2

SISTEME MONETARE NAŢIONALE 1. Sistemul monetar: definire; conţinut; rol 2. Clasificarea sistemelor monetare 2.1. Sisteme monetare metaliste 2.2. Sisteme monetare nemetaliste 3. Reglementarea emisiunii de monedă 3.1. Emisiunea monedei de hârtie 3.2. Emisiunea monedei divizionare 3.3. Emisiunea monedei scripturale 4. Convertibilitatea monetară şi cursul de schimb 4.1. Forme ale convertibilităţii monetare 4.2. Cursul de schimb 5. Momente importante în evoluţia Sistemului monetar naţional al României 6. Test de autoevaluare Bibliografie

Obiective propuse:
• • • • • • • cunoaşterea elementelor componente ale unui sistem monetar; înţelegerea rolului aurului monetar în evoluţia sistemelor monetare; înţelegerea caracteristicilor sistemelor monetare actuale şi a rolului etalonului putere de cumpărare în cadrul acestora; însuşirea aspectelor esenţiale referitoare la emisiunea diferitelor tipuri de monedă; cunoaşterea formelor convertibilităţii monetare şi a mecanismului cursului de schimb precum şi a perspectivelor României în acest domeniu; dobândirea de informaţii cu privire la principalele momente în evoluţia sistemului monetar naţional al României; realizarea de aplicaţii practice cu privire la cursul real, indicele puterii de cumpărare, multiplicatorul creditului.

Monedă şi credit

1.

Sistemul monetar: definire, conţinut, rol

În literatura de specialitate, sistemul monetar este definit ca un anumit mod de organizare şi reglementare a circulaţiei monetare dintr-o ţară, pe baza unor legi speciale ale statului respectiv. Cu aceeaşi semnificaţie este utilizată definiţia dată de academicianul Costin Kiriţescu după care sistemul monetar naţional reprezintă „ansamblul normelor legale şi al instituţiilor care reglementează, organizează şi supraveghează relaţiile băneşti dintr-un stat”. Apariţia sistemelor monetare poate fi plasată, conform aprecierilor istoricilor monetari, atât în perioada antichităţii cât şi a Evului mediu, însă toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin: • fărâmiţare • simplitate • deteriorarea monedei. Fărâmiţarea, ca trăsătură esenţială, rezulta din descentralizarea baterii monedei şi din lipsa de unitate a circulaţiei monetare (fiecare monetărie situată în fiecare oraş al Greciei antice, de exemplu, bătea proprie monedă). Simplitatea sistemului monetar rezulta din numărul insuficient de elemente ale acestuia (unitate monetară, paritatea respectivă, titlul metalului pe care îl reprezintă). Deteriorarea monedei constă în uzura acesteia şi posibilităţile de falsificare (prin reducerea conţinutului de metal preţios din care erau confecţionate monedele). Odată cu formarea statelor, acestea şi-au asumat roluri monetare, respectiv rolul de a crea moneda, de a defini unitatea monetară, de a stabili paritatea metalică. Politica monetară a fiecărui stat, determinată de condiţiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesită existenţa unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea şi elasticitatea sistemelor monetare. Astfel, sistemele monetare prezintă trăsături comune, generale, dar se particularizează în funcţie de specificul naţional şi al perioadei. Elementele unui sistem monetar rezultă din reglementările monetare ale statului respectiv, din modul de organizare al circulaţiei monetare, şi trebuie să răspundă următoarelor probleme: • baza sistemului monetar; • circulaţia monetară; • creaţia monetară; • dimensionarea cantităţii de bani necesară circulaţiei; • organizarea relaţiilor monetare ale unei ţări cu străinătatea; • asigurarea stabilităţii sistemului monetar. Astfel, la modul general, se consideră că un sistem monetar cuprinde următoarele elemente: a) metalul monetar; b) unitatea monetară; c) baterea şi circulaţia monedei; d) emisiunea şi circulaţia bancnotelor; e) emisiunea şi circulaţia monedei scripturale. a) Metalul monetar constituie bază a sistemului monetar, în sensul că reprezintă metalul din care sunt confecţionate monedele care circulă în interiorul graniţelor unui stat, putând fi reprezentat de aur, argint sau de ambele metale. Sistemele monetare bazate pe aceste metale monetare se numesc sisteme metaliste, în cadrul cărora se disting: • sisteme monometaliste (bazate pe un singur metal monetar) şi • sisteme bimetaliste (bazate pe două metale monetare).

În condiţiile în care monedele erau bătute din metale preţioase (aur. în special) se asigura reglarea spontană a cantităţii de monedă în funcţie de necesităţile economiei. În concluzie. iar după primul război mondial monedele din metale preţioase au fost eliminate complet din circulaţie. În anul 1933. un $ era definit printr-o cantitate de 1. Paritatea monetară reprezintă raportul valoric dintre două unităţi monetare. iar în anul 1934. • valabilitate pe întreg teritoriul unei ţări. iar din 1929 prin 9 miligrame aur. Unitatea monetară naţională a României. care sunt înscrisuri ale băncilor de emisiune şi întrunesc anumite caracteristici: • convertibilitatea în metalul monetar. a fost definită în 1867 printr-un.valoare paritară . Valoarea paritară reprezintă cantitatea de metal preţios care se atribuie. iar dolarul reprezenta 1 $ = 0. deşi sistemele monetare naţionale contemporane nu se mai confruntă cu probleme specifice monedelor din metale preţioase sau bancnotelor convertibile în aur.888671 gr aur. fie printr-o altă monedă (în perioada etalonului aur-devize). unei unităţi monetare.13281 gr aur. zinc.39 $/ £ 0. a existat posibilitatea definirii valorii paritare. e) Emisiunea şi circulaţia banilor de hârtie prezintă importanţă în cadrul unui sistem monetar prin faptul că de-a lungul timpului. leul. • monedă reprezentativă (fiduciară). statele au recurs la înlocuirea monedelor cu valoare integrală şi a bancnotelor convertibile cu bani de hârtie. Treptat.888671 gr aur.paritate monetară. În funcţie de evoluţia etalonului monetar. conferă banilor dintr-o ţară. atunci paritatea monetară era dată de raportul: 2. d) Emisiunea bancnotelor este reglementată la nivelul fiecărei ţări şi vizează aspecte referitoare la emisiune şi la relaţiile dintre banca centrală şi băncile comerciale. caracter naţional. Dacă în anul 1968. cu scopul dimensionării corecte a masei monetare. neconvertibili. fără supravegherea evoluţiei cantităţii de metal preţios.50463 gr aur. Odată cu înfiinţarea monedei coş DST.7374 DST). decurg din esenţa bancnotelor. prevăzută în statutul (FMI din 1969). sunt necesare totuşi reglementări prin care să fie stabilite instrumentele de intervenţie în domeniul monetar şi modul de utilizare al acestora de către instituţiile monetare. La baza acestei înlocuiri a stat ideea egalităţii între cantitatea de metal preţios şi banii de hârtie . unitatea monetară. conţinut de 290 miligrame aur. în cadrul unui sistem monetar. aluminiu).Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale b) Unitatea monetară este strâns legată de metalul folosit pentru baterea monedei şi se caracterizează în următoarele elemente definitorii: .888671 gr aur/$ Astfel. de exemplu. monedele cu valoare integrală au fost înlocuite cu monede din metale comune. respectiv „uniforma naţională” pe care o îmbracă aceştia. lira sterlină era definită prin 1 ₤ = 2. în circulaţie. c) Baterea şi circulaţia monedei ca element al sistemului monetar cuprinde baterea: • monedelor cu valoare intrinsecă (confecţionate din aur şi argint) • cât şi a celor fără valoare deplină (confecţionate din aliaje de metale nepreţioase. un dolar reprezenta 0.13281 gr aur/ £ = 2. prin lege. prin raportarea unei monede la DST (1 DST = 1. ceea ce conducea la cheltuieli considerabile ale funcţionării unui asemenea sistem. Preocupările pe această linie. reprezentativi. valoarea paritară a fost definită fie în aur.356 $ sau 1 $ = 0.

pentru funcţionarea acestui sistem. deţinătorii de aur nu aveau interesul de a-l utiliza ca monedă. – sisteme metaliste 2.5 (o cantitate de aur valora de 15. aurul şi argintul au fost. În prima variantă. însă datorită fluctuaţiilor care interveneau în cantităţile de aur şi argint disponibile. Sistemele monetare metaliste au la bază metalul monetar. iar aurul manifesta tendinţă de a părăsi circulaţia monetară. între care exista un raport legal. Ulterior. Oficial. de exemplu nivelul: 1 gram aur = 17. autorităţile ţărilor bimetaliste: Franţa. odată cu descoperirea de noi zăcăminte de aur în a doua jumate a secolului.1. Iniţial. fiind mai rentabil să-l cedeze pe piaţă. Bimetalismul a fost adoptat în Anglia în 1716 şi a fost menţinut un secol. atât în aur cât şi în argint. ceea ce conduce la un aflux de argint către ţările membre ale Uniunii. Italia. Preţul argintului în aur devenea inferior preţului legal.Monedă şi credit reprezentativi. de exemplu. Dacă. pe rând. după 1870 situaţia evoluează în favoarea aurului. cât şi moneda bună. Elveţia s-au reunit la Paris. în fond. În cadrul bimetalismului parţial. . după crearea Uniunii Monetare Latine. se produceau modificări în nivelul preţurilor celor două metale. iar în România în 1867 fiind menţinut până în 1890. monedele erau confecţionate numai din aur. ♦ Dificultăţile de funcţionare ale sistemului • Dificultatea esenţială a bimetalismului provenea din faptul că pe piaţa liberă nu era obligatorie respectarea egalităţii 1 gram aur = 15. prin vânzarea unui kg de aur se putea obţine o cantitate de argint cu două kg în plus faţă de raportul legal. Fenomenul este cunoscut sub denumirea de legea lui Gresham (după numele unui financiar englez din secolul al XVI-lea. moneda se bătea în mod nelimitat din acest metal. 2. bimetalismul este abandonat de Franţa în 1865 şi înlocuit cu monometalismul. Clasificarea sistemelor monetare În funcţie de elementele componente ale sistemelor monetare. în anul 1865 cu scopul adoptării unor măsuri corespunzătoare: argintul este transformat în „moneda rea”. raportul legal corespundea cu raportul stabilit pe piaţă.2. 2. Raportul comercial diferea atunci de raportul legal. orice neconcordanţă între aceste două mărimi reprezentând. Belgia. În decursul primei jumătăţi a sec.5 ori o cantitate egală de argint).5 grame argint. atât moneda rea. era baterea monedelor din două metale: aur şi argint. în Franţa în 1803 şi a fost menţinut până în 1876. ♦ Bimetalismul Fundamental. atunci. Astfel. în funcţie de care se poate realiza distincţia între bimetalism şi monometalism. În această situaţie. Confruntate cu astfel de probleme. tendinţa de a ieşi din circulaţie.. s-au putut identifica. care a fost fondatorul Bursei din Londra). ca urmare a unei producţii sporite. se poate face distincţia între: bimetalism integral şi bimetalism parţial. care se modifică în favoarea argintului.1. fără ca raportul de piaţă să se abată considerabil de la cel legal. iar puterea liberatorie a monedelor era deplină. o formă de manifestare a inflaţiei. Piesele din acest metal au. putând înregistra. argintul devine moneda bună. al XIX-lea.1. argintul devenea mai abundent pe piaţă. 2. Însă. atunci preţul său în raport cu al aurului se diminua. – sisteme nemetaliste. În funcţie de existenţa efectivă în circulaţie a monedelor din cele două metale. primind în schimb cantitatea echivalentă de argint. cu un raport legal de 1/15. datorită raportului comercial între cele două metale.5 grame argint. moneda se putea bate liber. fix. lege formulată astfel „moneda rea scoate din circulaţie moneda bună”.1. de-a lungul evoluţiei lor următoarele tipuri: 2.

de aur. în interiorul ţării. Portugalia în 1854. iar în cazul folosirii aurului ca metal monetar denumirea sistemului a fost. agenţii economici beneficiază de scăderea preţurilor. cu excepţia SUA unde s-a menţinut până în anul 1923. monometalismul aur a prezentat o serie de inconveniente evidenţiate încă la vremea respectivă (Leon Walras. „gold standard” acesta fiind cel mai răspândit sistem monometalist. în cadrul acestui sistem. ♦ aurul circulă. comparativ cu necesităţile de monedă ale economiei. Sistemul monetar bazat pe acest etalon era rigid şi presupunea existenţa unor stocuri de aur. Atunci când metalul monetar (etalonul monetar) a fost reprezentat de argint.2. modifică echilibrul din economie. Dintre acestea se remarcă următoarele aspecte: • cantitatea de aur disponibil are caracter limitat. dar datorită rarităţii şi a valorii ridicate s-a renunţat la acest metal . rolul de metal monetar este îndeplinit fie de aur. care existând în cantităţi importante permite evitarea scăderii preţurilor. b) Sisteme bazate pe etalonul aur – lingouri se caracterizează prin următoarele: ♦ în circulaţie se află bancnote convertibile în lingouri (1 lingou = 400 uncii aur = 12. Utilizarea aurului în calitate de marfă antrenează efecte asupra nivelului rezervelor.44 kg aur). • creşterea valorii monedei. Insuficienţa cantităţii de aur comparativ cu dimensiunile producţiei au condus la renunţarea la acest etalon. ♦ sisteme monetare cu acoperire mixtă (aur şi devize) denumite gold exchange standard. implicând şi cheltuieli de circulaţie importante. sub formă de monede precum şi în relaţiile cu alte state. care se traduce prin scăderea preţurilor. Caracteristicile acestor forme ale monometalismului aur sunt evidenţiate în continuare: a) Sisteme bazate pe etalonul aur – monedă se diferenţiază de celelalte sisteme prin următoarele aspecte: ♦ reprezintă forma clasică a etalonului aur.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale 2. SUA în 1853. Indiferent de formele pe care le-a cunoscut. Marea Britanie a adoptat monometalismul în 1816. Sistemele monetare bazate pe aur au cunoscut următoarele forme: ♦ sisteme monetare cu etalon aur – monedă (Gold specie standard). ♦ sisteme monetare cu etalon aur – lingouri (Gold bullion standard). sistemul a fost denumit „silver standard”. Au existat şi încercări de a folosi. este nelimitată. Rusia şi Japonia în 1897. ♦ baterea monedelor. datorită faptului că antrenează o scădere a preţurilor. care perturbă activitatea economică. ♦ Monometalismul Comparativ cu sistemul precedent. Etudes d’economie politique appliqueé) în literatura de specialitate. ♦ în circulaţie există bancnote liber convertibile în aur. Datorită rarităţii aurului în cadrul acestui sistem.1. fie de argint. în anii premergători primului război mondial. Germania în 1873. ♦ masa monetară se adapta la necesităţile economiei prin baterea monedelor de aur şi tezaurizarea lor. platina. la preţul stabilit de către stat. ca bază a sistemului monetar. în cadrul monometalismului. se poate opta pentru argint. şi conduce la scăderea continuă a preţului acestuia. întrucât puterea lor de cumpărare sporeşte. • monometalismul bazat pe aur nu este apt de a garanta stabilitatea monetară. .

cu începere din anul 1960. ♦ bancnotele convertibile aveau acoperire în aur monetar. între valutele diferitelor ţări este admisă o oscilaţie de maxim ± 1% faţă de paritate. Sistemul monetar bazat pe etalonul aur – devize a funcţionat. care erau. după cum FMI recomandă ţărilor membre. 2. ♦ în circulaţie existau numai bancnote convertibile în devize. respectiv deţinătorii de sume importante (cel puţin 1557 £ în Anglia. potrivit principiilor stabilite. respectiv definirea monedelor se realizează faţă de valuta altei ţări sau faţă de o monedă coş (DST).25%) şi. referitoare la renunţarea la convertibilitatea dolarului în aur. Dintre principiile care au stat la baza SMI reţin atenţia următoarele aspecte. În perioada crizelor economice. ocazie cu care s-au pus bazele Sistemului Monetar Internaţional. renunţarea la cursurile fixe. Sistemele monetare nemetaliste prezintă caracteristica eliminării aurului din definirea unităţii monetare.Monedă şi credit ♦ convertibilitatea era limitată (sunt convertibile numai sumele care au valoarea cel puţin egală cu un lingou). şi constituie caracteristica sistemelor monetare actuale. şi ulterior a cursurilor de schimb între monedele diferitelor ţări. ♦ aurul era folosit în relaţiile de plată internaţionale. Cuantificarea acestui etalon este posibil de realizat prin determinarea puterii de cumpărare a monedelor.2. au condus la renunţarea organizării monetare pe baza etalonului aur – devize. pe baza indicilor de preţ.000 FF în Franţa în 1928) şi a funcţionat o perioadă scurtă de timp. ulterior. ♦ instituţionalizarea acestui etalon monetar s-a realizat în cadrul Conferinţei Monetare şi Financiare Internaţionale de la Bretton Woods. rezultă din contribuţia diferită a bunurilor şi serviciilor. Evenimentele monetare petrecute în anii ’70. până la apariţia fenomenelor de criză ale dolarului (care se depreciază puternic în raport cu aurul). ♦ rolul băncilor centrale consta în intervenţiile prin care se urmărea echilibrarea masei monetare. sau printr-o valută. Manifestarea puterii de cumpărare. sistemul monetar s-a caracterizat printr-o instabilitate accentuată. ♦ o astfel de organizare a generat o stare de dependenţă a sistemelor din ţările mai puţin dezvoltate faţă de cele dezvoltate. la lărgirea marjelor de fluctuare între monede (± 2. deci nu se mai manifesta o legătură directă între cantitatea de monedă aflată în circulaţie şi cantitatea de aur monetar deţinut de banca centrală. strict legate de funcţionarea etalonului aur – devize: convertibilitatea diferitelor valute în dolari şi a acestora în aur. şi cel puţin 215. în anul 1925. convertibile în aur. numite devize. ulterior. în funcţie de variaţia stocului de aur. din cadrul unei economii naţionale sub formă de corespondent al monedelor aflate în circulaţie. . Acest sistem a fost considerat un etalon „aristocratic” care a avantajat categoriile bogate. Definitoriu pentru sistemele monetare actuale este etalonul putere de cumpărare. ♦ băncile de emisiune încep să concentreze cantităţi importante de aur monetar. în calitate de etalon monetar. ♦ unitatea monetară a fiecărei ţări este definită printr-o anumită cantitate de aur. numai în proporţie de 30% 40%. c) Sisteme bazate pe etalonul aur devize Caracteristic acestor sisteme monetare este ca moneda aflată în circulaţie să fie garantată atât cu metal preţios (aur) cât şi cu titluri de creanţă exprimate în moneda străină. din 1944. prin faptul că acoperirea în aur a monedei unei ţări reprezenta şi acoperirea în aur a valutei altei ţări.

în anul n indicele preţurilor de consum înregistrează nivelul de 130% faţă de anul precedent n-1. iar în Franţa 210%. este posibilă determinarea parităţii puterii de cumpărare. (respectiv 1 = 0. potrivit relaţiei de calcul. întrucât permite determinarea nivelului orientativ al cursului de schimb dintre monedele ţărilor analizate. se compară cu indicii altor ţări. reprezentând doar o fracţiune din cantitatea iniţială. dacă indicele preţurilor de consum în SUA este în anul n de 150%. raportul dintre valoarea „coşului” de bunuri şi servicii exprimate în preţurile anului curent şi valoarea aceloraşi bunuri şi servicii din „coş” exprimate în preţurile anului de bază.71 şi indică un ritm diferit de evoluţie a preţurilor în ţările respective şi o scădere a puterii . atunci paritatea puterii de cumpărare calculată prin raportul 150/210 este egală cu 0. o unitate monetară valorează doar 24. Dacă analiza se extinde şi asupra anului n + 1 când indicele preţurilor de consum atinge nivelul de 80%.15% din valoarea iniţială a acesteia. de exemplu. Indicele puterii de cumpărare se determină ca raport invers al indicelui preţurilor de consum.14 Interpretarea rezultatului arată că la finele celui de al doilea an. sistemele monetare actuale sunt mai complexe decât cele bazate pe etalonul aur şi prezintă mai mare elasticitate comparativ cu acestea iar folosirea unor cursuri fluctuante reflectă realitatea obiectivă în care se află moneda naţională pe pieţele valutare. ca invers al 1 I pc = indicelui preţurilor: Ip Dacă. în această relaţie semnificaţia notaţiilor fiind următoarea: å q i0 × p i0 q i0 = cantitatea de bunuri şi servicii din componenţa coşului. • Atunci când indicii preţurilor de consum calculaţi la nivelul unei ţări. care prezintă deosebită importanţă teoretică şi practică.2.15% (1 + 130%)(1 + 80%) 2.8 4.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale De asemenea.3 × 1. 2. p i0 . Analiza unei serii de date referitoare la indicii preţurilor permite determinarea gradului de apreciere sau depreciere a monedei. Indicele preţurilor de consum reprezintă valoarea unui coş de bunuri şi servicii specifice populaţiei (diferenţiată pe grupe. şi permite cuantificarea cantităţii de bunuri şi servicii care pot fi achiziţionate cu o unitate monetară. p i0 = preţurile curente şi ale anului de bază. faţă de anul n-1: 1 1 1 I pc = = = = 24. atunci indicele puterii de cumpărare reprezintă 43%. I p = i =n n i =1 å q i0 × p i1 n . atunci indicele puterii de cumpărare reprezintă. prin stabilirea indicelui puterii de cumpărare.1. De exemplu. în funcţie de mediu) şi reflectă preferinţele de cumpărare ale acesteia. Indicele reprezintă.43 ) ceea ce evidenţiază că unitatea monetară permite cumpărarea unei cantităţi 1 + 130% mai reduse de bunuri şi servicii faţă de anul precedent.

pe de o parte.435 0.77x20%=0.71.77 0. pe de altă parte. dacă înainte de momentul analizei. atunci în anul următor pentru. Pentru determinarea cursului real al unei monede X faţă de o altă monedă Y propunem un exemplu care evidenţiază: • produsele comercializate în cele două ţări. respectiv o unitate monetară din ţara X valorează 1.4 0.74 1. • determinarea cursului de schimb.273 Rezultatul exprimă preţul monedei X faţă de moneda Y.74x14%=0. 2. întrucât măsoară preţurile relative pentru două monede naţionale. anul n – 1.103 1.417 FF. • În realitate. cursul de schimb dintre cele două monede era dat de raportul 1$ = 5. • stabilirea unui curs de schimb pentru fiecare produs.57 1.26x 8%=0. nivelul cursului de schimb este influenţat de un ansamblu de factori ale căror efecte sunt complexe şi în continuă intercondiţionare: politică monetară.69x18%=0. Cursul real al monedei X faţă de moneda Y Produse comercializate 1 2 3 4 5 6 Preţul produselor exprimate în moneda X 1570 800 320 690 1200 2500 x Preţul produselor exprimate în moneda Y 1080 1150 180 930 760 1970 x Curs de revenire Pret X Pret Y = 1.45x30%=0. ceea ce explică variabilitatea diferită a cursului de schimb dintre monedele a două ţări.75 FF. cursul de schimb dintre cele două monede ar trebui să se modifice în acelaşi sens şi în aceeaşi proporţie. ca medie a cursurilor de revenire a produselor comercializate ponderat cu participarea acestora în totalul tranzacţiilor.2. aceasta ar trebui să devină: 1 $ = 7. În conformitate cu teoria parităţii puterii de cumpărare. . • preţurile produselor exprimate în moneda fiecăreia dintre ţări. • Astfel. balanţa de plăţi. preţurile practicate la export şi import.69 1. Cursul de schimb al unei monede faţa de alta poate fi interpretat ca putere de cumpărare externă a monedei. şi cea a nivelului preţurilor de consum.100 å = 1. ca în nivelul cursului de schimb să se regăsească modificările produse în nivelul preţurilor din cele două economii.354 0.Monedă şi credit de cumpărare a monedei franceze faţă de $ până la 0.273 unităţi monetare din ţara Y. semnificaţia acestora fiind următoarea: • cursul nominal exprimă preţul unei monede faţă de o altă monedă şi are importanţă din punct de vedere monetar. Din punct de vedere al elementelor luate în calcul pentru determinarea cursurilor de schimb. deficitul bugetar.57x10%=0. ca raport al preţurilor din cele două ţări (curs de revenire). • cursul real exprimă preţul monedelor naţionale ca relaţie dintre preţurile mărfurilor comercializate în diferite ţări.2. însă.124 1. poate fi stabilită distincţia între cursul nominal şi cursul real.26 x Ponderea fiecărui produs în total tranzacţii 30% 18% 20% 14% 10% 8% 100% Medie ponderată 1.157 1.

Cu începere din anul 1656. • o altă soluţie a băncii constă în imprimarea biletelor de bancă. Banca din Amsterdam a adoptat o iniţiativă prin care s-a procedat la emisiunea de bilete de bancă în schimbul pieselor metalice care se aflau în circulaţie. în acelaşi timp. întrucât nu corespundeau unei cantităţi individualizate de metal. Pasiv Capital propriu: 50 mil. punerea în circulaţie a unui bilet de bancă antrena retragerea din circulaţie a unei cantităţi de metal de aceeaşi valoare. a anumitor înscrisuri şi certificate care atestau existenţa unei cantităţi de aur şi argint bine determinate. în noile condiţii. într-o sumă egală cu valoarea biletelor de bancă. biletele de bancă prezentau avantajul unei utilizări mai uşoare în tranzacţiile zilnice. de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Cu suma de 400 mil. • în ipoteza practicării unei dobânzi de 10% pentru depozite şi 12% pentru scontare. u. = 8 mil. u. Depozite la vedere: 400 mil. nivelul depozitelor atrase de la populaţie şi agenţi economici este de 400 mil. • cu această sumă. Aceste bilete se deosebeau de vechile certificate. astfel încât efectele de comerţ scontate să ajungă la scadenţă şi să fie recuperate fondurile. În raport cu piesele pe care le înlocuiau. banca poate proceda la scontarea efectelor de comerţ (în valoare egală cu 400 mil. pentru rambursare. Portofoliu de efecte comerciale: 400 mil. De asemenea.( în piese metalice). din antichitate până în Evul Mediu.). u. întrucât deţinătorii de bilete şi deponenţii de piese metalice nu se prezintă toţi. banca poate face faţă cererilor de rambursare de-a lungul unei perioade de timp suficiente. Efectele antrenate de acest tip de operaţiuni pot fi sintetizate pornind de la următoarea situaţie a unei bănci: • capitalul propriu al băncii X reprezintă 50 mil. rezultă o diferenţă favorabilă de 2% şi un profit al băncii de 2% x 400 mil. Reglementarea emisiunii de monedă Emisiunea monedei de hârtie Rolul monedei de hârtie în evoluţia sistemelor monetare naţionale este legat de existenţa. prin contribuţia lui Palmstruch. • bilanţul băncii se va prezenta după cum urmează: Bilanţ Banca X Activ Active imobilizate: 50 mil.m..Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale 3.m. 3.. se trece la realizarea a două operaţii concomitente: emisiunea de bilete şi scontarea efectelor de comerţ. TOTAL: 450 mil. Banca respectivă obţine un profit egal cu diferenţa dintre dobânda plătită deponenţilor şi cea percepută pentru operaţiunea de scontare. • banca emitentă a biletelor poate proceda şi la operaţiuni speculative. conduce la următoare formă a bilanţului.. TOTAL: 450 mil. banca are posibilitatea scontării efectelor de comerţ.m. fondatorul băncii Suediei. în schimbul eliberării către clienţi a pieselor metalice. . • funcţionarea băncii. Apariţia biletelor de bancă În anul 1609.1. Prin trecerea certificatului de la o persoană la alta se producea transferul cantităţii de metal monetar de la un deţinător la altul.

Bancnotele astfel emise. Ulterior. cantitatea de bancnote emise era plafonată la un nivel variabil în funcţie de nevoile circulaţiei. În Elveţia. creată cu ocazia operaţiilor de creditare. şi a căror emisiune nu implică decât retragerea unei cantităţi echivalente de piese metalice. a monopolului băncii centrale. nu înlocuiau în totalitate moneda metalică. întrucât acestea erau convertibile în metal monetar (până în anul 1848). emisiunea bancnotelor nu era limitată. în materie de emisiune a biletelor de bancă. Alte ţări au menţinut. 35% a biletelor emise şi a depozitelor bancare. Depozite la vedere 500 mil. acest procent era de 40%. prin interzicerea utilizării unei părţi a acestuia pentru acoperirea emisiunii monetare. ceea ce a permis majorarea volumului operaţiilor de scontare. după 1945. Capital propriu 400 mil. • În practică. în cazul Angliei. 500 mil. ceea ce a contribuit la recunoaşterea. dependente de creşterea produsului intern brut. Astfel. rezervele de aur de care dispuneau Băncile Sistemului Federal de Rezerve fiind considerabile. emisiunea monedei de hârtie era condiţionată de o acoperire minima în aur. obligaţia de a se conserva o acoperire metalică minimă. • şcoala bancară (Banking school) care consideră că biletul de bancă este un instrument de credit al economiei. • În concluzie. Indiferent de sistemele . pentru instituţia lor de emisiune. Bilete în circulaţie 950 mil. 950 mil. În alte momente ale evoluţiei sistemelor monetare. biletele de bancă au reprezentat o formă de monedă. Pentru Banca Franţei.Monedă şi credit Bilanţ Banca X Pasiv 50 mil. ci se adăugau acesteia îndeplinind împreună funcţiile specifice monedei. Diferenţierile s-au manifestat. În Belgia. cantitatea de aur permitea acoperirea doar în proporţie de 40% respectiv. distinctă de moneda metalică. iar în Portugalia de 25%. Înainte de al II-lea Război Mondial. Băncile Suediei şi a Olandei. iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economică. de la o ţară la alta. datorită circumstanţelor care au favorizat înlocuirea monedei metalice (cu multe inconveniente) cu biletul de bancă. concretizate în două şcoli a căror denumire reflectă esenţa modului de reglementare a emisiunii şi circulaţiei biletelor de bancă: • şcoala circulaţiei monetare (Currency school) care contestă natura monetară a biletului de bancă şi consideră că acesta reprezintă un substituent al aurului. În SUA. • Reglementarea emisiunii bancnotelor Referitor la acest aspect s-au conturat două poziţii (curente) monetare. au condus la „sterilizarea” aurului. 400 mil. Operaţiunea este atractivă pentru bancă. întrucât pe baza aceleiaşi cantităţi de metal monetar (piese metalice) poate fi scontată o valoare considerabilă a efectelor de comerţ. stocul de aur trebuia să reprezinte 33% din angajamentele la vedere. TOTAL Activ Imobilizări Piese metalice Portofoliu de efecte comerciale TOTAL 50 mil. au utilizat această metodă. punerea în circulaţie a biletelor de bancă a fost accidentală. Prima teorie a fost larg răspândită. caracterizate prin convertibilitate monetară. acoperirea era asigurată în proporţie de 100% în bonuri de tezaur (potrivit actului din 1844: Act de Peel). datorită modului de acoperire a cantităţii de bancnote emise.

3. emisiunea de moneda reprezintă o sursă de venituri. • înserierea bancnotelor.2. sau atunci când circulaţia acestora este dificilă. În funcţie de evoluţia în timp şi particularităţile reglementărilor din fiecare ţară. iar emisiunea lor se află în atribuţiile Monetăriei Statului. • semnarea bancnotei de către emitent. • acoperire în efecte comerciale. Emisiunea monedei scripturale Moneda scripturală sau moneda emisă de bănci este constituită din depozitele băncilor comerciale. Cele mai intense acţiuni de falsificare a bancnotelor s-au constatat în cazul dolarului american. După confecţionare. În fapt este o manifestare a Legii lui Gresham. sunt depuse la banca centrală unde figurează în activul bilanţului şi sunt înregistrate la aceeaşi valoare în creditul contului Trezoreriei. Sunt confecţionate din diferite aliaje.3. Scopul monedei divizionare este de a facilita tranzacţiile din economie. cu bilete de bancă. Cu anumite ocazii. decurg din caracteristicile acestora: • sunt rezultat al procesului de creditare în economie. .acoperirea bancnotei. • filigranarea hârtiei. • acoperire în titluri emise de stat. fapt explicat prin aceea că toate cupiurile de dolari au aceeaşi mărime şi culoare.convertibilitatea bancnotei. analiza reglementării emisiunii şi circulaţiei bancnotelor evidenţiază rolul monetar al acestora şi importantul caracter de instrument de credit în economie. Dintre măsurile de eliminare a acţiunilor de falsificare a bancnotei. • acoperire în devize sau mijloace de plată străine. În economia modernă avantajele utilizării biletelor de bancă. întrucât valoarea metalului şi cheltuielile de batere a monedelor sunt inferioare valorii nominale a acestora. alte valori. . întrucât orice emitere peste cantitatea necesară populaţiei este limitată la necesităţile tranzacţiilor din economie şi orice surplus de monedă divizionară este preschimbat la casieriile băncii. Pentru Trezorerie. pot fi identificate următoarele forme de acoperire: • acoperire metalică.1. respectiv din soldurile creditoare ale agenţilor nebancari care sunt transmise de la un agent la altul prin intermediul cecurilor şi al viramentelor.prevenirea şi eliminarea acţiunilor de falsificare a bancnotei. respectiv a bancnotelor. potrivit căreia moneda rea scoate din circulaţie moneda bună. Moneda divizionară este puţin implicată în alimentarea unui proces inflaţionist. • prezintă o anumită stabilitate. Acoperirea bancnotei rezultă din obligaţia emitentului de a deţine un stoc de metal preţios sau. acestea pot fi tezaurizate de către colecţionari. 3. care să stea la baza emisiunii. Convertibilitatea bancnotei este analizată în cadrul subcapitolului 4. dacă sunt confecţionate din metale preţioase. care rezultă din: . Emisiunea monedei divizionare Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori nominale scăzute şi care au utilitate în realizarea plăţilor.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale de acoperire adoptate. . pot fi reţinute următoarele: • utilizarea unei hârtii speciale.

respectiv suma de 400 mil. atunci bilanţul se poate prezenta astfel: Bilanţ Banca A Activ Pasiv Monedă centrală: 100 mil. nu constituie un substituent al monedei centrale. o cantitate nouă de monedă este creată şi încorporată în economie. o intrare de devize sau o preluare a biletelor în circulaţie) şi depozitele rezultate din creditele acordate de banca iniţială. ♦ Din punct de vedere teoretic. Þ moneda emisă de bănci. în continuare. distinctă de biletele de bancă şi de moneda divizionară. Pe de altă parte. Astfel. ♦ Indiferent de sursa de provenienţă a acestor sume. devenind disponibile pentru activitatea de creditare. • modificări ale nivelului rezervei minime obligatorii în sensul diminuării. de asemenea o formă de monedă reală. Vânzătorii acestor produse încasează sumele şi de depun în totalitate în conturi la bănci diverse.m. moneda înregistrată în conturile băncilor comerciale reprezintă. se încearcă stabilirea unei diferenţe între depozitul iniţial (rezultat dintr-un deblocaj operat de banca centrală. a furnizorilor de materii prime. este imposibilă realizarea unei separaţii între cele două forme. Prima formă de monedă este singura monedă legală. băncile utilizează o parte din moneda centrală disponibilă pentru acordarea de credite agenţilor economici şi populaţiei. restul fiind utilizată pentru constituirea rezervelor obligatorii. deci egale cu 400 mil. În practică. însă. ♦ Dacă. Natura monetară a depozitelor poate fi evidenţiată prin realizarea unei diferenţieri între următoarele tipuri de monedă: Þ moneda centrală este reprezentată de moneda emisă de Banca Centrală. Credite acordate: 400 mil. rezultat al operaţiunilor de export. se poate aprecia că banca dispune de un supliment de monedă centrală pe care nu îl va conserva neproductiv. Emisiunea de monedă scripturală poate fi evidenţiată pornind de la următorul raţionament: ♦ Se consideră o bancă „A” care deţine 500 mil. şi constă în biletele emise şi în soldurile creditoare înscrise la această bancă în numele băncilor comerciale. acceptată de toţi participanţii şi în care toate celelalte forme de monedă sunt convertibile la cererea deţinătorilor. u.Monedă şi credit Soldurile creditoare pot fi considerate precum o monedă autonomă. iar emisiunea acesteia este posibilă între anumite limite. Astfel. Depozite: 500 mil. al rambursării unor împrumuturi acordate sau al dobânzilor încasate în valută. Dacă se admite că 20% din sumele exprimate în monedă centrală sunt conservate de către bancă. se analizează destinaţia sumelor la beneficiarii creditelor. în sens restrâns. de monedă centrală. posibil de rezultat din următoarele situaţii: • depuneri realizate în conturile băncii de către populaţie şi agenţii economici deţinători de monedă emisă de banca centrală. ♦ Datorită acţiunii băncii comerciale. ori pentru a face faţă eventualelor solicitări de rambursare din partea deponenţilor. se poate constata că aceştia le vor utiliza pentru plata achiziţiilor de materiale. • sume exprimate în valută sau devize. ceea ce semnifică faptul că o proporţie din disponibilităţile băncii comerciale sunt deblocate de banca centrală. a salariilor. decât într-o anumită proporţie. este reprezentată de înscrierile în conturile curente ale băncilor comerciale. în activitatea practică. egale cu suma creditelor acordate de banca iniţială. . în cadrul sistemului bancar apar noi depozite exprimate în monedă centrală. iar restul de 80% sunt disponibilizate prin acordarea de credite.

vor acţiona în mod similar băncii iniţiale. ♦ Pentru cuantificarea multiplicatorului. ♦ Pe baza creditului acordat de banca „A”. Această relaţie evidenţiază faptul că dacă o bancă nu ar reţine din moneda disponibilă rezerva de lichiditate. pentru funcţionarea mecanismului. în sensul că vor reţine 20% pentru acoperirea rezervei obligatorii şi vor utiliza restul de 80% pentru acordarea de noi credite. pe baza unui depozit iniţial.. o multiplicare a nivelului creditelor acordate economiei. Bilanţ consolidat al sistemului bancar Activ Monedă centrală: 20%×400=80 mil. b) m = în care: Di R+N−R×N R – proporţia rezervei obligatorii. Pasiv Depozite constituite: 400 mil. Di – depozit iniţial. N – proporţia plăţilor în numerar în totalul masei monetare. ceea ce. după aceeaşi schemă. care arată până la ce nivel sporesc dimensiunile monedei scripturale. ♦ Un astfel de fenomen îşi sporeşte dimensiunile. iar beneficiarii acestora au acelaşi comportament. Di – depozit iniţial. pe piaţă. Credite acordate: 80%×400=320 mil. trebuie admisă ipoteza conform căreia băncile al căror volum de credite se majorează. trebuie să găsească. întreprinzători decişi să apeleze la împrumuturi. R – reprezintă proporţia rezervei obligatorii. adoptând o politică de sistare. acestea procedează la o evaluare a riscurilor aferente creditelor. în literatura de specialitate se utilizează două relaţii: a) m = în care 1 × Di R m – reprezintă multiplicatorul creditului. atunci mărimea multiplicatorului ar tinde către infinit. de nelansare a creditelor în circulaţie. . Dacă băncile au o viziune pesimistă asupra situaţiei conjuncturale. Pentru înţelegerea aplicabilităţii acestor formule sunt necesare următoarele precizări: a) pentru ca mecanismul descris să funcţioneze. Dacă diferitele bănci ale unei ţări acordă credite în continuare. la nivelul întregului sistem bancar.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale ♦ Fiecare dintre celelalte bănci deţinătoare ale unor sume exprimate în monedă centrală. rezultă. întrucât ia în considerare şi utilizarea disponibilităţilor sub formă de numerar (N). în sistemul bancar. din punct de vedere al bilanţului consolidat al ansamblului băncilor. b) totodată. trebuie ca băncile care au posibilitatea acordării de credite. deci. să aibă voinţa de a profita de aceste circumstanţe. a rezultat un nivel al depozitelor de 400 mil. Această relaţie este mai realistă. se poate reda astfel. întrucât depozitele constituite sunt acordate în totalitate sub formă de credit.

ci se află în permanenţă sub controlul autorităţilor monetare. m= = = 1562. generatoare de alte depozite. introdusă în analiză alegerea portofoliilor. iar anticipările sunt favorabile. 20% + 15% . 163.1. • acordarea creditelor în economie nu reprezintă un proces desfăşurat întâmplător.500 mil.35 .84 mil. Dacă economia parcurge o perioadă de prosperitate. 400 mil. fără nici o . Utilizări 1 2 3 4 5 : : : n n Depozite depozit iniţial: 500 mil. ci numai a nivelului maxim al acestora. fenomenul multiplicării creditului prezintă anumite limite. datorită dezechilibrelor inflaţioniste care pot fi generate. 4. 64 mil. de asemenea.5 mil. 256 mil.96 mil. este necesar ca acestea să fie obţinute pe calea refinanţării de la banca centrală. atât la nivelul beneficiarilor cât şi al distribuitorilor.2 mil. Forme ale convertibilităţii monetare În sens larg.20% × 15% 0.03 Rezultatul indică o diminuare considerabilă a nivelului multiplicatorului. 320 mil. : : : Credite acordate 400 mil. 40. ca urmare a luării în calcul a coeficientului plăţilor în numerar (numit şi coeficient de fugă). 320 mil. efectiv. În aceste condiţii multiplicatorul creditului nu permite determinarea nivelului depozitelor care apar. 500 mil. atunci nivelul multiplicatorului depozitului iniţial devine: 500 mil.8 mil. în economie. • pentru ca băncile să deţină depozite de monedă centrală. pe baza depozitului iniţial constituit din „moneda centrală”. reprezentând un procent de 15%. : : : ån i =1 depozite å n credite acordate i =1 n Rezerva obligatorie 10 mil. ♦ Reluând exemplul precedent se poate demonstra cum se multiplică volumul creditelor acordate. În realitate. 204. = 2. la un moment dat. (20%) 80 mil. 51. care decurg din următoarele aspecte: • în economie se utilizează în proporţie sporită moneda sub formă de numerar.0. atât la nivelul băncii cât şi al agenţilor economici. 204. prin convertibilitate se înţelege dreptul rezidenţilor şi al nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu altă monedă străină.Monedă şi credit c) trebuie. 20% • Dacă se consideră că titularii de credite solicită o parte a disponibilităţilor sub formă de numerar. : : : å rezervă minimă i =1 • Multiplicatorul creditului are valoarea: m= 1 × 500 mil. se poate admite că volumul efectiv al depozitelor create coincide cu nivelul maxim al acestora. 256 mil.8 mil. Convertibilitatea monetară şi cursul de schimb 4. prin vânzare – cumpărare pe piaţă.

Această convertibilitate poate fi limitată numai pentru anumite operaţii sau poate funcţiona în limita unor plafoane. lira sterlină. specifică ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi statelor fostei URSS. într-un limbaj simplificat. termenul valută convertibilă. potrivit terminologiei internaţionale. Pentru exprimarea conţinutului convertibilităţii externe. Pentru a desemna acest concept se utilizează şi terminologia de „convertibilitate de cont curent”. convertibilitatea a cunoscut două forme principale convertibilitatea metalică şi convertibilitatea în valute. 5789/31 martie 1978). sau în DST. • evitarea practicilor valutare discriminatorii. în valuta ţării care solicită preschimbarea. iar cea limitată a corespuns etalonului aur – lingouri. Þ echilibrarea balanţei de plăţi. financiare. Convertibilitatea internă este definită ca reprezentând însuşirea legală pe care o are o monedă de a se preschimba pe o altă monedă pe un teritoriu delimitat. . • Pentru dobândirea statutului de monedă convertibilă. Convertibilitatea metalică a cunoscut două forme: integrală şi limitată. Includerea într-una din aceste trei grupe este corelată cu respectarea de către ţara emitentă a anumitor obligaţii: • evitarea restricţiilor asupra plăţilor şi transferurilor internaţionale curente. chiar dacă. Prin decizia FMI (nr. • Privită de-a lungul evoluţiei în timp. se pot distinge convertibilitatea internă şi cea externă. dolarul SUA. ceea ce evidenţiază o stare de tranziţie către convertibilitatea externă. potrivit prevederilor articolului VIII din statutul FMI este necesară îndeplinirea unor condiţii: economice. după cum urmează: Þ existenţa unui potenţial economic ridicat. respectiv pe analiza puterii de cumpărare a monedelor. se confruntă cu dificultăţi generate de poziţia deficitară a balanţei de plăţi. • schimbarea soldurilor în monedă naţională deţinute în străinătate. • Utilizând criteriul ariei geografice de aplicare. şi nu înregistrează creşteri ale lichidităţii internaţionale. se utilizează. având monedă convertibilă. al ţării de origine. organizatorice de către ţările care se angajează în procesul realizării convertibilităţii interne.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale restricţie din punct de vedere al sumei schimbate. Convertibilitatea integrală a funcţionat potrivit principiului enunţat mai sus. Convertibilitatea metalică s-a practicat în perioada etalonului aur – monedă şi constă în schimbarea bancnotelor prezentate la banca de emisiune într-o cantitate de aur. În anul 1996. al scopului şi al calităţii celui care efectuează operaţiunea. francul francez. • colaborarea în domeniul politicilor monetare referitoare la activele de rezervă. din motive conjuncturale aceste ţări se abat de la formulările standard ale statutului FMI. convertibilitatea este generală. yenul japonez. uneori. O monedă poate fi considerată „liber utilizabilă” dacă îndeplineşte concomitent două condiţii: este folosită pe scară largă în plăţile şi transferurile internaţionale şi este negociabilă pe principalele pieţe valutare internaţionale. Ţările cu monedă neconvertibilă sunt cele care nu îndeplinesc sau nu doresc să accepte condiţiile trecerii la convertibilitate impuse de FMI. Convertibilitatea se bazează pe definirea reală a cursului unei monede naţionale în raport cu celelalte valute. neconvertibile şi liber utilizabile. Aceste ţări cu valute neconvertibile pot desfăşura doar schimburi internaţionale pe bază de clearing. Statutul Fondului Monetar Internaţional grupează monedele statelor membre în trei categorii: convertibile. Atunci când se manifestă simultan cele două forme ale convertibilităţii. un număr de 129 ţări acceptaseră să respecte obligaţiile prevăzute în statutul FMI. monedele liber utilizabile sunt: marca germană.

37% în Bulgaria. iar din punct de vedere al criteriilor şi condiţiilor necesare unei convertibilităţi externe.Monedă şi credit Þ existenţa unor rezerve internaţionale de lichiditate. • Ţările est europene practică. Þ flexibilitatea sistemelor economice. În Ungaria. fundamentat economic. Starea de echilibru economic general. se apreciază de către experţii FMI. cu scopul stabilirii unei corespondenţe reale între nivelurile preţurilor interne şi cele ale preţurilor mondiale. „Distanţa” pe care o au de parcurs ţările est europene până la realizarea tranziţiei de la convertibilitatea internă la cea externă. Þ stabilirea unui curs real al monedei naţionale faţă de alte monede.2. Analiza cursurilor de schimb conduce la stabilirea distincţiei între 3 tipuri de regim de curs valutar. convertibilitatea internă limitată la operaţiuni de cont curent. • O altă condiţie a trecerii la convertibilitate este existenţa unei rezerve de aur şi devize. Republica Cehă şi Slovacia acest fenomen a avut dimensiuni mai reduse. constituie. Þ limitarea inflaţiei şi realizarea unei stabilităţi monetare. Polonia se remarcă atât din punct de vedere al rezervei valutare. astfel: atunci când se manifestă solicitări de valută pentru acoperirea cererilor de preschimbare a monedei. în alte cazuri. internă sau externă. În Ţările Baltice şi Rusia. poate fi cuantificată după gradul de realizare al condiţiilor mai sus enumerate.7 miliarde $ ceea ce depăşea valoare depozitelor în monedă naţională. cât şi al competitivităţii economiei. că volumul acestor rezerve trebuie să reprezinte echivalentul valoric al importului unei ţări pe o perioadă de 3 – 5 luni. • O premisă pentru trecerea la convertibilitate este reprezentată de adaptarea nivelului productivităţii muncii la cel existent pe plan mondial. liberalizarea preţurilor şi eliminarea subvenţiilor. Gradul dolarizării a înregistrat în perioada anilor ’92 – ’93. al nivelului inflaţiei. Cursul de schimb Indiferent de forma convertibilităţii. dolarizarea s-a manifestat puternic datorită procesului inflaţionist. la începutul anilor ’90. elementul esenţial al acesteia îl constituie cursul de schimb. 50% în Lituania şi 35% în Letonia. care să permită onorarea solicitărilor de preschimbare a monedei naţionale de către nerezidenţi. . în scopul adaptării producţiei interne în funcţie de cerinţele pieţei mondiale. Regimul cursului de schimb conferă un grad mai mare sau mai redus de credibilitate unui sistem monetar naţional. 4. factori care permit crearea condiţiilor pentru trecerea la convertibilitate şi pentru stabilirea unui curs justificat din punct de vedere economic. 35% în România şi 25% în Albania. Importanţa rezervei de aur rezultă din utilitatea acesteia. Nu trebuie confundat cu un curs de schimb fix. de asemenea. Ca ordin de mărime. toate ţările este europene au permis rezidenţilor să deţină depozite în valută cu unele restricţii referitoare la nivelul maxim al sumei posibil de schimbat anual. Pentru anul 1992. FMI a estimat că fluxul de dolari dinspre Rusia spre băncile occidentale a fost de 2. că vor face faţă unor situaţi neprevăzute. Asemenea măsuri au condus la accentuarea fenomenului dolarizării care înregistra în 1994. astfel: Þ cursul de schimb fixat (pegged exchange rate) se caracterizează prin aceea că se păstrează constant faţa de o valută de rezervă (numită valută ancora). stocul de aur constituie o garanţie pentru autorităţile monetare din ţara respectivă. în prezent. 60% în Estonia. • Ca etapă intermediară în realizarea convertibilităţii externe. de exemplu. se poate proceda la vânzarea unei părţi din stocul de aur.

Dacă anticipările inflaţioniste domină comportamentul agenţilor economici. în timpul primului război mondial. banca centrală are tendinţa de a spori oferta de monedă naţională. pentru dirijarea cursului. Cursul de schimb flotant este pur. Þ cursul de schimb flotant se caracterizează prin flexibilitate.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale Þ cursul de schimb fix este menţinut o perioadă îndelungată de timp: poate fi modificat doar în cazuri extreme. Fiecare din aceste tipuri de curs de schimb prezintă avantaje şi dezavantaje: • un curs de schimb fixat practicat de unele bănci centrale. • cursurile „crowling peg” prezintă avantajul că nu impun costuri mari asupra economiei. însă este mai puţin evidentă în situaţia valutelor neconvertibile şi a celor cu convertibilitate limitată. cursul flotant permite adaptarea convertibilităţii depline. Întrucât în ultimii ani. Distincţia este operabilă în cazul valutelor cu convertibilitate deplină. atunci acest sistem „crowling peg” reduce transferurile de avere şi limitează efectele inflaţiei. întrucât nu intervine pentru a influenţa cursul de schimb. Pentru a menţine cursul de schimb fixat. băncile centrale au practicat cursuri fixate şi au procedat la devalorizări ale monedelor naţionale faţă de aur şi argint. • cursul de schimb fix a funcţionat în mod real. iar ţările care au utilizat acest sistem au înregistrat niveluri ale inflaţiei mai mari decât în celelalte. Consiliul valutar reprezintă o autoritate care emite bancnote şi monedă metalică acoperite într-o proporţie de 100% în valută străină (denumită ancoră) şi deplin convertibilă. fapt care antrenează sporirea inflaţiei şi creşterea masei monetare într-un ritm mai mare decât a volumului de rezervă străină. conform unei planificări anume. cursurile flotante nu ridică problema credibilităţii pentru banca centrală. conduce la modificarea controlului exercitat asupra schimburilor valutare. Un nou tip de curs este cel practicat de Ungaria şi Polonia denumit „crowling peg” şi care reprezintă aprecierea sau deprecierea monedei cu pas fix. în timpul etalonului monetar aur (1880 – 1914). atunci când banca centrală nu deţine valută străină. Cursul flotant poate fi analizat. Dezavantajul sistemului se manifestă în cazul aprecierii monedei. De asemenea. sub formă de rezerve. în funcţie de cererea şi oferta pentru valuta de rezervă. Un consiliu valutar permite păstrarea unor cursuri de schimb stabile faţă de valuta ancoră sau faţă de aur şi deţine. şi este impur atunci când băncile centrale intervin pe piaţă. După anul 1914. din punct de vedere al deţinerii sau nu de rezervă străină de către banca centrală. Este cazul intervenţiilor speculative ale băncilor centrale pe piaţa valutară. prin vânzarea – cumpărarea de valute străine. • . este necesară prezentarea elementelor definitorii ale unei asemenea instituţii monetare. După opiniile specialiştilor dezavantajele cursurilor de schimb fixate sau flotante pot fi eliminate prin adoptarea sistemului monetar bazat pe Consiliul valutar (sau monetar). la un curs de schimb fix. Consiliile valutare au funcţionat înainte de sistemul de la Bretton Woods în ţările aflate în curs de dezvoltare şi în special în coloniile britanice. această idee a fost susţinută şi în România. active cu grad de risc scăzut: obligaţiuni şi alte active exprimate în valuta ancoră. prin promisiuni. aceste ţări au înlocuit consiliile valutare cu sistemul monetar bazat pe Banca Centrală. care nu se angajează. ca un curs de schimb flotant pur şi un curs de schimb impur. în menţinerea cursului de schimb între anumite limite. Odată cu afirmarea suveranităţii lor în anii ’50 şi ’60. Pe piaţă se manifestă tendinţa de depreciere a cursului de schimb fixat şi sporirea nivelului ratei dobânzii solicitate de investitori cu scopul apărării cursului de schimb.

• În anul 1992. În cazul concret al Argentinei. Un dezavantaj al Consiliului monetar este acela că nu poate asigura disciplina financiară a economiei. În acest sens. întrucât în momentul în care se apelează la un asemenea aranjament instituţional. performanţe în domeniul inflaţiei. Rezultatele au fost pozitive. de asemenea. Analizele comparative evidenţiază că există mai puţine dezavantaje pentru o economie dacă operează cu un Consiliu monetar. Astfel. În literatura de specialitate. Pentru a evidenţia avantajele sau limitele acestei instituţii comparativ cu cele ale Băncii Centrale. depozitele bancare au scăzut cu 18%. iar prin fenomenul de substituţie monetară (moneda naţională înlocuită cu dolarul) s-a înregistrat o scădere accentuată a masei monetare. Ţara care adoptă acest mecanism este vulnerabilă la evoluţia inflaţiei din ţara emitentă a monedei de referinţă. s-au realizat comparaţii. pentru a se desemna Consiliul valutar ca şi componentă a sistemului monetar. un sprijin financiar de 5 miliarde $. către Consiliul monetar poate fi explicată şi prin compararea beneficiilor acestuia faţă de costurile antrenate. Sintetizând. Pentru a împiedica o criză financiară de proporţii şi pentru a menţine în funcţiune Consiliul monetar. valuta ancoră a fost dolarul american.. În general. este necesar ca rezervele valutare să fie mai mari decât masa monetară în circulaţie. Argentina şi-a stabilizat moneda în baza sistemului bazat pe Consiliul valutar. instituţiile financiare internaţionale au acordat Argentinei. • Pentru ca un astfel de sistem să fie credibil şi să funcţioneze eficient. absenţa flexibilităţii în domeniul cursului de schimb. expunerea economiei la şocuri din lipsa instrumentelor alternative de politică economică. se utilizează conceptul de Consiliu monetar. iar acoperirea s-a asigurat în proporţie de 100% prin active exprimate în dolari. mare şi nu este justificat întotdeauna de rezultatele obţinute în combaterea inflaţiei. printre beneficii se încadrează: credibilitatea sporită. La această soluţie s-a recurs în condiţiile unei rate anuale a inflaţiei de 2000%. în acest sens. nivelul rezervelor valutare este redus. creştere economică.Monedă şi credit Cu începere din anii 1991. • În anul 1991. Estonia şi Lituania adoptă Consiliul valutar prin folosirea ca monedă ancoră a dolarului american (Lituania) şi a mărcii germane (Estonia). care nu au luat în considerare cazurile ideale (Bundesbank sau Sistemul Federal de Rezerve) ci pe acelea din ţările aflate în curs de dezvoltare. comparativ cu sistemul monetar bazat pe Banca Centrală. din punct de vedere al relaţiei politice cu guvernul şi a modului de adoptare a deciziilor de politică monetară. poate fi. • Ideea Consiliului monetar a fost susţinută şi datorită slăbiciunilor sistemului Băncii Centrale. şi Bulgaria care utilizează marca germană drept valută ancoră. o asemenea condiţie este dificil de îndeplinit. Cazul tipic de Consiliu monetar este cel al Hong Kong-ului. Costul economic al pierderii independenţei în formularea politicii monetare. Din punct de vedere al costurilor trebuie evidenţiate: politica de credite restrictivă. Succese a înregistrat. regăsindu-se în reducerea considerabilă a inflaţiei (5% anual în 1995). avantajele şi limitele consiliului monetar pot fi desprinse din lectura următorului tabel: . ideea acestei forme de organizare monetară a fost repusă în aplicare. Consiliul monetar este un aranjament care se bazează pe legarea bazei monetare de variaţiile din balanţa de plaţi şi reprezintă o alternativă la soluţiile privind independenţa Băncii Centrale şi regulile monetare din sistemul acesteia. PIB-ul a scăzut cu 5%. în 1996. • Orientarea ţărilor care au fost afectate de puternice crize financiare.

concretizate în pusee inflaţioniste. Pentru a-şi proteja economiile. rolul BNR s-a manifestat în proporţii din ce în ce mai mici. bugetul public va avea inflaţia încorporată. • Privit din punct de vedere al volatilităţii dobânzilor. • prezintă o transparenţă sporită. Consiliul monetar nu poate asigura echilibrarea bugetară şi nici disciplina financiară în economie. • Menţinerea durabilă a unui curs de schimb fix. populaţia s-ar orienta către titluri ale guvernelor şi companiilor străine. nivel ridicat al dobânzilor. BNR. Compensarea ieşirilor de rezerve şi capital s-ar realiza prin contractarea de împrumuturi pe pieţele externe. • convertibilitatea este limitată. Starea precară a sistemului bancar este evidenţiată prin ponderea sporită a creditelor neperformante (peste 70% credite riscante în ’99 faţă de ’94). • poate finanţa cheltuielile guvernamentale. înrăutăţirea portofoliului băncilor. • oferă monedă atât în numerar cât şi sub formă de depozite. • nu generează inflaţie. alegerea momentului adoptării Consiliului monetar necesită aducerea în discuţie a structurii cheltuielilor bugetare. în cazul României. • oferă monedă sub formă de bancnote şi • poate alimenta fenomenul inflaţionist. • acoperirea în rezerve străine este variabilă. • utilizează un număr mare de personal. • La întrebarea dacă este Consiliul monetar oportun pentru România2. Banca Centrală • practică un curs de schimb „fixat” sau „flotant. 1996. respectiv cheltuieli mari cu dobânzile. monedă metalică. • Dacă se analizează oportunitatea Consiliului Monetar din punct de vedere al volumului rezervelor disponibile. • practică o politică monetară discreţionară. Bucureşti Lucian Croitoru – Caiete de studii. • utilizează un număr restrâns de personal. 7 . • Din punct de vedere al deficitelor bugetare şi al monetizării acestora (acoperirea deficitelor prin emisiune monetară). • Din perspectiva convertibilităţii totale a monedei. teza de doctorat. 1998. adoptarea Consiliului monetar poate antrena o ieşire masivă de capitaluri din România. • nu este o ultimă sursă de împrumuturi pentru băncile comerciale. studiile au indicat că anul 1999 nu ar fi reprezentat un moment bine ales. Aceasta datorită serviciului datoriei externe şi închiderii pieţelor internaţionale de capital. • convertibilitatea este deplină. În acest context. argumentele indică faptul că aceasta nu ar putea fi o soluţie pentru problemele cu care se confruntă economia naţională. ar genera. • obţine profituri din dobânzi. ceea ce antrenează o creştere semnificativă a deficitului. 1 2 Claudiu Doltu – Politici monetare şi convertibilitate. • nu finanţează cheltuieli guvernamentale. • stabileşte şi modifică reglementările privind activitatea băncilor comerciale. nr. determinată de intrările de capital. În condiţiile unei inflaţii în creştere. ca obiectiv de bază al Consiliului monetar. • Starea sistemului bancar este o problemă care face ca în România adoptarea Consiliului monetar să fie imposibil de adoptat în viitorul imediat.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale Diferenţe între Consiliul Monetar şi Banca Centrală1 Consiliul Monetar • menţine un curs de schimb faţă de valuta – rezervă • acoperirea în valută străină este de 100%. • este o ultimă sursă de împrumuturi pentru băncile comerciale. • nu reglementează activitatea băncilor comerciale. • este puternic supusă presiunilor politice. efecte nefavorabile.

precum rublele Romanov şi coroanele austro – ungare trebuiau retrase din circulaţie. urmând ca la încheierea acestuia. Moneda de hârtie s-a concretizat în bilete ipotecare emise de către statul român pentru acoperirea cheltuielilor generate de război. leul. România să se confrunte atât cu fenomene inflaţioniste specifice şi celorlalte ţări. Conform rolului de instituţie de emisiune. în cadrul căruia moneda era definită în funcţie de aur şi argint. garantate cu bonuri de tezaur.5 miliarde lei. ♦ Înfiinţarea. caracterizat prin următoarele elemente: Þ a fost un sistem bimetalist. Þ moneda naţională. În cadrul procesului de unificare s-a realizat o emisiune suplimentară de bancnote de 7. numite bani. în urma analizei perspectivelor unui Consiliu monetar în România indică faptul că pentru stabilizarea macroeconomică şi disciplina în sistemul monetar. Þ pe teritoriul României erau acceptate. Aceste bilete ipotecare nu reprezentau bancnote propriu-zise. • Ca rezultat al unificării din 1918. 1 $ = 280) lei. circulaţia monetară s-a definit prin circulaţia monedelor metalice româneşti.Monedă şi credit Concluzia desprinsă. având atributele unei monede legale. neexistând condiţiile oportune unei asemenea instituţii monetare ca alternativă la Banca Centrală. în anul 1880. în România se instituie primul sistem monetar naţional. monedele de aur şi argint ale ţărilor Uniunii Monetare Latine (Franţa. ♦ În perioada primului război mondial. cât şi cu probleme imediate după război. trebuie găsită soluţia utilizării tuturor instrumentelor politicii economice şi monetare. pentru care s-a practicat acoperirea în aur şi argint (în primii 5 ani de activitate. Între 1918 – 1923 inflaţia s-a concretizat într-o creştere de aproape 8000 ori a indicelui general al preţurilor ca şi în deteriorarea ratelor de schimb între leu şi valutele internaţionale (în 1924. în circulaţie. a monedelor Uniunii Monetare Latine şi a rublelor ruseşti din argint. era împărţită în 100 subdiviziuni. BNR a emis primele bancnote. Italia. Grecia. Pentru soluţionarea problemei a fost propusă unificarea monetară aplicată cu începere din anul 1920. din aramă şi argint. Leul este definit numai în aur: 1 leu = 0. raportul de valoare dintre cele două metale fiind de 1/14. Funcţionarea acestui sistem a asigurat stabilitatea monetară şi reglarea spontană a cantităţii de bani în circulaţie. a BNR antrenează o serie de efecte favorabile funcţionării sistemului monetar naţional. Elveţia). în anul 1880. prin schimbarea propriu-zisă a acestora cu bancnote ale BNR. monedele ce aparţineau teritoriilor istorice. 5. au fost emise bancnote pentru acoperirea cheltuielilor statului. . precum şi „leii” emişi de către Germania în timpul ocupaţiei şi garantaţi cu un depozit fictiv (la o bancă din Berlin).38. după Războiul de Independenţă. operaţiune prin care au fost retrase din circulaţie monedele amintite. ♦ Trecerea la monometalismul aur (prin Legea din 1889) are drept efect trecerea leului la convertibilitatea deplină şi nelimitată în aur. Până la înfiinţarea Băncii Naţionale a României. fără a se înregistra valorile din ţările vecine. întrucât emisiunea lor era garantată cu valoarea bunurilor şi proprietăţilor statului iar retragerea din circulaţie urma a se realiza prin contracararea unor împrumuturi interne.3226 grame cu titlu 900‰. BNR a emis peste 100 milioane lei bancnote + 50 milioane lei în monede de argint). Momente importante în evoluţia Sistemului monetar naţional al României ♦ Prin legea din 1867. Belgia.

Dintre efectele favorabile ale acestei reforme trebuie semnalat faptul că a generat o putere de cumpărare mai mare a salariilor. iar convertibilitatea bancnotei este limitată şi operează potrivit sistemului etalon aur – devize. procentul de creştere al acestora situându-se la nivelul de 345. rezolvarea problemei inflaţiei. astfel încât rata dobânzii practicate de bănci să nu depăşească cu mai mult de 6% taxa oficială a scontului. • punerea în circulaţie de bancnote ale BNR. De asemenea.26 ori mai puţin faţă de ultima definire din anul 1914). ♦ În anul 1954 s-a procedat la redefinirea conţinutului în aur al leului (1 leu este egal cu 0. ♦ Cel de-al doilea Război Mondial antrenează cheltuieli guvernamentale considerabile (9 miliarde lei în 1940. ca urmare a presiunilor politice. nivelul acesteia s-a redus. iar ulterior. Această încercare nu a condus la rezultatele scontate şi nu a putut opri procesul de depreciere a leului. ♦ Dintre evenimentele care au marcat evoluţia sistemului monetar naţional al României reţin atenţia cele referitoare la reforma sistemului bancar care a demarat în anul 1990.6% comparativ cu cel de sporire al masei monetare (306%). a redus cantitatea de monedă în circulaţie.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale ♦ Un alt moment important în evoluţia şi funcţionarea sistemului monetar naţional îl reprezintă încercarea de soluţionare a inflaţiei din anul 1925. ca premise ale inflaţiei specifice anilor după 1990. procesul de depreciere al leului a continuat. • schimbarea leilor vechi cu cei noi în funcţie de un raport de paritate de 1 leu nou la 20. ceea ce justifică măsura de deflaţie adoptată în decembrie 1944. fiind eliminate monedele de aur şi argint. ♦ În perioada crizei 1929 – 1933 şi în cea următoare. Până în acest moment pot fi identificate două perioade principale după momentul 1954. În circulaţie rămân numai bancnotele şi monedele din metale obişnuite.500 ori). în această perioadă operaţiuni de „open market” prin care au fost tranzacţionate bonuri de casă.000 lei vechi. În cadrul acestei reforme. În esenţă. dar şi în devalorizarea faţă de dolarul american (de peste 16. situaţie concretizată în creşterea preţurilor (de peste 8. îmbunătăţirea nivelului de rezerve internaţionale în cadrul sistemului bancar. a sporit stocul de aur şi devize al BNR. În contextul reformei sistemului financiar bancar. fiind ultima definire în aur a monedei naţionale. 95 miliarde lei în 1944). . demarată după anul 1989 reţin atenţia coordonatele procesului de macro-stabilizare: reducerea ratei inflaţiei. ♦ Reforma monetară din anul 1929 şi-a propus. prin stabilizare monetară. liberalizarea cursului de schimb. preţurile înregistrează creşteri considerabile. măsura adoptată fiind aceea a revalorizării monedei naţionale. leul se depreciază accentuat: cererile de devize pentru nevoile statului nu mai pot fi acoperite. BNR a realizat. respectiv 65 miliarde lei. în anul 1929. Cu toate acestea. în principal. BNR a majorat taxa scontului cu 9% având ca efect scumpirea creditelor. astfel: • perioada anilor '60 şi '70.6 mg aur). concretizată prin stabilitatea monedei şi menţinerea constantă a puterii de cumpărare. ♦În acest context. Astfel a fost retrasă 16% din cantitatea de monedă aflată în circulaţie. şi concretizată în vânzarea aurului. ca scop. s-au manifestat efecte puternice care au afectat reforma din 1929. stabilizarea monetară şi reglementarea modului de formare al preţurilor şi tarifelor.148112 gr aur). stoparea demonetizării economiei şi a procesului de dolarizare. • perioada anilor '80 în decursul căreia se manifestă procese inflaţioniste „mascate”. această reformă monetară s-a înfăptuit după cum urmează: • devalorizarea leului (până la 6.300 ori în 1947 faţă de 1938). conţinutul în aur al leului era stabilit la 10 mg aur (de 32. reforma monetară din anul 1947 a urmărit.

R. urmărind stabilitatea monedei naţionale. publică zilnic nivelul ratelor de referinţa pentru depozite (BUBID) şi pentru plasamente (BUBOR).. • martie-august 1999: adoptarea de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii sectorului bancar (Fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar). . • operaţiuni de restructurare financiară a unor bănci din sistemul bancar (înfiinţarea Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare şi preluarea de către aceasta a unui volum însemnat de active neperformante ale Bancorex). se regăsesc şi în cadrul capitolelor următoare din această lucrare. În acest sens se remarcă următoarele: • mai 1991: promulgarea legilor bancare: legea nr. Toate aceste măsuri adoptate în ultimii ani au contribuit la crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relaţiile monetare la nivelul întregii economii. • martie 1992: se adoptă măsuri cu privire la rata rezervei minime obligatorii. • martie-iunie 1998: instituirea unui nou cadru legal. • august 1991: liberalizarea ratelor dobânzii în sistemul bancar. Banca Naţională a României care formulează şi conduce obiectivele politicii monetare. Reveniri asupra unor momente mai importante ale sistemului monetar naţional după 1990. • noiembrie 1991: se declară convertibilitatea limitată a leului. bilet de ordin şi ordin de plată. cu privire la activitatea bancară şi Legea nr. De asemenea. Legea 83/1998 a Falimentului Bancar. • iunie 1993: Trezoreria Statului îşi deschide cont la Banca Centrală. • septembrie 1994: băncile sunt licenţiate ca dealeri pe pieţele valutare. • aprilie 1995: piaţa interbancară devine oficială. în calitate de dealeri primari. 101/1998 privind statutul B. a tuturor băncilor române şi străine. prin adoptarea următoarelor legi: Legea bancară 58/1998. prin reautorizarea de către BNR.Monedă şi credit Cel mai important domeniu care a fost supus procesului de reformă şi restructurare îl reprezintă sistemul bancar. credit de lombard). ca autoritate monetară. • martie 1994: se adoptă măsuri referitoare la liberalizarea cursului de schimb. • septembrie 1991: adoptarea primelor norme cu privire la refinanţare (linie de credit. 34/1991 cu privire la statutul BNR.R. B. • februarie 1997: piaţa valutară devine liberă. • aprilie 1994: Banca Naţională adoptă Legea cu privire la cambie şi normele referitoare la cec.N. cu efecte asupra funcţionării sistemului monetar naţional. Cursul de schimb începe a se stabili zilnic de către BNR. 33/1991.N. a parcurs momente importante. legea nr.

În cadrul bimetalismului. c) reprezintă o monedă emisă de băncile comerciale. e) aurul se foloseşte în relaţiile de plăţi internaţionale. atunci se produce fenomenul cunoscut sub denumirea de „Legea lui Gresham”. Indicele puterii de cumpărare. 2. funcţionarea sistemului s-a bazat pe următoarele reguli: 1) monedele aflate în circulaţie erau bătute atât din aur cât şi din argint. b) reprezintă rezultat al procesului de creditare a economiei şi impune din partea emitentului o acoperire în metal monetar sau portofoliu de efecte. ca element esenţial al sistemelor monetare bazate pe etalonul putere de cumpărare. e) permite realizarea de comparaţii între moneda naţională şi monede străine prin stabilirea parităţii puterii de cumpărare. deţinătoare a unor importante stocuri de aur intervin pe piaţă pentru echilibrarea masei monetare. d) permite stabilirea gradului de apreciere sau depreciere a monedei într-o anumită perioadă de timp. Intrebari recapitulative 1. 3) raportul fix dintre cele două metale a fost stabilit la 1/15. 3. c) permite determinarea cantităţii de bunuri şi servicii care pot fi achiziţionate cu o unitate monetară. Nu este corect unul dintre enunţuri. între care se stabilea un raport variabil. c) băncile centrale. b) 2 + 3. 4) în circulaţie existau numai monede confecţionate din aur. convertibilitatea fiind limitată din punct de vedere al sumei admise la schimb. ca alternativă la plăţile în devize. 2) dacă se manifestă o sporire a cantităţii de argint. b) se determină ca raport invers al indicelui preţurilor de consum. 4. Sistemul monetar aur – lingouri (gold bullion standard) se caracteriza prin următoarele: a) în circulaţie se află bancnote convertibile în aur – lingouri. 5) bancnotele sunt deplin convertibile în aur şi se utilizează în relaţiile dintre state. Unul dintre enunţuri nu este valabil. d) 1 + 5.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale 6.5. . e) 2 + 4. are următoarele semnificaţii: a) reprezintă valoarea unui coş de bunuri şi servicii consumate de populaţie. Biletele de bancă prezintă următoarele caracteristici: a) emisiunea biletelor de bancă este o atribuţie care revine Monetăriei Statului. d) bancnotele aflate în circulaţie sunt convertibile şi au acoperire în aur în proporţie de 30% – 40%. înscrisă în conturile curente ale acestora. c) 4 + 5. b) gradul de acoperire în metal monetar al bancnotelor în circulaţie este de 100%. dat de preţul pe piaţă al celor două metale. Este valabilă combinaţia: a) 1 + 2.

d) 1920 – emisiunea suplimentară de bancnote pentru realizarea unificării monetare.367. 1918 – retragerea din circulaţie a bancnotelor specifice teritoriilor istorice. c) 1880 – emisiunea primelor bancnote de către BNR. e) cursul monedei este legat de evoluţia unui coş de monede. 1947 şi 1954 – reforme monetare şi stabilirea conţinutului de metal monetar al monedei naţionale. 1929 – stabilizarea monetară prin reforma monetară. Convertibilitatea de „cont curent” reprezintă: a) o formă a convertibilităţii metalice: b) este caracteristica monedelor „liber utilizabile”. 8. 0. principalele momente pot fi enumerate astfel: a) 1880 – înfiinţarea BNR. c) este o convertibilitate. 1947 şi 1954 – redefinirea conţinutului în aur al monedei naţionale.13. 0. 2 şi 3 nivelul indicilor preţurilor de consum au înregistrat următoarele valori: 45%. 1.15. 82% şi 110% a) 0. e) o formă a convertibilităţii externe. e) reprezintă certificate care atestă existenţa. 1885 – înfiinţarea BNR. b) 0.1804. în depozitele băncii.689. conform unei planificări anume. b) cursul se menţine neschimbat o perioadă îndelungată de timp.180. 7. 2. Numai una dintre aceste enumerări este completă. c) cursul monedei se păstrează constant faţa de o valută ancoră. 1. d) cursul se caracterizează prin flexibilitate în funcţie de cererea şi oferta pentru o anumită valută. b) 1867 – adoptarea bimetalismului.587. 1929 – modificarea taxei scontului de către BNR şi reglementări ale ratei dobânzii.Monedă şi credit d) contribuie la multiplicarea volumului creditelor în economie. Regimul valutar bazat pe cursul de schimb flotant constă într-un mecanism caracterizat astfel: a) aprecierea sau deprecierea monedei se realizează cu pas fix. 5. d) o convertibilitate integrală. 6. 1889 – trecerea la monometalism. 1918 – trecerea la monometalism. limitată pentru anumite operaţii şi specifică ţărilor din Europa Centrală şi de Est.15. c) 0.689. 1929 – realizarea de operaţiuni de „open – market” de către BNR. a unei cantităţi determinate de aur şi argint. 1929 şi 1954 – stabilizări monetare. Să se determine indicele puterii de cumpărare al monedei ţării „X” pentru fiecare an cunoscând că la sfârşitul anilor 1. . 0. 1867 – instituirea primului sistem monetar naţional. În evoluţia sistemului monetar naţional al României. Este valabil doar unul dintre enunţuri.

e) 60.. e) 0.. se cuantifică printr-un coeficient de 0. c) 9. 1.927. b) 8.1.5419. în valoare de 4. Să se determine cursul de schimb real al monedei A faţă de moneda B.45. Preţ exprimat în moneda „B” 470 u. 75 u. u. 115 u.000 mil. 0. 9.59.099. d) 15. Să se stabilească nivelul maxim al creditelor care pot apărea în economie.000 mil. La nivelul întregului sistem bancar preferinţa pentru realizarea plăţilor în numerar. prin fenomenul de multiplicare: a) 18. O bancă deţine un depozit iniţial constituit din monedă centrală. principalele produse comercializate au următoarele preţuri şi ponderi: Produse tranzacţionate 1 2 3 4 a) b) c) d) e) 1. Ponderea fiecărui produs 40% 25% 15% 20% Preţ exprimat în moneda „A” 510 u.m.689. 360 u.. 145 u.000 mil.077..m.68 mil.m. 0.434. 180 u. 10.m.m.473. .m.180.m. 280 u.Capitolul 2 – Sisteme monetare naţionale d) 2.500 mil.m. 1.181 mil. 5.639. 2.m. 0.3. cunoscând că în cele două ţări. Legislaţia impune obligativitatea practicării unei rate a rezervei minime de 25 %. 0.

Ed. Bucureşti. Cujas. Bucureşti. Cocriş Vasile Taşnadi Alexandru. Ştiinţifică şi Caiete de studii. Teza de doctorat. Ed. Paris. 2. 1995 Monedă. Bucureşti. 7. 1996 Politici monetare şi convertibilitate. Ankarom. Ed. bănci. 5. 1996 Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui. Sistemul monetar şi politica monetară. 1973 Circulaţia bănească în România. Dardac Nicolae. Floricel Constantin Cerna Silviu Doltu Claudiu Kiriţescu Costin Marchal Jean. BNR . Ed. credit. 1994 3. 6. Enciclopedică. EDP. 1996 Monedă şi politică fiscală. 1994 Ed. Academiei. Bran Paul Basno Cezar. Economică. Doltu Claudiu Vasile Radu Relaţii financiare şi monetare internaţionale. 1964 Monnaie et Credit. Bucureşti. Uranus. Economică. Bucureşti.Monedă şi credit Bibliografie 1. 1997 – 1998. 8. ASE. 9. 4. Durand Huguette Patapievici Dionisie Turliuc Vasile. Ed. 1997 Monetarismul. 11. 1972 Monedă şi Credit. 10. Ed. Ed. Enciclopedică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful