You are on page 1of 9

In evolutia materiei vii,membrane celulara reprezinta primul organit celular diferentiat, de aceea ea s-a perfectionat si diversificat mult in decursul

acestui indelung proces.Cea mai veche functie a biomembranelor consta in delimitarea teritoriilor intracelulare de mediul fizic exterior, constituind astfel un obstacol impotriva egalizarii termodinamice exercitate de mediu.Fara biomembrane viata nu este posibila, deoarece prin intermediul lor celulele isi asigura o compozitie strict specifica, schimband totodata cu mediul substante dintre cele mai diverse, energie metabolica si informatie biologica. [2] Anul 1890 poate fi considerat un moment deosebit in istoria cunoasterii membanelor, deoarece Wilhelm Pfeffer-botanist german, defineste, pornind de la experimente, extreme de clar si de concis conceptual de biomembrana: 1) celula este inconjurata de membrana celulara; 2) membrane este o bariera universala in afara trecerii apei si a solvitilor. Enuntul lui Pfeffer de o maxima simplitate ramane un model pentru unele concepte mult prea sotisficate de azi. Primul progress cert a fost posibil prin lucrarile lui Charles Overton, din Zurich (18951900). El a obinut, pe celulele animale si vegetale, cateva rezultate foarte clare: substantele lipofile patrund mult mai rapid in celulele decat substantele polare, hidrofile.Aceste rezultate iau sugerat natura lipidica a biomembranei. Primul model membranar conturat clar a fost elaborat de catre E. Gorter si F.Grendel, de la Universitatea din Leida, care au extras lipidele din globulele rosii, etalandu-le apoi in balanta inventata 1917 de Irving Langmuir, astfel devenind posibila masurarea ariei unui strat monolipidic.[15] Dupa etalarea lipidelor din monostrat, au constatat ca suprafata obtinuta reprezenta dublul suprafetei totale a eritrocitelor utilizate, de unde concluzia ca lipidele se dispun in membrana sub forma de strat dublu.Conceptul de strat bimolecular de fosfolipide de la nivelul membranei rezista pana azi. Peste cativa ani, in 1933, doi cercetatori finlandezi, P. Collander si H. Barlund masoara permeabilitatea celulelor algei Chara ceratophylla pentru diferiti neelectroliti in corelatie cu coeficientul de partitie al acestor substante.[3] Ei constata ca solubilitatea ulei/apa a substantelor este direct proportionala cu gradul de permeabilitate al membranei pentru aceste substante.Moleculele mici patrund mai rapid decat le-ar permite-o solubilitatea in ulei, ceea ce l-a condus pe Collander la o concluzie fundamentala: moleculele de dimensiuni medii si mari penetreaza membrana plasmatica doar cand sunt dizolvate in lipide, cele mai mici pot patrunde si pe o alta cale.Astfel membrana plasmatica pare a actiona deopotriva ca un solvent selective si o sita moleculara.[3] In consecinta, imaginea membranei devine mai complexa, un mozaic continand zone lipidice si pori aposi. In 1934 incep lucrarile in domeniul studiului biomembranelor James Danielli, de la Princeton University si Hugh Davson, de la Universiy College of London, care impreuna vor lua in considerare experiente efectuate de Cole (1932), Harvey si Shapiro (1934), care probau ca modelul Gorter Grendel nu poate explica tensiunea superficiala redusa de la nivelul suprafetei celulare. Astfel a fost masurata direct tensiunea superficiala a celulelor cu un tensiometru Lecomnte du Nouy, determinand forta de atractie intre suprafata celulei si un mic inel de platina cu care aceasta este pusa in contact. In mod suprinzator tensiunea superficiala era mult mai slaba (1-2 dyne/cm) decat cea a straturilor de ulei (7-15 dyne/cm). [14] Devenea clar ca biomembranele nu puteau fi alcatuite numai din lipide. Se contura, deci, ideea ca proteinele sunt cea masurata la suprafata celulelor. J.F.Danielli semneaza prima lucrare din cele doua, cu adevarat istorice, impreuna cu Newton Harvey, in care se sugereaza ca daca

proteinele ar fi absorbite la nivelul stratului lipidic, tensiunea stratului de suprafata a lipidelor s-ar reduce. A doua lucrare, semnata impreuna cu Davson contine si mai clar ideea formulata anterior: daca proteinele sunt absorbite pe lipidele membranare, tensiunea superficiala redusa de la suprafata celulelor poate fi expicata. Astfel a fost conceput primul model paucimolecular, denumit modelul Danielli- Davson. Pana in jurul anului 1950 biomembranele erau considerate, aproape exclusive, simple bariere de permeabilitate, in mare masura si pentru faptul ca o serie de metode, biochimice si biofizice, nu erau inca adaptate cercetarii acestei structuri. Incepand cu 1950 se dezvolta intensiv adaptarea la studiul biomembranelor a tehnicilor de microscopie electronica si difractie cu raze X, obtinandu-se astfel imagini directe ale acestor structuri.[2] Primele imagini ale membranelor plasmatice au fost puse in evidenta la microscopul electronic conventional, prin transmisie pe sectiuni ultrafine din celule fixate, deshidratate., contrastul obtinandu-se cu tetraoxid de osmiu sau cu permanganat de potasiu. P.F.Elbers in anul 1964 sintetiza toate probele morfologice obtinute pe cateva sute de biomembrane obtinute din tesuturi diferite, constatand ca in marea majoritate a micrografiilor se regasea imaginea in 3 straturi a membranei celulare.[4] Surprinzatoarea asemanare pana la identitate a imaginii diferitelor biomembrane l-a condus pe J.D.Robertson sa propuna modelul membranei unitare. [5] Conform acestui model unitatea membranara constituie motivul architectural constant utilizat pentru constructia tuturor tipurilor de membrane. Cea mai importanta idee a lui Robertson, ce s-a dovedit foarte productiva ulterior, consta in considerarea membranelor drept structuri asimetrice. Asimetria biomembranelor i-a fost sugerata de reactivitatea diferita a celor doua fete ale membranei cu agentii fixatori utilizati. In jurul anilor 1960 se dezvolta in continuare o serie de tehnici ce vor conduce la progrese decisive in cunoasterea compozitiei, structurii si functiilor membranelor.O evolutie deosebita cunoaste microscopia electronica prin punerea la punct in vederea studiului structurii membranelor a tehnicii de criofractura in vid.[2]Criofractura sau criodecapajul reprezinta un procedeu ce a revolutionat conceptele referitoare la organizarea arhitectonica a moleculelor la nivelul membranei.Astfel, au fost vizualizate, pe imaginea de microscopie electronica, proteinele, constatandu-se ca ele nu formau straturi compacte la nivelul membranei.Devenea cert ca unele proteine traverseaza integral membrane, iar altele sunt situate fie indeosebi la nivelul fetei externe, fie pe fata interna. Incepand din anul 1966 se contureaza modelul de membrana denumit al mozaicului lipideproteine globulare (Lipid-Globular Protein Membrane Model). Anul 1972 reprezinta un moment important in evolutia cunoasterii biomembranelor, deoarece S. J. Singer si G. L. Nicholson publica in revista Science, un articol in care prezinta, cu o coerenta de exceptie, argumente in sustinerea a ceea ce de atunci inainte se va numi modelul mozaicului fluid al structurii membranei celulare, in care dispunerea proteinelor in matricea dublului strat lipidic este comparata cu pozitiile aisbergurilor ce plutesc intr-un ocean.[6] Modelul mozaicului fluid isi are filiatia in conceptele anterioare elaborate de catre J. F. Danielli, H. Davson, A. K. Parpart, R. Ballentine, J. D. Robertson, E. Ponder si inca multi alti cercetatori.

Fig 1-Evolutia structurii biomembranelor de-a lungul timpului Lichidul intracelular al celulelor vii, citosolul, are o compoziie foarte diferit de cea a lichidului extracelular. K i (PO4)3 sunt prezente n cantiti mai mari nuntru dect n afar, iar Na, Ca, Cl sunt mult mai abundente n afara celulei.Aceasta se datoreaz funcionrii diverselor mecanisme intracelulare.Plasmalema sau membrana celulara pstreaz aceste diferene prin crearea unei bariere de permeabilitate n jurul citosolului. Toate biomembranele au o grosime de 5-7 nm si sunt contituite, in general, din lipide si proteine. Datorita proprietatilor biofizice ale acestor componente, interiorul membranei este hidrofob, iar exteriorul este hidrofil.[1] Fig 2- Membrana

citoplasmatica : reprezentare a organzarii structurale cu integrarea unor date actuale [3]

Prezenta lipidelor in compozitia membranei determina o structura de tip fluid a acesteia, biomembrana poate fi comparata cu un ocean in care proteinele membranare (aisberguri) plutesc. Arhitectura generala a lipidelor membranare include un cap polar, hidrofil si o coada nepolara, hidrofoba.[1] Ele sunt de doua tipuri: care contin acizi grasi (fosfolipide) si care nu contin acizi grasi (colesterolul). [11] Prezenta unui dublu strat de fosfolipide amfipatice prezinta anumite avantaje: e structura cea mai simpl care rezolv problema separrii de mediu; exista posibiliti de asamblare spontan; asigura o anumita tenacitate n refacerea structurii membranei; asigur comportament independent, dar i solidar celor dou fee ale membranei; confer proprieti fizico-chimice diferite celor doua fee ale membranei. Stratul lipidic este foarte stabil si daca este intrerupt are tendinta rapida de a se reface. Stratul lipidic dublu se poate inchide el insusi formand o vezicula sferica denumita lipozom.[1]

Fig 3,4- Bistratul lipidic [12] Lipidele si proteinele membranare sunt antrenate in diferite tipuri de micari in interiorul membranei. Aceasta se datoreaz mobilitii moleculelor lipidice: capacitatea moleculelor lipidice de a difuza n interiorul bistraturilor. Difuziunea lateral are loc foarte rapid, moleculele lipidice efectund schimb de locuri cu moleculele nvecinate. O molecul lipidic strbate aprox. 2 micrometrii n timp de o secund. Micarea are loc n planul bistratului. Micarea de rotaie se refer la micarea pe care o efectueaz fiecare molecul lipidic n jurul axei longitudinale a moleculei; este i ea rapid. Difuziunea transversal este rar; apare, n medie, o dat la o lun pentru fiecare molecul (bistraturi lipidice artificiale)! Cu alte cuvinte, moleculele lipidice rmn o lung perioad de timp n acelai monostrat. n membranele

celulare exist proteine speciale denumite translocatori fosfolipidici sau flipaze care poteneaz o micare flip-flop rapid din monostratul citosolic n cel lumenal.[10,11,12] Datorita interactiunilor hidrofobe si hidrofile ce au loc in membrana, moleculele se gasesc intr-o permanenta miscare si aceasta determina o stare de echilibru dinamic caracterizata prin fluiditate. Fluiditatea poate fi definita drept inversul microvascozitatii, pentru un anumit lichid: [1] fluiditatea = 1/ vascozitate = 1/ Fluiditatea membranei poate fi masurata prin intermediului microvascozitatii: membrana = 0.1 N s/m = 100x apa Vascozitatea membranei e de 100 de ori mai mare decat vascozitatea apei fiind egala cu 0.1 N s/m.[1] Fluiditatea membranei are anumiti factori de reglare: - fizici: presiunea, temperatura - chimici: intrinseci si extrinseci Sunt folosite diferite metode pentru a studia fluiditatea membranelor : Method Fluorescent probes: - Steady state polarization - Time-resolved depolarization - Pyrene excimers EPR spin labels NMR static or pulsed Differential scanning calorimetry Infrared and Raman X-ray diffraction Electron microscopy (freeze-fracture) Information Submacroscopic level Distinguishes fluidity from order Fluidity, lateral diffusion Fluidity Fluidity Phase transition and separation Mobility Phase transition Phase separation

Methods used to study membrane fluidity (cf. Grell, 1981)[1] Dintre factorii intrinseci colesterolul are un rol important. Colesterolul este o molecul plat i rigid, ce se intercaleaz ntre lanurile acizilor grai ai fosfolipidelor.Deoarece lungimile i caracteristicile fiecrui lan fosfolipidic sunt variabile, legturile dintre ele sunt foarte laxe, ceea ce duce la o fluiditate foarte mare. Intercalarea de colesterol crete rigiditatea membranei. [13] Proteinele completeaz i nuaneaz eterogenitatea, asimeria i fluiditatea bidimensional a membranelor. [8] Au i rol structural, dar principala lor menire este de ordin metabolic, asigurnd interaciunea celulelor cu mediul, participnd la o multitudine de procese: - transportul molecular si ionic transmembranar; - realizarea conexiunilor intercelulare si a ancorarii celulelor in matricea extracelulara; - desfasurarea reactiilor enzimatice asociate structurilor membranare; - controlol fluxului de informaie intre celula si mediu prin recunoaterea ,legarea i transmiterea moleculelor-semnal; - imunitatea celulara; [8]

Distributia asimetrica a moleculelor membranare joaca un rol esential in realizarea functiilor celulare. Distributia asimetrica a componentelor lipidice pe cele doua fee ale dublului strat lipidic determina o fluiditate diferita celor doua straturi lipidice. Explicaia asimetriei in distribuia lipidelor membranare const in procesul de biosintez a lipidelor i se bazeaz pe micarea flip-flop a acestor molecule. Asimetria membranelor e data si de: - distributia neregulara de proteine intramembranare; - localizarea externa a carbohidratilor; - enzimele specifice se gasec fie pe fata interna, fie pe fata externa a membranei; La baza mozaicului fluid al structurii membranei stau urmatoarele tehnici: 1) procedee multiple de marcare, izolare si purificare ale membranelor; 2) utilizarea detergentilor pentru dizolvarea si extractia proteinelor membranei; 3) dezvoltarea unor probe cu marcheri covalenti, nepenetranti, pentru localizarea componentelor membranei;[2] 4) progresul probelor de marcare specifica a proteinelor functionale si a locurilor (situsurilor) active ale acestora; 5) utilizarea unor enzime proteolitice in studiul proteinelor legate de membrane; 6) dezvoltarea sistemelor de vezicule subcelulare derivate din membrane specifice; 7) reconstituirea proteinelor functionale in modele artificiale de membrane, pana la realizarea unor cellule artificiale, care pot reproduce secvente importante ale celulei, neavand complexitatea ei;[2] 8) dezvoltarea unor agenti cu cross linking (legare incrucisata) care permit studiul moleculelor vecine unui anumit component; 9) tehnici biofizice sofisticate, dar determinante in obtinerea de informatii asupra dinamicii moleculare si inframoleculare a biomembranelor : rezonanta electronica de spin, rezonanta magnetica nucleara, microcalorimetria, spectroscopia in infrarosu, dicroismul celular, analiza prin probe de fluorescenta, microanaliza nucleara etc ;[1] 10) diversele metode de electroforeza si indeosebi electroforeza in gel de poliacrilamida pentru separarea si identificarea proteinelor din membrane; [8] 11) diversificarea si perfectionarea metodelor cromatografice; 12) tehnica de criofractura in vid ca metoda de preparare a biomembranelor pentru examinarea in microscopie electronica; [8] 13) utilizarea lectinelor purificate pentru studiul glicoproteinelor de suprafata; 14) adaptarea rapida a majoritatii tehnicilor foarte noi, pentru utilizarea adecvata in studiul membranelor [28] Ca tehnici biofizice se poate discuta despre: Microscopia electronica cu transmisie a avut un rol foarte important in a oferi argumente legate de structura membranei .In functie de tipul de microscop electronic , se afla date despre diferite marimi ale sectiunilor membranelor. Metoda freeze-etch se foloseste pentru pregatirea unei celule prin inghetarea si fracturarea ei, pentru a putea fi examinata dupa la microscop. Fisurarea structurii membranei prin aceasta tehnica dezvaluie interiorul hidrofob si portiuni ale proteinelor integrale, sustinand teoria actuala legata de structura membranei .[1] Spectroscopia prin rezonanta magnetica permite analiza atat calitativa, cat si cantitativa a compusilor solizi sau lichizi, ce contin in molecula una din speciile atomice cu numar de spin diferit de zero. Ea ofera informatii despre locatia si mobilitatea diferitilor nuclei de atom din bistratul lipidic si membrana.[1]

Spectroscopia de fluorescenta reprezinta un tip de spectroscopie electromagnetica care analizeaza fluorescenta. E folosita pentru a obtine informatii despre polaritatea si vascozitatea bistratului lipidic si a membranei.[1] Calorimetria cu scanare diferentiala (DSC) determina conversia temperaturii si a entalpiei pentru lichide prin masurarea fluxului de caldura. Tranzitia de faza observata la DSC poate fi corelata cu schimbarile proprietatilor biologice. Calorimetria cu scanare diferentiala este folosita pentru a studia tranzitiile de faza in bistratul lipidic si in membrana, coreland rezultatele cu difractiilor cu raze X, oferind in special informatii despre denaturarea proteinelor in membrane si in celule intacte. Dispersia rotatiei optice (variatia in rotatia optica a unei substante cu o schimbare in lungimea de unda de lumina) si dicroismul circular sunt tehnici utile in stabilirea structurii secundare ( helix si pliat) a proteinelor membranare.[1] Recente studii sugereaza ca membranele sunt caracterizate printr-o fluiditate ce variaza.Un numar de studii experimentale au dezvaluit existenta unui raft lipid functional alcatuit din sfingomielina si colesterolul. Acesta este implicat intr-o varietate de procese celulare dinamice cum ar fi transportul cellular, semnalizarea celulara si in reglarea activitatii proteinelor membranare.[11] Fluiditatea este modificata in numeroase cazuri de conditii patologice: Pathology Aging Chronic alcoholism Obesity Atherosclerosis Genetic hypertension Chronic hypoxemia Liver diseases Neoplasia- melanoma Hepatoma Lymphoma X-irradiation Malignant hypertermia Modification Rigidization Fluidization Fluidization Rigidization Rigidization Fluidization Rigidization Rigidization Rigidization Fluidization Fluidization Lower cholesterol

Examples of membrane fluidity modifications in some pathologies[1] Membrana celulara nu este o structura rigida ea avand o fluiditate deosebita ce poate varia in functie de starile fiziologice, regimul alimentar, administrarea unor medicamente, factori fizici si chiar in functie de diferitele zone ale membranei. Modificarile fluidittii pot influenta activitatea celulara prin afectarea functiei unor componente membranare (enzime, canale, receptori).

Bibliografie
[1] Cipriana Stefanescu, Valeriu Rusu - Biophysics and Medical Physics: An Introduction, Edit Tehnopress, Iasi 2008 [2] Valeriu Rusu, Traian Baran, Dumitru Branisteanu - Biomembrane si patologie, Edit. Medicala, Bucuresti 1988 [3] Collander R. Berhund H. - Acta Botanica Fennica, 1933, 11, 1 [4] Elbers P.F.- Prog. Biophys. Molec. Biol. , 1964 , 2, 443 [5] Robertson J.D.- Arch Intern. Med., 1972, 129, 202 [6] Singer SJ, Nicolson GL (1972) The fluid mosaic model of the structure of cell membranes, Science 175:, 175, 720 [7] Rothstein A. Ann. N. Y. Acad Sci., 1980, 358, 96 [8] N. Voicule, Liliana Puiu Biologia molecular a celulei, Edit.ALL, Bucureti, 1997 [9] Simons K, Ikonen E (1997) Functional rafts in cell membranes. Nature 387: 569572. [10] Evans E, Rawicz W (1990) Entropy driven tension and bending elasticity in condensed-fluid membranes. Phys Rev Lett 64 [11] Falck E, Patra M, Karttunen M, Hyvo nen MT, Vattulainen I (2004) Lessons of slicing membranes: Interplay of packing, free area, and lateral diffusion in phospholipid/cholesterol bilayers. Biophys J 87 [12] Hofsa ss C, Lindahl E, Edholm O (2003) Molecular dynamics simulations of phospholipid bilayers with cholesterol. Biophys J 84 [13] Vainio S, Jansen M, Koivusalo M, Ro g T, Karttunen M, et al. (2006) Significance of sterol structural specificity. Desmosterol cannot replace
8

cholesterol in lipid rafts. J Biol Chem 281 [14] Danielli J.F.Harvey E.N.- J Cell. Comp. Physiol., 1935, 5, 483 [15] Gorter E., Grendel F.- J. Exp. Med., 1925, 41, 439

You might also like