Economie Politica Lect. univ. dr.

STANCIU MARIETA

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA COLEGIUL UNIVERSITAR DROBETA TURNU SEVERIN SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ LOCALĂ ANUL I

ECONOMIE POLITICA SI POLITICI ECONOMICE
- SUPORT DE CURS – PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Pag. 1 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

1. ECONOMIA ŞI ŞTIINŢA ECONOMICĂ. METODA DE CUNOAŞTERE ÎN ŞTIINŢA ECONOMICĂ 1.1 Economia faptică şi economia teoretică 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei 1.3 Nevoile umane şi resursele economice 1.4 Economia şi raţionalitatea în economie. Structurile economiei 1.1 Economia faptică şi economia teoretică Cuvântul „economie” are un dublu înţeles, iar pentru o mai bună percepţie trebuie făcută distincţia dintre cele două dimensiuni ale economiei, Economia teoretică şi Economia faptică, care sunt esenţialmente diferite. Economia faptică, reală se prezintă ca: un ansamblu de activităţi şi procese economice de producţie, de repartiţie, de schimb şi de consum; o masă de bunuri şi servicii economice rezultate din activităţile şi procesele respective; o totalitate de participanţi la organizarea şi desfăşurarea activităţilor şi proceselor producătoare de bunuri şi servicii; un sistem integrat de relaţii sociale ce au loc între subiecţii economici. De aici, desprindem concluzia că economia ca practică socială este un microunivers, în centrul căruia stă omul cu nevoile sale, un sistem global format din mai multe subsisteme, între care se detaşează ca importanţă: omul, în dubla sa ipostază: de producător – agent economic şi consumator; unităţile economice, în care se integrează şi lucrează oamenii; bunurile şi serviciile economice; faptele şi respectiv operaţiunile economice; relaţiile interumane de cooperare, de întrajutorare şi de comunicare. Economia reală a evoluat în ritmuri, proporţii şi coordonate diferite de la o epocă la alta, astfel încât atunci când omul devine liber, în dublul sens: economic, deposedat de mijloacele de producţie, şi juridic eliberat de orice norme care-i limitau mişcarea şi îl împiedicau să-şi vândă forţa de muncă oricui pe un timp determinat, economia reală devine ceea ce este şi astăzi: o economie de piaţă liber concurenţială; o economie puternic marcată de diviziunea socială a muncii şi de diviziunea manufacturieră, de fabrică;

Pag. 2 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

o economie în care munca fizică a omului este înlocuită de munca maşinilor; o economie în care statul îşi face simţită prezenţa atât în calitate de element al suprastructurii cât şi de agent economic; o economie cu randamente şi eficienţă crescânde; o economie fondată pe profit, câştig, bunăstare materială şi spirituală. Economia faptică, reală este baza apariţiei şi existenţei economiei teoretice, care este rezultatul observării şi cercetării sistematice şi permanente, efectuate de specialişti, şi despre care se poate vorbi, în mod înddreptăţit, după ce economia teoretică devine ştiinţă de sine stătătoare. Apariţia economiei teoretice ca ştiinţă se datorează clasicilor englezi Adam Smith şi David Ricardo, care sunt consideraţi adevăraţii părinţi ai economiei politice ca ştiinţă. Ca exponenţi ai capitalismului matur şi ai burgheziei industriale în continuă ascensiune, ei au rămas partizanii ordinii naturale şi ai liber schimbismului, incluszând în sfera muncii producătoare de bunuri şi venit net toate ramurile şi pe primul loc industria manufacturieră, înţelegând şi explicând relaţiile de determinare dintre diviziunea manufacturieră, productivitatea muncii şi avuţia naţională. Smith şi Ricardo fundamentează ştiinţific comerţul exterior prin teoria costurilor absolute şi comparative (relative). Prin ei, ECONOMIA devine ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, întrunind cele trei condiţii de bază pentru a fi socotită ca atare: 1. obiect de studiu propriu; 2. metodă de cercetare proprie; 3. sistem propriu de categorii şi legi economice 1.2 Obiectul, metoda şi rolul formativ al Economiei Termenul de economie politică a fost consacrat în 1615 de economisul francez Antoine de Montchrestien, prin Tratatul său de economie, termen care s-a extins într-o mare parte a lumii şi care provine de la trei cuvinte greceşti „oikos”, „nomos”, „polis” – gospodărie, lege, cetate (oraş, societate, ţară), cu derivatul său „politeia” care însemna organizare socială. Paradoxal, denumirea disciplinei universitare pe care o predăm a apărut cu mult înainte de apariţia ştiinţei economice, care, iniţial, s-a identificat cu economia politică. Identificându-se cu ştiinţa economică în ansamblul ei, economia politică este considerată ştiinţa despre faptele şi comportamentele economice, procese prin care oamenii tindeau să-şi satisfacă nevoile cu ajutorul resurselor rare. Acum, la începutul epocii moderne, devine tot mai evidentă discrepanţa dintre nevoile nelimitate şi resurse limitate, rare şi unele pe cale de epuizare. Indivizii, firmele, guvernele, societatea în întregul ei conştientizează că nu pot avea totul, iar pentru a produce ceva trebuie să renunţe la altceva. Neexistând destul din toate, s-a impus o alegere raţională a lucrurilor ce urmează a fi produse şi consumate iar
Pag. 3 din 95

-

astfe: 1. economia politică creează tehnici şi instrumente de cercetare a faptelor economice. 2. extinzând criteriul raţionalităţii şi eficienţei maxime asupra tuturor activităţilor din societate. etimologic metoda reprezintă calea. METODA ECONOMIEI Obiectul reprezintă prima şi cea mai importantă condiţie pentru ca Economia să fie ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului. dr. o reflectare universalizată. impunându-se ca o ştiinţă socio-umană a opţiunii. univ. are în vedere interdepedenţele dinamice din economia reală. împrumută tehnici şi instrumente de la alte ştiinţe integrându-le într-un ansamblu specific. studiază viaţa economică în întreaga ei complexitate. cât. ea fundamentează noţiunile. cum şi cine să producă au devenit obsedante iar Economia trebuia să dea un răspuns prompt şi cert. metoda comparării este procedeul logic cel mai general. ca ştiinţă social-umană. indiferent dacă cercetarea porneşte de la microeconomie spre macroeconomie. Economia Politică foloseşte în procesul cunoaşterii următoarele metode sau procedee ştiinţifice. examinarea fiecărei părţi separat şi dezvăluirea trăsăturilor caracteristice. 3. a alegerii resurselor insuficiente pentru satisfacerea cerinţelor individuale şi sociale în continuă creştere şi diversificare. economia politică încearcă să elimine opoziţia dintre teorie şi doctrină. un ansamblu coerent de cunoştinţe despre realitatea economică. economia politică reprezintă o ştiinţă teoretică. mijlocul. Economia politică se delimitează de celelalte ştiinţe economice prin modul de abordare a activităţilor economice. 4. categoriile şi legile aplicabile tuturor domeniilor economiei reale. generalizată a acestei realităţi. abstractizarea reprezintă procedeul prin care cunoaşterea trece de la concret la abstract. Pag. în calitatea sa de ştiinţă teoretică fundamentală.Economie Politica Lect. Aprecierea necunoscutului prin cunoscut are loc cu ajutorul comparaţiei. descompunerea mentală sau fizică a obiectului de studiu în părţile sale constitutive. prin premisele adoptate şi concluziile formulate. universal folosit în procesul de elaborare a conceptelor ştiinţifice. constituind baza metodologică pentru toate ştiinţele economice. STANCIU MARIETA întrebări precum ce. acest procedeu presupunând analiza şi sinteza. • analiza presupune divizarea. ansamblul de procedee folosite în scopul descoperirii şi explicării adevărului obiectiv. 4 din 95 . modul sistematic de cercetare şi expunere a rezultatelor.

Inducţia constă în desprinderea concluziilor generale din analiza cazurilor particulare. socială şi raţională. ele nu sunt certe. mai întâi. făcând abstracţie de folosirea matematicii elementare în scopul de măsurare pură. proceselor particulare. Pag. inducţia şi deducţia.Economie Politica Lect. 5 din 95 . a principiilor la analiza fenomenelor. sub forma a ceea ce oamenii resimt direct sau ca fiindu-le necesar pentru existenţă. 1. analiza pregăteşte declanşarea ştiinţei. • din punct de vedere al dezvoltării obiectului distingem: modele statice. Cu alte cuvinte. metoda logică cercetează procesele economice în evoluţia lor de la simplu la complex. omul se prezintă ca fiinţă tridimensională: biologică. dr. se realizează prin construirea metodelor economico-matematice care pot fi clasificate astfel: • din punct de vedere al relaţiilor pe care le reflectă distingem: modele deterministe. modele dinamice.3 Nevoile umane şi resursele economice Produs al naturii şi al societăţii. modele grafice. Nevoile umane apar. metoda matematică reprezintă o necesitate de ordin practic şi teoretic. urmărind linia istorică în forma sa abstractă şi consecventă. metoda analogiei constă în „transferul unei însuşiri sau a tuturor însuşirilor unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect supus cercetării. • din punct de vedere al construcţiei lor distingem: modele numerice. iar sinteza mută analiza în faza sa finală. modele macroeconomice. iar deducţia constă în aplicarea tezelor generale. pentru formarea şi dezvoltarea lor. Concluziile obţinute prin această metodă sunt probabile. Utilizarea matematicii în economie. STANCIU MARIETA - - - • sinteza continuă procesul de cunoaştere al analizei desăvârşindu-l. metodele statistice. • din punct de vedere al sferei de cuprindere distingem: modele microeconomice. în procesul cunoaşterii apelându-se la indicatorii statistico-matematici care reprezintă numere ce caracterizează trăsăturilor specifice ale totalităţii fenomenelor economice. modele probabilistice. univ. modele analitice.

ordonate şi ierarhizate în funcţie de locul şi rolul lor în cadrul vieţii sociale. care reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane. 5) orice nevoie economică satisfăcută renaşte cu timpul. morali. psihologici. 2) au caracter istoric. 3) au o dublă determinare: • obiectivă. 1) Nevoile umane sunt nelimitate ca număr. rare în comparaţie cu nevoile. adică nevoile economice depind de factori biologici. depinzând de gradul de civilizaţie şi cultură al populaţiei. 7) au caracter complex. obiceiuri. 5) Orice nevoie umană se stinge prin satisfacere. Pag. unele nevoi se extind în detrimentul altora.corespunzător gradului atins în dezvoltarea societăţii şi capacitatea oamenilor de a conştientiza aceste cerinţe. sociali. • subiectivă. fiecare individ devenind un subiect economic care constată cât de mare este intensitatea trebuinţei sale. având o anumită periodicitate. 4) între amplificarea nevoilor economice (nelimitate) şi resursele economice (limitate) există o contradicţie care se manifestă prin legea rarităţii resurselor.Economie Politica Lect. adică resursele şi bunurile sunt relativ limitate. 6 din 95 . manifestându-se ca impuls iniţial şi ca scop permanent al tuturor activităţilor economice. STANCIU MARIETA Nevoile umane se manifestă ca un sistem integrat şi dinamic de cerinţe. societatea în ansamblul ei. naţiunile. evoluând de cele mai multe ori în sensuri identice. devenind nelimitate ca număr şi manifestându-se sub forma principiului creşterii şi diversificării trebuinţelor. statele. 3) Nevoile umane sunt concurente. toate acestea devenind nevoi efective-reale . prezentându-se ca o mulţime de trebuinţe complementare. grupările sociale. dr. univ. 2) Nevoile umane sunt limitate în capacitate. Nevoile (trebuinţele) economice se caracterizează prin următoarele trăsături: 1) reprezintă şi exprimă o stare de necesitate obiectivă iminentă indivizilor şi colectivităţilor umane. deoarece se înlocuiesc între ele. satisfacerea unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun material sau serviciu. concurente şi substituibile. 4) Nevoile umane sunt complementare. ale existenţei şi dezvoltării purtătorilor lor indivizii. 6) intensitatea unei nevoi se află în permanenţă în raport invers proporţional cu gradul de satisfacere a acesteia. Nevoile umane reprezintă cerinţele oamenilor de a-şi însuşi bunuri. tradiţii. fiind rezultatul condiţiilor de viaţă existente la un moment dat în societate. Una dintre componentele esenţiale ale nevoilor umane o reprezintă nevoile (trebuinţele) economice. Nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături fiecare dintre acestea reflectând o lege economică.

interese economice ale microgrupurilor sociale. în cantităţi determinate şi de calitate adecvată. interese economice fundamentale. proces complex ce reflectă faptele. interese economice indirecte. b. interese economice naţionale. activităţi practice. planetare. circulaţiei. d. denumite şi interese generale. interese economice directe. comportamentele şi deciziile oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii. secundare. b. statale. economia – termen sinonim cu activitatea economică. organizaţiilor cu caracter local. reprezintă o latură inseparabilă a acţiunii sociale. interese economice nefundamentale.4 Economia şi raţionalitatea economică. dr. 3) Din punct de vedere al caracterului legăturilor cu subiecţii purtători se disting: a. 1) Din punct de vedere al raporturilor dintre om şi natură pot fi grupate în: a. Resursele naturale. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse specifice. terţiare etc. interese permanente. cu economia reală. interese economice individuale. 1. b. interese economice mondiale. 4) Din punct de vedere al duratei manifestării lor în timp se disting: a. 2) Din punct de vedere al rolului îndeplinit în viaţa economică a societăţii: a. activităţi teoretice. potenţând eficienţa utilizării tuturor resurselor economice. STANCIU MARIETA Trebuinţele economice sunt organic şi indestructibil legate de interesele economice care pot fi definite ca fiind forma de manifestare a trebuinţelor economice. e. 7 din 95 . Structurile economiei Prin conţinutul şi rolul său. interese economice internaţionale. b. formează resursele primare. actele. Interesele economice pot fi clasificate astfel: 1) Din punct de vedere al purtătorilor intereselor se disting: a. care reprezintă rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare. Pag. alături de care. particulare. b. Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană. împreună cu cele umane. c. private. c. Resursele economice reprezintă ansamblul elementelor atrase care sunt efectiv utilizate pentru producerea şi obţinerea de bunuri materiale şi servicii. interese periodice. o importanţă deosebită revine resurselor economice derivate. univ. repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoile şi interesele economice. întreprinderilor.Economie Politica Lect. Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarităţii. interese rare.

activităţi de repetare şi reproducere. Circulaţia (schimbul) se referă la transportul. structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi care s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale: producţia. În funcţie de rezultatele ei producţia poate fi: producţie materială. adică bogăţie imaterială (transporturi.). circulaţia (schimbul) şi consumaţia. b. Ca rezultat al dezvoltării societăţii. ca momente inseparabile ale acţiunii social-economice. diferenţiere. activităţi de organizare sau dezorganizare. c. 4) Din punct de vedere al conţinutului şi finalităţii activităţii economice desfăşurate de oameni. b. progresist sau reacţionar. repartizate şi introduse în circulaţie. cunoscut sub denumirea de diviziune socială a muncii. în scopul obţinerii de profit. Distribuţia (repartiţia) cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor.Economie Politica Lect. 8 din 95 . când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială). Producţia constă în transformarea intrărilor (input-urilor). c. conservarea şi schimbul de produse şi servicii. realizate de către agenţi economici specializaţi. d. activităţi fizice. pozitiv sau negativ. activităţi intelectuale. resurselor. depozitarea. factorilor de producţie în ieşiri (output-uri) de bunuri economice. distribuţia (repartiţia). care reprezintă procesul obiectiv de desprindere. activităţi turistice etc. STANCIU MARIETA 2) Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în: a. activităţile pot fi grupate în: a. activităţi de distrugere. prin funcţiile îndeplinite. separareautonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora. distribuindu-se şi redistribuindu-se venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii. pentru satisfacerea diferitelor trebuinţe. De-a lungul timpului. al adâncirii diviziunii sociale a muncii. a avut loc un amplu proces de diversificare. 3) Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activităţile pot avea caracter: a. d. e. activităţi de reproducere la aceeaşi scară sau pe scară mai mare. pentru ca bunurile economice create să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri pe calea vânzării-cumpărării sau pe alte căi. specializare şi integrare a activităţilor economice. b. legal etc. activităţi creative. univ. dr. Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice create. moral sau imoral. prestări de servicii – reprezintă acele activităţi care transformă intrările în rezultate specifice. fiind Pag.

folosind variabile agregate. • consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor personale. Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii. generate de diviziunea internaţională a muncii. 9 din 95 . 2. Macroeconomia reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice. Mezoeconomia . Microeconomia ca parte a ştiinţei economice se ocupă cu studiul comportamentelor individuale. în ideea de a înţelege şi explica cum hotărăsc producătorii ce. • atestarea utilităţii bunurilor economice şi manifestarea acestora ca bunuri economice reale. interdependenţele economice dintre state. • nivelul utilizării resurselor de producţie. Pag. 3. cât şi cum să producă şi cum îşi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-şi satisface necesităţile la cel mai ridicat nivel posibil. este cercetată din unghiuri diferite. în funcţie de gradul de agregare. subramurilor şi zonelor economice.Economie Politica Lect. 4. funcţionarea pieţei mondiale şi a circuitului economic mondial. pe baza acestora. Economia ca entitate complexă indestructibilă. • totalul veniturilor realizate la dimensiune naţională. care studiază ansamblul activităţilor economice. structura pe verticală a economiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri: 1. univ. astfel încât. • comportamentul general al preţurilor. la nivelul unei economii naţionale: • cantitatea totală de bunuri şi servicii realizate la nivelul întregii economii. Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al consumatorilor. explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său. STANCIU MARIETA ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt: • consumaţia productivă (intermediară) care constă în consumarea unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi servicii.este definită ca fiind ramura care abordează şi cercetează viaţa economică la nivelul ramurilor. ci. dr.

economia politică s-a identificat cu ştiinţa economică. 10 din 95 . pentru formarea şi manifestarea personalităţii lor. Legea rarităţii resurselor economice – legea conform căreia cantitatea. Pag. economiştii neoclasici renunţă la termenul de political economy în favoarea celui de economics. calitatea şi structura resurselor economice se modifică mai lent decât intensitatea. riguros. Raritatea . O bună perioadă de timp. de ramura în care un agent economic îşi desfăşoară activitatea etc. nivelul producţiei agricole. în funcţie de interesele şi nevoile economice. ca fiindu-le necesare pentru existenţă. salariul mediu nominal net. polis – cetate. Activitatea economică – proces complex ce reflectă faptele. populaţia ocupată la nivelul întregii economii etc. univ. . rânduială. Intensitatea şi nivelul economiei reale poate fi calculată prin intermediul următorilor indicatori macroeconomici: produsul intern brut. Economie reală – totalitatea activităţilor economice care susţin oferta agregată de bunuri şi servicii.proprietatea resurselor de a fi insuficiente în raport cu nevoile. constituită în secolele XVIII-XIX.relaţia esenţială între procesele şi fenomenele economice. Creşterea eficienţei economice constituie factorul determinant între estomparea tensiunilor ce apar între nevoi şi resurse. Principiile Economics-ului (Principles of Economics). ce au ca scop principal satisfacerea nevoilor consumatorilor persoane fizice /juridice. . organizare. amploarea şi structura nevoilor umane. Platon. gospodărie. comerţul exterior. societate. Nevoi – ceea ce oamenii resimt. circulaţiei. dr. Idei şi teorii economice există din antichitate (Aristotel. atribuit analizei economice. care sugerează caracterul obiectiv. Economia reală este studiată. după expresia lui Adam Smith. Xenofon). în secolul XVIII fiind considerată ştiinţă a avuţiilor.Economie Politica Lect. intercondiţionare şi funcţionare a diferitelor verigi ale vieţii economice. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 1 Economie – termenul de economie politică a fost creat în 1615 de Antoine de Montchrestien pornind de la trei cuvinte greceşti: oikos – care înseamnă casă. repartiţiei şi consumului de bunuri.raportul repetabil între indivizii participanţi la activitatea economică. obiceiurile şi hotărârile pe care le iau oamenii în ceea ce priveşte atragerea şi întrebuinţarea resurselor economice în scopul producerii.reprezintă reflectarea modului de structurare. direct sau indirect. de nivelul şi structura costurilor. analizată şi definită în funcţie de capacitatea tehnică şi tehnologică. După publicaţia lui Alfred Marshall din 1890. de nivelul rezultatelor. nomos – care reprezenta lege. resursele fiind limitate în raport cu trebuinţele indivizilor. nivelul populaţiei ocupate în fiecare ramură a economiei naţionale. Legea economică .

11 din 95 . univ. sacrificată în favoarea alternativei alese. care exprimă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor. dr.Economie Politica Lect. reprezintă un concept iniţiat de şcoala neoclasică. Pag. STANCIU MARIETA Cost de oportunitate sau cost de opţiune.

1 Economia naturală Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum.1. .1. pe două căi distincte: . inclusiv moneda. Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei 2.1. în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie bunurilor necesare.Economie Politica Lect. Pag.1 Forme de organizare şi funcţionare a economiei Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat. geneza şi evoluţia banilor 2.3.3 Banii în economia de piaţă 2. de-a lungul timpului. ECONOMIA DE PIAŢĂ CONTEMPORANĂ 2. • predominanţa nevoilor biologice. considerat a fi principalul factor de producţie.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă.2.2 Economia de schimb 2. libera iniţiativă 2. dr.2.1 Economia naturală 2.2.1 Natura.fie prin intermediul schimbului.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă 2.1.2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă 2. fără a fi nevoie de schimb.3. • izolarea producătorului din punct de vedere economic.3 Economia de comandă 2. univ.fie din producţia proprie prin autoconsum. 2. tipuri ale acesteia 2. Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice: • diversificarea activităţii economice. Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă 2. • importanţa acordată pământului. STANCIU MARIETA 2. 12 din 95 . cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi producători.2 Proprietatea în economia de piaţă. primind în contraprestaţie alte bunuri necesare.

de avantajul obţinut dintr-o activitate. 2. • se economisesc resurse. • autonomia producătorilor. Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice. prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi. • se extind schimburile economice. • costurile unitare ale produselor sunt mai reduse. • producţia se diversifică sortimental. a fost cauzată de interese economice. obiceiuri. STANCIU MARIETA • descentralizarea economiei redusă. mai multă experienţă.1.1. Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici: • este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă.3 Economia de comandă Este întâlnită în ţări precum Cuba. produc bunuri destinate vânzării. • desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb). • se perfecţionează mijloacele de muncă. dr. • se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat. • diviziunea simplă. China. iar mai târziu. Pag. naturală a muncii. bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă. experienţă sau întâmplare. 2. necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice. • concentrarea activităţii economice în jurul pieţei. prin care se diferenţiază de economia naturală astfel: • specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate. comparativ cu alta. • schimbul. resursele fiind alocate prin plan. şi anume producţia de mărfuri. ca rezultantă a specializării. univ. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume: • oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate. 13 din 95 . aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului. • existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice.Economie Politica Lect. tradiţii.2 Economia de schimb Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici. Economia de schimb are trăsături proprii. specializaţi şi autonomi.

Pag. în multe ţări „foste comuniste”. economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie. • redefinirea rolului statului în economie. marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă. • deciziile economice sunt luate în mod liber de către indivizi şi firme. STANCIU MARIETA • este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist. • privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat. 2.Economie Politica Lect. numai în măsura în care deciziile lor iau în considerare interesele şi dorinţele celorlalţi. • crearea sectorului particular. • formarea liberă a preţurilor bunurilor economice pe baza cunoaşterii de către agenţii economici. cu resurse economice limitate. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte: • stabilizarea macroeconomică. din interacţiunea acestora rezultând producţia globală şi consumul. • indivizii acţionează pe baza intereselor personale şi a principiului eficienţei maxime. univ. În condiţiile actuale. corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite. care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă. dr. Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat. a cererii şi a ofertei. • proprietatea privată a pluralismului formelor de proprietate a agenţilor economici.1 Definirea şi trăsăturile economiei de piaţă Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber. atingerea acestor interese realizându-se prin mecanismul preţurilor. • preţul şi reforma pieţei.2.2 Trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă 2. 14 din 95 . pentru funcţionarea eficientă a economiei de piaţă trebuie avută în vedere existenţa cumulativă a următoarelor condiţii: • piaţa este cadrul general prin care se stabileşte ce. • cocurenţa între agenţii economiei şi obţinerea unui profit cât mai mare reprezintă obiectivul major al activităţii şi criteriul esenţial în evaluarea eficienţei acestuia. producătorii realizând bunuri decise de planificatori. autonom şi raţional. • este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă. cât şi pentru cine să se producă în condiţiile libertăţii de acţiune a agenţilor economici.

2. STANCIU MARIETA • instituţionalizarea juridică şi economică a economiei de piaţă. dreptul de uzufruct. dreptul de dispoziţie.Economie Politica Lect. generează relaţii de închiriere. Principalele forme de proprietate existente în cadrul economiilor moderne în raport de titularul subiectului proprietăţii. dreptul de posesiune. mod de combinare a acestora.) ca o condiţie a satisfacerii decente a nevoilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor. de însuşire a rezultatelor producţiei. • existenţa unei structuri tehnico-economice moderne (factori de producţie. 2. dreptul de administrare şi gestionare a bunurilor. dreptul de utilizare. univ.).2 Proprietatea în economia de piaţă. dr. prin folosirea cadrului legal şi a pârghiilor economice. Subiectul proprietăţii reprezintă anumite persoane fizice sau juridice ce deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă (exemplu: indivizi. spirituale şi de altă natură existente în societate sau obţinute din activitatea economică. organizaţii. pe diferite durate. b) parţial: • înstrăinarea uneia sau mai multora din cele patru atribute (de exemplu: înstrăinarea atributelor de posesiune şi utilizare. 2. se disting: Pag. 4. libera iniţiativă Proprietatea se defineşte ca fiind o relaţie între oameni. donaţie sau moştenire. • latura valorică ce se măsoară în expresie bănească cu ajutorul preţurilor. obiectul proprietăţii care îl constituie bunurile economice care au o dublă determinare: • latura utilitară. proprietarul putând să-şi exercite acest drept în mod autonom sau să-l transfere pe bază de contract altei persoane fizice sau juridice. statul). • fără echivalent (de exemplu: donaţie şi moştenire). dreptul de a dispune de bunurile economice iar în virtutea acesrtui drept obiectul proprietăţii poate fi înstrăinat prin act de vânzare-cumpărare. 15 din 95 . 3. sistem financiar-bancar etc. concretizată în capacitatea bunului de a satisface o anumită trebuinţă de consum. un contract social cu privire la bunurile materiale. sociogrupuri. Atributele proprietăţii pot fi înstrăinate: a) în totalitate: • pe bază de contraechivalent (de exemplu: actul de vânzare-cumpărare). Proprietatea exprimă întotdeauna unitatea a două elemente: 1. Atributele proprietăţii sunt: 1. • intervenţia statului având rolul de a asigura cadrul instituţional al economiei de piaţă şi supravegherea funcţionării normale a acestuia. arendare etc.

. Pluralismul formelor de proprietate poate fi definit ca fiind coexistenţa în cadrul unei ţări (economii) a principalelor forme de proprietate aflate în interdependenţă şi totodată într-o permanentă evoluţie. 16 din 95 . metrou etc. fiind: • reducerea cheltuielilor de producţie. Pluralismul generează competiţie între formele de proprietate pentru menţinere şi afirmare.de a adopta decizii privind acţiunile şi bunurile lor. proprietatea mixtă aparţinând atât proprietarilor privaţi individuali sau în asociaţie. Ea există în toate ţările lumii. univ. • promovarea progresului tehnic. este prezentă în sectoarele cu riscuri mai mari pentru întreprinzători. care pot fi salariaţi în acea unitate. drumuri. dar în aşa fel încât să nu afecteze cu nimic libertatea celorlalţi. proprietatea privată care poate fi: • proprietatea privată individuală se manifestă atunci când proprietetarii nu sunt producători.de a se manifesta ca întreprinzători. • ridicarea calităţii bunurilor. • proprietatea privată asociativă se caracterizează prin faptul că factorii de producţie utilizaţi într-o unitate de producţie. în diferite grade de dezvoltare. poduri. între agenţii economici naţionali.de a dezvolta. 3. între agenţii economici din state diferite. în diferite variante: • în cadru naţional. . Formele de concretizare a liberei iniţiative constau în dreptul agenţilor economici: . • în cadru internaţional. Sub aspect economico-social acest tip de proprietate are o serie de limite concretizate în: • poate frâna concurenţa prin utilizarea unor preţuri de monopol de stat. asociaţii şi societăţi cu caracter economic. 2. exploatări miniere.Economie Politica Lect. pe care proprietarii particulari le suportă mai greu (cercetări nucleare şi spaţiale.de a se angaja în mod liber în acte de schimb.). STANCIU MARIETA 1. aparţin mai multor proprietari individuali. proprietatea publică aparţinând statului. • poate menţine unităţi economice cu un grad redus de rentabilitate care beneficiază de subvenţii bugetare de la stat. cât şi statului (administraţiei publice). care avantajează consumatorul. . Categoria de libertate economică reprezintă libertatea. menţine sau restrânge acţiunile. Pag. consecinţele acestuia. ia naştere prin asocierea proprietăţii private şi publice. dreptul agenţilor economici de a acţiona pentru realizarea propriilor interese. dar angajează producători direcţi în calitate de salariaţi. dr. • sportirea volumului producţie. construcţii de căi ferate. afectând nevoile consumatorilor.

puterea de muncă. care. STANCIU MARIETA Libera iniţiativă cunoaşte cea mai mare dezvoltare în condiţiile proprietăţii private. Michel Albert. acest model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului microeconomiei la nivel macroeconomic.3 Modele şi tipuri ale economiei de piaţă Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a echilibrului economic. încetând să mai fie sursă de eficienţă şi rentabilitate: . După acest criteriu există două mari modele ale economiei de piaţă: 1. determinată la rândul ei de diferenţele dintre oameni (exemplu: capacitatea intelectuală. în lucrarea „Capitalism contra capitalism”. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături: . statul având o intervenţie minimă în economie. .rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei. aptitudinile. adică. etc. dr. . veniturile sunt inegal distribuite datorită inegalităţii eficienţei agenţilor economici. modul în care sistemul economic tinde spre punctul de echilibru când se produce o dezechilibrare. . Pag. Modelul Keynesian care presupune: . .sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil şi are tendinţe de reducere. • măsuri dictatoriale. care trebuie modelat conform propriilor legităţi. determinând realizarea unei activităţi eficiente pentru proprietar şi pentru societate.sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului. acest model vizând în special nivelul macroeconomic. . univ.în ţările în care proprietatea este personalizată prin: • existenţa unor monopoluri. . 2.în economiile unde există un sector privat puternic şi preponderent.variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată. Libera iniţiativă este îngrădită sau eliminată. 2.2. voinţa.piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la consumator. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin: .forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic.Economie Politica Lect. apreciază că în sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele: 1. .sistemul economic se autoreglează.). În condiţiile proprietăţii private şi ale liberei iniţiative.statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente. datorită raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru. 17 din 95 .variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta.

. Care aveau rol de: • intermediar. univ. s-a separat în mod constant de lumea mărfurilor pentru a îndeplini rolul de echivalent general şi de instrument general al schimbului.sistemul de învăţământ este mai egalitar. • etalon pentru măsurarea celorlalte bunuri. Banii au apărut cu mult timp în urmă. care trebuie să fie apărătorul protecţiei sociale şi a liberei negocieri. . 2. se bazează pe câteva principii de bază: . . iar implicarea statului în economie este neglijabilă.întreprinderea nu poate funcţiona în sfera dialogului social.grad redus de securitate economică faţă de riscuri. . .întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca fiind un bun comercial. .sistemul bancar este puternic ancorat cu firmele fiind apt să asigure finanţarea acestora pe termen lung. care tinde să funcţioneze după regulile pieţei. geneza şi evoluţia banilor Banii reprezintă o marfă spcială care. nivelul salariilor depinzând atât de condiţiile pieţei cât şi de alţi factori.piaţa are rol hotărâtor în viaţa economică impunându-se intervenţia statului. Pag. din necesitatea facilitării schimbului. care asigură un grad ridicat de protecţie socială prin grija autorităţilor publice. bucăţi de metal etc. . protecţia fiind o problemă individuală. Modelul renan.piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în raport cu alte forme de piaţă.Economie Politica Lect. de dezvoltare a schimbului.1 Natura. . . .3. realizat iniţial sub formă de troc – schimbul direct dintre două bunuri. într-un îndelungat proces istoric. . dr. 18 din 95 . În evoluţia istorică a banilor se disting trei etape importante: 1.se realizează o redistribuire interzonală a veniturilor pentru reducerea decalajelor dintre zonele aceleiaşi ţări. perioada banilor-marfă – primele forme concrete de bani au fost anumite bunuri.un sistem de învăţământ elitist. blănuri. .3 Banii în economia de piaţă 2.pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economicosocială.clasa mijlocie este numeroasă iar mişcarea sindicală este foarte puternică.fiscalitatea este redusă. animale. STANCIU MARIETA . 2.fiscalitatea este ridicată fiind impozitate atât veniturile cât şi capitalul.cea mai mare parte a bunurilor economice îmbracă forma de marfă.un sistem avantajos de pensii şi alocaţii familiale. .preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii ale pieţei. .

2.banii reprezintă un instrument social al economiei de schimb. Pag. Teoria clasică ce consideră că banii îndeplinesc următoarele funcţii: . Dacă până la primul război mondial bancnotele circulau paralel cu monedele de aur şi argint.raţiunea de a fi a banilor o constituie rolul lor de a facilita schimbul mărfurilor şi derularea normală a fluxurilor economice.realizarea rolului şi funcţiilor banilor are loc numai pe baza încrederii pe care o au faţă de instrumentul monetar posesorii efectivi sau potenţiali ai banilor. perioada banilor de hârtie (fiduciari . 3.bazaţi exclusiv pe încredere).2 Rolul şi funcţiile banilor în economia de piaţă Rolul banilor în cadrul economiei de piaţă se concretizează în funcţiile pe care aceştia le îndeplinesc distingându-se astfel două mari direcţii: 1. argint) datorită unor proprietăţi intrinseci: • valoare mare într-un volum mic. natura banilor nu depinde de corpul material al acestora ci de funcţiile sociale îndeplinite. . ele devenind simple intrumente utilizate în tranzacţii economice. • exprimau angajamentul băncii de a le preschimba. • general – sunt acceptaţi în orice moment şi orice loc al unei comunicaţii monetare. dr. . Dreptul de a emite bancnote a fost. după această dată emisiunile de monede din metale preţioase au devenit excepţii. .Economie Politica Lect. 19 din 95 2. la cerere. STANCIU MARIETA perioada banilor monedă. indispensabil pentru societate. aceşti bani nu mai au valoare intrinsecă.măsură a valorii. valoarea rezultând doar din semnul valoric imprimat pe ei.mijloc de circulaţie. • imediat – permit reglarea instantanee şi definitivă a actelor de vânzare-cumpărare şi stingerea unei datorii. . treptat.3. Monedelor metalice li s-au adăugat bancnotele.banii reprezintă un instrument obiectiv-necesar. • sunt omogene şi perfect indivizibile. . . treptat rolul de bani s-a restâns la metale preţioase (aur. în aur (până la primul război mondial). Trăsăturile esenţiale care pun în evidenţă natura banilor din economiile de piaţă contemporane sunt: . restrâns şi rezervat unei singure bănci – Banca de Emisiune sau Centrală. univ.banii au caracter: • nedeterminat – permit transformarea lor în orice marfă şi achitarea oricărei datorii. convertibilitatea bancotelor în aur şi argint restrângându-se treptat. semne băneşti emise de bănci care: • certificau prezenţa aurului în păstrarea băncii.

liră. Moneda naţională reprezintă etalonul general de măsură pentru întreaga activitate economică. care se desfăşoară în timp şi îmbracă două aspecte: • banii sunt instrument de economisire. 3) mijloc de plată . 20 din 95 . singurul mijloc capabil să comensureze şi să compare bunuri economice şi activităţi diferite din punct de vedere: o cantitativ. • mijloc de plată. Ei sunt un simbol al avuţiei conferind putere economică deţinătorului lor. diferitele şcoli şi teorii economice sunt de accord.mijlocitor al schimburilor de mărfuri şi măsură a valorii cu două funcţii conexe: • mijloc de tezaurizare.) acceptate pentru schimburi şi plăţi într-un spaţiu economic dat. mijloc de tezaurizare. Banii sunt lichiditate prin excelenţă. adică sunt acceptaţi în tranzacţii în condiţii de risc şi pierderi minime pentru deţinători. o structural. Teoria contemporană care consideră că funcţiile banilor sunt următoarele: mijloc de schimb şi stimulare a activităţii economice. etc. instrument al circulaţiei mărfurilor şi mijloc de comparaţie. precum şi funcţiile pe care ei le îndeplinesc. o calitativ. că nu s-a ajuns încă la o definiţie larg acceptată a banilor. Funcţiile banilor sunt în esenţă următoarele: 1) mijloc de măsură a valorii (etalon de calcul) permit măsurarea şi compararea în timp şi spaţiu a cheltuielilor şi rezultatelor. Astăzi banii sunt expresia generică pentru bancnote. de rezervă ca valoare. monedă scripturală şi alte instrumente recunoscute ca monedă. 4) mijloc de rezervă (de economisire) are la bază caracterul impersonal al monedei care poate fi folosită de oricine. univ. . - Pag. 2. bani universali. având forme şi denumiri diferite de la o ţară la alta (dolar. capabilă să surprindă sintetic esenţa şi semnificaţia acestora. monedă metalică. STANCIU MARIETA mijloc de plată.orice obligaţie economică este evaluată în bani şi încetează prin achitarea sumei corespunzătoare. 2) mijloc de circulaţie (de schimb) constă în aceea că moneda este mijlocitorul schimbului.Economie Politica Lect. pentru orice marfă şi în orice moment. banii putând trece de la un deţinător la altul. dr. euro. 5) bani universali – reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingerea obligaţiilor pe plan internaţional. • banii permit realizarea valorilor viitoare. Dacă în ceea ce priveşte rolul covârşitor al banilor în economia de piaţă. existente în posesia agenţilor economici. leu.

dr. STANCIU MARIETA Teoria economică contemporană a desprins o caracteristică importantă a banilor lichiditatea care constă în calitatea constantă pe care o au banii de a fi oricând convertibili în bunuri sau servicii şi de a da posibilitatea alegerii din partea posesorilor lor. Pag. univ. 21 din 95 .Economie Politica Lect.

biletul de bancă a început să mijlocească schimbul de mărfuri. teoretic. Astăzi. precum şi locul şi rolul fiecărui stat în parte în circuitul mondial al valorilor materiale. de la un agent economic la altul. Etalonul monetar este cantitatea de metal (aur. Pag. 5. Diviziunea mondială a muncii – relaţiile stabilite între statele lumii în procesul dezvoltării producţiei şi comerţului internaţional. nelegat de altceva. greutatea falsificării – imposibilitatea reproducerii ei. constituia un înscris special dat de o bancă deponentului de lingouri sau monede de aur. Mai târziu. adică prin el însuşi. univ. În timp. Paritate – raportul de schimb dintre valorile a două monede care. detaşare şi combinare a varietăţii activităţilor economice şi de statornicire a acestora.Economie Politica Lect. instalaţii etc. biletele de bancă nu mai sunt convertibile în aur. Etalon – serveşte ca unitate de măsură sub diferite forme şi în diferite scopuri. 22 din 95 . prin care aceasta certifica existenţa aurului în depozitul său.). uniformitate – toate instrumentele acceptate ca mijloc de plată trebuie să posede aceleaşi calităţi şi funcţii. stabilitatea valorii – menţinerea puterii de cumpărare o perioadă de timp cât mai mare.pentru ca moneda să fie mijloc general de schimb. Satisfactori – bunurile utilizate pentru consumul personal al membrilor societăţii. statul împuternicind banca centrală să îndeplinească funcţia de emitent de bilete de bancă. dr. reflectă raportul dintre puterea lor de cumpărare în ţările respective. divizibilitate – capacitatea monedei de a fi folosită la orice tip de tranzacţie. ea trebuie să fie acceptată de toate persoanele unui stat ca mijloc de plată. destinate satisfacerii nemijlocite a trebuinţelor (alimente. 3. argint) corespunzătoare unei unităţi monetare. 4. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 2 Diviziune socială a muncii – procesul de separare. Bilet de bancă – la început. fără a se mai recurge la aurul pe care-l reprezintă. Moneda face posibilă derularea tranzacţiilor căruia este transmisă averea averea de la o persoană la alta. îmbrăcăminte etc. ele începând să circule pe întreg teritoriul ţării. Moneda reprezintă resursa macroeconomică la care se raportează toţi agenţii economici ai unui stat. ca părţi integrante ale acţiunii sociale. prin rolul pe care îl exercită. esenţială a unui lucru. statul şi-a instaurat monopolul în domeniul emiterii biletelor de bancă.). convertibilitate – moneda trebuie să fie folosită cu uşurinţă. Prodfactori – bunuri care servesc obţinerii satisfactorilor. Atributele monedei sunt: 1. acceptabilitate . 2. 6. factori de producţie (utilaje. Un bun are o valoare intrinsecă. Intrinsec – ceea ce constituie partea lăuntrică.

un curs liber – stabilit pe piaţă. O valută poate avea două cursuri: .Economie Politica Lect. univ. Tehnica de stabilire a cursului după metoda fixingului constă în determinarea punctului la care cererea şi oferta pentru o valută se egalizează sau se apropie cel mai mult.un curs oficial. în funcţie de fluctuaţia cererii şi a ofertei pentru valuta respectivă. . 23 din 95 . STANCIU MARIETA Fixing – operaţiune de stabilire a cursurilor valutare sau a preţului aurului la bursă. Pag. stabilit de autoritatea monetară – Banca Centrală. dr.

agenţii economici implicaţi îndeplinesc roluri specifice indiferent dacă procesele economice sunt abordate la nivel microeconomic sau macroeconomic. publice. dr. mixte) a căror funcţie este de intermediar Pag.Economie Politica Lect. Instituţiile financiare şi de credit – acest agent agregat reuneşte unităţile instituţionale (private.1 Agenţii economici.1 Agenţii economici: concept şi tipologie 3.1.1 Agenţii economici.3 Întreprinzătorul În toate procesele economice. AGENŢII ECONOMICI 3. 3. univ. fluxurile economice şi circuitul economic 3. scopul principal fiind obţinerea de profit. Menajele – agentul agregat menaje (gospodării) reprezintă agentul economic care exprimă calitatea de consumator de bunuri personale (satisfactori) veniturile menajelor provin din remunerarea salariaţilor. Înţelegerea condiţiilor de existenţă şi funcţionare a diferitelor categorii de agenţi economici stă la baza demersului cognitiv asumat de ştiinţa economică.1. STANCIU MARIETA 3.1. important pentru evidenţierea fluxurilor reale şi monetare. 24 din 95 .1.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) 3. din titluri de proprietate şi din transferurile efectuate de celelalte sectoare. juridice ce îndeplineşte funcţii şi roluri bine determinate în viaţa economică. fluxurile economice şi circuitul economic 3.1 Agenţii economici: concept şi tipologie Agentul economic poate fi definit ca fiind o persoană sau un grup de persoane fizice.2. Firmele – agentul agregat firme grupează toate unităţile instituţionale a căror funcţie constă în producerea de bunuri şi servicii (non-financiare) destinate pieţei.3 Circuitul economic 3. 3. Cel mai utilizat criteriu ce stă la baza clasificării agenţilor economici şi delimitarea acestora este criteriul instituţional.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor 3.2.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3. în cadrul ei distingându-se: 1. 2.2. cea mai răspândită este tipologia ce stă la baza sistemului de evidenţă statistică a conturilor naţionale.2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare 3. În prezent. pe plan mondial.

5. Pag.sunt subiecţi distincţi ai vieţii economice.bunurile şi serviciile produse. în care oricărui transfer al unui bun îi corespunde o contrapartidă.). Străinătatea („restul lumii”) – acest agent agregat desemnează celelalte economii naţionale şi unităţile lor autonome cu care agenţii economici naţionali intră în tranzacţii economice. . consumul etc. Tranzacţiile care nu generează un contraserviciu sunt de două feluri: . univ. Activităţile economice – reprezintă totalitatea operaţiilor care au ca scop satisfacerea nevoilor de bunuri economice. schimbul. 25 din 95 . 4.. 3.au comportament specific prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprind.) şi a celor de proprietate (rente. administraţie privată. Subiecţii economici care sunt reprezentaţi de societăţi. STANCIU MARIETA financiar între ceilalţi agenţi economici. realizându-se prin intermediul pieţei.transferuri de patrimoniu – intervin mai rar determinând la unul din agenţii economici implicaţi o modificare de patrimoniu.Economie Politica Lect. Administraţiile publice şi private – acest agent agregat exercită funcţia de redistribuire a venitului şi avuţiei prin intermediul serviciilor non-marfare prestate iar veniturile realizate se constituie din vărsăminte obligatorii pe care le efectuează celelalte categorii de agenţi economici. 2. 3. Obiectul tranzacţiilor economice este reprezentat de: . . care sunt efectuate sistematic (plăţi de impozite. .).sunt purtătorii unor interese proprii. concretizată într-un alt bun. ce reprezintă acele tranzacţii bilaterale.1.operaţii privind bunurile şi serviciile – producţia. colectând. transformând şi redistribuind disponibilităţile financiare.dispun de capacitatea de a stabili relaţii cu alţi agenţi economici. exteriorul şi care au următoarele trăsături: .2 Fluxurile economice reale şi fluxurile monetare Circuitul economic presupune patru elemente care îl definesc: 1.dispun de resurse şi capacităţi proprii. menajele. impozite etc. administraţie publică. dr. dobânzi etc. . Tranzacţiile economice – care intervin în derularea circuitului economic. .operaţii de repartiţie – operaţiile de distribuire şi de formare a veniturilor legate de procesul de producţie (plata salariilor. serviciu sau echivalent în monedă.transferuri curente. fiind tranzacţii de piaţă.operaţii financiare – modificarea volumului şi structurii activelor şi pasivelor agenţilor economici reprezentaţi de societăţi. CAS etc. subvenţii. . . operaţii ce pot fi grupate în: . 4. întreprinderi. întreprinderi administrative.

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- rezultatele utilizării factorilor primordiali de producţie (natura, munca, capitalul); - moneda. Fiecare tranzacţie bilaterală este reprezentată prin două fluxuri de sens contrar: a) fluxuri reale – reprezintă fluxul apărut în cadrul circuitului economic în tranzacţiile economice bilaterale de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii. Fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime. În cadrul fluxului real menajele pun la dispoziţia firmelor servicii, or acestea din urmă furnizează bunurile necesare; b) flux monetar – fiecărui flux real îi corespunde un flux monetar de aceeaşi mărime, dar de sens opus. 3.1.3 Circuitul economic Circuitul economic reprezintă totalitatea operaţiilor şi tranzacţiilor desfăşurate de către şi între agenţii economici care aparţin unei economii naţionale, tranzacţii concretizate în fluxuri reale şi monetare. Pentru a înţelege cum aceste fluxuri se articulează într-un circuit economic trebuie studiat locul fiecărui tip de agent economic în circuitul economic şi al fluxurilor pe care aceşti agenţi economici le generează. O schemă simplificată a circuitului economic ne va ajuta să înţelegem acest lucru:

Flux monetar: - munca; - pământul; - capitalul. Agenţi economici alţii decât menajele Flux monetar: venituri

Flux real: cheltuieli pentru bunuri de consum şi servicii

Menaje

Flux real: bunuri de consum, servicii

Activitatea firmelor presupune: - cumpărătorii de factori de producţie – intrările, - vânzările de bunuri şi servicii – ieşirile, care generează două categorii de fluxuri.
Pag. 26 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

De la menaje spre firme circulă elementele necesare producţiei de bunuri şi servicii (muncă, pământ, capital). Pentru firme, aceste intrări antrenează cheltuieli determinate de plata serviciilor pe care le prestează factorii de producţie cumpăraţi. De la firme către menaje circulă bunurile şi serviciile destinate satisfacerii trebuinţelor acestora. Pentru firme, aceste ieşiri antrenează venituri la care se mai adaugă şi subvenţiile de exploatare care vin de la guvern sub forma transferurilor. Menajele furnizează elemente de bază pentru activitatea firmelor şi pentru guvern, pentru ele acest flux antrenând obţinerea de venituri care pentru firme devin cheltuieli. Menajele sunt principalul cumpărător de produse oferite de firme şi în acelaşi timp, ele primesc de la guvern transferuri sub formă de pensii, ajutoare de şomaj, plătind guvernului impozite pe venituri, pe patrimoniu etc.

3.2 Întreprinzătorul – principalul agent al economiei 3.2.1 Întreprinderea – tipologia întreprinderilor Întreprinderea sau firma reprezintă spaţiul în care se reunesc şi se combină factorii de producţie, se desfăşoară procesul de producţie, se produc bunuri economice şi se creează valoare nouă, pe baza diviziunii sociale a muncii şi a cooperării directe şi indirecte, între toţi cei care o compun şi o reprezintă. În societate, întreprinderea îndeplineşte concomitent funcţii economice şi funcţii sociale putând fi privită ca entitate, cu mai multe dimensiuni: - o dimensiune economică – pentru că aici se creează avuţia; - o dimensiune socială – pentru că desemnează o comunitate de oameni ce muncesc împreună şi a căror interacţiune o fac funcţională; - o dimensiune juridică – pentru că se bucură de autonomie, indiferent de mărimea sau natura activităţii sale. Firmele diferă între ele din multe puncte de vedere, dar, există însă patru diferenţe majore: 1. Din punct de vedere al statutului juridic (legal) de organizare firmele pot fi: - firmă patronală (familială) – deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia decizii şi încasează întregul profit; - firme parteneriale – afacerea este deţinută de doi sau mai mulţi copropietari, care împart între ei profitul, iau decizii împreună şi răspund faţă de datoriile asocierii; - corporaţii (societatea comercială pe acţiuni) – reprezintă o entitate care poate să facă în numele ei afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau ca un parteneriat.

Pag. 27 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

2. Din punct de vedere al modului de integrare a firmelor. Dintre formele mai importante de integrare fac parte: - integrarea pe verticală – fuzionarea unor firme ce operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant fie de client, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul fiind un holding; - integrarea pe orizontală – asocierea unor firme în aceleaşi domenii de activitate, în scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterea eficienţei economice, rezultatul fiind apariţia unui cartel. 3. Din punct de vedere al organizării interne a firmelor, toate afacerile au componente structurale şi operaţionale, modul în care arată şi sunt asamblate, fiind diferit de la o firmă la alta. 4. Din punct de vedere al modului de luare a deciziilor presupune: - înţelegerea responsabilităţilor şi autorităţii; - delegare şi raportare; - centralizare şi descentralizare. 3.2.2 Caracteristicile întreprinderii (firmei) Indiferent de tipul său firma se caracterizează prin următoarele trăsături: 1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii; 2. Pentru a răspunde acestui scop, firma trebuie să dispună de un patrimoniu, doar pe această bază fiind posibilă asumarea riscului unei activităţi economice; 3. Firma combină factorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu; 4. Firma de tip capitalist produce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea pulsul pieţei se reflectă în activitatea ei. Deciziile acestora se bazează pe informaţii privind: - cererea şi oferta celorlalţi producători; - preţurile; - indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă; - investiţiile actuale şi de perspectivă. 5. Finalitatea firmei este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia supravieţuirii şi dezvoltării firmei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale. 3.2.3 Întreprinzătorul

Pag. 28 din 95

4. 29 din 95 . conduce întreprinderea în scopul realizării profitului. exercită funcţia de autoritate.Economie Politica Lect. univ. întreprinzătorul combină toate elementele producţiei. Pag. 2. întreprinzătorul este un inovator. pregătirea de a-şi asuma riscul. dr. 5. Caracteristicile fundamentale ale întreprinzătorului sunt: 1. STANCIU MARIETA În condiţiile economiei de piaţă. fiind responsabil de rezultatele obţinute şi repartizarea veniturilor. 3. activitatea întreprinderii este legată de întreprinzător sau manager – cel ce iniţiază o activitate economică. capacitatea managerială şi dorinţa de autonomie.

Menaj – tip de agent economic care defineşte gospodăria familială ca nivel al desfăşurării activităţii economice sau al consumului de bunuri. serviciu sau într-o monedă. având influenţe atât în economie. . Tranzacţie – termen utilizat pentru a desemna un flux economic care oglindeşte crearea. transferul sau consumarea unei valori economice.). Pag. dr. donaţii etc. transferuri de patrimoniu – operaţii concretizate în modificări patrimoniale ale agenţilor economici (moşteniri. concretizându-se în: 1. efectuate sistematic (impozite. . cu scop lucrative sau nelucrativ.Economie Politica Lect. cât şi în politică şi viaţa social-culturală. 2.existenţă cu caracter continuu. Tranzacţia presupune schimbarea dreptului de proprietate de la o persoană juridică la o persoană fizică sau între două persoane fizice asupra unui bun. transferuri curente – operaţii. abilitată de stat sau de guvern şi caracterizată prin: . distinctă de proprietarii săi.răspundere limitată. reprezentanţelor etc.transfer operativ al drepturilor de acţionar prin vânzarea acţiunilor. a unui serviciu sau disponibilizarea de capital uman şi financiar. El îşi desfăşoară activitatea în ţara de origine şi în exterior prin intermediul filialelor. Corporaţie – entitate legală.). Tranzacţiile de piaţă bilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în cadrul cărora oricărei transmiteri a unui bun sau serviciu îi corespunde un contraserviciu concretizat într-un bun. univ. 30 din 95 . CAS-uri etc. schimbul. Corporaţiile sunt firme care domină în ţările puternic industrializate. Tranzacţiile de piaţă unilaterale – formă a tranzacţiilor de piaţă în care unui serviciu nu îi corespunde un contraserviciu. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 3 Abilitatea întreprinzătorului – este considerată neofactor de producţie şi se caracterizează prin capacitatea agentului economic de a combina eficient şi de a se adapta rapid cerinţelor pieţei privind producerea de noi bunuri economice.

După destinaţia acestora bunurile economice se împart în: a. După forma de existenţă bunurile economice se împart în: a. satisfactori – bunuri de consum. b. apă etc. aer. adică insuficienţa lor în raport cu nevoile. . indiferent de forma lui de existenţă. clasificarea principală a bunurilor constă în: . univ.: brevete. 2. Din punct de vedere al analizei economice.) 3.bunuri libere – reprezintă toate elementele realităţii. 4.2. După modul în care circulă de la producător la consumator se împart în: Pag. care. corporale – sau bunuri materiale. indiferent de loc şi timp. de modul cum este procurat de consumator. 31 din 95 . b.1 Consumul public şi consumul privat individual 4.2 Utilizarea – aprecierea cardinală şi ordinală a utilităţii 4. care implica clasificarea lor. după gradul de prelucrare se clasifică în: • bunuri primare .1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice 4. licenţe.2 Alegerea consumatorului raţional 4.1 Tipologia bunurilor economice 4.1. care sunt nelimitate (abundente) în raport cu nevoile umane (ex.).1.2. STANCIU MARIETA 4. dr.Economie Politica Lect. prodfactori – bunuri pentru producţie. • bunuri finale – care pot fi consumate.1 Trăsăturile şi clasificarea bunurilor economice O caracteristică esenţială a bunurilor o reprezintă diversitatea acestora.bunuri economice – a căror caracteristică definitorie este raritatea. se realizează prin consumul de bunuri. • bunuri intermediare – se află în diferite faze de prelucrare.desprinse direct din natură.1 Tipologia bunurilor economice Finalitatea activităţii economice este satisfacerea nevoilor de consum care. COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI ŞI OPŢIUNILE SALE RAŢIONALE 4. Prin bun este desemnat orice element real capabil să satisfacă o nevoie. de natura nevoii satisfăcute.: lumină solară. incorporale sau bunuri imateriale care se consumă concomitent cu producerea lor (ex. Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora în funcţie de următoarele criterii: 1. programe de calculator etc.

STANCIU MARIETA a. a muzeelor.după durata lui. sistemul naţional de drumuri. . Guvernul oferă bunuri şi servicii pe care sistemul economiei de piaţă nu le poate asigura. . marfare – sau bunurile comerciale.1 Consumul public şi consumul privat individual Consumul reprezintă actul final al activităţii economice care constă în folosirea bunurilor economice. b.după modul de procurare a bunurilor şi serviciilor utilizate etc.). b. substituibile – bunurile diferite care pot satisface aceeaşi nevoie. nonmarfare – bunurile noncomerciale. bunurile economice se clasifică în: a. aeroporturi. iar profiturile obţinute sunt incerte (iluminatul public. . univ. o întreprindere. diverse construcţii etc. poduri. Consumul poate fi clasificat după criterii diferite: . Pag. 4. dr.după obiectul consumului. o familie. bunuri imobiliare – (terenuri. bunuri mobiliare (hârtii de valoare. de către populaţie şi stat. Consumul final de bunuri şi servicii este destinat satisfacerii nevoilor personale sau sociale şi el poate fi: .unele bunuri şi servicii sunt costisitoare. . b. După capacitatea de a se combina şi substitui în cadrul procesului de consum. publice – de care pot beneficia toţi membrii societăţii. căi ferate etc. Din punct de vedere juridic.2 Alegerea consumului raţional 4.2. bunurile economice se clasifică în: a. în scopul satisfacerii nevoilor personale şi sociale. Consumul public sau consumul guvernamental de bunuri şi servicii. include cheltuielile administraţiei de stat pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii cu destinaţie socială. 4. clădiri. amenajarea parcurilor etc. 5.). După caracteristicile consumatorului în modul de consumare. private – de care beneficiază în cantităţi diferite un individ. pentru a fi sigur că asemenea cheltuieli de consum se fac efectiv deoarece firmele private nu sunt dispuse să le suporte din următoarele cauze: .).) 6.profiturile anticipate nu justifică investiţiile particulare (întreţinerea rezervaţiilor naturale.Economie Politica Lect.privat (individual). bijuterii etc. . poliţe de asigurări. bunurile economice se clasifică în: a. b.după subiectul consumului. 32 din 95 . complementare – bunurile utilizate împreună pentru a satisface o anumită nevoie.public.

deoarece costurile şi beneficiile acestora au caracter extern (poluare. astfel încât consumatorul este confruntat. UmB = utilitatea marginală a bunului B. respectiv prin sacrificarea venitului limitat de care dispune pentru a obţine cea mai mare satisfacţie posibilă. univ. STANCIU MARIETA . 33 din 95 . asupra mărimii consumul său şi a structurii acestuia. reciclarea deşeurilor etc. consumatorul obţine o utilitate marginală identică.programele de asistenţă socială a unor categorii defavorizate (orfani. atunci când raportul dintre utilitatea marginală şi preţul unitar al bunurilor respective este identic. Principiul care stă la baza acestor alegeri este cel al maximizării satisfacţiei. Consumul privat (individual) reprezintă totalitatea cheltuielilor făcute de o persoană sau un menaj pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii destinate satisfacerii nevoilor de viaţă. PA = preţul unitar al bunului A. Capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie reprezintă utilitatea în sens general. baza utilităţii fiind dată de proprietăţile caracteristice ale bunului respectiv. fiecare consumator decide. Utilitatea economică poate fi definită ca fiind capacitatea reală sau presupusă a unui bun (intermediar. Dacă se au în vedere cele două bunuri. şomeri.externalităţile sunt efecte ale activităţii economice care ies în afara pieţei. trebuie îndeplinite anumite condiţii: Pag. bătrâni) sunt costisitoare şi nu există profit. eliminarea produselor toxice. Pentru ca unui bun să i se confere utilitate economică.Economie Politica Lect. Maximizarea utilităţii se realizează în următoarele cazuri: a) când preţurile unitare ale diferitelor bunuri sunt identice. de capital.). PB = preţul unitar al bunului B. . consumatorul realizează maximum de utilitate atunci când: UmA / PA = UmB / PB sau UmA / UmB = PA / PB unde: UmA = utilitatea marginală a bunului A. sau când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor respective este egal cu cel dintre preţurile lor unitare. folosind bugetul său limitat şi achiziţionând cantităţi diferite. dr. b) când preţurile unitare sunt diferite. în mod liber. permanent cu problema alegerii. utilităţii de consum prin minimizarea eforturilor. un consumator obţine maximum de utilitate. în condiţiile venitului disponibil dat. Ca fiinţă raţională şi afectivă. se obţine utilitate maximă atunci când. de consum sau serviciu) de a satisface o anumită necesitate umană sau de a crea condiţiile favorabile şi necesare acestui tip de satisfacţie.

În realitate. aptitudinle necesare. pe baza căruia să-şi poată alcătui programul de achiziţii. încât poate măsura precis utilitatea bunului dorit. adică satisfacţia pe care o aduce fiecare nouă unitate consumată dintr-un bun economic. consumatorul trebuie să raporteze proprietăţile bunului respectiv la nevoile pe care le are la un moment dat. 3. utilitate marginală: – reprezintă utilitatea adiţională. c) consumul poate compara utilitatea diferitelor bunuri printr-o metodă precisă putând efectua un calcul riguros. 2. 3. ci şi raportarea lo la o trebuinţă a neproducătorului mărfii. conformă normelor morale. Pag. sistemului de nevoi. având cunoştinţele.Economie Politica Lect. utilitatea totală – reprezintă satisfacţia resimţită prin consumarea tuturor cantităţilor unei mulţimi de bunuri omogene. Măsurarea utilităţii se poate face prin două metode: 1. b) economic – utilizarea cuprinde nu numai proprietăţile corporale ale bunului. STANCIU MARIETA 1. – variaţia utilităţii totale rezultată din creşterea cu o unitate a cantităţii consumate dintr-un bun. folosirea metodei cardinale este dificil de aplicat deoarece consumatorului îi este aproape imposibil să măsoare utilitatea bunului şi să o măsoare în unităţi utilitate. tradiţiilor şi obicieurilor sau în dezacord cu acestea. bunul pe care şi-l doreşte îi poate satisface o anumită nevoie. 4. 34 din 95 . consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul respectiv. Utilitatea se prezintă sub două aspecte: a) tehnic – utilitatea scoate în evidenţă proprietăţile intrinseci ale bunului economic. şi nici nu dispune de timpul necesar pentru a efectua acest calcul ori de câte ori face cumpărături. să şi-l dorească şi să fie dispus să facă sacrificii pentru a-l cumpăra. într-o perioadă dată. consumatorul nu trebuie să deţină bunul respectiv. dr. – satisfacţia resimţită de un individ în urma consumului unor cantităţi succesive dintr-un bun. consumatorul trebuie să fie convins că prin însuşirile sale. univ. reală sau iluzorie. 2. Metoda cardinală care presupune că: a) orice consumator este capabil să acorde fiecărei cantităţi dintr-un bun economic o anumită utilitate. utilitate individuală – reprezintă satisfacţia pe care o produce fiecare cantitate consumată dintr-un bun economic. b) consumatorul posedă suficiente cunoştinţe. Utilitatea economică se prezintă sub trei forme: 1.

Cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus să renunţe în schimbul unei unităţi suplimentare dintr-un alt bun. 35 din 95 . fiind produsul sau efectul acestora. dr. păstrându-şi acelaşi nivel de satisfacţie. univ. bun de utilitate agregată se numeşte rata marginală de substituţie a bunurilor. Pag. în funcţie de caracteristicile utile. 2. cumpărând mai întâi produsele de strictă necesitate. apoi pe cele de lux. În timp ce utilitatea economică exprimă totalitatea proprietăţilor unui produs de a satisface anumite necesităţi. Utilitatea individualizează produsele în funcţie de diversele trebuinţe ale oamenilor în timp ce calitatea diferenţiază produsele de acelaşi tip. STANCIU MARIETA De aceea.Economie Politica Lect. se consideră că oamenii acţionează pe piaţă conform metodei ordinale de măsurare a utilităţii. în funcţie de intensitatea şi urgenţa acestora şi achiziţionarea bunurilor în funcţie de ierarhia stabilită. Metoda ordinală presupune aşezarea preferinţelor şi nevoilor într-o anumită ordine. pe care le posedă şi în măsura în care nu poate fi separată de nici una din sferele producţiei sociale. calitatea produsului exprimă gradul în care utilitatea produsului satisface trebuinţa socială.

de consum personal final (pâine. Bunuri materiale care se împart în: i. bunuri indirecte.) care pot fi consumate în întregime în cadrul unui proces de producţie. intermediare – aflate în diferite faze de prelucrare. ii. Bunuri de consum – bun tangibil produs şi ulterior cumpărat de consumator. Bunurile economice se clasifică astfel: 1. univ. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 4 Bunuri economice – ansamblul elementelor materiale şi al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită necesitate umană. După gradul de prelucrare bunurile economice se împart în: 1. Bunuri complementare – tip de bunuri a căror utilizare este legată direct de consumul în acelaşi timp al altor bunuri (benzină – automobil). primare – desprinse direct din natură. Pag. de producţie (materii prime. Utilitatea ordinală – consumatorul aranjează preferinţa sa pentru anumite bunuri într-o ordine descrescătoare. Utilitatea cardinală – consumatorul atribuie în funcţie de preferinţele sale. dr. 2. pentru a-şi satisface nevoile curente.Economie Politica Lect. finale – sunt destinate consumului final. Utilitatea marginală – sporul de satisfacţie rezultat prin utilizarea unei unităţi suplimentare dintr-un bun în condiţiile în care consumul celorlalte bunuri este dat şi rămâne constant. 2. Servicii. bunuri directe. lapte etc. fiecărei unităţi dintr-un bun o anumită utilitate. 3.). 36 din 95 . energie etc.

b) tendinţa de creştere a dificultăţilor de acces la anumiţi factori.1. alocate şi consumate în procesul de producere a bunurilor economice.3. dr.3 Căi de creştere a eficienţei economice 5.1 Sistemul factorilor de producţie 5. d) tendinţa de scumpire a unor factori. oamenii acţionând: • asupra cantităţii.3. e) necesitatea protecţiei mediului natural.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie 5.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice 5. Orice factor de producţie este unitatea unor determinări cantitative şi calitative. c) sporirea exigenţei pentru calitatea bunurilor.Economie Politica Lect. Factorii de producţie constituie resurse atrase. FACTORII DE PRODUCŢIE ŞI UTILIZAREA LOR 5. STANCIU MARIETA 5.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie Factorii de producţie pot fi definiţi ca fiind ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant. univ. ameliorând eficienţa utilizării lor – dezvoltare intensivă. locul şi rolul lor schimbându-se în permanenţă în funcţie de evoluţia în timp şi spaţiu. utilizând un volum tot mai mare de factori de producţie – dezvoltare extensivă.1.1.1 Sistemul factorilor de producţie Factorii de producţie se află în proprietatea agenţilor economici. impuse în general de cauze obiective precum: a) creşterea şi diversificarea nevoilor. 37 din 95 .2 Utilizarea factorilor de producţie 5.2 Productivitatea muncii 5. 5.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5.2.2 Neofactorii de producţie 5.1 Caracterizarea generală a factorilor de producţie 5. fiecare având un conţinut omogen dar diferit de al celorlalte: Pag. Preocuparea principală a agenţilor economici este economisirea şi ameliorarea calităţii factorilor de producţie.3. • asupra calităţii acestora. precum şi datorită modificărilor pe care le cunoaşte activitatea umană (economică în primul rând). Multitudinea de factori de producţie poate fi clasificată în trei mari categorii.

Munca este singura producătoare de avuţie. Munca este o îmbinare de: .condiţiile primordiale. 38 din 95 . ca munca să devină o realitate palpabilă – este existenţa mijloacelor de producţie. Pag. .capitalul. de valoare nouă iar preţul forţei de muncă îl reprezintă salariul. Numai unirea forţei de muncă cu mijloacele de producţie creează posibilitatea desfăşurării muncii.natura (pământul). specific umană. .NATURA În accepţiune economică.efort fizic – când acesta predomină. . este productivă. . . între cele două neputânduse pune semnul egalităţii.factorul determinant – fără muncă nu se poate produce nimic. munca poate fi privită sub două aspecte: . . Ceea ce face cu putinţă munca este forţă de muncă. STANCIU MARIETA . univ. .cantitativ – munca este măsurată prin timp şi număr de locuri de muncă.mediul de desfăşurare. oricare ar fi natura sau autorul său. . natura reprezintă totalitatea elementelor naturale preexistente oricărei activităţi: .factorul activ – prin muncă are loc combinarea.munca. cu condiţia să creeze utilităţi sau să participe indirect la crearea utilităţilor. dr. îndreptată spre un anumit scop prin care omul îşi defineşte interesul.Economie Politica Lect. În gândirea economică modernă sde consideră că orice muncă.efort intelectual – când este predominant. Condiţia hotărâtoare ca forţa de muncă să intre în acţiune. munca va fi intelectuală. Pornind de la compoziţia fizică-intelectuală. utilizarea şi perfecţionarea celorlalţi factori.MUNCA Munca este activitatea conştientă. îşi caută şi îşi construieşte mijloacele adecvate atingerii scopului propus. munca se numeşte fizică. Forţa de muncă reprezintă totalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale unui om.calitativ – se măsoară prin productivitate (randament) şi însuşirile tehnicofuncţionale şi estetice ale produselor în care se materializează. . . Munca a fost şi este: . deci progresul este condiţionat de muncă.substanţa materială naturală.originea.

capital nominal – reprezintă un titlu de proprietate asupra unor valori reale ce conferă dreptul de a însuşi venitul adus de acestea.se înlocuiesc. îndeplinind funcţii diverse şi clasificându-se după mai multe criterii. Capitalul tehnic se află în permanentă mişcare în timpul producţiei. este factor de producţie originar şi ea se prezintă sub mai multe forme: • pământul – este spaţiul în care se desfăşoară activitatea economică şi cuprinde: în sens restrâns: solul. După natura sa capitalul se împarte în două categorii: . • clima. fauna.larg – avuţia individului sau a societăţii. Cu alte cuvinte. Pământul ca factor de producţie are caracter limitat şi este regenerabil.. . De aceea capitalul tehnic trebuie analizat pe cele două componente ale sale: . dr. .participă la activitate. .capitalul real (tehnic) – este capitalul concretizat în mijloace de producţie (clădiri. aerul.este sursă de elemente nutritive.componenta pasivă – capitalul circulant. spaţiul de desfăşurare a tuturor activităţilor umane. . cel mai important fiind modul în care: . 39 din 95 . fabrici. capitalul poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor produse prin muncă şi folosite pentru obţinerea altor bunuri şi servicii destinate vânzării. STANCIU MARIETA Natura. . materii prime etc. univ. apa. .se consumă. el fiind cel care se transferă în substanţa bunului final dar şi cel care intervine pentru a face posibilă această transferare. Pag. flora etc. . în sens larg: solul – fondul funciar. care constituie cadrul de formare şi de existenţă a omului. Rolul economic al pământului decurge din: .reprezintă principalul factor de producţie în agricultură. Componentele capitalului se comportă diferit în activitatea economică. instalaţii. utilaje. .constituie cadrul general. subsolul. .restrâns – totalitatea bunurilor cu care se produc alte bunuri destinate vânzării-cumpărării şi nu satisfacerea nevoilor proprii.este singura sursă de producere a alimentelor şi a materiilor prime de origine agrosilvică.Economie Politica Lect. • relieful şi apele.componenta activă – capitalul fix.CAPITALUL Termenul de capital desemnează în sens: .

. V = valoarea iniţială a capitalului fix. instalaţii.se consumă treptat (se uzează). Uzura fizică – reprezintă pierderea treptată a proprietăţilor tehnice a mijloacelor de muncă ca urmare a folosirii lor productive şi a acţiunii agenţilor naturali fizici.Economie Politica Lect. r = valoarea reziduală a capitalului fix. materii prime etc. 40 din 95 . care: . univ. . . unde: A = suma anuală a amortizării. 2.1. A = Kf / t. Delimitarea dintre factorii de producţie clasici şi neofactorii de producţie decurge din considerente legate de natura lor intrinsecă. Raportul procentual dintre amortizare şi capitalul fix reprezintă rata amortizării.2 Neofactorii de producţie Neofactorii de producţie trebuie priviţi în cadrul larg al multiplicării şi diversificării lor.preţuri mai mici şi performanţe superioare. detaliată formula va deveni: A = (V – r + d) / t. t = timpul de funcţionare a capitalului (în ani).) care: . STANCIU MARIETA 1. Capitalul fix este partea capitalului formată din bunuri ca: utilaje. Capitalul circulant este partea capitalului formată din bunuri (materii prime. dar şi de modul specific de acţiune şi geastionare a factorilor din fiecare categorie. combustibil.se înlocuieşte după fiecare ciclu de producţie.performanţe tehnice superioare. adică valoarea recuperată după scoaterea sa din funcţiune. Recuperarea sub formă bănească a valorii capitalului fix consumat se numeşte amortizare (A). cu: . care se calculează astfel: Ra = (A / Kf) x 100 Uzura morală constă în deprecierea valorică sau tehnică a capitalului fix înainte de a se produce uzura fizică completă. Pag. . materiale. a cărei mărime se determină ca raport între valoarea capitalului fix (Kf) şi durata normală de funcţionare (t) exprimată în ani. chimici. dr.se consumă dintr-o dată. clădiri. energie etc.. .preţuri mai scăzute. 5. d = cheltuieli făcute pentru scoaterea din uz a capitalului fix. .participă la un singur ciclu de producţie. biologici. Apare datorită progresului tehnic şi condiţiilor pieţei care asigură bunuri similare noi.se înlocuieşte după mai mulţi ani.participă la mai multe cicluri de producţie.

concretizat într-un cost de producţie minim şi într-un profit maxim.1 Combinarea şi substituirea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie reprezintă acea metodă de unire a factorilor de producţie în vederea obţinerii de noi bunuri şi servicii. 5. în întregul săi. Substituirea factorilor de producţie poate fi definită ca fiind posibilitatea de a înlocui o cantitate dată dintr-un factor de producţie.abilitatea întreprinzătorului – prin întreprinzător se înţelege acel tip de subiect al activităţii economice care. fie că. Pag. prin aplicarea unor reguli riguros definite. Combinarea şi substituirea factorilor de producţie sunt posibile datorită: a) divizibilităţii – posibilitatea de a împărţi un factor de producţie în unităţi simple. distingem: . materii prime şi materiale specifice domeniului. locul şi rolul factorilor de producţie.Economie Politica Lect. devine mai eficientă. . respectiv bunului. în cadrul unei afaceri în desfăşuare. STANCIU MARIETA Între cei mai importanţi neofactori care modifică substanţial conţinutul. Combinarea se poate realiza pe două laturi: a) tehnică – combinare specifică fiecărui proces de producţie.informaţiile – reprezintă factorul principal al activităţii economice şi al procesului de producţie. instalaţii. iniţiază un proces de schimbare radicală. omogene. b) economică – unirea tehnică a factorilor are substrat economic. 5. univ. cu o cantitate dată dintrun alt factor de producţie. dr.2. fără a fi afectată calitatea şi utilizarea factorului respectiv. .2 Utilizarea factorilor de producţie Utilizarea raţională şi eficientă a factorilor de producţie reprezintă obiectivul şi rezultatul competenţei şi abilităţii întreprinzătorului preocupat în permanenţă să găsească acele combinaţii de factori din a căror folosire să obţină avantajos cât mai mari şi mai sigure. în condiţiile menţinerii aceluiaşi volum al producţiei. obţinerea unui bun economic presupunând unirea resurselor de muncă ce au o anumită structură şi calificare cu maşini. ce serveşte la reglarea procesului de producţie şi la luarea deciziilor în cadrul acestora. fie că iniţiază o nouă afacere. El este dependent de situaţia economică şi de concurenţa existentă pe piaţă între agenţii economici. . 41 din 95 .tehnologiile reprezintă procedeele de combinare şi transformare a factorilor de producţie în rezultate ale producţiei.progresul tehnic ce desemnează ansamblul realizărilor cunoaşterii omului prin care activitatea economică.

Wmg = ∆Q / ∆X 2) rata marginală de substituire – raportul dintre cantitatea factorului ce urmează a fi introdus în activitatea economică (∆X) necesară pentru a compensa reducerea cu o unitate a altui factor. Decizia de combinare şi substituire a factorilor de producţie se întemeiază pe anumite criterii economice concretizate în parametrii de eficienţă cum sunt: 1) productivitatea marginală a unui factor de producţie (Wmg) reprezintă sporul de producţie (∆Q) obţinut ca urmare a creşterii cu o unitate a factorului dat (∆X). astfel încât producţia să rămână neschimbată sau să crească. univ. 42 din 95 . dr. ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. STANCIU MARIETA b) adaptabilitatea – proprietatea de asociere a unei cantităţi dintr-un factor de producţie divizibil cu una sau mai multe unităţi divizate dintr-un alt factor de producţie. care va fi înlocuit (-∆Y).Economie Politica Lect.(∆X) / (∆Y) 3) coeficientul de elasticitate a producţiei în raport cu factorii arată cu cât influenţează creşterea unui factor asupra sporului de producţie sau apare ca raport între productivitatea marginală şi productivitatea medie a factorului care se modifică. Rms = . Pag.

. deci Ec este cu atât mai mare cu cât consumul de factori pe unitatea de produs este mai mic permiţând sporirea ofertei de bunuri prin economisirea de factori. Activitatea unui agent economic este eficientă atunci când încasările obţinute din vânzarea bunurilor pe piaţă sunt mai mari decât cheltuielile care sau făcut (încasări > cheltuieli). dr. CFp = consumul de factori de producţie.este forma concretă cu cea mai largă sferă de acţiune pe care o îmbracă raţionalitatea economică. Rentabilitatea – capacitatea unei activităţi economice de a aduce profit.3. . Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. pentru obţinerea rezultatelor: Ec = CFp / Vr . Eficienţa economică se prezintă sub două forme principale: 1.este cerinţa fundamentală care se impune în toate activităţile economice. .are un prag minim (punct de echilibru). . calculată ca rată a profitului (Rpr) Rpr = (profit / costuri totale) x 100 2. b) prin consumul factorilor de producţie. reprezentat de egalitatea dintre volumul încasărilor firmei din activitatea sa şi volumul costurilor efectuate pentru obţinerea veniturilor respective. Productivitatea reprezintă rodnicia sau randamentul cu care sunt utilizaţi factorii de producţie.Economie Politica Lect.1 Eficienţa economică – formele eficienţei economice Eficienţa economică: .exprimă consumul de factori de producţie pentru obţinerea unei unităţi de venit.pune în balanţă eforturile (cheltuielile) cu veniturile (rezultatele) agentului economic. STANCIU MARIETA 5. relativ – prin rata rentabilităţii. deci eficienţa economică este cu atât mai mare cu cât rezultatele obţinute sunt mai mari.3 Eficienţa utilizării factorilor de producţie 5. 43 din 95 . unde Vr = venituri realizate. Pag. univ.exprimă veniturile obţinute la unitatea de factor de producţie consumat. Modalităţile de exprimare a eficienţei economice (Ec) sunt: a) prin randamentul factorilor de producţie utilizaţi: Ec = Vr / CFp. .se exprimă absolut – prin mărimea profitului obţinut.

Productivitatea apare sub următoarele forme: 1. Productivitatea parţială . Pag. fiind o expresie a combinării şi consumării tuturor factorilor de producţie. . 44 din 95 . dr.nivelul productivităţii (W) se calculează ca raport între producţia obţinută (Q) şi factorii implicaţi (F). univ.) 2. W=Q/F 5. muncă etc.reflectă modul de determinare a productivităţii.2 Productivitatea muncii Productivitatea muncii reprezintă rodnicia cu care se cheltuieşte munca umană. STANCIU MARIETA .Economie Politica Lect.măsoară performanţa şi eficacitatea factorilor de producţie.3.reflectă productivitatea fiecărui factor de producţie şi reprezintă producţia obţinută cu o unitate de factor de producţie consumată (capital. Productivitatea globală .

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

3. Productivitatea medie

4. Productivitatea marginală

- Reprezintă raportul dintre producţie şi factorul muncă; - eficienţa cu care este folosită o unitate din factorii de producţie într-o perioadă determinată de timp. - Reprezintă sporul de producţie obţinut cu o unitate suplimentară dintr-un factor de producţie, ceilalţi rămânând constanţi.

Nivelul productivităţii muncii exprimă cantitatea de produse (Q) obţinută întro unitate de timp (t) sau consumul de muncă necesar obţinerii unei unităţi de produs. Wm = Q / t, sau Wm = t / Q Cantitatea de muncă utilizată se poate exprima nu numai prin unităţi de timp, ci şi prin număr de lucrători. Dinamica productivităţii muncii exprimă creşterea ei în timp şi se calculează sub forma indicelui de creştere a productivităţii muncii, exprimându-se procentual. IWm = (Wm1 / Wm0) x 100, unde: Wm1 = nivelul productivităţii muncii din perioada curentă; Wm0 = nivelul productivităţii muncii din perioada anterioară, de bază. Asupra nivelului şi dinamixcii productivităţii muncii influenţează următorii factori: - factori tehnici: • gradul de înzestrare tehnică, • tehnologia existentă în producţie, • nivelul atins de cercetarea ştiinţifică etc.; - factori economici: • organizarea producţiei şi a muncii, • nivelul calificării lucrătorilor, • cointeresarea materială etc.; - factori sociali: • nivelul de trai, • condiţiile de muncă, • responsabilitate etc.; - factori educaţionali: • pregătirea şcolară şi profesională, • nivelul de cultură; - factori psihologici: • grad de adaptabilitate la disciplina muncii; • satisfacţia adusă de muncă; • climatul relaţiilor cu ceilalţi lucrători; • tradiţii, obiceiuri, religie etc.;
Pag. 45 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

- factori structurali: • evoluţia structurii producţiei, a structurii de ramuri tehnice etc; - factori naturali: • condiţii de climă, fertilitate; • accesibilitatea resurselor naturale etc. - factori ce decurg din gradul de integrare a economiei naţionale în economia mondială: • tipuri de specializare tehnică şi economică; • gradul de competitivitate a produselor naţionale pe piaţa mondială etc. Căile de sporire a productivităţii muncii sunt următoarele: - promovarea tehnologiilor noi; - buna organizare şi conducere a activităţii economice; - climatul social adecvat al muncii; - competenţa profesională a factorului uman; - realizarea motivaţiei economice a participanţilor la producţie. Nevoile nelimitate şi în continuă diversificare, pe de o parte, şi resursele rare, limitate pe de altă parte, impun creşterea productivităţii muncii pe această bază putându-se obţine: - bunuri economice mai multe cu cheltuieli mai puţine; - costuri mai mici pe unitatea de produs; - valoare nou-creată mai mare pe unitatea de factor utilizat şi consumat; - preţuri şi tarife stabile eventual mai mici; - PIB pe total şi pe locuitor în creştere constantă şi apreciabilă; - investiţii nete mai mari, creşterea economică şi a gradului de ocupare a forţei de muncă; - creşterea salariilor, nivelul superior al productivităţii muncii făcând posibilă sporirea acestora; - costuri naţionale egale sau mici decât cele străine; - nivel de trai şi calitate a vieţii mai bune şi mai apropiate de cele ale ţărilor dezvoltate. 5.3.3 Căi de creştere a eficienţei economice Aprecierea eficienţei economice a unei activităţi presupune luarea în considerare a implicaţiilor economice şi sociale ale acesteia. O activitate economică este eficientă nu numai atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, ci pentru societate are eficienţă reală dacă se desfăşoară în condiţii de compatibilitate cu mediul natural, evitând degradarea acestuia. Creşterea eficienţei economice presupune: - competiţia liberă şi loială dintre agenţii economici; - cunoaşterea cererii pe piaţă şi anticiparea ei; - promovarea tehnologiilor moderne; - alegerea şi utilizarea celor mai bune metode de management şi gestiune.
Pag. 46 din 95

Economie Politica Lect. univ. dr. STANCIU MARIETA

Evoluţia eficienţei economice reflectă raportul dintre echilibru şi dezechilibru în economie.

Pag. 47 din 95

a căror utilizare face posibilă reîntoarcerea lor în procesul de producţie. Este utilizat de către economişti pentru a stabili necesarul de bani pe cap de locuitor. Pag. Uzură – deteriorarea fizică şi morală. maşini şi tehnologii mai performante.Economie Politica Lect. Eficienţa economică reprezintă maximum de bunuri economice şi valoare nouă ce se poate obţine la un moment dat cu minimum de factori de producţie utilizaţi şi consumaţi. sporirea randamentului factorilor primari de producţie sau duce la simplificarea muncii. care reprezintă pentru posesor un venit potenţial viitor. Capitalul productiv – reprezintă suma bunurilor economice acumulate. dr. alături de muncă şi pământ. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 5 Capital – unul dintre cei trei factori de producţie. Amortizarea este o cheltuială inclusă în costurile fixe. Indicele costului vieţii reflectă modificarea medie a preţurilor bunurilor materiale şi a tarifelor la serviciile folosite de către populaţie. 48 din 95 . a bunurilor imobile. astfel încât să fie menţinut un anumit standard de viaţă. se recuperează din preţul de vânzare a producţiei şi se concretizează în fondul de amortizare. Uzură fizică – pierderea treptată a proprietăţilor tehnice de exploatare a capitalului fix. suma recuperată fiind folosită pentru modernizarea. echipamente. ca urmare a folosirii lui în cadrul procesului de producţie şi drept consecinţă a acţiunii agenţilor naturali. reînnoirea şi creşterea capitalului fix. în timp. Productivitatea muncii: – reprezintă forţa productivă a muncii. eterogene şi reproductibile. o formă a capacităţii de muncă de a crea într-o perioadă de timp un anumi volum de bunuri. de a presta anumite servicii: – reprezintă raportul dintre o cantitate de producţie şi munca cheltuită pentru obţinerea ei. Capitalul uman – stocul de experienţă şi de cunoştinţe acumulat de om. a producţiei şi desfacerii de utilaje. fiind necesară înlocuirea acestora cu altele superioare din punct de vedere calitativ. ce corespunde deprecierii fizice şi băneşti în urma uzurii fizice şi morale în procesul de producţie. Amortizare – parte din preţul unui bun material considerat capital fix. Randament – termen ce reflectă rata rentabilităţii unei investiţii realizate de o firmă sau de întreprindere. Uzură morală – sau involuntară – reprezintă pierderile de capital fix datorate progresului tehnic. univ.

Caracterizarea costurilor la bază doi parametri: 1.Economie Politica Lect.1 Conţinutul costului de producţie Pentru a obţine bunuri economice şi servicii. STANCIU MARIETA 6. Costul de producţie poate fi definit ca fiind: • totalitatea cheltuielilor corespunzătoare consumului de factori de producţie. Structura costurilor – evidenţiază elementele componente ale acestora. c) cheltuieli de regie – cheltuielile cu chiriile. 6. COSTURILE DE PRODUCŢIE 6. ponderea pe care o ocupă fiecare element în totalul cheltuielilor. 49 din 95 . dr. agenţii economici fac cheltuieli cu factorii de producţie care se regăsesc în preţurile rezultatelor obţinute. În funcţie de natura economică a cheltuielilor structura costului cuprinde următoarele elemente: a) cheltuieli cu factorii materiali de producţie care mai sunt denumite costuri materiale care reprezintă expresia bănească a consumurilor de capital fix şi circulant. o totalitatea costurilor cu manopera. • preţul de cost reprezintă totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau. stă la baza deciziei întreprinzătorului pentru producţia şi oferta anumitor bunuri materiale sau servicii. precum şi tendinţele manifestate în evoluţia fiecărei categorii de cheltuieli.pe întreaga producţie realizată. Costul de producţie numit şi preţ de cost. şi se determină: . iluminatul etc.pe unitatea de produs. CAS-ul. încălzitul. pe care producătorii le efectuează pentru producerea şi vânzarea de bunuri materiale sau pentru prestarea de servicii. materialele şi regia pentru a produce ceva sau. b) cheltuieli cu forţa de muncă care sunt denumite costuri ale forţei de muncă şi care au în vedere eforturile făcute de întreprindere cu plata salariilor. . Mărimea (nivelul) costului se determină prin însumarea mărimii absolute a cheltuielilor din care este alcătuit.2 Mărimea şi tipologia costurilor Pag. 2. reprezintă o problematică importantă la nivel microeconomic şi care în condiţiile economiei de piaţă. o suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. contribuţiile la fondul de şomaj. univ.

financiare şi umane pentru întreaga producţie şi pentru fiecare produs în parte. asigurări. astfel: . 1.Economie Politica Lect.reprezintă sporul de cost necesar obţinerii unei unităţi suplimentare de produs.influenţarea nivelului rentabilităţii (profitului). . Costul marginal: . este suma costurilor fixe şi variabile. cu atât eficienţa este mai mare. c. Nivelul şi dinamica costului de producţie relevă gradul de eficienţă al activităţii unei firme. Nivelul costurilor de producţie reprezintă mărimea absolută a cheltuielilor efectuate pentru realizarea producţiei. dar ne vom opri la tipologia propusă de G. iar profitul sporeşte. . costul variabil – reprezintă cheltuiala care variază în funcţie de cantitatea de produse obţinute (materii prime. materiale.Frois. şi este format din: a. .se determină raportând creşterea costului total la creşterea producţiei. El poate fi: a. 3. univ.cunoaşterea reală a consumurilor de resurse materiale. Costul global (total) reprezintă ansamblul costurilor corespunzătoare unui volum de producţie dat.. cost fix mediu – costul devine variabil scăzând pe măsură ce creşte cantitatea de produse sau.A. dr. .calcularea indicatorilor de eficienţă. Cunoaşterea funcţiilor îndeplinite de cost poate influenţa opţiunea nivelului şi dinamicii sale. s-au constituit mai multe tipologii ale costurilor.evidenţa şi controlul consumurilor factorilor de producţie. care reprezintă costul unei unităţi din producţie. STANCIU MARIETA În decursul dezvoltării gândirii economice.evoluţia sa depinde de costurile variabile. 2. . b.3 Comportamentul întreprinzătorului şi reducerea costului de producţie Pag.stabilirea preţului de vânzare a bunului pe piaţă. Costul mediu (unitar) reprezintă costul pe unitatea de produs sau pe unitatea de efect util. nivelul producţiei păstrându-se la acelaşi sau crescând. cu cât costurile sunt mai mici. crescând atunci când producţia obţinută se micşorează. b. costul total mediu – se determină prin raportarea costului total la cantitatea de produse. 6. costul fix – reprezintă cheltuiala care este relativ independentă de modificarea volumului producţiei şi care este suportată în orice condiţii de o firmă (clădiri. c. 50 din 95 . dobânzi). costul variabil mediu – se determină raportând costul variabil total la cantitatea de produse. . totale şi medii. costul total – generat de consumurile aferente întregii producţii. invers. combustibil).

. a) alegerea optimală pentru un volum de comportament ale întreprinzătorului obţinută cu minimum de cheltuieli totale de producţie. Acest lucru este determinat de: .Economie Politica Lect.costuri mai mici înseamnă o ofertă mai mare şi deci un profit mai ridicat. b) schimbarea dimensiunii producţiei fără să se recurgă la substituire de factori. 2) reducerea stocurilor. univ. ceea ce sporeşte numărul cumpărătorilor.o firmă cu costuri mici. Pag. ceea ce înseamnă că producătorul urmăreşte ca la un cost de producţie total dat să maximizeze producţia obţinută. 6) scăderea cheltuielilor administrative. 51 din 95 . c) schimbarea dimensiunii producţiei cu substituire de factori. Nivelul costului este nivelul minim până la care poate coborî preţul de vânzare al unui bun economic. modificând raportul capital / muncă. o componentă esenţială a calculului economic reprezentând-o optimul producătorului. pentru a dobândi un câştig cât mai mare. reprezintă un concurent important pe piaţă crescând competitivitatea produselor. 4) reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs. . b) costul întreprinderii cu cea mai bună poziţie competitivă în domeniu. . dacă preţul de vânzare va fi mai mic decât costul de producţie atunci când firma va înregistra pierderi. accesibile. STANCIU MARIETA Fiecare agent economic este interesat să obţină producţia cu costuri cât mai mici.resursele au un caracter limitat şi trebuie folosite în mod raţional. Pe termen lung se disting trei tipuri de comportament ale întreprinzătorului. adică să producă cât mai mult posibil. Principalele căi de reducere a costurilor sunt: 1) cumpărarea factorilor de producţie cu preţuri cât mai mici. dr. producătorul putând modifica dimensiunea producţiei prin variaţii ale factorilor de producţie – muncă şi capital – în aceeaşi proporţie.costurile mici înseamnă preţuri de vânzare mai mici. 5) micşorarea cheltuielilor de exploatare a utilajelor. dimpotrivă. Stabilirea nivelului normal al costurilor se face în raport cu: a) nivelul cel mai scăzut realizat de întreprindere până atunci. Asigurarea optimului producătorului necesită ca însăşi relaţia dintre productivitate şi costuri să fie abordată pe termen lung. c) preţurile de vânzare ale bunului respectiv. 7) reducerea cheltuielilor de desfacere şi publicitate. 3) reducerea (economisirea) consumului de materii prime şi materiale. 8) economii la cheltuielile de dezvoltare. prin creşterea mai rapidă a productivităţii faţă de salarii. Reducerea costului de producţie implică raţionalitatea în orientarea şi mobilizarea eforturilor. Reducerea costurilor nu reprezintă un scop în sine şi nu trebuie să aibă efecte negative asupra calităţii produselor ci. să asigure un spor de utilitate.

ceilalţi factori de producţie rămânând constanţi. Are următoarele faze: 1. începe. 52 din 95 . univ. care influenţează direct cantitatea de bunuri ce poate fi achiziţionată. a suferit transformări importante. 3. trendul produsului mediu fiind crescător. materialele şi regia (costul luminii. Cost de producţie (preţ de cost) – totalitatea cheltuielilor fabricantului pentru a produce bunurile economice pe care le vinde sau totalitatea costului cu manopera. Comportamentul producătorului este influenţat direct de progresul tehnic şi de comportamentul consumatorului. după ce a cunoscut o creştere. în acest punct activitatea economică nu mai are randament. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 6 Legea randamentelor neproporţionale reprezintă relaţia dintre trendul rezultatelor producţiei şi utilizarea unei activităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil. dr. iar produsul mediu. La început se considera că achiziţionarea oricărui bun oferă consumatorului o satisfacţie pozitivă.Economie Politica Lect. faza de ineficienţă – produsul marginal are valoare negativă cu influenţe majore asupra produsului mediu. randamentul crescător – produsul marginal este mai mare ca produsul mediu.) necesare pentru a produce ceva sau suma cheltuielilor necesare obţinerii unui volum de producţie. la rândul lui. 2. în această fază a activităţii economice. Economiştii consideră că punctul de maximă importanţă îl constituie venitul consumatorului. chiriei etc. Comportamentul producătorului – analizează acţiunile agenţilor economici producători prin prisma intereselor acestora: profituri maxime cu costuri de producţie minime. randament descrescător – produsul marginal are trend descrescător. constituind o parte semnificativă în studiul teoriei economice moderne. Pag. de-a lungul timpului. Comportamentul consumatorului – reprezintă o teorie iniţiată în secolul XIX care. utilizarea marginală apărută în urma cumpărării unei unităţi adiţionale dintr-un bun oferea cumpărătorului o utilitate invers proporţională cu cantitatea achiziţionată din acelaşi bun. să descrească. modificarea nivelului producţiei prin combinarea variată a factorilor de producţie sau substituirea acestora etc. continuarea ei neavând sens.

Legea generală a cererii reprezintă raportul de condiţionare dintre schimbarea preţului unitar al unui bun şi modificarea cantităţii cerute: a) când preţul unui bun scade. În funcţie de cine exprimă cererea. Dacă preţul la unul dintre produse creşte are loc sporirea cererii la bunul substituibil. cantitatea cerută pentru acel bun creşte. astfel încât. STANCIU MARIETA 7. b. considerat ca maxim într-un interval de timp.între evoluţia veniturilor băneşti ale consumatorilor şi a cererii există o relaţie directă: când veniturile cresc cererea sporeşte. deoarece cererea reflectă acele nevoi care se pot satisface prin intermediul pieţei. Factorii care stau la baza explicării legii generale a cererii sunt: 1.Economie Politica Lect.agregată (totală): o însumarea tuturor cererilor individuale de pe piaţa unui produs sau serviciu într-o anumită perioadă. considerând calitatea mărfii ca fiind dată şi acceptată de cumpărători. modificarea preţurilor altor bunuri economice care pot fi: o substituibile .iar pe de altă parte de evoluţia preţurilor.adică două produse satisfac nevoi similare. dr. cantitatea cerută din acel bun scade. Prin cerere se satisface partea principală a nevoii de consum. veniturile consumatorilor . care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. bunurile şi serviciile procurându-se prin intermediul pieţei. la un preţ unitar dat. univ. Cererea poate fi definită ca fiind cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. iar când acestea scad cererea se diminuează.1 Cererea şi factorii care o influenţează Nevoile sociale existente la un moment dat se manifestă pe piaţă sub forma cererii de bunuri şi servicii dar nu trebuie confundate nevoile umane cu cererea. Pag. 53 din 95 . b) când preţul unui bun creşte. .individuală – cererea manifestată din partea unui individ.pe de o parte de veniturile băneşti ale agenţilor economici şi populaţiei. o ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. aceasta poate fi: . Cererea de bunuri şi servicii reprezintă cantitatea dintr-o anumită marfă pe care consumatorii sunt dispuşi să o cumpere la un anumit preţ unitar. . cererea este condiţionată: . întreprindere sau instituţie pentru un anumit produs sau serviciu. CEREREA 7. de natură economică: a.

sensibilitatea cererii la modificarea preţului sau a altei condiţii a cererii. univ. c) bunuri cu cerere inelastică (elasticitate subunitară) . care reprezintă gradul de modificare a cererii – variabilă şi dependentă – în funcţie de modificarea unui factor al cererii – variabilă independentă. la care modificarea preţului cu un anumit procent va determina modificarea cererii cu o mărime mai mare. 54 din 95 . e. STANCIU MARIETA o complementare – sunt bunurile consumate împreună (benzinămaşină. cererea totală pentru acel produs va creşte.2 Elasticitatea cererii şi importanţa ei Elasticitatea cererii poate fi definită ca fiind: . După elasticitatea cererii în raport de preţ (Ecp) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri cu cerere elastică (Ecp>1). moda. . Pag. factorii psihologici şi sociali – un rol important avându-l: relcama. Elasticitatea cererii apare sub influenţa preţului şi a venitului. d.proprietatea cererii de a se modifica sub acţiunea factorilor care o influenţează.Economie Politica Lect. b) bunuri cu cerere de elasticitate unitară (Ecp=1). de natură extraeconomică: a. b. 7. utilitatea economică – între gradul de utilitate al unui bun economic şi mărimea cererii este o relaţie directă. la care modificarea preţului cu un anumit procent determină schimbarea cu aceeaşi mărime a cantităţii cerute. televizor-energie electrică). preferinţele cumpărătorilor pentru un anumit bun – influenţează direct evoluţia cererii. care influenţează opţiunile individului manifestându-se astfel cererea stimulată. c. dr.. iar creşterea preţului la unul din produse diminuează consumul la ambele produse.(Ecp<1) – schimbarea preţului cu un anumit procent determină o modificare a cererii cu o mărime mai mică. previziunea privind evoluţia preţurilor şi a veniturilor – dacă se prevede o creştere a preţului unui anumit bun. numărul de cumpărători – când numărul cumpărătorilor pe piaţa unui bun economic creşte. mass-media etc. dacă vor creşte preferinţele cumpărătorilor pentru un bun economic. cererea prezentă pentru bunul respectiv va creşzte şi se reduce dacă se prevede o scădere a preţului. de aceea se calculează în funcţie de preţ şi în funcţie de venit şi se măsoară cu ajutorul coeficientului de elasticitate. cererea totală la bunul respectiv creşte – este o relaţie pozitivă. 2.

celelalte condiţii rămânând nemodificate. unde: ∆V – variaţia venitului. După elasticitatea cererii în raport de venit (Ec/v) există următoarele categorii de bunuri: a) bunuri normale (Ec/v<1) – sunt cele pentru care venitul şi cererea evoluează în aceeaşi direcţie. b) bunuri inferioare (Ec/v<0) – sunt cele pentru care cererea şi venitul evoluează în sensuri diferite. Importanţa şi factorii care determină elasticitatea cererii. Coeficientul de elasticitate. Pag.Economie Politica Lect.V0) / V0]. gradul de substituire a bunurilor. Modificarea preţului unui anumit bun determină schimbări mai mari sau mai mici. cu atât coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ este mai mare. ponderea venitului cheltuit pentru un anumit bun în bugetul total al unei familii. c) bunuri superioare (Ec/v>1) – sunt cele pentru care cererea creşte relativ mai repede în raport cu creşterea venitului. univ. în general. pozitive sau negative. consumul scade la o creştere a venitului. p0 = preţul în perioada iniţială. de regulă. p1 = preţul în perioada curentă. cei mai importanţi factori fiind cei care determină elasticitatea cererii în funcţie de preţ: 1. 2. V1 = venitul în perioada curentă. unde: ∆Q(%) = modificarea procentuală a cererii. între acest şi elasticitatea cererii în funcţie de preţ. este o relaţie pozitivă. 55 din 95 . e) bunuri cu cerere perfect inelastică (Ecp= 0) – indiferent de modificarea preţului cererea pentru acel bun va rămâne constantă. cererea creşte. V0 = venitul din perioada iniţială. ∆p(%)= modificarea procentuală a preţului. STANCIU MARIETA d) bunuri cu cerere perfect elastică (Ecp= > ∞) – la un preţ constant cererea va creşte continuu la acel bun. dr. este pozitiv deoarece atunci când veniturile cresc. cu cât ponderea este mai mare. Coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de venit (Kc/v) se calculează potrivit următoarei formule: Kc/v = (∆Q/Q0) / (∆V/V0) = [(Q1 .Q0) / Q0] / [(V1 . cu cât este mai mare coeficientul elasticităţii cererii cu atât gradul de substituire este mai mare şi invers. Coeficientul de elasticitate în funcţie de preţ se calculează potrivit următoarei formule: Ke/p = ∆Q(%) / ∆p(%) = [∆Q/Q0 x 100] / [∆p/p0 x 100]. în cererea pentru bunul respectiv.

univ. ii. gradul necesităţii de consum. 4. bunurile pot fi grupate în două categorii: i. bunuri de lux. Pag.Economie Politica Lect. între aceasta şi mărimea coeficientului elasticităţii cererii în funcţie de preţ existând o relaţie directă. durata perioadei de timp de la modificarea preţului. 56 din 95 . bunuri normale de strictă necesitate. STANCIU MARIETA 3. dr. pozitivă.

Pag. 57 din 95 . Elasticitate: – raportul dintre modificarea relativă a unei mărimi şi modificarea relativă a altei mărimi. univ.. tinzând spre infinit. – numărul de procente cu care se modifică un anumit fenomen la modificarea cu un procent a factorului de determinare.mărime care reflectă influenţa produsă de modificarea preţului unui bun asupra cererii unui alt bun. Cerere perfect inelastică – o modificare oricât de mică a preţului produce variaţii foarte mari. Elasticitatea încrucişată a cererii . elasticitatea încrucişată a cererii pentru bunul A determinată de modificarea cu 1% a preţului bunului B. care poate fi achiziţionată într-o anumită perioadă de timp. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 7 Cerere – cantitatea totală dintr-o marfă la care aspiră o persoană. dr. Cerere perfect inelastică (rigidă) – o modificare a preţului nu produce nici o variaţie a cererii. Cerere globală (agregată) – termen macroeconomic care desemnează ansamblul cheltuielilor realizate în cadrul unei economii naţionale pentru procurarea de bunuri şi servicii. în ipoteza că celelalte variabile rămân constante. ale cererii. Spre exemplu. la un preţ unitar.Economie Politica Lect.

Factorii care stau la baza explicării legii generale a ofertei sunt următorii: 1) în funcţie de cine exprimă oferta. aceasta se poate manifesta ca: .oferta mixtă – bunurile oferite satisfac aceeaşi cerere şi pot fi substituite.ofertă pe termen lung.ofertă fixă – în cazul rarităţii absolute a factorilor de producţie. care impune o cantitate limitată de bunuri.1 Funcţia ofertei Oferta poate fi definită ca fiind: • Sensibilitatea ofertei la schimbarea preţului sau a oricăreia dintre condiţiile ofertei. dr. distingem: .Economie Politica Lect. univ. 2) în funcţie de caracteristicile bunurilor oferite pieţei. STANCIU MARIETA 8. oferta se formează în contextul unor investiţii. . Raporturile de cauzalitate dintre schimbarea preţului şi cantitatea oferită reprezintă conţinutul legii generale a ofertei. . .ofertă individuală. 4) în funcţie de factorul timp: .ofertă pe termen scurt. . . corespunzător acestei legi: .ofertă instantanee.). OFERTA 8. imposibil de majorat. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată.ofertă de bunuri independente (calculatoare. pe baza resurselor disponibile. 3) în funcţie de influenţa factorilor de producţie asupra dimensiunilor ofertei: .oferta agregată. • Cantitatea maximă dintr-un anumit bun sau serviciu pe care un vânzător intenţionează să o vândă pe piaţă într-o perioadă determinată de timp.oferta flexibilă – ca rezultat al realităţii relative a factorilor de producţie. Modificarea cantităţii oferite la acelaşi nivel al preţului este determinată de următorii factori: Pag.reducerea preţului determină reducerea cantităţii oferite. încălţăminte etc. .creşterea preţului determină creşterea cantităţii oferite. 58 din 95 . la un anumit preţ unitar. . Ca şi cererea. reflectate în mărimea şi dinamica preţului.oferta complementară – când din producţia unor bunuri principale rezultă bunuri secundare.

taxele şi subsidiile . STANCIU MARIETA 1. 4. dr. 2. 6. numărul firmelor care produc acelaşi bun. 59 din 95 . 5. preţul altor bunuri – din producţia unor bunuri principale rezultă produse secundare din a căror vânzare rezultă venituri care pot avea o pondere importantă în veniturile totale încasate. costul producţiei – reducerea costului de producere a unui bun determină creşterea cantităţii oferite. evenimentele social-politice şi naturale. 3. Pag.Economie Politica Lect. iar creşterea costului determină scăderea ofertei. univ. celelalte condiţii rămânând constante. previziunile privind evoluţia preţului – în situaţia în care anumite firme se aşteaptă ca preţul să scadă oferta de pe piaţa prezentă va creşte.reducerea taxelor va determina o creştere a ofertei.

Importanţa cunoaşterii ofertei şi elasticităţii ei Pe piaţă oferta nu este decât în cazuri rare inflexibilă. Cei mai importanţi factori de care depinde elasticitatea ofertei sunt: . când celelalte condiţii sunt constante. oferta se modifică cu o mărime mai mică. veniturile totale încasate depind atât de forma elasticităţii cererii. STANCIU MARIETA 8. p0 = preţul în perioada iniţială. tendinţa ei fiind de a se modifica în funcţie de preţ. p1 = preţul în perioada curentă. Factorul cel mai important al modificării ofertei este preţul. 3) bunuri cu ofertă inelastică (E0/p<1) (elasticitate subunitară)– când preţul se modifică cu o anumită mărime.∆Q(%) / ∆p(%) = .[(Q1 . deoarece în funcţie de evoluţia preţului de pe piaţa fiecărui bun. KE0/p= . când la orice modificare a preţului oferta nu se modifică. Elasticitatea ofertei ca şi elasticitatea cererii au o mare importanţă în procesul decizional. Spre deosebire de cerere care este determinată în mare parte de factori subiectivi. 2) bunuri cu elasticitate unitară (E0/p=1) – modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare în aceeaşi măsură a cantităţii oferite.veniturile. cât şi de posibilităţile de adaptare a ofertei la această evoluţie.[(∆Q /Q0) / (∆p /p0)] = . univ. oferta depinde în mare măsură de factori obiectivi precum: 1) costul unitar al bunului – creşterea cererii pentru un anumit bun influenţează creşterea ofertei care este dependentă de nivelul costului de producţie unitar.Q0) / Q0] / [(p1 .preţurile de vânzare ale produselor. în funcţie de care bunurile economice pot fi împărţite în următoarele categorii: 1) bunuri cu ofertă elastică (E0/p>1) (modificarea supraunitară)– este proprie acelor bunuri pentru care modificarea preţului cu un anumit procent determină o modificare mai mare a cantităţii oferite. Corelaţia dintre variaţia ofertei unui bun şi evoluţia preţului se exprimă prin coeficientul de elasticitate al ofertei în funcţie de preţ.2 Elasticitatea ofertei. Modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină se numeşte elasticitate. 2) posibilităţile de stocare a bunurilor şi costul stocării acestora – elasticitatea ofertei în funcţie de preţ creşte dacă produsul poate fi stocat şi scade în condiţiile unor posibilităţi reduse de stocare.Economie Politica Lect. 5) bunuri cu ofertă perfect inelastică (E0/p=0) – este un alt extrem. Pag. 60 din 95 . . ∆p = variaţia preţului.p0) / p0]. 4) bunuri cu ofertă perfect elastică (E0/p=∞) este un caz extrem care nu există în realitate. dr.

61 din 95 . evenimente social-politice (care este o relaţie directă). condiţiile naturale (relaţie directă). perioada îndelungată – imprimă mişcarea simultană a cererii. STANCIU MARIETA 3) 4) 5) 6) durata perioadei de la modificarea preţului în funcţie de care distingem: a. perioada scurtă – imprimă ofertei un caracter reativ inelastic. perioada pieţei – cu o durată foarte scurtă de la modificarea preţului. b.Economie Politica Lect. c. univ. numărul de ofertanţi (relaţie directă). Pag. dr. ofertei şi preţului.

dr. în condiţiile în care se obţine acelaşi volum al producţiei. . Ofertă fixă – specifică situaţiei în care raritatea absolută a factorilor impune o cantitate limitată de bunuri imposibil de majorat. Ofertă globală (agregată) – termen macroeconomic care reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor livrate pe piaţă de către agenţii economici în cadrul unei economii naţionale. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 8 Izocuantă – ansamblul combinaţiilor posibile dintre doi sau mai mulţi factori de producţie care se substituie între ei. 62 din 95 . univ. la un anumit preţ.Economie Politica Lect. Ofertă flexibilă – se constituie atunci când raritatea factorilor este doar relativă. iar cantitatea de bunuri este posibil să fie majorată. Pag. Ofertă – cantitatea maximă dintr-un bun pe care un vânzător doreşte să o comercializeze într-o anumită perioadă de timp. Elasticitatea ofertei – modificarea ofertei în funcţie de factorii care o determină – veniturile şi preţurile. pe baza resurselor disponibile.

mărimea capitalului firmei. crize. prin vânzarea de produse dorite şi cerute de consumatori. Concurenţa reprezintă rivalitatea ce se naşte pe piaţă. 63 din 95 . cultural. concurenţa poate fi: 1. o sponsorizarea unor acţiuni cu caracter social. economice.). ilegale pentru a pătrunde pe piaţă şi a obţine avantaje suplimentare în raport cu ceilalţi concurenţi. volumul şi calitatea resurselor folosite etc. prin preţuri atractive. o informarea consumatorilor asupra caracteristicilor produselor proprii. care pot fi de natură economică şi extraeconomică.). emisiuni radio-TV etc. să satisfacă interesele tuturor participanţilor la activitatea economică. o introducerea în fabricaţie şi lansarea pe piaţă a unor produse noi. astfel: o specularea unor situaţii critice (războaie. STANCIU MARIETA 9. termene de garanţie. între agenţii economici producători de bunuri şi servicii pentru atragerea clienţilor prin calitatea mai bună a produselor. calamităţi). 2. care sunt: o menţinerea sau reducerea costurilor şi ridicarea calităţii produselor. credite etc. Pag. dr. sportiv. univ. În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă. fiind considerată „mâna invizibilă” care îi determină pe agenţii economici: să producă şi să vândă ceea ce este cerut de consumatori în condiţiile cele mai favorabile şi la costuri cât mai reduse.1 Concurenţa – conţinut şi funcţii Concurenţa reprezintă calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică. neloială – bazată pe utilizarea unor practici şi metode de vânzare aflate în discordanţă cu normele şi reglementările comerciale în vigoare utilizând instrumentele extraeconomice incorecte. TIPURI DE PIEŢE ŞI MECANISMELE DE FORMARE A PREŢULUI 9.Economie Politica Lect. care să atragă clienţii. o scăderea preţurilor de vânzare pe piaţă. loială sau corectă care se desfăşoară conform reglementărilor legale prin folosirea fără discriminare de către vânzător a instrumentelor economice de luptă concurenţială. o acordarea unor avantaje suplimentare clienţilor (servicii post-vânzare. o puterea economică a fiecărui participant (randamentul factorilor de producţie utilizaţi. să obţină profituri cât mai mari şi poziţii avantajoase pe piaţă. să-şi manifeste libera iniţiativă printr-o serie de acţiuni şi strategii.

dr. rol ce se reflectă în efectele ei pozitive: . stimulându-le iniţiativa. şantaj. comerciale şi bancare ale firmelor concurente. 64 din 95 . ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor. distribuţiei.oferă tuturor participanţilor la lupta concurenţială şanse egale de a obţine profituri convenabile. În economia de piaţă. o evaziune fiscală. întreţine interesul pentru creşterea eficienţei economice determinând întreprinzătorii să promoveze progresul tehnic. o presiuni morale uneori chiar politice asupra firmelor concurente. imperfectă – apare în situaţia în care fie producătorii fie cumpărătorii sunt în număr mic. nefiind luate în calcul nevoile de consum ale celor cu venituri mici. îndeplinelşte un rol important în economie. diversificarea acestuia şi ridicarea calităţii produselor.Economie Politica Lect. menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel real şi reducerea costurilor de producţie. creativitatea. circulaţiei şi consumaţiei bunurilor economice. o discreditarea activităţii adversarilor sau produselor unor firme concurente. Concurenţa poate genera şi apariţia unor efecte negative. reducerea costurilor se poate face sacrificând calitatea produselor sau cheltuielile pentru protecţia mediului înconjurător. o trafic de influenţă. sacrificarea intereselor unor consumatori. 4. determină satisfacerea mai bună a nevoilor de consum ale populaţiei. producţia orientându-se spre cei care îşi permit să cumpere. univ. ea nu poate soluţiona de la sine problemele economiei de piaţă manifestându-se ca un proces contradictoriu: generează confruntări neloiale între competitori. stimulând progresul economic. prin intermediul pieţei şi al pârghiilor economice ale acesteia se pune în mişcare întregul sistem de legături dintre agenţii economici impunând acestora şi consumatorilor legile obiective ale producţiei. STANCIU MARIETA o crearea de situaţii artificiale pe piaţa diferitelor bunuri folosite în scopuri speculative. concurenşa prin funcţiile ei generale. abil şi dezavantajându-l pe cel ce nu se adaptează exigenţelor pieţei. 3. o violarea secretelor tehnologice. cumpărătorul având o mare libertate de alegere. stimulente acordate clienţilor etc. mită. creşterea producţiei. Pag. favorizându-l pe cel eficient. perfectă – când se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători şi consumatori.

financiare şi umane în cadrul pieţei. Funcţionarea corectă a pieţei nu se poate realiza decât în economia concurenţială. Piaţa poate fi înţeleasă în accepţiunea ei spaţială şi economică. despre preţurile cerute sau propuse pentru încheierea tranzacţiilor. care permite agenţilor economici să se confrunte liber pe piaţă. având următoarele semnificaţii: dinamica pieţei reflectă schimbările care se produc în sistemul trebuinţelor economice ale societăţii orientând activităţile de producere a bunurilor şi serviciilor. 9. piaţa este locul de întâlnire al agenţilor economici.Economie Politica Lect. care schimbă între ei bunuri sau servicii. neexistând o definiţie unanim acceptată a acesteia. piaţa. 65 din 95 . gama de acţiuni prin care cumpărătorii şi vânzătorii intră în contact şi schimbă bunuri şi servicii.2. În accepţiunea ei economică. existenţei şi funcţionării pieţei care a avut o evoluţie continuă. dintre producţie şi consum atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. univ. care se informează reciproc despre ceea ce au sau doresc să cumpere. Piaţa asigură contactul permanent dintre producătorii şi consumatorii de mărfuri. jocul liber al cererii şi ofertei determină modul în care agenţii economici îşi procură şi utilizează resursele naturale. dintre ofertă şi cerere. STANCIU MARIETA 9. sistemul propriu de pârgii economice creat de piaţă duce la reglarea acesteia şi a economiei naţionale în ansamblu. Noţiunea de piaţă reflectă o realitate foarte complexă şi nuanţată în timp şi spaţiu. dr. 2.1 Piaţa: conţinut şi funcţii Piaţa poate fi definită ca fiind: locul de întâlnire a ofertei vânzătorilor cu cererea cumpărătorilor asociate cu capacitatea de cumpărare a mărfurilor oferite şi convenabile pentru ei.2 Piaţa. materiale. apare ca o adevărată reţea de comunicaţii între vânzători şi cumpărători. În accepţiunea ei spaţială. ea devenind instituţia care mediază aceste legături. în calitatea lor de producători şi consumatori. vânzători şi cumpărători. Există două funcţii esenţiale pe care piaţa le îndeplineşte şi care sunt absolut necesare pentru reproductibilitatea sistemului economic: 1. indiferent de locul unde se desfăşoară. Piaţa are rolul de sistem de comunicaţie a informaţiilor necesare agenţilor economici. Pag. mecanismele şi legităţile ei Economia de schimb constituie baza apariţiei. susţine Michel Didier. deciziile lor să interacţioneze.

Clasificarea formelor de piaţă se poate realiza după criterii diferite: 1. piaţa serviciilor manageriale. piaţa resurselor naturale. piaţa la termen – tranzacţia se finalizează ulterior. piaţa disponibilă – să livreze la dorinţa consumatorului. piaţa prodfactorilor – care cuprinde: piaţa muncii. formată dintr-un sistem de pieţe distincte. 3. b.Economie Politica Lect. După existenţa sau inexistenţa obiectelor tranzacţionate distingem: a. după un termen convenit în momentul încheierii acesteia. univ. Pag. c. dr. piaţa la vedere – tranzacţia se încheie şi se finalizează în acelaşi moment. b. 6. 66 din 95 . După natura economică a bunurilor care constituie obiectul tranzacţiilor: a. dar interdependente. piaţa de marketing. piaţa fictivă – se tranzacţionează titlurile de proprietate asupra bunurilor (bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare). piaţa satisfactorilor – a bunurilor sau serviciilor destinate consumului final. pieţe naţionale. piaţa creaţiei tehnice. piaţa bunurilor omogene – uniforme. piaţa financiar-valutară– care cuprinde: piaţa financiară. indivizibilă. 2. piaţa vânzătorului – specifică stării de absorbţie. piaţa schimburilor valutare. După momentul încheierii şi finalizării tranzacţiilor se disting: a. c. 4. d. 5. piaţa capitalului. piaţa reală – se tranzacţionează bunurile reale existente pe piaţă în momentul tranzacţiei. când cererea este mai mare decât oferta. piaţa mondială – ca piaţă unică. c. După modul în care se realizează raportul cerere-ofertă se cunosc: a. piaţe zonale (regionale). piaţa pământului. După gradul de diversificare a bunurilor tranzacţionate se cunosc: a. piaţa informaţiei. b. b. pieţe locale. b. STANCIU MARIETA Piaţa contemporană se prezintă ca o realitate complexă. piaţa monetară. După mărimea spaţiului în care se desfăşoară schimburile economice: a. piaţa bunurilor eterogene – diversificate.

piaţa fiecărui bun şi serviciu. piaţa cu concurenţă perfectă (pură). mobilitate. 2. 5) caracteristicile comportamentului de piaţă al agenţilor economici. piaţa cu concurenţă imperfectă. După tipul de concurenţă distingem: a.2 Preţul şi echilibrul pieţei În sens general. fluiditate. piaţa cumpărătorului – specifică stării de presiune. 3) puterea economică a participanţilor utilizându-se termenii de: • atomicitate – subiecţii pieţei au putere şi importanţă economică apropiate. b. preferinţele sale. 3. preţul va fi influenţat de: utilitatea economoică pe care consumatorul o atribuie unui bun. în sens invers una faţă de cealaltă. când oferta este mai mare decât cererea.Economie Politica Lect. piaţa tuturor bunurilor şi serviciilor. reflectate în atributele de libertate. 4) gradul de cunoaştere a mediului economic de către agenţii participanţi la piaţă. caracterizat prin: 1) gradul de diversificare a obiectului vânzării-cumpărării distingându-se: • bunuri omogene. 67 din 95 . preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru cumpărarea unor bunuri materiale şi servicii în cadrul tranzacţiilor bilaterale de piaţă. Nivelul şi dinamica cererii şi ofertei pot determina modificări ale preţurilor de piaţă astfel: Din partea cererii. • bunuri eterogene. piaţa ca mecanism care reglează economia. piaţa cu concurenţă de oligopol. creşterea sau scăderea preţului determină modificarea cererii şi ofertei. care cuprinde: piaţa cu concurenţă de monopol. Considerat ca o variabilă independentă. 2) numărul subiecţilor participanţi. rezultă că aceasta se manifestă ca un ansamblu de pieţe interdependente care formează sistemul de pieţe. dr. Preţul este determinat de piaţă şi reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la cumpărătorul acestuia. Din tripla definire a pieţei: 1. Pag. piaţa cu concurenţă de oligopson (monopson). iniţiativele subiecţilor participanţi la piaţă.2. univ. STANCIU MARIETA b. piaţa cu concurenţă monopolistică. 9. • molecularitate – participanţii sunt mezoagenţi economici cu puteri economice diferite. 7. veniturile de care dispune.

el reprezintă acel preţ la care produsele şi serviciile vor fi efectiv schimbate pentru bani. în anumite cazuri. Preţul de echilibru poate fi definit ca fiind preţul la care cantitatea ce se poate vinde dintr-un bun economic este cea mai mare. Cunoscut şi sub denumirea de preţ de piaţă. preţul bunului respectiv creşte ceea ce va determina reducerea cererii şi apropierea ei de ofertă. preţul aceluiaşi produs pe alte pieţe. şi invers. reducând cererea la nivelul scăzut al ofertei. prin puterea lor economică. Atunci când cererea pentru un produs este mai mare decât oferta. trăsături care îşi au sursă primară în teoria factorilor de producţie. dr. numărul firmelor concurente pe piaţă. nivelul impozitelor şi al taxelor. domină segmente mari ale pieţei. ea va duce la scumpirea produsului. se întâlnesc trei categorii de preţuri: 1) preţuri libere – care se formează în condiţii de concurenţă deschisă. 68 din 95 . când cererea şi oferta acestuia se egalizează la nivelul celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări pe piaţă. pe măsură ce se apropie mai mult de el: riscurile lor se diminuează şi dispar. cererea şi oferta tind să se echilibreze. STANCIU MARIETA preţul aceluiaşi obiect pe alte pieţe.Economie Politica Lect. preţul va fi influenţat de: costul producţiei. acestea ar tinde să echilibreze cererea şi oferta totală. formându-se pe baza forţelor pieţei. dominate pe piaţă sau controlate de stat. univ. când cererea este mai mică decât oferta. Pag. În practica economică. la intersecţia cererii cu oferta. creşte gradul de reuşită în acţiunile lor. costul stocării produselor. unde preţurile s-ar forma liber. 2) preţuri administrate – care sunt impuse de firme mari. Atunci când oferta de mai mare decât cererea la un bun economic va determina scăderea preţului. Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general-valabile ale formării şi funcţionării preţurilor. Din partea ofertei. Agenţii economici tind spre acest preţ de echilibru. stimulând cererea să crească la nivelul ofertei existente. la scăderea cantităţii vândute. Creşterea sau diminuarea preţului de echilibru duce. dacă oferta este mai mică decât cererea. formându-se astfel preţul de echilibru. Pe o piaţă cu concurenţă perfectă. preţul scade stimulând cererea consumatorilor să crească pentru a se apropia sau egaliza cu bunul respectiv. preţul unor mărfuri similare (bunuri substituibile). 3) preţuri mixte – care se formează prin împletirea mecanismului pieţei cu intervenţia statului sau a firmelor care. la acel punct de echilibru la care curba cererii intersectează curba ofertei. şi invers. deoarece el este un punct de atracţie.

4. 69 din 95 . când cresc veniturile cumpărătorilor. veniturile şi comportamentul consumatorului. prin jocul liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta). este un preţ dinamic. 5. depinde de: costurile de producţie. apare spontan pe piaţă. 3. 6. Deoarece aceste condiţii nu pot fi realizate pe piaţa reală. Pag. la un moment dat. rezultă că starea de echilibru şi preţul de echilibru nu pot fi atinse. Preţul de echilibru se poate stabili: la un nivel înalt. prin egalizarea acestor forţe ale pieţei la acel nivel la care vânzările sunt maxime. este unic pentru fiecare bun economic. preţurile altor bunuri economice. deoarece mărimea sa. decât ca tendinţă. reglează raportul cerere-ofertă. STANCIU MARIETA De aceea preţul de echilibru este căutat frecvent de toţi participanţii la actele de schimb pe piaţă. la un nivel scăzut. 2. asigură un echilibru dinamic al pieţei. evoluţia cererii şi ofertei etc. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. selecţionează agenţii economici eliminându-i pe cei necompetitivi fiind un punct de atracţie ce le permite să-şi atingă scopurile.Economie Politica Lect. univ. când agenţii economici produc cu costuri mai mici. dr. creşterea sau scăderea lui depind de evoluţia raportului cerere-ofertă.

este o mărime dată. toţi vânzătorii să-şi vândă producţia iar mărfurile să fie oferite la preţul pieţei. atomicitatea participanţilor. 4. se formează în mod spontan. prin jocul liber al forţelor pieţei. ea reprezentând o ipoteză de lucru şi un punct obligatoriu de trecere al analizei economice. în cantităţile de care are nevoie.3 Piaţa cu concurenţă perfectă şi formarea preţului de echilibru Piaţa cu concurenţă perfectă este cazul care nu se regăseşte cel mai frecvent în realitate. Existenţa pieţei cu concurenţă perfectă este exclusiv teoretică. fără a-l putea influenţa.Economie Politica Lect. fără ca acest preţ să poată fi influenţat de vreunul dintre ei. preţul de piaţă al bunului respectiv nu va putea fi influenţat nici de producător şi nici de consumator. de la modelul ideal către formele concrete ale acesteia. având putere economică mică şi sensibil egală. 2. produsele şi serviciile oferite spre vânzare sunt relativ omogene. dr. 3. care se găsesc liber şi nelimitat. adică existenţa a numeroşi cumpărători şi vânzători. Se pot întruni trei din cele cinci caracteristici: atomicitatea. deoarece în practică nu se pot întruni simultan toate cele cinci caracteristici. univ. 3. Caracteristicile esenţiale ale preţului de echilibru sunt: 1. Piaţa cu concurenţă perfectă sau „pură” se caracterizează prin: 1. nu există nici un fel de restricţii privind pătrunderea pe piaţă a celor care doresc acest lucru. iar când particularităţile respective nu se întrunesc. pe care nu îl pot influenţa după voinţa lor. STANCIU MARIETA 9. intrarea-ieşirea liberă pe piaţă. transparenţa perfectă a pieţei. adică există o informare perfectă a tuturor vânzătorilor şi cumpărătorilor privind situaţia pieţei. Pag. 5. 2. nu poate fi ales în mod liber de producători sau consumatori. transparenţa. iar pe de altă parte. la acelaşi preţ al pieţei. iar în acest caz vom spune că cererea şi oferta sunt fluide. orice agent economic putându-i procura oricând. vânzătorii îşi pot desface toată producţia. 70 din 95 . iar cumpărătorii achiziţionează tot ce doresc la preţul pieţei. Concurenţa perfectă sau „pură” presupune un raport de piaţă în care: pe de o parte. ele sunt rigide. iar dacă o caracteristică nu este satisfăcută vom vorbi de piaţă cu concurenţă imperfectă. cumpărătorii să poată achiziţiona ceea ce îşi doresc. mobilitatea factorilor de producţie.

univ. ceea ce face ca preţurile pieţei şi echilibrele acesteia să fie dinamice. Pag. nivelul preţului. pe fiecare piaţă numai în condiţiile în care: 1. există rivalităţi vizibile în relaţia cu publicul. Caracteristicile pieţei cu concurenţă imperfectă sunt: 1. echilibrul pieţei nu înseamnă imobilitatea forţelor libere. putând face cea mai bună alegere. nici producătorii. informarea agenţilor economici privind situaţia pieţei este deficitară. unii agenţi economici (puţini la număr) pot influenţa sau controla preţul. există o mobilitate redusă a unor factori de producţie. există restricţii în calea celor care doresc să pătrundă pe piaţă sau într-o ramură. existenţa unor vânzători puternici. prin acţiunile lor unilaterale. produsele sunt diferenţiate real sau imaginar. 3. 4. deoarece concurenţa perfectă rămâne doar ca model ideal.Economie Politica Lect. 4. deci. dar puţini la număr şi a unor cumpărători numeroşi (oligopolul) sau a unor cumpărători puţini şi a multor vânzări (oligopsonul). 71 din 95 . dr. 6. facilităţile oferite la vânzarea produselor. structură). ci continua mişcare a acestora. calitate. STANCIU MARIETA 4. folosit în analizeze teoretice. prin pârghii economico-financiare. 5. nici consumatorii nu pot influenţa preţul şi nici nu pot limita concurenţa. 3. 2. modalităţile de combinare şi utilizare eficientă a acestora. 9. frustrarea consumatorului. consumatorul cunoaşte oferta totală de pe toate pieţele (volum. producătorul cunoaşte oferta totală de factori de producţie. 2. toate schimburile economice sunt libere.4 Piaţa cu concurenţă imperfectă şi mecanismul formării preţului Piaţa cu concurenţă imperfectă se manifestă în situaţiile în care agenţii economici – vânzători şi cumpărători – pot să influenţeze. Nivelul preţurilor face posibilă egalizarea cantităţilor cerute cu cele oferite. putând să-şi stabilească planuri de producţie care să-i asigure maximizarea profitului. Piaţa cu concurenţă imperfectă este cea mai aproape de realitate. raportul dintre cererea şi oferta de mărfuri şi. cu intenţia de a obţine avantaje mari şi stabile. toţi participanţii pe piaţă sunt permament şi perfect informaţi privind modificările preţurilor. 7.

9. piaţă cu concurenţă de oligopson (monopson). 2. Piaţa cu concurenţa monopolistică caracterizează piaţa care păstrează trăsăturile concurenţei perfect astfel: 1. cu atât mecanismul preţurilor se apropie de cel caracteristic concurenţei perfecte. Cu cât numărul concurenţilor este mai mic. Pe această bază formarea liberă a preţurilor este împiedicată de puterea de concurenţă a monopolurilor şi oligopolurilor. pe o perioadă mai lungă. există rigidităţi în mobilitatea factorilor de producţie. oferta şi preţul. servicii la vânzare şi post-vânzare etc. se accentuează diferenţierea produselor. Preţul de echilibru al concurenţei monopolistice este mai mare decât preţul de echilibru al concurenţei perfecte şi mai mare decât costul marginal (Gilbert Abraham-Frois). ci şi prin: reclamă. cu atât ea are o putere mai mare asupra preţurilor. 4. Preţurile marilor corporaţii devin preţuri lider (leadership-price). la ele aliniindu-se celelalte firme din cadrul ramurii.. Dacă numărul concurenţilor sporeşte continuu. cu atât mecanismul preţurilor se apropie şi se aseamănă celui de monopol. univ. concurenţa se manifestă nu numai prin cantitate. fluctuaţiilor forţelor reale ale pieţei. piaţă cu concurenţă de monopol. Pag.Economie Politica Lect. care îşi stabilesc propriile preţuri. ca urmare a unor înţelegeri tacite între marile firme. piaţă cu concurenţă de oligopol. 5. preţ şi substituibilitatea produselor diversificate. astfel: piaţă cu concurenţă monopolistă. STANCIU MARIETA Piaţa cu concurenţă imperfectă se prezintă în numeroase forme. iar puterea acestora de a influenţa forţele pieţei este mai mare. produsele sunt diferenţiate atât prin calitate. ele diferenţiindu-se în primul rând. 6.1 Piaţa cu concurenţă monopolistică Piaţa cu concurenţă monopolistică reprezintă acea stare a pieţei în cadrul căreia vânzătorii şi cumpărătorii. cu cât este mai mare o corporaţie. design. Au apărut astfel preţurile administrate. cât şi prin serviciile prestate cumpărătorului acelui produs. iar capacitatea fiecărei firme de a influenţa piaţa produsului se divizează.4. atomicitatea cererii şi ofertei. 72 din 95 . transparenţa pieţei este parţială. a corporaţiilor multinaţionale şi transnaţionale. 3. dr. prin acţiunile întreprinse pot influenţa într-o oarecare măsură cererea. care se sustrag. în funcţie de numărul şi forţa economică a agenţilor economici producători şi consumatori. astfel încât.

5.2 Piaţa cu concurenţă de monopol Piaţa cu concurenţă de monopol reprezintă piaţa dominată de un singur producător deoarece produce şi vinde un bun economic pentru care nu există substituenţi. producând un bun fără înlocuitor. firma impunând cantitatea.Economie Politica Lect. • libera concurenţă este eliminată. • grad scăzut de satisfacere a cererii. Monopolul pur este situaţia de piaţă.4. financiară. comercială.4. 9. imobilitatea factorilor de producţie – care prezintă fenomenul de fricţiune şi inerţie în procesul de fluidizare a cererii. Monopolul temporar – situaţia de piaţă în care o întreprindere scoate la vânzare un produs nou dispunând de o poziţie privilegiată. care nu au o comunicare reală între ele. diferenţierea produselor (condiţii de vânzare. în care un producător nu are concurenţă pe piaţa internă şi externă. • preţul de monopol este mai mare decât cel practicat pe pieţele cu concurenţă monopolistică şi de oligopol. negociază şi se confruntă un singur vânzător şi un singur cumpărător. univ.3 Piaţa cu concurenţă de oligopol Pag. Monopolul de marcă – situaţia de piaţă în care o firmă produce un anumit produs care este înregistrat sub marcă proprie. şi un număr mare de producători. calitatea şi preţul produsului. Monopolul discriminatoriu – situaţia în care monopolistul vinde acelaşi produs la preţuri diferite. Monopsonul sau monopolul producătorului reprezintă acea situaţie de piaţă pe care se întâlneşte un cumpărător unic. piaţa fiind dominată de ofertant. ofertei şi preţurilor. lipsa de transparenţă a pieţei – piaţa fiind supusă riscurilor şi incertitudinii. Condiţiile care definesc monopolul producătorului sunt: 1. 3. existeţa unor piedici la intrarea în ramură în special de natură tehnică. unicitate şi gigantism – piaţa este influenţată prin impunerea unor condiţii de vânzare. concurenţa apărând nu la marcă. dr. design. inexistentă în fapt. 4. 2. STANCIU MARIETA 9. 73 din 95 . până în momentul în care produsul este realizat şi comercializat şi de alte firme. Monopolul contract (limitat) reprezintă situaţia de piaţă în care există un singur ofertant şi nu număr mic de cumpărători. Monopolul bilateral – reflectă acea situaţie de piaţă pe care se întâlnesc. Piaţa cu concurenţă de monopol se caracterizează prin: • oferta pentru un produs este dată de un singur producător care poate controla piaţa şi poate stabili nivelul preţului. servicii la vânzare şi post-vânzare). ci la produse de calităţi asemănătoare. acest lucru fiind posibil atunci când produsul este vândut pe pieţe diferite. care fixează volumul producţiei şi preţul de vânzare.

). diversificarea produselor. obstrucţionarea pătrunderii pe piaţă a noilor concurenţi. fiabilitatea produsului etc. holdingul. Pieţele oligopoliste sunt pieţele pe care se concurează un număr mic de producători: dacă sunt doi producători principali situaţia de piaţă se numeşte duopol. 2. cucerirea şi împărţirea pieţei produsului. interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători – preţurile produselor. trustul. 4. 74 din 95 . activităţilor. care reflectă o piaţă dominată de câţiva producători-vânzători de talie mare şi un număr mare de cumpărători mici şi răzleţi. Oligopolurile pot fi: a) oligopoluri antagoniste: o oligopolul bilateral. 2. dr. Oligopolul bilateral este o formă a concurenţei imperfecte care reflectă o piaţă dominată de un număr redus de vânzători şi cumpărători. b) oligopolurile concertate. o neoficiale sau tacite. 5. Duopolul simetric (Cournot) sau ipoteza dublei dependenţe – este situaţia de piaţă în care există doi vânzători care nu încearcă să domine piaţa: • produsul vândut este omogen. a mărcilor şi submărcilor de fabricaţie. cu două tipuri de acorduri: o explicite sau exprese: cartelul. dacă sunt mai mult de doi producători situaţia de piaţă se va numi oligopol. gradul înalt de concentrare a capitalului şi producţiei – poate fi analizat atât la nivelul fiecărei ţări cât şi la nivel mondial. • preţul la care îl comercializează cei doi este identic. interdependenţa şi incertitudinea – preţurile sunt rigide fiind fixate de marile întreprinderi. Pag. univ. Trăsăturile pieţei cu concurenţă de oligopol: 1. Caracteristicile pieţei cu concurenţă de oligopol sunt: 1.Economie Politica Lect. 3. Există trei situaţii de piaţă: 1. maximizarea profiturilor şi interdependenţa deciziilor şi a politicilor firmelor participante. 3. cantitatea vândută şi profitul unui producător depind de reacţiile celorlalţi producători. diferenţierea bunurilor şi concurenţa „în afara preţului” (publicitate. STANCIU MARIETA Oligopolul reprezintă o formă a concurenţi imperfecte. Duopulul reprezintă piaţa dominată de doi vânzători care oferă produse similare unui număr larg de cumpărători care au o putere economică aproximativ egală.

Duopol asimetric (Stackelberg) reprezintă situaţia în care pe piaţă există doi vânzători: • unul care domină piaţa. 3. pe care statul le foloseşte pentru: frânarea creşterii preţurilor în general. 2.5 Implicarea statului în formarea preţului Intervenţia statului în procesul formării şi evoluţiei preţurilor urmăreşte prevenirea sau atenuarea dificultăţilor economice şi sociale. pe piaţă. având la bază o diversitate de metode economice sau extraeconomice. asigurarea unor preţuri avantajoase la materiile prime de bază. primul vânzător îşi va ajusta oferta proprie imediat. fie la o alianţă între vânzători. • celălalt care nu poate face altceva decât să se adapteze în permanenţă la condiţiile pe care le impune primul. oferta sa trebuie să fie atât de mare încât să-i permită maximizarea profitului. fiecare dintre ei considerându-l pe celălalt satelit. prin menţinerea la un nivel scăzut a celor din sectorul de stat. nu poate exista nici un punct de echilibru. menţinerea unor tarife relativ reduse la transporturi şi alte servicii industriale. Dacă celălalt vânzător doreşte să intre pe piaţă cu acelaşi tip de bun. care este conştient şi anticipează tot timpul mişcările celui de-al doilea vânzător. Pag. la preţuri minime garantate şi manevrarea lor în perioada creşterii preţurilor. dr. Lupta prin preţuri poate duce la falimentul unuia dintre cei doi şi la controlarea sa de către celălalt.Economie Politica Lect. fără a putea atinge însă volumul de producţie al acestuia. să obţină la rândul său profit maxim. Duopolul dominant (Bowley) sau ipoteza dublei dominaţii. asigurarea stabilităţii economiei şi sporirea eficienţei sale. Cei doi vânzători nu vor mai lupta pe piaţă prin ajustarea producţiei ca în cazul duopolului simetric. ci prin intermediul preţurilor. 9. 75 din 95 . apare atunci când cei doi vânzători de pe piaţă doresc simultan să o domine. Conform ipotezei dublei dominaţii. Procesul de ajustare va continua până în punctul de echilibru în care nici unul dintre cei doi vânzători nu mai recurge la modificarea ofertei. STANCIU MARIETA • singura variabilă de ajustare este cantitatea cât mai mare pe care o poate vinde pentru a obţine profit maxim. Unul dintre vânzători deţine pe piaţă monopolul de ofertă. univ. achiziţionarea de către stat a unor cantităţi importante de materii prime şi materiale strategice.

STANCIU MARIETA subvenţionarea preţurilor în condiţiile în care unele ramuri se confruntă cu dificultăţi financiare. 76 din 95 . fixarea nivelului. trecerea de la preţurile centralizate la cele formate preponderent prin acţiunea mecanismelor pieţei. dr. univ. - Pag.Economie Politica Lect. „îngheţarea preţurilor”. respectiv a limitelor modificării lor. generează efecte pozitive asupra evoluţiei economiei naţionale. Liberalizarea preţurilor.

S. preţurile exercitate. sub presiunea opiniei publice. a elaborat o lege antitrust în 2 iulie 1890. STANCIU MARIETA CONCEPTE DE BAZĂ – TEMA 9 Politici antitrust – ansamblul de reglementări legiferate în diferite ţări dezvoltate care interzic încheierea de înţelegeri monopoliste între întreprinderi. Atomicitatea pieţei – piaţa este caracterizată prin atomicitate în momentul în care ea reuneşte un număr atât de mare de ofertanţi şi de solicitanţi.Economie Politica Lect. pentru a vinde ulterior altceva decât ce i s-a promis. a proprietarilor de întreprinderi mici şi mijlocii ce se vedeau înlăturaţi de pe piaţă de către marile trusturi. Holding – firmă care posedă acţiuni şi deţine controlul altor firme. asigurând managementul grupului astfel constituit. Infracţiuni economice în lupta de concurenţă: înţelegerea între vânzători în scopul împiedicării concurenţei. creşterea calităţii etc. atragerea consumatorului prin preţuri promoţionale. Fluiditate – noţiune utilizată pentru a caracteriza situaţia în care oferta se adaptează uşor cererii. acordarea unor facilităţi clienţilor. Trustul – se manifestă ca o concentrare de capitaluri grupate sub aceeaşi conducere. atragerea clientului printr-o publicitate sau etichetare incorectă a produsului. care ar duce la diminuarea sau dispariţia liberei concurenţe. dr.U. Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică – reducerea costurilor sub cele ale concurenţilor. 77 din 95 . diminuarea preţurilor de vânzare. Pag. Cartel – asociaţie de agenţi economici autonomi ce funcţionează pe aceeaşi piaţă şi care convin de comun acord asupra aspectelor legate de nivelul producţiei segmgmentele de piaţă pe care îşi desfăşoară activitatea. care nu pot influenţa în nici un fel funcţionarea acesteia. univ. practicarea unor preţuri scăzute sub cele ale concurenţilor.A. decizând să-şi consolideze o poziţie dominată pe piaţă.

este plată pentru închirierea serviciilor. univ. teoria dualistă.reprezintă totalitatea veniturilor obţinute prin muncă. STANCIU MARIETA 10. salariul reprezintă preţul muncii. Conţinutul salariului poate fi tratat în maniere diferite.1 Salariul 10. . . În teoria economică există mai multe definiţii date salariului: . Deci. . 78 din 95 . care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor. . În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare: Pag.din punct de vedere al finalităţii activităţii economice. salariul este venitul celor care au contribuit. de care este dependent juridic sau economic.3 Dobânda 10. .Economie Politica Lect.este suma plătită celui ce îşi închiriază serviciile. REMUNERAREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE 10. ci pentru altcineva. prin munca depusă. 2.este un venit provenit din muncă. având loc pe baza analizei unor teorii privind substanţa salariului. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere: . teorii care pot fi grupate în două categorii: 1. care reprezenta suma de bani plătită soldatului roman pentru cumpărarea sării.din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice. salariul poate fi definit ca fiind suma de bani pe care o primeşte posesorul forţei de muncă pentru contribuţia adusă la realizarea muncii ca factor de producţie. teoria monistă.2 Profitul 10. care presupune combinarea factorilor de producţie.4 Renta 10. Deci.1 Salariul Termenul de salariu provine din limba latină. la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi). S-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unei persoane care nu munceşte pentru sine. dr.este o remuneraţie pentru activitatea depusă de posesorul muncii.este preţul plătit pentru cumpărarea mărfii – forţa de muncă. salariul este un cost. o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă). salarium. .

După tariful aplicat distingem: . Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp. această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.se realizează pe echipe. 79 din 95 . salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii. univ. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează. în funcţie de interesele societăţii. Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune. prime şi sporuri pentru naşteri etc. şi anume: 1. b) micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public. care să se distribuie salariaţilor din beneficiu. STANCIU MARIETA 1.. privat şi mixt la muncă egală. b) participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea. c) creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent.salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o anumită cantitate de produse.salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse. 2. etc. realizându-se sub două forme: a) salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii. 3. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită.Economie Politica Lect. fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.individual – este stimulativ pentru lucrători. La nivelul întreprinderilor. 2. de organizare etc. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în: a) adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare..colectiv . . activităţi. dr. dacă doresc să obţină un salariu mai mare. tehnologice. în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice.global – se realizează pe întreprindere. . Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu. d) acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile. produse. la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. Pag. 3. . responsabilităţi de conducere etc. fabrică etc. practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea. c) stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri. astfel: a) participarea directă la beneficii. Acordul poate fi: . peste cel primit pentru munca depusă.

productivitatea muncii . salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. în raport cu perioada anterioară. reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile.Economie Politica Lect. mărimea lui diferă pe ţări. • nivelul preţurilor – relaţie indirectă. . mărimea lui depinzând de: situaţia economico-socială. .discriminarea în angajare poate favoriza un grup în raport cu altele. • nivelul impozitelor şi taxelor – relaţie indirectă. Salariul individual poate fi privit sub două forme: 1.gradul de dezvoltare economică a ţării. 80 din 95 .). 2. . dr.cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare. accidente de muncă. Pag.raportul dinre cererea şi oferta de muncă. • revendicările salariaţilor – relaţie directă când revendicările sunt satisfăcute. salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie.gradul de organizare în sindicate. . raportul cerere-ofertă de forţă de muncă. înregistrând o tendinţă generală de creştere. • puterea de cumpărare a banilor – relaţie directă. Salariul nominal – reprezintă suma de bani primită de salariat de la firma la care lucrează.costul resurselor de muncă – se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă. . . dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică. univ. zone. cu ajutorul salariului nominal. Salariul real – reprezintă cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi cumpărate la un moment dat. iar salariatul primeşte un salariu mai mare. regionale. boli profesionale etc. politica de salarizare pe criterii naţionale. Mărimea şi dinamica salariului depind de următorii factori: . Factorii care influenţează mărimea salariului real sunt: • mărimea salariului nominal – relaţie directă.mobilitatea forţei de muncă – dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită. STANCIU MARIETA b) salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj. în ceea ce priveşte angajările. rasiale etc. .legislaţie cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară etc.

• economii nejustificate la cheltuielile pentru protecţia mediului. ca o sumă globală cu două componente: 1.2 Profitul Termenul de profit este de origine latină şi provine de la profitare. Pag.Economie Politica Lect. avantajul.beneficiul. Este considerat legal. • profitul de monopol sau supraprofitul – obţinut peste profitul normal de către agenţii economici care dispun de condiţii naturale sau economice pentru care alţii nu le au. normal şi este expresia unor venituri însuşite ca urmare a progreselor economice şi tehnice realizate de firmă prin: • utilizarea unor mijloace de muncă perfecţionate. pentru contribuţia adusă la activitatea economică. • profitul supranormal sau economic – reprezintă diferenţa dintre venitul total şi costurile de oportunitate ale factorilor întrebuinţaţi întro anumită perioadă de către o întreprindere. • practicarea unor preţuri de vânzare mai ridicate. • îmbunătăţirea produselor şi înnoirea lor. • obţinerea unor câştiguri din inflaţie şi alte fenomene social-economice. El se realizează numai în procesul schimbului în cadrul mecanismelor pieţei concurenţiale unde domină incertitudini generate de confruntarea dintre riscurile asumate de către producători. şi de care se folosesc printr-o concurenţă imperfectă. • sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor. care înseamnă a progresa. Profitul este format din: • profit normal sau ordinar – reprezintă profitul minim pe care o întreprindere trebuie să-l realizeze pentru a-şi putea continua activitatea. venitul realizat sub formă bănească din producerea şi comercializarea bunurilor şi serviciilor. 2. 81 din 95 .diferenţa în plus dintre veniturile şi cheltuielile rezultate din activitatea unui agent economic. Profitul legitim sau normal – reprezintă suma ce revine agentului economic. Profitul poate fi definit ca fiind: . a da rezultate. posesor al unui factor de producţie. Profitul nelegitim sau venitul necâştigat reprezintă suma însuşită de agentul economic fără a avea o contribuţie la activitatea economică şi se realizează în contextul încălcării legalităţii prin: • atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de lege. STANCIU MARIETA 10. dr. . univ. câştigul. Profitul se determină conform reglementărilor în vigoare în fiecare ţară. • organizarea superioară a activităţii economice .

STANCIU MARIETA Agentul economic poate dispune de profit numai după plata impozitului. 3. unde: Pa = profit admis Pb = profit brut lpp = impozit pe profit Profitul admis reprezintă instituţionalizarea unei mărimi a profitului care se stabileşte nu atât în funcţie de factorii economici. ca masă a profitului. care se determină ca diferenţă între venituri şi cheltuieli sau ca diferenţă între preţ şi cost constituind un reper important pentru selectarea nomenclatorului de produse al unei unităţi economice. nivelul preţului mărfii sau serviciului – direct proporţional. adică ceea ce rămâne proprietarului de capital după ce a plătit impozitul Pa = Pb – lpp. 2. structura producţiei de bunuri şi servicii realizate – direct proporţional când sporesc produsele şi serviciile cu profit ridicat şi invers proporţional când se reduc în favoarea celor cu profit scăzut. la forma corespunzătoare de cost. Pag. nivelul costului mărfii sau serviciului – invers proporţional.Economie Politica Lect. pe categorii de mărime a firmelor etc. Factorii care influenţează mărimea profitului sunt: 1. viteza de rotaţie a capitalului – direct proporţional. Profitul admis reprezintă profitul net. ca rată a profitului. volumul serviciilor sau produselor realizate – direct proporţional. volumul capitalului folosit sau cifra de afaceri. 5. dr. univ. impozitarea reflectând punctul de vedere oficial cu privire la profitul ce rămâne efectiv la agentul economic. Mărimea profitului este variabilă în timp şi spaţiu şi se exprimă: 1. absolut. Un rol foarte important revine mărimii şi dinamicii profitului. 2. Se calculează următoarele tipuri de rate de profit (pr’): • rata comercială – prin raportarea profitului (Pr) la cifra de afaceri (CA): pr’ = (Pr/CA) x 100 • rata economică – prin raportarea profitului (Pr) la activele totale ale întreprinderii (AT): pr’ = (Pr/AT)x100 • rata financiară – raportarea profitului la activele proprii (AP): pr’ = (Pr/AP)x100 • rata rentabilităţii se determină ca raport al fiecărei forme de profit. numit profit admis. ci de decizia autorităţilor şi de politica statului de a asigura sau nu un anumit nivel al profitului pe ramuri şi subramuri. ce se calculează ca raport procentual între masa profitului şi costurile făcute pentru obţinerea acesteia. 4. 82 din 95 . relativ.

univ. modul cum se împarte valoarea produsului sau serviciului între posesorii factorilor de producţie – dacă salariul. dr. Pag. STANCIU MARIETA 6. scade profitul şi invers. 83 din 95 . dobânda şi renta cresc.Economie Politica Lect.

şi suma care a făcut obiectul împrumutului (C). primită sau plătită. b) rata anuală a dobânzii ca mărime relativă care se calculează ca raport procentual între dobândă (D). 2. în activitatea economică. univ. economiile firmelor reprezintă acea parte a profitului care rămâne disponibilă după plata dividendelor. În sens larg. apar în situaţia în care veniturile bugetare sunt mai mari decât cheltuielile bugetare. unde: d’ = rata dobânzii. creditorul său. STANCIU MARIETA 10. ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă asupra numerarului. Sursele capitalului de împrumut sunt următoarele: 1. dobânzi pe piaţa obligaţiunilor. 3. Formele dobânzii în sens larg sunt următoarele: 1. 3. 5. fiind folosite de către acestea la acordarea de împrumuturi. dobânda reprezintă venitul însuşit de proprietarul oricărui capital utilizat în condiţii normale. Pentru debitor dobânda reprezintă o cheltuială iar pentru creditor dobânda este un venit. economiile guvernului. 84 din 95 . economiile populaţiei. dobânda pe piaţa monetară – se aplică împrumuturilor pe termen scurt. Pag. dividende – pentru acţiunile deţinute la societăţile pe acţiuni. pe o anumită perioadă de timp. care se concentrează în cadrul instituţiilor bancare. dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi de alte instituţii financiare constă în dobânda bancară de bază la care se adaugă un plus. care este stabilit în funcţie de credit şi situaţia economică a debitorului. dr. dobânda este o sumă de bani. dobânda bancară percepută la operaţiunile de scontare a efectelor de comerţ numită şi taxă de scont comercială. 7. unei alte persoane.Economie Politica Lect. dobânda bancară de bază – se practică pentru remunerarea certificatelor de depozit sau a bonurilor de trezorerie. D = dobânda totală. respectiv între băncile comerciale şi banca de emisiune. 4.3 Dobânda În sens restrâns. dobânzi corelate pentru depozitele la vedere şi la termen – sunt constituite de bănci. Mărimea dobânzii se determină cu ajutorul a doi indicatori: a) masa dobânzii – respectiv suma absolută a dobânzii pe care o plăteşte debitorul. la casele de economii. împrumuturilor contractate între bănci. 2. un excedent ce revine proprietarului capitalului bănesc dat cu împrumut. d’ = (D/C) x 100. 6.

Dobânda simplă – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mică de un an sau la cele cu scadenţă după un an. dr. dacă riscul asumat de creditor este mare. care cuprinde dobânda reală. când oferta sporeşte. dacă rambursarea datoriei şi dobânzii aferente se face la sfârşitul perioadei. Dacă din câştigul brut se scad cheltuielile de funcţionare a băncii rămâne profitul sau câştigul net. unde: D = dobânda simplă. n = durata împrumutului în ani. rata dobânzii creşte şi invers. suportate de către bancă. C = creditul. Nivelul şi dinamica ratei dobânzii depind de următorii factorii: 1. Pag. Dobânda compusă sau capitalizată – se calculează la creditele acordate pe o perioadă mai mare de un an. dacă rambursarea creditului se face în rate egale.Economie Politica Lect. care reprezintă câştigul brut. obţinându-se dobânda brută care cuprinde şi cheltuielile de gestionare a creditului. d’ = rata anuală a dobânzii. 3. Se determină după formula: D = C x d’ x n. riscul asumat de creditor privind insolvabilitatea debitorului. Dobânda neplătită în primul an se adaugă la suma împrumutată fiind luată în calculul dobânzii în anul următor. S0 = capitalul iniţial luat cu împrumut (creditul). Pentru a preveni riscul inflaţionist banca percepe o dobândă nominală. Câştigul băncii rezultă din diferenţa între dobânda încasată de bancă de la cei pe care i-a creditat şi dobânda plătită deponenţilor săi. d’ = rata anuală a dobânzii. c = creditul. n = durata împrumutului în ani. Este numită „dobândă la dobândă” şi se determină după următoarea formulă: Sn = S0(1+d’)n D = Sn – S 0 d’ = D / (C x n) x 100 unde: Sn = suma totală plătită băncii la sfârşitul perioadei. 85 din 95 . STANCIU MARIETA C = capitalul împrumutat. rata dobânzii scade. D = dobânda totală plătită băncii. 2. numită dobândă pură sau netă. univ. corectată în funcţie de intensitatea fenomenului inflaţionist. Există două modalităţi de calcul al dobânzii: 1. inflaţia determină majorarea ratei dobânzii. Între rata dobânzii şi cererea de credite există un raport invers proporţional. 2. se adaugă prima de asigurare contra riscului. rata dobânzii creşte astfel încât dobânda percepută la credit. riscul dintre cererea şi oferta de credite pe piaţa monetară – când cererea creşte.

renta reprezintă diferenţa dintre valoarea socială şi cea individuală obţinută pe terenurile mai fertile sau cu o poziţie mai avantajoasă faţă de piaţă. 86 din 95 . univ. cât şi pe plan internaţional. starea generală a economiei etc. Renta poate fi privită sub două forme: . costurile sunt mult mai mici decât în cazul împrumuturilor mici care se returnează creditorului în rate. ceea ce va duce la scăderea ratei dobânzii pentru asemenea credite paralel cu creşterea ratei dobânzii la creditele pe termen lung. raportul dintre rata dobânzii şi rata profitului la capitalul investit. 9.Economie Politica Lect. adică venitul obţinut de către deţinătorul unui factor de producţie. . STANCIU MARIETA 4. Cea mai veche formă a rentei se întâlneşte în agricultură şi se numeşte rentă funciară care reprezintă renta încasată de toţi proprietarii funciari. oferta şi cererea de lichidităţi pe piaţă. 10. 6. • creşterea rezervei obligatorii şi a ratei dobânzii.sub formă materială – ca excedent de bunuri faţă de alţi producători. 8. 5. conjunctura economică şi politică atât din interiorul fiecărei ţări. Pag. reducerea masei băneşti făcându-se prin: • limitarea sau plafonarea creditului prin stabilirea unei sume maxime şi a unui cuantum (procent). Băncile intervin în scăderea masei monetare. 7. indiferent de calitatea terenului pe care îl deţin şi de poziţia acestuia faţă de piaţă. 10. când necesităţile economiei impun acest lucru. dr. costul procesului de acordare de împrumuturi – la împrumuturile mari care se reîntorc la creditori dintr-o dată. rata de scont practicată de Banca Centrală la refinanţarea băncilor. a cărui ofertă totală este inelastică şi insensibilă la creşterea preţului de vânzare. Ricardo elaborează şi teoria rentei diferenţiale. durata creditului – dacă împrumutul este pe termen scurt şi rata dobânzii este mare. care defineşte renta ca fiind acea parte din produsul pământului care se plăteşte proprietarului funciar pentru folosirea forţelor originare şi indestructibile ale solului. atunci va creşte cererea de credite pe termen scurt. • schimbul valutar al monedei naţionale pe monede străine convertibile. la intervenţia Băncii Centrale. Cea mai complexă teorie a rentei a fost creată de David Ricardo. inclusiv situaţii de monopol. produse de calitate superioară.4 Renta Renta reprezintă plata pentru folosirea temporară a unui factor de producţie care aparţine unei alte persoane.sub formă bănească ca rentă economică.

mărime relativă – renta se exprimă ca rată faţă de veniturile aduse de terenul arendat. 87 din 95 . realizat pe terenurile cu o fertilitate mai mică. Mărimea rentei depinde de cererea de pământ pentru arendare. Mărimea ei este dată de diferenţa dintre cheltuielile marginale realizate pe terenurile cele mai slabe luate în cultură şi cheltuielile individuale mai reduse efectuate pe terenurile mai fertile sau mai apropiate de piaţă. . de calitate excepţională. care.renta industrială (comercială) – reprezintă surplusul de venit obţinut de marile firme prin practicarea unor preţuri scăzute faţă de cele ale firmelor mai mici (care nu pot rezista decât practicând preţuri mai mari). mai distingem: . Pe lângă tipurile de rentă amintite. este condiţionată de cererea de produse agricole şi de preţul de vânzare al produselor.renta diferenţială de gradul II – are la bază investiţiile succesive pe acelaşi teren sau pe terenuri diferite care măresc fertilitatea artificială a solului şi randamentul acestuia.Economie Politica Lect. . reducând costurile pe unitatea de produs. Pag.renta minieră – reprezintă supraprofitul obţinut de către proprietarii de mine sau de terenuri bogate în resurse care pot fi exploatate cu cheltuieli reduse. Renta diferenţială se împarte în: .renta de raritate – este rezultatul restrângerii resurselor economice din cauza condiţiilor naturale sau a unor elemente de monopol create şi întreţinute artificial. foarte căutate de consumatori. . . Acest tip de rentă este caracteristica predominantă a agriculturii extensive. Ea este un supraprofit obţinut prin practicarea unor preţuri de monopol la aceste produse. Renta se poate exprima şi măsura în: . Renta diferenţială II este legată de agricultura intensivă de dotarea tehnică superioară a exploatărilor agricole. Renta diferenţială se formează pe baza unor particularităţi ale activităţilor economice în agricultură este rezultatul cheltuielilor mai mici cu care sunt obţinute produsele pe terenurile mai fertile în condiţiile în care preţul de vânzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump. la rândul ei.renta de monopol – obţinută de proprietarul funciar care produce cantităţi foarte mici de bunuri. dr. STANCIU MARIETA Plata rentei se face sub formă de arendă care reprezintă suma de bani plătită proprietarului funciar pentru transmiterea pe termen limitat a dreptului de folosinţă a terenului unei alte persoane numită arendaş. univ. un supraprofit care este încasat de arendaş în perioada desfăşurării contractului de arendare. Se obţine astfel.mărime absolută – renta este egală cu diferenţa dintre preţul de vânzare al produselor agricole şi costul acestora plus profitul normal al arendaşului.renta diferenţială de gradul I – este renta rezultată din diferenţa de fertilitate naturală şi poziţia diferită a terenurilor faţă de piaţă. . Renta poate fi absolută sau diferenţială.

d’ = rata anuală a dobânzii plătite de bănci deponenţilor. 5. Mărimea preţului pământului este influenţată de numeroşi factori: 1. dr. posibilitatea folosirii alternative a pământului – oferă mai multe şanse de câştig cumpărătorului. 88 din 95 .Economie Politica Lect. cererea şi oferta de terenuri agricole – datorită faptului că pământul este un factor de producţie limitat. univ. 3. fapt evidenţiat de formula: Pp = R/d’ Pp = preţul pământului. R = renta anuală. 2. Pag. cererea şi oferta de produse agricole – acţionează asupra preţului pământului prin intermediul cererii şi ofertei de teren agricol care prin utilizare permite obţinerea produselor agricole. 4. STANCIU MARIETA . oferta acestuia are caracter rigid. mărimea şi evoluţia rentei – influenţează direct preţul pământului. ceea ce influenţează preţul pământului prin sporirea cererii de terenuri agricole. 7. potenţialii cumpărători sunt mai tentaţi să-şi depoziteze în bănci economiile. poziţia terenurilor agricole faţă de căile de acces şi centrele de aprovizionare şi desfacere a produselor influenţează direct valoarea şi preţul pământului. cererea de pământ pe piaţă scade reducându-se şi preţul acestuia. pentru dreptul de a le folosi suma depusă pe termen de un an. putând obţine un câştig mai mare. deprecierea banilor ca urmare a amplificării procesului inflaţionist de terenuri.rentă conjuncturală – reprezintă profitul obţinut de unii întreprinzători în urma vânzării unor produse ce au fost stocate atunci când preţurile lor erau mici şi vândute când valoarea lor pe piaţă a crescut. iar preţul pământului va creşte (relaţie directă). rata dobânzii bancare – influenţează invers proporţional preţul pământului când rata dobânzii creşte. 6.

realizează legătura între mărimea rezultatului muncii. Teoria dualistă – în concepţia acestei teorii. salariul este o parte a rezultatelor obţinute prin munca depusă de lucrător.costul formării resurselor de muncă. astfel. salariul fiind suma plătită pentru a beneficia de acest capital cultural care se formează prin intermediul capitalului economic. Creşterea producţiei duce la creşterea venitului total şi a costului total. de obicei un an. activitatea depusă de ei şi alte elemente economice. Cifră de afaceri – indicator sintetic economico-financiar care exprimă valoarea veniturilor obţinute de o firmă în cursul unei perioade de timp. experienţa profesională etc. Când taxa oficială a scontului scade. dr. alegând acel volum de producţie care îi maximizează profitul. . . Maximizarea profitului – întreprinderea poate vinde orice cantitate din produsele ei pe piaţă. 89 din 95 . în costul forţei de muncă şi în productivitatea muncii.capitalul cultural reprezintă cunoştinţele acumulate. Mărimea salariului trebuie astfel stabilită încât să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă. Taxa oficială a scontului – formă specifică a ratei dobânzii prin care băncile comerciale pot fi refinanţate de banca centrală. aptitudinile.. care trebuie să devanseze creşterile salariale. înseamnă că banca centrală urmăreşte o diminuare a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale.Economie Politica Lect. dacă sporirea venitului (marginal) este superioară creşterii costului (costul marginal) profitul va creşte şi deci vom putea mări producţia. Dacă taxa scontului creşte. partea ce revine salariaţilor. sociale.productivitatea muncii. Efectul de venit are în vedere renunţarea la munca suplimentară în favoarea timpul liber din momentul în care mărimea salariului atinge un nivel care îi permite să ducă un trai decent. substanţa salariului constă concomitent. substanţa salariului este explicată printr-un singur factor de producţie astfel: . Formele de salarizare: . Efectul de substituire are în vedere interesul fiecărui salariat de a obţine un câştig mai mare prin prelungirea timpului de muncă în defavoarea timpului liber. înseamnă Pag. care poate influenţa nivelul ratelor dobânzii în economie prin stabilirea taxei oficiale a dobânzii în economie. salariul fiind suma care asigură subzistenţa salariatului şi a familiei acestuia. creşterea salariului putându-se face doar pe seama creşterii productivităţii. psihologicve sau de altă natură. Profitul maxim este realizat când venitul marginal este egal cu costul marginal. . STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 10 Teoria monistă – în concepţia acestei teorii. cu condiţia de a o face la preţul pieţei. univ.sunt modalităţi prin care se determină mărimea şi dinamica salariilor individuale indiferent sub ce formă ar fi plătite.

pentru transferarea dreptului de proprietate prin actul de vânzare-cumpărare. dr. de către banca centrală de la băncile comerciale pentru operaţia de rescontare a titlurilor. Atât pentru creditor cât şi debitor contează valoarea reală a dobânzii percepute sau plătite. dreptul de a folosi pe timp determinat. în schimbul unei sume de bani numită arendă. Pag. în schimbul unei arende. sub formă de rată a dobânzii. Rata reală a dobânzii se calculează prin „deflatare”. adică scăzând din rata nominală a dobânzii rata inflaţiei. Capitalizare – transformarea dobânzii primite în capital – adică calcularea de dobândă la dobândă.Economie Politica Lect. Preţul pământului – suma de bani pe care o plăteşte cumpărătorul unei suprafeţe de teren. Arendaş – persoană care preia. 90 din 95 . terenul acestuia şi de a organoiza procesul de producţie agricol. Arendare – cedarea dreptului de folosinţă a unor bunuri pe o perioadă de timp determinată. de la proprietarul funciar. vânzătorului acesteia. STANCIU MARIETA că banca centrală urmăreşte o creştere a creditelor pe care le pot acorda băncile comerciale. conform prevederilor din contractul de arendă. univ. Taxa rescontului – taxa percepută.

1 Cauzele eşecului pieţelor Eşecul pieţelor există în situaţiile în care pieţele libere nu conduc la o alocare eficientă a resurselor generând necesitatea acţiunii guvernamentale cu rol corector.atunci când există posibilitate redusă de excludere a oricărui agent economic din sfera potenţialilor utilizatori ai unui bun. ci de un grup de agenţi. Schimbul drepturilor de control asupra utilizării bunurilor nu poate exista în afara schimbului drepturilor de proprietate astfel: . 2) Existenţa unor costuri tranzacţionale semnificative pentru realizarea tranzacţiilor agenţii economici efectuează cheltuieli pentru căutarea partenerilor. . STANCIU MARIETA 11. b) gradului redus de transferabilitate – este caracteristic situaţiilor în care drepturile legale de vânzare a bunurilor sunt limitate. univ. proprietarii neavând posibilitatea să încheie contracte avantajoase în legătură cu transferarea controlului asupra utilizării bunurilor respective.Economie Politica Lect. .când piaţa asigură o alocare eficientă a resurselor. 91 din 95 .1 Cauzele eşecului pieţelor 11.2 Situaţi de eşec al pieţelor 11. dr. Pag. Dintre factorii care explică eşecul pieţelor libere în alocarea eficientă a resurselor. EXTERNALITĂŢI ŞI BUNURILE PUBLICE 11. În acest caz excluziunea imperfectă priveşte posibilitatea aplicării drepturilor obţinute pe cale legală. În acest caz excluziunea imperfectă apare în legătură cu legalizarea drepturilor individuale de proprietate. anumite posibilităţi de schimb avantajos rămân nevalorificate.când piaţa generează alocări ineficiente ale resurselor. sunt: 1. Costurile tranzacţionale şi informaţionale reprezintă piedici în derularea schimburilor şi alocarea eficientă a resurselor prin intermediul pieţelor libere. de regulă foarte mare. Dificultatea individualizării drepturilor de proprietate care se datorează: a) excluziunii imperfecte care apare: . posibilităţile de schimb avantajos al drepturilor de proprietate asupra bunurilor sunt valorificate maximal.atunci când dreptul de proprietate asupra unui bun nu este deţinut de către un singur agent economic. pentru observarea calităţii bunului ce face obiectul schimbului etc.

schimbul nu mai are loc. dr. univ. 92 din 95 . mutual avantajoase.Economie Politica Lect. STANCIU MARIETA 3) Eşecul negocierii unor acorduri avantajoase de schimb – atunci când agenţii economici eşuează în negocierea unor condiţii. Pag.

care nu se caracterizează prin nici una din proprietăţi. resursele de folosinţă comună.2 Situaţii de eşec al pieţelor Cele mai cunoscute situaţii de eşec al pieţelor sunt: 1. nu influenţează echilibrul concurenţial. dr. Costurile sau beneficiile care nu sunt încorporate în preţurile pieţei. Externalităţile se caracterizează prin două elemente: 1. Externalităţile pot fi grupate în două categorii: 1. Pag. externalităţi pozitive – acestea corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi.Economie Politica Lect. nu sunt înregistrate pe piaţă în mod direct deci. Externalităţile reprezintă situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile sau beneficiile asociate producţiei sau consumului.non-rivalitatea are în vedere faptul că. 2. prin internalizare costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal social. 2. Non-excluziunea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice.non-excluziunea – în acest caz nici o persoană nu poate fi exclusă din sfera consumatorilor potenţiali ai unui bun public (ex. Bunurile publice Bunurile publice reprezintă o categorie specială de bunuri a căror delimitare se face cu două caracteristici: .: oricine poate urmări urmări programele de la televizor fără a afecta capacitatea altei persoane de a face acelaşi lucru). bunurile private pure se caracterizează prin excluziune şi rivalitate. monopolul. bunurile publice. producătorii fiind obligaţi să ţină cont de costurile externe ale activităţii lor. consumul unui agent economic nu reduce disponibilitatea bunului public pentru alţi agenţi. 1. Non-rivalitatea este generată de indivizibilitatea ofertei. În acest caz costurile private sunt mai mici decât cele sociale. externalităţi negative – apar în legătură cu activităţile de producţie sau de consum care generează costuri pentru terţe părţi. au un caracter extern deoarece nu sunt asociate vânzătorului: sau cumpărătorului ci unei terţe părţi. STANCIU MARIETA 11. externalităţile. Spre deosebire de bunurile publice pure. Acest gen de externalităţi se concretizează în niveluri de producţie şi de consum mai mici decât cele care corespund alocării eficiente a resurselor. Bunurile ce se caracterizează prin cele două proprietăţi menţionate se numesc bunuri publice pure. 2. 93 din 95 . 2. la polul opus aflându-se bunurile private pure. univ. Internalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei. derivă din activitatea unui alt participant. 4. . 3.

introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale. 2. practicarea de amenzi plătite de producătorul de externalităţi negative. Pag. 4. voluntară a producţiei. Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor. dr. 94 din 95 . unirea producătorului de externalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect. amintim: 1. În acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine. Monopolul Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs ducând la diminuarea. acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc externalităţi pozitive. 3. prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere. de multe ori. STANCIU MARIETA 3.Economie Politica Lect. univ.

Beneficiul privat include numai avantajele însuşite de subiecţii implicaţi direct în activitatea respectivă. externalităţile constituind o ilustrare a faptului că. 2. Deoarece utilitatea marginală este descrescătoare.Economie Politica Lect. agenţii economici sunt independenţi. univ. dr. Costul social este constituit din toate costurile suportate de membrii comunităţii în urma organizării unei anumite activităţi. Explicarea externalităţilor are la bază două perechi de concepte: 1. Pag. din perspectiva alegerilor privind modul de alocare a resurselor. costul social şi costul privat. STANCIU MARIETA Concepte de bază – tema 11 Externalităţile – noţiunea de externalitate a fost introdusă în teoria economică de către Alfred Marshall. Beneficiul marginal – expresia valorică a utilităţii marginale a consumului. 95 din 95 . Costul privat exprimă numai costurile suportate de unităţile implicate în această activitate. beneficiul marginal este descrescător pe măsura creşterii consumului. Beneficiul social însumează toate utilităţile de care beneficiază membrii unei comunităţi de pe urma organizării şi defăşurării unei activităţi oarecare. beneficiul social şi beneficiul privat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful