Orhidee

Familia orhideelor cuprinde circa 20000 de specii si sute de hibrizi ale acestora. In natura ele cresc pe sol (terestre) si pe coaja copacilor sau pe stanci (epifite). Cele mai importante specii de orhidee: Phalaenopsis (asa-numitele orhidee-fluture infloresc o data sau de doua ori pe an), Cattleya (toamna sau primavara, aceasta orhidee produce flori parfumate), Cymbidium (numeroasele lor flori reunite in ciochini densi infloresc o data pe an, in perioada maioctombrie), Paphiopedilum ("sabotii lui Venus", vanati de botanisti, sunt flori puse sub inalta protectie, fiind autorizata doar cultura hibrizilor) si Vanda (una dintre speciile cel mai greu de cultivat) Orhideele sunt plante care nu trebuie judecate dupa aparente. Exista multe specii care par insignifiante si pentru care parca numele de orhidee inseamna cam mult, dar cand infloresc de multe ori surpriza este neasteptat de mare. Unele dintre ele, pe langa frumusetea florilor si coloritul deseori excentric, au si un parfum deosebit, cum este cazul orhideei-vanilie. Iata cateva dintre necesitatile orhideelor, de care ar trebui sa tineti cont pentru a avea plante frumoase, sanatoase si cu inflorescente bogate, timp de multi ani: Temperatura: in ce priveste temperatura, orhideele prefera in general caldura, exceptie facand doar cele care, in mediul natural, cresc la altitudini mari si care prefera noptile reci si temperaturile usor mai scazute ziua. Lumina: orhideele sunt plante ce prefera soarele partial si niciodata lumina directa a acestuia. Orhideele iubesc locurile luminate, dar se tem de razele de soare directe si curentii de aer. Iarna adora temperaturile de 14-16 grade C, iar vara pe cele de 22-24 grade C. Trebuie ferite de soarele
1

cand intervin secetele prelungite. caldura si apa la nivelul solicitat de specie. Cantitatea de apa depinde de marimea ghiveciului. superbele orhidee salbatice se dezvolta si infloresc asa de frumos si bogat doar pe baza ingrasamintelor aduse de vant si de ploaie. excesiv si le poate ucide. de materialul din care este confectionat acesta. depaseste cu mult limita pe care o pot suporta. polistiren si turba grosiera. florile se decoloreaza. pentru ca frunzele lor carnoase se ard. mai ales ca stfel le puteti satisface si necesitatile in ce priveste umiditatea. o alta optiune este sa pui ghiveciul pe un strat de pietris de rau mentinut mereu umed. Dupa inflorire. nu uda frunzele si evita sa lasi apa sa stagneze in farfurioara. In functie de tipul lor si de mediul de provenienta. In cazul pulverizarilor. etc. Recipientele de plantare: orhideele se pot dezvolta in majoritatea ghivecelor comerciale (de lut. se ofilesc mai repede. intr-o baie luminoasa. Iarna. lemn. deoarece temperatura la care sunt expuse astfel. Nu trebuie sa uitam ca in natura. Administreaza-i ingrasamant pentru orhidee in apa pulverizata pe frunze sau diluat in apa de stropit. Atunci cand uzi orhideea. plastic. de substratul utilizat. la fiecare doua stropiri. daca lumina este insuficienta. Fertilizarea: cele mai multe orhidee reactioneaza negativ la excesul de fertilizatori. e bine sa stiti ca sunt plante care tolereaza foarte bine lumina artificiala la care este indicat sa apelati zilnic.) sau in nimic.direct. De aceea. Pe de alta parte. sticla. 2 . cand incalzirea functioneaza. etc. Ingrasamintele se aplica la orhidee numai daca este asigurata lumina corespunzatoare. de aceea procesul de fertilizare al lor trebuie realizat cu foarte mare atentie. Ca regula generala. atunci este permis sa pulverizezi apa pe frunze. orhideele nu infloresc. Pe parcursul perioadei de vegetatie activa. adica cele epifite se dezvolta foarte bine doar pe coaja unui palmier de interior. muta planta la fiecare 2-3 ani intr-un substrat compus din scoarta de copac maruntita. se spune ca trebuie sa oferim orhideelor atata apa incat ele sa fie usor uscate pe timpul noptii. Cele mai adecvate recipiente pentru cultura orhidelor raman insa cosuletele captusite cu muschi (Sfagnum) sau miniserele. de temperatura mediului ambiant. unele orhidee se dezvolta chiar 2-3 luni in absenta apei. sau macar ocazional pentru a obtine o inflorire spectaculoasa. orhideele trebuie fertilizate de doua ori pe luna pentru a le asigura o crestere optima. fertilizarea se intrerupe total la speciile de orhidee care sunt in repaus sau se rareste (o data pe luna) in concordanta cu diminuarea proceselor de crestere si evident a udarilor. ele primesc mult mai multa apa decat necesita. In timpul sezonului rece. Udarea: in habitatul natural. in captivitate. sezati-le in spatele unei perdele. de aceea uneori. Pentru stropiri. Orhideele cu pseudobulb isi fac rezerve de apa si de regula au nevoie de mai putine udari decat cele fara pseudobulb. de multe ori ce le oferim noi este prea mult. foloseste apa la temperatura medie (pentru ca planta sa nu intre in soc termic si sa ii cada bobocii) si fara calcar (foloseste apa de ploaie sau apa de izvor slab mineralizata) sau ceai rece. orhideele au necesitati diferite in ceea ce priveste udarea. mai ales vara. iar atmosfera este uscata si calda. Epifitele prefera uscaciunea iar cele terestre umezeala. De aceea. muschi. nu uda florile pentru ca se pateaza.

daca radacinile au aderat de peretii vasului se prefera spargerea lui pentru a se evita ruperea sau ranirea lor.  Virozele se manifesta pe frunze sub forma de pete neregulate sau dungi. in decurs de 2-3 saptamani. vasul nu trebuie sa fie prea mare.Din momentul initierii florilor pentru orhidee este bine sa se scada cantitatea de azot in raport cu fosforul si potasiul. Planta se curata de radacinile moarte. evitand ca apa sa curga in picaturi pe frunze sau pe pseudo-bulbi. la majoritatea din ele. la inceput galbene. in acest caz este vorba de o carenta in calciu care se manifesta in special in perioada calduroasa cand planta creste. Pentru transplantare vor fi alese ghivece obisnuite din lut sau din plastic. apa este asigurata prin flolosirea unui substrat umezit in prealabil si totodata printr-o umiditate atmosferica ridicata (se realizeaza prin pulverizarea plantei si a substratului de pamant de la suprafata in fiecare dimineata). pentru fiecare specie exista un moment optim care poate fi toamna sau primavara. de preferat ar fi sa instalezi ghiveciul cu orhidee intr-un alt ghiveci. Pulverizeaza. Uda bine in jurul plantei si lasa apa sa se scurga prin substrat. al carui fund este tapetat cu bile de argila. care apoi evolueaza spre necrozare. Daca nici drenajul nu mai functioneaza. Daca atmosfera este foarte uscata. care se face la interval de 2-4 ani. Pentru o mai buna ingrijire a orhideelor. Transplantarea nu trebuie aplicata niciodata. dupa care toate taieturile facute se flambeaza sau se pudreaza cu carbune vegetal. umiditatea remanenta care se creaza antreneaza moartea radacinilor prin putrezire si asfixiere. Cu cat ghiveciul este prea mare cu atat perioada de explorare si implicit de crestere a radacinilor este mai mare in detrimentul partilor aeriene. Transplantarea. dar mentine pulverizarea apei pe frunze. eventual de partile bolnave. putin mai mare. necrozarea si caderea butonilor florali pot fi consecinta unui exces de caldura sau a intoxicatiei cu etilena emanata de florile fanate din preajma (care si-au pierdut prospetimea. Cand o tulpina a terminat de inflorit. pentru prevenirea virozelor se recomanda distrugerea insectelor 3 . Dupa transplantare. chiar deasupra mugurilor. In general. instaleaza planta intr-o camera mai rece sau in gradina. ele necesita o doza de fertilizant diluata intotdeauna. deoarece va compromite serios viitorul plantei. pulverizeaza suprafata substratului intre doua stropiri. acest lucru se poate remedia prin aplicarea de calciu. de asemenea. Scoaterea plantei din vas in vederea transplantarii trebuie sa fie cat mai putin dureroasa pentru planta. Ridarea pseudobulbilor se poate datora insuficientei apei sau a necrozelor pe radacini. care s-au ofilit). Redu stropitul. pe spatele frunzelor. La inflorire orhidea trebuie sa dispuna de cantitati mai mari de potasiu. la umbra unor arbori mari. in timpul cresterii vegetative si a infloririi. Boli si daunatori  La o serie de orhidee poate sa apara fenomenul de innegrire a varfurilor de crestere si a frunzelor tinere care avanseaza catre tulpina si in cazuri grave catre pseudobulbii tineri. la jumatate fata de indicatia de pe ambalaj si care se aplica numai in perioada de crestere activa. cu exceptia cazurilor de urgenta. deoarece in exces inhiba procesul de formare a florilor. Cum faci orhideea sa reinfloreasca? Dupa inflorire. este determinata de degradarea substratului ca urmare a udarilor la care este supus ce antreneaza tasarea lui.  Ingalbenirea. de frunze si tulpini uscate. nu trebuie taiata niciodata de la baza. Acest strat va fi mentinut permanent umed si asigura-te ca fundul ghiveciului nu sta in apa. Asteapta inmugurirea noilor tije florale pe tulpina si apoi taie crenguta. in aceasta situatie radacinile nu au aer si nu pot respira. nu se uda.

trebuie taiate imediat partile atinse de boala pentru a se evita contaminarea plantelor vecine. cu o solutie naturala de fosfat trisodic sau apa de var cu un pH foarte ridicat.  Putregaiurile negre sunt larg raspandite. partile atacate innegrindu-se. taierea partilor atacate si tratarea cu fungicide sunt absolut necesare. prezentand adesea o margine galbena.  Putregaiurile bacteriene se manifesta prin aparitia de pustule mari pe frunze. simptomele apara la baza plantei si pe radacini.care sunt vectorii bolii si sterilizarea uneltelor cu care se lucreaza. iar pe taieturi se aplica o pudra de hidroxid de cupru. urmate de un putregai moale pe toata suprafata lor. Se scade usor temperatura si umiditatea relativa pentru a se diminua extinderea bolii. 4 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful