UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI, FACULTATEA DE STIINTA MEDIULUI

METEOROLOGIE SI CLIMATORLOGIE

SUPORT DE CURS PENTRU UZ INTERN (an III ISBE, an II GM, II IM, an II SM)

Titular de curs: lect. dr. Arghius Viorel -2010-

1

Cuprins:
Partea I-a. Meteorologie
Cap.1. Introducere în Meteorologie 1.1. Definiţia, obiectul şi sarcinile meteorologiei 1.2. Ramurile meteorologiei şi legătura ei cu alte ştiinţe 1.3. Relaţiile meteorologiei cu diferite activităţi umane 1.4. Scurt istoric al dezvoltării meteorologiei Cap.2. Atmosfera terestră 2.1. Atmosfera – caracteristici generale 2.2. Compoziţia aerului atmosferic 2.3. Stratificarea atmosferei Cap.3. Fluxuri radiative 3.1. Soarele şi activitatea solară 3.2. Compoziţia spectrală a radiaţiei solare 3.3. Constanta solară. Slăbirea intensităţii radiaţiei solare la tercerea prin atmosferă 3.4. Fluxuri radiative 3.4.1. Radiaţia solară directă (S) 3.4.2. Radiaţia difuză (D) 3.4.3. Radiaţia totală (Q) 3.4.4. Radiaţia reflectată (R). Albedoul (A) 3.4.5. Radiaţia terestră (T) şi radiaţia atmosferică (Ra). Radiaţia efectivă (Re) 3.4.6. Bilanţul radiativ-caloric Cap.4. Temperatura aerului 4.1. Introducere 4.2. Transferul căldurii în atmosferă 4.3. Variaţia în timp şi spaţiu a temperaturii aerului 4.3.1. Variaţia diurnă a temperaturii 4.3.2. Variaţia anuală a temperaturii 4.4. Procese adiabatice în atmosferă 4.4.1. Repartiţia temperaturii pe verticală 4.4.2. Procese adiabatice în atmosferă 4.5. Inversiuni de temperatură Cap. 5. Vaporii de apă din atmosferă

2

5.1. Sistemul de faze al apei 5.2. Originea şi răspândirea vaporilor de apă în atmosferă 5.3. Mărimile care definesc umezeala atmosferică Cap.6. Condensarea vaporilor de apă 6.1. Factori genetici ai condensării 6.1.1. Răcirea aerului până la punctul de rouă 6.1.2. Prezenţa nucleelor de condensare 6.2. Forme de condensare a vaporilor de apă 6.2.1. Condensarea la nivelul substratului 6.2.2. Condensarea în stratul inferior al atmosferei –ceaţa 6.2.3. Condensarea în atmosfera liberă – norii Cap.7. Precipitaţiile atmosferice 7.1. Forme şi tipuri de precipitaţii 7.2. Geneza precipitaţiilor 7.3. Variaţia precipitaţiilor la nivel global 7.4. Tipuri de regim pluviometric 7.4.1. Tipul ecuatorial: 7.4.2. Tipul subecuatorial 7.4.3. Tipul musonic 7.4.4. Tipul deşertic-tropical 7.4.5. Tipul mediteranean 7.4.6. Tipul temperat 7.4.7. Tipul polar Cap.8. Presiunea atmosferică 8.1. Generalităţi 8.2. Variaţia presiunii atmosferice cu înălţimea 8.3. Variaţiile periodice şi neperiodice ale presiunii 8.4. Câmpul baric, topografia barică, izobarele 8.5. Zonele de presiune ale Pământului şi principalele sisteme barice Cap.9. Curenţii atmosferici 9.1. Generalităţi 9.2. Factorii care influenţează viteza şi direcţia vântului la sol 9.2.1. Gradientul baric orizontal 9.2.2. Forţa de abatere a mişcării de rotaţie (forţa Coriolis) 3

4.4.1.4. Descărcările electrice 11.2. Perturbaţii atmosferice 11. Ciclonii extratropicali 11.4. Clasificarea vânturilor 9.2.4. Ciclonii tropicali 11.3.3. Anticiclonii 4 .2.9.1. Răspândirea pe Glob 11.4.1.1. Trăsături generale 11. Circulaţia generală atmosferei.3. 11.2. Masele de aer 10. Frontul rece 10.1. Frontul oclus Cap.3.2.5. Geneza ciclonilor extratropicali 11.1.4. Mase de aer şi fronturi atmosferice 10. 9.1. Vânturi permanente.2.4. Forţa centrifugă 9. Vremea 10. Repartiţia ciclonilor extratropicali 11.3.3. Factorii care influenţează viteza şi direcţia vântului în altitudine 9. Structura ciclonului tânăr 11. Frontul cald 10. Vânturi locale Cap. Caracteristicile ciclonilor extratropicali 11. Ploile abundente 11. Vijeliile 11.3. Fronturile atmosferice 10. Fenomene de risc asociate norilor Cumulonimbus 11.3. Tornadele 11. Grindina 11.3.1.2.1.10.1.4. Condiţii genetice 11.2.2. Forţa de frecare 9.2.2.4.3.4.1.3.2.

1.3.1.3.1.2. Stratul de zăpadă şi gheaţă 2.musonic’) 3.4.1.2.3. Climatul subtropical 3.3. Factorii radiativi 2.3.2. Climatele zonei temperate 3.4.2.1.1. Climatele zonei reci 3.2. Factorii dinamici 2. Vegetaţia 2.2. 3. Climatul tropical-arid şi subarid (.3.2. Climatologia şi ramurile acesteia Cap. Climatul tropical-umed (. Clima subpolară 3.2. Climatul ecuatorial 3. Circulaţia musonică 2.deşertic’ şi .2.1. Relieful şi particularităţile sale 2. Zonele şi tipurile majore de climă ale globului 3.4.3. Suprafaţa activă ca factor climatic 2. Rolul climatic al curenţilor oceanici 2. Factorii genetici ai climei 2.2.3.1. Circulaţia generală a atmosferei 2.1.2. Influenţa repartiţiei uscat-apă asupra climei 2.Partea a II-a.4.3.2.1. Climatologia Cap.2.1.semideşertic’) 3. Rolul climatic al vânturilor permanente 2. Climatele zonei calde 3.3. Climatul subecuatorial 3. Clima polară BIBLIOGRAFIE 5 .2.2. Climatul temperat-continental 3.1.3. Climatul temperat-oceanic 3. Activităţile şi structurile antropice Cap 3.

Observaţii şi măsurători asupra elementelor meteorologice se efectuează la posturi si staţii meteorologice. presiunea. umiditatea.meteorologia generală/fizica atmosferei – cercetează. . . . direcţia şi viteza vântului. tipul şi înălţimea norilor. atmosferică şi bilanţul radiativ precum şi fenomenele de absorbţie. cantitatea şi felul precipitaţiilor. durata de strălucire a Soarelui etc.1. O altă sarcină a meteorologiei este asociată previziunii principalelor fenomene şi procese meteorologice având la bază cunoaşterea legităţii fenomenelor şi proceselor atmosferice. terestră. obiectul şi sarcinile meteorologiei Din punct de vedere etimologic. observatoare aerologice. aspectul.meteorologia dinamică – ramura care se ocupă cu studiul mişcărilor atmosferei şi transformările energetice din atmosferă.actinometria – studiază radiaţia solară. Starea fizică a atmosferei la un moment dat şi într-un anumit loc se numeşte vreme caracterizată prin valori cantitative şi calitative ale principalilor parametri : temperatura. Introducere în Meteorologie 1.meteorologia sinoptică – analizează dinamica şi termodinamica fenomenelor şi a proceselor atmosferice pe suprafeţe extinse în scopul previziunilor meteorologice. vizibilitatea. noţiunea ‚meteorologie’ provine din combinarea cuvintelor greceşti ‚meteoron’ (fenomen produs în aer) şi ‚logos’ (ştiinţă). cu ajutorul sateliţilor şi a radarului meteorologic etc. Ramurile meteorologiei şi legătura ei cu alte ştiinţe Principalele ramuri ale meteorologiei sunt: .1. reflexie şi difuzie a radiaţiei . Meteorologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul fenomenelor şi a proceselor din atmosfera terestră. Meteorologie Cap. 1.2. descrie şi explică din punct de vedere fizic fenomenele atmosferice. 6 .Partea I-a. Definiţia.

7 . givrajul. etc). rutiere: ceaţă. vânt. furtuni. furtunile etc).aerologia/fizica atmosferei libere – studiază fenomenele şi procesele din stratele mai înalte ale atmosferei cu ajutorul sondajului aerian realizat prin intermediul radiosondelor. vântul. astfel: . rachetelor şi a sateliţilor meteorologici. strat de zăpadă. . industria. precipitaţiile. construcţiile (durata şi intensitatea îngheţului.t.t. maritime: ceaţă. Clima se stabileşte prin prelucrarea statistică a datelor de observaţii şi măsurători reprezentând regimul vremii stabilit pe o perioadă mai îndelungată de timp şi o suprafaţă mai extinsă.t. ceaţa. În domeniul agricol.t. secetei.. fenomenele convective. precipitaţii abundente. activităţile militare (anumite fenomene de risc îngreunează activităţile militare). . grosimea şi rezerva de apă din stratul de zăpadă. solului. 1. aclimatizarea de noi specii etc. feroviare: ploi care spală ecartamentul. durata şi intensitatea îngheţului.3. temperaturile extreme. cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă de timp. temperaturi extreme. Pământul. este supus unui tot mai accentuat stress demografic şi se confruntă cu o creştere a intensităţii şi frecvenţei fenomenelor de risc. turismul (resurse bioclimatice. . temperaturi prea ridicate. fenomenele atmosferice de risc).climatologia – ramura care se ocupă cu studierea principalelor tipuri şi subtipuri de climă. furtuni. vizibilitatea. depuneri solide. aeriene: nebulozitatea. sunt deosebit de utile pentru activităţi precum: planificarea producţiei. În sectorul transporturilor principalele elemente de interes sunt cele care pot induce o stare de pericol. observaţiile efectuate asupra principalilor parametri (temperatura aerului. vânturi puternice. Relaţiile meteorologiei cu diferite activităţi umane Condiţiile de viaţă şi activităţile economice sunt puternic influenţate de fenomenele atmosferice. . viscol. Alte domenii/sectoare de activitate direct interesate de variabilitatea spaţio-temporală a elemetelor meteorologice sunt: medicina (unele fenomene pot duce la creşterea incidenţei unor boli şi chiar a mortalităţii). polei.

primele observaţii meteorologice se fac la Iaşi şi Bucureşti spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. .în sec. psihrometrul. anemometrul cu cupe. .perioadă fără realizări importante până în a doua parte a evului mediu. . Scurt istoric al dezvoltării meteorologiei La nivel mondial: . 8 . Berg. . Budâko. În România: . XIX apare scara Beufort.sec VIII-lea apar gradaţiile termometrelor: Fahrenheit.observaţii ocazionale. pirheliometrul. Reaumur şi Celsius.prima staţie meteorologică a fost înfiinţată în 1859 la Sulina după terminarea războiului Crimeei (1856) iar prima reţea de staţii meteorologice apare între anii 1880-1882. .meteorologia începe să se individualizeze ca ramură a fizicii în secolul al XVII-lea odată cu inventarea instrumentelor meteorologice de bază : termometrul şi barometrul. metoda sondajului aerian cu baloane iar meteorologia începe să se formeze ca ştiinţă odată cu organizarea observaţiilor meteorologice regulate.n. nesistematice asupra unor elemente meteorologice s-au efectuat încă din perioada antică (precipitaţii în India şi vânt în Grecia).e. IV î. Alisov. Hippocrat scrie prima climatologie concentrată în principal pe date de interes medical. tot în perioada respectivă Aristotel scrie prima Meteorologie. Pogosian. primul termometru a fost realizat de Galileo Galilei în 1597 iar în anul 1643 Viviani construieşte primul barometru bazându-se pe vestita experienţă a lui Toricelli.după primul război mondial meteorologia se dezvoltă într-un ritm accentuat contribuţii esenţiale la dezvoltarea acestei ştiinţe având Bjerknes.1. .în 1984 ia naştere Institutul Meteorologic Central iar în 1985 apare primul buletin meteorologic. Saussure construieşte higrometrul cu fir de păr iar Woltmann anemometrul. . Koppen.4.în sec. .

Forma suferă unele deformări periodice ca urmare a atracţiei exercitate de Soare şi mai ales de Lună (maree atmosferică) şi ca urmare a dilatării produse sub acţiunea razelor solare în timpul zilei. Din acesta. între 200-1000 km predomină oxigenul atomic. Între 1000 şi 2000 km predomină heliul. adică 1/1000000 din masa Terrei. de la 1.2.41 kg/m³ la 10 km şi 4 g/m³ la 40 km. substanţe solide şi vapori de apă.250 kg/m³ la suprafaţa terestră la 0. iar mai sus de 500 km cea mai mare parte a azotului se află în stare atomică. Astfel. aproape 50 % este concentrată până la 5 km şi 99 % până la 36 km. Forma atmosferei este asemănătoare cu cea a Pământului.Cap. Forma pentru straturile superioare şi mai ales pentru magnetosfera terestră se aseamănă cu cea de . ca efect al forţei centrifuge.2. adică elipsoidală. generată de vântul solar.157 x 10 la 15 t. Atmosfera terestră 2. Masa totală a atmosferei este egală cu 5. Până la altitudini de circa 100 km ponderea diferitelor gaze este foarte omogenă (omosfera). 2. Compoziţia aerului atmosferic Atmosfera este un amestec mecanic de gaze. iar la înăţimi mai mari hidrogenul. ca efect al turtirii acesteia în partea expusă către Soare. Atmosfera – caracteristici generale Atmosfera – învelişul de aer care înconjoară Pământul.. Mai sus de această altitudine compoziţia chimică a atmosferei se schimbă (eterosfera).1.pară’’. 9 . însă bombarea de la ecuator şi turtirea de la poli sunt mai acentuate ca în cazul Terrei. Limita superioară a atmosferei (care stabileşte grosimea acesteia) poate fi trasată cu aproximaţie acolo unde atomii gazelor mai uşoare (H şi He) au o densitate comparabilă cu cea din spaţiul interplanetar (circa 10 000 km). alcătuit dintr-un amestec de gaze. Densitatea atmosferei scade accelerat odată cu creşterea altitudinii. vapori de apă şi substanţe solide fine. predominând starea atomică a elementelor chimice.

favorizând efectul de seră. deşi stabile chimic. care deţin 99. la încălzirea aerului din atmosfera inferioară. Gazele secundare. având. Importanţa dioxidului de carbon din punct de vedere meteorologic este considerabilă. au o mare variabilitate spaţio-temporală. sunt prezente în aer în proporţii mai reduse. care deţin un procent mai mare în aerul atmosferic şi gaze secundare. Vaporii de apă. xenon şi ozon. Urmează ca pondere argonul cu un procent de 0. rezultaţi în urma evaporării apei şi transpiraţiei plantelor şi animalelor. dioxidul de carbon. În atmosfera joasă. cât şi pe cale antropică (arderea combustibililor).93 %. hidrogen sulfurat. metan. aceştia mai au şi rolul de a reţine căldura provenită de la Soare şi cea pierdută de Pământ. oxid azotos. prin condensare. având ponderi mai 10 . neon. cripton. Măsurătorile mai recente au semnalat prezenţa vaporilor şi la înălţimea de 100 km. trioxid de sulf.Gazele care alcătuiesc omosfera pot fi încadrate în 2 mari grupe. scăzând la mai puţin de 1 % în regiunile tropicale şi zonele temperat-continentale în anotimpul de iarnă. Astfel. hidrogen. monoxid de carbon. acesta este prezent doar sub formă de urme în regiunile calde.001 g/kg la 15 km. în regiunea intertropicală ponderea lor poate ajunge la 4 % din volum. după ponderea acestora în atmosferă: gaze principale. Dioxidul de carbon are o concentraţie medie de 0. în plus. precipitaţiilor atmosferice. Dioxidul de carbon provine atât în urma desfăşurării unor procese naturale (respiraţie. heliu. În ultima perioadă de timp se manifestă o tendinţă de creştere a concentraţiei CO2 în atmosferă. constante ca pondere. contribuind. o variabilitate mai mare în timp. până la aproape 0. NOx.038 % din volum. Acestea sunt: vaporii de apă. erupţii vulcanice). Conţinutul de vapori scade rapid şi pe verticală de la 8-10 g/kg la nivelul mării. Ozonul. acesta crescând mult în aerul de deasupra oraşelor. acesta exercitând absorbţia selectivă asupra radiaţiei solare şi terestre cu lungimi de undă lungă (radiaţii calorice). În plus se mai adaugă o serie de alte gaze provenite în urma desfăşurării activităţilor antropice: amoniac. Azotul şi oxigenul sunt gazele predominante.03 % din volum. în consecinţă. descompunerea materiilor organice. Pe lângă faptul că vaporii de apă pot da naştere. ca urmare a instabilităţii accentuate a ozonului molecular sub influenţă temperaturilor ridicate.

stratopauza. scăzând la 100 particule/cm³ la 5 km înălţime. termosfera (ionosfera) şi exosfera.).ridicate înspre poli şi în regiunile de munte. al XX-lea. ciment. neputând fi dizolvaţi de ploi. descărcări electrice etc.). condiţii în care cu toate măsurile luate trebuie să treacă o bună perioadă de timp până ce stratul de ozon se va reface în totalitate. fiind atât de origine naturală (praf. În a doua jumătate a sec. stratosfera. de la suprafaţa terestră spre limita superioară a atmosferei se succed: troposfera.suportul’’în jurul cărora se formează picăturile de apă sau fulgii de zăpadă. Astfel. culminând cu apariţia unei găuri în pătura de ozon deasupra Antarcticii (prima dată a fost descoperită în anul 1983). săruri marine. praf cosmic). aerul mai conţine diferite particule lichide şi solide cu proporţii foarte variabile. Provenienţa particulelor este foarte diversă (furtuni de praf. spray-uri. Stratificarea atmosferei Având în vedere criteriul distribuţiei temperaturii aerului în înălţime se pot separa 5 strate principale ale atmosferei. mezosfera. cenuşă vulcanică. De remarcat faptul că aceşti poluanţi sunt foarte stabili (durata medie de viaţă variază între 45 ani-CFC11 şi 500 ani CFC115). separate de 4 zone de tranziţie (tropopauza. 11 . Aerosolii au un rol foarte important în cadrul procesului de condensare a vaporilor de apă. spori. Separat de gazele amintite. erupţii vulcanice. Importanţa acestui strat pentru viaţa Pâmântului este deosebită prin faptul că opreşte o parte din radiaţiile ultraviolete provenite de la Soare. La nivelul atmosferei inferioare formarea acestui gaz este favorizată de motoarele cu combustie internă. incendii naturale etc. Acestă situaţie a determinat luarea unor măsuri pentru diminuarea şi chiar stoparea utilizării acestor substanţe în producţia industrială (Protocolul de la Montreal. utilizarea excesivă a CFC-urilor (clorofluorocarburi/freoni).3. constituind .. cât şi antropică (particule fine de cărbune. Concentraţia maximă în atmosferă se află la înălţimi de 20-25 km. în o serie de procese de fabricaţie (frigidere. bacterii. 1897). diverşi oxizi etc. cum sunt denumite aceste particule. 2. a dus la subţierea stratului de ozon. ating un număr mediu de 8000-10000 particule / cm³ în apropierea solului (chiar câteva sute de mii /cm³ în atmosfera oraşelor). mezopauza şi termopauza). polen. strat care dacă ar fi adus la presiunea de la nivelul mării ar avea grosimea de doar 3-4 mm. praf. Ozonul poate fi periculos când se află concentrat în apropierea solului. fiind toxic pentru plante şi iritant pulmonar în cazul omului în cazul în care se depăşesc anumite concentraţii. cenuşă. Aerosolii. aparate de aer condiţionat).

se extinde în parte inferioară a atmosferei până la altitudini medii de 10-12 km (mai scăzute la poli . ceaţă. Troposfera .jpg) a.edu/Academics/Astr201/Atmosphere/structure.Structura verticală a atmosferei (http://burro. ajungând la -35 . cu viteze medii de 100 km/h şi viteze maxime estimate până la 400-500 km/h. tropos – agitat) .mediul celor mai importante fenomene meteorologice: precipitaţii. după aceasta limită temperatura rămâne relativ constantă până la aproximativ 20 km. viscol. cu 5-6 ºC /km (gradient normal de temperatură).cuprinde 70-75 % din masa atmosferei şi aproape întreaga cantitate de vapori de apă. temperatura scade relativ constant.la limita superioară circulă curenţi de mare viteză (jet-streams). la 12 . de unde şi denumirea (gr.în condiţii normale (fără izotermie sau inversiune de temperatură). . . depuneri de gheaţă. .-65 ºC la limita superioară a troposferei . .8-10 km şi mai ridicate la Ecuator – 16-18 km). aceştia bat de la vest la est.caracter turbulent ca urmare a puternicei influenţe a suprafeţei terestre.cwru. fulgere etc. .

uneori pot fi observaţi nori sidefii. temperatura creşte rapid ajungând la circa 1000-2000 ºC la limita superioară. a norilor argintii formaţi din praf meteoric şi sunt prezenţi curenţi orizontali de mare viteză care duc la amestecul turbulent al unde şi denumirea de termosferă. b. În vara emisferei nordice desupra paralelei de 20 º lat. temperatura aerului nu se modifică substanţial până la circa 20-25 km. temperatura scade cu 2-3 ºC /km. mai importante pentru comunicaţii fiind stratele E (100-120 km) şi F2 (300-400 km). aer puternic ionizat (ionosferă). N acţionează un curent de sens opus (est-vest) deasupra sudului Asiei şi nordului Africii. formaţi din cristale fine de gheaţă. Mezosfera vulcanic.0º C la 50 km. după apusul Soarelui. ca efect al absorbţiei radiaţiilor ultraviolete de către ozon . d.ionosfera). include stratul de ozon. cu lungimi mici de undă (λ≤0. apariţia. 13 . Aceştia devin vizibili în momentul în care cristalele de gheaţă sublimate pe praful meteoric reflectă lumina solară.limita dintre tropopauza polară şi cea temperată pe de o parte (40-50 º latitudine) şi la limita dintre tropopauza temperată şi cea tropicală pe de altă parte (30 º latitudine). până la înălţimi de 48-50 km . ca urmare a bombardării atomilor gazelor rarefiate de către radiaţiile UV. aerului. temperaturile foarte ridicate se datorează absorbţiei radiaţiilor solare UV. condiţii în care atmosfera este plină de ioni liberi cu mare capacitate de a reflecta undele radio de pe Terra. Termosfera (Ionosfera) se extinde de la 80-90 km până la 800-1000 km (între 60-700 km . ajungând în dreptul mezopauzei la -80 ºC. Stratosfera extinsă deasupra troposferei.2 μ). de se întinde până la altitudinea de 80-90 km. crescând apoi cu 1-2 º C/km pâna la aproximativ -10 . concentrat în principal între 20-25 km. de către oxigenul molecular (O2) care se disociază în doi atomi de oxigen. c. Ionizarea este mai puternică în unele strate notate cu litere.

aceste fenomene optice au intensitate foarte pronunţată şi sunt mai frecvente în perioadele cu erupţii solare puternice.temperaturi ridicate şi aer foarte rarefiat.până la înălţimi de 10000 – 13000 km. Auroră boreală (http://www.edu. înălţimea medie a aurorelor polare este de circa 400-500 km. e. mai precis ca urmare a coliziunii dintre protonii şi electronii din fluxul radiativ solar cu atomii de oxigen şi azot din atmosferă.jpg) !!!Deasupra altitudinii de 130 km aerul este atât de rarefiat încât fiecare moleculă poate indica o altă temperatură. produse sub influenţa razelor catodice emise de către Soare. însă pot ajunge şi la altitudini de 1000 km.pl/orion/ apodmain/apod/image/0603/aurora_andreassen_big.pta. multe dintre ele scăpând de atracţia Pământului Un alt criteriu de diferenţiere a atmosferei pe verticală ia în considerare compoziţia chimică a atmosferei şi ponderea gazelor.viteza particulelor atinge 12 km/s.- la nivelul acestui strat îşi fac apariţia aurorele polare (boreale şi australe). . Din acest punct de vedere se pot separa: 14 . . Exosfera .

Deasupra exosferei se extinde magnetosfera până la distanţe de 64 000 km de Pământ în partea expusă vântului solar şi 130 000 km în partea opusă..au/spacescience/swunit/images/sunearth. de heliu până la 3500 km şi cel de hidrogen atomic până la 10000 km.jpg) 15 . în care gazele sunt stratificate în ordinea masei lor moleculare şi atomice: stratul de oxigen atomic până la cca.latrobe. 1000 km. 100 km cu o compoziţie chimică omogenă şi predominarea oxigenului si azotului.homosfera – extinsă până la altitudini de cca.heterosfera – dincolo de 100 km. Aceasta este generată cel mai probabil de nucleul metalic al planetei. .edu. Forma magnetosferei (http://www.

temperatura medie la Structura Soarelui ( http://www. protuberanţe solare.5 mil. În ciuda faptului că Pământul primeşte doar a 2-a miliarda parte din energia emisă de Soare. Km). urmat de zona radiativă şi zona convectivă iar la exterior atmosfera solară formată din fotosferă. structura Soarelui: în interior nucleul cu temperaturi foarte ridicate 14 000 000ºC. de conduce pe Terra în la majoritatea alternarea locurilor He). 16 . 152 mil.3.Cap. aceasta reprezintă sursa tuturor fenomenelor şi proceselor importante care iau naştere la suprafaţă terestră şi în atmosferă. explozii solare. Principalele caracteristici ale Soarelui sunt redate mai jos: raza este mai mare de 109 ori comparativ cu cea terestră. fenomene : pete solare (arealele cu temperaturile cele mai coborâte 4230 ºC). este alcătuit din gaze (98% H şi suprafaţa Soarelui este de 5800ºC. 147 mil. situaţie care.1. Soarele şi activitatea solară Energia solară emisă sub forma radiaţiei electromagnetice îşi are originea în reacţiile nucleare din centrul Soarelui. cromosferă şi coroană solară. în condiţiile mişcării de revoluţie. km) şi mai mare la afeliu (iunie. distanţa medie Pământ – Soare este de 149. Fluxuri radiative 3.com) (ianuarie. km fiind mai mică al periheliu axa de rotaţie a Pământului este înclinată cu 66º33’ faţă de planul elipticii (orbitei terestre).sflorg. anotimpurilor.

viteza sa este de aproximativ 300000 km/s.shodor. în funcţie de lungimea de undă: .3. parte dintr-un mm). Radiaţia solară se transmite sub forma undelor.radiaţiile gama şi X cu cele mai mici lungimi de undă (sub 2900 Å). emise de Soare şi care ajung la suprafaţa terestră formează spectrul radiativ solar. ci oricărui corp din natură cu o temperatură de peste 0ºK.nu necesită pentru trasmitere un mediu intermediar.nasa.lumina percepută de om. . adică a 10-a mil. cuprinse între 7600 şi 3 000 000 Å şi cu un pronunţat efect caloric. electroni. neutroni. au lungimi de undă cuprinse între 3600-7600 Å şi efect caloric pronunţat. Compoziţia spectrală a radiaţiei solare Soarele emite două categorii de radiaţie: radiaţia termică şi radiaţia corpusculară. Radiaţia termică (electromagnetică) este cea mai importantă prin prisma efectelor asociate. .domeniul radiaţiilor ultraviolete (UV) – radiaţii Unde radiative (http://eosweb. 17 .org) cu cele mai mari lungimi de undă. Radiaţiile se încadrează în diferite domenii. .gov ) invizibile.domeniul radiaţiilor vizibile . cu lungimi de undă scurte (2900-3600 Å) şi pronunţat efect chimic. formată prin combinarea culorilor ROGVAIV.larc. care au ca unităţi de masură nm sau Ångstrom-ul (0.este asociată nu numai Soarelui. .microunde şi unde radio Spectrul radiativ (www. .2. transmitându-se prin intermediul particulelor elementare: protoni. infraroşii domeniul (IR) – radiaţiilor radiaţii cu lungimi de undă lungi. fiindu-i specifice următoarele caracteristici: . Radiaţia corpusculară are o importanţă mai redusă. Totalitatea radiaţiilor electromagnetice cu diferite lungimi de undă.1 nm.

ozonul (O3) este responsabil pentru absorbţia aproape în totalitate a undelor scurte UV (2200-2900 Å). fluxul raditiv fiind modificat ca urmare a fenomenelor de absorbţie. Absorbţia se manifestă şi în Slăbirea intensităţii radiaţiei solare la tercerea prin atmosferă (http://ocw. infraroşii. Difuzia se manifestă cu deosebire în domeniul undelor vizibile. Valoarea medie acceptată la nivel internaţional este de 1. la limita superioară a atmosferei. responsabile pentru acest lucru fiind îndeosebi CO2 (100000-200000 Å) şi H2O (40000-80000 Å). reflexie şi refracţie. Slăbirea intensităţii radiaţiei solare la tercerea prin atmosferă Constanta solară reprezintă cantitatea de energie calorică primită de la Soare.edu) domeniul unelor termice.usu.3. Absorbţia radiaţiei solare este un fenomen specific mai ales domeniului undelor scurte. perpendicular pe direcţia de propagare a radiaţiilor solare. având în vedere faptul că valorile lui oscilează într-un ecart de ± 5 %. în funcţie de ciclicitatea petelor solare şi distanţa Pământ. în funcţie de înălţimea Soarelui deasupra orizontului (0-90º) 18 . Aceste procese acţionează simultan.Soare. difuzie. cu lungimi mari de undă. 6 % difuzată de atmosferă în spaţiul cosmic. 26 % emisă de atmosferă către suprafaţa terestră sub forma radiaţiei difuze şi a contraradiaţiei atmosferice. Constanta solară. Din cantitatea de energie primită de sistemul terestru la limita superioară a atmosferei numai o parte ajunge la suprafaţa terestră. pe o suprafaţă de 1 cm².3. Astfel. în timp ce doar 25 % ajunge la suprafaţa terestră sub forma radiaţiei directe. la distanţa medie dintre Pământ şi Soare. 20 % din energia radiativă este reflectată de nori. favorizând efectul de seră. 4 % de suprafaţa activă a Terrei. Difuzia reprezintă împrăştierea radiaţiei solare de către moleculele gazelor şi particulele aflate în suspensie. determinând slăbirea intensităţii radiaţiei solare care ajunge la suprafaţa terestră. Acest fenomen are importanţă deosebită în ceea ce priveşte regimul termic al Pământului. 19 % absorbită de nori. Astfel. iar oxigenul (O) şi azotul (N) asupra undelor cu lungimi de undă mai mici de 2200 Å. într-un minut. Denumirea acestui parametru este destul de sugestivă.96 cal/cm²/min.

puţin înainte de debutul 19 . Astfel mersul zilnic al radiaţiei solare.intensitatea insolaţiei perpendicular pe direcţia de propagare a razelor solare (dependentă de latitudine). Amplitudinea variaţiei este mai accentuată la Ecuator şi tot mai redusă spre poli. În consecinţă reducerea cantităţii de energie radiativă este mai mare la poli şi mai redusă la Ecuator. nereflectat. în condiţii de transparenţă constantă. Variaţia diurnă şi anuală a intensităţii radiaţiei solare directe Variaţia zilnică depinde de înălţimea Soarelui deasupra orizontului fiind influenţată de transparenţa aerului. se numeşte insolaţie (cal/cm²/min). astfel încât. Variaţia anuală indică o dependenţă de latitudine şi anumite caracteristici regionale/zonale. decembrie-ianuarie în cea sudică) iar cele minime la solstiţiul de iarnă.4. situaţie care se realizează de două ori pe an la Ecuator (la echinocţii) şi o dată pe an în regiunile intertropicale.4. Fluxul radiaţiei solare directe (S) pe suprafaţă orizontală. maximele potenţiale se suprapun solstiţiilor de vară.şi implicit grosimea atmosferei străbătute. regiunile tropical umede). În multe locuri de pe glob (ex. Fluxuri radiative 3. 3. valorile maxime s-ar atinge în perioada solstiţiului de vară (iunie-iulie în emisfera nordică. Radiaţia solară directă (S) Radiaţia solară directă – este fluxul de radiaţie care provine direct de la Soare şi care ajunge neperturbat (nedifuzat. valorile maxime reale se ating. intensitatea acesteia fiind determinată cu formula: I ' = I ⋅ sinh s I . nerefractat) la suprafaţa terestră.00). În condiţii de transparenţă a aerului.1. însă. descrie o curbă a cărei apex se suprapune momentului în care Soarele ajunge în punctul cel mai înalt (orele 12. atunci când nebulozitatea are valori ridicate. sinh s – înălţimea Soarelui deasupra orizontului I’ = I numai la zenit. de obicei. altitudine şi latitudine.

Radiaţia difuză slăbeşte radiaţia solară directă.2. Radiaţia difuză (D) Radiaţia difuză reprezintă radiaţia împrăştiată de moleculele gazelor şi de particulele solide şi lichide aflate în atmosferă. 20 . Variaţia anuală este mai accentuată la poli şi mai redusă la Ecuator. radiaţia reflectându-se. În zona ecuatorială.3. regimul anual indică două maxime suprapuse echinocţiilor şi două minime asociate solstiţiilor.4.4. I Q = I ' ⋅ sinh s + D Variaţia zilnică a Q indică un maxim în jurul amiezii. Albedoul (A) Radiaţia reflectată .reîntoarecerea parţială a radiaţiei totale în atmosferă.sezonului ploios. 3. Valorile acestui parametru sunt direct proporţionale cu densitatea particulelor difuzante (valori ridicate în nori. radiaţia reflectată poate fi privită ca diferenţa dintre radiaţia totală şi radiaţia absorbită. ceaţă) şi invers proporţională cu gradul de transparenţă al aerului. însă o parte însemnată din aceasta se îndreaptă spre suprafaţa terestră (circa 2 treimi din radiaţia difuzată). Radiaţia totală (Q) Radiaţia totală (globală). În altă ordine de idei. 3. !Atunci când diametrul particulelor depăşeşte 12000 Å difuzia încetează. de natura gazelor şi de lungimea de undă a radiaţiei. reprezintă fluxul de radiaţie primit la suprafaţa terestră sub formă de radiaţie directă şi difuză.4. atingând cele mai ridicate valori în condiţii de cer translucid iar cele mai reduse în condiţii cu cer noros. de la o suprafaţă care separă două medii cu proprietăţi diferite. Q = S + D . altitudinea şi înălţimea Soarelui deasupra orizontului.4. Intensitatea radiaţiei difuze (cal/cm²/min) depinde de densitatea şi mărimea particulelor difuzante. 3. Radiaţia reflectată (R).

R ⋅ 100(% ) Q A= Albedoul depinde de natura. uscate şi deschise la culoare. rugozitatea şi culoarea diferitelor entităţi fizice precum şi de unghiul de incidenţă al razelor solare.!Reflexia nu ţine cont de lungimea de undă a radiaţiilor. în consecinţă. lucioase. aceasta emite propria radiaţie (T). Valoarea radiaţiei terestre este dependentă. Capacitatea de reflexie se exprimă prin intermediul albedoului.4. Valorile acestui parametru. determinate pentru majoritatea tipurilor de suprafeţe active ale substratului terestru. Radiaţia terestră (T) şi radiaţia atmosferică (Ra). sunt cu atât mai mari cu cât corpurile reflectante sunt mai netede. variind 21 . Diferenţa dintre valorile medii ale albedoului la suprafaţa terestră şi cele medii ale sistemului terestru sunt date de procesele de reflexie care au loc la nivelul atmosferei (mai ales la nivelul norilor). produs ca urmare a convertirii radiaţiei solare în radiaţie calorică. Radiaţia efectivă (Re) Sub influenţa procesului de încălzire al scoarţei terestre. În tabelul de mai jos sunt redate valorile medii ale albedoului.5. de temperatura de la suprafaţa Pământului. Valorile medii ale albedoului în funcţie de suprafaţa activă Suprafaţă activă Zăpadă proaspătă uscată Zăpadă curată umedă Zăpadă murdară Gheaţă maritimă Nori Areale nisipoase deşertice Stepă uscată Pajişte verde Pajişte uscată Arături uscate Arături umede Păduri Media la suprafaţa terestră Media pentru Pământ ca planetă Albedou (%) 80-98 60-70 40-50 30-40 50-80 30-40 20-30 26 19 8-12 5-15 3-10 15 30 3.

diferenţa dintre energia primită sub formă de radiaţii (S+D+Ra) şi cea pierdută (R+T). Fără efectul de seră temperatura medie pe Pământ ar fi mai redusă cu circa 30-40 ºC. sunt în mare măsură responsabile pentru efectul de seră. vânt . CH4 etc.fullcoll.4. Bilanţul radiativ-caloric .). Specifice radiaţiei terestre sunt undele infraroşii. cu lungimi mari (40000-800000 Å) şi pronunţat efect caloric.6. iarna). indicând în cazul valorilor pozitive o pierdere de căldură (noaptea. Radiaţia efectivă se evaluează ca diferenţă dintre T şi Ra. valorile maxime diurne ale radiaţiei terestre se suprapun amiezii iar cele minime nopţii. mai importanţi fiind : 3.între 1. fiind în mare măsură absorbită de gazele cu efect de seră (CO2. care. proces care duce la încălzirea stratului inferior al atmosferei şi în consecinţă. în condiţiile atmosferei terestre.edu) spre suprafaţa terestră (contraradiaţia atmosferică). Radiaţia terestră se propagă în atmosferă. H2O. 22 .1 cal/cm²/min la temperaturi minime (-80-90 ºC). iar în cazul celor negative acumulare de energie. altitudine. la reemisia de radiaţii dinspre atmosferă Reprezentarea schematică a modului de formare a efectului de seră (http://staffwww. Re = T − Ra Valorile acestui parametru depind de o serie de factori.2 cal/cm²/min la temperaturi maxime (circa 80 ºC) şi 0. Având în vedere mersul zilnic al temperaturii substratului. noaptea) şi mai mari la Ecuator. Bilanţul radiativ-caloric umiditatea aerului – valori mai mici în deşert (pierdere puternică de căldură nebulozitate.

B = (S + D + RA ) − (R + T ) Valoarea bilanţului radiativ condiţionează starea termică a suprafeţei terestre. surplusul transferându-se sub formă de curenţi atmosferici spre zonele mai reci. În regiunile temperate. În zonele intertropicale. temperaturile fiind pozitive dacă bilanţul indică valori pozitive. inclusiv la nivelul României. valorile medii lunare ale acestui parametru sunt pozitive de-a lungul întregului an. 23 . valorile acestui parametru sunt pozitive ziua şi în sezonul cald şi negative noaptea şi iarna.

). lunară.Cap.4.larc. zilnică. Dacă radiaţia solară directă este în mai mică măsură absorbită de gazele cu efect de seră (14 %). Acest fenomen are un rol minor în ceea ce priveşte transmiterea căldurii pe verticală.CO2 etc.2. amplitudine.radiaţie terestră. anuală. de îngheţ. nopţi geroase şi tropicale) etc. extreme absolute. Temperatura aerului este o însuşire fizică care defineşte gradul de încălzire sau răcire al acestuia. iar în timpul răcirii fluxul se inversează.nasa. de vară. Temperatura aerului 4. Grafic de conversie a temperaturii în funcţie de scara de măsurare adoptată (http://mynasadata. Căldura se transmite de la un strat la altul spre altitudine. 24 . Acest element se măsoară în grade C. Transferul căldurii în atmosferă Energia calorică a suprafeţei active a Terrei este transmisă aerului atmosferic prin intermediul următoarelor procese/fenomene: .1. cu lungimi de undă mari. care este principala sursă calorică pentru învelişul de aer. minimă. infraroşie. maximă. număr de zile caracteristice (zile de iarna. ducând la încălzirea aerului din apropierea substratului. F şi este definit cu ajutorul a o serie de parametri : temeperatura medie multianuală. absorbită în mare măsură de gazele cu efect de seră (H2O. tropicale. cu lungime mare de undă şi cu efect caloric pronunţat.gov) 4. nu acelaşi lucru se poate spune despre radiaţia terestră. K. Introducere Radiaţia solară este principala sursă de căldură pentru suprafaţa terestră şi atmosferă.

turbulenţa mecanică – este determinată de deplasarea aerului deasupra suprafeţelor active cu diverse neregularităţi. care determină amestecarea stratelor până la altitudini de câţiva km (limita superioară a troposferei). Curenţii ascendenţi împreună cu cei descendenţi asociaţi alcătuiesc celule convective având viteze care pot depăşi 20 m/s.convecţia termică – este determinată de încălzirea inegală a unor compartimente mari ale suprafeţei tereste (câmpuri agricole. zecilor de mc. Atât radiaţia terestră cât şi conductivitatea calorică moleculară au un rol redus în transmiterea căldurii pe verticală. se poate încălzi un strat de cel mult câţiva centimetri grosime. . mc. Acest fenomen poate avea la origine caracter termic sau dinamic: . fiind semnalat vizual prin tremurarea obiectelor. În ţara noastră acest fenomen este specific îndeosebi vara. care astfel induce diferenţe de presiune. Convecţia încetează la limita superioară a troposferei pentru că aerul de deasupra are aceeaşi densitate sau chiar mai mare. condiţii în care ascensiunea aerului încetează. în timpul încălzirii unui volum de aer.turbulenţa termică este asociată neuniformităţii termice a aerului. de ordinul cmc. asociate variatelor microcompartimente ale suprafeţei active.convecţie – mişcarea verticală (ascendentă şi descendentă) a volumelor de aer. astfel încât ele se 25 . Şi acest fenomen poate fi atât de origine termică cât şi dinamică: .ca) căldurii latente de vaporizare. păduri. moleculele gazelor absorb energie care le permite să se mişte mai repede. . însă un rol desebit de important în faza iniţială a transferului de căldură de la suprafaţa activă în stratul de aer imediat învecinat.uoguelph. lacuri) care conduc la apariţia stratificării instabile (aer cald şi uşor jos şi aer mai rece şi mai greu deasupra). După apariţia produselor de condensare convecţia este susţinută de energia eliberată sub forma Geneza fenomenului de convecţie termică (http://www.turbulenţă – este o mişcare haotică.conductivitate calorică moleculară – ca urmare a conductivităţii calorice reduse. .. sub formă de turbioane şi curenţi a unor volume reduse de aer. !!!Aerul cald este mai uşor în condiţiile în care.

condensarea vaporilor de apă – este însoţită de degajare de căldură sub forma căldurii latente de vaporizare (600 cal/gH2O).1. Amplitudinea termică medie diurnă are anumite caracteristici: . de asemenea momentele maximelor şi a minimelor de 26 . Variaţia în timp şi spaţiu a temperaturii aerului 4. Fenomene de convecţie şi turbulenţă dinamică (http://www. Prin sublimare se mai degajă o cantitate suplimentară de energie (+80 cal/gH2O).scade odată cu creşterea latitudinii.00-15.convecţia dinamică – apare atunci când aerul în mişcare orizontală (sub formă de vânt) întâlneşte în calea sa obstacole de mari dimensiuni (munţi – c. scade odată cu creşterea înălţimii. orografică.3. În aceste condiţii scade densitatea aerului. 4.este mai mare vara şi mai redusă iarna la latitudini mijlocii şi mari în funcţie de amplitudinea diurnă a înălţimii Soarelui deasupra orizontului.fas. .îndepărtează unele de celelalte şi în consecinţă respectivul volumul de aer se dilată.d. . ca urmare a slăbirii influenţei suprafeţei active pe măsura creşterii altitudinii.00. iar aerul devine mai uşor.org) . de la circa 12ºC la tropice (maximele pot ajunge şi la peste 20 ºC) la 1-2 ºC la poli . fenomen care determină răcirea sau încălzirea aerului dintr-o regiune.pe uscat.d. Variaţia diurnă a temperaturii În condiţii normale.indică deplasarea maselor de aer pe orizontală. Alături de convecţie acest fenomen are cel mai important rol în transferul termic pe suprafeţe extinse. Amplitudinea termică diurnă indică diferenţa în grade dintre temperaturile extreme din timpul unei zile. . valorile maxime zilnice de temperatură se ating în intervalul orar 14. adică mai târziu cu circa 1-2 ore comparativ cu suprafaţa terestră.3. un alt strat de aer – c. . iar minimele înainte de răsăritul Soarelui. Convecţia şi turbulenţa sunt procesele cele mai importante în ceea ce priveşte transmiterea căldurii pe verticală în atmosferă.advecţia . frontală).

1 ºC).amplitudinile sunt mai ridicate deasupra formelor negative/concave de relief datorită suprafeţei mai mari de contact cu aerul. în mod normal. 4. pe Glob. . Variaţia anuală a temperaturii Amplitudinea termică anuală indică diferenţa în grade dintre temperaturile medii lunare extreme din timpul unui an. deasupra continentelor şi atunci când cerul este senin. temperat oceanic şi continental.2.este mai redusă pe oceane acolo unde maximele şi minimele întârzie cu circa 1 lună. se pot distinge patru tipuri de variaţii anuale a temperaturii: Tipuri de regim termic anual (de la stânga la dreapta şi de sus în jos: ecuatorial.3. iar amplitudinea nu depăşeşte. tropical. polar) 27 . odată cu creşterea variaţiilor înălţimii Soarelui deasupra orizontului şi a variaţiilor lungimii nopţii şi a zilelor.temperatură suferă întârzieri (ex.scade odată cu cresterea altitudinii şi în locaţiile cu forme convexe de relief. la înălţimea de 2000 m maxima diurnă apare spre seară. Amplitudinea termică medie anuală: .creşte de la Ecuador (1-5 ºC) spre poli (35 ºC). În urma analizei variaţiilor anuale de temperatură. Variaţia este mai mare pe uscat şi în emisfera nordică. . .

Acest fenomen este însoţit de un lucru mecanic care consumă căldura din interiorul volumului.cu un maxim după solstiţiul de vară şi un minim după solstiţiul de iarnă. - polar . Acest parametru prezintă o variaţie ridicată.. În cazul descendenţei volumului de aer lucrurile se petrec invers. 4.) şi după solstiţii (min. Ian şi iul.cu un maxim după solstiţiul de vară şi un minim după solstiţiul de iarnă şi amplitudini ridicate 25º-65ºC. amplitudini reduse (1ºC pe oceane şi litoral şi până la 5 ºC pe uscat). temperat . scade temperatura acelui volum de aer.65 ºC/100 m. iar în condiţiile în care nu există schimb de căldură cu exteriorul.4. Procese adiabatice în atmosferă 4. oct. amplitudini de 5ºC pe oceane şi litoral şi până la 15 ºC pe uscat. fenomen care conduce la mărirea rezervei de energie şi la creşterea temperaturii. Repartiţia temperaturii pe verticală Repartiţia temperaturii pe verticală este caracterizată prin gradientul termic vertical : φ=DT/100m. Ridicarea unui volum de aer determină apariţia destinderii adiabatice a acestuia ca urmare a presiunii mai reduse din stratele mai înalte ale atmosferei.). densitate şi presiune.fără schimb’’ caloric (schimb redus radiativ şi prin conductivitate) cu mediul atmosferic înconjurător se numeşte proces adiabatic. amplitudinea creşte odată cu creşterea latitudinii şi depărtarea de oceane (de la 10 ºC pe litoral până la 50-60 ºC pe continente). mai ridicate pe primele sute de metrii (1ºC/100 m).2.4.1.4. 4. aerul care se ridică suferind transformări de volum. pozitiv şi neutru. 28 . Gradientul termic vertical poate fi negativ. atingând valori medii de 0.- ecuatorial – cu două maxime şi două minime slab schiţate după echinocţii (max – apr. aerul comprimându-se. Procese adiabatice în atmosferă Deplasarea convectivă . - tropical – cu un maxim după solstiţiul de vară şi un minim după solstiţiul de iarnă.

Pe versantul opus temperatura creşte constant cu 1 ºC /100 m astfel încât la aceleaşi altitudini va fi mai cald pe versantul opus circulaţiei maselor de aer ca urmare a acţiunii Reprezentarea schematică a formării foehnului proceselor de foehnizare. în zona caldă şi ridicată.este vizibilă uneori prin apariţia ceţii în spaţiile joase. Inversiuni de temperatură Inversiunile de temperatură indică creşterea temperaturii pe verticală. în cursul dimineţilor. !!!Un volum de aer se răceşte pe măsură ce urcă. intensitate – caraterizată prin gradientul termic pozitiv . Clasificarea invesiunilor: după altitudinea la care se produc: la sol (mai periculoase în cazul spaţiilor poluate).Procesele pseudoadiabatice apar atunci când în mişcarea de ascensiune a aerului peste anumite pante muntoase se produc fenomene de condensare cu degajare de căldură astfel încât temperatura volumului de aer suferă o scădere mai redusă pe verticală (sub 1 ºC/100 m). iarna. în atmosfera liberă. iar moleculele pierd energie în situaţia în care parcurg distanţe mai mari şi consumă energie. prezenţa anumitor fenomene . favorizarea poluării – fiind un strat de reţinere. grosime – redusă în raport cu grosimea troposferei (de obicei sute de metri). aerul se dilată. în condiţiile în care dezvoltă stratificaţie stabilă. după geneză: 29 . pentru că ajunge în strate din ce în ce mai puţin dense (densitatea atmosferei este maximă la bază).5. în zonele temperate şi reci. adică invers comparativ cu situaţia normală. Invesiunile de temperatură sunt caracterizate prin: durată – redusă. 4.

de zăpadă – prin răcirea radiativă şi consum de căldură rezultat în urma topirii zăpezii. . Situaţie cu stratificare termică normală (sus) şi inversiune de temperatură (jos) 30 .de advecţie – prin deplasarea unei mase de aer mai cald peste uscatul mai rece. în condiţii de regim anticicloni persistent (până la 1500 m). de radiaţie (termice): stratul de aer în contact cu uprafaţa terestră se răceşte mai intens comparativ cu stratele de deasupra. în zonele temperatcontinentale i. dinamice: . .nocturne – specifice regimului anticiclonic.ale vântului de altitudine .mişcarea descendentă conduce la comprimarea şi încălzirea adiabatică a aerului la înălţimi de 1-2 km.- i. cu grosimi mari în anotimpul rece (până la 500 m).de comprimare/anticiclonice: apar în anticiclonii tropicali stabili şi cei perioadici extratropicali .frontale – prin alunecarea aerului cald deasupra aerului mai rece. . .orografice – aerul mai rece şi mai dens de pe culmi se scurge în văi (frecvent în văile adânci şi spaţiile depresionare la latitudini temperate). . a suprafeţei active. de durată. . . asfel că temperatura creşte pe verticală (inversiuni la sol).de iarnă – prin răcirea porgresivă. i. dinamice se unesc uneori cu cele de radiaţie.

îngheţ (lichidă→solidă) şi dezgheţ (solidă→lichidă). Cele trei faze ating starea de echilibru (aşa-numitul punct triplu) la o temperatură de 0.2. în aceste procese e nevoie de o anumită energie pentru a rupe catenele moleculelor de apă. desublimare (solidă-gazoasă). sau într-o formulare ştiinţifică. vorbindu-se în acest caz despre un fel de temperatură . Originea şi răspândirea vaporilor de apă în atmosferă Vaporii de apă reprezintă unul dintre componentele gazoase ale aerului a căror proporţie este foarte variabilă oscilând de la aproape 0% în regiunile tropical uscate şi cele 31 . numai pentru evaporare consumându-se circa 22% din energia primită de la Soare. 5. condensare (gazoasă→lichidă). Creşterea temperaturii influenţează valorile căldurii latente de vaporizare astfel încât la temperatura de fierbere a apei (100ºC) nu mai e nevoie decât de 539 cal/gH2O.consum de energie: 597 cal/gH2O la evaporare (căldură latentă de vaporizare). Schimbările de faze sunt însoţite de: . despre căldura latentă. 80 cal/gH2O la îngheţul apei (căldură latentă de solidificare) şi 677 cal/gH2O în cadrul procesului de sublimare (căldură latentă de sublimare).1 mbar.ascunsă’’. În condiţii de temperatură şi presiune constante. Vaporii de apă din atmosferă Vaporii de apă joacă un rol esenţial în favorizarea efectului de seră.eliberare de energie: 597 cal/gH2O la condensare (căldură latentă de condensare). solidă şi gazoasă). În anumite condiţii de mediu apa poate trece dintr-o fază în alta prin intermediul proceselor de evaporare (lichidă→gazoasă). sublimare (gazoasă→solidă).1.. iar prin condensare constituie factorul primar al formării norilor şi a precipitaţiilor. transformările de stare sunt însoţite de un important schimb de energie calorică. 80 cal/gH2O la topirea gheţii (căldură latentă de topire) şi 597 cal/gH2O+80 cal/gH2O la desublimare. 5.0075ºC şi o tensiune a vaporilor de 6. Sistemul de faze al apei Apa este un compus chimic care se poate prezenta în trei stări de agregare (lichidă.Cap. De remarcat faptul că moleculele de apă absorb sau cedează energie fără a modifica temperatura apei în stare lichidă sau a gheţii. 5. .

tapintoquality. cursuri de apă.formele de relief . .3 % în regiunea temperată).de pe solurile argiloase cu ascensiune capilară mai accentuată se evaporă mai multă apă. zăpadă şi gheaţă.4-1.textura solurilor . Astfel iniţial răspândirea vaporilor de apă în atmosferă se efectuează prin intermediul proceselor Reprezentare schematică a procesului de evaporare (http://www. Restul de 14 % se evaporă de pe suprafeţele continentale: lacuri.deasupra formelor pozitive de relief valori mai ridicate ca urmare a schimbului turbulent mai intens. adică cantitatea de apă evaporată într-un anumit interval de timp (g/m²/s). De menţionat faptul că însuşi vaporii de apă contribuie la răspândirea lor în atmosfera liberă prin favorizarea fenomenelor convective în condiţiile în care densitatea lor nu reprezintă decât 5 optimi din densitatea aerului uscat. soluri. !Evapotranspiraţia – procesul de pierdere combinată de umiditate de pe o anumită suprafaţă atât prin evaporare directă de pe sol cât şi prin transpiraţia plantelor. în funcţie de temperatură. Intensitatea evaporării mai este influenţată. 32 . Viteza de evaporare. cu viteze şi direcţii variabile. vulcanism etc.gradul de acoperire cu vegetaţie – evaporarea este mai accentuată deasupra solurilor împădurite în acest caz intevenind şi procesul de transpiraţie al plantelor. este direct proporţională cu temperatura aerului. O pondere covârşitoare din volumul de vapori de apă existent la nivelul atmosferei terestre provin de pe suprafaţa Oceanului Planetar prin intermediul procesului de evaporare (86 % din toată apa evaporată anual. convecţie şi advecţie. . de asemenea. o parte din molecule învingând forţa de coeziune a apei şi trecând în mediul atmosferic.com) de difuzie moleculară (evaporare) urmând apoi a fi transportaţi pe verticală şi orizontală având la bază procesele de difuzie turbulentă.temperat-continentale (iarna) până la 4 % în regiunea ecuatorială şi regiunile tropical –umede (0. moleculele de apă se deplasează dezordonat în interiorul lichidului. În condiţiile apei în stare lichidă. deficitul de saturaţie şi viteza vântului şi invers proporţională cu presiunea atmosferică şi salinitatea apei. respectiv din 525000 km³). de: . mlaştini. transpiraţia plantelor.

umezeala absolută (a. adică aerul este saturat cu vapori de apă A Creşterea de temperatură determină scăderea umidităţii relative în condiţiile în care scade umiditatea absolută (a) (Fig. g/kg) – cantitatea de vapori de apă /unitatea de masă.3. .tensiunea vaporilor (e.2). %) – exprimă gradul de saturare al atmosferei cu vapori de apă R= a ⋅ 100(% ) .punctul de rouă (τ) – temperatura la care trebuie să coboare un volum de aer pentru a deveni saturat. Umiditatea maximă absolută (A)=umiditatea absolută de saturaţie. Tensiunea maximă (E)=tensiunea de saturaţie. mbar) – presiunea proprie a vaporilor de apă în aerul atmosferic.net) HU UH 33 . Dacă e=E şi a=A atunci t= τ. invariabilă în raport cu schimbările de temperatură şi presiune a aerului. R=100 %. Mărimile care definesc umezeala atmosferică Proprietatea fizică a atmosferei asociată prezenţei vaporilor de apă poartă denumirea de umiditate atmosferică.5. la presiune constantă.umiditatea specifică (s. g/m³) – cantitatea de vapori de apă conţinută în unitatea de volum. când a=A. . . D = A−a . Modul în care umiditatea relativă se modifică odată cu schimbarea temperaturii (Physical Geography. .deficitul de saturaţie (D. %) – diferenţa dintre A şi a sau E şi e la o anumită temperatură.umiditatea relativă (R. Principalii parametri asociaţi umezelii aerului sunt: .

În aceste condiţii numărul picăturilor de apă din ceaţă şi 34 .6. 2003). două molecule de apă care se ciocnesc se resping reciproc. 6. Mărimea lor variază de la 0.1. Condensarea vaporilor de apă La temperaturi mai mari decât cele ale punctului de rouă. procese adiabatice etc. Factori genetici ai condensării 6. advecţia maselor de aer cald. Cele mai active au raza de aproximativ 1 µm nucleele cu dimensiuni mai reduse nefiind de obicei active. Prezenţa nucleelor de condensare Nucleele de condensare sunt particule microscopice solide sau lichide cu proprietăţi higroscopice care se află în stare de suspensie în aer. Astfel se formează legături între unul dintre atomii de hidrogen ai unei molecule de apă şi atomul de oxigen al alteia formând şiruri scurte asociate produselor de condensare (picături foarte fine de apă). Nucleele de condensare au în principal origine maritimă alcătuind cristale fine de săruri higroscopice provenite în urma pulverizării apei de pe crestele valurilor.1. În aceste condiţii moleculele nu mai au nevoie de atâta energie pentru a se menţine eliberând o surplusul sub forma căldurii latente de vaporizare (Terra. În momentul în care un volum de aer ajunge la punctul de rouă moleculele fuzionează. Răcirea aerului până la punctul de rouă se realizează prin intermediul unei game variate de procese: răcire prin radiaţie nocturnă.1.1-1 µm (rareori 5-6 µm) iar densitatea de la câteva mii de particule într-un cm³ până la sute de mii/ cm³ scăzând odată cu creşterea altitudinii. Răcirea aerului până la punctul de rouă Procesul de condensare se produce atunci când e≥E şi a≥A adică atunci când umiditatea relativă atinge sau depăşeşte 100 %. Dacă temperatura scade sub punctul de rouă atunci aerul devine suprasaturat rezultând un surplus de vapori de apă în unitatea de volum care se condensează sau sublimează alcătuind picături fine de apă sau ace de gheaţă. Dacă temperatura scade moleculele au mai puţină energie şi se mişcă mai lent. amestec a două mase de aer. 6.Cap.1.2.

Se formează pe suprafeţe cu capacitate calorică şi conductivitate termică reduse. .precipitaţii orizontale’’.forme de condensare la nivelul substratului. Roua Roua este o formă de condensare lichidă de forma unor picături fine de apă care prin unire dau picături mai mari. depuneri lichide) sau solide (bruma. De obicei apare în condiţii cu aer umed şi turbulenţă slabă în nopţile senine. acolo unde coronamentul ecranează procesul de răcire). În urma acestor procese iau naştere produse de condensare lichide (roua.forme de condensare în atmosfera liberă.) apare în urma scăderii temperaturii sub valoarea de temperatură corespunzătoare punctului de rouă. . la temperaturi pozitive.. 35 . Condensarea la nivelul substratului Condensarea/sublimarea la suprafaţa de contact dintre aer şi substrat (pe sol. 6.2. poleiul. spre sfârşitul anotimpului cald la latitudini temperate.1. depuneri solide). Forme de condensare a vaporilor de apă În funcţie de nivelul la care se produce condensarea/sublimarea în atmosferă se disting: . roci.forme de condensare în stratul inferior al atmosferei. plante. difrite obiecte etc.nori/unitatea de volum este întotdeauna mai redus comparativ cu numărul nucleelor de consensare. reunite sub denumirea generică de . în urma răcirii substratului cauzată de radiaţia nocturnă intensă. 6. Astfel de condiţii sunt întrunite mai ales de către vegetaţie care include mari cantităţi de celuloză şi în plus are şi o suprafaţă radiativă mare.2. chiciura. a. iar în urma transpiraţiei rezultă o cantitate suplimentară de apă (mai rar în pădure.

casantă. transparentă sau opacă. Chiciura Chiciura se prezintă sub forma unei mase cristaline albă. Bruma Bruma este un produs de sublimare care se prezintă sub forma unui strat albicios. se pot separa două tipuri de chiciură: . densă. Poleiul Poleiul. umed şi ceţos în regiuni în care vremea a fost rece (la temperaturi ale suprafeţelor mai mari de 0ºC – depuneri lichide iar la temperaturi negative depunseri solide – depuneri solide de gheaţă opacă). pe obiectele/suprafeţele expuse vântului. temperaturi scăzute (uneori sub -10 ºC) şi în prezenţa unor mase ceţoase în care plutesc picături suprarăcite şi cristale de gheaţă. c. alcătuit din cristale foarte fine de gheaţă. când temperatura scade sub 0ºC (mai frecvent la -2. e. tare – prin îngheţarea picăturilor suprarăcite în contact cu diferite obiecte. d. Astfel de fenomene apar mai ales iarna în condiţii de calm atmosferic sau vânt foarte slab.).-3 ºC). cu ocazia invaziilor de aer cald. garduri.. . Depunerile solide şi lichide iau naştere.c. După modul de formare.c.b. specific în regiunea ţării noastre la începutul şi sfârşitul iernii. se prezintă sub forma unui strat compact de gheaţă. La latitudini temperate acest fenomen este specific mai ales în jumătatea rece a anului. cu structură foarte fină care se formează direct pe plante sau diferite obiecte (pe ramuri. Apare în condiţiile în care 36 .. moale – prin sublimarea vaporilor în jurul nucleelor de gheaţă. conductori etc. dezvoltat la suprafaţa solului sau a obiectelor a căror temperatură scade sub 0ºC. Bruma reprezintă un pericol pentru unele specii de plante cultivate atunci când se produce primăvara târziu sau toamna devreme.

cu o frecvenţă mai ridicată în zonele depresionare care apar în urma răcirii radiative a suprafeţei terestre şi implicit a aerului din imediata vecinătate. 6. Condensarea în stratul inferior al atmosferei –ceaţa Acumularea picăturilor de apă şi a cristalelor de gheaţă rezultate în urma condensării/sublimării vaporilor de apă în stratul de aer din imediata vecinătate a suprafeţei terestre slăbeşte transparenţa aerului dând naştere fenomenului de ceaţă atunci când vizibilitatea scade sub 1 km.edu) Clasificarea ceţurilor Ceţurile pot fi clasificate după mai multe criterii mai importante fiind procesele fizice şi condiţiile locale implicate în geneza lor. particulelor de condensare şi a picăturilor de ploaie (http://apollo. Ceaţa poate lua naştere şi în condiţiile în care umiditatea relativă nu atinge sau depăşeşte 100 % în cazul în care temperaturile sunt foarte scăzute.-1ºC). Dimesiunea relativă a nucleelor de condensare.lsc.vsc.. Poleiul reprezintă un fenomen de risc îndeosebi pentru transporturile rutiere. de radiaţie – caracteristice spaţiilor continetale.picăturile suprarăcite de ploaie cad pe suprafeţe cu temperaturi negative (de obicei 0..2. Având în vedere aceşti factori se pot separa: . 37 . Picăturile de apă care formează ceaţa variază între 2-5 µm la temperaturi negative şi chiar 50-60 µm la temperaturi pozitive.2.c.

deosebirea faţă de ceaţă constând în formele complexe pe care le îmbracă şi înălţimea la care apar (în atmosfera liberă). termocentrale). 6. farmacist englez pasionat de meteorologie. având o frecvenţă mai ridicată în spaţiile litorale. frontale – specifice liniei de separare a două mase de aer. .Ci spissatus.c. Clasificarea internaţională care reuneşte o serie de criterii (altitudinea la care se dezvoltă. specie.. geneza. Cirrostratus . în locurile de contact dintre un curent oceanic cald şi unul rece. de amestec – prin amestecul a două mase de aer cu temperaturi diferite. . Condensarea în atmosfera liberă – norii Norii sunt hidrometeori constituiţi ca şi ceaţa din particule foarte fine de apă şi gheaţă aflate în suspensie. Primul atlas internaţional de nori a apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea.c. Clasificarea norilor Prima clasificare internaţională a norilor a fost realizată de Luke Howard.Cc stratiformis. apare atlasul în formatul care se păstrează şi la ora actuală. sub patronajul OMM. . . Acest tip de ceaţă de obicei acoperă suprafeţe foarte extinse.c. de evaporare – apar atunci când temperatura aerului este mai redusă comparativ cu a suprafeţelor de evaporare. confundându-se în spaţiile mai înalte cu sistemele noroase.3.c. 38 . nebulosus. uncinus.. urbane – caracteristice spaţiilor urbane depresionare. intortus. gen.mai calde’’ (ceaţă de evaporare).2. fibratus etc. varietate).Cs fibratus.c. fiind influenţat de sistemul denumirilor din biologie (familie. ulterior suferind înbunătăţiri succesive astfel încât în anul 1958. uneori apar înainte de trecerea frontului cald în condiţiile în care aerul mai rece de sub front este străbătut de precipitaţii . aproape saturate cu vapori de apă. a. Aceştia delimitează porţiuni din atmosferă în care se întrunesc condiţii propice condensării. Cirrocumulus . specii şi varietăţi : . forma) încadrează norii în 4 familii împărţite la rândul lor în genuri. de advecţie –apar în condiţiile în care mase de aer mai cald invadează regiuni la nivelul cărora suprafeţa terestră sau acvatică are temperaturi mai coborâte. iar iarna în regiunile temperate.familia norilor superiori include genurile Cirrus (buclă) . toamna deasupra suprafeţelor acvatice. frecvente dimineaţa. cu o frecvenţă ridicată a inversiunilor de temperatură şi o concentrare ridicată de fabrici care evacuează importante cantităţi de nuclee de condensare (fabrici de ciment..

translucidus. lenticularis. nimbus-ploaie). însă cu intensitate redusă. lenticularis. cu baza situată între 3000-5000 m. . pannus. de culoare cenuşie. pânze sau straturi. cu câteva ore înainte. Precipitaţiile atmosferice asociate cad rareori şi în cantităţi reduse. cu baza destul de coborâtă (până la 100 m). stratiformis şi Altostratus – As translucidus.familia norilor mijlocii cuprinde două genuri Altocumulus – Ac lenticularis. Principalele tipuri si subtipuri de nori (Thompson. perlucidus. fractus. Nimbostratus (Ns. bancuri. care nu generează precipitaţii. sunt nori de forma unor filamente. cu baza cuprinsă între 6000-10000 m. Cu deosebire norilor Ns le sunt caracteristice precipitaţiile de durată. putând intra uneori chiar în contact cu ceaţa.familia norilor inferiori: Stratocumulus – Sc undulatus.nebulosus. apariţia fronturilor atmosferice. floccus. opacus. Norii din acestă categorie se prezintă sub forma unui strat continuu sau destrămat. 39 . benzi. de culoare albă. castellatus. 2002) . Norii din această grupă au culoare cenuşie sau albicioasă. Stratus (strat) St . castellanus. stratiformis.nebulosus. prevestesc uneori.

Între speciile asociate se remarcă: Cb calvus. cuprinsă între 600-1500 m. Deseori la partea superioară a norilor.1 g/m³ în cazul norilor de gheaţă. cu partea superioară de forma unor vălătuci. În aceste condiţii şi vizibilitatea este mai redusă în norii apoşi (5-50 m). Conţinutul de apă este relativ redus fiind de 0. acestea căzând sub formă de burniţă. grămadă) şi Cumulonimbus (Cb). Dimensiunea particulelor solide (acele de gheaţă) variază în mod normal între 10-20 µm. Norii Cb au o densitate ridicată de particule de condensare. în general. 40 . particulele cu dimensiuni mai mari de 200 µm nemaiputând fi susţinute în aer. de forma nicovalei. norii capătă un aspect aplatizat. Cb capillatus.. Până la temperaturi de -30 ºC predomină picăturile de apă suprarăcite. partea superioară a lor poate atinge şi chiar trece de limita superioară a troposferei. În condiţii cu convecţie puternică. Cu congestus şi Cu fractus. dar durată redusă. Structura microfizică a norilor Starea de agregare a particulelor componente ale norilor indică predominanţa picăturilor de apă. la întâlnirea unui strat de inversiune. Norilor Cb le sunt asociate precipitaţii cu intensitate ridicată. susţinută în timp. b. Norii Cu au contururi bine delimitate şi se prezintă sub formă de domuri. Principalele specii asociate sunt: Cu humilis. iar baza aproximativ orizontală. atingând cea mai mare extindere pe verticală (uneori peste 10 km). Cu mediocris.01-0. Rareori sunt responsabili de căderea precipitaţiilor acestea având durată redusă.2-5 g/m³ în cazul norilor apoşi şi 0. comparativ cu cei formaţi din cristale de gheaţă (până la 1 km). Dimensiunea particulelor lichide variază între câteva fracţiuni de microni şi 50 µm.familia norilor cu dezvoltare verticală include nori din genul Cumulus (Cu. Cb praecipitatio şi Cb mammatus. doar la temperaturi foarte scăzute (mai reduse de -35ºC) predominând acele de gheaţă.

k12.5 mm care cad din ceaţă sau nori stratiformi.gif) b. .1. Forme şi tipuri de precipitaţii Precipitatiile atmosferice cuprind totalitatea produselor de condensare si cristalizare a vaporilor de apa din atmosfera. solide: ninsoare. care cad din nori sau ceaţă si ajung la suprafata pamantului. grindină. după forma de precipitare: . Precipitaţiile atmosferice sunt clasificate după mai multe criterii : a.7. 41 . frontale. sub ambele forme in acelasi timp (mixte): lapovita.burniţa – picături de apă de dimensiuni mai mici de 0. orografice.Cap. averse – precipitaţii cu durată redusă şi intensitate mare.5 la 5 mm. denumite si hidrometeori.grc. după starea de agregare: d. după modul de manifestare: precipitaţii continue de lungă sau scurtă durată . burniţă.nf. burnita . lichide: ploaie. mazariche. c. Precipitaţiile atmosferice 7. după modul în care au luat naştere (geneză): de convecţie termică.ca/climatecanada/images/front_rain.ploaia – cu picături de apă care variază de la 0. Tipuri de precipitatii după geneză (http://www.

2. de pe picăturile de apă pe particulele de gheaţă care se transformă treptat în cristale de zăpadă care uneori se topesc şi se transformă în picături de ploaie până la contactul cu solul. Factori genetici: a.măzărichea – precipitaţie solidă sub formă de mici granule sferice sau conice (poate fi moale sau tare). Condensarea – procesul de bază în geneza precipitaţiilor (transformarea apei din stare de vapori în picături fine de apă) care.grindina – precipitaţie alcătuită din granule.5 m/s în cazul burniţei. .3 şi 1. Geneza precipitaţiilor Formarea produselor de precipitare este legată de creşterea picăturilor de apă sau a celor în stare solidă până la o greutate suficient de mare ca să poată învinge rezistenţa indusă de frecarea cu aerul sau curenţii ascendenţi. . 42 . 7.5 m/s în cazul ninsorilor. atingând circa 9 m/s în situaţia căderii celor mai mari picături de ploaie (6-7 mm). adică sisteme coloidale instabile. Viteza de cădere liberă a picăturilor de apă sau a fulgilor de zăpadă este dependentă de mărimea şi greutatea acestora atingându-se la un moment dat o viteză constantă numită v. Mecanismul Bergeron-Findeisen (mecanismul de distilare) – se realizează prin creşterea cristalelor de gheaţă prin sublimare în norii alcătuiţi atât din picături de apă suprarăcite cât şi din ace de gheaţă (de obicei nori Cumulonimbus sau Nimbostratus). Viteza terminală în condiţiile lipsei curenţilor atmosferici variază între 0. . b. 0. terminală.. însă nu poate singură să realizeze creşterea continuă.ninsoarea – precipitaţie solidă alcătuită din cristale fine de gheaţă. progresivă şi suficient de rapidă a particulelor mici de apă şi transformarea lor în precipitaţii.3-2. Picăturile mai mari de 6-7 mm se dezintegrează la atingerea unor viteze terminale de peste 10 m/s. constă în transferul de vapori de apă. sfere sau fragmente de gheaţă cu dimensiuni de până la 5 cm şi izolat chiar mai mari care însoţesc aversele de ploaie.lapoviţa – cădere concomitentă atât sub formă de zăpadă cât şi de ploaie.

noaa.mişcarea browniană .gov/ohx/educate/collision_coales.kennislink. Coagularea (coalescenţa) – care constă în fuzionarea picăturilor de apă ca urmare a ciocnirii acestora prin : .jpg) c. În acest caz picăturile mai mari cu viteză proporţional mai mare le ajung pe altele mai mici iar în anumite condiţii coagulează. .Reprezentare schematică a mecanismului de distilare (http://www.nl/upload/147072_962_1140617772920-Wegener-Bergeron-Findeisen_proces01. Procesul de coliziune-coalescenta ( http://www. 43 .mişcarea turbulentă – mişcările ascendente şi descendente măresc probabilitatea ciocnirii picăturilor.cădere liberă gravitaţională şi ciocnirea picăturilor – procesul cel mai important care asigură creşterea picăturilor de apă după condensare.atracţie electrică – în nori Cumulonimbus acolo unde curenţii puternici favorizează separarea picăturilor cu sarcini electrice contrare crescând astfel probabilitatea de ciocnire şi fuzionare comparativ cu picăturile neutre. !!! Ploaia poate fi generată şi intensificată şi în mod artificial prin însămânţarea norilor cu iodură de argint.gif) .srh. . fenomen urmat de creşterea densităţii şi mărimii produselor de condensare. Captura de siaj este un proces asociat căderii gravitaţionale şi constă în fuzionarea unor picături de greutatea asemanătoare – picătura aflată mai jos crează un spaţiu aerodinamic cu densitate mai mică în spatele ei creând condiţii prielnice de captare pentru o picătură care o urmează în imediata vecinătate.

până la peste 10000 mm în regiunea Assam din nord-estul Indiei (Mawsynram.4. depărtarea de oceane etc.871 mm).com/images/world-rainfall-map. Variaţia precipitaţiilor la nivel global Cantitatea precipitaţiilor diferă foarte mult în timp şi spaţiu la nivel global ca urmare a urmare a combinaţiei favorabile sau mai puţin favorabile a factorilor pluviogenetici (factori dinamici.localizare: între latitudinile de 10 º N şi S (cu deosebire în spaţiul aferent bazinelor hidrografice Amazon. zone şi regiuni cu un sezon secetos şi unul umed (arealele musonice şi zona subecuatorială) şi areale permanent aride (deşerturile tropicale şi cele temperate precum şi areale din regiunile polare). altitudinea. .). de la câţiva mm în Deşertul Atacama (sub 3 mm în nucleul cel mai arid). Astfel există regiuni cu precipitaţii bogate tot timpul anului (zona ecuatorială.precipitaţii bogate de tip convectiv aproape zilnice.2 maxime slab evidenţiate la/după echinocţii şi 2 minime după solstiţii.climate-charts. vestul continentelor la latitudini temperate). .1.png) 7.4.7. 11. Congo şi Arhipelagul Indonezian). Cantitatea medie anuală a precipitaţiilor la nivel global (http://www. 44 .3. Tipul ecuatorial . La nivel global cantitatea medie anuală de precipitaţii variază într-un ecart foarte larg. orientarea culmilor montane. Tipuri de regim pluviometric 7.

localizare: cu deosebire în Pen. Darwin. Tipul musonic .perioada secetoasă corespunzătoare alizeului corespunzătoare sezonului de iarnă este cu atât mai lungă cu cât ne apropiem de tropice. .iarna apare o perioadă secetoasă ca urmare a inversării direcţiei de acţiune a musonului (dinspre continent spre ocean).precipitaţii bogate de tip convectiv în perioada de vară (perioada maximă de insolaţie din preajma solstiţiului de vară a fiecărei emisfere).2. Australia 12.Iquitos. India şi Indochina .5° S . .precipitaţii foarte abundente în timpul sezonului de vară atunci când musonul de vară aduce mase de aer încărcate cu o mare cantitate de vapori dinspre spaţiile oceanice cu presiune mai mare.3.localizare: între 5-12 º în ambele emisfere (mai ales în Africa).4. 45 . Tipul subecuatorial . S . Elevation: 104 m 7.4. . Peru 4° lat. Elevation: 27 m 7.

46 . India 13° N . Tipul deşertic-tropical .localizare: între 15-35 º în ambele emisfere. Elevation: 22 m 7. .precipitaţii scăzute cantitativ şi neregulate ca urmare a regimului predominant anticiclonic şi a inversiunilor termice din alizee (cvasilipsa curenţilor ascendenţi).5.4.include regiunea cu precipitaţii minime absolute (Deşertul Atacama – 3-20 mm).5° N . Elevation: 8 m 7. Tipul mediteranean . . Chile etc).. Berbera.localizare: la nord de tropicul Racului şi la sud de tropicul Capricornului (spaţiile riverane Mării Mediterane.include regiunea cu precipitaţii maxime absolute (NE Indiei – circa 10000-12000 mm). uneori la latitudini mai reduse. Somalia 10. California. Mangalore.4.4.

47 .4. . . England 51. London.iarna regiunile sunt afectate de ciclonii latitudinilor mijlocii determinând căderea unor cantităţi destul de mari de precipitaţii.5° N .localizare: pe oceane şi în vestul continentelor între 40-60º lat. Elevation: 37 m 7. N şi S. .6. Tipul temperat – oceanic: . .precipitaţii bogate mai ales sub influenţa vânturilor de vest cu caracter permanent şi a activităţii ciclonice intense. mai rar sub formă solidă Los Angeles.vară secetoasă sub influenţa anticiclonilor subtropicali cărora le sunt specifice mase de aer uscat.continental: . Elevation: 5 m ..localizare: în interiorul continentelor la latitudini temperate.iarna precipitaţiile sunt uşor mai bogate ca urmare a intensificării activităţii ciclonice.precipitaţii tot mai reduse odată cu îndepărtarea de spaţiile litorale. USA 34° N .

7. oceanic şi cel continental.de tranziţie între c.aproape numai sub formă solidă.sume anuale reduse.localizare: Arctica şi mările şi oceanele riverane Antarcticii. .precipitaţii maxime iarna cu activitate ciclonică mai intensă. Canada 50° N .maximă de vară cauzată de creşterea umidităţii aerului.localizare: Groenlanda.t.. Canada 79° N . Elevation: 240 m .7. Isachsen. . Elevation: 35 m 48 . Antarctica etc. Tipul polar .oceanic: . . Winnipeg.4.un maxim al precipitaţiilor în anotimpul estival ca urmare a intensificării convecţiei termice deasupra uscatului.continental: . . .

Cap. 8. creşte cu 4 %).3 mb. Generalităţi Presiunea atmosferică – forţa cu care aerul atmosferic apasă asupra Pământului egală cu greutatea coloanei de aer cuprinsă între limita superioară a atmosferei şi un punct dat.4 km).5 km şi doar o zecime la 18.3 hPa. H=0 m. Pentru altitudini mai mari se foloseşte formula La Place.8.1. lat=45 º (detalii experienţa lui E. Gradientul baric vertical (variaţia presiunii pe unitatea de distanţă în direcţie verticală) are o valoare normală de 12. Acest din urmă parametru serveşte pentru reducerea presiunii la nivelul mării dacă altitudinea nu depăşeşte 500 m.8 m/mb (modificat de temperatură: la ridicarea cu 1 ºC a temperaturii t. ca urmare a foreţei de atracţie gravitaţională a Pământului (jumătate din presiunea la sol se mai înregistrează la 5. 1013. 1643). Toricelli.b. 1033 gf/cm²) cu suprafaţa secţiunii de 1 cm² la t=0ºC. mai accentuat însă în stratele inferioare. 49 .2. Variaţia presiunii atmosferice cu înălţimea Presiunea atmosferică scade odată cu creşterea altitudinii ca urmare a scăderii grosimii şi greutăţii coloanei care apasă asupra Pământului. unde se concentrează marea masă a atmosferei.8 mb/100 m în timp ce treapta barică (distanţa pe verticală pentru care se realizează o creştere/descreştere a presiunii cu 1 mb) este de 7. Dacă condiţiile de măsurare a presiunii diferă de cele standard la valoarea citită la barometru (instrument de măsurare a presiunii atmosferice) se aplică corecţii. Presiunea atmosferică normală – presiunea echilibrată de greutatea unei coloane de mercur înaltă de 760 mm (1013. Presiunea atmosferică 8.

Siberia. Ecartul de variaţie a presiunii la nivelul scoarţei terestre se încadrează în ecartul 1078. factori care determină comprimarea sau destinderea aerului.Variaţia presiunii atmosferice cu altitudinea 8.3. se evidenţiază câteva mari tipuri: 50 . rezultând o amplitudine barică de 194. ianuarie 1900-anticiclonul termic siberian) şi 884 mb (Murato. Prognoza acestor variaţii stă la baza prognozei vremii. Amplitudinile barice diurne sunt mai accentuate la Ecuator (3-4 mb) comparativ cu regiunile polare (aproape de 0 mb).3 mb. Astfel. Variaţia zilnică a presiunii scoate în evidenţă 2 maxime (orele 10 mai puternică şi 22) şi 2 minime (orele 4 şi 16 mai puternică) puternic perturbate de activitatea ciclonică şi anticiclonică la latitudini medii. Variaţiile periodice şi neperiodice ale presiunii Presiunea suferă variaţii continue ca urmare a încălzirii inegale a diferitelor compartimente ale suprafeţei terestre sau a deplasării maselor de aer cu temperaturi şi densităţi diferite. Variaţia anuală este dependentă de latitudine. Japonia.3 mb (Barnaul. altitudine şi natura suprafeţei active. septembrie 1934-taifun).

L) este un sistem de presiune atmosferică scăzută (cu o presiune care nu depăşeşte 1010 mb în partea centrală). 700. Izobarele sunt linii curbe. 8. îi sunt asociate stările cu vreme instabilă.polar şi subpolar – maxim primăvara (temperaturi minime la nivelul gheţii) şi minim iarna (activitatea ciclonică intensă). îi sunt asociate stările cu vreme stabilă fiind sursa unor 51 . Liniile care unesc punctele cu aceeaşi presiune atmosferică se numesc izobare acestea fiind utilizate în construirea hărţilor sinoptice (trasate din 5 în 5 mb).oceanic – cu un mers invers celui continental (amplitudini 5-6 mb la poli şi 2-3 mb în regiunile tropicale). ciclonul (D. b. Pentru reprezentarea presiunii atmosferice la diferite nivele se foloseşte metoda topografiei barice care constă în redarea pe harta cu izohipse (linii care unesc punctele cu aceeaşi presiune atmosferică în atmosfera liberă) a nivelelor la care se situează o suprafaţă izobarică faţă de nivelul mării (topografie barică absolută – 850. izobarele Cu ajutorul valorilor de presiune se pot reprezenta prin interpolare suprafeţele izobarice (de egală presiune atmosferică). 500.4. Repartiţia spaţială a presiunii atmosferice caracterizată prin sisteme de suprafeţe izobarice poartă denumirea de câmp baric. Ca urmare a modificărilor regionale de presiune atmosferică îşi fac apariţia siteme cu presiune ridicată sau coborâtă (sisteme barice): a. .continental – cu un maxim de iarnă şi un minim de vară bine evidenţiate în zona temperată din emisfera nordică ca urmare a încălzirii şi răcirii puternice a marilor mase continentale (amplitudini de până la 37 mb în Câmpia Siberiei). mişcarea în ciclon se produce în sens invers acelor de ceasornic în emisfera nordică şi invers în cea sudică. anticiclonul (M.montan – cu o maximă de vară şi o minimă de iarnă. topografia barică. Temperatura şi presiunea nu sunt uniform distribuite în atmosferă şi în consecinţă suprafeţele barice sunt deformate faţă de suprafaţa orizontală. în care presiunea creşte de la periferie spre centru. Câmpul baric.. cu izobare închise ovale sau eliptice în care presiunea scade de la periferie spre centru. 300 mb) sau faţă de altă suprafaţă barică (topografie barică relativă). sinuoase care nu se intersectează şi conturează suprafeţe închise. . . H) este un sistem de presiune atmosferică ridicată (cu o presiune care nu este mai redusă de 1020 mb în partea centrală).

mase importante de aer (tropical, polar, arctic) ; mişcarea în anticiclon are direcţii inversate comparativ cu cea din ciclon; c. talveg - sistem de presiune atmosferică coborâtă, în formă de ,,vale’’ alungită, îngust deseori, situat între 2 anticicloni; are izobare deschise sub formă de ,,V’’ situate în prelungirea ciclonului; favorizează apariţia fronturilor atmosferice; d. dorsală - sistem de presiune atmosferică coborâtă, în formă de ,,culme’’ alungită, situat între 2 cicloni, în prelungirea anticiclonului; e. şa barică – formaţiune barică situată între 2 ciconi şi anticicloni dispuşi sub formă de cruce.

Principalele forme de relief baric (Thompson, 2002)

8.5. Zonele de presiune ale Pământului şi principalele sisteme barice

La nivelul Globului se conturează câteva mari zone de presiune: - un brâu de presiune uşor scăzută sub forma unui talveg la ecuator; - brâurile de înaltă presiune subtropicale (in emisfera sudica – trei celule de presiune; in emisfera nordica – doua celule oceanice :azore şi hawaii) la nord şi sud de talvegul ecuatorial la latitudinea de 30º - brâurile de presiune joasă, axate pe paralela de 60º, in zona latitudinilor medii până în zona subarctică;

52

- centre permanente de înaltă presiune (anticicloni termici) în zonele polare.

Zonele de presiune ale Terrei

Brâurile de presiune se deplasează sezonier pe întinderea câtorva grade de latitudine. Emisfera nordică prezintă trăsături specifice din cauza marilor întinderi de uscat ale Americii de Nord şi Asiei, respectiv deasupra uscatului, se dezvoltă iarna centre de presiune înaltă, în schimb vara se dezvoltă centre de joasă presiune; deasupra oceanelor iau naştere formaţiuni barice contrare celor de pe uscat. Astfel, iarna deasupra continentelor Asia şi America de Nord se formează anticicloni termici depresiunea islandeza). Sisteme barice cu acţiune asupra României sunt: - anticiclonul azoric - propulseaza mase de aer cald, umed ; - depresiunea islandeza - in special iarna, genereaza mase de aer reci si umede ; - anticiclonul siberian - in special iarna, genereaza mase de aer reci si uscate ; - ciclonii mediteraneeni - iarna, genereaza in sudul tarii mase de aer calde si umede, care produc ploi, lapovita, ninsori ; - anticiclonul scandinav - primăvara si toamna provoaca scaderi bruste de temepratura, urmate de ingheturi; (anticiclonul siberian, anticiclonul canadian) iar deasupra oceanelor Pacific si Atlantic zone depresionare (depresiunea aleutina si

53

- anticiclonul nord-african - in sud-vestul tarii genereaza mase de aer calde si uscate ; - anticiclonul groenlandez - in vestul tarii genereaza mase de aer rece.

54

viteza (m/s). 9. indusă în principal de diferenţele de temperatură şi presiune. Vectorul asociat acestei forţe este orientat perpendicular pe izobare. structura (laminară. adică mişcarea aerului în direcţie orizontală. în tornade).Cap. Principalii parametri asociaţi vântului sunt: direcţia (roza vânturilor cu cele 16 puncte cardinale şi intercardinale).9. pot atinge în anumite condiţii viteze mai mari de 100 m/s (ex. 55 . Generalităţi Curenţii atmosferici includ totalitatea mişcărilor efectuate de aerul atmosferic. Mişcările pe verticală apărute ca urmare a dezvoltării proceselor de turbulenţă.2. În acest context dacă suprafeţele izobarice sunt paralele cu suprafaţa substratului şi orizontale presiunea nu prezintă variaţii pe orizontală şi în consecinţă nu acţionează vântul. durata. Gradientul baric orizontal Variaţia presiunii pe unitatea de distanţă în direcţia în care presiunea scade mai accentuat poartă denumirea de gradient baric.2. turbulenta. convecţie. mişcări turbionare etc. în rafale). Factorii care influenţează viteza şi direcţia vântului la sol 9.1. intensitatea (scara Beaufort) etc. Curenţii atmosferici 9. Vântul acţionează dinspre regiunile cu presiune ridicată înspre cele cu presiune atmosferică mai redusă.1. Cea mai simplă formă este reprezentată de vânt.

Forţa de frecare Aerul în mişcare execută o frecare externă indusă de suprafaţa activă a Terrei care este direct proporţională cu viteza vântului şi coeficientul de rogozitate (mai mare pe continente). 9. Asociat acesteia aerul mai execută şi o fecare internă asociată . orice corp aflat în mişcare liberă (apa. Astfel. aerul etc.2.2.3. La nivelul continentului nostru cel mai mare gradient s-a atins în timpul acţiunii unui uragan în Marea Britanie (31. 9. Forţa de abatere a mişcării de rotaţie (efectul Coriolis) Efectul Coriolis a fost descoperit în anul 1835 de cercetătorul Gustave-Gaspard de Coriolis. Gradientul baric orizontal mediu (mb/111 km. Acest efect nu modifică viteza ci numai direcţia fiind direct proporţional cu latitudinea locului şi viteza vântului. 56 . adică pe grad meridian) nu depăşeşte 2 mb/111 km. condiţii în care atunci când aerul se deplasează deasupra suprafeţei terestre.) suferă o abatere spre dreapta în emisfera nordică şi spre stânga în cea sudică.2. Cu cât distanţa dintre izobare este mai mică adică gradientul mai mare cu atât mai intensă va fi viteza vântului.Acesta este însă doar o stare pur ipotetică în natură existând repartiţii inegale ale temperaturii şi presiunii şi înclinări diferite ale suprafeţelor barice faţă de orizontală condiţii care determină apariţia unui anumit gradient baric orizontal şi în consecinţă şi a vântului.vâscozităţii’’ maselor de aer. Efectul Coriolis apare deoarece Pământul se roteşte în jurul axei sale în sens invers acelor de ceasornic. aceasta din urmă se mişcă şi la rândul său. însă cu viteză diferită..1 mb/111 km).

9. În prezenţa celor trei forţe vectorul vântului este oblic faţă de izobare.2. mărimea unghiului fiind direct proporţională cu latitudinea şi invers proporţională cu forţa de frecare.4. În cazul izobarelor cu curburi diferite (ciclonice. În aceste condiţii rezultă faptul că viteza vântului creşte cu înălţimea.3. 57 . tornade). Valori mai ridicate se pot atinge în anumite condiţii specifice cum ar fi vârtejurile din masele de aer instabile acolo unde curburile traiectoriei vântului şi viteza acestuia sunt accentuate (ex. anticiclonice) mai acţionează în plus şi forţa centrifugă determinând apariţia vântului de gradient sau geociclostrofic. 9. Factorii care influenţează viteza şi direcţia vântului în altitudine În situaţia în care izohipsele (izobarele de altitudine) sunt rectilinii forţa Coriolis şi forţa gradientului baric se echilibrează condiţii în care vântul va acţiona paralel cu izohipsele – vânt geostrofic. Forţa centrifugă În mod obişnuit valoarea acestei forţe este redusă deoarece şi curba traiectoriilor este redusă.Valoarea maximă a forţei de frecare se atinge la nivelul suprafeţei terestre scăzând accelerat cu înălţimea până la aproximativ 1000 m (strat limită planetar) unde aproape încetează.

câte trei în fiecare emisferă: celulele Hadley. 58 . Clasificarea vânturilor 9. Vânturi permanente. teoretic mişcarea aerului ar trebui să se realizeze simplu dinspre Ecuator spre poli.4.1. Ferrel şi polare.4. După cum s-a explicat în paragrafele anterioare aerul circulă în prezenţa gradientului baric. direcţia şi viteza fiindu-i însă modificate de forţa Coriolis şi forţa de frecare. În aceste condiţii pe verticală din cele 2 celule latitudinale teoretice iau naştere şase.9. Având în vedere repartiţia presiunii pe glob. Circulaţia generală atmosferei.

citaţi de Thompson. 1969. vânturi de vest şi vânturi polare) sau regional (musonii). 2002) La nivelul solului se formează sisteme de vânturi cu caracter permanent (alizee.Circulaţia globală în emisfera nordică în secţiune transversală (Palmén şi Newton. Acesţi curenţi afectează teritorii extinse în direcţie orizontală constituindu-se într-un important factor climato-genetic. 59 .

2. gosimea stratului afectat de această mişcare este de aproximativ 1500-3000m. generate de modul diferit de înmcălzire-răcire a acestora. briza de zi este mai puternică în intensitate (4-7 m/s) ajungând până la 30-40 km în interiorul uscatului (chiar 100 km în zonele tropicale) . cu direcţie alternantă de la zi la noapte ca urmare a diferenţelor de temperatură şi presiune a aerului de desupra celor două entităţi fizice (apa şi uscatul). Şi în acest caz briza de zi este mai puternică afectând Brizele maritime şi cele montane (Thompson.brizele de mare şi uscat – sunt vânturi periodice. 2002) 60 .4.brizele de munte-vale – se formează în condiţiile diferenţei de presiune care apare în anumite momente ale zilei între culmile însorite şi văile umbrite. Vânturile din acestă categorie se consituie într-un important factor de climă local. Vânturi locale Vânturile locale afectează suprafeţe mai restrânse fiind determinate de factori fizico-geografici locali sau regionali. Dintre acestea cele mai importante sunt: .Modul de acţiune sezonier al musonului în sud-estul Asiei 9.

troposfera pe circa 500-1000 m grosime (briza de noapte – 200-300 m). Arabia) etc. Viteza vântului poate atinge în anumite condiţii peste 200 km/h. blizzard-ul (nord-estul SUA)/crivăţul (sud-estul Europei). . . estul Munţilor Anzi în Reprezentarea schematică a desfăşurării foehnului (Oliver. Cele mai cunoscute locaţii de pe glob afectate de foehn sunt: nordul Alpilor Argentina (Zonda). (fohn).este un vânt cald şi uscat care acţionează pe versanţii montani opuşi direcţiei de advecţie a maselor de aer.bora – este un vânt katabatic (descendent) rece care se manifestă în regiunile litorale care au în vecinătate un lanţ montan sau un platou înalt (litoralul Mării Adriatice din Croaţia. estul Munţilor Stâncoşi (Chinook). 2005) Pe lângă vânturile mai sus amintite se mai pot specifica: mistralul (valea Rhone-ului). Pen. 61 . sirocco/simun (Sahara.foehn-ul . ţărmul lacului Baikal).

schimbări neperiodice asociate deplasării maselor de aer. natura suprafeţei active: maritime şi continentale.modificări periodice determinate de cauze astronomice care induc variaţii ale regimului radiativ-caloric. caracterizată prin elementele meteorologice specifice (temperatură. tropicale şi ecuatoriale. umiditatea specifică. Acestea pot fi staţionare sau se pot deplasa prin intermediul curenţilor permanenţi. Prin deplasare masele de aer se pot transforma în alte categorii. cu o cvasiomogenitate a parametrilor pe orizontală.10. Anticiclonul Canadian. Cea mai mare parte a maselor de aer sunt asociate centrilor de acţiune ai atmosferei (Anticiclonul Siberian. termodinamica: stabile şi instabile. de ordinul sutelor şi milioanelor de km². transparenţa – indică originea maselor de aer. vânt.Cap. Masele de aer Masele de aer sunt volume imense din aerul troposferic.2. . Depresiunea Islandeză). locaţia de geneză: arctice. Vremea este în continuă schimbare putându-se evidenţia: . precipitaţii etc.1. Trăsăturile acestor parametri sunt strâns legate de caracteristicile suprafeţelor active desupra cărora se formează masele de aer. 62 . Vremea Vremea indică starea fizică a atmosferei într-un anumit loc şi la un moment dat. polare.). Principalele criterii utilizate pentru clasificarea maselor de aer sunt: temperatura: calde şi reci. Principalii parametri caracteristici care induc şi diferenţierile dintre masele de aer sunt: temperatura echivalent-potenţială. Anticiclonul Azore. 10. Mase de aer şi fronturi atmosferice 10.

.stările de vreme asociate diferă mult în funcţie de anotimp şi originea maselor de aer. cu grad ridicat de transparenţă şi precipitaţii solide. continental –tropical – se formează desupra spaţiilor deşertice şi semideşertice tropicale (Nordul Africii.a. sunt mase reci. Est-European sau cel Scandinav.m. . .a.m. acţionează îndeosebi vara având caracter foarte uscat şi vizibilitate redusă asociată prafului din zonele de origine.a. vara se formează la latitudini superioare deasupra Oceanului Atlantic provocând răcirea vremii şi precipitaţii bogate mai ales în vestul Europei. .m.subtipuri: . stabilitate ridicată şi umiditate relativă destul de mare ca urmare a temperaturilor scăzute caracteristice. c. continetal-polare.subtipuri: .a. Mase de aer polar: .m. b. în stratul inferior se ating temperaturile cele mai coborâte dintre toate masele de aer. Mase de aer arctic: .subtipuri: .au temperaturi reduse pe toată grosimea lor cu contrast relativ redus între bază şi partea superioară. .continental-polar – acţionează mai ales iarna avându-şi originea în Anticiclonul Siberian. Svalbard încălzindu-se şi încărcându-se cu mari cantităţi de vapori de apă la trecerea peste Curentul Golfului (Marea Norvegiei). . 63 .se formează la latitudini mijlocii –superioare fie prin încălzirea aerului arctiv în anticicloni mobili. .a.a.se formează desupra Mărilor Barents şi Kara răcindu-se la trecerea peste continent. Mase de aer tropical: . determină maximele absolute de temperatură în Europa.maritim-arctic – se formează desupra Groenlandei şi Arh. .m. fie prin răcirea aerului tropical sau prin răcirea radiativă a aerului preexistent. maritim-polar – iarna iau naştere deasupra Canadei fiind la origine m. pen.se formează în anticiclonii termici polari. Arabia).continental-arctic .au stabilitate şi temperaturi ridicate. se încălzesc puternic la trecerea peste Gulf Stream aducând vreme caldă şi precipitaţii iarna.a. foarte uscate şi fără precipitaţii.determină în zonele temperate îngheţuri timpurii (toamna) /târzii (primăvara) şi valuri de ger iarna. cu excepţia verii când aduc ploi reci.

nu afectaează Europa. direcţia şi viteza vântului) suferă modificări accentuate. polar (t-p) şi arctic (p-a). . d. după complexitate: simple la contactul a două mase de aer şi ocuse la contactul a trei sau mai multe mase de aer.. mai frecvente în masele de aer polar cu diferenţe accentuate între aerul maritim şi continental.secundare în interior diferitelor mase de aer cu aceeaşi origine cu sectoare cu însuşiri diferite.m.mase de aer cald şi umed. temperatura. maritim-tropical – iau naşere în anticiclonul Azore ajungând în Europa prin intermediul dorsalelor mobile ale acestui centru baric. se încarcă cu o mare cantitate de vapori de apă din Oceanul Atlantic însă stabilitatea ridicată specifică determină doar formarea de nori stratiformi/ceaţă cu precipitaţii de slabă intensitate (îndeosebi burniţă).3. . .principale/climatice care separă tipurile geografice de mase de aer :tropical (e-t). Fronturile atmosferice Fronturile atmosferice sunt sectoare de tranziţie/separare între două sau mai multe mase de aer.ajung spre tropice prin intermediul musonilor. Procesul de geneză a fronturilor atmosferice se numeşte frontogeneză (în talvegul baric unde apar curenţi de sens contrar şi când o masă de aer se deplasează mai încet/repede decât alta) iar cel de destrămare a acestora frontoliză. 10. Tipuri de fronturi atmosferice: după importanţă: . Intersecţia suprafeţei frontale cu suprafaţa terestră poartă denumirea de linia frontului. Viteza frontului depinde de gradientul baric (cu cât sunt mai apropiate izobarele viteza este mai mare) şi de modul în care acesta intersectează izobarele. după caracterul termic: calde atunci când o masă de aer cald ia locul uneia reci şi reci când o masă de aer rece dislocă o masă de aer cald. 64 . La trecerea frontului parametrii atmosferici (îndeosebi presiunea.a. Mase de aer ecuatorial: .

Cirrostratus. . de durată (12-16 ore). . împins de aerul rece anterior peste aerul rece din faţă (anafront). . Front cald (sus) şi rece (jos) (Thompson. după front precipitaţiile încetează.10.precipitaţii continue.viteza frontului cald indică o valoare medie de 25 km/h. 2002) 65 . Frontul cald . .lăţimea sistemului frontal atinge 900-1000 km iar zona cu precipitaţii 300-400 km. vânt cu viteză redusă. Nimbostratus. temperatura creşte progresiv mai ales iarna. Altostratus.3. .5-1º . liniştite şi importante cantitativ .fenomene asociate: presiunea scade lent şi uniform până în zona frontului şi apoi mai lent. .se formează prin alunecarea ascendentă a aerului cald.1.linia frontului are o înclinare faţă de suprafaţa terestră de 0.are asociaţi nori stratiformi în următoarea succesiune: Cirrus (uncinus).

10.3.2. Frontul rece

-

se formează prin înlocuirea unei mase de aer cald cu una mai rece ; masa de aer mai rece, cu densitate mai mare pătrunde brusc sub masa de aer cald ca o pană ca urmare a frecării aerului cu scoarţa terestră; linia frontului are o înclinare faţă de suprafaţa terestră de 2 º ; viteza de înaintare este mai ridicată comparativ cu cea a frontului cald (35 km/h); succesiunea norilor: Altocumulus (lenticularis) cu circa 200 km înainte de front (vestesc apropierea frontului cu 2-6 ore înainte); lăţimea sistemului frontal atinge 50-200 km; precipitaţiile cad înainte de front pe o bandă de 10-20 km lăţime; precipitaţiile sunt însoţite vara de fenomene orajoase (fulgere, trăsnete), vânt puternic şi chiar vijelii şi căderi de grindină; !!!Bobul de grindină prezintă în secţiune transversală o succesiune de strate de gheaţă: strate mate în alternanţă cu stratetransparente. Explicaţie: O granulă de grindină este într-o primă fază o picătură de ploaie de la baza unui nor Cumulonimbus. Transportată de curenţii ascendenţi la altitudini mari, aceasta îngheaţă, apoi, când nu mai este susţinută de curenţi, cade. În cădere, prin coliziune, colectează picături de apă care îngheaţă pe bobul de grindină dând un strat transparent. În condiţii favorabile, bobul de gheaţă este din nou preluat de alţi curenţi ascendenţi, iar la o anumită înălţime mai primeşte un nou strat de gheaţă, de data aceasta opac, rezultat al sublimării vaporilor de apă. Numărul stratelor ne indică în consecinţă numărul ciclurilor de urcare-coborâre pe care le-a experimentat bobul de grindină.

-

presiunea aerului scade accentuat la linia frontului (cioc de furtună) ca urmare a convecţiei puternice după care creşte iar temperatura scade;

10.3.3. Frontul oclus

-

se formează prin contopirea frontului rece cu frontul cald atunci când masa de aer rece cu viteză mai mare ajunge din urmă frontul cald ridicând masa de aer mai cald dintre cele două fronturi.

66

-

dacă masele reci care se întâlnesc au cam aceleaşi caracteristici rezultă nori stratiformi cu precipitaţii de durată (ocluzie neutră). Ocluzia mai poate fi caldă şi rece.

Stadii succesive în formarea frontului oclus (http://earth.usc.edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns.html)

Front oclus rece şi cald (http://earth.usc.edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns.html)

67

Cap. 11. Perturbaţii atmosferice

Ciclonii şi anticiclonii reprezintă pricipalele forme de perturbaţie atmosferică prin intermediul cărora se realizează deplasarea maselor de aer de la latitudini medii şi superioare.
11.1. Ciclonii extratropicali

Ciclonii extratropicali sunt forme de relief baric delimitate de izobare închise circulare sau eliptice, presiunea scăzând de la periferie spre centru acolo unde ea se încadrează între 970-1010 mb (excepţional până la 935 mb). Ciclonii determină stări de vreme cu o puternică instabilitate.

Vast ciclon extratropical în vecinătatea Islandei (http://schools-wikipedia.org/2006/wp/c/Cyclone.htm)

68

2. Caracteristicile ciclonilor extratropicali Ciclonii extratropicali prezintă următoarele trăsături: . mişcarea se realizează în sens invers acelor de ceasornic în emisfera nordică (invers în cea sudică).viteza vântului în ciclon atinge 10-15 Miscarea aerului in ciclon (emisfera nordica) (http://www.1. km².au un diametru care variază între 200-3000 km şi ocupă o suprafaţă de sute de miimil. are la nivelul solului caracter convergent în timp ce la partea superioară caracter divergent. Teoria termică a fost elaborată în secolul al XIX-lea.11. pe verticală sunt prezente mişcări ascendente în centru şi divergente la periferie.ciclonii extratropicali se deplaseză pe o componentă generală vest-est cu excepţia ciclonilor retrograzi. în plan orizontal. teoria advectivo-dinamică şi teoria undelor Rossby.1. Cele mai importante dintre acestea sunt teoria termică (convectivă). . Geneza ciclonilor extratropicali Modul de formare a ciclonilor tropicali a suscitat un interes sporit în ultimele două secole fiind elaborate în acest sens mai multe teorii. .edu/geo/faculty) m/s (rareori 30 m/s) în partea centrală valorile apropiindu-se de 0 m/s. 69 . . în conformitate cu această teorie ciclonii apar în regiunile mai puternic acestă teorie nu explică însă cauzele dezvoltării şi deplasării ciclonilor. 11.1.mişcarea aerului în ciclon. încălzite ale suprafeţei terestre datorită mişcărilor termo-convective ascendente. teoria undelor frontale. a. viteza de deplasare a ciclonului este în medie de 50 km/h.uwsp.

Stadii în ciclul ciclonilor extratropicali (http://earth.usc.b.edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns. în cazul în care undele frontului principal depăşesc amplitudinea de 1000 km. 1920).html) 70 . Solberg. - Teoria undelor frontale/frontului polar a fost elaborată de şcoala norvegiană de meteorologie (Bjerknes. principale ca urmare a variaţiei în dinamica maselor de aer. conform acestei teorii ciclonii se formează de-a lungul fronturilor principale geneza este asociată mişcărilor ondulatorii pe care le suferă fronturile care separă tipurile geografice ale maselor de aer.

Teoria Rossby Teoria advectivo-dinamică elaborată de cercetătorii ruşi Pogosian şi Taborovski în dec. Creşterea amplitudinii undelor determină întărirea câmpului baric din dorsalele şi talvegurile barice de înălţime. precum şi a legăturilor lor cu structura câmpului termobaric din troposfera mijlocie-inferioară şi de la sol. La nivelul solului ciclonii şi anticiclonii sunt corespunzători arealelor de divergenţă. XX.high pressure) de altitudine marcate prin izohipse (linii care unesc puncte cu aceeaşi presiune în atmosfera liberă) închise. de invazie . în urma cercetărilor s-a constatat că variaţiile barice care însoţesc fronturile pricipale se datorează mişcărilor aerului şi nu undelor frontale.iniţială . respectiv convergenţă din altitudine. ciclon matur şi ciclon oclus urmat de refacerea frontului principal mai la sud de poziţia ciclonii migrează în serii/familii de câte cinci indivizi. ciclonii se formează acolo unde presiunea scade dinamic. Relaţia dintre mişcarea aerului în altitudine şi repartiţia ciclonilor la nivelul solului (http://earth. c.usc. mergând până la individualizarea de nuclee ciclonice (L . care se deplasează succesiv de la vest la est .edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns. al IV-lea al sec.html) 71 . cu diferite stadii de dezvoltare. astfel. familiile sunt închise de anticicloni teoria undelor frontale nu explică clar cauzele fizice implicate în geneza undelor frontale. Cercetările mai noi presupun faptul că ciclonii şi anticiclonii sunt datoraţi mişcărilor ondulatorii (unde Rossby) ale zonei frontale planetare înalte şi implicit ale curentului jet. - pe parcursul dezvoltării ciclonului el parcurge mai multe stadii: ciclon tânăr.low pressure) şi anticiclonice (H . d.

http://www.4. Repartiţia ciclonilor extratropicali - între 20-80 ° latitudine nordică (40-70 ° latitudine sudică).eoearth. Newfoundland. Traiectoriile tipice ale ciclonilor (http://www. cu deosebire la nord iarna: în nordul Oceanului Atlantic (lângă I.1.org/article/Mid-latitude_cyclone 11. Islanda). mediteraneeni.11. Structura ciclonului tânăr Ciclonul tânăr este format din două fronturi atmosferice : cald în partea anterioară cu un sistem noros mai bine dezvoltat pe orizontală şi rece în partea posterioară cu nori foarte dezvoltaţi pe verticală. bazinele fluviilor Obi şi Enisei etc. Succesiunea de fenomene asociată ciclonului tânăr de-a lungul unei linii imaginare care intersectează cele două fronturi indică într-o primă fază fluxurile de fenomene asociate frontului cald iar apoi cele specifice frontului rece (aceste aspecte au fost detaliate în secţiunea anterioară a cursului).gif) 72 .3. în bazinul nordic al Oceanului Pacific (I-lele Aleutine). în vara: în Atlanticul de Nord. deasupra oceanelor şi mai frecvent în anotimpul rece al anului.1.org/image/Midlatitude_cyclone_paths.eoearth. România este afectată îndeosebi de Ciclonul Islandez şi de ciclonii de paralela de 40 °. bazinul Mării Mediterane.

cu cer senin şi curenţi descendenţi.11. Structura ciclonului tropical (dupa Thompson. marginile vârtejului sunt flancate de 2-3 centuri inelare noroase formate din nori Cumulonimbus. sunt însoţite de ploi torenţiale foarte abundente. însă izobarele indică o traiectorie mult mai rotunjită (aproape circulare). Trăsături generale - diametru cuprins între 500-1000 km. - durata medie de acţiune se extinde pe o perioadă de 6 zile (rareori peste 20 zile). vânturi puternice şi fenomene orajoase.2. în cazul ciclonilor din categoria 5 vântul depăşind 250 km/h.2. 2002) 73 . intensitatea acestora se măsoară pe scara Saffir-Simpson care include 5 categorii. - viteza vântului atinge 50-200 km/h (excepţional peste 300 km/h). marginea dinspre Ecuator (coada uraganului) prin care se produce alimentarea cu aer cald are aspect de virgulă. de asemenea lipsesc fronturile atmosferice asociate. iar presiunea este mult mai redusă în centru (uneori poate scădea sub 900 mb).1. structura este asemănătoare cu a ciclonului extratropical. Ciclonii tropicali 11. în centru este prezentă o zonă de calm cu diametrul de 30-50 km.

74 . uragan (America). Pen. între 8-15 ° latitudine nordică şi sudică.) – 21 cazuri/an. Răspândirea pe Glob Uraganele se manifestă îndeosebi în sezonul de vară corespunzător emisferei nordice sau sudice. Condiţii genetice - ciclonii tropicali iau naştere deasupra suprafeţelor oceanice vaste cu strat de apă consistent (cca. parcurg în dezvoltarea lor mai multe stadii : stadiul de perturbaţie tropicală care prezintă deja mişcări turbionare. 11. stadiul de uragan moment în care se individualizează clar ochiul de furtună . furtuna tropicală atunci când îşi fac apariţia şi centurile noroase .11.2. depresiunea tropicală moment în care se individualizează forma spiralată şi coada ciclonului . denumiri : taifun (Asia de Sud şi Est). Indian – 8 cazuri/an.3.2. lipsa lor în zona ecuatorială este pusă pe seama valorilor foarte scăzute/lipsei forţei Coriolis. Marea Caraibilor. willy-willy (Australia). baguio (Filipine).5 °C). se sting rapid la intrarea mai puternică peste spaţiile continentale în condiţiile în care nu mai primesc suficientă energie de deasupra spaţiilor oceanice iar rugozitatea mai mare a uscatului face ca vântul să descrească în intensitate. sud-estul Asiei (I-lele Filipine. - se formează de obicei pe locul unei perturbaţii slabe preexistente . vestul Americii Centrale – 6 cazuri/an. - sunt întreţinute şi întărite şi de căldura eliberată în urma masivelor procese de condensare . atunci când apa are o temperatură mai ridicată. Florida) – 30 cazuri/an. sudul Japoniei etc. nordul Oc.2. Frecvenţa medie de apariţie la nivel global este distribuită astfel: sud-estul Americii de Nord (Golful Mexic. 200 m) cu temperaturi ridicate (peste 26-26.

Acestea sunt cele mai violente forme de mişcare ale aerului atmosferic având viteze de 225-550 km/h în plan orizontal şi 150-300 km/h în plan vertical. Dimensiunile sunt mult inferioare ciclonilor atingând 80-460 m în diametru (foarte rar peste 1 km) şi o rază de acţiune de până la 50-60 km. La contactul cu suprafeţele acvatice ele se transformă în trombe stingându-se treptat.wikipedia) 11. Tornadele Tornadele sunt perturbaţii atmosferice sub formă de pâlnie care coboară din nori Cumulonimbus mamma şi iau contact cu suprafaţa terestră. 75 . Intensitatea lor se măsoară cu ajutorul scării Fujita.Harta cailor de migrare a uraganelor în perioada 1945-2006 (sursa www. în condiţiile presiunii foarte reduse din interiorul acestora. Forma vizibilă a pâlniei trombelor şi tornadelor este asociată densităţii ridicate a produselor de condensare. Detectarea în timp real şi prognoza de foarte scurtă durată se realizează cu ajutorul radarului Doppler.3.

http://www. mai frecvent la sfârşitul primăverii şi începutul verii. în aşa numitele ‘super-cell’.com/activities/wwatch/tornadoes/) Cele mai multe tornade se înregistrează în partea centrală a SUA (Pod.scholastic.org/hazards/tornadoes. Preerilor) regiune care a primit de altfel şi o denumire sugestivă – Aleea Tornadelor.nesec. Reprezentarea schematică a modului de formare al tornadelor (http://teacher.Tornadele apar la contactul violent dintre aerul rece polar/arctic şi aerul cald tropical încărcat cu mari cantităţi de vapori de apă.cfm 76 .

sudul Africii şi estul Asiei etc. 11. cu efecte directe asupra mediului şi activităţilor umane. curgeri noroioase şi eroziunea acerbă a solului Ploi abundente asociate norilor Cb Viitură spontană Zona mediteraneeană înregistrează adesea averse extrem de violente. În Europa astfel de fenomene sunt mai rare (mai frecvente în sud-estul Europei şi Spania) în timp ce în România apariţia lor este mai mult sporadică (ex. prin intensitate (mm/minut) şi prin durată (minute sau ore). O frecvenţa destul de ridicată este consemnată şi în sudul Americii de Sud. Ploile torenţiale pot genera viituri de tip . Ploile abundente Ploile abundente fac parte din categoria fenomelor meteorologice periculoase. adică prin cantităţi mari de apă căzute într-un timp foarte scurt. Australia. la Cairo (Egipt). Astfel.flash-flood’’ tot mai frecvente în România în ultima perioadă de timp.. Fenomene de risc asociate norilor Cumulonimbus Norii de tip Cumulonimbus se dezvoltă atât pe cale frontală cât şi pe cale convectivă amplificaţi pe alocuri de factorul orografic.4. Ploile se pot caracteriza prin cantitate (măsurată în litri pe m²).Frecvenţa ridicată a tornadelor din regiune are la bază dispunerea de-a lungul meridianelor a lanţurilor montane (Mţii Stâncoşi în vest şi Mţii Appalachi în est). Ploile torenţiale sunt caracterizate printr-o mare intensitate. făcând obiectul unor mesaje de avertizare din partea instituţiilor de profil.4. alunecări de teren. situaţie care favorizează migrarea facilă a aerului prin zona mai joasă din centru şi contactul nemijlocit dintre aerul rece canadian şi cel cald şi umed cantonat în Golful Mexic. Tornada de la Făcăieni din august 2002). 11. deşi cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 32 mm/an. din care 4 mm în luna 77 .1.

în Bărăgan.noiembrie. Vijelia precede sau însoţeşte norii orajoşi (Cb).2.com) ameninţător. episodul a cauzat moartea a 300 de persoane. vizibilitatea orizontală scade foarte mult în timpul vijeliei. Din punct de vedere genetic. În tot Egiptul. iar durata fenomenului este scurtă. A. Rosetti. 11. în Delta Dunării. temperatura aerului marchează o scădere pronunţată. puternicilor Secţiune printr-un nor Cb (sursa http://content. motiv pentru care ea poate fi asociată cu precipitaţii sub formă de aversă. La declanşarea unei vijelii. curenţi Intensificările descendenţi. întreaga aglomeraţie caireză în suprafaţă. la data de 27 mai 1939. iar cerul primeşte un aspect întunecat. În România. în timp ce presiunea atmosferică şi umezeala relativă a aerului prezintă creşteri bruşte. Vijeliile sunt manifestări atmosferice care preced deseori o celulă convectivă cu puternici curenţi descendenţi şi constă în intensificări bruşte ale vântului (peste 8 m/s) şi schimbări rapide de direcţie a acestuia. şi care poate atinge chiar 180°. Cea mai mare cantitate de precipitaţii căzute în 24 de ore s-a înregistrat la C.63 mm/min. blocând aeroportul.6 mm. la 30 august 1924 şi a fost de 530. care se întâlnesc sub norii Cb. rareori depăşind o jumătate de oră. Sfârşitul vijeliei este la fel de brusc ca şi începutul său. în data de 2 noiembrie 1994 au căzut circa 250 mm de apă doar în 2 ore. Creşterea vitezei vântului este însoţită şi de o schimbare a direcţiei acestuia.answers. intensitatea medie cea mai mare înregistrată la o ploaie a fost de 6. Din cauza prafului ridicat de pe sol de vântul intens. Vijeliile Vijelia reprezintă o manifestare atmosferică foarte caracteristică spaţiului geografic în care este situată România. descărcări electrice şi căderi de grindină. vijeliile se clasifică în două mari categorii: 78 . deosebite ale vitezei vântului se asociază asemănători unei cascade de aer rece. de cele mai multe ori la fel de rapidă.4. metroul.

în general de dimensiuni mici. Dacă la baza pantei întâlnesc un obstacol. ceea ce imprimă întregului ansamblu o mişcare de tip vârtej. efectele lor. chiar dacă uneori pot fi păgubitoare. ceea ce determină dezvoltarea unei convecţii intense. binecunoscut piloţilor avioanelor care zboară la altitudini mari. resimţindu-se numai la scară locală. 79 . există şi alte mişcări de tip vârtej. şi cele intramasice au frecvenţa maximă în lunile de vară. Vârtejurile pot fi create şi de incendii sau de explozii foarte puternice (nucleare). deasupra unor zone netede. temperaturile foarte ridicate generând mişcări ascendente foarte intense. rulourile orizontale se pot separa în două părţi. care sunt afectaţi de incendii naturale. 1991). generaţi de puternica instabilitate a masei de aer respective.CAT). mişcările verticale ascendente putând primi şi un sens de rotaţie. această denumire este specifică ciclonilor tropicali care evoluează în bazinul estic al Oceanului Indian şi în NV Australiei. mai trebuie amintit şi fenomenul cunoscut sub numele de turbulenţă în cer senin (Clear Air Turbulence . care se formează sub norii Cb foarte înalţi (peste 10 km). bine împăduriţi. se ajunge la o puternică instabilitate. b) Vijelii în interiorul aceleiaşi mase de aer. în cadrul liniei de instabilitate (liniei de gren). Dacă gradientul termic vertical este mai mare decât cel normal. Dintre aceste fenomene se pot aminti: Diavolii de praf. Din punct de vedere sinoptic. fenomen care este foarte greu de identificat şi de prognozat. există mişcări de tip vârtej care apar pe versanţii “sub vânt”. care apar în Australia.a) Vijelii care apar înaintea unor fronturi reci foarte intense. extins din Peninsula Scandinavică până deasupra Mării Mediterane. care se prezintă ca nişte vârtejuri orizontale pe pante (rulouri). Este vorba de turbulenţa datorată curenţilor fulger din partea superioară a troposferei şi de la baza stratosferei. care nu sunt asociate norilor Cumulonimbus şi au dimensiuni mai mici. Mountainados. în troposfera inferioară este prezent un culoar depresionar. din cauza lipsei norilor care să indice prezenţa acestor mişcări intense ale aerului. care se ridică către verticală (Bryant. Unele surse bibliografice le denumesc “willy-willies”. asociate şi cu o componentă circulară orizontală. În sfârşit. În afara tornadelor şi a vijeliilor. deşi. Spre exemplu. de fapt. Ca şi vijeliile prefrontale. caracteristice regiunilor din SV SUA. care precede frontul rece cu câteva zeci sau chiar cu 100-200 km. foarte puternic încălzite de radiaţia solară.

de obicei. b) Descărcări la sol sau trăsnete. care pleacă dintr-un canal principal net conturat (fulger în linie sau în bandă). Orajele locale apar în interiorul unei mase de aer mai rece.nationalgeographic. izolată. 1986): a) Descărcări interne sau fulgere în pânză. identificarea şi codificarea norilor şi a fenomenelor meteorologice. de ninsoare. care se produc în interiorul norului orajos şi se manifestă printr-o iluminare difuză. în general. care ajunge deasupra unei suprafeţe de uscat puternic încălzite. prezintă ramificaţii orientate în jos. Orajele locale durează puţin. În funcţie de natura impulsului care le generează. c) Fulgere liniare. dar fără să atingă suprafaţa terestră. care au aspectul unor scântei imense. în care nu se poate identifica un canal net delimitat. mai rar. în care viteza curenţilor ascendeţi şi descendeţi poate depăşi 100 km/h). oraje frontale (specifice fronturilor reci. dar fiind posibile şi la trecerea fronturilor calde) şi oraje oro grafice (Iliescu. apoi la transformarea lor în nori Cb cu mare dezvoltare pe verticală (celule convective foarte puternice. Covecţia termică duce la apariţia norilor Cumulus Fenomene orajoase (sursa www. ce se formează între norul Cb şi suprafaţa terestră. sub formă de ploaie.com) (Cu). care se observă sub forma unor descărcări sinuoase.11. măzăriche tare sau. Au o traiectorie sinuoasă şi. sunt însoţite de precipitaţii cu caracter de aversă. adesea ramificate. măzăriche moale. se deosebesc: oraje locale (termice sau de insolaţie). au o intensitate mică şi o repartiţie spaţială punctiformă. care pornesc dintr-un canal bine conturat provenit din norul orajos. 1989). Descărcările electrice (orajele) Reprezintă una sau mai multe descărcări bruşte de electricitate atmosferică. grindină. 80 . După localizarea în spaţiu şi modul de manifestare. Orajele sunt asociate norilor Cb şi. care generează descărcări electrice.3. ce se manifestă printr-o lumină scurtă şi intensă (fulger) şi printr-un zgomot sec sau printr-un bubuit surd {tunet). fulgerele au fost clasificate în trei tipuri principale (Instrucţiuni pentru observarea.4.

se produce o evaporare bruscă a apei din corp. generate de o celulă convectivă foarte puternică şi având o durată de manifestare mai lungă decât în cazul precedent. Acest lucru diminuează permeabilitatea celulară pentru substanţele nutritive primare. oraje multicelulare. Când trăsnetul atinge suprafaţa terestră. slăbiciune. curentul electric se răspândeşte în zona înconjurătoare. situaţie concretizată prin afectarea stării de sănătate. în primul rând. ca şi prin oboseală. oraje supracelulare. Orajele orografice sunt asociate norilor Cb care se formează ca urmare a mişcărilor turbulente ascendente foarte intense ale aerului umed pe pantele expuse ale masivelor deluroase mai mari şi ale versanţilor muntoşi. 81 . cu o durată de manifestare foarte redusă în timp. La persoanele care stau cu membrele inferioare depărtate sau sunt în mişcare în apropierea locului de impact al trăsnetului cu solul (de exemplu. ceea ce conduce la scăderea intensităţii proceselor generatoare de energie. respectiv cel al pagubelor materiale. În cazul în care o persoană este lovită de trăsnet {lovitura directă). pe terenuri de sport etc. Orajele frontale au o intensitate şi o durată mai mare decât cele locale. în condiţiile unei stratificaţii termice a aerului deosebit de instabile.000 V sub norul Cb. Descărcarea electrică va intra printr-un picior şi va părăsi corpul prin celălalt picior. somnolenţă etc. prin urmare. dar şi termică (locală). atât ziua. Ca urmare. Efectele descărcărilor electrice se pot analiza cel puţin sub două aspecte: cel al impactului asupra fiinţelor vii. În urma recepţionării unui trăsnet.000 V. Chemery. Dacă persoana respectivă se află în apropierea unei linii electrice de înaltă tensiune.700-17. Oraje se pot produce şi la trecerea unui front cald. acest lucru întâmplându-se vara. respectiv de 1. efectele sunt şi mai grave. din cauza rezistenţei electrice mai mari a suprafeţei terestre faţă de corpul uman. fronturilor reci (mai ales celor de ordinul II).000 V/m. (Ionac. ceea ce presupune temperaturi foarte ridicate. între capul şi picioarele unei persoane aflate în zonă poate să apară o diferenţa de potenţial de 700 V în faţa norului Cb. aflate în diferite stadii de evoluţie. inclusiv asupra mediului natural. O altă clasificare (Beltrando. 1995) separă: orajele izolate.000-140. care au durata cea mai mare şi sunt asociate mai multor celule convective.Orajele frontale sunt asociate. 1998). cât şi noaptea. apare o diferenţă semnificativă de potenţial electric între cele două membre inferioare {potenţialul de pas). Orajele de front rece pot să apară în orice anotimp.). de origine frontală. Sub norii orajoşi (dipoli noroşi). diferenţa de potenţial poate ajunge până la 40.000 şi 10. Orajele orografice pot fi. Corpul uman este bun conducător de electricitate. generate de o singură celulă convectivă (nor Cb). intensitatea câmpului aeroelectric variază intre 1. norii Cb apărând în urma ridicării violente a aerului cald preexistent de către aerul rece.

pe post de paratrăsnet pentru arealul bazei spaţiale “John F. Din acest motiv. Astfel. stări de anxietate). cosmodromul de la Baikonur . Apollo 12 a fost lovit de trăsnet de 2 ori imediat după decolare. de foarte multe ori. respectiv distrugeri ale mediului natural. activitatea normală din bazele de lansare a rachetelor spaţiale (Centrul Spaţial “John F. care au rămas în documentele cercetătorilor. Orajele pot provoca leziuni vegetaţiei.) poate fi serios perturbată de descărcările electrice. de multe ori momentul lansării fiind amânat până la dispariţia orajelor din apropierea bazelor respective. Trăsnetul mai poate produce ruptura membranei timpanelor. se poate ajunge la oprirea funcţionării inimii. indică un maxim pe Glob al frecvenţei acestor fenomene în regiunile cuprinse între 15° lat. inclusiv construirea unei reţele de cabluri metalice. sau produc deteriorarea obiectelor bune conducătoare de electricitate. inclusiv în locuinţe.). Dacă frecvenţa descărcărilor coincide cu cea a “undei T” care apare în ritmul cardiac.Guyana Franceză.).rezultând astfel arsuri foarte grave. trăsnetul afectează vasele de sânge şi nervii. care a supravieţuit după ce a fost lovit de trăsnet de nu mai puţin de 7 ori! Cele mai afectate de descărcările electrice sunt persoanele care poartă asupra lor sau sunt în contact cu obiecte având componente metalice (agricultori. pe nume Ray Sullivan. Desigur. putând produce paralizii temporare şi senzaţii de leşin. care atrag un mare număr de spectatori (competiţii sportive. militari etc. De asemenea. Repartiţia geografică a orajelor. ajungând la creier. Ca urmare a acestui eveniment.25 cm. apar schimbări în structura celulelor. deci la un deces rapid prin stop cardiac.Kazahstan etc. mitinguri etc. aşa cum este cazul unui american. fie singulare (reţelele de transport al energiei electrice). cataractă oculară. în primul rând pentru cele aflate în zbor. rezultată mai ales din analiza imaginilor satelitare. tulburarea somnului. Descărcarea poate intra în corp prin orificiile capului. afectând starea fiziologică a plantelor. fie încorporate în diferite ansambluri. alpinişti. Spre exemplu. De asemenea. Deoarece acesta din urmă este “îmbrăcat” într-o soluţie sărată. urmate de leziuni şi îmbolnăviri. regulamentele aviaţiei civile interzic zborul prin norii orajoşi. Kennedy”. NASA a declanşat un program complex de studiere şi combatere a descărcărilor electrice. ale construcţiilor etc. Kennedy” al SUA din Florida. orajele stau la originea incendiilor de diferite tipuri (ale vegetaţiei naturale. S. Riscul poate fi mare şi pentru cei care participă la activităţi sau manifestări în aer liber. bună conducătoare de electricitate. Descărcările electrice pot produce şi mari pagube materiale. misiunea fiind în mare pericol. cu diametrul de 1. există şi situaţii de excepţie. care pot să cauzeze decesul. Un pericol deosebit îl reprezintă orajele pentru aeronave. concerte. traume psihice (depresii.). baza spaţială a Franţei de la Kourou . N şi 30° lat. cele mai multe descărcări electrice caracterizând Zona Convergenţei 82 .

repartiţia temporo-spaţială a descărcărilor electrice. partea nordică a Indiei şi Asia de Sud-Est.numărul anual mediu de oraje pe 100 km2 (cu valori între < 100 şi 400). Brazilia. D . Harta regionării teritoriului României pe cele şase grade de keraunicitate. se poate produce în tot cursul anului.numărul anual mediu de zile cu oraje (în România. Pentru diferenţieri regionale ale activităţii orajoase se poate face apel la gradele de keraunicitate. Munţii Apuseni şi Subcarpaţii Getici. În timpul verii australe. România. la Mangalia. Valorile extreme ale lui K sunt cuprinse între 0. partea nordică a Americii de Sud. Diversitatea condiţiilor fizico-geografice. N. în primul rând relieful variat.factor introdus pentru uşurarea calculelor.Intertropicale (ZCIT). deoarece aici trăiesc cei mai mulţi locuitori şi sunt concentrate cele mai importante bunuri materiale. la staţia meteorologică Parâng. prin aşezare şi condiţiile sale fizico-geografice. Calculul lui K se face după formula: K = n · D · N · 10-5 unde n . În timpul verii boreale. descărcările electrice au frecvenţa cea mai mare tot de-a lungul talvegului ecuatorial. S. S: Bazinul Congo. creează diferenţieri în ceea ce priveşte repartiţia spaţio-temporală a orajelor. stabilite în funcţie de valoarea indicelui de keraunicitate K (Iliescu. între 5° şi 10° lat. Munţii Banatului. acestea sunt zonele cele mai vulnerabile. în acest anotimp. N . cu valori posibile între 1535 zile). 10’ . centrat. marchează o valoare minimă a lui K. dar având frecvenţa predominantă la sfârşitul primăverii şi vara. moderată în ansamblul ei. SE Americii de Nord. dar frecvenţa maximă apare în intervalul mai-august. Activitatea orajoasă. Acesta redă. cuprinsă între 0 şi 1. 1998). 1989). Africa de Vest şi bazinul Congo. reprezintă un teritoriu favorabil apariţiei descărcărilor electrice. unde pot să apară în tot cursul anului. în mod sintetic. Indonezia. Este evident faptul că descărcări electrice se întâlnesc şi la latitudini mai mari. Africa de Sud. pentru regiunile din SE ţării. şi 30. Chorley. Cel mai mare grad de keraunicitate (K > 15) a fost determinat pentru Carpaţii Meridionali. activitatea orajoasă este concentrată în America Centrală.durata anuală medie a orajelor (cu valori între 40-120 ore). N Australiei (Barry. 83 .5. cu deosebire pentru litoralul Mării Negre şi Delta Dunării. subtropicale şi temperate. precum şi în zone situate până spre 30° lat. când talvegul ecuatorial este situat între 15° şi 25° lat. Sub aspectul riscului.4.

fenomen petrecut la Sydney.03. de formă sferică sau neregulată.). dar în cazurile excepţionale s-au identificat 20 de astfel de straturi alternative de gheaţă opacă şi transparentă. înconjurat de straturi alternative de gheaţă opacă şi transparentă. Podişul Getic şi în partea vestică şi centrală a Câmpiei Române. format în partea superioară a norului Cb. bobul de grindină se acoperă cu un strat de gheaţă opacă. cu diametru foarte variabil şi straturi succesive de gheaţă mată şi transparentă. Curenţii descendenţi aduc din nou bobul de grindină în zona mediană. la data de 18. inclusiv în aer liber (agricultură. 11. unde se depune un alt strat de gheaţă transparentă. Într-un grelon obişnuit se pot întâlni până la 5 straturi. Geneza grindinii este legată de norii Cb cu mare dezvoltare pe verticală (Cb capillatus). structura unui grelon se prezintă sub forma unui nucleu. în jurul bobului de măzăriche moale se depune un strat de gheaţă transparentă. şi printr-o intensă şi diversă activitate antropică. Alte condiţii necesare formării grindinii sunt: o cantitate mai mare de apă lichidă între baza norului şi nivelul de îngheţ al picăturilor mari. două treimi din masa norului să se situeze mai sus de izoterma de -5° C. Cel mai frecvent. temperatura 84 . deficit de umezeală mic până la înălţimi mari. formată prin condensarea solidă a vaporilor de apă pe suprafaţa sa. Nucleul grelonului de grindină este reprezentat de un bob de măzăriche moale. prezintă o vulnerabilitate mai mică faţă de descărcările electrice. diametrul grindinii a atins 90 mm.1990.4. ca urmare a îngheţării acestor picături. temperatura la partea superioară a norului Cb să fie cuprinsă între -30 şi -60° C. hi urma repetării acestor mişcări ascendente şi descendente. în urma sublimării vaporilor de apă. umezeală specifică mare la sol (7-10 g/kg). aceste regiuni fiind caracterizate. Grindina Grindina este o formă de precipitare atmosferică apărută în nori Cb cu puternici curenţi ascendenti şi descendenţi. care au cea mai mare valoare a indicelui de keraunicitate. Purtat de curenţii descendenţi până în zona mediană a norului. Transportat de curenţii ascendenţi din nou spre partea superioară din nor. pe lângă un indice de keraunicitate ridicat (între 9 şi 15). în care există curenţi ascendenţi şi descendenţi foarte intenşi. având în vedere gradul de populare mult mai redus al acestor zone. Regiunile montane. unde predomină picăturile de apă în stare suprarăcită. respectiv la greutăţi care înving forţa curenţilor ascendenţi şi cade la suprafaţa terestră. În mod excepţional. grelonul ajunge la dimensiuni.Cea mai mare vulnerabilitate a teritoriului faţă de descărcările electrice se întâlneşte în Subcarpaţii Getici.4. exploatări miniere în cariere etc.

care a cauzat pagube materiale apreciate la peste 3 miliarde de lei. Grindina poate produce şi victime umane. a ţiglelor. deteriorarea obiectelor metalice mai puţin rezistente (de exemplu. unde. iar nivelul de cumulizare să nu se situeze prea sus (Bălescu. când este însoţită de vânturi tari. astfel de fenomene au o largă răspândire pe Glob. caroseriile de automobile). geamuri ale locuinţelor etc. iar stratul de gheaţă format la sol a avut. 1999): când se produce în plin ciclu vegetal al diferitelor culturi. decesul survenind în Căderi masive de grindină urma rănilor provocate de greloanele de gheaţă. Este de menţionat şi grindina din 12 iulie 1997 de la Oradea. Niculescu. când diametrul greloanelor depăşeşte 10 mm. Grindina are şi alte consecinţe negative: spargerea suprafeţelor de geamuri. Un record în acest sens pare a fi deţinut de Bangladesh. Prin urmare. a fost apreciat la circa 80 mm! Pentru vara anului 2002 poate fi menţionată grindina din luna iulie căzută în zona Panciu-Haret-Mărăşeşti (judeţul Vrancea). Efectele grindinii. De cele mai multe ori. în timpul scurtei perioade calde a anului. în două situaţii cu căderi de grindină au murit circa 300 de persoane! În România. care a produs imense pagube materiale (au fost distruse culturi de viţă de vie. când. în unele locuri. diametrul greloanelor grindinii căzute la Rucăr (judeţul Argeş). grindina căzută în 20 iunie 1997 pe raza localităţilor Apele Vii şi Celaru (judeţul Dolj) a cauzat moartea a patru persoane. respectiv riscul pe care îl presupune acest fenomen. o grosime de 50 cm.). Efectele negative asociate grindinii. care se poate menţine până la câteva zile. când durata fenomenului este mai mare de 15 minute. Specific grindinii este faptul că ea cade pe fâşii. solarii. citaţi de Cristea. greloanele de grindină produc pagube foarte mari culturilor agricole. începând cu zonele ecuatoriale şi terminând cu cele subpolare. intensificări ale vitezei vântului. grindina este specifică sezonului cald. la data de 13 august 1999. Militam. căderile de grindină sunt asociate cu alte fenomene specifice norilor Cb: precipitaţii intense. afectând grav culturile şi în 85 . La latitudini temperate. în urma căderii grindinii. Prin efectul mecanic (de lovire).maximă la sol să fie mai mare sau cel mult egală cu temperatura de cumulizare. sunt condiţionate de mai mulţi factori. 2000). cele mai mari pagube apărând în următoarele situaţii (Bogdan. se formează un strat de gheaţă relativ gros. localnicii afirmând că particulele de grindină au atins dimensiunile unui ou de struţ. De asemenea. de multe ori acestea fiind iremediabil compromise. arealul afectat fiind relativ îngust şi cu delimitări foarte nete. descărcări electrice.

Niculescu. Dacă privim problema sub aspectul riscului faţă de grindină. zonelor cu influenţe oceanice din NV teritoriului (Câmpia Someşului. respectiv printr-o puternică dezvoltare a norilor convectivi. Vulnerabilitatea cea mai mică (n < l şi N> 4) revine zonelor cu influenţe continentale din E şi SE ţării (Câmpia Moldovei. Cu alte cuvinte. fapt care favorizează eroziunea solului uscat. cele mai mari riscuri se vor întâlni în zonele legumicole din jurul marilor oraşe de câmpie (Bucureşti. acest lucru putându-se realiza pe mai multe căi. Acest tip de formaţiune barică reprezintă locul din care circulaţia atmosferică porneşte spre locuirle cu presiune mai redusă. Constanţa. intervalul diurn/nocturn favorabil producerii grindinii. Câmpia Caşurilor) şi regiunilor afectate de procese foehnale. 1999). mai ales dacă terenul este situat în pantă. ce poate fi redată prin numărul mediu (n) şi numărul maxim anual (N) de cazuri de grindină. cum este culoarul Turda-Alba Mia.Câmpia Română. se pot înregistra pagube foarte mari şi în zonele cu grad mai redus de vulnerabilitate la căderile de grindină (Bogdan. Există preocupări susţinute de combatere a efectelor negative ale grindinii. Craiova. Suprafaţa ocupată de 86 .acest mod. ea presupunând o cunoaştere cât mai completă a fenomenului din punct de vedere climatologic: număr mediu şi maxim anual şi lunar de zile cu grindină. N între 5-10 zile/an) sunt cele din partea central-sudică a ţării . Subcarpaţii Getici şi Subcarpaţii Curburii. trebuie să avem în vedere şi valoarea pagubelor produse de acest fenomen. când fenomenul se produce după perioade lungi deficitare pluviometric. Anticiclonii Anticiclonii sunt formaţiuni ale câmpului baric în cadrul cărora presiunea scade de la centru spre periferie. cel mai mare risc aparţine zonelor unde modul de utilizare a terenurilor este preponderent axat pe culturi legumicole şi plantaţii pomi-viticole. în România. Prin urmare. în primul rând cele din Subcarpatii Getici şi Subcarpatii de Curbură. teritoriile cu vulnerabilitate mare (n între 2-6 zile/an. durata medie şi maximă a grindinii. dimensiunile bobului de grindină. celor cu influenţe pontice (litoralul. Podişul Getic. respectiv în bazinele pomicole şi zonele viticole. În acest context. Galaţi). Timişoara. la care se adaugă intensitatea precipitaţiilor în sezonul cald. Anticiclonul Siberian). Din acest punct de vedere. caracterizate prin interferenţa circulaţiilor estice şi vestice. Presiunea în centrul anticiclonilor variază între 1020 – 1030 mb. Delta Dunării). 11. putând atinge în condiţii deosebite 1080 mb (ex. Podişul Dobrogei). Iaşi.5. Una dintre acestea este de mai lungă durată. Vulnerabilitatea unui teritoriu faţă de grindină este condiţionată de frecvenţa fenomenului. Arad. reprezentând sursa diferitelor categorii de mase de aer.

87 . Anticiclonii pot fi încadraţi în mai multe categorii: anticicloni de invazie care încheie o familie de cicloni şi determină răcirea vremii. Frecvente iarna sunt ceţurile de radiaţie. Hawaii. A. Canadian). anticicloni termici arctici şi antarctici formaţi desupra spaţiilor continentale (Antarctica. Azorelor.edu/geo/faculty) Starea vremii în anticiclon este dominată de cer senin.). România poate intra sub incidenţa tuturor categoriilor de anticicloni (mai puţin cel antarctic) fiind afectată îndeosebi de dorsala Anticiclonului Azorelor. Groenlanda) cu mase de aer foarte reci. Pacificului de Sud etc. anticicloni termici continentali de iarnă stabilizaţi în zona temperată şi subpolară sub influenţa răcirii puternice a unor vaste suprafeţe continentale (ex. Siberian. anticicloni dinamici subtropicali dezvoltaţi la 30-40 ° latitudine deasupra suprafeţelor oceanice (A. Mişcările aerului indică direcţii opuse celor din ciclonii extratropicali: descendente în centru în plan vertical şi în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică la suprafaţa solului în plan orizonal.uwsp. cu temperaturi scăzute iarna şi ridicate vara ca urmare a mişcărilor descendente care provoacă încălzirea adiabatică a aerului şi apariţia inversiunilor termice. Miscarea aerului in anticiclon (emisfera nordica) (sursa: http://www.anticicloni poate atinge milioane de km².

de peşteră etc. respectiv climatologia generală şi climatologia aplicată.).) studiază influenţa directă şi indirectă a condiţiilor climatice asupra vieţii şi activităţii omului. a câmpurilor cultivate etc. .Partea a II-a. climatologie forestieră.climatologia regională descrie climatele. climatologia se axează pe două direcţii.topoclimatologia studiază particularităţile locale ale climei sub influenţa condiţiilor fizico-geografice locale (ex. a transporturilor. climatologia aplicată (agroclimatologia. geneza şi repartiţia lor spatială. . care s-au constituit în ramuri cu object distinct de studiu: .1. dezvoltarea climatologiei generale a dus la o crestere a diversităţii şi complexităţii problematicii abordate şi la conturarea unor direcţi specifice. precum şi cu clasificarea. 88 .climatologia teoretică studiază legităţile generale care fundamentează climatologia generală şi ramurile sale. De-a lungul timpului. topoclimatul spaţiilor forestiere. Similar altor discipline. . caracterizarea şi analiza spaţio-temporală a climatelor şi influenţa acestora asupra vieţuitoarelor şi a omului.climatologia bilanţului caloric studiază schimburile radiativ-calorice la suprafaţa terestră şi în atmosferă. preistoric si istoric.microclimatologia se ocupă cu studiul particularităţilor climatice din imediata vecinătate a suprafeţei active generate de anumite trăsături particulare ale unor mici entităţi cvasiomogene (ex. . Pe de altă parte.climatologia prognostică – estimarea evoluţiei condiţiilor climatice din viitor. Climatologia şi ramurile acesteia Climatologia se ocupă cu studiul genezei climatelor având la bază factorii climatogenetici. . microclimatul faţadelor sudice ale clădirilor. frecvenţa şi succesiunea evenimentelor meteorologice. .). .climatologia dinamică (sinoptică) studiază rolul proceselor circulaţiei generale a atmosferei în geneza climatelor. constituind un sprijin şi pentru dezvoltarea ramurilor aplicative.paleoclimatologia cercetează climatele trecutului geologic. Climatologia Cap. climatologia medicală etc. bioclimatologia.

şi a macro-fenomenelor climatice deasupra unei regiuni specifice (Yoshino. 1975 citat de Oliver. topo.Ilustrare schematică a micro-. 2005) 89 .

Factorii radiativi Cunoaşterea repartiţiei geografice a valorilor radiaţiei globale şi ale bilanţului radiativ oferă posibilitatea evaluării exacte a potenţialului caloric la nivel zonal şi regional. În zona temperată valorile sunt medii. Bilanţul radiativ-caloric reprezintă diferenţa dintre energia radiantă primită şi cea cedată sau reflectată de suprafaţa terestră.an).Cap. circulaţia maselor de aer şi de particularităţile suprafeţei active. 90 .an în interiorul Antarcticii (Sorocovschi.an). Din punct de vedere climatic un interes mai mare îl reprezintă radiaţia totală influenţată de variaţia înălţimii Soarelui deasupra orizontului. anotimp şi durata zilei. La aceşti factori se adaugă transparenţa aerului. Pe de altă parte factorii radiativi generează o anumită periodicitate a elementelor climatice. Valorile acestui parametru variază la nivel global între 140 kcal/cmp.an în spaţiile oceanice tropicale cu valori mai reduse ale radiaţiei reflectate şi efective şi -7-8 kcal/cmp. Radiaţia solară reprezintă principalul factor climatogenetic deoarece constituie sursa de energie primară a fenomenelor şi proceselor care au loc în atmosferă şi care determină climatul. În schimb în regiunile tropicale şi subtropicale cu nebulozitate redusă se ating cele mai ridicate valori (200-220 kcal/cmp. care depinde la rândul ei de latitudine. în timp ce în regiunile arctică şi antarctică valorile scad la 60-70 kcal/cmp.2.an. Factorii genetici ai climei Factorii climatogenetici sunt reprezentaţi de radiaţia solară.an). Cele mai coborâte valori de pe Terra se ating în apropierea I-lelor Aleutine. 2. 2009).an. În zona ecuatorială cu condiţii foarte favorabile de incidenţă a razelor solare. valorile anuale ale radiaţiei totale nu ating maximele globale ca urmare a nebulozităţii ridicate din timpul zilei care reduce transparenţa aerului (120-160 kcal/cmp. variind între 80-140 kcal/cmp.1. În Antarctica în schimb se ajunge la valori neobişnuit de mari ca urmare a transparenţei ridicate a maselor de aer (100 kcal/cmp.

iernile din regiunile afectate fiind mai blânde iar verile mai răcoroase. În puţine situaţii alizeele pot adduce şi precipitaţii în cantităţi mai mari în condiţiile în care au un traseu mai îndelungat deasupra oceanelor calde şi întâlnesc în calea lor obstacole de natură orografică care trebuie escaladate (ex.1. În condiţiile în care minima de presiune ecuatorială suferă migrări sezoniere de-o parte şi de alta a Ecuatorului.) 2. Pe versanţii opuşi circulaţiei vestice îndeosebi în cazul lanţurilor montane înalte dispuse perpendicular pe direcţia de migrare iar naştere vânturi cu caracter cald şi uscat de tipul foehnului. În mod normal alizeelor le sunt asociate peisaje specifice deşerturilor şi semideşerturilor. 2.2. alizeele afectează cea mai mare suprafaţă dezvoltându-se de o parte şi alta a Ecuatoului până la 2000 m alitudine.2. Vestul Scandinaviei). 91 . Pe de altă parte.2. Viteza medie a acestor vânturi se încadrează între 5-8 m/s. Vânturile de vest caracteristice zonei temperate se dezvoltă între 30-40° şi 60-65 ° în ambele emisfere. circulaţia regională de tip musonic. Circulaţia generală a atmosferei (vezi secţiunea 9. Factorii dinamici Acestei categorii îi sunt asociaţi circulaţia generală a atmosferei. Influenţa climatică a acestor vânturi se transpune în valori ridicate ale cantităţilor de precipitaţii cu deosebire în vestul continentelor care prezintă altitudini ridicate la tărm (ex. sud-estul Braziliei). Rolul climatic al vânturilor permanente Dintre vânturile circulaţie generale. Acestea acţionează pe o componentă vest-sud vest în emisfera nordică şi una predominant vestică în cea sudică acolo unde formează un brâu continuu planetar.2.4. alizeele pot traversa paralela de 0° şi să se transforme în musoni ecuatoriali cărora le sunt asociate cantităţi mult mai mari de precipitaţii. În emisfera nordică acţionează dinspre anticiclonii subtropicali spre zona de minimă presiune ecuatorială pe o componentă NE-SV iar în emisfera sudică dinspre SE spre NV. iar ca urmare a frecării mai reduse cu spaţiul oceanic şi a presiunii mai reduse din minimele subpolare vitezele sunt mai ridicate. aceste vânturi au caracter de moderator termic. vânturile locale şi curenţii oceanici.2.

Principalele regiuni afectate de musoni sunt Asia sudică şi sud-estică. curenţii Kuro-Şivo. 1988).Gulf Stream’’). Cel mai important rol îl au curenţii cu desfăşurare de-a lungul meridianelor care contribuie la redistribuirea energiei calorice pe latitudine. Din punct de vedere termic se distring: . masivele suprafeţe continentale din emisfera nordică (mai ales Asia). Vara.2. .2... continental şi uscat). 2005) 92 .curenţi oceanici calzi – transportă cantităţi enorme de apă caldă dinspre latitudini inferioare spre latitudini mai mari. Curentul Golfului . suferă o încălzire puternică favorizând dezvoltarea unei arii foarte extinse de presiune atmosferică coborâtă care determină atragerea maselor de aer mai rece şi dens de deasupra oceanelor (musonul de vară. Circulaţia musonică Musonii sunt vânturi cu caracter sezonier care îşi schimbă direcţia de la iarnă la vară cu aproape 180 ° (Pop. determinând temperaturi medii anuale mai ridicate decât cele specifice latitudinii respective (ex. oceanic şi umed). vestul Africii ecuatoriale şi subecuatoriale şi nord-estul Australiei acolo unde influenţa climatică este exprimată cel mai clar în valorile deosebit de ridicate ale precipitaţiilor.curenţi oceanici reci (ex. uneori chiar a alizeelor din emisfera sudică. Benguelei. Peru).2.4. 2. Harta generalizată a curenţilor oceanici de suprafaţă (Oliver. Rolul climatic al curenţilor oceanici Un alt factor climato-genetic important este reprezentat de curenţii oceanici.3. Iarna musonul acţionează în sens invers (musonul de iarnă.

Peninsula Labrador).deşerturile umede’’). Scandinaviei. vestul Australiei) au specific peisajul deşertic cu o frecvenţă ridicată a ceţurilor (. în consecinţă. Deşertul Namib. Deşertul Atacama. Temperatura aerului atinge valori nespecific de mari la anumite latitudini ca urmare a acţiunii acestora.Curenţi oceanici calzi determină creşterea temperaturii aerului în atmosfera inferioară rezultând o stratificare termică instabilă favorabilă apariţiei precipitaţiilor. vestul Deşertului Sahara. 2005) Curenţii reci favorizează scăderea temperaturii aerului în stratul inferior al atmosferei conducând la apariţia inversiunilor de temperatură care împiedică dezvoltarea convecţiei rezultând. condiţii nefavorabile condensării şi formării precipitaţiilor. oraş situate la o latitudine net inferioară.. Astfel. temperatura medie din anotimpul de iarnă este mai ridicate chiar decât la Bucureşti. Astfel în nord-vestul Pen. iarna se menţin temperaturi apropiate de 0°C chiar şi dincolo de cercul polar. În regiunile intertropicale zonele de tărm afectate de curenţi reci (vestul continentelor: Peninsula California. 93 . La latitudini temperate curenţii reci fac ca temperaturile să fie nefireşti de scăzute la anumite latitudini (ex. Influenţa curenţilor oceanici asupra distribuţiei temperaturii medii a lunii ianuarie la nivelul Oceanului Atlantic de Nord (Oliver.

2.3. În aceste condiţii zonalitatea indusă de factorii radiativi este puternic perturbată de repartiţia uscatului şi a apei. Tot altitudinea determină creşterea cantităţii de precipitaţii înspre spaţiile cu înălţimi mai mari (doar până la o anumită altitudine numită . apa având o căldură specifică mai mare se încălzeşte şi se răceşte mai lent comparativ cu uscatul. Relieful şi particularităţile sale Dintre toate formele de relief cea mai mare influenţă o exercită munţii care determină etajarea climei pe verticală. 94 . Expoziţia versanţilor are mai mult rol climatic local. Versanţii cu expunere sudică de la latitudini mai mari din emisfera nordică primesc o cantitate de căldură mai ridicată decât cei cu expunere nordică. cel mai important parametru climatogenetic asociat reliefului.3.2. În culoarele de vale şi depresiunile intramontane sunt frecvente iarna inversiunile de temperatură. Topografia reliefului exprimată prin forme pozitive sau negative influenţează de asemenea regimul principalilor parametri climatici.. a vitezei vântului şi raportul dintre precipitaţiile lichide şi cele solide. pe versantul vestic cantitatea medie anuală a precipitaţiilor este aproape dublă comparativ cu cea de pe versantul estic. de altfel. caracteristicile reliefului.3. Acestea se manifestă diferit în capacitatea de reţinere şi cedare a energiei solare. Pe de altă parte versanţii expuşi circulaţiei dominante sunt mai umezi decât cei opuşi pe care iau naştere procese foehnale.2. Suprafaţa activă ca factor climatic Suprafaţa activă are particularităţi diferite în funcţie de omogenitatea sau neomogenitatea structurilor care o alcătuiesc. vegetaţie. uscatul şi apa se comportă diferit ca suprafeţe active. stratul de zăpadă şi gheaţă şi nu în ultimul rand de activităţile şi structurile antropice. având în consecinţă rol de moderator termic pentru regiunile învecinate. Situaţia este bine reliefată în Munţii Apuseni acolo unde. Astfel. rolul determinant avându-l scăderea temperaturii odată cu creşterea altitudinii.optim pluviometric’’ după care precipitaţiile scad). Altitudinea este.1. 2. amplitudinea termică anuală este mai ridicată iar calmul atmosferic este present în multe zile din an. Influenţa repartiţiei uscat-apă asupra climei Ca urmare a proprietăţilor calorice diferite.

efectul cumulat transmitându-se chiar la nivelul Geosistemului.3. Activităţile şi structurile antropice Extinderea arealelor urbane în general şi a ariile metropolitane în particular. transformarea unor zone umede în terenuri arabile. care este pus de cercetători pe seama creşterii efectului de seră ca urmare a emisiei sporite de gaze cu efect de seră (CO2. La ora actuală cea mai spinoasă problemă este asociată fenomenului de încălzire globală. în condiţiile în care. 2. 2. Astfel de mase de aer rece (arctic. antarctic) ca urmare a densităţii ridicate se deplasează spre latitudini inferiare generând valuri de frig.2.4. În spaţiile împădurite amplitudinile termice diurne şi anuale sunt mai reduse. la care se adaugă modificarea suprafeţelor deţinute de păduri şi păşuni în urma defrişarilor şi a desţelenirilor.4.3. în situaţii de calm atmosferic apa cade perpendicular în recipientul pluviometrului. sunt activităţi care pe parcursul ultimelor două secole au luat o amploare deosebită şi au condos la modificare caracteristicilor climatice din anumite regiuni. Vegetaţia Dintre formele de vegetaţie cea mai mare influenţa asupra climei o are pădurea care determină individualizarea de microclimate şi chiar topoclimate specifice în cazul unor întinse areale forestiere. cantităţile de precipitaţii mai mari din pădure sunt puse pe seama unei mai bune colectări a apei în pluviometru. CH4 ). umezeala relativă este mai ridicată în prezenţă unor valori mai ridicate ale evapotranspiraţiei. construirea de mari acumulări de apă etc. După unele cercetări însă. Stratul de zăpadă şi gheaţă Albedoul mai ridicat (valorile radiaţiei reflectate sunt mai mari) şi unghiul mai mic de incidenţă a razelor solare la latitudini superioare acolo unde gheaţa este prezentă din abundenţă fac ca aceste regiuni să fie cele mai reci de pe Terra. O altă problemă asociată activităţilor antropice (emisiilor de CFCclorofluorocarburi/freoni) este legată de subţierea stratului de ozon (O3) până la dispariţie chiar în regiunea antarctică în anumite perioade ale anului 95 .3. iar cantităţile de precipitaţii sunt uşor mai ridicate comparativ cu spaţiile învecinate (mai puţin cele acvatice).

evapotranspiraţie.Cap 3. circulaţia generală a atmosferei. Principalele tipuri şi subtipuri de climă (http://www.Budîco.P. Flohn). Principalele probleme asociate se referă la criteriile luate în considerare pentru clasificare şi la rezoluţia spaţială la care se lucrează. diverşi factori fizico-geografici) pot fi individualizate la nivel zonal şi regional mai multe tipuri şi subtipuri de climă.com/world-maps/image/climate-world.Berg. Se pot separa două categorii de clasificări: clasificări fizionomice – se bazează pe valorile unor elemente şi indicatori climatici (temperatură. H. cu referire specială la circulaţia generală a atmosferei şi la deplasările sezoniere ale maselor de aer. Dintre acestea vor fi descrise în rândurile de mai jos cele mai importante.I. W. clasificări genetice – individualizarea climatelor are la bază factorii climatogenetici. Köppen. Zonele şi tipurile majore de climă ale globului Clasificarea climatelor reprezintă un obiectiv important al climatologiei. altitudine ) (clasificarea lui B.) şi pe influenţa acestor parametrii la nivelul mediului geografic. bilanţ radiativ.Alisov. precipitaţii. În funcţie de factorii climato-genetici (factorul radiativ. indice de ariditate etc. repartiţia apei şi a uscatului şi trăsăturile reliefului (ex. Thornthwaite).S.jpg) 96 . Strahler.mapsofworld. cu deosebire la nivelul vegetaţiei (clasificările lui L.

. . .temperaturi medii anuale ridicate (26-27 ºC) cu amplitudini termice anuale reduse (1ºC pe oceane şi litoral şi până la 5 ºC pe uscat) ca urmare a valorilor relativ constante ale radiaţiei solare. Climatul ecuatorial . Climat ecuatorial (Iquitos. Climatele zonei calde 3. Golful Guineei. mişcǎrile organizate fiind prezente doar pe verticalǎ (. Congo. Arhipelagul Indonezian şi Filipinez).nu se caracterizează printr-o anumită sezonalitate a parametrilor meteorologici. oct.1. Columbia. ian şi iul.1.) şi după solstiţii (min. Camerun)!. . lipsind în consecinţă anotimpurile. precipitaţiile sunt mult mai ridicate în apropierea zonelor de coastǎ putând depǎşi izolat 8000-9000 mm/an (ex. cu douǎ maxime slab evidenţiate după echinocţii şi douǎ minime după solstiţii.localizare: între latitudinile de 10 º N şi S (cu deosebire în spaţiul aferent bazinelor hidrografice Amazon. ca urmare a faptului că Soarele este întotdeauna aproape de Zenit la amiază.). Peru 4° S .1. aproape zilnice. .lipsesc vânturile cu caracter permanent. temperatura scade rareori sub 18 ºC.3.calme atmosferice’’).precipitaţii bogate (peste 2000 mm/an) de tip convectiv. Elevation: 104 m) 97 . nu se evidenţiază perioade secetoase.nebulozitatea şi umiditeatea atmosfericǎ sunt ridicate. în profil anual se evidenţiazǎ două maxime şi două minime slab schiţate după echinocţii (max – apr..

Climatul tropical-arid şi subarid (. Australia de vest şi centrală etc. Elevation: 165 m) 3. Sonora.2.precipitaţii bogate de tip convectiv în perioada de vară (perioada maximă de insolaţie din preajma solstiţiului de vară al fiecărei emisfere).3.determinată de circulaţia atmosferică sezonieră a calmelor ecuatoriale (vara emisferei respective) şi a alizeelor (iarna).prezenţa a două sezoane: unul ploios (vara) iar acelălalt secetos (iarna).3. amplitudinile termice diurne sunt foarte ridicate. Pen.climat cald (25-30 °C) cu regim de insolaţie foarte ridicat (până la 3500-4000 ore/an) ca urmare a nebulozităţii reduse.1.localizare: între 5-12 º în ambele emisfere (Africa Subsahariană.localizare: între 15-35 º în ambele emisfere incluzând deşerturile şi semideşerturile tropicale: Sahara. . Kalahari. Climatul subecuatorial . Arabiei. Brazil 13. .perioada secetoasă corespunzătoare alizeului corespunzătoare sezonului de iarnă este cu atât mai lungă cu cât ne apropiem de tropice. Thar. . 98 . .1. . Namib. India.deşertic’ şi . . Atacama. Indochina şi Brazilia).semideşertic’) ..5° S . Climat subecuatorial (Cuiaba.temperaturi medii local mai ridicate comparativ cu zona ecuatorială (22-28 ºC).

rare şi foarte neregulate ca urmare a regimului predominant anticiclonic de origine dinamică. Climat tropical uscat (Berbera. Elevation: 8 m) 3.4.1.include regiunea cu precipitaţii minime absolute (Deşertul Atacama – 3-20 mm). India şi Indochina având un caracter regional.în regiunile din vecinătatea curenţilor reci este frecvent fenomenul de ceaţă. . .. precipitaţiile aproape numai sub formă lichidă cad îndeosebi sub formă de aversă.temperaturi ridicate (20-25 °C) cu diferenţe de temperatură destul de mici de la iarnă la vară (5-7 °C). .precipitaţii foarte abundente în timpul sezonului de vară atunci când musonul de vară aduce mase de aer încărcate cu o mare cantitate de vapori dinspre spaţiile oceanice cu presiune mai mare . 99 .5° N . a inversiunilor termice din alizee (cvasilipsa curenţilor ascendenţi) iar pe alocuri (în vestul continentelor) ca urmare a presiunii ridicate de origine termică în condiţiile acţiunii curenţilor oceanici reci.precipitaţii medii anuale scăzute cantitativ (5-50 mm în deşerturi şi 50-150 mm în semideşerturi). .musonic’) . Sirocco).sunt frecvente furtunile de nisip şi praf datorate unor vânturi specifice (Simun.se datorează circulaţiei sezoniere a maselor de aer apărută ca urmare a diferenţei termo-barice mari dintre continentele supraâncăzite (în special Asia) şi oceane.localizare: cu deosebire în Pen. Somalia 10. . Climatul tropical-umed (. .

sud-vestul Australiei etc).iarna regiunile sunt afectate de ciclonii latitudinilor mijlocii determinând căderea unor cantităţi destul de mari de precipitaţii. 100 . sunt frecvente incendiile de pădure.temperaturile medii anuale sunt de aproximativ 15-18°C iar precipitaţiile se încadrează între 400-800 mm. California.2. având deseori caracter torenţial. . Elevation: 22 m) 3.localizare: imediat la nord de tropicul Racului şi la sud de tropicul Capricornului (spaţiile riverane Mării Mediterane. Climatul subtropical uscat (mediteranean) .vară secetoasă sub influenţa anticiclonilor subtropicali cărora le sunt specifice mase de aer uscat. Climatul subtropical a. .2. sudul Africii de Sud. .iarna apare o perioadă secetoasă ca urmare a inversării direcţiei de acţiune a musonului (dinspre continent spre ocean). Chile. Climatele zonei temperate 3. India 13° N .include regiunea cu precipitaţii maxime absolute (NE Indiei – circa 10000-12000 mm). Climat musonic (Mangalore. mai rar sub formă solidă. .1..

localizare: în spaţiile insulare şi în vestul continentelor între 40-60º lat.precipitaţii bogate (800-1500 mm) sub influenţa vânturilor de vest cu caracter permanent şi a activităţii ciclonice intense. Noua Zeelandă). . estul Australiei. Climatul subtropical umed (musonic) . Climatul temperat-oceanic . ninsorile sunt destul de rare în acest tip de climă.climat cald şi umed (1000-1500 mm) cu precipitaţii îndeosebi vara ca urmare a acţiunii musonului dinspre ocean.sub raport termic iernile sunt blânde cu temperaturi usor pozitive iar verile răcoroase indicând în consecinţă amplitudini termice reduse pentru latitudinea la care se dezvoltă.2. temperatura medie anuală este de circa 10-15 °C. .Climat subtropical/mediteranean (Rome. N şi S (Europa. SUA. .iarna precipitaţiile sunt uşor mai bogate ca urmare a intensificării activităţii ciclonice. 101 . .este singurul tip de climă care alături de climatul temperat-continental au câte patru anotimpuri. Italy 42° N . nord-estul Argentinei.localizare: în estul continentelor între 25-35 ° latitudine: sud-estul Chinei. Elevation: 131 m) b.2. Florida. sudul Japoniei. 3. .

iarna sunt frecvente viscolele generate de vânturi locale sau regionale (crivăţ.). cu diferenţe termice mari între iarnă şi vară . Climatul temperat-continental . 102 . vara uscatul se încălzeşte foarte puternic în timp ce iarna temperaturile scad sub limita de îngheţ permiţând dezvoltarea unor puternici centrii anticiclonici (Anticiclonul Siberian.3. America de Nord.precipitaţii medii anuale tot mai reduse odată cu îndepărtarea de spaţiile litorale (între 300-600 mm).temperaturile medii se încadrează între 6-12 °C.Climat temperat-oceanic (London. Canadian).5° N . precipitaţiile prezintă un maxim în anotimpul estival ca urmare a intensificării convecţiei termice deasupra uscatului. sudul Americii de Sud) la latitudini temperate. . England 51. amplitudinile anuale crescând progresiv odată cu îndepărtarea de oceane.localizare: în interiorul continentelor (Eurasia. . blizzard etc. Elevation: 5 m) 3. în lipsa influenţei moderatoare a oceanului.2. .

Kara Kum etc. Deşerturile Gobi. Nevada. Nebraska. În centrul Asiei (ex. USA 40° N . Climat temperat-arid (Lovelock. Pe de altă parte în anumite locaţii aflate în sudul Siberiei şi al Canadei se dezvoltă o variantă mai rece a climatului temperat continental cu ierni deosebit de friguroase. Acest climat are la origine penuria de precipitaţii apărută ca urmare a depărtării de sursele generatoare de precipitaţii : vânturile de vest şi musonul de vară din sud care este blocat în înaintarea s-a spre nord de Munţii Himalaya. Elevation: 1211 m) 103 .) se individualizează subtipul de climat temperat continental arid. USA 41° N . Elevation: 298 m) Între cele două tipuri există mai multe areale de tranziţie putându-se individualiza un subtip care face trecerea de la climatul temperat oceanic la cel continental specific şi unei bune părţi din România.Climat temperat – continental (Omaha.

Canada 50° N . Alaska. . Climatele zonei reci 3. sudul extrem al Americii de Sud).Climat-temperat continental rece (Winnipeg. Climat subpolar (Barrow. 3.3.1.localizare: aproximativ între 50 şi 70 º Latitudine (nordul şi nord-estul Canadei.regiuni afectate de mase de aer rece polar şi arctic/antarctic. Clima subpolară . Elevation: 240 m) 3. USA 72° N . Elevation: 9 m) 104 . nordul Eurasiei.

temperaturile medii anuale sunt uşor negative prezentând amplitudini medii lunare ridicate.-70ºC (minima absolută din emisfera nordică -71. . la polul Sud este mai frig comparativ cu polul Nord.prezenţa ariilor de maximă presiune de origine termică.precipitaţii relativ scăzute cantitativ predominant sub formă solidă.vară răcoroasă şi scurtă cu temperatura medie a lunii celei mai calde de sub -10ºC. la staţia Vostok. 4.3.localizare: Antarctica. Climat polar (Eismitte. staţia Vostok).5 mm). 3. Elevation: 2953 m) 105 . amplitudini termice anuale foarte ridicate (ex.vânturi foarte puternice care depăşesc uneori 150 km/h. 35 ºC în condiţiile în care în ianuarie media este de 32ºC iar în iulie de -67 ºC).1ºC în 1964 la Oimiakon.precipitaţii foarte reduse aproape numai sub formă de ninsoare (ex. . . la staţia Vostok. Greenland 71° N . .temperaturi foarte scăzute cu minime absolute care pot coborâ până la -80 . scăzând valorile indicelui de răcire la mai puţin de -100 °C. Rusia). .2. Groenlanda şi o serie de insule şi arhipelaguri din Oceanul Arctic. . în Siberia pană la valori de -60 . Clima polară ..-90ºC în Antarctica (minima absolută globală -89 ºC.temperaturile minime absolute pot scădea în emisfera nordică. ca urmare a predominării uscatului şi a altitudinilor medii foarte ridicate determinate de grosimea mare a gheţii. . Antarctica.

com Physical Geography.cwru.pta.edu http://mynasadata. (1990).nasa. 194 p Sorocovschi.gov http://www.gif http://www.org/metweb http://burro.Enciclopedia completă a planetei noastre.sflorg. (2002).BIBLIOGRAFIE Farcas. Atmospheric Processes and Systems. Meteorologie şi Climatologie.edu/Academics/Astr201/Atmosphere/structure. Springer..J.(1988).usc.nl/upload/147072_962_1140617772920-Wegener-BergeronFindeisen_proces01.au/spacescience/swunit/images/sunearth.grc.gov http://staffwww.gov/ohx/educate/collision_coales.edu/OcwWeb/web/courses/courses/index.jpg http://www. D. Meteorologie şi climatologie. New York.vsc. Ed. ESE. Editura Universitară Bucureşti Oliver.com http://eosweb.latrobe.R.png (http://earth.fas.lsc.jpg http://www. V.shodor.net http://apollo.. Casa Cărţii de Stiinţă.htm#EarthAtmosphericandPlanetary Sciences http://www.uoguelph.larc.edu. 854 p.jpg http://www.noaa. S.k12.pl/orion/apodmain/apod/image/0603/aurora_andreassen_big.org http://www.edu.html 106 . Encyclopedia of Earth Sciences Series..edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns. Structura si dinamica atmosferei..(2004).kennislink. Pop. E.mit.climate-charts. (2003).edu http://www.fullcoll. Cluj-Napoca. Cluj-Napoca Ciulache. Bucureşti Thompson. Routledge. Encyclopedia of World Climatology.com/images/world-rainfall-map..larc.nf. (2005).tapintoquality. 256 p. Editura RAO ocw.ca/climatecanada/images/front_rain.gif http://www.jpg http://www. Universitatea „Babes-Bolyai”. (2009). I. Introducere în meteorologie şi climatologie. Terra . Gh.nasa.srh.ca http://www.

com/world-maps/image/climate-world.usc.uwsp.com/activities/wwatch/tornadoes/ http://www.gif www.edu/geo/faculty http://earth.eoearth.http://schools-wikipedia.org/2006/wp/c/Cyclone.cfm http://www.org/image/Midlatitude_cyclone_paths.scholastic.nesec.edu/~stott/Catalina/WeatherPatterns.html http://www.org/article/Mid-latitude_cyclone http://www.wikipedia http://teacher.uwsp.mapsofworld.jpg 107 .org/hazards/tornadoes.edu/geo/faculty http://www.htm http://www.eoearth.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful