii şi progresul ştiinţei. cât şi contradicţiile şi vidurile legislative naţionale. Este evident faptul că în momentul de faţă criminalitatea organizată este direct legată de dezvoltarea economiei. amplasat tradiţional la periferia societăţii devine o prezenţă activă şi agresivă pe toate treptele societăţii. care prosperă profitând de diferenţele între legislaţiile şi practicile represive naţionale1. situaţie favorizată de numeroasele evoluţii geopolitice care se produc în lumea contemporană. Aceste grupuri criminale nu formează o super-mafie unificată. oferă criminalităţii organizate facilităţi care generează o veritabilă explozie a tuturor tipurilor de trafic. 3 Santino Umberto – Mafia entre premiere et deuxieme republique dans „Peuples mediterraneens” nr. dar ele dezvoltă raporturi care merg de la colaborare la conflict3. 5 Voicu Costică. yakuza japoneză. pag. etc. 29-30. din ce în ce mai greu de depistat. Criminalitatea organizată globalizată reprezintă un fenomen căruia i se acordă astăzi o importanţă din ce în ce mai mare. 2004.. puterea criminalităţii organizate prezintă următoarele particularităţi4: ● legăturile între organizaţiile criminale transnaţionale sunt tot mai puternice şi mai complexe. clanurile turceşti. ● activitatea acestor supraputeri ale crimei organizate constituie o ameninţare la nivel strategic pentru toate sistemele de drept naţionale. 18. pag. Criminalitatea organizată exploatează cu maximă operativitate şi eficienţă atât progresele ştiinţei. În conceperea şi punerea în aplicare a strategiei de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate trebuie avute în vedere următoarele aspecte5: 1 Dupuis-Danon Marie-Christine – op.)2. Editura Corint. precum şi cartelurile din America Latină.cit. grupările pakistaneze. În universul rarefiat al puternicelor organizaţii criminale sunt iniţiate. Geamănu Ioan – op. ci numai la nivel mondial.

1 Voicu Costică. Japonia. de persoane. de armament. 89 . influenţând sau chiar determinând sistemele de putere şi natura regimurilor politice. comercială. etc. acte de terorism şi crimă organizată. Alături de violenţa primitivă. Voicu Adriana-Camelia.www. Nigeria şi Rusia îşi vor extinde aria de acţiune şi obiectivele. etc. cit. 6. pentru identificarea tehnicilor folosite de infractori pentru traficul de persoane.  creşterea gradului de performanţă al serviciilor şi autorităţilor de aplicare a legii. care să opereze cu aceeaşi supleţe ca şi organizaţiile criminale. prin utilizarea bazelor de date existente. a fluxului de capital şi extinderea reţelelor de transport care facilitează traficul ilicit de droguri. 2006. Organizaţiile criminale transnaţionale vor exploata. mai ales în problema spălării banilor. precum şi a organismelor şi instituţiilor din sfera economică şi financiar bancară care au legături cu aceste organizaţii criminale. comise în scopul de a produce teamă şi insecuritate în rândul populaţiei.. pag. contrabandă. răspândirea pe plan global a informatizării. a scenariilor şi resurselor de care dispun.  inexistenţa unui Cod penal european şi a unei veritabile voinţe politice de a lupta organizat împotriva acestui fenomen. dar şi o serie de delicte şi crime. Geamănu Ioan – op. tâlhării. precum şi tratamentul juridic aplicat. 26. Conceptul de crimă organizată în doctrina internaţională La ora actuală asistăm la o recrudescenţă fără precedent a fenomenului criminalităţii care este amplificat prin trafic de droguri.  ridicarea capacităţii structurilor specializate de anticipare a viitoarei criminalităţi. poliţia de frontieră. caracterizate prin omoruri. Aceste autorităţi trebuie să coopereze mult mai eficient prin intermediul canalelor de cooperare ale OIPC-Interpol. ceea ce presupune o bună cunoaştere a acestora. a produselor de contrabandă. prin creşterea capacităţii serviciilor specializate de penetrare informativă a structurilor criminale. fiscală. droguri. Mexic. ce aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. răpiri.ro – Carti si articole online de la A la Z  necesitatea completării cadrului legislativ prin elaborarea unor norme de incriminare a tuturor faptelor ilicite care se circumscriu fenomenului de criminalitate organizată. de urmărire a deplasărilor transfrontaliere a acestora. 29-30. Israel. dublate de existenţa unor reglementări contradictorii în materie bancară. tot mai mult.1.  creşterea capacităţii de supraveghere a comunicaţiilor ce se realizează între grupurile criminale.  implementarea unor programe eficiente de protecţie a victimelor şi martorilor. China. ocazională sau pasională. în deplin acord cu recomandările şi convenţiile ONU. pag. a procedurilor unitare privind sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activităţi criminale. lucrători vamali. jafuri cu mâna armată şi alte fapte care afectează siguranţa civică şi individuală. Columbia. Europa Occidentală. percum şi a punctelor vulnerabile în fazele de concepere.  diferenţele de regimuri juridice şi politice dintre ţări.  necesitatea asigurării primatului informaţiei. Târgovişte. a formelor de manifestare şi metodelor folosite de grupările criminale. ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene..cartiaz. vor corupe liderii unor state instabile sau fragile economic şi vor pătrunde în bănci şi afaceri. Europol sau ale celorlalte organizaţii regionale.2. se constată proliferarea violenţei Pildner&Pildner. punere în aplicare şi finalizare a acţiunilor criminale.  iniţierea de programe speciale de formare pentru personalul serviciilor de investigaţii. Reţelele criminale cu baza în America de Nord.  conceperea şi punerea în aplicare de către autorităţile statale. Criminalitatea transnaţională este favorizată de existenţa a trei elemente esenţiale1:  permeabilitatea frontierelor şi imposibilitatea autorităţilor de a controla tot ce intră şi tot ce iese dintr-un teritoriu naţional.

dar aceştia nu sunt definiţi juridic. 23. existând 1 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. 2006. În pofida intensificării activităţii şi intervenţiilor organismelor cu atribuţii de prevenire şi combatere a criminalităţii în general. ea devenind un fenomen deosebit de grav şi periculos ce are consecinţe distinctive şi destabilizatoare asupra structurii instituţiilor unui stat democrat. pag. un adevărat flagel ce ameninţă toate statele lumii. se operează în multe state şi la nivelul unor foruri ştiinţifice cu termeni cum ar fi „crima organizată” sau „organizaţii criminale”. specifică criminalităţii organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.. în contextul transformărilor geopolitice. deoarece toate pot fi exploatate în folosul capilor lumii interlope pentru care frontierele sunt ca şi inexistente1. să intimideze ori să copleşească sistemul represiv. sociologiei şi dreptului penal. 2 Miclea Damian – Combaterea crimei organizate.  pe de altă parte s-a întărit şi diversificat cooperarea internaţională între state. 3 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. cit. Bucureşti. au fost create structuri specializate de luptă împotriva diferitelor forme pe care le îmbracă criminalitatea organizată. pag. 2004. repercusiuni şi moduri de soluţionare interesează atât factorii instituţionalizaţi de control cât şi opinia publică. pag. cit. prin tendinţele şi dimensiunile sale.www. cât şi în plan internaţional.cartiaz. Punerea în evidenţă a conceptului de criminalitate organizată a preocupat şi preocupă specialiştii din domeniile criminologiei. crima organizată să se dezvolte cu repeziciune. Editura Sitech. acest lucru facând ca după schimbările survenite în fostele state totalitare.. forma cea mai periculoasă şi virulentă a infracţionalităţii organizate o reprezintă criminalitatea organizată transfrontalieră. încercându-se în acelaşi timp o armonizare a legislaţiei penale în domeniu. statele lumii au luat măsuri de contracarare a acestui flagel. pag. 10. 4 Miclea Damian – op. elaborând strategii de combatere ce au vizat două coordonate principale3:  pe de o parte. economice şi sociale cu care se confruntă în prezent comunitatea internaţională2.ro – Carti si articole online de la A la Z raţionale. 2007. Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi. extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. criminalitatea organizată reprezintă o ameninţare serioasă. Editura Sitech. Astfel. Astfel. se constată o amplificare a actelor infracţionale îndreptate împotriva persoanelor şi patrimoniului public sau privat.. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – op. să spulbere circuitele bancare. dar nu întotdeauna au reuşite notabile pe plan legislativ. să acapareze clasa politică. 90 . 7. pag. 13-14. În cadrul acestui climat infracţional. aproape la vedere. I. cit. recunoscând faptul că prin formele sale de manifestare. Criminalitatea organizată constituie o problemă socială complexă ale cărei modalităţi de manifestare. şi un impact devastator ce pune în pericol nu doar stabilitatea economico-socială a statelor ci chiar securitatea şi pacea naţiunilor. atât la nivel naţional. Primele încercări de definire juridică a criminalităţii organizate au demonstrat o preocupare evidentă din partea specialiştilor pentru a combate fenomenul prin studiul ştiinţific al acestuia. 22. Formele criminalităţii organizate au căpătat noi valenţe. prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de crime şi delicte. Craiova. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor. Craiova. pag. În aceste condiţii. ce presupun noi forme de prevenire şi combatere a violenţei şi criminalităţii organizate atât la nivel naţional cât şi internaţional. vol. criminalitatea organizată constituie cea mai periculoasă formă. state şi naţiuni. Această activitate intensă a penaliştilor a căpătat amploare în ultima perioadă de timp. cu un impact direct asupra stării de normalitate şi siguranţă civică. să constituie un pericol pentru siguranţa naţională4. precum şi o extensie a faptelor de corupţie şi fraudă în diferite sectoare ale vieţii economico-sociale. Una din sursele crimei organizate o constituie anormala funcţionare a sistemului social în ansamblul său. 14. să surclaseze structurile de drept.

în plus faţă de cele asociate cu crima organizată.  admiterea noilor membri în asociaţie se face după o perioadă de iniţiere şi de testare a aptitudinilor infracţionale. Delimitarea conceptelor de „criminalitate”. (World Book Dictionary). 3 Omerta reprezintă codul sicilian al onoarei care interzice transmiterea de informaţii cu privire la delicte considerate a fi afaceri ale persoanelor implicate. Aceste trei concepte se diferenţiază între ele prin:  gradul de periculozitate socială a activităţilor infracţionale compatibile cu fiecare segment infracţional în parte. În vederea delimitării conceptelor de „criminalitate”. Preocupările penaliştilor în definirea criminalităţii organizate s-au evidenţiat şi cu prilejul Colocviului Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal. A se vedea în acest sens şi Mario Puzo – Omerta. Galaţi. se impune fie schimbarea opticii cu privire la definirea conceptului de „mafie”. printr-un ritual specific.  toţi membrii asociaţiilor mafiote consimt să respecte legea tăcerii (omerta)3. următoarele trăsături caracteristice2:  se dezvoltă în concordanţă cu evoluţia structurilor statale.  nivelul de organizare şi structurare a organizaţiilor criminale. sociale şi politice în stat. dar care să desemneze toate activităţile de tip mafiot. Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. de natură să afecteze sectoarele vieţii economice.  prezintă un grad de periculozitate deosebit. economice.ro – Carti si articole online de la A la Z chiar confuzii sub aspectul delimitării lor.  scopul final al activităţilor mafiei îl constituie obţinerea unor câştiguri ilicite uriaşe.  fiecare membru al asociaţiei mafiote. „crimă organizată” sau „mafie”. „crimă organizată” şi „mafie”. „crimă organizată” şi „mafie”. care se raportează la fiecare concept în parte. 22-23.  metodele şi mijloacele folosite de organizaţiile criminale pentru atingerea scopului propus. în funcţie de treapta ierarhică pe care se află. politice şi sociale. organizat la Budapesta în septembrie 1999. încălcarea acesteia atrăgând după sine pedeapsa capitală. 91 . are un rol bine stabilit în activitatea infracţională la care urmează să ia parte. 2006. Bucureşti. 29.  în activitatea asociaţiilor criminale de tip mafiot prevalează metodele de acţiune agresive. 2007. trebuie făcută o delimitare clară între cele două concepte menţionate mai sus şi organizaţiile criminale compatibile cu acestea. fie găsirea unui termen generic corespondent acestuia.  în al treilea rând. deoarece urmăresc instituirea controlului asupra unor sectoare economice şi niveluri de decizie. care presupune o interdicţie absolută de a colabora cu autorităţile. Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de jos”.www. 1 Ţical George Marius – Crima organizată şi terorismul.  modul de structurare a asociaţiilor mafiote urmează o linie tradiţională care depăşeşte uneori un secol de vechime. se impun a fi făcute următoarele precizări1:  în primul rând. Editura RAO. pag. este necesar să se facă o diferenţiere clară între conceptele de „criminalitate”. în majoritatea cazurilor având drept de viaţă şi de moarte asupra lor.cartiaz.  liderul asociaţiei se bucură de o autoritate deosebită în rândul membrilor acesteia. Bucureşti.  în al doilea rând. pag. 2 Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. Activităţile de tip mafiot presupun. 2007. de cel de „organizaţii criminale” compatibile cu acestea prezintă o importanţă deosebită pentru legiuitor.  scopul urmărit.

Culegere de materiale din Proiectul TEMPUS VEP – Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate. şi nu numai cu acte criminale individuale şi izolate. 2007. 4 Monet Jean Claude – op. 7 M. În orice caz. la fel de nepotrivită este folosirea lui ca echivalent al expresiei „organizaţie criminală”. „crimă organizată” sau „mafie”. „Criminalitatea organizată” este sintagma cea mai adecvată pentru ipoteza în care se desemnează fenomenul în general5.www. 1996. ci ca un instrument necesar din punct de vedere al practicii anticriminale. aşa cum s-a precizat anterior.cit. un ansamblu de fapte penale. Bucureşti. Conceptul de „criminalitate” trimite cantitativ. În acest sens. 1993. pag. putem alcătui o categorie de criminalitate. care se înscriu într-o dinamică de confruntări şi alianţe colective. produce consecinţe negative pe plan practic. pe care o putem numi organizată6. pag.D’AIX Marseille. sancţionate în mod individual de legiuitor şi au o sferă de cuprindere greu de delimitat cu exactitate. 92 . Unii autori utlizează alternativ sintagmele „criminalitate organizată” şi „crimă organizată”. la un ansamblu de crime (comise.. Dacă se foloseşte drept criteriu de referinţă caracterul organizat al faptelor penale. deoarece acestea implică o diversitate de acte şi fapte infracţionale. campania împotriva criminalităţii organizate creează uneori impresia unei lupte împotriva unui inamic aflat în ceaţă şi de aceea orice clarificare conceptuală trebuie privită nu ca un simplu exerciţiu teoretic. Anderson – Marea Britanie şi crima organizată: dimensiunea internaţională – European journal of crime. Editura Sitech. fiind mai adecvată discursului gazetăresc decât cel ştiinţific. În acest context. ceea ce întreţine o stare de confuzie cu privire la aceste concepte. 3 A se vedea spre exemplu Albrecht Hans Yorg – “La criminalite organisee et la notion d’ordre”. 27. cunoscute şi sancţionate) într-un spaţiu dat şi calitativ. presupunând că oricine ştie ce înseamnă 7. se reflectă apoi asupra caracteristicilor fenomenului (eterogenitatea caracteristicilor) şi în final asupra dificultăţii definirii1.ro – Carti si articole online de la A la Z Nu pot fi incriminate prin lege conceptele de „criminalitate”. Prin „criminalitate” se înţelege. Editura “La documentation francaise”. „criminalitate organizată transnaţională”. 2 Monet Jean Claude – La criminalite organisee. „Organizaţia criminală” reprezintă la rândul ei o expresie ce se referă la o grupare de 1 Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate. aşa cum se întâmplă de multe ori. după cum. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. uneori în aceeaşi propoziţie şi în mod evident cu un sens absolut identic3. 6 Cioclei Valerian – op. Ambiguitatea conceptuală se manifestă în primul rând în plan terminologic (inconsecvenţa terminologică). doar aparent echivalente. „organizaţie criminală”. depăşind planul teoretic. 18. 8.U. cu un ansamblu de comportamente criminale de diverse tipuri. pag. 2001. Editura Sitech. este nepotrivită utilizarea termenului pentru a desemna fenomenul în ansamblu. pag. pag. Editura P. pag. 292-308. în timp ce alţi autori pun semnul egalităţii între „crima organizată” şi „organizaţia criminală” 4. în lupta efectivă împotriva fenomenului infracţional generat de grupurile criminale organizate. 5 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. Există diferite categorii de criminalitate.cartiaz. în funcţie de diverşi factori la care se raportează. în Criminalite organisee et ordre dans la societe. în care se impune un minim de rigoare în utilizarea diferitelor expresii. „crimă organizată”. pag. 1997. „Crima organizată” este o expresie care are mai mult o valoare metaforică. Termenul de „crimă organizată” este adesea folosit ca o categorie generală nedefinită. în acest caz. pag. deci ca echivalent al „criminalităţii organizate”. Criminal Law and Criminal Justice – Anglia. într-un domeniu atât de important. la procese de confruntări sociale complexe între responsabilii controlului şi reacţiei sociale şi autorii infracţiunilor. 2006. Editura Lumina Tipo. din moment ce avem de-a face. Există o ambiguitate conceptuală în materia criminalităţii organizate care. Craiova. reprezintă doar o parte din expresiile folosite de diferiţi autori sau de unele documente internaţionale pentru a indica acelaşi fenomen2. Craiova. 8. Paris.. 138-143. 17. cit. „Criminalitate organizată”. 139. considerăm că termenul de „criminalitate organizată” este mai just şi mai potrivit decât cel de „crimă organizată”.

2. ajungându-se la stabilirea următoarelor tipuri de activităţi care ar fi în sfera criminalităţii organizate. Având în vedere aspectele prezentate anterior. iar cealaltă prea puţin2.  nivel: ocuparea de către participanţi a unor funcţii superioare în economie şi societate. Este de preferat expresia „grup criminal organizat”.cit. pag. Oricum.T. Majoritatea autorilor care au încercat să desprindă caracteristicile acţiunilor şi nu ale grupurilor criminale organizate s-au axat de regulă pe „listarea” unor activităţi susceptibile a fi incluse în sfera fenomenului de criminalitate organizată. pag. traficul cu organe umane. 139. nici una din aceste două expresii nu poate fi substituită celei de „criminalitate organizată”.www.  legături: bine structurate şi delimitate ierarhic în cadrul grupului.cartiaz. terorismul. cit. în „Criminalite organisee et ordre dans la societe”. bancruta 1 P. 1983. este foarte dificil să admitem că o grupare de infractori poate îndeplini standardele necesare pentru a fi calificată drept organizaţie1. Inconsecvenţa terminologică s-a transmis în mod firesc şi asupra caracteristicilor criminalităţii organizate faţă de care nu există o viziune coerentă3. 1994. 93 . 4 Cusson Maurice – La nation de crime organise. după cum există şi o criminalitate organizată care nu are neapărat caracter transnaţional. dar nu se referă la activitatea sau activităţile în sine. Reuter – Disorganized crime: The economics of the visible hand. Bucureşti.a). considerăm că expresia „criminalitate organizată” este cea care trebuie folosită atunci când este vorba de un ansamblu de fapte penale. pag. Majoritatea autorilor care au admis similitudinea între conceptele de „criminalitate organizată”. care desfăşoară activităţi criminale. în care se subliniază patru criterii definitorii pentru crima organizată. Termenii de „criminalitate transnaţională” şi „criminalitate organizată transnaţională”. 19. pag. termenul de „organizaţie” este puţin cam pretenţios în acest caz. 3 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op.I. 2 Cioclei Valerian – op. furtul de proprietate intelectuală..Press Cambridge. respectiv5:  scopul: obţinerea de câştiguri substanţiale. deturnarea de aeronave şi pirateria maritimă. lit. traficul ilicit de droguri. De altfel. 32. 5 Albu Petru – Crima organizată în perioada de tranziţie-o ameninţare majoră la adresa securităţii naţionale. „crimă organizată” şi „organizaţie criminală” s-au axat pe stabilirea trăsăturilor care conferă grupului caracterul organizat şi anume:  existenţa unei structuri piramidale şi a unei puteri centrale. deoarece una spunea prea mult. pag. trebuie să fie la rândul lor folosiţi în mod diferenţiat după caz. A se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – op.  specific: folosirea atribuţiilor şi relaţiilor de serviciu ale participanţilor.  presiunea şi ameninţarea exercitate asupra democraţiei4.. Paris. furtul obiectelor de artă şi traficul cu acestea. traficul de persoane. frauda în asigurări. astfel: spălarea banilor obţinuţi din activităţi ilicite. Editura M. Dacă avem în vedere sensul sociologic al termenului.  profesionalizarea infractorilor. în acelaşi sens Pierre Trembley şi Maurice Cusson – Marches criminels transnationaux et analyse strategique. în „La Criminalite Organisee”. La cea de-a V-a Conferinţă a ONU privind prevenirea criminalităţii şi tratamentele infractorilor.cit. 29.  folosirea anumitor reguli de constrângere şi recurgerea sistematică la violenţă.. s-a elaborat o rezoluţie specială – „Crima ca formă de afaceri”. cărora li se poate ataşa atributul organizat.ro – Carti si articole online de la A la Z infractori.  organizarea metodică a operaţiunilor ilicite. 23.  monopolizarea. 2007. 29. pag. Există o criminalitate transnaţională care nu are caracter organizat. care este de altfel utilizată şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate adoptată la New York la 15 noiembrie 2000 (art. traficul de armament. Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

triadele chinezeşti. este adevărat şi faptul că rapoartele guvernamentale cultivă ideea că această criminalitate organizată este o problemă socială importată din străinătate şi că. 2007. căutându-se astfel un ţap ispăşitor3. În acest plan normativ. termenii de „crimă organizată”. acoperind caracteristici prea vaste. turcă. premise total nefavorabile pentru definirea acesteia. În plan normativ criminalitatea organizată trebuie raportată la diverse infracţiuni predefinite de legea penală. Explicaţiile acestei stări de fapt sunt multiple. atâta timp cât noţiunea de criminalitate se referă la un ansamblu de fapte penale. yakuza japoneză. nu numai datorită divergenţelor de opinii între diverşi specialişti sau foruri interne şi internaţionale. Editura Sitech. respectiv din tratarea problemei fără distincţie în plan normativ şi criminologic. 31. „criminalitate economică sau de afaceri”. rusă. Aşa cum s-a remarcat în doctrină. comise în mod organizat sau. Prin extrapolare. pag. Editura Sitech. 143. ci şi datorită complexităţii şi mobilităţii fenomenului. pag. sunt încă. 2006. este vorba de o conspiraţie exterioară reprezentată de mafia siciliană. majoritatea specialiştilor în domeniu încearcă să caracterizeze crima organizată. de grupuri criminale organizate. prea des confundaţi sau folosiţi ca sinonime. Se poate invoca în primul rând un motiv obiectiv ce rezultă din complexitatea fenomenului. derivă însă dintr-o abordare greşită în plan metodologic. 20. Aceasta ar fi trebuit să înceapă şi să se încheie cu specificarea „orice infracţiuni comise de grupuri criminale organizate”. „mafie”. Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. 3 Studiu publicat în „Revue de Science criminelle et de droit penal compare”. care să permită individualizarea criminalităţii organizate în raport cu alte tipuri de criminalitate. În prezent criminalitatea organizată constituie obiectul unor preocupări constante de politică criminală. conceptul criminologic în sine rămâne prea vag. adică din diversitatea faptelor ilegale susceptibile a se încadra în sfera criminalităţii organizate1. În aceste condiţii este mult mai important să se încerce desprinderea unor caracteristici fundamentale ce ţin de natura fenomenului. alte infracţiuni comise de grupuri criminale organizate. cartelurile columbiene. Pe de altă parte. Inconsecvenţa terminologică şi modul eterogen în care sunt abordate caracteristicile criminalităţii organizate reprezintă în mod evident. se referă în primul rând la noţiunea de „grup organizat”.cartiaz. Craiova. Definirea unui fenomen infracţional are repercusiuni practice extrem de importante mai ales când percepţia acestuia este confuză. 4/1997. Dacă abordăm problema din punct de vedere normativ constatăm că o definire a criminalităţii organizate este inutilă. 2001. o asemenea listă este desigur imperfectă. Editura Lumina Tipo.. ceea ce este necesar. 89-90. şi nu de o viziune integrată asupra structurii sale globale. altfel spus. Bucureşti. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. De asemenea. De altfel. reţelele albaneze sau nigeriene etc. însăşi utilitatea unei astfel de clasificări este incompletă dacă ne referim la ultimul punct al listei. Stabilirea unor caracteristici formale este o operaţiune sortită impreciziei. În prezent nu există o definiţie unanim acceptată şi nici măcar o convergenţă de opinii pe această temă. din păcate. pag. „criminalitate organizată”. nr. Principala dificultate în definirea criminalităţii organizate. aşa cum se întâmplă în cazul criminalităţii organizate.ro – Carti si articole online de la A la Z frauduloasă. prin urmare. Rezultă că din punct de vedere normativ definiţia criminalităţii organizate nu poate fi decât consecinţa finală a unui întreg şir de reglementări de definiţii prealabile pentru a se înţelege fenomenul şi a se propune strategii eficiente de combatere a acestuia2. pag. adoptată la 15 1 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. infiltrarea în afaceri legale. ceea ce este necesar de definit. Craiova. 94 . 2 Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate – în culegerea de materiale din Proiectul TEMPUS JEP – „Lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate”.www. folosind criterii asemănătoare acceptate pe plan internaţional. coruperea funcţionarilor publici şi a reprezentanţilor unor partide sau alte personalităţi oficiale. la o diversitate de infracţiuni.

în principal. 4 Hedeşiu Emil – Contracararea crimei organizate transfrontaliere. 1998. în scopul obţinerii de profituri ilicite. 22. implicând un anumit număr de persoane aflate într-o strânsă interacţiune socială. pag. 2003. „crima organizată” reprezintă orice asociere sau grupare de persoane care se dedau la o activitate ilicită continuă. fie să se infiltreze în economia legală2. caracterizate printr-o anumită organizare într-o specialitate criminală. prin „crimă organizată” se înţelege acel segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale de natură să afecteze grav anumite sectoare ale vieţii economice. Xavier University. în mod constant. mulţi specialişti considerându-le prea generale. pag. 95 . trafic de persoane. Dacă iniţial sfera acestor acţiuni s-a regăsit. furtul şi traficul cu opere de artă etc. Editura BIC-ALL. Formele concrete de manifestare ale criminalităţii organizate diferă de la o ţară la alta. 7 Şerb Stancu. Drăghici Constantin. de către asociaţii de indivizi. continental şi regional. Galaţi.) care îşi investesc profiturile obţinute în activităţi ilegale. 5 Rădulescu Sorin. implicate în activităţi ilicite (jocuri de noroc clandestine. având o structură organizatorică menţinută prin frică şi corupţie şi motivată de lăcomie4. 8-9. organizată pe baza unei ierarhii alcătuite din cel puţin trei niveluri. Editura Tritonic. pag. cu ierarhie internă bine determinată. în mijloacele naţionale de combatere. 32. al cărui scop principal este de a realiza profituri fără a respecta graniţele naţionale. Într-un sens mai larg. în structuri specializate şi mecanisme de autoapărare. Conform unei alte definiţii formulate de OIPC–INTERPOL3. 3 Le Dosar Serge şi Rose Philiphe – Cyber-Mafia. 1996. la nivel global. extinderea fenomenului a făcut ca organismele guvernamentale şi neguvernamentale 1 2 Ratificată de România prin Legea nr. au căutat diverse forme de combatere. desfăşurate prin metode şi mijloace. pag. Iacob Adrian.www. prin „crimă organizată” se înţeleg activităţile ilegale desfăşurate de grupuri de infractori profesionişti. 68. Biroul Federal de Investigaţii (FBI) din SUA defineşte „crima organizată” drept o conspiraţie infracţională continuă. Combaterea criminalităţii organizate a preocupat şi preocupă comunitatea internaţională pe măsură ce fenomenul a fost perceput în formele sale de manifestare. pag. urmărind fie să desfăşoare o activitate infracţională. dar există şi grupuri criminale ale căror acţiuni afectează concomitent mai multe ţări. în sensul de criminalitate se înţelege ansamblul activităţilor criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate. traficul de armament. Ignat Andrei – Drept poliţienesc. În doctrina OIPC–INTERPOL. Editura Antet. 15. Editura Şansa. 202. Ţical George Marius – Crima organizată şi terorismul. defineşte „crima organizată” ca fiind activităţile desfăşurate de orice grup format din cel puţin trei persoane care permit celor aflaţi la conducere să se îmbogăţească sau să controleze teritorii ori pieţe interne sau străine prin folosirea violenţei. în ceea ce priveşte rolul şi modul de acţiune al celor care o înfăptuiesc. falsificarea şi traficul cu monedă falsă. Bucureşti. trebuie să fie înţeles comportamentul criminal în ansamblu. Criminalistul american H. 2006. sociale şi politice. Bucureşti. Deşi definiţia şi tipurile crimei organizate sunt controversate pe plan mondial. Editura UNAP. Abadinsky6. 2005. în funcţie de specializarea fiecărui individ în parte”. care se autoîntreţine. în scopul de a-şi asigura profitul şi puterea cu activităţi ilegale.ro – Carti si articole online de la A la Z noiembrie 20001.cartiaz. 565/2002. Bucureşti. Editura Fundaţiei Universitare „Dunărea de jos”. criminalitatea organizată se deosebeşte fundamental de acţiunile criminale ale unor indivizi care se asociază ocazional pentru a comite infracţiuni7. prin „crimă organizată”. Banciu Dan – Sociologia crimei şi criminalităţii. Premeditată şi concepută până la detaliu. 2003. prostituţie. Într-o altă accepţie. planificat şi conspirat. pag. Locul în interiorul ierarhiei şi gradele cu o anumită importanţă pot fi atribuite în funcţie de gradele de rudenie şi de relaţiile de prietenie sau în mod raţional. profesor la St. Sesizând pericolul social ce-l reprezintă statele lumii. la cote deosebit de ridicate5. defineşte „crima organizată” ca „o asociaţie non-ideologică. intimidării. de stupefiante. 6 Paolo Pezini – Mafiile. Bucureşti. corupţiei. concluzia care se desprinde este clară: pentru a avea un program eficient de luptă împotriva criminalităţii organizate. Bucureşti.

23. următoarele prevederi2: a) În scopul combaterii efective a criminalităţii organizate.. 2007. statele trebuie să asigure condiţiile ca justiţia penală să dispună de structuri şi mijloace suficiente pentru a face faţă activităţilor complexe ce le presupune criminalitatea organizată. şi în primul rând garanţii contra corupţiei. în care scop este necesar ca fiecare stat să strângă. intimidării şi violenţei.cit. pag. Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor. b) Pentru a preveni. sau exhaustivă a fenomenului. instaurând o responsabilitate penală a persoanelor fizice. pentru a întări capacitatea de luptă contra criminalităţii organizate. a fost adoptat Planul Mondial de acţiune contra criminalităţii transnaţionale organizate. acestea au fost treptat înlăturate. pag. comunitatea internaţională trebuie să ţină cont de caracteristicile sale structurale şi metodele specifice de manifestare pentru a elabora strategii. comunitatea internaţională trebuie să cunoască organizaţiile criminale şi dinamica lor. să înfiinţeze structurile organizatorice necesare prevenirii şi combaterii acestui fenomen. Craiova. 2004. În acest sens.  legături ierarhice sau relaţii personale care permit anumitor indivizi să conducă grupul. examinând posibilitatea recurgerii la tehnici fiabile de strângere a probelor cum ar fi:  supravegherea electronică. dacă este cazul. ce cuprinde printre altele. 34.ro – Carti si articole online de la A la Z să-şi dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoaşterea în primul rând a fenomenului şi apoi găsirea căilor şi mijloacelor poliţieneşti şi legislative de contracarare. c) Este necesar ca fiecare stat să studieze experienţa ţărilor care au fost şi sunt confruntate cu fenomenul criminalităţii organizate. pag. A se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. apte să pună în aplicare măsurile adoptate1. Dacă la început au existat reţineri legate de regimul politic al unor state. Editura Sitech. pentru găsirea unor soluţii optime privind conceptul general de combatere şi crearea unor organisme internaţionale continentale şi regionale. atât în sensul unei activităţi criminale cât şi pentru infiltrarea în economia legală. preşedinţii de state să se întâlnească la cel mai înalt nivel şi să-şi exprime poziţia faţă de pericolul criminalităţii organizate ce ameninţă siguranţa naţională. posibilitatea de a adopta reglementări legislative care să califice drept infracţiune participarea la o organizaţie criminală sau la o asociaţie infracţională. politici. următoarele elemente configurează caracteristicile crimei organizate:  organizare de grupuri cu scopuri de activităţi criminale.www. în interiorul frontierelor acestora şi pentru a îmbunătăţii cooperarea internaţională.  recurgerea la violenţă. Deşi nu se constituie într-o definiţie juridică. e) De asemenea. să analizeze şi să difuzeze statistici şi informaţii fiabile asupra acestui fenomen. 96 . 1 Miclea Damian – Combaterea crimei organizate. intimidare şi corupţie în vederea realizării de profituri sau pentru a obţine sechestru pe teritorii sau pieţe. Bucureşti.  spălarea profiturilor ilicite. legi şi alte măsuri. descoperi şi combate cât mai judicios activităţile criminale transnaţionale organizate.cartiaz. I. d) Statele trebuie să examineze. este necesar ca statele să depăşească codul de tăcere şi intimidare.  potenţial de expansiune în orice nouă activitate şi dincolo de frontierele naţionale. în cadrul Reuniunii Ministeriale a Preşedinţilor de state de la Neapole din 1994.  cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnaţional. de principiile din dreptul penal naţional. vol. Amplasarea fenomenului a făcut ca sub egida ONU. 2 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – op. f) Pentru combaterea eficace a criminalităţii organizate. de sfera frontierelor. 54. şi să interpreteze informaţiile rezultate din analiza structurii şi activităţilor criminale ale acestora pentru a elabora strategii utile şi măsuri legislative în materie penală şi de procedură penală.

alin. dacă este cazul. IV. 323 Cod penal. h) Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate şi legalitate. cit. a unei supervizări juridice). cauzele legale de atenuare sau cauzele de diferenţiere şi circumstanţele atenuante).ro – Carti si articole online de la A la Z  operaţiunile clandestine şi livrările supravegheate (când acest lucru este prevăzut în legislaţia naţională şi cu respectarea deplină a drepturilor individuale.www.  măsuri care să încurajeze membrii organizaţiilor criminale. infracţiunile specifice crimei organizate fiind definite ca atare. infracţiunea de trafic de stupefiante4. 3 Art.cartiaz. pentru a obţine ataşamentul comunităţii în sprijinirea eforturilor naţionale şi internaţionale de luptă împotriva criminalităţii organizate. i) Statele trebuie să examineze posibilitatea adoptării măsurilor de restituire sau de indemnizaţie adecvate în favoarea victimelor criminalităţii organizate.1.3/1994. 5 Antoniu George – Reflecţii asupra crimei organizate. ajutând statele la cererea lor să examineze şi să evalueze legislaţia internă. prin Rezoluţia nr. vol. în special a dreptului la respectarea vieţii private şi sub rezerva. pag. să coopereze şi să depună mărturie.3. g) În altă ordine de idei. ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor şi a judecăţii. 312. 37-42. membrilor acestor celule resursele necesare pentru ca aceştia să-şi poată concentra eforturile asupra strângerii şi analizei informaţiilor privind criminalitatea transnaţională organizată. să beneficieze de un tratament mai favorabil. j) ONU şi organizaţiile sale competente trebuie să pună la punct modele şi directive practice în materie de drept material şi de drept procesual. nr. nefăcându-se referire sub aspectul formelor agravante la crima organizată 1. Revista de Drept penal. să elaboreze şi să aplice măsuri destinate să aducă la cunoştinţă publicului efectele nefaste ale criminalităţii organizate. concursul de infracţiuni. Criminalitatea organizată în România În perioada 1990-2000. infracţiunea continuată. 40/34 din 29 noiembrie 1985.. 1 2 Miclea Damian – op.  prevederile din partea generală care cuprinde cauzele legale de agravare (recidivă. Existau însă instituţii în Codul penal şi legi speciale pretabile aplicării lor ca instrumente juridice şi penale în combaterea crimei organizate. pag.2 Cod penal. să planifice şi să întreprindă reforme. bazându-se pe experienţa şi cunoştinţele specializate ale statelor şi pe contribuţia organizaţiilor interesate. referitoare la victimele criminalităţii şi victimele abuzului de putere. ca de exemplu: circumstanţele agravante2. infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni3. 107.  aplicarea prevederilor referitoare la participaţie. infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de contrabandă calificată. în special programele de protecţie a martorilor şi familiilor acestora. 97 . 76 Cod penal român. iar în limitele impuse de legislaţia naţională. în conformitate cu dispoziţiile Declaraţiei de principii fundamentale de justiţie.  incriminările prevăzute în partea specială a legii penale care acoperă toate faptele ilicite care ar putea fi comise de asociaţii criminale. 4 Art. ţinând seama de practicile existente şi tradiţiile culturale. Art. asigurând în acelaşi timp. soluţiile juridico-penale prevăzute de Codul penal erau următoarele:  incriminarea şi sancţionarea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. circumstanţele agravante. se recomandă statelor să creeze celule speciale de cercetare şi să le doteze pentru cunoaşterea aprofundată a caracteristicilor structurale şi a metodelor de funcţionare a grupurilor criminale organizate. 6. Într-o opinie formulată de analişti ai dreptului penal5. adoptată de Adunarea Generală a ONU. juridice şi sociale. crima organizată nu a fost definită în sistemul penal român ca act sau concept.

302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Editura Sitech. 565 din 16 octombrie 2002. 682/2002 privind protecţia martorilor. Legea nr. înăsprirea pedepselor. 508/2004 privind înfiinţarea. infracţiunile contra patrimoniului.  Legea nr.  Legea nr.  Legea nr. 66.  Legea nr.cartiaz.  Legea nr.  Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate este legea de bază. adoptată la New York în 15 noiembrie 2000 şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. Craiova. Astfel. odată cu adoptarea Legii nr.  Legea nr. 73/2005 privind aprobarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2005-2012. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. falsificarea de monede sau de alte valori. nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export. nerespectarea dispoziţiilor privind importul de 6 Chipăilă Ion (coordonator) şi colectiv – Globalizarea traficului de copii. cadrul legislaţiei moderne de combatere a crimei organizate în România şi a avut la bază Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. Problema integrării României în Uniunea Europeană a făcut ca începând cu anul 2001 combaterea criminalităţii organizate să ocupe un loc important în preocupările structurilor politice şi să se înceapă un laborios program de armonizare a legislaţiei şi adoptarea. organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. se înţelege grupul structurat format din trei sau mai multe persoane. protejarea legală a livrărilor supravegheate.a din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate. 2007. deturnarea de fonduri. lipsirea de libertate în mod ilegal. 243/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 365/2002 privind comerţul electronic. regimul confiscărilor şi cooperarea poliţienească internaţională) a făcut ca dreptul să devină o armă la îndemâna organelor judiciare6. 2209/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale de combatere a criminalităţii organizate în perioada 2004-2007.ro – Carti si articole online de la A la Z Anul 2000 este considerat a fi un an de referinţă în combaterea crimei organizate în România. apariţia acestei legi cu forme moderne de combatere prin mijloace penale şi procesual penale (incriminarea a noi infracţiuni. conform art. începând cu anul 2000 au fost adoptate acte normative importante. cum ar fi:  Legea nr. concurenţa neloială. sclavia. Prin „grup infracţional organizat”.  Legea nr. Editura Sitech. a poliţiştilor şi colaboratorilor sub acoperire. prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Titlul III . 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 105/2001 privind frontiera de stat a României.  Hotărârea Guvernului nr. care au produs consecinţe deosebit de grave. Fiind un segment foarte important al crimei organizate. 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. 39/2003.  Hotărârea Guvernului nr.www. pag. divulgarea secretului economic. omorul deosebit de grav.  Legea nr.2. 2006. şi anume: omorul. lit. a se vedea în acelaşi sens şi Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate. pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. materiilor explozive. aproape în serie a legilor necesare combaterii tuturor domeniilor criminalităţii organizate. În lege sunt prevăzute totodată faptele care fac parte din categoria infracţiunilor grave. materialelor nucleare sau al altor materii radioactive. infracţiunile privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. care există o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave. 98 . 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri. Craiova. şantajul. omorul calificat. 49. pag.Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice). controlul comunicaţiilor informatice.

spălarea banilor.  este săvârşită pe teritoriul unui stat. după caz:  este săvârşită atât pe teritoriul unui stat cât şi în afara teritoriului acestuia. Bucureşti. omenirea a cunoscut acţiunea farmaceutică toxică şi curativă a anumitor plante care conţin droguri. infracţiunile privind traficul de droguri sau precursori.www.P. Alecu Gheorghe – Manual de educaţie antidrog. halucinogene.2.7 din lege este incriminată ca infracţiune şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 20 de ani iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.9 din această lege. În art. În ordinea cronologică a menţionării lor. 99 . care atestă rolul drogurilor în viaţa oamenilor încă de la începutul istoriei. de multe ori fără hrană şi fără apă.2. pag. războaiele. Editura C. 1994. deformând trecerea timpului. Efectele drogurilor erau „benefice” pentru armatele diverselor popoare care trebuiau să reziste în regim de război. care au ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni. principala cauză fiind. descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. când se fumau anumite ierburi cu efecte afrodisiace şi halucinogene. Editura Militară. Tentaţia de a ajunge la stări de euforie îşi are rădăcina în timpuri de mult apuse. de regulă. Gorgos – Vademecuum în psihiatrie. 15. percepţia sunetelor şi culorilor2. Oamenii au utilizat ierburi. al cărei minim special este de cel puţin 5 ani. Constanţa. conducerea sau controlul său are loc. Astfel. lit. Înscriindu-se în istoria omenirii încă de la începuturile existenţei sale. Traficul ilicit de droguri 6. izvoare scrise sau tradiţii. dar pregătirea. pot vindeca anumite afecţiuni. 78/2000 privind prevenirea. în urmă cu circa 7000 de ani. orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii.M.  este săvârşită pe teritoriul unui stat dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat. în cuprinsul acestei legi. bancruta frauduloasă. totodată pot provoca unele senzaţii plăcute sau stranii. infracţiunile privind traficul de persoane şi infracţiunile în legătură cu traficul de persoane. pag. infracţiunile de corupţie. Drogurile au fost substanţe create artificial de oamenii de stiinţă în anumite situaţii limită. pe teritoriul altui stat. 353. Bucureşti.c se defineşte infracţiunea cu caracter transnaţional. 1989. rădăcini sau frunze pentru calmarea durerilor. Din timpuri imemoriale s-a constatat că unele plante şi minerale au proprietăţi ce pot înlătura diferite dureri. precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. traficul de ţesuturi sau organe umane. infracţiunile asimilate acestora.. Astfel. în total sau în parte. prin organizaţie sau asociaţie criminală se înţelege o pluralitate constituită de infractori. probabil din epoca de piatră. Editura Medicală.cartiaz.N. 93. Ele se refereau la 1 2 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. droguri în forma primară3. proxenetismul. planificarea. infracţiunile săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii. contrabanda. infracţiunile privind jocurile de noroc.  este săvârşită pe teritoriul unui stat de un grup infracţional organizat care desfăşoară activităţi infracţionale în două sau mai multe state. traficul de migranţi. O altă reglementare juridică ce vizează criminalitatea organizată este şi cea prevăzută în Legea nr. Aşa au luat naştere substanţele excitante. utilizându-le în scop terapeutic sau în activitatea mistico-religioasă. 39/2003 reglementează măsuri specifice de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate la nivel naţional şi internaţional.ro – Carti si articole online de la A la Z deşeuri şi reziduuri. Există numeroase referiri1.A. 3 C. Apariţia şi evoluţia drogurilor Încă din cele mai vechi timpuri. toxicomania a însoţit şi a înrobit generaţii. cele mai vechi atestări referitoare la droguri sunt făcute în tăbliţele sumerienilor din Mesopotamia. la art. Legea nr. în sensul art. 6.2.1. ca fiind orice infracţiune care. pag.

Consumul de opiu a devenit foarte răspândit în China în timpul dinastiei Ming. opiul a fost menţionat de Scriponius Largus în anul 46 î.Hr. afrodisiac dar şi ca o modalitate de a înlătura adversarii. Opiul şi-a găsit loc în medicina europeană atunci când alchimistul şi medicul german Paracelsius (1493-1541) a arătat că acesta este solubil în alcool şi. 1998. pag. 117. Antichitatea a cunoscut efectele farmacologice ale opiului şi cannabisului. Potrivit documentelor publicate de ONU. Hr. 1 Răşcanu Ruxandra. 2002. 15. 3 Griffith Edwards – Drogurile: o tentaţie ucigaşă (traducere de Octav Ciucă). oamenii ştiind cam din aceleaşi vremuri că din ea se poate obţine un drog psihotrop. Toate marile autorităţi medicale timpurii au susţinut cu fervoare folosirea opiului. Cel mai folosit drog a fost opiul care a fost utilizat.. În următoarele câteva secole. el fiind menţionat în legendele orientale ca o substanţă halucinantă şi euforică5. 2 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. pag. pag. Acestea au fost folosite atât ca medicament.. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. poate fi preparată o tinctură. le aruncă în foc pe pietre înroşite.ro – Carti si articole online de la A la Z macul din care se produc opiul şi derivaţii săi. Pătrunderea drogurilor în lumea arabă şi consumul acestora au născut puternice dispute. Editura Paralela 45. Piteşti. 5 Drăgan Jenică – op. Haşişul este un alt tip de drog folosit din vechime. 6 Bercheşan Vasile. pag. pentru suprimarea unor adversari politici de către Papa Alexandru al IV-lea. drogurile au început să fie folosite în mod abuziv. astfel. recomandate ca medicamente de către Hipocrat şi Galenius. opiul căpăta rolul unui panaceu. 100 . 176. Un decret din 1799 al lui Napoleon Bonaparte. care era folosit numai pentru tratamentele medicale. Ca preparat medicinal. Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog. Bucureşti. Seminţele ard asemenea tămâii. degajând mai mult fum decât orice baie de aburi grecească. opiul era preferat în continuare în scopuri medicale. Ei inhalează fumul şi încep să delireze”4. 2006. devenind o problemă gravă a umanităţii. Herodot descria în anul 450 î. Planta de cânepă a fost cultivată din vremuri imemoriale pentru fabricarea funiilor. 95. Imediat ce o civilizaţie atingea un stadiu de dezvoltare în care începea să se manifeste o activitate identificabilă drept practică a medicinei. 2000. malariei şi constipaţiei2. măsură care n-a avut însă efecte remarcabile în practică. şi aparţine împăratului chinez Shen Nung. Editura Naţional. milioane de oameni. Prima referinţă cu privire la folosirea marijuanei datează din anul 2737 î. Editura Paralela 45. aproape un dar divin. care s-au încheiat prin incriminarea acestuia. care împreună cu copiii săi – Cezar şi Lucreţia Borgia – va ridica crima la rang de politică de stat6. prizează sau consumă cannabis în amestec cu alte substanţe. Din păcate însă. Piteşti. Editura Ars Docendi.cartiaz. un flagel al societăţii moderne1. Tot în China era întâlnit şi cannabisul. Şi pe continentul european drogurile şi efectele sale şi-au făcut simţită prezenţa. 4 Griffith Edwards – op. drogurile erau consumate atât în scop medical cât şi pentru obţinerea unor stări euforice. a interzis pe întreg teritoriul Egiptului consumul de lichior preparat din florile plantei denumită haşiş. 101. pag. drogurile au fost o binefacere pentru medicină. care recomanda folosirea drogului pentru tratarea reumatismului. considerat istoric.www. de aproximativ patru-cinci mii de ani fumează. Administrate corect şi raţional. Indienii însă au început să considere consumul de cannabis o plăcere foarte mare. Bucureşti. modul în care s-a consumat acest drog de către sciţi: „Când sciţii obţin seminţele acestui cannabis. fiind favorizat şi de prezenţa portughezilor în portul Canton. cit. 110. pag.cit. Există date că în Evul Mediu. utilizarea opiului în scop terapeutic a fost susţinută în mod repetat în textele europene3. Arbustul de coca este cunoscut de pe vremea civilizaţiei incaşe pentru efectele euforizante şi afrodisiace obţinute după consumul frunzelor sale. Deşi din antichitate se atrăgea atenţia asupra dependenţei pe care o dădea.Hr. de exemplu.

121. Cocaina era foarte preţuită în deceniile opt şi nouă ale secolului al XIX-lea şi multe figuri marcante ale timpului recomandau utilizarea terapeutică a cocainei1. cit.ro – Carti si articole online de la A la Z Continentul sud-american a cunoscut numai consumul de frunze ale arborelui de coca pe care băştinaşii le mestecau. unele dintre ele regăsindu-se şi astăzi în medicina populară sau în tradiţiile folclorice. Editura Lucman. Pe lângă aceştia.cartiaz. În anul 1910. aflându-se sub influenţa cocainei. precum şi anumite practici erau transmise din generaţie în generaţie. cărora le-au dat şi denumiri pe măsură. Totodată. În spaţiul carpato-danubiano-pontic.. afirmând că 10-15% din totalul personalului american staţionat în acea regiune devenise dependent de heroină. 2000. Dreser a descoperit heroina. Jules Verne şi Thomas Edison erau consumatori recunoscuţi de cocaină. în special în Japonia şi Germania. Multă vreme. Alexandre Dumas. fiind o naţiune înfloritoare şi participând la schimburile culturale şi comerciale ale timpului. Sir Arthur Conan Doyle consuma cocaină şi a făcut din eroul său fictiv Sherlock Holmes un consumator care a descoperit utilitatea drogului în îmbunătăţirea procesului de deducţie. cum ar fi iarba-bună. prin cunoaşterea proprie sau prin schimbul de informaţii cu alte civilizaţii. au cunoscut drogurile. Editura Naţional. Cunoştinţele despre proprietăţile plantelor. 101 . 16. După o anumită perioadă s-a constatat că are capacitatea de a induce intoxicaţii care produc tulburări psihice. În anul 1897. fiind convins că a găsit leacul împotriva tuberculozei. cit. utilizarea acestor produse s-a răspândit dramatic printre muncitori şi militari. În timpul celui de-al doilea război mondial. pag.. cea care dă naştere cu cea mai mare uşurinţă dependenţei fizice. iar dacă este folosită timp îndelungat induce dependenţă. 4 Griffith Edwards – op. la sfârşitul secolului al XIX-lea. Acestea au fost folosite pentru prima dată în scopuri medicale în jurul anilor ’30. pag. strămoşii noştri. promovând calităţile acesteia. În 1884 Sigmund Freud a publicat un articol despre potenţialul terapeutic al cocainei.www. Unele autorităţi din SUA i-au împărtăşit entuziasmul şi cocaina a început să fie recomandată ca remediu pentru boală. Drogurile au fost folosite cu predilecţie în cadrul ritualurilor religioase şi la vindecarea bolilor. pag. dintre toate drogurile cunoscute până în prezent. precum şi pierderea controlului asupra comportamentului. Dar heroina s-a dovedit a fi. cânepa sălbatică 1 2 Ţical George Marius – De la plante la droguri. opiul şi cocaina se puteau găsi la patentele medicamentelor care erau vândute pentru o mare varietate de indicaţii terapeutice2. În luna aprilie a anului 1971. Jekyll şi Mr. Bucureşti. morfină şi heroină). Robert Steele şi Morgan Murphy. 94. chimistul german H. au fost descoperite aminele sintetice denumite amfetamine. geto-dacii. pentru vindecarea narcolepsiei (nevoia necontrolată de a dormi). Cu toate acestea. Hyde”. boală care făcea ravagii în acele vremuri3. Consumul de cocaină în rândul prozatorilor era un lucru comun. acestea făcând parte integrantă din viaţa lor. În 1862 Albert Niemann reuşeşte să extragă dintr-o substanţă cristalină derivată din frunzele de coca o formă pură de cocaină. Bucureşti. Cercetările ulterioare au demonstrat că acea estimare a fost mult inferioară valorii adevărate. 225. Trecut şi prezent. Şi probabil că situaţia ar fi rămas aceeaşi dacă pe scena drogurilor nu ar fi apărut LSD-ul ca un halucinogen sintetic ce oferea accesul larg către o lume ce depăşea cu mult palida realitate4. doi congresmeni americani. drogurile halucinogene au fost cunoscute lumii occidentale aproape exclusiv din poveştile călătorilor sau din descrierile excitante ale savanţilor sau esteţilor care s-au jucat cu vraja drogurilor. au revenit în Washington în urma unei vizite de lucru la baza forţelor armate americane din Vietnam. 3 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. se apreciază că Robert Louis Stevenson şi-a scris romanul său „Dr. Zivari Mirela – op. strămoşii noştri au aflat proprietăţile unor plante. 2005. Astfel. în SUA. pag. Răşcanu Ruxandra. macul-bun (din care se puteau extrage opium.

sunt utilizate în mod frecvent drogurile. 109. pag. mai ales în cele medicale. bureţii veninoşi. R. buretele şerpilor (denumiri date pentru o specie de ciuperci bine cunoscute cu proprietăţi halucinogene care induc o stare de transă şi de furie deosebită. ţinând cont de perioada mare de frământări şi lupte date pentru acapararea puterii. domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. soţia domnului Moldovei. Profiturile obţinute din această activitate ilicită. în unele ţări. prin care îl înştiinţează despre trimiterea a “două tenzuhuri (pastile) găsite cu mult Penzehr (antidot)” şi “un magiun – de opiu – ales”1. 109 Bercheşan Vasile. 362. 102 . Aceste substanţe însă au fost folosite. s-a amplificat chimia alcaloizilor. au făcut ca. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. care solicita “picături de licfor anodin” (opiu preparat2).www. Vechile locuri geografice unde se cultivau plante din care se obţineau droguri. context în care organizaţiile criminale posedă mii de hectare de pământ arabil pentru culturile de plante opiacee. Îngrijorător este faptul că. informaticii. grupuri de protecţie. fiind cunoscute câteva cazuri celebre. a fost vegheat de vindecători buni cunoscători ai proprietăţilor cânepei indiene şi ale macului opiaceu. fapt care a impulsionat şi traficul de droguri. Agenţia Naţională Antidrog. Editura Paralela 45. În perioada imediat următoare. 6. pe lângă organizaţiile mafiote tradiţionale. Nicolae Mavrocordat. Sunt cunoscute mai multe exemple. 2004. Piteşti.ro – Carti si articole online de la A la Z (cannabis). economico-financiar şi întreaga logistică. 5 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2005. şi la îndepărtarea adversarilor. Producţia şi traficul ilicit de droguri reprezintă una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate transnaţionale. specialişti în domeniul chimiei. printre care ultima parte a domniei lui Ştefan cel Mare. D.cartiaz. care “de atâta era straşnic că mânca afion (opiu) dimineaţa şi la vreme de chindii bea pelin cu ulciorul” sau cel al Mariei Calimachi. Intuind posibilitatea de câştig fără muncă şi exploatând slăbiciunile fiinţei umane. fiind folosite nu numai în scop medical. Scarlat Vodă Calimachi. Harper-Row. Cresey – Social problems. În timpul domniilor fanariote. Pletea Constantin – op. 4 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România. a continuat folosirea drogurilor în diverse scopuri.2. 1998. să apară zeci şi sute de grupări şi bande criminale care pun în prim planul preocupărilor lor producţia şi traficul de droguri. Dimensiunea globală a traficului de droguri Unul din cele mai răspândite mituri este cel potrivit căruia ne găsim în mijlocul unei „epidemii de droguri”3. W. Odată cu dezvoltarea societăţii şi înflorirea ştiinţei. Cum era de aşteptat. În Africa. banii obţinuţi din vânzarea drogurilor ilicite sunt folosiţi la achiziţionarea armelor şi la sprijinirea războiului şi a rebeliunii5. care bolnav fiind. pag. aceste activităţi se desfăşoară sub privirile îngăduitoare ale autorităţilor. având ca urmare obţinerea unor substanţe cu efecte mult mai puternice decât plantele din care provin. inclusiv minisubmarine şi elicoptere necesare derulării activităţilor lor infracţionale4. angajaţi pentru întreg procesul de fabricare a drogurilor. folosirea acestor substanţe a început să creeze dependenţă. către Patriarhul Hrisant Notara la Constantinopol. cum ar fi cel al lui Constantin Racoviţă Cehan. Coleman. traficul ilicit de droguri.2. ci şi pentru desfătarea celor cu posibilităţi materiale. anumiţi indivizi s-au lansat în una din cele mai nocive afaceri. din păcate. producţia şi consumul de droguri au cunoscut o explozie extraordinară. În prezent. Organizaţia Naţiunilor Unite.cit. New York.. au atras 1 2 Bercheşan Vasile. 3 J. urmată de un somn profund). explozie ce a decurs din profiturile obţinute în urma traficului ilicit de către organizaţii bine puse la punct. care depăşesc cu mult unele afaceri legale. pag. se remarcă scrisoarea domnului Ţării Româneşti şi ulterior al Moldovei. Asia şi America Latină. Obiceiurile şi experienţa adunată de atâtea generaţii s-au transmis ajungându-se la cunoaşterea unor multitudini de leacuri obţinute din plante cu proprietăţi toxice şi narcotice. Bucureşti. În Evul Mediu.

această rută care trece prin Kashi (fostul Kachgar) între podişul Pamir şi munţii Tian Chaui. ţările Europei şi Orientul Mijlociu. o axă comercială esenţială între Asia şi Occident. a fost acaparată de traficanţii de droguri. exportând drogul către SUA. potrivit spuselor preşedintelui Kîrghîzstan. care constituia. Editura Rosetti. Laboratoarele de rafinare a heroinei sunt situate pe dealurile Chagai din Balouchistan şi în centura tribală din apropiere de Peshawar şi Karachi. Pakistanul este considerat un narcostat. iar activitatea este reluată în altă zonă. a redevenit o rută a drogurilor. Obiectivul traficanţilor este acapararea marilor pieţe de consum. obţinând venituri foarte mici. a populaţiei seminomade precum şi inaccesibilităţii zonei datorită vegetaţiei sălbatice de junglă. care le prelucrează în laboratoare clandestine situate în apropierea culturilor. Astor Akalo. Conflictul din Afganistan a provocat o extindere considerabilă a producerii opiului. adică o ţară în care statul sau un sector de activitate din societate este implicat în traficul ilicit de droguri. Ruta de trafic din Afganistan continuă să traverseze Pakistanul. Iranul. 103 . prin Tadjikistan). Turcia şi ţările balcanice către centrele de distribuţie din Europa Occidentală. pag. 33% prin Pakistan şi 15% prin Asia Centrală (în principal. Obiceiul locuitorilor acestei zone este acela de a arde pădurile. terenul este părăsit. încă din antichitate. regiune aridă şi puţin frecventată. 1 Boroi Alexandru. Regiunea montană situată la nordul frontierei dintre Thailanda. Aceasta s-a întâmplat din cauza sărăciei populaţiei care supravieţuieşte din punct de vedere economic de pe urma acestor culturi. pe care traficanţii le transformă în renumita „heroină persană”. precum şi sărăcia în care se află populaţia a permis traficanţilor de droguri să stăpânească şi zona cunoscută sub denumirea de „Semiluna de aur”. Instabilitatea politică şi militară. cunoscută sub numele de „Triunghiul de Aur”. După recoltare. Mafia drogurilor din Pakistan a profitat de instabilitatea politică a ţării şi de lipsa de reacţie a autorităţilor. 53% a trecut prin Iran. Încă din anii ’80. Rutele traficului de droguri urmează de mult timp itinerarii ocolitoare. Aici populaţia seminomadă. 2001. cultivă pe suprafeţe mari mac opiaceu şi cannabis. limitând la minim riscurile de confiscare a drogurilor. loc de contrabandă. controlul acesteia din punct de vedere militar de către forţe care încurajează pe ascuns activităţile ilicite. Instabilitatea politică din zonă. iar terenurile rezultate să fie cultivate cu mac opiaceu. Împiedicarea cultivării de plante specifice în zonă nu a fost posibilă nici în urma intervenţiei în forţă a autorităţilor. Anumite zone de pe glob constituie încă de demult locurile de tranzit al traficului de droguri. Birmania şi Laos. Bucureşti. Este cazul vechii rute a mătăsii şi opiului. Regiunea Matran din Pakistan. produsele obţinute luând calea pieţelor de desfacere. în vestul Chinei. Plantele sunt preluate de traficanţi. sunt alţi factori care nu permit eradicarea flagelului în acest colţ de lume1. serveşte ca punct de plecare a exportării heroinei din „Semiluna de aur”. Neagu Norel. Toate eforturile autorităţilor de a împiedica culturile de mac opiaceu au fost sortite eşecului. Culturile mari au putut exista datorită zonei semisălbatice. realizând profituri în urma acestei activităţi. ce cuprinde Afganistanul. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. În 2006. transformându-l într-o activitate organizată. din întreaga cantitate de opiacee care a părăsit teritoriul afgan. Pakistanul şi Iranul.cartiaz. care se bucură de obţinerea unor venituri sigure din traficul ilicit de droguri. cauzată de inexistenţa unei puteri centrale care să deţină controlul asupra teritoriilor. folosindu-se zonele mai puţin frecventate şi slab controlate. 13. Sultănescu Valentin-Radu – Infracţiuni prevăzute de Legea nr. În Penjab şi în regiunea de nord-vest a Pakistanului se găsesc peste 800 de laboratoare clandestine care produc o heroină de calitate superioară care alimentează piaţa naţională şi internaţională.ro – Carti si articole online de la A la Z atenţia traficanţilor care au preluat acest obicei. precum şi corupţia factorilor de răspundere implicaţi în combaterea traficului din zonă care atinge cote alarmante. însă sigure în comparaţie cu sumele finale rezultate din traficul de droguri.www.

mai exact prin Uzbekistan) şi în final Nizhiny Pyandz (pe ruta Kaboul . traficanţii au început să caute noi rute de transport la începutul anilor ’90. Traficanţii descoperă astfel provincii tadjikistaneze care sunt autonome de Duşanbe înainte de a trece prin Uzbekistan sau Kazakhstan. 104 . Din cauza faptului că Iranul a adoptat o legislaţie severă în domeniul combaterii traficului de droguri (legea din 12 ianuarie 1989 care prevede pedeapsa capitală în cazul deţinerii a cel puţin 5 kg. în special zonele din jurul Jirgatalului şi Garm din Tadjikistan. Armenia sau Azerbaidjan.  grupările de kîrghîzi şi turkmeni. Turmez (pe ruta Mazâr–e Charif spre Karshi şi Boukhara.4% din populaţia totală) se ocupă cu comerţul de opiu. dar aceste grupări nu sunt la fel de bine implementate precum grupările afgane. încearcă să pătrundă în traficul regional de droguri grupările chineze. capitala Tadjikistan). Grupările armate nestatale sunt comandate de „lorzi ai războiului”. Ei domină comerţul cu droguri în două modalităţi: prin colectarea taxelor de la cultivatorii locali sau de la traficanţii care tranzitează teritoriul lor şi prin controlul procesului de fabricare a drogurilor în laboratoarele clandestine. de-a lungul a trei mari posturi de frontieră: Kuska (pe ruta Nerat din Achgabat pe unde traversează Turkmenistan). Relieful Asiei nu este un obstacol pentru traficanţi: numeroase puncte de trecere permit traversarea celor 2087 km.  reţelele de traficanţi caucazieni responsabili cu traficul de droguri din Federaţia Rusă. care încearcă să dezvolte legăturile cu mafia afgană a drogurilor. Rolul lor pe piaţa drogurilor constă în cumpărarea opiaceelor de la fermieri şi vânzarea lor cumpărătorilor internaţionali.www.ro – Carti si articole online de la A la Z Localizaţi în Afganistan şi în toate cele cinci republici din Asia Centrală. Operaţiunile organizaţiilor criminale transnaţionale nu îşi au originile întotdeauna în Afganistan. traversând Turkmenistanul.  grupările independente din Tadjikistan şi Uzbekistan. precum Osh.  în ultima perioadă de timp. Shymkent şi Samarkand. Ţările Baltice. care realizează contactul cu diaspora din Afganistan. Aproximativ 3% din familiile agricultorilor din Tadjikistan se ocupă de cultivarea opiului şi între 10 000 şi 40 000 de tadjikistanezi (0. unde se implementează din ce în ce mai multe laboratoare clandestine. A doua categorie de grupări implicate în traficul de droguri în Asia Centrală sunt organizaţiile criminale transnaţionale. latino-americane şi nigeriene. coreene. dar foarte puţin supravegheate. Rusia şi Uniunea Europeană.  reţelele de traficanţi afgani. principala cale de acces a opiaceelor ce provin din zona „Semilunei de aur”. Mafia drogurilor din regiune este formată din grupări originare din Kazakhstan. mafia drogurilor se identifică prin reţelele naţionale şi prin caracterul exclusiv familial sau etnic al acestora. grupările transnaţionale depozitează de asemenea drogurile în centre regionale diferite.cartiaz. Tadjikistanul reprezintă în acest moment. de frontieră dintre Afganistan şi vecinii de nord. Mai mult. Tadjikistan. turkmeni şi turci care fac trafic cu opiacee către Turcia. Al-Qaeda şi Mişcarea islamică din Uzbekistan. de opiu brut sau 30 de grame de heroină). munţii din nord-estul Afganistanului prezintă trecători dificile. dar confiscările efectuate de agenţiile de aplicare a legii confirmă faptul că Iranul rămâne un loc privilegiat de tranzit al heroinei afgane. kîrghîzi şi ruşi care transportă încărcăturile de opiacee spre Asia Centrală. Pe lângă stocarea opiaceelor în Afganistan. Ultima categorie de grupări implicate în traficul de droguri din Asia Centrală sunt grupările armate nestatale şi grupările teroriste.  grupările afgano-iraniene şi afgano-pakistaneze. Traficul de droguri ce tranzitează Tadjikistan relevă în mod clar importanţa acestor teritorii aflate sub controlul Alianţei de Nord. fiind folosiţi de traficanţi ca transportatori sau intermediari. Aceste grupări sunt următoarele:  reţelele de traficanţi afgani. precum talibanii. persoane cu experienţă în derularea unor războaie civile. Kîrghîzstan.Duşanbe. Uzbekistan.

în 2001. Europa. „Opinia publică este din ce în ce mai frustrată de faptul că în Afganistan culturile de mac opiaceu nu pot fi ţinute sub control. Investiţiile politice. 2007.cartiaz. şi anume1:  Afganistanul care aprovizionează ţările învecinate. în perioada 2005-2008. În prezent există trei centre distincte de producţie a opiaceelor care aprovizionează trei pieţe principale. 2 Raport de evaluare 2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru anul 2006 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog. atacarea convoaielor de opiu şi aducerea comercianţilor în faţa justiţiei. Antonio Maria Costa făcea următorul apel pentru distrugerea industriei opiului în Afganistan: „Fac apel la forţele NATO pentru distrugerea laboratoarelor de heroină. pag. înalţi funcţionari din Kandahar şi chiar ministrul de interne afgan au fost acuzaţi că ar avea legături cu reţelele de trafic de droguri. 1 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog. Directorul Executiv al Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea. A se vedea şi UNODC. opiul din Afganistan finanţează insurgenţii. după care le comercializează la preţuri exorbitante.  America latină (Mexic. Guatemala. Bucureşti.  Myanmar/Laos care furnizează opiacee ţărilor învecinate (în special Chinei) şi continentului Oceania (în principal. nici o regiune a globului pământesc unde situaţia geografică şi social-politică au permis. 105 . în Afganistan. după care s-au orientat către populaţie. La data de 12 septembrie 2006. Australiei). a mai adăugat domnul Costa2. pag. în mod deosebit. Prin urmare. Handicapul a fost imediat speculat de traficanţii de droguri care la început au folosit India ca ţară de tranzit pentru drogurile aduse din „Triunghiul de Aur”. Peru) care aprovizionează America de Nord (în mod deosebit. În anul 2002. Invit ţările coaliţiei să ofere NATO mandatul şi resursele necesare”. Concluzia la care au ajuns mai multe organisme internaţionale însărcinate cu lupta împotriva traficului de droguri este că în Africa. Bucureşti. mafia internaţională şi duce la decesul a peste o sută de mii de persoane în fiecare an”. în perioada 2005-2008. Deja.ro – Carti si articole online de la A la Z De altfel. comandantul NATO solicită ţărilor membre NATO să acorde întăriri pentru misiunea din sudul Afganistanului. 2006. profiturile fiind fabuloase. Agenţia Naţională Antidrog. 2007. Întinsa suprafaţă a teritoriului. militare şi economice făcute de ţările coaliţiei nu au un impact vizibil asupra acestor culturi. preciza că recolta de mac opiaceu obţinută în anul 2006 în Afganistan reprezintă aproape 92% din producţia la nivel mondial şi depăşeşte cererea globală cu 30%. numărul consumatorilor crescând continuu. pag. 14. traficul de droguri constituie o problemă majoră. Altă ţară puternic afectată de invazia drogurilor şi creşterea numărului de consumatori a devenit India. Agenţia Naţională Antidrog. reprezentând un obstacol suplimentar în calea dezvoltării continentului.www. numai în 6 din cele 34 de provincii nu se cultivă mac opiaceu. Statele Unite ale Americii). 5. În prezent. Orientul Mijlociu. dezafectarea pieţelor de opiu. 63. Într-un comunicat de presă din data de 2 septembrie 2006. cartelurile drogurilor din Africa occidentală căutau noi contacte în America Latină pentru a extinde traficul cu cocaină în întreaga regiune a Africii subsahariene”. lungimea frontierelor maritime şi terestre nu au permis autorităţilor să efectueze un control sever asupra circulaţiei. Columbia. World Drug Report. nu a scăpat de prezenţa traficanţilor de droguri. care la preţuri mici reuşesc cultivarea şi transformarea culturilor în droguri ilicite pentru consum. Aproximativ 12. recunoscând că trupele aliate nu mai fac faţă violenţei din regiune. În data de 7 septembrie 2006 atrăgea atenţia un articol dat publicităţii de BBC NEWS prin care se aducea la cunoştinţă că generalul James Jones. un raport al Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor afirma că „graţie experienţei lor în domeniul traficului cu haşiş şi heroină. Africa şi. Antonio Maria Costa.6% din totalul populaţiei este implicată în cultivarea opiului.

Afirmarea mafiilor nigeriene derivă de asemenea din apartenenţa Nigeriei la Commonwealth. ei au format clanuri criminale comparabile cu cele columbiene. În ceea ce priveşte utilizarea opiaceelor în Africa.ro – Carti si articole online de la A la Z Este vorba de o turnură fundamentală în strategia traficului de droguri la nivel mondial. Prezenţa acestor organizaţii criminale. fie prin Europa”. În anul 1992. Ei sunt prezenţi în toate punctele cheie ale producerii şi traficului de droguri. ca şi altele. urbanizarea puternică. de heroină provenind din Thailanda. în membri ai unor bande conduse de cetăţeni africani. Traficanţii de cocaină încearcă într-o măsură ascendentă să utilizeze ca rute ale tranzitului Africa din două motive. Primul provine din îmbunătăţirea sistemelor de supraveghere 106 . Heroina care trece prin Africa este destinată în primul rând pieţelor europene şi în al doilea rând celor din nordul Americii. care poziţionează Africa ca o regiune „pivot” pentru distribuirea drogurilor în lumea întreagă. distrugerea valorilor tradiţionale africane. Cantitatea totală a opiaceelor confiscate în Africa este totuşi modestă (0. Cea mai mare parte a acestei creşteri este datorată confiscărilor care au avut loc în Africa centrală şi occidentală. se bazează pe solidaritatea etnică. se remarcă o creştere a consumării lor pe continentul african. Potrivit statisticilor ONU. Organizaţiile mafiote nigeriene. Africa era situată pe rute de tranzit ale drogurilor. îndeosebi în Africa orientală. care s-au dublat între 2003 şi 2004. când au fost confiscate în Nigeria 300 kg. care a permis legarea de relaţii strânse comerciale cu subcontinentul indian. În 2004. Deja în 1995.cartiaz. în Africa sudică şi în mai multe ţări din Africa occidentală. Heroina provine din ţările Asiei de Sud-Vest şi de Sud-Est. urmare a confiscărilor de cocaină din aeroportul Lagos.www. Raportul Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) asupra traficului de stupefiante din 2007 remarcă faptul că „o parte mică. autorităţile americane estimau că 50% din heroina care circulă în ţara lor era introdusă de către nigerieni care utilizau Polonia şi Ungaria ca punct de tranzit pentru cocaina destinată Europei occidentale. potrivit statisticilor Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC). în anul 2004 s-a înregistrat o creştere a confiscării de heroină cu 60% în comparaţie cu anul precedent. De atunci. Confiscările de opiacee în Africa au înregistrat o creştere în aceşti ultimi ani. creşterea consumului de heroină în aceste regiuni provine din faptul că ele sunt folosite ca locuri de tranzit de către narcotraficanţi. Zona de trecere cea mai utilizată de către traficanţii de cocaină este cea a Golfului de Guineea. autorităţile nigeriene au suspendat zborurile directe către Rio de Janeiro. care nu se dedau totuşi de la a-şi crea o piaţă locală. De la începutul anilor ’90. Turnura a avut loc în anul 1993. în măsură de a trata de la egal la egal cu organizaţii similare din alte continente. o adevărată industrie a serviciului de comerţ de heroină şi cocaină. traficanţii nigerieni sunt consideraţi ca principalii vectori ai drogului. de clan şi de familie. turce şi chineze. La sfârşitul anilor ’80 se înregistrează o creştere importantă a rolului Nigeriei ca centru strategic. producător de opiu şi heroină şi cu lumea consumatoare anglo-saxonă. Aceasta a reprezentat semnalul unei schimbări care arată transformarea numeroşilor mici contrabandişti africani (majoritatea nigerieni) din simpli transportatori pentru profitul altora. de unde cocaina este transportată în Europa în cantităţi mici de către „cărăuşi”. Trebuie să ţinem cont totuşi că nu există statistici fiabile şi că nivelul confiscărilor nu reflectă adevăratul flux al drogurilor care tranzitează Africa din cauza slăbiciunii forţelor de poliţie locală care au dificultăţi în interceptarea transporturilor ilicite. difuzarea unei culturi hedoniste sunt de asemenea factori care au creat premisele pentru un progres al traficului de droguri pe continentul african. După experţii ONU. 50% din confiscările de cocaină de pe continentul African au fost înregistrate în Africa occidentală şi centrală. dar în creştere din producţia de opiacee afgane este trimisă în America septentrională fie prin Africa orientală şi Africa occidentală. Graţie compatrioţilor lor rezidenţi în străinătate.3% din totalul confiscărilor la nivel mondial).

principala producţie locală de substanţe stupefiante este cea de cannabis. Columbia este statul cu cea mai mare suprafaţă cultivată cu coca. dar fabricarea este în esenţă limitată la producerea pe scară redusă a preparatelor „de casă” din mac opiaceu (ex. Conform raportului Biroului Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea (UNODC) pe anul 2006. Sediul local al DEA din New York a constatat recent că grupările criminale mexicane se aprovizionează de la grupările criminale columbiene. adeseori în mod ilegal. drogurile reprezentând ceva cunoscut numai de către Occidentul decadent. Statele Unite ale Americii. cu excepţia Africii de Sud unde fabricarea de metamfetamine a crescut în ultimii ani. pag. această 1 Raport de evaluare Semestrul I/2007 privind stadiul realizării activităţilor prevăzute pentru semestrul I/2007 în Planul de acţiune în vederea implementării Strategiei Naţionale Antidrog. unde piaţa de tulpini de mac opiaceu şi concentrat de mac opiaceu din tulpini pare să se fi stabilizat. de asemenea wlw sunt impolicate în producţia. trebuie relevate şi cele legate de câştigurile imense realizate de traficanţi.europa. transportul şi distribuţia heroinei. La nivel statal.cartiaz. Venezuela. în 176 de ţări din lumea întreagă. marijuanei şi metamfetaminei disponibile pe piaţa de droguri din SUA. 16. Bucureşti. heroina se găseşte sub două forme de import: heroina brună obişnuită (forma sa chimică de bază) şi heroina albă (sub formă de sare) care este mai rar întâlnită şi. Pe când Africa nu este pentru moment decât un loc de tranzit şi o piaţă reziduală pentru droguri precum cocaina şi heroina. la nivelul kilogramelor de cocaină existente în multe zone din oraşul New York. Africa este deci o rută comodă şi sigură pentru a ajunge o piaţă în creştere. de la 86. 2007. În aceşti ultimi ani de exemplu. la noi în ţară s-a considerat că fenomenul drogurilor nu a fost cunoscut niciodată. Spania şi Ecuador1. Acestea reprezintă principalii transportatori de cocaină şi distribuitorii de cantităţi mari în ţară. Producţia de droguri sintetice este limitată în Africa. s-a creat. Până nu de mult. Africa de Sud (2200 de tone) şi Nigeria (2000 de tone).ro – Carti si articole online de la A la Z desfăşurate de autorităţile locale şi de autorităţile americane în regiunea Caraibe şi America centrală. Pe lângă heroina importată. în plus.000 de hectare la 78.eu 107 . iarba de cannabis este cultivată. La nivel mondial se constată o creştere continuă a numărului de consumatori de droguri.000 de hectare a suprafeţei de cultură. peste două sute milioane de persoane (peste 5% din populaţia lumii). cum ar fi Lituania. precum şi Polonia. o piaţă africană care înregistrează în ultimii ani creşteri însemnate. Al doilea factor este legat de diminuarea consumului de cocaină înregistrată în SUA. cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani. mai scumpă. concentrat de mac opiaceu obţinut din tulpini sau capsule zdrobite de mac) într-o serie de state din estul Uniunii Europene. Pe lângă implicaţiile acestui flagel asupra sănătăţii populaţiei şi a costurilor tot mai mari pentru menţinerea sa sub control.emcdda. În Europa. tulpini de mac opiaceu. provenind de obicei din Asia de Sud-Est. Agenţia Naţională Antidrog. 72% din numărul global de capturi de cocaină se concentrează pe teritoriul a 5 state: Columbia. inclusiv pentru finanţarea actelor teroriste. ruta tradiţională folosită de traficanţi. parte din acestea fiind folosite pentru comiterea altor activităţi ilicite. în ciuda scăderii cu 9%. Organizaţiile mexicane de trafic de droguri sunt cele mai influente dintre organizaţiile care operează pe teritoriul SUA. acestea fiind sursa cantităţilor mari.www. unele droguri pe bază de opiacee sunt produse în Uniunea Europeană. au consumat droguri cel puţin o dată. Africa reprezintă 27% din producţia mondială şi principalii producători sunt Marocul (3700 de tone). Ca efect colateral. Datele privind descoperirea de laboratoare clandestine confirmă această tendinţă. 2 http://ar2006. de obicei. În plus autorităţile olandeze au intensificat supravegherea cu patrule aeriene poziţionate în insulele Curaqao şi Saint Martin. unde se pare că producţia de „heroină poloneză” este în descreştere2. prezentând pericolul cel mai mare din punct de vedere organizaţional. în perioada 2005-2008. faţă de o creştere a cererii în Europa. În anul 2004. s-au ridicat baze de supraveghere americane din Anzi în Insulele Caraibe.

Agenţia Naţională Antidrog. În perioada de tranziţie parcursă de România după Revoluţia din Decembrie 1989. iar prin punctele de frontieră Nădlac. Arealul favorabil al României. în Cehia. Deschiderea graniţelor României. care include şi un tronson maritim. Ruta a doua balcanică de transport al drogurilor porneşte din Turcia. în baza experienţei acumulate. au influenţat în timp. care să aibă dotarea tehnică corespunzătoare. în cele câteva cazuri înregistrate consumatorii fiind cetăţeni străini. criminalitatea organizată naţională şi internaţională şi-a făcut apariţia şi s-a dezvoltat. Caracterul relativ stabil al rutelor de transport nu exclude şi alte variante care să vizeze România. intră în România prin punctele de frontieră sudice (Negru Vodă.www. pentru ca ulterior. traversează zona estică a României.cartiaz. ajunge prin zona sud-vestică. O altă variantă a celei de-a doua rute balcanice. care a condus la o creştere enormă a numărului de mijloace de transport şi mărfuri ce intră şi ies. Prima rută balcanică ce ocoleşte România. trece prin Bucureşti. Bucureşti. traversează Bulgaria. dar şi ca o piaţă de desfacere şi consum ilicit a drogurilor. dar care poate oricând să includă şi variante care să vizeze ţara noastră. organizaţiile criminale privesc România nu numai ca o ţară de tranzit. deja existente în alte zone geografice. O parte a cetăţenilor români uzitând de dreptul la libera circulaţie au săvârşit fapte penale în afara teritoriului naţional.ro – Carti si articole online de la A la Z idee fiind indusă de propaganda comunistă. în evidenţa autorităţilor vremii se regăsea un număr mic de persoane. de unde pătrunde în Germania prin punctul de frontieră dintre cele două ţări2. unde se bifurcă. să iniţieze pe teritoriul României forme organizate de criminalitate. conferă organizaţiilor criminale posibilităţi largi de camuflare a drogurilor şi de tranzitare a teritoriului ţării. De asemenea. evoluţia României în ceea ce priveşte traficul de droguri. Bechet. Agenţia Naţională Antidrog . România reprezintă principalul tronson al celei de-a doua rute balcanice de transport al drogurilor către Europa Occidentală. Situaţia conflictuală dintre statele ex-iugoslave a făcut ca pentru o perioadă de timp centrul de greutate al traficului de droguri să se transfere pe cel de-al doilea segment al “rutei balcanice” care include şi România. Raport naţional privind situaţia drogurilor. este: Istanbul-Constanţa (pe Marea Neagră)-Bucureşti. iar celălalt spre aceeaşi destinaţie. intră în Slovacia prin Rajka. în şi din ţară. un traseu continuând prin Polonia către Germania. Poziţia geografică deosebită pe care o ocupă România a făcut ca aceasta să fie luată în calcul de către reţelele de traficanţi de droguri ca un important „cap de pod” ce face legătura între Orient şi Occident.Observatorul Român de Droguri şi Toxicomanii. În continuare. O serie de factori determinanţi. 108 . Petea intră în Ungaria. a permis reţelelor de traficanţi să folosească diverse mijloace pentru tranzitarea teritoriului ţării. cadrul legislativ insuficient reglementat în materie antidrog şi inexistenţa organelor judiciare specializate în combaterea acestui gen de infracţiuni. are următorul traseu: Turcia-Bulgaria-Serbia-Ungaria. consumul ilicit de droguri în România constituia un aspect cu caracter excepţional. Giurgiu). iar după traversarea teritoriului slovac. Înainte de anul 1990. în marea lor majoritate marinari. după care continuă prin zona subcarpatică spre Vest. Bucureşti. iar la Budapesta intră pe ruta a doua balcanică. Vama Veche. depistarea acestora depinzând în mare măsură de abilitatea instituţiilor implicate în 1 2 Raport de evaluare a fenomenului drogurilor în România. precum factori de ordin social-politic-economic. devenite dependente ca urmare a unor tratamente îndelungate cu morfină sau alte medicamente cu conţinut stupefiant1. dar prin Slovacia şi Cehia. care include toată gama căilor de transport. Borş. În dorinţa lor de expansiune. 2005. Din cea de-a doua rută balcanică se desprinde o altă variantă care pleacă din Bucureşti. trece prin Budapesta. după care intră în Ucraina. după care intră pe traseul mai sus descris. 2004. grupurile criminale acţionând structurat în diverse domenii ale vieţii sociale şi economice.

 creşterea numărului de consumatori de droguri şi.  diversificarea modalităţilor de spălare a banilor rezultaţi din operaţiunile ilicite cu droguri prin racolarea unor specialişti din domeniul financiar-bancar şi coruperea unor funcţionari publici.  modificarea continuă a rutelor utilizate şi a tipurilor de droguri traficate în funcţie de cerinţele pieţei ilicite. urmând ruta Turkmenistan/Iran – traversând Marea Caspică-Azerbaidjan-Georgia-traversând Marea NeagrăUcraina şi de aici către vest (este puţin probabil ca transporturile de heroină din Afganistan să traverseze Turcia. atât pe raza Capitalei.  cooperarea insuficientă între instituţiile abilitate în reducerea ofertei de droguri. locuri şi medii infracţionale. principalii factori de risc care pot influenţa nivelul ofertei de droguri sunt:  poziţia României la intersecţia principalelor rute tradiţionale utilizate de traficanţii internaţionali de droguri şi faptul că începând cu data de 01 ianuarie 2007 ţara noastră reprezintă graniţa estică a Uniunii Europene. Transformarea Afganistanului în principal producător de heroină a format. 73/2005 privind aprobarea Strategiei Naţionale Antidrog în perioada 2005-2012. există deja locuri cvasinotorii unde se comercializează. în opinia analiştilor internaţionali. datorită conflictelor cu reţelele locale de traficanţi de droguri). de modul în care acestea cooperează cu instituţiile similare ale altor state. sunt implicaţi atât în calitate de dealeri.  implicarea în fapte de corupţie a unor funcţionari publici care au atribuţii directe în activitatea de control la frontieră. la care specialiştii nu sa-u 2 Hotărârea Guvernului nr. Din cazuistica ultimilor ani.www. dar şi dinspre nord (Ţările Baltice. amplificarea cererii de droguri în instituţiile de învăţământ. Este o situaţie surprinzătoare. traficul intern cu droguri şi în special cel stradal s-a intensificat. MDMA. aproape ostentativ. atingând în prezent cote alarmante. cât şi în alte centre urbane din ţară materializate prin sporirea numărului de vânzători stradali şi din locuinţe. organizate pe scheletul unor veritabile reţele de comercianţi.  dezvoltarea traficului comercial prin punctele de frontieră cu consecinţe asupra scăderii timpilor de control.  creşterea consumului de droguri şi în special a celui de droguri sintetice. Germania) spre est (România). şi a unei cereri crescânde de stupefiante şi pe piaţa internă. de exemplu. ci ca o consecinţă a dezvoltării rapide a narcotraficului internaţional. mai ales. Ucraina) pentru produsele stupefiante de sinteză (amfetamine. în special. Potrivit Strategiei naţionale antidrog în perioada 2005-2012. Constant şi nu pe un teren viran. în principal.  proliferarea reţelelor teroriste interesate în obţinerea de fonduri din traficul ilicit de droguri. LSD şi altele). 109 . În aceste activităţi. Numai în Bucureşti. preponderent din etnia rromilor.ro – Carti si articole online de la A la Z combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi. grupuri de români.  extinderea fenomenului infracţional din acest domeniu pe întreg teritoriul ţării. cât şi de consumatori.  amplificarea si diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri. Principalele tendinţe privind evoluţia fenomenului criminalităţii în domeniul drogurilor sunt următoarele2:  amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier. „moartea albă”. a celor care preferă amfetaminele şi cannabisul. rezultă că pentru drogurile sintetice se prefigurează dezvoltarea unor rute dinspre vest (Olanda. ci prin ocolirea acesteia prin nord. Belgia.cartiaz. care ar urma să devină active pe teritoriul României.  creşterea fluxului de imigranţi spre România şi alte state membre ale Uniunii Europene. convingerea că transporturile de heroină către Europa nu se vor mai efectua prin România. discoteci.

pag. percepţiei. poate modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia. modifică imaginea asupra realităţii înconjurătoare. 58. datorită unor proprietăţi curative. 6 Bercheşan Vasile. Potrivit legislaţiei naţionale3. pag. 1994. fiind introduse de o persoană pe diferite căi în organism (injectare.ro – Carti si articole online de la A la Z gândit cu ceva timp în urmă. pag. drogul a fost definit4 ca fiind orice substanţă utilizată în terapeutică. 7 Dicţionarul Explicativ al limbii române.www. Editura Cermaprint. 3 Art. 6. 81. noţiunea de „drog” trebuie înţeleasă în sensul de „stupefiant”. care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant. Piteşti. 110 . ţara noastră nu reprezintă o ameninţare majoră din punct de vedere al producţiei şi distribuţiei de stupefiante. 1972 (septième édition). Organizaţia Naţiunilor Unite. în sensul că asemenea indivizi vor renunţa la clasica bişniţă cu produse agroalimentare. 336. 2006.2. drogurile reprezintă acele substanţe care. pag. comportamentului. Editura Paralela 45.1. Bucureşti. A se vedea în acelaşi sens şi Yves Pélicier. Totuşi. Editura Ars Docendi. Collection „Que sais-je?”. drogurile reprezintă „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe”. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte drogul ca fiind:  substanţa de origine vegetală. Academia Naţională de Medicină din Franţa a adoptat următoarea definiţie a drogurilor: „substanţe naturale sau de sinteză ale căror efecte psihotrope produc senzaţii comparabile 1 2 Raportul Organului Internaţional de Control al Stupefiantelor pentru anul 2005. 2002. În opinia unor autori. 41. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. generalizând medicamentele. Pletea Constantin – Drogurile şi traficanţii de droguri. 5 Răşcanu Ruxandra. 1030. odată absorbită de un organism viu. lichide sau gazoase. PressesUniversitaires de France. Editura Academiei Române. Claude Saumaise şi Gilles Ménage. 4 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. 4. „drogul” este acea substanţă care. Folosirea abuzivă poate crea dependenţa fizică şi psihică sau tulburări grave ale activităţii mentale şi ale comportamentului. incert şi nociv pentru organismul uman. cercetărori în domeniu. Din punct de vedere farmacologic. termenul provine din limba olandeză (droog)2. datorită consolidării legislaţiei interne privind controlul drogurilor şi precursorilor cât şi a structurilor administrative şi de coordonare1. În accepţiunea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii9. 1998. plecând de la cuvântul din limba persană „droa”. 1998. această definiţie este mult prea vagă. lit. folosită în mod sistematic duce la obişnuinţă şi la necesitatea unor doze crescânde7. cunoştinţei. care odată introduse în organism. animală sau minerală.3. Guy Thuillier – La drogue. inhalare) produc acestuia modificări esenţiale. ţigări.Medicină legală. 8 Ştefan Cristian Eduard – Flagelul drogurilor. producând o stare de inerţie psihică şi fizică şi care. pag. flori. cu aur şi valută şi se vor lansa în afaceri cu stupefiante. 18. Bucureşti. Editura Printech. 2001. Zivari Mirela – Psihologie şi psihopatologie în dependenţa de drog. dar al cărei efect este câteodată. Bucureşti. Editura Militară. b din Legea nr. În prezent. O altă definiţie5 prezintă drogurile ca fiind substanţe solide. Bucureşti. „produse sau substanţe stupefiante ori toxice” sau „substanţe psihotrope”. 9 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. pag. prizare. pag. Lato sensu. Bucureşti. sunt de părere că termenul derivă de la „droga”. Conceptul şi clasificarea drogurilor Etimologia cuvântului „drog” nu este întrutotul şi exact cunoscută. Drugescu Nicolae . Potrivit altor autori6.cartiaz. 2000.  substanţa toxică medicamentoasă folosită la prepararea produselor farmaceutice. Editura Naţional. În opinia autorilor. drogul este substanţa utilizată de medicină şi a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependenţă fizică şi/sau psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale. putând genera dependenţa fizică şi/sau psihică a persoanei care le consumă8.  substanţa folosită la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant. Noţiunea de „stupefiant” este definită ca fiind substanţa medicamentoasă care inhibă centrii nervoşi.

atât funcţiile psihice instinctive cât şi procesele mentale şi emoţionale. 2000. 1999. încheiată în anul 1971. prin „droguri” înţelegem stupefiantele supuse controlului internaţional prin Convenţia unică privind stupefiantele din 1961 şi substanţele psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind substanţele psihotrope.ro – Carti si articole online de la A la Z plăcerii. sunt următoarele: alcoolul. sedativele şi hipnoticele.D. solvenţii volatili.cartiaz. În doze mari. pag. opiaceele. Cofeina din cafea.  substanţe depresoare sau psiholeptice. cocaina. anorexigenele şi psihostimulenţii. alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase. tutunul. 10. Cuvântul drog nu trebuie să fie utilizat cu sensul de medicament sau de substanţă activă din punct de vedere farmaceutic. 6. 241. Drogurile licite sunt substanţele psihotrope al căror consum sau vânzare nu este incriminat prin lege. 5 Drăgan Jenică – Dicţionar de droguri. 836/1993. 2 Charpenel Y. Drogurile ilicite sunt drogurile al căror consum sau vânzare în afara cadrului legal atrage răspunderea penală a persoanelor. influenţând inegal selectiv sau global. Din această categorie fac parte: frunzele arbustului de coca. Ele acţionează direct asupra sistemului nervos central. Observatorul francez al drogurilor şi toxicomanilor defineşte drogurile2 ca fiind: „produse naturale sau sintetice. 28 novembre 2006. Paris. Maestracci N. 3 Marc Roelands – Définition du mot „drogue”. În doze moderate acestea întreţin starea de veghe. Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea sistemului nervos central. implicaţiile sociale sau dependenţa produsă în urma consumului. Paris. derivatele cannabisului. Spre exemplu. pag. Editura Naţional. 1 Pierre Delaveau – Communiqué portant sur la définition du mot „drogue”. de abuz sau dependenţă. În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor. În funcţie de efectul produs asupra sistemului nervos central. crack-ul. Bucureşti. cocaina. cum ar fi: efectul produs asupra sistemului nervos central. alcoolul şi unele medicamente (eliberate din farmacii fără prescripţie medicală) pot fi considerate droguri admise de societatea în care trăim. drogurile se clasifică astfel:  substanţe stimulente sau psihoanaleptice. Caracterul ilicit al drogurilor diferă de la o legislaţie la alta.. animală ori minerală) sau de sinteză. conducând prin consumul lor repetat de cele mai multe ori la dependenţa psihică şi fizică.www. Drogurile care fac obiectul unor convenţii internaţionale sau legi naţionale sunt denumite şi „droguri de abuz” („abused drugs”). constituind infracţiuni. – Drogues et Toxicomanies. 4 Organizaţia Mondială a Sănătăţii – Seria de rapoarte tehnice nr. Acestea se subclasifică în5:  stimulente ale veghii – amfetamina. originea substanţelor. nicotina din tutun. În conformitate cu unele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. fiind supus totuşi unei reglementări legale. Potrivit documentelor internaţionale. având potenţial de uzanţă nociv. ele pot produce toleranţă fizică şi psihică. cresc activitatea mentală şi creează o senzaţie de bine. Institutul de sănătate publică din Belgia defineşte drogul ca fiind substanţa psihoactivă utilizată în scopuri non-medicale3. cathina. Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală. 111 . consumate în vederea modificării stării de cunoştinţă.  substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice. regimul juridic aplicabil. Bruxelles (Belgique). Termenii drog licit şi drog ilicit au fost utilizaţi din momentul incriminării prin lege a substanţelor psihotrope. Académie Nationale de Médecine. având la bază diferite criterii. susceptibile să modifice într-un mod oarecare activitatea psihicului şi comportamentului uman. dar este permis în Olanda. substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc asemenea modificări şi generează dependenţa. a căror folosire poate fi legală sau nu”. cofeina.”1. utilizate în asociere4. pag. halucinogenele.T. amfetaminele.. consumul de cannabis este ilegal în Franţa. Editura O. Institut de santé publique.F.

drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina). Bucureşti. Editura Militară. Halucinogenele sunt substanţe care perturbă activitatea sistemului nervos central şi provoacă alterări ale percepţiei. LSD 25. În funcţie de aceasta. 118. pag. 112 . Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia dogurilor. phenciclidina. Tot droguri de sinteză sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională. conform căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice privind stupefiantele din anul 1961 şi respectiv patru tablouri din Convenţia privind substanţele psihotrope din anul 1971. tranchilizante şi hipnoticele. fiind totodată larg răspândite şi uşor de procurat. În funcţie de regimul juridic al substanţelor. Tot în această categorie sunt incluşi şi solvenţii volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor3. cannabisul şi răşina acestuia. în această categorie sunt cuprinse cannabisul.cit. amfetamina. care. 3 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. Potrivit art. acestea pot fi: a) Substanţe psihotrope. mescalina. Drogurile naturale sunt cele obţinute direct din plante sau arbuşti: opiul. ecstasy ori alte substanţe psihotrope obţinute în laboratoare clandestine. 48. Drogurile de sinteză sunt obţinute în întregime prin sinteze chimice: metadona. semnată la Viena la 20 decembrie 1988. toxicologice. Macovei Radu Alexandru (coordonator). codeina). morfinice de sinteză.cartiaz. O altă clasificare este cea statuată în dreptul internaţional. medicamentele pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia. drogurile se clasifică în2:  droguri naturale. ecstasy. Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea sistemului nervos central. Un alt criteriu important de clasificare. Bucureşti. psihiatrice şi juridice.www. acestea se împart în două categorii:  substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina.1. îl constituie dependenţa generată (clasificare de ordin medical). ketamina. Aspecte medicale. Cunoscute şi sub denumirea de „droguri psihedelice”. După originea lor.  droguri de sinteză (sintetice). Acestea antrenează o puternică dependenţă psihică şi uneori fizică producând totodată şi fenomenul de toleranţă.. pag. 2006. Editura Focus.ro – Carti si articole online de la A la Z stimulente ale umorii – substanţe ce îndepărtează starea depresivă. Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina. barbiturice.  substanţe total interzise (LSD. în general ele având efecte analgezice şi sedative. Galetescu Emanoil. Tihan Eusebiu. 40. LSD 25. lit.  droguri care produc dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai multe stupefiante. etc. această clasificare arbitrară este menţinută şi chiar întărită. ciupercile halucinogene. ketamina) – sunt folosite în tratamente medicale. barbituricele. În fapt ele deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează1. mescalina. drogurile se împart în trei categorii:  droguri care produc dependenţă fizică. morfina. 1994. cocaina. cocaină). heroină. la rândul lor se pot clasifica:  1 2 Drăgan Jenică – op.q şi r din Convenţia asupra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope. pag. Vasilescu Lucian.  droguri care produc dependenţă psihică. După tipul general de drog. temporale şi spaţiale. designer-drugs.  droguri de semisinteză. psihosociale. frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu principii halucinogene.

 produse din extract de cannabis. diazepam. Bucureşti. Căpăstraru Cristian – Elemente de toxicologia dogurilor. timoleptice. opiul. semisintetice şi sintetice. drogurile sunt3:  euforicele (opiaceele şi opiozii). tranchilizante şi sedative. combustibili.www. mescalina). 158.  după originea lor. medicale). lacuri. Aspecte medicale.  psihoanaleptice cu acţiuni stimulatoare şi antidepresoare. 2006. 35. aminorex. de fumare. Editura Militară.  precursorii utilizaţi la fabricarea drogurilor: efedrina. pag. morfina.  tranchilizantele minore.  barbituricele şi celelalte sedative hipnotice. psiholeptice. stupefiantele (cocaina. Vasilescu Lucian. psihoanaleptice).ro – Carti si articole online de la A la Z  după substanţele din care derivă. drogurile pot fi clasificate în: injectabile. unele se pot administra şi sub forma de supozitoare2. acidul sulfuric.  droguri asemănătoare aflate sub control.  cocaina şi celelalte substanţe extrase din coca. potenţialul de creare a dependenţei (mare sau redus). care. PressesUniversitaires de France. toxicologice. ecstasy. LSD-ul. lichide. anhidrida acetică. Collection „Que sais-je?” nr. Cercetătorul francez Pierre Deniker1 realizează o clasificare generală a psihotropelor. ingerabile.  nicotina. neurostimulante). după cum urmează:  psiholeptice cu acţiuni hipnotice. În monografia sa despre toxicomani intitulată „Paradisuri artificiale”. 3 Macovei Radu Alexandru (coordonator). domeniul de utilizare (produse ilegale. cannabis.  halucinogene (cannabis. heroina. coca. aerosoli).  după efectele de ordin fizic şi psihic. acţiune (psihodisleptice. în funcţie de originea vegetală (opiu. fenobarbital. 2 Drăgan Jenică – Aproape totul despre droguri. 47. forma de agregare (gaz.  inhalantele (solvenţi volatili. la rândul lor pot fi:  stupefiante naturale. de masticare. psihotice. neuroleptice şi regulatoare ale umorului. Tihan Eusebiu.  steroizii anabolizanţi (testosteronul).  droguri de risc: cannabis.  excitantele (antidepresive. Galetescu Emanoil. industriale. solide).  după compoziţia chimică generală.. 113 . ketamina). toluenul etc. morfina) alcoolul şi derivaţii săi. psihiatrice şi juridice. phenciclidina. 1994. 1 Pierre Deniker – La psichopharmacologie. În funcţie de modul de administrare (de consum).  solvenţi organici şi inhalanţi. nitrazepam. Editura Focus. 1216/1976. de prizare. amfetaminele. După efectul farmacodinamic principal.  LSD şi alte halucinogene.  amfetaminele şi stimulentele analoage. Bucureşti. aerosoli.  după riscurile farmacodependenţei şi abuzului pe care le prezintă. pag.  psihodisleptice: halucinogene şi onirogene (mescalina). O altă clasificare este făcută de legislaţia naţională. Gabriel Ştefan Gorun este de părere că substanţele psihoactive pot aparţine uneia din următoarele clase. fenilalanina. b) Substanţe psihoactive. pag. inhalare.cartiaz. acetona. psihosociale. potrivit căreia drogurile se împart în:  droguri de mare risc: heroina.  psiholeptice (deprimantele). cocaina.

114 . Discriminarea pe piaţa muncii relevată prin ratele ridicate ale şomajului (pe piaţa muncii femeile sunt ultimele angajate şi primele concediate. pag. au determinat o creştere a sărăciei şi a ratei şomajului. face posibilă gruparea acestora. România fiind citată ca ţară de origine şi de tranzit pentru marile reţele de trafic de femei.md.cartiaz. Iaşi 2005.11. 3 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. asigurată de menţinerea manifestărilor sale în contextul unor activităţi aparent legale3. intensei circulaţii peste frontiere a persoanelor şi bunurilor.3. Iaşi 2005. date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 18605. Peste mai bine de un secol şi jumătate. Alternative Sociale. pag. datate la sfârşitul secolului al XIX-lea. datorată mobilităţii foarte mari.Infracţiune. Traficul de persoane nu este un fenomen recent. precum şi Turcia. Infracţiune.sens. criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului. din necunoaşterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Moldova sau Belarus. demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului şi devenind o problemă ce se agravează constant2. proces care întâmpină însă o serie de dificultăţi rezultate. trebuind să muncească „la negru" pentru a-şi câştiga existenţa.ro 5 www. 6. Traficul de persoane Traficul de persoane a cunoscut o creştere constantă în ultimii ani. existând rapoarte ale poliţiei din alte state. O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariţia şi proliferarea fenomenului traficului de fiinţe umane. Astfel. Victimă. 4 www. dar şi din ţările vecine ca Ucraina. se impune formularea unor politici coerenţe pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane. efectele tranziţiei din ţările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice. cunoscând profunde conotaţii de ordin social şi economic.Infractor. la rândul lor. în ultimii ani. nu doar în ţara noastră. internaţionalizare şi globalizare au apărut şi cauze noi. În acest context.org.11. care indicau răpiri şi vinderi de copii şi fete din satele locuite de evreii din Ţara Galilor şi din alte ţări ale Europei Centrale şi de Est în bordelurile din toată lumea. cu destinaţia în ţările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo).ro – Carti si articole online de la A la Z  inhalanţii chimici toxici ( cel mai cunoscut şi frecvent întâlnit este aurolacul consumat de „copiii străzii”). această tranziţie a creat situaţii de criză . răspândirea traficului fiind efectul feminizării sărăciei şi a migraţiei pe piaţa muncii. la nivelul ţării noastre.iatp. Fenomenul nu este unul episodic.Ed. în primul rând. implicând un număr mare de persoane. o distribuţie inegală de putere pe piaţa muncii între bărbaţi şi femei. Victimă. un prim aspect care priveşte traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariţia. provenind îndeosebi din Asia.www. Grecia sau statele din Europa Occidentală4. în particular Argentina şi Brazilia. în special în America de Sud. combinată cu sărăcia motivată de remunerarea 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. 2 Ibidem. unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piaţa muncii la negru fiind industria sexului). De aceea.Ed. iar. sociale şi culturale care. el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislaţie corespunzătoare şi un sistem de cooperare eficient între instituţiile guvernamentale şi societatea civilă.Infractor. În plan regional. însă datorită tendinţelor de industrializare. Deşi fenomenul ia amploare în întreagă lume. în acest mod fiind împinse tot mai mult către sectoarele neconvenţionale ale economiei. devenind o problemă naţională şi internaţională1. Alternative Sociale. factorii acestui fenomen au rămas practic aceiaşi. în America Latină şi în Caraibe. din obscuritatea fenomenului. în al doilea rând.

comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova şi Muntenia) şi rezidenţa într-o aglomerare urbană (de exemplu.grupurile de apartenenţă. 2 www. iar O. situaţie care favorizează traficul.www. cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană şi Regională (CURS). tinerele care locuiesc în marile oraşe sunt mai vulnerabile fată de trafic. de tranzit şi de destinaţie favorizează dezvoltarea traficului. rurale). Internaţionalizarea grupărilor criminale.Ed. Potrivit unui studiu comandat de O.abuzul şi disfuncţionalitatea familială.amplasarea geografică „avantajoasă". lipsa cadrului legislativ sau existenta unui cadru legislativ neadecvat. 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. pe de altă parte. consecinţele muncii la negru determină aprecierea incorectă a şanselor reale de succes. Factorii informaţionali scăzuţi privind realităţile pieţei muncii sau nivelul de trai în ţările de destinaţie. creşte substanţial vulnerabilitatea faţă de trafic. . 2001. de asemenea. 3 Organizaţia Internaţională pentru Migraţie. posibilităţile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare. Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume. în ţara de origine. la combaterea traficului de persoane. astfel. spre care tind victimele traficului. astfel: . fie într-o instituţie. tinerele care locuiesc într-un mediu instituţionalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia. pag. alimentând sentimentul eşecului în relaţiile personale şi determinându-le pe ţinere să-şi caute libertatea în altă parte. . s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor. Vulnerabilitatea tinerelor din România fată de traficul de flinte umane.migratie.U. Victimă. profiturile mari obţinute în urma traficului de femei. astfel. 115 . România fiind ţară de origine.md. cauze care au determinat apariţia şi dezvoltarea traficului de fiinţe umane.Infractor. inaplicabil referitor la migraţie.I. Controlul slab al graniţelor. fie în familie. factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină şi preced apariţia traficului de fiinţe umane.cartiaz. precum şi reglementările foarte restrictive cu privire la migraţia legală impuse de ţările cu o economie mai dezvoltată. ca unică soluţie. comunicarea redusă dintre părinţi şi ţinere generează sentimentul de nonapartenentă la familie şi măreşte vulnerabilitatea faţă de trafic. Iaşi 2005. limitează cu severitate orice formă de migraţie legală. prin aceea că traficul creează multiple oportunităţi care au ca finalitate coruperea funcţionarilor publici şi crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alţi factori pentru combaterea acestui fenomen1. Alternative Sociale. De asemenea. Biroul din Bucureşti. experienţa unui abuz. în comparaţie cu cele care locuiesc în comunităţi mici.ro – Carti si articole online de la A la Z proastă a muncii şi cu ocaziile de a emigra au determinat considerarea emigrării în ţările mai dezvoltate.N. Restricţionarea oportunităţilor de migrare legală în ţările de destinaţie.12. dorinţa de realizare personală şi independenţă financiară se află într-un raport de directă proporţionalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariţia traficului).M. Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi Mercury Research and Marketing Consultants. lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării şi facilitează desprinderea de familie şi de comunitate. .Infracţiune. favorizând traficul. mediul familial abuziv este un factor generator de migraţie şi trafic. traficul şi corupţia se completează reciproc. protecţia victimelor şi a martorilor constituie. Corupţia autorităţilor poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane.achiziţiile şi aspiraţiile personale. lipsa sistemului de evidenţă a persoanelor care emigrează. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari2. lipsa de comunicare în familie şi dezintegrarea socială.3 în România.

Alternative Sociale.cartiaz. Iaşi 2005. eşecurile în viaţă. copii). trauma suferită marcându-le întreaga evoluţie viitoare. a exploatării forţei de muncă şi donarea de organe. Formele traficului variază în funcţie de: numărul persoanelor implicate. fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de fiinţe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu. Prevenirea şi combaterea traficului de persoane (în special femei şi copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor ţărilor (de origine.Infracţiune. Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare şi mai importantă formă a traficului. traficul presupune: interese financiare (profituri uriaşe). 116 . munca forţată.Din punctul de vedere al originii fenomenului. sunt dezumanizate treptat. Ibidem.13. circulaţia ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic şi pe baza cărora se realizează activitatea de traficare). cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistenţă: traficul în vederea exploatării sexuale. adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului.Privit din punctul de vedere al drepturilor omului. pag. naşterea unei dorinţe de „evadare către o lume mai bună. tipul de traficanţi. . fiind favorizat de procesul general al globalizării şi de utilizarea tehnologiilor moderne. în special al femeilor si copiilor. agresiunea fizică şi psihică a persoanei.Infractor.Din perspectiva implicaţiilor sociale. neîncrederea în sine. amatori de experienţe sexuale către est. de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului şi în raport de care traficul rămâne naţional sau se extinde peste graniţe3. cit. destinaţie) o abordare globală şi internaţională. reprimarea si pedepsirea traficului de persoane.14. În concluzie. migraţia occidentalilor. în raport de caracteristicile persoanelor traficate şi traficante. . persoanele traficate sunt reduse la condiţia de "marfă". violenta. de implicaţiile sociale. Prostituţia (în general exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor) constituie principalul scop al traficului şi modalitatea de obţinere a celor mai mari câştiguri. 3 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – Traficul de fiinţe umane. dar şi de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului)2. traficul presupune profituri scăzute pentru societate şi profituri uriaşe pentru traficanţi. în general. nivelul educaţional scăzut. comiterea de infracţiuni prin constrângere de către victimele traficului şi prelevarea de organe (victimele sunt bărbaţi. de asemenea traficul în scop de muncă forţată. . şomajul.ro – Carti si articole online de la A la Z În altă ordine de idei. . traficul de persoane devine un fenomen naţional şi transnaţional. fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde. de pedepsire a traficanţilor şi de protecţie a victimelor. de natura cauzelor ce au generat fenomenul. traficul de persoane include sclavia. rezultă şi formele în care se concretizează această infracţiune.Ed.Din perspectiva valorilor sociale lezate.Sub aspect economic. tranzit. şi urm. abuzul de încredere. pag. factorii care generează şi susţin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor. din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanţi. reţele regionale şi internaţionale. discriminarea pe piaţa muncii. se poate spune că sărăcia. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. . femei. datorită creşterii alarmante din ultimii ani. Victimă. violenta domestică şi abuzul determină pentru femei şi tinere. de scopul urmărit şi interesul vizat. care reinvestesc veniturile obţinute în derularea în continuare a activităţilor ilicite.Prin prisma scopului vizat.www. de victime sau de „clienţi" ori „consumatori". Din definiţia traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea. ." astfel încât ofertele înşelătoare ale traficanţilor sunt acceptate cu uşurinţă1. unde piaţa prostituţiei este mai tentantă.

.copii traficaţi. posibilitatea unor activităţi aparent legale şi obscuritatea acestui ţip de activităţi. 31 au fost constrânşi să practice cerşetoria iar 6 fete minore au fost obligate să practice prostituţia. ameninţările cu predarea la poliţie). dar şi persoane juridice (companii hoteliere.ro – Carti si articole online de la A la Z În traficul de fiinţe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenţi de recrutare. face ca datele statistice să nu fie exacte. societăţi de transport. forţarea victimei să-şi recruteze la rândul ei rudele sau prietenii). În prima parte a anului 2003 poliţia a identificat 658 de infracţiuni legate de traficul de persoane. sex-shop-uri. 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. neplată. atât la nivel naţional cât si internaţional. într-o perioadă relativ scurtă. Îngrijorător este faptul că între victimele traficului de persoane se regăsesc din ce în ce mai mulţi minori. Bucureşti a acordat asistenţă la 935 victime ale traficului de persoane. Dintre aceştia 22 au fost implicaţi în comiterea de furturi sub coordonarea unor majori.www. când traficanţii sunt bine organizaţi şi specializaţi în traficarea cetăţenilor în afara graniţelor. Fenomenul nu este cunoscut la adevărata lui dimensiune. reţinerea unor plăţi nejustificate)1. supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulaţii a victimelor). Dintre minorii care au fost repatriaţi în cursul anului 2003. mobilitatea populatei. are profunde implicaţii de ordin social şi economic. folosind aceleaşi rute.aspectul juridic (deposedarea de acte identitate. traficul îmbracă următoarele forme: .traficul în bande sau grupări mici. în anul 1997 au fost soluţionate peste 49 de cazuri. În primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane pentru infracţiuni de trafic şi infracţiuni conexe. edituri.decembrie 2007 numai O. sub formele clasice în mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostituţie. lipsa accesului la servicii medicale. 14. posedarea şi utilizarea de acte false. au fost descoperite 26 reţele de traficanţi. simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor. Numai în anul 2002 un număr de 59 minori repatriaţi au declarat că au fost victime ale traficului de persoane. audiaţi până in 2004. fenomenul. traficul poate fi clasificat în funcţie de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor şi care vizează: . 117 ..aspectul economic (împovărarea cu datorii. atac sexual sau viol. o zonă ce „rivalizează" cu regiunile tradiţionale din America Latină. implicând un număr mare de persoane. companii care oferă spectacole de strip-tease etc). avort forţat. când se raportează doar la transportarea internă/ internaţională a victimelor.aspectul social (abuz psihologic. Traficul de persoane a crescut în România. complici care au abuzat de poziţia lor din cadrul autorităţilor administrative ale statelor implicate). traficul de persoane a devenit o problemă majoră.M. conform unor date ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. pag. malnutriţie. derulat de reţele periculoase şi greu de combătut.traficul ocazional. constituind una din cele mai importanţe surse de femei şi copii traficaţi pentru exploatare sexuală sau muncă forţată în Europa Occidentală. fizic.I. contrabandişti. de spectacol. cel mai laborios organizat. Din perspectiva organizării traficanţilor.traficul internaţional. începând cu anul 1990. afectează numeroase persoane şi ţări. 93 au declarat ca au fost victime al traficului de fiinţe umane sub diferite forme. . firme de producţie şi distribuţie de casete video. Dacă în anul 1996. În ultimul deceniu. În perioada ianuarie 2000. După 1990.cartiaz. . Asia de Sud Est sau Africa.cit. lipsa puterii de decizie. agenţii de turism. Din perspectiva victimelor . obligarea de a consuma alcool şi droguri. de loc episodic. iar un număr 184 reţele de trafic au fost anihilate. ţările din regiunea centrală şi nord-est europeană au devenit atât ca sursă cât şi tranzit. .

va face ca una din cele mai grave forme de restrângere a libertăţii umane să existe. Dintre aceştia 80% sunt femei iar dintre acestea un procent de 70% sunt traficate in scopul exploatării sexuale. prin repatrierea şi reintegrarea acestora în familiile de bază. 14-15. a aerului şi pe mare. .prin Legea nr. Se impune astfel armonizarea legislaţiilor penale ale statelor Uniunii Europene pentru a se ajunge la definiţii uniforme ale infracţiunilor grave cu caracter internaţional.U. accentuată de dispariţia frontierelor interne. semnat la New York la 6 septembrie 2000. Prin ratificarea instrumentelor internaţionale în materie: . reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane. pentru a evita dezvoltarea unor sanctuare în anumite domenii. cooperarea judiciară este definită ca un ajutor dat de autoritatea judiciară a unui stat autorităţii judiciare a altui stat pentru realizarea de investigaţii precum: audieri de persoane. 118 . Criminalitatea organizată constituie o ameninţare majoră şi în creştere. În faţa dificultăţilor întâmpinate.A. Dacă în anul 2003. România şi-a manifestat opţiunea privind implicarea activă în lupta împotriva acestui fenomen. cu care uneori traficul de persoane se interferează şi traficul de arme. 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Luând în considerare numărul în creştere al copiilor şi adolescenţilor traficaţi UNICEF sa implicat în susţinerea unor măsuri speciale dedicate acestora. În afara traficului extern de persoane. Prin UNICEF Guidelines for Protection ofthe Rights of Child Victims of Trafficking se are în vedere demersurile ce trebuiesc îndeplinite de toate ţările pentru asistarea copiilor victime.cartiaz.000 de persoane. Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor si a factorilor favorizanţi traficului de persoane.N. ca traficarea de persoane şi spălarea banilor murdari.pag.www. precum şi Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră.ro – Carti si articole online de la A la Z Datele furnizate de diferitele instituţii confirmă o creştere a fenomenului sub toate formele. femei şi copii sunt traficaţi peste frontierele ţarilor de origine. Noua dimensiune a Europei. în România au fost condamnate pentru trafic 49 de persoane. anual. interceptări telefonice sau reţineri de bunuri. iar ca şi fenomen s-a dezvoltat la nivel internaţional cu o viteză alarmantă. în anul 2004 au fost condamnate peste 103 persoane. estimează că profiturile obţinute de traficanţi se situează între primele trei surse de venituri din crima organizată. dar dimensiunea lui reală nu este cunoscută.prin Legea nr. aproximativ 800.cit. prostituţia copiilor şi pornografia infantilă. scoate în evidenţă pericolul fenomenului de criminalitate organizată şi dificultăţile întâmpinate de specialişti pentru combatere acestuia. adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale. din care organizaţiile criminale încearcă să obţină foloase. În România. anual milioane de victime sunt traficate în interiorul frontierelor de stat. Protocolul privind prevenirea. ca reacţie eficientă împotriva fenomenului.U. O. alături de traficul de droguri. 470/2001 a fost ratificat Protocolul Facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului. numărul de victime sa crească de la an la an1. Unul dintre organismele care încearcă să prevină traficul de fiinţe umane la nivel mondial este Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM). 565/2002 au fost ratificate Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate. În mod tradiţional. referitor la vânzarea de copii. statele trebuie să pună la punct strategii adaptate şi rapide. Conform unui Raport al Departamentului de Stat S. bărbaţi. OIM desfăşoară începând cu anul 2000 diferite programe de asistenţă pentru victimele traficului. adoptate la New York la 15 noiembrie 2000. în special al femeilor şi copiilor.

Campaniile de informare şi prevenire asupra pericolelor generate de acest fenomen. 143 din 24 octombrie 2002 pentru modificarea si completarea unor dispoziţii din Codul penal si unele legi speciale.. 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. 783 din 11 decembrie 2001 şi a fost modificată prin: O. nr. familială. 804 din 5 noiembrie 2002). protecţia şi recuperarea copiilor traficaţi sau care riscă să fie traficaţi este Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989). Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informaţii. 355 se stipulează „drepturile copilului de a fi protejat împotriva traficului". (4). familia. nr. desfăşurate de organizaţiile neguvernamentale. prin adoptarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Traficului de Fiinţe Umane. încurajate şi asistate permanent2. consecinţe de care nu se ţine cont în cursul anchetelor şi al urmăririi penale împotriva traficanţilor. 678 din 21 noiembrie 2001 a fost publicată în Monitorul Oficial al României. organele de urmărire penală efectuează schimburi de informaţii şi culeg date relevante pentru anchetă de la diverse instituţii cum ar fi: operatorii de telefonie în reţea GSM sau prin satelit. 16-17. nr. Legea nr. Ibidem. mass-media şi alte instituţii1. defineşte copilul . Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea. în care există măsuri legislative specifice traficului şi exploatării copilului şi a avut o contribuţie majoră în realizarea Planului naţional pentru Combaterea şi Prevenirea Traficului de Copiii şi Asistarea Victimelor Copii. politia de frontieră. mii de copii (băieţi. art. 3 Legea nr. în vederea ocrotirii minorilor împotriva abuzurilor sexuale (M.cartiaz. 26 alin. au fost stabilite instituţiile cu atribuţii în domeniu şi reguli de colaborare interinstituţionare.www.cit. Traficul de persoane are consecinţe deosebit de grave (materiale şi morale) pentru victime.ro – Carti si articole online de la A la Z UNICEF România contribuit la realizarea noului pachet legislativ pentru respectarea şi promovarea drepturilor copiilor intrat în vigoare din 2004. sau persoanele care au fost înşelate de traficanţi şi au crezut că au un contract de muncă atrăgător. Copiii . tot mai mult în ţară de origine şi de tranzit a traficului de persoane. trebuie ajutate. Astfel.U. agenţiile de muncă. după care urmează în ordine descrescătoare: administraţia locală. feţe) sunt traficaţi pentru a fi exploataţi în scopuri comerciale. serviciile de evidentă informatizată a persoanelor şi serviciile de paşapoarte. 76. Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violenţă.prin Legea nr. pag. afectivă). Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor. ca martori. care implică în lupta împotriva traficului şi societatea civilă şi-au dovedit în timp utilitatea. economică. sau persoanele care sunt conştiente de adevăratele intenţii ale traficanţilor şi care au consimţit anterior la această exploatare sexuală datorită situaţiei lor vulnerabile (psihică. în art. Of. p. fiind recrutaţi . constrângere sau forţă. O cercetare realizată de Centrul pentru Sociologie Urbană şi regională (CURS) privind Instituţiile care ar trebui să se implice în prevenirea traficului. biserica. fără legătură cu comerţul sexual.orice persoană cu vârstă mai mică de 18 ani. 678/20013. Legislaţia română în vigoare garantează protecţia şi asistenţă minorilor -victime ale traficului de persoane . pentru investigarea cauzelor cu trafic de persoane.G.fie prin înşelăciune. socială. fie sunt transportaţi în ţară sau peste graniţele naţionale şi vânduţi în repetate rânduri. Ei devin victime ale acestui fenomen larg răspândit România se transformă. Un alt instrument legislativ care completează Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnaţional Organisational Crime) devenit şi Protocolul de la Palermo. abuzuri de autoritate sau la ameninţări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală. plasează poliţia şi şcoala pe primele două locuri. Pe plan intern. serviciile de transferuri de bani prin mijloace electronice tip Western Union. 39 din 21 ianuarie 2003 privind prevenirea si combaterea criminalităţii 119 .victime ale traficului de persoane Anual.

Unele feţe care au fost traficate devin la rândul lor traficanţi. maltratare). ţări de destinaţie (unde sunt primiţi copiii) sunt Kosovo. furat sau de a fi exploatat sexual sau pentru a fi dat ilegal spre adopţie. adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forţată (agricolă. Macedonia. 1 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Of. înşelăciune sau abuz de putere din partea traficantului. droguri — în perioada exploatării lor. la protecţie. de supravieţuire a familiei). Minorul .www. proxeneţilor. tortură. haine. ale traficanţilor.U.reduse astfel la condiţia de marfă . dreptul la informaţie (al copiilor-victime ale traficului. transfer. valoarea acestora.C. copiilor vulnerabili de a fi exploataţi). 2003. iubiţi. nu mai are aceleaşi abilităţi sociale.cartiaz. 120 . hrăniţi prost şi supuşi perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6-10 clienţi/zi). Bulgaria. nu recunosc acest fapt. anumite istorii din viaţa lor. îi obligă să reîntoarcă. în Europa de sud-est. Of. conduc la gânduri şi tentative de sinucidere. După recrutare. nr. Editura Timpul.victimă a organizate (publicata în M. ci văd o sursă de protejare a copilului. România şi Moldova (copiii fiind traficaţi spre alte ţări). principalele ţări de origine sunt Albania. contactarea de boli cu transmitere sexuală. victimele-copii devin captivi total: nu au acte de identitate. Toate eforturile anti trafic-copii se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la viaţă. Iaşi. dreptul la participare. Împotriva fenomenului de a deveni victime şi pentru protecţia copilului trebuie maximalizată intervenţia factorilor protectivi. părinţi. educative cu ale celorlalţi copii. 3 I. După recrutare şi intrarea în ţara de destinaţie. prin muncă. Chiar dacă reuşesc să „evadeze" din lumea traficului şi se întorc acasă. Majoritatea copiilor traficaţi suferă prin separarea de comunitatea unde au trăit. Aceştia însă. clienţilor. la toate acestea adăugându-se şi impactul fizic ale traficului suferit: violenţa fizică din partea traficanţilor. Răspuns la problema traficului de copii. iar principalele ţări de tranzit (care servesc ca punct de intrare în altă ţară) sunt Serbia. prin ameninţările proxeneţilor. Asistenţa şi protecţia copilului . Copiii nu primesc bani pentru activităţile lor. se întorc în locaţiile de unde au plecat şi recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame. casnică). 50 din 29 ianuarie 2003). fraudă. 2 Salvaţi Copiii. fraţi). factori de stress (abuz sexual. De exemplu. Muntenegru şi Croaţia2.G. Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în ţara unde este exploatat. • intenţia de a exploata etc1.. la dezvoltare. transport. adăpost. Mijloacele de traficare a acestei categorii umane . lipsa unui statut legal şi astfel dezvoltă relaţii de dependenţă emoţională cu traficanţii lor (iubindu-i şi urându-i în acelaşi timp). vecini. Ichim.sunt multiple: recrutare. Copiii pot deveni victime prin intervenţia unor factori de risc (de vulnerabilitate): 3 respingerea sau opoziţia normelor sociale şi morale de contact ale mediului lor social. p. prin neîncrederea în autorităţi. • prezumţia de corecţie. 14. prin condiţiile vitrege de viaţă şi muncă. impactul social devine mai puternic: familia îl poate respinge. O.în reglementările europene. sunt continuu ameninţaţi. nr. unchi. 629 din 19 iulie 2005).ro – Carti si articole online de la A la Z Traficul de copii se realizează în mai multe etape: • traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa.cit. nr. nu au dreptul la liberă circulaţie sau comunicare. la cerşit. 79 din 14 iulie 2005 (M. Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbaţi sau femei. pentru transfer de organe. cunoştinţe. Cei care preiau copiii le oferă hrană. sunt abuzaţi fizic. iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de ruşine şi vinovăţie conduc la lipsa încrederii. p. copiii pot fi traficaţi de-a lungul graniţelor naţionale sau internaţionale. Bosnia şi Herţegovina. 77.

sprijin limitat. indicându-se la nivel mondial aproximativ 1. nu trebuie sancţionaţi ca urmare a situaţiei lor de fiinţe traficate. istoria şi fondul personal al fiecărei femei traficate. 5 Gheorghiţă Mateuţ şi colaboratorii – op. cit. Am încercat de multe ori să-mi găsesc de lucru. educativă. traficanţii acţionând transfrontalier: de exemplu. persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului. m-am trezit în Sarajevo.2 milioane de copii traficaţi în scopul exploatării prin muncă. 121 . • să se realizeze o reunire a copiilor traficaţi cu familiile lor (după o analiză de risc şi consultarea copilului dacă este în interesul copilului).78. pe timpul procesului penal. educaţia şi pregătirea socială.2005.generând profituri uriaşe. medicală. armelor . pag. prin iniţierea de programe adecvate. programe. procesul de reintegrare şi recuperare a lor este de lungă durată.victime ale traficului de persoane Reţelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani.www. 2004.victime ale traficului sunt incluse unele proceduri. USDOS 2003. acţiuni adoptate de instituţii publice. ILO-IPEC. Principii recomandate şi linii directoare cu privire la drepturile omului şi traficului cu fiinţe umane. dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu şi cu un copil care mă aştepta acasă? Aşa că am crezut că asta era ultima mea şansă. factori ce include medii de familie abuzive. fiind îngreunate de natura clandestină a mijloacelor de traficare şi dificultăţilor legale de identificare a acestor categorii de victime.C. sărăcie. feţe (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud 5. Traumele acestor victime-femei. abuzate sexual 1 Raport al înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului către Consiliul Economic şi Social. nevoile materiale şi morale. distinctă de a adulţilor din toate punctele de vedere: lege. programe de asistenţă fizică. juridică.cartiaz. de către persoanele ce lucrează cu copiii-victime. cerşit. De exemplu. 3 R. îşi au originea într-un abuz mintal şi fizic din istoria lor de viaţă. Europol 2003.ro – Carti si articole online de la A la Z traficului de fiinţe umane trebuie să fie cu totul specială. o adolescentă traficată argumenta motivaţia pentru care a plecat din România: „Când m-am hotărât să părăsesc România. tatăl copilului plecase în Italia şi nu se mai întorsese.cit." Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată. nu exista nici o şansă pentru mine aici. iar Banca Mondială8 indică faptul că peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani şi nu au acces la apă potabilă4. 4 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. Femeile . Am plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat şi. • să fie protejaţi împotriva traficanţilor (şi în timpul procedurilor de obţinere a compensaţiilor). traficate cu scopul de a fi exploatate sexual. în final. • să le fie protejate intimitatea şi identitatea. private. 78. părinţii mei îmi tot cereau bani. Cauzele ce îi ajută însă pe traficanţi să îşi atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei. rapoartele ONGurilor3 estimează că mii de băieţi şi feţe mai mici de 13 ani sunt traficaţi din şi în interiorul Europei de est pentru muncă forţată. furt. astfel încât: • să nu fie implicaţi penal. Această problemă o putem exemplifica prin situaţia a două tinere surori. p. Naţiunile Unite au oferit unele statistici estimative2. 2 Surse. politică. Aveam un copil de crescut. tribunale1. 2003 (Regional Clearing Point on Counter Trafficking). De aceea. psihică. Printre măsurile speciale de protejare şi ajutorare a copiilor . precum şi visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun. Statisticile privind numărul copiilor traficaţi sunt greu de obţinut. • li se vor oferi. Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri comerciale urmează aceleaşi căi cu cele ale traficului drogurilor.P.

animatoare. au racolat ţinere pentru practicarea prostituţiei. Consiliul Europei. banalizarea. Ele erau obligate să se prostitueze în ţările de tranzit1. vânzarea propriului trup. hrană.Germania (pentru exploatare sexuală). 678/2001). 122 3 4 . Olanda. pag. eventual locuinţă sociale. până la crearea unui grup şi perfectarea actelor de deplasare. ce implică pierderea respectului de sine şi a demnităţii)2.cartiaz. 79. care a vrut să le ducă în Serbia. săvârşind şi alte infracţiuni în legătură strânsă cu traficul de persoane. baby sitter.România. au trecut pe la mai mulţi intermediari şi ţări. Femeile sunt recrutate prin anunţuri publicitare care le „promit" o carieră de dansatoare. În plan local. Grecia. chelneriţe. în final. ele sunt forţate să se prostitueze. 26 alin. Pentru reducerea riscurilor ca femeile să accepte tentaţiile oferite de traficanţi. s-a evidenţiat faptul că au fost transportate în grupuri. li se iau paşapoartele şi. apoi se exercită violenţele. Anexă la Recomandarea Consiliului Europei. însă ajunse în ţara de destinaţie. Astfel. Serbia. România. Important este faptul că primirea victimelor în aceste centre nu este condiţionată de cooperarea lor în procesul penal4. victimele pot fi cazate.victime ale traficului de persoane Un caz particular îl constituie bărbaţii care pot deveni victime ale traficului. reţinem că în anul 2004 au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane si de minori. unde li se asigură condiţii pentru igienă personală. lucrător hotelier. 5 din Legea nr. viol. Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. prostituate. în centre de asistenţă şi protecţie. au fost examinate medical şi nu au ştiut unde se află. Deşi se află în siguranţă. există momente în care îşi doresc „să-şi încerce norocul" peste hotare.www. Alte categorii de persoane . iar femeile sunt vândute altui proprietar. la cerere. traficanţii străduindu-se să 1 2 Recomandarea nr. din statisticile Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Iaşi. fals în declaraţii. 80. 678/2001. pot beneficia de azil (în conformitate cu dreptul internaţional al refugiaţilor). Ibidem pag.Polonia. însă aceştia au acţionat alături de alţi coinculpaţi. ori nu se specifică acest lucru). a tehnologiilor informaţionale noi .cit. lipsire de libertate. fiind sub o strictă supraveghere.ro – Carti si articole online de la A la Z de tatăl lor şi care au fugit de acasă şi au fost abordate de un „lider" al străzii. Coreea de Sud. Aceşti inculpaţi s-au constituit în grupuri organizate de trafic de „carne vie". Din raportul unor victime-femei. echipele de consiliere derulează continuu programe de protecţie şi asistenţă socială (art. apoi sunt predate unor călăuze pentru a trece „în siguranţă" frontiera3. Grupurile infracţionale au acţionat pe diferite rute: România . încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare.imagini înşelătoare. trecere frauduloasă de frontieră. victima este staţionată într-o locaţie stabilită de recrutor. O altă cauză ce are influenţă asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influenta mijloacelor mass-media. Clienţii comerţului sexual determină traficul de persoane. Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câştiguri importanţe. degradante ale femeii (de exemplu. proxenetism. unde pot fi însoţite şi de copiii minori. însă au fost salvate pentru moment prin Centrul de Consiliere al Organizaţiei Salvaţi Copiii . li se rupe contractul de transport. un număr de 30 de traficanţi. Paragraful 8. femeile părăsind ţara cu viză turistică. transport şi exploatarea lor sexuală. Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza şi prin consimţământul acestora. sunt deposedate de paşapoarte şi silite să devină sclave ale traficanţilor. Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de locuri de muncă sau sub acoperirea agenţiilor matrimoniale prin poştă electronică. R(2000)11. Înainte de transportul în ţara de destinaţie. anume infracţiunile de fals privind identitatea. prevăzute şi pedepsite de Legea nr. îşi continuă şcoala.

Sitech. Prostituţia infantilă mai este definită în unele lucrări de specialitate5 ca fiind „angajarea într-un raport sexual.cartiaz. 496/2004 5 Richard J. Canada and Mexico. Unele statistici din Suedia şi Norvegia identifică motivele pentru care bărbaţii cumpără servicii sexuale. inducerea. Ed. se va realiza o legătură între iubire şi sexul homoerotic..D.sau orice reprezentare a organelor sexuale ale unui copil.www. Există trei tipuri de materiale pornografice: imagini numai cu copii. University of Pennsylvania.director executiv al NARTH . variaţia sexuală şi comoditatea. precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte”4. Estes. folosirea.. 1 2 Gheorghiţă Mateuţ şi colectiv – op. aceasta datorită unor tendinţe psihologice.S.reală sau simulată . reviste. 2001. prin pornografie „se înţeleg actele cu caracter obscen. prin orice mijloc. Ph. Conform statisticilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.. Joseph Nicolosi . imagini cu copii şi adulţi. Conform Protocolului Opţional al Convenţiei Naţiunilor Unite privind drepturile copilului. 81. a unui copil.3 În sensul Legii nr. fotografii. anume: curiozitatea. and Neil Alan Weiner. Estes. modificată şi completată prin Legea nr. alimentaţie. s-a înregistrat un număr de trei victime bărbaţi. normele sociale. În studiile asupra problemei pedofiliei ale dr.Globalizarea traficului de copii. 9 123 . contrabandă. Biroul Bucureşti. Canada and Mexico. Ion Chipăilă şi colectiv. ori sunt recrutaţi (în special băieţii) pentru operaţiuni paramilitare. însă secvenţiale. o valoare comercială. afecţiune etc)“. dar ea reprezintă şi material de schimb între pedofili. cerşetorie şi furt1.se relatează că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienţilor săi. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. băieţii predispuşi la homosexualitate încep prin a fi singuri. instanţele de judecată au început să rescrie legile. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. Craiova. probleme în viaţa de cuplu sau pentru o confirmare a dominării masculine. cu copii sau tineri sub 18 ani. casete video. a unui copil angajat într-o activitate explicit sexuală . Pornografia infantilă2 Pornografia reprezintă „angajarea. înstrăinaţi de tată şi resimt frustrare şi o relaţie deficitară cu rudele de acelaşi sex.The Commercial Sexual Exploatation of Children in the U.ro – Carti si articole online de la A la Z răspundă „cererii" acestora. în scopuri sexuale“. imagini computerizate. and Neil Alan Weiner. Bărbaţii homosexuali au o probabilitate mai mare să angajeze relaţii sexuale cu minori. pornografia cu copii este definită ca „orice reprezentare. pag. băiatul formându-şi astfel tiparul său sexual.The Commercial Sexual Exploatation of Children in the U. pag. Ph. în multe cazuri. sau în alte activităţi sexuale. în scop de cerşetorie şi transplantare de organe. Bărbaţii cad victime ale traficului în scop de executare de munci forţate în industrie (construcţii. 3 Richard J. remarcându-se cazuri. medicamente. pag. în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament“. hotelieră). University of Pennsylvania. dar şi prin utilizarea lor în scopuri criminale. imagini produse şi distribuite de copii/tineri sub 18 ani. Homosexualitatea şi pedofilia sunt recunoscute ca nevătămătoare şi atunci legile civile.. iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca iubire. Subliniem faptul că statisticile oficiale concrete sunt limitate. vizând anul 2004. 2 din Legea nr. repatriaţi (doi minori şi un major de 44 ani). ce au fost traficaţi în scop de exploatare sexuală. 9 4 Art. 2006. în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare. au avut loc cu o persoană matură. Pornografia presupune realizarea de filme.D. atragerea sau constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat. haine. deşi cercetările şi analizele evoluţiei acestui fenomen sunt permanente. explicite din punct de vedere sexual. În general.157. Când un băiat va primi atenţie de la o persoană (bărbat) mai în vârstă. Pornografia cu copii are. pag.cit.S. 2001. care era de încredere. probleme de singurătate.

Probleme juridice privind abuzurile săvârşite asupra minorilor în Internet. 2/2006 124 . este mai degrabă vorba despre acţiuni de deturnare a traficului de utilizatori. Fenomenul pornografiei cu minori în spaţiul virtual prezintă o serie de caracteristici semnificative pentru înţelegerea corectă a demersului de represiune penală în acest domeniu. cu ajutorul serviciilor Internet este mai redus. Revista „Pandectele Române” nr. în mod cu totul justificat. scanate electronic şi transmise prin serviciile Internet. Spre deosebire de pornografia adultă. reprezintă factori de natură să le amplifice impulsul infracţional2. apărute în anii ’70. motoarele de căutare pe Internet oferă conexiuni către pagini Web al căror titlu sugerează pornografia infantilă. în prezent există largi grupuri în care asemenea persoane interacţionează cu dezinvoltură. cel mai grav aspect este reprezentat de efortul organizat şi susţinut al producţiei şi diseminării unor astfel de materiale la scară mondială. de a o face accesibilă inclusiv minorilor şi chiar de a facilita. precum şi a unor norme juridice cu aplicabilitate extrateritorială. 3/2003 2 Horaţiu Dan Dumitru. în acelaşi timp. conştiinţa faptului că mai există mulţi alţii ca ei. justificarea ei de către diverse grupuri interesate. Revista “Pandectele Române” nr. combaterea pornografiei infantile în mediul cibernetic are conexiuni cu eforturile mai ample. anii ’90 au marcat exploatarea masivă a copiilor în scopuri legate de realizarea unor asemenea materiale. în ultimii ani. relativ izolaţi de comunităţile sociale reale şi incapabili să-şi împărtăşească interesul pentru săvârşirea de infracţiuni împotriva minorilor. îndeosebi a producerii şi răspândirii acestor materiale. În aceste situaţii. desfăşurate la scară mondială. Dacă până la apariţia Internetului. Ideea apartenenţei la asemenea comunităţi. Presiunea politică care s-a dezvoltat în ultimii ani cu privire la aceasta problematică a condus. activarea organizaţiilor internaţionale guvernamentale şi neguvermentale în acest scop. dar conţinutul lor propriu-zis este rareori de tipul celui incriminat de lege. au putut să fie. Forţa de descurajare a unor asemenea acţiuni nu este însă întotdeauna foarte pronunţată. de natură să fixeze. gradul de acces la materialele pornografice cu minori. astfel încât noi reţele de producere şi răspândire iau naştere cu relativă constanţă. la care se adaugă posibilitatea de a-şi exprima gândurile în aceste grupuri. Este drept. lipsite de inhibiţii şi cu o capacitate remarcabilă de a-şi reprima orice sentimente de vinovăţie. Necesitatea incriminării faptelor de producere. în scopul confruntării 1 Horaţiu Dan Dumitru. persoanele cu înclinaţii pedofile erau indivizi singuratici.cartiaz. oricât de bizar ar părea. Pentru acest motiv. Pe lângă producţia pornografică cu minori din reviste cu circuit restrâns. o preocupare accentuată la nivel internaţional în vederea descurajării şi sancţionării. precum şi o serie de cazuri sesizate instanţelor judecătoreşti din diferite state au determinat. treptat. pe diferite căi.ro – Carti si articole online de la A la Z Existenţa în spaţiul virtual a materialelor pornografice cu minori a generat.www. Fără îndoială. cât mai precis. totodată. faptele supuse sancţiunii penale şi să faciliteze cooperarea internaţională destinată combaterii fenomenului pornografiei infantile1. la fundamentarea unor principii de acţiune. de stimulentul încurajărilor reciproce în a-şi reproduce continuu comportamentul aberant. anihilate datorită unor forme de cooperare între state şi organizaţii internaţionale. răspândire şi deţinere a materialelor pornografice cu minori prin intermediul sistemelor informatice este incontestabilă. Acest tip de pornografie era cunoscut şi incriminat încă înainte de apariţia Internetului. beneficiind. fără a suporta vreo cenzură. de a o reproduce. în vederea reducerii riscurilor generale de exploatare şi victimizare a minorilor. perceperea unei ofensive împotriva libertăţii de exprimare în spaţiul cibernetic. Dezvoltarea noilor tehnologii a avut însă darul să resuscite discuţiile cu privire la acest fenomen. în largă măsură. Campania extrem de agresivă îndreptată împotriva acestui flagel. Nenumărate resurse indică existenţa unor reţele internaţionale care.Probleme juridice privind conţinuturile negative din Internet. în condiţiile în care serviciile Internet dispun de o capacitate formidabilă de a disemina pornografia infantilă.

prin stârnirea curiozităţii utilizatorilor. desfăşurat la Stockholm. serviciile instant messenger sunt doar câteva din cele mai uzitate în realizarea de comunicaţii şi schimb de informaţii. se creează o bizară suprapunere între elemente ale pornografiei infantile şi cele ale pornografie adulte. numărul acestor imagini înregistrând o rată de creştere de 200 pe zi. sectorul în care rata succesului acţiunilor de represiune penală înregistrează cotele cele mai înalte. Modurile de operare folosite în activităţile ilicite de pornografie infantilă prin sistemele informatice pot consta în: 125 . situate într-o zonă “gri” şi în care administratorii refuză explicit pornografia infantilă. relevând astfel caracterul transfrontalier al operaţiunilor de producere.ro – Carti si articole online de la A la Z acestora din urmă cu reclamele publicitare existente pe aceste site-uri şi acumulării unui număr mare de accesări în beneficiul proprietarului paginii Web. Este evident că interesul ocrotirii minorilor este. în spatele fiecărei imagini avem o victimă faţă de care s-a creat un abuz.www. de fişiere şi chiar materiale pornografice cu minori. precumpănitor în raport cu protecţia dreptului la liberă exprimare. distribuţie. O problemă pe care o vedem tot mai des în România. Nu de puţine ori. Industria internaţională a pornografiei infantile sau pedopornografia este în Statele Unite ale Americii una din cele mai mari industrii artizanale. utilizatorii trebuind să fie însă familiarizaţi cu tehnologia specifică IRC-ului (Internet Relay Chat). cifra de afaceri a pornografiei infantile este cuprinsă în Statele Unite ale Americii între 2 şi 3 miliarde de dolari pe an. prin sistemele informatice ale şcolilor şi liceelor. poşta electronică. cu scopul de a deturna traficul electronic către site-urile proprii. Minorii care apar în astfel de imagini sunt victime. Probabil că această formă specifică de izolare a unei comunităţi de utilizatori în Internet tinde să afirme. Potrivit unui studiu din 2003.cartiaz. De asemenea. care devine intolerabilă chiar şi pentru reprezentanţii celei din urmă. În 1996. în mod neîntemeiat. în ultima perioadă. accesul fiind permis doar pe bază de parolă. Delimitări similare se produc. uneori. posesie şi localizare pe Internet a imaginilor de pedofilie. Acesta este. în acest caz. prezenta o statistică conform căreia un milion de imagini pornografice şi 40 milioane de pagini de Internet sunt consacrate pornografiei infantile. utilizatorii aflaţi în căutarea conţinuturilor de pornografie adultă sunt surprinşi să constate că în spatele titulaturilor unor resurse pe care le accesează (denumiri de pagini Web şi adrese URL) şi care. promovarea formelor extreme de pedofilie şi pornografie infantilă. se pare că peste 30 de mii de utilizatori din întreaga lume accesează zilnic asemenea imagini. este cea referitoare la distribuirea unor materiale pornografice realizate de elevi. nu sugerează pornografia infantilă. se estima că în Internet circulau aproximativ 1 milion de imagini înfăţişând abuzuri săvârşite asupra minorilor. Internetul prin natura sa cunoaşte evoluţii de la zi la zi. anihilând încercarile de nesocotire a interdicţiei. altminteri. lipsei de conştientizare a acestora cu privire la semnificaţia materialelor dar şi a educaţie specifice de natură sexuală. de atunci cifra fiind în continuă creştere. se găsesc tocmai materiale pornografice cu minori. În felul acesta. camere de chat. elaborat de Internet Watch Foundation şi preluat de Internet Service Providers Association. pe de altă parte. care de cele mai multe ori este de natură sexuală. Primul Congres Mondial împotriva exploatării sexuale a copiilor în scopuri comerciale. Potrivit estimărilor experţilor. libertatea de exprimare. Resursele cele mai căutate şi probabil cele mai bogate în asemenea conţinuturi sunt cele din camerele de conversaţii (Chatrooms). conform cărora 80% din cercetările penale privind pornografia infantilă implică mai mult decât o singură ţară. şi în cadrul BBS-urilor (Bulletin Board Systems) în care sunt traficate imagini erotice cu minore. Studiul citează şi evaluări ale UNICEF. Este o problemă care afectează în principal sistemul educaţional şi care se datorează întro anumită măsură. Aceasta este o modalitate pe care deţinătorii unor asemenea resurse o practică intens. Particularitatea camerelor de conversaţie o constituie caracterul lor închis. Rigorile camerelor de conversaţie şi izolarea lor deliberată încurajează. de altfel.

ce conferă. Această formă de trafic este câmpul de acţiune al reţelelor de crimă organizată care adesea recurg la practici inadmisibile. .folosirea tehnologiei peer-to-peer pentru schimbul de materiale pornografice cu minori şi folosirea unor programe speciale. Ibidem.Traficul de organe şi ţesuturi umane. În 1996 Comisia pentru Drepturile Omului a solicitat Secretariatului General să examineze. 303/2006 5 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 16-a sesiune. ţesuturi şi celule de origine umană2 Traficul de organe. Tehnologia peer-to-peer se bazează pe anumite programe care permit partajarea de fisiere (file-sharing) între computerele unor utilizatori de Internet. în cooperare cu agenţiile Naţiunilor Unite de profil (în special Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Interpolul) reconsiderarea acuzaţiilor privitoare la prelevarea de organe şi ţesuturi 1 2 Ion Chipăilă şi colectiv. În 1991 Grupul de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie şi-a exprimat preocuparea asupra “informaţiilor privitoare la copii. Formă de manifestare a criminalităţii organizate. Comunicarea între computere este directă. constituie o violare gravă a drepturilor fundamentale ale omului. iar fişierele transferate nu sunt stocate într-un server central1. Documente ale Naţiunilor Unite 126 .cartiaz. dintr-un număr de 1286 de titluri şi denumiri de fişiere cu imagini identificate în operaţiuni de căutare în KaZaA. prin folosirea de ameninţări şi violenţe3. sursele oficiale fiind aproape inexistente.ro – Carti si articole online de la A la Z . pag.cit. Problematica traficului de organe se raportează cel mai adesea la demersurile voluntare ale persoanelor sărace care doresc să obţină un avantaj economic prin operaţia de transplant. nu există informaţii detaliate legate de prelevarea de organe şi nici programe de combatere a traficului de organe4. 3 octombrie 2003. Morpheus sau Grokster). avantajul anonimizării traficului cu astfel de imagini. . Mai mult decât atât. care îngăduie accesarea de imagini cu conţinut pedofil în mod gratuit şi într-o manieră ce asigură anonimitatea utilizatorilor. 42% vizau pornografie infantilă. formă a traficului de persoane. Tehnologia a avansat. în mod special a demnităţii umane.punerea la dispoziţie sau distribuirea de materiale pornografice cu minori prin sistemul file sharing. Revista „Poliţia Capitalei” nr. integrităţii fizice şi psihice. ţesuturi şi celule de origine umană.op. de asemenea.178.transmiterea de materiale pornografice cu minori prin poşta electronică sau alte modalităţi de comunicare disponibile prin Internet. 3 Raportul Parlamentului European asupra iniţiativei Greciei privind adoptarea unei decizii cadru pentru prevenirea traficului de organe şi ţesuturi umane şi lupta contra acestui fenomen. punând la dispoziţia celor interesaţi sistemele de file sharing (de tipul KaZaA. 1991 6 Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 19-a sesiune. Prelevarea de organe. În ciuda atenţiei acordate în ultimul timp de către guvernele şi organizaţiile nonguvernamentale ale statelor lumii traficului de organe. 4 Cristian Eduard Ştefan. precum exploatarea persoanelor vulnerabile. Există foarte puţine probe ale traficului de organe şi ţesuturi umane. ţesuturi şi celule de origine umană. pag. Documente ale Naţiunilor Unite. Potrivit unor cercetări desfăşurate în anul 2003. ca fiind victime ale traficului de organe. Grupul de Lucru a observat ulterior că probe evidente ale incidenţei implicării şi ale extinderii acestui fenomen sunt dificil de obţinut şi a cerut Secretariatului General să invite agenţiile Naţiunilor Unite şi pe alţii să-şi continue investigaţiile pentru a strânge probe cu privire la traficul de organe umane6. în scopul realizării de transplanturi ilegale”5.157-162. 34% se concentrau asupra pornografiei adulte şi numai 24% se refereau la conţinuturi fără caracter pornografic. în ultima perioadă de timp s-a constatat folosirea de către infractorii sexuali a tehnologiei de telefonie mobilă din generaţia a treia.www.postarea de materiale pornografice cu minori pe site-uri sau distribuirea prin intermediul acestora. .

ratificată de 16 dintre acestea şi a intrat în vigoare la 01. dar datele referitoare la acest tip de transplant sunt mai puţin cuprinzătoare. Numai în Europa s-a estimat că aproximativ 120. Convenţia menţionează în continuare că prelevarea de organe şi ţesuturi umane poate avea loc cu o informare corespunzătoare şi cu consimţământul donatorului.www. Documente ale Naţiunilor Unite 3 Art. De peste 40 de ani. Recrudescenţa fenomenului a determinat o reconsiderare serioasă a legislaţiei în vigoare. fiind alimentat atât de cererea sporită de organe.000 dolari americani.000 persoane aşteaptă un rinichi. ficatul. România a ratificat Convenţia prin Legea nr. cu o relaţie genetică dovedită şi când între donator şi primitor există compatibilitate (de ţesut şi sânge). dar se preconizează ca perioada de aşteptare să crească la 10 ani până în anul 2010. care stipulează că vânzarea de organe şi ţesuturi umane constituie o violare a drepturilor omului şi a demnităţii umane. Documente ale Naţiunilor Unite 2 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. 21 din Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinii (1997) 4 Congresul al 11-lea al Naţiunilor Unite asupra prevenirii criminalităţii 2005. Convenţia a fost semnată de 31 de state membre ale Consiliului Europei. 6/ 1996. cât şi în cele în curs de dezvoltare. având în vedere că baza de organe nu se ridică la nivelul cererii din partea persoanelor. transplantul de organe s-a transformat dintr-o procedură experimentală practicată în centre de medicină avansată. inima sau plămânii a devenit treptat o componentă obişnuită a sistemului de sănătate din mai multe ţări ale lumii.02. 61/ 1996. 1 Rezoluţia Comisiei pentru Drepturile Omului nr. numărul de transplanturi de ţesuturi umane este de asemenea în creştere.000 pacienţi fac dializă şi în jur de 40. care ar putea să vândă un rinichi pentru o sumă de 1. Comisia a solicitat statelor membre să întărească legislaţia existentă sau să adopte legi noi. etic şi medical. care să-i pedepsească aspru pe cei care în mod conştient participă la traficul de organe.000 organe solide transplantate anual sunt înlocuiri de rinichi şi mai mult de o treime din ultimele transplanturi au loc din ţări slab sau mediu dezvoltate4. cum ar fi rinichii. dezvoltarea rapidă a tehnologiei în acest domeniu ridică probleme de ordin legal. Unii experţi estimează vânzarea ilegală de organe pentru cel puţin câteva mii de transplanturi pe an. într-o intervenţie terapeutică practicată în spitale şi clinici din întreaga lume.cartiaz. Lista de aşteptare pentru un transplant în prezent este de aproximativ 3 ani. Program de acţiune asupra traficului de persoane şi exploatării prin prostituţie şi altele. Oricum.consimţământul în cunoştinţă de cauză şi informat al donatorului în cazul transplantului voluntar de organe. atât în ţările dezvoltate. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat în 1991 un set de „Principii de Bază ale Transplantului de Organe Umane”.1999.12. în mod special organe aparţinând copiilor2. Traficul internaţional de organe umane este în creştere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că aproape 50. . Principiile relevante. Raportul Grupului de Lucru asupra Formelor Contemporane de Sclavie la a 21-a sesiune. Nu este însă stabilit după aceste estimări câţi dintre aceşti vânzători de organe au fost traficaţi şi câţi au făcut o tranzacţie ilegală de vânzare a propriilor organe în mod voluntar. Transplantul de organe solide.2001. statuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în cazul transplanturilor de organe sunt următoarele: .000 din cele 70.transplanturile pot avea loc între persoane înrudite.Măsuri efective de combatere a crimei organizate transnaţionale 127 .ro – Carti si articole online de la A la Z de la copii şi adulţi în scopuri comerciale1. în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut mai multă protecţie pentru persoanele cele mai vulnerabile. Problema principală în prelevarea de organe este asigurarea compatibilităţii grupei de sânge şi ţesutului dintre donator şi primitor. Mai mult. 17 din 22. cât şi de lipsa de scrupule a traficanţilor. Convenţia Europeană asupra Drepturilor Omului şi Biomedicinii (1997) stipulează 3 că nu trebuie obţinute câştiguri materiale prin exploatarea organismului uman sau a ţesuturilor şi organelor sale.

Biroul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a adoptat o Recomandare1 prin care ia act de necesitatea acordării unei atenţii deosebite riscurilor traficului de organe şi solicită de asemenea guvernelor statelor membre să ia măsuri de protecţie a segmentelor de populaţie cele mai sărace şi vulnerabile la „turismul pentru transplant” şi la vânzarea de ţesuturi şi organe umane. Declaraţia Autorităţii Medicale Mondiale (A. iar donatorul primeşte 2.) asupra donării şi transplantului de organe şi ţesuturi umane din octombrie 20002 stipulează că stimulentele financiare oferite pentru transplantul de organe pot fi considerate o măsură de constrângere şi în orice caz ar trebui interzise. În anul 2006. în special traficul de rinichi s-a dezvoltat în Irak6.M. int 6 Cristian Eduard Ştefan. Traficul de organe umane. 128 . Octombrie 2000 3 Raportul Amnesty International. atâta timp cât de această problemă se ocupă statul şi deci nu este considerată infracţiune. imediat după execuţie3. org 5 www. În spatele creşterii traficului de organe stă cererea crescută pentru transplanturi de organe. publicat în 2003. ca şi Iranul reprezintă una din puţinele ţări din lume care are un sistem deschis al vânzării şi cumpărării de organe umane. Pedeapsa cu moartea în China.organele şi ţesuturile umane să fie obţinute mai degrabă de la cadavre. Africa de Sud5. a 113-a Sesiune. decât de la donatori vii . poliţia a distrus o reţea internaţională care intermedia transplanturi ilegale de rinichi donate de brazilieni săraci unor cetăţeni israelieni la o clinică din Durban. Malayezia.“Executaţi conform legii?“. A 52-a Reuniune Generală a Autorităţii Medicale Mondiale. . Filipine. Primitorii vin din ţări precum Japonia şi Marea Britanie. aşa cum a arătat profesorul Nadey Hakim în studiul „Un rinichi costă 100. dar este unanim apreciat că se află în creştere. Coreea. China a stabilit reguli privind utilizarea corpurilor şi organelor condamnaţilor executaţi încă din 1984. au incriminat vânzarea şi cumpărarea de organe umane.000 dolari. Nu există date sigure asupra traficului de organe sau asupra activităţii de transplant în general. Formă de manifestare a criminalităţii organizate. Cererea în continuă creştere de organe umane.000 dolari”. Ţări precum Brazilia. Aceste reguli arată că organele pot fi recoltate dacă nimeni nu pretinde corpul şi condamnaţii executaţi au acceptat în mod voluntar să le fie prelevate organele în acest fel sau dacă familiile au consimţit acest lucru4. pentru profitul intermediarilor ilegali.cartiaz. 2 Declaraţia asupra donării şi transplantului de organe şi ţesuturi umane. neacceptarea vânzării de organe în nici un fel de circumstanţe. condamnaţilor executaţi le sunt în mod curent prelevate organele. Există însă rapoarte asupra unor cazuri când astfel de organe sau ţesuturi prelevate au fost vândute peste hotare. Organele recoltate în China sunt utilizate de către primitori bogaţi din Hong Kong.ro – Carti si articole online de la A la Z . Organizaţia Mondială a Sănătăţii.necomercializarea transplanturilor. cu consimţământul incert al victimelor nu reprezintă trafic de organe. ca o 1 Recomandare asupra Transplantului de Organe Umane şi Ţesuturi . traficarea necontrolată şi provocările unui transplant între specii înrudite au impus o serioasă reevaluare a obiectivelor internaţionale şi au dat un nou impuls rolului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în strângerea informaţiilor epidemiologice şi în stabilirea unor standarde cu norme de bază. Japonia. Ar trebui făcute eforturi speciale pentru asigurarea unui consimţământ liber şi în cunoştinţă de cauză a donatorilor.Traficul de organe şi ţesuturi umane. În China. icrc. martie 2004 4 www. binecunoscute surse de donatori. India şi Moldova. din cauza naturii ilegale a fenomenului.www. who.M. ianuarie 2004. Singapore sau Taiwan. Declaraţia face un apel către toate ţările să desfăşoare activităţi pentru prevenirea traficului de organe şi ţesuturi umane. Acest tip de prelevare de organe.

în timp ce vânzătorii „donatori” să fie exoneraţi de răspunderea penală. care în anumite cazuri sunt copii. în special procurarea de organe şi ţesuturi de la persoane în viaţă sau furnizarea de stimulente financiare rudelor donatorilor decedaţi. Poliţia italiană a arestat patru ucrainieni învinuiţi că făceau parte dintr-o reţea internaţională de trafic de organe provenite de la nou-născuţi. s-au raportat numeroase cazuri de donatori vii remuneraţi în mod direct sau indirect pentru transplant de rinichi. Documentul 9822. care în general nu sunt de acord cu această formă de trafic.000-3.000 dolari pentru un rinichi).www. în care diferite persoane călătoresc deseori împreună cu chirurgii lor în vederea achiziţionării de organe. În acest context. Chiar şi în Statele Unite. câteodată chiar nou-născuţii sunt vânduţi în acest scop. În Asia. G.Mangold.cartiaz. Există de asemenea o evidentă dezvoltare rapidă a „turismului pentru transplant”. în special din cartierul Sadr. Traficul de organe în Europa. legea penală ar trebui modificată astfel încât intermediarii şi personalul medical implicat în procedurile de transplanturi ilegale să răspundă penal. deşi plata este ilegală în aproape toate ţările. nu pun însă întrebări atunci când un donator se prezintă la spital însoţit de beneficiarul transplantului. una dintre femei dând naştere cu câteva zile mai devreme Revista „Poliţia Capitalei” nr. numărul de transplanturi de rinichi de la donatori vii îl depăşeşte pe cel al transplanturilor de la donatori decedaţi. Copiii. cu condiţia să nu fie în mod direct implicaţi în activităţi ilicite de trafic de organe1. precum şi datorită costurilor mari. în timp ce „donatorii” plătiţi aparţin segmentelor sociale mai vulnerabile. unii membri ai comunităţilor care se ocupă de transplanturi şi autorităţile din diferite ţări şi-au exprimat interesul în acordarea de bonificaţii pentru furnizarea de părţi ale corpului omenesc. 304/2006 1 Recomandarea Consiliului Europei 1611 ( 2003) – Traficul de organe în Europa 2 Vermot. care să permită un transplant de organe facil între persoanele înrudite2. Pentru acest motiv şi pentru multe altele Organizaţia Mondială a Drepturilor Omului şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi-au exprimat în repetate rânduri dezaprobarea faţă de vânzarea corpului uman şi a părţilor sale.Consiliul Europei notează că anumite ţări precum Germania şi Elveţia se îndreaptă către legi mai puţin restrictive. Donatorii provin într-un procent de 90% din cartierele sărace ale Bagdadului.. de cele mai multe ori neînrudiţi. din motive culturale şi personale. unul din cele mai sărace cartiere ale Bagdadului. Principalii beneficiari. sperând astfel să sporească accesul la un transplant. există o respingere unanimă. Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei. În ciuda unei tradiţii puternice că ţesuturile şi organele umane ar trebui oferite în dar. Turismul medical pentru transplant nu este o problemă recentă. Traficul de organe poate îmbrăca forme dintre cele mai grave. dar şi turiştii străini atraşi de preţul relativ redus al organelor (2. în afara traficanţilor. Traficul de organe umane oferă teren de lucru pentru grupările de crimă organizată. faţă de utilizarea organelor cadaverice sau a celor provenite de la persoane moarte. Grupările criminale implicate în traficul de organe adeseori au în componenţă membri ai lumii medicale şi sunt adesea cunoscuţi ca “răpitori ai propriilor victime”. America de Sud şi Africa. iunie 2003 129 . Un bărbat şi trei femei au fost arestaţi. Mulţi irakieni aflaţi în şomaj şi care trăiesc în mizerie fac pasul şi intră în acest cerc vicios reprezentat de comerţul cu organe umane.ro – Carti si articole online de la A la Z consecinţă dezastruoasă a războiului din acea zonă. Complicaţii apar în situaţiile în care ţesuturile sau organele umane donate fără compensaţii financiare sunt ulterior vândute de către traficanţii de organe pentru obţinerea de câştiguri materiale. Medicii. Aceşti factori conduc la o creştere a traficului de organe şi ţesuturi umane în ultima perioadă de timp. Potrivit Consiliului Europei. Majoritatea organelor transplantate provin de la donatori vii. sunt irakienii suficient de bogaţi să cumpere un rinichi. încă de la începutul anilor ’80 asiaticii se deplasau în India şi în Asia de Sud-Est pentru a primi organe de la donatorii săraci.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
unui copil destinat vânzării ilegale. Traficanţii au fost reţinuţi în momentul în care se pregăteau să vândă copiii poliţiştilor sub acoperire infiltraţi pentru suma de 50.000 dolari. În mai 2004, un raport transmis de Ambasada Greciei la Tirana poliţiei din Salonic a dezvăluit existenţa unui trafic de organe de la copii din Albania, cu destinaţia Grecia şi Italia. Potrivit raportului, copiii din Tirana au fost asasinaţi şi organele lor au fost transportate în Italia şi Grecia de către funcţionari albanezi, prin valizele diplomatice, pentru a se evita controlul la frontieră. Acest comerţ a debutat la începutul anilor 1994. Fenomenul traficului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană nu atinge doar ţările în curs de dezvoltare, dar şi ţările industrializate. În Irlanda, 32 spitale publice şi private au fost închise pentru desfăşurarea unor activităţi ilicite de trafic de organe de la copiii internaţi în acele clinici. Aceste spitale au recunoscut că au prelevat organele de la copiii decedaţi, pentru a fi vândute laboratoarelor farmaceutice. Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane defineşte traficul de organe ca fiind „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, utilizând ameninţări sau constrângeri sau profitând de o poziţie de vulnerabilitate, în scopul prelevării de organe de la aceasta”1. Statele care ratifică Protocolul au obligaţia de a incrimina în legile penale infracţiunile privind traficul de organe şi trebuie să ia în considerare luarea de măsuri pentru recuperarea fizică, psihologică şi socială a victimelor, incluzând, în cooperare cu organizaţiile nonguvernamentale consilierea şi informarea victimelor, asistenţa psihologică, medicală şi materială2. Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din 3 2000 specifică că vânzarea de copii în scopul transferării organelor lor pentru obţinerea de profit ar trebui considerat act criminal. Un raport al Consiliului Europei4 consideră că „traficul de organe în Ucraina, Rusia, Bulgaria, România şi Georgia este foarte mobil şi bine organizat de reţele de intermediari, de medici calificaţi şi asistenţi medicali specializaţi”. Din analiza fenomenului traficului cu ţesuturi şi organe umane se desprinde concluzia tendinţei deplasării infracţiunilor din sfera crimei organizate în sfera criminalităţii transfrontaliere. Astfel, spaţiul de acţiune s-a modificat, în multe cazuri România fiind doar locul de unde sunt recrutate persoanele predispuse a-şi vinde un ţesut sau organ care, prin intermediul reţelelor internaţionale de traficanţi compuse atât din cetăţeni români, cât şi din cetăţeni străini, ajung în alte ţări, unde are loc, de fapt vânzarea organului uman, deseori sub acoperirea unui transplant legal. În România, activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule umane este organizată şi controlată de către Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională de Transplant5. La nivelul acesteia există o statistică oficială a tuturor recoltărilor şi transplanturilor de ţesuturi şi organe umane efectuate în unităţile Ministerul Sănătăţii, incluzând datele de identificare exactă, atât a persoanelor de la care s-au prelevat organe şi ţesuturi, cât şi a celor care au beneficiat de transplant. Chirurgii din ţara noastră apreciază drept imposibilă existenţa reţelelor de trafic de organe în România, având în vedere numărul redus al donatorilor şi condiţiile necesare realizării unor astfel de intervenţii. Numărul persoanelor care au nevoie de transplant pentru a supravieţui este extrem de mare, comparativ cu cel al donatorilor şi cu posibilităţile chirurgilor de a efectua aceste intervenţii. Criza de donatori este o problemă cu care medicii din domeniul transplantului
1 2

Art. 3 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane Art. 6 din Protocolul Naţiunilor Unite asupra traficului de persoane 3 Art. 3 din Protocolul opţional asupra vânzării de copii, prostituţiei şi pornografiei infantile din 2000 4 Vermot- Mangold, G.- Traficul de organe în Europa, Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei, Documentul 9822, iunie 2003 5 Art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 79/19.08.2004 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant publicată în M.O. nr. 791/27.08.2004 130

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
se confruntă de la începutul activităţii. La nivel naţional, în anul 2004 au existat doar nouă donatori, iar în 2005 zece donatori. România se confruntă cu o lipsă acută de donatori cadavru de organe, ceea ce conduce la prelevarea şi transplantul de organe de la donatori în viaţă. Sesizări privind vânzarea de organe de către cetăţeni români au existat şi există şi în prezent. De exemplu, în 2004, un cetăţean român a fost arestat de organele judiciare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar în urma investigaţiilor medicale care i s-au efectuat în penitenciar s-a constatat că îi lipseşte un rinichi. În urma declanşării unei anchete s-a stabilit că acesta îşi vânduse rinichiul unui cetăţean sârb contra sumei de 30.000 mărci germane, operaţia de transplant având loc într-o clinică din Austria. Vânzătorii de organe suferă o mulţime de stigmatizări din partea comunităţii şi familiei. Acest aspect este similar stigmatizării femeilor traficate în scopul prostituţiei. De fapt sunt multe aspecte similare privind reintegrarea şi lipsa suportului familiei şi comunităţii pentru ambele tipuri de supravieţuitori ai traficului. Adopţiile internaţionale ilegale1 Potrivit legii2, adopţia este „operaţiunea juridică prin care se creează legături de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului”. Încă din 1990, una din afacerile cele mai profitabile pentru o parte din reţelele de crimă organizată a fost şi este traficul cu fiinţe umane, inclusiv cu copii. Realizat cu concursul unor cetăţeni români, atraşi de veniturile rezultate din acest tip de “comerţ”, traficul cu copii s-a extins până la nivelul instituţiilor şi organismelor care ar trebui să vegheze la protejarea minorilor şi persoanelor defavorizate. Acţionând în conexiune cu infractorii autohtoni, persoanele angajate în cumpărarea/vânzarea de copii au recurs şi la alte forme, deghizând traficul, inclusiv sub aparenţa adopţiilor internaţionale, care, în fapt, sunt profund ilegale. În privinţa adopţiilor de acest tip, problematica este dificil de cunoscut şi stăpânit, având în vedere, în principal, poziţia socială a celor implicaţi şi relaţiile deosebite pe care aceştia le au în sfera sănătăţii, învăţământului, administraţiei locale şi justiţiei. În cadrul adopţiilor ilegale ale copiilor, traficul îmbracă forma tranzacţiilor comerciale, care pot fi comparate cu vânzarea, mai ales că un copil este răpit sau propus spre a fi adoptat de un membru al familiei, fără consimţământul prealabil al părinţilor săi3. Potrivit Convenţiei de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale din 29 mai 19934, „nimeni nu poate obţine un câştig material necuvenit dintr-o activitate privind o adopţie internaţională”. Modurile de operare folosite de organizaţiile criminale specializate în domeniul adopţiilor ilegale sunt5: răpirile de copii; cumpărarea copiilor în mod direct de la părinţii aleşi pe criteriul sărăciei; îndemnul adresat mamelor ca acestea să-şi abandoneze nou-născuţii sau copiii care urmează să se nască; informaţiile eronate oferite părinţilor în scopul obţinerii acordului lor; informaţiile false destinate părinţilor adoptivi cu privire la starea de sănătate sau la vârsta copiilor; recrutarea mamelor pentru a naşte în străinătate, în schimbul unor remuneraţii financiare. Acestor tinere, după ce le sunt efectuate analizele medicale privind starea sănătăţii şi evoluţia normală a sarcinii, le sunt trimise datele de stare civilă şi fotografiile la familia dornică de adopţie. Diverşi reprezentanţi ai unor agenţii străine de caritate, în înţelegere cu diverse femei însărcinate, cu puţin timp înainte de a naşte, le deplasează în ţara adoptatorului unde nasc. După
1 2

Ion Chipăilă şi colectiv- op.cit., pag.197. Art. 1 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 557/2004 3 Ofelia Calcetas Santos- Raport privind vânzarea , prostituţia şi pornografia copiilor, Comisia Drepturilor Omului, Organizaţia Naţiunilor Unite, 26 august 1998 4 Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr. 84/1994 5 Sabine Dusch- Colecţia de criminalitate internaţională, 2002, pag. 177 131

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
naştere, copiii sunt încredinţaţi unor institute de ocrotire sau persoane fizice, mama revenind în ţara de reşedinţă, unde lasă impresia abandonării copilului. Pe Internet există cataloage care propun copii spre adopţie, cu posibilitatea de a-i alege în funcţie de caracteristici ca ţara de origine, culoarea pielii, sexul, vârsta, culoarea ochilor sau religia copilului. Paginile de Internet ale fundaţiilor şi asociaţiilor care se ocupă cu adopţiile internaţionale abundă de fotografii din mai multe unghiuri ale copiilor, iar fotografiile pot fi mărite cu un simplu clic. Mai multe afaceri cu vânzări de copii au fost semnalate în Albania în ultimii zece ani. În ciuda plângerilor depuse de părinţii copiilor răpiţi, aceste cazuri nu au fost elucidate şi vinovaţii au rămas nepedepsiţi. Problematica traficului de copii albanezi a început în 1994. În 1999, o maternitate din Tirana a fost acuzată de trafic cu nou-născuţi după ce un gropar din localitatea Sare a sesizat poliţia despre faptul că două din şase morminte ale unor copii declaraţi decedaţi erau goale1. Din analiza fenomenului adopţiilor ilegale a reieşit faptul că vânzarea copiilor se face de către familiile modeste şi cu mulţi copii, care în acest fel obţin foloase materiale importante. Întrucât majoritatea părinţilor copiilor au un nivel de instrucţie scăzut, pentru realizarea procedurii adopţiilor au apărut anumiţi intermediari, care în schimbul unor importante sume de bani primite de la cetăţenii străini interesaţi în adoptarea unor copii din România şi-au organizat adevărate reţele pe teritoriul ţării. În România, la începutul anilor ’90 reţelele de traficanţi profitând de sistemul legislativ permisiv, s-au folosit de intermediari din rândul avocaţilor români, directori de cămine de copii, asistente medicale2. De asemenea, o altă modalitate folosită constă în stabilirea reşedinţelor mamelor copiilor ce urmează a fi adoptaţi, în localităţile în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, cu scopul de a rezolva toate procedurile legate de adopţie. Persoanele interesate în adoptarea unui copil şi-au făcut relaţii în orfelinate, cămine şi spitale de copii, de unde selecţionează copiii ce pot fi adoptaţi. Regimul juridic intern al adopţiei este reglementat prin legea nr. 273 din 21 iunie 2004, lege care a intrat în vigoare la 01.01.2005. Până la apariţia acestei legi adopţia era reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 aprobată cu modificări prin legea nr. 87/1998. Aproape 30.000 de copii români au fost adoptaţi internaţional din 1990 până la sfârşitul anului 2004, când a intrat în vigoare noua legislaţie privind regimul juridic al adopţiilor, care a pus punct “exporturilor” de copii. Dacă până la apariţia Legii nr. 273/2004 adopţia era considerată o măsura specială de protecţie a drepturilor copilului, prin care se stabilea filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului, după apariţia acestei legi adopţia a devenit o operaţiune juridică prin care se creează legătura filiaţiei si rudeniei. De asemenea spre deosebire de vechea reglementare, actuală reglementare introduce principii care, în mod obligatoriu trebuie respectate în cursul procedurii adopţiei, şi anume: - principiul interesului superior al copilului; - principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
1 2

www.balkans.eu.org Damian Miclea - Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti, 2001, pag. 55. A se vedea cazul filierei condusă de cetăţenii italieni Serafino P. şi Zavorella F. Care pe parcursul a trei ani au scos ilegal din ţară 30 de copii prin intermediul medicului Samoilă P. ce identifica familiile ce acceptau înfierea, medicul primind pentru fiecare caz 2.000 dolari şi alte obiecte de valoare. Din grup făceau parte avocatul R.O. ce se ocupa de întocmirea doarelor ce se prezentau judecătorilor din Bucureşti, L.O. şi L.S. soţ şi soţie ce ridicau copii de la soţii fireşti şi-i lăsau în îngrijire la femei complice până la scoaterea din ţară. De notorietate publică sunt şi cazurile în care au fost implicaţi mai mulţi străini, aşa cum este cel al soţilor englezi Money şi a englezului John Boast, care în perioada 1991-1994, au adoptat şi scos din ţară 1616 copii români, cei mai mulţi pentru Italia (480), Franţa (156), SUA (317), Canada (115) şi Spania (76). A se vedea şi Ion Pitulescu- Al treilea război mondial. Crima organizată, Editura Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 300 132

Tehnologia informaţională atinge fiecare aspect al vieţii cotidiene a unei persoane fără a ţine cont de poziţionarea geografică a acesteia. plăteşte pentru toate daunele economice cauzate de „criminalitatea informatică". o parte negativă: s-a deschis o poartă către producerea unor fapte antisociale. unele chiar sofisticate. aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în aproape toate domeniile vieţii sociale: controlul traficului aerian.www.principiul informării copilului şi luării în consideraţie a opiniei acestuia in raport cu vârsta şi gradul său de maturitate.4. economice sau guvernamentale sunt dependente de reţelele informatice. Criminalitatea informatică Dezvoltarea fără precedent în domeniul tehnologiei informatice. 70 din Legea nr.. al trenurilor şi metrourilor. culturală.H. Activitatea zilnică a unei persoane este afectată în formă. 557/2004. În lege sunt incriminate şi infracţiunile la regimul adopţiei. cât şi în rapoartele prezentate de specialişti ai informaticii. 133 . O singură breşă realizată în operarea acestor sisteme poate pune în pericol vieţi omeneşti. pentru sine sau pentru altul. la nivel mondial. Calculatoarele nu sunt utilizate doar 1 2 Art. potrivit vârstei şi gradului sau de maturitate. adopţia internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată numai în situaţia în care adoptatorul sau unul dintre soţi din familia adoptatoare care domiciliază în străinătate este bunicul copilului pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii adopţiei interne. Ed. coordonarea serviciului medical sau al securităţii naţionale. Cu aceeaşi pedeapsă este sancţionată “fapta persoanei care. de a oferi copilului informaţii şi explicaţii clare şi complete.principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte în îndeplinirea adopţiei. precum şi la adoptator. C. . lingvistică. . Expansiunea transnaţională extraordinar de rapidă a reţelelor de calculatoare şi extinderea accesului la aceste reţele prin intermediul telefoniei mobile au dus la creşterea vulnerabilităţii acestor sisteme şi la crearea de oportunităţi pentru producerea de infracţiuni. de exemplu.Infracţiuni în domeniul informatic. din păcate. Deşi societatea. denumite „criminale" atât în dreptul internaţional penal. fără drept.Beck. de încălcare a legilor şi creează un potenţial ridicat de comitere a unor tipuri de infracţiuni realizate altfel decât în modurile cunoscute. Dacă în perioada anilor 1990 o serie de instituţii ale statului cu prerogative în combaterea ilegalităţilor din domeniul adopţiilor au fost luate pe nepregătite. conţinut şi timp de calculator. 59. 6. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. în ansamblul ei. Potrivit Legii nr. în scopul obţinerii de foloase materiale sau de altă natură”. Un alt element nou impus de actuala reglementare îl reprezintă obligativitatea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului aflate în subordinea consiliilor judeţene şi consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti. Tot mai multe activităţi comerciale. neexistând nici o practică în acest sens. oportunităţi noi. pag. fapte care nu ar fi putut exista în condiţiile tehnice existente acum 15 ani. are. se poate afirma că în prezent. bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului”.ro – Carti si articole online de la A la Z .principiul continuităţii în educarea copilului. în prezent. publicată în Monitorul Oficial nr. astfel este pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi1 „fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau primi. intermediază sau înlesneşte adoptarea unui copil. Bucureşti 2006. industriale. ceea ce denotă faptul că dependenţa societăţii de sistemele informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât cea intuită iniţial2. Sistemele de calculatoare oferă. referitoare la etapele şi durata procesului de adopţie.cartiaz. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. ţinându-se seama de originea sa etnică. Maxim Dobrinoiu . tradiţionale. prin armonizarea legislaţiei la nivel european şi prin experienţa acumulată fenomenul este ţinut sub control. la efectele acesteia. familia adoptatoare şi rudele acestora.

altfel spus orice infracţiune 1 2 Ibidem. g) existenţa unui număr redus de tratate internaţionale privind extrădarea şi asistenţa mutuală în domeniu. În completarea raportului OECD. alterarea programelor de calcul şi a datelor. economică sau pur personale. copyright-ul. c) lipsa expertizelor din partea persoanelor autorizate aparţinând unor instituţii cu atribuţii de control în domeniu. Consiliul Europei a iniţiat propriul studiu de caz pentru dezvoltarea cadrului legal privind combaterea criminalităţii informatice. 1998. f) caracterul transnaţional al acestui tip de infracţiune. inclusiv lipsa normelor prin care pot fi confiscate bazele de date computerizate. Calculatoarele asistă şi întreţin chiar şi confortul locurilor de muncă sau al locuinţelor personale1. Astfel. Nemira. Maxim Dobrinoiu .27. Problemele ridicate în cadrul reuniunilor internaţionale privind combaterea criminalităţii informatice sunt următoarele: a) lipsa unui consens global privind definiţia „criminalităţii informatice". în studiul şi combaterea fenomenului analizat. Bucureşti. De asemenea. la rândul său.op. Viteza de lucru a cunoscut o creştere exponenţială. d) inexistenţa unor norme legale adecvate privind accesul şi investigaţia sistemelor informatice.cartiaz. accesul şi utilizarea neautorizată a unui calculator2. e) lipsa armonizării legislative privind investigaţiile în domeniu. În studiile elaborate pe plan internaţional. dar au reţinut o clasificare funcţională. socială.cit. cele mai complicate calcule fiind realizate într-un interval de timp de ordinul milisecundelor. În anul 1983. Se poate observa că aceşti experţi nu au considerat utilă definirea explicită a expresiei „criminalitate informatică". b) lipsa unui consens global privind motivaţia realizării acestor fapte. 3 I. ca bază de studiu3. şi grupul de experţi reuniţi în cadrul OCDE a adoptat o definiţie de lucru sub forma: „abuzul informatic este orice comportament ilegal sau contrar eticii sau neautorizat care priveşte un tratament automat de date şi/sau o transmitere de date". Din ce în ce mai multe state au procedat la armonizarea propriilor legislaţii în vederea combaterii fenomenului în discuţie.pag. acestea au devenit parte integrantă a vieţii personale a individului. OECD a publicat un raport prin care a propus diferite recomandări legislative statelor membre ale Uniunii Europene precum şi o minimă listă de activităţi care trebuie pedepsite: fraudarea şi falsificarea realizată prin calculator. Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD) a fost una dintre primele organizaţii internaţionale care a realizat un studiu privind armonizarea legislaţiei în domeniu. termenul de criminalitate informatică este definit ca fiind „orice acţiune ilegală în care un calculator constituie instrumentul sau obiectul delictului. însă rezultatele sunt doar mulţumitoare şi nu se va putea vorbi de o eradicare a fenomenului. Legislaţia statelor lumii este în continuă schimbare datorită dezvoltării tot mai accelerate a tehnologiei informatice. Calculatoarele sunt utilizate pentru stocarea şi transmiterea datelor confidenţiale de natură politică. Vasiu. Organizaţia Naţiunilor Unite s-a implicat. pag. 134 . Date de volum impresionant pot fi comprimate şi stocate compact sau pe discuri partiţionate de densitate mare. Comisia de experţi în domeniul criminalităţii pe calculator a Consiliului a adoptat Recomandarea R(89)9 care reprezintă un ghid de acţiune şi pentru statele membre ale Uniunii Europene. Miniaturizarea procesoarelor a permis realizarea conexiunilor şi a comunicaţiilor în timp real la nivelul globului.ro – Carti si articole online de la A la Z pentru creşterea performanţelor economice şi industriale ale unei ţări. iar cooperarea internaţională este pusă în faţa unei provocări continue produsă de creşterea criminalităţii informatice transnaţionale. se foloseşte expresia „criminalitate legată de calculator" sau „criminalitate informatică". pag 60. care nu este însă general recunoscută sau acceptată. 61.www. interceptarea comunicaţiilor sau a altor funcţii a unui calculator. Ed. Criminalitatea Informatică.

expresie folosită de Comitet. 1 2 Ibidem. 1998. T. Ed. dacă un angajat primeşte o parolă de acces la o bază de date de la un alt angajat. Diferenţa dintre criminalitatea informatică reală şi criminalitatea informatică aparentă reprezintă „cifra neagră" a acestui nou gen de infracţiuni şi ea cuprinde toate acele fapte sancţionate de legiuitor. nu apare necesară adoptarea. CP. mai mult sau mai puţin incriminate de fiecare ţară în parte. 7 T. Aceste deliberări au condus Comitetul spre adoptarea aceleiaşi abordări funcţionale ca şi cea a grupului de experţi OCDE. acesta nu trebuie acuzat de o infracţiune dacă pătrunde în acea bază de date. „criminalitatea în relaţie cu calculatorul". toate aceste tentative de definire a criminalităţii informatice prezintă unele inconveniente ce nu se împacă uşor cu obiectivul conciziei formulării şi cu acela de a nu mai lăsa nici o îndoială asupra importanţei sau utilizării definiţiei. 28. doar foarte puţine dintre activităţile curente realizate în reţelele mondiale de calculatoare fiind considerate infracţiuni de către autorităţile cu atribuţii în domeniu. a unei definiri formale. calculatorul devenind o potenţială sursă de alte acţiuni abuzive. 4 I..cit.Vasiu. Potrivit Comitetului European pentru Probleme Criminale.Bucureşti. expresiile având semnificaţii diferite. Noţiunea de infracţiune informatică include infracţiuni foarte diferite. 13. în cercetarea criminologică. O distincţie clară trebuie făcută între acţiunile ilegale şi cele care încalcă etica profesională.ro – Carti si articole online de la A la Z al cărei mijloc sau scop este influenţarea funcţiei unui calculator". C. criminalitatea ca fenomen social cuprinde: criminalitatea reală . CP. Amza. Ed. op.. Bucureşti. p. pag.cartiaz. din anumite motive. criminalitatea informatică implică realizarea unor infracţiuni tradiţionale cuprinse în codurile penale sau legile speciale. Trebuie făcută distincţia între intenţia de fraudă şi utilizarea greşită a unui sistem informatic sau între pătrunderea neautorizată într-o reţea şi acţionarea greşită a unor taste ale calculatorului. p. p. De exemplu. 6 T. 31. Amza. se reduce pur şi simplu la infracţiunile definite în principiile directoare pentru legiuitorii naţionali. pentru criminalitatea legată de calculator. pag. Ca orice fenomen social. cit. Amza. Odată cu redactarea principiilor directoare pentru legiuitorii naţionali. prin „orice incident legat de tehnica informatică în care o persoană a suferit sau ar fi putut să sufere un prejudiciu şi din care autorul a obţinut sau ar fi putut obţine intenţionat un profit"1 sau prin „totalitatea faptelor comise în zona noilor tehnologii. cum ar fi frauda. Cu totul altfel se judecă situaţia în care un angajat fură parola de acces la acea bază de date.care presupune totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu şi într-o anumită perioadă de timp. 63. cit. 3 Maxim Dobrinoiu .care cuprinde întregul set de infracţiuni semnalate organelor abilitate ale statului şi înregistrate ca atare. Criminologie. criminalitatea aparentă . Amza.. Păun. Nistoreanu. „abuz informatic" şi „utilizare greşită a calculatorului". Pe de altă parte.op. falsul sau înşelăciunea. Criminalitatea Informatică. În prezent. 13. dar care.1996. pag. criminalitatea legală văzută ca totalitatea faptelor de natură penală comise în spaţiul informatic şi pentru care s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti rămase definitive. rămân nedescoperite de către organele "abilitate 7. 32. Ed. criminalitatea informatică reprezintă un sistem cu proprietăţi şi funcţii proprii. Bucureşti. Abuzul informatic ar putea fi definit. fără a încerca totuşi o definire proprie a criminalităţii informatice. Criminologie. op. 23. Mai sunt utilizate noţiunile de cybercrime. Lumina Lex. 2003. Europa Nova. într-o anumită perioadă de timp şi pe un anumit teritoriu bine determinat"2. care ar crea mai multe dificultăţi decât ar putea aduce explicaţii3. care lasă în sarcina diferitelor state de a adapta această definiţie la propriul lor sistem judiciar şi la tradiţiile lor istorice4. 135 .www. care pot fi sancţionate. cunoscând faptul că nu are autorizare de acces la acea bază. Este cunoscut faptul că. 5 Gh. Amza. distincte din punct de vedere calitativ de cele ale elementelor componente5. Lumina Lex. la rândul său. Fiecare dintre aceste segmente îşi are corespondentul şi în criminalitatea informatică 6 .

În ceea ce priveşte formalizarea criminalităţii informatice. modificarea şi dezvăluirea datelor cu caracter personal. cea mai importantă reglementare juridică aplicabilă în acest moment în materia criminalităţii informatice este Legea nr. a funcţiilor publice şi mediul de afaceri. c) criminalitatea economică. Adesea locul săvârşirii infracţiunii diferă de locul unde se găseşte infractorul. b) activităţi de difuzare a materialelor cu conţinut obscen şi/sau xenofob: materiale cu caracter pornografic (în special cele legate de minori). Folosirea poştei electronice sau accesul la pagini web prin intermediul internetului constituie exemple ale acestei evoluţii. Aceasta introduce un număr de 7 infracţiuni. Printr-o simplă apăsare a unui buton acesta poate declanşa catastrofe la mii de kilometri depărtare. distrugerea de date şi programe sau alte infracţiuni: programarea unui calculator de a „distruge" alt calculator. accesul neautorizat şi sabotajul: activităţi prin care se urmăreşte distribuirea de viruşi. Până în prezent. 1 2 Maxim Dobrinoiu . în cadrul criminalităţii informatice procentul acesteia tinde să fie în jur de 90%.op. stocarea. prevenirea şi sancţionarea corupţiei 2. fotografiilor ori filmelor. 136 . ci şi a datelor. M. Dreptul trebuie să facă faţă noilor provocări ridicate de dezvoltările tehnologice. Conceptele juridice existente sunt puse la încercare de apariţia noii tehnologii. Această evoluţie a dat naştere la schimbări economice şi sociale fără precedent. dar şi între oameni şi sisteme informatice ori numai între acestea din urmă. „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice". este un act ilegal mai recent sancţionat şi se află deocamdată ascuns în spatele noilor tehnologii.ro – Carti si articole online de la A la Z Dacă în cadrul criminalităţii generale se apreciază că cifra neagră reprezintă un important segment de fapte penale nedescoperite. materiale cu caracter rasist şi care incită la violenţă.www. Uşurinţa accesului la informaţii în sistemele informatice. Unul din efectele informatizării tehnologice este impactul asupra evoluţiei tehnologiei telecomunicaţiilor. în general. Iată de ce în ultimii ani legiuitorul român a fost preocupat de elaborarea unui cadru normativ care să reglementeze accesul şi desfăşurarea activităţii prin intermediul sistemelor informatice în diferite sectoare.cartiaz. Rata extrem de ridicată a infracţiunilor nedescoperite este o consecinţă directă a faptului că infracţiunea informatică. prin intermediul telefoniei. la nivelul UE nu există instrumente de combatere a acestui tip de criminalitate. În România. dar în acelaşi timp foloseşte şi scopurilor mai puţin legitime: apariţia unor noi infracţiuni ori săvârşirea infracţiunilor tradiţionale prin intermediul noii tehnologii. pag. modificând profund societatea noastră1. a fost depăşită de noile metode de transmitere la distanţă nu numai a vocii. fiind identificate patru activităţi distincte: a) activităţi care aduc atingere vieţii private: colectarea. 279 din 21 aprilie 2003. 139. statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un numitor comun. Revoluţia tehnologiei informaţiei a dus la schimbări fundamentale în societate şi este foarte probabil ca aceste schimbări profunde să se producă în continuare.cit. spionajul şi frauda realizată prin calculator. ce corespund clasificărilor şi definiţiilor prezentate odată cu analiza prevederilor Convenţiei asupra criminalităţii informatice. combinată cu posibilităţile practic nelimitate de schimb sau diseminare a acestora. indiferent de graniţele geografice sau naţionale. nr. a dus la o creştere explozivă a cantităţii de informaţie disponibilă şi a cunoştinţelor care pot fi extrase din aceasta. Of. d) încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Comunicarea clasică. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei şi exercitarea demnităţilor publice. Aceste schimburi de informaţii nu mai apar numai între oameni. deseori inaccesibile chiar celor care ar trebui să combată fenomenul. ce au fost grupate în cuprinsul Titlului III din lege. muzicii.

infracţiunea de a realiza operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Astfel: a) prin „sistem informatic" se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională. . un program de prezentare. Webmail. 32.infracţiunea de fals informatic. Java etc). Astfel. litere. spyware etc. Pentru început este necesară o definire a instrumentelor sau conceptelor cu care legiuitorul a înţeles să opereze în acest domeniu.infracţiunea de perturbare a funcţionării sistemelor informatice. 137 . d) prin „date informatice" se înţelege orice reprezentare a unor fapte. pachete de aplicaţii dedicate (ERP -Enterprise Resource Planning . un soft de administrate baze de date. Exemple de programe: sisteme de operare (MS-DOS. MS Powerpoint. iar la nivelul sistemului informatic acestea se prezintă sub formă de şiruri ordonate de câte 8.infracţiunea de alterare a integrităţii datelor informatice. cai troieni. la nivelul componentelor electronice ale sistemului de calcul. Norton System Works. Acest lucru este făcut chiar de legiuitor în art. 161/2003 găsim definite trei categorii de infracţiuni.) şi multe altele. bombe logice. aşa cum apar ele pe ecranul calculatorului. RAV etc). UNIX etc). 16.cartiaz. mediu de stocare extern. Visual Basic. diverse aplicaţii create cu un anumit scop (viruşi.instrument pentru conducerea unei afaceri şi organizarea relaţiilor cu clienţii etc). ansamblu de tip calculator-periferice (imprimantă. CRM . reţea de calculatoare. fiecare componentă a sistemului informatic realizând o anumită operaţiune. .Customer Relationship Management .infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. programe antivirus (BitDefender. MS Outlook etc). două sau mai multe calculatoare conectate prin cablu sau fără fir (wireless). scanner etc). Eudora etc). b) prin „prelucrare automată" a datelor se înţelege procesul prin care datele dintr-un sistem informatic sunt prelucrate prin intermediul unui program informatic. dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor. c) prin „program informatic" se înţelege un ansamblu de instrucţiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obţinerii unui rezultat determinat. La nivel utilizator.ro – Carti si articole online de la A la Z Textul a fost o adaptare rapidă la mediul românesc a prevederilor Convenţiei Consiliului Europei asupra Criminalităţii Informatice şi reprezintă un instrument eficient în lupta împotriva acestui flagel. programe de acces la Internet (browsere . sunt echivalente cu variaţii controlate ale tensiunii de alimentare). Exemplu: urmărind un algoritm logic. pachete de aplicaţii standard (MS OFFICE care cuprinde un editor de text. Exemple: computer personal (PC). b) infracţiuni informatice: . MS Excel. c) pornografia infantilă prin intermediul sistemelor informatice. informaţii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic în această categorie se include şi orice program informatic care poate determina realizarea unei funcţii de către un sistem informatic. instrucţiunile pentru calculator sunt scrise într-un limbaj de programare de nivel înalt (Pascal. un program de calcul tabelar. MS Windows. 35. C++.pentru planificarea resurselor financiare. iar mai apoi translatate în limbaj cod-maşină şi puse în execuţie de Unitatea de Execuţie. . caractere speciale. MS Access. cu ajutorul unui program informatic. în cuprinsul Legii nr. . 64 sau 128 de biţi (elemente „0" şi „1" care.cifre.www.infracţiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice. . introduse de la tastatură şi interpretate de Unitatea Centrală de Prelucrare. un program de gestiune corespondenţă şi activităţi curente. astfel: a) infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice: . keylogger. MS Word. datele sunt reprezentate în formă alfanumerică . Netscape etc.Outlook.infracţiunea de fraudă informatică.Explorer. logistice sau de personal în cadrul unei întreprinderi sau instituţii. poştă electronică .

V. România. 138 . pe numele căreia cei în cauză au deschis un cont de cârd folosit la ridicarea banilor. de 19 ani. infrastructură de criptare a comunicaţiilor. În luna aprilie 2003.E.www. de a folosi. de 21 ani. f) prin „date referitoare la traficul informaţional" se înţelege orice date informatice referitoare la o comunicare realizată printr-un sistem informatic şi produse de acesta. cu privire la faptul că unui număr de patru companii americane care ofereau diverse servicii prin Internet li s-au accesat fără drept serverele şi li s-au sustras datele confidenţiale ale unor clienţi.F.C. simulează. În data 2 iunie 2003.. administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic. cititor/interpretor de amprente sau retină etc. elev.cartiaz. dispozitive sau programe informatice specializate. în urma acestor activităţi au fost identificaţi numiţii: O. de 25 ani. Astfel. ruta.C. mărimea. precum şi tipul serviciului utilizat pentru comunicare. i) prin „materiale pornografice cu minori" se înţelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau o persoană majoră care este prezentată ca un minor având un comportament sexual explicit ori imagini care.500 dolari SUA.L. fără ocupaţie. din partea persoanei fizice sau juridice competente. Pentru a exemplifica contextul şi modalităţile de comitere a infracţiunilor informatice este elocvent următorul caz instrumentat de D. M.orice altă persoană fizică sau juridică ce prelucrează sau stochează date informatice pentru persoanele prevăzute la pct.S.Public Key Infrastructure. în sensul prezentei legi. .N. 1 şi pentru utilizatorii serviciilor oferite de acestea.. b) depăşeşte limitele autorizării. de una din companiile din SUA şantajate. volumul şi durata comunicării. fără ocupaţie şi L. de 18 ani.S. 50. data. numere de telefon sau alte numere de acces şi modalitatea de plată a serviciului respectiv. De asemenea. Z. Pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale a acestora au fost desfăşurate un complex de activităţi specifice. în mod credibil. să o acorde. şi Z. precum şi orice alte date care pot conduce la identificarea utilizatorului. cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricţionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori. ora. aplicaţii de semnătură electronică.N. ofiţerul de legătură al FBI la Bucureşti a sesizat DGCCO.I. destinaţia. cu chei publice sau private.Ş.G..L. un minor având un comportament sexual explicit. persoanele care au accesat bazele de date şi au sustras informaţiile secrete. student şi Ş.R. h) prin „măsuri de securitate" se înţelege folosirea unor proceduri. g) prin „date referitoare la utilizatori" se înţelege orice informaţie care poate duce la identificarea unui utilizator. Exemplu: sistem de acces (LOGIN) pe bază de parolă şi nume utilizator. Conform indiciilor existente la aceea dată această activitate infracţională era iniţiată din Sibiu. elev. tip PKI ..A. 0. acţionează fără drept persoana care se află într-una din următoarele situaţii: a) nu este autorizată.000 dolari SUA de la fiecare. echipamente de acces prin SmartCard.ro – Carti si articole online de la A la Z e) prin „furnizor de servicii" se înţelege: . deşi nu prezintă o persoană reală.orice persoană fizică sau juridică ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a comunica prin intermediul sistemelor informatice. administrator la un Internet-cafe. folosiţi pentru primirea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale şi N. au ameninţat victimele solicitându-le cca. bani transferaţi în contul de card al numitei N.. în temeiul legii sau al unui contract.. Ulterior. precum şi coordonarea cu ofiţerii FBI a două transferuri „supravegheate" de bani.S. incluzând tipul de comunicaţie şi serviciul folosit.O. de 25 ani. adresa geografică.C. indicând originea.R. au ridicat de la mai multe ban-comate din Sibiu suma de 1.. complici la accesarea neautorizată a serverelor companiilor. care reprezintă o parte din lanţul de comunicare. de 25 ani. cel care a accesat neautorizat serverele companiilor americane şi a organizat activitatea de ameninţare a acestora cu publicarea datelor confidenţiale. potrivit legii. pentru a nu publica datele sustrase.A. adresa poştală. c) nu are permisiunea.

de teroare. dar şi cele poliţieneşti. ocazie cu care a fost găsită suma de 1. cartea de credit. iar celelalte persoane au fost cercetate în stare de libertate. Noţiunea de teroare. însă pentru ca acest lucru să devină o realitate. exprimă o stare de teamă.cartiaz. Resorturile psihologice ale acestui fenomen sunt: frica (teama) şi teroarea. Concept Noţiunea de terorism . conflictul presupun recurgerea la folosirea forţei. Terorismul are caracter coercitiv. Pentru a-şi păstra nealterată credibilitatea.A.este un derivat de la "teroare" teroare . Unii specialişti consideră terorismul ca fiind forma cea mai organizată. deşi produce victime individuale.Deimos. care înspăimântă. Definirea conceptuală ar consta în caracteristicile terorismului grupate în patru categorii generale: obiective. de constrângere.5.S.din punct de vedere etimologic . distructive.N. sociologii definesc terorismul ca fiind utilizarea de grup către un grup al violenţei sub acoperire. a mijloacelor violente. trebuie ca respectivele instituţii să conştientizeze iminenţa ameninţărilor informatice şi amploarea dimensiunii. Violenţa implică recurgerea de forţă de către un individ sau un grup în vederea prejudicierii integrităţii unor persoane sau bunuri. Este important ca instituţiile statului ce au ca obiect de activitate securitatea naţională.S.teroarea fiind doar o stare psihică. O.frică . lupta.500 dolari SUA. victima primară este mai puţin importantă în comparaţie cu efectul general scontat asupra unei colectivităţi sau grup căruia îi este adresat. Războiul. precum şi alte mijloace de probă. este o crimă la adresa unei întregi comunităţi sociale. adică ameninţarea cu violenţă sau folosirea acesteia. în scopul atingerii unor obiective politice. dar şi pentru a submina ordinea socială. 122/D/P/23. şi Z. să fie pregătite a interveni în cazul unor asemenea incidente.1.ro – Carti si articole online de la A la Z Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. folosită pentru a schimba libertatea de opţiune a celorlalţi. tulbură şi paralizează (teama colectivă). distruge moralul adversarului. Teroarea este un fenomen psihologic natural. pentru a atinge anumite obiective cu caracter politic. au fost arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de acces neautorizat şi transfer de date. indusă prin "terorizare". iar terorismul reprezintă exploatarea conştientă a acesteia. Cazul se află în acest moment pe rolul instanţelor judecătoreşti1. Astfel. alţii susţin că acesta se referă la o activitate socială organizată .www. Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog au fost efectuate mai multe descinderi la domiciliile suspecţilor şi la Internetul Cafe. strategii. calculatoarele pe care se aflau informaţiile sustrase. astfel încât să reuşească să reducă la minim riscurile şi efectele unor cyber-atacuri.5. victime ale terorii nu sunt numai anumiţi indivizi. de exemplu asasinatele şi răpirile. terorismul presupune folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroarea. 6. 6. operaţii şi organizare. deci poate fi considerat o formă de strategie violentă. 1 Înregistrat cu nr. de fapt. luată de sine stătător. ci însăşi societatea. Teroarea este folosită nu numai pentru a slăbi.2003 la DGCCOA din cadrul IGP 139 . menit să influenţeze prin manipulare voinţa victimelor sale directe şi a publicului ţintă. Terorismul internaţional Ca formă de manifestare a violenţei.09. Terorismul. Actul de terorism are un scop similar descurajării generale. terorismul materializează sistemic ameninţarea în violenţă sângeroasă.

caracteristica fundamentală a terorismului.. Altă caracteristică o constituie clandestinitatea (partizanii terorismului acţionează acoperit). Altă caracteristică ar fi aceea că terorismul se practică în grupuri restrânse ca număr. pentru îndeplinirea scopurilor sau idealurilor grupului. De cele mai multe ori acţiunile teroriste sunt organizate de către aşa-zisele „entităţi teroriste”. etnice sau religioase care au ca obiective acţiuni separatiste în vederea constituirii unor noi state sau regiuni autonome ori pentru continuarea luptei de eliberare. Publicitatea "Masacrului de la Munchen" a jucat un rol enorm în crearea psihozei publice referitoare la terorismul internaţional (teroriştii au demonstrat capacitatea unui grupuscul de a ţine în şah lumea întreagă). Multe organizaţii teroriste îşi justifică astfel acţiunea neapelând la ţeluri politice. politice sau criminale. Entităţile teroriste reprezintă asocierea de persoane într-un sistem structurat şi ierarhizat care prin acţiuni violente urmăresc realizarea unor finalităţi subiective de ordin politic. Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea terorii (nu distrugerea). . care proscriu suicidul. că terorismul este violent. oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism. Deşi nici o religie nu justifică practica terorismului. Cel mai important element operaţional al terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţă. victimele sunt fie întâmplătoare fie alese cu reprezentative pentru un anume grup de populaţie şi servesc ca generatori de mesaj către cercurile vizate cu adevărat. a dirijării nemulţumirii publice generate de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse. ETA – Spania etc. terorismul poate fi înţeles şi ca o tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea. terorismul religios reprezintă o realitate. criminal şi clandestin. Scopul general al terorismului este reprezentat de comiterea unor acte de mare violenţă. de grupările Sicki sau tamile intră în contradicţie cu prevederile islamului. Tigrii Tamili (Sri Lanka). Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Din această perspectivă. Rezultă. nu poate subzista decât prin înfrângerea sau cu acordul autorităţilor statale. de aceea a fost definit şi tactica ultimei soluţii.entităţi teroriste ideologice – încearcă să impună o anumită ideologie maselor de oameni 140 . atentatele sinucigaşe practicate de grupările Shiite din Liban. care însă pot deveni mici unităţi operative în cadrul unor organizaţii mai mari (termenul grup trebuie înţeles în sensul său social .ro – Carti si articole online de la A la Z Scopul final urmărit de terorism este de natură politică. constituite prin asocieri de persoane cu aceleaşi idealuri politico-sociale în baza acordului de voinţă al acestora. ca manifestare a actorilor sociali. ci la "instanţe superioare". aşadar. Exemplu: IRA (Armata Republicană Irlandeză).cartiaz. "revoluţii cataclismice" sau "mondiale" etc. Terorismul este un mod de acţiune generat de anxietate şi constă în folosirea repetată a violenţei de către un grup clandestin sau de organizaţii statale din motive ideologice. privind capacitatea de control al statului prin organismele sale reprezentative contribuind în final la instaurarea unei stări de incertitudine. Terorismul. Terorismul consideră că existenţa injustiţiei nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă.entităţi teroriste naţionaliste – structurate pe criterii naţionale. "Jihad".www. de integriştii palestinieni.psihologic). scopul strategic îl constituie folosirea panicii. acestea separând terorismul de alte acte criminale. De exemplu. Clasificarea entităţilor teroriste: a) în funcţie de orientările politice: . de natură să inducă o profundă stare de teamă şi nesiguranţă la nivel macrosocial. social sau religios. teamă şi nesiguranţă politică. prezenţa unor ţeluri politice este esenţială. la "adevăruri supreme".

care acoperă.etnice. acte comise individual sau în bandă şi care nu au obiective politice. în Algeria. Prognoze asupra dezvoltării terorismului contemporan Grupările teroriste urmăresc. în dauna guvernelor sau a regimurilor politice existente. şi FLN. 141 . . neexistând posibilitatea compromisului. dobândirea legitimităţii internaţionale.cartiaz. c) alte clasificări: . în luptă cu unele mişcări sau persoane considerate subversive. deoarece succesul terorismului echivala cu căderea regimului din aceste ţări. din Kenya. împotriva dominaţiei britanice. organizaţii fasciste etc. Pentru guvernele Franţei. Ochi pentru ochi – Guatemala. Se pot deosebi patru tipuri de succese teroriste parţiale: 1. 4.entităţile anarhiste sunt cele care nu recunosc autoritatea vreunei puteri sau organe ale statului. b) după criteriul ideilor de bază şi a scopurilor finale: . statele-ţintă au reacţionat decisiv. Deşi realizarea deplină a scopurilor insurgenţelor este rară.patologice – reacomodarea la valorile unei societăţi. "Fracţiunii Armata Roşie" sau împotriva "Brigăzilor Roşii" a reprezentat o chestiune de viaţă şi de moarte. în general. preluarea puterii sau chiar a controlului. Succesul este un criteriu greu de atins. Acelaşi lucru este valabil şi în majoritatea cazurilor de insurgenţă separabilă. menţinerea unor grupuri sociale. aici se înscriu: exercitarea sistemică a actelor de coerciţie bazate pe utilizarea pe scară largă a forţei şi. Forme de manifestare a terorismului George Levasseur distingea următoarele categorii de manifestare a terorismului: a) terorismul ordinar sau banditismul . Italiei. cele anarhiste. acolo unde organizaţiile teroriste au urmărit schimbarea social-politică a regimului. şi-au realizat scopul. . când teroriştii ameninţă suveranitatea şi integritatea teritorială a statului ţintă (cazul separatiştilor basci Spania. cu finalitate politică evidentă. obţinerea sprijinului intern ce permite teroriştilor să ajungă la un nivel mai înalt al insurgenţei. însă. prin oprimare şi represiune. etnice sau religioase în condiţiile de inferioritate.autointitulate „revoluţionare”. religioase şi naţionaliste. .naţionale – activitatea teroristă limitează între graniţele unui stat. c) terorismul de stat . gama asasinatelor "organizate şi sistemice ".Turcia. .U. contra francezilor.anarhiste remarcate prin absenteismul scopurilor politice. din Cipru.fenomen care acoperă actele de violenţă ce urmăresc obţinerea unor avantaje sau foloase materiale.A. de extremă dreapta. atragerea atenţiei internaţionale asupra nedreptăţilor la care sunt supuşi. 2.recurgerea din partea unui stat la acte de natură teroristă. Marea majoritate a grupărilor teroriste au eşuat lamentabil în demersul de obţinere a puterii sau de schimbare a regimului politic atacat. politică de segregare rasială şi de aparthaid. . Se poate spune că grupările EOKA.neofasciste.. corsicanilor din Franţa). Germaniei.. deoarece puţine grupări insurgente care au apelat la terorism. Escadroanele Morţii – Brazilia. . Strategia teroristă â avut succes numai în situaţiile luptei anticoloniale. 3. câştigarea de concesii politice parţiale din partea autorităţilor.www. teroriştii au reuşit adeseori să-şi realizeze obiectivele parţial. Ku Klux Klan – S. în special. lupta contra "Acţiunii Directe". b) terorismul politic . au reuşit în acest sens. printr-un larg evantai de mijloace violente.ro – Carti si articole online de la A la Z şi autorităţilor statale (organizaţii de extremă stânga. ca strategie principală. mişcarea Mau Mau.internaţionale – elemente teroriste multinaţionale. kurzilor .

dominată de "Războiul Rece". Însă. Belarus şi Ucraina au primit moştenire 2. actele teroriste ale anarhiştilor au contribuit. În timpul războiului cu Armenia. depozitele nucleare fiind ticsite cu focoase. o grupare iraniană de opoziţie reuşind efectiv să cumpere patru focoase nucleare din Kazahstan. la apariţia unei mişcări mai largi . fără acţiuni dramatice care să stingă entuziasmul poporului. în prezent. există în arealul ex-sovietic cel puţin 25-35. Deşi nu au reuşit să-şi transforme aparatul clandestin într-un instrument politic capabil de a cuceri puterea. aşa cum au fost cazurile Marii Britanii. au menţinut vie ideea şi spiritul de luptă în rândul revoluţionarilor potenţiali. social-democraţii (bolşevicii şi mensevicii) şi-au constituit propriile infrastructuri clandestine. Schimbările în politica britanică au fost stimulate de lupta IRA. din care actuala Federaţie Rusă pare să fi recuperat doar 15-25. Chinei. Guvernele ţărilor cu aspiraţii nucleare. din 1970-1980).ro – Carti si articole online de la A la Z Se ştie că noţiunea fundamentală a terorismului ca strategie este ideea propagandei prin fapte care consideră acest mod de luptă ca un instrument de răspândire a motivaţiei şi exemplul insurecţiei servind astfel ca un punct de sprijin prealabil al unei forme mai avansate a luptei armate: Deşi actele de violenţă au câştigat o publicitate uluitoare. iar unul dintre secesioniştii georgieni a ameninţat forţele gruzine cu folosirea armelor nucleare sovietice.000 de mine şi proiectile de artilerie. Nici în cazul gestiunii nucleare din Rusia lucrurile nu stau prea bine.exemplu: socialiştii revoluţionari ruşi de la începutul acestui secol.acordul britanico-irlandez). Dimensiunea nucleară a terorismului În perioada postbelică. faptul că revoluţia din octombrie 1917a fost înfăptuită până la urmă de bolşevicii mai bine organizaţi. să ia cu împrumut sau prin sustrageri toată gama de agenţi de nimicire în masă . De-a lungul anilor. probabil. Austria şi Belarus). să cumpere. după cât se pare.chimici. iar altele fiind înmagazinate în vagoane de tren. la păstrarea flăcării revoluţionare. atacurile teroriste nu au reuşit să atragă simpatia şi sprijinul publicului şi să genereze marea insurecţie populară pe care au sperat să o propulseze (cazul mişcărilor radicale de extremă stânga sau de extremă dreapta din Europa Occidentală sau Statele Unite. Jerry Adams fiind acceptat în SUA ca parte reprezentativă cu autoritate morală şi legală. 142 . pe care îl câştigaseră în calitate de membri fondatori (SUA şi URSS) sau cofondatori. Socialiştii revoluţionari. urmaşele URSS . Până în prezent au fost depistate peste 150 de cazuri de circulaţie ilegală a materialelor radioactive (Germania.000 bucăţi. mai ales că mediatizarea internaţională a făcut ca SUA să se implice direct în medierea conflictului dintre protestanţi şi catolici. După dezagregarea Uniunii Sovietice. Îmbinarea efectelor sociale şi politice cu alte evenimente şi orientări face dificilă izolarea terorismului.Kazahstan. încercând prin diverse metode să-şi păstreze monopolul distrugerii "reciproc asigurate". în Cadrul negocierilor de pace. ministrul de interne al Azerbaidjanului a afirmat că a dobândit şase focoase atomice. Ţările în curs de dezvoltare s-au grăbit să fabrice. terorismul este faptul că el nu este niciodată factorul cauzal unic ce conduce la efecte identificabile ". Anumite grupuri teroriste care nu au reuşit să materializeze obiectivele politice au fost capabile totuşi să-şi determine adversarii să focă concesii semnificative (exemplu: ETA şi IRA împotriva Ulsterului . Indiei. organizaţiile criminale şi grupările teroriste din întreaga lume duc negocieri cu traficanţii nucleari. în rândul populaţiei occidentale. Expertul nuclear Thomas Schelling spunea: "În 1999 nu vom mai fi capabili să reglementăm armele nucleare din întreaga lume decât atât cât să putem controla azi heroina sau pornografia". biologici şi atomici -.400 de focoase nucleare şi 360 de rachete balistice. Analistul American Martha Crensaw a observat că: "O problemă iniţială în aprecierea rezultatelor. Au fost însă şi cazuri în care terorismul a ajutat.cartiaz. reacţia faţă de o campanie teroristă este una de condamnare vehementă. ţările care deţineau armament atomic erau membre ale unui "club nuclear". prin asasinarea miniştrilor şi a altor funcţionari guvernamentali. pentru a putea trata pe picior de egalitate cu marile puteri. Franţei.www.

dacă acel oponent nu are de apărat 0 societate definibilă".sistemele de arme moderne. cum ar fi transportul aerian.terorismul va persista ca fenomen acut şi în mileniul următor. ţinte şi mijloace (armament). Terorismul va costa din ce în ce mai mult.cartiaz. Tacticile teroriste vor ţine seama de aceste schimbări în măsura în care: . terorismul urmând a fi şi în continuare o cale de atragere a atenţiei asupra unor dispute sau nemulţumiri şi un mod de presiune asupra guvernelor. culturale. staţiunile de cercetare subacvatice. sateliţii de comunicaţii. permiţând obţinerea unui "better boom for a buckl" . de ochire. de dispozitive de ghidare. Referitor la evoluţia terorismului. via satelit. toate cu efecte în timp (Hiroşima-Nagasaki .transportul aerian modern va asigura o mobilitate la scară planetară fără precedent. Pentru viitorii extremişti. determinate "power-shift" (dinamica centrelor de greutate a puterii). ci şi simpla împrăştiere a agenţilor radioactivi în zone aglomerate. deoarece "un oponent nu poate fi descurajat prim ameninţarea cu retorsiunea nucleară. comunicaţiilor.www. costurile necesare prevenirii sale înzecindu-se.morţi din cauza radiaţiilor sau. Dezvoltarea terorismului internaţional Terorismul anilor viitori va reflecta dezvoltările tehnologice ulterioare. . . aceste acţiuni vor putea paraliza paliere întregi ale societăţii. grupări sau fracţiuni insurgente este infinit mai periculoasă decât fostul "echilibru al terorii" dintre superputerile antagoniste ale războiului rece. unii specialişti în materie concluzionează: . Factorul economic va favoriza în continuare apelul la terorism. noile generaţii de explozivi. institutele de cercetări biologice sau chimice. obţinerea de profituri în urma ameninţărilor şi a terorii.incidentele de mare anvergură vor deveni tot mai dese. platformele marine de foraj. în viitorul previzibil vor apărea noi forme de terorism . precum şi la o audienţă mondială nemijlocită. terorismul va evolua liniar în materie de tactici. magistralele informatice de tip Internet vor asigura în viitor un acces aproape instantaneu la informaţii vitale teroriştilor. ci atacuri "soft" contra programelor informatice. şi spaţiul cosmic. . Teroarea nucleară promovată de organizaţii. Teroarea atomică nu presupune numai ameninţarea cu detonarea unui dispozitiv nuclear. atomoelectrice. transporturilor. comunicaţiile digitale. de comandă de la distanţă sau de comandă şi control vor deveni tot mai accesibile pe pieţele clandestine de arme. copii născuţi cu malformaţii genetice). nodurile de comunicaţii planetare.societatea modernă va oferi noi vulnerabilităţi teroriştilor. 143 . . . . de ce nu?.teroriştii vor fi capabili să declanşeze crize care vor obliga statele (guvernele) şi organizaţiile internaţionale să aloce tot mai multe resurse pentru combaterea lor. transformările structurale la nivel statal. televiziunea. posturile TV şi reţelele de "cable television". teroriştii contemporani vor reprezenta un model de comportament. radioul. multe state vor renunţa la atribuţiile lor antiteroriste în favoarea unor corporaţii specializate cu caracter transnaţional.probabil va creşte cantitativ şi calitativ. sistemelor de procesare informatice din industrie etc. fi schimbările sociale. ca şi transferurile de influenţă evidente într-o lume în schimbare. reţelelor digitale ale băncilor.în viitorul apropiat.unele state ale lumii vor apela în continuare la terorism pentru a-şi atinge anumite scopuri.ro – Carti si articole online de la A la Z Componenta nucleară a terorismului fracţional reprezintă un fapt cotidian.cazul "terorismului gulerelor albe" nu va mai presupune acţiuni violente. regional şi mondial. .terorismul poate derapa spre megaterorism. în timp.

se disting două stadii alte personalităţii care apar odată cu naşterea şi se amplifică în perioada maturităţii. c) categoria teroriştilor „cruciaţi” fiind întâlniţi cel mai adesea. Ei nu urmăresc un avantaj personal. laş sau lipsit de energie. teroristul este puternic motivat – forţa acestei motivaţii este principalul instrument care îl determină să ucidă sau să se sinucidă prin acţiuni de tip „Kamicadze”.comportament delictual complex. în planul evoluţiei teroristului.spontaneitate în efectuarea acţiunilor deviante. Prin prisma legăturii dintre criminologie şi psihologie se disting următoarele tipuri de personalitate ale teroriştilor: 1) Personalitatea psihopatică – reprezintă tipul de comportament deviant. culeg informaţii sau recrutează specialişti în confecţionarea dispozitivelor explozive.tendinţe de simulare sau bravare. bine pregătit şi disciplinat. În concepţia sa. deoarece ar prezenta un pericol chiar pentru organizaţia din care fac parte.www. care pentru nimeni altcineva nu au sens. teroriştii acţionează în mod obişnuit în grupuri bine organizate care încurajează tendinţele agresive ale membrilor. Este tipul care nu poate fi considerat nici marionetă. ci un bun profesionist.ro – Carti si articole online de la A la Z 6.5. psihopaţi sau cu un comportament violent. Psihoanalistul german Heinz Kohut subliniată că. Marea majoritate a teroriştilor nu sunt instabili psihic. În al doilea rând. Personalitatea teroristului Personalitatea teroristului prezintă o serie de trăsături de caracter şi comportamentale bine conturate. Comportamentul psihopatic nu este înnăscut. Astfel. Ca manifestare specific narcisistă. care fac din grupările teroriste redute greu de combătut. . Cercetătorul Frederick Hacker propune o tipologie a personalităţii teroristului în funcţie de motivaţia sa psihologică ca geneză a actului terorist. caracterizat printr-o imposibilitate de adaptare la mediul social originar. care utilizează mijloace violente pentru obţinerea unor avantaje personale. ideologice sau politice care iau naştere în plan psihic. În cadrul unor entităţi teroriste sentimentul de coeziune se menţine tocmai prin acest sentiment al grandorii adulat de toţi componenţii grupului. la condiţiile mediului profesional. oferă sau colectează importante sume de bani proveniţi din criminalitate sau de la simpatizanţi. punând în pericol valori sociale fundamentale – viaţa.cartiaz. ci un prestigiu şi putere pentru îndeplinirea unui obiectiv comun. libertatea şi democraţia când analizăm personalitatea teroristului trebuie avute în vedere două aspecte esenţiale.agresivitate exacerbată. În primul rând. nu este transmis ereditar. în sensul că acesta îşi atribuie diferite responsabilităţi pe scena justiţiei sociale. Orice acţiune teroristă este executată din raţiuni economice. Marea majoritate a membrilor organizaţiei teroriste se angajează să pună la cale atentatele teroriste. susţinând că acţionează în numele unui ideal suprem. personalitatea teroristului se dezvoltă în contextul prejudiciului narcisist. Această formă de personalitate se caracterizează prin: .2. b) categoria teroriştilor criminali. teroriştii se împart în trei categorii: a) categoria teroriştilor cu afecţiuni psihice. ci este o structură 144 . comiterea unui act terorist trebuie privită ca un atentat la adresa lumii civilizate. mânaţi de motive strict personale. familial sau social. .malignitatea conduitei deviante. caracteristica lor fundamentală fiind existenţa unor idealuri abstracte. . Personalitatea teroristului este insuficient studiată sub aspectul cauzelor şi motivaţiilor care îi determină să comită acte de mare violenţă. nici incapabil. sănătatea. înlăturând sentimentele de vinovăţie pe care unii le-ar încerca în urma acţiunilor întreprinse. în sensul unei supuneri desăvârşite. .

indisciplina. Personalitatea teroristă imatură prezintă structuri psihice vulnerabile. Executantul. Psihopaţii sunt indivizi singuratici. Personalitatea nedezvoltată este prezentă sub toate gradele de debilitate sau obligofrenie conform opiniei psihiatrului Rene Zazzo. cu tendinţă spre cruzime şi violenţă. Dezvoltarea acesteia se face treptat. grad ridicat de ostilitate. agresivitatea etc. Modul specific de acţiune derivă din modul lor de viaţă singuratică. cea paranoidă reprezintă psihoza cea mai gravă care generează agresivitate patologică.ro – Carti si articole online de la A la Z de conştiinţă caracteristică prin acte antisociale. Îi trădează accesele de furie. Acest tip de personalitate (întâlnită destul de des) se caracterizează prin modificări metabolice şi somatice ale organismului criminalului. Schizofrenia. limitarea interesului faţă de nou. . b) agresiunea nu mai este privită ca fiind normală şi de aici conştientizarea necesităţii schimbării. după analiza diferitelor grupări teroriste. cu contacte sociale reduse. motivarea comportamentului deviant fiind de natură patologică. fapt ce determină tulburări psihice radicale manifestate prin modificări ale personalităţii în special activitatea intelectuală.atitudini refractare faţă de autorităţi. dezechilibre sufleteşti.tendinţa de culpabilizare a altora.www.cartiaz. . . asumânduşi în exclusivitate responsabilitatea executării actului terorist. a permis identificarea a două categorii de terorişti şi anume: liderul grupului şi executanţii. Se manifestă la nivelul capacităţii inferioare de integrare socială. produce degradarea psihicului care are ca efect tulburări comportamentale pe fondul unui delir sistematizat. manifestarea violentă.bravare în public. spre distrugeri materiale şi spirituale. comportament imprevizibil în special în situaţii de criză. Complexaţi şi neîmpliniţi. Analizând geneza actului terorist. .tendinţe spre toxicomanie. 145 . .irascibilitate. . predispoziţie spre acte violente unde sunt folosite mijloace care provoacă multiple leziuni grave.tendinţa de asociere cu elemente decăzute.limbaj indecent. este o personalitate. Acesta este înclinat spre agresivitate. Indicatorii comportamentului deviant al acestora sunt: . Dintre formele de schizofrenie. . Individul intră în conflict cu sistemul normativ inclusiv cu normele juridice. 2) Personalitatea psihotică. actele teroriste realizate de ei fiind rezultatul suprem al unei nesociabilităţi cronicizate. În practică. este personajul dedicat cauzei. d) ca urmare a insuccesului privind obţinerea compensaţiei. 3) Personalitatea imatură. datorită imaturizării. teroriştii psihopaţi se răzbună pe societatea în care nu s-au putut integra. Liderul grupului. recrutat din rândul celor care sunt vulnerabili sub aspect legal care manifestă comportamente psihopate. slăbirea capacităţii de memorare a datelor. Hacrer distinge patru stadii succesive ale acestuia: a) individul sau grupul devin conştienţi de o persecuţie reală sau imaginară. autostăpânire redusă. 4) personalitatea demenţială şi degradată. c) individul sau grupul decid să acţioneze apelând la societate pentru compensaţie. se trece la ultima soluţie – atacul terorist.accese de furie în public. distrugând componentele structurale şi funcţionale ale vieţii psihice. Aceştia prezintă un grad avansat de scădere a memoriei în raport cu vârsta. un fin analist al situaţiei. ură împotriva autorităţii. . este un oportunist. cel care elaborează strategiile de acţiune şi organizează activitatea grupului stabilind responsabilităţi pentru fiecare.

. Organizaţia Mondială a Sănătăţii. într-o stare deplină de conştienţă de sine.ro – Carti si articole online de la A la Z 5) Personalitatea fanatico-sinucigaşă. defineşte actul suicidar ca fiind acţiunea prin care un individ caută să se distrugă cu intenţia de a-şi pierde viaţa. În interiorul organizaţiilor teroriste. . 4) Executarea actului criminal. prin care persoana se distruge singură alegând o metodă fizico-chimică (spânzurare.inteligent. 6) Revendicarea atentatului. înec. . declanşatori care se intersectează cu psihicul paralizând activitatea nervoasă superioară sau batjocorând chiar ideea de existenţă. Pregătirea unui atentator-sinucigaş. . la nivel mondial s-au înregistrat peste 300 de atacuri sinucigaşe în care au fost implicaţi peste 500 de terorişti. 3) Ceremonia de bun-rămas. .cunoscător al zonei în care acţionau.vârsta între 28-30 ani.religioasă.6% 1 2 Bucureşti.naţionalist sau fanatic religios. 2) Pregătirea se realizează în plan. cei care urmăresc răzbunarea din motive personale. electrocutare. precipitare de la înălţime etc.psihologic. Studiu efectuat în perioada 1993 – 2000 de către statul Israel. 5) Mediatizarea atacului sinucigaş. Actul terorist – sinucigaş poate fi definit ca un atac comis de cele mai multe ori. . Dicţionarul sănătăţii1. constituind cu siguranţă cel mai impresionant gest din întreaga existenţă a omului. cuprinde următoarele etape: 1) Recrutarea se realizează pe mai multe direcţii: . Se poate spune că suicidul este explicat prin cauze ereditare asupra cărora acţionează factori externi. dintre femeile care doresc să-şi schimbe statutul social minor. . dependentă indisolubil de conştiinţă pe deoparte încărcată de instinctul de conservare iar pe de altă parte de dorinţa de a-şi suprima viaţa (denumită de specialişti şi dilema conştiinţei). În funcţie de educaţie structura atentatorilor sinucigaşi se prezintă astfel2: o studii superioare – 22. . favorizanţi. teroriştii sinucigaşi sunt denumiţi „martiri în viaţă”. de către o persoană care alege să se sacrifice împreună cu ţintele sale. 1978.). au reuşit să creioneze personalitatea teroristului sinucigaş ca fiind: . Din analiza atacurilor teroriste săvârşite în perioada anilor ’70-’80 specialiştii israelieni. Sinuciderea este specifică omului. otrăvire. Suiciderea în terorism apare ca un act de voinţă cu urmări nefaste. pe fondul unor frustrări religioase sau politice.o persoană de sex masculin.cartiaz. fiind mai mult sau mai puţin conştient de motivele sale. În ultimele două decenii.credul şi uşor de manipulat. Este motivul care ar susţine contribuţia eredităţii în predeterminarea comportamentului suicidar. . majoritatea de sorginte fundamentalist islamică.ideologic şi religios. prin intermediari sau prin şantaj. săvârşit în mod deliberat.structură atletică dezvoltată.necăsătorit. defineşte fenomenul suicidar ca fiind „o tulburare a instinctului de conservare.2% o studii medii – 36. 146 .www. . .tehnico-operaţional.pe bază de voluntariat (dintre membrii organizaţiei.

3% • peste 30 ani – 5. Denis Szabo remarca ambiguitatea definiţiei devianţei .cartiaz. Aceşti autori observă că nu întâmplător conceptul de devianţă a înlocuit treptat pe cel de delincventă în analiza şi cercetarea sociologică. fiind generată şi condiţionată de o mulţime de factori şi cauze generale şi particulare . Comportament deviant Devianţa . Raţionalitatea comportamentului nostru este dirijată de toate aceste norme şi valori pe care le acceptăm fără să ne mai punem întrebări asupra legitimităţii lor. Devianţa.6% • 24-29 ani – 18.2% • divorţaţi – 1. măsuri punitive şi coercitive în timp ce respectarea lor. dorinţa de a masca propriile slăbiciuni. cât mai ales din punctul de vedere al conformării acestui comportament la normele şi valorile unanim recunoscute.3.2% Structura pe grupe de vârstă: • 16-23 ani – 76. despre care ştim că trebuie să se comporte la fel. portretul teroristului este conturat prin următoarele trăsături temperamentale: stări emoţionale puternice. Această delimitare rămâne încă un ideal de atins. atât cele morale. La rândul lor. în timp ce devianţa reprezintă o tendinţă nepermisă "anormală". evaluată pozitiv în cadrul grupului .3. 6. Făcând ceea ce fac toţi membrii grupului din care facem parte . cât şi cele juridice sunt a doua noastră natură . care încă din 1938 au încercat să obţină definiţia obiectului de studiu al socio-criminogenezei. reprezentând reperele de bază ale conduitei noastre în toate situaţiile sociale. Reprezentând transgresiunea normelor sociale dominante într-o societate. Normele .15% • necunoscut – 1.5% • căsătoriţi – 7. valorile sociale ne ajută să evaluăm şi să judecăm . Datorită acestui fapt . mai ales. identitate şi securitate personală. Conştientizăm astfel că exigenţa conformării la regulile generale se manifestă ca o tendinţă "normală" . de Sellin şi Merton . obiective şi subiective . valorizată negativ prin faptul că împiedică desfăşurarea normală a vieţii de grup. Încălcarea normelor. Aceste exigenţe ni le însuşim încă din copilărie .15% Din punct de vedere psihosociologic. devianţa constituie un fenomen întâlnit în toate societăţile .1% În funcţie de starea civilă: • necăsătoriţi – 90. izolare faţă de ceilalţi membrii ai comunităţii. obţinem recunoaştere . Sellin definea devianţă ca ansamblul comportamentelor îndreptate contra normelor de conduită sau ale ordinii instituţionale. Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu atât din punct de vedere al motivaţiilor sale intrinseci.ro – Carti si articole online de la A la Z o studii gimnaziale – 5% o necunoscuţi – 36. în termenii culturii societăţii din care facem parte. Noţiunea de devianţă a fost elaborată. produce confort şi realizarea aşteptărilor personale în raport cu acţiunile celorlalţi. Delincvenţa juvenilă 6. constituie un fenomen obişnuit în toate societăţile de la primele forme organizate de viaţă socială până la cele contemporane.www. educaţia şi procesul de socializare dezvăluindu-ne conţinutul lor. devianţa capătă caracteristicile unei probleme sociale de importanţă majoră pentru întreaga societate şi ale cărei consecinţe se resimt la toate nivelurile ei. aşa cum ea a fost elaborată de Sellin şi Merton. toate aceste situaţii sociale. sociale şi individuale. căci relaţiile dintre legea penală şi normele 147 . Această transformare rezultă din efortul cercetătorilor pentru delimitarea unui câmp de cercetare pornind de la criterii ştiinţifice. adică abaterea comportamentului de la normele şi valorile de bază. atrage după sine .1.

violenţa era admisă ca normă de grup. ca şi de pericolul actual sau potenţial pe care îl prezintă devianta pentru stabilitatea vieţii sociale.în termenul lui Merton . a cărei cea mai importantă atribuţie constă în a degaja şi operaţionaliza comportamentele cele mai pertinente ale delincventei. accentul fiind pus pe ideea că toate criteriile de etichetare a normalităţii şi a anormalităţii sunt relative. evaluarea devianţei sociale se face în funcţie de valorile sociale lezate şi de normele sociale violate de anumiţi indivizi sau grupuri . cu toate curentele ei opuse academismului clasic. a delincventei. Adeseori . în majoritatea . înscrise în aria delincventei. în funcţie de tipul de normă pe care adultul consideră că tânărul a încălcat-o. Ca fenomen de încălcare a legilor de orice natură .cartiaz. în majoritatea cazurilor .1a psihologia juridică şi medicina legală. care conferă reacţiei sociale un rol privilegiat. sunt impregnate de o tentă pateraalistă. De aceea . "care sunt disfuncţionale". bazată pe normele sociale . Moda însăşi reprezintă. tradusă în noţiunea de devianţă . În comunităţile arhaice. gradul şi intensitatea devianţei sociale depind de reacţia publică. fiecare din acestea evoluând într-un ritm diferit şi depinzând de forţe distincte: legea penală şi aplicaţiile ei sunt dependente de procesele de diferenţiere socială şi de structura puterii de stat. Numeroşi psihologi . până la comportamente "disfuncţionale" sau aberante. "Diagnosticarea " sau "etichetarea " acestor fenomene sau comportamente ca fiind "normale" sau "anormale" depinde de natura normelor sociale .sociologi şi antropologi sociali au evidenţiat în studiile lor influenţa culturilor şi schimburile evaluative ale grupului social asupra calificării comportamentelor ca fiind deviante sau marginale. Concepţia juridică a delincventei a făcut loc unei concepţii fiincţionaliste . a tulburărilor psihice . a subculturilor şi contraculturilor deviante şi marginale. un fenomen de devianţă . Unele din domeniile principale de aplicare sunt cele privitoare la cercetările de criminologie comparată . care intră în conflict chiar cu norma penală. În orice societate comportamentul deviant acoperă o mare varietate de tipuri .ro – Carti si articole online de la A la Z sociale sunt departe de a fi clar stabilite . intrând în conflict cu standardele sociale şi culturale acceptate în cadrul unui grup sau sistem social. devianţa poate lua direcţii foarte diferite . Sociologii definesc comportamentul deviant ca un comportament "atipic" care încalcă normele sociale recunoscute şi violează cerinţele instituţionale. Extensia . Devianţa este văzută astfel ca ansamblul comportamentelor care ameninţă echilibrul sistemului său . Dincolo de conţinutul real al consecinţelor sociale produse de asemenea acte de devianţa (delincventă) trebuie recunoscut că deseori adultul are tendinţa să califice drept deviant orice comportament al tânărului care atentează la autoritatea sa de educator. la fel ca şi arta de "avangardă". în timp ce in în societăţile contemporane este reprimată. întărirea motivaţiilor comportamentului deviant. iar din acest punct de vedere ceea ce apare deviant pentru o anumită cultură . Multe dintre evaluările făcute de adult actelor şi conduitelor tânărului. de măsura în care acestea sunt considerate periculoase pentru structura şi coeziunea grupurilor sociale . implicit.de gradul de toleranţă sau intoleranţă al societăţii respective . a inadaptării sociale cu substrat psihopatologic .mergând de la aşa-numitul "comportament excentric". înscriind pe tineri în aria nonconformismului .www.însăşi desemnarea indivizilor ca sănătoşi sau 148 . Analiza interacţiunii dintre aceste variabile diferite constituie câmpul de activitate al socio-criminogenezei . În multe societăţi . de apărarea socială faţă de diferite abateri şi încălcări . acest comportament devine o conduită persistentă. vestimentaţie aparte şi "dezordine" comportamentală. Aceste standarde. într-o altă cultură poate fi considerat un fenomen normal. ca şi de natura şi forma sancţiunilor ce li se aplică. Această prejudecată stă la baza multiplelor conflicte care opun pe tineri adulţilor şi care au drept consecinţă înăsprirea sancţiunilor educative şi. pe când normele sociale depind direct de procesele schimbării sociale. definit prin gesturi "insolite". "patern"-uri sau modele de comportament sunt specifice pentru fiecare cultură în parte.

personalităţile puternice. distincţia între "devianţa pozitivă" .supunerea necondiţionata faţă de autoritatea şefului şi alte caracteristici conformiste specifice acestei forme de organizare socială. Deciziile privind consumul "legitim "de droguri .avem de a face cu starea de boală sau cu incapacitatea funcţională a individului . conduce la apariţia frecventă a unor sentimente de frustrare şi . într-o serie de comunităţi mai vechi neexistând reglementări legale pentru interzicerea sau restrângerea acestui consum atât de nociv în societatea contemporană. Majoritatea concepţiilor sociologice consideră devianţa ca este un produs de viaţă specific condiţiilor de viaţă extrem de tensionate.caracterizată prin polarizarea marcantă a diferitelor straturi sociale şi unde factorul politic nu reuşeşte decât rareori să concilieze interesele economice ale agenţilor sociali. devianţa împreună cu starea de marginalitate se manifestă ca elemente disfuncţionale. implicit . o serie de reguli "rituale" . unde sunt etichetaţi ca bolnavi. la tendinţe constante de devianţa .www. ci comportă şi ea conformism .de pildă. refuză sau eludează indicaţiile de bază. atribuindu-li-se puteri supranaturale . de care dispun unele grupuri sociale . de altfel.caracterizată prin interdicţia consumului de alcool . şi agresiune. 149 . de pildă.ro – Carti si articole online de la A la Z bolnavi se manifestă ca o problemă de definiţie culturală .A. Anumite interdicţii se extind chiar asupra consumului de alimente sau alcoolului. marii inventatori şi inovatori care adoptă comportamente peste "medie" se încadrează în tipul de devianţă pozitivă. interdicţii şi comportamente prohibite . Un exemplu ilustrativ este reprezentat de perioada prohibiţiei din S.p 98.evident. Adeseori .ceea ce face ca deseori o anumită societate să utilizeze criterii divergente faţă de alta. Integrarea în cadrul unor grupuri delincvente presupune . Introducere în psihologia socială. Ei sunt adeseori combătuţi sau respinşi .1 prin care individul încalcă. Herseni. în anumite societăţi totemice epilepticii erau consideraţi ca un grup social "privilegiat". caracterizând societatea contemporană care au generat şi generează în continuare multiplicarea fără precedent a modurilor de comportament "alternativ".creşterea decalajelor între nivelul aspiraţiilor şi mijloacelor legale .Editura Ştiinţifică. Legea sau norma morală dictează de cele mai multe ori regula de comportare .fie ca produs al unei forme de comportament perfect normal. Sociologii fac . ca reacţie firească faţă de tendinţele de manipulare şi de integrare existente în cadrul unei forme de organizare socială .depind. prin care individul se abate de la standardele "medii " şi de la stereotipul conformismului social şi "devianţă negativă". Această viziune apare plauzibila dacă avem în vedere abundenţa grupurilor subculturale . de normele şi valorile sociale. starea "de anomie " caracterizată prin absenţa oricărei norme.cartiaz.dar şi prin multiplicarea actelor deviante . De obicei. definite de abaterea de la normele şi răspunsurile general acceptate care caracterizează normalitatea. În orice societate există tabuuri . . permiţând a califica ceea ce este "normal" sau "deviant". Depăşind limitele instituţionale acceptabile. adeseori mai constrângător decât cel al vieţii normale. violenţă. 1966. de a le satisface . 1 M. Astfel. determinată de condiţiile de mediu. a sectelor religioase .dar timpul le va da de dreptate. permise . dar incompatibil cu standardele de compatibilitate ale grupului.Bucureşti.datorită unor deviaţii fiziologice sau a anormalităţii intrapsihice de a acţiona conform indicaţilor normei . care în alte societăţi sunt admise sau tolerate.spre deosebire de societăţile moderne şi contemporane . a mişcărilor extremiste şi a altor categorii deviante din cadrul societăţii contemporane. fiind cunoscute din acest punct de vedere tabuurile şi prescripţiile religioase ale populaţiei musulmane.ceea ce a constrâns administraţia să revină asupra legii. În primul caz . care îi acordă acestuia "obligaţii" şi "privilegii " speciale iar în al doilea caz avem de-a face cu situaţii de inadaptare şi neintegrare socială . Devianţa nu implică . Comportamentul deviant poate fi înţeles două moduri: fie ca produsul "incapacităţii profesionale" a individului . Ralea şi T. Multe din aceste grupuri se compun din indivizi "handicapaţi " social şi frustraţi afectiv . implicând negarea normelor de bază ale grupului sau revolta împotriva lor.U.

constituie obiectul actului terapeutic psihiatric şi numai la nevoie solicită măsuri medicale(stabilite de expertiză medicolegală psihiatrică) sau juridice de siguranţă.psihologici . profilaxie şi recuperare a individului deviant. sociologii au arătat că atât normalitatea cât şi anormalitatea sunt relative. psihotice . Demonstrând marea variabilitate culturală a criteriilor de definire a devianţei. perversiunile sexuale . ea fiind rezultatul interacţiunii dintre personalitate ( factori biologici . Comportamentul deviant (aberant . ilicite sau deviante. 1976. Bucureşti. de asemenea . Dincolo de conţinutul şi semnificaţia acestor concepţii .primele două predominând în cazul delincventei juvenile: 1 2 Răşcanu Ruxandra. homicidul . psihiatric .cartiaz.p48 Dragomirescu. include . c) comportament antisocial sau infracţional (aspecte judiciare ale comportamentului ). întâlnit în general la personalităţile dizarmonice . depinzând de semnificaţia acordată acestora de grupuri sociale şi culturale diferite. Dreptul . în sens clinic . fugile impulsive din stările confuzionale .1995. În medicina legală „comportamentul deviant” este echivalentul reacţiilor medico-legale care devine un "domeniu particular de cercetare " prin semnificaţia amplă .1 Devianţa ."Psiholgia comportamentului deviant". În perioada postbelică . convingătoare şi aprofundând o problematică specifică a patologiei poate furniza celorlalte specialităţi o serie de date valoroase în domeniile comune de preocupare . Pentru acest motiv . b) comportament aberant (aspecte medico-legale şi psihopatologice ). auto şi heteroagresivitatea (suicidul . Comportamentul deviant duce firesc la apariţia unui răspuns ferm şi "violent" din partea societăţii. metodologia specifică de investigare şi interpretare . demenţiale din reacţiile psihotice).studiază implicaţiile specifice ale devianţei . care va pune în funcţiune toate normele şi mecanismele sale de control social . mitomane . având permanent în vedere necesitatea obiectivării fenomenelor prin metode fundamentate ştiinţific . etnice . tratare . "Psihologia comportamentului deviant" Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Cauzele devianţei sunt de natură antropologică şi sociologică . criminologia . justificând denumirea domeniului său de "patologie medico-legală a comportamentului".ro – Carti si articole online de la A la Z ale căror norme şi valori cu caracter "marginal" sunt diametral opuse normelor legale şi permise. conceptul de devianţa capătă valoare în contextul teoriei "patologiei " şi dezorganizării " sociale. societatea cu particularităţile ei economice . fenomenul de devianţa reprezintă o realitate de care trebuie să ţină seama orice societate. aplicând sancţiuni ce merg de la reprobare la sancţiunile cele mai severe. în scopul furnizării de elemente probatorii. promovând măsuri juridice şi mediale de pedepsire . criteriile clinice de evaluare a faptului psihopatologic trebuie să se aplice în strânsă corelaţie cu criteriile sociale care acţionează într-un anumit perimetru cultural şi normativ şi prin intermediul cărora poate fi evaluată anormalitatea adeseori identificată cu devianţa . Măsurile punitive trebuie să fie în strânsă legătură cu gradul de periculozitate al comportamentelor respective şi cu toleranţa normelor morale şi juridice faţă de ele. impulsurile piromane . familie . Diversitatea normelor şi valorilor culturale dovedeşte că tipul de comportament deviant nu este universal şi omogen. p. medicina legală şi psihiatria clinică şi judiciară . Acest domeniu al cercetării se află la frontiera dintre ştiinţele medico biologice şi social juridice .Autorul sintetizează nomenclatura abaterilor de la conduita normală astfel:2 a) comportament deviant (abateri de la normele sociale ). cleptomane . Această categorie cuprinde patru tipuri . Editura Universităţii din Bucureşti. anormal) cu sau fără componenta antisocială .l56 150 .V. cultural -educaţionale etc). devenind astfel baza unor acţiuni antisociale . socioculturali care concură la dezvoltarea individului ) şi mediul ei de existenţă ( grup social .www. automutilarea .

În sfârşit. derivă din latinescul „delinquence juvenis". trăind o experienţă socială diferită de cea a adultului. . adaptarea adecvată la mediul social . săvârşite de minorii până la 18 ani. Delincvenţa juvenilă .comportament delictual propriu-zis.ro – Carti si articole online de la A la Z . respectarea interdicţiilor şi prescripţiilor normative . conduita deviantă la copii şi tineri. al devianţei. Ca forme particulare ale comportamentului deviant autorul enumera: simularea şi sinistroza . chiar dacă ei comit infracţiuni. care la rândul lui . . în care psihiatrul . Desigur.www. accidental . nu este altceva decât consecinţa absenţei sprijinului moral oferit de adult. hetero şi autodistrucţia . aceste 3 tipuri de comportament (şi cele 4 subtipuri ale ultimului) acoperă întregul spectru . este absolut necesar să diferenţiem în cadrul categoriei largi de minori câteva subcategorii. concordanţa dintre atitudinile individuale şi cerinţele sociale . Din perspectiva unor medico-legale şi criminologice . adoptarea acelor criterii de acţiune care fac posibilă "normalitatea" şi predictibilitatea comportamentului etc. minorii până la vârsta de 14 ani nu răspund penal. delimitat pluridisciplinar. 6.comportament antisocial accidental (ocazional). . se înscrie . delincventa juvenilă constituie un "fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală.de altfel. a lipsei de protecţie şi îngrijire primite în familie. având discernământ în toate acestea. Din punct de vedere strict juridic .).în care . El nu are conştiinţa inadaptării sale la cerinţele normative.comportament infracţional patologic. acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerinţele oricărei forme de convieţuire umană (limitarea libertăţii personale . a eşecului activităţii de educaţie morală primită în şcoală etc. Un minor delincvent este o victimă şi nu un vinovat conştient de responsabilităţile ce i se impută.3. distincţie făcută clar de către sistemul nostru juridic. . în ansamblul ei.psihologul. delincventa juvenilă apare ca un efect al lipsei de responsabilitate a 151 . ci mai degrabă se structurează treptat printr-un cumul de factori cauzali. Astfel.delincventa juvenilă.comportament exacerbat al unui fond patologic latent (măsuri preventive şi curative diferenţiate). Delincventa juvenilă. Acelaşi autor sistematizează alte trei tipuri etiopatogenice ale comportamentului antisocial: . sancţionate juridic". devine deosebit de importantă analiza fenomenului larg al devianţei sociale (la minori) . asistentul social şi juristul au fiecare un rol fundamental. Ca formă distinctă de deviantă (de natură penală) . particularizându-se cu elemente distincte . Acest termen provine de la cuvântul francez "delinguance juvenile". modul de sancţionare şi mai ales cel de executare al pedepselor deosebindu-se de cele folosite pentru infractorii adulţi.99 Cod Penal).formă a devianţei sociale Având în vedere faptul că în puţine cazuri comportamentul delincvent se manifestă la adolescenţi dintr-o dată .2. minorii cu vârsta între 16 şi 18 ani răspund în faţa legii. Prima problemă care se ridică privind delincventa juvenilă este legată de necesitatea utilizării acestui termen în loc de alţi termeni consacraţi juridic şi folosiţi pentru adulţii care încalcă normele juridicopenale.comportament predelictual. desemnând "ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale.comportament motivat patologic (se impun măsuri curative predominante). recidiva deviantă. Cei cu vârsta între 14 şi 16 ani răspund juridic limitat dacă se stabileşte existenţa discernământului la expertiza medico-legală psihiatrică (art. Evaluarea aspectelor medico-legale ale comportamentului deviant presupune deseori o cercetare atentă din partea unei echipe complexe . delincventa juvenilă. .comportament potenţat (sensibilizat) patologic ( măsuri speciale diferenţiate ).cartiaz. Datorită acestui fapt. narcofilia.

acestea sunt absente pentru adolescentul deviant. Punctul de vedere al devianţei comportamentale consideră că actele şi delictele corecţionate penal. generalizată dintr-un plan individual în plan colectiv. psihologice. 152 . de instabilitate economică. agresivitate. de a aplica corect şi eficient modelele de educare. a factorilor răspunzători de formarea conduitei morale a tineretului. care încearcă să escamoteze conţinutul real al procesului educativ. 6. Familia ca nivel microsocial are sarcina de a ameliora tensiunile interpersonale. slăbirea controlului social. multiplicarea ocaziilor infracţionale în mediul social. Predispoziţia spre devianţă (delincventă) e dependentă şi de contextul socio-economic şi cultural în care trăieşte minorul.cartiaz. Promotorii acestei concepţii susţin faptul că la baza cazurilor de devianţă juvenilă se află o stare de insecuritate care duce la manifestări de conduită agresivă. este de fapt. Revolta tânărului contra autorităţii întruchipate de norma morală sau legală. mobilitatea socială generează cele mai multe cazuri de devianţă juvenilă. socio-culturale etc. De altfel. excentricitatea. Aceste teorii sunt: a) teorii care se bazează pe importanţa cauzelor individuale (psihologice). impulsivitate. de socializare a tinerei generaţii. se împart în trei mari grupe în funcţie de criterii sociologice. la intensificarea nevoii de conflict. evaluarea delincventei juvenile ca fenomen colectiv. insecuritatea afectivă. conflictelor de familie. de cele mai multe ori.www. nonconformismul. situaţiile anomice din timpul marilor perioade de criză. trebuie să ţină seama de multiple elemente explicative. tulburările de comportament cu sau fără substrat patologic. sunt comise de cele mai multe ori de tineri deficienţi ce încalcă standardele normative socio-juridice neputând să le respecte. Teoriile şi paradigmele cu caracter reprezentativ pentru fenomenul delincventei juvenile. nonconformism. în general.ro – Carti si articole online de la A la Z familiei. Această premiză se întemeiază pe constatarea că unii tineri delincvenţi prezintă tulburări de personalitate. datorită dezorganizării familiei şi declinului funcţiilor ei educative tradiţionale.3. etc. Dacă conduitei infracţionale a adultului îi sunt specifice profunde motivaţii antisociale. constituirea unor subculturi sau contraculturi care inversează sensul funcţionalităţii normelor instituite de adult. anumite mentalităţi şi atitudini caracteristice adolescenţei (cum ar fi opoziţia. conflict cauzat de trăsăturile psihice specifice adolescenţei: egocentrism. Această perspectivă psihologizantă pune accentul pe perturbările datorate. dându-le o conotaţie morală. Ca urmare. Din acest punct de vedere. considerând manifestările delincvente ale tinerilor ca fiind determinate de comportamentul individual. de mulţimea carenţelor ce aparţin socializării în familie. negarea valorilor şi normelor socio-culturale ale societăţii.3. etc. a părinţilor şi a educatorilor. noţiuni cum ar fi: copil "dificil" . existenţa unor raporturi tensionate cu părinţii sau educatorii. efectul subteran al unei confruntări implicite cu educatorul. în cazul său actul de încălcare a normei reprezentând. perioadele de criză. absenţa identificării cu metode morale autentice.copil "problemă" nu reprezintă decât etichetări de natură morală. produsul unei "întâlniri " întâmplătoare între o personalitate labilă din punct de vedere moral şi o " ocazie " delictuală oarecare. modelând pozitiv trăsăturile individuale de personalitate ale membrilor ei. cum sunt: eşecul şcolarizării. b) Teorii care susţin că delincventa juvenilă e rezultatul procesului dezorganizare socială. Concepţii şi teorii fundamentale în evaluarea cauzelor delincventei juvenile Necesitatea abordării fenomenului delincventei juvenile a dus la elaborarea a numeroase paradigme şi teorii cu caracter descriptiv şi explicativ. urmărind stabilirea şi diferenţierea cauzelor şi a proceselor de bază care duc la manifestarea actelor şi proceselor de bază care duc la manifestarea actelor antisociale în rândul copiilor şi tinerilor . delincventa juvenilă este caracterizată ca fiind produsul unui conflict de adaptare între tânăr şi anturajul său. Conform acestora. de trăirea sentimentului de anxietate şi frustrare afectivă etc.

ecologici.ro – Carti si articole online de la A la Z În vederea explicării variaţiilor tipurilor de conduită deviantă. Totuşi. propune formarea unui sistem de ipoteze explicative.www. ca teorie predominant psihologcă. Se pune accentul pe fenomene cum sunt crizele socio-economice. asigură o toleranţă la frustrare. Unii autori consideră că manifestările delincventei juvenile sunt cauza capacităţii limitate de depăşire a situaţiilor de frustrare. Ar rezulta ca delincventa juvenilă este o consecinţă a folosirii de către tineri a unor mijloace ilicite. migraţiile de populaţie. Reckless. această teorie nu explică de ce o serie de tineri ce provin din aceleaşi locuri de rezidenţă nu devin delincvenţi. Criteriul de bază al acestei perspective. tânărul devine predispus de a manifesta conduite deviante. prin utilizarea unor mijloace ilicite. c). a imaginii despre sine raportată la alte persoane sau grupuri. noţiune ce este în strânsă legătură cu frustrarea. Toleranţa la frustrare reprezintă capacitatea unui tânăr de a depăşi o situaţie de frustrare fără să utilizeze mijloace de răspuns inadecvate. Un alt factor declanşator al actelor predelincvente şi delincvente este acela a sentimentului de frustrare . Subiectul poate resimţi consecinţele frustrării (ca angoasă. un răspuns la o anumită excitaţie sau frustrare . antisociale şi imorale. ca urmare a eterogenităţii populaţiei. la bogăţie şi putere.. care conferă înscrierea unui anumit status . Teorii conform cărora delincventa juvenilă reprezintă un efect direct al conflictelor normative între tineri şi obstrucţiile instituţionale de a avea acces la status. ale diferitelor grupuri sociale. sentimentul de identificare cu grupul etc. A.C.cartiaz. procesele aculturative etc. culturali. Agresivitatea. delincventa juvenilă ca efectul unei lipse de concordanţă dintre modelele culturale şi mijloacele de acţiune. care prezentau o rată a delincventei juvenile ridicată. din diferite arii urbane. fie din cauza neputinţei de a aborda alternative de reuşite datorită numeroaselor bariere sociale. In baza acestui studiu au fost identificate perimetre cu caracter criminogen. teoria "rezistenţei " la frustrare .Teoria rezistenţei la frustrare Frustrarea reprezintă o situaţie în care un obstacol (eveniment sau element frustrant) intervine în calea satisfacerii unei trebuinţe şi care modifică comportamentul persoanei. emoţii schimbare de dispoziţie) fără a cunoaşte însă cauzele reale.rol în societate. Această perspectivă consideră. omiţându-se numeroaselor motivaţii cu privire la comportamentul lor. de multe ori antagoniste. mulţi specialişti au trecut la compararea unor indicatori sociali. proceselor aculturative. reprezintă un instinct sau necesitate. În cadrul acestor teorii se pune un accent prea mare pe aspectele de conformism ale tinerilor.agresivitate trăită de tânăr. neluându-se în seamă multitudinea valorilor şi scopurilor. a ratei delincventei. ineficientei controlului social instituţionalizat. grupe sau segmente de populaţie. e cel al dezarmoniei social-culturale într-o societate. grup de prieteni). Acest model teoretic de abordare a deviantei juvenile se bazează pe conceptul de "structură intimă" a individului care reprezintă o piedică autentică în calea tendinţelor de încălcare a normelor sociale şi morale. Apare astfel un conflict între scopurile sociale cu caracter dezirabil şi mijloacele legale de a le realiza. Tinerii devin delincvenţi fie ca urmare a eşecului de a ajunge la scopuri culturale prin mijloace legitime. Atunci când anumite părţi esenţiale ale celor două structuri lipsesc. Frustrarea se manifestă printr-o tensiune afectivă mărită. După Reckless există o structură socială externă şi o structură psihică internă re au rolul de a proteja tânărul de frustrare şi agresivitate. "Rezistenţa " interioară este o structură care asigură tânărului conştiinţa identităţii de sine. ceea ce îl poate duce pe minor la comiterea unor acţiuni antisociale. de fapt. Elaborată de W. " Rezistenţa " externă este formată din grupurile sociale din care tânărul face parte şi la care el este socializat (familie. 153 .

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
După V. Dragomirescu, problema raportului frustrare-agresivitate trebuie privită sub două aspecte :1 a) frustrarea prin ea însăşi, care nu declanşează imediat un comportament agresiv, ci provoacă o stare de anxietate şi de tensiune afectivă care poate declanşa sau nu agresivitatea; b) există comportamente agresive care nu sunt determinate de frustrări. In patologia individuală se pot identifica cazuri de agresivitate constituţională în epilepsii, sindroame paranoice. Concluzia care se poate desprinde e că agresivitatea nu trebuie neapărat văzută ca un factor generator de comportament predelincvent sau delincvent, ci ca o încercare de descoperire a propriei identităţi de către tânăr, formarea unei atitudini combative cu caracter deosebit de important în societate. O altă noţiune utilizată în abordarea etiologică a frustrării agresivităţii în adolescenţă, este şi cea "disonantă " cognitivă şi afectivă ce aparţine lui S. Festinger. "Disonanţa "cognitivă reprezintă un element ce intervine în momentul în care e împiedicată sau neutralizată o necesitate legitimă a tânărului, fapt care duce în final la stări tensionale şi conflictuale între tânăr şi mediul lui socializator (familie, şcoală, anumite instituţii socio-culturale). În ceea ce priveşte familia, în societate există familii în care domină stările de tensiune, conflictele, unde anxietatea şi insecuritatea afectivă, socio-economică favorizează apariţia unor stări de violenţă, manifestări de impulsivitate şi instabilitate . Aceste disfuncţii sunt mai profunde în familiile unde se găsesc părinţi alcoolici, violenţi, cu antecedente penale. Elaborată de sociologul şi criminologul american E.R. Sutherland şi expusă pe larg în lucrarea " Principles of Criminology ", face o critică severă la concepţia lombrosiană privind delincventul "înnăscut" sau transmiterea delincventei pe cale ereditară, introducând teza "învăţării sociale" a comportamentului delincvent. Teoria pleacă de la ipoteza că în viaţa socială indivizii sunt confruntaţi cu modele pozitive (conformiste ) şi negative (nonconformiste), de conduite care se "învaţă" în cadrul proceselor de comunicare şi relaţionare socială dintre indivizi şi grupuri. În condiţiile în care individului i se oferă modele deficitare din punct de vedere adaptativ (cum ar fi modele neurotice, delincvente etc.) el va interioriza aceste modele (proces de identificare) şi va dezvolta comportamente neadaptative . În sprijinul acestei teorii, asocierea unui tânăr la unul din cele două tipuri de grupuri - conformiste (non-delincvente) sau nonconformiste (delincvente) - este momentul cel mai important în funcţie de care copilul sau tânărul evoluează spre o stare adaptivă, conformă cu normele sociale sau spre o conduită delincventă, dezadaptativă în raport cu societatea. B.- Teoria "dezorganizării sociale" Teoria aparţine şcolii de la Chicago care a emis un set de ipoteze şi paradigme, care încearcă să surprindă efectele secundare negative, declanşate de procesele de schimbare şi dezvoltare asupra delincventei, manifestate în societatea omenească interbelică. Conform acestei orientări originea şi intensitatea delincventei sunt determinate de crizele socio-economice, de fenomenele de urbanizare şi migraţie rurală. Rata delincventei cunoaşte un nivel ridicat în zonele caracterizate prin declin de populaţie şi dezorganizare socio-culturală, ducând la fenomene de marginalizare, predelincventă şi delincventă juvenilă, fenomene de "dezorganizare socială". R.Show şi D. Mc Kay au arătat faptul că în marile metropole americane rata delincventei e mult mai ridicată faţă de alte zone şi oraşe. Ei au ajuns la concluzia că rata delincventei juvenile sancţionate e mult mai ridicată în zonele puternic industrializate şi urbanizate, care se caracterizează prin schimbări socio-economice intense.
1

Dragomirescu V., "Psihologia comportamentului deviant",Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,Bucureşti, 1976, p.68. 154

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
In astfel de zone s-a observat o creştere constantă a nivelului delincventei juvenile şi datorită formării unor comunităţi eterogene cu grad mic de coeziune socială, unde controlul social este insuficient sau ineficace. In urma analizei situaţiei socio-economice a familiei, a analizei nivelului şi calităţii socializării adolescentului Shaw şi Mc Kay ajung la concluzia că delincventa juvenilă e rezultatul greutăţilor materiale, a contradicţiilor şi conflictelor interpersonale sau intergrupale (colective) cu care se confruntă generaţia de adolescenţi şi tineri. Un alt element al acestei paradigme este rezultat de "organizarea diferenţială" a grupurilor sociale, cea care face ca normele şi valorile sociale să nu fie cunoscute de toţi indivizii. Din această cauză pot apare conflicte între diferitele norme sociale, încât individul se poate afla la un moment dat destul de dezorientat. Individul va depăşi această stare prin "asociaţia diferenţială" prin care învaţă normele şi regulile aparţinând grupului cu care vine mai mult în contact. Această teorie consideră socializarea ca factor explicativ în generarea delincventei, subliniind faptul că conduita delincventă se învaţă prin socializare, individul asimilând modele şi norme care-i induc o serie de atitudini, deprinderi şi comportamente negative. Consumul de alcool şi de droguri, agresivitatea, violenţa, sunt comportamente învăţate sau imitate de diversele grupuri de tineri. Teoria "asociaţiilor diferenţiale", cu toate explicaţiile cauzale ce le aduce privind manifestarea comportamentului delincvent, neglijează totuşi problema complexă a motivaţiei actului delincvent. C.- Teoria "subculturilor delincvente " şi teoria "grupurilor de la marginea străzii" Această subcultură este considerată de către reprezentanţii principali ai acestei teorii A.Cohen, M. Gordon şi M. Yinger, ca o subdiviziune a modelelor culturale la care participă o asemenea parte din grupurile sociale. Aceste subculturi apar ca o reacţie de protest faţă de normele şi valorile societăţii, incluzând indivizi care se consideră obstrucţionaţi în dorinţele lor de a avea acces la valorile şi bunurile sociale. De aici şi cauza că orice subcultură dispune de valori şi norme diferite de cele ale societăţii. "Subculturile delincvente" apar, după cum afirma S. Rădulescu şi D. Banciu în lucrarea "Introducere în sociologia delincventei", atunci când indivizii dintr-o anumită subcultură folosesc mijloace ilegale, antisociale pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi realiza nevoile proprii. Aceste subculturi delincvente impun membrilor manifestarea unor activităţi delincvente, cu caracter ilicit, impunând "învăţarea" diferitelor tehnici şi procedee delincvente. Un alt punct de vedere este acela că adolescenţii ce aparţin claselor defavorizate, supuşi formelor de presiune ale familiei şi şcolii (care uneori se află în contradicţie) reacţionează nevrotic prin exteriorizarea frustrării (insatisfacţiei) şi asocierea în laude sau "subculturi delincvente". In acest mod "subcultură delincventei" apare ca o reacţie faţă de valorile şi normele clasei dominante. Clasa dominantă obligă tânăra generaţie să se conformeze normelor şi regulilor sociale. Majoritatea tinerilor delincvenţi provin din familii dezorganizate, familii tensionale şi conflictuale, din familii cu condiţii necivilizate de locuinţă şi confort. Teoria "dezorganizării sociale" identifică factorii cauzali principali ca scădere a funcţiilor de socializare şi control exercitate de societate, dezechilibrarea ordinii sociale datorită eterogenităţii populaţiei, multiplicarea fenomenelor aculturative în mediul urban. Reprezentanţii acestei teorii afirmă că accentul trebuie să se pună, în vederea scăderii ratei delincventei, pe ameliorarea condiţiilor socio-economice şi socio-culturale din zonele şi
155

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
cartierele defavorizate. Trebuie remodelat chiar mediul social în care trăieşte adolescentul. Trebuie acţionat deci la nivelul comunităţii umane, prin reconstrucţia şi ameliorarea a cea ce poate genera sau generează manifestări antisociale şi delincvente. Această teorie, cu toate că aduce perspective noi în abordarea fenomenului de delincventă juvenilă, priveşte dintr-o optică exclusivistă delincventa juvenilă, ca un efect al proceselor de urbanizare, industrializare, amintind factorii intermediari care acţionează asupra tânărului (familie, şcoală, grup de prieteni, factori individuali etc.). Pericolul mare al grupurilor marginale, bandelor stradale, constă în faptul că sunt alcătuite din tineri cu deficienţe de socializare, tineri care au abandonat şcoala sau familiile de provenienţă, tineri cu antecedente penale, tineri recidivişti. Cele două teorii exagerează importanţa socializării "negative" în grupurile sociale, neglijând mecanismele intime ale motivaţiei individuale în săvârşirea actului delincvenţional. D.- Teoria "etichetării sociale" Premisă fundamentală a interacţionismului simbolic, prin reprezentanţii săi E. Goffman, H. Becker, K. Erikson şi alţii, această teorie concepe delincventa ca o însuşire dată acelui comportament de către grupul sau indivizii clasei dominante şi care evaluează condiţia ca fiind deviantă. Definiţia socială şi clasificarea actului ca fiind deviant face din individ un real delincvent. In funcţie de modelul normativ, de sistemul valoric al unei societăţi, de rolurile prescrise prin norme şi rolurile efectiv jucate de indivizi, grupurile sau societatea vor aprecia si sancţiona diferitele comportamente ca fiind legitime sau ilegitime, morale sau imorale, permise sau nepermise, normale sau deviante . In anumite situaţii pot interveni o serie de distanţări între modelul normativ şi rolurile precise jucate de indivizi. Această îndepărtare de model se poate datora fie necunoştinţei normelor, fie înţelegerii greşite de îndeplinire a rolurilor prescrise de norme. O formă de organizare socială cu caracter negativ este banda de tineri apărută ca urmare a eşecului acţiunii unor instituţii sociale, indiferenţei faţă de situaţia tineretului, sărăciei şi mizeriei fizice, sociale şi morale. Adeseori aceste bande devin violente, agresive, organizând acţiuni ilegale, ajungând la comiterea de fapte antisociale grave: omoruri, violuri, trafic de droguri etc. Pornind de la paradigma lui R. Merton, cu privire la anomie, A. Clorvard şi E. Ohlin introduc noţiunea de "oportunitate diferenţială" care este dată de ansamblul mijloacelor prin care grupurile sociale îşi realizează interesele şi scopurile permise de societate. O variantă a acestei teorii este aceea a "grupurilor de la marginea străzii", elaborată de F.Whyte care arată că tânărul adolescent se caracterizează prin nevoia de asociere şi participare la activităţile grupului de prieteni, la nevoia de recunoaştere a calităţilor sale de ceilalţi prieteni; toate fiind modalităţi de socializare a tânărului. Grupurile creează adolescenţilor o posibilitate de a-şi manifesta şi chiar realiza dorinţele şi aspiraţiile, de a-şi dezvolta limbajul, capacităţile şi aptitudinile. Din nefericire, unele din aceste grupuri au o situaţie marginală în societate, fiind dominate de sentimente de frustrare şi insatisfacţie socială, violenţă şi agresivitate . Prin interiorizarea unor norme de conduită antisocială, aceste grupuri de tineri se transformă în reale surse potenţiale de predelincvenţă şi delincventă juvenilă. Reprezentanţii acestei teorii afirmă că predelincvenţă şi delincventa nu există ca atare decât în măsura în care societatea sau anumite grupuri sociale le numesc aşa, sancţionând pe cel care-1 va considera deviant. Delincventa este o consecinţă, uneori, a aplicării unei "etichete" de către societate. Definirea unui comportament ca fiind deviant depinde puţin de ceea ce comit cu adevărat indivizii care încalcă normele, fiind, de fapt, consecinţa modului cum alţii gândesc acest
156

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
comportament. Definirea delincventei, după cum arăta F. Tannenbauer, se face printr-o dramatizare exagerată a răului, explicând că în orice societate sunt consideraţi ca răi, bolnavi, alienaţi, criminali în funcţie de intensitatea reacţiei faţă de aceştia, reacţie care va influenţa negativ evoluţia lor. Se poate spune că această teorie se axează predominant asupra domeniului normativ, abordând foarte puţin contradicţiile sociale şi economice ale societăţii în general. O idee critică a acestei teorii constă în ireversibilitatea procesului de etichetare, etichetarea individului ca fiind deviant neimplicând şi pierderea identităţii sale morale, deoarece procesul de socializare poate duce în multe cazuri la recuperarea socială a individului, la instaurarea normalităţii la indivizii devianţi. 6.4. Potenţial delincvenţial a delincventei juvenile 6.4.1. Aspecte privind potenţialul delincvenţial Psihologia juridică este una din ramurile aplicative ale psihologiei, rolul ei fiind nu numai de a contura explicaţiile privind diferite aspecte ale conduitelor deviante şi infracţionale, ci şi de a se implica efectiv în realizarea anumitor obiective ale activităţii organelor judiciare. Această intervenţie şi acest ajutor oferit vizează atât rezolvarea cauzelor judiciare, cât şi activitatea preventivă. Întrucât delincvenţii prezintă o serie de caracteristici psihocompor-tamentale care-i diferenţiază de categoria subiecţilor conformişti se pune problema, pe de o parte, a posibilităţilor de depistare a acelor caracteristici (potenţial delincvent) care predispun individul la comiterea unor acte antisociale şi, pe de altă parte, cunoscând psihologia celui care a încălcat legea, se ridică problema adaptării, pe cât posibil, a tratamentului educativ, reeducativ şi recuperativ pentru reabilitarea şi reinserţia socială a acestuia . Mai exact , rezultatele acţiunii de măsurare a potenţialului delincvenţial sunt utile la:1 1) identificarea predelincvenţilor în vederea supunerii lor la un tratament adecvat; 2) îmbunătăţirea deciziilor privind alternativele pentru reabilitarea infractorilor; 3) a determina care dintre infractorii condamnaţi pot fi eliberaţi condiţionat şi ce măsuri de supraveghere trebuie asigurate; 4) a oferi o măsură imediată a eficienţei unui program de reabilitare şi prevenire . 6.4.2. Particularităţi ale metodologiei utilizate în evaluarea fenomenului de delincventă juvenilă Metodologia cercetării fenomenului de delincventă juvenilă reprezintă unul dintre cele mai importante domenii ale practicii sociologice şi criminogene, deoarece de modul în care se culeg datele şi se analizează conţinutul lor depinde, în cea mai mare măsură, conturarea unor direcţii de acţiune pentru prezent şi viitor, elaborarea unor programe unitare de prevenire care să ţină seama de multiplele determinări şi condiţionări cauzale ale fenomenului. Insuficienta atenţie acordată acestei laturi fundamentale a investigaţiei de teren constituie una din cauzele principale ale erorilor care se comit încă în evaluarea semnificaţiei actelor de încălcare a normelor penale de către minor. Prin ignorarea specificului psihologic al perioadei adolescentine (perioada de vârstă care furnizează cea mai mare pondere de delincvenţi), a caracterelor particulare ale universului familial în care se socializează aceştia, a ansamblului de factori care determină sau favorizează transformarea unei conduite deviante ocazionale într-o conduită infracţională mai mult sau mai puţin structurată şi persistentă. Cea mai importantă condiţie a validităţii şi eficacităţii cercetării întreprinse în acest domeniu o reprezintă situarea ei pe o bază metodologică temeinic fundamentată, constând într-un
1

Golu P., Psihologia socială, Editura Didactică şi pedagogica, Bucureşti, 1975, p. 335 157

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
ansamblu unitar de instrumente şi tehnici prin intermediul cărora să poată fi studiată interacţiunea dintre diferitele variabile cu caracter psihologic, pedagogic, sociologic şi criminologie, care contribuie la explicaţia şi predicţia delincventei juvenile, fenomen în înţelegerea căruia simpla acumulare de date descriptive nu este suficientă. Din punct de vedere operaţional, metodologia, cercetării transgresiunii normelor penale de către adolescenţi are un specific aparte care nu se reduce la instrumentele tradiţionale ale sociologiei sau criminologiei (ancheta, observaţia, interviul etc.), ci implică o totalitate de metode şi tehnici dintre care unele sunt preluate din metodologiile specifice ale pedagogiei şi psihologiilor, iar altele fac parte integrantă din corpul de metode şi tehnici ale statisticienilor, economiştilor, juriştilor, medicilor, ale celorlalte categorii de specialişti care activează în domenii conexe cu cel ce îşi propune să definească tendinţele prezente şi viitoare ale delincvenţei juvenile. Cele cinci dimensiuni analitice (statistică, criminologică, sociologică, psihologică şi prospectivă) implicate cu prioritate în orice evaluare a fenomenului devianţei penale adolescentine nu pot fi operaţionalizate decât cu ajutorul unei metodologii complexe, care să ţină seama atât de caracterul obiectiv al infracţiunii (stabilirea condiţiilor cu caracter juridic care pun în dependenţă conduita adolescentului de reglementările legislaţiei), cât şi de caracterul ei subiectiv (particularităţile procesului de dezvoltare biologică a adolescentului, conţinutul socializării morale primite în familie, influenţe şi incitări primite din partea anturajului etc.). În acest sens, utilizarea conjugată a unor tehnici curente, cum sunt experimentele psihopedagogice, sociogramele, testele psihologice, biografiile, cazuisticile, expertizele psihiatrice, analizele statistice, evaluările dosarelor penale, anchetele cu subiecţi minori sau cu experţi în domeniu, poate aduce multiple clarificări fenomenului de delincventă juvenilă coroborând punctul de vedere al sociologului sau al criminologului cu evaluările altor specialişti. Elaborarea unor metode din ce în ce mai perfecţionate de cercetare este strâns legată de obiectivele practice de combatere şi prevenire a delincventei, de particularităţile acestui fenomen care solicită o tratare aparte faţă de cea oferită fenomenului de infracţionalitate a adulţilor. În măsura în care procedurile penale, ca atare, nu pot stabili importanţa şi ierarhia factorilor care guvernează încălcarea normei penale de către adolescenţi, apare necesară o evaluare explicativă şi predictivă de ansamblu realizată în mod etapizat, alături de elaborarea unui model caracterizat printr-un înalt nivel de generalizare teoretică, care să valorifice toate datele obţinute, punându-le în corelaţie şi interdependenţă. 6.4.3. Metodologii de testare a propensiunii spre delincventă Permiţând o "descriere cantitativă, controlabilă a comportamentului unui individ plasat într-o situaţie definită, prin referire la comportamentul indivizilor dintr-o grupă plasată în aceeaşi situaţie" , metoda testelor este o metodă larg răspândită în domeniul sociologiei delincventei, în măsura în care reuşeşte să identifice o serie de diferenţe între minorii sau adolescenţii devianţi sau delincvenţi şi permite previziunea anumitor comportamente caracterizate prin tendinţe antisociale. Printre cele mai utilizate teste în acest domeniu se numără testele de inteligenţă, de personalitate şi sociometrice. Încercând să surprindă gradul de inteligenţă, trăsăturile de caracter, constantele personalităţii, atitudinile morale şi modul de dispunere a relaţiilor în anturaj, majoritatea acestor teste caută să identifice propensiunea spre delincventă ca şi măsura în care tinerii reuşesc o integrare socială satisfăcătoare în viaţa socială, dezvoltând un comportament compatibil sau nu cu normele de natură moral juridică. Deosebit de utile sunt testele proiective, definite de către Lawrence Frank ca o "metodă de studiu a personalităţii, care confruntă subiectul cu o situaţie la care el va răspunde în funcţie de semnificaţia acestuia pentru el". În consens cu un asemenea punct de vedere proiecţia constă în transferarea unui proces subiectiv asupra unei situaţii obiective.
158

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
a) Testul Rorschach. Este util pentru identificarea unor trăsături caracteristice delincventului, testul Rorschach oferă informaţii preţioase asupra unor componente ale personalităţii, asupra conflictelor intra -, şi interpersonale (cu familia sau cu anturajul) ca şi asupra mobilurilor şi motivaţiilor specifice ale unor eventuale conduite cu caracter antisocial; b) Testul de percepţie tematică (T.A.T.). Scopul testului constă în relevarea anumitor tendinţe inhibate şi profunde pe care subiectul nu le poate conştientiza. Interpretarea unui asemenea test permite evidenţierea a trei niveluri ale personalităţii: tendinţe refulate, gândirea interioară şi comportamentul. Astfel, în timp ce analiza sa formală dă posibilitatea dezvăluirii gradului de înţelegere a sarcinii de efectuat şi a interpretării stilului şi a limbajului utilizat, analiza conţinutului testului de percepţie tematică permite descifrarea unor tendinţe latente constând în: forme agresive, autoagresive, dominaţie, supunere, protecţie, independenţă, dependenţă etc. Se oferă în acest mod o listă completă a dificultăţilor cu care se confruntă subiectul, a originii acestora şi se încearcă evaluarea gradului său de adaptare la diverse situaţii interindividuale. În domeniul sociologiei delincventei, testul este util pentru evidenţierea unor sentimente şi atitudini ale tinerilor faţă de anumite persoane (părinţi, educatori, prieteni ) şi situaţii sociale frustrante, ca şi pentru descifrarea unor motivaţii şi tendinţe care grevează asupra conduitei: impulsivitate, agresivitate, echilibru, inerţie etc. c) Testul Rosenzweig. Bazat pe ipoteza frustrare + agresivitate, testul permite evidenţierea anumitor tendinţe agresive sau masochiste, care defineşte tânărul caracterizat prin tendinţe antisociale. Sunt posibile trei direcţii de dirijare a agresiunii, direcţii care odată identificate constituie un mijloc util de depistare a unor dezechilibre afective şi a orientării unor conduite pe căi indezirabile din punct de vedere social. Ipoteza fundamentală care stă la baza testului se referă la ideea că violenţa conduitelor agresive este direct proporţională cu intensitatea motivaţiei frustrante. d) Testul Szondi . Răspunsurile oferă posibilitatea construirii unor diagrame ce relevă tendinţe fundamentale şi caracteristici antisociale ale personalităţii tânărului. e) Chestionarul Woodworth - Mathews este utilizat în diagnosticarea tendinţelor psihoneurotice pe care le desemnează şi anume: emotivitate simplă; obsesii şi psihastenie; tendinţe schizoide; tendinţe paranoide; tendinţe depresive şi hipocondriace; tendinţe impulsive şi epileptice; tendinţe către nestabilitate; tendinţe antisociale. Caracterizările făcute acestor tendinţe reprezintă doar un ghid pentru psihologul practician, care trebuie să aibă o temeinică pregătire teoretică asupra mecanismelor de funcţionare ale vieţii psihice. 6.4.4. Metode şi tehnici de predicţie a delincventei juvenile Metodologiile cu caracter predictiv se numără printre cele mai importante mijloace ştiinţifice aflate la îndemâna specialiştilor pentru estimarea evoluţiei comportamentului delincvent juvenil şi pentru descifrarea fenomenului de delincventă în viitor. O contribuţie esenţială la elaborarea şi fundamentarea lor au avut-o studiile clasice întreprinse de soţii Sheldon şi Eleonor Gluek asupra identificării din timp a tendinţelor de delincventă a minorilor . Pentru a demonstra necesitatea acţiunilor de prevenire a acestor tendinţe, ei şi-au întreprins cercetările plecând de la stabilirea unui lot de 1000 de minori, locuind în oraşul Boston, împărţit în două grupuri: un prim grup alcătuit din 500 de delincvenţi, care săvârşiseră deja acte infracţionale şi persistau în tendinţele lor antisociale, şi un al doilea grup format tot din 500 de minori, asemănător din punct de vedere al caracteristicilor lor personale şi sociale cu cei din primul grup, dar care nu săvârşiseră fapte sancţionate de legislaţia pentru minori. Cele două grupuri erau alcătuite, deci, din 500 de perechi de minori, fiecare minor dintr-un grup, avându-şi "perechea" asemănătoare (din punct de vedere al vârstei, gradului de inteligenţă, apartenenţei etnice, reşedinţă etc.) în celălalt grup. Evaluarea prin comparaţie a celor două grupuri a fost realizată de echipe de experţi din
159

CALDĂ (ŞI SUPERPROTECTIVĂ) .INDIFERENTĂ SAU OSTILĂ COEZIUNEA FAMILIEI . contribuind la valabilitatea predicţiei. minor din şcoli corecţionale sau din penitenciare etc). dintre care.SEVERĂ DAR PRIETENOASĂ -SLABĂ .9 Tabelul se bazează pe presupunerea că factorii incriminaţi îşi menţin influenţa şi în viitor.8% 63.5 83.5 % 10.INDIFERENTĂ SAU OSTILĂ AFECŢIUNEA MAMEI PENTRU MINOR . pot servi la clasificarea cazurilor de minori.8 75.0% NUMĂR TOTAL 293 108 192 295 FACTORI PREDICTIVI DISCIPLINA MINORULUI ASIGURATĂ DE TATĂ .3 59.0 % 63.2 20. pe cele mai semnificative din perspectiva deosebirii distribuirii lor în cele două grupuri.CALDĂ (ŞI SUPERPROTECTIVĂ) . Ocupându-se de influenţa fiecăruia dintre factorii utilizaţi iniţial ca predictori ai comportamentului delincvent primar sau recidivist şi identificând modul lor discriminativ de acţiune la nivelul unor categorii diferite de minori (minori care n-au săvârşit acte de delincventă.2 % 37. Aceştia au analizat comparativ un număr de 402 caractere.2 33.3 96.6 61. primul tabel. chiar dacă unele date simt absente .PREA SEVERĂ SUPRAVEGHEREA MINORULUI DE CĂTRE MAMĂ .PUTERNICĂ -SLABĂ – ABSENTĂ SCOPURI DE DELICVENTA 9. denumit "Tabel de predicţie socială". acestea au următoarea structură: Tabel de predicţie socială (identificarea delincvenţilor potenţiali bazată pe cinci factori sociali) CLASIFICARE MAI PUŢIN DE 200 INTRE 200-250 INTRE 250-300 PESTE 300 RATA DE DELICVENŢĂ 8.ro – Carti si articole online de la A la Z diferite domenii de activitate ştiinţifică vizând educaţia şi caracteristicile biopsihosociale ale minorilor.5 9.www.5 % 89. deşi au putere predictivă mai mică.CORESPUNZĂTOARE EXEMPLARĂ NECORESPUNZĂTOARE AFECŢIUNEA TATĂLUI PENTRU MINOR .8 75.0 % 36.cartiaz. de pildă. Pentru cazurile în care ponderea anumitor factori nu este observabilă sau apare dificilă de evaluat (de exemplu afecţiunea părinţilor faţă de minori) soţii Glueck au constituit tabele cu 3 sau cu câte 2 factori care.1 36. Considerând. cercetătorii menţionaţi au elaborat şi alte tabele care dau posibilitatea 160 .3 % RATA DE NEDELINCVENŢĂ 1.9 57. minori eliberaţi condiţionat şi a căror pedeapsă a fost suspendată. le-au grupat cinci câte cinci în cadrul a cinci tabele de predicţie.9 43.

O dificultate în acest sens o reprezintă şi elaborarea unor ipoteze corecte cu privire la deosebirea dintre predelincvenţă şi delincventă. evidenţierea probabilităţii că unii minori au dificultăţi comportamentale sau cu situaţii familiale deosebite să ajungă delincvenţi. cât şi la nivel de grup. 6. separarea delincvenţilor recidivişti de cei "primari" (care nu au săvârşit decât un act delincvent şi nu vor mai reitera comportamentul delincvent etc). construind o tipologie. rezultaţi din aplicarea unor teste psihologice şi a interviului psihiatric. care şi-au propus adaptarea predictorilor utilizaţi de soţii Glueck la condiţiile specifice unei anumite ţări. personalitatea şi aptitudinile fiecărui minor. care completează tabelul de predicţie socială şi-i sporeşte capacitatea predictivă. Dincolo de aceste limite.5. unde intervin valori generale şi norme de educaţie specifice. tabelele Glueck pot fi utile şi cu caracter operaţional pentru activitatea practică de prevenire a delincventei juvenile. mai multe dificultăţi metodologice generate. fără a putea fi însă numiţi delincvenţi ca 161 . Exceptând unele situaţii.cartiaz. care săvârşiseră deja o serie de acte predelincvente. cu condiţia de a experimenta pe eşantioane largi validitatea lor predictivă şi de a converti teoria (în cazul tabelelor menţionate. rezultatele nu s-au dovedit întotdeauna viabile. Printre studiile clasice întreprinse în această problemă trebuie menţionat şi cel întreprins în perioada interbelică în oraşele Cambridge şi Soummerville. Cea mai importantă observaţie în legătură cu validitatea predictivă a tabelelor Glueck ni se pare a fi cea semnalată de cercetătorii care subliniază faptul că aceste tabele nu evaluează efectul vecinătăţii. deoarece s-au înregistrat diferenţe importante în selecţia predictorilor. Eliminarea sau schimbarea influenţei unui factor prin intervenţia directă a asistenţei sociale determină scăderea scorului general acordat minorului şi mijlocit. tabelele respective nu reuşesc să cuprindă ansamblul conduitelor sociale care determină o situaţie personală sau familială anumită. este luată ca bază teoria "socializării") într-o direcţie convenabilă realităţilor cu caracter specific naţional. cu prioritate. deoarece. Evaluarea predictivă a raportului dintre predelincvenţă şi delincventă Aplicarea în practică a tabelelor de predicţie implică. Reprezentând o metodologie utilă în domeniul estimării delincventei juvenile în viitor. plasarea într-o categorie unde şansele de a deveni delincvent sunt mai mici. diferite şanse de delincventă.ro – Carti si articole online de la A la Z concentrării eforturilor de prevenţie într-o direcţie determinată. investigatorul are o imagine de ansamblu asupra celor mai relevanţi factori ce influenţează sau determină comportamentul delincvent. ca urmare a influenţei specifice a acestora în climate sociale şi culturale diferite. Cercetarea a debutat prin selectarea a două loturi de minori: primul lot cuprindea un număr de 325 de băieţi având o vârstă medie de aproximativ 10 ani şi jumătate. Pentru a fi adevărate aceste tabele trebuie să fie utilizate numai atunci când între predictori şi comportament există o corelaţie sistematică şi numai atunci factorii respectivi se aplică exact la cazul pe care vrem sa-1 evaluăm. de opţiunile pentru modelul teoretic ales ca bază de referinţă pentru evidenţierea cauzelor delincventei juvenile. cercetarea menţionată furnizează un instrument operaţional pentru identificarea delincvenţilor potenţiali. pentru a fi în măsură să precizăm dacă există o continuitate legică între conduitele unor minori sau adolescenţi care n-au săvârşit decât acte deviante cu caracter benign şi conduitele infracţionale bine structurate ale aceloraşi tineri în perioada lor de maturitate. atât la nivel de individ.4. al apartenenţei etnice şi al statutului socio-economic asupra corectitudinii predicţiilor.www. în funcţie de caracterul. Cu alte cuvinte. au fost şi ele ordonate sub forma mai multor tabele. În acest mod. tabelele Glueck au fost folosite în mai multe cercetări cu caracter naţional. Tabelele se dovedesc utile în situaţiile de evaluare a unor cazuri de minori sau a unor grupuri de minori: estimarea şanselor unui minor care a săvârşit acte delincvente de a deveni delincvent. Celelalte 3 seturi de câte cinci predictori.

la plus 5 ( cea mai mică probabilitate ca un minor să devină delincvent). când băieţii depăşiseră vârsta de 17 ani. În cursul desfăşurării cercetării într-o perioadă de 10 ani lotul de tratament s-a redus. O problemă esenţială a studiului a constituit-o calificarea comportamentului ca fiind predelincvent sau delincvent. acesta pare să avantajeze. factori de mediu. într-adevăr. b) dintr-un număr de 8 acte infracţionale de gravitate deosebită. mutări în alte oraşe etc. culegând date de la vecini. În ceea ce priveşte diferenţa dintre băieţii din grupul de tratament şi băieţii din grupul de control. acte serioase de delincventă. intervenind ori de câte ori era cazul în activitatea şi reacţiile acestora. Metoda selecţiei "în pereche ". fără nici o supraveghere sau intervenţie din partea asistenţei sociale. activitatea ei fiind orientată. care se preocupau. d) din 163 de băieţi existenţi în acelaşi grup de tratament şi care au fost prognosticaţi ca posibili delincvenţi. evaluatorii echipei de cercetare care au examinat fiecare caz în parte . a perechii sale în grupul de control. cu prioritate. Cu cel de al doilea grup. O atenţie deosebită fost acordată de asistenţa socială corelării dificultăţilor şcolare cu cele familiale şi extrafamiliale. personalitate. ordonată de la minus 5 (cea mai mare probabilitate ca un minor să devină delincvent). atentă a personalităţii. apreciaţi de educatorii lor ca neridicând probleme din punct de vedere moral şi legal. un număr de 8 băieţi din grupul de control. asupra adaptării şcolare şi asupra anturajului acestora. S-a estimat că numai circa 16-19% din grupul de tratament şi aproximativ 32-41% din grupul de control vor deveni delincvenţi. b) datele fără a avea această vigoare estimată au arătat că. de modul de petrecere a timpului şi de anturajul minorilor. băieţii din grupul de control (lipsiţi de îndrumarea şi intervenţia asistenţei sociale) au încălcat mai frecvent legea decât cei din lotul de tratament. alegere bazată pe circa 100 de variabile relevante şi pe examinarea clinică. c) din cei 70 de băieţi existenţi în grupul de tratament cărora li s-a oferit o prognoză nondelincventă sigură. La încheierea studiului. rude. propunându-şi să releve eficacitatea activităţii de asistenţă socială asupra conduitelor minorilor predelincvenţi.ro – Carti si articole online de la A la Z atare cel de al doilea lot cuprindea acelaşi număr de băieţi definiţi prin vârste şi caracteristici similare. sănătate. Cercetarea a făcut posibilă observarea evoluţiei comportamentului delincvent. profesori şi consultând dosarele de judecată. a fost încredinţat supravegherii atente a unor lucrători din domeniul asistenţei sociale.) de la 325 la 255 de băieţi . denumit "grup de tratament" ( grup I ). numai un procent de 14% au devenit cu adevărat delincvenţi. de rezistenţă etc). Cercetarea a fost desfăşurată într-un interval de 10 ani. o treime a comis.www. faţă de 59-68% din grupul de control căruia i s-a oferit acelaşi tip de prognoză. In acest sens. pentru fiecare minor din grupul de tratament. evaluarea rezultatelor şi compararea predicţiilor cu situaţia reală au indicat următoarele: a) iniţial unui procent de 81-84% minori din grupul de tratament i s-a dat o prognoză nondelincvenţială. de pregătirea lecţiilor. lotul care a beneficiat de îndrumarea asistenţei sociale : a) au fost trimişi în cadrul diferitelor instituţii corecţionale. faţă de numai 4 din grupul de tratament. Primul grup. denumit "grup de control" a fost lăsat să evolueze singur. Punctul "0" a fost considerat limita de la care un minor poate să evolueze de la delincventă spre marea delincventă. chiar la acei minor care nu erau consideraţi de la început predelincvenţi la vârsta de 10-11 ani. îndeaproape. au fost comise de băieţi 162 . în mod repetat până la vârsta de 17 ani. de familie. în urma diferitelor evenimente intervenite ( decese .cartiaz. utilizată de cercetătorii care au întreprins acest studiu. a constat în alegerea. au utilizat o scală de predicţie . ca şi cele întocmite de poliţie. Doi băieţi erau consideraţi pereche dacă apăreau din punct de vedere al modelului configuraţional format din cele mai semnificative variabile (grad de inteligenţă şi educaţie.

care la vârsta de 17 ani au la activ peste patru infracţiuni grave cunoscute de autorităţi. din familii în care dezinteresul pentru soarta propriului copil merge până la situaţia limită în care copilul e lăsat să-şi poarte singur de grijă. nivel relativ scăzut de sănătate.5.5. care a adus la apariţia fenomenului de devianţă în rândul copiilor a fost politica demografică. la data semnării "Convenţiei cu privire la drepturile omului". consecinţele negative ale acestor tipuri de procese sociale declanşate în trecut s-au combinat cu schimbările economice şi sociale din perioada de tranziţie. de slabă calitate cu efecte negative în domeniul sănătăţii.că majoritatea acestor copii aflaţi în situaţii foarte dificile provin din familii cu grave deficienţe structurale şi funcţionale. În prezent. 9 sunt din grupul de control şi 6 din grupul de tratament.U. familia este nevoită să preia o serie de funcţii ale statului. creşterea promoţiilor nefiind însoţită de sporirea capacităţii de absorbţie a pieţei muncii.lipsa unor modalităţi viabile de protecţie socială a acestor familii defavorizate socioeconomic. studiul nu a reuşit să confirme decât parţial predicţiile elaborate. În această perioadă de multiple schimbări. c) dintre delincvenţii. Dezvoltarea învăţământului superior. protecţia socială în această direcţie dovedindu-se ineficientă. caracteristic perioadei de dinainte de 1989. ceea ce constituie o premisă favorabilă preluării şi implementării acestei convenţii internaţionale. duce la devalorizarea speranţelor ataşate nivelurilor şcolare înalte şi la marginalizarea unei proporţii crescânde a tinerilor. Ca o concluzie. 46 dintre ele au fost comise de băieţii din grupul de tratament şi 62 din grupul de control. care datorită climatului educaţional şi afectiv necorespunzător . dezorientarea morală şi normativă explicabilă pentru o societate aflată într-o perioadă de schimbări sociale majore.deloc neglijabil . dificultăţi de integrare pentru familiile marginale şi de sprijinire a familiilor rurale. igienei şi al educaţiei tinerilor în acest sens. Efectul a fost dezastruos.ro – Carti si articole online de la A la Z din grupul de control 6.www. Astfel. incapacitate de a se adapta la noile condiţii de trai într-un mediu instabil. În mod paradoxal se observă existenţa unui indice mai mare de delincventă decât lotul de control. considerându-se că nu vor deveni delincvenţi pentru că nu au comis acte predelincvente cunoscute ca atare.N. 6.1.degradarea continua a climatului civic. fost patemalist.scăderea autorităţii mediilor şi a instituţiilor cu rol în asigurarea controlului social. Tipuri de politici sociale România. ceea ce contribuie la perpetuarea stării de marginalizare în care se află. O analiză atentă scoate în evidenţă faptul . . adoptată la Adunarea Generală O. se evidenţiază că nu întotdeauna predicţiile bazate pe principiul extrapolării au un caracter adecvat şi că ele pot genera şi situaţii contrare. Politici sociale şi modalităţi de reinserţie a minorilor cu comportament delincvent 6.scăderea nivelului de trai pentru familiile cu copii mulţi. mai ales când eforturile de tratament sunt abandonate.printre care: .cartiaz. în noiembrie 1989. au generat comportamente deviante în rândul tinerilor. Acţiunea legilor care o susţineau a determinat deteriorarea climatului afectiv al familiei. slaba organizare şi funcţionare a serviciilor sociale ce deservesc familia. Unul din elementele politicii sociale. . Calitatea serviciilor de asistenţă medicală este foarte scăzută. devenind principal pivot de sprijin şi de 163 . deşi grav afectată. putem afirma că familia se confruntă în prezent cu o serie de probleme aproape insurmontabilă în unele cazuri: degradarea continuă a nivelului economic.iar printre altele un număr considerabil de copii au fost abandonaţi în orfelinate sau case de copii. dispunea deja de un sistem juridic de promovare a dreptului copilului. Deşi rezultatele par să evidenţieze influenţa benefică exercitată de asistenţa socială asupra grupului de tratament. d) dintr-o listă de 108 infracţiuni relativ grave. .

de preferinţă rude ale acestuia ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorului. metodelor şi formelor de reeducare în funcţie de particularităţile vârstei şi mai ales caracteristicile psiho-comportamentale ale fiecărui minor. Măsurile de internare se dispun pe timp nedeterminat. • principiul coordonării şi continuităţii acţiunilor de reeducare. Libertatea supravegheată constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de 1 an sub supraveghere deosebită. instanţa poate dispune încredinţarea supravegherii minorului unei persoane de încredere. măsurile educative ce se pot lua faţă de delincventul minor sunt: . Mustrarea. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare.2. constă în atenţionarea minorului cu privire la pericolul social al faptei săvârşite şi sfătuirea acestuia cu privire la modul de comportament în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare. Reintegrarea socială a minorilor delincvenţi a) Măsuri educative – Potrivit art. .5. tutorilor sau altor reprezentanţi legali ai acestuia. instrumental-aptitudinale şi relaţional-atitudinale. însă nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. Principiile care stau la baza reintegrării sociale ale tinerilor delincvenţi sunt: • reabilitatea timpurie.internarea într-o instituţie medicală.www.pen. căruia i se asigură posibilitatea de a urma şcoala şi de a dobândi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.ro – Carti si articole online de la A la Z supravieţuire în condiţiile dificile generate de restructurările economice şi sociale. cele mai importante fiind: motivaţional-afective. . având nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.libertatea supravegheată. • principiul prevenţiei actelor infracţionale.mustrarea.cartiaz. • principiul individualizării măsurilor. 6. Internarea într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului. Internarea într-un institut medical-educativ se dispune faţă de minorii cu afecţiuni fizice sau psihice. Metode folosite în resocializarea minorilor delincvenţi Activitatea de reeducare vizează mai multe componente ale personalităţii oricărui delincvent. 101 C. iar dacă în viitor el va săvârşi o nouă infracţiune se vor lua măsuri mult mai severe şi i se va aplica o pedeapsă. 164 .internarea într-un centru de reeducare. Prevenirea este un proces unitar şi deosebit de complex ce se realizează prin interacţiunea tuturor factorilor implicaţi în scopul diminuării sau înlăturării cauzelor şi condiţiilor care generează criminalitatea. Supravegherea poate fi încredinţată părinţilor. .

Basic Problems of Criminologie Platon. a apărut odată cu formarea comunităţii umane arhaice. de bunuri. Platon şi Aristotel — care au evidenţiat importanţa prevenirii faptelor antisociale. este cea mai rea dintre toate . utait Platon. deoarece „acolo unde nu există morală şi norme nu există crime"1 . ca reacţie la răul produs prin fapta prohibită. nemo prudens punit quia peccatum est. reacţia grupului aflat în pericol. lipsit de lege şi dreptate. Prevenirea faptelor antisociale a fost. prin comportamentul lor.3 La rândul său. a fost foarte dură. Prejudiciile imense pe care le implică săvârşirea unei infracţiuni . cheltuieli pentru organizarea descoperirii şi tragerii la răspundere pentru executarea pedepselor de către cei vinovaţi şi pentru reintegrarea lor socială . Astfel. fără a greşi. care spunea: „Naum. Cercetările ştiinţifice efectuate întăresc ideea care susţine că primele preocupări pentru pedepsirea unor comportamente individuale considerate periculoase au fost determinate de necesitatea autoprotejării comunităţilor umane constituite în condiţii naturale vitrege. Arta poetică si arta retorică 165 . Aristotel a reflectat asupra problemelor generale de sărăcie şi de mizerie socială. nu pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut. putând spune că apogeul dezvoltării acestei idei a fost atins în perioada Evului Mediu. după cum spunea Platon.“2 Ideea lui Platon a fost preluată de filosoful Seneca. Problema criminalităţii a manifestat un deosebit interes pentru marii filosofi ai lumii antice .pierderi de vieţi omeneşti. când Inchiziţia spaniolă a inventat cele mai înspăimântătoare forme de pedeapsă cunoscute în întreaga lume. El afirmă că ”acela care vrea să pedepsească în mod judicios. deci.www. la adresa celor care. Politica 5 Aristotel. Terminologie – concepte Criminalitatea. Platon este primul mare filosof al lumii antice care sesizează faptul că pedeapsa nu poate fi justificată prin ea însăşi. pentru ca vinovatul să nu cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi. Kinberg. ci trebuie îndreptată către un scop care să constituie temeiul juridic şi filosofic al aplicării pedepsei. În mod natural. ideea prevenirii prin instituirea unor pedepse foarte severe s-a perpetuat până în prezent. că prevenirea criminalităţii a apărut odată cu prima pedeapsă din lume.“4 Aristotel susţinea importanţa rolului preventiv al pedepsei afirmând că „o persoană comite o crimă atunci când nu se aşteaptă la nici o pedeapsă ori atunci când avantajele obţinute din fapta prohibită precumpănesc în faţa pedepsei. în aceeaşi măsură. nici un om înţelept nu pedepseşte pentru că s-a săvârşit o faptă rea. care le periclitau permanent supravieţuirea. Nu se poate vorbi despre criminalitate anterior acestui fapt istoric. ca fenomen social. căci nu s-ar putea face ca fapta să nu se fi săvârşit.dar şi redusa eficienţă a acestor măsuri prin introducerea într-un mod viciat în afara controlului şi influenţei 1 2 O.ro – Carti si articole online de la A la Z CAPITOLUL 7 PREVENIREA CRIMINALITĂŢII 7. El afirma că „după cum omul în perfecţiunea sa este cea mai nobilă dintre fiinţe. Dialoguri 3 Seneca. ci pedepseşte în vederea viitorului. o preocupare veche a oamenilor. sed ne peccetur“ („Căci. putând spune.cartiaz.Socrate. De Ira (Despre mâine) 4 Aristotel.“5 Astfel. ci pentru ca ea să nu fie repetată“). amplificau acea stare de risc.1.

s-ar putea constitui în factori favorizanţi în comiterea altor 1 I. au impus atenţiei necesitatea organizării unui sistem de prevenire a criminalităţii paralel şi totodată complementar celui existent până-n prezent. Ea abordează educaţia în ansamblu a individului şi acţionează fără a avea un scop precis. Clasificare În literatura de specialitate sunt prezentate mai multe clasificări ale prevenirii. de prevenire generală . o anumită conduită şi care are un caracter inhibator asupra individului. Prevenirea extrapenală este acea prevenire care se realizează prin mijloace nepenale. economic. toate statele s-au preocupat de elaborarea unor strategii noi în domeniul politicilor penale şi preventive. Prevenirea criminalităţii . pe viitor. departamentale şi locale de luptă împotriva criminalităţii. creşterea gradului de securitate a cetăţenilor. Definiţie Se poate spune că prevenirea.1. Se poate vorbi astfel de o dublă acţiune a prevenirii: asupra factorului uman implicat întro infracţiune şi asupra celorlalţi factori. caracter dat de sancţiunea stipulată în norma juridică penală. punând în acţiune programe naţionale. Prevenirea nu acţionează sau nu trebuie să acţioneze numai asupra factorului uman. Printre obiectivele principale ale activităţii complexe de prevenire a criminalităţii putem aminti: reducerea criminalităţii.prezenţa poliţistului în locurile publice sau zonele de risc criminogen). : B. pentru asigurarea respectului faţă de legea penală şi promovarea ordinii şi disciplinei în relaţiile sociale.www.adoptarea unor măsuri care să sprijine reinserţia socială. reintegrarea în colectivitate a celor care s-au făcut vinovaţi de comiterea unor delicte. 2) .G. Această formă a prevenirii are în vedere cadrul general al relaţiilor sociale existente care. În aceste programe au fost vizate două aspecte principale: . Conceptul de prevenire şi strategia prevenirii unor genuri distincte de infracţiuni.cartiaz. pe care le vom prezenta în continuare: 1) .prevenirea infracţionalităţii şi protejarea societăţii. cu caracter social. paralizarea sau slăbirea factorilor potenţial favorizatori ai infracţiunii. curativ. 7.ro – Carti si articole online de la A la Z autorităţilor. Serviciul de Prevenire a Criminalităţii.prevenirea penală .prevenirea specială (situaţională) Prevenirea generală vizează factorii potenţiali care ar putea determina producerea unei infracţiuni.P. alocând fonduri de susţinere şi instituind un sistem de organisme special afectate în dotarea umană şi materială corespunzătoare.2. reprezintă un ansamblu de măsuri împotriva acţiunii factorilor generatori sau favorizatori ai infracţiunii.1 În acest scop.prevenirea extrapenală Prevenirea penală se realizează prin intermediul legii penale care impune o anumită autoritate.prevenirea generală . la un moment dat. ci asupra întregului complex ce favorizează comiterea unei infracţiuni. . ce pot interveni într-un potenţial câmp infracţional. Prevenirea specială vizează anumiţi factori care au contribuit la producerea unei infracţiuni şi care. 166 .noţiune şi trăsături caracteristice A. considerându-se că există o relaţie directă între condiţiile sociale ale delincvenţei şi comiterea delictului. Cea mai importantă formă a prevenirii extrapenale o reprezintă prevenţia socială.R. Activitatea de prevenire se înfăţişează ca o succesiune de acte susceptibile să declanşeze un proces cauzal autentic îndreptat spre anihilarea. ceea ce conduce la sporirea pericolului social pe care-1 prezintă persoana eliberată din penitenciar. atenuarea consecinţelor pe care le generează criminalitatea etc. ar putea fi afectate prin acţiunile sau inacţiunile unor indivizi (ex.

adaptându-se în permanenţă la problemele şi cerinţele societăţii.prevenirea primară . două aspecte: a) prevenirea realizată prin aplicarea sancţiunii penale pentru fapta săvârşită şi care. femeile. bolnavii etc.. care au drept rezultat. cât şi toate aspectele care privesc prevenirea revictimizării şi implicarea serviciilor de asistenţă a victimelor. Prevenirea specială vizează două aspecte: • educaţia anumitor. . arestarea făptuitorului. • educaţia acelor indivizi determinaţi.pentru reducerea riscului victimal în rândul membrilor comunităţii. datorită condiţiilor din acea zonă.prevenirea terţiară Prevenirea primară are drept obiectiv reducerea şanselor de comportament criminal în societate. grupuri de persoane. a factorilor care pot favoriza producerea unei infracţiuni. Unul din obiectivele acestei preveniri este acela de a preîntâmpina ofensele comise asupra persoanelor.cartiaz. Prevenirea secundară priveşte activităţile ce sunt făcute în mod normal de poliţie. restrictiv şi frustrant. Prevenirea terţiară leagă descoperirea infractorului. sau a unor grupuri determinate. Această clasificare reprezintă o delimitare strict teoretică a tipurilor de prevenire identificate până în acest moment.prevenirea secundară . în general. Această formă de prevenire acţionează în două direcţii: . într-o permanentă întrepătrundere. 4) . toate aceste forme nu se pot delimita strict. Prevenirea postdelictum (după săvârşirea faptei) vizează.prevenirea antedelictum . procedura de aducere în faţa instanţei şi regimul de detenţie. în tot sau în parte. potenţiali autori de infracţiuni. Trăsăturile caracteristice ale prevenirii Prevenirea se caracterizează prin următoarele trăsături: a) are un caracter continuu Având în vedere cadrul social fluctuant. săvârşirea unor acte criminale. este posibilă comiterea unor infracţiuni. Exemplu de prevenire situaţională . Factorii diferiţi care influenţează viaţa individului trebuie să influenţeze în egală măsură 167 . de a participa. într-un grad mai mic sau mai mare. aşa-numitele „grupuri ţintă“. elabora şi asista la programele educaţionale. se realizează în instituţii specializate. cu risc crescut de victimizare. b) prevenirea postdelictum propriu-zisă. de obicei. cât şi condiţiile favorizate exogene.prevenirea postdelictum Prevenirea antedelictum (înainte de săvârşirea faptei) vizează înlăturarea. la rândul său. cu un risc de victimizare ridicat. Din punct de vedere practic însă. evoluţia individului uman reprezintă un element de bază în cadrul acţiunii preventive. ele fiind. precum şi influenţele acestuia asupra membrilor comunităţii. restabilirea şi reintegrarea infractorului. fapt ce îngreunează identificarea lor precisă. de îngrijirea. activitatea de prevenire trebuie să aibă o continuitate.ro – Carti si articole online de la A la Z infracţiuni. 3) . de cele mai multe ori. C. în acest context. rolul poliţiei este de a furniza informaţii. Acest lucru nu-1 poate face poliţia fără sprijinul societăţii.prezenţa poliţiştilor în locurile în care se comit frecvent infracţiuni sau unde.vizează posibilii autori de infracţiuni. precum: minorii. Totodată. fapt ce presupune izolarea individului de comunitatea din care face parte şi încadrarea lui într-un program strict. care vizează îmbunătăţirea oportunităţilor de reintegrare socială a infractorului după efectuarea regimului impus de sancţiunea penală. bătrânii.www. având această tematică şi de a colabora cu toate structurile ce au ca scop reducerea criminalităţii.

în special. pe de o parte. iar Legea nr.dreptul de proprietate privată. în art. Această trăsătură rezultă din obligaţia poliţiei de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. care oferă noi oportunităţi de manifestări a aspiraţiilor şi a nevoilor omului. Cadrul juridic de organizare a activităţii de prevenire a criminalităţii Scara alarmantă a criminalităţii. aflată în continuă creştere. a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti Orice încălcare a normelor sociale implică cu fermitate necesitatea unei reacţii prompte a societăţii împotriva celui care a produs o astfel de încălcare.3. reglementează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. c) vizează atât posibilii autori de infracţiuni cât şi victimele potenţiale. eliminarea sau centralizarea celor favorizanţi şi valorificarea celor inhibatori prin diferite metode. se impune cu necesitate ca prevenirea criminalităţii să devină o misiune permanentă a organelor de poliţie. Statul este cel care.“ 168 . la evitarea introducerii altora în penitenciare şi instituţii de reeducare.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române enumeră clar atribuţiile ce revin Poliţiei în activitatea sa de apărare a cetăţeanului şi de protejare a drepturilor sale. în sensul deplasării accentului către o latură sau cealaltă.www. trebuie să realizeze un echilibru între munca de prevenire şi cea de combatere a criminalităţii. la evitarea victimizării unor membri ai comunităţii. d) acţionează asupra factorilor exogeni ce influenţează săvârşirea unei infracţiuni.ro – Carti si articole online de la A la Z şi activităţile de prevenire. combaterii criminalităţii şi realizării unui climat de ordine şi linişte publică. la care se adaugă metode noi ce vizează îmbunătăţirea rezultatelor acţiunilor şi activităţilor de prevenire. în funcţie de ordinea prioritară stabilită prin politica sa în domeniul apărării sociale. a proprietăţii private şi publice. obligă la o mai bună organizare a efortului general de apărare a valorilor sociale fundamentale.23 . e) urmăreşte respectarea normelor penale. prevenirea urmăreşte indicarea acelor atitudini şi comportamente care să permită autoprotecţia împotriva crimei. Constituţia României din 2003. Legea fundamentală a ţării. pe de altă parte. b) are un caracter permanent Mobilitatea vieţii sociale. fapt care implică şi impune necesitatea reluării permanente a modalităţilor tradiţionale de prevenire a activităţilor impuse de specificul situaţiei existente la un moment dat. l: „ Poliţia Română face parte din Ministerul de Interne şi este instituţia care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei.libertatea individuală. Prin această acţiune se urmăreşte. prevenirea şi descoperirea infracţiunilor. este cea care imprimă un caracter permanent activităţii de prevenire. a proprietăţii lor reprezintă obiectivul primordial în activitatea desfăşurată de către orice poliţie dintr-un stat de drept. Tot în sensul prevenirii criminalităţii.cartiaz. unde există un mediu viciat şi în care educaţia este mai dificil de realizat. în funcţie de priorităţile stabilite prin politica statului respectiv. deoarece ea conduce.26 . 7.dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. iar.1. Astfel.viaţa intimă. Apărarea vieţii şi integrităţii fizice şi psihice a cetăţenilor. Constituţia României reglementează în art. denumit şi „schimbul de generaţii“. a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Dubla acţiune de neutralizare a factorilor favorizanţi şi de valorificare a celor inhibatori prezintă o importanţă deosebită. în art. Acest echilibru trebuie privit sub aspect dinamic.44 .22 . respectarea ordinii şi liniştii publice. Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede în art. Sub alt aspect. în condiţiile legii. Astfel. Continuitatea evoluţiei individului imprimă acelaşi caracter şi activităţii de prevenire desfăşurată de societate prin instituţiile sale specializate. familială şi privată şi în art. În societate are loc în permanenţă schimbul material uman.

se remarcă Recomandarea R 19/1987 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei. 3. slăbeşte încrederea acesteia în autorităţi şi în capacitatea lor de a se implica activ în dezvoltarea economică a statului. (. ordinii de drept şi capacităţii instituţionale în România. Având în vedere aceste premise. o strategie de prevenire a criminalităţii se impune în mod firesc ca o prioritate naţională.. Obiective generale: 1. La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române. compatibilizarea instituţională şi funcţională cu structurile europene. care: „Luând în considerare preocuparea crescândă a publicului faţă de creşterea numărului infracţiunilor. reducerea riscului de victimizare.) şi au ca obiectiv prioritar apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor şi ale comunităţii. a cauzelor şi circumstanţelor favorizante ale săvârşirii infracţiunilor.cartiaz. în acest context. dezvoltarea de programe şi politici legislative în scopul diminuării criminalităţii şi în vederea realizării obiectivelor stabilite.. să se asigure că există responsabilităţi precise în cadrul instanţelor guvernamentale pentru organizarea 169 . a intrat în vigoare Hotărârea nr. şi România a elaborat propriile programe de prevenire a criminalităţii. Obiective specifice: 1. 4. 2. la nivel naţional.l din dispoziţia sus-menţionată reiese faptul că „prevenirea şi combaterea criminalităţii constituie atributele esenţiale ale Poliţiei Române.www. Pe plan internaţional.) Recomandă Statelor membre să includă prevenirea ca misiune permanentă în programele guvernamentale de luptă împotriva criminalităţii în scopul de a crea prin acestea obligaţii concrete de acţiune şi de a prevedea creditele necesare acestui scop.ro – Carti si articole online de la A la Z La fel ca şi majoritatea statelor europene. 4. A. în luna decembrie 2004.2074 privind aprobarea Strategiei naţionale de prevenire a criminalităţii pe perioada 2005-2008.. conştientizarea asupra pericolului criminalităţii. Astfel. Obiectivele acestei strategii se împart în generale şi specifice. creşterea gradului de siguranţă publică. identificarea factorilor de risc. regional şi local. Drepturile şi libertăţile fundamentale sunt puse în pericol de fiecare dată când un cetăţean devine victimă a criminalităţii. 2.. (. efectul limitat al măsurilor represive penale şi încărcătura deosebită care rezultă din acestea pentru sistemele de justiţie penală. 3. reducerea fenomenului şi a ratei criminalităţii. Criminalitatea generează teamă în rândul populaţiei. a fost adoptată Dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române privind activitatea desfăşurată de Poliţia Română pentru prevenirea criminalităţii. b) prognozarea schimbărilor cantitative şi calitative ale structurii criminalităţii pe termen mediu sau lung. c) derularea de activităţi şi programe menite să împiedice sau să descurajeze comiterea de infracţiuni. d) utilizarea eficientă a resurselor materiale. reabilitarea şi reinserţia socială a infractorilor B. siguranţei publice. financiare şi umane disponibile. În cuprinsul acestei strategii se precizează că rata relativ crescută a criminalităţii reprezintă o ameninţare gravă împotriva democraţiei.“ Activitatea de prevenire a criminalităţii desfăşurată de poliţie se fundamentează pe următoarele elemente: a) studierea fenomenului infracţional şi a cauzelor care îl generează. Din art. în domeniul activităţii de prevenire a criminalităţii. precum şi apărarea ordinii publice în condiţiile legii.

când a ajutat ţările să stabilească standarde pentru sisteme de justiţie penală corecte şi eficiente. Organisme internaţionale de prevenire a criminalităţii 1. ratificarea şi implementarea Convenţiilor şi Protocoalelor legii penale internaţionale. „Crime Programme“ al UNODC colaborează cu o reţea de instituţii regionale şi internaţionale. Unitatea de Reformă a Justiţiei Penale ajută statele în dezvoltarea de strategii pentru a îmbunătăţi toate aspectele sistemelor lor de justiţie penală. Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut importanţa prevenirii criminalităţii şi justiţiei penale încă din anul 1950. recent adoptată. care să respecte drepturile omului. b) Programul Criminalităţii .2.„Crime Programme“ Structura care implementează Programul Criminalităţii face parte din Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC) şi este responsabilă cu prevenirea infracţiunilor. cum ar fi: independenţa justiţiei. conducând către o fundamentare comună în lupta împotriva criminalităţii internaţionale. defineşte şi promovează pe plan internaţional principiile recunoscute în astfel de domenii. asistenţă reciprocă legală şi extrădare. economică şi culturală a ţărilor. ameninţă siguranţa cetăţenilor de pretutindeni şi împiedică dezvoltarea socială. Mai mult de 100 de ţări s-au bazat pe normele şi standardele justiţiei penale în elaborarea legislaţiilor şi politicilor naţionale în probleme de prevenire a infracţiunilor şi de justiţie penală. Unitatea a dezvoltat proiecte în domeniile justiţiei 170 . Prin intermediul reţelei UNODC. regionale şi naţionale şi activităţi de cooperare tehnică. ţinând seama de un acces mult mai cuprinzător şi de un schimb de cunoştinţe de specialitate. Totodată. 7. UNODC lucrează cu Statele Membre pentru a întări supremaţia legii. folosirea forţei de către poliţie. Această structură acordă o atenţie deosebită luptei împotriva crimei organizate transnaţionale. Adunarea Generală a adoptat nouă rezoluţii referitoare la UNODC. corupţiei şi traficului ilicit de fiinţe umane. şi se axează cu o atenţie deosebită asupra ţărilor în dezvoltare şi ţărilor în tranziţie. şi pentru construirea de societăţi bazate pe guvernarea legii. Aspectul negativ al globalizării este acela că permite sindicatelor multinaţionale criminale să-şi extindă sfera activităţilor. ca de exemplu Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transnaţionale şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei. „Crime Programme“ promovează principii fundamentale de menţinere a guvernării legii. atât naţională cât şi transnaţională. pentru a promova sisteme de justiţie penală stabile şi viabile şi pentru a lupta împotriva ameninţării în creştere a crimei organizate transnaţionale.www. La cea de-a 55-a ei sesiune. Rolul Organizaţiei Naţiunilor Unite în promovarea cooperării internaţionale pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii a) Prevenirea criminalităţii şi justiţie penală Creşterea recentă a proporţiei. tratamentul deţinuţilor. alternative ale închisorii.ro – Carti si articole online de la A la Z şi dezvoltarea prevenirii criminalităţii“. printr-o colaborare mai bună. c) Reforma justiţiei penale Sistemele de justiţie penală corecte şi eficiente. intensităţii şi varietăţii criminalităţii în lume. justiţia penală şi reforma legii penale.cartiaz. de la traficul de droguri şi arme la spălarea de bani şi traficul de fiinţe umane. Statele Membre recunosc că trebuie să coopereze pentru a se opune cu succes criminalităţii internaţionale. protecţia victimelor. care asigură respectarea drepturilor omului din partea tuturor celor implicaţi. cu accentuare în special pe grupurile vulnerabile. prin activităţi inter-regionale. ajută ţările în elaborarea. sunt premisele pentru combaterea criminalităţii. De asemenea.

e) Corupţia Corupţia este un fenomen complex social. reformei penale.N. toate acestea fiind asigurate printr-o prevenire şi combatere eficientă a infracţiunilor săvârşite împotriva valorilor fundamentale apărate de ea.ro – Carti si articole online de la A la Z juvenile. de tranzit şi de destinaţie să dezvolte strategii comune şi acţiuni practice împotriva traficului cu fiinţe umane. toate Statele Membre ale Uniunii Europene s-au confruntat cu fenomenul diversificării criminalităţii la o scară alarmantă. costuri economice). autorităţile au devenit conştiente de limitele măsurilor tradiţionale de sancţionare ale sistemelor penale şi au dezvoltat. g) Traficul de fiinţe umane Contrabanda cu emigranţi şi traficul de fiinţe umane pentru prostituţie şi muncă în sclavie au devenit două din problemele mondiale care au avut o ascensiune rapidă în ultimii ani. „Programul Global împotriva Crimei Organizate Transnaţionale“ menţionează ultimele tendinţe printre grupurile criminale organizate. Împotriva acestui fenomen decadent. iniţiative suplimentare de prevenire a infracţiunilor. printr-o tehnologie sofisticată şi exploatând frontierele libere de astăzi. A. dezvoltând independent criminalitatea însăşi. costuri sociale şi politice. furnizează asistenţă tehnică Statelor Membre şi promovează colaborarea internaţională împotriva terorismului. dar este totuşi. împotriva terorismului. lumea afacerilor şi sectorul public. astfel încât poate să poată avea loc acţiunea preventivă. lucrând îndeaproape cu Comitetul împotriva Terorismului al Consiliului de Securitate. d) Terorismul Terorismul constituie o ameninţare la pacea şi securitatea internaţională şi este contrar scopurilor şi principiilor O. având ca ţintă cetăţenii şi proprietatea lor. precum şi de securitatea din cadrul „graniţelor“ sale. Acest fenomen este scump pentru societatea noastră (pierderi de vieţi omeneşti. dar ele au facilitat o expansiune a crimei organizate transfrontaliere. de asemenea.U. Adesea. Globalizarea şi deschiderea pieţelor de mărfuri. fundamental în evaluarea calităţii vieţii cetăţenilor Uniunii. promovând măsuri anti-corupţie în domeniul public. problema principală a percepţiei individului sau a colectivităţii de cetăţeni este sentimentul de insecuritate. f) Crima organizată Grupurile criminale au înfiinţat reţele internaţionale pentru a-şi desfăşura activităţile întrun mod mult mai eficace. „Programul Global împotriva Traficului de Fiinţe Umane“ va permite ţărilor de origine.N. deşi în diferite grade.U. privind prevenirea infracţiunilor şi justiţie penală. instrumentele de fixare şi manuale în toate domeniile reformei de justiţie penală şi se bazează pe setul de standarde şi norme ale O. Programul de Integritate Juridică identifică mijloacele de abordare a problemei referitoare la o justiţie coruptă. Baza legală a activităţii de prevenire în Uniunea Europeană De-a lungul existenţei sale.U. subliniind potenţialul lor pericol mondial. sectorul privat şi în cercurile financiare şi politice de nivel înalt. 2. Acest sentiment nu corespunde în mod necesar realităţii. servicii şi de capital au lucrat ca factori de creştere. 171 .www.N.cartiaz. Comunitatea a fost preocupată de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Structura. cu accent deosebit pe nevoile grupurilor vulnerabile şi ale societăţilor post-conflict şi în tranziţie. sprijin pentru victime. Cooperarea europeană în lupta împotriva criminalităţii În ultimii 20 de ani. „Programul Global împotriva Corupţiei“ vizează ţările cu dezvoltare vulnerabilă sau cu economii de tranziţie. Unitatea pregăteşte. politic şi economic. „Programul Global al UNODC împotriva Terorismului“ este o parte integrantă a Acţiunii colective a O. de liniştea şi siguranţa cetăţenilor săi. fără precedent în Europa.

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
Dintre documentele importante care statuează importanţa activităţii de prevenire, pot fi menţionate: • Tratatul privind Uniunea Europeană - Titlul VI -„Prevederi privind cooperarea poliţienească şi juridică în materie penală“ Extrase: Art.nr.29 „Fără a prejudicia puterile Comunităţii Europene, obiectivul Uniunii ar trebui să fie asigurarea cetăţenilor a unui înalt nivel de siguranţă în cadrul unei arii de libertate, securitate şi justiţie, prin dezvoltarea Acţiunii comune între Statele Membre, în domeniile cooperării poliţieneşti şi judiciare în probleme penale, şi prin prevenirea şi combaterea rasismului şi xenofobiei. Acest obiectiv trebuie să fie atins prevenind şi combătând criminalitatea, organizată sau de orice alt fel, în special a terorismului, traficului de persoane sau agresiunilor asupra copiilor, traficului ilicit de droguri şi arme, corupţiei şi fraudei, prin: - cooperarea apropiată între forţele de poliţie, autorităţile vamale şi alte autorităţi competente ale Statelor Membre, atât în mod direct cât şi prin Biroul de Poliţie Europeană (Europol), în conformitate cu Art.30 şi Art.32; - cooperarea apropiată între justiţie şi alte autorităţi competente ale Statelor Membre, în conformitate cu prevederile Art.31 (a) şi Art.32; - apropierea, unde este cazul, a normelor în materie penală, în Statele membre, în conformitate cu Art.31 (e). • Consiliul European de la Tampere -15 şi 16 octombrie 1999 - Concluziile 41, 42 şi 45 Extrase: 41. Consiliul European face apel la integrarea aspectelor legate de prevenirea criminalităţii în acţiuni împotriva criminalităţii, precum şi la dezvoltarea viitoare a programelor naţionale de prevenire a criminalităţii. Priorităţile comune în domeniul prevenirii criminalităţii trebuie să fie identificate şi dezvoltate în cadrul politicii interne şi externe a Uniunii şi să fie luate în calcul când se pregăteşte o nouă legislaţie. 42. Trebuie să fie dezvoltat schimbul celor mai bune practici, să fie întărită reţeaua de autorităţi naţionale competente în prevenirea criminalităţii precum şi cooperarea dintre organizaţiile naţionale de prevenire a criminalităţii, şi, de asemenea, să fie explorate pentru aceste scopuri posibilităţile unui program finanţat de Comunitate. Primele priorităţi pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă, urbană şi cea legată de droguri. 45. Europol are un rol cheie în susţinerea prevenirii criminalităţii în întreaga Uniune, precum şi în susţinerea analizelor şi investigaţiilor. Consiliul European numeşte Consiliul să asigure Europol cu suportul şi resursele necesare. În viitorul apropiat, rolul lui trebuie să fie întărit prin mijloace de recepţionare operativă a datelor de la Statele Membre şi prin autorizarea lui de a cere Statelor Membre să iniţieze, conducă sau să coordoneze investigaţii în anumite domenii ale criminalităţii, cu respectarea sistemelor de control juridic din Statele Membre. • Planul de Acţiune Viena Extrase: 25. În conformitate cu Art.2 din Tratatul Uniunii Europene, aceasta trebuie să stabilească ea însăşi obiectivul de a menţine şi dezvolta o arie de libertate, securitate şi justiţie, în care libera circulaţie a persoanelor este garantată împreună cu măsuri corespunzătoare, respectând frontierele externe, azilul, imigrarea şi prevenirea şi combaterea criminalităţii. (...) 51. Următoarele măsuri trebuie să fie luate înăuntrul primilor cinci ani de la intrarea în vigoare a Tratatului: (a)...(b) dezvoltarea cooperării şi a măsurilor comune în probleme legate de prevenirea criminalităţii.

172

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
B. Legislaţie a Uniunii Europene, principalele propuneri şi acte comunitare a) Comunicări Comunicare de la Comisie către Consiliu şi Parlamentul European. Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană - 2004 Comunicare de la Comisie către Consiliu şi Parlamentul European. Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru suportul financiar al Comunităţii - 2000 b) Minute şi rapoarte Bruxelles, 17-18.05.2001 - Minută după prima întâlnire a Forumului European pentru prevenirea crimei organizate Bruxelles, 17-18.05.2001 - Rapoarte privind grupurile de lucru ale Forumului European pentru Prevenirea Crimei Organizate Bruxelles, 13.03.2001 - Raportul comun al serviciilor Comisiei şi al Europol „Spre o Strategie Europeană pentru prevenirea crimei organizate“ c) Propuneri şi iniţiative ale Statelor Membre 16.12.2000 - Iniţiativa Franţei şi a Regatului Suediei cu privire la adoptarea Deciziei Consiliului de înfiinţare a Reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii d) Decizii 07.07.2001 - Decizia Consiliului din 28 iunie 2001 care stabileşte un program de încurajare şi schimb, instruire şi cooperare pentru prevenirea criminalităţii C. Programe finanţate de Comisie • Programul „Hippocrates“ D. Documente importante adoptate de Comisia Europeană privind prevenirea criminalităţii • Comunicarea de la Comisie către Consiliul şi Parlamentul European - 29.11.2000 - Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru susţinerea financiară a Comunităţii (prezentată de către Comisie). Această Comunicare cuprinde definiţii ale conceptelor de criminalitate şi prevenire, obiective, principii, instrumente în lupta împotriva infracţionalităţii precum şi măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în acest domeniu. Uniunea Europeană lucra asupra prevenirii criminalităţii încă din 1996, Conferinţa de la Stockholm, de exemplu, a cercetat prevenirea criminalităţii în legătură cu integrarea europeană economică, dar şi cu excluderea socială. Au urmat multe seminarii (Bruxelles 1996, Nordwijk 1997, Londra 1998), acestea constituind etape succesive de dezvoltare a unei abordări unionale asupra prevenirii. Una din principalele recomandări a privit nevoia de a dezvolta schimburile de cunoştinţe şi experienţă naţională. Acest schimb de bune practici s-a repetat regulat şi a fost în centrul cooperării împotriva criminalităţii. Referitor la lupta împotriva crimei organizate, în privinţa căreia activităţile Uniunii Europene sunt mult mai bine dezvoltate, Planul de Acţiune adoptat de către Consiliul European de la Amsterdam din 1997 face apel, printre alte lucruri, la măsuri preventive în locul măsurilor sancţionatorii. Strategia Uniunii pentru începutul de mileniu, adoptată la 29 martie 2000, cu ajutorul ori ca urmare a Planului de Acţiune din 1997, întăreşte în continuare această dimensiune. Tratatul Amsterdam dă posibilitatea Uniunii Europene de a alege acţiuni mai generale şi
173

www.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z
mai hotărâte. Scopul acestei Comunicări este de a contribui la dezbaterea despre politica europeană de prevenire a criminalităţii, iniţiată de Preşedinţia portugheză a Consiliului, la Praia da Falesia, în perioada 4-5 mai 2000. Acolo, Comisia şi-a anunţat intenţia de a pregăti o Comunicare asupra prevenirii criminalităţii, incluzând propuneri pentru un instrument financiar al Comunităţii. Acesta este un subiect-problemă al acestui document, care va fi trimis pentru consultare tuturor instituţiilor şi organizaţiilor implicate. - Contextul legal şi politic Tratatul de la Amsterdam şi Consiliul European de la Tampere Tratatul Amsterdam a marcat un important stadiu. Articolul 29 a inclus prevenirea criminalităţii în general (indiferent dacă este organizată sau de alt fel) printre principiile Uniunii de a crea o zonă de libertate, securitate şi dreptate. Problema prevenirii criminalităţii, până acum adresată în termeni ai crimei organizate, trebuie acum adresată în termeni mai generali. Consiliul European de la Tampere a accentuat importanţa acestui obiectiv la punctele 41 şi 42 ale Concluziilor lui. Pct.41 - Consiliul European face apel la integrarea aspectelor legate de prevenirea criminalităţii în acţiuni împotriva criminalităţii, precum şi la dezvoltarea viitoare a programelor naţionale de prevenire a criminalităţii. Priorităţile comune în domeniul prevenirii criminalităţii trebuie să fie identificate şi dezvoltate în cadrul politicii interne şi externe a Uniunii şi să fie luate în calcul când se pregăteşte o nouă legislaţie. Pct.42 - Trebuie să fie dezvoltat schimbul celor mai bune practici, să fie întărită reţeaua de autorităţi naţionale competente în prevenirea criminalităţii precum şi cooperarea dintre organizaţiile naţionale de prevenire a criminalităţii, şi, de asemenea, să fie explorate pentru aceste scopuri posibilităţile unui program finanţat de Comunitate. Primele priorităţi pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă, urbană şi cea legată de droguri. Parlamentul European a rugat în mod repetat Consiliul şi Statele Membre să ia iniţiative pentru prevenirea criminalităţii şi, în particular, a criminalităţii urbane legată de droguri. Conferinţa de la Praid da Falesia Preşedinţia portugheză a organizat o conferinţă ministerială în 4 şi 5 mai 2000 pentru a iniţia o dezbatere privind utilizarea posibilităţilor oferite de Tratatul Amsterdam şi de acţiunile ce trebuie iniţiate pe baza Concluziilor Consiliului European de la Tampere. Era o oportunitate pentru: - a trece în revistă iniţiativele, proiectele şi opiniile organizaţiilor Uniunii Europene şi ale organizaţiilor internaţionale; - a revedea situaţia în Uniunea Europeană pe bazele primului studiu al experienţei naţionale; - a identifica linii directoare sigure pentru acţiunile viitoare de prevenire în Uniunea Europeană. Oferind legăturile dintre crimă organizată şi crimă în general, Conferinţa a tras concluzia că o strategie europeană de prevenire a criminalităţii ar trebui să acopere ambele aspecte, chiar dacă erau necesare acţiuni specifice privind crima organizată. Rezoluţia Consiliului pentru prevenirea criminalităţii Urmând recomandările iniţiale pentru prevenirea crimei organizate ale Planului de Acţiune din 1997, Consiliul doreşte ca Uniunea să-şi continue activităţile în acest sens. Într-o rezoluţie adoptată în decembrie 1998, Consiliul a solicitat Comisiei şi Europolului să lucreze împreună la pregătirea unui raport până la sfârşitul anului 2000, cu propuneri de iniţiative europene în domeniul prevenirii crimei organizate. Acest raport va fi folosit pentru a se adăuga propuneri la problemele cuprinse în strategia pentru noul mileniu. Un prim seminar în care s-au implicat reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai lumii academice şi de afaceri şi reprezentanţi ai societăţii civile, a fost organizat la Haga în noiembrie
174

Aplicarea acestei strategii prevede întărirea textelor comunităţii pentru a le face mult mai rezistente la fraudă. asociaţiile în sens larg. precum şi dezvoltarea unei cooperări favorabile pentru prevenirea corupţiei. Pot fi astfel deosebite trei categorii de măsuri. Acesta va propune o strategie privind analiza şi prevenirea oportunităţilor criminalităţii. de la o revedere a practicilor în Statele Membre şi de la rezultatele studiilor specifice finanţate de Programul Falcone. pe baza cercetărilor şi analizei informaţiilor privind crima organizată. dar şi în termeni orizontali. ori măsuri de colaborare permanentă şi structurată sau prin iniţiative ad-hoc. Pentru scopurile acestei Comunicări.Comunicarea Comisiei din 14 iulie 1999 privind victimele infracţiunilor în Uniunea Europeană. care conţine o strategie cuprinzătoare. importantă utilizarea activităţii şi experienţei diverselor organisme internaţionale şi asigurarea consecvenţei între acţiunea Uniunii Europene şi acţiunea. şi anume: . . la Costa da Caparica în mai 2000. serviciile sociale. O a doua conferinţă. care sunt necesare pentru a spori capacitatea instituţiilor europene şi a Statelor Membre de a preveni infracţiunile. Comisia consideră că este. cercetătorii şi oamenii de ştiinţă şi publicul în general.Comunicarea Comisiei privind Frauda împotriva Bugetului Comunităţii. făcând criminalitatea mai dificilă şi riscantă şi 175 . Aceste activităţi sunt întreprinse de către toţi participanţii potriviţi la activitatea preventivă: reprezentanţii locali. grupuri sociale de risc ori pe situaţiile de risc. bănci şi sectorul privat. pregătită de Preşedinţia portugheză.ro – Carti si articole online de la A la Z 1999. în special. autori ai unor fapte delincvente sau pasibile de pedeapsă sau pe: persoane. adoptată pe 28 iunie 2000. a Consiliului European şi a Naţiunilor Unite. Studii specializate deosebesc diverse moduri de prevenire. Preşedinţia finlandeză a organizat o conferinţă în iulie 1999.Comunicarea Comisiei privind recunoaşterea reciprocă a hotărârilor definitive. industrie. serviciile de constrângere (de aplicare a legii) şi sistemul juridic. care acoperă două domenii semnificative pentru prevenire: recunoaşterea reciprocă a măsurilor de pierdere a drepturilor civile şi politice şi recunoaşterea reciprocă a condamnărilor infractorilor. Comisia propune următoarea definiţie: Prevenirea criminalităţii include toate activităţile care contribuie la oprirea sau reducerea infracţiunilor. iniţial în legătură cu anumite tipuri de infracţiuni.cartiaz.www. În domeniul specific al drogurilor. . în care o importanţă majoră o are prevenirea dependenţei şi traficului de droguri. ca de exemplu în: . atât cantitativ cât şi calitativ. în acest context.reducerea oportunităţilor infracţiunilor. Convenţia Naţiunilor Unite şi Protocoalele ei (Comisia a fost în întregime implicată în a le negocia). a continuat dialogul început la Haga şi a completat elementele unei strategii europene. Prevenirea în activitatea Comunităţii Europene şi a comunităţii internaţionale Uniunea Europeană s-a preocupat în mod regulat de problema privind prevenirea infracţiunilor. Lucrările Comisiei şi Europolului provin din concluziile acestor seminarii. vor oferi un cadru general valoros pentru consolidarea colaborării internaţionale. Comisia Europeană şi Europol. privind rolul autorităţilor de constrângere în domeniul prevenirii. sistemul de educaţie. în funcţie de scopul lor. focalizându-se pe: victime. cum ar fi traficul de fiinţe umane şi abuzul sexual al minorilor. . sprijinite de media. de asemenea.Planul de Acţiune al Uniunii Europene împotriva Drogurilor. ca fenomen social. Această dimensiune multilaterală este de o importanţă specială în lupta împotriva crimei organizate transnaţionale şi. Conceptul de prevenire Există numeroase definiţii ale prevenirii criminalităţii.

„Inventarierea“ politicilor urmată de Statele Membre şi schimbul de informaţii şi experienţă dintre ele. fără să înlocuiască acţiunile locale. Aceste principii.ro – Carti si articole online de la A la Z reducând câştigurile infractorilor. . 176 . care. Ea va fi iniţial concentrată pe politicile naţionale de prevenire. politici sociale. Este important pentru Statele membre să prevadă pedepse pentru încălcarea legislaţiei Comunităţii în cazurile specifice. Apoi. deci.dezvoltă parteneriate între acelea implicate în prevenirea „pe pământ“. astfel încât prevenirea funcţionează numai dacă toate componentele societăţii sunt implicate. acest fapt putând impune măsuri de securitate care impun constrângeri exagerate asupra cetăţenilor. . trebuie accentuat faptul că prevenirea. trebuie să fie continuată.).să evite victimizarea. regionale sau naţionale. împărtăşite de toate Statele Membre. atât organizată cât şi generală. să opereze pe două niveluri. răspunsul la provocarea criminalităţii trebuie să fie cuprinzător şi să fie bazat pe complementaritatea dintre instrumentele de constrângere şi cele de prevenire.cartiaz. . Prevenirea. O atenţie deosebită trebuie acordată asigurării faptului că acţiunea preventivă a Uniunii respectă principiile fundamentale ale legii şi libertăţile publice. ca un complement al politicii de constrângere. adică toţi acei factori care. potrivite. În lumina experimentelor curente. preventive. va suplimenta piramida responsabilităţilor şi va facilita acţiuni naţionale odată cu sublinierea temelor de interes comun. . Obiective Comisia consideră. . Până la acel punct. educaţionale şi de cercetare etc. ele trebuie să adopte sau să întărească strategiile naţionale de prevenire. Pentru a realiza obiectivele menţionate mai sus. Statele Membre vor trebui să înceapă în mod hotărât să intensifice eforturile lor pentru a preveni criminalitatea. .rostesc acţiuni preventive. o predispun la a fi o victimă a infracţiunilor. . pentru a intensifica riscurile infractorilor de a fi descoperiţi şi pedepsiţi şi de a reduce posibilităţile acestora de a profita de pe urma infracţiunilor. fac posibilă menţionarea unui „Model european“ de prevenire a criminalităţii. care a început la Conferinţa de la Praia de Falesia.furnizarea informaţilor şi protecţiei pentru victime şi împiedicarea victimizării. situând o persoană într-o poziţie vulnerabilă. este un concept în mare măsură acceptat în Statele Membre şi experimentele efectuate până acum au avut rezultate încurajatoare.să promoveze şi să răspândească cultivarea de durată a legislaţiei şi o cultură organizaţională destinată evitării conflictelor. Deoarece strategia de prevenire caută să protejeze atât cetăţenii cât şi societatea.să reducă oportunităţile săvârşirii de infracţiuni.dezvoltă o apropiere multidisciplinară. Strategia Uniunii Europene ar trebui. În al doilea rând.să reducă sentimentul de insecuritate.să reducă factorii care facilitează intrarea într-o lume a infracţiunilor şi repetarea săvârşirii lor. sunt ele însele disuasive şi. priveşte infracţiunile care nu au fost încă comise şi face apel la o atenţie sporită. proporţionale şi monitorizarea eficace a aplicării pedepselor.www. . Uniunea Europeană trebuie să-şi stabilească următoarele scopuri: . Comisia observă că există elemente constante în strategii. că pentru a avea un efect complet. în general: . conform definiţiei.reducerea factorilor economici şi sociali care încurajează dezvoltarea criminalităţii. întrucât pedepsele rapide. în primul rând. politici de securitate şi politici care ameninţă din flancuri (politici juridice şi poliţieneşti. aceste politici vor fi completate cu acţiunea Uniunii Europene. care. deci.

aceasta în contextul unui spaţiu de libertate şi justiţie. prin selectarea. E. ca de exemplu crearea Forumului European pentru Prevenirea Crimei Organizate. Comisia a prezentat Consiliului şi Parlamentului European o Comunicare: „Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană. Realizări la nivelul Uniunii Europene • Pe 28 mai 2001. Pentru prima dată.2004 Prevenirea criminalităţii în Uniunea Europeană Pe 29 noiembrie 2000. Reţeaua a obţinut rezultate foarte bune. Stabilirea unui singur program-cadru de lucru.CRIMINAL. şi această Comunicare subliniază responsabilitatea principală a Statelor Membre în domeniul prevenirii. abuzul femeilor. numit AGIS.01. La fel ca şi Comunicarea din 2000. securitate şi justiţie.12. criminalitatea financiară şi falsificarea monedei euro. Reflecţii asupra liniilor directoare comune şi propuneri pentru susţinerea financiară a Comunităţii“. în special. reprezentanţii Statelor Membre şi experţi s-a întâlnit în mod regulat pentru a face schimb de experienţă şi pentru a stabili o strategie comună şi priorităţi de acţiune şi cercetare pe baza programelor anuale. urbană şi cea legată de droguri. să prevină corupţia. De la înfiinţare şi până acum. juvenile şi celei legate de droguri.www. Ideea a fost să se dea un stimulent participanţilor la prevenirea criminalităţii.să promoveze o bună conducere şi. traficul de droguri. Reţeaua Europeană pentru Prevenirea Criminalităţii În cadrul cooperării în domeniile justiţiei şi afacerilor interne şi cu o viziune asupra creării în Uniunea Europeană a unui spaţiu de libertate. atenţia trebuie acordată.cartiaz. Comunicarea de la Comisie către Consiliul şi Parlamentul European — 12. În ceea ce priveşte crima în general. înfiinţarea reţelei Europene de Prevenire a Criminalităţii şi adoptarea Deciziei Consiliului pentru a crea Programul Hippocrates de cofinanţare a proiectelor de cooperare între Statele Membre. traficul de fiinţe umane şi. mai ales de când a apărut la nivel local criminalitatea juvenilă. în conformitate cu art. Această Comunicare a fost primul pas din partea Comisiei pentru identificarea domeniilor prioritare în prevenirea criminalităţii la nivelul Uniunii Europene şi pentru contribuirea la dezvoltarea unei strategii europene eficace.29 al Tratatului de la Amsterdam. Comisia este activ angajată în încurajarea Statelor Membre de a-şi uni eforturile în domeniul prevenirii criminalităţii. O Decizie a Consiliului din 15 iulie 2002 a stabilit un program-cadru de lucru pentru cooperarea poliţiei şi justiţiei în probleme de criminalitate. au avut loc dezvoltări importante. • Premiul European pentru Prevenirea Criminalităţii Acest „Premiu“ este o iniţiativă a Belgiei şi a Regatului Unit şi este-cofinanţat prin Programul „Hippocrates“.2003-31. a două din cele mai bune proiecte de prevenire a criminalităţii. HIPPOCRATES şi FALCONE). Uniunea Europeană a adoptat două instrumente pentru a cofmanţa proiectele de cooperare dintre Statele Membre în domeniul prevenirii criminalităţii: „Hippocrates“ în 2001 şi „AGIS“ în 2002. impusă în mod expres de către 177 . Întrucât aceasta este o nouă politică a Uniunii.să prevină infiltrările infracţionale în structurile economiei şi societăţii.ro – Carti si articole online de la A la Z . criminalităţii urbane. Bugetul propus pentru perioada 01. În ceea ce priveşte crima organizată. STOP II .2007 (5 ani) este de 65 milioane de Euro pentru toate cele 5 programe din Pachetul cadrului de lucru (GROTIUS II . . acţiunile prioritare trebuie să ţintească criminalitatea informatică. pentru acest Premiu European. anual.03. abuzul sexual al copiilor. • Programele Hippocrates şi AGIS Urmând Comunicarea din 2000 privind prevenirea criminalităţii. Comisia consideră că prioritatea este esenţială. în special. Consiliul a adoptat o Decizie care înfiinţa Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii. OISIN II. în primul rând. Urmând această Comunicare. pornind de la liniile directoare trasate la Consiliul European de la Tampere şi Conferinţa de la Praia da Falesia.

care să fie capabil să se ocupe cu diverse aspecte ale prevenirii.www. prin prezentul. de asemenea. Forumul European pentru Prevenirea Criminalităţii Comisia este de părere că una din căile efective de stabilire a unei strategii coordonată este de a-i conecta (pune în legătură) pe cei implicaţi în activitatea de prevenire.41 şi 42 din Concluzii).identificarea domeniilor de cercetare şi perfecţionare (pregătire. de asemenea. Pentru acest motiv. . moment aşteptat de aproape toată populaţia ţării.ro – Carti si articole online de la A la Z Parlamentul European şi Consiliul European când au fost adoptate aceste 5 programe. . studii şi muncă de cercetare. în calitatea sa de stat candidat la aderare.înlesnirea schimbului de informaţii. la 25 aprilie 2005. . Instrumentul financiar va fi compus din două părţi: crima organizată transfrontalieră şi crima în general. proiecte pilot. formare). La cererea şefilor de state ori guverne în cadrul Consiliului European de la Tampere (pct. Comisia a propus. în luna aprilie. precum şi organizaţiilor profesionale reprezentând industria şi serviciile şi asociaţiile reprezentând societatea civilă. în Comunicarea sa. Comitetului Regiunilor şi Comitetului Social şi Economic. cercurilor de afaceri şi asociaţiilor preocupate de criminalitate. . libertate şi 178 . prin semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. România înainte şi după aderarea la Uniunea Europeană Un moment de o importanţă covârşitoare pentru viitorul ţării noastre a avut loc în anul 2005.contribuirea la identificarea orientărilor criminalităţii. să înfiinţeze o pagină de Internet (site) privind prevenirea criminalităţii. ce prevede în articolul l: „Republica Bulgaria şi România devin. Comisia sugerează înfiinţarea unui Forum European pentru prevenirea crimei organizate. ca un nou instrument financiar să fie înfiinţat pentru a sprijini măsurile de prevenire a criminalităţii. cum ar fi criminalitatea economică şi financiară. şi-a schimbat statutul de stat candidat la aderare. Comisia propune. a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană. să-şi facă cunoscută părerea. ţara noastră a avut sarcina de a răspunde luptei împotriva criminalităţii prin crearea unei Poliţii moderne. autorităţilor locale şi naţionale.contribuirea la organizarea şi funcţionarea centrelor de expertiză asupra temelor specifice. va susţine mai departe cooperarea în domeniul prevenirii criminalităţii. în primul rând. Comisia sprijină iniţiativa Preşedinţiei Franceze şi a Suediei de a crea o Reţea Europeană pentru prevenirea criminalităţii urbane. Comisia intenţionează. Activităţile Forumului vor consta. F. Comisia solicită Parlamentului. În plus. Proiectele sprijinite vor fi: întâlniri şi seminarii. Forumul va fi compus din reprezentanţi ai instituţiilor. în Comunicare. cînd Romînia. comerţul legal şi ilegal de mărfuri. în: . ar trebui să acopere prevenirea tuturor formelor de criminalitate şi să furnizeze sprijin pentru măsurile enumerate în Comunicare. Consiliului European. Astfel. schimbul de bune practici.ajutarea instituţiilor europene şi a Statelor Membre în problemele legate de prevenirea criminalităţii. ca structurile de coordonare să fie organizate la nivel naţional. Programul. Până la această dată. juvenile şi cea legată de droguri. care să contribuid efectiv alături de celelalte instituţii similare la asigurarea spaţiului de securitate. traficul de fiinţe umane şi corupţia. împlinirea obiectivelor prioritare ale politicii externe româneşti a fost concretizată prin semnarea. membre ale Uniunii Europene“. în cel de stat în curs de aderare. cunoscut sub denumirea de „Hippocrates“.cartiaz.

Astfel. operaţiunilor de spălare a banilor şi a terorismului. respectiv protejarea şi slujirea comunităţii.. două forme de prevenire care se referă la poliţie şi care solicită. Acordul de cooperare dintre România şi Biroul European de Poliţie. a fost creat „Biroul European de Poliţie“ (EUROPOL). traficului ilegal de persoane. precum şi modul în care se recurge la forţă sau la cercetarea suspecţilor şi a faptelor ilicite.Buletin de Informare şi Documentare nr. circumscris pe două coordonate fundamentale: conceptuală şi structurală. cu sediul în Olanda.cartiaz. Codul de etică şi deontologie al poliţistului Armonizarea legislativă la capitolul etică şi deontologie s-a încheiat prin adoptarea Hotărârii Guvernului României nr. la data de 25 noiembrie 2003.www. adoptând o nouă viziune privind scopul fundamental al activităţii de poliţie. au fost stabilite modalităţile şi procedurile de acţiune ce vor fi 1 2 M. Codul caută să formuleze recomandări specifice şi să definească necesităţile poliţiei şi măsurile indicate pentru a-i permite să-şi conducă misiunea exigentă şi delicată de prevenire şi depistare a criminalităţii. Convenţia Europol a fost semnată în anul 1995 şi a intrat în vigoare în anul 1997. Înfiinţarea Unităţii Naţionale EUROPOL în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor În vederea încurajării cooperării judiciare între poliţiile ţărilor Uniunii Europene pe linia combaterii traficului de droguri. Prevenirea criminalităţii este deseori divizată în prevenirea socială şi prevenirea situaţională. atribuţiile şi controlul poliţiei în societăţile democratice.360/2002 privind Statutul Poliţistului. Codul de etică şi deontologie al poliţistului a fost elaborat având ca model Recomandarea Rec (2001)10 adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 19 septembrie 2001. În cadrul amplului proces de modernizare a întregii societăţi româneşti. mai ales că legislaţia aplicabilă în statele membre ale Uniunii Europene în prezent. recomandare ce conţine Codul European de Etică al Poliţiei: Codul european de etică al poliţiei are drept scop furnizarea unui ansamblu de principii şi linii directoare pentru obiectivele. a întregii societăţi. va deveni aplicabilă şi României.A. Acest Cod impune principii şi reguli privind conduita angajaţilor Poliţiei Române.I. odată cu lansarea oficială a negocierilor de aderare.1 Acţiunea de prevenire a criminalităţii este considerată ca aparţinând responsabilităţii generale a Statului. 197/2004. de păstrare a legalităţii şi ordinii într-o societate democratică.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române şi Legea nr.2005 pentru aprobarea Codului de Etică şi Deontologie al Poliţistului. pentru a fi eficace.I.08. îndeosebi începând cu 15 februarie 2000.ro – Carti si articole online de la A la Z justiţie europeană. au fost elaborate şi adoptate Legea nr.6/2004 – Codul european de etică a poliţiei M. a comerţului ilegal cu materiale radioactive. Poliţia Română a declanşat propriul demers reformator. În cuprinsul acestei legi.6/2004 179 .991 din 25. de autovehicule furate. ale întregii comunităţi. a fost semnat. în care se respectă statul de drept şi este într-o mare măsură influenţat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.. în esenţă stabilind linia comportamentală ideală a poliţiştilor. ratificat prin Legea nr.Buletin de Informare şi Documentare nr.2 În vederea intensificării activităţilor de colaborare cu statele din Uniunea Europeană. după ratificarea de către statele Uniunii Europene. potrivit aşteptărilor legitime ale cetăţenilor. modul de comportament al poliţiştilor în relaţia cu publicul sau în situaţii speciale.A. ce constituie repere fundamentale pentru reforma organizaţională. participarea întregii comunităţii. înfiinţat prin Tratatul de la Maastricht. Obiectivul prioritar a constat în crearea suportului normativ care să aşeze pe baze europene restructurarea Poliţiei Române.

pun în aplicare programe de prevenire şi de cercetare în acest domeniu şi oferă sfaturi utile autorităţilor care poartă răspunderea directă în combaterea criminalităţii. În ceea ce priveşte combaterea traficului şi consumului de droguri. 180 . Aceasta este raţiunea pentru care. unele ţări membre ale Consiliului Europei au creat organisme naţionale. combaterea traficului şi asistenţa victimelor.ro – Carti si articole online de la A la Z aplicate de către „Uniunea Naţională Europol“. Aceste organisme.cartiaz. pentru formularea de propuneri şi observaţii. la toate nivelurile. mobilizând în dese rânduri şi alte organisme. a fost pus în aplicare un Plan de măsuri pentru intensificarea şi eficientizarea acţiunilor de combatere a migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere.www. stabilind priorităţi de acţiune.1. fiind considerată principalul factor de responsabilitate în activitatea de prevenire. a fost modificat şi completat regulamentul privind regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită a drogurilor. România a făcut paşi importanţi pe toate cele 3 paliere ale luptei împotriva drogurilor. al cărei scop major îl constituie prevenirea şi combaterea corupţiei sistemice. a fost elaborată „Strategia Naţională Anticorupţie 2005-2007“. România a făcut progrese importante. a creat în structura sa servicii de coordonare ale acestei activităţi. factorii de risc şi vulnerabilităţile sistemului. Creşterea criminalităţii şi efectele limitate ale represiunii au relevat că e mai bine să se intervină pentru evitarea comiterii infracţiunilor decât să se afecteze postfactum resurse considerabile pentru măsuri represive. respectiv reducerea cererii. România a devenit membru cu drepturi depline la Grupul de cooperare pentru combaterea consumului şi a traficului ilicit de droguri (Grupul Pompidou) din cadrul Consiliului Europei. în ultimele două decenii.3. Prevenirea nu poate fi eficientă dacă nu se mobilizează în mod sistematic şi coordonat toate resursele sociale. România a făcut paşi importanţi pe toate cele 3 paliere ale traficului de persoane respectiv prevenire. În multe state. A fost realizat proiectul final al „Planului Naţional de Acţiune pentru prevenirea traficului de persoane 2006-2007“ şi a „Strategiei Naţionale Antitrafic 2006-2010“ şi transmiterea acestora către ministerele cu responsabilităţi în domeniul traficului de persoane şi ONG-urile de profil. Începând din luna ianuarie 2005. Structuri europene şi modele de prevenire a criminalităţii 7. În plan legislativ. în principal în domeniul administrativ şi juridic. fiind menţionat ca scop principal alinierea capacităţii instituţionale şi operaţionale a Poliţiei Române la standardele Uniunii Europene şi implementarea celor mai bune practici în domeniile cooperării poliţieneşti şi luptei împotriva crimei organizate. constituite din reprezentanţi ai diferitelor servicii publice şi private şi din diverse secţiuni sociale. Progrese ale Ministerului Administraţiei şi Internelor — Capitolul 24 — JAI • În ceea ce priveşte „Combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de persoane“. Generalităţi Necesitatea de a consacra eforturi particulare prevenirii criminalităţii se face simţită în toate ţările membre ale Consiliului Europei. poliţia.3. În domeniul „Combaterii corupţiei“. combatere şi asistenţă (pentru victimele traficului cu fiinţe umane). A fost înfiinţat Centrul Naţional de Resurse privind Drogurile şi fost elaborată Metodologia comună de lucru privind confiscările de droguri. cu structuri şi forme variate. vizând planificarea şi coordonarea activităţilor de prevenire. A fost aprobată „Strategia Naţională Antidrog 2005-2012“ şi Planul de Acţiune aferent. 7.

Institutul.2. când numele grupului de „Conducători“ a fost schimbat în Forumul Ministerial pentru Prevenirea Criminalităţii din Australia şi Noua Zeelandă. Federaţia Australiei s-a alăturat Strategiei Naţionale Antiinfracţionale în 1996 şi Noua Zeelandă s-a alăturat în 2000.-Concepte. condamnare. încarcerare şi reabilitare a infractorilor. identificând cauzele lor primare printr-o abordare a dezvoltării sociale. • Programul Naţional de Prevenire a Criminalităţii Guvernul Federaţiei împărtăşeşte îngrijorarea comunităţii privind criminalitatea şi violenţa şi impactul lor asupra vieţii oamenilor. care a fost stabilită de către Liderii Forumului Premierilor şi Şefilor de Ministere în 1994. din acest motiv. În statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene AUSTRALIA • Institutul Australian de Criminologie Este centrul naţional pentru studiul criminalităţii şi justiţiei penale în Australia şi pentru diseminarea informaţiilor justiţiei penale. dar şi de alte autorităţi. O parte vastă din sarcinile sale au legătură cu prevenirea infracţiunilor. Fiecare premier şi ministru-şef a identificat un ministru „conducător“ care să preia pe viitor activitatea Strategiei Naţionale Antiinfracţionale. CANADA • Consiliul Canadian de Prevenire a Criminalităţii Criminalitatea în Canada a fost abordată prin măsuri reactive: arestare. fără a fi asigurată o coordonare sistematică a diverselor activităţi.1 7. Programul include atât iniţiative de cercetare cât şi practice.ro – Carti si articole online de la A la Z În alte state. inclusiv proiecte naţionale pilot. sociali şi economici care îi conduc pe unii indivizi la săvârşirea actelor criminale sau să devină victime ale infracţiunilor. principii şi modele europene de prevenire a criminalităţii. Miniştrii „conducători“ au fost aleşi dintr-o categorie de portofolii care includ procurorii generali. de asemenea. Obiectivele Programului Naţional de Prevenire a Criminalităţii sunt: să identifice şi să promoveze metode inovatoare de reducere şi prevenire a infracţionalităţii şi frica de criminalitate. Această Strategie are ca scop reducerea infracţionalităţii şi victimizării. deşi important. nu este suficient pentru a preveni criminalitatea şi.cartiaz.www. • Prevenirea Criminalităţii „ Victoria“ Este o agenţie organizată în 2002 pentru a dezvolta şi implementa o prevenire comprehensivă a criminalităţii şi o strategie împotriva violenţei şi pentru a furniza informaţii şi a sprijini cele mai bune modele de aplicare a prevenirii criminalităţii. M. pe termen lung. La această întâlnire. O proporţie semnificativă a fondurilor programului sunt destinate iniţiativelor de intervenţie urgentă pentru oamenii tineri şi familiile lor.I. activităţi de comunicare şi pregătire. justiţie şi poliţie. Prevenirea criminalităţii printr-o dezvoltare socială este o abordare activă. 1993 181 . Structuri europene de prevenire a criminalităţii A. Liderii au fost de acord cu valoarea prevenirii criminalităţii ca un mijloc de identificare a criminalităţii şi au recunoscut valoarea cooperării dintre diferitele jurisdicţii care alcătuiesc sistemul federal australian. activităţi locale de prevenire. Acest mod de abordare. prevenirea este asigurată şi de poliţie. Ea este direcţionată către înlăturarea acelor factori personali. Institutul se inspiră din informaţiile care îi sunt furnizate de o mare varietate de surse şi opiniile sale politice sunt imparţiale şi independente.G. Ed.3.P.R. 1 I. Guvernul Canadei a pus în aplicare Strategia Naţignală privind Siguranţa Comunităţii şi Prevenirea Criminalităţii. găzduieşte Secretariatul pentru Premiile Australiene pentru Prevenirea Criminalităţii şi Violenţei. • Forumul Ministerial pentru Prevenirea Criminalităţii din Australia şi Noua Zeelandă A rezultat din Strategia Naţională Antiinfracţională.

acesta s-a concentrat pe măsuri tehnice de securitate.ro – Carti si articole online de la A la Z Strategia Naţională investeşte în proiecte care se adresează factorilor de risc asupra vieţii oamenilor. eforturile Consiliului au fost. În ultima perioadă de timp. Institutul Naţional de Justiţie furnizează informaţii obiective. clare şi instrumentele pentru a întâmpina provocările criminalităţii şi justiţiei. NORVEGIA • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii Consiliul a fost înfiinţat în 1980. Institutul Naţional de Justiţie . B. În statele care sunt membre ale Uniunii Europene BELGIA • Secretariatul Permanent pentru Politica de Prevenire 182 a Criminalităţii . poliţiei. aparţinând Departamentului de Justiţie al S. misiunea Institutului este de a preveni şi de a reduce criminalitatea. concentrate asupra copiilor şi tinerilor.A. Pe parcursul ultimilor ani.. violenţa. Institutul cercetează natura şi influenţa criminalităţii şi delincvenţa. nonpartizane. Institutul Naţional de Justiţie a creat Centrul Internaţional în 1997. independente. Centrul aprovizionează comunităţile şi jurisdicţiile din Statele Unite şi de peste hotare cu resurse importante pentru a ajuta specialiştii. a cărui misiune este de a permite oamenilor să creeze comunităţi mai sigure şi mai atente la fenomenul infracţional. În parteneriat cu ceilalţi. presei.www. lipsa educaţiei şi abuzul de droguri şi alcool. Folosind disciplinele sociale şi ştiinţele naturii. dezvoltă tehnologiile aplicate. evaluează programele existente şi reacţiile la criminalitate. ajută partenerii programului şi organele de justiţie. cum ar fi abuzul. procurorilor publici. iniţiativele s-au transformat în forme dinamice de prevenire a criminalităţii. Serviciile on-line şi resursele sunt disponibile pentru oricine din lume interesat în aceste domenii. cercetătorii şi legiuitorii să facă faţă acestor noi provocări. în principal. standardele şi instrumentele pentru practicienii justiţiei penale. testează conceptele complet noi şi modelele de program în domeniu. Treptat. Consiliul este format din reprezentanţi ai instituţiilor academice. Aceasta reflectă funcţia de coordonare a Consiliului în ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii. de a îmbunătăţi executarea legii şi administrarea justiţiei şi de a susţine siguranţa publică. prin identificarea cauzelor criminalităţii şi a violenţei. comunităţilor locale.Centrul Internaţional Pentru a reacţiona la globalizarea criminalităţii. Administraţia Consiliului este subordonată Ministerului de Justiţie. organizaţiilor de tineret. • Institutul Naţional de Justiţie Este agenţia pentru cercetare şi dezvoltare. politică şi practică legată de justiţia penală şi juvenilă şi controlul drogurilor. agenţiilor de asigurări.cartiaz. • Serviciul Naţional de Legătură cu Justiţia Penală Este un oficiu de cliring al informaţiilor. serviciilor din penitenciare. pentru oricine este implicat în cercetare. diseminează informaţiile către publicul larg. şi este singura agenţie federală dedicată numai cercetării controlului infracţionalităţii şi a soluţiilor justiţiei. în special la nivel local şi al Statelor. Astăzi. STATELE UNITE ALE AMERICII • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii Este o organizaţie non-profit. şi de a reduce condiţiile favorizante săvârşirii de infracţiuni.U. precum şi ai ministerelor centrale care au în responsabilitate prevenirea criminalităţii. sponsorizat de către Federaţie.

documentare şi informare. servicii sociale şi poliţie. serviciile sociale.cartiaz. denumită „Poliţia pentru Prevenirea Criminalităţii şi pentru Relaţiile Publice“. Astăzi. cu sarcina de a lucra pentru prevenirea criminalităţii. Această bază de informaţii reprezintă o compilaţie a informaţiilor despre protagoniştii naţionali şi internaţionali. Activităţile Secretariatului sunt structurate pe cinci linii principale: . ca de exemplu sistemul de educaţie. Activitatea principală a fundaţiei implică publicarea ziarului de specialitate „Forumul de prevenire a criminalităţii“. care este o fundaţie caritabilă. . politicile daneze de prevenire a criminalităţii afirmă că acţiunea trebuie să fie locală.Politia pentru Prevenirea Criminalităţii În 1994. Secretariatul oferă un sprijin consultativ considerabil pentru activităţile locale. mai mult de 40 de organizaţii şi unităţi de administraţie au reprezentanţi în Consiliu. Divizia are în responsabilitate Baza de informaţii pentru prevenire. . Scopul fundaţiei este acela de a promova prevenirea criminalităţii în toate domeniile care vizează societatea.îmbunătăţirea conceptului de prevenire a criminalităţii. organismele locale. Domeniile principale de activitate ale Forumului sunt: dirijarea studiilor în domeniul prevenirii primare a infracţiunilor cu violenţă. înăuntrul cadrului legislativ existent. asociaţiile de afaceri şi sporturile. interdisciplinară şi bazată pe parteneriat. 183 . GERMANIA • Forumul pentru Prevenirea Criminalităţii Forumul.profesionalizarea participanţilor la prevenire. a elabora şi coordona politica de prevenire a criminalităţii. Aceasta implică. iniţiativele de prevenire sunt multisectoriale şi implică diverşi participanţi. poliţia. • Biroul Federal de Investigaţii Criminale . pentru a preveni corupţia şi infracţiunile economice.coordonarea politicii de prevenire locală.creşterea vigilenţei în rândul cetăţenilor.ro – Carti si articole online de la A la Z A fost fondat în 1994 şi este un departament al Ministerului de Interne al Belgiei. Consiliul include diferite organizaţii publice sau private. cu sarcina de. Ea intenţionează ca. a fost de acord cu faptul că prevenirea criminalităţii ar trebui să se sprijine pe larga înţelegere socială. prin măsuri preventive.www. . să fie redusă criminalitatea. este serviciul naţional şi centrul de informaţii pentru prevenirea criminalităţii în Germania. Activitatea Consiliului este coordonată de un secretariat pus la dispoziţie de către Înaltul Comisar al Poliţiei Naţionale. mai ales. administrarea paginii de Internet şi co-responsabilitatea pentru organizarea anuală a Conferinţei Germane de Prevenire. Chiar de la început. căutarea unor moduri creatoare şi eficace pentru prevenirea unui domeniu vast al criminalităţii. cunoaştere şi experienţă practică. Majoritatea municipalităţilor daneze au astăzi stabilite comitete locale pentru cooperare între şcoli. . precum şi urmărirea proiectului „Vecinătăţi sigure“. ca răul cauzat prin infracţiuni să fie micşorat şi ca sentimentul public general de siguranţă să crească în intensitate. Un punct focal suplimentar este stimularea cooperării cu comerţul şi industria. DANEMARCA • Consiliul de Prevenire a Criminalităţii A fost înfiinţat în 1971. a fost înfiinţată o divizie specializată distinctă. pentru a garanta siguranţa în zonele unde oamenii trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea. La nivel local. Pentru a fi eficace.

LITUANIA • Centrul pentru Prevenirea Criminalităţii Pe 8 octombrie 1997. care este supus aprobării Guvernului.să îmbunătăţească siguranţa în zone specifice. incluzând deficienţelor în domeniul prevenirii criminalităţii. de a se concentra direct pe creşterea „informării publice“ şi a cunoaşterii infracţiunilor. activitatea de prevenire a criminalităţii înseamnă promovarea lor pe plan local pentru a mări gradul de siguranţă al localnicilor. economice şi alte reforme 184 . IRLANDA • Consiliul Naţional al Criminalităţii din Irlanda Consiliul a fost înfiinţat în aprilie 2001. De asemenea. Planul anual este întocmit în conformitate cu Strategia Naţională de Prevenire a Criminalităţii. identificarea unor teme relevante pentru cercetarea legată de prevenire. FRANŢA • Delegaţia Guvernamentală de la Oraş Delegaţia a continuat misiunea de prevenire prin integrarea acestei activităţi ca unul dintre elementele care fac parte din dezvoltarea urbană şi din lupta împotriva excluderii sociale.www. Baza de Informaţii pentru Prevenire este în permanenţă actualizată şi extinsă. la nivelul comunităţii. patru ministere participă la activitatea de prevenire a criminalităţii prin acest Consiliul (Ministerul de Justiţie. asistenţa şi sprijinul victimelor. . În fiecare an.cartiaz. . sunt publicate proiecte selecţionate din rândul unor proiecte de la nivel de stat şi Federaţie. ESTONIA • Consiliul Naţional de Prevenire a Criminalităţii În Estonia. În fiecare an. organizeze şi coordoneze programe şi măsuri de prevenire a criminalităţii. cu accent particular pe cauzele de bază ale criminalităţii şi dezvoltarea de parteneriate şi apropieri practice care să fie eficace.să prevină viciile.să ajute adulţii în a-şi prelua responsabilităţile privind autoritatea şi educaţia. incluzând iniţierea şi implementarea proiectelor de cercetare.să îmbunătăţească informarea. ca politică prioritară şi strategică de control al criminalităţii. Cele 5 obiective fundamentale ale siguranţei urbane şi ale politicii de prevenire a criminalităţii sunt: . Rolurile cheie ale Consiliului sunt: de a se concentra asupra prevenirii criminalităţii. Ministerul de Interne. La nivelul administraţiei locale. . unele provincii şi administraţiile locale şi-au înfiinţat propriile consilii de prevenire a criminalităţii. Ţintele urmărite cuprind identificarea creşterilor şi a punctelor focale. Scopurile şi obiectivele lui sunt: să dezvolte politici bazate ştiinţific pentru prevenirea criminalităţii şi eliminarea condiţiilor şi împrejurărilor dezvoltării criminalităţii. precum şi volume pe teme specifice. Delegaţia reuneşte reprezentanţi ai Departamentului de Integrare şi alte departamente implicate. furnizează un Forum pentru schimbul naţional şi internaţional de cunoştinţe de specialitate între poliţie şi alte instituţii interesate în prevenirea infracţiunilor. de a identifica priorităţile cercetării şi de a întreprinde cercetări pe plan local. ministerele întocmesc proiectul planului anual de prevenire a criminalităţii.ro – Carti si articole online de la A la Z activităţi. Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Sociale). sociale. transportul şi şcolile. proiecte şi modele în domeniul prevenirii criminalităţii. să iniţieze. de a studia „teama de infracţiune“.să prevină recidivitatea. în conformitate cu reformele legale. Pentru o mai bună coordonare a activităţii. Centrul a fost înregistrat ca o instituţie non-profit. . ca de exemplu comerţul.

constă în măsuri destinate prevenirii transformării unor indivizi în infractori. activităţile principale ale institutului au fost: cercetarea.). care să permită previziunea şi stoparea criminalităţii prin reducerea nivelului ei şi prin îmbunătăţirea protecţiei drepturilor şi intereselor populaţiei. fraude cu carduri de credit. Transporturilor. în primul rând. adoptat de Consiliul de Stat pe 4 martie 1999.cartiaz. informaţii pentru adulţi . Chiar de la început. deşi a devenit curând independent.www. criminalitate stradală. modul şi răspunsul legii penale la criminalitate şi protecţia adolescenţilor. în primul rând. informaţiile sunt prezentate în următoarea ordine: criminalitate pe Internet. fondată de Ministerul Justiţiei din Finlanda. vânzările cu amănuntul etc. sunt reprezentate organizaţiile publice şi comunităţile de afaceri. a menţinut întotdeauna legături puternice cu facultatea fondatoare. Activităţile Consiliului Finlandez se concentrează pe implementarea Programului Naţional de Prevenire a Criminalităţii. spargeri din locuinţă. despre tipurile oportuniste de infracţiuni zilnice. să dezvolte şi să implementeze un sistem eficient de prevenire a criminalităţii în Lituania. În al treilea rând. Scopul ei este de a reduce răul cauzat prin infracţiune şi de a creşte securitatea. Informaţiile oferite sunt. sub conducerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui Federaţiei Olandeze a Angajatorilor. furturi de şi din autovehicule. OLANDA • Departamentul Ministerului de Justiţie Olandez pentru Politici de Prevenire. În al doilea rând. Politica pentru acţiune constă. Sarcina lui principală este să informeze populaţia în general despre toate tipurile de măsuri de prevenire a criminalităţii. Finanţelor şi comunitatea de afaceri (compariiile de asigurări. în măsuri proiectate să scadă oportunităţile infracţiunilor. Acest departament a fost înfiinţat în 1974. abuzul de droguri. Afaceri Economice. SLOVENIA • Institutul de Criminologie din cadrul Facultăţii de Drept Institutul a fost înfiinţat ca primul institut de criminologie din fosta Yugoslavie. fraudă şi infracţiuni sexuale asupra femeilor şi copiilor. de Tineret şi de Sancţionare Acest departament este însărcinat cu prevenirea infracţiunilor. Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei pot să aducă rezultatele evaluării proiectelor de succes la acest forum pentru a atrage alte ministere să adopte programe speciale care pot să reducă infracţionalitatea. există măsuri destinate întreruperii unei activităţi 185 . A fost fondat de Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Ljubljana şi. În această platformă. AUSTRIA Ministerul de Interne austriac are în componenţă Departamentul Poliţiei Austriece. Pe pagina de Internet a departamentului. furturi de biciclete. • Platforma olandeză de combatere a criminalităţii O trăsătură particulară a abordării olandeze a prevenirii criminalităţii este colaborarea dintre Guvern şi lumea afacerilor. informarea reprezentanţilor semnificativi despre program şi participarea la luarea deciziilor legate de suportul financiar furnizat de Ministerul Justiţiei al Finlandei. de Interne. predarea şi diseminarea informaţiilor şi organizarea bibliotecii şi a serviciului de documentare. Experţii în securitate şi justiţie penală s-au reunit în grupe operative sub supravegherea Platformei. Platforma promovează cooperarea dintre Ministerele: Justiţiei.ro – Carti si articole online de la A la Z implementate în Lituania.potenţiale victime. FINLANDA • Consiliul Naţional Finlandez pentru Prevenirea Criminalităţii Este o agenţie expertă în prevenirea criminalităţii şi de cooperare. Preocuparea principală a programului este prevenirea criminalităţii locale şi Consiliul sprijină astfel de activitate locală prin furnizarea îndrumării specializate. În 1992 Guvernul a fost de acord să se înfiinţeze Platforma Naţională de Combatere a Criminalităţii.

Sarcina lui principală este de a încuraja măsurile de prevenire a criminalităţii prin activităţi de evaluare.ro – Carti si articole online de la A la Z infracţionale care deja a început. indiferent de vârstă. Modelul medical de prevenire s-a dovedit fecund şi pentru criminologie. Activitatea Concernului se bazează pe încrederea că oricine. 7. În medicină. Privite individual. economice.4. lipsit de incidenţa sau teama de criminalitate. Misiunea lui este de a lucra cu agenţii. aprovizionând Guvernul Suedez. infracţiunile cu violenţă. violenţa asupra femeilor şi infracţiunile zilnice au întâietate. Research Lessons for Crime Prevention“. pentru a sprijini activitatea lor de reducere a criminalităţii şi a fricii de infracţiuni în cadrul comunităţilor locale. autorităţi locale. REGATUL UNIT • Concernul pentru Criminalitate Este o organizaţie naţională. poliţie. dezvoltare şi informare înăuntrul domeniului politicii penale. infractori şi motivele lor. bazate pe buna practică dovedită. SUEDIA • Consiliul Naţional Suedez pentru Prevenirea Criminalităţii Consiliul Naţional Suedez pentru Prevenirea Criminalităţii este o agenţie în subordinea Ministerului de Justiţie. în special referitoare la: măsurile de prevenire a infracţiunilor. Peste 60 de proiecte din Anglia şi Ţara Galilor sunt derulate de Concernul pentru Criminalitate. cele legate de droguri. Police Research Group. prevenirea terţiară caută să înlăture apariţia incapacităţilor şi a handicapurilor ce pot fi asociate bolii de bază. prevenirea primară caută să reducă incidenţa bolilor prin prevenirea apariţiei de noi cazuri. locuinţe şi voluntare.cartiaz. sex sau rasă. programele de prevenire sunt de o mare diversitate – pentru minori şi familie. ar trebui să fie în stare să îşi conducă viaţa. pentru tineri în pericol şi pentru infractori 1 Hough M.Tilley: „Getting the Grease to the Squeak. răspunzător pentru statisticile oficiale juridice. efectele reformei politicii penale. agenţii pentru tineret. pentru a ajuta la reducerea criminalităţii şi pentru a crea comunităţi mai sigure. criminalitate şi rata criminalităţii. de asemenea. Consiliul este. A cercetat şi dezvoltat modalităţi dovedite de a reduce problemele infracţiunilor speciale. În această situaţie se impune o prezentare a utilităţii programelor de prevenire. S-a constatat că eforturile de a creşte competenţa socială şi stima de sine a populaţiei în ansamblul său. dar şi a preveni abuzurile din partea unor impostori. are efecte benefice extinse şi dincolo de persoane aflate în situaţii de risc. Şi N. London 1997 186 . pentru a oferi toate informaţiile necesare. A organizat şi condus proiecte naţionale şi locale. Consiliul este un centru de informare „asupra criminalităţii.www. ca de exemplu departamentele guvernamentale. rasiste. El furnizează sfaturi şi ajutor pentru o serie vastă de agenţii profesionale şi voluntare. Modele contemporane de prevenire a criminalităţii Abordarea modernă a criminalităţii se adresează „contextelor comportamentale în care apar infracţiunile şi atitudinile prevalente care fac delictele mai uşor de comis“ 1. Măsurile de prevenire a criminalităţii. Parlamentul“ şi alte agenţii aparţinând sistemului juridic. continuarea şi înrăutăţirea tulburării în cazul prevenţiei secundare şi incapacitatea şi handicapul în cazul prevenţiei terţiare. prevenirea secundară încearcă să detecteze cât mai devreme posibil tulburarea pentru a oferi un tratament eficient acesteia. A fost înfiinţat în 1988. cu informaţii. din care multe sunt concentrate pe tineret şi vecinătate. cu ajutorul administraţiei centrale. Deci întreaga activitate de prevenire ţinteşte spre a preveni să se întâmple ceea ce încă nu a apărut : instalarea unei tulburări în cazul prevenţiei primare.Home Ofice. independentă pentru reducerea criminalităţii. pentru comunităţi mai mari sau mai mici. cercetare.

în magazine. data săvârşirii infracţiunii. se trag concluzii. frecvenţa apariţiei acelei fapte penale într-un anumit interval orar. cetăţenii pot sesiza. date de statistică şi evidenţă operativă. analize tactice care furnizează informaţii grupate după fiecare tip de date implementate în sistem. sector sau secţie de poliţie. programele sunt orientate spre infractor. prin interogarea bazei. Înfiinţarea Apelului „112“ a făcut posibilă micşorarea considerabilă a timpilor de reacţie a echipajelor la evenimente (10-12 minute de la înregistrarea sesizării). date privind autorul/autorii infracţiunii.ro – Carti si articole online de la A la Z versaţi. – dar la o analiză prin prisma obiectivului principal urmărit. muncă în folosul comunităţii). iar la nivelul Capitalei. a Sistemului „112 . locul şi ora comiterii. Sfatul de prevenire a criminalităţii. privind un anumit tip de infracţiuni. se focalizează pe domeniul public. în care sunt implementate informaţii privind: infracţiunile judiciare comise.www. Pentru prevenirea şi combaterea acestei categorii de infracţiuni. analize şi prognoze ale evoluţiei fenomenului infracţional întocmite de structurile care îşi desfăşoară activitatea pe linie de prevenire. programele centrate pe infractor pot fi „dure“ (închisoarea este eficace pentru recidivişti) sau „blânde“ (mediere. spre victimă. 187 . pentru imigranţi etc. achiziţionarea de dispozitive. Astfel. modul de operare etc. Prin intermediul acestui sistem. şi cazuri în care este nevoie de intervenţia promptă a forţelor de poliţie. razii poliţieneşti. la bancă. ajutate fiind şi de unele activităţi premergătoare. cum ar fi: situaţii furnizate de diversele aplicaţii informatice. înfiinţarea dispeceratelor „112“ în cadrul sectoarelor de poliţie. la nivelul întregii ţări. spre mediu sau spre comunitate. pentru suporterii competiţiilor sportive.4. pe lângă cazurile care reclamă necesitatea intervenţiei unităţilor sanitare mobile şi a pompierilor. au evidenţiat faptul că infracţiunile săvârşite în stradă au înregistrat o creştere alarmantă. Dintre aplicaţiile informatice funcţionale la nivelul Poliţiei Capitalei. decât a se găsi modalităţi pentru a sfătui femeile să nu aibă încredere în bărbaţii aşa-zişi „de încredere“. Din această categorie de fapte penale. modul de operare al unor infractori sau grupuri şi zonele unde aceştia îşi desfăşoară în mod curent activitatea infracţională. majoritare sunt furturile din auto (în cadrul infracţiunilor de furt) şi tâlhăriile (în cadrul infracţiunilor cu violenţă). la nivel de Capitală. 7. controale. incluzând multe din sfaturile pentru evitarea agresiunii sexuale. Cu ajutorul acestei baze de date se întocmesc. Şi în timp ce poliţia şi sistemul justiţiei penale încep încet să se implice. în structura personalităţii sale. precum şi alte informaţii necesare analizării fenomenului infracţional şi dispunerii măsurile necesare contracarării acestuia. Astfel. Modalităţi practice de prevenire a unor genuri de infracţiuni În ultima perioadă de timp. Sfaturile de prevenire a criminalităţii se învârt în jurul crimei publice. ori de câte ori este nevoie. Programele centrate pe victimă vizează protecţia acesteia sau a bunurilor sale printr-o serie de măsuri fizice.cartiaz. efectivele Poliţiei desfăşoară permanent acţiuni. în parcuri) şi mai puţin în spaţiul privat (crima din spatele uşilor închise). poate fi menţionată „Evidenţa Grafică a Faptelor Penale“. care au fost folosite şi la întocmirea evaluărilor lunare şi trimestriale ale rezultatelor Poliţiei.1. zonele unde se comit în număr mai mare fapte antisociale. reparaţie.Specificul acestor programe constă în aceea că sursa comportamentului infracţional este localizată la nivelul individului.Apel unic în caz de urgenţă“. se pune accentul pe situaţiile în care victima se află în locuri publice (în pieţe. În principal. violenţa privată este în continuare privită ca ceva diferit faţă de violenţa publică. evitarea expunerii la contactul cu infractorii. analizele situaţiei operative etc. aceasta având ca rezultat. Este mai uşor să dai sfaturi privind verificarea banchetei din spate a maşinii sau să nu aştepte în staţii de autobuz slab iluminate. O altă măsură destinată prevenirii şi combaterii infracţiunilor a fost înfiinţarea.

Responsabilităţile în domeniul controlului social trebuie împărţite între comunitate şi poliţie. Ca o consecinţă a acestor fenomene. având în acelaşi timp şi abilităţi de cercetare. categoriile de persoane potenţiale victime ale infracţiunilor. care influenţează la rândul lor criminalitatea. precum şi persoanele predispuse la săvârşirea de fapte antisociale. Formaţiunile specializate în analiza şi prevenirea criminalităţii. Formele care periclitează securitatea publică. dar şi de contribuabil la menţinerea acestora. Relaţiile comunitare presupun un proces de comunicare în dublu sens. prinderea în flagrant a autorilor infracţiunilor. la modalităţile prin care aceştia pot evita să devină victimele unor infracţiuni sau autori ai unor fapte penale. în calitate de coautori ai siguranţei publice. cauzele şi condiţiile favorizatoare variază de la un cartier la altul şi evoluează de-a lungul timpului. documentare şi rezolvare a unor fapte penale. Eficacitatea în acest domeniu cere sa fie îndeplinite trei exigenţe majore: • poliţie care să comunice cu populaţia. pe convingerea că identificarea şi diminuarea factorilor care favorizează criminalitatea depinde de instituirea unor forme noi de relaţii între poliţie şi persoanele din comunitate.www. este mai mult decât utilă o extindere a interesului în relaţiile poliţie-comunitate. iar de cealaltă parte chiar comunitatea respectivă.cartiaz. 188 . intrafamilial şi de grup. precum şi. Rolul poliţistului care activează în domeniul relaţionalii cu comunitatea se diferenţiază de cel al poliţistului tradiţional prin aceea că nu se mai ocupă în exclusivitate de combaterea criminalităţii ci îşi consacră o mare parte a timpului său informării cetăţenilor cu privire la misiunile poliţiei. Aceasta filozofie se bazează. Poliţistul de proximitate îşi dedică activitatea consilierii şi informării cetăţenilor cu privire la prevederile unor acte normative. care să permită acestora din urma participarea activă la stabilirea priorităţilor activităţii poliţiei şi implicarea ei în eforturile de ameliorare a calităţii vieţii. pe lângă activităţile desfăşurate permanent pentru pregătirea antiinfracţională şi antivictimală a populaţiei. prin care sunt identificate zonele cu potenţial criminogen.ro – Carti si articole online de la A la Z de cele mai multe ori. în calitate de beneficiar al ordinii menţionate. care să exprime atât punctul de vedere al poliţiei cât şi al membrilor comunităţii în rezolvarea unor probleme de interes comun. recrudescenţa violenţei la nivel individual. Un rol deosebit de important în activitatea de prevenire revine Poliţiei de Proximitate. elaborează studii şi prognoze ale fenomenului infracţional. Tendinţele actuale ale infracţionalităţii. veghind la respectarea valorilor morale ale acesteia pe de o parte. aceasta din urmă reprezentând doar un element esenţial în cadrul unui sistem general care asigură menţinerea şi respectarea valorilor morale. amploarea faptelor penale de natură economică şi a celor care determină accentuarea sentimentului de insecuritate personală. urmărindu-se elaborarea unor metodologii de acţiune care să aibă la bază principiile descentralizării şi al strânsei interacţiuni între cetăţeni şi poliţişti. Direcţii prioritare de acţiune ale poliţiei de proximitate. misiunile poliţiei de proximitate sunt definite în funcţie de nevoile cetăţenilor. Poliţia trebuie să cunoască foarte bine aceste nevoi pentru a fi capabilă să le soluţioneze. La fel trebuie să evolueze şi metodele de combatere a acestor acte. În consecinţă. aplanarea stărilor de conflict înainte ca acestea să degenereze. uneori. prevenirea comiterii unor infracţiuni. impun o orientare flexibilă a strategiilor de acţiune necesare activităţii poliţiei la schimbările din societate. Activitatea poliţistului în cadrul relaţiilor poliţie-comunitate se axează pe întreţinerea şi revitalizarea unor raporturi interumane în cadrul comunităţii şi asigură o intervenţie operativă şi eficientă împotriva faptelor antisociale şi a autorilor acestora. crima organizată. pe diferite segmente ale criminalităţii. s-a conturat un nou concept şi anume acela de „poliţie de proximitate“. care reprezintă de fapt un parteneriat între poliţie ca instituţie care realizează menţinerea ordinii şi liniştii într-o societate.

ia toate măsurile necesare pentru ca primirea publicului să se facă in condiţii cât mai bune. punând accentul pe convingerea individului. • Stabileşte contacte permanente cu administratorii asociaţiilor de 189 . se vor încheia protocoale de colaborare cu toate instituţiile cu atribuţii în domeniul menţinerii climatului de siguranţă publică. conştientă de faptul că reuşita depinde de calitatea relaţiilor cu populaţia. Plecând de la ideea de parteneriat. în acelaşi timp. • Anticiparea evenimentelor. serviciile sociale şi grupurile comunitare şi terminând cu poliţia sunt elemente esenţiale ale unui sistem general care asigură menţinerea şi respectarea valorilor morale. care dispun de reale capacităţi de comunicare cu publicul. Obiective ale poliţiei de proximitate • Responsabilizarea poliţiştilor pe un teritoriu determinat. obiceiurilor şi tradiţiilor cu caracter local. biserica. Poliţistul de apropiere îşi exercită. o mai bună cunoaştere a situaţiei operative. mai ales în zonele şi la orele în care riscul de agresiune se manifestă evident. stabilirea cu comunitatea de măsuri optime pentru soluţionarea problemelor acestora. printr-o evaluare permanentă a riscurilor care se manifestă. în acelaşi timp asigurând operativitate în rezolvarea acestora. persoanelor în vârstă. etc. o stradă). • O poliţie prezentă mai mult în mijlocul publicului. putem în bună măsură să prevenim. structurii.). Inspectoratul de Sănătate Publică etc. • Relaţii cu cetăţenii bazate pe încredere. şcoala. capacitatea sa de iniţiativă la care se face apel. • Cooperarea cu alte instituţii. prin natura sa. poliţiştii de proximitate (apropiere) au fost desemnaţi din rândul poliţiştilor cu experienţă. respectiv Primării. comunicarea pe care trebuie să o stabilească cu publicul. • Este prezent în fiecare zi minim 6 ore pe jos în cartier pentru ca cetăţenii să îl poată aborda. victime ale violenţei intrafamiliale. toate instituţiile începând cu familia. domiciliului şi reşedinţei. Poliţia de proximitate. Trebuie spus faptul că nu vor putea fi evitate niciodată toate situaţiile care impun folosirea forţei. ele trebuind să acţioneze concret pentru menţinerea ordinii într-un stat de drept. toate acestea au condus la introducerea în cadrul poliţiei a unor noi metode de lucru şi organizare. de care se va ţine cont la repartizarea în teren a efectivelor (în funcţie de harta criminalităţii pentru fiecare zonă). ale agresiunilor sexuale. Rolul central al poliţistului de proximitate.www. insistentă şi legitimă a cetăţenilor. sub aspectul numărului locuitorilor. acordând o atenţie deosebită persoanelor mai vulnerabile. Un lucru esenţial este acela că poliţistul de proximitate nu se foloseşte de mijloace represive pentru a obţine informaţia şi prognozează evenimentele faţă de care intervine prin mijloace necoercitive. are o dublă funcţie şi anume determină o sporire a încrederii cetăţenilor în poliţie şi permite. fiind justificată mai ales de faptul ca există cartiere sau zone unde absenţa poliţiştilor sporeşte sentimentul de insecuritate. chiar să acţionăm înaintea producerii evenimentului nedorit. Tocmai de aceea prezenţa poliţiştilor. Acest obiectiv îndrăzneţ este o dorinţă mai veche. pot deveni mai uşor victime (copii. turiştilor străini. Protecţia Consumatorului.cartiaz.ro – Carti si articole online de la A la Z • • poliţie care să colaboreze cu toate instituţiile care au atribuţii pe linia securităţii publice. însă poliţia de proximitate urmăreşte tocmai reducerea acestui gen de intervenţie. în vederea realizării unui parteneriat benefic pentru ambele părţi. Atribuţiile poliţiei de proximitate • Realizează cunoaşterea populaţiei. în acest sens. respectând intimitatea cererii. activitatea zilnică şi responsabilitatea pe un teritoriu bine determinat (un cartier. Printr-o bună cunoaştere a situaţiei operative din sectorul de competenţă. Garda Financiară.

una dintre metode o constituie îmbunătăţirea relaţiilor dintre poliţie şi comunitate. • Consiliază cetăţenii care fac parte din categoriile cu grad înalt de risc din punct de vedere al victimizării.Efectuează acte de constatare şi sancţionare numai în cazul infracţiunilor şi contravenţiilor flagrante. • fapte antisociale ale căror victime sunt persoane cu probleme sociale (minori.cartiaz. ţine zilnic evidenţa evenimentelor înregistrate şi prezintă conducerii rapoarte privind activităţile desfăşurate. Astfel. • Receptează problemele populaţiei şi împreună cu instituţiile abilitate stabilesc măsuri pentru rezolvarea acestora.comunitate. societăţi comerciale etc. societăţilor comerciale. . 2/2003 190 . bătrâni. în paralel cu îmbunătăţirea celor existente. acest lucru neînsemnând. administraţiei publice locale pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului şi stabilirea măsurilor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale. asociaţii de locatari. 1 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ – Buletin documentar nr. Consideraţii generale despre parteneriat1 Un aspect fundamental al activităţii de prevenire şi. .. 7. care au ca obiect de activitate îmbunătăţirea siguranţei publice şi personale. care privesc: • stări conflictuale.Întreţine permanent relaţii de colaborare cu poliţiştii din formaţiunile operative privind evoluţia situaţiei operative din sectorul de activitate. Rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor. al întregii activităţi a Poliţiei îl reprezintă parteneriatul poliţie . problemele cu care se confruntă populaţia şi propuneri de îmbunătăţire a muncii. că această obligaţie îi aparţine în exclusivitate. persoane cu handicap sau afecţiuni neuropsihice etc). Celelalte sesizări şi reclamaţii ale cetăţenilor. . • Atrage şi mobilizează cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în cartiere. ce nu au caracter penal şi nu presupun aplicarea de sancţiuni contravenţionale.ro – Carti si articole online de la A la Z proprietari. . vor fi soluţionate de către ofiţerii din cadrul birourilor sau şefii sectoarelor de siguranţă publică. de fapt. pe care le prezintă şefilor şi le evidenţiază pe harta criminogenă. • Participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari şi la alte evenimente din cartier. poliţia este singura structură guvernamentală care are obligaţia statutară de a preveni criminalitatea.Colaborează cu mass-media pentru ameliorarea siguranţei publice.Zilnic analizează evenimentele înregistrate în sectorul de responsabilitate. • Formează sau participă la ateliere. • tulburarea liniştii publice în unităţile de învăţământ. organizaţiilor neguvernamentale. din competenţa formaţiunilor de ordine publică. Cooperarea unităţilor şi formaţiunilor de poliţie pe linia prevenirii şi combaterii criminalităţii Cooperarea poliţie – comunitate Fiind organul abilitat cu asigurarea respectării legii şi cu menţinerea ordinii şi liniştii publice. În cadrul efortului de prevenire a criminalităţii. • Mediază şi rezolvă amiabil conflictele interumane. care să asigure o eficienţă sporită acţiunilor sale. însă. factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ.5. pe bază de voluntariat.www. Poliţia Română încearcă să găsească noi metode de lucru.

Tipul de acţiune reactiv constă în răspunsul poliţiei la apelurile cetăţenilor. pur şi simplu. Ei trebuie să aibă posibilitatea de a participa în mod activ la luarea deciziilor ce determină tipul serviciilor aduse populaţiei. precum şi derularea unor activităţi comune de prevenire a faptelor antisociale. Definiţie. iniţiază şi participă la programe destinate prevenirii infracţiunilor şi asigurării protecţiei cetăţenilor. s-au identificat trei moduri de acţiune ale poliţiei: • reactivă (răspuns la solicitări). Unele dintre problemele semnalate poliţiei nu sunt de competenţa ei. dimpotrivă. pentru respectarea şi aplicarea unor legi. Poliţia Română şi-a reevaluat strategiile în domeniul prevenirii prin adoptarea unor noi concepte care evidenţiază o implicare mai activă în viaţa cotidiană. nu au caracter penal şi. alături de alte organisme şi organizaţii. în vederea soluţionării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate şi siguranţa civică. disperarea persoanei respective.G.În calitate de partener. În plus.cartiaz. care nu sunt şi nici nu pot fi consideraţi nişte beneficiari pasivi ai activităţii poliţiei. ci disponibilitatea de a colabora cu toţi membri comunităţii în scopul îmbunătăţirii vieţii sociale. fie. Acesta vizează atât o mai bună înţelegere de către cetăţeni a activităţii Poliţiei. • proactivă (mijloace specifice). În plus faţă de aceste două tipuri. O. de regulă. Pe baza considerentelor prezentate anterior. modul coactiv de acţiune presupune şi consultarea comunităţii şi a autorităţilor locale în problemele legate de siguranţa individuală şi colectivă. 1 Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ – Buletin documentar nr. relevă fie stări tensionale. uneori brutal. obiective1 În sens larg. poliţistul nu va mai fi privit ca simplu instrument de represiune care acţionează. Tipul proactiv cuprinde răspunsul la apeluri şi încercarea poliţiei de a lua anumite măsuri de prevenire şi reducere a numărului infracţiunilor folosind numai mijloacele proprii (creşterea numărului poliţiştilor într-o anumită zonă razii. prevenirii şi combaterii infracţiunilor şi realizării unui climat de siguranţă publică. Acest concept se întemeiază pe convingerea că realizarea obiectivelor propuse depinde de instituirea unei noi forme de relaţii între poliţie şi membri comunităţii. un funcţionar public. după ce a fost comisă infracţiunea şi luarea măsurilor pentru identificarea şi prinderea autorului.) .N. ci vrea să sprijine acţiunile desfăşurate de acestea. Această implicare nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor individului. sindicate. Parteneriatul poliţiei cu alte instituţii (şcoală. de cele mai multe ori abstracte. poliţia este interesată în depistarea cauzelor care pot duce la comiterea de infracţiuni şi identificarea dificultăţilor cu care se confruntă comunitatea. Parteneriatul poliţiei cu comunitatea este un concept care desemnează consultarea şi acţiunea comună a poliţiştilor şi cetăţenilor. în scopul respectării legii. este receptiv şi chiar are nevoie de sugestiile şi sprijinul lor. Ea furnizează informaţii. • coactiv-interactivă (consultarea comunităţii şi acţiuni comune). autorităţi locale. fie anumite probleme personale urgente.ro – Carti si articole online de la A la Z care să ducă la realizarea unui adevărat parteneriat. cât şi atragerea acestora în lupta împotriva infracţionalităţii. ci ca un reprezentant al statului. în aceste situaţii poliţia poate sesiza organismele în măsură să acţioneze pentru soluţionarea problemelor respective.www. La nivel doctrinar şi al practicii în domeniu. În acest fel. măsurându-şi eficienţa în funcţie de timpul în care s-a ajuns la locul faptei. principii. el nu acţionează independent de preocupările şi interesele cetăţenilor ci. preocupat cu adevărat de binele comunităţii. biserică. 2/2003 191 . acţiuni cu efective sporite etc. Trebuie înţeles faptul că poliţia nu doreşte şi nici nu poate să se substituie activităţii altor servicii şi organisme sociale.uri) devine astfel benefic pentru cetăţean întrucât. parteneriatul pentru prevenirea criminalităţii constituie un proces prin care diferite structuri guvernamentale şi organizaţii neguvernamentale dezvoltă relaţii de colaborare şi stabilesc modalităţi şi forme concrete de acţiune.

e) campanii mass-media de prevenire a criminalităţii. f) flexibilitatea în adaptarea activităţii la diversitatea problemelor comunităţii Obiectivele generale urmărite prin realizarea parteneriatului vizează: • reducerea numărului infracţiunilor şi a gradului de periculozitate al acestora.ro – Carti si articole online de la A la Z Între Relaţiile cu Publicul şi Relaţiile Parteneriale ale Poliţiei cu Comunitatea există o distincţie bine determinată. Primul aspect reprezintă un proces de comunicare într-un singur sens şi are drept scop informarea populaţiei asupra activităţilor desfăşurate de poliţie şi a serviciilor prestate de aceasta către cetăţeni. b) dezvoltarea de proiecte pe problematici specifice. se referă la un domeniu complex şi putem vorbi aici despre un schimb de informaţii şi opinii asupra problemelor de siguranţă publică şi a strategiilor şi modalităţilor de acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. c) desfăşurarea de activităţi de consiliere şi consultanţă. • diminuarea numărului participanţilor (victime. • întărirea climatului de siguranţă publică şi personală. în care vor fi angrenaţi toţi actorii sociali guvernamentali şi neguvernametali care activează în plan local. 192 . d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. • creşterea încrederii în poliţie a membrilor comunităţii. f) încheierea de „contracte locale de securitate“. d) consultarea publicului prin întâlniri directe sau prin sondaje de opinie. • cunoaşterea stărilor tensionale din comunitate şi împiedicarea degenerării lor în conflicte. e) continuitatea în desfăşurarea activităţii. c) echidistanţa faţă de parteneri şi alte persoane şi instituţii implicate în activităţile de prevenire a criminalităţii. Principalele modalităţi prin care se poate realiza parteneriatul pentru prevenirea criminalităţii sunt următoarele: a) iniţierea de programe de interes naţional şi local.www. Cel de-al doilea. Parteneriatul cu comunitatea se bazează pe acţiunea comună a poliţiştilor şi cetăţenilor. în vederea soluţionării problemelor ce implică starea de legalitate din comunitate şi siguranţa publică. Principiile care stau la baza parteneriatului sunt: a) legalitatea. autori). însă. prin atragerea la dialog a părţilor implicate.cartiaz. b) consultarea comunităţii în luarea deciziilor ce privesc asigurarea climatului de siguranţă publică şi individuală.

ediţia a II-a. Editura Academiei.Tiberiu – Probleme de psihologie judiciară. 2003. 2003.Tănăsescu. 6.Beck.www. Bucureşti. Editura Ştiinţifică. 16. editura C. J. Cluj. I. 193 . F.Dascălu + colectiv – Organizaţia criminală a drogurilor. Bucureşti. 1997.Pintilie – Metode şi tehnici de investigare a criminalităţii organizate.Voicu. A. Academia de Poliţie.. 13. Bucureşti. 5. Craiova. editura ALL Beck. A. 2008. 2000. Editura Universul juridic. 1970. Bucureşti. 22. 1999. Bucureşti. Georgeta Ungureanu – Criminologie.Stănoiu – Metode şi tehnici de cercetare în criminologie. 18. C. A. Editura Sitech. . Editura ALL.H. 9. 10. 14. 4. 1996.Becariu – Des Delits et des Peines – paris. B.Boroi – Drept penal. 8.Păun – Criminologie. Bucureşti. Editura Europa Nova. 2006. L. Gh. Editura Proarcadia. A. 1993. 20. 1998. C. G. I. Bucureşti. Editura INS. Bucureşti. Şt. C. I. 2.cartiaz.Pinatel – Criminologie. 11. 15. Editura Academica. 2008.ro – Carti si articole online de la A la Z BIBLIOGRAFIE 1. R. T. Teză de doctorat. R. 1913. V. Bucureşti. 19. Bucureşti.Dincu – Bazele criminologiei. 7. 1983. 12.Roşca – Psihologie generală. Bucureşti. S.Oancea – probleme de criminologie. 3. Editura MIRA. V. Paris. 1973.Pintea – Criminologie generală.Prună – Victimizarea judiciară. Bucureşti.Nistoreanu. 2003.Pop – Criminologie. Craiova. 17.Bujor – Studii victimologice.Zdrenghea + colectiv – Criminologie. 2008.Cioclei – Manual de criminologie. 2002.Stănoiu – Criminologie. Editura Oscar Print.T.Fraud – Caiete de psihoanaliză. Raffaele Garoflo – Crimibnologie. 1928. Editura Sitech.Ungureanu – Int6roducere în criminologia aplicată. 21.oo. 1996. Bucureşti. 1988.. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful