Pescuim pentru alţii sau îi învăţăm să pescuiască?

Publicat pe 5 iunie 2011 la http://discerne.wordpress.com/2011/06/05/pescuim-pentrualtii-sau-ii-invatam-sa-pescuiasca-de-stefan-alexandrescu/ Clientul are nevoie să fie conştient de faptul că rezultatele muncii consultantului ţin de măsura în care clientul depune efortul de a folosi acele lucruri pe care i le-a oferit clientul. Clientul are nevoie să fie responsabilizat. A-i da unui om un peşte înseamnă, să zicem, să fac rost cu resursele mele de peştele ăla (să zicem 15 minute), pe când a-l învăţa să pescuiască înseamnă să zicem 10 ore repartizate pe o anumită perioadă. Acel om va învăţa să pescuiască şi nu va mai avea nevoie de resursele mele pentru a face rost de peşte. Dacă eu cheltui în fiecare zi 15 minute pentru a-i oferi peşte, în 40 de zile se vor fi făcut 10 ore şi omul respectiv va rămâne cu necesitatea. Asta înseamnă să cheltuieşti. A-l învăţa pe om să pescuiască este o investiţie. Iar dacă îl pun să plătească pentru acea investiţie (de exemplu să-mi aducă un peşte pe zi), îl responsabilizez pentru acţiunea respectivă şi îi deleg lui toată responsabilitatea, eu păstrându-mi răspunderea de a-l fi învăţat corect. Cel pe care îl învăţ să pescuiască are responsabilitatea pentru ceea ce face, dar dacă eu am intervenit peste faptul că el nu avea nevoie să pescuiască atunci, ci avea nevoie să înveţe această lecţie în alt fel, pe de-o parte, această descoperire nu-i mai aparţine şi îi creează o dependenţă de mine. Asta înseamnă să respecţi dreptul fiecăruia la alegerile sale. Din acest motiv, fiecare om face întotdeauna cea mai bună alegere, pe harta pe care o are la dispoziţie. Harta este reprezentarea mentală a realităţii observabile exterior. Un motiv dominant pentru care unii oameni se acuză pentru greşelile făcute în alegerile luate este că nu au avut o hartă suficient de mare. În momentul în care spui o metaforă, de exemplu, iar persoana îşi dă seama singură de ceva anume, acel „aha” îi aparţină. Ceea ce doreşti să faci realmente, ca ajutor pentru

alţii şi nu ca intervenţie forţată, este să-i faci să le apaţină acel „aha”. Astfel, ţinând minte că dacă atunci când vrei să ajuţi un om, îl condiţionezi prin ajutorul pe care i-l oferi de prezenţa ta, este mai rău decât a nu-l ajuta. Creearea unei dependenţe sau a permite unei persoane să înlocuiască o dependenţă cu alta este una din cele mai bolnave moduri prin care o problemă persistă în loc să fie rezolvată. Asta este exact ceea ce face salvatorul pentru persecutor, dacă intră în acest joc. Şi, cum se cuvine, am să închei cu o metaforă... Am locuit până acum în trei ţări şi am călătorit prin zece. La un moment dat, eram într-un tren în Italia, iar două femei încercau să treacă dintr-un vagon în altul. Iniţial, atunci când le-am văzut, am crezut că în câteva secunde vor reuşi să deschidă uşa. Dar nu a fost aşa. În schimb, au rămas descumpănite în faţa uşii. Pentru mine, era o situaţie curioasă: cum se poate să nu ştii să deschizi o banală uşă de tren? Sistemul mi s-a părut atât de simplu de utilizat... Cu toate acestea, pentru ele nu era chiar aşa. Ceea ce mie mi se părea, de o parte a obstacolului, drept o nimica toată, pentru ele era un veritabil obstacol. M-am îndreptat spre uşă şi le-am deschis-o. În clipa aceea, un "Aaaaaa!" le-a brăzdat faţa şi au stat puţin minunate de conştientizarea noului fenomen pe care l-au învăţat. Când am văzut surpriza de pe feţele lor, am încetat să mai consider "aşa de măruntă" problema pe care o aveau şi m-am bucurat că printr-un gest care mie mi s-a părut atât de simplu, am reuşit să învăţ pe cineva... cum să deschizi o uşă în acel tip de tren. Desigur, nu am aşteptat nimic în schimb, dar cu siguranţă următoarea uşă au ştiut să o deschidă... şi au trecut şi de vagonul în care eram eu. Probabil, pe cât de mare a fost supriza conştientizării, acel "aha" pe care l-au avut ele, a fost şi "aha"-ul pe care l-am avut eu. La urma urmei, nu le-am ajutat decât să înveţe cum să deschidă o uşă... dar pentru mine a fost o revelaţie mult mai mare. Îţi mulţumesc! Happy Self Discovering! Ştefan PS: Orice comentariu din partea ta contează mult pentru mine şi indirect pentru

cei care vor citi în continuare acest articol, poate chiar cineva apropiat ţie, căruia de asemenea îi va folosi! Adresa pe care te rog să îmi scrii este artis_consulting.training [at] yahoo [punct] com Scrie-mi despre tine: câţi ani ai, dacă eşti leader sau follower la slujbă, dacă eşti student(ă) sau liber profesionist, cum ai ajuns la acest articol, de ce l-ai citit, ce aşteptări ai de la blogul Discerne sau cum ţi s-a părut. NOU! Din 2012, poţi şi tu contribui! Citeşte aici despre cum poţi să publici pe blogul Discerne! Copyright (C) Ştefan Alexandrescu. Materialele de pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful