I.

MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ÎN EUROPA
1.Introducere
„Nimic nu se pierde, nimic nu se câstigă, totul se transformă" (Lavoisier) Nu ne putem permite să producem prea mult gunoi, ne va costa mult. În condiţiile societăţii noastre un studiu efectuat demonstrează că fiecare cetăţean generează zilnic aproximativ 1,5-2 kg de gunoi din care cel puţin jumătate este reciclabil. Dacă această cantitate o raportăm la întreaga populaţie a Romăniei, putem foarte uşor să anticipăm enormitatea deşeurilor acumulate îintr-o singură zi, ca apoi să aflăm cantitatea rezultată în cursul unui an de zile. De aceea este foarte importantă unirea eforturilor pentru rezolvarea acestei probleme. Reciclarea nu are ca efect imediat numai diminuarea cantităţilor de gunoaie acumulate în natură, dar şi conservarea resurselor naturale. Bineînteles că în urma reciclării rezultă şi alte efecte foarte importante pentru echilibrul natural, cum ar fi:  reduce cantitatea de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse;  redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă;  reduce cantităţile depozitate la depozitele de gunoaie sau la incineratoare;  reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului, cauzate de deversarea improprie a unor deşeuri periculoase;  reduce poluarea aerului şi a apei ce ar decurge din procesul de fabricare a unor produse noi.

2. Definirea noţiunilor din sistemul de gestionare a deşeurilor
Ciclu de viaţă al produsului = perioada cuprinsă între data de fabricaţie a unui produs şi data la care acesta devine deşeu Colectarea deşeurilor = strângerea, sortarea şi/sau regruparea deşeurilor în vederea transportului lor (de exemplu către amplasamentele de eliminare sau valorificare) Compostare = descompunere, respectiv recompunere biologică a resturilor organice, în condiţii aerobe Concept de gospodărire a deşeurilor = un concept pentru planificarea îndepărtării deşeurilor Conceptele integrate de gospodărire a deşeurilor = se caracterizează prin luarea în considerare a tuturor opţiunilor de gospodărire a deşeului din punct de vedere -1-

tehnic, economic şi organizatoric. Se realizează o comparare a variantelor de îndepărtare. Depozit de reziduuri = amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran, inclusiv spaţii interne de depozitare a deşeurilor în care un producator de deşeuri execută propria eliminare de deşeuri, un loc stabilit pentru o perioada de peste un an pentru stocarea temporară a deşeurilor. Deşeu = orice substanţă şi orice obiect pe care deţinătorul le aruncă sau are intenţia ori obligaţia să le arunce. Deşeu organic = conţinutul în substanţe organice care pot fi descompuse biologic (de exemplu resturi organice de la bucătărie, din grădină) al deşeului urban Deşeu periculos = deşeu descris în Articolul 16, §1 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului României nr. 78/2000- concretizează denumirea de „deşeu periculos” prin furnizarea compoziţiilor şi a potenţialului reactiv. Deşeuri cu substanţe dăunătoare = reziduuri încărcate cu substanţe dăunătoare, care ar putea crea probleme în procesul de îndepărtare, salubrizare. Deşeuri din ambalaje = ambalajele sunt produse realizate din anumite materiale în scopul manevrării, protejării, livrării şi al prezentării mărfurilor, care se pot întinde de la materia primă până la produsul finit şi care sunt predate de către producător utilizatorului. Şi articolele de unică folosinţă trebuie considerate ambalaje. Deşeuri din construcţii = moloz, reziduuri de pe şantierul de construcţii,materiale din excavări ale pământului, decapări de drumuri. Deşeuri din grădini şi parcuri = deşeuri verzi vegetale în cantităţi mari, generate pe terenurile cu grădini, parcuri şi cimitire, ca şi pe spaţiile verzi de la marginea drumurilor. Deşeuri generate în pieţe = resturi de fructe sau legume şi ambalaje care nu mai pot fi valorificate. Deşeuri din procesul de producţie = deşeuri generate în industrie, întreprinderi sau alte instalaţii, care nu sunt deşeuri urbane, dar care totuşi pot fi salubrizate ca şi deşeurile urbane,conform tipului, potenţialului periculos şi comportamentului reactiv. Deşeuri farmaceutice = medicamente nefolosite, care fac parte din gunoiul menajer. Deşeuri generate de industrie = asimilabile cu deseurile menajere, generate în întreprinderi meşteşugăreşti, magazine, întreprinderi de prestări servicii, spaţii publice şi industrie, în măsura în care pot fi, după tip şi cantitate, salubrizate împreună cu gunoiul menajer. Deşeuri stradale = deşeu specific căilor de circulaţtie publică, provenit din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţtiile verzi, de la animale, din depunerea de substanţe solide din atmosferă.

-2-

Deşeuri municipale = deşeuri menajere şi alte deşeuri care prin natură sau compoziţie sunt similare cu deşeurile menajere şi care sunt generate pe raza localităţilor. Gospodărire (management) al deşeurilor = colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor inclusiv supravegherea zonelor de deşeurilor, inclusiv supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora. Gunoi menajer = deşeuri din gospodării individuale, colectate regulat de către cei care se ocupă de salubrizare sau de un terţ angajat pentru acest lucru - în recipiente speciale, transportate şi predate spre salubrizare. Deşeuri solide = care din cauza volumului lor, nu au loc în recipientele special prevăzute şi care sunt colectate şi transportate separat de gunoiul menajer. Instalaţie de tratare = instalaţie de salubrizare a deşeurilor, unde resturile sunt tratate prin procedee chimico-fizice, biologice, termice sau mecanice sau prin combinaţii ale tuturor acestor procedee. Instalaţii de compostare = instalaţii pentru degradarea biologică controlată a substanţelor organice prin microorganisme, în prezenţa aerului. Instalaţii de sortare = instalaţii de salubrizare a deşeurilor, în care sunt separate deşeurile colectate amestecate în fracţiuni, în special pentru extragerea materiilor valorificabile. Reciclare = operaţiune de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri. Reutilizare = orice operaţiune prin care ambalajul care a fost conceput şi proiectat pentru a realiza în cadrul ciclului său de viaţă un număr minim de parcursuri sau rotaţii este reumplut sau reutilizat pentru acelasi scop pentru care a fost conceput. Tratare a deşeurilor = totalitatea proceselor chimice, fizice şi biologice care schimbă caracteristicile deşeurilor; de exemplu în scopul reducerii volumului şi caracterului periculos al acestora, facilitând manipularea şi valorificarea lor. Tratare anaerobă a deşeurilor = descompunerea, respectiv recompunerea biologică a deşeurilor organice în sisteme închise, în lipsa aerului; acest proces se numeşte şi fermentare. Tratare biologică a deşeurilor = descompunerea, respectiv recompunerea resturilor organice care pot fi descompuse biologic, prin procedee aerobe (putrezire), respectiv anerobe. Tratare termică = procedee de uscare termică, ardere, piroliză sau dezinfectare cu gaze a deşeurilor, ca şi combinaţii ale acestor procedee

-3-

Valorificare a deşeurilor = recuperarea sau regenerarea solvenţilor, reciclarea metalelor ori a compuşilor metalici, reciclarea substanţelor organice (inclusiv compostarea), pentru a fi utilizate ca material combustibil sau la obţinerea energiei. Valorificare termică = utilizare a conţinutului în energie al reziduurilor prin ardere. Zonă de depozitare = zonă de pe terenul unei instalaţii de salubrizare a deşeurilor, în care sunt depozitate, pe o perioadă limitată în timp, deşeuri, mijloace de producţie sau resturi.

3. Deşeurile - o problemă de mediu ?
Uniunea Europeană urmăreşte, în vederea protectiei mediului, îndeplinirea unei strategii comune pentru îndepărtarea/valorificarea deşeurilor. In programele UE au fost luate în considerare 4 teme principale: 1. protecţia climei 2. diversitatea naturală şi biologică 3. mediul înconjurător şi sănătatea 4. folosirea resurselor naturale şi managementul deşeurilor. Propunerea Comisiei UE legată de managementul deşeurilor cuprinde obiectivul de a minimiza cantităţile de deşeuri rămase, ce trebuie depozitate definitiv. Sunt vizate urmatoarele obiective: • reducerea cantităţii de deşeuri cu 20% până în 2010; • reducerea cantităţii de deşeuri cu 50% pănâ în 2050; • reducerea cantităţii de deşeuri periculoase cu 20% pana în 2010; • reducerea cantităţii de deşeuri periculoase cu 50% până în 2020.

3.1. Evacuarea ecologică a deşeurilor
In acest capitol vor fi tratate aspectele şi cerinţele gospodăririi deşeurilor, din punct de vedere al reducerii poluarii mediului si protejarii sanatatii populatiei. 3.1.1. Igiena Salubrizarea mediului urban constituia până în urmă cu puţin timp o temă care se discuta doar în dezbaterile publice, odată cu menţionarea necesităţii de a transporta deşeul în afara limitelor spaţiului de locuit. Colectarea deşeurilor din oraşe, din motive estetice şi ca sarcină a organelor publice, datează, în Europa centrală încă din perioada Renaşterii. Accelerarea răspândirii epidemiilor prin contactul cu deşeurile din gospodării particulare sau de exemplu din amplasamente pentru tratamente medicale este astăzi un fapt cunoscut, căruia i se caută soluţii în cadrul asigurărilor sociale. Microrganismele şi substanţele din reziduurile urbane pot afecta sănătatea

-4-

oamenilor. Multe dintre mecanismele de transport şi de manifestare ale acestora sunt cunoscute şi constituie obiect al prezentului ghid. Măsurile de prevenire (de exemplu respectarea distanţelor de siguranţă, a intervalelor de ridicare a gunoiului, a interdicţiei de acces în rampele de gunoi deschise) sunt stabilite astăzi de către autorităţile de control şi de cele care eliberează autorizaţii, autoritati care asigură totodată şi realizarea lor. 3.1.2. Poluarea mediului prin deşeuri Cu puţine decenii în urmă, în Europa, îndepărtarea deşeurilor avea loc într-o formă adeseori periculoasă pentru mediu. Gunoiul era evacuat în gropi săpate în pământ, iar apoi ars. În a doua jumătate a acestui secol, prin aceste metode, au fost eliberate cantităţi mari de halogeni şi hidrocarburi, care au ajuns în circuitele biogeochimice locale sau globale ale substanţelor în natură. Gazul metan şi dioxidul de carbon, generate prin descompunerea anerobă şi aerobă a materialelor organice din deşeu, contribuie astăzi considerabil la schimbarea climei pe glob. Căile de răspândire a substanţelor dăunătoare sunt aerul şi apele de infiltraţie din depozitele de reziduuri neprotejate. Prin recunoaşterea influenţei substanţelor dăunătoare asupra organismelor vii şi adoptând o tehnică de analiză îmbunătăţită s-a adăugat o nouă dimensiune. Gunoiul urban a început să fie considerat ca un amestec nedefinit de substanţe, mai mult sau mai puţin dăunător din punct de vedere chimic, dar care, prin reacţii chimice şi biologice interne, poate conduce la alte substanţe şi mai dăunătoare. Depozitele de deşeuri, privite până acum formal au început să fie denumite depozite – reactor. Dupa acest moment, oamenii de ştiinţă au început să acorde atenţie potenţialului reactiv al deşeurilor şi emisiilor nocive ale acestora. În cadrul gospodăririi deşeurilor, la estimarea efectelor asupra mediului înconjurător, nu se mai discută numai despre felul şi tehnica înlăturării deşeurilor, ci şi despre prioritatea strategiilor şi activităţilor de evitare a formării deseurilor şi de valorificare a acestora. Totodată este recomandată estimarea cantităţii şi calităţii resturilor rămase, a necesităţii de tratare a acestora, precum şi a emisiilor produse pe termen lung. Căile principale de răspândire a substanţelor dăunătoare din depozitele de reziduuri neprotejate sunt aerul, solul şi apa. Riscul aparitiei emisiilor ca şi necesitatea realizarii barierelor tehnice de impiedicare a răspândirii lor in mediul inconjurător constituie premisa adoptarii măsurilor de protecţie şi prevenire a poluării, utilizate astăzi pe scară largă in ţările dezvoltate. 3.1.3. Principii de valorificare Strategiile şi planurile managementului deşeurilor sunt astăzi conturate la nivel internaţional. Dacă evitarea formării unui anumit deşeu nu este posibilă, atunci trebuie pus accentul pe valorificarea sau reciclarea acestuia. Aceasta operaţie se diferenţiază, din punct de vedere tehnologic, în funcţie de metodele valorificării materiale sau termice. În primul rând, trebuie să i se acorde prioritate valorificării materiale a reziduurilor, prin recuperarea (cel puţin parţială) a energiei şi materialului folosite la fabricarea produsului.

-5-

In cazuri particulare este necesară şi estimarea efectelor valorificării şi a tehnicii de valorificare asupra mediului natural. Trebuie să se stabilească exact, printr-o evaluare tehnică şi ecologica ce efecte au acţiunile intenţionate (verificarea compatibilităţii cu mediul înconjurător), precum şi luarea in considerare a faptului că valorificarea deşeului conduce la o poluare a mediului mai mică decât îndepărtarea lui. În acelaşi timp, trebuie examinată amănunţit fiabilitatea tehnică şi economică a sistemului de valorificare, numai in acest mod putându-se stabili cu exactitate durabilitatea investiţiilor şi funcţionarea îndelungată a instalaţiilor de protecţie a mediului. Diminuarea poluarii mediului înconjurător, prin evitarea formării de reziduuri, predomină în toate conceptele de gospodărire a deşeurilor. Pentru aceasta, este recomandată o intervenţie adecvata încă din timpul procesul de producţie a bunurilor de consum şi a alimentelor de tot felul, după care este necesară punerea în aplicare a tuturor posibilităţilor de valorificare a deşeurilor, în condiţiile luării în seamă a efectelor asupra mediului.

-6-

3.1.4. Deşeu rezidual Independent de tehnologia de salubrizare folosită şi de modul utilizări eficiente a variantelor de valorificare, trebuie luat în considerare faptul că rămâne în urmă o cantitate mai mare sau mai mică de reziduuri. Această cantitate va trebui depozitată direct sau sub formă de cenuşă, ea constituindu-se ca un corp străin în mediu. De aceea, depozitele pentru aceste reziduuri finale sunt izolate, prin bariere din ce în ce mai eficiente, de zonele locuite si sunt construite pentru utilizare pe o perioadă de cca.10-15 ani. Concluzii O îndepărtarea ecologică a deşeurilor poate fi obţinută numai respectănd toate componentele sistemului unitar: După colectarea ordonată şi regulată, în spiritul protecţiei sănătăţii în localitate, ar trebui să aibă loc o valorificare maximă a componentelor reziduurilor, având în vedere beneficiile economice şi ecologice. In acest caz se poate vorbi despre tratarea biologică şi valorificarea corelată a deşeurilor organice (deseuri din bucătărie şi din gradini),colectate separat. În final, deşeurile rămase trebuie indepărtate ecologic. În starea de depozitare finală, deşeul trebuie să aibă o structură cât se poate de inertă (neutră faţă de mediu), adică să fie stabil din punct de vedere fizico-chimic şi sărac în emisii, pe termen lung. Pentru indeplinirea acestor cerinţe este necesară tratarea termică sau mecano-biologică a deşeurilor şi izolarea zonei de depozitare finală, prin măsuri de protecţie adecvate în conformitate cu tipul si compozitia evolutiva a deşeurilor, prognozată pe termen lung.

-7-

3.2. Principii ale Uniunii Europene
3.2.1. Gestionarea deşeurilor Inchiderea circuitelor materialelor intra si extraintreprindere, in care trebuie ca produsele sa poata fi reutilizate, respectiv revalorificate pe cat posibil, in orice etapa a ciclului de viata al produsului, precum si prelungirea duratei de utilizare a produselor in vederea diminuarii cantitatii de deseuri, reprezinta actualmente domeniul prioritar de sarcini in cadrul politicii europene privind deseurile. Orientata in functie de imaginea ideala a circuitelor din natura, „gestionarea prin influenta“ practicata pana acum trebuie inlocuita printr-o „gestiune in circuit“. Astfel, de-a lungul ultimilor douazeci de ani a avut loc un progres al obiectivelor politicii privind gestionarea deseurilor. Initial s-a pus numai problema protectiei impotriva pericolelor reprezentate de o indepartare necorespunzatoare a deseurilor. Mai tarziu a aparut si ideea valorificarii, unde tipurile individuale de deseu pot fi utilizate, prin procese corespunzatoare de prelucrare si valorificare, ca materii prime secundare. S-au invocat mai ales motive economice, ca de exemplu substituirea materiilor prime mai scumpe prin materii secundare mai convenabile ca pret. Obiectivele actuale de management al deseurilor au fost extinse prin intoducerea conceptelor de evitare a formarii deseurilor si valorificarea acestora. Ca o prima etapa trebuie indepartate substantele toxice si poluarile datorate lor, si apoi utilizarea rationala a resurselor naturale. Obiectivul principal l-a constituit impiedicarea formarii deseurilor, in cadrul fluxului deseurilor. In Romania, datorita situatiei economice, problematica deseurilor este diferita de situatia existenta in statele UE. Principalele diferente constau in faptul ca unui consum din ce in ce mai mare de bunuri, generator de deseuri, ii corespunde o infrastructura putin dezvoltata in domeniul salubrizarii. Din cauza nivelului redus de venituri putem presupune ca, fata de tarile industriale vestice, comportamentul de consum in Romania este altul. In Romania exista inca o constiinta pregnanta a valorificarii, desi prin preluarea produselor si obisnuintelor de consum occidentale cantitatea de deseuri a crescut considerabil de la inceputul anilor 90. Exista experiente de ani intregi in sistemul de colectare a materialelor valorificabile stabilit si acceptat de catre populatie (exemplu societatile tip REMAT), a caror insemnatate s-a diminuat o data cu schimbarea politica din 1989. Pe langa aceasta, pe piata mai activeaza actualmente comercinati particulari de materiale vechi.

-8-

3.2.2. Scopuri si principii de bază Plecand de la ordinea de prioritati a managementului deseurilor: 1. impiedicarea formarii deseurilor 2. valorificarea deseurilor 3. depozitarea ecologica Scopurile gestionarii in circuit se pot formula dupa cum urmeaza: rezervarea resurselor naturale prin reducerea utilizarii de materii prime si substituirea acestora prin materii secundare, ca si obtinerea de energie din deseurile adecvate acestui scop ; reducerea cantitatii de deseuri; reducerea toxicitatii deseurilor si a poluarii induse de aceasta; indepartarea controlata si ecologica a deseurilor nevalorificabile.

  

Intrucat obiectivul unui management al deseurilor este centrat pe conceptele de evitare a formarii deseurilor, de optimizare a valorificarii si siguranta salubrizarii, atunci avem nevoie de strategii si masuri care sa duca la o reducere a consumului de resurse, de materiale si energie (evitare calitativa a formarii deseurilor), ca si la o reducere a poluarii cu materiale toxice (evitare cantitativa). Aceasta presupune impiedicarea sau diminuarea formarii deseurilor inca de la sursa (de la producator). Fara discutie, prevenirea este cea mai eficienta cale de actiune, deoarece neproducand deseuri, nu exista amenintari la adresa mediului. De aici rezulta preferinta acordata evitarii formarii deseurilor din toate celelalte prioritati. Incepand cu fabricarea produselor, masurile de evitare pot fi realizate partial, impiedicandu-se incarcarea pretului de cost al produsului cu cota parte din materia prima utilizata. Pana in prezent, nu exista un stimulent economic comparabil prin care sa se evite componente ale produsului care nu sunt neaparat necesare (ca de ex.materialele din ambalaje). Masurile de valorificare a deseurilor sunt cel mai bine aplicate acolo unde masurile de evitare a formarii nu pot fi folosite, din punct de ecologic si economic. Valorificarea deseurilor presupune „prelucrarea unui deseu deja format”. Masurile de valorificare trebuie sa faciliteze cresterea duratei de viata a deseului in circuitul economic sau reintroducerea lui in acest circuit. Masurile de valorificare a deseurilor, ca si cele de evitare a formarii lor, pot duce la o reducere cantitativa si calitativa a cantitatilor de resturi de inlaturat, astfel incat ambele tipuri de masuri pot fi considerate complementare. Spre deosebire de evitarea formarii, valorificarea deseurilor necesita la randul ei energie si cauzeaza poluari ale mediului, care in cele din urma duc la costuri pentru colectare, transport si valorificare. Acest mod de a privi lucrurile clarifica raporturile dintre evitarea formarii si valorificarea deseurilor si motiveaza preferinta de principiu pentru cea dintai. Conform conditiilor juridice cadru mentionate la inceputul acestui capitol, valorificarea deseurilor trebuie realizata ecologic. Aceasta presupune ca:  apa, aerul, solul, flora si fauna nu trebuie puse in pericol;  trebuie evitate cat mai mult posibil poluarile fonice si mirosurile ;  sa nu fie afectate zonele invecinate si nici cadrul peisagistic -9-

Valorificarea materiala a deseului presupune separarea sa, pe diferite cai, in componentele valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului amestecat deja, mai ales a celui menajer, nu este posibila decat cu cheltuieli foarte mari si este nesatisfacatoare de cele mai multe ori, trebuie folosite toate posibilitatile de colectare selectiva a fiecarui material in parte sau a fiecarei grupe de material, inainte de amestecarea cu alte parti reziduale. Acest lucru este valabil si pentru deseurile incarcate toxic (numite si „materiale problematice“), a caror prezenta in deseu induce punerea in pericol a sanatatii oamenilor si a mediului. Valorificarea materialelor din deseuri este posibila si sub forma unei valorificari energetice. Aceasta implica utilizarea deseurilor pentru obtinerea energiei, in acest mod substituindu-se si economisindu-se resurse neregenerabile, precum carbunii, petrolul, gazele naturale. Valorificarile energetica si materiala se situeaza in principiu la acelasi nivel. In fiecare caz in parte, este preferata metoda de valorificare cea mai compatibila cu mediul inconjurator. Gestiunea in circuit incepe cu fabricarea produselor care genereaza putine deseuri si se termina cu reciclarea la nivel inalt a produselor. In afara de acestea, gestiunea in circuit presupune si responsabilitatea asupra produsului, ceea ce inseamna ca producatorul trebuie sa ia in considerare inca de la producerea marfii aspectele de management al deseurilor care vor avea efecte pozitive in ceea ce priveste evitarea formarii si valorificarea deseurilor. In plus, este foarte important comportamentul constient al consumatorului in domeniul gospodaririi deseurilor (de ex. predarea produselor folosite). La stabilirea obiectivelor si masurilor gestiunii in circuit a deseurilor trebuie avut in vedere urmatoarele :  ca o gestiune in circuit ideala, in care toate bunurile sunt reintroduse complet in circuitul materiilor, nu este posibila, de aceea in cadrul multor metode de reciclare sunt utilizate materii prime si energie (de ex. apa si caldura la curatarea sticlelor de folosinta multipla), iar, pe de alta parte, reciclarea este intemeiata numai atunci cand in favoarea ei vorbesc bilantul ecologic si rentabilitatea ;  reciclarea presupune anumite bariere tehnologice (de ex. utilizarea hartiei vechi la producerea de hartie noua necesita aport de fibre noi, datorita scurtarii lungimii fibrelor cu fiecare ciclu de revalorificare) Indepartarea deseurilor nu apartine gestiunii in circuit, deoarece, prin acest pas, este eliminat un produs din circuitul economic. Independent de gradul atins in evitarea formarii deseurilor si valorificarii, vor ramane inca deseuri care trebuie supuse unei tratari respectiv indepartari. Asadar, pe langa evitare si valorificare, este necesara si o strategie pentru deseul rezidual. Tratarea termica combinata cu depozitarea ecologica a resturilor, precum si depozitarea neingradita actualmente a deseurilor la deponii reprezinta metodele dominante de indepartare a deseurilor. La tratarea termica are loc o distrugere si o imobilizare partiala a substantelor toxice continute in deseu, ca si trecerea deseului intr-o stare inerta. In plus, cantitatea de deseu este redusa simtitor. O deponie ca depozit definitv pentru deseuri trebuie sa fie dotata cu toate sistemele de retinere a eventualilor poluanti pentru a raspunde cerintelor. In vederea

- 10 -

minimizarii emisiilor rezultate de la deponii, este astazi utilizat conceptul de « bariere multiple », care presupun bariere la locul de amplasare al deponiei, in corpul de deponie, sisteme de izolare la baza, sisteme de izolare la suprafata. Tot aici sunt incuse si intretinerea ulterioara, posibilitatea de control si de reparare. Cea mai importanta bariera o reprezinta insusi corpul de deponie, ceea ce arata ca, pentru reducerea emisiilor, trebuie sa aiba loc inertizarea deseurilor depozitate, prin metode de tratare stabilite in prealabil. 3.2.3. Strategii de realizare a unei cantitati reduse de reziduuri Pentru a atinge obiectivele descrise mai sus, trebuie luata in considerare, pentru toate fazele ciclului de viata a produsului ierarhia urmatoarelor obiective: evitare, diminuare, reutilizare, continuarea utilizarii, revalorificare, continuarea revalorificarii, ca si indepartarea ecologica, incepand cu obtinerea materiilor prime, prin productie, distributie si consum, pana la salubrizare. La toate nivelurile acestor procese trebuie create conditii cadru corespunzatoare din punct de vedere legal, tehnic si logistic si implementate masurile necesare. Pentru fiecare etapa a ciclului de viata se ofera diferite strategii combinabile intre ele, pentru a mentine astfel cat mai mult posibil fluxurile de produse si materiale pe un singur nivel. Acestea sunt de ex. a. la nivelul productiei:  introducerea interna in circuit: reintroducerea reziduurilor din productie in procesul de productie,  utilizarea in cascada: utilizarea interna multipla a materialelor si bunurilor (intreprinderi de productie),  valorificarea externa a proprietatilor reziduurilor prin predare catre terti (intreprinderi de valorificare). Procesele de productie si structura produsului trebuie sa fie astfel concepute, incat sa se evite generarea deseurilor, iar prin alegerea corecta a materialelor utilizate, sa fie redus continutul de substanta toxica atat in produse, cat si in reziduuri. Numai resturile generate din productie care nu pot fi evitate, nici reutilizate trebuie salubrizate in viitor ca deseuri.

- 11 -

b. la nivelul distributiei si vanzarii:

- 12 -

 mentinerea conceptului de evitare a formarii deseurilor;  utilizarea sistemelor de folosinta multipla in domeniul transporturilor;  predarea ambalajelor de unica folosinta producatorului de catre cel care a efectuat livrarea;  mentinerea separarii in functie de grupe de materiale si reintroducerea, prin intermediul comerciantilor de materiale vechi, in circuitul materialelor valorificabile. c. la nivelul consumului:  strategia duratei de viata;  strategia intretinerii: mentinerea si repararea bunurilor utilizate, ceea ce presupune, in prealabil, o structura a productiei si o infrastructura corespunzatoare;  strategia folosintei multiple: vanzarea bunurilor utilizate de proprietar catre magazinele, pietele de second hand, etc.  inchirierea si arendarea de obiecte, utilizate rar de catre consumatorul lor (imprumut prin comert) ;  strategia utilizarii in cascada;  strategia remunerarii pentru utilizare: platirea unui pret exclusiv pentru utilizarea unui produs, luat inapoi de catre producator, dupa utilizare. d. la nivelul salubrizarii:  strategiile colectarii selective: colectare selectiva de catre orase si comune  obligatii de reprimire pentru producatori si colectare privata pentru bunurile respective ; e. la nivel legislativ:  interzicerea vanzarii materialelor care nu sunt nici valorificabile, nici compatibile cu mediul, cu posibilitatea retragerii interdictiei, dupa transformarea productiei prin reducerea substantelor nocive continute in produs. 3.2.4 Managementul circulatiei substantelor in natura Deseurile sunt generate prin fabricarea si consumul produselor. Fluxurile de substante si consumul de resurse se afla astfel in legatura imediata cu totalitatea deseurilor, deoarece tot ceea ce se produce devine deseu, de-a lungul timpului. Deseul este pe de-o parte rezultatul fluxurilor de materiale si al participarii acestora la productie, comert si consum si, pe de alta parte, deseul este el insusi un flux de materiale. De la inceputul anilor ‘90, s-a dezvoltat, ca instrument politic si de planificare de mediu, asa-numitul „management al circulatiei substantelor in natura“. Dat fiind faptul ca strategia «end-of-the-pipe», care incearca sa rezolve problema deseurilor prin controlul si limitarea emisiilor, respectiv prin transformarea deseurilor periculoase pentru mediu in unele mai putin periculoase, duce doar la o ierarhizare a

- 13 -

problemelor de mediu, cu ajutorul managementului circulatiei substantelor in natura se actioneaza direct asupra cauzei problemei de mediu. Managementul circulatiei substantelor in natura se compune din mai multe etape: 1. Analiza fluxurilor de materiale, observandu-se originea, caile de productie si consumul unui material intr-un anumit interval de timp ; 2. Elaborarea de bilanturi de materiale (input si output de materiale) ; 3. Analiza metodelor tratarii si prelucrarii materialelor in vederea reducerii potentialului de poluare a mediului inconjurator; 4. Compararea datelor obtinute cu obiectivele de mediu urmarite; 5. Dezvoltarea de strategii pentru reducerea fluxurilor de materiale, inclusiv identificarea actorilor, responsabilitatilor ca si stabilirea in functie de cantitate a obiectivelor.Cu ajutorul indicatorilor stabiliti se masoara ulterior reusita masurilor implementate. Managementul circulatiei substantelor in natura poate fi aplicat si in afara procesului de productie. Se practica de asemenea analizarea fluxurilor de materiale la nivel national sau global. a. Viata deseurilor In functie de materialul din care este confectionat produsul, poate fi influentata perioada in care devine biodegradabil. Iata citeva produse pe care le folosim si difera ca perioada de descompunere: Cutii de aluminiu Deseuri de hirtie Recipiente din sticla Sticle din plastic Ziare Chibrituri Pungi din plastic Filtru de tigara Carti de credit Guma de mestecat 10-100 ani 3 luni 4000 ani 100-1000 ani 3-12 luni 6 luni 100-1000 ani 1-2 ani 1000 ani 5 ani

b. Ce trebuie să ştim despre deseuri DESEURILE ORGANICE Aproape trei sferturi din gunoiul zilnic este format din deseuri organice. Cele mai multe dintre ele sunt umede, ceea ce inseamna ca sunt grele. De aceea, daca reusim sa facem in asa fel incit acestea sa nu ajunga la gunoi, pretul pe care va trebui sa-l platim serviciului de salubritate va scadea la mai putin de jumatate.

- 14 -

Materialele care se pot folosi pentru compost sunt: - deseurile organice de gradinarit: flori, iarba taiata, taieturi de arbusti si copaci, buruieni inaintea formarii semintelor, scoarta, etc. - deseurile organice menajere: piine veche, coji de oua, coji de fructe si legume, zat de cafea, filtre de cafea din hartie, resturi de mancare, ceai in pliculete, produse lactate si fainoase, etc. - alte deseuri organice nemurdarite in cantitati mici precum rumegus de lemn, cenusa din lemn, etc. Toate aceste deseuri, amestecate eventual si cu hirtie sau carton (in rezultat obtinindu-se un compost), pot fi foarte utile in gospodarie, datorita continutului lor in substante nutritive necesare gradinii noastre. In vederea unei putreziri optime si a unui compost de inalta calitate, este important sa se macine materiile organice mari si dure (de exemplu taieturi de copaci) si sa se amestece cu substante organice mai fine menajere sau din gradina. Acest amestec se depoziteaza la un loc umbros. Dupa citeva saptamini, deseurile organice se vor transforma intr-un compost bogat si hranitor care poate fi utilizat ca ingrasamint pentru o buna crestere vegetala. RECICLAREA HIRTIEI Hirtia este cel mai frecvent deseu intilnit in mai toate sferele de activitate si constituie o importanta sursa de fibre de celuloza. Sub forme diferite, hirtia ocupa aproximativ 41% din totalul gunoiului menajer pe care il producem astazi. La nivel occidental, gradul de recuperare depaseste 50% din valoarea consumului, dar cea mai mare parte din fibrele recuperate sunt incorporate in ambalajele de carton. Se gaseste sub forme diverse, existind numai trei tipuri ce pot fi reciclate direct: hirtia de calitate, hirtia de ziar si cartonul. In functie de calitatea hirtiei colectate, pretul difera si el. Hirtia de calitate ce poate fi reciclata include caietele de scoala, hirtia de copiator, plicuri, hirtia de dactilografiere, hirtia de computer. Pentru obtinerea valorii maxime pentru hirtia colectata tineti cont de indicatiile oferite de compania de reciclare. De regula aceasta categorie de hirtie pentru care se plateste un pret maxim, nu contine hirtie colorata pentru a schimba culoarea noii hirtii obtinute prin reciclare. Este materialul care se gaseste peste tot si la indemina tuturor. Hirtia este materialul reciclabil care ajuns la lada de gunoi, are ca perioada de biodegradare 3-12 luni. Beneficiile aduse naturii prin reciclarea deseurilor de hirtie sunt foarte importante, reducindu-se anumite consumuri ca: apa industriala aproximativ 60%, poluarea aerului cu 75%, energia electrica cu aproximativ 45% precum si poluarea apei cu 45%. In zilele noastre, hirtia noua se fabrica in general avind ca baza pasta mecanica sau celuloza. Totusi, trebuie sa subliniem ca producerea celulozei din lemn realizeaza o puternica poluare a atmosferei si a apelor. Fibrele de celuloza sunt extrase din lemn cu ajutorul produselor chimice sulfuroase, apoi albite. Poluarea

- 15 -

mediului insa poate fi redusa sensibil gratie tehnologiilor moderne si utilizarii crescinde de maculatura. Fibrele sunt extrase din maculatura si folosite pentru fabricarea hirtiei noi. In acest scop, maculatura se dizolva mai intii in multa apa pina cind se reduce la o pasta lichida. Impuritatile mari, precum materialele plastice, metalele etc. sunt extrase, apoi se adauga produse chimice pentru a elimina cerneala tiparita. In masina de hirtie, aceasta pasta trece printr-un numar mare de bobine. Aici apa este extrasa si astfel se obtine hirtia reciclata, care poate fi folosita din nou. RECUPERAREA STICLEI Reciclarea sticlei este o istorie fara sfirsit. Spre deosebire de materialele plastice sau hirtie, sticla aruncata poate fi reciclata la nesfirsit. Teoretic, este posibil sa se fabrice noi recipiente din sticla pornind de la aproape 100% cioburi din sticla si aceasta fara pierderea calitatii. Producerea de sticla noua antreneaza intens o poluare a mediului inconjurator, datorata, intre altele, marelui consum de energie in cadrul procesului de fuziune precum si poluantilor care se degaja in atmosfera. Aceasta poluare, precum si altele poate fi redusa daca se utilizeaza ca materie prima sticla aruncata. De exemplu, daca 80 % din sticla aruncata se utilizeaza in productie, economia de energie este de aproximativ 25 %. Totusi, este foarte important ca sticla sa fie colectata separat in functie de culoarea acesteia pentru o reciclare mai eficienta. RECICLAREA PLASTICULUI Acest produs are o pondere de folosire pe plan mondial foarte mare, datorita avantajelor pe care acesta le prezinta: pret de cost redus, greutate specifica redusa, manevrabilitate foarte mare, tehnologie de fabricatie ieftina. Plasticul reprezinta o problema foarte importanta pentru tara noastra. De obicei ponderea cea mai mare in cadrul deseurilor plastice le revine ambalajelor. Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel incit nu este posibila reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip, pentru a fi reintegrate imediat in acelasi proces de productie. Pentru recuperarea materialelor este indispensabila separarea, trierea si curatarea diferitelor tipuri de materii plastice. AMBALAJELE Ambalajele din material compozit sunt usoare si sunt in principiu utilizate pentru produsele alimentare lichide, asa cum este sucul de fructe si laptele. De exemplu cartonul pentru sucuri de fructe este compus din 5 invelisuri: film plastic, aluminiu, film plastic, carton, film imprimat. Reciclarea acestor materiale compozite este incomparabil mai complicata, in momentul in care acestea devin deseuri. Separarea materialelor atrage mari cheltuieli de energie si antreneaza costuri ridicate. Adaugator la acest fapt reciclarea acestora impune folosirea unor substante care polueaza mediul. Nu este posibila reciclarea ambalajelor uzate din motive igienice.

- 16 -

c. Recomandari practice Aproximativ 10% din mincarea pe care o cumparam se arunca. Pentru a reduce aceasta risipa cumparati numai cantitatile de alimente necesare care le puteti consuma. Gatind o data pentru mai multe zile, cistigati timp si bani. Cind cumparati bauturi racoritoare alegeti produsul ambalat in sticle returnabile. Daca posedati un mic teren, incercati sa-l folositi, depozitind toate resturile de alimente, obtinindu-se un fertilizant organic de buna calitate. Cind aveti un surplus de haine uzate, incercati sa le folositi la activitatile de bucatarie, scutind folosirea servetelelor de hirtie pentru vase sau pentru a sterge podeaua. Folositi ambalajele de plastic de la margarina sau de la alte produse, pentru a pastra alte alimente necesare la frigider sau pentru congelare. Folositi cu incredere vesela de folosinta indelungata decit vesela de unica folosinta. Pentru cumparaturile dvs. folositi intotdeauna sacose trainice din bumbac sau alte pinza, pentru ca sunt mai rezistente si sigure. Sacosele din plastic sau cele din hirtie refolosibile, pot fi folosite ori de cite ori acestea o permit. Reducerea cantitatilor de materiale reciclabile, este de fapt un mijloc prin care nu se reduce materia prima folosita la fabricarea acelui produs, ci cantitatea de materiale reciclabile ajunse la groapa. Statele dezvoltate au promovat aceasta activitate de reciclare la rangul de afacere pentru firmele cu acest obiect de activitate, iar factorul principal care a stat la baza acestui succes l-a constituit educatia!

4. Reglementări internaţionale
a. Situaţia prezentă În prezent, la nivelul Uniunii Europene, deseurile sunt eliminate prin intermediul haldinelor de gunoi (49%), incinerare (18%) si reciclare (33%). In Statele Membre, unde au fost depuse eforturi semnificative pentru alinierea la acquis-ul

- 17 -

comunitar, situatia evolueaza in mod accelerat, fiind, totusi, in continuare dominata de utilizarea haldinelor de gunoi. Actuala politica de mediu a UE se bazeaza pe conceptul cunoscut sub denumirea de „ierarhia deseurilor”. Acest lucru inseamna, intr-o situatie ideala, ca formarea deseurilor trebuie prevenita, iar ceea ce nu poate fi prevenit trebuie sa fie reutilizat, reciclat si recuperat cat mai mult posibil, prin utilizarea cat mai putina a haldinelor de gunoi. Haldinele de gunoi sunt cea mai dezavantajoasa optiune pentru mediu deoarece semnifica o pierdere a unor resurse putandu-se transforma intr-un potential risc pentru mediu. Aceasta ierarhie a deseurilor nu trebuie privita ca pe o masura rigida, mai ales in ideea in care diferitele metode de tratare a deseurilor pot avea un impact diferit asupra mediului. Cu toate acestea, scopul este de a inainta spre o societate a reciclarii si recuperarii, adica de a urca pe scara ierarhica, de a trece de la haldinele de gunoi spre reciclare si recuperare. Cadrul juridic al acestei strategii are la baza legislatia europeana din domeniul managementului deseurilor, cum ar fi de exemplu Directiva Cadru pentru Deseuri, Directiva Deseurilor Periculoase (radioactive) precum si Prevederile legate de transportul deseurilor. Politica europeana in domeniul deşeurilor are potenţialul necesar de a contribui la reducerea impactului general negativ pe care il are asupra mediului legat de utilizarea resurselor. Prevenirea creării de deşeuri si promovarea reciclării si recuperării deşeurilor va spori gradul de eficienta al utilizării resurselor in economiile europene si va reduce impactul negativ asupra mediului. Aceasta va contribui la menţinerea resurselor existente, un aspect esenţial pentru asigurarea unei dezvoltări durabile. Obiectivul de baza al actualei politici europene in domeniul deşeurilor – de a preveni formarea deşeurilor si de a promova conceptul de reutilizare, reciclare si recuperare in vederea reducerii impactului negativ asupra mediului – sunt in continuare pilonii principali ai politicii fiind întărite de actuala strategie.

b. Scopurile politicii europene in domeniul deşeurilor Obiectivul pe termen lung este de a transforma UE intr-o societate bazata pe reciclare, de a încerca sa se evite pe cat posibil crearea de deşeuri si utilizarea acestora pe post de resurse. În vederea realizării acestor obiective si pentru a asigura un nivel ridicat de protecţie al mediului, propunerea este de a moderniza cadrul legal prin clarificarea si simplificarea legii europene privind deşeurile. Acest aspect necesita un pachet de masuri care sa promoveze prevenirea formarii deşeurilor, reciclarea si reutilizarea acestora intr-o maniera optima in vederea reducerii impactului asupra resurselor. Pentru acest lucru se prevăd următoarele: • Un accent sporit pe implementarea deplina a legislaţiei existente. Exista o serie de probleme legate de implementare pe teritoriul Statelor Membre,

- 18 -

• •

• •

acestea variind de la continuarea existentei de haldine de gunoi ilegale in anumite state până la diferenţe legate de interpretare in alte state. Simplificarea si modernizarea legislaţiei existente. Experienţa a demonstrat ca este imperios necesara reducerea birocraţiei existente in domeniu, cu menţinerea in continuare a nivelului ridicat de protecţie a mediului. Introducerea unei “gândiri ciclice” in domeniul politicii deşeurilor. Prin aplicarea unei abordări ciclice, priorităţile pot fi identificate mai uşor, acestea putând fi direcţionate mai eficient astfel încât sa se obţină un beneficiu maxim vis-a-vis de efortul depus anume de a dezvolta programe publice de prevenire a formarii deşeurilor. O mai buna informare si cunoaştere a problematicii ce va întări continua îmbunătăţire a politicii de prevenire a deşeurilor. Dezvoltarea unor standarde comune pentru reciclare. Pentru o mai buna funcţionare a pieţei interne este necesara stabilirea unui set minim de standarde pentru activităţile de reciclare.

c. Care va fi impactul acestor modificări Aceasta strategie se estimează ca va implicaţii in primul rând in domeniul practicilor in vigoare in rândul Statelor Membre si va crea noi oportunităţi pentru managementul deşeurilor. Mai puţine deşeuri direcţionate către haldinele de gunoi – prin acesta strategie se va continua pe calea direcţionării deşeurilor dinspre haldinele de gunoi spre reciclare si recuperare. Obţinerea de energie prin valorificarea deşeurilor – din momentul redirecţionării deşeurilor spre alte modalităţi de reciclare decât depozitarea acestora pe hadinele de gunoi, varietatea de opţiuni disponibila determina avansarea pe “scara ierarhica a deşeurilor” ceea ce este in avantajul conservării mediului. Actuala situaţie va fi supusa unei revizuiri in anul 2010 pentru a se evalua rezultatele obţinute si pentru a se crea o imagine clara pentru acţiunile ce vor fi întreprinse in viitor.

d. Principalele beneficii • Politica deşeurilor va avea un accent sporit plasat pe aspectul impactului asupra mediului, devenind astfel mult mai relevanta din punct de vedere al relaţiei cost-eficienta. • Prevederile legate de activităţile privind managementul deşeurilor vor fi îmbunătăţite, conducând la reducerea costurilor si la eliminarea barierelor legate de reciclarea deşeurilor si activităţile de recuperare. • Politicile de prevenire a formarii deseurilor vor fi implementate la nivel national, furnizand cel mai ridicat nivel de eficienta economica si de protectie a mediului.

- 19 -

• Creşterea gradului de recuperare a deşeurilor va reduce emisiile generate conducând la beneficii in domeniul protecţiei mediului cum ar fi reducerea efectului de sera. • Creşterea procesului de reciclare crează locuri de munca. Reciclarea a 10.000 de tone de deşeuri necesita 250 de locuri de munca, comparativ cu 20 până la 40 de locuri de munca in situaţia in care deşeurile sunt incinerate si aproximativ 10 locuri de munca atunci când acestea sunt depozitate pe haldinele de gunoi.

4.1. Deşeuri în Europa 4.1.1. Clasificarea deşeurilor Prin conceptul determinare a deseului trebuie să se înteleagă în primul rând încadrarea unui material din deseu (tip de deseu) într-o categorie de deseuri generală. Este rational să se opereze o încadrare într-o grupă de deseuri în functie de modul de formare (generare si colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară si o clasificare supraordonată a tipurilor de deseuri în functie de branse, ramura industriala sau procese, în cadrul cărora este generat deseul. In timpul determinării deseurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacă acestea necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după legislatia europeană, dacă sunt sau nu periculoase. Ce deseuri am putea regăsi aici, aflăm din originea lor sau de la elementele caracteristice materialelor. De obicei, deseurile periculoase provin de la întreprinderi industriale. Pasul următor este identificarea unui metode adecvate de salubrizare. Pentru domeniul depozitării, la clasificarea deseurilor trebuie luate în considerare si alte criterii, care vizează comportarea la depozitare (rezistentă, macerare, emisii de gaze). 4.1.2. Catalogul tipurilor de deseuri valabil in Comunitata Europeana Statele Uniunii Europene au fost de acord cu propunerea Comisiei Europene asupra unei liste a deseurilor. Comisia a denumit această listă Catalog European de Deseuri - CED si a obligat statele membre la introducerea CED in legislatia proprie. CED creează astfel o bază unitară pentru denumirea deseurilor în interiorul Comunitătii Europene si pune la dispozitia utilizatorului o terminologie comună bogată. Ea trebuie preluată de statele membre în dreptul comunitar si folosită pentru a întocmi un cadru mai sigur pentru gestionarea deseurilor, salubrizare, valorificare etc.

- 20 -

4.1.3. Definirea deseurilor în România Prima preluare a CED in Romania s-a realizat in anul 1999,care respecta norme care: • sa tina evidenta gestiunii deseurilor generate, pe tipuri de deseuri, inclusiv cele periculoase, pe formulare speciale; • sa raporteze ATPM periodic datele solicitate privind gestiunea deseurilor; • sa utilizeze codificarea pentru fiecare tip de deseu, dupa procedura din hotarare. Toate datele statistice privind gestionarea deseurilor transmise anual de agentii economici se pastreaza de catre ATPM intr-un registru de evidenta pe o perioada de minimum 3 ani. In cazul in care agentii economici desfasoara si activitati de depozitare, alături de datele despre cantitătile din fiecare tip de deseu, trebuie să se mai precizeze: • tipul depozitării; • tipul tratării; • scopul salubrizării (de exemplu la rampă) sau al valorificării (de exemplu prin REMAT); • cantitatea deseurilor depozitate definitiv; • locul de depozitare si tipul depozitului. Directiva CE privind deseurile periculoase (91/689/CEE) Pe 22 decembrie 1994 Comunitatea Europeană a introdus Lista deseurilor periculoase. In Romania a introdus : Deseuri periculoase conform Ordonantei de Urgentă nr. 78/2000 (Legea 426/2001) In România la ora actuală se poate spune, pe baza Ordonantei de Urgentă nr. 78/2000, aprobata prin Legea nr. 426/2001, dacă un deseu este periculos, dacă necesită deci măsuri de supraveghere speciale. Conform anexelor acestei legi, deseul trebuie încadrat în categoria deseu periculos dacă are anumite caractreistici. Este posibilă o încadrare a deseurilor, în functie de gradul lor de periculozitate si o dată cu aceasta, de necesitatea de a fi supravegheate, conform sistematizării de mai sus. Totusi, compatibilitatea cu sistemele de salubrizare ale statelor europene este de abia la început, desi a fost atinsă conformitatea terminologiei. Lista deseurilor periculoase specificate in Directiva 94/904/CE furnizează denumirile deseurilor periculoase ca si posibilitatea de a le codifica, maniera care a fost preluata si în dreptul national românesc.

- 21 -

4.2. Conceptul privind gestionarea deşeurilor
Situaţia actuală a managementului deseurilor în România este caracterizată de: • cresterea cantităţilor de deseuri la condiţii neschimbate pentru zonele de depozitare; • insuficienţa echipamentului pentru colectare si transport; • infrastructură de valorificare nedezvoltata corespunzator. Exista atat soluţii tehnice cat si concepte, care nu se pot realiza din cauza situaţiei financiare precare, capitalul pentru investiţii depasind cu mult bugetele comunelor, oraselor si societatilor. La ora actuală investiţiile sunt alocate in actiuni de colectare si procurare de recipienti. Situaţia se va schimba cu siguranţă . în ceea ce priveste condiţiile cadru din domeniul legislaţiei deseurilor, deoarece, în cadrul aderarii României la UE, trebuie realizată armonizarea cu Aquis-ul Comunitar, ceea ce atrage după sine cresterea pretenţiilor referitoare la tratarea si îndepărtarea deseurilor. Un prim pas l-a constituit emiterea OG 78/2000 privind regimul deseurilor (modificata si completata prin Legea 426/2001), continind cu transpunerea in legislatia romaneasca a mai multor directive UE O dată cu ridicarea pretenţiilor legate de salubrizare, orasele si comunele responsabile de îndepărtarea deseurilor trebuie să-si extinda sarcinile. Sarcina de salubrizare va cuprinde de acum nu numai îndepărtarea deseurilor, ci si valorificarea lor. Pentru a obţine competenţă în domeniul sarcinilor noi si pentru a realiza eficient problematica deseurilor, este necesară o planificare în domeniul managementului deseurilor care să cuprindă o soluţie globală. Nu considerarea pasilor si tehnicilor individuale, ci un management integrat al deseurilor, toate celelalte modalitati privind combinarea si cooperarea tuturor strategiilor de limitare a producţiei de deseuri, de valorificare si de îndepărtare a lor subsumandu-se acestui concept . Obiectivul principal este acela de a reduce cât mai mult cantitatea de resturi de îndepărtat, de a trata si depozita deseurile produse conform unor tehnici ecologice. Măsurile si metodele care se impun, pasii individuali, ca si ordinea cronologică a lor sunt concretizate si expuse clar într-un concept integrat de management al deseurilor. Necesitatea unui concept de management al deseurilor rezultă pe de-o parte direct din datele legislative. Asemenea articolului 7 din directiva UE asupra deseurilor, (transpusa in OG nr. 78/2000 privind regimul deseurilor, modificata si completata de Legea nr. 426/2001) se solicită elaborarea, de către autorităţile responsabile a unor planuri de management al deseurilor. Planurile trebuie să conţină tipul, cantitatea si originea deseurilor valorificate si îndepăratate, instrucţiunile tehnice, ca si suprafeţele instalaţiilor de salubrizare. In dreptul european, în articolul 14 al directivei UE asupra ambalajelor si a deseurilor din ambalaje descoperim prescripţia ca planurile de management al - 22 -

deseurilor ale statelor membre să conţină un capitol separat despre ambalaje si gospodărirea deseurile care rezultă din acestea. Fundamentele pentru planurile de management al deseurilor la nivel naţional, respectiv regional, sunt furnizate de conceptele de management al deseurilor elaborate de comunele sau orasele responsabile cu gestionarea deseurilor. Necesitatea elaborării de concepte de management al deseurilor mai rezultă si din aceea că o dată cu pretenţiile crescute, problemele din managementul deseurilor devin din ce în ce mai complexe si solicită soluţii diferenţiate. Trebuie implementate o serie de măsuri individuale, care să satisfacă un obiectiv, o organizare si o coordonare globala. Cele mai importante linii directoare sunt schiţate în cele ce urmează: • Implementarea de măsuri concrete pentru salubrizare (de exemplu colectarea selectivă a materialelor vechi în vederea valorificării, colectarea separată si îndepărtarea ecologică a deseurilor periculoase, siguranţa îndepărtării deseurilor); • Coordonarea si ordonarea măsurilor de salubrizare (de exemplu alegerea unei forme legale potrivite pentru funcţionarea managementului deseurilor, căutarea si găsirea unor terţi privaţi adecvaţi pentru îndeplinirea unor operatii privind evacuarea deseurilor, si măsuri de salubrizare, alături de comunitatea respectivă, sprijinirea si coordonarea măsurilor pentru comercializarea si păstrarea în siguranţă a componentei în materiale valorificabile); • Controlul prestarii serviciului de salubritate (de exemplu elaborarea unor bilanţuri asupra cantităţilor si materialelor, ca si examinarea costurilor . ca bază pentru o eventuală continuare sau schimbare, respectiv îmbunătăţire, a obiectivelor de management al deseurilor); • Informarea si consilierea producătorilor de deseuri în vederea micsorarii cantitatilor de deseuri generate, ca si încurajarea măsurilor de valorificare; • Conceperea si emiterea unor prevederi locale (hotarari ale consilului local, norme si regulamente) considerate ca fiind cea mai importantă bază legală pentru realizarea îndepărtării deseurilor, cu posibilitatea influenţării comportamentului cetăţenilor în spiritul reducerii cantităţilor de deseuri (de exemplu reglementarea salubrizării deseurilor, obligaţia de a avea recipiente pentru resturi, si de a folosi sistemul de salubrizare, colectare si transport, taxe etc.) ca si formarea unei constiinte în spiritul unei salubrizări mai sigure si ecologice. Salubrizarea deseurilor în regiuni trebuie stabilită si coordonată împreună cu orasele si localitatile din jur. In viitor vor fi necesare din ce în ce mai mult soluţii regionale, cu aplicabilitate largă, de management al deseurilor, ceea ce nu înseamnă neapărat necesitatea unor instalaţii de înaltă tehnică. Ne putem gândi aici de exemplu la colaborarea mai multor orase si/sau comune în vederea organizării unei strategii regionale. Soluţiile cu aplicabilitate largă nu exclud măsuri cu aplicabilitate restrânsă la nivelul oraselor si comunelor. Acestea din urmă pot prezenta un avantaj mai ales la împiedicarea formării si la colectarea separată a deseurilor valorificabile, unde este

- 23 -

necesară colaborarea activă a cetăţenilor. In cadrul unui concept global, trebuie stabilite măsuri cu aplicabilitate atât largă, cât si restrânsă. De asemenea, în conceptul global, trebuie luate în considerare si integrate atat structurile, cat si măsurile de valorificare fie ele comunale sau private. Conceptul de management integrat al deseurilor poate fi util si în cadrul autorizării unor instalaţii de tratare si îndepărtare a deseurilor pentru dovedirea înţelegerii priorităţilor de management al deseurilor împiedicarea formării înainte de valorificare, înainte de îndepărtarea ecologică - si ca argument necesitatea instalaţiei respective. Adăugăm aici că implementarea unor instalaţii de salubrizare a deseurilor, în special rampe de depozitare si instalaţii de incinerare, se va face dificil si în România, deoarece constiinţa ecologică a populaţiei se află în plin proces de formare. Necesitatea unei rampe de depozitare a resturilor, de exemplu, trebuie expusă, în cadrul unui concept global, împreună cu măsurile aferente pentru limitarea producerii si valorificarii, într-o manieră credibilă pentru populaţie. In fine, trebuie evitate, la adoptarea si implementarea conceptelor de management al deseurilor, cu precădere deciziile gresite din cauza acţiunii necoordonate si orientată către măsuri individuale, si cu aceasta problemele de implementare, ca si dificultăţile aparute în procesul de salubrizare. 4.2.1. Scopuri si cerinţe de conţinut Conceptele de management al deseurilor trebuie să furnizeze o privire de ansamblu asupra situaţiei gospodăririi deseurilor într-o regiune (de exemplu la nivel naţional sau regional). Trebuie să indice perspective si acţiuni necesare si astfel, să joace rolul de linie directoare pentru acţiunea în domeniul managementului deseurilor. Un concept de management integrat al deseurilor conţine mai multe concepte mici, care se raportează la domenii diferite. Obiectivele generale pot fi prezentate după cum urmează: • Epuizarea tuturor posibilităţilor de evitare a formării si reducere a cantităţilor de deseuri, în cooperare cu populaţia si cu sectorul economic; • Sortarea, colectarea si valorificarea deseurilor menajere, trebuie realizate cu respectarea punctelor de vedere ecologice si economice; • Diminuarea presiunii asupra rampelor de depozitare prin folosirea metodei clasice de valorificare, compostarea, ca si prin pretratarea resturilor de depozitat; • Folosirea optimă a energiei, eliminarea corectă din punct de vedere tehnic a materialelor periculoase si controlul prealabil eficient al materialelor de acest gen; • Examinarea tuturor tipurilor de resturi de îndepărtat, ca de exemplu gunoiul menajer, resturile industriale, deseurile din construcţii si demolări, în vederea valorificării lor;

- 24 -

• Stabilirea conceptelor de management al deseurilor la nivel comunal, cu scopul sistematizării si organizării teritoriale, ca si cu scopul satisfacerii intereselor regionale si supraregionale; • Siguranţa maximă a salubrizării prin crearea unui sistem regional si supraregional de asociaţii, ecologic si reprezentativ din punct de vedere economic, pentru reciclare a resturilor, compostare si valorificare energetică, pentru depozitarea controlată, ecologică a gunoiului rămas, imposibil de valorificat. Prin elaborarea unui plan de management al deseurilor, folosind conceptul de management integrat al deseurilor pentru o regiune de salubrizare se realizează dimensionarea necesitatilor de salubrizare pe o perioadă de timp definită (în cele mai multe cazuri zece ani). Acest lucru presupune următoarele măsuri: • Măsuri de infrastructura salubrizării; • Măsuri manageriale; • Măsuri economico-organizatorice; • Măsuri financiare, inclusiv legate de taxe; • Măsuri în domeniul relaţiilor publice / al consilierii în legătură cu deseurile. Din cauza diferitelor strategii de limitare a formării si de revalorificare a deseurilor, a posibilelor sisteme de colectare selectivă si metode de tratare, rezultă în practică adeseori mai multe variante posibile de planificare a salubrizarii pentru o regiune. Acestea trebuie să fie verificate din punct de vedere al eficacităţii lor, pentru a putea alege de fiecare dată soluţia optimă. Alături de condiţiile regionale se pot aplica următoarele criterii: • Siguranţa salubrizării; • Impactul asupra mediului; • Cota de reducere a deseurilor si cantităţile de deseuri rămase; • Situaţia existenta pe piaţa materialelor valorificabile; • Rentabilitatea; • Gradul de acceptare al populaţiei; • Efortul organizatoric.

- 25 -

Implementare fiecărei etape în parte se realizează pas cu pas. Din acest motiv, se recomandă stabilirea unor priorităţi, ca si conceperea unei planificări în timp. Deoarece conceptele de management al deseurilor trebuie să reprezinte un instrument, care să cuprindă dezvoltările si noile cunostinţe insusite, dar si să faciliteze achizitionarea de echipamente noi, ele trebuie practic să fie elaborate continuu (cel mai rar o dată la 10 ani). O verificare sau o reactualizare a conceptului sau a unor părţi din el este necesară atunci când: • va fi realizata o nouă instalaţie de tratare sau înlăturare a deseurilor; • tehnica a progresat considerabil; • cantitatea sau compoziţia deseurilor s-a modificat semnificativ. Experienţa arată clar că la elaborarea conceptului de management integrat al deseurilor este necesar un procedeu complet si complex. Trebuie pornit de la ideea că administraţiile din România nu vor fi capabile să îndeplinească singure această sarcină, din cauza numarului mic de personal si a deficienţelor actuale în ceea ce priveste calificarea acestuia. De aceea se recomandă colaborarea cu experţi independenţi în timpul elaborării. In următorul capitol vor fi prezentate mai întâi continutul bazelor de date necesare planificărilor viitoare de management al deseurilor si al hotărârilor. Sunt descrise tipurile de influenţe majore care se pot exercita asupra cantităţii si a compoziţiei deseurilor. Pasii individuali ce trebuie parcusi pentru elaborarea unui concept de management integrat al deseurilor, respectiv: • Impiedicarea formării evitarea generarii deseurilor; • Extragerea materialelor periculoase; • Colectarea selectivă si păstrarea componentelor valorificabile ale deseurilor; • Tratarea, respectiv îndepărtarea deseurilor rămase; • Măsuri organizatorice, financiare si legale (relaţii publice si consiliere în domeniul deseurilor, constituirea legislaţiei si a taxelor, planificarea financiară, forme de organizare legală). Pentru domeniul depozitării, la clasificarea deseurilor trebuie luate în considerare si alte criterii, care vizează comportarea la depozitare (rezistentă, macerare, emisii de gaze). Obiectivul principal este acela de a reduce cât mai mult cantitatea de resturi de îndepărtat, de a trata si depozita deseurile produse conform unor tehnici ecologice. Măsurile si metodele care se impun, pasii individuali, ca si ordinea cronologică a lor sunt concretizate si expuse clar într-un concept integrat de management al deseurilor.

- 26 -

3I 4.2.3. Dezvoltarea gestionării deseurilor în Europa Tarile membre trebuie să fie capabile să îşi salubrizeze deşeurile pe propriul teritoriu şi cu propriile instalaţii. Un alt rezultat dorit este, conform voinţei Consiliului, ca fiecare stat membru să ajungă singur la această politica. Prin aceasta este evitată înlăturarea deşeurilor în afara graniţelor UE. Chiar şi înlăturarea, în interiorul UE, dar depăşind graniţele statului producător de reziduuri, trebuie împiedicată – prin menţinerea capacităţii de salubrizare a statului respectiv. În fundamentele pentru directivele - cadru, voinţa politică a statelor membre este în continuare ajutată să se exprime, pentru a împiedica irosirea deşeurilor în general. In acest sens, planurile de gestionare a deşeurilor sunt considerate mijloace potrivite pentru atingerea acestui obiectiv. a. Colectare selectivă a diferitelor tipuri de deseuri Printr-o colectare selectivă a fracţiunilor deşeurilor se optimizează cota de valorificare a acestora. Cheltuielile şi profitul trebuie să fie într-un raport raţional, întrucât este necesară o examinare specifică a valorii şi a cheltuielilor de selecţie ale tipului respectiv de reziduuri. Din reprezentarea compoziţiei medii a gunoiului din Europa reiese faptul că deşeurile organice (mai ales resturi din bucătărie şi deşeuri vegetale) reprezinta aproximativ 40% din totalul deşeurilor. Această fracţiune, are un efect dezavantajos din punct de vedere tehnic - în cazul depozitării sau al incinerării, din cauza conţinutului ridicat de substanţe biodegradabile şi de apă. Evacuarea acestor substanţe, în general a tuturor fracţiunilor de deşeuri, nu mai este posibilă după colectarea neselectivă. În consecinţă, condiţiile politice - cadru în Europa demonstrează tendinţa clară către colectarea selectivă şi valorificarea deşeurilor organice. În mai multe ţări încurajarea compostării deseurilor organice este de asemenea, parte componentă a politicii de mediu. Reciclarea deseului menajer, colectarea şi valorificarea unor părţi componente ale deseurilor menajere (reciclarea deseurilor menajere) a făcut, în Europa ultimilor ani, mari progrese. În Europa este foarte răspândită amplasarea containerelor de colectare a materialelor valorificabile, colectarea acestora în gospodării(de exemplu în sacul pentru materiale valorificabile) şi/sau în spaţii publice special amenajate. Pe drept cuvânt, populaţia din Europa aşteaptă un nivel ridicat de salubrizare, o igienă avansată şi o necesară protecţie a mediului înconjurător şi a resurselor. Acestea trebuie în continuare să fie asigurate în cadrul unui management al deşeurilor cu costuri reduse. Un alt aspect economic important, în cazul observării formelor de organizare a managementului deşeurilor din Europa, este faptul că vorbim despre o prestare de servicii. Acest sector este astfel predestinat, prin specificul serviciului, să creeze, pe termen lung, locuri de muncă. b. Deşeuri organice Tratarea biologică a deşeurilor organice cu scopul valorificării s-a dezvoltat într-o componentă importantă a managementului deşeurilor în Uniunea Europeană. În viitor se estimează că în cele din urmă, 30% din gunoiul menajer şi o parte

- 27 -

considerabilă din deşeurile industriale - aproximativ 40% din întreaga cantitate de deseuri din Europa - vor putea fi tratate biologic prin compostare şi fermentare. Produsele finite îşi vor găsi cel mai adesea utilitatea ca mijloace de îmbunătăţire a solului şi ca îngrăşăminte. c. Calitatea produsului «Compost» Unele ţări UE efectuează compostarea numai a deşeurilor din grădină, altele tratează cu succes deşeuri din casă şi din grădină, amestecate. Compostarea gunoiului amestecat însă nu mai corespunde stadiului tehnicii, este în regres şi nu se mai poate întâlni decât în unele ţări din Europa de sud. Dar şi acolo începe un proces de reorientare, pentru că şi în aceste ţări este evident că, în viitor, nu vor mai exista pieţe de desfacere pentru composturile de calitate proastă - ca de exemplu composturile din deseul amestecat. Pe viitor, în ţările unde există compostare şi sisteme funcţionale de asigurare a calităţii, se va observa o creştere continuă a cerinţelor de calitate. Unele ţări europene se străduiesc foarte mult să trateze biologic cât se poate de mult deşeul organic. Anumite instalaţii de compostare mai prelucrează încă gunoi amestecat nesortat. Tendinţa generală merge însă în mod clar în direcţia colectării selective a deşeurilor organice din gospodării, grădini şi parcuri. Cerinţele crescânde ale mediului înconjurător şi ale legiuitorilor referitoare la calitatea compostului - mai ales în ceea ce priveşte continutul de metale grele, substanţe organice dăunătoare şi igiena - nu mai lasă loc de alternative. Composturile trebuie să concureze pe piaţă, în ceea ce priveşte standardele de calitate, cu produsele din turbă, din pământ şi din scoarţă de copac. Pot reuşi acest lucru numai pe baza colectării selective a materiilor prime organice şi printr-un program clar de asigurare a calităţii în staţii de compostare.

d. Deşeuri din ambalaje S-au remarcat deja efecte economice semnificative în privinţa comerţului şi a industriei. Prin valorificarea ambalajelor, cantitatea anuală de reziduuri din UE a scăzut cu aproximativ 30 de milioane de tone. Sistemul de gestiune comunitar, organizarea colectării şi valorificării ambalajelor este implementat, până în momentul de faţă, în toate ţările membre, e. Prelucrarea biologică a deşeurilor Tratarea mecanico-biologică înseamnă depozitarea deşeurilor în rampe corespunzătoare, după pregătirea mecanică (în principal mărunţirea) şi putrezirea necontrolată a materialului. În acest caz deşeurile din locuinţe, respectiv cele rămase după epuizarea fracţiunilor valorificabile (hârtie/carton, sticlă, în parte şi gunoi biologic) sunt în totalitatea lor, mai mult sau mai puţin pretratate mecanic (mărunţite, sortate) şi în cele din urmă dispuse sub formă de grămezi şi tratate biologic (lăsate să putrezească). După putrezire, se realizează depozitarea în rampă.

- 28 -

Astăzi se dovedeşte că TMBD (tratarea mecanico-biologică a deşeurilor) este o noţiune care reuneşte cele mai variate tehnici şi concepte. Astfel, există pe de o parte instalaţii la un nivel foarte scăzut şi pe de altă parte tehnologii complexe care realizează atât TMBD ca pretratare pentru depozitarea în rampă, cât şi TMBD ca pretratare pentru incinerarea deşeurilor sau valorificarea lor materială. In acest mod, TMBD sunt concepute şi ca instalaţii de sine stătătoare, dar sunt şi integrate în funcţionarea rampei de gunoi. Se poate face o sistematizare raţională şi o împărţire a TMBD pe baza diferitelor strategii de tratare: • pretratarea la nivel scazut (înainte de depozitarea in rampă) • putrezirea extensivă - cu o treaptă de tratare mecanică îmbunătăţită • putrezire îndelungată • putrezirea parţială pentru valorificarea energetică • putrezirea parţială pentru valorificarea materială De regulă, la TMBD se urmăreşte reducerea carbonului (părţii organice) conţinut în deşeurile rămase. De aceea există două finalităţi semnificativ deosebite: • unii ofertanţi de TMBD, respectiv diverşi întreprinzători, îşi concep procedeul ca pretratare înainte de depozitare. Aceasta tratare prin putrezirea îndelungată conduce către o diminuare semnificativă a carbonului legat organic şi, prin urmare, către o activitate biologică suplimentară redusă a materialului tratat (stabilizare). • o parte din ofertanţii de TMBD, respectiv unii întreprinzători, se orientează către o tratare termică pentru fracţiuni luate separat. Aici apare, încă din treapta mecanică, înaintea treptei biologice, posibilitatea separării substanţelor (splitting) sau a unei părţi care nu se poate trata. Incinerarea (adiţională) a output-ului tratat biologic după TMBD ar necesita, pentru scopul tratării, o altă strategie. Astfel, descompunerea biologică ar avea un sens nu dacă ar duce la un optim adaptat costurilor, si nu la un minim biologic ce poate fi atins. TMBD viitoare vor demonstra că deţin un înalt standard tehnologic. Nu vor mai funcţiona ca instalaţii de pretratare înainte de depozitare, ci din ce în ce mai mult ca staţiii de distribuţie a substanţelor destinate valorificarii energetice, respectiv materiale. f. Prelucrarea termică a deşeurilor Incinerarea deşeurilor are o tradiţie îndelungată în Europa. În Anglia, în 1876 s-a construit prima instalaţie de incinerare a deşeurilor. Utilizarea acestei tehnologii s-a răspândit rapid, deoarece pe baza compoziţiei deşeurilor la o valoare calorică mare nu apăreau probleme tehnice demne de amintit. Din punct de vedere ecologic, emisiile au fost în primul rând recunoscute ca o problemă. Pentru rezolvarea acesteia au fost instalate dispozitive de filtrare a gazelor de ardere. Cu toate că aceste noi metode sunt disponibile de mai mult timp ca tehnologii, s-au construit de abia în ultimii ani primele instalaţii comerciale mari. O dată cu creşterea importantei protectiei mediului, s-a recunoscut necesitatea unei legislaţii speciale a sectorului privind managementul deşeurilor, concretizate în vederea implementării ei în oraşe şi comune. Armonizarea legislaţiei din Comunitate, în ceea ce priveşte îndepărtarea deşeurilor. Prin elaborarea normativului s-a urmarit ca obiectiv, îmbunătăţirea protecţia mediului şi calitatii vieţii, printr-o legislaţie cuprinzătoare.

- 29 -

Îndepărtarea deşeurilor trebuie să fie astfel reglementată, încât să fie garantată protecţia sănătăţii oamenilor şi a mediului, la implementarea măsurilor luate în privinţa colectării, tratării şi a depozitării deşeurilor. Printre altele, la elaborarea lui a fost luată în considerare şi temerea că, prin diferenţe în prescripţiile legale privind îndepărtarea deşeurilor ar fi putut apărea condiţii concurenţiale inegale cu efecte asupra pieţei comune. Pe de o parte, principiul evitării formării sau al valorificării deşeurilor este prezentat in normativ ca fiind superior simplei îndepărtări a acestora, iar pe de altă parte, conţinutul legii vizează clar asigurarea unor condiţii de locuit igienice şi sănătoase şi obţinerea calităţii estetice a imaginii peisajului şi a împrejurimilor. Planificarea şi organizarea managementului deşeurilor, realizate corespunzător obiectivelor, trebuie obţinute prin implicarea autorităţilor competente. Statele membre trebuie să elaboreze prescripţii tehnice pentru managementul deşeurilor şi să creeze locuri de depozitare potrivite. g. Deşeurile provenite din ambalaje Normativul legislativ european cuprinde toate felurile de ambalaje care se găsesc în circulaţie şi deşeuri din ambalaje. El propune în primul rând strategia evitării formării deşeurilor din ambalaje. Un alt principiu important este refolosirea ambalajelor, respectiv valorificarea materială sau alte forme ale acesteia, astfel încât să se ajungă la diminuarea deşeurilor care trebuie să fie înlăturate. Preferinţele se îndreaptă către refolosire sau valorificarea materială. Şi valorificarea energetică este amintită ca o metodă eficientă de valorificare, precum si necesitatea ca Planurile de gestionare a deşeurilor elaborate să trateze separat deşeurile provenite din ambalaje. Totodată, este cerută realizarea treptată a cotelor de valorificare pentru deşeurile din ambalaje pe plan naţional, făcându-se referire la întregul teritoriu unui stat membru. Statele membre trebuie, atât cât este posibil, să sprijine fabricarea de ambalaje din materiale valorificate provenite tot din ambalaje, ceea ce corespunde principiului ciclului economic. Trebuie să se ia măsurile necesare pentru implementarea sistemelor de .ambalaje la schimb. sau a celor de colectare şi valorificare. Pentru ambalaje sau pentru anumite componente ale acestora trebuie stabilite concentraţiile admise de metale grele. Sunt în curs de elaborare sistemele de marcaj, identificare şi informare pentruambalaje, iar instrumentele pentru impunerea acestui normativ ca şi identificarea efectelor economice ce pot apărea sunt încă în curs de dezbatere. Aplicarea normativului va avea o influenţă substanţială asupra cantităţii de deşeuri rămase de înlăturat şi a efectelor acestora asupra mediului înconjurător

h. Deponii La ora actuală, statele membre îndepărtează circa 65% din deşeurile lor prin depozitare. Elementul central al normativului european este prezentarea cerinţelor minimale fizice şi tehnice pentru elementele de izolaţie şi bariere, care trebuie să fie realizate, respectiv să fie disponibile, pentru a împiedica ajungerea materialelor din depozit în mediul înconjurător. In acest caz, aproape că se aplică cerinţa de

- 30 -

compatibilitate a măsurilor de management şi de tehnici ale deşeurilor, cu mediul înconjurător. În acelaşi timp, prin formularea unui standard tehnic pentru rampele de gunoi valabil în întreaga Europă, se echilibrează cheltuielile pentru protecţia mediului în managementul deşeurilor din întreaga Europă. Astfel este înlăturată temerea îndreptăţită, conform căreia deşeurile ar putea fi depozitate definitiv în acele regiuni europene în care taxele ecologice sunt cele mai reduse şi unde, în consecinţă, apar cele mai mici costuri de depozitare. În normativ urmează descrierea cerinţelor privind conţinutul şi calitatea bazelor depozitelor, care trebuie să fie, în cadrul unei proceduri de aprobare, concepute şi predate spre examinare autorităţilor competente. O altă componentă importantă sunt regulamentele legate de folosirea şi supravegherea depozitelor. Aici sunt solicitate programe de examinare a mediului înconjurător, ţinând cont de posibilele emisii. In cadrul normativului sunt descrise de asemenea, cerintele privind execuţia tehnică a depozitelor. Alte deşeuri Noi iniţiative legate de legislaţia Uniunii Europene se pot recunoaşte şi în următoarele domenii: • echipamente electronice la sfârşitul utilizării lor • clorură polifenilică • deşeuri din construcţii • deşeuri din minerit • deşeuri biodegradabile

II. STRATEGIA NATIONALA DE GESTIONARE A DESEURILOR
1. Situaţia gestiunii deşeurilor în România
În cele ce urmează se vor prezenta pe scurt date structurale importante, reprezentative pentru situaţia actuală a României, legate de populaţie şi de gradul de dezvoltare economică. Aceste date vor face posibilă ulterior o evaluare a cadrului în care se poate dezvolta managementul deşeurilor. Datele privind cantitatea de reziduuri şi compoziţia acestora se sprijină pe o serie de analize ale deşeurilor, ca şi pe datele statistice despre deşeuri şi substanţe valorificabile preluate de la ICIM Bucureşti (Institutul de Cercetare in Ingineria Mediului). Au fost avute în vedere nouă depozite de gunoi centrale şi diverse locuri mai mici de depozitare a deşeurilor. Responsabilii cu administrarea acestora au fost chestionaţi în legătură cu situaţia de la faţa locului. Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor este elaborata de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, in conformitate cu responsabilitatile ce ii revin ca urmare a transpunerii legislatiei europene in domeniul gestionarii deseurilor si conform prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului 78/2000 privind regimul deseurilor, modificata si aprobata prin Legea 426/2001. Aceasta a fost elaborata pentru perioada 2003 - 2013, urmand a fi revizuita periodic in conformitate cu progresul tehnic si cerintele de protectie a mediului. Obiectivul general al Strategiei Nationale de Gestionare a Deseurilor este crearea cadrului necesar pentru dezvoltarea si implementarea unui sistem integrat de gestionare a deseurilor, eficient din punct de vedere ecologic si economic si care sa asigure protectia sanatatii populatiei si mediului. - 31 -

Pentru scopul prezentei Strategii, toate tipurile de deseuri generate pe teritoriul tarii sunt clasificate, in mod formal, in:

• •

deseuri municipale si asimilabile: totalitatea deseurilor generate, in mediul urban si in mediul rural, din gospodarii, institutii, unitati comerciale si prestatoare de servicii (deseuri menajere), deseuri stradale colectate din spatii publice, strazi, parcuri, spatii verzi, deseuri din constructii si demolari, namoluri de la epurarea apelor uzate orasenesti deseuri de productie: totalitatea deseurilor generate din activitatile industriale; pot fi deseuri de productie nepericuloase si deseuri de productie periculoase deseuri generate din activitati medicale: sunt deseurile generate in spitale, policlinici, cabinete medicale si se impart in doua categorii: deseuri medicale periculoase care sunt cele infectioase, intepatoare-taietoare, organe anatomopatologice, deseurile provenite de la sectiile de boli infectioase, etc. si alte deseuri exclusiv cele mentionate mai sus, care intra in categoria deseuri asimilabile

Gestionarea deseurilor reprezinta una dintre problemele importante cu care se confrunta Romania in ceea ce priveste protectia mediului. Aceasta se refera la activitatile de colectare, transport, tratare, valorificare si eliminare a acestora. Pe lista priorităţilor ecologice din România, managementul deşeurilor este pe locul al treilea, după problemele poluării apei de suprafaţă şi subterane, ca şi a atmosferei. Populaţia este afectată în principal: • de pericolul imbolnavirii datorate rozătoarelor şi insectelor existente în punctele de precolectare deschise din zonele de locuit, accentuata si de ridicarea neregulată a deşeurilor; • de pericolele de imbolnavire determinate de apa de băut contaminată (pentru cei care locuiesc în apropierea rampelor de gunoi); • de mirosurile grele din punctele de precolectare a deşeurilor şi din apropierea depozitelor, ca şi în timpul ridicării deşeurilor; • de pericolul pentru copiii şi tinerii care, mai ales în clădirile cu mai multe etaje, se joacă în apropierea punctelor de precolectare. Un alt pericol vine din partea depozitelor nepăzite, unde copii au acces liber; • de substanţe dăunătoare, răspândite probabil şi prin lanţul alimentar, deoarece nu este interzisă folosirea în scopuri agricole a suprafeţelor învecinate cu depozitele de reziduuri. Dezvoltarea economică a ţării este strâns legată atat de calitatea vieţii şi a mediului înconjurător, cat şi de situaţia managementului deşeurilor. Dacă se îmbunătăţeşte calitatea serviciilor municipale prestate, atunci se aşteaptă şi o ameliorare a bazelor financiare încă nesatisfăcătoare ale localităţilor. În acelaşi timp, se dezvoltă, în sectorul serviciilor publice şi al asigurării calităţii vieţii, o nouă ramură economică, managementul salubrizării. Astfel, prin îmbunătăţirea situaţiei managementului deşeurilor, vor apărea şi efecte pozitive asupra locurilor de munca. Prin îndepărtarea corectă a deşeurilor din locuinţe pot fi atinse pe termen lung

- 32 -

alte obiective economice, ca de exemplu îmbunătăţirea situaţiei de sănătate a populaţiei, ca şi protejarea resurselor naturale prin stoparea contaminării solului, a apei şi aerului. În comparaţie cu Europa, gradul recuperării şi refolosirii substanţelor din deşeuri şi produse folosite, ca .materie primă secundară., este relativ redus. De exemplu, numai 11% din totalul de sticlă produsă este folosită pentru produse noi.

Planul National de Gestiune a deseurilor, aprobat prin HG 1470/2004, furnizeaza o analiza detaliata a managementului deseurilor in Romania, masuri de prevenire a producerii deseurilor si de reducere a catitatii acestora; metode de reciclare; lista indicatorilor de monitorizare. Acesta include, de asemenea, actiuni si mijloace adecvate pentru conformarea cu acquis-ul comunitar de mediu in domeniul gestionarii deseurilor. Planurile Regionale de Gestiune a Deseurilor, elaborate pe baza legislatiei romanesti si comunitare si aprobate prin Ordin ministerial comun al MMGA si Ministerului Integrarii Europene, transpun, la nivel regional, obiectivele Planului National de Gestiune a Deseurilor. Aceste documente promoveaza cooperarea intre autoritatile judetene si cele locale in vederea infiintarii si dezvoltarii unui sistem de management integrat al deseurilor care sa inlocuiasca sistemul existent, ineficient atat din punct de vedere economic, cat si din cel al protectiei mediului. In acest context au fost identificate solutii posibile, specifice in functie de particularitatile fiecarei regiuni, pentru a se asigura indeplinirea obiectivelor nationale si a angajamentelor asumate de Romania . În negocierile de aderare la U.E, România a transpus în totalitate acquisul comunitar privind gestionarea deşeurilor şi şi-a asumat implementarea acestuia până la data aderării, cu excepţia urmatoarelor domenii pentru care a solicitat şi obţinut perioade de tranzitie: ambalajele şi deşeurile de ambalaje; depozitarea deşeurilor; incinerarea deşeurilor; deşeurile de echipamente electrice şi electronice; importul, exportul şi tranzitul de deşeuri. Implementarea acquis-ul impune elaborarea unei strategii la nivel naţional şi identificarea de măsuri şi acţiuni de implementare a acestei strategii prin planul naţional de gestionare a deşeurilor şi planurile regionale, judeţene şi locale. - 33 -

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor a fost elaborată cu sprijin tehnic şi financiar din partea Ministerului Federal de Protecţia Mediului din Germania, în cadrul proiectului de twinning PHARE 1998 – anul 2002 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – plan de etapă – a fost elaborat pe baza planurilor judeţene întocmite de Inspectoratele de Protecţie a Mediului, a căror sursă de informaţii a constituit-o planurile realizate de consiliile locale şi de producătorii de deşeuri. Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – documente finale – au fost realizate în cadrul proiectului de twinning PHARE 2001 – şi adoptate prin Hotărâre de Guvern nr.1470/2004 Cele două documente constituie instrumentele de bază prin care se asigură implementarea în România a politicii Uniunii Europene în domeniul deşeurilor Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor se bazează pe o nouă abordare a problematicii de gestionare a deşeurilor – sistem integrat de gestionare a deşeurilor Noua abordare pune accent pe prima etapă a fluxului deşeurilor – prevenirea generării de deşeuri, urmată în ordine, de reutilizare reciclare,valorificare energetică şi, în final, depozitare. Principalele instrumente de realizare: Prevenire şi minimizare Reciclare şi valorificare

PNGD stabileşte măsuri şi acţiuni privind: Colectarea separată a anumitor tipuri de deşeuri Dezvoltarea serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor la instalaţiile autorizate pentru tratare valorificare materială prin reciclare energetică prin incinerare / co-incinerare cu recuperare de energie) eliminare (prin incinerare sau depozitare în depozite speciale). Elaborarea şi aplicarea planurilor de remediere şi reintroducere în circuitul economic ale fostelor şi actualelor depozite de deşeuri; Realizarea unor depozite zonale pentru deşeuri; Construirea şi operarea a unui incinerator (de capacitate mare) pentru deşeurile periculoase, inclusiv pentru cele medicale şi extinderea co-incinerarii deşeurilor industriale în cuptoarele de ciment; Utilizarea sistemelor fixe sau mobile de sterilizare a deşeurilor medicale periculoase; Construirea unor facilităţi pentru eliminarea anumitor tipuri de deşeuri periculoase (PCB, materiale contaminate cu PCB, deşeuri de pesticide etc.) sau identificarea unei soluţii de eliminare în facilităţi deja existente în alte tări. Pentru îndeplinirea obiectivelor cuprinse în strategie sunt foarte importante existenţa şi posibilitatea de accesare a suportului financiar.

- 34 -

Domeniile şi/sau obiectivele de investiţii pentru îndeplinirea măsurilor prioritare din angajamentele asumate de România pentru accesul în UE sunt extinderea colectării, implementarea şi extinderea colectării selective a deşeurilor, tratarea/valorificarea deşeurilor, eliminarea deşeurilor, într-un sistem integrat de gestiune a deşeurilor. a.Deşeuri de ambalaje amplasarea de puncte de colectare separată; dezvoltarea sistemului de transport a deşeurilor colectate selectiv; includerea în fluxul deşeurilor de ambalaje a staţiilor de sortare; consolidarea şi extinderea capacităţilor de reciclare şi dezvoltarea industriei de reciclare, contribuind la reducerea semnificativă a cantităilor de materii prime consumate. b.Deşeuri biodegradabile Proiecte pilot de compostare/tratare mecano-biologică Realizarea de staţii-demonstrative de compostare/tratare mecano-biologică c.Deşeuri din construcţii şi din demolări Staţii/centre de sortare / procesare – procesarea deşeurilor prin tehnologii de zdrobire, clasificare şi/sau sortare.

d.Nămoluri rezultate din tratarea apelor uzate orăşeneşti Instalaţii de eliminare a nămolurilor rezultate din tratarea apelor uzate orăşeneşti care nu îndeplinesc condiţiile de utilizare în agricultură Instalaţii de tratare biomasă – ex. brichetare rumegus e.Deşeuri de echipamente electrice şi electronice Centre de colectare separată Centre de reciclare şi recuperare a materialelor utile f.Vehicule scoase din uz Facilităţi pentru depoluarea şi dezmembrarea vehiculelor scoase din uz, conforme cu cerinţele Uniunii Europene g.Deşeuri medicale Instalaţii de sterilizare termică ca treaptă de pretratare Infrastructura necesară în unităţile medicale pentru colectarea separată a deşeurilor periculoase şi nepericuloase

- 35 -

h.Deşeuri municipale Staţii de transfer pentru deşeuri municipale Depozite zonale de deşeuri municipale (“clasa “b”) conforme 50 de depozite nepericuloase (clasa « b ») cu o capacitate medie de 100000 t/an (suprafaţa medie de 10 ha) – din care 18 depozite au fost deja construite; 15 depozite nepericuloase (clasa « b ») cu o capacitate medie de 50000 t/an (suprafaţa medie de 5 ha), pentru aşezările izolate şi cu dificultăţi de transport, care vor asigura şi capacitatea necesară de depozitare pentru deşeurile de producţie nepericuloase.

2. Starea tehnicii in gestionarea deşeurilor si utilizarea acesteia
2.1. Sistemul de colectare şi transportare al deşeurilor Sistemele de salubrizare zonale pentru deşeurile menajere cu sisteme de recipiente omogene şi îngrijite se păstrează până astăzi în marile oraşe ale României. În oraşe, în zonele de locuit nou apărute începând cu anii 70, clădirile cu mai multe etaje (construcţii din plăci cu 4-10 etaje) sunt mai des întâlnite. În astfel de structuri de locuit se întâlnesc astăzi recipiente mari pentru gunoi cu o capacitate de 120 sau 240 de litri. Acestea sunt golite de către vehicule care colectează şi presează gunoiul prin umplere automată, acţionată hidraulic. Norma zilnică este de 200-400 umpleri de recipiente. Astfel majoritatea întreprinderilor realizează o normă între 4.000 şi 8.000 m3 de deşeu/an la fiecare vehicul de colectare. Recipientele, pe grupuri, se pun la dispoziţia asociaţiilor de locatari. Alternativ se folosesc unul sau mai multe containere pe rotile şi cu capac (cu capacitatea de 1,1 m3), aşezate într-un loc central pentru asociaţiile de locatari. Acesta este, în cazul cel mai bun, înconjurat de un gard şi acoperit. Pe lângă sistemele de colectare avansate descrise mai sus, care funcţionează până acum numai în marile oraşe, se mai folosesc încă containere de dinainte de 1990, de 4m3, aflate azi într-o stare foarte proastă. În zonele cu case individuale se întâlnesc rar. Aici există recipiente de diverse mărimi, proprietatea locatarului, care trebuie golite manual. Acest sistem se mai poate întâlni încă în oraşe mici şi comune mai mari unde sa introdus colectarea deşeurilor. În România se pot întâlni numai sporadic în oraşe recipiente speciale pentru materialele revalorificabile, care aparţin in general societatilor de salubritate. Staţiile de predare a materialelor valorificabile ale sistemului de colectare REMAT sunt concepute ca depozite (fără echipament tehnic special). 2.1.1. Echipamentul pentru colectarea şi transportul deşeurilor Pentru colectarea deşeurilor se folosesc autogunoiere compactoare, autocontainiere, tractoare si chiar autocamioane. Autogunoierele sunt prevăzute doar în parte cu dispozitive de golire a recipientilor, conform normativelor europene. 2.1.2. Situaţia deponiilor În România, deşeurile din locuinţe sunt depozitate aproape exclusiv la rampă. Rampele româneşti se diferenţiază prin: - 36 -

• lipsa protecţiei împotriva accesului neautorizat şi a imprastierii de către vânt a deseurilor (îngrădire, plantare); • protecţia insuficientă a apei subterane şi a solului printr-o izolaţie de bază a rampei naturală sau artificială; • dispozitive insuficiente de captare şi valorificare a gazelor; • compactarea insuficientă a deşeurilor depozitate; • management insuficient al depozitului (lipsa planului de depozitare, control insuficient al intrărilor, depozitarea deseurilor menajere împreună cu deşeurile incompatibile, tratarea insuficientă a deşeurilor, absenţa măsurilor pentru diminuarea apelor de infiltraţie); • lipsa monitorizării a emisiilor din depozit. Societatile de salubrizare folosesc cu precădere unul până la două depozite, unde diferitele tipuri de deşeuri în anumite cazuri sunt depozitate în locuri diferite. Numai la 13% din rampe, şi chiar acolo numai cu titlu de încercare, există dispozitive tehnice pentru protecţia panzai freatice, colectarea apelor de infiltraţie sau izolarea bazelor. 2.1.3. Depozitarea deşeurilor menajere În România, colectarea deşeurilor se face aproape în totalitate fără presortare. Depozitarea selectivă a deşeurilor industriale şi menajere exista numai în 10 oraşe, respectiv pentru 975.932 de locuitori. 2.1.4. Utilizarea deponiilor Aşezarea consecventă a deşeurilor sub formă de straturi se realizează rar în rampele româneşti. Acoperirea zonelor de depozitare se face la un interval foarte mare de timp. Petrecerea timpului la rampă pune în pericol sănătatea, pentru că persoanele care adună deşeuri vin în contact direct cu deşeurile periculoase şi inhalează gaze toxice. Deşeurile de la 7,2 milioane de locuitori, respectiv 79% din populaţia racordată la îndepărtarea deşeurilor sunt transportate la rampele deschise, dintre care doar 42% au avizul sanitar. La rampele acoperite riscul îmbolnăvirilor este mai mic. Din rampele acoperite numai aproximativ jumătate sunt aprobate de poliţia sanitară 2.1.5. Distanţe de siguranţă Distanţele de siguranţă la rampele de gunoi nu sunt luate în considerare. Aproape jumătate din populaţia oraşelor investigate (cca. 44%) trăieşte mai mult sau mai puţin în apropierea rampelor de gunoi, care nu corespund din punct de vedere al cerinţelor igienei. Distanţa acestor rampe faţă de zonele de locuit este de 100 până la 1.500 de metri. O şesime din populaţiei, cca. 1,5 milioane de locuitori ale oraşelor investigate trăiesc la o distanţă de până la 500 m de depozite de gunoi. De multe ori, oamenii trăiesc la marginea rampelor. Prin nerespectarea distanţelor de siguranţă planează riscuri asupra sănătăţii populaţiei învecinate, prin transmiterea de germeni, bacili şi gaz toxic. 2.1.6. Echipament pentru exploatarea deponiilor La utilizarea deponiei se folosesc exclusiv utilaje pentru depozitarea deşeurilor

- 37 -

fără echipamente speciale de compactare. Scopul este creare unei suprafeţe circulabile datorită dispozitivelor lor de rulare de mare suprafaţă, realizează o compactare redusă. Compactoare speciale de deşeuri sunt utilizate numai în cazuri excepţionale. Ce este avantajos la folosirea de buldozere pe şenile ca unice utilaje de punere în operă este că prin ele se face şi conturarea şi acoperirea rampelor tocmai în zona taluzului. 2.1.7. Alte instalaţii de îndepărtare a deşeurilor menajere a. Instalaţii de incinerare a deşeurilor La ora actuală există în România 7 instalaţii de incinerare a deşeurilor menajere, din care numai functioneaza decat 2, dar fara a utiliza intreaga capacitatea. Motivul este puterea calorică redusă a gunoiului. b. Instalaţii de compostare Instalaţiile de compostare a deşeurilor care pot fi descompuse biologic sunt utilizate pe scară restrânsă. Este vorba de instalaţii pentru deşeuri din grădini şi parcuri, cu proces de putrezire necontrolat. Componentele care pot fi descompuse biologic din deşeul menajer (resturi din bucătărie etc.) nu sunt nici colectate selectiv, nici compostate centralizat. Sunt puţine proiecte în acest sens în curs de desfăşurare.

2.2. Circuitul deşeurilor

Circuitul deseurilor este fluxul constant al diverselor deseuri produse de populatie. Cateva metode de indepartare a deseurilor includ: gropile deschise, depozitarea lor in oceane, rampele de gunoi, exportarea deseurilor si incineratoarele (combustibilirebut, arderea masiva pentru energie si producerea caldurii). 2.2.1.Ciclul de viata a deseurilor:  Hartia: a fost inventata acum 2000 de ani in China,iar azi exista peste 3000 produse de hartie. Producerea hartiei duce la defrisarea padurilor, distrugerea habitatului, eroziunea solului, si scaderea rezervelor subterane de apa .In timpul fabricarii, amestecul de fibre cu apa, purificarea umeda, albirea, presarea si vopsirea elibereaza oxizi de sulf si mercaptan in aer si chimicale de inalbire in apa In jur de 650,000 tone de hartie se produc zilnic in lume, din care 500 de tone sunt nefolosibile si sunt inlaturate. Solutii: refolosirea hartiei si reducerea consumului de hartie. Producerea hartiei reciclate necesita un consum de energie de 2-3 ori mai mic si presupune salvarea a 5 hectare de copaci la tona de hartie. Mai mult, reciclarea hartiei reduce poluarea aerului cu 75% si poluarea apei cu 60%.  Sticla: a fost inventata in jurul anului 3,000 I.C., azi se produc sticle, oglinzi, lamele de acoperire, ferestre, suveniruri si becuri. Sticla este produsa prin procesul de topire a nisipului (dioxid de siliciu) si racirea rapida, acest tip de sticla nefiind in stare solida. Perioada de descompunere a sticlei dureaza intre 1,00010,000 ani. Solutii: reciclarea economiseste 30% din energie si 50% din cantitatea de apa necesara fabricarii sticlei , reducand poluarea aerului cu 20%.

- 38 -

Materia organica: alimentele, hainele. In zonele urbane, in jur de 30% din cantitatile de deseuri organice provin din gospodarii . Solutii: utilizarea lor ca hrana pentru animale, ingroparea, arderea (ridica emisii de CO2 ) si compostarea in vederea folosirii ca ingrasamant. Plasticul: a fost inventat in anii 1860 de catre Alexander Parkes ca un substituent sintetic. Cantitatea de plastic din deseurile din gospodarii este de 10%. Solutii:reducerea consumului, refolosirea si reciclarea. Aproape toate tipurile de plastic sunt reciclabile , insa sunt dificil de sortat.

2.2.2.Principiile managementului deseurilor: Principiul prevenirii — minimalizeaza producerea deseurilor, Agentul poluant plateste — producatorii deseurilor platesc costurile prelucrarii deseurilor, Principiul de precautie — anticipeaza dificultatile, Principiul de proximitate—are in vedere situatia deseurilor inca de la sursa producatoare. 1. Managementul deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mari de deseuri. 2. Prevenirea poluarii si a producerii deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mici de deseuri. 3. Refolosirea mai multor produse 4. Reciclarea si compostarea a cat mai multe deseuri 5. Tratarea chimica si biologica sau incinerarea celorlalte tipuri de deseuri 6. Ingroparea resturilor ramase in rampe de gunoi igienice Refolosirea: recipiente pentru realimentare (sticla si PET), saci refolosibili (din panza sau sfoara), anvelope folosite (produc energie, se recicleaza, se folosesc in fundatiile constructiilor) Reciclarea: compost (fertilizator pentru sol, utilizat la restabilirea compozitiei solului) -Reciclarea primara are loc in vederea obtinerii aceluiasi tip de obiect -Reciclarea secundara are loc in vederea obtinerii altor produse din acelasi material 2.2.3. Solutii in vederea reducerii deseurilor:
   

Micsorarea consumului Revolutionarizarea tehnicilor de fabricare a produselor Reciclarea (aluminiu, sticla, hartie, otel) reduce impactul asupra mediului Arderea (17% din deseurile produse in UE sunt arse; acest proces elibereaza sulf, dioxizi de azot, cloruri de hidrogen, dioxizi, metale grele, polueaza apele; cenusa trebuie sa fie ingropata) Ingroparea (67% din deseurile produse in UE sunt duse la rampele de colectare; procesul elibereaza CO2, gaz metan, polueaza apa cu pesticide, cianuri, nitrati si metale grele) Compostarea (aceasta este o activitate limitata si necesita o piata de livrare) Alte solutii includ: crearea unor tehnologii de epurare si reducere a cantitatilor de deseuri, produse inofensive la contactul cu mediul inconjurator, programe care sa incurajeze reciclarea si refolosirea, introducerea unor taxe pentru ambalare si alocarea de spatiu pentru rampe de depozitare a deseurilor.

- 39 -

Cele mai sigure si ieftine cai de a rezolva problema deseurilor si a poluarii sunt: - reducerea deseurilor in cantitate, - refolosirea majoritatii materialelor utilizate - reciclarea majoritatii materialelor utilizate

2.2.4. Ghid de reciclare Ce se poate recicla Sticla Recipiente de sticla (sticle, borcane). Cele mai valoroase sunt cele transparente. Sfat: in general e bine sa fie sortate dupa culoare. Hartie Ziare curate, tiparituri, reviste, carti vechi, ambalaje de carton de la detergenti, pantofi etc., fotocopii de la birou. Sfat: pastrati hartiile pentru reciclat uscate. Atunci cand le duceti la centrul de reciclare ambalati-le in hartie si legati-le cu sfoara. Ambalaje de plastic Pet-uri ("sticlele" din plastic), pungi de plastic, recipienti de detergenti. Sfat: trebuie triate - pungile fosnitoare se recicleaza intr-un fel iar cele normale in alt fel. Se gasesc foarte greu centre stradale care sa le recolteze. Cutii de metal De la bauturile racoritoare, bere, conserve Sfat: metalul poate fi reciclat la nesfarsit. Uleiul de motor si anvelopele Sfat: Uleiul de motor este foarte toxic. NU IL ARUNCATI IN CANALIZARE!!! Bateriile auto, acumulatori etc. Sfat: continutul acestora este deosebit de toxic. Este ideal sa incercati sa gasiti un centru de reciclare. Cartusele de la imprimantele laser si inkjet Sfat: Majoritatea firmelor furnizoare de toner pentru imprimante au serviciu de reciclare a cartuselor. Pentru cartusele uzate primiti bani! Ce nu se poate recicla Materiale ceramice Spray-uri Ambalajele materialelor toxice (de exemplu, de la anumite vopseluri) Abtibildurile, servetelele, hartia cerata, hartia de fax Partile metalice atasate magnetilor

- 40 -

2.2.5. INSCRIEREA/CLASIFICAREA DESEURILOR Prin conceptul .determinare a deseului. trebuie să se înteleagă în primul rând încadrarea unui material din deseu (tip de deseu) într-o categorie de deseuri generală. Este rational să se opereze o încadrare într-o grupă de deseuri în functie de modul de formare (generare si colectare). Pentru scopuri statistice, este necesară si o clasificare supraordonată a tipurilor de deseuri în functie de branse, ramura industriala sau procese, în cadrul cărora este generat deseul. În timpul determinării deseurilor, adică al stabilirii tipului, se constată dacă acestea necesită sau nu necesită o manieră specială de supraveghere, după legislatia europeană, dacă sunt sau nu periculoase. Ce deseuri am putea regăsi aici, aflăm din originea lor sau de la elementele caracteristice materialelor. De obicei, deseurile .periculoase. provin de la întreprinderi industriale. Pasul următor este identificarea unui metode adecvate de salubrizare. Metodele si instalatiile legate de aceasta sunt prezentate în tabelul următor.

- 41 -

Metoda de salubrizare Depozite pentru gunoi menajer si alte depozite pentru deseuri care necesită supraveghere Depozite supraterane pentru deseuri speciale Depozite subterane pentru deseuri speciale (de exemplu saline) Mono-depozite (numai unul sau putine tipuri de deseuri sau o grupă) Instalatii de incinerare a gunoiului enajer sau alte instalatii de incinerare pentru deseuri nepericuloase

Prescurtare DGM DDS DST

MD IGM

Instalatii de incinerare pentru deseuri IDS speciale Instalatii de tratare biologică (compostare, ITB fermentare) Instalatii de tratare chimică-fizic TFC Exemplul 1: CED . Grupa 15 01 = ambalaje CED . Denumirea. 01 = hârtie si carton CED . Denumirea. 02 = plastic Exemplul 2 CED . Grupa 20 01 = fractiuni colectate selectiv (din gunoiul din localităti) CED . Denumirea 02 = sticlă CED . Denumirea 03 = bucăti mici de plastic CED . Denumirea 08 = resturi organice din bucătărie, compostabile Definirea deseurilor în România Determinarea deseurilor în România s-a realizat în trecut numai pe baza standardului tehnic SR 13 350/96, prin care se efectua o încadrare foarte generală în grupe de deseuri. Prima preluare a CED in Romania s-a realizat in anul 1999, prin emiterea HG nr. 155/1999, publicată pe 23 martie 1999 în Monitorul Oficial nr. 118. Aceasta a fost abrogata recent, prin HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase. HG 856/2002 stipuleaza obligatia agentilor economici: • sa tina evidenta gestiunii deseurilor generate, pe tipuri de deseuri, inclusiv cele periculoase, pe formulare speciale; • sa raporteze ATPM periodic datele solicitate privind gestiunea deseurilor; • sa utilizeze codificarea pentru fiecare tip de deseu, dupa procedura din hotarare.

- 42 -

Toate datele statistice privind gestionarea deseurilor transmise anual de agentii economici se pastreaza de catre ATPM intr-un registru de evidenta pe o perioada de minimum 3 ani. In cazul in care agentii economici desfasoara si activitati de depozitare, alături de datele despre cantitătile din fiecare tip de deseu, trebuie să se mai precizeze: • tipul depozitării; • tipul tratării; • scopul salubrizării (de exemplu la rampă) sau al valorificării (de exemplu • prin REMAT); • cantitatea deseurilor depozitate definitiv; • locul de depozitare si tipul depozitului. Deseuri periculoase Domeniul de apreciere Tipuri generale si categorii de deseuri periculoase (nr. IC) Elemente specifice deseurilor periculoase (nr. IE) Criterii / caracteristici Reziduuri din anumite domenii de utilizare si metode (de exemplu din protectia plantelor agricole, industria chimică, deseuri din spitale, pirotehnie). Anumite proprietati chimice si fizice ale materialului care pot conferi grad de periculozitate (de exemplu, usor inflamabile, explozibile) si care pot produce efecte care dăunează sănătătii (de exemplu malformatii genetice, riscul Anumite elemente chimice si compusi dăunători, din deseul periculos, care contin unul dintre elementele mentionate in anexa.

Substante continute în deseurile periculoase (nr. I D)

2.3. CONCEPTUL PRIVIND GESTIONAREA DESEURILOR Situaţia actuală a managementului deseurilor în România este caracterizată de: • cresterea cantităţilor de deseuri la condiţii neschimbate pentru zonele de depozitare; • insuficienţa echipamentului pentru colectare si transport; infrastructură de valorificare nedezvoltata corespunzator. Obiectivele generale pot fi prezentate după cum urmează: • Epuizarea tuturor posibilităţilor de evitare a formării si reducere a cantităţilor de deseuri, în cooperare cu populaţia si cu sectorul economic; • Sortarea, colectarea si valorificarea deseurilor menajere, trebuie realizate cu respectarea punctelor de vedere ecologice si economice; • Diminuarea presiunii asupra rampelor de depozitare prin folosirea metodei clasice de valorificare, compostarea, ca si prin pretratarea resturilor de depozitat;

- 43 -

• Folosirea optimă a energiei, eliminarea corectă din punct de vedere tehnic a materialelor periculoase si controlul prealabil eficient al materialelor de acest gen; • Examinarea tuturor tipurilor de resturi de îndepărtat, ca de exemplu gunoiul menajer, resturile industriale, deseurile din construcţii si demolări, în vederea valorificării lor; • Stabilirea conceptelor de management al deseurilor la nivel comunal, cu scopul sistematizării si organizării teritoriale, ca si cu scopul satisfacerii intereselor regionale si supraregionale; • Siguranţa maximă a salubrizării prin crearea unui sistem regional si supraregional de asociaţii, ecologic si reprezentativ din punct de vedere economic, pentru reciclare a resturilor, compostare si valorificare energetică, pentru depozitarea controlată, ecologică a gunoiului rămas, imposibil de valorificat. Prin elaborarea unui plan de management al deseurilor, folosind conceptul de management integrat al deseurilor pentru o regiune de salubrizare se realizează dimensionarea necesitatilor de salubrizare pe o perioadă de timp definită (în cele mai multe cazuri . zece ani). Acest lucru presupune următoarele măsuri: • Măsuri de infrastructura salubrizării; • Măsuri manageriale; • Măsuri economico-organizatorice; • Măsuri financiare, inclusiv legate de taxe; • Măsuri în domeniul relaţiilor publice / al consilierii în legătură cu deseurile. Pasii individuali ai planificării sunt reprezentaţi în Fig. 13-1 si explicaţi în cele ce urmează. Asigurarea unei structuri de salubrizare corespunzătoare noilor realitati impune o planificare atentă. Planificările de specialitate si conforme au ca premisă existenţa unei baze de date substanţiale. Acest aspect se refera în primul rând la date despreinfrastructură, tipurile si cantităţile de deseuri, ca si sistemele si instalaţiile de salubrizare aflate la dispoziţie.

- 44 -

- 45 -

III. PROCEDEE SI TEHNOLOGII DE RECICLARE A DESEURILOR
1. Planificarea gestionării deşeurilor
Planificări ale gestionării deşeurilor, ştiinţifice şi adaptate nevoilor, dintr-o regiune pot fi realizate numai pe baza unor date sigure şi a unei analize fundamentate asituaţiei existente. In acest sens, sunt necesare, pe lângă cunoştinţe detaliate privind structurile de salubrizare disponibile, şi date realiste despre cantitatea absolută de deşeuri, ca şi despre originea şi compoziţia acestora. 1.1. Factori care influenţeazã cantitatea si compoziţia deseurilor Dacã se comparã bilanţurile locale de deseuri din comunitãţi diverse, se observã diferenţe accentuate atât din punctul de vedere al cantitãţii de deseuri menajere (cu granulaţie mare) si industriale, cât si din acela al compoziţiei. Pe lângã factorii arbitrari, cum ar fi erorile sau lacunele din statisticile deseurilor ca si din controlul intrãrilor de deseuri, acest lucru este cauzat de factori, care influenţeazã fie direct (de ex. structura economicã si a locuinţelor) fie indirect (de exemplu condiţii marginale de management al deseurilor) cantitatea si compoziţia deseurilor. Printre multiplii factori de influenţãtrebuie sã facem deosebirea între: • Factorii care influenţeazã efectiv cantitatea de deseuri si resturi, cum ar fi: dezvoltarea economiei si a populaţiei, structura de locuinţe, structura socialã, structura economicã, comportamentul consumatorului, tehnicile de producţie, mãrimea gospodãriilor, anotimpul; • Factorii care influenţeazã cãile de salubrizare a deseurilor, ca de ex.: sistemele de recipiente pentru deseuri, mãrimile recipientelor, rãspândirea obligaţiei de a fi conectat si de a utiliza un serviciu de salubritate, oferta de sisteme pentru colectare selectivã, tipul si frecvenţa de ridicare a gunoiului cu granulaţie mare, asigurarea evacuarii deseurilor lãsate pentru salubrizare, conform legislaţiei in vigoare, situaţia actualã pe piaţa materialelor vechi; • Factorii care influenţeazã cantitatea de deseuri si care indicã soluţii pentru salubrizare, ca de ex.: mãrimea taxelor, tipul de taxã solicitatã, oferta în volume de recipiente de deseuri, date legale (de ex. obligaţia de reprimire etc.), subvenţionãri comunale pentru materiale vechi; • Factorii unde se presupune o influenţã, ca de ex.: modul de îndepãrtare, respectiv tratare în fiecare localitate în parte, modul de salubrizare îninstalaţiile învecinate, taxele pentru instalaţiile învecinate; • Influenţe prin modificãri în condiţiile cadrului legislativ. 1.2. Analiza deseului Analizele de deseuri reprezintã fundamentul elaborãrii conceptelor comunale de management al deseurilor si al planificãrilor pentru instalaţiile de valorificare si îndepãrtare a deseurilor. În particular, examinãrile deseurilor servesc urmãtoarelor scopuri:

- 46 -

Colectarea de date de pornire pentru planurile de management al deseurilor,  în vederea determinãrii potenţialelor pentru împiedicarea formãrii lor, valorificarea, tratarea si îndepãrtarea deseurilor, ca si în vederea estimãrii capacitãţilor necesare si a dimensionãrii instalaţiilor de tratare si îndepãrtare care trebuie implementate; • Pregãtirea, controlul reusitei si evaluarea eficienţei mãsurilor de management al deseurilor (de ex. implementarea sistemelor de colectare a materialelor valorificabile); Determinarea efectelor unor condiţii cadru modificate (de ex. mãsuri implementate ale colectãrii materialelor valorificabile, condiţii economice si/sau sociale modificate); • Prognoza cantitãţilor de deseuri din localitate; • Evaluãri statistice generale. Analizele deseului menajer Prin .gunoi menajer. înţelegem deseuri solide, colectate si transportate de cãtre responsabilii cu salubrizarea sau de un terţ contractat, în recipiente standardizate si amplasate în zonele de salubrizare. In mediul rural si în zonele periurbane din România, unde existã pânã la ora actualã slaba conectare la sistemul de salubrizare publicã (adicã numar insuficient de recipienti pentru colectare, ridicare neregulatã a gunoiului menajer), nu poate fi utilizatã aceastã metodã. In acest caz, trebuie mai înainte de toate sã se creeze premisele unei colectãri normale a deseurilor, ca de exemplu colectarea gunoiului în fiecare gospodãrie în recipiente corespunzãtoare, ca si ridicarea regulatã a deseurilor. O schemã de desfãsurare cuprinzând activitãtile esentiale necesare unei analize a deseurilor menajere este reprezentatã in figuraFactorii care influenteazã cantitatea si compozitia gunoiului menajer, considerati ca fiind siguri si confirmati printr-o multitudine de cercetãri, sunt: • structura localitãtii; • tipul, respectiv mãrimea recipientelor; • oferta de volumul al recipientului pentru un locuitor; • frecventa de golire a recipientelor; • sistemele de colectare si salubrizare existente; • tipul de încãlzire al unitãtilor de locuintã.

- 47 -

1.3. Pregatire- implementare- evaluare

- 48 -

2. EVITAREA PRODUCERII DE DEŞEURI Noţiunea de evitare a producerii deşeului cuprinde posibilităţile de acţiune, care împiedică sau reduc formarea deşeurilor încă de la inceputul producerii lor, producatorii diversi, prin distribuţie, si până la consum. Evitarea producerii deşeului este prima etapa importantă in realizarea unui concept integrat de gospodărire a deşeurilor. Definirea şi îngrădirea conceptului Conceptul de .evitare a deşeului., în literatura de specialitate, nu este nici clar definit, nici utilizat univoc. De cele mai multe ori, prin .evitare a deşeului. înţelegem strategii şi măsuri, care, în sens restrâns, reprezintă diminuarea/reducerea cantităţii de deşeu prin măsuri de valorificare. Mai exact însă, conceptul de diminuare/reducere a deşeului cuprinde activităţi atât de evitare a formării cât şi de valorificare a deşeurilor. Pentru o intelegere clară a conceptului de evitare a formării deşeurilor, este absolut necesara explicarea lui dataliata. În managementul deşeurilor s-a impus o diferenţiere a măsurilor de evitare a deşeurilor, din perspectiva aspectelor calitative şi cantitative

2. Evitarea producerii deşeurilor
 2.1. Evitare cantitativă şi calitativă a deşeurilor Măsurile evitării cantitative vizează să reducă fabricarea şi comercializarea produselor, ca şi utilizarea de materie primă pe unitate de produs (proces de producţie sărac în deşeuri şi reducere absolută a producţiei).  Măsurile evitării calitative au ca scop reducerea poluării mediului (apa, aer, sol) la producţia, comercializarea, utilizarea şi salubrizarea bunurilor. Cea din urmă poate fi obţinută prin substituţia produselor sau ambalajelor cuconţinut toxic prin produse ecologice. Astfel, de ex. înlocuirea recipientelor de unică folosinţă din policlorură de vinil (PVC) prin recipiente de unică folosinţă din sticlă reprezintă o evitare calitativă, din perspectiva emisiilor dăunătoare, la incinerare. Nu trebuie însă să ne aşteptăm în acest caz la o reducere a cantităţii de deşeuri.

- 49 -

Măsurile cantitative şi calitative de evitare a deşeurilor se pot afla în concurenţă, dar se pot şi compensa reciproc. În aceste cazuri, depoluarea mediului nu se poate obţine prin evitarea deşeului. Următoarele exemple sunt edificatoare : Reducerea cantitativă a deşeurilor poate conduce la mărirea concentraţiei substantelor toxice din deşeu. Pe de altă parte, diminuarea potenţialului toxic prin înlocuirea PVC prin polietilenă (PE) la sticle, ţevi şi folii poate avea drept consecinţă creşterea cantităţii de deşeu (dacă este necesară o întărire a grosimii materialului), din cauza menţinerii unor cerinţe de calitate identice.

- 50 -

Evitarea deseului • Evitarea calitativă a deşeului • Reducerea producţiei • Producţie săracă în deşeuri • Producţie mai săracă în substanţe toxice Exemple: • Substituirea bateriilor primare cu acumulatori • Substituirea recipientelor de unică folosinţă din PVC cu recipiente de unică folosinţă din sticlă Exemple: • înlocuirea sistemelor ambalajelor de unică folosinţă cu sisteme de ambalaje de folosinţă multiplă • înlocuirea produselor cu viaţă scurtă cu cele cu viaţă lungă Semnificaţia şi efectele măsurilor de evitare a deşeurilor nu se limitează la domeniul descris anterior al diminuărilor cantitative şi calitative ale deşeurilor. În rezumat, scopurile generale ale evitării deşeurilor pot fi formulate după cum urmează: • protejarea resurselor prin diminuarea utilizării materiilor prime la producţie; • economisirea energiei la producţie, comercializare, salubrizare ; • diminuarea emisiilor de substanţe toxice; • diminuarea emisiilor la producţie, comercializare, consum şi salubrizare; • depoluarea salubrizării prin diminuarea cantităţilor de deşeuri ca şi a reducerii toxicităţii deşeurilor.

- 51 -

2.2.Evitarea deşeurilor în ciclul de viaţa al produselor

- 52 -

2.3.Strategii de evitare a producerii de deşeuri Prin strategii se intelege in acest context, un set de obiective cuprinzătoare pentru evitarea producerii resturilor şi deşeurilor. Acestea pot fi deduse din schema ciclului de viaţă a unui produs, unde fiecărei .faze de viaţă. îi corespunde o strategie diferită, ca de ex. : • proiectarea şi realizarea de produse care să genereze puţine deşeuri, să aibă o viaţă lungă şi să poată fi reparate uşor ; • utilizarea economicoasă şi ecologică a materiilor prime in procesul de producţie; • tehnologii de producţie care genereaza puţine deşeuri ; • sisteme de ambalaje care produc puţine deşeuri la împachetarea produselor ; • decizie conştientă a cumparatorului in alegerea de produse care genereaza puţine deşeuri, au o viaţă lungă şi pot fi reparate uşor ; • utilizare economicoasă a produselor şi renunţare la utilizarea anumitor produse; • utilizare îndelungată, repararea şi întreţinerea produselor; • utilizare in comun a unor produse; • revalorificarea bunurilor folosite. Din aceste strategii de bază, trebuie sa se dezvolte la nivel comunal propuneri concrete de măsuri, care să fie adaptate si indreptate către fiecare grup ţintă (actor). Posibilităţile de acţiune a oraşelor şi comunelor în promovarea masurilor de evitare a producerii de deşeuri Evitarea producerii deşeurilor, la nivel local, reprezintă în primul rând o sarcină de coordonare, organizare şi consiliere. Primul pas este elaborarea unui concept regional de evitare a formării deşeurilor adaptat conditiilor locale, conţinând: • analiza potenţialelor de evitare; • analiza comportamentului actorilor relevanţi, producători de deşeuri şi identificarea ariilor principale considerate . zone critice . sub aspect ecologic ; • determinarea posibilităţilor de acţiune (de ex. concepte de consiliere, căutarea şi identificarea alternativelor, propuneri de produse de substituţie etc.) ; • recomandări de implementare. • Posibilităţile de acţiune a unităţilor de producţie Evitarea producerii deşeurilor în unităţile de producţie şi industriale intervine mai ales la dezvoltarea tehnicilor de utilizare a materialelor şi a produselor, care sunt considerate în acelaşi timp şi criterii de management al deşeurilor. In principal, masurile de evitare în producţie pot interveni în următoarele faze:

- 53 -

la procedeele de producţie: • • • optimizarea funcţionării instalaţiei, a tehnicii procesului şi a proceselor individuale; circuitul intern al instalaţiei şi valorificarea interna a substanţelor reziduale; minimizarea utilizării materiilor prime şi auxiliare (cresterea randamentelor si scaderea consumurilor specifice); inlocuirea materiilor prime şi auxiliare toxice;  utilizarea materiilor prime secundare, fie intern, fie prin valorificare la terti; implementarea sistemelor de folosinţă multiplă. 

• • • • la paleta de produse: • inlocuirea produselor energofage;  la structurarea produsului: • structurare în direcţia valorificării a produsului ; • dezvoltarea şi fabricarea de produse reutilizabile şi folosibile de mai multe ori ; • dezvoltarea şi fabricarea de produse cu o viaţă lungă. Posibilităţile de acţiune în comerţ Comerţul, şi mai ales comerţul cu amănuntul, ocupă o poziţie importantă ca element de legătură între unităţile de producţie pe de-o parte şi consumatori pe de altă parte. Astfel, comerţul poate influenţa printr-o ofertă preferată, (de ex. de produse sărace în substanţe toxice şi care genereaza puţine deşeuri, de produse reciclate, de amabalaje de folosinţă multiplă sau de bunuri de folosinţă îndelungată), desfacerea produselor şi deci pe producător. Pe de altă parte, comerţul poate influenţa pozitiv comportamentul de consum, în sensul evitării formării deşeurilor, împreună cu o informare şi consiliere corespunzătoare, printr-o alegere preferentiala şi o marcare a produselor ecologice. În plus, comerţul este şi un producător inevitabil de deşeuri, mai ales de deşeuri din ambalaj (material plastic, hârtie/carton) şi de resturi din alimente, în domeniul alimentar, asa incat, posibilităţile de evitare a deşeurilor în domeniul comercial decurg din: • evitarea deşeurilor din ambalaje prin utilizarea îndeosebi a ambalajelor pentru transport reutilizabile (de ex. sisteme de folosinţă multiplă) ; • evitarea alterarii alimentelor din comerţul alimentar, printr-o gestionare corespunzătoare; • utilizarea produselor ecologice la întreţinerea spatiilor comerciale si clădirilor. Evitarea formării deşeurilor orientată către diminuarea substanţelor toxice în gospodărie se remarcă în primul rând printr-o cantitate mai redusă de substanţe toxice în deşeu. Grupe importante de substanţe toxice din gunoiul menajer sunt de ex. compusii halogenati, fenolii, metalele grele, acizii organici şi anorganici şi leşia (soda caustica). Substanţele dăunătoare sunt conţinute în aşa-numitele .deşeuri problematice., ca de ex. baterii; • produse de protecţie a plantelor şi combatere a dăunătorilor (pesticide, ierbicide); • produse care conţin mercur; • chimicale din domeniul fotografiei; - 54 -

produse de dezinfectare; produse de curăţare a cuptoarelor de gatit ; produse de curăţare a metalului (degresare, deruginol) ; medicamente; produse de curăţat pentru covoare; lămpi fluorescente;  produse de îndepărtare a petelor; vopsele, lacuri; solvenţi; substanţe de lipit; produse de protecţie a cuptorului de gatit ;produse de îngrijire a autoturismului ş.a. Propuneri de reducere a cantităţilor de deşeuri din gospodării Domeniu Domeniul ambalajelor Măsuri -preferarea recipientelor de folosinţă multiplă şi .la schimb. faţă de recipientele de unică folosinţă, de ex. pentru băuturi ; -preferarea alimentelor proaspete, vândute fără ambalaj faţă de marfa împachetată, de ex. pentru fructe, legume, carne ; -utilizarea coşului/sacoşei de cumpărături în locul pungii de plastic ; -utilizarea ambalajelor care pot fi reumplute. -conservarea alimentelor; -folosinţă multiplă a ambalajelor; -neacceptarea produselor oferite prin materiale publicitar neconforme. renunţare la produse de unică folosinţă, de ex. veselă de unică folosinţă ; la cumpărarea bunurilor de larg consum, atenţie la posibilitatea de reparare şi calitate -economisirea chimicalelor din gospodărie, ca de ex. produsele de curăţare şi întreţinere ; -renunţare la îngrăşăminte minerale şi produse chimice de protejare a plantelor ; -cumpărare doar cand este nevoie a vopselelor şi lacurilor ; -alegerea produselor ecologice, sărace în substanţe toxice, ca de ex. produse de curăţat pe bază de săpun fără înălbitor, fosfaţi, coloranţi şi parfumuri ; -alegerea vopselelor şi lacurilor fără solvenţi sau metale grele.

• • • • • • • • • • •

Gospodărire orientată către evitare

Bunuri de consum

Substanţe toxice

- 55 -

Evitarea formării deşeurilor prin oferta de marfă neîmpachetată în sectorul de alimente

Recipiente de folosinţă multiplă, de ex. în domeniul băuturilor, contribuExemple de măsuri de evitare a deşeurilor în sectorul administraţiilor şi instituţiilor publice

- 56 -

Domeniul construcţiilor Domeniul Sectorul de birouri:

Şcoli, grădiniţe, instituţii sociale

Realizarea de reuniuni în zone/ instituţii publice

Cantine/restaurante

-renunţare la materiale conţinând PVC; -utilizarea vopselelor şi lacurilor fără substanţe toxice; -reutilizarea componentelor şi Măsuri de evitare a deşeurilor măsurile materialelor din construcţii de la -utilizarea hârtiei scrise sau imprimate de demolări ; pentru ciorne;materialelor de construcţii -valorificarea -scrierea reciclate; pe ambele părţi a hârtiei (copii, anunţuri publice); -utilizarea materialelor de construcţii -utilizarea reciclabile;plicurilor folosite pentru poşte internă; -utilizare a metodelor de construcţii care -utilizarea şerveţelelor din pânză permit obţinerea elementelor de în locul celor din hârtie; construcţii; -utilizarea hârtiei reciclate; elevilor, de -influenţarea profesorilor şi -utilizarea materialelor de birou a ex. în privinţa alegerii ecologice şi a chimicalelor fără substanţe toxice sau cu instrumentelor de scris; conţinut mic (de ex. creioane solubile -preferinţă pentru băuturi în sticle de în apă respectiv care pot fi ascuţite în locul folosinţă multiplă; creioanelor chimice de conţin şi -procurare de bunuricareconsumsolvenţi, substanţe de lipit fără solvenţi);; mobilier compatibile cu mediul -renunţare la produse din material plastic, îndeosebi la materialeleunică folosinţă; ; -interzicerea veselei de conţinând PVC -urnizare de băuturi şi mâncare în veselă f utilizarea aparatelor electrice cu alimentare din reţea sau a acelora cu de folosinţă multiplă, la schimb; acumulatori reîncărcabilide energie; optimizarea consumului în loc de baterii; -preferinţă pentru băuturi în sticle de folosinţă multiplă; -utilizarea produselor ecologice de curăţat (fără substanţe cu clor, tensid sau fosfaţi); -preferarea mobilierului compatibil ecologic (de folosinţă îndelungată, reparabil, sărac în substanţe toxice); -ofertă de băuturi în sticle de folosinţă multiplă ; -ofertă de alimente proaspete din regiune -renunţare la ambalarea porţiilor; -renunţare la vesela de unică folosinţă ;

Concluzii Pentru realizarea măsurilor de evitare a formării deşeurilor, împreună cu colectarea separată analizată în următorul capitol, este necesară o activitate orientată de relaţii publice şi consiliere a producătorilor industriali de deşeuri, persoane private şi multiplicatori din partea oraşelor şi comunelor responsabile cu salubrizarea. Pentru a efectua eficient aceste activităţi variate de organizare şi

- 57 -

consiliere, este necesară utilizarea personalului calificat (consilieri pe probleme de deşeuri). Pentru sprijinirea oraşelor şi comunelor care doresc să acţioneze în direcţia conceperii şi implementării măsurilor de evitare a deşeurilor, există posibilitatea de apel la o serie de surse de informaţii. De asemenea, Internetul oferă nenumărate posibilităţi de procurare a informaţiei despre acest domeniu tematic, de ex. din paginile web ale diferitelor instituţiorganizaţii, oraşe şi comune din Europa.

3. VALORIFICAREA DESEURILOR
Plecand de la ierarhia specifica managementului deseurilor, deseurile a caror formare nu poate fi evitata trebuie valorificate conform posibilitatilor. Masurile de valorificare a deseurilor trebuie implementate acolo unde cele de impiedicare a formarii nu sunt posibile sau unde, din motive ecologice sau economice, nu ar mai fi rationale. Vis-à-vis de indepartarea deseurilor trebuie sa i se recunoasca valorificarii superioritatea, atata timp cat: • aceasta este posibila tehnic si cu niste cheltuieli modice de reprezenatare ; • pentru materialele recuperate este disponibila o piata de desfacere, respectiv poate fi creata aceasta piata.

Masurile de valorificare a deseurilor contribuie ca produsele, ambalajele, ca si alte materiale, de care proprietarul lor nu mai are nevoie, sa nu mai ajunga in depozitul de deseuri. Aceste masuri trebuie sa faciliteze mentinerea deseurilor in circuitul economic sau aducerea lor in aceasta zona. De asemenea, masurile care contribuie intr-un mod incurajator la cresterea capacitatii de valorificare a produselor, ambalajelor si a altor materiale sunt masuri de valorificare a deseurilor (masuri calitative de valorificare), cum ar fi de exemplu masurile de minimizare a continutului de materiale daunatoare al deseurilor, respectiv al produselor secundare, ca si substituirea produselor, ambalajelor si a altor materiale nevalorificabile cu unele valorificabile. Valorificarea fractiunilor individuale ale deseului presupune insa o separare intre componentele sale valorificabile. Deoarece o separare a gunoiului deja amestecat, mai ales in domeniul deseurilor menajere, nu este posibila decat cu mari cheltuieli si de cele mai multe ori cu rezultate insuficiente, materialele individuale sau grupele de materiale trebuie colectate separat, cu ajutorul sistemelor de colectare si supuse unei valorificari inca inainte de amestecarea cu alte parti ale gunoiului. Aceste masuri prealabile, (care trebuie luate de producatorul, respectiv posesorul deseurilor, astfel incat o valorificare sa fie posibila), apartin de asemenea domeniului masurilor de valorificare a deseurilor. Masurile prealabile cuprind, pe langa organizarea transportului, mai ales separarea deseurilor la locul lor de obtinere (de ex. in gospodarii, in intreprinderi, in locuri publice si in firme de prestari servicii) in resturi valorificabile si nevalorificabile, ca si strangerea lor in recipiente separate.

- 58 -

Acest lucru presupune colaborarea motivata a cetatenilor, extrem de importanta pentru ca este singura care mentine sau falimenteaza sistemul colectarii selective. Si pentru componente din deseuri cu continut toxic, a caror ramanere in deseuri ar insemna un pericol pentru om si mediu, ar trebui instituite sisteme de colectare selectiva. Acest lucru este de mare importanta, atat din punctul de vedere al obtinerii unor materiale secundare sarace in substante toxice, ca si al detoxificarii gunoiului ramas, care trebuie indepartat. In principiu, trebuie avut grija ca masurile colectarii selective sa nu intre in contradictie cu cele de impiedicare a formarii deseurilor. Prin colectarea selectiva a deseurilor valorificabile trebuie incurajat comportamentul responsabil al cetateanuluifata de gunoiul sau, ca si o exploatare rationala a resurselor, insa nu trebuie distruse nici eforturile in vederea impiedicarii formarii deseurilor 3.1. Definirea conceptului si a scopurilor Ca sinomim pentru notiunea de .valorificare a deseurilor. s-a incetatenit intre timp notiunea de reciclare. Din acest motiv .valorificarea deseurilor. se expliciteaza mai indeaproape in contextul reciclarii. De fapt, reciclare inseamna .a reintroduce intr-un circuit.. Raportat la deseuri, intelegem termenul cu sensul de reintroducere a acelor materiale, consumate in fabricarea si in folosirea bunurilor transformate apoi in deseuriUn alt aspect care trebuie luat in considerare aici este faptul ca, o reciclare veritabila, in sensul ca, dintrun material uzat (materie secundara) sa se obtine acelasi produs sau un alt produs de aceeasi calitate, are loc doar foarte rar. Aceasta forma de reciclare, la care calitatea produsului reciclat scade, se intalneste si sub demunirea de .Downcycling.. O prezentare extinsa si sistematica a notiunilor este continuta in Directiva 2243 a Asociatiei Inginerilor Germani , in care gasim printre altele, urmatoarele definitii: .Recycling (reciclarea) este o utilizare noua sau o valorificare a produselor sau a partilor din produse in forma unor circuite. .Reciclarea in timpul folosirii produsului este reintroducerea produselor folosite, dupa sau fara un proces de tratare . de ex. procesul de prelucrare-transformare a produsului -, folosindu-le in aceeasi forma intr-un nou stadiu de utilizare (reciclarea produsului).. .Reciclarea deseurilor din productie reprezinta reintroducerea intr-un nou proces de productie a deseurilor din productie, ca si a materialelor auxiliare si a combustibililor dupa sau fara un proces de tratare . adica proces de prelucrare -transformare (reciclarea materialelor).. Pentru diferitele forme si procese exista alte forme ale reciclarii. Astfel se opereaza o diferentiere intre reutilizarea si valorificarea produselor, respectiv ale partilor din produse Elementul principal de diferentiere intre reutilizare si valorificare consta in aceea ca in primul caz forma produsului se pastreaza in mare parte, in timp ce in cel de-al doilea caz ea se pierde. In schimb, in comparatie cu valorificarea, reutilizarea deseurilor are loc, , la un nivel al valorii mai inalt si de aceea este de preferat. Valorificarea deseurilor este legata in primul rand de o pierdere a substantelor valoroase.

- 59 -

La formele de reciclare urmeaza inca o impartire in re-reutilizare si continuarea reutilizarii, respectiv in revalorificare si continuarea revalorificarii:.Re-reutilizarea. este utilizarea din nou a unui produs folosit, pentru acelasi scop pentru care a fost conceput, fara a i se aduce modificari, respectiv cu modificari limitate ale unora dintre partile sale. .Continuarea reutilizarii. este utilizarea din nou a unui produs folosit, pentru un scop diferit de acela pentru care a fost conceput. Ea se poate realiza cu pastrarea formei produsului sau cu efectuare de modificari limitate. .Revalorificarea. este folosirea repetata a materialelor uzate si a deseurilor din productie, respectiv a materialelor auxiliare si a combustibililor intr-un proces de productie identic cu cel care a fost deja realizat. Prin revalorificare iau nastere, din materialele de iesire, materiale avand in mare parte aceeasi valoare. .Continuarea valorificarii. este folosirea materialelor uzate si a deseurilor din productie, respectiv a materialelor auxiliare si a combustibililor intr-un proces de productie nou. Prin continuarea valorificarii iau nastere materiale industriale sau produse cu alte caracteristici (materiale industriale secundare) si/sau alta forma. Aici este si locul reciclarii chimice (de ex. piroliza, hidroliza) a materialelor plastice.

- 60 -

Deasemenea, exista diferente intre valorificarea materiala si energetica a deseurilor, dupa cum urmeaza: Valorificarea materiala presupune substituirea materiilor prime, deseul fiind utilizat din nou datorita caracteristicilor sale materiale . cu exceptia folosirii lui imediate ca material combustibil pentru obtinerea de energie. Valorificarea biologica (compostare, fermentatie) este tot valorificare materiala a resturilor organice, fie ca este vorba despre tratarea realizata conform standardelor industriale ale instalatiilor cu tehnica inalta, fie ca ne situam in zona gospodariilor particulare, a administratiilor comunale sau a gradinilor particulare, unde valorificarea se face pentru nevoile proprii (gospodarii: de ex. compostare, hranirea animalelor, Valorificarea energetica presupune folosirea deseurilorca material combustibil inlocuitor pentru obtinerea de energie. La reciclarea materialelor din plastic mai facem diferenta si intre valorificarea materiilor prime si valorificarea materialelor industriale. Alegerea unei metode de valorificare trebuie sa adopte intotdeauna maniera ecologica de valorificare. Obiectivele valorificarii deseurilor se completeaza cu obiectivele evitarii formarii deseurilor, 3.2. Evaluarea ecologica a valorificarii deseurilor In principiu, la masurile de valorificare a deseurilor, ca si la masurile de evitare a formarii lor, trebuie estimat gradul de poluare a mediului. Modelul de bilant al afectariimediului cuprinde domeniile colectarii, transportului, prelucrarii, productiei de produse secundare, logisticii de distributie, comercializarii, utilizarii si salubrizarii. Metodologic, urmeaza aceleasi procedee ca si cele descrise anterior in Cap. 15.3. pentru impiedicarea formarii deseurilor. Pentru atingerea scopului evaluarii, adica estimarea gradului de reducere a poluarii mediului prin productie, cu ajutorul valorificarii deseurilor, este posibila realizarea unor comparatii diverse. O influenta decisiva asupra rezultatului evaluarii o constitue alegerea si stabilirea limitelor sistemului cercetat. Se pot alege de exemplu valorificarea deseurilor si productia primara, valorificarea deseurilor si alte optiuni alternative de comportament (de ex. impiedicararea formarii deseurilor), ca si studiul comparativ al poluarii mediului din productia primara si secundara din punct de vedere al consumului de materie prima (comparatia inainte/dupa). Cu ajutorul unei comparatii a valorificarii deseurilor si a productiei primare, pot fi insa evaluate numai procedeele prin care se obtin produse comparabile din punctul de vedere al calitatii lor. Astfel, este acceptabila compararea hartiei de scris poligrafice din materii primare cu unele asemanatoare obtinute din hartie uzata, insa procesul de productie pentru componenete din plastic nu poate fi comparat ; de exemplu fabricarea bancilor din parcuri din deseuri amestecate si fabricarea materialelor plastice nu pot fi cpmparate . aceasta din cauza diferentei mari de calitate.

- 61 -

- 62 -

3.3. Importanta actuala a valorificarii deseurilor Ca si in alte state central si est-europene, in Romania a existat si exista inca un sistem de reciclare foarte ramificat . cu puncte de colectare a materialelor valorificabile (REMAT). Fostele puncte de colectare REMAT, aflate in proprietatea statului, au fost privatizate succesiv, dupa schimbarea politica de la sfarsitul lui 1989. In vechiul regim, acest sistem era puternic ancorat in constiinta romanilor, mai ales datorita stimulentelor financiare. Colectarea si predarea materialelor valorificabile siau pierdut de atunci mult din semnificatie, in consecinta, in ultimii ani, cantitatile de materiale reciclabile colectate s-au diminuat considerabil. La ICIM . Institutul de Cercetare in Ingineria Mediului, s-a inregistrat1, in cadrul chestionarii anuale a producatorilor importanti de deseuri si a celor responsabili cu salubrizarea din 1999, un total de aproximativ 76,5 milioane de tone de deseuri, dupa cum urmeaza: cca. 69 de mil. tone (cca. 90,2%) de deseuri industriale, cca. 6,2 mil. t (8,1%) deseuri din localitati, din care cca. 5,2 mil. Tone gunoi menajer, cca. 0,93 mil. tone (1,2%) de deseuri din agricultura si0,4 mil. tone (0,5%) de deseuri de alta provenienta (de ex. deseuri din spitale). In comparatie cu media europeana, rata de valorificare a fierului vechi in Romania este la un nivel ceva mai scazut. Astfel, .National Council for Materials Recycling. a furnizat, la sfarsitul anilor 90, o cota de reciclare a cuprului de cca. 39% (Europa: 45%), a aluminiului de 33% (Europa: 40%). In cazul hartiei si al cartonului, dar mai ales al sticlei si plasticului, cotele de reciclare sunt evident mai mici decat cele de la nivel european. Din deseurile industriale, in 1999, au fost supuse valorificarii numai cca 16% (cca. 11 mil. tone), fie prin recuperare intra-intreprindere, fie prin intreprinderi exterioare de valorificare [ICIM, 1999]. Pentru unele fractiuni, ca de ex. sticla, metale feroase si neferoase, in domeniul deseurilor specifice productiei, s-au atins cote de reciclare de peste 90%, prin reintroducerea lor in procesele de productie Fosta intreprindere de stat, privatizata intre timp, REMAT administreaza in fiecare judet un centru de recicalre (doua in Bucuresti), si, suplimentar, in zonele intravilane, puncte de colectare pentru materialele recicalbile. Sunt acceptate mai ales materiale uzate din productia industriala, intr-o proportie mai redusa si din gospodarii. Materialele neamestecate in exces, mai ales fierul vechi, mai putin si hartie/carton, sticla si plastic, ajung de acolo la industriile prelucratoare. Comerciantii particulari de materiale vechi colecteaza deseuri valorificabile si primesc de la REMAT un castig, a carui valoare depinde de fiecare situatie in parte. Importanta REMAT a scazut in ultimii ani si putem presupune ca aceasta tendinta va continua, o data cu schimbarea intregii situatii economice si cu cresterea nivelului de trai. In anumite orase exista containere speciale de depozitare a deseurilor valorificabile (de ex. hartia). La rampele de depozitare, diferite grupe de populatie colecteaza deseuri valorificabile. Despre volumul cantitatilor de astfel de materiale, din care aceste grupe de populatie au ales ce-a fost mai bun, nu exista date certe. Aceasta demonstreaza ca o masura esentiala pentru diminuarea cantitatilor de deseuri este introducerea colectarii selective in viitor a componentelor deseurilor si de prelucrarea lor pentru a deveni produse noi.

- 63 -

Posibilitati de valorificare si domenii de utilizare a deseurilor refolosibile Cele mai importante piete pentru materii secundare sunt • Hartie veche;  • Sticla veche; • Metale vechi; • Plastice vechi; • Textile vechi. Pe langa aceste asa numite materiale valorificabile .uscate., gunoiul contine, in functie de structura locuintelor si de anotimp, o componenta considerabila de material organic (deseuri biologice si verzi din gospodarii si intreprinderi). Aceasta fractiune poate fi compostata si folosita ca ingrasamant si ca mijloc de imbunatatire a solului prin introducerea substantelor in circuitul lor natural. In Romania vor aparea si alte piete pentru alte materiale vechi, datorita ultimelor acte normative aprobate privind valorificarea deseurilor (de ex. masini vechi, uleiuri vechi, baterii), La elaborarea unui concept de valorificare, de prim interes este studierea cantitatilor de deseuri si a compozitiei lor, atat pentru deseurile menajere cat si pentru cele industriale. Este necesara o diferentiere dupa structura locului de producere a deseurilor si dupa influentele anotimpurilor, precum si o estimare a potentialului de reciclare al grupelor de materiale relevante, urmarind in principal : • Potentialele disponibile din punct de vedere teoretic, • Cantitatile disponibile/utilizabile practic,  • Compararea cu cantitatile deja supuse reciclarii  Baza unui concept de management al deseurilor, avand ca obiectiv valorificarea la maximum a deseurilor, este examinarea posibilitatilor de desfacere pentru materiile secundare care se pot obtine. Examinarea pretentiilor pietei (posibilitati de desfacere, specificari si formarea pretului produselor), luand in considerare caracteristicile regionale, formeaza baza pentru evaluarea si selectarea sistemelor de colectare si a procedeelor de reciclare potrivite. Ramane de vazut, ce pretentii va exprima piata in privinta cantitatii si a calitatii substantelor si produselor de reciclat, deoarece, la urma urmelor, doar materialele reintroduse in circuitul economic contribuie la reducerea cantitatii de deseuri. Criterii de evaluare a posibilitatilor de desfacere a materialelor secundare Pietele de materiale secundare se caracterizeaza prin mari variatii conjuncturale, cele mai importante variatii, determinante pentru evolutia pietelor fiind in principiu:urmatoarele : o Procedeele disponibile pentru continuarea prelucrarii materialelor secundare si volumul cantitativ a lor; o Calitatea materiilor secundare; o Situatia de concurentei pe pietele relevante ale materiilor prime ; o Politica de desfacere a producatorilor de materii secundare. Cantitate si siguranta cumpararii Pentru aprecierea sanselor pe o piata a unei materii secundare este necesar sa cunoastem capacitatea de asimilare a industriei prelucratoare a acestui material. Materia secundara intra intotdeauna pe piete care sunt de cele mai multe ori deservite de materii prime originare. Trebuie sa avem grija ca materiile secundare sa

- 64 -

atinga doar in parte calitatea produselor concurente, neinlocuind astfel pe deplin materilor prime originare. Pentru a aprecia siguranta cumpararii, este necesar sa estimam: • potentialele de desfacere pentru materiile secundare, pe baza cifrelor de consum al materiilor prime originare; • posibilitatile de substitutie a materiilor prime cu materii secundare. Calitate Pentru unele materii secundare exista o gradare a calitatii in forma unor clase comerciale definite sau in alte cazuri se stabilesc cerinte minimale, de exemplu din partea industriei prelucratoare, respectiv a Ministerului Industriei. Si la nivelul UE exista cerinte de calitate, corespunzator solicitarilor pietei internationale. O adaptare a caracteristicilor romanesti la categoriile si cerintele de calitate europene s-a realizat de exemplu in domeniul metalelor neferoase, prin elaborarea STAS 6058-1/88. In practica se obisnuieste sa se negocieze calitatea dorita, luand in considerare si conditiile de livrare. Obtinerea de catre cumparator a calitatii dorite reprezinta o parte a politicii de desfacere. Pret Materialele vechi valorificabile inca mai au un pret fix. Aici nu se pot face prognoze despre dezvoltarea ulterioara a pretului, deoarece schimbarile neprevazute in oferta si cerere ar putea modifica puternic situatia pretului. Eforturile autoritatilor locale in domeniul administrarii deseurilor pot duce insa la schimbari semnificative ale pretului. Posibilitati de promovare a utilizarii de materiale refolosibile Desfacerea produselor reciclate poate fi sustinuta, atat de industria prelucratoare, comert, consumatori, cat si de autoritatea publica, in felul urmator: Industria prelucratoare: • Extinderea capacitatilor de reciclare disponibile ; • Continuarea dezvoltarii procedeelor de prelucrare a deseurilor  valorificabile; • Dezvoltarea industriei de produse din materiale reciclate.  Comertul: • Sprijinirea desfacerii produselor noi provenite din reciclare; • Formarea pretului in favoarea produselor reciclate. Consumatorii: • Schimbarea comportamentului de consum in directia unei cereri crescute pentru bunurile si produsele reciclate, respectiv pentru produsele cu o componenta ridicata in produse reciclate. Institutiile publice: • Incurajarea initiativelor de cercetare, de model si promovare - prin preluarea si implementarea practicilor de succes ; • Reducerea impozitelor pentru crearea unor noi oportunitati de  prelucrare a deseurilor valorificabile ; • Sprijin financiar pentru imbunatatirea si extinderea instalatiilor tehnice si tehnologiilor disponibile si care trebuie implementate ; • Consumarea produselor reciclate intr-o proportie mai mare  decat in prezent ; • Hotarari politice clare, respectiv prevederi legale pentru  utilizarea produselor reciclate ;

- 65 -

• Demersuri de constientizare a populatiei in vederea utilizarii si  vanzarii produselor reciclate etc. Hartie si carton vechi Reciclarea hartiei vechi este bine cunoscuta si utilizata astazi, in industria hartiei. Hartia si cartonul se inalnesc printre altele, mai ales sub forma de: •   Hartii poligrafice (hartii pentru imprimanta si de ziar) ; • Hartii si cartoane de impachetat ;  • Hartie igienica;  • Hartii si cartoane tehnice speciale.  Deseurile din hartie se obtin, in principal, in urmatoarele domenii: • Tipografii, edituri, chioscuri de distribuire a presei, • Intreprinderi care prelucreaza hartie, • Magazine, • Autoritati, administratii, firme de prestari servicii, • Gospodarii particulare. In Romania, deseurile din hartie si carton . provenind intr-o proportie covarsitoare din intreprinderi . sunt colectate prin punctele de colectare REMAT. Hartia veche colectata separat si valorificata se foloseste in principal in industria hartiei ca materie prima fibroasa. Exista posibilitati de valorificare a hartiei vechi si in afara industriei hartiei, ca de ex. in industria materialelor de constructii ca material izolant, la producerea de placi fibroase, sau ca material de umplere a ambalajului, dar o asemenea utilizare este totusi de o importanta redusa. In trecut, deseurile din hartie erau folosite in diverse tari ca material ajutator pentru compostarea deseurilor organice. Avand in vedere continutul ridicat de C si N si proportia redusa a apei, acest lucru pare normal. Dar intrucat hartia este prelucrata tehnic, se poate ca, in functie de tehnologiei de imprimare si a compozitiei colorantilor, continutul in metalele grele sa fie prea ridicat si sa dauneze procesului de compostare. Astazi, deoarece culorile pentru imprimare sunt imbunatatite si contin mai putine metale grele, putem presupune ca exista o tendinta de reducere a continutului lor in deseurile din hartie. Gradul de folosire a hartiei vechi este diferit, din motive tehnice mai ales si in functie de fiecare tip de hartie. In timp ce utilizarea la producerea hartiei de ambalaj si cartonului nu ridica probleme deosebite, la folosire in zona hartiilor speciale poligrafice apar greutati. Revalorificarea hartiei vechi la fabricarea hartiei are totusi limite tehnice. La fiecare ciclu de reutilizare se scurteaza fibrele si determina necesitatea unui aport suplimentar de fibra. Alte eforturi de valorificare facute in ultimul timp au condus la dezvoltarea alternativelor si posibilitatilor de utilizare. In principalul domeniu de utilizare, industria hartiei, caracteristicile hartiei vechi pot fi imbunatatite, in special prin introducerea instalatiilor moderne de prelucrare, care deschid noi modalitati de folosire. Mentionam in principal procedeele de spalare a cernelii pentru marirea gradului de alb al hartiei, prin indepartarea culorilor de imprimare si fractionarea fibrelor pentru separarea fibrelor mai scurte (=cu capacitate redusa de a forma legaturi). Nu in ultimul rand trebuie subliniate eforturile pentru crestereagradului de acceptare a consumului de produse continand hartie veche. Utilizarea ecologica a valorificarii hartiei vechi este, din punctul de vedere

- 66 -

al managementului deseurilor, cea mai importanta cale in reducerea cantitatilor de deseuri. Astfel, este diminuata poluarea mediului prin • Economisirea cantitatilor de materii prime si de energie ; • Diminuarea emisiilor de gaze si ape reziduale.  De ex. prin utilizarea hartiei vechi la fabricarea hartiei noi, atat consumul de lemn cat si cheltuielile in energie pentru transportul lemnului si pentru productie se reduc. In plus, se reduc si efectele negative asupra climei, ca urmare a defrisarii suprafetelor forestiere (ce diminueaza procesul transformarii dioxidului de carbon in oxigen), si asupra solului (cresterea riscului de eroziune). Hartia fabricata pe baza hartiei vechi are de asemenea o nevoie mai scazuta de apa si o incarcatura in ape reziduale mai mica decat hartia fabricata numai din material lemnos. Deosebit de nepoluanta este productia de hartie reciclata, atunci cand este instituit un circuit al apei si se renunta la decolorare (splararea cernelii) si inalbire (prin folosirea compusilor cu clor), deoarece apele reziduale obtinute de la decolorari chimice si utilizarea decolorantilor sunt extrem de impurificate si trebuie privite critic. Fabricile de hartie sunt interesate sa pastreze hartia veche pe cat posibil neamestecata si fara impuritati majore, ca de ex. metale, materiale plastice, cioburi de sticla si resturi organice, hartii cerate, rezistente la apa sau incleiate. Hartia veche este sortata in vederea reutilizarii pe sortimente, pentru a putea produce in cele din urma cele 4 tipuri de hartie mentionate la inceputul acestui capitolDiferentele uzuale de calitate trebuie luate in considerare, privind cerintele pietei nationale si internationale. La nivel european, datele referitoare la acest aspect pot fi gasite in Norma CEN 643, la nivel national . in Standardele (STAS) din seria 4527. Privind lucrurile la modul general, de ex. grupa de hartie noua Hartie poligrafica cuprinde hartie veche de prelucrata din materialele provenite din deseurile menajere (ziare, ilustrate), materiale imprimate returnate si resturi de la tipografii. La fabricarea hartiilor de ambalaj, sau la cartoane se folosesc materiale din hartie veche corespunzatoare fiecarui strat in parte. Pentru recto si verso se folosesc materialele din resurile menajere, deseuri amestecate si resturi din cartonaje. Stratul acoperitor este format din dosare si formulare tipizate vechi, care contin sau nu contin lemn. Hartia veche utilizata la fabricarea hartiei gofrata se compune din hartie veche amestecata, resturi din magazin si resturi din cartoane gofrate. Intre hartiile igienice deosebim hartia . tissue, formata 100% din hartie reciclata, iar pentru fabricarea hartiei pentru toaleta si bucatarie se mai foloseste si hartie creponata. Ambele au un continut de hartie veche de pana la 100%. La fabricarea hartiei-tissue se pot folosi hartie veche alba fara lemn, fasii multicolore, dosare, ziare, ilustrarte, resturi din tipografii si materiale imprimate returnate, la hartia creponata hartie veche fara lemn. Piata maculaturii este caracterizata prin mari variatii ale preturilor si ale cantitatilor, ce se produc in intervale scurte de timp. Astfel, nu se fac intotdeauna plati, ci anumite fabrici de hartie primesc maculatura numai daca se achita o suma in plus. Variatiile se pot explica mai ales prin modificarea in timp a ofertei, supuse si urmatorilor factori de influenta: • Dezvoltarea/marimea conjuncturala a productiei de hartie,  - 67 -

• Paleta de productie a industriei hartiei, • Pretul si calitatea concurentei pe pietele nationale si internationale ale materiei prime pentru hartie si hartiei noi, • Calitatea si disponibilitatea tipurilor de maculatura solicitate, • Nevoia industriei hartiei, ca si cota de utilizare la fabricarea de produse noi,  • Cererea actuala de pe piata, adica consumul de hartie, carton si cartonaje,  • Stadiul tehnicii industriale de prelucrare, • Exporturile si importurile de maculatura, • Cursul dolarului. De aceea, la realizarea contractelor de achizitii si a negocierii conditiilor pretului de vanzare-cumparare intre autoritatile locale si comerciantii de materiale valorificabile, este necesara luarea in considerare a conditiilor de functionare a fabricilor de hartiei sicarton. Pentru industria hartiei, utilizarea maculaturii ofera in parte avantaje economice. De aceea, aceasta industrie este interesata de o livrare sigura a maculaturii si a posibilitatii de a calcula preturile pe termen lung. Reprezentantul intereselor asociatiilor nationale ale industriei hartiei la nivel european este .Confederation of European Paper Industries (CEPI).. CEPI reprezinta legatura intre reprezentantii membrilor asociatiilor nationale si institutiile europene, asigura schimbul de informatii intre acestia si participa activ la elaborarea acelor reglementari din legislatia UE care au efecte asupra industriei hartiei. Sticle vechi Cea mai mare parte din sticla provenita din deseurile menajere si cele industriale este reprezentata de sticla din recipiente. O posibilitate importanta de reducere a sticlei vechi este deci industria sticlei pentru recipiente. La reciclarea sticlei vechi, materiilor prime la retopire li se adauga nisip de cuart, carbonat de calciu si cioburi. Si in industria sticlei plane se utilizeaza cioburi. Insa, din cauza compozitiei chimice diferite, in comparatie cu sticla pentru recipiente, se folosesc numai cioburi din productia si prelucrarea de sticla plana. Sticla veche de valoare inferioara poate fi folosita la fabricarea de materiale izolatoare (vata de sticla), de materiale de slefuit, ca si de teracote si gresii. Sticla de ecranul televizoarelor nu trebuie colectata impreuna cu sticla pentru recipiente. In cazul acesteia se intalnesc materiale incarcate cu substante toxice, caretrebuie colectate separat si tratate corespunzator. Pentru asigurarea unor cote de reciclare inalte in industria sticlei pentru recipiente, este neaparat necesar sa se evite o contaminare a sticlei pentru recipiente cu astfel de sticle. Daca nu, acest lucru poate aduce cu sine probleme pentru industria sticlei pentru recipiente, in ceea ce priveste valorile limita totale ale metalelor grele, stabilite in directivele UE privind ambalajele. La ora actuala, sticla se colecteaza, in proportie redusa, prin REMAT. In mare, recipientele din sticla sunt colectate din casa in casa de catre comercianti particulari de materiale vechi, care le livreaza apoi contra cost la punctele de colectare REMAT. Sticla veche poate fi reciclata fara probleme, teoretic, intr-o proportie de 90%. Totusi, aceasta valoare teoretica poate fi atinsa, daca sticla este colectata separat pe culori, deoarece cota de reciclare pentru sticla depinde foarte mult de culoarea produsului. Industria sticlei pentru recipiente produce in general sticla alba, verde si maro. La fabricarea sticlei albe este necesara o puritate a culorii, pentru sticla veche utilizata, de aproximativ 99,5 %, pentru a putea obtine, la un ados de 50% cioburi, o - 68 -

calitate suficienta a sticlei. De asemenea, la fabricarea sticlei maro, numai putine cioburi diferite pot fi utilizate. Recipientele din sticla avand alte culori decat cele trei mentionate mai sus pot fi colectate impreuna cu recipientele din sticla verde, deoarece la fabricarea sticlei verzi pentru recipiente este tolerat cea mai mare cota de cioburi diferite. Este posibila o cota de sticla veche amestecata de pana la 70% in cazul sticlei albe, 60% - la sticla maro si 95% - la sticla verde. La fabricarea sticlei pentru recipiente, problemele care apar in procesul de productie (cum ar fi incluziuni nedorite in sticla), sunt provocate de substante perturbatoare cum ar fi ceramica, pietrele, portelanul, plasticul, aluminiul, metalele feroase si neferoase. Pe langa separarea pe culori, sticla veche trebuie deci pregatita riguros inainte de topire, adica eliberata, mecanic sau manual, de substante straine si granulata. Indeosebi sticlele alba si maro sunt foarte sensibile in ceea ce priveste impuritatile amintite. In industria fibrelor de sticla, culorile joaca un rol mic, insa in cioburi nu trebuie sa fie absolut deloc substante straine. Pe langa efectele pozitive in managementul deseurilor (de ex. diminuarea volumelor de la rampele de depozitare prin reducerea cantitatilor de deseuri, marirea puterii calorice a gunoiului ramas), prin reciclarea sticlei vechi se pot obtine si alte avantaje ecologice, dintre care amintim: • Economisirea energiei si reducerea emisiilor la recuperarea, transportul si pregatirea materiilor prime; • Reducerea interventiilor asupra peisajului si a prejudiciilor asupra apei  freatice cauzate de exploatarea materiilor prime; • Diminuarea poluarii apelor reziduale la fabricarea sodei.  Necesarul de energie la fabricarea sticlei se diminueaza pe punct de procent al adosului de cioburi cu cca. 0,2 pana la 0,5% . Pentru ca avantajul energetic sa nu fie anulat de cheltuielile cu transportul, acestora trebuie sa li se acorde o mare importanta. Nerentabilitatea in cazul distantelor mari este si motivul pentru care practic nu exista comert international in domeniul reciclarii sticlei. Datorita economisirii de energie si de materii prime, utilizarea cioburilor ofera de obicei uzinelor de sticla avantaje economice. Pe langa economiile in energie, mai ales posibilitatea amestecarii cantitatilor de sticla veche in vanele de topire, se obtine o durata de topire mai scurta, in comparatie cu folosirea numai a materiilor primare. In ceea ce priveste preturile de pe piata sticlei vechi din Romania nu se pot face afirmatii in acest moment, pentru ca depind in general de cantitatile de sticla vechedisponibile si de necesarul industriei. Metale vechi Locurile de depozitare a fierului vechi se afla mai ales in zonele industriale. Aici se obtine fierul vechi intr-o cantitate si forma concentrate. In ceea ce priveste fierul vechi din gunoiul menajer, este vorba in special de tabla alba si fier. Categoria metalelor neferoase este dominata de aluminiu. In principiu, metalele se preteaza bine la revalorificare, deoarece, in timpul utilizarii nu se modifica structura lor. Fierul vechi din gunoiul menajer este impur . din cauza hartiei, plasticului, cauciucului, lacurilor, culorilor, resturi de mancare s.a.m.d, asa incat el nu poate fi utilizat decat pregatit intr-un proces de obtinere a fierului brut si aotelului. Din aceasta cauza, este necesara o colectare cat mai curata. In ceea ce priveste reciclarea metalelor, in Romania exista o infrastructura functionala de mult - 69 -

timp. O mare parte din fierul vechi este utilizat in industria producatoare si prelucratoare a metalelor, fie reintrodus direct in procesele de productie, respectiv de prelucrare, fie ajunge, prin colectarea selectiva si reintroducerea lui de catre REMAT si comercianti particulari de materiale vechi, in industria otelului. Cantitatea de fier vechi este impartita, la nivel mondial, in doua grupe principale: • Cantitatea proprie de fier vechi din furnale si otelarii, ca si din turnatorii.  Acest fier vechi ramane in circuitul materiilor prime, respectiv al celor industriale, de aceea se mai numeste si fier vechi in circuit ; • Fierul vechi cumparat, unde este vorba fie despre resturile de productie colectate de catre industria fierului vechi, asa-numitul fier vechi nou, fie despre bunurile de consum si industriale, din otelarii si turnatorii, care nu mai pot fi utilizate, asa-numitul fier vechi vechi. • Un utilizator important al fierului vechi este industria producatoare de fier si otel. Cerintele de calitate sunt diferite, in functie de metodele de obtinere a otelului. Factorii care influenteaza calitatea fierului vechi sunt continutul in fier, greutatea in vrac si impuritatile metalice ca si cele nemetalice. Spre deosebire de resturile nemetalice din productie, metalele vechi din gunoiul menajer nu indeplinesc de regula aceste cerinte. Cerintele de calitate ale otelariilor pot fi atinse in aces caz numai printr-o prelucrare mecanica. In cazul nemetalelor, cerintele in ceea ce priveste puritatea sunt foarte ridicate. Aluminiul vechi trebuie sa fie de ex. fara amestecuri metalice. Cerintele de calitate (continuturile in substante straine, compozitia chimica, listele de sortimente) pentru metalele feroase se regasesc in Standardul Romanesc STAS 6058-1/88, care a fost adaptat inca de la inceputurile sale cerintelor europene (indeosebi pentru fier, cupru, alama). De asemenea, nedorite sunt foliile si hartiile cu un strat de aluminiu, deoarece, la topire, cauzeaza dificultati tehnice prin ramasitele de cenusa. Utilitatea ecologica a reciclarii metalelor rezida in economisirea materiilor prime, reducerea interventiilor in peisaj si a efectelor lor negative la exploatarea minereului de fier, ca si in economisirea de energie in comparatie cu productia otelului din minereu de fier. Mai ales cu ajutorul reciclarii aluminiului pot fi diminuate o serie de poluari grave ale mediului care apar la productia primara a acestui metal (economisire de materie prima, diminuarea poluarilor mediului la exploatarea bauxitei, diminuarea emisiilor atmosferice, consum mai mic (cu pana la 95%!) de energie primara). Pericolul cel mai mare este constituit de emisiile in atmosfera, daca purificarea aerului rezidual rezultat din procesul de retopire nu se face corespunzator stadiului actual al tehnicii, iar, prin arderea impuritatilor organice, dioxina si furanul ajung in mediu o data cu gazelereziduale. In ciuda faptului ca fierul vechi poate fi usor vandut, colectarea selectiva din gospodarii nu este necesara in toate cazurile (cantitatea obtinuta este redusa, greutatea in vrac este mica, iar costurile de colectare ridicate), dar trebuie examinata atent. Efecte mai evidente se asteapta prin colectarea selectiva a metalelor din gunoiul cu granulatie mare si din cel industrial. Structurile de valorificare (REMAT, comercianti particulari de materiale vechi) trebuie sprijinite in acest scop. Resturi din metale se obtin in domeniul casnic mai ales din ambalajelealimentelor. Analizele gunoiului menajer din Ramnicu Valcea au aratat ca procentul lor din totalitatea resturilor din ambalaje este redus, nu in ultimul rand din motivul rolului inca important al conservarii proprii a alimentelor . Pentru mentinerea - 70 -

unui procent mic in ambalaje ar trebui ca masurile de impiedicare a formarii deseurilor sa fie tratate cu o atentie sporita La nivel european exista cate o asociatie atat pentru industria fierului si a otelului, cat si pentru comertul de metale neferoase si industria reciclarii metalelor neferoase, organisme care reprezinta interesele asociatiilor nationale pe langa ComisiaUniunii Europene. Pentru domeniul metalelor neferoase, aceasta este .European Metal

- 71 -

3.4. CONCEPTULI DE GESTIONARE INTEGRATA A DESEURILOR In capitolul de fata vor fi prezentate, prin exemplificari pentru grupe de deseuri alese ca si pentru zone de provenienta, obiectivele, conceperea si etapele unui concept integrat de management al deseurilor. • Obligatia de evitare a generarii si de valorificare a deseurilor ; • Obligatia de colectare selectiva; • Interdictia de amestecare. Obiective: • Stabilizarea, respectiv reducerea cantitatii de deseuri; • Reducerea potentialului daunator al deseurilor de depozitat; • Intensificarea activitatilor de valorificare, cu integrarea in acelasi timp a sistemelor existente in colectarea selectiva si valorificare; • Stoparea proacticilor nedorite de salubrizare a deseurilor, ca de ex. depozitarile ilegale de deseuri, incinerari necontrolate etc.; • Pregatirea deseurilor cu potential reactiv mic, nevalorificabile si depozitarea lor corespunzatoare.

- 72 -

ABORDAREA ECOLOGICĂ ŞI CONDIŢII DE SECURITATE IN DOMENIUL GESTIONARII DEŞEURILOR Impactul gestionarii deşeurilor asupra mediului Strategiile şi conceptele de implementare a gestionarii integrate a deşeurilor se bazeaza astazi pe doua principii general recunoscute in intreaga lume:

Dacă evitarea formării unui deşeu nu este posibilă, atunci trebuie căutate metode de valorificare sau posibilitati de reutilizare. Din perspectiva tehnologică, exista doua tipuri de valorificare : valorificare materiala şi valorificare energetică (obţinerea de energie electrică sau termică). Valorificarea materialelor În principiu, valorificarea materială a deşeurilor trebuie să fie preferată datorită păstrării (cel puţin parţiale) a energiei şi materialelor utilizate la fabricarea produsului. Puterea minimă mecanică sau termică pentru transformarea deşeului într-un produs utilizabil sau valorificabil caracterizează in acest caz calea optimă de valorificare. Din acest punct de vedere, trebuie să fie preferată utilizarea multiplă a produselor. Igiena şi protecţia sănătăţii în domeniul gestionarii deşeurilor Factorii de risc datorati de agenţii patogeni din deşeuri Interdependenta dintre protectia sanatatii populatiei si protectia mediului este de mult timp recunoscuta, drept pentru care managementul deşeurilor a apărut ca fiind extrem de necesar pentru asigurarea unui climat de viata sanatos. Prin introducerea sistemelor de valorificare şi tratare a deşeurilor au crescut posibilităţile de contaminare a angajaţilor din sistemul de salubritate. Deseurile şi reziduurile sunt astăzi materiale de lucru din care trebuie să fie extrase substanţele valorificabile, asa incat, pe lângă funcţia . scop .igiena mediului., apare acum şi .igiena muncii.. Prezenta microorganismelor in materialele organice este în principiu un fenomen natural. Mai ales deşeurile umede sunt purtătoarele unui număr mare de germeni patogeni diferiţi. - 73 -

Sporii de bacterii şi ciuperci se găsesc în deşeu în concentraţie deosebit de mare în :  resturi de mâncare, care fermentează mai multe zile în pubelă şi prind mucegai ;  batiste de hârtie folosite, şervete de unică folosinţă, prosoape ;  scutece şi articole de igienă ;  resturi de alimente lipite de ambalaj ;  material rezultat din măturare şi praf din gospodării;  excremente de câine şi pisică, nisip pentru pisică. Condiţiile favorabile (umiditate, căldură) conduc la înmulţirea rapidă a germenilor în pubelele pentru gunoi menajer şi biologice. Miceliile ciupercilor de mucegai, dar şi viermii şi larvele sunt identificabile după puţine zile în deşeu. Conform unei analize a lui Streib, ciupercile de mucegai şi drojdiile ating concentraţiile :  în gunoiul menajer şi biologic neseparat, după 7 zile de depozitare, de 108 UC/g  şi în gunoiul umed, după 7 −14 zile de depozitare, de 108 UC/g. Deşeuri din spitale şi alte instituţii medicale Deşeurile produse în spitale provin din toate sectoarele specifice activitatii medicale: în administraţie, la internarea pacienţilor, la aprovizionarea cu alimente, la punctele de tratare medicală, dar şi în cursul întreţinerii clădirilor şi echipamentelor. De aceea, indicaţiile privind tipul de îndepărtare a deşeurilor (stabilirea modalităţii de evacuare) se orientează după necesitatea igienei şi protecţiei sănătăţii, ţinându-se cont de domeniul de provenienţă din cadrul spitalului. O clasificare in functie de tipul de îndepărtare a deseului se poate realiza dupăcum urmează: A. deşeuri care pot fi evacuate prin orice metodă accesibilă (asemănătoare cu deşeul menajer şi cu cel din unităţile de producţie); B. deşeuri care trebuie tratate termic în vederea igienizării (deşeuri specifice spitalelor); C. deşeuri care necesită o tratare specială (deşeu special).

- 74 -

IV. PROCEDEE DE RECICLARE A DESEURILOR
1.COLECTAREA ŞI TRANSPORTUL DEŞEURILOR În ultimii ani, posibilităţile de valorificare a materialelor din gunoiul menajer sau îmbunătăţit considerabil, prin tehnologiile noi, mai bune. Ca urmare a acestui fapt şi a obiectivului de a îmbunătăţi, prin valorificarea deşeurilor, protejarea mediului şi resurselor, în Uniunea Europeană, extragerea substanţelor valorificabile a devenit o cerinţă legală. România s-a aliniat acestei strategii prin actuala legislaţie privind deşeurilor. Ambalajele de folosinţă multiplă sunt inferioare actualmente, la multe produse, celor de unică folosinţă. Acestea, ca de ex. ambalajele pentru băuturi din PET, ca şi cutiile din tablă albă sunt formate din materii prime pentru a căror valorificare (reciclare) există bune premise tehnico-metodologice. Ambalajele din sticlă rămân în continuare recipientul preferat pentru multe produse. Valorificarea deşeurilor din metale feroase şi neferoase este o metodă de reciclare verificată şi practicată de mulţi ani. Industria oţelului a dezvoltat reprimirea metalului vechi şi a definit cerinţele pentru componenţa livrărilor. În România, în aprilie 1999, a fost introdus standardul SR 6058/1: materiale valorificabile din fier . legat de topirea fierului. Pentru clasificarea materiilor prime secundare şi a deşeurilor din metale neferoase, este valabil standardul STAS 3017-78. Colectarea metalelor feroase şi neferoase din gunoiul menajer câştigă în importanţă, deoarece recunoaşterea automată şi separarea aluminiului şi tablei albe din fluxurile de deşeuri sunt astăzi lipsite de probleme. Ambalajele conţin astăzi, în formă pură . ca folii . sau în materialul mixt, metale neferoase care pot fi recuperate.

- 75 -

Dispunem de metode automate de recunoaştere a cutiilor de carton de la băuturi. Aceste materiale mixte pot fi împărţite în final în cartoane şi nemetale. Colectarea materialelor problematice (de ex. baterii, resturi de vopsea, medicamente, produse de curăţat) este obligatorie din perspectivă ecologică, deoarece aceste materiale, în cursul îndepărtării deşeurilor, măresc potenţialul toxic al deponiilor sau pricinuiesc probleme la tratarea deşeurilor. Colectarea separată şi tratarea deşeurilor biologice sunt componente importante ale conceptelor moderne integrate de management al deşeurilor. Procedee de colectare Procedeele colectării deşeurilor se deosebesc în mare după tipul utilizării recipientelor de colectare, dupa cum urmeaza:  procedee de golire;  procedee cu recipient de schimb;  procedee cu recipient de unică folosinţă;  procedee fără pubelă. 1.1.Procedee de golire La procedeele de golire, vehiculul de colectare şi transport preia, într-un ciclu de colectare deşeul din recipientele de la faţa locului (proces de golire). La colectarea deşeurilor reziduale, vehiculele cu sistem de compactare sunt dotate cu unul sau mai multe dispozitive de ridicare, respectiv de răsturnare pentru recipientele standard (de ex. pubele mari în format european). In acest caz, sunt folosite în principal recipiente mari cu capacitatea de până la 1,1 m3 pentru gunoiul menajer şi pentru deşeurile de producţie asimilabile cu acesta. Dacă nu există recipiente de colectare la faţa locului, deşeurile sunt răsturnate într-o cupă ataşată vehiculului, care, activata hidraulic, se goleşte în interiorul vehiculului. Pentru colectarea materialelor valorificabile în procedeul de golire, se utilizează pubele mari cu capacitatea de 240 l şi 1.100 l pe rotile sau containere de depozitare. Colectarea separată a hârtiei şi cartonului din deşeul menajer este un procedeu de golire foarte răspândit în Europa şi practicat ca metodă de reciclare. Industria hârtiei a definit standarde de calitate pentru reprimirea hârtiei vechi, conform cărora se face şi remuneraţia. În România există standardele STAS 4527/181 şi 4527/2-81, care reglementează cerinţele de calitate, structura şi manipularea ca şi recuperarea hârtiei şi cartonajelor. Colectarea selectivă trebuie să fie alcătuită în aşa fel încât să se obţină o puritate cât mai mare a materialului şi deci o clasă de calitate. Procedeul de golire cu utilizarea recipientelor de 240 −1.100 l este potrivit îndeplinirii acestei sarcini. Ca recipiente de colectare pentru deşeul biologic, în procedeul de golire, s-au fixat pubelele cu capaciatea de 60 . 240l. La utilizarea pubelelor mai mari, din cauza greutăţii volumetrice a deşeului biologic, apar adeseori probleme de randament aleputerii de ridicare a dispozitivului de răsturnare. a.Procedee cu recipient de schimb La procedeul cu recipient de schimb, vehiculul de transport preia recipientele umplute şi le transportă la punctul de golire (deponie, staţie de tratare, depozit pentru materiale valorificabile, întreprinderi industriale etc.). Este vorba in acest caz despre containere mari de peste 3 m³ pentru deşeuri amestecate sau containere cu unul sau - 76 -

mai multe compartimente pentru colectarea materialelor valorificabile. Exemple de sisteme de recipiente de schimb:  colectarea sticlei, hârtiei, PET şi a cutiilor de băuturi în recipiente cu unul sau mai multe compartimente,  containere concave pentru deşeurile din construcţii,  recipiente de schimb pentru deşeu rezidual sau materiale valorificabile în campinguri, cazarme, alte complexuri multifuncţionale,  containere pentru fier vechi pentru întreprinderile industriale,  containere mari pentru hârtie/ carton/ cartonaje de ex. de la tipografii (şi cu dispozitiv de compactare încorporat). b. Procedee cu recipient de unică folosinţă La acest procedeu, vehiculul de colectare preia deşeul în recipiente de unică folosinţă, într-un tur de colectare. Exemple de utilizare:  colectarea selectivă a materialelor valorificabile (ambalaje mixte, plastic, metal) în .saci pentru materiale valorificabile. din plastic;  colectarea sezonală selectivă a frunzelor în .saci de frunze. din hârtie (compostabile) ;  colectarea gunoiului rezidual în saci din plastic. Recipientele de unică folosinţă (sacii) sunt de obicei colectate şi transportate cu vehicule de gunoi convenţionale, cu presă şi spaţiu deschis de încărcare sau în camioane de serie cu remorcă. c. Procedeul fără pubelă La colectarea fără pubelă, un singur tip de deşeu, manevrabil manual, este preluat de un camion cu remorcă sau de un vehicul de colectare dotat cu o deschizăturămare de încărcare şi cu presă.

- 77 -

2. Valorificarea materialelor refolosibile colectate selectiv Materialele valorificabile colectate selectiv sunt supuse mai întâi valorificării materiale. La valorificarea materială nu se produce o modificare fizica. Deşeul separat, pe cât posibil pe sortimente pure, este supus unui proces de prelucrare mecanică, pentru a fi transformat din nou într-un produs din acelaşi material. Fracţiunile de deşeu care pot fi valorificate material sunt : sticla; metalele feroase; metalele neferoase; materiale plastice; substanţe minerale. Pentru obţinerea materialelor din deseu (sticlă, plastic, substanţe minerale) cu o calitate adecvată valorificării materiale (puritatea sortimentelor), trebuie neapărat să se realizeze o colectare selectivă a acestor deşeuri. O separare ulterioară din gunoiul amestecat se poate face numai cu eforturi mari şi conduce în general la un rezultat nerentabil. La valorificarea materiilor prime din fracţiunea de deşeu plastic se produce mai intai transformarea chimică a materialului de bază petrochimic, din care se pot obţine ulterior noi produse din plastic. In acest caz, materialele nu trebuie să fie sortate pe sortimente pure, iar micile impurităţi care se mai intalnesc nu sunt un motiv de excludere a materialului de la utilizare. La valorificarea materială a deşeurilor, sarcina întreprinderilor publice şi private de gospodărire a deşeurilor începe cu colectarea şi se termină cu predarea deşeurilor, prelucrate corespunzător sau împachetate (în funcţie de tipul de deşeu şi destinaţia utilizării), către unităţile de producţie, respectiv întreprinderile industriale prelucrătoare.

- 78 -

2.1. Valorificarea hârtiei şi a cartonului După colectarea fracţiunii HCC în containere depozit, în alte recipiente sau sub formă de baloturi, se realizează confecţionarea formelor optime în vederea transportului. Cu ajutorul unei prese pentru baloturi, materia primă secundară este predată mai departe (de ex. baloturi 1.100 x 1.100 x 1.400 mm), unui întreprinzător specializat de reciclare şi transport sau direct la întreprinderea de valorificare a deşeurilor. In instalaţiile industriei prelucrătoare se realizează următorii paşi deprelucrare :

. Reciclarea hârtiei: Reciclarea hârtiilor hidrorezistente: Unul din criteriile importante pentru reciclarea hârtiei este capacitatea de defibrare, respectiv usurinta cu care maculatura poate fi redispersata în apa. Lucrarea prezinta unele date experimentale referitoare la capacitatea de defibrare a doua tipuri dehârtii hidrorezistente - o hârtie acoperita cu PE prin laminare si o hârtie acoperita cu film de polimeri. Experimentele de laborator au aratat ca hârtia acoperita cu PE se defibreaza usor în conditii obisnuite de defibrare, si separarea foliei de PE este influentata pozitiv de cresterea consistentei si de lucru la temperatura mica (în jur de 30OC) Hârtia acoperita cu film de polimeri a putut fi defibrata numai în conditii dure de tratament mecanic si chimic, fiind nedefibrabila în conditii obisnuite. CONSIDERATII GENERALE Istoricul reciclarii hârtiei începe practic odata cu fabricarea ei. Astfel, se poate afirma ca întotdeauna industria hârtiei a reciclat cantitati apreciabile de brac rezultat la prelucrarea si utilizarea hârtiei. Daca în urma cu doua decenii reciclarea era

- 79 -

determinata în principal de motivatii economice, în ultimii ani accentul este pus pe motivatiile ecologice, dezvoltându-se conceptul de marca “ eco” care serveste ca un important instrument de piata. Unul din factorii cheie care determina reciclabilitatea unui sortiment de hârtie este capacitatea de destramare si dispersare a fibrelor în apa în vederea separarii de contaminanti. Hârtiile si cartoanele care nu au suportat tratamente speciale în procesele de fabricatie si prelucrare nu ridica probleme deosebite în ceea ce priveste destramarea maculaturii. Din acest punct de vedere, dificultatile cele mai mari se întâmpina la prelucrarea bracului si maculaturii din ambalaje, care pot fi tratate în masa sau acoperite la suprafata (prin cretare sau laminare), în 2 scopul creerii unor bariere la penetratia fluidelor (apa si vapori de apa, uleiuri, grasimi, s.a.). Unul din factorii care determina variabilitatea calitatii maculaturii provenite din ambalaje este tratamentul pentru marirea rezistentei în stare umeda sau pentru impermiabilizare completa /1/. Hârtiile si cartoanele hidrore-zistente se fabrica prin tratarea în masa cu rasini capabile de a dezvolta legaturi covalente sau care reticuleaza la suprafata fibrelor, astfel ca la contactul cu apa hârtia îsI pastreaza cel putin 15-20 % din rezistenta în stare uscata. Fabricarea hârtiilor hidrorezistente a început în urma cu circa 50 ani, când rasina melamin-formaldehidica si ceva mai târziu rasinile ureo-formaldehidice s-au folosit ca agenti de hidrorezistenta în mediu acid. La mijlocul anilor ‘50 au aparut rasinile de tip poliamid-poliamin-epiclorhidrina care au capacitatea de reticulare în mediu neutru si care la început si-au gasit aplicatii pentru sortimentele de hârtii sanitare iar ulterior la fabricarea hârtiei în mediu neutru/alcalin. Atât rasinile formaldehidice cât si cele epiclorhidrinice confera hârtiei hidrorezistenta permanenta. Atunci când cantitati apreciabile din aceasta hârtie ajunge într-un circuit traditional de prelucrare a maculaturii apar numeroase dificultati, dintre care mai importante sunt cresterea cantitatii de material nedefibrat si scaderea randamentului de recuperare a fibrei. Hârtiile hidrorezistente pe baza de rasini formaldehidice pot fi destramate relativ usor la pH acid (sub 4,0), prin cresterea temperaturii si a duratei de destramare /2/.~n cazul folosirii rasinilor epiclorhidrinice, hârtia se destrama mult mai greu deorece în procesul de maturare se produc reactii de reticulare de tip fibrarasina ceea ce reduce foarte mult capacitatea de umectare a hârtiei. Pentru destramarea acestui tip de maculatura sunt necesare conditii mai energice de tratament. Dificultatile de prelucrare a maculaturii hidrorezistente limiteaza capacitatea de reciclare a acesteia, dar având în vedere importanta conservarii resurselor naturale se impune gasirea unor 3 solutii adecvate de prelucrare. Solutiile sus mentionate implica consumuri mai mari de chimicale si de energie termica si mecanica si nu pot fi aplicate decât în conditiile prelucrarii separate a maculaturii hidrorezistente. Dar, capacitatea de destramare a maculaturii din ambalaje nu este limitata numai de tratamentele pentru hidrorezistenta. Exista numeroase alte tipuri de tratamente tip bariera la fluide, cum sunt : impregnare cu ceruri si rasini, laminarea (cu folii sau filme de polimeri), încleierea la suprafata si cretarea. Fiecare din aceste tratamente contribuie într-o masura mai mare sau mai mica la reducerea capacitatii de destramare.

- 80 -

Capacitatea de defibrare (evaluata prin indicele de formare, numarul si marimea flocoanelor) a cartoanelor ondulate tratate în mediu apos (cu polimeri si latexuri dispersabili sau emulsionabili în apa) este mult mai buna decât a celor tratate cu rasini si polimeri sub forma de topituri. Capacitatea de defibrare mai buna în cazul acoperirilor cu diferite formule în care apa este mediul de transport se explica prin gramajul mai mic al depunerilor (formulele pe baza de solutii apoase de adezivi si polimeri sunt eficiente la gramaj mic al depunerilor) si prin faptul ca în mod obisnuit aceste formule contin agenti de emulsionare, care la temperatura de destramare contribuie la redispersarea stratului de acoperire. Adezivii, folositi la cretare sau in formulele cernelurilor de tipar, filmele de polimeri si cunoscutele tratamente cu rasini termoreactive (“hot-melt”) trec in suspensie sub forma de particule mai mari sau mai mici reprezentând asa numitii “contaminanti adezivi” din pasta de maculatura. Aceste tipuri de contaminanti sunt greu de separat si provoaca dificultati atât in procesul de prelucrare a maculaturii cât si la utilizarea pastei de maculatura, in procesul de fabricare a hârtiei sau cartonului.Particulele adezive se depun pe echipamente (conducte, rezervoare, site) sau ramân in produsul finit producând defecte (reducând calitatea hârtiei). Pentru a diminua aceste probleme, instalatiile de prelucrare a maculaturii trebuie sa fie dotate cu o serie de utilaje pentru separarea acestor contaminanti sau pentru aducerea în stare de dispersie fina (dispersie termo-mecanica). Tipurile de echipamente difera de la o fabrica la alta, dar ele trebuiesc corelate cu clasa de maculatura folosita si sortimentul de hârtie fabricat. Aceste dificultati create de materialele adezive si de rasinile hidrorezistente la prelucrarea maculaturii pot determina dezvoltarea unor noi tipuri de materii prime atât pentru formulele de cretare cât si a adezivilor hot-melt, astfel incât acestea sa fie mult mai compatibile cu procesul de sortare si destramare a maculaturii. CONCLUZII Reciclarea hârtiei hidrorezistente si în general a hârtiilor si cartoanelor care au fost tratate pentru impermiabilizare la apa ridica probleme deosebite la destramare. Data fiind diversitatea mare de tratamente aplicate fie la fabricarea hârtiei, fie la prelucrarea ei, este necesar ca cel ce prelucreaza si utilizeaza maculatura sa cunoasca natura acestor tratamente si astfel, sa evite aprovizionarea cu maculatura, care nu poate fi prelucrata pe instalatiile si utilajele existente în dotare. Datele din literatura si experimentale de laborator prezentate evidentiaza necesitatea ca maculatura hidrorezistenta sa fie prelucrata separat de alte clase de maculatura. Atunci când acest lucru nu este posibil, este preferabil ca aceasta sa fie eliminata din circuitul de reciclare chiar din faza de control preliminar a calitatii maculaturii.

2.2.Valorificarea sticlei Pe lângă tehnicile colectării şi transportului, la reciclarea sticlei mai există puţine cerinţe (în privinţa tehnicii metodologice) impuse întreprinderii de gospodărire a deşeurilor . Astfel, la colectarea în containere depozit, acestea sunt golite în vehicule de

- 81 -

colectare, iar sticla este predată direct industriei prelucrătoare. La colectarea în recipiente de 1,1 mc sau în pubele mari de 240 l, acestea sunt golite de obicei de un vehicul cu încărcare spate si cu umplere corespunzătoare. Mai nou, se folosesc şi autoîncărcătoare cu basculare peste cap pentru sistemele de colectare a sticlei vechi în aceste recipiente. Aceste vehicule sunt dotate cu recipiente de schimb, care pot fi containere cu mai multe compartimente pentru diferitele culori ale sticlei. Containerele de schimb pot fi încărcate într-un alt camion şi transportate direct la beneficiarul lor. Astfel se renunţă la un proces de reîncărcare într-un buncăr, care duce adesea la impurificarea sticlei vechi. In industria prelucrătoare se realizează umătorii paşi de prelucrare. 2.3. Valorificarea fierului vechi Sarcinile întreprinderilor de reciclare privind valorificarea metalelor feroase constau în:  colectarea lor din deseuri;  separarea fierului vechi de alte componente ale produselor (de ex. la demontarea autovehiculelor vechi) ;  eventual mărunţirea părţilor de fier vechi;  confecţionarea formei pentru transport (cu presa pentru fierul vechi). Transportul către oţelării se realizează de obicei pe calea ferata. La valorificarea vehiculelor vechi, trebuie anihilate in special pericolele asupra mediului din vecinătateaîntreprinderii de valorificare. Astfel, uleiurile de motor şi pentru angrenaje scurse reprezintă un pericol pentru apa freatică, iar produsele de răcire conţin, când vorbim despre aparate mai vechi, clorfluorocarboni - responsabili de deteriorarea stratului de ozon si deci dăunătoare climei. Cutiile de băuturi din tablă albă sunt colectate în containere cu mai multe compartimente, care sunt apoi golite, de obicei, în buncăre şi de aici reîncărcate în containere de transport. 2.4. Valorificarea metalelor Pentru a putea fi susţinut, un sistem de reciclare are nevoie de o piaţă suficientă a produselor derivate din deşeuri, care să consume toate deşeurile rezultate în urma fabricaţiei si post-consum. De asemenea, este nevoie de tehnologii adecvate pentru gestionarea elementelor de aliere (impurităţi) astfel încât produsele realizate din deşeuri să poată pătrunde pe această piaţă a deşeurilor. Un sistem sustenabil de reciclare a metalelor, cu costuri reduse, reclamă următoarele:  Aliaje primare relativ pure care să acţioneze ca diluanţi pentru acumularea inevitabilă de impurităţi din bucla de reciclare, şi care să ofere o modalitate de înnobilare a compoziţiei de aliaj secundar, fără necesitatea de a recurge la rafinarea prin topire  Un număr mare de aliaje secundare cu conţinut ridicat de materiale reciclate,  care să ofere o piaţă suficientă pentru toate deşeurile reciclate  Tehnologie cu cost redus si un sistem pentru gestionarea elementelor de aliere din deşeuri si pentru utilizarea acestor elemente în vederea obţinerii unui nou metal aliat. În ultimii ani, s-a dovedit extraordinar faptul că inspecţia manuală, în combinaţie cu salarii si costuri de transport reduse, aşa cum este cazul Asiei în prezent, poate concura cu succes cu cele mai bune tehnologii actuale de separare si sortare elaborate în America de Nord si Europa.  Flux nerestricţionat de deşeuri metalice între segmentele de piaţă si zonele geografice. Mecanismul pieţei libere optimizează în mod automat, ţinând cont de costurile minime, distribuţia de metal între pieţe si consumatori. Reciclarea - 82 -

în buclă închisă a fiecărui produs sau aliaj, opţiunea costului cel mai ridicat, nu sunt necesare pentru a asigura reciclarea completă a deşeurilor. Sistemul actual de reciclare a metalelor satisface deja aceste cerinţe. Reglementările suplimentare trebuie să aibă grijă să nu solicite o reciclabilitate la costuri ridicate, care nu creşte în mod neapărat gradul de reciclare. Cei care se ocupă de reglementare trebuie să faciliteze crearea unui teren de acţiune fără probleme pentru toţi cei care participă la reciclare si la piaţa deşeurilor. Sistemul nu trebuie să fie distorsionat pe plan local prin lipsa reglementărilor privind sănătatea si securitatea sau mediul înconjurător, sau prin neaplicarea acestor reglementări; de asemenea, acest sistem nu trebuie distorsionat prin bariere exagerate ale taxelor, prin stimulente pentru impozite sau rate de schimb valutar deformate; nici prin contabilitate sau practici financiare corupte. 2.5. Proiectarea vehiculelor şi cei trei R A delega producătorilor responsabilitatea pentru reciclarea propriilor lor produse reprezintă o binecuvântare cu două tăişuri. Încurajează luarea în considerare a reciclării pe durata ciclurilor de proiectare si producţie, dar – în acelaşi timp – încurajează înfiinţarea de sisteme de reciclare paralele, ineficiente, de către producătorii care manifestă un interes redus pentru afacerea cu deşeuri sau care nu înţeleg această activitate. Un inginer proiectant de vehicule are contribuţia cheie în determinarea facilitaţii prelucrării vehiculului uzat în vederea reutilizării si reciclării. Prioritatea de gradul trei este cea corespunzătoare pentru proiectarea în vederea reciclării. 1. Prima prioritate în proiectare ar trebui întotdeauna să fie reducerea – reducerea accidentelor prin optimizarea caracteristicilor privind manipularea si securitatea, si reducerea consumului de combustibil si a emanaţiilor asociate, evacuate în atmosferă. 2. A doua prioritate la proiectare ar trebuie să fie reutilizarea. Prelungiţi durata de viată a vehiculelor prin eliminarea coroziunii si prin facilitarea demontării si întreţinerea fiecărei piese componente. Acest lucru va da roade şi la demontarea vehiculului uzat, precum şi la refabricaţia pieselor pentru piaţa de piese de schimb. Sistemul de reciclare actual este deja construit pentru a face fată diverselor materiale de construcţie si pentru a separa aceste materiale, ca urmare acest sistem impune constrângeri mai puţin severe si corespunzătoare pentru prioritatea de grad trei la proiectare. Cu toate acestea, câtă vreme prezenta lucrare se concentrează asupra reciclării, cele mai importante consideraţii la proiectare referitoare la reciclare sunt următoarele.  Eliminarea toxinelor. Acestea includ cromul 6+, mercurul, plumbul, polimeriihalogenaţi – policlorurile de vinil, bifenilii policloruraţi etc. Prin mărunţire, metalele grele / toxice se distribuie în întreaga masă a reziduurilor mărunţite si astfel acestea devin mai dificil de utilizat ca strat de acoperire zilnică la gropile de gunoi sau ca sursă de căldură. Pe durata combustiei, polimerii cloruraţi si fluoruraţi pot conduce la emisia unora dintre agenţii de poluare atmosferică cu cea mai mare toxicitate si ce mai distrugători pentru stratul de ozon. Proiectarea componentelor structurale cheie din aliaje primare cu raport maxim proprietăţi / masă. Spre exemplu, reducerea masei roţilor, AlSi-A356, a amortizorului, AlZn-7029, a elementelor structurale extrudate si a elementelor de rigidizare structurală din tablă AlMg-5754. Alegerea dintre

- 83 -

familiile de aliaje standard, pe bază de elemente de aliere uzuale, cum ar fi Al, AlCu, AlMn, AlSi, AlMg, AlMgSi si AlZn. Lăsarea la o parte vehiculelor care folosesc metale primare, iar acolo unde este posibil să se minimizeze numărul de piese multimaterial, numărul de materiale / piesă, cât mai mic.  Să se evite elementele de aliere „exotice”. Aliajele mai rar întâlnite pot avea proprietăţi atrăgătoare. Adăugarea de litiu conferă o rigiditate specifică ridicată, iar staniul permite superplasticitatea. Totuşi, limitele de concentraţie pentru aceste elemente în aliajele comune este < 0,05%, iar un mic număr de componente care conţin aditivi de aliere în cantităţi mici pot “otrăvi” sistemul de reciclare a aluminiului. Există o problemă similară la aliajele de turnătorie pe bază de Al-Si cu elemente de aliere utilizate pentru rafinarea si modificarea structurii eutectice a Al-Si. Cei din vest utilizează ca aditivi Sr, Ca si Na, în vreme ce în Asia se utilizează Sb. Sistemele sunt incompatibile, deoarece combinaţia aditivilor duce la precipitări. Milioane de vehicule uzate asiatice sunt mărunţite în vest, laolaltă cu vehicule uzate locale, ducând astfel la creşterea costurilor de tratare pentru aliajele secundare de turnătorie.  Să se asigure o piaţă corespunzătoare pentru orice materiale reciclate din sectorul de transport. Concentratul metalic provenit de la agenţii de mărunţire conţine dejaaluminiu din toate sectoarele industriale, inclusiv din construcţii, ambalaje, aparatură, maşini etc. Nu este necesar să se separe vehiculele uzate pentru agentul de mărunţire.  Să se proiecteze componente de volum mare cu conţinut mare de materialereciclate. Turnarea de elemente structurale reprezintă un alt exemplu atractiv. În vehiculele care conţin aluminiu în mod intensiv există o utilizare în continuă creştere a elementelor structurale turnate, cu pereţi subţiri pentru componentele de suspensie si de stâlpi structurali. Aliajele de turnătorie conţin concentraţii mai mari ale elementelor de aliere si impun cerinţe mai puţin severe decât componentele obţinute prin deformare. Acest lucru permite un conţinut mai mare de materiale reciclate si asigură o piaţă continuă pentru aluminiul reciclat şi alte metale neferoase. Elementele structurale turnate sunt proiectate pentru a consolida mai multe componente unite din metal stanţat. Astfel se reduce numărul de articulaţii, adezivi si dispozitive de fixare din mai multe materiale.  A nu se opri la componentele metalice; să se caute aplicaţii tolerante la umpluturi si aditivi pentru cauciucul si materialele plastice reciclate. Căldura, vibraţia sonoră si izolaţia la impact reclamă un volum ridicat de material ascuns, pentru care cerinţele în ceea ce priveşte proprietăţile mecanice sunt lejere, astfel putându-se consuma şi valorifica cauciucul, masele plastice si spuma de scaune mărunţite şi alte materiale. Produsele includ plafonul, podeaua, portbagajul si căptuşeala capotei.  Să se promoveze dezvoltarea pieţelor pentru materiale reciclabile provenite din vehicule uzate în orice sector industrial. Separarea aliajelor neferoase si tehnologia de sortare a aliajelor, produce deja aliaje 3105 pentru acoperiri la clădiri si aliaje 3104 pentru conserve din aluminiul recuperat din concentratele metalice obţinute prin mărunţirea automobilelor. Pieţele care nu au legătură cu automobilele deţin potenţial de consum pentru întreaga cantitate de cauciuc si mase plastice rezultate din toate genurile de deşeuri, inclusiv din vehicule uzate. Cauciucul din anvelope si aşchiile de plastic pot fi utilizate pentru - 84 -

umpluturile din construcţii si pentru combaterea eroziunii, ca suport agricol, la suprafeţe pentru terenuri de joacă, arene si parcări, sau ca medii de filtrare si umplutură. Cauciucul si masele plastice mărunţite pot fi utilizate ca lianţi sau umpluturi pentru betonul asfaltic modificat cu cauciuc / polimer sau pentru componente obţinute prin formare / extrudare. Totuşi, promovarea activă a acestor pieţe este necesară prin educaţie, eliminarea reglementărilor locale care vin în contradictoriu, elaborarea de produse din deşeuri (inclusiv standarde si specificaţii) şi investiţii în infrastructură în vederea unei utilizări eficiente a acestor produse.  Proiectarea să se facă astfel încât mărunţirea să genereze piese dintr-un singur material. Acest lucru se poate face prin unirea componentelor si prin reducerea alăturării permanente a materialelor diferite. Dispozitivele de fixare din material plastic care sunt ataşate la tabla din otel pot fi mărunţite si reciclate, deoarece se sparg sau se desfac când sunt mărunţite. Să se evite montarea tablei prin sudareavalorifica cauciucul, masele plastice si spuma de scaune mărunţite şi alte materiale. Produsele includ plafonul, podeaua, portbagajul si căptuşeala capotei.  Să se promoveze dezvoltarea pieţelor pentru materiale reciclabile provenite din vehicule uzate în orice sector industrial. Separarea aliajelor neferoase si tehnologia de sortare a aliajelor, produce deja aliaje 3105 pentru acoperiri la clădiri si aliaje 3104 pentru conserve din aluminiul recuperat din concentratele metalice obţinute prin mărunţirea automobilelor. Pieţele care nu au legătură cu automobilele deţin potenţial de consum pentru întreaga cantitate de cauciuc si mase plastice rezultate din toate genurile de deşeuri, inclusiv din vehicule uzate. Cauciucul din anvelope si aşchiile de plastic pot fi utilizate pentru umpluturile din construcţii si pentru combaterea eroziunii, ca suport agricol, la suprafeţe pentru terenuri de joacă, arene si parcări, sau ca medii de filtrare si umplutură. Cauciucul si masele plastice mărunţite pot fi utilizate ca lianţi sau umpluturi pentru betonul asfaltic modificat cu cauciuc / polimer sau pentru componente obţinute prin formare / extrudare. Totuşi, promovarea activă a acestor pieţe este necesară prin educaţie, eliminarea reglementărilor locale care vin în contradictoriu, elaborarea de produse din deşeuri (inclusiv standarde si specificaţii) şi investiţii în infrastructură în vederea unei utilizări eficiente a acestor produse.  Proiectarea să se facă astfel încât mărunţirea să genereze piese dintr-un singur material. Acest lucru se poate face prin unirea componentelor si prin reducerea alăturării permanente a materialelor diferite. Dispozitivele de fixare din material plastic care sunt ataşate la tabla din otel pot fi mărunţite si reciclate, deoarece se sparg sau se desfac când sunt mărunţite. Să se evite montarea tablei prin sudareaSă se încurajeze separarea la sursă si să se minimizeze amestecul deşeurilor. Să se proiecteze instalaţii de producţie noi cu manipulare separată a deşeurilor din aluminiu si din otel şi, dacă are aplicabilitate practică, din aliaje separate. Exemplele sunt otel de prelucrare în instalaţii de stanţare, 6111 placaj şi 5754 interioare. Nu este necesar să se includă materiale reciclate în fiecare componentă a vehiculului. Această reciclare în buclă închisă reprezintă opţiunea cu cel mai mare cost si nu este necesară pentru un sistem de reciclare eficient. Cel mai eficient este să existe câteva componente de volum mare, adecvate pentru a accepta un conţinut mare de

- 85 -

materiale reciclate si pentru a permite fluxul liber al deşeurilor si al materialelor reciclabile de la un produs la altul. Sistemul actual integrat de reciclare a materialelor După depoluarea sa si după ce un agent de demontare îndepărtează piesele de schimb într-un depozit de vechituri, vehiculul uzat este preluat de un sistem integrat global de producţie si reciclare a materialelor. Fig. 1 încearcă să ilustreze în rezumat buclele principale de reciclare ale producţiei, utilizării si reciclării actuale pentru aluminiu. Partea de aluminiu din sistemul global de fabricaţie / reciclare a materialelor trebuie să ia în consideraţie mai mult decât pur si simplu aluminiul postconsum. Fluxurile interne imediate si fluxurile de deşeuri rezultate din fabricaţie se combinăajungând să fie la fel de mari ca si fluxul de deşeuri post-consum. Aceste bucle instantanee de reciclare a deşeurilor au un impact semnificativ asupra economiei relative a materialelor care concurează pentru diversele aplicaţii. Spre exemplu, turnarea tip "near-net-shape" conferă aliajelor de topitorie un avantaj semnificativ asupra componentelor din aliaj de tablă stanţată, care generează deşeuri în etapele directe de turnare a lingourilor la rece, laminare la cald si rece, stanţare si matriţare. Pe durata producţiei si a fabricaţiei componentelor, aliajele sunt cunoscute si este uzual fezabil să se menţină separarea la sursă a deşeurilor de aliaj. Separarea la sursă este întotdeauna mai puţin costisitoare decât sortarea ulterioară a amestecului de deşeuri combinate. Componentele din aluminiu reprezintă de obicei o fracţiune minoră a vehiculului final asamblat, a clădirii, maşinii sau produsului ambalat. La fel cum asamblarea si construcţia trebuie să se ocupe de toate materialele componentelor, la fel trebuie să procedeze si la dezasamblarea si reciclarea post-consum. În vreme ce reciclarea deşeurilor rezultate din producţie si fabricaţie se poate concentra de aluminiu cunoscute, sistemul de reciclare postconsum trebuie să realizeze, să prelucreze si să recicleze toate componentele materiale ale articolelor, vehiculelor si asupra câtorva aliaje clădirilor uzate, si acest sistem este deja constituit să procedeze astfel. Aluminiul reprezintă încă un element minor în acest sistem. Când preţurile deşeurilor de otel au scăzut de la 100$ / t la 50$ / t, agenţii care se ocupau de mărunţire au renunţat la mărunţirea automobilelor si a reziduurilor provenite din demolarea clădirilor. Deoarece nu se mai generau deşeuri de oţel, nu mai era nici cazul să se recupereze metalele nemagneticesau alte materiale reciclabile. Orice sistem de reciclare trebuie înlăture problemă această esenţială. Practic nu există şantiere de reciclare pentru aluminiu sau otel – numai depozite de vechituri si de deşeuri. Agenţii de mărunţire pentru automobile prelucrează nu numai automobile; ei mărunţesc orice articol sau resturi care conţin metal. Un agent de reciclare trebuie să comercializeze toate fluxurile de produse, pentru a-si menţine rentabilitatea.

- 86 -

2.6. Valorificarea metalelor neferoase.

- 87 -

Pentru valorificare, deşeurile din metale neferoase sunt colectate în principal de întreprinderi specializate de reciclare . din industrie şi de unităţile de producţie. În cursul separării materialelor valorificabile din deşeul menajer, din metalele neferoase sunt colectate selectiv (aproape exclusiv) urmatoarele:  ambalajele din aluminiu;  bateriile şi acumulatorii mici. Procedura tehnica este exact ca la metalele feroase (tabla albă) si se realizeaza numai în proporţie redusă de catre întreprinderile de management al deşeurilor. La colectarea comună a cutiilor pentru băuturi cu aalte deseuri, separarea tablei albe (metal feros) de aluminiu (metal neferos) se poate face cu ajutorul magneţilor. 3.7. Valorificarea materialelor plastice La valorificarea materialelor plastice colectate selectiv, un procent insemnat de deşeuri provine din producţia de ferestre, uşi şi mobile. La comercializare, pe primul loc se situeaza foliile de ambalaje şi resturi de polistiren. Producătorul de gunoi menajer (consumatorii) furnizează în domeniul materialelor plastice mai ales ambalaje de la băuturi, cu precădere PET-uri. Recipientelede băuturi din PET formează în Europa o mare parte a gunoiului menajer. Din acest motiv, in diferite ţări (de ex. Italia) a început colectarea separată pe sortimente a recipientelor din PET. În cursul valorificării, întreprinderile de management al deşeurilor, respectiv firmele de reciclare, au sarcina de a pregăti ambalajele PET pentru transportul către întreprinderile prelucrătoare. In acest sens, sunt disponibile instalaţii pentru:  perforarea recipientelor din PET;  presarea PET-urilor în aşa-numitele .brikett-uri. sau baloturi. Baloturile pot fi transportate cu camioane, iar .brikett.-urile de PET presate, sepot transporta analog materialelor în vrac.

RECICLAREA MASELOR PLASTICE - 88 -

Privita la nivel mondial, utilizarea materialelor plastice a crescut in importanta in anii .60. In Romania, consumul de plastic, deci si cantitatea de salubrizat a crescut dramatic abia dupa schimbarea politica produsa in anii .90. Nu dispunem in acest caz de cifre exacte privind productia de plastic, cantitatile de plastic de salubrizat sau posibilitatile si activitatile de valorificare din Romania. Resturile din plastic provin atat din gunoiul menajer, cat si din cel industrial. Pana acum, in Romania, reciclarii plasticului i s-a acordat o importanta secundara, mai ales din cauza lipsei posibilitatilor tehnice. Intr-o proportie redusa, aceasta fractiune este colectata prin REMAT, dupa care este supusa unei valorificari. Plasticul se imparte in urmatoarele grupe: Termoplastic Polietilena (PE) Polipropilena (PP) Policlorura de vinil (PVC) Polistiren (PS) Poliamida (PA) Duroplastic Epoxid Silicon Poliuretani legati spatial Elastomeri Cauciuc  Poliuretan(PU) Cea mai mare parte din productia de materiale plastice este constituite de PE, PVC, PP si PS. In domeniul ambalajelor sunt utilizate mai ales tipurile de materiale plastice PE si PP. Putem deduce de aici ca, mai ales in cazul PET, se va realiza o crestere a cantitatilor de materiale plastice utilizate si, in consecinta, si o crestere a cantitatilor de deseuri din acest domeniu. La reciclarea plasticului se deosebesc in practica trei modalitati de valorificare, principial diferite: valorificare a materiilor industriale; valorificare a materiilor prime; utilizare energetica. Prin valorificarea materiilor industriale intelegem prelucrarea mecanica (purificare si separare a substantelor straine, maruntire, macinare, separare in functie de tip si, in conditiile date, granulare) a materialelor plastice. Premisa acestei modalitati de valorificare este existenta unor materiale plastice pure. La aceasta cerinta se incadreaza mai ales deseurile din productia intreprinderilor prelucratoare de plastic sau deseurile obtinute din revalorificarea industriala a bunurilor individuale, nu insa si resturile plastice amestecate provenite din gunoiul menajer. In vederea reciclarii materialelor industriale, pentru prelucrarea resturilor din plastic amestecate, exista diferite posibilitati tehnice necesare pentru a obtine o puritate a sortimentelor cat mai mare. Pe langa sistemele automate simple de sortare, se folosesc si diferite metode costisitoare (de ex. metoda plutiresedimentare, metoda hidrociclonului sau sortarea centrifuga). Principalii utilizatori pentru regranulatele din plastic sunt producatorii de folii, de conducte si intreprinderile de stropire/turnare. Prin retopire se produc in

- 89 -

cele din urma forme noi, iar regranulatele sunt prelucrate si obtinute componente finite in forma pura. Pentru perspectiva ecologica si economica este important ca produsele finite sa poata fi prelucrate si in bunuri mai putin pretentioase (care initial erau produse din materiale plastice primare), respectiv, prin .downcycling., ca de ex. ghiveciuri de flori, banci pentru parcuri. Pe de alta parte, trebuie avut in vedere ca produsele de acest tip sunt necesare si ca este deci mai ieftin sa le produci din materiale plastice reciclate, inferioare, in loc de a folosi la fabricarea lor materii prime. Deseurile care sunt valorificate prin modalitatea descrisa mai sus sunt produse mai ales de catre consumatori industriali finali, ca de ex. de catre agricultori sau intreprinderi de desfacere. In principiu, ele sunt mai usor de colectat din aceste locuri. Materialele termoplastice sunt potrivite mai ales valorificarii materiilor industriale. Spre deosebire de duroplastele insolubile si de elastomerii care nu se topesc, ele trec intr-o stare plastica pe care o pastreaza si dupa racire. Printr-un aport scazut de energie, materiale termoplastice folosite pot fi aduse in zona temperaturii de transformare (intre 90° si 120 C°, in functie de materialul plastic), pentru a li se conferi o noua forma si simultan o noua functie. PVC-ul nu poate fi valorificat prin metoda mentionata mai sus. La valorificarea materiilor prime, procesele chimice determina transformarea materialelor plastice vechi in materiale prime petrochimice, ca uleiuri si gaze, din care pot fi sintetizate materiale plastice noi, culori sau materiale adezive noi. Metodele utilizate, ca hidratarea, gazeificarea, hidroliza, piroliza sau reducerea in furnale, se deosebesc mult, primele doua atingand in principal un procent de utilizare industriala mai mare. Aceste metode sunt potrivite pentru prelucrarea deseurilor amestecate si impure, adica tot ceea ce nu se poate descompune, necesitand mari cheltuieli pentru aducerea lor in fractiuni pure, pentru a fi valorificate. Materialele plastice sunt utilizate prin ardere la obtinerea de energie termica si electrica. Pe aceasta cale sunt «valorificate» mai ales resturile plastice amestecate si impure, dar si cele toxice, din cuptoarele de ciment sau instalatiile industriale de incinerare. Arderea materiilor plastice pentru obtinerea energiei este la ora actuala inca controversata, deoarece, din perspectiva ecologica, trebuie acordata o atentie deosebita purificarii gazelor de ardere, deoarece in procesul de ardere pot aparea substante toxice problematice, ca de ex. dioxina. Valorificarea energetica este de dorit din perspectiva ecologica numai atunci cand se realizeaza in instalatii de incinerare superioare, sarace in emisii, cu un control al calitatii materialului introdus, ca si cu o utilizare eficienta a energiei. Semnificatia ecologica a valorificarii resturilor din plastic este in principal economisirea de resurse, adica economisirea de energie si a emisiilor legate de ea. Acest lucru se exprima si in reducerea contributiei la efectul de Marimea acestei contributii depinde de efortul ecologic coroborat cu modalitatea de valorificare. In functie de fiecare situatie de valorificare, de standardele tehnice, ca si de calitatea si compozitia deseurilor din plastic, utilizarea simultana a diferitelor modalitati de valorificare sau ingradirea valorificarii deseurilor din plastic poate reprezenta optimul la anumite niveluri. Astfel, reciclarea materialelor plastice din industrie poate fi rentabila, in timp ce pentru fractiunea de plastic din gunoiul menajer este dificila, deoarece :

- 90 -

lipseste puritatea sortimentelor, deci este posibil numai un asa-numit .downcycling. in  produse inferioare, daca nu sunt utilizate metode de prelucrare care sa corespunda celor mai noi cunostinte si performante tehnice ; efortul de colectare este considerabil ; distantele mari pana la instalatiile de valorificare pot reprezenta o dificultate in plus. Situatia de piata a bunurilor plastice si deci si rentabilitatea economica a utilizarii plasticului reciclat sunt in mare masura dependente de pretul petrolului pe piata mondiala si al produselor pe baza de petrol, ca si de efortul financiar pentru prelucrare. Diversitatea sortimentelor, materialele mixte, impuritatile si lipsa acceptarii pe piata pot avea o influenta negativa asupra valorificarii plasticului si a utilizarii materialelor plastice reciclate. Pentru a actiona impotriva acestei influente, trebuie impuse industriei producatoare utilizarea anumitor materiale plastice sau limitarea la materiale plastice relativ usor separabile. Reciclarea materialelor plastice s-a dezvoltat constant si se realizeaza intr-o gama larga in multe tari. Exista inca probleme tehnice, economice si structurale de depasit,dar posibilitatile sunt vaste. Cu toate ca unele mase plastice pot parea identice, de fapt sunt grupe de materiale diferite cu o structura moleculara diferita. Reciclarea depinde de procesul de a le separa pe fiecare in parte. Aceasta poate fi obtinuta in mod eficient in fabricile unde materialele reciclabile generate in procesul de productie sunt usor de separat. Utilizarea materialelor plastice prezinta probleme de identificare, separare si de contaminare. Dar acolo unde sunt suficiente cantitati de materiale reciclabile clasificabile, de exemplu ambalaje de paleti sau saci utilizati in industrie sau agricultura, reciclarea este realizata cu succes. Cele mai scumpe produse secundare din plastic, precum cele ce provin din calculatoare, fotocopiatoare si o gama larga de echipamente electronice similare, sunt foarte solicitate. Spectrometrul este una din tehnicile utilizate pentru a asigura precizia identificarii acestor materiale care, dupa procesare, sunt deseori folosite in manufacturarea echipamentelor electronice si electrice noi. Reciclarea schimba proprietatile mecanice ale maselor plastice, astfel incat nu poate fi posibila reciclarea unor cantitati mari de un anumit tip reintegrandule imediat in acelasi proces de productie. In unele sectoare, prejudecatile impotriva materialelor secundare ramane un obstacol important in reciclarea plasticului, dar aceasta atitudine se schimba rapid o data cu luarea in considerare a protectiei mediului si a altor influente. Recuperarea ambalajelor de plastic reprezinta cea mai mare provocare, si nu doar in realizarea economica privind colectarea de material suficient segregat pentru a face reciclarea viabila. Sticlele PET, care sunt utilizate in cantitati mari in multe tari pentru bauturi, este un excelent exemplu de reciclare ale ambalajelor . Polyethylene terephthalate - numele complet al cuvantului PET- este un material sofisticat de o rezistenta mare care este utilizat cu foarte mare eficienta ca recipient pentru bauturi. Avantajul reciclarii ambalajelor PET este enorm, data fiind numarul mare de sticle folosite care pot fi exploatate la un cost acceptabil. Costul de colectare a materialelor in cantitati mici de la o multitudine de surse este principalul obstacol in dinamizarea progresului in reciclarea multor polimeri. In unele tari, politicile administrative isi asuma o mare responsabilitate in recuperarea de ambalaje si alte produse. Aceasta "responsabilitate" presupune dezvoltarea reciclarii maselor plastice prin acoperirea unor elemente ale costurilor

- 91 -

comerciale traditionale - initial prin manufacturare si distribuire, si in final de catre consumator prin preturile de productie usor crescute. Reciclarea diferitelor tipuri de plastic prezinta o problema in ceea ce priveste incompatibilitatea polimerilor. Oricum, introducerea asa - numitilor " compatibilizatori" care creaza stabilitate polimerica intre legaturile dintre structura diferita a moleculelor a maselor plastice, faciliteaza utilizarea de combinatii. Compatibilizatorii pot face deja posibila producerea unui tip de aliaje din plastic din materiale de calitate inferioara. Procesele continua sa se dezvolte pentru a obtine substantele utilizate in producerea maselor plastice, si pentru a folosi aceste materiale ca materie prima in producerea unor substante diferite. Gunoiul, plasticul nereciclabil, au valoare calorica si pot fi utilizate prin urmare drept combustibil. Exista sapte tipuri diferite de materiale plastice. Puteti determina gradul plasticului privind aproape in partea de jos a recipientului. Acest numar corespunde gradului materialului din plastic, conform tabelului de mai sus. Nu sunt incluse toate exemplele posibile. Gruparea separata pe tip de material este obligatorie inainte de a recicla. Etapizarea obiectivelor de recuperare si reciclare a PET-urilor pe perioada 2002-2010 in Romania. Anul 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Recuperare [%] 2,00 5,00 10,00 17,00 25,00 34,00 43,00 50,00 Reciclare [%] 0,50 2,00 3,50 5,00 8,00 12,50 18,50 25,00

Consumul de mase plastice in Romania pe sector de activitate. milioane Sector % tone Ambalaje 13,72 37,3 Constructii 6,94 18,9 Electric si electronic 2,67 7,3 Auto 2,65 7,2 Alte sectoare domestic/uz casnic 7,83 21,3 Industrii mari 1,99 5,4 Agricultura 0,96 2,6 Total 36,769 100

- 92 -

Reciclarea maselor plastice. Material / Proprietati Simbol reciclare material PETP, PETE, PET Polietilentereftalat (Poliester termoplastic) Claritate (transparenta), rezistent, durabil, solid, bariera pentru gaz si umiditate, retine carbonatarea, rezistent la caldura. Aplicatiile produsului Produse cu continut de material reciclat

Butelii (sticle) ibre, saci pentru pastrare si plastic bauturi transport imbracaminte, folie si nealcoolice, apa, placi, containere pentru suc, bere, sifon alimente si bauturi, covoare, (apa curele (benzi, chingi) de legat, carbogazoasa), lana tocita, butelii (sticle, sos picant flacoane), jachete scamosate, (ketchup) si ulei. folie pentru retentia solului, Borcane unt de filtre. arahide, muraturi, Observatii: Pentru reciclarea jeleu si gem containerelor din PET: (dulceata). Film - spalati si aplatizati; puteti (folie) si tavi pentru lasa etichetele, nu insa alimente preparate capacele (sigiliile de la la cuptor, curele capace); (benzi, chingi) de - nu puneti sticle de produse legat si containere petroliere (ex.: ulei de motor), alimentare sau de pesticide sau ierbicide. nealimentare. HDPE - Polietilena Proprietati Butelii (sticle) de Butelii (sticle, flacoane) de inalta (mare) bune de lapte, apa, suc, colorate de detergent lichid densitate. bariera pentru cosmetice, pentru vesela si lenjerie, (Poliolefine) umiditate, sampon, detergent balsam de rufe, sampon, ulei rigiditate, lichid pentru de motor si butelii (sticle, rezistenta, vesela si lenjerie, flacoane) transparente de durabilitate, inalbitor, recipiente lapte si apa; tevi, cosuri, rezistenta la iaurt si margarina, navete, ghivece de flori, chimicale, cutii cereale, margini (borduri) de gradina, permeabil la carne, navete, folie si placi, lazi de gunoi gaz, usor de pungi, saci si (reciclare), mobilier din plastic procesat si sacose. (scaune, banci), casute pentru usor de format caini, produse lumber (prelucrat). (compozit plastic+lemn), dale, masa picnic, cutie postala, garduri, containere, lazi pentru compost, granule. Observatii: Rezistenta chimica face sa fie bun pentru ambalaje casnice si produse chimice industriale ca

- 93 -

detergenti si inalbitori. Butelia (sticla) cu pigment (colorant) are o mai buna rezistenta la crapare decat sticlele fara pigment (colorant).

Ambalaje Ambalaje, legatura pentru foi transparente detasabile (sina plastic alimentare si indosariere), pardoseli, nealimentare, panouri (casete), lambriuri, tuburi rigole, flaps noroi, folie si placi, medicamente, dale si rogojini, stergatoare de izolatii fire si picioare, dusumea elastica, cabluri, folie si tava (suport) casete si CD-uri, placi, produse din cutii electrice, izolatii cabluri, industria semnale de trafic, furtun de constructiilor ca gradina, liziera mobila pentru tevi, fitinguri, casa, butelii (sticle, flacoane) aparatori, dale, pentru detergent vase, benzi geamuri; dale, tigle, articole transportoare si instalatii (tevi, fitinguri), ferestre; butelii denivelari pentru viteza, (sticle, flacoane), capace (canale) pentru pungi pentru drumuri de acces industriale. sange, produse din piele sintetica. Polietilena de Usor de ungi (sacose) Invelitori de transport, cutii de joasa (mica) procesat, alimentare pentru gunoi, dale, mobilier, folie si densitate - LDPE / rezistent, paine si produse placi, containere compost, PEJD - . durabil, flexibil, congelate, pungi butelii (sticle, flacoane) de suc (Poliolefine) usor de lipit (la (sacose) pentru natural de lamaie, cutii de cald), bariera lazi/cutii haine, mustar, articole plastic-lemn pentru butelii (sticle, (cherestea gard, etc.). umezeala. flacoane) comprimate pentru miere, mustar. Deasemeni este folosita pentru producerea capacelor flexibile si este folosita in aplicatii cu fire si cabluri electrice.

Versatilitate, claritate /V/ (transparenta), Policlorura de vinil usor de amestecat, rezistenta, durabilitate, rezistent la grasimi, ulei si chimicale, caracteristici de curgere si proprietati electrice stabile.

PVC

- 94 -

Fibre, covoare, mobilier, caserole si tavi pentru alimente, tevi si canalizari (rigole).

PP Polipropilena

PS Polistiren

Rezistent, Butelii (sticle, durabil, flacoane) pentru rezistent la ketchup, caldura, containere iaurt si chimicale, margarina /unt, grasimi (unsori) tuburi, flacoane de si ulei, bariera medicamente, umezeala. aplicatii textile ca Punctul inalt de covoare, sfoara, topire face ca snur, franghie produsele sa (funie, corzi), fie rezistente navete rigide si pentru componente auto. umplerea cu lichide calde. Versatil, Ambalaje de izolator, protejare, claritate containere, (transparenta), capace, pahare, usor de format, sticle (butelii, punct relativ flacoane) si tavi, scazut de carcase CD, topire. aplicatii de servire a alimentelor, tavi de expunere a carnii, cartoane oua, flacoane aspirina, pahare, castroane, cutite.

Carcase baterii auto, semnalizari lumina, cabluri baterii, perii maturi, stergatoare gheata, palnie ulei, rastel pentru biciclete, greble, benzi de legat, granule, placi, tavi, recipiente pentru iaurt siropuri.

Termometre, comutatoare lumina, izolatii termice, cartoane oua, orificii de ventilatie, tavi, rigle, rame, ambalaje, cesti, farfurii (castroane), pahare expandate, ustensile (unelte) diverse.

- 95 -

Altele

Depinde de material sau PC /Acrilic / Plastic combinatia de amestecat / materiale. Poliester si fibre de poliester (PBT, PCTA, PCTG, PETG) / Nylon si fibre de Nylon (PA 6, 6.6, 11, 12, 6.10, 6.12) / Poliuretan / ...

Butelii (sticle) Butelii (sticle, flacoane), reutilizabile de apa pentru mancare si sucuri, de trei sau cinci sirop, aplicatii plastic-lemn. galoane (, suc de Observatii: Indicatiile acestor lamaie si ketchup. simboluri se foloseste atunci cand este folosit un alt material altul decat cele 6 tipuri prezentate mai sus sau este facut din mai multe materiale prezentate mai sus sau este folosit intr-o combinatie de straturi de materiale.

De ce este importantă reciclarea? •Se stopează impactul negativ asupra mediului înconjurător. • Reciclarea şi refolosirea materialelor reduc nevoia de a folosi resursele naturale: petrol, apa, energie, dar se reduc şi emisiile nocive din aer. • Se reduc cantităţile de deşeuri ce merg spre gropile de gunoi. Într-o groapă de gunoi sticlele PET ocupă cca. 30% din volum. • Reciclarea reduce cheltuielile de depozitare a deşeurilor. Costurile de întreţinere sunt reduse, prin urmare scad cheltuielile administraţiilor locale şi implicit taxele faţă de populaţie şi agenţii economici. • Procesul de reciclare creează noi locuri de muncă. Domenii de utilizare a PET-ului reciclat - Industria textilă, pentru producerea fibrelor şi firelor poliesterice. PET-ul reciclat este folosit în proporţie de 100 % sau în amestec cu materia primă virgină. - Industria producătorilor de ambalaje alimentare sau nealimentare. - Industria automobilistică – în injectarea unor subansamble. - În producerea benzilor, chingilor sau foliilor din PET.

- 96 -

Fazele si componentele unui proces de reciclare Procesul complet de recilare a deseurilor din materiale plastice sunt grupate , in principal, in 5 faze: A) Explorarea resurselor de materiale plastice de interes pentru recuperare Rezultatul acestei faze este un studiu care permite aproximarea cantitativa si calitativa a deseurilor reciclabile, precum si raspandirea si desnitatea locala a locurilor din care aceste deseuri se pot preleva B) Colectarea de materiale reciclabile.(efectuata pe baza unor scheme optime), compactarea si depozitarea materialelor colectate. Rezultatul acestei faze este materialul colectat, in forma compacta. C) Recuperarea materialelor colectate in forma utilizabila in reciclare (transformarea materialelor colectate in macinatura avand un grad corespunzator de curatenie si separare) Rezultatul acestei faze este macinatura curate din material recuperate. Procesul tehnologic cuprinde in principiu o instalatie de debalotare si sortare, o instalatie de macinare, o instalatie de spalare, o instalatie de separare a contaminantilor, o instalatie de clatire, o instalatie de uscare si o instalatie de ambalare. D) Regenerarea materialului. Conversia macinaturii in granule, utilizabile in procesarea secundara (regranularea macinaturii) Rezultatul acestei faze il constituie granulele de material recuperat, destinat diferitelor aplicatii industriale - 97 -

Instalatia cuprinde in principal o instalatie de uscare-cristalizare-densificare, o instalatie de extrudare cu degazare, o instalatie de granulare, o instalatie de uscare finala si o instalatie de ambalare. E) Reconversia propriu-zisa .Executia de produse din materiale recuperate Rezultatul acestei faze il constituie obtinerea de produse secunare (fibre si fire, folii si placi, tevi si conducte, componente injectate sau chiar butelii de ambalare lichide g. Valorificarea materialelor amestecate La colectarea amestecurilor de materiale valorificabile) o parte din efortul colectării (efectuat de producătorul de deşeu) este transferată instalaţiilor de sortare automatizate. Amestecurile de materiale valorificabile, colectate sunt formate din deşeuri de: Plastic  Folii;  Bidoane;  Pahare;  Ambalaje. Metal  Cutii de ambalaj şi capace din tablă albă;   Cutii de ambalaj din aluminiu;  Alte metale (bucăţi mici). Materiale mixte  Baxuri de băuturi;  Ambalaje vacuum;  Ambalaje pentru îngheţare. Separarea amestecului de materiale valorificabile se realizează în staţii de sortare ale întreprinderilor de reciclare specializate. La utilizarea unui sac de materiale valorificabile în sistemul de colectare, pentru deschiderea sacilor de materiale valorificabile este necesar un dispozitiv mecanic (scarificator pentru saci). Instalaţiile de separare automate sunt construite special pentru: Separarea metalelor Operatia de separare se face cu ajutorul unor magneţi situaţi pe margine, care colectează metalele feroase (cutii din tablă albă, capace de tablă) din fluxul de amestecuri de materiale valorificabile mărunţite. Aluminiul, ca metal neferos poate fi selecţionat de asemenea automat din amestec, prin tehnica inducţiei (prin intermediul unui separator cu curent turbionar). Separarea materialelor plastice Fracţiunile de plastic uşoare (folii, polistiren şi material spongios) pot fi separate din amestecul de materiale valorificabile prin vânturare, la fel ca si bucăţile de hârtiecare sunt separate astfel. Recunoaşterea tipurilor de materiale plastice Pentru recunoaşterea tipurilor de materiale plastice a aparut, de putin timp, metoda de măsurare prin reflexia razelor infraroşii. Obiectul din plastic este analizat de un detector IR direct de pe banda transportoare. În funcţie de tipul de plastic, obiectul este transferat de banda transportoare într-un recipient, printr-un procedeu cu jet de aer sub presiune. Dintre tipurile de materiale plastice usor de recunoscut prin acest procedeu, fac parte polietilena (PE), policlorura de vinil (PVC) şi polietilena tereftalică (PET). In plus agregatele de sortare optică facilitează recunoaşterea

- 98 -

obiectelor individuale în funcţie de proprietăţile lor optice (formă, culoare, transparenţă). In acest mod se poate renunţa la sortarea manuală, extrem de costisitoare. Fracţiunile de plastic pure, astfel obţinute, pot fi supuse în final valorificării materiale. Determinarea componentelor materialelor mixte Materialele mixte conţin deseori o componentă semnificativa de carton, acoperită cu o folie de plastic sau metal. Astfel de învelişuri ale materialelor pot fi separate numai prin tratare chimică, operatie care se poate realiza numai în cadrul unui proces special, în instalaţii din industria hârtiei sau a metalelor. Separarea cu ajutorul forţei de gravitaţie Prin acest procedeu, hârtia poate fi separată de alte materiale din ambalaje intr-un pulper (rezervor cu malaxor). De asemenea, materialele plastice sunt sortate în funcţie de densitatea lor, in centrifuge de sortare, tehnică ce se potriveşte cel mai bine separării PVC-ului şi polistirenului (PS). 2.9. Valorificarea materialelor lemnoase din construcţie Deşeurile lemnoase se obţin îndeosebi în lucrările de demolări de clădiri. Lemnul din construcţii poate fi valorificat termic sau material . In decizia de alegere a caii de valorificare, relevantă este o eventuală pretratare a lemnului de construcţii cu produse de protecţie. Dacă substanţele dăunătoare sunt absente, există posibilitatea unei utilizări pentru producţia plăcilor de şpan aglomerat. Pentru România este recomandabilă o reutilizare a resturilor de lemn, deoarece piaţa materialelor lemnoase oferă suficiente cantitati. Un mod de primire şi predare a masei lemnoase utilizabile poate fi implementat în cadrul unui concept de gospodărire a deşeurilor. 2.10. Valorificarea substanţelor minerale In deşeul din localităţi se află si substanţe minerale, valorificabile la lucrărileconstrucţie şi demolareMolozul din beton şi ţiglă poate fi prelucrat in instalaţii de concasare, până la amestecuri minerale pentru lucrările stradale (ca straturi portant şi de protecţie împotriva îngheţului). Pentru obţinerea de material cu o granulometrie adecvata (de ex. pentru contrucţii de drenaj), trebuie să se facă o sortare prealabila intr-o staţie de cernere.

3.Reciclarea deşeurile mixte
Materialele valorificabile din deşeul mixt pot fi separate în cadrul pretratării deşeului, înainte de îndepărtare. Tehnica mecanică de tratare, care permite de ex. separarea metalelor sau a altor materiale valorificabile, poate precede sau completa urmatoarele metode: 3.1. Tratarea mecanico-biologică a deşeului rezidual  la tratarea deşeului mixt în vederea stabilizării acestuia (tratarea mecanico−biologică a deşeului = TMB) pot fi separate în prealabil materiale valorificabile. 3.2. Tratarea biologică a deşeului verde şi a celui biologic pungile de plastic constituie impurităţile din deşeul biologic, iar foliile din plastic cernute, care pot fi rar valorificate rentabil, trebuie indepartate prin depozitare finala. 3.3. Tratarea termică a deşeurilor la prelucrarea deşeului rezidual, înainte de pretratarea termică sau valorificare, metalele trebuie sa fie separate.

- 99 -

3.4. Separarea fierului din deşeurile mixte Deşeul mixt mărunţit în prealabil este dus cu ajutorul unui transportor mobil cu bandă sub un magnet, unde metalele feroase sunt atrase magnetic şi transferate într-un container. 3.5. Separarea materialelor plastice din deşeurile mixte La pretratarea biologico-mecanică a deşeurilor, foliile de plastic sunt « suflate » din deşeul mixt, în vânturătoare. De asemenea, la pretratarea anaerobă a deşeurilor, materialele plutitoare din plastic pot fi separate prin procedeul umed. 3.6. Separarea sticlei din deşeurile mixte La tratarea anaerobă a deşeurilor, resturile de sticlă din deşeul mixt pot fi extrase ca aşa-numita .fracţiune a materialelor grele., dar o valorificare rentabilă a resturilor desticlă din deşeul amestecat nu este încă posibilă. 3.7. Valorificarea materialelor plastice mixte Materialele plastice mixte colectate separat pot fi utilizate ca materie primă . agent reducător la producţia de fier brut. Prin folosirea plasticului, păcura utilizata in prezent poate fi înlocuită în raport de 1:1. În cursul valorificării materiale, aglomeratele plastice mărunţite pot fi utilizate la obţinerea de produse din beton sau înlocuitori ai lemnului (stâlpi, palisade pentru grădini, piloni pentru zidurile de protecţie fonică). Prin piroliză, sub influenţa căldurii şi a aerului, materialul organic poate fi descompus. La piroliza materialelor plastice, catenele lungi moleculare sunt rupte şi descompuse în fragmente moleculare mai mici, care in final pot fi astfel transformate în gaz de sinteză şi metanol. Într-un alt procedeu de valorificare a materiilor prime (procedeul BASF), plasticul mixt este redus la un produs intermediar şi transformat apoi in olefină (hidrocarbura). 3.8. Reciclarea deşeurilor mixte de pe şantiere Exista intreprinderi de salubrizare foarte specializate care preiau deşeurile mixte de pe şantiere si le supun unei valorificări. Fracţiunile obţinute in acest caz sunt: -resturi de plastic (în principal folie) ; -metale; -lemn de construcţii; -substanţe minerale. Cea mai mare parte este reprezentată de substanţele minerale. Acestea (beton,pietriş, ţiglă, frize) sunt sparte şi cernute, iar amestecurile de minerale obţinute suntcomercializate, pe cât este posibil. 3.9. Substanţele refolosibile provenite din incinerarea deşeurilor La anumite procese ale incinerării rezultă zguri în care au ajuns si metale din deşeul mixt, care ar putea fi valorificate. În România, în multe zone se pot obţine pietriş şi nisip foarte ieftin, astfel încât comercializarea substanţelor minerale ca amestec reciclat este putin probabila. Deoarece este vorba despre un material inert, nimic nu împiedică insa depozitarea molozului la deponii speciale. . Determinarea completă a componentelor deseurilor mixte

- 100 -

La anumite procedee de tratare ale deşeului mixt, sunt urmărite concepte, în care separearea mecanică a fracţiunilor de deşeuri, ca procese primare şi de start, nu joacă nici un rol. Tratare mecanică integrală Tratarea mecanică integrală sau separarea intensivă reprezintă un procedeutratare a deşeurilor cu ajutorul căruia gunoiul menajer şi deşeurile amestecate din unităţi de producţie pot fi prelucrate şi valorificate în diferite sectoare ale industriei separat după fracţiuni. Important este aici să se determine mecanic componentele deşeului şi să fie separat de la inceput în componentele sale de bază. Deşeul din localităţi poate fi separat în fractiuni principale prin metode tehnice succesive, numite « paşi de prelucrare », care pot fi : -mărunţire; -separare mecanica a metalelor neferoase; -uscare; -separare a altor fractiuni (electrostatică, prin curent turbionar, prin cernere, vânturare etc.); -sortare după granulaţie. Fracţiunile materiale astfel obţinute sunt uscate, afânate, depozitate şi pot fi dezodorizate şi igienizate prin tratări speciale. În primul pas de prelucrare, metalul feros se separă magnetic, iar deşeul ramas este trecut prin maşini de mărunţire şi cernere şi adus la o granulaţie unitară. În final, deşeul este uscat şi cernut în diferite granulaţii, dupa care prin vânturare se separă din nou deşeul, în fracţiuni cu greutate specifică diferită (fracţiuni uşoare şi grele). Fracţiunea grea, la rândul ei, se separă în fracţiuni de metal neferos, substanţe minerale, plastic sau organice. In funcţie de puritatea sortimentelor şi de cerintele pieţei, fracţiunile pot fi valorificate, existănd posibilităţi de utilizare ca materii prime secundare pentru produde : -cartonaje şi hârtii de calitate inferioară ; -plăci decapate întărite cu fibre; -produse din materiale plastice mixte; -oţel (agent reducător pentru procesele din furnale); -produse din metale feroase; -materiale şi părţi minerale de construcţie ;composturi;combustibili înlocuitori. Necesarul de energie este mare pentru uscarea materialelor, dar poate fi acoperit prin utilizarea combustibilului inlocuitor produs printr-un proces de valorificare. Datorită anumitor proprietăţi ale materiilor prime, se poate realiza o separare a materialului măcinat pe fracţiuni, care conţin iniţial mai multe materiale. Astfel, se obţin de fracţiuni granulate având preponderent componente de : -metal feros; -metal neferos; -material plastic; -materiale inerte; -organice (granulat); -fibre de diferite mărimi (fracţiune organiscă fină) ; -praf.

- 101 -

Acestea sunt specificate la utilizarea in proceselor industriale avand un grad deomogenitate si puritate mare, iar materialul este prelucrat ca o materie primă. 3.10.Procedee biologice de valorificare a substanţelor din deşeuri In cadrul conceptelor integrate de gospodărire a deşeurilor, aceste procedee pot reprezenta o componentă importantă. Prin reintroducerea fractiunilor reziduale organice colectate separat, în circuitul substanţelor, se poate obţine o uşurare evidentă a deponiilor pentru deşeul din localităţi, iar fracţiunea termic valorificabilă este optimizată în ceea ce priveşte compoziţia şi puterea ei calorică. Se pot valorifica biologic, în principal, deşeuri organice din gospodării ca şi resturi de plante de origini diverse. Întrucat in structura materială a acestor deşeuri se constată diferenţe semnificative, procedeele şi tehnicile trebuie adaptate fiecarui tip de deseu. In mare, procedeele se împart în procedee aerobe (compostare) şi procedee anaerobe (fermentare), dar exista si combinaţii ale acestor procedee de bază. Condiţiile pentru tratarea biologică a deşeurilor organice Descompunerea biomasei de origine vegetală sau animală se realizează în natură prin organiseme unicelulare (microorganisme), fără a fi necesar nici-un aport energetic. Este vorba despre grupele principale descompunatoare, respectiv ciupercile şi bacteriile. Prin faptul că sunt mici (bacterii ~ 1/1000 mm) raportul suprafaţa/volum este foarte mare, si deoarece transformarea materialelor de către microorganisme este proporţională cu suprafaţa specifică (şi nu cu masa) rezultă un randament de descompunere foarte mare pe care-l realizeaza aceste organisme. Un alt element de performanţă a microorganismelor este faptul că pot descompune diferite substanţe şi sunt adaptabile în scurt timp la condiţii de mediu schimbatoare. Deoarece bacteriile nu sunt supuse proceselor de metabolism fixe, ci dispun de o mare adaptabilitate, au capacitatea să descompună toate substanţele organice naturale şi o mare parte din compusii organici artificiali. Substanţele care pot fi descompuse de microorganisme sunt specifice majorităţii tipurilor de deşeu din localităţi, respectiv: -deşeuri din producţia de alimente şi din pregătirea mâncărurilor ; -deşeuri vegetale din grădini, parcuri etc ; -deşeuri din hârtie, carton, textile din fibre naturale, celuloză ;fecale, excremente; -deşeuri din lemn; -deşeuri de la abatoare. Cele mai importante procese biologice şi biomecanice de descompunere şi transformare, ce caracterizeaza procedeele aerob-microbiene de tratare a deşeurilor, sunt: -descompunerea celulozei şi chitinei; -descompunerea xilanului; -descompunerea ligninei; -formarea humusului; -formarea metanului; -amonificare/nitrificare; -nitrificare/denitrificare. Dotarea tehnică a staţiilor de tratare biologică a deşeurilor Inainte de tratarea biologică propriu-zisă, deşeurile organice, sunt supuse unei prelucrări atat de ansamblu cat şi de detaliu. Impurităţile care pot dăuna procesului tehnologic sunt indepartate. Dotarea

- 102 -

tehnică, utilizată independent de procesul propriu-zis al tratării biologice a deseurilor, este descrisă în continuare. In general, se utilizeaza următoarele instalaţii şi aparate: -instalaţii de transport; -maşini de mărunţire; instalaţii de cernere; separatoare cu magnet pentru metale feroase; -separatoare pentru metale neferoase; -vânturătoare; -separator al materialelor dure; -pulpere/rezervoare cu malaxor; -aparate de răsturnare a grămezilor; -buncăre de depozitare şi dozare; -instalaţii de epurare a aerului rezidual ; -cântare. Compostarea În întreaga Europă, compostarea a devenit o componentă importantă a conceptelor de management integrat al deşeurilor. Dacă pot fi garantate, pe termen lung, sigurnaţa calităţii şi comercializarea produsului compost, se poate atinge, prin compostarea deşeurilor organice naturale, o prelungire a durabilitatii instalaţiilor primare Condiţii metodologice si tehnice Elementele principale ale desfăşurării procedeelor din instalaţiile de compostare sunt prezentate în Fig.. Procedeele de compostare oferite pe piaţă se deosebesc în principal prin sistemul de fermentaţie. Exista in ultimul timp procedeul fermentaţiei intensive, la care apar diferenţe considerabile de tehnica metodologică pentru controlarea proceselor de descompunere. : Sistemul de bază ale unei instalaţii de compostare

- 103 -

Pregătirea materialelor Prin pregătirea materialelor, atât condiţiile materiale, cât şi cele metodologicotehnice ale procesului de compostare sunt optimizate. Operatiile parţiale sunt: -pregătirea deşeului biologic pentru procesul de fermentaţie ; -extragerea substanţelor străine care deranjează procesul şi a fracţiunii cu granulaţie superioară (impurităţi). În cursul pregătirii materialelor se realizează o mărunţire şi o defibrare a particulelor organice. Astfel, suprafaţa specifică a deşeului biologic şi deci suprafaţa de intervenţie a microorganismelor se măresc, iar obţinerea de date despre materialele organice este facilitată. În acelaşi timp, prin amestecare, se obţine o compoziţie omogenă a materialelor. Dacă materialul de intrare este deşeu biologic, colectat cu precădere din gospodării şi bucătării, adeseori structura materialului trebuie îmbunătăţită ulterior. De obicei se adaugă crengi mărunţite, obţinute în campaniile de tăiere a copacilor şi arbuştilor. Extragerea impurităţilor De obicei, există şi impurităţi ajunse în materialul de compostat datorate distribuirii neglijente a fracţiunilor (aruncări greşite) din deşeul din localităţi. Este vorba despre bucăţi de plastic, sticlă, metal etc, care sunt separate în cursul pregătirii materialului, eventual şi după fermentaţie in funcţie de procedeu şi de tipul de material. Metalul este deja sortat, cu ajutorul instalaţiilor cu magneţi, în timpul pregătirii materialelor. În general, pe lângă instalaţiile tehnice, se apelează şi la colectarea manuală. Prelucrare Prin procesul prelucrării trebuie să înţelegem mai întâi cernerea în funcţie de fracţiuni a produsului final. Diferitele utilizări ale compostului necesită granulaţii în material adaptate destinaţiei finale. Pe lângă clasarea în mare, în cursul unui .finishing. se separă materialele dure (de ex. pietrele) balistic, iar materialele uşoare (de ex. bucăţi de plastic) . prin vânturare. Procesul de fermentaţie Condiţiile de mediu optime, intervalul optim de tempertaură şi timpul necesar proceselor microbiene de bază în cadrul compostării au fost puse faţă-n faţă Atingerea obiectivelor procesului (de ex. igienizarea) este dependentăconsiderabil de temperatura procesului. Metode de compostare Metodele de compostare existente şi utilizate actualmente în Europa centrală se deosebesc în principal prin : -tehnica răsturnării materialului pentru compost ; -derularea procesului biologic; -tehnica de aerisire pentru procesul de fermentaţie ; -durata procesului de fermentaţie intensivă ; -gradul de maturare al materialului final ; Fermentaţia intensivă susţinută mecanic este urmată la cele mai multe metode de o postfermentaţie, pentru a atinge un grad înalt de maturitate. La o utilizare specială, puternic automatizată, a compostării în grămezi încapsulate are loc un proces integrat de fermentaţie intensivă, aataat principală caat şi ulterioară.

- 104 -

Tipurile de metode sau tehnici de compostare sunt: -compostarea în grămezi (deschise sau încapsulate) ; -compostarea în tunel sau şiruri; -compostarea în boxe; -compostarea în containere; -compostarea în tambur; -compostarea în ricoşeu.

4.4. Valorificarea termică a deşeurilor
Indicaţiile tehnice ale valorificării termice directe (incinerarea deşeului) şi tehnicile de lucru indirecte (incinerarea biogazului şi a gazului de sinteză din deşeu) vor fi descrise in continuare 4.1. Valorificarea termică a combustibililor proveniţi din deşeuri Pe lângă reintroducerea stabilită a materiilor prime secundare şi a altor materiale valorificabile în circuitul substanţelor, valorificarea termică a combustibililor înlocuitor obţinuţi din deşeuri câştigă din ce în ce mai multă importanţă. Această metodă de valorificare este tehnic posibilă şi economic rentabilă deoarece deseurile au o valoare a puterii calorice între 15.000-18.000 MJ/MG, în funcţie de tipul de deşeu, şi un conţinut în energie comparabil cu lignitul. Avantajele valorificării termice a deşeurilor sunt: -diminuarea consumului de combustibili fosili (cărbuni, petrol) şi deci diminuarea emisiilor de CO2, dăunătoare climei. Încă un aspect ecologic pozitiv este faptul că o parte din materialele din combustibilul secundar sunt fractiuni de materii prime sau produse ale acestora (de ex. lemn, hârtie, textile etc.); economisirea combustibililor obişnuiţi (de ex. cărbunii folositi la obţinerea energiei electrice) şi deci protejarea resurselor naturale. La obţinerea şi utilizarea combustibililor din deşeuri, pe lângă conţinutul energetic necesar, este de asemenea important de stiut si conţinutul în substanţe toxice al gunoiului amestecat. Eliminarea substanţelor toxice, în cadrul procesului de prelucrare a deşeurilor în combustibil, poate asigura îndeplinirea acestei cerinţe de calitate. Cerinţele generale privind combustibilii secundari din deşeuri pot fi formulate după cum urmează: posibilitate de depozitare (stabilitate biologică şi greutate volumetrică); posibilitate de transport (stabilitate mecanică şi greutate volumetrică) ; confecţionare pentru transportarea şi transformarea optima a combustibililor in cadrul procesului de valorificare termică; putere constantă de încălzire; îndeplinirea tuturor cerinţelor cu referire la limitele conţinutului în substanţetoxice (de ex. clor şi metale grele). 4.2.Domenii de utilizare a combustibililor proveniţi din deşeuri Gospodărirea energiei Un client important pentru combustibilul din deşeu este sectorul energetic. Centralele termice ce functioneaza cu ajutorul gunoiului combină tehnica de lucru a instalaţiilor de incinerare a deşeurilor cu producerea de aburi pentru obţinerea căldurii şi electricităţii. Tehnica de ardere este determinată de puterea calorică a deşeului. Pentru centralele obişnuite de producere a electricităţii, la utilizarea combustibilul înlocuitor trebuie să se verifice compatibilitatea instalaţiei destinate folosirii cărbunelui cu noul tip de combustibil. Poate fi necesară o restructurare ulterioară a instalatiei sau o amestecare prealabila a combustibililor.

- 105 -

Industria cimentului La fabricarea clincherelor de ciment, deşeul tratat la căldură mare şi supus unui proces de ardere poate fi valorificat termic. Efectele asupra calităţii gazului de ardere sunt de mare însemnătate. . Procedee de tratare Teoretic, procesul tratării deseului până la obţinerea combustibilului înlocuitor finit cuprinde, la cele mai multe metode, cu mici variaţiuni următoarele etape: premărunţirea şi determinarea structurii materialului; separarea meticuloasă a metalului feros; mărunţire (granulaţie de cca. 50 mm) ; separarea metalelor neferoase; mărunţirea fină şi confecţionarea .pastilelor de deseu.. Metodă aerobă în construcţii deschise.

Procesul de fermentaţie

- 106 -

Construirea unei grămezi de fermentaţie după metoda aerisirii în dom

- 107 -

Descompunerea anaeroba a substantelor organice

- 108 -

7. SINTEZA PRIVITOARE LA RECICLAREA DESEURILOR Colectarea selectiva Ce reprezinta colectarea selectiva? Ce sunt deseurile de ambalaje? Ce trebuie sa stim despre reciclare? De ce este important sa reciclam? De ce reciclam sticla? De ce reciclam plasticul? De ce reciclam hartia si cartonul ? De ce reciclam metalul? Implementarea colectarii selective Ce reprezinta colectarea selectiva? Colectarea selectiva a deseurilor este solutia la indemana tuturor si presupune depozitarea deseurilor in locuri special amenajate in vederea reciclarii. Conform HG 621/ 2006 ( completata si modificata prin 1872/2006 ) institutiile publice, asociatiile, fundatiile, persoanele fizice sunt obligate sa colecteze selectiv deseurile de ambalaje in containere diferite, inscriptionate in mod corespunzator si amplasate in locuri speciale accesibile cetatenilor. Culorile, pentru identificarea containerelor si recipientelor destinate colectarii selective a deseurilor de ambalaje, conform ordinului 1121 din 5 ianuarie 2006 sunt: Sticla alba Alb Sticla colorata Verde Hartie Carton Albastru siMetal si Mase Plastice Galben

Ce sunt deseurile de ambalaje? Deseurile de ambalaje reprezinta toate ambalajele si materialele de ambalare care nu se mai folosesc care sunt aruncate la gunoi. Deseurile reprezinta una dintre principalele cauze ale poluarii. Din fericire, multe dintre ele sunt reciclabile, iar reciclarea si refolosirea lor ca materii prime, este cea mai indicata metoda pentru reintroducerea in circuitul economic. Ce trebuie sa stim despre reciclare? Reciclarea reprezinta colectarea, separarea si procesarea unora dintre componentele deseurilor in vederea transformarii lor in produse utile. Aproape toate materialele care intra in compozitia deseurilor: hartia, sticla, ambalajele din plastic, cutiile metalice pot face obiectul unui proces de reciclare. De ce este important sa reciclam: Se protejeaza natura si resursele naturale Se reduce poluarea solului, apei, aerului Se reduce poluarea mediului inconjurator Se economiseste energie De ce reciclam sticla? Cioburile de sticla constituie un material de inlocuire a materiilor prime Cioburile produse de fabricile de sticla se folosesc integral in fabricatie, in industria sticlariei - 109 -

Stiati ca... Sticla are nevoie de 1000000 de ani pentru a se descompune in bucatele mici? Prin reciclarea unei tone de sticla se economisesc 1.2 tone de materii prime ( soda, nisip, feldspat)? Sticla poate fi reciclata la nesfarsit fara sa isi piarda din calitati? De ce reciclam plasticul? Pentru ca descompunerea naturala in mediul inconjurator necesita peste 500 de ani datorita materialelor care il alcatuiesc. Cu fiecare tona de plastic reciclat se economisesc intre 700 si 800 kg de petrol brut. Stiati ca... Din 10 pet-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru patrat de covor? Din 50 pet-uri se poate face un pulover? De ce reciclam hartia si cartonul ? Pentru ca la tiparirea unui cotidian de mare tiraj se folosesc 3000 de metri cubi de lemn , adica 1500 de arbori cu o varsta de 50 de ani. Stiati ca... Ziarele contin hartie reciclata in proportie de 50%? Este nevoie de un copac de 15 ani pentru a produce 700 de pungi de hartie? Fiecare tona de hartie reciclata poate salva 17 copaci? Hartia si cartonul pot reciclate doar de 10 ori? De ce reciclam metalul? Pentru ca fabricarea unui produs nou din metal reciclat economiseste intre 74% si 95% din energia necesara realizarii aceluiasi produs din resurse primare. Daca reciclam o doza de aluminiu vom economisi energie suficienta pentru producerea altor 20 de doze reciclate. Stiati ca... Aluminiul este 100%reciclabil? O tona de otel reciclat inseamna 1 tona de minereu de fier economisit? In fiecare secunda se recicleaza 630 de cutii de otel? Un televizor poate functiona trei ore incontinuu cu energia economisita prin reciclarea unei cutii de aluminiu? Pentru fabricarea unei tone de aluminiu sunt necesare 4 tone de minereu de bauxita? Reciclarea sticlei: Reciclarea buteliilor din sticla sau a sticlei sparte din constructii are avantajul ca: -reintroduce in circuitul economic un material pretios; -diminuiaza volumul de materiale din gropile de gunoi Folosind aceste echipamentele se obtin granule de sticla de dimensiuni comparabile cu boabele de porumb si mai mici. Granulele au muchiile si colturile rotunjite, au aspect de nisip, fapt care le face utilizabile si pentru plaje artificiale. Folosind un echipament aditional de cernere (vezi pagina separare / cernere) se pot sorta granulele de sticla de la dimensiune de 0,1 mm pana la 10 mm. Intr-o constructie speciala, se pot procesa si parbrizele sau oglinzile, cu separarea foliilor aplicate pe acestea. Echipamente Capacitate Model H-100V 150 – 225 kg/ora

- 110 -

Model H100VT Model H 200 Model H 500 Model GM-2 Model GM-1

1 tona / ora 2 tone / ora 5 tone / ora 3 – 10 tone / ora 10 – 20 tone / ora

Etichetele, capacele, inelele de pe sticle se separa automat in cursul procesului de reciclare, fara sa fie necesara nici un fel de interventie umana in acest sens. Oricare dintre echipamentele de mai sus poate fi construit si in varianta mobila (cu carosarea furnizorului sau prin grija beneficiarului). Avantajul este acela ca echipamentul se poate deplasa la mai multe puncte de colectare, realizandu-se economii in domeniul transportului. DOMENII DE UTILIZARE A GRANULELOR DE STICLA -Fabricare sticla sau fibra de sticla; -material de sablare; -elemente filtrante pentru apa, fose septice etc.; -material de umplutura petru drumuri; -component pentru materiale compozite (cu beton, asfalt etc.); -placute colorate pentru mozaic sau alte utilizari decorative; -material antiderapant; -saci cu rol de contragreutate; -material de umplutura in jurul conductelor; Pet reciclat si modificat pentru uz alimentar Fulgi din PET-ul reciclat: Prin reciclare moleculele de PET devin mai scurte decât cele de PET virgin. Datorită acestei lungimi reduse, PET-ul reciclat nu se poate folosi pentru butelii de uz alimentar decât în proporţie foarte mică în amestec cu granule de PET virgin. Cu o tehnologie specială, dezvoltată de PTP Group, moleculele de PET reciclat sunt “sudate” şi rezultă molecule de lungimi apropiate de ale PET-ului virgin. Această “sudură” se realizează prin intermediul câte unui atom de siliciu. Fulgii din PET-ul reciclat sunt mai întâi modificaţi printr-un proces chimic şi apoi transformaţi în pelete de PET-M. Moleculele de PET-M au proprietăţi similare cu cele ale PET-ului virgin. Mai mult, elasticitatea este mai mare, fiind mult mai uşor de suflat în forme şi materialul este hidrofob, nu aderă apa la el şi prin urmare se usucă foarte uşor. Acest material se poate folosi 100 % pentru butelii de uz alimentar. Unii producători de preforme folosesc deja acest material ca atare, alţii în diverse proporţii, cum ar fi 40 % PET-M pentru butelii colorate şi 15 % pentru butelii clare. Materialul se poate recicla în aceleaşi condiţii ca şi buteliile provenite integral din PET virgin, şi se poate modifica din nou după reciclare fără nici un fel de restricţie.

- 111 -

Din acest motiv buteliile din PET-M nu trebuie să poarte un marcaj distinct care să permită deosebirea lor de cele provenite din PET-ul virgin ci pot fi amestecate cu acestea fără limită. Transformarea deşeurilor biodegradabile în compost Toate deşeurile biodegradabile: menajere, dejecţii animale, resturi vegetale, deşeuri din industria alimentară, ajung pe o cale sau alta într-o fază de putrefacţie în care reprezintă un îngrăşământ natural ecologic deosebit de preţios. Calea pe care se ajunge la această fază este la fel de importantă ca şi produsul finit în sine. Prima variantă este aceea de a lăsa deşeurile biodegradabile în voia soartei până când ajung în faza finală de putrefacţie amintită mai sus, numită putrefacţie anaerobă – cu lipsă acută de oxigen. Acest lucru este relativ acceptabil pentru o parte din materialele biodegradabile, cum ar fi resturile vegetale, dacă nu sunt depozitate în straturi prea groase. Pentru celelalte deşeuri biodegradabile (dejecţii animale, resturi menajere etc.) lăsarea la voia întâmplării presupune miros insuportabil, infestarea pânzei de apă freatică, răspândirea de microbi şi alte neajunsuri. Actualele norme de protecţie a mediului nu permit deţinătorilor de deşeuri biodegradabile să infesteze solul, apa şi aerul datorită neajunsurilor colective pe care acestea le crează. Astfel, deţinătorii de deşeuri biodegradabile ajung să fie obligaţi ca fie direct, fie prin intermediari, să recurgă la tehnologii care evită infestarea aerului, solului şi a apei. O soluţie de “sterilizare” ar fi incinerarea. Aceasta presupune consum de energie şi emisii de gaze cu efect de seră, respectiv, nu este de preferat. O altă soluţie este transformarea deşeurilor biodegradabile în compost folosind biodegradarea aerobă - cu aport substanţial de oxigen. Această soluţie conduce la atingerea scopului final în 10 – 14 săptămâni, în timp ce soluţia anaerobă are nevoie de 12 – 24 luni. PUŢINĂ CHIMIE Materie organică proaspătă + O2 = materie organică stabilizată + CO2 + H2O + căldură În cazul glucozei Cu aport de oxigen – aerobic C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O + caldură 2.800 kJ/mol Toate reacţiile chimice de acest tip produc substante stabilizate, fără miros, fără microbi, fără infestarea mediului Fără oxigen – anaerobic C6H12O6 → 3CH4 + 3CO2 + + căldură 400 kJ/mol Reacţiile de acest tip generează substanţe instabile chimic, generează mirosuri, facilitează apariţia microbilor, infestează mediul înconjurător. Datorită cantităţii mari de căldură care se degajă cu ocazia reacţiilor aerobe, această metodă se mai numeşte şi compostare fierbinte. Materialul atinge temperaturi de peste 70° C.

- 112 -

Din acest motiv materialul emană vapori de apa, care, în sezonul rece au aspect de ceaţă. ETAPELE COMPOSTĂRII ● Identificarea deşeurilor biodegradabile de prelucrat, din punct de vedere al naturii şi cantităţii lor; ● Determinarea suprafeţei platformei necesare şi a utilajelor ce urmează a fi folosite; ● Evaluarea condiţiilor climatice din zonă (zonă ploioasă, secetoasă, foarte caldă etc.); ● Mărunţirea materialului de compostat şi dispunerea lui în şire în lungul platformei; ● Răscolirea continua a materialului (de 2 – 3 ori pe săptămână, funcţie de condiţiile climatice); ● Adăugarea de apă în cazul în care este nevoie; ● Evaluarea nivelului de prelucrare şi stabilirea momentului în care prelucrarea sa finalizat Sunt necesare următoarele echipamente: ● Mărunţitor (shredder); ● Încărcător frontal; ● Separator materiale anorganice; ● Agitator (turner); ● Atelier întreţinere echipamente; ● Platformă asfaltată su betonată. . Echipamentele vor fi dimensionate conform nevoilor concrete ale clienţilor. Pentru procurarea de echipamente şi tehnologie se poate conta pe fonduri de laUE. AVANTAJELE FOLOSIRII COMPOSTULUI ● Se elimină mirosurile neplăcute, sursele de răspândire a microbilor şi infestarea solului, a apei şi a aerului; ● Se îmbunătăţeşte fertilitatea solurilor cu un îngrăşământ ecologic, lipsit de toxicitate (aportul necesar de compost trebuie făcut în urma recomandării unei persoane avizate); ● Solul îmbunătăţit cu compost devine mai afânat şi mai penetrant. Astfel, în cazul ploilor, acest sol absoarbe o mare cantitate de apă, în timp ce alte soluri se comportă ca un acoperiş de tablă, facilitând inundaţiile; ● Capacitatea solului de a “respira” creşte până la 40 % faţă de situaţia în care nu se aplică un astfel de tratament; ● Se pot crea soluri fertile pe terenuri complet nefertile, de exemplu în zonele fostelor exploatări miniere de suprafaţă. Reciclarea ambalajelor în industria alimentară: Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj Aspectele legate de mediu ale utilizării ambalajelor sunt de o mare importanţă pentru fiecare dintre noi, nu doar pentru producătorii acestora sau pentru industria alimentară. Resursele naturale mondiale sunt limitate, iar omenirea se află în faţa unei opţiuni dramatice: distrugere sau protejare, în tot ceea ce facem trebuie să luăm în considerare implicaţiile acţiunilor noastre asupra medîului. A contribui la conservarea şî refolosirea resurselor existente este rnai mult decât o bună politica

- 113 -

civică, este un imperativ. Lumea se indreaptâ către o eră a conservării din care reciclarea este o parte integrantă. În teorie schema materialelor folosite este circulară - un fel de mişcare perpetuă in care substanţele primare sunt exploatate sau colectate şi transtormate în produse care dau naştere supraabundenţel şi apoi sunt reciclate într-un proces de manufacturare. Fară reciclare, circuitul materialclor în natură ar deveni o serie de evenimenle fără o rezoluţtie logică. Eventualele materiale utile ar deveni dispensabile şi nu ar fi păstrate ca o posibilă resursă. Folosirea de materiale deja prelucrate implică economii substanţiale de energie în comparaţie cu utilizarea materialelor brute, iar produsele secundare sunt mai puţin poluante decât materiiie prime. Reciclarea diferitelor materiale de ambalaj Practic, nu există o soluţie ecologicâ ideală în cazul ambalajelor. Există doar o multitudine de măsuri care se pot lua. Una dintre ele este reciclarea, procesarea ambalajelor goale, astfel încât să fie aduse la forma lor iniţială sau la un model asemănător. Unele maleriale se pretează foarte bine la reciclare. Altele, deşi teoretic se pot recicla, necesită proceduri nepractice. Aluminiul este probabil cel mai bun exemplu. Sunt necesare mari cantitaţi de energie pentru a produce aluminiul primar, în timp ce pentru reciclare sunt necesare doar 1/12 din aceasta energie, iar produsul obţinut este la fel de bun ca şi cel rezultat din prelucrarile primare şi poate fi prelucrat în continuare fară nici o restricţie specificâ. Hârtia de o anumită calitate poate fî reciclată, dar procesul necesită cantitaţi mari de energie şi substanţe chimice, iar produsul finit diferă substanţial faţă de cel original, în ceea ce priveşte caracteristicile sale, este inferior din punct de vedere calitativ faţă de produsul primar. Sticla poate fi topită şi reprelucrată cu succes, dar procesul necesită la fel de multă energie ca şi în cazul prelucrării primare, dacă se iau în considerare şi costurile cu transportul sticlei uzate. Plasticul nu poate fi considerat drept un sigur material, el fiind format mai degrabă dintr-o mare varietate de materiale. Teoretic, unele dintre ele sunt reciclabile, altele nu. Conform reglementarilor intemaţionale, nici un material plastic nu poate fi reprocesat pentru a fi reutilizal ca ambalaj în industria alimentarâ, Produsele care pot fi reciclate, precum produsele din sticlă şi aluminiu (sticle, cutii, folii, tăvi etc.) trebuie să fie reciclate şi industria trebuie să fie de acord cu ideea de a marca aceste produse astfel încât consumatoru! să ştie ce are de facut. De asemenea, produsele care nu sunt reciclabile nu trebuie marcate şi ele cu semnul reciclarii doar pentru a le face să arate mai frumos, Ce poate face consumatorul cu o cutie dc bomboane goală, marcatâ cu cete Irei săgeţi care indică faptul câ respectiva cutie este reciclabilă? Anumite materiale de ambalaj nu sunt adecvate pentru reciclare, Din această cauză. pentru acestea trebuie găsite alte metode de depozitare, nu doar gropile de gunoi. 0 soluţie ar putea fi arderea, dar unele materiale devin foarte poluante în acest proces. Ambalajul reciclabil ideal necesilă o cantitale mica de energie pentru a fi reciclat şi nu conţine componente toxice. El protejează produsul ambalat astfel încât pierderile acestuia sunt nule şi permile distribuirea şi stocarea produselor la temperatura camerei pe termen nelimitat. Când este ars, ambalajul respectiv elibereaza energia înmagazinata la producerea acestuia, transformand-o în electricitale cu emisle poluanta "zero", Este biodegradabil. Bineînteles, un astfel de ambalaj nu există, dar există materiale şi procese care se apropie mai mult sau mai puţin de acest model ideal.

- 114 -

Pentru producţia de hârtie este nevoie de lemn. Lemnul produce oxigen şi are funcţii majore în proiejarea terenurilor împotriva eroziunii, a furtunilor devastatoare si a aluviunilor, padurea prezervă viaţa sâlbatică şi în consecinta. daca este lasata în aceasta stare. devine o sursa majora de hrana pentru noi. Producţia de hârtie implicâ mari consumuri cnergetice, poluează suprafeţe întinse de apa si irnplica utilizarea unor substanţe chimice toxice. Un ambalaj din hârtle esle de patru ori mai greu decât unul realizat din polietilenâ în condiţiile aceleiaşi greutaţi de transportat, deci este necesara de patru ori mai multă energie pentru transportul ei. In prezent. revizuirea Directivelor privind ambalarea şi reziduurile rezultate din ambalare se află la nivelul Uniunii Europene. Exista şi o poziţie oficială a organizaţiilor din industria alimentară referitor la aceste reglemenlâri. Eficientizarea materialelor şi prevenirea formării deşeurilor impune o abordare a "extracţiei, folosirii şi aruncării" mai mult ciclică decât tipic liniară, pentru prelucrarea şi utilizarea resurselor. Cei "4R" -Reducerea, Refolosirea, Reciclarea şi Recumpărarea - oferă insă o cale simplă de a lua în considerare modul în care atât indivizii, cât si colectivităţile schimbă modul de utilizare al materialelor. Cei 4R în actualitate: Reducerea este primul şi cel mai important pas în practicile de eficientizare a materialelor şi prevenirea formării deşeurilor. Este elementul esenţial al acestei probleme, deoarece implicâ acţiunile de eliminare sau reducere a toxicităţii materialelor înainte ca acestea să ajungă la groapa de gunoi a oraşului. Reducerea materiilor prime include urmatoarele acţiuni: • reducerea folosirii materialelor nereciclabile • înlocuirea malerialelor şi produselor disponibile cu materiale şi produse retolosibile • reducerea ambalării • reducerea cantitaţii de deşeuri generate • stabilirea unor taxe pentru deşeuri în vederea reducerii de catre generatori a cantitaţilor de deşeuri • mărirea eficienţei ulilizării hârtiei, cartonului. sticlei, metalului, plasticului şi a altor materiale. Reutilizarea este următorul pas în eticientizarea materialelor şi în prevenirea formării deşeurilor, Refolosirea efectivă păstrează structura iniţială a materialului sau articolului şi nu necesită energie sau timp suplimentar pentru folosire. Reciclarea este cel de-al treilea pas, care implicâ convertirea articolelor executate în materie primâ pentru refabricare. Prin înlocuirea materialelor naturale cu resurse naturale reciclate, resursele naturale şi energia sunt conservate. In plus, reciclarea contribuie la economie. Recumpărarea, pasul final care încheie şi începe un nou proces ciclic 4R, presupune cumpărarea produselor care au ca scop reducerea sursei şi/sau execuţia din rnateriale reciclate. Aceasta metodă încurajează piaţa şi dezvoltarea tehnologiei pentru produsele care conservă resursele şi previne formarea de deşeuri. Reciclarea este folositoare pentru mediu doar dacă procesul de reciclare este controlat. Reciclarea dozelor metalice de băuturi Funcţie de gradul de contaminare cu agenţi poluanţi, liniile respective vor conţine echipamente pentru una sau mai multe din etapele următoare de prelucrare: 1. Spargerea baloţilor; 2. Tocarea dozelor; 3. Separarea oţelului; 4. Separarea contaminanţilor (pamânt, pietre etc.); 5. Separarea;

- 115 -

6. Desprăfuirea; 7. Ambalarea; Alegerea soluţiei depinde de mai mulţi factori, cum ar fi: nivelul de contaminare, aspectul dozelor colectate (doze goale, doze presate, doze balotate) tipul tehnologiei de topire care va fi folosit etc. Dozele folosite conţin aluminiu care este deosebit de preţtios şi care poate fi refolosit de mai multe ori. Procesul de obtinere a aluminiului din materia sa primă este deosebit de costisitor prin consumul său uriaş de energie electrică, consum de multe ori mai mare decat obţinerea aluminiului din reciclare. Prin reciclarea dozelor de băuturi, se obţine aluminiu la un preţ deosebit de avantajos şi aceasta se poate repeta în mai multe cicluri. Astfel se obtine un caştig dublu: 1. prin reducerea consumului de energie 2. prin minimizarea exploatării resurselor naturale. Exemple de scheme de recuperare

- 116 -

INSTALAŢIE PENTRU COLECTARE, RECUPERARE, REGENERARE ŞI RECICLARE MATERIALE PLASTICE

În cadrul acestui proces, buteliile, colectate printr- un sistem oarecare sunt transformate în granule de înaltă calitate, cu utilizare alimentară. Calitatea aceasta este determinata de urmatorii factori: A. Sistemul asigură mărirea vâscozităţii materialului reciclat B. Testele efectuate pe granulele obţinute au determinat calitatea alimentară a produsului.

- 117 -

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful