Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara

Referat: ARTICULATIILE CORPULUI UMAN

Prof. indrumator: Dr. Ana-Maria Indrea

Elev: Coman Catalina Alexandra

1

5 pg.CLASIFICARE ARTICULATIILOR 2. ARTICULATIILE SI JONCTIUNILE CENTURII PELVIENE pg. 14 2 . ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR pg.TIPURI DE MISCARI 3. ARTICULATIILE MEMBRULUI INFERIOR pg. 14 7. 9 pg. 3 pg.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara CUPRINS 1. 6 pg. ARTICULATIILE OASELOR TRUNCHIULUI 4 ARTICULATIILE CAPULUI 5. 10 6.

După definiţia dată de Testut. în rezolvarea intervenţiilor chirurgicale în afecţiuni cu sediu articular. Articulatiile se impart in doua categorii principale : sinartrozele ( fixes au fibroase) si diatrozele( mobile sau sinoviale). cît şi pentru fiziologi şi chirurgi. prin intermediul unui aparat fibros şi ligamentar. Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei craniene şi la articulaţiile cutiei toracice. articulaţia este “un ansamblu de părţi moi şi dure. dar sunt despartite printr-un strat subtire de tesut fibros. 1. Studiul articulaţiilor prezintă importanţă atît pentru anatomişti. Sinartrozele Articulaţii fixe sau sinartroze. 3. in care oasele se articuleaza prin margini regulate ( sutura dintre cele doua oase nazale). Un tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei craniene. ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. in care cele doua oase care se articuleaza sunt taiate oblic (sutura parieto-temporala dintre oasele parietale si scuama temporalului). Se pot cita lama perpendiculară a etmoidului cu vomerul. între epifizele distale ale tibiei şi fibulei. Sindezmozele. prin care se unesc două sau mai multe oase vecine".sincondroze si sinostoze. pentru chirurgi. datorită rolului mecanic important al articulaţiilor. Dupa tipul tesutului care se interpune intre cele doua oase care se articuleaza distingem: sindesmoze. unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros. Se descriu trei tipuri de suturi : 1. Exemple se găsesc la articulaţiile sacro-iliace. Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin ţesut cartilaginos. unde intre cele doua oase se interpune tesut fibrocartilaginos(simfiza pubiana dintre oasele pubiene). în care oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse. unite prin ligamente interosoase puternice. sutura solzoasa (scuamoasa). Diatrozlele 3 .Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Prin articulaţie înţelegem legătura dintre două sau mai multe oase.sunt articulatii in care intre cele doua oase se interpune tesutul fibros. intre cele doua oase care se articuleaza se intrepune o lama de tesut catilaginos ( articulatia dintre portiunea bazilara a occipitalului si corpul osului sphenoid sau sincondroza pieselor osoase ce alcatuiesc osul coxal). Sinostozele rezulta din osificarea sincondrozelor si a sindesmozelor la oamenii in varsta. mentionam in acest sens articulatia dintre oasele coxale si sacru.pe care le intalnim la craniu. pentru fiziologii.Tot in cadrul sindesmozelor mentionam suturile – care sunt articulatii. in care suprafetele osoase prezinta dinti de fierastrau ce se intrepatrund ( sutura fronto-parientala. Anatomia studiază articulaţiile în capitolul de artrologie sau sindesmologie.Oasele sunt articulate intre ele. intre scuama osului occipital si oasele parietale).sunt articulatii in care. articulaţia dintre prima coastă şi stern etc. sutura plana.2. 2. sutura dintata. Sincondrozele. Tot in categoria sincondrozelor mentionam si simfizele.

ce determină şi diferitele tipuri de diartroze. Aceste articulatii sunt semimobile. miscarile depend de forma suprafetelor articulare. Rolul capsulei este de a proteja articulatiile de procesele patologice periarticulare si de a impiedica raspandirea lichidului sinovial in tesuturile vecine. cu rol in miscarile articulare. Amfiartrozele sunt articulatii cu suprafete articulare plane sau usor concave ( articulatiile dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea discurilor intervertebrale. format din tesut cartilaginous hialin. Secreta sinovia. Exista si articulatii mobile. vascos.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Diartrozele sînt articulaţiile mobile cele mai răspândite în organism.este un spatiu virtual. si rol de protectie. discuri intraarticulare). usurand alunecare oaselor in timpul miscarilor. în care se găseşte o mică cantitate de lichid sino-vial. cat si presiunea atmosferica participa la mentinerea in contact a suprafetelor articulare.prezinta un strat extern fibros si unul intern reprezentat de membrane sinoviala.Elementele unei artrodii sunt : Suprafete articulare. amortizand presiunea exercitata de greutatea corpului. unsuros.Contine o cantitate mica de lichid sinovial. in forma de mosoras ( trohleea humerusului). concave ( cavitatea glenoida a scapulei. fara nervi si vase de sange. Caracteristica lor generală o constituie prezenţa unei cavităţi articulare. 4 . condilul radiusului.Suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular. Ele se pot realize in jurul unui ax.La nivelul unei articulatii mobile. Capsula articulara. Mobilitatea lor variază însă în funcţie de forma pe care o prezintă suprafeţele articulare ale oaselor. care au o capsula groasa( articulatia soldului). cavitatea acetabulara.Capsula este mai redusa si mai putin rezistenta in articulatiile cu mobilitate mare si de grosime apreciabila in articulatiile cu mobilitate redusa.Membrana sinoviala acopera si formatiuni intercapsulare ( tendoane. lucioasa. cupusoara radiusului). plane ( platoul tibial).Distrugerea cartilajului articular duce la disparitia miscarilor dintr-o articulatie ( anchiloza).Prezenta unei presiuni negative in cavitatea articulara. capul femurului). Artrodiile sunt articulatii sinoviale. cuprins intre capetele osoase care se articuleaza si capsula articulara. careadera de suprafata capsulei articulare. lichid galbui. a doua axe sau trei axe.pot fi sferice ( capul humerusului. o capsulă articulară.Capsula are forma unui manson care se insera pe ambele extremitati osoase. Datorită acestor elemente anatomice. diartrozele sînt articulaţii mobile. căptuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin articular. Cavitatea articulara. Membrana sinoviala. cu o mare mobilitate. Diatrozele se impart in amfiartroze ( articulatii semimobile) si artrodii ( articulatii mobile).Cartilajul are rol de tampon.reprezinta stratul profound al capsulei articulare si se prezinta ca o foita foarte subtire.ligamente.

Cand intre suprafete carese articuleaza exista nepotriviri. Fiecare din ele constă dintr-un inel fibros de fascicule dense de ţesut conjunctiv. contribuind la mentinerea in contact a suprafetelor articulare. Tipurile de miscari in articulatii: FLEXIE.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Ligamente articulare. iar prin abductie . Discurile intervertebrale sunt sudate cu plăcile de cartilaj hialinic.se fac in jurul unui ax transversal. ele sunt deosebit de groase în porţiunea lombară. palma privind in jos.La picior. se realizeaza pronatia. între care apare o semiarticulaţie specifică.este miscarea complexa care totalizeaza flexia.pronatia este miscarea de rotatie a mainii.extensia. ABDUCTIE-ADDUCTIE. Ruperea zonei periferice ligamentare şi ieşirea nucleului pulpos cu comprimarea consecutivă a rădăcinilor nervoase şi apariţia nevralgiilor constituie afecţiunea numită hernie de disc. realizand potrivirea suprafetelor articulate( meniscul articular din articulatia genunchiului sau discul articular din articulatia temporo-mandibulara. iar supinatia se realizeaza invers. care acoperă suprafeţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrelor. CIRCUMDUCTIE. Discurile constituie cel puţin un sfert din lungimea totală a porţiunii presacrale. Articulaţiile din organism Articulaţiile oaselor trunchiului Articulaţiile între vertebre • Legătura între corpurile vertebrelor( de la vertebra II cervicală până la sacru) se realizează cu ajutorul discurilor sau fibrocartilajelor intervertebrale.miscari de apropiere sau indepartare a doua segmente alaturate. cu rol de amortizare. poate fi externa sau interna. situate în jurul unui nucleu gelatinos elastic – rudimentul coardei dorsale. prin care policele se roteste medial.sunt formatiuni fibroase care se insera pe cele doua oase ale unei articulatii. apar diferite formatiuni fibro-cartilaginoase. PRONATIE –SUPINATIE. cand palma priveste spre lateral si marginea externa a piciorului se ridica. abductia. care se întreţes. O asemenea 5 .Se fac in jurul unui ax transversal. indepartarea fata de axul median ROTATIE.miscarea realizata in jurul axului care trece prin lungul segmentului ce se deplaseaza.EXTENSIE. iar supinatia este miscareaa inversa.Prin adductie se realizeaza apropierea fata de axul median al corpului. dupa cum segmental se roteste spre corps au in afara.adductia si le asociaza cu rotatia.

fac parte din categoria articulaţiilor elipsoide (condiloide) biaxiale şi dă posibilitate de a înclina capul la dreapta şi la stânga. formează câteva fascicule. atenuiază loviturile şi tot odată face coloana vertebrala mai mlădioasă. sacroccigeum dorsale profundum. dintre care primul. În această articulaţie au loc mişcările de rotire a capului(împreună cu atlasul) la dreapta şi la stânga. pereche – este formată din suprafeţele articulare inferioare ale atlasului şi cele superioare ale epistrofeului. identic ligamentului longitudinal anterior al coloanei vertebrale. care parţial trec de la crista mediana a sacrului pe faţa posterioară a coccisului şi 6 . Între apofizele articulare ale tuturor vertebrelor sunt articulaţii adevărate. Una din ele – articulatio atlantoaxialis lateralis.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara articulare a vertebrelor slăbeşte. trece de la capătul inferior al peretelui anterior care formează canalul sacral. identic ligamentului longitudinal posterior al coloanei vertebrale. Vertebrele vecine sunt unite prin ligamente intertransversale. • În porţiunea sacrală şi cea coccigiană vertebrele sunt unite cu ajutorul sinostozelor în oase compuse – sacrul şi coccis o Articulaţiile atlantooccipitale se află între condilii occipitali şi feţele articulare superioare ale atlasului. lig. nepereche – este formată de apofiza odontoidă a epistrofeului şi arcul anterior al atlasului. are loc prin intermediul cartilajului intervertebral. lig.ligamentul vertebral longitudinal posterior. pe faţa posterioară a coccisului. sacrococcygeum ventrale. Articulaţia apofizei odontoide face parte din categoria articulaţiilor uniaxiale cilindrice. Elasticitatea considerabilă a acestora uşurează munca muşchilor erectori ai trunchiului. iar pe suprafaţa posterioară a corpului vertebrelor. cu ax vertical de rotire. Unirea sacrului cu coccisul. deşi puţin mobile. sacrococcigeum dorsale superficiale. Posterior se află două ligamente. interspinoase şi interarculare. Pe faţa anterioară a sacrului. . se află ligamentul vertebral longitudinal anterior. Altă articulaţie – articulatio atlantoaxialis mediana. înainte şi înapoi. al doilea. fapt ce contribuie la deplasarea coccisului înapoi în timpul actului de naştere. În porţiunea cervicală şi toracică ele fac parte din categoria articulaţiilor plane. de la faţa pelviană până la vârful coccisului se întinde lig. înăuntru căruia se găseşte frecvent o cavitate nu prea mare. Cu a doua vertebră cervicală atlasul este articulat prin două articulaţii (articulationes atlantoaxiales). în interiorul canalului rahidian. o Articulaţiile sacrului cu coccisul. trecând pe gât în ligamentul nucal lat. De-a lungul suprafeţei anterioare a corpului tuturor vertebrelor. Ligamentul supraspinos se întinde pe deasupra apofizelor spinoase. începând cu occipitalul şi atlasul. iar în cea lombară – din categoria articulaţiilor cilindrice. care se fixează de osul occipital. care sunt strâns unite datorită ligamentului cruciform. sau ligamente galbene.

ligamentul sternocostal radiat aşternut în formă de evantai pe faţa anterioară a sternului. fiecare articulaţie prezintă două legături sinoviale rudimentare. Articulaţiile sternocostale. este întărită de: o Ligamentum costotransversarium superius et laterale ce se întind între colul costal. XI şi XII. Capsula lor articulară e subţire. • • • • Articulaţiile toracelui. Sunt reprezentate prin articulaţiile coastelor cu vertebrele şi legăturile cartilagelor costale cu sternul. având ca ligamente: o Ligamentul radiar care se răsfiră în evantai de la capul coastei la cele două vertebre toracice cu care se articulează. Capsula lor articulară e slabă. transformând-o în al cincilea orificiu sacral. flava şi capsulelor articulaţiilor intervertebrale. Acest ligament lipseşte la coastele I. împărţind cavitatea articulară în două compartimente. fiecare coastă articulându-se cu corpul a două vertebre vecine (fac excepţie coastele I. respectiv apofiza transversală şi arcul vertebrei supraiacente. ce se întind între capătul inferior al crista lateralis a sacrului şi apofiza transversală a vertebrei coccigiene I şi delimitează totodată incizura. Lig. o Ligamentum lumbocostale leagă apofiza transversă a vertebrei LI cu coasta a XIIa. se prinde pe marginile suprafeţelor articulare. având ca ligamente: o Ligamentul intraarticular care împarte cavitatea articulară în două compartimente. o Ligamentum costotransversarium uneşte colul coastei cu apofiza transversă a vertebrei respective. parţial se întind între coarnele sacrului şi coccisului. Reprezintă diartroze. intertransversaria. 7 . o Ligamentul intraarticular care leagă creasta capului costal cu discul intervertebral. Exceptând prima. realizate între incizurile costale ale sternului şi extremitatea anterioară a cartilajelor primelor 7 coaste. Articulaţiile costotransversare sunt diartrose planiforme realizate între tuberculul costal şi faţeta articulară de pe apofizele transverse ale vertebrelor toracice. XI şi XII care vin în contact numai cu vertebra corespunzătoare). Aceste ligamente corespund ligg.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara acoperă din spate orificiul inferior al canalului sacral. sacrococcygeum laterale corespunde ligg. Articulaţiile costovertebrale includ articulaţiile capului costal şi articulaţiile costotransversare. situată lateral de vârful sacrului. ce se realizează între capul coastelor şi corpul vertebrelor toracice. Articulaţiile capului costal sunt diartrose planiforme.

întărită de periostul sternului. Între corpul şi manubriul sternului. Coloana vertebrală Coloana vertebrală 8 . care permit mici alunecări cu ocazia mişcărilor respiratorii.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Între cartilajele coastelor VII-IX legătura se realizează prin articulaţii fixe sau semimobile (articulationes interchondrales). respectiv între corpul acestuia şi apendicele xifoid se intercalează câte o sincondroză.

fireşte. care îngăduie mişcări separate sau combinate în jurul axelor: frontal. Mişcările neânsemnate dintre diferite vertebre. Toracele în ansamblu Cutia toracică serveşte drept bază osoasă pentru peretele cavităţii toracelui şi participă la apărarea unor organe importante – inima. în jurul unui ax vertical ce trece prin centrul discului intervertebral (pentru mişcările de rotaţie sau torsiune). La bătrâneţe coloana vertebrală se scurtează (uneori cu 10%) din cauza micşorării corpurilor vertebrelor şi a discurilor intervertebrale.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Articularea vertebrelor (de la vertebra II cervicală până la sacru) cu ajutorul discurilor intervertebrale. plămânii. asigură coloanei vertebrale o mobilitate considerabilă. ficatul. care deseori se observă la şcolari. tonusul muşchilor şi diferenţa dintre grosimea părţilor anterioară şi posterioară ale discurilor intervertebrale. clasa este prost sau neuniform luminată. Ea este de asemenea un loc de inserţie pentru muşchii respiratorii şi 9 . iar apoi să stea în picioare şi să umble. Deformarea laterală a coloanei vertebrale – scolioza. articulaţiilor pereche şi ligamentelor transformă coloana într-un pivot elastic. Deseori. 3). asigurând o direcţie verticală generală a axului lung al întregii coloane vertebrale. datorită prezenţei coastelor. sunt slab exprimate. sumânduse. Mişcările coloanei vertebrale sunt posibile în jurul unui ax transversal (pentru mişcările de flexie şi extensie). apar cifoza toracică. ea se dezvoltă în cazul nerespectării normelor igienice (înălţimea băncilor nu corespunde staturii. caracteristice adultului. poziţiei oblice a apofizelor spinoase şi faptului că discurile intervertebrale sunt subţiri. Mai târziu. Lordoza cervicală apare când copilul începe să “ţină capul”. când copilul începe să şadă. sagital şi vertical (flexie şi extensie. Cifozele şi lordozele se echilibrează reciproc. adică atunci când se opune căderii lui înainte. în jurul unui ax sagital (pentru înclinaţia laterală). iar două – înapoi – cifoza toracică şi cea sacrococcygiană. La nou-născut coloana vertebrală este aproape dreaptă şi curburile ei. Ce-a mai puţin mobilă este regiunea toracică. Curburile sunt condiţionate de forţa de greutate. apare o mare curbură a regiunii toracice – cocoaşa bătrâneţei. lordoza lombară şi cifoza sacrococcigiană care însă se formează definitiv cam la 15 ani. e mai bine să prevenim apariţia ei. înclinări laterale. legate de poziţia verticală a corpului. Două din ele sunt bombate înainte – lordoza cervicală şi cea lombară. Curburile reprezintă particularităţi specifice ale coloanei vertebrale a omului. Scolioza se corigează cu ajutorul gimnasticii însă. răsuciri) şi mişcări arcuitoare (la sărituri). Prezenţa cartilagelor costale face cutia toracică elastică. ignorarea particularităţilor vizuale şi auditive individuale ale elevilor etc). este legată de particularităţile de vârstă ale corpurilor vertebrelor şi ale discurilor intervertebrale. paralel cu aceasta. La omul adult coloana vertebrală normală constituie aproximativ 40% din lungimea generală a corpului şi are patru curburi în plan sagital (fig.

este o articulaţie dublă. Suprafeţele articulare sunt: capul mandibulei. dimensiunea antero-posterioară se măreşte din nou. Ligamentele articulaţiei sunt următoarele: ligamentul lateral. intraoccipitală posterioară.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara muşchii membrelor superioare. în secţiune orizontală ea are formă de mugure. aflată între presfenoid (corp. • Articulaţia temporomandibulară . Articulaţiile capului Sincondrozele craniului Acestea corespund lamelor de ţesut cartilaginos. La adulţi forma cutiei toracice este supusă unor variaţii individuale. La majoritatea animalelor cutia toracică este turtită lateral. Dimensiunea ei sagitală este mai mică decât cea transversală. menţionăm: sfenooccipitală. care pare a fi în stare de compresie. Articulaţia permite efectuarea a trei feluri de mişcări şi anume: mişcări de coborîre şi de ridicare ale mandibulei. ligamentul sfeno-mandibular. cavitatea glenoidală (fossa mandibularis) şi tuberculul articular de pe osul temporal. de tip condilian. al cărui vârf este tăiat. Pentru asemenea copii au mare importanţă exerciţiile fizice speciale. O asemenea formă este proprie numai omului şi a apărut în legătură cu transformarea membrelor superioare în organ de apucat. Capsula articulară este foarte laxă. disco-temporal) şi unul infradiscal (inferior. Copiii cu sistemul muscular nedezvoltat şi cu plămânii slabi au cutia toracică mai plată. 10 . La rahitici sternul este foarte ieşit înainte (“piept de găină”). Articulaţia temporomandibulară este singura articulaţie mobilă a craniului. mişcări de proiecţie înainte şi înapoi. cutia toracică se scurtează şi se lasă în jos. cu un compartiment (etaj) supradiscal (superior. Forma cutiei toracice poate fi comparată cu un con. aripile mici) şi postsfenoid (aripile mari şi apofizele pterigoidiene) ce se obliterează după naştere. Aceasta este una din cauzele. iar cea transversală – se micşorează. Între cele două suprafeţe articulare se întrerupe un menisc intraarticular format din ţesut fibrocartilaginos. La bătrâni din cauza curburii regiunii toracice a coloanei vertebrale. În fond se poate vorbi despre patru articulaţii care funcţionează coordonat şi sincron. petrooccipitală. intraoccipitală anterioară (situată anterior de gaura mare a osului occipital) şi intrasfenoidală. ligamentul stilo-mandibular. La nou-născut se păstrează asemănarea cu această formă filogenetică primară. care depind în mare măsură de felul de viaţă şi dezvoltarea fizică. curbura coastelor se reduce şi ele se deplasează înainte. sfenopietroasă. care sudează iniţial piesele osoase ale bazei craniului. având două sinoviale separate. însă mai des. datorită căreia copiii respiră mai puţin adânc. iar baza oblic tăiată este orientată în jos. Dintre sincondrozele constante. iar apoi în organ al muncii. condilo-discal). Chiar şi la elevii claselor inferioare se mai observă foarte desluşit rotunjimea mai pronunţată a cutiei toracice şi înclinarea mai mică a coastelor decât la adulţi. mişcări de lateralitate ale mandibulei. Deseori la femei ea este mai scurtă şi mai rotunjită decât la bărbaţi.

conoideum) cu punct de plecare de pe apofiza coracoidă şi inserţia pe linia şi tuberozitatea omonimă a claviculei. care se realizează între cavitatea glenoidă a scapulei şi capul osului humerus. fiind întărită atât ventral cât şi dorsal de câte un ligament sternoclavicular anterior (mai puternic) şi respectiv. 11 . puternic. • • Articulaţia acromioclaviculară este o diartroză planiformă cu mişcări limitate. Este cea mai mobilă diartroză din organismul uman. mult mai puternic decât primul. fiind o articulaţie sferoidă.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Articulaţiile oaselor membrului superior Articulaţiile centurii scapulare Se realizează între cele două oase ale centurii scapulare. Mişcările în această articulaţie. şi între claviculă şi stern. între ele existând un inel glenoidian fibrocartilaginos. formată de acromion şi extremitatea laterală a claviculei. care trece peste incizura jugulară a sternului şi realizează sincronizarea mişcărilor celor două clavicule şi deci a celor două centuri scapulare. având în vedere întinderea lor diferită. prin care centura scapulară se prinde de trunchi. Pe partea superioară capsula este întărită de un singur ligament. posterior. care la copii sunt foarte puţin dezvoltate şi laxe: • o ligamentul coracohumeral. între care se află un fibrocartilaj .discul articular. Articulaţiile extremităţii membrului superior liber • Articulaţia umărului sau articulaţia scapulohumerală. Aceasta este o diartroză selară. menţine suspendat capul humeral în cavitatea articulară. coracoclaviculare. Contactul între claviculă şi omoplat este menţinut de lig. Capsula articulară este de natură fibroasă conjunctivă. perpendicular pe primul. se efectuează în jurul a două axe: sagital. care se realizează între extremitatea medială a claviculei şi incizura claviculară a manubriului sternal. care separă incomplet cavitatea articulară în două compartimente. deci ventrodorsal şi vertical. Între feţele articulare se găseşte frecvent un disc fibrocartilaginos. Cele două suprafeţe articulare nu se potrivesc. Articulaţia sternoclaviculară. Între extremităţile mediale ale celor două clavicule se întinde ligamentul interclavicular. format din două părţi distincte (lig. Capsula articulară este întărită prin prezenţa mai multor ligamente. ce împarte cavitatea articulaţiei în două compartimente. trapezoideum şi lig.

• o o Membrana interosoasă antebrahială este o formaţiune fibroasă puternică.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara o ligamentele glenohumerale ventrale şi anume: superior. Articulaţia cotului este o articulaţie trohleartroză cu conducerea osoasă ce permite flexie (400) şi extensie (1800) în jurul unui ax transversal. biomecanic este tot o articulaţie trohoidă. Completează spaţiul dintre aceste două oase şi are rol în transmiterea forţelor de la extremitatea superioară a ulnei la cea inferioară a radiusului. Topografic. Mişcările posibile sunt flexia şi extensia în jurul axei frontale. se fixează de radius la limita treimii superioare şi mijlocii a colului. forma articulaţiei e cea cilindrică. iar în jurul axei verticale rotaţia medială şi laterală. pe care o limitează. este un ginglim. Se întinde în mişcarea de supinaţie. respectiv. Articulaţia radioulnară superioară anatomic face parte din articulaţia cotului. Articulaţia scapulohumerală are rapoarte cu următoarele burse seroase: subcoracoidiană. articulaţia humeroulnară se realizează între trohlea humerală şi incizura trohleară a ulnei. alcătuită de incizura ulnară a radiusului şi capul ulnei. din articulaţia cotului mai face parte şi articulaţia radioulnară proximală care are loc între circumferinţa articulară a radiusului şi incizura radială a ulnei. Prezintă o capsulă întărită de ligamente anterioare. Afară de aceasta. Funcţional. mijlociu şi inferior (supraglenosuprahumeral. Ligamentul patrat. subscapulară şi bursa coracobrahială. preglenosubhumeral) care pleacă de la circumferinţa glenei scapulare. completate de un 12 . Se compune din 3 articulaţii: articulaţia humeroradială se face între capitulul humeral şi fosa articulară a capului radiusului. Între sinovială şi manşonul fibros al capsulei există. articulaţia umărului are trei grade de libertate. întinsă între marginile omonime ale radiusului şi ulnei. posterioare şi colaterale (ulnar şi radial). • Joncţiunile radioulnare cuprind legăturile articulare şi membranoase între radius şi ulnă. • Articulaţia cotului reuneşte 3 oase în aceeaşi capsulă articulară. mase adipoase ce frânează amplitudinea maximă a mişcărilor. colul osului radius este menţinut în incizura radială a cubitusului cu ajutorul unui ligament în formă de inel. Este o articulaţie trohoidă (în “pivot”) completată de ligamentul inelar descris mai sus. la nivelul fosetelor. ce pot fi sediu al proceselor reumatismale sau septice. de la gâtul anatomic către cei doi tuberculi humerali. Articulaţia radioulnară inferioară. situat sub incizura radială a ulnei. este un trohoginglim. precum şi mişcări circulare. abducţia – adducţia în jurul axei sagitale.

Mişcările în articulaţia radiocarpiană se fac în jurul unui ax antero-posterior ce trece prin capul osului mare – abducţia radială (150) şi ulnară (400). capsula prezintă şi ligamente de întărire volare. având o cavitate articulară unică. Din pucnt de vedere biomecanic articulaţia cotului şi joncţiunile radioulnare constituie un aparat unic. Aceste articulaţii sunt întărite de ligamentele palmare şi dorsale. Capsula articulaţiei mediocarpiene mai este întărită de ligamentele intercarpiene palmare şi dorsale. Ea îngăduie să apropiem degetul mare de arătător. Articulaţiile intermetacarpiene se găsesc între bazele oaselor carpiene II-V. să-l depărtăm de el. să facem cu el mişcări circulare. Ligamente ale centurii scapulare : -sternoclavicular anterior. realizată între suprafaţa articulară prezentată de epifiza distală a radiusului. în care se realizează mişcări de flexie-extensie şi mişcări de pronaţie – supinaţie. • • • Articulaţia mediocarpiană este o diartroză planiformă (cu mişcări reduse de alunecare). întregită de ligamentul triunghiular fibrocartilaginos radioulnar şi suprafaţa articulară alcătuită de trei oase din rândul proximal al carpului.este situat pe partea posterioara a articulatiei sternoclaviculara -intercalvicularsituat pe fata superioara a articulatiei. pentru flexia dorsală (800). Osul piziform nu participă la această articulaţie. Articulaţiile mâinii • Articulaţia radiocarpiană este o diartroză condiliană sau elipsoidiană. Capsula articulară se prinde pe circumferinţa epifizei distale a radiusului şi pe părţile ventrale şi dorsale neacoperite de cartilajul articular ale oaselor din primul şir al carpului. iar osul pisiform de cârligul osului hamat printr-un ligament special (lig.se insera pe fata anterioara a extremitatii interne a claviculei si pe fata anterioara a manubriului sternal -sternoclavicular posterior.capsula lor este comună cu capsula articulaţiilor carpometacarpiene şi este consolidată de 13 . ce emite prelungiri între oasele care participă la formarea articulaţiei. pisohamatum).Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara fibrocartilaj numit “ligamentul triunghiular" şi de ligamente de importanţă minoră. Fiecare os este legat de osul vecin prin ligamente intercarpiene interosoase. cu capsulele foarte întinse. Destul de densă. dorsale şi colaterale. Prima articulaţie se formează între oasele rândului distal al carpului şi bazele oaselor metacarpiene. de asemenea în jurul a două axe transversale ce trec prin osul mare. Articulaţiile carpometacarpiene şi intermetacarpiene. să aducem degetul mare în faţa tuturor celorlalte. Prima articulaţie carpometacarpiană (între trapez şi baza primului os metacarpian) este în şa. Dintre ele patru (II-V) fac parte din categoria articulaţiilor plane. între rândul proximal şi cel distal al oaselor carpiene.

între metacarpienele II-V. Aceste ligamente participă la formarea pereţilor infero-laterali ai bazinului şi împreună cu incizurile ischiadice mărginesc orificiile ischiadice mare şi mic. Mişcările care se pot efectua sunt: flexia şi extensia în jurul unor axe transversale. Sunt toate diartroze trohleare (ginglimuri pure). care-s acoperite de ligamentele sacroiliace dorsale. • Articulaţia sacroiliacă este o articulaţie plană semimobilă între suprafeţele auriculare ale oaselor sacru şi iliac. metacarpalia dorsalia et palmaria) ale metacarpului. Articulaţiile metacarpofalangiene au formă sferică.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara ligamentele dorsale şi palmare (ligg. Aşa dar. foarte strânsă. Din spate bazinul este întărit de ligamente. însă mişcările în jurul axului vertical sunt excluse în ele datorită aparatului ligamentar. Capsula articulară. • Între cele două feţe ce vin în contact există o disproporţie. incongruenţă compensată de un fibrocartilaj care măreşte platforma de recepţie a falangelor. numit membrana obturatorie. ce pornesc de la părţile laterale ale sacrului spre tuberozitatea ischiatică (ligamentul sacratuberal) şi spina sa (ligamentul sacrospinal). Gaura obturatoare este de asemenea închisă cu un ligament. Articulaţiile metacarpofalangiene se realizează între suprafaţa articulară (convexă) a capului metacarpienelor şi suprafaţa articulară (concavă) a bazei falangelor proximale. fiind ancorate şi pe ligamentele colaterale. acoperite cu un cartilaj fibros. Există de asemenea ligamente metacarpiene interosoase care se află în interiorul articulaţiilor şi unesc feţele oaselor metacarpiene contactante. • Articulaţiile interfalangiene ale mâinii sunt alcătuite de legăturile dintre falangele mijlocii şi cele terminale sau unghiale. anterior este întărită de ligamentele sacroiliace ventrale. iar bazele prezentând cavităţi glenoidale cu o dungă anteroposterioară proeminentă. mişcările sunt de flexie-extensie şi abducţie-adducţie. Pe faţa palmară. care fuzionează cu tecile tendoanelor muşchilor flexori şi cu capsulele articulare. două pentru fiecare articulaţie (lateral şi medial). Ea este întărită de ligamentele colaterale. capul metacarpienelor depăşind mult cavitatea glenoidă. Ligamentul iliolumbal leagă apofizele costale ale vertebrelor L4-5 cu treimea posterioară a crestei iliace intregind peretele posterior al bazinului. 14 . care trec transversal şi unesc oasele metacarpiene învecinate. iar posterior de ligamentele sacroiliace interosoase. Articulaţiile şi joncţiunile centurii pelviene Articulaţiile bazinului sunt reprezentate de articulaţiile sacroiliace dintre oasele coxale şi sacrum. Capsula este fixată şi foarte subţire pe faţa dorsală. articulaţiile metacarpofalangiene sunt unite între ele prin ligamentele metacarpiene transverse profunde. capetele falangelor având înfăţişarea unor trohlee. situate posterior şi simfiza pubiană situată anterior.

Capsula articulară. neavând un rol mecanic propriu-zis (cu excepţia celui de tampon). fortificând simfiza pubiană. • Articulaţia genunchiului este cea mai extinsă şi complicată articulaţie a corpului uman condiliană din punct de vedere anatomic. în mijlocul căreia se schiţează o fisură sagitală. împreună cu patela. care trece ca o punte peste incizura acetabulului. respectiv la circa 1 cm deasupra crestei intertrohanteriene (posterior) ajungând până la trohanterul mic. transversum acetabuli). care înconjoară ca o praştie colul femurului. pubofemorale. Ligamentul rotund. Este întărită de următoarele ligamente: • o o o lig. care vine în continuarea periostului îngroşat la acest nivel. Cavitatea articulară este adâncită de un inel fibrocartilaginos ataşat jur împrejur de marginea acetabulului. pubicum superius et inferius). spre trohanterul mic. deosebit de puternică. se întinde de la foseta capului femural până la extremităţile incizurii acetabulare. Deasupra şi dedesubtul discului interpubian se evidenţiază câte un ligament (lig. din punct de vedere biomecanic este un “trohoginglymus” format de condilii femurului şi tibiei. ischiofemorale. Între feţele osoase se intercalează o lamă fibrocartilaginoasă în formă de pană. Fasciculele profunde ale acestor trei ligamente contribuie la realizarea unui dispozitiv special (zona orbicularis). sagital (abducţie şi adducţie) şi vertical (rotaţie medială şi laterală). inclus în cavitatea articulară. adaptarea lor este mijlocită de meniscurile 15 . Suprafeţele articulare nefiind perfect congruente. Articulaţiile membrului inferior Articulaţia coxofemurală (articulatio coxae)clasificată ca fiind o varietate a articulaţiei sferoide numită articulaţie cotilică (enartroză). Iliofemorale – cel mai puternic ligament al corpului uman – care se întinde de la spina iliacă antero-inferioară până la linia intertrohanterică. înconjurând în spirală marginea inferioară a colului femural. menţinând capul acestui os în cavitatea articulară. medial se prinde de ligamentul transvers şi labrul acetabulului. Articulaţia coxofemurală permite mişcări în jurul a trei axe principale: frontal (flexie şi extenzie). depăşind lateral ecuatorul capului femural sferic. lig.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara • Simfiza pubiană este o hemiartroză care uneşte anterior oasele pubiene. asigură vascularizaţia şi inervaţia capului femural. completată inferior de un ligament (lig. pornind de la baza ischionului şi urmând un traiect răsucit până la fosa trohanterică. iar lateral pe linia intertrohanteriană (anterior). având forma de “V” cu deschizătura orientată lateral. Este formată de capul femurului şi fosa acetabulară. lig. cu traiect de la eminenţa iliopectinee şi ramul superior al pubisului.

bicipitis femoris inferior. Legăturile tibiofibulare sunt reprezentate de: articulaţia tibiofibulară (proximală). între care se află 16 .Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara intraarticulare. membrana interosoasă. urcă sub muşchiul cvadriceps al femurului dând naştere unei evaginaţii boltite (bursa suprapatellaris). anterior şi posterior. Meniscul medial aderă de capsula articulară pe o arie mai largă decât meniscul lateral. În regiunea posterioară a articulaţiei genunchiului se întâlnesc burse destul de numeroase. constituite din două etaje: superior şi inferior. se află ligamentele încrucişate anterior şi posterior. care se contopesc pe linia mediană într-un pliu sinovial rudimentar. între capul fibulei şi condilul lateral al tibiei. bursa infrapatellaris profunda. Capsula articulară este întărită medial şi lateral de retinaculele rotulei. În articulaţia genunchiului sunt posibile două feluri de mişcări: flexie şi extensie şi în măsură foarte redusă. sindesmoză tibiofibulară (distală). sub extensiunea tendinoasă a m. transversum genus). poplitei. suprafaţa patelei se mulează mai bine pe faţa patelară a femurului. semimembranosi. Anterior. între maleola fibulară şi extremitatea distală a tibiei. Pe suprafaţa anterioară a rotulei putem observa până la trei burse: sub piele – bursa subcutanea prepatellaris. Anterior de capsula articulară se află ligamentul rotulian. care nu comunică cu cavitatea articulară. de ligamentele colateral tibial şi colateral fibular. Aceste burse sunt următoarele: 1) bursa m. Meniscul lateral se uneşte cu condilul lateral al osului femural prin ligamentele anterior şi posterior menisco-femurale. iar cel lateral fiind aproape circular. cel medial având o formă de semilună cu diametrul sagital mai mare. situate în special sub tendoanele muşchilor. gastrocnemi medialis et lateralis. Anterior se inseră pe marginea feţei posterioare a femurului. Capetele meniscurilor se fixează de eminenţa intercondilară. întărită de cele două ligamente tibiofibulare. În vecinătatea articulaţiei genunchiului se găseşte o serie de burse sinoviale din care unele comunică cu cavitatea articulară. de asemenea. În contrast cu suprafeţele incongruente ale condililor femurali şi tibiali. În locul inserţiei inferioare a lig. Articulaţiile oaselor piciorului. întărită de cele două ligamente tibiofibulare inferioare: anterior şi posterior. Aceste articulaţii permit doar mişcări de alunecare. în sfârşit. profund sub fascie – bursa prepatelaris subfacialis. Articulaţiile piciorului pot fi tratate ca articulaţii compuse combinate. realizând simetric câte o cută. pentru a se fixa mai jos pe condilii tibiei. În interiorul capsulei între tibie şi femur. patellae între ligament şi tibie se află o bursă seroasă constantă. care continuă tendonul muşchiului cvadriceps femural. iar marginile lor anterioare sunt unite printr-un ligament cu direcţie transversală (lig. iar posterior de ligamentele popliteu oblic şi popliteu arcuat. apoi se întinde pe faţa lor dorsală (aderând de marginea meniscurilor). quadriceps femoris – bursa subtendinea prepatellaris. Capsula articulară posterior se inseră deasupra condililor femurali. • • Joncţiunile oaselor gambei. 2) bursae subtendineae m. 3) bursa m. capsula articulară se fixează pe condilii tibiei. Sub acest nivel se subţiază. întorcându-se apoi la marginile patelei. de rotaţie internă şi externă. 4) bursa subtendinea m.

La efectuarea mişcărilor în etajul superior al articulaţiei astragalul formează cu restul oaselor piciorului un tot unitar. ultimul joacă rolul unui menisc osos. pe de altă parte. o Etajul superior al articulaţiei piciorului. metatarsofalangiene şi interfalangiene. intermetatarsiene. flexie dorsală şi uşoară rotaţie laterală (inversie). pe de o parte şi între capul talusului şi concavitatea osului navicular. ligamentul interosos de la nivelul sinusului tarsian şi ligamentul lui Chopart. pe de altă parte. pe de o parte şi trohlea de pe faţa superioară a talusului. Întotdeauna mişcarea de supinaţie este însoţită şi de adducţie şi flexie dorsală a piciorului (eversie). ori articulaţia talocrurală se realizează între suprafeţele articulare distale de la nivelul epifizelor distale ale tibiei şi fibulei. tibiocalcanear şi tibiotalar posterior). tibiotalar anterior. Interlinia mediotarsiană (Chopart) este alcătuită de articulaţia talonaviculară. dinspre medial spre lateral şi de sus în jos. tarsometatarsiene. Articulaţia subtalară îşi are axul de mişcare îndreptat oblic dinainte înapoi. care face parte din articulaţia subtalară şi de articulaţia calcaneocuboidiană. navicularul şi cuboidul au un rol important în articulaţie.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara astragalul. iar la efectuarea mişcărilor în etajul inferior cealaltă porţiune a piciorului se deplasează faţă de astragal. Articulaţiile intertarsiene • Articulaţia subtalară sau talocalcaneonaviculară este realizată între faţa inferioară a talusului şi faţa superioară a calcaneului. de la gâtul talusului către tuberculul lateral al calcaneului. ligamentele calcaneocuboidiene dorsale şi plantare şi ligamentul bipartit ori bifurcat sau în “V”. ce uneşte puternic calcaneul. iar cea de pronaţie de mişcarea de abducţie. Capsula articulară este întărită de ligamentul talonavicular şi ligamentul calcaneonavicular. Interlinia este puternic menţinută în contact datorită prezenţei unui număr mare de ligamente foarte dense: ligamentul talonavicular dorsal. de asemenea. fibulocalcanear şi fibulotalar posterior) şi colateral medial tibiodeltoidian – în forma literei delta (cu următoarele componente a căror denumire indică originea şi inserţia lor: tibionavicular. În jurul acestui ax se efectuează mişcări de ridicare a marginei mediale a piciorului (supinaţie) şi a celei laterale (pronaţie). Din punct de vedere biomecanic este un “ginglymus” în care se pot executa mişcări de flexie dorsală (150) şi de flexie plantară (400) în jurul unui ax transversal. • o Etajul inferior al articulaţiilor piciorului constă din articulaţiile intertarsiene. care în acest caz formează un tot unitar cu gamba. Prezintă o capsulă articulară laxă întărită de ligamentele colateral lateral sau fibular (cu 3 fascicule: fibulotalar anterior. Ligamentul bifurcat pleacă de pe faţa anterioară a sinusului tarsian şi se bifurcă trimiţând un fascicul spre faţa medială a cuboidului 17 .

doar mai rudimentare. spre lateral. dar în acelaşi timp şi rezistenţă în timpul mersului. de amputare a piciorului la acest nivel. axele în jurul cărora se fac aceste mişcări sunt transversale. care este mai mic. ale oaselor metatarsiene şi de glenele bazelor falangelor prime. Interlinia lui Lisfranc are ca şi interlinia lui Chopart o importanţă mare chirurgicală. Articulaţia metatarsofalangiană a halucelui prezintă un aparat glenosesamoidian. 18 . Articulaţia nu are un rol dinamic. plecând din zona dinapoia tuberculului primului os metatarsian. • • Amfiartrozele tarsului. de dezarticulare sau amputare a labei piciorului. Ea este realizată între feţele articulare anterioare ale celor trei oase cuneiforme şi a osului cuboid. Articulaţia tarsometatarsiană (Lisfranc). Tuberculul este palpabil la jumătatea marginii laterale a piciorului. • Articulaţiile interfalangiene sunt trohleare şi sunt întru-totul asemănătoare cu cele de la degetele mâinii. Între celelalte oase ale tarsului se stabilesc legături articulare. are însă o însemnătate practică deosebită în cazul unor intervenţii reparatorii. formate de capetele. datorită cuneiformului II. de unde îşi continuă traiectul spre tuberculul bazei metatarsianului al V-lea. pe de o parte şi de feţele articulare de pe bazele celor cinci oase metatarsiene. Mişcările nu prea ample. în formă de sferă uşor alungite. pe de altă parte. sunt de flexie şi extensie. Capsula lor articulară este laxă şi întărită prin ligamente colaterale puternice. care pot fi efectuate în aceste articulaţii. alergării sau efectuării săriturilor. care asigură piciorului o mare elasticitate. a căror suprafaţă este mărită plantar prin prezenţa unor fibrocartilaje. formând o scobitură intrând spre proximal în dreptul celui de al II-lea os metatarsian. Această articulaţie complexă este formată dintr-o serie de amfiartroze. la nivelul bazei sale. Interlinia articulară tarsometatarsiană a lui Lisfranc se întinde transversal în zig-zag pe faţa dorsală a piciorului. El este desemnat şi ca ligament cheie al articulaţiei lui Chopart. amfiartroze prin mijlocirea unui mare număr de ligamente. situate în grosimea fibrocartilajului şi unite între ele printr-un ligament intersesamoidian şi ligamentele metatarso-sesamoidian şi sesamoidofalangian.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara (ligamentul calcaneocuboidian) şi alt fascicul spre porţiunea laterală a feţei concave a osului navicular (ligamentul calcaneonavicular). îndărătul căruia se termină. • Articulaţiile metatarsofalangiene sunt sferoide. palpabil la jumătatea marginii mediale a piciorului. fiind reparate de chirurgi în cazul necesităţii unei operaţii reparatorii. format din două oase sesamoide.

Razvan P.Ionescu-Andrei Editura : VOX. Bucuresti 3. Radu Carmagiu. traducere : DR. Catalina Ciornei.Bogdan Voiculescu Cristian Nita.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara BIBLIOGRAFIE 1.calivitavelcu. Editura: CORINT . http://ro.ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI. http://www.ATLAS ANATOMIE Autori : Trevor Weston.org/wiki/Articulatie 19 .wikipedia.ro/articulatiile-corpului-uman.COMPENDIU Autori : Cezar Th. Bucuresti 2009 2.html 4. Niculescu. Carmen Salavastru.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful