PROTECTIA CATODICA A CONDUCTELOR

I.Coroziunea
Coroziunea este reacţia dintre metalul şi mediul în care se află în contact, care conduce la modificări măsurabile ale caracteristicilor şi la antrenarea unor deteriorări ireversibile. Această reacţie poate fi electrochimică, chimică sau fizico-chimică, reacţia electrochimică fiind caracteristică tuturor conductelor subterane. O reacţie electrochimică are loc în prezenţa unui electrolit, pentru conductele subterane acesta fiind solul ce le înconjoară. Se formează astfel o pilă galvanică formată din anod, catod şi electrolit. Metalele mai puţin nobile din punct de vedere electrochimic au un potenţial mai scăzut şi cedează electronii în prezenţa electrolitului. Dacă se consideră conducta plasată într-un sol acid, procesul va fi accelerat prin degajarea de hidrogen, iar în sol anaerob, ce conţine sulfaţi, procesul va fi accelerat de bacteriile sulfat-reducătoare. ,,Motorul“ responsabil al atacului coroziv este diferenţa potenţialelor de echilibru ale reacţiilor parţiale de pe anod şi catod. Cele două componente ale pilei galvanice fiind în scurt-circuit, diferenţa de potenţial este importantă. Tot odată, diferenţa faţă de potenţialul de echilibru poate creşte mult dacă acţionează curenţii de dispersie generaţi de alte instalaţii vecine. În cazul conductelor de transport produse petroliere, lichide sau gazoase, când presiunile de lucru ajung până la 80 bar, exigenţele în ceea ce priveşte securitatea în exploatare sunt riguroase. Nu trebuie neglijate nici aspectele economice care au în vedere o durată de viaţă cât mai lungă. Toate acestea impun aplicarea conductelor subterane a unui sistem complex de protecţie contra coroziunii şi nu numai. Sistemul clasic de protecţie contra coroziunii conductelor subterane constă în acoperirea cu materiale izolante şi aplicarea protecţiei catodice. Protecţia prin acoperire se asigură prin aplicarea unui strat izolator durabil din materiale sintetice, a cărei grosime ajunge până la 3 mm. Tubulatura se livrează pe şantier preizolată, urmând ca după sudare, îmbinarea să fie izolată astfel încât să se obţină o izolaţie continuă pe întregul fir al conductei.

Izolaţiile sunt suficient de groase şi trebuie să fie lipsite de defecte pentru a nu permite acţiunea distructivă a curenţilor de distribuţie. Numai acoperirea cu materiale de izolaţie nu este suficientă pentru a prelungi durata de viaţă a conductei. Conducta în şanţ trebuie acoperită cu un strat de nisip pentru ca la aşezarea în şanţ şi la umplerea şanţului să nu se deterioreze izolaţia de către pietre. Protecţia catodică este cea care se aplică tuturor conductelor izolate la exterior. Prin aceasta se asigură injectarea de electroni pentru a neutraliza agenţii corozivi din sol. Necesarul de electroni este asigurat de anozii activi sau galvanici sau de un generator (staţie) de curent de protecţie catodică. Aducerea curentului de protecţie la conducta de protejat antrenează scăderea potenţialului şi acest indicator este foarte important în aprecierea calităţii protecţiei catodice. Curentul de protecţie nu poate fi injectat într-un singur punc al conductei dacă lungimea acesteia este mare, deoarece fiecare injecţie de curent este eficientă numai pe o anumită distanţă. Se recurge la conductele de mare lungime la amplasarea pe traseu a mai multor staţii de protecţie catodică. Avându-se în vedere îmbătrânirea inerentă a izolaţiei şi deteriorările datorită altor cauze (tasări exagerate ale ternului, creşterea rădăcinilor etc.), parametrii protecţiei catodice trebuie verificaţi periodic. Normele actuale impun verificarea periodică a calităţii protecţiei catodice pe întreaga lungime a conductei. Pentru a uşura măsurarea parametrilor caracteristici, pe traseul conductei se montează mai multe prize de potenţial. Lunar, personalul de exploatare măsoară potenţialele conductei şi după prelucrarea datelor se stabilesc lucrările ce urmează a fi realizate. Staţiile moderne sau modernizate sunt prevăzute cu dispozitive de telesupraveghere care asigură transmiterea de date la un centru de supraveghere a stării protecţiei catodice. La intervale de 1 – 3 ani sunt efectuate măsurători de stabilire a stării protecţiei catodice de către o societate independentă autorizată. În cazul unor abateri excesive ale potenţialelor conductei, mai întâi se cercetează funcţionarea staţiei de protecţie catodică, defectele constatate fiind

îndepărtate cât mai urgent. Dacă aceasta este corespunzătoare, se caută existenţa unor defecte de izolaţie, localizarea făcându-se pe baza mai multor proceduri. Prezenţa curenţilor de dispersie trebuie stabilită încă de la stabilirea traseului conductei. Surse de asemenea curenţi pot fi depistate şi după darea în exploatare a conductei. Rezultă că, periodic, pe lângă verificarea calităţii protecţiei catodice trebuie depistaţi curenţii de dispersie care intensifică procesul de distrugere prin coroziune. Toate aceste aspecte se vor dezvolta pe parcursul perioadei de expunere a aspectelor teoretice şi practice legate de protecţia catodică a conductelor subterane.

1.Coroziunea electrochimică
Coroziunea electrochimică este principala formă de distrugere a metalelor şi aliajelor. Mediul în care se desfăşoară aceasta este bun conducător de electricitate. Un asemenea mediu poate fi apa impurificată, pelicula de apă condensată, soluţiile acide sau alcaline, solul umed etc. Metalele devin active şi trec în soluţie sub formă de ioni ca urmare a transferului de sarcini electrice sub influenţa diferenţei de potenţial creată de electronii liberi. La nivelul suprafeţei metalice aflată în contact cu electrolitul se desfăşoară două reacţii de electrod, una anodică şi alta catodică. Reacţiile anodice şi catodice sunt legate între ele printr-un bilanţ riguros de sarcini electrice şi se desfăşoară cu aceeaşi viteză şi la un potenţial comun numit potenţial mixt. Reacţia anodică sau de ionizare, constă în trecerea ionilor metalici în soluţie şi constituie reacţia de distrugere a metalului: M → Mz+ + zeÎn soluţia apoasă, ionul metalic trece în lichidul coroziv sub formă de ion hidrat şi cedează suprafeţei electronii: Mz+ + zH2O → M(OH)z + zH+ + zeReacţia catodică este o reacţie de preluare a electronilor rămaşi în faza metalică prin trecerea ionilor în soluţie de către un acceptor de electroni (depolarizant) existent în soluţie şi constituie „motorul coroziunii” prin consumarea electronilor:

D + ze → Dze Reacţia catodică în mediu acid conduce la reducerea ionilor de hidrogen: 2H+ + 2e → H2 O2 + 4H+ + 4e → 2H2O iar în mediu alcalin, la reducerea oxigenului molecular dizolvat în electrolit cu formarea grupului oxidril: 2H2O + 2e → H2 + 2OHO2 + 2H2O + 4 e → 4OHPentru ca procesul de coroziune electrochimică să se poată desfăşura trebuie îndeplinite următoarele condiţii: - să existe un anod cu potenţial minim, unde are loc oxidarea şi un catod cu un potenţial mai ridicat, unde se produce reducerea; - anodul şi catodul să se afle împreună în acelaşi mediu electrolitic; - între anod şi catod să existe o legătură exterioară metalică, bună conducătoare de sarcini electrice. În procesul electrochimic oxigenul joacă un rol deosebit. El contribuie la îndepărtarea hidrogenului format pe catod şi la formarea unor compuşi chimici capabili să stimuleze activitatea catodului. Reacţiile succesive de coroziune, cele mai importante pentru transportul gazelor prin conducte din oţel, sunt cele dintre fier şi oxigen în prezenţa apei, în urma cărora se formează rugina [Fe(OH)3 nH2O]: Oxidare Fe → Fe2+ + 2e Reducere O2 + 4H+ +4e → 2H2O Reacţia globală 2Fe + O2 + 4H+ →2Fe2+ +2H2O Formarea ruginii 2Fe2+ + 21O2 + 5H2O → 2Fe(OH)3 +4H+ Degajare de hidrogen 2H+ + 2e → H2 Viteza de coroziune este strâns legată de cantitatea de oxigen ce ajunge la suprafaţa anodică (acces direct, prin difuziune etc.). Neomogenitatea chimică şi structurală a suprafeţei metalice şi a electrolitului determină localizarea proceselor anodice şi catodice pe zonele cu o energie liberă mai

mare. Această diferenţă de potenţial se datorează faptului că potenţialul ionilor metalici din soluţie este diferit de cel al ionilor metalici din reţeaua cristalină. ce contribuie la reducerea vitezei reacţiei de ionizare a metalului şi prin aceasta la protejarea într-o oarecare măsură a metalului.solubili în mediul electrolitic. . poartă numele de potenţial de electrod. In practică se determină potenţialul faţă de electrozi de referinţă mai ieftini şi mai uşor de manipulat. Potenţialul standard al unui metal este tensiunea ce se măsoară între electrodul de hidrogen şi electrodul metalic respectiv în condiţii standard.greu solubili. Cu cât această diferenţă este mai mare cu atât viteza de coroziune este mai mare. care se acumulează pe suprafaţa metalică formând un strat continuu cu calităţi dielectrice. care prin trecerea lor în soluţie lasă suprafaţa metalică liberă pentru continuarea coroziunii. compuşi ce pot fi: . care convenţional se defineşte ca fiind diferenţa dintre potenţialul electrodului pozitiv şi potenţialul electrodului negativ. Diferenţa de potenţial care intervine între metal şi soluţie în condiţiile deplasării unidirecţionale a ionilor. Potenţialul şi curentul de coroziune Coroziunea electrochimică are la bază formarea unei pile galvanice. Aceeaşi acţiune o are şi prezenţa unor tensiuni locale de întindere sau forfecare. conductivitatea electrică a mediului. În afară de natura metalului. cum ar fi oxigenul sau dioxidul de carbon. Potenţialele standard ale câtorva metale sunt prezentate în tabelul 1. care modifică valoarea potenţialului electrochimic al materialului. Zonele care capătă un caracter anodic se distrug ca urmare a trecerii ionilor metalici în soluţie. în interiorul căreia se creează o forţă electromotoare E. concentraţia în anumiţi produşi chimici activi. temperatura mediului etc. potenţialul metalului în cazul coroziunii galvanice. 2. al căror potenţial standard faţă de electrodul de hidrogen este cunoscut prin determinări experimentale. Intensitatea coroziunii electrochimice este legată direct de proprietăţile compuşilor rezultaţi în urma atacului corosiv. . coroziunea electrochimică este influenţată de pHul soluţiei. iar cele cu caracter catodic sunt protejate.

011 – 0. protecţia catodică a unei structuri metalice aflată în contact cu un electrolit constă în deplasarea potenţialului electric al acesteia la o . În mediile naturale. Tabelul 2 Clasele de agresivitate ale mediilor naturale Clasa de agresivitate 1m 2m 3m 4m Indicele de penetraţie.100 0.solizi: săruri.010 0. agenţii corozivi pot fi: . în mm/an < 0.50 Caracterizarea mediului neagresiv slab agresiv mediu agresiv puternic agresiv II.Aspecte generale ale protectiei catodice În cazul cel mai general.lichizi: ape.gazoşi: gaze diferite.20 3. soluţii. ceaţă etc.763 Cu +0.186 Mo Mn –1. în V Element Potenţialul standard.799 –0.628 Co Zr –1. .Tabelul 1 Potenţialul standard al unor metale Element Potenţialul standard.363 Fe Al –1. cu particularităţile caracteristice fiecărui mediu agresiv.337 Cr –0.440 –0. cenuşă. Coroziunea în medii naturale Coroziunea în medii naturale are la bază procesele prezentate anterior. Clasele de agresivitate ale acestora se stabilesc în funcţie de indicele de penetraţie (tabelul 2).250 –0.744 Ag +0.662 Cd Ti –1.11 – 0. praf etc.403 –0. în V Hg –2. .180 H 0 Zn –0.277 –0.529 Ni V –1.50 > 0.

Prin această polarizare se micşorează valoarea curentului de coroziune. corespunde cu limita superioară a domeniului de imunitate din diagrama Pourbaix. la temperatura de 25 0C. .3 mm/an şi poate atinge 1.valoare mai negativă decât potenţialului natural. dar de sens contrar. Potenţialul pe care-l căpătată conducta trebuie să fie cât mai omogen repartizat pe ansamblul conductei.2 mm/an când se află sub acţiunea curenţilor de dispersie. iar efectul direct este cel de scădere a potenţialului. astfel încât să fie posibilă polarizarea ca urmare a deplasării potenţialului conductei la valori mai electronegative decât potenţialul pe care îl capătă după o perioadă suficient de lungă de contact cu solul sau apa. Viteza de coroziune în condiţiile aplicării corecte a protecţiei catodice este de ordinul 0. nu şi a suprafeţelor interioare. acesta are valoarea –0. se depăşeşte 0. Protecţia catodică este asociată cu acoperirea exterioară izolatoare şi este eficace numai pentru zonele metalice aflate în contact permanent cu solul sau apa. ce pot neutraliza agresorii prin convertirea lor în specii neofensive. oţelul are un potenţial electrochimic de −550 … −600 mV şi se admite drept criteriu de protecţie catodică asigurarea unui potenţial cu valoarea de −850 mV. Potenţialul standard minim de protecţie.440 V în raport cu electrodul de hidrogen şi îi corespunde o densitate minimă a curentului de protecţie. care stopează trecerea ionilor metalici în soluţie. Pentru un pH al electrolitului cuprins între 4 şi 9.01 mm/an. astfel încât coroziunea să devină termodinamic imposibilă. Protecţia catodică constă în furnizarea unei cantităţi suficient de mari de curent continuu. Pentru fier. Scăderea potenţialului este un indicator al eficacităţii protecţiei catodice. Aceasta se realizează prin injecţia de electroni. iar când protecţia catodică este insuficientă. Coroziunea încetează când se va aplica un curent cel puţin egal cu cel calculat cu această relaţie. Protecţia catodică asigură protecţia suprafeţelor exterioare ale conductelor metalice îngropate în sol sau imersate în apă prin eliminarea atacului electrochimic al mediului. măsurat în raport cu electrodul nepolarizabil Cu/CuSO4. Acest obiectiv nu poate fi îndeplinit în cazul conductelor ce prezintă ramificaţii sau zone supraterane neseparate prin legături electroizolante. alţii decât cei ce provin din distrugerea materialului metalic.

Fig. În cele mai multe situaţii curentul astfel determinat are valoarea maximă deoarece este independentă de timp. activitatea microorganismelor. 1. Curentul maxim de coroziune în raport cu potenţialul de imunitate. în calculele preliminarii de proiectare a protecţiei conductelor din oţel se pot folosi densităţile de curent ip prezentate în tabelul 4.O altă metodă constă în aplicarea pe metalul imersat în electrolit a unui curent electric crescător şi măsurarea potenţialului acestuia. Densitatea de curent aplicată metalului nu trebuie să fie exagerat de mare deoarece se ajunge la fisurarea şi dezlipirea catodică a stratului de protecţie pasivă prin degajarea unei cantităţi mari de hidrogen. starea de tensiuni etc.1. O densitate prea mică nu asigură decât o protecţie parţială a metalului. cum ar fi temperatura. . Pe curba de polarizare se trasează potenţialul de imunitate (fig. deoarece nu se ţine seama de alţi factori care intervin în procesul de coroziune. Dacă nu se dispune de valori stabilite în condiţii cât mai apropiate de cele reale. 1) şi acestuia îi corespunde intensitatea curentului de protecţie. prezenţa sau absenţa unui strat izolator. starea de mişcare a fluidului agresiv. Mărimea curentului de protecţie stabilită prin aceste două metode este diferită de mărimea reală necesară.

şuntarea îmbinărilor electroizolante care izolează vanele şi alte aparate hidraulice legate la pământ. cupru. .2 21. Continuitatea se asigură prin: .6 de . cu excepţia celor de golire.izolarea faţă de rezervoare.Protecţia catodică dă satisfacţie dacă se asigură continuitatea electrică a conductei.4 5.5 – 32.2 – 1. Sol neutru steril Sol neutru aerat Sol uscat aerat Sol umed Fără protecţie Fără protecţie Fără protecţie Materiale sintetice Bitum cu fibre de sticlă Bitum sau gudron în mA/m2 4.5 10-3 – 10-2 10-2 – 10-1 de 0.3 – 16.5 – 16. Operaţia de lipire a cablului la conductă nu trebuie să modifice proprietăţile oţelului şi să nu afecteze eventuala protecţie interioară.şuntarea îmbinărilor nesudate. . . ip. . pompe sau alte construcţii metalice realizate din acelaşi material sau din materiale diferite (fontă. Tabelul 4 Densitatea necesară de curent pentru protecţia catodică a conductelor Mediul de lucru Protecţia pasivă existentă Densitatea curent recomandată. oţel galvanizat).realizarea conductei prin sudarea cap la cap a ţevilor.şuntarea vanelor. După lipire îmbinarea se izolează prin acoperire şi aplicare de benzi anticorozive. cu excepţia celor electroizolante. Şuntarea se realizează cu un cablu flexibil din cupru izolat având secţiunea de 10 mm2 la conductele cu DN ≤ 200 mm şi cu două cabluri de câte 10 mm2 fiecare la conductele cu DN > 200 mm. ca măsură de securitate.

05 – 0.cărbune Iută impregnată cu bitum Sol cu Fără protecţie aciditate Fără protecţie bacterii Fără protecţie Vopsea de calitate Vopsea veche Apă staţionară Apă dulce Fără vopsea dulce Cu strat de carbonaţi Fără vopsea în Fără vopsea Vopsea de calitate Vopsea veche Fosfatare Vopsea + bitum Vopsea+materiale plastice Fără protecţie 4 – 60 25 – 100 55 – 160 400 – 500 0.5 – 5 0. conform SR 7335-12:1998. numit anod galvanic. care sunt amplasate în: . .04 – 0.2 – 30 20 – 1000 25 – 70 0.soluri sau apă cu rezistivitatea electrică mai mică de 20 Ω. indiferent de diametru sau lungime. . zonelor industriale. combustibile sau explozive. ce se corodează în locul acestuia.ataşarea metalului consumabil a unui metal mai puţin nobil. toxice.subsolul localităţilor. .m şi/sau cu pH > 9 sau pH < 6.zone unde acţionează curenţii de dispersie. Deplasarea potenţialului în domeniului de imunitate se poate realiza prin: .2 – 8 20 – 500 90 – 110 250 – 345 55 – 450 0.transportă fluide poluante. potenţialul materialului anodului galvanic fiind mult mai coborât decât a metalului de protejat.6 0. . se aplică tuturor conductelor.5 200 – 1000 ridicată Sol cu sulfat-reducătoare Apă de râu mişcare turbulentă Apă de mare Protecţia catodică.

injectarea unui curent prin intermediul unui metal consumabil. La aplicarea acestor două sisteme de protecţie se constată: a) sistemul cu anozi galvanici: . . se recomandă sistemul de anozi galvanici.rezistenţa electrică a solului.. .repararea sau înlocuirea anozilor este o operaţie care presupune accesul direct la suprafaţa conductei. . tensiunea impusă fiind suficientă pentru a plasa oţelul în domeniul său de protecţie. La aceste normative se adaugă tehnicile de măsurare aplicabile protecţiei catodice prEN 13509 şi protecţia faţă de curenţii de dispersie prEN 50162. Cheltuielile pentru realizarea protecţiei catodice la conductele magistrale cu staţie de curent reprezintă 1-3 % din valoarea investiţiei.costul protecţiei.numărul de anozi este mare şi creşte odată cu înrăutăţirea stării tehnice a izolaţiei. Criteriile care stau la baza alegerii sistemului de protecţie catodică sunt: .starea izolaţiei existentă pe conductă. Realizarea protecţiei catodice a conductelor metalice îngropate se face conform prevederilor standardului EN 12954:2001. respectând normele tehnice NT – DPE – 01/2004 şi NT – DE – 01/2004. cablul de legătură fiind sudat la conductă. pe când la folosirea anozilor galvanici. Criterii de alegere a sistemului de protecţie catodică pentru conductele subterane În practica protecţiei catodice se folosesc două sisteme: cu anod galvanic şi cu injecţie de curent. Pentru o rezistenţă electrică a solului mai mică de 2500 Ω/cm. montaj) este foarte ridicat. . 1. acestea ajung la 10-15 %. .costul sistemului (anozi. iar la o rezistenţă electrică mai mare de 2500 Ω/cm sau pentru o arie mare expusă coroziunii se impune sistemul de protecţie cu staţie de curent. foraje.

supravegherea este asigurată de personal specializat. Curentul de protecţie catodică se transmite prin sol de la anod la conductă. Pentru conductele din oţel. sunt afectate de căderea ohmică R x I.supravegherea şi întreţinerea sunt operaţii delicate.sistemul este flexibil. Indiferent de sistemul de protecţie catodică adoptat. Din acest motiv. ..necesită o sursă de putere. . Potenţialul OFF semnifică faptul că potenţialul luat în consideraţie pentru criteriul de protecţie nu poate include căderea ohmică din circuitul de trecere a curentului în sol. ceea ce face să se formeze un câmp şi un gradient de potenţial supuse legii lui Ohm.protecţia catodică este asigurată până la un consum de 75 % din masa iniţială a anodului dacă nu intervin reacţii secundare de blocare.poate lucra în regim automat. . relativ scumpă. care asigură distribuţia curentului pe conductă în limitele potenţialului de protecţie. toate măsurătorile de potenţial. . . de existenţa defectelor de izolaţie etc. care are o oarecare rezistivitate şi . topografia locului. În plus.foloseşte un ansamblu de anozi. .cheltuielile de întreţinere şi reparare ale sistemului sunt reduse. căderea de potenţial între anod şi catod (conductă) este puternic influenţată de variaţia temperaturii. potenţialul OFF trebuie coborât sub -850 mV în raport cu electrodul de referinţă Cu/CuSO4. structura şi compoziţia solului. b) sistemul de protecţie cu sursă exterioară de curent: . el permiţând modificarea densităţii de curent în timp şi în funcţie de starea izolaţiei. Toate acestea fac să scadă curentul de protecţie catodică pentru a coborî suficient potenţialul metalului pentru a se plasa în domeniul de imunitate din diagrama Pourbaix. când staţia de protecţie catodică este conectată (ON). Utilizarea criteriului -850 mV faţă de electrodul Cu/CuSO4 rămâne în practică foarte delicată deoarece nu se cunoaşte cu exactitate căderea de tensiune prin sol.2 ani. inspecţia asupra stării anozilor făcându-se cel mai târziu la intervale de 1 . trebuie să se asigure permanent potenţialul de protecţie al conductei.

se foloseşte drept criteriu de apreciere a calităţii protecţiei. Apa este „legată” de suprafaţa particulelor solide din sol prin forţe de atracţie moleculară Van der Waals. sub temperatura de tranziţie . bogată în săruri şi oxigen. Fenomenul de difuzie a apei este dependent de gradul de reticulare şi de gradul de cristalinitate. În condiţiile îmbunătăţirii deosebite a calităţii materialelor de izolare exterioară a conductelor. atracţia moleculelor de apă devine slabă şi apa devine liberă. iar produsul R x I = 0). În acest prim strat sunt reţinuţi ioni. Materialele de izolaţie noi. Efectul de electroosmoză în sistemele de protecţie catodică În solul poros există două feluri de apă: apa legată şi apa liberă.. La o distanţă mai mare. Stratul adsorbit are o grosime foarte mică. Urmează stratul de tranziţie. Această depolarizare este dată de diferenţa între potenţialul OFF şi potenţialul după un anumit timp de depolarizare. izolaţie. Apa . devine din ce în ce mai dificil de a atinge potenţialul OFF egal cu -850 mV imediat după întreruperea curentului. Difuzia apei prin stratul gros de acoperire poate fi de natură ionică sau moleculară. de ordinul 1 la 4 ore. se poate deplasa sub acţiunea câmpului electric. În acest caz. de ordinul a 0. Durata de depolarizare nu este impusă prin norme. 2.din acest motiv măsurarea potenţialului se face imediat după întreruperea curentului (curentul I = 0.5 μm de suprafaţa particulei solide. ce se extinde până la o distanţă de 0. depolarizarea de maximum 100 mV. timpul cât conducta a fost polarizată etc. ea depinzând de mediu. caracterizat prin mobilitate limitată a moleculelor de apă.1 μm. Aceste forţe descresc cu distanţa faţă de particula solidă.liberă”.

Prin deplasarea apei de la anod către catod. 2). i . curentul electric de protecţie catodică aplicat conduce la difuzia apei prin fenomenul de electroosmoză. după care rămâne constantă (fig. care pentru un sol saturat în apă. În cazul izolaţiilor degradate. Acest fenomen este caracteristic construcţiilor metalice protejate catodic şi acoperite la exterior cu un strat izolator. ρ .vitroasă. devenite poroase. Efectul de electroosmoză constă în trecerea apei printr-un mediu permeabil sub acţiunea unui câmp electric. poate fi considerată egală cu rezistivitatea solului. Fig. îmbătrânite.densitatea de curent pe suprafaţa izolaţiei. Cantitatea de apă transportată prin electroosmoză de la anod către catod poate fi stabilită cu o relaţie de forma: ρ⋅⋅=icQ în care: c este o constantă specifică fiecărui material de izolaţie. 2 Variaţia conductivităţii solului în funcţie de umiditate. conductivitatea electrică a solului din jurul anodului scade continuu până când umiditatea relativă atinge o valoare limită. . practic nu prezintă un proces de conducţie ionică.rezistenţa electrică specifică a lichidului.

de până la 10 %. ceea ce face ca să se piardă mai multă apă. . Pregătirea anodului pentru prevenirea blocării. Prin deplasarea apei din jurul lor către conductă. 3). Pentru a doua posibilitate.Fig. Efectul electroosmozei se resimte cel mai puternic şi la anozii staţiilor de curent în perioadele secetoase dacă nu se reface starea de umezeală din jurul anodului. fie limitarea curentului anodic (dacă este posibilă). Ori. Odată cu uscarea solului. scad mult conţinutul în clorură de sodiu şi conductivitatea solului. temperatura de lucru a anodului creşte ca urmare a aplicării unei densităţi mai mari de curent pentru asigurarea protecţiei. mărind astfel rezistenţa de trecere. 3. În cazul existenţei unui sol argilos în jurul anodului se constată. în stratul de pietriş de deasupra anodului se plasează o ţeavă din material plastic ce serveşte la aerisire şi umezire (fig. În acelaşi timp. pe lângă o uscare accentuată şi o contracţie importantă. fie umezirea periodică a amplasamentelor acestora. prin creşterea rezistivităţii de trecere se micşorează cantitatea de curent ce ajunge la conductă şi se înrăutăţeşte calitatea protecţiei catodice. solul se usucă. Pentru a micşora efectul electroosmotic de uscare a solului din jurul anozilor se recomandă.

Pentru ca desprinderea să aibă loc. La un asemenea potenţial.2 ori. pentru a preveni desprinderea izolaţiei sub acţiunea fenomenelor de electroosmoză şi disociere. procesul necesită: un electrolit.316 + 0. potenţialul de desprindere catodică a izolaţiei. Pentru oţel. Din această relaţie rezultă că potenţialul cel mai negativ de polarizare admis la conducta îngropată este dependent de natura solului şi de conţinutul apei în săruri. măsurat după întreruperea protecţiei catodice (potenţialul OFF). Desprinderea catodică a izolaţiei conductelor Termenul de desprindere catodică este utilizat pentru a ţine seama de pierderea aderenţei unei izolaţii de pe metal. Desprinderea este grăbită dacă suprafaţa protejată este supusă unui ciclu de udare – uscare şi prezintă defecte. Desprinderea catodică a izolaţiei.059 pH) [V] în care pH este pH-ul apei conţinută în sol şi în porii stratului protector al conductei metalice. disocierea apei nu are loc atât timp cât nu s-a depăşit suprapotenţialul hidrogenului. Dacă potenţialul de polarizare în solurile normale este mai negativ de –1. Acest potenţial poate varia de la o zonă la alta pe lungimea conductei îngropate. a cărui presiune creşte continuu până când stratul de protecţie cedează. . măsurat faţă de electrodul de referinţă Cu/CuSO4. O contribuţie deosebită o are potenţialul de polarizare a conductei. Acolo unde salturile de potenţial sunt mari. este: EH = –(0.2 V. în cazul în care metalul este supus protecţiei catodice. rezultând hidrogen. În practica protecţiei catodice.Fenomenul de electroosmoză acţionează şi asupra desprinderii protecţiei pasive. 3.5 . apa acumulată în pori şi sub stratul de protecţia disociază. este marcată de o creştere a curentului necesar protecţiei catodice de 1. oxigenul şi deplasarea ionilor şi electronilor sub acţiunea câmpului electric. pericolul desprinderii izolaţiei este evident. conducta se tronsonează prin montarea de legături electroizolante.

au loc reacţii intermediare cu adezivul care stau la originea degradării la interfaţa adeziv . În a treia etapă are loc degradarea legăturilor dintre adeziv şi metal ca urmare a creşterii pH-ului şi formării stratului de oxid sau a hidrolizei adezivului. Din cele prezentate rezultă că desprinderea stratului izolator sub acţiunea potenţialului de protecţie catodică este rezultatul unui proces electrochimic ce se desfăşoară la interfaţa polimer . cu formarea grupului hidroxil OH-.metal. dintre care unele foarte slabe.8). În timp. Reacţia catodică. iar la un pH = 12. În prima etapă are loc transportul apei cu oxigenul dizolvat către suprafaţa metalică. În paralel cu reacţia de reducere a oxigenului pe metalul protejat catodic. 4. Creşterea pHului sub izolaţie este cu atât mai mare cu cât dimensiunile defectelor create sunt mai mici. se produce extinderea desprinderii. Apa difuzată sub acţiunea câmpului electric disociază rezultând hidrogen şi acesta nu are posibilitatea evacuării imediate. prezintă trei etape. este reducerea oxigenului de la suprafaţa metalului protejat: H2O + 1/2O2 + 2e– → 2OH– Reacţia catodică are loc sub izolaţie.metal. În a doua etapă are loc reducerea oxigenului dizolvat la nivelul interfeţei metal – soluţie. depuneri de carbonat de fier (FeCO3). ceea ce confirmă caracterul interfacial al desprinderii. carbonat de calciu (CaCO3) şi hidroxid de magneziu (Mg(OH)2). De acum pătrunderea apei se face direct şi desprinderea continuă în lungul defectului ca urmare a degradării rapide a interfeţei polimer . Se ajunge astfel la creşterea presiunii sub strat şi la desprinderea şi fisurarea stratului izolator pe cale mecanică (fig. responsabilă de desprindere a izolaţiei. care prezintă defecte deschise. Neomogenitatea adezivului sau a suprafeţei metalice creează zone cu diferenţă de aderenţă. sub stratul izolator se găsesc în principal carbonaţi de fier. . La un pH = 8 … 9. procesul de desprindere catodică a straturilor subţiri sau groase. frontul de delaminare se deplasează şi fiind în contact prelungit cu electrolitul de sub izolaţie. Acest fenomen de pierdere a aderenţei este cunoscut sub denumirea de desprindere catodică. Cercetările întreprinse au scos în evidenţă efectul alcalinizării apei prin formarea ionilor OH– asupra legăturilor de aderenţă dintre strat şi metal.metal.Pe scurt.

ca material clasic de izolare. sub acţiunea instabilităţii proprii sau a efectului mediului şi condiţiilor de lucru. potenţialul maxim admis trebuie redus la –0. Aderenţa directă a polietilenei. sau umflare ca urmare a difuziei sau biodegradării. a proprietăţilor materialului de izolare. Procesul de îmbătrânire poate fi considerat ca o alterare lentă. hidroliză sau oxidare.5 şi –0. În cazul unui mediu cu pH < 7. Dacă solul este bogat în bacterii anaerobe. la nivelul suprafeţei metalice acoperite au loc trei reacţii succesive: 2FeO(OH) + 2H+ + 2e → 2Fe(OH)2 Fe(OH)2 + 2H+ → 2Fe2+ + 2H2O 2FeO(OH) + Fe2+ → Fe3O4 + 2H+ În acest caz. Pentru soluri normale. potenţialul de protecţie catodică este cuprins între –0.10 V.În timp se constată scăderea aderenţei izolaţiei şi ca urmare şi a unui proces complex. ireversibilă.95 V.6 V. . de îmbătrânire. Îmbătrânirea de natură chimică survine ca urmare a degradării polimerului prin modificarea lanţurilor moleculare prin reacţii de adiţie. Riscul pierderii aderenţei şi desprinderea izolaţiei este determinat de existenţa defectelor microscopice şi/sau macroscopice în stratul izolator şi mai puţin de cantitatea de oxigen şi de apă ce difuzează prin strat. ce poate conduce la dezlipire este mărimea potenţialului aplicat conductei pentru asigurarea protecţiei catodice. determinată de formarea sub stratul protector a filmului de oxid caracterizat printr-un volum specific important şi degajarea de hidrogen. desprinderea catodică poate fi considerată şi ca o desprindere mecanică.93 Un factor important la fel de important.85 şi –1. este foarte slabă. fizic şi chimic. reducătoare de sulfaţi. Potenţialul de bază al conductei îngropate. Îmbătrânirea de natură fizică se desfăşoară fără transfer de masă şi se poate manifesta prin plastifiere. motiv ce impune interpunerea unui strat adeziv de tip epoxidic. care conţin microorganisme aerobe. măsurat faţă de electrodul nepolarizabil Cu/CuSO4 este cuprins între –0.

.agresivitatea solului. 4. de ordinul -1. La conductele îngropate se constată că este aproape imposibil de evitat deteriorarea stratului de izolaţie în timpul transportului şi construcţiei. pe când potenţialul nu-şi modifică semnificativ valoarea.sursele existente de curenţi de dispersie pe întregul traseu al conductei. în prima etapă se stabilesc şi se analizează: . Slăbirea izolaţiei poate fi apreciată prin examinarea fizică a stratului defect şi prin înregistrarea cantităţii de curent consumat sau prin ambele procedee. . Datele necesare proiectării protecţiei catodice Pentru a se trece la proiectarea protecţiei catodice a conductei subterane. . rămân suficiente defecte minore de izolaţie nepuse în evidenţă cu ocazia controlului nedistructiv.caracteristicile izolaţiei exterioare. De asemenea. produce o degajare puternică de hidrogen şi măreşte considerabil pH-ul local. Măsurătorile efectuate pun în evidenţă existenţa unui salt de curent în zona defectului. Un potenţial mai coborât. Reducerea aderenţei este specifică fiecărei calităţi de izolaţie.20 V apare pericolul desprinderii catodice a izolaţiei într-un timp scurt. De obicei nu există nici o corelaţie între cele două metode de evaluare. Potenţialul normal de protecţie provoacă slăbirea lentă a stratului de acoperire începând de la marginile defectului existent.Aplicând un potenţial mai negativ de –1. .poziţia conductei faţă de alte conducte sau construcţii metalice îngropate din vecinătate. se ajunge la concentrarea coroziunii în defectele izolaţiei. mărind astfel dimensiunile acestuia. În cazul în care nu se reglează automat densitatea de curent necesară protecţiei. Cantitatea de curent consumat pentru protecţie creşte în timp ca urmare a extinderii ariei defectului aflat sub o densitate de curent mai mare decât cea normală de protecţie catodică.5 V. Stabilirea tendinţei izolaţie de a se desprinde catodic se face conform ASTM G8-90 sau DIN 30671-1992.

5 şi – 0. pentru conductele îngropate în soluri cu agresivitate normală. . Aşa cum s-a prezentat. Potenţialul de bază al conductei îngropate este de regulă cuprins între –0.potenţialul de polarizare. care conţin microorganisme aerobe. cu protecţii degradate. Pentru conductele vechi..potenţialul de protecţie catodică.1200 m. se analizează influenţa protecţiei aplicate dacă acestea se află la distanţe relative mai mici de 300 . 5. . metoda de stabilire a curentului de protecţie cu staţie mobilă este singura ce dă rezultate sigure.500 m în afara localităţilor şi de până la 100 m în localităţi.6 V. măsurat după întreruperea curentului de protecţie catodică (potenţialul OFF). Curbele de polarizare şi potenţialele conductei îngropate În practica aplicării protecţiei catodice prezintă interes trei potenţiale: . Dacă pe traseu există conducte sau construcţii îngropate protejate catodic. potenţialul de protecţie catodică este . Adesea se recurge la folosirea staţiilor mobile de protecţie catodică pentru a se stabili curentul de protecţie astfel încât potenţialul maxim din punctul de injectare să nu depăşească valoarea admisă. Toate aceste potenţiale se stabilesc faţă de electrodul de referinţă Cu/CuSO4 (STAS 833-72). măsurat în timp ce conducta îngropată se află sub protecţie catodică.legăturile pe care le va avea conducta cu alte construcţii metalice etc. Referitor la conductele metalice îngropate neprotejate catodic se au în vedere cele aflate la distanţă mai mică de 300 .potenţialul de bază. Din enumerarea datelor necesare proiectării protecţiei catodice se constată că foarte multe dintre acestea nu pot fi obţinute decât prin măsurători efectuate pe traseul conductei. cel care corespunde situaţiei în care conducta nu este şi nici nu a fost racordată la instalaţia de protecţie catodică. În analiza efectuată nu trebuie neglijate modificarea în timp a caracteristicilor solului şi degradarea izolaţiei exterioare.

clasa de precizie min.10 V. cu izolaţia exterioară îmbătrânită şi parţial deteriorată. impune ca potenţialul conductei. Această depolarizare este dată de diferenţa între potenţialul OFF şi potenţialul după o anumită perioadă de depolarizare (cuprinsă între 1 şi 4 ore).95 V şi –1. numit potenţial de polarizare. timp de polarizare etc. precizat prin norme. este greu de a atinge imediat un potenţial de –850 V.7 m lateral faţă de conductă pe un sol uşor bătătorit şi umezit (fig. Legăturile voltmetrului cu electrodul de referinţă şi cu priza de potenţial se realizează cu conductori din cupru cu diametrul mai mare de 1 mm. Acest nou potenţial. sulfatreducătoare. La măsurarea acestor trei potenţiale.5. . . 1. ea depinzând de mediu. În cazul unei izolaţii de bună calitate. Caracteristicile cerute voltmetrului folosit sunt: . Modificarea potenţialului OFF este mai importantă la conducta veche.trei treptele de măsurare de 1. electrodul nepolarizabil Cu/CuSO4 se plasează la cel mult 0. Dacă solul este bogat în bacterii anaerobe. izolaţi cu PVC. 4). Dacă potenţialul de polarizare este mai negativ decât –1.85 V şi –1. este necesară reglarea potenţialului între –0.cuprins între –0. În acest caz se foloseşte drept criteriu depolarizarea cu mai puţin de 100 mV. Durata depolarizării nu este impusă prin norme.10 V. izolaţie. 10 şi 100 V. Măsurarea acestuia trebuie făcută imediat după întreruperea legăturii electrice cu sistemul de protecţie catodică. Potenţialul OFF al conductei se modifică după întreruperea protecţiei catodice şi este diferit de potenţialul de bază. are o influenţă directă asupra desprinderii protecţiei pasive.rezistenţa interioară 40 . să fie mai electronegativ decât –850 mV (potenţialul OFF).20 V apare pericolul desprinderii acoperii datorată formării hidrogenului sub stratul de izolaţie. .100 kΩ/V. care are o anumită rezistivitate. Potenţialul OFF nu trebuie să includă căderea de tensiune din circuit. dată de trecerea curentului prin sol. Criteriul de protecţie catodică.

4. Măsurarea potenţialelor conductei în raport cu electrodul Cu/CuSO4. 5) pe toate treptele voltmetrului. Când valoarea .Fig. Pentru aceasta. Măsurarea tensiunii între sursa de curent şi conductă. se măsoară tensiunea între sursă şi sol (fig. este necesară corectarea mărimii măsurate. 5. Dacă rezistenţa interioară a voltmetrului nu se încadrează în limitele indicate mai sus. Fig.

Măsurarea diferenţei de potenţial dintre conductă şi sol se face la intervale de cca. 30 min timp de 3 . se recomandă măsurarea diferenţei de potenţial dintre conducta protejată şi alte conducte metalice vecine. Necesarul de curent pentru protecţia catodică Curentul necesar protecţiei catodice depinde în primul rând de starea izolaţiei exterioare. La măsurarea potenţialului faţă de şina de cale ferată sau de tramvai. densitatea de curent necesară este dependentă de pH-ul soluţiei apoase din sol. Dacă procesul de coroziune este cu degajare de hidrogen. 6. îngropate în apropiere. iar şina la borna (–).tensiunii măsurate este egală pe toate scările voltmetrului. în V. distanţa se măreşte la 100 m. iar în calcul se ia valoarea medie a potenţialului înregistrat. Investigarea se desfăşoară pe durata a 24 de ore.5 ore. valoarea densităţii de curent se stabileşte în funcţie de tipul de coroziune din sol. Când conductele vecine sunt protejate catodic. . electrodul Cu/CuSO4 se leagă la borna (+) a voltmetrului. rezistenţa sa electrică interioară este corespunzătoare efectuării măsurătorilor de potenţial. voltmetrul fiind conectat timp de 30 s. Măsurătorile se repetă în timp pentru a se pune în evidenţă eventualele fluctuaţii de potenţial din conducta subterană. La conductele neizolate la exterior. Aceste măsurători devin obligatorii în cazurile în care conductele vecine neprotejate catodic sunt plasate la o distanţă mai mică de 10 m faţă de conducta protejată catodic. Valoarea reţinută va fi cea care tinde să se stabilizeze. Dacă aparatul nu indică aceleaşi tensiuni se impune corectarea citirilor folosind relaţia: U0 = k U [V] unde: k este coeficientul de corecţie şi unde: U este tensiunea măsurată. La măsurarea potenţialului dintre conducta protejată şi conductele metalice vecine se folosesc electrozi de contact executaţi din plumb sau oţel legaţi de conductori de cupru cu secţiune mare . De asemenea. Dacă în zonă sunt prezenţi curenţii de dispersie se impune stabilirea mărimii şi sensului acestora în punctul de amplasare a prizei de potenţial şi în zona de părăsire sau întoarcere.

iar la izolarea cu benzi adezive din polietilenă reducerea este şi mai importantă. aerat şi umed.100 mA/m2. 6). Aceste valori ale reducerii curentului de protecţie sunt orientative şi ele se referă numai la o conductă proaspăt acoperită.4 ori faţă de starea neizolată. Se reglează tensiunea staţiei mobile astfel încât voltmetrul să indice un potenţial al . curentul de protecţie necesar se micşorează de 3 . cu atât cantitatea de curent necesară protecţiei este mai mică. în funcţie de gradul de degradare. Pentru conductele din oţel neizolate amplasate în sol omogen. curentul necesar se reduce la 1/1000. care modifică rezistivitatea acesteia şi din acest motiv. densitatea de curent indicată mai sus are un caracter orientativ. Izolaţia exterioară face ca necesarul de curent să fie cu mult mai mic. Cu cât calitatea izolaţiei exterioare este mai bună.4 mm. principala caracteristică ce trebuie urmărită este relaţia între izolaţia exterioară şi rezistivitatea solului. 3 . În timp intervine îmbătrânirea izolaţiei exterioare. cu atât cantitatea de curent necesară va fi mai mare.5 . când este posibilă aplicarea unei densităţi optime de curent.5 %. ca în cazul solurilor aerate. adesea se aplică o densitate de curent acoperitoare de ordinul a 50 . prin acoperirea cu bitum de petrol sau gudron de cărbune cu grosimea de 3 .200 mA/m2. valoarea densităţii de curent este în mai mică măsură dependentă de pH. densitatea necesară de curent este de 100 .4 bare de oţel înseriate la care se leagă polul pozitiv al unei staţii mobile de protecţie catodică (fig. reducerea este de 1/10000. la o grosime a stratului de 7 mm. Marea majoritate a conductelor subterane sunt izolate la exterior cu un material protector. La cca. La stabilirea necesarului de curent. De exemplu la vopsirea în mai multe straturi. densitate necesară de curent de protecţie de 40 mA/m2. La conductele neizolate ce trec prin soluri cu compoziţie şi structuri diferite. densitatea de curent se majorează anual cu 2. Valoarea exactă cu cât trebuie majorat curentul de protecţie se stabileşte prin măsurători. Diferenţierea puternică a caracteristicilor solului impune tronsonarea conductei neizolate prin montarea de îmbinări electroizolante. În practica protecţiei.4 m distanţa de conductă se introduc 3 . iar cu cât rezistivitatea solului este mai mare.Dacă procesul de coroziune este dirijat de oxigen.zi. Pentru o viteză de coroziune admisă de ordinul a 1 g/m2.

6. Odată stabilit necesarul de curent. 7) prezintă o serie de avantaje. Măsurarea periodică a curentului şi potenţialului de protecţie. Protecţia catodică cu anozi galvanici Protecţia catodică cu anozi galvanici este recomandată conductelor de diametru mic şi se lungime redusă şi este aplicată de mult timp. Metoda de protecţie catodică cu anozi galvanici (fig. el trebuie urmărit în timp prin montarea pe circuitul de alimentare al anozilor staţiei de protecţie catodică a unui contor de curent continuu. Fig. 7. dintre care mai importante sunt următoarele: .conductei de –0. Mărimea acestui curent se compară cu cea a curentului asigurat de instalaţia de protecţie şi în funcţie de rezultat se corectează alimentarea.85 V şi se notează valoarea corespunzătoare a curentului debitat în circuitul staţie-bare-sol-conductă.

anozii galvanici ataşaţi prin sudare sau lipire măresc masa totală.randamentul protecţiei este slab în soluri cu rezistivitate mai mare de 2500 3000 Ωcm. 105 .a b Fig. nu determină apariţia scânteilor. Ca dezavantaje se pot menţiona: .metoda devine costisitoare când sunt necesari numeroşi anozi pentru a se asigura curentul de protecţie. Protecţia catodică cu anozi galvanici a conductelor subterane (a) şi a conductelor imersate în apă (b).curentul furnizat fiind slab. .poate fi aplicată local sau ca metodă temporară de protecţie.instalarea protecţiei este relativ simplă.poate fi aplicată în zone îndepărtate de sursele de energie electrică.pentru construcţia imersată în apă.curentul slab generat de anozi nu influenţează electric alte conducte sau construcţii metalice aflate în vecinătatea celor protejate.7. . . ceea ce o face aplicabilă în zone caracterizate ca fiind explozive. .consumul de anozi de pe traseul conductei este diferit şi se impune controlul periodic al stării protecţiei şi înlocuirea anozilor consumaţi sau a celor care nu mai asigură curentul necesar de protecţie până la următoarea revizie planificată. . . . .

305). η = 60 . Cantitatea de curent Q pe care o poate genera un anod este proporţională cu masa acestuia şi cu echivalentul electrochimic al metalului din care este executat. Materiale pentru anozii galvanici Pentru protecţia catodică a conductelor din oţel sunt folosiţi anozi galvanici realizaţi din aliaje pe bază. Experienţa exploatării protecţiei catodice cu anozi galvanici arată că durata de serviciu este dependentă de mai mulţi factori. dintre care mai importanţi sunt următorii: .starea protecţiei pasive a conductei metalice. dependent de materialul anodului.I.materialul. MZn = 65.rezistivitatea lichidului sau solului în care anodul este amplasat împreună cu conducta metalică protejată. .natura umpluturii de activare din jurul anodului. ce se ataşează prin sudarea inimii din oţel la conductă. . F = 96500 A. aluminiu sau magneziu (anexa 3). atunci se procedează la segmentarea acestuia sub formă de anozi multiplii legaţi prin cabluri metalice izolate electric faţă de mediul de lucru.poziţia anodului faţă de conducta de protejat. 8.Prin transferarea procesului de coroziune asupra anodului activ. t .masa atomică a materialului anodului (MAl = 26. Masa necesară a anodului se stabileşte cu relaţia: m = FnMa.981. nZn = 2. Pe traseul conductei subterane. în s. MMg = 24. masa şi aria totală ale anodului. .t. .37.grupa principală de oxidare (nAl = 3. Protecţia catodică cu anozi galvanici este eficientă dacă materialele de izolare ce acoperă conducta sunt de bună calitate.95 % . în A. zinc.timpul planificat pentru protecţie. Ma . la fiecare trei anozi galvanici se prevede o priză de potenţial pentru a măsura curentul debitat.η [g] în care: I este curentul ce trebuie asigurat construcţiei. durata de serviciu a acestuia este limitată. n . nMg = 2).randamentul protecţiei. . Dacă masa totală m se dovedeşte prea mare pentru un singur anod.s.

În mediile neutre şi acide. nu se polarizează. Amalgamele se obţin prin simplu contact al zincului cu clorura de mercur. staniu. oxid ce tinde să pasiveze metalul. La conductele subterane aflate în soluri care conţin sulfat de calciu. Fierul trebuie să fie practic absent (max. Viteza de coroziune a zincului în sol este dependentă de rezistivitatea acestuia. 14 ppm Fe (1 ppm = 10 -4 %). Utilizarea anozilor din aluminiu pur este mai puţin extinsă datorită potenţialului mult prea electronegativ şi tendinţei de blocare prin pasivare.Anozii de zinc de puritate înaltă îşi menţin potenţialul constant faţă de conducta metalică imersată în apă sau îngropată într-un sol cu rezistivitate mică. Magneziul măreşte pH-ul apei din sol şi prin aceasta se intensifică procesul de coroziune în conductelor metalice . Şi la anozii galvanici din aluminiu randamentul creşte considerabil (85 . Anozii de magneziu au un puternic caracter electronegativ. sau din zinc aliat cu siliciu. astfel: . astfel că polarizarea este slabă. Avantajul acestora constă în faptul că dacă nu se află în contact cu un mediu cu pH > 8. Zincul devine mult mai reactiv datorită formării unui amalgam în locul oxidului de zinc. magneziu. fiecare în concentraţii mai mici de 0.1 %) deoarece compusul FeAl3 măreşte viteza de coroziune şi micşorează eficacitatea protecţiei.sol argilos Vcor = 12…60 g/m2zi .2 %.03 %) care întârzie pasivarea. cuprul. cadmiu.99 (STAS 646-80) cu max. Zincul folosit este de tip Zn 99. Anozii de aluminiu conţin ca elemente de aliere zincul (4 – 6 %) şi indiu (0. produsele de coroziune ale magneziului nu aderă la suprafaţa anodului. anozii din aluminiu prezintă tendinţa de redresare a curentului alternativ de dispersie.01 – 0.90 %) prin amalgamare. ceea ce constituie un mare inconvenient. lipsit de plumb. Magneziul pur este instabil în multe medii agresive.sol nisipos Vcor = 4…10 g/m2zi Randamentul anozilor din zinc pur poate fi mult îmbunătăţit prin amalgamare. neînsemnată. cadmiu. 0.sol mlăştinos Vcor = 90…100 g/m2zi . aluminiu.

aria acestuia să fie pe cât posibil mai mică. diametrul acestora variind între 25 şi 35 mm. toate suprafeţele anodului lipsite de goluri şi crăpături se prelucrează mecanic pe o adâncime de cca. Pentru a asigura o durată de serviciu cât însemnată se cere ca la aceeaşi masă a anodului. Datorită dificultăţilor de execuţie a formei sferice. magneziul se aliază cu aluminiu. Masa unui singur anod variază în limite largi. mangan. anozii galvanici se prezintă sub formă de bară cu secţiunea cilindrică.1 mm pentru a fi îndepărtate impurităţile aderente sau încorporate. Inima poate fi sub formă de bară cilindrică zimţată sau platbandă cu orificii. . Cu cât suprafaţa anozilor este mai mare. dreptunghiulară sau trapezoidală. De asemenea. Pentru unele aplicaţii (rezervoare.subterane aflate în imediata apropiere a conductei protejate. Aliajul pe bază de magneziu cel mai indicat pentru realizarea anozilor galvanici destinaţi protecţiei în sol este cel care conţine 3 . zinc. pătrată. Aria minimă pentru o masă de anod maximă se obţine în cazul formei sferice.4 % Zn şi 7 . Aliajul cu 3 % Al şi 1 % Zn. După turnare. sau sub formă de placă etc. toate muchiile se rotunjesc pentru a reduce densitatea locală de curent. decantoare sau conducte subacvatice) se folosesc anozi cilindrici turnaţi pe o inimă din cablu din oţel galvanizat. Acest aliaj este recomandat şi pentru realizarea anozilor de protecţie a rezervoarelor de apă caldă şi apă potabilă. ajungând la 10 .8 % Al. Anozii sunt prevăzuţi cu o inimă din oţel zincat încorporată în masa activă. 9. dar şi consumul mai important. Construcţia anozilor galvanici Construcţia anozilor galvanici influenţează direct randamentul protecţiei.12 kg. cu atât randamentul de curent este mai mare. Pentru a evita creşterea pH-ului apei subterane.

Raportul între aria anodului şi aria suprafeţei de protejat trebuie să fie de 1/500 … 1/1000. Înainte de a se introduce în sac.spirit.99 amestecul regulator este format din 80 % bentonită (STAS 2640-82) şi 20 % gips măcinat (STAS 5566-78) sau 50 % argilă. după degresare se procedează la îndepărtarea stratului pasivant prin răzuire sau periere. amestecul regulator este format din 75 % gips. Fig. caracterizat prin rezistivitate mică (fig. Dacă anozii au fost depozitaţi mult timp. Amestecul regulator se plasează uniform în stare umedă în jurul anodului.5 amestecul regulator este constituit din 70 % carbonat de calciu şi 30 % clorură de sodiu sau 90 % argilă. platbanda de deasupra acestuia se acoperă cu bitum plastifiat SPP70 (STAS 2484-85). Anozii galvanici subterani sunt plasaţi într-un sol cu umiditate cât mai mare şi stabilă în timp. După închiderea sacului. gaura în care se află . Construcţia anozilor galvanici pentru conducte subterane. În cazul în care nu se asigură această condiţie. 25 % gips şi 25 % sulfat de sodiu. Pentru anozii din magneziu. de pe anod se îndepărtează unsoarea de conservare prin degresarea cu benzină sau white . În cazul anozilor din Al-Zn 6. 8). 5 % clorură de sodiu şi 5 % hidroxid de calciu. Pentru anozii din Zn 99. după care se spală cu detergent şi apoi cu apă. Prevenirea pasivării şi consumării neuniforme se asigură prin introducerea anodului subteran într-un amestec regulator sau de activare. 8. 20 % bentonită şi 5 % sulfat de sodiu.

0. 10.an 11.anodul are un taluz conic.15 % Mn E = −1.9 820 740 90 −1. poate servi şi la refacerea periodică a umidităţii amestecului regulator din jurul anodului.10 75 100 0. Această ţeavă.85 0.05 0. Dacă intervine şi degajarea puternică de gaze. în mA/m2 Tensiunea de lucru în cazul anodului legat la conducte din oţel de 0. 3 % Zn.85 V faţă de electrod de Cu/CuSO4 .25 *) Aliaj de magneziu cu 6 % Al. în kg/A.25 Mg Al + 5 % Zn 2200 2860 1080 1100 49 39 −1. Tabel 5 Caracteristicile tehnice ale anozilor galvanici Caracteristici Materialul anodului Zn Cantitatea teoretică de curent debitat. Caracteristicile anozilor destinaţi protecţiei conductelor subterane sunt prezentate în tabelul 5. în Ah/kg Randament. executată din PVC sau polietilenă. în V Densitatea de curent.60 V. în % Potenţialul faţă de electrodul Cu/CuSO4 .7 5. în Ah/kg Cantitatea reală de curent. care să favorizeze trimiterea apei din precipitaţii către anod. Amplasarea anozilor galvanici . în V Consumul de anod. se plasează deasupra anodului o ţeavă de aerisire într-un strat gros de pietriş.75*) −1.9 6.

5 m. cu rezistivitatea de 20. Pentru anozii din magneziu. Adâncimea de amplasare se stabileşte astfel încât zona centrală a anozilor să fie la nivelul conductei de protejat. . Aici anodul se plasează în poziţie orizontală în peretele şanţului la nivelul zonei centrale a conductei.5 m. Chiar pe traseele conductelor cu rezistivitate medie-mare. Când curentul este mai mare de 300 mA/anod.000 Ωcm. se pot găsi zone cu soluri având o rezistivitate mai mică de 3000 Ωm. La anozii din Zn 99. anozii se instalează de o parte şi de alta a conductei la o distanţă de aceasta de 12 .La amplasarea anozilor galvanici se are grijă ca solul să aibă o rezistivitate cât mai mică. nu se asigură protecţia decât pe lungime de 10 m. Operaţia de îmbibare se repetă după lansare. pereţii găurii se îmbibă cu apă. Distanţa laterală a anozilor faţă de conductă este de 1 m dacă rezistivitatea solului este mai mică sau cel mult egală cu 2000 Ωcm. asigurându-se protecţia pe o lungime de 100 m. În solul rău conductor.2. Înainte de lansarea anodului.15 m. ceea ce permite reducerea numărului acestora la jumătate. avându-se variaţia rezistivităţii solului.99 nu se admite reducerea rezistivităţii solului din jur prin adăugarea de clorură de sodiu în apa de umezire. anodul plasat la o distanţă de 30 m de conductă. Se poate mări adâncimea la care se îngropă anodul acolo unde apa freatică are un nivel variabil. Distanţa va fi mai mică la conductele neizolate şi mai mare la cele cu izolaţie exterioară bună. Oricum. adâncimea ce corespunde capătului superior al anodului trebuie să fie mai mare decât adâncimea de îngheţ. Anozii galvanici se plasează în găuri forate cu adâncimea de 1. având masa de 7. anodul nu trebuie plasat la o adâncime mai mare de 2. În locurile în care conducta este adânc îngropată. Distanţa dintre anod şi conductă se stabileşte în funcţie de zona şi configuraţia terenului şi aceasta poate varia între 1 şi 15 m. curentul admis este cuprins între 30 şi 150 mA/anod. După instalare se măsoară curentul debitat de fiecare anod şi potenţialul anodului faţă de sol. numărul anozilor trebuie dublat.8 . În practică.5 kg. Pentru anozii de zinc cu d = 60 mm şi l = 350 mm. un curent mai mic de 60 mA/anod înseamnă o încărcare slabă.

6 V.1 V şi a celui de magneziu este de 1. locurile sunt marcate pe planul traseului conductei subterane. grad de umezire bun. Lipirea cablurilor se face cu paste pe bază de argint. .1. înseamnă că instalarea este corespunzătoare (umplutură adecvată.5 . Verificarea rezistenţei de legare la pământ prin intermediul anozilor galvanici se face conform STAS 6119-78. Schema de montaj a unui singur anod galvanic vertical este prezentată în figura 9. Pentru a fi uşor reperate amplasamentele şi poziţiile anozilor. legătură electrică sigură etc. Cablurile de înseriere şi cablul de legare a conductei la priza de potenţial au o secţiunea minimă a cuprului de 25 mm2 şi sunt izolate la exterior.Înainte de conectarea anodului la conductă se măsoară din nou diferenţa de potenţial a acestuia faţă de sol. care nu conduc la crearea punctelor calde în punctele de lipire. 10). Dacă faţă de electrodul de referinţă Cu/CuSO4 diferenţa de potenţial a anodului de zinc este de 1.). Dacă un singur anod nu asigură curentul necesar se procedează la amplasarea de anozi multipli dispuşi vertical sau orizontal în lungul conductei (fig.

1 V potenţialul de protecţie stabilit pe baza criteriilor protecţiei catodice. la traversarea subterană a şoselelor. la verificările periodice care se fac. a apelor curgătoare etc. Fig. Nu în puţine situaţii se procedează la înlocuirea unui tronson din conductă protejată catodic. Punctul vulnerabil este locul în care se face legătura dintre anod şi cablu. Când necesarul de curent este asigurat de mai mulţi anozi. 10 Montajul anozilor galvanici multipli. dublată de protecţia exterioară prin acoperire se recomandă şi pentru zone caracterizate ca fiind foarte agresive. Necesarul de curent al noului tronson este mai mare decât al restul . căilor ferate electrificate. Poziţia acestora se stabileşte prin măsurători şi corespunde distanţei la care potenţialul măsurat nu depăşeşte cu mai mult –0.Fig. 9. Procedeul de protecţie catodică cu anozi galvanici este recomandat a fi asociat cu întreruperea continuităţii conductei prin montarea de legături electroizolante. unde izolaţia electrică se poate degrada. În felul acesta. a cablurilor electrice subterane. se poate stabili cu uşurinţă anozii defectaţi. La suprafaţa solului anozii multiplii sunt legaţi între ei prin cabluri la bara comună de alimentare a conductei. se procedează la legarea lor în serie. Montajul unui singur anod galvanic. Protecţia prin întreruperea continuităţii electrice a conductei. Lungimea unui tronson prevăzut la capete cu joncţiuni izolante este egală cu lungimea zonei cu agresivitate foarte mare. Devine obligatorie montarea joncţiunilor izolante la traversarea pe poduri sau estacade metalice.

11). .stabilirea distanţei între anozii multiplii. 5 .verificarea potenţialului conductei pe durata a câtorva săptămâni până ce procesul de protecţie se stabilizează şi pentru confirmarea compatibilităţii protecţiei catodice cu protecţia pasivă existentă. 8 . cauzate de calitatea şi vârsta diferite ale izolaţiei sau de diametrele diferite ale conductei.stabilirea necesarului de curent specific pentru protecţia catodică pornind de la datele anterioare şi specificaţiile referitoare la izolarea exterioară (tabelul 6). 7 . lipsite de interconexiuni cu alte conducte sau structuri metalice. în funcţie de cantitatea de curent necesară. pentru anozii din zinc. prin metoda celor 4 electrozi (metoda Wenner). deoarece acesta nu prezintă strat pasivant. sărac în săruri şi unde trebuie întreruptă continuitatea electrică a conductei (fig.măsurarea rezistivităţii solului la adâncimea de pozare a conductei. 2 . unde solul bogat în săruri are un caracter catodic în raport cu cel vecin. 6 . care constituie un amplasament multiplu. în absenţa curenţilor de dispersie. stabilirea parametrilor de lucru ai protecţiei catodice cu anozi galvanici presupune parcurgerea următoarelor etape: 1 . 4 . de-a lungul întregii conducte.calculul rezistivităţii medii a solului la nivelul fiecărui tronson de conductă. Din cele prezentate rezultă că pentru conductele subterane.conductei.determinarea numărului de anozi.stabilirea zonelor cu agresivitate maximă. necesarul aproximativ de curent se poate stabili pe baza diagramei din figura 12. rezistivitatea solului şi durata de asigurare a protecţiei. Din acest motiv. conform tabelului 7.4 anozi la distanţe egale pentru a asigura curentul suplimentar necesar. pe lungimea tronsonului nou se plasează în plus 2 . acoperite cu diverse materiale de izolare.separarea electrică a tronsoanelor care necesită densităţi diferite de curent. 3 .

Tabelul 6 Densitatea de curent pentru conducte cu diferite calităţi de izolaţie . Tronsonarea conductei la traversarea solurilor cu agresivitate mult diferită. Necesarul de curent în funcţie de rezistivitatea solului. 11. Fig.Fig. 12.

01 .1 0.10 1-2 0.124 0.5 .200 4 . .0. când folosirea anozilor galvanici devine scumpă.3 .0.0.0.Calitatea izolaţiei exterioare a conductei Neacoperită Grunduită Acoperită cu vopsea bituminoasă Acoperită cu vopsea cu pulbere de zinc Acoperită cu vopsea pe bază de bitum de petrol cu pulbere de Zn Acoperită cu bitum de petrol şi pâslă Înfăşurată la cald cu iută impregnată cu bitum de petrol Acoperită cu bitum armat cu fibre de sticlă Acoperită cu complexul bitum-clorură de vinil Acoperită la cald cu strat gros de bitum Acoperită cu copolimeri vinilici Vopsită şi acoperită cu material plastic Acoperită în mai multe straturi cu materiale plastice Densitatea necesară de curent.01 .62 0.0.2 0.60 0.5 0.005 . în mA/m2 50 .5 5 14 29 64 128 11.1 0.1 Tabelul 7 Distanţa dintre anozii de zinc Necesarul de curent.08 0.05 . în km 1. în mA/km şi in 310 31 3.15 2 .0.031 Distanţa maximă dintre anozi de zinc.2 .5 0. Protecţia catodică cu sursă exterioară de curent Protecţia catodică cu sursă exterioară de curent a conductelor subterane este indicată în cazul unui necesar important de curent.5 0.005 .8 4 .

instalaţia de legare la pământ. .conexiunile electrice. 2 V. . . unici sau multipli.în exterior pe fundaţie de beton. 12.electrodul de referinţă nepolarizabil. .aparatele de măsură pentru curent şi tensiune.priza de potenţial. poziţia acestora fiind orizontală. În figura 13 se prezintă schema de principiu a unei staţii de protecţie catodică. . conform SR ISO 7335–11:2001 se face pe baza mai multor criterii: . Între înfăşurările lui este plasat un ecran conectat la priza de pământ.ansamblul transformator-redresor. pe stâlp de beton sau pe perete. .după modul de amplasare: . . Acest curent redresat este aplicat pe un anod auxiliar. Curentul necesar protecţiei catodice este asigurat de o staţie alimentată de la reţeaua electrică de distribuţie sau de un generator propriu. .cablurile de legătură. Anozii auxiliari.cu reglare automată. aflat în apropierea conductei metalice de protejat. Înfăşurarea secundară are un minimum de 20 trepte comutabile de max.Pentru ca protecţia catodică cu sursă exterioară de curent să poată da rezultate bune trebuie ca pe întreaga suprafaţă a conductei să se asigure o densitate optimă de curent. fiecare treaptă . . Clasificarea staţiilor de protecţie catodică.dispozitivele de protecţie. denumită densitate minimă de protecţie. comutare şi avertizare. alimentaţi de o staţie pot fi de suprafaţă sau de adâncime. Construcţia staţiei de protecţie catodică Principalele componente ale staţiei de protecţie catodică sunt următoarele: . .după modul de acţiune: . Transformatorul staţiei trebuie să respecte condiţiile tehnice din STAS 1703/1. verticală sau mixtă.sistemul de reglare automată a parametrilor de curent.cu reglare mixtă. . .cu reglare manuală.în interior. .priza anodică.

Pentru măsurarea potenţialelor de protecţie se folosesc milivoltmetre cu o impedanţă de min.permiţând reglarea brută şi fină a tensiunii de alimentare a redresorului. 1 MΩ/V. Fig. Redresorul. iar la redresoarele cu seleniu. Protecţia redresorului cu siliciu se asigură cu 115 siguranţe fuzibile ultrarapide. cu siguranţe fuzibile rapide. Curentul maxim debitat este de ordinul a 16 A. conform condiţiilor tehnice din STAS 10954. Schema generală a unei staţii de protecţie catodică. asigură redresarea ambelor alternanţe. Sistemul automat de menţinere constantă a potenţialului în funcţie de semnalul dat de electrodul de referinţă trebuie să menţină potenţialul de protecţie cu abateri de ± 10 mV. 13. .

La ieşirea din staţie se află cutia de conexiuni prevăzută cu rezistoare reglabile pentru modificarea curentului de protecţie din conducta deservită. staţiile moderne mai conţin sisteme de afişare continuă a curentului şi potenţialului de protecţie. Cablurile din interiorul staţiei sunt astfel poziţionate încât să nu fie expuse unor degradări mecanice întâmplătoare. parametrii de funcţionare ai staţiei. Staţiile moderne de protecţie catodică sunt prevăzute cu un sistem de teletransmitere a datelor referitoare la deviaţiile de la normal ale parametrilor funcţionali. Timpul de bună funcţionare a staţiei. ale izolaţiilor conexiunilor (min. Potenţialul OFF este potenţialul măsurat la priza de potenţial pe o perioadă de maximum 3 s de la oprirea staţiei de protecţie catodică. După efectuarea tuturor acestor verificări. Pe lângă acesta. Potenţialul ON este potenţialul măsurat la priza de potenţial când staţia de protecţie catodică este în funcţiune. rezistenţa de dispersie a anozilor auxiliari. care permit conectarea şi deconectarea controlată a alimentării anozilor pentru a se măsura potenţialul de protecţie ON/OFF în raport u electrodul nepolarizabil Cu-CuSO4 . 1s/3s. definit prin STAS 8742-79 se consideră de minimum 6 luni. 0. toate legăturile electrice trebuie să fie executate conform normelor şi protejate cu materiale dielectrice care să nu se degradeze pe durata planificată de exploatare. Pe circuitul rezistoare-priza anodică se înseriază un ampermetru de curent continuu. treptele de reglare ON/OFF ale întrerupătorului ciclic programabil sunt 0.6s. Ori. în condiţiile actuale. cum ar fi tensiunea sursei la bornele diodelor.3s/0. Înainte de punerea în funcţiune a staţiei se verifică rezistenţele electrice ale conexiunilor (max.1 Ω). Izolarea cablurilor se face de regulă cu polietilenă de înaltă densitate. 3s/6s şi 6s/12s. de înregistrare a tuturor parametrilor funcţionali şi de reglare automată a parametrilor de lucru. Staţiile moderne de protecţie sunt prevăzute cu întrerupătoare electronice programabile. un timp aşa de scurt de bună funcţionare nu poate fi acceptat. potenţialul . curentul injectat. Pentru a se prelungi durata de bună funcţionare. 10 kV în curent continuu). Pentru măsurarea potenţialului de protecţie. curentul de alimentare este mărit progresiv până când conducta protejată se polarizează la valoarea nominală.

electrodului de referinţă şi în mod automat se acţionează în sensul corectării şi reglării. siguranţele arse. precum şi prezenţa şi mărimea curenţilor de dispersie. . instalaţia de teletransmitere este alimentată de la o baterie proprie. Pentru asigurarea funcţionării sigure îndelungate. Prin valorile transmise se detectează în timp util defectele diodelor redresoare întrerupte sau scurtcircuitate. care pe durata unei zile îşi modifică valoarea. Dotând staţiile de protecţie catodică cu un asemenea sistem se reduc mult cheltuielile de personal şi se măreşte siguranţa în exploatare datorită detectării foarte rapide a eventualelor deranjamente. de regulă cu litiu.