SFÂNTA FECIOARĂ MARIA ÎN ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI

PARALELISM EVA- MARIA
Dacă Hristos s-a făcut om prin mijlocirea Fecioarei, aceasta a fost în scopul ca, pe aceeaşi cale prin care a luat început neascultarea de la şarpe, să-şi ia sfârşitul. Într-adevăr, după cum Eva era Fecioară şi fără de pată când a primit la sânul ei cuvântul şarpelui şi a născut neascultarea şoi moartea, tot astfel., Fecioara Maria, dovedind credinţă şi bucurie când Îngerul i-a anunţaţ vestea cea bună [evangelizomenou] că Duhul Domnului va veni asupra ei şi că puterea Celui Preaînalt o va umbri, astfel încât fiinţa sfântă care se va naşte ea va fi Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 35), a răspuns:„Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38). Iustin vede o analogie între Eva şi Maria. Dar Eva, nesupusă, reprezintă începutul păcatului şi al morţii, Maria, prin ascultare şi credinţă, reprezintă începutul mântuirii şi devine Maica Fiinţei sfinte care este Fiul lui Dumnezeu. Iată ce scrie Sfântul Irineu, după ce a enunţat liniile principale ale planului lui Dumnezeu: „Prin urmare, Maria este Fecioara ascultatoare...Eva, încă Fecioară, a devenit nesupusă, Eva a fost pentru ea şi pentru tot neamul omenesc începutul morţii. Fecioara Maria, ascultătoare, a devenit pentru ea şi pentru tot neamul omenesc începutul mântuirii..De la Maria la Eva se reia circuitul (recirculatio). Pentru că nu există alt mod de a dezlega ceea ce a fost legat decât prin reluarea în sens invers a împletiturilor legăturii...Iată de ce Luca, începându-şi genealogia cu Domnul (Luca 3, 23-38), a ajuns până la Adam, arătând că adevăratul proces de restaurare este, nu de la străbuni la El, ci de la El la străbuni, conform renaşterii în Evanghelia vieţii. Şi astfel nesupunerea Evei a fost ştearsă prin ascultarea Mariei; pentru că ceea ce fecioara Eva a legat prin lipsa de credinţă, Maria a dezlegat prin credinţă...”. Pentru Irineu, Maria reia locul Evei din momentul căderii. Eva s-a aflat într-o situaţie unică, de care depindea starea şi mântuirea neamului omenesc. Ea a eşuat; Dumnezeu a pus-o pe Maria în locul ei, Maria a reuşit prin ascultare şi credinţă.1
1

ALEXIS KNIAZEV, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 55-56

În timpul perioadei patristice, tema Eva- Maria a fost reluată o singură dată, în anul 337, de Sfântul Epifanie al Ciprului. Tema a fost complet abandonată de autorii bisericeşti aparţinând secolelor următoare, spre a fi reluată în a doua jumătate a secolului al XII-lea de teologii apuseni. Sfânta Scriptură nu dezvoltă explicit tema lui Hristos ca al Doilea Adam sau Noul Adam. Ea oferă o paralelă între Adam şi Hristos în Rom. 5, 14; Cor. 15, 22,45; Gal. 6,7-8. Evident, team celei de a Doua Eve a fost sugerată autorilor bisericeşti citaţi de tema Noului Adam, dar Scriptura nu vorbeşte despre ea explicit. Eva, în ebraică HAWWAH, are prin tradiţie sensul de viaţă. Este numele pe care i l-a dat primul om după cădere (Fac. 3, 20); a numit-o mai întâi FEMEIE , pentru a sublinia că el şi ea au aceeaşi fire (Fac.2, 23). Ea a fost creată sper a fi ajutorul bărbatului (Fac. 2,18-24). Fiind prima femeie, a fost pusă, ca şi Adam, primul bărbat, într-o situaţie privilegiată de care depindea soarta omenirii. Ea a fost sedusă de şarpe (Fac. 3), iar neascultarea ei, ca şi cea a lui Adam, a antrenat căderea întregii omeniri. Dar, aşa cum rezultă din Fac. 3, 15 (Protoevanghelia), ea a devenit, cu urmaşii ei, centrul luptei dintre oameni şi forţele răului, în care maternitatea ei va avea un anumit rol. Fac. 3, 15 lasă să se întrevadă biruinţa seminţei femeii. Versiunea Septuagintei vede în această descendenţă un urmaş special, foarte probabil Mesia. Potrivit Vulgatei, victoria va reveni femeii însăşi. Hristos a numit-o pe Maica sa Femeie, mai întâi în Cana Galileii (Ioan 2,4), apoi pe Golgota ( 19, 26). Acest fapt trebuie legat de Apoc. 12; 1, 6, text care, după unii, se referă la Maica lui Hristos. Oare se poate presupune că în aceste texte Maria ia locul Evei ca Femeie? Oare se poate considera că în Ioan 2,4 şi 19, 26 Hristos, Noul Adam, îşi numeşte Mama „Femeie” prin analogie cu Fac. 3, 20?2 Scriptura subliniază mai întâi locul unic, excepţional, privilegiat pe care Dumnezeu l-a atribuit Fecioarei în iconomia mântuirii. Aceasta rezultă şi din modul în care este prezentată Maria în Noul Testament. Noul Testament, raportând faptele legate de participarea Mariei la istoria mântuirii, subliniază apăsat tot ce spune Scriptura referitor la alegerea a cărui obiect a fost, sunt tot atâtea dovezi că Maria are un loc aparte în planul lui Dumnezeu cum avea şi Eva, prima femeie. Iată termenii în care Evanghelia lui Luca prezintă această alegerea: 1) În primul rând ea este afirmată. Într-adevăr, acest lucru rezultă din însuşirile pe care îngerul Gabriel la atribuie Mariei în cuvântul pe care-i-l adresează:

2

Ibidem, p. 58

- Maria este plină de har; kecharitōmene. Cunoaştem sensul cuvântului charis în Noul Testament. Folosirea formei de perfect arată că Maria este obiectul unei favori statornice şi definitive din partea lui Dumnezeu (Luca 1,28). - Maria este cea despre care s-a spus:„Domnul este cu tine”. (Luca 1,30), adică echivalentul sau explicitarea însuşirii de kecharitōmene. - Maria este cea despre care s-a spus:„Duhul Sfânt se va pogorâ peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. (Luca 1,35). Duhul Sfânt pogorât peste Maria este cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi; aşa ne este prezentat Duhul Sfânt de către Luca, conducând Biserica, primară şi vorbind la persoana întâi, de exemplu în Fapte 13,2:„Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat”. (Cf. 15,28; 5, 32). Aceste texte atestă faptul că Maria a fost aleasă de Dumnezeu pentru o maternitate care rezultă dintr-o concepţie ce vine integral de la Dumnezeu şi de la Sfântul Duh. 2) Această afirmaţie privind unicitatea locului Mariei reiese şi din cuvintele Elisabetei : - „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău”. (Luca1, 42). - „Maica Domnului meu”. (Luca1, 43). 3) De asemenea, trebuie remarcat ce spune Maria despre ea însăşi : - În Cântarea Mariei:„Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic”. (Luca 1, 49); „de acum mă vor ferici toate neamurile”. (Luca 1, 48). - Şi mai ales răspunsul ei dat îngerului:„Iată roaba [doule] Domnului”. (Luca 1, 38). Cuvântul roabă este interpretat de obicei ca manifestare a umilinţei Mariei. Poate fi înţele şi ca manifestare a dragostei şi credinţei. Prin urmare, o alegere unică în vederea unui loc, unic în planul lui Dumnezeu, loc unic în vederea unei maternităţi mesianice, alegerea precizată şi în vestirea îngerului privind făgăduinţa făcută lui David. Această maternitate, precum şi semnificaţia acestor aspecte diferite au fost anunţate în Revelaţia divină a Vechiului Legământ, fapt ce subliniază şi mai mult unicitatea şi importanţa locului Fecioarei Maria în planul lui Dumnezeu.3 Ne amintim că Pavel vorbise în Gal. 4,5, despre locul Fecioarei Maria, ca femeie, în planul mântuirii fără a-l numi. Într-adevăr, prin femeie, spunea el, s-a împlinit naşterea după trup a lui Hristos, această naştere prin care s-a asigurat intrarea Fiului lui Dumnezeu în lume.

3

Ibidem, p. 59-61

Dar adevărata problemă schiţată de Iustin a fost precizată de Irineu de Lyon. Conform simbolismului dezvoltat de acesta din urmă, Maria lua locul Evei, în timp ce Hristos lua locul lui Adam, iar pomul Crucii – locul căderii. La aceasta se poate adăuga că, precum Eva, Maria s-a aflat în prezenţa unui înger; Eva în prezenţa unui înger căzut, iar Maria în prezenţa îngerului Gabriel, unul din îngerii care stau în faţa lui Dumnezeu. (Luca 1, 28) Potrivit primilor două capitole ale Facerii, rolul Evei nu se mărginea, în măsura în care avea asupra întregii omeniri, la a nu ceda ispitirii Şarpelui. Într-adevăr, după căderea, ea primeşte de la Dumnezeu misiunea de a se angaja în lupta cu forţele răului Fac. 3, 15 şi cu numele de Eva dat de Adam, de a fi mama celor vii. În ce o priveşte, Maria s-a aflat în momentul Buneivestiri, şi atunci a făcut clar dovada supunerii ei, numindu-se Roaba Domnului (Luca 1, 38). Evanghelia lui Ioan ne-o arată la piciorul Crucii, pe Golgota; acolo Fiul ei o desemnează drept Maica ucenicului preaiubit şi o numeşte Femeie, cum o făcuse şi în Cana Galileii, dar adăugând aceste cuvinte:„Încă n-a venit ceasul Meu”. (Ioan 19, 26). Actul prin care Maria a luat locul Evei în planul divin s-a făcut în două momente deosebite; o dată cu Bunavestire şi pe Golgota, acest ultim moment fiind împlinirea celor anuţate de Cana. În mod expeţional, Maica Domnului a făcut dovada acelei ascultări faţă de Dumnezeu despre care vorbesc autorii care pun atitudinea Evei şi a Mariei faţă în faţă cu planul lui Dumnezeu. Maria a aderat total la planul revelat ei de Dumnezeu şi, prin această aderare, devenind Maica Mesiei, i-a permis Fiului lui Dumnezeu să devină al Doilea Adam, conducătorul noii omeniri. Eva nu a fost ajutorul care trebuia să fie, dar a prefigurat Ajutorul care a fost Maria. Din relatarea lui Luca reiese că Fecioara din Nazaret a luat pe de-a-ntregul înfăţişarea celei care, spre deosebire de Eva – fecioara nesupusă- , a fost după spusele lui Irineu, Fecioara ascultătoare, devenind, pentru ea însăşi şi pentru omenire, începutul mântuirii. Iustin şi Irineu luaseră în considerare paralelismul existent între pomul Crucii şi pomul Raiului, fără a vorbi de cel existent între Adam şi Hristos ori între Eva şi Maria. Contextul eclesiologic este atestat mai ales prin menţionarea apei şi sângelui care au ţâşnit din coasta străpunsă a lui Hristos. Sângele atestă realitatea sacrificiului, Mielului, iar apa- simbolul Duhului în Evanghelia lui Ioan- bogăţia spirituală. Nu fără temei, în timp ce interpretau aceste două taine ca semn al Bisericii, mulţi Sfinţi Părinţi au văzut în apă Simbolul botezului şi în sânge pe cel al Euharistiei. În Biserica născută din sacrificiul de pe Cruce, Maria, Femeia, Noua Evă, va fi Maica celor vii.4
4

Ibidem, p. 68

Sfinţii Părinţi, ca Iustin Martirul şi Filosoful, Irineu, Efrem Sirul, prezintă pe Fecioara Maria în comparaţie cu Eva într-un paralelism antitetic. Eva a ales „mărul ” împotriva voinţei lui Dumnezeu şi, întrebată fiind, nu şi-a recunoscut greşeala dând vina pe şarpe ( Facere 3, 15).5 La plinirea vremii în schimb, Fecioara recunoaşte voia lui Dumnezeu:„ facă-se voia Ta”. „Dacă Eva prin alegerea şi răspunsul dat Domnului a devenit Maică a Morţiispirituale şi materiale, Fecioara Maria printr-o alegere şi un răspuns devine maica Vieţii, atât a vieţii în sine – a lui Dumnezeu – cât şi a vieţii veşnice”.6 Eva este maica omenirii „vechi”, iar Fecioara Maria este „Maica Omenirii noi”, „Eva cea nouă”. Eva, datorită mândriei a dorit să se înalţe şi a căzut în păcat, iar Fecioara Maria s-a smerit şi „ ne-a ridicat de la pământ la cer”. „De la o femeie este începutul păcatului şi prin ea toţi murim” (Isus Sirah XXV, 27). Eva a îngăduit ca diavolul să devină „prinţ” al lumii căzute. De aceea spune aşa de frumos marele predicator Ilie Miniat:„Numai pe tine te-a binecuvântat, pe tine te-a sfinţit, pe tine te-a iubit, pe tine printr-o însuşire specială a milostivirii Dumnezeu te-a ales dintre toate femeile ca locuinţa a sa proprie. Pentru aceea, revărsând peste tine toate comorile atotputerniciei Sale, te-a arătat în lume cea mai minunată şi cea mai deosebită plăsmuire a mâinii Lui atotputernice”.7 Încercând o tălmăcire a tainei Întrupării lui Hristos, Ilie Miniat spune:„ Maică binecuvântată, nu te minuna de acesta, căci acel Dumnezeu care a făcut de a odrăslit fără să fie udat toiagul lui Aaron (Numeri 17,8), care a făcut de a ieşit apă răcoroasă din piatră seacă în pustie (Ieşire 17,6) şi a făcut de s-au găsit scrise fără de mână plăcile testamentului acela te va păzi fecioară curată după naştere”.8 Cunoscător al Scripturii, Sfântul Ioan Gură de Aur, face o întreagă serie de conexiuni între întâmplări, lucruri sau persoane sfinte şi Maica Domnului, ea este pământ nelucrat de mână omenească, noua Evă, noul rai, Eden, pământ al raiului. Primul pământ a adus pentru noi, fără sămânţă grădina raiului, aşa cum fără sămânţa bărbătească Fecioara a născut pe Hristos. Dacă vreun iudeu te întreabă:„ Cum poate Fecioara să nască? Răspunde aşa: cum poate un pământ nelucrat să rodească flori minunate? Pentru că
5

PR. BORIS RĂDULEANU, Fecioara Maria – Născătoare de Dumnezeu, în Rev. «Glasul Bisericii», nr. 9-12,( 1976), p. 921-936,aici p. 927 6 Ibidem, p. 928 7 ILIE MINIAT, Didahii şi predici, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Bucureşti, 1945, p. 633 8 Ibidem, p. 635

în limba evreiască Eden înseamnă pământ gras” şi :„ O fecioară ne-a scos pe noi din rai, dar prin fecioară am aflat viaţa veşnică”. Adâncind linia sfântului Irineu de Lyon, Sfântul Ioan Gură de Aur face o paralelă între Eva şi Fecioara Maria centrată pe rolul pe care Maica Domnului l-a avut o întrupare şi în mântuire. Este interesant că Sfântul Hrisostom face o paralelă şi între Enoh şi Născătoarea de Dumnezeu preamărind în mod deosebit puterea lor de a se opune acţiunii diavolului. Primul este de admirat pentru că biruie păcatul primar, iar Născătoarea de Dumnezeu, pentru că nu se lasă ispitită de nici un rău.9 Între Maria şi Fiul ei este o negrăită apropiere, încât Maica se împărtăşeşte şi împrumută calităţile Fiului dumnezeiesc:„Tu (Hristoase) numai, şi mama Ta eşti bun mereu, pentru că în tine nu este stricăciune şi nici pată în Maica Ta”, sau „Cetatea Împăratului este ea pentru Tine, Fiule al Împăratului, şi o Sfântă a Sfintelor pentru Tine, Arhiereule! ” Apropierea mamei de Fiu, o face părtaşă directă la lucrarea de mântuire. Pentru a dovedi acest lucru, Efrem reia paralela Eva – Maria . Eva este „pricinuitoare a morţii, iar Fecioara Maria cauza morţii: Maria a dat nouă pâinea vieţii în locul pâinii ostenelii dată nouă oarecând de Eva”. Cugetând la înţelepciunea Mariei, Efrem găseşte noi sensuri de a o lăuda pentru lucrarea ei:„Maria cere lămurire măritului înger fără a se înspăimânta. Ea întreabă fără a se teme. Eva s-a lăsat înşelată, fără să întrebe de viclenia şarpelui! Fecioara se încredinţează de la Gavriil, fără a se îndoi. Eva crede minciunele şarpelui şi ca o mamă nepricepută se face izvor al suferinţelor noastre. Însă sora cea înţeleaptă se face comoara bucuriei noastre. Sau : Când era fecioară, Eva s-a îmbrăcat cu frunzele ruşinii. Pentru că era fecioară, Maica Ta a îmbrăcat haina slavei, care ajunge pentru toţi. Şi am dat micul acoperământ al trupului Celui ce este a toate”. Brock vede o comparaţie între Maria şi Eva şi în cuvintele Sfântului Efrem :„Prin urechea ei a intrat Cuvântul şi S-a sălăşluit în pântecele ei” (Efrem, Imnul la Naştere, 11, 6); în sensul în care ascultarea Mariei este cea care desăvârşeşte Întruparea, ascultare care este în opoziţie cu neascultarea Evei.10 Întreaga umanitate în Prea Sfânta Fecioară naşte pe Dumnezeu şi prin aceasta ea este noua Eva – Viaţă, iar proteguirea maternă acoperă universul, ca şi pe tot omul. Născând pe Hristos Domnul ca Evă universală, ea îl naşte pentru toţi şi deci în fiecare suflet, pentru care Biserica se bucură în binecuvântata Fecioară. Analogia Eva, Maria şi Biserica este familiară de Timpuriu în gândirea creştină, remarcându-se în mod particular la Sfântul Irineu. Este în
9

PR. DR. CORNELIU- MIHAIL MILITARU, Învăţătura despre Maica Domnului, până la Sinodul de la Efes: perspectivă hristologică, Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 142 10 SEBASTIAN BROCK, Mary in Syriac Tradition, London, 1996, p. 184

acestă o redare a tainei fecioarei şi nunţii, a maternităţii şi filiaţiei, în care Sfântul Duh lucrează mai întâi întrupare Cuvântului, apoi asupra mădularelor trupului său – Biserica.11 Maica Domnului are un loc deosebit în istoria mântuirii neamului omenesc, pentru că ea este noua Eva curăţită de păcatul neascultării prin ascultarea de Dumnezeu la Întruparea Mântuitorului, este Mama Fiului lui Dumnezeu Întrupat (Emanuel); iar întrucât Biserica este numită Trup al lui Hristos, popor nou de credincioşi etc., Maica Domnului este şi Maică a Bisericii, a tuturor celor renăscuţi prin Hristos, prin Sfânta Taină a Botezului.12

Pc. Pr. STAN CATALIN IONUT
PAROHIA RACHITOSU,PROTOERIA FOCSANI II

11

EPISCOPUL TIMOTEI AL ARDEALULUI, Maica Domnului şi Sfânta Biserică, în Rev. «Îndrumător Bisericesc», Arad, (1987),p.1-5, aici p. 5 12 PR. MIHAI VIZITIU, Întruparea despre Maica Domnului după Sfânta Scriptură, în Rev. «Studii Teologice», nr. 3-4, (1978) ,p. 181-192, aici p. 186

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful