CATEHISMUL BISERICII CATOLICE

Compendiu
Concordat cum originali 27 septembrie 2005 Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti Petru Gherghel, episcop de Iaşi Traducere: pr. Mihai Pătraşcu şi Surorile Benedictine (Mănăstirea „Maica Unităţii”, Viişoara, jud. Neamţ) Titlul original în limba italiană: Catechismo della Chiesa Cattolica. Compendio, Libreria Editrice Vaticana, Edizioni San Paolo, 2005 Cartea a apărut cu sprijinul Institutului „Sf. Clement I, Papă şi Martir” Sit: www.istitutosanclemente.it Coperta a patra: Imaginea (logo) reproduce un detaliu de pe o piatră de mormânt creştină din catacombele „Sfânta Domitila” (Roma), de la sfârşitul secolului al III-lea. Imaginea bucolică, de origine păgână, este folosită de creştini ca simbol al odihnei şi al fericirii pe care sufletul celui răposat le găseşte în viaţa veşnică. Imaginea sugerează şi sensul global al Compendiului: Cristos, bunul păstor, care, cu autoritatea lui (toiagul), îi conduce şi îi ocroteşte pe credincioşi (oiţa), îi atrage cu simfonia melodioasă a adevărului (flautul) şi le dă odihnă la umbra „pomului vieţii”, crucea lui răscumpărătoare ce deschide cerul. Libreria Editrice Vaticana omnia sibi vindicat iura. Sine eiusdem licentia scripto data nemini liceat hunc Compendium denuo imprimere aut in aliam linguam vertere. Copyright © 2005 – Libreria Editrice Vaticana pentru folosirea în România a traducerii în limba româna © Editura Presa Bună Bd. Ştefan cel Mare, 26 RO-700064-Iaşi tel. + fax: 0232/211527 e-mail: editor@ercis.ro www.ercis.ro ISBN 973-8191-74-2

Motu proprio pentru aprobarea şi publicarea Compendiului Catehismului Bisericii Catolice
Către venerabilii fraţi cardinali, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, preoţi, diaconi şi către toţi membrii poporului lui Dumnezeu În urmă cu douăzeci de ani începea elaborarea Catehismului Bisericii Catolice, cerut de Adunarea Extraordinară a Sinodului Episcopilor, cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a încheierii Conciliului Ecumenic Vatican II. Mulţumesc fără încetare Domnului Dumnezeu pentru că a dăruit Bisericii acest Catehism, promulgat în anul 1992 de veneratul şi iubitul meu predecesor, papa Ioan Paul al II-lea.

Marea utilitate şi valoare ale acestui dar sunt confirmate înainte de toate de primirea pozitivă şi largă pe care a avut-o în rândul episcopilor, cărora le era destinat în primul rând ca text de referinţă, sigur şi autentic, pentru învăţarea doctrinei catolice şi îndeosebi pentru elaborarea catehismelor locale. Dar sunt confirmate şi de primirea favorabilă din partea tuturor celor care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu, care l-au putut cunoaşte şi aprecia în peste cincizeci de limbi în care a fost tradus până acum. Acum, cu bucurie mare, aprob şi promulg Compendiul acestui Catehism. El a fost dorit cu ardoare de participanţii la Congresul Catehetic Internaţional, din octombrie 2002, care, în felul acesta, au devenit interpreţii unei exigenţe foarte răspândite în Biserică. Regretatul meu predecesor, primind această dorinţă, a decis, în februarie 2003, pregătirea Compendiului, încredinţând redactarea lui unei comisii restrânse de cardinali, prezidată de mine şi susţinută de câţiva colaboratori experţi. În cursul lucrărilor, un proiect al acestui Compendiu a fost supus aprecierii tuturor cardinalilor şi preşedinţilor conferinţelor episcopale, care, în majoritate, l-au primit şi evaluat în mod favorabil. Compendiul, pe care îl prezint acum Bisericii Universale, este o sinteză fidelă şi sigură a Catehismului Bisericii Catolice. El cuprinde, în mod concis, toate elementele esenţiale şi fundamentale ale credinţei Bisericii, astfel încât constituie, după cum a fost dorit de predecesorul meu, un fel de vademecum, care să permită persoanelor, credincioase sau nu, să cuprindă, într-o privire de ansamblu, întreaga panoramă a credinţei catolice. Compendiul oglindeşte în mod fidel în structură, în conţinut şi în limbaj Catehismul Bisericii Catolice, care va avea în această sinteză un ajutor şi un stimulent pentru a fi cunoscut şi aprofundat mai mult. Încredinţez, aşadar, acest Compendiu, înainte de toate, întregii Biserici şi fiecărui creştin în particular, pentru ca datorită lui să poată găsi, în acest al treilea mileniu, un elan nou în misiunea reînnoită de evanghelizare şi de educare la credinţă, care trebuie să caracterizeze fiecare comunitate eclezială şi pe fiecare credincios în Cristos, de orice vârstă şi din orice naţiune. Însă acest Compendiu, prin concizia, claritatea şi integritatea sa, se adresează oricărei persoane, care, trăind într-o lume dispersivă şi cu mesaje multiple, doreşte să afle calea vieţii, adevărul, încredinţat de Dumnezeu Bisericii Fiului său. Graţie îndeosebi mijlocirii preasfintei Fecioare Maria, maica lui Cristos şi a Bisericii, fie ca tot cel care citeşte acest instrument autoritar care este Compendiul să poată recunoaşte şi primi tot mai mult inepuizabila frumuseţe, unicitate şi actualitate a darului prin excelenţă pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii, pe Fiul său unic, Isus Cristos, care este „calea, adevărul şi viaţa” (In 14,6). Dat la 28 iunie 2005, ajunul solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul, primul an de pontificat.

Icoana lui Cristos Pantocrator (cel care susţine toate), de o rară frumuseţe artistică, aduce aminte de cuvintele psalmistului: „Tu eşti cel mai fermecător dintre fiii oamenilor, har a fost revărsat pe buzele tale” (Ps 45,3). Sfântul Ioan Crisostomul, aplicând lauda adusă Domnului Isus, scria: „Cristos era în floarea vârstei, în puterea Duhului şi în el strălucea o frumuseţe dublă, cea a sufletului şi cea a trupului” (PG 52, 479). Cu limbajul său figurativ, această icoană constituie sinteza primelor concilii ecumenice, reuşind să reprezinte atât splendoarea omenităţii, cât şi strălucirea divinităţii lui Isus. Cristos este îmbrăcat cu o tunică roşie, acoperită cu o mantie de culoare albastru închis. Cele două culori amintesc de natura sa dublă, iar reflexele aurii trimit la persoana divină a Cuvântului lui Dumnezeu. Pe partea dreaptă coboară o stolă aurită, simbol al preoţiei sale veşnice. Chipul, maiestuos şi senin, încadrat de un păr bogat şi înconjurat de o aureolă în formă de cruce, poartă trigrama „OSN” („Cel care este”), care repropune revelarea numelui lui Dumnezeu în Ex 3,14. Sus, la marginile icoanei, sunt două diagrame: „IC – XC” („Iesus” – „Christus”), care reprezintă titlul imaginii. Mâna dreaptă, cu degetul arătător şi cel inelar îndoite, astfel încât se unesc (pentru a indica dubla natură a lui Cristos în unitatea persoanei), este în gestul tipic de binecuvântare. În schimb, mâna stângă strânge cartea Evangheliei, împodobită cu trei închizători şi cu perle şi pietre preţioase. Evanghelia, simbol şi sinteză a cuvântului lui Dumnezeu, are şi o semnificaţie liturgică, din moment ce în celebrarea euharistică se citeşte un text din ea şi se recită înseşi cuvintele lui Isus la consacrare. Imaginea, sinteză sublimă de date naturale şi simbolice, este o invitaţie la contemplaţie şi la urmare. Prin Biserică, mireasa sa şi trupul său mistic, Isus continuă şi astăzi să binecuvânteze omenirea şi să o lumineze cu Evanghelia sa, cartea autentică a adevărului, a fericirii şi a mântuirii omului. În august, anul 386, în timp ce era în grădină, Augustin a auzit un glas care spunea: „Ia şi citeşte, ia şi citeşte” (Confesiuni, 8, 12, 29). Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, sinteză a Evangheliei lui Isus propusă de cateheza Bisericii, este o invitaţie la a deschide cartea adevărului şi a o citi, ba chiar a o devora, aşa cum a făcut profetul Ezechiel (cf. Ez 3,1-4). ____________________ TEOFAN DIN CRETA (1546), Icoana lui Cristos, Mănăstirea Stavronikita (Muntele Athos).

Introducere
1. La 11 octombrie 1992, papa Ioan Paul al II-lea a încredinţat credincioşilor din lumea întreagă Catehismul Bisericii Catolice, prezentândul ca „text de referinţă pentru o cateheză reînnoită la izvoarele vii ale credinţei”1. La treizeci de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II (1962-1965), se ducea astfel la împlinire fericita dorinţă exprimată în anul 1985 de Adunarea Extraordinară a Sinodului Episcopilor de a fi compus un catehism al întregii învăţături catolice atât pentru credinţă cât şi pentru morală. După cinci ani, la 15 august 1997, promulgând editio typica a Catechismus Catholicae Ecclesiae, suveranul pontif confirma finalitatea fundamentală a operei: „Să fie ca o expunere completă şi integrală a învăţăturii catolice, care să permită tuturor să cunoască ceea ce însăşi Biserica mărturiseşte, celebrează, trăieşte şi se roagă în viaţa sa zilnică”2.

cu misiunea de a elabora un Compendiu al Catehismului Bisericii Catolice. Trei sunt caracteristicile principale ale Compendiului: dependenţa strânsă de Catehismul Bisericii Catolice. şi Compendiul se împarte în patru părţi. credincioşii experimentează şi mărturisesc. prezidată de cardinalul Joseph Ratzinger. cu înţelepciunea sa expozitivă şi cu uncţiunea sa spirituală. adică a credinţei mărturisite de Biserica Catolică. eficacitatea mântuitoare a misterului pascal. fidelitatea faţă de credinţa mărturisită şi celebrată. prin care Cristos a împlinit opera răscumpărării noastre. oferă o sinteză a lex orandi. luată din Simbolul apostolic. prezintă elementele esenţiale ale lex celebrandi. Constituţia apostolică Fidei depositum. a dezvoltării şi a conţinuturilor sale. Compendiul vrea să trezească un interes reînnoit şi o nouă fervoare faţă de Catehism. intitulată „Viaţa în Cristos”. care. ilustrat cu Simbolul niceno-constantinopolitan. în fiecare moment al existenţei lor. cât şi prin folosirea continuă a structurii. aminteşte de lex vivendi. care a fost trimis pentru consultare cardinalilor şi preşedinţilor conferinţelor episcopale. 2 IOAN PAUL AL II-LEA. corespunzând legilor fundamentale ale vieţii în Cristos. Compendiul nu este o operă de sine stătătoare şi nu vrea în nici un fel să ia locul Catehismului Bisericii Catolice: mai degrabă face încontinuu trimitere la el atât prin indicarea exactă a numerelor de referinţă. adică a vieţii de rugăciune. După exemplul lui Isus. proiectul a avut o evaluare pozitivă din partea majorităţii absolute a celor care au răspuns. din anul 2002. intitulată „Celebrarea misterului creştin”. a cărui proclamare constantă în adunările creştine menţine vie amintirea principalelor adevăruri ale credinţei. a fost pregătit un proiect al Compendiului. 15 august 1997. În ea. modelul . intitulată „Profesiunea de credinţă”. Partea a doua. În ansamblul său. IOAN PAUL AL II-LEA. 3. adică datoria pe care o au cei botezaţi de a manifesta. În afară de aceasta. o comisie specială. rămâne în continuare textul de bază al catehezei ecleziale astăzi. ţinând cont de propunerile de îmbunătăţire care au venit. creştinii sunt chemaţi de Domnul Isus să îndeplinească fapte care se potrivesc demnităţii lor de fii ai Tatălui în dragostea Duhului Sfânt. Prima parte. vestirea evangheliei îşi află răspunsul privilegiat în viaţa sacramentală. Asemenea Catehismului. De aceea.2. în comportamentul şi în alegerile lor etice. care să conţină o formulare mai concisă a aceloraşi conţinuturi ale credinţei. Pentru o mai bună valorificare a Catehismului şi pentru a veni în întâmpinarea unei cereri care a reieşit la Congresul Catehetic Internaţional. Scrisoarea apostolică Laetamur magnopere. Ioan Paul al II-lea instituia. 1 Înainte de toate. folosirea imaginilor în cateheză. intitulată „Rugăciunea creştină”. a pregătit textul final al operei. comisia a procedat la revizuirea proiectului amintit mai sus şi. conţine o sinteză potrivită a lex credendi. Într-adevăr. Partea a patra. în anul 2003. prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. Partea a treia. genul dialogat. 11 octombrie 1992. Într-adevăr. După doi ani de lucru.

Preşedintele Comisiei speciale Această capodoperă splendidă a Adoraţiei magilor (cf. fără a fi credincioşi. A treia caracteristică este dată de prezenţa câtorva imagini. a păstorilor. au văzut copilul împreună cu Maria.perfect al celui care se roagă. Apoi. Să-i imităm în elanul lor misionar şi să-l rugăm pe Domnul ca Biserica să urmeze mereu învăţătura apostolilor. 6. deschizând tezaurele lor. prezentându-le în strălucirea culorii şi în perfecţiunea frumuseţii. Întruparea este un dar făcut nu numai credinţei Mariei. Duminica Floriilor CARD. Ele provin din patrimoniul foarte bogat al iconografiei creştine. care reia un vechi gen literar catehetic. La patruzeci de ani de la încheierea Conciliului Vatican II şi în Anul Euharistiei. ci cu bogăţiile din ţările şi din culturile lor. mama lui. a cărei expresie privilegiată este rugăciunea Tatăl nostru. A doua caracteristică a Compendiului este forma sa dialogată. compus din întrebări şi răspunsuri. Publicarea sa va avea loc în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul.11). printr-o serie insistentă de întrebări. l-au adorat şi. Acest lucru ar putea favoriza asimilarea şi eventuala memorare a conţinuturilor. Acesta este un indiciu al modului în care astăzi. Compendiul poate să reprezinte un ajutor ulterior pentru a satisface atât foamea de adevăr a credincioşilor de toate vârstele şi condiţiile. reducându-l la esenţial. Artiştii din toate timpurile au oferit contemplaţiei şi uimirii credincioşilor faptele mai importante ale misterului mântuirii.1-12) prezintă revelarea lui Isus tuturor neamurilor. rugăciunea pe care ne-a învăţat-o însuşi Isus. a lumii simple din poporul lui Israel. care îl implică pe cititor invitându-l să continue în descoperirea aspectelor mereu noi ale adevărurilor credinţei sale. coloane ale Bisericii Universale şi evanghelizatori exemplari ai evangheliei în lumea antică. căzând la pământ. Este vorba de a propune din nou un dialog ideal între învăţător şi discipol. Aceşti apostoli au văzut ceea ce au predicat şi au mărturisit adevărul lui Cristos până la martiriu. Leon . în civilizaţia imaginii. şi creştinul este chemat la dialogul cu Dumnezeu în rugăciune. Genul dialogat contribuie şi la o însemnată scurtare a textului. care se apropie de Isus nu cu mâinile goale. de la care a primit prima vestire fericită a credinţei. Învăţăm din tradiţia conciliară seculară că şi imaginea este predică evanghelică. Mt 2. i-au oferit în dar aur. tămâie şi smirnă” (Mt 2. pentru a-l adora pe Mesia nou-născutul şi a-i prezenta darurile lor: „Intrând în casă. mai mult ca oricând imaginea sacră poate să exprime mult mai mult chiar decât cuvântul. care ritmează împărţirea Compendiului. 20 martie 2005. 4. cât şi nevoia celor cărora. Evanghelia lui Isus este cuvânt mântuitor pentru întreaga omenire. a femeilor. JOSEPH RATZINGER. a lui Iosif. din moment ce este deosebit de eficace dinamismul său de comunicare şi de transmitere a mesajului evanghelic. le este sete de adevăr şi de dreptate. Magii constituie primiţia popoarelor chemate la credinţă. dar şi credinţei acestor străini veniţi din Orient. 5.

____________________ BIBLE DE SOUVIGNY. jertfa lui Cristos. printr-un . Moulins. la început. la plinirea timpurilor. tu îţi deschizi mâna şi ele se satură de bunătăţi. Galleria degli Uffizi. „Cât de numeroase sunt lucrările tale. Mielul nostru de Paşti”. Franţa 1. Toate le-ai făcut cu înţelepciune. Miniatură despre zilele creaţiei. Iată marea întinsă şi largă: într-însa mişună fiinţe fără număr. Italia PARTEA ÎNTÂI MĂRTURISIREA CREDINŢEI SECŢIUNEA ÎNTÂI „EU CRED” – „NOI CREDEM” Această miniatură reprezintă ciclul complet al celor şase zile ale creaţiei până la ispitirea primilor părinţi (cf. reprezentate de cei trei magi. Care este planul lui Dumnezeu cu privire la om? Dumnezeu. Binecuvântează. să-l adore pe Creatorul universului şi Dumnezeu să fie cunoscut nu numai în Iudeea.cel Mare spunea: „Toate popoarele. Adoraţia magilor. îl dă la darul întrupării răscumpărătoare a Fiului lui Dumnezeu şi al revelaţiei sale divine. Florenţa. pământul este plin de creaturile tale. crearea lumii dar şi mai minunată. pe care l-ai făcut să se joace într-însa. Biserica îl laudă pe Domnul pentru lucrarea şi mai măreaţă a răscumpărării omului şi a cosmosului: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic. în numele tuturor oamenilor. Bibliothèque Municipale. Această primă parte a Compendiului ilustrează întâlnirea dintre Dumnezeu şi om şi răspunsul de credinţă pe care Biserica. Ps 76. ci pe tot pământul.24-28. În privegherea pascală. pe ea plutesc corăbii.35). Toate aşteaptă de la tine să le dai hrană la vreme potrivită.2) (Predica a 3-a pentru Epifanie). Tu le dai hrană iar ele o adună. vieţuitoare mici şi mari. care cu negrăită înţelepciune orânduieşti toate lucrările tale. dă-le celor răscumpăraţi harul să înţeleagă că minunată a fost. suflete al meu. ____________________ GENTILE DA FABRIANO (1423). pentru ca pretutindeni în Israel să fie mare numele său” (cf. nemărginit de perfect şi fericit în sine însuşi. în ea este Leviatanul. Gen 1–3). Doamne. pe Domnul!” (Ps 104.

Chiar dacă această dorinţă este de multe ori necunoscută. l-a creat liber pe om ca să-l facă părtaş la viaţa sa fericită. Ce revelează Dumnezeu omului? În bunătatea şi înţelepciunea sa. Este suficientă numai lumina raţiunii pentru a cunoaşte misterul lui Dumnezeu? În cunoaşterea lui Dumnezeu numai cu lumina raţiunii. Această legătură intimă şi vitală cu Dumnezeu îi conferă omului demnitatea sa fundamentală. numai cu raţiunea. poate cu certitudine să-l cunoască pe Dumnezeu ca origine şi scop al universului şi ca supremul bine. deşi sunt în sine accesibile raţiunii umane. ca să trăiască şi să găsească în el acea plinătate de adevăr şi fericire pe care o caută fără încetare. astfel pot să fie cunoscute de către toţi fără dificultăţi. nu poate intra singur în intimitatea misterului divin. La plinirea timpurilor. Dumnezeu a vrut să-l lumineze prin revelaţie nu numai cu privire la adevărurile ce depăşesc înţelegerea umană. pornind de la perfecţiunile omului şi ale celorlalte creaturi. chemândui în Biserica sa şi făcându-i fii adoptivi prin lucrarea Duhului Sfânt şi moştenitori ai fericirii sale veşnice. Cum poate fi cunoscut pe Dumnezeu numai cu lumina raţiunii? Pornind de la creaţie. capabil să intre în comuniune cu Dumnezeu. a înscris în inima sa dorinţa de a-l vedea. omul întâmpină multe dificultăţi. De aceea. Dumnezeu se revelează omului. omul. Dumnezeu nu încetează să-l atragă pe om la sine. CAPITOLUL ÎNTÂI OMUL ESTE „CAPABIL” DE DUMNEZEU „Mare eşti tu. chiar dacă este limitată.plan de pură bunătate. a perfecţiunii infinite a lui Dumnezeu. 3. Pe lângă aceasta. Doamne. adevăr şi frumuseţe infinită. CAPITOLUL AL DOILEA DUMNEZEU VINE ÎN ÎNTÂMPINAREA OMULUI REVELAŢIA LUI DUMNEZEU 6. 2. De ce există în om dorinţa de Dumnezeu? Dumnezeu însuşi. omul este deci o fiinţă religioasă. . cu certitudine deplină şi fără amestec de eroare. limbajul nostru trebuie purificat încontinuu de ceea ce are imaginar şi imperfect. Prin natură şi prin vocaţie. tuturor şi cu toţi. ci şi cu privire la adevărurile religioase şi morale. ştiind bine că nu se va putea exprima niciodată în mod deplin misterul infinit al lui Dumnezeu. adică de la lume şi de la persoana umană. Cum se poate vorbi despre Dumnezeu? Se poate vorbi despre Dumnezeu. care. Dumnezeu Tatăl l-a trimis pe Fiul său ca răscumpărător şi mântuitor al oamenilor căzuţi în păcat. 1-25 30 27-30 44-45 31-36 46-47 4. Totuşi. creându-l pe om după propriul chip. şi preavrednic de laudă (…) Căci pentru tine ne-ai creat şi neliniştită este inima noastră până ce nu-şi află odihna în tine” (Sfântul Augustin). care sunt o reflexie. 5.

salvându-l din sclavia Egiptului. ca fii adoptivi în unicul său Fiu. După potop. Isus Cristos. Ce valoare au revelaţiile particulare? Deşi nu aparţin depozitului credinţei. 7. Pentru aceasta este necesar ca Isus Cristos să fie vestit tuturor oamenilor. mijlocitor şi plinătate a revelaţiei. 10. De ce şi în ce mod trebuie să fie transmisă revelaţia divină? Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2. Secţiunea întâi. conform poruncii sale: „Mergeţi şi învăţaţi toate naţiunile” (Mt 28. fiind Fiul unul-născut al lui Dumnezeu făcut om. Adam şi Eva.5) şi promiţându-i 18 Partea întâi.4). După căderea lor. care va include toate naţiunile într-o alianţă nouă şi veşnică. prin Moise. nu întrerupe revelaţia sa şi promite mântuirea pentru toată descendenţa lor. îi dă Legea sa. adică a lui Isus Cristos. revelaţia este de acum împlinită pe deplin.19). Dumnezeu formează Israelul ca poporul său ales. Acest plan constă în a-i face părtaşi pe toţi oamenii. şi îi invită la o comuniune intimă cu el. . „De vreme ce ni l-a dat pe Fiul său. din neamul regelui David se va naşte Mesia: Isus. nu poate deci să le accepte pe acelea care pretind să depăşească sau să corecteze revelaţia definitivă care este Cristos. care este Cuvântul său unic şi definitiv. este Cuvântul perfect şi definitiv al Tatălui. de viaţa divină. Care sunt primele etape ale revelaţiei lui Dumnezeu? Încă de la început.3). El. Din poporul lui Israel. Care este etapa deplină şi definitivă a revelaţiei lui Dumnezeu? Este cea realizată în Cuvântul său întrupat. cu condiţia să menţină orientarea lor strictă spre Cristos. Urmaşii lui Abraham vor fi depozitarii promisiunilor făcute patriarhilor. TRANSMITEREA REVELAŢIEI DIVINE 11. încheie cu el alianţa de la Sinai şi. Dumnezeu ne-a spus totul deodată în acest Cuvânt al său şi nu mai are nimic de spus” (Sfântul Ioan al Crucii). Care sunt etapele succesive ale revelaţiei lui Dumnezeu? Dumnezeu îl alege pe Abraham chemându-l afară din ţara sa pentru a face din el „tatăl unei mulţimi de popoare” (Gen 17. 8.Prin evenimente şi cuvinte se revelează pe sine însuşi şi planul său de bunăvoinţă pe care l-a prestabilit din veşnicie în Cristos în favoarea omenirii. căruia îi revine discernământul asupra acestor revelaţii particulare. Acest lucru se realizează prin tradiţia apostolică. chiar dacă în cursul secolelor credinţa Bisericii va trebui să aprofundeze treptat toată însemnătatea ei. Dumnezeu se manifestă primilor părinţi. Magisteriul Bisericii. Profeţii vestesc o răscumpărare radicală a poporului şi o mântuire. încheie cu Noe o alianţă între el şi toate fiinţele vii. 9. Capitolul al doilea 37-38 39-43 48-49 50-53 68-69 54-58 70-71 59-64 72 că va binecuvânta în el „toate naţiunile pământului” (Gen 12. prin harul Duhului Sfânt. ele pot să ajute la trăirea credinţei. Prin trimiterea Fiului şi darul Duhului.

14. Magisteriului. episcopul de Roma. 91 94. 99 85-90 100 95 SFÂNTA SCRIPTURĂ 18. Pentru ce spunem că Sfânta Scriptură învaţă adevărul? Pentru că însuşi Dumnezeu este autorul Sfintei Scripturi. Cui îi este încredinţat depozitul credinţei? Depozitul credinţei este încredinţat de către apostoli întregii Biserici. Ambele fac prezent şi rodnic în Biserică misterul lui Cristos şi provin din acelaşi izvor divin: constituie un singur depozit sacru al credinţei. prin predicare. care în slujirea cuvântului lui Dumnezeu se bucură de carisma sigură a adevărului. Această autoritate se extinde şi la adevărurile legate în mod necesar de revelaţie. Cui îi revine să interpreteze în mod autentic depozitul credinţei? Interpretarea autentică a acestui depozit revine numai magisteriului viu al Bisericii. îi revine şi să definească dogmele. Întregul popor al lui Dumnezeu. susţinut de Duhul Sfânt şi condus de magisteriul Bisericii. 13. Contribuie împreună în mod eficace. încă de la începuturile creştinismului. de aceea ea este numită inspirată şi învaţă fără eroare acele adevăruri care sunt . din care Biserica îşi ia propria certitudine cu privire la toate adevărurile revelate. şi. o înţelege tot mai mult şi o aplică la viaţă. cu simţul supranatural al credinţei. adică succesorului lui Petru. Secţiunea întâi. 15. Ce raport există între tradiţie şi Sfânta Scriptură? Tradiţia şi Sfânta Scriptură sunt strâns legate şi comunică între ele.Dumnezeu vine în întâmpinarea omului 19 65-66 73 67 74 12. 17. Cum se realizează tradiţia apostolică? Tradiţia apostolică se realizează în două moduri: prin transmiterea vie a cuvântului lui Dumnezeu (numită simplu şi tradiţie) şi prin Sfânta Scriptură. sub acţiunea Duhului Sfânt. ceea ce au primit de la Cristos şi au învăţat de la Duhul Sfânt. primeşte revelaţia divină. Capitolul al doilea 75-79 83 96. instituţii. episcopii. 16. 20 Partea întâi. la mântuirea oamenilor. Ce relaţie există între Scriptură. Ce este tradiţia apostolică? Tradiţia apostolică este transmiterea mesajului lui Cristos realizată. mărturie. cult. care este aceeaşi veste a mântuirii pusă în scris. şi episcopilor în comuniune cu el. fiecare conform modului său. prin aceştia. scrieri inspirate. tradiţie şi magisteriu? Sunt aşa de strâns unite între ele încât nici una nu există fără celelalte. care sunt formulări ale adevărurilor conţinute în revelaţia divină. Apostolii au transmis succesorilor lor. tuturor generaţiilor până la sfârşitul timpurilor. 98 76 80-82 97 84.

Marcu. CAPITOLUL AL TREILEA RĂSPUNSUL OMULUI DAT LUI DUMNEZEU . Au fost scrise mai ales pentru a pregăti venirea lui Cristos. Vechiul Testament pregăteşte Noul şi Noul dă împlinire Vechiului. după Matei. pentru fiii săi. 20.necesare pentru mântuirea noastră. Este. 24. cele două se luminează reciproc. hrană şi izvor de viaţă spirituală. ne încredinţează adevărul definitiv al revelaţiei divine. ci Cuvântul întrupat şi viu” (Sfântul Bernard de Clairvaux). toate scrierile sale sunt inspirate de Dumnezeu şi păstrează o valoare permanentă. cele patru evanghelii. De aceea Biserica îndeamnă la citirea frecventă a Sfintei Scripturi. 3) respectarea analogiei credinţei. Într-adevăr. În el. Cum trebuie citită Sfânta Scriptură? Sfânta Scriptură trebuie citită şi interpretată cu ajutorul Duhului Sfânt şi sub călăuzirea magisteriului Bisericii. Dumnezeu vine în întâmpinarea omului 21 105-108 135-136 109-119 137 120 138 121-123 124-127 139 23. 19. urmând trei criterii: 1) atenţie faţă de conţinutul şi unitatea întregii Scripturi. unică este inspiraţia divină a ambelor Testamente. Acest canon cuprinde 46 de scrieri din Vechiul Testament şi 27 din Noul Testament. Ce funcţie are Sfânta Scriptură în viaţa Bisericii? Sfânta Scriptură dăruieşte sprijin şi putere vieţii Bisericii. credinţa creştină nu este „o religie a cărţii”. fiind mărturia principală cu privire la viaţa şi la învăţătura lui Isus. Duhul Sfânt i-a inspirat pe autorii umani. Psalmistul spune că ea este „făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps 119.105). constituie inima tuturor Scripturilor şi ocupă un loc unic în Biserică. Mântuitorul universului. Totuşi. Ce fel de unitate există între Vechiul şi Noul Testament? Scriptura este una. unic este planul mântuitor al lui Dumnezeu. care nu este „un cuvânt scris şi mut. adică a coeziunii adevărurilor de credinţă între ele. care au scris ceea ce el a voit să ne înveţe. Ce importanţă are Vechiul Testament pentru creştini? Creştinii venerează Vechiul Testament ca pe cuvântul adevărat al lui Dumnezeu. Ce importanţă are Noul Testament pentru creştini? Noul Testament. al cărui obiect central este Isus Cristos. deoarece unic este Cuvântul lui Dumnezeu. Este sufletul teologiei şi al predicării pastorale. deoarece „necunoaşterea Scripturilor este necunoaşterea lui Cristos” (Sfântul Ieronim). 21. Ele dau mărturie despre pedagogia divină a iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu. Ce este canonul Scripturilor? Canonul Scripturilor este lista completă a scrierilor sacre. 22. 2) citirea Scripturii în tradiţia vie a Bisericii. Luca şi Ioan. tărie în credinţă. ci a Cuvântului lui Dumnezeu. pe care tradiţia apostolică a transmis-o Bisericii.

18). 27. nu va putea să existe niciodată contradicţie între credinţă şi ştiinţă pentru că ambele îşi au originea de la Dumnezeu. De ce este credinţa un act personal şi în acelaşi timp eclezial? Credinţa este un act personal deoarece este răspunsul liber al omului dat lui Dumnezeu care se revelează. Fiul şi Duhul Sfânt. care în timpul întregii sale vieţi a realizat în modul cel mai desăvârşit ascultarea credinţei: „Fiat mihi secundum verbum tuum – Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1. îndeosebi doi: Abraham. sub impulsul voinţei mişcate de Dumnezeu.11. De ce nu există contradicţii între credinţă şi ştiinţă? Deşi credinţa depăşeşte raţiunea. este în creştere continuă. care se exprimă în mărturisire: „Noi credem”. Înseamnă a crede într-un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl. 22 Partea întâi. pus la încercare. susţinut de harul divin. Ea ne face să pregustăm încă de acum bucuria cerească. care este însuşi adevărul. Este acelaşi Dumnezeu care dăruieşte omului atât lumina raţiunii cât şi credinţa. NOI CREDEM 30. adică un act al inteligenţei omului care. prin ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi prin rugăciune. . care este încredinţare deplină lui Dumnezeu şi primire a adevărului său. Capitolul al treilea 128-130 140 131-133 141 142-143 144-149 150-152 176-178 28. Biserica este cea care crede: în felul acesta ea. cu harul Duhului Sfânt.3) şi a ascultat întotdeauna de chemarea sa şi pentru aceasta a devenit „părintele tuturor celor care cred” (Rom 4. Ce înseamnă pentru om a crede în Dumnezeu? Înseamnă a adera la Dumnezeu. precedă. Care sunt în Sfânta Scriptură martorii principali ai ascultării credinţei? Există mulţi martori.6). Dar este în acelaşi timp un act eclezial. pentru că Dumnezeu este adevărul. Pentru aceasta Biserica este mamă şi învăţătoare. încredinţându-i-se lui şi dându-şi asentimentul la toate adevărurile revelate de el. Cum îi răspunde omul lui Dumnezeu care se revelează? Omul. 26. „Cred pentru a înţelege şi înţeleg pentru a crede mai bine” (Sfântul Augustin). În afară de aceasta. şi Fecioara Maria. este virtutea supranaturală necesară pentru a fi mântuiţi. „a crezut în Dumnezeu” (Rom 4. Care sunt caracteristicile credinţei? Credinţa. accesibilă celor care o cer cu umilinţă. Secţiunea întâi. îşi dă în mod liber propriul consimţământ la adevărul divin. Actul de credinţă este un act uman. Într-adevăr. care. este activă „prin iubire” (Gal 5. 29. dar gratuit al lui Dumnezeu. deoarece este garantat de el. credinţa este sigură deoarece este întemeiată pe cuvântul lui Dumnezeu. răspunde cu ascultarea credinţei.38).EU CRED 25. dă naştere şi hrăneşte credinţa fiecărui creştin.

„Nimeni nu-l poate avea pe Dumnezeu drept tată dacă nu are Biserica drept mamă” (Sfântul Ciprian). din care ies ramuri foarte numeroase ce se extind în toate direcţiile. Răspunsul omului dat lui Dumnezeu 23 153-165 179-180 183-184 159 166-169 181 31. pomul vieţii). iată-l pe fiul tău!» Apoi. al cărui sacrificiu constituie re-crearea omenirii şi a cosmosului. Roma. Prin urmare. adevăratul pom al vieţii. i-a spus discipolului: «Iat-o pe mama ta!» Şi. asimilarea. . secolul al XII-lea (Detaliu: crucea. cu o inimă şi un singur suflet. la care se adapă credincioşii.26-27). din ceasul acela. cu florile şi roadele lor. ce dă viaţă celor patru râuri. Sus. Din această plantă. 24 Partea întâi. Vitalitatea acestei plante este dată de crucea lui Isus. deşi este formată din persoane diferite datorită limbii. discipolul preaiubit: „Văzând Isus că stătea acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea. mister central al credinţei creştine. Isus este noul Adam care. Biserica este prezentată aici ca o grădină cerească însufleţită de Isus. transmis sau scris. se întinde mâna Tatălui. Se poate observa înfloritura luxuriantă a unui tufiş de acantă. _______________ Bazilica „Sfântul Clement”. Mozaicul din absidă. folosind un limbaj comun. CREZUL Simbolul apostolilor Cred în Dumnezeu. Secţiunea întâi. ţâşneşte un izvor de apă. care simbolizează cele patru evanghelii. 32. morţii şi învierii sale. aşa cum fac cerbii la izvoarele de apă vie. care oferă o coroană de glorie Fiului său învingător asupra morţii prin misterul său pascal. mărturiseşte cu voce unanimă credinţa unică primită de la unicul Domn şi transmisă de unica tradiţie apostolică. Capitolul al treilea 170-171 172-175 182 SECŢIUNEA A DOUA MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ Acest vechi mozaic din bazilica romană „Sfântul Clement” celebrează triumful crucii. De ce sunt importante formulele de credinţă? Formulele de credinţă sunt importante pentru că permit exprimarea. Tatăl atotputernicul. face să reînflorească omenirea. şi este propus de Biserică drept revelat de Dumnezeu. discipolul a luat-o acasă la el” (In 19. ceea ce este conţinut în cuvântul lui Dumnezeu. La baza plantei este un mic cerb care luptă împotriva şarpelui răului. prin misterul pătimirii. Mărturiseşte un singur Dumnezeu – Tatăl. Fiul şi Duhul Sfânt – şi arată o singură cale de mântuire. care îi reprezintă pe cei doisprezece apostoli. La picioarele crucii sunt Maria şi Ioan. i-a spus mamei: «Femeie. reprodus cu permisiunea părinţilor dominicani irlandezi. În jurul lui Cristos suferind sunt doisprezece porumbei albi. reconciliind-o cu Tatăl. În ce mod credinţa Bisericii este una singură? Biserica. care reprezintă copacul răscumpărării. culturii şi riturilor. celebrarea şi împărtăşirea împreună cu alţii a adevărurilor de credinţă. noi credem.

Tatăl atotputernicul. s-a suit la ceruri. Amin.creatorul cerului şi al pământului. creatorul cerului şi al pământului. Crezul niceno-constantinopolitan Cred într-unul Dumnezeu. s-a născut din Maria Fecioară. Fílium eius únicum. descéndit ad ínferos. învierea morţilor şi viaţa veşnică. Et in Spíritum Sanctum. passus sub Póntio Piláto. qui concéptus est de Spíritu Sancto. Tatăl atotputernicul. Patrem omnipoténtem. Cred în Duhul Sfânt. care din Tatăl s-a născut Symbolum Apostolicum Credo in Deum. vitam aetérnam. s-a răstignit. Cred într-unul Domn Isus Cristos. Dóminum nostrum. et sepúltus. a coborât în iad. sedet ad déxteram Dei Patris omnipoténtis. a murit şi s-a îngropat. creatórem caeli et terrae. remissiónem peccatórum. crucifíxus. a treia zi a înviat din morţi. a pătimit sub Ponţiu Pilat. Fiul său unic. al tuturor văzutelor şi nevăzutelor. ascéndit ad caelos. sanctam Ecclésiam cathólicam. Amen. mórtuus. Domnul nostru. şade de-a dreapta lui Dumnezeu. care s-a zămislit de la Duhul Sfânt. împărtăşirea sfinţilor. carnis resurrectiónem. sfânta Biserică Catolică. Fiul lui Dumnezeu. et in Iesum Christum. iertarea păcatelor. sanctórum communiónem. . tértia die resurréxit a mórtuis. inde ventúrus est iudicáre vivos et mórtuos. natus ex María Vírgine. unul-născut. Şi în Isus Cristos. de unde are să vie să judece pe vii şi pe morţi.

lumină din lumină. Filium Dei unigénitum mai înainte de toţi vecii. visibílium ómnium et invisibílium. Et in unum Dóminum Iesum Christum. Amin. care împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit şi a grăit prin proroci. şade de-a dreapta Tatălui şi iarăşi va veni cu mărire să judece pe cei vii şi pe cei morţi. Cred într-una. catolică şi apostolică Biserică. consubstantiálem Patri: per quem ómnia facta sunt. Cred în Duhul Sfânt. Factórem caeli et terrae. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va veni. după Scripturi. născut. génitum. Patrem omnipoténtem. Domnul şi de viaţă dătătorul. a cărui împărăţie nu va avea sfârşit. şi s-a suit la cer. et ex Patre natum ante ómnia saecula: Deum de Deo.Symbolum Nicenum Constantinopolitanum Credo in unum Deum. Dumnezeu din Dumnezeu. din Maria Fecioară. S-a întrupat de la Duhul Sfânt. de o fiinţă cu Tatăl. Deum verum de Deo vero. lumen de lúmine. . Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. prin care toate s-au făcut. sfântă. a pătimit şi s-a îngropat. non factum. iar nu creat. care de la Tatăl şi de la Fiul purcede. S-a răstignit pentru noi sub Ponţiu Pilat. şi s-a făcut om. A înviat a treia zi. Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri.

şi Simbolul niceno-constantinopolitan.qui propter nos hómines et propter nostram salútem. Dóminum et vivificántem. 28 Partea întâi. Deoarece Botezul este dat „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28. 35. Et expécto resurrectiónem mortuórum. et ascéndit in caelum. Et in unam sanctam cathólicam et apostólicam Ecclésiam. et sepúltus est. 34. et incarnátus est de Spíritu Sancto ex María Vírgine. crucifíxus. et vitam ventúri saeculi. comune şi astăzi pentru toate Bisericile mari din Orient şi din Occident. Care sunt cele mai vechi Simboluri ale credinţei? Sunt Simbolurile baptismale. numite şi „Mărturisiri de credinţă” sau „Crez”. et íterum ventúrus est cum glória. „CRED ÎN DUMNEZEU. cuius regni non erit finis. sedet ad déxteram Patris. TATĂL ATOTPUTERNICUL. comun pentru toţi credincioşii. Credo in Spíritum Sanctum. qui cum Patre et Fílio simul adorátur et glorificátur. descéndit de caelis. Ce sunt Simbolurile credinţei? Sunt formule articulate. qui locútus est per prophétas. iudicáre vivos et mórtuos.19). prin care Biserica. et homo factus est. Confíteor unum Baptísma in remissiónem peccatórum. resurréxit tértia die secúndum Scriptúras. qui ex Patre Filióque procédit. adevărurile de credinţă mărturisite în ele sunt împărţite cu referinţă la cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. încă de la începuturile sale. rod al primelor două concilii ecumenice din Niceea (325) şi din Constantinopol (381). Care sunt cele mai importante Simboluri ale credinţei? Ele sunt Simbolul apostolilor. a exprimat în mod sintetic şi a transmis propria credinţă cu un limbaj normativ. passus. Amen. CREATORUL CERULUI şI AL PĂMÂNTULUI” 36. care este vechiul Simbol baptismal al Bisericii din Roma. Secţiunea a doua CAPITOLUL ÎNTÂI CRED ÎN DUMNEZEU TATĂL Simbolurile credinţei 33. étiam pro nobis sub Póntio Piláto. De ce începe mărturisirea de credinţă cu: .

„este iubire” (1In 4. 40. De ce mărturisim un singur Dumnezeu? Pentru că el s-a revelat poporului lui Israel ca unicul. „bogat în milostivire” (Ef 2. Este fiinţa spirituală.4).37). Domnul este singurul Domn” (Dt 6. Capitolul întâi 203-205 230-231 .5). numele său misterios: „Eu sunt cel care sunt (YHWH)”. El este „Cel care este”. Însuşi Isus a confirmat: Dumnezeu este „singurul Domn” (Mc 12. veşnică. Dumnezeu revelează. Isus. În ce mod revelează Dumnezeu că el este iubire? Dumnezeu se revelează Israelului ca acela care are o iubire mai puternică decât aceea a unui tată sau a unei mame faţă de copiii săi ori a unui mire faţă de mireasa sa. atunci când a spus: „Ascultă. numai Dumnezeu este în sine însuşi plinătatea fiinţei şi a oricărei perfecţiuni. Numai Dumnezeu „este”? În timp ce creaturile au primit de la Dumnezeu tot ceea ce sunt şi ceea ce au. înţelepciunea întrupată. gata mereu să ierte. izvorul tuturor celorlalte adevăruri despre om şi despre lume şi al întregii vieţi a fiecărui om care crede în el. A mărturisi că Isus şi Duhul Sfânt sunt şi ei Dumnezeu şi Domn nu introduce nici o diviziune în Dumnezeul unul. El. în sine însuşi. fără origine şi fără sfârşit. „nu sunt alţii” (Is 45. tot lui Moise. 30 Partea întâi. „Dumnezeul lui Abraham.„Cred în Dumnezeu”? Pentru că afirmaţia „Cred în Dumnezeu” este cea mai importantă. Dumnezeu face cunoscute bogăţiile conţinute în misterul său inefabil: numai el este. cel care transcende lumea şi istoria. Dumnezeul lui Isaac. Isus revelează că şi el poartă numele divin: „Eu sunt” (In 8. Cu ce nume se revelează Dumnezeu? Dumnezeu se revelează lui Moise ca Dumnezeul cel viu. apare ca Dumnezeu adevărat. 37.8. Este sfântul prin excelenţă. Este adevăr şi iubire. mereu aproape de poporul său pentru a-l salva. numit Domn. Secţiunea a doua. El este cel care a făcut cerul şi pământul. personală. Cred în Dumnezeu Tatăl 29 185-188 192. Astfel.22). în Noul Testament. dintotdeauna şi pentru totdeauna. a fost trimis în lume „pentru a da mărturie despre adevăr” (In 18. 42. 39. „Dumnezeu este fiinţa infinit de perfectă care este Preasfânta Treime” (Sfântul Turibiu de Mongrovejo). 197 189-191 193-195 198-199 200-202 228 38. În ce sens Dumnezeu este adevărul? Dumnezeu este adevărul însuşi şi ca atare nu se înşală şi nu poate să înşele. Fiul veşnic al lui Dumnezeu. Israele.6).4).16). El „este lumină şi în el nu este întuneric” (1In 1.29).28). Numele inefabil al lui Dumnezeu a fost înlocuit deja din timpurile Vechiului Testament de cuvântul Domn. perfectă. Este Dumnezeul fidel. transcendentă. Dumnezeul lui Iacob” (Ex 3. atotputernică. 41. De ce este importantă revelarea numelui lui Dumnezeu? Revelând numele său.

13). Cine este Duhul Sfânt. distincte între ele. în sânul său. pentru că dă naştere din veşnicie. a recunoaşte unitatea şi adevărata demnitate a tuturor oamenilor creaţi după chipul său. Poate fi cunoscut misterul Preasfintei Treimi numai de raţiunea umană? Dumnezeu a lăsat urme ale fiinţei sale trinitare în creaţie şi în Vechiul Testament. Ce înseamnă a crede într-un singur Dumnezeu? A crede în Dumnezeu. Ele sunt. Care este misterul central al credinţei şi al vieţii creştine? Misterul central al credinţei şi al vieţii creştine este misterul Preasfintei Treimi. Acest mister a fost revelat de Isus Cristos şi este izvorul tuturor celorlalte mistere. Fiul este născut de Tatăl. început fără de început. a trăi în aducere de mulţumire. . 43. Este Dumnezeu.16-17). Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Fiului său. 44. mai ales.26). care este Cuvântul său. chiar şi în încercări. Creştinii sunt botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. înseamnă: a-i cunoaşte măreţia şi maiestatea. Dumnezeu revelează că el însuşi este răsplată veşnică de iubire. înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu şi a trimiterii Duhului Sfânt. ci. Duhul Sfânt călăuzeşte Biserica „în tot adevărul” (In 16. Cele trei persoane divine sunt un singur Dumnezeu pentru că fiecare dintre ele este identică cu plinătatea naturii divine unice şi indivizibile. care. El „purcede de la Tatăl” (In 15. a te încredinţa lui întotdeauna. 45. Cum exprimă Biserica credinţa sa trinitară? Biserica exprimă credinţa sa trinitară mărturisind un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. ca lumea să fie mântuită prin el” (In 3.212-213 206-213 214-217 231 218-221 care se dăruieşte complet şi gratuit şi care „atât de mult a iubit lumea încât l-a dat pe Fiul său unul-născut. Cel Unic. 46. însă intimitatea fiinţei sale ca Sfântă Treime constituie un mister inaccesibil pentru raţiunea umană lăsată în puterile ei şi chiar pentru credinţa Israelului. Ce ne revelează Isus Cristos din misterul Tatălui? Isus Cristos ne revelează că Dumnezeu este „Tată” nu numai pentru că este creator al universului şi al omului.3). unul şi egal cu Tatăl şi cu Fiul. datorită relaţiilor care le pun în referinţă pe unele cu celelalte: Tatăl îl naşte pe Fiul. în mod real. Şi purcede şi de la Fiul (Filioque). 47. „strălucirea gloriei şi chipul fiinţei sale” (Evr 1. a folosi în mod corect lucrurile create de el. este originea întregii vieţi trinitare. Trimis de Tatăl şi de Fiul întrupat. revelat nouă de către Isus Cristos? Este a treia persoană a Preasfintei Treimi. Cred în Dumnezeu Tatăl 31 222-227 229 232-237 237 240-242 243-248 48. Trimiţându-l pe Fiul său şi pe Duhul Sfânt. prin darul veşnic pe care Tatăl îl face Fiului.

dar mai ales în întruparea şi în învierea Fiului său. manifestă iubirea atotputernică şi înţeleaptă a lui Dumnezeu. Fă din el cerul tău. fiecare persoană este prezentă conform modului care îi este propriu în Sfânta Treime. mereu de veghe în credinţa mea. Atotputernicia sa este universală. Pentru aceasta. Dumnezeu păstrează în existenţă creaţia sa şi o susţine. este primul pas spre alianţa unicului Dumnezeu cu poporul său. Biserica îşi îndreaptă rugăciunea sa către „Dumnezeul atotputernic şi veşnic” („Omnipotens sempiterne Deus…”). în darul înfierii şi în iertarea păcatelor.8-10). 54. 52. 53. Cel Viteaz” (Ps 24. adevărul şi frumuseţea sa. Treime adorată… Umple-mi sufletul de pace. „Gloria lui Dumnezeu este omul viu. în unica lor lucrare divină. De ce a fost creată lumea? Lumea a fost creată spre slava lui Dumnezeu. 51. Ce înseamnă că Dumnezeu este atotputernic? Dumnezeu s-a revelat ca fiind „Cel Puternic. „Dumnezeul meu.49. Însă.28) o lume ordonată şi bună. chiar dacă opera creaţiei lumii este atribuită în mod deosebit lui Dumnezeu Tatăl. De ce este important a afirma: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1.28). Lumea nu este produsul unei necesităţi. 50.37). tainică şi se manifestă în creaţia lumii din nimic şi a omului din iubire. Cum acţionează cele trei persoane divine? Inseparabile în unica lor substanţă. Scopul ultim al creaţiei este ca Dumnezeu. sălaşul tău iubit şi sălaşul odihnei tale.1)? Deoarece creaţia este fundamentul tuturor planurilor divine de mântuire. Să nu te las niciodată singur. Cum a creat Dumnezeu universul? Dumnezeu a creat universul în mod liber. Capitolul întâi 249-256 266 257-260 267 268-278 279-289 315 un prim răspuns dat întrebărilor fundamentale ale omului cu privire la propria origine şi la propriul sfârşit. întru totul dăruită lucrării tale creatoare” (Fericita Elisabeta a Sfintei Treimi). este începutul istoriei mântuirii care culminează în Cristos. în Cristos. dându-i capacitatea . Fiul şi Duhul Sfânt sunt principiul unic şi indivizibil al lumii. Secţiunea a doua. Cine a creat lumea? Tatăl. să poată fi „totul în toţi” (1Cor 15. al unui destin orb sau al întâmplării. Dumnezeu a creat „din nimic” (ex nihilo – 2Mac 7. mereu în adoraţie. este 32 Partea întâi. iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu” (Sfântul Irineu). persoanele divine sunt inseparabile şi în acţiunea lor: Treimea are una şi aceeaşi acţiune. spre gloria sa şi fericirea noastră. cel pentru care „nimic nu este cu neputinţă” (Lc 1. cu înţelepciune şi iubire. pe care el o transcende în mod infinit. să fiu mereu prezentă cu totul. care a voit să manifeste şi să comunice bunătatea.

55. din cel mai mare rău moral. de a fi cauză unele pentru altele. . el dăruieşte creaturilor demnitatea de a acţiona ele însele. În ce mod sunt prezenţi îngerii în viaţa Bisericii? Biserica se uneşte cu îngerii pentru a-l adora pe Dumnezeu. „Fiecare credincios are alături un înger ca apărător şi păstor. 61. într-adevăr. Isus Cristos. adică al îngerilor şi al lumii văzute. Pentru ce permite Dumnezeu răul? Credinţa ne dă certitudinea că Dumnezeu nu ar permite răul dacă din rău nu ar scoate binele. Însă pentru realizarea sa se foloseşte şi de cooperarea creaturilor. În acelaşi timp. Cerul şi pământul 59. glorificarea lui Cristos şi răscumpărarea noastră. netrupeşti. Dumnezeu nu este în nici un fel – nici direct. Dumnezeu este autorul suveran al planului său. prin Fiul său şi Duhul Sfânt.1). respectând libertatea sa. care este păcatul oamenilor şi care este rădăcina celorlalte rele. el a scos cele mai mari bunuri. pe cât de dureroasă pe atât de misterioasă.13). îl preamăresc. contemplându-l fără încetare pe Dumnezeu faţă în faţă. 56. Dacă Dumnezeu este atotputernic şi providenţă. Cum colaborează omul cu providenţa divină? Dumnezeu dăruieşte şi cere omului. 60. care a murit şi a înviat pentru a învinge acel mare rău moral. la care el le-a chemat. Biserica. în mărturisirea sa de credinţă. În ce constă providenţa divină? Ea constă în dispoziţiile cu care Dumnezeu conduce creaturile sale spre perfecţiunea ultimă. şi în mod deosebit al omului. poate să dea răspuns numai întregul credinţei creştine. nici indirect – cauza răului. fiinţe personale cu inteligenţă şi voinţă. Cine sunt îngerii? Îngerii sunt creaturi pur spirituale. atunci de ce există răul? La această întrebare. cu rugăciunile. proclamă că Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute: al tuturor fiinţelor spirituale şi materiale. invizibile şi nemuritoare. dar şi cu suferinţele sale. să colaboreze cu acţiunile sale. uciderea Fiului său. Ei. invocă asistenţa lor şi celebrează în liturgie comemorarea unora dintre ei. Dumnezeu a realizat deja în mod minunat acest lucru în moartea şi învierea lui Cristos. trezind în el „să voiască şi să înfăptuiască după bunăvoinţa sa” (Fil 2. Cred în Dumnezeu Tatăl 33 290-292 316 293-294 319 295-301 317-320 302-306 321 307-308 323 57. El luminează misterul răului în Fiul său.de a acţiona şi conducând-o la împlinirea sa. Ce a creat Dumnezeu? Sfânta Scriptură spune: „La început Dumnezeu a creat cerul şi pământul” (Gen 1. 58. îl slujesc şi sunt mesagerii săi în împlinirea misiunii de mântuire pentru toţi oamenii.

Aşadar. Care este locul omului în creaţie? Omul este culmea creaţiei văzute. În acelaşi timp. el are demnitatea de persoană: nu este ceva. Ce învaţă Sfânta Scriptură cu privire la crearea lumii văzute? Prin relatarea celor „şase zile” ale creaţiei. Toate lucrurile îşi datorează existenţa lui Dumnezeu. deoarece este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. există unitate şi solidaritate între creaturi. Cred în Dumnezeu Tatăl 35 337-344 343-344 353 342 354 345-349 355-358 67. în care totul îşi va regăsi sensul său deplin şi împlinirea. Ce tip de legătură există între lucrurile create? Între creaturi există o interdependenţă şi o ierarhie. În ce sens omul este creat „după chipul lui Dumnezeu”? Omul este creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este capabil să-l cunoască şi să-l iubească. de la care primesc propria bunătate şi perfecţiune. aceasta dă început noii creaţii. sunt iubite de el şi sunt orânduite spre slava sa. Ce relaţie există între creaţie şi răscumpărare? Lucrarea creaţiei culminează în lucrarea şi mai mare a răscumpărării. Este singura creatură. în libertate. 400 311-314 324 325-327 328-333 350-351 334-336 352 62. Pentru ce l-a creat Dumnezeu pe om? Dumnezeu a creat toate pentru om. pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăşi şi pe care a chemat-o să împărtăşească viaţa sa divină. în cunoaştere şi în iubire. 64. 34 Partea întâi. Secţiunea a doua. 63. a-l sluji şi a-l iubi pe Dumnezeu. Omul 66. 65. pe acest pământ. Într-adevăr. Numai în misterul Cuvântului întrupat află adevărata .pentru a-l conduce la viaţă” (Sfântul Vasile cel Mare). a respecta legile înscrise în creaţie şi raporturile care derivă din natura lucrurilor este un principiu de înţelepciune şi un fundament al moralei. ci cineva. capabil să se cunoască. pentru că toate au acelaşi Creator. pe Creatorul său. pentru a-i oferi în lumea aceasta toată creaţia ca aducere de mulţumire şi a fi ridicat la viaţa cu Dumnezeu în cer. voite de Dumnezeu. Capitolul întâi 309-310 324. însă omul a fost creat pentru a-l cunoaşte. să se dăruiască în mod liber şi să intre în comuniune cu Dumnezeu şi cu celelalte persoane. Deoarece este creat după chipul lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne face cunoscută valoarea creaţiei şi finalitatea sa de laudă adusă lui Dumnezeu şi de slujire a omului. propriile legi şi propriul loc în univers.

fiind bărbat şi femeie. Cum se înţelege realitatea păcatului? În istoria omului este prezent păcatul. Împreună sunt chemaţi să transmită viaţa umană. formând în căsătorie „un singur trup” (Gen 2. 71. care este material. Dumnezeu a creat „dintr-unul singur tot neamul omenesc” (Fap 17. Această realitate se clarifică în mod deplin numai în lumina revelaţiei divine şi mai ales în lumina lui Cristos. în acelaşi timp. datorită principiului spiritual care este sufletul. Pentru ce formează oamenii o unitate? Toţi oamenii formează unitatea neamului omenesc. În planul lui Dumnezeu omul nu ar fi trebuit nici să sufere. Apoi. despre care vorbesc Sfânta Scriptură şi tradiţia Bisericii. devine un trup uman şi viu şi este părtaş la demnitatea de chip al lui Dumnezeu. Cine dăruieşte omului sufletul? Sufletul spiritual nu vine de la părinţi. Despărţindu-se de trup. ca şi între prima pereche umană şi toată creaţia. Cum formează sufletul şi trupul în om o unitate? Persoana umană este o fiinţă trupească şi spirituală în acelaşi timp. Secţiunea a doua. trupul. el nu piere. 68. în comuniune de persoane. 74. care este în mod desăvârşit „chipul Dumnezeului nevăzut” (Col 1. 70. spiritul şi materia formează o unică natură. într-o complementaritate reciprocă. Această unitate este aşa de profundă încât.15). În afară de aceasta. între creatură şi Creator. Mântuitorul tuturor.24) şi să stăpânească pământul ca „administratori” ai lui Dumnezeu. între bărbat şi femeie. Ce este căderea îngerilor? Cu această expresie se arată că Satana şi ceilalţi diavoli. Dumnezeu le-a dăruit o participare specială la propria viaţă divină. care a făcut să prisosească harul chiar acolo unde s-a înmulţit păcatul. domnea o armonie perfectă în om. În afară de aceasta. în sine însuşi. Dumnezeu i-a voit unul pentru celălalt.lumină misterul omului. Care era condiţia originară a omului conform planului lui Dumnezeu? Creând bărbatul şi femeia. predestinat să reproducă chipul Fiului lui Dumnezeu făcut om. toţi au un unic Mântuitor şi sunt chemaţi să împărtăşească fericirea veşnică a lui Dumnezeu. Ce relaţie a stabilit Dumnezeu între bărbat şi femeie? Bărbatul şi femeia au fost creaţi de Dumnezeu cu demnitate egală deoarece sunt persoane umane şi. nici să moară. ci este creat direct de Dumnezeu şi este nemuritor. în sfinţenie şi dreptate.26). prin originea comună pe care o au de la Dumnezeu. se va uni din nou cu trupul în momentul învierii finale. 69. Capitolul întâi 358-359 381 360-361 362-365 382 366-368 382 369-373 383 72. Căderea 73. 36 Partea întâi. din îngeri creaţi . În om. în momentul morţii.

l-au refuzat pe Dumnezeu şi împărăţia sa. Din cauza unităţii de origine a tuturor oamenilor. În ce constă primul păcat al omului? Omul. „nu prin imitare. De aceea. Ei încearcă să-l asocieze pe om la răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. ispitit de diavol. în care se nasc toţi oamenii. Această transmitere rămâne un mister pe care nu-l putem înţelege pe deplin. născut din femeie. suferinţei.buni de către Dumnezeu s-au transformat în răi deoarece. fără să fie coruptă în întregime. ce a făcut Dumnezeu? După primul păcat. este o condiţie din naştere.15) – că răul va fi învins şi omul va fi ridicat din cădere. 77. 76. este supusă ignoranţei. prin alegere liberă şi irevocabilă. însă Dumnezeu nu l-a lăsat pe om în puterea morţii. CAPITOLUL AL DOILEA CRED ÎN ISUS CRISTOS. Adam şi Eva au pierdut imediat. a lăsat să se stingă în inima sa încrederea faţă de Creatorul său şi. harul originar al sfinţeniei şi al dreptăţii. lumea a fost inundată de păcate. 78. Ce este păcatul strămoşesc? Păcatul strămoşesc. pentru că „a avut parte de un Răscumpărător aşa de mare” (Liturgia din Privegherea pascală). născut sub lege. ca să primim înfierea” (Gal 4. căderea chiar va fi numită fericită vină. i-a prezis în mod misterios – în „Protoevanghelie” (Gen 3. natura umană. Această înclinaţie este numită concupiscenţă. şi nu un act personal. „Fiul lui Dumnezeu cel viu” (Mt 16. însă Dumnezeu afirmă în Cristos victoria sa sigură asupra Celui Rău. pentru ei şi pentru toţi urmaşii lor.5). 80.16). este rănită în puterile sale naturale.4-5). Astfel. puterii morţii şi este înclinată spre păcat. Este un păcat „contractat” şi nu „săvârşit” de noi. neascultând de el. Este prima vestire a lui Mesia răscumpărătorul. ci. Ce alte consecinţe provoacă păcatul strămoşesc? Ca urmare a păcatului strămoşesc. ci prin propagare”. După primul păcat. FIUL UNUL-NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU 79. a voit să devină „ca Dumnezeu”. este starea de privare de sfinţenia şi dreptatea originară. Cum se răspândeşte vestea cea bună? . mort şi înviat. ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub lege. dând astfel naştere iadului. el se transmite Cred în Dumnezeu Tatăl 37 374-379 384 385-389 391-395 414 396-403 415-417 404 419 la urmaşii lui Adam prin natura umană. Dumnezeu a împlinit promisiunile făcute lui Abraham şi descendenţei sale trimiţându-l pe „Fiul său. În timpul regelui Irod şi al împăratului Cezar August. Care este vestea cea bună pentru om? Este vestirea lui Isus Cristos. 75. fără Dumnezeu şi nu conform lui Dumnezeu (Gen 3. dimpotrivă.

Primele mărturisiri de credinţă creştine proclamă că puterea. glasul Tatălui îl desemnează pe Isus ca „Fiul preaiubit”. Capitolul al doilea 405-409 418 410-412 420 422-424 425-429 „ŞI ÎN ISUS CRISTOS. Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 39 430-435 452 436-440 453 441-445 454 446-451 455 „ISUS CRISTOS S-A ZĂMISLIT DE LA DUHUL SFÂNT. Cred în Isus Cristos.21). De ce Isus este numit „Cristos”? „Cristos” în greacă. a doua persoană a Treimii.14). Isus afirmă relaţia sa unică şi veşnică cu Dumnezeu Tatăl său. El este „Fiul unul-născut al lui Dumnezeu” (1In 2. „căci el va mântui poporul său de păcate” (Mt 1. 84. trimis în lume de Tatăl. Secţiunea a doua. uns cu Duhul Sfânt pentru misiunea răscumpărătoare. DOMNUL NOSTRU” 81. Este centrul predicării apostolice: apostolii au văzut „gloria lui. Isus este Cristos pentru că este consacrat de Dumnezeu.12). El exprimă identitatea şi misiunea sa.Încă de la început. De la numele „Cristos” vine numele de „creştini”. adică de a dezvălui în persoana sa întregul plan al lui Dumnezeu şi de a pune omenirea în comuniune cu el. 83. înseamnă „uns”. FIUL SĂU UNIC. răstignit şi apoi înviat. din cunoaşterea iubitoare a lui Cristos se naşte dorinţa de a evangheliza şi de a catehiza. Isus a acceptat titlul de Mesia precizându-i totuşi sensul: „coborât din cer” (In 3.28). cinstea şi gloria datorate lui Dumnezeu Tatăl sunt proprii şi lui Isus: Dumnezeu „i-a dăruit un nume care este mai presus de orice alt nume” (Fil 2. El este Domnul lumii şi al istoriei. Isus şi-l atribuie sieşi şi revelează suveranitatea sa divină prin puterea sa asupra naturii. cu scopul de a-i conduce pe toţi la credinţa în el. Şi astăzi. acest titlu îl desemnează în mod obişnuit pe Dumnezeu suveran. În momentul botezului şi al schimbării la faţă. mai ales prin învierea sa. asupra păcatului şi asupra morţii. 82. Petru afirmă că „nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor.11).13). Este Mesia cel aşteptat de Israel. glorie ca a unului-născut din Tatăl” (In 1. asupra diavolilor. „Mesia” în ebraică. Prezentându-se pe sine ca Fiu care „îl cunoaşte pe Tatăl” (Mt 11. Ce înseamnă numele „Isus”? Dat de către înger în momentul Bunei-Vestiri. numele „Isus” înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”. primii discipoli au avut dorinţa arzătoare de a-l vesti pe Isus Cristos. Ce înseamnă titlul „Domn”? În Biblie.23). în care trebuie să fim mântuiţi” (Fap 4. el este slujitorul suferind „care îşi dă viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi” (Mt 20. singurul căruia omul trebuie să-i supună în întregime propria libertate personală.27). . 38 Partea întâi. În ce sens Isus este „Fiul unul-născut al lui Dumnezeu”? El este astfel în sens unic şi perfect.

mântuieşte-ne pe noi” (Liturgia bizantină a sfântului Ioan Crisostomul). pentru a ne face „părtaşi de natura divină” (2Pt 1. devenind cu adevărat om. Ce înseamnă cuvântul „întrupare”? Biserica numeşte „întrupare” misterul unirii admirabile a naturii divine şi a naturii umane în unica persoană divină a Cuvântului. Secţiunea a doua. 88. Pentru aceasta. cu Dumnezeu. adică: pentru a ne reconcilia pe noi. alcătuit dintr-un suflet raţional şi dintr-un trup. care este „născut. pentru a ne face cunoscută iubirea sa infinită. Capitolul al doilea 456-460 461-463 483 464-467 469 467 464-469 479-481 totul – minuni. născătoarea de Dumnezeu. Ce învaţă în acest sens Conciliul din Calcedon (anul 451)? Conciliul din Calcedon învaţă să mărturisim „un singur şi acelaşi Fiu. s-a născut din Fecioara Maria. în omenitatea lui Isus 40 Partea întâi. pentru a fi modelul nostru de sfinţenie.. «asemenea nouă în toate. cu două naturi. 90. Fiul lui Dumnezeu făcut om avea un suflet cu o cunoaştere umană? Fiul lui Dumnezeu a asumat un trup animat de un suflet raţional . pentru mântuirea noastră.15). Fiul lui Dumnezeu s-a făcut „trup” (In 1. iar nu creat. De ce s-a făcut om Fiul lui Dumnezeu? Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat în sânul Fecioarei Maria prin lucrarea Duhului Sfânt. Fiul lui Dumnezeu. 86.4). Credinţa în întrupare este semn distinctiv al credinţei creştine. Domnul nostru. pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El. Cum exprimă Biserica misterul întrupării? Îl exprimă afirmând că Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. pentru noi.14). divină şi umană. În ce mod Isus Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat? Isus este în mod indivizibil Dumnezeu adevărat şi om adevărat. în unitatea persoanei sale divine. şi pentru a noastră mântuire. fratele nostru. moarte – trebuie să fie atribuit persoanei sale divine care acţionează prin natura umană asumată. Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu. 89. afară de păcat» (Evr 4. suferinţă. de o fiinţă cu Tatăl”. cel care eşti fără de moarte şi ai primit. preamărit împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Domnul nostru Isus Cristos.. ci unite în persoana Cuvântului. a te întrupa din sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria. 87. Dumnezeu adevărat şi om adevărat. s-a făcut om adevărat. după omenitate”. „Unule-născut. neamestecate.S-A NĂSCUT DIN MARIA FECIOARĂ” 85. Pentru a realiza mântuirea noastră. de o fiinţă cu Tatăl întru dumnezeire şi de o fiinţă cu noi întru omenitate. oamenii. născut din Tatăl înainte de veci după dumnezeire şi în aceste vremuri din urmă. Unul fiind din Sfânta Treime. fără ca prin aceasta să înceteze să fie Dumnezeu. el însuşi desăvârşit în dumnezeirea sa şi desăvârşit în omenitatea sa. păcătoşii.

Cristos poate să fie reprezentat şi venerat în imaginile sfinte. 98. Maria a rămas imună de orice păcat personal în timpul întregii sale existenţe. voinţa divină. Inima sa străpunsă pentru mântuirea noastră este simbolul acelei iubiri infinite cu care el îl iubeşte pe Tatăl şi pe fiecare dintre oameni.32). Este „cea plină de har” (Lc 1.25). Ce reprezintă inima lui Isus? Isus ne-a cunoscut şi ne-a iubit cu o inimă omenească. Avea Cristos un trup omenesc adevărat? Cristos a asumat un trup omenesc adevărat prin care Dumnezeu nevăzut s-a făcut văzut.35). prin harul lui Dumnezeu şi în vederea meritelor lui Isus Cristos. îi este supusă. Cred în Isus Cristos.5). îmbrăţişând cu tot sufletul voinţa divină de mântuire. ea îşi dă în mod liber asentimentul prin „ascultarea credinţei” (Rom 1. Dar şi ca om Fiul lui Dumnezeu avea o cunoaştere intimă şi nemijlocită a lui Dumnezeu Tatăl său. 95. Maria a fost ferită de păcatul strămoşesc încă de la zămislirea ei. Atunci când îngerul îi vesteşte că îl va naşte pe „Fiul Celui Preaînalt” (Lc 1. 93. „Zămislit de la Duhul Sfânt…”: ce înseamnă această expresie? Înseamnă că Fecioara Maria l-a zămislit pe Fiul veşnic în sânul ei prin lucrarea Duhului Sfânt şi fără colaborarea bărbatului: „Duhul Sfânt se va coborî peste tine” (Lc 1.1. El însuşi este Dumnezeu. fără opoziţie sau îndărătnicie. Maria se oferă în totalitate persoanei şi lucrării Fiului ei. 96. Într-adevăr. Isus a învăţat multe lucruri din experienţă. În viaţa sa pământească. mai bine zis. 91. Voinţa omenească a lui Cristos urmează. pătrundea gândurile secrete ale oamenilor şi cunoştea în mod deplin planurile veşnice pe care el a venit să le reveleze. Ce înseamnă „neprihănita zămislire”? Dumnezeu a ales-o în mod gratuit pe Maria din toată veşnicia ca să fie mama Fiului său: pentru a împlini această misiune. 19. Aceasta înseamnă că.uman. 97. „…Născut din Maria Fecioară”: de ce Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu? Maria este cu adevărat născătoare de Dumnezeu pentru că este mama lui Isus (In 2. „toată sfântă”. Cum se armonizează cele două voinţe ale Cuvântului întrupat? Isus are o voinţă divină şi o voinţă omenească. 92. Fiul lui Dumnezeu a voit în mod uman ceea ce a decis în mod divin cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră. Cu inteligenţa sa umană. Ce înseamnă zămislirea feciorelnică a lui Isus? . i-a spus îngerul la Buna-Vestire. De asemenea. Pentru acest motiv.28). sau. cel care a fost zămislit prin lucrarea Duhului Sfânt şi care a devenit cu adevărat Fiul său este Fiul veşnic al lui Dumnezeu Tatăl. Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 41 470-474 482 475 482 476-477 478 94. ea a fost neprihănit zămislită. Isus. Cum colaborează Maria la planul divin de mântuire? Prin harul lui Dumnezeu.

fecioară când l-a hrănit la sânul ei. cea divină. conform unei expresii folosite în Sfânta Scriptură. circumciziunea lui Isus este semn al apartenenţei sale la poporul evreu şi prefigurare a botezului nostru. pururea fecioară” (Sfântul Augustin). 101. care este ultimul şi cel mai mare dintre profeţi. conform naturii umane. atunci când 42 Partea întâi. Fecioară şi mamă. Ascultătoare alături de noul Adam. El este Fiul Tatălui ceresc. adevărata mamă a celor vii. 99. Dumnezeu a pregătit venirea Fiului său prin vechea alianţă. chiar dacă mântuirea vine în mod deplin din cruce şi din înviere. întreaga viaţă a lui Cristos este mister de mântuire. În ce mod este universală maternitatea spirituală a Mariei? Maria are un singur Fiu. 100. Maria este figura şi realizarea cea mai desăvârşită a Bisericii. În afară de aceasta. Isus Cristos. îl vede pe Tatăl” (In 14. 103. Secţiunea a doua. fără intervenţia bărbatului. pe Isus. a spus şi a suferit avea ca scop mântuirea omului decăzut şi restabilirea lui în vocaţia de fiu al lui Dumnezeu. în prezentarea la templu. Ceea ce este vizibil în viaţa pământească a lui Isus conduce la misterul său invizibil. este vorba despre rudele apropiate ale lui Isus. Care au fost pregătirile pentru misterele lui Isus? Înainte de toate există o lungă speranţă care a durat multe secole. fecioară în naşterea lui. dar propriu-zis Fiul lui Dumnezeu în cele două naturi. şi Fiul Mariei. Epifania este manifestarea regeluiMesia a lui Israel tuturor neamurilor. pe care noi le retrăim în timpul celebrării liturgice din timpul Adventului. până la Ioan Botezătorul. Capitolul al doilea 484-486 495 509 487-492 508 493-494 508-511 496-498 503 499-507 510-511 evangheliile vorbesc despre „fraţii şi surorile lui Isus”. pentru că tot ceea ce Isus a făcut. În afară de aşteptarea nelămurită pe care a pus-o în inima păgânilor. conform naturii divine. care cooperează cu iubire de mamă la naşterea şi la formarea lor în ordinea harului. Ce învaţă evanghelia despre misterele naşterii şi copilăriei lui Isus? La Crăciun. fecioară când l-a purtat.9). existând în el o singură persoană. în Simeon şi Ana este toată aşteptarea lui Israel care vine la întâlnirea cu Mântuitorul său. În ce sens este mister întreaga viaţă a lui Cristos? Toată viaţa lui Cristos este eveniment de revelaţie. gloria cerului se manifestă în slăbiciunea unui prunc. Prin urmare. Fecioara este noua Evă.Înseamnă că Isus a fost zămislit în sânul Fecioarei numai prin puterea Duhului Sfânt. dar în el maternitatea sa spirituală se extinde la toţi oamenii pe care el a venit să-i mântuiască. mai ales la misterul filiaţiei sale divine: „Cine mă vede pe mine. 102. În ce sens Maria este „pururea fecioară”? Înseamnă că ea „a rămas fecioară în zămislirea Fiului său. fuga în Egipt şi uciderea pruncilor nevinovaţi .

vestesc că întreaga viaţă a lui Cristos va fi sub semnul persecuţiei;
Cred în Isus Cristos, Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 43
501-507 511 512-521 561-562 522-524 525-530 563-564

întoarcerea din Egipt aminteşte de exod şi îl prezintă pe Isus ca noul Moise: el este adevăratul şi definitivul eliberator. 104. Ce învăţătură ne oferă viaţa ascunsă a lui Isus la Nazaret? În timpul vieţii ascunse la Nazaret, Isus rămâne în tăcerea unei existenţe obişnuite. Astfel ne permite să fim în comuniune cu el în sfinţenia unei vieţi zilnice alcătuită din rugăciune, simplitate, muncă, iubire familială. Supunerea sa faţă de Maria şi Iosif, tatăl său purtător de grijă, este o imagine a ascultării sale filiale faţă de Tatăl. Maria şi Iosif, cu credinţa lor, primesc misterul lui Isus, deşi nu-l înţeleg mereu. 105. De ce primeşte Isus de la Ioan „botezul de convertire pentru iertarea păcatelor” (Lc 3,3)? Pentru a începe viaţa sa publică şi a anticipa „botezul” morţii sale. Astfel, deşi era fără păcat, acceptă să fie numărat printre cei păcătoşi, el, „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Tatăl îl proclamă „Fiul său preaiubit” (Mt 3,17) şi Duhul coboară asupra lui. Botezul lui Isus este o prefigurare a botezului nostru. 106. Ce revelează ispitirile lui Isus în pustiu? Ispitirile lui Isus în pustiu recapitulează ispitirea lui Adam în paradis şi ispitirile Israelului în pustiu. Satana îl ispiteşte pe Isus în ascultarea sa faţă de misiunea încredinţată lui de către Tatăl. Cristos, noul Adam, rezistă şi victoria sa vesteşte victoria pătimirii sale, ascultarea supremă a iubirii sale filiale. Biserica se uneşte cu acest mister îndeosebi în timpul liturgic al Postului Mare. 107. Cine este invitat să facă parte din împărăţia lui Dumnezeu, vestită şi realizată de Isus? Isus îi invită pe toţi oamenii să facă parte din împărăţia lui Dumnezeu. Chiar şi cel mai rău păcătos este chemat să se convertească şi să accepte milostivirea infinită a Tatălui. Împărăţia aparţine, deja aici pe pământ, celor care îl primesc cu inimă smerită. Lor le sunt revelate misterele sale. 108. Pentru ce manifestă Isus împărăţia prin semne şi minuni? Isus însoţeşte cuvântul său cu semne şi minuni pentru a arăta că împărăţia este prezentă în el, Mesia. Deşi el vindecă unele persoane,
44 Partea întâi, Secţiunea a doua, Capitolul al doilea
533-534 564 535-537 565 538-540 566 541-546 567 547-550 567

nu a venit să elimine toate relele de pe pământ, ci pentru a ne elibera, înainte de toate, de sclavia păcatului. Alungarea diavolilor vesteşte

că crucea sa va fi victorioasă asupra „conducătorului acestei lumi” (In 12,31). 109. Ce autoritate conferă Isus apostolilor săi în împărăţie? Isus îi alege pe cei doisprezece, viitori martori ai învierii sale, şi îi face părtaşi la misiunea şi la autoritatea sa pentru a învăţa, a dezlega de păcate, a zidi şi a conduce Biserica. În acest colegiu, Petru primeşte „cheile împărăţiei” (Mt 16,19) şi ocupă primul loc, cu misiunea de a păzi credinţa în integritatea sa şi de a-i întări pe fraţii săi. 110. Ce semnificaţie are schimbarea la faţă? În schimbarea la faţă apare înainte de toate Treimea: „Tatăl în glas, Fiul în om, Duhul în norul luminos” (Sfântul Toma de Aquino). Evocând împreună cu Moise şi Ilie „plecarea” sa (Lc 9,31), Isus arată că gloria sa trece prin cruce şi dă o anticipare a învierii şi a venirii sale glorioase, „care schimbă trupul umilinţei noastre făcându-l asemănător cu trupul gloriei sale” (Fil 3,21). „În munte te-ai schimbat la faţă Cristoase Dumnezeule, şi pe cât au cuprins ucenicii tăi, mărirea ta au văzut că dacă te vor vedea răstignit, să cunoască patima ta cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască că tu eşti cu adevărat raza Tatălui” (Liturgia bizantină). 111. Cum are loc intrarea mesianică în Ierusalim? La timpul stabilit, Isus a decis să urce la Ierusalim pentru a suferi pătimirea sa, pentru a muri şi a învia. Ca rege-Mesia care manifestă venirea împărăţiei, el intră în oraşul său călare pe un măgar. Este primit de cei mici, a căror aclamaţie este reluată în cântarea euharistică Sanctus: „Binecuvântat este cel care vine în numele Domnului! Osana (mântuieşte-ne)” (Mt 21,9). Liturgia Bisericii începe Săptămâna Sfântă cu celebrarea acestei intrări în Ierusalim.
Cred în Isus Cristos, Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 45
551-553 567 554-556 568 557-560 569-570

„ISUS CRISTOS A PĂTIMIT SUB PONŢIU PILAT, S-A RĂSTIGNIT, A MURIT şI S-A ÎNGROPAT” 112. Care este importanţa misterului pascal al lui Isus? Misterul pascal al lui Isus care cuprinde pătimirea, moartea, învierea şi glorificarea sa, este în centrul credinţei creştine pentru că planul mântuitor al lui Dumnezeu s-a împlinit o dată pentru totdeauna prin moartea răscumpărătoare a Fiului său, Isus Cristos. 113. Cu ce acuze a fost condamnat Isus? Unii conducători ai Israelului l-au acuzat pe Isus că acţionează împotriva legii, împotriva templului din Ierusalim şi îndeosebi împotriva credinţei în Dumnezeul unic, întrucât el se proclama Fiul lui Dumnezeu. Pentru aceasta l-au predat lui Pilat ca să-l condamne la moarte. 114. Cum s-a comportat Isus faţă de legea lui Israel? Isus nu a abolit legea dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai, ci a dus-o la împlinire dându-i interpretarea definitivă. Este legislatorul divin care pune în practică în mod integral această lege. În afară de aceasta, el, slujitorul credincios, oferă cu moartea sa ispăşitoare

singura jertfă capabilă să răscumpere toate „greşelile din timpul primei alianţe” (Evr 9,15). 115. Care a fost atitudinea lui Isus faţă de templul din Ierusalim? Isus a fost acuzat de ostilitate faţă de templu. Cu toate acestea, l-a venerat ca „locuinţă a Tatălui său” (In 2,16) şi i-a dedicat o parte importantă din învăţătura sa. Dar a prezis şi distrugerea lui, în raport cu moartea sa, şi s-a prezentat el însuşi ca locuinţă definitivă a lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. 116. A contrazis Isus credinţa Israelului în Dumnezeul unic şi mântuitor? Isus nu a contrazis niciodată credinţa într-un Dumnezeu unic, nici atunci când a înfăptuit lucrarea divină prin excelenţă împlinind promisiunile mesianice şi revelându-se ca egal cu Dumnezeu: iertarea păcatelor. Cererea lui Isus de a crede în el şi de a se converti ne permite să înţelegem neînţelegerea tragică a Sinedriului care l-a considerat pe Isus vrednic de moarte ca blasfemator.
46 Partea întâi, Secţiunea a doua, Capitolul al doilea
571-573 574-576 577-582 592 583-586 593 587-591 594

117. Cine este responsabil de moartea lui Isus? Pătimirea şi moartea lui Isus nu pot fi imputate fără deosebire nici tuturor evreilor care trăiau atunci, nici celorlalţi evrei veniţi după aceea în timp şi în spaţiu. Fiecare păcătos, adică fiecare om, este în mod real cauză şi instrument al suferinţelor Mântuitorului şi sunt vinovaţi mai grav cei care, mai ales dacă sunt creştini, recad mai des în păcat sau se complac în vicii. 118. De ce moartea lui Isus face parte din planul lui Dumnezeu? Pentru a-i reconcilia cu sine pe toţi oamenii sortiţi morţii din cauza păcatului, Dumnezeu a luat iniţiativa iubitoare de a-l trimite pe Fiul său ca să se dea la moarte pentru păcătoşi. Vestită în Vechiul Testament, îndeosebi ca jertfă slujitorului suferind, moartea lui Isus a avut loc „după Scripturi”. 119. În ce mod s-a oferit Cristos pe sine însuşi Tatălui? Toată viaţa lui Cristos este oferire liberă Tatălui pentru a împlini planul său de mântuire. El îşi dă „viaţa sa ca răscumpărare pentru cei mulţi” (Mc 10,45) şi în felul acesta reconciliază toată omenirea cu Dumnezeu. Suferinţa şi moartea sa arată că omenitatea sa este instrumentul liber şi desăvârşit al iubirii divine care vrea mântuirea tuturor oamenilor. 120. Cum se exprimă oferirea lui Isus la ultima Cină? La ultima Cină cu apostolii, în ajunul pătimirii, Isus anticipă, adică semnifică şi realizează dinainte oferirea voluntară de sine: „Acesta este trupul meu dăruit pentru voi”, „acesta este sângele meu, vărsat…” (Lc 22,19-20). El instituie astfel în acelaşi timp Euharistia ca „memorial” (1Cor 11,25) al jertfei sale şi pe apostolii săi ca preoţi ai noii alianţe. 121. Ce se întâmplă la agonia din Grădina Ghetsemani?

Cu sufletul unit cu persoana sa divină.14). învierea lui Isus este atestată de femeile care l-au întâlnit pe Isus primele şi 48 Partea întâi. În ce condiţii era trupul lui Cristos în timp ce se afla în mormânt? Cristos a cunoscut o moarte adevărată şi o înmormântare adevărată. 123. la vederea lui Dumnezeu. au murit înainte de Cristos. Ce este „iadul” în care a coborât Isus? „Iadul” – diferit de iadul condamnării – constituia starea tuturor celor care. Secţiunea a doua. a învins moartea şi pe diavol „care avea puterea morţii” (Evr 2. După ce.15). Isus vrea să-i asocieze la jertfa sa răscumpărătoare chiar pe aceia care îi sunt primii beneficiari. împreună cu crucea. Capitolul al doilea 613-617 622-623 618 624-630 632-637 631. perfect şi definitiv şi le deschide comuniunea cu Dumnezeu. voinţa umană a Fiului lui Dumnezeu aderă la voinţa Tatălui: pentru a ne mântui. 124. Isus a ajuns în iad la cei drepţi care îl aşteptau pe Răscumpărătorul lor pentru a avea acces. Însă puterea divină a ferit trupul său de putrezire.În pofida ororii pe care o aduce moartea în omenitatea toată sfântă a celui care este „autorul vieţii” (Fap 3. i-a eliberat pe drepţii care îl aşteptau pe Răscumpărătorul şi le-a deschis porţile cerului. Această „iubire până la sfârşit” (In 13. Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 47 595-598 599-605 619 606-609 620 610-611 621 612 122. Care sunt efectele jertfei lui Cristos pe cruce? Isus şi-a oferit viaţa în mod liber ca jertfă de ispăşire. Isus acceptă să poarte păcatele noastre în trupul său „făcându-se ascultător până la moarte” (Fil 2.8). Deci jertfa pascală a lui Cristos îi răscumpără pe oameni în mod unic. „ISUS CRISTOS A COBORÂT ÎN IAD. în sfârşit.1) a Fiului lui Dumnezeu reconciliază toată omenirea cu Tatăl. Cred în Isus Cristos. adică a reparat păcatele noastre cu ascultarea deplină a iubirii sale până la moarte. drepţi şi răi. Pentru ce îi cheamă Isus pe discipolii săi să-şi ia crucea? Chemându-i pe discipolii săi „să-şi ia crucea şi să-l urmeze” (Mt 16. prin moartea sa. A TREIA ZI A ÎNVIAT DIN MORŢI” 125. Ce loc ocupă învierea lui Cristos în credinţa noastră? Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos şi reprezintă. 638 639-644 656-657 . 126. Ce „semne” atestă învierea lui Isus? În afară de semnul esenţial constituit de mormântul gol. 127. o parte esenţială a misterului pascal.24).

Cel Înviat. În afară de aceasta. ca mister al credinţei. 131. Isus înviat este în mod suveran liber să se arate discipolilor săi cum şi unde vrea şi sub înfăţişări diferite. Care sunt sensul şi ponderea mântuitoare a învierii? Învierea este culmea întrupării. învierea. Ea confirmă divinitatea lui Cristos. 129. este principiul îndreptăţirii şi al învierii noastre: încă de acum ne dă harul înfierii. precum şi tot ceea ce el a făcut şi a învăţat şi realizează toate promisiunile divine în favoarea noastră. Cele trei persoane acţionează împreună conform cu ceea ce le este propriu: Tatăl manifestă puterea sa. şADE LA DREAPTA LUI DUMNEZEU. Ce reprezintă înălţarea? După patruzeci de zile. Fiul unul-născut al lui Dumnezeu 49 647 656-657 645-646 648-650 651-655 658 „ISUS CRISTOS S-A SUIT LA CER. Ni-l trimite pe Duhul său şi ne dă speranţa că vom ajunge într-o zi la el. Pentru acest motiv. după care s-a arătat la peste cinci sute de fraţi dintr-o dată” (1Cor 15.5-6) şi altora. care este participare reală la viaţa Fiului unul-născut. apoi celor doisprezece. În ce mod este învierea lucrare a Preasfintei Treimi? Învierea lui Cristos este o lucrare transcendentă a lui Dumnezeu. căruia Duhul îi dă viaţă şi-l glorifică. constatabil şi atestat prin semne şi mărturii. Cristos înviat nu s-a manifestat lumii. care învăluia gloria sa. Cred în Isus Cristos.17) reunind sufletul şi trupul său. TATĂL ATOTPUTERNICUL” 132. dar este de acum părtaş la viaţa divină cu proprietăţile unui trup glorios. Apostolii nu au putut să inventeze învierea deoarece aceasta le părea imposibilă: de fapt. Pentru acest motiv. deoarece este intrarea omenităţii lui Isus în gloria lui Dumnezeu. „DE UNDE ARE SĂ VINĂ SĂ JUDECE PE VII şI PE MORŢI” 133. ci discipolilor săi. făcându-i martorii săi în faţa poporului. a Celui Înviat.l-au vestit apostolilor. Fiul „ia din nou” viaţa pe care şi-a dat-o în mod liber (In 10. De ce este învierea în acelaşi timp un eveniment transcendent? Chiar dacă este un eveniment istoric. Isus „i s-a arătat lui Chefa (Petru). Cristos glorificat . deoarece ne-a pregătit un loc. la sfârşitul timpurilor. Isus i-a şi dojenit pentru necredinţa lor. Cum domneşte acum Domnul Isus? Domnul cosmosului şi al istoriei. apoi. Apoi. 130. Care este starea trupului înviat al lui Isus? Învierea lui Cristos nu a fost o întoarcere la viaţa pământească. după ce s-a arătat apostolilor sub înfăţişare umană obişnuită. transcende şi depăşeşte istoria. el va învia trupul nostru. 128. învingător al păcatului şi al morţii. El este Domnul care domneşte de acum cu omenitatea sa în gloria veşnică de Fiu al lui Dumnezeu şi mijloceşte neîncetat în favoarea noastră la Tatăl. capul Bisericii. Cristos s-a suit la cer şi şade de-a dreapta Tatălui. Trupul său înviat este cel care a fost răstignit şi poartă semnele pătimirii.

28). Pentru aceasta trăim în priveghere. întunecos sau luminos. să-l numim pe Dumnezeu „Tată” (Rom 8. Prin ce simboluri este reprezentat Duhul Sfânt? Sunt numeroase: apa vie.13). Astfel se va realiza „plinătatea lui Cristos” (Ef 4. care ţâşneşte din coasta străpunsă a lui Cristos şi îi adapă pe cei botezaţi. de la începutul până la sfârşitul timpurilor. Ce vrea să spună Biserica atunci când mărturiseşte: „Cred în Duhul Sfânt”? A crede în Duhul Sfânt înseamnă a mărturisi a treia persoană a Preasfintei Treimi. Secţiunea a doua. 139. rugându-ne: „Vino.20). 135. Noul Testament îl mai numeşte: Duhul lui Cristos. Într-o zi se va întoarce glorios. cu puterea pe care a dobândit-o ca Răscumpărător al lumii. 137. în care se revelează slava . 50 Partea întâi. care purcede de la Tatăl şi de la Fiul şi „împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit”. şi purtarea fiecăruia faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. 134. Cum se va realiza venirea Domnului în glorie? După ultima tulburare cosmică a acestei lumi care trece. Vor fi dezvăluite tainele inimii. focul. Duhul a fost „trimis în inimile noastre” (Gal 4. De fapt. Fiul şi Duhul sunt distincţi. venirea glorioasă a lui Cristos va avea loc prin triumful definitiv al lui Dumnezeu în parusie şi prin judecata de pe urmă. ca să primim viaţa nouă de fii ai lui Dumnezeu. Cum îi va judeca Cristos pe cei vii şi pe cei morţi? Cristos va judeca. în funcţie de faptele sale. care este semnul sacramental al Confirmaţiunii. care transformă ceea ce atinge.15). norul. Isus îl numeşte: Duhul Mângâietor (Paraclet. ca fii adoptivi. Doamne!” (Ap 22. dar nu cunoaştem timpul. Duhul este invizibil. al Domnului.rămâne în mod misterios pe pământ. dar inseparabili. venit să-i mântuiască pe oameni. atunci când Tatăl îl trimite pe Fiul său. Fiecare om va primi viaţa fericită sau va fi condamnat pentru veşnicie. Duhul gloriei. Care sunt denumirile Duhului Sfânt? „Duhul Sfânt” este numele propriu al celei de-a treia persoane a Preasfintei Treimi. ungerea cu untdelemn. îl trimite şi pe Duhul său care ne uneşte cu Cristos în credinţă ca să putem. Astfel se va desăvârşi împărăţia lui Dumnezeu. 138.6). al lui Dumnezeu. al făgăduinţei. De ce sunt inseparabile trimiterea Fiului şi a Duhului? În Treimea indivizibilă. dar noi îl cunoaştem prin acţiunile sale atunci când ne revelează Cuvântul şi atunci când acţionează în Biserică. Avocat) şi Duhul Adevărului. în care „Dumnezeu va fi totul în toţi” (1Cor 15. Capitolul al doilea 659-667 668-674 680 675-677 680 678-679 681-682 CAPITOLUL AL TREILEA CRED ÎN DUHUL SFÂNT „CRED ÎN DUHUL SFÂNT” 136. unde împărăţia sa este deja prezentă ca germen şi început în Biserică.

sub acţiunea sa. 52 Partea întâi. adică a lui Isus.divină. „cel care botează în Duh” (In 1. atunci când Duhul inaugurează „timpurile din urmă” prin manifestarea Bisericii. „Am văzut lumina cea adevărată. îl revarsă pe Duhul şi îl manifestă ca persoană divină. împlinind promisiunea făcută părinţilor. Misiunea lui Cristos şi a Duhului devine misiune a Bisericii. Ce înfăptuieşte Duhul Sfânt în Ioan Botezătorul? Duhul îl umple pe Ioan Botezătorul. prin care este dat Duhul. Fiul lui Dumnezeu: cel asupra căruia el a văzut coborând şi rămânând Duhul. troparul vecerniei de Rusalii). Capitolul al treilea 717-720 721-726 744 727-730 745-746 731-732 738 145. O umple în mod unic cu har şi face rodnică fecioria ei. Care este lucrarea Duhului în Maria? Duhul Sfânt duce la împlinire în Maria aşteptările şi pregătirea din Vechiul Testament pentru venirea lui Cristos. al cărui mister îl dezvăluie în Noul Testament. Ce înseamnă că Duhul „a grăit prin profeţi”? Prin „profeţi” se înţeleg cei care au fost inspiraţi de Duhul Sfânt pentru a vorbi în numele lui Dumnezeu. care coboară asupra lui Cristos şi rămâne deasupra lui la botez.17) şi pentru a vesti venirea lui Cristos. trimisă ca să vestească şi să răspândească misterul comuniunii trinitare. este consacrat Mesia în omenitatea sa încă de la întrupare. este trimis „pentru a pregăti Domnului un popor desăvârşit” (Lc 1. 142.33). în misiunea sa pământească? Fiul lui Dumnezeu. prin ungerea Duhului. porumbelul. impunerea mâinilor. 143. la Rusalii. şi a Bisericii. şi îl dăruieşte Bisericii care se naşte. Secţiunea a doua. nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne. Isus Cristos. suflând asupra apostolilor după învierea sa. am primit Duhul cel ceresc. că aceasta ne-a mântuit pe noi” (Liturgia bizantină. El îl revelează în învăţătura sa. am aflat credinţa cea adevărată. pentru a-l naşte pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Duhul duce la împlinire Cred în Duhul Sfânt 51 683-686 687-690 742-743 691-693 694-701 687-688 702-706 743 profeţiile din Vechiul Testament în Cristos. aşa încât Sfânta Treime este revelată pe deplin. 144. ultimul profet din Vechiul Testament. Ce face Duhul în Biserică? . 141. Ce relaţie există între Duh şi Cristos Isus. Maria este prezentă între cei doisprezece în ziua de Rusalii. 140. Face din ea mama lui „Cristos total”. trupul său. Ce s-a întâmplat la Rusalii? La cincizeci de zile după înviere. glorificat. capul. care.

Duhul zideşte, animă şi sfinţeşte Biserica: Duh de iubire, el redă celor botezaţi asemănarea divină pierdută din cauza păcatului şi îi face să trăiască în Cristos însăşi viaţa Sfintei Treimi. Îi trimite să mărturisească adevărul lui Cristos şi îi organizează în funcţiile lor reciproce, ca toţi să aducă „rodul Duhului” (Gal 5,22). 146. Cum acţionează Cristos şi Duhul său în inima credincioşilor? Prin sacramente, Cristos comunică mădularelor trupului său pe Duhul său şi harul lui Dumnezeu care aduce roadele vieţii noi, conform Duhului. În sfârşit, Duhul Sfânt este maestrul rugăciunii. „CRED ÎN SFÂNTA BISERICĂ CATOLICĂ” Biserica în planul lui Dumnezeu 147. Ce înseamnă termenul Biserică? Desemnează poporul pe care Dumnezeu îl convoacă de la toate marginile pământului, pentru a constitui adunarea celor care, prin credinţă şi Botez, devin fii ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos şi templul Duhului Sfânt. 148. Există alte nume şi imagini cu care Biblia indică Biserica? În Sfânta Scriptură găsim multe imagini, care evidenţiază aspecte complementare ale misterului Bisericii. Vechiul Testament privilegiază imagini legate de poporul lui Dumnezeu; Noul Testament pe cele legate de Cristos drept cap al acestui popor, care este trupul său, şi pe cele luate din viaţa păstoritului (staul, turmă, oi), din viaţa agricolă (ogor, măslin, vie), din domeniul locativ (locuinţă, piatră, templu), din viaţa familială (mireasă, mamă, familie). 149. Care sunt originea şi împlinirea Bisericii? Biserica îşi are originea şi împlinirea în planul veşnic al lui Dumnezeu. A fost pregătită în vechea alianţă prin alegerea Israelului, semn al reunirii viitoare a tuturor naţiunilor. Întemeiată pe cuvintele şi acţiunile lui Isus Cristos, a fost realizată mai ales prin moartea sa răscumpărătoare şi prin învierea sa. Apoi a fost manifestată ca mister de mântuire prin revărsarea Duhului Sfânt la Rusalii. Îşi va avea împlinirea la sfârşitul timpurilor ca adunare cerească a tuturor celor răscumpăraţi.
Cred în Duhul Sfânt 53
733-741 747 738-741 751-752 777, 804 753-757 758-766 778

150. Care este misiunea Bisericii? Misiunea Bisericii este de a vesti şi a instaura în mijlocul tuturor neamurilor împărăţia lui Dumnezeu inaugurată de Isus Cristos. Aici, pe pământ, ea constituie germenul şi începutul acestei împărăţii mântuitoare. 151. În ce sens Biserica este mister? Biserica este mister deoarece în realitatea sa văzută este prezentă şi activă o realitate spirituală, divină, care se percepe numai cu ochii credinţei. 152. Ce înseamnă că Biserica este sacrament universal de mântuire? Înseamnă că este semn şi instrument al reconcilierii şi al comuniunii

întregii omeniri cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc. Biserica: popor al lui Dumnezeu, trup al lui Cristos şi templu al Duhului 153. De ce este Biserica poporul lui Dumnezeu? Biserica este poporul lui Dumnezeu pentru că lui îi place să-i sfinţească şi să-i mântuiască pe oameni nu în mod izolat, ci constituindui într-un singur popor, adunat de unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. 154. Care sunt caracteristicile poporului lui Dumnezeu? Acest popor, al cărui membru se devine prin credinţa în Cristos şi prin Botez, are drept origine pe Dumnezeu Tatăl, drept cap pe Isus Cristos, drept condiţie demnitatea şi libertatea de fii ai lui Dumnezeu, drept lege porunca nouă a iubirii, drept misiune aceea de a fi sare a pământului şi lumină a lumii, drept scop împărăţia lui Dumnezeu, începută deja pe pământ. 155. În ce sens poporul lui Dumnezeu este părtaş la cele trei funcţii ale lui Cristos, preot, profet şi rege? Poporul lui Dumnezeu este părtaş la funcţia preoţească a lui Cristos întrucât cei botezaţi sunt consacraţi de Duhul Sfânt pentru a oferi jertfe spirituale; este părtaş la funcţia profetică deoarece cu
54 Partea întâi, Secţiunea a doua, Capitolul al treilea
767-769 770-773 779 774-776 780 781 802-804 782 783-786

simţul supranatural al credinţei aderă în mod negreşelnic la ea, o aprofundează şi o mărturiseşte; este părtaş la funcţia regească prin slujire, imitându-l pe Isus Cristos, care, rege al universului, a devenit slujitorul tuturor, mai ales al celor săraci şi suferinzi. 156. În ce mod Biserica este trupul lui Cristos? Prin intermediul Duhului, Cristos, mort şi înviat, îi uneşte cu sine în mod intim pe credincioşii săi. În felul acesta, cei care cred în Cristos, deoarece sunt strâns uniţi cu el, mai ales în Euharistie, sunt uniţi între ei în dragoste, formează un singur trup, Biserica, a cărei unitate se realizează în diversitatea mădularelor şi a funcţiilor. 157. Cine este capul acestui trup? Cristos „este capul trupului, adică al Bisericii” (Col 1,18). Biserica trăieşte din el, în el şi pentru el. Cristos şi Biserica sunt „Cristos întreg” (Sfântul Augustin); „Capul şi mădularele sunt ca o singură persoană mistică” (Sfântul Toma de Aquino). 158. Pentru ce este Biserica numită mireasa lui Cristos? Pentru că însuşi Domnul s-a definit ca „mire” (Mc 2,19), care a iubit Biserica, unind-o cu sine printr-o alianţă veşnică. El s-a dat pe sine însuşi pentru ea, spre a o curăţa cu sângele său şi „a o face sfântă” (Ef 5,26) şi mamă rodnică a tuturor fiilor lui Dumnezeu. În timp ce termenul „trup” evidenţiază unitatea „capului” cu mădularele, termenul „mireasă” scoate în evidenţă deosebirea dintre cei doi într-o relaţie personală.

159. Pentru ce este Biserica numită templul Duhului Sfânt? Pentru că Duhul Sfânt locuieşte în trupul care este Biserica: în capul şi în mădularele sale; de asemenea, el zideşte Biserica în dragoste prin cuvântul lui Dumnezeu, sacramente, virtuţi şi carisme. „Ceea ce duhul nostru, adică sufletul nostru, este pentru mădularele noastre, Duhul Sfânt este pentru mădularele lui Cristos, pentru trupul lui Cristos, care este Biserica” (Sfântul Augustin).
Cred în Duhul Sfânt 55
787-791 805-806 792-795 807 796 808 797-798 809-810

160. Ce sunt carismele? Carismele sunt daruri speciale ale Duhului Sfânt dăruite fiecăruia pentru binele oamenilor, pentru necesităţile lumii şi îndeosebi pentru zidirea Bisericii, al căror discernământ revine magisteriului. Biserica este una, sfântă, catolică şi apostolică 161. Pentru ce Biserica este una? Biserica este una pentru că are ca origine şi model unitatea unui singur Dumnezeu în Treimea persoanelor; ca întemeietor şi cap pe Isus Cristos, care restabileşte unitatea tuturor popoarelor într-un singur trup; ca suflet pe Duhul Sfânt, care uneşte toţi credincioşii în comuniunea în Cristos. Ea are o singură credinţă, o singură viaţă sacramentală, o unică succesiune apostolică, o speranţă comună şi aceeaşi dragoste. 162. Unde subzistă unica Biserică a lui Cristos? Unica Biserică a lui Cristos, ca societate constituită şi organizată în lume, subzistă (subsistit in) în Biserica Catolică, sub conducerea succesorului lui Petru şi a episcopilor în comuniune cu el. Numai prin ea se poate obţine plinătatea mijloacelor de mântuire, deoarece Domnul a încredinţat toate bunurile noii alianţe numai colegiului apostolic, al cărui cap este Petru. 163. Cum trebuie consideraţi creştinii necatolici? În Bisericile şi comunităţile ecleziale, care s-au despărţit de comuniunea deplină a Bisericii Catolice, se găsesc multe elemente de sfinţire şi de adevăr. Toate aceste bunuri provin de la Cristos şi stimulează spre unitatea catolică. Membrii acestor Biserici şi comunităţi sunt încorporaţi lui Cristos prin Botez; de aceea noi îi recunoaştem ca fraţi. 164. Cum trebuie să ne implicăm în favoarea unităţii creştinilor? Dorinţa de a restabili unirea tuturor creştinilor este un dar al lui Cristos şi o chemare a Duhului. Ea interesează întreaga Biserică şi se realizează prin convertirea inimii, rugăciune, cunoaştere fraternă reciprocă, dialog teologic.
56 Partea întâi, Secţiunea a doua, Capitolul al treilea
799-801 813-815 866 816

Spre deosebire de celelalte religii necreştine. Care este raportul Bisericii Catolice cu poporul evreu? Biserica Catolică recunoaşte raportul său cu poporul evreu în faptul că Dumnezeu a ales acest popor. are şi administrează plinătatea mijloacelor de mântuire. Ea vesteşte totalitatea şi integritatea credinţei. adică universală. a sacramentelor. având Duhul lui Cristos. Cristos” (Rom 9. după trup. 168. ai lor sunt patriarhii şi din ei vine. Biserica Catolică recunoaşte că tot ceea ce este bun şi adevărat în celelalte religii vine de la Dumnezeu. care. formată din comunitatea creştinilor care sunt în comuniune de credinţă şi sacramente cu episcopul lor hirotonit în succesiunea apostolică şi cu Biserica Romei care „prezidează în dragoste” (Sfântul Ignaţiu din Antiohia). aici pe pământ. este rază a adevărului său. au mereu nevoie de convertire şi de purificare. se recunosc cu toţii păcătoşi. Cei botezaţi care nu realizează în mod deplin această unitate catolică sunt şi ei într-o anumită comuniune. cel dintâi dintre toate. cultul şi promisiunile. Biserica particulară este catolică? Este catolică fiecare Biserică particulară (adică dieceza şi eparhia). este unit cu ea prin legătura mărturisirii de credinţă. poate să pregătească pentru primirea . Cred în Duhul Sfânt 57 830-831 868 832-835 836-838 839-840 alianţele şi legea.870 817-819 820-822 866 165. Sfinţenia Bisericii este izvorul sfinţirii fiilor săi. Sfinţenia este vocaţia fiecărui membru al său şi scopul oricărei activităţi a ei. a conducerii ecleziastice şi a comuniunii. pentru a o sfinţi şi a o face sfinţitoare. În ea se află plinătatea mijloacelor de mântuire. 169. deşi imperfectă. ca modele şi mijlocitori. înainte de toate. Este încorporat pe deplin Bisericii Catolice cel care. Pentru ce Biserica este numită catolică? Biserica este catolică. Duhul Sfânt îi dă viaţă prin iubire. deoarece în ea este prezent Cristos: „Unde este Cristos Isus. Cine aparţine Bisericii Catolice? În mod diferit toţi oamenii aparţin sau sunt rânduiţi pentru unitatea catolică a poporului lui Dumnezeu. este trimisă în misiune la toate popoarele din orice timp şi la toate culturile de care aparţin. ca să primească cuvântul său. acolo este Biserica Catolică” (Sfântul Ignaţiu din Antiohia). În ce sens Biserica este sfântă? Biserica este sfântă deoarece Dumnezeu Preasfântul este autorul său. Ce legătură există între Biserica Catolică şi religiile necreştine? Există o legătură dată. credinţa iudaică este deja un răspuns la revelaţia lui Dumnezeu în vechea alianţă. 167. Cristos s-a dat pe sine însuşi pentru ea.5). cu Biserica Catolică. 166. de originea şi de scopul comun pentru întregul neam omenesc. Biserica numără printre membrii săi pe Fecioara Maria şi pe nenumăraţi sfinţi. Poporului evreu îi aparţin „înfierea şi mărirea. 170.

Pentru ce Biserica este apostolică? Biserica este apostolică datorită originii sale. i-a chemat la sine pe cei doisprezece. datorită structurii sale. mergând pe drumul lui. Biserica. Ce înseamnă afirmaţia: „În afara Bisericii nu există mântuire”? Înseamnă că orice mântuire vine de la Cristos-capul prin mijlocirea Bisericii care este trupul său. 176. continuă misiunea lui Cristos însuşi. episcopii. pot obţine mântuirea cei care. făcând din ei martorii aleşi ai învierii sale şi temelia Bisericii.4). fiind zidită pe „temelia apostolilor” (Ef 2. Ce este succesiunea apostolică? Succesiunea apostolică este transmiterea misiunii şi a puterii apostolilor. Secţiunea a doua. Cine sunt credincioşii? Credincioşii sunt cei care. 171. nu pot fi mântuiţi cei care. până la întoarcerea lui Cristos. Capitolul al treilea 841-845 846-848 849-851 852-856 174. Prin această transmitere. în timp ce de-a lungul secolelor îşi rânduieşte întregul apostolat pentru răspândirea împărăţiei lui Cristos pe pământ. 175. În acelaşi timp. şi i-a constituit ca apostoli. creştinii trebuie să anunţe tuturor vestea bună adusă de Cristos. nu cunosc evanghelia lui Cristos şi Biserica sa. botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28. însă îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi. În ce mod Biserica este misionară? Condusă de Duhul Sfânt. prin Cristos şi prin Biserica sa. sub impulsul harului. În ce constă misiunea apostolilor? Cuvântul apostol înseamnă trimis. dintre discipolii săi. Biserica rămâne în comuniune de credinţă şi de viaţă cu originea sa. Acest mandat misionar al Domnului îşi are izvorul în iubirea veşnică a lui Dumnezeu. episcopii. datorită învăţăturii sale. sfinţită şi condusă. deoarece este instruită. Credincioşii: ierarhia. fără vina lor.20). Prin urmare. viaţa consacrată 177. Prin urmare. dispuşi şi la jertfire de sine până la martiriu. de către apostoli. care a trimis pe Fiul şi pe Duhul său pentru că „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2. în decursul istoriei.21). vă trimit şi eu pe voi” (In 20. De ce trebuie Biserica să vestească evanghelia la toată lumea? Deoarece Cristos a poruncit: „Mergeţi. trimisul Tatălui. succesorilor lor. cunoscând Biserica întemeiată de Cristos şi necesară pentru mântuire. 172. nu intră în ea şi nu perseverează în ea. promiţând să fie cu ei până la sfârşitul lumii. Isus. se străduiesc să împlinească voinţa sa cunoscută prin glasul conştiinţei. 173. 58 Partea întâi. şi faceţi ucenici din toate naţiunile. prin sacramentul Preoţiei.evangheliei şi să stimuleze spre unitatea omenirii în Biserica lui Cristos. Le-a dat mandatul de a continua misiunea sa. sunt .19). care este aceeaşi a apostolilor. prin succesorii lor. în comuniune cu succesorul lui Petru. încorporaţi lui Cristos prin Botez. laicii. spunând: „După cum Tatăl m-a trimis pe mine.

diaconii slujesc poporul lui Dumnezeu în diaconia (slujirea) cuvântului. în comuniune cu papa. care l-a chemat personal. în poporul lui Dumnezeu există slujitori sacri care au primit sacramentul Preoţiei şi formează ierarhia Bisericii. episcopii şi preoţii. din orânduire divină. în virtutea sacramentului Preoţiei. Ceilalţi sunt numiţi laici. în exercitarea slujirii lor. în comuniune cu episcopul propriu şi sub conducerea sa. are putere deplină. 180. Cred în Duhul Sfânt 59 857 869 858-861 861-865 871-872 934 873 179. 181. 183. Este vicarul lui Cristos. Cum se realizează dimensiunea colegială a slujirii ecleziale? După exemplul celor doisprezece apostoli. supremă. preoţi. Preoţii exercită slujirea lor în preoţimea din Biserica particulară. Secţiunea a doua. exercită şi el asupra Bisericii puterea supremă şi deplină. sărăcia şi ascultarea. este principiul şi fundamentul perpetuu şi vizibil al unităţii Bisericii. a liturgiei. conferindu-i misiunea. conform propriei condiţii. 184. asupra căreia. fiecare este responsabil în faţa lui Cristos. ei sunt chemaţi să împlinească misiunea pe care Dumnezeu a încredinţat-o Bisericii. Între ei există o adevărată egalitate în demnitatea lor de fii ai lui Dumnezeu. unirea membrilor ierarhiei bisericeşti este în slujba comuniunii tuturor credincioşilor. a carităţii. profetică şi regească a lui Cristos.constituiţi membri ai poporului lui Dumnezeu. capul colegiului episcopilor şi păstorul întregii Biserici. Ea este formată din slujitori sacri: episcopi. împreună cu el. pentru aceasta i-a dat autoritate. la grija pentru Biserica Universală. De ce are slujirea eclezială şi un caracter personal? Slujirea eclezială are şi un caracter personal deoarece. Prin sacramentul Preoţiei. Care este misiunea colegiului episcopilor? Colegiul episcopilor. 178. în comuniune cu papa. Cum este format poporul lui Dumnezeu? Din orânduire divină. aleşi şi trimişi împreună de Cristos. Din rândul unora şi al altora provin credincioşii care se consacră în mod special lui Dumnezeu prin profesiunea sfaturilor evanghelice: castitatea în celibat. Cum realizează episcopii misiunea lor de a învăţa? Episcopii. 182. Care este misiunea papei? Papa. acţionează în numele şi în persoana lui Cristos-capul. au datoria de a vesti tuturor cu fidelitate şi cu autoritate evanghelia. în comuniune cu papa şi niciodată fără el. Orice episcop îşi exercită slujirea. Capitolul al treilea . diaconi. ca membru al colegiului episcopilor. episcopul Romei şi succesorul sfântului Petru. nemijlocită şi universală. la funcţia preoţească. devenind părtaş. ca martori autentici ai credinţei 60 Partea întâi. De ce a instituit Cristos ierarhia bisericească? Cristos a instituit ierarhia bisericească cu misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu în numele său. Făcuţi părtaşi.

în magisteriul lor obişnuit. dedicaţi lui Cristos şi consacraţi de Duhul Sfânt. prin rugăciunea. Prin simţul supranatural al credinţei. Care este vocaţia credincioşilor laici? Credincioşii laici au ca vocaţie proprie aceea de a căuta împărăţia lui Dumnezeu. 185. obişnuite şi nemijlocite. Astfel realizează chemarea la sfinţenie şi la apostolat. poporul lui Dumnezeu aderă în mod neclintit la credinţă. Cum sunt părtaşi credincioşii laici la funcţia preoţească a lui Cristos? Ei sunt părtaşi la această funcţie oferind – ca jertfă spirituală „plăcută lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2.5). îndeosebi a Euharistiei. în comuniune cu întreaga Biserică şi sub conducerea succesorului lui Petru. are în mod colegial grija pentru toate Bisericile particulare şi pentru întreaga Biserică împreună cu ceilalţi episcopi uniţi cu papa. Cum exercită episcopii funcţia de a conduce? Orice episcop. o conduce cu autoritatea puterii sacre proprii.874-877 935 877 878-880 881-882 936-937 883-885 886-890 939 apostolice. şi laicii. mai ales reunit într-un conciliu ecumenic. învestiţi cu autoritatea lui Cristos. 189. propria viaţă împreună cu toate faptele. bunul păstor. ca membru al colegiului episcopilor. exemplul şi munca lor. exercitată în numele lui Cristos. rugăciunile şi iniţiativele Cred în Duhul Sfânt 61 891 893 894-896 897-900 940 901-903 apostolice. 187. La aceste învăţături fiecare credincios trebuie să adere cu supunerea credinţei. încercările vieţii suportate cu răbdare şi destinderea trupului şi a sufletului. îi oferă lui Dumnezeu lumea însăşi. sau colegiul episcopilor în comuniune cu papa. 190. Episcopul. 186. sub conducerea magisteriului viu al Bisericii. de asemenea. în virtutea autorităţii sale de păstor suprem al Bisericii. viaţa de familie şi munca zilnică. adresată tuturor celor botezaţi. proclamă printr-un act definitiv o învăţătură referitoare la credinţă sau la morală şi atunci când papa şi episcopii. Cum exercită episcopii slujirea de a sfinţi? Episcopii sfinţesc Biserica împărţind harul lui Cristos prin slujirea cuvântului şi a sacramentelor. sunt în acord în propunerea unei învăţături ca definitive. Când se realizează infailibilitatea magisteriului? Infailibilitatea se realizează atunci când pontiful roman. mai ales în Euharistie –. 188. luminând şi rânduind realităţile vremelnice conform lui Dumnezeu. Astfel. căruia îi este încredinţată o Biserică particulară. . Cum sunt părtaşi la funcţia profetică? Sunt părtaşi la această funcţie primind tot mai mult în credinţă cuvântul lui Cristos şi vestindu-l lumii prin mărturia vieţii şi prin cuvânt.

Unii sunt pelerini pe pământ. Fiul lui Dumnezeu. În ce sens sfânta Fecioară Maria este maica Bisericii? Sfânta Fecioară Maria este maica Bisericii în ceea ce priveşte harul pentru că l-a născut pe Isus. Secţiunea a doua.prin acţiunea evanghelizatoare şi cateheză. maica lui Cristos. în sfârşit. 191. capul trupului care este Biserica. îndeosebi Euharistia. prin lepădarea de sine şi sfinţenia vieţii. chiar şi propriile bunuri materiale. Ei exercită diferite slujiri în slujba comunităţii şi impregnează cu valoare morală activităţile vremelnice ale omului şi instituţiile societăţii. Cum sunt părtaşi la funcţia regească? Laicii sunt părtaşi la funcţia regească a lui Cristos. Isus. 193. 197. Capitolul al treilea 904-907 942 908-913 943 914-916 944 931-933 945 946-953 960 195. Ce oferă viaţa consacrată pentru misiunea Bisericii? Viaţa consacrată participă la misiunea Bisericii printr-o dăruire deplină lui Cristos şi fraţilor. Este răspunsul liber dat unei chemări speciale a lui Cristos. ajutaţi şi de rugăciunile noastre. 192. carismele şi celelalte daruri spirituale. în slujba celor mai săraci. alţii se bucură deja de slava lui Dumnezeu şi mijlocesc pentru noi.5). Ce mai înseamnă expresia împărtăşirea sfinţilor? Această expresie desemnează şi comuniunea dintre persoanele sfinte (sancti). 62 Partea întâi. după ce au primit de la el puterea de a învinge păcatul în ei înşişi şi în lume.32). Ce este viaţa consacrată? Este o stare de viaţă recunoscută de Biserică. murind pe cruce. Această acţiune evanghelizatoare capătă o eficacitate deosebită din faptul că este înfăptuită în condiţiile obişnuite din lume. adică dintre cei care prin har sunt uniţi cu Cristos mort şi înviat. La rădăcina comuniunii stă iubirea care „nu caută ale sale” (1Cor 13. Cred în împărtăşirea sfinţilor 194. Toţi formează împreună în Cristos o singură familie. Maria. alţii. mărturisind speranţa împărăţiei cereşti. care au trecut din această viaţă. a arătat-o discipolului ca mamă cu aceste cuvinte: „Iată mama ta!” (In 19. Această consacrare se caracterizează prin practicarea sfaturilor evanghelice. se află în purificare. Fecioara Maria. maica Bisericii 196. spre lauda şi slava Sfintei Treimi.27). Biserica. sprijină cu rugăciunile . prin care cei consacraţi se dedică total lui Dumnezeu şi tind spre perfecţiunea iubirii prin lucrarea Duhului Sfânt. sacramentele. ci îl face pe cel credincios „să aibă toate în comun” (Fap 4. Ce înseamnă expresia împărtăşirea sfinţilor? Această expresie indică înainte de toate participarea comună a tuturor membrilor Bisericii la cele sfinte (sancta): credinţa. Cum ajută Fecioara Maria Biserica? După înălţarea Fiului său.

„Trupul este pivotul mântuirii” (Tertulian). în rugăciunea mariană. credem în Cuvântul făcut trup pentru a răscumpăra trupul.sale. cum este sfântul Rozariu.22-23). iar cei care au săvârşit răul. ea continuă să mijlocească pentru fiii ei. 201. ajutătoare. Ce raport există între învierea lui Cristos şi învierea noastră? După cum Cristos a înviat din morţi cu adevărat şi trăieşte pentru totdeauna. Credincioşii văd în ea o imagine şi o anticipare a învierii care îi aşteaptă şi o invocă drept avocată. Ce se arată cu termenul carne* şi care este importanţa sa? Termenul „carne” se referă la slăbiciunea şi caracterul muritor al condiţiei umane. Ce înseamnă „învierea trupului”? Înseamnă că starea definitivă a omului nu va fi numai sufletul spiritual despărţit de trup. Pentru ce are Biserica puterea de a ierta păcatele? Biserica are misiunea şi puterea de a ierta păcatele pentru că însuşi Cristos i-a conferit-o: „Primiţi pe Duhul Sfânt. contemplă în ea ceea ce ea însăşi este chemată să fie pe pământ şi ceea ce va fi în patria cerească. spre învierea judecăţii” (In 5. susţinătoare. 204. împlinire a creaţiei şi a răscumpărării trupului. toată sfântă şi deja glorificată cu trupul şi cu sufletul. cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (In 20. Ce fel de cult se aduce sfintei Fecioare? Este un cult aparte. însă diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie. Chiar şi după ridicarea sa la cer. Cum se iartă păcatele? Cel dintâi şi principalul sacrament pentru iertarea păcatelor este Botezul. 203. mijlocitoare. Într-adevăr. Ce se întâmplă cu trupul şi cu sufletul nostru o dată cu . prin care cel botezat este reconciliat cu Dumnezeu şi cu Biserica. noi credem în Dumnezeu creatorul trupului. 199. ci că şi trupurile noastre muritoare vor reveni la viaţă într-o zi. adus numai Preasfintei Treimi. începuturile Bisericii. 198. tot aşa el însuşi îi va învia pe toţi în ziua de pe urmă. care provine din belşugul meritelor lui Cristos. cu un trup nesupus putrezirii: „Spre învierea vieţii cei care au făcut binele. compendiu al întregii evanghelii. privind la Maria. Acest cult de veneraţie specială are o exprimare deosebită în sărbătorile liturgice dedicate Născătoarei de Dumnezeu. să fie pentru toţi un model de credinţă şi de dragoste şi să exercite asupra lor o influenţă mântuitoare. Cristos a instituit sacramentul Reconcilierii sau Pocăinţei.29). „CRED ÎN ÎNVIEREA MORŢILOR” 202. 205. Pentru păcatele săvârşite după Botez. Cred în Duhul Sfânt 63 954-959 961-962 963-966 973 967-970 971 972 974-975 „CRED ÎN IERTAREA PĂCATELOR” 200. În ce mod sfânta Fecioară Maria este icoana escatologică a Bisericii? Biserica. credem în învierea trupului.

judecătorul celor vii şi al celor morţi. ajunge la judecata lui Dumnezeu şi aşteaptă să se unească din nou cu trupul 64 Partea întâi. Cred în Duhul Sfânt 65 1005-1014 1019 1020 . despărţire a sufletului şi a trupului. Ce este judecata particulară? Este judecata de răsplată imediată pe care fiecare. Ce înseamnă a muri în Cristos Isus? Înseamnă a muri în harul lui Dumnezeu.11). o primeşte de la Dumnezeu în sufletul său nemuritor. Ce se înţelege prin „cer”? Prin „cer” se înţelege starea de fericire supremă şi definitivă. care este nemuritor. vom şi trăi împreună cu el” (2Tim 2. „Vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu el. prin Fiul în Duhul Sfânt. în însăşi realitatea şi adevărul său. al îngerilor şi al sfinţilor. fără păcat de moarte. revarsă ca izvor asupra noastră a tuturor darurile sale cereşti. Cei care mor în harul lui Dumnezeu şi nu au nevoie de purificare ulterioară sunt adunaţi în jurul lui Isus şi al Mariei. va învia transformat. Va fi precedată pentru fiecare de o judecată particulară făcută de Cristos. a trupului” – n. în funcţie de credinţa şi de faptele sale. Astfel ei formează Biserica din cer. 209. atunci când. Ce este viaţa veşnică? Viaţa veşnică este aceea care va începe imediat după moarte. 206. 208. urmând exemplul său. poate să transforme în felul acesta moartea sa într-un act de ascultare şi de iubire faţă de Tatăl.tr. A înţelege cum va avea loc învierea depăşeşte posibilitatea imaginaţiei şi a înţelegerii noastre. în timp ce sufletul. Cel care crede în Cristos. Ea nu va avea sfârşit. la întoarcerea Domnului. care. „Viaţa. Şi datorită bunătăţii sale ne promite cu adevărat nouă. oamenilor. bunurile divine ale vieţii veşnice” (Sfântul Ciril din Ierusalim). trăiesc în comuniune de iubire cu Preasfânta Treime şi mijlocesc pentru noi. unde îl văd pe Dumnezeu „faţă în faţă” (1Cor 13. trupul intră în putrezire.moartea? O dată cu moartea. imediat sau după o purificare corespunzătoare. este Tatăl. Capitolul al treilea 976-980 984-985 981-983 986-987 990 1015 990 988-991 1002-1003 992-1004 1016-1018 * Ceea ce în limba română s-a tradus prin „învierea morţilor” apare în textul original al Crezului ca „învierea cărnii. sau la osânda veşnică a iadului.12). Secţiunea a doua. şi va fi pecetluită de judecata finală. încă de la moartea sa. „CRED ÎN VIAŢA VEşNICĂ” 207. Această răsplată constă în accesul la fericirea cerului.

13).41). În ce va consta judecata finală? Judecata finală (universală) va consta în sentinţa de viaţă fericită sau de osândă veşnică. Secţiunea a doua. Ce este speranţa cerurilor noi şi a pământului nou? După judecata finală. însă. o va da faţă de „cei drepţi şi cei nedrepţi” (Fap 24. 66 Partea întâi. 213. deşi sunt siguri de mântuirea lor veşnică. îndeosebi jertfa euharistică. blestemaţilor. credincioşii care încă mai sunt pelerini pe pământ pot ajuta sufletele din purgator. adunaţi cu toţii împreună în faţa lui. creându-l pe om liber şi responsabil. Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu. pentru care a fost creat şi la care aspiră. însuşi universul. Prin urmare. va fi părtaş de gloria lui Cristos prin inaugurarea „cerurilor noi” şi a unui „pământ nou” (2Pt 3. 211. eliberat de sclavia putrezirii. singurul în care omul are viaţa şi fericirea.15). în focul cel veşnic” (Mt 25. întorcându-se ca judecător al celor vii şi al celor morţi. a cărui zi şi oră numai Dumnezeu le cunoaşte. Când va avea loc această judecată? Această judecată va avea loc la sfârşitul lumii. Cum se conciliază existenţa iadului cu bunătatea infinită a lui Dumnezeu? Deşi vrea „ca toţi să ajungă la convertire” (2Pt 3. indulgenţe şi fapte de pocăinţă. se exclude în mod voluntar de la comuniunea cu Dumnezeu dacă. pe care Domnul Isus. Astfel se va ajunge la plinătatea împărăţiei lui Dumnezeu. oferind pentru ele rugăciuni. trupul înviat va fi părtaş de răsplata pe care sufletul a avut-o la judecata particulară. 216. până în momentul morţii sale. Cum putem să ajutăm la purificarea sufletelor din purgator? În virtutea comuniunii sfinţilor. totuşi Dumnezeu. 212. În ce constă iadul? Constă în osânda veşnică a celor care mor.1051 1021-1022 1051 1023-1026 1053 210. Capitolul al treilea 1030-1031 1054 1032 1033-1035 1056-1057 1036-1037 1036-1041 1058-1059 215. După această judecată finală. încă mai au nevoie de purificare pentru a intra în fericirea cerească. Cristos exprimă această realitate prin cuvintele: „Plecaţi de la mine. Ce este purgatoriul? Purgatoriul este starea celor care mor în prietenia lui Dumnezeu. 214.9). dar şi pomeni. însuşi omul. adică realizarea definitivă a planului mântuitor . respectă deciziile sale. în păcat de moarte. în autonomie deplină. persistă în păcatul de moarte refuzând iubirea milostivă a lui Dumnezeu. prin alegere liberă.

Însă culme a iubirii.28). „Sine dominico non possumus vivere”. în care exprimă întreaga sa devoţiune euharistică atât de profundă. Este un gen de pictură care arată marea evlavie euharistică a Bisericii de-a lungul secolelor. Pentru fidelitatea lor faţă de Euharistie. Isus euharisticul era adevărata viaţă pentru Saturnin şi pentru însoţitorii săi. la miezul zilei. În iubirea lui cea mare lasă pentru toţi cei care Cred în el şi îl urmează. ne dă răsplată în a cerului splendoare. Cred în Duhul Sfânt 67 1040 1042-1050 1060 1061-1065 În pictura prezentată aici.707-710). a admis fără reticenţă: „Fără Euharistie nu putem să trăim”.al lui Dumnezeu de „a reuni în Cristos toate lucrurile cele din cer şi cele de pe pământ” (Ef 1. Sfântul Toma de Aquino obişnuia. Şi. domnind. cea a lui Diocleţian. Euharistia constituie firul aurit care. nu face altceva decât să exprime conştiinţa de credinţă a Bisericii care crede în Euharistie. care numea Euharistia „culmea şi perfecţiunea întregii vieţi spirituale”. în Africa proconsulară. să coboare în biserică şi să-şi lipească fruntea de tabernacol cu încredere şi abandonare. în viaţa veşnică. ca prezenţă vie a lui Isus printre noi şi hrană necesară de viaţă spirituală. care încheie mărturisirea noastră de credinţă? Cuvântul ebraic amin. începând de la Cina de pe urmă. am mers la adunare şi am celebrat cina Domnului împreună cu fraţii mei pentru că sunt creştină” (PL 8. ci este sânge. Au preferat mai curând să moară decât să se lipsească de hrana euharistică. Cuvintele consacrării: „Acesta este trupul meu” şi „Acesta este sângele meu” au fost rostite . pâinea vieţii veşnice.10). Atunci Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1Cor 15. înseamnă „da”-ul nostru încrezător şi total spus la tot ceea ce am mărturisit că credem. într-un colocviu personal cu Isus-Euharistie. Imnul de la Laude (Verbum supernum prodiens) este sinteza spiritualităţii euharistice catolice: Este cina despărţirii şi mâhnirea îl apasă. Acuzat că a participat la Euharistie împreună cu comunitatea sa.14) definitiv: Cristos Domnul. încrezându-ne pe deplin în cel care este „Amin”-ul (Ap 3. unele rugăciuni din Noul Testament şi rugăciunile liturgice ale Bisericii. Vinul din potir se schimbă. cei 49 de martiri nord-africani au fost condamnaţi la moarte. băutură şi mâncare. în anul 304 d.C. Este preţ de mântuire când în chin pe cruce moare. El se naşte ca tovarăş în a noastră pribegie. chiar în seara-n care-l vinde Iuda. el pe sine însuşi se oferă ca merinde. Stă la masă ca mâncare sufletească să ne fie. Iar una dintre martire a adăugat: „Da. leagă toate secolele istoriei Bisericii până la noi astăzi. care încheie şi ultima carte din Sfânta Scriptură. spunea preotul martir Saturnin la începutul secolului al IV-lea. Ce înseamnă amin-ul. Observând că lângă dânsul trădătorul stă la masă. „Amin” 217. în timpul uneia dintre cele mai crâncene persecuţii anticreştine. Isus se apropie de apostoli la masă şi-i împărtăşeşte pe fiecare în parte. Marele teolog medieval este cunoscut şi pentru faptul că a compus Oficiul liturgic al sărbătorii Corpus Domini. martiri din Abitinia. nu e vin. Sfântul Toma de Aquino. Trupul său devine pâinea în momentu-n care-o frânge.

luaţi şi adăpaţi-vă cu sângele lui Cristos. comuniunea şi misiunea sa. devenit în veci cel mai mare dintre preoţi. dacă trăiţi în ascultare şi evlavie. Amintindu-vă de acest har. făcând Paştele împreună cu discipolii săi. el. realizând mântuirea voastră (de fapt Dumnezeu este cel care o realizează în voi). Iar Cristos este în acelaşi timp oaia. a luat pâinea şi a binecuvântat-o spunând: Acesta este trupul meu care se va da pentru voi. în lagărele de concentrare. pentru a nu vă considera lipsiţi de valoare. spunând: Acesta este sângele meu. atunci când mâncaţi şi beţi din el. datorită cărnii sale care seamănă cu aceea a păcatului. Italia PARTEA A DOUA CELEBRAREA MISTERULUI CREŞTIN SECŢIUNEA ÎNTÂI ECONOMIA SACRAMENTALĂ Jertfa crucii este izvorul economiei sacramentale a Bisericii. Mozaicul de pe peretele Întrupării. cu mâna stângă adună din coasta deschisă a lui Isus sângele şi apa. Cristos Domnul nostru. a revărsat apă şi sânge. a dispus să se ofere jertfa pe care voi o vedeţi. simbol al Bisericii. Şi vechile jertfe ale poporului lui Dumnezeu. trupul său. În imagine. prefigurau această unică jertfă care trebuia să vină. Aşadar. Pe acest orizont euharistic Biserica îşi întemeiază viaţa. Ce este liturgia? Liturgia este celebrarea misterului lui Cristos şi îndeosebi a misterului . luaţi şi mâncaţi trupul lui Cristos. Pentru a nu vă dezbina. În acelaşi mod. _______________ Capela „Redemptoris Mater”. Urbino. Isus îi împărtăşeşte pe apostoli. De fapt. cu teamă şi cutremur apropiaţi-vă ca să fiţi părtaşi din acest altar. şi ţapul. al noii alianţe. în miile de închisori existente încă şi astăzi. străpuns de suliţă. Şi orice alt lucru. ci unul dintre soldaţi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă” (In 19. datorită nevinovăţiei sufletului său curat. nu i-au zdrobit fluierele picioarelor. chiar şi în gulaguri. beţi preţul vostru. apropiaţi-vă de el şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina” (Predica 228 B). Acest lucru voi deja îl citeaţi şi îl ascultaţi din evanghelie. Recunoaşteţi în pâine acelaşi [trup] care a atârnat pe cruce şi în potir acelaşi [sânge] care a ţâşnit din coasta sa. Maria. adică trupul şi sângele său. Într-adevăr. După cum acesta. cu care a iertat păcatele noastre. care în multe şi diferite moduri este prefigurat în jertfele din Vechiul Testament se referă numai la aceasta [jertfă] care a fost revelată în Noul Testament. acum când aţi devenit şi voi mădulare ale lui Cristos în trupul lui Cristos. cu inima purificată într-o conştiinţă fără pată şi cu trupul spălat cu apă curată. simboluri ale sacramentelor Bisericii: „Când au venit la Isus şi au văzut că deja murise. în varietatea lor multiplă. Cetatea Vaticanului 218.mereu şi pretutindeni. deja aproape de pătimirea sa. a dat potirul. care se va vărsa pentru mulţi spre iertarea păcatelor. tot aşa şi voi vă transformaţi în trupul lui Cristos. mâncaţi ceea ce vă uneşte. după ce l-a binecuvântat. care în pătimire a oferit pentru noi ceea ce la naştere luase de la noi. dar nu ştiaţi că această Euharistie este însuşi Fiul.33-34). Sfântul Augustin comentează: „Aşadar. _______________ JOOS VANWASSENHOVE. Galleria Nazionale delle Marche. însă acum. se transformă în voi.

Ce sunt sacramentele şi care sunt ele? Sacramentele sunt semne vizibile şi eficace ale harului. În ce constă economia sacramentală? Economia sacramentală constă în a comunica roadele răscumpărării lui Cristos. CAPITOLUL ÎNTÂI MISTERUL PASCAL ÎN TIMPUL BISERICII LITURGIA – LUCRARE A PREASFINTEI TREIMI 221. 223. „până când va veni” (1Cor 11. MISTERUL PASCAL ÎN SACRAMENTELE BISERICII 224. opera răscumpărării noastre. Sunt şapte: Botezul. În ce mod este Tatăl izvor şi scop al liturgiei? În liturgie Tatăl ne umple cu binecuvântările sale în Fiul întrupat. uneşte Biserica cu viaţa şi misiunea lui Cristos şi face să rodească în ea darul comuniunii. mort şi înviat pentru noi. se manifestă şi se realizează sfinţirea oamenilor şi este exercitat de trupul mistic al lui Cristos. în care el însuşi acţionează pentru a comunica harul său credincioşilor din toate timpurile şi în întreaga lume. Prin liturgie. Pocăinţa. „Ceea ce era vizibil în Mântuitorul nostru a trecut în sacramentele . Preoţia şi Căsătoria. împarte acum în sacramente. Euharistia. 219. 220. Mirul. Ce loc ocupă liturgia în viaţa Bisericii? Liturgia. Ungerea bolnavilor. îl aminteşte şi îl manifestă pe Cristos credinţei adunării. Cristos continuă în Biserica sa. Cum acţionează Duhul Sfânt.său pascal. constituie culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi totodată izvorul din care provine forţa sa vitală. Dăruindu-l pe Duhul Sfânt apostolilor. Care este lucrarea lui Cristos în liturgie? În liturgia Bisericii Cristos semnifică şi realizează mai ales propriul mister pascal. acţiune sacră prin excelenţă. În ea. le-a dat lor şi succesorilor puterea de a realiza lucrarea mântuirii prin jertfa 1066-1070 1071-1075 1076 1077-1083 1110 1084-1090 euharistică şi prin sacramente. cu ea şi prin ea. laudă şi aducere de mulţumire şi imploră darul Fiului său şi al Duhului Sfânt. prin exercitarea funcţiei sacerdotale a lui Isus Cristos. prin celebrarea sacramentelor Bisericii. instituite de Cristos şi încredinţate Bisericii. face prezent şi actualizează misterul lui Cristos. în liturgie. În acelaşi timp. adică de cap şi de mădulare. prin slujitorii Bisericii. 225. faţă de Biserică? În liturgie se realizează cea mai strânsă cooperare între Duhul Sfânt şi Biserică.26). cultul public datorat lui Dumnezeu. Care este raportul sacramentelor cu Cristos? Misterele vieţii lui Cristos constituie fundamentul a ceea ce Cristos. 222. Biserica îl binecuvântează pe Tatăl prin adoraţie. prin care ne este dăruită viaţa divină. în cel mai înalt grad prin Euharistie. Duhul Sfânt pregăteşte Biserica pentru a-l întâlni pe Domnul său. şi-l revarsă în inimile noastre pe Duhul Sfânt. prin semne.

Duhul Sfânt vindecă şi transformă pe cei care le primesc. Acest har îl ajută pe cel credincios în drumul său de sfinţenie şi tot aşa ajută şi Biserica în creşterea sa în dragoste şi în mărturie. o fortifică şi o exprimă. Isus Cristos” (Tit 2. Care este relaţia sacramentelor cu credinţa? Sacramentele nu numai că presupun credinţa. deoarece sunt acţiuni ale Bisericii. Deoarece caracterul este de neşters. 226. Celebrând sacramentele. Capitolul întâi 1091-1109 1112 1113-1131 1114-1116 1117-1119 1121 în mod diferit la preoţia sa şi face parte din Biserică după stări şi funcţii diferite. independent de sfinţenia personală a celebrantului. 232. sacramentele sunt necesare pentru mântuire. În virtutea acestui sigiliu creştinul este configurat lui Cristos. Care este relaţia dintre sacramente şi viaţa veşnică? În sacramente Biserica primeşte deja o anticipare a vieţii veşnice. 229. deoarece conferă harurile sacramentale. adopţiunea ca fii ai lui Dumnezeu. sacramentele care îl imprimă se primesc o singură dată în viaţă. conformarea cu Cristos Domnul şi apartenenţa la Biserică. în sensul că edifică Biserica.13). Ce este caracterul sacramental? Este un sigiliu spiritual. care este sacrament al acţiunii lui Cristos. Secţiunea întâi. deoarece Cristos acţionează în ele şi comunică harul pe care ele îl semnifică. El este făgăduinţă şi garanţie a ocrotirii divine. De aici vine dictonul antic: „Lex orandi. Mirului şi Preoţiei. Totuşi. este părtaş 76 Partea a doua. şi sunt „pentru ea”. ci prin cuvintele şi prin elementele rituale o hrănesc. iertarea păcatelor. lex credendi”. Biserica mărturiseşte credinţa apostolică. 227. chiar dacă nu sunt date toate fiecărui credincios. în timp ce rămâne „aşteptând speranţa fericită şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru. roadele sacramentelor depind şi de dispoziţiile celui care le primeşte. dăruit de Cristos şi propriu pentru fiecare sacrament. conferit de sacramentele Botezului.sale” (Sfântul Leon cel Mare). De ce sacramentele sunt eficace? Sacramentele sunt eficace ex opere operato („prin însuşi faptul că acţiunea sacramentală este îndeplinită”). 230. 231. adică Biserica crede după cum se roagă. Deci este consacrat cultului divin şi slujirii Bisericii. într-o semnificaţie dublă: sunt „de la ea”. Misterul pascal în timpul Bisercii 77 1122-1126 1133 1127-1128 1131 1129 . Care este legătura sacramentelor cu Biserica? Cristos a încredinţat Bisericii sale sacramentele. Ele sunt „ale Bisericii”. 228. Din ce motiv sacramentele sunt necesare pentru mântuire? Pentru cei care cred în Cristos. Ce este harul sacramental? Harul sacramental este harul Duhului Sfânt.

Aceste semne. pâinea. consacrările). frângerea pâinii). popoarele şi limbile” (Ap 7.1129. 237. asumate de Cristos. dintre care unele sunt normative şi neschimbătoare. cuvintele ritului totuşi sunt necesare pentru a însoţi şi a da viaţă acestor acţiuni. În ce mod celebrează liturgia Biserica de pe pământ? Biserica de pe pământ celebrează liturgia ca popor sacerdotal. Cum este celebrată liturgia? Celebrarea liturgică este întreţesută de semne şi de simboluri. Atunci când celebrăm în sacramente misterul mântuirii participăm la această liturgie veşnică. îndeosebi de Maica lui Dumnezeu. cap şi trup. Într-adevăr. apa. de martiri şi de „o mulţime mare pe care nimeni nu putea să o numere. altele din istoria mântuirii în vechea alianţă (riturile Paştelui. 238. în care fiecare acţionează după propria funcţie. chiar dacă acţiunile simbolice sunt deja prin ele însele un limbaj. din toate naţiunile. 2003 1130 CAPITOLUL AL DOILEA CELEBRAREA SACRAMENTALĂ A MISTERULUI PASCAL CELEBRAREA LITURGIEI BISERICII Cine celebrează? 233. în unitatea Duhului Sfânt: cei botezaţi se oferă ca jertfă spirituală. Capitolul al doilea 1135-1137 1187 1138-1139 1140-1144 1188 1145 1146-1152 1189 impunerea mâinilor. cuvintele . De unde provin semnele sacramentale? Unele provin din creaţie (lumina. 78 Partea a doua. De cine este celebrată liturgia cerească? Liturgia cerească este celebrată de îngeri. se precizează în evenimentele din vechea alianţă şi se revelează în mod deplin în persoana şi în lucrarea lui Cristos. 1131 1134. altele din viaţa socială (spălarea. înrădăcinată în creaţie şi în culturile umane. el celebrează împreună cu trupul său. untdelemnul). Cum trebuie celebrat? 236. Ce legătură există între acţiuni şi cuvinte în celebrarea sacramentală? În celebrarea sacramentală acţiunile şi cuvintele sunt strâns unite. focul. Secţiunea întâi. vinul.9). Cine acţionează în liturgie? În liturgie acţionează „Cristos în întregime” („Christus totus”). 234. ungerea. a căror semnificaţie. triburile. Ca mare preot. jertfele. de sfinţii din vechea şi noua alianţă. care este Biserica din cer şi de pe pământ. 235. de apostoli. devin purtătoare ale acţiunii de mântuire şi de sfinţire. Fiind inseparabile ca semne şi învăţătură. episcopii şi preoţii acţionează în persoana lui Cristos-capul. slujitorii hirotoniţi celebrează conform ordinului primit pentru slujirea tuturor membrilor Bisericii.

participarea comunităţii. ele trebuie să respecte următoarele criterii: conformitatea textelor cu învăţătura catolică. luate de preferinţă din Scriptură şi din izvoarele liturgice. Celelalte. pe care îl celebrăm în Euharistie. au suferit împreună cu el şi sunt glorificaţi împreună cu el. Care este finalitatea imaginilor sacre? Imaginea lui Cristos este icoana liturgică prin excelenţă. Când trebuie celebrat? 241. care este glorificat în ei. are nevoie de locuri în care comunitatea să se poată aduna pentru a celebra liturgia. rugăciune publică şi comună a Bisericii. Unde trebuie celebrat? 244. Celebrarea sacramentală a misterului pascal 79 1153-1155 1190 1156-1158 1191 1159-1161 1192 1163-1167 1193 242. După ce criterii sunt introduse cântul şi muzica în celebrarea liturgică? Deoarece cântul şi muzica sunt strâns unite cu acţiunea liturgică. temple ale lui Dumnezeu cel viu. Ele proclamă acelaşi mesaj evanghelic pe care Sfânta Scriptură îl transmite prin cuvânt şi ajută la trezirea şi la hrănirea credinţei credincioşilor. 240. 239. sub acţiunea Duhului Sfânt. precum şi din lecturi din sfinţii părinţi şi din maeştrii spirituali. Ce este Liturgia orelor? Liturgia orelor. Prin intermediul ei. 243. frumuseţea expresivă a rugăciunii. care îşi are culmea în Paştele anual. îl semnifică pe Cristos.24) al noii alianţe nu este legat de nici un loc exclusiv. bogăţia culturală a poporului lui Dumnezeu şi caracterul sacru şi solemn al celebrării. Totuşi. este rugăciunea lui Cristos împreună cu trupul său. care au trăit pentru Cristos. Ea se compune îndeosebi din psalmi şi din alte texte biblice. În zilele stabilite. deoarece Cristos este adevăratul templu al lui Dumnezeu. sărbătoarea sărbătorilor. prin intermediul căruia şi creştinii şi întreaga Biserică devin. Biserica o venerează cu iubire specială pe fericita Maică a lui Dumnezeu şi face şi comemorarea sfinţilor. „Cel care cântă se roagă de două ori” (Sfântul Augustin). . Biserica. de la întrupare până la întoarcerea sa glorioasă. Biserica are nevoie de locuri pentru a celebra liturgia? Cultul „în duh şi adevăr” (In 4. Care este funcţia anului liturgic? În anul liturgic Biserica celebrează întregul mister al lui Cristos. calitatea muzicii. în condiţia sa pământească.şi acţiunile liturgice sunt inseparabile şi pentru că realizează ceea ce semnifică. sfinţeşte şi transfigurează zilnic timpul. misterul lui Cristos. care reprezintă pe sfânta Fecioară Maria şi pe sfinţi. fundament şi nucleu al întregului an liturgic. Care este centrul timpului liturgic? Centrul timpului liturgic este duminica. poporul lui Dumnezeu.

Pentru ce unicul mister al lui Cristos este celebrat de Biserică după tradiţii liturgice diferite? Pentru că bogăţia inepuizabilă a misterului lui Cristos nu poate fi epuizată de o singură tradiţie liturgică. şi uneori chiar îndatorirea. pe care ea are puterea. izvorul baptismal. adică acea comuniune în credinţa şi în sacramentele primite de la apostoli. mai precis în liturgia sacramentelor. există elemente neschimbătoare deoarece sunt de instituire divină. încă de la începuturi. 249. simbol al Bisericii care trăieşte în acel loc. deci poate să integreze în unitatea sa toate bogăţiile adevărate ale culturilor. Care este criteriul care asigură unitatea în multitudinea de tradiţii? Este fidelitatea faţă de tradiţia apostolică. tabernacolul. scaunul episcopului (catedra) sau al preotului. pentru care Biserica este păzitoare fidelă. în care Biserica celebrează mai ales Euharistia şi îl adoră pe Cristos prezent în mod real în tabernacol. Capitolul al doilea 1168-1173 1194-1195 1174-1178 1196 1179-1181 1197-1198 1181 1198-1199 1182-1186 DIVERSITATEA LITURGICĂ şI UNITATEA MISTERULUI 247. Secţiunea întâi. această bogăţie a găsit. comuniune care este semnificată şi garantată de succesiunea apostolică. expresii caracterizate de o minunată varietate şi complementaritate. Celebrarea sacramentală a misterului pascal 81 1200-1204 1207-1209 1209 1205-1206 SECŢIUNEA A DOUA CELE ŞAPTE SACRAMENTE ALE BISERICII Cele şapte sacramente ale Bisericii Botezul Mirul Euharistia . Biserica este catolică. Pentru aceasta. Ce sunt edificiile sacre? Ele sunt case ale lui Dumnezeu. precum şi al locuinţei cereşti. confesionalul. 248. 80 Partea a doua. Apoi există elemente ce pot fi schimbate. locul de păstrare a sfintei crisme şi a celorlalte untdelemnuri sacre. amvonul.245. de a le adapta la culturile diferitelor popoare. Totul este neschimbător în liturgie? În liturgie. Care sunt locurile privilegiate din interiorul edificiilor sacre? Ele sunt: altarul. Sunt locuri de rugăciune. 246. în diferitele popoare şi culturi.

sunt reprezentate sacramentele Botezului. pentru a indica faptul că jertfa crucii este reactualizată în celebrarea euharistică sub speciile pâinii şi vinului. şi femeile pioase. Septem Ecclesiae sacramenta Baptísmum Confirmátio Eucharístia Paeniténtia Únctio infirmórum Ordo Matrimónium. Sacramentele Bisericii sunt rodul jertfei răscumpărătoare a lui Isus pe cruce. predominantă. Cum se realizează iniţierea creştină? Ea se realizează prin sacramentele care pun temelia vieţii creştine: credincioşii. susţinută de Ioan. În tabloul din stânga. renăscuţi prin Botez. sacramentele vindecării (Pocăinţa şi Ungerea bolnavilor). La picioarele Răstignitului sunt Maria îndurerată. CAPITOLUL ÎNTÂI SACRAMENTELE INIŢIERII CREŞTINE 251. Toate sacramentele sunt îndreptate spre Euharistie „ca spre scopul lor” (Sfântul Toma de Aquino). Anvers/Antwerpen.Pocăinţa Ungerea bolnavilor Preoţia Căsătoria. Mirul şi Euharistia). Mirului – administrat de episcop –. ––––––– ROGER VAN DER WEYDEN. Cum se împart sacramentele Bisericii? Se împart în: sacramentele iniţierii creştine (Botezul. şi Pocăinţei. un preot celebrant ridică ostia după consacrare. crucea. Ele marchează momentele importante ale vieţii creştine. Ce denumire are primul sacrament al iniţierii? Înainte de toate are denumirea de „botez” datorită ritului central . sacramentele în slujirea comuniunii şi a misiunii (Preoţia şi Căsătoria). Belgia 250. care arată o capelă laterală. SACRAMENTUL BOTEZULUI 252. Căsătoriei şi Ungerii bolnavilor. Tripticul reprezintă o biserică în care sunt celebrate cele şapte sacramente. sunt întăriţi de Confirmaţiune (Mir) şi sunt hrăniţi de Euharistie. Koninklijk Museum voor Schone Kunsten. Tripticul celor şapte sacramente. în cel din dreapta sunt reprezentate sacramentele Preoţiei – administrat tot de episcop –. În centru se înalţă. În schimb. În spate.

255.17). care. semne ale Botezului şi Euharistiei. Cine poate boteza? Celebranţii obişnuiţi ai Botezului sunt episcopul şi preotul. la începutul vieţii sale publice. cu condiţia să intenţioneze să facă ceea ce face Biserica. în cazul copilului. De ce Biserica botează copiii? Pentru că.8). În ce constă ritul esenţial al Botezului? Ritul esenţial al acestui sacrament constă în cufundarea în apă a candidatului sau în a turna apă pe cap. ca şi în dezvoltarea credinţei şi a harului baptismal.19-20). Cel care este botezat este cufundat în moartea lui Cristos şi învie împreună cu el ca „nouă creatură” (2Cor 5. pentru că cel botezat devine „fiu al luminii” (Ef 5. De când şi cui administrează Biserica Botezul? Din ziua de Rusalii Biserica administrează Botezul celui care crede în Isus Cristos. 258. în Biserica latină este şi diaconul. precum şi „iluminare”. Cum este prefigurat Botezul în vechea alianţă? În vechea alianţă sunt diferite prefigurări ale Botezului: apa. care eliberează Israelul din sclavia egipteană.cu care este celebrat: a boteza înseamnă „a cufunda” în apă. Cine poate primi Botezul? Poate primi Botezul orice persoană care încă nu a fost botezată. trecerea Iordanului. arca lui Noe. izvor de viaţă şi de moarte. 253. trecerea Mării Roşii. Cine duce la împlinire aceste prefigurări? Isus Cristos. Şi naşul sau naşa şi întreaga comunitate bisericească au o parte de responsabilitate în pregătirea pentru Botez (catehumenat). 260. În caz de necesitate. botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt 28. care salvează prin intermediul apei. 259. revarsă sânge şi apă. Ce se cere unuia care trebuie să primească Botezul? De la cel care trebuie să primească Botezul se cere profesiunea de credinţă. Secţiunea a doua. a fost botezat de Ioan Botezătorul în Iordan. imagine a vieţii veşnice. din coasta sa străpunsă. 256.5). sau de către părinţi şi de către Biserică. Capitolul întâi 1223-1224 1226-1228 1229-1245 . 1210-1211 1212 1275 1213-1216 1276-1277 1217-1222 254. Se mai numeşte „baia renaşterii şi reînnoirii în Duhul Sfânt” (Tit 3. care introduce Israelul în Ţara Promisă. pe cruce. exprimată personal în cazul adultului. poate boteza oricine. în timp ce este invocat numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. fiind născuţi cu păcatul strămoşesc. 257. 86 Partea a doua. ei au nevoie să fie eliberaţi de puterea Celui Rău şi să fie transferaţi în împărăţia libertăţii fiilor lui Dumnezeu. El toarnă apă pe capul candidatului şi rosteşte formula trinitară baptismală: „Eu te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. după înviere încredinţează apostolilor această misiune: „Mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile.

prin impunerea mâinilor. prin harul sfinţitor. în liturgia sa. . catehumenii şi toţi cei care sub impulsul harului.1278 1246-1252 1250 1253-1255 1256 1284 261. Care este locul Mirului în planul divin al mântuirii? În vechea alianţă. creştinul primeşte în Biserică propriul nume. Care sunt efectele Botezului? Botezul iartă păcatul strămoşesc. Întreaga viaţă şi misiune a lui Isus se desfăşoară într-o comuniune totală cu Duhul Sfânt. toate păcatele personale şi pedepsele datorate păcatului. Apostolii îl primesc pe Duhul Sfânt la Rusalii şi vestesc „faptele minunate ale lui Dumnezeu” (Fap 2. Ce semnificaţie capătă numele creştin primit la Botez? Numele este important deoarece Dumnezeu îl cunoaşte pe fiecare pe nume. Biserica. adică în unicitatea sa. care încorporează în Cristos şi în Biserica sa. face părtaş la viaţa divină trinitară. se pot mântui fără Botez şi cei care mor pentru cauza credinţei (Botezul sângelui). Prin Botez. de preferinţă cel al unui sfânt. Cel botezat aparţine pentru totdeauna lui Cristos: de fapt. fără a-l cunoaşte pe Cristos şi Biserica. îi încredinţează milostivirii lui Dumnezeu. De ce se numeşte Mir sau Confirmaţiune? Se numeşte Mir (în Bisericile Orientale: Miruire cu sfântul Myron) datorită ritului său esenţial care este ungerea. dăruieşte virtuţile teologale şi darurile Duhului Sfânt. 263. face părtaş la harul îndreptăţirii. îl caută cu sinceritate pe Dumnezeu şi se străduiesc să împlinească voinţa sa (Botezul dorinţei). Cât priveşte copiii morţi fără Botez.11). 266. Se poate mântui cineva fără Botez? Deoarece Cristos a murit pentru mântuirea tuturor. profeţii au vestit comunicarea Duhului Domnului lui Mesia aşteptat şi întregului popor mesianic. 264. De-a lungul secolelor Biserica a continuat să trăiască din Duhul Sfânt şi să-l comunice fiilor săi. face părtaş la preoţia lui Cristos şi constituie fundamentul de comuniune cu toţi creştinii. darul aceluiaşi Duh. 262. Este necesar Botezul pentru mântuire? Botezul este necesar pentru mântuire pentru cei cărora le-a fost vestită evanghelia şi care au posibilitatea de a cere acest sacrament. SACRAMENTUL MIRULUI 265. în aşa fel încât acesta să-i ofere celui botezat un model de sfinţenie şi să-i asigure mijlocirea sa la Dumnezeu. Se numeşte Confirmaţiune. Ei comunică celor nou Sacramentele iniţierii creştine 87 1257 1258-1261 1281-1283 1262-1274 1279-1280 2156-2159 2167 1285-1288 1315 botezaţi. este însemnat cu sigiliul de neşters al lui Cristos (caracterul).

269. Cum a instituit-o? După ce i-a adunat pe apostolii săi în cenacol. Secţiunea a doua. legătura dragostei. uneşte mai trainic cu Cristos şi cu Biserica sa.deoarece confirmă şi întăreşte harul baptismal. consacrată de episcop. În Occident. până la întoarcerea sa. Astfel se arată legătura celui miruit cu Biserica în dimensiunea sa apostolică. încredinţând astfel Bisericii memorialul morţii şi învierii sale. Care este ritul esenţial al Mirului? Ritul esenţial al Mirului este ungerea cu sfânta crismă (untdelemn amestecat cu balsam. „în noaptea în care era vândut” (1Cor 11. Această revărsare imprimă în suflet un caracter de neşters şi aduce o creştere a harului baptismal: înrădăcinează mai profund în filiaţia divină. 267. trebuie să fie în starea harului. Care este efectul Mirului? Efectul Mirului este revărsarea specială a Duhului Sfânt. Este semnul unităţii. în cazuri deosebite. cu formula: „Pecetea darului Duhului Sfânt”. în timp ce celebra cu apostolii săi ultima Cină. o singură dată. în care este primit Cristos. şi de sfânta crismă. Cine administrează sacramentul Mirului? Celebrantul originar este episcopul. Atunci când preotul conferă acest sacrament – aşa cum se întâmplă în mod obişnuit în Orient şi. 272. colaborator al episcopului. revigorează în suflet darurile Duhului Sfânt. Apoi a luat în mâinile sale potirul cu vin şi le-a spus: „Luaţi şi beţi .23). în Occident – legătura cu episcopul şi cu Biserica este exprimată de preot. 88 Partea a doua. 270. care. pentru a-l primi în mod eficace. care se face cu impunerea mâinii din partea slujitorului sacru care rosteşte cuvintele sacramentale proprii ritului. Isus a luat în mâinile sale pâinea. ospăţul pascal. Ce este Euharistia? Este însăşi jertfa trupului şi sângelui Domnului Isus. Cine poate primi acest sacrament? Poate şi trebuie să-l primească. cel care deja a fost botezat. 273. În Bisericile Orientale de rit bizantin. sufletul este umplut de har şi este dăruită arvuna vieţii veşnice. ca aceea de la Rusalii. a frânt-o şi le-a dat-o lor spunând: „Luaţi şi mâncaţi din aceasta toţi: acesta este trupul meu care se jertfeşte pentru voi”. Când a instituit Isus Cristos Euharistia? A instituit-o în Joia Sfântă. jertfa crucii. ungerea se face şi pe alte părţi ale trupului. 268. dăruieşte o forţă specială pentru a mărturisi credinţa creştină. această ungere se face pe fruntea celui botezat cu aceste cuvinte: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt”. Capitolul întâi 1289 1290-1301 1318 1320-1321 1302-1305 1316-1317 1306-1311 1319 1312-1314 SACRAMENTUL EUHARISTIEI 271. consacrat de episcop). pe care el a instituit-o pentru a perpetua peste secole.

Cum se desfăşoară celebrarea Euharistiei? Se desfăşoară în două momente mari. fidelă faţă de porunca Domnului: „Faceţi aceasta în amintirea mea” (1Cor 11.din acesta toţi: acesta este potirul sângelui meu.24). Care sunt elementele esenţiale şi necesare pentru a realiza Euharistia? Sunt pâinea din grâu şi vinul din struguri. morţii şi învierii Domnului. jertfa sfântă. sfânta Împărtăşanie. care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Isus o vesteşte în învăţătura sa şi o instituie celebrând cu apostolii săi ultima Cină în timpul unui ospăţ pascal. Cine este slujitorul sacru al Euharistiei? Este preotul hirotonit în mod valid. care acţionează în persoana lui Cristos-capul şi în numele Bisericii. Biserica. memorialul pătimirii. 277. sfânta Liturghie. Prin celebrarea euharistică ne unim deja cu liturgia din cer şi anticipăm viaţa veşnică. Ce reprezintă Euharistia în viaţa Bisericii? Este izvorul şi culmea întregii vieţi creştine. 1406 1324-1327 1407 1328-1332 276. Euharistia exprimă şi realizează comuniunea vieţii divine şi unitatea poporului lui Dumnezeu. În Euharistie se află culmea acţiunii sfinţitoare a lui Dumnezeu faţă de noi şi a cultului nostru faţă de el. Faceţi aceasta în amintirea mea”. liturgia euharistică. ce cuprinde prezentarea pâinii şi vinului. o dată pentru totdeauna. Caracterul de jertfă al Euharistiei se manifestă în înseşi cuvintele consacrării: „Acesta este trupul meu dăruit pentru voi” şi „Acest potir este noua alianţă în sângele meu vărsat pentru voi” . frângerea pâinii. În ce sens Euharistia este memorialul jertfei lui Cristos? Euharistia este memorial în sensul că face prezentă şi actuală jertfa pe care Cristos a oferit-o Tatălui pe cruce. Ea cuprinde tot binele spiritual al Bisericii: Cristos însuşi. ce conţine cuvintele consacrării. Sacramentele iniţierii creştine 89 1322-1323 1409 1323 1337-1340 1337-1340 1365. 279. şi împărtăşania. a celebrat mereu Euharistia. 275. ca amintire a plecării neaşteptate şi eliberatoare din Egipt. sfintele taine. Cum se încadrează Euharistia în planul divin al mântuirii? În vechea alianţă Euharistia este prevestită mai ales în cina pascală anuală. ziua învierii lui Isus. ce cuprinde proclamarea şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Cele mai obişnuite sunt: Euharistie. care evocă aspecte deosebite ale sale. care formează un singur act de cult: liturgia cuvântului. preasfântul sacrament al altarului. Paştele nostru. 274. celebrare euharistică. 278. Cina Domnului. în favoarea omenirii. 280. sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. mai ales duminica. al noului şi veşnicului legământ. rugăciunea sau anafora. Cum este numit acest sacrament? Bogăţia inepuizabilă a acestui sacrament se exprimă cu diferite denumiri. celebrată în fiecare an de evrei cu pâine azimă.

Ca jertfă. Totuşi. le duce la bolnavi şi la alte persoane care nu pot participa la sfânta Liturghie. Ce tip de cult se datorează sacramentului Euharistiei? Se datorează cultul de latrie. caracteristicile sensibile ale pâinii şi vinului. le poartă în procesiune şi invită la vizitarea şi adoraţia frecventă a preasfântului sacrament păstrat în tabernacol. Sacramentele iniţierii creştine 91 1373-1375 1413 1376-1377 . 287. adică sub speciile euharistice ale pâinii şi vinului. adică de adoraţie. ca reparare a păcatelor tuturor oamenilor şi pentru a obţine de la Dumnezeu binefaceri spirituale şi vremelnice.(Lc 22. le prezintă pentru adoraţia solemnă a credincioşilor. adică „speciile euharistice”. rezervat numai lui Dumnezeu atât în timpul celebrării euharistice. Biserica păstrează cu cea mai mare grijă ostiile consacrate. La ofranda lui Cristos este unită şi Biserica din cer. De fapt. lauda. cu sufletul şi dumnezeirea sa.19-20). De fapt. prin eficacitatea cuvântului lui Cristos şi a acţiunii Duhului Sfânt. Pentru ce este Euharistia ospăţ pascal? Euharistia este ospăţ pascal deoarece Cristos. rămân nealterate. 283. substanţial: cu trupul şi sângele său. În ce mod participă Biserica la jertfa euharistică? În Euharistie. suferinţa. oferite ca hrană şi băutură. Jertfa crucii şi jertfa Euharistiei sunt o unică jertfă. şi ne uneşte cu el şi între noi în jertfa sa. real. Cristos în întregime: Dumnezeu şi om. 282. Frângerea pâinii îl împarte pe Cristos? Frângerea pâinii nu-l împarte pe Cristos: el este prezent în întregime în fiecare specie euharistică şi în toate părţile sale. Viaţa credincioşilor. ne dăruieşte trupul şi sângele său. este diferit doar modul de a se oferi: în mod sângeros pe cruce. Deci este prezent în ea în mod sacramental. jertfa lui Cristos devine şi jertfa mădularelor trupului său. Cum este prezent Isus în Euharistie? Isus Cristos este prezent în Euharistie în mod unic şi incomparabil. 285. rugăciunea. cât şi în afara ei. realizând în mod sacramental Paştele său. Euharistia este oferită 90 Partea a doua. Ce înseamnă transsubstanţiere? Transsubstanţiere înseamnă schimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa trupului lui Cristos şi a întregii substanţe a vinului în substanţa sângelui. Până când continuă prezenţa euharistică a lui Cristos? Ea continuă atât timp cât subzistă speciile euharistice. munca lor sunt unite cu cele ale lui Cristos. 286. în mod nesângeros în Euharistie. Sunt identici victima şi cel care oferă. este prezent în mod adevărat. Această schimbare se realizează în rugăciunea euharistică. 284. Secţiunea a doua. Capitolul întâi 1333-1344 1345-1355 1408 1348 1411 1412 1362-1367 1368-1372 1414 de asemenea pentru toţi credincioşii vii şi răposaţi. 281.

Ce semnifică altarul? Altarul este simbolul lui Cristos însuşi. păstrează şi reînnoieşte viaţa de har primită la Botez şi la Mir şi ne face să creştem în iubire faţă de aproapele. slujitorii catolici administrează în mod licit sfânta Împărtăşanie credincioşilor care. Care sunt roadele sfintei Împărtăşanii? Sfânta Împărtăşanie măreşte unirea noastră cu Cristos şi cu Biserica. prezent ca victimă de jertfă (altar-jertfa crucii) şi ca aliment ceresc ce ni se dăruieşte (altar-masă euharistică). 291. şterge păcatele lesne-iertătoare şi ne fereşte în viitor de păcatele de moarte. Ce se cere pentru a primi sfânta Împărtăşanie? Pentru a primi sfânta Împărtăşanie trebuie să fim pe deplin încorporaţi Bisericii Catolice şi să fim în stare de har. Fortificându-ne în dragoste. Capitolul întâi 1383 1410 1389 1417 1389 1385-1389 1415 1391-1397 1416 1398-1401 Sacramentele vindecării 93 1402-1405 1420-1421 1426 1422-1424 1425-1426 . 292. Secţiunea a doua. Când trebuie primită sfânta Împărtăşanie? Biserica recomandă credincioşilor care participă la sfânta Liturghie să primească şi sfânta Împărtăşanie având dispoziţiile cuvenite. stabilind obligaţia de a primi sfânta Împărtăşanie cel puţin la Paşte.1413 1377 1377 1378-1381 1418 1382-1384 1391-1396 288. respectarea postului stabilit de Biserică şi atitudinea trupului (gesturile. în semn de respect faţă de Cristos. 293. 290. Sunt importante şi spiritul de reculegere şi de rugăciune. Când se poate administra creştinilor sfânta Împărtăşanie? Slujitorii catolici administrează în mod licit sfânta Împărtăşanie membrilor Bisericilor Orientale care nu sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică. atunci când aceştia o cer în mod spontan şi au dispoziţia cuvenită. hainele). Cel care este conştient că a comis un păcat grav trebuie să primească sacramentul Reconcilierii înainte de a merge la Împărtăşanie. 289. Când obligă Biserica să se participe la sfânta Liturghie? Biserica îi obligă pe credincioşi să participe la sfânta Liturghie în fiecare duminică şi în sărbătorile de poruncă şi recomandă să se participe la ea şi în celelalte zile. Pentru membrii celorlalte comunităţi ecleziale. adică fără conştiinţa de păcat de moarte. 92 Partea a doua.

cărora le veţi ţine. care este medicament al nemuririi. 300. rugăciune. În ce forme se exprimă pocăinţa în viaţa creştină? Pocăinţa se exprimă în forme foarte diferite. propunerea fermă de a nu mai păcătui în viitor şi încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. vor fi ţinute” (In 20. Convertirea este o îndatorire neîntreruptă pentru întreaga Biserică. o cer în mod spontan. medic al sufletului şi al trupului. au dispoziţia cuvenită şi manifestă credinţa catolică în ceea ce priveşte sacramentul. îndeosebi în timpul Postului Mare şi în ziua penitenţială de vineri. pomană. 299.19). aceasta este sfântă. Pentru ce există un sacrament al Reconcilierii după Botez? Pentru că viaţa nouă în har. nici înclinaţia spre păcat (concupiscenţa). În Euharistie noi frângem „unica pâine. poate să fie slăbită şi chiar pierdută din cauza păcatului. ci pentru a trăi în Isus Cristos pentru totdeauna” (Sfântul Ignaţiu din Antiohia). nu a suprimat slăbiciunea naturii umane. Când a fost instituit acest sacrament? Domnul înviat a instituit acest sacrament când în seara Paştelui s-a arătat apostolilor săi şi le-a spus: „Primiţi pe Duhul Sfânt. ne întăreşte pentru pelerinajul din această viaţă şi ne face să dorim viaţa veşnică. al Reconcilierii. al Convertirii. SACRAMENTUL POCĂINŢEI şI RECONCILIERII 296. 302. 298. le-a instituit pentru că viaţa nouă. al Iertării. De ce Euharistia este „garanţia gloriei viitoare”? Pentru că Euharistia ne umple de orice har şi binecuvântare a cerului. Care sunt elementele esenţiale ale sacramentului . CAPITOLUL AL DOILEA SACRAMENTELE VINDECĂRII 295. Cei botezaţi au nevoie de convertire? Chemarea lui Cristos la convertire răsună încontinuu în viaţa celor botezaţi. 297. dăruită nouă de către el în sacramentele iniţierii creştine. vor fi iertate. 294. Ce este pocăinţa interioară? Este dinamismul „inimii căite” (Ps 51. Cărora le veţi ierta păcatele. Implică durerea şi repulsia pentru păcatele comise. primită la Botez.1484 din motive grave. dar include în ea păcătoşi. De aceea Cristos a voit ca Biserica să continue lucrarea sa de vindecare şi de mântuire prin aceste sacramente. al Spovezii. Cristos a instituit acest sacrament pentru convertirea celor botezaţi care s-au îndepărtat de el prin păcat. Pentru ce a instituit Cristos sacramentele Pocăinţei şi Ungerii bolnavilor? Cristos. Acestea şi multe alte forme de pocăinţă pot fi practicate în viaţa zilnică a creştinului. unindu-ne deja cu Cristos înălţat la dreapta Tatălui. mişcată de harul divin pentru a răspunde la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. cu preafericita Fecioară şi cu toţi sfinţii. 301. antidot pentru a nu muri.22-23). Se hrăneşte cu speranţa în milostivirea divină. cu Biserica din cer. îndeosebi prin post. Cum este numit acest sacrament? Este numit sacramentul Pocăinţei.

De ce pot fi şi păcatele lesne-iertătoare obiect al mărturisirii sacramentale? Mărturisirea păcatelor lesne-iertătoare este mult recomandată de Biserică. 309. 307. nedesăvârşită dacă este întemeiată pe alte motive. şi dezlegarea dată de preot. chiar dacă orice preot poate să dezlege de orice păcat şi excomunicare pe cel care se află în pericol de moarte. care devin deci instrumente ale milostivirii şi dreptăţii lui Dumnezeu. pentru că ne ajută să ne formăm o conştiinţă dreaptă şi să luptăm împotriva înclinaţiilor rele. Cine este celebrantul acestui sacrament? Cristos a încredinţat slujirea reconcilierii apostolilor. să menţină sigiliul sacramental. adică îndeplinirea anumitor acte de pocăinţă. Secţiunea a doua. căinţa (sau părerea de rău). 303. care se converteşte sub acţiunea Duhului Sfânt. fiecare confesor este obligat. căinţa este desăvârşită atunci când este motivată de iubirea faţă de Dumnezeu. Ei exercită puterea de a ierta păcatele în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. episcopilor. 305. . mărturisirea. 308. Confesorul este obligat să păstreze secretul? Date fiind delicateţea şi măreţia acestei slujiri şi respectul datorat persoanelor. 94 Partea a doua. 306. pentru a ne lăsa vindecaţi de Cristos şi pentru a înainta în viaţa Duhului. Mărturisirea păcatelor grave este unicul mod obişnuit pentru a obţine iertarea. Care păcate trebuie mărturisite? Trebuie mărturisite toate păcatele grave care încă nu au fost mărturisite. succesorii lor. colaboratorii lor. adică secretul absolut cu privire la păcatele cunoscute la Spovadă. fără nici o excepţie şi sub pedepse foarte severe. ajuns la vârsta raţiunii. pe care confesorul le impune penitentului pentru a repara dauna provocată de păcat. şi preoţilor. Capitolul al doilea 1485 1427-1429 1430-1433 1490 1434-1439 1440-1449 1450-1460 1487-1492 304. de care penitentul îşi aduce aminte după o atentă cercetare a cugetului. care constă în acuzarea păcatelor în faţa preotului. repararea (îndestularea).Reconcilierii? Sunt două: actele îndeplinite de om. are obligaţia de a mărturisi propriile păcate grave cel puţin o dată pe an şi în orice caz înainte de a primi sfânta Împărtăşanie. care în numele lui Cristos acordă iertarea şi stabileşte modalităţile de reparare. Cui îi este rezervată dezlegarea de unele păcate? Dezlegarea de unele păcate deosebit de grave (cum sunt cele pedepsite cu excomunicarea) este rezervată Scaunului Apostolic sau episcopului locului sau preoţilor autorizaţi de el. Când suntem obligaţi să mărturisim păcatele grave? Fiecare credincios. care include propunerea de a nu mai păcătui. chiar dacă nu este necesară în mod strict. Care sunt actele penitentului? Ele sunt: o atentă cercetare a cugetului.

asupra suferinţei şi asupra morţii. Profeţii au intuit că ea putea să aibă şi o valoare răscumpărătoare pentru păcatele proprii şi ale altuia. Ce sunt indulgenţele? Indulgenţele sunt iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate pentru păcatele a căror vină este ştearsă deja. dacă s-a pierdut. în calitate de distribuitoare a răscumpărării. recuperarea stării de har. cel puţin în parte. reconcilierea cu Biserica. iertarea pedepsei veşnice meritată din cauza păcatelor de moarte şi. Capitolul al doilea 1468-1470 1496 1480-1484 1471-1479 1498 1499-1502 1503-1505 care.Sacramentele vindecării 95 1456 1457 1458 1461-1466 1495 1463 1467 310. Astfel. creşterea forţelor spirituale pentru lupta creştină. În unele cazuri se poate celebra acest sacrament prin mărturisirea generală şi dezlegarea colectivă? În cazuri de necesităţi grave (cum este pericolul iminent de moarte). 314. Ce semnificaţie are compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi? Compasiunea lui Isus faţă de cei bolnavi şi numeroasele vindecări ale bolnavilor sunt un semn clar că o dată cu el a venit împărăţia lui Dumnezeu şi deci victoria asupra păcatului. de la care omul implora vindecarea. SACRAMENTUL UNGERII BOLNAVILOR 313. Care sunt efectele acestui sacrament? Efectele sacramentului Pocăinţei sunt: reconcilierea cu Dumnezeu şi deci iertarea păcatelor. 311. 315. Cum este trăită boala în Vechiul Testament? În Vechiul Testament omul în timpul bolii experimentează propria limită şi în acelaşi timp percepe că boala este legată. care. poate să devină mijloc de purificare şi de mântuire pentru noi şi pentru alţii. a pedepselor vremelnice care sunt consecinţe ale păcatului. 96 Partea a doua. boala era trăită în faţa lui Dumnezeu. Care este comportamentul Bisericii faţă de cei bolnavi? Biserica. dacă este unită cu suferinţa sa. în mod misterios. primind de la Domnul porunca de a-i vindeca pe bolnavi. în condiţii determinate. se poate recurge la celebrarea comunitară a Reconcilierii cu mărturisirea generală şi dezlegarea colectivă. împarte tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor. respectându-se normele Bisericii şi cu propunerea de a mărturisi individual păcatele grave în cel mai scurt timp. se străduieşte să o realizeze prin îngrijirea lor. 312. o obţine pentru sine însuşi sau pentru răposaţi prin slujirea Bisericii. de păcat. Prin pătimirea şi moartea sa el dă un sens nou suferinţei. . Secţiunea a doua. iertare pe care credinciosul. Biserica are un sacrament special în favoarea bolnavilor. însoţită de rugăciuni de mijlocire. pacea şi seninătatea conştiinţei şi mângâierea spiritului.

Ele contribuie îndeosebi la comuniunea eclezială şi la mântuirea celorlalţi. 316. 317. . Cum se celebrează acest sacrament? Celebrarea acestui sacrament constă în principal în ungerea cu untdelemn. CAPITOLUL AL TREILEA SACRAMENTELE ÎN SLUJBA COMUNIUNII ŞI MISIUNII 321. 318. Cine poate primi sacramentul Ungerii bolnavilor? Poate să-l primească acel credincios care începe să fie în pericol de moarte din cauza bolii sau bătrâneţii. pe cât posibil. care uneşte mai intim pe bolnav cu pătimirea lui Cristos. Care sunt sacramentele în slujba comuniunii şi misiunii? Două sacramente. 319.14-15). În orice caz. binecuvântat de obicei de episcop. Acelaşi credincios poate să-l primească din nou.instituit de însuşi Cristos şi atestat de sfântul Iacob: „Este cineva dintre voi bolnav? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el. de spovada individuală a bolnavului. Care sunt efectele acestui sacrament? El conferă un har deosebit. atunci când are loc o agravare a bolii sau când se îmbolnăveşte de o altă boală gravă. Primită în momentul trecerii din această lume la Tatăl. ungându-l cu untdelemn în numele Domnului” (Iac 5. împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Cristos mort şi înviat este sămânţă de viaţă veşnică şi putere de înviere. Ungerea îl pregăteşte pe bolnav pentru trecerea în casa Tatălui. sau şi pe alte părţi ale trupului în alte rituri). Acest sacrament permite uneori. Sacramentele vindecării 97 1506-1513 1526-1527 1514-1515 1528-1529 1516 1530 1517-1519 1531 1520-1523 1532 320. Cine administrează acest sacrament? El poate să fie administrat numai de episcopi sau preoţi. pe frunte şi pe mâinile bolnavului (în ritul roman. dacă Dumnezeu vrea. dacă bolnavul nu a putut să se spovedească. pentru binele său şi pentru cel al întregii Biserici. dăruindu-i mângâiere. şi recuperarea sănătăţii fizice. curaj şi chiar iertarea păcatelor. Ce este sacramentul Preoţiei? Este sacramentul prin care misiunea încredinţată de Cristos apostolilor continuă să fie exercitată în Biserică până la sfârşitul timpurilor. care imploră harul special al acestui sacrament. pace. Celebrarea acestui sacrament trebuie să fie precedată. SACRAMENTUL PREOŢIEI 322. Preoţia şi Căsătoria. însoţită de rugăciunea preotului. conferă un har special pentru o misiune deosebită în Biserică în slujba edificării poporului lui Dumnezeu. Ce este Viaticul? Este Euharistia primită de cei care sunt în pragul părăsirii vieţii pământeşti şi se pregătesc pentru trecerea în viaţa veşnică.

permite exercitarea unei puteri sacre în numele şi cu autoritatea lui Cristos în slujirea poporului lui Dumnezeu. prin jertfa crucii. ca vicar al lui Cristos. împărtăşind împreună cu papa şi cu ceilalţi episcopi grija pentru toate Bisericile şi îi conferă funcţiile de a învăţa. şi pentru a fi păstorul credincioşilor. Secţiunea a doua. care formează „preoţimea” şi care. în fraternitate sacramentală cu ceilalţi preoţi. este principiul vizibil şi fundamentul unităţii acestei Biserici. care sunt de neînlocuit pentru structura organică a Bisericii: episcopatul. Cum se încadrează sacramentul Preoţiei în planul divin de mântuire? În vechea alianţă găsim prefigurări ale acestui sacrament: slujirea leviţilor. în comuniune cu episcopul şi în dependenţă de el. 98 Partea a doua. 329. Care este efectul hirotonirii prezbiterale? Ungerea Duhului însemnează pe prezbiter cu un caracter spiritual de neşters. „mare preot după rânduiala lui Melchisedec” (Evr 5. funcţia pastorală. 327. îl introduce în colegiul episcopilor.323. poartă responsabilitatea Bisericii particulare. îl configurează lui Cristos-preotul şi îl face să acţioneze în numele lui Cristos-capul. a sfinţi şi a conduce. 326. Din câte trepte se compune sacramentul Preoţiei? El se compune din trei trepte. printr-un dar deosebit al Duhului Sfânt. Fiind cooperator al ordinului episcopal. ajutat de preoţii şi diaconii săi. ceilalţi sunt slujitorii săi” (Sfântul Toma de Aquino). face din episcop succesorul legitim al apostolilor. Pentru ce se numeşte sacramentul Preoţiei? Preoţia indică un corp eclezial. pentru a celebra cultul divin. căruia îi este încredinţată o Biserică particulară.10). este „unicul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni” (1Tim 2. din care se face parte printr-o consacrare specială (hirotonire). 328. Care este efectul hirotonirii episcopale? Hirotonirea episcopală conferă plinătatea sacramentului Preoţiei. preoţia lui Aron şi instituirea celor şaptezeci de „bătrâni” (Num 11. 324.5). el este consacrat pentru a predica evanghelia.25). Aceste prefigurări îşi au împlinirea în Cristos Isus. prezbiteratul şi diaconatul. Sacramentele în slujba comuniunii şi misiunii 99 1554 1593 1557-1558 . el o exercită într-o Biserică particulară. Capitolul al treilea 1524-1525 1533-1535 1536 1537-1538 1539-1546 1590-1591 „Numai Cristos este adevăratul preot. care. Care este funcţia episcopului în Biserica particulară încredinţată lui? Episcopul. 325. Unica preoţie a lui Cristos este făcută prezentă de preoţia ministerială. Cum exercită preotul slujirea sa? Deşi este hirotonit pentru o misiune universală. care. faţă de care îndeplineşte. mai ales Euharistia din care îşi trage forţă slujirea sa.

Pentru prezbiterat.1594 1560-1561 1562-1567 1595 1568 330. vorbesc şi acţionează nu prin autoritate proprie şi nici prin mandatul sau prin delegarea comunităţii. Care este efectul hirotonirii diaconale? Diaconul. conform respectivelor trepte ale sacramentului. . a cultului divin. 100 Partea a doua. în Bisericile Orientale nu este permis să se căsătorească după ce s-a primit hirotonirea. 335. Cu ce autoritate este exercitată preoţia ministerială? Preoţii hirotoniţi. să confere cele trei grade ale sacramentului Preoţiei.12). în exercitarea slujirii sacre. Cine poate conferi acest sacrament? Revine episcopilor hirotoniţi în mod valid. Se cere celibatul pentru cel care primeşte sacramentul Preoţiei? Pentru episcopat se cere întotdeauna celibatul. Cine poate să primească acest sacrament? Poate să-l primească în mod valid numai cel botezat de sex masculin: Biserica se recunoaşte legată de această alegere făcută de însuşi Domnul. Secţiunea a doua. în privinţa slujirii cuvântului. configurat lui Cristos. Nimeni nu poate cere să primească sacramentul Preoţiei. slujitorul tuturor. ci trebuie să fie considerat apt slujirii de către autoritatea Bisericii. pentru cel care primeşte hirotonirea. Prin ea. este hirotonit pentru slujirea Bisericii. profet şi rege. episcopul invocă de la Dumnezeu. La diaconatul permanent pot să acceadă şi bărbaţi deja căsătoriţi. 331. Cum se celebrează sacramentul Preoţiei? Pentru fiecare dintre cele trei trepte. ca succesori ai apostolilor. ci în persoana lui Cristos-capul şi în numele Bisericii. sacramentul Preoţiei este conferit prin impunerea mâinilor pe capul celui care primeşte hirotonirea din partea episcopului. în Biserica latină sunt aleşi în mod obişnuit bărbaţi credincioşi care trăiesc celibatari şi care vor să păstreze celibatul „pentru împărăţia cerurilor” (Mt 19. Hirotonirea conferă un caracter spiritual de neşters: de aceea nu poate să fie repetată şi nici conferită pentru un timp limitat. a conducerii pastorale şi a carităţii. pe care el o îndeplineşte sub autoritatea episcopului propriu. care îl configurează pe cel hirotonit lui Cristos în tripla sa funcţie de preot. Care sunt efectele sacramentului Preoţiei? Acest sacrament dăruieşte o revărsare specială a Duhului Sfânt. Capitolul al treilea 1569-1571 1596 1572-1574 1597 1575-1576 1600 1577-1578 1598 1579-1580 1599 1581-1589 336. 334. care rosteşte solemna rugăciune de consacrare. 332. revărsarea specială a Duhului Sfânt şi a darurilor sale în vederea slujirii. 333.

339.9). dăruieşte bărbatului şi femeii harul pentru a realiza unirea vieţilor lor conform planului divin originar. care a provocat şi ruptura comuniunii dintre bărbat şi femeie. este indisolubilă. ci dăruieşte harul pentru a trăi Căsătoria în noua demnitate de sacrament. iubiţi-vă soţiile aşa cum Cristos a iubit Biserica” (Ef 5. SACRAMENTUL CĂSĂTORIEI 337. Dumnezeu. în Căsătorie. 340. 342. în milostivirea sa infinită. aşa cum afirmă Isus Cristos: „Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă” (Mc 10. Totuşi. în prezenţa preotului .25). în slujba căreia Cristos a instituit-o. Isus Cristos.6). Pentru ce scopuri a instituit Dumnezeu Căsătoria? Legământul matrimonial dintre un bărbat şi o femeie. În ce mod păcatul ameninţă Căsătoria? Din cauza primului păcat. Biserica. Binecuvântându-i. care este semnul iubirii sale faţă de Biserică: „Bărbaţilor. Dumnezeu le-a spus: „Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă” (Gen 1.Prin urmare. căsătoria este ameninţată adesea de discordie şi de infidelitate. este rânduit prin natura sa spre comuniunea şi binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor.28). 343. conform planului divin originar. Căsătoria este o obligaţie pentru toţi? Căsătoria nu este o obligaţie pentru toţi. preoţia ministerială se deosebeşte în mod esenţial. devenind semn al primatului absolut al iubirii lui Cristos şi al aşteptării arzătoare a venirii sale glorioase. la o intimă comuniune de viaţă şi de iubire între ei. Cum se celebrează sacramentul Căsătoriei? Deoarece Căsătoria stabileşte pe soţi într-o stare publică de viaţă în Biserică. Creând bărbatul şi femeia. Alianţa nupţială a lui Dumnezeu cu Israelul pregăteşte şi prefigurează alianţa nouă realizată de Fiul lui Dumnezeu. l-a chemat să iubească. celebrarea sa liturgică este publică. dăruită de Creator. ci un singur trup” (Mt 19. şi nu numai prin grad. mai ales prin pedagogia legii şi a profeţilor. 338. care este iubire şi care l-a creat pe om din iubire. i-a chemat. „astfel încât nu vor mai fi doi. de preoţia comună a credincioşilor. Îndeosebi Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei să-l urmeze pe Domnul Isus pe calea fecioriei sau a celibatului pentru împărăţia lui Dumnezeu. Ce învaţă Vechiul Testament despre Căsătorie? Dumnezeu. Care este noutatea dăruită Căsătoriei de către Cristos? Isus Cristos nu numai că restabileşte ordinea iniţială voită de Dumnezeu. Sacramentele în slujba comuniunii şi misiunii 101 1547-1553 1592 1601-1605 1659-1660 1606-1608 1609-1611 341. Care este planul lui Dumnezeu cu privire la bărbat şi la femeie? Dumnezeu. cu mireasa sa. renunţând la marele bine al Căsătoriei pentru a se îngriji de cele ale Domnului şi a căuta să-i placă. ajută poporul său să maturizeze progresiv conştiinţa unicităţii şi a indisolubilităţii Căsătoriei. Unirea matrimonială. întemeiat şi structurat cu legi proprii de către Creator.

Căsătoria încheiată şi consumată între botezaţi nu poate fi desfăcută niciodată. Ce se cere atunci când unul dintre miri nu este catolic? Pentru a fi licite. el este indispensabil şi de neînlocuit. de a păstra credinţa şi de a asigura Botezul şi educarea catolică a copiilor. Când admite Biserica separarea fizică a soţilor? Biserica admite separarea fizică a soţilor atunci când coabitarea lor a devenit. lăsându-şi bărbatul. Însuşi Dumnezeu pecetluieşte consimţământul mirilor. Ce este consimţământul matrimonial? Consimţământul matrimonial este voinţa. consimţământul trebuie să aibă ca obiect adevărata Căsătorie şi să fie un act uman. invitându-i la o viaţă de credinţă. cu scopul de a trăi o alianţă de iubire fidelă şi rodnică. chiar dacă doreşte o reconciliere a lor. Secţiunea a doua. nu determinat de violenţă sau constrângeri. la fapte de dragoste şi la educarea creştină a copiilor. De asemenea. comite adulter” (Mc 10. 349. poligamia. refuzarea fecundităţii. atât timp cât trăieşte soţul (soţia). 345.11-12). nu sunt liberi să încheie o nouă unire. Deoarece consimţământul face Căsătoria. Prin urmare. cunoscute şi de celălalt soţ. Pentru a face validă Căsătoria. 347. acest sacrament conferă mirilor harul necesar pentru a ajunge la sfinţenie în viaţa conjugală şi pentru primirea responsabilă a copiilor şi educarea lor. Şi dacă ea. este esenţial ca soţii să nu excludă acceptarea scopurilor şi a proprietăţilor esenţiale ale Căsătoriei şi ca soţul catolic să confirme datoriile. Biserica nu poate recunoaşte drept Căsătorie unirea celor divorţaţi recăsătoriţi civil: „Oricine îşi lasă femeia şi se însoară cu alta. care privează viaţa conjugală de darul copiilor. unicitatea şi exclusivitatea iubirii conjugale. căsătoriile mixte (dintre un/o catolic(ă) şi un/o botezat(ă) necatolic(ă)) au nevoie de permisiunea autorităţii ecleziastice. care contravine indisolubilităţii. afară de cazul în care Căsătoria lor este nulă şi este declarată ca atare de autoritatea ecleziastică. la rugăciune. conştient şi liber. de a se dărui reciproc şi definitiv. În orice caz. şi divorţul. imposibilă. 344. din motive grave. Faţă de ei. 348. Care este atitudinea Bisericii faţă de divorţaţii recăsătoriţi? Fidelă Domnului. Biserica îndeplineşte o grijă atentă. deoarece contrazice demnitatea egală dintre bărbat şi femeie. Dar ei nu pot primi . Însă ei. practic. se mărită cu un altul. Cele cu disparitate de cult (dintre un/o catolic(ă) şi un/o nebotezat( ă)) pentru a fi valide au nevoie de o dispensă. Capitolul al treilea 1612-1617 1661 1618-1620 1621-1624 1625-1632 1662-1663 1633-1637 346. Care sunt păcatele contrare în mod grav sacramentului Căsătoriei? Ele sunt: adulterul. exprimată de un bărbat şi de o femeie. 102 Partea a doua. Care sunt efectele sacramentului Căsătoriei? Sacramentul Căsătoriei dă naştere unei legături permanente şi exclusive între soţi.(sau a martorului calificat al Bisericii) şi a altor martori. comite adulter cu ea.

un loc important îl ocupă binecuvântările. Ele cuprind o rugăciune însoţită de semnul crucii şi de alte semne. cum sunt venerarea relicvelor. ÎNMORMÂNTAREA CREşTINĂ 354. cu autoritatea sa. Ce raport există între sacramente şi moartea creştinului? Creştinul care moare în Cristos ajunge.8). la sfârşitul existenţei sale pământeşti. Între sacramentalii. Secţiunea a doua. anticipare a ospăţului ceresc. locul primei vestiri a credinţei faţă de copii. Capitolul al patrulea 1667-1672 . Ce sunt sacramentaliile? Sunt semne sacre instituite de Biserică. prin care sunt sfinţite unele circumstanţe ale vieţii. consacrările de persoane şi sfinţirea (dedicarea) anumitor lucruri pentru cultul lui Dumnezeu. Este practicat în formă obişnuită în ritualul Botezului. unica noastră speranţă. care sunt o laudă a lui Dumnezeu şi o rugăciune pentru a obţine darurile sale. Sensul morţii creştinului se manifestă în lumina morţii şi învierii lui Cristos. 352. Exorcismul solemn. Sacramentele în slujba comuniunii şi misiunii 103 1638-1642 1645-1648 1629 1649 1650-1651 1665 1655-1658 1666 CAPITOLUL AL PATRULEA CELELALTE CELEBRĂRI LITURGICE SACRAMENTALIILE 351. 104 Partea a doua. la împlinirea noii vieţi începută la Botez. vizitele la sanctuare. creştinul care moare în Cristos Isus merge „acasă la Dumnezeu” (2Cor 5. poate să fie săvârşit numai de un preot autorizat de episcop. De ce este numită familia creştină şi Biserică domestică? Pentru că familia manifestă şi înfăptuieşte natura comunională şi familială a Bisericii ca familie a lui Dumnezeu.dezlegarea sacramentală. atât timp cât durează această situaţie. procesiunile. întărită de Mir şi hrănită de Euharistie. 350. cere în numele lui Isus ca o persoană sau un obiect să fie ocrotit împotriva influenţei Celui Rău şi să fie scos de sub stăpânirea sa. care contrastează în mod obiectiv cu legea lui Dumnezeu. contribuind la a face din familie o comunitate de har şi de rugăciune. Fiecare membru. Rozariul. conform propriului rol. exercită preoţia baptismală. o şcoală a virtuţilor umane şi creştine. Biserica luminează cu lumina credinţei şi favorizează formele autentice de evlavie populară. Ce este un exorcism? Un exorcism are loc atunci când Biserica. numit marele exorcism. nici să exercite anumite responsabilităţi ecleziale. nici să meargă la Împărtăşania euharistică. 353. Care forme de evlavie populară însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii? Simţul religios al poporului creştin a găsit întotdeauna diverse exprimări în diferitele forme de evlavie care însoţesc viaţa sacramentală a Bisericii. Via crucis (Calea crucii). pelerinajele.

a binecuvântat-o. pentru a susţine lupta cea bună de fiecare zi a credinciosului în respectarea poruncilor. liturgia cuvântului. deşi se celebrează conform diferitelor ritualuri care corespund situaţiilor şi tradiţiilor din fiecare regiune. le-a dat lor.1677-1678 1673 1674-1676 1679 1680-1683 355. el este capul. exprimă caracterul pascal al morţii creştine în speranţa învierii şi sensul comuniunii cu răposatul. o luminează şi. care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor!»” (Mt 26. parfumul celui care respiră. Care sunt momentele principale ale înmormântării? De obicei. Celelalte celebrări liturgice 105 1684-1685 1686-1690 Ilustraţia prezintă ultima Cină cu instituirea Euharistiei. Mc 14. Arată comuniunea de dragoste pe care Euharistia o produce în cel credincios. jertfa euharistică şi ultimul „rămas-bun” prin care sufletul răposatului este încredinţat lui Dumnezeu. în timp ce trupul său este înmormântat în aşteptarea învierii. nici să caute altceva în afară de el. haina pentru cel care vrea s-o îmbrace. în timp ce mâncau. „Mântuitorul (…) este mereu şi în întregime prezent pentru cei care trăiesc în el: are grijă de orice nevoie a lor. Isus a luat pâinea. în sfârşit. cu edificii şi un tabernacol circular cu şapte coloane. Cel care rămâne în mine şi eu în el. a frânt-o. „Şi. Suntem învingători? Iată. Este răspunsul discipolului la invitaţia învăţătorului: „Eu sunt viţa. căci acesta este sângele meu. după ce a mulţumit. locuinţa lui Cristos euharisticul. Tot el ne dă puterea de a merge. spunând: «Beţi din acesta toţi. Este necesar să luptăm? El luptă împreună cu noi şi dă biruinţă celui care i-a făcut onoare.9-10). Ce exprimă înmormântarea? Înmormântarea. Euharistia este comuniune cu Isus şi hrană spirituală. din încăperea de sus (cf. voi sunteţi mlădiţele. se oferă pe sine însuşi spre vederea lor. al alianţei. îi face să crească şi îi hrăneşte. este lumină şi respiraţie. izvor de viaţă veşnică. este totul pentru ei şi nu permite să-şi îndrepte privirea spre altceva. nici să fie cuprinsă de iubire faţă de nici un lucru (…) Din cele spuse rezultă clar că viaţa în Cristos nu se referă numai la viitor. acela aduce rod mult (…) Rămâneţi în iubirea mea. Cabasilas. rămâneţi în iubirea mea” (In 15. care se deschide pe un fond arhitectonic foarte elaborat. Într-adevăr. a dat-o discipolilor şi le-a spus: «Luaţi şi mâncaţi. . el este calea. dar şi locul de odihnă şi ţinta. În acelaşi timp hrăneşte şi este hrană. ci este prezentă deja acum pentru sfinţii care trăiesc şi acţionează în ea” (N. Isus este cu apostolii în jurul unei mese în formă de potir. nimic nu este din ceea ce au nevoie sfinţii care să nu fie el: el le dă naştere. În imagine. Sala. el împarte pâinea vieţii şi ceea ce împarte este el însuşi: viaţa celor vii. îndeosebi prin rugăciunea pentru purificarea sufletului său. Astfel. 1. din toate părţile conduce la sine mintea noastră şi nu permite să se îndrepte spre nimic altceva.26-28).25). In 13. acesta este trupul meu!» Apoi. 356. care îşi reazemă capul pe pieptul lui Isus (cf. Pe masă sunt speciile euharistice: pâinea şi vinul.15). Noi suntem mădularele. simbolizează Biserica. Dacă ţineţi poruncile mele. prin sine plăsmuieşte în ei privirea. luând potirul. el este coroana. Viaţa în Cristos.5.13-15). Un amănunt semnificativ este dat de apostolul Ioan. în marea sală cu tapete. înmormântarea cuprinde patru momente principale: primirea sicriului din partea comunităţii prin cuvinte de mângâiere şi de speranţă.

învăţând pe de rost şi păstrând cu fidelitate cele văzute şi auzite” (Cuvântarea I despre Ridicarea la cer a fericitei Fecioare Maria). învăţătoarea şi călăuza în viaţa Duhului. Fiind în mod divin consacrată şi instruită. apostolul Ioan. . Dotată cu un suflet spiritual şi nemuritor. Care este rădăcina demnităţii umane? Demnitatea persoanei umane îşi are rădăcina în crearea după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. pentru a învăţa mai deplin adevărul cu privire la gesturile îndeplinite de ea. Toledo. ea revarsă asupra Bisericii belşugul harurilor cereşti (semnificate de tufişul cu trandafiri roşii). jos. Existenţa sa. simbolizat de porumbel. noua Evă. CHIPUL LUI DUMNEZEU 358. al cărui preţios loc sacru este. este în întregime susţinută de iubirea divină. care are inima şi mintea îndreptate spre adoraţia şi spre ascultarea Tatălui ceresc. al XII-lea) reflectează asupra împărtăşirii experienţei spirituale pe care apostolii au avut-o cu Maria. Asemănându-i cu cele douăsprezece stele care o încoronează pe fericita Fecioară. Biblioteca Părinţilor Mechitarişti. este capodopera Duhului Sfânt panaghion. Cum este legată viaţa morală creştină de credinţă şi de sacramente? Ceea ce mărturiseşte Simbolul credinţei. care vede în fericita Fecioară modelul desăvârşit şi. CAPITOLUL ÎNTÂI DEMNITATEA PERSOANEI UMANE OMUL. _______________ ELGRECO. În stânga. ca o însoţitoare unică. pentru că. prin ele credincioşii primesc harul lui Cristos şi darurile Duhului Sfânt. În această imagine. ea se prezenta ca o autentică bibliotecă de înţelepciune cerească. Duhul de iubire al Tatălui şi al Fiului face din Maria o creatură nouă. în acelaşi timp. abatele scria: „Se reuneau frecvent în jurul Fecioarei preaînţelepte. ca discipolii în jurul învăţătoarei lor. Spania 357. Maria este mama şi ocrotitoarea Bisericii (la picioarele ei se întrevede un edificiu sacru). „Recunoaşte. adevăruri pe care ei le vor predica altora la momentul potrivit. creştinule. Viena. Maria este înconjurată de îngeri cântăreţi în sărbătoare. panaghia (toată sfântă). Abatele cistercian Cristian (sec. de înţelepciunea însăşi. Sfântul Ioan contemplă Neprihănita Zămislire._______________ IACOB COPISTUL. adică de Fiul său. a cărui mamă. Muzeul „Santa Cruz”. Austria PARTEA A TREIA VIAŢA ÎN CRISTOS SECŢIUNEA ÎNTÂI VOCAŢIA OMULUI: VIAŢA ÎN DUH Maria. ucenică şi colaboratoare este. Ilustraţie din Tetraevangheliar. de la neprihănita sa zămislire până la ridicarea ei glorioasă la cer. spre primirea şi spre slujirea Fiului. demnitatea ta!” (Sfântul Leon cel Mare). a cărui fiică preaiubită este. care o contemplă pe Neprihănita. care îi fac apţi să trăiască viaţa cea nouă de fii ai lui Dumnezeu în Cristos primit cu credinţă. în coabitarea de peste zi. cu capul înconjurat de strălucirea dragostei divine a Duhului Sfânt. Într-adevăr. Prin eficienta mijlocire maternă la Isus. a fost aproape. simbolizează pe fiecare credincios. spre corespunderea şi spre colaborarea cu Duhul Sfânt. sacramentele comunică.

de a îndeplini astfel de la sine însuşi acţiuni deliberate. 362. Ce relaţie există între libertate şi responsabilitate? Libertatea îl face pe om responsabil de actele sale în măsura în care sunt voluntare. făcute începând de la Abraham. este un dar supranatural şi gratuit al lui Dumnezeu. îndeosebi în domeniul moral şi 114 Partea a treia. la fericirea veşnică. CHEMAREA NOASTRĂ LA FERICIRE 359. 360. Ce este libertatea? Este puterea dăruită omului de Dumnezeu de a acţiona sau de a nu acţiona. Cristos în evanghelie arată discipolilor săi drumul care duce la fericirea fără sfârşit: fericirile. reiau şi duc la desăvârşire promisiunile lui Dumnezeu. 365. În ce raport sunt fericirile cu dorinţa de fericire a omului? Ele răspund la dorinţa înnăscută de fericire pe care Dumnezeu a pus-o în inima omului pentru a-l atrage la sine şi pe care numai el o poate împlini. Secţiunea întâi. acest drept trebuie respectat mereu. Libertatea implică şi posibilitatea de a alege între bine şi rău. deoarece este inseparabil de demnitatea sa de persoană umană.cu inteligenţă şi voinţă liberă. Alegerea răului este un abuz de libertate şi conduce la robia păcatului. caută şi iubeşte adevărul şi binele şi evită răul. stimulându-ne să-l iubim pe Dumnezeu mai presus de orice. Fericirea depăşeşte capacităţile umane. Ce este fericirea veşnică? Este vederea lui Dumnezeu în viaţa veşnică. de obişnuinţe. cu atât se devine mai liber. De ce sunt importante fericirile pentru noi? Fericirile sunt în centrul predicii lui Isus. Fericirea promisă ne pune în faţa alegerilor morale decisive cu privire la bunurile pământeşti. Cu cât se face binele mai mult. caracterizează viaţa creştină autentică şi dezvăluie omului scopul ultim al acţiunii sale: fericirea veşnică. Harul lui Cristos acţionează şi în fiecare om care. 364. LIBERTATEA OMULUI 363. în care noi vom fi pe deplin „părtaşi la natura divină” (2Pt 1.4). Libertatea ajunge la perfecţiune atunci când este rânduită spre Dumnezeu. de violenţa îndurată. care îl face părtaş de viaţa divină. Capitolul întâi 1718-1719 . urmând conştiinţa dreaptă. 361. de neatenţie. Libertatea caracterizează actele propriu-zis umane. Cum ajunge omul la fericire? Omul ajunge la fericire în virtutea harului lui Cristos. De ce omul are dreptul la exercitarea libertăţii? Dreptul la exercitarea libertăţii este propriu oricărui om. supremul bine şi fericirea noastră. persoana umană este rânduită spre Dumnezeu şi chemată. de teamă. chiar dacă imputabilitatea şi responsabilitatea unei acţiuni pot fi micşorate şi uneori anulate de neştiinţă. la gloria lui Cristos şi la bucuria vieţii trinitare. 1691-1698 1699-1715 1716 1716-1717 1725-1726 Reprezintă însuşi chipul lui Isus. de sentimente exagerate. Prin urmare. cu sufletul şi cu trupul. de a face acest lucru sau acel lucru. ca şi harul care conduce la ea.

emoţiile sau mişcările sensibilităţii – componente naturale ale psihologiei umane – care stimulează la a acţiona sau a nu acţiona în vederea a ceea ce este perceput ca bun sau ca rău. 371. să vicieze o întreagă acţiune. adulterul). Ce sunt pasiunile? Pasiunile sunt sentimentele. a scopului şi a circumstanţelor. Circumstanţele pot atenua sau mări responsabilitatea celui care acţionează. supărarea. Slăbirea este şi mai agravată de păcatele succesive. Un scop rău poate să corupă acţiunea. de unul singur. provocată de atracţia binelui. adevărat sau aparent. adică un bine adevărat sau aparent. 366. nu fac niciodată bună o acţiune care este rea în sine. Obiectul ales poate. dorinţa şi teama. Care sunt izvoarele moralităţii actelor umane? Moralitatea actelor umane depinde de trei izvoare: de obiectul ales. înjurătura. şi trebuie să fie recunoscut şi ocrotit din punct de vedere civil în limitele binelui comun şi ale ordinii publice juste. un scop bun nu face bun un comportament care din cauza obiectului său este rău. de intenţia subiectului care acţionează. Demnitatea persoanei umane 115 1739-1742 1748 1749-1754 1757-1758 1755-1756 1759-1760 1756. Cu harul său. 367. adică un rău moral care nu poate fi justificat prin recurgerea la binele care ar putea eventual să derive. pentru a ne face colaboratorii săi liberi în Biserică şi în lume. Alegerea lor presupune o dezordine a voinţei. Pasiunea principală este iubirea.1). MORALITATEA PASIUNILOR 370. Duhul Sfânt ne conduce la libertatea spirituală. Pasiunile sunt bune sau rele din punct de vedere moral? . bucuria.1720-1724 1727-1729 1730-1733 1743-1744 1734-1737 1745-1746 1738 1747 religios. deoarece scopul nu justifică mijloacele. Însă Cristos „pentru libertate ne-a eliberat” (Gal 5. Nu este permis a comite răul pentru ca să derive un bine. 368. tristeţea. 1761 1762-1766 1771-1772 Principalele sunt iubirea şi ura. adică de scopul pentru care el îndeplineşte acţiunea. Când este actul uman bun din punct de vedere moral? Actul uman este bun din punct de vedere moral atunci când presupune în acelaşi timp bunătatea obiectului. În schimb. incluse fiind şi consecinţele. Există acte care sunt mereu nepermise? Există acte a căror alegere este întotdeauna nepermisă din cauza obiectului lor (de exemplu. 369. Nu se iubeşte decât binele. omuciderea. de circumstanţele acţiunii. însă nu pot să modifice calitatea morală a actelor. chiar dacă obiectul său este bun în sine. chiar dacă intenţia este bună. Cum se încadrează libertatea umană în ordinea mântuirii? Libertatea noastră este slăbită din cauza primului păcat.

prezentă în intimitatea persoanei. persoana umană percepe calitatea morală a unui act care trebuie îndeplinit sau este deja îndeplinit. omul nu trebuie să fie constrâns să acţioneze împotriva conştiinţei şi nici nu trebuie împiedicat. Este susţinută de darurile Duhului Sfânt şi ajutată de sfaturile persoanelor înţelepte. Însă nu se poate imputa persoanei răul făcut din ignoranţă involuntară. nu sunt nici bune nici rele în ele însele. Ce este conştiinţa morală? Conştiinţa morală. VIRTUŢILE 377.Pasiunile. CONşTIINŢA MORALĂ 372. De asemenea. Secţiunea întâi. 116 Partea a treia. „Scopul unei vieţi virtuoase constă în a deveni asemenea lui Dumnezeu” . să acţioneze în conformitate cu ea. Atunci când ascultă conştiinţa morală. Capitolul întâi 1767-1770 1773-1775 1776-1780 1795-1797 1780-1782 1798 1783-1788 1799-1800 1789 3) dragostea trece mereu prin respectarea aproapelui şi a conştiinţei sale. 376. este o judecată a raţiunii. 374. chiar dacă el rămâne din punct de vedere obiectiv un rău. Cum se formează conştiinţa morală pentru a fi dreaptă şi vrednică de crezare? Conştiinţa morală dreaptă şi vrednică de crezare se formează prin educare. mai ales în domeniul religios. omul prudent poate să audă glasul lui Dumnezeu care îi vorbeşte. impune omului să facă binele şi să evite răul. 373. care. însă poate da şi judecăţi eronate. Ce norme trebuie să urmeze mereu conştiinţa? Există trei norme generale: 1) nu este permis niciodată să se facă răul pentru ca să urmeze un bine. Ele pot fi asumate în virtuţi sau pervertite în vicii. chiar dacă aceasta nu înseamnă a accepta ca un bine ceea ce obiectiv este un rău. în limitele binelui comun. ca mişcări ale sensibilităţii. Din cauza aceleiaşi demnităţi personale. din motive care nu sunt întotdeauna lipsite de vinovăţie personală.12). folosesc mult pentru formarea morală rugăciunea şi cercetarea cugetului. 2) aşa numita Regulă de aur: „Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi. 375. faceţi şi voi pentru ei” (Mt 7. prin asimilarea cuvântului lui Dumnezeu şi a învăţăturii Bisericii. Conştiinţa morală poate da judecăţi eronate? Persoana trebuie să asculte întotdeauna de judecata sigură a propriei conştiinţe. Sunt bune atunci când contribuie la o acţiune bună. permiţându-i să-şi asume responsabilitatea. la momentul oportun. Ce este virtutea? Virtutea este o dispoziţie obişnuită şi fermă de a face binele. Prin ea. Deci este necesară strădania pentru a corecta conştiinţa morală de erorile sale. Ce implică demnitatea persoanei faţă de conştiinţa morală? Demnitatea persoanei umane implică rectitudinea conştiinţei morale (adică să fie de acord cu ceea ce este corect şi bun conform raţiunii şi legii divine). sunt rele în caz contrar.

ordonează pasiunile şi îndreaptă conduita noastră în conformitate cu raţiunea şi cu credinţa. Ce este dreptatea? Dreptatea constă în voinţa constantă şi fermă de a da celorlalţi ceea ce li se cuvine. 382. indicându-le norma şi măsura. Obţinute şi întărite prin intermediul actelor bune din punct de vedere moral şi repetate.(Sfântul Grigore de Nyssa). Ce este credinţa? Credinţa este virtutea teologală prin care noi credem în Dumnezeu şi în tot ceea ce el ne-a revelat şi ceea ce Biserica ne propune să credem. 384. dreptatea. asigură stăpânirea voinţei asupra instinctelor şi dă echilibru în folosirea bunurilor create. Prin credinţă omul se abandonează de bună voie lui Dumnezeu. 380. 387. în orice împrejurare. De aceea. tăria şi cumpătarea. 386. 378. cel care crede caută să cunoască şi să facă voinţa lui Dumnezeu. Ele sunt: prudenţa. Demnitatea persoanei umane 117 1790-1794 1801-1802 1803. Ce sunt virtuţile umane? Virtuţile umane sunt perfecţiuni obişnuite şi stabile ale inteligenţei şi voinţei. Ce este speranţa? . 379. Dreptatea faţă de Dumnezeu este numită „virtutea religiei”. deoarece „credinţa lucrează prin iubire” (Gal 5. Ce este prudenţa? Prudenţa dispune raţiunea ca să discearnă. care le grupează pe toate celelalte şi care constituie bazele vieţii virtuoase. speranţa şi dragostea. Care sunt principalele virtuţi umane? Sunt virtuţile denumite cardinale. ajungând până la capacitatea eventualei jertfe a propriei vieţi pentru o cauză justă. motiv şi obiect nemijlocit pe însuşi Dumnezeu. sunt purificate şi înălţate de harul divin. Care sunt virtuţile teologale? Virtuţile teologale sunt credinţa. Ce este cumpătarea? Cumpătarea moderează atracţia plăcerilor. Există virtuţi umane şi virtuţi teologale. Sunt garanţia prezenţei şi acţiunii Duhului Sfânt în facultăţile fiinţei umane. dând viaţă virtuţilor umane. Ce sunt virtuţile teologale? Sunt virtuţile care au ca origine. adevăratul nostru bine şi să aleagă mijloacele potrivite pentru a-l înfăptui. Revărsate în om prin harul sfinţitor.6). Ce este tăria? Tăria asigură fermitatea în dificultăţi şi statornicia în căutarea binelui. 1833 1804 1810-1811 1834. Ea conduce celelalte virtuţi. pentru că Dumnezeu este adevărul însuşi. care reglementează actele noastre. 383. 1839 1805 1834 1806 1835 381. 385. ele ne fac apţi să trăim în relaţie cu Sfânta Treime şi întemeiază şi animă acţiunea morală a creştinului.

inspiră şi ordonează: fără ea „nu sunt nimic” şi „nu-mi foloseşte la nimic” (1Cor 13. 389. sfatul. Se pot referi direct la Dumnezeu. Ele pot fi deosebite după obiectul lor sau după virtuţile şi poruncile cărora li se opun. plinătatea Legii.). Cristos în pătimirea sa dezvăluie pe deplin gravitatea păcatului şi îl învinge prin milostivirea sa. Ce este dragostea? Dragostea este virtutea teologală prin care îl iubim pe Dumnezeu mai presus de toate şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine din iubire faţă de Dumnezeu. El răneşte natura omului şi atentează la solidaritatea umană. puterea. Isus face din ea porunca nouă. 393. Ce sunt darurile Duhului Sfânt? Darurile Duhului Sfânt sunt dispoziţii permanente care îl fac pe om ascultător în urmarea inspiraţiilor divine. punându-ne încrederea în promisiunile lui Cristos şi sprijinindu-ne pe ajutorul harului Duhului Sfânt pentru a o merita şi a persevera până la sfârşitul vieţii pământeşti. Însuşi Dumnezeu prin cuvântul şi prin Duhul său dezvăluie păcatele noastre. care animă. bunătatea. 392. De asemenea. Secţiunea întâi. cumpătarea. ne dăruieşte adevărul conştiinţei şi speranţa iertării. bucuria. Demnitatea persoanei umane 119 1822-1829 1844 1830-1831 1845 1832 . neascultând de iubirea sa. castitatea” (Gal 5. Ele sunt şapte: înţelepciunea. Capitolul întâi 1807 1836 1808 1837 1809 1838 1812-1813 1840-1841 1813 1814-1816 1842 1817-1821 1843 388. bunăvoinţa. Ea este „legătura desăvârşirii” (Col 3. 118 Partea a treia. o faptă sau o dorinţă contrare legii veşnice” (Sfântul Augustin). modestia. Ce este păcatul? Păcatul este „un cuvânt.14) şi fundamentul celorlalte virtuţi. îngăduinţa. la aproapele sau la noi înşine. PĂCATUL 391. Tradiţia Bisericii enumeră douăsprezece: „Iubirea. evlavia şi frica de Dumnezeu. Există o diversitate de păcate? Varietatea păcatelor este mare. fidelitatea. ştiinţa. înţelegerea. 390. Ce presupune pentru noi primirea milostivirii lui Dumnezeu? Ea presupune faptul că recunoaştem greşelile. cu cuvântul. Este o jignire adusă lui Dumnezeu. răbdarea. cu fapta sau cu omisiunea. pot fi împărţite în păcate cu gândul. căindu-ne de păcate. blândeţea.Speranţa este virtutea teologală prin care noi dorim şi aşteptăm de la Dumnezeu viaţa veşnică drept fericire a noastră.22-23 Vulg. pacea. Ce sunt roadele Duhului Sfânt? Roadele Duhului Sfânt sunt perfecţiuni plăsmuite în noi ca pârgă a slavei veşnice.1-3).

Când se comite păcatul de moarte? Se comite păcatul de moarte atunci când există în acelaşi timp materia gravă. invidia. 399. care sunt: mândria. lăcomia. 396. împiedică progresele sufletului în exercitarea virtuţilor şi în practicarea binelui moral. există o anumită asemănare între comuniunea persoanelor divine şi . Acest păcat distruge în noi dragostea. care se deosebeşte în mod esenţial de păcatul de moarte. Ce sunt structurile de păcat? Sunt situaţii sociale sau instituţii contrare legii divine. înclină spre rău. expresie şi efect al păcatelor personale. 398. Dumnezeu însuşi. ne privează de harul sfinţitor şi ne conduce la moartea veşnică a iadului dacă nu ne căim. Există o responsabilitate a noastră în păcatele comise de alţii? Există această responsabilitate atunci când cooperăm la ele în mod vinovat. 120 Partea a treia. El nu rupe alianţa cu Dumnezeu. zgârcenia. În ce constă dimensiunea socială a omului? Împreună cu chemarea personală la fericire. sunt obişnuinţe perverse care. Cum proliferează păcatul în noi? Păcatul duce la obişnuinţa păcatului şi repetarea sa dă naştere viciului. ci slăbeşte dragostea. necurăţia. sau chiar gravă.1846-1848 1870 1849-1851 1871-1872 1852-1853 1873 394. fiind contrariul virtuţilor. Capitolul întâi 1854 1855-1861 1874 1862-1864 1875 1865. 400. Ce sunt viciile? Viciile. manifestă o afecţiune dezordonată faţă de bunurile create. e vrednic de pedepse purificatoare vremelnice. se comite atunci când există materie uşoară. Într-adevăr. 1876 1866-1867 1868 1869 CAPITOLUL AL DOILEA COMUNITATEA UMANĂ PERSOANA şI SOCIETATEA 401. conştiinţa deplină şi consimţământul deliberat. Este iertat în mod obişnuit prin sacramentele Botezului şi Pocăinţei sau Reconcilierii. Cum se împarte păcatul în ceea ce priveşte gravitatea? Se împarte în păcat de moarte şi lesne-iertător (venial). Viciile pot fi legate de cele şapte păcate aşa-numite capitale. 397. mânia şi lenea. Când se comite păcatul lesne-iertător? Păcatul lesne-iertător. toţi oamenii sunt chemaţi la acelaşi scop. întunecând conştiinţa. omul are dimensiunea socială drept componentă esenţială a naturii şi a vocaţiei sale. 395. dar fără conştiinţă deplină sau consimţământ total. Secţiunea întâi.

. subiectul şi scopul tuturor instituţiilor sociale. privând-o de competenţele ei. iubirea faţă de aproapele este inseparabilă de iubirea faţă de Dumnezeu. 407. atât în interiorul comunităţilor politice cât şi pe plan internaţional. 404. Ce indică principiul subsidiarităţii? Acest principiu indică faptul că o societate de ordin superior nu trebuie să intervină în viaţa internă a unei societăţi de ordin inferior. Îndeosebi. care cere şi face capabili de practicarea dreptăţii. Ce mai cere o convieţuire umană autentică? Recere să se respecte dreptatea şi justa ierarhie a valorilor. şi nu voinţa arbitrară a oamenilor. respectând principiul subsidiarităţii. 408. regimurile politice trebuie să fie determinate de decizia liberă a cetăţenilor şi trebuie să respecte principiul „statului de drept”. Ce este binele comun? Prin bine comun se înţelege ansamblul condiţiilor de viaţă socială care permit grupurilor şi indivizilor să-şi atingă perfecţiunea. 402. Comunitatea umană 121 1877-1880 1890-1891 1881-1882 1892-1893 1883-1885 1894 1886-1889 1895-1896 PARTICIPAREA LA VIAŢA SOCIALĂ 405. Legile nedrepte şi măsurile contrare ordinii morale nu obligă în conştiinţă. cum ar fi familia şi comunitatea civică îi sunt necesare. pentru a obţine schimbări sociale care să fie realmente în slujba oricărei persoane şi a întregii persoane. Care este raportul între persoană şi societate? Persoana este şi trebuie să fie principiul. Această autoritate îşi găseşte fundamentul în natura umană. acolo unde păcatul perverteşte climatul social trebuie să se facă apel la convertirea inimilor şi la harul lui Dumnezeu. pacea şi securitatea tuturor. 403. ci trebuie mai degrabă să o susţină în caz de necesitate.fraternitatea pe care oamenii trebuie să o instaureze între ei în adevăr şi în dragoste. Ce presupune binele comun? Binele comun presupune: respectarea şi promovarea drepturilor fundamentale ale persoanei. dezvoltarea bunurilor spirituale şi vremelnice ale persoanelor şi ale societăţii. De aceea. Când este exercitată autoritatea în mod legitim? Autoritatea este exercitată în mod legitim atunci când acţionează pentru binele comun şi pentru a-l obţine foloseşte mijloace permise din punct de vedere moral. care să asigure ordinea şi să contribuie la realizarea binelui comun. Anumite societăţi. este cea mai mare poruncă socială. Sunt utile şi alte asociaţii. deoarece corespunde ordinii stabilite de Dumnezeu. în care legea este suverană. Pe ce se întemeiază autoritatea în societate? Orice comunitate umană are nevoie de o autoritate legitimă. Dragostea. 406. precum şi să se subordoneze dimensiunile materiale şi instinctive dimensiunilor interioare şi spirituale.

409. Unde se realizează în mod mai relevant binele comun? Realizarea cea mai completă a binelui comun se găseşte în acele comunităţi politice care apără şi promovează binele cetăţenilor şi al grupurilor intermediare, fără a uita binele universal al familiei umane. 410. Cum participă omul la realizarea binelui comun? Fiecare om, în funcţie de locul şi rolul pe care îl ocupă, participă la promovarea binelui comun, respectând legile drepte şi implicându-se în domeniile care recer asumarea unei responsabilităţi personale, cum ar fi grija faţă de propria familie şi angajarea în munca proprie. Cetăţenii trebuie, pe cât este posibil, să ia parte activă la viaţa publică.
122 Partea a treia, Secţiunea întâi, Capitolul al doilea
1897-1902 1918-1920 1901 1903-1904 1921-1922 1905-1906 1924 1907-1909 1925 1910-1912 1927 1913-1917 1926

DREPTATEA SOCIALĂ 411. Cum asigură societatea dreptatea socială? Societatea asigură dreptatea socială atunci când respectă demnitatea şi drepturile persoanei, scop propriu al aceleiaşi societăţi. De asemenea, societatea urmăreşte dreptatea socială, care este legată de binele comun şi exercitarea autorităţii, atunci când realizează condiţiile ce permit asociaţiilor şi indivizilor să obţină ceea ce au dreptul. 412. Pe ce se întemeiază egalitatea dintre oameni? Toţi oamenii se bucură de o demnitate egală şi de drepturi fundamentale, deoarece, creaţi după chipul Dumnezeului unic şi înzestraţi cu acelaşi suflet raţional, au aceeaşi natură şi origine şi sunt chemaţi în Cristos, unicul mântuitor, la aceeaşi fericire veşnică. 413. Cum trebuie evaluate inegalităţile dintre oameni? Există inegalităţi nedrepte, economice şi sociale, care lovesc milioane de fiinţe umane; ele sunt în contradicţie făţişă cu evanghelia, contrare dreptăţii, demnităţii persoanelor, păcii. Dar există şi diferenţe între oameni cauzate de diferiţi factori, care intră în planul lui Dumnezeu. Într-adevăr, el vrea ca fiecare să primească de la alţii ceea ce are nevoie, iar cei care au „talanţi” deosebiţi să-i împartă cu ceilalţi. Aceste diferenţe încurajează şi adesea obligă persoanele la mărinimie, la bunăvoinţă şi la împărtăşire şi incită culturile să se îmbogăţească reciproc. 414. Cum se exprimă solidaritatea umană? Solidaritatea, care provine din fraternitatea umană şi creştină, se exprimă înainte de toate în repartizarea justă a bunurilor, în remunerarea corectă a muncii şi în angajarea pentru o ordine socială mai dreaptă. Virtutea solidarităţii realizează şi împărtăşirea bunurilor spirituale ale credinţei, mai importante decât cele materiale.
Comunitatea umană 123
1928-1933

1943-1944 1934-1935 1945 1936-1938 1946-1947 1939-1942 1948

CAPITOLUL AL TREILEA

MÂNTUIREA LUI DUMNEZEU: LEGEA ŞI HARUL LEGEA MORALĂ 415. Ce este legea morală? Legea morală este lucrarea înţelepciunii divine. Ea prescrie omului căile, normele de conduită care conduc la fericirea promisă şi interzice căile ce îndepărtează de Dumnezeu. 416. În ce constă legea morală naturală? Legea naturală, înscrisă de Creator în inima fiecărui om, constă într-o participare la înţelepciunea şi la bunătatea lui Dumnezeu şi exprimă simţul moral originar, care îi permite omului să discearnă, prin raţiune, binele şi răul. Ea este universală şi neschimbătoare şi pune bazele obligaţiilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei, ca şi ale comunităţii umane şi chiar ale legii civile. 417. Este percepută de toţi această lege? Din cauza păcatului, legea naturală nu este percepută mereu şi de toţi cu aceeaşi claritate şi nemijlocit. Pentru aceasta, Dumnezeu „a scris pe tablele Legii ceea ce oamenii nu reuşeau să citească în inimile lor” (Sfântul Augustin). 418. Ce raport este între legea naturală şi legea veche? Legea veche este primul stadiu al legii revelate. Ea exprimă multe adevăruri care sunt, din punct de vedere natural, accesibile raţiunii şi care se găsesc în felul acesta afirmate şi autentificate în alianţele mântuirii. Prescrierile sale morale, care sunt rezumate în cele zece porunci, pun fundamentul vocaţiei omului, interzic ceea ce este contrar iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele şi stabilesc ceea ce îi este esenţial. 419. Cum se încadrează legea veche în planul mântuirii? Legea veche permite cunoaşterea multor adevăruri accesibile raţiunii, arată ceea ce trebuie sau nu trebuie făcut şi, mai ales, aşa cum face un pedagog înţelept, pregăteşte şi dispune la convertire şi la primirea evangheliei. Totuşi, deşi este sfântă, spirituală şi bună,
124 Partea a treia, Secţiunea întâi, Capitolul al treilea
1950-1953 1975-1978 1954-1960 1978-1979 1960 1961-1962 1980 1963-1964 1982

legea veche este încă imperfectă, deoarece nu dă de la sine forţa şi harul Duhului pentru a o împlini. 420. Ce este legea cea nouă sau legea evanghelică? Legea cea nouă sau legea evanghelică, proclamată şi realizată de Cristos, este plinătatea şi împlinirea legii divine, naturale şi revelate. Ea este rezumată în porunca de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele şi de a ne iubi aşa cum ne-a iubit Cristos; există şi o realitate interioară

omului: harul Duhului Sfânt care face posibilă o asemenea iubire. Este „legea libertăţii” (Iac 1,25), pentru că ne face să acţionăm în mod spontan sub impulsul dragostei. „Legea cea nouă este îndeosebi acelaşi har al Duhului Sfânt, care este dăruit celor care cred în Cristos” (Sfântul Toma de Aquino). 421. Unde se găseşte legea cea nouă? Legea cea nouă se găseşte în toată viaţa şi predicarea lui Cristos şi în cateheza morală a apostolilor: predica de pe munte este principala ei expresie. HAR şI ÎNDREPTĂŢIRE 422. Ce este îndreptăţirea? Îndreptăţirea este lucrarea prin excelenţă a iubirii lui Dumnezeu. Este acţiunea milostivă şi gratuită a lui Dumnezeu, care şterge păcatele şi ne face drepţi şi sfinţi în toată fiinţa noastră. Aceasta are loc prin harul Duhului Sfânt, care ne-a fost meritat de pătimirea lui Cristos şi ne este dăruit prin Botez. Îndreptăţirea dă început la răspunsul liber al omului, adică la credinţa în Cristos şi la colaborarea cu harul Duhului Sfânt. 423. Ce este harul care îndreptăţeşte? Harul este darul gratuit pe care Dumnezeu ni-l dă pentru a ne face părtaşi de viaţa sa trinitară şi apţi să acţionăm din iubire faţă de el. Este numit har habitual, sau sfinţitor sau îndumnezeitor, pentru că ne sfinţeşte şi ne îndumnezeieşte. Este supranatural, pentru că
Mântuirea lui Dumnezeu: legea şi harul 125
1965-1972 1983-1985 1971-1974 1986 1987-1995 2017-2020 1996-1998 2005 2021

depinde în întregime de iniţiativa gratuită a lui Dumnezeu şi depăşeşte capacităţile inteligenţei şi forţele omului. Deci scapă experienţei noastre. 424. Ce alte tipuri de har există? În afară de harul habitual, există: harurile actuale (daruri în funcţie de împrejurări); harurile sacramentale (darurile proprii fiecărui sacrament); harurile speciale sau carismele (care au ca scop binele comun al Bisericii), între care harurile stării, care însoţesc exercitarea slujirilor ecleziale şi a responsabilităţilor vieţii. 425. Care este raportul dintre har şi libertatea omului? Harul previne, pregăteşte şi trezeşte răspunsul liber al omului. El răspunde la aspiraţiile profunde ale libertăţii umane, o invită la cooperare şi o conduce la perfecţiune. 426. Ce este meritul? Meritul este ceea ce dă dreptul la răsplată pentru o acţiune bună. Faţă de Dumnezeu, omul, în sine, nu poate merita nimic, de vreme ce a primit totul de la el în mod gratuit. Totuşi, Dumnezeu îi dă posibilitatea de a obţine merite prin unirea cu dragostea lui Cristos, izvor al meritelor noastre în faţa lui Dumnezeu. De aceea, meritele

îşi va avea împlinirea în învierea finală a celor drepţi. De ce intervine magisteriul Bisericii în domeniul moral? Pentru că este datoria magisteriului Bisericii să predice credinţa care trebuie crezută şi practicată în viaţă. Care sunt poruncile Bisericii? Ele sunt: 1) Să participi la Liturghie duminica şi în celelalte sărbători de poruncă şi să te abţii de la munci şi activităţi care ar putea să împiedice sfinţirea acestor zile. precum şi bunurile vremelnice potrivite pentru noi conform planului lui Dumnezeu. Drumul de sfinţire a creştinului. în care Dumnezeu va fi totul în toate lucrurile. 3) Să primeşti sacramentul Euharistiei cel puţin la Paşti. 430. pentru că respectarea lor este necesară pentru mântuire. Această datorie se extinde şi la prescrierile specifice ale legii naturale.2). 2) Să-ţi mărturiseşti propriile păcate. 126 Partea a treia. Ea este plinătate a vieţii creştine şi perfecţiune a dragostei şi se realizează în unirea intimă cu Cristos şi. 432.faptelor bune trebuie să fie atribuite înainte de toate harului lui Dumnezeu şi apoi voinţei libere a omului. cu Preasfânta Treime. Suntem chemaţi cu toţii la sfinţenia creştină? Toţi credincioşii sunt chemaţi la sfinţenia creştină. de angajare morală şi de creştere a iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Secţiunea întâi. Capitolul al treilea 1999-2000 2003-2004 2023-2024 2001-2002 2006-2010 2025-2026 2010-2011 2027 2012-2016 2028-2029 BISERICA. 427. Nimeni nu poate merita harul iniţial. după propriile posibilităţi. 5) Să vii în ajutorul necesităţilor materiale ale Bisericii. în aşa fel încât viaţa sa morală să fie un cult spiritual. cel care se află la originea convertirii şi a îndreptăţirii. primeşte harul sacramentelor. MAMĂ şI ÎNVĂŢĂTOARE 429. cel puţin o dată pe an. de viaţă sacramentală. În ce mod hrăneşte Biserica viaţa morală a creştinului? Biserica este comunitatea în care creştinul primeşte cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăturile „legii lui Cristos” (Gal 6. 4) Să nu mănânci carne şi să respecţi postul în zilele stabilite de Biserică. primind sacramentul Reconcilierii. după ce a trecut prin cruce. Ce finalităţi au poruncile Bisericii? Cele cinci porunci ale Bisericii au ca scop să garanteze credincioşilor minimul indispensabil de spirit de rugăciune. harurile folositoare pentru a ne sfinţi şi pentru a ajunge la viaţa veşnică. 428. 431. se uneşte la jertfa euharistică a lui Cristos. 433. Pentru ce este indispensabilă viaţa morală a creştinilor pentru vestirea evangheliei? . Ce bunuri putem merita? Sub mişcarea Duhului Sfânt putem merita. învaţă exemplul de sfinţenie al Fecioarei Maria şi al sfinţilor. în el. pentru noi înşine şi pentru alţii.

ci omul este invitat să o regăsească în persoana învăţătorului divin. are o aureolă neagră. păzeşte poruncile”. văzând credinţa lor. Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: «Acesta spune blasfemii!» Isus. Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă. Predica de pe munte.Deoarece cu viaţa lor conformă cu Domnul Isus creştinii atrag pe oameni la credinţa în adevăratul Dumnezeu. Legea veche nu este abolită. _______________ BEATO ANGELICO. au cu toţii aureolă pentru a indica fidelitatea lor faţă de Cristos şi mărturia lor de sfinţenie în Biserică. semiascuns în dreapta. Numai unul. Urmarea lui Isus implică respectarea poruncilor. Iar Isus. imprimă în lume spiritul evangheliei şi grăbesc venirea împărăţiei lui Dumnezeu. care o împlineşte în sine însuşi.21). Imaginea din această secţiune îl reprezintă pe Isus care îi învaţă pe discipoli în aşa-numita Predică de pe munte (cf. perfecţionarea legii vechi. s-a dus acasă” (Mt 9. invitaţia adresată discipolilor de a fi sare a pământului şi lumină a lumii. pentru a sugera infidelitatea sa faţă de vestea cea bună. botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. cu arătătorul de la mâna dreaptă îndreptat spre cer. Elementele cele mai importante ale acestei învăţături sunt: fericirile. muntele indică un loc privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu. Cei doisprezece apostoli fac coroană la picioarele învăţătorului. rugăciunea Tatăl nostru. cunoscând gândurile lor. precizări cu privire la post. Cu înălţimea şi apropierea sa de cer. ia-ţi targa şi du-te la casa ta!» Atunci. a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa.16). aşezat pe stâncă asemenea unei catedre privilegiate. adăugând imediat după aceea: „Vino şi urmează-mă!” (Mt 19. edifică Biserica. prezentat de cei trei sinoptici: „Urcându-se în barcă. Vestirea împărăţiei lui Dumnezeu predicată de Isus nu a fost cuvânt gol şi inconsistent. Mântuirea lui Dumnezeu: legea şi harul 127 2030-2031 2047 2032-2040 2049-2051 2041 2048 2042-2043 2044-2046 SECŢIUNEA A DOUA CELE ZECE PORUNCI Un tânăr i-a adresat lui Isus această întrebare: „Învăţătorule. Este semnificativ în acest sens episodul paraliticului din Cafarnaum. a zis: «De ce gândiţi rău în inimile voastre? Ce este mai uşor să spun: Păcatele îţi sunt iertate. Isus învăţător. învăţătorul divin. Sulul pe care îl strânge în mâna stângă arată desăvârşirea învăţăturii sale. În acest fapt vindecarea fizică nu este altceva decât faţa vizibilă a miracolului spiritual al eliberării de păcat. ci acţiune eficace şi validă. a spus paralizatului: «Încrede-te.17. pe care el o încredinţează cu încredere apostolilor. i-a spus paralizatului: «Ridică-te. invitându-i să predice evanghelia la toate neamurile.1-7). ridicându-se. Mt 5–7). Florenţa. indică originea divină a cuvintelor sale de viaţă şi de fericire. Muzeul „San Marco”. Italia Exod . Isus i-a răspuns: „Dacă vrei să intri în viaţă. îi revelează semnificaţia deplină şi îi atestă caracterul peren. fiule! Păcatele îţi sunt iertate». A vindeca şi a ierta rămân gesturile tipice ale pedagogiei lui Isus. sau să spun: Ridică-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ». ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” (Mt 19.

căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în zadar numele lui. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar. sunt un Dumnezeu gelos. Domnul Dumnezeul tău.20. sau în apele care sunt sub pământ. care te-a scos din ţara Egiptului şi din casa robiei.2-17 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. căci eu. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar. din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine şi să nu-ţi faci chip cioplit ca . şi mă îndur până la al miilea neam de cei care mă iubesc şi păzesc poruncile mele. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine.. Deuteronom 5. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nimic ce să înfăţişeze lucrurile care sunt sus în cer sau jos pe pământ. Formula catehetică Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: 1. care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la a treia şi a patra generaţie a celor care mă urăsc..6-21 Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. care te-a scos din ţara Egiptului. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine.

Să nu ucizi. Să nu furi. Să nu pofteşti casa aproapelui tău. închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu săvârşeşti adulter. ca să o sfinţeşti. dar ziua a şaptea este zi de odihnă. Secţiunea a doua Păzeşte ziua sabatului ca să o sfinţeşti. Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar. nici servitoarea ta. 132 Partea a treia. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău. ca să trăieşti mult în ţara pe care ţi-o dă Domnul Dumnezeul tău.să te închini lui. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă. iar în ziua a şaptea s-a odihnit. Căci în şase zile a făcut Dumnezeu cerurile. nici fiul tău. . şi tot ce este în ele. Să nu săvârşeşti adulter. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău. Să nu furi. 2. nici fiica ta. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci toate muncile tale. nici tu. nici vitele tale. nici măgarul şi nici un lucru ce este al aproapelui tău. nici străinul care este în casa ta. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. nici servitoarea. pământul şi marea. nici servitorul. nici servitorul tău. Să nu ucizi. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. nici boul. să nu lucrezi în acea zi nimic.

17. Tânărului care i-a pus această întrebare. care o realizează în mod perfect în el însuşi. El. 10. Legea nu este abolită. 9. A-l urma pe Isus implică respectarea poruncilor. 8. omul este invitat să o regăsească în persoana învăţătorului divin. Iar a doua este asemenea acesteia: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt 22. Să nu ucizi. Isus îi răspunde: „Dacă vrei să intri în viaţă. Să nu doreşti nimic din ce este al aproapelui tău. Cum interpretează Isus Legea? Isus o interpretează la lumina dublei şi unicei porunci a dragostei. 6.21). trasează pentru . 3.37-40). Să nu furi. Aceste cuvinte rezumă legea dăruită de Dumnezeu poporului lui Israel în contextul alianţei încheiate prin Moise. Ce înseamnă „decalog”? Decalog înseamnă „zece cuvinte” (Ex 34. 434. ce lucru bun trebuie să fac ca să am viaţa veşnică?” (Mt 19. prezentând poruncile iubirii faţă de Dumnezeu (primele trei) şi faţă de aproapele (celelalte şapte). îi revelează semnificaţia deplină şi îi atestă caracterul peren. „Învăţătorule. respectă poruncile” şi apoi adaugă: „Vino şi urmează-mă” (Mt 19. 7. Să nu pofteşti femeia aproapelui tău. Să nu faci fapte necurate. plinătatea Legii: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta. Aceasta este cea mai mare şi cea dintâi poruncă. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ. Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui. 436. 435. Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.28). 4.Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău. 5. din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău.16). Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.

pentru că fiecare poruncă trimite la celelalte şi la tot decalogul. DIN TOT SUFLETUL TĂU ŞI DIN TOT CUGETUL TĂU” PORUNCA ÎNTÂI: EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU. fără de care nu putem face nimic. apostazia. Creştinii sunt obligaţi să-l respecte. nerecunoştinţa. necredinţa. deoarece Cristos. cu darul Duhului său şi al harului său. Cele zece porunci 133 2052-2054 2075-2076 2055 2056-2057 2058-2063 2077 2064-2068 439. Ce înseamnă afirmaţia lui Dumnezeu: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău” (Ex 20. 440. 438. ne face capabili să-l respectăm. Ce importanţă dă Biserica decalogului? Fidelă Scripturii şi exemplului lui Isus. îndoiala voluntară. De aceea. în care Dumnezeu se revelează. lâncezeala. Credinţa crede în Dumnezeu şi respinge ceea ce îi este contrar. 443. de exemplu. făcând cunoscută voinţa sa. Capitolul întâi 2069 . De ce decalogul constituie o unitate organică? Cele zece porunci constituie un ansamblu organic şi de nedespărţit. CAPITOLUL ÎNTÂI „SĂ-L IUBEŞTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA. 441.10)? Presupune: adorarea lui Dumnezeu ca stăpân peste tot ceea ce există. Ce presupune cuvântul Domnului: „Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji” (Mt 4. Dragostea îl iubeşte pe Dumnezeu mai presus de toate: aşadar trebuie respinse indiferenţa. a-i da cultul datorat în mod individual şi comunitar. schisma. poporul exprimă propria apartenenţă la Dumnezeu şi răspunde cu recunoştinţă la iniţiativa sa de iubire. a-l ruga 134 Partea a treia. lenea sau indolenţa spirituală şi ura faţă de Dumnezeu. SĂ NU-ŢI FACI CHIP CIOPLIT CA SĂ TE ÎNCHINI LUI 442. Este posibilă respectarea decalogului? Da. Care este legătura decalogului cu alianţa? Decalogul se înţelege în lumina alianţei. De ce decalogul obligă sub păcat grav? Pentru că enunţă obligaţiile fundamentale ale omului faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Speranţa aşteaptă cu încredere vederea fericită a lui Dumnezeu şi ajutorul său. 437. Biserica recunoaşte decalogului o importanţă şi o semnificaţie fundamentale. cum ar fi.poporul ales şi pentru fiecare în particular drumul unei vieţi eliberate din sclavia păcatului. SĂ NU AI ALŢI DUMNEZEI ÎN AFARĂ DE MINE. erezia. evitând disperarea şi prezumţia. care se naşte din orgoliu. Secţiunea a doua. Prin respectarea poruncilor.2)? Pentru cel credincios înseamnă să păzească şi să înfăptuiască cele trei virtuţi teologale şi să evite păcatele care li se opun. a încălca o poruncă înseamnă a încălca întreaga Lege.

vrăjitorie şi spiritism. în simonie. ba chiar şi pe diavol. o dată cunoscut. care este voinţa de a cumpăra sau a vinde realităţi spirituale.2)? Această poruncă interzice: politeismul şi idolatria. agnosticismul. nici să nu fie împiedicat. a-i oferi jertfe. banul. din anul 787). care este o deviere a cultului datorat adevăratului Dumnezeu şi care se exprimă şi în diferitele forme de divinaţie. în sacrilegiu. magie. 444.2079 2072-2073 2081 2074 2082 2083-2094 2133-2134 2095-2105 2135-2136 cu expresii de laudă. mai ales Euharistia. care respinge existenţa lui Dumnezeu. în privat sau în public. Ce interzice Dumnezeu atunci când porunceşte: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de mine” (Ex 20. în unire cu jertfa desăvârşită a lui Cristos.” 135 2104-2109 2137 2110-2128 2138-2140 2129-2132 2141 deoarece se întemeiază pe misterul Fiului lui Dumnezeu făcut om. să acţioneze în conformitate cu ea.. . Nu este vorba de o adorare a imaginii. În ce mod realizează persoana dreptul propriu de a-i aduce cult lui Dumnezeu în adevăr şi în libertate? Fiecare om are dreptul şi obligaţia morală să caute adevărul. demnitatea persoanei umane cere ca. nimeni să nu fie forţat să acţioneze împotriva propriei conştiinţe. în limitele juste ale ordinii publice. 446. „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău. a menţine promisiunile şi voturile făcute lui. în ceea ce priveşte religia. superstiţia. În acelaşi timp. ateismul. Începând de la întruparea Fiului lui Dumnezeu. întemeindu-se adesea pe o falsă concepţie a autonomiei umane. ci de o venerare a celui care este reprezentat în ea: Cristos. în care Dumnezeul transcendent se face vizibil. cultul creştin al imaginilor sacre este justificat (aşa cum afirmă cel de-al doilea Conciliul din Niceea. îngerii şi sfinţii. în mod individual sau în formă asociativă. să-l îmbrăţişeze şi să-l păzească în mod fidel. puterea. 445. de mulţumire şi de implorare. aducând lui Dumnezeu un cult autentic. impietatea care se exprimă în ispitirea lui Dumnezeu prin cuvinte sau fapte. în special în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu şi Biserica sa şi.. care divinizează o creatură.3) interzice cultul imaginilor? În Vechiul Testament prin această poruncă se interzicea reprezentarea Dumnezeului absolut transcendent. Porunca lui Dumnezeu: „Să nu-ţi faci chip cioplit…” (Ex 20. Fecioara Maria. care profanează persoane sau lucruri sacre. pentru care nu se poate şti nimic despre Dumnezeu şi care cuprinde indiferentismul şi ateismul practic. mai ales cea spirituală a propriei vieţi.

trebuie evitate abuzul de a face apel la numele lui Dumnezeu pentru a justifica o crimă şi orice folosire nepotrivită a numelui său. a devenit. De ce Dumnezeu „a binecuvântat ziua de odihnă şi a sfinţito” (Ex 20. 449. Cum se comportă Isus faţă de ziua de sâmbătă? Isus recunoaşte sfinţenia zilei de sâmbătă şi. sub jurământ. blestemele şi infidelitatea faţă de promisiunile făcute în numele lui Dumnezeu. Cum se respectă sfinţenia numelui lui Dumnezeu? Numele sfânt al lui Dumnezeu se respectă prin invocarea. ca „ziua a opta”. 452.27). Aşadar. pentru creştini. sâmbăta a fost înlocuită de duminică? Pentru că duminica este ziua învierii lui Cristos. „Nu juraţi nici pe Creator. Secţiunea a doua. 453. inaugurată cu învierea lui Cristos. ca martor al unei minciuni. sau a viola promisiunea făcută sub jurământ. Capitolul întâi 2142-2149 2160-2162 2150-2151 2163-2164 2152-2155 2168-2172 2189 451. cu autoritatea sa divină. cum este înjurătura. ea aminteşte de prima creaţie. nici pe creatură. în care el. precum şi eliberarea Israelului din sclavia Egiptului şi a alianţei pe care Dumnezeu a încheiat-o cu poporul său. Sunt . PORUNCA A TREIA: ADU-ŢI AMINTE SĂ SFINŢEşTI ZIUA DOMNULUI 450. Astfel. îi dă o interpretare autentică: „Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă” (Mc 2. pentru creştini. o promisiune cu intenţia de a nu o ţine. care prin natura sa este un păcat grav. Ca „prima zi a săptămânii” (Mc 16. decât în adevăr. Ce este sperjurul? Sperjurul înseamnă a face. dacă este nevoie şi cu respect” (Sfântul Ignaţiu de Loyola). binecuvântarea.11)? Pentru că în ziua de odihnă se comemorează odihna lui Dumnezeu în ziua a şaptea a creaţiei. care este însuşi adevărul. duce la împlinire adevărul spiritual al sâmbetei iudaice şi vesteşte odihna veşnică a omului în Dumnezeu. Din care motive. 448.PORUNCA A DOUA: SĂ NU SPUI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU ÎN ZADAR 447. Este un păcat grav împotriva lui Dumnezeu care este mereu fidel faţă de promisiunile sale. De este interzis jurământul fals? Pentru că în felul acesta este chemat în cauză Dumnezeu. Cum se sfinţeşte duminica? Creştinii sfinţesc duminica şi celelalte sărbători de poruncă participând la Euharistia Domnului şi abţinându-se de la acele activităţi care îi împiedică să dea cult lui Dumnezeu şi tulbură bucuria proprie a zilei Domnului sau destinderea necesară a minţii şi a trupului. semnifică noua creaţie. cu Paştele său. prima dintre toate zilele şi dintre toate sărbătorile: ziua Domnului. 136 Partea a treia.2). care urmează după sâmbătă. lauda şi preamărirea sa.

familia devine Biserică domestică. Puterile publice trebuie să respecte. Care sunt obligaţiile copiilor faţă de părinţi? Faţă de părinţi. recunoştinţă. supunere şi ascultare. Capitolul al doilea 2196-2200 2247-2248 . moralitatea publică. respectând principiul subsidiarităţii. Între membrii unei familii se stabilesc relaţii personale şi responsabilităţi primordiale. îndeosebi în favoarea bolnavilor şi a bătrânilor. 457. 456. la creşterea armoniei şi sfinţeniei întregii vieţi familiale. Care este natura familiei în planul lui Dumnezeu? Un bărbat şi o femeie uniţi în căsătorie formează împreună cu copiii lor o familie.permise activităţile legate de necesităţile familiale sau de servicii de mare utilitate socială. copiii trebuie să aibă respect (evlavie filială). de speranţă şi de iubire. Ce obligaţii are societatea faţă de familie? Societatea are obligaţia de a susţine şi consolida căsătoria şi familia. contribuind astfel.” 137 2173 2174-2176 2190-2191 2177-2185 2192-2193 2186-2188 2194-2195 CAPITOLUL AL DOILEA „SĂ-L IUBEŞTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI” PORUNCA A PATRA: CINSTEşTE PE TATĂL TĂU şI PE MAMA TA CA SĂ-ŢI FIE ŢIE BINE şI SĂ TRĂIEşTI MULT PE PĂMÂNT 455. drepturile părinţilor şi prosperitatea domestică. În Cristos. Atunci când părinţii s-ar afla în situaţii de lipsă. familială. culturală şi socială. Pentru ce este important ca duminica să fie recunoscută legal ca zi de sărbătoare? Pentru ca tuturor să le fie dată posibilitatea reală de a se bucura de odihnă suficientă şi de timp liber care să le permită să se îngrijească de viaţa religioasă. să ocrotească şi să favorizeze adevărata natură a căsătoriei şi a familiei. pentru că este comunitate de credinţă. 458. tăcere şi studiu. „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău. 459. viaţa de familie şi sănătatea. cu condiţia să nu creeze obişnuinţe care prejudiciază sfinţirea duminicii. Viaţa de familie este o iniţiere la viaţa societăţii. 454. pentru binele nostru.. de a dispune de un timp propice pentru meditaţie. Căsătoria şi familia sunt orânduite pentru binele soţilor şi pentru procrearea şi educarea copiilor. Ce loc ocupă familia în societate? Familia este celula originară a societăţii umane şi precedă orice recunoaştere din partea autorităţii publice. şi prin relaţiile bune dintre fraţi şi surori.. reflecţie. Secţiunea a doua. Dumnezeu a instituit familia şi a înzestrat-o cu constituţia ei fundamentală. Principiile şi valorile familiale constituie fundamentul vieţii sociale. de a se dedica faptelor de binefacere. Ce porunceşte porunca a patra? Ea porunceşte să-i cinstim şi să-i respectăm pe părinţii noştri şi pe cei pe care Dumnezeu i-a investit cu autoritatea sa. de 138 Partea a treia.

cateheza familială şi participarea la viaţa eclezială. legile. Cum îi educă părinţii pe copiii lor la credinţa creştină? Îndeosebi cu exemplul. Aceasta presupune „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 139 2221-2231 2252-2253 2232-2233 2234-2237 2254 2238-2241 2255 iubirea şi slujirea patriei. nu sunt absolute. în conştiinţă. chiar în viaţa consacrată sau în slujirea preoţească. fiecare trebuie să caute interesul comunităţii. în orice stare de viaţă. 463. Care sunt obligaţiile părinţilor faţă de copii? Părtaşi la paternitatea divină. şi nu propriul interes. au misiunea de a-i educa în credinţa creştină. Ei au obligaţia de a-i iubi şi a-i respecta pe copii ca persoane şi ca fii ai lui Dumnezeu şi de a se îngriji. Când nu trebuie să asculte cetăţeanul de autorităţile civile? Cetăţeanul nu trebuie. alegând pentru ei o şcoală potrivită şi ajutându-i cu sfaturi prudente în alegerea profesiunii şi a stării de viaţă.29). . o justă ierarhie a valorilor. iubindu-l: „Cine îşi iubeşte tatăl sau mama mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine. 464. Care sunt obligaţiile cetăţenilor faţă de autorităţile civile? Cei care sunt supuşi autorităţii trebuie să-i considere pe superiorii lor ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu. părinţii sunt pentru copii primii responsabili ai educaţiei şi primii vestitori ai credinţei. de nevoile lor materiale şi spirituale. pentru că prima vocaţie a creştinului este de a-l urma pe Isus. 461. rugăciunea.37). să asculte atunci când legile autorităţilor civile se opun la exigenţele ordinii morale: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu decât de oameni” (Fap 5. 460.2201-2205 2249 2207-2208 2209-2213 2250 2214-2220 2251 boală. apărarea ţării şi dreptul la o critică mereu constructivă. În exercitarea autorităţii. 462. copiii adulţi le datorează ajutorul lor moral şi material. Legăturile familiale sunt un bine absolut? Legăturile familiale. de singurătate sau de bătrâneţe. respectând drepturile fundamentale ale omului. Cum trebuie exercitată autoritatea în diferitele domenii ale vieţii sociale? Trebuie exercitată întotdeauna ca o slujire. dreptul şi datoria de a vota. Părinţii trebuie să favorizeze cu bucurie urmarea lui Isus din partea copiilor lor. cine îşi iubeşte fiica sau fiul mai mult decât pe mine nu este vrednic de mine” (Mt 10. pe cât posibil. 465. dreptatea distributivă şi principiul subsidiarităţii. oferindu-le colaborarea leală pentru buna funcţionare a vieţii publice şi sociale. plătirea impozitelor. şi trebuie să se inspire în deciziile sale din adevărul despre Dumnezeu. chiar dacă sunt importante. Îndeosebi. despre om şi despre lume.

autoritatea se va limita la aceste mijloace. aplicată de o autoritate publică legitimă. ea nu trebuie să ducă la o folosire a violenţei mai mare decât este necesară. Pentru ce trebuie respectată viaţa umană? Pentru că este sacră. Nimănui nu-i este permis să distrugă în mod direct o fiinţă umană nevinovată. deoarece este o ofensă gravă adusă iubirii juste faţă de Dumnezeu. Capitolul al doilea 2242-2243 2256 2258-2262 2320 2263-2265 2266 2267 pentru că acestea corespund mai bine condiţiilor concrete ale binelui comun. eutanasia directă. pentru că fiinţa umană. De ce nu se împotriveşte acestei norme legitima apărare a persoanelor şi a societăţii? Deoarece prin legitima apărare se realizează alegerea de a apăra şi de a valorifica dreptul la viaţa proprie sau a altuia. Astăzi. faţă de sine şi faţă de aproapele: cât priveşte responsabilitatea. poate fi şi o obligaţie gravă. voit ca scop şi ca mijloc. avortul direct. pentru cel care are responsabilitate faţă de viaţa altuia. Încă de la începutul său. ea presupune acţiunea creatoare a lui Dumnezeu şi rămâne pentru totdeauna într-o relaţie specială cu Creatorul.PORUNCA A CINCEA: SĂ NU UCIZI 466. care constă în a pune capăt vieţii persoanelor cu handicap. nici pe cel drept” (Ex 23. 140 Partea a treia. sub pedeapsa excomunicării. de a contribui la corectarea celui vinovat. de a apăra ordinea publică şi siguranţa persoanelor. 469. şi nu alegerea de a ucide. Ce pedeapsă se poate aplica? Pedeapsa aplicată trebuie să fie proporţională cu gravitatea delictului. ca urmare a posibilităţii de care dispune statul pentru a reprima delictul făcându-l inofensiv pe vinovat. 468. ea poate fi agravată din cauza scandalului sau atenuată de tulburări psihice deosebite sau de temeri . dacă nu chiar practic inexistente” (Evangelium vitae). 470. Totuşi. trebuie respectată şi ocrotită în mod absolut în integritatea sa. printr-o faptă sau prin omiterea unei acţiuni datorate. cazurile de necesitate absolută de pedeapsă cu moartea „sunt foarte rare. sinuciderea şi cooperarea voluntară la ea. Legitima apărare. La ce foloseşte o pedeapsă? O pedeapsă. precum şi cooperarea la avort. Atunci când mijloacele nesângeroase sunt suficiente. sunt mai conforme cu demnitatea persoanei şi nu-i iau definitiv vinovatului posibilitatea de a se corecta.7). are scopul de a repara dezordinea introdusă de greşeală. unicul său scop. 467. Ce interzice porunca a cincea? Porunca a cincea interzice cele ce se împotrivesc în mod grav legii morale: omuciderea directă şi voluntară şi cooperarea la ea. încă de la zămislire. acest lucru fiind în mod grav contrar demnităţii persoanei şi sfinţeniei Creatorului: „Să nu ucizi pe cel nevinovat. Secţiunea a doua. bolnave sau aproape de moarte.

cu acordul donatorului şi fără riscuri excesive pentru el.grave. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 141 2268-2283 2321-2326 2278-2279 2273-2274 473. sunt legitime folosirea de analgezice. 476. alcool. se evită respectând sufletul şi trupul persoanei. sterilizarea directă. 478. Ce obligaţie avem faţă de trup? Trebuie să avem o grijă raţională faţă de sănătatea fizică. Care practici nu respectă integritatea corporală a persoanei umane? Ele sunt: răpirile şi sechestrele de persoane. se comite un păcat grav. între care cei zămisliţi şi încă nenăscuţi. încă de la zămislire. Când sunt legitime din punct de vedere moral experimentele ştiinţifice. Dacă în mod deliberat alţii sunt împinşi să păcătuiască în mod grav. fără riscuri disproporţionate pentru viaţa şi integritatea fizică şi psihică a subiecţilor. Pentru actul nobil de donare a organelor după moarte trebuie să fie constatată în mod deplin moartea reală a donatorului. adică la folosirea de proceduri medicale excesive şi fără speranţă raţională într-un rezultat pozitiv. Atunci când statul nu depune toate eforturile în slujba drepturilor tuturor şi îndeosebi ale celor mai slabi. evitând totuşi cultul trupului şi orice fel de excese. 471. 477. şi renunţarea „la înverşunarea terapeutică”. tortura. Ce proceduri medicale sunt permise. violenţele. şi abuzul în mâncare. atunci când moartea este considerată iminentă? Îngrijirile care sunt de obicei datorate unei persoane bolnave nu pot fi întrerupte în mod legitim. înainte şi după moarte? Transplantul de organe este acceptabil din punct de vedere moral. proprie şi a altuia. este un element constitutiv al societăţii civile şi al legislaţiei sale. 474. În schimb. De asemenea. terorismul. sunt ameninţate înseşi fundamentele unui stat de drept. Sunt permise transplantul şi donarea de organe. informaţi cum se cuvine şi care-şi dau acordul. Cum se evită scandalul? Scandalul. Pentru ce societatea trebuie să ocrotească orice embrion? Dreptul inalienabil la viaţă al oricărui individ uman. Care este grija datorată celor muribunzi? Muribunzii au dreptul de a trăi cu demnitate ultimele momente ale . care constă în a face pe alţii să comită un rău. 475. Amputările şi mutilările unei persoane sunt permise din punct de vedere moral numai pentru scopuri terapeutice indispensabile persoanei respective. medicale sau psihologice cu persoane sau cu grupuri umane? Sunt legitime din punct de vedere moral dacă sunt în slujba binelui integral al persoanei şi al societăţii. trebuie evitate folosirea stupefiantelor. care provoacă daune foarte grave sănătăţii şi vieţii umane. 472. care nu au ca scop moartea. tabac şi medicamente.

Ce cere Domnul de la fiecare persoană în ceea ce priveşte pacea? Domnul. cărora le revine şi dreptul de a impune cetăţenilor obligaţia apărării naţionale. grija de a nu cauza rele mai grave. „rodul dreptăţii” (Is 32. . mai ales cu sprijinul rugăciunii şi sacramentelor care pregătesc pentru întâlnirea cu Dumnezeul cel viu. chiar şi în caz de război. Ea cere să fie trataţi în mod uman necombatanţii.vieţii lor pământeşti. Capitolul al doilea 2284-2287 2288-2291 2292-2295 2296 2297-2298 2299 479. cui îi revine evaluarea riguroasă a acestor condiţii? Ea revine aprecierii prudente a guvernanţilor. care este dorinţa de răzbunare pentru răul primit. Când este permisă din punct de vedere moral folosirea forţei militare? Folosirea forţei militare este justificată din punct de vedere moral de prezenţa simultană a următoarelor condiţii: certitudinea că a fost cauzată o daună de durată. cere pacea inimii şi denunţă imoralitatea mâniei. sunt păcate grave împotriva dragostei. 482. care este cerută pentru respectarea şi dezvoltarea vieţii umane. comunicarea liberă între fiinţele umane. nu este o simplă absenţă a războiului sau echilibrul forţelor contrastante. rămânând neatins dreptul personal la obiecţia de conştiinţă. Ce anume cere pacea în lume? Ea recere împărţirea egală şi ocrotirea bunurilor persoanelor.17) şi efectul dragostei. 484. Secţiunea a doua. condiţii de succes bine întemeiate. care proclamă „fericiţi făcătorii de pace” (Mt 5. Aceste atitudini. practicarea asiduă a dreptăţii şi a fraternităţii. gravă şi sigură.9). Cum trebuie să fie tratate trupurile răposaţilor? Trupurile răposaţilor trebuie să fie tratate cu respect şi dragoste. ţinând cont de puterea pe care o au astăzi mijloacele de distrugere. Ce este pacea în lume? Pacea în lume. ineficacitatea oricărei alternative paşnice. Pacea pământească este imagine şi rod al păcii lui Cristos. ci este „liniştea ordinii” (Sfântul Augustin). 142 Partea a treia. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 143 2300-2301 2302-2303 2304-2305 2304 2307-2308 2307-2310 2309 485. care trebuie realizată prin altă formă de slujire adusă comunităţii umane. 480. ce cere legea morală? Legea morală rămâne mereu valabilă. 481. soldaţii răniţi şi prizonierii. care duce la a dori răul pentru aproapele. dacă sunt voluntare şi acceptate în ce priveşte lucrurile de mare importanţă. respectarea demnităţii persoanelor şi popoarelor. şi a urii. 483. În caz de ameninţare de război. Incinerarea lor este permisă dacă este făcută fără a pune în discuţie credinţa în învierea trupurilor. În caz de război.

realizând castitatea conjugală. 144 Partea a treia. Castitatea este o virtute morală. Ce trebuie făcut pentru a evita războiul? Trebuie să se facă tot ceea ce este posibil în mod raţional pentru a evita în orice mod războiul. fiecare după natura . mai ales economice şi sociale. rugăciunea. Sexualitatea devine cu adevărat umană atunci când este integrată în mod corect în relaţia de la persoană la persoană. practicarea unei asceze adaptate la diferitele situaţii. discriminările etnice şi religioase. cunoaşterea de sine. Trebuie condamnate distrugerile în masă ca şi exterminarea unui popor sau a unei minorităţi etnice. Secţiunea a doua. Ce datorie are persoana umană faţă de propria identitate sexuală? Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie. ajutorul sacramentelor. 489. Ce este castitatea? Castitatea este integrarea pozitivă a sexualităţii în persoană. un dar al lui Dumnezeu. un mod eminent de a se dedica mai uşor lui Dumnezeu cu inimă neîmpărţită. 492. În ce mod sunt chemaţi cu toţii la trăirea castităţii? Toţi. date fiind relele şi nedreptăţile pe care le provoacă. care sunt păcate foarte grave: există obligaţia din punct de vedere moral de a se opune ordinelor celui care le comandă. Capitolul al doilea 2312-2314 2328 2315-2317 2327-2330 2331-2336 2392-2393 2337-2338 2339-2341 490. recunoscându-i importanţa pentru întreaga persoană. 488. Care sunt mijloacele care ajută la trăirea castităţii? Sunt numeroase mijloace la îndemână: harul lui Dumnezeu. neîncrederea. o ascultare oarbă nu este suficientă pentru a scuza pe cei care li se supun. care face ca pasiunile să fie conduse de către raţiune. orgoliul şi spiritul de răzbunare. trăind castitatea în continenţă. nedreptăţile. Revine fiecăruia să accepte propria identitate sexuală. este necesară o educaţie integrală şi permanentă care se realizează în etape de creştere treptată. urmându-l pe Cristos model de castitate. specificitatea şi complementaritatea. exercitarea virtuţilor morale. Ce anume presupune virtutea castităţii? Ea presupune dobândirea stăpânirii de sine. Îndeosebi. În acest scop. alţii. sunt chemaţi să ducă o viaţă curată conform stării proprii: unii trăind în feciorie sau în celibatul consacrat. dacă sunt căsătoriţi. PORUNCA A şASEA: SĂ NU FACI FAPTE NECURATE 487. un rod al Duhului.Acţiunile contrare în mod deliberat dreptului naţiunilor şi dispoziţiile care le impun sunt crime. 491. invidia. un har. ca expresie a libertăţii umane finalizată în dăruirea de sine. Ceea ce se face pentru a elimina aceste şi alte dezordini ajută la construirea păcii şi la evitarea războiului. trebuie evitată acumularea şi comerţul de arme care nu sunt reglementate cum se cuvine de puterile legitime. cu demnitate personală egală şi a înscris în el vocaţia iubirii şi a comuniunii. dacă nu sunt căsătoriţi. 486. îndeosebi a virtuţii cumpătării. Care sunt principalele păcate împotriva castităţii? Sunt păcate în mod grav contrare castităţii.

cu legi adecvate. nu din egoism. adică prin abstinenţa periodică şi recurgerea la perioadele nefertile. interzice toate păcatele împotriva castităţii? Deşi în textul biblic al decalogului se citeşte „să nu săvârşeşti adulter” (Ex 20. aceste acte sunt un atentat şi mai grav împotriva integrităţii lor fizice şi morale. şi-ar propune. deşi spune „să nu săvârşeşti adulter”. instaurând astfel o stăpânire a tehnicii asupra . Ce semnificaţie are actul conjugal? Actul conjugal are o dublă semnificaţie: de unire (dăruirea reciprocă a soţilor) şi procreatoare (deschiderea spre transmiterea vieţii). sunt: unitatea. să împiedice procrearea. atât în vederea actului conjugal. pentru a-i proteja mai ales pe minori şi pe cei mai slabi. actele homosexuale. este în mod obiectiv conformă cu moralitatea atunci când este realizată de către soţi fără impuneri externe. sterilizarea directă sau contracepţia – care. 494. răspândirea unora dintre ofensele grave la adresa castităţii amintite mai sus. Care sunt mijloacele imorale pentru reglementarea naşterilor? Este în mod intrinsec imorală orice acţiune – cum ar fi. 499. violul. 495. De ce sunt imorale inseminarea şi fecundarea artificială? Sunt imorale pentru că disociază procrearea de actul prin care soţii se dăruiesc reciproc. tradiţia Bisericii urmează în ansamblu învăţăturile morale ale Vechiului şi Noului Testament şi consideră că porunca a şasea înglobează toate păcatele împotriva castităţii. excluzând una sau alta dintre ele. Nimeni nu trebuie să rupă legătura inseparabilă pe care Dumnezeu a voit-o între cele două semnificaţii ale actului conjugal.propriului obiect: adulterul. Aceste păcate sunt expresie a viciului necurăţiei. 493. de exemplu. Care este datoria autorităţilor civile faţă de castitate? Deoarece sunt ţinute să promoveze respectarea demnităţii persoanei. Care sunt bunurile iubirii conjugale. spre care este orânduită sexualitatea? Bunurile iubirii conjugale. care pentru cei botezaţi este sfinţită de sacramentul Căsătoriei.14). ele trebuie să contribuie la crearea unui ambient favorabil castităţii. pornografia. prostituţia. chiar împiedicând. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 145 2340-2347 2348-2350 2394 2351-2359 2396 2336 2354 2360-2361 2397-2398 496. 497. Dacă sunt comise asupra minorilor. care reprezintă unul dintre aspectele paternităţii şi maternităţii responsabile. Când este morală reglementarea naşterilor? Reglementarea naşterilor. 498. De ce porunca a şasea. indisolubilitatea şi deschiderea spre fecunditate. masturbarea. fidelitatea. ci din motive serioase şi cu metode conforme criteriilor obiective ale moralităţii. ca scop sau ca mijloc. cât şi în desfăşurarea lui sau în desfăşurarea consecinţelor sale naturale. desfrâul.

prin practicarea dreptăţii şi a dragostei. 500. care cuprinde conduita corectă în activitatea economică şi în viaţa socială şi politică. 505. vegetale şi animale care sunt în univers. unirea liberă (convieţuirea. Nu există un drept de a avea copii („copilul datorat. Ce pot să facă soţii atunci când nu au copii? Atunci când darul copilului nu le este acordat. legaţi între ei prin căsătorie şi cu dreptul exclusiv de a deveni părinţi numai unul împreună cu celălalt. Care este scopul proprietăţii private? Scopul proprietăţii private este garantarea libertăţii şi demnităţii fiecărei persoane. cu orice preţ”). Ce stabileşte porunca a şaptea? Porunca a şaptea stabileşte respectarea bunurilor altuia. cu grijă deosebită faţă de speciile ameninţate de dispariţie. repararea nedreptăţii comise şi restituirea a ceea ce s-a furat. darul cel mai mare al căsătoriei. a cumpătării şi a solidarităţii. 506. dreptul şi obligaţia muncii umane. concubinajul). Îndeosebi cere respectarea promisiunilor făcute şi a contractelor încheiate. după ce au epuizat formele medicale legitime. Există în schimb dreptul copilului de a fi rod al actului conjugal al părinţilor săi şi dreptul de a fi respectat ca persoană din momentul conceperii sale. 504. inseminarea şi fecundarea heterologă. pot să arate generozitatea lor prin încredinţare sau adopţie. respectarea integrităţii creaţiei. Biserica îşi întemeiază pe această poruncă doctrina sa socială. Cum trebuie considerat un copil? Copilul este un dar al lui Dumnezeu. . De asemenea. Ce spune porunca a şaptea? Ea enunţă destinaţia şi împărţirea universală şi proprietatea privată a bunurilor şi respectarea persoanelor. Astfel se realizează o fecunditate spirituală preţioasă. actul sexual înainte sau în afara căsătoriei. prin recurgerea la tehnici care implică o persoană străină de cuplul conjugal. divorţul. Secţiunea a doua. poligamia.originii şi asupra destinului persoanei umane. soţii. Capitolul al doilea 2362-2367 2368-2369 2399 2370-2372 2373-2377 2378 501. lezează dreptul copilului de a se naşte dintr-un tată şi dintr-o mamă cunoscuţi de el. iubirea faţă de cei săraci. sau făcând servicii semnificative în favoarea aproapelui. a bunurilor lor şi a integrităţii creaţiei. Care sunt ofensele aduse demnităţii căsătoriei? Ele sunt: adulterul. ajutând-o să satisfacă nevoile fundamentale proprii ale celor de care este responsabilă şi ale altora care trăiesc în necesitate. incestul. prin folosirea prudentă şi moderată a resurselor minerale. 146 Partea a treia. În ce condiţii există dreptul la proprietatea privată? Dreptul la proprietatea privată există cu condiţia să fie dobândită sau primită în mod corect şi cu condiţia să rămână primordială destinaţia universală a bunurilor pentru satisfacerea necesităţilor fundamentale ale tuturor oamenilor. dreptatea şi solidaritatea dintre naţiuni. PORUNCA A şAPTEA: SĂ NU FURI 503. 502.

Ea trebuie să-l aibă pe om ca autor. în integralitatea sa şi a întregii comunităţi umane. Secţiunea a doua. respectând dreptatea socială. mai ales pentru experimente ştiinţifice efectuate în afara limitelor raţionale şi cu suferinţe inutile pentru animalele respective. Ce interzice porunca a şaptea? Porunca a şaptea interzice înainte de toate furtul. Capitolul al doilea 2416-2418 2457 2408-2413 2453-2455 2419-2423 2420 2458 2459 2424-2425 formelor atee şi totalitare de „socialism”. De asemenea. care este uzurparea bunului altuia împotriva voinţei raţionale a proprietarului. cât şi folosirea lor nediscriminată. interzice comiterea de fraude fiscale sau comerciale. formulează criterii de apreciere. risipa. individualismul şi primatul absolut al legii pieţei asupra muncii umane. Pentru aceasta Biserica refuză ideologiile asociate în timpurile moderne „comunismului” sau 148 Partea a treia. evitând atât iubirea excesivă faţă de ele. Care este conţinutul doctrinei sociale a Bisericii? Doctrina socială a Bisericii. abuzul privat de bunurile sociale. cu bunăvoinţă.„Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 147 2379 2380-2391 2400 1401-2402 2403 2404-2406 2407 2450-2451 507. 512. plătirea de salarii nedrepte. ca dezvoltare organică a adevărului evangheliei cu privire la demnitatea persoanei umane şi la dimensiunea sa socială. . oferă norme şi orientări pentru acţiune. falsificarea de cecuri sau de facturi. creaturi ale lui Dumnezeu. De asemenea. în domeniul ordinii morale. Cum trebuie exercitată viaţa socială şi economică? Trebuie exercitată. specularea valorilor bunurilor pentru a scoate avantaj în dauna altora. lucrările rău executate în mod vinovat. Interzice şi camăta. 509. 510. De asemenea. conform propriilor metode. Ce se opune doctrinei sociale a Bisericii? Doctrinei sociale a Bisericii se opun sistemele economice şi sociale care sacrifică drepturile fundamentale ale persoanelor sau care fac din profit regula lor exclusivă sau scopul lor ultim. în slujba omului. ea refuză. de binele comun sau de mântuirea sufletelor. centru şi scop. Când intervine Biserica în materie socială? Biserica intervine dând o apreciere morală în materie economică şi socială atunci când acest lucru este cerut de drepturile fundamentale ale persoanei. 508. conţine principii de reflecţie. în practica „capitalismului”. 511. Ce comportament trebuie să aibă omul faţă de animale? Omul trebuie să trateze animalele. corupţia. provocarea în mod voluntar de daune proprietăţilor private sau publice.

514. pe lângă o monedă stabilă şi servicii publice eficiente. În raport cu circumstanţele. animând. acumularea de datorii de către ţările sărace. Isus a spus: „Tot . La ce tip de muncă are dreptul orice persoană? Accesul la o muncă sigură şi onestă trebuie să fie deschis tuturor. fără discriminare nedreaptă. În ce mod participă creştinii la viaţa politică şi socială? Credincioşii laici intervin în mod direct în viaţa politică şi socială. Care este responsabilitatea statului cu privire la muncă? Statului îi revine obligaţia de a garanta siguranţa cu privire la libertăţile individuale şi ale proprietăţii. De unde se inspiră iubirea faţă de săraci? Iubirea faţă de săraci se inspiră din evanghelia fericirilor şi din exemplul lui Isus în grija sa constantă faţă de săraci. 519. se întreţine pe sine însuşi şi familia sa. Cum se realizează dreptatea şi solidaritatea între naţiuni? La nivel internaţional. toate naţiunile şi instituţiile trebuie să acţioneze în solidaritate şi subsidiaritate. persoana perfecţionează capacităţile înscrise în natura sa. preamăreşte darurile Creatorului şi talanţii primiţi. locurile de muncă şi buna funcţionare a vieţii economice. cu harul lui Dumnezeu. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 149 2426-2428 2460-2461 2429 2433-2434 2431 2432 2435 518. inegalitatea resurselor şi mijloacelor economice. Ce datorie au conducătorii de întreprinderi? Conducătorii de întreprinderi au responsabilitatea economică şi ecologică a operaţiunilor lor. 516. 515. exploatarea persoanelor. 517.513. competenţă şi dăruire. slujeşte comunitatea umană. munca poate să fie mijloc de sfinţire şi de colaborare cu Cristos pentru mântuirea celorlalţi. cu scopul de a elimina sau măcar de a reduce mizeria. chiar dacă acestea sunt necesare pentru a asigura investiţiile. respectând libera iniţiativă economică şi retribuirea corectă. mecanismele perverse care împiedică dezvoltarea ţărilor mai puţin dezvoltate. Ce semnificaţie are munca pentru om? Pentru om munca este o obligaţie şi un drept. viitorul întreprinderilor. Recurgerea la grevă nonviolentă este legitimă din punct de vedere moral atunci când apare ca instrument necesar. Trebuie să ia în considerare binele persoanelor şi nu numai creşterea profiturilor. ca martori autentici ai evangheliei şi ca făcători de pace şi de dreptate. căutând să rezolve eventualele controverse prin dialog. nedreptăţile economice şi sociale. Într-adevăr. Ce obligaţii au muncitorii? Ei trebuie să-şi îndeplinească munca cu conştiinciozitate. prin care el colaborează cu Dumnezeu creatorul. să supravegheze şi să conducă exercitarea drepturilor omului în sectorul economic. În afară de aceasta. în vederea unui avantaj proporţionat şi ţinând cont de binele comun. cu spirit creştin. muncind cu angajare şi competenţă. 520. realităţile vremelnice şi colaborând cu toţi. societatea trebuie să ajute cetăţenii să-şi găsească un loc de muncă.

care trebuie ţinut mereu. rămânând neatinse dreptatea şi dragostea. minciuna. dacă a produs daună altora. şi numeroasele instituţii de binefacere apărute de-a lungul secolelor. trebuie să se exprime . PORUNCA A OPTA: SĂ NU MĂRTURISEşTI STRÂMB ÎMPOTRIVA APROAPELUI TĂU 521. Capitolul al doilea 2437-2441 2442 2443-2449 2462-2463 2464-2470 2504 2471-2474 2505-2506 523. defăimarea. Cum se mărturiseşte adevărul? Creştinul trebuie să mărturisească adevărul evanghelic în toate domeniile activităţii sale publice şi private. însoţită de discreţia dragostei: în comunicare şi în informare. Faptele de milostenie. Un păcat comis împotriva adevărului cere repararea. judecata temerară. Cum trebuie să fie folosirea mijloacelor de comunicare socială? Informarea mediatică trebuie să fie în slujba binelui comun şi în conţinutul său trebuie să fie mereu adevărată şi integră. în păstrarea secretului profesional. Adevărul lui Dumnezeu se manifestă în întregime în Isus Cristos: el este adevărul. mai ales dacă au ca scop păcate grave sau obţinerea de avantaje ilicite. 150 Partea a treia.ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici. morală şi religioasă. Secţiunea a doua. sunt o mărturie concretă a iubirii preferenţiale faţă de săraci care îi caracterizează pe discipolii lui Isus. Iubirea faţă de săraci se realizează prin acţiuni împotriva sărăciei materiale şi chiar împotriva numeroaselor forme de sărăcie culturală. simularea şi ipocrizia. linguşirea. 522. Fiecare are obligaţia de a căuta adevărul şi de a adera la el. ordonând întreaga sa viaţă conform exigenţelor adevărului. în afară de cazuri excepţionale sau pentru motive grave şi proporţionale. mie mi-aţi făcut” (Mt 25. cu intenţiile celui mincinos şi cu daunele suferite de victime. Ce obligaţie are omul faţă de adevăr? Fiecare persoană este chemată la sinceritate şi la adevăr în acţiune şi în vorbire. 525. se cere respectarea confidenţelor făcute sub sigiliul secretului. cu circumstanţele. la care are dreptul orice persoană. apărarea vieţii private. a căror gravitate se măsoară cu adevărul pe care îl deformează. care trebuie să evalueze binele personal şi comun. chiar cu jertfa propriei vieţi. Martiriul este mărturia supremă adusă adevărului credinţei. De asemenea. spirituale şi trupeşti. vorbirea de rău.40). adularea sau complezenţa. De asemenea. Ce anume cere porunca a opta? Porunca a opta cere respectarea adevărului. sperjurul. 524. pericolul de scandal. Ce interzice porunca a opta? Porunca a opta interzice: mărturia falsă. calomnia. dacă este necesar. Cine îl urmează pe el trăieşte în Duhul adevărului şi respinge duplicitatea. care diminuează sau distrug buna reputaţie şi onoarea.

Ce alte exigenţe are curăţia? Curăţia cere pudoare. limpezimea intenţiei. drepturile legitime şi demnitatea persoanei. 529. transparenţa privirii exterioare şi interioare. frumuseţe şi arta sacră? Adevărul este frumos prin el însuşi. pentru a fi adevărată şi frumoasă. Arta sacră.în mod onest şi corespunzător. 152 Partea a treia. Creator şi Mântuitor. care constă în tristeţea simţită în faţa bunurilor altuia şi în dorinţa nestăpânită de a şi le însuşi. trebuie să evoce şi să glorifice misterul lui Dumnezeu apărut în Cristos şi să conducă la adorarea şi la iubirea lui Dumnezeu. 526. Capitolul al doilea 2514-2516 . Ce interzice porunca a noua? Porunca a noua interzice cultivarea de gânduri şi dorinţe privitoare la acţiunile interzise de porunca a şasea. Sunt rodul unui talent dăruit de Dumnezeu şi al efortului omului. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 151 2475-2487 2507-2509 2488-2492 2510-2511 2493-2499 2512 2500-2503 2513 PORUNCA A NOUA: SĂ NU POFTEşTI FEMEIA APROAPELUI TĂU 527. Ea eliberează de erotismul răspândit şi ţine departe de tot ceea ce favorizează curiozitatea bolnavă. Lupta împotriva acestei concupiscenţe trece prin purificarea inimii şi prin practicarea virtuţii cumpătării. cere o atitudine interioară de respect faţă de proprietatea celuilalt şi interzice aviditatea. care. Cere şi o purificare a ambientului social. cupiditatea dezordonată faţă de bunurile altora şi invidia. printr-o luptă constantă împotriva permisivităţii moravurilor. prin harul lui Dumnezeu şi luptând împotriva dorinţelor dezordonate. El presupune strălucirea frumuseţii spirituale. Ce anume cere porunca a noua? Porunca a noua cere să se învingă concupiscenţa carnală în gânduri şi în dorinţe. îndeosebi operele artistice. ajunge la curăţia inimii prin virtutea şi darul castităţii. frumuseţe supremă de adevăr şi de iubire. Secţiunea a doua. Cum se ajunge la curăţia inimii? Cel botezat. 528. 530. respectând cu scrupulozitate legile morale. rugăciune. Ce anume cere şi ce interzice porunca a zecea? Porunca aceasta. Ce relaţie există între adevăr. păzind intimitatea persoanei. În afară de cuvânt. PORUNCA A ZECEA: SĂ NU POFTEşTI CASA APROAPELUI TĂU şI NICI UN LUCRU CE ESTE AL LUI 531. care completează porunca precedentă. există numeroase forme de exprimare a adevărului. exprimă delicateţea castităţii şi ordonează privirile şi gesturile în conformitate cu demnitatea persoanelor şi a comuniunii lor. disciplina sentimentelor şi a imaginaţiei. bazată pe o eronată concepţie despre libertatea umană.

comunicându-le darurile ştiinţei. Este lumina care luminează mintea apostolilor. şi a umplut întreaga casă în care stăteau. belşugul harului va permite apostolilor să fie înţeleşi de toţi. La dezbinarea limbilor din rândul popoarelor. care învăluie pe Maria şi pe apostoli. În dragostea Duhului Sfânt creştinii pot să înalţe la Dumnezeu rugăciunea lor filială. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi.6). conform cuvintelor apostolului: „Şi pentru că sunteţi fii. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. căci a lor este deja împărăţia cerurilor” (Mt 5. care strigă: Abba. Şi. simbol al Duhului Sfânt. Dumnezeu a trimis Duhul Fiului său în inimile noastre.1-4). În imagine. toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc. sfatului şi fricii de Dumnezeu. înţelepciunii şi înţelegerii realităţilor divine. 533. care îi va face să fie vestitori ai evangheliei la toate neamurile.2528-2530 2517-2519 2531-2532 2520 2521-2527 2533 2534-2540 2551-2554 532. dar şi darurile evlaviei. regina apostolilor şi modelul perfect al celui care se roagă. Dezlipirea de bogăţii – conform spiritului sărăciei evanghelice – şi abandonarea în mâinile providenţei lui Dumnezeu. Tată!” (Gal 4. dintr-o dată. s-a iscat din cer un vuiet. _______________ Icoană coptă a Rusaliilor PARTEA A PATRA RUGĂCIUNEA . puterii.3). Acesta este strigătul întregii sale fiinţe: „Vreau să-l văd pe Dumnezeu!” Omul realizează fericirea sa adevărată şi deplină în vederea şi fericirea celui care l-a creat din iubire şi-l atrage la sine cu iubirea sa infinită. „Cine îl vede pe Dumnezeu dobândeşte toate bunurile care se pot concepe” (Sfântul Grigore de Nyssa). pregătesc pentru fericirea „săracilor cu duhul. după cum Duhul le dădea să vorbească” (Fap 2. Rusaliile contrapun refacerea unităţii neamurilor. În centrul icoanei domină Maria. maica Bisericii. din porumbel. „Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” 153 2544-2547 2556 2548-2550 2557 Icoana ilustrează relatarea biblică a Rusaliilor: „Când a sosit ziua Rusaliilor. ca la venirea unei vijelii puternice. Într-adevăr. Deasupra capului se aşază apoi limbi de foc pentru a indica plinătatea dragostei divine. Care este cea mai mare dorinţă a omului? Cea mai mare dorinţă a omului este de a-l vedea pe Dumnezeu. porneşte un con de lumină intensă. Ce anume cere Isus prin sărăcia inimii? Isus cere ucenicilor să-l prefere pe el mai presus de tot şi de toţi. limba dragostei fiind universală şi accesibilă tuturor. care ne eliberează de grija faţă de ziua de mâine.

Din această solemnitate. prin creaţie. cele ale lui Isus şi cele ale Mariei. chiar după cădere. însă Dumnezeu este primul care atrage neîncetat fiecare persoană în întâlnirea tainică a rugăciunii. Ce este rugăciunea? Rugăciunea este înălţarea sufletului către Dumnezeu sau cererea de la Dumnezeu a bunurilor conforme voinţei sale. înainte şi după masă. Liturgia orelor. În centru domină reprezentarea misterului pascal: învierea lui Isus şi înălţarea sa la cer. primesc semnificaţie şi eficacitate mântuitoare toate celelalte sărbători. care îl cheamă pe Moise din tufişul care arde. dau mărturie despre această dorinţă după Dumnezeu din partea omului. Rugăciunea sa este o luptă a credinţei deoarece el continuă să creadă în fidelitatea lui Dumnezeu chiar şi în momentele de încercare. culmea rugăciunii liturgice. se întreţine . Euharistia duminicală. omul continuă să fie capabil să-l recunoască pe Creatorul său păstrând dorinţa după cel care l-a chemat la existenţă. Însă Biserica propune credincioşilor timpuri destinate să ritmeze şi să alimenteze rugăciunea continuă: rugăciunea de dimineaţă şi de seară. cheamă fiecare fiinţă din nimic şi. Icoana arată câteva dintre principalele sărbători din anul liturgic ce marchează rugăciunea Bisericii. 2558-2565 2590 2566-2567 2570-2573 2592 537. după ce a primit în cortul său vizita Domnului care îi destăinuie planul său. REVELAREA RUGĂCIUNII ÎN VECHIUL TESTAMENT 536. Ea este întotdeauna un dar al lui Dumnezeu care vine să-l întâlnească pe om. sărbătorile anului liturgic.CREŞTINĂ SECŢIUNEA ÎNTÂI RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA CREŞTINĂ Toate momentele sunt potrivite pentru rugăciune. cel dintâi. sfântul Rozariu. Cum se ruga Moise? Rugăciunea lui Moise este tipică pentru rugăciunea contemplativă: Dumnezeu. îl ascultă şi i se supune. cu Fiul său. De ce există o chemare universală la rugăciune? Pentru că Dumnezeu. În afară de aceasta. CAPITOLUL ÎNTÂI REVELAREA RUGĂCIUNII 535. Abraham îndrăzneşte să mijlocească pentru păcătoşi cu încredere curajoasă. şi cu Duhul Sfânt care locuieşte în inima lor. Isus Cristos. În ce anume Abraham este un model de rugăciune? Abraham este un model de rugăciune deoarece umblă în prezenţa lui Dumnezeu. Toate religiile. Rugăciunea creştină este relaţie personală şi vie a fiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor infinit de bun. şi în mod deosebit toată istoria mântuirii. _______________ Icoana principalelor sărbători liturgice 534.

apoi templul – se dezvoltă rugăciunea poporului lui Dumnezeu sub conducerea păstorilor săi. în omenitatea sa sfântă. în cel care este singurul Rege şi Domn. Se roagă înainte de momentele decisive ale misiunii sale sau a apostolilor.adesea îndelung cu el „faţă în faţă. Pe muntele Carmel el obţine întoarcerea poporului la credinţă prin intervenţia lui Dumnezeu. David este regele „după inima lui Dumnezeu”. Ilie este părintele profeţilor. chiar şi noaptea. templul şi regele cu rugăciunea? La umbra locuinţei lui Dumnezeu – arca alianţei. această rugăciune. adică al celor care caută faţa lui Dumnezeu. 542. implorat de el astfel: „Răspunde-mi. Personală şi comunitară în mod inseparabil. deoarece este adeziune la promisiunea divină şi încredere. Secţiunea întâi. deoarece este Fiul veşnic al lui Dumnezeu care. De fapt. Cristos s-a rugat Psalmii şi i-a dus la împlinire. 162 Partea a patra. Doamne. Capitolul întâi 2574-2577 2593 2578-2580 2594 2581-2584 2579 2585-2589 2596-2597 RUGĂCIUNEA ESTE PE DEPLIN REVELATĂ şI REALIZATĂ ÎN ISUS 541. Intră într-o mare intimitate cu Dumnezeu şi mijlocesc pentru fraţi. în Vechiul Testament.37). Îl vedem retrăgânduse în singurătate. 540. Când se ruga Isus? Evanghelia îl arată adesea pe Isus în rugăciune.11). Care este rolul rugăciunii în misiunea profeţilor? Profeţii scot din rugăciune lumină şi putere pentru a îndemna poporul la credinţă şi la convertirea inimii. plină de iubire. Rugăciunea sa este un model pentru rugăciunea poporului. Pentru aceasta. toată viaţa sa este rugăciune. De la cine a învăţat Isus să se roage? Conform inimii sale de om. Din această intimitate cu Dumnezeu Moise ia putere pentru a mijloci cu stăruinţă în favoarea poporului: rugăciunea sa prefigurează astfel mijlocirea unicului mijlocitor. toate cererile şi mijlocirile din . ei rămân un element esenţial şi permanent al rugăciunii Bisericii. adresează Tatălui său rugăciunea filială desăvârşită. 543. ca un om cu prietenul său” (Ex 33. cărora le vestesc ceea ce au văzut şi auzit de la Domnul. potriviţi pentru oamenii de orice condiţie şi din orice timp. Cristos Isus. Cum s-a rugat Isus în timpul pătimirii sale? Rugăciunea lui Isus în timpul agoniei în Grădina Ghetsemani şi ultimele sale cuvinte de pe cruce revelează profunzimea rugăciunii sale filiale: Isus duce la împlinire planul de iubire al Tatălui şi ia asupra sa toate neliniştile omenirii. 539. inspirată de Duhul Sfânt. Care este importanţa Psalmilor în rugăciune? Psalmii sunt cea mai înaltă formă de rugăciune în Vechiul Testament: cuvântul lui Dumnezeu devine rugăciunea omului. Isus a învăţat să se roage de la mama sa şi de la tradiţia iudaică. Ce raporturi au. răspunde-mi!” (1Rg 18. 538. Între ei. Însă rugăciunea sa provine dintr-un izvor tainic. deoarece este în comuniune constantă de iubire cu Tatăl. cântă minunile lui Dumnezeu în creaţie şi în istoria mântuirii. păstorul care se roagă pentru poporul său.

Cum intervine Duhul Sfânt în rugăciunea Bisericii? Duhul Sfânt. De ce este eficace rugăciunea noastră? Rugăciunea noastră este eficace pentru că este unită în credinţă cu rugăciunea lui Isus. ci şi atunci când se roagă. pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (In 16. pentru nevoile oamenilor. în afară de conţinut. 547. În el rugăciunea creştină devine comuniune de iubire cu Tatăl. 545. maestrul interior al rugăciunii creştine. mulţumirea şi lauda. 550. ne arată dispoziţiile cerute pentru o rugăciune adevărată: curăţia inimii. înviindu-l din morţi. Formele de rugăciune. Revelarea rugăciunii 163 2599 2620 2600-2604 2620 2605-2606 2620 2608-2614 2621 2615-2616 546. rămân normative pentru rugăciunea creştină. încrederea plină de curaj şi filială. formează Biserica pentru viaţa de rugăciune şi o face să intre tot mai profund în contemplare şi în unirea cu misterul inepuizabil al lui Cristos. 549. RUGĂCIUNEA ÎN TIMPUL BISERICII 548. evanghelia ne încredinţează imnul Magnificat (Lc 1. Fiul său. care sunt exprimate în scrierile apostolice şi canonice. dincolo de orice speranţă. Cum ne învaţă Isus să ne rugăm? Isus ne învaţă să ne rugăm nu numai cu rugăciunea Tatăl nostru. care este cântarea Mamei lui Dumnezeu şi cântarea Bisericii. rugăciunea de cerere şi mijlocirea. care îl ocroteşte pe discipol de ispită. În felul acesta. educată de Duhul Sfânt la adevărata viaţă de rugăciune. Cum se ruga prima comunitate creştină din Ierusalim? La începutul cărţii Faptele Apostolilor este scris că în prima comunitate din Ierusalim. Euharistia conţine şi exprimă toate formele de rugăciune. În cazul acesta putem să-i prezentăm rugăciunile noastre lui Dumnezeu şi să fim ascultaţi: „Cereţi şi veţi primi. 544. 551.46-55). care caută împărăţia şi iartă duşmanii. Ce este binecuvântarea? . Există în evanghelie o rugăciune a Mariei? În afară de mijlocirea Mariei la Cana Galileii. Cum se ruga Fecioara Maria? Rugăciunea Mariei este caracterizată de credinţa sa şi de oferirea generoasă a întregii sale fiinţe lui Dumnezeu. care merge dincolo de ceea ce simţim sau înţelegem. Mama lui Isus este şi noua Evă.42). „Mama celor vii”: ea îl roagă pe Isus. la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2. Care sunt formele esenţiale ale rugăciunii creştine? Sunt binecuvântarea şi adoraţia. credincioşii „erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă. vigilenţa.24). El le prezintă Tatălui care le primeşte şi le ascultă.istoria mântuirii. mulţumirea plină de bucurie ce se înalţă din inima celor săraci pentru că speranţa este realizată de împlinirea promisiunilor divine.

mai ales celebrând Euharistia. Care sunt diferitele forme ale rugăciunii de cerere? Poate să fie o cerere de iertare sau o cerere umilă şi încrezătoare pentru toate nevoile noastre atât spirituale cât şi materiale. CAPITOLUL AL DOILEA TRADIŢIA RUGĂCIUNII 557. Când se aduce lui Dumnezeu mulţumire? Biserica îi mulţumeşte lui Dumnezeu fără încetare. Într-adevăr. Care este importanţa tradiţiei în raport cu rugăciunea? În Biserică. Însă prima realitate care trebuie dorită este venirea împărăţiei. rugăciunea nu se reduce la manifestarea spontană a unui impuls interior. 556. 2618 2622. 553. Duhul Sfânt îi învaţă pe fiii lui Dumnezeu să se roage prin tradiţia vie. Este complet dezinteresată: îl cântă pe Dumnezeu pentru sine însuşi şi îi aduce slavă pentru că el este. Ea ne conformează şi ne uneşte cu rugăciunea lui Isus. 164 Partea a patra. 555. Mijlocirea trebuie să se extindă şi la duşmani. Tradiţia rugăciunii 165 2628 2629-2633 2646 2634-2636 2647 2637-2638 2648 2639-2643 2649 2650-2651 LA IZVOARELE RUGĂCIUNII 558. studiul şi înţelegerea realităţilor spirituale care se experimentează. Capitolul întâi 2617. îndeosebi pentru păcătoşi.Binecuvântarea este răspunsul omului la darurile lui Dumnezeu: noi îl binecuvântăm pe Cel Atotputernic care cel dintâi ne binecuvântează şi ne umple cu darurile sale. care ne dă „superioritatea cunoaşterii” . Cum se poate defini adoraţia? Adoraţia este prosternarea omului care se recunoaşte creatură în faţa Creatorului său. care mijloceşte la Tatăl pentru toţi oamenii. 554. cel de trei ori sfânt. Ce este rugăciunea de laudă? Lauda este forma de rugăciune ce recunoaşte în modul cel mai direct că Dumnezeu este Dumnezeu. În ce constă mijlocirea? Mijlocirea constă în a cere în favoarea altuia. Fiecare eveniment devine pentru creştin motiv de aducere de mulţumire. ci presupune contemplaţia. Secţiunea întâi. în care Cristos o face părtaşă la acţiunea sa de mulţumire adusă Tatălui. Care sunt izvoarele rugăciunii creştine? Ele sunt: cuvântul lui Dumnezeu. 2674 2679 2619 2623-2624 2623 2625 2643-2644 2626-2627 2645 552.

pentru a-l preamări şi invoca pe Domnul împreună cu ea. 563. Care este calea rugăciunii noastre? Calea rugăciunii noastre este Cristos.8). 565. imnul Acatist. legate de diferitele contexte istorice. unicul mijlocitor. pentru că în ele îl putem întâlni pe Dumnezeu. iar păstorilor şi cateheţilor să explice sensul lor. virtuţile teologale. Secţiunea întâi. omenitatea sa este singura cale prin care Duhul Sfânt ne învaţă să-l rugăm pe Tatăl nostru. În ce anume rugăciunea creştină este mariană? Datorită cooperării sale singulare la acţiunea Duhului Sfânt. imnurile şi cântările din diferitele tradiţii creştine. În comuniunea sfinţilor. pentru că ea se adresează lui Dumnezeu.26). cel puţin implicit. Există în Biserică diferite căi de rugăciune? În Biserică există diferite căi de rugăciune. Cum o roagă Biserica pe Maria? Înainte de toate cu Bucură-te. modelul perfect de rugăciune. Capitolul al doilea 2652-2662 2663 2664 2680-2681 2670-2672 2680-2681 562. care vesteşte. Revine magisteriului să discearnă fidelitatea lor faţă de tradiţia credinţei apostolice. rugăciunile liturgice se încheie cu formula: „Prin Domnul Isus Cristos”. liturgia Bisericii. Mijlocirea lor este cea mai înaltă slujire pe care o aduc planului lui Dumnezeu. De aceea.lui Cristos (Fil 3. Care este rolul Duhului Sfânt în rugăciune? Deoarece Duhul Sfânt este maestrul interior al rugăciunii creştine şi „noi nu ştim ce să cerem în rugăciune” (Rom 8. Doamne. Maria ne „arată calea” care este Fiul ei. CALEA RUGĂCIUNII 559. vreau ca inima mea să ţi-o repete ori de câte ori respir” (Sfântul Ioan Maria Vianney). sociale şi culturale. rugăciunea prin care Biserica invocă mijlocirea Fecioarei. Marie. ne rugăm în numele lui Isus. şi singurul har pe care ţi-l cer este de a te iubi veşnic. 561. s-au dezvoltat diferite tipuri de spiritualitate. Dumnezeul meu. Alte rugăciuni mariane sunt Rozariul. de-a lungul istoriei Bisericii. care învaţă trăirea şi practicarea rugăciunii. dacă limba mea nu poate să repete în fiecare clipă că te iubesc. 166 Partea a patra. Paraclisis. „Te iubesc. Tatăl nostru. situaţiile zilnice. Bisericii îi place să o roage pe Maria şi să se roage cu Maria. actualizează şi comunică misterul mântuirii. 560. Biserica ne îndeamnă să-l invocăm şi să-l implorăm în orice ocazie: „Vino. Duhule Sfânt!”. Cine poate educa la rugăciune? . CĂLĂUZE PENTRU RUGĂCIUNE 564. dar ajunge până la el numai dacă. De fapt. care face mereu referinţă la Isus Cristos. În ce mod sfinţii sunt călăuze pentru rugăciune? Sfinţii sunt modelele noastre de rugăciune şi lor le cerem şi să mijlocească la Preasfânta Treime pentru noi şi pentru lumea întreagă. De fapt.

Secţiunea întâi. grupurile de rugăciune. EXPRESIILE RUGĂCIUNII 569. Biserica este locul propriu al rugăciunii liturgice şi al adoraţiei euharistice. „direcţiunea spirituală” constituie o şcoală şi un ajutor pentru rugăciune. Care momente sunt mai indicate pentru rugăciune? Toate momentele sunt indicate pentru rugăciune. pentru că este prima mărturie de viaţă de rugăciune a Bisericii. Care sunt expresiile vieţii de rugăciune? Tradiţia creştină a păstrat trei moduri pentru a exprima şi a trăi rugăciunea: rugăciunea vocală. ce porneşte mai ales de la cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. în timpul căruia cel care se roagă îl caută pe Cristos. Chiar şi cea mai interioară dintre rugăciuni nu ar putea să se lipsească de rugăciunea vocală. ea trebuie să provină întotdeauna dintr-o credinţă personală. Cum se caracterizează rugăciunea vocală? Rugăciunea vocală asociază trupul la rugăciunea interioară a inimii. Ele au în comun o trăsătură fundamentală: reculegerea inimii. Capitolul al treilea 2697-2698 . emoţia.Familia creştină constituie primul loc al educaţiei la rugăciune. un moment de credinţă pură. o mănăstire. Este un dar al lui Dumnezeu. Cateheza. cum ar fi un „colţ de rugăciune” în casă. 568. înainte şi după masă. În orice caz. „Trebuie să ne amintim de Dumnezeu mai des chiar decât respirăm” (Sfântul Grigore din Nazianz). 168 Partea a patra. Euharistia duminicală. dorinţa să aprofundăm credinţa. imaginaţia. un sanctuar. dar Biserica propune credincioşilor ritmuri destinate să alimenteze rugăciunea continuă: rugăciunile de dimineaţă şi de seară. sărbătorile din anul liturgic. Este o etapă preliminară spre unirea de iubire cu Domnul. Liturgia orelor. 566. însă alegerea unui loc potrivit nu este indiferentă pentru rugăciune. Ce este rugăciunea contemplativă? Rugăciunea contemplativă este o simplă privire asupra lui Dumnezeu în tăcere şi în iubire. 570. meditaţia şi rugăciunea contemplativă. Care sunt locurile favorabile rugăciunii? Ne putem ruga oriunde. sfântul Rozariu. Şi alte locuri ajută la rugăciune. Cu Tatăl nostru Isus ne-a învăţat o formulă perfectă de rugăciune vocală. Ce este meditaţia? Meditaţia este o reflecţie rugătoare. să ne convertim inima şi să ne întărim voinţa de a-l urma pe Cristos. Tradiţia rugăciunii 167 2673-2679 2682 2676-2678 2682 2683-2684 2692-2693 2685-2690 2694-2695 2691 2696 CAPITOLUL AL TREILEA VIAŢA DE RUGĂCIUNE 567. Rugăciunea zilnică în familie este deosebit de recomandată. 571. Pune în acţiune inteligenţa.

20). care „rămâne cu noi în toate zilele” (Mt 28. De aceea. deoarece timpul creştinului este timpul lui Cristos înviat. Cum întărim încrederea noastră filială? Încrederea filială este pusă la încercare atunci când credem că nu suntem ascultaţi. Există obiecţii împotriva rugăciunii? În afară de concepţiile greşite. pentru că trăim aşa cum ne rugăm. Ne rugăm aşa cum trăim. 575. Care sunt dificultăţile rugăciunii? Neatenţia este dificultatea obişnuită a rugăciunii. Este posibil să ne rugăm în orice moment? Rugăciunea este posibilă oricând. puteţi . Atunci trebuie să ne întrebăm dacă Dumnezeu este pentru noi un Tată a cărui voinţă încercăm să o împlinim sau un simplu mijloc pentru a obţine ceea ce voim. mulţi cred că nu au timp să se roage sau că este inutil să se roage. „Chiar şi la piaţă sau într-o plimbare de unul singur. Lenea spirituală este o formă de lene datorată relaxării vigilenţei şi neglijenţei inimii. Rugăciunea este adesea ispitită de uscăciune. Pentru ce rugăciunea este o luptă? Rugăciunea este un dar al harului. „în care stai adesea de vorbă numai tu singur cu Dumnezeu de care te ştii iubit”. Viaţa de rugăciune 169 2725 2726-2728 2752-2753 2729-2733 2754-2755 2734-2741 2756 576. Cei care se roagă pot să se descurajeze în faţa dificultăţilor şi a insucceselor aparente. 574. LUPTA RUGĂCIUNII 572.2720 2697-2699 2700-2704 2722 2705-2708 2723 2709-2719 2724 2739-2741 se supune voinţei iubitoare a Tatălui şi îşi reculege fiinţa sa sub acţiunea Duhului Sfânt. încrederea şi perseverenţa. rugăciunea şi viaţa creştină sunt inseparabile. Pentru a învinge aceste obstacole sunt necesare umilinţa. a ambientului şi mai ales împotriva ispititorului care face totul pentru a-l abate de la rugăciune. 573. ştim că el ne dă mult mai mult decât darul acesta sau acela: îl primim pe Duhul Sfânt care transformă inima noastră. Dacă rugăciunea noastră se uneşte cu aceea a lui Isus. dar presupune mereu un răspuns hotărât din partea noastră. Atunci inima noastră trebuie să se întoarcă la Domnul cu umilinţă. deoarece cel care se roagă luptă împotriva sa. Lupta rugăciunii este inseparabilă de progresul vieţii spirituale. Ea distrage de la atenţia faţă de Dumnezeu şi poate să dezvăluie lucrurile de care suntem ataşaţi. a cărei depăşire permite în credinţă să aderăm la Domnul chiar şi fără o consolare sensibilă. Sfânta Tereza de Avila o defineşte ca fiind un raport intim de prietenie.

31-32) şi pentru trimiterea Duhului Sfânt (In 14.12). au fost puternic impresionaţi de originalitatea rugăciunii învăţătorului lor. Discipolii. vie împărăţia ta. „Isus se afla într-un loc oarecare şi se ruga. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Într-adevăr. Momentele cele mai importante ale vieţii sale sunt însoţite de rugăciune: Isus se roagă la botezul în Iordan (Lc 3. Ce este rugăciunea ceasului lui Isus? Este numită aşa rugăciunea sacerdotală a lui Isus la ultima Cină.28). înainte de a-i chema pe apostoli (Lc 6. fiat volúntas tua. 170 Partea a patra. Isus era în continuă rugăciune (cf. ceasul jertfei sale. înainte de schimbarea la faţă (Lc 9. în timp ce cumpăraţi sau vindeţi. ba chiar şi în timp ce vă îndeletniciţi cu bucătăria” (Sfântul Ioan Crisostomul). învaţă-ne să ne rugăm»” (Lc 11. sicut in caelo et in terra. care deşi erau experţi în rugăciunea iudaică a timpului. sicut et nos dimíttimus debitóribus nostris. ci ne mântuieşte de Cel Rău.1). precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. sfinţească-se numele tău.26). precum în cer aşa şi pe pământ. et dimítte nobis débita nostra. Când a terminat. care eşti în ceruri. Pater noster Pater noster qui es in caelis: sanctificétur nomen tuum. et ne nos indúcas in tentatiónem. şi ne iartă nouă greşelile noastre. sed líbera nos a malo.face o rugăciune continuă şi înflăcărată. Panem nostrum cotidiánum da nobis hódie. unul dintre discipolii săi i-a spus: «Doamne.16). o adresează Tatălui atunci când vine ceasul „trecerii” sale la el. Isus. Se roagă pentru credinţa lui Petru (Lc 22.21). advéniat regnum tuum. şi nu ne duce pe noi în ispită. ori şezând în prăvălia voastră. Lc 5. Isus le-a răspuns învăţându-i Tatăl nostru. 577.15-17a. marele preot al noii alianţe. Se roagă înainte de învierea lui Lazăr (In 11. 15. facă-se voia ta. Capitolul al treilea 2742-2745 2757 2604 2746-2751 2758 SECŢIUNEA A DOUA RUGĂCIUNEA DOMNULUI TATĂL NOSTRU Tatăl nostru Tatăl nostru.41) şi . Secţiunea întâi.

Rugăciunea lui Isus continuă şi astăzi (cf. în momentul morţii. Tatăl nostru este parte integrantă a Liturgiei orelor. Tabloul îl prezintă pe Isus rugându-se în Ghetsemani. Euharistia îi revelează sensul deplin.27).46) şi.34). cele ale inimii şi cele ale gurii. Domn al cerului şi al pământului (…) Toate mi-au fost date de Tatăl meu şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât numai Tatăl. dar este un singur glas.20-26). De ce este numită „Rugăciunea Domnului”? Tatăl nostru este numită „Rugăciune domnească”. în laudă. Care este locul rugăciunii Tatăl nostru în Scripturi? Tatăl nostru este „rezumatul întregii evanghelii” (Tertulian). reia sub formă de rugăciune conţinutul esenţial al evangheliei. oferă Tatălui jertfa sa răscumpărătoare. întemeindu-se pe misterul mântuirii realizat deja. 580. Ce loc ocupă Tatăl nostru în rugăciunea Bisericii? Rugăciune a Bisericii prin excelenţă. Această rugăciune a lui Cristos susţine toate rugăciunile noastre. Tradiţia liturgică a Bisericii a folosit mereu textul după sfântul Matei (6. marele preot. adică „Rugăciunea Domnului”. Fiul este cel care îmbrăţişează genunchii Tatălui. Tatăl nostru. până la jertfa supremă a crucii. Cristos. Muzeul de Artă. ne introduce în faţa chipului . Situat în centrul predicii de pe munte (Mt 5–7). la ultima Cină pentru propria lui glorificare (In 17.27). Răscumpărătorul nostru. Deşi a venit să locuiască în mijlocul nostru. Pe de altă parte însă.9-13). _______________ EL GRECO. Rugăciunea lui Isus este îndreptată spre Tatăl într-un dialog de ascultare. adică de comuniunea cu el în rugăciune. Care este originea rugăciunii Tatăl nostru? Isus ne-a învăţat această rugăciune creştină de neînlocuit. pentru că ne-a fost învăţată de însuşi Domnul Isus. Domnul nostru”. De ce putem „îndrăzni să ne apropiem cu încredere deplină” de Tatăl? Pentru că Isus. Îl oferă în comuniune cu trupul său care este Biserica. într-o zi în care un discipol. 581.1). îl roagă pe Tatăl. SUA 578. El primeşte potirul amar al pătimirii în ascultare supremă faţă de Tatăl pentru mântuirea omenirii.25). se roagă pentru duşmani (Lc 23. deoarece cererile sale.34). vor fi pe deplin ascultate la venirea Domnului.39. CARE EşTI ÎN CERURI” 582. Tatăl nostru este „încredinţată” la Botez pentru a manifesta noua naştere la viaţa divină a fiilor lui Dumnezeu. această intimitate filială a devenit apropiere mântuitoare şi milostivă faţă de fraţi.25. nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze” (Mt 11. Atunci când Biserica se roagă. cel al Fiului. Braţele ridicate în invocare. Fiecare rugăciune a noastră se înalţă la Tatăl „prin Cristos. pentru discipoli (In 17.la intrarea sa triumfală în Ierusalim (In 12. văzându-l că se roagă. „TATĂL NOSTRU. Rugăciunea către Tatăl era respiraţia existenţei sale pământeşti.1-5). Evr 7. „rugăciunea cea mai desăvârşită” (Sfântul Toma de Aquino). Rugăciunea fiilor se înalţă la Tatăl prin glasul primului născut. În liturgia euharistică. Se roagă înainte de pătimire (Lc 22. „REZUMATUL ÎNTREGII EVANGHELII” 579. Rugăciunea lui Isus în Grădina Măslinilor.6-19) şi pentru toţi credincioşii (In 17. i-a cerut: „Învaţă-ne să ne rugăm” (Lc 11. care dă viaţă misiunii sale: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui” (In 4. în implorare sunt milioane. Toledo (Ohio). Isus nu s-a îndepărtat niciodată de casa Tatălui. Această comuniune intimă cu Tatăl este izvor de bucurie şi de laudă: „Te preamăresc Tată.

iar Duhul său face din noi fii. CELE şAPTE CERERI 587. iar el este Dumnezeul „nostru” de acum şi pentru veşnicie.32). Cum este posibil să-l invocăm pe Dumnezeu ca „Tată”? Putem să-l invocăm pe „Tatăl” pentru că Fiul lui Dumnezeu făcut om ni l-a revelat şi Duhul său ni-l face cunoscut. 2759-2760 2773 2761-2764 2774 2765-2766 2775 2767-2772 2776 2777-2778 2797 583. De ce spunem Tatăl nostru? „Nostru” exprimă o relaţie cu totul nouă faţă de Dumnezeu. Cu ce spirit de comuniune şi de misiune îl rugăm pe Dumnezeu. constituie adevărata patrie spre care tindem în speranţă. Noi trăim deja în ea „ascunşi cu Cristos în Dumnezeu” (Col 3. aceştia simt chemarea urgentă de a participa la rugăciunea lui Isus pentru unitatea discipolilor săi. Cerul. având certitudinea că suntem iubiţi şi ascultaţi. ca toţi să-l cunoască pe unicul şi adevăratul Dumnezeu şi să fie adunaţi în unitate. Spunând rugăciunea Domnului devenim conştienţi că suntem fii ai Tatălui în Fiul. Ea desemnează maiestatea. ne poartă spre el. mai teologale. sau casa Tatălui. venirea 174 Partea a patra. Cum este compusă rugăciunea Domnului? Ea conţine şapte cereri adresate lui Dumnezeu Tatăl. Primele trei.3). 586. Ele sugerează ce anume trebuie să-i cerem în mod deosebit: sfinţirea numelui său. Ce înseamnă expresia „care eşti în ceruri”? Această expresie biblică nu indică un loc. Tatăl „nostru”? Deoarece rugăciunea Tatăl nostru este un bine comun al celor botezaţi. Spunând Tatăl nostru. Astfel putem să-l rugăm pe Tatăl nostru cu încredere simplă şi filială. 585.Tatălui. Într-adevăr. În Cristos suntem poporul „său”. ne rugăm împreună cu toţi oamenii şi pentru întreaga omenire. sfinţenia lui Dumnezeu şi prezenţa sa în inima celor drepţi. cu siguranţă plină de bucurie şi cu îndrăzneală smerită. spunem Tatăl „nostru” pentru că Biserica lui Cristos este comuniunea unei multitudini de fraţi care au „o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4. spre slava sa: aparţine iubirii să se gândească înainte de toate la cel pe care îl iubeşte. Atunci când îl rugăm pe Tatăl. ci un mod de a fi: Dumnezeu este dincolo şi mai presus de toate. Secţiunea a doua 2779-2785 2789 2798-2800 2786-2790 2801 2791-2793 2801 . în timp ce mai suntem încă pe pământ. 584. Invocarea Tatălui ne face să intrăm în misterul său cu o uimire mereu nouă şi trezeşte în noi dorinţa unui comportament filial. îl adorăm şi îl preamărim împreună cu Fiul şi cu Duhul.

dincolo de orice bunătate. cu viaţa noastră şi cu rugăciunea noastră. Cum este sfinţit numele lui Dumnezeu în noi şi în lume? A sfinţi numele lui Dumnezeu care ne cheamă la „sfinţire” (1Tes 4. Care este sensul specific creştin al acestei cereri? Deoarece „nu numai cu pâine trăieşte omul. Ultimele patru cereri prezintă Tatălui milostivirii lipsurile şi aşteptările noastre: să ne hrănească.2794-2796 2802 2803-2806 2857 împărăţiei. Această cerere este strigătul Duhului şi al Miresei: „Vino. Rugăciunea Domnului 175 2807-2812 2858 2813-2815 2816-2821 2859 2822-2827 2860 592.7) înseamnă a dori ca acea consacrare baptismală să dea viaţă întregii noastre vieţi. prin abandonarea încrezătoare a fiilor. De ce cerem: „Facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ”? Voinţa Tatălui este ca „toţi oamenii să se mântuiască” (1Tim 2.4). Care este sensul cererii: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”? Cerând lui Dumnezeu. 590. Pentru aceasta a venit Isus: pentru a împlini în mod desăvârşit voinţa mântuitoare a Tatălui. 588. această cerere se referă în mod egal şi la foamea după cuvântul lui Dumnezeu şi cea după trupul . hrana zilnică necesară tuturor pentru propria subzistenţă. recunoaştem cât de bun este Dumnezeu Tatăl nostru. prin implicarea lor în slujirea dreptăţii şi a păcii.3). să ne ierte. Dumnezeu a revelat numele său sfânt lui Moise şi a voit ca poporul său să-i fie consacrat ca naţiune sfântă în care el locuieşte. Ce înseamnă: „Sfinţească-se numele tău”? A sfinţi numele lui Dumnezeu este înainte de toate o laudă care îl recunoaşte pe Dumnezeu ca sfânt. după exemplul preasfintei Maria şi al sfinţilor. Doamne Isuse!” (Ap 22. Cerem ca planul său binevoitor să se realizeze pe deplin pe pământ aşa cum este deja realizat în cer. Cerem de asemenea harul de a şti să acţionăm pentru ca dreptatea şi împărtăşirea să permită belşugului unora să suplinească nevoile celorlalţi. În afară de aceasta. 593.2) şi să dobândim „statornicia pentru a o împlini” (Evr 10. conform fericirilor. Prin rugăciune putem „să înţelegem care este voinţa lui Dumnezeu” (Rom 12. împlinirea voinţei sale.36). Însă Biserica se roagă şi pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să crească încă de astăzi prin sfinţirea oamenilor în Duhul Sfânt şi. înseamnă a cere. 591. 589. ca numele lui Dumnezeu să fie cunoscut şi binecuvântat de orice om. Noi îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să unească voinţa noastră cu aceea a Fiului său. ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4. să ne susţină în ispite şi să ne elibereze de Cel Rău.20). Într-adevăr. Ce anume cere Biserica rugându-se: „Vie împărăţia ta”? Biserica invocă venirea finală a împărăţiei lui Dumnezeu prin întoarcerea lui Cristos în glorie.

pe de altă parte. Însă noi ne rugăm pentru ca familia umană să fie eliberată de Satana şi de faptele sale. Ce înseamnă Amin-ul final? „La sfârşitul rugăciunii. să transforme ofensa în mijlocire. Chiar dacă pentru om pare imposibil să satisfacă această exigenţă. chiar şi pe duşmanii noştri. să iertăm la rândul nostru.lui Cristos primit în Euharistie. între încercarea care ne face să creştem în bine şi ispita care conduce 176 Partea a patra. ne recunoaştem păcătoşi în faţa lui. care se opune lui Dumnezeu şi care „înşală toată omenirea” (Ap 12. ziua de astăzi a lui Dumnezeu. 595. De ce terminăm cerând: „Ci ne mântuieşte de Cel Rău”? Răul indică persoana Satanei. mai întâi.14). iertarea păcatelor” (Col 1. Dar în acelaşi timp mărturisim milostivirea sa pentru că. care anticipă ospăţul din împărăţia care va veni. până la mărturia supremă a iubirii. Secţiunea a doua 2828-2834 2861 2835-2837 2861 2838-2839 2862 2840-2845 2862 2846-2849 2863 la păcat şi la moarte şi. Victoria asupra diavolului este deja obţinută de Cristos. pe de o parte. Rugăciunea Domnului 177 2850-2854 2864 2855-2856 2865 . ceea ce cuprinde rugăciunea pe care ne-a învăţat-o Domnul” (Sfântul Ciril din Ierusalim). Iertarea se alimentează din milostivirea divină şi este o culme a rugăciunii creştine. Totuşi. Cum este posibilă iertarea? Milostivirea pătrunde în inima noastră numai dacă şi noi ştim să iertăm. „primim răscumpărarea. 597. Îi cerem Duhului Sfânt să ştim să discernem.9). 596. între a fi ispitiţi şi a consimţi la ispită. confirmând prin acest «Amin». Cerem de asemenea darul preţios al păcii şi harul aşteptării perseverente a venirii lui Cristos. 594. inima care se dăruieşte Duhului Sfânt poate să iubească. cererea noastră va fi ascultată numai cu condiţia ca noi. De ce spunem: „Ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”? Cerând lui Dumnezeu Tatăl să ne ierte. spui: «Amin». care înseamnă «Aşa să fie». Ea solicită harul vigilenţei şi al perseverenţei finale. ca şi la foamea după Duhul Sfânt. şi acest lucru ne este dat mai ales în Euharistie. în Fiul său şi prin sacramente. 598. Ce înseamnă: „Nu ne duce pe noi în ispită”? Noi îi cerem lui Dumnezeu Tatăl să nu ne lase singuri şi în voia ispitei. asemenea lui Cristos. să schimbe rana în compasiune. pentru astăzi. Această cerere ne uneşte cu Isus care a învins ispita prin rugăciune. care ne va elibera definitiv de Cel Rău. Noi cerem cu o încredere absolută.

Precum era la început. maica lui Dumnezeu. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul trupului tău. Ca în viziunea scării lui Iacob – „îngerii lui Dumnezeu urcau şi coborau pe ea” (cf.12) – îngerii sunt mesageri dinamici şi neobosiţi. care eşti păzitorul meu. Îngeri cântăreţi. Într-adevăr. Domnul este cu tine. care unesc cerul cu pământul. sentimente sfinte. Poliptic din catedrala din Gand. . Îngere al lui Dumnezeu Îngere al lui Dumnezeu. comportamente iubitoare. Imaginea pe care o prezentăm arată un grup de îngeri „apteri” (fără aripi). Marie. _______________ JAN VAN EYCK. îngerii. Amin”. Gen 28. trebuie să-şi purifice auzul spiritual ca să asculte şi să înţeleagă această limbă îngerească. Bucură-te. O parte dintre ei au rămas şi rămân întotdeauna fideli lui Dumnezeu.2). Amin.Îngerii sunt creaturi ale lui Dumnezeu. trimişi să comunice oamenilor voinţa sa suverană. Marie Bucură-te. au şi misiunea de a-l lăuda pe Domnul în liturgia veşnică din cer (cf. roagă-te pentru noi păcătoşii acum şi în ceasul morţii noastre. Amin. Sunt îmbrăcaţi în veşminte sacre somptuoase. ce sugerează cuvinte bune. păzeşte-mă. care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. în slujba sa. Amin. în afară de faptul că sunt mesageri ai lui Dumnezeu. povăţuieşte-mă şi ocârmuieşte-mă pe mine. Acest lucru îl cerem noi îngerului păzitor în cunoscuta rugăciune din evlavia populară catolică: „Îngere al lui Dumnezeu. pentru a arăta că îndeplinesc o acţiune liturgică solemnă. luminează-mă. şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. cea plină de har. Isus. Belgia APENDICE A) RUGĂCIUNI OBIŞNUITE B) FORMULE DE ÎNVĂŢĂTURĂ CATOLICĂ Semnul sfintei cruci În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Iar oamenii. destinatarii acestei comunicări. acţiuni milostive. Ap 8. în prezenţa lui. Între Dumnezeu şi omenire nu există tăcere şi incomunicabilitate. Sfântă Marie. care se roagă cântând. Slavă Tatălui Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. ci dialog continuu. relaţii edificatoare. în slujba Bisericii şi uniţi cu cei mântuiţi în slava cerească. comunicare neîncetată.

Marie… . Requiéscant in pace. – Şi a locuit între noi. María. Amen. Bucură-te. Dómine. illúmina. rege et gubérna. şi lumina fără de sfârşit să le strălucească lor. Gloria Patri Glória Patri et Fílio et Spirítui Sancto. – Fie mie după cuvântul tău. Amen. nunc et in hora mortis nostrae. Ave. Sicut erat in princípio. me. Benedícta tu in muliéribus et benedíctus fructus ventris tui. Bucură-te.care eşti păzitorul meu. custódi. care-ţi sunt încredinţat ţie prin mila lui Dumnezeu. Mater Dei. et in saecula saeculórum. et lux perpétua lúceat eis. – Şi ea a zămislit de la Duhul Sfânt. păzeşte-mă. Amin. tibi commíssum pietáte supérna. qui custos es mei. Amin. grátia plena. Marie… – Şi Cuvântul s-a făcut trup. Bucură-te. Amen. Amen. Amen. Requiem aeternam Réquiem aetérnam dona eis. Iesus. Maria Ave. Dóminus tecum. 184 Apendice Îngerul Domnului – Îngerul Domnului a vestit Mariei. luminează-mă. povăţuieşte-mă şi ocârmuieşte-mă pe mine. Să se odihnească în pace. A) RUGĂCIUNI OBIŞNUITE Signum crucis In nómine Patris et Filii et Spíritus Sancti. Doamne. Odihna veşnică Odihna veşnică dă-le-o lor. Angele Dei Ángele Dei. et nunc et semper. ora pro nobis peccatóribus. Marie… – Iată roaba Domnului. Sancta María.

Per eúndem Christum. Orémus: Grátiam tuam. María… – Et Verbum caro factum est. sfântă Născătoare de Dumnezeu. Ave. – Quia quem meruísti portáre. Regina cerului. Ave. – Ut digni efficiámur promissiónibus Christi. aleluia. ut qui. sancta Dei Génetrix. María… – Ora pro nobis. allelúia. . Fiul tău. Dómine. aleluia. Regina cerului – Bucură-te. aleluia. Christi Fílii tui incarnatiónem cognóvimus. întruparea lui Cristos. – Căci Domnul a înviat cu adevărat. Domnul nostru. aleluia. pentru ca noi. să reverşi harul tău asupra sufletelor noastre. Să ne rugăm: Dumnezeule.– Roagă-te pentru noi. Amin. Slavă Tatălui… Bucură-te. Ave. – Et concépit de Spíritu Sancto. Domnul nostru Isus Cristos. – Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos. – A înviat precum a zis. María… – Ecce ancílla Dómini. Doamne. Dóminum nostrum. care ai binevoit să bucuri lumea prin învierea Fiului tău. quaesumus. – Căci acela pe care ai fost vrednică să-l porţi. – Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu. aleluia. să fim duşi prin pătimirea şi crucea sa la slava învierii. per passiónem eius et crucem. – Et habitávit in nobis. – Bucură-te şi te veseleşte. Prin acelaşi Cristos. Angelus Domini – Ángelus Dómini nuntiávit Maríae. laetáre. ángelo nuntiánte. ad resurrectiónis glóriam perducámur. care am cunoscut. méntibus nostris infúnde. – Fiat mihi secúndum verbum tuum. Fecioară Marie. prin vestirea îngerului. Să ne rugăm: Te rugăm. aleluia. Amen. Glória Patri… Regina caeli – Regína caeli.

binecuvântatul rod al trupului tău. – Quia surrexit Dóminus vere. după surghiunul acesta. O milostivă. de acum toate popoarele mă vor numi fericită. Aşadar. mângâierea şi speranţa noastră. allelúia. A arătat puterea braţului său. Amen. praesta quaesumus. Mântuitorul meu. arată-ni-l nouă pe Isus. mundum laetificáre dignátus es. bucură-te. – Resurréxit. către tine suspinăm. Prin Cristos. allelúia. Dómini nostri Iesu Christi. * i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. i-a dat jos de pe tron pe cei puternici * şi i-a înălţat pe cei smeriţi. Către tine strigăm surghiuniţii fii ai Evei. o blândă. mijlocitoarea noastră. Orémus: Deus. Dóminum nostrum. Fecioara Maria. Milostivirea lui dăinuie din neam în neam * peste cei ce se tem de el. qui per resurrectiónem Fílii tui. maica milei.allelúia. Regină. să dobândim bucuria învierii. întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi. – Gaude et laetáre. Domnul nostru. căci a privit la smerenia slujitoarei sale. ut per eius Genetrícem Vírginem Maríam perpétuae capiámus gáudia vitae. alleluia. – Ora pro nobis Deum. Regină Bucură-te. Bucură-te. o dulce Fecioară Marie! Magnificat Sufletul meu * îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie * în Dumnezeu. Salve. ca prin Născătoarea lui. Amin. Per Christum. Virgo María. sicut dixit. allelúia. * Iată. * şi numele lui e sfânt. viaţa. A) Rugăciuni obişnuite 185 fă-ne. gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Regina . te rugăm. căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic. şi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. ci ne mântuieşte pururi de toate primejdiile. vita. O clemens. * Ecce enim ex hoc beátam me dicent omnes generatiónes. nobis. illos tuos misericórdes óculos ad nos convérte. preasfântă Născătoare de Dumnezeu. quia respéxit humilitátem ancíllae suae. Benedictus Binecuvântat este Domnul. * amintindu-şi de îndurarea sa. quia fecit mihi magna. o pia. et Iesum. L-a sprijinit pe Israel. dulcédo et spes nostra. Amin. Mater misericórdiae. et misericórdia eius in progénies et progénies * timéntibus eum. Eia ergo. o dulcis Virgo María! Magnificat Magníficat * ánima mea Dóminum. * . Dumnezeul lui Israel. advocáta nostra. et exsultávit spíritus meus * in Deo Salvatóre meo. geméntes et flentes in hac lacrimárum valle. salve. nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre. * iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. Regína. şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. benedíctum fructum ventris tui. * lui Abraham şi urmaşilor lui în veci. Sub ocrotirea ta Sub ocrotirea ta alergăm. * et sanctum nomen eius.Salve. qui potens est. 186 Apendice pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri. depósuit poténtes de sede * et exaltávit húmiles. post hoc exsílium. slujitorul său. Ad te clamámus. Fecioară slăvită şi binecuvântată. * dispérsit supérbos mente cordis sui. Fecit poténtiam in bráchio suo. osténde. éxsules fílii Evae. Precum era la început. Esuriéntes implévit bonis * et dívites dimísit inánes. Ad te suspirámus. după cum a promis părinţilor noştri.

Sub tuum praesidium Sub tuum praesídium confúgimus. de manu inimicórum liberáti. sicut locútus est ad patres nostros. eliberaţi din mâna duşmanilor noştri. Să ne mântuiască de vrăjmaşii noştri * şi de mâna tuturor acelora care ne urăsc. şi ne-a înălţat o putere de mântuire * în casa lui David. salútem ex inimícis nostris * et de manu ómnium. qui odérunt nos. . precum a promis prin gura sfinţilor săi profeţi * care au fost în vechime. sicut locútus est per os sanctórum. * quia visitávit et fecit redemptiónem plebi suae et eréxit cornu salútis nobis * in domo David púeri sui. slujitorul său. * et in saecula saeculórum. * qui a saeculo sunt. părintele nostru.pentru că a vizitat şi a răscumpărat poporul său. ut sine timóre. * datúrum se nobis. * că ne va dărui harul Suscépit Israel púerum suum. et nunc et semper. prophetárum eius. Amen. sed a perículis cunctis líbera nos semper. * Abraham et sémini eius in saecula. Virgo gloriósa et benedícta. De jurământul pe care l-a făcut lui Abraham. * serviámus illi A) Rugăciuni obişnuite 187 ca. * recordátus misericórdiae. Sicut erat in princípio. Astfel îşi arată îndurarea faţă de părinţii noştri * şi îşi aduce aminte de legământul său cel sfânt. Benedictus Benedíctus Dóminus Deus Ísrael. Glória Patri et Fílio * et Spirítui Sancto. quod iurávit ad Ábraham patrem nostrum. iusiurándum. sancta Dei Génetrix. ad faciéndam misericórdiam cum pátribus nostris * et memorári testaménti sui sancti. * să-i slujim fără teamă. nostras deprecatiónes ne despícias in necessitátibus nostris.

Pe tine. * cerurile şi toate puterile. Amin. Iar tu. Dumnezeule. sub privirea lui. veşnicul Părinte. * sfânt. Dumnezeul Sabaot! Plin e cerul şi pământul * de mărirea slavei tale! Pe tine te măreşte * corul preaslăvit al apostolilor. Glória Patri et Fílio * et Spirítui Sancto. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. heruvimii şi serafimii * îţi cântă fără încetare: Sfânt. cel care răsare din înălţime ca să lumineze pe cei care se află în întuneric şi în umbra morţii * şi să îndrepte paşii noştri pe calea păcii.în sfinţenie şi dreptate. illumináre his. Et tu. per víscera misericórdiae Dei nostri * in quibus visitábit nos óriens ex alto. * căci vei merge înaintea Domnului să pregăteşti căile sale. * tot pământul te cinsteşte. Precum era la început. qui in ténebris et in umbra mortis sedent * ad dirigéndos pedes nostros in viam pacis. prophéta Altíssimi vocáberis: * praeíbis enim ante fáciem Dómini paráre vias eius. in sanctitáte et iustítia coram ipso * ómnibus diébus nostris. prin iubirea îndurătoare a Dumnezeului nostru. Amen. profet al Celui Preaînalt te vei chema. * în toate zilele vieţii noastre. * sfânt * e Domnul. Sicut erat in princípio. * cu care ne va vizita. şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Te Deum . * et in saecula saeculórum. Doamne. copile. * pe tine. te lăudăm. te mărturisim. ad dandam sciéntiam salútis plebi eius * in remissiónem peccatórum eórum. puer. Te Deum Pe tine. et nunc et semper. pentru a da poporului său cunoştinţa mântuirii * întru iertarea păcatelor. Ţie toţi îngerii.

şi pe Fiul tău. În toate zilele * te binecuvântăm şi lăudăm numele tău în veci * şi în vecii vecilor. Te gloriósus * apostolórum chorus. * Sanctus * Dóminus Deus Sábaoth. pe tine te mărturiseşte sfânta Biserică * pe toată faţa pământului: pe tine. Tu ai biruit ghimpele morţii * şi ai deschis celor ce cred împărăţia cerurilor. Pentru mântuirea noastră * tu nu te-ai sfiit să te cobori în sânul Fecioarei. * unic. 188 Apendice pe tine te slăveşte * numărul vrednic de laudă al profeţilor. Miluieşte-ne. Noi credem * că vei veni ca judecător. Binevoieşte. poporul tău * şi binecuvântează moştenirea ta. în ziua aceasta * să ne fereşti de păcat. tibi omnes ángeli. Tatăl. * Sanctus. pe tine te laudă * ceata strălucită a martirilor. Doamne. Tu stai de-a dreapta lui Dumnezeu * întru mărirea Tatălui. Te aetérnum Patrem. * Doamne. * Mângâietorul. Mântuieşte. adevărat şi vrednic de închinare. * a cărui slavă este fără de sfârşit. Doamne. Pleni sunt caeli et terra * maiestátis glóriae tuae. Cristoase. Învredniceşte-ne să fim număraţi printre sfinţii tăi * în slava ta cerească. Călăuzeşte-i * şi înalţă-i pe ei până în veac. Tu eşti * regele măririi. miluieşte-ne. tu eşti * Fiul cel veşnic al Tatălui. * omnes terra venerátur. * tibi caeli et univérsae potestátes: tibi chérubim et séraphim * incessábili voce proclámant: Sanctus.Te Deum laudámus: * te Dóminum confitémur. şi pe Duhul Sfânt. . deci pe tine te rugăm să vii în ajutorul slugilor tale* pe care le-ai răscumpărat cu sângele tău scump.

Doamne. * Aperuísti credéntibus regna caelórum.te prophetárum * laudábilis númerus. te mártyrum candidátus * laudat exércitus. Dómine. Tu Patris * sempitérnus es Fílius. Iudex créderis * esse ventúrus. Tu ad déxteram Dei sedes. Tu eşti mângâierea trimisă în lume. o Duhule Sfinte. Ce setea o-nlături şi speli orice pată. am nădăjduit * şi nu voi regreta în veci. * quos pretióso sánguine redemísti. * Et bénedic hereditáti tuae. Lumină revarsă-ne-n suflet şi minte. ad liberándum susceptúrus hóminem. Salvum fac pópulum tuum. Eşti daru-nşeptit ce tot omul l-aşteaptă. Dómine. * in glória Patris. O ploaie de har peste noi să coboare. Izvor eşti de apă curată. Eşti focul aprins şi menit să consume Tot răul. Per síngulos dies * benedícimus te. tuis fámulis súbveni. Aetérna fac cum sanctis tuis * in glória numerári. mila ta asupra noastră * precum am nădăjduit şi noi în tine. Tu rex glóriae. * Christe. În tine. die isto * sine peccáto nos custodíre. o Duhule Sfinte Coboară din ceruri. Sanctum quoque * Paráclitum Spíritum. et laudámus nomen tuum in saeculum. Din mâinile tale atotcreatoare. venerándum tuum verum * et únicum Fílium. Patrem * imménsae maiestátis. Tu. Miserére nostri. Dómine. Doamne. Te per orbem terrárum * sancta confitétur Ecclésia. Et rege eos. * miserére nostri. * et extólle illos usque in aetérnum. . Fiat misericórdia tua. Coboară din ceruri. Tu. * et in saeculum saeculi. * A) Rugăciuni obişnuite 189 Fie. Dignáre. Te ergo quaesumus. Dómine. * non horruísti Vírginis úterum. super nos. devícto mortis acúleo.

Lăuntrică şoaptă a gândirilor bune Şi cel ce pe buze cuvinte ne pune. cáritas. Creátor Spíritus. Per te sciámus da Patrem Noscámus atque Fílium. Dómine. Teque utriúsque Spíritum Credámus omni témpore. Imple supérna grátia. Slăbiţi. Infirma nostri córporis Virtúte firmans pérpeti. Al săracilor Părinte. Creator Spiritus Veni. Tu septifórmis múnere. Vicleanul alungă-l. Sădeşte-ne-n inimi o pace adâncă. Dătător de cele sfinte. sperávi: * Non confúndar in aetérnum. Tu rite promíssum Patris. Deo Patri sit glória. Et Fílio qui a mórtuis Surréxit. Sermóne ditans gúttura. Amen. lumii arată-l. Infúnde amórem córdibus. Credinţa în tine mereu să ne-ajute Să ducem o viaţă de sfântă virtute. ac Paráclito. Amin. Dígitus patérnae déxterae. ne ridică. Mentes tuórum vísita. Hostem repéllas lóngius Pacémque dones prótinus. de-asemenea. Ductóre sic te praevio Vitémus omne nóxium.A Tatălui veşnic eşti mâna cea dreaptă. Prin tine. 190 Apendice Vino. trăim întru frică. Qui díceris Paráclitus. Suntem fără forţe. Duhule Preasfânt Şi trimite pe pământ. ne-ntăreşte. Pe Fiul. A ta luminoasă rază. . Altíssimi donum Dei. ignis. In saeculórum saecula. Accénde lumen sénsibus. Duhule Preasfânt Vino. Conduşi fără preget de mâna ta blândă. rugămu-ne încă. Vino şi ne luminează. noi toţi să-l cunoaştem pe Tatăl. Veni. Et spiritális únctio. In te. quemádmodum sperávimus in te. Fons vivus. Quae tu creásti péctora. Din cer ne trimite lumina pe cale Şi focul puternic al dragostei tale. căzuţi. În lupta cu răul sperăm în izbândă.

Sacrum septenárium. Spală ce e întinat. Harul tău îmbelşugat. A) Rugăciuni obişnuite 191 . Veni. Nihil est in hómine Nihil est innóxium. Pentru-a omenirii vină. Mângâiere în mâhnire. Moaie tot ce-i împietrit. Sana quod est sáucium. Sancte Spíritus. Riga quod est áridum. Lava quod este sórdidum. Da tuis fidélibus. Dulcea noastră răcorire. O lux beatíssima. pater páuperum. Veni. Rege quod est dévium. Vindecă ce e rănit. Încălzeşte ce-i răcit Şi îndreaptă ce-i greşit. Consolátor óptime. In te confidéntibus. Dulcis hospes ánimae.Bunule Mângâietor. Veni. In fletu solácium. In aestu tempéries. Tu în trudă alinare. dator múnerum. Firea-ntreagă acum suspină Grav rănită de păcat. În căldură eşti răcoare. Peste cei ce ţi se-nchină. Dă-le harul înşeptit. Da virtútis meritum. Dulce refrigérium In labóre réquies. Et emítte caelitus Lucis tuae rádium. Tu revars-a ta lumină. Celor care te cinstesc Şi pe tine te slujesc. Veni. Flecte quod est rígidum. Amen. Da salutis éxitum. Dă virtuţii răsplătire. Udă tot ce e uscat. Da perénne gáudium. Sine tuo númine. Sancte Spiritus Veni. Fove quod est frígidum. Dă în moarte fericire. Dă-le raiul nesfârşit! Amin. lumen córdium. Oaspete preaiubitor. Reple cordis íntima Tuórum fidélium.

tua peténtem suffrágia. sfinţeşte-mă. Trupul lui Cristos. In hora mortis meae voca me. o preablândă Fecioară Marie. Şi porunceşte-mi să vin la tine Ca să te laud cu sfinţii tăi În vecii vecilor. O bune Isuse. non esse audítum a saeculo. exáudi me. inébria me. Misterele de lumină (se recită joia) Botezul lui Isus în Iordan. Memorare Memoráre. Vizita Mariei la Elisabeta. Apa coastei lui Cristos. quemquam ad tua curréntem praesídia. dar auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Ut cum Sanctis tuis laudem te In saecula saeculórum. În rănile tale. Nu lăsa să mă despart de tine. alerg la tine. sanctífica me. Rozariul Misterele de bucurie (se recită lunea şi sâmbăta) Vestea îngerului adusă Mariei. Patima lui Cristos. Sângele lui Cristos. Amen. că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit cel ce a alergat sub ocrotirea ta. cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. În ceasul morţii mele cheamă-mă. . Adu-ţi aminte Adu-ţi aminte. Amin. o piíssima Virgo María. Regăsirea lui Isus în templu. o. spală-mă. întăreşte-mă. ascultă-mă. Naşterea lui Isus la Betleem. Sanguis Christi. Prezentarea lui Isus la templu. Ab hoste malígno defénde me. mântuieşte-mă. Corpus Christi. De vrăjmaşul cel rău apără-mă. Maică Fecioară a fecioarelor. Et iube me veníre ad te. Anima Christi Ánima Christi. confórta me. Amin. O bone Iesu. tua implorántem auxília. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos. Pássio Christi.Sufletul lui Cristos Sufletul lui Cristos. Aqua láteris Christi. Ne permíttas me separári a te. nu dispreţui cuvintele mele. Însufleţit de o astfel de încredere. Intra tua vúlnera abscónde me. salva me. lava me. ascunde-mă. aprinde-mă de dragoste. Maică a Cuvântului.

Autorevelátio apud Cananénse matrimónium. Înălţarea lui Isus la cer. Prin Cristos Domnul nostru. Răstignirea şi moartea lui Isus pe cruce. prin Rozariul preasfintei Fecioare Maria. Amen. Biciuirea lui Isus. Praesentátio. ne-a pregătit răsplata mântuirii veşnice. Natívitas. Misterele de durere (se recită marţea şi vinerea) Agonia lui Isus în Grădina Măslinilor. sfântă Născătoare de Dumnezeu – Ca să ne facem vrednici de făgăduinţele lui Cristos Să ne rugăm: Dumnezeule. să imităm ceea ce ele cuprind şi să dobândim ceea ce ele făgăduiesc. verba mea despícere. Mystéria luminósa (in feria quinta) Baptísma apud Iordánem. curro. al cărui unul-născut. Virgo vírginum. Încoronarea Mariei în cer. coram te gemens peccátor assísto. Încoronarea lui Isus cu spini. Mater Verbi. Coborârea Duhului Sfânt. Visitátio. Noli. cinstind aceste mistere. prin viaţa. 192 Apendice Autorevelarea lui Isus la nunta din Cana. ad te. Misterele de slavă (se recită miercurea şi duminica) Învierea lui Isus. Mater. Ridicarea Mariei la cer. Amin. Regni Dei proclamátio coniúncta cum invitaménto ad conversiónem. Rugăciune la sfârşitul sfântului Rozariu – Roagă-te pentru noi. Schimbarea la faţă a lui Isus pe Tabor. sed áudi propítia et exáudi. Vestirea împărăţiei lui Dumnezeu cu invitaţia la convertire. moartea şi învierea sa. Purtarea crucii. Ego tali animátus confidéntia.esse derelíctum. . ad te vénio. Instituirea Euharistiei. Rosarium Mystéria gaudiósa (in feria secunda et sabbato) Annuntiátio. Invéntio in templo. dă-ne te rugăm harul ca.

dă-ne pacea ta şi iartă păcatele noastre. Te adorăm. Emanuel. Ascénsio. Ocroteşte-mă. Descénsus Spíritus Sancti. Cristoase. să nu piară. Amen. – Ut digni efficiámur promissiónibus Christi. et quod promittunt assequamur. pentru că ai venit şi ne-ai mântuit. Mystéria dolorósa (in feria tertia et feria sexta) Agonía in hortu. A) Rugăciuni obişnuite 193 Rugăciunea tămâierii (Tradiţia coptă) O rege al păcii. concéde. Îndepărtează pe duşmanii Bisericii şi păzeşte-o. Assumptio. Flagellátio. Dumnezeul nostru. quaesumus: ut haec mystéria sacratissimo beatae Mariae Virginis Rosario recolentes. Oratio ad finem Rosarii dicenda – Ora pro nobis. Mystéria gloriósa (feria quarta et Dominica) Resurréctio. Coronátio in caelo. Eucharistiae institútio. Nu ştiu dacă îmi va fi dat să mă întorc şi să aduc încă o dată jertfa sfântă. . cuius unigénitus per vitam. Orémus: Deus. Să ne binecuvânteze şi să purifice inima noastră şi să vindece bolile sufletului şi ale trupului. Rugăciunea „de rămas bun de la altar” după liturgie (Tradiţia siro-maronită) Rămâi în pace. et imitemur quod continent. Baiulátio crucis. mortem et resurrectiónem suam nobis salútis aetérnae praemia comparávit.Transfiguratio. altar al lui Dumnezeu! Jertfa pe care am luat-o de la tine să fie pentru iertarea datoriilor şi iertarea păcatelor şi să-mi dăruiască să stau în faţa tribunalului lui Cristos fără condamnare şi fără ruşine. Per Christum Dominum nostrum. este în mijlocul nostru în slava Tatălui şi a Duhului Sfânt. Crucifixio et mors. sancta Dei Génetrix. împreună cu Tatăl tău bun şi cu Duhul Sfânt. Coronátio spinis.

mai ales. cred că Dumnezeu răsplăteşte pe cei buni cu împărăţia cerului şi pedepseşte pe cei răi cu iadul. 2. adevărul. care a pătimit şi a murit pentru mântuirea noastră veşnică. şi totuşi deosebite. întristarea şi suspinarea. dreptatea ta este dreptate în veac şi cuvântul tău. prin puterea Sfântului Duh. Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. cu lucrul. care să fie viu şi să nu greşească. Dumnezeul meu. Fiul şi Sfântul Duh. sau cu 194 Apendice gândul. Cred Actus fidei Dómine Deus. numai tu singur eşti fără de păcat. Întru fericita adormire. Cred. şi ţie slavă înălţăm. şi voiesc să trăiesc şi să mor în această sfântă credinţă. în loc cu verdeaţă. unicul şi adevăratul Dumnezeu în trei persoane egale. împreună şi celui fără de început al tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului tău Duh. Dumnezeul nostru.Doamne. veşnică odihnă dă. Act de credinţă 1. Amin. celor ce s-au pomenit acum. Rugăciune pentru răposaţi (Tradiţia bizantină) Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul. Cristoase. Că nu este om. Amin. Şi orice greşeală au săvârşit ei cu cuvântul. cred că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om în sânul preasfintei Fecioare Maria. sufletelor adormiţilor robilor tăi. iartă-le lor. în tine. în loc luminat. care ai călcat moartea şi pe diavolul l-ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii tale. Doamne. acum şi pururea şi în vecii vecilor. şi le fă lor veşnică pomenire. însuţi Doamne. şi păstrează Biserica ta sfântă. adevărul veşnic şi negreşelnic. Că tu eşti învierea şi viaţa şi odihna robilor tăi (N). de unde a fugit toată durerea. ca drum de adevăr şi de mântuire. odihneşte sufletele adormiţilor robilor tăi (N). cred cu tărie tot ceea ce ne-ai descoperit tu. şi se numeşte Isus Cristos. şi ce ne învaţă sfânta Biserică. Doamne. firma fide credo et confiteor ómnia et singula quae sancta . ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni. fiindcă tu eşti adevărul cel veşnic. Dumnezeul meu. în loc de odihnă. eu cred tot ce ai descoperit sfintei Biserici Catolice şi ce ne învaţă ea şi anume: că este un singur Dumnezeu în trei persoane: Tatăl.

a murit şi a înviat pentru mântuirea noastră. chiar viaţa mea. Amen. În această credinţă vreau să trăiesc şi să mor. In hac spe vívere et mori státuo. din bunătatea ta şi prin meritele lui Isus Cristos. şi sunt hotărât a pierde mai bine toate. Amen. omni dilectióne dignum. fiindcă tu mi-ai făgăduit acestea şi eşti nesfârşit de credincios făgăduinţelor tale. quia tu. qui es aetérna véritas et sapiéntia quae nec fállere nec falli potest. In hac fide vívere et mori státuo. quia tu es summum. A) Rugăciuni obişnuite 195 în Isus Cristos. nemărginit de bun şi milostiv şi împlineşti făgăduinţele tale. decât a te mânia vreodată. et post hanc vitam aetérnam felicitátem me esse consecutúrum: quia tu promisísti. In hac caritáte vívere et mori státuo. mă căiesc . a pătimit. Act de căinţă Doamne. ea ómnia revelásti.Ecclésia Cathólica propónit. Cred că tu eşti drept şi dai fiecăruia după faptele sale: pe cei buni îi răsplăteşti cu fericirea cerească. iertarea păcatelor. fidélis. Amin. et miséricors. Deus. Fiul unic al Tatălui. Amin. fiindcă tu eşti atotputernic. Dumnezeul meu. nădăjduiesc cu încredere deplină că-mi vei dărui. Actus caritatis Dómine Deus. amo te super ómnia et próximum meum propter te. Doamne. benígnus. Dumnezeul meu. te iubesc mai mult decât orice lucru şi din dragoste către tine. Act de dragoste Dumnezeul meu. Amen. fiindcă tu eşti nemărginit de bun. infinítum. harul tău şi fericirea veşnică. pentru vredniciile lui Isus Cristos şi prin faptele bune ce am încredere să le fac cu ajutorul harului tău. Amin. Dumnezeul meu. Amin. iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi. Doamne. qui es infiníte potens. spero per grátiam tuam remissiónem ómnium peccatórum. iar pe cei răi îi pedepseşti cu osânda veşnică a iadului. care s-a născut din Maria Fecioara. întăreşte-mi credinţa. 2. Act de nădejde 1. eu nădăjduiesc iertarea păcatelor mele şi împărăţia cerului. et perfectíssimum bonum. Actus spei Dómine Deus.

. Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.din toată inima de toate păcatele mele şi le urăsc mai mult decât orice lucru. Fericiţi făcătorii de pace. vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. pentru ei vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu. faceţi şi voi pentru ei. din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. păcătuind.12) Tot ce vreţi ca oamenii să facă pentru voi. pentru că ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei care plâng. Fericiţi cei blânzi. Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu atât de mare şi atât de bun. éaque detéstor. 2. non solum poenas a te iuste statútas proméritus sum. Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate. pentru că ei vor fi consolaţi. pentru că a lor este împărăţia cerurilor. quia peccándo. Fericiţi cei milostivi. vă vor persecuta şi. de cétero me non peccatúrum peccandíque occasiónes próximas fugitúrum. Părintele meu. pentru că prin ele am pierdut harul tău şi împărăţia cerului şi m-am făcut vrednic de pedeapsa veşnică a iadului. pentru că ei vor fi săturaţi. Regula de aur (Mt 7. te-am mâniat pe tine. Amin. Fericiţi sunteţi când vă vor insulta. pentru că ei vor afla milostivire. adiuvánte grátia tua. Cele două porunci ale dragostei 1. Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate. ac dignum qui super ómnia diligáris. sed praesértim quia offéndi te. pentru că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei cu inima curată. summum bonum.3-12) Fericiţi cei săraci în duh. Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta. 196 Apendice Actus contritionis Deus meus. Pentru aceasta mă hotărăsc cu ajutorul harului tău să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat. ex toto corde paenitet me ómnium meórum peccatórum. pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu. dar mai mult mă căiesc pentru că. Fericirile (Mt 5. Ídeo fírmiter propóno. Amen. minţind.

3. Să nu mănânci carne şi să respecţi postul în zilele stabilite de Biserică. A da de băut celor însetaţi. 5. 2. A găzdui pe pelerini. Evlavia 7. Bunătatea 7. Să primeşti sacramentul Euharistiei cel puţin la Paşti. Bucuria 3. Credinţa 2. 3. Cele patru virtuţi cardinale 1. Cele trei virtuţi teologale 1. Îngăduinţa 8. Speranţa 3. Castitatea. Înţelepciunea 2. Blândeţea 9. Cumpătarea. Înţelegerea 3. Pacea 4. Puterea 5. Fidelitatea 10. Tăria 4. Cele douăsprezece roade ale Duhului Sfânt 1. Răbdarea 5. 4. Cumpătarea 12. căci răsplata voastră mare este în ceruri. Să vii în ajutorul necesităţilor materiale ale Bisericii. Frica de Dumnezeu. Sfatul 4. Ştiinţa 6. 4. Iubirea 2. . Cele şapte fapte de milostenie trupească 1. Să-ţi mărturiseşti păcatele cel puţin o dată pe an. A da de mâncare celor înfometaţi.Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie. B) FORMULE DE ÎNVĂŢĂTURĂ CATOLICĂ 198 Apendice Cele cinci porunci ale Bisericii 1. Dreptatea 3. după propriile posibilităţi. Modestia 11. Dragostea. Cele şapte daruri ale Duhului Sfânt 1. 2. A îmbrăca pe cei goi. Bunăvoinţa 6. Să participi la Liturghie duminica şi în celelalte sărbători de poruncă şi să te abţii de la munci şi activităţi care ar putea să împiedice sfinţirea acestor zile. Prudenţa 2.

238. 555 Adulter. 18. Zgârcenia 3. 3. 221. 363. 521-526 Adopţie filială. Mândria 2. 6. 189. 76. 26. 237. 265. Acţiune. 536 Aclamaţie. Muncă Acţiune / a acţiona. 7. 253. 75. 114. 8. 169. 369 – Acţiune / a acţiona. 492 Adulţi. 368. Lenea Cele patru lucruri de pe urmă 1. 191 – cf. 363. 552 Aducere de mulţumire. Mânia 7. Necurăţia 4. 362 Alianţă. A vizita pe cei bolnavi. INDICE ANALITIC Numerele fac trimitere la întrebări A A crede. 418. Iadul 4. Om. 4. 162. Lăcomia 6. 340 – vechea. 364 Acuză. A vizita pe cei închişi. 131. 234. Credinţă A ucide. 303 Activitate. Întoarcere Agnosticism. 340 – noua. 5. 47. 8. 244. 111 Act uman. 7. 102 – cf. A suporta cu răbdare nedreptatea. 344. Invidia 5. 198. 7. 221. A îngropa pe cei morţi. 286. 276. 360. 444. 303 – cf. 106 Adevăr. Paradisul. 347. 487. 234. 102. 436. 27. A ierta ofensele. A avertiza pe păcătoşi. Spovada Adam. A ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii şi pentru cei morţi. Cele şapte fapte de milostenie sufletească 1.5. 230 Adoraţie (latrie). 259 Advent. Cele şapte vicii capitale 1. 255 – cf. Pocăinţa şi Reconcilierea. 61. Pasiune/i Actele penitentului. 443. A mângâia pe cei mâhniţi. 6. 50. A învăţa pe cei neştiutori. 51. 41. 236. A sfătui pe cei în îndoială. 51. Moartea 2. 2. 245. 8. 76. 445 Alegere/i. 7. Judecata 3. 4. 450 . 466-467 Abraham. 437. 302. 79. 324.

Înger/i Bunătatea lui Dumnezeu. 120. 226. 329-330. 548-549 – cf. 336. 598 Amvon. 272. 12. 196-197. 24. 30.– cf. 471 – cf. 289. 212. Rusalii Anaforă. 252-264. 9. 251. 340-341. 351. Vechiul Testament Altar. 105 – lui Isus. 14. 217. 470 Azimă. 362 C Canonul Scripturilor. 237. 354. 307. 286. 298. Sfânta Scriptură Bine. 375. Crăciun. 48. 180. 175. 316 Bolnav/i. 290-295. 178. 366. 32. 105. 246 An liturgic. 293 Boală. 507 Apă. 276 B Bărbat. 363. Poporul lui Dumnezeu Biserici Orientale. 365. 200. 286. 288 Amen. Biserică Aproapele: cf. 459. 177. 26 Asemănare. 72 Ascultare. 260 Apostol/i. membri. 246. 551 Biserică. 221. 44. 176. 61. 194. 143. 109. 438. 358 Ateism. 297. 315. Paşte. 319. Advent. 127. 218-220. 299. 321-322. 416. 429-433. 359. 373. 224. 281. Maria Preasfântă. 145. 444. 209. 153-160. Iubire Armonie. 84 – cf. 254 – cf. 184 – cf. 407-410 Binecuvântare. 20 . 132. 277 200 Indice analitic Analogie. 315. 348-353. Dumnezeu Bunuri pământeşti. 253. 1. 161-193. 147-152. 139. 195. Ungerea bolnavilor Botezul. 254. 276. Sacrament/e Bucurie. 370 Indice analitic 201 Buna-Vestire. 333. 174. 19 Animale. 133. 464-465 – a credinţei. 242 – cf. 223-224. 265. 325-327. 352. 247. 310-312. 144. 147. 333 Bătrâneţe. 422 – lui Ioan Botezătorul. 343. 421 Apostolat. 15. 331. 25. 58. 254. 250. 326. 163. 255. 592 – cf. 306. 276. 172. 200-201. 34. 292. 314. 274. 273. 109. 313. 416 – comun. 15. 137. 217. 316 Biblie. 222. 445 Avort. Postul Mare. 234. Noul Testament – cf. 278. 188 Apostolicitate. 174 – cf. 227.

349 – între creştini. 262 Catehumenat. 178. 334. 491 202 Indice analitic Circumciziune. 250. 179. 166-168 Cădere. 502 – cu disparitate de cult. 314 Comunitate umană. 297. 263 Comuniunea sfinţilor. 303. membri. 341-350 Cânt. 209 Cercetarea cugetului. 135. 113 – a celui păcătos. 246 Cateheză. 54 . 238 Cel Rău. 290-293. Liturghie. 80. 77. 259 Catedră. 212. 214 Conducerea Bisericii. 337-340 – mixtă. 321 – euharistică. 304. 194-195. Cupiditate Condamnare/osândă – a lui Cristos. 185. 277 – cf. 293 Comuniune – eclezială. 553 Chemare. 234. 188. 208. în Preoţie. 401-414 Comunităţi ecleziale. 527 – cf. 535 Cina Domnului. Sigiliu Cardinale: cf. 374 – cf. 275. 185. 74. 190 Catolicitatea Bisericii. 305. 180. 330 Carne. 103 Colegiu apostolic. Mir Consacrare. 16 Caritate. 88. 187 Configurare lui Cristos. 162 Colegiul episcopilor. 237. 345 – sacrament. 446 Concupiscenţă. 321. Virtuţi Carisma adevărului. 300. 233-249 Celebrarea euharistică. Euharistie Celibat. 342 Cer. 345 – instituirea divină.Caracter sacramental. Pocăinţa şi Reconcilierea Cerere. 73-78 – cf. 488-494 Catehumen. 335 Confirmaţiune: cf. Păcatul strămoşesc Căinţă. 258. 277-278 – cf. rugăciune de. 182. 275. 303 Căsătoria. 328. 352 Celebrare / a celebra. 183. 326 Compasiune. 227. 432 Castitate. 263. 202. 109. Transsubstanţiere Conservarea creaţiei. 211 Conciliu/ii. 335 – cf. 277. 120. 268.

319. 4 Cupiditate. 28. limbaj. 46. 558. 345 Crismă. 157. 292. 324. 227. 240. 500-501 – cf. 359. Dumnezeu. 249 Cumpătarea. 189. 55. 244. 227. 3. 67 Creaţie. 560 – cf. Familie. 9. 163. 312. 366. Concupiscenţă. 416 – cf. 66-72. 86. 202 – întrupat. 259. 242. 177. 89. 374. 18. 29. 254. 107. 383 Cunoaştere – a lui Dumnezeu. 227. 12. 456. 385. 346 Consubstanţial. 23. 45. 62. 315. 247. 494. Părinţi. 91 – cf. virtute cardinală. 168 – necatolic. 50. 280. 338. 320. 58. 270 – cf. 328. 112. Căsătorie Copilărie. 131. 231-232. 186. 386. 374. 436-441 . 456. 248. 323. 48. 379. 6. A crede Indice analitic 203 Creştin. 289. 218-225. Cristos Cuvântul lui Dumnezeu. Dorinţă Cuplu. 282. 249. Sfânta Scriptură. 362. 52. 238 Cuvântul – divin. 337 Credincios/credincioşi. 357 Credinţă. 159. 235. 531 – cf. 90 – a omului. 211. 97-101. 443. 117-122. 295. 276. 208. 126. 228. 184-185. a lui Cristos. 296. 32. 110. 593 – cf. 459. 346. 194. 441 – cf. 25. 229-230. 299. 297. 267. 328 Copil/copii. 63. 38. Mesia Cruce. 54. 88 – cf. 82. 372-377 Convertire. 428. Semnul crucii Cult. 328. Dumnezeu Creatură/i. 9. 281. 446 Cultură/i. 194. 421. 86. 359. 59. 149. 218. 246. 322. 103 Crăciun. 262. 518 David. 267. 27. sacramentul Preoţiei. 31. 327. 122. 21. 491. 345. 464. 108. 158. 274. 206. 237. 165. 53. 336. 233. 36. 28. 287. 71 Curăţie. Confirmaţiune Cristos. 330. 51. 529-530 Cuvânt uman. 64. 357. 487. 207. 54. 277. 298. 13. 516. 142. 16. 428 – cf. 43. 236. Duhul Sfânt Datorie. 46. 156. 277. Treimea Preasfântă Conştiinţă. 344. 236. 429. 116. 426. 1. 103 Creator. 65. 46.Consimţământ matrimonial. 198. 420. 299. 271-274. 306. 323. 444. 46. 349. 236. 246. 126. 430. 442 – cf. 243. 240. 202. 33-35. 82. 32. 67. 181. 427 Cooperare. 268. Educaţie. 461. 302. 389. 422. 184. 190. 109. 307. 570. 137. a lui Isus. Cateheză D Dar/daruri. 315. 335. 351. 244. 357. 231. 8 Decalog. 185. 50. 283-285. 281. 292. 297. 57. 30.

366. 180. 53. 85. 308. 586 – unic. 130. 221. 162. 472 Eparhie. 328. 222. 75. 327. 557. 179. 503. 252. Cupiditate Dragoste: cf. 358. 2. 91. 159. Treimea Preasfântă Duminică. 222. 116. 373. 172. 2. 561 – cf. 47. 320. 412. 419. 379. 38. 180 Epifanie. 46. 405. 66-67. 211. 427. 80. 276. 59. Hirotonire Episcopat. 194. 155. 250. 401. 137. 254. 254. 230-231. 174. 75. 160. 176. 14. 7. 43. 318. 6. 187. 192. 432. 112. 125 Dieceză. 75 Evanghelie/ii. 41. 349 Doctrina socială a Bisericii. 42. 346. 120. 187 – cf. 283. 113. 579 – cf. 289. 308. Treimea Preasfântă E Edificiu sacru. 94. 19. Episcop Episcopul de Roma. 370 – cf. 15. 132. 78. virtute cardinală. 186. 97. 183. 1. 334 Diavol. 167 Discipol/i ai lui Cristos. 307 Dreptate socială. 25-30. Papă Euharistia. 235. 103 Indice analitic 205 Episcop/i. 453. 261. 361. 6. 509-520 Domn. Pocăinţa şi Reconcilierea Diacon/i. 164. 37. 108. 184. 185. 179. 16. 185. 307.– cf. Romanul / Suveranul pontif. 384. 325. 256. 246. 119. 422. 54. 381 Duhul Sfânt. 365. 349 – cf. 329. 224. 325. 311. 360. 359. 129 Divorţ. Cristos. 470 Eva. 298. 267-268. 357. 354. 241. 413 Embrion uman. 567 Dumnezeu. 330 Diaconat. 182. 2. 404. 220. 509-519 Dreptate. 156. 161. 334 – cf. 18. 70. 84 – cf. 213. 16. 50. 57. 460-461. 162. Iubire Drept/drepturi. 72. 52. Noul Testament. 565 – cf. 45. Sacrament/e. 38. 512 Dreptate divină. 245. 327. 328. 358. 12. 260. 183. 332. 432. 74. 1. 390. 37. 245 Educaţie. 3. 235. 534-535. Sfânta Scriptură Evanghelizare. Copii. 188. 435-436. 326. 437. 40. 365. 330. 18. Concupiscenţă. 167. 174. 200. 415. 265. Poruncă/i (– cele zece) Demnitate. 442-446. 71. 444. 47. Dumnezeu Dorinţă. 352 – cf. 278. 412. 15. 16 Despărţirea soţilor. 180. Vestea cea bună. Părinţi. 51. 74. Căsătorie Egalitate. 243. 270. 260. 331. 317. 184. 302. 349. 190 . 549. 48. 147. 263. 39. 387. 127. 271-294. 374. 22. 348 Dezlegare. 444. 338. 504. 42. 186. 347. 223. 128. 411-414. 251. 412 – cf. 12. 487 204 Indice analitic Depozitul credinţei. 136-146. Preoţia. 389. 567 Eutanasie. 452-454.

75. 362. 359. 310. Isus Cristos. 177. 214. 230. 308 Exemplu. 237 206 Indice analitic Formulă/e – de credinţă. 212. 357. 266. 335 – regească. 350. 360. 180 Iertare. 72. 276 – cf. 326 – prezbiterală. 206. 139. 195. 230-231. 342. 229. 191. 347. Căsătorie Fapte. 103 Funcţie – profetică. 429 – actual. 294 H Har. 95. Simboluri Frângerea pâinii. 213 Idolatrie / idol. 259. 326. 90. 300. 218. 88. 419. 353 Evrei. Cuvântul Foc. 211 Fecioara Maria. îndumnezeitor. 360. 404. 423 – sacramental. 186 Existenţa lui Dumnezeu: cf. 267 – cf. 275. 83. 177. 446 Ierarhie. 296. 85. 319. 326. 73. 258. 208. 269. 273. 267. 352 Experimente ştiinţifice. 335 – sacerdotală. 188. 304. 131. 291. 292. 262. 366. 260. 335 G Gloria lui Dumnezeu. 155. 310. 420. 297. – a păcatelor. 1. 147. 31 – sacramentale. 337-339. 53 Gloria viitoare. 344. Dumnezeu Existenţă: cf. 1. 328 I Iad. 155. 310 – cf. 424 – habitual. – diaconală. 475 F Familie. 71. 125. 346. 358. 378. Viaţă Exorcism. 42. 527-530 Fericire. 263. 424 Hirotonire. 359. 94. 491 Fecundare artificială. 499 Fecunditate. 210. 594. 263. 319. 294 Feciorie. 137 – cf. 208. 595 – a pedepsei. 415 Fericirile evanghelice. 326. 402.Evlavia populară. 363. Pocăinţa şi Reconcilierea . 357 Fiul lui Dumnezeu. 359. 284 Fuga şi întoarcerea din Egipt. 98-99. Israel Excomunicare. 190. 422-425. 456-462. 361 Fii ai lui Dumnezeu. 347 Femeie. 74. 318. 361. 565 – cf. 453. 155. 268. 177. 169. 189. 154. 341. 186. 200-201. 1. 445. 179. 50. Cristos. sfinţitor. 222. 271. 256. 330 – episcopală. 342.

85-95. 364. 132 – cf. 9. Advent Întrupare. 189-191. 596 – a lui Isus. 445 Impunerea mâinilor. 295 Inseminare artificială. 154. Cristos. 204. 420. 401. 358 Ioan Botezătorul. 173. 194. 61. 144. 206. 149. 543-544. 387. 340. 116. 450. 314. 267 Indice analitic 207 Indisolubilitate. 179. 45. 354-356 – a lui Cristos. 139. 300 208 Indice analitic Îndreptăţire. 143. 418. 192. 265. Dumnezeu – cf. 80. 347. 109. 292. 436. 60. 242 Înţelepciune. 435. 420. 341. sfântul. 134. 495-496 – faţă de aproapele. 251-294. 346. Căsătorie Indulgenţe. 360. 495 – cf. 455-533 – faţă de Dumnezeu. 250. 10. 404. 582 – cf. 75. 263. Cristos Încăpăţânare terapeutică. 214. 376 Ilie. 104 Ispitire. 59. 401. 107-108. 45. 435. 22. 580. 300 – cf. Fiul lui Dumnezeu. 111. 97. 105. 342. 436. 81-84. 420. 271 – cf. 132-135. Biserică – conjugală. 141. 422 Înger/i. 539 Imagini sacre. 442-446 – milostivă a lui Dumnezeu. 255. 477 Inteligenţă. 131. 102. 426. 263. 389 . 447 Înmormântare. 291 Încredere. 265. 133. 51 Istorie. 57. 312 Infailibilitate. 224. 50. 442 – a Bisericii: cf. 110. 125-131. 156-158. 112-124. 175. 347. 271. 171-172. 337. 150. 428. 46. 106 Istoria mântuirii. 499 Inspiraţie. 93 Iniţiere creştină. 258. 418. 146. 209 Înjurătură. 590 Înălţarea lui Cristos. 148. 161. 541-542. în Biserică. 185 Infidelitate. Mesia Iubire / dragoste. Răposaţi Întoarcere. 85-95. Pasiune Izvor baptismal. 344. 98-100. 263. 339 Inima lui Isus. Căsătoria – cf. 240 Impietate. 124 – cf. 434-435. 338. 74. 242. 375.Ignoranţă. 578. 212. 92. 101. 246 Î Împărăţia lui Dumnezeu. 254 Iosif. 18. 262. 79. 131. 74. 140 Integritate corporală. 128 Isus Cristos. 155. 352. 101-111. 471 Încorporare în Cristos. 338. 237. 385.

214. 144. 26. 57. 243. 109. 570 Memorial. 132. 237. 138 – cf. 568. 85. 268. rugăciune de. 56. 237 Indice analitic 209 M Magisteriu. 195. 471 Meditaţie. 214. 52.Învierea lui Cristos. 78. Păcat/e Libertatea omului. 558 – cerească. 150. 50. 204. 8. 190. 436 Lesne-iertător: cf. 175. 262 Martori. 443 – a crucii. 227. 420. 134. Duhul Sfânt Mântuire. 114. 240. 376 – a lui Dumnezeu. 142. 58. 233. 126-131. a evangheliei. 234. 275. 178. 193. 218-220. 17. 54. 340. 67. 415-418 – naturală. a lui Israel. 176. 454. 567 Liturgie. 96-100. 522 Mângâietor. 373 – morală. 366 Medicină. 188 Laudă. 339. 234 – cf. 426-427 Mesia. 113. 250 . 435. 556 Lege. 250. 173. 110. 10. 429. 208. 448-449 L Laic/i. 8. 134. 354. 265-270. 271. 421. 79. 275. 95. 280. 62. 391 Minune/i. 149. 430 – nouă. 251. 320. a lui Cristos. 216 Jurământ. 234. 19. Cristos Milostivirea divină. 100 Mărturie. Maria Preasfântă Maria Preasfântă. 271. 280 Merit. 546-547. 15. 355-356. 224. 221-223. 481-482 Lumină. 343 Maternitatea spirituală a Preasfintei Maria. 202-206. 264. 3. 324 – euharistică. 315. 88. 430. 261. 425 Liturghie. 120. 416. 307. 434 – veche. 271. 356 Judecată. 314. 108 Mir. 112. 271. 559 Maica lui Dumnezeu. Cristos Mijlocire. 234 Lume. 95. 16. 262. 171. 281. 406. 252. 82. 94. 111 – cf. 215. 119. 410 – divină. 193. 354 Misiune/i – a apostolilor. 230. 554 Mijlocitor: cf. 122. 322 – a Bisericii. 207. 131. 8. 418-419. 563 Martiri. 135 – a conştiinţei. 452 Învierea morţilor. 292. Euharistia Liturgia orelor. 50. 104. 432 – cf. 197. 196. 321. 196-199. 201. 88. 275. 355 J Jertfă/e. 234. 562. 205. 280.

122-125. 126. a lui Cristos. 401-414. 23. 88. 355. 290. 311. 560 – ale Euharistiei. 124. 321 – a celor hirotoniţi. 25. 100. 370-371. 68. 429 Indice analitic 211 Om. 118. 130. 124. 38. 205-206. 5. 101. 222. 314. 429 – cf. 271. 213. 297. 182 Mister/e – al Bisericii. 252. 148. 320. 478 Muzica liturgică. Treimea Preasfântă 210 Indice analitic Moarte. 314. 471. 358. 112. 11. 239 N Naş / naşă. 9. 89 – umană. 76. 117. 125. 89 Neam omenesc. 40. 144 – a papei. 48. 218. 259 Natura umană şi păcatul strămoşesc. 205-206. 1. 217 – cf. 208. 223.144 – a Fiului lui Dumnezeu. Lege (–morală) Moralitate. 66-72. 131. 256. 337-339. 440 – cf. 588-589 – al lui Isus. 149. 152 – al lui Isus. 367-369. 186. 88. Sfânta Scriptură. 77. 365. 4. 447. 181. 57 – divin. 316. 280. Alianţă (–noua) Nume – al lui Dumnezeu. 305. 513-517 Muribunzi. 212. 321 – a Duhului Sfânt. 415-420 – Cristos om. 102. Ascultare Nedreptate: cf. 354 Moise. 275 – creştin. 354. 62-63. 3. 87-89 Omenire: cf. Neam omenesc . 375 – cf. Drept. 537 Morală. 8. 122. 59. al lui Cristos. 264 O Obligaţie. 72. 6. 120. 213. 202-203. 372 Mormântul lui Cristos. 432. 308. 273. 9. 144 – pascal. 119. 342. 5. 347. 77. 22. 2. 125. 342. 439. 254. Lege (–morală) Noul Testament. 289. 4. 235. 44-49. 5. 7 Normă. Dreptate Noe. 189. 115. 281. Datorie Oferire – a credincioşilor. 429 – a lui Cristos. 89. 476 – a lui Cristos. Om Neascultare: cf. 140. 233-249 – cf. 344.– a celor căsătoriţi. 152 – cf. 78. 67 – al răului. 114. 81. 225 – al omului. 185. 40. 38. 103. 127 Muncă. 338 Natură – divină. 86. 119.

370-371. 363. 1. 182-185. 308. 224. 445 Pomană. 122. Societate Persoanele divine. 301 Pocăinţă interioară. 338. Om. 6. 292. 213. 263. 300 Poligamie. 241. 297. 154. 286 P Pace. Întoarcere Pasiune/i. 180. 294 Pelerinaje. 118. 466-486. 81. 278.Omucidere. 287 Ostie consacrată. 405-411. 263 Păcătos/păcătoşi. 326 – cf. 329 Paşte. 263. 116. 1 Pocăinţa şi Reconcilierea. 235. 96. 153. 301 Poporul lui Dumnezeu. 492 Păcatul strămoşesc. 117. 276. 102 Părinţi. 314. 347 Politeism. Copil. 277. 237. 211. 97. 187 Plan al lui Dumnezeu. 118. 301. 487-502. 324. 303. 73-76. 109. 459. apostolul. 296-312. Biserică. 165. 450-454. 118. 75. 47. . Familie Părinţii Bisericii. 177-178. 353 Persoană. 418. 257. 468-469 Pelerinaj. 284. Treimea Preasfântă Petru. Isus Cristos Pâine de grâu. 323 – cf. 456 212 Indice analitic Plinirea timpurilor. 313. 107. Episcopul Romei Paradis: cf. 358. 503-520. 200-201. 304-306. 461 – cf. 373. 274. 487-488 – cf. 291. 206. 108. 521-525. 347. 442-446. 527-530. 420 Poruncă/i. 52 – cf. 271. 531-533 – ale Bisericii. 372. 48-49. Plinirea timpurilor. 191. 338. 131. 139 Porunca iubirii. 237. 319. 337. 148. 259. Romanul / Suveranul pontif. 455-465. 273. 460. 279. Cristos. 184. 295. 327. 121. 302. 66. 312. 57. 317. 298. 303. 307. – cele zece. 432 Postul Mare. 401-404. 250. 291. 283. 432 Post. 97. 366. 246. 310. 378 Pastoraţie. 134 – cf. 281. 298. 432 Păcat/e. 179. 391-397. 155. 299 Păgâni. 112-124. 301 Potir. 432 Pocăinţă exterioară. 431. 260. 270. 76-78. 480-486 Papă. 291. 328. 592-593 Pedeapsă. 324. 309. sacrament. 127. viaţa ca. 543 – cf. 200. 463-464 Parusia. 273 Preot/preoţie. 106. 300. 117. 258. 308. Biserică Porumbel. 263. 243 Pătimirea lui Cristos. 1. 314. 290. 179. 244. 470 Orientală: cf. 455. Cer Participarea la viaţa socială. Liturgie Ospăţ pascal. 162. 447-449. 392.

Papă . 73. Cristos Rău. 179. 375. 166. 57-58. 360. 185 – cf. 286 Proclamare: cf. 267 – cf. 399 Retribuire. 504-506 Propunere. 285 Primire / a primi. 6-9. 235. 310 – cf. 176. 314. 10 Ridicarea la cer a Mariei. 220 Răscumpărător: cf. 282. 178. 214 Revelaţia divină. 597 – cf. 265. 323 R Raţiune. 416. sacrament. 102. 111. 274. 390 Roman / Suveran pontif. Sacrament/e. 325. 376. 483-486 Realităţi vremelnice. 313. 8. 302. 33. 243. 195. 208. 355 Puterea sacră. 108. 296. 256. 259 Profet/profeţi. 328. 55-58 – cf. 200. 540 Pudoare. 441 Responsabilitate. 227. Meditaţie Reglementarea naşterilor. 209. Sacrament/e Preoţime. 22. 65. 25. 210. 15. 479 Răscumpărare. 42. 443 Proprietate privată. 312. Dumnezeu Prudenţă. 379. 165. 16. 496-498 Regula de aur. 208. 40. 211 Purificare. 140. 329 Prezbiterat. Episcop/i Preoţia. 224. 103 Prezenţa lui Cristos în Euharistie. 219. Bine Război. Liturgie Roadele Duhului Sfânt. 190 Procesiune. 277 Prezentarea la templu. 343. 181. Pocăinţa şi Reconcilierea Reflecţie: cf. 363. 334 Prezentarea darurilor. 36-37. Cuvântul lui Dumnezeu Profesiune – a sfaturilor evanghelice. 380 Indice analitic 213 Psalmi. 340. 359. 4 Răposaţi. 375 Religie/ii. 4. 352 – cf. 300 Providenţă. 197 Rit. 170 Reparare. 211. 303 Respect: cf. 188 Reconciliere. 535-547 Revelaţii particulare. 168. 539 Promisiune/i. 8. 363. Demnitate Respectare. 41. 210. Tradiţie. 11. 192 – de credinţă. 169. 530 Purgator.327. 3. 321-336 – cf.

Diavol Sănătate fizică. 250-350. 443. 144. Tatăl nostru. 243. 220. 35 Simbolul niceno-constantinopolitan. 146. 326 Slujitor (Cristos). 351. 209. 240 Sfinţenia Bisericii. 13. 264. 357 Sacramental/ii. 249. 326 – de a sfinţi. 355. 190. 331 – de a conduce. 567 Rugăciune. 357 Sinucidere. 283 Rusalii. 118 Indice analitic 215 Slujitorul/ii sacramentelor. 353 Satana. 473 Scaunului Apostolic. 518 Soţ: cf. 190. 165. 429. 453 Sigiliu sacramental. 248. 274. 326 – de a învăţa. Euharistia. 239. Liturgia orelor Rugăciune de consacrare. 165 Sfinţenie. 202 Slujire. 411-414. 354. 294. 346. 291. 351 Sanctuar. 186. 217. 83. 236. 343. 345. 282. Căsătoria Soţi. 307 – cf. 344. 450-454. 520 Sărăcie. 277. 432. 293. 108. 222. 165. 120. 265. 351 Sfânt/sfinţi. 331 Rugăciunea euharistică. 231. 267 214 Indice analitic S Sacrament/e. 301. 264. 255. 186. fiecare sacrament Societate. 534-598 – cf. 374. 308 Schimbarea la faţă. 564 Sfânta inimă. 567 Sâmbătă. 260. 242. 402-403. 428 Sfinţire. 14. 224. 127. 450-452 Sânge. 165. 314 Semnul crucii. Viaţa socială Solidaritate. 281. 264. 93 Sfânta Scriptură. 224-232. 17. 110 Scop ultim. 159. 532 Sărbătoare/ori. 231. 35 Simboluri ale credinţei. 225. 309 Simbolul apostolilor. 74 – cf. 178. 463-465 – cf. 188. 240. 18-24. 33-35. 337. 360 Secret al sacramentului Reconcilierii. 254 Semne.Rozariu. 270. 254. 149. 62. 289. 245. 75. 346 . 349. Transsubstanţiere Scandal. 188. 191. 56. 74. 353. rezervat. 323 Slujirea Bisericii. 194. 309 Semn/e sacramentale. 414. 198. 168. 319 Sărac/i. 312. 470 Slăbiciune. Psalmi. 75. 237. 146. 181. 318. 142. 278. 457-458. 283 – cf. 405-410.

137. 582-585 Tatăl nostru. 402. 122. 132. 578-598 Tăria. 296. Căsătoria Specii euharistice. 114. 69. 1. 32. 161. Fiul lui Dumnezeu. 358. 314 – a lui Cristos. 364. 243. 206. 476 Transsubstanţiere. 280. 34. 88. 11-14. 107. rugăciunea.cf. 472. 286 Tată: cf. 442 Sperjur. 12. Societate Structuri ale păcatului. 119 Suflet – al omului. 125. 167. 205. 473 – al lui Cristos. Dumnezeu. 136. 102. 300. 130. 276 Ungere. 83. Pocăinţa şi Reconcilierea Stat. 70. 356. 77. 20. 130 – Trupul lui Cristos în Euharistie. 82. 282 Superstiţie. Cuvântul. 132. Tatăl. Părinţi Tatăl. 130. 246. 144. 113. 358. 221. 403 Succesiune apostolică. 137. 110. 56. 69. 266. 161. 121. 159 – al noii alianţe. 106. 494 – cf. 124. 110. 83. 311. 379. 115. Divorţ Soţie: cf. 17. virtute cardinală. 267. 382 Teamă. 370 Templu – al Duhului Sfânt. 136. 305. 283 Treimea Preasfântă. Noul Testament Timp. 101. 428. 246. 534 – cf. 283. 449 Spovada. 48. 538 216 Indice analitic Testament: cf. 27. 385. 432 – cf. 117. 90. 72. 120. 474 – eclezial. 593 – cf. 284. 119. Transsubstanţiere U Ultima Cină. 285 Speranţă. 118. 91. 90. 370 Trup – al omului. 149. 205. 272. 483-484. 281. 110. 244 – din Ierusalim. 544. 387. 316. 203. 241 Tradiţie. 92. 306. 129. 154. 44-49. 332 Suferinţă. 165. 130. 272 Tristeţe. 400 Struguri: cf. Vin Subsidiaritate. 203. 98. 356. 557-566 – apostolică. 12 – liturgică. 406. 90. 176. 131. 52. Duhul Sfânt Triduum-ul pascal. 303. 204. 248. 139. 322 Timp liturgic. 29 T Tabernacol. 19 Transplant de organe. Dumnezeu. 19. 94. 326. 271. 52. 147. 198. 46. Căsătoria. 161. 153. 95. 222. Vechiul Testament. 115. 32. 304. 208. 137. 445 Ş Ştiinţă. 318 . 209. 323 – omenesc al lui Cristos. 385. 105. 282. 569. 195.

. . 294. 379 Voinţă – a lui Dumnezeu. 353 Viatic. . . Evanghelizare Via crucis. 94. .Ungerea bolnavilor. . 7 PARTEA ÎNTÂI MĂRTURISIREA CREDINŢEI Secţiunea întâi: „Eu cred” – „Noi credem” . . . . . . . 224. 340. . 398 Victorie. 433 – nouă. . . . . . 22. . 358 – divină şi umană în Cristos. 96 Y YHWH. Sacrament/e. . 117. . . . . . . Păcat/e Vindecare. . 121 Vot. . . 80 – cf. . 313 Vindecare. 148. 118. 353 Vestea cea bună. . 277. 384. . 125. . 250. . . 246. 140. . . . . . Sfânta Scriptură. sacrament. . . . . . . 237. Noul Testament Indice analitic 217 Vestire. . . 23. . . 250. 279 Vină: cf. . 371. 377 – teologale. 161-163 – a creştinilor. . 263. . Alianţă (–vechea) Vederea lui Dumnezeu. . . 591 – a omului. . 80 – cf. . 18 . 354. . 558 – umane sau cardinale. . . . . . . . . . . 45. 159. . 207. . . 135. . 378. . . . . . 443 Z Zămislire – a lui Isus. . 38 CUPRINS „Motu proprio” . 193 – morală a creştinului. . . 237. . . 15 Capitolul întâi: OMUL ESTE „CAPABIL” DE DUMNEZEU . . . 141. 314 Vin din struguri. 320 Viaţă. . . . 263. . 371. 429. 364 Virtuţi. 385. . . 251. 164 Untdelemn. . . 3 Introducere . . . . . . – consacrată. . . . 362. 313. 359 – umană. 313-319 Unitate – a Bisericii. . 271. Ungere Ură. 17 Capitolul al doilea: DUMNEZEU VINE ÎN ÎNTÂMPINAREA OMULUI . . 146. 232. . 123. . . . 434 V Vechiul Testament. . . 142. . . 98 – a Mariei. . Crismă. . . . . . 370 Urmarea lui Cristos. . . . . . Evanghelie. . . 136. . . . . . 297. 318 – cf. . 533 Venerarea relicvelor. . . 192. . 273. . 538 – cf. . 79. 357. . 320 Viciu/ii. 446. 295-320 Violenţă. 21. . 91. . 466-467 – veşnică. . sacramente ale.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 „Cred în viaţa veşnică” . . . . . . . . . . . . . . . . 78 Celebrarea liturgiei Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Capitolul întâi: CRED ÎN DUMNEZEU TATĂL . . . . . . . . . . . . . . FIUL UNUL-NĂSCUT AL LUI DUMNEZEU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Capitolul al treilea: RĂSPUNSUL OMULUI DAT LUI DUMNEZEU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . trup al lui Cristos şi templu al Duhului . . . . şade la dreapta lui Dumnezeu. 73 Capitolul întâi: MISTERUL PASCAL ÎN TIMPUL BISERICII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 „Cred în sfânta Biserică Catolică” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 Biserica: popor al lui Dumnezeu. . . 40 „Isus Cristos a pătimit sub Ponţiu Pilat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22 Noi credem . . . . . . . . . . . . . . . 48 „Isus Cristos s-a suit la cer. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 Cum trebuie celebrat? . . . . Tatăl atotputernicul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . a treia zi a înviat din morţi” . . 29 Cerul şi pământul . . . s-a născut din Maria Fecioară” . . . . . . . . . . . . . . . . 18 Transmiterea revelaţiei divine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 „Şi în Isus Cristos. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Revelaţia lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . . . . a murit şi s-a îngropat” . . . . . . . . . . Domnul nostru” . . . . . . 39 „Isus Cristos s-a zămislit de la Duhul Sfânt. . . . . . 78 Când trebuie celebrat? . . . . . . . . . 46 „Isus Cristos a coborât în iad. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 Liturgia – lucrare a Preasfintei Treimi . . . . . 75 Misterul pascal în sacramentele Bisericii . . . . . creatorul cerului şi al pământului” . . . 50 Capitolul al treilea: CRED ÎN DUHUL SFÂNT . . . . . . . . laicii. . . . 19 Sfânta Scriptură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 „Cred în Dumnezeu. . . . . . . . . 37 Capitolul al doilea: CRED ÎN ISUS CRISTOS. . . . . . . . . . . . . . . . 29 Simbolurile credinţei . . . . . . . . . . . . viaţa consacrată . . . . 81 220 Cuprins Secţiunea a doua: Cele şapte sacramente ale Bisericii . . . . . . . . . . . . . . 34 Omul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 „Cred în Duhul Sfânt” . . . . . . . . . . . 56 Credincioşii: ierarhia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80 Diversitatea liturgică şi unitatea misterului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Căderea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 Cele şapte sacramente ale Bisericii . . sfântă. . . . . . . . . . . . 64 „Cred în învierea morţilor” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 Capitolul al doilea: CELEBRAREA SACRAMENTALĂ A MISTERULUI PASCAL . . . . . . . . . . . . . . 22 Eu cred . . 79 Unde trebuie celebrat? . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78 Cine celebrează? . Fiul său unic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . maica Bisericii . . catolică şi apostolică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 „Cred în iertarea păcatelor” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Secţiunea a doua: Mărturisirea de credinţă creştină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54 Biserica este una. . . 59 Cred în împărtăşirea sfinţilor . Tatăl atotputernicul” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . maica lui Cristos. . 67 PARTEA A DOUA CELEBRAREA MISTERULUI CREŞTIN Secţiunea întâi: Economia sacramentală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 „De unde are să vină să judece pe vii şi pe morţi” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 „Amin” . . 62 Maria. . . . . . . . . . 53 Biserica în planul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . . . s-a răstignit. . . . . . . . . . . 25 Crezul: Simbolul apostolilor – Crezul niceno-constantinopolitan . . .

. . . . 101 Capitolul al patrulea: CELELALTE CELEBRĂRI LITURGICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104 PARTEA A TREIA VIAŢA ÎN CRISTOS Secţiunea întâi: Vocaţia omului: viaţa în Duh . . . . să nu ai alţi dumnezei în afară de mine. . . 122 Dreptatea socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134 Porunca întâi: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 Capitolul întâi: „SĂ-L IUBEşTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TĂU DIN TOATĂ INIMA TA. . . . . . 159 Capitolul întâi – REVELAREA RUGĂCIUNII . . . 123 Cuprins 221 Capitolul al treilea: MÂNTUIREA LUI DUMNEZEU: LEGEA şI HARUL . . . . . . . . . 93 Sacramentul Ungerii bolnavilor . . . . . . . . . . . . . . . . . 89 Capitolul al doilea: SACRAMENTELE VINDECĂRII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui . . . . . . . . . 113 Libertatea omului . . . . . . . . . . . . 87 Sacramentul Euharistiei . . mamă şi învăţătoare . . . . . . 85 Sacramentul Mirului . . . . . . . 98 Sacramentul Preoţiei . . 127 Secţiunea a doua: Cele zece porunci . . . . . 119 Capitolul al doilea: COMUNITATEA UMANĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152 PARTEA A PATRA RUGĂCIUNEA CREŞTINĂ Secţiunea întâi: Rugăciunea în viaţa creştină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161 . . . . . . . . . . . . . . . 98 Sacramentul Căsătoriei . . . . . 144 Porunca a şaptea: Să nu furi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 Conştiinţa morală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 Păcatul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114 Moralitatea pasiunilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134 Porunca a doua: Să nu spui numele Domnului Dumnezeului tău în zadar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Porunca a cincea: Să nu ucizi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Capitolul al treilea: SACRAMENTELE ÎN SLUJBA COMUNIUNII şI MISIUNII . . . . . . . . . . . . . . 136 Porunca a treia: Adu-ţi aminte să sfinţeşti ziua Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 Sacramentul Botezului . . . . . . . . . . . . . . 125 Biserica. . . .Capitolul întâi: SACRAMENTELE INIŢIERII CREşTINE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Sacramentul Pocăinţei şi Reconcilierii . . . 161 Revelarea rugăciunii în Vechiul Testament . . . . . . . . . . 152 Porunca a zecea: Să nu pofteşti casa aproapelui tău şi nici un lucru ce este al lui . . . . . . . . . . . . . . 104 Înmormântarea creştină . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Legea morală . 104 Sacramentaliile . . . . 111 Capitolul întâi: DEMNITATEA PERSOANEI UMANE . . . . . . . . . . . . 150 Porunca a noua: Să nu pofteşti femeia aproapelui tău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Har şi îndreptăţire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 Persoana şi societatea . . . . . . . . . . . . . . . ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 Omul. . . . . . . . . . . . . . chipul lui Dumnezeu . . . . . . . . . . 113 Chemarea noastră la fericire . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DIN TOT SUFLETUL TĂU şI DIN TOT CUGETUL TĂU” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Porunca a opta: Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 Participarea la viaţa socială . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Porunca a patra: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Capitolul al doilea: „SĂ-L IUBEşTI PE APROAPELE TĂU CA PE TINE ÎNSUŢI” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 Porunca a şasea: Să nu faci fapte necurate . . . . . . . . . . . . . 116 Virtuţile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168 Lupta rugăciunii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168 Expresiile rugăciunii . . . . . . . 181 A) Rugăciuni obişnuite . 166 Calea rugăciunii . . . . . . . . . . . 173 „Tatăl nostru. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164 Capitolul al doilea – TRADIŢIA RUGĂCIUNII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 171 „Rezumatul întregii evanghelii” . . . . . . . . . . . . . . . 167 Călăuze pentru rugăciune . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 173 Cele şapte cereri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183 B) Formule de învăţătură catolică . . . .Rugăciunea este pe deplin revelată şi realizată în Isus . . . . . . . . . . . . 174 Apendice . . . . . . . . . . . . . . . . 163 Rugăciunea în timpul Bisericii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 197 Indice analitic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . care eşti în ceruri” . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165 La izvoarele rugăciunii . . . . 167 222 Cuprins Capitolul al treilea – VIAŢA DE RUGĂCIUNE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169 Secţiunea a doua: RUGĂCIUNEA DOMNULUI TATĂL NOSTRU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 199 Cuprins 223 .