You are on page 1of 196

… 100 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ... Femeia privea termometrul, mijind ochii în lumina albă ce pătrundea prin fereastră.

Dincolo de geam, sub burniţă, celelalte blocuri din Co-op City se înălţau precum foişoarele cenuşii ale unui penitenciar. Mai jos, lenjerie zdrenţuită flutura pe frânghiile de rufe. Şobolani şi pisici vagaboande cercetau gunoaiele. Se uită către soţul ei. Stătea la masă, privind inexpresiv Liv-Veul. Făcea asta de cîteva săptămîni. Nu era obiceiul lui. Îl detestase dintotdoauna. Bineînţeles, fiecare apartament Dezvoltat avea unul – conform legii – însă continua să fie legal să-l poţi opri. Legii Uzufructului Coercitiv din 2021 îi lipsiseră şase voturi pentru a obţine majoritatea de două treimi necesară. De obicei nu se uitau niciodată la Lib-Ve. Însă după îmbolnăvirea lui Cathy, bărbatul urmărise emisiunile cu premii mari. Asta o făcea să simtă o frică nesănătoasă. Dincolo de exclamaţiile obligatorii ale prezentatorului care citea ultimul buletin de ştiri, plânsetele răguşite de gripă ale fetiţei continuau. — Cât e? întrebă Richards. — Nu-i foarte rău. — Lasă frecţiile. — Patruzeci. El trînti ambii pumni pe masă. O farfurie din plastic sări în aer şi căzu, zdrăngănind. — O s-aducem un doctor. Nu te mai consuma atât. Uite... Femeia începuse să bolborosească disperată pentru a-i atrage atenţia; se întoarse iarăşi spre Lib-Ve. Ştirile se terminaseră, şi începuse unul din jocuri. Nu era unul din cele tari, doar unul ieftin, de peste zi numit Roata banilor. Acceptau numai bolnavi cronici de inimă, ficat sau plămâni, câteodată aducând şi un invalid pentru amuzament. Fiecare minut în care concurentul rezista la roată (vorbind permanent cu prezentatorul), îi aducea 10 dolari. Din două în două minute, prezentatorul punea o Întrebare Suplimentară din domeniul ales de concurent (cel de acum, un tip cu suflu sistolic din Hackensack, era pasionat de istoria Americii), la care putea
1

câştiga cincizeci de dolari. Dacă concurentul, ameţit, gâfâind, cu inima bubuindu-i în piept, nu era atent, cincizeci de dolari se scădeau din câştig şi roata era accelerată. — O să ne descurcăm, Ben. Zău. O să vezi. Eu... o să... — Ce-o să faci? O privi direct: Trotuarul? Gata, Sheila. Trebuie s-o vadă un doctor adevărat. S-a terminat cu moaşele cu mâini murdare şi duhnind a whisky. Numai aparatură modernă. O s-am eu grijă. Traversă camera, ochii fixându-se hipnotizaţi asupra LibVeului montat în peretele jupuit de deasupra chiuvetei, îşi luă jacheta ieftină de blugi din cuier, şi o îmbrăca cu gesturi repezite. — Nu! Nu, n-o să... te las. N-o să te... — De ce nu? În cel mai rău caz poţi căpăta câţiva dolari ca văduvă cu copil. Într-un fel sau altul o s-o poţi îngriji. Ea nu fusese niciodată o femeie cu adevărat frumoasă şi în anii de cînd soţul ei nu mai lucrase, devenise sfrijită, dar în clipa aceea păru frumoasă... cu aer de stăpână. — N-o să-i iau. Mai bine mă dau pe doi dolari patronului cînd vine pe aici. Să iau recompense după bărbatul meu? Richards se întoarse către ea, posac şi încruntat, deţinând ceva care îl făcea aparte, un ceva invizibil. Era un dinozaur în această epocă. Nu unul mare, totuşi un anacronism, un stingher. Poate un pericol. Norii mari se condensează în jurul particulelor mici. Arătă spre dormitor. — Ce-ai zice s-o vezi în groapa comună a săracilor? Ţi-ar place? Îi lăsă doar argumentul tristeţii neajutorate. Chipul femeii se încreţi, şi începu să plângă. — Ben, exact asta vor ei, oameni ca noi, ca tine… — Poate că n-o să mă ia, spuse el deschizând uşa. Poate că n-am ce caută ei. — Dacă te duci, o să te-omoare. Şi eu o să fiu aici şi-o să văd. Vrei să văd cum te-omoară, cu ea în camera cealaltă? Lacrimile o făceau incoerentă. — Vreau să trăiască. Încercă să închidă uşa, dar femeia o bloca cu trupul. — Atunci, sărută-mă înainte de a pleca.
2

O sărută. În josul coridorului, doamna Jenner deschise uşa şi se uită afară. Mirosul de carne şi varză, ademenitor, înebunitor, pluti spre ei. Doamna Jenner se descurca bine – dădea o mână de ajutor la distribuitorul local de droguri şi avea un ochi aproape incredibil pentru purtătorii de cartele false. — O să iei banii? întrebă Richards. N-o să faci vreo prostie? — O să-i iau, şopti ea. Ştii doar. O îmbrăţişă stîngaci, apoi se răsuci rapid, fără graţie, şi dispăru pe scară abruptă, slab luminată. Femeia rămase în prag, zguduită de suspine tăcute, până auzi uşa trântindu-se cu cinci etaje mai jos, şi atunci îşi ridică şorţul la ochi. Continuă să ţină în mână termometrul cu care luase temperatura fetiţei. Doamna Jenner se apropie neauzită şi-o trase de şorţ. — Scumpo, îi şopti, îţi pot face rost de nişte penicilină când capeţi banii... ieftină pentru tine... bună... — Cară-te! îi zbieră. Femeia tresări, buza superioară ridicându-i-se instinctiv şi dezgolind cioturile înegrite ale dinţilor. — Voiam să te ajut, murmură şi se grăbi înapoi în odaia ei. Abia atenuate de pastilemnul subţire, gemetele lui Cathy continuau. Lib-Veul doamnei Jenner răcni şi hohoti. Concurentul de la Moara banilor tocmai ratase o Întrebare Suplimentară şi simultan avusese un atac de inimă. Era evacuat pe o targă, în vreme ce spectatorii aplaudau. Cu buza de sus ridicându-se şi coborând monoton, doamna Jenner scrise numele Sheilei Richards în carneţelul ei. — Vedem noi, mormăi ea. Vedem noi, doamnă Cu-nasupe-sus. Închise nervoasă carneţelul şi se aşeză mai bine pentru a privi următorul joc. … 099 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Când Richards ajunse în stradă, burniţa se transformase în ploaie. Pe celălalt trotuar, termometrul uriaş de la Pipe pentru Lume şi Halucinogene-Glume arăta unsprezece grade.
3

MARY. Dezvoltări. cu sodiu puse în anii '70. zguduindu-l cu aerul evacuat. TOMMY-I ŢAPĂN.(Temperatura Potrivită S-Aprinzi înc-o Pipă – Sus Până-n al Nouă-lea Cer!) Asta însemna că în apartamentul lor erau probabil cincisprezece grade. sparte. tehnicii lucrau numai pe Neo-Dolari Creditabili. ŞI-ĂI DE-ACASA PIPEAZĂ. Ferestre sparte. luai pneumobuzul. garduri din sârmă. Centre Urbane şi terenuri de joacă asfaltate. HITLER A FOST BABAN. Aici legea o făceau bandele motorizate. sau purtai la tine un spray cu gaze. Şi Cathy avea gripă. Patru motociclete urlară pe lângă el şi cineva azvârli cu o bucată de pavaj. Totul era tăcut cu excepţia vâjâiturilor de la pneumo şi ecourile paşilor lui Richards. În centru e ca lumea. Oricum. Ziua este o linişte pustie şi sură ce nu conţine nici o 4 . PE MAICA-TA O MANÂNCĂ UNDEVA. Un şobolan tropăi leneş peste asfaltul crăpat şi jupuit al străzii. Fusese complet vandalizat. Mergea repede. Câmpul ăsta de luptă învie numai noaptea. BELEŞTE-O. poliţiştii se aventurau rareori în sudul Canalului. şi toate ştirile alea despre activa Poliţie de Cartier din South City nu erau decât o grămadă de rahat. măcinate de timp: GAGICO NU LASA SOARELE SĂ TE VADĂ. Ajutorul săptămânal de şomaj de douăzeci de dolari (bani vechi) fusese cheltuit. Tehnicii stau în centru. însă nu le făcu semn să oprească. Inscripţii cu litere strîmbe pe ziduri cenuşii. RADEŢI-I PE JIDANI. fără să gândească.A. păpuşel. şobolani. Richards se feri cu uşurinţă. Co-Op City era o vizuină construită printre parcaje. dar poliţiştii nu-l ridicaseră. Nu mai avea bani de bilet. magazine părăsite. Aerul era sulfuros. Bănui că bandele îi adulmecaseră sărăcia. fără să privească în jur. scheletul ruginit al unui bătrîn Humber 2013 stătea direct pe osii. care se topeau acum sub ploaie. Aici nimeni n-avea să le înlocuiască. Peste drum. Dacă ieşeai undeva. SID. Vechi lămpi G. tăcute. Străzile erau spectrale. Nu-l atacaseră. obscenităţi mâzgălite cu cretă pe trotuare. Blocuri. pungi ude cu gunoi revărsate în rigole şi pe caldarâm. Două pneumobuze îl depăşiră. parcaje pustii cu excepţia maşinilor abandonate şi vandalizate. îi furaseră până şi rulmenţii de la roţi şi suporţii motorului.

în centru. Cu cât se apropia de Clădirea Jocurilor. Nici un miros decât duhoarea putrezirii acestui brav an 2025. Parcul cu Fântâni al Poporului: 75 de cenţi intrarea. Câte un poliţist de fiecare parte a porţii. Barosanii cu Tipe Fumează Pipe. mototoliţi. la început protejate cu grilaje. Prăvăliile de Sînge.. imaculaţi şi uriaşi. sau un revoluţionar. Acum putea zări zgârie-norii înălţându-se. Mame bine îmbrăcate supraveghindu-şi copiii care se hârjoneau pe astroturful dinapoia gardurilor din lanţuri. cu o sută de etaje. maşina de vise funcţionează douăzeci şi patru de ore pe zi. Îşi fixă ochii asupra lui şi străbătu încă doi kilometri. un bărbat cu pantaloni gri. Cablurile Lib-Ve sunt îngropate la o adâncime sigură şi nimeni. aproape toţi fără slujbă. cu ornamentele din piatră lustruită. Cel mai înalt era Clădirea Jocurilor Reţelei. Poliţiştii privindu-l atenţi. dar Lib-Ve te va droga pe degeaba. dar merge pe neo-dolari. Apoi Casele EXY (!!24 de Perversiuni – Le Puteţi Număra: 24!!). pe care-i au doar salariaţii. tuns ieftin şi cu ochii afundaţi în cap putea avea un singur scop. cu bastoane electrice atârnate de centurile Sam Browne). şi când Ben 5 . n-ar vrea să le distrugă. aceasta creştea tot mai mult. Aici. Richards merse cinci kilometri şi ocazionalele magazine de băuturi şi ţigări. Scopul acela erau Jocurile. tot mai neverosimilă cu rândurile ei impersonale de ferestre. gata să-l alunge sau să-l aresteze dacă încerca să comită vreo infracţiune. de cealaltă parte a Canalului. pâinea vieţii. şi magazinele de pipe fără grilaje (dar Porcii-de-Pază stăteau afară. Traversă Canalul. în Co-Op City trăiesc patru milioane de oameni.mişcare. Şmecheri pe motoare la fiecare colţ. Amaneturile. Lib-Ve este substanţa viselor. Scagul e doişpe dolari vechi punga. ultimele cincizeci dispărute în nori şi smog. Frisco Push ajunge la douăzeci priza. Imaginea micuţă.. Testele de calificare începeau la amiază. În sudul Canalului. patetică a fântânii. şobolani şi viermi albi şi graşi scormonind prin gunoaie. Câte un poliţist municipal la fiecare colţ. doar pisici. Ceva mai departe. sau poate vreun idiot. rigolele îngropate sub mormane de mucuri. Apăruseră cinematografele de lux. deveniseră mai numeroase.

— Emisiunile astea cu ciudaţi sînt cele mai… Cu capetele aplecate înaintea ploii. — Gagiu-ăla de-acolo m-a-ntrebat dacă nu-i v'o toaletă p-aici. se găsea aproape în umbra Clădirii Jocurilor. anonime. … 098 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Era trecut de ora patru când Ben Richards ajunse la recepţie şi fu trimis la Biroul 9 (Q – R). Clic-clic-ctic. Poliţia îi privea. — Numele şi prenumele? — Richards Benjamin Stuart. Voci răguşite. — Vârsta.. după încă nouă cvartale. Mereu întrebări. — Douăzeci şi opt. — Ar omorî-o şi pe măsa pentr-un. alţii se aşezară înapoia lui. Oameni azvârliţi afară. greutatea. protestând.. Degetele ei alergară pe taste. În faţă coada se întindea precum un şarpe nesfârşit. se foiau de pe un picior pe celălalt. plângând. Îl privi fără să-l vadă. Femeia care stătea înapoia claviaturii părea obosită şi indiferentă. Întrebări. Holul uriaş era o criptă de sunete reverberate şi suprapuse.Richards păşi în urma ultimului din coadă. Un ţipăt sau două. În curând. — Pute de parcă nu s-a spălat de. zâmbete dispreţuitoare. înălţimea. cu mâinile fie pe paturile armelor. Clic-clic-clic. Însă clădirea se afla la doi kilometri depărtare.. optzeci şi trei. făcu maşina. dacă-l cunoaşteţi şi vârsta testării. La paisprezece ani. şi după un timp coada începu să avanseze.. — O sută douăzeci şi şase. — Coeficientul de inteligenţă testat Wechsler. — Utima şcoală? 6 . Zâmbeau. Clic-clic-clic. întrebări şi răspunsuri. Oameni conduşi afară. — Ăla nu ţi se pare cretin.. fie pe bastoanele electrice. unu optzeci şi opt. Frank? Mie-aşa mi se pare. Ce-o fi-n capu' lui? — Ai dracu n-au..

— Numele şi vârstele copiilor. Clic. vă descoperă la examenul medical şi vă elimină atunci. În spatele lui. săptămâna viitoare. Brusc îi luă înapoi cartela şi-i perfora colţul din dreapta sus. Arătă peste umărul lui. — Absolvită? — Nu. trupul înalt şi costeliv. Răspunsese prompt. La şaisprezece ani. — Catherine Sarah Richards. Cel puţin nu era prost. tipule. — Câţi ani aţi urmat-o şi la ce vârsta aţi abandonat-o? — Doi ani.— Meserii Manuale. — Pentru ce-a fost asta? — Nu contează. Nu vă chinuiţi să minţiţi. Pe când Richards privea. Dă-i drumul. Poate. Clic-clic-clic. Richards îi dădu drumul. — E-o lume dură. ochii încruntaţi. — Motivele abandonului? — M-am însurat. Dacă o pierzi. văzându-i chipul. îşi arătau cartelele şi treceau mai departe. Dar ieşi. — Ultima întrebare. — Sheila Catherina Richards. Îl privea acum. tremurând şi cu faţa suptă. dacă există. O cartelă din plastic ţâşni afară şi femeia i-o întinse. un Push drogoman. optsprezece luni. reîncepuse deja 7 . — Nu pierde asta. Individul începu să plîngă. către un coridor lung ce ducea la nişte lifturi. — Numele şi vârsta soţiei. trebuie să o iei de la capăt. domnule. Nu arăta rău. Zeci de oameni care terminaseră la alte birouri erau opriţi. tipule. Cineva o să-ţi zică mai târziu. Aţi utilizat vreodată heroină sau halucinogenul amfetamina-sintetică denumit San Francisco Push? — Nu. fu oprit de un poliţist şi trimis spre uşă. rosti femeia dinapoia claviaturii. dacă există. Clic-clic-clic. douăzeci şi şase.

Poliţistul îi restitui cartela. . spuse Richards şi surâse. — O să te-aranjeze ei. răspunse Richards continuînd să zâmbească. şi poliţistul nu făcu nici o mişcare. amice.. 8 . Zâmbind. — Îţi place să-i trimiţi înapoi. — Eşti un dur. rosti în cele din urmă. — Poliţistule! Asiaticul îl privi feroce. O să mergi în genunchi mai-nainte. 097 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Cât de şmecher poţi fi cu nişte găuri în cap. nu? — Vrei s-ajungi în periferii. Vrei să-ncerci? Pentru o clipă crezu că poliţistul avea să sară la el. vierme? Richards trecu pe lângă el. Richards o arătă. eu zic că n-ar treb'i să-i şucăreşti.. Richards porni mai departe. Poliţistul se relaxă. — Las' c-o să te-nmoaie acuşi. — Cartela. Avea o faţă nervoasă.litania. nefericită. chipul lui de asiatic trădând dezamăgirea. bătătorită îl pocni pe umăr. — Ai familie? S-ar putea sa fii tu săptămâna viitoare. băiete? — Destul de dur. şi par cârlionţat. La ascensoare erau vreo douăzeci de candidaţi. aşa-i? întrebă Richards... Se întoarse după aceea către următorii. — Auzi. La capătul coridorului o palmă grea. cerându-le cartelele. băieţel? — Şmecher ca tine fără pistol şi cu pantalonii-n vine. Bărbatul din faţa lui Richards se răsuci spre el. Ai şi tu o răspundere. — Mişcă! răcni poliţistul. Se opri la jumătatea drumului spre lifturi şi privi înapoi. Richards îşi arătă cartela unuia din poliţişti şi acesta îl scrută atent. Se vorbesc între ei...

care era cu un cap mai înalt decât toţi din lift. Cartuşele erau înşiruite la îndemână. Aproape imediat chemară litera A la examenul medical. dominată de un Lib-Ve uriaş. cu multe scaune.. o săgeată indica uşa. luă un pachet de Blams şi se aşeză cât mai departe posibil de Lib-Ve. Dedesubt. Richards. într-o cuşcă de sticlă incasabilă de mărimea unei cabine telefonice în partea din spatele liftului. o sonerie se declanşă la prezentarea unor cartele. Ben Richards se aşezase în jurul orei cinci. şi posesorii lor fură scoşi din rând şi îndepărtaţi. . citind o revistă Pervert tri-D. Richards îşi arătă cartela şi i se făcu semn să treacă. Între genunchi ţinea o puşcă cu ţeava retezată. şi de aceea aprecie că nu avea să fie chemat înainte de nouă fără un sfert. Cam la fiecare sfert de oră era chemată o altă literă. Bărbatul se întoarse. Nu mai fumase de aproape şase luni. şi vreo douăzeci de bărbaţi de sculară şi ieşiră printr-o uşă dinapoia Lib-Veului. Pe o inscripţie mare. 096 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Un altul era pe un scăunel. — Afară! Afară! Arătaţi cartela de identitate-n stânga! Ieşiră. tuşind. — Avansaţi până-n capăt! strigă poliţistul cel gras cu o importanţă plictisită.. Uşile se deschiseră. Merse la automatul de ţigări. Brusc uşile liftului se deschiseră. scria PE AICI. Într-un colţ era un automat de ţigări.. Trupuri posace îl striveau pe Richards din toate părţile. Lângă panoul cu butoane stătea un poliţist negru cu un pântece uriaş. ridicând cartelele spre obiectivul impersonal al unei camere de luat vederi. Aprinse o ţigară şi suflă fumul. zări o sală de aşteptare imensă.— Chiar aşa! îi privi înţelegător Richards. Avansaţi până-n capăt! Avansaţi până-n capăt! Se înghesuiră într-atât de mult încît era imposibil să inspiri adânc. Îi părea 9 . Numărul mare de analfabeţi în rândul candidaţilor la Jocuri era bine cunoscut. Din cine ştie ce motiv.. deasupra uşii. Trei poliţişti stăteau în apropierea camerei. Urcară la etajul doi.

Nu putea. apoi se întoarse la locul lui şi se aşeză. Mai rămase o vreme înaintea geamului. Poate Roata banilor. Jocurile îl plictiseau din nou. bineînţeles. exclamă bărbatul. 10 . Turnurile aeriene ţâşneau cu viteză uriaşă prin inelele energetice de deasupra ferestrei. farurile lor puternice sfredelind văzduhul cenuşiu. lumina zilei sângera încet spre amurg. merse la fereastră şi privi afară. ar fi vrut să le sune. rânjind straniu în gol şi ieşiră pe uşa cu inscripţia SPRE STRADĂ. şi mai ales cînd se aflau în mâinile cuiva din sudul Canalului. noi răscoale canibale izbucniseră în India. dar bănuia că era probabil mai bine aşa. Richards nu ştia ce să spună. Traversaseră sala. Începea noul joc. cei trei râdeau bine dispuşi. Desigur putea abandona oricând. Tigrii din Detroit îi bătuseră pe Panterele din Harding cu 6-2 în jocul de după-amiază). răspunse Richards. Înapoi în apartament. tehnicieni sau funcţionari ai Reţelei) îşi începeau hoinăreala de seară în căutarea distracţiilor. şi când primul din jocurile pe bani grei ale serii începu la şase şi jumătate.rău că nu-şi adusese o carte. cîţiva o făcuseră deja. am bronşită... Sapă-ţi mormântul. — E adevărat că la vizita medicală renunţă la o treime? — Nu ştiu. Un bărbat cu câte o păpuşa brunetă de fiecare braţ trecu pe lângă el. Afară. Acum când se hotărîse. Nu putea. Totuşi majoritatea celorlalţi priveau Pistoale şi parale cu o fascinaţie oribilă. Revistele Pervert erau mai sigure. Pe trotuarele de dedesubt. Respiraţia individului semăna cu zgomotul produs de un camion îndepărtat încercând să urce o pantă abruptă. Individul de lângă Richards îşi flexa nervos braţul. cu fetiţa lui arzând de febră în cealaltă odaie? Nu. — Iisuse. mulţimi de bărbaţi şi femei (majoritatea. Urmări ştirile de la şase fără mare interes (luptele din Ecuador se înteţiseră. De obicei cărţile erau privite cu suspiciune. Săptămâna următoare puteau fi ei acolo. Era convins că nu avea voie. Pe colţul de vis-a-vis un Proxenet Autorizat îşi făcea reclamă. Richards încercă brusc un val îngrozitor de dor pentru Sheila şi Cathy.

Aici nimeni nu are nevoie de ele. o chitanţă pentru un flec pe care-l schimbase la cizmarul local..— Am familie. Asta a fost tare. Candidaţii îşi arătară cartelele în faţa altei camere de vederi. încastrate în perete. şi fură trimişi lângă un şir de cuiere. Un doctor cu halat alb şi lung se apropie de ei. cu şase luni în urmă. cu doctori plictisiţi dispuşi la diferite posturi. Richards îl auzi întrebându-şi celălalt vecin despre vizita medicală. .. — Dezbrăcarea. şopti disperat individul. Richards fixă Lib-Veul prefăcându-se interesat. rosti el. Ar veni vreunul din voi să-mi consulte fetiţa? se gîndi cu amărăciune Richards. Semăna cu o linie de montaj. o şosetă de copil despre care nu mai ştia cum ajunsese acolo. Reţineţi numărul cuierului unde v-aţi pus hainele şi comunicaţi-l sanitarului din capăt. Avea un portofel gol. cu câteva poze ale Sheilei şi Cathy. şi bărbaţii fie urmăreau Lib-Veul cu sufletul la gură. însă mulţi dintre bărbaţi nu aveau 11 .. fie moţăiau. fără spaima de la început. Individul rămase tăcut mult timp.. Când programul se schimbă. Părea o seară foarte lungă. luminată cu tuburi fluorescente. îşi spuse Richards descheindu-şi cămaşa. Mare parte din agitaţia iniţială se stinsese. Individul cu răsuflarea zgomotoasă avea un nume care începea cu L şi firesc fu chemat cu mai mult de o oră în urmă. Când litera R trecu prin uşa de sub săgeata roşie. Sala în care intră era lungă şi îmbrăcată în faianţă. 095 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Purta chiloţi zdrenţuiţi deoarece Sheila era încăpăţânată şi nu-l lăsa să umble fără ei. un portchei cu o singură cheie. abia trecuse de nouă şi jumătate. Richards se întrebă într-o doară dacă îl respinseseră. Nu vă faceţi griji în legătură cu eventualele valori. Valori. Vă puneţi hainele în cuier. la şapte şi jumătate. cu un blocnotes sub braţ. Richards se întrebă dacă mai ploua. şi pachetul de Blams luat din automat. cea de la uşă. Acum afară era întuneric deplin.

Doctorul îl întoarse şi-i lipi stetoscopul de spate. Îşi arătă cartela. cineva era respins. Avea nevoie de bani. — Treci mai departe. Richards o deschise. Undeva în faţa lui. Un control rapid îi făcu un medic care avea pe chelie niştre pistrui mari. — Tuşeşte. Tensiunea i-o luă un doctor care rânjea într-una şi avea un petic peste un ochi. îi instrui doctorul cu blocnotes. Tuşi. apoi zise: — Deschide gura. Întotdeauna arătaţi mai întâi cartela. — Tuşeşte. Richards tuşi. deşi nu era. — Tuşeşte. asemănători petelor făcute de bolile de ficat. apoi i se uită în urechi. — Treci mai departe. Şirul înainta.nimic sub pantaloni. Respectaţi ordinele. La jumătatea sălii. Stetoscopul se mişcă. Următorul doctor îi examina pupilele cu o luminiţă strălucitoare. Doctorul deplasă stetoscopul. În curînd toţi erau goi şi anonimi. maro. Fiecare îşi ţinea cartela în mână. — Rămâneţi în şir. I se apăsă pe limbă. Primul doctor îi notă numărul. I se luă temperatura. penisurile atârnându-le între picioare precum nişte măciuci de care uitaseră. — Cartela. nu-i puteau face aşa ceva. Lăsă ochii în jos şi aşteptă pasiv. avea să-i dea în judecată. Ajunsese acum la jumătate. — Expiră. impersonal de spirt. Richards văzu că fiecare medic era dublat de un poliţist. Următorul îi puse discul rece al unui stetoscop pe piept. Medicul strecură o palmă rece între scrot şi coapsă. — Inspiră adânc şi nu expira. Unii se foiau de pe un picior pe celălalt de parcă podeaua ar fi fost rece. Prin aer plutea un iz slab. I se ceru să scuipe într-un borcan. Richard tuşi. Doi sau trei 12 . Richards expiră.

.. Intră într-o cabină cu perdele pe trei laturi..K.. Alţi vreo doisprezece fuseseră eliminaţi în timpul examinărilor. Fu cântărit. — Apleacă-te şi desfă fesele. Fiica mea... F. C…D. M.S. Medicul ciuli urechile cînd auzi că exista un caz de viroză în familie. şi un sanitar cu chip puhav şi dinţi de iepure le aducea hainele în coşuleţe de sîrmă. Unul dintre ei încercase să-l atace pe doctorul care-l respinsese şi fusese doborât de un poliţist cu bastonul la sarcină maximă. A. — Nevasta? — Nu. Cele mai multe erau de natură respiratorie. M. rosti doctorul. Individul căzuse ca trăsnit. Se opri înaintea unui fluoroscop şi îmbrăcă un şorţ de plumb. — Ajunge. aidoma vechilor cabine de vot – la cabinele de vot se renunţase cu ani în urmă datorită alegerilor prin calculator – şi urină într-un recipient albastru. Z. Un deget în plastic îi invada canalul rectal. Richards intrase într-un grup de vreo treizeci. La următorul examen îl aştepta o tablă pentru ochi. — Citeşte. L. Treci mai departe. La capătul sălii ajunseseră doisprezece.. exploră. îi făcu cîteva fotografii şi-i notă numărul cartelei..A. mestecând gumă şi fredonând ceva lipsit de melodie.. Un doctor. 13 .. P. Sunetul era foarte ascuţit şi slab – ca un fluier pentru câini reglat la limita percepţiei omeneşti. Vreo şase concurenţi fuseseră respinşi. S.U. — E. se retrase. Intră în altă pseudo-cabină de vot şi-şi puse nişte căşti pe urechi. I se spuse să apese butonul alb cînd auzea ceva şi butonul roşu cînd nu mai auzea. Richards se aşeză la o masă joasă şi fu întrebat dacă avusese vreo cincizeci de boli. Unii erau îmbrăcaţi şi aşteptau liftul.bărbaţi terminaseră deja. Doctorul luă recipientul şi-l aşeză într-un rastel metalic. L.D. — Treci mai departe. G. I se examinară tălpile. Richards apăsă pe butoane până i se spuse să se oprească. A. Richards se aplecă şi desfăcu.

— Mai bine aţi asculta definiţia. — Nu.. O lăsă în mijlocul frazei şi făcu semn cu degetul mare spre sanitarul cu dinţi de iepure: — Numărul douăzeci şi şase. Richards simţi impulsul de-a se întinde peste masă şi frânge gâtul viermelui. — Aţi fost vreodată arestat pentru acte criminale? — Nu. o doctoriţă severă cu părul tuns scurt şi un Juisator Electric într-o ureche îl întrebă dacă era homosexual. sau Reţelei? — Nu. — Imunizat. Richards.. Sanitarul îi aduse hainele. — Aveţi rude care au fost arestate pentru acuzaţia de crime împotriva guvernului. În clinica de cartier. Trecu mai departe. precum acrofobia sau claustrofobia. septembrie 2023. 14 . — Ai fost imunizat? Nu-ncerca să minţi! strigă brusc doctorul. — La ultimul examen. Re-imunizat. ăăă. Îşi simţea anusul fierbinte şi neplăcut. ronţăilă. violat. Buzele femeii se subţiară. Îşi mâzgăli semnătura. — Semnaţi declaraţia aceasta şi acceptul Comisiei Jocurilor. de parcă Richards încercase deja să mintă. iulie 2023. N-am. domnule.. — Aveţi vreo fobie acută? Prin asta înţeleg… — Nu. — Arătaţi-i infirmierului cartela şi spuneţi-i numărul. rosti ea cu o superioritate îngăduitoare. O să-ţi verificăm fişa.. Richards se îmbrăcă încet şi se apropie de lift... şi pentru o secundă păru gata să replice. — Treci mai departe. — Consumaţi sau aţi consumat halucinogene sau droguri? — Nu.— Vârsta? — Un an şi jumătate. Înţeleg… — Dacă am vreo teamă iraţională şi necontrolabilă.

Doctorul cu blocnotes se apropia de ei. intona el. Pentru o clipă fu zăpăcit. un abţibild anunţa: RESPECTAŢI ACESTE BUNURI. Pe poliţa de deasupra chiuvetei se găseau mai multe periuţe de dinţi învelite în plastic. Poliţistul era un tip uscăţiv cu un chist mare lângă nas.. Picioarele îi atârnau peste margine. Richards îl căpătă pe cel cu numărul 940. Când uşile începură să se închidă. Dedesubtul lui cineva mâzgălise: MĂ RESPECT NUMA PĂ MINE! Richards făcu duş. după ce se descălţă.. — Avansaţi până-n capăt. cabina din sticlă incasabilă era goală. Când se adunară toţi. Richards putu zări pe cei cu S intrând prin celălalt capăt al sălii. la ora şase îi trezi o sonerie puternică. într-un colţ al oglinzii. se bărbieri şi se spălă pe dinţi. 094 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. dezorientat. În dimineaţa următoare. Richards intră într-o nişă cu faianţă albastră ce conţinea o oglindă. Richards luă o tavă şi o împinse de-a lungul 15 .. şi uşa se deschise într-un dormitor uriaş. Încrucişă mâinile sub ceafă şi privi tavanul. Rânduri-rânduri de paturi înguste.. . Urcară până la etajul trei. un săpun şi un tub cu pastă de dinţi pe jumătate consumat. metalice. De data aceasta. Avea o pătură maron şi o pernă plată. un duş şi un closet. n-avea ce face. o chiuvetă. semiiluminat. Vă rog. De acolo trecură într-o sală de mese unde prezentară din nou cartelele. Apoi uşile se lipiră. păreau că se întind până la infinit. se şterse cu primul prosop din teancul de pe rezervorul closetului. Richards se întinse. întrebânduse dacă Sheila cumpărase un ceas deşteptător. Fură conduşi în grupuri de câte cincizeci într-un spălător de dimensiuni industriale.puţin unsuros de la lubrifiantul folosit de doctor. avansaţi până-n capăt. uşa liftului se deschise. o maşină electrică de bărbierit. Doi poliţişti începură să-i verifice şi să le distribuie paturile. Apoi îşi aminti şi se ridică. unde îşi prezentară cartelele unei camere de luat vederi păzită de un poliţist.

— Vă rog. Apoi aruncaţi hainele într-o fantă de incinerare. Mai avem multe de făcut. dar toţi se supuseră. cînd aveau să apară şi banii? Azi ? Mâine? Săptămâna viitoare? Sau poate că nu era decît un truc. vă rog. La etajul patru. indiferent de hotărârea dumneavoastră referitoare la Jocuri. lăsând numai substanţele nutritive. Căpătă o cutie cu fulgi de ovăz.. toţi făceau la fel. un pliculeţ de zahăr. Mâncă pe nerăsuflate. — Şi tu eşti concurent? întrebă Richards. pătrunse în încăpere. Poate că nu exista nici măcar curcubeul. o farfurie cu cartofi prăjiţi unsuroşi. Totuşi era ciudat de fadă. o ceaşcă de cafea cu aspect noroios. şi fură dirijaţi spre lifturi. Îşi prezentară din nou cartelele şi uşile liftului fâşâiră înapoia lor. lipsită de mobilier. . Veţi căpăta salopetele Jocurilor.. cu emblema Jocurilor (un profil uman suprapus pe o torţă) pe halat. precum un învăţător de la cursul primar anunţând sfârşitul recreaţiei. Cristoase. un sfert de litru de lapte. Îl cuprinse brusc disperarea. 093 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Ce mâncau ei acum? Tablete din alge. ca să nu mai vorbim de potirul din aur de la capătul lui. Rămase privindu-şi farfuria goală până se auzi soneria de ora şapte.tejghelei din inox. pe pereţii căreia se vedeau fante precum cele de la cutiile de scrisori. rosti el. 16 . o felie de pâine prăjită rece şi tare. grupul de cincizeci de persoane ale lui Richards intră într-o cameră mare. Lapte-surogat pentru fetiţă. dezbrăcaţi-vă şi scoateţi din haine obiectele de valoare. de parcă un bucătar-vampir îi supsese tot gustul.. Zâmbi mărinimos: Puteţi păstra salopeta. o bucată de omletă. Se auziră câteva comentarii. după Dumnezeu mai ştia cîte pizze unsuroase şi tablete guvernamentale. Un bărbat slab şi chel. vorbi slăbănogul.. un pliculeţ cu sare şi o bucăţică de margarina pe un pătrăţel de hârtie. o Fata Morgana scânteietoare. — Grăbiţi-vă. Pentru Richards era prima mâncare adevărată. Bătu de două ori din palme.

pantalonii şi chiloţii într-una din fante. — Aha. rosti dojenitor slăbănogul. dar tot ploua. Slăbănogul îi spusese ceva.Bărbatul îl privi derutat. — Pe aici. Merseră în şir. făcu Richards şi-şi scoase pantalonii. spuse slăbănogul. negre şi lunecoase. LUNG şi EXTRA-LUNG. — Las-o moarta. etichetate SCURT. 17 . însă mai solide. Când se îmbrăcară toţi. . Richards alese o E-L. — Cabina 6. Toate erau bleumarin şi pe buzunarul drept de la piept aveau brodată emblema Jocurilor. cu săgeata deasupra. lacomă. 092 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Intră pe uşă. Prezentară cartelele. şi câţiva oameni împinseră cărucioare largi pe rotile. După un timp. Înăuntru se aflau zece cabine cu câte trei pereţi. şi-i conduse în altă sală de aşteptare. tălpile lui Richards se simţiră surprinse de absenţa betonului. — Cum? clipi Richards.. însă mai rezistent.. De undeva de jos se văzu o străfulgerare scurtă. Uşa din capătul opus se deschise (exista întotdeauna o uşă în capătul opus. Cineva din spate pufni. la zece şi un sfert. Se aflau mai sus. Plafonierele mascate dădeau o lumină plăcută. cu grupul. Străzile erau ude. dar îl venea destul de bine. erau ca nişte şoareci într-un uriaş labirint vertical: un labirint american. În faţă aveau un singur fermoar de plastic. îşi opri valorile lui lipsite de valoare şi azvârli cămaşa. Uşa dinapoia Lib-Veului avea deasupra obişnuita inscripţie PE AICI. Pe podea era o carpetă din pluş. Pereţii erau antifonaţi. Richards se sculă. Materialul era moale. aşteptându-se să-i fie largă. aproape ca mătasea. Ben Richards simţi că-şi pierduse identitatea. MEDIU. vă rog. se apropie de fereastră şi privi afară. Se aşezară. reflectă Richards). Din difuzoare mascate se revărsa Muzak. de flacără. lunecos. Veţi fi chemaţi în grupuri de cîte zece. Inevitabilul Lib-Ve răcnea şi hohotea. Se întrebă ce făcea Sheila.

şi un ceas mare. — Când vei deschide broşura. făcu Richards. — Ia loc. Lângă toate acestea stătea o superbă preoteasă a epocii calculatoarelor. la nivelul ochilor. îi spuse. vei găsi o foaie pentru 18 . Se întrebă dacă aşa promovase. Richards i-o scutură. — Testul de azi va fi pentru facultăţile tale mintale. femeia se uita în jos cea ce conferea un caracter şi mai stânjenitor situaţiei. perfect mulat pe ridicătura în formă de V a pubisului. Îi întinse broşura. un creion G-A/IBM şi un teanc de foi albe. sculpturală purtând un şort irizat extrem de scurt.Merse la Cabina 6. dar impersonal. privind în sus. Va dura destul de mult. şi te voi testa. încuviinţă el. arătându-şi corpul amanţilor în drum spre maşina de tocat. Pe masă. Înăuntru se afla o masă. Sfârcurile rujate împungeau obraznice printr-o bluză din plasă de mătase. — Nimic. Ai înţeles? — Da. Din momentul în care îţi dau broşura cu testul. Zâmbetul îi apărea şi-i dispărea. iar eu îţi pot răspunde la unele.presupunând că treci testul. În acest interval poţi pune întrebări. pe peretele dinapoia ei. Mişto ţâţe. — Pardon? Sprâncenele perfecte se înălţară o fracţiune. — Sigur că da. aşa încât vei prânzi. — Mulţumesc. aşa cum vizita medicală de ieri a fost pentru trup. Nu voi răspunde însă la întrebări din test. Surprins. Se aşeză. te rog. Întinse mîna. — Îţi pot spune Ben? Surâsul era seducător. îi răspunse blonda imperturbabilă. Dedesubtul ei scria cu litere mari şi roşii: STOP! Iar mai jos: Nu deschideţi broşura până n-aţi fost instruit. Îl înfuria. Pe copertă era desenată o palmă roşie. abia pe la ora trei . mare. Sunt Rinda Ward. Simţea exact doza de dorinţă pe care trebuia s-o simtă pentru această femeie frumoasă cu trupul ei bine hrănit şi expus. — Tare. o blondă înaltă. — Benjamin Richards. Prima parte este verbală. ai la dispoziţie o oră.

Te rog. a. mai rămaseră încă cincisprezece minute din ora acordată. idee b. Ben.. — Eu. Îşi dădea seama că blonda dorea să fi avut o haină.. te rog să laşi jos creionul. încet. cred toţi că. Pe prima pagină 19 . deschide te rog la pagina unu şi începe. Primul capitol cerea ca în locul cuvântului lipsă să scrie litera corespunzătoare răspunsului corect. Cînd o să spun stop. nu încerca să ghiceşti. nimic din cele de mai sus. îi dădu altă broşură.răspunsuri. îi studie corpul aproape dezbrăcat. Ar fi mai bine. acesta e un debil mintal obsedat sexual? Acum fata era complet roşie. Ai înţeles? — Da. atunci când au de-a face cu cineva din sudul Canalului. Poţi începe. apoi unul de antonime. notează apăsat. — Atunci.. Când ora luă sfârşit. începu ea să recite.. Zâmbi şi luă creionul: Dumnezeule.. nu i-o putea înmâna decât după scurgerea timpului – aşa că Richards se lăsă pe spate şi fără nici un cuvânt. Completă rapid foaia. Fata îl anunţă să-şi păstreze foaia – legal. bere c. Cu o… nu se face primăvară. urmă un capitol de vocabular. sunteţi fraieri. După cîteva secunde. Dacă doreşti să schimbi un răspuns. eu n-am. încărcată. Îi privea trupul. ea roşi. — De ce. crimă e. Dacă nu ştii un răspuns. După completarea cuvintelor lipsă.. floare d. rareori oprindu-se să se gândească sau să reconsidere un răspuns. — Ora ta a început deja. — Nu. 1. şi asta îl mulţumea. probabil că într-adevăr nu pricepuse. cu obrăznicie. tu n-ai. Când termină. întrebă el. Se aplecă deasupra testului în timp ce ea continua să se străduiască să găsească un răspuns. Tăcerea deveni apăsătoare. Richards nu începu. te rog să-l ştergi complet. sau măcar un motiv pentru atacul lui.

atâta tot.era desenul unui carburator. Dedesubt: 1. Rinda Ward zâmbi puţin prea larg când îi luă broşura şi foaia. şi gândeşte-te la puştoaica mea care moare de gripă într-un căcăcios de apartament Dezvoltare. şi trecură în următoarea încăpere. — Te-aş putea descalifica. Ai scăpat. îi răspunse şi surâse şi el. — Îţi doresc o seară frumoasă. Era unu şi jumătate. Nu era chiar aşa priceput la numere şi începu să transpire uşor când văzu că îl presa timpul. un Lib-Ve c. Se aplecă înainte şi-i dădu o palmă uşoară peste fund: Du-te şi spală-te. Ieşi. fetiţă. Din grupul lui de zece mai rămăseseră şase. Afişa un zâmbet răutăcios. lăsând-o albă la faţă. un automobil e. — Încet. 20 . Acest obiect face parte din a.. În cele din urmă fu o cursă disperată. aproape să izbucnească în plâns. Du-te şi mănâncă o cină de şase feluri cu indiferent-cine-te-culci-săptămânaasta. Doctorul aşezat de cealaltă parte a mesei din cabină purta ochelari cu lentile mici şi groase. nimic din cele de mai sus. Nu mai avu vreme să răspundă la ultima întrebare. încântat. o maşină de tuns gazon b. îi spuse. Richards începu să surâdă. … 091 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Te-ar da afară. — Rahat. Ea roşi furioasă.. Richards simţi ceva aproape de compătimire şi o înfrână. — Cam încet la ăsta. Ben. un balansoar electric d. da' sigur. — Ieşi! Ai terminat! Zbiera. Al treilea test era de matematică. Băiatului îi plăcea să se ascundă sub gradenele tribunei şi să se masturbeze privind sub fustele fetelor. ce-i amintea lui Richards de un imbecil pe care-l cunoscuse cînd era puşti.

pitindu-se sub gradene. făcând fantezia mai reală. îmbrăcat în halatul alb. — Am avut o colecţie de maşini când eram puşti. — Da. îşi luă pixul şi privi lista din faţa lui. şi începu să râdă din nou. zise Richards. — Asta. Richards sughiţă o dată şi rămase liniştit. Stă întinsă pe o parte. Ce vezi aici? Richards privi. — Nu cred că te-ai obosi să-mi spui… — Nu. Medicul scoase un cronometru dintr-un buzunar interior. Un manşon pentru tensiune îi fusese fixat pe braţul drept. Pe cap avea lipiţi cu pastă mai mulţi electrozi. — Şi asta. hohotele se reduseră la câteva pufnituri. — Îţi plac automobilele cu benzină? Richards înălţă din umeri. Asta era bine.— Ceva plăcut? întrebă doctorul. Richards bănui că veştile circulau. — Bine. ultima? Richards izbucni în râs. — O maşină sport. Sărutându-se. — Da? Cine ? — Nu contează. 21 . — Gata? — Da. Şi-l închipui pe doctor. Ridică altul. — O femeie bolnavă. Umbrele de pe faţa ei seamănă cu zăbrelele de la închisoare. — Atunci să trecem mai departe. câştiga timp. uitându-se sub fustele fetelor şi luând-o la mână. Doctorul stătea şi zâmbea cu zâmbetul lui răutăcios. Nu se deranjă să-i mai explice. Îmi amintiţi de cineva cunoscut. şi astfel mai amuzantă. Zâmbetul răutăcios se lăţi puţin. — Seamănă c-un rahat. Pare un Jaguar. iar firele de la aceştia şi de la braţ erau cuplate la consola de lângă medic. Pe displayul calculatorului ondulau curbe. Asociaţii de cuvinte. În cele din urmă. — Două negrese. ridicând primul carton cu desene din pete de cerneală. Doctorul notă ceva şi ridică alt carton. nu m-aş obosi.

spuse el. — Sulă.O. Încrucişa degetele şi-l privi cu seriozitate pe Richards: O ultimă întrebare. — Puşcă. — Negru. Poate pentru că doctorul semăna cu puştiul acela cretin din copilăria lui. Medicamente. — Sex. Te-ai decis cumva să concurezi pentru calificarea în Jocuri din motive de autodistrugere? — Nu. — Argintiu. Îngrijire într-un spital. Îi trebuie un doctor. — K. — Moarte. Lista continuă. — Bani. — N-am mai muncit de mult. — Test. Vreau să muncesc iarăşi. Pixul scârţâi. Poate doar pentru că trebuia s-o zică odată. — Lovit. — Roşu. — Pumnal. — Penis. N-o să spun că pot să-mi dau seama dacă mă minţi. răspunse Richards. — Bun. 22 . Ben. apoi se decise să zică totul. aşa cum se întâmplă când un bărbat se străduieşte să traducă reacţii emoţionale neformate în cuvinte vorbite. schimbară peste cincizeci de cuvinte înainte ca doctorul să oprească cronometrul şi să lase pixul din mână. s-o facă să capete formă concretă.— Doctor. dar maşinăria de care eşti legat va da nişte indicii foarte clare. — Negru. — Câştig. — Care este motivul tău? — Fetiţa mea e bolnavă. — Altceva? Richards era gata să spună nu (nu era treaba lor).

Ultimele litere. aprobă Richards. exista.chiar dacă o să fiu fraierul într-un joc falsificat. Li se spuse că masa avea să fie servită la ora şapte. Rettenmund. — Uşa e pe hol în dreapta. Baftă. fură invitaţi într-un lift şi urcaţi la etajul cinci. Am mândria mea. . indiferent dacă Richards avea sau nu ceva de adăugat. dar poliţistul arătă cu degetul mare spre coridor. Dacă nu mai ai nimic de adăugat. 090 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Grupul care intrase era acum redus la patru persoane. ascultându-l pe un individ. gestul lui şi revenirea la numele de familie sugerau că întrevederea luase sfârşit.. un sanitar adusese nişte sandvişuri lipsite de gust. Y şi Z. Aici exista un salon mare. Cu fise.. — Auzi. Tu ai mândrie. Richards luă două şi mestecă. dacă-mi împrumuţi cincizeci de cenţi pentru telefon. 23 .... Îl privi din nou pe poliţist. Richards stătu întins câteva minute. o să. amice? Nu credea că avea să li se permită să telefoneze. — Frige-o. Bineînţeles. după aceea se ridică şi se apropie de poliţistul care păzea uşa prin care intraseră. Se sculă. — Sigur că da.. Când se adunară toţi. La patru. intrară pe la patru şi jumătate. răspunse doctorul. Vreau să muncesc şi să-mi întreţin familia. gagiule. care-i distra cu o serie aparent inepuizabilă de istorii porcoase. Noua sală de aşteptare era mult mai mică şi întregul lot fusese redus aproximativ cu acelaşi procentaj de 60%. doctore? — Dispare înainte de cădere. domnule Richards. — Există vreun telefon pe-aici. — Nu. Richards îşi păstră calmul. Richards întredeschise uşa şi privi. un spălător comun şi inevitabilul dormitor cu rândurile de paturi metalice.

ştii. doa'na Richards! Peste o jumătate de minut. băgă restul în buzunar. — Vă rog să-i ciocăniţi la uşă. Azvârli două fise lui Richards. — Dacă mai trimiţi pe cineva aici. Puştoaica noastră e bolnavă. necunoscutul reveni: — Nu-i aici. Deveni insinuantă: E pe stradă. şuieră Richards. slab. Cum ţi-am zis. — Mulţumesc. Fiecare zi. sperând că n-avea să răspundă blestemata de Jenner. Îl aud pe copil ţipând. 24 . Iisuse. ridică receptorul şi puse fisele în fantă. Richards ieşi în hol. — Rămâi la aparat.— Vreau s-o sun pe nevastă-mea. o să-ţi fac creierii piftie. făcu Richards imperturbabil. Chicoti. Pentru Dumnezeu. pune-te-n locul meu. auzi vocea necunoscută strigând: — Telefonu’! La telefon. când îi recunoştea glasul. — Toţi sunteţi la fel. chiar dacă simţeai că mănânci rahat? Brusc poliţistul îşi băgă mâna în buzunarul uniformei şi scoase un pumn de monezi din plastic. Bătu atent numărul de la telefonul de la etajul cinci. Poliţistul râse: un sunet scurt. Pentru împrumut. ca prin vis. îi fug ochii când se poate. spuse vocea. altă poveste. şi ceva din ochii şi din umerii lui îl făcu pe poliţist să-şi ferească privirea. — Cred c-a ieşit. Zăngăniră şi pentru o clipă nu se întâmplă nimic – oh. Au un copil bolnav. şi-l prinse pe bărbat la piepţii salopetei. şi ar fi pierdut banii. vierme. Charlie Grady hohoti şi-i dădu drumul. Tu nu eşti însurat? N-ai fost niciodată sărac şi-a trebuit să te împrumuţi. după care o voce necunoscută spuse: — Alo? — Vreau să vorbesc cu Sheila Richards de la 5 C. De Crăciun şi de Paşte în tri-D. rosti cu glas înăbuşit. Se auzi un zgomot când persoana de la celalalt capăt lăsă receptorul să atârne pe lângă perete. totul degeaba – dar apoi se auzi tonul. În depărtare. sec şi urât. da' ea nu-i aici. Bărbatul n-are slujba. Sună de şase ori. pentru că Charlie Grady are suflet bun. — Nenorocitule. Ar fi fost în stare să-i răspundă „greşeală”.

Închise ochii.. — La fel. — Bine. — În. Ben. Trebuie să existe suficientă carne de tun. — Alea-s porcării. Vocea ei căpătase o incantaţie fanatică. N-o să mai ies. Febra nu-i foarte mare. — Au trecut trei minute... Nu opri. Sunt bine. interveni sec Sheila. Richards se rezemă. — Stai! răcni Richards. vă rog să introduceţi o fisă nouă sau trei vechi.. glasul Sheilei răsună. Se opri. Te rog. Daca doriţi să continuaţi. — Şi eu te. dar a trebuit. cu panică în glas. Scrieţi pe perete dacă n-aveţi unde. — N-am creion. Peste o clipă. — Vă rog să-i transmiteţi un mesaj. stai aşa. dar respiră greu. Cred că are apă la plămâni. Dacă are pneumonie? — O să fie bine. Morocănoasă. Doamna Upshaw. de zid. Ben. — Nu-mi. întrebător. Ben. o pauză lungă. lăsând zidul să-l sprijine. precaut. Iartă-mă! Dar i-am cumpărat nişte medicamente de la farmacie. — Stai puţin! răcni Richards. Sheila. Medicamente bune. Nu mai pot renunţa la prea mulţi tipi pentru că au prea multe emisiuni... Sheila. şi să strângă de gât necunoscutul până când ochii aveau să-i sară din cap şi să se rostogolească pe duşumea. — Lasă asta. O să fie bine.. Nu-mi place s-o las singură. tu eşti? Ce faci? — Eu sunt. Sheila? — Te iubesc. am făcut doua afaceri de dimineaţă. — Arăta groaznic în doliu. spuse el. Am închis. Ce faci cu degetul ăla.. Stai cu Cathy. interveni operatoarea.. Cathy? Ce.Richards îşi dori să se poată teleporta prin linia telefonică. puţin speriat: — Alo? — Sheila. Zău. Gata cu afacerile.. El însă nu-i crezu glasul. Şi cred că dau şi avansuri. Ben. ca un geniu rău dintr-o sticlă neagră. vocea adăugă: Uite-o că vine pe scări. — Ben. să iasă prin celălalt capăt al firului.. Pa. spuse el. 25 .. religioasă. scăldat în transpiraţie. Ascultă: Gata. nenorocito! Nu. Cred c-am reuşit.

În grupuri de câte cincizeci. repetă glasul scârbit. Cineva trebuie să plătească. Erau cam trei sute cu toţii: peste şaizeci dintre ei fuseseră îndepărtaţi. 089 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. trecu la pupitru. Până a doua zi la ora zece au rămas la etajul cinci şi Richards era aproape scos din minţi de furie.. Apoi le zâmbi. într-o salopetă Jocuri strânsă pe corp. — Felicitări. urmat de câteva râsete şi bătăi pe spate. tipul cu aspect de homosexual sui pe estradă şi spuse: — Doresc să vi-l prezint pe domnul Arthur M. Bams. 26 . La zece şi un sfert. cu o chelie înconjurată de păr sur. Sala era foarte luxoasă.Tonul prelung al unei legături întrerupte. mergând ca prin vis. . apoi se opri zvâcnind. şi cu un uşor aspect de homosexual. rosti el. lovi zidul şi începu să penduleze încet înainte şi înapoi. Unul din aceştia fusese puştiul cu interminabilele poveşti porno. i-a invitat să intre în lift. tapisată în pluş roşu. la etajul şase. Se aprinseră şi mai multe ţigări. Aţi reuşit. scânteietor. îşi spuse Richards. tăcut şi cu blândeţe. — Ur-r-ra. un zâmbet larg. Azvârli receptorul.. Cineva trebuie. şi Richards scoase pachetul mototolit de Blams. în decursul nopţii. În faţa fotoliilor exista o estradă mică iar în centrul ei un pupitru. Director Adjunct al Jocurilor.. Un bărbat masiv. Zbură cât îi permise cablul argintiu. în costum la două rânduri. au fost introduşi într-un amfiteatru mic. care păru să-l transforme într-un Cupidon gras şi bătrân. mormăi scârbit cineva dinapoia lui Richards. precum un şarpe ciudat care a mişcat o dată şi apoi a murit. Urmă un gigantic suspin colectiv. înclinându-şi capul de parcă mulţumea unor aplauze pe care doar el le putea auzi. Scutură scrumul pe podea. când un individ tânăr. — Ur-r-ra. griji şi frustare. Pe acesta se găsea o cană cu apă. În braţele din lemn adevărat ale fiecărui fotoliu erau încastrate scrumiere..

— În plus. mamă... vă urez noroc. — Nenorocirea aia de Se poate şi mai fierbinte.. cu resurse.. ce naiba... emisiunea e de umplutură. în tunici roşii. Înmânau plicuri albe. — Rahat. nu ştiam că-s cu inima-n. Jake. Înoată cu crocodilii? Credeam. arătate noilor cunoştinţe. simplu şi-l desfăcu. urale. tu ai văzut vreodată asta... Dar înainte de asta... da' nu credeam. ca adevăraţi eroi ai timpurilor noastre. Degetele îi 27 . — Hei.. ştiu că sunteţi nerăbdători să aflaţi unde aţi fost admişi aşa încât n-o să vă mai plictisesc cu pălăvrăgelile mele. Bun. Se deschise o uşă laterală şi în amfiteatru pătrunseră doisprezece curieri ai Jocurilor. — . doresc să vă spun că vă consider un grup de oameni curajoşi. Burns chicoti porcin şi-şi freca palmele. Începură să strige numele celor din sală. vine exact după animate... Arthur M. Dreptunghiurile din plastic cu numele emisiunilor erau citite. Iisuse urăsc căldura. şi Domnul să fie cu voi.. De pe podium Arthur M.. şi în curând acestea acoperiră podeaua precum nişte confetii. care refuză să trăiască din mila publică atunci când au la dispoziţie posibilitatea de-a se afirma ca adevăraţi bărbaţi.. nici nu m-aşteptam. — . remarcă glasul cel plictisit. — . — Asta..... — Benjamin Richards! Ben Richards? — Aici! I se înmînă un plic alb. ţipete. Se auzeau suspine înfundate. Burns îi prezida.. Roata banilor. vorbind în numele întregii Reţele. — Nu cred că poţi.— Imediat fiecare dintre voi va primi numele emisiunii la care a fost admis şi numărul camerei de la etajul şapte unde trebuie să se prezinte. Acolo. producătorul emisiunii respective vă va explica în detaliu ce trebuie să faceţi. şi ca o părere strict personală. — Fir-ar ai dracu'. surâzând binevoitor. — Speram s-o obţin.. Unde-i puşca...

amice. râse el sec. foarte intimă. probabil de pe urma poliomelitei. Lângă uşile închise ale liftului şase se aflau alţi patru bărbaţi. — Salut. La etajul opt. uşile liftului şase se deschiseră.. Ne dau afară? Individul cu glas plictisit avea vreo douăzeci şi cinci de ani. care bântuise puternic în 2005.. . Richards. Nu era scrisă nici o emisiune. Se încruntă la el. Inamici publici. Unul din braţe îi era atrofiat. Li se alătură un al şaselea.. — Vezi? făcu bărbatul cu braţ atrofiat. În special în Co-Op avusese un succes deosebit. rosti cel cu vocea scârbită. La ora unsprezece. şi era destul de arătos. un puşti drăguţ care clipea des şi cumva surprins. făcând o faţă de gangster. Primele cinci lifturi din capătul coridorului erau aglomerate. Cred că noi căpătăm potul cel mare. O să ne radă. fraiere. după ce toţi ceilalţi fuseseră transportaţi. Strecură dreptunghiul în buzunarul de la piept. foarte capitonată. — N-avem bafta asta. neînţelegând.. În direct. În cabina din sticlă se afla iarăşi un poliţist. şi Richards îl recunoscu pe cel cu vocea scârbită. Ăla unde te omoară. sau un braţ. Ăla în care nu se mulţumesc să te bage în spital c-un infarct. — Ce-i asta? întrebă Richards. Doar două cuvinte: LIFTUL ŞASE.tremurau uşor şi abia din a treia încercare izbuti să scoată dreptunghiul de plastic dinăuntru. şi se prefăcu că trage cu un pistol mitralieră în sticla incasabilă. Suntem personaje periculoase. transportând la etajul şapte pe concurenţii săptămânii viitoare. Camera de aşteptare de la etajul opt era foarte mică. Richards o avea pe toată la dispoziţie. alături de cartelă şi părăsi amfiteatrul. trei dintre ei fuseseră preluaţi de trei poliţişti şi dispăruseră pe un coridor cu mochetă groasă. sau făr-un ochi. 28 . Poliţistul dinăuntru îl privi inexpresiv. Se strâmbă. 088 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.

vă rog? Puştiul intră în sanctuarul interior. Se sculă şi se apropie de automatul de ţigări din colţ. Vreţi să in-intraţi. se gândi. Până anul trecut avusese jumătate de normă ca muncitor necalificat la General Atomics. nevastă-sa făcuse o astmă urâtă şi acum era imobilizată la pat. şi fusese concediat deoarece participase la o grevă de protest împotriva ecranelor antiradiaţii defecte. exceptând-o pe secretara care dispăruse iarăşi în vizuina ei. 29 . — În cele din urmă m-am hotărît să trag lozul cel mare. Automatul avea şi Pipe. din cauza braţului atrofiat îi fusese şi mai greu să găsească slujbă. sînt steril. Într-adevăr intraseră în elită.. — Domnul Laughlin? Vreţi să intraţi. Poate c-o s-am bafta s-arunc câteva scârbe pe geam până mă înhaţă băieţii lui Mc Cone. pe Dock Street. pe care-l chema Jimnry Laughlin. După concediere. Richards îi întinse pachetul. asta-i tot ce contează. Probabil că Laughlin avea dreptate. şi puştiul care clipea des fuseseră aduşi aici. oricum. vă rog? Aşa încât Richards rămase singur. Trecând pe lângă ei.. După cum zic viermii ăia. la care se uita cînd era puşti. — Fugarul? Fac pariu p-orice. nervos. Mai dă şi mie o ţigară.individul cu glas plictisit. Uşa se deschise şi puştiul care clipea des ieşi la braţul unei păpuşi frumoase. E unul din micile riscuri atunci cînd alergi după colosala sumă de şapte neodolari pe zi. înconjurată de atîtea ghivece. — Eh. Asta nu mai contează. le zâmbi când intrară. Bineînţeles. — Domnul Iansky? surâse ea orbitor. O secretară care-i reamintea vag lui Richards de una din vechile sex-vedete ale te-veului (Liz Kelly? Grace Tayler?). Stătea la un birou într-o nişă. Luă un pachet de Blams. Laughin locuia la numai trei cvartale de Richards. puştiul le zâmbi scurt. rânji el amar. Cu doi ani în urmă. — Chiar crezi că e. flecăriră fără tragere de inimă. Richards şi celălalt bărbat. încît părea o vizuină din Ecuador. trăiesc.

Era dominată de o fereastră uriaşă. Şi-o retrase şi se aşeză. numele meu este Dan Killian. însă mai 30 . Bărbatul din spatele biroului era de înălţime potrivită. îi spusese lui Richards. Richards se aşeză şi-şi stinse ţigara într-o scrumieră cu emblema Jocurilor. atât de negru încât. Sunt perfect convins că-l vei semna. Lângă birou se afla un scaun. pe birou. nenorociţii vorbesc pe faţă. Ieşi. vă rog? Intră. Atât cerul cât şi apa erau de un gri-perlat. Părea desprins dintr-un bal mascat. Ba chiar. şi foarte negru. depozitele docului şi rezervoarele de ţiţei. Când Richards nu-i dădu mâna. pentru o clipă. nu păru stânjenit. spre clădirile clasei mijlocii.. Secretara scoase capul din vizuină. Richards avu senzaţia de irealitate. Blonda zâmbi îndatoritoare. continua să plouă. Cel puţin. care trebuie semnat. Probabil că de acum ai ghicit de ce ai fost adus aici. Atât dosarele noastre cât şi testele dumitale arată că eşti inteligent. domnule Richards. Este emisiunea noastră cea mai importantă. La revedere. Laughlin ieşi la braţul unei blonde platinate. cu vedere spre vest. Hăt departe un petrolier imens se deplasa dinspre dreapta. . şi către Lacul Harding. După vreo douăzeci de minute. Se sculă şi întinse mâna. — Domnule Richards. rosti el arătând-o. Richards încrucişa degetele şi aşteptă. Laughlin părea chinuit. pe tot peretele. — Domnule Richards. — Domnul Richards? Vreţi să intraţi. — Ai fost desemnat drept concurent în Fugarul. — O prietenă din copilărie. 087 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Camera în care intrase era îndeajuns de mare să joci în ea mortbal. am acceptul dumitale final.. aduce recompensele cele mai mari – şi pericolele – pentru cei implicaţi.se aşeză şi aprinse una. Aici.

Killian aşeză un dosar pe birou. Mă refer la puşti. Richards nu spuse nimic. Psihologul care te-a examinat a raportat că în testul Rorschach ai văzut lesbiene... încuviinţă Killian. Din septembrie 2011 până în decembrie 2013 a urmat Şcoala Municipală de Meserii Manuale.. Mi se pare că te-ai referit la Guvernatorul Zonal Johnsbury numindu-l „o jigodie care nu ştie decît să latre”. născută Gordon. domnule Richards. Douăzeci şi opt de ani. excremente şi un vehicul cu benzină poluantă.. şase ori pentru nesubordonare. pe toată durata vieţii. — Pe scurt. — Îmi amintea de un puşti pe care l-am cunoscut. Rebel tot timpul. îi plăcea să se ascundă sub gradenele stadionului şi s-o ia la frecat. şi n-ai nici un viciu. Richards ridică din umeri. A raportat de asemenea un grad ridicat. Killian zâmbi scurt. Eliminat de două ori pentru nerespectarea autorităţii. — Benjamin Stuart Richards. Nu ştiu ce-i place doctorului vostru. de ilaritate. şi reveni la dosar. ia să vedem. dinţii albi sclipind în faţa neagră. Contract de stil vechi. eşti privit ca anarhic şi antisocial. Richards îşi zări numele tipărit pe copertă. — Cum spui dumneata. — Da. La şaisprezece ani te-ai însurat cu Sheila Richards. în oraşul Harding.. insulte la adresa superiorilor şi critici abuzive la adresa autorităţilor. — Slujbele dumitale au fost diverse şi ai fost concediat de. — Am înţeles. Mi se pare că ai lovit cu piciorul un instructor cînd era întors cu spatele? — Mai exact i-am dat un şut în cur. nu? Nici o afiliere la vreun sindicat datorită refuzului de a semna Angajamentul de Credinţă al Sindicatului şi paragrafele privind controlul salariului. şi să înţelegi limpede în ce vei intra.. Eşti un răzvrătit care a fost destul de inteligent ca să evite închisoarea şi necazurile serioase cu autorităţile. Ai manifestat reacţii rasiale 31 . născut la 8 august 1997.întâi aş dori să-ţi spun de ce ai fost ales. inexplicabil.

interzise prin Legea Rasială din 2004. În decursul testului de asociaţii de cuvinte, ai avut unele răspunsuri cam... dure. — Am fost ales să fac o treabă dură. — Să fii sigur. Totuşi, noi – şi aici vorbesc nu numai în numele Jocurilor; ci într-un sens raţional – suntem îngrijoraţi de aceste răspunsuri. — Vă e frică să nu v-arunce cineva-n aer într-o noapte? rânji Richards. Killian îşi umezi gânditor degetul mare şi dădu pagina. — Din fericire – pentru noi – ai un copil, domnule Richards. O fetiţă de optsprezece luni, Catherine. A fost o greşeală? Surâse rece. — Premeditată, zise fără ranchiună Richards. Pe atunci lucram la G-A. Nu ştiu cum, o parte a spermei mi-a supravieţuit. Poate a fost o glumă a Domnului. Cu lumea asta care este, câteodată mă gândesc că n-am fost în toate minţile. — Oricum, eşti aici, continuă Killian cu surâsul său îngheţat. Iar marţea viitoare vei apare în Fugarul. Ai văzut emisiunea? — Da. — Atunci ştii că reprezintă atracţia numărul unu a Lib-Veului. Oferă posibilitatea participării spectatorilor, atât direct cât şi indirect. Eu sunt producătorul. — Ce frumos, făcu Richards. — Emisiunea este una din căile absolut sigure ale Reţelei de-a scăpa de posibili zurbagii, aşa cum eşti dumneata, domnule Richards. Rulează de şase ani. Pînă acum, nu s-a înregistrat nici un supravieţuitor. Ca să fiu şocant de cinstit, nu ne aşteptăm nici pe viitor. — Înseamnă că trişaţi, rosti sec Richards. Killian păru mai degrabă amuzat. — Nici gând. Uiţi că eşti un anacronism, domnule Richards. Lumea n-o să discute în baruri şi hoteluri, sau întorcându-se de la cozi petrecute în frig, despre cum să-ţi ţină pumnii. Dumnezeule! Nici vorbă. Toţi vor să te vadă distrus, şi vor încerca să ne ajute dacă pot. Cu cât mai sângeros, cu atât mai bine. Şi apoi mai este confruntarea cu
32

Mc Cone. Evan Mc Cone şi Vânătorii. — Parc-ar fi un grup de neo. — Mc Cone nu pierde niciodată. Richards pufni. — Marţi seară vei apărea direct. Emisiunile următoare vor fi montaje de casete, filme şi, cînd e posibil, tri-transmisiuni în direct. Se ştie că am mai întrerupt programul atunci când un concurent mai dotat este pe punctul de-a-şi atinge... Waterloo-ul personal, să zicem. Regulile sunt extrem de simple. Tu – sau familia ta, în cazul decesului – câştigi o sută de neodolari pentru fiecare oră petrecută în libertate. Te credităm cu patru mii opt sute de dolari, apreciind că-i vei putea păcăli pe Vânători timp de patruzeci şi opt de ore. Bineînţeles, banii sunt rambursabili în cazul când nu rezişti patruzeci şi opt de ore. Şi se acordă un avans de douăsprezece ore. Dacă rezişti treizeci de zile, câştigi Marele Premiu. Un miliard de neodolari. Richards lăsă capul pe spate şi hohoti. — Exact aşa gândesc şi eu, zâmbi Killian. Ai întrebări? — Una singură, spuse Richards aplecându-se înainte. Amuzamentul îi dispăruse complet de pe chip. Ţie cum ţi-ar place să fii acolo, urmărit? Killian începu să râdă. Se ţinea de burtă şi râsul se rostogolea sonor în odaie. — Oh... domnule Richards... s-s-scuză-mă..., şi continuă cu râsetul. În cele din urmă, tamponându-şi ochii cu o batistă mare, albă, păru că se stăpânise. — Ştii, nu numai că ai simţul umorului, domnule Richards. Ai... eu... Izbucni din nou în râs. Te rog să mă scuzi. M-am amuzat copios. — Văd. — Alte întrebări? — Nu. — Perfect. Înainte de emisiune va avea loc şedinţa de lucru. Dacă mai apar şi alte întrebări în mintea dumitale extraordinară, te rog să le păstrezi pînă atunci. Killian apăsă un buton.
33

— Scuteşte-mă de tîrfe, resti Richards. Sînt însurat. — Eşti sigur? înălţă din sprîncene Killian. Fidelitatea e admirabilă, domnule Richards, dar de vineri pînă marţi este mult. Şi considerând faptul că s-ar putea să nu-ţi mai vezf soţia... — Sunt însurat. — Perfect. Făcu un semn fetei din uşă şi aceasta dispăru. Putem face ceva pentru dumneata, domnule Richards? Ai un apartament la etajul nouă şi, în limite rezonabile, poţi comanda orice doreşti. — O sticlă de bourbon. Şi un telefon să pot vorbi cu ne... — Ah, nu, îmi pare rău, domnule Richards. Bourbonul se poate. Dar în clipa când ai semnat acceptul..., i-l împinse împreună cu un stilou..., eşti complet izolat până marţi. Te răzgândeşti în privinţa fetei? — Nu, răspunse Richards şi semnă pe linia punctată. Aş dori însă două sticle. — Bineînţeles. Killian se sculă şi-i întinse din nou mâna. Richards îl ignoră din nou, şi ieşi. Killian privi după el cu ochi inexpresivi. Nu mai zâmbea. … 086 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Secretara apăru brusc din vizuină, atunci când Richards trecu pe lângă ea, şi-i întinse un plic. Pe exterior scria: „Domnule Richards, Bănuiesc că unul dintre lucrurile pe care nu le vei menţiona în decursul întrevederii noastre va fi faptul că ai o mare nevoie de bani, chiar acum. Este corect? În ciuda unor zvonuri, Administraţia Jocurilor NU oferă avansuri. Nu trebuie să te consideri un concurent înconjurat de glorie. Nu eşti un star Lib-Ve, ci doar un angajat temporar care este plătit foarte bine pentru o slujbă periculoasă. Cu toate acestea, Administraţia Jocurilor nu-mi poate interzice să-ţi acord un împrumut personal. În plic vei găsi zece la sută din primul salariu - dar nu în neo-dolari, trebuie să-ţi atrag atenţia, ci în Cecuri-Jocuri, transformabile în dolari.
34

domnea o binecuvântată linişte. Era sigur că acesta avea să-i scadă suma din primul salariu.. şuieră el. ea va constata că au un avantaj faţă de neodolari. un doctor bun le va accepta ca fiind legale. Aveau să-l servească foarte rapid. dormitor şi baie. Şi arătă poliţistului carnetul de cecuri: Vreau să-l trimit cuiva. şi în plus. vei trimite cecurile soţiei tale. Pe unde ajung la lift? . Richards îşi închipui că putea vedea cât de acru îi era domnul acela în gură.. patru sute optzeci era un preţ al naibii de ieftin pentru asigurarea emisiunii. iar pe peretele de lângă uşă. spuse un poliţist. Dincolo de uşa apartamentului se găseau doi poliţişti. pe cînd un escroc nu. şi proftul lui Killian. — Da. domnule Richards. Bourbonul comandat va fi. îşi spuse Richards. În glastre erau flori.Dacă. — 'Mă-tii. şi mă ocup personal. Secretara se aplecă îndatoritoare. Simţi cum îl copleşeşte un val absurd de recunoştinţă pentru Killian. un buton discret anunţa SERVICII. Apăsă butonul şi uşa se deschise. — Nu-i asta. 085 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Apartamentul era somptuos. Lib-Veul era închis. Întinse poliţistului chitanţa şi carnetul. Înăuntru se aflau patruzeci şi opt de cecuri cu valoare de zece neodolari fiecare. Richards căută chitanţa cizmarului şi scrise pe dosul ei numele şi adresa Sheilei. — Scrieţi numele şi adresa... Covoarele în care te afundai până la gleznă acopereau complet podelele celor trei camere: salon. pentru fericirea clientului. domnule Richards? — Nu. — Aţi spus ceva. 35 . domnule Richards. aşa cum bănuiesc. Al dumitale Dan Killian” Richards desfăcu plicul şi scoase un carneţel gros cu emblema Jocurilor pe copertă.

La sud de Canal m-aţi învăţat toate astea. încuviinţa nesigur curierul. — Mai bine... — Cotlet.. să-i văd cum te caută. Dezgustul se citi limpede pe chipul poliţistului. Nu. de Lib-Veu c-o bere-n fiecare mână.. Tipar. Da. rahatul se îngraşă. Mazăre. N-avea nici un chef. Cartofi piure. Ieşi. Brusc îşi imagină un desen animat: Un tip cade într-o latrină şi se îneacă în rahat roz. Poanta: Gustul e tot de rahat. zise poliţistul. — Îl ştii pe-un poliţist Charlie Grady? — Charlie? îl privi prudent. îi închise uşa Richards. — Romane? — Cărţi. — Hei! Stai aşa! Poliţistul se întoarse şi Richards îi luă carnetul.. — Dă-i asta. mirosind a Chanel nr. adu chitanţele. — Nu prea ai încredere-n oameni. şi Richards îi spuse curierului să-i aducă două romane mai groase. îl ştiu. Mimă gestul de-a răsfoi o carte. Spune-i că cincizeci de cenţi e dodânda... Şi de mâncare? Isuse.. domnule. Bourbonul sosi după douăzeci de minute. — Da. 084 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… 36 . îl opri Richards brusc tulburat. rânji Richards. E la etajul cinci. — O să fie nemaipomenit. Chiar voi m-aţi învăţat asta. 5. Dumnezeule. Şi întinse cecul. Vreţi şi. Absolut nici unul.. Nu ştii ? Citit. Se îneca în el. domnule. — Nu. Îl duse la primul cec şi rupse o zecime din el de a lungul liniei perforate. Încă ceva: vreau chitanţe de la nevastă-mea şi de la Grady. ce mânca Sheila acum? O tabletă de proteină şi un erzaţ? Lapte. Valoare echivalentă: Un neodolar. .. O să stau lipit. Plăcintă cu mere şi frişcă. Cuvinte. — Ba cum să nu. Ai reţinut? — Da.Acesta era pe punctul de-a ieşi cînd Richards îşi aminti ceva..

Una din sticle era goală. Richards se gândi că.. Plăcerea muncii. Lacrimile îl încercară iarăşi şi se strădui să se gândească la nota de mulţumire a lui Charlie. şi… Azvârli cartea cât colo.Zâmbi doar pe jumătate. Reuşind rezultate uimitoare la testele de aptitudini. — Chitanţele. Zbierând din răsputeri. Charlie Grady îi scrisese pe dosul unui bilet de pneumobuz. Urmează un contract de căsătorie pe trei ani. 083 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. avea patru zile pe atunci. Privi din nou fotografia lui Cathy. Richards îl răsfoi pe acesta mai întâi şi strâmbă din nas. spuse el. . O strecură în buzunar şi se uită la cealaltă chitanţă. La o orgie de cvartal se îndrăgosteşte de o fată minunată (se părea că sifilisul nu-i mâncase încă nasul). roşu la faţă. Îi adusese trei cărţi de care Richards nu auzise niciodată: două vechituri de succes intitulate Dumnezeu e englez şi Nu ca un străin. O privi şi simţi cum îl năpădiră lacrimile atât de uşoare ale beţiei. De la trei centimetri în sus e foarte bun. promovează tehnic stagiar. cu bani câştigaţi la Monopol?). un prunc micuţ. Aveam nevoie de-aşa ceva. Un băiat sărac avansează în General Atomics. Se duse la uşă. „Mersi. şi un volum uriaş scris cu trei ani în urmă. domnule Richards. ţinând-o pe cealaltă în mână. — Mersi. şi era destul de matolit.. Aproape reuşi. De la necalificat la compartimentul Desfacere. Urmează seralul (cu ce? se întrebă Richards. 37 . vierme.. Charlie. îi spune şi închise uşa.. într-un leagăn pe care Sheila îl capitonase în alb. Dumnezeu e englez era puţin mai bună. Sheila nu scrisese nimic. în privinţa romanelor. Charlie Grady” Richards pufni şi aruncă biletul pe jos. curierul Jocurilor îl interpretase de-a dreptul literal: Le alesese probabil cu centimetrul în mână. şi hotărî să afle. citise trei sute de pagini. Îşi turnă un burbon cu gheaţă şi se apucă să citească. Era poliţistul. Cînd i se ciocăni discret la uşă. Se întrebă dacă putea rade şi a doua sticlă înainte ca băutura să-l răpună. S-ai bafta porcului. dar trimisese o poză de-a lui Cathy.

Citi două romane. ultimul tip. Se linişti abia pe la şase seara. se culcă tot devreme. şi dormi ceva mai bine. şi ziua alterna destul de plăcut între soare şi umbră. supravieţuind unei mahmureli teribile. şi comandă încă două sticle de borbon la cină. avu spasme stomacale. Ceasul mural G-A. târându-se încet pe pereţii dormitorului. Cineva o aşezase în capul oaselor în coşciug şi-i vârâse în gură un sul grotesc de neodolari. Acum se găsea foarte sus deasupra docurilor. Vomită mult. Intrară trei poliţişti şi 38 . când se trezi.Richards îşi petrecu sâmbăta. nişte mâini îl apucară din spate. tri-transmisia în direct a Fugarului avea să fie recepţionată în toată America de Nord. Se decise că ar fi fost împotriva interesului său să-şi distrugă complet reflexele până marţi. rosti cu glas tare. se auzi o singură ciocanitură în uşă. Şi dormi prost. Unul dintre ei era Charlie Grandy. se îmbrăcă în salopetă şi comandă şuncă şi ouă. şi el era la înmormântare. Mai ceru vreo duzină de discuri neo-rock prin sistemul audio al apartamentului. Până seara îşi revenise aproape complet. şi când nu mai avu ce vomita. citind. Era ţinut de vreo zece poliţişti. Simţi un nod fierbinte de frică în stomac. dar se plictisi repede de ele. Rânjea şi repeta într-una: „Aşa se-ntâmplă cu ăia care pierd. Peste mai puţin de unsprezece ore. vierme”. Nici un fel de băutură. Se culcă devreme. şi se dădu jos din pat. Îi lipeau de cap pistoalele. Avu un vis neplăcut: Sheila murise. arăta şapte şi nouă minute. La ora două fix. Le bău pe amândouă şi se trezi în lumina palidă a zorilor de duminică văzând omizi uriaşe. Petrecu restul dimineţii şi amiezii. De asemenea un cartuş de Blams. Cea mai mare parte a zilei de luni şi-o petrecu pe balconaşul închis cu sticlă al dormitorului. cu ochi răi şi plaţi. Încercă să înlăture obscenitatea aceea. şi ceru supă la cina. Făcu un duş fierbinte şi lung. — Marţi. Peste douăzeci şi trei de ore începea urmărirea. Acum mahmureala se destrăma mai lent. şi abandona băutura.

Însemnă pagina la care rămăsese şi aşeză cartea pe măsuţa pentru cafea. îi făcu cu ochiul şi-i trimise o sărutare din vârful palmei.. şi câţiva arătară spre Richards. — Pune-ţi cartela în fanta dintre cabină şi uşă.. spuse Burns. se întrevedeau ici şi colo. Burns şi poliţiştii – urcară. Eşti amabil. 082 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Al zecelea etaj al Clădirii Jocurilor era extrem de diferit de cele de dedesubt. Burns. la etajul zece. Cartela dispăru. Richards îi făcu semnul cu degetul. Avu impresia că străbătură câţiva kilometri. Cînd liftul se opri. Întrezări imagini din cel puţin zece studiouri. aproape panicat. Un grup de vizitatori din cartierul rezidenţial o încercau. transportând tehnicieni Lib-Ve spre studiouri şi cabine de control. chicotind. — Bineînţeles. prin zeci de ramificaţii de coridoare. Mai mulţi întoarseră capetele după ei. domnule Richards. deschizân39 . Aici se aflau studiourile de emisie. Coridoarele erau lungi. Toţi poliţiştii aveau bastoane electrice.. Burns flutură din mână spre paznicul din cabina de sticlă incasabilă de lângă uşă. îi aştepta o maşinuţă. Brusc era înspăimântat. şi se bucură că nu-i tremurau mâinile. Maşinuţe galben strălucitoare. . Paznicul apăsă un buton şi uşa glisa. şi în cabină se aprinse o luminiţă. apoi îl privi pe Richards. Ficţiunea acelei ascensiuni care începuse în recepţia sobră a parterului se termina aici. unul dintre ele conţinând roata de tortură văzută în Roata banilor. — Ultima şedinţă de instruire. Sc opriră în cele din urmă în faţa unei uşi pe care scria: FUGARUL: INTRAREA ABSOLUT INTERZISĂ. arătând burtos şi mai mult decît ridicol într-o uniformă a Jocurilor. cu acumulatori solari G-A. şi toţi cinci Richards.Arthur M. şi Richards înţelesese că nu avea să mai urce. îi spuse.. O femeie în ţinută de Jocuri. Richards îl ascultă. încuviinţă Richards. albe şi strălucitoare. tricou şi şort galbene.

este Bobby Thompson. Dan Killian şi doi bărbaţi pe care Richards nu-i mai întâlnise stăteau la o masă cu pahare aburite. Dânsul. domnule Richards. În stânga. — Pardon? — Nu contează. — Unde mi-e cartela? întrebă el. Richards se simţi cuprins de un val de irealitate. şi care rostea numere într-un microfon. domnule Richards? Richards constată că era însetat. domnul din dreapta mea este Fred Victor. — Ţi-l vopseşti? întrebă Richards. — Salut. după. încuviinţă Thompson şi-şi aprinse o ţigară. irizată. Unul dintre ei era vag familiar. În aceste circumstanţe. — Domnule Richards. Killian se ridică. exact. Tehnicianul terminase proba de microfon şi plecase. cu excepţia unui tehnician chel. apropie-te. — E de înţeles. Prezentatorul şi comentatorul Fugarului. Purta o tunică strâmtă. zise el. adăugă Thompson.du-se. prea frumuşel ca să fie tehnician. Vrei ceva de băut. Thompson. destul de cald. — Va trebui să te adaptezi domnului Richards. domnule Richards. încuviinţând. — Nu mai ai nevoie de ea. şi avea o coamă de păr cu o culoare argintie destul de atrăgătoare ca să fie suspectă. regizorul Fugarului. Richards o luă. — Te rog. se apropie de un frigider şi scoase o sticlă din plastic. Secţiunea consolelor era pustie. — Un Rooty-Toot. Îl conduse pe Richards la peretele de ecrane din cealaltă parte a încăperii. interveni Victor. Sprâncenele impecabile ale lui Thompson se înălţară. în ciuda multelor aparate de condiţionare pe care le văzuse. Se aflau într-o cabină de control. verde uşor. Richards urcă înapoi în maşinuţă şi trecură mai departe. zâmbi Killian. aşezat înaintea unui monitor stins. Salut. Victor apăsă două butoane şi apărură imagini stânga – 40 . şi se aşeză. Pare atins de o fază extremă a grosolăniei. cum sunt sigur că ştii. Arthur.

ţi se va da primul salariu. eşti un salariat şi trebuie să înţelegi rolul care-l ai în această lumină. El face deschiderea. Apari împreună cu paznicii. — Vor fi mai multe huiduieli pre-înregistrate pe bandă. Cântăreşte trei kilograme. Cînd ieşi prin stânga. Monitorul va arăta câteva stop-cadre. flancat de doi paznici. intervieva. incapabil să păstreze avansul faţă de Vânători. şi se descurcă foarte bine. — O să mă împuşte cu gloanţe oarbe? întrebă Richards. — După cum ţi-a spus deja Dan. Ce-i cu Laughlin? Victor se încruntă şi aprinse o ţigară. — Şi puştiul e rezerva? — Domnul Jansky? Însă aceasta nu este problema dumitale. Are şi şaizeci de casete. — Ei vin după tine. la şase şi un sfert. Ai înţeles? — Da. spuse el. timpul local din Harding. Mă puteţi garnisi cu nişte punguliţe de sânge. care să se spargă la comandă. lungi cam de zece centimetri. Şi astea ar fi de efect. Apoi. însă armele sunt mai mult impresionante. eşti un concurent numai pentru spectatori. Bastoanele ar fi mai practice dacă ai avea de gând să ne faci necazuri. — Te rog să fii atent. — Aici nu facem repetiţiţi. Tu vei fi în culise. E de efect. Ei te vor însoţi. Facem aşa pentru că-i de efect. — Bun. cînd vei fi chemat. aprobă Richards. Începem la ora şase. Este un triumf al tehnologiei moderne. Avem doi concurenţi simultan deoarece adesea unul dintre ei este. Eşti liber să te exprimi cât doreşti mai colorat.dreapta ale studioului. în partea dreaptă. Bobby te va. vei primi un recorder cam de mărimea unei cutii de floricele. înaintea primului sport publicitar al Reţelei. pe la şase şi zece. înarmaţi. domnule Richards. Victor strânse din buze. prezentându-te. Considerăm că afectează spontaneitatea. Bobby conduce emisiunea. De fapt. — Sigur. Casetele pot fi puse 41 . Bobby stă în centru pe podiumul albastru. şi vei ieşi – sans paznici – prin stânga. Ca la meciurile de mortbal. m-m-mm. Echipamentul intră în buzunarul unei haine.

. Oricum. — După ce capeţi echipamentul. sunt buni cetăţeni ai Americii de Nord. Doamne fereşte! Dumneata – sau contul dumitale – primeşti câte o sută de dolari suplimentari pentru fiecare Vânător sau reprezentant al legii pe care. Nu-ţi vom trăda localizarea. Richards avea unele îndoieli în această privinţa. şi în plus. nu-i nevoie să-mi spui. Deci. Fotogafia într-o sută de tri-D 42 . dar tăcu. De acolo. încearcă să nu lichidezi spectatori inocenţi. oricine te zăreşte ne poate anunţa la telefon. Da totuşi. Richards nu spuse nimic. E de efect. — Însă nu şi urmărirea mea.în orice cutie poştală şi ne vor fi livrate expres ca să le putem monta şi transmite pe post. — Nu sînt informatori. — Celălalt aspect al emisiunii.. Nu-i „cuşer”. Asta nu înseamnă însă că nu te poţi înarma. prin mijloace mai mult sau mai puţin cinstite. Vânătorii acţionează independent de studio. zâmbi încântat Killian. Richards ceru încă un Rooty-Toot şi-l căpătă. părăseşti studioul neînarmat. Reveniră la masa unde Dan Killian discuta cu Arthur M. — Pensia în exotica Jamaica pe bani însângeraţi. — Atunci domnul Killian mai are de lămurit cu dumneata un ultim detaliu financiar. O reperare confirmată se plăteşte cu o sută de neodolari. Cameramanii independenţi capătă treizeci de dolari pentru metrul de peliculă. Era greu de spus dacă tonul jignit al lui Killian era real.. expediază casetele. — Domnule Richards. — Informatorii şi cameramanii independenţi. începu Killian arătându-şi dantura scânteietoare.. vei fi condus la liftul de stradă. întâmplător îl omori. Aceasta are accese direct la Rampert Street.. sau ironic. strigă Richards desfăcând larg braţele. După câte ştii. În cazul în care nu se livrează două casete zilnic. Făcu o pauză. se va sista plata legală a salariatului. O reperare soldată cu morţi se plăteşte cu o mie. — Câtă perspicacitate. — Ştiu. Ştiu. îl întrerupse Richards. Burns. — Exact.. eşti pe cont propriu. Ai întrebări? — Nu.

săptămânale. Idolul a milioane de oameni. Holografiaţi pentru amănunte. — Ajunge, rosti încet Killian. Bobby Thompson îşi lustruia unghiile; Victor plecase şi putea fi auzit în depărtare, strigând la cineva despre unghiul unei camere. Killian apăsă un buton. — Domnişoară Jones? Gata, scumpo. Se sculă şi întinse din nou mâna... Acum, machiajul, domnule Richards. După aceea probele de lumini. Vei fi cantonat pe-aici, pe undeva, şi nu ne vom mai întâlni până în ultima clipă. Aşa că.... — E a-întâia, zise Richards. Îi evită mâna. Domnişoara Jones îl conduse afară din cabină. Era 2:30. ... 081 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ... Richards stătea în culise, flancat de doi poliţişti, ascultându-i pe spectatorii din studio care aplaudau frenetic pe Bobby Thompson. Era nervos. Se înjura în gând pentru asta, totuşi nervozitatea exista. Înjurăturile n-aveau s-o alunge. Era 6:01. — Primul concurent, din această seară este un bărbat viclean şi descurcăreţ, din sudul Canalului, din propriul nostru oraş, spunea Thompson. Monitorul arătă o imagine integrală a lui Richards în cămaşa sa gri, largă, obţinută cu câteva zile în urmă de un aparat de mascat. Fundalul părea a fi camera de aşteptare de la etajul cinci. Fusese retuşată, se gândi Richards, adâncindu-i orbitele, îngustându-i fruntea şi scofâlcindu-i pomeţii obrajilor. Pensula unui tehnician dăduse gurii o expresie batjocoritoare. În ansamblu, Richards de pe ecran era înfricoşător – îngerul morţii urbane, brutal, nu prea inteligent, dar deţinând o anumită şiretenie animalică. Sperietoarea rezidenţilor apartamentelor din centru. — Bărbatul acesta este Benjamin Richards, în vârstă de douăzeci şi opt de ani. Reţineţi-i chipul! Peste o jumătate de oră, acest individ va fi în libertate. O reperare confirmată va aduce o sută de neodolari! O reperare confirmată vă aduce o sută de neodolari! O reperare soldată cu morţi vi se plăteşte cu o mie de neodolari!
43

Gândurile lui Richards rătăceau aiurea, reveniră asupra scenei cu un şoc. — ... şi aceasta este femeia care va căpăta banii lui Benjamin Richards, dacă şi când va fi prins! Imaginea se dizolvă într-un stop cadru al Sheilei... dar pensula retuşorului acţionase din nou, mântuită de această dată cu mai multă energie. Rezultatul era brutal. Chipul plăcut, nu foarte frumos, fusese transformat în cel al unei femei şlampăte. Buzele late, răsfrânte, ochi ce păreau că lucesc de lăcomie, insinuarea unei guşi coborând spre ceea ce trebuiau să fie sânii dezveliţi. — Ticălosule! răcni Richards. Se repezi înainte, dar fu reţinut de braţe puternice. — Potoleştete, amice. Nu-i decît o poză. Peste o clipă, jumătate condus, jumătate târât apăru pe scenă. Reacţia spectatorilor fu imediată. Studioul se umplu de zbierete isterice: „Huo! Vagabondule!”, „Cară-te bestie!, „La moarte!” „Omorâţi-l!”, „Rade-ţi-l!, „Afară afară!” Bobby Thompson ridică braţele şi ceru linişte. — Să auzim ce are de spus. Publicul se potoli, deşi fără tragere de inimă. Richards rămase încordat sub lumina fierbinte a reflectoarelor, cu capul aplecat în piept. Ştia că degaja exact impresia de ură şi sfidare pe care o doreau, dar nu se putea stăpâni. Îl privi pe Thompson cu ochi răi, injectaţi. — Cineva o să plătească pentru fotografia aia, rosti el. — Spuneţi, spuneţi, domnule Richards strigă Thompson cu cea mai potrivită nuanţă de dispreţ. Nimeni nu vă va face nici un rău... cel puţin, nu deocamdată. Alte zbierete şi înjurături dinspre spectatori. Richards se răsuci, şi amuţiră parcă loviţi. Femeile priveau cu expresii înspăimântate, pe jumătate excitate. Bărbaţii rânjeau cu ochi arzând de ură. — Nenorociţilor! răcni el. Dacă vreţi aşa de mult să vedeţi pe cineva murind, de ce nu vă omorâţi între voi? Ultimele cuvinte fură înecate în zbierete. Unii dintre
44

spectatori (poate special plătiţi) încercau să se urce pe scenă. Poliţia îi reţinea cu greutate. Richards continua să-i fixeze, deşi ştia cum arăta. — Vă mulţumim, domnule Richards, pentru cuvintele acestea pline de înţelepciune. Dispreţul era limpede acum, şi publicul, aproape amuţit, îl savura. Doriţi să spuneţi tuturor celor care vă urmăresc în această clipă cât credeţi că puteţi rezista? — Vreau să spun tuturor celor care mă urmăresc în această clipă că aceea nu era soţia mea! Era un fals grosolan. Vacarmul îl acoperi. Urletele de furie atinseseră tonalităţi demente. Thompson aşteptă aproape un minut pînă se potoliră, apoi repetă: — Cât vă aşteptaţi să rezistaţi, domnule Richards? — Cred că voi putea rezista o lună de zile, rosti cu răceală bărbatul. Nu cred că aveţi pe cineva care mă poate prinde. Alte zbierete. Pumni scuturaţi. Cineva azvârli o roşie. Bobby Thomson se întoarse către public şi strigă: — Cu aceste ultime jalnice cuvinte de bravură, domnul Richards va părăsi scena. Mâine la amiază, vânătoarea începe. Nu-i uitaţi chipul! Poate fi alături de dumneavoastră într-un pneumobuz... într-un avion… la raftul de tri-D... în stadionul de mortbal. În seara aceasta este în Harding. Mâine în New York? Boise? Albuquerque? Columbus ? Dând târcoale locuinţei dumneavoastră? Ne veţi anunţa? — DA-A-A-AA! răcniră toţi. Brusc, Richards le făcu semnul cu ambele degete mijlocii. De data aceasta, ieşirea precipitată de pe scenă nu a fost de loc simulată. Richards fu târât pe ieşirea din stânga, înainte de-a fi linşat în faţa camerelor de luat vederi, lipsind astfel Reţeaua de un senzaţional spectacol. … 080 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… În culise, Killian hohotea încântat. — Splendid jucat, domnule Richards. Splendid? Dumnezeule, păcat că nu-ţi pot oferi o primă. Chestia aceea cu degetele... superbă!
45

şi colecţionate. îl opri Killian. Şi aici sînt casetele. — Ia o copie după undele mele cerebrale. Privind ecranele. Dă-mi reeorderul ăla şi du-te-n mă-ta! — Fiziologic este imposibil. n-o poate avea nimeni. Îl luă de la un tehnician E încărcat şi gata de lucru. Tu eşti mai asemănător artei rupestre decît urnelor mele egiptene. Oficial avansul de douăsprezece ore începe la şase şi jumătate. Să ştii că nu era numai regie şi bandă pre-înregistrată acolo. urmă Killian ignorându-l. Şi eu îi urăsc. De fapt. rosti Richards. 46 . Richards. Richards. Monitoarele trecuseră pe reclame. Ai un anume stil grosolan pe care-l apreciez în mod deosebit. Zbierete de furie reîncepură. Ei iţi urăsc curajul. M-am specializat în artă rupestră şi obiecte egiptene. subliniindu-şi parcă spusele: Nu tipii ăştia din clasa de mijloc de aici. Şi stai în preajma celor din clasa ta. şi cred că te vei descurca bine. cu întreaga naţiune alertată şi cu echipamentul extrem de sofisticat şi antrenamentul Vânătorilor. — Bun. Bizuie-te mai mult pe propiile tale picioare decît pe armele de care vei face rost. ticălosule. Ştii. Richards îl văzu pe Laughlin. douăsprezece minute. vei rezista mai mult.— Scopul nostru e satisfacerea publicului. continuă Killian.. Ai putut simţi? — Da. Îi întinse un pacheţel dreptunghiular surprinzător de greu. — Aşa încât aş dori să-ţi ofer un sfat. Mai poţi sta un minut. sînt colecţionar.. — Îmi placi. L-am simţit. n-ai nici o şansă. încuviinţă Richards. Richards puse fiecare pachet într-un buzunar. replică Killian continuând să zâmbească. dacă vrei – aşa cum sunt păstrate. Îmi pare rău că nu poţi fi păstrat colecţionat. de fapt. învelit în plastic. dar iată aparatul. Dar dacă te ascunzi. Mi le-au înregistrat. Era alături de el din toată inima. Întinse degetul către bărbat. Pentru ei simbolizezi toate temerile legate de vremurile astea întunecate şi nesigure. Unde-i liftul? — Încetişor. picturile mele din peşterile Asiei. ei te urăsc. dar asta nu contează.

îşi lovi gânditor palma cu bastonul şi privi în burniţa fină care acoperea totul. Richards..Killian surâse. uşile se deschiseră. Stai în preajma celor din clasa ta. Luminile străluceau straniu prin beznă. în faţa lui Nixon Memorial Park. şi nu că trecuse dintr-o celulă în alta. Laughlin era aţâţat de Bobby Thompson spre satisfacţia publicului. înserarea coborâse mai devreme asupra oraşului. iar în umbra Clădirii Jocurilor. — Ascunde-te. Era bine. arătând spre plafon şi cele nouăzeci de etaje de acolo. Nu te încurci cu jumătăţi de măsură. dar nu se uită spre Richards când ieşi din ascensor. Pe aici. Ascensorul se prăbuşi către stradă. Un poliţist stătea chiar acolo. Era minunat.. Expres până în stradă. Richards păşi în cabină. Pe cine-aş putea ucide? Pe cine aş putea ucide dacă aş merge direct la vârf? Killian râse încetişor şi apăsă butonul de lângă ascenor. Era minunat. avea degetele surprinzător de puternice. — De asta vor să te ucidă. — Şi dacă aş putea merge sus? întrebă el. I se părea că de-abia fusese eliberat din închisoare. Nouă secunde. bineînţeles. aşa cum Richards ştia că este şi el.. Întinse mâna pentru a patra oară.. Un lift la capăt. 079 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. cu iz de sulf. Totuşi mai întârzie un moment. paşii lor răsunând spart – singuri. — Aici ne despărţim. Inspiră adânc aerul umed. — Asta îmi place la tine. trecătorii de pe Ramport Street erau doar siluete lipsite de substanţă. rosti Killian. şi Richards îl refuză din nou. Îl apucă de braţ. Din cauza ploii. spuse Killian. repetă Killian. Uşile liftului se deschiseră direct în stradă. Avea dreptate. Lui Richards nu trebuia să i se spună 47 . în ciuda gustului. apoi Richards rămase singur. Absolut singuri. Uşile începură să se închidă. Un coridor alb. Înapoia lor. .

o să te halească. — Nu-i nevoie. şi tocmai afişa ultimele nume ale celor care contribuiseră la realizarea Fugarului. — Aşa-i. Aşa-i. Scoase un neo-dolar din plicul primit de la Thompson. Ie tare dă tot! Să vezi cîn-o să-i zic lui nevastă-mea că te-am avut client. Să mor io. — Unde mergem? — Robard Street. — Do'ă! repetă şoferul. avea să se întoarcă pe jos. Treb'e să te raportez. Tocmai traversaseră Canalul. Să-ţi las un bilet în care să scriu c-am fost aici? — Isuse. Isuse. Merse pe jos trei cvartale. când armistiţiul urma să înceteze.asta. Şi cât sînt io dă băftos. după ce cobora. ie tare. Ie moartă după Jocuri. în ciuda ghinionului cu taximetristul. — Nu. Îmi pare rău că nu-i poţi ajuta să mă omoare. spuse Richards. şi-l puse pe scaunul de lângă şofer. Taxiul acceleră. se poate? Ar fi. o umbră psihologică părea că se micşorează proporţional. la amiaza zilei următoare. Spera că LibVeul din cabină era stricat – cele mai multe aşa erau – însă acesta funcţiona perfect.. exclamă şoferul. ai coaie. În mintea lui. sperând să rămână cât mai umbrit. spuse Richards. — Aşa-i. Pentru tine ie pă gratis. făcu resemnat Richards. motorul vechi cu benzină oferind un concert de pistoane. Am două. Dar până atunci avea să fie hăt departe. Taximetriştii treb'e să mai aib-un martor. Era în extaz. Zău c-ai coaie. — Lasă-mă aici. — Hei.. Pritchard! — Pritchard. 48 . te-am văzut la Lib-Veu! Ieşti tipu' ăla. — Isuse.. — Dacă mi-ai lăsa biletu-ăla. zise brusc Richards. Zău c-ai. Sau că pericolul cel mai mare avea să fie în Co-Op City. Richards se lăsă pe spate în pernele de vinilin. da' fir-ar a dracu' n-o să iau nici o para. Păi.. Clădirea blocurilor se micşora înapoia lor. 'Ţi dai seama? O să te facă bucăţele. nu te-a văzut nimeni suind la mine. apoi opri un taxi. Adresa era la cinci cvartale de locuinţa lui Molie. Ca şi tine. nenică.

Molie era un fel de Robin Hood. Se aflau în locuinţa lui Molie. Molie avea o prăvălie de amanet pe Dock Street. amice? N-ai trecut pe-aici. şi ciocănea la uşa din spate a lui Molie Jernigan – de fapt. la sud de Canal. şi cutii cu produse de băcănie de la bursa neagră.— Hai sictir. Bărbatul intră. 078 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. spuse Richards ca pentru sine. Dacă Molie n-avea ceea ce doreai. Molie îi taxa cât putea de mult pe viermii bogaţi din 49 . Printr-o curte. Apoi zăvoarele şi broaştele se deschiseră. oprindu-se în umbrele dese. heroină. Inclusiv acte false. un cămătar nu rezista mult dacă era prea lacom. revolvere. vierme. o târfă adevărată dacă erai prea strâmtorat să-ţi permiţi stiroflexul. camere video furate. Răcnetul taximetristului pluti după el? — De te-ar prinde cât mai repede. printr-un fantomatic şantier abandonat.. printr-o gaură neregulată într-un gard ce separa două deşerturi de asfalt sterp. 'tu-ţi morţii mă-tii! . care era o magazie de ziare vechi. în spatele prăvăliei. o pseudofemeie din stiroflex. cocaină. adresa unui local de barbut. Co-Op City se înălţa scheletic în amurg. Prin necesitate. ca şi cum Molie se temea ca Richards să nu se răzgândească. adresa unui club Pervert. unde un tip cu destui bani de aruncat putea cumpăra un baston electric de poliţie... urlând. Apoi peste un ultim gard (tăindu-se la o mână). la trecerea unei bande de motociclete. Push. zâmbi larg şi rosti: — De ce n-o ştergi. sau o sută de alte lucruri ilegale. Când deschise ferestruica din uşă şi văzu cine ciocănise. cu farurile strălucind în beznă precum ochii demenţi ai unor vârcolaci. instrumente muzicale furate. pistoale-mitralieră. Înaintea lui. la intrarea principală. rapid. Richards îşi inspecta manşeta cămăşii de parcă o vedea pentru prima dată.. Urmă o pauză. Ţâşni afară şi porni spre Drunimond Street. — Neodolari. ţi le putea comanda. truse de deghizare.

în general. Se apropia de şaptezeci şi cinci de ani. strălucitoare. Dacă un poliţist întreba vreo limbă din South City (şi erau cu sutele) despre Molie Jernigan. care îi inundă masa de lucru cu o lumină albă. — Cât durează. viciile măcinau orice climat revoluţionar. I-am trimis nişte bani. Livret militar. — Uşor. Legitimaţie stradală. Pentru tine. informatorul afirma că Molie era un bătrânel senil care făcea câte un ciubuc şi mai vindea la bursa neagră. nu se cunoştea în centru. I-a văzut Donnigan Clăpăugul. Avea un plic pentru nevastă-ta. da nu pentru tine. o să mă grăbesc.. El stătea la colţ şi făcea o cişcă cu Gerry Hanrahan. — Le faci? — Pentru nevastă-ta. nu se poate. Bennie. Totuşi.. Carte de credit. falsificarea de acte pentru cineva atât de căutat cum era el putea fi extrem de periculoasă. Toţi ştiau că. părul lui părea din fire de argint. Richards îşi dădea seama. cu tendinţe sexuale nefireşti. nu. Bennie? Săptămâna trecută te-a vizitat un poliţist. În felul acesta reputaţia lui în Co-Op -City era excelentă. — Pentru că-ţi cunosc situaţia. Clăpăugul îmi zice totul. — Ce acte? întrebă Molie. A venit c-o limuzină neagră şi vreo şase ca el. Şaişcinci de margoţi. şi sub razele atît de apropiate.centru şi vindea aici aproape la preţul oficial – uneori chiar sub preţ. ar fi putut spune poliţiei altceva. Ştii că-i slab de minte. Mai mulţi mahări din centru. suspinând şi aprinzând o antică veioză cu suport flexibil. Nu-mi bag capu-n laţ pentru orice cretin ca Bennie Richards. cinci ore… am timp să-mi vad… — Nu. însă nu mai existau brigăzi de moravuri. Faptul că Molie întreţinea şi un comerţ relativ profitabil cu acte false. Talon de pensie. 50 . — Cristoase. exclusiv pentru cei din cartier. — Ştiu. O oră fiecare. — Permis de conducere. iar protecţia perfectă. Molie? Bătrânul rânji sardonic. dacă vre-un tip era la ananghie. Eşti imbecil. Ea cum. făcu nerăbdător Richards.

Şi doctorul.. tremurând. Burns. Dumnezeule. răspunse neatent Richards. Mă sclerozez. puştii. apoi aşeză tocuri şi formulare albe în mijlocul cercului de lumină făcut de veioză. Tu nici nu ştii cine a fost. — Atâta ştiţi voi. Vrei un nume special pe astea? — Nu contează atâta timp cît e anglo. Se simţi deodată copleşit de o disperare neagră şi oribilă. Sunt puşi pe patru rânduri în jurul blocului. Sheila. rosti pe neaşteptate Richards. amestecându-se: Laughlin. Acum eşti otravă pentru ele. Bennie. de vorbă cu nişte bulane de cauciuc. Se întoarse tulburat spre fereastra aflată la nivelul demisolului. Molie. ceva despre o fată cu ochii ca Bette Davis. Bennie. însă nu era doar atât. până… — N-au păţit nimic. Îl privi brusc pe Richards: Ţin minte cînd Mick Jagger era un nume barosan. Sheila şi Cathy erau şi ele în cuşcă. Cel puţin. vorbi încetişor Molie. aplecat peste masă.. M-am ramolit. 51 . uimit. Bennie. Molie. Privi afară în beznă.. se gândi. Jansky. Molie se apucase de treabă. era mai rău. da' trebuie să cumpere de mâncare. Mi-e dor de casă. — Aşa. Pricepi? — Da. n-o lasă nici pe nevastă-ta afară. Nici prietenii cei mai buni n-au nevoie de-aşa ceva. Mick Mc Cartney. Însăşi ţesătura existenţei pârâia pe la cusături. Voi. Cathy. Cum îl cheamă? — Walt. Oricine ar veni să transmită condoleanţe ar ajunge într-o celulă. Bitels. comentă Molie. încuviinţă el. Nu-i mai ţin minte pe toţi portoricanii şi jidanii ăştia. puştii. fredonând un cântec vechi din trecutul lui pustiit. este? — Ştiu cine a fost. Killian. ţine-te departe.— Cine-o ştie? Cine-o vede? Molie înălţă din umeri şi-şi dădu ochii peste cap. — L-a trimis pe puştiul lui Budgie O'Sanchez. cine dracu mai fusese şi aia? — A fost toboşar.. Era mai rău decât crezuse. Dar. Chipuri. Cu formaţia aia englezească. defazat. Totul părea ireal.

şoferul nici nu-l privi.. aproape pe malul lacului. dar nici un poliţist. o oră potrivită pentru a fi bătut. traversa latura îndepărtată a ţării-nimănui. Întâlni câţiva drojdieri vagabonzi chefuind în jurul unui foc. Cămătarul îi mai vânduse şi câteva articole pentru deghizat: o perucă sură. Puţin. dar asta era chiar mai bine. De data aceasta. 077 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Legitimarea se făcu în grabă şi superficial. tampoane bucale şi proteză dentară din plastic care-i transforma în mod subtil forma gurii. apoi traversă Canalul. Nu într-atât încât să atragi atenţia. dar n-o foloseşte. este? Richards n-o ştia. pentru a opri fără frică un taxi. Nu avea statut de tehnician. Nu uita... şefu! Porniră. locuise toată viaţa în sudul Canalului. jefuit sau ucis.. Avea patruzeci şi trei de ani.. Tehnicienii aveau jargoanele lor. mai mulţi şobolani. însă o oră complet nepotrivită pentru a scăpa neobservat. uşurat de o mie două sute de neodolari. Richards şchiopătă pe lângă câţiva poliţişti şi paznici care-l ignorară. Cumpără un bilet până la New York. Plecă de la Molie la zece minute după miezul nopţii. Înăuntru erau numai vreo patruzeci de pasageri. — La aeroport. La 1:15 noaptea. comerciant de benzi din Harding. — Gata. formată din depozite. mormăi Richards. — Încearcă să şchiopătezi puţin. şi era văduv. Conform noilor acte. Nu ştiai chestia asta. oricine are puterea de a înceţoşa minţile oamenilor. bodegi ieftine şi birouri navale din nordul Canalului. La 1:50 erau la aeroport. Luă naveta de 2:20. Poliţistul 52 . Merse cam trei kilometri către vest. La 1:30 era înconjurat de îndeajuns de mulţi rezidenţi ai centrului. Reveni pe Robard Street la 12:30. îl sfătuise Molie. era John Griffen Springer. Totuşi. majoritatea oameni de afaceri sforăind şi studenţi. deoarece îi venise de la început în minte. alergând spre următoarea distracţie de moment. ochelari.

Aterizară la 3:06. nedorind să ceară cameră la un hotel în primele ore ale dimineţii. Odaia era curată. se gândi din nou la cuvintele lui Dan Killian la despărţire: Stai în preajma celor din clasa ta.. — Nu ştiu. Cartierul acela intra treptat într-un nou ciclu al bunăstării. reţinând camera pentru două zile.30 la 9:09. taxiul cobora pe Lindsay Overway. suc de portocale şi cafea. domnule? îl întrebă recepţionerul.din cabina de sticlă incasabilă moţăi întregul drum. Chelnerului care aduse tava îi dădu un bacşiş uşor de uitat. Ben Richards dispăru în cel mai mare oraş de pe faţa Pământului. se trezise brusc. După un timp. — Cât doriţi să rămâneţi. Depinde de clienţi... 53 . . Şi în New York ploua. Ordonă micul dejun: ou fiert cu pâine prăjită. simţind atingerea unor degete pe interiorul coapselor. hotelul se afla la numai un kilometru de centrul părăginit al Manhattanului – de asemenea cel mai mare din lume. avea cameră de baie. Trecându-se în registru. Pe fereastră putea zări imaginea sumbră a sărăciei din East River. şi Richards coborî şi părăsi aeroportul fără nici un incident La 3:15. însă în cele două rânduri cînd moţăise. dar sărăcăcioasă. îi răspunse. şi urcă cu liftul la etajul douăzeci şi trei. Încercase cu disperare să doarmă. privind la înscrierea completată de Richards sub numele John G.. o clădire modestă în East Side. Richards aţipi şi el. încercând o amabilitate blândă. Trase la hotelul Brant. Springer. şi la 3:20. de la 3. Plăti şaizeci de neodolari. După ce coborâse din taxi. Petrecu cinci ore şi jumătate. iar apa de la closet uruia într-una. mersese pînă la Times Sqware. Totuşi. chiar după ce Richards îi repară plutitorul din bazin. într-un cinematograf Perverto non-stop. 076 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Traversară Central Park în diagonală.

De la înălţimea aceea. 2. Citi: 1. 4. cu interes şi spaimă.. după zece minute. timp de zece minute. Era nevoit să utilizeze poşta. da-mi râd de voi. Nu-i dăduseră şi porumbei mesageri. Mă pot privi cum dorm. închise ochii şi încercă să nu se gândească la absolut nimic Când caseta sări afară. apăsaţi butonul B. Sub obiectiv exista o plăcuţă metalică. Puse altă casetă în recorder. Peretele dinapoia patului era gol.După ce mâncă. Introduceţi caseta în fanta A. La terminarea casetei. Bun. Proteza şi ochelarii îi putea scoate. Pentru înregistrarea sunetului. Se întinse pe spate. Durata de înregistrare: 10 minute. scoase recorderul şi-l privi. Reglaţi obiectivul cu ajutorul reticului. Fu gata să apese pe buton şi să treacă înaintea obiectivului fără să se demachieze. Pusese aparatul lângă Biblia de pe masă şi regla obiectivul asupra aşternutului. 54 . În sertarul mesei existau plicuri. 075 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Când se trezi. dar îşi dădu seama că nu conta. Era nevoit să-l creadă pe cuvânt pe Killian. Îşi trase faţa de pernă peste cap. luă Biblia. nu însă şi peruca. dar purtau antetul hotelului. şi citi cele Zece Porunci într-una. cu faţa de pernă peste cap. De trei ore. . Voi nu vedeţi. făcu el înspre uriaşul public ce avea să vizioneze caseta în decursul serii. totuşi avea să lase duşul să curgă.. cu inscripţia INSTRUCŢIUNI. aceasta este ejectată automat. labagiilor. După aceea apăsă butonul. 3. Gândul îl înfiora. Ezită. sunetele străzii erau neglijabile. merse la pat şi se aşeză. care afirmase că Amdinistraţia Jocurilor n-avea să facă cunoscut lui Mc Cone locul de unde fusese expediată caseta. era trecut de patru după-amiaza – deci vânătoarea începuse. nu credea că cineva îl putea descoperi după detalii ale patului sau odăii. — Bau-u. îşi spuse Richards. adormise. dacă ţinea seama şi de fusul orar.

însă. şi se întinse pe pat. gândindu-se. Iar apoi? O simplă verificare a celor trei aeroporturi din Harding urma să 55 . era îndeajuns de şiret să dorească câteva cicatrici vizibile. primul impuls era un instinct pur animalic: Ascunde-te. Şi cât sădureze până când cuiva. pe care să le afişeze prin cartier. Ei aveau sa caute un ins care se ascundea. să-i scape că Molie se mai ocupa şi cu falsificări de acte? Şi dacă-l găseau pe Molie. Cămătarul avea să reziste doar până încasa câteva. Puţin probabil. Poate chiar unul dintre necunoscuţii din cinematograful Perverto de pe Forty-second Street. Sapă-ţi o vizuină şi ghemuieşte-te acolo. ca Donnigan Clăpăugul. Iar în privinţa adevăratei sale protecţii – actele false de la Molie? Pentru câtă vreme erau bune? Şoferul de taxi care-l luase din Clădirea Jocurilor avea să anunţe că-l dusese în South City. însă nu putea. Nici n-aveau să caute un fugar. Deşi autorităţile poştale nu aveau voie să încaseze recompense pentru raportarea localizării concurenţilor. poate unuia mai slab de minte. Recepţionerul. bântuit de presimţiri dintre cele mai neplăcute.Lângă lift exista o cutie poştală şi Richards strecură casetele înăuntru. Îl puteau găsi în vizuina lui? Ar fi dorit din tot sufletul să răspundă nu. Chelnerul care-i adusese micul dejun. Alternativa. Cum să fugă? Care era cea mai bună cale? Încercă să intre în pielea unui concurent obişnuit. Hotelul Brant. nu glumă. Bineînţeles. Asta pentru ca prăvălia lui să nu ardă în mod inexplicabil peste noapte. el era terminat. Nu mulţi oameni au spirit de observaţie. îngrozitor de buni. totuşi există câţiva întotdeauna. Poate că fusese deja remarcat. Vânătorii se aşteptau la aşa ceva? Da. Iar Vânătorii erau teribil. dar posibil. dar le făcuse în grabă. Urmau să tragă tare pe toate cunoştinţele lui. şi nu şi-o putea permite. Aşa făcuse şi el. Reveni în cameră. Aveau să-i sperie. opri duşul (baia era plină de aburi). Deghizările lui nu erau rele. ar fi fost descalificarea. totuşi i se părea o acţiune teribilă de riscantă. de la Jack Crager la căţeaua aia de Eileen Jenner.

Scoseseră de la el numele lui Springer în numai cinci minute.. domnule. şi sosiseră în New York la ora două după-amiaza. ăă-aă-ă. probabil aşteptându-şi dintr-o clipă în alta schimbul de noapte. fără semne particulare. Nu cunoştea Coasta de Est.descopere saltul nocturn al lui John G: Springer în Oraşul Nebun. recepţionerii. în haine identice din gabardină). un video bâzâind entuziast pe un tripod mobil deasupra umerilor voinici.. Aflaseră numărul zborului lui Richards printr-un simplu telefon (bărbaţi bine făcuţi. nu încă. Richards tresări. Unde? Nu ştia. verificând înregistrările hotelurilor din oraş. N-avea nici măcar o armă.. Atunci unde? Unde? Mintea lui hărţuită şi nefericită începu să plutească într-o morbidă visare cu ochii deschişi. Boston era perfect. Oamenii lor de aici obţinuseră deja adresa lui Brant. după ce-i smulseseră două unghii şi-i turnaseră gaz de brichetă în ombilic. înconjurând clădirea. Fugi. care erau zilnic centralizate pe calculator. Trebuie să presupui asta. hamalii şi chelnerii fuseseră înlocuiţi de Vânători.. Liftierii. înregistrând totul pentru posteritate în vreme ce ei îl transformau în şvaiţer. iar peste o clipă uşa avea să zboare în lături. Alţii soseau într-una cu perne de aer. Şase urcau pe scara de incendiu. Dacă-l găseau pe Molie. Atunci trebuia să fugă. Recepţionerul îi zâmbi larg. Îl găsiseră pe Molie fără prea mari bătăi de cap. 56 . pentru început. Acum erau pe coridor. şi ei să năvălească înăuntru.. Iute. — Bună ziua. asudat... aici nu exista nici un loc unde se putea simţi ca la el acasă. 074 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Părăsi camera la cinci după-amiaza şi coborî la recepţie. Presupune că-l vor găsi. Petrecuse toată viaţa în Harding. ameninţînd să-i dea foc. În Vestul Mijlociu. Alţi cinzeci ticsiseră toate trei lifturile.. . Erau acum afară.

— Boston. Autobuzul trage fix la şase şi cinşpe. se îndreptă spre uşile deschise. cu beretele lor albastre şi chipurile inexpresive. avea să fie trofeul vreunui cretin de tablagiu. amice. Ploaia se oprise. cu pavajul acoperit cu bucăţi de gumă de mestecat. Agăţă de clanţa uşii plăcuţa cu NU DERANJAŢI. Îi întinse banii. receptivi.— Springer. Coborî la parter şi se strecură neobservat afară. Îngheţă. Era un puşti murdsr care alerga spre scări. — Hei! Tu! Richards privi peste umăr. În următoarea oră o privi. brutale. continuând să zâmbească. laolaltă cu ceilalţi pasageri. Coridorul era pustiu. băieţoase. cu geanta unei femei într-o mână. Pe autobuzele interstatale Greyhound se puteau cumpăra bilete fără verificarea identităţii. reveni în cameră. Mai era o oră până la plecare. domnule. surâse Richards. pe uşa de serviciu. — Opriţi-l! Puneţi mâna pe el! Poliţistul schimbă direcţia.. şi nu izbuti să fugă. Cumpără o revistă Pervert. şi se îndreptă grăbit spre scara de incendiu. 57 . se aşeză şi şi-o propti în faţă. Richards renunţă la şchiopătat şi porni către autogara Authority Electric Bus. Trei clienţi care par. şi autogara era ticsită de călători.. Se pare că am dat lovitura. O părticică îndepărtată a creierului său răcnea. Se poate plăti anticipat? — Bineînţeles. dar norii continuau să atârne. spunându-i că avea să fie ucis chiar acolo. jos. îi spuse casierului bărbos. Achită nota şi. cei mai mulţi din Armata Voluntară. Avu noroc şi nu se întâlni cu nimeni. Văzduhul mirosea a acid de baterie. întorcând la răstimpuri câte o pagină pentru a nu atrage atenţia prin nemişcare. — Două'ş'trei de neo. deasupra Manhattanului. Când autobuzul trase la peron. chiar acolo în autogara mizerabilă. şi cu pornografii mâzgâlite pe zidurile murdare. şi doborându-i ca pe nişte popice pe cei care nu se fereau. mai avea ceva mai puţin de trei mii de neodolari. Richards îşi dădu seama că nu era câtuşi de puţin vorba despre el. O să mai rămân în hotel alte două zile. un poliţist alerga spre autobuz.

într-un pulover mortbal atât de mare încât îi ajungea până la genunchi. neică. 073 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.Atât el cât şi poliţistul dispărură din vedere.. recepţionistul discuta cu un puşti negru. futu-i maşina mă-sii. zgâlţâit de frisoane. urcând scările în salturi de câte trei trepte. tremurând. Mulţimea celor care plecau. Poliţistul şi urmăritul se pierduseră printre călători. Oricum. îl curăţăm pe loc. în amurg. Obiectul disputei părea să fie un automat pentru gumă de mestecat. Oh.. Şi imediat după aceea: Data viitoare nu va fi un hoţ. Când Richards intră în holul de la intrare. Se înălţa în mijlocul unuia dintre cartierele de vază ale Bostonului în urmă cu trei sferturi de veac. cu zidurile înnegrite de vreme. un 58 .. Şi-l aminti pe Laughlin spunînd că avea să-i arunce pe câţiva pe geam înainte de-a fi înhăţat. Stătea acolo ca un memento vinovat al altor timpuri. se opri. Cumva. aflat în hol. neoanele antice clipind spre cartierul plin de păcate al sălilor de distracţii. micuţ şi murdar. Gata! Am terminat discuţia. — Mi-a uşchit fisa. apoi reveniră la îndeletnicirile anterioare de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Se prăbuşi pe unul din locurile din spate. şi se alătură traficului. în Boston trebuia să facă rost de o armă. îl chem pe paznicul nostru. Dumnezeule.. veneau sau aşteptau îi priviră cu interes câteva clipe. Autobuzul gonea spre nord. şi după alte câteva minute. derbedeule! Recepţionerul. Era o clădire paralelipipedică uriaşă. dacă n-o întinzi de aici. Asociaţia Tinerilor Creştini se afla pe Huntington Avenue. Vei fi tu. Mi-a julit-o! — Puştiule. Dumnezeule. Richards se aşeză la rând. Dac-aş fi avut o armă. — Da'. se gândi Richards. autobuzul zumzăi uşor în susul rampei. Semăna cu scheletul unei idei ucise. de stil vechi. mi-a uşchit fisa! — Termină cu înjurăturile. .

Puştiul lovi cu piciorul masca din plastoţel a automatului. reflectându-se din adâncimile tejghelei de imitaţie de marmură. Slavă Domnului pentru Tinerii Creştini. pînă diseară m-aş trezi cu două sute de golani. Recepţionerul se întoarse către consola centralei telefonice. Se îndreptă către lifturi şi privi în lungul coridorului. pescuit de la solduri.50 dolari. masca aproape comică de ură şi sfidare de sub întunecata coafură afro a puştiului se preschimbă într-un rânjet de durere şi neîncredere. — Chiar i-a înghiţit fisa? întrebă Richards. Dacă aş fi şeful Reţelei. Zâmbi către Richards. spre 59 . şi când îl simţi bun. Unde învaţă să vorbească aşa? Asta aş dori să ştiu. Sacoul lui. şterge-o. apoi o rupse la goană. cu câţiva dinţi lipsă. — Face 15. Nu mai am ce discuta. Îi împinse o cheie. — Gura mă-tii d-alb! Recepţionerul privi după el. pretinzând acelaşi lucru. Am venit pentru nişte afaceri. Puloverul era mult prea mare ca să-l poată zgâlţâi şi pe băiatul dinăuntru. îl lărgi. dezvăluindu-şi dantura galbenă. Îi plăti. Maşin-aia dă gume mi-a uşchit-o! — Îl chem chiar acum pe paznic. — Neică. Ah. Recepţionerul îl recunoscu instantaneu (poate din propria imagine. Văzând că vorbea serios. da' era singura mea fisă. îl prinse de pulover şi-l scutură. legată de o limbă din lemn uzată. bănuiesc că i-a înghiţit-o. fără să apese pe butonul paznicului. Părinţii lor nu se ocupă deloc de ei? Cât rămâneţi. domnule Deegan? — Nu ştiu. lustruită de un milion de coate) şi-i răspunse la fel. i-aş ţine pe toţi în cuşcă. semnând în registru drept John Deegan din Michigan. — Acum. — Nu mai poţi discuta cu ei. Camera 512. Încercă un surâs unsuros. Din nou. fâlfâi obosit în jurul fundului slăbănog. domnule Deegan. — Mulţumesc. Însă dacă i-aş da o fisă. adevărat sau imaginar. nici o legitimare.tip sever de vreo treizeci de ani. — Oricum o furase.

Când intră. un bătrân cu trenci şi galoşi răsfoia un tom. Liftul zăngăni oprindu-se. plescăite. tăcere. tăbliţe anunţau că ÎN ACEASTĂ CLĂDIRE FUMATUL ESTE INTERZIS PRIN DISPOZIŢIA ŞEFULUI POMPIERILOR. iar pe câteva se zăreau urmele unor lovituri recente de picior. Ridică ochii. I-aş pune pe toţi în cuşcă. Şi tăcere. 072 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. purtând 60 . În mijloc exista o baie comună. şi mirosul de urină deveni brusc mai pătrunzător. care ar fi putut să fie roşie. şi uşile se deschiseră. . Oamenii se agitau permanent înapoia uşilor cenuşii. iarăşi şi iarăşi. sau răngi. Uşile erau toate vopsite într-un gri industrial. Din locul unde se afla. înecată.”... Şi tăcere. îl auzi pe recepţioner repetând: — O abominaţie şi o ruşine. Plânsete. Scârţâitul solitar de arcuri de pat ce putea însemna un bărbat ajuns la propria mână. cu o voce în care se simţea băutura. Richards îi putea auzi respiraţia şuierată. fâşâind şovăielnic.. Era un miros pe care Richards îl asocia automat disperării. cu un săpun şi un prosop. se uzase pe mijloc pînă la urzeală.Biblioteca Religioasă din stânga. Cineva intona un fel de Ave Maria. însă recepţionerul nu-l privea. prea înspăimântătoare pentru a fi văzute. tremurător. Râsete. cu un deget umezit. Holul era pustiu şi tăcut. cu globuri galbene pătate de muşte. Un bărbat cu pieptul hidos de scofâlcit trecu pe lângă Richards fără să-l privească... Târşâit de picioare. Coridorul era destul de îngust pentru ca Richards să înceapă să se simtă claustrofob. aidoma animalelor în cuşti – animale prea groaznice. şi încercă un amestec de milă şi dezgust. Iar înapoia acestora. iar mocheta. întorcând paginile încet şi metodic. Etajul cinci duhnea a urină. Era slab luminată.. La fiecare douăzeci de paşi. gândindu-se că i se adresase lui. Mormăielile isterice ale unui conflict între beţivi. Dinapoia altei uşi se auzeau zgomote ciudate. Un refren country-western înapoia alteia („Sînt sigur şi n-am / nici măcar un ban / de telefon.

În vest te frigeau imediat. Buzele începură să-i tremure. sau chiar Atlanta. Universul părea că se strânge şi zăngăne şi vuieşte în jurul lui. Îşi puse haina în cuier. nu-şi câştigase nici măcar avansul. Iar vestul era în afară de orice discuţie. Un pat cu cearşafuri aproape albe şi o pătură din surplusurile cazone. Părăsise pe furiş cel mai mare oraş din lume. Îşi dădea seama cât de mizerabil. Dumnezeule. Un cuier din oţel cu două umeraşe într-un colţ. O masă la care lipsea al doilea sertar. Richards descuie uşa camerei sale şi intră. De cartea cealaltă a uşii exista o bară de siguranţă. Rămase privind tavanul care se crăpase într-un milion de fisuri neregulate. aşa ceva nu se putea! Autobuzul nu avusese nici un control pe autostradă. Câştigase până acum opt sute de dolari din salariul primit. precum o rablă imensă şi indiferentă gonind în josul unei pante şi spre marginea unui hău fără fund. de când Franţa era sub incidenţa legii marţiale. în picioare avea papuci din carton. îşi scoase pantofii. Mai la est se găsea oceanul. Exact. spre New Hampshire şi Vermont. apoi plânse puţin. Nu dădu drumul recorderului.pantalon gri de pijama legaţi cu sfoară. Traversarea cu avionul necesita acte de identitate. Spectacolul cu gluga pe cap. şi se întinse pe pat. şi neştiut. avea de ales: spre nord. sau spre sud. Şi scăpase propria lui apariţie pe Lib-Ve. Sub nici o formă. şi-o folosi. Cine nu vrea să se frigă. Era o idee interesantă. cu destinaţia Hartford sau Philadelphia. şi se afla aici sub un nume fals. iar dincolo de el Anglia şi Europa. descoperirea ar fi însemnat sfârşitul rapid şi definitiv al întregii afaceri. Unde erau Vânătorii? Încă în Harding? New York? Sau în drum spre Boston? Nu. Cine 61 . şi dacă ar fi fost posibil să se strecoare ca pasager clandestin. să nu bage mâna-n foc. După aceea. dar probabil imposibil de realizat. Nu-i putuseră da de urmă. Pe un perete un tablou cu Iisus. Aici putea rămâne în siguranţă cel mult două zile. Era 10:15. precum smalţul unui vas ars prea mult. Fereastra neagră. aşa era. şi vulnerabil era el în lume. Îl urmăreau de opt ore.

Auzi de undeva sunetul unui aparat de radio. Puteai încerca să te înfurii. care era identic cu cel dinainte. Stinse lumina şi se culcă. . Smiorcăi puţin şi se simţi mai bine. şi erai îndemnat mai departe. Traficul de joi dimineaţa aglomera Huntington Avenue. Richards îi putea auzi în minte: Mişcă! N-ai unde să te duci? Nu staţiona. hotărî că n-avea să se întâmple nimic. aproape complet lipsit de umor. şi poate că aveau să-i vină şi alte idei. Ambele trotuare erau ticsite de pietoni care se deplasau încet. Se părea că la fiecare colţ exista un poliţist. arma. într-un mod instinctiv mai profund decît raţiunea. Ieşi 62 . Se considera mai degrabă dur. Se îmbrăcă încet. Cei mai mulţi mergeau pur şi simplu. Cînd caseta sări afară. vierme. Aşa încât avansai până la colţul următor. Şi ştia. sau într-un şanţ năpădit de buruieni. Odaia pustie îl plictisea.spusese asta? Molie ar fi ştiut. Richards stătea cu spatele spre recorder. că foarte curând putea dormi într-o rigolă rece ca un octombrie. Richards cântări riscul de-a ieşi pe coridor şi merge la duş. Unii dintre ei examinau Faxurile Servicii galben strălucitoare. apoi se apropie dc geam şi privi afară. Posibilitatea unei morţi apropiate îi descoperise un filon comic aparte. Purta pe cap o faţă de pernă întoarsă pe dos astfel încît să nu se vadă monograma Tinerilor Creştini. Condiţia de fugar îl obosise. decise s-o lase pe a doua pentru după-amiază. dar de cele mai multe ori te dureau prea tare picioarele. 071 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Era din nou ora spectacolului. fredonând tema muzicală din Fugarul. Călătoria îl obosise. Ar fi fost bine să facă rost de armă acum.. dar era prea obosit.. Mâine seară. Recorderul îi inspira un umor creativ despre care n-ar fi crezut niciodată că îl are. În cele din urmă. în seara asta.

Volkswagenuri. Pe un perete cineva mâzgălise cu litere mari de o jumătate de metru MUE LA REŢEA. Într-un pisoar era o grămăjoară de fecale. toate uşile toaletelor fuseseră smulse. Deschise la maxim robinetul fierbinte al duşului ruginit. nu se întâlni cu nimeni. Winturi. şi exact vis-a-vis de Tinerii Creştini se afla o librărie automată. şi toţi păreau că poartă tricouri scoţiene. Pe drumul spre cameră. fecale. Chevroleturi. Boston. totuşi se felicita că-şi luase pantofii. şi intră în baie. Un joc imbecil. fie femeia de serviciu îl luase pe al lui. Plymouthuri. şi aşteptă cu răbdare cinci minute până apa se limpezi. Cele mai multe aveau pe geamurile din spate abţibildurile universităţilor: Northeastern. Richards îi privea pe studenţi intrând şi ieşind.cu un prosop pe umăr. Harvard. dar mai bun decât nimic. spectacolul era obişnuit. Plictiseala îl aduse înapoi la fereastră. şi intrau să-şi cumpere cărţile cu un aer de superioritate stingheritoare. Tinerii Creştini fie neglijaseră să lase săpun în camere. sclipitoare. Numără diferite tipuri de automobile – Forduri. În vreme ce număra maşinile. se aşeză pe pat şi aprinse o ţigară. Podeaua era din gresie crăpată. Izurile de urină. RomblerSupremes. Bineînţeles. Îi era foame. se gândi Richards. Părea că fusese mânios când o făcuse. Folosi o coajă de săpun găsită pe jos. ce-i lăsă un amuzament acru lui Richards. vomă şi dezinfectant se amestecau. M. Richards îşi puse cămaşa. Cineva trebuie sa fi fost beat mort. În susul lui Huntington Avenue era Universitatea Northeastern. adesea străine. La duş era pustiu. aveau părul tuns mai scurt. Nu-l scîrbea. apoi se spălă rapid. pereţii acoperiţi cu faianţă. Treceau prin gloată. 63 . un bărbat cu buză-de-iepure îi dădu un pliant. Studebakeruri. Primul care ajungea la o sută câştiga.. Difereau clar de cititorii Faxurilor Servicii. însă avea să aştepte seara ca să iasă din clădire. Cîteva muşte leneşe se târau peste ele.I. care era ultima modă în cămine. Locurile de-cinei-minute din faţa librăriei se ocupau şi se eliberau de maşini sport. brăzdată jos cu dâre groase de murdărie.T.

Nu era atenţionat să nu staţioneze. Rezultatul avea să fie tot atât de previzibil cât şi următoarele alegeri. Ca o ironie. Un bărbat fumând o ţigară lungă de un sfert de metru stătea nepăsător în staţia de autobuz din colţ. Alt Wint. coborî şi intră în magazin. însă câţiva le priveau cu o tânjală tâmpă şi disperată. şi ştia că 64 . vierme. când şoferul. Cam după cincisprezece minute observă tânărul în jachetă de vânătoare alb cu maro. cu o ţigară lungă de un sfert de metru. Cineva ciocăni la uşă şi Richards se încordă ca un arc. o puse în punctul mort. bărbatul care trăia oră după oră. La dracu! Dimineaţa se prefăcu în amiază. făcea pe statuia. Frankie? Richards tăcu. Fordurile erau două puncte. — Frankie? Ieşti-năuntru.Majoritatea cititorilor de faxuri le tratau ca făcând parte din decor. Frankie. n-avea un ceas. un fante într-o jachetă de vânătoare. Studebaketurile trei. Câştiga primul care ajungea la cinci sute. Un ciocănit la următoarea uşă: Ieşti-năuntru Frankie? Inima lui Richards îşi reluă încet bătăile. intra în joc. — Te caci pă tine. Te sperie şi umbrele. Numărătoarea maşinilor era un joc cretin. Data viitoare o să-i vezi în colţuri. Richards urmărise atent mersul autobuzelor. Richards ştia asta după clopotele unor biserici din depărtare. şuierând la fiecare ciclu. Un Volkswagen nu. şi în locul lui intră un Ford. Încremenit de spaimă. Fordurile îşi conduceau principalul adversar cu 78 la 40. Numără un Wint cu bara îndoită. poliţia părea că-l ignoră. Fordul plecă şi un altul îi luă locul. Numărul 79. maro cu alb. Winturile patru. Acum juca o variantă a jocului cu maşini. Era singurul din staţie. rezemându-se de stâlpul unui felinar de după librărie şi citind afişul unui concert. oprindu-se la doi centimetri deasupra asfaltului. Un Studebaker. Un Ford galben. Un Wint ieşi din locul aflat chiar în faţa uşii. apoi ora unu. Urmă chicotitul unui râs de beţiv şi paşii se îndepărtară. Richards oftă. un individ tuns foarte scurt. de fapt. Vehiculul se aplecă puţin când pasagerul. Un Studebaker vechi cu un cilindru pneumatic defect.

îl corectă mintea lui. Cu o mişcare bruscă a încheieturii. După aceea se îndepărtă. Dacă avea să scape. Dacă intra în panică. Spălătorul şi pisoarele erau pustii. şi începură să studieze meniul din vitrina restaurantului Stokholm.. se gândi. ar fi continuat să stea acolo. Şi poliţiştii erau mai mulţi. ignorându-şi teroarea aşa cum cineva aflat pe un acoperiş foarte înalt ignoră înălţimea. ca să fure ziare din subsolurile Dezvoltărilor. Te-au înconjurat deja. discutând înflăcăraţi. Folosise trucul pe când era puşti.. Molie le cumpăra cu patru cenţi kilogramul. Mă înconjoară. rupse din perete un 65 . Un poliţist se apropie de bărbatul din staţia de autobuz şi vorbi ceva cu el. Cu o spaimă îndepărtată.. îşi spuse. neglijent de clădire. adunându-se în felul acela sinistru. se rezemă. o putea face numai păstrându-şi cumpătul. Gândul îi declanşă o panică neajutorată. Richards merse rapid la baie. Nu. Un bătrân într-un trenci negru. de parcă mai fuseseră pe acolo de multe ori iar Richards de-abia acum îi remarca – în maniera aceea nesigură. pe când stătea la fereastră şi-i privea. cu un glas spart şi monoton. 070 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. . La duş cineva cânta o melodie la modă.. Richards observă că mulţi cititori de Faxuri hoinăreau acum mult mai încet. păstrându-şi calmul. Dacă nu i-ar fi venit. urât. Doi tipi în tricouri scoţiene coborâră dintr-un taxi. Simţi o răceală cuprinzîndu-i testiculele. precum Aladin urmărind fumul lămpii care se transformă într-un djin atotputernic. aveau să-l termine rapid.următorul avea să vină peste vreo patruzeci şi cinci de minute. amorţită. tulburătoare prin care recunoşti glasurile morţilor în vise. Hainele şi mersul lor păreau ciudat familiare. Ideea îi venise de la sine.

Apoi un şoc slab. Richards băgă capătul îngust al suportului de periuţe în fantă şi. se încrucişau alandala pe sub tavan. Deocamdată. pentru o clipă aproape doborându-l. în acelaşi timp. motorul aflat undeva sus de tot scrâşni. Peste douăzeci de secunde uşile se deschiseră şi bărbatul ieşi în uriaşul subsol. Chemă liftul. Şi dacă nu merge? Lasă asta. Văzu că şi aici existau ziare. Păşi înăuntru. înţepător. coborî iarăşi. aşezate în 66 . acoperite cu pânze de păianjeni. Afluxul de adrenalină în membre şi inimă fu dureros. Şi. subsolul era numai al lui. atât. Dinăuntrul panoului de control se auzi un zgomot ce semăna cu o scurtă înjurătură electronică. Slavă Domnului. în jos. Era gol. Richards aproape răcni de spaimă. 069 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Conducte de încălzire uriaşe. apoi se răsuci către panoul de comandă. Lângă butonul pentru subsol exista o fantă de cheie. Când boilerul porni brusc. . şi apoi se putea apăsa pe buton şi coborî la subsol. Administratorul avea o cartelă specială pe care o introducea acolo. privi rapid către coridor. Richards stătea cât mai departe de uşă şi privea numerele fulgerând în descreştere. apăsă pe butonul de subsol.suport metalic pentru periuţe de dinţi. şi se păru că ascensorul avea să se oprească. Din fanta panoului se răsucea un firicel de fum albastru. şi un şobolan alergând. şi după o veşnicie acesta coborî de la opt. uşile se închiseră şi liftul porni. îndreptând suportul. îi străbătu braţul. era gol. O celulă foto-electrică examina cartela.. După aceea grilajul pliant din alamă se întinse. Cînd se aprinse P. zgâlţâindu-se nefericit.. slab iluminat. De undeva se auzea apă picurând. Nu te gândi la asta acum. după un moment (poate după ce aprecie că-l speriase îndeajuns pe Richards).. Încordându-se în anticiparea unui eventual şoc electric. Apoi. Altfel. Mii de ziare. Se îndreptă spre lift. Era puţin ruginit.. dar asta nu conta. ruginite.

şi se opri cam la jumătatea subsolului. Se apropie de ea. Prea îngustă pentru a manevra înăuntru. 67 . După aceea. Aproape de peretele opus. Al doilea îi căzu din mâna tremurândă şi sfârâi pe betonul umed. cercetând-o cu atenţie. Smulse o foaie de hârtie şi făcu o torţă. şi Richards aprecie că nu putea fi mai largă de şaptezeci şi cinci de centimetri. Începu să meargă. claustrofobia îl sufocă. îngălbenite şi prăfuite de-a lungul peretelui estic. Dar n-avea de ales. şi într-o parte exista o fantă de deschidere. când îi veni altă idee. Îl apropie de torţă. Se duse până la ziarele care zăceau în mormane. Era gata să scoată siguranţele. în stânga lui. Trase capacul cât mai aproape de conductă. trecu în goană peste piciorul lui şi dispăru în beznă. găsi scurgerea principală pentru apa de ploaie. Acesta căzu pe ciment cu un zăngănit ce împrăştie şobolanii. Avea diametrul de un metru. Dedesubt conducta cobora sub un unghi de patruzeci şi cinci de grade. Richards băgă ranga pe acolo. Primul se stinse din cauza curentului. şi întrebându-se undeva în adâncul minţii dacă Vânătorii ştiau deja unde se află. Şobolanii îşi făcuseră culcuşurile prin ele. Familii întregi îl priveau cu ochii roşii. Brusc. iar rezemate de aceasta mai multe scule. totuşi aşteptă până ce flacăra crescu de un sfert de metru înălţime. Un şobolan. Îşi strecură degetele sub marginea capacului şi trase. aproape prea mică pentru a respira. De un stâlp era fixată o cutie mare pentru siguranţe. privind-o. şi înflori o flacără galbenă. Mai erau trei beţe. forţă lacătul cu ranga şi o deschise. simţind probabil ce avea să urmeze. Al treilea rămase aprins. Apoi merse la cutia siguranţelor. Simţea acum un imbold extraordinar de a se grăbi. suspicioşi. Era foarte întunecată. Capacul conductei era din oţel perforat. îndepartându-se de lift.teancuri şi legate cu sfoară. o vârî sub braţ şi aprinse un chibrit. apoi apăsă cu piciorul pe ea. ca să-l poată apuca dinăuntru. pescui din buzunar plicul de chibrituri cu care-şi aprinsese ţigările. Richards luă o rangă şi merse mai departe peste pardoseala din ciment crăpat.

Scosese mai mult de jumătate înainte să se stingă luminile din subsol. Îl trase încetişor. Când aprecie că buza capacului ajunsese pe poziţie. Încetişor. şi alunecă fără probleme vreo patru metri până acolo unde conducta devenea orizontală. rotindu-se. după aceea se strecură şi el. Capacul căzu cu un clang.Nu mai avea alte chibrituri. Pentru că suntem la capătul conductei şi nu putem sui şi nici nu putem coborî. o vârî într-o fisură a peretelui de ziare care îi ajungea la înălţimea pieptului şi aşteptă până văzu că focul se întindea. Richards îşi relaxa genunchii. sprijinindu-l tot mai mult cu muşchii gâtului. Coborî mai întâi picioarele înăuntru. începu să se zbată. se propti cu genunchii în pereţii conductei: şi ridică braţele deasupra capului. Apoi degetele lui bâjbâitoare găsiră marginea conductei şi lunecară mai departe până apucară capacul. Tălpile i se opriră în porţiunea orizontală şi rămase acolo ca un beţiv rezemat de un stâlp. blocat. şi lunecă în jos precum un băieţel pe topogan. Avea prea puţin spaţiu ca să se mişte. până ce ajunse 68 . blocat. şi dacă MOTORINA explodează o să fim prăjiţi de vii şi. Lumina flăcărilor era strălucitoare acum. mult calm. porni spre conductă. Încetişor. Calmează-te. dându-i peste cap încheieturile mâinilor. dar trebuie să ne găsim calmul. Claustrofobia deveni imensă. reveni la cutia cu siguranţe şi începu să le smulgă dinăuntru. îi bolborosea mintea. Richards credea că avea să explodeze. Conducta era plină de mâzgă. a focului. Prins. Mergea încet.. ajutat şi de lumina pâlpâitoare. Uriaşul rezervor de motorină folosită la încălzirea Tinerilor Creştini era construit în peretele alăturat. smuci puternic. Prins în capcană. Un urlet metalic i se adună în gîtlej dar îl înfrână. O luă la fugă. e îngrozitor. sufocantă. Putea exploda. Mult.. iar pârâiturile acopereau orice alt sunet.. Cînd creştetul îi ajunse sub nivelul pardoselii. Pipăind. Nu putea trece însă în al doilea segment.. I-adevărat. e foarte nasol. tot mai puternică. Cotul era prea brusc.

Avansa lent. şi că pur şi simplu avea să rămână acolo. Acum era lumină în conductă. dar s-ar fi putut să fie doar imaginaţia lui. pe fundalul pârâiturilor focului. Era aproape gata să pătrundă. şi din ce în ce mai cald.. cu genunchii îndoiţi în direcţia corectă. Mâzga acţiona ca un lubrifiant.. Icnind. singurele care îi puteau oferi un sprijin. acum supraexcitată şi febrilă. pielea de pe spate zgâriată şi însângerată. începu să se retragă în bezna necunoscută a conductei. . şi cămaşa i se ridică până la omoplaţi. Capacul perforat proiecta umbre de zăbrele pe chipul lui chinuit. i se păru că aude ţipete şi comenzi.. gâfâind. şi a braţelor care erau aproape smulse din umeri.. precum un dop de şampanie. ca să aibă mai mult spaţiu. fundul şi şoldurile îi ţâşniră brusc în conducta orizontală. Fesele se opriseră în cotul ceramic de deasupra traseului orizontal. ajutându-l. Foarte slab. cu excepţia capului. în locul spatelui. cu faţa brăzdată de mâzgă şi excremente de şobolani. putea luneca mai mult. de fiecare dată când inspira. Când începuse să creadă că n-avea loc. umerii îi atingeau metalul. Conducta se îngusta mai mult.cu pieptul rezemat de conductă. Slavă Domnului că-s nemâncat. şi acum obrazul îi era lipit de mâzga conductei. Se zgârie îngrozitor pe spinare când genunchii îi lunecară. îşi arcui spatele cât putea mai mult şi începu să se împingă cu palmele şi fruntea. Ridică braţele deasupra capului. Apoi 69 . Tot zadarnic. fără să se poată mişca în nici o direcţie. retrăgându-se încetişor. Le coborî. 068 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. şi încetul cu încetul genunchii începură să-i lunece spre înapoi. lăsându-şi picioarele în conducta orizontală până ajunse în genunchi. Începu să-şi flexeze muşchii coapselor şi pulpelor într-un ritm epuizant. cam cincizeci de metri. Se găsea acum în porţiunea orizontală. Proptit în piept şi pântece. apoi se opri. ca o cârtiţă.

Conducta începuse să se încălzească de la explozia colosală şi incendiul de undeva deasupra. brăzdând murdăria neagră cu care se mânjise în conductă. ca un câine. şi era mult mai mare . Apa murdară şi vâscoasă îi ajungea pînă la glezne. parcă de gheaţă după dogoarea conductei. apoi într-o strălucire roşiatecă. Lumina trecu treptat în galben. Recorderul din buzunar se bălăngănea şi zăngănea când încercă să-şi iuţească retragerea. lovind din când în când conducta cu fundul. un val de aer fierbinte îl izbi în faţă. Începu să-l încerce durerea de cap.rezervorul de motorină din subsolul Tinerilor Creştini explodă cu un bubuit care stârni atâtea vibraţii de rezonanţă în pereţii conductei. să vadă ce era. şi făcându-l să semene. Continuă să se retragă. Apoi. strângând din ochi. cu cerculeţul luminat în capăt. Noua conductă cotea la nouăzeci de grade. şi atunci îşi coborî prudent picioarele. Trebuia să rişte. în lumina slabă şi pâlpâitoare a focului reflectat. Se opri numai pentru o clipă să privească înapoi conducta mai mică. Aerul era fierbinte. Richards se strădui să se convingă 70 . brusc. Fără tragere de inima. Acum pereţii erau prea fierbinţi ca să poată fi atinşi. O să mor pârlit aici. cu gustul unsuros al motorinei. Transpiraţia îi curgea pe chip. Richards nu avea intenţia să se coacă acolo precum un cartof.îndeajuns ca să umble aplecat. încît aproape îi sparse timpanele. până ajunse cu genunchii în dreptul buzei conductei. Gâfâia întretăiat şi scurt. Faptul că putea zări lumina de la o distanţă atât de mare. Pantofii îi intrară în apă rece. de reflexia focului. Zări o lumină albă. picioarele îi spânzurară în gol. de parcă luase foc o încărcătură de fosfor. însemna că fusese cu adevărat o explozie de proporţii. Încercă să privească pe sub burtă. neplăcut de respirat. Continuă să se retragă. dar ochii îi erau orbiţi de lumina exploziei. obligându-l să-şi plece capul. vârându-i pumnale înapoia ochilor. sprijinindu-se numai pe genunchi şi coate. După câteva clipe. cu un indian pictat pentru război. O să mor pârlit.

dar poate că n-aveau să descopere pe unde scăpase decât abia după stingerea incendiului. doar ocazional câte un vehicul greu de sol. ceea ce era bine. însă lumina. Acum. în direcţia în care curgea apa. văzu că afară nu se întunecase încă. izbutise să ajungă în miezul oraşului – la cei asemenea lui. plescăind. De fapt. Vânătorii. De data aceasta. Un şobolan înotă pe lângă el. Circulaţia nu era prea mare.. şi vuietele fantomatice din alte conducte (ce se întîmplă dacă trage cineva apa la closet peste capul meu. şi auzind doar gâlgâitul apei. simţul timpului îi fusese complet dat peste cap. Lumina era surprinzătoare deoarece i se păruse că umbla de nu ştiu câte ore prin canale. apropiindu-se o clipă şi privindu-l cu ochişori scânteietori. şi raze de lumină de grosimea unui creion îi apăsau monezi de soare pe piept şi umeri.. Acestea din urmă îl făcuseră să creadă. uluit de lumină. corect i se păruse şi faptul că nu-i puteau da de urmă în Boston.că Vânătorii n-aveau să-l considere mort în infernul din subsolul Tinerilor Creştini. fără să vadă nimic. Degajau până şi izul răului. şi nu vroia să dezvăluie prea mult din ceea ce-l înconjura. băgă o casetă şi începu să-şi filmeze pieptul. . ce ai văzut? Nu. Pentru a-şi trece timpul. Cu toate acestea. capabilă să se folosească de orice sursă luminoasă. mai degrabă din noroc decât datorită vreunui instinct de orientare. că. Ei fuseseră! O ştia. Capacul avea mai multe găurele rotunde. Totuşi. privind la capacul aflat la vreo cinci metri deasupra lui. plescăitul vreunui şobolan. În beznă.. nu avea curaj să iasă înainte de căderea întunericului. Richards îl urmă. Ştia că banda era „ultra-rapidă”. luă recorderul. De când ajunsese aici nu trecuse nici o pernă de aer. până la camera de la etajul cinci pe invizibili curenţi psihici. şi o bandă de Honde. Plutise în sus. 067 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Stătea lângă scară privind în sus. nu vorbi şi nici nu făcu alte 71 . I se părea o apreciere corectă.. îşi spuse morbid Richards). Poate că nici nu ţi-au dat.

se gândi băiatul puţin speriat) ieşea de acolo. care ieşea din iad ca să-l înhaţe pe Cassie. se apropie mai mult de intrarea fundăturii... Puştiul negru. dar arăta al naibii de rău. Acum împingea capacul într-o parte. Toţi mergeau în iad după ce mureau. Se aşeză pe cea de-a treia treaptă a scării şi aşteptă înserarea. — Nu mă-mpunge! răcni. şi nebun. Raiul era pentru drogaţii cu Push. N-avea coadă sau coarne. agăţându-se cu disperare de ziduri. Era prea obosit. acum. Mama zicea că avea să ajungă în rai. Dracul era Omul. După aceea. zăngănind. Doamne sfinte. de şapte ani. pentru a-şi trage răsuflarea. o puse lângă cealaltă. Era hăituit de aproape treizeci de ore. Trebuia. Nişte umbre se clintiră. şi dracul îl prinse brusc. Capacul canalului se ridica. — Ş-ş-ş-! Taci! Taci! Dracul îl scutură. îşi spuse el. încercă să fugă. să fie cu Dicky şi ceilalţi îngeri. şi se aplecă pentru o secundă pe asfaltul crăpat şi peticit. Trebuia să fie o cale prin care să scape de asta.. se mişcară din nou. alerga spre fundătură.. nici nu era roşu ca în carte. 'tu-i.. Băiatul credea că era o vrajă. capacul lunecă într-o parte. se opriră..giumbuşlucuri. şi ceva – un ochi? – sclipi. privind strada. făcându-i dinţii să-i 72 . Cineva (sau ceva. Încercă să se ridice. 066 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Puştiul icni. . Pe caldarâm fusese o mişcare bruscă. . şi dracul îi împungea în fund cu o furcă. Nu mă-mpunge cu fu'ca. Ar fi dorit să poată scăpa de bănuiala sâcâitoare – aproape o siguranţă – că înregistrările îl deconspirau. Văzuse o poză a dracului în cărţile uşchite de Bradley din Biblioteca Publică Boston. Se opri iarăşi. Poate că era dracul.. Ar fi putut să fie dracul. dar nu se auzi decât o şoaptă răguşită.. şi acum... se gândi când Richards ieşi pe jumătate din canal. şi căzu pe jos. într-un loc unde nu era nimic. Când caseta se termină.

Ce naiba. — Ştii vreun loc mai retras unde putem merge? — Nu m-omorî. băieţaşi. Ochii puştiului. Să nu m-omori. Mi-a zis Bradley cum s-o repar. Stacey.clănţăne în gură. zice băiatul. Iel are cărţi. Bun. nenică. Băiatul trase peste intrare o bucată murdară de ţesătură neagră şi moşmondi ceva. o să te bată de-o să te caci pă tine şi-o să te pună să-l mănânci. Ţi-o dau dacă nu m-omori. crezi că vreau să mă beleşti. La capătul acesteia. replică nervos Richards. — Nu-s băieţaş! Io-am şutit bateria-asta! Privirea jignită îl făcu pe Richards să surâdă. o lumină slabă le dezvălui chipurile. — Stacey. înainte de a ajunge între pereţii lipsiţi de ferestre a două clădiri înalte. Peste o clipă. dacă n-ar fi fost şi el atât de speriat. şi Richards se lovi la cap înăuntru. Ţinându-l de mînă. băiatul îl conduse din fundătura acoperită cu gunoaie. — O să vezi că sunt. păru că discută de unul singur: Trebuie să 73 . — Bun. se ridicară spre el. Se opri şi-şi trecu degetele prin păr. morăcănos: Stacey. Mă crezi? — Da. nici măcar nu-s mare să variez. — N-o să te omor. Am şi-o pungă de fise. intră într-un coteţ făcut din cărămizi şi placaje. Eşti popo? Ie greu de zis cu-atâta murdărie pe tine. Îl examina atent pe Richards. puştiul legase un beculeţ la o veche baterie de automobil. înspăimântat. albi în înserare. Cum te cheamă. În nici un caz. Era cu puţin mai înalt de un metru. — Io am şutit-o. Apoi. Bradley ie-n Cuţitari. în alta. Ar fi izbucnit în râs. vorbi el. puştiule? — Nu-s puşti. — Nu eşti dracu'.. Sunt urmărit. dacă ţipi. ieşti urmărit. Dracul privi în jur. Dacă m-omori. Doar n-ai ieşit din canalul ăla ca să cumperi poze cu femei. — N-o să ţip. Îi amintea băiatului de unul din tipii aia comici din Înoată cu crocodilii. N-am nimica. Când vorbi din nou. Expresia de pe chipul lui era aproape amuzantă în groaza ei teribilă. şi băiatul amuţi. Ce.. am. rosti dispreţuitor băiatul. — Bine. — Nu omor pe nimeni.

— Trei mangoţi. nenică. De-asta-mi place aici. Ţipă toată ziua. — Şi-o să mă pună să-l mănânc. pentru Dumnezeu.. şefu? — Nu. ca să nu-l vadă. 74 . N-o să mai ţipe atâta. Şi decât pe dracu! Plecă. insistă Stacey. P-ăştia-i urăsc mai mult ca pe toţi. . — Neodolari. se enervă băiatul. Stacey? — Păi.. într-un loc scufundat în beznă.. — Nu-ncerca să-l omori pe Bradley. are cancer. şi apare un puşti. Ştiu. Richards scoase un neodolar şi-l întinse băiatului. spuse Richards şi adăugă iute: O să ţi-l dau pe şest. Bărbatul se schimbă la faţă de parcă fusese izbit de cineva nevăzut. Aşteaptă până o să fie singur. şi nu-ţi doresc nici ţie. adăugă el. Sor-mea Cassie. se lăsă pe spate şi adormi.. Stinse becul. Bărbatul era prea obosit ca să-i mai fie cu adevărat frică. Un puşti. — Nu. un puşti de şapte ani cu viaţa lui Richards în mâinile lui murdare. Trei. Vrei doi mangoţi. — Ieşti tâmpit dacă crezi aşa. Mănânci căcat. nu mai capeţi nimic. — Fac opt în martie. Zăpăcit. da. pentru trei mangoţi po' să-i iau lui Cassie ceva dă la farmacie. Dar să vină singur.mă-ncred în cineva. O să te bată de-o să te caci pă tine. Băiatul se opri. Fugi şi adu-l. cum dracu'! Neîncrederea îi apăru în ochi: Doar n-ai ieşit din canalul ăla cu doi mangoţi. — Da.. când instinctele lui atât de încercate îl treziră. Tocmai începuse să viseze. — Mai capeţi unul dacă-l aduci pe fratele tău. Acesta îl privi cu o uimire vecină cu spaima. 085 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Isuse. Şi dacă-i aduci pe presari. Io am şutit bateria. băiete. Vrei o priză.. Adu-l. zgâriate. n-ai nici măcar şase ani. pe jumătate ieşit din coşmelia lui. — Bine. — Nenică.

Se opri şi ochii i se lărgiră. Io am ştiut de la-nceput că nu ie dracu'. — N-am. — Aşa-i.. nenică. Cârpa de la uşă se mişcă. pe o ladă de portocale ruptă. I-ai ras pe Creştinii de pe Huntington Avenue. Avem de vorbit şi n-o putem face-aici. gândindu-se.. — Eşti greu de tot. apoi îşi aminti. Îşi privi cuţitul. îi strecură trei neodolari şi Stacey îi făcu să dispară. Îl privea pe Stancey şi un alt negru. încuviinţă obosit Richards. ghemuindu-se.. Mi-e indiferent. — Dac-ai arme. bărbatul îl privi. înaltă de doi metri. Io am ştiut căi v'un nasol. şi-l examina pe Richards cu un amestec de ură şi interes. Asta înseamnă probabil cin'şpe. — A ieşit din canal. Bradley? — Ia mai taci şi lasă bărbaţii să discute.. Băiatul fu admonestat cu un sâsâit. Acu ştiu de ce. Gaborii patrulează peste tot. — O luăm prin spate. Nu-l tai. Un şiş făcu clic şi scânteie în mâna lui Bradley. — Bine. Aproape că strigă. rosti în cele din urmă. Hei! Eşti tipu' de la LibVe. Bradley tăcu. Când Bradley ieşi. neînţelegând. Chipul întunecat se despică într-un rânjet în partea lui inferioară: Ziceau c-ai prăjit cinci gabori. — Unde vrei s-ajungi? — Nu ştiu. şi Richards aprinse lumina. — Nu cr. păru surprins să-l vadă. înainte ca mormăitul lui Stacey să-l aducă la realitate: — Dacă mi-a spart becu'. o înspăimântătoare armă organică. Pentru o clipă. Bradley intră complet înăuntru. Trebuie s-o şterg din Boston. dă-le jos. Stacey îl izbi pe Richards în fluierul piciorului. şi se aşeză vis-a-vis de Richards. şi-l închise. E prea riscant. era îmbrăcat cu bluzon de motociclist. — Trebuie să vii acasă cu mine şi Stacey. fi. Noul venit avea în jur de optsprezece ani.începutul unui coşmar îl încercă pentru o clipă şi crezu că un uriaş câine poliţist îl vâna. 75 . interveni cu importanţă Stacey.

… 064 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ... Femeia era foarte bătrână; Richards se gândi că nu văzuse niciodată pe cineva atât de bătrân. Purta un capot din bumbac imprimat, cu o ruptură mare sub braţ; un sân obosit şi zbârcit i se bălăngănea acolo în vreme ce gătea alimentele cumpărate cu neodolarii lui Richards. Degetele îngălbenite de nicotină tăiau rădeau şi curăţau de coajă. Picioarele, lăţite până la forma unor barcaze groteşti, erau încălţate în papuci din molton roz. Părul părea încreţit de un fier ţinut cu o mână tremurătoare; era tras spre spate, într-un fel de piramidă, de către plasa răsucită care se desfăcuse la ceafă. Faţa ei era o deltă a timpului, nu cafenie sau neagră, ci sură, brăzdată de o infinitate de riduri, zbârcituri şi piei. Gura lipsită de dinţi manevra cu dibăcie ţigara, suflând norişori de fum albăstrui ce păreau că atârnă în faţa şi spatele ei, precum mănunchiuri de bile albastre. Se mişca înainte şi înapoi, descriind un triunghi între tocător, cratiţă şi masă. Dresurile din bumbac îi erau rulate la genunchi, iar între ele şi tivul fluturând al capotului, varicele se întindeau ca nişte arcuri. Apartamentul era bântuit de stafia verzei de-mult-dispărute. Într-un dormitor îndepărtat, Cassie, ţipă, plânse, apoi amuţi. Bradley îi explicase lui Richards, cu un fel de ruşine furioasă, că nu trebuia s-o bage în seamă. Avea cancer la ambii plămâni, iar acum îi cuprinsese gâtul şi stomacul. Avea cinci ani. Stacey plecase afară. Pe când vorbea cu Bradley, mirosul înnebunitor al cărnii puse la fiert laolaltă cu legume şi bulion începu să se împrăştie prin odaie, alungând varza şi făcându-l pe Richards să-şi dea seama cât era de flămând. — Te-aş putea turna, nenică. Te-aş putea mierli şi să-ţi fur toate lovelele. Să predau cadavrul. Mai câştig o mie de mangoţi şi-am lovit-o. — Nu cred c-ai face-o, spuse Richards. Ştiu că n-ai putea. — Oricum, de ce te-ai băgat în asta? întrebă nervos Bradley. De ce eşti fraierul lor? Eşti în gît după parale?
76

— Pe fetiţa mea o cheamă Cathy, rosti Richards. E mai mică decât Cassie. Are pneumonie. Şi ea plânge tot timpul. Bradley tăcu. — S-ar putea însănătoşi. Nu-i ca... a voastră. Pneumonia nu-i mai rea decât o răceală. Însă îţi trebuie medicamente şi un doctor. Astea costă bani. Era singurul fel în care puteam face rost de bani. — Tot eşti un fraier, vorbi Bradley cu un ton sec. Juma’ din lume îţi dă muie în fiecare seară la şase jum'ate. În lumea asta mai bine să te cureţi, ca Cassie. — Nu cred aşa ceva. — Atunci, eşti mai tare ca mine, nenică. Mai de mult l-am băgat pe unu-n spital; cu un buzunar în burtă. Un tip cu lovele. M-au vânat trei zile gaborii. Da' tu eşti mai tare ca mine. Luă o ţigară şi o aprinse: Poate c-o să rezişti toată luna. Un miliard de dolari. O să-ţi trebuiască să-ţi cumperi un tren ca să-i poţi duce, ce gura mă-sii! — Nu mai înjura, lăudat fie Domnul, rosti bătrâna care tăia morcovii. Bradley n-o băgă în seamă. — Atunci tu şi nevastă-ta şi puştoaica o să fiţi pe bune. Ai deja două zile. — Nu, făcu Richards. Jocul e trucat. Ai văzut chestiile alea care i le-am dat lui Stacey să le pună la cutie, cînd a plecat după cumpărături? În fiecare zi trebuie să trimit câte două până la miezul nopţii. Îi explică lui Bradley regulile, precum şi bănuiala lui că-l urmăriseră în Boston datorită ştampilei poştale. — Asta se-aranjează uşor. — Cum? — Nu contează. Îţi zic mai târziu. Cum o ştergi din Boston? Eşti periculos. I-ai şucărit rău de tot, cînd i-ai mierlit p-ăia la Creştini. O dă diseară la LibVe. Şi chestiile alea filmate cu sacul pe cap. Mişto! Mamă, se enervă el, când e gata mâncarea? Murim dracu' de foame. — Acuşa, răspunse bătrâna. Trânti un capac peste cratiţa ce bolborosea încetişor şi intră în dormitor, la fetiţă. — Nu ştiu, spuse Richards. Cred c-o să-ncerc să iau o
77

maşină. Am nişte acte false, da' n-am curaj să le folosesc. O să fac ceva – să-mi pun nişte ochelari de soare – ca s-o frig de aici. Mă gândeam s-ajung în Vermont şi dup-aia să trec în Canada. Bradley pufni şi se ridică să ia farfurii. — Au blocat deja toate ieşirile din oraş. Un gagiu cu ochelari de soare e şi mai suspect. O să te facă pilaf până să faci zece kilometri. — Atunci nu ştiu. Dacă rămân aici, o să te bage la complicitate. Bradley începu să aşeze masa. — Să zicem că facem rost de-o maşină. Tu ai mangoţii. Eu am un nume care nu-i dat în urmărire. Pe Milk Street e un ţigan care poa' să-mi vândă un Wint pentru trei sutare. O să-l pun pe-un tovarăş de-al meu să-l şofeze până-n Manchester. Acolo o să fie meserie, pentru că ei te ştiu blocat în Boston. Mănânci mamă? — Da, şi lăudat fie Domnul. Ieşi din dormitor: Sora ta a adormit. — Bun. Umplu trei farfurii cu tocană, apoi se opri: Unde-i Stacey? — Zicea că merge la farmacie, răspunse mama îndesând mâncarea cu o viteză ameţitoare în gura ştirbă. Zicea că ia medicamente. — Dacă fură de la cineva, îi rup oasele, făcu Bradley aşezându-se. — Nu-i nevoie, interveni Richards. Are bani. — Să ştii că noi nu luăm pomană, faţă-palidă. Richards râse şi-şi puse sare în mâncare. — Dacă n-ar fi fost el, probabil că acum eram la morgă. Sunt bani câştigaţi cinstit. Bradley se aplecă înainte, concentrându-se asupra farfuriei. Niciunul nu mai vorbi, până nu terminară de mâncat. Richards şi Bradley, câte două porţii; bătrâna trei. Când îşi aprindeau ţigările, se auzi o cheie scârţâind în broască, şi toţi încremeniră până apăru Stacey, cu o privire vinovată, speriată şi excitată. Ţinea într-o mână o pungă maro, şi-i dădu mamei o sticluţă de medicamente.
78

se răsti mama. Nu-s de-ai. Strivi ţigara: În portbagaj. Puştiul ridică ochii. — Vezi că-ţi curg balele pe cămaşă. ca Rich Goleon. Când o muri Cassie. Cine-o să aibă grijă de băiat? — Se descurcă şi singur dacă se-ntâmplă ceva. spuse el. — Lăudat fie Domnul.— Ie medicamente-a-ntâia. Aşa-i. Pe drumurile secundare bagă numa' d-ăia cu termen redus. — Cam periculos pentru tine. îl omor în bătaie. Stacey? Stacey scutură hotărât din cap. este? — Dacă ne prind. Ştie că mai e de stors de la noi. îl bate de se cacă pe el. vorbi Richards. ştergându-se la gură. — Dacă v'un gabor mârâie la Bradley. spuse Bradley. O luăm pe 495. — Nu mai vorbi urât. făcu Bradley. El şi cu mama. o să te mierlească şi pe tine. O să-l pun pe vreun tovarăş mai pe felie. Stacey? 79 . ochii îi scânteiară de admiraţie. să ducă Wintul în Manchester şi să-l lase într-un garaj automat. Ştie că Cassie are nevoie. — Şi ştie că dacă-i găsesc înţepături în braţe. Nu ia droguri. văzu că fratele său glumea. Moş Curry m-antrebat dă unde am doi dolari şi şapteşcinci de cenţi să iau medicamente şi i-am zis să mi-o sugă. căci Satana te va-mpunge cu furca. Vermont nu-i bun. — Tot e periculos. şi începu să înfulece. interveni Stacey. — Farmacistul n-o să meargă la poliţie? întrebă Richards. Treci şi mănâncă. — Curry? Nu. Gabori răi de tot. Păi. noştri. Când îl privi pe Bradley. Eu cu tine venim cu altă maşină. slăbănogule. — Ce spuneai de Manchester? — Aşa. nu vreau să fie îngropată ca un câine. slăbănogule? Nu eşti destul de mare. ne-am căcat noi. Ochii băiatului se lărgiră: — Mamă. Aşa-i. spuse Richards. Îi trase o castană în cap: Ai început s-o iei la frecat. ie carne-acolo! — Nu. — Păi n-o fac degeaba. rosti bătrâna. chicoti.

80 . Richards îşi termină ţigara în tăcere. lui Rich Goleou şi la alţi câţiva. Stacey şi Richards pe jos. şi Bradley se sculase. zăngănitul unei linguri în chiuvetă. Eu l-am făcut.. da. Nu-l mai anunţă la buletinele meteo. Apoi. Richards îl auzi pe Bradley ieşind din odaie.. — Bradley? — Ce-i? — Stacey zicea c-are numai cinci ani. — Cum de-are cancer pulmonar la cinci ani? Nu ştiam că se poate la vârsta asta. este? — Termină cu prostiile. I-am făcut şi mamei. Când se trezi era încă beznă.. Tu ai? — Nu. De mult. Cassie începuse să ţipe. Se întoarse. . Leucemie. — Nu ştiu. — Şi-n plus. Nu l-au mai anunţat de. Toţi trei dormeau în dormitorul cel micuţ. Suntem amarâţi. Ştiu eu mai bine ce am de făcut. aşteptând să se potolească. Dinspre pat se auzi un chicotit amar. Mama dormea cu Cassie. nici nu mai ştiu când. apoi continuă: Stacey are unul. făcându-l să pară ireal. N-ai nici un filtru nazal. şopti Bradley. nemişcat. Tăcu. şi ceasornicul lui interior îi spuse că era în jur de patru şi jumătate. Richards îl putea simţi pe Bradley stând undeva în bucătărie. Ţipetele fetei deveniră gemete izolate care se stinseră treptat.Stacey încuviinţă. Printre şuierăturile respiraţiei profunde a lui Stacey. se aşeză.. slobozi un vânt. în vreme ce Bradley merse să-i dea medicamentele lui Cassie. — În Boston nu-l mai anunţă din 2020. aşa-i? Care-i indicele poluării în Harding? Argoul urban îi dispăruse din glas. Nu şi cancer pulmonar. Le e frică. banii nu strică. apoi arcurile patului scârţâiră când se întinse. În tot anul trecut n-am avut două sute. — Eşti din Harding.. 063 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Costă două sute la solduri. Aşa-i? — Da. Aşa că' nu mai zice nimic despre asta..

Totuşi unii dintre noi mergem la bibliotecă de pe la doişpe ani. După aceea. — Gaşca. Am avut şi eu. Richards era sigur că Bradley cântărea ceea ce spusese deja faţă de lucrurile mult mai importante pe care le mai avea de spus. Dink a copiat desenul dintr-o carte. cînd Congresul Revizionist a abrogat-o. numerotată de la unu la douăzeci. Şi nu-ţi dă legitimaţia dacă n-ai în familie pe cineva cu venitul de cinci mii pe an.. 81 .. ştii? Nu-i interesează decât să-i caftească pe albi. — În Boston poţi intra fără legitimaţie? — Nu. când s-a îmbolnăvit Cassie. Se întreba cât anume ar fi fost prea mult. trebuiau să se închidă până la schimbarea vremii. Tăcu. Silueta de pe pat se ridica într-un cot: Fac prinsoare că ştii pe mulţi cu astm. Unii sînt numai cu motoarele. Avem un costum pe care-l îmbrăcăm când ne ducem. Ce naiba. şi l-am făcut din cutii de cafea şi chestii demontate de la maşini. E ascuns într-o fundătură. este? — Sigur ca da. Punem mâna pe câte un puşti cu lovele şi-i şutim legitimaţia. Richards mormăi încuviinţând. Făcu o pauză: Dacă râzi de mine. şi filtrele nazale le ţin în secţiunea specială. Când vorbi din nou. Toate cărţile cu indicii de poluare. Rahaturile de la Lib-Ve sunt pentru proşti. o făcu ezitând: — Noi am citit mult. — Rich şi Dink Moron au construit un analizor de poluare. Asta-i din aer. Pricepi? — Da. A fost lege pînă în 1997.— Faci mişto de mine? — Nu. — Nu râd. nenică. am început cu poluarea. Ştiai că în 2012 toţi din Tokio erau obligaţi să poarte filtre nazale? — Nu. — La început citeam numai porno. uzinele. În 1978 aveau o scară a poluării aerului. şi nivelele smogului. te tai. sau ce dracu producea poluarea. — Cînd ajungea la doişpe. Ne-am făcut o cheie după un mulaj. ştii. Ne ducem cu rândul.

Două bucăţi de material izolant şi la mijloc niţică vată mentolată. Acum. Cineva ar putea să-şi facă legitimaţie de cititor. — Inversiune de temperatură. furnalele mari merg zi şi noapte. Aşa vor barosanii. Richards nu spuse nimic.. şi nu bate pic de vânt.. Ştia. În august şi septembrie aerul e ca siropul de tuse. Nu-i putea găsi o definiţie. Inspiri. Altfel s-ar putea speria cineva. şi să afle că din 2015. o să scrie astm. ne omoară. Da' cancerul pulmonar. — . Este că ştii mulţi din ăştia. — Despre asta nu se vorbeşte. Nouă ne-au dat Lib-Veul ca să nu mai ieşim în stradă şi să mierlim fără necazuri. Asta echivalează cu fumatul a două pachete de ţigări pe zi. — Când o să moară Cassie crezi c-o să scrie cancer pe certificatul de deces? Pe dracu. Şi-l paradesc într-una. — Emfizem? Richards răsuci cuvântul pe toate feţele. Ăi bătrâni mor pe capete. şi mulţi fac astm. cancerul pulmonar a crescut cu şapte sute la sută. Am scos-o dintr-o proteză auditivă. şi inspiri.. pe care am cumpărat-o cu şapte dolari de la amaneturi. Ăla care l-am făcut lui Stacey. E emfizem. — Chiar aşa-i? Sau le inventezi acum? — Am citit într-o carte. dar tot te sufoci. Nenică. Da' e din cauza aerului. deşi părea familiar. Într-o zi nasoală ajunge şi la patruzeci şi doi. după carte. Filtrele alea nazule de două sute de dolari sunt o porcărie. Şi pe alea nu şi le pot permite decât barosanii.. rosti mohorât Bradley. Richards se gândi. de parcă i-ar fi citit gândurile. Ştia pe mulţi care muriseră aşa.. Era uluit. Atât. Lib-Veul ne 82 . continuă Bradley. în Boston nivelul de poluare este douăzeci într-o zi bună. Am folosit o fărâmă atomică mai mică de-o gămălie de ac. Singurele bune sunt alea de la General Atomics. sigur că da.. — Ţi se umflă toate ţesuturile din plămâni.oricine ştie să stea în casă când o cald şi înnorat. Cum îţi place? Cel mai ieftin filtru G-A de pe piaţă e şase mii de neodolari. a costat zece dolari. numai şi numai a aerului. Pe certificatele de deces scrie astm. — Ce spui tu nu-i astm.

. au avut pică pe albi. să-i calce în picioare. privea fascinat. 062 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. apoi se topi într-o altă imagine. Să le arăt. să le ia filtrele nazale şi să-i arunce în stradă. Se opri şi apoi adăugă visător: Uneori mă gândesc c-aş putea da totul în vileag. Fiecare individ ar putea deţine un filtru.omoară. Ba şi mai bine. Pe ecran apăru un prim-plan uriaş al lui Richards. cu repetiţia în urechi. — Priviţi. şi Bradley porni LibVeul. — Şi eu-i ajut. Le trebuie doar un motiv.. de această 83 . — Nu vrei să te vezi? Richards descoperi că voia. Să le spun. rosti el. într-un ocean de întuneric. Eşti urmărit. în vreme ce el scoate iepuri din pantaloni şi-i pune în pălărie. Richards alunecă în somn. şi când apăru genericul Fugarului. Plecăm diseară.. Burns se înălţară înaintea lui Richards. — Gata. dacă Reţeaua ar dori-o. Din mijlocul unui spot strălucitor. Bradley şi Stacey apărură pe la şapte. Rămase acolo câteva clipe. — Asta nu-i vina ta. — Acum? Bradley zâmbi fără voioşie. dac-aş vorbi zece minute la Lib-Ve. Acesta este unul dintre lupii ce umblă printre noi. E ca un scamator care te face să te uiţi cum cad fursecuri din decolteul asistentei... spuse Richards. nenică. Vreme de treizeci de-ani.. Chipul lui Killian şi al lui Arthur M. un motiv. Richards rămase toată ziua înăuntru. Un motiv. în vreme ce Bradley plecă să aranjeze cu maşina şi cu cel care avea s-o ducă în Manchester. Bobby Thompson se uita drept în camera de luat vederi. — Oamenii-s furioşi.. rosti Bradley. .. Ar fi dorit să-i zdrobească.

— Ce veti face dacă-l vedeţi pe stradă? — ÎL RAPORTĂM! — Şi ce-o să facem noi. şomerii. Cine este el în astă-seară? Unde este el astă-seară? Priviţi-l! Ţineţi-l minte! Thompson dispăru şi începu prima din cele două casete filmate de Richards în decursul dimineţii. Voi. dispăru complet. Din nou Thompson.. în flăcările din subsolul Asociaţiei Tinerilor Creştini din Boston. după ce acoperiseră cu cearşafuri ferestrele şi toate mobilele din cameră. Recorderul fusese ţinut de bătrână. ucişi de acest criminal care a pus o capcană vicleană. sunetul deveni un amestec de fluierături. şi-n ghetouri şi-n blocurile ieftine.dată a falsului John Griffen Springer. când îl vom găsi? — ÎL UCIDEŢI! Richards izbi cu pumnul în braţul şubred al singurului fotoliu din bucătăria-sufragerie. — Se pare că s-a pierdut sonorul. Buzele lui Richards se mişcau. cu o expresie gravă: — În seara aceasta. dar nu se auzea nimic. După încă o clipă. Voi.. Voi. dar n-avem nevoie să mai ascultăm delirurile anarhiste ale acestui criminal pentru a ne da seama cu cine avem de-a face. c-o să te lase pe post? întrebă batjocoritor 84 . Ieri după-amiază. Stacey le expediase de la o cutie poştală de pe Commonwealth Avenue. nu? — Nu! răcni publicul din sală. — Pentru toţi care vă uitaţi acum. (Brusc. cei din bandele de motoctclişti. puştii arestaţi pentru droguri care nu le aveţi şi crime pe care nu le-aţi comis. interveni calm Bobby Thompson. Vouă vreau să vă spun despre o hotărâre criminală de-a vă lipsi până şi de. mă adresez în special locuitorilor Bostonului. deoarece Reţeaua vrea să fie sigură ca nu vă adunaţi şi nu discutaţi împreună. cinci poliţişti au pierit într-o moarte înfiorătoare. Nu tehnicienii. rosti apăsat imaginea lui Richards. cei care locuiţi în Dezvoltări. pârâituri şi ţiuituri. nu tipii din vile – adică nu rahaţii. Voi. din partea opusă a oraşului. — Nenorociţii dracului! — Ce credeai. nemiloasă.

va ucide.. Foarte încet. cincizeci şi patru – de libertate.Bradley. În ea. rosti imaginea. acum vocea lui Thompson era scăzută şi răguşită de emoţie.. o trompetă cânta onorul militar. nenică.. O sută de dolari pentru fiecare oră acum. sau era o sinteză făcută din benzi audio. Fotografiile fuseseră făcute probabil în decursul unui exerciţiu de absolvire al Academiei de Poliţie. Câte o sută pentru fiecare din aceşti cinci bărbaţi. Richards le ceruse spectatorilor să intre în biblioteci. Benjamin Richards! Glasul avea tonalitatea poruncitoare. pline de speranţe. O să. Îngheţat.. Bărbatul care va minţi. vorbi Thompson. va înşela. să incendieze şi să distrugă. Cînd caseta se sfârşi. Toate astea le-a mai făcut.. în85 . Bărbatul care va aţâţa o armată de infractori de-ai lui. Şi un surplus de cinci sute de dolari. mişcător de vulnerabili. Nu. Citise o listă de cărţi referitoare la poluarea apei şi aerului pe care i-o dăduse Bradley. Păreau adolescenţi.. Neveste surâzând. Continua în acelaşi stil. ca să terorizeze străzile. — Iar acestea. — Nu m-am gândit la asta. — Îmi dau seama. Nu-şi dădea seama dacă vocea îi era imitată de cineva. acestea erau familiile lor. Bărbatul care va ucide. — Iată-l.. plini de viaţă şi speranţă. Lua-o-ar dracu pe Administraţia Jocurilor. însă câţi dintre cei două sute de milioane care urmăreau emisiunea aveau să-şi dea seama. să ştii că ţi s-au plătit banii însângeraţi... Începu a doua casetă. Buzele păreau că articulează alte cuvinte. Pe ecran începură să apară chipuri de poliţişti tineri. iar lui Richards îi venea să-şi astupe urechile şi să fugă din cameră. Lua-i-ar dracu pe toţi poliţiştii. O să-l ucid pe orice poliţist îmi iese-n cale.. Mulţi copii. — Lua-v-ar dracu pe toţi. să solicite permise şi să afle adevărul. Mă şi mir c-au lăsat începutul. ecranul se împărţi în două: chipul lui Thompson şi stop-cadrul lui Richards. Imaginea lui Richards deschise gura. să violeze. de gheaţă a Vechiului Testament: Priveşti? Dacă da. Copii făcuţi să zâmbească în faţa obiectivului.

— Termină! izbucni sălbatic Stacey. nu! Nu. Taci. deoarece un om rău şi lacom. 061 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… 86 . Te rog. — Asta te-aşteaptă. Ce zici? — Poate c-o să-i omor. o să sui la etajul nouăzeci al locului ăla şi-o să-i frig pe viermii care au făcut toate astea. Cassie îşi dormea somnul ei sedat. — Cinci sute de dolari. Bradley stinse aparatul şi se întoarse către el. cinci neveste. Mâna caldă şi puternică a lui Bradley îl atinse pe gât. nenică. Da. rosti gânditor Richards. înainte să mă termine.greţoşat.. Iuda a căpătat treizeci de arginţi. şi glasul îi era plin de o ură infinită şi dispreţ.. Nu mai vorbi de-asta! În cealaltă încăpere. cu un pistol. Înseamnă cam şaptesprezece dolari şi douăzeci şi cinci de cenţi pentru fiecare mort. Din nou pe ecran. . Ucigaş nenorocit şi blestemat! O să te-omoare Dumnezeu! — Omorâţi-l! răcnea publicul. lucrezi ieftin. chipul lui Richards. transformându-se într-un vuiet scandând: Nu. Richards lasă capul în jos. Taci. — Taci.. apăsându-şi dosul palmei peste gură. Cinci poliţişti. da. vorbea Thompson. — Ucigaşul! O femeie plângea. Aveau să-l linşeze dacă-l zăreau. Vrajă! Probabil c-au fost de fapt nişte duri d-ăia bătrâni. văduvă şi orfan. nouăsprezece copii. Undeva. chiar în această clipă. golit de orice sentimente cu excepţia unei expresii de sete de sânge. n-aveau să-l raporteze. iar peste toţi glasul lui Thompson: — Priviţi-l! Şi-a căpătat banii însângeraţi – dar cei care ridică sabia va pieri de sabie. nenică.. Şi fie ca mâinile tuturor oamenilor să fie ridicate împotriva lui Benjamin Richards! Ură şi spaimă în toate vocile. — Hei. o mamă îi spune băieţaşului ei că tăticul nu va mai veni niciodată acasă. dar tu nu ceri nici măcar atât. de moarte. Ben Richards. spuse Richards. dur. Poate c-o să am bafta să-i rad pe toţi.. dezgustat. rece.. Taci. Poate că. Asta-i şmecherie.

Stacey începuse să chicotească. Richards stătea nemişcat. De fapt. cu gura şi nasul lipite de punctuleţul luminos care era gaura cheii. şi pe-a-colo mai răzbătea puţin aer. Era completat cu o cravată maro şi un ac fin de aur cu emblema Asociaţiei Naţionale pentru Sprijinul Oamenilor de Culoare. Altfel te bat de te caci pă tine. se răstise Bradley. Bradley îi spusese că drumul avea să dureze cel puţin o oră şi jumătate. completase mama. avorturi garantate) la un om de afaceri distins. Îi deschid portbagajul. — Gălăgia. Era un Dillon Street sobru. — Bănuisem că vei aprecia transformarea. O dată se auzi răcnetul unui puşti şi bubuitul unui pietroi. Sunt managerul districtual al companiei Raygon Chemicals. — Arăţi grozav. cioară. îi spusese. prietene. rostise Bradley cu demnitate. 87 .Bradley nu îndrăznise să facă găuri în portbagaj. Perna de aer se ridică zgâlţâindu-se. — Lăudat fie numele Domnului. După aceea. cenuşiu ca pereţii de bancă. Bradley scosese şi garnitura de etanşeizare interioară a capacului. Dacă n-ai baftă. — Controlează cam o maşină din zece. de jur împrejur zgomotele traficului şi tot mai multe opriri la semafoare. e de-a dreptul incredibil. şi Richards se izbi cu capul de capac. rade câţiva porci. care ştia exact ce poziţie îi conferea culoarea pielii. cu două sau poate mai multe opriri la punctele de control. se uită peste tot. Am iniţiat cîteva afaceri prospere în această zonă. la două rânduri. şi amintindu-şi cât de diferit arăta Bradley în costum. strângând uşor pistolul în mână. aşa încât Richards se făcuse ghem. spuse Richards. Înainte de a închide portbagajul îi dăduse un revolver mare. un'şpe la unu. Bradley făcuse saltul de la jerpelitul membru al unei bande (păzea. Oameni foarte sociabili. Bostonul este un oraş minunat. Şansele sînt bunicele. gravidele. Maşina se legăna peste străzile desfundate ale oraşului interior.

Eşti periculos... Strânse revolverul. sau pe varianta ei. .. chipuri angelice pe trupuri contorsionate. vă rog. şi coborî într-o spirală. pregătiţi permisul şi înmatricularea. Ieşti dat dracu' dă haios. 060 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.. continuase Stacey să chicotească. Într-atât de periculos încît să controleze o maşină din opt? Sau una din şase? Sau pe toate? Maşina se opri.. Începuse deja. Permisul şi înmatricularea.... Richards simţea ace de tensiune în picioare.. Nu-s şanse rele. pregătiţi.. pe o suprafaţă mai netedă.. Maşina mări viteza şi garda la sol. trageţi pe dreapta. rostea vocea autoritară. Se întrebă dacă poliţistul avea să-l ciuruiască cu automatul când 88 . Richards îşi umezi buzele şi strânse mai puternic arma. apoi încetini brusc şi înainta lent. plictisită.. Fie pe 495. Bradley făcându-şi numărul. Ochii lui Richards se mişcau aidoma unor iepuri încolţiţi. Dumnezeule. Se părea că poliţistul (sau Garda Guvernamentală? se întrebă Richards într-un colţ al minţii) era gata să se târască în portbagaj după el. dacă n-avea actele care-i trebuiau? Dacă nu exista o Raygon Chemicals? Portiera din spate se deschise şi cineva începu să cotrobăie pe banchetă.— Îi imiţi aşa dă bine.. Unu la un'şpe. Portiera se trânti. Deja. În faţa ochilor săi tremurară imagini de poliţişti morţi. O portieră se deschise şi se închise. Paşii ocoliră maşina.. Erau pe o rampă de intrare. menţinând maşina la doi centimetri deasupra şoselei. neintimidat. porcine.. Teribil de aproape. un glas răcnea cu o regularitate monotonă: — Trageţi pe dreapta. nenică. managerul districtual al companiei Raygon Chemicale. — Vă rog sa coborâţi. Motorul zumzăia încetişor. intră pe autostradă.. domnule. Acum maşina coti la dreapta. — .

mi-o spune vezica.avea să-l vadă ghemuit acolo. Cealaltă portieră din spate se deschise.. Biologia de liceu. Încetini o dată şi probabil i se făcu semn să treacă. . uşor plictisit: — Un cilindru de rezervă care îmi face probleme. i-o pisicuţă curată. Staţi s-o aduc. Am cheia în contact. Iisus Cristoase. în trecere. ce face. te iubesc atât de mult. în sus şi-n jos. demontează bancheta? Sheila. Hei. de jos. Alţi câţiva orfani.. Se întrebă dacă Bradley avea să încerce să fugă. o ştiu. dar cât te vor ţine şase miare? Poate un an.. Sper să-l prindeţi.. O să strănut de-o să răsune toată şoseaua. glumeţ. domnule. 059 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. toţi muşchii de acolo. stând în ultima bancă. flirtând cu portofelul gol. ca o salamandră. împroşcându-i creierii şi aşchii de craniu spre cer. să te-n-văţ cum. — Ce aveţi în portbagaj? Glasul lui Bradley. se închise. Era pe punctul de-a urina în pantaloni. Răsuflarea îi ieşea în gemete slabe. Nu mai făcuse aşa ceva de când era puşti.. legănându-şi şoldurile. scăpau de sub control. Bagă viteză. Cilindrii gemură. fetiţă. — Dă-i drumul. O palmă lovi capacul portbagajului. Praf în nări.. Richards îşi înăbuşi un răcnet. — Ţineţi-vă pe poziţie băieţi. Da. — Nu v-am cerut. dar e chiar lângă mine şi-o să trag direct în muie şi. Nu-i mai venea să strănute... Apoi iarăşi pe stradă. scrijelind iniţialele lui şi ale Sheilei pe pupitrul vechi: Strănutul este o funcţie a muşchilor involuntari. domnule. Richards fu zgâlţâit când vehiculul se ridică şi schimbă viteza. Drumul păru că dură cu mult peste o oră şi jumătate. şi fratele lui îl gâdila până făcea pe el. — Puteţi pleca. ţi-o fac şi p-asta. Maşina se înălţă şi acceleră. Bun. traversând la colţ. dacă nu te vor omorî pentru ele. mâncărime în gâtlej. Avea să pună glontele exact acolo unde se uneau fruntea şi nasul poliţistului. nepăsătoare. Da. Iisus mă iubeşte. şi au 89 .

mai fost opriţi de două ori. apoi cotiră din nou. după aceea la stânga. Richards încercă în repetate rânduri să-şi schimbe poziţia corpului. Richards nu dormi. Lui Richards i se urcă stomacul în gură. Slavă Domnului că în pernele de aer nu există monoxid de carbon. aşteptând inert să se termine totul. Acum era ca o bucată de lemn. În cele din urmă renunţă. După aceea. dar se zvonea că violase o femeie în Topeka. Parcurseseră o serie ameţitoare de bucle şi pante. şi simţea doar nasul apăsat. Virară la dreapta. şi probabil că şi pe celălalt. — Ai bonul. Braţul drept. Cotiră la dreapta. prins sub el. Ajunseseră la garaj. Fără să vrea. care puteau constitui o schimbare de autostradă. când maşina coborî o pantă abruptă. Urcară. Prima fusese o verificare de rutină a permisului. Trecură pe staţinoar. Linişte. maşina încetini şi coti pe o rampă de ieşire spiralată. Laughin nu omorâse pe nimeni. apoi 90 . se opriră. La un veac după ultimul filtru. — Uite-l. zgomotele oraşului reveniră. deschizându-se şi închizându-se. — Rampa 5. meştere? întrebă un glas. după care sunetul portierei lui Bradley. nimic altceva decât ţiuitul monoton al vântului şi protestele muşchilor lui îngheţaţi şi amorţiţi. Richards clipi cu greu şi se întrebă dacă avea să vomite. Pentru prima dată în viaţă. încerca rău de maşină. merseră o porţiune în linie dreaptă. un poliţist cu glas tărăgănat şi glume imbecile discută o vreme cu Bradley despre blestemaţii ăia de comunişti pe motociclete care-i ajutau pe Richards. Îl putea atinge cu vârful nasului. Peste încă cinci minute. dar era imposibil. Ecoul cilindrilor îl anunţă că intraseră într-o incintă. din nou la dreapta. Paşii îi răsunară spre portbagaj. dar în cele din urmă creierul său extenuat îl împinse într-o semi conştienţă picotitoare. Sfârşitul călătoriei. cînd motorul se opri. un geamăt de uşurare îi scăpă printre buze. amorţise de peste o oră. — Mersi. La următoarea. apoi maşina coborî pe sol cu un bufnet uşor.

— Isuse. Tot trupul îi era străbătut de crampe. Avea impresia că fusese ţintuit în cuie invizibile. suspină adânc. 058 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Era gata s-o belim la primul filtru.. — Mai târziu. încercând să-l repună în circulaţie. nenică. După cîteva clipe. croncăni el. Vreau să-ţi explic ce am aranjat cu Rich. M-ai uitat la ultimul post. În dreapta. Richards scoase un braţ. O vreme. Bradley flutură nepăsător din mână. Bradley îl apucă de o mână şi-l trase afară. Fumară. Prinzându-l de subsuori. lăsând să pătrundă lumina slabă din garaj. intră şi el. niciunul nu vorbi. Bradley îl târî până la Wintul verde şi zgâriat. Capeţi două sute de dolari. — Gaboru ăla era gata să-l deschidă. Nu-i aşa. — Ai rezervată o cameră pe Winthrop Street. Picioarele nu-l mai susţineau. Încă nu m-ascultă braţul. Te 91 . . Richards îşi aprinse o altă ţigară de la chiştocul primei. spuse Bradley. Am ajuns. Bennie? — Nu. îl furnicau vreo zece cârcei. ţigările lor scânteind precum nişte ochi în penumbră. Poţi ieşi iute? — Nu ştiu. Gata-gata. Pare o aiureală. — Aşteaptă o clipă. — Mai eşti aici. Întoarce-te la Start. făcu Richards. Richards îşi masa braţul. Richards tăcea. Scoate-mi portofelul. — Fă tot posibilul. Deschise portiera din stânga. Acum nu-i nimeni aici. Acum! Portbagajul se deschise. Am ajuns. — Cum te simţi? — Mai bine. trecu un picior peste margine şi nu mai putu să facă nimic. Suflă un nor uriaş de fum.. Maşina ta e parcată lângă noi. Hotelul se numeşte Winthrop Hause. Deschide-l dracului. — Îmhî. îl împinse pe Richards înăuntru şi trânti uşa.licărul de lumină din faţa ochilor lui Richards dispăru când cheia intră în broască.

Opri în faţa lui Winthrop Hause. Ai venit în Manchester la o întrunire a sinodului în problema drogurilor.. N. Te ajut eu. 057 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Te mai loveşti de unele. nenică. luă o cutie şi o puse în poala lui Richards. O pereche de ochelari cu lentile groase. Ţii minte? — Da. Bradley vorbea rapid: — În valiză ai un plic cu etichete poştale. pe Bolyston Street. aşezaţi peste nişte haine negre. Se părea că nu mai putea gândi raţional pentru sine. retur la Brickhill Manufacturing Company. Au o rotativă la sediul Cuţitarilor. În fiecare zi. Nu eşti orb. Lui Richards i se părea că seamănă cu cele în care erau fracurile de închiriat. Îl privi întrebător pe Bradley. Manchester. Le-au făcut Rich c-un tip. O deschise. Conducând maşina lui Richards. pe fundul cutiei. albăstrui. Se gândi: Sunt cu totul în mâinile lui. Ţii minte? — Da. şi-o pui la poştă. Noi le expediem din Boston. încuviinţă Richards. Richards puse ochelarii pe bord şi scoase hainele. Ezită. Bradley se întinse către bancheta din spate.H. — Şi cam cât crezi c-o să fiu în siguranţă aici? întrebă Richards. cafenie. Sub chestia asta mai port pantaloni? Bradley izbucni în râs. Era lunguiaţă. — Un popă? întrebă Richards. legată cu sfoară. Valiza e-n portbagaj. Avea impresia că-şi 92 . Te schimbi chiar aici... — Maşina ţi-o duc eu în parcare. La asta n-o să se gândească. În spate ai o cârjă. Le punem expres. O să fiu recunoscut imediat. mătănii. Nu-ncerca să pleci din Manchester decât după ce-ţi schimbi deghizarea. . Pe etichete scrie: După cinci zile. bagi casetele într-o cutie cu etichete de-astea pe ea. dar pe aproape. Dedesubt. Era anteriul unui preot.. o Biblie şi un patrafir trandafiriu. Treb’e să fii cameleon. cu degetele pe nasturii cămăşii. — Exact. — Deschide-o.numeşti Ogden Grassner.

Ochii lui Bradley scânteiară o clipă. Şi mai rămâne un mărunţiş şi pentru ai mei. toate primite. — Să ştii c-o să vină şi ziua. — Crezi c-o să reuşesc? Bradley surâse subţire fără să răspundă. Ei ştiu scorul. — Să fiu al dracu. Bradley. şi o s-o mierleşti printr-un subsol. — Care scor? — Zero marcate. să punem LibVeul şi s-aşteptăm. da-i sigur. Ieşi cu mangoţii. atunci Stacey. nenică. Asta-i scorul. Richards îl privi neajutorat. Nu ne pică nimic din cer. La fel de bine putem da drumul la gaze în casă.. Dacă nu ne riscăm gâturile. pun laba pe noi. Te poate ţine o zi sau două. Sau dacă nu tu. Bagă-ne un milion.. S-ar putea să ţină. — Nu le pasă. O s-ai nevoie de mălai. În valiză ai o adresă ş-un nume.putea simţi oboseala mintală. spuse Richards. Morţi care umblă şi vorbesc. E după inspiraţia ta. — Oamenii au văzut chestii de-astea de două mii de ani. Te costă. Se auzi bâzâitul cronometrului de cinci minute. — Cineva o să te omoare. — Dacă dai lovitura. Cineva o să te toarne. gagiule. Treb'e s-o frig. aşa cum îţi simţi mirosul transpiraţiei. — Rezervarea-i pentru o săptămână. — Rahat. şi Richards se întinse către clanţă. — Cât? — Şase sutare. Sau maică-ta. Zona de staţionare e de cinci minute. Un gagiu din Portland. Însă tu le-ai forţat mâna prietenilor tăi. Ne faci şi pe noi oameni. Nici nu-ţi acoperi cheltuielile. Să ştii că eu le văd sângele. Sau nu. — Ia un miar. — Nţ-ţ-ţ. Ziua aia nasoală pentru viermii cu burţile umflate de fripturi. De ce faci atâtea? Pot înţelege că m-ai ascuns. Văd foc şi gloanţe. 93 . statul Maine. Şi eu aş fi făcut-o. — Ba da. mai trimite-ne. — Atunci de ce? întrebă Richards.

cu întârziere. şi portarul îi sări în ajutor. Richards rămase privind-o – cât mai miop cu putinţă. cină în cameră. Îl prinse de anteriu: şi când te găbjesc. făcu Bradley. de asta depindea viaţa lui.. . dispreţuitoare – atitudinea destinată clericilor miopi.. După anul 2002. dovada unei analize eficiente. şi-şi dădu seama că era o simpatie faţă de Bradley – cât de fericit trebuie să fie c-o scăpat în sfârşit de mine! Se împiedică de prima treaptă a scării spre uşa lui Winthrop Hause. iar ceea ce exista nu prea se potrivea cu datele din perioada anterioară. Papa era un bătrân senil de nouăzeci şi şase de ani. Bradley îi întinse o cârjă maronie. apoi automobilul dispăru. apoi pleca la „întruniri”. 050 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.. spera el. şi stângaci (care achită anticipat nota de plată). guvernul făcea. Altceva nu ştiu ce să zic. cu uşa încuiata. Richards îşi ţinea „întrunirile” într-un separeu de bibliotecă. Richards îşi jucă perfect rolul – la urma urmei. numărul informaţiilor scădea. în epoca aceasta a legalizării crimelor limitative. — Şterge-o. În ambele seri. Se scula la şapte dimineaţa. Stopurile clipiră o clipă la colţ.. La amiază. zise el. Maşina porni.. Personalul hotelului îl trata cu o cordialitate degajată.— Mulţumesc. apoi portbagajul ca să scoată valiza neagră dinăuntru. frecventa un expres nu departe de hotel. Richards încercă o stranie senzaţie de uşurare. Unii îi 94 . pentru a reveni în Boston. ciocnindu-se de consumatori şi scuzându-se într-una. unde. Ca de obicei. rade câţi mai mulţi. Richards deschise portiera. Pentru o clipă. ale cărui proclamaţii bâlbâite referitoare la astfel de probleme constituiau momentul culminant al rubricii umoristice din cadrul programului de ştiri de la ora şapte. şi a celebrei „dacă-l-ai-îl-omori” legi a avortului din Nevada. a războiului biologic în Egipt şi America de Sud.. până nu m-amendează. Trecură două zile. citea Biblia în recepţie. către parcarea unde Bradley avea s-o lase şi s-o ia pe cealaltă. citea despre poluare.

Bradley era responsabil pentru asta – Bradley şi fetiţa. Producătorii emisiunii adoptaseră o nouă tehnică pentru bruierea mesajelor lui despre poluare (insista cu ele. aproape întotdeauna. agăţându-se de viaţa lui – inclusiv propria sa familie. Cei mai mulţi îl înjurau plictisiţi şi-l împingeau într-o parte. Atât mama cât şi fiul sfârşiseră în Crematoriul 95 . Legătura prin Boston părea că funcţionează perfect. străfulgerate. Nu şi-l amintea decât în imagini răzleţe. iar Todd şapte. expedia casetele. Nu-l urâse niciodată pentru ceea ce făcuse. Acum erau mai mulţi aici. Maică-sa murise de sifilis pe când el avea zece ani. când se defectase frâna aerocamionului pe care-l încărca. Intensitatea acestora creştea permanent. Respinsese. măcar surdo-muţii le puteau descifra): acum. După alţi cinci ani Todd fusese omorât. atunci ar putea la fel de bine să sară pe geam. hidoasă până la nebunie. nu-i nimic.spuneau. problemele sociale. cum erau cretinoizii ăia de studenţi. Nu fusese niciodată un tip integrat în societate. părinte. Serile şi le petrecea în cameră. Richards bătuse strada împreună cu fratele lui. cinând şi urmărind Fugarul. Richards se gândea că o schimbare nedorită îl cuprinsese în aceste cinci zile de permanentă fugă. un proscris luptând pentru familia lui. oricând gata să fie anulat pentru totdeauna. Dimineţile. Un bărbat nu-şi poate pierde vremea hoinărind. Tatăl lui dispăruse când Richards avea cinci ani. De atunci nu mai era singur. obscenităţi şi înjurături. cu insignele lor şi grupurile neo-rock. în drum spre bibliotecă. În lungile după-amieze. Alea erau pentru fraieri şi tipi cu prea mulţi bani şi timp liber la dispoziţie. spectatorii îi acopereau glasul printr-un vacarm de urlete. mândria – dacă responsabilitatea îi răpeşte bărbăţia. Înţelesese destul de bine că un bărbat care are de ales între mândrie şi responsabilitate va alege. şi privind cum soţia lui îi câştigă hrana de toate zilele. De la cinci până la şaisprezece ani. Richards considera că dacă un bărbat nu poate face mai mult decât să fie peştele soţiei sale. cu dispreţ şi dezgust. Todd. răcnete. într-o frenezie – oricum.

dacă ar fi răspuns printr-o minciună la întrebarea şefului de echipă: „De ce pleci?” însă Richards îi răspunsese. deoarece şansele de-a mai avea vreodată copii scădeau cu fiecare schimb petrecut înapoia învechitelor şi imperfectelor scuturi de plumb G-A. dar neajutoraţi. Se trezea uneori la trei dimineaţa în mirosul de varză al camerei. Continuaseră să se iubească. cu o intensitate satisfăcută. Discuţia se încheiase printr-o încăierare scurtă. sălbatecă. încercase o panică permanentă provenită din faptul că se ştia singur şi expus. Îşi părăsise slujba în 2018. Vagabonzii îi spuneau Fabrica de Cenuşă. Pînă atunci sentimentele lui fuseseră aproape complet neatinse. rezervată noilor căsătoriţi în Co-Op Cify. afecţiune şi. şi de ce nu? Richards era genul acela de bărbat singuratic care îşi poate permite să risipească uriaşe cantităţi de dragoste. Se azvârlise cu totul în munca lui. alăturându-se unei găşti de cartier) aşteptau sosirea Rapidului din Uter. în cei unsprezece ani de căsătorie. poate. după şcoală. Şi în ciuda programului zdrobitor. Şeful de echipă era 96 . în vreme ce prietenii lor (şi duşmanii lui Richards. erau cinici. îşi făcuse mulţi prin refuzul de-a participa la expediţiile de vandalizare în masă. nu exista nici o şansă de promovare. sau Scrumiera. Richards rămase singur. cu groaza cuibărită în adâncul cel mai străfund al sufletului. şi inflaţia era galopantă – dar ei se iubeau. ştiind că probabil ei înşişi aveau să sfârşească expiraţi din cuptoare în văzduhul oraşului. terminând printr-o invitaţie adresată şefului de echipă de-a lua scuturile gama şi a şi le introduce printr-un anumit orificiu al corpului. lucrând ore suplimentare de câte ori putea. situaţia îi convenea. Au fost abandonaţi în acea stare particulară.Municipal. interesul a scăzut. Când asta nu s-a întâmplat. ce credea el despre General Atomics. Apoi se însurase. Poate că nu s-ar fi întâmplat mare lucru. şi Sheila petrecuse primul an într-o tăcere mândră. muncind în schimburi de opt ore. La şaisprezece ani. Era singur. simplu şi clar. Salariul era prost. dominaţie psihică pentru femeia care şi-a ales-o. Puţini prieteni şi un cerc de cunoştinţe ce ajungea de-abia la colţul străzii lor Richards nu era afectat din cauza asta. nu avuseseră niciodată o ceartă cu adevărat serioasă.

Era vag conştient de faptul că în Orientul Mijlociu se foloseau gaze toxice. de o zi sau o jumătate de zi. Şi atunci. Nu-i de lucru.bătăuş şi părea dur. Vâna o sută de munci mizerabile. însă Richards îl făcuse să ţipe ca o femeie. Richards era pus pe drumuri. În următorii cinci ani. spuneau cei din clădire. Dă-i bice. îl acostă şi-i oferi zece neodolari dacă-şi dădea pantalonii jos. Pleacă. Lucrase în atomice. Ieşi. petrecu mult timp încărcând şi descărcând ziare. îţi vine să crezi că lucrase şase ani în atomice şi o lăsase gravidă? Are să fie un monstru. când Richards revenea acasă după o zi lipsită de succes. Sheila rămase însărcinată. Lib-Veul ucisese cuvântul tipărit. vierme. Richards îl trântinse pe jos cu un pumn şi fugise. Frige-o. O 97 . nu făceau nimic. într-o salopetă din mătase. Violenţa era inutilă. Habar n-avea de Masacrul Gospodinelor din '24 până nu-i povesti nevastă-sa. ca să poată vedea dacă într-adevăr vagabonzii aveau sulele de o jumătate de metru. Imposibil de găsit ceva. spuneau cei din clădire. dar treptat şi aranjamentele acelea se răriră până dispărură. şi Ben Richards trecea prin ea aidoma unei coase. Marea mişcare a deceniului trecu pe lângă el ignorată. Ia-o din loc. un bogătaş beat. Richards primise Cartonaşul Roşu. Richards muncea când şi când câte o zi. precum stafiile pentru un necredincios. Lumea era ceea ce era. fără să ceară nimic. În jargonul GA. angajaţi-l o săptămână. la trei săptămâni după eveniment – două sute de poliţişti înarmaţi cu pistoale şi bastoane electrice alungaseră o armată de femei care voiau să pătrundă în Depozitele de Alimente Southwest. Dacă vă trebuie neapărat un om. Richards bătea străzile. Într-o seară. Aşa începu ciuma. căutând de lucru. apoi scăpaţi de el. E periculos. Şaizeci fuseseră ucise. care în mod sincer credeau că-şi caută de lucru. Apoi slujbele dispărură. Evitaţi-l. Şterge-o. după nouă ani de încercări. Protestele erau inutile. Curăţi mâzga gelatinoasă de sub poduri şi din şanţuri colectoare în vreme ce alţii de pe stradă. Însă nimic din toate acestea nu-l afecta.

Să cadă ghilotina. singur în cameră. zbierând. aidoma Clădirii Jocurilor însăşi. temporar. perfectă. grija urmăririi). deoarece. vlăstarele ţi-s monştri. Se înălţau îndepărtaţi deasupra tuturor. şi n-o să aibă ochi. Totuşi. Richards zâmbi fără veselie. se născuse Cathy. Părintele Ogden Grassner comandase Meatloaf Supreme (bucătăria hotelului. Iar acum. cu uriaşul şi atotputernicul lor canal de comunicare cu întreaga lume. Acelaşi rânjet pe care-l avusese în ziua aproape uitată când lovise un bogătaş şi fugise. Nu mai exista nici o presiune asupra lui (nici. Dolofană. Nu-şi dădea seama. Asistată de o moaşă de pe stradă. care se ocupase chiar de Richards.. N-avea cum să ajungă însă la ei. al cărui rânjet în sine era îndeajuns pentru a strâmba străzile şi topi clădirile. i se părea excepţională lui Richards) şi o sticlă de vin Thunderbird. se gândi la asta. radiaţie.. 055 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Ziua de luni a fost exact ca duminică – nu mai exista nicăieri noţiunea unei anumite zile de repaus săptămânal – până la şase şi jumătate seara. Când începu reclama Reţelei. cu buzunarele goale şi mintea arzând. Cei care-l adăposteau pe urmărit aveau să fie condamnaţi la moarte. Bobby Thompson era civilizat dar virulent. Nu 98 . Gândurile şi furia i se îndreptară către Federaţia Jocurilor. Sunetul casetelor era acoperit de publicul din studio. care primise cincizeci de cenţi şi patru conserve de fasole. şi deoarece era singur şi în transformare. că în vreme ce se gândea la asta rânjea ca un lup alb şi uriaş.s-aibă două capete. În Boston începuse o razie masivă. semăna perfect cu cele din zilele anterioare. petrecându-şi serile cu păpuşele cu lenjeria din mătase. Prima jumătate. Radiaţie.. Şi să cadă. Grăsani cu filtre nazale. pentru prima dată după moarta fratelui său era detaşat de orice. care ar fi părut execrabilă oricui obişnuit cu ceva mai bun decât chiftelele de la expres şi tabletele concentrate. Dar în loc de aşa ceva.. el era cine era. . şi se instalase să urmărească Fugarul. Şi să cadă.

scos din barca transformată în aşchii de tirul concentrat. Unul din poliţiştii participanţi la uciderea lui Laughlin declara că acesta nu opusese prea multă împotrivire. dacă nu mai transmiteau iarăşi pe poliţiştii morţi. de glasul scârbit. dar scotocirea intensă a oraşului. se gîndi Richards. huidui şi fluieră. guvernatorul Kansasului. Ce drăguţ din partea ta. pentru a li se înmâna Diplomele de Merit. Urmară imagini cu corpul lui Laughlin. Îi era greaţă. aveau să fie invitaţi mâine seară la Fugarul. Spectatorii aclamară frenetici. Bobby Cowles era ştirb de un dinte. ciuruit. Fusese semnalat vineri la Topeka. O prietenă din copilărie. Laughlin fusese văzut de doi puşti. era chiar amuzant. Acum rămăsese un singur cap de afiş.. Putea rezista la orice.. Bobby şi Mary Cowles. Se adăpostise într-o barcă a Departamentului Rutier. Thompson anunţă cu mândrie că Bobby şi Mary. 054 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… 99 . „cetăţenii numărul unu ai Topekăi”. . Publicul aplaudă. făcută sâmbătă şi duminică. Deja se formase o coadă lungă de cetăţeni. Richards se întoarse cu spatele.era chiar aşa de rău. privirea directă şi maliţioasă. Puştii. invizibile îi apăsau tâmplele. Degete fine.. A doua jumătate a emisiunii fu cu totul diferită. amintindu-şi de Laughlin. din partea lui Hizzoner. şi câte un cec în valoare de o mie de neodolari. zâmbeau larg camerei de luat vederi. Ca prin vată. Funtwinks. auzi cuvintele. Însă azi după-amiază.. sunt încântat să vă comunic o veste bună. Thompson surâdea larg. Richards bănui că Laughlin scăpase prin cordon aidoma lui. nu dăduse nici un rezultat. o chitanţă de livrare pe viaţă de fulgi de ovăz. Trupul era expus în rotonda tribunalului Kansas. Îi găsiseră pe Laughlin. — După ultimele casete expediate de monstrul cu numele Ben Richards. Nu mai avea chef de Meatloaf Supreme. Capul de afiş era Ben Richards. Avea încheietura mâinii drepte ruptă. într-un fel mai limitat.

zicea Bradley. Şi mai ciudat era faptul că el în vis nu exista ca personaj. invizibil. Bobby şi Mary Cowles. Doamne Dumnezeule. Bradley răcni iarăşi. Ochiul lui Bradley se zbârci şi se teşi. Începură să se învârtă în jurul lui Bradley. — Tu eşti. şi firele de păr i se zbârliră. îşi spuse Richards. Richards avea impresia că se găseşte la mare adâncime sub pământ. ceea ce era neobişnuit. Una din siluetele cu glugă făcu un gest. Odaia era neclară. — Tu eşti? Orb. Vânătorii. frăţioare. — Nu-s io. Fusese ras în cap. legat de mâini şi de picioare cu curele din piele. cântând: — ”Cui i-e frică de lupul cel rău. În jurul său se aflau siluete cu glugi negre. Bărbatul urlă. Părea că 100 . — Tu eşti? — Suge-o! Un ac intră lin în ochiul lui Bradley şi fu retras picurând un fluid incolor. spuse blând una din siluete şi vârî un ac în obrazul lui Bradley. veseli. cufundată în beznă la periferia vederii. — Tu eşti? — 'Te-n mă-ta! Un baston electric îi atinse ceafa. Bradley stătea într-un scaun din lemn cu spătar drept. Vechiul Ben Richards nu visa niciodată. spuse Bradley. Părea caricatura grotescă a unui negru. tu eşti. ăştia-s Vânătorii. şi din umbre apărură. — Ba da. Doar asista. Sunteţi putrezi pe dinăuntru. În centrul încăperii. Se părea că de undeva picura apă. de lupul cel rău. labagiilor! Îi străpunseră celălalt ochi. de lupul cel rău?” Bradley începu să zbiere şi să se zbată în scaun. frăţioare? — Filtrele nazale-ţi fac cancer. cu groaza încolţindu-i în inimă.În noaptea aceea avu un coşmar urât de tot. Bradley începu să râdă.

I se părea că fiecare minut petrecut acolo însemna apropierea tot mai rapidă de pieire.... cu obişnuitul său surâs plăcut. Îl măcinau închipuirile unor ucigaşi deplasându-se neauziţi spre camera lui. Central. . Este unul. Era imposibil să mai stea.. Nu ştia dacă de vină era vestea sfârşitului brutal al lui Laughlin. încuviinţă Richards şi în drum spre uşă se izbi 101 . frăţioare? — Zic! Zic! Ie-n.. Ştia că ei ştiau. — Azi e liber.. sau coşmarul. — Zic! urla Bradley. sclipeau colţi ca nişte lame. se adresă Richards către umărul bărbatului. — Grozav.. Capetele li se alungeau. 053 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Nu mai era de stat în Manchester.. mai răsunător. Zic! Zic! Nu-s io! Ie Ben Richards! Zic! Doamne.. sau doar o presimţire. vedea un Vânător cu glugă neagră în pielea oricărui cerşetor bătrân. Aceştia se năpusteau spre beregata încordată a lui Bradley. Mi se pare că ei dau Disney. răspunse recepţionerul. D-d-doamne. — Păi. dintre care opt cu filme perverto tri-D. Îşi luă bastonul. asudat.încearcă să-şi ridice braţele pentru a se feri.. părinte Grassner? îl întrebă recepţionerul. La puţin timp după ora unsprezece dimineaţa. depăşi momentul de nehotărâre. Însă marţi dimineaţă rămase în cameră. Privind pe geam. sau şofer cocoşat de taxi. când Richards se deşteptă.. Copiii se schimbau.. bocăni stângaci până la lift şi coborî în recepţie. oh. — Unde-i el. renunţând la bibliotecă. Există un cinematograf în oraş? Ştia că sunt cel puţin zece. Cântecul devenea tot mai tare. Însă cuvintele erau acoperite de cântecul copiilor. — Ieşiţi. Gurile erau larg deschise şi înăuntru. Simţea un ceas uriaş ticăindu-i în cap. întunecate de sânge. dispreţuitor.

Azvârli ochelarii lui Ogden Grassner în compartimentul bordului şi ieşi cu maşina. Deocamdată. Oricum. Se opri pentru o încărcătură completă de aer comprimat. intra în sistemul de şosele din jurul lui Portsmouth. şi opri motorul. şi era patetic în încercarea de-a evita să-l privească pe Richards. intră într-un magazin şi cumpără un sul uriaş de bandaj şi o pereche de cârje ieftine din aluminiu. şi Richards sui într-un taxi. O pasăre ciripea într-una pe ramurile unui ulm cu aspect bolnăvicios. dar nu dură mult. îşi bandajă capul cât putu mai repede. Dacă existau baraje pe şosea. La două cvartale depărtare de hotel. la staţia de viteză din marginea nordică a oraşului. era convins că nu putea rezista unei cercetări mai atente. Intră şi porni motorul. mergea bine. După cinci kilometri. Vânzătorul i le împacheta într-o cutie lunguiaţă. Asta însemna moarte curată. dar oricum ar fi fost ucis dacă-l reperau. trebuia să încerce să le forţeze. Maşina se găsea exact acolo unde fusese. Apucă pe Şoseaua 95. Peste patruzeci de minute. Trecu de Şoseaua 91 pe 17. Dacă mai avea timp în Portland.de un ghiveci uriaş. Aşeză cârjele pe scaunul de alături şi porni. Nu prea rău. nici număr. Reglând oglinda retrovizoare la unghiul convenabil. şi dacă în garaj era vreo capcană. putea adăuga un guler gipsat. Scrisese pe el cu un creion cu mâna moale. Acesta nici nu-şi clinti privirea de pe revista porno. şi scoase din buzunar biletul mototolit pe care i-l lăsase Bradley. Puştiul de serviciu era în toiul unei erupţii vulcanice de acnee. cu caracterele îngrijite ale autodidacţilor: 102 . Avu o strângere de inimă când îşi dădu seama că numele de pe permisul de conducere era dat în urmărire. şi de acolo pe un drum acoperit cu bitum care n-avea nici nume. Richards n-o putut zări. trase pe un drum de ţară cu făgaşe. fluturând mâna nonşalant spre paznicul de la poartă.

Portland. cu zidurile afumate. Dacă-ţi părăseai maşina. Puteau fi în jurul lui. aproape nedorită de uşurare. pe banda întâia. O patrulă obişnuită de circulaţie. după aceea trecură mai departe schimbându-şi locurile într-un balet graţios. precum un câine mort. pentru hoţii. Sau puteau să nu fie nicăieri. şcoli particulare pentru bogătaşi.. fără tovărăşia unui câine poliţist. apoi înălţă ochii. nu departe de un parc neîngrijit. Simultan. un Studebaker zăcea pe o parte. Drumul până la Portsland fu lipsit de incidente.. cu aspect de junglă – un refugiu. în cinsprezece minute se strângea 103 .. străbătând suburbiile din Scarborouyh (oase de bogătaşi. înconjurate de garduri din sârmă electrică). Strada era presărată cu autovehicule pneumatice abandonate. Ei puteau fi oriunde. State Street era o zonă de clădiri vechi din piatră mâncată de timp. O pernă galben-cu-negru de poliţie trecea încetişor pe deasupra benzii a şasea. în paralel cu un vehicul de sol. Numărul 94 era un imobil dărăpănat. amanţii. Pe o latură a parcului. Pe măsură ce kilometrii treceau. unele într-atât de ruginite încât erau doar nişte maldăre de fiare. 94 UŞA ALBASTRĂ PENSIUNE Elton Parrakis (& Virginia Parrakis). blindat. State Street. 052 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. îi venea să râdă şi să vomite. sau a câţiva prieteni de gaşcă. Până ajunse la marginea oraşului. casa i se părea că seamănă cu un bătrân bolnav de cataractă. cu străvechi obloane verzi trase peste ferestre. se gândi Richards. nr.. Nimeni nu s-ar fi aventurat pe State Street după căderea întunericului. Îl încadrară câteva clipe. simţea în piept o senzaţie neplăcută. Lui Richards. acesta nu era un cartier frecventat de poliţie. drogaţii şi derbedeii orăşelului. străzi de bogătaşi. Opri lângă trotuar şi coborî. Pentru un moment privi adresa încruntat. sentimentul de uşurare începuse să dispară. Evident. .

O luă la goană. Iar de data aceasta fu răsplătit cu târşitul greoi al unor papuci. După o oră. gânditori. închizându-se. O respingere clară. Totuşi mai ciocăni o dată. Băiatul încercă să-i dea un şut într-una din cârje. le învârteau între degete. maşina nu mai era decît o carcasă. 104 . Pleacă. rosti Richards. O ferestruică se deschise scârţâind scurt şi se întrevăzu un ochi căprui. îl repezi Richards. După jumătate de oră. unul din ei apărea cu răngi. şefu'? A-ntâia. folosind o daltă. Chicoti înfundat. a feţei arse strâmbându-se grotesc. Apoi: — Cine-i? Nu cumpăr nimic. ferestruica se trânti. Ciocăni din nou. scuipând mereu. O pauză în dreptul uşii. Le ridicau în sus. Slab. Era de-acum spre amurg. sau recepţionau prin intermediul lor misterioase transmisiuni radiofonice. le comparau. dar vreun vandal avusese grijă de el. cilindri şi chiar volan. şchiopată până la treptele din piatră tocite şi privi uşa. răsuna zgomotul sec al crengilor despuiate de frunze. de parcă apreciau vremea. — Mi s-a spus să vin aici. Un băieţaş alergă spre Richards. Le treceau de la unii la alţii. în mod straniu convins că înăuntru era cineva. fără ventile. căpătând culoarea cerului din deşert. Nu locuia nimeni aici. Era timpul să plece. Nişte cicatrici strălucitoare. însă acum vopseaua se decolorase şi se jupuise.lângă ea un grup de băieţi slabi. Te bagă-n boală. — Nu te cunosc. şi frigul înainta încetişor pe stradă. se prefăceau că se luptă între ei. şi Richards descrise cu ea un arc. chei şi şurubelniţe. Cândva fusese albastră. — Frige-o. Cândva existase şi un clopoţel. încreţite de arsură îi preschimbau unul din obraji într-o oroare Frankenstein. cu ochi cenuşii. din parcul de dincolo de cvartal. — Scag. înjurând. Încet. lovindu-l peste şolduri. pielea neregulată. zbârcită. tocmai când acesta îşi aranja cârjele. După aceea. Richards ciocăni şi aşteptă. Nimic.

muştele moarte. dărăpănată şi întunecoasă. Avea aproape doi metri înălţime. cu ceea ce putea fi teamă sau furie. Clang-ul barei solide retrasă din poziţia ei de-a curmezişul. începură să se răsucească chei. preocupată de ceainicul de aluminiu de pe arzător. Aici lumina era ceva mai bună. să pregătească ceai. însă părea că recepţionase sute de invizibile upercuturi. Chipul ei nu era ridat. Ochii căprui. luptând cu altitudinea şi ariditatea) erau inteligenţi şi agresivi. Clinchetul unei încuietori Yale. privind de sub o frunte boltită (chiar şi sprâncenele se agăţau de pantă aidoma unor disperate tufişuri alpine. Richards avea să înţeleagă că femeia era pur şi simplu derutată. Eşti unu de-ăia. Poate că timpul câştiga. Se simţea un iz de dezinfectant care-l făcea pe Richards să-şi aducă aminte de 105 . apoi al alteia. Înapoia uşii.. Fără tragere de inimă: — Ah. chiar şi în papucii fără tocuri. unul câte unul. clătinându-se pe muchia nebuniei. 051 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Nu-l recunoscu decât când îl duse în bucătărie. Intră. mobilată într-un stil pe care-l recunoscu imediat din propriul său mediu: Gunoaie moderne. teancul de ambalaje ude de sub sifonul care picura.— Mi s-a spus să întreb de Elton Parrakis. Părul îi era strâns într-un turban de baie. suveniruri ale verilor trecute. Mama lui Elton. Lanţuri se desfăcură. — Sunt Virginia Parrakis.. aproape îngeresc. şi cu nişte palme uriaşe. — Elton lipseşte deocamdată. . linoleul vechi brăzdat de dungi negre.. rosti ea sec. Casa era veche. însă femeia nu se dădea bătută cu uşurinţă. fără sâni. Mai târziu. speriată. spuse ea. Uşa se deschise şi Richards văzu o femeie sfrijită. dezvăluind petele maronii care împestriţau tapetul. să se tragă zăvoare. laterale şi croşeuri într-un meci de box cu timpul însuşi.. noduroase. iar arterita transformase genunchii în buturugi. pe pervazuri.

scriem cifrat. Pe acela îl căpătă Richards. Eh. furioşi şi derutanţi: Am şaizeci şi cinci de ani. sau chiar mai rău. Coloraţii sunt de vină. Pe tine te-au prins tot cu de-astea. Şi el mi-a zis. subliniind cuvântul şi transformându-l aproape într-o acuzaţie. încălzindu-şi mîinile deasupra arzătorului. doamnă Parrakis. a construit în pom o casă cu patru camere.saloanele bolnavilor incurabili. — Lucrează. mamă. dar aveam numai 106 . Puse pliculeţele în ceşti şi rămase cu spatele la Richards. tu crezi că ei nu pot descifra chestiile astea? Nu m-ascultă. iar ochii îi erau adumbriţi. şi-acum te urmăresc. până găsiră două pliculeţe de ceai dintre care unul nefolosit. I-am spus că poşta nu-i sigură. Asta înainte să ne taie ulmul. — Nu contează! se răsti ea către fereastră. nu. Da' s-au schimbat lucrurile. nu? — Eu. Nu fu surprins. anvelope şi magazia de lemne. I-am spus: Eltie. Se răsuci spre Richards. dintotdeauna lui Elton i-a plăcut să construiască. s-au schimbat lucrurile. Da' coloratul ăla a venit cu ideea să construiască în Portland o staţie de control a poluării. Afară se zărea o curticică plină cu fiare ruginite. De când a ajuns la pubertate. o să ajungi la închisoare sau chiar mai rău. aşa-i? — Da. El îmi cere o duzină de mere. — S-au întâlnit în Boston. nu? Smoguri şi carcinogene. — Ei îşi scriu. Reviste porno sub pat şi toate chestiile alea. Nu-mi ieşea din vorbă. Elton al meu repară automate publice. înainte mă asculta. spre aragaz: Eu i-am zis lui Eltie că ce face Bradley nu-i legal. apoi începu lenta traversare a dunelor de linoleu.. N-o ascultă pe mama lui. Acum. Vii de la individul ăla din Boston căruia Eltie îi scrie despre poluare. continuă ea. Când era puşti. Se umflă în pene pentru o clipă. coloratul ăla.. I-am zis. i-am spus că poate însemna închisoarea. — Nu contează! repetă ea. eu îi răspund că lui unchiu' nu-i merge bine. Zâmbi cu o dulceaţă întunecată: Ştii. Nu m-ascultă. Femeia traversă bucătăria şi degetele ei butucănoase căutară cu dificultate prin grămada de obiecte de pe servantă.

când o cheie scârţâi în broască. era pieptănat spre spate în bucle copilăreşti. — Lasă cuţitul. mamă. Femeia se trase înapoi. sau după ce coloraţii au început să invadeze totul? Tocmai pornise către uşa de ieşire. de pe vremea când casa fusese mult mai populată. Amândoi încremeniră. mai întâi prin holul dintre bucătărie şi sufrageria întunecată. Asta înseamnă închisoare. — Nu! articula cu o voce răguşită de frică Nu! Nu! O. scandalagii şi rebeli. — Afară! Afară! Afară! Richards se sculă şi începu să se retragă încetişor. — Îndură-te Doamne.. de parcă Richards ar fi contrazis-o. ca şi cum vorbele i-ar fi fost retezate. dar deja recunoaşterea înfrângerii începuse să-i boţească faţa. — Doamnă Parrakis. lipsit de strălucire. de parcă o forţă care cerească oprise acţiunea pentru a se hotărî ce avea să urmeze. Avea un mers legănat. aşa erau! răcni ea brusc. Era o mie nouă sute şaptezeci şi nouă. lung şi sclipitor. nu! Începu să se apropie de el. Când se întîmplase asta? Cu douăzeci de ani în urmă? Cu patruzeci? Înainte. apoi prin sufragerie. E omul ăla rău. şopti ea. Se holba la Richards. fiule. şi părul blond. văzându-l pentru prima dată. Se opri. Le-au dat funcţii în guvern. O privi atent pe Virginia Parrakis.nouăsprezece ani când a început totul.. Peste tot! I-au trimis la şcoli cu albii. — Nu! răcni femeia. Uşa se deschise şi intră Elton Parrakis. E Richards ăla.. pentru a lua din rastel un cuţit de măcelărie. — Trebuie să-l alungi. Observă pe hol un telefon public vechi. Radicali. sau mai rău. oprindu-se lângă dulap. Pensiune. Nu vreau să ajungi la închisoare! Începu să bocească. Parrakis închise uşa şi se îndreptă spre ea. Era extrem de gras. Nu-s atât de. Purta uniforma albastru-aurie a Companiei Yendo-Sperdo. dezvelind un chip rotund de băieţel permanent uimit. şi coloraţii erau peste tot! Peste tot! Da.. scăpă cuţitul şi se prăbuşi în 107 . Uşa Albastră.

Îl privi pe bărbat cu răbdătorul lui zâmbet nu-vreau-să-supăr-pe-nimeni: Poţi rămâne cât doreşti. Şi tu o să te duci mâine dimineaţă la poştă cu un pachet ce trebuie expediat în Cleveland. Mă tem că nu-i prea grozav. Bradley e dat în urmărire. ţipă doamna Parrakis. Da. şi va sta la noi câteva zile. — Aici sus sunt multe camere. Se părea că nu auzise cuvintele lui Richards. — Dumnezeule! — Şi tu o să fii urmărit. nu mai plânge.. Te rog. Domnul Richards este un bun prieten al lui Bradley Throckmorton. Dacă au dat de urma lui Bradley. De sus poţi supraveghea strada. îl conduc pe domnul Richards la etaj.braţele băiatului Ek începu s-o legene încetişor. — Da. surâse răbdător Elton Parrakis. şi Parrakis îi astupă gura cu palma. — Domnul Richards? Domnul Richards? De ce nu-i spui pe numele lui adevărat? Otravă! Tânărul se desprinse cu blândeţe din braţele ei.. nu mai plânge. îi explică Parrakis. rosti Parrakis şi deschise uşa unei odăi cu iz de mucegai. s-ar putea ca mama ta să aibă dreptate. — Aici e camera. s-o aranjez. mamă. Bradley Throckmorton este cel mai bun 108 . — Boston. mamă. gâfâind uşor. Casetele merg în Boston. Şi pe tine-o să te prindă! Eşti prea gras! — Mamă. strângând din ochi. aşa va fi. să-i arăt camera lui. Cu mulţi ani în urmă – când eram puşti – a fost un hotel cu pensiune. mamă. spuse automat Richards. — Acum merg în Cleveland. — Poate c-ar fi mai bine să plec. Richards aşteptă. rosti Parrakis când suspinele se opriră. dar. Zâmbi spre Richards peste unul din umerii gârboviţi care tresăreau – un zâmbet stânjenit de tipul îmi-pare-tare-rău. îi spuse. — Aşa. — N-ajung la închisoare. Eu o să-i duc maşina în parc. Ea începu să zbiere. şi Richards îl urmă ascultător pe scara neluminată. Haide.

De mama o să am eu grijă.. urcând treptele. şi Richards aproape că putu auzi glasurile fantomatice. . Bandajul ăsta n-a păcălit-o nici pe mama. Uşa se deschise şi Elton surâse: — Nu te speria. 109 . Moţăi puţin. respirând adânc şi privind doar plafonul. dar nu putu adormi. rosti el. Parrakis ciocăni. — Nu prea poţi. Elton Parrakis îşi purta în mod limpede propriile suferinţe. Afară se întunecase aproape de tot când auzi pe scara paşii grei ai lui Elton. strigăte care aveau să-l urmeze veşnic. Richards îl zări pe tânăr ieşind pe trotuarul crăpat şi urcând în maşină. batjocoritoare ale copiilor. Împingând puţin într-o parte storul cel verde. Discutăm mai târziu. perversă. Richards observă că fundul pantalonilor strălucea.. Atinse o coardă sensibilă. sau nici un fel de coardă. Parrakis plecă şi dispăru cu maşina lui Richards. O să-ţi duc maşina într-un loc sigur. repetă Richards. Richards i le dădu şi încercă o glumă: — O jumătate de agent secret e mai bună decât nimic. Ieşi grăbit. Izul de mucegai îi intra în nări. apoi intră. mama lui Elton plângea. Am uitat cheile. îşi coborî picioarele pe duşumea. Zâmbetul se crispa puţin: Singurul prieten pe care l-am avut vreodată. chiar şi prin cearşaf şi haine. Nu-ţi face probleme. Richards luă cuvertura de pe pat şi se întinse încetişor. La parter. Nu sunt un agent secret prea grozav. 050 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. De-a dreptul uşurat. Păşi greoi. Se schimbase într-un gigantic tricou de sport şi jeansi. bărcuţele un remorcher. şi Richards simţi un fior de teamă. Se grăbi în casă. Patul părea că-l cuprinde într-o îmbrăţişare umedă. — Mulţumesc. — Mai bine să plec. adăugă el încet. domnule Richards. Apoi coborî. Părea că lăsase în cameră un miros vag de scuze..prieten pe care l-am avut vreodată..

Doar eu i-am rămas pe lume. ascultând cu capul aplecat. — Nu minte. Am dus-o în parc. Sirenele se auzeau acum mai puternic. înălţându-se şi coborând. închis aici cu doi nebuni în timp ce. E foarte bună.. Îşi frecă palmele şi zâmbi trist. aproape atinse braţul lui Richards. apoi se opri. 110 . Repede. — Sunt pompierii. Faţa lui Elton căpătă o culoare alb-gălbuie. Slab. — Du-mă la maşină. — Ah.. îi spuse. Parrakis înălţă din umeri. — E puţin. Este permanent speriată. — Mi-a zis ceva. la bibliotecă.. e curentat şi declanşează alarma. rosti ea.. Acum trebuie să pleci. — O să-l prindă pe Brandley? — Nu ştiu. Cred că mama ţi-a spus câte ceva.. Richards sări în picioare.. Se sculă. De vreo douăzeci de ani. Se aşeză cu un suspin adânc. ca mine. dar îşi retrase degetele de parcă bărbatul l-ar fi putut arde. O baterie şi două cleme. nu prea mai înţelege ce se întâmplă. Sunetul îl copleşea pe Richards cu o oroare de coşmar. — Am chemat poliţia. sclerozată. — Minţi. Are o. insistă Elton. la start.. e un tip aşa. Du-mă la maşină. i-am montat o şmecherie. plângăreţe. — N-o s-o facă bucăţi? — Nu. însă ochii îi erau terorizaţi. Îl cuprinsese o senzaţie de inutilitate dezgustată. Totuşi privirea lui o evită pe a lui Richards. — Ce-i chestia cu Cleveland? întrebă Richards (descoperise că cel mal simplu era să-l întrebe într-una pe Elton). L-am întâlnit odată în Boston. — Ai. nişte sirene. înapoi. Eu am făcut-o.— Gata. — Minte. Oricine pune mâna sau ranga pe ea. Încrucişa braţele şi zâmbi. cu Bradley. crescând. spuse el. reţea destul de bună.. Clubul nostru cu poluarea. într-o parte. Uşa se deschise şi apăru doamna Parrakis.

— Eltie! răcni el. — Haide. Eltie! O împinse cu toată forţa.. cu ochii chinuiţi şi înspăimântaţi. pe celălalt trotuar. precum un căţeluş hărţuind un cal de povară. Richards de abia o putu distinge. Elton Parrakis răsufla aidoma unei locomotive.... 'nainte. spre parc.. ţiuitor.— Mamă.. — Repede... — Trebuie! Trebuie să termini cu nebunii ăştia de radicali. vezi? gâfâi Elton. Eltie! Trebuie să. la o sută de metri depărtare. . ce se contopi cu sirenele apropiindu-se: — AM FĂCUT-O PENTRU TIIIINEEEEE. 111 . ţipătul doamnei Parrakis se transformă într-un răcnet. 049 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Propriile lor umbre îi urmăriră în josul străzii. Elton o adăpostise bine. crescând şi micşorându-se după cum se apropiau şi treceau pe lângă felinarele G-A. Girofarul albastru sclipi şi maşina poliţiei frână brusc.. Femeia se agăţase însă cu încăpăţânare.. — Eu i-am chemat! Tuşi.. Femeia se împletici de-a curmezişul odăii şi căzu pe pat. protejate de colivii din sârmă.. Se prăbuşiră în josul scărilor şi năvăliră pe uşa din faţă.. cu gâfâieli şi şuierături zgomotoase. răzbătând atât prin fereastra închisa cât şi prin uşa deschisă de la parter. Traversară strada şi deodată. Hai repede. — Maşina. mârâi Elton spre Richards şi încercă să se elibereze. Chipul tânărului era contorsionat. Iar de la etaj. implorator. — RICHARDS! BEN RICHARDS! O voce bubuind prin staţia de amplificare. făcu Elton. şi-i înhăţă unul din braţele groase. Elton galopând cu paşi uriaşi. încercând parcă să-l zgâlţâie: A trebuit! Pentru tine! Coloratul ăla te-a dat peste cap! O să zicem c-a intrat peste noi şi-o să încasăm recompensa.. Reîncepuse să gâfâie. farurile îi decupară din întuneric.

Echipajul de poliţie se găsea între el şi perna de aer. glontele îl străbătu. lumina albastră de pe capotă preschimbând noaptea într-un coşmar dement. roţile din spate lăsând cauciuc ars pe asfalt. Simţi pe obraji iarba veştedă a lui octombrie. Scoase din buzunar pistolul lui Bradley. Trăia într-un delir de adrenalină şi orice mişcare i se părea lentă. dar. Maşina era aidoma unui bizon uriaş şi orb. continuând să se retragă. Totul deveni ireal. Richards încercă să se scoale. apropiindu-se. trântindu-l pe burtă. Vuia spre ei. ca pentru rugăciune. În ultima clipă. şi trase tot în parbriz. şi colegul şoferului ieşise pe jumătate prin geamul portierei. Pământul ţâşni. măturând cu farurile cerul. întunecând totul în jurul lui. Sări în stânga. lângă lac. şi motorul cu benzină urlând supraturat. De data aceasta. rupându-i glezna. Farurile îl pironiră. Îngenunche. roţile din spate zvârlind îndărăt bulgări mari de pământ negru. Ţâşni pe trotuar. Motorul maşinii urlă. şi dezechilibrându-l. calm. Doar aceasta. amplificat. Maşina era în faţa lui.. gloanţele sfredeliră solul într-un desen lipsit de sens. peste solul golaş al parcului. şi se năpusti către ei. aproape anesteziat. Nu se zăreau alte maşini. nu se sparse. însă Elton sărise în cealaltă direcţie şi acum se chinuia să decupleze dispozitivul anti-furt. simţindu-se brusc detaşat. şi bara de protecţie ranforsată îi izbi piciorul stâng. Se crăpă.. dar glezna nu-i rezistă. apoi acesta se întoarse în forţă derapând. 112 . Trase două focuri în parbriz.sub un pâlc de mesteceni. Richards se întoarse către ea. cumpănită. Se ridică în genunchi şi mai trase două gloanţe în spatele maşinii. Gâfâind şi încercând să-şi regăsească suflul. schimbând vitezele şi virând aproape pe loc. Un pistol-mitralieră. Maşina poliţiei reveni la viaţă. privi cum silueta maşinii creştea din nou. Un ţăcănit înfundat sparse noaptea. În jurul lui Richards. Maşina poliţiei pornise din nou. Richards sări în lateral şi se rostogoli. lovindu-l în obraji şi frunte.

Elton inspira guri uriaşe de aer şi le expira cu atâta putere încât buzele îi tremurau precum nişte aripioare. Una din maşinile de poliţie.. Când întoarse cheia motorul începu să păcăne şi perna de aer pluti spre Richards. cu roţile scârţâind. dar în panica lui uitase pesemne să deschidă ventilele de siguranţă. — N-avem destulă forţă! răcni Elton. Se ridică pe jumătate. Maşinile de poliţie se iviră imediat înapoia lor şi deschiseră focul. apoi la dreapta. Maşina încercă să vireze şi să-l calce şi pentru o clipă îl zări limpede pe cel de la volan. Richards tot nu se putea ridica în picioare. Noaptea începu să fie sfâşiată de sirene. şi se izbiră violent cu capetele de plafon când traversară trotuarul. şi de data aceasta un glonte îl lovi în braţul stâng. Motorul se înecă. Ia-o prin maidanul ăla! Virară la stânga. smulse portiera şi se târî înăuntru. cu peste o sută la oră. Parrakis coti la stânga spre Şoseaua 77 care intersecta State Street undeva după parc. Mai avea încă cincizeci de metri pînă la maşină. cu scutul vehiculului la numai doi centimetri deasupra străzii. răsturnându-l. se 113 . când Elton pricepu ce se întâmplă şi deschise ventilele. Urlând. Elton izbuti să cotească la stânga. îndeajuns de jos ca să se agaţe şi rupă.. şi în tăcerea bruscă.Mitraliera ţăcăni iarăşi. aproape şocantă. Trase un foc şi parbrizul se spulberă. Maşina derapă lent. — Ei sunt pe roţi! urlă la rândul lui Richards. Parrakis era deja înăuntru şi încerca să-l pornească. zdrobindu-şi acoperişul. şi răsturnându-se pe o parte. apoi se dădu peste cap. porniră girofarurile şi începură urmărirea. Răpăielile aerului comprimat le blocară transmisia. Geamul din spate se sparse cu un zgomot asurzitor. se auzi limpede radioul de la bord. Înapoia lor două echipaje de poliţie scrâşniră de după un colţ. aşa încât începu să se târască spre vehiculul său. de fiecare dată când răsucea cheia se auzea doar tusea aerului în camere. N-avem viteză. împroşcându-i cu cioburi. Richards auzi degete de oţel perforând tabla capotei.

maşina poliţiei dispăruse înapoia lor. Ricoşară din zidul clădirii aflată la stânga intrării în fundătură. Avea să recâştige foarte repede terenul pierdut. — NU! Nu! Parrakis începuse să se bâlbâie: Io fundătură! Richards se întinse şi trase de volan. Parrakis execută un alt viraj zgâlţâitor. şi el ţopăi pe piciorul sănătos până la intrarea fundăturii.năpusti peste bordura trotuarului. ce-ţi ridica stomacul în gură. acolo îi aştepta moartea. terenul neregulat de sub duze îl putea răsturna. hârşâindu-se prin resturile şi gunoaiele maidanului. — Întoarce! Întoarce. Şocul îl aruncă pe Richards în bord. 'r-ar a dracu! Pe-acolo! Pentru o clipă. Cartuşele erau reci şi unsuroase. înapoia lui era un alt zid. Încărcă pistolul din cutia cu gloanţe primită de la Bradley. Câteva scăpară pe jos. Richards vedea că în curând aveau să fie obligaţi în susul rampei de intrare spre Bariera de Coastă. Acolo nu mai aveau cum scăpa. până ce o scânteie îi atinse rezervorul perforat. unul din trei cilindri tuşea. Maşina stătea de-a curmezişul fundăturii. şi nasul i se sparse cu un pocnet sec. Vehiculul patină într-un viraj aproape la nouăzeci de grade. Aceasta se deschise. şi cu acelaşi gest îndepărtă mâna lui Elton de pe drosel. pierdută după un colţ. Maşinile de sol cu combustie internă erau aproape de trei ori mai rapide decât pernele de aer. Se legănă nebuneşte. Iar dacă un vehicul pneumatic încerca să iasă de pe şosea. Intraseră pe Şoseaua 1. inertă peste volan. Botul turtit izbi un maldăr de gunoaie. — La dreapta! zbieră Richards. Richards izbi cu umărul portiera crâmpoţită. Braţul începuse să-i pulseze pre114 . tomberoane şi lăzi rupte. razele albastre rotitoare străpungând bezna cu fulgere demente. aşa cum fusese gata să se întâmple când suiseră pe trotuar. ca o flacără de magneziu. Deocamdată nu era vreme pentru el. Explodă albă. azvârlind un şuvoi de sînge. Parrakis era o grămadă tăcută. A doua maşină revenise pe stradă în urmărirea lor. privind în depărtare. după care se înclină pe o parte şi căzu.

Sunt grav rănit. roţile posterioare luptându-se pentru tracţiune şi ridicând mirosul înţepător de cauciuc ars.. şi de la distanţa aceea gloanţele explozive traversară parbrizul securizat ca pe o coală de hârtie. Unde-i mama? Unde-i mama mea? Richards îşi dădu drumul în genunchi. maşina lovi peretele în plină viteză şi explodă. făcându-l să urle. unde-l urcase Richards.. sângele îi curgea pe obraji. Lumina farurilor transformă noaptea într-o zi lipsită de soare. şi perna nu putea depăşi şaptezeci la oră. zbură o distanţă scurtă prin aer. mereu altele. Piciorul teafăr îl durea îngrozitor. Tija volanului îi intrase în abdomen ca o ţepuşă.. ORICE VĂ PLACE. anunţa o reclamă decolorată de pe zid. Era chiar lângă ei. LA NOI SE POATE FACE. începu să tragă. 048 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Smârcâind sânge prin nasul spart. Maşina urlă peste trotuar. După aceea. . ţâşni iarăşi înainte. se târî pe spate sub vehicul. echipajul avea să-şi dea seama că luminile de poziţie dispăruseră din faţa lor. REPARAŢII LIB-VE. — Sunt rănit. şi Richards ştia că este pe moarte.. Peste o clipă. făcând două băltoace sub urechi. făcându-l să vomite de durere. rezemându-se de peretele din stânga. şi începu cu sălbăticie să smulgă gunoaie şi sfărâmături din camera de aer. Simţea în palme sângele cald 115 . Din nas. Gâfâind. şi se izbi de zidul orb din cărămidă.cum o măsea bolnavă. Doar cinci din cei şase cilindri mai funcţionau. şi să priceapă. Richards ţinea arma cu ambele mâini. Parrakis îl dirija de pe scaunul din dreapta. Fiecare recul al pistolului de calibru greu îi pulsa prin braţul rănit. Veneau însă şi altele. Paralele negre descriseră parabole pe macadamul de expansiune. Aflată la o jumătate de metru deasupra solului. aplecată mult pe o parte. Poliţistul de lângă şofer avea să vadă fundătura. gemea Parrakis. Richards reveni la perna de aer... Maşina poliţiei derapă în jurul colţului.

Îl dureau toate din creştet până în tălpi. Hăt departe. Era opt fără douzeci. Greaţa în urmărirea necomestibilului. Distrusese de unul singur două echipaje de poliţie O gratificaţie pentru Sheila.. O să-i facă vreun rău? O s-o bage în închisoare? — Nu. Şi Cathy. Vă doresc. în privinţa nasului nu mai exista nici o îndoială. vâscos şi sulfuros datorită reziduurilor industriale. gândi incoerent Richards. şi suburbiile Portlandului se răreau treptat în ţinuturile aride ale lui octombrie. Trecură pe lângă o inscripţie care anunţa: COMPLEXUL „LA PINI” – 116 . bând lapte cumpărat cu banii mânjiţi? Ce mai faceţi. dar se auzeau hăt departe. Plecaseră din Uşa Albastră la şapte şi zece. A. Viră la stânga. Aici. rosti Parrakis. Un râu. Trebuia să-mi fi dat seama. răspunse Parrakis şi tuşi din nou sânge. scumpelor? Vă iubesc. Ramuri joase zgâriau capota maşinii cu scrâşnituri de oseminte. alte sirene se alăturau corului general. Sirenele umpleau noaptea.. şi de acolo Parrakis îl călăuzise pe drumuri secundare.. — E un loc pe care-l ştiu. Bani mânjiţi cu sânge. făcu scurt Richards fără să ştie. Îţi vine să crezi? Eu am crezut-o. Nu mai. croncăni Elton. pe drumul ăsta de ţară. Era aproape sigur că-şi fracturase glezna. — La stânga. Îmi zicea tot timpul că prietena cea mai bună a unui băiat e mama lui. lăsând în urma lor o încâlcire de lăstare şi smârcuri. Cine nu vrea să se frigă să nu bage mâna în foc. hăţişuri de puieţi desprinşi din coşmare. Ieşiseră pe centură. Pădurarii trecuseră pe acolo ca lăcustele.. Avea impresia că trecuse o eternitate. Tuşi un cheag negru de sânge şi-l scuipă indiferent în poală. pini şi molizi.. îi asalta nările. în susul unui drum asfaltat ce traversa o pădurice de sumac şi ulm desfrunzit. Răsufla întretăiat şi precipitat. — Ştii unde mergem? întrebă Richards. Acum goneau spre nord pe Şoseaua 9. Oare Cathy avea să se îmbolnăvească şi să moară. eu vă iubesc şi vă doresc numai vise liniştite.. spre vest. E vina mea.. a luat-o razna.. La stânga.şi lipicios de pe canelurile volanului: — Îmi pare rău. bun numai pentru vânători şi cupluri căutând un loc retras.

vânând. o bufniţă zbura pe aripi tăcute. scaunele din faţă erau un abator. muri şi porumbari. O să fiu momeala. iar maşina ricoşă pe rând din trunchiurile copacilor până ce Elton găsi drumul. — Nu. Stopurile clipeau. clătinându-se. şi palmele îi lipăiră şi lunecară prin sângele lui Elton... În maşină miroase a abator. Ajută-mă. spuse Richards.. Pereţi din beton. bătând ritmul acela cu-uncilindru-în-minus care avea să le distrugă şi pe celelalte în 117 . şi viră. începu să tuşească hidos.. se gândi Richards. şi nici atunci nu fusese prea avansată.. din care sârmele groase ieşeau aidoma unor criptograme. şi mai bine lasă-mă să.. toate acoperite de jepi ţepoşi şi molizi. articula Parrakis. — Atâta mai pot face. te rog. Gropi de fundaţie căscându-se dreptunghiulare precum morminte săpate unor zei romani. Construcţia încetase de cel puţin doi ani. Într-adevăr.. şopti Parrakis. conduc cât pot. grămezi de cherestea. Mor. — Ajută-mă. — Nu poţi conduce. — Lasă-mă! Chipul bucălat era schimonosit şi grotesc. încercând să-şi deschidă portiera. aprinzându-se şi stingându-se. Şi Elton (cine ar fi crezut că poţi avea atâta sânge în tine?) continua să sângereze. Doamne Dumnezeule. acum năpădite de buruieni. Duduitul neregulat al cilindrilor pneumatici se îndepărtă. Aveau în faţă un labirint de magazine şi prăvălii pe jumătate terminate. Undeva deasupra.. scipând cheaguri de sânge. şi perna se ridică. Schele metalice ruginite. Apoi îl strecură înapoia volanului. care ar fi trebuit să devină parcaje. la volan. hî-hî-hî. dar nu se întâmplă aşa. aprinzându-se şi stingându-se.. ţevi aruncate peste tot. Se întindea aşa pe câţiva kilometri. Sunt prea gras ca s-o pot face singur. spuse Richards. Richards era sigur că avea s-o audă izbindu-se în plin. coada-şoricelului şi mătrăgune.ŞANTIER – INTERZIS! – CONTRAVENIENŢII VOR SUPORTA RIGORILE LEGII! Suiră o ultimă pantă şi ajunseră la Complexul „La Pini”. Împinse şi ridică. Spaţii rectangulare. Richards îl ajută.. ajută-mă. barăci ruginite.

văzu asta după ce îşi trase mâna din izolaţii şi curăţă atent rana. două casete. luna – o luminiţă rece – atârna deasupra orizontului estic. care răsună spart în beznă. Laba piciorului o simţea ciudat. Luna se ridicase până la jumătatea cerului. capul îi era mult mai limpede. Şobolanii erau în oraş. … 047 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.. totuşi sângele se oprise de la sine. Uitase ceva. Slobozi un hohot răguşit de râs. Braţul îi pulsa neplăcut. Putea să fie ora trei. Gloanţele îi smulseră o bucată triunghiulară de carne. Întrezări în fundul unui subsol un maldăr de izolaţii. dacă voia ca ele să ajungă până la şase şi jumătate la Clădirea Jocurilor. cu un şoc neplăcut. Glezna era însă mult mai dureroasă. parcă foarte uşoară şi îndepărtată. Îşi putea zări răsuflarea în norişori îngheţaţi. Apoi se făcu linişte deplină. Gândindu-se aţipi iarăşi. 118 .mai puţin de o oră. Când se trezi. deasupra cotului.. ţinându-se de fier-betonul care ieşea din pereţi. Constelaţiile se roteau deasupra. Se rezemă de perete şi începu să picotească. Dar Bradley era urmărit. Avusese noroc că nu-i zdrobise osul. Fu răsplătit cu un praf gros.. Nici un şobolan. Nu se auzeau sirene. întoarse spatele şoselei şi pătrunse în jungla şantierului. indiferente. şi coborî. Deveni tot mai slab. Richards îşi dădu seama că uitase în maşină cârjele pe care le cumpărase pentru a se deghiza. exceptând zumzetul unui avion îndepărtat. în noaptea asta era mai frig. Îşi aminti brusc. Se înveli în fâşii din materiale izolante până ce arăta precum un iglu uman – dar îi era cald. Se gândi că poate fi o fractură deschisă. Trebuia să pună la poştă înainte de amiază. totuşi nu se zărea vreo urmă a zorilor. Era tot singur. poate fusese deja capturat. care-l făcu să strănute şi să urle de durerea din nas. Altfel însemna că nu-şi achitase obligaţiile.. Cu întârziere. Găsi un băţ şi ciocăni izolaţiile pentru a alunga şobolanii. Când se deşteptă.

Să trimită casetele direct pe adresa Clădirii Jocurilor din Harding. Brusc. se curaţă de izolaţii. El continua să fugă pe gratis. Toate variantele erau la fel de proaste. însă vânătoarea n-avea să se oprească. dar (2) oricum puteau depista direct locul de unde expediase casetele. nici chiar dacă ar fi izbutit să-i păcălească pentru treizeci de zile. 1. Nu-l mai putea periclita pe Bradley. dar el avea să fie probabil recunoscut în orice oraş îndeajuns de mare pentru a avea cutie poştală. Se sculă. revenit la sălbăticie în pustietate. 3. sau familia acestuia. încetau să mai fie plătiţi la şase după-amiaza. Urmărirea avea să continue până-l omorau. lăsate în maşină). şi aruncă peste ele inutilul bandaj din jurul capului. Să rămână acolo şi să aştepte până se linişteau lucrurile. şi se înveli la loc. o azvârli 119 . pentru că. făcându-l să tresară. 2. Să trimită casetele la Boston. Ceva masiv (un cerb? nu dispăruseră complet din est?) trecu în goană prin hăţişurile din dreapta. Era totuşi un orăşean.Iar Elton Parrakis nu apucase să-i spună numele din Cleveland. Consecinţe: Vânătoarea urma să continue. înspăimântătoare. Mulţumesc. chinuindu-se. Răsuflând pe gură. Consecinţe: (1) Fără îndoială. Mulţumesc. Începu să caute ceva ce putea sluji drept cârjă (îşi reaminti de adevăratele cârje. o sută de dolari pe oră. Fâşiile izolatoare căzură de pe el aidoma unor şerpi. chiar dacă ştampila poştală era din Boston. fornăind prin nasul spart. Consecinţă: Banii pe care-i câştiga. Şi glezna îi era luxată. casetele urmau să fie trimise la Harding de către Vânătorii care supravegheau orice corespondenţă a lui Bradley. iar când găsi o scândură ce-i ajungea cam până la subsuoară. plină de foşnete şi sunete ameninţătoare. fusese deja descoperiţi. Richards îşi trecu în revistă alternativele şi consecinţele lor. Apoi se răzgândi şi ascunse bandajul. Să nu facă nimic. noaptea păru vie şi rea. doamnă Parrakis. adăpostindu-se într-o Dezvoltare părăsită.

046 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Se luminase de-a binelea de vreo două ore.. Avansă prudent şi întrezări o şosea din macadam. ţiuitul vehicolelor pneumatice. când auzi prin hăţişurile de rugi şi tufişurile din faţă. Renunţase să încerce să-i cureţe. se opri şi examina situaţia. Era ud din cap până-n picioare şi traversase două pâraie. să-şi înfăşoare haina pe capătul de sus al cârjei. până se orientă. şi se târî. Richards ezită numai o clipă. Nu asta îi menţinea popularitatea? O ceaţă alburie. Richards se lăsă în coate şi genunchi. Faţa şi mâinile îi erau însângerate de rugi şi scaieţi. Când consideră că ajunse la limita siguranţei. precum o cataractă.. sau un vechi magazin universal cu pompe în faţă. recorderul nu păţise nimic. făcându-l să pară ieşit dintr-o bătaie cu perne. Ar fi fost o ascunzătoare minunată. Privi cu părere de rău către Dezvoltarea abandonată. „cârja” îi alunecase pe un bolovan şi se prăbuşise cât era de lung. gândindu-se. şi începu să escaladeze peretele gropii. Pe ambii umeri îi atârnau teci de laptele-cucului. Maşinile treceau cu regularitate în ambele direţii. Bineînţeles.. se târa încetişor pe sol printre copacii desfrunziţi. cafenii. cu două benzi. Tufişurile şi copacii se răreau. Se opri o singură dată. apoi continuă.afară. după care porni către pădurea ce forma hotarul nordic al Complexului.. îşi dădu seama că-şi putea zări mâinile. 120 . şi Richards aproape că se auto-convinsese că mergea în cerc. iar hainele presărate cu ciulini rotunzi. Nu trebuia să stea pitit: era un fugar. . Primele licăriri cenuşii ale zorilor începuseră să cerceteze întunericul. transpirat şi tremurând. Când ajunse deasupra. Cam la vreun kilometru se vedea un grup de clădiri şi ceva ce putea fi o staţie de aer. dar la al treilea. Merse mai departe. împiedicându-se şi căzând deseori. Bineînţeles. Zadarnic. paralel cu şoseaua. Era impermeabil şi insensibil la şocuri.

Într-o doară. Făcu o pauză. Rolf! O cascadă bruscă de lătrături îl făcu să tresară violent şi mai avu timp să se gândească: Câini. ţineţi minte ce vă spun. Partea asta s-ar putea s-o lase. deoarece. şi căzu pe spate. Poate chiar unul sau doi cintezoi. Privind-o. Se retrase şi porni recorderul să filmeze. alături de trei sau patru automate pentru gumă de mestecat. Ei bine. Sub el se găseau şoseaua. dar nu şi restul. oameni minunaţi din ţara Lib-Veului. în vreme ce şoferul. 121 . apoi ceva negru şi uriaş ţîşni spre el. Dacă priviţi cu atenţie.. un fel de peninsulă a ţinutului acoperit cu desişuri pe care îl străbătuse. şi altul pentru Maryjane. Câineie îi stătea pe piept. făcând plinul. Putea fura o maşină. parcă în urechea stângă. pistolul când auzi glasul. Aici e bunul Ben Richards. Oricum aveau să-şi dea seama unde se află. O maşină staţiona chiar acolo. Arma îi zbură în buruieni. un bărbat în bluzon de piele. să pună casetele. Pe o latură a magazinului. Înainte de-a fi doborât. Răspândiţi ceea ce zic. Richards îşi dădu seama cu amarăciune că dacă ar fi ajuns înainte de zori. Reţeaua otrăveşte aerul pe care-l respiraţi şi vă refuză o protecţie elementară.Se afla pe o colină micuţă. câteva case tip ranch. începu el. Scosese. Bun. puteţi zări neînfricatul sticlete stacojiu.. Până la ea erau numai două sute de metri. Povestea cu dacă şi parcă. discuta cu mecanicul. surprinzător de aproape. Înregistră ambele casete şi le puse în buzunarul pantalonilor. sau unui prieten. găleata cu lapte şi tot restul. şi să fugă. — Bun găsit. se întrebă cât de departe ajunse Parrakis. ar fi reuşit probabil să pună casetele neobservat. se vedea o cutie poştală roşie-albastră. au câini. Povestiţi şi unui vecin. Dacă sunteţi surd şi puteţi citi pe buze. şi un magazin cu pompe de aer. Dumnezeule. sau mierla pestriţă. — Haide. Mai departe? Singurul mod în care-o putea face era să coboare cu arma în mână. călăuzindu-vă în călătoria lui anuală prin natură. o corcitură de ciobănesc german mare.

nu muşcă. da' cred că aţi şi căzut. Întinse mâna şi mângâie blana lui Rolf. Nu trăda nici un semn de recunoaştere. domnule. Câinele se răsturnă 122 .. I-un obicei rău. doar că-i prietenos.. Aoleo. M-am rătăcit. Fac autostopul. Vrei să te uiţi atent la faţa mea şi să-mi spui dacă sunt zgâriat rău? Fără o oglindă nu-mi pot da seama. — Aşa-i. În ziua de azi sunt mulţi nebuni pe şosele. dar n-o să muriţi. Aşa zice tata.. mimând un lapsus. — N-am evadat de nicăieri. Ştiţi. Tu n-ai făcut niciodată autostopul.. de vreo unsprezece ani. Băiatul se aplecă îndatoritor şi-l examină. spuse puştiul (avea un uşor accent din New England. semnalizându-şi bucuria: — Rolf! Hei. — Oho. Aeroportul ăsta. — Are dreptate. Doamne! Richards întrezări nişte blugi apoi un băiat trase câineie de pe el: Vă rog să mă iertaţi. nu-i. — La Voigt Field? — Aşa. Se încruntă! Aţi evadat din Thomaston? Ştiu că nu sunteţi din Pinelandi pentru că n-arătaţi a debil mintal. Trăsăturile lui erau de asemenea ceva străin şi ciudat. Richards îşi dădu seama. amice. făcu jalnic Richards. recunoscu puştiul.Lingându-l pe faţă şi umplându-i cămaşa de bale. întrebându-se dacă spusese o minciună sau adevărul. — Da. încuviinţă Richards. Era inocenţa. încuviinţă sec. ci mai săltăreţ şi sardonic)... — Numai julituri. rosti Richards. coada îi flutura înainte şi înapoi. — Tiii. Eu trebuie însă să ajung la. Este în Derry.. amice. nu chiar ca în Down East. deşi familiar în acelaşi timp. domnule. în ce hal sunteţi! V-aţi rătăcit? Puştiul îl ţinea pe Rolf de zgardă şi-l privea curios pe Richards. ăă. După un moment. Rolf! Rol… oh.. Richards era satisfăcut. Era un băiat drăguţ. — Ştiu. aşa-i? — Nu.. e prea prost să muşte. bine făcut. Pocni din degete.. fără aspectul palid şi posac al orăşenilor. până acolo. păi sunt vreo sută şi cincizeci de kilometri.

Luă pistolul din locul unde căzuse.. da' n-am timp. tinere. Soarele dimineţii de octombrie era minunat de cald pe spinarea şi ceafa lui. apoi se aşeză de parcă tocmai îi venise o idee: Auzi. şopti Richards. şi să doarmă fericit în căldura trecătoare a toamnei. mi-au furat actele şi m-au aruncat pe-un şantier părăsit în pădure. Era limpede că era speriat. rosti Richards. Auziţi. Bineînţeles – povestea lui Richards era mai găunoasă decât un şvaiţer. 123 . în Derry. apoi îl strigă: — Nu. minţi el fără să clipească. compania mea îmi va expedia bani la post-restant. nu vreţi să veniţi la noi. E o cutie poştală la prăvălia lui Jarrold. — Şi iar faceţi autostopul? Ochii băiatului erau surprinşi. Nişte tipi duri. Ochii băiatului se holbară. — Astea-s cecuri de calculator. — Am luat o maşină de la graniţa cu New Hampshire. Se sculă. În cea mai mare parte nu te-am minţit. — Aha. Băiatul se întoarse fără chef. — Cred că trebuie să-ţi spun adevărul. — Aha. şi chipul lipsit de experienţă nu putu masca faptul că-l considera un mincinos. Începu să se ridice. — Chiar dacă n-au adresă? — E inclusă în codul de calculator. — Trebuie. şi îşi dori să poată rămâne toată ziua pe colină. M-au bătut. şi-l aşeză pe iarbă. Atunci am scăpat de griji.imediat pe spate. Trei viermi înăuntru. — Lucrez pentru guvern. ştiu unde. Pînă diseară trebuie s-ajung la aeroport. Bărbatul îşi înăbuşi un hohot amar. Însă n-am vrut să risc. poţi să-mi faci un serviciu? — Cred că da. ridicând labele. rosti prudent băiatul. Îl lăsă să se îndepărteze vreo cinci metri. spuse el. Bine. Vino-napoi. Sigur. Dacă le poţi pune într-o cutie poştală. Richards scoase casetele. să mâncaţi ceva? — Mi-ar place. ca să nu pălăvrăgeşti cu cineva.. puştiule.

Se opri. limba trandafirie atârnându-i printr-o parte a botului. Şi mulţumesc tinere. adăugă el ameninţător. — Nici o problemă. nu m-ai văzut. Rolf se aşeză lângă el. 124 . preferând să se bucure de soarele cald al toamnei. Se pot răzbuna. Ai înţeles? — Da! Sigur că da! — Atunci. se înecă puştiul. Privi până-l văzu pe băiat. Deci aeroportul. Reţeaua. şi vezi când o s-audă. şi poate că l-ar fi blestemat pe Domnul însuşi dacă pe ecranul întunecat al minţii nu i-ar fi apărut o ţintă mai bună: Federaţia Jocurilor. De ce nu poate şi Cathy să fie aşa? Chipul i se schimonosi într-un rictus înfricoşător şi inconştient. Casetele alea pe care ţi le-am dat trebuie să ajungă. de furie şi ură. îl întrerupse Richards. băiete.— Ma-a-a-mă. icni băiatul. şi intră iarăşi în hăţişuri. Şi poate că cineva avea să plătească până la urmă. dă-i drumul. Întinse mâna şi băiatul i-o scutură cu respect. Îl privi coborând colina. … 045 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Cu vreo doi kilometri mai înapoi.. zărise o intersecţie. precum umbra unei zeităţi şi mai sumbre. alergând voios prin buruienile înalte. Vezi şi tu că m-au lucrat serios. — Urmăresc nişte tipi răi de tot. Lăsă primele două maşini să treacă. un băiat într-o cămaşă roşie cu câinele lui. Deci până mâine la ora asta. ambele aveau câte doi pasageri. minuscul în depărtare. păşind cu greutate pe taluzul de pietriş dintre lizieră şi şosea. Se sculă apoi cu greutate. Nu trebuie s-audă nimeni pentru douăzeci şi patru de ore. — Nimeni. Ma-măă. Iar înapoia ei. şi considera că riscul era prea mare. punând casetele la cutia poştală. aidoma cuiva care renunţase să mai facă semne maşinilor.. şi acolo ieşi din pădure. mergând către şosea. proptindu-se în cârjă.

— Ben Richards.. Nu m-omorî.. — Ş-ş-ş. am. exact când accelerase. rosti Richards. fără să-şi poată controla tremurăturile. nu se. ţinându-se cu disperare de clanţă şi târându-şi piciorul sănătos. Smulse portiera din dreapta şi intră. făcu Richards încetişor. Am.. Temându-se. aidoma cuiva trecut printr-un tocător. doamnă Williams. răspunse ea automat. îi spuse: N-o să încerc să vă schimb părerea despre mine.. Poţi s-o iei – e asigurată – nici n-o să pomenesc de tine. autostopiştii erau respingători şi de aceea trebuiau ignoraţi. — Cum vă numiţi. Doamnă. vehiculul se clătină violent. Îl ascultă. şi asta însemna sfârşitul.. Richards întinse pistolul spre ea. doamnă? — A-Amelia Williams. Doamne. ştiind cât de groaznic arăta el de aproape. După ce se potoli puţin.... Frumuşică din câte îşi putea da seama.. — Dă-i drumul. regiunea aceea trebuie să fie anunţată. Nu-l privea. Îţi jur că n-o să 125 . R-R-R. Femeia era îmbrăcată ca pentru ieşire în oraş.. Înţelegeţi? — Da. Fu azvîrlit în lateral. nu? — Da. În automobilul care încetinise era o femeie.. glezna luxată înebunindu-l de durere. Ia mîinile de pe volan.. Următoarea maşină putea fi a poliţiei. Îşi trase piciorul înăuntru şi trânti portiera. se gândi. Şş-ş-ş. nu m-omorîîîî.Dar se ridică atunci când al treilea vehicul se apropie de indicatorul Cedează trecerea. singură. parcă înviorată. Eşti. L-au prins pe prietenul tău şi acum îţi trebuie o maşină. Indiferent cât de departe ar fi ajuns Parrakis. Nu mă-mpuşca. şi purta ochelari de soare integrali. albaştri.. la cincisprezece metri după intersecţie.... — Însă nu intenţionez să vă fac nici un rău. să nu fie prefăcută în stană de piatră. Ea făcu exact ceea ce se aştepta. Şuierul frânelor. ia-mi banii da'. trânti ambele picioare pe frână şi începu să ţipe. Revenise senzaţia de capcană. Maşina se opri pe taluz. cine. Vrei maşina. Nu-l privea. tu eşti. fără să clintească arma. Aspectul oribil îl avantaja. — Ce.. răspunse femeia. Pune-le în poală. Richards fu azvârlit înainte..

da. — Nu. — O să mă violezi? întrebă atât de brusc Amelia Williams încât Richards aproape izbucni în râs. Omoară şoarecii care se bagă în cutia de pâine. apoi corect.. 126 . O să te prindă.spun nimănui. Porniţi maşina. Avea atitudinea unei femei aşteptând să se trezească dintr-un coşmar. — Nu-i adevărat.. Sute. răspunse ea crispată. — Mi s-a spus o sută cincizeci. rosti femeia cu un fel de reţinere distantă care-l irită pe Richards.. Reprezentaţi protecţia mea. smucit la început. Mănâncă şi tu gunoaie. îi răspunse apoi adăugă sec: sunt însurat. Da? Începu să conducă. totuşi tăcu.. omoară-i cu mătura. şi bărbatului i se făcu iarăşi milă. — O să mai vorbim despre asta. doamnă Williams. — Cît e până acolo? — Vreo cincizeci de kilometri. 044 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Richards o întrebă din nou despre filtre de poliţie. doamnă Williams... Îi venea s-o lovească. apoi o privi. şi dup-aia vorbeşte de nevastă-mea. Acolo l-au prins pe celălalt vi. Şofatul părea că o calmează. — Nu minţiţi. dacă nu faci vrea prostie. — Am văzut-o. O să zic că mi-a furat-o din parcare... Luaţi-o pe Şoseaua 1 şi o să mai discutăm despre asta. — Ba s-ar putea.. Sunt baraje pe şosea? — N. Mă veţi ajuta să ajung acolo. — Nu. — Sunt două sute cincizeci de kilometri! se tângui femeia.. Şi s-ar putea să ajungi şi dumneata. Doamna Williams începu să tremure. tip. . într-un loc numit Derry. căţea. — În jurul lui Lewiston. rosti Richards. N-o s-ajungi niciodată acolo. Trebuie să ajung la aeroportul Voigt Field. Parrakis ajunsese mai departe decât visase Richards. — Pot să cobor aici? întrebă ea rugător.

Trecură fără probleme pe lângă poliţişti. dar Richards se simţi calm. şi scutură din cap. Manchester şi Boston! erau pasteluri de galben şi roşu. ucigaşule. şi barăci mizerabil de sărăcăcioase. Femeia părea că-i simte starea de spirit şi tăcea. Ai face orice pentru bani. Asta le e meseria. Era ceva despre care n-ar fi bănuit că putea fi adăpostit de sufletul său. — Un rahat cu bieţii tineri. Vrei să răstorni regimul. N-ai pic de obraz. până intrară în Freeport. Parcă ţi-ai scris pe frunte cu vopsea fosforescentă BEN RICHARDS ESTE ÎN MAŞINA ASTA. şi ea se gârbovi. apoi urmară doar păduri.Mergeau spre nord prin toamna roşie ca o făclie. Cu numai două săptămâni în urmă. se răsti Richards. Trezeau în sufletul lui Richards un sentiment dureros de melancolie. şi adăugă imediat. ne-ar fi luat ca din oală. şi trailere. copacii nu erau încă morţi. — Dacă ar fi urmărit traficul. Lucrurile se sfârşeau toamna. rosti nepăsător Richards. laşule ce eşti! Vrei probabil să mă omorî şi pe mine aşa cum ai făcut cu bieţii tineri din Boston. — Ucizi pentru bani. sclipind în soare). Traversară râul la Yarmouth. — Tu eşti de treabă? 127 . Erau pregătiţi să mă radă ei. zăpada avea să acopere totul. ocupanţii lor adunaţi într-o conferinţă ad-hoc. Ideea îl făcu să pufnească în râs... Peste o lună. nu-i uciseseră fumurile otrăvite din Portland. Eşti drogat? Barosanii cu tipe fumează Pipe. Femeia se încorda ca un arc. fixată dedesubtul unul pervaz coşcovit şi umflat de apă. — Râzi de mine? întrebă jignită femeia. — De ce nu mă laşi să plec? izbucni ea. În regiunea aceasta. îi legăna. sau lângă o uşă smulsă din ţâţâni. trei maşini de poliţie erau parcate laolaltă. cu grupurile sanitare alipite pe exterior (totuşi peste tot putea zări priza pentru cablul Lib-Veului. albindu-se complet. explozii purpurii. La intrarea în oraş. Drumul umplea tăcerea dintre ei. De ce nu-ţi găseşti de lucru? Pentru că eşti puturos! Nu-ţi place să fii de treabă.

şi s-o întrebe dacă acum vedea şi ea emisiunea aia. Păru surprinsă. — Când chestia asta o să se termine. Am văzut câteva din lucrurile acelea dezgustătoare pe care le-ai făcut. Eşti duşmanul Reţelei. unde nu cântă niciodată imnul! — Aşa-i. apoi o închise brusc. Aşa zice Lib-Ve. Am întâlnit o fetiţă de cinci ani care avea cancer pulmonar. murmură el. s-o violeze. să-i rupă hainele şi s-o lase în pielea goală. Disperarea îl paraliza precum o apă rece. Nu exista o bază de comunicare cu aceşti prea-fericiţi. — Termină! răcni femeia. şi de treabă? Ca să te poţi folosi de mine. 128 . E dezgustător să fii persecutat pentru că nu vrei să munceşti la General Atomics într-un sector unde vei ajunge impotent. să-i spargă dinţii. Sunt un derbedeu care vorbeşte urât.. Îl încercă deodată furia de-a o învăţa minte pe femeia aceea: să-i azvârle ochelarii. când ar putea fabrica filtre nazale cu şase dolari bucata. să sară pe ea. Nu-i nimeni prin cartier care să omoare şobolani cu mătura. pe înălţimile unde aerul era rarefiat. E dezgustător să stai acasă şi să te uiţi cum nevastă-ta face tot ce poate ca să cumpere o pâine. în vreme ce fetiţa mea moare de gripă? — Ce. cum se face c-ai avut şase mii de neodolari să-ţi cumperi maşinuţa asta.. Încheieturile degetelor i se înălbiseră pe volan. Ei trăiau sus. — Minţi. — Ştii ce-i dezgustător? Richards îşi aprinse o ţigară din pachetul de pe bord.— Da! Nu de asta m-ai luat de ostatică? Pentru că eram lipsită de apărare şi. încuviinţă Richards privind afară.. Asta nu-i dezgustător? Ce. Deschise gura. sau să se cace pe lângă garduri pentru că nu funcţionează closetul. te poţi întoarce în apartamentul tău decomandat. s-o îmbrâncească în noroi. care e douăzeci şi patru de ore pe zi pe programul unu. Să-ţi zic eu. şi să-ţi aprinzi o Pipă şi să te faci criţă şi să te uiţi cum sclipeşte argintăria.. E dezgustător să ştii că Reţeaua ucide anual milioane de oameni cu poluanţi atmosferici. să mă cobori la nivelul tău şi să râzi de mine? — Dacă eşti atât de treabă. Vorbeşti urât! — Exact. spuse Richards...

— De ce spui toate astea? izbucni ea. — Exact. şi printre pâlcurile de pini. tragi pe dreapta. îi spuse când intrară în Angusta. Dar în Augusta n-au apărut lumini albastre. dincolo de câmpuri şi poduri. Doi 129 . Aşa că dacă un poliţist se ia după noi. Imediat. N-am nici un chef să te omor. oprite pe ambele laturi ale şoselei. capitala statului. Fundul nu ţi se ridică de pe scaun. 043 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. După aceea. şi aşteptă luminile albastre să apară în oglinda retrovizoare. Femeia îşi muşcă buza fără să răspundă. când ieşiră dintr-o curbă nu departe de intrarea în Camden şi văzură un baraj şi două maşini de poliţie. sau chiar Premiul Zapruder. se lăsă să alunece în scaun până nu i se mai zări decât creştetul capului. — Ţipi aşa: Benjamin Richards m-a luat ostatecă. Aici s-ar putea să ne miroasă. Imediat o s-apară o grămadă de tipi cu camere video. E viaţa ta-n toc. Nu-i răspunse. la peste o sută cincizeci de kilometri de locul unde începuse călătoria cu Amelia Williams... Cu atâţia martori. întrezărind sclipiri şi scânteieri ale apei. Dacă nu degajaţi drumul. — Şi crezi că va reuşi? — Ar fi de dorit. — Fii atentă. Continuară încă o oră şi jumătate. sperând să obţină o recompensă de la Jocuri. Ai priceput? — Da. — O să reuşească. Camder. o să mă omoare. adăugă cu ură: Îţi trebuie un ostatic. Era trecut de ora două. Richards aprecia că ajunseseră mai departe decât avuseseră dreptul.. Doar te apleci. vor trebui să joace corect. Erau în drum spre un oraş de lângă ocean.. şi vorbindu-se de tine cu ipocrizie ca despre ultima victimă a lui Ben Richards. rosti el batjocoritor.. Păcat că n-o să ne poţi vedea la Lib-Ve urmăriţi de o ploaie de gloanţe. ocolind oceanul în timp ce soarele începu să coboare. încuviinţă ea. Aşa cred. Deschizi portiera şi te aplecă în afară. Ai înţeles? — Da.

tip serg-maj. se gândi Richards. doamnă. aşa cum doriţi.042 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Poliţistul Hicksviile. Spune că dacă nu-l lăsaţi să treacă. la cincisprezece metri de baraj.. L-am văzut. Ziua era însorită (ploaia permanentă din Harding părea la ani-lumină depărtare) şi totul era extrem de clar definit. Gata. acuma-ncepe. Suna ca o maşină bine programată. — Mai mergi o sută de metri şi te opreşti. Nu pot ieşi. Umbrele poliţiştilor păreau desenate cu carioca neagră. General Atomics. şi pasagerul dumneavoastră. înviorătoare a pinilor şi ierbii. şi ceva de abia perceptibil se schimbă între ei. putea simţi aroma proaspătă. Când n-o făcu. îşi privi întrebător tovarăşul. — Ieşiţi din maşină cu mâinile deasupra capului. Funcţionează şi cu 16 baterii cu iridiu. Cei doi poliţişti se priviră. — Nu trageţi. care stătea într-una din maşini. mă va ucide.. Poate se resemnase.. vă rog. Parcă ar fi fost la serată. Unul din poliţişti gesticula din mână. Benjamin Richards mă ţine ostatecă.. rosti Richards. Frână. şi opri în mijlocul drumului. model 6295-Ag. Richards atât de încordat încât parcă avea 130 . spuse primul poliţist. invitând-o să se apropie. exceptând încheieturile degetelor înălbite. rosti. Un al treilea poliţist. . Acuma-ncepe. educat şi profund. şi pentru prima dată Richards îşi dădu seama de timbrul vocii ei. dar se stăpânea. se gândi Richards. Îşi deschideau tocurile armelor. Culoare de livrare: alb. Doamna Williams deschise portiera şi se aplecă afară. Prin portiera deschisă. — Mă numesc Amelia Williams.poliţişti verificaseră camionul unui fermier şi-i făceau semn să treacă. Fă exact cum îţi spun eu... — Dumneavoastră. înhăţă microfonul staţiei de sub bord şi începu să vorbească rapid. pronunţă ea foarte clar. Femeia era palidă. şi pulsaţia rapidă a venei gâtului.

un al şaselea simţ. Îl remarcă. — Dă-i drumul! răcni el. Femeia îl privi surprinsă. — Dar nu vor... Blocnotesul primului poliţist căzu pe şosea. Aproape simultan, cei doi poliţişti îngenunchiară, scoţând armele, şi ţinându-le cu ambele mâini. Câte unul de fiecare parte a liniei albe. Foile blocnotesului fluturau în vânt. Richards trânti piciorul luxat pe pantoful drept al Ameliei Williams, şi buzele i se crispară într-o mască a durerii, când oasele scrântite scârţâiră. Maşina ţâşni înainte. În clipa următoare, doua zgomote seci răsunară în caroserie, făcând-o să vibreze. După încă un moment, parbrizul explodă, împroşcându-i cu cioburi. Amelia ridică braţele, apărându-se, şi Richards se izbi sălbatic în ea, răsucind volanul. Trecură printre cele două automobile ale poliţiei, bălăngănind partea din spate. Richards îi întrezări pe poliţişti răsucindu-se să tragă din nou, apoi toată atenţia lui se concentra asupra drumului. Urcară o colină, şi auzi încă un bubuit sec, când un glonte perfora portbagajul. Maşina începu să vibreze şi Richards încercă să redreseze volanul. Vag, îşi dădu seama că Amelia ţipa. — Virează! îi răcni. Virează, la dracu! Virează! Virează! Mâinile ei pipăiră în mod reflex după volan şi-l găsiră. Richards îi dădu drumul, şi-i zbură ochelarii dintr-o lovitură. Pentru o clipă ochelarii rămaseră agăţaţi de o ureche, apoi căzură. — Trage pe dreapta! — Au tras în noi. Devenea isterica: Au tras în noi. Au tras... — Trage pe dreapta. Înapoia lor se auzi urletul sirenelor. Trase pe dreapta, cu greu, maşina derapând şi vibrând, azvârlind pietriş în aer. — Le-am spus, şi-au încercat să ne omoare, repetă ea parcă uluită. Au încercat să ne omoare. Bărbatul coborâse deja, şi ţopăia cu dificultate cu pistolul
131

scos. Îşi pierdu echilibrul şi căzu, julindu-şi ambii genunchi. Când primul echipaj apăru în vârful pantei, el era pe taluz, îngenuncheat, cu arma întinsă. Maşina avea peste o sută douăzeci la oră şi continua să accelereze; un cowboy de provincie la volan, cu un motor prea puternic sub capotă şi lucirea gloriei în ochi. Poate că-l văzură, poate că încercară să frâneze. Nu contă. Cauciucurile nu erau anti-glonţ. Cel dinspre Richards explodă de parcă ar fi avut dinamită înăuntru. Maşina decolă ca o pasăre uriaşă, trecând peste taluz într-un zbor necontrolat. Se izbi în scorbura unui ulm uriaş. Portiera din partea şoferului sări din ţâţâni. Şoferul trecu prin parbriz ca o rachetă şi zbură zece metri până se opri în tufişuri. A doua maşină veni aproape cu aceeaşi viteză, şi Richards avu nevoie de patru focuri pentru a-i nimeri roata. Două gloanţe împroşcară nisipul lângă el. Automobilul derapă într-un semi-viraj fumegând şi se rostogoli apoi de trei ori, împroşcând sticlă şi metal. Richards se strădui să se ridice, privi în jos şi zări cămaşa înnegrindu-se treptat, imediat deasupra curelei. Reveni, ţopăind, la perna de aer, şi se trânti cu faţa în jos când a doua maşină de poliţie explodă, azvârlind schije în jurul şi deasupra lui. Se sculă, icnind şi scoţând un fel de gemete slabe, ciudate. Trupul începuse să-i zvâcnească în pulsaţii lente, dureroase. Poate că femeia ar fi putut să fugă, însă nu încercase. Privea fix maşina ce ardea pe şosea. Când Richards sui înăuntru, ea se trase îndărăt. — I-ai omorât. I-ai omorât. — Ei au încercat să m-omoare. Şi pe tine. Dă-i drumul. Repede. — NU PE MINE AU ÎNCERCAT SĂ M-OMOARE! — Dă-i drumul! Porni. Masca tinerei şi avutei hausfrau, revenind de la târguieli, atârna acum zdrenţuită. Înapoia ei se întrezărea ceva primitiv, care-şi muşca buzele şi rostogolea ochii în cap. Poate că existase acolo dintotdeauna.
132

Merseră vreo opt kilometri şi ajunseră la o staţie de aer, cu magazin. — Opreşte, spuse Richards. ... 041 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ... — Coboară. — Nu. Îi lipi arma de sânul drept şi ea scânci. — Nu. Te rog. — Scuză-mă. N-avem timp să faci pe primadona. Coboară. Coborî, şi el o urmă. — Lasă-mă să mă sprijin de tine. O cuprinse cu braţul după umeri şi arătă cu ţeava spre cabina telefonică de lângă automatul pentru cuburi de gheaţă. Porniră într-acolo, mişcându-se aidoma unui cuplu grotesc de vodevil. Richards ţopăia pe piciorul cel bun. Se simţea obosit. Vedea în faţa ochilor maşinile turtindu-se, trupul zburând precum o torpilă, explozia... Scenele se repetau mereu şi mereu, ca o buclă închisă. Proprietarul magazinului, un bătrân cu părul alb şi picioare slăbănoage, parţial acoperite cu un şorţ murdar de măcelar, ieşi şi-i privi cu ochi speriaţi. — Hei, rosti el încetişor. N-am nevoie de tine clei. Am o familie. Pleacă. Te rog, nu-mi trebuie necazuri. — Şterge-o-năuntru, tataie, zise Richards. Bătrânul îl ascultă. Gâfâind, Richards intră în cabină, şi băgă o fisă. Ţinând pistolul şi receptorul în aceeaşi mână, formă „0”. — Alo, centrala, ce prefix e aici? — Rockland, domnule. — Fă-mi, te rog, legătura cu agenţia de ştiri locală. — Se poate face direct, domnule. Numărul e... — Fă-l tu. — Doriţi... — Fă numărul! — Da, domnule, încuviinţă netulburată operatoarea. În urechea lui Richards răsunară păcănituri şi clic-uri.
133

. vierme. — Pe toţi trei? Să fiu al dracu! Desprinsă câteva clipe de telefon.. Autorizaţie Lib-Ve. pe Şoseaua Naţională 1. Vreau ca porcii să afle că toţi ştiu că nu-s singur. Richards se simţea ameţit. Dacă vor să nu i se întâmple nimic. Când reveni la telefon. — Ascultă-mă. o omor. o clipă. — Gura. glasul era practic şi sec.. Dacă nu mi se lasă liberă trecere. Se numeşte Amelia Wiliams! Din… O privi. şi mie-mi plac bancurile. — Într-un loc numit „La Gilly – Magazin Universal şi Staţie de Aer”. — Agenţia Rockland. deschide cablul naţional! — O s-o ucid. Stai. Îi făcea rău. Nu te-am sunat să-mi fac autobiografia. cu două sute la oră. vierme. Îl ştii? — Da. ŞtireaBombă. murdar. dacă se mai trage în mine. vocea răcni: Dieky. — Şi ce s-a întâmplat cu ei. Şi dă pe post. — Din Falmouth. Richards lăsă capul pe spate şi citi firma. Dă pe post. când era puşti. asta-i. — Unde eşti. Rapid. şi să-şi amintească toate filmele vechi cu gangsteri văzute la te-ve. O tăcere lungă. Dacă ieşi afară. continua Richards. Trimite nişte camere aici.. doar cu o undă de excitare. — I-am omorât. Dacă prinzi frecvenţa poliţiei. La capătul celălalt al firului se auzi pocnetul receptorului lăsat jos. da' asta-i. se auzi o voce. trei gabori au încercat să ne radă. o s-o ai imediat. Nu-l mai privi. — S. încercând să pună cât mai multă sinceritate în glas. — Isuse. — Aici e Ben Richards. ar 134 . tipule? Jumătate din poliţia din Maine de est tocmai a trecut prin Rockland.Sângele îi colorase cămaşa într-un roşu închis. şopti ea.. Apoi: — Auzi. o să ai dovada în zece minute. 6943. — Falmouth. La un baraj. Am o ostatecă. miros un Premiu Pulitzer! — Nu. şi o sirenă îndepărtată. te-ai căcat pe tine..

era pătată de sânge. Patrule cu câini. şi Richards se relaxă.. sporind şi unindu-se. Răcnetele Lib-Veurilor portabile pătrundeau prin parbrizul spart. Chipul lui era un amestec de spaimă şi încântare. O greşeală. Ochi bolnavi şi feţe lacome privindu-i dinapoia copacilor. O să te omoare. O muzică ascuţită. — Ajută-mă. Asta a fost. Vraja. precum pisici Cheshire. Făcu o poză. înseamnă că a greşit mai mult de un metru. — Când. — A fost o greşeală! Erau în cartierul rezidenţial de la marginea lui Rockland Vile. Drumuri de ţară terminându-se înaintea unor cabane. Drum particular. Bluza ei elegantă. Mulţi aveau camere video. — La barajul acela trăgeau în duzele de aer. întredeschise uşa şi scoase un străvechi aparat de fotografiat Polaroid. verde cu dunguliţe negre. … 040 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Parcurseră zece kilometri înainte ca oamenii să apară prin curţi şi să-i privească trecând. Amelia ieşi pe şosea. — Dacă viermele ăla ţintea duza când a găurit parbrizul. atonală. Hotelul Briza. 5 000 de volţi. Ţine-o pe nord. Al 9-lea cer. A fost o greşeală. trase banda şi aşteptă. La Elizabeth. Eu şi Patty. Contravenienţii vor fi împuşcaţi. rosti încet femeia. — Dă-i drumul spre nord. sirenele. Lumea insista să zvâcnească. În depărtare. Femeia îl sprijini cu un braţ strâmbându-se la vederea sângelui. Bătrânul. — Este o nebunie. mormăi Richards. se lăsă să alunece în scaunul maşinii.face bine să mă lase să trec. Gilly.. Interzis. Richards închise şi ieşi cu greutate din cabină. îi spărgea urechile. Gâfâind. — Vezi în ce te-ai băgat? — Da. 135 .

hohoti Richard.Peste tot o atmosferă nebună. Cu cât mai mult. rosti femeia încet. Un bărbat mai în vârstă cu păr argintiu. În acest caz. Richards izbucni brusc într-un hohot de râs care o făcu să tresară pe Amelia. şi începură să coboare spre centrul Rocklandului. din care îi urmărea o ţeava scurtă şi groasă.. Poţi să crezi aşa ceva? — Nu. alergă spre marginea şoselei. nu vor decât să vadă sânge. Începu să pozeze rapid. — N-a scos capacul de pe obiectiv. cu pelerine galbene. Scânteia azuriu şi în afara timpului. — S-a terminat. Marginile şoselei erau pline de maşini atunci când ajunseră în vârful unei pante lungi şi line. iar de la marginea mirositoare a apei ridicau ochii bordeiele mahalalei. Girofarurile se roteau nebuneşte. dispăruse de mult. populat de bărbaţi gen Winslow Homer. Locuinţele perfect aliniate ale clasei mijlocii priveau mizeria din înălţimi. — Atunci te salut cu respect. La orizont.. De-a curmezişul şoselei erau oprite două maşini de poliţie. care plecau în bărcuţe să prindă homarii vicleni. De fiecare parte a drumului se înălţa câte un uriaş magazin-universal. Nu le-ar păsa dacă ne-ar omorî pe amândoi. ticsită de bordeluri. purtând nişte bermude care-i depăşeau genunchii. stranie. Poate că odată fusese un sătuc de pescari pitoresc. Pielea picioarelor era albicioasă. Trebuie să mor şi eu? — Te opreşti la cincizeci de metri de ei şi-ţi joci rolul. spuse Richards. ondulat. Un tic 136 . aproape cu regret. aplecându-se şi schimbând permanent unghiul. — Ăştia. vorbi Richards. N-a. de carnaval. se afla o maşină blindată. Se îneca de râs. — Ce. acoperit de puncte şi păienjenişuri de lumină dinspre soarele după-amiezii. Pe taluzul din stânga... cu atât mai bine. baruri şi săli de jocuri. oceanul era neschimbat. Avea un aparat de fotografiat uriaş. cu un transfocator precum o cobră. defazate unul faţă de celălalt. Se lăsă să alunece în jos pe scaun. O stradă principală.

însă nu se aplecă în afară. — Dă-i drumul. — COBORÂŢI. Astea-s regulile jocului. şi brusc Richards îşi dori ca să fi putut discuta împreună la o cafea. zise ea. aşa e? — Lăsaţi-o! răcni un glas răguşit din mulţime. amplificat: — DORIM SĂ DISCUTĂM CU BEN RICHARDS. se gândi ironic Richards. Te rog..nervos îi crispa faţa. DOAMNĂ. singura ieşire e-n sus spre cer. N-auziţi? Mai devreme nişte poliţişti erau să ne ucidă! El zice că nu vă pasă dacă ne-omorâţi pe amândoi. 137 . şi i-ar fi amestecat frişca adevărată din ceaşcă – ea făcea cinste. Benjamin Richards mă reţine ostatecă. bineînţeles. — Spune că nu. bubuind. Mulţimea amuţeşte. Amelia se opri şi deschise portiera. — Mă numesc Amelia Williams. Şase maşini de poliţie şi un alt transportor blindat apăruseră la zece metri înapoia lor. şi despre importanţa de a fi cinstit. Pentru o clipa fu o tăcere atât de absolută încât Richards putu auzi sirena foarte îndepărtată a unui iaht de pe ocean. Sunt prea mulţi martori. despre cum şosetele îţi cad întotdeauna când porţi cizme de cauciuc. — Lă-sa-ţi-o! Lă-sa-ţi-o! „Mulţimea preluase scandarea precum fanii unui meci de mortbal. ALTFEL DESCHIDEM FOCUL. Femeia îl privi. doamnă Williams. vorbi el tachinând-o uşor. — Mi-e frică. — Nu. — COBORÂŢI DIN MAŞINĂ. Ea se îndreptă în afară. Apoi ar fi putut discuta despre inechitatea socială. Nu poţi ucide ostatici sub ochii publicului. Mi-e foarte frică. De-acum. Apoi. asexuat. — Mă va ucide. blocându-le retragerea.. se gândi Richards. Spune că mă va ucide dacă nu ne lăsaţi să trecem. zise repede Richards. ţipă ea. — COBORÂŢI DIN MAŞINĂ. Dumnezeule. Ar fi ascultat-o atent. Liniştea era completă. Ochii întregii lumi sunt asupra ta. — N-o să te-mpuşte.

Vacarmul acoperi cuvintele poliţiştilor. Motoarele ambalară şi cele două maşini de poliţie începură să se retragă. POT AVEA LOC SCHIMBURI DE FOCURI. lovindu-se şi urlând. Cineva a distrus o cameră video. Parbrizul unui automobil înflori în crăpături. Acesta căzu. PĂRĂSIŢI ZONA. şi sângele împroşcă pavajul. RICHARDS. Vreo şase alţi poliţişti prinseră băiatul şi-l luară pe sus. — RENUNŢĂ. — Lupte. izbucniră încăierări izolate între cei bine îmbrăcaţi şi locuitorii periferiilor. rosti încet bărbatul. ca să nu vă vadă nimeni când o-mpuşcaţi pă fată! zbieră o voce isterică. Brusc. şopti Amelia. şi urmă o încăierare scurtă şi violentă. Lua-v-ar dracu' de porci!! Oamenii nu se clintiră. Poliţia loveşte oamenii. SAU O AMENDA DE ZECE MII DE DOLARI. — Ce se-ntâmplă? făcu Richards. TOŢI CIVILII SĂ PĂRĂSEASCĂ ZONA. — Porneşte. În mod neaşteptat. COBOARĂ. o femeie într-un capot decolorat şi destrămat sări asupra unei matroane plinuţe. Nu îndrăznea să privească peste marginea bordului. OBSTRUCŢIONAREA ORGANELOR DE ORDINE ŞI DEMONSTRAŢIILE NEAUTORIZATE SE PEDEPSESC CU ZECE ANI ÎNCHISOARE. Doi poliţişti se repeziră spre ei. Mulţimea aclamă mulţumită. Un automobil galben-negru de la agenţia de videoştiri frână cu un scârţâit asurzitor. dezvăluind o fâşie îngustă de pavaj. De undeva zbură o piatră. Amândouă căzură pe jos. Doi bărbaţi săriră dinăuntru şi începură să instaleze camerele. Un reporter încercă să-l oprească. — TOŢI CIVILII SĂ PĂRĂSEASCĂ ZONA. — Da. aşteptând următorul act. — Dumnezeule. pe margini. apoi amuţi. dar fu lovit cu bastonul. 138 . După aceea unul din poliţişti smulse o cameră şi o izbi de pământ. PĂRĂSIŢI ZONA. bubui difuzorul. vârându-şi mâinile în părul ei. Un băieţaş se desprinse din mulţime şi azvârli o piatră în ceafa poliţistului. ÎN CAZ CONTRAR POT FI ARESTAŢI PENTRU OBSTRUCŢIONAREA ORGANELOR DE ORDINE ŞI DEMONSTRAŢIE NEAUTORIZATA.

cucoanele cu păr coafat şi bărbaţi purtând cămăşi Arrow şi mocasini. De o parte a şoselei erau cei din clasele de sus şi mijlocii. După aceea vor aştepta până o să cobori. În ciuda vitezei cu care apăruseră. Păr slinos. Dulăii erau ţinuţi flămânzi în cuşti. Toţi aceştia erau pe partea dreaptă a drumului. costume de două sute de dolari şi burţi umflate. şi propriile lor nume brodate cu fir auriu pe piept. în genul unor fotografii găurite în dreptul ochilor. şi soseau întăriri.U. pe stânga. — Vor trage în duze. De cealaltă parte. stăteau săracii. însă toate aveau un lucru comun: Păreau incomplete. Nu o făcură.. aceştia se împărţiseră în două grupuri. Nasuri roşii. spuse ea. Săracii au mereu hemoroizi. Lipsea disperarea. Coşuri. Furuncule. cu vinişoare sparte. Femei aidoma Ameliei Williams. îmbrăcate pentru târguieli. Pe partea aceasta poliţiştii erau mai mulţi. Feţele lor erau diferite. Săracii pătrund în cabanele de vară. Chiar şi aici în Pace-şiLinişte. Tipi în salopete cu numele companiilor pe spate. bâta şi arma erau la îndemână. sau a unor puzzle cu o piesă lipsă. Săracii scriu porcării pe vitrine. şovăitor. Săracii sparg în bande magazinele universale. Sâni vlăguiţi. Richards nu era surprins de iuţeala şi pasul lor apăsat. Înaintară încetişor pe lângă maşinile de poliţie şi spectatorii holbaţi. — N-o să facă asta. un 139 . Iar săracilor li se oferă un Jack Johnson. Şosete. se gândi Richards. sau speranţe demente.A. Minţile acelea nu erau obsedate de visuri nebune. — De ce? — Sunt prea proşti. şi gurile li se umplu de scuipat furios când văd blănuri Nauga. Într-o segregare inconştientă. În stomacurile acelea nu urla nici un lup flămând. zăvorâte toamna şi iarna. Gurile căscate şi inexpresive ale imbecilităţii. căzuţi. crom. în faţa complexului de cluburi pentru iahting pe lângă care tocmai treceau.Vehiculul se mişcă. S.

. Aveau să-l radă. Afundat într-un scaun. Glasul ei era ascuţit. Richards aşteptă. ca să-şi cerceteze rana..Muhammad Ali. au tendinţa să se bată în sală. Când se mişca brusc. se deschidea sângerînd. Începu să plângă. Aveau să-l urmărească. cu ochi răi – sunt Fomiştii. Era ora patru. Pentru ei există politica înfometării. În cele din urmă. sunt locuitorii verii.. îşi spuse Richards. aproape isteric. dar apăraţi de armuri. întretăiat.. era tot mai îngrijorat de soarta Ameliei Williams. Umbrele se lungeau peste şosea. Glonţul îl zgâriase adânc şi urât într-o parte. vorbi brusc femeia. s-ar lupta şi cu Isus Christos pentru un kil de cârnaţi. Rana nu se închisese.” – totul expediat în viteză la ultimele ştiri. planul lui nu era decât o glumă. Putem găsi un ţap ispăşitor pentru amândoi? Încetişor. În stânga. poliţistul a fost suspendat până la încheierea anchetei. oameni buni. Nu mai conta. şi sângerase abundent. între activitatea de bursă şi ultimul edict al papei).. Aici pe dreapta. un Clyde Barrow. Doamne.dent regretabil.. … 038 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Trecuse un ceas. nu mai pot! Nu mai rezist să-i aştept să tragă! Nu mai pot! 140 .. Îţi dai seama? Îţi. Ei stăteau şi priveau. cu greutatea maximă de şaizeci şi cinci de kilograme – totuşi. Aveţi însă grijă de taberele astea. Nu prea rămân în ring.. Graşi şi greoi. Treptat. cu cincizeci de kilometri la oră. În faţa armamentului greu. Richards se străduia să nu aţipească. deplângem pierderea de vieţi nevinovate. spuse: — În ce oraş suntem? — P-pe indicator s-s-scrie W-wintorport.. — Au şi tancuri. Ben Richards trecu printre ei. a cărei uriaşă greşeală fusese de-a pleca de acasă în dimineaţa de miercuri. concurenţi îndârjiţi. iar vehiculul să fie transformat în fragmente de sticlă şi metal („.. să-l hărţuiască până avea să se întâmple un „accident”. Gemând îşi scoase cămaşa din pantaloni.

vorbi ea. scuturând uşor din cap. Stăteau pe acoperişuri şi balcoane. Portavocile anunţau într-una populaţia să se împrăştie. — Sunt convins că ai dreptate. 037 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Suntem în Derry. Fetiţa noastră.. O cheamă Sheila. — Ce? — Opreşte. N-o să vezi nici o picătură de sânge. Îl lăsă să cadă. Cotiră la dreapta. Pistolul atârnase între genunchii lui Richards. — Aş vrea o Pipă. Dă drumul la radiator. Cathy... — Nu poţi. Însă n-o să mai fie sânge. O să-ţi închidă porţile. parcă pentru a-l limpezi. Amelia clipi încet. — Dar te vor omo. De ce n-ai ales altă maşină? Doamne! Doamne! Richards începu să râdă. Cu ce au acolo mă pot vaporiza împreună cu maşina.— Bine. Coboară.. rosti el. Închise ochii şi hohoti până când lacrimile începură să i se prelingă de sub pleoape. Doamne. are un an şi 141 . O să mă ucizi. Chipul ei era o pată albă în umbrele amurgului. — Minţi. Bufni înfundat pe covoraşul din cauciuc. — Da. . — Vrei să deturnezi un avion? — O să-ncerc. — Este cu adevărat soţia ta? Femeia aceea din fotografie? — Da. vorbi ea. M-am ghidat după el. Străzile erau ticsite de oameni. Râdea din adâncul pieptului în spasme şuierate. — E vreun indicator de aeroport? — Da. — Atunci o să-i ameninţ din nou că te ucid. sau pe verande. apoi la stânga. Mâncau sandvişuri şi pui fripţi. vreau să mă droghez. — Este frig cu parbrizul spart. care-i dădeau cuţite prin rană. rosti femeia fără nici o legătură.

Drept înainte. se vedea o combinaţie între cabină de informaţii şi punct de control.. îl anunţă vocea amplificată. Auziră un uruit profund. unde fuseseră opriţi de cordoanele poliţiei. toate convergind spre terminalele complexe ale aeroportului care mascau pistele. Un glas puternic amplificat îl avertiză pe Richards s-o elibereze pe femeie.jumătate. stai.. 142 . dar blocate. un vălmăşag de alei şi parcaje. Asta-i motivul pentru care am ajuns aici. M-au curăţat. Soarele care apunea îi lumina şirurile de ferestre polarizate. transformându-le în foc. Ne apropiem. — Apropie-te la zece metri şi opreşte. Înapoia acesteia se afla poarta principală. După ce dispăru. Richards flutură nepăsător din mână. şi Amelia zări un Lockhead/G-A Superbird. mamă. — RICHARDS! Tresări şi-l privi speriată. proiectând o umbră ca de păianjen. Poate că acum îi este mai bine. deschise. — Porţile sunt închise? — Nu văd. Femeia putea zări un gard cu sârmă electrică întinzându-se de ambele părţi ale şoselei peste un câmp destul de noroios. capabil să tragă proiectile de un sfert de megatonă. blocată de un tanc A-62. în mijlocul permanentelor somaţii şi al vuietului mulţimii.. rosti inexpresiv Richards. S-a îmbolnăvit de gripă. Deasupra tuturor se înălţa un gigantic turn de control. pulsator. Turela e spre noi. — NU VEI FI LĂSAT ÎNĂUNTRU. G. îi spuse: — Soţia ta pare vagaboandă. Perna avansă pe drumul de acces cu patru benzi. ridicându-se lent de pe una din pistele înapoia clădirilor. Un tanc. Un elicopter bâzâi deasupra lor. — Se face aşa ceva? — Da.. — Aeroportul.. aidoma unui marţian din H.. Atât personalul cât şi călătorii se înghesuiseră în parcarea cea mai apropiată. De ce nu se aranjează puţin? — Fotografia era trucată. Deasupra lor trecu un indicator gigantic: AEROPORTUL VOIGT. cenuşiu ca oţelul. Mai departe. Nu s-a întîmplat nimic. şi ei putură din nou să vorbească. pe un refugiu. Wells. printre maşinile de poliţie.

şi tot spectacolul avea să se încheie extrem de rapid. vă rog... nici organelor locale. Vor aştepta până. Conform tratatului ONU din 1995 sunt o forţă internaţională. şi Vânătorii te bagă-n beciul lor.. — Foarte bine. şi glasul îi răsună ascuţit şi limpede în liniştea neaşteptată de după decolarea avionului. Dacă aveau de gând să recurgă la „un regretabil accident” care s-o scoată din scenă. acum era momentul. şi Richards se încordă. Dumnezeule. Abia aştept să scap de tine. Amelia strânse din ochi. trimiţând în direct în toată America de Nord şi în jumătate de lume. — Totuşi poate c-o să creadă că eu nu ştiu asta. Asta era bine. Hai. rosti încet Richards. Richards îşi simţi toate membrele încordate da tensiune şi ştiu că începea să spere. Spune-le că vreau să mă predau Poliţiei Aeriene. Un fel de Lozul cel Mare.. Minciuni sfruntate. sunt atât de speriată.. O apăsare pe un singur trăgaci. Era perfect. bineînţeles. 143 . Femeia se apleacă în exterior. Un moment de tăcere. Este rănit în două locuri! Azvârli o privire îngrozită peste umăr. Ei te predau Vânătorilor. înapoia punctului de control se purtau discuţii. — Să mai forţăm puţin. Ea îl privi. — Ce vrei să faci? — Poliţia Aeriană nu-i subordonată nici statului. orice ai crede.. Încă mai sunt dispuşi să cedeze. — Şi-acum? întrebă ea.. Se spunea că dacă te predai lor. Spune-le că-s rănit şi pe jumătate nebun. vă rog. Sau că nu sper aşa ceva. — Crezi că mi-e greu să par speriată? Nu sunt de partea ta. Capul şi bustul ei erau o ţintă perfectă pentru o mie de arme. spune-le.. — Ben Richards doreşte să se predea Poliţiei Aeriene! strigă ea. VA ROG! Camerele filmau totul. Apleacă-te afară. eşti graţiat.DĂ-I DRUMUL FEMEII. — Este pe jumătate nebun şi. Eşti blocat.

rosti şi femeia îl ascultă. E doar tancul. apoi reveni la anonimatul baricadei. POLIŢIA AERIANA TE VA AŞTEPTA ACOLO PENTRU A TE PRELUA! — Perfect. — E tancul. Vreau să vorbesc. Pe lateral literele G şi A. Asfaltul întunecat se curba neted spre clădiri. spuse bărbatul. te opreşti. Richards se ghemui. zise ea disperată. — Opreşte. Răsună deodată un vuiet urmat de scrâşnete şi Amelia ţipă. — Bun. apoi aşteptară. Perna se ridică zece centimetri şi bâzâi lin înainte. aveau să facă maşina bucăţele. la douăzeci de metri. Nu vreau altceva decât să merg la toaletă. dar din cauza ta voi muri. La vreo cinci sute de metri după poartă. poate savurând faptul că era urmărit de cinci sute de milioane de oameni. Avansară până când portavocea ajunse în dreptul portierei din stânga şi atunci femeia se aplecă şi o luă. înapoia unor baricade galbene. Fii liniştită. încuviinţă el. şopti el. Poliţiştii stăteau. Dă-i drumul. S-o lase pe alee. însă nu se întâmplă nimic. Rămase locului un moment. în picioare sau îngenuncheaţi. Cât mai avem pînă la clădirea principală? — Mai puţin de cinci sute de metri. — O să mă omori. 144 . Era alb-roşie. Amelia îi strigă mesajul. spuse bărbatul. După câteva clipe. — RICHARDS! DEPLASEAZĂ-TE SPRE PARCAJUL 16! — Spune-le că vreau o portavoce. Trecând prin poartă. — RICHARDS! TE DEPLASEZI LA PARCAJUL 16. Richards ştiu că la cea mai mică mişcare suspectă.Richards remarcă pentru prima dată cât de perfecţi îi erau sânii sub bluza mânjită de sânge. zise Richards. Cât de perfecţi şi minunaţi. şi aşeză pe beton o portavoce electrică. un bărbat în uniformă albastră păşi pe alee. — Se mişcă. înlănţuite deasupra unui fulger. Ne lasă să intrăm. — Dă-i drumul. O tăbliţă cu o săgeata îi informa că pe acolo se ajungea la Parcajele 16-20. Reacţia fu imediată. anticipând o posibilă ambuscadă.

— Dă-i drumul. Te opreşti la intrarea în parcaj. mâna cea mai bună este chinta roială de pică. Încă nu-ţi dai seama că nu poţi? — Poate c-o să pot. întregul corp îi tremura de adrenalină. oamenii au spus că erau spectacolul cel mai grozav pentru că niciodată nu mai existase ceva asemănător... TREBUIE SA MA GÂNDESC. rosti el. Iar pocherul cel mai dur e cel cu patru cărţi pe faţă şi una în mâna. — Ei ştiu c-o să le dau peste bot. După vreo zece tururi de miză. Da..— Şi până la Parcajul 16? — Vreo trei sute. — Şi după aceea? Zâmbi crispat şi fără veselie. Îşi dădu seama că-şi muşca buzele inconştient. deşi controlat. — NU STAŢIONAŢI. cartea aia e mai mare decît 145 . AŞA CUM S-A CONVENIT. La pocher. În Roma. Pe mărunţiş oricine se poate distra cu jocul ăsta. Richards ridică portavocea. — Nu poţi. — Acolo. — ZECE MINUTE. va fi scena Ultimul Rol al lui Richards. rosti el. după ce ţi-ai aruncat şl casa şi maşina. Dar nimic nu-i original. Cu o juma' de dolar poţi plăti sec şi să vezi ce carte au ceilalţi în mână. Tăcere. bubuiră difuzoarele poliţiei. Ba mai există şi un alt joc. Nu ştiu însă cum. ce semăna cu şuierul unui ceainic. — Nu-ţi dai seama că pur şi simplu le forţezi mâna? îl întrebă femeia cu un ton straniu.. — Bun. 035 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Richards emise un chicot strangulat. POLIŢIA AERIANĂ AŞTEAPTĂ ÎNĂUNTRU. — Ascultă-mă: Cînd au început Jocurile. gladiatorii făceau acelaşi lucru. Când se opriră la intrarea în parcaj. E bine. cartea aia din mînă începe să pară tot mai mare. reacţia fu rapidă. Îl durea capul. . Dar când ridici miza. şi încercă să se controleze.

Un tip mi-a spus să stau în preajma celor din clasa mea. Dacă vezi ceva la Lib-Ve înseamnă că-i adevărat. rosti femeia. am pierdut. şopti el. Deci dacă întreaga ţară vede că poliţia îmi ucide ostatecul – o femeie bine. Dar am o carte în mână – una pe care ei n-o pot vedea. Ce poţi face cu poşeta mea? Să-i împuşti cu rujul? — Cred că ei au trişat atât de mult până acum încât o să arunce cărţile. pentru că Lib-Veul dă Reţelei totul. Au fost nevoiţi să mă lase să trec. e amuzant. omul cel negru cu sabia. arme. Cu puţină gândire. Şi-o băgă sub jachetă. A avut mai multă dreptate decât credea. în cazinoul lor. Dacă poliţia şi Vânătorii trag în noi. Cu asul. Noi jucăm cu cărţile lor şi fisele lor. Se presupune că atunci când pun mâna pe mine. Dintr-un anumit punct de vedere. Numai că eu n-ar trebui să am bani cu care sa joc. o imitaţie de piele de crocodil. — RICHARDS! AU TRECUT ZECE MINUTE! Bărbatul duse portavoce la gură. cei asemenea mie. — Eu n-am asul. Ei sînt zecele meu de pică.Everestul. Drăguţ. De aceea voi trage o cacialma. 146 . Deja au avut loc ciocniri pe drum. După primul baraj n-au mai avut altă şansă de-a mă rade. eu. sunt aici. pentru că se transmitea în direct. nu-i aşa? Cei asemenea mie sunt aici. nu le poate tăia nimic. Ei au oameni. Fără asul de pică sunt zero. Unul dintre motivele pentru care se poartă cu mănuşi cu mine este că cei din clasa mea. cu un lănţişor argintiu. Astea-s cărţile mele cu faţa în sus. Dar poate că am trişat puţin. Dama eşti tu. şi timp. din clasa de mijloc – atunci va crede. — N-ai nici o şansă. l-aş fi putut avea. Or ei nu pot risca asta. Am anunţat agenţia de ştiri din Rockland. tu. posibilitatea unor conflicte reale. Aşa-i şi Fugarul. Transmisia în direct. s-ar putea petrece lucruri neplăcute. Cred că-s laşi până-n vârful unghiilor. Laolaltă nu înseamnă nimic. Le poţi bate cu o pereche. şi-aşa sistemul evoluează acum sub multe semne de întrebare. Ei sunt valetul de pică. Brusc îi luă poşeta. Eu sunt popa.

Pe nici un chip nu se vedea neîncredere. ÎN EXPLOZIV E INTRODUS UN INEL DE IMPLOZIE GENERAL ATOMICS. — RICHARDS? se auzi un glas. O SINGURĂ MIŞCARE ŞI V-AŢI DUS TOŢI DRACULUI. Dar trebuia luată în seamă presiunea psihică a celor cinci sute de milioane de spectatori din faţa ecranelor. Acţiunea era reală. AUTONOMIA DE ZBOR TREBUIE SA FIE DE CEL PUŢIN TREI MII DE KILOMETRI. Reporterii păreau şi ei nesiguri. Poliţia aştepta încordată. ESTE SUFICIENT SĂ DISTRUG ABSOLUT TOTUL PE O RAZA DE CINCI SUTE DE METRI ŞI SĂ ARUNC ÎN AER ŞI REZERVOARELE DE COMBUSTIBIL ALE AEROPORTULUI. Ei erau reali. DACA NU-MI URMAŢI INSTRUCŢIUNILE. — RICHARDS? Dinapoia unui şir de automobile aflate la vreo cincizeci de 147 . COBOARĂ. — COBOR. Iar cele cinci kilograme de Irlandez Negru ale lui Richards puteau fi doar o născocire a teribilei sale minţi criminale. Dinspre mulţime se auziră ţipete. AM ASUPRA MEA CINCI KILOGRAME DE EXPLOZIBIL PLASTIC DYNACORE – DENUMIT ŞI IRLANDEZUL NEGRU. 034 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — ASCULTAŢI-MĂ CU ATENŢIE! Vocea îi bubuia şi-i răsuna peste întregul aeroport. Bliţurile fulgerau. Toţi erau albi la faţă şi îngroziţi. TOTUL SĂ FIE GATA ÎN NOUĂZECI DE MINUTE. Camerele video transmiteau. ASTA O SĂ ŞI FAC. poliţiştii de la baricade constatară că nu mai aveau pe cine împinge înapoi. DAR ÎNAINTE S-O FAC. Mulţimea se foia. Brusc. însă îndepărtându-se. urmate de o mişcare ca de reflux. L-AM TRAS PE JUMĂTATE AFARĂ. SĂ VA DAU INSTRUCŢIUNILE: VREAU UN AVION CU REACŢIE CU PLINUL FĂCUT ŞI GATA DE ZBOR CU ECHIPAJUL MINIM. AVIONUL SĂ FIE UN LOCKHEED/GA SAU UN DELTA SUPERSONIC. Bărbaţi şi femei alergau peste alei şi piste. răcni el. ASTA-I O MINCIUNĂ. Poliţiştii se priviră alarmaţi. ieşind prin porţi sau sărind gardul aeroportului... CINCI KILOGRAME..

Johnny. se gândi. Personificarea oţelului din mănuşa Reţelei. — Dacă n-o faci.metri de Parcajul 16 apăru un bărbat în pantaloni negri şi cămaşă albă. Cunoştea bineînţeles numele.. — NICI VORBĂ. DE LA FEDERAŢIA JOCURILOR. — V-O TRIMIT PE FEMEIE. fără surprindere. ÎNTRE TIMP DAŢI-I DRUMUL. E însă foarte greu. şopti ea. UN SINGUR GLONŢ ŞI ZBURAM CU TOŢII ÎN LUNA. şi de-abia mai mă concentrez să vorbesc. OPTZECI ŞI CINCI DE MINUTE. scânteiau în ultimele raze de soare. Acum o 148 . sunt mort. Hoover şi Heinrich Himmler. Amelia îi putea distinge ochelarii cu lentile mici. Pare. Tu eşti. frăţioare? — MINŢI. — MCCONE? — DA. dar ştiu că oricum ar fi. PIŞPIRICĂ.. ÎN LUMEA MEA DAC-AI MĂLAI POŢI CUMPĂRA DYNACORE DE PE STRADĂ. Acum fi atentă: Dynacore e alb şi solid. Un nume cu care să-i sperii pe copiii neascultători. Amelia îl privea acum cu o uluială îngrozită. cu mânecile suflecate în ciuda frigului. O PERSOANA FĂRĂ PERMIS G-A NU POATE AVEA ACCES LA DYNACORE. Chipul îi era schimonosit într-un rictus. Din depărtare. Sunt rănit şi lovit. îl chem pe Evan McCone. — Nu. NU-I O CACIALMA. Evan McCone era şeful Vânătorilor. GĂOAZĂ. urlă Richards. RICHARDS. — AŞA POATE CĂ-I LA VOI. nu! Nu! Îşi puse palmele peste urechi. DĂ-I DRUMUL FEMEII ŞI COBOARĂ. — Pare o bucată de săpun. asta-i singura soluţie. NU VREM S-O UCIDEM ŞI PE EA. îşi dădu seama. Să nu crezi c-o să mint pentru tine. Amelia scoase un fel de şuier slab. EA A VĂZUT EXPLOZIVUL. Trebuia să-i înfioare inima. ŞI EU AM LOVELE. unsuros la atingere. Un bau-bau. ŞTIM ASTA. Un urmaş direct al lui Edgar J. — SUNT EVAN MCCONE. Pentru o fracţiune de secundă îşi aminti o voce dintr-un vis. icnit. Dacă te mai joci cu chibriturile. — Nu. MAI AVEŢI OPTZECI ŞI ŞASE DE MINUTE. că într-adevăr îi înfiora inima. Avea o portavoce mai mare decât a lui Richards.

plângea. am. Pe el există o tijă subţire. Femeia se legăna înainte şi înapoi. şopti el... Şi eu am dispărut ca pasărea cerului. Du-te. Părul îi flutura în urmă şi părea foarte frumoasă.. alergând spre fulgerele orbitoare ale unui milion de bliţuri.. Numai că n-o să se întâmple aşa. Richards riscă o privire scurtă pe geamul din 149 . dispăruse. nu-ţi dai seama? Am şi eu o datorie. cu ochelarii de soare. Femeia drăguţă. Amelia începuse să plângă. Un singur lucru: am tras de inel de la primul baraj de poliţie.. O conştiinţă. ochii nişte găuri negre. dar m-ai văzut. Nu ştiai ce era. Carabine scânteiară. N-ai văzut. E. suspina şi se legăna. ei o să cedeze. Pentru că dacă mă susţii. — Du-te. Declanşatorul arată ca guma din capătul creionului. Nu aceeaşi. Împinse portiera şi pe jumătate sări. nu ştii nimic. buzele mişcându-se în gol. ah. gemând. Ai înţeles? Nici un răspuns. tremurând. — Am.. şi fură coborâte când dispăru în mulţime. Richards se întrebă dacă femeia aceea avea să mai reapară vreodată. Am. Eşti o femeie inteligentă. cu un declanşator G-A. Nu credea.. nu-i aşa? — N-o să mint. jumătate căzu afară.să-ţi descriu inelul de implozie. — Dacă te-ntreabă altceva. Îl privi. spuse Richards. sigură pe ea. Se sculă imediat şi începu să fugă. — Nu pot. Du-te. Asta înseamnă că deasupra explozivului se vede un zimţ mic. Du-te. — Le-am spus că l-am despiedicat.. pregătite. adăuga el sec. — Haide. Are diametrul de vreo cinci centimetri. continuă Richards. de cetăţean. îi spuse. şi s-ar putea s-afle c-ai minţit. — Nu pot! — RICHARDS! TRIMITE FEMEIA! — Inelul de implozie e auriu. — Da. Erai prea speriată. — Mai bine omoară-mă acum. aproape o zeiţă. — Sigur că ai înţeles.. Seamănă cu un port-chei. Îşi prinsese câte un obraz în fiecare palmă şi-l răsucea ca pe aluat. ca un creion.. Doamne.

stânga.. şi după aceea ce-a spus. Alte două.. … 033 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Limba roşie a ceasului descrisese două cercuri. dar pentru completa noastră informare. ne intrigă un amănunt.. era incredibil. CEL PUŢIN TREI ORE.. Până în clipa când McCone ordona deschiderea focului. Alte două. NICI DELTA. ne mai trebuie timp. de unde ştiţi.. o târau într-o odaie din clădirile aeroportului. în adâncul prăpastiei.. ne mai trebuie timp. PE AEROPORTUL ĂSTA NU EXISTA NICI L/G-A. dar nu putu distinge nimic. n-aţi dori să mai repetaţi asta o dată. Fără plasă de siguranţă. Fără cale de întoarcere. Femeia privise.. Asta era meseria lor: sa nu creadă nimic şi pe nimeni. unde o aşteptau vreo şase din anchetatorii lui McCone. apoi traversase. de ce..... urma să înceapă litanie. Asta era singurul fel de-a juca. TREBUIE SĂ VINA DIN ALTĂ PARTE. După o pauză.. îşi privi ceasul. N-avem echipaj la îndemână. Avem o problemă cu alimentarea. Suntem convinşi că sunteţi tulburată. N-avea să se chinuiască mult. — RICHARDS! Duse portavocea la buze: — ŞAPTEZECI ŞI NOUA DE MINUTE... Şi oricum i se părea că nu mai prea contează. Chiar în clipa asta probabil. De a-i păcăli pe Richards mai întâi cu un pretext. Bineînţeles că n-o crezuseră. sunteţi sigură că nu era invers. Iar adusă acolo. Doamne. Deci ideea corectă era de-a câştiga timp. ne mai trebuie timp. Se lăsă din nou cât mai jos în scaun. Şi încă n-am pus-o cu botu pe labe. Incredibil. MCCONE. doamnă Williams. E o farfurie zburătoare peste pista zero-şapte. — NE TREBUIE MAI MULT TIMP. Trebuia să joace până la capăt. eternă. Femeia reuşise. şi aşteptă să fie pulverizat. apoi cu altul. Încă n-am izbutit s-o facem să recunoască faptul că explozivul tău e o poşetă din piele de 150 .

prea era exclusă. Avionul lui. şi nu izbuti.. Richards ştia că existau droguri pe care McCone le putea comanda. Bineînţeles. Richards încercă să-şi închipuie cămăruţa unde o ţineau. care erau aţintite asupra maşinii. da. Nu putem deocamdată risca. Droguri ce-l făceau pe un preot să turuie spovedaniile enoriaşilor cu viteza unei maşini de stenografiat. şi fără îndoială aveau să reuşească. Toate cărţile pe faţă. AVEŢI ŞAPTEZECI ŞI CINCI DE MINUTE.crocodil. Nici un răspuns. unde oamenii nu aveau chipuri? Droguri. DUP-AIA TOTUL ZBOARĂ-N AER... care avuseseră atâta succes în revoltele din Seattle din 2005? Sau doar rafalele permanente ale întrebărilor? Gândurile nu-i slujeau la nimic.. 151 . McCone? McCone. Asta e. însă cât de tare aveau să încerce cu o femeie care nu aparţinea acelui gheto al societăţii săracilor. dacă se grăbeau. ticsită cu şerveţele kleenex. Da. tragi cu ochiul? I-ai intrat femeii în minte? Umbrele se lungiră. Dincolo de clădiri se auzea ţiuitul inconfundabil al unui Loockheed pregătit de zbor. Richards nu credea că aveau să se grăbească. da. Oamenii lui McCone aveau să încerce s-o sperie cât mai rău. omorându-te. mărunţiş. Apăruseră mai multe proiectoare portabile. În ciuda posibilităţii unui dezastru. şi toţi aşteptară. Douăzeci de minute. însă nu le putea opri sau înăbuşi. Aveau ochii strălucitori. . droguri ce puteau face un indian Yaqui să-şi bolborosească povestea vieţii aidoma unui copilaş neajutorat. Ne mai trebuie timp. Când se întrerupse brusc. scotocind după adevăr. le răspunse. ştiu că începuse alimentarea. Puţină violenţă? Bastoanele electrice modificate. cu excepţia uneia.. holbaţi şi excitaţi. Ne mai trebuie timp.. scăldând-o într-o lumină violentă şi dezvăluind parbrizul distrus. 032 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. spectatorii începuseră să revină. Sunetul creştea şi cobora ciclic. cosmeticale şi cărţi de credit. — RICHARDS? — ATENŢIE.

FLAPSURILE SUNT ÎNŢEPENITE. şi drăguţă în modul acela lipsit de inspiraţie în care pot fi atâtea femei. îl anunţa pe Richards că minţise. Încercau s-o desfiinţeze în odăiţa pe care nu şi-o putea imagina. În doua rândurî. ŞASE MINUTE. glasul amplificat. O faţă mozaic. 152 . Poate ar fi fost mai bine dacă s-ar fi întâmplat aşa. Le răspunse că atunci n-aveau decât să deschidă focul. unul. motoarele avionului.Richards constată că străvechiul clişeu era o minciună. Totuşi hotărâtă. Timpul nu încremenea. două. ŞI NU UITAŢI C-O SĂ MĂ APROPII PERMANENT DE REZERVOARELE CU COMBUSTIBIL. Atunci cel puţin ar fi sperat în ceva. O SĂ BĂGĂM HIDROGEN LICHID PRIN SUPAPE. ŞAPTE MINUTE. Minutele se scurgeau. un alt glas îl anunţă că flapsurile Lockheedului erau înţepenite şi trebuiau să alimenteze alt avion.) optsprezece. compusă din Stacey şi Bradley şi Elton şi Virginia Parrakis şi băieţelul cu câineie. — NU-ŢI DAI SEAMA CĂ NOI. DAR NE MAI TREBUIE TIMP. şi netezeşte. DUPA ACEEA PORNESC SPRE PISTA PE RAMPA DE SERVICIU. şi leagă. Doamne. Mai rămăseseră douăzeci şi şase. Mai ţinea minte doar că era neajutorată. douăzeci (încă n-a cedat. şi curăţă. şi chirurgiei estetice care adună. Se strădui să-şi amintească chipul Ameliei şi nu reuşi. — RICHARDS? — SUNT AICI. Trei minute. — PUR ŞI SIMPLU NE MAI TREBUIE TIMP. urcând într-un urlet strident. douăzeci şi două. Richads le spuse că n-avea nimic împotrivă. Neajutorată.. apoi opt. TOATE PORŢILE SA FIE DESCHISE. IAR CU CEALALTĂ O SĂ ŢIN INELUL DE IMPLOZIE. Neajutoraţi. Peste alte cinci minute.. cincisprezece (din nou. douăzeci şi cinci.. O SĂ CONDUC CU O MÂNĂ.. — ÎL AVEŢI. Atâta vreme cât totul era gata la ora fixată. în vreme ce mecanicii verificau sistemele de combustibil şi sol) zece minute. poate. undeva în adânc. Se contopea peste alte chipuri. Minutarul descrise rotaţiile sale regulate. — AM TERMINAT DE VORBIT BĂIEŢI. graţie Factorului Mas şi Revlonului.

trecând pe lângă şiruri de cisterne cu cifre octanice ridicate. negru de ulei. dând din picioare şi zbierând. plate. Aici îl aştepta avionul. Poarta către pistă (ATENŢIE . Lui Richards i se păru că era scara ce ducea la eşafod. călăul ieşi din umbra fuselajului. — RICHARDS! DACĂ PORNEŞTI. Se gândi că pesemne aşa arată vacile privind un fermier care a înebunit şi zace pe podeaua grajdului. cu ramificaţii laterale. cu curiozitatea unuia care vedea pentru 153 .. . Patru bărbaţi în salopete tocmai fixau scara de fuselaj. Richards conduse încet. un reactor alb. 031 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Rampa de serviciu descria o curbă ascendentă în jurul terminalelor din sticlă. iar ei îl priveau cu un respect tâmp. Dincolo de ele se afla pista.Unde eşti hotărâtă femeietipic-americană? Eşti îndeajuns de stăpână pe tine? Sau chiar în clipa aceasta cedezi? Simţi ceva cald curgându-i pe bărbie şi constată că-şi muşcase buzele. futuriste. şi avioane particulare micuţe. pistele se întindeau rectilinii spre amurg. Perna se ridică ascultătoare. beton lat.NUMAI PENTRU ANGAJAŢI FUMATUL INTERZIS . până la lansatoare individuale de rachete anti-tanc. Se şterse absent. Richards îl privi. De ambele părţi. începând de la baionete Mace-B şi gaze lacrimogene. Într-un fel.INTERZIS ACCESUL PERSOANELOR NEAUTORIZATE) fusese deschisă şi Richards intră. Evan McCone. stând acum perfect drept în scaun. lipsite de expresie. era aproape dezamăgitor. drumul era ticsit de poliţişti cu tot felul de arme. lăsând pe mânecă o urmă de sânge de forma unei picături. Chipurile lor erau identice. în mai multe locuri. parcă pentru a completa imaginea. uriaş cu o duzină de motoare cu turbina zumzăind încetişor. părând că se contopesc într-un punct la orizont. ale aeroportului.. Înapoia lui. şi băgă în viteză. Şi. DESCHIDEM FOCUL! FEMEIA A VORBIT! ŞTIM TOTUL! Nimeni nu trase nici măcar un glonţ.

căruia i se ghicea un început de burtică sub costumul perfect croit.. — Foarte frumos. Şi evadarea din clădirea Tinerilor Creştini din Boston. Da. — Da. şi C. cu ochelari fără rame. Parrakis s-a jurat că ai părăsit maşina în Auburn. — Dar această ultimă mişcare a fost pur şi simplu 154 . tu nu? Ah. Ai fost un concurent care n-a avut treabă cu aşa ceva.A. Era un bărbat scund. repetă Richards în şoaptă. O să-l onorezi? — Unei găini îi cânţi imnul înainte de a-i tăia gâtul? — Aha. Nu arăta câtuşi de puţin a monstru. era un amant înfricoşat. Formalităţile sunt îndeplinite. Avea la rever un steguleţ minuscul din argint. McCone părea încântat.B. însă nu-ţi puteai da seama. Eu sunt un tip foarte formalist. De aceea mai eşti încă în viaţă. Înainte de-a muri. Ghinion. ai depăşit vechiul record al Fugarului de opt zile şi cinci ore? Bineînţeles că n-aveai de unde ştii.I. nu poţi crede în realitatea lui până nu-l vezi în carne şi oase – iar apoi realitatea capătă o stranie nuanţă de halucinaţie. în mod evident. Însă aşa este. ca şi cum entitatea n-ar avea dreptul să existe separat de imagine. însă câtuşi de puţin efeminat. Lam crezut. sigur că nu. a întrebărilor viclene despre cei de-acasă. şi în absenţa acesteia glasul lui era moale şi inteligent. — Am fost gata să te prindem în Portland. Super! Am auzit că popularitatea emisiunii a crescut cu doisprezece la sută. semnat de Federaţia Jocurilor. — Am acordul pentru arestarea şi execuţia ta. Nu arăta a individ care devenise maestrul întregului repertoriu al terorii. nu.. a bastonului din cauciuc. — Evident. departament oficial al Comisiei pentru Comunicaţii a Reţelei.prima dată o celebritate – indiferent de câte ori l-ai vedea în tri-D.I. Ştiai că acum vreo două ore. Se zvonea că McCone purta pantofi cu talpă dublă. moştenitorul unor înspăimântătoare instituţii precum F. — Ben Richards? Nu folosea portavocea. Nu arăta a individ care devenise maestrul automobilelor negre în noapte.

Presupun că ai acolo poşeta femeii.. — Oho. 030 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. domnule Richards. domnule Richards. Dintr-o singură EEG. Dacă-mi scuzi ceea ce amicilor tăi le place să numească elitism. Lăsă capul pe spate şi izbucni în râs. Richards? Nu muşcă momeala. Primul care cedă fu McCone. Din păcate. Sunt gata să-ţi fac cea mai mare cinste. Soseşte peste patruzeci de minute. Deschise portiera şi păşi afară. Par excellence. Cei doi bărbaţi se înfruntară peste betonul pustiu. zâmbi McCone. Am observat că nu avea poşetă. Ea minte. Scoase din buzunar un revolver micuţ: Coboară. îţi voi spune părerea mea asupra clasei mijlocii: ştie să mintă numai în problemele legate de sex. spuse McCone. — Să ştii că s-a terminat. Suntem pe cale de-a aduce trei fiole de Canogyn din New York. eşti foarte bun. Moartea ta va avea un anumit grad de intimitate.excepţională. — Atunci pregăteşte-te. Avea un râs frumos. unde nu poate filma nimeni. deşi pleca în oraş. Jos pălăria! Pot spune chiar că-mi pare rău că totul trebuie să se termine. O şi fac. Femeia a cedat.. moale şi catifelat.. Ce s-a întâmplat cu poşeta ei. — Împuşcă-mă dacă eşti atât de sigur. Susţine cu încăpăţânare că umflătura pe care o zăresc în haina ta este Irlandez Negru. Plusezi într-una. — Păcat. Pot să-ţi mai spun şi altă părere? Bineînţeles că pot. abuzul nostru poate fi dovedit. Am folosit pentothal de sodiu. Noi observăm multe lucruri. N-o putem droga cu penthotal deoarece lasă urme. McCone desfăcu braţele cu tristeţe. Este clar. Cu toată stima. jos pălăria: femeia n-a cedat. — Mi-ar place tare mult! N-ai voie însă să rişti în privinţa 155 . rânji Richards. Un procedeu vechi. Nu lasă nici o urmă. Te voi împuşca aici. Mi-e teamă că nu voi mai întâlni niciodată un adversar mai inventiv. dar sigur. prea târziu pentru a te opri. dacă nu este în haina ta.. .

McCone clipi. cu adevărat era un monstru. dar n-ai cum. Odihnească-se-n pace. un elicopter venea cu trei fiole de ia-l-şi-spune-tot (şi dacă McCone spusese patruzeci de minute. nici chiar când şansele sînt de cincizeci la unu în favoarea ta.vieţilor omeneşti. Avu satisfacţia să-i audă răsuflarea iuţindu-se. Cuvântarea mea e scurtă. Plus-minus nu ştiu cât. o să te doborâm cu o rachetă sol aer. — Richards? După câteva trepte. McCone să dădu într-o parte. Aduce prea mult cu ruleta rusească. Mi-ai luat-o 156 . înţelegi. — Da. şi el stătea şi-i asculta discursurile. Cînd o să-i faceţi injecţia. Mânecile li se atinseră.. asta însemna douăzeci)... da. — Ba n-o să faceţi aşa. — Pentru informarea ta. — Deci. Richards tresări. — După ce decolezi. Prea mari. McCone se uita în sus. Viaţa omenească are o anumită calitate sacră. o să vă cânte aceeaşi melodie. Publicul va afla ca lui Richards i-a tremurat degetul pe declanşator. atunci când trecu pe lângă el. şi ai posibilitatea unei bubuieli foarte mari. încuviinţă Richards şi zâmbi răutăcios. mâncătorule de rahat. — Fii atent. mi s-a spus că inelul trebuie tras cam cu două kilograme-forţă. Te-ai prins? Fixă ochii lui McCone şi începu să înainteze. Făcu o pauză: Eşti tare deştept. întoarse privirea. iar marginile aurite ale ochelarilor săi sclipeau. Eu am acum unul şi jumătate. Bărbatul îl hipnotiza. Richards nici măcar nu se deranjă să-l privească. micuţule. Dumnezeule. Pentru că discul i-aici. Guvernul – guvernul nostru – înţelege acest lucru. Ai face-o dacă ai putea scăpa cu mâinile curate. Adaugă douăsprezece rezervoare de combustibil la cinci kilograme de Irlandez Negru.. — Pa. Suntem umani. Minutele zburau. — Nu? Richards începu să surâdă şi dădu o jumătate de motiv: — Vom zbura foarte jos şi peste regiuni populate. îl întrerupse cu glas răguşit.

. îmi pari cinstit. .. nu. Un truc aşa vechi. rezemat de perete. da. vorbi el în laringofon. Şi rânji. domnule Richards. Vei face un curent destul de puternic. Între clasa întâia şi chicinetă. O să aşteptăm fiolele cu Canogyn înainte de-a acţiona. Richards o mângâie în trecere şi traversă bucătărioara.. — Ah. îl privi amar. Cineva pusese de cafea. rosti Richards încât să audă numai el. Compartimentul clasei întâia era lung. Şi bănuiesc că vei trage de inexistentul inel de implozie chiar înainte de aterizare. — La revedere micuţule. Pe locul 100 se afla raniţa voluminoasă a paraşutei. eu nu greşesc niciodată. se găsea un ecran tri-D pliat. — La revedere. — Pe curând. domnule Richards. Vezi tu. 'Voir. Sau mai ai şi altul? — Fac pariu că n-ai făcut nici prostia de-a umbla prin paraşută. Continui să plusezi. având în faţă grile şi hărţi laminate în plastic. şi panelat cu sequoia autentic. Aşa că îţi voi mai arăta o carte. Şi bon voyage. Ar fi fost prea evident. Chiocoti: Da. Îl privi cu răceală pe Richards. Dar nu s-a terminat.înainte în privinţa paraşutei? — Da. domnule Richards. cu chipul brăzdat de cute.. Flutură din mână. un bărbat de vreo treizeci de ani. O carpetă rubinie. transmisionistul. Câţiva paşi mai departe. — Atenţie. cu trei şiruri de fotolii. încuviinţă calm McCone. 029 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. stătea navigatorul. Trecu prin altă uşă şi se opri într-un coridor foarte scurt ce ducea în cabina piloţilor. da? Însă îmi permit să aştept. De aceea ne permitem să aşteptăm. Ai perfectă dreptate în privinţa rachetei. vine tipul care-o să ne omoare pe toţi.. Am încercat şi noi o cacialma. 157 . Doar una. ce părea groasă de un metru. În dreapta lui. acoperea podeaua. apoi reveni la instrumentele lui. Şi ştiu că încerci o cacialma.. Este în compartimentul de clasa întâia. şi la stânga.

cu nasul roşu al băutorului de meserie. — În aceeaşi notă. — Terminaţi verificările. — Sunt McCone. controlând flapsurile. dar ochii limpezi şi alerţi al unuia care nu avea să ştie ce înseamnă alcoolismul. — În circumstanţele acestea.Richards nu spuse nimic. — Armăm bolţurile explozive de la uşa spate? întrebă rapid Duninger. Cu o grijă extraordinară. Holloway şi Duninger nu-l mai priveau. Scuză-mă dacă nu dau mâna. Vreau să vorbesc cu McCone. Gura lui Richards zvâcni. zise Duninger. glasul lui McCone părea neînsemnat. Pilotul avea peste cincizeci de ani. nu prea sunt încântat de cunoştinţă. La urma urmei. completez că-mi pare rău că sunt aici. Căpitane. Şi-acum. supraîncălzit. Îşi simţea creierul încins. să facă ultima strigare. individul avea destulă dreptate. domnule Richards. Nici un sunet vreme de o jumătate de minut. ăsta era jocul. mai strident. Şchiopată în botul avionului. Să pluseze. — Salut. da? — Bineînţeles. însă acum mult mai puternic. Îi privi mai întâi pieptul umflat al hainei şi abia după aceea chipul. McCone. rosti sec Richards. Sînt pilotul căpitan Don Holloway. uşile. — Închideţi totul. Cinci minute. Transmisionistul nostru este Kippy Friedman. gata să-i sară o rotiţă. Reîncepu ţiuitul pulsator al uriaşelor turbine G-A. Wayne Duninger. revărsându-se de sub şapcă. Copilotul era cu vreo zece ani mai tânăr. să mizăm la maxim. Era timpul să termine. întrerupătoarele. Când se auzi în cele din urmă. un bătrân cal de bătaie. eşti în legătură cu McCone. rosti pilotul. lung. 158 . Acesta e copilotul meu. — Domnul Friedman? — Da? — Sunt Richards. spuse Richards. Holloway îi întinse unul. citind cadrane şi presiuni. terminau verificările. — Daţi-mi un microfon. cu părul roşu.

028 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Când glasul lui McCone se auzi. Pe femeie o iau pentru că i-am spus unde vreau să merg. privind uşa dintre clasa întâia şi a doua. Chestia cu femeia spune totul. O să se ducă vorba. . Tu şi cu femeia o să faceţi o plimbare. Poate că totul avea să se lege. şopti Holloway. Avea să ştie foarte curând. Strângea poşeta cu o disperare dementă. Întinse microfonul căpitanului. — Terminaţi procedurile. — Ai sânge-n tine. — Richards. Teamă? Posibil. Duninger se încordă în fotoliu de parcă fusese împuşcat. Plecăm în cinci minute. Nu cred că mai ştiu pe cineva cu atâta sânge-n el. — Chiar dac-o să scapi după ce trag inelul. E slab. grăbită.. Mă duc să întâmpin musafirii. vorbi Duninger. N-o să. Richards aşteptă.. vă rog. nici ca gunoier.. 159 . Loveşte-l şi mai tare. Dacă în trei minute n-apăreţi la uşă. Avea să ştie foarte curând. zise Richards. şi acesta îl apucă cu degete ce abia tremurau.— Haide. Nu-l lăsa să gândească. Trei minute. apoi se aşeză. i-al tău. Terminat. Poate. Un ceas îi ticăia în creier.. ascultă. acum plăteşte sec şi cere să-mi vadă cartea. n-o să te mai angajeze nimeni. — Mai bine. îl întrerupse dur.. sub reflectoare. avea o nuanţă străină. — Eşti ţicnit. Nu lucrezi pe-ascuns. Asta-i. Richards. Dacă are sânge-n el. — O să fie şi mai mult sânge dacă trage inelul ăla. Şi-n timp ce asculţi. Când reîncepu să citească cifrele. Te iau pe tine pentru că eşti prea căcăcios ca să joci dublu când ştii că poţi muri.. vocea îi tremura. vierme. Închise. Dacă are sânge-n el. împinse paraşuta în locul de la geam. Ce-i al tău. micuţule. aminteşte-ţi că ne aude orice radioamator pe o rază de o sută de kilometri. stai. Reveni în clasa întâia. Eşti pe scenă. trag inelul. Inima lui Richards bubuia.

— Bine. Îşi încleşta şi descleşta mâinile permanent. — Te-ai trădat când ai cerut-o pe femeie. apoi se prăbuşi pe carpeta din pluş. — Putem. Richards simţi milă pentru ea. maro. — Da. doamnă Williams. Apărură pe scară când din cele trei minute mai rămăseseră patruzeci şi cinci de secunde. ieşindu-i în hohote din stomac. — Mă bucur să vă revăd. — Domnul Richards? Glasul lui Holloway. căpitane. să simţi milă. — N-ai câştigat nimic. însă nu putea mai mult. McCone părea acelaşi. sângele lui Richards se închegase într-o pată urâtă.. poşeta Ameliei Williams..Degetele strângeau spasmodic.. din interior. nu? McCone părea că surâde şi se strâmbă dispreţuitor în acelaşi timp: efectul general era oribil. De parcă dăduse un semnal. Fusta plisată. . Ştiai. o făcea să semene cu o floare ofilită. vierme. Amelia era speriată şi gâfâia. În exterior. Şi deoarece nu greşeşti 160 . avem verde? — Da. Pe bluza ei... mai degrabă un sunet complet lipsit de speranţe. Nu era un plâns isteric. pedant şi neafectat. rosti el încet.. cu faţa în palme. Mulţumesc. trăgând de un fir invizibil. 027 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.. Era un sentiment superficial. cu părul zbârlit de curentul permanent care sufla peste şesul betonat făcut de om.. însă ochii aveau în ei o ură aproape dementă. Se împletici. care-i ascundea picioarele. — Ah. N-are rost să vă faceţi gânduri. Noi încă nu ne-am scos atuurile. femeia începu să plângă. spuse Richards. Afară întunericul era aproape complet. da? rosti politicos Richards. fără să se poată controla. — Atunci anunţ echipa de pe pistă să ia scara şi să închidă uşile. imperturbabil s-ar fi putut spune. parcă sprijinind-o.

Îi închise ea centura 161 . ameţită. rosti el. Încercă să zâmbească. apoi se strânseră la loc. Acum suntem cu toţii pe eşafod. — Vino încoace. N-am mai fost cu avionul decât o singură dată. În felul ăsta nimeni nu va şti nimic şi vei ieşi curat ca lacrima. pe măsură ce motoarele se ambalau. parcă răzgândindu-se. Cunoştinţele lui Richards despre avioane proveneau de la Lib-Ve şi din cărţi. 026 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… În dreapta ecranului pliat se aprinse semnul LEGAŢI CENTURILE . Parcă uitase unde se afla.STINGEŢI ŢIGĂRILE. Avionul începu să vibreze uşor. cu chipul boţit şi brăzdat de lacrimi.. aşa-i? Buzele lui McCone se desfăcură într-un mârâit. în majoritate aventuri stupide. Îl tulbura vibraţia permanentă de sub tălpi. Zgomotul se reduse brusc.. însă ea îl privea năucă. Apoi. Se aşeză. Nu făcu nici o mişcare. Aplecându-se puţin pentru a privi prin unul din hublouri. când uşa exterioară de la clasa a doua se trânti. albindu-se. micuţule. iar acum se găsea abia a doua oară la bordul unuia. — Aş prefera la fereastră. iar femeia luă loc lângă el. închizându-se. sprijinindu-se pe spătarele fotoliilor. — Amelia? Femeia înălţă încet ochii. . Numai să nu deranjezi echipajul. în comparaţie cu acesta. dispăru în compartimentul alăturat. neclară de plâns. McCone nu spuse nimic şi se aşeză lângă perdeaua despărţitoare dintre cele două clase.niciodată. Decolăm. Richards se apropie de Amelia. Eşti stăpân. naveta Harding-New York părea o jucărie. fără îndoială vei sări asupra mea înaintea decolării. — Ce-i? Vocea îi era răguşită. se gândi. Privi spre McCone: Tu du-te unde vrei. Richards văzu echipa îndepărtându-se cu scara. Avionul începu să vibreze lent.

Tufişurile şi arborii arşi de eşapări din orizontul pustiu.ca să nu fie nevoit să scoată mâna din haină. şi Richards îi puse palma peste gură şi clătină din cap.. Un coşmar care nu se mai termină. — Îmi pare rău. cam cu viteza unei perne de aer. — Încotro? şopti ea. nici ea n-a mai zburat! — Am pornit. Când ajunseră la Unu. şi luminile balizelor de afară începură brusc să gonească cu o viteză ameţitoare. De-abia începea să afle. extrem de grijuliu. Avionul se întoarse încet.. Abia acum simţi că Amelia Williams se încleştase cu ambele mâini de umărul lui. 162 . 025 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Nu-i răspunse. fără să se poată opri. Motoarele vuiau tot mai tare. cu chipul contorsionat într-o mască a groazei. încât Richards avea senzaţia că stăteau pe loc. Am pornit.. Îşi dădea seama că repeta mereu acelaşi lucru. Avionul porni lent la început. Dumnezeule. îl străfulgera un gând. îi spuse. Era atât de mare. — N-am. după care urmă o accelerare atât de puternică încât lui Richards îi veni să urle de groază Fu împins îndărăt în pernele moi ale fotoliului. şi porni către pista principală aidoma unei răţuşte neîndemânatice pregătindu-se să intre în apă. rosti el. — Eşti ca un coşmar. Poate că-i numai o iluzie. cotiră la stânga şi se opriră o clipă. Din intercom. cu turbinele vuind.. iar cel care se mişca era solul. începu ea. Poate c-au instalat proiectoare tri-D în afara hublourilor şi… Îşi opri gândul. Podeaua reîncepu să vibreze. perpendiculare pe direcţia lor. Trecură pe lângă pistele Trei şi Doi. vocea lui Hollway răsună inexpresivă: — Decolarea. se năpustiră către ei. . Nu! mişcă el din buze.. Ajunseră la capătul pistei secundare şi viră greoi la dreapta.. Am pornit. domnule Richards.

024 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Zgomotul turbinelor deveni ciudat de sec. – sporindu-şi într-una viteza.. se micşoră până dispăru complet în zumzetul permanent al neuronilor. singura urmă a soarelui era o dungă portocalie. totuşi incredibil în văzduh. — Amice. Cristoase. care nu izbutea să lumineze prin bezna de 163 . pot să te-ntreb ceva personal? — Dacă nu m-obligi să şi răspund. tot atât de real şi prozaic cât un pachet de unt pe o farfurie. şi-şi ridică gulerul: Îmi pare bine că l-a luat cu el pe nenorocitu-acela. Priviră silueta întunecată ce se desprinse de sol. Solul se prăbuşise sub ei. — Auzi. iar urletul motoarelor le înfunda urechile. a pornit. Pe McCone. — Şi crezi c-o să scape? Un zâmbet ca o semilună în beznă. — Crezi că-l are? — Dracu' să-l ia. Acum vuietul ajungea până la ei în pulsaţii. — Încotro? întrebă celălalt.. Stelele începuseră să scânteieze ezitant. eu cred c-o să fie o bubuială pe cinste. — A pornit. ştearsă. parcă rezervânduse pentru acesta. Cerul se întunecase. Urletul avionului se micşoră. Luminile lui clipeau portocalii şi verzi în înserare. în decursul celuilalt zbor dormise. habar n-am. — Ţi-ar place să-l vezi scăpând? Soldatul tăcu mult timp. Richards privea afară înmărmurit. — Da. La orizontul vestic.. — Să-ţi zic o chestie. Primul soldat se întoarse cu spatele la luminiţele ce păleau.. . incapabil să se plictisească. Urca sub un gradient abrupt. aidoma unor salve de artilerie într-o dimineaţă geroasă. acum avea o nuanţă catifelată de negru.Cei doi soldaţi care păzeau barajul de la poarta estică a aeroportului priviră avionul uriaş năpustindu-se pe pistă.

şi linia amurgului dincolo de hublou se ridică. — În momentul de faţă suntem pe o traiectorie de aşteptare deasupra aeroportului Voigt. Alături de el. Tresări parcă împuns. — Nimeni dintre noi n-o să te mintă. … 023 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… 164 . Care sunt instrucţiunile? Richards se gândi atent. într-o anumită măsură trebuie să mă las pe mâinile tale. şi-n afara oricărui pericol. scânteind scurt şi parcă ciudat. Ştiu puţine despre zboruri. dar. rosti Holloway.. — Nu contează. — Direcţia spre vest. te rog. N-am mai zburat decât o singură dată. se gândi bărbatul. La şapte sute de metri.. Totuşi. Încercă să se concentreze. spuse Richards. E împotriva regulamentului. — Locurile? — Locurile peste care trecem. pentru consultări. Pe noi ne interesează doar s-aducem avionul înapoi de unde a plecat. şi-mi dau seama. rosti el brusc. — Aha. te rog să-ţi aminteşti că cei care au idei strălucite despre cum să-mi tragi clapa sunt toţi pe sol. Richards privea. — Domnule Richards? — Da. Nu trebuia să dezvăluie prea multe. Avionul se înclină sub picioarele lor. şi-s convins că ai fost înştiinţat despre asta. Urmărim soarele.pe pământ. Holloway păru uşurat. fascinat. Dacă mă minţi. Domnule Holloway. anunţă locurile. indiferent în legătură cu ce. Nu-i extraordinar? Era ora şase şi treizeci şi cinci. Chiar dedesubt era un roi de luminiţe despre care bănuia că este Derry. — Putem coborî până la şapte sute de metri. Perfect.. — Bun. — Care-i altitudinea minimă la care poţi zbura? Urmă o pauză lungă. Acum sclipea piezişă pe geamul gros.. rosti prudent Holloway. Şi. Amelia Williams stătea ţeapănă cu mâinile încrucişate în poală.

Dedesubt. „mizerabil”. să te forţeze. Apoi îl fulgeră gândul că poate era într-adevăr real. nu. puneţi centurile. Avea un buzunar cu o broşură de instrucţiuni. Suna atât de real încât pentru o clipă Richards fu surprins. fă o criză de isterie şi imploră-mă să nu trag de inel. în păr. După vreo cinci minute. ataşat de un lănţişor. În cazul unei avarii. şi Richards mototoli hârtia şi o înghesui în scrumiera din braţul fotoliului. Richards rupse o foaie şi mâzgâli stângaci: „Există 99% şanse să ai un microfon asupra ta. Îi dădu foc. Peste un minut. sau poate pe mânecă. Apoi se nărui în scrum pe care bărbatul îl strivi gânditor.” pixul se opri tremură şi continuă. apoi adăugă: „De ce m-ai apărat?” Ea luă pixul. Fac pariu că McCone ascultă şi aşteaptă să scapi ceva. Pentru fanaticii unei emisiuni. proiectând o reflexie micuţă în geam. în fotoliu era încastrat un mini Lib-Ve. gândindu-se. Ne va îmbunătăţi şansele. 165 . spuse ea. speraţi că aveţi destule plombe ca să asigure identificarea. Richards ridică din sprâncene şi zâmbi puţin – îl durea.. De acord?” Femeia încuviinţă. În caz de goluri de aer. Amelia începu să geamă. datorită vitezei avionului. Pentru câteva clipe. folosiţi masca de oxigen. M-ai făcut să mă simt ca o ucigaşă.Spătarul fotoliului din faţa lui Richards era o revelaţie. iar Richards ezită. exista un stabilizator de canale. izbucni într-o flacără puternică. în pantof.. Şi păreai atât de. La nivelul ochilor. În caz de moarte prin explozie. Sub Lib-Ve şi în dreapta acestuia. Te rog. o plăcuţă metalică reamintea pasagerilor că. nu-l obliga. stewardesele vă vor informa asupra măsurilor ce trebuie luate. Amelia încuviinţă.. după aceea scrise: „Nu ştiu. — Te rog. Dacă se pierde presiunea din cabină.. se afla un blocnotes cu antetul companiei aeriene şi un pix G-A. Luă pixul şi scrise: „Dă-i drumul peste vreo 5 minute”. recepţia nu era perfectă. rămase o clipă.

I-am auzit c-aşa o să facă. adăugă batjocoritor. McCone se întoarse către Richards: 166 . dacă s-ar fi repezit spre Richards. Pentru Dumnezeu. — Arată-i-l. Nu se va-ntâmpla nimic. Femeia porni pe culoarul dintre fotolii fără să privească înapoi. Mă tem că va trebui să joci rolul stewardesei. N-ai nimic de pierdut. înseamnă să asigur inelul. — Unde? — Mai încolo.. te rog. începu el apoi draperia dintre cele două compartimente se dădu în lături şi McCone aproape că năvăli înăuntru. nu cred c-aş vrea s-o fac. vorbi el. dar în spatele calmului acela exista o privire ciudată. vorbi ea inexpresiv. nu? — N-ai. Pune de cafea. Avea perfectă dreptate. Oricum. O să-ntrebe unde-i mămica ei. Oricum aşa are să se termine. Strălucirea fricii. zise Richards. într-un tic involuntar. Mai bine îţi sar de gât şi terminăm totul. Are şase ani.. Ca să-l scot din buzunar. Şi noi avem o fetiţă.Eu nu ţi-am făcut nimic. şi o să-i anunţe pe cei de jos. Ia-te după miros. — Ţi-e uşor să vorbeşti. clipind des din ochi – şi gata în orice clipă s-o intercepteze pe Amelia Williams. Chipul îi era calm. Ei ne urmăresc permanent cu rachete. pe care Richards o recunoscu imediat. Richards îşi simţi sprâncenele ridicându-se şi coborând de două ori la rând. Părea un bărbat blând. — Nu cred că mai pot rezista. În plus. strălucitoare.. — Doamnă Willams. — Nu-l pot arăta. Nu-i răspunse. rosti el sec. Vreau acasă la soţul meu. sau să risc o explozie accidentală. doamnă Williams. de ce nu i-l arăţi? Atunci o să te creadă.. Pentru toţi şapte. El e viermele care are ceva de pierdut. albă şi disperată. nimic ce nu pierduse deja. Lasă-l să dârdâie. răspunse McCone. dar nu cred că-i atît de prost. încercând să nu pară că se adresa unor spectatori nevăzuţi. Nu dorea ca ea să fie atât de convingătoare. Nu atât de convingătoare. Ea se sculă fără să-i privească pe niciunul.. — E un prost. îl rugă femeia.

Trag inelul! McCone schelălăi. braţele fluturându-i în jurul capului. Sau un glonţ în burtă. La început râsul era spart. Eşti mai puţin decât un nimic. Îşi flexă degetele mâinii libere şi o examina. faţa i se distingea precum o mască mortuară din gips. Avem gloanţe de şoc. Privi burtica mascată de sacou a lui McCone.. Explodează în momentul contactului. Tot ce poţi găsi la Magazinele Sociale din Co-Op City. Cu numa' puţintel şorici şi nici prea multă slăninuţă. râsul acela care iese liber şi fără să vrei de undeva din străfundul stomacului? I se părea că nu mai râsese aşa în toată viaţa lui muncită şi cenuşie. cu degetele răsfirate.— Renunţi la chestia asta dacă-ţi promit graţierea. pe care. străin propriilor sale urechi. se dezechilibră şi căzu în el ca într-un hamac. Ticălosule. Richards începu să râdă. — Graţiere. După cum l-ai zis parc-ar fi un kil de untură pus în tigaie. 167 . amice? — Amice! Cuvântul ăsta sună de-a dreptul unsuros în gura ta. în urma excursiei sale prin pădurile din sudul lui Maine. şi cu o culoare cărămizie. Bună de-o friptură. ezitant. — Gata! zbieră Richards. Se împiedică doi paşi îndărăt. ci complet.. Nu puţin. rânji Richards. sănătos. — Unsuros de tot. — Abia aştept să te-aduc în beciurile noastre. Sunt umplute cu gaze. Acum era prima dată. mârâi el. aidoma unor păsări pietrificate. Printre ele. McCone se înroşi. repetă McCone. Era acoperită cu zgârieturi şi firicele de sânge uscat. Cum îţi sună? — Ca o minciună. Îi încremeniră apoi în poziţia aceea. Ca o minciună mare şi ordinară. în gesturi disperate de apărare. în bătaie de joc cineva agăţase o pereche de ochelari. Ia uite la aia. chicoti Richards. lovi cu fundul braţul fotoliului cu numărul 95. eşti doar un slugoi imbecil. Prima-ntâi. care o să-ţi facă căpăţâna s-arate ca un pepene aruncat de pe terasa unui zgârie-nori. De când nu mai râsese cu adevărat.

Hărţile erau învelite în plastic moale. — Donahue. el însuşi nu putea zări decât beznă ocazional întreruptă de aglomerări luminoase). Richards bănui că-l putea caracteriza. rosti el fără tragere de inimă. buzele i se mişcară fără să articuleze cuvinte. 022 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Când vocea lui Holloway îl anunţă că traversau graniţa dintre Canada şi statul Vermont (Richards presupunea că pilotul îşi cunoştea meseria. Aceştia trebuiau stârpiţi.. — Amândouă. Al navigatorului. Purta părul lung. uneori pe jos. Acum ar fi trebuit să facă pe prostul şi să nu ştie ce hartă doreşte. Chipul îi era schimonosit şi crâmpoţit precum al unui ursuleţ din pluş extrem de uzat. lăsă cafeaua şi întrebă: — Căpitane. rosti el. şi pantaloni atât de strâmţi încât părea că are între picioare un săculeţ cu mingi de golf. . amice? Pauza ezitantă a cuiva care brusc. — Donahue. bănui Richards. Erau împotriva perverşilor. pot avea o hartă a Americii de Nord? — Fizică sau politică? interveni un alt glas. 168 . Richards nu ştia în ce erau învelite ouşoarele lui Donahue. — Trimiţi femeia după ele? — Cum te cheamă. ai şi tu picioare. cu mult timp liber la dispoziţie. Ceea ce nu făcu.Glasul nu-l mai asculta pe McCone. dar cel mai des cu elicopterele.. — N-am vrut să fiu impertinent. care-şi petreceau multă vreme bântuind cartierele de desfrâu ale marilor oraşe. Se ţinu de unul din braţele fotoliului său şi râse şi râse şi râse. Salvaţi puritanismul în numele democraţiei. îşi dă seama că a atras atenţia. pieptănat pe spate după moda sud-americană. Ce-ar fi să ţi le mişti până aici? Donahue şi le mişcă. Unul dintre tinerii fără probleme financiare. Richards hohoti. în grupuri mari.

care se auzi ca un şuierat şoptit. 021 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ.. N-am uitat. Bău încă două ceşti cu cafea. Sângele îi umezi cămaşa şi-l pătă pe mână. Şi nu uita. Durerea fu imediată şi puternică. McCone pricepuse ce se întâmpla. Din fotoliul unde căzuse. pentru a pătrunde în bezna absolută a ghetourilor. Nu-l ajutară prea mult. 169 . încasau nişte bătăi îngrozitoare.Rareori părăseau carierele respective. Avionul se înclină pe o parte. Donahue se foi stânjenit. Sub privirea scrutătoare a lui Richards. răzbunători. hipnotic. . McCone îl fixă pe Richards cu ochi flămânzi. permanent cufundate în penumbră. — Virează la stângă. — Altceva? — Îi razi pe perverşi. Richards îşi dădu seama că începuse să moţăie. Şi Amelia înţelesese. Donahue dispăru rapid. Spre sud. amice? — Ce? — Nu contează. determină cu aproximaţie poziţia lor... Ajută-i la avion. făcu Holloway. Scăpă un ţipăt. Deplasând degetul din Derry spre graniţa Canada – Vermont pe direcţia vest. Îi venea tot mai greu să se concentreze asupra cordonării dintre harta lui şi comentariile seci ale lui Holoway asupra traseului.. privindu-i pe amândoi. Se ghemuise înspăimântată într-un fotoliu de lângă chicinetă. Du-te. — Ştiu. aidoma unui val de apă rece azvârlit în faţă. şi asta îl îngrozi. Atunci când o făceau. Zumzetul monoton era perfid. — Căpitane? — Da. Richards descoperi destul de repede că harta cu oraşe şi şosele era cea politică. În cele din urmă se izbi cu pumnul în locul unde fusese rănit de glonţ. — Adică spre sud. şi devenise tot mai încordat.. — Ce? Holloway părea realmente surprins..

. cu priviri 170 . Servomecanisme uriaşe. La trei sute de kilometri sud de Newark. vorbi Holloway. apăruse ceva întunecat. Newark e alertat. în care oamenii trag cu ochiul dinapoia ferestrelor baricadate înspăimântate. Camioane vuind prin orăşele. se va termina repede? Da. Era opt fără un sfert. în noapte.Amelia icni. Impact. în lumina nesănătoasă a minţii sale pe jumătate treze – mai degrabă o viziune sau o halucinaţie. Destul de repede. .. În întunericul acela viermuiau siluete. 020 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. Reperat. Îl puteam rade deasupra lui Albany. şi pe traiectorii de triangulaţie. — Relaxează-te. Relaxează-te. — Peste şase minute trecem peste Albany. Continuă Restricţia Executivă? — Da.. antenele parabolice rotindu-se către cerul nopţii. îi şopti Richards. Dumnezeule. relaxează-te. Începuse urmărirea. Pe un nivel. ţiuind în beznă. la fel şi New York. ecou. Afirmativ. fără să se şteargă complet până ce raza rotitoare o luminează într-o poziţie mai spre sud. Am reperat subiectul. Probabil ţinta e Newark. Clar? Da. Verdele fosforescent palid al cadranelor şi razelor radar vectoare. Ochi infraroşii scânteind în spectre necunoscute. Îl puteţi vedea în stânga. Pur şi simplu. Camioane gonind pe drumuri de ţară. un coşmar care ieşise târându-se din beznă. la trei sute de kilometri depărtare. Fascicule nesfârşite de electroni zburând pe aripi invizibile. La alt nivel. Bip-ul puternic şi porst – imaginea topindu-se. Potoleşte-te amice. Putea fi un vis urât. creierul i se concentra asupra zborului şi pericolului permanent care-l reprezenta McCone..

în vestul lui Hartford. reverberându-se prin canioanele dintre clădiri precum pumnii vandalilor. straniu de liniştitoare. Urmărind. trimiţându-le pe şine de oţel strălucitor. Aleluia! Barosanii cu tipe fumează Pipe. Licăr. Servourile controlate de calculatoarele General Atomic funcţionează lin. mâinile trag de ziarele care să-i apere de frigul toamnei. Degetul lui era acoperit de sânge închegat. Aici urmărirea.. trezindu-se ameţiţi la vuietul camioanelor şi privind tăcuţi feliile de cer întrevăzute printre clădiri. Continuăm. Richards vedea totul. aşteptând înveninaţi. Jeturi de hidrogen lichid răbufnind în văzduh. roşu şi verde. urmărea atent traiectoria avionului.. Producea o detaşare foarte asemănătoare nebuniei. Cu reflexe senile. L-am interceptat la vest de Springfield. Rachetele se răsucesc şi se înclină insesizabil. trasând o reţea scânteietoare peste colţul nord-estic al Americii. precum intrările în lumea subterană a Morlocilor. direcţia Newark. Roşu şi verde. E localizat şi urmărit. Sunt aidoma unor şerpi-cu-clopoţei metalici. licăr. Springfield. cumva. Urlând în noapte precum monştri preistorici. 171 . Aici Springfield. Lilieci invizibili zboară prin noapte. Dualitatea creierului său era. glisând capace uriaşe din beton. pline de ură. Lib-Veul este regele lumii.înspăimântate. Ochii galbeni întrezăresc pe cer o străfulgerare necunoscută de lumini. Îl preluăm în cinici minute. şi continua să judece chiar în timp ce vedea. Deschideţi chepengurile. însă ziarele nu mai există. gurile sunt linii curbate în jos. Drojdierii se culcă. Motoare gigantice bâzâie. Drojdieri adormiţi prin ganguri. Ochii sunt palizi şi galbeni. În sudul lui. urmărind luminile pâlpâitoare roşu şi verde care străbat cerul. Recepţionat. Silozuri cilindrice. în. Înjurând. Ţine-ne la curent. spre sud. le-a ucis Lib-Veul. Din Hording? Da. Uruitul camioanelor s-a îndepărat.

— Spre vest? repetă Holloway.. Nu pe traiectoria asta sudică.. nu-i aşa? — Da. — Mulţumesc. Am urmărit căpitane? Holloway nu răspunse. New Jersey. parcă lovit.. însă Richards bănui că era un gest absolut inconştient. Pentru prima dată. dar şi-atunci vor fi platforme de foraj. — Sunt tot timpul cu ochii pe noi. Între Harrisburg şi Pittsburg. evitând lupta pe viaţă şi pe moarte onorabilă dar lipsită de inteligenţă. Amelia scoase un icnet de surpriză în fundul gâtului. Richards privi către McCone. La urma urmei. încuviinţă Richards. 019 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. — Domnule Richards? — Da. spuse Holloway. spre sud sunt numai suburbiile New Yorkului? — Cam aşa ceva. McCone tresări.. care putea fi probabil. pot pregăti şi unul nou. o să trecem peste ocean. — Sîntem deasupra lui Newark.. — Îmi închipui că-ncearcă să se hotărască dacă pot renunţa la copoiul lor de-aici. După ce-o să traversăm North Caroline dinspre coastă. Sub ei. Spre vest. urmărit până la strămoşii bărbatului. — De acum încolo. Pensylvania 172 . Neanderthalii care se strecuraseră înapoia duşmanilor. căpitane? — Niciodată. Să zicem c-o să zică: dă-l dracu'. — Căpitane? — Da? rosti resemnat Holloway. — Cotim spre vest. Newark se răsfira precum un pumn de bijuterii. — Da. trecem peste regiuni nepopulate. — Când revenim peste regiuni nopopulate. azvârlite neglijent în caseta capitonată cu velura a unei aristocrate. McCone îşi dezgolise dinţii spre el. Într-acolo e cel mai riscant. însă Richards ştia că îl asculta. nefericit şi speriat.

c-o să-ţi ofere. Înoată cu crocodilii... — Mulţumesc. Îşi retrase mâna de parcă spătarul fotoliului frigea. — Richards. — Gura.. rosti răguşit McCone. observă Richards. cei din Harding ne-au anunţat că ne trimit un semnal de înaltă intensitate. Mi s-a spus că dacă deschizi Lib-Veul. spuse McCone. — Nu urmăreşti Raportul Naţional? zâmbi Richards. am. obosit.. bineînţeles. Şi aşa avusese un noroc incredibil. — Căpitane tu-mi stabileşti planul? — Nu. îi luă locul bezna. repetă sec Richards. O greşeală intenţionată. 173 . Părea agitat. rosti McCone.. Semăna prea mult cu o revenire la începuturi. O să ne-arunce în aer. Newark dispărea sub o aripă. lăsând spaima să-l cuprindă precum o apă. Newark coti sub ei. Noi nu facem greşeli.. Nu mai putea avea alt copil. — Deschide-l..este numai teren agricol.. nici dacă ar fi putut anula totul. La est de Cleveland nu există nici un oraş mare. Aşteptă. — Nu mai râzi. 018 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Peste o jumătate de oră Holloway interveni pe interfon. — Cu tine şi alte cinci persoane nevinovate la bord? Această ţară onorabilă? — Va fi o greşeală. Poate c-o să ne ofere.... — Eşti nebun. . făcu Richards.. mirosul verzei gătite de doamna Jenner… Zgomotul jocurilor. ai putea avea o surpriză interesantă. — Spre vest.. Roata Banilor. şi reveni la existenţa anterioară. un târg. Noi n-am greşit din 1950. Privi ecranul întunecat al Lib-Veului şi fu gata să-l aprindă. Îl încercă o senzaţie curioasă de spaimă şi deja vu.. Ţipetele lui Cathy. Din partea Federaţiei Jocurilor... Sheila cu chipul ei supt.

pentru prima dată. Punct. Nu ştia dacă se mai putea scula atunci când avea să vină momentul să termine piesa aceasta. Bobby Thompson a criticat-o chiar azi în emisiune – bineînţeles. nu mai eşti lângă cei asemenea ţie. ai fost concurentul cel mai bun pe care l-am avut vreodată. Interfonul avionului transmite prin echipamentul radio din cabină. neştiind de situaţia actuală. încuviinţă Killian. dar şi cea mai stupidă. — Salut. Icnind. Stătea la un birou oval din mahon încrustat cu simboul Jocurilor. Ştii de ce? Pentru că. spuse Richards. 017 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Nu te pot vedea. — Nu aşa de grav pe cât pare. şopti Richards. sau poate chiar a unei casete. Am văzut un iepure. Acolo sus nu suntem decât noi. Mai mult sunt zgâriat din pădure.. — Îmi pare rău. Rana continua să-i sângereze. — Ah. era foarte negru şi foarte familiar. Richards.Senzaţia ciudată a presentimentului. domnule Richards. şi-şi simţea picioarele slăbite şi foarte îndepărtate. — Richards. . dar te pot auzi. Dan Killian. 174 . i-ai părăsit. Fu gata să cadă din scaun. urmă Killian. ai fost în mod clar cel mai bun. Suficient de bun ca să-ţi facem o propunere. se aplecă înainte şi apăsă butonul. — Ce anume? Transmiterea în direct a execuţiei? — Chestia asta cu avionul a fost cea mai spectaculoasă. aşteptând răbdător. salut. Când ai decolat. pădurea respectivă va mişuna de oameni în căutarea unui petic din cămaşa ta. Asta-i valabil chiar şi pentru femeia care te apără.. Faimoasa Excursie prin Pădure. Dar nu este aşa. Printr-o combinaţie de noroc şi abilitate. cu o imagine incredibil de clară. Chipul care acoperea ecranul. da. Mi-au spus că eşti rănit. când Killian zâmbi şi răspunse: — Salut şi ţie. Poate crezi că-i de partea ta. Mâine. Poate crede aşa chiar ea. Se simţea rău. Eşti ca şi mort. Lib-Veul se aprinse imediat.

Dar pe biroul meu există un buton.. dar asta e excelent.. Felul cum Vânătorul o trimisese pe Amelia după cafea atunci când se părea că putea declanşa explozivul.— Toţi îmi zic asta. Ştiai că eşti bun. Eu sunt cel care a obţinut autorizaţia pentru propunerea pe care vreau să ţi-o fac. La aeroport te va aştepta o limuzină a Jocurilor. — În ultimele două ore trăieşti numai pentru că aşa a vrut Federaţia Jocurilor. mic şi roşu. Pe aeroport a jucat un rol pentru care putea lua Oscarul. Mai exact. Se va regiza o execuţie. Ţi-ai ratat cariera. Vino cu avionul în Harding. vorbi Killian.. avionul va fi făcut bucăţele de rachete Diamond-back sol-aer cu încărcături convenţionale.. Te crezusem tot o slugă. Sau aveau un rost. Poate că te bizui pe reacţia lui ca să-i confere realism. — Poate că ai un plan. Te surprinde? — Cred că da. — Nici Irlandezul nu-i o cacialma. nu era sigur.. rosti Richards. — Uite propunerea. Ţi s-a părut că se preface? — McCone o un actor foarte bun. — Domnule Richards. Amelia Wiliams privea încremenită. — L-ai auzit pe McCone.. Unul dintre aceia aş fi fost eu. falsă. Richards. Dinspre McCone se auzi un strigăt de furie: — Negru-mpuţit. dar râsul sună forţat – râsul unui om care joacă o miză mare şi este încordat. M-ai întrebat pe cine ai ucide dacă ai putea ajunge înarmat în vârful piramidei. 175 . ceva nu se potrivea. Killian. sceneta cu explozivul a luat sfârşit. Killian lăsă capul pe spate şi hohoti. şi văd că mai trăiesc. Bluful luase sfârşit. Puteai ajunge un mare vânzător de vechituri. Vechea gardă s-a opus categoric – aşa ceva nu s-a mai auzit niciodată – totuşi am căpătat aprobarea. Mintea începu să-i lucreze febril. dar el nu-l cunoaşte. Ştim – ştim – că e o cacialma. — Excelent. care nu este o cacialma. La douăzeci de secunde după ce l-am apăsat. duşmănia lui permanentă. Simţea însă în gură un gust acru. eu. Apoi te alături echipei noastre. Richards. Cu toate acestea.

Este momentul să-ţi aminteşti cine te plăteşte domnule Vânător . becurile de alarmă din turnul de control al aeroportului Voigt au fost urmărite cu un deosebit interes. Aici îţi zbor creierii. Când reuşi. Întinse revolverul spre tâmpla lui Richards. vierme. Eram convinşi că ai asupra ta explozivul. Stropi de salivă îi zburau de pe buze. Îţi înrăutăţeşte situaţia. dacă doream să-l ucidem. Alarmele se declanşează imediat... încât părea o bănuială fondată. — E un criminal! începu să zbiere McCone. Al cincilea detector a fost introdus în paraşuta cerută. — O să m-adresez Preşedintelui Consiliului! McCone spumega. Poate că şi ideea ţi-a venit prea târziu.. se retrase un pas şi privi neîncrezător LibVeul. În avion sunt instalate patru detectoare. spuse Killian. Îţi pot spune că atunci când ai urcat în avion. rosti obosit Killian. Nu poţi sui într-un avion Lockheed G-A cu o încărcătură de plastic explozibil. uşurarea a fost evidentă. — Aici se termină. se auzi un glas nou. McCone ezită. Brusc.. — Îl pot ucide! Acum! Aici! Să fim toţi în siguranţă! Să. McCone apăruse lângă Richards. o făcu printr-un şuier de ură. rânji el. imbecilule. Presupun că n-ai avut de unde procura explozibil. cioroiule! Fira-ai al dracu’ de ţigan borât.— Ba da. Când nu s-a aprins nici un beculeţ. Lar fi putut ucide şi Donahue. — Acum eşti în siguranţă.. te rog arma. Chipul reîncepu să-i tremure şi să se boţească.Şef. Buzele i se strâmbară într-un efort tăcut de-a vorbi. Oricum e lipsit de importanţă. Glasul lui Killian era tot atât de îngheţat cât şi hăurile interstelare. — Aruncă... Te dovedisei atât de ingenios până atunci.. însă. A ucis poliţişti! A comis acte de anarhie şi piraterie aeriană? E… m-a umilit în public. … 016 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Eşti mort dacă o faci. pentru prevenirea eventualelor deturnări. O să te trimită la cules bumbac. pe mine şi pe oamenii mei! — Stai jos. 176 .

Donahue îl salută ironic cu ţeava armei pe Richards şi rânji. Donahue. surprins. — Bun. apoi plecă în cabina lui. Donahue îl privi cu o antipatie indiferentă. . Înseamnă că puteaţi doborî avionul oricând. 015 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. — Robert S.. — Problema a fost rezolvată? — Da. apoi arma căzu pe carpeta groasă.. Sau îi puteaţi ordona lui Holloway să 177 . McCone îl privi o secundă lungă. Când dispăru.. încuviinţă detaşat Richards. — Tot arăţi ca unul care-i rade pe perverşi. moşule. Moartea devenise o prezenţă obişnuită. sunt. — N-o să te mai deranjeze. — Cred că mi-ajunge cât am auzit până acum. Killian suspină. — Ne. arătând mai dur şi mai periculos ca oricând. McCone se retrase câţiva paşi. navigatorul. Nu gâfâia şi nici nu-i tremurau picioarele. Controlul Consiliului Jocurilor. îl întrerupse Donahue. — Mai eşti acolo. — Dă-i drumul. Pentru o clipă. Înţelegi de ce? — Da. rosti sec Richards.Richard întoarse capul. Richards reveni la ecran. — Spuneam că deoarece noi ştim că-i o cacialma.. — Da. Lui Richards îi părea un vampir ameninţat de un crucifix. Era Donahue. Rânjetul dispăru. Constată că pulsul îl rămăsese constant. Să revin la ceea ce spuneam. Treci la clasa a doua şi fi băiat cuminte. bolborosind. Avea un pistol mitralieră Magnum/Springstun cu pat rabatabil.. situaţia ta e mai rea. din vechile filme de groază. Aruncă jos arma.. şi-l ţinea îndreptat asupra lui McCone. dar credibilitatea noastră e mai bună. domnule Richards? întrebă Killian.

sau să încolţească un homosexual tremurând. — Exact. — Nu mai încerca să mă convingi de ceva ce nu-i adevărat. — Sunt convins că n-ai mai fi tu.. — Oh. Donahue apăru şi se îndreptă spre el. Mă crezi că ştim că încerci o cacialma? — Nu. ei ştiau. Richards. — Stai pe loc. iar ochii se mijiseră o fracţiune. Chipul îi era inespresiv calm şi indiferent. nepăsător al lui Donahue se auzi simultan din intercom şi din Lib-Ve. Programat. Domnule Donahue? — Da. — Dacă l-ai fi avut cu adevărat. dacă n-ai împinge lucrurile până la capăt. Cu adevărat o pasăre rară. 178 . frumosule. Un zâmbet îi strâmbă trăsăturile. Deşi eşti mai şiret decît McCone. dacă voiau să-i vadă cartea. Dacă-mi forţaţi mâna. domnule. ghemuit într-o fundătură. Glasul sec. Tu o să fi cel care ajunge-n Lună. Tipul de acolo n-are probleme. vorbi el mişcându-şi uşor degetele în haină. navigatorul. însă continua să se apropie. Clic-clic-clic. n-ai făcut-o. Richards înţelese că se terminase. Eşti extraordinar. Ştiai că avea să te ucidă. Killian avea să aprecieze asta. McCone m-ar fi împuşcat. — Te rog. Cuvântul ţâşnise în mintea lui Richards. — Da. Cu toate acestea. În mod straniu.aterizeze. îi amintea lui Richards de perforatorul care-i însemnase cartela la sediul Jocurilor.. izbucni în râs Killian. fals. I se păru că pasul egal şovăise o secundă. eficient. l-ai fi detonat când te-a ameninţat McCone cu arma. La fel de bine putea să se plimbe pe Coasta de Azur. domnule. a fost de mâna-întâi. se gândi să înhaţe paraşuta şi să fugă. Nu-i vei pricinui nici un rău. Richards se gândi că poate Killian ştia nişte lucruri pe care se străduia să le ascundă. Pentru o clipa. e-n siguranţă pe pământ. totul sare-n aer. Părea totuşi încordat. scoate poşeta doamnei Williams din haina domnului Richards. Era un tip cu simţul umorului negru. Atunci să plătească. Chestia aia cu omul vostru.

părând stânjenit şi furios. Bineînţeles că nu Era. Richards simţi un fel de tristeţe stupidă. Spune. — Nimic. după plecarea lui Donahue. Apărea şi dispărea. Se închisese pentru a doua oară. Donahue icni şi ridică mâinile pentru a-şi proteja chipul. L-am făcut să tresară. Îşi apăsă uşor rana. — Piei. Ceea ce ascunsese până atunci se afla acum imediat sub suprafaţă. şi o întinse Ameliei. — Ce? Killian păru surprins. albă şi străină. indescifrabil. Richards simţi un ungher necunoscut al minţii sale suspinind. probabil de aceeaşi vârsta cu omul. cu o 179 . la urma urmei. dincolo de clasa a treia. Ridică ochii. vorbi încetişor Killian. era capătul drumului. Să nu-l mai audă. rosti obosit. Totuşi nu-l putea opri. Liber. Mâna lui Richards era lunecoasa de transpiraţie. Richards o ştia. — Bum! murmură el. simţi din nou teamă. şi-o azvârli. să vadă toţi ce păţeşte un criminal? — Acum urmează propunerea. Începuse să observe o dedublare ciudată a vederii. Să fugă? Unde? Toaleta bărbaţilor. … 014 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — E foarte bun omul tău. Îşi privi mâinile. fără să se fi întâmplat nimic. într-un gest instinctiv. Şi.Inutil. într-un fel avea impresia că-şi pierduse un vechi prieten. — Ne-ntâlnim în iad. brusc. De data aceasta. Richards scoase geanta Ameliei Williams. Ai adus camerele la aeroport. — Şi-acum? întrebă el. dar crezusem c-o să se scape în pantaloni. mormăi el. Chipul lui era negru. Killian nu vorbi. Şi le coborî. părea ciudată. Satană. Donahue ridică poşeta. Geanta îl izbi pe Donahue în piept şi-i căzu la picioare precum o pasăre moartă. şopti el. reacţia fu ceva mai bună. şi făcu gestul de a trage de inel. Îşi simţea măruntaiele chircindu-se încet şi teribil – realmente se chirceau. privi înăuntru. Îi venea să oprească Lib-Veul. Aşezată pe genunchi.

Trebuia să fie o minciună. însă Richards îl auzea în depărtare. Sunt moarte de mai bine de zece zile. cu o mapă ponosită sub braţ. Richards. aşezaţi în capătul 180 . Şi cel mai bun fugar ştie cel mai bine unde să caute. N-aveau de ce să-l mintă. O imagine cu ei doi. rapid.. spuse Killian. Posibilităţile unui şantaj. soţia şi fiica ta sunt moarte. descoperi că falca inferioară îi atârna deschisă. curat şi fără bătăi de cap. Mintea i se întunecase complet. Spaima nu-l părăsise.. pentru că tu ai făcut-o. Vrem să-i iei locul.. Un glonte deasupra urechii i-ar fi adus sfârşitul. Avem nevoie de ei. Reţeaua caută în permanenţă. — Nu. I se părea că fantomele sărmanilor şi neştiuţilor. dar nu putu articula nimic. îi strigau numele. Parcă ar fi fost prizonier într-un puţ extrem de adânc şi auzea pe cineva strigând de sus. umblând legănat pe coridoarele Şcolii de Meserii. un glas distorsionat de un straniu efect de ecou al minţii sale. iar întunericul servea ca fundal pentru un fel de spectacol cu diapozitive. ale alcoolicilor dormind prin parcuri.. spuse Killian cu o blândeţe infinită. vorbea probabil de multă vreme.presimţire. care crezuse că nu-l mai putea surprinde nimic. L-ai strivit ca pe o coajă de ou. oameni ieşiţi din comun. … 013 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. O ştii. Concluzia: Killian spunea adevărul.. Cauza e bine cunoscută. Richards încercă să vorbească. — Ben. — Eşti nebun. Micro-fustele tocmai reveniseră la modă. Era o minciună. Deschide puţin ochii şi-ţi vei da seama că Fugarul n-are numai rolul de-a oferi senzaţii tari spectatorilor şi de-a-i elimina pe indivizii periculoşi. Era rănit şi singur. Atât McCone cât şi Donahue erau înarmaţi. — McCone e terminat. reuşi el să rostească. se îngroşa. Richards. Eşti cel mai bun fugar pe care l-am avut vreodată. Dan Killian vorbea. sau să-i ofere false iluzii. Un vechi Kodak al Sheilei. creştea.. Totuşi Ameliei i se restituise poşeta. şopti el. — N-a existat niciodată un Vânător-Şef cu familie.

La telefon. iluminată de lămpi cu arc. — Nu mai mânca căcat! răcni brusc. Asta îl aduse în realitate. Trei. Diapozitivele începură să fulgere tot mai repede. — Cathy. primul său drum ar fi fost în Co-Op City. (Sau altceva? se întrebă Richards. asudat purtând un şorţ cu plumb. Hoţi. în rochia cea mai bună a mamei – special ajustată – stând înaintea unui judecător de pace cu un neg mare pe nas. fusese o întâmplare oribilă. Ţinându-se de mînă. Killian asigurându-l că Reţeaua n-avea nimic de-a face cu ceea ce se întâmplase. chicotiseră amintindu-şi de negul acela. parcă tăinuindu-i ceva. ea păruse cam ascunsă. Ce s-a-ntâmplat? Zi-mi ce s-antâmplat? — Nu mai am ce spune. Fotografia alb-negru a unui bărbat gol până la brâu. şi acţionând pârghii grele. Soţia ta avea peste şaizeci de răni. cu spatele spre obiectivul aparatului. Ambele fuseseră înjunghiate. ridicând deasupra capului un ghemotoc de prunc: o expresie ciudată de triumf şi dragoste pe chipul brăzdat de un zâmbet uriaş... Pe obrazul ei lumina lăsă dungi subţiri. ci pentru că Killian ştia că dacă Richards i-ar fi acceptat oferta. Fotografia color cu tonuri retuşate (pentru a estompa decorul) a unei femei cu pântece mare privind pe fereastră. unde ar fi aflat adevărul după o singură oră petrecută pe străzi. Erau probabil drogaţi. Ultima fotografie: alt KodaK vechi al unui tip slab. ros de un gând.Cheiului Golfului (Intrarea: Gratuit). şi Sheila încercase s-o apere. Fotografia sepia a unui tânăr îmbrăcat într-un costum închiriat şi a unei tinere. şi Killian se 181 .). aducând doar o amorţeală îngheţată de novecaină. În noaptea nunţii. Poate că o ameninţaseră pe Cathy. privind apa. Richards bănui că-l credea – nu doar pentru că detaliile sunau prea mult a minciună ca să nu fie chiar adevărul. boltită. nu. rosti Richards fără să se gândească. nu încă. ameţitor. într-o încăpere subterană uriaşă. ţinând perdeaua zdrenţuită şi aşteptându-şi bărbatul să apară pe stradă. fără să declanşeze sentimente de durere şi dragoste şi pierdere. Amelia tresări şi-şi ascunse faţa în palme.

. arătându-i lui Richards. Firul s-a descurcat. Cum mai putea moralitatea reprezenta ceva pentru un bărbat plutind în derivă. 012 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. — Ca Vânător-Şef... Ne gândeam să vă separăm. Richards se întinse şi întrerupse Lib-Veul. Aprinzând ziarele în subsolul Tinerilor Creştini cu acel ultim chibrit. Vaca de Mare zise atunci: „Venit-a clipar în care Putem vorbi de multe noi: De ghete. — Vreau să mă gândesc. Îţi jur pe mama că n-avem nici o legătură. Ba da. cu legăturile retezate? Cât de inteligent fusese Killian înţelegând lucrul acesta. De ce-au purceii aripioare. lipsită de importanţă. agenţi juniori ai Gestapoului. păstrând drepturi de vizitare dacă erai de acord.. Bradley şi cruciada lui împotriva poluării părea îndepărtată. — Am. Ştim asta. automatul Sten scuipând foc. — Am nevoie de timp să mă gândesc. nu vrei să te las să te gândeşti la tot ce ţi-am spus? — Ba da. Şi nu sunt doar ei. La un moment dat. Nimeni nu lucrează pentru cineva care i-a măcelărit pe ai lui.crispă. Maşinile poliţiei gonind şi scrâşnind din frâne. Complet. Şi. i-ai putea prinde pe nenorociţii ăia şi să-i termini. Rămase încremenit în fotoliu. Filtre nazale. Mâinile îi atârnau între genunchi. problema filtrelor nazale păruse 182 . vreau.. Un coşmar al fugii. Fotografiile celor doi puşti. amice. şi cu siguranţă nici o moralitate. cât de singur rămăsese.. de ce nu? Acum nu mai avea nici un fel de familie. . Stacey. ireală. Glasul scârbit al lui Laughlin. Avionul zumzăia în beznă. De ce-i marea-aşa spumoasă. Trecu o oră. La revedere. Bradley. cu calm şi o brutalitate blândă. Deci asta-i. — Ben. extrem de rău. — Îmi pare extrem.. Elton Parrakis cu faţa de copil. De vapoare. îşi spuse. vorbi încet Killian..” Imaginile i se succedau prin minte.

prin mutaţii. Ei se puteau aştepta la asta şi puteau lua măsurile respective. Locul Unde Diverg Două Drumuri. Aveau să aibă grijă de el – anticipând o vreme când el urma să aibă grijă de ei. Adevărat. Privea tânjind pacea aceea. foarte importantă. Instinctiv. Bănuia că s-ar fi putut chiar să aibă o anumită înclinaţie spre această slujbă. la cluburi şi reţete de cocteiluri. pace. Se întrebă indiferent. pur şi simplu nu mai era aceeaşi doamnă care se oprise la un indicator rutier. săracii aveau să se adapteze. o putea face la fel de bună 183 . Săracii vor exista de-a pururi. Nu şi acum. Până şi Richards produsese un exemplar pentru maşina de ucis. să-i spună că nu era complet deteriorată. că o singură fâşie de leucoplast psihic o putea repara. Amelia Williams continuă să plângă în fotoliul ei multă vreme după ce toate lacrimile ar fi trebuit să-i sece. În cele din urmă. dar ce însemna viitorul pentru Ben Richards? Doar necazuri. simţi nevoie să meargă la ea. Un carnaval în tonuri mentale întunecate. iar ei aveau să se ridice. Medicamente şi doctori. ce avea să se întâmple cu ea.deosebită. Aveau să urmeze chiar momente de furie. Avea sa urmeze o perioadă de durere. s-o aline. Bănuia că avea să fie tratată cu medicamente şi terapie. să-l lecuiască. să smulgă filtrele artificiale şi să-i privească pe proprietarii acestora zbătându-se şi zvârcolindu-se şi murind. Plămânii lor aveau să producă propriul sistem de filtrare. Caracterul agresiv stârpit ca o buruiană. Schimbarea concepţiei. Brusc. Ei aveau să-l ajute. Văzuse Cartonaşul Roşu. explozii de revoltă. înecându-se într-o atmosferă unde oxigenul juca doar un rol minor. ştiu că putea să o facă. aşa cum priveşte apa un om în pustiu. încercări nereuşite de-a atrage din nou atenţia publicului asupra problemei poluării premeditate? Poate. o pacientă de viitor. Apoi. Ei aveau să se ocupe de asta. gândindu-se doar la meniuri şi vizite. În starea actuală nu mai putea fi înapoiată soţului şi familiei. peste zece mii de ani sau peste cincizeci de mii. explicarea motivării pentru care s-a ales drumul greşit.

Am visat urât. Ochii îi erau mărgeluşe negre. cu gura întredeschisă într-un răcnet. Îşi aminti de un băiat din şcoala primară. Cathy. Amelia strigă şi ea. Sheila. Un trupuşor sfârtecat într-un leagăn însângerat. simţea doar o senzaţie nedefinită de stânjeneală: îl luaseră. Avionul zumzăia mai departe. oribil. Imaginile apăreau şi dispăreau leneşe. totul era foarte real şi în Tehnicolor. complet şi se îndreptă. din compartimentul de clasa întâia deveni deodată clar şi muşcător de real. şi în cele din urmă se dovedise că fusese un fraier. Durerea era imposibilă. Fetiţa mea. Totul. Avea realitatea distinctă a unui clip horror dintr-o emisiune de ştiri. ghemuindu-se în fotoliu. încântate. revedea întâmplări întregi fără nici o culoare emoţională. Numele lor apăreau şi se repetau. doamnelor şi domnilor juraţi. O pată mare. îl hăituiseră nebuneşte. simţind că inima i se potolise îndeajuns pentru ca vorbele lui să nu pară disperate. speriată. răspunse Richards. De pildă. Richards începuse să picotească. cu arma pregătită. lucioasă. Dovada C.ca şi înainte. În cele din urmă. atotputernic. Donahue apăru în goană. Rosteşte-ţi numele de vreo două sute de ori şi vei descoperi că nu mai înseamnă nimic. cu ochii uriaşi precum nişte ceşcuţe de porţelan. aidoma unor cuvinte repetate de atâtea ori încât îşi pierd înţelesul. care poate că mesteca gumă. făcută de un poliţist plictisit. Laughlin târât afară din baraca aceea din Topeka. totul. Totul. şi mobila ruptă cumpărată la mâna a doua. care se ridicase să recite Declaraţia de Independenţă. Urletul ieşit din plămânii săi era atât de puternic încât îi flutură limba precum o cârpă. şi-i căzuseră pantalonii în vine. 184 . încercând să-şi vâre întregul pumn în gură. ultima fotografie din album: zece pe opt. încă lipicioasă. răsunându-i în minte aidoma unor clopote. pe ursuleţul cu un singur ochi. — Ce-i? Ce s-a-ntâmplat? McCone? — Nu. Picătură şi pete pe zidurile acoperite cu un stucat ieftin. Se deşteptă brusc.

. Poate că aşa avea să fie toată viaţa. Donahue se răsuci spre uşă. Îi închise. Holloway se întoarse. şi-l văzu pe Killian. . fără să încerce să-şi ascundă încordarea. Duninger bea cafea. Revedea opt pe zecele lucios. Stătea în uşa cabinei piloţilor. — Te pot speria şi mai tare. — Am hotărât să accept. Luminile clipeau. Killian sc aplecă înainte. dar nu era nimeni în faţa lor. Cele două manşe identice erau părăsite. Totuşi se răsuceau. În pantalonii albaştri. Ochii lui Donahue se înmuiară. Poate că avea să înveţe. şi când fu sigur că n-avea să mai revină (imediat). Killian se lăsă pe spate. şi doar ochii îi zâmbiră. 185 . Consolele respective păreau că primesc şi transmit informaţii permanent... Aşteptă. Se întoarse. — Donahue? Bărbatul îl privi fără tragere de inimă. Te pot ameninţa că-ţi iau filtrul nazal. ca să plece. Deschise ochii. strâmţi. Richards închise ochii obosit. Ceafa îi era încordată. aşa-i? — Nu. Ecranul se aprinse. deschise ochii şi apăsă pe butonul Lib-Veului.— Aha. parcă manevrate de nişte mâini fantomă.. 011 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Richards. zise el. Acele cadranelor oscilau. se înclinau şi se legănau. continuă Richards. . Exeunt Donahue. Nu se prea pricepea s-o facă. prefăcându-se înţelegători.. — Mă bucur nespus. 010 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Isuse. — Salut! Vorbea prin radio cu cineva denumit Detroit VOR.. — Te-am speriat. exclamă Richards. Nici o fotografie lucioasă. rosti Richards. fundul era rotund ca al unei fete.

Duninger zâmbi: Mă bucur că te-avem în echipă. Virajele sunt controlate de pedale. Te-ai prins? Otto-piloto.. — Pare un fel de kart pentru copii. Poate că dorise să sune a glumă. — Şi ce se întâmplă dacă Otto o ia razna? — Nu s-a întâmplat niciodată. — În curând o să vezi Hardingul. răspunse Holloway. Zâmbi şi arătă în bezna de afară.. spuse Duninger. eu ştiu. — Cu volanele alea se coteşte avionul? — Nu. Pilotul e de-a dreptul inutil cu excepţia decolărilor şi aterizărilor. tipule. răspunse Duninger. Holloway interveni în tăcerea oarecum stânjenitoare. fascinat. Să zicem doar că are mai multe butoane. Îl fixezi pe P. Brusc. o ladă pe lângă un birou Chippendale. deplasările infime.— Cine conduce? întrebă Richards. Richards ar fi vrut să plece. Poate nu crezi. Holloway şi Duninger reveniră la treaba lor – cifre obscure şi transmisii pârâind de paraziţi. Dac-ar face-o. Faţă de modelele alea vechi e ca. preiei comenzile manual. dar sinceritatea cuvintelor atârna straniu în cabină.. fără minte. Holloway privi o dată peste umăr. da unii dintre noi ţi-am ţinut pumnii. Dar este absolut sigur. — Şi ce puteţi face când aveţi necazuri? întrebă Richards. – punctul de destinaţie– şi Otto face treaba. — E ceva mai complicat. Richards încuviinţă nepăsător. Chiar după douăzeci de ani de meserie. — Chiar aşa? — Exact. Dar calculatorul nu greşeşte niciodată. ajutat de radar. — Ne putem ruga. 186 . amice. — Otto. manşele dirijează doar mişcările pe verticală. — Otto? — Pilotul automat. şi păru surprins să-l vadă tot acolo. ale pedalelor şi acelor îl hipnotizau. Şi a necazurilor.D.D. spunând: — Otto mă cam sperie şi pe mine.. totuşi manşele care se roteau. Sofisticat ca dracu'. râse Holloway.

Duninger se uita în jos. în privinţa asta nu era nici o îndoială. Când căpitanul privi a doua oară.. Nici Donahue. îi spuse lui Duninger. Poţi să te-mbeţi pe cinste. Ajunsese acolo. goli cafeaua în 187 . Plângea liniştit şi în tăcere. privi Silexul bolborosind. Sorbi din cafea. Puţin mai departe o toaletă micuţă. Ibricul bolborosea şi înălţa aburi. Sheila dorise un Silex. se gândi şi mai sorbi. congelate. . şase minute ar trebui să apară la orizont. Începu să plângă. şi se aşeză într-unul din scaunele stewardeselor. Silexul n-are moarte. Apucă mânerul de plastic mare al Silexului şi. Bău cafeaua. îşi spuse. Se opri din plâns când termină şi cafeaua.. E ţicnit. Era bună şi tare. Ibricul Silex bolborosea. bolborosind şi aburind. Richards reveni pe coridorul îngust.— Când? — Peste cinci. — Abia aştept să scăpăm de tipul ăsta. Îşi turnă o ceaşcă. unde intraseră numai funduri de stewardese. spunea ea. Vitrinele frigorifice erau încărcate cu preparate de lux. cu atenţie. Se sculă şi puse ceaşca pe chiuvetă. Şi. morocănos.. Da. — Nu i-a plăcut Otto. încuviinţă Holloway. Excretând în splendoare la cincisprezece mii de metri înălţime. şi plânse. şi putea privi înăuntru. Ai văzut? — Am văzut. din rezervoare. Chiuveta din inox sclipind precum o bijuterie cromată în mijlocul mobilierului Formica. Richards se opri în chicinetă. 009 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ. bineînţeles Silexul de pe reşou. şi bea cafea. cu chipul scăldat în lumina verzuie a cadranelor. dezinfectată. Aroma cafelei era puternică şi plăcută. transmisionistul nu ridică ochii. Am ajuns şi aici.. puse frişcă. Tigăiţe şi farfurii puse în ordine. Uşa era întredeschisă. Friedman. vedea până şi apa albăstruie. Barul era ticsit cu sticluţele liniilor aeriene. Richards dispăruse.

Cilindrul transparent al Silexului se rostogoli. C-unu-nouă-opt-patru. Richards şterse sângele dintr-o nară şi privi înăuntru. Dona188 . Licărul unui fir. fără să înalţe privirea. e pentru tine! strigă Friedman de vis-a-vis. dar se opri.. făcu Richards şi. C-unu-nouă-opt-patru. repetă radioul. Pe sticlă se lipiseră smocuri din părul lui Donahue. rosti un glas din radio. Îşi şterse ochii cu mâneca jachetei şi reveni pe coridorul îngust. — Hei. Richards continua să ţină ibricul. însă nu se auzi nici un zgomot. — Vrei o cafea? îl întrebă. Un firicel de sânge traversă învelitoarea de plastic a unei hărţi şi începu să picure pe podea. şi-l împinse şi mai pe spate. Arma era acolo. Era gata să-i lase capul să cadă înapoi pe masă. — Ba da. Bărbatul căzuse în tăcere pe masa hărţilor. Îi dădu drumul să cadă. minuscul. pentru a nu se sparge în cazul unor goluri de aer. . Richards se întrebă dacă nu cumva fusese întărit cu ceva (poate cu vitamine B-12?).T. dar Silexul nu se sparse. Acolo era… micuţ. Înăuntru îi picura sânge. 008 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Efortul îi deschise pentru a treia oară rana dintre coaste. Pe capul lui Donahue era o pată de sânge surprinzător de mare. cu ibricul în mână. — Gata pe cinci..A. izbi ibricul greu în capul bărbatului.chiuvetă. răspunse scurt Donahue. Paşi în compartimentul lui Donahue. şi Richards se cutremură. trăgându-l de păr şi-l scotoci în jacheta albastră. Imaginea lui Cathy în leagănul pătat de sânge apăru rechemată. — Recepţionat E. Gura bărbatului atârna deschisă. într-un rânjet idiot. cu toată puterea. — Nu. Îl ridică pe Donahue. Până şi aici existau carpete. clipind parcă dintr-un ochi însângerat. Picături condensate rămaseră pe sticla groasă.

.. şi căpitanul scoase un răcnet surprins: — He-e-e-e-e-E-E-E! Căzu cu faţa înainte... bineînţeles. Era genul de cicatrice pe care şi-o poate face un băieţel aventuros. o fată îşi întindea picioarele interminabile peste o noptieră din mahon. Richards şchiopată în coridor. Richards observă că avea pe frunte o cicatrice micuţă. şi Holloway se repezi disperat să închidă uşa. Atâtea cadrane şi butoane. acolo unde într-un poster tri-D. şi apăsă pe trăgaci. Părul.T. vorbi radioul. Contracţia musculară îi deschise şi mai mult rana.. Dinspre cabina piloţilor se auzi o exclamaţie înăbuşită. — Recepţionat E.A. C-unu-nouă-opt-patru? Am recepţionat nişte aiureli. Şchiopată până la comenzile care continuau în tandemul complex permanent. privindu-l cu chipul alb ca varul. Îl împuşcă deasupra buzei superioare. Într-un zbor aşa important n-ar fi trebuit să aibă o legătură radio permanent deschisă? Ba da. Îl împuşcă pe Holloway în burtă. Richards icni şi vomită un jet de cafea şi bilă.hue. Nu avusese destul suflu ca s-o spună ca pe o afirmaţie. şi o durere intensă începu să-i pulseze între coaste.. — Ia aici. — Vă uitaţi la Lib-Veu. Ceva străfulgeră înapoia lui Duninger când căzu.. Tăcere. căzând din copac pe când se joacă de-a pilotul. Totu-i în regulă? 189 . Brusc. Duninger se răsucise cu scaunul. C-unu-nouă-opt-patru. spuse el inexpresiv. Friedman înălţă ochii. Dinţii zburară precum un colier rupt cu sălbăticie. Se simţea extrem de slăbit. — Vrei să-i zici lui Donahue să-şi mişte fundul şi să răspundă. — Nu mă-mpuşca? şopti el. rosti blând Richards. — Recepţie. sângele şi creierii se pulverizează într-un Rorschach pe peretele dinapoi. de forma unui somn de întrebare.

Primul glonte trecu peste capul lui Richards. Avea o gaură mare în pântece.. McCone se răsuci de două ori. Richards se gândi că suna extrem de sănătoasă. Jumătate din cap îi era numai sânge.— O. Ambii traseră simultan. Otto conducea circul. Richards căzu într-un fotoliu. … 006 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… 190 . poate comparându-l cu cel de dincolo de perdea. Amelia zbiera într-una. 007 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… — Dumnezeule. . Amelia continua să ţipe. Împleticindu-se. într-un fel de vals ameţit. parcă voind să-şi jupoaie faţa. Bărbatul îşi plecă privirea indiferent. Mirosul de pulbere şi piele arsă era limpede şi pătrunzător. distinct precum cel al merelor într-o presă pentru cidru. era un roşu viu strălucitor. Toată partea dreaptă a trupului. Al doilea îl izbi sub claviculă. McCone apăru fulgerător în compartimentul clasei întâia. Se simţea extraordinar de obosit. trăgându-se cu ambele mâini de obraji. McCone părea că cercetase atent plafonul alb din spumă uretanică al clasei întâia. Revolverul îi căzu din mână. — Zi-i lui Duninger că-mi datorează o bere. Richards plecă să-şi termine treaba. Totuşi continua să rânjească. rosti criptic vocea. Se prăbuşi. gemu Amelia Williams. Rânjea..K. McCone dispăru prin perdeaua dintre compartimente. apoi se auziră numai paraziţi. Îl zări imediat. Îşi putea zări intestinele. Trase de două ori. — Cine ar fi crezut că boşorogul are atâta sânge în el? mormăi Richards. Revolverul lui era scos. de la coaste până la genunchi. McCone reveni în clasa întâia. Richards trase şi el.

şi începu să-şi pună paraşuta. privindu-l cu ochi îngroziţi. Se retrase din faţa lui. — Pune-ţi asta. fără să-l audă. retrăgându-se către trupul lui McCone pe măsură ce Richards se apropia. Vag avea impresia că se putea scăpa pe el.. Ea ţâşni din fotoliu. Uşa era zăvorâtă cu bolţuri explozive şi un zăvor comandat de pilot. Şi-o potrivi în grabă. Atunci te-mpuşc. Ea continua să se legene şi să geamă.. — Nu.. vorbi Richards. apoi păşi peste el.. bagă clema în inel. i se părea că cineva îi aprindea chibrite în stomac.. Lunecă o fracţiune de secundă în sângele lui McCone. 191 . Traversară în acelaşi fel clasa a doua şi a treia. Din gura bărbatului picura sânge. Doamne! Doamne! Doamne! Dumnezeule. Înţelegi? Amelia încuviinţă. Pot. izbucnind în plâns atunci cînd nu reuşi de prima dată. Apucă paraşuta şi-o trase după el. Bu. — M-m-m. Strânse pumnul şi o lovi.. Trebuie să sari. Porni pe culoarul dintre scaune.. — Acum.. — Bine. Îl duru îngrozitor. Nu mai avea însă forţă. parcă făcând o reverenţă. aplecat înainte. repetă. — Nu pot. — Nu.. dedesubt. burţii. Îl privea buimacă. îl împinse într-o parte. — Pune-ţi asta. Femeia amuţi. Ca pe un rucsac. Dădu drumul paraşutei şi o palmui.. cu o mână pe mijloc. Sări.. O bucată de intestine cenuşiu îi scăpă printre degete.. În jurul.Se sculă foarte încet. Ochii ei îl priveau terorizaţi. apăsându-şi intestinele înăuntru. Mi-e frică! — Coborâm. Chibritele din pântecele lui Richards fuseseră înlocuite cu o brichetă arzând într-una. Aia vine pe de. şi-l împinse înapoi. pe când se chinuia cu curelele. Îl ascultă cu degetele tremurătoare. D-d-d. gemea Amelia Williams.

. Amelia răsucea speriată inelul paraşutei. Uşa rămăsese închisă. Dacă avionul ar fi zburat mai sus.. neiertător. îi venea să plângă pentru bietele. Richards se îndepărtă de uşă ţinându-se de spătarele fotoliilor. Lumea părea că-şi pierde culorile. iar intestinele i se târau acum după el.. Înţelese adevărul crud. Se murdăreau. Aspiraţia nu mai era la fel de puternică. şi brusc uşa zbură în noapte. 005 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Adus mult de spate. în vreme ce propriul său trup îşi pierdea lichidul cel strălucitor. înăbuşit de un val de sânge. Închizând ochii şi ferindu-şi faţa. . Rezemându-se cocârjat de uşa chicinetei. Apoi peste corpul răşchirat al lui McCone (piciorul sus. Nimeni din avion nu-i răspunse. ar fi fost tras şi el afară. fragilele lui intestine. Traversă clasa a doua. şi măruntaiele îi ardeau. Bricheta devenise o torţă. Era mai bine. Sângele îi şiroia din gură. Aşa însă fusese doar izbit rău. Câtuşi de puţin. Aerul nopţii. îngheţat la şapte sute de metri altitudine. aidoma unui beţiv proptit de 192 . Se încurcaseră. Ştia că nu le plăcea Afară. Nu le mai putea băga la loc. Se opri la intrarea în chicinetă şi încercă să-şi adune maţele. fu aidoma unui duş cu apă rece. şi bărbatul simţi o disperare plină de greaţă.Richards îi întinse pistolul. Muriseră toţi. Eu. Prin faţa ochilor îi fulgerară imagini înspăimântătoare din manualele de biologie din liceu. aspirând-o şi pe femeie. Mai puţin el şi Otto. care nu doriseră aşa ceva. şi scoase un strigăt. După aceea percuta în gol. Gloanţele se terminaseră. înfruntând un uragan inversat. Amelia apăsă de două ori pe trăgaciul revolverului lui Donahue. la o diferenţă mai mare de presiune. nu pot suporta reculul. — Trage-n ea. te rog) şi prin clasa întâia. — Poate… începu ea. că îi sosise sfârşitul.. pe carpetă.

Iar ei toţi încuviinţaseră şi fuseseră de acord. parcă. sprijinindu-se de ambii pereţi. auto-devorându-se în ultimele lui clipe de delir. şi urlă. Glasul care în timpul lucrului bea bere pe şest. Asta-i. depăşi lumea întreagă. înfulecând sandvişuri şi comparând avantajele iradierii. Se năpusti prin chicinetă. Şi cineva menţionase împuşcarea în burtă. voinici şi plini de sânge. I se părea că propriul său creier se întorcea către interior. vedea obiectele din jur tremurând printr-o pâclă sură. pe cînd lucra la G-A. Doamne.. Mă curăţ. readucând lumea într-o focalizare dureroasă. Nu trebuia. Îşi pierdu echilibrul şi ar fi căzut. O amorţeală i se ridica prin braţe. strâns adunate. Şi te chinuieşti mult. şi ceva dinăuntru se rupse. împroşcând sânge pe peretele opus. Uluitor cât de multe puteau fi. Pe lângă Donahue. Richards se împletici pe coridorul îngust. 193 . era pauza de masă de la miezul nopţii. habar n-având ce înseamnă Durerea. (Explozia durerii depăşi orice închipuire. Calcă pe unul din ele. Sunt împuşcat. înecării. Nebuneşte.stâlpul unui felinar. degerării. Pe lângă Friedman şi radicala lui operaţie dentară. Încolăcite. căderii de la înălţime. dacă peretele nu l-ar fi oprit într-un unghi de şaizeci de grade. cu intestinele atârnând ca nişte frânghii. Nu încă. ăsta să fie sfârşitul lui Rico? N-ar fi crezut că avea în minte atâtea clişee legate de ultimele clipe dinaintea morţii. Harris.. spusese Harris. fecale şi spermă. Cu toate acestea. Te doare burta. Sănătoşi. continua să înainteze. mintea lui răspunse: Clic-clic-clic. Răcni încă o dată. totuşi durerea din pântece (ceea ce fusese pântece) se înrăutăţea. Împuşcat. Discutaseră odată care era modul cel mai nasol de-a muri. Un singur lucru de făcut. Împuşcătura în burtă era una dintre cele mai păcătoase. iar corpul său sfârtecat se străduia să îndeplinească ordinele dementului Napoleon întemniţat în craniul lui.

fontă.. Podeaua se înclină brusc în stânga.. Începu să se târască spre comenzile mişcătoare. Se eliberă. crescând masivă şi înaltă în noapte. şi podeaua se aplecă spre dreapta. Căzu peste trupul lui Holloway şi rămase acolo. Stânga-dreapta. capul îi era din oţel. Porni din nou.. străpuns de altă durere. . E-n fân. Era mai 194 .. 003 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Iat-o. Dincolo de geamurile din plexiglas. Da. lipsit de greutate. Un intestin se prinsese sub bărbia lui Holloway. volanele. ş-ş-ş. Eşti pe manual? Recepţie. gata să cadă. Uriaşă. Împinse doar puţin de manşă.. 004 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Radioul pârâia alarmat: — Răspunde. Rece. Acum pedalele. Da. Orizontul era pieziş. Pisicuţa doarme. Recepţie.. ş-ş-ş.. cu faţa în mocheta moale şi groasă.. Reveni cu manşa în poziţia iniţială.Încă. Urlă.. căţelul s-a culcat. Sus-jos. plumb – şi să privească cele două manşe gemene dansând. Se întoarse. Lucru. bâzâind. Harding. Un pui de somn. Izbuti să-şi revină şi se târî mai departe. şopti Richards. încercă din nou. C-unu-nouă-opt-patru. Un. Ai coborât prea mult.. — Suge-o. şi aşezatul în fotoliul lui Holloway i se părură Everestul. fier. Atât. Era prea greu să se mai scoale. pedalele. Recepţie. Fu zguduit în fotoliu. Otto. Recepţie. Braţele i se înmuiară şi pentru o clipă pluti. . Ş-ş-ş. cuprins brusc de moleşeală. Prea departe. Lumina lunii o transformase în albastru. profilându-se întunecată deasupra tuturor. Cântându-i cântecul de leagăn. Sculatul. a adormit. Reuşi să ridice capul – un efort gigantic.

O trase înapoi. vuind. Venea spre ea. parcă ţinut de mână Domnului. la 300. Ham! Ham! … 002 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Avionul străbătea noaptea aidoma unei săgeţi din gheaţă. cadranul din faţa lui trecu de la 700 la 500. visul-limită al drogului. lipsit de greutate. care venea să-l ducă. Apăsă din nou manşa. iar reactoarele inofensive. Glasul era de-a dreptul speriat: Ce s-a întâmplat? Recepţie? — Zi. Trase manşa înapoi. Apăsă uşor manşa. Acum i se părea că avionul plutea. Un poliţist îşi azvârli bastonul. Uruitul motoarelor aduse oamenii la ferestre. Cadranul zbură de la 500 la 400. trecând acum peste acoperişuri aidoma unui liliac argintiu. chipurile lor răsucindu-se în sus aidoma unor flăcări palide. vârful aripii drepte trecu la numai patru metri de supermagazinul Glamour Column. un drogat Push privi în sus. Killian ridică ochii de la biroul său şi privi fereastra ce 195 . . dar nu se putu auzi.bine. poate în raiul General Atomics. unde mâncarea era gratuită. gigant.. călcată în picioare.. Tunetul umplu lumea. iar Co-Op City se întindea dedesubt ca o cutie gigantică. Vitrine din sticlă zăngăniră şi se sparseră. De abia mai vedea. ecranele Lib-Veurilor deveniseră albe datorită interferenţelor. băiete. tâmpi. se strânse cu palmele de cap şi urlă. Avionul continua să coboare. Gunoaie de pe străzi fură atrase în vârtejuri. iar oamenii le priviră cu ochi increduli. venea spre Clădirea Jocurilor. În pragul unei uşi. temători. — C-unu-nouă-opt-patru. 001 şi numărătoarea inversă CONTINUĂ… Acum avionul traversa canalul. şi crezu că vede un miraj. În întregul Harding. Într-o clipită. Era straniu că nu se întâmpla acelaşi lucru la ambii. Cu ochiul drept nu mai distingea nimic. croncăni Richards.

Cu botul uşor aplecat înainte... Luminile de poziţie clipeau. Richards rânjea.. oroare şi neîncredere. Viteza era cu puţin peste opt sute de kilometri pe oră. 196 .. Isuse.. — . Panorama sclipitoare a oraşului..acoperea întreg peretele exterior. 000 şi numărătoarea inversa CONTINUĂ. Rezervoarele avionului erau pline mai mult de un sfert din capacitate. . şi pentru o singură clipă. şi ploaia de foc s-a întins peste douăzeci de cvartale. îl putu zări pe Richards privindu-l. o clipă dementă de totală surpriză... a fost tot ce-a reuşit Killian să mai spună. ceva mai sus de jumătatea ei.. Lockheedul a izbit în plin Clădirea Jocurilor.. ochii negrii arzând precum ochii unui demon. dispăruse. din South City până în Crescent.. Întreaga fereastră era acoperită de un avion Lockheed Tristar care venea către el. Şi-i făcea semnul cu degetul. luminând noaptea precum mânia Domnului. stângându-se şi aprinzându-se. Explozia a fost gigantică. Chipul însîngerat.