UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE FIZICĂ

Catedra Fizică Teoretică

Viorel Nicolae ENACHI

C O M P U T E R E   C U A N T I C E    
Partea I. Introducere teoretică

Aprobat de Consiliul Facultăţii de Fizică

Chişinău-2010 CEP USM

CZU 004.38(075.8) E 52

Recomandat de catedra Fizica Teoretică Recenzent: Nicolae ENACHE, dr. hab., prof. univ., IFA AŞM

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII Enachi, Viorel Nicolae Computere cuantice / Viorel Nicolae Enachi; Univ. de Stat din Moldova, Fac. de Fizică, Catedra Fizică Teoretică. – Chişinău: CEP USM, 2010. - ISBN 978-9975-70-969-9. Pt.1. Introducere teoretică. – 2010. – 95 p. – Bibliogr.: p.93 (13 tit.). – 50 ex. – ISBN 978-9975-70-999-6. 004.38(075.8) E 52

 

ISBN 978-9975-70-999-6

© Viorel Nicolae Enachi, 2010 © USM, 2010

  2

Prefaţă
În ultimii 20 de ani, procesarea cuantică a informaţiei a fost cercetată atât teoretic, cât şi experimental. Au fost obţinute rezultate remarcabile de către fizicieni, matematicieni şi informaticieni în parte, dar şi de colective comune de cercetare, create „ad hoc” în dependenţă de problema abordată. Au fost obţinute realizări experimentale în ramura computerului cuantic specializat în factorizarea numerelor întregi, căutarea informaţiei în baze de date extrem de voluminoase. S-au obţinut rezultate noi în teleportarea informaţiei. În anul 2010, a fost realizată simularea moleculei de hidrogen, calculele fiind realizate pe un computer cuantic fotonic (realizarea ideii renumitului fizician-teoretician Feynman de a utiliza computerul cuantic în scopul simulării eficiente a fenomenelor cuantice). Toate aceste realizări impun introducerea în cursurile universitare de mecanică cuantică şi cursuri specializate în domeniu a ideilor fundamentale noi, ce ţin de informatica cuantică, ceea ce ar contribui esenţial la pregătirea specialiştilor fizicieni şi informaticieni (a se vedea Recomandări speciale bibliografice, p.94), care vor putea activa în domeniul de cercetări nanotehnologice ce ţin de computerele cuantice. Prezentul studiu este contribuţia minimă a autorului în atingerea scopului propus. Conţinutul acestuia reflectă cursul de prelegeri „Computere cuantice” ţinut studenţilor de la catedra „Fizică Teoretică” începând cu anul 2002. Aşadar, cartea este dedicată studenţilor şi masteranzilor care îşi fac studiile la Facultatea de Fizică, dar poate fi utilizată şi de studenţii de la specialităţile „Informatica” şi „Tehnologii informaţionale” având o pregătire fundamentală minimă în fizica cuantică. Independent de specialităţile sus-numite, studenţii respectivi ar trebui să audieze un curs dedicat teoriei informaţiei clasice, care este necesar pentru pregătirea fundamentală modernă la specialităţile vizate. Nu sunt expuse realizările fizice ale computerelor cuantice şi metodele de corectare a erorilor în etapa de procesare şi transmitere a informaţiei. Toate aceste aspecte vor fi introduse în partea a II-a a studiului, iar actuala ediţie, partea I-a, poate fi utilă ca introducere teoretică scurtă în domeniu. În sfârşit, vreau să aduc sincere mulţumiri colegilor de catedră, care m-au susţinut şi masterandei la specialitatea „Fizică Teoretică şi
3

care a efectuat culegerea textului la computer. dar şi pentru observaţii asupra unor procedee metodice. de care am ţinut cont.Matematică” Silvia Andronic.md 4 . Conferenţiar doctor Viorel ENACHI e-mail:enachi@usm.

5 . de la stânga la dreapta ”Conductor” prin care se deplasează un bit clasic 0 sau 1. ori echivalent sau .Utilizarea unor simboluri grafice Operaţia Pauli Operaţia Pauli Operaţia Pauli Hadamard Operaţia de fază Operaţia de fază Control-NOT Control-Control-NOT Control-U Măsurare Qubit Bit Clasic Proiecţia pe sau ”Conductor” prin care se deplasează un qubit în timp.

Descoperirea experimentală a posibilităţilor teleportării cuantice. Shanon dezvoltă teoria informaţiei în canale electrice de comunicare.Bohr a explicat liniile spectrale ale atomului de hidrogen. A fost generată perechea de fotoni inseparabili (entanglaţi). 6 . L.Câteva date istorice semnificative Anul 1900 1905 1913 1922 1923 1925 1926 1928 1936 1945 1946 1948 1949 1961 1973 1981 1982 1984 1985 1993 1994 1996 1996 1997 2001 2010 Evenimentul Max Planck a cercetat radiaţia corpului negru. Jordan. Dirac formulează teoria relativistă a mecanicii cuantice. Executarea experimentală a algoritmului Shor în baza computerului cuantic realizat în spectroscopia nuclear-magnetică de rezonanţă (NMR). Deutsch descrie primul computer cuantic universal. Heisenberg formulează mecanica cuantică matriceală.Einstein a explicat efectul fotoelectric. Ph. Simularea moleculei pe computerul cuantic fotonic. Shor/Steane elaborează codificarea cuantică.Broglie introduce dualismul particulă-undă. N.Roger demonstrează experimental violarea inegalităţii Bell.Grangier. Feynman introduce ideea Computerului cuantic. Landauer afirmă că informaţia este o noţiune fizică. Bennet/Brassard începe cercetarea criptografiei cuantice. Dirac. Grover anunţă elaborarea algoritmului cuantic de căutare în baze de date voluminoase. Von Neuman introduce ideea de memorizare a programelor în computer. ceea ce demonstrează că teoria cuantică este nelocală. A. Heisenberg elaborează varianta integrată a mecanicii cuantice. Experienţa Stern-Gerlach. Confirmarea experimentală a teleportării cuantice. Schrodinger. Bennet cercetează porţile logice reversibile. Shor descrie primul algoritm cuantic de factorizare a unui număr întreg mare în produsul a două numere prime (RSA). Benioff introduce ideea maşinii Turing Cuantice.Aspect. Born. A. G. Informaticianul Turing introduce maşina universală Turing. ENIAC este primul computer universal.

1. Calculatoarele clasice conţin registre de memorie. ceea ce este util pentru inginerii fizicieni sau electronişti. cât şi logic.1. Desigur. Computarea este un proces fizic Din punct de vedere teoretic. INTRODUCERE 1.) care pot stoca unităţi binare (biţi) de informaţii: "0" sau "1". 7 . evident. care nu a fost materializată. Aceste computere. consumă. care au un set de elemente fizice bistabile (magnetice sau optice etc. Procesorul forţează o tranziţie de la starea iniţială a registrului de intrare la starea finală care se memorizează pe registrul de ieşire. care rezultă. a fost propusă varianta reversibilă a computerului clasic. Trebuie de menţionat faptul că computerele clasice moderne sunt ireversibile atât fizic. din natura şi implementarea lor fizică. se pot compara abilităţile computaţionale ale computerelor clasice şi cuantice. în conformitate cu legile fizicii clasice. computerul este un dispozitiv fizic care ne ajută să procesăm informaţia prin executarea algoritmilor selectaţi pentru a rezolva o anumită problemă. pentru a funcţiona. Pentru a diminua această parte negativă a computerelor. este necesar a lua în consideraţie procesele cuantice fundamentale din interiorul componentelor. care au aptitudini inovative tangibile cu nanotehnologiile din acest domeniu. Deci. implementate ca o reţea de celule logice şi registre de memorie. Folosind acest punct de vedere. iar rezultatul codificat se fixează pe un registru de memorie de ieşire după care urmează decodificarea informaţiei finale. bazându-se pe conceptul computerului virtual Turing. dar însăşi ideea a rămas în atenţia savanţilor şi inginerilor. după care un procesor induce modificări ale stării de pe registrul de intrare până se termină algoritmul de calcul. de exemplu. Intrarea iniţială este codificată şi înregistrată pe un registru de memorie de intrare. pentru a înţelege cu adevărat funcţionarea componentelor calculatoarelor clasice moderne. care au conceptual arhitectura maşinii virtuale. calculele pot fi descrise iniţial în limbajul matematic (algoritmic) formal (limbajul boolean). apoi pot fi efectuate pe computerele fizice. energie relativ mare pentru procesarea unui bit de informaţie în comparaţie cu sistemele biologice.

Acest procesor preia informaţia iniţială din registrul cuantic şi o forţează către algoritmul cuantic spre finalizarea calculelor specificate în algoritm. cum ar fi atomul. de fapt. sau mai simplu. care de fapt pot fi numiţi qubiţi staţionari. Realizarea fizică a qubitului se efectuează prin sisteme cuantice. relativ stabile. Procesarea tuturor stărilor în mod simultan necesită L procesoare paralele. În computerele cuantice. Această stare generală poate fi concepută şi ca o singură stare de L qubiţi elementari. Realizarea clasică a bitului (stânga) prin utilizarea diferenţei de potenţial electric. el conţine. particule elementare cu spinul 1/2. qubitul (provine de la cuvântul englez quantum bit. Fig1. ceea ce. care posedă cel puţin două stări distincte. arhitectura căreia conţine celulele logice cuantice reversibile. iar procesarea informaţiei se efectuează cu un singur procesor. În aşa mod. (Fig. fiecare fiind compusă din L biţi. care în traducere este bitul cuantic) este unitatea de măsură a informaţiei în computerele cuantice şi poate lua valori separate |0> şi |1> (varianta cuantică a bitului clasic). se efectuează procesarea paralelă 8 . qubitul elementar.Indiferent de varianta de realizare a computerului clasic. ultimii se folosesc şi în procesul de transmitere cuantică a informaţiei. realizarea cuantică a qubitului (centru) prin utilizarea sistemului cuantic cu două stări distincte. Numărul de stări ale registrului este egal cu 2^L şi acest registru poate să se afle în momentul dat numai într-o singură stare. registre de memorie de L-biţi. dar poate fi şi o superpoziţie între |0> şi |1>. Într-adevăr. este realizarea computerului reversibil. realizarea qubitului (dreapta) prin particule cu spinul s=1/2 în câmp magnetic Procesorul cuantic este o reţea. care se realizează prin două stări ortogonale de polarizare a fotonului. spre deosebire de qubiţii flotanţi. după cum s-a mai spus. Anume această idee stă la baza arhitecturii supercomputerelor moderne clasice. puncte cuantice etc. starea (funcţia de undă !) generală a registrului poate fi realizată ca o superpoziţie simultană a 2^L stări de bază posibile. Apropo.1). molecula.

Noţiuni Recapitularea scurtă a algebrei liniare.Algebra liniară în spaţiul complex Hilbert. cu atât mai eficient este computerul cuantic.10]. Actualmente. funcţionarea lui este asistată de interfeţe şi computere clasice. Ceea ce este important de menţionat. Deci.va fi utilizată în expunerea noţiunilor de bază ale computerelor cuantice şi informatica cuantică [2. 4]. că computerul cuantic dispune de dimensiuni moleculare sau nanometrice. supercomputerul clasic este mai eficient decât computerul cuantic care utilizează algoritmi cuantici. programatorul forte de azi şi cel de mâine îndeosebi trebuie să cunoască bine fizica cuantică şi matematica cel puţin în context informaţional. 1.simultană a informaţiei cuantice de către un singur procesor reversibil cuantic [1. chiar dacă s-ar rezolva aceleaşi probleme pe supercomputerul clasic. din punct de vedere ingineresc. sunt următoarele: computerul clasic nu necesită control şi intervenţie permanentă asupra procesului de calcul. obligatoriu din cauza necesităţii de extragere a informaţiei cuantice (rezultatul calculelor !) şi obţinerea informaţiei clasice în urma măsurărilor efectuate. Aceasta este. trebuie de remarcat. În acest caz. 9 . pe când computerele cuantice necesită control şi intervenţie permanentă din partea programatorului. iar informaticienii trebuie să cunoască bazele fizicii cuantice (în context informaţional) pentru a elabora algoritmi cuantici eficienţi. de fapt. în prezent este recunoscută teza: fizicienii trebuie să cunoască teoria informaţiei şi aspectul ei fizic. Totodată. Pentru o conlucrare eficientă. Este demonstrat că unele probleme pot fi rezolvate mult mai eficient pe computerul cuantic. în acest domeniu se întreprind eforturi foarte mari în cercetare de către fizicieni şi informaticieni. asupra procesului de calcul.2. Însă paradoxal este cazul factorizării numerelor întregi mici utilizând algoritmi clasici. cu cât numărul întreg este mai mare. Altfel spus. Exemplul clasic este problema factorizării numerelor întregi foarte mari.

2) Vectorul „ket” este matricea coloană iar ... = = . unde a şi b sunt numere reale . este matricea rând Vectorul „bra” 3) Produsul scalar al vectorului prin De exemplu: fie atunci = = . – numere reale sau complexe. sau prin 10 . atunci spaţiul complex Dacă = = . 4) Produsul direct sau tensorial al vectorilor însemna prin De exemplu: = = = sau uneori prin şi se va .1) Fie conjugat – aparţine spaţiului complex va conţine . şi în spaţiul se notează . atunci sau complexe.. ..

= . atunci oricare vector în spaţiul . De exemplu: Prin = = . iar – matrice complex conjugată. De exemplu dacă determinăm reprezentaţi prin matricele şi vectorii de bază în spaţiul . – matricea Hermitică conjugată. produsul scalar al lui şi . Atunci Este uşor de demonstrat proprietatea 6) Norma vectorului iar vectorul normalizat va fi Vom însemna prin sau produsul scalar al lui = . se va însemna prin / .5) Fie este operator sau matrice. ceea ce este echivalent. se va reprezenta prin 11 . şi 7) Vectorii de bază ai spaţiului complex se numesc mulţimea vectorilor { } care permit a reprezenta oricare vector ce aparţine spaţiului în formă de combinaţie liniară (superpoziţie) = a vectorilor de bază. atunci = . Vom însemna prin = . . Atunci vom însemna matricea transpusă matricei . în spaţiul complex.

că vectorii vectorial complex şi alţi vectori generatori ai spaţiului . În caz general. are loc relaţia: . . . . are loc egalitatea: b) Pentru oricare vectori 12 . 9) Unele proprietăţi ale produsului tensorial dintre stări şi operatori (matrice). sau Exemplu: . în acest caz. de exemplu . 8) Matricea se numeşte unitară dacă dacă . sunt unitare: . – operator Hermitic. care sunt utilizate în calcule teoretice ale informaticii cuantice (a se vedea manuale standarde de mecanică cuantică). care se utilizează în informatica cuantică. . generează spaţiul . . Atunci vectorul liniară a vectorilor şi : şi .Se spune. în spaţiul vectorial pot fi folosiţi poate fi reprezentat ca o combinaţie De la vectorii de bază se cere independenţa liniară. a) Pentru oricare scalar şi vectorii . Exemplu: Matricele Pauli. . Acestea satisfac anumite reguli de comutare între ele.

se va defini în acelaşi mod: . şi .c) Pentru oricare vectori . Folosind această formulă. atunci poate fi definit operatorul liniar . Adică. care acţionează în spaţiul în felul următor: . iar şi operatori liniari care acţionează în spaţiul şi respectiv. are loc relaţia: d) Fie V şi W. . atunci obţinem: e) Exemple: Produsul tensorial a matricelor Pauli şi : 13 şi . care acţionează în spaţiul Operatorul extins . care este altă denumire a produsului direct bine cunoscut în teoria matricelor. dacă este matricea de dimensiune şi este de dimensiunea . vom defini acţiunea operatorului în spaţiul şi a operatorului în acelaşi spaţiu . Operatorii extinşi pot fi utilizaţi la scrierea operatorului Hamilton al sistemelor cuantice compozite şi Dacă se utilizează reprezentarea matriceală a operatorilor. atunci în loc de produs tensorial al operatorilor se foloseşte şi produsul Kroneker. Se obţin următoarele relaţii: – operator extins.

logaritmului şi exponentei operatorului. deci avem produs tensorial al operatorului A repetat de k ori. Această procedură poate fi utilizată. . . 11) Funcţii de operatori sau matrice. Poate fi demonstrat că repetat de este definită univoc. ceea ce înseamnă produsul tensorial al stării ori: Pentru operatori la fel. 10) Deseori în literatura de specialitate se utilizează simbolul stării . se utilizează .. 14 . Atunci . de exemplu. pentru calculul rădăcinii pătrate. Fie operatorul este reprezentat prin descompunerea spectrală – unde funcţii proprii. De aici obţinem că – adică nu avem comutarea matricelor şi în produsul tensorial. şi a – valori proprii ale matricei funcţia .

un spaţiu liniar vectorial complex (numit spaţiul Hilbert). din punct de vedere matematic. dar nu se spune că el joacă rol de postulat. Postulatul 4 se utilizează.B. În manualele mai vechi.3. 3. Postulatul 3: Se definesc măsurările în sistemele cuantice. care posedă produsul scalar al vectorilor şi care se numeşte spaţiul stărilor sistemului fizic. mecanica cuantică se bazează pe 3 (trei) postulate: 1. oricare qubit poate fi reprezentat ca o combinaţie liniară a vectorilor . iar func- 1. s-au publicat lucrări ştiinţifice şi manuale în care Postulatul 4 este ridicat la rang de Postulat. Comentarii. Comentarii. Postulatul 1: Bitul cuantic Fiecărui sistem fizic izolat i se pune în evidenţă. Într-adevăr. Deci un sistem simplu cuantic poate fi qubitul descris în spaţiul Hilbert bidimensional având vectorii de bază şi . Postulatele mecanicii cuantice Există patru postulate ale mecanicii cuantice care sunt expuse în forma adaptată din punctul de vedere al limbajului spre utilizare în informatica cuantică [1]: Postulatul 1: Se dă definiţia bitului cuantic sau qubitului. atunci . Aici numerele 15 de bază prin superpoziţia: şi pot . Postulatul 4: Se defineşte descrierea sistemelor de multiqubiţi în sisteme cuantice compozite. N. Postulatul 2: Se defineşte evoluţia (transformarea) qubitului. Odată cu apariţia ideii despre computere cuantice (~25 ani în urmă). 2. Comentarii. Comentarii.Exemplu: Operatorul Pauli ţiile proprii respective şi are valori proprii .

care acţionează în spaţiul Hilbert şi este un operator Hermitian . În spaţiul Hilbert există operatori care pot fi utilizaţi în ecuaţia Schrodinger. se foloseşte tradiţional Postulatul 2'. dar poate să nu aibă realizare fizică. nu depinde de timp. . De fapt Postulatul 2' este o consecinţă a Postulatului 2. unde – constanta Plank. N. În cazul nostru şi . unde starea iniţială în momentul este dată. 16 . N. Un exemplu de operator unitar (care se aplică la transformarea unitară din Postulatul 2') este operatorul Hadamard: care se obţine dintr-un operator Hamilton specific.fi reale sau complexe şi trebuie să satisfacă relaţia: şi din setul degenerat.B. Postulatul 2': Evoluţia qubitului (forma integrală) Evoluţia în timp a stărilor unui sistem cuantic izolat este realizată de transformarea unitară U: . pentru a descrie computerele cuantice şi informaţia cuantică. de fapt. iar nu trebuie să facă parte Postulatul 2: Evoluţia qubitului (forma diferenţială) Evoluţia în timp a stărilor unui sistem cuantic izolat este descrisă de ecuaţia Schrodinger: .B. Însă. dacă se rezolvă ecuaţia diferenţială Schrodinger având în vedere condiţia iniţială . – operatorul lui Hamilton pentru sistemul cuantic.

Aplicăm H la starea iniţială şi obţinem . . Dacă înaintea măsurărilor sistemul cuantic se află în starea . Aceşti operatori acţionează în spaţiul stărilor cuantice ale sistemului supus măsurărilor. atunci Postulatul 3: Măsurări cuantice Măsurările cuantice sunt descrise de setul de operatori de măsurare { } numiţi şi proiectori. Iar după măsurare sistemul se va afla deja în altă stare care. fiind normată. 2) Matricea este unitară dacă unde Exemple: . Însă din contextul textului. 17 .B. 1) Operatorul Hadamard H nu este operatorul Hamilton din Postulatul 2. atunci probabilitatea de a obţine rezultatul în cazul unei singure măsurări pentru starea este dată de definiţia: . În literatură se foloseşte una şi aceeaşi literă H pentru operatorul Hadamard şi operatorul Hamilton. Indicele m indică starea care poate fi obţinută prin măsurare. N. este: . aceşti operatori pot fi uşor distinşi. La fel pentru starea iniţială obţinem .

Deci probabilitatea de a observa sistemul în starea de amplitudinea de probabilitate probabilitatea pentru starea starea . Fie avem qubitul . După măsurare sistemul se va afla în . măsurările se efectuează pe un ansamblu de sisteme cuantice.Operatorii măsurărilor satisfac relaţia de plinătate Din proprietatea de plinătate reiese că: N. Pentru a obţine probabilităţile experimentale. . Se observă uşor că de plinătate. Postulatul 4: Stările sistemelor cuantice compozite. Multiqubiţi Spaţiul stărilor sistemelor cuantice compozite reprezintă în sine produsul tensorial (diadic) al stărilor elementelor care 18 .B. La fel se obţine . Exemplu: Fie că operatorii de măsurare în baza computaţională sunt . adică are loc proprietatea şi deci . prin expresia este legată .

fotonului etc. Cu ajutorul matricei densitate este comod a descrie sistemele cuantice stările cărora nu sunt cunoscute complet.B. spinului. Realizarea fizică a n-qubitului (multiqubit) are loc prin n-atomi.3. n-molecule. n-spini. Aceste resurse informaţionale lipsesc totalmente în informatica clasică. Superpoziţia stărilor cuantice (Post.alcătuiesc sistemul compozit din fie elemente. care este echivalentă cu prima. } 19 . Însă există o formulare de alternativă. Starea sistemului . Ultima alternativă oferă posibilitatea de a trata unele probleme ale mecanicii cuantice în cazul lipsei de informaţie veridică asupra unor stări cuantice ale sistemului. 1. fie starea neseparabilă a sistemului alcătuit din doi qubiţi: . Registrele de memorie pot fi realizate fizic dacă qubiţii interacţionează în sistemul compozit de n-qubiţi. n-fotoni etc. N.1. 1) şi stările legate (entangled) a qubiţilor (Post. adică nu există două stări a câte un qubit şi . De exemplu. atunci starea sistemului compozit este . Vom numi mulţimea { . Fie că sistemul cuantic se află în starea a cărei probabilitate este . 4) joacă un rol fundamental în informatica cuantică asigurând atât paralelismul instantaneu al procesării cuantice a informaţiei. încât . însă e bazată pe noţiunea de operator sau matrice a densităţii. Postulatul 4 permite determinarea unor stări deosebite numite stări neseparabile sau stări legate sau în original – entanglement. Qubitul se realizează fizic prin două stări ortogonale ale atomului. moleculei. Această stare posedă anumite proprietăţi extraordinare. Formalismul operatorului densitate Cele 4 postulate de mai sus au fost formulate în limbajul vectorilor de stări ale sistemelor cuantice. cât şi teleportarea informaţiei la distanţe.

Postulatul 1 Cu fiecare sistem fizic izolat este legat spaţiul vectorial complex cu produs scalar (spaţiul Hilbert). Exemplu: Pentru ansamblul statistic a cărei temperatură T este cunoscută. legat de ansamblul { . care sunt operatori de densitate se defineşte conform teoremei: Teoremă: Operatorul este operator de densitate. d. atunci (superpoziţia stărilor ). toarele condiţii: 1)Urma ( sau ) operatorului 2) este operator nenegativ. Clasa operatorilor. este definită pentru ansamblu. atunci c. atunci . }. . probabilitatea de populare a stării este . Dacă sistemul cuantic se află în starea cu probabilitatea . Sistemul este descris complet de către operatorul de densitate al său. care se numeşte spaţiu de stări. Demonstraţie: Fie 20 .ansamblul stărilor cuantice. unde Z este suma statistică. Această teoremă oferă posibilitatea de a reformula postulatele mecanicii cuantice în limbajul operatorilor densitate. Operatorul densitate pentru întregul ansamblu se defineşte astfel: . atunci şi numai atunci când se îndeplinesc urmăeste egală cu 1. Fie este oricare vector în spaţiul de stări. t. care satisface teorema despre proprietăţile generale.

atunci starea sistemului compozit este . (Aici se reformulează de fapt postulatul 2’. Postulatul 3 Măsurările cuantice se descriu de setul de operatori de măsurare { }. iar starea sistemului după măsurare va fi. Indicele indică rezultatul măsurării stărilor (ex. b) Este necesar a descrie starea componentelor sistemului compozit dacă se cunoaşte starea întregului sistem. Dacă elementele sistemului compozit le vom numerota de la 1 la şi elementul se află în starea . 21 .). conform indicelui următoarea: . } trebuie să satisfacă condiţia de . Aceste postulate sunt utilizate la rezolvarea problemelor mai ales atunci când: a) Starea sistemelor cuantice nu este complet cunoscută.Postulatul 2 Evoluţia în timp a sistemului cuantic izolat este descrisă de operatorul unitar . Aceşti operatori acţionează în spaţiul de stări ale sistemului în care se efectuează măsurători. etc. atunci probabilitatea . Dacă . Operatorii de măsurare { plinătate Postulatul 4 Spaţiul de stări ale sistemului fizic compozit se reprezintă prin produsul tensorial al stărilor elementelor sistemului compozit. forma integrală). înainte de măsurări starea sistemului este de măsurare se obţine conform formulei: în .

Fie şi . . atunci   iar egalitatea este satisfăcută numai atunci când descrie starea pură. starea sistemului este „amestecată”. indică urma parţială după sistemul . şi sunt doi – respectiv . Se obţine .2. Pentru descrierea elementelor sistemelor compozite se utilizează operatorul redus al densităţii în cazul când se cunoaşte operatorul densitate pentru întreg sistemul compozit. – operatorii de densitate vectori ortonormaţi oricare ai stării elementului pentru elementul Utilizăm Exemplu: Fie pentru . şi.3. respectiv. . iar starea întregului sistem compozit este descrisă de operatorul . În caz contrar (are loc inegalitatea). ceea ce trebuia .Pentru sistemele compozite de tipul a). Însă pentru stările „entanglate” rezultatul nu este deloc trivial. Criteriul stărilor pure Fie – operatorul densitate a sistemului. . deci vom stabili următoarele criterii: 1. Fie că sistemul compozit este alcătuit din două elemente (subsisteme) şi . Operatorul redus al densităţii elementului unde este definit prin relaţia: . Fie că avem o stare „entanglată” (una din stările lui Bell) care este compozită densităţii stării compozite este: . Operatorul 22 . adică starea sistemului nu este bine cunoscută (determinată). trebuie stabilite anumite criterii. Atunci de aşteptat în mod intuitiv. unde şi şi respectiv.

Concluzia este: pentru întreg sistemul compozit alcă- tuit din doi qubiţi (două particule !). calculând traseul după qubitul 2: . ceea ce înseamnă că cunoştinţele despre starea primului qubit sunt incomplete. 23 . Această proprietate este stranie. Deci rezultatul măsurărilor pentru şi nu corelează. deci primul qubit se află în starea de „amestec”. 3]: 1) Semnificaţia fizică a unui produs tensorial al stărilor Pentru a vedea reprezentarea fizică a unei stări produs pentru sistemul compozit şi vom presupune că înainte de măsurare starea globală este tatului pentru sistemul şi probabilitatea obţinerii rezulde exemplu va fi: . sau stări corelate (a se vedea remarca). conţine însă elemente ale sistemului. şi anume existenţa unei astfel de stări a sistemului întreg. în cazul densităţii reduse se obţine . De aici se vede că nu depinde de : . Am obţinut deci ceea ce-i caracteristic stărilor „entanglate” sau stări inseparabile. starea cărora este „amestec”. Vom obţine formulă analogă şi pentru sistemul . deci bine determinată. din punct de vedere fizic. pe care o cunoaştem că este pură. este că şi nu interacţionează.Folosind acest operator densitate. Concluzia. Remarcă [2. vom calcula operatorul densitate redus pentru qubitul 1. altfel spus avem o stare compozită pură.

în acest caz. iar confirmarea experimentului ar demonstra că mecanica cuantică nu descrie corect fenomenele naturale. În aşa fel are loc transformarea stării iniţiale. dacă inegalitatea lui Bell se respectă. Savantul Bell a propus verificarea acestei ipoteze prin efectuarea măsurărilor clasice şi cuantice asupra stărilor entanglate [4. Podolsky. e necesar de a introduce în teoria cuantică a variabilelor locale ascunse. Asemenea stări au fost studiate de către Bell (1964) în contextul stabilirii caracterului local sau nelocal al interacţiunilor în mecanica cuantică. însă dacă inegalitatea este violată. într-o stare finală. Verificarea ipotezei a fost propusă chiar de către EPR (a.1935) prin experimentul inventat de ei (numit ulterior paradoxul EPR).Aspect şi colaboratorii au demonstrat experimental violarea inegalităţii lui Bell pentru starea entanglată a doi fotoni [3. atunci Einstein are dreptate. care este produs tensorial .2) Semnificaţia fizică a unei stări globale care nu poate fi reprezentată prin produs tensorial Fie avem două sisteme cuantice şi . O astfel de situaţie indică corelarea între sistemele A şi B şi. pornind de la ipoteza lui Einstein. pentru obţinerea probabilităţilor respective. În anul 1981 A. Într-adevăr. adică Previziunea rezultatelor măsurărilor asupra sistemelor poate fi exprimată prin funcţiile trebuie folosită funcţia globală sau şi . iar teoria cuantică. Anume Bell a stabilit criteriile (inegalitatea lui Bell la baza căreia se află o relaţie cunoscută în teoria numerelor – a se vedea exerciţiul de mai jos) prin care se poate verifica ipoteza EPR. precum că pentru a înţelege stările entanglate. în acest caz. prin urmare. iar teoria cuantică este locală şi trebuie de introdus variabilele ascunse. nu mai . atunci variabilele ascunse nu există.5]. care ar lămuri paradoxul EPR. p. efectuând măsurările cuantice respective. sistemele interacţionează între ele. starea globală a cărora nu poate fi reprezentată ca produs tensorial.54]. Rozen (EPR). care nu poate fi reprezentată ca produs tensorial. este nelocală. 24 .

y1. Phys.526.Exerciţiu Fie avem patru numere pozitive x1.y2 <=1.v. x2.10. atunci are loc inegalitatea: -1<=x1 y1 – x1y2+x2y1+x2y2-x2-y1<=0. M. Demonstraţi această inegalitate (a se vedea J.D.Clauser. care satisfac relaţia 0<= x1. y2.Rev. y1.Horne.x2.(1974)) 25 .

sau simplu qubit. Qubitul poate fi preparat în starea iniţială asupra căreia se efectuează o operaţie unitară.1. poate fi scris în forma: . dacă trecem convenţional de la valorile logice scalare 0 şi 1 la stările şi . Coeficienţii şi pot fi şi numere complexe care trebuie să sa. QUBIŢI. Această relaţie este o condiţie tisfacă relaţia de normare impusă pentru a facilita procesul de măsurări asupra qubitului şi reiese 26 . Qubitul nu este o concepţie numai pur matematică. Spre deosebire de bitul clasic care este reprezentat matematic prin numere reale scalare 0 şi 1. orientat în „sus” sau „jos” faţă de direcţia câmpului magnetic. atunci şi . ci este şi una care are şi un suport fizic. care în spaţiul Hilbert bidimensional este reprezentat prin matrice. qubitul este un vector. pot fi reprezentaţi prin matrice: . REGISTRE CUANTICE ŞI PORŢI LOGICE 2. Definiţie. Într-adevăr. b) Fotonul în stările de polarizare verticală şi orizontală.2. În această bază un qubit de superpoziţie. 4] În sistemele digitale cuantice. Aceste matrice alcătuiesc baza standardă sau baza computaţională. componentele căreia pot fi şi numere complexe. Qubitul este un sistem cuantic descris de vectorul în spaţiul Hilbert bidimensional . c) Electronul. De exemplu suportul fizic poate fi: a) Atomul în una din două stări: fundamentală şi starea excitată. Bit cuantic (qubit) [1. informaţia este cuantizată prin biţi (cazul clasic) sau qubiţi (cazul cuantic). iar rezultatul poate fi obţinut efectuând măsurări pentru a obţine valorile logice. numite qubiţi de bază. care are spinul . la fel ca şi în sistemele clasice digitale.

Sfera Bloch 27 . (coeficienţii Vizualizarea spaţială şi temporală a qubitului egală cu 1 ( ). care poate lua valori consecutive în timp.din interpretarea probabilistică a stărilor . 3) Qubitul poate fi reprezentat folosind coordonatele sferice reale.2. 2) Spre deosebire de bitul clasic „0” şi „1”. Anume această proprietate este una care deosebeşte informatica clasică de cea cuantică. atunci starea după măsurare va fi şi. Dar mai sunt şi alţi indicatori. anume este probabi- litatea de a obţine ca rezultat al măsurărilor valoarea logică „0” şi pentru valoarea „1” . Acest fenomen de schimbare bruscă a stărilor după măsurare se mai numeşte „colaps” al stărilor şi este unul din indicatorii „nelocalităţii” mecanicii cuantice. şi : . şi . Remarcă: Trebuie de menţionat următoarele momente esenţiale: 1) Dacă se măsoară „0” în starea . pot depinde de timp) se efectuează cu ajutorul sferei Bloch cu raza Fig. qubitul superpoziţie poate lua valori „0” şi „1” instantaneu. pentru „1”. respectiv.

atunci probabilităţile de obţinere a valorilor logice „0” şi „1” vor fi: Prob (0)= În caz general. acest timp de „viaţă” T1 este relativ mic (~10 -5 sec) şi se mai numeşte timp de relaxare longitudinală a stării excitate. şi . Prob (1)= pot depinde de timp . 3. Punctele de pe grafic sunt puncte experimentale simulate La fel se obţine şi graficul pentru Prob (0). . adică timpul mediu de „viaţă” este infinit.Oscilaţii Rabi „amortizate”. poate arăta în felul următor: Fig. În realitate însă. Aceste grafice corespund cazului ideal.3) Fig. asupra qubitului acţio- nează fenomene fizice care induc „decoerenţa” qubitului caracterizată 28 . În acest caz graficul dependenţei Prob (1) de timp. Descreşterea probabilităţii în timp este caracterizată de timpul de viaţă T1. Oscilaţii Rabi a probabilităţii. . Punctele de pe grafic sunt puncte experimentale simulate În afară de fenomenul de „relaxare”.4) Dacă qubitul este măsurat în baza computaţională. 4. Graficul dependenţei de timp a Prob(1) va fi (Fig. de exemplu.

Verificaţi următoarele proprietăţi ale matricelor Pauli: 1) Matricele Pauli sunt unitare şi hermitiene. Operaţii unitare pe un qubit În acest compartiment vom introduce noţiunea de porţi logice pe un qubit reprezentate prin matrice unitare . .2. ceea ce limitează drastic numărul de operaţii logice. care este un fenomen „negativ” ce împiedică realizarea fizică eficientă a sistemelor digitale cuantice.de timpul de viaţă transversal T2. 2) Operatorii rotesc qubitul cu un unghi în jurul axelor pe sfera Bloch. . Exerciţiu: Demonstraţi că doi vectori şi localizaţi în direcţii diametral opuse pe sfera Bloch . Matricele (operatorii) Pauli se definesc în felul următor: . .2. . 29 . 2. Timpul T2 <<T1. Cauza fizică a apariţiei timpului caracteristic T2 este fluctuaţia relativă a stărilor qubitului ca rezultat al interacţiunii necontrolabile cu mediul exterior. Exerciţii: 1. sau . Operaţii Pauli Definiţie 2: (Matrice Pauli). . adică . care pot fi efectuate în timpul T2.1. . . sunt ortogonali. 2.

. .3) reprezentaţi: au valori proprii 1 şi -1. iar sunt numere reale care satisfac condiţia: . Atunci: 1) Operatorul densitate a ansamblului este: . 2) Operatorul densitate este pur atunci şi numai atunci când . Teorema 1: Fie avem un ansamblu mixt pentru qubiţi puri. Aplicând condiţia se obţin . . şi . . 30 . . . } { } . unde – matrice Pauli. {. Demonstraţie: 1) Oricare operator din spaţiul poate fi scris ca o combinaţie liniară a : . . operatorii pot fi 4) În baza computaţională 5) 6) 7) 8) 9){ } { .} denotă anticomutatorul.

unde . sau 2) Notăm că este pur. care acţionează pe un qubit . unde . c. dacă şi numai dacă . . Însă atunci şi numai atunci când Remarca 1: Există trei matrice unitare. iar se nu- . şi care posedă proprietăţile meşte matricea Hadamard. atunci 31 . Remarca 3: (poarta Y).d. Fie . . Fie . atunci Remarca 4: (poarta Z). Fie . . matricea Pauli X acţionează ca poarta logică NOT.unde . Din condiţia . obţinem: .Pentru a aplica condiţia : .t. atunci Altfel spus. trebuie să calculăm mai întâi . Remarca 2: (poarta X). . . .

poarta H transformă baza computaţională într-o bază nouă ortonormată în spaţiul Hilbert . 32 . unde . atunci cu . atunci Altfel spus.Adică Z schimbă faza. Fie . Fie . Fie unde . dacă Remarca 5: (poarta H). unde . . Remarca 6: (poarta S). atunci În aşa fel poarta S creează o deplasare de fază a qubitului Remarca 7: (poarta T).

şi .Deci efectul acţiunii cu . 1) 2) . sunt operatorii de rotaţie în jurul axei cu unghiul în sfera Bloch: Remarca 1: (Unele proprietăţi ale operatorilor de rotaţie).2. 3) Pentru oricare unghiuri este foarte utilă teorema de descompunere. Operatori de rotaţie O altă clasă de operatori unitari. 33 .2. care acţionează asupra unui qubit. asupra qubitului este deplasarea fazei 2.

Atunci putem defini : . Un qubit (quantum bit) stochează. Fie U este un operator unitar pe un singur qubit. Atunci există numerele reale astfel încât: . un număr mai mic decât 256 şi tot aşa în N biţi se pot reprezenta până la numere. Definiţie: (Rotirea generală). Registre cuantice de memorie După cum se ştie.001. ca şi un bit clasic. dar şi o superpoziţie între şi : . În acest fel. Alegând baza computaţională obţinem registrul: 34 pentru spaţiul Hilbert bidimensional .Teoremă: (descompunerea Y-Z). reprezentaţi prin 000. Vom da definiţia matematică a registrului de memorie. În schimb.. 4 qubiţi – 16 numere şi în general. Fie vectorul unitate pe sfera Bloch şi fie vectorul operatorul de rotaţie cu unghiul în direcţia . poate fi stocată mult mai multă informaţie.2.3..111. Definiţie: Un registru cuantic de memorie de n qubiţi este un sistem cuantic (fizic) a cărui spaţiu de stare este .. semnificativ mai puternică decât memoria oricărui computer clasic. În 8 biţi. o valoare sau . Aducem un exemplu simplu: în 3 qubiţi clasici se poate scrie în momentul de timp dat numai un număr de la 0 la 7. un computer cuantic manipulează informaţia sub formă de qubiţi. 2. Memoria unui computer cuantic este. în acest sens. unde şi – numere complexe şi .. 3 qubiţi pot reprezenta toate cele 8 numere simultan. N qubiţi – numere.

4. Remarcă: Deoarece oricare operaţie unitară este inversabilă. Aceasta va fi: . XOR. care transformă starea iniţială a registrului de memorie a n-qubiţi (intrare) în starea finală (ieşire) a registrului de n-qubiţi. Conform principiului de superpoziţie. NOR. NAND. Definiţie: O poartă cuantică este reprezentată printr-un operator unitar definit în spaţiul Hilbert n-dimensional. este: . obţinem: . . N. spre deosebire de porţile logice clasice AND. Spre deosebire de un qubit. . Operaţia clasică NOT este reversibilă. . Qubitul – superpoziţie în spaţiul . atunci oricare poartă logică cuantică este reversibilă (cunoscând ieşirea. putem scrie starea generală a registrului.2. sau altfel scris . Baza computaţională standardă în spaţiul . 2. deoarece sunt necesari 7 parametri (grade de libertate).B. Dacă trecem în baza zecimală. doi qubiţi nu pot fi reprezentaţi pe sfera Bloch. OR. Acum vom da definiţia generală a porţii cuantice. . unde – numere în caz general complexe. Porţi logice de 2 şi 3 qubiţi Spaţiul Hilbert pentru 2 qubiţi este produsul direct al spaţiului bidimensional este: . putem stabili univoc intrarea).. 35 .

unde şi sunt operatori liniari în .Operaţia Control-U Fie că este un operator unitar în . 2.2. De aici se vede că dacă primul qubit este aplică la al doilea qubit (cazul 2). atunci: Cazul 2. Deci .Însă ideea generală rămâne aceeaşi.1. . Vom considera două cazuri: Cazul 1. Fie . Remarcă: În baza standardă. . Vom defini operatorul Control-U în : poate fi scris ca o combinaţie liniară din : Acest operator este inseparabil (nu poate fi exprimat ca produs direct a doi operatori) şi deci reprezintă interacţiunea dintre doi qubiţi. Ca exemplu. O transformare unitară a doi qubiţi nu este altceva decât o rotaţie a vectorului de stare în spaţiul . iar dacă primul qubit este . oricare operator liniar în este o matrice în general complexă şi poate fi exprimat ca combinaţie liniară a operatorilor din . atunci: . atunci al doilea qubit . pot servi operatorii Pauli. este un oarecare qubit. Fie .4. 36 . atunci se rămâne intact (cazul 1). orice operator .

În mod grafic (convenţional). Dacă atunci putem realiza poarta CNOT [11]: ori în baza se obţine matricea unitară . această poartă se reprezintă: Fig 5. 37 . Reprezentarea matriceală în baza standardă este [11]: . Această operaţie schimbă cu locurile qubiţii. Poarta CNOT Tabela logică pentru CNOT este: c d x y 0 0 0 0 0 1 0 1 1 0 1 1 1 1 1 0 O altă operaţie importantă pe doi qubiţi este operaţia (poarta) SWAP. Această proprietate este foarte importantă în implementarea computerului cuantic.În acest fel dă posibilitatea de a controla un qubit de către altul.

Exerciţiu: 1) Demonstraţi că . 2) Utilizaţi CNOT pentru a reprezenta grafic operaţia SWAP. unde în loc de U se introduce şi se obţine ControlControl-Not (CCNOT) [11]: . În reprezentarea grafică poarta CCNOT obţinem: Fig 6. Se poate de realizat o poartă pentru 3-qubiţi dacă folosim ControlU. Poarta CCNOT Tabela logică pentru CCNOT este: x y z b c d 0 0 0 0 0 0 0 0 1 0 0 1 0 1 0 0 1 0 0 1 1 0 1 1 1 0 0 1 0 0 1 0 1 1 0 1 1 1 0 1 1 1 1 1 1 1 1 0 38 . sau în baza computaţională a 3-qubiţi obţine matricea: se .

2. (fig.2. Succesiunea de porţi CNOT poate servi ca „conductor” pentru a transfera un qubit (bit) sau şi un qubit superpoziţie dintr-un loc în altul.2. Datorită proprietăţii de linearitate. Prin urmare. Prin urmare. ar clona starea cuantică de superpoziţie. care performează clonarea. Pe de altă parte. care la rândul său rămâne intact. fiind operator (matrice) liniar. obţinem: . pentru oricare qubit . obţinem: .B. Fie şi sunt două stări ortogonale. 3) Demonstraţi că CNOT poate servi ca „conductor” al unui qubit superpoziţie. Prin clonare se subînţelege copierea originalului. spre deosebire de 39 . în mod cert. iar pe al doilea loc se află qubitul clonat (copiat). atunci şi .N. unde pe primul loc se află qubitul original.4.5) se menţine în starea c=|0>. şi care nu este egal cu .Teorema neclonării informaţiei cuantice Proprietatea de reversibilitate a porţilor logice implică reversibilitatea oricărei reţele cuantice şi în consecinţă respectiva reţea poate fi reprezentată printr-o matrice unitară care efectuează transformări unitare. iar d=a|0>+b|1>. nu există o transformare unitară care. Exerciţii: 1) Verificaţi dacă matricele CNOT şi CCNOT sunt unitare. Vom considera qubitul superpoziţie . dacă linia de control (c). 2) Verificaţi matriceal operaţiile CNOT şi CCNOT. Fie am implementat o matrice unitară care posedă proprietatea de a clona (copia) informaţia cuantică necunoscută [4].

în acest caz. 2. spre deosebire de realizarea cuantică a qubiţilor. deoarece. Drept exemplu vom utiliza operatorul ..4. nu există stări de superpoziţie.stările ortogonale sau etc. 40 . care coincid cu biţi clasici realizaţi la nivel cuantic şi care pot fi clonate. Simularea computerului cuantic descris de operatorul unitar M va fi descrisă detailat în capitolul 4.3. problema clonării stărilor superpoziţie nici nu se pune.2. Definiţia computerului cuantic Definiţie: Pentru procesarea informaţiei de către procesorul cuantic e necesar să se utilizeze următoarele proceduri [4. În cazul clasic. 2) Manipularea stării iniţiale a registrului prin consecutivitatea operaţiunilor unitare pentru a obţine starea finală a registrului de n-qubiţi. 3) Măsurarea stării finale în baza computaţională. .6]: 1) Prepararea registrului cuantic în starea iniţială bine definită .

. ALGORITMI CUANTICI În acest capitol cuantic. pentru exemplificare. Stări corelate. sau stări entanglate Stările corelate sunt unice în descrierea fenomenelor cuantice.3. Fie Atunci este: . Reprezentarea grafică a entanglerului Fie După celula . şi obţinem: . Podolski. vom examina crearea şi distrugerea stărilor Bell (EPR-Einstein. : Acum aplicăm operaţia CNOT la ambii qubiţi 41 .1. Pentru a explica aceste stări. Aceste stări se întâlnesc în descrierea sistemelor cuantice compozite şi servesc ca resursă suplimentară în arhitectura computerelor cuantice. teleportarea informaţiei cuantice etc. 3.7. care reprezintă principii fundamentale şi metode universale utilizate în procesarea cuantică a informaţiei [1]. . Vom examina generarea stărilor EPR utilizând reţeaua: Fig. Rozen). vom analiza numai câţiva algoritmi cuantici.

.

Conform definiţiei stărilor entanglate, obţinem: . Pentru a ilustra diferenţa dintre stările produs tensorial şi stările entanglate, vom efectua anumite măsurări pentru a obţine stările şi . Operatorii de măsurare a qubitului 2 se vor scrie: a stării

şi

;

;

. Probabilitatea de a obţine starea şi este:

=

;

;
42

După măsurare obţinem starea:

; Se observă că măsurarea nu afectează primul qubit măsura starea după operaţia CNOT, adică starea: . Probabilitatea obţinerii qubitului 2 (*qubitul doi poate fi *) este: sau . Acum vom

=

=

;

; Starea după măsurare va fi:

.

43

Adică starea obţinută în urma măsurării qubitului 2 se modifică (*starea pentru qubitul 2

din

parţial se distruge*) . În mod similar, obţinem , dacă se aplică ; ;

Starea după măsurarea qubitului 2

în starea

va fi

.

Exercitiu: Folosind reţeaua din figura 7, obţineţi cele patru stări Bell, folosind ; .
3.1.1. Concurenţa stării de entanglare

Pentru a caracteriza starea de entanglare, există mai multe caracteristici. Una este concurenţa C, care se defineşte pentru qubitul (starea) general [4] : , unde iar este matricea Pauli şi – numărul de

particule (qubiţi), care participă în starea de entanglement. Fie (cazul sistemului compozit alcătuit din 2 spini 1/2). Starea generală va fi: iar starea complexă conjugată este: , atunci:

.

Deci, în baza computaţională, obţinem: ,
44

Dacă este normată la . adică 1) Dacă 2) Dacă: a) b) c) d) Stările şi . Stările obţinute se . depinde de timp şi poate lua valori între 0 . Concurenţa şi 1. atunci . atunci . atunci au cel mai mare grad de entanglare . deoarece concurenţa este mai numesc stările lui Bell şi formează o bază în spaţiul a „doi qubiţi” în spaţiul Hilbert. atunci starea poate fi reprezentată ca produs . Verificaţi pentru cazul (corelare). . Vom analiza câteva cazuri particulare: . atunci concurenţa este: .Produsul scalar este: . atunci . direct a doi qubiţi. Stările Bell demonstrează cum poate fi ascunsă informaţia 45 . .

. Fie axa spaţială este împărţită în părţi egale.2.în momentul măsurărilor locale asupra unui qubit din cei doi prezenţi în aceste stări. Transformarea cuantică Fourier rapidă Este bine cunoscut din matematică existenţa transformării discrete Fourier. Transformarea Fourier cuantică [4] este un operator care asigură relaţia de corespondenţă în interiorul spaţiului Hilbert asupra bazei . care se mai numeşte metoda undelor plane. Aici baza este reprezentată pentru comoditate în formă zecimală în loc de cea binară. Deci fiecare coordonată poate fi reprezentată prin seria discretă Fourier. Această transformare se utilizează. Punctele de împărţire le vom nota prin . unde sunt coeficienţii seriei Fourier. care se calculează după formula: . 46 . În oricare din stările Bell. . la rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale fenomenelor fizice. Deci aceste stări nu pot fi distinse (probabilistic). dacă măsurările se efectuează asupra unui qubit. 3. de exemplu. Deci: . dacă aceste particule interacţionează. când mărimile discretizate se reprezintă prin transformarea discretă Fourier. Entanglarea fizică între particule (qubiţi) poate fi obţinută. dacă se efectuează măsurarea numai asupra unui qubit. În metoda discretizării se utilizează diferenţele etc. se obţin rezultate în medie complet randomizate (probabilitatea este 1/2). la care se aplică transformarea discretă Fourier. din oricare cei doi.

După cum am mai spus. iar pentru numere fracţionale avem: 47 . Fie avem o stare cuantică arbitrară de superpoziţie unde . în caz general. A fost demonstrat că în cazul utilizării transformării discrete Fourier rezultatul este atins după efectuarea a paşi. are loc relaţia de corespondenţă = .Trebuie de menţionat că are loc identitatea: valabilă atât în contextul clasic. deoarece ea conservă norma stării cuantice: . deoarece are loc legătura între aceste două reprezentări conform formulei: . se spune că avem transformarea Fourier rapidă (TFR) sau în engleză (FFT). . pentru numere întregi. cât şi în contextul cuantic. Pentru această stare. unde sunt amplitudinile imagine (sau coeficienţii Fourier) a transformării Fourier. valori com- plexe. sunt amplitudinile. pe când varianta rapidă îşi atinge scopul după paşi. valabilă pentru În acest caz. care pot lua. Această transformare este unitară. la notarea stărilor cuantice de bază poate fi folosită varianta zecimală sau binară. ceea ce este foarte convenabil în procesele de calcul. deci şi baza va fi Fie acum alegem în aşa fel ca -qubiţi.

unde este număr întreg. relaţia de corespondenţă va fi: . vom obţine următoarea relaţie: = În această expresie vom reprezenta binară. în cazul . în forma fracţionar . Vom considera starea de intrare în formă binară Acţionăm cu poarta Hadamard asupra qubitului 48 . Deci. Procesarea transformării cuantice Fourier poate fi exprimată prin poarta deplasării de fază . . că fel obţinem: . Dacă în această relaţie introducem reprezentarea binară a numerelor zecimale . având în vedere. etc.. În aşa . unde . şi obţinem .

Repetând de raţia până la .. Al doilea qubit va fi tratat în mod similar şi se obţine: . şi obţinem: .Transformarea cuantică rapidă Fourier pentru 3 qubiţi 49 . Acesta este rezultatul obţinut. vom obţine: . cu excepţia ordinii termenilor din produsul direct. dacă se foloseşte poarta SWAP aplicată de ori. Numărul de paşi pentru pe când paşi. -ori ope- Acum acţionăm cu poarta Control - transformarea cuantică rapidă Fourier este de ordinul transformarea rapidă clasică Fourier necesită Reprezentarea grafică a transformării cuantice Fourier pentru cazul este reprezentată în figura 8: Fig. sau .8. Continuând acest proces. vom obţine starea finală: . unde s-a folosit . dar care poate fi schimbat la cel normal.

care descrie parti- culele 2 şi 3 corelate. iar particula 3 în . iar în punctul avem acelaşi sistem fizic. 50 . În punctul starea generală obţinută prin produsul tensorial este: = . Acest proces de teleportare poate fi asigurat de una din cele patru stări entanglement Bell (stări EPR). Teleportarea informaţiei cuantice Teleportarea punctul spaţial punctele şi Einstein) [1]. Această deplasare a informaţiei ţine de fenomenul de teleportare. Vom alege una din aceste patru stări.3. şi anume.3. fie că alegem starea EPR . Starea aleasă este cunoscută atât pentru observatorul din cât şi pentru cel din Anume această stare aleasă asigură canalul cuantic de transmitere a informaţiei din punctul spre . anume particula 2 se trimite în . aceste particule se împart de observatorii din şi . chiar dacă evenimentele din au intervale spaţiale (în sensul teoriei relativităţii lui că avem un qubit necunoscut al particulei 1 ( şi nu sunt cunoscute) plasat în sistemul fizic situat în punctul . Dorim ca starea să fie plasată pe sistemul identic din punctul B. Fie este procesul de transmitere a informaţiei de la în punctul spaţial . Fiind corelate.

. adică operaţia şi având în vedere că .Aplicăm operaţia CNOT asupra qubiţilor 1 şi 2 şi obţinem: . Primul termen conţine qubiţii ai observatorului din şi qubitul obser51 . Transformând starea . Aplicăm acum asupra primului qubit din această stare operaţia Hadamard. Această stare indică că avem o sumă alcătuită din patru termeni. obţinem: . obţinem starea: .

TV. În aşa fel se qubiţii 1 şi 2. având în vedere cele patru stări teleportate vor fi: 52 . ca rezultat al teleportării instantanee stările qubitului 3 vor fi: Dacă: . Deci în dependenţă de măsurările lui qubitul 3 a lui se va afla în una din aceste patru stări. el trebuie să cunoască exact care combinaţie din doi biţi a fost măsurată de Anume această situaţie nu permite a utiliza teleportaţia pentru a transmite informaţia cu viteză mai mare decât viteza luminii. observatorul poate (ştie cum!) să corecteze starea teleportată pe qubitul 3 în aşa fel ca să obţină starea iniţială . Este evident că pentru a afla în ce stare se află qubitul lui .vatorului servatorul . care este starea qubitului efectuează măsurări şi obţine rezultatul va fi în starea . Aceasta este datorată faptului că informaţia despre măsurările efectuate de poate fi transmisă numai prin canalul clasic de comunicare (ex. . atunci sistemul lui pot obţine stările qubitului 3. . Altfel spus. Imediat după obţinerea informaţiei de la . radio. . telefon. care aparţin lui după ce observatorul a efectuat măsurările. Operatorii de rotaţie. Internet etc). Dacă ob– pentru .

Aici. iar liniile duble reprezintă informaţia clasică 4) Pentru descrierea matematică a măsurărilor. Reţeaua care asigură teleportarea. dar şi în computere cuantice. schematic.B.: 1) Cu ajutorul noţiunii de matrice densitate. N. se utilizează principiul de extindere atât pentru celulele logice. poate fi reprezentată conform figurii: Fig. poate fi demonstrat că fără canalul clasic de transmitere a informaţiei despre măsurările efectuate de procesul de teleportare nu poate transmite nici o informaţie. 3) Teleportarea poate fi utilizată nu numai în telecomunicaţii. 2) În genere pot fi teleportaţi mai mulţi qubiţi simultan. utilizând produsul tensorial al operatorilor cu operatorul identitate. În această diagramă liniile reprezintă datele (qubiţii) cuantice.9. cât şi pentru operatorii de măsurare . Pentru aceasta este necesar a utiliza celule logice cuantice (operaţii cuantice) pentru implementarea procesului de teleportare. 53 . sunt operatorii lui Pauli.

2^3. 2^2 şi. Fiecare poartă este reprezentată matematic printr-o matrice unitară A de dimensiunile 2^1. Însă în scopuri didactice şi ştiinţifice se poate simula un computer cuantic constituit dintr-un număr relativ mic de celule logice cuantice reversibile. de asemenea. unde A1 este operatorul (matrice unitară). această doleanţă poate fi îndeplinită folosind Hamiltonianul 54 . Simularea computerului cuantic la computerul clasic Modelul de maşină cuantică Turing este un mod de a descrie un calculator abstract.. Prin urmare. A1. Aceasta este întrebarea la care Feynman a găsit un răspuns general.. care este o descriere a circuitului la nivelul calculatorului care urmează să fie implementat.1. fiecare acţionând consecutiv în timp asupra a m qubiţi. 2 qubiţi şi 3 qubiţi. numit reţea. Matematic.A1. Cele două abordări sunt echivalente: orice calcul care poate fi operat în mod eficient cu o maşină cuantică Turing. respectiv. poate fi efectuat de către un circuit cuantic şi viceversa. care serveşte ca intrare. Simularea computerului cuantic la computerul clasic are o eficienţă exponenţială în timp faţă de numărul de qubiţi utilizaţi şi deci simularea este ineficientă. Un alt model este construit ca un circuit. El a făcut acest lucru prin lărgirea setului de m qubiţi (folosit pentru a reprezenta intrările şi ieşirile circuitului) cu un set de k+1 extraqubiţi. Prin urmare. Circuitul este constituit din porţi cuantice reversibile de 1 qubit. pur şi simplu. Modelul de calculator cuantic al lui Feynman [6] este mai degrabă o versiune cuantică a unui circuit de logică combinaţională. pentru a monitoriza procesul calculelor. putem privi circuitul ca fiind compus din k celule logice. întrebarea este ce Hamiltonian în expresia va da naştere la o evoluţie dinamică care pune în aplicare circuitul Ak Ak-1 . iar Ak finalizează calculele. SIMULAREA CUANTICĂ 4. Aceşti extraqubiţi se folosesc. Procesarea informaţiei iniţiale de intrare se realizează de către circuitul descris de matricea unitară – produs Ak Ak-1.4. constituit dintr-un set de celule logice primitive. În caz general. ei servesc ca un fel de contor de parcurgere a programului.

În caz general. care conţine rezultatul. este descrisă de probabilitatea de tranziţie care va depinde în mod periodic de timp (este o analogie cu tranziţiile Rabi de rezonanţă în sistemele cu două stări distincte). după cum urmează: 1. De îndată ce vom găsi cursorul în pozitia k. des întâlniţi în teoria cuantică a câmpului. Alege calculul care vrei să-l efectueze calculatorul. modelul computerului cuantic al lui Feynman este cel mai simplu de a-l simula. pentru orice arhitectură a circuitului. Informaţia procesată se va înscrie pe un registru de n qubiţi ce va conţine un răspuns valabil pentru calculele încorporate în circuitul ales. simularea necesită respectarea anumitelor reguli (paşi). deoarece poate fi specificat. În acest sens. 4. cum a arătat Richard Feynman [6]. intervenţia exterioară (observarea) necesară pentru a obţine probabilitatea de tranziţie va fi descrisă prin fixarea timpului de evoluţie a computerului care ar asigura obţinerea probabilităţii maxime. Simularea unui calculator cuantic simplu Desigur. deoarece această problemă are un caracter de eficienţă exponenţială (aceleaşi greutăţi se întâlnesc la factorizarea numerelor întregi mari). folosind matricele unitare. Hamiltonianul va forţa calculatorul într-o suprapunere de stări reprezentate prin toate stările posibile a n qubiţi. În aşa fel.unde c şi a sunt operatori de creare şi anihilare. se poate de apelat la computerul clasic. Doar un singur qubit al contorului numit ”cursor” este întotdeauna ocupat. vom şti că tot circuitul a fost utilizat la procesarea informaţiei iniţiale. Însă pentru simularea calculatoarelor cuantice care conţin un număr rezonabil de celule logice reversibile unite în circuit (reţea). ceea ce va facilita înţelegerea principiilor de calcul cuantic.2. Tranziţia de la starea iniţială a registrului de memorie la starea finală a registrului. dimensional finite din Hamiltonianul expus mai sus. inclusiv a stărilor de cursor. 55 . în prezent nu cunoaştem o cale eficientă de a simula calculatorul cuantic în mod eficient pe baza unui calculator clasic. În această formă. Prin urmare.1. măsurând periodic cursorul. care au loc în computerul cuantic real. putem determina când au fost aplicate toate operaţiile k.

trebuie de pus în aplicaţie o transformare unitară totală pentru întreg circuitul. Calculează operatorul unitar de evoluţie pentru H. 7. pentru un circuit ipotetic. pentru a fi cuantic realizabil. din intrări. unitaritatea implică reversibilitate. Calculează Hamiltonianul H care realizează acest circuit. Oricum. deoarece. porţile pot comunica între ele prin schimbul aceluiaşi qubit fizic sau prin intermediul interacţiunilor de câmp. următoarea întrebare este cum se poate de creat un circuit cuantic care va produce calculul?! Pentru acest lucru trebuie de specificat ce porţi cuantice trebuie de folosit şi cum pot fi ele unite. 6.1. unic. 9. Prin urmare. Evoluează calculatorul pentru o perioadă de timp. ca să poată fi realizabil. Acest lucru înseamnă că “ieşirile” oricărei porţi cuantice pot fi deduse. Din punct de vedere fizic. 5. porţile cuantice pe care le conţine circuitul trebuie să fie unitare. 56 . Oricum. Iniţializează registrul de memorie de intrare în circuit. Transformarea semnalelor de intrare în cele de ieşire poate fi unitară în astfel de circuite. Testează dacă se face calculul (citeşte qubiţii-cursor).3. Totuşi este de folos să vizualizăm un circuit cuantic ca un circuit logic combinatoriu clasic. un set de porţi cuantice şi diagramele lor de legătură asociate definesc un circuit cuantic. circuitul trebuie să cauzeze starea cuantică care este intrarea la circuit spre a evolua în concordanţă cu ecuaţia Schrodinger. Pentru a asigura unitaritatea peste tot. aceste porţi sunt descrise de matrice unitare.2. şi invers. extrage răspunsul prin citirea registrului qubiţilorrăspuns. Reprezentarea calculului ca fiind un circuit Odată ce avem în vedere o anumită evaluare particulară. Astfel. 4. ecuaţia lui Schrodinger tot timpul prezice că un sistem izolat cuantic va trece printr-o evoluţie unitară. Determină mărimea registrului de memorie pentru prezentarea qubiţilor de intrare şi de cursor. Matematic. 8. 3. din punctul de vedere al mecanicii cuantice. Unirea într-un circuit cuantic este doar o specificare ce semnale de ieşire (qubiţi logici) dintr-o mulţime de porţi pot servi ca semnale de intrare pentru altă mulţime de porţi. Reprezintă calculul ca un circuit construit din porţi logice cuantice. Dacă-i aşa. 4.

pentru implementarea unui circuit clasic. Poarta CCNOT joacă rolul de intrare. atunci vom avea nevoie de n+k+1 qubiţi pentru a simula un computer (reţea sau circuit). poarta CCNOT de 3-qubiţi. atunci vor fi k+1 qubiţi dedicaţi să monitorizeze poziţia cursorului şi n qubiţi dedicaţi să reprezinte răspunsul. Circuitul pentru sumarea a doi qubiţi a şi b Aici liniile orizontale reprezintă convenţional “Conductorii de qubiţi”. cunoaştem evaluarea pe care dorim să o obţinem şi circuitul care o va efectua. Se ştie că sunt multe posibilităţi de alegere pentru porţi logice cuantice. sunt şi alte porţi cuantice. care chiar dacă nu formează o mulţime universală. Circuitul nostru cuantic va conţine porţile CCNOT şi CNOT unite consecutiv. 57 . Oricum. 4.9. Fig. de exemplu. Registrul de memorie a unui computer cuantic (de tip Feynman) este divizat în două mulţimi distincte. dacă se folosesc porţile universale de 1-qubit. Dacă circuitul nostru constă din k porţi aplicate la o totalitate de n-qubiţi de intrare. se pot de ales diferite mulţimi de porţi cuantice într-un circuit cuantic pentru o evaluare cuantică. trebuie să calculăm de câţi qubiţi este nevoie pentru a simula operaţiile acestui circuit. iar timpul va creşte pe aceste linii de la stânga la dreapta. Prin urmare. oricum asigură o transformare (unitară) utilă pentru evaluări specifice. aşa cum este prezentat în fig. Vom implementa un circuit cuantic care efectuează sumarea a doi qubiţi. 9. de asemenea. iar poarta CNOT de ieşire.Aşa cum pot fi alese diferite mulţimi de porţi logice clasice. Determinarea dimensiunii registrelor de memorie Până la acest moment. Poate fi construit orice circuit cuantic din orice mulţime de porţi cuantice. Dacă calculul necesită aplicaţia a k operaţii logice (k porţi) şi n de intrare.1. 2-qubiţi.4. şi cealaltă mulţime de qubiţi este folosită pentru a înregistra răspunsul. O mulţime de qubiţi este folosită pentru a înregistra poziţia cursorului (care indică câţi paşi de calcul au fost efectuaţi).

este nevoie de 3 qubiţi de intrare (n = 3. trebuie de extins matricele CNOT (CN) şi CCNOT (CCN) în spaţiul Hilbert 6dimensional. 6]. a se vedea Feynman [6. noi putem reprezenta starea completă a registrului de intrare şi ieşire (qubiţii-cursor şi qubiţii-răspuns) ca un vector (matrice coloniţă) de dimensiunea 26×1.10. 5. iar numerele (4. Deci care ar fi numărul necesar de qubiţi-cursor şi qubiţi-răspuns pentru circuitul-sumator (a se vedea fig. 5.Stările qubiţilor-cursor şi qubiţilor-răspuns sunt cuplate în sensul că dacă observăm poziţia cursorului şi îl găsim în poziţia terminală (k+1). ei vor dezvălui o soluţie garantată probabilistic. Extinderea lor se efectuează prin extinderea operatorilor de creare şi anihilare (a se vedea anexa II). Acest circuit mai conţine elementele logice CNOT şi CCNOT aşa cum este arătat în figura 10: Fig. atunci putem fi siguri de faptul că în acel moment.678] Pentru ca celulele logice să opereze corect pe 6 linii.9). dacă se măsoară qubiţii-răspuns. care va reprezenta 6 qubiţi şi deci 6 linii. În aşa fel. p. 6. matricele CNOT şi CCNOT pot fi exprimate prin matricele operatorilor de creare şi anihilare. Sumator în care sunt incluşi qubiţii pentru cursor (numerotarea condiţionată a liniilor s-a efectuat de sus în jos. Pentru circuitul-sumator. 5. Aici ultima cifră indică numărul liniilor (6). În aşa fel. Pentru a verifica adevărurile logice ale porţilor extinse CNGate [4. 6) indică liniile pe care se cuplează CN şi CCN. corectă a evaluării. care vor reprezenta circuitul. ne folosim de funcţia adevărurilor 58 . 5. se obţin matricele extinse CNGate[4. după cum este indicat pe desen) Din considerente practice. două porţi cuantice (k = 2) şi deci n + k + 1 = 6. 6] şi CCNGate{4. 6]. 6. 6] şi CCNGate{4. 5) şi (4. 5.

Evaluarea operatorului Hamilton Un calculator cuantic real este un sistem fizic a cărui evoluţie în timp poate fi interpretată ca îndeplinind unele evaluări particulare. Formal vorbind. 5. Existenţa. 6. dar care ar asigura evoluţia formală a informaţiei prin ecuaţia Schrodinger temporală.5. a operatorului Hamilton real sau formal unic.TruthTable[ ] descrisă în anexa I executând următoarele instrucţiuni: TruthTable[CNGate[4. Evoluţia în timp a unui sistem cuantic este descrisă de ecuaţia Schrodinger: unde descrie starea unui sistem fizic sau. i = şi este constanta lui -34 Planck. 5. ecuaţia Schrodinger poate fi privită şi ca o ecuaţie formală de evoluţie a informaţiei. este necesar să cunoaştem Hamiltonianul H al circuitului. atunci 59 . ce ţine de cercetările din viitorul apropiat. pentru ca un sistem cuantic să execute un circuit cuantic particular. fiind în ambele cazuri operator hermitic din spatiul Hilbert este o problemă. Rezultatul executării acestor instrucţiuni va conţine 26 = 64 reguli de dependenţă logică a qubiţilor de ieşire şi intrare. în cazul nostru. starea registrului de memorie a unui calculator cuantic la momentul de timp t. care nu corespund unui sistem cuantic real. În cazul când operatorul Hamilton nu depinde de timp. în spatiul Hilbert există o infinitate de operatori „hermitici” independenţi de timp.1. 6] ] şi TruthTable[CCNGate{4. împărţită la 2π şi egală cu 1. ştiind starea în momentul iniţial. Remarcă: Calculele necesare se efectuează în limbajul „Mathematica” [9]. 4. în acest sens. separat pentru fiecare poartă.0545*10 J * s. 6] ] . dacă reprezintă qubiţii de intrare pentru circuitul reprezintă qubiţii de pe care noi încercăm să-l simulăm. În acest sens. Astfel. soluţia ecuaţiei Schrodinger se exprimă prin operatorul unitar de evoluţie: Aşadar.

M2 este a doua poartă etc. iar calculele s-au terminat efectiv pentru intervalul de timp (t . care este produsul scalar al matricelor Mj unitare extinse: M = Mk . atunci conform lui Feynman se mai adaugă suplimentar o mulţime de k+1 qubiţi pentru cursor. care conţine k porţi unite consecutiv.. c si a sunt extinşi. Dacă cursorul este găsit în locul (k+1). Deci termenul care descrie mişcarea cursorului din poziţia în poziţia ( +1) a portii Mi+1 este descris de termenul din Hamiltonianul H.. care a găsit un aşa Hamiltonian. un circuit va consta dintr-o mulţime de k porţi. Dacă circuitul.. Efectul său total poate fi descris de produsul scalar al operatorilor extinşi Mk pentru fiecare poartă aplicată în ordine temporară succesivă. Această mişcare a cursorului trebuie cuplată cu poarta corespunzătoare. va fi descris de matricea unitară M. este dat de suma unui produs scalar al operatorilor de creare şi anihilare cu fiecare operator poartă. Desigur. Ideea a venit de la cercetările pe care le-a făcut Feynman în dinamica undelor spinului într-un lanţ de particule cuplate.M1 Operatorii de creare şi anihilare sunt folosiţi pentru a schimba cursorul înainte şi înapoi.Mk-1 . Hamiltonianul. aplicate succesiv în circuit. În general. unde operatorii M. Trebuie de menţionat că acest operator nu este unicul găsit. în primul rând trebuie să anihilăm cursorul în poziţia şi apoi să-l recreăm la poziţia ( +1).Mj . ce ar genera operatorul unitar de evoluţie dorit. este obligatoriu ca operatorul de evoluţie să cauzeze evaluarea stării în aşa mod. atunci registrul de memorie (din n qubiţi conţine garantat un răspuns valid. încât ar simula acţiunea circuitului dorit. Pentru a schimba cursorul din locul în ( +1). Cursorul serveşte ca un contor de program ce numără paşii efectuaţi. care constă din m intrări şi n ieşiri este compus din k operaţii logice (k porţi).0). M1 este prima poartă. Deci circuitul. M2 .ieşire la momentul de timp t. De exemplu.. care asigură efectuarea operaţiilor logice în oricare circuit. 60 . Este meritul fizicianului Richard Feynman.

Pentru aceasta. Matricea operatorului H pentru oricare circuit are dimensiunea 2k+1+n x 2k+i+n . vom defini circuitul prin variabila sumator prin Listă.1. În mod similar.6. Trebuie de menţionat că această definiţie foloseşte operatorii de creare şi anihilare pentru a mişca cursorul înainte şi înapoi şi pentru a aplica operatorul porţii în mod corespunzător. În acest fel. 5. atunci şi numai atunci când cursorul este într-o poziţie corectă. 61 . 6. folosind produsul direct a k+1+n matrice identitate cu excepţia ca matricea identitate de pe locul să fie înlocuită cu matricea operatorului de creare sau anihilare după necesitate. se obţine matricea 64   64. 6] . Pentru circitul sumator. poziţiile cursorului şi numărul de porţi sunt perfect corelate între ele.4. Acest lucru poate fi vizualizat cu ajutorul funcţiei Hamiltonian [ ] (a se vedea anexa). CNGate[4. 6] }.Operatorii de creare şi anihilare Operatorul de creare (sau de ridicare c ) este definit prin matricea Rolul acestui operator este de a converti o stare 0 într-o stare 1 şi de a converti starea 1 în starea nulă. efectul net al unui asemenea Hamiltonian este de a plasa calculatorul cuantic într-o superpoziţie (suma de evaluări) în care sunt aplicaţi diferiţi operatori de poartă. Oricum. operatorul de anihilare (sau coborâre) converteşte starea 1 în starea 0 şi converteşte starea 0 în starea nulă şi este definit de matricea: Versiunile operatorilor extinşi de creare şi anihilare din Hamiltonianul H pot fi obţinute în aşa mod ca ele să acţioneze asupra qubitului (linia a cursorului) din setul de k+1+n linii. în felul următor: sumator = {CCNGate[4. 5. Deci Hamiltonianul extins pentru oricare circuit se va scrie: unde cruciuliţa denotă transpusa conjugată.

Dacă asupra circuitului nu se efectuează măsurări. în acest interval de timp.> (a se vedea anexa I) . evident. sumator]. iar aceşti algoritmi fac parte din ştiinţa „Informaţia cuantică” – analogul ştiinţei „Informaţia clasică”. în mod regulat. în intervalul de timp (0 . starea în momentul intervenţiei se va schimba şi poate deveni controlabilă. sumator. unde prin ket[ ] se înseamnă vectorul ket exprimat prin simbolul |. noi putem estima evoluţia operatorului unitar din cu ajutorul funcţiei EvolutionOP[ ] din anexa II.7. t) atunci circuitul evaluează conform operatorului unitar de evoluţie.0].0.1. una dintre stările iniţiale poate fi adunarea qubiţilor |1> şi |1>. însă aleatorii. Fiind dat Hamiltonianul. Evoluţia computerului cuantic pentru o perioadă de timp fixată Pentru circuitul sumator. 62 . Însă mediul înconjurător poate să genereze interacţiuni parazitare necontrolate cu circuitul cuantic şi ele pot fi calificate ca intervenţii de măsurări asupra circuitului..1. La intervenţia măsurărilor. care se va scrie: ]Psi(0)> = |100110> = ket[1. la computerele clasice în timpul procesării informaţiei) şi. Actualmente există o sumedenie de algoritmi pentru a corecta erorile în computerele (circuitele) cuantice.1. 2. 4. Această situaţie demonstrează diferenţa dintre computerele cuantice şi cele clasice. aceste erori trebuie corectate în timpul procesării. deoarece este necesar de menţinut memoria registrului în stare de suprapunere coerentă destul de mult timp pentru ca calculul să aibă loc. prin instrucţiunea: EvolutionOP [3. Combaterea erorilor este o problemă importantă pentru computerele cuantice. la procesarea informaţiei cuantice se nasc erori (ceea ce nu se observă.iar matricea Hamiltonianului va fi Hamiltonian [3.0. În aşa fel. t] . 2.

de exemplu t=0.8. considerăm că ori de câte ori cursorul este observat la poziţia k+1.0. Dacă vom lua alt interval de timp.5 unităţi. când asupra sistemului acţionează o perturbaţie de o frecvenţă fixată. primul argument în funcţia SchrodingerEvolution este starea iniţială ket[1. Pentru simplitate vom stabili h=1 şi evaluăm calculatorul pentru intervalul (t-0 )=t= 0. faptul că nu putem anticipa cu certitudine timpul în care calculele vor fi complete. cu o anumită perioadă. al treilea termen este n+k+1 = 6.0. Opţiunea ShowEigenstates->True afişează stările logice posibile şi probabilităţile respective.1.În lipsa erorilor. al doilea termen este m = 3.0.0. Aici variabila evoln1 conţine superpoziţia stărilor logice posibile obţinută ca rezultat al calculelor în intervalul t=0. 6.5 unităţi. În modelul de calculator cuantic al lui Feynman.0.5. Functia SchrodingerEvolution returnează starea calculatorului pentru timpul de 0.1. evoluţia circuitului (conservativ – analogul sistemului cuantic conservativ) este asigurată de ecuaţia Schrodinger prin funcţia SchrodingerEvolution[ ] (a se vedea anexa II). atunci se obţin alte probabilităţi. Pentru sumator această funcţie este: SchrodingerEvolution[ket[1.0.1.1].0] şi starea finală ket[0. 3. După cum se poate uşor de verificat. Asemenea oscilaţii ale probabilităţii se mai numesc oscilaţii Rabi. Comportarea periodică se observă la fenomenul de rezonanţă în sistemul cuantic cu două nivele distincte. La acest moment de timp. După cum poate fi verificat. există incertitudinea când va fi finisat calculul. Pentru sumator această funcţie se va scrie: Probabilities[evoln1.ShowEigenstates->True ] . Oricum.1. În practică.1. răspunsul în registrul de memorie este întotdeauna corect. sumator. probabilităţile vor oscila în timp între starea iniţială ket[1.1.0] a registrului de memorie. înseamnă că trebuie să observăm perio63 .1. probabilităţile de obţinere a unui răspuns corect cresc sau scad în timp.0.1.0. t ]. probabilitatea găsirii registrului de memorie (biţii cursorului şi bitul programului) în fiecare configuraţie logică posibilă este dată de funcţia Probabilities[ ] (a se vedea anexa).0].

2. Astfel. 1]: {cursor1. 0. Deşi nu putem observa direct starea biţilor de răspuns în timpul a astfel de observaţii asupra biţilor cursorului. care reprezintă starea completă a registrului de memorie la un moment dat. întreg calculatorul evoluează într-un mod „step by step” până atunci când poziţia cursorului va fi (k+1) şi probabilitatea stării finale va fi maximă.0.dic poziţia cursorului pentru a vedea dacă calculele au fost finisate. Dacă cursorul încă nu este la poziţia (k+1). starea registrului complet este proiectată într-o suprapunere de stări în care poziţia cursorului este . atunci evoluţia ulterioară este împiedicată şi este măsurată starea registrului de memorie completat (biţii cursorului plus biţii de răspuns). variabila projected1 poate conţine şi o anumită superpoziţie de stări care au una şi aceeaşi poziţie a cursorului. adică fie în poziţia a cursorului. folosim funcţia ReadCursorBits[ ] utilizat pentru a urmări poziţia cursorului şi superpoziţia stărilor logice. Pentru a testa finalizarea calculelor. 64 . 3. Dacă cursorul este găsit la poziţia (k+1). 1. Să aducem exemplu pentru timpul de executare t=1 în funcţia SchrodingerEvolution: state1=SchrodingerEvolution[ket[1 . Pentru a simula actul de citire a biţior cursorului registrului de memorie. trebuie să măsurăm numai qubiţii folosiţi pentru a codifica cursorul în registrul de memorie.projected1}=ReadCursor[3. aceste observaţii vor afecta starea întregului registru de memorie (biţii cursorului şi biţii de răspuns). sumator.state1] Acum putem vedea valorile variabilelor: state1 projected1 cursor1 Aici variabila state1 a sistemului în mometul t=1. 0]. funcţia SchrodingerEvolution este reluată luând noua stare proiectată ca stare iniţială. care indică poziţia cursorului. Odată ce am găsit cursorul la o poziţie particulară. projected1 indică stările proiectate în dependenţă de valoarea variabilei cursor1. 1. Pentru poziţia dată a cursorului. Această funcţie returnează poziţia cursorului şi noua stare în care este proiectat registrul de memorie ca rezultat al măsurării simulat de această funcţie.

Însă există o nuanţă. capacitatea unui calculator cuantic este datorată unui paralelism cuantic asociat cu principiul de superpoziţie. Trebuie menţionat că există în prezent un sistem de codificare. întreg şi pozitiv. cum ar fi RSA. într-un anumit sens. Algoritmul lui Shor rezolvă eficient problema factorizării unui număr întreg prin creşterea considerabilă a vitezei de calcul. Rezultatul unui proces de măsurători este inerent probabilistic şi probabilităţile diferitelor stări de ieşire posibile sunt determinate de postulatele de bază ale mecanicii cuantice. Autorii acestui sistem asigură securitatea bazată pe faptul că nu există algoritmi clasici eficienţi pentru rezolvarea problemei descompunerii în factori primi prin intermediul cărora pot fi generate cheile secrete. Unul dintre algoritmii cuantici a fost propus de Peter Shor [3] în anul 1994 şi el rezolvă eficient problema descompunerii în factori primi: dat fiind un număr N compus. să se găsească factorii primi în care el poate fi descompus. Această informaţie este. În prezent. că folosind un calculator clasic este dificil să se găsească factorii primi pentru un număr N dat. Aceasta este o problemă centrală în ştiinţa calculatoarelor şi se afirmă. pornind numai de la cunoaşterea numărului N. Simularea cuantică pe computere cuantice După cum s-a văzut. ascunsă. deşi nu s-a demonstrat. dar există şi doritori de a sparge acest cod. poate fi aplicată funcţia (a se vedea anexa II): ReadMemoryRegister[state1]. există totuşi algoritmi cuantici eficienţi care permit extragerea informaţiei utile. atunci mai eficient este computerul cuantic.Pentru citirea (sau extragerea rezultatului calculelor) din registrul de memorie. şi anume. care funcţionează în baza logaritmului Shor. dacă N conţine mai mult de 300 biţi. atunci computerul clasic (folosind cel mai eficient algoritm clasic) este mai eficient decât computerul cuantic. 4. Dar problema mai dificilă o constituie extragerea informaţiei utile din starea de ieşire (finală). dacă numărul N se reprezintă în biţi şi conţine mai puţini biţi decât 300. 65 .2. Aceasta înseamnă că un calculator cuantic poate procesa un număr mare de intrări clasice într-o singură rulare. Însă.

Într-adevăr. dimensiunea acestui spaţiu este 2n şi deci o stare posibilă a sistemului respectiv este determinată de 2n numere complexe. recent (în 2010) un grup de fizicieni. deoarece dimensiunea spaţiului Hilbert al stărilor acestui sistem creşte exponenţial cu numărul de particule.care este un număr public. se ştie că simularea unui sistem cuantic compus din mai multe particule aflate în interacţiune pe un calculator clasic este foarte dificilă. Astfel. În cazul utilizării algoritmului Grover. L. În acest context. atunci e nevoie de N paşi. poate fi afirmat că prevederile savantului fizician-teoretician R. dar şi pentru determinarea dinamicii sistemelor cuantice complexe.P. Este foarte interesant de observat că un calculator cuantic poate fi folosit nu numai pentru studiul proprietăţilor sistemelor multiparticule. pentru un lanţ unidimensional compus din n particule cu spinul 1/2. molecule etc. informaticieni şi chimişti din Australia. Lanyon [7] au simulat reuşit molecula de hidrogen-H2 pe un computer cuantic fotonic. De exemplu. Anglia în frunte cu dr. SUA. un calculator cuantic. utilizarea algoritmului Shor implementat pe un calculator cuantic va oferi posibilitatea de a putea sparge codul actualului sistem de codificare RSA. Desigur.. operând pe un registru compus din câteva zeci de qubiţi. Astfel. cum ar fi atomi. Dacă se folosesc algoritmi clasici de căutare. Ca urmare. această afirmaţie este adevarată numai dacă se pot realiza algoritmi cuantici eficienţi pentru extragerea informaţiei utile din calculatorul cuantic. privind algoritmii cuantici. O altă clasă de probleme importante. Grover a demonstrat că folosind calculatorul cuantic se poate rezolva uşor problema găsirii informaţiei într-o bază de date care conţine un numar mare de N informaţii nestructurizate. poate depăşi în performanţă orice calculator clasic actual. Deci. 66 . o constituie cea a simulării sistemelor fizice cuantice.Feynman [6] în privinţa simulării eficiente a sistemelor cuantice pe computerul cuantic s-au adeverit. Au fost realizaţi şi alţi algoritmi cuantici care prezintă avantaje faţă de cei clasici.P.B. la un calculator cuantic creşterea volumului de memorie necesară este proporţională cu numărul n de qubiţi. informaţia se găseşte dupa N ½ paşi. În schimb.

Actualmente. Cea mai importantă problemă este decoerenţa cuantică care distruge qubitul superpoziţie într-un timp foarte scurt. semiconductori şi cristale dopate. dar şi problema scalabilităţii.Postfaţă Se pune întrebarea dacă nanotehnologia de astăzi ar putea să implementeze un calculator cuantic performant şi peste cât timp? Răspunsul este afirmativ privind posibilitatea de implementare. Toate aceste probleme vor fi analizate în măsura de a înţelege mecanismele de implementare fizică a variantelor computerelor cuantice şi. Se cercetează intensiv varianta computerelor bazate pe fulereni dopaţi [12. precum că orice fenomen cuantic poate fi simulat pe oricare computer cuantic. există mai multe posibilităţi de a realiza computerul cuantic. sper. computere pe atomi neutri în reţele fotonice.4]. indiferent de modul de implementare a qubiţilor fizici ne sugerează ideea necesităţii primordiale de a identifica şi elabora algoritmi cuantici eficienţi necesari pentru simularea pe computerele cuantice. care se află în continuă competitivitate [1. Având în vedere teza lui Feynman. La fel se cercetează varianta realizării qubiţilor utilizând materiale supraconductoare şi impurităţi Pamânt-Rar în cristale laser. Cele mai competitive sunt: computerele fotonice [7]. computerele bazate pe rezonanţa nuclear magnetică (RNM) în lichide. computere pe ioni captaţi în capcane electromagnetice. vor fi publicate în partea II a manualului. dar cu privire la durata necesară.13]. 67 . trebuie să menţionăm că există dificultăţi în realizarea lui.

SymbolicSuperposition. KetToBra. Direct. UnitaryQ. RowVectorToBra. activaţi funcţiile de mai jos: KetToColumnVector. generarea randomizată (test) a superpoziţiei vectorilor bra şi ket. apoi apăsaţi Shift+Enter simultan. mai întâi. După efectuarea acestei operaţiuni. NormalizeKet. puteţi lucra cu funcţiile date pe oricare foaie de lucru. Veţi găsi instrumentele necesare pentru vectorii bra şi ket. introduceţi.ANEXA I Instrumente algebrice de operare în spaţiul HILBERT Cum utilizaţi instrumentarul? Aici se află instrumentarul (Operaţii algebrice în spaţiul Hilbert !!!) necesar în simularea computerului cuantic. BasisEigenstates. BraToRowVector. ExpectationValue. ColumnVectorToKet. Amplitudes. REMARCA 1: Pentru a lucra cu funcţiile de mai sus. RandomSuperposition. Pentru a utiliza instrumentarul. HermitianQ. sau efectuaţi prin apăsare de două ori click pe mouse. mai întâi de toate. SymbolicCoefficients. evaluarea lor în KERNEL marcând paranteza a doua din dreapta. BraToKet. TruthTable. Probabilities. NormalizedKetQ. normalizarea vectorilor ket etc. extragerea amplitudinilor şi probabilităţilor. chiar dacă treceţi de pe o foaie 68 .

{bits}]] KetToColumnVector[a_ ket_ket]:= a KetToColumnVector[ket] KetToColumnVector[Plus[ket_. 1. b) Manual. Map[KetToColumnVector. kets___]]:= Apply[Plus. apoi selectaţi "Quit Kernel". Abandonarea manuală se face prin alegerea opţiunii "Evaluation" din meniul MMA. Abandonarea Kernelului se efectuează prin două metode: a) Automată. REMARCA 2: Fiecare funcţie este urmată de exemple concrete. iar abandonarea Automată se face atunci. când ieşiţi complet din aplicaţia MMA. Convertirea vectorului Ket în matrice Ket cu o coloniţă KetToColumnVector[ket[0]]:={{1}. Această posibilitate se menţine până nu ieşiţi din pachetul (numit şi aplicatie !!) MATHEMATICA (alias MMA). Însă dacă nu abandonaţi complet MMA şi doriţi să lucraţi în continuare. {ket.{0}} (* spin sus = 0 *) KetToColumnVector[ket[1]]:={{0}.{1}} (* spin jos = 1 *) KetToColumnVector[ket[bits__]]:= Apply[Direct. SETUL DE PROGRAME (funcţii) 1. 1]] 4) KetToColumnVector[a* ket[1]] 5) KetToColumnVector[ket[1] + ket[0]] 6) KetToColumnVector[a*ket[0] + b*ket[1]] 69 . kets}]] KetToColumnVector[superposition_]:= KetToColumnVector[ Expand[superposition] ] Exemple: 1) KetToColumnVector[ket[0]] 2) KetToColumnVector[ket[1. atunci din opţiunea "Evaluation" accesaţi "Start Kernel". Map[KetToColumnVector[ket[#]]&. 0]] 3) KetToColumnVector[ket[0. Ieşirea de facto are loc atunci când este abandonat Kernel-ul.pe alta.

1}}] 2) RowVectorToBra[{{1. eigenBras}]] ] Exemplu: 1) RowVectorToBra[{{0. {bits}]] BraToRowVector[w_. 1. ket->bra. {amplitudes. bra[bits__]]:= w * Apply[Direct. Convertirea vectorului Bra în matrice Bra cu un rând BraToRowVector[bra[0]]:={{1. Convertirea matricei Ket în vectorul Ket ColumnVectorToKet[amplitudes_]:= Apply[Plus.1}} BraToRowVector[w_. bra[bits__] + bras_. eigenBras = EigenKets[Length[{wi}]] /. {0}}] 5. Apply[Plus.Convertirea matricei Bra în vectorul Bra RowVectorToBra[{{wi__}}]:= Module[{eigenBras}.2. 1}}] 3) RowVectorToBra[{{1. Map[BraToRowVector[bra[#]]&.0}} BraToRowVector[bra[1]]:={{0. MapThread[(#1[[1]] #2)&. 0}}] 70 .]:= BraToRowVector[w * bra[bits]] + BraToRowVector[bras] BraToRowVector[superposition_]:= BraToRowVector[Expand[superposition]] 3. MapThread[(#1 #2)&. EigenKets[ Length[amplitudes] ] } ] ] Exemplu: ColumnVectorToKet[{{1}. {{wi}.

Abort[]). observable_]:= (If[!HermitianQ[observable].. Valoarea medie a observabilelor ExpectationValue[w_. Convertirea vectorilor Bra în Ket KetToBra[ket_]:= RowVectorToBra[Conjugate[Transpose[KetToColumnVector[ket]]]] BraToKet[bra_]:= ColumnVectorToKet[Conjugate[Transpose[BraToRowVector[bra]]]] Exemplu: 1) KetToBra[ket[1]] 2) KetToBra[ket[1. 0}.". If[Length[observable] != 2^Length[{bits}]. observable . (BraToRowVector[KetToBra[w * ket[bits] + kets]]. Exemplu: 1) ExpectationValue[ ket[1] .1]] (* scalar = a 1 x 1 matrix *) ) ExpectationValue[superposition_.". (Message[ExpectationValue::notHermitian]. (Message[ExpectationValue::incompatible]. KetToColumnVector[w * ket[bits] + kets] )[[1. -1}}] 71 . {0. {{1.5. ExpectationValue::incompatible = "Dimensiunea vectorului de stare nu coincide cu dimensiunea matricei observabilei. ket[bits__] + kets_. observable] ExpectationValue::notHermitian = "Matricea observabilei nu este Hermitica. observable_]:= ExpectationValue[Expand[superposition]. Abort[])]]. 0]] 6.

{{1. {0. Accesarea Amplitudinilor în starea de superpoziţie şi calcularea probabilităţilor Options[Amplitudes] = {ShowEigenstates->False}.Length[digits]}]].2]]. dacă doriţi afisarea listei amplitudinilor sau a listei.(* Calculează valoarea medie (elementul diagonal) a operat. bits = Table[Apply[ket. Table[0. care va conţine vectorii de stare şi amplitudinile. IntegerDigits[i. n-1}]. 72 .-1}}Matricea Pauli Sigma_ Z *) 2) ExpectationValue[ ket[0] .0}. 0.{nDigits . digits_]:= Join[Apply[ket. {{1. digits] Exemplu: 1) BasisEigenstates[1] ( * stările posibile ale unui qubit *) 2) BasisEigenstates[2] ( * stările posibile a 2 qubiţi *) 3) BasisEigenstates[3] ( * stările posibile a 3 qubiţi *) 8. EigenKets[n_]:= Module[{bits}. -1}}] 7. Map[PadTo[Length[Last[bits]].{0. Determinarea vectorilor de bază (baza computaţională |0> .". #]&. {i. ShowEigenstates::usage = "ShowEigenstates este o opţiune pentru Amplitudes care \ determină. bits] ] PadTo[nDigits_. 0}.|1>) în spaţiul Hilbert BasisEigenstates[m_Integer]:= EigenKets[2^m] BasisEigenstates::usage = "BasisEigenstates[m] întoarce toţi vectorii de bază posibili ai registrului de memorie cuantic .".

#]}&. BasisEigenstates[ Length[{bits}] ] ] ] ] (* Această clauză captează cazurile de tipul 1/Sqrt[2] (ket[0] + ket[1]) etc *) Amplitudes[c_ (w_. (*vezi mai jos*) sumOfSquares = Simplify[ Apply[Plus. amplitudes]. ket[bits__] + kets_.Amplitudes[w_. showeigen = ShowEigenstates /. care corespund vectorilor de bază în superpoziţie. {opts} /. Map[ComplexExpand[Abs[#]^2. Coefficient[w ket[bits] + kets.. BasisEigenstates[ Length[{bits}] ] ]. symbols]&. #]&. opts___]:= Module[{showeigen}. ket[bits__] + kets_. showeigen == False. (* renormalizează amplitudes dacă este necesar*) amplitudes/Sqrt[sumOfSquares].. symbols. opts___]:= Module[{showeigen.". Map[{#. amplitudes. Options[Probabilities] = {ShowEigenstates->False}. ket[bits__] + kets_. amplitudes = If[sumOfSquares=!=1. sumOfSquares}. amplitudes]]]. Probabilities[w_. Options[Probabilities]. showeigen = ShowEigenstates /. amplitudes = Amplitudes[w ket[bits] + kets]. {opts} /. 73 . Map[Coefficient[w ket[bits] + kets.)]:= Amplitudes[ Expand[c (w ket[bits] + kets)] ] Amplitudes::usage = "Amplitudes[superposition] afişează amplitudinile. Which[showeigen == True. Options[Amplitudes]. symbols = SymbolicCoefficients[amplitudes].

Map[ComplexExpand[Abs[#]^2. Plus ] == {{1}} // N ) /. amplitudes} ]. Conjugate[Transpose[columnVector]].23* ket[0] + 0.\ Dacă în Probabilities[…. z_ Conjugate[z_] :> Abs[z]^2 ] 74 . symbols]&. columnVector. symbols]}&. Abs[_]]]&] Exemplu: 1) Amplitudes[a* ket[0] + b*ket[1]] 2) Probabilities[0. ComplexExpand[Abs[#2]^2. amplitudes] ] ] Probabilities[c_ (w_. columnVector = KetToColumnVector[ket]. amplitudes]]]. NormalizedKetQ[ket_]:= Module[{columnVector}.Which[showeigen == True. ] se foloseşte opţiunea ShowEigenstates->True \ atunci funcţia afişează lista {vector de bază.5*ket[1]] 9.)]:= Probabilities[ Expand[c (w ket[bits] + kets)] ] Probabilities::usage = "Probabilities[superposition] afişează probabilităţile de observare a vectorilor de bază din superpoziţie. ket[bits__] + kets_. (Inner[Times. showeigen == False. Testarea normalizării vectorului Ket Needs["Algebra`ReIm`"]. Not[MatchQ[#. probabilitate}". {BasisEigenstates[Length[{bits}]]. SymbolicCoefficients[amplitudes_List]:= Select[Union[Flatten[Map[Variables. MapThread[{#1.

Map[Abs[#]^2&. Normalizarea vectorului Ket NormalizeKet[superposition_]:= superposition /. Dacă amplitudinile nu sunt numere ci simboluri. bra_]:= 75 .23* ket[0] + 0. atunci norma nu este determinată.23* ket[0] + 0.". Amplitudes[superposition.". MatrixQ[op1] && MatrixQ[op2] Direct[ket_.5*ket[1]] 11. Produsul Direct (Kronneker) a vectorilor şi matricelor în spaţiul Hilbert Needs["LinearAlgebra`MatrixManipulation`"]. NormalizedKetQ[superposition] NormalizeKet[superposition_]:= Expand[superposition / Sqrt[Apply[Plus. Exemplu: 1) NormalizeKet[0. Exemplu: 1) NormalizedKetQ[0. op1. Direct[op1_. ShowEigenstates->False] ] ] ] ] NormalizeKet::usage = "NormalizeKet[superposition] afişează superpoziţia normalizată. op2]] /. op2_]:= BlockMatrix[Outer[Times.5*ket[1]] 10.NormalizedKetQ::usage = "NormalizedKetQ[ket] Afişează True dacă suma patratelor amplitudinilor este egală cu 1.

ket2_]:= ColumnVectorToKet[ Direct[KetToColumnVector[ket1]. Direct[BraToRowVector[bra]. op_]:= (Message[Direct::braop]. Direct[KetToColumnVector[ket]. op_]:= (Message[Direct::ketop]. IsKetQ[ket1] && IsKetQ[ket2] Direct[bra1_. ket_]:= (Message[Direct::braket]. ket_]:= (Message[Direct::opket]. BraToRowVector[bra]]) /. IsBraQ[bra] && MatrixQ[op] Direct[op_. KetToColumnVector[ket]]) /.Direct[KetToColumnVector[ket]. IsKetQ[ket] && MatrixQ[op] Direct[op_. IsBraQ[bra] && IsKetQ[ket] Direct[bra_. op]) /. KetToColumnVector[ket]]) /. Direct[op. BraToRowVector[bra]] /. KetToColumnVector[ket2]] ]/. IsBraQ[bra1] && IsBraQ[bra2] Direct[bra_. MatrixQ[op] && IsBraQ[bra] Direct[ket_. BraToRowVector[bra2]] ] /. op]) /. Direct[op. Direct[BraToRowVector[bra]. IsKetQ[ket] && IsBraQ[ bra] Direct[ket1_. MatrixQ[op] && IsKetQ[ket] 76 . bra2_]:= RowVectorToBra[ Direct[BraToRowVector[bra1]. bra_]:= (Message[Direct::opbra].

ket[0]] 4) Direct[ket[0]. -1}}] 2) Direct[{{0. {1. Direct::opbra = "Atenţie. -1}}] // MatrixForm 3) Direct[ket[1]. ket[__] + kets_. 1}. First[{matrices}].]:= True IsBraQ[_]:=False Exemple: 1) Direct[{{0. {1. 0}}. 1/Sqrt[2]*{{1.m} = Dimensions[gate].Direct[matrices__]:= Fold[Direct.m}.". bra[1]] (* matricea densitate*) 12. 1}. 1/Sqrt[2]*{{1. “ Direct::ketop = " – Atenţie-nu există produs direct între ket şi matrice. 1}.". Direct::braop = "Atenţie –nu există produs direct între vectorul bra şi matrice. 1}. Direct::opket = "Atenţie nu există produs direct între matrice şi ket.". IsKetQ[w_.nu există produsul direct între matrice şi vectorul bra. Există numai produsul scalar (Dot ). {1. Testarea tabelului adevărurilor pentru celulele Logice TruthTable[gate_]:= Module[{n.]:= True IsKetQ[_]:=False IsBraQ[w_.". dar există numai produs scalar (DOT ). 77 . bra[__] + bras_. {1. Rest[{matrices}]] Direct::braket = "Atenţie – nu există produs direct între bra < | şi ket | >. {n. 0}}.

Abort[] ]. Message[UnitaryQ::notsquarematrix]]. cols] ] 78 . Message[TruthTable::notsquare]. Exemplu: 1) NOT = {{0. şi nu poate reprezenta poarta.". Message[TruthTable::powerof2]. Testarea tipului Operatorilor (Matricelor) (Hermitian.Unitar) HermitianQ[matrix_]:= matrix == Conjugate[Transpose[matrix]] UnitaryQ[matrix_]:= Module[{rows. n]]]. {1. Not[IntegerQ[Log[2. 0}}. cols} = Dimensions[matrix]. TruthTable[NOT] 2) UnitaryQ[NOT] 13. 1}. {rows. Map[(# -> ColumnVectorToKet[gate . Abort[].Which[Not[n==m && IntegerQ[n] && IntegerQ[m]].". Chop[Simplify[ComplexExpand[Conjugate[Transpose[matrix]]] ComplexExpand[Inverse[matrix]] ] ] == ZeroMatrix[rows. KetToColumnVector[#]])&. EigenKets[n] ] // ColumnForm ] TruthTable::notsquare = "Matricea nu este patrata şi unitară. cols}. If[Not[IntegerQ[rows]] || Not[IntegerQ[cols]] || rows != cols. TruthTable::powerof2 = "Matricea nu este (2^m) x (2^m) şi nu poate reprezenta poarta logică ireversibilă.

MapThread[(#1 #2)&.{i. {opts} /. {SymbolicAmplitudes[m].0.". {-1-I. Map[ToExpression["w"<>ToString[#]]&.amplitudinele fiind numere.” RandomAmplitudes[m_]:= Table[Random[Complex. {rows}. BasisEigenstates[m]}] ] SymbolicSuperposition::usage = "SymbolicSuperposition[m] afisea superpozitia arbitrara. {RandomAmplitudes[m]. superposition = Apply[Plus. 1+I}]. normalized==False. in general complexe. {cols}] 14. cols_]:= Table[0.UnitaryQ::notsquarematrix = "Matricea nu este patrată. Table[i. BasisEigenstates[m]} ] ]. NormalizeKet[superposition]. superposition ] ] RandomSuperposition::usage = "RandomSuperposition[m] afiseza superozitia aleatorie . opts___]:= Module[{normalized}. ZeroMatrix[rows_. MapThread[(#1 #2)&.". RandomSuperposition[m_. Instrumente pentru testarea Superpoziţiilor de stări SymbolicSuperposition[m_]:= Apply[Plus. Which[normalized==True.1}]] ) Options[RandomSuperposition] = {Normalized->True}. {2^m}] 79 .2^m . SymbolicAmplitudes[m_]:= (Clear[w]. Options[Random Superposition]. normalized = Normalized /.

Normalized -> True] 7) RandomSuperposition[2. Normalized -> False]. 80 .Exemple: Comentaţi rezultatele obţinute la activizarea următoarelor funcţii: 1) SymbolicSuperposition[2] (* superpoziţie a tuturor stărilor posibile pentru 2 qubiţi *) 2) SymbolicSuperposition[3] 3) SymbolicSuperposition[4] 4) RandomSuperposition[2] 5) RandomSuperposition[2] 6) RandomSuperposition[2.

{0. {0.0. {0. SchrodingerEvolution impune calculatorul cuantic să evalueze pentru un segment de timp fixat de către utilizator.0.0. sau altfel spus.0. {1.0. Ce fel de calcule vor fi simulate? Folosind celulele logice cuantice NOTGate.0}}. 0}}.0. Pentru exemplificare. doi şi trei qubiţi de bază reversibili: de exemplu.0.0. care necesită nu prea mult timp pentru calcule.1. decât sumatorul. (* pentru sumator.0}. se poate trece la simularea calculatorului cuantic Feynman. CNGate. reţelelor de celule cuantice. folosind funcţia SchrodingerEvolution.0. de unu. ca instrumentar.0.0. CCN = {{1. Simularea sumatorului simplu este suficient pentru a ilustra câteva particularităţi importante ale calculelor cuantice.1. CCNGate. De îndată ce reţeaua a fost proiectată. NOT. NOTGate. CCNGate. poate fi realizată o anumită reţea cuantică.0}.0. 81 . CONTROLLED-NOT. vom simula sumatorul. {0. care apoi sunt utilizate în calculatorul cuantic.0. Oricare altă reţea. CNGate. această celulă nu se utilizează în mod direct *) CN = {{1.0. care utilizează reţeaua respectivă în procesul de calcul. poate fi asamblată din urmatoarele trei tipuri de celule (porţi) logice. de aceea se simulează cu reţele rezonabile. În anexă se utilizează utilitele necesare ( a se vedea Anexa I ) pentru a crea prezentarea matematică a celulelor cuantice. Modelarea clasică a calculatorului cuantic este foarte costisitoare din punctul de vedere al calculelor. CONTROLLEDCONTROLLED-NOT respectiv.0}. Celule logice şi prezentarea lor prin matrice unitare NOT = {{0.ANEXA II Simularea computerului cuantic Feynman Această anexă conţine codul de simulare a calculatorului cuantic Feynman în limbajul “Mathematica”.0.1.1}.0.0}. 1}.0.

De exemplu.0.0.0.1.1.0.0.0.0.0.0. NOTGate [i. m] este celula extinsă NOT ce acţionează pe linia i a reţelei cu m intrări. CONTROLLED-NOT(CN) şi CONTROLLED-CONTROLLED-NOT (CCN) ca suma produselor operatorilor de creare şi anihilare (a se vedea art.0. {0.0}. {0.0}.0.0. {0.0}. m_]:= Apply[Direct.0.0.0}. aOP. Feynman).(* operatorul de anihilare.0.0. {m}].1}.0}}. care este K.0. {m}].1. i] ] cOP = {{0.{0.0.0. ReplacePart[Table[IdentityMatrix[2].0.1}.0. {0. care acţionează asupra unui singur bit *) (*Definim funcţia annihilationOP *) annihilationOP[i_.0. 82 .0. m_]:= Apply[Direct.0}}. m] este celula extinsă CONTROLLED-NOT care acţionează pe liniile i şi j ale reţelei cu m intrări etc. CNGate[i.0}}. {0. ReplacePart[Table[IdentityMatrix[2].1. Operatori de Creare şi Anihilare extinşi aOP = {{0.0. şi sunt definite ca elemente consecutive ale listei reţelei (circuitului). care conţine linii multiple de calcul.0.0.0.0. (* operatorul de creare.0.1.{0.0}. Numărul liniilor din reţea depinde de numărul celulelor din reţea. j.0. {1.0. cOP. care acţionează asupra unui singur bit *) (*Definim funcţia creationOP *) creationOP[i_. Putem include celulele extinse în reţeaua creată. i] ] Descrierea celulelor utilizând operatorii de creare şi anihilare şi principiul extinderii în spaţiul HILBERT Putem prezenta celulele logice NOT.

m] + annihilationOP[i. m_]:= (IdentityMatrix[2^m] + creationOP[i. k_. Pentru ca celulele să funcţioneze corect în spatiul 2m. j_.m] .m] IdentityMatrix[2^m]) ) Reprezentarea computerului prin reţea de celule În general. Dimensiunea spaţiului Hilbert este 2m . 22 .m] .m] CNGate[i_. CN-2 qubiţi. începând cu prima linie (1) de sus a cursorului. annihilationOP[i.m] .m] . numărul de linii este m=K+1+N. Dimensiunea spaţiului Hilbert depinde de numărul de qubiţi de intrare pentru celula respectivă: NOT-1 qubit. cât şi de ieşire. m_]:= creationOP[i.m] + creationOP[k. 23. iar numărul liniilor lucrătoare N. annihilationOP[j. creationOP[i. annihilationOP[i. În total. Vom utiliza anumiţi operatori unitari (matrice unitare) în conformitate cu acţiunea 83 . CCN-3 qubiţi.m]) + annihilationOP[i. atât de intrare.m] + creationOP[j. (annihilationOP[k.m] . pentru calculatorul cuantic Feynman.m] ) CCNGate[i_.m] . (annihilationOP[j. j_. registrul cuantic de memorie. Deci dimensiunea spaţiilor Hilbert în care acţionează aceste celule va fi respectiv 21.Numărul liniilor "cursorului" este K+1. NOTGate[i_. va fi compus dintr-un rând parţial de "qubiţi-cursor" (care ţin de urmărirea procesului calculelor). Numerotarea liniilor reţelei se efectuează în modul DOWN CRESCENDO. creationOP[j. m_]:= (creationOP[i. trebuie utilizat principiul de extindere pentru matricele celulelor logice. şi un rând complementar de "qubiti-programabili".m] .

j. pentru orice reţea. N=3 şi deci m= K+N+1=6 . În cazul sumatorului asamblat prin CCNGate şi CNGate.CNGate[4. sumator = { CCNGate[4. În caz general. Efectul rezultant al acţiunii Hamiltonianului trebuie să fie permutarea registrului de memorie în superpoziţia de stări care reprezintă calculele la diferite etape de calcul. Ca rezultat se obţine circuitul sumatorului. Sumator. k. m]). celula controlled-NOT care operează pe liniile 4. K=2.6.m].5. k marchează liniile la care sunt unite celulele. Conţine lista celulelor logice cuplate la liniile de lucru.celulelor logice în rândul qubiţilor programabili. În aşa fel. 5 într-o reţea cu 5 linii ar fi CNGate [4. CONTROLLED-NOT (CNGate[i. j. iar în dreapta este indicat ket-ul de ieşire la momentul t2 m=6. care funcţionează în timp de la momentul t1 până la t2: Fig.5. Hamiltonianul nu depinde de timp şi reprezintă suma TERMENILOR (A SE VEDEA ARTICOLUL FEYNMAN !!) ce descriu procesul şi regresul calculelor. m]) sunt definite prin matrice unitare extinse. Prin urmare. Argumenţii i. j. iar m indică numărul total de linii în reţea.11. 5. 6] etc. În stânga este indicat ket-ul de intrare la momentul t1 . care GENEREAZĂ Hamiltonianul este următoarea: 84 .m]}. m]) şi celula CONTROLLEDCONTROLLED-NOT (CCNGate[i. celulele NOT (NOTGate[i. trebuie să determinăm asupra cărui qubit operatorul dat acţionează. Funcţia. Calcularea Hamiltonianului REŢELEI În computerul cuantic Feynman.

1. term[i_.t]: ?EvolutionOP EvolutionOP [n. k.circuit.Hamiltonian *) "Hamiltonian[n. circuit] întoarce matricea Hamilton independentă de timp ce corespunde acestui circuit. Circuitul constă din k celule cuantice şi cu 85 . Circuitul constă din k celule cuantice şi n linii lucrătoare.k. terms]] ] Hamiltonian::usage = ""Hamiltonian[n. t] descrie evoluţia temporală a operatorului unitar pentru circuitul dat. CARE DEFINESTE fun. n+k+1. k. circuit[[i]]]. circuit. k}]. gate Calcularea operatorului unitar al evoluţiei Operatorul unitar al evoluţiei temporale este obţinut din soluţionarea ecuaţiei lui Schrodinger cu condiţia iniţială |psi(0)>. adică | psi(t) > = U(t) | psi(0) > . gate_]:= creationOP[i+1. k_. terms = Table[term[i.?Hamiltonian (*Aşa se apelează instrucţiunea HELP. l_. hBar – constanta Plank înmulţită cu 2 Pi şi t este timpul. iar H – operator hermitian independent de timp (a se vedea teorema respectivă). terms + Map[Conjugate[Transpose[#]]&. Circuitul constă din k celule cuantice şi n linii lucrătoare"". Apply[Plus. circuit] întoarce matricea hamilton independentă de timp ce corespunde acestui circuit. pentru circuitul şi timpul specific dat. l] . i este radăcina pătrată din -1. Pentru simplitate. circuit_]:= Module[{terms}. Să reamintim că U(t) şi H sunt matrice pătrate. l] . annihilationOP[i. În termenii respectivi vom defini U(t). se consideră că hBar=1. k. {i. prin funcţia EvolutionOP[n. unde U(t) = e^(-i H t / hBar) este operator unitar. Codul Hamiltonian[n_.

t_]:= ColumnVectorToKet[Chop[EvolutionOP[n. circuit]]]. t_ ]:= MatrixPower[N[MatrixExp[ -I Hamiltonian[n. ?SchrodingerEvolution "SchrodingerEvolution[initKet. k. U este reprezentat ca puterea t pentru expH i. 86 . Operarea cu computerul cuantic pe o porţiune de timp fixat Modelarea computerului cuantic. care implementează circuitul dat.e.circuit. pe parcursul unei perioade de timp concret.". unde expH este matricea exponenţială pentru H. foloseşte funcţia SchrodingerEvolution. k_. circuit. numărul de intrări/ieşiri lucrătoare în circuit. t]. n. adică numărul de n qubiţi lucrători. circuit_. circuit_.n linii de intrare lucrătoare. Trebuie de specificat câte k celule sunt în circuit (astfel se obţin k+1 qubiţi pentru cursor) şi numărul de qubiţi utilizaţi pentru programare. numărul de celule în circuit. Această funcţie conţine 5 argumente: starea iniţială a registrului de memorie. Codul SchrodingerEvolution[ket_. t] EvolutionOP::usage = "EvolutionOP[n. k. k. n_.t] . Rezultatul este o stare posibilă a registrului de memorie după ce a trecut timpul t. U = MatrixPower[expH. t] asigură evoluţia dependentă de timp \ a operatorului pentru circuitul dat. circuit. lista circuitului şi timpul de evoluţie. definit de utilizator. Codul EvolutionOP[n_. k_. t] evoluează circuitul dat pentru timpul t începând cu starea iniţială initKet .k. Circuitul constă din k celule cuantice în total şi cu n linii lucrătoare.

0. 2. Aceasta nu înseamnă că doar trei astfel de operaţii au fost apli87 . atunci e clar că registrul de memorie va conţine rezultatul aplicării primilor trei operaţii ale celulelor în starea iniţială.1.5] Evoluţia computerului cuantic până se termină calculele În computerul cuantic Feynman poziţia cursorului se deplasează datorită evoluării calculelor de la celulă la celulă.5.m]}. k. 3. sumator.1.m]}.m].m].5] Controlăm dacă rezultatul obţinut e normalizat? (*Atenţie!! variabila % conţine rezultatul obţinut anterior *) Exemplificare NormalizedKetQ[%] True Exemplificare sumator = {CCNGate[4. Cursorul contorizează câte operaţii logice au fost aplicate asupra biţilor programului la momentul actual de timp. circuit.0].KetToColumnVector[ ket ] ] ] SchrodingerEvolution::usage = ""SchrodingerEvolution[initKet.6.1.5.CNGate[4.0. sumator. 3. Trebuie de specificat câte k celule sunt în circuit (astfel se obţin k+1 qubiţi pentru cursor) şi numărul de qubiţi utilizaţi pentru programare. 0. SchrodingerEvolution[ket[1. adică numărul de n qubiţi lucrători ".1.5. 2.0]. 2. n.0.0. SchrodingerEvolution[ket[1.5. t] evoluează circuitul dat pentru timpul t începând cu starea iniţială initKet . Astfel dacă se măsoară poziţia cursorului şi el se găseşte în regiunea a treia.CNGate[4.6. Exemplificare sumator = { CCNGate[4.

cate. În computerul Feynman, odată cu progresarea timpului, probabilitatea de a găsi cursorul în regiunea (k+1) se măreşte. Dacă este totuşi posibil de a măsura poziţia cursorului, atunci când probabilitatea de aflare a cursorului în sectorul dat e înaltă, atunci este şi şansa de a afla rezultatul calculelor. Operativ, periodic se măsoară poziţia cursorului. Aceasta distruge superpoziţia stărilor, care reprezintă poziţia cursorului, dar lasă intactă superpoziţia qubiţilor în program. Dacă cursorul nu este în sectorul (k+1), atunci calculatorul va evolua totul de la început, iar imediat ce cursorul este găsit în sectorul (k+1), calculele sunt oprite şi starea generală a registrului de memorie este modificată. De fiecare dată când cursorul se află în sectorul (k+1), măsurarea stării qubiţilor programului are loc în momentul când se întoarce un răspuns asupra calculelor pentru care computerul cuantic este programat. Astfel în modelul Feynman al computerului cuantic e clar că rezultatul va fi corect pentru perioada de timp predefinită. Pentru a administra computerul cuantic până la sfirşit trebuie periodic de verificat poziţia cursorului pentru a verifica dacă toate operaţiile celulelor logice au fost aplicate. De cum cursorul este găsit în situaţia lui critică, se poate de verificat dacă raspunsul corect este posibil de obţinut prin funcţia ReadCursorBits. ?ReadCursorBits ReadCursorBits[numCursorBits, superposition] citeşte starea din biţii cursorului calculatorului cuantic Feynman. Dacă calculele pot fi obţinute la k+1 operaţiune cursorul va fi compus dintr-un lanţ din k+1 poziţii una dintre care poate fi vreodată în starea |1>. Codul
Options[ReadCursorBits] = {TraceProgress->False}; ReadCursorBits[numBitsToRead_, w_. ket[bits__] + kets_., opts___]:= Module[{nBits, superposition, resultsPerStep, traceQ}, traceQ = TraceProgress /. {opts} /. Options[ReadCursorBits]; nBits = Length[{bits}]; (* numărul figurilor de memorie a biţilor din memorie *) 88

superposition = {"BeforeAnyMeasurements", w ket[bits] + kets}; resultsPerStep = FoldList[MeasureIthBit[#2,#1,nBits]&, superposition, Range[numBitsToRead] ]; Which[traceQ===False, {Rest[Map[#[[1]]&, resultsPerStep]], (* rezultatul biţilor *) Last[resultsPerStep][[2]] proiectată *) }, traceQ===True, ColumnForm[resultsPerStep] ] ]/;(numBitsToRead <= Length[{bits}]) ReadCursorBits::usage = "ReadCursorBits[numCursorBits, superposition] citeşte starea din biţii cursorului calculatorului cuantic Feynman. Dacă calculele pot fi obţinute la a k+1 opearaţiune cursorul va fi compus dintr-un lanţ din k+1 poziţii una dintre care poate fi vre-odată în starea |1>. "; (* starea

Exemplificare
sumator = {CCNGate[4,5,6,6],CNGate[4,5,6]}; SchrodingerEvolution[ket[1,0,0,1,1,0], 3, 2, sumator , 0.5] {cursor1, projected1} = ReadCursorBits[3, state1] Rezultatul este format din lista {poziţia cursorului şi starea proiectată}, care arată poziţia cursorului şi starea întregului registru de memorie după ce poziţia cursorului a fost măsurată.

Citirea registrului de memorie De îndată ce cursorul este găsit în poziţia (k+1), care arată că toate operaţiile celulelor au fost aplicate, atunci poate fi obţinut răspunsul din computer, citind întreaga stare din registrul de memorie.
89

?ReadMemoryRegister ReadMemoryRegister[superposition] citeşte starea fiecărui bit din registrul de memorie. Codul
(* ReadMemoryRegister *) (*====================*) (* Luând în consideraţie superpoziţia care reprezintă starea memoriei computerului cuantic se va returna rezultatul din memoria modificată*) Options[ReadMemoryRegister] = {TraceProgress->False}; ReadMemoryRegister[w_. ket[bits__] + kets_., opts___]:= Module[{nBits, superposition, resultsPerStep, traceQ}, traceQ = TraceProgress /. {opts} /. Options[ReadMemoryRegister]; nBits = Length[{bits}]; (* figure out number of bits in memory *) superposition = {"BeforeAnyMeasurements", w ket[bits] + kets}; resultsPerStep = FoldList[MeasureIthBit[#2,#1,nBits]&, superposition, Range[nBits] ]; Which[traceQ===False, {Rest[Map[#[[1]]&, resultsPerStep]], (* results for bits *) Last[resultsPerStep][[2]] (* projected state *) }, traceQ===True, ColumnForm[resultsPerStep] (*list of {results,projectedStates}*) ] ] ReadMemoryRegister::usage =""ReadMemoryRegister[superposition] citeşte starea fiecărui bit din registrul de memorie. "; MeasureIthBit[i_, {_, superposition_}, nBits_]:= 90

zeroOrOne_. w_. ket[bits__]]:= If[ket[bits][[i]] == 1. nBits = Length[{bits}].nBits] ]& ] ] ProbabilityIthBitIs1[i_. Amplitudes[w ket[bits] + kets]]] ] ] ProbabilityIthBitIs1[i_. _. zeroOrOne = BiasedSelect[{0. terms}.]:= Module[{nBits. KetWithIthBit1[i.Module[{p1. _. p1}]. nBits_. superposition_]:= NormalizeKet[Select[superposition. terms = Select[w ket[bits] + kets. ket[bits__]]:= NormalizeKet[w ket[bits]] SuperpositionWithIthBitFixed[i_.)]:= ProbabilityIthBitIs1[i. superposition]. projectedState}. projectedState} ] KetWithIthBitZeroOrOne[i_. nBits_]:= ReplacePart[Apply[ket. Amplitudes[terms]]]/ Apply[Plus. Abs[w]^2.zeroOrOne. zeroOrOne. (w_. {zeroOrOne. _. MatchQ[#. N[Apply[Plus. Expand[c (w ket[bits] + kets)]] 91 . KetWithIthBitZeroOrOne[i. superposition]. zeroOrOne. nBits. MatchQ[#. ket[bits__] + kets_.{nBits}]]. {1-p1. Map[Abs[#]^2&. Map[Abs[#]^2&. c_. ket[bits__] + kets_. 1-Abs[w]^2] (* Abs[w]^2 == 1 or 0 only *) ProbabilityIthBitIs1[i_. Table[_. _. w_. projectedState = SuperpositionWithIthBitFixed[i. i] SuperpositionWithIthBitFixed[_.1}. w_. zeroOrOne. p1 = ProbabilityIthBitIs1[i.nBits]]&]. zeroOrOne_.

Message[BiasedSelect::excess]. {lb_. psum==1. 1}]:= lb <= n <= 1 InRangeQ[n_. ub_}]:= lb <= n < ub 92 . nBits_]:= ReplacePart[Apply[ket. True ] ] InRangeQ[n_.CheckProbabilitiesQ[probabilities] *) CheckProbabilitiesQ[probabilities_]:= Module[{psum = Apply[Plus.1] ].{nBits}]]. #]&. Message[BiasedSelect::probabilityLeak]. Table[_. {lb_. True ] ] ] ] (* /. psum>1. probabilities_]:= Module[{random}. random = Random[].2.probabilities]. Apply[Part[list. 1. Flatten[ Position[Map[InRangeQ[random. #]&.0. probabilities]}.KetWithIthBit1[i_. i] BiasedSelect[list_. Which[psum<1. Partition[FoldList[Plus.

2006.H. Laloe F. Phys. Chuang I.. H.. Quantum Computing. 9.18. p.. Cambridge University Press. Mecanique Quantique. Mat. CEP.. vol.. vol. january.. Enachi V.1-6.Bibliografie* 1. 1973. 2008. p. Lanyon B..460-463. 10.676. 8. Bransden B.47. 5.. 93 .106-108.130. Curlicovschi Alisa.. Stolze J. 1997. Brigs D. Joachain C. vol. S. în Phys. în J. USM. Ardavan A. seria „Ştiinţe fizico-matematice”. Experimental test of realistic local theories via Bell's theorem. http://demonstrations.J. Bucureşti. 1995. 4. Suter D. Quantum Computation and Quantum Information. Nature Chemistry. Steeb Willi-Hans. Cohen-Tannoudji C. Williams C. Enachi Viorel. Paris.. Exploration in Quantum Computing. în УФН. p.1493. 3. Chişinău. p. 10.631.P. p.com ->Search-> quantum computing.. Diu B.. 1986. Lett.. Nielsen M. Girangie Ph..wolfram. World Scientific Publishing Co. Utilizarea pachetului de programe «Mathematica» cu exemple de aplicare în fizică şi informatică. Hardy Yorick. (1981). Rev. Фейнман Р. 2008. p.. Towards a fullerene-based quantum computer. p 5867-5883..P. Springer.. 2004. în Anale ştiinţifice ale USM.. Toward quantum chemistry on a quantum computer. Hermann. p. 2.1-2. Introducere în Mecanica Cuantică... Kвaнтoвoмехaничeские ЭВM. 2010. 2001. p. Aspect A. 7. Wiley-VCH. Problems and Solutions in Quantum Computing and Information. A short Course from theory to Experiment. p. Clearwater. Benjamin S. Roger G. 12. Cond. et al.. et all. 11. Ciobu V. Editura Tehnică. тoм 149.C.307. 13. 6. Celule logice CNOT a computerului cuantic bazate pe molecule fulerenice activate şi dopate. №4. 2000.. Chişinău.265.

2008.Yanofsky.toqc.368. http://www. The Temple of Quantum Computing. p. Quantum Computing for Computer Scientists.235.Perry.pdf 94 . p.* Recomandări speciale bilbiografice Cititorii. care nu sunt informaţi iniţial în fizica cuantică modernă. dar posedă cunoştinţe temeinice în algebra liniară şi anumite cunoştinţe în domeniul arhitecturii computerelor clasice tradiţionale. Cambridge University Press. Riley T.Mannucci. 2. Micro A. le pot recomanda insistent să lectureze paralel literatura: 1. Noson S. 2006.com/TOQCv1_1.

Teorema neclonării informatiei cuantice ---------------. Algoritmi cuantici ------------------------------------------------------------------.50 4 .6 1.2. Operaţii unitare pe un qubit -----------------------------------------------. Evoluţia computerului cuantic pentru o perioadă de timp fixată .5.1.2.2.67 Anexa I.3.1.26 2.19 1. Qubiţi. Definiţia computerului cuantic -------------------------.4.33 2.39 2.2.1.46 3.1. Concurenţa stării de entanglare -----------------------------------.2. Reprezentarea calculului ca fiind un circuit --------------------.62 4.2.1.2. Postulatele mecanicii cuantice ----------------------------------------------. Porţi logice de 2 şi 3 qubiţi ------------------------------------------.1.1.2.Operaţia Control-U -----------------------------------------.Teleportarea informaţiei cuantice -----------------------------------------.2.1.36 2.2. Operatori de rotaţie --------------------------------------------------.4.Operatorii de creare şi anihilare -----------------------------------. Simularea cuantică ----------------------------------------------------------------. Determinarea dimensiunii registrelor de memorie ------------.2. Evaluarea operatorului Hamilton --------------------------------.1. registre cuantice şi porţi logice ----------------------------------------. Introducere -----------------------------------------------------------------------------.9 1.2.3.15 1.3.1.22 2. Instrumente algebrice de operare în spaţiul HILBERT ---------.4.2.35 2.93 95 .34 2. Transformarea cuantică Fourier rapidă --------------------------------.6.54 4.57 4.29 2.1.1. Simularea computerului cuantic Feynman --------------------------.Cuprins Prefaţă --------------------------------------------------------------------------------------.44 3.Bit cuantic (qubit) -------------------------------------------------------------.59 4.7 1.68 Anexa II.41 3.3.3.1. sau stări entanglate ----------------------------------------.2. Noţiuni ---------------------.40 3.55 4. Algebra liniară în spaţiul complex Hilbert.41 3.61 4.65 Postfaţă ----------------------------------------------------------------------------------. Simularea computerului cuantic la computerul clasic ----------------.3.26 2.29 2.5 Câteva date istorice semnificative ----------------------------------------------------. Formalismul operatorului densitate -------------------------------.4. Operaţii Pauli ----------------------------------------------------------.3 Utilizarea unor simboluri grafice -----------------------------------------------------.1.81 Bibliografie -----------------------------------------------------------------------------.7.1. Registre cuantice de memorie --------------------------------------.2.3.7 1. Simularea unui calculator cuantic simplu -----------------------. Computarea este un proces fizic ---------------------------------------------.56 4.54 4. Criteriul stărilor pure ------------------------------------------------. Simularea cuantică pe computere cuantice ----------------------------. Stări corelate.4.

Mateevici. Redactor literar: Antonina Dembiţchi Machetare computerizată: Viorel Moraru Bun de tipar 04.11. Formatul 60×841/16 Coli de tipar 6. Comanda 71. Centrul Editorial-Poligrafic al USM str.0. Tirajul 50 ex. Coli editoriale 6. Chişinău.2010.0. 60. MD 2009 96 . Introducere teoretică. Al.   Viorel Nicolae ENACHI COMPUTERE CUANTICE Partea I.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful