UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA FACULTATEA DE LITERE INVATAMANT LA DISTANTA

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ ANUL II SEMESTRUL I Coordonator de disciplina Lector univ.dr.Melitta Szathmary

TEMATICA 1. SUBSTANTIVUL 1. DefiniŃie. Caracteristici. 2. Categorii gramaticale. FuncŃii sintactice. 3. Schimbarea valorii gramaticale. 4. Structura morfematică. 5. LocuŃiunile substantivale. 2. ADJECTIVUL 1. DefiniŃie. Caracteristici. 2. Clasificarea adjectivelor 3. Categorii gramaticale. FuncŃii sintactice. 4. Raportul cu alte clase lexico-gramaticale. 5. Structura morfematică. 6. LocuŃiunile adjectivale. 3. NUMERALUL 1. DefiniŃie. Caracteristici. 2. Clasificarea numeralelor. 3. Categorii gramaticale. 4. Valorile gramaticale. FuncŃii sintactice. 5. Structura morfematică 6. LocuŃiuni numerale. 4. PRONUMELE 1. DefiniŃie. Caracteristici. 2. Clasificarea pronumelor. 3. LocuŃiunile pronominale. 4. FuncŃii sintactice. 5. Structura morfematică. BIBLIOGRAFIE Academia Română, Gramatica limbii române, vol. I, II (GLR), Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005. (GALR) Academia Română, DicŃionarul ortografic, oroepic şi morfologic al limbii române, ediŃia aII-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2005. (DOOM2) Avram, Mioara, Gramatica pentru toŃi, ed. a II-a, Bucureşti, Ed.Humanitas, 1997. (GT) Dimitriu, C., Tratat de gramatică a limbii române. Morfologia, Iaşi, Editura Institutul European, 1999. (TGLR) GuŃu Romalo, Valeria, Morfologie structurală a limbii române, Bucureşti, EARSR, 1968. (MSLR) GuŃu Romalo, Valeria, 2000, Corectitudine şi greşeală-limba română de azi-, Bucureşti, Humanitas Irimia, Dumitru, Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom, 1999

Manoliu-Manea, Maria, Propuneri pentru o nouă clasificare a flexiunii adjectivelor din limba română, în LR, X, nr. 2/1961, p. 117-123. Manoliu-Manea, Maria, Sistematica substitutelor din limba română contemporană standard, Bucureşti, EA RSR, 1968. Pană Dindelegan, Gabriela, 1992, Teorie şi analiză gramaticală, Bucureşti, Coresi SRL Pană Dindelegan, Gabriela, 2003, Elemente de gramatică. DificultăŃi, controverse, noi interpretări, Bucureşti, Humanitas EducaŃional Slama-Cazacu, Tatiana, Despre cuvintele concrete şi cuvintele abstracte , în Omagiu lui Iorgu Iordan, Bucureşti, EARPR, 1958, p. 705.

Unitatea de învăŃare I SUBSTANTIVUL

OBIECTIVE a) b) c) d) cunoaşterea şi însuşirea terminologiei actuale a substantivului; cunoaşterea caracteristicilor şi a categoriilor gramaticale ale substantivului; utilizarea corectă a diferitelor forme flexionare dezvoltarea capacităŃii de utilizare a diferitelor limbaje şi registre funcŃionale Timp alocat: 6 ore

1. DefiniŃie. Caracteristici.

Substantivul este o clasă lexico-gramaticală caracterizată morfologic, prin gen fix şi flexiune după număr, caz, determinare; sintactic, prin faptul că, asociat cu verbul, poate forma nucleul unui enunŃ; poate fi, de asemenea, centrul grupului nominal, selectând adjuncŃi; semantico-pragmatic, prin faptul că îşi asociază referentul numai în combinaŃie cu un determinant şi denumeşte obiecte (fiinŃe, lucruri, fenomene, acŃiuni, stări, însuşiri, relaŃii)1. Din punct de vedere morfologic, substantivul se caracterizează prin declinare: are categorii morfologice de număr, caz şi determinare. Genul este fix, constant, este o trăsătură inerentă a substantivelor. Din punct de vedere sintactic, într-un context dat, substantivul se poate combina, pe rând, cu câte un singur termen. Poate îndeplini toate funcŃiile sintactice în cadrul propoziŃiei (inclusiv pe cea de nume predicativ în cadrul unui predicat nominal), poate fi echivalentul unei propoziŃii sau al unei fraze. Ca parte de vorbire independentă, substantivul poate primi determinanŃi adjectivali sau determinanŃi numerale, se poate articula, poate impune adjectivelor şi articolelor acordul în gen, număr şi caz, poate fi substituit prin pronume, este selectat de predicate, fiind destinat funcŃiilor de subiect şi obiect; îşi marchează funcŃia fie sintetic, prin caz, fie analitic, prin prepoziŃii şi articole, prin acord. Substantivul este centru de grup. În această calitate serveşte la definirea tuturor celorlalte clase din componenŃa grupului nominal (articol, pronume, numeral, adjectiv, prepoziŃie). Alături de verb, substantivul reprezintă o clasă gramaticală fundamentală. Semantic, substantivele sunt grupate în diverse categorii: concrete, discrete sau individuale, animate ( om, peşte) ori inanimate ( cană, perete) şi abstracte (bunăvoinŃă, jale); masive (care indică nume de materii: aur, rugină); colective (armată, popor); verbale (plecare, revedere); adjectivale (bunătate, frumuseŃe)2.

2. Flexiunea substantivului. Categoriile gramaticale

Genul este o trăsătură inerentă a substantivului, impusă de obiectele denumite din realitate. Se caracterizează atât prin formă, cât şi prin conŃinut, deoarece obiectele pot fi însufleŃite, corespunzând celor două valori, masculin şi feminin, şi neînsufleŃite, corespunzând genului neutru. Pe baza celor trei valori

(masculin, feminin, neutru) au luat naştere cele trei opoziŃii de gen: masculin/feminin, masculin/neutru, feminin/neutru. Formal, genurile sunt marcate prin desinenŃe, alternanŃe fonologice, prin determinare cu articol hotărât enclitic, iar sintactic, prin acord. Substantivele masculine au la forma de nominativ-acuzativ nearticulat, la singular şi la plural, diferite desinenŃe. De exemplu: -e, -į: peret-e /pereŃ-į, burete /bureŃi, şarpe /şerpi; -u, -i: socr-u /socr- i, metru /metri, ministru / miniştri; Substantivele invariabile după număr nu au opoziŃia marcată (pui, tei, răŃoi). Au aceeaşi formă la singular şi la plural. Substantivele neregulate, puŃine la număr comparativ cu celelalte, au desinenŃe la ambele numere (frăŃâni, tătâni) sau numai la plural (oameni). Substantivele feminine au la nominativ-acuzativ nearticulat desinenŃe la singular şi la plural precum: -ă, -e: mas-ă / mes-e, casă / case, creastă / creste; -ă,- į: coal-ă / col- į, mână / mâini, boală / boli; Substantivele neutre prezintă la singular şi la plural, nominativ-acuzativ, nearticulat, desinenŃe precum: -u, -e: teatr-u / teatr-e, chipiu / chipie, centru / centre; -u, -uri: lucr-u / lucr-uri, soclu / socluri, vinclu / vincluri; -ŭ, -uri: bombe-u / bombe-uri, tău / tăuri, hău / hăuri;

DiscuŃie: încadrarea substantivelor în cele trei genuri desinenŃial şi semantic Categoriile gramaticale ale substantivului sunt numărul, cazul şi determinarea. Numărul este o categorie gramaticală impusă de realitatea materială. La baza lui stă conceptul de cantitate: singularul exprimă un singur obiect dintr-o categorie de obiecte, iar pluralul arată două sau mai multe obiecte de acelaşi fel: masă – mese, pom – pomi. Cele două numere pot fi diferenŃiate sau nu formal cu ajutorul desinenŃelor, al articolelor, al alternanŃelor fonologice, iar la câteva substantive, cu ajutorul modificărilor neregulate ale radicalului. Singularul şi pluralul alcătuiesc un sistem binar de opoziŃie, fiind socotite valorile de bază ale categoriei de număr. Morfemele de număr sunt solidare cu cele de gen la multe substantive: cas-ă (feminin, singular), pom-į (masculin, plural). Există şi cazuri când acelaşi morfem de număr (desinenŃa de plural) apare la substantive de genuri diferite: -e: cas-e (feminin), num-e (neutru); -į: lup-į (masculin), culor-į (feminin). Pluralul substantivelor nearticulate (la forma-tip de N-A) se formează în limba română prin mai multe procedee: 1. prin alipirea desinenŃei de plural la forma de singular a substantivului. De exemplu: -φ, -į: nerv-φ / nerv-į, obraz / obraji, lup / lupi; -φ, -e: scaun-φ / scaun-e, semn / semne, deget / degete;

brânză. substantive feminine: acnee. (cu) Ńârâita. iŃari. lături. pântece ş. cacao. cuvinte care denumesc noŃiuni abstracte (însuşiri. graminee. nume de obiecte alcătuite din două părŃi identice: cioareci. nume de sărbători religioase: Florii. curaj. pomet. rinichi.-φ. şcoală / şcoli. detaşament. stări sufleteşti sau fiziologice): milă. Au număr comun o serie de substantive masculine: arici. făget. var. există câteva care sunt invariabile după număr.a. genunchi. soare / sori. cireadă. cuvinte care denumesc diferite sporturi şi jocuri sportive: baschet. lingvistică. (a face) nazuri. Ploieşti. cinste. turmă. Ele posedă fie o formă pentru singular. -u. Sânziene. -ime: Întrebare: Deosebirea dintre substantivele invariabile şi cele defective. şale. tinerime. DiscuŃie: Substantive cu mai multe forme de plural în variaŃie liberă sau diferenŃiate semantic . universalii. Paşti. corrigenda. studenŃime. Substantivele colective desemnează totalitatea obiectelor de acelaşi fel.” (singular). roi etc. azalee. galinacee. Sunt substantive cu paradigmă incompletă. fotbal. tălmaci. zid / ziduri. lapte. lână. box. vraci. nume de materie sau simŃite ca nişte colective: bale. renume. nu şi de singular. Rusalii. silă. nu şi de plural. represalii. cârpaci. porumbişte. Vadurile. nume care intră în componenŃa unor locuŃiuni adverbiale: (cu) ghiotura. câlŃi.” (plural). poartă / porŃi. Botoşani sau nume provenite din apelative comune: Câmpurile. au numai formă de singular. -uri: schi-φ / schi-uri. cucurbitacee. geometrie. Substantivele singularia tantum denumesc obiecte a căror existenŃă este concepută numai sub aspectul unui exemplar unic. De exemplu: -e. miere. tenis. Aceste forme nu prezintă opoziŃii de desinenŃă. 2. În limba română există şi substantive care nu au forme corespunzătoare celor două numere. icre. -į: roat-ă / roŃ-į. electronică. polo. prin înlocuirea morfemului de singular cu morfemul de plural. fizică. Substantivele pluralia tantum denumesc obiecte a căror existenŃă este concepută sub aspectul unei multitudini de exemplare din aceeaşi categorie. Există substantive colective propriu-zise precum armată. cuvinte care intră în componenŃa unor locuŃiuni verbale: (a vorbi în) dodii. chimie. oaste. codice. contextul este cel care oferă informaŃii pentru a se aprecia dacă astfel de substantive sunt la numărul singular sau la plural: „A primit o orhidee. -işte: cânepişte. marginalia. cuscru / cuscri. Altele devin colective numai cu ajutorul unor sufixe lexicale colective: -iş: aluniş. grup. cuvinte care denumesc noŃiuni abstracte: moravuri. -į: castravet-e / castraveŃ-į. cânepă. ele au numai formă de plural. (cu) toptanul. unt. neologisme de origine latină: addenda. (a face) zâmbre. -i: tigr-u / tigr-i. ochelari. aramă. nisetru / nisetri. Sunt nume de materie: aur. păpuriş. frunziş. Urziceni. cârd. Sunt nume de locuri: Bucureşti. licurici. pronume. serie. fie o formă pentru plural. volei. şah. fald / falduri. „I-a oferit câteva orhidee. Fântânile. adică defective. secară. cuvinte care denumesc domenii ştiinŃifice: matematică. bunăvoie. mazăre. noapte / nopŃi. -ă. Ńărănime. substantive neutre: nume. având formă de singular şi sens de plural. Pe lângă substantivele al căror număr este marcat la singular şi/sau la plural. pietriş. inişte. prenume. miscellanea. -et: brădet. stol.

” . Genitivul este cazul atributului. De exemplu: .” Dativul este cazul obiectului indirect. întrucât poate constitui singur termenul unui grup nominal.” „Din chiriaşi. adică al obiectului către care se orientează acŃiunea verbelor. iar existenŃa sa nu depinde de existenŃa altor elemente ale propoziŃiei. din pricina.complement prepoziŃional: „A acŃionat împotriva prietenilor săi.” „L-au vizitat mai mulŃi colegi.atribut substantival prepoziŃional: „Măsurile împotriva dăunătorilor s-au luat la timp. se poate construi cu prepoziŃii sau cu locuŃiuni prepoziŃionale. . dar şi fără ele. de-a lungul.” „Valurile mării au adus meduze la mal.” „S-au ridicat cu toŃii contra lui Ion. deoarece impune relaŃii. poate fi guvernat indirect şi de un verb.Cazul este o categorie gramaticală de relaŃie ce exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte prin modificările formale ale acestora.” „Lupta contra neglijenŃei în serviciu face obiectul studiului său. îndărătul. ei au ajuns proprietarii imobilului.” Genitivul exprimă raporturile dintre obiectele propriu-zise. Nominativul se defineşte ca un caz al nonsubordonării. împotriva. înapoia. de-a curmezişul. Nu este regizat de prepoziŃii. Mai rar. prin care se exprimă raporturile sintactice cazuale.subiect: „Programul de reconstrucŃie a fost aplicat. prin intermediul prepoziŃiilor şi al locuŃiunilor prepoziŃionale care îl selectează: asupra. în mijlocul. deasupra. în faŃa. Substantivul dispune de diverse morfeme în flexiunea sa şi cunoaşte cinci cazuri deosebite între ele prin formă. în locul etc. Definirea acestora se face prin descrierea sensurilor şi a relaŃiilor pe care le exprimă fiecare dintre cele cinci forme flexionare. înaintea. al numelui predicativ şi al altor funcŃii sintactice. în spatele. valoare şi funcŃie sintactică: nominativ. este deci un caz al subordonării. substantivele pot îndeplini diferite funcŃii sintactice. În cazul G.” „ToŃi sunt împotriva Mariei. dativ. în latul. în pofida. în ciuda. este caz non-marcat şi regent. Arată în folosul sau în dauna cui săvârşeşte subiectul acŃiunea.atribut substantival genitival: „A citit toate poeziile lui Eminescu.” . acuzativ şi vocativ.nume predicativ: „ Noi suntem contra fumatului. Totalitatea acestor modificări formale. contra. în lungul. genitiv. în afara. De exemplu: . se numeşte declinare. Substantivele în cazul N pot îndeplini diferite funcŃii sintactice.nume predicativ: „El va deveni avocat.” . de-a latul. al independenŃei. depinde de un substantiv.” . din cauza.

a putut munci mai bine. de după. până. mulŃumită. în. înainte de.complement prepoziŃional : „Mă bucur de reuşita lor.” Întrebare: LocuŃiunile prepoziŃionale cu care se construiesc cazurile G şi D. pe. în loc de. spre. cu toŃi. domn Moldovei. sub. în afară de. peste. datorită. dincolo de. pe lângă. exprimă fiinŃa sau lucrul asupra căruia lucrează nemijlocit acŃiunea săvârşită de subiect.” „A ocupat acest post graŃie prietenului său. cât despre ş.” . din pricină de. ne-a vizitat. a purtat multe războaie cu turcii. Substantivele în cazul A pot îndeplini diferite funcŃii sintactice. alături de.” . Obiectul desemnat de substantivul la acuzativ este Ńinta acŃiunii. dintre. de pe. către.” complement circumstanŃial de loc: „Stai locului!” „Se aşterne drumului. contrar.” „Ştefan cel Mare.Dativul se poate construi cu prepoziŃiile aidoma. printre. Acuzativul se poate construi cu prepoziŃii simple şi compuse: cu. cu toate. la. Substantivele în cazul D pot îndeplini diferite funcŃii sintactice. referitor la. de pe la.” . conform cu. nepot mamei.” . De exemplu: . lângă. asemenea. din cauză de. pe la. potrivit.” „Nu mă aşteptam la aceste rezultate.a.” .” „Noi suntem aidoma părinŃilor.” „Am primit scrisoarea de la tine. Acuzativul este cazul obiectului direct.” „IrigaŃiile sunt folositoare tuturor culturilor. de pe lângă sau cu locuŃiuni prepoziŃionale: faŃă de.complement indirect: „StudenŃilor li s-au oferit burse.” „Favorizat de prieteni. privitor la.” . conform. în curs de. dar se poate exprima şi fără ele. de lângă. de la. cu tot cu. cu tot. pentru.complement de agent: „Pachetul a fost trimis de părinŃi bunicilor.atribut substantival: „Ion.complement direct: „Îl văd pe Ion. de. potrivit cu. până după. după. cu toată. prin.complement circumstanŃial de loc: „A plecat la munte. din.complement circumstanŃial instrumental: „A obŃinut o bursă în străinătate datorită performanŃelor sale la matematică. graŃie. De exemplu: .

un copil (N . Marine!”. este caracterizat prin intonaŃie suplimentară specifică.astr-u-l. oameni buni. fetelor?”. nu s-ar descurca. se poate ataşa la temă.zi-u-a.munt-e-le. Substantivele în cazul V nu au funcŃie sintactică de regulă.(al/a/ai/ale) unei câmpii (G . „Ce ne facem. ce spui de ei?”.” substantiv nedeterminat (nearticulat) substantiv determinat nedefinit. substantivul are funcŃie sintactică de apoziŃie. atunci el poate fi socotit apoziŃie.„acest om”. punctuaŃie specifică: „Măi frate. „iubite prieten”. „HaideŃi. DiscuŃie: PunctuaŃia vocativului.„Ne îndreptăm spre Braşov. copilului (al/a/ai/ale) unui copil (G . câmpiei .” .D). „Tu. (articulat cu articol nehotărât) „Cartea este bună. Determinarea este o categorie gramaticală de relaŃie caracteristică flexiunii nominale. dintre care al doilea este cu formă de vocativ: „nene Iancule!”.o câmpie (N . „omul acesta” . număr şi caz.A).mas-a.frunz-a. În determinarea concretă. la forma substantivului în flexiunea nedeterminată. „moş Călifare!”. zi-φ . când primul element al grupului este pronume personal: „Tu.” substantiv determinat definit. frunz-ă .la radicalul substantivelor care la singular au desinenŃa -φ: student-φ .” Vocativul apare la substantive care desemnează persoane sau obiecte personificate.D). Vocala – . fie direct: astr-u . Substantivul apare articulat cu articol hotărât sau nehotărât în raport cu cazurile şi cu funcŃiile sintactice ale acestora.student-u-l.” „Rochia de mătase s-a şifonat. Morfemul determinării se ataşează direct la radical prin înlocuirea desinenŃei de singular cu articolul hotărât enclitic: mas-ă . Dacă grupul de adresare conŃine două substantive.A). „măi femeie” şi se separă prin virgulă sau semnul exclamării de celelalte elemente din enunŃ. Ioana!”.„bunul om”. Vocativul este cazul adresării directe. câmpia .” „A citit o carte. cu noi!”.atribut substantival prepoziŃional: „Uşa de la bucătărie era închisă. munt-e . substantivul este însoŃit de adjective calificative sau pronominale care pot fi în poziŃie enclitică sau proclitică: „om bun” . Cuprinde o clasă de morfeme care exprimă separarea unui obiect de mulŃimea obiectelor de acelaşi fel şi individualizarea lui. Adjectivele urmează substantivul prin acordul în gen.” „Fără Maria. La fel. fie indirect. prin topică mobilă. „Are carte. Substantivele pot fi însoŃite de alte substantive sau de adjective ori de interjecŃii: „domnule Ionescu”. (articulat cu articol hotărât) Articolele sunt şi un mijloc de realizare a flexiunii cazuale: copilul . prin adăugarea vocalei de legătură -u.

Tema poate fi modificată fonetic: viesp-e – viesp-e-a. noaptea. cu desinenŃele: -ă . cu desinenŃele: -ă. cu desinenŃele: -u. Structura morfematică a substantivului Elementele componente ale substantivelor. -e: cadru–cadre. Declinarea a II-a: substantive feminine cu două forme. „e supărat foc” (foc = adverb „foarte supărat”). -i: arbitru–arbitri.u. vioară–viori. cu o singură formă. dimineaŃa. Declinarea a VI-a: substantive neutre cu două forme. . unei vremi – vremuri.” (vara = substantiv). Schimbarea valorii gramaticale a substantivului Unele substantive sunt folosite cu valoare adjectivală. 3. perete–pereŃi. teatru–teatre.ø. uri: vreme. -e. Declinarea I: substantive feminine cu două forme. claie–clăi. vineri–vineri. -uri: iarbă. -e. frâu–frâie.į: burete–bureŃi. precum şi articolul hotărât enclitic. . Declinarea a IV-a: substantive masculine cu două forme. . cu desinenŃele: -u. Sub nume de flectiv funcŃionează desinenŃele de număr şi de caz. Declinarea a V-a: substantive masculine cu două forme.-e: cupon–cupoane. cu desinenŃele: -e. cu desinenŃele: -ă. Declinarea a III-a: substantive feminine cu două forme. de obicei. -e.-e: fată – fete. .ø . unei ierbi –ierburi. Fiecare . porŃ-į – porŃ-ile. mamă – mame. cu valoare adverbială. -į: elev–elevi.adăugată este o desinenŃă tematică. vara. ǔ.ø: baie–băi. -ǔ.ø. ǔ. remediu–remedii. radicalul şi flectivul. -į: ninsoare–ninsori. . momente ale zilei: ziua. ĭe: brâu–brâie. . erou–eroi. Declinarea a VII-a: substantive neutre cu două forme. se identifică. cu desinenŃele: -u. zi–zile. -uri: lucru–lucruri. anotimpurile. când determină un verb ori un adjectiv: „o femeie bărbată” (bărbată = adjectiv „curajosă”). 5. unei lipse–lipsuri. -e: stea–stele. -uri: cadou–cadouri. poezie–poezii. talon–taloane. când însoŃesc şi determină un substantiv. Declinările substantivului Declinarea priveşte totalitatea formelor cazuale pe care le au părŃile de vorbire cu flexiune nominală şi pronominală. socru–socri. Declinarea a IX-a: substantive feminine cu trei forme. Pot deveni adverbe substantivele care arată timpul. -ĭ: consiliu–consilii.ø: azalee–azalee. seara etc. -ĭ : alee–alei. -ĭ: bou–boi. cu desinenŃele: -ă. -ø. -uri: cost–costuri.” (vara = adverb). -u. Declinarea a X-a: substantive invariabile. iarna. cu desinenŃele: -e. tei–tei. Substantivele se organizează în clase de declinări în funcŃie de flexiunea regulată şi neregulată. tablou–tablouri. vulpe–vulpi. Declinarea a VIII-a: substantive feminine cu trei forme. drum–drumuri. uşor. -uri: lipsă. pom–pomi. De exemplu: „Vara a sosit mai devreme. 4. „Vara plecăm la mare.ø. soclu–socluri. cu desinenŃele: . -į: cioară –ciori.

De exemplu: la substantivele de declinarea I structurală desinenŃa de plural de la N . DiscuŃie: Scrierea cu un i.floricel-e / florice-le. Note: 1 2 GALR I. mai exact determinanŃii numelui. se comportă la fel ca partea de vorbire corespunzătoare.D plural. a-i părea rău – părere de rău. socru etc. deci pluralul nearticulat este scris cu un -i: codri. 62. De exemplu. -u din codru este desinenŃă de singular. 6. la plural este înlocuit cu -i. La această categorie de substantive apar desinenŃe de plural unice: -ă. Categoria numărului la substantive. şi Tatiana Slama-Cazacu. Genul substantivelor.A coincide cu desinenŃa cazuală de G . Multe locuŃiuni substantivale au la bază locuŃiuni verbale: a-şi aduce aminte – aducere aminte. în capete. dar în flor-i-lor este desinenŃă cazuală de G . a-i părea bine – părere de bine. . Din punct de vedere sintactic. Probleme de segmentare şi de identificare a elementelor componente pun însă substantivele neregulate. DiscuŃie: GD-ul sg. ete.m. 61. p. dar şi floricic-ă . de regulă. GALR I. intră în relaŃie între ele şi cu radicalul. au un loc bine determinat în structura cuvântului.floric-ele. având flexiune.prezintă anumite caracteristici. în funcŃie de segmentare: floric-ică . cf. respectiv cu doi i a unor substantive de tipul: codru. 2. al unor substantive.D singular. dar în cas-e-i este desinenŃă cazuală de G . al doilea „i” este articol hotărât enclitic: codrii. a băga de seamă – băgare de seamă. doar elementele introductive ale grupului.D singular. La substantivele de declinarea a II-a structurală pot apărea grafii incorecte dacă nu se cunoaşte structura substantivului. La fel. locuŃiunea se comportă ca o parte de vorbire.art. Clase semantice de substantive.a. LocuŃiunile substantivale Sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte cu un grad de sudură mai mic decât cuvintele compuse. 705. a se învăŃa minte – învăŃare de minte. TEME 1. -eni. Despre cuvintele concrete…. 3. Radicalul şi desinenŃele pot fi diferite în cadrul aceluiaşi substantiv. a sta de vorbă – statul de vorbă. arbitru. în ouă. ne ajută să identificăm precis aceste elemente: -e din cas-e este desinenŃa de plural. membru. a o lua la sănătoasa – luatul la sănătoasa ş. a da împrumut – datul împrumut. în oameni. p. a trage la răspundere – trasul la răspundere. Contextul. p. -i din flor-i este desinenŃă de plural. a o lua la fugă– luatul la fugă. Când apar forme ortografiate cu doi „i”. folosite cu valoarea unui substantiv şi care au unitate de sens. Gramatical.

acŃiuni. LocuŃiunile sunbstantivale sunt grupuri de două sau mai multe cuvinte cu un grad de sudură mai mic decât cuvintele compuse. pentru picnic. za. poate fi. ne ducem din ce în ce mai departe. stări. Determinarea este o categorie gramaticală de relaŃie caracteristică flexiunii nominale. Analiza morfosintactică a substantivelor din textele date: „Nu e păcat să cheltuieşti o avere ca să plăteşti întâi maşina şi pe urmă o leafă de profesor universitar unui pârlit de neamŃ. asociat cu verbul. semantico-pragmatic. colonel. prin faptul că. centrul grupului nominal. folosite cu valoarea unui substantiv şi care au unitate de sens . Cazul este o categorie gramaticală de relaŃie ce exprimă raporturile sintactice dintre cuvinte prin modificările formale ale acestora. care să o conducă. broşă. lege. bisturiu. prin faptul că îşi asociază referentul numai în combinaŃie cu un determinant şi denumeşte obiecte (fiinŃe. dineu. EXERCIłII 1. tiz. impusă de obiectele denumite din realitate Numărul este o categorie gramaticală impusă de realitatea materială. sintactic. determinare. însuşiri. turneu. nobleŃe. blacheu. fie pe malul vreunui izvor singuratic. candoare.Călărind mile întregi pe potecile pădurii. lucruri. targă. fiere. puseu. PrecizaŃi formele de G-D articulat definit de la substantivele: blândeŃe. socru. prin care se exprimă raporturile sintactice cazuale. prin gen fix şi flexiune după număr. caz. mămică. şa. de asemenea. vigoare. iar pluralul arată două sau mai multe obiecte de acelaşi fel: masă – mese. RelaŃia substantivelor cu alte clase lexico-gramaticale. aş vrea să ne adunăm într-un grup şi să ieşim la iarbă verde. Cuprinde o clasă de morfeme care exprimă separarea unui obiect de mulŃimea obiectelor de acelaşi fel şi individualizarea lui. Dragostea nu moare) Rezumatul UnităŃii de învăŃare I Substantivul este o clasă lexico-gramaticală caracterizată morfologic. genitiv. În fiecare zi liberă. Genul este o trăsătură inerentă a substantivului. mătuşă. PuneŃi la plural substantivele: apogeu. Substantivul dispune de diverse morfeme în flexiunea sa şi cunoaşte cinci cazuri deosebite între ele prin formă. poate forma nucleul unui enunŃ. cârjă. Substantivele se organizează în clase de declinări în funcŃie de flexiunea regulată şi neregulată. bunică. maică.” (Maitreyi Devi. defileu. selectând adjuncŃi. relaŃii). acuzativ şi vocativ. 2. La baza lui stă conceptul de cantitate: singularul exprimă un singur obiect dintr-o categorie de obiecte. ricoşeu. lighean. separeu. Totalitatea acestor modificări formale. linişte. Răscoala) „Cu excepŃia băuturii şi a vânătorii de cerbi. a început să-mi placă viaŃa în sălbăticie. pom – pomi. 3. rigoare. bunătate. clişeu. se numeşte declinare. moşică.4. maree. paradă. fenomene. în loc să mergi binişor cu trenul ca toată lumea cu scaun la cap?” (Liviu Rebreanu. panaceu. dativ. năpastă. Declinarea priveşte totalitatea formelor cazuale pe care le au părŃile de vorbire cu flexiune nominală şi pronominală. fie în apropierea unui curs de apă în munŃi. valoare şi funcŃie sintactică: nominativ. avalanşă.

dulce. Prin trăsăturile sale semantice actualizează substantivul. amar. dimensiunea. Adjectivele calificative exprimă calităŃile obiectelor. greutatea. clorhidric. profilul moral. După sens: Adjective propriu-zise sunt calificative şi categoriale. mai ales în limbajul ştiinŃific: acetic. De exemplu: pătrat. permit gradarea: alb. Caracteristici. uşor. are caracteristici proprii. cu care se acordă şi căruia îi atribuie o informaŃie specifică. sulfuric. mic. temperatura. Foloseşte aceleaşi morfeme flexionare ca şi substantivul: desinenŃe. cald. Clasificarea adjectivelor Există mai multe criterii după care se deosebesc şi se clasifică adjectivele 1. greu. scump. frumos. dulce. adjectivul poate contracta.Unitatea de învăŃare II ADJECTIVUL OBIECTIVE a) b) c) d) cunoaşterea şi însuşirea terminologiei actuale a adjectivului. Acceptă însă. euclidian. sulfuros. inteligent. . sau cu doi termeni. volumul. Adjectivul este subordonat substantivului în cadrul grupului nominal. pitoresc. originea. cum e cazul celor mai multe adjective. anumite funcŃii sintactice şi se poate combina cu un termen. adjectivul se caracterizează printr-o flexiune sintetică. preŃul. harnic. precum elementele relaŃionale. roşu. ieftin. culoarea. diferenŃial. rotund. articole hotărâte enclitice. cunoaşterea caracteristicilor şi a categoriilor gramaticale ale adjectivului. materia. galben. mare. uşor. Adjectivul este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte flexibile subordonate substantivului. Deşi are autonomie semantică. bun. verbele copulative. gustul. spre deosebire de substantiv1. palid. El exprimă însuşirile sau proprietăŃile caracteristice care deosebesc obiectele unele de altele în raport cu forma. Adjectivul are sens lexical de sine stătător. 2. în cadrul propoziŃiei. adjectivul nu poate apărea în enunŃul oral sau scris decât prin referire la obiect. cel mai. elementele componente etc. utilizarea corectă a diferitelor forme flexionare dezvoltarea capacităŃii de utilizare a diferitelor limbaje şi registre funcŃionale Timp alocat: 6 ore 1. cubic. Din punct de vedere morfologic. Se acordă în gen. încadrându-l într-o categorie. cilindric. număr şi caz cu substantivul pe care îl însoŃeşte. combinaŃii sintagmatice cu morfemele comparaŃiei (mai. cantitatea. foarte). Din punct de vedere sintactic. cea mai. DefiniŃie. rece. adjectivele categoriale caracterizează referentul.

ci substantivelor pe care adjectivele le însoŃesc. bun . ComparaŃia este o categorie specifică adjectivelor datorită conŃinutului lor semantic: ele exprimă însuşiri comune mai multor obiecte. simplu . după modelul nou. 2. mai precis după natura opoziŃiilor realizate în cuprinsul paradigmei. anumite. mari: dulce. felurit. distributive. locvace. factice. Au patru forme flexionare. Şi adverbul primeşte comparaŃia. bună.bună. românesc. doldora. Multe adjective nu au alternanŃe fonologice: alb . După flexiune. haină moale . frumos. nume de culori: bej. pendinte. Au două forme flexionare. anumiŃi. nu au categoria comparaŃiei.). oricare (casă). noi: adânc. (urs) polar. perspicace. stereo. motrice. adjective provenite din adverbe: anume. (Ńara) mea. după modelul anumit. iar la plural una de feminin. diferit. oranj. (vin) românesc. 3. crem. Ele se explică numai prin referire la substantivele pe care le însoŃesc obligatoriu şi cu care se acordă.modernă. „acest vecin bun”. atare. Cele trei categorii gramaticale apar simultan în forma adjectivului. scump. gri. anumită. Categoriile gramaticale ale adjectivelor Genul. însăşi (bătrâna). corai. după modelul mare. Adjectivele substantivelor neutre presupun la singular o formă de masculin. lila. circumstanŃiale etc. limpede. adjectivele sunt flexibile (variabile) şi neflexibile (invariabile). număr şi caz. dar „prietenul bun”. tare. anumitor: destul. otova. Articolul hotărât enclitic se ataşează la adjective numai când acestea precedă substantivele şi nu sunt precedate. nouă. Au trei forme flexionare. Adjectivele invariabile nu cunosc opoziŃiile de gen. fiecare (copil).simplă. sobru . oliv. divers. negru. .albă. bune: acru. adjective împrumutate.oameni deştepŃi. propice. au restricŃii de topică. la rândul lor. Adjectivele cantitative (determinative) exprimă o relaŃie între două substantive. bleu. nici un (prieten). Sunt adjective vechi: coşcogeamite/cogeamite. forte. asemenea. Categoria determinării care este prezentă şi la adjective.oameni tineri. însuşiri comparabile care generează relaŃii de comparaŃie în planul conŃinutului şi care se exprimă prin anumite morfeme şi construcŃii. nu permit comparaŃia: acest (elev). Adjectivele variabile au două sau mai multe forme flexionare2. de adjective pronominale: „bunul coleg”. vivace. (comportare) psihică. nu este însă specifică acestora. grena. gay.haine moi. feroce. om tânăr . pane. verde. modern . larg. continuu.Adjective pronominale sunt legate de formele pronominale situate lângă substantiv şi care exprimă diferite raporturi (posesive. aşa. cloş. castaniu. cumsecade. aceşti (oameni). sadea. repede. buni. vernil şi alte adjective neologice: antişoc. fiind uneori însoŃite de alternanŃe fonologice3 în radical: om deştept . Au cinci forme flexionare. după modelul bun. maro.sobră. adjective neologice latineşti: atroce. numărul şi cazul sunt pentru adjective categorii gramaticale formale. rococo. nu apar în poziŃie de nume predicativ: (uniformă) şcolară. ditai/ditamai. alŃi (candidaŃi). eficace. turcoaz.

Se prezintă sub două forme. În mod tradiŃional. precum cel relativ. se admit trei grade de intensitate (comparaŃie): pozitivul. Dispune de câteva morfeme. redată prin diferite mijloace lexicale . la fel cu. tot aşa (de). decât. Se formează cu morfemele la fel (de). formidabil. la fel ca (şi). „bunul prieten”. imens. Gradul comparativ presupune prin formele de exprimare atât egaliatatea. de existenŃă a unei calităŃi (fără referinŃă la calitatea altui obiect): „copac înalt”. care exprimă însuşirea neobişnuită la cel mai înalt nivel.” Comparativul de inferioritate şi cel de superioritate vizează valoarea relaŃională de inegalitate. excesiv. „muzica liniştitoare”. nemaipomenit. deopotrivă (de) (adverb de mod). extraordinar. pe de-o parte. cu adverbul mai şi cu prepoziŃiile din şi dintre: „Omul cel mai curajos dintre ei l-a salvat.”. „Costumul este mai puŃin curat decât paltonul. „omul cel înŃelept”. cea.”. când substantivul este de obicei la plural. reprezentat printr-un substantiv şi printr-un substitut sau printr-o propoziŃie comparativă). fiind un grad de intensitate. extrem. Al doilea termen îl constituie morfemele de legătură ca (şi).” Gradul superlativ se referă la superioritatea sau la inferioritatea termenului comparat.”. pe de altă parte. Ea presupune însuşirea a două obiecte (sau a aceluiaşi obiect în momente diferite) într-o măsură mai mare sau mai mică. se foloseşte prepoziŃia dintre. ca în faŃa unui substantiv (sau substitut) şi se referă la inferioritatea termenului comparat (însuşirea este prezentată într-o măsură mai mică): „Ideile lui sunt mai puŃin clare decât ale tale. ultimele două cu subdiviziuni. „privire ageră”. adverb. dar. El se referă la superioritatea termenului comparat (însuşirea este prezentată într-o măsură mai mare): „Are o casă mai frumoasă decât a ta. infinit. în funcŃie de formele sub care se prezintă. însuşirea fiind prezentă la cel mai înalt nivel sal la cel mai scăzut. Comparativul de inferioritate dispune de morfemele mai şi puŃin. Superlativul absolut prezintă însuşirea neobişnuită a unui obiect. nemaiauzit. nespus. cele. întocmai ca (şi) (cele mai multe locuŃiuni). cea.ComparaŃia vizează numai adjectivele calificative. teribil. având două valori relaŃionale: egalitatea şi inegalitatea. la un obiect izolat. cu adverbele mai şi puŃin şi cu prepoziŃiile din şi dintre: „Cel mai puŃin avantajat dintre toŃi este el.” Termenul al doilea nu este obligatoriu.” Superlativul relativ de inferioritate se construieşte cu formanŃii cel. minunat. tot atât (de) (locuŃiuni adverbiale). „Tu eşti cea mai bună prietenă dintre toate. Comparativul de egalitate presupune însuşirea a două obiecte (sau a aceluiaşi obiect privit în diferite împrejurări) în măsură egală. prea. enorm. Superlativul relativ de superioritate se construieşte cu formanŃii cel.”. forma adjectivului prin care se constată existenŃa unei însuşiri de o intensitate absolută. cei. uimitor. comparativul şi superlativul. excepŃional. „Cea mai puŃin bună dintre elevi a fost ajutată. cei. doi termeni de comparaŃie (adjectivul. . deosebit. De exemplu: „A primit o recompensă la fel de bună ca a lui. şi de prepoziŃiile ca. tare sau adverbe însoŃite de prepoziŃia de: grozav. aşa ca. Gradul pozitiv este considerat termenul de referinŃă al celorlalte.adverbele foarte. al doilea termen fiind prepoziŃiile decât. „Cartea ta este mai bună decât aceasta. şi termenul de comparaŃie. Superlativul absolut de superioritate. cele. colosal. Aceste valori presupun o intensitate sau o comparaŃie relativă a însuşirilor comparate.” Comparativul de superioritate dispune de morfemul mai. neraportată la nimic (fără termen de comparaŃie). cât şi inegalitatea.

(o fată) singurică. „Temperatura este excesiv de ridicată. „În ultimul timp a fost foarte puŃin receptiv la problemele tale. . Adjectivul în context În poziŃie de adjunct. extrafin. b) repetarea adjectivului: (cale) lungă. major. inferior. un harnic. la culme. c) substantive cu valoare adverbială: beat tun. întreg.”. supra-: supraglomerat. g) prefixele arhi-: arhiplin. -or: anterior. generalisim.” (nume predicativ). Devine substantiv prin articulare cu articol hotărât enclitic sau cu articol nehotărât: harnic > harnicul. extrem. egal. arhicunoscut.”. posterior. ulterior. hiper-: hipersensibil. d) repetarea substantivului provenit din adjectiv prin conversiune: urâta urâtelor.a. frumoasă foc. extra-: extraplat. sintactice şi fonetice): a) construcŃii cu locuŃiuni adverbiale: din cale afară. „Este atent la tot ce i se spune. unic. h) lungirea şi repetarea sunetelor: buuun (sirop). ultraelegant. pulmonar. simplisim. super-: superfin. viu. exterior. desemnat. adjective cu sens şi formă de superlativ terminate în -im.” Superlativul relativ de inferioritate exprimă însuşirea neobişnuită la cel mai scăzut nivel şi este redată cu ajutorul morfemelor adverbe foarte puŃin: „Este o persoană foarte puŃin binevoitoare. superior. bogat > bogatul. adjectivul este atribut în grupul nominal şi predicativ suplimentar.” (atribut adjectival). principal. -em: maxim. a încurcat pachetele. complet. esenŃial. stră-: străvechi. complement în grupul verbal: „Şi-a amintit de cele mai frumoase zile petrecute la munte. fundamental. zilnic ş. strămoşesc. particular. 5. unui bogat. prea-: precurată. Nu toate adjectivele au acelaşi comportament la nivelul comparaŃiei. rotund. (un om) rrrău. secundar. De exemplu: „Avea foarte multe cunoştinŃe în acest domeniu. maritim. „De tânăr a muncit din greu. suprem.groaznic ş. o bunătate de om. prin elipsa termenului determinat: ziar săptămânal > săptămânal. cu ajutorul prepoziŃiilor: între bolnavi. ultim. mort. viteazul vitejilor. interior. „ToŃi vin bucuroşi spre noi. „De supărat ce era. final. singurică. minor. proxim. oval. Unele adjective exprimă însuşiri care prin natura lor nu pot exista în grade diferite. optim.” Superlativul absolut este exprimat şi prin alte mijloace sau procedee cu intenŃii stilistice (mijloace lexicale. răs-: răscitit. de para focului. prin procedeul numărării: trei flămânzi. vizual. superelegant. minim. e) înlocuirea adjectivului cu un substantiv care are acelaşi radical: o frumuseŃe de fată. Sunt adjective terminate în -ior. cu totul şi cu totul.”(complement circumstanŃial de cauză) etc.” (complement circumstanŃial de timp). de mama focului. fracŃionar. incomparabil. lungă. gol puşcă. nume predicativ. ultra-: ultracentral. care nu admit comparaŃia: adevărat. DiscuŃie: ModalităŃi expresive de formare a superlativului absolut DiscuŃie: Adjective fără grade de comparaŃie 4. Raportul adjectivului cu alte clase lexico-gramaticale Adjectivul poate deveni altă parte de vorbire prin diferite mijloace. preacuvios.”(predicativ suplimentar). importantisim. Există adjective neologice de origine latină cu sens şi formă de comparativ de superioritate. frumoasa frumoaselor. bărbătesc.a. hiperemotiv. urâtă foc. răscunoscut. f) sufixul -isim: rarisim. general. singur cuc. senzaŃional.

număr. deci cu tema. număr. contrar.φ frumoas . Ele au forme specifice corespunzătoare categoriilor de gen. animator. de groază. de fier. umilit.ă frumoş . de fală. republican. curat.į frumoas .e Modificările flectivului se realizează la nivelul desinenŃelor şi al articolului.a. anume. Sunt adjective care funcŃionează adverbial: absolut. român.ă bun . de lume. cât şi valoare adverbială. Primul element. muncitor. vorbitor. caz. dar şi din alte elemente. de ansamblu. evadat. de geniu. deplin. bun. drept. deosebit. de cuvânt. salariat.e aspr .φ sătul . De exemplu: prepoziŃie + substantiv: de aur. de ispravă. vârtos ş. tânăr.i sătul . de duzină. savant. fiind alcătuite din prepoziŃii şi diferite părŃi de vorbire.Devine adverb în condiŃiile în care stă pe lângă verb. trădător. de calitate. Forma selectată ca adverb este cea de masculin singular: „El vorbeşte frumos.φ bun . DesinenŃele adăugate radicalului pot să-şi păstreze structura nemodificată: bun-u-l bun-u-lui frumos-u-l frumos-u-lui sau pot să-şi schimbe valoarea fonetică: ate-u ate-u-l verd-e verd-e-a castani-u castani-u-l limped-e limped-e-a DesinenŃa este înlocuită cu articolul şi prin valorile de gen. Au structuri diferite. se poate identifica cu rădăcina sau cu rădăcina şi anumite morfeme dependente.i aspr . cu valoarea şi funcŃia unui adjectiv. Structura morfematică a adjectivului Adjectivul are în structura sa morfematică radicalul şi flectivul. „A lucrat corect.”. asemenea. caz. francez etc. De exemplu: frumos . radicalul. de căpetenie. exact. exclusiv. 6.ă aspr .u aspr . Sunt adjective care funcŃionează substantival: bătrân.”.e bun . LocuŃiunile adjectivale Sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar. orfan. Flectivul înseamnă fie desinenŃe de gen. fie articol hotărât enclitic.į bun .e sătul . Există adjective care au căpătat atât valoare substantivală. caz: tânăr-ă tânăr-a sobr-ă sobr-a gălbui-e gălbui-a DiscuŃie: Ortografia unor adjective 7. direct. de excepŃie. de frunte. boem.ă sătu(l) . afund. destul. de baştină. de minune. număr. .

Care dintre adjectivele date nu au grade de intensitate? aiurit. mai frică. TEME 1 Flexiunea adjectivelor. prepoziŃie + adjectiv/adverb: de bine. în MSLR. biruitor. distinge în cadrul radicalului adjectival mai multe tipuri de alternanŃe consonantice şi vocalice din care exemplificăm: c/č (adânc/adânci). cu ridicata. rococo. cu cântec. gata. Din punct de vedere sintactic. prepoziŃie + substantiv: cu amănuntul. cu nemiluita. amplu. bej. dibaci. alb. cloş. strălucitor. cu spor. Cu cât gradul de sudură a elementelor componente din locuŃiunile adjectivale este mai puternic. 3.Gradele de intensitate (comparaŃie). nebunatic. g/ğ (stâng/stângi). pentru care vezi p. cu Ńârâita. extrem. cu gust. de dincoace.prepoziŃie + adverb: de alături. s/ş (des/deşi). d/dz (blând/blânzi). bogat. electric. Care dintre adjectivele date sunt invariabile? acătării. Analiza morfosintactică a adjectivelor din textele date: . de dulce. mai cu cap etc. ditamai. RelaŃia adjectivului cu alte clase lexico-gramaticale. î/i (tânăr/tineri). Note: 1 ComparaŃia la substantiv este cu totul accidentală. studenŃesc. 3 Valeria GuŃu Romalo. atroce. cu dreptate. întreg. doldora. de dincolo. şi a/e (italian/italieni). cogeamite. 3. ĕa/e (grea/grele). cu cap. cu atât se dovedeşte că locuŃiunile au vechime şi frecvenŃă mai mare. minuscul. e/a (deşert/deşartă). celebru. 2. aşa. au elementele mai apropiate ca sens de cuvintele de la care s-a pornit. e/ĕa (des/deasă). cu temei. feroce. Şi locuŃiunile adjectivale pot fi trecute pe la diferite grade comparaŃie: cele mai de treabă. gri. polar. s(t)/ş(t) (trist/trişti). plin. z/j (viteaz/viteji). anumit. sc/şt (brusc/bruşti).121-122. cu minte. infinit. Ea priveşte numai unele substantive cu conŃinut calificativ: mai ruşine.117-123). în LR. p. cu stare. precoce. perspicace. călare. 2. Propuneri pentru o nouă clasificare a flexiunii adjectivelor din limba română. mai de ispravă. 2. Cele al căror grad de sudură e mai scăzut. destul. maxim. pentru care vezi p. l/φ (destul/destui). se comportă la fel ca adjectivele. preiceput. X (1961. 2 Vezi Maria Manoliu-Manea. t/Ń (cult/culŃi). cu păcat. de dinainte. EXERCIłII 1. de gata.125.

cu valoarea şi funcŃia unui adjectiv. sau cu doi termeni. cu care se acordă şi căruia îi atribuie o informaŃie specifică. cum e cazul celor mai multe adjective.“. albă şi spumoasă.„Facem un foc mare. eram convins că nu există altă înŃelepciune decât aceea de a vedea partea însorită a adevărului că trăim. adjectivul se caracterizează printr-o flexiune sintetică. cât nişte deluşoare. şi preotesele îngenuncheate în imaginaŃia mea pe treptele lor. Ele se explică numai prin referire la substantivele pe care le însoŃesc obligatoriu şi cu care se acordă. Dragostea nu moare) „Iubeam deci şi liniştea plajelor goaleşi strigătele celor care aleargă pe nisip. număr şi caz cu substantivul pe care îl însoŃeşte Din punct de vedere sintactic. LocuŃiunile adjectivale sunt grupuri de cuvinte cu sens unitar. Adjectivele substantivelor neutre presupun la singular o formă de masculin. În mijlocul râului vijeliosse află blocuri mari de piatră. Se acordă în gen. adjectivul poate contracta. dar şi din alte elemente. Genul. cum iubeam şi fântânile şi setea sau templele vechi. iar la plural una de feminin. Şi. (Maitreyi Devi. după cum băniuŃi. anumite funcŃii sintactice şi se poate combina cu un termen. Au structuri diferite. numărul şi cazul sunt pentru adjective categorii gramaticale formale. fiind alcătuite din prepoziŃii şi diferite părŃi de vorbire. precum elementele relaŃionale. verbele copulative. în cadrul propoziŃiei. . ViaŃa pe un peron) Rezumatul UnităŃii de învăŃare II Adjectivul este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte flexibile subordonate substantivului. Din punct de vedere morfologic. şi frigem peştele pe o sobă improvizată. apa se roteşte în jurul lor. năpădite de iarbă. din ramuri uscate.” (Octavian Paler.

Caracteristici Reprezintă clasa semantică a cantitativelor care se asociază cu ideea de număr: cantitatea numerică. substitut (pronume) ori adverb . trei. cunoaşterea caracteristicilor şi a categoriilor gramaticale ale substantivului. trei. de acord. cle compuse au aspectul unui grup de termeni: unsprezece. primului om. abstract. serie. prezintă restricŃii de construcŃie. dar au şi flexiune de tip nominal – gen. cincizeci şi trei. mulŃime. structură. zece. cinci penare). primei părŃi. milion. numeros. . şaisprezece. al cincilea. chenzină. ideea de număr. atâŃia. prin faptul că funcŃionează ca substantiv. cincizeci şi doi. de topică. poziŃia în interiorul unei succesiuni organizate numeric. pronume nehotărât. adverb).Unitatea de învăŃare III NUMERALUL OBIECTIVE a) b) c) d) cunoaşterea şi însuşirea terminologiei actuale a substantivului. După sens: Numeralele cardinale exprimă un număr. puzderie. sută. doisprezece. prin faptul că exprimă un număr concret. duzină. destul. adjectiv. caz (primul om. puŃin. sens. Clasa lexico-gramaticală a numeralului. unii. la adverb: mult. primelor părŃi). doi . are deci sens lexical de sine stătător. treizeci. 2. puŃini. atât. Astfel. număr. o determinare numerică: unu. eterogenă în mai mare măsură decât cea a pronumelor sau a adjectivelor. 2. oricâŃi. şapte sute treizeci şi patru. la nivel sintactic. După structura morfematică: Numeralele simple sunt cele care au aspectul unui singur cuvânt: unu . ordinea numerică a obiectelor în spaŃiu şi timp. mie. 1. utilizarea corectă a diferitelor forme flexionare dezvoltarea capacităŃii de utilizare a diferitelor limbaje şi registre funcŃionale Timp alocat: 4 ore 1.două. mulŃi. Din punct de vedere morfologic. la substantiv: grup. nu prezintă o unitate de vedere între gramaticieni datorită interferenŃelor pe care le are cu diferite părŃi de vorbire (adjectiv. doi.una. Îşi justifică independenŃa la nivel semantic. unic. al douăzecilea. de cantitate apare şi la adjective: singur. Clasificarea numeralelor Numeralele se deosebesc şi se clasifică în funcŃie de origine. DefiniŃie. la pronumele sau la adjectivul pronominal nehotărât: câŃiva. considerabil. cinci băieŃi. substantiv. al patruzecilea. numeralele sunt unităŃi flexionare invariabile (cinci case.

cu care sunt înrudite: unul.” („de la ora 4”). Numeralul cardinal Exprimă un număr întreg şi stă la baza tuturor numeralelor compuse. flexiunea este analitică... ale distanŃelor. În operaŃiile matematice. doi. şi care stau la baza clasificării lor în mai multe subclase: Numeralul cardinal propriu-zis Exprimă un număr întreg sau determinarea numerică a obiectelor. treisprezece. şi forme compuse: unsprezece.” („o palmă”). un.” („o vorbă”). un doi. constituind elementul de bază al acestei clase gramaticale. numerale compuse.” („în ziua de 20”). În ceea ce priveşte declinarea după gen şi caz. nu se articulează cu articole hotărâte sau nehotărâte. distribuŃia etc. douăzeci şi doi – douăzeci şi două. mie. trei flori). sută. treizeci şi unu – treizeci şi una etc.. numeralele cardinale propriu-zise au sensuri de numere abstracte: „Trei ori doi fac şase. Numeralul propriu-zis cunoaşte forme simple: unu. ale pronumelui / adjectivului pronominal nehotărât. uneia. numeralele au sensuri absolute: „Era în 1970. DistincŃia de gen se constată numai la anumite numerale cardinale: unu .a. Numeralele cardinale pot funcŃiona ca substitute ale substantivelor. Seria începe cu unu. un câmp). o fracŃiune. deoarece selectează numai formele de singular ale substantivelor (un pom.două şi la compusele cu acestea: doisprezece – douăsprezece. 3. ea se exprimă numai la numeralele cardinale unu(l).Numeralele ordinale exprimă ordinea obiectelor ori a acŃiunilor: al treilea. doi. Când sunt simboluri ale anilor.” („în anul 1970”).” În alte cazuri.” („am luat nota 8”). al patruzeci şi optulea. numeralele devin substantive: treiul. Adesea numărul este notat prin cifră. o colectivitate. ConŃinutul numeralelor unu. al şaptelea. „Cincizeci împărŃit la doi fac douăzeci şi cinci. cinciul. la: cei trei. o. doisprezece. Ca poziŃie. deoarece selectează numai formele de plural ale substantivelor (doi oameni. să mă Ńină minte. trei. „opinia a doi dintre ei”.m. Apropierea de substantive nu înseamnă că se confundă cu acestea. iar cel al numeralelor de la doi. ale zilelor. -ei. capitolul zece. „dau la trei dintre ei”. una se poate identifica cu un sens singular. au sensuri limitate: „I-am dat una. treisprezece ş. ale notelor. un.una. „Am luat 8 la chimie.. . „I-am spus una. al douăzeci şi doilea. milion. La celelalte numerale cardinale.”. dar nu participă la opoziŃiile de determinare. cât şi după ele: zece capitole. multiplicarea. „Pe 20 împlineşte trei ani. o. un şase. „S-a sculat de la 4. identice cu cele ale articolului. ale vârstelor. ale minutelor. doisprezece.. una.. şi continuă cu unsprezece.d. două înainte cu un sens de plural. ale sumelor de bani etc. Se disting mai multe valori de întrebuinŃare a numeralelor cardinale propriu-zise. Ele prezintă în structura lor desinenŃe de G-D -ui. ale unuia. celor patru. zecele. miliard etc. Numeralele cardinale se organizează în mai multe serii care indică un număr. Prin articulare. trei până la zece. ale orelor. realizându-se cu ajutorul morfemelor cel.. zece. douăzeci şi unu – douăzeci şi una. cea cei cele ori al prepoziŃiilor a. doi . numeralele stau atât înaintea substantivelor. numerale simple.

amândouă.m.a. şeptime etc. înzecit. câte doi.-ă. însutit. treizeci la sută. muncă. de asemenea. două doimi). se comportă ca nişte adjective cu aspect participial: de la numeralele cardinale propriu-zise sunt derivate cu prefixul în. „Am n prieteni. create în limba română din morfemul tus. formaŃii numeral-procentuale: cinci la sută. număr şi.” El este utilizat în special în limba orală. cu flexiune după caz – amândurora. Ele s-au creat din numerale cardinale moştenite sau împrumutate. patruzeci la mie ş. unitare a datelor numărabile. -ă. Din punct de vedere morfologic. câştig. opt la sută. a câştiga. se folosesc pe lângă substantivele sumă. împătrit. a treia parte. doi pe trei.(prin care înŃelegem adjectivul pronominal nehotărât „toŃi”) şi numeralele cardinale propriu-zise: câteşitrei.d. Numeralul distributiv Exprimă ideea repartizării pe grupe egale a entităŃilor. una a patra. uneori. Ideea de grupare a obiectelor mai poate fi exprimată şi cu ajutorul adjectivului nehotărât toŃi. doi a treia..d. a răsplăti. -ă. tustrei. ambele.a. marcând distribuŃia în serii uniforme. efort. Uneori se repetă numeralul: unu câte unu. a se îmbogăŃi. a cincea parte. câte zece. având opoziŃii flexionare după gen. Numeralul multiplicativ Exprimă creşterea cantitativă proporŃională şi precisă prin înmulŃire a unei cantităŃi sau a unei acŃiuni.provenit din limbajul matematic1: „Am citit n cărŃi. ambii. pătrime. Forma de masculin singular poate fi folosită şi ca adverb când stă pe lângă verbele cu care este în relaŃie. întreit. putere. o distribuŃie adverbială şi sunt alcătuite din numerale cardinale propriu-zise precedate de adverbul câte: câte unu. de regulă. În limbajul matematic s-au impus şi alte formaŃii cu sens fracŃionar precum: a doua parte. trei câte trei ş. cincime.n . a acŃiunilor. a obiectelor. Numeralul adverbial (de repetiŃie) . Formele pe care le cunoaşte sunt: amândoi. câte douăzeci etc. trei supra cinci. De regulă. şesime. câte doi-doi.”.m. prezintă opoziŃii şi desinenŃe asemănătoare cu cele ale substantivelor (de exemplu o doime. ambilor.. câteşipatru. câte trei etc. sau şi adverbul câte: câte doi. Cunosc o distribuŃie asemănătoare adjectivelor şi adverbelor. Numeralul fracŃionar (partitiv) Exprimă o fracŃie sau o parte dintr-un întreg. ambelor. câte doi. formate din câte (prin care înŃelegem adjectivul nehotărât „toate”). toate patru etc. -ă. ori pe lângă verbele a munci. tuspatru ş. particula adverbială şi. la care se adaugă numeralul cardinal propriuzis. treime. înmiit.Numeralul cardinal propriu-zis poate avea un substitut . doi câte doi. câte trei. de grupare a obiectelor în spaŃiu şi în timp. Acestea din urmă sunt foarte apropiate de formele prin care se exprimă distribuŃia aproximativă: câte doi-trei. a răspunde.ă. la care se adaugă sufixul colectiv -ime: doime. trei pe patru etc. după caz: îndoit. DiscuŃie: Ortografia şi ortoepia unor numerale cardinale Numeralul colectiv Exprimă ideea de însoŃire. câte zece-zece etc. câte trei. a se strădui.a. chiar familiar. Au o distribuŃie substantiv-pronominală. toate şi a numeralului cardinal propriu-zis: toŃi trei.şi cu sufixul -it. Au. gramaticalizând operaŃia aritmetică a împărŃirii.-ă.

sau cel din urmă. Caracteristici. când nu exprimă ordinea obiectelor prin numărare şi însoŃeşte un verb este adverb. prima. iar formal se apropie de locuŃiunile adverbiale. un adjectiv sau un adverb. DiscuŃie: Ortografia şi ortoepia unor numerale ordinale 5.d.2 bis. primii. adjective neologice.” Când trebuie exprimată periodicitatea. Sintaxa lor este legată de aceste valori gramaticale.” Şi numeralele adverbiale pot intra în serii sinonimice cu neologismele bis „de două ori”. „întâia colegă”. primele. ultima. Numeralul întâi este element formativ al unor locuŃiuni adverbiale: mai întâi. De exemplu. cele dintâi şi se continuă cu al doilea. cea din urmă. apropiindu-se astfel de numeralele distributive: „A citit de câte două ori în fiecare zi. locuŃiuni adjectivale. întâiul. Primul numeral adverbial are forma o dată. a doua . valoare adjectivală şi adverbială2. de trei ori. întâile sau cel dintâi. Valori gramaticale În funcŃie de poziŃia în context. primeşte articol hotărât enclitic şi capătă forme după gen şi număr: „întâiul student”. prim (fără articol hotărât enclitic) apare în structura substantivelor compuse prim-ministru.” ⇔ „Am lucrat îndoit. ultimii. În enunŃ. urmată de numeralul cardinal propriu-zis şi substantivul ori (pluralul lui oară): de două ori. a doua. ultimele. întocmai ca adverbele. DiscuŃie: Tipuri de numerale cardinale. locul pe care acestea îl ocupă într-o înşirare. numeralele adverbiale se aseamănă cu cele multiplicative.Gramaticalizează ideea repetării la diverse intervale numerice a unei acŃiuni sau a unei caracteristici exprimate prin adjectiv sau prin adverb. cei dintâi. numeralele au valoare substantivală. primsolist. Numeralul ordinal Exprimă ordinea numerică a obiectelor sau a acŃiunilor în spaŃiu şi timp. Ca sens şi distribuŃie. numeralele cardinale adverbiale însoŃesc şi determină. întâii. folosite în general pentru a indica repetarea paginilor unei lucrări sau a numărului caselor („Locuieşte la nr. de zece ori etc. mai întâi şi-ntâi de toate. Topârceanu) Şi alte forme de numerale funcŃionează ca elemente în structura unor compuse sau în locuŃiuni.m.a. până la ultimul. cele din urmă. ter „de trei ori”. Când se află înaintea substantivului. Seria numeralelor ordinale începe cu primul.intră în locuŃiunile adjectivale de mâna a doua. De exemplu: „Am lucrat de două ori. mai întâi şi mai întâi. Numeralul ordinal întâi se poate folosi singur sau alături de un substantiv. în structura lor apare adverbul câte. având sensul „la început”: „A trecut întâi o boare” (G. Sunt alcătuite din prepoziŃia de. întâia. . de-a doua oară. a treia ş. un verb. al treilea. de patru ori. de substitut. 4. cei din urmă. cea dintâi. Exprimă repetiŃia îndeplinirii unei acŃiuni ori raportul numeric în care se află o cantitate sau o calitate cu alta. Au deci o distribuŃie adverbială. care încheie seria.”).

” Mai rar. În această situaŃie. „Datorită celor trei a obŃinut permisul de conducere.” nume predicativ: .” (complemente circumstanŃiale de mod).” (complement indirect). Numeralele cardinale care exprimă caracteristica pot sta atât în cazurile N .” (atribut adjectival). al doilea.” (atribut adjectival). cu funcŃie de subiect şi în cazul A cu prepoziŃie. al treilea a plecat”. pentru că nu ne-am terminat lucrul. numeralul se comportă ca un adjectiv. Au valoare adverbială numeralele care însoŃesc un verb pe lângă care îndeplinesc funcŃia de complement circumstanŃial.Au valoare substantivală toate numeralele care substituie un substantiv şi preiau funcŃiile sintactice ale acestuia. cazul poate fi marcat prin articol.” (complement circumstanŃial de timp). Au valoare substantivală numeralele cardinale care de la douăzeci înainte sunt urmate de substantiv precedat de prepoziŃia de: „Am primit douăzeci şi cinci de garoafe. pe baza opoziŃiilor masculin . (subiect) Au valoare adjectivală numeralele care însoŃesc întotdeauna un nume pe lângă care îndeplinesc funcŃia de atribut. Comportamentul lor fiind identic cu cel al adverbului.” (caz în care numeralul este complement circumstanŃial cumulativ). numărul şi cazul substantivului. mai este şi trei.”.” (complement circumstanŃial de mod). „Dintre toŃi prietenii.” „ Al doilea are mai multe posibilităŃi. Au valoare de substitut numeralele care substituie un substantiv exprimat anterior: „Din cei şapte concurenŃi. Numeralele ordinale întrebuinŃate adverbial sunt invariabile.” (complement circumstanŃial instrumental). 6. întâi.” (subiect). cu funcŃie de complemente.A.plural: „A muncit înzecit. De mult ori sunt considerate cuvinte incidente: „Nu putem pleca în concediu. al doilea a aşezat haina pe cuier.(subiect). singular .” (subiect). fiind complemente: „În afara lui doi. pentru că vremea e urâtă. De exemplu: subiect: „Cei patru s-au înscris la concurs. La numeralele ordinale întrebuinŃate adjectival. De exemplu: „Le-am celor trei prieteni această şansă. cazul poate fi marcat prin articol sau prin context: „Impresia celei dintâi eleve despre ei nu este bună.feminin. FuncŃii sintactice Numeralele pot îndeplini diferite funcŃii sintactice. „A sosit înaintea primului în acel loc”: (complement circumstanŃial de timp). doi au plecat în străinătate”. preia genul. „Întâi a deschis uşa. numeralele cardinale apar de obicei în cazul N. cât şi G -D: „Cei trei au ajuns acolo. numeralele cardinale ce exprimă numere abstracte pot să apară în cazul G sau D. numeralul nu mai prezintă categorii gramaticale diferite. În cadrul numeralului cardinal se poate face distincŃie între numeralele care exprimă numere abstracte şi acelea care exprimă caracteristica numerică a obiectelor.” (complement direct). Când exprimă numere abstracte. La numeralele ordinale întrebuinŃate substantival. „Pe doi i-am întâlnit. De exemplu: „Doi au plecat. prin prepoziŃie sau prin context: „Întâiul a pornit mai devreme. „Le-a dat celor treizeci de studenŃi câte o carte.

nu ştiu câŃi „câŃiva”.” „L-a văzut pe cel de-al optulea. pot avea diferite funcŃii sintactice: „O seamă de oameni au participat la întâlnirea cu veteranii de război. au valoarea şi funcŃia unor numerale.” (atribut adjectival). sens pronominal nehotărât: o seamă de „câŃiva”. în general. vrute şi nevrute „multe şi variate”. „atâtea”. 8.” atribut substantival genitival: „Opinia celui de-al şaselea este corectă. Au.a. „mulŃi”.„El este primul în clasă. fiind apropiate mai degrabă de locuŃiunile adverbiale. particule deictice. câte şi mai câte „multe”. LocuŃiunile numerale Câteva grupuri de cuvinte. puŃine la număr. „atâtea”. locuŃiunile pronominale sau de cele adjectivale.” (complement direct). nu ştiu câte „câteva”. Structura morfematică a numeralului Numeralele cuprind în structura lor radical. câte alea „multe”. „S-a pronunŃat împotriva a nu ştiu câŃi. În enunŃuri. Numeralul cardinal propriu-zis simplu este alcătuit din radical.” atribut substantival prepoziŃional: „Părerea lui despre primul nu e justă.” 7. desinenŃă şi particulă deictică.” „Cartea este a celui de-al treilea. de toate „multe şi felurite”. Nu sunt recunoscute de toŃi cercetătorii ca locuŃiuni numerale. „A spus vrute şi nevrute. câte toate „multe”.” „Atitudinea ta împotriva celor zece ne dă de gândit. „multe”. desinenŃe.” complement direct: „Îi cunosc pe ambii. „atâtea”.” „Aşteptările celor doi n-au fost înşelate. „câteva”.” (complement indirect) ş. articole. Nu toate aceste elemente sunt prezente în componenŃa fiecărui tip de numeral. R D Particulă deictică ___________________________ un – ul un – a un – ui –a un – ei – a do –i do – uă zeč – e .

de două ori. De exemplu: un + spre + zece. articol pentru formele corespunzătoare numeralului cardinal unu: R + D + A __________________ întâi + u + l întâi + u + lui întâi + φ + a întâi + φ + le prim + u + l . două + zeci şi doi. mi .e Se observă că desinenŃele sunt atât de număr. Numeralul ordinal se prezintă astfel: radical. cât şi de caz.uă. articol hotărât enclitic: doim + e sau articulat doim + e + a. amând + ur + or + a.φ milioan . treim + e sau treim + e + a ş. Numeralul cardinal multiplicativ are aceeaşi structură (radical. trei + zeci şi două de milioane etc. Numeralul cardinal colectiv este format din diferite elemente: amân + doi. desinenŃe de număr. Numeralul cardinal propriu-zis compus se desface în elementele componente: numerale simple. desinenŃe. prepoziŃii.i. numerale simple şi prepoziŃii sau/şi conjuncŃii. Numeralul cardinal adverbial are în componenŃă numerale. de trei ori. substantivele dată şi ori: o dată. de zece ori etc. amb + e + le. două + zeci. câte patru etc.φ sau į sut – ă sut – e mi – e mi – i milion . desinenŃa . Numeralul cardinal fracŃionar are în structură radical. desinenŃe.i indică numărul plural. De exemplu: do .a. o mie cinci sute şapte. tus + trei. câte trei. articol): R + D + A __________________ îndoit + φ îndoit + ă îndoiŃ + į îndoit + e îndoit + e + i îndoit + e + lor Numeralul cardinal distributiv are o structură mai simplă: adverbul câte + numerale cardinale propriuzise: câte doi. desinenŃa indică forma de feminin. câte + şi + patru.zeč . DesinenŃe şi articole hotărâte enclitice apar la formele amb + i +i.

într-o seară. Timpul îşi pierduse dimensiunea pentru o clipă. . ştiam ce mi se potriveşte şi ce nu. articolul hotărât.” (Octavian Paler. ViaŃa pe un peron) Rezumatul unităŃii de învăŃare III Numeralul reprezintă clasa semantică a cantitativelor care se asociază cu ideea de număr: cantitatea numerică. RelaŃia numeralelor cu substantivele. Dragostea nu moare) „Pe la douăzeci şi ceva de ani am înŃeles că nu eram făcută nici pentru carieră strălucită. GALR I. Valorile morfologice ale numeralelor. când aveam doar 14 ani. De exemplu: al şapte milioanelea cinci sute patruzeci şi doilea. un miliard şaptezeci de milioane trei sute de mii. Analiza morfosintactică a numeralelor din textele următoare: „Cu doi ani mai înainte. am avut o senzaŃie ciudată. 3. 2. stând pe malul mării la Puri.152. după puŃin exerciŃiu.” (Maitreyi Devi.prim + φ + a prim + u + lui prim + e + i Numeralele ordinale următoare au în structură articolul posesiv. p. poziŃia în interiorul unei succesiuni organizate numeric. 289-322. Corpul fonetic şi grafic poate fi extrem de mare. numeralul cardinal. particula deictică: al doi + le + a al trei + le + a al şapte + le + a Elementele componente au un rol important în grafia numeralelor. Am simŃit dintr-o dată cum seara se preschimbă în dimineaŃă. Note: 1 2 Vezi Mioara Avram. Am pus tot ce aflasem într-o ecuaŃie şi. ştiam exact ce trebuia să-mi iasă după semnul egal Cei mai mulŃi vor să mănânce bine şase zile şi în a şaptea se roagă pentru a-şi aranja relaŃiile în lumea viitoare. ceea ce înseamnă o varietate de elemente. p. GT. TEME 1. nici pentru adevăruri mari…Îmi erau clarificate relaŃiile dintre mine şi lume.

eterogenă în mai mare măsură decât cea a pronumelor sau a adjectivelor. dar au şi flexiune de tip nominal – gen. caz (primul om. fiind apropiate mai degrabă de locuŃiunile adverbiale. primului om. primei părŃi. ordinea numerică a obiectelor în spaŃiu şi timp. Nu sunt recunoscute de toŃi cercetătorii ca locuŃiuni numerale. la nivel sintactic. de acord. prezintă restricŃii de construcŃie. adjectiv. primelor părŃi). adverb). prin faptul că funcŃionează ca substantiv. Câteva grupuri de cuvinte. au valoarea şi funcŃia unor numerale. Din punct de vedere morfologic. cinci penare). substitut (pronume) ori adverb . numeralele sunt unităŃi flexionare invariabile (cinci case. are deci sens lexical de sine stătător. abstract. de topică. locuŃiunile pronominale sau de cele adjectivale . Îşi justifică independenŃa la nivel semantic. pronume nehotărât. nu prezintă o unitate de vedere între gramaticieni datorită interferenŃelor pe care le are cu diferite părŃi de vorbire (adjectiv. substantiv. cinci băieŃi.Clasa lexico-gramaticală a numeralului. prin faptul că exprimă un număr concret. puŃine la număr. număr.

funcŃionează prin forme accentuate şi neaccentuate (la pronumele personal şi reflexiv). Contractează aproape toate funcŃiile sintactice. PrezenŃa lui în limbă este foarte importantă. se deosebeşte de acesta. pronumele seamănă cu substantivul. Există însă anumite forme de pronume care nu respectă regula substituirii numelui. se evidenŃiază poziŃia subiectului-emitent faŃă de conŃinutul comunicat. nu primeşte categoria determinării. de pers. de număr şi de caz. de persoană. pronumele substituie numele: „Maria a plecat. prin faptul că nu flexionează cu ajutorul articolului hotărât enclitic. Există însă şi anumite tipuri de pronume (cum sunt cele personale) care au forme supletive în radical: eu/mie. De exemplu: „Se pare că va întârzia. un adjectiv: „De drag ce-i era. Din punct de vedere morfologic. nu numai substantive.. În general. care îl aşteptau. cu excepŃia celei de predicat. Pe de altă parte.. pronumele au o flexiune sintetică. Substituind substantivul. dispune de desinenŃe specifice de G-D la unele forme. îşi iau referinŃa din situaŃia de comunicare (pron. care funcŃionează ca deictice sau ca anaforice. Timp alocat: 12 ore 1. Ca deictice. Din punct de vedere semantic. d) dezvoltarea capacităŃii de utilizare a diferitelor limbaje şi registre funcŃionale.”. pronumele au ranguri de frecvenŃă ridicate. pronumele preia şi funcŃiile sintactice ale acestuia. dovadă este imposibilitatea comutării acestui pronume cu vreun substantiv. fac parte din vocabularul fundamental.Unitatea de învăŃare IV PRONUMELE OBIECTIVE a) cunoaşterea şi însuşirea terminologiei actuale a pronumelui. b) cunoaşterea caracteristicilor şi a categoriilor gramaticale ale pronumelui. Dincolo de caracteristicile pronumelor stabilite şi incluse în gramaticile tradiŃionale. Maria Manoliu-Manea . DefiniŃie. întrucât se poate evita în acest fel repetarea substantivelor.I şi aII-a). tu/Ńie. pronumele poate substitui şi alŃi termeni. radicalul asigură unitatea de sens a tuturor formelor flexionare.distribuŃia sa în enunŃ. un numeral: „Mai erau doi. Caracteristici Pronumele este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte fără autonomie semantic-referenŃială. de număr şi de caz. Dacă prin categoriile de gen. ca anaforice. îl privea cu blândeŃe. care l-am ajutat. c) utilizarea corectă a diferitelor forme flexionare.” . există şi o poziŃie mai nouă prin care se observă şi se defineşte pronumele . de pers. preluate de la substantivele pe care le înlocuiesc.” sau „Aceasta a plecat”. În general. un pronume: „Eu.pronumele se nu înlocuieşte nici un substantiv. dispun de categorii gramaticale de gen.”. în afara categoriei de persoană. îşi iau semnificaŃia prin referire la un antecedent (pron.” > „Ea a plecat.” etc. a III-a).

cât .câtă. aceiaşi. Pronumele de politeŃe (sau de reverenŃă) exprimă o atitudine de respect sau de distanŃă faŃă de anumite persoane: dumneata. acela. ce. înşişi. al vostru . al unui obiect. Pronumele de întărire întăreşte ideea de persoană. el . dumneavoastră. Sunt numai pronume sau pot funcŃiona şi ca adjective pronominale.aceasta.ele. dumneata.câtă. se disting mai multe clase de pronume: Pronumele personale Ńin locul unei persoane. însuşi . care. Pronumele demonstrative substituie numele unui obiect. tu. altcineva. dumnealor. al tău. cât .a. Clasificarea pronumelor Pronumele se deosebesc între ele.câte. aceştia .constată că pronumele apare într-un context în care poate fi înlocuit numai cu substantivul şi care exclude vecinătatea imediată a adjectivelor determinative.însăŃi. în funcŃie de diferite criterii. al său . o parte din relative. al tău .dânsa.a noastră. cel ce . vreunul. însuşi. Pronumele relative substituie numele obiectelor făcând legătura cu ceea ce se va spune despre el: care. sine.aceea.însene.dânsa. 2. ce. înşişi . identificând această persoană cu autorul acŃiunii: însumi însămi. cele de întărire. Pronumele compuse sunt alcătuite din două sau mai multe cuvinte: dânsul . 2.acelea. dânşii – dânsele. acela . voi.1 Pronumele apare în contexte în care apar şi substantivele.niciuna ş. niciunul . desemnează persoana gramaticală sau non-persoana gramaticală fără a adăuga ceva: eu. se.acestea. cel ce. al nostru . 1. cineva. dumneaei. ei .ceea ce. cei ce. cei ce . exprimă un raport spaŃial. nimeni.a sa.însăşi. înşine .însevă. sieşi. nimic. cine. sie. însuŃi .a voastră. nehotărâte şi negative. acesta. vreunii. Pronumele interogative substituie numele obiectului arătând că întrebarea se referă la acel obiect: care. interogative. demonstrativele. aceea. noi. altul. dumnealui. al meu. însele.înseşi. Formele sale în ansamblu nu constituie o clasă omogenă din punct de vedere semantic. După sens.cele ce. dumneavoastră. După structură (sau formă): Pronumele simple au aspectul unui singur cuvânt: eu. în condiŃiile în care însoŃesc substantivul pe care îl determină şi cu care se acordă. înşivă . Sunt adjective pronominale posesivele. cestălalt - . câŃi . cele de politeŃe şi pronumele reflexive. aceia . unul. Pronumele reflexive exprimă raportul dintre subiect şi obiect: sie. cine.a ta. substituind numele obiectului posedat şi pe cel al posesorului: al meu . se. noi. şi. morfologic şi sintactic.a mea.ea. Pronumele posesive exprimă ideea de posesie. ce. Nu devin niciodată adjective pronominale pronumele personale. acelaşi. dânsul . diferenŃiază obiectele în raport cu apropierea sau cu depărtarea lor faŃă de vorbitor ori identifică obiectele cu ele însele sau cu alte obiecte: acesta . le poate înlocui şi se acordă în gen cu ele. câŃi – câte.

aceste forme de pronume personale se prezintă astfel: Persoana I accentuate cazul N A singular eu mine plural noi noi neaccentuate singular mă. transmiŃătorul) corespunzătoare persoanei I. niciunul . -ne-. -mplural ne. pronumele interogativ. ceva. ni-.celelalte. în care intră pronumele personal propriu-zis. atât . mă-. careva. celelalte nu reliefează persoana. acelaşi . mă-. subliniază. ne-. pronumele de politeŃe. Pronumele nehotărâte Ńin locul unui nume al obiectului.vreuna. atâŃia . celălalt . pronumele de întărire. -mă. fiece. aceiaşi – aceleaşi. agentul. clasa pronumelor nepersonale. Pronumele personal propriu-zis Desemnează persoana gramaticală care vorbeşte (locutorul. altul . pronumel hibride (pronumele relativ-interogativ. fiecine. 3. Unele forme reliefează persoana în comunicare. ni. -ne- G D mie nouă îmi. emiŃătorul. vreunii – vreunele.cestelalte.ceastălaltă. număr. Pronumele negative neagă sau exclud obiectele înlocuite: nimeni. fără să dea vreo informaŃie precisă asupra acestuia: unul . fiind socotite neaccentuate. Grupate în funcŃie de categoriile gramaticale. pronumele relativ. destinatarul) corespunzătoare persoanei a II-a. mi- ne. oricare.atâtea. non-persoana gramaticală (non-locutorul.alta. -ni- V - - - Persoana a II-a . orice. alŃii . non-interlocutorul) corespunzătoare persoanei a III-a. vorbitorul. pronumele de cuantificare (pronumele nehotărât şi pronumele negativ). persoana gramaticală cu care vorbeşte (interlocutorul.una. cineva. receptorul. m-.unele. oricine. -mi. pronumele relativ-exclamativ). poartă accentul în propoziŃii fiind numite accentuate. pronumele reflexiv şi pronumele posesiv. caz şi de persoană. unii . din care fac parte: pronumele demonstrativ. -ne.nici una. niciunii niciunele. ceilalŃi . conlocutorul.aceeaşi. mi-.atâta. intră în grupuri ritmice cu alte cuvinte accentuate. ne-. vreunul . mi. Are forme distincte care Ńin seama de categoriile gramaticale de gen.altele. fiecare. ceştilalŃi . -ne. Ele sunt organizate în două subclase semantice: clasa pronumelor personale. nimic.cealaltă.

Ńi- vă. vi.”) . având rol stilistic. cel de acum douăzeci de ani. -li. ci şi prin formele neaccentuate ale pronumelor reflexive („Te vezi pe tine. v-. i-. -l. vi-. -i. li. Ńi-. li-. l-.”. -te. -ofeminin plural mascu lin îi. -teplural vă. i.”. i-. -le. o-. -lo. -le. -vi-.” Anticiparea sau reluarea formelor accentuate se poate face nu numai prin formele neaccentuate corespunzătoare ale pronumelor personale.”. -i- îi. Ńi. le-. te-. vă-. -ifemin in le. vă-. -i- V - - - - - - - Formele neaccentuate independente sau conjuncte dublează formele accentuate în enunŃ. -v- V tu voi - Persoana a III-a accentuate singular caz ul N A mascu lin el el femin in ea ea plural masc ulin ei ei femin in ele ele neaccentuate singular mascu lin îl. v- G D Ńie vouă îŃi. lele. le-. -vă. „Mi-a spus mie adevărul. „łie Ńi-a dat această carte. v-. o. -lile. li. -vă-. -le. -Ńi. le-. i. li-. -vă. fie că se produce reluarea formelor accentuate prin cele neaccentuate (reluarea complementelor directe şi indirecte prin formele neaccentuate ale pronumelor personale propriu-zise): „Pe tine te trimite acolo. Azi are o semnificaŃie sintactică: fie că se produce anticiparea formelor accentuate prin cele neaccentuate (anticiparea complementelor directe şi indirecte prin formele neaccentuate ale pronumelor propriu-zise): „Mă ajută pe mine la lucru. În limba vorbită veche era un procedeu obişnuit. le-. i. -li- G D lui lui ei ei lor lor lor lor îi. -i. i-.accentuate cazul N A singular tu tine plural voi voi neaccentuate singular te. -le.

„cartea lui”. nos. pronume personale care nu aveau forme după gen în latină. ei . ale mele. cât şi adjectivele pronominale posesive sa.ele precizarea genului este obligatorie. ai săi. Genul este marcat numai la persoana a III-a. pronume demonstrative latineşti care aveau forme pentru gen. PoziŃia unor astfel de pronume este întotdeauna în faŃa verbelor: „Unde mi-ai fost?”. împreună cu tine. ego. după adjective antepuse substantivelor şi care au preluat de la acestea articolul hotărât enclitic: „buna-mi prietenă”. „Inima-Ńi e uşoară.).ea. ai tăi. toate cele trei persoane la singular şi la plural. de topică şi de punctuaŃie.I) . Pentru persoanele I şi a II-a la cazul G. În funcŃie de contextele în care apar. Se întrebuinŃează în limba populară pentru a arăta că locutorul sau interlocutorul sunt implicaŃi emoŃional în acŃiunea naraŃiunii.atât pronumele personale lui. De exemplu: eu (N) . noi 〈 lat. ale sale. La genitiv. tu nu disting genul. La formele el . ale tale.” . iar cel de persoana a III-a prezintă numai forme accentuate. Dacă acuzativul şi dativul sunt cel mai bine reprezentate la nivelul formelor (accentuate şi neaccentuate). pronumele personale pot avea unele valori speciale de întrebuinŃare: Dativul etic (sau dativul interesului) este exprimat prin formele neaccentuate independente sau conjuncte de dativ ale persoanelor I şi a II-a singular. illae. illa. a ta. -vă-. „micile-i greşeli”. numai la persoana a II-a singular şi plural). al tău. celelalte cazuri prezintă restricŃii.tu (pers. V . a III-a).”. illum. O caracteristică a formelor accentuate o constituie supletivismul: radical diferiŃi în raport cu persoana. vă-. al ei. după sau înaintea verbelor şi după prepoziŃii/ locuŃiuni prepoziŃionale cu regim de genitiv: „S-au adunat împrejuru-i. Dativul etic are funcŃie stilistică. „Gândurile mi s-au încurcat.”.au numai forme accentuate). despre ele se vorbeşte. eu (pers. Ele apar după substantive articulate cu articol hotărât enclitic: „Mâna-i era umflată. pronumele personal de persoanele I şi a II-a nu au forme. medială sau enclitică (Ńi-. Şi etimologia acestor pronume reflectă existenŃa genului numai la persoana a III-a: eu 〈 lat. pronumele personale au forme distincte. -vă).) – noi (pl. a sa. -Ńi-. „părerile sale” . -Ńi-. G.el (pers. La cazul A formele accentuate apar numai însoŃite de prepoziŃii sau de locuŃiuni prepoziŃionale (cu regim de acuzativ): pe tine. ele 〈 lat. a mea. sale indică posesia. ai mei. Maria Manoliu-Manea propune formele pronumelor posesive al meu.2 Apropierea celor două feluri de pronume (personal şi posesiv) are la bază semantica: al lui. „cartea sa”. „Să mi te pregăteşti de plecare. voi 〈 lat. eu (sg. nu şi funcŃie sintactică. tu 〈 lat. a II-a) . cu numărul şi cu cazul. cu valoare de posesie inalienabilă şi care se referă la substantive. illi. De exemplu. Formele eu. iar la cazul V. la tine. întrucât se consideră că nu se află de faŃă. Formele neaccentuate se pot situa în poziŃie proclitică. Dativul posesiv este exprimat prin forme neccentuate conjuncte (uneori şi independente) de dativ. ea 〈 lat. tu.”.Din paradigma pronumelui personal se observă că formele accentuate şi neaccentuate sunt prezente numai la cazurile A şi D (celelalte trei cazuri -N. al lor se aseamănă cu al său. „părerile lor”. ei 〈 lat. în schimb el 〈 lat. fiind persoanele prezente care susŃin dialogul. La nominativ şi la vocativ există numai forme accentuate repartizate însă diferit în funcŃie de persoană (la cazul N. vos.”.mine (A) – mie (D). lor. „Mi Ńi-l pocni. În exprimarea cazurilor.

preşedintele CurŃii de Apel. Articularea substantivului cu articol hotărât enclitic poate fi definitorie pentru funcŃia sintactică în exemple precum: „łia dat haina. număr şi caz. pluralul solidarităŃii folosit în adresarea adulŃilor către copii: „Noi suntem cuminŃi şi ascultăm ce spun părinŃii. pluralul autorului „Noi considerăm că. Dativul cu valoare neutră priveşte forme neaccentuate precum i.” În context. ceea ce asigură un caracter emfatic exprimării. printr-însul. persoana I plural este folosită în locul persoanei I singular: pluralul modestiei sau al falsei modestii: „Ştim noi cum merg treburile. „NaŃi-o frântă. „Le are la matematică. „S-a aşezat deasupra-i. (măseaua mea) sau „Mă mănâncă urechea”.. Pronumele de politeŃe (sau de reverenŃă) . printr-însa etc. dânsele. dânsa. însă. al maiestăŃii sau pluralul administrativ: „Noi. Ele s-au format prin contopirea vechilor forme de pronume personal de origine latină însu.”. sunt atribute pronominale în dativ când stau pe lângă substantiv şi complement posesiv când stau pe lângă verb: „Prietenii-Ńi cei mai apropiaŃi te-au ajutat. Din punct de vedere stilistic. cele care apar în dativul posesiv au funcŃie sintactică. că Ńi-am dres-o”. -i. Nu au autonomie semantică şi nici funcŃie sintactică.) cu articolele hotărâte enclitice -l.” (Ńi = atribut pronominal în dativ).”. care nu se referă la un anumit substantiv şi sunt incluse în unele locuŃiuni verbale ca elemente formative: „A luat-o la fugă. DiscuŃie: Valori speciale de întrebuinŃare ale pronumelor personale DiscuŃie: Ortografia unor pronume personale 4.Spre deosebire de pronumele personale în dativul etic. care au un pronunŃat caracter regional: dânsul.” (Ńi = complement indirect). par mai distinse şi mai îngrijite decât pronumele propriu-zise.d. „Tu spui că nu înŃelegi.”. dânşii. precum pronumele personale propriu-zise. au flexiune după gen. le. de + însă + a 〉 dânsa ş. -a. într-înşii..m. dintr-însa. -le şi cu prepoziŃia de: de + însu +l 〉 dânsul. pentru cazul A: „Le are la matematică.a. pluralul autorităŃii. dă-i cu vin!”. înse (care apar azi numai în formele într-însul..” Acuzativul posesiv se referă la structurile sintactice care conŃin un clitic de acuzativ cu semnificaŃie posesivă: „Mă doare măseaua”. În exprimarea familiară se mai foloseşte o formă de pronume considerat tot cu valoare neutră le.” (Ńi =complement posesiv) şi „łi-a dat o haină.”.”. într-însele sau dintr-însul. În cele mai frecvente situaŃii. Paralel cu formele de pronume personale de persoana a III-a circulă şi alte formaŃii româneşti relativ târzii. îi incluse în unele locuŃiuni verbale ca elemente formative: „Dă-i cu bere. (urechea mea) Acuzativul cu valoare neutră priveşte forme neaccentuate precum o. fiind folosite din ce în ce mai mult pentru exprimarea politeŃii.” Uneori informaŃia exprimată prin desinenŃele verbului.” (deasupra-i = complement circumstanŃial de loc).”.. într-însa.predicat este repetată prin folosirea formelor accentuate ale pronumelor personale: „Eu merg acolo. Aceste pronume se comportă obişnuit. înşi.

5. a două poziŃii sintactice: subiect şi complement direct./dvs. dumnealui. dumneaei. iar dumneavoastră exprimă o politeŃe înaltă. tăluŃă. (corelaŃie …între subiectul Ion şi complementul prepoziŃional de sine) Prezintă. d-lor (dumnealor) etc. d-tale (dumitale). De exemplu: „Ion se spală”. SfinŃiile Voastre. Cucernicia Sa ş. ÎnălŃimea Ta.a. ExcelenŃa Voastră (pentru şefi de stat.. MagnificenŃa Sa (pentru rectori). ambasadori). ExcelenŃa Sa.3 În limba română contemporană se folosesc. ele pot fi independente sau conjuncte. dumneavoastră. participante la dialog. Din punct de vedere etimologic. miniştri. Maiestatea Sa. Domniile Voastre. Domnia Sa. pentru a exprima cel mai înalt grad de politeŃe. reflectă identitatea referenŃială dintre cei doi actanŃi implicaŃi în actul predicaŃiei. mătălică. Dacă forma tu se foloseşte familiar. Apare în contexte care satisfac două condiŃii: a) coocurenŃa. având o funcŃie de adresare şi de referire. următoarele locuŃiuni pronominale de politeŃe4: Domnia Ta. Pronumele reflexiv Este pronumele care evocă în discurs participanŃii la actul de comunicare şi simultan. AlteŃa Sa. cu precădere. LuminăŃia Voastră. Regional. ei. mai circulă şi alte forme: mata (〈 matale). ÎmpărăŃia Sa. ca şi pronumele personal5. Domnia Voastră./dvoastră (dumneavoastră). număr şi caz. tălică. Ele au flexiune după gen. Întunecimea Sa. În limba română veche şi în creaŃiile populare se foloseau câteva formule de adresare cu valoare de reverenŃă. lor: dumneata. pronumele reflexive au forme proprii numai la persoana a III-a. Mârşăvia Ta. pronumele de politeŃe s-au format din substantivul domnia + adjectivele posesive ta. pronumele de politeŃe se pot abrevia d-ta (dumneata). Distinge forme numai pentru persoanele a II-a şi a III-a. aceste creaŃii sunt locuŃiuni pronominale de politeŃe. Măria Ta. (corelaŃie semantico-referenŃială între subiectul Ion şi complementul direct se). marcând diferite ranguri şi poziŃii sociale ori profesionale: ÎmpărăŃia Ta. regizate de acelaşi verb. AlteŃa Voastră. două tipuri de forme: accentuate (elemente neincluse în structurile verbale) şi neaccentuate (elemente care însoŃesc structurile verbale). b)coreferenŃialitatea nominalelor din cele două poziŃii sintactice corelate. dv.” În scris. Ca structură. impunând pluralul: „Dumneavoastră aveŃi dreptate. subiect şi complement prepoziŃional etc. Măria Sa. Maiestatea Voastră (pentru regi). Din punct de vedere morfologic. matale (〈 dumitale sau dumneatale). d-sale (dumisale). PreasfinŃia Sa. în cadrul aceleiaşi propoziŃii. d-lui (dumnealui). voastră sau cu pronumele personale lui. la cazurile A şi D: cazul accentuate neaccentuate .Se constituie ca subclasă a pronumelor personale prin care se exprimă o atitudine de respect sau de distanŃă faŃă de persoanele prezente. Înalt PreasfinŃia Sa. dumneata indică o politeŃe mijlocie. Domniile Lor. EminenŃa Sa (pentru demnitari bisericeşti). În limbajul afectiv se pot folosi şi derivatele: mătăluŃă. Altele au caracter depreciativ: Dobitocia Ta. dumnealor. „Ion are grijă de sine”.

-mă.” (complement indirect). te. -se-. vă. la plural. fără funcŃie sintactică. la persoana a II-a. se este pronume reflexiv. (complement direct). complement indirect). şi sunt în dativul etic. pronumele reflexiv posedă diferite valori. îndeplinind funcŃia sintactică de complement posesiv: „Şi-a ajutat prietenii. (complement direct) d) reflexivul factitiv. prin care subiectul gramatical este actantul care „face”ca un agent să facă acŃiunea exprimată de verb: „Mă operez peste două săptămâni”. formă neaccentuată.” (complement indirect). complement direct). omonime cu cele ale pronumelui personal: la persoana I.” (complement direct). -m-. persoana a II-a. mi-. s-. formă neaccentuată. v-. îşi Formele accentuate sineşi. -sşi-. vă. Flexiunea pronumelor reflexive Ńine seama de categoriile gramaticale de număr. cazul A. „Şi-a luat banii”.” (complement posesiv). vă. -te. Valoarea de dativ posesiv a pronumelui reflexiv.”) În comunicare. -v-. în cazul A: mine. poate fi întărită cu ajutorul adjectivului pronominal posesiv. sieşi se. singular. formă neaccentuată. la singular. iar următoarele două de la cazul D) sunt învechite şi ieşite din uz. în cazul A: tine. îmi. caz în care se verifică şi funcŃia sintactică a reflexivului („Şi-a luat banii săi. Pentru celelalte persoane există forme împrumutate. ne. „Dan şi Ion se văd des”. se-. singular. -şi-. -vă. „Se spală zilnic. Şi pronumele reflexive au valori de dativ etic şi dativ posesiv: „Şi mi-şi bea şi mi-şi mânca” (Folclor). -te-. -Ńi-. în cazul D se folosesc: mie. şieşi (prima de la cazul A. la singular. te-. la singular. „Vă vedeŃi în oglindă. unde şi este în dativul posesiv. Ele însoŃesc verbele reflexive şi fac parte din paradigmele acestora. b) reflexivul posesiv marchează identitatea referenŃială dintre subiect şi „atribut” semantic al complementului direct. -Ńi. v-. la plural. nu are funcŃie sintactică). -ne. „Îşi spunea că trebuie să nu se lase învinsă. -ne-. nu are funcŃie sintactică. la plural. ne-. (complement posesiv) În situaŃii atipice sunt: a) reflexivul inerent este formant în structura unor verbe reflexive. şie. cazul A. mă. m-.A D (pe) sine sie. de persoană şi parŃial de caz (numai de dativ şi de acuzativ): „Nu te teme de ce se va întâmpla!” (te este pronume reflexiv. la plural. . complement posesiv. În situaŃii tipice sunt: a) reflexivul propriu-zis. -şi. în cazul D: Ńie. formă neaccentuată. -ne-. şi noi. plural. fără să aibă funcŃie sintactică: „El se lamentează mereu”. persoana a II-a. şi voi. cazul A. „ Îşi face o bluză nouă la croitoreasă”. îŃi. formă neaccentuată. -v-. ne. persoana a III-a.” (îşi este pronume reflexiv. -mi. c) reflexivul reciproc exprimă o relaŃie simetrică între actanŃii implicaŃi în acŃiunea verbului: „Îşi vorbesc zi de zi.” (vă este pronume reflexiv. persoana a III-a. la singular . singular. -mi-. cazul D. ne-. unde mi. şi nouă. Ńi-. -ne. în condiŃiile în care subiectul se identifică cu obiectul şi cu pronumele complement direct sau indirect: „Îşi spune fel de fel de lucruri. şi vouă.

număr. de obicei. d) reflexivul eventiv .dativ.” (masculin. la care se adaugă formele neaccentuate de dativ ale pronumelui reflexiv: -mi. singular. persoana a III-a. Mai poartă şi numele de pronume al identităŃii.b) reflexivul pasiv. b) reflexiv propriu-zis şi reflexiv factitiv: „Ea îşi face o bluză”. cu pronumele . Ele au flexiune după persoană. e) reflexiv propriu-zis şi reflexiv posesiv: „Ei şi-au făcut bagajele”. c) reflexivul impersonal .morfem al sensului pasiv al construcŃiei: „Magazinul se deschide mai târziu”. d) reflexiv eventiv şi reflexiv pasiv: „I s-au înroşit obrajii”. identificând această persoană cu autorul acŃiunii (cel ce este reprezentat. DiscuŃie: Valorile reflexivului 6. înşi (〈 lat. gen şi număr: masculin singular pers. c) reflexiv propriu-zis şi reflexiv pasiv/impersonal: „Se crede că e nevinovat”.cu pronumele . înseşi. -Ńi. Când însoŃeşte un pronume sau un substantiv cu care se acordă în gen. însă. a II-a pers. însele). -şi. persoana a III-a plural există două forme (înseşi. Pronumele şi adjectivul pronominal de întărire Pronumele de întărire are rolul de a „întări” ideea de persoană. înseŃi. cazul N. -vă. Între tipurile de reflexiv se pot crea ambiguităŃi: a) reflexiv propriu-zis / posesiv şi reflexiv reciproc: „El şi ea îşi citesc articolele lor”. La genitiv . ca şi pronumele personal el). caz şi persoană: „El însuşi a spus-o. Cu acest rol funcŃionează în prezent în limba română. ipse). pronumele de întărire devine adjectiv pronominal de întărire.6 Între formele pronumelor de întărire sistemul de opoziŃii la nivelul categoriilor gramaticale este bine marcat.cu pronumele .morfem al unor verbe inerent impersonale: „Se cuvine să-i ajutăm”. a III-a însumi însuŃi însuşi plural înşine înşivă înşişi feminin singular însămi însăŃi însăşi plural însene însevă înseşi/însele La genul feminin. -ne.morfem al sensului de transformare calitativă în starea subiectului: „Se îngraşă pe zi ce trece”. „Le-am . număr şi caz. -şi sau personal: -le. Adjectivele pronominale de întărire se acordă cu regentul lor substantiv sau pronume în gen. printr-un pronume personal sau printr-un substantiv). pronumele de întărire de genul feminin la numărul singular prezintă forme deosebite în flexiune: însemi. I pers. Formele pronumelui de întărire s-au format din vechile pronume personale însu.

”. Ca adjective pronominale de întărire au funcŃia sintactică de atribute adjectivale. n.” Astfel.. număr. genul un singur posesor un singur obiect posedat m. I al meu a mea mai multe obiecte posedate m. ai mei ale mele persoana a II-a al tău a ta ai tăi ale tale a III-a al său a sa ai săi ale sale mai mulŃi posesori un singur obiect posedat m. „M-am întâlnit cu două colege de-ale mele..” (ale = colege).” (feminin..”. persoana a III-a singular capătă o folosire din ce în ce mai mare. variază în funcŃie de cele două valori pronominale .” Complexitatea structurii sale. dar şi în cea scrisă se înregistrează frecvente greşeli de folosire a adjectivelor pronominale de întărire. f.”. plural. dar şi graba vorbitorilor în exprimare ori necunoaşterea formelor au dus la folosirea formei însuşi alături de substantive sau pronume cu care nu se acordă: „Tu însuşi ai venit. precum şi după gen. f. Ca elemente formative în structura pronumelor posesive. ale noastre Pronumele posesiv este însoŃit întotdeauna de articolul posesiv. după acordul cu ele). de origine latină. n. „Mie însuşi mi s-a întâmplat. Pronumele şi adjectivul pronominal posesiv Pronumele posesiv exprimă ideea de posesie şi înlocuieşte numele obiectului posedat şi numele posesorului. Formele sale..văzut pe ele însele.” (ai = copiii). persoana a III-a. care substituie numele obiectului posedat.numele obiectului posedat şi numele posesorului-. În limba vorbită. I al nostru a noastră a II-a al vostru a voastră ai voştri ale voastre a III-a - mai multe obiecte posedate m. Fie că nu se respectă genul: „Maria însuşi a spus. f. tocmai sau cu cele ale adjectivului singur: „Ion însuşi” ⇔ „chiar Ion” sau ”Ion singur”. fie că nu se respectă persoana: „Eu însuşi afirm. . n.. Sensurile adjectivelor pronominale de întărire sunt echivalente cu cele ale adverbelor chiar. cazul A. ai noştri. în loc de „Eu însumi / însămi afirm. articolele posesive sunt dotate cu un anumit sens pronominal: „Copiii tăi sunt mai buni decât ai săi. în loc de „Maria însăşi a spus”.. DiscuŃie: Folosirea corectă a formelor adjectivului de întărire 7.. n.. caz şi persoană. f.

ăla .m.Ambele elemente din structura pronumelor posesive (articolul posesiv şi pronumele propriu-zis) realizează un dublu acord: articolul îşi modifică forma după genul şi numărul obiectelor posedate. cât şi după ele. adjectivul posesiv se comportă ca orice adjectiv pronominal. după genul şi numărul obiectelor posedate (la femininul singular şi după caz): „I-a văzut pe ai mei.asta.7 Gramaticile tradiŃionale fac însă distincŃia formelor: pronume personal şi pronume posesiv. pot sta atât înaintea substantivelor.” Formele de persoana a III-a al său . alor săi. acordându-se în gen. alor noştri. cazul A + prepoziŃia „pe”. al lor . aceştia acestea. Faptul că posesivul este compatibil în limba română cu toate contextele care admit genitivul substantivului sau al pronumelui a dus la interpretarea lui ca formă de genitiv a pronumelui personal. deci are funcŃia de atribut adjectival: „Vom Ńine seama de opinia ta. sunt aşezate după substantivul articulat cu articol hotărât enclitic: „prietenii tăi”. singular. persoana I.dativ se întrebuinŃează în limba literară numai la plural: alor mei.” (pe ai mei este pronume posesiv. de asemenea. mai multe obiecte posedate. pronumele posesive devin adjective pronominale posesive. ăla . ăsta . de depărtare: acela .aceasta. Când însoŃesc substantivele. ăştia . ş. plural. ai săi .d. complement direct).acelea. un singur posesor.ale sale circulă paralel cu al lui . Formele de genitiv . după identitatea lui cu obiectul la care se face referire sau cu un alt obiect. fie ca însoŃitoare a unui substantiv cu care se acordă: „Ai lor au ajuns la timp. Ele includ o valoare substantivală: „situaŃia alor săi” (alor = părinŃilor). aceia . „fraŃii noştri”. alor tăi. Ea apare fie singură. „caietele sale”. Pronumele şi adjectivul pronominal demonstrativ Pronumele demonstrativ exprimă raportul spaŃial sau temporal dintre vorbitor şi obiecte. fiind de apropiere: acesta .a. iar pronumele propriu-zis după numărul şi persoana posesorilor. Între ele s-a creat o anumită diferenŃiere: pronumele posesive. Ca poziŃie. cu valoare de nominativ sau de acuzativ. De obicei. chiar dacă din punct de vedere semantic se află pe acelaşi plan. masculin. caz în care pierd articolul posesiv din structură.astea/ăstea. Ele substituie doar numele posesorului (întrucât obiectele sunt desemnate prin substantive).” (ta este adjectiv pronominal posesiv de genul feminin. au dobândit în limba literară un sens de politeŃe.al ei. Formele sale se deosebesc după locul obiectului de referinŃă. fiind forme de identitate: acelaşi - . acestea fiind diferenŃiate în raport cu apropierea sau cu depărtarea lor de vorbitor. este folosită forma pronumelui personal în genitiv (al) lor care exprimă posesia.aia.” „I-am aşteptat pe ai lor. DiscuŃie: folosirea corectă a pronumelui şi a adjectivului posesiv 8. atribut adjectival). La persoana a III-a plural pronumele posesiv nu are forme proprii.ale lor. număr şi caz cu substantivul determinat. identifică obiectele cu ele însele sau cu alte obiecte.aceea. Pronumele personale îşi păstrează caracterul popular-familiar. cazul A. La nivel sintactic.. cu referire la persoane.a sa.alea/ălea. Când sunt substituiŃi mai mulŃi posesori.

: „cel de acolo” (cel ⇔ acela). interogativă sau exclamativă. Formele distincte după gen se observă la genitiv . cât . se disting forme simple (acesta.cestelalte. iar la genitiv . Cine se referă la nume fiinŃe: „Cine nu munceşte?”. cu toate acestea.căreia. Pronumele exemplificate se pot subclasifica în forme literare (acesta. aistalalt). pentru aceasta. acela. la nominativ . masculinul de feminin. pronumele demonstrative realizează un acord cu ele în gen. alea) şi forme compuse (cestălalt. ce. „cea de aici” (cea ⇔ aceea). pe lângă aceasta. singular. Unele forme de pronume demonstrative intră în componenŃa locuŃiunilor adverbiale: după aceasta. Dacă avem în vedere modul de alcătuire. acelaşi) şi forme populare (ăla.aceleaşi sau forme de diferenŃiere: cestălalt . al câtelea. DiscuŃie: comportamentul discursiv al pronumelor demonstrativ şi posesiv 9. La nominativ . fiecare este folosit diferenŃiat în context şi prezintă o anume flexiune.cele aşezate în faŃa unor adverbe precedate de prepoziŃii sunt. „Cât ai avut la dispoziŃie?” Flexiunea pronumelui interogativ se face după gen. acela. cu toate astea. Pronumele demonstrative au categorii de gen. aceea ş.acuzativ nu se face deosebire după număr sau după gen. În general. Care are cea mai bogată flexiune dintre toate pronumele interogative. singular.m.dativ (al/a/ai/ale) cui.semnul întrebării pus după pronume sau la sfârşitul propoziŃiei interogative directe din care face parte pronumele. feminin. a câta. Care se utilizează atât pentru nume de fiinŃe. cine. Ce are o formă unică. masculin. ceştilalŃi . cei . Cât .acuzativ. devenind adjective pronominale demonstrative.a. după aceea. număr şi caz.ceastălaltă. plus de asta etc.d. de asta. are o punctuaŃie caracteristică . de aceea. după asta. nominativ. pentru asta.” (aceeaşi este pronume demonstrativ de identitate.câte sunt forme de pronume care se referă la numărul obiectelor gramaticale: „CâŃi au venit aici!”. este purtător de accent în propoziŃie. atribut pronominal genitival).câtă. nume predicativ). celălalt. asta. Formele pronumelui interogativ sunt: care.cea. „Care a fost tipărită întâi?”. de fapt. . celelalte).câtă. genitiv. Pronumele şi adjectivul pronominal interogativ Pronumele interogativ înlocuieşte în propoziŃiile interogative cuvântul sau cuvintele aşteptate ca răspuns. aceiaşi . celălalt cealaltă. „A rămas aceeaşi. asta. câŃi . în schimb cine dispune de forme cazuale diferite: la nominativ . structura morfematică. Are o intonaŃie specifică. de aia. Categoriile gramaticale sunt preluate de la substantivul înlocuit.acuzativ (pe) cine. Ce se referă la nume de lucruri: „Ce i-a mai făcut!”.dativ singular: (al/a/ai/ale) căruia . cesta. număr şi caz. număr şi caz: „cărŃile acestuia” (acestuia este pronume demonstrativ de apropiere. cât şi pentru nume de lucruri: „Care a întârziat?”.aceeaşi. Cine şi ce sunt pronume care nu disting singularul de plural. câŃi – câte. Când însoŃesc substantivele. alea) sau chiar regionale (aista. afară de aceasta. Formele cel .celelalte. pronumele demonstrative acela. ceilalŃi . afară de asta.

câŃi . Ele se prezintă diferit pentru fiecare formă de pronume. ce împreună cu substativul fel şi prepoziŃia de intră în structura locuŃiunii adjectivale ce fel de: „Ce fel de prieten eşti tu?” 10. cine. iar forma compusă ceea ce are valoare neutră: „Îl cunosc pe omul 1/pe care l-ai ajutat. „Am primit o carte 1/care mi-a fost de folos.”1/. Formele de genitiv . care nu acceptă un substantiv în imediata sa vecinătate.câtă. Au însă contexte diferite în care apar şi rol sintactic bine stabilit fiecare.câtă. ele apar şi sub forma de genitiv . În vecinătatea substantivelor pe care le determină.”2/. Dispune de forme simple: care. Cine are la genitiv . ce la numele de lucruri. „CâŃi vin 1/toŃi întreabă de el. „Îi cunoştea pe cei 1/care îl salavaseră.”2/.diferite după gen şi număr. intrând în structura unor construcŃii cu valoare de numerale ordinale „nehotărâte”. cât .câtă.câte şi de forme compuse: ceea ce. iar prin articolul posesiv. ce. conŃinut şi prin posibilitatea de a contracta funcŃii sintactice de părŃi de propoziŃie. cât . ce: „Fapta 1/ce a săvârşit-o 2/e de condamnat. pronumele relative se aseamănă cu conjuncŃiile şi locuŃiunile conjuncŃionale subordonatoare sau cu adverbele relative. Care nu distinge singularul de plural. cărora. echivalentul pronumelui care. La fel se comportă şi alte pronume relative simple: cine. câŃi . câŃi .”2/ Ca părŃi de vorbire flexibile. un acord în gen şi număr cu un cuvânt din regentă.dativ ale unor pronume relative pun probleme de acord. cât . Popular se foloseşte de. cât şi după număr. cine de obicei la numele de fiinŃe.câte se referă la cantitatea sau la numărul obiectelor. Pronumele şi adjectivul pronominal relativ Pronumele relativ substituie un nume în propoziŃii subordonate. În calitate de adjectiv pronominal interogativ. „Ce principiu nu s-a respectat?”. îndeplineşte în subordonate funcŃia de parte de propoziŃie. număr şi caz. ÎnsoŃite de articol posesiv. un . Singurul pronume care nu poate deveni adjectiv pronominal interogativ este cine.dativ al câtelea .”2/.dativ forma (al/a/ai/ale) cui.câte se diferenŃiază atât după gen. Prin formele simple. Ca elemente relaŃionale în frază. pronumele relativ seamănă cu pronumele interogativ.”2/. masculinul de feminin: „Omul 1/care a venit 2/este trimis de voi.a câta. „Ştiam 1/cine îl aşteaptă.câte devin adjective pronominale interogative: „Care faptă e mai bună?”. iar la dativ prin adăugarea particulei -a la pronumele cu flexiune: căruia . pronumele relative au categorii de gen.căreia. „Cât timp iai acordat?” Au funcŃia sintactică de atribute adjectivale.câtă. „Evenimentele 1/ce s-au derulat 2/l-au tulburat.”1/ Celelalte forme simple de pronume relative cât . Pronumele relativ care se referă la numele de fiinŃe şi de lucruri. câŃi – câte au marcate genul şi numărul. formele care. Flexiunea cazuală se manifestă la pronumele care prin însoŃirea la genitiv de articol posesiv: al/a/ai/ale cărui/cărei/căror . Care realizează un dublu acord: prin forma de genitiv. Se deosebesc însă de acestea prin flexibilitate. având un dublu rol sintactic: face legătura dintre elementul regent şi subordonată.1/.Formele de pronume interogative cât . câŃi .”2/. „Văd 1/ce faci.câtă. ce.

care nu au nici plural. „Fata 1/ai cărei prieteni te ajută 2/este colega mea. oricât . Formele de care dispune sunt simple: unul . oricare. fiece. orişice.) şi populare. unii . te miri care ş.unele şi particula adverbială vre-: vreunul .”2/. alcătuite din verbe şi pronume: cine ştie cine. te miri cine. cineva. ce. puŃin .toată.unele.vreunele. oricare. oricine. câŃiva etc. Alături de aceste forme există şi altele care au în componenŃă pronumele simple unul . cutare. oarece. fitecare. fiştecare. dar „Te miri . altcareva.de origine conjuncŃională. Elementul alt şi compusele cu -va au dat: altcineva. oricare. numeroase. orişicare. Pronumele şi adjectivul pronominal nehotărât Pronumele nehotărât substituie un substantiv fără a face referiri precise la acesta. orişicine. nu se ştie ce. Genul nu este diferenŃiat la forme ca: oricine. al/a/ai/ale fiecăruia etc. ceea ce m-a bucurat. cutare).atâtea.atâtea. fiecine. Unele dintre pronumele nehotărâte sunt specializate pentru nume de persoane: oricine. Pronumele nehotărâte compuse oricine. fieşicare. orice. cineva. orişice. nu se ştie care. atâŃia . fiecare. oricâŃi . fieşicine. fieşicine. alde niscai. careva.multe. te miri ce. Sens şi comportament de pronume nehotărâte au şi locuŃiunile pronominale nehotărâte. fiecare. altceva.toate.una. număr. fiecine. cineva.a. orişicare. exprimându-se prin elemente eterogene. vreunii . altcineva. oarecine. oricare. Formele compuse. Cazul genitiv. careva. fiecare. al/a/ai/ale oricui. orişice. Categoriile gramaticale de gen. particulele de origine verbală oare-.altele. ceva.” DiscuŃie: Acordul pronumelui relativ. ceva. careva.vreuna.atâta. cine. al/a/ai/ale unuia. unele chiar învechite (fieşicare.oricâtă. ceva. fiecine. fitecine. oricine. orice.” (subiect). se subclasifică în literare (fiecare. -va şi particula adverbială -şi: oricine.”1/ Pronumele relative pot fi utilizate şi cu alte sensuri decât în mod obişnuit: de pronume nehotărât: „Să plece care pe unde vrea.dativ este marcat prin flexiune la toate pronumele nehotărâte: unul.oricâte se întrebuinŃează şi ca elemente relaŃionale: „A venit 1/oricine a vrut.”. altcineva. particula ori.”1/ . fiecine. orişicine. vreunul. cu condiŃia să nu fie primul element în propoziŃie. orice etc.una.una. cine ştie ce. Şi la nivel sintactic.puŃină. fiece. mulŃi . oricare. al/a/ai/ale vreunuia. De exemplu: „I-a spus te miri cine. fiece. 11. cine ştie care. puŃini -puŃine. ele se comportă ca pronumele nehotărâte. oricâŃi . orice.multă. Alte forme sunt compuse din pronumele relative simple care. pentru nume de lucruri: orice. toŃi . atâŃia . alŃii . fie-/fite-/fişte-. altul . nu se ştie cine. mult . altcareva.acord în gen şi număr cu un cuvânt care face parte din aceeaşi propoziŃie cu pronumele (din subordonată): „PărinŃii 1/ai căror copii învaŃă bine 2/sunt mulŃimiŃi. fiecare. tot . fitece. altceva. fitece. fieşice. fiece. atât . altceva.oricâte. altul . orişicare. atât pentru nume de persoane.alta. cât şi pentru nume de lucruri: unul .alta. cu sens neutru: „Am aflat că a câştigat. fitecine. caz sunt prezente la aproape toate formele de pronume nehotărâte. unii .

iar din punct de vedere sintactic. trei reviste şi două ziare. „E un lucru de nimic. „S-a întâlnit cu alŃi prieteni. devenind adjective pronominale nehotărâte. iar niciunul . niciuna .feminin singular ş. cât şi nume de lucruri. număr şi caz cu substantivele respective. Pronumele şi adjectivul pronominal negativ Pronumele negativ neagă substantivul dintr-o propoziŃie afirmativă corespunzătoare şi îl substituie. pentru nimic etc. Dacă formele simple nu disting nici genul. niciunii .” De asemenea.”.masculin. Prin articulare cu articol hotărât enclitic sau cu articol nehotărât ori cu ajutorul desinenŃei de plural -uri. „Nu-l interesează nimicurile.niciuna.cine i-a spus. având sensuri corespunzătoare unor adverbe.niciuna. „Nu vei reuşi 1/să înveŃi. iar sintactic atribute adjectivale: „Fiecare om ştie ce are de făcut.” (de nimic ⇔ fără valoare). poate intra în componenŃa unor locuŃiuni adverbiale: pe nimic. cu nimic. formele niciun . ” (articol nehotărât).” (cu nimic ⇔ deloc).d. la cele compuse aceste categorii gramaticale sunt marcate (niciunul .”3/ DiscuŃie: Folosirea corectă a formelor pronumelui nehotărât 12. „te miri” şi „cine i-a spus”.a. Cazul genitiv – dativ este exprimat prin schimbarea formei celor mai multe pronume negative: al/a/ai/ale nimănui(a).” Adjectivele pronominale nehotărâte un şi o sunt identice ca formă cu articolele nehotărâte sau cu numeralele cardinale. sunt atribute adjectivale: „Niciun concurent nu s-a pregătit atât de bine ca el. niciunii niciunele.m.acuzativ. În context însă nu se confundă cu acestea.”2/. pronumele se acordă în gen. se înregistrează şi altele mai scurte nime. nima. al/a/ai/ale nici unora etc.” (numeral cardinal).niciunele înlocuiesc atât nume de fiinŃe. singular. număr şi caz cu acestea. respectiv unui adjectiv: „Nu l-a ajutat cu nimic.” (enunŃ care poate fi segmentat în două propoziŃii. se substantivizează: „A ajuns un nimic.” (adjectiv pronominal nehotărât). Aşezate lângă substantive. Şi adjectivele pronominale nehotărâte compuse cu ori. ceea ce duce la anularea locuŃiunii pronominale nehotărâte).nicio. ori a locuŃiunii adjectivale de nimic. Alături de varianta regională şi populară nimenea.). „Am cumpărat o carte.sunt folosite. 2/oricât timp ai avea la dispoziŃie. Când însoŃesc substantivele şi le determină. al/a/ai/ale nici unuia. „EmoŃiile oricărui candidat sunt inerente. se referă numai la nume de lucruri. datorită opoziŃiilor specifice în care intră: „Eu am primit o carte. nici numărul. se acordă în gen.”. „Am citit o carte. Forma nimic/ nimica se foloseşte numai la nominativ . tu alta. nimic/nimica şi forme compuse: niciunul .” (niciun este adjectiv pronominal . Are forme simple: nimeni/nimenea. niciunii . ca elemente relaŃionale în frază: „ÎŃi ofer 1/orice tablou vrei. Dintre toate formele de pronume negative nimic are o răspândire mai mare. precum pronumele.niciunele devin adjective pronominale negative. Nimeni se referă la nume de fiinŃe.”.

” complement de agent: „El a fost lovit de către acesta.” „Ajutat de oricine putea reuşi.” (adverbul nici + articolul nehotătât o).” complement direct: „Pe unii i-a ajutat. de topică şi cele prin care se asociază inutil termeni care exprimă acelaşi lucru. atribut adjectival). FuncŃiile sintactice ale pronumelor În contexte.” (niciunor este adjectiv pronominal negativ. DiscuŃie: Ortografia pronumelui negativ 13. nici o proastă. pe alŃii nu. Probleme de folosire a pronumelor şi a adjectivelor pronominale Dintre situaŃiile de folosire incorectă a pronumelor şi a adjectivelor pronominale considerăm că mai frecvente sunt cele legate de acord. genitiv. pronumele pot îndeplini diferite funcŃii sintactice.” nume predicativ: „Ion este el. „N-a fost nici o deşteaptă. „Părerile niciunor adversari nu sunt de neglijat.” complement indirect: „Le-a vorbit despre descoperirea sa. nominativ.” „Au rămas aceiaşi. plural.” „ Ai mei l-au ajutat foarte mult.. masculin.” atribut pronominal genitival: „Contează şi părerea dumneavoastră. Adjectivele pronominale negative niciun.” „Oricui i-ar fi dat prin cap aşa ceva.” „N-a ajuns binefăcătorul oricui.” „Ochii-mi sunt obosiŃi. masculin. . atribut adjectival).” (adjectiv pronominal negativ).negativ. singular.” „Nu văd nimic. nicio nu trebuie să se confunde cu construcŃiile în care se asociază adverbul negativ nici cu articolul nehotărât un sau o: „N-a primit nicio veste de la ei. De exemplu: subiect: „Tu eşti cel mai bun dintre toŃi.” atribut pronominal în dativ: „Copiii-i sunt neastâmpăraŃi.” 14.

„Şi-a făcut-o cu însăşi propria lui mână. necunoaşterea categoriilor de gen. „Ei însăşi i-am dat cartea. nu „pentru finisarea căreia. se constată că. mi s-a întâmplat. în loc de însumi / însămi (după genul masculin sau feminin). în loc de cu propria mână sau cu mâna sa ori el însuşi. de regulă.ouă . în cadrul adjectivelor pronominale de întărire.ie . în funcŃie de tipul respectiv de pronume. Celelalte forme de pronume personale au în componenŃa lor şi articol hotărât enclitic: R dâns dâns D -u -φ A -l -a R dâns dâns D -u -e A . în special a celei de persoana a III-a masculin. „Ea însuşi şi-a dat seama de greşeală.”.Din categoria greşelilor de acord. în loc de chiar noi sau noi înşine.”.”. în loc de înseşi (după cazul D al pronumelui ei). „Casa pentru a cărei finisare s-a cheltuit atâta este o pensiune.” Pleonasmul apare în condiŃiile în care se asociază termeni care exprimă acelaşi înŃeles: „L-am dus pe acolo chiar noi înşine. alături de celelalte forme.le R mŃl e nvl D .”. zise ea.”. elemente invariabile. număr şi caz duce la folosirea întâmplătoare a unor forme. particule deictice. numărul şi cazul. t-ine. nu „pentru pregătirea căruia”. în loc de însemi (după cazul D al pronumelui mie). Structura morfematică În structura morfematică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale există.”. În folosirea pronumelui relativ care la forma de genitiv este importantă şi topica (pe lângă acordul care trebuie realizat corect): „Studentul pentru a cărui pregătire s-a investit mult a obŃinut o performanŃă. două elemente: radicalul şi desinenŃa prin care se exprimă genul.or La cazul acuzativ: m-ine.”.ui -i . în loc de însăşi (după genul feminin al pronumelui ea) ori a altor forme: „Mie însămi.”. Structura morfematică a pronumelui personal propriu-zis se prezintă astfel la nominativ şi la dativ: R e t e e nve e D -u -u -l -a . singular: „Eu însuşi i-am spus.ouă . DiscuŃie: Comportamentul discursiv al diferitelor tipuri de pronume DiscuŃie: Ortografia şi punctuaŃia diferitelor tipuri de pronume 15.ie . dar pot să apară şi articolul hotărât enclitic.lui -i .oi -oi -i .

ei.-a s-a D -u -u -u -a ta R me tă să me -le sa -le D -i -i -i -le noştr R nostr vostr D -u -u noastr -ă voastr -ă -i voştr noatr -i -e voastr-e O structură mai amplă are pronumele demonstrativ. are în structură substantivul domnia (sub forma dumnea. particule deictice şi elemente invariabile: . înş(i). lor. Pronumele reflexiv are o structură simplă: R sss s D -ine -ie -e -φ Pronumele şi adjectivul pronominal de întărire sunt tot nişte compuse. dumi) şi adjective pronominale posesive ta. alături de radical şi desinenŃă. îns(ă). îns(e) şi forme neaccentuate de pronume personale şi reflexive: R îns îns îns înş înş înş înş îns îns îns îns îns D -u -u -u -i -i -i -ă -ă -ă -e -e -e + alte pronume -mi -Ńi -şi -ne -vă -şi -mi -Ńi -şi -ne -vă -şi/le Pronumele posesive se descompun în articol posesiv şi pronumele respectiv care are structura următoare: R me tă să met. care cuprinde.dânş dâns -i -e -i -le dânş dâns -i -e -lor -lor Pronumele de politeŃe fiind compus. sa. având în alcătuire vechi pronume personale îns(u). voastră sau pronume personale lui. sale.

-a -a -a -a -a -a -a Ei -şi -şi -şi -şi -şi -şi -şi Alte forme compuse de pronume demonstrative se prezintă astfel: cest -ă -l -alt -φ ceast-ă ceşt -i -l -alt -ă -l -alŃ .į -alt -e –a –l –alt –ă –i –l cest -e -l -alt -e cest –ui -l cel – e -l cel –ui –l –alt -φ cel –ei -l –alt cel –or –l –alŃ -e -į -e cest –ei -l -alt -e cest –or -l -alŃ -į cest -or -l -alt -e cel –or –l –alt Pronumele şi adjectivele pronominale relative simple şi cele interogative au în structură radicalul. -a -a -a -a -a -a -a -a -a -a -a -a -a -a R acel acee ace ace acel acel acel D -φ -φ -i -le -ui -ei -or Pd.ui -ei -or Pd. desinenŃele.R acest aceast aceşt acest acest acest acest acel acee ace ace acel acel acel D -φ -φ -i -e -ui -ei -or -φ -φ -i -le .į -alt -φ cel -ă ce ce -l -alt -φ –alŃ . desinenŃă şi în plus particulă deictică numai la genitiv .dativ: . iar la genitiv-dativ au în plus particula deictică: R car căr căr căr cât cât câŃ cât cât D -e -ui -ei -or -φ -ă -į -e -or Pd. -φ -a -a -a Pronumele nehotărâte simple au o structură morfematică formată din radical.

. ibid.. -a -a -a -a -a -a -a a Formele compuse au pe lângă pronume relative simple diferite elemente (ori-.. p. p... p.48-55.129. -va. p. GLRM. DOOM2 indică scrierea cu iniŃială majusculă a adjectivului posesiv din structura locuŃiunii. vre-). Idem. Dimitriu.R un un un un un un un alt alt alŃ alt alt alt alt D -ul -a -ii -ele -ui -ei -or -ul -a -ii -ele -ui -ei -or Pd.” Vezi Sistematica substitutelor. GLRM.27. în baza raportului de substituŃie pe care-l contractează cu alte pronume: „Se spune că vine.. alt-. Maria Manoliu-Manea este de părere că reflexivul poate fi încadrat în clasa pronumelui de persoană numai ca pronume semiindependent.136.. Pronumele negative au aceeaşi structură ca pronumele nehotărâte simple: R nimeni D -φ -a Pd. adv. p. R cutar cutăr cutăr D -e -ui -ei Pd.28.63. nimene -φ nimăn nimăn -ui -ui Note: 1 2 3 4 5 Vezi Maria Manoliu. p. Vezi C.. Dimitriu.Manea... Sistematica substitutelor. Unii cercetători le consideră false pronume de politeŃe. Vezi Maria Manoliu . nici + R un un un -a un un un un D -ul -a -ii -ele -ui -ei -or -a -a -a Pd.” ⇔ „El spune că vine. 6 7 Vezi C. Sistematica substitutelor.Manea. . fie-.

ştiu că mărturisirile pre sincere par scandaloase. pronumele preia şi funcŃiile sintactice ale acestuia. acuzativul posesiv. ca anaforice. o parte din relative.ea. dânsul . Contractează aproape toate funcŃiile sintactice. Din punct de vedere morfologic. EXERCIłII 1. tresar când le spui prea direct ce ai de spus. Analiza morfosintactică a pronumelor şi a adjectivelor pronominale din textele următoare: „Vreau doar să vă arăt că mereu am visat binele şi toate mi-au ieşit pe dos…De altminteri. îşi iau semnificaŃia prin referire la un antecedent (pron. care funcŃionează ca deictice sau ca anaforice. Adică sunt gata să accept că defectele mele s-au transformat în destin. ExemplificaŃi în contexte pronumele şi adjectivele pronominale. dumnealui.ele. Asemănări şi deosebiri între pronumele personal şi pronumele reflexiv. 2. . dumneavoastră. nehotărâte şi negative. de număr şi de caz.TEME 1. îşi iau referinŃa din situaŃia de comunicare (pron. tu. voi. Caracteristicile morfologice ale pronumelui posesiv. 3. Sunt chiar înclinat să le exagerez într-un sens.” (Octavian Paler. ViaŃa pe un peron) „ Dar eu însumi n-am fost de atâtea ori surd? Uneori ştim de la noi cum arată surzenia şi tocmai de aceea ne pierdem încrederea în simpatia celorlalŃi. ViaŃa pe un peron) Rezumatul unităŃii de învăŃare IV Pronumele este o clasă lexico-gramaticală de cuvinte fără autonomie semantic-referenŃială. După cum vedeŃi nu mă feresc să-mi recunosc defectele. al unui obiect. în condiŃiile în care însoŃesc substantivul pe care îl determină şi cu care se acordă. se evidenŃiază poziŃia subiectului-emitent faŃă de conŃinutul comunicat. desemnează persoana gramaticală sau non-persoana gramaticală fără a adăuga ceva: eu. demonstrativele. Nu le convine. ExemplificaŃi în contexte pronumele personal în dativul etic.” (Octavian Paler. de pers. noi. cele de întărire.dânsa. Sunt numai pronume sau pot funcŃiona şi ca adjective pronominale. ei . dispun de categorii gramaticale de gen. a III-a). Din punct de vedere semantic. de persoană. dativul posesiv. Caracteristicile morfologice ale pronumelui nehotărât.I şi aII-a). interogative. el . PrezenŃa lui în limbă este foarte importantă. Substituind substantivul. Pronumele de politeŃe (sau de reverenŃă) exprimă o atitudine de respect sau de distanŃă faŃă de anumite persoane: dumneata. preluate de la substantivele pe care le înlocuiesc. Pronumele personale Ńin locul unei persoane. Ca deictice. dumneaei. 2. cele de politeŃe şi pronumele reflexive. cu excepŃia celei de predicat. 3. întrucât se poate evita în acest fel repetarea substantivelor. dativul cu valoare neutră. acuzativul cu valoare neutră. dumnealor. pronumele au o flexiune sintetică. dânşii – dânsele. Sunt adjective pronominale posesivele. pronumele substituie numele. MulŃi s-au învăŃat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase. de pers. Nu devin niciodată adjective pronominale pronumele personale.

sine. atât .câtă. aceia .câtă. ceştilalŃi . însuŃi .atâtea. acela . aceiaşi – aceleaşi.nici una. Pronumele posesive exprimă ideea de posesie.niciunele. fiecine. cei ce . niciunii . câŃi – câte. Pronumele negative neagă sau exclud obiectele înlocuite: nimeni.înseşi. ceva. altul . fiecare.ceastălaltă. oricare. cât . fiece. cine. substituind numele obiectului posedat şi pe cel al posesorului: al meu . nimic. orice. ce. niciunul .celelalte. exprimă un raport spaŃial.atâta.aceeaşi. Pronumele reflexive exprimă raportul dintre subiect şi obiect: sie. Pronumele nehotărâte Ńin locul unui nume al obiectului. vreunii – vreunele.unele. cel ce . oricine. cine. careva. celălalt .aceasta. alŃii . unii .altele. aceştia . diferenŃiază obiectele în raport cu apropierea sau cu depărtarea lor faŃă de vorbitor ori identifică obiectele cu ele însele sau cu alte obiecte: acesta .a noastră. ce.aceea.cele ce. şi. însele. înşine .a voastră.însene.ceea ce. ceilalŃi . al nostru .vreuna. Pronumele interogative substituie numele obiectului arătând că întrebarea se referă la acel obiect: care.alta. .una.a ta.a sa.cestelalte. al său .însăşi. Pronumele demonstrative substituie numele unui obiect. identificând această persoană cu autorul acŃiunii: însumi însămi. al tău . Pronumele relative substituie numele obiectelor făcând legătura cu ceea ce se va spune despre el: care. acelaşi . câŃi .cealaltă. înşivă . înşişi .însevă.câte. cestălalt . însuşi . al vostru . sieşi. se. fără să dea vreo informaŃie precisă asupra acestuia: unul . vreunul . atâŃia .Pronumele de întărire întăreşte ideea de persoană. cineva.acelea. cât .a mea.acestea.însăŃi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful