www.cimec.

ro

Nr. 3 (amil X X I I ) martie 1977

Revista lunara editată de Consiliul Culturii ţi Edu­ caţiei Socialiste şi de Uniunea Scriitorilor din Republica Socialişti Ro­ mânia.

• · • Neabătuta vocaţie ziditoare

p. 1


PLORIAN POTRA : Tainele originaliUlţiî M. ALEXANDRU : Schimbări in plan Ν. CA RAN ΟΙΝΟ : NecAutata expresivitate . . . DUMITRU SOLOMON: Talent viguros f i ..fecund . RADU STAN : O modestie superioară ; Ultima cortină • LEON IDA TEODORESCU : Eroi oi Bucureştilor A L MIRODAN : Linii de comunicaţie Semnal VIRGIL MUNTEANU : Ora douăzeci ţi unu şi douăzeci şi două de minute sau Falsă cronică la „RAccula" . p. 13 . . p. 11 p. 12 p. p. . ρ. . p. . p. 3 β 7 8 9

Redactor-çef RADU POPESCU Colegiul de redacţie : AUREL BARANGA, MIHNEA GHEORGHIU, G. IONESCUGION, H O R E A POPESCU, A L E C U POPOVICI, DINU SARAR U , NATALIA STANCU-ATANASIU, FLO­ R I N T O R N E A (redactor-şef adjunct).

IN

CONTUL OMENIEI

P- 13

Ziua mondială a teatrului RADU BELIGAN : Mesaj intcrnaţionol • PAUL TUTUNGIU : O convorbire cu Dan Tărchilă . . p. 16 VALENTIN SILVESTRU : Interogaţii caragiologicc (II) p. 21 Documentar IONUŢ NICULESCU : 1907 tn memorialistica unor mori actori romii ni p. 25 P- 15

PAUL EVERAC : Piesa scurtă ei mi soirea de amatori p. 27 S. V. : Studioul tinerei generaţii p. 29 Festivalul naţional „Cintarca Romănici" PAUL TUTUNGIU : Cu tovarăşul Eleodor Popescu des­ pre : originalitatea Festivalului „Ctntarca Romănioi", des­ coperirea de noi talente, vigoarea artistică α poporului român p. 33 STAN VLAD : Primăvara culturală brafoveană . . . p. 33 V. M . : O premieră teatrală la Depourile CF.R.-Buzău p. 36 www.cimec.ro

Neabătuta vocaţie ziditoare
n pragul nccslei primăveri, pămîntul ţarii şi viaţa poporului au fost necruţător tncercat0 de întunecate stihii. Va f i peste putinţă să ştergem deplin imaginea de vis negru şi durerea pierderilor fără întoarcere cu care aspra şi bezmetica toană a străfundurilor a răsplătit neputinţa noastră de a i se împotrivi. A m şliut plîngc şi vom şti să nu uităm, pe măsura golului lăsat în j u r , năprasnica plecare în beznă a celor — mulţi şi prea mulţi — cîţi au însemnat — în inimile fiecăruia în parte şi în inima cetăţii — t o i alîlea focare de lumină. M a i presus, însă, de toate rănile, care ne-au ars privirea ş/ ne-au sfîşiat tihna gîndurilor şi a faptelor de toate zilele, stăruie şi va stărui, fecundă şi ^rolfuslă, imaginea stăpînirii de sine cu care, d i n clipa producerii lor, au fost întîmpinalc şi înfruntate efectele dezastrului : imediata, tăcuta, viguroasa, neostenita, masiva, ordonata prezenţă de braţe şi de curaj, venită în sprijinul vieţii, de pretutindeni — d i n rindurile armatei şi ale gărzilor muncitoreşti, ale tuturor oamenilor muncii şi ale inlclcclunlilăţii, şlergînd hotarele şi deosebirile de vîrstă, dc grai şi de obîrşie. Stăruie şi va stărui tăria morală, de caracter şi dc omenie, de care, unanim solidarizată şi lucid angajată, nscultînd iniţiativa, îndemnul şi îndrumarea partidului, urmînd, m a i ales, pilda de dăruire α tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a dat dovadă fiinţa ţării întregi. Conştiinţa ţării a fost şi en (odată cu trupul ci), d i n nou, după alîlea alic rînduri, încercată. Şi, d i n nou, rezistenţa ci şi-a verificat tăria, peste orice mînie oarbă a lăriilor. D i n nou şi-a demonstrat neabătuta şi neînduplecata ei vocaţie ziditoare. Străvechiul m i t al construcţiei p r i n jertfă şi eroism, care a străjuit de-a lungul mileniilor d r u m u l anevoios al cristalizării, a l înălţării şi afirmării personalităţii naţionale www.cimec.ro 1

I

a României, iată-1 retrăind împrospătat, astăzi, i n semnificai ii şi în resursele l u i de înaripare. ..Meşterul" şi calfele l u i zidesc, astăzi, îşi continuă opera lor de zidire — zgîlţiită de cutremur — cu atît mai hotărît, cu cît ştiu că zidirea, în care sint nevoiţi să-ş> împietrească iarăşi durerea, va întrupa visurile şi năzuinţele cele mai avintate — de viaţă dreaptă şi liberă, frumoasă şi înalt umană — către care au aspirat necurmat, sub obida şi caznele vremurilor şi vrăjmăşiilor lor dc tot felul, bunii şi străbunii acestui popor. Cu cit ştiu că această zidire va dura. Cumplita încercare de la 4 martie, departe de a destrăma şi u m i l i în jale sterilă elanul şi chemarea constructivă a fiilor ţării, a aprins şi mai fierbinte i n ci spiritul dc solidaritate, dc comunitate nedefeclibilă de interese şi nădejdi, în care au crescut ; le-a luminat şi mai puternic înţelesul construcţiei — socialiste — căreia şi-au închinat virtuţile şi clanurile. Sînt prinse în acest înţeles, bogat de măreţie şi nobleţe, cu precădere, dragos­ tea de vatră a strămoşilor, mîndria de a sluji patria, bucuria de a avea o patrie. Cuvîntul părinţilor romani — „dolec et decorum..." — a răsunat, în aceste negre zile dc încer­ care, d i n nou în i n i m i . N u ca un îndemn de circumstanţă, ci ca o virtute primordială, dc esenţă. Λ omului născut pe meleagurile acestui pămînt românesc, ca şi a omului înrădăcinat de istorie în el. Lupta pentru apărarea patriei se întreţese, pînă la confundare, cu lupta pentru refacerea, pentru desăvîrşirea înălţării ci. Cît de pline de deşertăciune apar în asemenea realitate ispitele mieroase, jucînd în faţa ochilor sticle divers şi diver­ sionist colorate, săgeţile otrăvite ce v i n înspre noi d i n l u m i şi d i n zări opace la deschi­ derile istorici, să învenineze minţile şi să tulbure rosturile muncii şi vieţii de aici. La marea şedinţă comună a Comitetului Central al P<C.R., M a r i i Adunări Naţionale, Consi­ l i u l u i Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale şi activului central dc partid şi de stat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a tras, printre alte concluzii, şi următoarea : „Evenimentele tragice prin care' am trecut ca urmare a cutremului de la 4 martie au constituit o eloc­ ventă verificare a superiorităţii socialismului, a trăiniciei indestructibile a orînduirii noas­ tre noi, a legăturilor strînse, cu adevărat organice, existente între partid şi popor, precum şi a umanismului nou, revoluţionar, de care sînt tot m a i puternic animaţi oamenii muncii d i n patria noastră."

C

eea ce n u a putut vrăjmăşia oarbă a f i r i i , izbuli-vor pescuitorii în ape tulburi ? Dincolo de orice răspunsuri polemice, calmul şi gravitatea responsabilă, dublate de conştiinţa trează şi dîrz veghetoare, care slăpînesc, i n modestie, braţele şi rîvna şi iniţiativele mai departe şi neabătut ziditoare ale României socialiste, sint un suprem răspuns concret, pc cît dc grăitor pe atît de neclintit. I n acest răspuns al bărbăţiei neînfrînte şi al încrederii în sine, se înscrie, deopotrivă, şi lecţia marii încercări de la 4 martie, şi decizia poporului de a-şi urma strîns unit în j u r u l călăuzului său înţelept, partidul, mersul înainte, peste insinuări şi peste invective ale refuzului de a pricepe ori ale duşmă­ niei d i n rea-credinţă ; şi încrederea l u i în t r i u m f u l final al înţelegerii şi înţelepciunii, al convieţuirii reciproc stimulatoare. întru civilizaţie şi omenie, între popoare.

„TEATRUL"

2

www.cimec.ro

Tainele originalităţii
Murind, Toana Caragiu, chintesenţa de vita­ litate umană (intr-un muzeu al figurilor de ceară, nu i β-ar găsi parcă locul), a încetat să mai fie imprevizibil şi a declanşat posibilitatea dc a se vorbi si de a se scrie cu definitivă eficienţă si precizie, nu doar aproximativ, despre el, aşa cum a fost cunoscut trăind, în parabola de actor mai alee, dc la debutul în Toreadorul din Olmedo, la Naţionalul bucureştean, în 1049, e.ind absolvea Conservatorul, pînă la teribila seară de  martie 1977, cînd s-a văzut silit să ne părăsească repede, pc neaşteptate, fără nici un avertisment prealabil, pc nepregătite, cum, revoltat, îi reproşa el însuşi, cu vor­ bele lui De Pre toΡβ Vincenzo, unui dumaezeu care nu respectă nici cea mai elementară regulă a jocului de-a moartea. Desigur, cu maximă eficienţă filologică şi precizie esletică încă nu ee poate discuta acum, imediat, cînd Ia reverul sensibilităţii noastre de spectatori pasionaţi purtăm doliul dureros al pierderii marelui Toma Caragiu. Iată, totuşi, un adjectiv-substantiv pe care această pierdere ni-1 concede din însăşi clipa producerii ei : marc. De ce a fost mare Toma Carogiu, un marc actor comic, şi nu numai comic, cel mai marc, fără îndoială, al generaţiei sale, de mijloc ? Anvergura unui actor de teatru, de cinema şi de televiziune se măsoară, orice s-ar crede, în primul rînd, Cu popularitatea. Cine şi-ar fi imaginat vreo­ dată cît de cunoseut-iubit a putut să fie ! Nu vreau să ştirbesc amintirea nimănui, α nici u¬ nui dispărut, nici să lezez susceptibilitatea vreunui supravieţuitor, dar adevărul se cuvi­ ne a fi rostit. In săptămîna de patimi ee s-a scurs după noaptea aceea ipocrită de vineri, ou lumina ei blîndă şi obraznic ino­ centă de lună plină deasupra Bucureştiului dezolat, multe ştiri de moarte, reale ori false, s-au întrepătruns în văzduhul înnegu­ rat de praful molozului. Pe fiecare, reală ori falsă, opinia publică — imaginaţia popu­ lară — a acceptat-o pe loc, cu pioasă resem­ nare sau cu indignată revoltă. O sin­ gură excepţie : anunţul morţii lui Caragiu. Timp de aproape şapte zile, populaţia, ră­ nită şi jignită, dar ca niciodată mai vie, a Capitalei, a refuzat, botărît şi îndărătnic, să creadă că artistul ei preferat a murit sub dărâmături. Timp de o săptămână, făptura lui Toma Caragiu a continuat să trăiască din şi în închipuirea numerosului său public, zdravănă, nevătămată, într-o permanentă si­ tuaţie de reanimare, sus, pe crestele speran-

ţei hrănite de milioane de vreri omeneşti optimiste : trăieşte, e jos, în subsol, s-a vor­ bit la telefon ou el, a fost dus la spital, dar trăieşte, trăieşte, trăieşte ! Nimeni n-n vrut, nimeni η-a putut să-şi asume răspunderea morţii Iui Caragiu, ca şi cum înseşi cuvintele l-ar fi răpus, nu oarba elâtinare a pămînIu­ bii... Popularitatea presupune — chiar, sau cu deo­ sebire, în faţa celor mai largi mase — cali­ tatea, bravura, excelenţa. Caragiu a dispus de ele, cu prisosinţă. Dar nu numai pe te­ meiul talentului său, de necuprins, ci, în aceeaşi măsură, pe temeiul unor 'îcumulări de experienţe. întîi scenice, apoi filmice şi televizuale, de o întindere şi de o varietate neobişnuită. Cine citeşte lista de roluri — principale, medii, episodice — interpretate de Caragiu în aproape treizeci de ani, pc de o parte, rămme uimit de performanţă, pe de altă parte, îşi limpezeşte una dintre tainele acestei complexe, impunătoare personalităţi artistice. Toana Caragiu şi-a încheiat prodi­ gioasa carieră — care s-ar fi putut dubla în ani şi în realizări — la Teatrul „Bulandra", dar el nu a fost numai o emanaţie, un pro­ dus al acestui teatru şi al „stilului" său, tocmai pentru că, la Bucureşti, Caragiu s-a întors format, matur, cu exerciţiile fundamen­ tale îndeplinite, pe scenele din Constanţa şi din Ploieşti, cu incursiuni faste in toate dramaturgiile, de la cea naţională (Răzvan, Ianke, Vulpaşin, Cerchez, Ciolac) la cea uni­ versală, clasică (Petrucchio, Figaro, Jllestakov) sau contemporană (soldatul Piocico, De Pretoro Vincenzo, Bertoldo, pentru a cita nu­ mai intensa „perioadă italienească"). Dimpo­ trivă, Caragiu a fost cel care a dat un plus de strălucire Teatrului „Bulandra", printr-un plus de omenie şi de specifică vis comica, adăugat, în ordine de timp, spectacolelor Opera de trei parale, Sfîntul Mitică Blajina, 3

www.cimec.ro

...Dincolo dc felurimea tipurilor şi u caracterelor în­ truchipate, Caragiu a cristalizat o manieră proprie, personală, de expresie. De Pretore, Iankc (sus) ; Hcrloldo, Mackio-Şis (jos)

www.cimec.ro

...Pentru că η-a lansat un personaj anume, persona­ jul său rămîne Caragiu însuşi, ca monstru sacru, ca interpret genial, crea­ tor, al tuturor textelor comico-dramatice şi al pro­ priei sale viziuni asupra realităţii trăite. Parapon, Ilrisanitle (sus) : Satin (jos) www.cimec.ro

/)-((/<· carnavalului, Macbeth, O scrisoare pierdută, Elisabeta l, pînă il η recentele Azilul <lc noapte şi Lungul drum al zilei către noapte. Dincolo, îneă, dc felurimea tipurilor şi ca­ racterelor întruchipate, Caragiu a cristalizat o manieră proprie, personală, de expresie spectaculară. Nu s-n pierdut, totuşi, nici o clipă în manierism, deoarece s-a numărat printre acei actori, mai mult unici deoit rari, cairo îşi transformă maniera în stil, şi stilul în modalitate de cunoaştere. Faptul a apărut mai evident în film şi îndeosebi la televi­ ziune, unde Caragiu, fără a se înscrie nea­ părat într-un serial, a desenat în linii Ternie şi elocvente figura unui concetăţean al nos­ tru, exponenţială, a unui ins care nu se lasă păcăliit sau luat drept prost, paşnic dar n i ­ ciodată pasiv, iritabil pe dinăuntru, nmflindu-se şi înroşindu-se ca un curcan supărat, dar nerecurgind la violenţă (fie şi verbală), preferind canalul deversor al ironiei, al hazu­ lui de necaz, ol zeflemelei. Umorul şi umo­ rile sale descindeau din Caragiale, de bună seamă — precum Caragiale, era şi el, ar fi arătat Călimcseu, un excentric din unghiul geografiei, fiind originar din Hrupişte, sat în Macedonia grecească — dar fiinţa sa de actor păstra, invrtstntc, nervuri şi semne v i taile de cea mai diversă provenienţă literar-tcalrală sau, pur şi simplu, existenţială. Astfel, pentru că η-a lansat un personaj anitme, personajul său rămtnc Caragiu însuşi, ea monstru sacru, ea interpret genial, ere i tor, al tuturor textelor comico-dramatice şi al

propriei sale viziuni asupra realităţii trăite. A fost mare şi pentru că nu semăna cu nimeni, pentru originalitatea absolută a crea­ turilor sale audio-viziinle. Λ fost mare pentru că a avut ceea ce au alţi mari actori şi, mai ales, pentru că a avut ceea ce alţi mari actori nu au. Din generaţia sa, a fost cel mai mare comedian, egal cu marii comedieni ai generaţiilor din trecut şi, poate, ai celor ce vin «le-acum înainte. Adică, inegalabil. Ştirea sigură, definitivă, a morţii lui Ca­ ragiu am primit-o — spulberindu-mi-sc, ca alitor altor conştiinţe, ultimele amăgiri — de la Titus Popovici, in curtea Casei Scriitorilor. Mi-ain permis să-i sugerez, ca unei persoane eu influenţă şi ca unui prieten intim al dispărutului, să salutăm coborîrea în pâmînt a rămăşiţelor ilustrului actor, despărţirea de el, în singurul mod adecvat unui imens ta­ lent : printr-un imens, unanim, ropot de nplauze. Aleou Ivan Gbilia, şi el de faţă, a observat că o asemenea manifestare n-ar fi pe potriva firii noastre (dar unde e tradiţia dncică η înfruntării senine a morţii ?). Posi­ bil, îmi iau, cu toate acestea, din nou în­ drăzneala să cer, de aici, de pe această filă dc revistă, tuturor «relor care — văzindii-1 şi aseultindu-l — l-au iubit şi l-nu preţuit, practic, tuturor românilor, nu să plîngă, ci să aplan ie, cu obişnuita lor generozitate, făptura unică, singulară, a lui Toma Caragiu, a celui care a ieşit, deunăzi, tăcut, pentru totdeauna, lin scenă. Plaudite cives !

Florian Potra
anonimi, dar pricepuţi şi în­ cercaţi, şi fiecare dintre ei capabil să-ţi înfăţişeze pie­ sele, scenele, actorii scăpaţi din seismele veacului fi rea­ duşi — în portrete sau profi­ luri — la suprafaţă. IM su­ prafaţa profundă a existenţei. De aceea, aşa cum ii cu­ noaştem, cred, tint sigur, că acum ei lucrează la o „Eliza Pctrăchescu". Tragediană atît de exclusiv, radical şi total gravă, încît, pentru a o de­ fini, trebuia, trebuie să-i oui înaintea numelui cnvintul „tragediană", ca un indicativ social (doctor in prăbuşiri sufleteşti), actriţă atît de aparte încît pentru a o carac­ teriza trebuia, trebuie să te foloseşti, în disperare de cauză, de confortabilul ,,specială", Eliza Petrădiescu ne va reveni — ştiu, curind — prin radio, în chip de trage­ die a tragicului.

Schimbări în plan
Asa cum îi cunoaştem pe într-adevăr iubitorii de tea­ tru din Nuferilor, sînt sigur că — după ce vor fi vegheat, ca noi toţi, în preajma tra­ gicului (şi sinistru, intrat, la 4 martie 1077. in istoria cul­ turii româneşti) bloc de pe strada Bibliotecii (!), întru aşteptarea artiştilor şi actori­ lor îngropaţi sub moloz — acum ei pregătesc un meda­ lion Toma Caragiu. Un me­ dalion, sau portret, sau pro­ fil, sau oricum, care ne va face să ascultăm şi să auzim vocea inimitabilă fşi prin urmare, des imitată) a unuia dintre cei mai inteligenţi ci­ titori de vorbă din ciţi a cu­ noscut scena contemporanăt

Cititor genial, care umbla pe silabe ca pe nişte clape, scoţind — Rubinstein oral — tonuri, sunete şi, mai ales, înţelesuri pe care numai el era în stare să le scoată din molozul convenţiei şi l>analităţii. Cititor-cascador ce se-ntorcea de fiecare dată din aventurile lui printre cuvinte, cu miinile pline de-un înţe­ les salvat. Şi iată că iarăşi ajungem la azi atît de tragic actuala îndeletnicire de exploratori ai sunetului teatral, pe care, de ani de zile, cavalerii benzii de mag­ netofon de la radio o prac­ tică asemenea unor salvatori de la moarte ai •spectacolului. Salvatori tăcuţi, sobri, cvasiwww.cimec.ro

M. Alexandru

6

Necăutata expresivitate
lui Rcbreanu, pe atunci director al Teatrului Naţional. Şi, astfel, Copiii pămîntului au prilejuit două debuturi : al l u i Andrei Corleanu şi al Elizci Petrăchcscu, interpreta principală. Cum a jucat ea rolul, greu se poate ima­ gina. Premiera s-a petrecut într-o atmosferă surprinzătoare ; publicul reacţiona spontan la textul revoluţionar al, totuşi, conservatoru­ lui Andrei Corleanu. Un fel de bătălie a l u i Ilernani, politică. Eliza Petrăchescu, iu rolul Hranei Tir/iu, realiza, însă, unanimilaten. N-nu fost doar simple aplauze, nici obişnuita vrajă. Eliza Petrăchcscu u fost imediut accep­ tată, dc noi toţi, printre cele mai mari. Tot teatrul a răsunat, a doua zi („Ai văzut-o ? I)u-tc s-o vezi..."), dc exclamaţii şi îndemnuri. Şi, într-adevăr, merita osteneala. Actriţa rea­ liza pc scenă autenticitatea personajului, fără nici un fel de efort aparent, cu siguranţă în mişcări şi atitudini, cu un timbru răscolitor, cu o artă consumată în mînuirea cuvintului şi a pauzei. Nimic deosebit, într-o înfăţişare fizică mai curînd anodină. Cine a mai avui timp să constate şi să numere deficienţele pe care, de la apariţie, Eliza Petrăchescu, le spulbera ? Din fiecare replică, oricît de ano­ dină, ţişnea „le cri du coeur", unic şi sfişietor. Nu era vorba, în mod neîndoielnic, de un succes datorat unor secrete corespondenţe cu rolul. Eliza Petrăchescu se afirma ca una dintre marile tragediene ale unei epoci în care străluceau, de la Maria Filotti la Aura Buzcscu, atîtea înalte chemări... Au urmat o serie de roluri care confirmau triumful debutului bucureştean : lfigenia la Delfi de Gerhart Hauptmann, Anca diu Nă­ pasta, Taina nunţii de Ed. Bourdet, Dar nu e ceva serios de Pirandello şi, mai ales, acea neuitată Fascinaţie de Key Winter, în care (la Teatrul Vraca-Leny Caler) o mare distri­ buţie realizase un excepţional spectacol... Au fost, apoi, la mare distanţă de ani : la televiziune, Neînţelegerea de A. Camus, la tea­ tru, Oamenii cavernelor de Saroyan şi crea­ ţiile din filme : Nunta de piatră, Duhul nuru­ l u i , Ilustrate cu flori de cîmp, Tănase Scatiu... Ceea ce era deosebit în vocaţia artistică şi în realizările ei, cîte i s-au oferit, era expre­ sivitatea, o expresivitate necăutată, neurmă­ rită cu tot dinadinsul, care supradimensiona firescul. Actriţă marcat veristă, Eliza Petră­ chescu nu se mulţumea să tragă concluziile unei comunicări de la suflet la suflet, strecu-

Clnd a coborîl, In 1942, lu Bucureşti, Eliza Petrăchcscu ern deja celebră Iu laşi, Ion Sava şi, mai ales, Ion Aurel Maicun ne vorbeau despre această elevă a Agathei Bîrscscu, deo­ potrivă de strălucită Iu repertoriul clasic cn şi in cel modern. Existau şi atunci ndevărate prăpăstii între scenele din Capitală şi cele din provincie, în aşa măsură încît să poală înflori legendele. Eliza Petrăchcscu se relevase, acolo, în Shake­ speare, cu şi în Pirnndello, fusese Souia din Cadavrul viu şi lunia din Britannicus, dar publicul bucureştean (ca şi cronica dramutică, dcultfcl) nu luase încă act de npnriţia acelcin care, acolo (în Oraşid nostru dc Thorn­ ton Wilder, ca şi în Scene de stradă de Elmer Rice), deschiden perspective inedite interpretării noastre scenice. Elizn Petrăchescu a intrat triumfal i n isloria teatrului românesc odată cu premiera Copiilor pămînlului de Andrei Corleanu. Au­ torul, reputat ziarist şi om politic, specialist in problemele agrare şi autor al unor intere­ sante studii de sociologic, nu avusese pînă atunci nici o legătură cu scena. Copiii pâmîntului erau fructul artistic întîrziat al unei experienţe de o viaţă şi confesiunea amară a unui om de ştiinţă indignat de succesul literaturii convenţionale pc temă lustică. Am descoperit întîmplător piesa pe biroul lui Tudor Vianu, care o primise recent de la autor. Mi-a încredinţat-o. A urmat un articol de lansare, articol care a atras atenţia

www.cimec.ro

rată lingă inima spectatorului. Eli/.a Potrăchcscu avea ştiinţa gestului şi a pauzei, arta de a juca. deopotrivă, <le reliefat, fie că auto­ rul r acorda largi posibilităţi de evoluţie scenică. Tie eă. pur şi simplu, o (intuia într-un fotoliu. Era, in această fiinţă firavă, o nemai­ pomenită rezervă de vigoare dramatică, o vigoare pc care, să o,'recunoaştem deschis, conducerile noastre de teatru n-au şliul să o solicite la timp şi să o utilizeze, (and ne gîndini la toate rolurile pe care le-ar fi putut juca, ne Întristăm pentru nedreptatea care s-a comis faţă de atiţia mari autori rămaşi cu operele neîmplinite. Fiindcă scriitori ca Euripide, Shakespeare, Pirandello, chiar ei, îşi dezvăluie, la combustia unei mari inter­ pretări, latenţe rămase secrete la simpla lec­ tură. Nu existau, pentru Eliza Petrăchescu, ro­ luri mici. Din cites a cuvinte, înălţa un om, o creaţie, pe lingă care toate celelalte de pe scenă păreau palide. Acest dar i-a servit foar­ te mult în cinematografie. De cîte ori regi­ zori naivi, sau numai neexperimenlaţi, s-au păcălit ineredinţînd Elizei Petrăchescu un rol presupus secundar ! Orice actor mare este, în felul l u i , un unicat. Dispariţia Elizei Petrăchescu înseamnă, pentru teatrul nostru — ca toate marile dispariţii —, o pierdere ireparabilă, o pierdere pe care niciodată noi, contemporanii ci de creaţie, nu o vom putea, îndeajuns, povesti sau evoca. Sînt, in ,această constatare, toată gloria şi toată fragilitatea artei ucloriccşli. -

N. Carandino

Eliza Petrăchcscu — o nemaipomenită rezervă de vigoare dramatică. Din cîleva cuvinte înălţa un om, o creaţie, pe lingă care toate celelalte dc pe scenă păreau palide

Talent viguros si fecund
După zile şi nopţi do veghe înfrigurată, do lacrimi şi iluzii, doi oameni au fost scoşi de sub muntele de beton, cărămidă şi fier in care se transformase blocul din strada Ton Ghica. Erau ffiribrăţisaţi, ca pentru a se apăra unul pe celălalt de moarte. Ce vor fi gîndit, ce vor f i simţit atunci, în acele clipe cum­ plite de disperare, marele şi inegalabilul actor oare era Toma Caragiu şi talentatul regizor rare era Alexandru Bocăneţ, încît ultimul lor gest a fost de a se îmbrăţişa, de a merge împreună, îmbrăţişaţi, spre moarte ? Poate că orele nesfirşite şi grele (mai crede azi cineva 8

...avea nu numai ambiţia nobilă de a se depăşi, dar şi o fantezie nemăr­ ginită...

www.cimec.ro

că arta c joacă, "distracţie, experienţă senină, frivolă ?), zilele şi nopţile de chin şi bucurie (căci nrtu este, du, si chin şi bucurie) pc pla­ tourile de filmare şi in sălile de înregistrare au străfulgerat în acea secundă în «'are acto­ rul şi regizorul s-au îmbrăţişat pentru a Jiu se mai despărţi deeit în morminte. Destinul η a n u l a t , (printr-un singur semn tragic, nu un creator, ci o echipă dc creaţie,, căci nea Tomiţă şi Andii erau o echipă de creaţie. Λιι lucrat ani de zile împreună pentru momen­ tele acelea dc neuitat de la televizor, iar la primul film dc lung metraj pe oare 1-a rea­ lizat Bocăneţ (cît de trist sună ..primul f i l m " , cînd ştii că nu va m a i tirana nici unul !), Toma Caragiu i-α fost interpret şi colabora­ tor apropiat. Regizorul şi interpretul se . în­ ţelegeau perfect, vorbeau ° aceeaşi limbă, se < completau şi se sfătuiau îndelung. Cine cu­ noaşte, cît de cit, viaţa intimă η 'cinemato­ grafului ştie ce greu se ajunge la comunicare şi înţelegere între regizor şi actori, mai ales cind e vorba de personalităţi puternice. Ca­ ragiu şi Bocăneţ (în ciuda diferenţei de virstă, de aproape douăzeci de ani, dintre ci) erau astfel de personalităţi puternice, ajunse la o comunicare deplină. Amîndoi erau oa­ meni de o deosebită distincţie jşufjeteitscă şi asta îi apropia, l i lega. Toma' Caragiu îi stima pe toţi regizorii cu care a lucrat în cinematografie. A m stat o dată îndelung de vorbă cu el şi, intre altele, mi-a făcut o ca­ racterizare a tuturor regizorilor de cinema, siibliiiiindu-i fiecăruia personalitatea, calită­ ţile, talentul. Bocăneţ, la rindul său, îşi res­ pecta interpreţii, căuta sâ-i conducă spre ceea ce dorea, nu p r i n edicte, ci prin explicarea intenţiilor, a stilului, a concepţiei sale, şi asta cu 'delicateţe şi răbdare. Omul acesta plin de suflet, de pasiune, de fanatism artis­ tic, de idei, de fantezie, era de o infinită l i neţe şi gingăşie sufletească. Cn şi Toma, Andu se .bucura .pentru bucuria pc care o aducea oamenilor, d a r î n planurile l u i în­ drăzneţe rivnea* imai , mult : dorea să-i facă pe oameni \ să gindeasrft serios; a s u p r a lor înşişi. Caragiu a fost un mare actor de dra­ mă, mu ' îndeajuns înţeles,, poaţe,. îh această aleasă însuşire a talentului său--—r deşi Azi­ lul de noapte şi Lungul dr'ujn al zilei c$re noapte (oiţe nop\i mari au preceda t-o pc u l ­ tima !) au «trigat-ο ou înverşunare. Bocăneţ, In rîndul l u i , era, în ciuda volubilităţii „pc eare o degajau emisiunile sale' excepţionale, cu muzică şi dans, un spirit frămintat de idei, de nevoia unor adevăruri·'*' mari. Ar fi vrut imposibilul : să aibă în fiecare secvenţă de film αϊ te Ό idee care să oblige la medita­ ţie. Cînd lucra, era feri cit^fiirideă'ţu era fru­ mos şi ştia că frumosul e s t e o formă de luptă împotriva urîtului. Λρόί', însă,.'devenea trist, neliniştit şi namulţuTrtit, socotind că a spus pren puţin, prea stîngaci; prea superficial ceea ee ar i i v r u t să spună profund şi per­ fect. Singurul film de cinema pe eare 1-a făcut, Gloria nu cîntă, 1-a trăit între entu­ ziasm şi dezamăgire ; voin cn totul să iusă
1

desăvîreit, să-l exprime ca regizor, şi îl dureri fiecare inolâ falsă, fiecare cadru impersonal, fiecare legătură artificială. Şi-a refăcut mon­ tajul filmului de nu mai ştiu oîte ori, în căutarea unei forme ideale, care se afla, poale reală, poale amăgitoare, în conştiinţa lui probă şi agitată, de artist adevărat. După luni de muncă supraomenească, ziua filma, noaptea înregistra pentru televiziune o emi­ siune jiouă, noaptea monta, ziua repeta cu actorii, săptămîni în şir, aproape fără odihnă, fără să se plîngă, cu o sută de cafele şi o sutjl de ţigări, uitînd să mănince şi să doar­ mă, alergîiiid de la Buftea la Televiziune şi din nou înapoi, şi asta fiindcă iubea munca, fiindcă nu se simţea bine decît muncind, după luni dc neodibnă, de speranţă, de dăru­ ire, cînd filmul a fost terminat, Andu mărtu­ risea cu mîhnire că η-a reuşit să realizeze decît cincizeci la sută din ceea ce dorise, dar că viitorul film... Da, viitorul film ar fi fost mai bun, fără îndoială, căci Alexandru Bocăneţ avea nu numai ambiţia nobilă dc α se depăşi, dar şi o fantezie nemărginită, o lume de idei, o forţă artistică rară, un talent viguros şi fe­ cund. Şi ern un optimist. Credea în perfecti­ bilitate, credea în puterea artei de a naşte lumină, credea în puterea frumosului «le a naşte bunătate. Lucram împreună cu Andu, în această primăvară, ruptă groaznic în două, la viitorul film. Lucram cu o imensă bucu­ rie, căci omul acesta 'ştia să transmită tutu­ ror ' bucuria de η munci. Aştopţam,, seară de seaWi, tplcfomil lui de control:' ,',Cît ai mai scris ?" Dar iată că, deşi a trecut η ti ta timp de la acel dureros \ martie, deşi a trecut ntîta timp de cînd l-am condus la mormînt, continui să aştept în fiecare seară telefonul lui A.ndu, ca pe o conştiinţă de veghe : . . . \ i scris ?"

Dumitru Solomon

O modestie superioară

Pianiştii nu au copilărie, nu le este permisă copilăria. Aşa se fac pianiştii. Clapele albe şi negre nu suportă jucării în preajmă. Ele amăgesc ochii miraţi ai copilului. Dar joaca cu claviatura devine curînd exerciţiu, apoi trudă şi răspundere, promiţând mirifica îm­ părăţie α cărei dobîndirc se amină, se tot amînă... Tudor nu a mai apucat să privească. 9

www.cimec.ro

macar pe furiş, soarele celei de a douăzecea primăveri. El era sperau la, marea speranţa îndreptăţită α unei familii de muzicieni. Tulul în ol pronii tea să asigure o descenden­ ţă strălucilă acelei familii. Ern cea mai tînără certitudine a pianisticii româneşti, pe filiera ci cea mai nobilă. Era nativ dăruit pianului, avea mîna şi clanul marilor vir­ tuozi. Era o inteligenţă muzicală cu o mare capacitate dc muncă şi o putere de concen­ trare bine antrenate. Conştiinţa propriei pa­ lori îl făcuse mai exigent cu sine şi avea o modestie superioară. Tudor nu a dezamăgit niciodată. Apari­ ţiile în concerte îl arătau în constantă ascen­ siune, ca pe unul din spiţa urcătorilor fără limite. Consacrarea lui rămăsese doar o trea­ bă a timpului. Iar, cu preţul copilăriei, se părea că timpul îl are confortabil în faţă. Oare câteodată nu greşeşte şi ea, natura ?

Tudor Duinitrcscu avea mina si (Linul marilor virtuozi

Ultima cortină
Carmen era rolul pe care îl desâyîrşise pînă la performanţa celor mai bune raezzo-soprane din existenţa Operei Române. Era solistă pe acea scenă din 19G9. Cultiva liedul, se distinsese în concertele simfonice, devenea o prezenţă tot mai activă în programele Radioteloviziunii. Confirmase aşteptările profe­ sorilor care au încurajat-o şi au pregătil-o pentru o importantă carieră. La Conservator urmase clasa de canto a profesoarei Emilia Petrescu. Îşi dovedise ap­ titudinile interpretative în roluri mari, de profil scenic foarte divem : Eboli în Don Carlos, dar şi Dorabello din Cosi fan tulte. Vocea ei, deosebit de amplă şi vibrantă, era temeinic clădită pentru dramele lui Verdi, avea însă destulă mobilitate şi fineţe pentru a urmări ager meandrele genului buf mozartian. Avea chemare pentru scenă. Stăpînea subtil şi eu prestanţă toate registrele jocului actoricesc. A creat roluri şi a continuat tra­ diţii în teatrul liric românesc, cu dragoste şi competenţă. In prestigioasa distribuţie a Oedipului enescian preluase rolul Jocastei. (xirtina trasă după Andrea Chémer din 2 martie avea să fie. pentru Mihaela Mărăcineanu, ultima. Două zile mai tîrziu, o carieră iu plină lumină, avea să fie tragic curmată.

Cu cheiruirc pentru s>en>î. Mihaela Mărăcineanu stăpînea subtil şi eu prestanţă toate registrele jocului acto­ ricesc

Radu Stan
www.cimec.ro

Elcvul-frunlaş Ν. Maunku-hc, actor-e* rou

.w

E r o i ai Bucureştilor
Cutremurml a devenit şi devine, din ce în ce mai m u l l , o chestiune personală, a fiecă­ ruia. Nu ştiu dacă aţi observat, dar bucureşleanul şi-a schimbat salului ; salutul de despărţire dominant este ,,sănătate !'', orice oui cu care te reintîlneai după cutremur îţi spunea ..bine că te văd". Şi, asta, ovînd în vedere personalitatea specială a bueureştennului, can*, t i p sentimental, caută în primul rînd să-şi disimuleze sentimentalismul prin glume, prin persiflări amicale, care repre­ zintă o nepăsare afişată, nevoia de a aşterne hazul pe cele mai tragice momente ale exis­ tenţei. I morţii este momentul de manifestare a forţei jnorale a buoureşteanului. Bucuroşleanul nu spune ba nouri decît atunci oftând este anonim şi numai atunci îşi permite să fie şi sentimentali Bucureştenii caută să reintre cît mai repede în activităţi normale, dar nu vor, nu pot să uite victimele dezastrului. Pentru că în fie­ care bucureştean care a scăpat do cutremur (a scăpat, într-un fel anume) există o bio­ grafie a 'salvării. In familia mea, de pildă, totuQ a decurs în regulă — adică, şi bunicii, şi fetiţa, şi noi scăpasem nevătămaţi. Dar ce înseamnă asta am aflat α doua zi, sînibătă.
\ >

Cînd m-am dus pe strada Popa Rusu, la nu­ mărul 11, şi, în locul numărului 11, am văzut un morman de moloz. Vineri seară, mania mea şi fetiţa mea, Irina, fuseseră aici în vizită, la prietena mamei. Λυ plecat de la ea la nouă fără un sfert sau fără zece, în orice caz, după ce începuse filmul la TV. Au ajuns acasă, literalmente, cu cîteva minute înainte de cutremur. Atunci, sîmhătă, cînd nm văzut grămada aia de moloz, am înţeles dc ce urlă cîinii. După oîtcva ore, am aflat că femeia la care bunica şi nepoata fuseseră în vizită a fost salvată. Băieţii ei săpascră un tunel de o jumătate de metru înălţime şi, după o muncă dc treisprezece ore, cu mîinile, dar mai ales cu unghiile, şi-au salvat mama şi au salvat şi pe vecinul ei. Au dat viaţa celei care le-a dat viaţă. Proporţiile coşmarului, ca şi proporţiile durerii, sînt realizate treptat. Totul a fost l>rea mult şi prea rapid ca să poată f i reali­ zat d i n mers. Şi pentru faptul că grija pentru celalalt α atins proporţii incredibile. Soţia mea e profesoară de liceu şi, în zilele urmă­ toare cutremurului, a sunat telefonul la noi ca la Gara dc Nord. Elevi eminenţi, elevi corijenţi, buni, slabi, formidabili, mediocri, telefonau şi, dincolo dc întrebările eu p r i ­ vire la profesoară, se interes.au, poale pentru prima dată în viaţa lor, de familia profe11

www.cimec.ro

SOarci. Îşi ofereau serviciile — felele îşi slăpîneau plînsul chiar în Luzn receptorului, băieţii vorbeau neobişnuit de gros. A h , acest tineret minunat al Bucureştilor, în parte, pletos, în parte, bărbos, gala orieînd dci zefle­ mea şi atît de profund în trăirile şi tn por­ nirile sale grave... A doua zi după cutremur, om vă/ut o fală, Îmbrăcată într-un demi ultramodern, rugindu-se dc un fel dc şef de pază de la „Scala" să-i dea voie să lucreze şi ea la sal­ varea celor do sub dărîmă tu ri. Bărbatul în cauză, un om de vreo patruzeci şi cinci-cincizeci de ani, înecat de lacrimi (de lacrimi pe care nu vroia să i le vadă nimeni) urla cu disperare Ia puştoaica aia de vreo douăzeci de ani, cu domini ultramodern : „Pleacă, dom'Jc, de-aici ! Nu vezi că-ncurci circula" O treabă absolut formidabilă şi absolut anonimă au făcut, în aceste zile, profesorii. Au venit la şcoală Ιβ prima eră a primei zile de după cutremur ; au avut grijă de copiii interni, dc copiii externi, au avui. grijă dc copiii noştri, ni tuturor, iar după orc îşi suflecau mînecilc şi curăţau curtea de moloz şi coridoarele, de tencuiala căzută. Iar după asta puneau mina pe telefon şi începeau să piseze la cap soţii, prietenii, cunoştinţele, părinţi ai elevilor, cum să facă să se aranjeze în grabă -— pentru că o vorba dc copii, e vorba de copii, e vorba de copii. Zilele de după cutremur au fost luminate brusc de o explozie pe care scria cascador. Cei m a i mulţi oameni privesc de departe lumea spectacolului, habar n-au ce-i aia cascadoria şi sinţ. convinşi că bărboşii ăia do cascadori sînt, îii fond, nişte '.oameni fără
i a ?

t

căpătîi şi fără meserie. Foarte puţini ştiu cît de riguroasă o selecţia cascadorilor şi cit do minuţioasă e pregătirea lor. Mai ales că a apărut si o carte franţuzească eu un titlu prostesc : „Meseria mea c riscul", cînd, de fapt, meseria cascadorilor c tocmai să evite la maximum riscul, într-o situaţie, adesea, Ia maximum riscantă. Ca să poţi realiza l u ­ crul acesta trebuie să f i i un profesionist desăvîrşit, pentru că orice primă greşeală poale să fie şi oca din urmă. Or, profesionalismul do mare calitate exclude superficialitatea. Κ un adevăr adesea ignorat. Şi cascadorii au dat o replică teribilă ignoranţilor. Au plecat do la filmare, au fugit dc acasă, de la Buftea, au împărţit ceea ce au fost cândva blocuri şi şi-au asumat riscul. Adesea, un risc pe care ci, ca nişte oameni de meserie, îl ştiau fără nici o şansă de reuşită ; dar tot ei, şi lot ea nişte oameni de meserie, l-au escaladat. Şi au salvat oameni, au salvat oameni, au sal­ vat oameni. Şi nimeni dintre oi η-a vrut să spună ciţi oameni a salvat. Şi numai despre StaVTU, care a căzut dc la etajul opt, s-n spus că a salvat zece oameni sau mai mulţi. Şi, asia, în situaţia cînd cascadorii im salvat oa­ meni ••din cele mai incredibile situaţii, lăsînd treaba cealaltă, mai simplă, dacă a mai exis­ tat vreo treabă simplă, pentru ceilalţi, pentru ceilalţi toţi. Bravo vouă, cascadorilor! Un bravo' pe care nu-1 veţi nuzi şi n-aveţi cum să-1 auziţi din întunericul sălilor do cinema, un bravo oare nu poale f i întipărit decît în literele caro semnifică meseria voastră do cas­ cadori.
i

f"'\

ί ,

Leonida Teodorescu
toţi din spaimă, nelinişte şi necunoscut. Pentru că, asemeni unei nevăzute şi anonime echipe de salvare a sufletelor, feme­ ile şi bărbaţii de la telefoane au eliberat, in noaptea aceea, cu miinile lor încleştate pe butoanele şi fişele centrale­ lor automate, milioane de oameni de sub povara strivi­ toare a groazei, ajulindu-i să audă la receptor vocea copi­ ilor şi părinţilor, fraţilor şi surorilor, bunicilor, nepoţilor şi prietenilor. Am începui, îneci-incet, să aflăm, din zia­ re sau de la radio, numele acelor care au scos supravie­ ţuitorii de sub moloz. Aş vrea să cunosc numele feme­ ilor şi bărbaţilor de la tele­ foane, care ne-au scos pe noi toţi, pe noi cei vii, de-ncolo unde ne aflam vineri noaptea.

I

Linii de comunicaţie
3 martie 7 martie Cred că, ori de cite ori vorbim despre oamenii care, în ceasurile, zilele şi nopţile de după cutremur, au salvat alţi oameni de sub dărîmăturile clădirilor prăbuşite, trebuie să ne amintim de femeile şi bărbaţii de la tele­ foane şi să-i privim în acelaşi chip precum pe cei ce s-au aruncat în moloz pentru a scoate, cu riscuri nesflrşilc, fiinţele îngropate de vU în beton. Şi cred că trebuie să-i privim aşa pe cei de la tele­ foane, pentru că, rămînînd, din primele clipe de după cutremur, la post, ei s-au străduit să ne dezgroape pe www.cimec.ro

Început de articol (fără umor) pentru „Teatrul", des­ pre capacitatea spectacolului (deloc anulată, ci ·— dimpo­ trivă — revitalizată odată cu atotputernicia televiziunii) de a anula distanţele dintre oa­ meni, de a îngădui, pentru un ceas sau trei, mult rivniia comunicare (scenă-sală şi spectator-spectator), de a ofe­ ri, miraculos, o şansă intru ieşirea din frig, sau anxieta­ te, sau vid, sau alt cuvint. 12

Al. Mirodan

S e m n a l

Ora douăzeci şi unu şi douăzeci şi două de minute sau Falsă cronică la „Răceala"
Mai erau citeva minute piuă să înceapă spectacolul, sala era arhiplină, bărbaţii erau eleganţi şi femeile, fru­ moase, nici un fotoliu liber, jur împrejur, în picioare, mulţi tineri, studenţi, pe­ semne, uile-l pe Beligan, şop­ tea o fată, uite-o şi pe Giga Tudorache, uite-i pe... Era al doilea spectacol cu Răceala, era ca o preiliieră, toată lumea se saluta zîmbind şi-şi proimnea înlîlniri in pauză, era o seară de săr­ bătoare. Spectacolul a început sus, fierbinte, viu, băieţii aveau o nemaipomenită poftă de joc, Caramitru, Ogăşanu, Mircea Diaconii, Adrian Georgescu, Pittiş erau încintălori, timpul curgea repede, spec­ tacolul ajunsese la jumătatea lui, cînd s-a lăsat o tăcere grea... Ne-am privit unii pe alţii, nedumeriţi, miraţi, uimiţi : din adine de tot creştea un vuiet surd, lumina s-a topit, sorbită de o gură rea... Pe urmă, totul a prins să se clatine. In picioare, lipiţi unii de alţii, încremeniţi de groază, auzeam cum trosneşte clădirea, din toate încheietu­ rile ei, ca o uriaşă păstaie gala să plesnească şi să-ş\ azvirlc seminţele vii. O mic de ani, cil a durat infernul, am rămas înlemniţi în bezna groasă ca la înce­ puturile începuturilor. I'e urmă, a venit din nou tăcerea. G tăcere incendiară. Ar fi fost dc ajuns un singur ţipăt, fiecare dintre noi putea să scape un singur ţipăt, din toată spaima ghe­ muită în piept ; un ţipăt ar fi declanşat poate dezastrul, toţi ne-am fi năpustit bezme­ tic, orbeşte, gonind spre afa­ ră, spre lumină, spre sub ce­ rul liber... Dar, în clipa aceea de tă­ cere, in clipa aceea care puica să fie începutul unui sfirşit îngrozitor, s-a petrecut ceva care a schimbat lotul. S-a făcut auzit un glas si­ gur, un glas calm, un glas autoritar, un glas porunci­ tor, dar şi cald, şi protector, şi prevenitor. Era un glas de bărbat lînăr. Nu mai ţin minte exact ce spunea. Ştiu că ne îndemna să ne păstrăm cumpătul, fi­ indcă pericolul a trecut, ne îndemna să ne dăm miinile şi să ne îndreptăm fără gra­

bă spre el, fiindcă acolo de unde vorbeşte el e o ieşire. Vorbea mereu, ca să fie au­ zit, şi m-am îndreptat spre el, ca toţi ceilalţi, şi am tre­ cut pe lingă cl fără să-i pol vedea chipul, şi am ieşit, şi abia după ctţiva )>aşi am întors capul ; şi alunei asm văzut cum din sală, din bez­ na sălii, păşeau spre lumina pudrată a lunii, păşeau ţinîndu-se de mină, ca într-un neverosimil joc, bărbaţii ele­ ganţi şi femeile frumoase, care, cu citeva clipe în urmă, îşi învinseseră spaima, ascultind îndemnul unui -glas calm, poruncilor şi cald, dc, bărbat lînăr. A fost cel dinţii erou din şirul lung de eroi dc atunci şi din toate zilele de inverţunată luptă care au urmat. Nu-l ştiu, nu i-am putut vedea chipul, trebuie să fi fost unul dintre tinerii, stu­ denţi, pesemne,, care stăteau în picioare. Putea să ţişnească primul afară, spre lumină, spre sub cerul liber, nu l-ar fi învinovăţit ' nimeni, nicio­ dată, că a făcut-o. A rămas pe loc, ca un luptător, ca un ostaş în linia întii. dintr-un îndemn al conştiinţei lui ge­ neroase, dăruindu-ne speran­ ţă, încredere, linişte, ajutîndu-ne să trecem dc clipa cea mai neagră a existenţei noas­ tre, el, lînărul de azi, tinărul nostru, unul dintre zecile de mii de eroi, cîţi s au ară­ tat a fi, în aceste cumplite zile şi nopţi de după patru martie, ora douăzeci şi unu şi douăzeci şi două de mi­ nute, unul dintre zecile, din­ tre sutele de mii, născuţi pe acest pămînt.

Virgil Munteanu

în contul omeniei
Aşa cum arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu, în Expunerea d i n 28 martie 1977, pe lîngă munca plină dc abnegaţie, desfăşurată la locul dc producţie şi în acţiunea gencială dc normalizare a vieţii economico-sociale, oamenii muncii au hotărît să contri­ buie, d i n veniturile lor, la fondul refacerii, solidarităţii şi omeniei. Acest climat construc­ tiv, de afirmare a vieţii, de încredere în puterea omului, în posibilitatea l u i de a înfrunta vitregiile naturii, şi-a pus pecetea şi pe activitatea instituţiilor teatrale profesioniste. M a i www.cimec.ro 13

înlîi, (l in Ir-o înallă conştiinţă politică şi elico-cetăţcncască, angajaţii teatrelor, adori şi regizori, tehnicieni şi muncitori, loţi factorii care dau naştere unui spectacol, uu hotâril să participe la Centul 1977 cu suine de hani d i n propriile retribuţii şi gratificaţii, pen­ tru ca, şi datorită lor, mersul înainte al societăţii noastre să nu fie împiedicat. Printre aceştia, numărăm şi membrii colectivului revistei noastre, „Teatrul".

Totodată .— aşa cum s-a mai anunţat, de­ altfel, in presa cotidiană — toate teatrele din ţară prezintă spectacole din repertoriul curent, spectacole ale căror încasări sint destinate Contului refacerii, solidarităţii şi omeniei. Teatrul Naţional din Bucureşti a anunţai, pentru acest cont, 18 spectacole ; hotărirea a fost luată la iniţiativa lucrătorilor acestui prestigios for de cultură. Nici celelalte teatre din Capitală nu au rămas in afara acestei par­ ticipări la Contul 77. Fiecare dintre ele a anunţat cite cel puţin zece reprezentaţii cu încasări destinate Contului refacerii, solidari­ tăţii şi omeniei. De asemenea. Agenţia româ­ nă de impresariat artistic (A.R.I.A.) a pre­ văzut cite două spectacole pe lună, pînă la sfirşitul anului, cu participarea celor mai va­ loroşi artişti din instituţiile profesionhte şi din reţeaua culturală dc peste hotare. Teatrele din ţară şi-au propus şi ele ca spectacolele cedate Contului 1077 să însumeze anume sume : Arad — 17.500 lei. Oradea — 15.000 lei, Botoşani — 7.000 lei, Piteşti — H0.000 lei, Bîrlad — 10.000 lei, Timişoara (teatrele român, german şi maghiar) — 140.000 lei, Petroşani — 20.000 lei. Ploieşti — 11.000 lei, Bacău — 10.000 lei, Satu Mare — 40.000 lei. Am citat numai citeva teatre, dinlr-o sta­ tistică [— repetăm — provizorie, pentru a marca, şi pc această cale, contribuţia mo­ destă, dar cu valoare etico-cetăţenească in­ Thaliei româneşti, estimabilă, a teritoriului la refacerea vieţii sociale, după crincenul 4 martie 1077. Este o dovadă că şi lucrătorii din domeniul culturii teatrale înţeleg clar că viaţa trebuie să învingă, că socialismul româ­ nesc trebuie să se consolideze din zi în zi, indiferent de capriciile naturii. Natura umană trebuie — şi se dovedeşte a putea fi — mai puternică. P. T .

Opera Română, cu întreg personalul ei ar' tistic, va susţine nouă spectacole pînă la sfir­ şitul stagiunii, cu : Spărgătorul de nuci, Traviata, Noaptea furtunoasă, Bărbierul d i n SeviUn, Boema. Rigoletto, Lacul lebedelor şi 0 seară vienoză. Artiştii lirici şi dansatorii teatrelor muzi­ cale, ai ansamblurilor folclorice, elevii şi pro­ fesorii liceelor cu profil artistic, îşi aduc şi ei, la rîndu-le, contribuţia, pe măsura posi­ bilităţilor lor. 14

„Rapsodia Română" va susţine, pînă la sfir­ şitul stagiunii, zece spectacole cu : Flăcările independentei, Pe acest pămint, Un pescăruş in larg — spectacole politico-eroice, in care dansul tematic se îmbină cu corul, soliştii vocali şi instrumentali, cu tablouri dramatice şi coregrafice. Se adaugă acestora. Pe-un pi­ cior de plai. O cunună de frumuseţi. La hanul cu eîntece, spectacole folclorice, şi un concert de muzică populară intitulat Prispa casei. Formaţia artistică „Ciocîrlia" — avîndu-i ca prim-solişti pe Angela Moldovan, Ion Crisloreanu. Maria Păunescu, Maria Butaciu, Elena Zamfira, Pop Simion — s-a angajat să sus­ ţină în această lună trei concerte de muzică populară. Teatrul de Operetă (deşi sinistrat şi el), găzduit de Opera Română şi de sala dc spec­ tacole a Ministerului de Interne, contribuie cu patru spectacole mari: Leonard, Oklahoma, Victoria şi-al ei husar şi Silvia, în regia lui George Zaharescu, sub bagheta dirijori­ lor Liviu Cavassi şi Mircea Luculescu şi cu concursul soliştilor Cleo­ patra Melidoneanu, Dorin Teodorus, Eu­ gen Fînăţeanu, Constanţa Cimpeanu, Voii Niculescu, Nicolae Ţăranii, Adriana Codrcanu. Teatrul satiric-muzical „Constantin Tănase" va susţine 18 spectacole (două pe lună) in folosul sinistraţilor (Deschis pentru renovare, Μ nemaipomenit, Lasă supărarea). Liceul de muzică nr. 1 a organizat o audi­ ţie dc muzică populară românească. în stu­ dioul de concerte al liceului, a claselor de canto popular şi instrumente populare ; un recital susţinui de profesorii Liceului, în Sala mică a Palatului — Csoba Adrian (violoncel), Crăciuncscu Tiberiu (pian) şi Carmen lonescu (pian) ; precum şi. împreună cu alte formaţii din sector, un concert în Sala polivalentă. După vacanţă, sînt programate o altă suită de concerte, dintre care două, la Sala de concerte a Radioteleviziunii române, două, la Sala mică a Palatului şi unul. In Ateneul Român. Liceul de muzică nr. 2 s-a înscris cu patru spectacole, în care se vor produce corul diri­ jat de Florica Arnăuneşti, orchestra condusă de Petru Andrieşu şi soliştii Olimpia Popa (vioară), l. Bcldi (pian) şi Petru Mihai (vio­ loncel). Liceul de coregrafie, împreună cu Liceul de poligrafie, care-l şi găzduieşte, a pregătit un montaj literar-artistic şi un mare spectacol, pe scena Operei Române.

D. M.

www.cimec.ro

ZIUA M O N D I A L Ă A T E A T R U L U I 2 7 MARTIE 1977

Mesaj internaţional
c şlic : demnitatea omenească a obţinut în teatru u n a dintre primele ei mărturii. U n document imprescriptibil al luptei c i împotriva violenţei şi a subjugării. Se ştie : înaintea altor arte, pe scenă s-au făcut văzute, auzite şi înţelese faptele conştiinţei. A c e l e a care o zidesc şi o propulsează. P r i n protest, p r i n suferinţă, p r i n n e v o i a de a afirma u n sens, u n echilibru, l u m i i . S c ştie : în teatru, omul a învăţat să se privească pe sine. C u sinceritate, în faţă. A învăţat să se scruteze, să se culpabiiizeze, să sc asume, să se depăşească. Şi să comunice emoţionant c u semenii lui, să demonstreze că u n o m , unul singur, e u n întreg univers, să probeze că cel m a i neînsemnat fapl poartă c u sine, adesea, o încăr­ cătură dramatică. Mă gîndesc l a r u m o a r e a , l a vibraţia, l a încordarea cu care sc aşteaptă începerea spectacolului. Astăzi, ca şi c u m i i de a n i în urmă. Mă gîndesc l a întîmplărilc care, cîtcodată, în viaţa de fiecare z i , n u ne spun mare lucru, d a r pe scenă capătă o dimensiune tulburătoare. O presimţim dintr-o şoaptă s a u dintr-o umbră. O înţelegem într-o întrebare care ne mobilizează c a inteligenţă, c a sensibilitate, c a spirit creator. I n clipa aceea, barierele despărţind u n spectator d c altul cad. S a l a , reunită c u scena, devine o planetă solidară, o planetă în care m i i de fire leagă o naţiune d c alta. I n clipa aceea, sesizăm că, dincolo de ceea ce ne poate d i v i z a , există p r i m e j d i i şi aspiraţii comune. Ne resituăm în totalitatea căreia îi aparţinem : m a r e a fami­ lie a umanităţii, confruntată c u datoria de a coopera, c u necesitatea de a răspunde problemelor împresurînd întreg globul. I n clipa aceea, înţelegem, participăm, acţionăm. I n clipa aceea, sîntem noi înşine. Ε u n privilegiu pe care teatrul îl împarte c u toate formele culturii. Graţie l u i , teatrul a presimţit, a chemat, a grăbit acele c l a ­ rificări purtătoare ale progresului. Graţie l u i , teatrul s-a aflat în avangarda istoriei. Graţie l u i , popoarele s-au deschis unele către altele, visînd împreună şi durînd o lume m a i dreaptă şi m a i bună. Aceasta e vocaţia teatrului. Şi aceasta e vocaţia noastră. D e aceea sîntem aici. D e aceea, actori şi public, aşteptăm ridicarea cortinei.

S

Radu Beligan
Preşedinte al Institutului www.cimec.ro International de Teatru

DAN

T Ă R C H I L Ă

despre • virtuţile începutului • datoria dramaturgului comunist • valoarea estetica a realitâţilor r o m â n e ş t i

nă ou coca ce a rămas viu din faptele poporului român, săvîrşitc de-a lungul veacurilor. M-am întrebai, de multe o r i , dacă nu cumva aţi început, şi dumnea­ voastră, că aliţi alţi confraţi, prin pă­ catul poeziei, pentru a vă apropia mai pe urmă de dramaturgie : ain să vă rog să deschideţi o fereastră spre ceea ce publicul nu cunoaşte, spre drumul \ , către ; dramaturgie al l u i Dan TărX \ \ «bilă. \ ; Y\ . * Jjp. . — Inima mea este legală do Braşov. Şi, prin el, inima inea este legată de ţara în care m-am născut, po caro o iubesc şi pen­ tru care scriu. Fireşte, am început şi ou prin a serie poezie. Dar .vremea aceea este atît do îndepărtată — este vorba dc prima mea tine­ reţe — şi experienţa, atît dc intimă — n-am publicat mai nimic, doar citeva traduceri din Ovidiu (eram un foarte bun latinist, i n l i ­ ceu) — încît nu ştiu dacă .îi pot acorda poc•ziei o importanţă prea mare, în cariera mea. Totuşi, pentru că m-aţi întrebat, în legătură cu începuturile mele de scriitor de teatru, pot să vă spun, ca anecdotică, dacă vrct'i, că în clasa η II-n de liceu am primit o „co­ mandă" de la învăţătoarea Şcolii primare nr. 5, unde învăţa sora mea mai mică : să scriu o piesă, pentru serbarea de Crăciun α acelui an. iM-am apucat şi-am scris-o ; α fost şi jucată dc către elevii>şcolii*.îmi mai aduc aminte că introdusesem în ea o mulţime de obiceiuri laice legate do Crăciun şi de Anul Nou, pc care le cunoşteam şi le practicam. Acţiunea se petrecea în ' casa unor ţărani. Iată, deci, dacă asta ar putea să pară cit de cît interesant, începuturile .mole în teatru. Pentru mine, neîndoios, acest „început" este altceva, pur şi simplu o nmintire. De fapt, primii mei paşi în scrisul pentru teatru i-am făcut, fără a publica, în ultima clasă do l i ­ ceu, deci, pe la 17—18 ani. I n mod oficial, nu am ajuns să mă prezint, cu una dintre piesele scrise atunci, decît foarte tîrziu, în 1957 ; dar, şt cu acest prilej, fără să o pot vedea jucată pe scenă.
s 1 !

,

'

— Aţi debutat, aşadar, din capul locului, cu teatrul... I n 1959 am prezentat o

·.·'.·'

O convorbire de

piesă la organizat do Paul Tutungiu •Ministerul ,un concurs pc ţarăŞtiţi, am lunt Culturii. Şi. cum premiul I . Era actul Inlr-o gară mică. Asta m-o stimulat să continui să scriu — mai mult, mai organizat. Şi, după doi ani, am „dat" piesa (în mai multe acte) Marele flu­ viu îşi adună apele. A urmat scria celorlalte lucrări — pentru scenă, pentru radio, pentru televiziune ; numărul lor e destul de mare, poate, prea mare ; dintre ele, numai cîtorva le recunosc o oarecare valoare.

— Cu teatrul.

—f Stimate tovarăşe Dan Tărchilă, sînleţi unul dintre dramaturgii anga­ jaţi în afirmarea aspiraţiilor societăţii noastre contemporane. De altă parte, activitatea dumneavoastră de zi cu zi e legată, în special, de aşa-zisa · inimă geografică a României, de frumoasa cetate industrială care este Braşovul ; s-ar părea că, în ipostaza de scriitor, priviţi, de la poalele Tîmpei, viaţa noastră socială, în toate direcţiile, i n tîmpinînd istoria noastră contempora­ 16

— Istoria literară — asta este ma­ rota istoricilor — sc interesează de motivele care l-au apropiat pe u n seri-

www.cimec.ro

itor de un nnumc gcn literar. După cîlc înţeleg, pc dumneavoastră v-a pa­ sional teatrul, dc la virsta rea mai fragedă ; v-aţi pregătit in mod con­ ştient pentru meseria dc dramaturg ? — N-aş putea s-o afirm răspicai. Ε drept, nrn citit foarte mult teatru. Am nvut şi no­ rocul cn, în clasa a IV-a dc liceu, să am la tndemînă, nensă, o întreagă bibliotecă, vreo 800 dc volume. Mi-o dăruise bunicul meu. Şi, văzîndu-mă eu în faţa celor 800 de volume — nu numai teatru ; literatură de toate genurile — ce să fnc ? Am început să citesc. Printre cărţile citite se numărau, f i ­ reşte, şi destule piese. De ce m-a atras în mod special teatrul ? Mi-o plăcut, dacă aslo poate ţine locde răspuns, şi îmi mai place să jiscult oamenii vorbind. Eu, de felul meu, nu sînt vorbăreţ ; îmi place, însă, foarte mult să ascult oamenii vorbind. In copilărie, mă pitulam lîngă masa celor mari şi şedeam aşa ore în şir. Ar putea explica aceasta, în tr-o măsură oarecare, dragostea pentru dia­ log? — Da, o explică, fără nici o îndo­ ială, dacă aplicaţia pentru un gen l i ­ terar sau altul ţine de dorinţa de a te exprima cît mai adecvat. Teatrul are o anume atracţie, un anumit mag­ netism, ol I u i . Să încercăm să lămu­ r i m , aşadar, mai departe, pătrunderea dumneavoastră în lumea teatrului. Puteţi să ne vorbiţi despre interacţi­ unea scriilor-actor, aşa cum v-u fost revelată de întîmplările ce alcătuiesc experienţa dumneavoastră dc drama­ turg ? Cum aţi cunoscut actorii şi ce loc au căpătat ci în preocupările dum­ neavoastră creatoare, în procesul ma­ turizării literare ? — Viaţa mea, spre deosebire de a altor colegi ai mei, nu s-a petrecut printre actori. Aveam o altă profesiune : crnm medic. Nu m-am putut lega, prin urmare, intim dc viaţa teatrului, dc scenă, de actori. I n afară de morea dragoste ce o nutream pentru ei, cn speetntor, n-aş putea să vă destăinui alt­ ceva. Multora l i se pare chiar curios că n u am nvut prieteni octori. Desigur, între timp am cunoscut şi viaţa actorilor ; am fost şi director de teatru ; i n i ţ i a l . însă, ii-nm scris teatru prea în cunoştinţă de specificul vieţii actorului. A m scris teatru, pur şi simplu, pe bîrtie. — Dar, după ce. prin funcţia dc secretar al Asociaţiei scriitorilor şi de director al Teatrului din Braşov, aţi avut prilejul să vă apropiaţi şi să cu­ noaşteţi direct, ea viaţă cetăţenească, viaţa actoriceoscă, cum s-au petrecut lucrurile ? N-au avut loc interferenţe, limpeziri ?

— N-am avut surprize. Vreau să zic că n-am găsit în viaţa lor lucruri care să-mi fie străine. Replicile mele, piesele mele, ros­ tite de ci pe scenă, m i s-ou părut fireşti ; ba, uneori, am avut chiar impresia că ar fi fost ticluite pentru anumiţi actori (pc cure, de fapt, nici nu-i cunoşteam). Insă nici acum, la o adică, nu am ajuns în situaţia — destul de plăcută pentru un dramaturg — să scriu pentru un anumit actor sau pentru anumiţi uctori. — înţeleg că aţi păstrat faţă de ac­ tori d i s t a n ţ a aceea nobilă, de spectator, pe care aţi avut-o şi în vremea copilăriei, cînd îi lăsaţi pe cei mari să se dea în spectacol... — Exact... — ...cu deosebirea că acum le puneţi în faţă textul dumneavoastră, adică, ştiţi dinainte despre ce se va vorbi. I n schimb, probabil, lumea regizorilor v-a oferit o altă optică, orizonturi noi, dc la piesă la piesă. Cum v-aţi împă­ cat cu regizorii ? Le daţi drepturi de cezar, sau le pretindeţi să respecte dreptul dumneavoastră, de scriitor, la o viziune proprie ? Ţineţi la suprema­ ţia scriitorului în teatru sau concedeţi regizorului acest r o l , uneori tiranic ? — Să pornesc de la sfîrşitul întrebării. Nu sînt pentru supremaţia regizorului, în sensul în care e, adesea, azi discutată. Cred că nici regizorii nu-şi arogă o, să-i zicem, suprema­ ţie, dusă pînă acolo încît să transforme o comedie într-o tragedie sau să răstălmăcească sensurile precise ale unei piese. Eu, cel pu­ ţin, am avut norocul să n u am surprize ne­ plăcute ; nu mă pot plînge că vreun regizor mi-α modificat textul. — Ε vorba de modificarea viziunii... — Pînă acum, nu. I n ce mă priveşte. Pot însă vorbi despre regizori care au modificat piese ale altora. Şi, cu gîndul la aceştia, îmi exprim întregul meu dezacord. Dacă tu, re­ gizor, ai o idee (care poate să fie foarte va­ loroasă şi prin contemporaneitate, şi prin semnificaţiile ei), scrie, domnule, o piesă ; sau cere unui dramaturg, dacă nu poţi s-o scrii t u , să-ţi scrie piesa respectivă. Dar nu te apuca să faci din personajele lui Shake­ speare ceea ce nu sînt, nu le atribui idei şi sentimente pe care Shakespeare, în scrisul l u i , nu le exprimă în nici un fel. Sînt de acord, însă, cu alt înţeles dat supremaţiei regizorului ; şi aici, într-adevăr, regizorii mari au un rol foarte important : în înţelesul de a descoperi sensuri noi în piese vechi şi de a le fnce clare spectatorului, de a demon­ stra că autorul a vrut — pe lîngă ceea ce e de mult statornicit şi ştiut — şi un lucru mai puţin sau deloc luat în scamă pînă 17

www.cimec.ro

acum, sooţînd în relief semnificaţii neglijate Ia cutare replică a unui personaj, Iumininri conflictul piesei dintr-un unghi do vedere unu şi dirooţionîndu-1, astfel, spre zări nebănuite. Dar să nu vină regizorul cu idei ne care piesa nu le conţine în nici un fel. Eu cred că e foarte uşor — dacă vrei neapărat să-ţi dai importanţă — să supui orice piesă idei­ lor tale. Poţi să te legi de o replică, să o materializezi pe scenă în şapte feluri şi. por­ nind de aici, să dirijezi piesa în şapte direc­ ţii deosebite : dar nu se ponte vorbi de i m ­ posibilitatea de a desprinde un sens, esenţial, al piesei. Pentru că piesa nu constă numai dintr-o replică-două, ci din toate replicile, la un loc, determinînd împreună conflictul ei dramatic. Aşadar, nu se poate ca un regizor să vină şi să spună : domnule, cutare piesă a l u i Shakespeare dezvoltă nu ideen A, ci ideea B, iar altul, dimpotrivă, să susţină că. de fapt, în piesă nu se afirmă nici ideea B, ci ideea C. Nu cred în asemenea labilitate a scrierilor dramatice şi, deci, nici în dreptul şi în posibilitatea, pentru regizori, de a atri­ bui orice fel de idee unei piese. —- Cu alte cuvinte, sînteţi pentru o regie ponderată, serios aplicată viziu­ n i i scriitoriceşti. — Da, desigur. Fiindcă, în realitate, nu văd de ce ar exista vreun co.nflict între re­ gizor şi autor. Piesa are entitatea şi rosturile ei ; regizorul, In rîndu-i, e adevărat, are un cuvint important de spus, în transpunerea scenică. De ce să vorbim despre o suprema­ ţie a textului sau despre o supremaţie a re­ gizorului, aşa cum se vorbeşte ? I n teatru, cel puţin ; pentru că, în cinematografic, l u ­ crurile stau un pic altfel. Cinematograful, într-adevăr, se poate spune că însemnă regie sau în foarte mare măsură regie. Sigur, în­ seamnă şi text, scenariu, dar, cu prioritate, înseamnă regie. Un film bun este, în primul rînd, o regie bună. Dar, asta, în cinematograf. In teatru, nu. Şi, mai este ceva : discuţia despre supremaţia regizorului, unilaterală, duce la neglijarea aotomlui. Eu nu am văzut spectacole bune, realizate dc regizori exce­ lenţi, cu actori slabi. Rolul actorului c de nepreţuit în munca regizorului. — Dar spectacole bune, create de re­ gizori buni, pc texte slabe, aţi văzut ? — Nici asta n-am văzut. — Teatrul este o artă distinctă, au­ tonomă. La aceasta conveniţi, nu ? Şi, totuşi, greu de definit, avînd în vedere că foloseşte un text dramatic, care aparţine literaturii, că foloseşte sceno­ grafia, care aparţine artelor plastice, că foloseşte actorul, care aparţine stră­ vechii arte histrionice, şi avînd în ve­ dere că nu se poate dispensa de a¬ ceastă punte de legătură — şi de su­ dură — care ""te arta regizorului... 18

Caracterul acesta distinct al teatrului e configurat, cn atare, dintotdeauna ? — Teatrul, o artă distinctă ? Este. Dar îmi e greu să formulez un răspuns categoric la întrebare. Sîntem obişnuiţi să vedem teatrul ca făeînd parte din arta literară. Şi eu am fost deprins să-1 văd aşa. Şi mi-ar fi greii, acum, să-mi schimb credinţa. Cu toate că, da, teatrul este altceva decît literatura, fie şi numai pentru că el trebuie să ajungă spec­ tacol, pentru că există prin actori, prin de­ cor, prin regizor. Dar deschid o paranteză : foarte puţini oameni scriu teatru. Mai de­ grabă, scriu poezie sau proză. Ceea ce nu înseamnă deloc că aşa le-ar veni mai uşor. Fiecare gen literar îşi are dificultăţile l u i proprii. Fapt este, lotuşi, că abordarea genu­ lui dramatic se face mai anevoie, sînt mult mai puţini oameni care scriu teatru... — Poate, pentru că teatrul presupu­ ne iniţierea într-un domeniu estetic aparte, cu legi proprii — legi ale sce­ nei (fără de care un text dramatic nu este viabil, nu poate fi jucat)... — Este adevărat. Dar, legile acestea, des­ pre cnre vorbiţi (şi care sc află formulate în tratate despre teatru), sînt descoperite de dramaturg după ce a început să scrie tea­ tru, după ce a apucat să-şi vadă verificate (pe scenă) primn, o a doua, o η treia piesă. Nu înainte. Nu cred că aceste legi, cunoscute dinainte, pot să facă, ele, din cinevn, un scri­ itor de piese buhe. Acesta le descoperă sin­ gur, pe parcurs ; scriind, intuindu-le, parcă. Abia după aceea, după ce η scris un număr de piese care îşi confirmă vnloarea, îşi dă seama dramaturgul că a aplicat şi legea cu­ tare, şi legea cutare. Mie, aşa m i s-a întîmplat. Am scris cîtevn piese. Am avut şi no­ rocul să le văd jucate. După aceea, am în­ ceput să recunosc în teatru unele legi. nici­ odată învăţate înainte (nu făcusem nici con­ servator, nici facultate de litere), pe care le aplicasem fără să-mi dau seama. Dar, chiar avînd în minte aceste legi, nu cred că poţi să te aşezi la masă şi să f i i sigur că vei face dintr-un subiect, chiar valoros, o piesă dc teatru valoroasă. — Ştim foarte bine că, în antichi­ tate, cu ocazia olimpiadelor, se organi­ zau, de obicei, mari concursuri de tea­ tru, pe subiecte, prin excelenţă, cunos­ cute : subiectele miturilor. Cincizeci de dramaturgi scriau tot alîţia Oedip şi, dintre ei, numai unul cucerea laurii. Ce credeţi, erau aceşti scriitori (aflaţi azi la temelia teatrului universal) nişte mari cunoscători ai artei rostirii şi ai artei scenice ? Erau ei dinainte înzes­ traţi cu această pregătire în direcţia teatrului ? Sau erau numai nişte scri­ itori cu har ? Apropo, deci, dc ceea ce spuneaţi — că scriitorul intră în dramaturgi* fără să f i trecut, în pre-

www.cimec.ro

printr-un ciur didactic, pentru u slăpini uneltele de tehnician ale sen­ sului dramatic — cum aţi reflecta, acum, la un Sofoolc sau la un E u r i ­ pide ?
alaiul,

— i n primid rînd, cred ca acele subiecte, abordate «le marii noştri maeştri (pc care nu prea i i ajungem şi, poate, este mai bine aşa — ei să răinînă cei- mari), «Ieşi subiecte foarte cunoscute, aveau o deosebita forţă de atracţie pentru oamenii de atunci. Pentru r'i oamenii de atunci credeau în mituri ; şi, oricît le-ni f i vorbit despre aceste mituri, aten­ ţia lor nu s-ar f i risipit, lată un motiv pen­ tru care usistau cu foarte multă plăcere şi interes la piesele respective. Socotesc că şi noi, astăzi, ar trebui să ne apropiem, cu pasiunea celor vechi, cu toată fiinţa noastră, de c e e a ce se îutîmplă în ţara noastră, să credem în ceea ce este esenţial în realităţile, în viaţa contemporană... — ...în perfectibilitatea omului; este crezul nostru fundamental. C r e d e m ră omul poate fi ajutat să ajungă la înâlţimeu condiţiei sale. — într-adevăr, acum, omenia, lupta pentru cucerirea omeniei generează mituri. I n scn.sid cel mni frumos nl cuvîntului. Şi sînt convins că atunci cînd vom ajunge (şi, poale, nu vn mai trece mult pînă atunci) să credem — nşa cum credeau grecii în miturile lor — în această perfectibilitate u tuturor oamenilor şi în posibilitatea cn întreaga societnte să se emancipeze, dramaturgii vor veni. nu de an. în fnţn publicului, cu acelaşi subiect .— al omului nou — siguri de succes. Dacă se vor bucura şi de interpretări corespunzătoare... — Aveţi o preferinţă bine contu­ rată pentru istoria românilor ; aci căutaţi clementele şi figurile capabile să dea o aură străduinţelor noastre contemporane. De unde această i u ­ bire pentru istoric ? Aţi avut un das­ căl deosebit ? — A m avut mai mulţi dascăli, care mi-au transmis, din copilărie, această dragoste pen­ tru istorie. Primii au fost părinţii. Apoi, în clasele primare, învăţătorul ne vorben despre istorie, cu o pasinne şi cu o dăruire pc care nu le-am putut uita; Nu mai vorbesc de l i ­ ceu. Apoi, a fost bunicul meu. I I văd şi-1 aud, încă, citindu-mi — eram elev la şcoa­ la primară — din bnlodele l u i Alecsandri : „Mioriţa", „Meşterul Manole", „Peneş Curca­ nul" şi îl mni nud ,,zieînd" din flaut doi­ nele transilvane... îmi amintesc de marea l u i pasiune pentru lorgn, de cele c£-mi povestea că aflose în scrierile l u i . Dragostea pentru trecutul poporului mi-η fost, cum vedeţi, cul­ tivată de cînd eram fonrte mic. Cred că Ia toate acestea sc cuvine să odaug şi dorin­

ţa, care o crescut în mine mai tîrziu, de a înţelege istoria ; de a o înţelege nu numai în aspectele ei, ca o desfăşurare de eveni­ mente, ci în semnificaţiile pe care le degajă, de a pătrunde, ndică, în „misterul" eveni­ mentelor. De a c e e a . în piesele mele am în­ cercat (poate, am şi izbutit, într-o oarecare măsură) nu ntît să evoc figuri d e mari vo­ ievozi, cît să d e s p r i n d înţelesuri d i n vre­ muri şi din faptele acestor voievozi. Fiindcă, oricît ne-am cunoaşte noi istoria, ceea ce încă nu cunoaştem pc deplin sînt acele resorturi, mai udînci, care au împins aceas­ tă istoric spre astăzi, pentru ca noi, ca po­ por şi ca naţiune, să apărem aproape ca un miracol în ochii altora ; că am putut rezista sute şi m i i de ani, aici, nezdruncinaţi de nici un fel de cutremur social şi politic ; că, în pofida adversităţilor nenumărate, de-a lungul η două m i i de ani, am putut să renaştem şi să ne construim o ţară aşa cum o avem astăzi. Chiar este, într-un fel, un miracol. Dar miracolul ocesta nu poate fi rezultatul jocului întîmplărilor, nu ponte f i lipsit de explicaţii ; şi aceste explicaţii nu se rezumă la bătăliile pc onre le-nm dus, la faptele voievozilor, ci rezidă în rostul şi în sensul acestor bătălii, în rostul şi în sensul efortu­ rilor pe care poporul le-n depus, dc-a lungul secolelor. Dc pildă, în Io, Mircen Voievod, am urmărit să subliniez — în ncel an 1400, cînd o diplomaţie (moi ales în partea aceasta a Europei) aproape că nu exis­ ta — extraordinara capacitate diploma­ tică α unui domnitor român. I n Moartea l u i Vlad Ţcpeş, am dorit să explic domnia acestui tiranorum tiranus, cum era numit, printr-o raţiune politică, printr-o raţiune de stat. I n piesa scrisă pentru evocarea anului 1877, am încercat să răspund la întrebarea : cine a cîştigat Independenţa ţării ? După mine, nu prinţul Cnrol, şi nici guvernele dc Ia putere sau din opoziţie n-au însemnat motorul istoriei, ci ţăranul român. Acesta s-a dus şi a murit, acolo, la Cîriviţn, şi la Plevna, şi Ia Vidin. Fără îndoială, nu vreau să con­ test rolul nici unuin dintre factorii pomeniţi, în război ; dar Independenţa e, în esenţă, rodul faptelor celor midţi, plecaţi, cu miile, să lupte, şi să cadă, şi să dobîndească vir­ tuţi, pe front ; n l fnptelor celor ce nu aveau nici drepturi, nici mălai, nici pămînt. dar pentru care a dobîndi Independenţa ţării însomnn îndatorirea supremă. A m încercat, deci, în piesele mele, să găsesc, nu să inven­ tez, adevăratele resorturi ale mersului nos­ tru înainte, pe acest făgaş al istoriei.

— Cînd abordaţi o dramă cu subiect istoric, ce poziţic aveţi faţă de docu­ mentul istoric, ca atare ? Vă permiteţi să inventaţi situaţii sau...
>

— N u avem atît de multe şi de bogate documente încît să fie suficient a trimite aceste documente pe scenă. Pentru anumite epoci, avem chiar foarte puţine ; aşa ar fi 19

www.cimec.ro

cele privind evul mediu românesc. Invente/, aşadar, situaţii. Dar inventez, totdeaunn, nu­ mai pierind de la ideile pe care vreau sa le exprim şi să le susţin. Şi ajung la aceste idei numai după ce citesc foarte mult despre epoca respectiva, numai după ce sînt convins că ideile, pe care lectura documentelor mi le revelează, sînt în concordanţă cu epoca, cu gîndirea şi cu năzuinţa politică şi umană η epocii. Abia după aceea, încep să inventez întîmplări... — Deci, piesele dumneavoastră sînt, mai degrabă, meditaţii personale asupra istorici ? Sc spune că lorga nu şi-ar fi scris piesele sale istorice pentru că voia să fie şi dramaturg, ci pentru că avea, dincolo de documente, nişte i n ­ tuiţii i n legătură cu marile personali­ tăţi ale trecutului poporului român şi al altor neamuri, intuiţii pc care punea preţul unor adevăruri ştiinţifice. E l α utilizat teatrul pentru a lansa şi pentru a păstra aceste adevăruri. La dumnea­ voastră, situaţia este, oare, dc aceeaşi natură ? Doriţi, adică, să faceţi lumină în istorie, cum încerca lorga, sau doriţi să faceţi lumină în conştiinţa poporului român, folosindu-vă dc propria l u i istoric ? — Cred, mai degrabă, că doresc să fac l u ­ mină în conştiinţa poporului român asupra istoriei noastre. Nu e mai puţin adevărat că, uneori, încerc şi eu să v i n cu unele păreri... Aşa cum am venit, de pildă, în piesa Moartea l u i Vlad Ţepcş. în legătură cu rela­ ţiile dintre Matiaş Corvin şi Vlad Ţepeş... — Ce rol îi revine teatrului in ex­ primarea vocii unui popor ? — Cred că un rol foarte marc. Dc fapt, adevărurile multor epoci importante ale uma­ nităţii ne-au fost transmise şi ne-au rămas prin operele dramatice care s-au scris la vremea respectivă. A m putea înţelege foarte puţin din frumuseţea veacului de aur al grecilor, fără cei trei mari tragici... Sau, epoca în care a trăit Shakespeare : nr f i putut trece, la noi, drept minoră... Iar epoca modernă ar putea f i văduvită de unele înţelesuri, fără piesele esenţiale care s-au scris în ultimii 'ÙO—40 de ani, în lume. — Arc loc. în prezent, un prores în care, ca scriitori, sîntem adînc i m p l i ­ caţi : este un proces de revoluţionare a conştiinţelor, dc sublimare a valori­ lor, de cristalizare a adevărului. Iată unul dintre sensurile militantismului în socialism. Cc rol atribuiţi teatrului, acum, cînd sîntem angajaţi cu toţii în Festivalul „Cintarea României" — mo­ dalitate de însumare a tradiţiei cu pre­ zentul şi cu viitorul ? 20

— Teatrul românesc nre de înfruntat con­ curenta mondială. Şi este firesc. Sc scriu, în lumea întreagă, piese deosebii de bune, de frumoase ; dramaturgii abordează modalităţi de expresie dintre cele mai diferite. Nu mă refer la tematica lucrărilor, ci Ia realizarea lor. Cred că modul dc înfruntare, in această concurenţă, ca să ieşim cu fruntea sus, este abordarea de către dramaturgii români η rea­ lităţilor româneşti. Nu putem concura cu tea­ trul contemporan al întregii lumi pastişind modele, oricît de valoroase. Cred că temn autentic românească este esenţială în afir­ marea teatrului nostru. în acest context. Soco­ tesc că piesa istorică (scrisă modern, cu sen­ suri profunde, nu aducînd pe scenă întîm­ plări banale, ornamentate cu cîteva sloganuri patriotarde) joacă un foarte marc rol în teatrul românesc. Şi pentru că noi, românii, ne iubim foarte mult islorin şi o respectăm ; şi pentru că, fonrtc mult timp de-acum încolo, conştiinţa poporului va f i învîgorată tie lemn istorică — temn istorică neexcluztnd, în vederile mele, contemporaneitatea. Con­ temporaneitatea românească, în datele ei fun­ damentale, socialiste, este, prin conţinutul ei conflictual, prin dinleetieu progresului ei, izvorul unor frumuseţi aparte, pc cnrc dra­ maturgii nu le nbordează suficient de pro­ fund. Sc petrec In noi conflicte bogate în semnificaţii csenţiule ; sc formează un om nou, o societate nouă, pe care noi, azi, doar o întrezărim. „Cintarea României", această competiţie η întregii ţări, va f i nu numai o apoteoză α ortei româneşti actuale ; va f i , cred, în uceluşi timp (şi acest lucru este foarte important), o emulaţie generală pentru o artă românească autentică. Prin „Cintarea României", prin forţele nenumărate chemate pe scenă, se va da un impuls nemaiîntîlnit forţelor crentoure, celor consacrate, ca şi celor abia încolţite. — Statistic, cam ce procent din ac­ tuala producţie teatrală consideruţi că α trecut „ştacheta" către „mulţumitor" ? — Un procent foarte mic. I n orice caz, avem numai cîteva piese cu temă actuală în măsură să înfrunte, într-adevăr, timpul, măcar timpul nostru, dacă nu şi timpul viitor. — Consideraţi, deci, că sc cuvine ca, în rîmlurile scriitorilor, să se afirme puternic sentimentul creator inspirat de destinul comunist al ţării ? — Da. Şi, în această privinţă, nm fonrtc mare încredere în scriitorul tînăr, în drama­ turgul lînăr, care s-a născut şi trăieşte în această societate, pe care o cunoaşte foarte bine. Sper că ne vom putea bucura, în anii următori, de cîteva piese ale dramaturgilor tineri care e-au şi făcut cunoscuţi, precum şi de ale altora. Cîteva piese de îndrăzneală dramatică, de vigoare estetică incontestabilă.

www.cimec.ro

VALENTIN SILVESTRU

Interogaţii

caragialogice

(W

O

afirmaţie cnre η revenit de multe ori — fiind produsă şi azi — e că avem de-a face, în opera l u i Caragiale, cu o Iunie dc imbecili blajini, creaturi dulci în patriarhalismul lor inofensiv, găgăuţi ridicoli, cu dorul conversaţiei şi al confesiei, buni, în fond, doar răi dc gură, cîteodată, zaharisiţi, dar pitoreşti etc. Nu cumva, însă, e o lume, de fapt, rapace şi feroce ? Aim încercat să produc unele argumente în acest sens în stu­ diul „Glose la spectacolul 0 scrisoare pier­ dută" (volumul „Caligrafii pe cortină", Edi­ tura Eminescu, 1974). Scrutînd, dc exemplu, nu irascibilitatcn personajelor, ci modurile ci specifice de manifestare, vom observa că mai toţi oamenii comediilor au o grozavă poftă de bătaie şi practică bătaia ca mijloc predi­ lect de soluţionare a diferendelor. Aflăm din mărburisirca l u i Ghiţă făcută Zoei că prefec­ tul obişnuieşte să-l bată la mînie, ca pe o slugă netrebnică ; dealtfel, Tipătescu, într-un occes de furie, îl ia de gît pc Cetăţeanul tur­ mentat şi se manifestă faţă de Caţavencu, la întîlnirea lor Ide taină, în aşa fel încît celă­ lalt, oore-1 cunoaşte bine, consideră că e mni prudent *ă se refugieze pe după mobile. „ 0 să-i rup oasele", „îl împuşc", „Ii dau foc" sînt ameninţări ce nu pnr α f i cu totul l i p ­ site de acoperire, de vreme oe, la un moment dat, Fănică ia un baston de lîngă perete ,'.şi se întoarce, turbat, către Caţavencu" : „Nu ştiu ce mă ţine să nu-ţi zdrobesc capul... ?.lişclule ! trebuie să-mi dai aci scrisoarea, tre­ buie să-mi spui unde e scrisoarea... ori te ucid ca pe un cîine !" („Se repede năvală la el. Caţavencu ocoleşte. masa şi canapeaua, răstoarnă mobilele şi ee repede la fereastră..." etc). Jupîn Duinitrache Titircă şi-a făcut un tabiet d i n a-1 bate pe Spiridon, fie o'ă-1 gă­ seşte treaz, fie că-1 află dormind. N i ee oferă un exemplu şi în scenă, unde Ipingoscu par­ ticipă cu îndemnuri exaltate, bucnrîndu-sc D-ale carnavalului, Nae peste măsură. In Girimea, prinzîndu-1 pc spiţer cu biletul fals „i-a făcut un moral bun, d i n porc. şi din măgar nu 1-a mai scos, i-a tras "vreo două palme şi 1-a dat pe uşă afară...". .Pampon. îşi

anchetează servitoorea, dîndu-i o pereche de palme, îl bate crunt pe Crăcăncl („N^apuc eă răspunz, domnule şi şart I part, trosc ! pleosc I putru palme : îmi turteşte pălăria şi mi-o aruncă cît colo") ; apoi, găsindu-l din nou în ifrizeric, „vrea să-l apuce", în timp ce celălalt goneşte pc după mobile, îngrozit, zbierînd „Ajutor ! Poliţie 1 vardiet !". Pe u r ­ mă, împăcaţi şi uniţi, îl. maltratează în bal pe Catindat, crezîndu-l mult căutatul „Bibic". Didina Mazu şi Miţa' Baston se încaieră fio­ ros pe întuneric, păruindu-se şi zgîriindu-se („nfinîndoă ţipă şi se încleştează, spumînd, una de alta"). Chiriac preconizează şi el să-l „umfle" pe Tnchc Pantofaru la „izirciţ", operuţiunen „umflării" nefiind una dintre cele mai delicate. Ţircădău c un bătăuş notoriu şi umblă cu „şic" la baston, gata s-o cresteze pe Ziţn. Ε uşor să nc închipuim ce i s-ar f i întâmplat l u i Rică Venturiano dacă intra pe mînn urmăritorilor şi nu l-ar f i recunoscut Ipingeseu. 0 sugestie interesantă dintr-un spectacol, altminteri, nu prea reuşit cu 0 noapte furtunoasă (Bacău, 1976) dădea sen­ zaţia chiar că junele gazetar era constrîns dc ceilalţi „să pună pirostriile" cu Ziţa, chiar acolo, pe loc. într-adevăr, dacă ne gîndim bine, nu pentru o cerere formală în căsăto­ rie întreprinsese el nocturna vizită la numă­ rul 9... Miţa Baston a cumpărat vitriol ca să-l desfigureze pe Nae — şi o şi face, real­ mente, atîta doar că spiţerul şi-a bătut joc de ea şi i-a dat cerneală violetă, dar ca nu ştie că e cerneală cînd aruncă lichidul din 'sticluţă în ochii bărbatului. Bătăile. coleejivo sînt celebre : cea d i n scenă, în actul trei al Scrisorii, e curmată de cenrta de la Soţietaţe (doar evocată), unde membrii „Aurorei Eco­ nomice Române" se luptă atît de rău, unii cu alţii încît îi sparg şi capul l u i Popa P r i pici. Ε de presupus că, înainte de asta, „bă­ ieţii" l u i Ghiţă au avut şi ei de lucru ca să-l „toarne" pe Caţavencu la „hîrdăul l u i Pctrache". E, de asemeni, probabil că acţiu­ nile din afara scenelor ale ipistaţilor sînt şi ele din sfera contondenţelor, ne putem închi­ pui oarecum tratamentul de oare are parte 21

www.cimec.ro

deţinutul Caţavencu „la păstrare", unde tre­ buia să i se zmulgă faimoasa scrisoare, ace­ laşi tratament fiind aplicat l u i Pampon şi Crăcănel, duşi la „despărţire" dc zelosul I p i stat (Pampon, fost tist dc vardişti, ştiind „politica poliţiei", se şi pregăteşte, căutând să-i tempereze pe oamenii:'Ordinii cu „Nu, nu d a brinci, domnule !", sergenţii scotându-i totuşi pc >.amparagii" „în brinci"). I n schiţa Telegrame, proiectul Raul Grigoruşcu, dind „palme cu fine central" l u i Costăchcl Gudurău, iar a doua oară „atacat palme picioare piaţa endependenţi acelaş bandit", „opozanţii îndirjiţi" „atacat directorii prefecturi faţă grădina primării. Acesta apărat baston, lovit cap Iordăehol, Costăchcl tras revolver spart glob lampa centrul grădinii electrică", gilccavu sc transformă într-un adevărat război de Mon­ tagu şi Capuleţi, care îşi joacă vieţile pe o pnrafcrnă, punînd in mişcare vreo trei m i ­ niştri, organele de justiţie, poliţia şi, proba­ bil, lot orăşelul. Totul porneşte, de obicei, de la o încurcătură Jyjnală, uneori de la o glu­ mă, sau se isprăveşte cu o glumă, dar vio­ lenţa, cruzimea, pornirea spre exterminarea personajului advers, sau măcar spre mutila­ rea l u i , sînt aievea, nu amăgiri. Poate că sinteza tuturor acestor înclinaţii e monolo­ gul 1 Aprilie, unde ee începe cu o păcălenlă „O să rîdem de Poltronu şi pe urmă, ce?".* Pe urmă, „i-am văzut creierii amestecaţi cu păr şi sînge cu spumă". Astfel că în specta­ colul D-ale carnavalului realizat de Lucian Pintilie, cînd balul se opreşte, muzica înce­ tează, măştile se stnîng ameninţătoare în j u ­ rul presupusului Bibic şi Pampon duce mina Ia briul lat ea să-şi scoată brişcă, înţelegem că acolo se v a săvîrşi, o r i e pe deplin plau­ zibil să aibă loc, crima. Spaima l u i Leonida. baricadîndu-se îngrozit de eventualul asalt nl zavragiilor, nu c chiar ilegitimă ; ea devine ridicolă numai cînd aflăm că alarma a fost falsă. Faptul că atare porniri ori evenimente nu fost — ori mai sînt —- tratate în superficie, dozvăluindu-se anticipat eroarea, divulgîndu-se prea iute aparenţa falsă, polisîndu-se nspectele brutalităţii şi edulcorîndu-se cholerica extremă, nu ponte escamota cruzimea. Dealtfel, blajinii aceştia au vrut să-l linşeze •pe autor, au cerut (în scris !) arestarea l u i , l-au chemat în judecată pentru vini imagi­ nare, i-au scos piesele de pe afiş, i-au inter­ zis recompensele pe care le merita, l-au ur­ mărit pretutindeni, dîndu-1 afară dc la Regia Monopolurilor, d i n funcţia şcolară, de la ziar, pînă la urmă şi d i n propria l u i ţară. Nu s-ar putea spune că personajele sale, atît de reale, n-au fost consecvente şi faţă de creatorul lor...

lor arată însă mai curind o viclenie dură. care drapează în „prinţipuri" cele mai neru­ şinate interese. Formula distilată, enunţată chiar de personaje — sau de autor — e diplomaţia, i n timp ce formula brută c tra­ ducerea (adică trâdnrea), acţiunea propriu-zisă eonslînd i n lucrare („să-l lucrăm pc ono­ rabilul"). Acestea sînt expresiile caragialeşli ale conştiinţei tranzacţionale a personajelor — cum a numit-o un critic. Numărătoarea voturilor, la conferinţa stâlpilor partidului, e un regal de viclenie politicianistă ; după lege, unii nlegători nu mai au dreptul să participe Ia vot, „dacă votează, merge la puşcărie" ; „Da* dacă-1 putem aduce să vo­ teze ou noi... e nltă vorbă... Să voteze eu noi e uşor", în cazul acesta omul în muză devine, brusc, votant legal, toate jurisprudenţele sînt caduce. „Puţintică răbdare", „pu­ ţintică diplomaţie" a lui Trahanache semni­ fică răgazul necesar pentru combaterea „macbiaverlîcurilor grosiere" („manopera gro­ solană" — cum zice Brînzovenescu) cu alte metode, mai fine. Numai câteodată e necesar să se joace ,,ou cărţile pe faţă", fără fraze „bune pentru gură-cască", dur şi a t u n c i c un îndelung joc „dc meşteşuguri şi rafinării de maniere", pînă ce adversarii îşi κρυη „scurt, scurt" ceea ce râvnesc pentru „dezlegarea istoriei". Schiţele sint pline le „diplomaţii" (una şi poartă acest titlu), Cele trei zeite, Lanţul slăbiciunilor, Bacalaureat. Politică şi délicates:'. Poveste de contrabandă, Jertfe patriotice şi multe altele fiind edificatoare ; Antologie... e o colecţie extraordinară de pro­ cedee ..diplomatice" ule autorilor dc scrisori anonime. Numeroase personaje simt nevoia imperi­ oasă de a înşela, indiferent pe cine, făoîndu-şi u n merit din faptul că posedă ştiinţa „traducerii". Cuplurile adulterine ocupă un loc principal in subiecte. Dar şi cele mai naive personaje — prin vîrstă ori lipsă de experienţă — o pornesc rapid pe această cale : Spiridon îl amăgeşte pe Vcnturiano ca să capete un bacşiş, Iordache îi mistifică pe clienţii ce-i calcă în atelier, Ziţa încearcă s-o îmbrobodenscă pe Veta, pentru α sc duce din tioxi la Iunion, sau pentru a-1 obţine pe bă­ iatul de procopsonlă drept curier care să alerge la monşerul ei, femeile d i n D-ale car­ navalului „traduc" d i n obişnuinţă, ele făcînd parte dintr-o liotă ce i-a prilejuit nefericitu!ui volintir Crăcănel „şapte cazuri de tra­ ducere". Pristanda încearcă să-l ducă de nas cu numărătoarea steagurilor chiar pe supe­ riorul său, Nae Ipistatul îşi bate joc de cei­ lalţi ou „lotăria" l u i , Catindatul c îngrozit de eventualitatea că „nenea Iancu bogasie­ r u l " din Ploieşti ar putea descoperi că o tras pe sfoară de zburdalnicu-i nepoţel, Miţa, nevasta domnului Mandachc, ..cu diplomaţia ei îi traduce pe toţi", chiar şi pe directorul „Moftului Român", Acriviţa l u i nenea Stnsache îşi traduce bărbatul, dăruindu-i amantului u n briliant, un tânăr hipnotizator o păcăleşte pe „ C a l i n p a , femeia română", subtiliz.mdu-i lucrurile de preţ după ce o

e pretinde că ar fi vorba de o bono­ mie generală, stăruind în taclalele domestice şi de cafenea, ici-colo apărînd şi puţină şiretenie, reoede divulgată chiar de cei ce o practică. Examenul texte­

S

22

www.cimec.ro

lăsase „în stare de trunsă", Lache vrea să-l îmbete cu apă rece pe Muche, debitindu-i, cu din p a r t e a a l i n i a , toate bîrfelile lui despre prieten, Amicul din C.F.R. ee distrează sadic pc scama celor doi cheflii din berărie, Niţă şi Ghiţă, povestindu-le intimităţile dintre soţia l u i şi şeful de gară, rczultind, in final, că aceştia sînt f r a t e şi soră, unul se automislifică pentru ca să poată su|>orta mai uşor naşterea nevestei. I n t r e acosl personaj, care sc iluzionează cu bună-ştiinţă, şi Conu Lconida, care are pretenţia enormă de a „tra­ duce" însuşi statul — obligat a nu mai per­ cepe nici un bir, η d a „cite o leafă bună pc lună", „başca pensia", şi o stinge toate datoriile printr-o „lege de murături" — e o scală foarte a m p l a , pc care sc află şi m i n ­ ciunile politice, campaniile electorale, prevnricaţiunile guvernamentale, exploziile demMgogicc, cruntele infamii, preconizate sau înfăptuite cu sînge rece, totdeauna in numele unui „ideal". Astfel că Furfuridi e îndrep­ tăţit, în mijlocul unei intrigi pc care n-o pricepe şi-1 înspăimîntă, să izbucnească e x a s ­ p e r a i : „Trădare să fie, dacă o cer interesele partidului, dur s-o ştim şi noi !", cl -fiind g a i a . adică, să traducă orice, orioind, oriunde, cu singura condiţie cn să nu fie lăsat pe dinafară la culegerea roadelor — fiindcă pentru ce altceva s-ar produce trădarea, dacă nu pentru obţinerea unui avantaj ? Din acest punct de vedere, Dandanachc, aşa cum 1-a conceput actorul L i v i u Ciulei în epcctncolul Teatrului „Bulandra", e un rezumat al unei . s e r i i foarte lungi dc politicieni fără scrupule, nu de la „patruzsopt încoace" ; (în structura lui sufletească, în metodele şi vorbele sale, chiar şi în înfăţişare, se regăsesc elemente ale fanariotismului crapules ce a maculat o întreagă epocă istorică. Candoarea c îndeobşte inautentică, t i n simulucru al perfidiei, şi, cînd doreşte să se disimule/e, arborează interogaţia şireată şi temporizuntă. încolţit de céi doi amici poli­ tici, Tipătescu întreabă cu ingenuitote : „Care partid ? Care Caţavencu ?" Toată dis­ cuţia l u i cu „nifilistul" e un joc subtil al întrebărilor : ,,/Mă rog, onorabile domn, ce-mi ceri dumneata în schimbul acelui lucru ?" „Cum, nu ştii ?" „Nu". „Nici măcar nu vă dă-n gând ?" Şi-apoi : „Nu ţi se parc că ceri prea mult ?" şi, d i n nou : „Ba zău, spune, nu ţi se parc prea i m i l t ? ' A i ? Ce zici ?". „Nu." Şi, pe urmă, propunerile venite în trombă : „Dacă s-ar retrage Comitetul per­ manent şi am rezerva un loc pentru iubitul d. Caţavencu ?" „Dacă în postul de advocat al statului ?. Dacă în locul de primar... şi i n locul de epitrop-efor... ?" „Şi dacă şi moşia «Zăvoiul»... ?" — care fiind, rînd pe rînd, respinse cu negaţii serafice, iscă întrebarea definitivă, patetică, a surescitatului prefect : „Spune bărbăteşte : ce vrei de la mine ?", Caţavencu intrlnd imediat, lamentuos, pe ace­ eaşi lungime de undă : „Ce vreau ? ce vreau ?...", hotărîndu-ee să ceară mandatul de deputat, dîndu-şi în schimb cuvîntul de onoare că va înapoia scrisoarea. Aici, şirul i n ­

terogaţiilor c reluat : „Pe onoarea ta ?" izbuc­ neşte Fănică. „Şi dacă nu pot să te aleg ?" „Şi «Iacă nu voi — zi că nu voi să te aleg ?" Nu c o gîlceavâ între doi şnapani mărunţi, ci o pertractare oneroasă între doi rechini. Provinciali, dar de o rapacitate de grad înolt, avînd ca miză funcţii, moşii. „Eu cu cine votez ?" nu e o întrebare chiar candidă, după cum cecitatea mentală α l u i Dundanache secretă, totuşi, o apărare instantanee, ca a unui animal veşnic la pindă : „Eu am promis ? (repede) cînd am promis ? cui i-am promis ? ţe-am promis ?" şi Nae Girimca pune întrebări fals-neştiutoare Miţei — care-i agită flaconaşul ucigaş în faţa ochilor — căutînd să cîştige timpul necesar contraatacului : „Pentru ce ţii ase­ menea lucruri, pentru ce ?" „Pentru ce ? îmi trebuie." „Pentru ce iţi trebuie ?" „Pentru dumneata musiu Năică şi pentru Didina d u mitalc !..." „Care Didină ?" Chiriac e şi el un maestru a'l chestionărilor heruvico : „Dum­ neata m-ai chemat ?" — o întreabă, angelic, pe Veta. „Alt nimic nu mai ai să-mi porun­ ceşti ?" „Să-mi porunceşti, fireşte ; nu-mi eşti stăpînă ?" „Iţi pare bine dc ce-ai făcut ?" — dc aici încolo îiicepînd să zbîrnîic coarda geloziei şi a indignării : „Mîinc scară mergi iar la Iun ion ?" „Ca să te curtezi cu amplo­ iatul d u m i t . d e ?", pentru ca să se deregleze în răcnet funebru : „Dar dacă n-oi vrea eu să mni trăiesc aşa !" „...care va să zică să mor, 'ai ?" ,,D"r dacă eu oi m u r i ? Vezi dumneata şpanga asta ?", să revină la clamoroasele „Cîte gînduri şi dor m-a ars pe mine, nu mă-ntrebi ?" şi să se încheie cu o lucidă cercetare de tip detectiv : „De ce te-ai dus la grădină ?" Pe .urmă e rîndul Vetei să edi­ fice un interogatoriu sincopat : „îmi făgădueşti ? te j u r i ?" „Şi o să mă crezi că cu numai la tine mă gîndesc ?" „Că numai pen­ tru tine trăiesc ?" „Şi n-o să-mi zici nici o vorbă rea ?" „Şi n-o să mă mai faci să plîng ?" — cînd ambii isprăvesc cu jurămin­ tele de fidelitate şi amor, nemairămînînd loc decît pentru întrebarea, din afară, a grijuliu­ lui Titircă : „Dar ce, Chiriac puiule, nu tc-ai mai culcat ?" Sînt şireţi toţi aceşti candizi mistuiţi de demonul interogaţiei, uneori de o şiretenie foarte exact calculată, şi, rînd Caragiale îi spunea l u i Gherea că Trabanache ştia că-1 înşeală coana Joiţica, dar se prefăcea că nu ştie, «ceasta se întîmpla fiindcă „era şiret grecu, al dracului". Toţi protagoniştii Nopţii furtunoase — cu excepţia l u i Titircă — ştiu că Veta se are bine cu Chiriac, dar sc prefac că n u cunosc chestiunea, astfel că, spre deo­ sebire de spectacole anterioare, cel realizat de Lucian Giurchescu (Teatrul de Comedie, 1975) are legitimitate atunci cînd dezvăluie respectiva stare de lucruri. Dealtfel, Slavici, care citise piesa în manuscris, prefaţînd p i t miera, povestea cititorilor că amicul politic al l u i Titircă Iinimă-Rea ştia cum e situaţia reală din casa acestuia. I n spectacolul pari­ zian cu 0 scrisoare pierdută (regia, Marcel Cuvellier, Théâtre de Poche, 1955), Traha23

www.cimec.ro

naohe se arata bine şi clar informat asupra relaţiei consoartei sale, dar sugera că-i con­ vine a conserva stafcu-quo-ul, care-i aducea numai avantaje şi nici un fel de tulburare sufletească, amoralităţii acestei lumi adăugindu-i-se, astfel, Încă o notă caracterizantă severă şi de un comic substanţial.

onsideraţiile de mai sus sînt întărite de însăşi perspectiva l u i Caragiale asu­ pra evoluţiei personajelor sale, aşa cum le vodca în piesa (rămasă în proiect) Titircă, Sotircscu et comp, unde rapacitatea lor se manifestă la nivelul unui statut s o c i a l superior. Ciuma merge pînă la capăt, aşa cum şi zcflomisiţii au mers pînă la capăt în ferocitatea lor. Reporterul care 1-a vizitat la Berlin, în 1911, intervievîndu-1 asupra ultimului proiect teatral, a observat că auto­ r u l vorbeşte „cu sarcasm" de personajele sale, care nu se mai fac ridicole prin idei rău înţelese şi vorbe prost folosite ; acum, nu se mai dau în lături „de la nici o mişelie şi de la nioi o josnicie, pe care le acoperă apoi cu un zîmbet sau cu un gest blazat şi ou o frază frumoasă". Se cuvine să amintim în permanenţă că modul de a p r i v i personajele curagialeene are a ţine seama atît de structura lor literar-dramatică şi de natura satirică α comicului, cît şi de felul în care au aoţionat faţă de uriaşa operă caragialeană modelele reale ale eroi­ lor, însuşi realismul profund şi condiţia ci­ vică, morală, politică a comediei acesteia ne obligă la un atare sistem complex de rapor­ tări. Căci, şi da vremea ei, şi mai tîrziu, comedia a fost u n test pentru gradul de să­ nătate morală o r i de morbiditate morală a societăţii, a stîrnit adeziuni şi împotriviri extreme, în luncţie de u n orez mai general, şi s-a înscris ca factor constitutiv al unei stări de spirit. Pentru ca toate acestea să fie explicite, neuitatul autor ne-a lăsat, printre atîtea l u ­ crări alese, şi o schiţă-mărturic, în coajă fabulistică, cît se poate de concludentă : „Aţi cunoscut desigur gloaba sacagiului care vă ca­ ră în toate zilele apă. Bietul animal, modest pe atâta pe cît e de brav, nu s-a plictisit nicio­ dată să meargă la pas de la casa sacagiului pînă la Filaret, şi de acolo ba altă casă şi iar înapoi la Filaret, şi pe urmă... în fine, sluj­ ba pe care e chemată s-o facă orice gloabă de sacagiu. Nici un moment deosebit în viaţa nobi­ lului animal pi η-a cu m a. Dur se-ntimplă o dată şi altfel. Sacagiul are o dată fantezia

C

să meargă mai degrabă acasă. Gloaba refuză să schimbe pasul. Din cc ştie ea nu vrea să iasă nici moartă. La pas ştie să meargă şi anume pe un drum dat : nu schimbă nici mersul, nici drumul, în ruptul capului. Sacagiul o ia pc gloabă cu vorba bună, o mîngîic, o cheamă pc nume, o îndeamnă b i ­ nişor ; degeaba. Impacient, îi dă câteva bice : gloaba incepe să ţopăie d i n picioare pe loc şi nu vrea să pornească — o zi întreagă o în stare să ţopăie d i n picioare dc-atîtca ori cile, dacă ar merge, ar face o poştio în­ treagă — dar idin ioc nu se mişcă. Sacagiul, văzând încăpăţânarea bestiei, re­ curge la alt mijloc : începe, rîzînd, să gidile gloaba la urechi, doar de-o putea-o urni din loc. Atunci gloaba bătrînă e apucată dc toate furiile : începe să sforăie, să dea d i n picioa­ re, să se rescacăre, să gîfîie, să tuşească şi să facă nişte salturi ridicule, amcninţînd să sfărîme ulubele căruţii. Să te ferească Dumnezeu de gloaba bă­ trînă cînd o apucă revolta dignităţii perso­ nale. E i ! Credeţi. că numai la sacale sînt gloa­ be ? Aşi I Vreţi gloabe, adevărate gloabe, cele mai nărăvaşe ? Căulaţi-lc i n literatură. Cum ăi scoate-o d i n drumul bătut, cum i-ci cere, gidilindu-o cît de puţin, să meargă alt­ fel decât Ia pasu-i cunoscut dc gloabă bă­ trînă, începe să ţopăie, să se screamă, să se rescacăre, pentru a-şi afirma dignitatca per­ sonală. Pas do zi o oarbă de glumă asupra unui aşa de nobil animal ! Animalul n-are să o înţeleagă şi are să-ţi facă o demonstraţie r i diculă. Se poate glumi ? Da şi n u . So poate — cînd ai a face cu oameni sănă­ toşi. Nu se poate — cu oameni bolnavi. Se poate — cu oameni veseli şi bine dispuşi. Nu se poate — cu oameni posaci şi mîhniţi. Se poate — ou oameni de spirit. Nu se poate ,— cu oameni proşti. Se poate — cu literaţi şi artişti. Nu sc poate —- cu gloabe literare şi artis­ tice". Ce am putea adăuga — parafrazînd înche­ ierile dubitative ale acestei pline de tîlc proze : lucrurile s-au schimbat radical, opera îşi face drum glorios în ţară şi în lume ; astfel că la întrebarea : se poate ride azi îm­ preună cu Caragiale ? avem toate temeiurile să răspundem : se poate — şi încă foarte bine. •· . J *
t

_

1

24

www.cimec.ro

DOCUMENTAR

1907
în memorialistica unor mari actori români
In acest martie ce aduce în memorie ecouri ale eroicelor mişcări ţărăneşti de acum fapte decenii, am recitit, cu un rost anume, pagini memorialistice semnate de actori români, contemporani cu sîngerosul eveniment. Am căutat acolo, în amintirile bătrînilor slujitori ai scenei naţionale, rindurile care vorbesc despre impresiile lăsate de zbuciumata primăvară a anului 1907, în zbuciumatele ior vieţi. Am aflat cuvinte pătrunzătoare, cum era firesc, la nişte oameni ce au vibrat şi pe scenă, ca şi in viaţă, pentru semenii lor. Cu toţii tineri în anul răscoalei, la început de drum artistic. Maria Filotti, Ion Manolescu, V. Maximilian, Ν. Niculescu-Buzău au lăsat posterităţii, în cărţile lor, scrise la vîrsta augustei senectuţi, consemnări ale unor martori la evenimente, consemnări ce trădează emoţia sol'ularităţii, în timp, cu cei oprimaţi. ' turile ci necruţătoare. Priveam şi ascultam toate, fără să le pot înţelege rostul, şi sdimţeum cum se zbat în mintea mea tulburată şi nelămurită zeci de întrebări chinuitoare cărora nu ştiam să le răspund şi care-mi năpădeau sufletul cu un val dc revoltă şi de neputinţă, lăsînd în urmă-i un gust amar..."

MARIA F I L O T T I :
„Mă de a Izbeam deodată groaznică sociale..." priveliştea nedreptăţii

Ascultînd îndemnul l u i H . Lecca, director al Naţionalului ieşean, Maria Filotti îşi începe cariera po scândura bătrînului teatru moldo­ vean. Marca Agatha Dîrsescu o angajează, la sfârşitul l u i februarie 1903, pentru un turneu în toată ţara. Intr-un m u l t preţuit volum dc amintiri, dominat de accente lirice, Marja Filotti fixează stări sufleteşti trăite la vederea pîrjolului. Sint note dc aleasă fineţe literară : „Martie 1907 ! Gu mica trupă a Agathci Bîrsesou treceam — în lungi etape — de-a lungul ţării. Câte imagini din acest drum nu se întipăreau cu o putere zguduitoare, de neuitat, în mintea mea neştiutoare ! Abia ie­ şisem de pe băncile şcolii, plină de dragoste pentru frumos şi de încredere în omenie, dreptate şi adevăr, şi iată că mă izbeam deodată de priveliştea groaznică a nedreptăţii sociale, în cea m a i crudă înfăţişare a sa ! Treceam p r i n regiuni în care flăcările răscoa­ lelor ţărăneşti înroşeau cerul, unde oamenii abia îndrăzneau să vorbească, în şoapte în­ grozite despre sălcie rase cu ' tunul şi despre eutele de ţărani ucişi, unde represi­ unea făcea să tacă pînă şi gîndurile sub lovi­

ION M A N O L E S C U :
„D/n spectacolul motive nu poate speciale, avea loc*

Tînăr de 26 de ani, neagreat de A. Davila, deşi meşterul Nottara îl apreciase mult la „producţie", ce-i rămînea de făcut l u i Ion Manolescu decît să ucenicească, un timp, în trupe de turneu ? Nottara, Liciu, Petre Sturdza sînt p r i m i i l u i directori. Astfel, îl găsim, în primele zile ale l u i aprilie 1907, în turneu cu Petre Lioiu. I n trupă, Tunase, Belcot, Mihalescu... Momentul critic al agi­ taţiilor ţărăneşti este trăit la Piteşti. Memorialistul, deşi lapidar, comunică tensiu­ nea momentului : „In primele zile ale l u i aprilie, ajungem la Piteşti. Răscoalele ţărăneşti cuprinseseră toată ' Moldova şi se întindeau şi în Muntenia. * ι*
:

www.cimec.ro

25

I.a ora şase scara, poliţaiul oraşului ne anunţă că. «din motive speciale», spectacolul mi poale avea loc. A doua zi, Banii. în sală, spectatorii... să-i numeri pe degete. Oamenii se temeau că ţăranii vor ataca oraşul. Cine să mai vină la teatru ?"

N. N I C U L E S C U - B U Z À U :
„Am al fost martor cumplit ocular măcel..." acestui

(lele mai ample relatări privind eroicul martie 1907 le aflăm în amintirile l u i N. N i culescu-Buzău, mult răsfăţatul actor de ope­ retă al turneelor provinciale, adevărat stîlp al teatrului nostru liric. Unde putea f i Niculescu-Buzău, în martie 1907, decît în turneu ? împreună cu N . Leo­ nard, organizase o trupă pentru oraşele mici ale Moldovei şi Munteniei. La 25 februarie 1007, ajung la Tu mu Măgurele. Aici, actul al treilea din Vinzâtorul de păsări nu s-a mai jucat Publicul se risipise, la vestea că satele s-au răsculat. Nu peste multe zile, Niculescu-Buzău este martor, în gara oraşu­ lui, la tentativa ţăranilor de a pătrunde în Turnu Măgurele : „Pe cîmpie veneau în marş peste cinci m i i dc ţărani, unii bărboşi, moi toţi plini do noroi pe bietele lor veşminte, ţinînd i n mîini coase, prăjini, bîte. Erau şi femei cu coasa în mînă. Norodul acesta venise de departe şl sporise în drum, căci se întâlnise cu alţi răsculaţi din Vlaşca şi acum cu toţii voiau să intre în oraş, ca să se răfuiască cu moşie­ rul Dumitresou, care avea casele tocmai lîngă gară. Gînd am sosit în gară, toată era împînzită fie soldaţi. Soldaţii se aflau cam la patruzeci de metri de mulţimea ţăranilor şi erau înşi­ ruiţi pe o lungime de sute de metri, cîte un soldat cam la zece metri, şezînd într-un genunchi şi ou arma încărcată, în poziţie dc tragere. Intre aceşti soldaţi de infanterie, era şi cîte un călăreţ de la escadronul de călă­ raşi. Pe peron, cu faţa spre oîmp, se aflau colonelul Costescu, călare, căci era cavalerist, procurorul, magistraţii şi alte oficialităţi ale oraşului. Ţăranii strigau : «Jos boierii ! Jos arendaşii !» şi căutau să înainteze. Colonelul dă ordin să sune goraiştii şi toboşarii şi să se focă somaţiunile legale. Auzind acestea, răsculaţii s-au îndîrjit şi mai aprig, începînd să strige «Huo, huo !» şi să arunce cu bolo­ vani. Se sună iarăşi alarma şi se fac somaţhinile. Procurorul Ciurea îi zice colonelului : «Mai lăsaţi-i, domnule colonel, mai lăsaţi-i !». Colo­ nelul, însă, dă ordin să se facă pentru a treia 26

oară somaţiunile, apoi trece călare în dosul soldaţilor şi ordonă : «In vint — in carne ; în v i n i — în carne !··. Ţăranii, auzind dc mai multe ori alarma şi somaţiunile şi văzînd că nu se intimplă nimic, au crezut că soldaţii nu vor trage în ei, că vor refuza să tragă, aşa cum, dealtfel, s-a întâmplat în multe părţi, unde fiii poporului au refu­ zat, să tragă în părinţii şi fraţii lor. Colonelul ordonă încă o dată şi soldaţii trag, unii în vînt, alţii în carne de om. Sc prăvălesc la pămint o seamă de bărbaţi şi dc femei. Cei care nu nu fost atinşi dc gloanţe o iau la fugă care încotro pc cîmpia glodu¬ roasă şi plină cu petici» do zăpadă. Călăraşii s-au luat după ei cu sabia scoasă (...) Mulţi ţărani au fost loviţi cu săbiile sau lănciile călăraşilor, iar unii nu fost călcaţi de picioa­ rele cailor. Am fost martor ocular al acestui cumplit măcel, am nsistat la această replică barbară pc care autorităţile au înţeles să o dea acelora care îşi cereau drepturile, după atîta amar de împilări şi nedreptăţi".

V. MAXIMILIAN:
„Nu de era cele in totuşi ce jurul se străină, petreceau el..." Jjj

Deşi în paginile volumului, de evocări a] lui Vladimir Maximilian nu întâlnim relatări amănunţite privind răscoalele (autorul reu­ şind să imprime mai mult tensiunea în care se desfăşura viaţa teatrală obsedată dc eve­ nimente), un fapt deosebit ne reţine atenţia. In primăvara l u i 1907 se afla în turneu la noi Eleonorn Duse, tragediana de faimă mon­ dială. Străină de realităţile noastre, se porc că ea TIU a rămas, totuşi, indiferentă (ce om conştient putea să rămînă ?) la ştirea repre­ siunii răscoalei. Iată ce spune V. Maximilian : „Deşi trăia atît dc intens emoţiile artei sale, marea tragediană nu era totuşi străină de cele ce sc petreceau în jurul ei, în ţările în care poposea. Se spune că părăsind ţara noastră şi-ar fi mărturisit deschis, într-un grup de actori, indignarea faţă de masacrul celor 11.000 de ţărani răsculaţi, ucişi de gu­ vernul burghezo-moşieresc din vremea aceea".

lonuţ Niculescu
Izvoare : Maria Filotti — Am ales teatral, E . L . , 1961 ; Ion Manoletcu — Amintiri, Editura Meridiane, 19G2 ; N. Niculescu-Buzău — Suveniruri tea­ trale, E.S.P.L.A., 1956; V. Maximili­ an — Evocări, E.S.P.L.A., 1956.

www.cimec.ro

Θ PAUL EVERAC

Piesa scurtă şi m i ş c a r e a de amatori

Există o discuţie α piesei scurte. Ea a debutat la Oradea, unde autorităţile locale nu m-au considerat, probabil, vrednic să fiu invitat, deşi reiese chiar din materialele reuniunii că aş f i autorul cu cele mai multe piese pentru amatori ; la eare trebuie adău­ gate şi citeva piese jucate în .spcctacolc-coupé, pe scenele unor teatre din ţară şi din străină­ tate (Anglin, India) ; la care ar trebui adău­ gate şi cele mai multe scenarii de radio şi televiziune, conform statisticii acestor insti­ tuţii. Bar n-au fost invitaţi nici alţi repu­ taţi practicieni, discuţia a rămas oarecum i n afara creatorilor de texte, ca şi oind i-ar privi mai puţin... Ea se reia acum, în coloanele revistei „Teatrul". Termenii ci, în marc. îmi sint cu­ noscuţi, nu de azi, nu de ieri, ci de mai multă vreme : cei care sînt tnlăunlrul orga­ nizării activităţii culturale de mase apără, cît pot şi ei, producţia de piese existente ; ceilalţi o atacă, socotind-o foarte deficitară. Dacă ar f i să-i credem pe aceştia din urmă, mai puţin legitimaţi prin vreo activitate creatoare sau animatoare, η-a rămas mai n i ­ mic din zecile de piese scrise de Dumitru Solomon, kucia Demetrius, A l . Mirodan, Dan Tărchilă, Oh. Vlad, Vasile Rcbreanu şi, bine­ înţeles, nici dintr-nlc mele, cu excepţia Ur­ inelor pc zăpadă, care se aşază, în mod p r i v i ­ legiat, între Mama l u i D. R. Popescu şi Oaspetele din faptul serii a l u i Ho»ia L o v i nescu. Cam acesta ar f i bilanţul. Cît priveşte teoria — şi n-o aud de azi-dc ieri —, ea spune că mişcarea artistică de amatori trebuie să beneficieze de piese do teatru cel puţin la fel de bune cu cele ale teatrului profesionist, că nu există piesă lungă şi piesă scurtă, ci doar piesă bună şi piesă proastă, că amatorii sînt îndreptăţiţi la o literatură consistentă, fără rabat, altfel nu pot creşte valoric, iar scriitorii să facă bine să nu lucreze cu două măsuri, dînd profesio­

niştilor caimacul şi amatorilor zaţul, considerînd piesa scurtă un expedient profitabil. La caro scriitorii v i n şi spun : ehei, dacă aţi şti dumneavoastră ce greu e să scrii o piesă într-un act, c m u l t mai greu decît să scrii în trei acte, plus că nu e nici rentabilă ! Asta este cam ceea ce se spune. Punînd la o parte intenţiile generale, legi­ time, cum ar f i · creşterea valorii teatrului scurt, ca şi creşterea oricărei valori în genere, la care nu se poate să nu subscrii ; punînd la o parte şi faptul că în literatura pentru amatori se strecoară destulă făcătură şi mai sînt nume care nu-şi onorează toite presta­ ţiile ; punînd la o parte şi nevoia de colabo­ rare tehnică cu profesioniştii, care e salutară multor echipe, n u n ine să vedem în ce mă­ sură teoria acreditată de nescriitori — că, anume, literatura e una şi ea trebuie să fie ucecuşi pentru amatori şi pentru neama¬ tori — poate f i primită fără nuanţări sau amendamente. I u ceea ce mă priveşte, o spun de IA înce­ put, n-am lucrat niciodată cu aceeaşi măsură pentru amatori şi pentru profesionişti. Şi, asta, pentru bunul motiv că eu nu cred, şi nici teoria marxist-leninistă nu crede, într-o nivelare sociologică desăvîrşită, ci doar într-o tendinţă de lungă durată, pe care docu­ mentele de partid o exprimă. Această nivelare nu există nici măcar i n rîndul publicului teatrelor profesioniste, care e stratificat, şi care are preferinţele cele mai diverse. Piese ieşite d i n aceeaşi mină cap­ tează nu număr mic sau un număr imens de spectatori, fiindcă se adresează unor cate­ gorii diferite. Şi n-o să mă convingă nimeni (om mai spus-o şi altă dată) că Ape şi oglinzi, care a căzut, e mai proastă decît Un fluture pe lampă, care are mare succes. Dar prima reclamă alte instrumente de recepţie decît a doua, mişcă un alt fond aperceptiv, un alt nivel, mai special. Viaţa e ca un vagon ? e 27

www.cimec.ro

adresată unci alte categorii do public şi a avut succes, iar menţionata şi foarte lăudata piesă Urme pe zăpadă η-a avut nici unul, sau aproape. Dar teoreticianul grăbit şi fără criterii nu sesizează nici o diferenţa de zonă. El derivă, cînd vrea, calitatea din succes şi audienţă, iar cînd nu vrea, nu o face, so mulţumeşte să decreteze. Un autor dramatic chemat să scrie pentru copii va scrie altfel decît pentru oamenii mari, chemat să scrie pentru teatrul de revistă vu scrie altfel decît pentru teatrul de dramă, chemat să scrie pentru Birlic va scrie altfel doaît pentru Storin. Un autor care nu se poate adapta de obicei refuză să scrie pentru genu­ rile ce nu-i sînt la îndemînă. Care e situaţia amatorilor ? Amatori sînt şi oameni foarte instruiţi, care cunosc ceva tea­ tru, şi oameni care au numai intenţia să-l cunoască, ori, alţii, veleitari, care se fac că au intenţia, dar iau lucrurile ca pc un hobby, şi oameni cu un nivel cultural mai redus, pentru care teatrul c prima treaptă α unei oarecare iniţieri. Iar publicul amatorilor o un public de uzine şi de sate, în special. A proceda otova şi a mări nepermis gabaritul intelectual al unei piese pentru săteni în­ seamnă α semăna nedumeriri şi a crea reacţii, mai degrabă, neplăcute. întrebaţi pc oricare bibliotecar cinstit şi o să vă spună că la sate se citesc m a i multe basme de Ispirescu decât romane de Rebreanu sau de Marin Preda. Critica română, o parte a ei, exaltă pe Ion Barbu sau pe Matei Caragiale, şi nu fără unele temeiuri, dar, la sate, nu se gindeşte nimeni să-i citească. Şi, chiar aşa, sînt încă multe şezători literare sterpe, unde poeţi con­ temporani nu se pot pune deloc în comu­ nicaţie cu înţelegerea şi cu sensibilitatea p u ­ blicului, de îndată ce devin mai întortocheaţi ori mai subtili. Cu toţii sîntem de acord că Zamolxe e piesa unui mare poet, nimănui nu i-ar trece, însă, prin gînd să se ducă cu ea la ţară, de vreme ce nici în Bucureşti ea nu captează atît de uşor atenţia publicului. A cere, deci, autorului dramatic să lucreze cu aceeaşi măsură pentru capetele, încă de­ părtate, ale evantaiului publicului, este o simplificare fără rost şi o interpretare abu­ zivă a tendinţei spre educaţie. Ε ca şi când nivelarea s-ar f i şi înfăptuit, şi oricare să­ tean ar putea asculta pe Beethoven sau pe Fauré cum ascultă pe Benone Sinulescu şi pe Maria Ciobanu. A doua pretenţie a acestor critici cu sau fără portofoliu e ca teatrul scurt să producă numai capodopere literare. N-am nevoie să comentez, se ştie bine câte capodopere se pro­ duc şi în dramaturgia cealaltă, a profesio­ niştilor, pentru profesionişti. Capodopera nu se comandă, nu vine ca la clocitoare. Iar, în dorul ei, putem lăsa mişcarea artistică de amatori complet descoperită. In fine, să venim şi la acest bilanţ n i m i ­ citor, prin care sînt aruncate la gunoi, cu un ghiont, hecatombe de ' piese scurte. U n tovarăş, a cărui autoritate mi-e deocamdată 28

nefundamentată, no ia şi ne interpelează : cîte au rămas din zecile dumneavoastră de piese scurte ? Mai întâi, întreb : unde să f i rămas ? Dacă e vorba să f i rămas în teatrele de amatori cărora le-au fost destinate, mă aşez să le număr : din cîte ştiu, Vizita la Malu s-a jucat în zeci do teatre ; cum s-a jucat şi Cheta. S-au jucat mult Cintec din fluier şi O întilnirc neobişnuită. Numai în fazele f i ­ nale dc concursuri recente, piesele Trepte, Autograful sau Mica Eremia s-au jucat de către multe finaliste şi au cucerit nenumă­ rate premii. Ca şi lancu la Hălmagiu, de­ altfel. S-au jucat suficient Şi la stingă trei ciocane, Maşina de calculat, Tezaurul. Acum so 'joacă, în numeroase cămine şi case de cultură, Consiliul şi Cadoul. Dacă e vorba să f i rămas în teatrele pro­ fesioniste, atunci trebuie să spun că, alături dc Ifigcnia în Tauris, Lohengrin sau plăcerea zorilor, Cafea Ness cu aproximaţii, Cîteva palme false sau Ana (Bucureşti, Piteşti, Sibiu, Arad, Constanţa, Timişoara), s-au instalat şi piesele de omatori Trepte, Autograful, Con­ siliul, lancu la Hălmagiu (Piteşti, Petroşani, Arad). Dacă e vorba să fi rămas la radio sau la televiziune, pot număra Vizita la Malu, Cheta, Tezaurul, Trepte. Dacă e vorba să f i rămas în volum, pot număra vreo două­ sprezece. Dacă e vorba să f i rămas în cro­ nica teatrală, sînt destule referiri elogioase şi iretractabile, dc la Dinu Săraru pînă la Va­ lentin Silvestru (!), de la Ana pînă la Cîntcc din fluier. Unde, în altă parte, să f i rămas ? I n istoria literaturii ? Scrisă de cine ? Să zicem că aş f i vrut să rămîn în istoria literaturii, cu piesa scurtă, şi n-aş f i scris decât Urme pe zăpadă, pentru oare am primit un indulgent ausweiss. Să zicem că n-aş f i scris nici una dintre celelalte piese pieritoare, caduce. Ar f i fost tovarăşul critic mai feri­ cit ? Ar f i fost fericit să vodă toată mişcarea teatrală de amatori jucînd numai Mama, Oaspetele din faptul serii şi Urme pe zăpadă, adică, exact piesele care, nu întâmplător, s-aù jucat ceva mai rar ? Cine face o astfel de j u ­ decată pare a spune indirect : eliminaţi toate piesele everaciene care se mai joacă, chiar cu succes, de către amatorii pentru care au fost scrise, piese de care eu nu ştiu nimic, şi puneţi numai Urme pe zăpadă, singura care rezistă timpului. Scoateţi pe Solomon, pe Tărohilă şi pc Vlad, dacă nu sînt în 3tare să scrie, pentru ţărani şi pentru muncitori, Oaspetele din faptul serii. Mobilizaţi numai scriitori capabili de capodopere, că avem de unde. Descurcaţi-vă, că de-aia sînteţi îndru­ mători. lntr-o zi, această judecată sau, mai exact, prejudecată ar putea trece de la teatrul scurt la textele dc brigadă, cărora l i s-ar impune dimensiunea eternităţii, şi, de acolo, la arti­ colul de ziar etc. Şi, atunci, de teama de a deveni caduc, n-ar mni scrie nimeni...
*

www.cimec.ro

Una este cxigen(a calităţii şi a progresului, Şi : dacă nu Ie scriem, cine o să le s-orie ? şi alla este „plecaţi de acolo, că nu sinleti In nşa fel încît să placă criticii, indiferent buni de nimic (decît sa staţi pe statele de ce vor zice amatorii. premii)". Ciue face o astfel dc judecată tre­ De ce critica şi amatorii nu găsesc mai buie să aibă în buzunar antidotul, soluţia, multe puncte de convergenţă, nici în anul piesele de schimb. Şi, în spate, puţin mai „Cin tării României", adică al mişcărilor de multă autoritate culturală. amatori? Dc, ce criteriile cu care sc judecă Aş vrea să ne obişnuim cu gîndul că tea­ mjeoarea de amatori sînt acelea din Com­ trul pentru amatori, cu funcţie educativă mni pendiul dc Istoria literaturii ? De ce toate marcată, cu mesaj m a i uşor de înţeles, cu piesele dc amatori trebuie să pună „marca mijloace de comunicare m a i directe, c un problemă", ori să semene cu Wesker, ca să teatru special. E l trebuie scris în aşa fel în­ fie omologate ? N u - i prea mare distanţa din­ cît să poată f i preluat şi de profesionişti, dar tre critic şi publicul teatrului de amatori ? să fie, în orice caz, accesibil masei amatori­ Nu-i prea nedialectică cerinţa ? lor, oare nu sint încă profesionişti. Intre n i ­ In ce mă priveşte, nu mă simt dezonorat velul cel mai popular şi ced mai intelectual de nici una dintre piesele mele dc amatori, nu sînt două trepte, ci o sută dc trepte. Un nici măcar de cea mai slabă, care e un autor cult, care răspunde comenzii sociale, simplu exerciţiu calamburistic *. Sînt tot trebuie să ştie exact pentru cine scrie. U n atâtea Trepte pe care mi-om pus Autograful, autor care n u răspunde comenzii sociale c pe care le-a preluat Consiliul, considerîndu-le liber să, discute numai cu eternitatea, cu so­ Cadoul caduc cu care atentez la Tezaurul luţii de la caz la caz. Nimeni nu opreşte un mai durabil ol teatrului scurt. Şi ca mine or autor care scrie piese scurte să le scrie „eter­ fi şi alţii. ne". Dar nimeni nu-1 poate obliga la asta, Iar celor ce vor veni de-acum înainte le fiindcă eternitatea nu e la îndemînn cui vrea. dorim o discuţie m a i la obiect, cu o cri­ Nici măcar a color care abuzează. în critică, tică ceva mai. atentă şi m a i aplicată. De fără risc, de acest concept. Cn nişte muşte la piese mai bune şi m a i potrivite, mişcarea arat. · · , artistică de amatori are mare,nevoie, convin ; Răanîne să ne mai punem o întrebare : de dar nu de pretenţii şi ifose gratuite, nici de ce nu se potrivesc criteriile ? De ce amatorii bilanţuri licbidatoriste. joacă, aplaudă, rîd şi se bucură de unele piese ale noastre, iar critica le consideră nule * Şi, slavă domnului, că şi Nenea lancu, şi neavenite ? mîuoînd Costituţiunea şi dînd legea de mură­ Şi : dacă piesele acestea sînt nule şi neave­ turi, era curat-murdar la asemenea fapte. nite, pentru ce lc mai scriem ?

STUDIOUL TINEREI GENERAŢII

Teatrul „Ion Creangă" ma­ nifestă o preocupare constan­ tă pentru diversificarea me­ todelor şi a mijloacelor de i'ducaţie politico-ideologică şi estetică a spectatorilor săi, pentru lărgirea relaţiilor cu publicul. In acest context, se cuvine să subliniem o re­ centă iniţiativă a colectivu­ lui teatndui, demnă de .toată lauda : crearea Studioului ti­ nerei generaţii. Studioul a fost deschis cu prilejul Săptămlnii Teatrului „Ion Creangă" şi s-a înscris pe un drum care promite succese. E l a fost creat cu un dublu scop : pe de o parte, pentru îmbogăţirea mijloace­

lor de expresie ale actorilor, pc de alta, în vederea găsi­ rii unor forme noi de atra­ gere, sprijinire şi lansare a creaţiei artiştilor amatori. Prima sa manifestare, intitu­ lată Profiluri inedite, a fost organizată sub formă de ce­ naclu. Actori profesionişti şi elevi din şcolile bucureştene şi-au prezentat creaţiile poe­ tice. Alături de actorii Ştefan Radoff, . Arcadic Donos, I . Gh. Arcudeanu, au citit, din versurile lor, elevele Olga Ncgulescu şi Mihaela Săsărman. 0 altă manifestare a Stu~ dioului a fost consacrată elevilor-dramaturgi. Cu acest prilej, in lectura actorilor teatrului, a fost prezentată piesa elevei Roxana Rusu, intitulată Nava cu trei pasa­ geri. 0 sală arhiplină a as~ cultat cu interes textul ; au urmat dezbateri care au sub­ liniat atît calităţile, cît şi unele neîmpliniri ale piesei. www.cimec.ro

înfiinţarea Studioului — ca, dealtfel, si primele sale activităţi — se înscrie în ca­ drul marelui Festival naţio­ nal „Cintarea României". Co­ lectivul Teatrului îşi diver­ sifică fi îşi perfecţionează în continuare formele de con­ lucrare cu mifearea de ama­ tori ; actori şi regizori în­ drumă echipele artistice dc amatori de. la Uzinele „Re­ publica", de la Casa de cul­ tură a tineretului din sec­ torul 4 („Club T-4"), pre­ cum şi corul „Gheorghe Danga" de la Casa de cultu­ ră a sectorului 5. Bunăoară, în spectacolul Snoave cu măşti, pe care-l va prezenta în cadrul Festivalului „Cin­ tarea României" echipa arlis*. tică „Club T-4", joacă împre­ ună actori profesionişti de la Teatrul „Ion Creangă" şi ar­ tişti amatori.

S. V.
20

Festioălul naţional „Cîntarea
Cu t o v a r ă ş u l

României

ELEODOR POPESCU
preşedintele Comitetului de cultură şi educaţie Mehedinţi judeţean socialistă

tice şi a l culturii socialiste. Chiar înainte de apariţia regulnimentului-cadru (pe wire l-am primit în toamnă), am urmărit să marcăm un salt calitativ i n munca cultural-educativă, atît în privinţa potenţialului artistic, cît şi a politicii repertoriale ; pe această linie, străduindu-nc a realiza un repertoriu angajat, militant, de nutură să intereseze deopotrivă pe cei chemaţi să realizeze actul de cu Μ ură şi pc consumatorii acestuia. — Cum aţi reuşit să rezolvaţi difici­ la problemă a penurie! locale de în­ drumători artistici ? Pentru că, real­ mente, sînteţi dezavantajaţi de absenţi unor instituţii profesioniste de artă în judeţ : nu aveţi conservator, n u aveţi teatru profesionist. Aţi apelat la spri­ jinul instituţiilor d i n judeţele limitro­ fe ? Sau... — Nu riflmai în ncest ari ne-am lovit' de această maro dificultate (lucrez la Comitetul dc cultură de cinci ani) ; an de an, am simţii nevoia să apelăm la forţe artistice din afară. Dar, din păcate, sprijinul respectiv η ram întîrziat. Consiliul Culturii şi Educaţiei So­ cialiste a stabilit, pentru judeţele lipsite de instituţii profesioniste de spectacol artiştii-, ca acestea să fie ajutate de centrele în care a?.cmenea instituţii există. Astfel, în materie de teatru, urma să fim ajutaţi de artiştii din Reşiţa ; aceştia, însă, nu şi-nu făcut ineă simţită prezenţa la noi. A m reuşit, lotuşi, să prezentăm, p r i n forţe proprii, la J'eilnil popular, în regia artistică a maestrului C. Morozan, piesa Doamna ministru şi, ceva mni înainte, piesa N u sîntem îngeri ; am reuşit, de nsemenen, să scoatem la lumina rampei, în regia Valentinei IVdogh. de la Craiova, alte două-trei piese, in cadrul acti­ vităţii curente a acestui teatru popular.

despre • originalitatea Festivalului „Cîntarea României" • descoperirea de noi talente • vigoarea artistica a poporului r o m â n

O convorbire de

Paul Tutungiu

— Stimate tovarăşe preşedinte, cn ce forţe participă judeţul dumneavoas­ tră la Festivalul naţional „Cîntarea României" ? — Dacă am compara şi ne-am referi la cifrele de care dispunem, privind numărul de formaţii artistice şi numărul de artişti a ¬ matori care evoluează în aceste formaţii, am constata cu uşurinţă că. faţă de anul trecut, potenţialul artistic al judeţului aproape s-a dublat şi că s-a înregistrat un salt, nu numai cantitativ, dar şi calitativ. Midie dintre formaţii şi-au semnat actul dc naştere în etapa de masă a Festivalului naţional „Cîntarea României" şi participă acum la etapa judeţeană. Ne-am gîndit să angrenăm în paleta extrem de bogată a Fes­ tivalului toate categoriile socio-profesionale de oameni ai muncii, din cele mai diverse în­ treprinderi şi instituţii ale judeţului, stabi­ lind mai întîi, potrivit regulamentului-cadru, direcţiile în care urmează să acţionăm. A u avut loc, cum era firesc, multe consfătuiri cu directori de întreprinderi, cu intelectuali, eu agitatori, cu toţi acei care se ocupă de problemele vieţii spirituale în întreprinderile economice, ca şi în unităţile agricole, fără să mai vorbim dc aşczămintele de cultură, şi am ţinut totdeauna seama de ceea ce sta­ bilesc documentele Congresului al Xl-lea al partidului şi ale Congresului educaţiei poli­ 30

— Şi, în domeniul muzicii ? — Ne bucurăm de sprijinul dat de F i ­ larmonica „Oltenia" formaţiei sc misimfonicn pe oare am creat-o, în acest an, la Casa municipală dc cultură. A m găsit potrivit să înfiinţăm această formaţie orchestrală, mul­ ţumită unui inimos dascăl, inspector de spe­ cialitate în învăţămînt, profesorul Iulian A n drcescu. Acesta a grupat în j u r u l l u i o sea­ mă de profesori de vioară şi de alte instru­ mente, profesori de muzică şi instrumentişti de là Liceul de artă plastică şi de muzică din localitate. In alte domenii, colaborarea eu profesio­ niştii se realizează foarte greu ; maeştrii de dans, de pildă, nu vin la noi să... .'. ·

www.cimec.ro

— Ce credeţi că s-ar pu lea face pentru ca această colaborare să se rea­ lizeze ? — Înainte de orice colaborarc-sprijin, am etntărit forţele artistice de care dispunem noi înşine. Fiindcă ştiam că la Centrul de îndrumare şi valorificare a creaţiei artistice de amatori şi aici, la Comitetul de cultură şt educaţie socialistă, avem artişti amatori valoroşi, în stare să îndrume regizoral o formaţie de estradă, o brigadă artistică, să realizeze cu ele dansuri cu temă sau popu­ lare... Abia cînd am văzut că nu putem aco­ peri cu forţele noastre anumite genuri de creaţie, am apelat la cei din afară. Aş du un singur exemplu : pentru dans, ca să ve­ rificăm dacă sîntem la nivelul exigenţelor de azi, l-am invitat pe Tita Sever, care s-a deplasat la noi, împreună cu Bogdan Căuş, instructor i n .cadrul Institutului de etnologie şi dialectologie. E i au purtat, o duminică întreagă, discuţii cu instructorii de formaţii. Prezentasem, cu ncel prilej, pc aceeaşi scenă, oîtcva brigăzi artistice dc agitaţie, şi mai bune, şi mai slăbuţe ; incitate astfel, discu­ ţiile au fost fructuoase, extrem de utile pen­ tru instructorii de formaţii, pentru directorii de aşezăminte culturale. Tita Sever ne-a răs­ puns cu amabilitate ; în mod curent, însă, când apelăm la anumiţi artişti profesionişti (din alte domenii), lucrurile se desfăşoară frumos la nivelul hîrtiilor, dar mai puţin, là nivelul faptei. Acum, intenţionăm să i n v i ­ tăm artiştii de la filiala Uniunii Artiştilor Plastici d i n Craiova, de care, de asemenea, depindem, pentru organizarea expoziţiei j u ­ deţene a artiştilor amatori mehedinţoni. Pen­ tru coruri, am apelat la sprijinul profesorului Raeu de la Craiova, un cunoscut dirijor, şi la Annlol Gorcav Soroceanu, de la Bucureşti. Acesta ne-a promis că va veni să vadă cum evoluează formaţia „Doina", cu care inten­ ţionăm să mergem mai departe, i n fazn pc ţară a Festivalului. — Se ştie că Festivalul arc şi meni­ rea de a descoperi noi valori, noi for­ maţii artistice, noi nuclee de creaţie... — Noi, cei de la cultură, sîntem conşti­ enţi că o confruntare scenică de anvergură, cum este Festivalul actual, va solicita din partea formaţiilor programe artistice foarte bine întocmite şi puse la punct. A m socotit că numai originalitatea nr f i de natură să aducă satisfacţii reale. Mă refer la etapele finale ale Festivalului şi la gala laureaţilor. Punem, de aceea, accent pc ineditul cu care ne vom prezenta la întîlnirile cu confraţii noştri. Motiv pentru care m i s-a părut că aste bine să aducem în Festival acele formaţii cuiltural-artistice, acei artişi populari care, prin expresie şi cidoare locală, să ne repre­ zinte iri mod deosebit judeţul. încă în etapa de masă am insistat (şi, personal, am urmă­ rit multe acţiuni în judeţ) ca mehedinţenii să pună în valoare zestrea lor cultural-artis-

tică locală, mai puţin ştiută, tradiţiile, dati­ nile, obiceiurile, pe care şi le-au conservat şi care v i n , parcă, din negura vremurilor. Mă gîndesc la formaţiile de fife, pe care le avem în Mehedinţi (şi cred că sîntem sin­ gurii care le avem) ; acestea sint nişte gru­ puri de femei, care execută diverse piese muzicale, suflînd în tulpini de plante — un soi dc nai colectiv. Fiecare interpretă la ase­ menea instrument şi 1-a confecţionat cu pro­ priile mîini. Nimeni nu ştie oînd s-a născut formaţia de fife, ale căror instrumente întru­ nite alcătuiesc, parcă, o orgă, care modu­ lează, pe felurite tonalităţi, melodii populare. A r f i , zic, o noutate în Festival. Avem, apoi, interpreţi populari care cîntă din două paie... şi oîntă foarte frumos. Ε de-a dreptul u i m i ­ toare măiestria Hor, moştenită din tată în fiu. Alţii oîntă din frunză, din solz de peşte, din ocnrină, d i n fluier sau caval, din cim|»oi. încercăm să propulsăm în Festival acele ge­ nuri, acele formaţii artistice, acei solişti win; aduc cu ei valori într-adevăr autentice. Poate că nu vom izbuti, în faza finală a Festivalului, să ne evidenţiem cu, să zicem, o formaţie de căluşari ; dar avem şansa de a cuceri un trofeu cu una dintre formaţiile eu timbru specific. — Vreţi să spuneţi că în judeţ călu­ şarii nu înseamnă u n unicat... — Exact. Căluşarii nu aduc ceva nou. chiar dacă mişcările sînt, la noi, altfel ordo­ nate decît în alte regiuni. Sînt, însă, tentat să cred că şi i n anul acesta, ca şi în 1974 (la un alt festival), o să ne putem face re­ marcaţi cu o formaţie de dansuri bărbăteşti — tot un fel dc căluş, dar unul autentic, ne­ altora t, un dans jucat de un grup dc şapte sau nouă bărbaţi de In Snlçia. Aş zice (să nu se supere maeştrii coregrafi) că în acest dans nu s-a intervenit cu nici o inspiraţie suplimentară. Este acolo un bărbat care se apropie de 50 de ani, dar care joacă îndrăcii şi duce după el, într-un ritm neînchipuit de alert (şi într-o coregrafie specifică), pe ceilalţi jucători din formaţie ; ai impresia că toţi sint Convilişi de darul tămăduitor al acestui dans uluitor. Nu mă gîndesc la substratul mistic al dansului, ci In cnrncterul l u i parcă purtă­ tor de taine, în raport cu caracterul oarecum declarat festiv, dobîndit, în ultima vreme, de căluşul obişnuit, faţă de care spectatorul tră­ ieşte doar valorile virtuozităţii, mai puţin, însă, emoţia căluşului autentic, de care vor­ besc eu — cel de la Salcia. Dintr-o altă zonă folclorică, a Mehedinţiului, respectiv, Obîrşia-Cloşani, vom prezenta în Festival o suită de dansuri populare, pe generaţii, în care evoluează ţărani în costumele lor tradi­ ţionale, aducînd o tematică inedită (suită de ru stern uri, bordeioşe şi gh impuri), moştenită din străvccbime. Aceste dansuri sînt, în mod sigur, necunoscute de maeştrii coregrafi. Chiar atunci cînd evoluează în scenă dansatorii de peste 60 de ani, se detaşează din dans vigoa­ rea mişcărilor coregrafice. 3 1

www.cimec.ro

— In ce commie sint formaţii teatru autentic ţărăneşti ?

de

— La Vînători-Roşiori, la Ilovăţ, la Raita, la Ponoarele şi in multe altele. La Na do vana, sat al comunei Izverna, înspre zona de norii, trăieşte un ţăran — Mimiş se numeşte — care, dacă ar f i urinat arta dramatică şi ar fi evo­ luat în lumea teatrului, n-ar f i fost cu nimic mai prejos de personalităţi consacrnte. Nu este singurul. A m întîlnit şi în zonn Vînjulcţ un băiat care lucrează la C.A.P. şi care α jucat în picsu Navetiştii. A fost descoperit abia anul trecut, dar părea foarte bine aco­ modat cu scena, prin zelul cu care evolua, prin modul firesc în care trăia şi dădea ex­ presie faptelor dc viaţă ce cădeau în sarcina rolului său. Să vă mai spun şi despre femeile din zona de nord a judeţului. Acestea aduc cu ele, din străbuni, cîntecul popular specific vetrei lor folclorice. Sînt, într-adevăr, mnri talente. M-o uimit, ca să dau un exemplu, o bătrtnă de 85 de ani, care, la Festivalul din ίί)74, α ocupat locul I pe ţară. Nu o ştiusem pînă atunci. Cu toate că nu a învăţul carte, recită (din memorie) toată „Povestea vorbei" a l u i Anton Pann, pe care a învăţat-o umblînd cu oile, împreună cu ciobanii de aceeaşi gene­ raţie. La concurs, recitase „Duşmancele", cu o bogăţie de mijloace artistice atît de cuce­ ritoare, încît sala, împinsă parcă de un resort lăuntric, s-n ridicat în picioare, în plină reci­ tare, să aplaude. Ε un lucru pe care nu-l întîlnim prea des. Am mai putut descoperi şi tinere fete — pntru dintre ele aparţin ace­ leiaşi zone la care mă refer — care prezintă original eîntece vechi, balade, texte din moşislrămoşi, adunate dc pe dealurile pc unde umblă cu vitele, pe munţii Cernci. — Sînt informat că oveţi în judeţ şi cîteva cenacluri literare. Cuin sînt a¬ cestea antrenate să participe la Festi­ valul „Cintarea Romanici" ? — Cenaclurile literare au o structură etero­ genă : alături de unii inimoşi intelectuali par­ ticipă, în oraşe, şi elevii mai muri ai liceelor, dar şi mulţi muncitori. In Asociaţia scriitori­ lor amatori, cum am numit-o acum, al cărei preşedinte de onoare este D. R. Popescu, sînt reuniţi reprezentanţi ni aproape tuturor cate­ goriilor sociale. — Asociaţia scriitorilor amatori ? — A m constituit, în toamnă, o asocioţie a scriitorilor amatori, în care am grupat cercu­ rile literare de pc lingă diverse instituţii şi întreprinderi d i n oraş, dc pe lîngă diverse cluburi. Cei mai mulţi dintre membrii cena­ clurilor s-au consacrat poeziei. Avem, însă, şi prozatori ; sperăm ca, într-un an, doi să-i vedem, pe unii dintre ei, membri ni Uniunii Scriitorilor... Cîţiva au tipărit cîte o carte, 32

două. Victor Husu a publicat foarte multă poezie, in diverse reviste din ţară. Acum ne promite o piesă de teatru închinată anu­ lui 1877; nu demult, el a lansat, prin Editura „Scrisul românesc" din Craiova, antologia „Imnurile neatîrnării", carte salutată cu bune cuvinte de cîteva reviste. Avem şi autori carc-şi încearcă puterile şi în teatru, cu mici scenete. Producţiile lor le valorificăm în mon­ taje literare, prin brigăzile artistice de agi­ taţie. Fără îndoială, cenaclurile literare din mediul rural sînt mai timide, cum, uneori, mai timizi şi mai stîngnci sînt şi unii pro­ fesori de limba română, care le conduc. Avem, în sfîrşil, in judeţ, şi scriitori-ţăroni. In zona Strehaia, acum un an, am realizat chiar o consfătuire la care au participat vreo nouă asemenea scriitori-ţărani. Poezia lor este pătrunsă de sentimente pntriotice, axată pe actualitatea satului contemporan, adesea, foar­ te bine gândită, foarte bine ritmată. Sînt oa­ meni talentaţi, unii dintre ci chiar foarte talentaţi. Multe dintre poeziile lor au fost încorporate fin texte prezentnto în montaje literare, la şezători literare, eu participarea directă α autorilor. — Nu Vă gîndiţi, în perspectivă, la un teatru profesionist ? — Municipiul Drobeta-Turnu Scverin, cel mai vechi municipiu al ţării, păstrează în conştiinţa locuitorilor existenţa unui teatru. Oamenii din oraş — unii dintre ei — cred, poate, că orliştii noştri, dc la Teatrul popu­ lar, sînt artişti profesionişti. Ne apropiem dc 15 ani de cînd s-a creat Teatrul popular din Drobeta-Turnu Scverin. Dar activitate tea­ trală în Mehedinţi η existat încă în secolul Ireout. Atestări documentare legate de viaţa artistică α oraşului sc referă In existenţa unui teatru în 1876 ; artistul Costaohc Serghie con­ ducea atunci o formaţie de teatru, jucînd, pe diverse scene improviznte, fie în grădina pu­ blică, fie în parcul oraşului, diferite piese. Mai tîrziu, prin strădania unor inimoşi oa­ meni ai timpului, s-a realizat frumoasa clă­ dire de acum a Teatrului popular din Drobe­ ta-Turnu Soverin. După cum sc poate vedea în sala de recepţie şi în sălile teatrului, pe cornişe, există emblema T.N., adică, Teatrul Naţional. încă de pc atunci, mehedinţenii spe­ rau să aibă u n Teatru Naţional. Sigur, pozi­ ţia oraşului nu a îngăduit, în mare măsură, dezvoltarea vieţii culturale. Acum, însă, sîn­ tem într-un stadiu destul de înaintat, ca eă putem nădăjdui ca, nu peste mult timp, să avem un teatru profesionist la Drobeta-Turnu Severin. Cei peste 80.000 de locuitori a i ora­ şului şi cei 340.000 de locuitori ai judeţului sînt un argument mai m u l t pentru întemeie­ rea unei instituţii profesioniste dc spectacol ; cu atît mai mult cu cît locuitorii municipiu­ lui sînt dornici dc spectacole de teatru şi alcă­ tuiesc un public care ştie să judece c u exi­ genţă ceea ce urmăreşte pc scenă. Aceasta, în legătură cu teatrul.

www.cimec.ro

Fiindcă mu vorbit de Asociaţi!) scriitorilor amatori din Mehedinţi, trebuie să amintesc că, tot prin decembrie, în faza de început „Cîntării Romanici", nm creat nici, la Dro­ beta-Turnu Scverin, şi Asociaţia etnografilor şi folcloriştilor mebedinţeni, avînd cn preşe­ dinte de onoare pe octogenarul folclorist (rcorge Dumitrescu-Bistriţo, mentorul spiritual al revistei „Izvoraşul", acela care, timp de două decenii, a susţinut, cu trudă şi cheltuială proprie, apariţia unei reviste dc folclor şi de muzică, în anii de restrişte oi războiului. Tot în decembrie, am creat Asociaţia artiştilor plastici amatori. Sîntem pe cale să realizăm o nsociaţie a profesorilor, tot în dorinţa de n-i ajuta să se afirme. Mă refer la cei 18 pro­ fesori de urle plastice. Unii dintre ei au deja expoziţii personale, nu participat la expozi­ ţiile naţionale, la cîte o „republicană" sau două, şi ne străduim să-i păstrăm angajaţi in asemenea preocupări, pentru că, îmi dau seama, unii dintre ei au foarte mult talent,

au dovedit-o prin multe lucrări (printre al­ tele, şi proiectele pentru ornamentarea faţadei noului stadion). — Constat că. în judeţul dumnea­ voastră, Festivalul naţional „Cintarea României" are o amprentă specifică, tocmai pentru că — procedînd conform îndrumării dc partid — aţi mers la izvoare, la „materia primă" pc care o aveţi. — Aceasta a fost, de la început, şi vizi­ unea noastră : ideea optimistă că vom reuşi să prezentăm i n Festival valorile autentice ale Mehedinţiului. Este un drum pc care au mers pînă acum, cu bune rezultate, munci­ torii, ţăranii şi intelectualii d i n judeţul nos­ tru ; şi sîntem siguri că vor recolta, pe ace¬ laşi druim, noi bune rezultate, şi în etapa f i ­ nală u Festivalului naţional „Cîntarea Româ­ niei".

Primăvara culturala braşoveanâ
Am regăsit Braşovul într-o însorită duminică de sfirşit de februarie ; indreptîndu-mă către Casa municipală de cultură, unde se desfăşura faza municipală a echi­ pelor de teatru din cadrul Festivalului „Cîntarea României", nu credeam că o să găsesc acolo prea multă lume ; într-o asemenea zi primăvăratică, oamenii obişnuiesc s-o porneas­ că spre înălţimi şi plaiuri, spre natură. Aşa am crezut. Dar nu era aşa. Mult mai mulţi braşoveni fuseseră atraşi de o altă primăvară — nu mai puţin inclntăloare — de „primăvara culturală." Sute de artişti (amatori şi profesionişti), sute şi sute de spectatori, s-au perindat în acea duminică prin west lăcaş cultural braşovean. La fel, în toate zilele ce-au urmat, pe scenă se aflau fie echipe de teatru dramatic, fie briguii artistice de agitaţie. Aveam să constat, apoi, că zilnic au loc în întreprinderi şi fabrici, în instituţii artistice, in cluburi, şcoli, cămine culturale, case de cultură, manifestări similare, artistic-culturalc. Toate au prezentat pe scenă lucrări cu un mesaj profund educativ, cetăţenesc. întrecerea-concurs din cadrul Festivalului a font d". natură să stimuleze noi iniţiative, să ţjromovezc vocaţii artistice, sporind, cu noile formaţii alcătuite, şi formele dc expresie artistică.

De peste un sfert de veac
L-am cunoscut, în acele zile, la Braşov, pe Dumitru Stăneseu. De profesie, tehnolog. A lucrat mulţi ani la Uzinele de autocamioane. Acum este pensionar, dar continuă să vină, cu statornicie, la uzină ; este de multă vreme, de peste un sfert de veac, secretarul (şi ani­ matorul) cenaclului literar „Mihai Eminoscu" al uzinei, cenaclu fruntaş pe ţară (după cum apreciază organele sindicale centrale). Aceasta

explică de ce, în cadrul schimbului de expe­ rienţă organizat, la Braşov, între cenaclurile literare din întreprinderi, membrii cenaclului braşovean au putut să se înfăţişeze cu valo­ roase contribuţii, incluse într-un volum anto­ logic. Şi e, de asemenea, o notă edificatoare faptul că, în afara şedinţelor de lucru, cenaclul face să apară, din anul 1969, şi o revistă pro­ prie, lunară — multiplicată la xerograf — denumită „Însemnări literare". In cadrul Festivalului „Cîntarea României", cenaclul „Mihai Eminescu" a distins, de ase­ menea, în urma unui concurs, o seamă de talente muncitoreşti, precum : pentru poezie — loan Suciu (tehnician) şi Virgil Nicolae (turnător) ; pentru proză scurtă — loan Voaideş (tehnician) ; pentru texte destinate b r i -

www.cimec.ro

găzii artistice — Cilieorghc Sandu (tehni­ cian) ; pentru teatru — Dumitru Stănescu (tehnolog). Multe lucrări ale mem­ brilor ioenaolului apar cu regularitate in revis­ ta locală „Aslra", în ziarul .Alunea" ; iar versuri sorise de lăcătuşul Cristian Teodor au fost apreciate ca demne să fie publicate i n „Scînteia". I n acest context, se touvinc relevat şi faptul că se află sub tipar şi o ediţie fes­ tivă a „însemnărilor literare".

Spontaneitate, tinereţe, entuziasm...
...Formaţia dc teatru a Casei de cultură a studenţilor, pc care o îndrumă Dimitrie Ro­ man, secretar literar al teatrului braşovean, este binecunoscută. A n u l trecut, în cadrul Festivalului naţional a l artei studenţeşti, des­ făşurat la Gluj-Napoca, formaţia braşoveană a obţinut premiul al treilea, cu spectacolul Cu tot ce am, aparţin acestui pămlnt. In ca­ drul Festivalului „Cîntarea României", aceeaşi formaţie pregăteşte două spectacole : monta­ j u l muzical-literar, de Dimitrie Roman, Fife dc istorie şi piesa l u i Eduard Covali, Tine­ reţe fără bătrlneţe. — In ce priveşte spectacolul de teatru, în­ cerc o formulă, mai puţin obişnuită, de tea­ tru complet — ne declară Dimitrie Roman. Mă bazez pe spontaneitatea, tinereţea şi cii tuziasmul studenţilor braşoveni, care sint. in acelaşi timp, şi foarte talentaţi. ..Actorul Flavius Constantinescu a fost săr­ bătorit de curînd pentru împlinirea a 25 de ani de la debutul său pc scena braşoveană. A creat peste 90 de roluri pe această scenă. Dar a m a i creat şi multe alte roluri pe sce­ nele artei amatorilor din Braşov. De 22 do ani, este instructor artistic la Fabrica , . N i vea". Numele l u i Flavius Constaniincseu apare mereu alături de cele ale artiştilor a ¬ matori, în calitate de regizor, de scenarist, de interpret ori de autor al aranjamentelor muzicale. Recent s-a sărbătorit semicentena­ rul fabricii ; cu acest prilej, Flavius Constan­ tinescu şi cei 44 de artişti amatori „ai I u i " au jucat şi oîntat împreună, avînd ca oaspeţi şi alţi doi actori ai teatrului, Patda Ionescu şi Costache Babii. Spectacolul s-a bucurat do un mare succes, a fost televizat şi a fost prezentat şi fin alte fabrici d i n întreprinderi. Pentru concurs au pregătit alt spectacol. Mereu spre calitate, cu o tematică inspirată din viaţa cotidiană a fabricii. — Sîntem convinşi că mergem mai... de­ parte cu acest spectacol — ne spune, cu însufleţirea-i caracteristică, Flavius Constanti­ nescu. Noi îi dorim succes.

Emoţii, emoţii...
I-am întîdnit, zile la rînd, la Casa de cul­ tură a municipiului Braşov, pe actorii Maya Indrioş, Ştefan Alexandrescu, Ion Jugureanu, Flavius Constantinescu, pe scenograful Ion Cristodulo, pe Dimitrie Roman, secretar lite­ rar, şi pe mulţi alţi profesionişti ai artei de la Teatrul Dramatic din Braşov. Erau emo­ ţionaţi, de parcă ar f i trebuit să intre ei pe scenă ; pe scenă apăreau, însă, rînd pc rînd, formaţiile artistice pregătite de ei. — Mă ocup de doi ani de echipa de teatru in limba maghiară a Casei de cultură din Săcele, ne spune actriţa Maya Indrieş. Am prezentat piesa Decepţii de Kissfaludy Lajos, iar acum avem în pregătire piesa Meşterul şi învăţăcelul de Mehes Gyorgy. Sînt în echi­ pă oameni de virste diferite, de diferite for­ maţii intelectuale, dar pe toţi îi uneşte pasiu­ nea, entuziasmul pentru teatru. Spectacolul cu piesa Decepţii l-am jucat în 60 de comune şi întotdeauna artiştii amatori din Săcele au fost la înălţime. ...Cunoscutul actor braşovean Ştefan Ale­ xandrescu este, de şapte ani, instructor artis­ tic la Uzinele „Tractorul" ; îndrumă acolo activitatea a trei brigăzi artistice şi a unei echipe specializate în montaje muzical-literare. Lucrează cu vreo 40 de artişti amatori şi este acum, cu precădere, preocupat de suc­ cesul celor ce prezintă montajul muzica (-lite­ rar Eroi mereu contemporani cu viitorul, spectacol în care Ştefan Alexandrescu apare, în acelaşi timp, ca scenarist, regizor şi poet. Actorii şi muncitorii de la „Traotorul" vor să aducă şi pe această cale un omagiu trecutu­ lui glorios, prezentului măreţ şi viitorului însufleţitor al patriei. — Emoţii am şi pentru elevii Şcolii popu¬ lare de artă, unde de 17 ani sînt profesor la clasa de actorie, ne mărturiseşte Stefan Alexandrescu. Entuziasmul şi dăruirea pentru artă a acestor oameni, care vin să joace tea­ tru sau să repete după opt ore de muncă în uzină, nu pot să nu emoţioneze, mai ales cînd ştii că ci duc, deopotrivă, peste mări şi ţâri, faima tractorului românesc... 34

Şapte echipe de teatru
Dacă ar fi să-«l judecăm după statura' sa impunătoare şi după părul alb, Aurel Co­ ciorvă a trecut de prima tinereţe. De peste trei decenii, el este tehnician mecanic ba întreprinderea „iMetrom". De cînd se .ştie, s-a simţit chemat spre lumea şi creaţia de
;

www.cimec.ro

artă, şi în mod special spre arta scenei. Cei d i n întreprindere i-au preţuit pasiunea şi l-au stimulat şi ajutat în această direcţie. Aşa se face că, de 25 de ani, Aurel Cociorvă caută sâ adune în j u r u l sau pc oricine, d i n uzină, cît de cît însufleţit de vocaţia artis­ tică. Astăzi, „iMetromul" «e prezintă cu forţe nrlisticc impresionante : şapte echipe de tea­ tru, nouă brigăzi artistice, opt colective pen­ tru montaje literare, două grupuri vocale, un cor de cameră, d i n care fac parte peste .'150 de artişti amatori. Toate acestea, într-o singură întreprindere ! A m urmărit citevn dintre echipele de tea­ tru despre care mi-a vorbit Aurel Cociorvă. Hoportoriul l o r este, pe cît de variat, pc atîl

de atrăgător : Prima anchetă de Cristian Muuteauu, Necunoscuta de Constanţa Marin, O inlimplare in sectorul suflete şi Un proces posibil de A l . Mirodan, Partidă cu nou-născuţi şi Cadoul de Paul Everuc, Ceasul şi Schimbul de Aurel Slorin. Cu acest reperto­ riu, echipele de teatru de 3a „Metroin" merg şi în turneu, i n idle întreprinderi braşovene, la casele de cultură din Predeal şi Tuşnad, în diferite alte comune. La sediu, echipele de tentru dc la „Metrom" au o sală confor­ tabilă, cu 400 dc locuri şi cu toate instala­ ţiile necesare. Aici v i n să prezinte spectacole chiar şi teatrele profesioniste ; periodic, F i ­ larmonica „Gh. Dima" îşi prezintă aici con­ certele sale.

Prezenta teatrelor braşovene pe scena marelui Festival
» »

EUGEN MERCUS,
directorul Teatrului Dramatic :

„Un permanent dialog cu publicul"
— Prezenţa noastră In Festivalul naţional „Cintarea României" cuprinde o arie largă de manifestări si participări angajanle. In afara programului obişnuit de spectacole, teatrul nostru a organizai si continuă să organizeze numeroase acţiuni specifice, rod al iniţiativei şi preocupării colectivului. Bunăoară, iniţiem, fie la teatru, fie la cluburi muncitoreşti, fie in şcoli, în facultăţi şi in casc de cultură, spectacole-dezbatere cu publicul. Asemenea dezbateri au avut loc pe marginea spectacole­ lor U n fluture pe lampă şi Cititorul dc con­ tor, ambele, de Paul Everac. Ε o formă de dialog direct cu publicul, pe care o vom permiuienliza. Am pregătit şi prezentat, apoi, spectacole de anvergură, dedicate celor două mari eveni­ mente din acest an : 70 de ani de la răscoala ţăranilor de la 1907 şi Centenarul Indepen­ denţei de stat a României. Montajele literarmuzicale intitulate Cîntoc pentru flacăra aceea — 1907 şi 1877 — Drum în istorie tint rodul unei conlucrări creatoare a artei profesioniste cu cea de amatori ; prezentate in Sala sporturilor, la case de cultură, în faţa a mii de spectatori, ele se bucură de un deosebit succes. La concurs, colectivul teatrului nostru par­ ticipă cu un spectacol propriu. Este vorba de. premiera pe ţară a piesei lui l. D. Sîrbu,

Iarna lupului cenuşiu, piesă inspirată din războiul pentru Independenţă de la 1877— 1878. R egia spectacolului aparţine lui Tudor Florian, scenografia, Doinei Spiţeru, iar prin­ tre interpreţi se numără Ion Jugureanu, Vir­ ginia llta Marcu, Mircea Andreescu, Paul Lavric, Zoe Maria Albani, Melania Niculescu. Din multele acţiuni pe care le desfăşurăm, una singură mai doresc s-o amintesc ; împre­ ună cu revista ,,Astra" şi cu filiala A.T.M., am organizat un cenaclu de dramaturgie şi un atelier de teatru, pentru a stimula creaţia autorilor locali. S-au citit şi se citesc aici multe lucrări dramatice. Una dintre acestea — Oglinda l u m i i de Mircea Brenciu — este jucată la Atelierul de interpretare ce func­ ţionează pe lingă revista „Astra".

IL IE STANCA,
director adjunct al Teatrului Muzical

„Omagiu acelor vremi de vitejie"
— Datorită profilului său. cu o largă vari­ etate de genuri — operă, operetă, balet, estra­ dă — teatrul nostru participă la Festivalul naţional „Cintarea României" cu mai multe spectacole. Capul de afiş îl deţine, insă, opera Vremuri de vitejie de Teodor Bratu, prezen­ tată în premieră absolută de către Teatrul Muzical din Braşov. Noua operă a lui Teodor Bratu este închinată, paginilor de istorie glo­ rioasă, scrisă cu singe de ostaşii români, la 1877. 35

www.cimec.ro

Ne prezentăm în concurs şi cu opereta Lăsaţi-mă să oint de Gherase Dendrino, cu baletul Chemarea de Tiberiu Olah (creaţie dedicată insurecţiei armate din 1911) şi cu un spectacol de revistă. Stimulată dc marele Festival, întreaga acti­ vitate a colectivului nostru este subordonată acţiunilor şi manifestărilor culturale pe mul­ tiple planuri. O preocupare deosebită o con­ stituie organizarea de stagiuni permanente în localităţile din judeţ. Stagiuni lunare am rea­ lizat la casele de cultură din Făgăraş, Pre­ deal, Rupea şi la Clubul muncitoresc „ti Mar­ tie"-Tohan ; de asemenea, şi in unele oraşe din afara judeţului, care nu au teatre cu profil muzical, cum sînt Sf. Gheorghe şi Plo­ ieşti. La cluburile muncitoreşti „Electroprecizia" şi „Victoria" din oraşul Săcele, în ora­

şele Codlea şi Zărncşti şi in comunele Hoghiz, Hărman, Ghimbav, Prejmer, Vulcan, avem stagiuni trimestriale. Pentru asigurarea unei legături permanente cu publicul am organizai un ciclu de confe­ rinţe intitulat Opera şi opereta românească in zece lecţii. Prezentarea teoretică este sus­ ţinută, cu exemplificări practice, de către soliştii teatrului. Rezultatele se dovedesc excelente, fn acelaşi timp, pentru elevi prezentăm spectacole-cicluri, cu abonamente, in cadrul cer­ cului „Prietenii operei şi ai operetei". Prac­ tic, întregul nostrti colectiv este angrenat intr-o amplă activitate artistică. închinată marii acţiuni culturale a Festivalului naţional „(În­ tărea României".

Reporta j-anchetă de Stan Vlad

O premieră teatrală la Depourile C.F.R.-Buzău
In suita de manifestări înscrise sub generi­ cul Festivalului „Cîntarea României" a avut loc, la Buzău," în incinta Depoului C.F.R.' (in prezenţă u n u i foarte numeros public, consti­ tuit din miincitorii ceferişti buzoieni), pre­ miera piesei Acţiunea Τ de Marian Speranţa. Momentul semnifică o nouă şi rodnică înlîlnire de lucru între artiştii amatori şi pro­ fesionişti ai artei spectacolului, aşa cum tot mai frecvent avem satisfacţia să consemnăm. Spectacolul a font pregătit de vrednicul co­ lectiv al Teatrului Popular din Buzău (teatru născut în anul 1969 şi repede înscris printre formaţiuinile fruntaşe ale ţării), sub îndruma­ rea regizorului Cristian Munteanu, statornic prieten şi coordonator al acestui colectiv. Piesa l u i Marian Speranţa evocă, într-o tona­ litate patetică," emoţionantă, un moment ade­ vărat, petrecut în preajma zilei dc 23 August, chiar pe aceste locuri, un fapt de eroism nl ceferiştilor buzoieni, care, sub îndrumarea co­ muniştilor, au aruncat în aer u n tren cu m u ­ niţii şi armament fascist, zădărnicind astfel acţiunile de represalii ale naziştilor îndreptate împotriva oraşului ce se împotrivea, ca în­ treaga ţară, armatelor lor. Se evocă iigura deosebit de interesantă α unei comuniste, care a condus cu inteligenţă şi curaj grupul de acţiune, ca şi eroismul, dîrzenia, forţa morală α tuturor participan­ ţilor la această faptă de eroism patriotic. Spectacolul, bine realizat de regizorul Cris­ tian (Munteanu, valorifică ideile piesei şi în­ cărcătura ei emoţională. Actorii Teatrului Popular din Buzău, dintre care 3-a impus în primul rînd Mioara Olteanu, excelenta i n ­ terpretă a comunistei Maria Sfctcu, şi nu mai 36

puţin înzestraţii Viorica Busuioc, Oniţa Drngomir, Ion Stroe, Mihni Adamescu, Ion l l o manoseu, Vicenţiu Scornici, Augustin Bălan, Mihai Aurclian, Alexandru Vrupciu, au reali­ zat Cu talent şi dăruire personaje interesante, v i i . A fost evident că acest colectiv şi-a dobîndit repede o experienţă apreciabila, urătîndu-se matur şi omogen, capubil dc rezul­ tate frumoase. Cum spuneam, spectacolul s-a desfăşurat în Depourile C.F.R. din Buzău. Privilegiaţii au avut, drept loje, cabinele locomotivelor Diesel. .Au urmat discuţii. Cum acţiunea α fost organizată de Comitetul judeţean pentru cul­ tură şi educaţie socialistă, în colaborare cu A.T.M., la această manifestare au participat, alături de actorii Teatrului Popular, de mun­ citorii ceferişti, şi artiştii emeriţi Dinu Cocea şi Ion Lucian, dramaturgul Leonida Teodorescu, precum şi alţi oameni de teatru — Ana Toboşaru, Natalia Atanasiu, Victor Pnrhon, Virgil Munteanu. S-a discutat mult, deschis, fierbinte. S-au schimbat impresii despre spec­ tacol, despre activitatea Teatrului Popular, despre acţiunile pe plan local ale Festivalului „Cintarea României". Momente cu adevărat emoţionante, ieşite din obişnuit, le-au constituit luările de cuvint ale eroilor adevăraţi, participanţii din 1944 la fapta de eroism evocată : Nicolae [lie, pen­ sionarul octogenar, apoi, fochistul Matei Pân­ dele, mecanicul Andrei Constantin, lăcătuşul Radu Mitrovici. Aceştia au evocat, lu rîndul lor, momente din lupta ceferiştilor, din propria lor luptă antifascistă şi revoluţionară, împăr­ tăşind celor prezenţi gînduri despre credinţa, curajul, dîrzenia, eroismul muncitorilor, în anii războiului şi ai luptei pentru cucerirea p u ­ terii. A fost o manifestare care, prin toate atributele ei, se cere cu necesitate continuată.

www.cimec.ro

fapt, al începutului piesei I n faţa redutei de Mircea Radu lacoban. Realizatorul acestui spectacol este Constan­ tin liăltăreţu. El se bucură de participarea unor forţe artistice de prim rang ale colecti¬ vului, cum sint : George Mihăiţă, Liliana Ţicău, Sorin Gheorghiu, Dan Tufaru, Candid File de istorie, file <le poezie este un emo­ Stoica, Vladimir Găitan (recitalul de poezie) ţionant spectacol pe care Teatrul dc Comedie l-a închinat evocării eroismului ostaşilor ro­ • şi Maria Ploae, Silviu Stănculescu, Mircea Septilici. Gheorghe $imonca, Theo Cojocaru, mâni in războiul pentru independenţă. In prima sa parte, spectacolul se înfăţişează Mihai Pălădescu, Dumitru Chesa (interpreţii piesei I n faţa redutei). Colaborator apropiat ca un recital de poezie patriotică. Sub faldu­ şi inspirat al regiei, pc plan scenografic, este rile tricolorului românesc sint prezentate Victor Bărbulescu. fragmente din mărturiile poetice sau epice Intrat în repertoriul curent al teatrului, închinate de marii noştri scriitori hotărâtoa­ spectacolul a fost adesea urmat de emoţio­ relor momente evocate. Un adecvat fundal nante discuţii cu publicul. muzical conferă nobleţe şi măreţie recitărilor. Ε un preludiu înălţător al evocărilor scenice S. V. propriu-zise ale războiului de la 1877 : de

„File de istorie, file de poezie"

CARTEA DE TEATRU
ION ZAMFIRESCU : ! Drama istorica naţionala şi universala*

rale sau la valori ale vieţii. Şi autorul de­ monstrează cum, d i n „fundal istoric în crea­ ţia tragică a antichităţii greceşti", drama is­ torică a devenit permnnenţă şi, în multe pe­ rioade, expresie esenţializală a spiritualităţii şi culturii tuturor etapelor ce le-a cunoscut omenirea în mileniile sale de existenţă oonsemnată. Ne întâlnim în volumul de faţă şi cu ace­ eaşi meticulozitate în analiză, cu aceeaşi capa­ citate de a descoperi liantul fenomenelor ar­ tistice şi de cultură cu care ne-a obişnuit Ion Zamfircscu în toate lucrările sale despre istoria teatrului universal. N u este ignorat nici u n moment definitoriu pentru desfăşu­ rarea dramaturgiei în istoric : teatru antic, medieval, elisabetan, renaşterea pe meridiane europene, iluminism şi romantism sînt tot atîtea capitole şi etape, apoi un salt în dra­ maturgia contemporană şi u n popas analitic în ceea ce au dat autorii români de dramă istorică. De fiecare dată, pe lîngă obişnuitele crite­ r i i de stabilire a valorii, se urmăresc cu ar­ gumente irefutabile conexiunile dramei istori­ ce cu evenimentul istoric şi cu istoria propriu-zisă. Cu deosebită pertinenţă este urmă­ rită traiectoria genului dramatic în scrisul românesc. Nu este vorba atît dc un tablou analitic, cît de stabilirea într-o ordine de continuitate a ceea ce s-a constituit, cu ade­ vărat, drept cucerire artistică şi fixare reve­ latorie de conţinut. Volumul se încheie prin afirmarea unei cre­ dinţe : „în viaţa spirituală a poporului nostru, ca şi în puterea l u i de creaţie literară, desti­ nul dramei istorice continuă". * Ion Zamfirescu, Drama istorică naţională şi universală, E d . Eminescu, 1976.

Laborioasă desprindere a dramei istorice din evoluţia milcnnră a genului dramatic, lucrarea profesorului Ion Zamfircscu *) îşi jus­ tifică existenţa tocmai prin i n c u r s i u n e a efec­ tuată într-unn dintre „categoriile constituti­ ve" şi de permanenţă ale genului. Autorul nu numai că leagă drama istorică de ele­ mentul ei inspirator — istoria, ci o corelează, vorbind chiar de o intcrinflaienţă, pe care o argumentează teoretic : „Istoria — în liniile ci mari, ca şi i n mulţimea ei dc aspecte complementare — n u este scrisă numai de istorici". (...) „Răspunderile ci ^se distribuie larg ; solicită şi mobilizează pe mulţi, râspîndiţi pc arii variate ale culturii", iar .^dra­ ma istorică, în fond, scrie şi ca istorie". Aportul efectiv al lucrării dramatice vine din faptul că utilizează în analiza evenimen­ tului o sumă de criterii străine cercetării şti­ inţifice, dar capabile să înlesnească autentifi­ carea ori să ducă la o subtilă descoperire a esenţialului. Ele apelează, după mărturisirea autorului, la : intuiţie, imaginaţie, trăire şi experienţă personală, contagiune simpatetică, judecată filozofică, raportare la reguli natu­

Florica lehim
37

www.cimec.ro

CRONICA DRAMATICĂ
I

PATIMA FARA SFÎRŞII de H oria Louinescu
Printre lucrările dramatice cele mai vred­ nice de interes, închinate evenimentului pe care întreaga naţiune se pregăteşte să-l săr­ bătorească se numără Patima fără sfirşit, u l ­ tima scriere a lui Horia Lovinescu, piesă cu puternice semnificaţii în creaţia valorosului nostru dramaturg. 0 putem, fără dificultate, înscrie in categoria pieselor istorice ale lui Lovinescu, dacă istorice sînt, în nfară de Petru Rareş, dramele din istoria contempo­ rană Citadela sfărîmată şi Surorile Boga. 0 recunoaştem, în ansamblul creaţiei sale, ca pe o lucrare aparte, mult peste valoarea încercărilor mai relaxate — O casă onorabilă sau Ultima cursă. Horia Lovinescu a reluat, cu Patima fără sfirşit, condeiul de sărbătoare, infăţişîndu-ne un univers, o lume, o realitate istorică, un moment politic, reflectate în dra­ ma l u i Andrei Dumşa ; Andrei Dumşa, fiul revoluţionarului paşoptist, tatăl celuilalt An­ drei Dumşa, căzut în primul război mondial, bunicul ultimului Andrei Dumşa, eroul lup­ telor din 1944, pentru eliberarea Ardealului. Andrei Dumşa, nume simbolic, semnificînd apartenenţa la o naţiune şi continuitatea, nume românesc de provenienţă ardelenească, trimite, prin sine însuşi, la realitatea de din­ colo de munţi, din Ardealul românesc, unde se şi petrece acţiunea piesei, în tot cursul ei, lung şi complicat. Aici, în Ardeal, a căzut, luptând, ultimul vlăstar al eroilor Dumşa, cel care a lăsat caietul cu însemnările de la care pleacă autorul. Aici, în Ardeal, vor răz­ bi, înfruntând puternicele presiuni de asimi­ lare, de dizolvare, ceilalţi români Dumşa. Plecând, cum spuneam, de la un caiet, de la 38

tiu jurnal personal, autorul construieşte sau, mai aproape spus, reconstituie arborele ge­ nealogic al familiei Dumşa, într-o ţesătură complicată, nu dc puţine ori datoare cursivi­ tăţii, tocmai pentru a ne înfăţişa o frescă, pe cit cu putinţă, pe atît de necesar cuprinză­ toare, a lumii românilor, plecând do departe, în timp, din anii opt sute patruzeci şi opt şi pînă peUe aproape un secol, în patruzeci şi patru. Este secolul celei anai intense şi me­ reu intensificatei lupte pentru afirmarea f i ­ inţei naţionale unitare, este secolul în care cele trei părţi ale aceluiaşi trup naţional se caută, pentru a sc împlini în unitate şi i n ­ dependenţă. Asupra anului '77 stăruie Lovi­ nescu, înfăţişindu-I pe Andrei, care c un Dumşa fără s-o ştie încă, nepot al lui Mailat, cel nici român, nici ungur, ci baron. în aceşti ani şi în acest mediu de tradiţii, prejudecăţi, dar şi socoteli, chiverniseli boie­ reşti, creşte Andrei, învaţă Andrei, iubeşte Andrei, gîndeşte Andrei, făcând totul îmnotriva voinţei unchiului său, Mailat, după cum îi dictează, mai întîi, instinctul şt inima, mai pe urmă, conştiinţa, d i n ce in ce mai stăpîn pe sine şi mat neclintit în hotărîrea lui. Aici respinge o căsătorie din interes, pu­ să la calc de unchiul său, aici se îndrăgosteş­ te de o fată simplă, fiica unui român, aici îl cunoaşte pc Ga v r i i , poetul hoinar de peste munţi, şi tot de aici — cînd va avea dovada că e un Dumşa şi cînd conştiinţa lui răsco­ lită îi va dicta singura atitudine demnă de neamul l u i — va pleca spre frontul luptei pentru independenţă. Dincolo de aparenţele unei cronici de fami­ lie, piesa poartă semnificaţiile, mai amole şi mai adinei, ale permanenţei conştiinţei na­ ţionale, ale năzuinţei şi luptei pentru inde­ pendenţă, patima fără sfârşit u românilor. Aşa se justifică interesul teatrelor şi graba cu care mai multe — printre care, cele din­ tâi, Teatrul de Stat d i n Sibiu şi Teatrul „Nottara" — au înscris-o în repertoriul lor. • >

www.cimec.ro

H TEATRUL „NOTTARA
Data premierei : 3 martie 1977. Regia : GEORGE RAFAEL. Steno­ grafia : CONSTANTIN RUSSU. Cos­ tume : LIBIA RADIAN. Distribuţia :. MIRCEA ALBULESCU (Baronul Mailat) ; EMIL HOSSU (Andrei) ; GILDA MARINESCU (Câ­ ţi) ; CATRINEL PARASCHIVESCU (Mara) ; MELANIA CIRJE (Irene Kendy) ; MARGA RARBU (Contesa Kendy) ; ALEXANDRU REPAN (Hoi­ narul) ; DORIN VARGA (Povestito­ rul) ; CONSTANTIN GURIŢA (Con­ tele Kendv) ; ADRIAN MAZARACHE (Contele Hallcr) ; VICTOR ŞTRENCARU (Plutonierul).

Teatrul „Nottara", spectacolul a în scena de George Rafael, dupa o concepţie solidă, dar şi greoaie. Intuind virtuţile de atmosferă, bogăţia şi varietatea trăirilor sufleteşti, diversitatea şi fineţea psiliologiilor care populează lumea piesei, regi­ zorul s-a lăsat îndemnat să le exploateze Gilda Marinescu (Cati), Mircea A l ­ plenar, şi în miod egtd, scăpînd din vedere bulescu (Mailat) şi Emil Hossu (An­ cursivitatea şi ritmul spectacolului. Credin­ drei Dumşa) cios, evlavios chiar faţă de text, regizorul a fost copleşit şi de unele carenţe ale acestuia, «•are sînt lipsa de unitate şi scriitura, uneori, zurache şi Victor Ştrengoru. In sfirşit, poves­ livroscă. Travaliul regizoral nu întotdeauna titorul, Dorin Varga, e discret şi cald, venind satisfăcător este compensat de interpretarea actorilor. Emil Ilossu îl interpretează pe An­ la vreme, plednd la vreme, impunîndu-se atît cît se cuvine, ceea ce e tot ce sc putea d r e i Dumşa cu sinceritate şi cu mult farmec, cere acestui actor. m 1 roind distinct etapele evoluţiei conştiinţei Decorurile, masive şi cenuşii, sînt semnate acestuia ; actorul, mult mai puţin monoton de Constantin Russu şi înlesnesc, fără îndo­ ea de obicei, şi-a revizuit lăudabil mijloacele ială, valorificarea spaţiului de joc. Costumele şi izbuteşte momente excelente, mai ales în Lidici Radian sînt, sub toate aspectele, cores­ intilnirilc, în înfruntările cu semeţul conte punzătoare. M a i l a t . Acesta din urmă este interpretat de Mircea Albulescu cu robusteţe, cu dîrzenic, cu pauze grele şi cu vorbe care cad ca lespezile. Personajul l u i Mircea Albulescu sc înalţă ea o statuie dominatoare ; bronzul are, insă, pe alocuri, suprafeţe neinstruite. C i b l a Marinescu înfăţişează, cu mijloacele ei răscoli­ toare, un personaj ciudat, mătuşa Cati, cea enre respinge lumea în oare e nevoită să tră­ iască, simulind o blîndă nebunie. Maru, tîData premierei : 5 februarie 1977. năra îndrăgostită de Andrei, e interpretată Regia : IULIAN VIŞA. Scenografia : de Catrinel Paraschivescu, inou angajată a JUDIT FEKETE-KOTAY. teatrului, cu sinoeriuitc, convingător, dar nu Distribuţia : RADU BASARAB (Po­ destul de nuanţat. Ineintătoare, graţioasă, e ¬ vestitorul) ; NICOLAE CĂLUGĂRIŢA legantă, dar cu ascuţite luciri de răutate şi (Andrei Dumşa) ; NAE FLOCA-ACImult frivolă, e Irene Kendy, aşa cum o înfă­ LENI (Baronul Mailat) ; DANA B 0 ţişează Melanin Ciîrje. Morga Rarbu e mama LINTINEANU (Mara) ; ION GHIŞE lienei şi arc, mai voalate, mai disimulate, (Hoinarul) ; LIVIA BABA (Cati) ; GEtoate trăsăturile fiicei sale. Alexandru Repan RALDINA BASARAB (Irene) ; EUGE­ interpretează în stil romantic un personaj cu NIA DIMITRIU-BARCAN (Klara Ken­ aură romantică, Hoinarul, poet şi. luptător dy) ; PAUL MOCANU (Contele Ken­ revoluţionar cu alura unui Eminescu tînăr. dy) ; GELU ZAHARIA (Contele Hal­ Apariţii dc mică semnificaţie, dar nu lipsite lcr) ; MIRCEA B1RLEA (Joşka). dc interes, au .Constantin Guriţă, Adrian MaLa
fost pus

• TEATRUL DE STAT DIN SIBIU — seefia româna

www.cimec.ro

39

TEATRUL „BULANDRA"

RĂCEALA de Marin Sorescu
Data premierei : I martie 1977. Regia : DAN MICU. Scenografia : DAN JITIANU. Muzica : IOSIF HERŢEA. Distribuţia : VIRGIL OGAŞANU (Mahomed al II-Iea) ; ADRIAN GEORGESCU (Locotenentul) ; ION CARAMITRU (Paşa din Vidin) ; FLORIAN PITTIŞ (Radu cel Frumos) ; MIRCEA DIACONU (Pînzaru) ; DAN NUŢU (Căpitanul Toma) ; CORNEL COMAN (Căpitanul Papuc) ; MARIA DOGARU (Stanca) ; LUMINIŢA GHEORGHIU (Safta) ; DAN DAM IAN (Văcarul) ; PETRE LUPU (împăra­ tul) ; ILEANA PREDESCU (împără­ teasa) ; DORIN DRON (Zunis) ; VA­ LERIA OGAŞANU (Izabcla) ; OVIDIU SCHUMACHER (Stratos ) ; DINU DUMITRESCU (Războiul) ; LUCHIAN BOTEZ, DUMITRU ONOFREI (Finan­ ţele) ; MIRCEA GOGAN (Harapul) ; MARRIS PEPINO (Kaftangioglu) ; MIRCEA BAŞTA (Beşleagă) ; ALE­ XANDRU MARTINESCU (Turacanbeg-ogli) : DOINA MAVRODlN, LAVINIA JEMNA, CORINA STAN (Femeile românce) ; GELU COLCEAG (Un om) ; DORU ANA. AUGUSTIN BRINZAŞ, FLORIN CALINESCU. MARIAN LEPADATU, NICOLAE NICULESCU, ADRIAN SAHLEANU, VALENTIN VLADAREANU (Oştenii români).

Radu Basarah (Povestitorul), Ion Ghişe (Hoinarul) şi Nicolae Călugăriţa (Andrei Dumşa) La Sibiu, regia a fost încredinţată tînărului Iulian Vişa. Regizorul s-a lăsat ispitit de o -formulă nu prea fericită, în orice caz, ne¬ potrivită facturii textului, înecreînd forţat o metaforizare, o reducţie la simbol, descăruînd, astfel, piesa, cu efecte, uneori, supărătoare. Formula s-ar fi aplicat altui Lovinescu, celui care a scris Şi eu am fost în Arcadia sau, mai degrabă, Paradisul. In cazul de faţă, re­ zultatul a fost neanulţumitor. Au contribuit la impresia de ansamblu şi decorurile incerte şi aomorfe ale Juditei Fekete-Kotay. In a ¬ ceastă circumstanţă, sarcina interpreţilor a fost şi mai dificilă. Unii au izbutit : Nicolae Călugăriţa, actor cu o înfăţişare distinsă, con­ turează destul dc convingător profilul lui An­ drei Dumşa. Livia Baba întruchipează cu forţă tragică straniul personaj al mătuşii Caii. Nae Floca-Aeileni compune meticulos şi me­ ritoriu, aducând spre datele sale personajul baronului Mailat. Dan«i Bolintineanu, în tinăra Mani, c plăcută şi sincer îndrăgostită de Andrei. Dar Geraldînn Rasarab e faLsă, Radu Rasarab e ostentativ, Eugenia Dimitriu-Barcan, Paul Mocanu, Gelu Zaharia, şterşi. 0 încercare doar pe jumătate izbutită are Ion Ghişe hi rolul Hoinarului, dar cred că răspunderea revine regizorului şi prea puţin actorului. Nu e un spectacol izbutit, în nici un caz nu e reprezentativ, nici pentru co­ lectivul sibian, nici pentru regizorul Iulian Vişa.

V. Munteanu
40

Dunărea imparte piesa lui Marin Sorescu în două : de la miazăzi către miazănoapte. Dunărea, hotar şi stavilă, vreme de milenii, de la Apolodor pînă la războiul pentru inde­ pendenţă, delimitează, şi de astă dntă, fap­ tele. Partea întâi, la miazăzi, unde sînt inva­ datorii. Partea a doua, dincolo de Dunăre, la miazănoapte, unde sint cei earc-i întlm!pină pieptiş, unde sînt oamenii locului, unde sîntem noi. Piesa e un întreg. întregul încercărilor re­ petate, des repetate, de a cuceri şi stăpîni o ţară mică, de a supune o mînă de oameni, de a-i nimici, de a-i face robi pe cei ră­ maşi ; şi împotrivirea, veşnica împotrivire « acestora de a se supune, de a se topi în masa cuceritorilor, de a pieri, ca neam.

www.cimec.ro

Datorită împotrivirii lor sîntem noi, azi, aici. Marin Sorescu alege din istorie o clipă : e clipa cînd Mahomed al Il-lea, cuceritorul Bizanţului, porneşte i n fruntea uriaşei sale armate împotriva Ţării Romaneşti, s-o su­ pună şi s-o pedepsească exemplar. Iată o expediţie care grăieşte de la sine. Marele, viteazul, înţeleptul Mnhomed, el însuşi in fruntea oastei sale, urmărind, ce ? cucerirea Europei ? Nici vorbă, Europa, un fleac, vine mai pe urmă : izgonirea lui Vlad, zis Ţepcş, ghimpele otrăvit şi dureros d i n călcâiul Sul­ tanului. Ţi-ar veni să şi rîzi, dacă n-ar f i tragic. Ce colos, ce putere uriaşă, ce maşină de dis­ trugere pusă în mişcare, pentru un petec să­ rac de pămînt. Si. cile sute de ani de împo­ trivire faţă dc înalta Poartă ! .De unde, alita putere, de unde, atitn voinţă, dc unde, atâta tărie ? Din dragoste de patrie, iată sin­ gurul răspuns. Marin Sorescu alege din isto­ ric o clipă şi dilată clipa cît istoria. Maho­ med e fiecare dintre cei care şi-au închipuit că pot pleca grumazul pămîntenilor de In miazănoapte de Dunăre. Vlad c Hosarab, şi Mircea cel Bătrîn, şi Stefan, şi Rarcş, şi lancu de Hunedoara, şi Mihui Viteazul, toţi conducătorii de ţară core s-au bătut vitejeşte ca să apere fiinţa neamului. Tragedie istorică, într-un fel, Hdcnala e, într-altfel, o baladă a vieţii, a luptei şi a morţii, pentru libertate, o poporului român. Sensurile ei sint, pînă la tin punct, istorice. De la un punct încolo, sînt filozofice, Însumînd ideile de patrie, popor, unitate naţională, pa­ triotism, libertate, neatârnare. Şi ideea de monrtc. Moartea, ca suprem sacrificiu, ca preţ plătit supravieţuirii, nemuririi. Mor eu ! 0 biată răceală, cită vreme oi mei trăiesc. Nu mor. bolesc şi am să mă scol din raclă, sănătos, p r i n ,fiii mei. care trăiesc ; fiindcă eu om răcit puţin. Simplu şi înţelept, grav şi senin, ca în baladele populare. Teatrul l u i Sorescu nu seamănă cu nimic din ce s-a scris, la noi sau aiurea, e o expe­ rienţă proprie. . Priponit In conovăţul vreunui stil, curent, vreunei mode, f i lioţiuni, teatrul l u i Sorescu rupe co­ novăţul şi fuge, cu el cu tot, înapoi în poezie, dc unde vine. Teatrul l u i Marin Sorescu e poezia l u i , turnată în alte forme. Ε poezia lui adîneă, tulburătoare, neaşteptată şi istea­ ţă, ghiduşă şi gravă, sunSnd la fel de limpede pe toată marca ei întindere, poezie a unui mare talent şi a unei inteligenţe ascuţite, n u ­ trită de hrisoavele vechi şi de versul popu­ lar, clădită pc un sistem filozofic ferm şi lesne de ghicit, fiindcă e nl nostru, armată cu tăria miturilor şi a credinţelor populare. Tentrul l u i Marin Sorescu se petrece In temperaturi înalte. Cine se apropie de el ne­ pregătit, β-α ars. Teatrul „Bulandra" e călit. Iar potriveala e de minune. Spectacolul cu liăceala are stil, stilul l u i Sorescu. Din stilul l u i Sorescu s-a născut stilul l u i Dan Mlcu, pentru întîia dată la adevărata înălţime a talentului său. Şi stilul colectivului, strălucitor în unitatea

lui. Avem, mai întîi, parte de partea întîi : tabăra lui Mnhomed, între marşuri lungi, tulbure şi pestriţă, tabără alcătuită de-a valma, hoardă dc năvălitori, şleahtă de ucigaţi plătiţi, mercenarii (vremii, minată spre Dunăre de un conducător inteligent, viclean şi crunt. Din tabloul acesta, cutremurător, dar şi grotesc, sc încheagă atmosfera apăsă­ toare a invaziei, cn un nor negru de furtună. Ε însăşi distrugerea — i n mişcare. Peste hazul căznit nl histrionilor care însoţesw oastea Sultanului (ceată dementă, menită sâ-i reamintească Sultanului, seară de seară, ma­ rea l u i biruinţă asupra Bizanţului), peste forfota dezordonată a comandanţilor de oaste, mai dibaci în a mînui bacşişul decît iataga­ nul, se înalţă, ameninţătoare, silueta subţire u l u i Mahomed (Virgil Ogăşanu), ea o sabie gata să lovească. Sultanul e dispreţuitor, are o inteligenţă seacă, îşi struneşte patimile, e crud. Loveşte neiertător şi nedrept, vorbeşte despre moarte (despre moartea altora) cu nepăsare, ucide cu încetineală, La rece, după o veche deprindere. Îl însoţeşte Radu cel Frumos (cu care se însoţise), fratele trădător al l u i Ţepcş, dovada certă a slăbiciunii Sul­ tanului, a slăbiciunii l u i în faţa Ţării Ro­ mâneşti. Nimicise un imperiu, lăsînd în u r m i leşuri şi ruine, dar nu se vedea în stare să izbutească altceva, dincolo de Dunăre, decît să-l biruie pe Vlad şi să pună în locul l u i un domn tot pămînteon. Nevrednic, vîndul. dar pămîntcan. Nici gând de pnşolic. Nici vorbă de victorie deplină şi definitivă. 0 b i ­ ruinţă săracă, un ţel pe jumătate, de fapt, anticiparea unei înfrîngeri. Iată de ce 1-a rostuit Sorescu pe Radu cel Frumos (Floriaη Pittiş) pe lîngă Sultan. Ca să ne arate cît de tare, oît de neînfrîntă c Ţara Românească şi cît de vrednic, Domnul ei. Şi, fiindcă veni vorba, Domnul ci, Vlad, c mereu prezent în tabăra invadatorilor. Ε cel mai prezent ab­ sent, fiindcă e prezent în toţi : în spaima spahiilor, în îndoinla Paşei şi a locotenen­ ţilor, fin grija Sultanului, în preocuparea, me­ reu mai mohorîtă, mai neîncrezătoare, a l u i Radu. Vlad Ţepeş pluteşte ameninţător peste ameninţătoareo invazie. Vlad Ţepcş a trecut dc m u l t Dunărea, în întâmpinarea năvălito­ rilor, strecurîndu-le frica în oase. Spaima lor de moarte se cheamă Vlad. Ţepeş. Aşa cum vitejia celor de dincolo de Dunăre, nşa cum dîrzenia lor, şi risul lor dispreţuitor, şi braţul lor dirz, şi liniştea lor în faţa mor­ ţii, şi cântecele lor, şi bocetul femeilor lor, şi apa Dunării, şi pădurile,, şi gorganele, şi lutul frămîntat pentru metereze, se cheamă tot Vlad Ţepeş. Este..eroul cel mai frumos, e personajul dominator al spectacolului l u i Dun Micu, c puntea, podul trainic peste cele două părţi distincte ale piesei, e unita­ tea diversităţii lor. Spre meritul l u i Dan Micu, acest adevăr istoric, înveşmîntat în poezie, străbate tot spectacolul, pecetluind credinţa că acest popor a dăinuit şi dăinuie, fiindcă dintotdeauna a avut în frunte con-

www.cimec.ro

41

ducătorul viloaz şi vrednic, iubitor de ţarii şi neam. aşa cum merită. Lată, a prins viaţă ideea că epectacolul Teatrului „Bulandra" slujeşte strălucit piesa lui Sorescu, fiind, în simplitatea l u i plină de măreţie, un spectacol de profund şi patetic patriotism. Jar constelaţia de interpreţi, cu citeva stele de prima mărime, c cu adevărat strălucită. Virgil Ogăşanu, despre care am mai vorbit, complex şi mereu surprinzător, într-un fra­ gil echilibru între acrul sumbru al l u i Maho­ med şi propria-i, ascuţită, detaşată ironie ; Ion Caramitru, mai inteligent şi mai elegant ea întotdeauna — Paşa d i n Vidin, bărbat eu opinii, scopit întru pedepsirea semeţici salo ; F lorian Pittiş — încrâncenat şi ros de neli­ nişti ; Mircea Diaconu — scripcar vinlură-lume, chinuit de dorul ţării, vinovat fără pe­ deapsă şi pedepsit fără vină ; Dan Nuţu şi Cornel Coman, căpitanii mîndri şi bravi ai lui Vlad, purtînd în ci ceva d i n stăpînirea de sine. din credinţa şi hotărîrea care erau ide l u i Vlad ; Ileana Predescu şi Petre Lu pu — cabotini de duzină, nevrednici purtători ai veşmintelor şi gesturilor l u i Constantin Paleologu şi ale împărătesei ; Adrian Gebrg:scu — Locotenentul onctuos al Sultanului : Maria Dogarii. Luminiţa Ghcorghiu — femei românce, Ovidiu Schumacher, Dan Dnmian, Gelu Colceag, sint cei mai buni. Dar c vreu­ nul, să nu fie bun, în acest ansamblu admi­ rabil închegat, bine omogenizat ? Dan Jitianu a realizat o scenografie de o discretă eleganţă, iar Iosif Herţea a subliniat muzical ideile, cu tulburătoare fluide melo­ dice. O documentată prezentare a spectaco­ lului — autor, creaţie, epocă etc. — avem in programul de sală, foarte bine alcătuit de Lia Crişan.

FORTUL de Leonida Teodorescu
Opera dramatică a l u i Lconida Teodorcscu nu s-a bucurat, pînă i n stagiunea aceasta, de o prea generoasă atenţie din partea teatrelor, mai ales bucureştenc. Cu toate că numele lui circulă de mult şi foarte frecvent şi bine preţuit în lumea iubitorilor şi cunoscătorilor de teatru. Numele l u i , totuşi recomandă, mai degrabă, pe exegetul l u i Cehov, ori versatila şi harnica l u i prezenţă şi participare — ca eseist, teoretician, publicist, traducător de clasici etc. — în vinţa şi i n problemele noas­ tre culturale. Scrisul său dramaturgic a izbit, însă, d i n capul locului, de la debut (Crivăţul de aseară şi, mai tîrziu. Frunze galbene pe acoperişul ud), printr-o însuşire insolită : re­ fuzul discursivului şi al declarativului. De nici, în pofida unui limbaj de cea mai stric­ tă, nesofisticată< chiar frustă naturaleţe, mer­ gând mînă în mină cu o autentică vibraţie poetică, o pătrundere şi o degajare, apurent lente şi discontinue, a ideilor, conflictelor, tipologiilor — α dramelor piesei — înfăţişate. De aici, aşadar, b structură aparent greoaie sau, în orice caz, o comunicare greu de ur­ mărit şi, mui olcs, nespectaculonsă. O însuşireiponos. Căreia doar răbdurca şi timpul i-au putut veni, şi i-nu venit de hac. Fiind­ că la temeiul substanţei metaforice şi al structurii, la prima vedere, rebarbative şi informe a dramei sale stă nu un capriciu formal, stilistic, ci o convingere bine fixată într-un anumit mod de η aborda viaţa şi de a o re-crea dramatic : viaţa, pure a zice Leonida Teodoreecu, este, la suprafaţa ei, în desfăşurarea ei imediat observabilă, dis­ continuă, irelevnntă, nnevoie dispusă a se des-tăinui. Individul este o dramă (in genere, uscunsă). Pe care n-o poţi descoperi, n-o poţi cîntări, n-o poţi, mni ales, semnifica, decît adulmeoînd-o, căutîndu-i izvoarele, urmărindu-i meandrele şi deznodămîntul, in context şi simultan cu dramele personale ale celor­ lalţi indivizi (şi ele, la fel de ascunse) cu care primul vine în contact — în confrun­ tare, în înfruntare, în, cînd e cazul, colizie. Din acest mănunchi de drame naşte drama socială, semnificaţia ei pentru momentul is­ toric în care se petrece. Autorul porneşte, golit de orice gînd preconceput, de orice intenţie demonstrativă, în întâmpinarea omu­ lui, α realităţilor şi α istoriei pe care le tră­ ieşte. Demonstraţio apare concluzivă, una cu adevărul pe care, descojită de aparenţe, îl revelează drama însăşi. Forţa revelatoare, metaforic revelatoare, în­ făţişată de Leonida Teodorescu, pe întinsul cuprins al creaţiei l u i de pînă acitm ice le

Virgil Munteanu

42

www.cimec.ro

12 lucrări închise in două volume apărute), venea, mai degrabă, dintr-o sondare psiho­ logică şi etică, în sine ; şi, sub acest raport, aceste drame se defineau, in hună măsură, ca o dramaturgie, eu precădere, a dilemelor. In demersurile l u i mai recente — precizez : de la Evadarea încoace — această sondare şi-a lărgii, cu îndreptăţire, limitele ; biogra­ fiile, şi problemele de conştiinţă, şi dilemele respective apar subordonate unui strat supe­ rior al conştiinţelor — stratul conştiinţei isto­ rice, politice, îndreptăţirea acestei lărgiri de orizont a cercetărilor Jui e dispensată de ar­ gumentare ; ea vorbeşte prin însăşi deschi­ derea marc şi dramatic puternică a semnifi­ caţiilor la care ajunge. Sîntem acum, cu Fortul, la o continuare şi adîncire a proble­ maticii, lăsată. în Evadarea, într-o stare fier­ binte de ambiguitate, de irezoluţie a dilemei. „Evadarea" din fortul In care se află în­ chis, „fără ieşire", un grup de partizani, evadarea (pc Inrg, şi chinuitor, şi pe toate feţele dezbătută, dar lăsată, în lucrarea po­ menită, in incertitudine, în ce priveşte nu necesitatea caracterului ci eroic, ci persoana pe care cad sorţii s-o realizeze) are loc în Fortul. Eroul care „evadează" îşi usumă, odată cu aceasta, şi terificul risc ca faţa Iui să poarte, în ochii tovarăşilor lui — şi ni posterităţii — pecetea infamantă α trădării. Λ unei trădări eare nu ponte f i , în nici un fel, dezminţită. Fiindcă, în urma l u i , dispar toate dovezile, toate mărturiile posibile ale nevinovăţiei sale : tovarăşii de luptă, rămaşi în fort, au fost executaţi ; fortul însuşi swi prăbuşit, pulbere, în urma unui bombarda­ ment ; pînă şi obiectul misiunii snlo α fost anulat de împrejurări ; condiţiile, ca atare, ale evadării se înşiră pe o logică pren rigu­ roasă pentru a nu f i suspectată... Evadat dintr-un fort „fără ieşire" all datelor concre­ te, eroul sc vede închis, în adevăr fără ieşire, în fortul propriei l u i conştiinţe, împresurată de osînda neîncrederii celor de afară, inva­ dată de sentimentul, mai împovărător decît orice culpă şi mai lipsit de perspectivă deeît orice sentiment de culpabilitate, al inutilităţii deciziei şi gestului eroic săvîrşit. Drama e. fireşte, a personajului, a individului. Dar proporţia semnificaţiilor ei e dată — nu putea fi dată decît — dé ecoul ci, de rever­ beraţia ei istorică, în socictateo pentru care eroul şi-a animat riscul destinului său amar­ nic. Jocul de adversităţi dintre adevărul apa­ renţelor {spectaculos şi foarte la îndcmînă) şi adevărul reul (difuz şi a d i n e şi greii souda­ in I) îl încheie cernerea înecată α vremii, tot­ deauna bogată în revelaţii, şi o anume, con­ ştiinţă anonimă — ohinr dacă, uneori, se neglijează uşuratic pe sine — care e, funciar, depozitarul inflexibil şi incoruptibil nl ade­ vărului, al justiţiei ultime : conştiinţa opiniei publice, a societăţii. Această conştiinţă repa­ ratoare se configurenză expresionist, deci, ca­ tegorial, deşi este înzestrată, la Leonida Teodorescu, cu toate atributele umanului. Este, apoi, în acest joc, şi un sentiment care n u se îwşală, care sc obstinează să nu cadă

pradă aparenţelor şi care aşteaptă, înfrigurat, dezlegarea, .adevărul adevărat : dragostea. Dacă «tarea prin excelenţă dramatică este dilematică şi personală, ieşirea, catarctieă, din „fortul dilemelor" ţine de istorie, de social, cu toată încărcătura şi trimiterile, lor civice. Forma dramaturgiei l u i Leonida Teodorescu — in cazul dc faţă, a Fortului — este, cum spuneam, certată şi cu înclinările narative şi cu cele conversaţionale; c prea puţin des­ chisă şi spectaculosului. A i zice că eroii l u i ţin să tacă, să fie lăsaţi în. apele* lor, să se destrame o r i să se adune ei înşişi în ei înşişi Replica lor c convenţională, aproape săracă (atît cît e nevoie, pentru a lega un contact — mui mult, nu) ; relaţiile se încheagă, par­ că, pe ropliei-obsesii, pe replici leit-motivate, dincoace ori dincolo, sub ori deasupra re­ plicilor, în pauzele dintre silabe, dintre cuvinte, în modul de cumpănire, de subli­ niere sau de eludare ori de estompare a Cu­ vintelor. Personajele nu apar ca personaje, deodată ; ele se construiesc pe sine, parcă silnic, în faţa noastră — d i n tăceri, din ges­ turi abrupte, din gesturi fără sens imediat, dar care do bind esc sens cînd sînt proiectate în altele, ulterioare, sau cînd se raportează . la altele, consumate. ·Ε o permanentă pendu­ lare — şi interferenţă — între ce spun, ce gîndesc, ce simt, ce vor să pară şi ce sînt, în fond, ' e r o i i l u i —- viaţa şi dramele lor. De nici, şi o permanentă pendulare a timpi­ lor dramatici — între acum şi ieri, între aici şi aiurea, între o stare dată şi o expe­ rienţă veche răbufnind în actualitatea dra­ matică. Leonida Teodorescu nu zugrăveşte ; e pointilist. Nu pledează ; indică. E, poate, motivul pentru care dramaturgia l u i se pre­ tează, mai lesne deeît altele, unor viziuni scenice diverse şi, pe potriva acestora, şi unei felurile ierarhizări η planurilor şi pra­ gurilor dramatice, o luminilor şi deschideri­ lor care sc îmbină în j u r u l nucleului dra­ matic central, a accentelor şi a dinamicii care dau acestui nucleu vibraţie şi reverbe­ raţie. Era, aşa fiind, de aşteptat să vedem, în dotiă înscenări ale Fortului (In Teatrul ..Ion Vosilescu" din Bucureşti şi la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ), două soluţii distincte.

Β TEATRUL ION VASILESCU
La Bucureşti, desenul regizoral al l u i George Teodorescu, cursiv şi de stringentă concretizare a ideilor, a împrumutat dramei un cadru dominat de lumină, larg snaţiat şi aerat. E l a lăsat, astfel, impresia înfăţişării

www.cimec.ro

43

Sorin Postelnicii Popescu (Livia)

(Andrei) şi Adina

Data premierei : 2 februarie 1977. Regia : GEORGE TEODORESCU. Scenografia : DUMITRU GEORGESCU. Muzica : IOS1F I IERTE A. Distribuţia : SORIN POSTELNICII (Andrei) ; ADINA POPESCU (Livia) ; MIHAI DOBRE (Necunoscutul) ; ION LEMNARII (Valentin) ; ILEANA ΜΛVRODINEANU (Ina) ; DANIEL TOMESCU (Liviu) ; ROMULUS BARBULESCU (Maxim) ; SANDA MARIA DANDU (Iulia) ; STELIAN CREMENCIUC (Procurorul Ababi) ; MARIUS MARINESCU (Clientul) ; GH. VLAD (O voce).

tice întrupate de actori, lumina umană pe care o răspândesc şi în care evoluează şi devin dramatice. Sub acest raport, Sorin Postelnicii a purtat cu gravitate, poale prea puţin mobilă, dar percutantă, sarcina rolu­ lui central. Mihai Dobre, insistînd, adesea, excesiv pe mijloace coloristice şi a păşind cu ele, inoportun, pedala, fie α misterului, fie a frivolului, a fost un Necunoscut văduvit, în oarecare măsură, de datele majore ale luncţiei lui dar ajungând, mai ales în final, să convingă, să cristalizeze concluziile dra­ mei. Stelian Cremenoiuc, in Procurorul Aba­ bi, a jucat ideea convingerii suficiente sieşi, apoi ideea prăbuşirii dar nu şi cea a stin­ gerii acestei convingeri, cu corectitudine., <leşi oarecum lipsit de convingerii. O asprime şi o rectitudine învăluită in durerea de a nu putea, de a nu avea voie să răzbată prin zidul aparentelor, a impregnat jocul sobru şi bine cumpănit al Sandei Maria Dandu, In rolul Iuliei, tovarăşa de luptă şi dc cre­ dinţă a eroului. Realizată din tuşe mărunte, ale unei ingenuităţi asprite de împrejurări, a fost evoluţia Adinei Popescu, în Livia ; se simile, insă, că actriţa — dc mari resurse comice — sc află abia în stadiul exercitiilur pe claviatura dramaticului. Prea puţin edi­ ficatori (în primul rînd, din vina autorului), interpreţii prologului (în fort). In sfirşit, un pigment insolit, un piment deconectant (din păcate, construit revuistic), Clientul, in inter­ pretarea de haz gras a lui Marius Marincscu.

ÎS TEATRUL TINERETULUI DIN PIATRA NEAMŢ
Dala premierei : 12 februarie 1977. Regia : ALEXANDRU COLPACCI. Scenografia : TEODOR CONSTANTI­ NESCU. Muzica : DORIN LIVIU 7ΛHARIA. Distribuţia : FLORIN MĂCELARII (Andrei) ; RALUCA ZAMFIRE5CU (Livia) ; TRAIAN PARLOG (Necu­ noscutul) ; GHEORGHE DANILA (Procurorul) ; MARINA MARIA (Iu­ lia) ; GHEORGHE BIRAU (Valentin) ; PAUL CHIRIBUŢA (Clientul) ; ION MUSCA (Bărbatul cu haină de piele) ; RADU VOICESCU (Agentul) ; GEORGETA CACEVSCHI (Ina) ; RADU DOBINDA (Maxim) ; DUMITRU ROTARU (Liviu).

unei istorii care, revolută astăzi, se consumă în memoria noastră, oare-i reface traiectul. Pc această linie e construit — nu totdeauna inspirat — şi eşafodajul stilizărilor scenogra­ fice (Dumitru Georgescu). 0 evidentă deta­ şare de dramă (stilistic, oarecum nedecisă), de ceea ce e chin, întrebare, aşteptare, efort de a da răspunsuri şi < e a impune răspun­ d surile, este, desigur, indicată şi corpului dc interpreţi. Cuvintele, şi gesturile, şi atitudi­ nile lor se valorifică şi sc conturează mental, ceea ee le conferă precizie şi adincime, dar le scuteşte de o combustie lăuntrică, socotită, poate, a fi un resort mai puţin revelator. Dra­ ma pare, mai -curind, descrisă, evocată, decît trăită pe scenă. Ceea ce nu-i răpeşte din Tânărul Alexandru Colpaoci e ispitit de forţa emotivă — dacă înţelegem că asemenea disponibilitatea scenei „sărace". Scena de Ia forţă emotivă se reclamă şi de la ideea — Piatra Neamţ e nudă ; nici un prisos de de la ideile — dramei. Sînt, de aceea, de element decorativ ; ba, parcă, decorul îşi preţuit nu atît caracterele, cit definirile idea­ www.cimec.ro

schimbă înţelesul ambiental, pentru a se deschide — dezlegat <le func|ia imagistică obişnuită, de cadru exterior al acţiunii — spre o funcţie care trimite la i/voarele şi la condiţia (poetică) α acţiunii. Un singur element — metaforic — în fundal : ecranul rotund, luminîndu-sc şi stingindu-se, ca o cosmică Clipire dc ochi, d i n spatele căruia, înfiripată mai întîi ca o umbră ninsă de praful luminii, pornesc să se manifeste l u ­ mea şi fuptele dramei. Recunoşti în această scenografie virtutea eterat metaforică a l u i Todd Constantinescu. Şi, poate, cucerit de această virtute (sau, dacă nu, oricum, fericit tnttlnit cu ea), Alexandru Colpacci a gindit şi η construit un spectacol dc interiorizare, de o întinsă radiaţie lirică. Ceea ce se petre­ ce pe scenă sînt stări şi fapte de conştiinţă, l'arc că spectacolul — închegat „non stop" — este, de la u n capăt la altul, un jlash back al conştiinţei noastre sociale. I n care re com­ punem — dintr-o constelaţie de experienţe umane — şi memoria noastră istorică, şi dra­ mele regăsirii noastre cu noi înşine. Din cercul întunecat sau, după caz, l u m i ­ nos, al acestei conştiinţe sociale, apare A n ­ drei, ca să-şi retrăiască drama eroului, infamat, silit să aducă imposibile dovezi ale nevinovăţiei sale ; Florin Măcelarii îl inter­ pretează cu ardere lentă sau izbucnită, dar, totdeauna, cu o elocinţă intensă, ferită de patetism gratuit. Din ncelaşi cerc răsare laţa derizorie a Procurorului (ajuns Moş-Gerilă-vînzător-de-lozuri-în-plie-la-colţ-de-stradă) ; e o pată de culoare uşuratic ironică, menită să marcheze, însă, semnificaţia strident inso­ lită a personajului, lnterprctîndu-1, Gheorghe Dănilă încheagă, însă, şi pentru el o dramă (propriu->zis, o anli-dramă), rldicînd la supra­ faţă un strat subtextual, adesea, abia percep­ tibil, a l rolului. Procurorul, în imaginea d u ­ ră, dar dogită, pe care i-o împrumută actorul, trăieşte ilar, fixat în timp, statornicia într-o atitudine pe care nu vrea să şi-o recunoască asocială. Răsar din cercul conştiinţelor, apoi, imaginile . unduioase ale personajelor-femei. Marina Maria este întruparea cald-omenoasă, dar interzisă propriilor ei afecte şi por­ niri afectuoase, a unei luptătoare ilegaliste. Năluca Zamfirescu, în Livia, este o îmbinare filigranată, de teamă, de candoare, de aştep­ tare pasională. Singurul care acoperă cercul încercatelor conştiinţe cu o prezenţă atotcu­ prinzătoare şi cu o prestanţă făcută din umor şi din modestie (parcă, şi din bucuria anonimntului) este Necunoscutul. Traian Pârlog îl joacă — trimis, parcă, să domine, nu n u ­ mai să dezlege drama — cu cele mai curate şi convingătoare mijloace realiste, ocolind orice şarjă, orice demers de natură a-1 învă­ lui într-un inutil şi derutant văl de ambi­ guitate, dar, în acelaşi timp, atent a nu stingheri o r i tulbura climatul general, de lirism, în care e făcut să sc consume întreg spectacolul. Care, în desfăşurarea şi în înche­

ierea l u i , mai c scăldat în vocea gravă şi pătrunzătoare a l u i Ion Muscă, rostind, pe strunele inspiraţiei îolk a l u i Dorin Liviu Zaharia, o obsesivă baladă închinată celor căzuţi „în fort".

Florin Tornea

TREI SPECTACOLE LA TEATRUL DE STAT DIN ARAD

Caracteristic şi diferonţiator pentru teatrul arădean, în raport cu nu puţine alte scene «lin ţară, pare să fie faptul ide a f i cristalizat, în timp, o echipă de actori destul de valo­ roasă ca individualităţi şi omogenă ca a n ­ samblu, capabilă să sc exprime într-un re­ gistru de repertoriu variat şi să adere critic la diverse modîiluri regizorale, chiar dacă vă­ deşte o anumită predilecţie pentru mizanscena „clasică", robustă, cea care netezeşte un spa­ ţiu de manifestare mai amplu tocmai artei actorului. Păstrînd, fireşte, proporţiile, colecti­ vul actoricesc d i n Arad dă o senzaţie asemă­ nătoare cu aceea a Filarmonicilor din Vicna npropiată ; întrebaţi de concertul pe care ur­ mează să-l ofere sub o baghetă, socotită de ei, mediocră, orohestranţii răspund invariabil : ce anume o să dirijeze domnul dirijor nu ştim, noi, însă, o să cîntăm .Mozart. De bună seamă, ară danii noştri nu cîntă numai Mozart, după cum gestul regizoral nu e totdeauna şi neapărat mediocru, acosta poate f i sensibil şi elegant, ca în cazul Oamenilor singuratici, spectacol demn de amintit şi ca alegere a textului — inedită — pentru Zilele artei teatrale d i n R. D. Germană. Oricum, dacă Dan A'lecsandrescu, fostul director, actualmen­ te la Tg. Mureş, are meritul de a fi format şi, mai ales, menţinut o trupă bună, noua conducere are datoria — în colaborare cu întreg colectivul, cu consiliul oamenilor mun­ cii, cu secretariatul literar — de a asigura afirmarea talentelor în piese, româneşti şi străine, tot mai reprezentative şi în direcţii de scenă tot mai importante şi mature. Adică, datoria de a dezvolta premisele stabilite cu spectacolele viabile de pînă acum : dintre cele trei văzute de curînd, îndeosebi Acord şi Oameni singuratici, cu virtuţi ce vor apărca şi d i n recenziile ce urmează, în ordi­ nea de timp a premierelor. 45

www.cimec.ro

Data premierei : 7 noiembrie 1976. Regia : GHEORGHE M1 LET INE ANU. Scenografia : EVA GYÛRFFY. Distribuţia: A L E X A N D R U MORARIU (Gaspard Bonnald) ; LA BISA STASE MUREŞAN (Elise Bomiald) ; L I V I U MARTINUŞ (Ştefan Oniţă) ; GABI DAICU (Sanda Oniţă) ; ION COSTE A (Mircea Oniţă) ; MARIANA MTJLLER (Maria Cristina Oniţă) ; GINA CAZAN (MUica Oniţă) ; TANICJŞA MANEA (Soţia l u i Mircea).

Conştient că Acord este „o piesă dificilă, cu prea puţină acţiune, cu planuri modulate şi foarte multe nuanţe", autorul însuşi, Paul Everac, în programul de sală, nu se sfieşle — bineînţeles, cu oarecare, cuvenită, delica­ teţe — să-şi mărturisească îngrijorarea în le­ gătură cu soarta lucrării sale, atît sub un­ 4G

ghiul punerii in scenă, al lecturii regizoraluotoriceşti, nit şi sul» acela al ..receptării", al lecturii publicului arădean, „după părerea mea, mai amator de alte genuri", cum îl ştie, în calitate de vechi coneitodin, acelaşi Everac. Totuşi, aprehensiunea dramaturgului, în ambele direcţii, s-a dovedit in marc mă­ sură nejustificată. Sau, mai degrabă, depă­ şită — ca banc de „probă intelectuală" — atît de actori şi regizor, cît şi de spectatori. In ciuda aparentei supembundenţe de vorbă­ rie şi dincolo de demonstraţia imediată voită de autor, spectacolul Acord dc la Arad scoate în relief, cu bun-simţ, un sens secund, adine, opifanic, al dialogurilor, restabilind un echi­ libru, un „acord", pc care Everac îl su­ gerează, i n text, doar prin linii punctate, lăsând persoanelor de pe scenă voluptatea de a le traso în linii pline. Vreau să spun că superioritatea unei orînduiri politico-sociale — orioit de reală — nu poule fi demonstrată cu succes, la nivel individual, docil asigurindu-se, în prealabil, ca în matematică, un fel de numitor comun, un plan omogen do analiză. Altminteri, riscăm să adunam seu li­ nele eu mesele. Sau, pentru a ne apropia de situaţia scenică efectivă, se adună firi şi tem­ peramente expansive, debite verbale pétu­ lante, ca Gaspard Bonnald, cu inşi aşezaţi, cuminţi, zgârciţi Iu vorbă, ca Ştefan Oni­ ţă. Cel dinţii e un parizian în excursie la Bucureşti, avînd un statut de turist, inteli­ gent, desigur, dar turist, şi ca atare partizan al unui soi de „dire sans faire", iar cel de al doilea aste un bucureştean copleşit do tre­ buri profesionale, profesînd organic un soi de „faire sans dire" ; inversînd locurile şi rolurile, «-ar obţine, aproape cu certitudine, o mai pronunţată marjă dc îngindurare la fran­ cez, şi una de disponibilitate O.N.T.-istă la român. Interpreţii principali. Alexandru Mo­ rarii! (Gaspard Bonnald) şi Liviu Mărtinuş (Ştefan Oniţă) ; au înţeles prea bine ce joc joacă, impingînd pînă la consecinţele extreme trăsături esenţiale de caracter : pasiune iniţial carteziană pentru discuţia raţională, degradată treptat în flecăreală sau „fumisterie", cum se recunoaşte într-o replică, la Boivnald-Morariu, un original lib-lab, ndică şi liberal şi labu­ rist de amprentă celto-galică ; muţenie ur­ suză, vecină chiar cu intoleranţa, salvată doar de obligatoriile amabilităţi de gazdă, la OniţăMărtinuş, cu rezultatul, pînă la urmă, al unei specii de armonizare prin atracţia (umorală) a contrariilor, coreul pusă în evidenţă şi dc Elise Bonnald, soţia l u i Gaspard, un fel de „conştiinţă neagră" α acestuia, aşa cum sub­ liniază interpreta Larisa Stase Mureşan, cînd amuzată, cînd deziluzionată, dar dorindu-*c mereu parizieneşte şic. Adevărata pesonalizarc, însă, a chestiunilor de filozofie a omului tinde să se împlinească, în subtila piesă everaciană, în figurile femi­ nine şi, în special, în aceea a Sandei Oniţă, soţia l u i Ştefan, şi a Măriei Cristina Oniţă, fiica lor. Mai mult : poate că Sanda Oniţă rămîne singurul personaj dramatic autentic (nu numai t i p , nu numai caracter), de îndată

www.cimec.ro

ce se transformă de-a lungul acţiunii dialocism, înainte dc statornicirea drepturilor de gicc şi i l cuprinde în mişcarea ei si pe autor —, cît mai ales unei problematici co­ Ştefan Oniţă, ieşind amîndoi, la braţ, din mune, a timpului istoric, frămin ţărilor şi capcanele însingurării. Gabi Daicu (Sanda) mişcărilor de felurită emancipare, sub lumi­ îşi stăpîneşte cu dezinvoltură rolul, in această nile tot mai tari ale zorilor socialismului. direcţie, nu fără a-i sacrifica — pe nedrept — E eût se poate dc firesc, de aceea, să sc facă o parte din feminitate (după apariţia Inter­ apropieri intre Ilauptmann şi Ibsen, şi npoi viului Ecatcrinei Oproiu, termenul nu mai între aceştia şi, să zicem, O'Neill, pe temeiul comportă ecliivocuri), ca ei Mariana Millier unor experienţe şi evoluţii ideologice şi sti­ (Maria Cristina). unilaterală în manifestările listice analoge. Dar, dacă c firesc să se sub­ ei de versificatoare exaltată şi diletantă. I n linieze ceea ce în general opera de la înce­ sfirşit, mai trebuie amintită Cina Cazan în puturile l u i Ilauptmann datorează „ursului Milice Oniţă, dar numai pentru a indica de la Skien", nu la fel de firesc devine t.u punctul i n oare autorul încearcă să comită, pe furiş, un henţ în careu : loveşte cu verva se stabilească legături de filiaţie şi de influ­ argotică a „poporanei" descinse din D-ale enţă — cum s-ati stabilit — intre Hedda carnavalului şi îl dezarmează pc Bonnald, Gabier şi Oameni singuratici, de îndată ce eare nu înţelege. ambele lucrări au acelaşi an de elaborare : Piesa demonstrează superioritatea modului 1890. Ge-i drept, Hedda Gabier respinge vul­ de gindire, de viaţă nl socialismului în con­ garitatea adulterului, ca şi Anna Mahr, stu­ fruntarea sa cu lumea capitalistă. Toată de­ denta din drama l u i Hauiptmann, dar pe­ monstraţia este infiltrată în structura dialorechea ei problematică nu este Anna, ci gică a piesei, seînteietoare şi in măsură să Voekerat, pastorul cult şi oscilant, în timp ce amuze spectatorul, amator, fără îndoială, de corespondentul Annei ar f i , în drama ibsonivirtuozităţi lexicale ; pe această calc apa­ ană, cu semnul minus, scriitorul Loevborg, rentele nelinişti metafizice şi ardori transcen­ la cart», sc mai adaugă o vagă echivalare posi­ dentale se împacă cu inexorabilul nostru mers înainte : un ..ncord" nu atît eu alţii, cît bilă Thea-Kăthe. Cert e, însă, că diferenţele sînt mni tranşante deeît similitudinile : Hedda cu noi înşine, cum a şi vrut nutorul, un (Înbler intră, pînă Ia urmă, în familia Medcei Acord pe care regizorul Ghcorghe Miletincnşi a lady-ei Macbeth, pe cînd Voekerat se nu, în scenografia modestă şi provincială a arată a f i mult mai cehovian, fragil, perso­ Evei Gyorffy, 1-a obţinut, dacă nu de-a drep­ nificare a unei iluzii amarnic plătite. O iluzie tul cu virtuozitate intelectuală, în orice caz cu deplină onestitate intelectuală şi spectacologispecifică epocii : Voekerat crede, pentru o că, izbutind să nu plictisească auditoriul. clipă, că a descoperit „o formulă nouă de raporturi între bărbat şi femeie", înăuntrul cărora „latura fizică ar f i accesorie şi în care spiritul or trebui să domine". Dar nu numai f o r m u l a e deficitară, ci şi aplicarea ei la o situaţie „civilă" blocată : Voekerat este, vni !, însurat, are şi un copil, aşa că meca­ nismul prejudecăţilor se declanşează repede în afara şi chiar în interiorul propriei sale conştiinţe. Anna Mahr, fata inteligentă şi l i ­ beră de oare se îndrăgosteşte Johannes Voeke­ rat, nu acceptă „triunghiul" la nici un nivel de intelectualitate, şi tînărul pastor e nevoit să verifice tragic indivizibilitatea iubirii, i m ­ posibilitatea de a opera o dihotomie între „haturile" fizică şi spirituală. Johannes îşi plă­ , Data premierei : 28 noiembrie 1070. teşte cu neputinţa de a mai trăi amăgirea, Regia : COSTIN MARINESCU. Sce­ autorul, Ilauptmann, nedîndu-i şansa firească nografia : E M I L I A J1VANOV. — pe care şi-a acordat-o sieşi, în viaţa tră­ Distribuţia : VASILE GRĂDINARI) ită — a divorţului. Fiindcă, oricînd şi în (Voekerat) ; ELENA DR AGO I Doamna orice familie poate să apară criza din Oameni Voekerut) ; I O N PETRACIIE (Johan­ nes Voekerat) ; M A R I A N A M CILLER singuratici : nevoia unuia dintre soţi (în so­ (Këthe) ; I O N COSTEA (Braun) ; GABI cietatea germană α anilor 1890, prioritatea DAICU (Anna Mahr) ; VASILE VARaparţinea încă bărbatului) de α depăşi me­ GANICI (Pastorul Kollin). diocritatea unei existenţe comune anoste, plic­ I tisitoare, lipsite de o reală comunicare umană. Degeaba Kăthe, nevasta blândă şi drăgăs­ toasă — socotită de istoria literară ca figura Sfîrşitiil secolului trecut şi începutul seco­ cea mai umană a dramei, ceea ce e discu­ lului nostru alcătuiesc o perioadă în care tabil — se dovedeşte şi comprehensivă : ea dramaturgii, mai ales, seamănă intre ei, nu nu are inteligenţa cerută de împrejurare, după atît datorită influenţelor şi împrumuturilor cum Voekerat nu are voinţa necesară, putereciproce —· ca în Renaştere şi i n neoclasi­

β OAMENI SINGURATICI de GernaiÎ Hauphnann

www.cimec.ro

47

Gabi Daicu (Anna Mahr), Mariana Miillcr (Kîithc), Elena Drăgoi (Doamna Voekerat) şi Ion I'clrache (Jobannes Voekerat) rea de a decide. Modernitatea, actualitatea gic poetică, al l u i Hauptniann. Dar, chiar şi p i e s e i lui Hauptniann rezida, de fapt, mai fără asemenea accente — care ţin, probabil, şi de temperamentul regizorului, nu ' neapă­ puţin în dezbaterea soluţiilor (inadecvate) şi rat dc concepţia sa — spectacolul îşi de­ mai mult în denunţarea preconcepţiilor, a monstrează elocvenţa şi expresivitatea, vădind mentalităţilor anacronice, într-o luptă a omu­ o armonioasă colaborare cu actorii, circ se lui modern cu sine însuşi, care continuă şi completează reciproc, într-o ţesătură de ima­ în ziua de azi. Titlul p a T e şi mai actual, dar gini scenice clar decupate în decorul unic al individualităţile aruncate în jocul dramatic Emiliei Jivanov, purtător aproape exclusiv nl nu sint solitare, izolate, prin incomunieabilimetaforizării tragicului final ; acoperişul că­ tate (la modă, pînă nu de mult, îndeosebi în minului, sprijinit pc articulaţii mobile, tresare cinematograf : Bergman. An ton ioni, Fellini), şi încremeneşte definitiv într-o rină ; Johan­ ci prin incapacitatea fie de a se domina, fie nes Voekerat nu se vn mai întoarce niciodată de a se elibera cu hotărîre de ceea ce Ibsen sub el, din plimbarea cu barca pe lac, dar ar f i definit drept cadavre zăcând în propriul numai după ce Ion Petrnche, interpretul său, nostru cuget. α reuşit să inculce spectatorilor largi efluvii Din aceste puncte dc vedere, regia l u i de simpatic : prin fineţe sufletească, prin deli­ Cos tin Marineseu e complet coerentă, îndrep­ cateţe, prin distincţie intelectuală, printr-o tată fiind mereu spre un ţol rar obţinut pc zbatere umană păstrată în surdină, discretă. scenă : omogenitatea atmosferei, a „aerului E l este, presupun, cel prin care s-u găsit comun", ca reflex al omogenităţii mediului tonul dc bază al dialogului, preluat apoi .cu oferit de însăşi familia Voekerat, pe fondul folos de toţi ceilalţi actori, cu nuanţe în căreia se produce, şi e pedepsită, „erezia" l u i funcţie de propria lor zestre de mijloace. Johannes. Spectacolul este, aşadar, unitar, cu Elena Drăgoi a împrumutul doamnei Voeke­ o desfăşurare diegetică elegantă, ferită deopo­ rat nu numai decenţa maturităţii, ci şi o trivă de provincialism şi de agresivitatea omenie vizibilă dincolo de convenienţele so­ avangardei gălăgioase. Poate, cu u n singur ciale, precum şi, constatare deosebit de feri­ cusur, care sc transformă şi el, pe nesimţite, cită, sugestia unei crize asemănătoare cu aceea a l u i Johannes, iscată dintr-o' netă în însuşire : acela de a nu se f i distribuit superioritate faţă de soţul ei, Voekerat bă­ accente acute în clipele de dramatică exaspe­ trânul, pe faţa căruia Vasile Grădinaru s-a rare a sentimentelor, diferenţiale, fireşte, de priceput să întipărească o hlizită mărginire la Johannes la Anna, la Kătbe. Sîntem, cu vînătorească, adăugind astfel o utilă compo­ Oameni singuratœi, încă în plină expansiune nentă comică la desenul coloristic al repre­ naturalistă, nu apăruse încă ideea de Schrei zentaţiei teatrale. L-a secondat, vrînd-nevrîhd, expresionist, dar noi, în momentul de faţă, în aceeaşi direcţie, Vasile Varganici, un pastor putem „ţipa", cred, mai ales în minutele dc Kollin cam şui şi ridicol, cu veleităţile sale adevăr, inclusiv şi pe firul acestui text expe­ rimentalist, de tinereţe, deloc lipsit de ener­ zadarnice, de seriozitate şi prestigiu moral. 48 www.cimec.ro

Convingător şi sincer în întruchiparea simţu­ lui de prietenie. Ion Costea, al cărui lîraun s-a împărţit cu înţelegătoare dreptate intre Johannes şi Anna Mahr şi Kiithc. Anna Mahr a avut, in Gabi Daicu, aşa cum se şi «crea. o interpretă sensibilă şi cerebrală, în acelaşi timp, cu un oarecare mister, căreia nu i-ar fi stricat, totuşi, un eventual plus de strălucire (fizică ? intelectuală ? — dc cîte ori aceste despărţăminte nu se schimbă între ele, la lumina iubirii ?!), spre a se crea un contrast şi mai Ţ>ronunţat faţă de Ka'the, so­ ţia lui Johannes ; în rolul acesteia, Mariana Millier e nostimă şi, pe alocuri, chiar fru­ moasă şi apăsat feminină, ceea ce ar putea slîrni nedumeriri în privinţa „opţiunii" lui Johannes ; dar şi fenomenul acesta se con­ stituie în virtute a lecturii textului, tocmai pentru că alegerile iubirii, repet, sînt impre­ vizibile şi adesea stîrnesc perplexităţi. Sc înţelege, astfel, cum Oameni singuratici e o operă spoctacologică bogală în caracte­ rizări umane diversificate, cu o preţioasă combustie interioară : la cel mai mic curent de aer, întreg acest edificiu metonimic ar fi fost cuprins dc vâlvătăi. Regizorul a preferat Însă să-i salveze, să-l menţină intact, spre bucuria celor mai multe mentalităţi conserva­ toare, pline de cumsecădenic. Inbr-o manieră elegantă şi distinsă, aproape de stil, sub cu­ pola unei eficace şi faste conlucrări cu actorii, buni şi foarte buni, care dau viaţă artistică spectacolului celui mai expresiv, pînă acum, al stagiunii arădenc.

regizori şi actori într-o trepidantă cursă a căutărilor, din care nu arareori reiese, din pă­ cate, că orice fir de iarbă poale sâ fie o floare. Intrarea Nopfii marilor întîlniri, În­ grămădire de truisme la nivel de lustruire liceală, in repertoriul scenei arădenc se ex­ plică tocmai în acest fel, nu altminteri. Nu vreau să susţin că e vorba de o promovare cu totul neavenită, ci dc una, mai curind, pripită. Virgil Costea nu e absolut lipsit dc însuşiri dramaturgi ce, dar ar mai fi avut ne­ voie să cioplească mult la evocarea unei f i ­ guri istorice dc anvergura lui Mi bai Viteazul. Grăbiţi, şi el, autorul, şi teatrul probabil, şi regizorul invitat, Dan Alccsandrcscu, să vadă reprezentaţia ridicată în picioare, au dat, metaforic vorbind, marmora iniţială pe luciul concret al plnzei albe de cort (sanitar) rotund, conceput şi ridicat cu sîrg dc sceno­ grafii Olimpia Ubnu şi Ştefan Ghiţă (alias Jk)gdan Ulanu *), într-un fel de translaţie f i ­ gurativă a faimoasei pelerine imaculate, pur­ tate de Voievod. Produsul literar e, dacă so * Care, sub iniţialele D.U., publică în pro­ gramul de sală un interviu cu regizorul Dan Alccsandrescu, Acesta, de bună-credinţă, ca totdeauna, pomeneşte in interviu şi de un „text de o originalitate unică, aş zice, a (sic !) lui Bogdan Ulmu, critic şi teoretician de tea­ tru" (re-sic !) ! De ce ee oferă programul de sală al Teatrului din Arad ca teren de autopublicitate pentru un (orictt de harnic) învă­ ţăcel ?

s NOAPTEA MARILOR ÎNTÎLNIRI Je Virgil Costea
Data premierei : 26 ianuarie 1977. Regia : DAN ALECSANDRESCU. Scenografia : OLIMPIA ULMU, ŞTE­ FAN GHIŢĂ. Ilustraţia muzicală : ALEXANDRU ROVEANU. Distribuţia : ALEXANDRU MORARIU (Mihai) ; LARISA STASE MUREŞAN (Tudora) ; ION COSTEA (Dan) ; IULIAN COPACEA (Faur) ; VASILE GRADINARU (Cogia Sinan Paşaî ; LIVIU ROZOREA (Sigismund Bathory) ; RADU CAZAN (Malaspina) ; ION PETRACHE (Rudolf al Il-leaj ; SEPTIMIU POP (Gheorghc Rasta).

Radu Cazan (Malaspina) şi Alexan­ dru M ora riti (Mihai)

Este binecunoscută şi binecuvintată setea de piese originale, româneşti, a teatrelor : ea îi antrenează pc directori, secretari literari,

www.cimec.ro

ponte zice aşa, de o intensă banalitate, iar punerea i n scenă, oricât de expertă, a l u i Dan Alecsandrescu, nu izbuteşte decât să dra­ peze înalte coloane de gol artistic, culminând cu trufaşa figură dc stil a finalului. Moartea protagonistului e sugerată printr-un truc demn dc un Iosefini mistiooid : masiva construcţie fluctuantă a cortului se înalţă la ceruri, iar locul interpretului Alexandru Mororiu este luat, bocus-<pocus !, într-o voită pană de cu­ rent electric, de o luminare aprinsă, înfiptă într-un sfeşnic aşezat pe jos, în centrul sce­ nei... Dar mai bine să ne oprim aici. Un teatru care propune realizări demne, ca Acord şi Oameni singuratici, are obligaţia să măsoare de zece o r i , înainte de a croi veşmintele unei premiere, mai cu scamă naţionale. Vina, de data aceasta, e a grabei şi a superficiali­ tăţii, fiindcă n-ar f i fost de exclus, cu totul, o realizare acceptabilă cu aceiaşi factori, dar numai şi numai după o prealabilă muncă specifică, asiduă şi efectiv creatoare. Arta, inclusiv cea teatrală, nu s<i dobândit nicio­ dată fără trudă. Dc ce s-o f i dobândit, aşa, netiim-nesam, echipn Alecsindrcscu-Costea-Ulmu ? La capitolul piesei patriotice, Teatrul de Stat din Arad rămâne, deci, debitor : aparte graba, să nu se uite nicicând eă i n litera­ tură, ân artă, adevăratul patriotism înseamnă — dacă nu neapărat capodopera, cum voia G. Călinescu — o expresie de cea mai înaltă calitate moral-estetică.

Florian Potra

TEATRUL „ I O N VASILESCU"

RĂSCOALA dramatizare de Valeriu Sîrbu dupa Liu iu Rebreanu
In cadrul amplului fenomen cultural „Cîn­ tarea României", care animă astăzi viaţa noastră socială, Teatrul „Ion Vasilescu" a pus în scenă o dramatizare după „Răscoala" l u i L i v i u Rebreanu, semnată de Valeriu Sirbu. Iniţiativă temerară, deoarece romanul l u i Re­ breanu a devenit azi u n b u n cultural al t u ­ turor, ceea ce face ca spectatorii să ridice exigenţe sporite. Dramatizarea, p r i n forţa l u ­ crurilor, stă sub valoarea romanului, de vre­ me ce. în timpul şi în spaţiul scenic nl dra­ matizării, n u se poate surprinde, decât trun50

chiat, şi, deci, mutilat, timpul şi spaţiul ro­ manesc, mult mai largi, tinzând la a cuprinde în ele ansamblul fenomenelor vieţii sociale. Romanul „Răscoala" se compune din prea multe planuri de acţiune pentru a putea fi constrâns la un nucleu conflictunl dramatic : nu poţi constrânge un fluviu până la a face din el o fîutină arteziană. Pe de altă parte, e dificil — uneori, chiar, cu neputinţă — a converti epicul în dramatic, romanul opunând concreteţea detaliilor esenţialităţii conflictului dramei. De asemenea, în romanul social — cu atît mai mult, în „Răscoala" — micile drame ale personajelor compun alveolar, aş spune, aproape organic, marea dramă a vieţii sociale ; toate sînt moduri posibile de releva­ re a acestei vieţi dramatice mari şi umplând-o, îi conferă concreteţea şi substanţa. Dar nici un destin uman nu devine dramatic, în sensul strict al genului, nici un personaj nu poate prelua I n sine întreaga dramă, pentru a-i deveni temei şi a-i determinn, astfel, deznodămîntul. Un conflict în măsură să sugereze ampla mişcare a vieţii există, totuşi, în romanul „Răscoala". Şi Valeriu Sirbu, autorul drama­ tizării, 1-a surprins şi a încercat să-l dezvolte, dar timid şi destul de inabil. Cîteva scene prezintă, antitetic, viaţa de salon a boierilor fuga şi cea a ţăranilor din Amara. Unele sânt preluate, cuvint cu cuvînt, din substanţa ro­ manului — şi sint excelente, cn atare (de pildă, scena dintre învăţătorul Dragoş şi bătrînul boier îuga, în care e subliniată dato­ ria intelectualităţii de a atJnago atenţia celor ce deţin puterea asupra soartei celor asupriţi). Altele sînt invenţii ale. autorului dramatiză­ r i i , bunăoară, scena? de sfârşit. αΓ priveghiu­ lui ; aici ee simte şi concursul regizorului. Scena e exterioară, conflictului} dar' sc pare că e necesară pentru a d a pondere replicii bătrînului ţăran Lupu Chiriţoiu, anume, că „lume făTă dreptate nu se poate".
;

Scenele preluate din Rebreanu, trebuie să subliniem, dau şi cele m n i bune momente ale spectacolului. Regizorul Radu Boroianu η oscilat între simbolism şi realismul scenic, poate, şi fiindcă nu α înţeles că, sărac resti­ tuite în dramatizare, personajele tnu au sueulenţa şi concreteţea vieţii ; dar nici posibili­ tatea de α deveni simbolice, ele nefiind con­ cepute na proiecţii ale unui plan superior, transcendent. Pe puţinele replici, eare nu puteau nuanţa prea mult rolurile, actorii s-au descurcat cum au putut. Astfel, Mihndla 'Dumbravă a făcut o Nndină dezinvoltă, dar fără distincţie. Steliun CremenciuC, în Miron lugn, α închipuit un bătrân firav, easabil, parcă, cu tăceri po­ sace şi ieşiri nervoase, stridente. I n sfârşii, din „lumea mare", mai menţionăm pe Dimi­ trie Dunea, în rolul l u i Gogu Ioncscu, lipul deputatului cu arguţie şi maniere greoaie, pe Florin Crăciuncscu (Rau'l). siluetă masivă, muiată în onctuozitate, Sorin Postelnicii, în învăţătorul Ion Dragoş — prezenţă etică fă­ cută din atitudini de curaj ponderat, Mihai Dobre, dezavantajat în rolul l u i Titu Herde-

www.cimec.ro

Data premierei : 2\ martie 1{)77 Regia : RADU ROROIANU. Sceno­ grafia : V L A D I M I R POPOV şi DIANA POPOV. Ilustraţia muzicală : IOSIF I IERTE A. Distribuţia : I O N L E M N A R U (Petre Petre) ; CONSTANTIN RAŞCIIITOR (Leonte Orbişor) ; I U L I A N MARI* NESCU (Lupu Chiriţoiu) ; CORNEL (;IRREA (Serafim Mogoş) ; RORIS OLINESCU (Trifon Guju) ; A D R I A N PETRACIIE (Toader Slrimbu) ; D U ­ M I T R U FEDOREAC (Melente Heruvi­ mii) ; SANDA M A R I A DANDU (Smaramla) ; M A R I ETA LUCA (Anghelina) ; ILEANA MAVRODINEANU (Marinară) ; HUNA BIRLADEANU (Gherghina) ; ROMULUS BARRULESCU (Primarul Ion Pravilă) ; D A N I E L TOMESCU (Jandarmul) ; MARHIS MARINESCU (Silvestru Roiangiu, plu­ tonier de jandarmi) ; CONSTANTIN PRISCOVEANU (Perceptorul) ; A U ­ REL TUNSORI (Leonte Bumbu) ; SORIN POSTELNICII (învăţătorul Ion Dragoş) ; I O N NICIU (Prefectul Boiercscu) : D I M I T R I E DUNEA (Gogu Ioncscu, deputat) ; M A R I A CHIRA (Eugenia Ionescu) ; FLORIN CRACI UNESCU (Raul) : STELÏAN CREMENCIUC (Miron luga) : D I N U CEZAR (Grigore luga) ; M I H A E L A DUMBRA­ VA (Nadina luga) ; M I H A I DOBRE (Titu Herdelca). *

TEATRUL N A Ţ I O N A L DIN CLUJ-NAPOCA

SENTINŢA PENTRU MARTORI de Viorel Cacoveanti
Dala premierei : 12 februarie 1977. Regia : V ICTOR TUDOR POPA. Sce­ nografia : MIRCEA MATCARO.II. Distribuţia : ANTON TA UF (Gimv) ; MARIA SELES (Eva) ; GHEORGHE M. NUŢESCU (Manea) ; GEORGE GIIERASIM (Alex) ; DORINA STANCA (Katy) ; OCT A VIAN COSMUŢA (Pre­ şedintele) ; CONSTANTIN ADAM0V1C1 (Profesorul) ; GHEORGHE RADU (Avocatul) ; EUGEN NAGY (Pro­ curorul) ; CORNEL SA VA (Grefi­ erul) ; I O N M A R I A N (Lăptarul) ; PETRE RACIOIU (Martini) ; VERA MÀRGINEANU (Judecător I) ; D E M . CONSTANTINESCU (Judecător I I ) .

Viorel Cacoveanu, fertil gazetar şi autor a l cîtorva romane de largă răspîndire, sc ală­ tură celorlalţi dramaturgi clujeni, ubordînd, acum, la debutul său pe scenă, o temă co­ mună : educaţia tinerilor, raporturile acestora lea — în roman, raisonneur şi liant al celor cu generaţiile mai vîrstnice. Să ne reamintim două lumi în conflict, mult prea sărac con­ că, în stiluri diferite, cu forţe diferenţiate, ceput în dramatizare — ei Maria Chira, în despre această mereu actuală temă, au m a i Eugenia Ionescu, prezenţe actoriceşti, totuşi, scris — numai în această parte a ţării — Dumitru Radu Popescu, Vasile Rebreunu, notabile. Mircea Zaciu, Alexandru Căprnriu, Tudor Mai puţin realizaţi au fost ţăranii. Rele­ Boşca. Să fie u n reflex a l faptului că în văm trei apariţii autentice datorate interpre­ Cluj^apoca trăiesc, învaţă şi muncesc zeci tărilor l u i Iulian 'Marinescu (bătrînul Lupu de m i i de tineri ? Este, fără îndoială, unul dintre motive. Oricum, Viorel Cacoveanu abor­ Chiriţoiu), l u i Adrian Petrachc (Toader dează tema dintr-un unghi nou, punînd în Stnîmbu) şi Sandei Maria Dondu (Smarandu). discuţie nu n u m a i atitudinea tinerilor, faptele Frazarea precipitată şi oerul mult prea sedilor, modul lor de a gîndi, ci şi pe mai vîrstţios al l u i I o n Lemnarii nciau displăcut. Con­ nicii care le-au dat viaţă şi i-au educat. I n piesa Sentinţă pentru martori, conflictul nu stantin Răşchitor (Leonte Orbişor), Cornel (iste îmtre generaţii, ci între mentalităţi, fap­ Ciîrbeu '(Serafim Mogoş), Boris Olinescu (Tri­ tele de viaţă ale celor tineri fiind generate fon Guju), Dumitru Fedorenc (Melente I f e - de mediul în care au crescut şi s-au format, ruvimu) se regăsesc, totuşi, pe parcursul «le educaţia pe oare au primit-o, de exemplul pe care părinţii l-au pus în faţa lor. spectacolului, făcfnd în scena ultimă, α con­ T i t l u l sugerează u n proces. Are, într-adevăr, fruntării cu bătrînul boier luga, o unitate loc u n proces, un proces în care inculpatul dramatică îndeajuns de puternică. este tînărub Gimv, dar instanţa deschide calea sugestiei unei sentinţe şi împotriva martori­ Constantin Radu-Maria lor — părinţii I.mărului acuzat. www.cimec.ro 51

' I n i m a c siiiniplă : Gimy, tânăr'-muncitor, fiu al unor oameni cu bunăstare, duce o viaţă independentă'' şi destul de dezordonata. Gimy are garsonieră proprie, Gimy nu prea a r e «hei să muncească, Gimy a r e un prieten a f e ­ meiat şi cartofor, în puţine cuvinte, Gimy η earn luat-o razna. Felul l u i de viaţă îl îm­ pingea, iremediabil, către un deznodământ la­ mentabil : ameţit, In volanul maşinii tatălui său, Gimy provoacă un accident, în care îşi pierde viaţa prietenul său. Fireşte, este jude­ cat pentru fapta sa. Instanţa nu sc mărgineşte să constate faptele, ci pune în discuţie cauzele oare l-au împins către acast fel de viaţă. Profesorul l u i , maistrul din întreprindere înfă­ ţişează fondul l u i bun, calităţile lui deose­ bite, trăsături care nu explică în nici un fel comportamentul reprobabil d i n ultima vreme. Prezenţa tatălui (direetoraş al unei unităţi ADAS) şi a mamei (cucoană cu ifose şi tendinţe de parvenire), evocarea unor înlimplări din familie aduc la lumină respon­ sabilitatea gravă a părinţilor. Faptele adău­ gate la dosar nu scuză vinovăţia l u i Gimy, ci doar o explică mai adânc. Gimy va f i condamnat, după cum o cere legea, dar, pen­ tru spectatori, eondenuiaţi rămîn şi părinţii. 1 instanţa nu se pronunţă asupra Tor, sentinţa pentru martori o dau spectatorii.
(

Extrăgfind din realitatea imediată, pe care. neîndoielnic, Viorel Cacoveanu o cunoaşte bine, un caz izolat, de excepţie, un caz care nu e reprezentativ pentru generaţia tînără, autorul nu a denigrat această generaţie, ci a intenţionat, şi în hună măsură α reuşit, să semnaleze posibile situaţii de rătăcire, cu tot cortegiul de grave consecinţe, precum şi unele «lin cauzele care pot genera asemenea situaţii. Demonstraţie necesară, avînd în vedere i m ­ portanţa pe care o are influenţa mediului familial asupra formării conştiinţei tinerilor. Sub multe aspecte, izbutită, animată de patos şi sinceritate, arătând un condeier încercat, bun realizator de portrete, piesa este defici­ tară d i n punct de vedere al construcţiei. 0 primă parte a piesei înfăţişează faptele aşa cum sînt, fără să n i se ascundă nici motivă­ rii*; lor, nici dcznodăfmîntul spre care ourg ; partea a doua, concepută ca proces, reia, în formula des uzitată α dezbaterii sub condu«*roa instanţei judecătoreşti, faptele d i n prima parte, cu aceleaşi motivaţii, către ace­ laşi deznodământ, fără nimic nou, revelator. Demonstraţia devine monotonă şi, prin a¬ ceasta, lipsită de un interes crescând. Sint, totuşi, suficiente argumente, pentru a âncuraja acest debut. Teatrul Naţional din Cluj Napoca s-a ocupat de autor, montându-i piesa, realizarea spectacolului revenindu-i ace­ luiaşi susţinător al dramaturgiei originale care e experimentatul Victor Tudor Popa, statornic prieten al debutanţilor. Spectacolul e bun, se urmăreşte cu interes, fiindcă regi­ zorul şi interpreţii au crezut în morala piesei şi au susţinut-o cu înflăcărare, fiindcă solu­ ţiile l u i Victor Tudor Popa şi ale scenografu­ lui Mircea Matcaboji sînt simple şi au efici­ enţa meşteşugarilor încercaţi. Gimy este i n J

Λ ii ι ou (Eva)

Tauf

(Gimy) şi Maria Seleş

terpretot .de Anton Tauf, caro-1 înfăţişează fră­ mântat, contradictoriu, înflăcărat, avintnt, dar şi blând, copilăros, nostalgic, cu toată bogăţia de mijloace pc oare acest atât de înzestrat actor le stăpâneşte din OS în ce mai sigur. O fală tânără cnre-1 iubeşte şi n u - l înţelege, care-1 urmează fără să-l aprobe, interpretează destul ide palid Maria Seleş. Ghcorghe M . N u ţescu înfăţişează cu simplitate şi căldură pe meşterul Manea, Constantin Adamovici dă chip şi grui unui bătrân pr«»fesor, Înţelept şi întristat, cu mijloace meticuloase de actor cu vastă experienţă. George Gheraeim, interpre­ tul tatălui, compune un personaj demagog, imoral şi laş. Dorina Stanca, în rolul mamei, este, la rândul ei, ncsinceră şi obtuz-uşurotieă. Un pitoresc personaj realizează Ion Ma­ rian — Lăptarul. Petre Dădeau, interpretul prietenului-vietimă, e prea strident penlru a fi convingător. Completul dc judecată, fără probleme dc interpretare, fără nuanţe, fără personalitate, e înfăţişat în limitele corecti­ tudinii de Octavion Cosmuţu, Ghcorghe Radu, Eugen Nogy, Cornel Sava, Vera Mărgincanu şi Dcm. Constantinescu.

Virgil Munteanu

52

www.cimec.ro

Rodicn Mandai lie (Silvclte) şi Florin Zamfircscu (Percinet)

TEATRUL GIULEŞTI

ROMANŢIOŞII Je Edmond Rostand
Data premierei : 22 februarie 1977. Regia : G ΜΤΛ V L A D . Scenografia : D I M I T R I E SBIERA. Versiunea sceni­ că : ALECU POPOVICI. Distribuţia : RODICA MANDACI1E (Silvctte) : FLORIN ZAMFIRESCli (Percinet) ; SEBASTIAN ΡΛΡΛΙΑΝΙ (Straforel) ; TRAIAN DANCEANIJ Bergamin) ; S. M I I I A I L E S C U - B R A I L A ÎPasquinot) ; SIMION NEGRILA (Blaise).

biblioteci „dc literatură universală"', şi redat publicului '(spectatorilor, căci cititorii n-au pierdut contactul eu autorul l u i ' Cyrano de Bergerac, publicat în ediţii succesive, in hune traduceri, însoţite de material explicativ), Edmond Bostnnd ne apare, azi, în afara pole­ micilor literar-artistice şi a înfruntărilor de o p i n i i * core-i însoţeau premierele şi, de pe soclul său de statuie clasică, cheamă,'în"con­ tinuare, marele public, la piesele sale. Adânca mutaţie soeiologic-culturală' produsă la noi se răsfrânge, printre altele; şi asupra operei l u i Rostand. Reprezentată de Teatrul (rin Ieşti, piesa Romanţioşii (care i-a adus scriitorului primul succes reai în 1894), de­ vine un teatru educativ pentru tineret ; spec­ tatorii dornici de divertisment îl găsesc, aici, dc calitate, după cum trebuie spus că nu găsosc defel „dibăcia... 'în versificare", textul transformîndu-se, în versiunea românească, din poezie, în proză. Cu amendamentul acestei de neînţeles me­ tamorfoze literare, montarea Teatrului Ciu­ leşti reanimă, într-o excelentă formulă, co­ media l u i Rostand. Regizoarea Geta Vlad, constructor-scenic al multor spectacole de suc­ ces, a găsit o cheie adecvată piesei şi întreaga , distribuţie, reglată ea un încântător mecanism, se mişcă în acelaşi sens ; ni se desenează fin, subţire, într-un joc distanţat, o veselă şi luminoasă parodie, o poveste desuetă, un love-story cu doi tineri romantici, romanţi­ oşi, romaneşti, livreşti şi artificiali, cu doi taţi bonomi şi teatrali şi cu un mijlocitorspadasin inventiv, ce adună, leagă şi dezleagă iţele unei micuţe intrigi. Un spectacol cultivat în ce priveşte mijoacele tcatral-vizuale, ce ne aminteşte, întrucâtva, de filme frumoase şi deconectante ca Fericirea (Agnes Varda) şi Umbrelele din Cherbourg (Démy), adică, o montare ce cheamă tinerii spectatori să râdă inteligent şi să plutească pe norii poeziei l i ­ vreşti. Rostand nota, în marginea distribuţiei : „acţiunea se petrece unde doriţi, cu o sin­ gură condiţie, costumele să fie frumoase", dorinţă reluată şi Sn rondelul final : „cos­ tume luminoase... (şi rime uşoare)". Dacă rimele, precum am văzut, au dispărut, cos­ tumele sânt, într-adevăr, frumoase. Creatorul lor, Dimitrie Sbiera, reputat, m a i ales, pen­ tru paleta-i coloristică şi luxurianta-i imagi­ naţie în crearea îmbrăcămintei scenice, a rea­ lizat — dincolo de inventivitate în ţesături şi expresivitate în asocierea insolită a detaliu* lronizlndu-l, cu seînteietoarea sa maliţie, Tudor Arghezi nota, la premiera Romanţioşi­ lor, în 1913 : „...e teatrul la care se znope.se aplaudînd eroii lui Caragiale"... „...E un tea;tru pentru oapieni îmbuibaţi, care, cînd vor să-şi frămtnte creierul, citesc romane senza­ ţionale. Şi în acest paradis de franzelar cu lapte, dl. Rostand .intră eu dibăcia lui de clovn tn versificare..." („Seara", nr. 1330/28. IX.1913, Teatrul Naţional, „Les Romanes­ ques".) ·' 4 ι 53

Mulţi, foarte mulţi a n i , Edmond Rostnnd n-n mai fost jucat pe scenele noastre, şi noile generaţii de spectatori, tinerii care umplu sălile teatrelor, n u ştiu m a i nimic despre Otlulatul şi contestatul poet, intrat de tinăr în Academii» Franceză, scriitor lansut trium­ fal în momentul tulbure, marcat de atîtca direcţii artistice divergente, numit „fin de siècle", şi care a mai trăit, apoi, 18 ani în secolul nostru, hrănindu-se d i n gloria piese­ lor sale dc tinereţe. Scos d i n rafturile biblio­ tecii, ale elementarei, instructivei şi formativei

www.cimec.ro

lui modern ('blugi) eu cel de epocă — o re­ laţie secretă intre costume, un adevărat plan de joc secund. Plasaţi într-un imens circular floral — o scenografie la fel de frumos-nrtificială, doar m a i puţin rafinată — actorii joacă 'destins şi cu bar, respectând cu un zâmbet legile convenţiei şi tainic overtizîndu-ne de existenţii lor. Rjodica Mandaehe (Silvcttc) şi Florin Zam­ fircscu (Percinet) alcătuiesc cuplul drăgălaş al romanţioşilor, ea — cu vervă acidulată, cu farmec p r u d e n t cxjplontat, el — cu ironie lucidă, cu dezinvoltură comică, ambii, s t i mulînd rcluţia şi uzând de resursele actorilor totali. Perechea nesuferită a taţilor a fost admi­ rabil desenată de Ştefan iMihăilcscu-Brăilu şi de Traian Dănceanu ; respectând aceeaşi lege a jocului cuplat, aceşti favoriţi ai puhlicului giuleştean ne-au demonstrat cum ştiu să^şi formeze spectatorii, noîngăduind rîsul gratuit sau poanta vulgară. Iar personajul Straforel, „nneneur d u jeu", cel wire organizează, la d i ­ ferite preţuri, cadre „romanţioase" propice iubirii, Straforel, „cel dinţii purtător de pa­ naş în teatrul l u i Rostand, cel dinţii cavaler c.Vuia spiritul îi scânteiază deopotrivă şi în aceeaşi cadenţă cu spada" — după o exactă observaţie — a fost interpretat de Sebastian Papaiani cu intuiţia înrudirii personajului cu C> rano, adică, sugerând subtil o profundă amărăciune sub stratul de nonşalanţă spadasin-negustorească. Dacă adăugăm acestei distribuţii personajul episodic Blaise (grădi­ narul înzestrat de Simion Negrilă cu vizibilă participare la evenimentele piesei), observăm că pe scena de la Ciuleşti, în Romanţioşii, s-o realizat un joc de echipă omogen şi coe­ rent.

TEATRUL N A Ţ I O N A L DIN BUCUREŞTI

CYRANO DE BERGERAC de Edmond Rostand
Printr-o bună coincidenţă, cronologia pre­ mierelor bucureştenc cu piesele l u i Rostand respectă cronologia apariţiei lor ; succesului Romanţioşilor i-a urmat, în epocă, triumful lui Cyrano de. Bergerac (1897). Faimoasa pie­ să de rezistenţă din opera l u i Rostand, mai cunoscută decît autorul însuşi, scriere desti­ nată, prin structură, permanenţei repertoriule a unui j teatru naţional, este ; cit se poate de binevenită pe prima noastră scenă. Cyrano tie Bergerac se adresează, cu precădere, tine­ retului şi, ca orice operă romantică, mai bine zis, neo-romantică, această frumoasă „comedie eroică" în cinci acte îşi păstrează nealterată actualitatea mesajului, fondul ideilor.

In mitologia eroilor-model, care nu îmbă­ trânesc niciodată, predînd ştafeta continuităţii formativ-culturale între generaţii, alături de cei trei muşchetari, de Monte-Cristo etc., stă eroul literar creat de Rostand. Inspirat ( f i ­ reşte, cu toate inadvertenţele ficţiunii roma­ Damian Crîşmaru (Cyrano de Berge­ neşti) de figura reală a acelui faimos foile­ rac) şi Violeta Andrei (Roxana) tonist poet şi spadasin d i n secolul n l XVlI-lea, autorul 'unei faimoase opere dc science-fiction, Istoria comică a statelor şi a imperiilor din Lună, Savinien Hercule de Cyrano a intrat în posteritate datorită penei lui Rostnnd, oare i-a dat... panaşul şi i-n fix^t definitiv gloria şi numele : Cyrano de Bergerac. Clocotitoare piosă-frescă a unei epoci, piesă-portret, piesă dominată dc o stare de spirit — spiritul nonconformist — piesă ce exaltă lealitatea, consecventa i n prie­ tenie şi în ideal, imn al credinţei în iubire, Cyrano, cu versurile atît de frumos caden­ ţate, cu ariilc-tiradc, celebre şi memorabile, cu nenumăratele personaje episodice, laterale, distinct caracterizate, ce se rotesc în jurul nucleului, cu cei trei atomi — Cyrano, Roxana, Christian —, Cyrano se pretează unui spec­ tacol panoramic, muiat în culori strălucitoare. Pare-se că aceasta şi-a propus, în primul rînd, regizorul N . A l . Toscani, directorul de scenă a l marelui spectacol, care, împreună cu meşterul-scenograf Mihai Tofan, a ima­ ginat cadre atracţioase (fireşte, pe nelipsita turnantă a sălii mari), costume de epocă, urmărind caligrafia mişcării, desfăşurarea www.cimec.ro

planurilor unui joc oind simultan, cîml alter­ nativ. Spectacolul se Horeşte, deopotrivă, tra­ diţional şi modern, urmărind, pnre-se, liniile romantic-a vin tate in urcuş grandios ale tira­ delor, suflul de luptă ce caracterizează cadeţii lui Caetel-Jaloux ; montarea nre ntitudinea cavalerească şi „cocarda" respectivă, dar, în acelaşi timp, stringe în rnzn reflectorului drama l u i Cyrano, a omului scos de sub aureola romantică şi privit cu lentile actuale, realiste. Din păcate, în marea montare prevalează liniile exterioare, existente, fireşte, din p l i n ,

Data premierei : 18 martie 1977. Regia : N . A L . TOSCANI. Decorurile şi costumele : M I H A I TOFAN. Versiu­ nea românească : M I H A I CODREANU. Distribuţia : D A M I A N CRlŞMARU (Cyrano de Rergerac) ; M I H A I NICU­ LESCU (Christian dc Ncuvillette) ; VIRGIL POPOVICI (De Guichc) : M A R I A N IIUDAC (Ragueneau) ; VIC­ TOR MOLDOVAN (Le Bret) ; IGOR RAR DU (Carbon de Caslel-Jaloux) ; CONSTANTIN BIPLAN (Lîgnièrc) ; GABRIEL DÀNCIULESCU (De V a l vert) ; A L F R E D D E M E T R I U (Primul marchiz) ; M A R I A N NEGREA (Al doilea marchiz) ; L I V I U CRĂCIUN (Cuigv) ; ANATOL SP1NU (Brissaille) ; ION I I E N T E R (Montfleury) ; COSTACHE D I A M A N D I (Bcllerosc, Primul poet) ; RADUCU IŢCUŞ (Primul cava1er, U n cadet) ; A L . CEORGESCU (Al doilea cavaler, U n cadet) ; G I L VISU (Champagne, Santinela, U n cadet) ; MIRCEA COJAN (Flanquin, A l doilea poet) ; G. CALBOREANU j r . (Un plic­ ticos, U n cadet) ; GR. NAGACEVSKI (Un guard, U n cadet) ; GEORGE SIR­ BU (Capucinul, U n cadet, Bertrandou) ; ŞT. GAVRILOAIE (Bucătarul, Un spectator) ; M I H A I M A L A I M A R E (Cofetarul, U n cadet) ; E M I L MUREŞAN (Un cadet. Un ofiţer spaniol) ; O V I D I U MOLDOVAN (Un cadet) ; DOREL IACOBESCU (Un cadet) ; BOGDAN MUŞATESCU (Un cadet, Un muşchetar) ; CRISTIAN BABEŞ (Al treilea poet, U n spectator) ; A D R I ­ A N DRAGUŞIN (Un cadet) ; C. M E L CEA (Portarul) ; VIOLETA A N D R E I , ILINCA TOMOROVEANU (Roxana) ; CRISTINA BUGEANU (Dădaca) ; CEZARA DAFINESCU (Liza) ; ANCA ŞAIIIGHIAN (Maica Margareta) ; T I ­ NA IONESCU (Sora Martha) ; M I T ZURA A R G H E Z I (Sora Clara) ; A L E ­ X A N D R A POLIZU (Florărcasa) ; E U ­ GENIA MACI (Bufetiera) ; ARIANA OLTEANU, J E A N I N A TOMESCU (Ac¬ triţe).

în opera rostandiană ; dacă scena deschiderii, faimosul tablou de teatru în teatru, fixează atmosfera de epocă şi permite defilarea unor personaje din cele mai variate pături sociale, actul al IV-lea, asediul Arros-ului, c tratat operetistic, scenografia şi mişcarea acoperind sensurile adinei ale situaţiei dramatice. In acest spectacol de mişcare şi culoare «o pierd, din păcate, cîteva dintre marile idei ale piesei. Se desenează clar intriga, drama poetică a dragostei sacrificate în numele ca­ valerismului şi al prieteniei apare în linia întîi a atacului l u i Cyrano ; dar nu şi arden­ tul mesaj o l eroului : vocea incoruptibilă a scriitorului Cyrano, asasinat de cei pe care a refuzat să-i slujească, convingerile nestră­ mutate ale publicistului care a luptat întreaga-i viaţă împotriva aristocraţiei nu ajung răspicat în stal. Trebuie spus că Da miau Crtîşmuru s-o străduit şi adesea α reuşit să-l dezeroizeze pe Cyrano, fixînd portretul dra­ matic al unui ins nefericit, nobil caracter care trăieşte şi moare sacrificiîndu-se pentru prie­ teni şi iubită. E un Cyrano posibil, plin de simplitate şi de fineţe psihologică, dar care şi-ar f i găsit locul în cadrul unei montări adecvate acestui ton simplu şi firesc. Inadver­ tenţa) dintre stilul de joc al protagonistului şi liniile grandilocvente ale spectacolului m i ­ nează profund montarea. Rămîne şi între­ barea : poate f i Cyrano demitizat, dezeroizat ? Orice actor îl poate interpreta pe Bergerac ? Ε un rol sau o natură ? 0 natură care necesită un seînteietor spirit voltaircan, un vulcanic temperament hugolian şi un com­ portament donquijotesc ! Personal, cred că, pentru Cyrano, e nevoie de un actor charis­ matic, un generator dc idei şi de sentimente, un fanatic nl convingerilor.- y In j u r u l acestui Cyrano, cu aceeaşi caldă simplitate, joacă Violeta Andrei, o Roxană ce parcurge o evoluţie ! dramatică : coebeta nepăsătoarc, preţioasa preocupată de stil, îndră­ gostita mondenă îşi înţelege, în final, eroa­ rea, şi acest final actriţa îl joacă cu emoţie concentrată, cu autentică vibraţie. Mihai N i ­ culescu îl prezintă pe Christian în culori cam palide, cam vlăguit şi în linii caracterologice indecise. In distribuţia extrem de numeroasă a pie­ sei joacă toate generaţiile de actori ai Naţio­ nalului, etalîndu-şi diferitele formaţii şi to­ pind ude în amalgamul acţiunii. Cîteva por­ tretizări se reţin şi le notăm : Marian Hudac, cofctarul-poet ; Victor Moldo van, prietenul leal, devotat pînă la moarte ; Virgil Popovici, semeţ şi găunos aristocrat ; Mihai Mălaimare, pitoresc ucenic al dulciurilor ; Igor Bnrdu, comandant de cădeţi, descins parcă d i n Dumas şi, în siluete de epocă, Gabriel Dănciulescu, Alfred Demetriu, Con­ stantin Diplan ; iar d i n echipa feminină," în fugara lor trecere p r i n scenă le notăm pe Anca Şahighian, Tina Ionescu, Cezara Dafinescu, Eugenia Maci, Alexandra Polizu.

www.cimec.ro

Mira losif

TEATRUL „C. TĂNASE"

DESCHIS PENTRU RENOVARE de AL Mi rodau Muzica de Elly Roman
Data premierei : 11 ianuarie 1977. Regia : NICOLAE DINESCU. Core­ grafia : CORNEL PATRICHI. Deco­ rurile : GEORGE DOROSENCO. Costu­ mele : LILIANA REIERENDARU. Di­ rijor orchestră : DAN ARDELEAN. Distribuţia: CRISTINA STAMATE, A L LULESCU, AL. ARŞINEL, LUCIA BOG A, M I H A I PERŞA, IOANA CASETTI, NAE LAZÀRESCU, DECEBAL CURTA, CRISTINA ŞTEFANESCU, Cuplul comic fantezist ANTON ŞI ROMICA, THURY ŞTEFAN, ANA PETRIA, GEORGE ENACHE, ANCA LIANA. Scriem foarte, poate prea rar, despre tea­ trul de revistă. Dar numele lui Al. Mirodan pe afişul Teatrului „C. Tănase" nu putea fi uşor trecut cu vederea. 56

Publicul, ca si critica de 'specialitate, sini deprinşi să delimiteze foarte net comedia dramatics propriu-zisă de genul, socotit hi¬ brid şi declasat, revuistic. Cu toate că, ştim foarte bine, marea noastră comedie — a lui Caragiale — a crescut pe tulpina bine alto­ ită a Franţuzitclor lui Coslache Facca şi a Cmlicclclor lui Alccsnndri, poate chiar a cu­ pletelor lui Iorgu Caragiale şi I . D. Iones­ cu ; cum, iarăşi, bine ştim că scena revistei le-a fost multora dintre maeştrii artei cuvînIului — de la Millo la Giugaru — şcoala primară, deci, şcoală de bază a ştiinţei de a comunica cu publicul, în duhul firescului celui mai nestînjenit şi mai savuros familial-. Dealtminteri, pentru teatrul de revistă nu s-au ruşinat şi nu s-au sfiit să-şi moaie con­ şi Victor Eftimiu, şi Topîrdeiele ceanu, şi Păstorel Tcodoreanu, şi Tu­ dor Muşatescu, iar A l . Kiriţescu, pînă a scrie Gaiţele, şi-a făcut mîna în atelierul „Că­ răbuşului". Prezenţa, măcar cînd şi cînd, în zonele divertismentului revuistic, a unui meşter dc talie al cuvântului şi al umorului a fost totdeauna de natură să ferească acest gen al aparentei facilităţi (dar cît de dificil este să pari facil !) de primejdia stereotipiei şi a manierismului, a clişeelor şi a hazului de mîna a doua şi de mică rezistenţă. Venit de afară, comediograful aduce aer proaspăt, chiar dacă şochează, poate, la început, deo­ potrivă, actorii şi spectatorii, deprinşi cu un anumit fel — alt fel — de a isca rîsul şi de a rîde, cu anumite — alte — mijloace şi preferinţe comice marcate. Nu o dată, aceas­ tă împrospătare a fost semnul unei binefăcă­ toare îmbogăţiri expresive şi nl unei nu mai puţin binevenite deschideri spre înnoiri. E. poate, şi cazul pătrunderii l u i Al. Mirodan în universul şi în tainele teatrului de revista. AI. Mirodan înlocuieşte, în noul său text, calamburul strident, prin şi pentru el însuşi, cu jocul subtil de idei, în jocul de cuvinte ; hazul exploziv şi instantaneu (obişnuit, dar, adesea, steril, în şarja revuistică), cu hazul meditativ ; virulenţa frustă, de multe ori vecină cu trivialul, a situaţiilor satirice, cu, o aciditate poetic filtrată. Autorul se păstrează, astfel, dc-a lungul scenelor şi cupletelor sale, meşterul replicilor tăioase din Ziariştii, al metaforei din Şeful sectorului suflete, al efectelor percutante, aforistice şi aluzive, din „minimele" l u i puneri la punct publi­ cistice. Este, desigur, o deschidere sti­ listică spre înnoire, pe care A l . Mirodan o propune teatrului de revistă, dar care, în substanţă, se vrea pornită dintr-o viziune tematică : a descoperi noul în jurul nostru, în faptele concrete şi imediate, de viaţă. I n tr-o atare viziune, istoria se interferează cu prezentul, tonul cald şi învăluitor nostalgie (nu paseist), cu tonul aspru (nu rece) al ob­ servaţiei lucide — critice sau apologice —, ca şi al visărilor înaripate. Micile nădufuri şi aspiraţii ale individului sc întreţes, nici, cu conştiinţa şi cu a t i t u d i n e a lui civică faţă de viaţa şi de problemele majore ale socie­ tăţii ; „dorul inimii" îşi dă mîna cu „oful"

www.cimec.ro

cetăţeanului. C u excepţia u n o r tablouri de evocare a unor m a r i m o m e n t e ale i s t o r i e i noastre naţionale, tablouri e a r s nu ajung a se integra organic ansamblului, politicul şi patrioticul, fente, pe cît eu putinţă, d e lente si tentaţii gratuit-sonore, dimensionează, astfel, şi dau substanţă — suculentă şi elevată — unui text şi unui spectacol, altminteri, deloc deosebite de ceea ce, îndeobşte, defineşte structura genului revuistic. Este, in această ordine de idei, neapărat vrednică d e subliniat întâlnirea l u i A l . Miro­ dan cu Eţly Roman, colaborarea lor, aş zice, simbiotică, l.a împletirea fericită a cuvântului şi surâsului l u i Mirodan cu lunga şi strălucita carieră a muzicianului Elly Roman a acţio­ nat, v ă d i t , o atracţie temperamentală şi spi­ rituală. 1*ilonul sevei melodice şi orchestrale pe care se desfăşoară „acţiuneu" revistei este, mai degrabă, insinuant deeît cantabil (deşi este, d i n plin, şi cnntabil) şi, pe cît de divers colorat şi ritmat, pe atît de (bogat şi sugestiv legat de trimiterile şi de natura semnificativă a textelor pe care le înveşmântează ori le completează. N o u t a t e a partiturii l u i Elly Ro­ man stă, paradoxal, în rezistenţa, parcă de­ clarată, a compozitorului faţă de orice accent de modernitate ostentativă, artificial zgomo­ toasă, anevoie accesibilă. Pe canavaua uşor baladescă, uşor şnnsonctistică, în care Miro­ dan a gindit şi construit revista (o plimbare simbolică şi actuial-revelntoare de-a lungul bătrînei, greu încercatei, dar niciodată îmbătrînitei Căi a Victoriei bucureştene), Elly Roman a folosit nu efecte de surpriză şi do detaşare fonică, ci, mai ales (ceea ce îi c, desigur, propriu), efectele empatice, catifelatatrăgătoare şi atingând straturile dc duioşie, de visare o r i de vitalitate senină ale sensibi­ lităţilor noastre. Mai m u l t decât în oricare alt teatru, la revistă valorile textului depind de valorile formulei şi ale actului scenic. Aici, adesea, paupertatea de idei c compensată, ou brio, de aparatura fastuosului, a risipei de culoare, a unei inventivităţi dinamice. Nu c cazul, de astă dată. Cu bogatul l u i palmares în dome­ niul regiei revuistice, Nicolae Dinescu a în­ ţeles, acum, să „deschidă pentru renovare" scena, punînd în prinupilanul ei rezonanţa şi sugestia cuvântului, dispunând ân j u r u l şi pen­ tru reliefarea l u i aparatul cromatic, dinamic, de care dispune. S-au învederat, astfel, din plin, trăsăturile proteice ale actorilor. Aces­ tora l i s-a cerut să se manifeste divers nu numai tipologic, ci divers, m a i ales, caractero­ logic şi în lansarea tâlcurilor şi poantelor. Excepţie fac Lucia Boga (personificând Calea Victoriei), destinată unui oomperaj (dar, prin aceasta, nu frustrată de dreptul, ca şi do obligaţia diversităţii în unitate), şi Nae Lăzărescu, fixat de m u l t pe o linie şi o natură comică de neînlocuit (pe alocuri, furată, însă, de ispitele unor asociaţii prea fără perdea, de natură să altereze, în orice caz, partitura l u i Mirodan). Cristina Stamate şi Ioana Casetti au fost solicitate pe mai toate registrele genului

—· ale cuvântului, ale cântecului, ale dansu­ lui — şi pe o gamă largă, ce se întinde de la comicul buf la delicateţea melodramatică. AL Arşinel, depozitar al unui timbru vocal de o gravitate adîncă (din păcate, aici, prea puţin.-chômât .a şi-o pune în evidenţă), a fost, ca actor, un cupletist de inteligente re­ surse satirice, un m i m de subţire inventivi­ tate, un comediant de vervă grasă. Mihai Pcrşa, fără inutilă risipă de mijloace, stăpîn pc ştiinţa de a servi replica şi poanta ; Al. Lulescu, cu hazul l u i „bine temperat", a recoltat, prin aceasta, şi a distribuit alese efecte comice ; u n nou venit în teatru (?), Cristian Ştefănescu, α dovedit multă muleabilitate, pe diferite planuri. Nu pot trece ne­ subliniate căldura (şi candoarea) vocală ale Anei Petria. Elementele şi, în genere, 'concepţia şi con­ strucţia scenografiei (George Doroşenco), ca şi elementele de costumaţie (Liliana Referen­ dum) au fost dispuse nu ca un cadru auto­ nom sau pleonastic, dc îneîntare a ochiului, ci ca unul integrat calităţii funciare a textu­ lui şi muzicii, pe care au fost chemate să le slujească şi să le sugereze : calitatea decenţei, a eleganţei, α mobilităţii spirituale — a gus-, tul ui. De asemenea, imaginaţia versatilă, mustind de vervă o r i dedată ritmurilor v i ­ guros fugoase, a meşterului coregraf Cornel Patriciii s-a mulat şi ea pe graţia îmbietoare şi pe umorul discret. Corpul de balet a fost despovărat de mărunta şi anodina funcţie de a prilejui, şters de personalitate, momente de relaxare privitorului ori de a marca şi sus­ ţine rutinier înălţări şi căderi somptuoase de cortină. Aşa fiind, şi momentele solistice au putut, fără ostentaţie gratuită, să vorbească (nu neapărat tematic), integrate unei con­ cepţii coregrafice unitare, dincolo de v i r t u ­ ţile şi de virtuozitatea, adesea remarcabilă, α susţinătorilor — Viorica Kiş, Margareta Laszlo, Cornelia Patrichi, Păstorel Ionescu, Cornel Popovici şi Silviu Găbrie. (Poate, o dozare mai echilibrată α tablourilor dansante ar f i ferit pe alocuri spectacolul de o neîndreplăţită lentoare.) Pe aceeaşi linie, se cuvin reţinute apariţiile mimice şi pantomi­ mice, de mare rafinament, volubilitate şi a¬ curateţe comică, ale grupului Anton, Romică, Thury Ştefan. (După cum, măcar în paran­ teză, se cuvine remarcată iniţiativa — încă timidă, dar nu lipsită de un stenic efect în perspectivă — de a descoperi, în chiar ano­ nimul corp de balet, şi de a exersa şi pro­ mova aptitudini vocale ; asemenea iniţiative evocă natura de teatru total a genului re­ vuistic şi nu pot să nu fie salutate ca atare şi încurajate.) Un cuvînt final, dar nu socotindu-1, valo­ ric, cel de pe urmă, cu elogii bine meritate, pentru orchestra strunită de bagheta l u i Dan Ardeleanu. Deschis pentru renovare îneîntă calm şi cald. Ε şi o promisiune, pe mai departe, a teatrului ?

Florin Tornea

www.cimec.ro

ZILELE TEATRULUI ISTORICO-PATRIOTIC LA TEATRUL DE PĂPUŞI ,AŞCHIUŢĂ" DIN PITEŞTI
Dornic, de a supune atenţiei şi interesului întregii bresle păpuşăreşti, criticilor, pedago­ gilor, oamenilor de teatru, o anume direcţie programatică a activităţii sale, colectivul pă­ puşarilor din Piteşti a organizat, cu câteva silptămîni în urmă, Zilele teatrului isloricopatriotic. Dacă s-nr f i încumetat să vină la faţa locului mai mulţi autori dramatici şi gazetari, mai mulţi artişti păpuşari, mai mulţi dintre cei ce au răspunderi în procesul com­ plex al educării celor mai tinere vlăstare din tlnăra generaţie (invitaţi, dealtminteri, de piteşteni cu multă dragoste, chiar cu i n ­ sistenţă), am fi aflat cu toţii aci o sursă de meditaţie şi dezbatere.

eroic pregnant, a unui program de un pa triotism declarat. Fie că e vorba do prelu­ crarea unor legende străvechi, fie că e vorba de piese inspirate de zilele noastre, toate cele cinci partituri şi-au propus să oglin­ dească dragostea de glie, eroismul şi vitejia, să afirme curajul, solidaritatea în lupta pentru justiţie şi omenie, cele mai înalte virtuţi ale poporului nostru, ale celor mai buni dintre fiii săi.

Neîndoios, acest repertoriu este demn de laudă. Este o direcţie de program sprijinită pe certe valori ideologice, prin care păpu­ şarii piteşteni îşi pot defini profilul, persona­ litatea. Pentru ca efortul şi munca lor srt poată f i , însă, încununate de succes, înscrise în rînd ud momentelor de referinţă ale mişcă­ rii noastre păpuşăreşti, se face simţită nevoia unei mai mori exigenţe faţă de calitatea lite­ rară a textelor. Piesele văzute în această retrospectivă nu o tematică educativă, valenţe istorico-patriotice, personaje semnificative, dar sînt umbrite de slăbiciunile scriiturii artistice. Cele cinci spectacole, grupate sub acest Luată in parte, fiecare piesă a avut momente ambiţios generic (Alelei, voinicii nici de Vio­ rica Huber-Rogoz, Inima mamei şi lancu Jia- . ce nu reuşit să capteze şi să reţină atenţia atît a micului oit şi marelui spectator. Dar nu de A. Mitru şi A. Tita. lonuţ descoperă au supărat multele scăpări şi neglijenţe sti­ lumea de Sanda Diaconescu şi Umbra lui listice, inconsecvenţele, lipsa de logică, de Ştefan-Vodă de Aurel Anchidin) şi realizate rigoare. Majoritatea textelor amestecă în mod de colectivul piteştean de-a lungul mai multor arbitrar personalităţi ale istoriei, fapte cu re­ stagiuni, au mărturisit intenţia de selectare zonanţă politică, cu aspecte minore, neosenşi alcătuire a unui repertoriu cu un caracter ţiale. Diferite epoci istorice se interferează la voia întîiruplării, fără disoernămînt, cu pre­ zentul şi se creează, astfel, relaţii forţate, ra­ Actori şi păpuşi în spectacolul „lancu porturi răsturnate (de pildă, pionieri care în­ Jianu" — Teatrul „Aşchiuţă" din vaţă pe cei mari cum să se comporte în bă­ Piteşti tălii decisive) ; evenimente istorico-politice cu importanţă naţională sau mondială apar une­ ori tratate simplist pînă la vulgarizare ; se fac actualizări forţate, prea complicate pentru înţelegerea color mici. Alt aspect frapant, dez­ văluit şi cu acest prilej : limbajul extrem de sărac. Paginile scrise în versuri sînt lipsite de poezie, au rime ieftine, uneori, rizibile. Cele în proză utilizează termeni arizi, abstracţi, pretenţioşi. Lecţia clasicilor, promovarea şi cultivarea de pe scena păpuşilor α unui lim­ baj artistic elevat, simplu, plastic, frumos, rămîn deziderate pe care şi manifestarea de la Piteşti, ca şi cea de la Bacău, le pun în evidenţă. Cele cinci spectacole — semnate, toate, do regizorul cu vechi state de păpuşar, director şi animator al trupei, Aurel Anchidin — măr­ turisesc, în ansamblul lor, tendinţa de a îm­ bogăţi, cu expresivele, inepuizabilele mijloace ale artei scenice păpuşăreşti, textele, de a pune cît mai sugestiv în valoare calităţile şi de a trece slăbiciunile în subsidiar. Reprezentaţia cea mai unitară şi cea mai www.cimec.ro interesantă a fost lancu Jianu. Un spectacol

sugestiv, cu vibraţie patriotica, cu fior emo­ ţional. Cu păpuşile minuite la vedere (ar­ tistul păpuşar siluindu-se într-o relaţie orga­ nică cu pensonnjul-păpuşă), bucurindu-se de decorul simplu şi frumos, stilizat cu gust, după motive populare, al Irinci Borovschi, lancu Jianu se impune prin valorificarea, într-un limbaj teatral modern, a băgatelor şi străvechilor tradiţii folclorice dc pe meleagu­ rile nrgeşene.

din Piteşti şi d i n Capitală, din alte oraşe ale ţării, se va putea dezbate mai amplu şi mai eficient tema atât de generoasă lansată acum : „Caracterul educativ al spectacolului patriotic jHMitru copii".

Valeria Ducea

Inegală, incertă stilistic, montarea Inima mamei ne-a reţinut atenţia prin câteva soluţii scenice ingenioase, legate dc o hună înţe­ legere a raportului dintre om şi păpuşă, dc prezentarea unui om-erou (Mama) autentic, capabil de a transmite simplu, cu putere de convingere, un mesaj pe care autorii l-au supraîncărcat eu elemente melodramatice. Spectacolul Ionuţ descoperă lumea s-a re­ levat ca un veritabil fapt de artă păpuşă­ rească, prin scenografia ingenioasă, expresivă, cu soluţii novatoare, a unui mnrc îndrăgostit al teatrului de păpuşi — Cik Damudian. Ideea generoasă a piesei (solidaritatea pionie­ Excelenta evocare radiofonică a l u i Mircea rilor români cu tinerii dc pretutindeni, pere­ Şlefănescu, regizată clar şi ordonat de Mihail grinările eroului prin meleaguri mirifice) a fost strălucit relicfută prin scenografia l u i Cik Zirra şi adunând în j u r u l „moldovanului ideal" oare este Costachc Antoniu o echipă de va­ Damadinn, prin admirabile peisaje mobile, lori de ieri şi de azi (vocile duse ale l u i pictate pc celuloid, în culori v i i , i n surprin­ George Mărutză sau Mircea Bnlaban, alături zătoare contraste de lumină şi umbră şi prin de începătoruil pe atunci Octavian Cotescu) câteva păpuşi foarte frumoase. Zelosul şi ta­ mi-a confirmat, încă o dată, natura cu ade­ lentatul electrician nl trupei din Piteşti, Ion vărat educativă a acestui gen dc scenarii. Prişculescu. plimbînd' armonios spoturile de Spun adevărat educativă, aş adăuga pur, elumină ide reflectoarelor, pe surprinzătoarea scoţia'], ne-echivoc educativă, deoarece, cred, pictură η l u i Cik Damadian, a creat momente numai cine a ascultat în calitate de copil de încântare. 0 adevărată lecţie de artă pic­ o evocare precum aceea a l u i Mircea Ştefăturală, în tonurile l u i Matisse şi Ncnoir, dc nescu va ânţelege autentic şi Va f i capabil să civilizare a ochiului micului spectator, de explice educativitatea (se poate spunc-asa ?) familiarizare a l u i cu arta autentică. romanţărilor radiofonice de calitate. (Preci­ Alelei, voinicii mei e o montare obişnuită, zăm — de calitate.) Un copil (sau — dacă tradiţională. vreţi — un adult atît de înţelept încît să fie Ultima premieră α teatrului, pe oare p i capabil a trăi, din când ân cînd, pe, dimen­ teştenii au mizat foarte mult, Umbra lui siunile copilăriei) va explica lesne mim 1-a Ştefan cel Marc (interesantă doar ca încer­ subjugat piesa l u i Mircea Ştcfănescu, apoi care de aducere din legendă în contempo­ cum l-a auzit pentru prima oară-η viaţa l u i raneitate a chipului marelui domnitor, înfăţi­ pe Creangă, cum l-a simţit existând, cum α şat ou simplitate şi sinceritate de către nctopriceput naşterea „Amintirilor din copilărie", rul-păpuşar Marins Stamatescu), nu a atins cum α înţeles ce va să zică un scriitor, cum coin valorică α mizei ; montarea nu s-a re­ a rămas, poate pentru totdeauna, cu imagi­ ţinut, în mod deosebit, şi d i n cauza scriiturii, nea l u i Creangă în minte, şi cum această evo­ în care, pe lîngă lucruri importante, s-nu care l-a îndemnat să citească o r i să reci­ strecurat şi multe naivităţi ; spectacolul n-a tească povestirile marelui moldovean. avut strălucire şi n-n adus nimic nou în do­ Dc asemeni, copilul — copiii — despre ca­ meniul artei păpuşăreşti. re vorbim îşi va exprima dorinţa de n-i ve­ dea, fie şi numai auditiv, pe ceilalţi scriitori. Un element ce defineşte favorabil trupa Scriitori mai de mult sau mai de astăzi. Te­ păpuşarilor din Piteşti şi merită «ă fie submatica redacţiei de teatru c, în această pri­ linint : interprcţii-mînuitori. A m întîlnit aci vinţă, nebmitabilă, mai cu seamă dacă — eliun mănunchi de talente : M a r i n s Stamatescu, berându-se de fixitatea care zice că pentru ma­ Dida Anchidin, Adrian Goruneşcu, Gigi Clenr i i contemporani „e prea devreme" — patronii ciu, Silvia Stănescu, Emilia Dumitrescu, spirituali ai evocărilor n i - i vor aduce, seara, Nicolae Bănică — care ou dat viaţă şi ex­ acasă, pe Sadoveanu şi Rebreanu, Călineseu şi presivitate numeroaselor personaje istorice şi Garni! Petrescu, Arghezi şi Matei Caragiale, contemporane, unor tipuri scenice diverse, re­ Tudor (Muşatescu şi Sebastian, şi pe alţii, a t â ţ i a alţii. prezentând eroi-oomeni şi eroi-păpuşi.

Cronica Radio
Momente din viaja lui Ion Creangă

Sperăm că la viitoarea intîlnire, prin parti­ ciparea m a i multor specialişti şi nespocialişti

M. Alexandru
59

www.cimec.ro

de Al. Kiriţescu) ; Barbara (Maior Barbara de G. B. Shaw) ; Viola (A 12-a noapte de Shakespeare) ; Beatrice (Anotimpuri de Ar­ nold Wesker) ; Catherine (Madame Sans-Gène de Sardou). Actriţa străbate un circuit prin dramaturgia lui Aurel Uaranga (Alexandra Dan — Travesti ; Niculina, Otilia, Maricica Tunsu — cele trei ipostaze din Opinia publi­ că ; Felicia Popescn Ilrisauidc — Interesul general) şi a lui D. R. Popescu (Silvia — Aceşti îngeri trişti şi Gilda — Pisica în noap­ tea Anului Nou). Din 1073, face parte din colectivul Naţio­ nalului ibucureştenn. Trebuie să spunem' că. aici, calităţile ei nu nu fost deocamdată puse la încercare. A interpretat rolul titular în Dona Diana de Camil Petrescu ; a fost Tuki Orghidan în Simfonia patetică de Aurel Ba­ ranga, Doamna Kati (Peripeţiile bravului sol­ dat Svejk, prelucrare după Ilaşek) şi a fost distribuită în câteva dubluri : Viorela (Un fluture pe lampă de Paul Everac), Luciile (Danton de Camil Petrescu). Prezenţa Flori­ nei Cercel în Bucureşti s-a arătat, deocam­ dată, mai rodnică pentru cariera ci de actri­ ţă de film ; s-a remamit în Fraţii, Dincolo de pod, Roşcovanul, Prin cenuşa imperiului, Toamna bărbaţilor ; teatrul da televiziune u solicitat-o în Citadela sfărîmală dc Horia Lo­ vinescu, Accident de Cristian Munteanu, Micii burghezi de Maxim Gorki ş.a. Acum, pe scena mică a Teatrului Naţional, în piesa lui Paul Everac, Acord (regie, Letiţia Popa), Florina Cercel interpretează rolul Milica Oniţă. „...Un rol inedit pentru mine, în antiteză nu tot cc-am jucat pînă acum. Eventual, l-am putea compara cu Catherine din Madame Sans-Gêne, dacă avem în vedere temperamen­ tul exploziv comun acestor două personaje ; dealtfel, la un moment dat, aşa şi e numită Milica, dc către alt personaj. Milica Oniţă este un punct de echilibru tntre cele două himi eare populează piesa. 0 muncitoare sănătoasă, structural robustă, cu o vorbire directă, populară, ou o compor­ tare spontană şi sinceră... Ea se exprimă, cum β-ar spune, pe şleau, fără ipocrizii, neso­ fisticat. Ε un om bun, generos, cu mult haz, hazul femeii, al omului din popor ; Milica e un personaj viu, colorat, luminos, cu o vita­ litate înnăscută. Un rol de compoziţie do caracter — aş zice, prima compoziţie din cariera mea. Sper eă-i dan viaţă şi culoare pe măsura inten­ ţiilor autorului, regizoarei şi, fireşte... pc mă­ sura dorinţei mele. împreună ou Letiţia Popa, căutăm, căutăm în adâncurile, neaştep­ tat de bogate, ale candorii şi simplităţii ei. Distribuţia e excelentă : Silvia Popovici, Gheorghe Cozorici, Tamara Creţulescu, Emanoil Petruţ, Olga Delia Mateescu, Emil Mureşan".

VIITORUL ROL
FLORINA C E R C E L
S-a mai scris, la această rubrică, despre promoţia anahii '64 a Institutului de teatru "!" Caragiale", care o adus în peisajul vieţii noastre teatrale o generaţie de actori caracterizată printr-o „personalitate colectivă" aparte. Din această valoroasă promoţie face parte şi Florina Cercel. De la debut, pe sce­ na Teatrului Dramatic din Galaţi, ca a în­ registrat succese importante în roluri dintre cele care definesc o actriţă : Veta (O noapte furtunoasă de Caragiale) ; Anca-Emma (Fii cuminte, Cristofor ! de Aurel Baranga) ; Bea­ trice (Mult zgomot pentru nimic de Shakes­ peare) etc. Transferîndu-se la Teatrul Naţio­ nal din Timişoara, Florina Cercel joacă numeroase şi diverse roluri de dramă şi de comedie : Patroana (Mitică Popescu de Camil Petrescu) ; Rozaura (Mincinosul) şi Lisette (Cerere în căsătorie) de Goldoni ; Elena (Troienele de J. P. Sartre) ; Vanda (Gaiţele 60

www.cimec.ro

>

VIITORUL ROL
ION D I C H I S E A N U
Ion Dichiseanu şina făcut ucenicia sub în­ drumarea profesorului A l . Finţi. încă din anii de studiu, el şi-a arătat înzestrarea deosebită, abordînd rolurile de virtuozitate ce-i reve­ neau în producţiile de pe scena „Casandrei" Inl>in Dumitruche din O noapte furtunoasă şi Cerchez din Ziariştii de A l . Mirodan) înir-un mod neobişnuit dc echilibrat şi de matur. După absolvire, intră i n colectivul Teatrului „Nottara" ; aci, formîndu-se din mers la şcoala l u i George Vraca, dar ştiind să-şi păstreze datele proprii, o expresivitate modernă, Ion Dichiseanu se impune printre actorii favoriţi ai generaţiei tinere, reprezcntînd unul dintre acele personaje cu căra spectatorul îşi identifică aspiraţiile. Prezenţă, luminousă, respirind sănătate morală şi vita­ litate, radiind o puternică seducţie, dezinvolt, el interpretează roluri din marele repertoriu universal pentru care l-ar putea invidia ori­ care vedetă : Alioşa (Fraţii Karamazov de Dostoïevski) ; Maurul (Othello) şi Petruecbio (Femeia îndărătnică) de Shakespeare ; Ocdip (Oedip-rege de Sofocle). ,,Cel mai frumos rol din curiera mea, cel mai bogat, care mi-a adus satisfacţii pe mai multe planuri, este Antoniu din Antoniu şi Cleopatra de Shakesl>eare" — consideră acest norocos şi răsfăţat „copil al scenei". Totuşi, pe drumul carierei sale nu întîlnim numai capodopere ; dimpo­ trivă, fişa l u i de creaţie e eclectică : Lisardo (Casa cu două intrări de Calderon de la Bar­ ca), Donald Grosham (Cînd luna e albastră de Hugh Herbert), Mircea Basarab (Vlaicu-

Vodă de Davila), Julien (Colombe de .lean Anouilh), Simon (Cei şase de F. Dard şi . IL Hossein), Matei Albu (Omul care..* dc Horia Lovineseu — rol care i - a adus un pre­ miu de" interpretare în cadrul Concursului naţional de creaţie şi interpretare teatrală --1971), Diomede (întoarcerea la Miccne dc E. Averoff-Ţoissizza) etc. Ceea ce s-ar putea numi, cu un singur cuvînt, farmec, i-a servit drept cheie pentru η deveni protagonist în musical (Lady X de E. Mircu, după Th. M i d dleton, Groapa dc Eugen Barbu), actor de televiziune, interpret de muzică uşoară (a lansat melodia Strada). Toate aceste solici­ tări nle unei cariere dense sînt ritmate de efortul unei a doua profesii, nu mai puţin dure şi exigente — aceea de actor de film (vezi : Porto Franco, Dardée, Post restant, Titanic vals, Dincolo de barieră, Bătălie pen­ tru Roma, Războiul domniţelor, Printre coli­ nele verzi, Tunelul, Cînlecul mării, Preeria s-a.) I n viitoarea premieră α Teatrului „Nottara", Ion Dichiseanu va juca rolul Sandu Vernescu, în piesa l u i Mircea Ştcfănescu, Micul infern. Cunoscuta comedie revede lumina ram­ pei pe o scenă bucureşteană după aproape 30 de ani de la lansarea, de către compania Eugeniei Zaharia, la Teatrul Mic. „In momentul dc faţă am două mari preo­ cupări şi aproape nici un moment de răgaz : lucrez la serialul pentru televiziune Eroi au fost. eroi sînt încă, de Paul Angliei, şi repet în Micul infern. I n comedia Micul infern de Mircea Ştefănoscu, repet rolul soţului. Piesa este amuzan­ tă, deconectantă, cu priză la public, plină de situaţii comice, deci, plină de surprize. Personajul meu, căpitanul artilerist Sandu Vernescu, foarte tînăr în p r i m u l act, parcurge toată pieso, ajungând la frumoasa vîrstă dc 70 de ani. Pînă acum n-am jucat compozi­ ţii ; m i se pare foarte interesantă această trecere şi cred c-am s-o rezolv cu bine. Acţiunea se petrece în casa soţilor Ver­ nescu şi Începe în primăvara anului 1908, terminîndu-se în anul 1948. Sandu Vernescu, bărbat voinic, chipeş, sobru fără rigiditate, demn, deşi lipsit de aptitudini militare, inte­ ligent şi capabil, demisionează din armată şi devine un avocat celebru, cu procese şi clientelă. I n actul doi are 50 de ani, aflăm despTe ol că e mare avocat şi colonel în re­ zervă, director general al societăţii de asigu­ rare, fost de mai multe ori deputat. Ceea ce m-a surprins în mod plăcut^ încă de la primele repetiţii, este atitudinea deose­ bit de interesantă a regizorului Mihai Bere­ chet faţă de textul piesei şi faţă de noi, actorii. Mă simt minunat în colectivul dis­ tribuţiei şi fiecare repetiţie reînnoieşte plă­ cerea întâlnirii cu regizorul, cu doamna Sil­ via Dumitrescu-Timică (în reprezentaţie) şi cu ceilalţi parteneri — Lucia M/ureşan, Ste­ fan Radof. Ion Siminie, Emilia Dobrin, Do­ rin Moga."

Maria Marin
61

www.cimec.ro

Iarna lupului cenuşiu
piesă în două părţi de ... •

I. D. SÎRBU

Personajele:
ANDREI R U D E A N U , tînar istoric, ataşat l a Istanbul ; 3 0 — 3 3 de a n i . E L E N A R U D E A N U , născută C a n t a c u z i n o , soţia l u i ; 2 5 de a n i . A B D U L H A M D I , inginer şi nobil turc ; prieten c u A n d r e i ; 3 0 — 3 3 de a n i . I U S U F , turc bătrîn, bogat, foarte înţelept ; 6 0 de a n i . E S M É , soţia s a , energică şi perspicace ; 40 de a n i . F A T I M E , fiica lor, frumoasă c a u n b a s m oriental ; 1 8 a n i . A L I , de fapt, Hristo B o i a n g e v , ofiţer turc ; 35 d c a n i . I I I ' S E I N A R A B I A N , ofiţer de legătură ; frumos şi fără noroc ; 27 de a n i . L I S I E U X , căpitanul fregatei „rilirondcllc" ; 5 0 de a n i . TUDOR L U N C A N U , sergent l a dorobanţi ; oltean ; 2 5 de a n i . I S M A I L H A M D I , fratele l u i A b d u l ; a r m a t o r , putred de bogat ; 4 0 — 4 5 de a n i . D O I A R N Ă U Ţ I , lefegii în s e r v i c i u l l u i I s m a i l A g a . F U A D , scrib, ofiţer.
, . , . ' • » , ·

Acţiunea se petrece, într-o singură z i , în portul B u r g a s . E p o c a ? I a r n a (10 decembrie 1 8 7 7 ) . ; www.cimec.ro

62

PARTEA I
In sală e întuneric, cortina β lăsată. După al treilea gong, se aude, de departe, o mclopce orientală, scn/.uală şi jalnică. Cor/i ciupite în game minore, o voce gîlgiită ; evocă minarete sub lună, deşcrturi cu palmieri şi cămile. Sau alcovuri în care plîng Şcherczade uitate. Apoi, melodia se pierde. I n timp ce se ridică, încet, cortina, lot dc departe, dar sever şi crud, vocea muezinului : „Allah i l Allah, Mohamed il Bassudru !" Scena, care s-a luminat, reprezintă o cameră spaţioasă, in casa unui bogat neguţător turc. Opulenţă, lux levantin, intimitate. Covoare, taburete, divanuri. Geamul, tăiat în arcadă maură, e vitraliu policrom. Dă spre mare. Uşa din dreapta, spre camerele gazdei. Cea din fundul scenei (mnscată de draperii albastre) comunică, presupunem, cu o anti­ cameră şi cu intrarea în vilă. O ancoră aurită (mascotă, amintire ?), într-un colţ al scenei, precum şi un barometru pompos, deasupra unei hărţi, ne sugerează ohîrşia marinărească a proprietarului. Iar un elegant birou Empire ne va da să înţelegem că acest foarte rafinat salon otoman serveşte, in prezent, drept cameră de lucru pentru un înalt funcţionar din Istanbul. Acest funcţionar, in misiune aici, în portul vechiului Burgas, se numeşte Abdul 1 Lundi Are în jur de .'10 dc ani. Bărbat semeţ, inteligent, foarte cultivat. Face parte din generaţia aceea de tineri turci care, sub influenţa Apusului, încearcă (sau visează) o regenerare a Imperiului, pe baze, oarecum, europene. (Mişcarea l u i M id h a t Paşa, ajuns vizir al l u i Abdul lia m id în 1H76, iniţiase, în tinereţile sale, un curent, un manifest, pentru o Nouă Turcie, bazată pc o constituţie şi un parlament.) Dar eroul nostru, fost Divan-Effcndi (secretar în minister), acum ajuns Kulkehnie (adică, adjunctul şefului Siguranţei), a rămas, lotuşi, cu toate studiile sale, în adîncul sufletului, un turc autentic. Avînd toată grandoarea şi toate mizeriile care c a r a c t e r i z a u , cel puţin, în secolul trecut, acest mare şi foarte paradoxal popor. Dar, toate acestea urmează a se arăta de-a lungul povestirii noastre. Deocamdată, îl vedem intrind în cameră; îmbrăcat ca un militnr-diplomat. Impunător, distins. S-a bărbierit, îşi şterge faţa. Ordo­ nanţa l u i , A l i , pare un soldat oarecare, i n uniforma pe care o cunoaştem d i n picturile l u i Grigoreecu. Are vîrsta celor d i n spatele frontului. Ε tăcut, supus. Deocamdată. Se aude a treia chemare a muezinului. ABDUL (cu solemn respect) : Eivalah ! (Să­ nătate.) Să începem ! IUSUF : Aferim ! Ε şi t i m p u l . (AU iese, închinîndu-se. Abdul şi lusuf îngenunchează şi îşi fac. in tăcere, rugăciu­ nea. Apoi se ridică, îşi împăturesc covoarele şi trec, fiecare, la scaunul său, ca să se încalţe. începe ziua.) ABDUL (cu binevoitoare ironie) : Cogea l u ­ suf, eşti neobişnuit dc lăcut, astăzi ! IUSUF (oftind) : Au trecut berze tîrzii. azi-noapte. Spre Eghipet. Şi-am avut şi-un vis. ABDUL : Ce vis ? IUSUF : Iar eram la Sevastopol. Cu primul meu vas. Cu „Ceang", care vioară înseam­ nă. Descărcăm fin şi ovăz. Şi. deodată, bag de seamă că hamalii mei nu cară saci sau baloturi, ci berbeci tăiaţi. Neju¬ puiţi... (Pare copleşit.) Nu c bine. Nu e deloc bine.

Scena 1
ABDUL (deşi c in pantaloni cu lampas, vestă CU epoleţi de aur, îşi scoate papu­ cii. Aii, perfect integrat in acest ritual cotidian, ii desfăşoară spre Mecca covorul de rugăciune) : Vezi ce e cu bătrînul lusuf. Intir/.ie. A L I : Vine ! IUSUF (turc bălrîn, 60 de ani, fost contra­ bandist, marinar, acum e bogat, armator de vase mai mici ; cunoaşte lumea, e mai mult decît înţelept. Ştie să poves­ tească, se înrudeşte, pe undeva, cu cele­ brul Nasredin sau cu Anton Pann al nostru. Curat, e îmbrăcat după moda ve­ che. Cu miinile încrucişate pe piept, se închină în faţa lui Abdul) : Salcim alecum, iuzug ac olsun. (în limba veche : Fic-ţi faţa albă, pace ţie.)

www.cimec.ro

63

A B D U L : Nu toate visele sini de In AUah ; unele vise vin şi din stomacul prea plin. Aseară, am cam... (vrea să spună : „am cam chefuit"...) IUSUF : Eu, aseară, am mîncat foarte puţin. Stomacul meu este ea al unui derviş în pustie... Dar am... ABDUL (cu milă, cu înţelegere) : Ştiu, ştiu... A i un fiu. Ca un soim. IUSUF : ...Sclim. Allah să-l ţină în palmele sale... Ofiţer. Pe un vas de război. (Oftind.) Şi, acest vas a intrat pc Dunăre, a trecut de Brăila... Şi, de trei luni, nici o veste. Nici o veste bună. ABDUL (il consolează) : „Nici o veste, bună veste" — spune proverbul. Nu ? (la un binoclu, deschide geamul, priveşte atent spre zareti mării.) A i i ! A i d (acum e soldat) : Porunceşte, Effendi ! ABDUL (fără să se întoarcă) : Tirimite-mi-l pe ofiţerul-curier. Cum îl cheamă ? (AU salută şi iese.) IUSUF : Husein Akabian. Ε armean. ABDUL : Ghinur ?! 11 rSUF (mai vesel, ia şi el o lunetă lungă. priveşte spre mare) : Cine poate să ştie în cc. crede un armean ? Husein ăsta, însă, călăreşte ca un spahiu de altădată. Şi are şi-un cal... A Β DUC : Vezi ceva, bătrîne ? IUSUF : Nimic... Deşi, azi-noapte, parcă, parcă am auzit bubuit de tun. ABDUL (atent) : Eşti sigur ? IUSUF : Măria-Ta, pc mare. numai apa şi vîntul sint sigure. Rostul — amăgire şi fum. HUSEIN (ofiţer tinăr, privire inteligentă): Poruncă, Aga ! A B D U L : lncalcci, viteazule, şi te duci în tabără. Te prezinţi la... HUSEIN : ...la Topci Başa Azi Kermct. Co­ mandantul artileriei de coastă. A B D U L : Exact. Şi-1 rogi ca orice comuni­ care ce-i soseşte prin telegraf — privitor la frontul de la Plevna, bineînţeles — să-mi fie transmisă imediat... (Ca pentru sine.) Osman trebuie să iasă. Trebuie, alt­ fel... IIUSELN : Am înţeles. Vă asigur că. în două ceasuri, cu calul meu, sînt înapoi. IUSUF (ironie, laudă — nu se ştie) : „Tinăr persan, pe cal moldovan". H U S E I N : Kûlkehaie Aga, nm ceva foarte important să vă comunic. ABDUL (tresare) : Vorbeşte, căpitane ! HUSEIN (din ochi, indică prezenţa lui lusuf) : Ε un secret. Militar. A B D U L : Căpitane ! Acest vulpoi bălrîn e turc sadea, să ştii ! Şi, faţă de el, noi doi sîntem prea mici. mult prea mici, ca să putem avea secrete. Aşa că, dă-ί dru­ mul... IUSUF (se spală pe mîini) : Gata, am înţeles, cu ies, nu-mi plac secretele... (E. într-a­ devăr, un vulpoi.)... Mai ales, cele m i l i ­ tare ! Ce-mi pasă mie de vasul pe care l-aţi prins azi-noapte... Sau de... 64

ABDUL (depăşit) : Stai. stai. stai ! (Către Husein.) Ai văzut ? (Devine sever.) Ra¬ portează ! HUSEIN : Vasul aşteptat η fost, într-adevăr, prins. Persoana urmărilâ, deşi are paşa­ port franţuzesc, nu s-a opus la arestare. Căpitanul vasului nu vrea să-l sloboadă... ABDUL (nerăbdător) : Unde sînt ? HUSEIN (calm) : Vasul, sub steag francez, a fost condus in port. I>a cererea căpita­ nului. Prizonierii... A Β DU li : Prizonierii i' HUSEIN : Da : un bărbat — nu m i s-a co­ municat numele — şi soţia l u i . Atita ştiu, că sînt valahi. Dar, amindoi boierii vorbesc foarte bine limba noastră. ABDUL (incintat) : Cred şi eu ! E-hei, mon­ sieur Budeanu, n i s-au cam întors zaru­ rile. Căpitane, unde sint acum prizo­ nierii ? IIUSELN : La Agie. Dar căpitanul vasului a venit au mine. Ε afară, insistă să-l pri­ miţi. ABDUL : Să intre ! (Către lusuf, care pre­ găteşte ciubucele de dimineaţă.) Ce zici, Cogea ? IUSUF (nelulbural) : Nepătrunse sînt căile l u i Allah... Dar am ştiut sigur că o să-i prindeţi. ABDUL : De unde ? IUSUF : Ştiu oînd au trecut prin Bosfor, ştiu ce vas cete, ştiu ce vînturi au bătut în aceste trei zile... Monitoarele trimise sînt cu aburi. Merg... englezeşti'. Aşa că... (Gazdă.) Mă duc să aduc cafelele... (In uşă se întilneşte cu Husein. Mai rămine, să vadă.) HUSEIN : Căpitanul de fregată (pronunţă deosebit de curat) Armand Lisieux. (Intră căpitanul Lisieux. Lup de... Ma* rea Neagră. Barbă bretonă, haine groase, cisme dc furtună. Numai aascheta îi indică gra­ dul şi funcţia.) LISIEUX (salutînd rece şi nc-turceşle) : Bon­ jour, monsieur IInmdi ! ABDUL : Bonjour, capilain ! L I S I E U X : Voi vorbi turceşte : navighez de 15 ani în apele măritului dumneavoastră Padişah. A B D U L : Mă bucur. LISIEUX : Vă cunosc, Effendi : am lucrat mulţi ani pe vasele fratelui dumneavoas­ tră, Ismail Hamdi Aga. Este cel mai bo­ gat armator d i n Skutari. Peste cincizeci de vase... A B D U L (justificată vanitate) : Jumătate din aceste corăbii ar fi ale melc. L I S I E U X : Atunci, e rindul meu să mă bucur ! (Alt ton.) Monsieur, fregata „l'Hirondeïle" este proprietatea mea şi plu­ teşte sub steagul BcpuMicii franceze... ABDUL : Husein, dumneata încalecă ; aş­ tept să te întorci cu un semn verde... lusuf, drăguţule, domnul căpitan nu-ţi va refuza cafeaua. I

www.cimec.ro

va îmyncdica, la nevoie, să-l conduc în faţa unui pluton dc execuţie. IJSUiUX : Mon Dieu... IUSUF : Un felegean dulce, un ciubuc amar . ABDUL (confesiunc-bumerang) : Fiindcă, şi o vorbă înţeleaptă fac cît o rugăciune domnule căpitan, orice cinste, la noi, dc fecioară. (Iese.) pendulează între o Înaltă Poartă, pe care ABDUL (sc. aşază la biroul său ; apoi, gest intri, şi un înalt tron împărătesc, în faţa prin care il invită şi pc căpitan să sc căruia te închini. Dar, adevărul despre aşeze) : Vă ascult. ' .. această lumească cinste nu-1 ştie decît LISIEUX (nu se aşază) : Vă ştiu gradul, sînAllah, slăvitul... Şi peştii flămânzi din tcţi acum şeful Siguranţei pe întreaga Ma rea Marmara. coastă. Presupun că cunoaşteţi şi legile de IUSUF (ştie şi el ceva): Moşul meu spunea: navigaţie. „Intre inimă şi adevăr este' gîtul ; şi, de ABDUL : Le cunosc. Dar sîntem în război. gît se ocupă mimai călăii..." LISIEUX : Dar nu cu Franţa şi nu ou un LISIEUX : Dom nul Budeanu este căsătorit. vas civil, care are, toate bîrliilc în regulă. Soţia dumnealui... Permiteţi-mi să continui : vasul meu ABDUL : Ştiu. Este o Cantacuzină... Şi ne­ transportă, spre Crimeea, cincizeci şi doi poata unică a marelui bancher Panade tătari reîntorşi din hagialîc şi popriţi, iotis. din cauza războiului, în Istanbul. 0 cli­ pă ! Marele M u f t i u , în persoană, m-a an­ L I S I E U X : Exact. Patrula voia să-i des­ gajat si mi-a plătit acest drum. partă. Ea, însă, a luptat să rămînă Un­ ABDUL : Tonte aceste amănunte le cunosc ; gă soţul ci. pc noi ne interesează o singură persoană, A B D U L : Era şi normal, n u ? ! (Pauză.) Că­ care nu e tătar, η-a fost în baginlîc şi pitane, ţi-ai făcut datoria. Domnul Ru­ arc o bîrtic, dacă nu falsă, în orice caz... deanu este prizonierul meu. Este acuzat de convenienţă. Este vorba de boierul dc spionaj şi trădare. Soţia sa nu mă Budeanu. priveşte. È Uberă ; poate să plece unde LISIEUX : Hîrtiile acestui domn poartă vrea. Noi nu ducem război cu femeile. ştampila ambasadei noastre. Nu am ştire L I S I E U X : Am dreptul să nu ridic ancora ca între statele noastră să f i fost decla­ pînă la apusul soarelui. Voi aştepta. S-ar rată starea dc război. Mai mult decît prea putea ca, după întrevedere, eă vă atît : acest domn, Andrei Budeanu, h fost schimbaţi hotărîrile. adus pe vas şi recomandat de însuşi TcşABDUL : Nici banii doamnei Rudeanu — keredgi Paşa, al marinei turceşti. Care este fiindcă ba asta faci aluzie, n u - i aşa, căpi­ cumnat — după cîte ştim — cu fratele tane ? — nici farmecul franţuzesc al dumneavoastră... acestui foarte valah prieten al meu nu-mi ABDUL : L-a mituit. vor putea schimba nici o iotă din misiu­ LISIEUX : Trei controale am avut pînă să nea mea. Jocul nu se dă pe un cap sou ies în larg. Şi... două ; jocul se dă pe ceea ce noi numim ABDUL : I-a mituit. soarta Imperiului. (Tace.) A propos, ce LISIEUX (descumpănit) : Monsieur, mais mai face generalul Mac-Mahon ? c'est absurde. Moi... LISIEUX (franţuz, înţelege ironia, are şi re­ ABDUL : Eşti naiv, căpitane, uiţi în ce l u ­ plică) : Oh, domnule, mareşalul Mac-Ma­ me trăieşti. hon îşi scrie memoriile ; iar preşedintele LISIEUX : Mărturisesc, nu mai înţeleg Mac-Mahon... citeşte pe Emile Zola. nimic. · . ABDUL : ...şi noaptea visează cu Napoleon ABDUL : A m i t u i , la Istanbul, este o mare al IlI-lea. ' artă ; cît, cînd, cui, prin cine ?? Mă m i r L I S I E U X (rîde decent) : Cum să vă spun ? de Rudeanu, este unul dintre cei buni Orice republican cinstit, cînd visează urît, cunoscători ai istoriei noastre. Dar, o visează cu ultimul împărat... sigur, undeva η greşit. ABDUL (îşi consultă ceasul) : Căpitane, iată, IUSUF (aducînd cafelele) : Cinstiţi-mi casa, pe scurt, ordinele mele : ai voie să stai Allah să vă lumineze. pînă seara în port. Permit ca trei oameni d i n echipaj să ia apă şi să cumpere car­ LISIEUX : Mulţumesc ! (Se serveşte.) ne şi verdeţuri proaspete. Cu asta sînt ABDUL : Sau a mituit prea mulţi, sau a dator faţă de pavilionul Franţei. Dar, din mituit şi pe cine nu trebuie, sau o dat clipa asta, nu vei mai schimba nici un o sumă prea mare, sau α dat o sumă cuvint cu prizonierii mei. Nici nu vei prea mică — destul că toţi, sau aproape încerca să trimiţi ντβο veste Ia Istanbul. toţi cei implicaţi în această evadare d i ­ L I S I E U X : Va trebui să raportez de soarta plomatică l-au denunţat. lor... LISIEUX : Dar domnul Rudeanu este u n om cinstit. Vă asigur. A B D U L : După ce te vei întoarce din Cri­ meea. A l i te va conduce şi te va preda ABDUL : Domnul Rudeanu a fost... (ca pen­ pazei portului. Cu bine, căpitane. Şi vînt tru sine) şi este cel mai bun prieten al din pupa. meu. Ştiu că este cinstit. Dar asta nu mă www.cimec.ro

(Husein ţele.)

salută şi iese.

lusuf

ridică

bra­

LISIEUX : Ce pot să fac ? Voi aştepta pînă seara. „Speranţa este inima de rezervă a marinarilor..." IUSUF : Aşa este... „...şi steaua celor fără de noroc." LISIEUX : .Mulţumesc, pentru cafea î (Salută, iese. Abdul rămtnc tngtndurat. Tace, se plimbă pe diagonala camerei. lu­ suf il urmăreşte. îi toarnă încă o ceaşcă de cafea. Ii oferă un ciubuc ajtrins. Se simte că bătrînul e foarte ataşat de acest falnic şi învăţat fiu al neamului său.) IUSUF (cu greu, aproape şoptind) : Aga, n-ai gustat nimic astăzi. Nici de dulceaţă nu te-vai atins. ABDUL : lusuf Baba, astăzi cred că voi posti... Astăzi va trebui să fiu turc sută la sută : de la fes pînă în vîrful cizme­ lor. IUSUF : Omul flămînd gândeşte totdeauna uşor ; dar niciodată fără mînie. ABDUL : Acest român, Andrei Rudeanu, este cel mai bun prieten al meu... A m copilărit în casa bunicului său. împreună om plecat la Paris ; el a studiat istoria, eu, ingineria miUtară. Pînă la izbucnirea acestui idiot şi inutil război. — las', Go­ gea lusuf, eu ştiu ce spun — ne vedeam seară de seară... De-oia mi-c greu... De-aia întârzii să trimit după ei... IUSUF : Scrie în Coran : „Să numeri pînă la trei înainte de a înfrunta un duşman ; dar să numeri pînă Ια o sută înainte de a îmbrăţişa un prieten". ABDUL (nu e atent, are grijile sale) : De ce au trebuit şi românii ăştia nenorociţi . să intre în război ? De două sute de ani n-au avut armată, n-au ştiut ce-i sabia sau puşca şi, deodată... IUSUF (ecou) : Fructele cele mai dulci au sămînţa cea mai amară ; ca şi dragostea oadînelor, ca s i {subliniază)... prietenia păgînilor. A B D U L (cu gindul aiurea) : Noi, otomanii, am venit spre aceste ţări dulci şi calde mări, din- pustietăţile Asiei de mijloc ; vînturi, foamete şi teama o a r b ă de cei puternici... Noi nu ştim ce-i prietenia ; am fost obişnuiţi să vedem întotdeauna în faţă u n duşman ce trebuie tăiat sau îngenuncheat, iar în spate, să simţim cum ne trădează propriul frate... Toate poveş­ tile noastre, chiar şi cele mai adevărate, încep cu u n sultan care credea într-un vizir... IUSUF : . . . s a u cu un vizir care îşi iubea ca ochii din cap pe sultanul său. Dar... A B D U L : ...şi, întotdeauna, totul se termină cu o crimă sau ou o trădare. IUSUF (ecou) : A u r u l şi, mai ales, bunăta­ tea trebuie adînc îngropate... ÀBDUL (mereu îngrijorat) : Nu o dată, în nopţile tinereţilor noastre, am stat faţă în faţă, ochi în ochi ; şi, de multe o r i , mi-a spus rîzînd : „Abdul, îmi eşti ca u n 66

f r a t e ; dur va. veni o zi cînd între noi va începe un proces. Pe viaţă şi pe moar­ te..." (Tace, se gîndeşte.) L-am avertizat, la I s t a n b u l ; dar, se vede că-şi caută sfir­ şitul cu luminarea. IUSUF : Soarta fiecărui om este în miinile Lui. (Se . închină.) Fără voia Sa nu se mişcă nici o furnică şi nu piere nioi un fir de nisip... A B D U L : Sincer vorbind, mă cam îndoiesc. Cc-şi face omul singur... IUSUF (zîmbeşte, e foarte conştient de gra­ vitatea clipei) : Şi, într-o dimineaţă, vizi­ r u l cel credincios... A B D U L : Gogea, mă faci să r i d . IUSUF : Cc rămâne după ce moare un bătrîn ? 0 vorbă sau o faptă înţeleaptă. Ce rămîne după ce piere u n popor sau o seminţie ? Cîteva poveşti, cîteva eresuri... A B D U L : Deci, vizunii cel credincios... IUSUF : ...a ieşit să se plimbe prin grădina palatului. Şi, deodată, ce zăreşte, în u m ­ bra unui boschet de trandafiri ? Moartea. Sta şi mînea stafide. „Ce cauţi o ici ?" — α întrebat-o vizirul, care, tinăr fiind, nu se temea de nimic. „Pe sultan" — α zis Moartea. ,.Am poruncă să-Ί iau..." Vizirul cel credincios f u , într-un suflet, la sultan, „încalecă, Măria-Ta, şi fugi : Moartea e jos în grădină." Sultanul, ce să facă, încălecă şi, în goana calului, o luă spre Bagdad. Spre seară, vizirul trecu d i n nou prin grădină. Moartea, tot acolo. „Ce faci ?" o întrebă vizirul. „Parcă ziceai de sultan ?" „Oo — răspunse Moartea — nu-i nici o grabă. Pe el am ordin să-l aştept peste trei zile, la poarta cetăţii Bagdadului." A B D U L : La ροατία cetăţii Bagdadului... IUSUF : Soarta. De care nimeni nu ponte scăpa. A B D U L : Eu o numesc în persană : kişmet. Sfârşitul norocului... Norocul sfârşitului. Ne-bătaia în uşă. IUSUF: Stăpâne, te iubesc ca pe propriul meu fiu. Trebuie să-i chemi. Trebuie să începi a-i judeca. A B D U L : Nici o clipă nu 'am uitat de ce am fost trimis aici. Dar... (Bruscă hotărtre.) lusuf, să deschidem, la întîmplare, Cora­ nul. IUSUF : U n înger ţi-a trecut pe deasupra fesului ! (Aduce Coranul. Şi-l lipeşte de frunte. Apoi, Abdul, ca şi cînd ar arunca zarurile, deschide tomul, la întîmplare.) A B D U L (ciţeşte, psalmodiind) : „Să duceţi fără încetare război împotriva tuturor ce­ lor care nu cred în Allah şi nici în ra­ i u l său... Zdrobiţi-i fără milă, pînă cînd vor ajunge să vă plătească tribut ou m i i ­ nile lor, pînă cînd vă vor cere, în ge­ nunchi, îndurare !" Ε clar. Mai clar nici că se poate !

www.cimec.ro

IlISUF (derulai, speriat) : Cin.lat... acelaşi verset a ieşit şi cînd a plecai flăcăul meu la război... Ε semn ! Semn greu. (încear­ că şi el : cartea se deschide la acelaşi ci­ tai. Se miră.) A LI : Effendi, am adus pc coi trei prizo­ nieri I ABDUL (schimbă υ privire cu lusuf ; apari­ ţia lui Ali a picat ca o vrăjitorie) : Gine ţi-a dat poruncă să-i aduci ? A L l (netulburat) : Comandantul Agiei. ABDUL : Şi l u i , cine i-a dat ordin ? A L I : Nu ştim.. Să-i duc înapoi ? ABDUL (semn) : Stai ! (Către lusuf.) Bătrine corsar, şi eu am avut u n vis azi-noapte. Se făcea că voi lua masa cu musafiri de seamă... Acum, va treimi să te rog... IUSUF : A m priceput. Voi servi gustările. Aduc şi v i n . ABDUL : Mulţumesc. (lusuf iese, spre stin­ gă.) A i i , pofteşte-i să intre.
-

(Abdul îşi îndreaptă ţinuta. Uşa sc des­ chide, perdeaua se dă la o parte. Intră Ele­ na Rudeanu, născută Canlacuzino, urmată de soţul ei, Andrei. AU, care i-a condus, prinde din ochi ordinul gazdei şi dispare ca o umbră. încep temenelele. Să nu uităm : sintem la porţile Orientului ; aici, fiecare gest, zîmbet sau vorbă trimite spre un înţe­ les sau un simbol. Cei trei protagonişti, ră­ maşi, acum, faţă in faţă — a nu sc uita — au cultură şi numicre occidentale ; dar fac, totuşi, parte dintr-o lume dc hotar, în care tradiţiile — medieval-orientale — sînt mai puternice decît învelişul însuşit prin cîţiva ani petrecuţi la sluăti in Franţa sau in An­ glia. Andrei e tipul paşoptistului de-a doua ge­ neraţie : boier lumituit, ştie istorie, Kogălniceanu l-a trimis la Istanbul. Iar Elena, deşi crescută în Fanarul bancherilor greci, e mîndră de stirpea ei românească. Abdul nu mai are nevoie să fie definit — îşi poartă des­ tinul in vorbe şi caracter.) ANDBEI (sincer surprins) : Abdul, t u , aici ? ABDUL {calm, dar mai rece) : Andrei, pacea fie cu tine, f i i binevenit în această casă ! (Îşi dau mîna, apoi, o clipă, parcă ar dori să se îmbrăţişeze ; dar lotul rămîne la o cuprindere'a umerilor.) ANDBEI : Acum, j u r , chiar nu mai înţeleg nimic. ABDUL : Te voi ruga să binevoieşti a mă prezenta soţiei tale. ANDBEI : Doamne, m-am zăpăcit ! Eleno, iartă-mă, acesta-i bunul meu prieten, Abdul Hamdi. (Glumă prietenească.) Cel mai galant cavaler al Semilunei. Inginer şi iilozof. Ţi-am vorbit de nenumărate ori despre el... ABDUL (cu mîna la inimă, se închină) : Doamnă ?! ELENA : Mă bucur, Effendi : doream să vă cunosc.

ABDUL : Vorbiţi 'atît dc frumos turceşte, i n ­ cit îl invidiez pc soţul dumneavoastră.' ELENA : Domnule, sînt şi grecoaică şi ro­ mâncă : pe copiii popoarelor mici, dum­ nezeu îi naşte poligloţi. Ca să se descurce printre atâtea popoare mari. ANDBEI : iilcna, Abdul, în afară de fran­ ceză şi engleză, cunoaşte persana veche şi araba. Aşa că... ELENA : Persana este franceza Asiei... ABDUL : Sau franceza este persana Euro­ pei... Dar, vă rog să luaţi ioc. A N D R E I (fără să se aşeze, cu alt ton) : Abdul, acum, că am terminat cu salaimalecurile formale, te rog să te explici. Ce a însemnat percheziţia şi poprirea baga­ jelor melc ? De ce am fost arestat ? Ce cauţi tu i n această poveste murdară ? ABDUL •( către Elena) : Doamnă Elena, des­ pre dumneavoastră, tot istanbulul vor­ beşte că, nu numai că sînteţi cea mai frumoasă floare a Cornului dc Aur, dar că n-ţi f i şi creierul băncii Panaiotis. Aşa este ? ELENA : Chiar dacă ar f i aşa, nu văd le­ gătura... 4 A B D U L : Nici nu există vreo legătură. Dar Andrei mă întreabă, ca şi cînd răspunsu­ rile mele — răspunsuri care există şi sînt foarte grave — le-aş putea 'da în faţa unei doamne. I n Turcia, doar ştiţi prea bine, deocamdată, treburile politiceşti se rezolvă, ca şi războaiele, numai şi numai între bărbaţi. A N D R E I : Dar nu am secrete faţă de ea... A B D U L : Tu, poate ; dar am eu. Iertaţi-mă, distinsă doamnă ! ELENA : Domnule, am avut multe prietene în Istanbul. Şi am aflat un lucru foarte simplu, dar pe care nici un turc cumseca­ de nu .voia să-l recunoască... ABDUL (zîmbind) : Poate-mi spuneţi : eu nu • sînt încă însurat. I i L E N A : „Secretele mănîncă la bucătărie şi se culcă în harem !" Aţi auzit acest proverb ? (Abdul tace.) Eu şi ou Andrei ne-am căsătorit în faţa l u i Dumnezeu. Din dragoste. Sîntem un trup şi-un su­ flet. A N D R E I : Elena, dar n u e nevoie de atîtea... ABDUL (crispat) : Ba, e nevoie ! Ε vorba de lege şi dc patrie ; de viaţă şi de moarte. Eu însumi nu ştiu ce să mai cred. A N D R E I (tot nu realizează pericolul) : Bine, dar... ABDUL : Să mă explic, stimată doamnă. Sîntem în război, e clar. Andrei a stat ascuns la Ambasada franceză. A N D R E I : Dar amănuntul acesta nu e un secret. A m făcut personal trei rapoarte prin care am cerut un salvconduot. De diplomat. Nu m i s-a răspuns, deşi cunosc personal pe Kapukehaia oraşului. Şi, asta, înainte ca tunurile de pe Dunăre să înceapă ostilităţile.

www.cimec.ro

67

ABDUL : Ν u discuit,- .deocamdată, cu tine pe dinlăuntru. Pînă la o sută. Pînă la o Doamnă, dacă nu v ă amestecaţi acum in sută şi trei... Aşa incit vom lua o gustare treburile soţului dumneavoastră, e u , d c turcească. la mâne putere, pot să v ă declar liberă RLENA : Sint foarte încântată ! şi să vă trimit înapoi p e corabia d o m ­ ABDUL : lusuf, cel care ne va servi, vă asi­ nului Lisieux. Dar, dacă... gur, ne va face să uităm : dumneavoas­ ELENA : Dar, dacă ?... tră, de o anume sabie a l u i Damokles, ABDUL (sever, categoric) : ...dar, dacă, fără iar eu, de o anume funie... voia mea, făcându-mi datoria, aş constata ELENA : Funie ? că aveţi cunoştinţă despre anume acţiuni ABDUL (zîmbind) : In persană, funie c, une­ anliotomane ale soţului dumneavoastră, ori, sinonim eu prietenie. voi fi silit să vă consider complice şi... ANDREI : Fiindcă leagă ? ELENA : Soţul m e u , domnule..., ELENA : Fiindcă arc două capete ? A N D R E I : Te implor, Elena, taci. ABDUL : Nu ştiu... Bănuiesc, doar. É vorba ELENA : ...soţul meu, domnule, nu este nici • de un nod cc nici eu sabia nu se .poate spion şi nici trădător dc ţară. I n oonsetăia... cinţă, m ă declar, a priori, complice ou ELENA : Deocamdată, funia, cu zic să în­ toate „crimele" .de care va f i acuzat. semne doar prietenie... (Intră lusuf, ur­ mat de AU, eventual şi de alţi doi servi ; ANDREI : Nu sînt de acord ou sacrificiul aduc tăvi cu gustări turceşti.) ...Şi cu, tot ei. Dar, cum să-ţi explic, îţi dau cuvân­ deocamdată, vreau să mănînc. Fără sabie t u l meu, nu nm făout nimic prin care... şi fără noduri... ABDUL : Andrei, zarurile au fost aruncate... Tu ştii că noi, musulmanii, nu începem IUSUF : Tatăl meu zâmbeşte în ceruri ; casa un război înainte de a ne înştiinţa adver­ mea se simte fericită. Fiţi oaspeţii buca­ sarul.. '. Din clipa aista, şi între noi, vechi telor mele. prieteni, s-a declarat războiul. Eu v-am ABDUL : Mulţumesc, lusuf ! A i i , un lighean avertizat... De cinci zile sînt numit Kiilpentru domnul. kehaie, deci, adjunctul şefului Siguranţei IUSUF : Pe doamna o aşteaptă, într-o ca­ Imperiului. Şi, prima mea misiune — de meră alăturată, o servitoare, cu tonte cele care, stimată doamnă, depinde oarecum necesare. Ochii unei femei frumoase p r i ­ şi capul meu — este să te prind, să te vesc întîi în apă şi, apoi către soare... pun la cazne, ca să dedări anume tre­ ELENA : Mulţumesc, lusuf Babă : bănuiesc buri ; şi, apoi, ca să-mi dovedesc propri­ că şi Validé-Sultan α acestei case, şi fe­ a-mi nevinovăţie, să te împuşc frumos cioara pe care io creşti, sînt foarte, foarte în piaţa oraşului. A m fost olar ? frumoase... (iroşesc ? IUSUF : Nimic nu vă scapă. Aşa este. Afe­ A N D R E I : Prea clar. Elena, în cazul acesta, rim ! cred că va trebui... ELENA (se stăpîneşte. Ε o forţă) : Andrei, (Elena iese. AU aduce un lighean de ara­ orice poliţă se poate achita, contesta sau... mă, un prosop. Andrei se spală' pe mlini ; ABDUL : ...sau ? e vorba de un ritual al mesei. lusuf toarnă ELENA : ...sau transfera. în pahare.) ABDUL : Aveţi umor, doamnă. Dar moartea nu c o tranzacţie bancară. ANDREI (îndată după plecarea Elenei) : ELENA : Dar cine vorbeşte, aici, de m o a T Abdul, nici ou, nici tu nu avem voie s-o te ? Stimate Killhehaie Aga, cîte ore aveţi amestecăm pe Elena într-un accident ce Ia dispoziţie pentru cazul nostru ? mă priveşte exclusiv pe mine. ABDUL : Pînă apune soarele. După al trei­ ABDUL (ridică un pahar, priveşte vinul) : lea nizam. (Bugăciune.) îmi promisesem nzi-diminenţă să n u beau. A N D R E I .· Elena, cunosc istoria turcilor, c, Dnr bucuria de a te vedea e prea marc. oarecum, specialitatea mea ; te rog să mă crezi că Abdul nu glumeşte. A N D R E I : Ε vorba de Elena. ABDUL : Ştiu. A m privit-o în ochi... Pc noi, ELENA : Ştiu. Nici eu nu glumesc... (Alt ton — ironie, glumă.) Paşă, cine este stă­ ismaiiitenii, ne-a obligat religia să învă­ pânul acestei frumoase case ? ţăm a citi-în ochi. Ştii ce este feregeaua, vălul oare ascunde faţa viitoarei tale m i ­ ABDUL : Un turc bătrân. I l cheamă lusuf. rese ? Este un test de inteligenţă şi i n ­ Ε foarte inteligent şi ospitalier. De ce vă tuiţie ! Trebuie să vezi în ochi — şi nu­ interesează ? mai în ochi — şi firea, şi frumuseţea, şi ELENA : Mi-e foame !... 0 foame de lup. prostia, şi cuminţenia fetei ce-ţi stă în ABDUL (cavaler, totuşi) : Nici o grijă, fru­ faţă... Ce-ţi stă în faţă şi tace ! Pînă şi moasă şi ...flămîndă doamnă : gustarea va numărul copiilor ce ţi i-ar putea naşte isosi îndată. trebuie să-l poţi citi. Dacă ai har... Dacă A N D R E I : Abdul, nu-mi arde acum de mizieşti prost, ai parte de femeia pe care o 1 icuri... meriţi. A N D B E I : Şi Elena ? ABDUL : Crezi că doamnei tale îi e, într-a­ devăr, foame ? De unde... Vrea să cîştige . ABDUL : Pe Elena n-o tom. Dc Elena... mă timp. Vrea să gîndească. Şi eu, şi t u tem. Iţi ajunge ? Ea este unica mea con­ avem nevoie să medităm... Să numărăm cesie, în cazul tău. 68

www.cimec.ro

IUSUF (hoţ bălrin, abale fulgerele) : Să einstim acest v i n , eare este din viile mele... (Ciocnesc, gustă.) Cît priveşte privitul şi ghicitul în oehi, mai ales al femeilor, cu aş f i de altă păreri*. ABDUL : Aecultă-1, Andrei, că merită... IUSUF : în tinereţe, am fost şi hoţ dc cai, în Dolwogoa ; şi' corsar, in apele mauri­ lor. Acolo am învăţat eu cum trebuie a¬ leasă o soţie deşteaptă. Fără să-i vezi nici măcar ochii... ABDUL, ANO RE Γ : E i , asţa-i ! Cum ? IUSUF : Iată cum : iei pe vii tond socru de-o parte şi-i . spui aşa : „Effendi. am jurămint faţă dc tatăl meu să nu mă însor pînă cînd nu aflu răspunsul nlesei mêle la următoarea poveste..." „Ce poveste ?" — întreabă socrul. „O prostie — zici tu —! dar o prostie veche : nn tinăr şeie arab, abia însurat cu o fală nobilă şi frumoasă — cn şi fata dumitale, nu-i aşa ? — s-a trezuit, într-o zi, plictisit şi şui. Femeie, a strigat el. ce sfat îmi d a i : să mă duc la vînătoure de lei, singur, sau să trec prin hozar să-mi cumpăr o dansatoare circa/.iauă ?" „Ei — zice so­ crul — şi ?" „Păi, uite, aş vrea să ştiu răspunsul de la fata dumitale. Ea ce zice : să merg singur, după l e i , în munţi, saU să mă duc să-mi cumpăr o baiaderă din Caucaz ?" ABDUL : Şi ? IUSUF : 0 sută am înArebat. Toate m-au trimis după leul a c e l a flâmînd. Una sin­ gură mi-α răspuns că ea a r vrea să mă roage să-i cumpăr o circaziană, că moare
să aibă o asemenea prietenă.

ABDUL (închină) : Cît sîntem încă pe pace... sănătate. ELENA (gustă) : Cogea lusuf, mă pri­ cep. A i bucătar din... din... IUSUF : E i , să vedem ! ? ELENA : Să gust şi din peştele acesta. iXa, da... Bucătarul este... sau din Alep, sau dintr-o insulă veche. Şi ocupată. IUSUF (uluit) : Minune ! Prinţesă, eşti vră­ jitoare ? (Către ceilalţi.) Fiindcă, într-ade­ văr, am bucătar ; şi-i ghiaur nvaronit din Alep, dar a slujit mulţi ani în Malta... La nişte franţuzi... ABDUL : lusuf, do anina nu e vrăjitoare. Eu am fost, nu o dată, i n casa Panaiotis; au cinci bucătari, sc găteşte după limba şi gusturile clientului. N u , doamnă ? ELENA : H m , să zicem... A B D U L : Snu, pur şi simplu, cit timp a stat în curte, doamna a tras cu urechea spre bucătării : un strigăt, o comandă saij o simplă înjurătură... ajung unei urechi fine să ghicească cam de pc unde... ELENA : Aşa este, Abdul Effendi ; cred că dumneata eşti cel ce posezi o lampă fermecată.» ANDREI : Te-am avertizat : 'gîndeşte ea un inginer, visează ca u n poet şi;-.. ABDUL : ...şi este credul ca un păstor de asini. A N D R E I : Nu ! Şi acţionează ca un general. Lofric şi fără milă. A B D U L ' : Da, doamnă : logic, dar nu fără milă. Dovadă, acest v i n şi această gazdă! A N D R E I : Ţara arde, Abdul. Mă uit în ochii A B D U L : Uite-te în ochii Elenei tale, şi ea arde. ELENA (ii /)riveşte pe cei doi tineri) : lusuf Babă, nu voi uita niciodată această gus­ tare... Mai ales că... ABDUL : Nu vă grăbiţi, doamnă. Soarta are şi ea u n ceasornic. Acum ' sînteţi musafirii mei şi ai acestui bătrîn, care, deşi s-a bătut cu mulţi în tinereţea l u i , nu ştie ce este ura... Am sosit aici din Istanbul, obosit şi cu sufletul plin de otravă ; şi din cauza ta, Andrei, şi din multe alte necazuri ale mele... (Oftează, alungă nişte neguri.) E i , bine, casa aceasta are o taină. Ε fermecată... Fiţi atenţi. Nu glu­ mesc, doamnă Elena : fără ca vreunul dintre noi să iasă, să facă vreun semn, ca la o cerească comandă, de sus:., se aude..., se aude... IUSUF (modest) : A m o floare. Lumina ochi­ lor mei. A B D U L : Atît trebuie să spun. I n şoaptă. N u ­ mele ei... IUSUF : Fatimé. ABDUL (uşoară vrajă) : Fatimé... Ascultaţi. (In clipa asta se aude un cîntec turcesc, două voci de femei însoţite de respectivele tamburine. Ε cintecul . cu care am ridicat cortina, acestei povestiri. Se aude voalat, de
tăi şi...

ANDREI : Acum întreb eu : şi ? IUSUF (oftind, mucalit) : Şi, pe asta din 'urmă am lunt-o. Ε soţia mea. ABDUL De ce ? I U S U F : Fiindcă e deşteaptă! Λ gîndit e i un vizir : „Casă, şi-o fi zis, să scape el de leu, că de circaziană am eu timp să-l scap..." ABDUL, A N D B E I (sc amuză, rid): B u n ! IUSUF (gazdă) : încă u n pahar. Pînă n u se întoarce doamna. A N D R E I : Doamna e româncă — îi place vinul. IUSUF : Of, tinere boier, cunosc româncele... Beau numai ca eă le arate soţilor cînd trebuie să se oprertscă. Vecinul meu de la Babadag are o vorbă : „Cel mai dulce pahar e cel băut cu ochii închişi. Cu ochii închişi ni nevestei." ABDUL (semn : tăcere !) : Doamnă Elena, vă aşteptam. . ELENA (foarte cochetă şi aranjată) : Ah... dar sper că nu aţi m u r i t de... sete. I U S U F : V-am spus ? ELENA : Acesta-i paharul meu... (Ciocneşte.) Domnilor... Andrei, pentru gazdele noas­ tre. Pace şi sănătate.
:

www.cimec.ro

sus. Dar melodia e sfişictoarc. AU serveşte cafele. Toţi ascultă. Tac.) IUSUF (către Abdul): Zi m a r c : oîntă şi sultana mea... ARDUL (către Elena, in şoaptă) : Doamnă, spuncţi-uri pentru ce cântecele noastre sînt atît <le ţariste, dc jalnice... Floare, dra­ goste, sărut «au bucurie, toate, dar abso­ lut toate, se împletesc cu ideea dc moar­ te. Cu certitudinea că orice iubire sfîrşeşte odată eu începutul ei, că orice dor sau aşteptare e fără de speranţă... Sîntem un popor viteaz, am îngenuncheat marile oştiri ale lumii... şi, totuşi, femeile noas­ tre cîntă trandafirii, şi aromele sfirşitului... Auziţi : „Mierla s-a stins aşteptând d i m i ­ neaţa sosirii tale, iubitule, tu, cel de din­ colo de viaţă..." ELENA : „Durerea buzelor strînse. privirea de după ziduri, jarul mocnit sub cenu­ şă..." Am tradus coroct, nu ? (Melodia, sus, continuă.) Nu soldaţii, nu gazii, eroii bătăliilor, au creat aceste cintece. Ci ma­ mele, şi ibovnicele, şi tinerele soţii, în­ chise într-o nesfîrşită aşteptare. Gîlgâic aici plînsul neplîns al inimilor, vorbele nespuse ale buzelor, căldura irosită în tristele liaremuri ale sîngelui tinăr, lăsat. să sufere sub cretina privire a eunucilor. Voi, iubite nl nostru prieten Abdul, aţi făcut istorie ; femeile voastre v-au făcut copii... Copiii l i s-au risipit. Şi au rămas aceste- oînteco, de disperare şi moarte. A N D R E I : Tu ai spus, ţin m i n t e : „Un ade­ vărat turc nu moare acasă, nu moare de bătrâneţe ; moare pe câmpul de bătălie, sub steagul Profetului"... Nouăzeci la sută din oasele strămoşilor voştri albesc, fără mume, pustiul unor ţări străine... IUSUF : Vă rog, vă rog... A m un fiu pe Dunăre... Să ascultăm. Culorile, spune Profetul, sînt minciunile luminii ; iar vor­ bele sînt pătimirile .adevărului... Ascul­ taţi... (Ingină melodia de sus.) ELENA (în şoaptă, către Andrei) : Roagă-tc, Andrei ! A N D R E I (mîngiindu-i părul) : Nu cred. ELENA : Roagă-te, în necredinţa ta. A i ne­ voie. (Melodia s-a oprit brusc)

misiune de a-ţi percheziţiona conştiinţa. Conştiinţa şi memoria. ANDBEI : Cu ce scop ? ABDUL : Cn să verificăm alte conştiinţe şi alte memorii... Ca să ne acoperim, desooperindu-tc... ELENA : ...sau ca să te jertfim, salvîndu-ne. A B D U L : Fixant... ANDREI : Dacă Ştiţi adevărul, ee nevoie mai aveţi de... conştiinţa mea ? ABDUL : Insul, in «pune-i acestui învăţat boier valah ce "spun turcii tăi «lin Babadag despre adevăr... ANDBEI (uşoară enervare) ; Facem folclor, sau... ABDUL : Tot ce spune lusuf vine In ajuto­ rul tău. Cum β cu catârul, Babă ? IUSUF : Să fiu iertat, vorba asta nu e tur­ cească. 0 ştiu de la nişte mocani ungu­ reni, care v i n cu oile la iernat... E i spun: „Adevărul este cn un catâr. Dacăd întrebi: «cine nu fost părinţii tăi ?» — el ţipă, in gurn mare : «Mame η fost iapă !»"... Iertare, doamnă ! ANDREI (ride, destins) : Perfect ! Acum, nu-mi rămîne decît să întreb : cine este asinul, in toată această parabolă... ABDUL : Sc va vedea... Deocamdată... (din sertarul biroului său scoate o birlic) ...iată, aici, cele trei mici şi nevinovaţi; întrebări la care trebuie să răspunzi în scris. Aici şi acum. îmi perm iţi să le citesc ? A N D B E I (mim) : Dar. te rog : abia aştept! ABDUL (îşi pune fesul) : Să intre A i i . (AU, chemat dc lusuf, postează santinelă la uşă.) vine înarmat. Se

ANDREI (placid) : Tribunal i n toată regula. ELENA : Taci, Andrei. ABDUL : Doamnă, acum, fiindcă îmi sînteţi realmente simpatică, vă adresez un ulti­ matum : părăsiţi camera... şi sînteţi libe­ ră. Dacă refuzaţi, atunci... ELENA : Refuz. Intre mine şi soţul meu, acum, e mai nuilt decât un net dc căsă­ torie : este o ţară ! Independentă. Ţara mea, ţ l u i , ţara strămoşilor noştri. Voi asculta în picioare.
a r a

A N D R E I : Dc ce s-a oprit ? ABDUL (ironie directă) : Ca să te poţi ruga, Andrei. A i nevoie. IUSUF : Abdul Hamdi E//endi, să ies ? A B D U L : Nu !... Eşti... un fel de martor. Bămîi. A N D B E I : începe interogatoriul ? ABDUL : Nu va f i un interogatoriu... Ştim tot ce trebuie să ştim. A N D R E I : Adevărul ? ABDUL (ride, sceptic) : lntr-o mare împără­ ţie, în timp de greu război, adevărul se cheamă informaţie şi contrainformaţie. Eu... d r a g u l meu prieten... am delicata

(Se ridică şi Andrei. lusuf şi-a scos mătăniilc.)

Clipă e

solemnă,

ABDUL : Azi sîntem, după calendarul vosţru, în 10 decembrie. Anul după Hcgira, 1255, după religin voastră, 1877.. Osman Pasa, unchiul meu după mamă — dar asta nu are nici o importanţă — are mici greutăţi eu aşa-zisa armată română, la Plevna, Aştept din oră în oră vestea că forţele noastre din Sofia sau Şipka au reuşit joncţiunea cu armata lui... Vă spun aceste secrete militare pentru că, sincer vorbind, nu veţi mai avea cui să le transmiteţi. Sub semnul ncestei încor­ dări doresc să înţelegeţi întrebările de pe acest act.

70

www.cimec.ro

Λ N DR F.I : Întrebările, Abdul ! ARDUL : Unu : „Care eint a l i m e n t e l e lui Rudeanu Aga, prin care, într-un raport trimis acum trei ani, demonstra domnu­ lui Kogălniceunu că Imperiul otoman (tare) c putred şi că, în caz de război, pierde cu siguranţă ?". Ţin să adaug, în paranteză, că deţinem o copie a acestui, să-i zicem, „studiu". Dar vrem să-l veri­ ficam pe informatorul nostru din Bucu­ reşti... ANDREI : Doi ? ABDUL : „Ce s-a discutat despre soarta răz­ boiului, în seara zilei de 3 septembrie — l a «iteva zile după căderea Cri viţei — la Ambasada Franţei, de faţă fiind, în afară de domnia-voastră, ea observator, amiralul englez Sir Talby, ataşatul militar austriac, von Eu'lcnburg, şi un gazetar suspect din Roma... ?" Clar ? ANDREI : Clar. Mai departe ! ABDUL : „Cum se explică,- pe dc o parte, prietenia de zi si de noapte cu Abdul Paşa — il s'agit de moi, maintenant — eare, doi ani de zile, n fost şeful Arse­ nalului nostru, şi faptul că Statul-major romăn cunoştea perfect forţa, numărul şi amplasamentele tuturor bateriilor noastre de pe Dunăre ?..." (Linişte. Andrei zîmbeşte rece, Elena îl priveşte în ochi, Abdul se uită pe geam. lusuf pare că doarme sau se roagă.) ANDREI : Pot să-ţi răspund pc loc. IM toate trei întrebările. ABDUL : Nu te grăbi. Trebuie să scrii. Încet şi cu grijă. 0 virgulă greşită şi... Uite-I pe IusÛf Babă : sau e şiret şi se face că a adormit, sau e turc ramolit şi doarme dc-a binelea ? IUSUF (fără să deschidă o<hii) : Sint un turc mm oii t I ABDUL (ride) :• Ce-ai visat, Babă ? IUSUF: Dacă mă întreabă doamna, ei îi spun. ELENA (foarte mirată, ca şi ceilalţi, dc fapt) : Mie ? De be ohiar mie, Cogea ? IUSUF (nu răspunde, începe direct să po­ vestească) : Frumoasă şi bună doamnă, criminalul acela de Timur, cel oare 1-u prins pe Boiazid Ilderim, a cucerit nu ştiu ce cetate şi a tăiat, conform bunu­ lui său obicei, pe toată lumea. Dar, iată că un tînăr genovez i se aruncă la picioa­ re, plânge şi strigă : „Simt pictor, am p u ­ tere cerească să-ţi zugrăvesc făptura. Lasă-mă în viaţă şi te voi nemuri. Iar dacă nu are să-ţi placă opera mea, să-mi . l a i , pe loc, capul". Bun. Se ştie că Timur era şi chior, şf şchiop. Şi, din cauza aeeasta, η-a găsit, nici la persani, unul să-l facă să semene şi, totuşi, să nu i se arate defectele. ELENA (calmă) : Şi pictorul l-a desenat, cu piciorul şchiop pe o buturugă, cu o ar­

baletă, ochind un vînat, cu ochiul în cau­ ză, închis, ca să poată nimeri ţinta... Aşa este ? IUSUF : Aşa. Aferim. ABDUL : Şi, morala, doamnă ? Că eu — şi văd că nici Andrei — nu am înţeles nimic. ELENA : Rămîne secretul meu şi al acestui bătrin înţelept. Se vede că mintea femei­ lor... IUSUF : ...mintea femeilor îndrăgostite. ABDUL : Iertare, doamnă ! ELENA : Nu are nici o importanţă... Deci, mintea femeilor, a copiilor şi α bătrînilor se potriveşte totdeauna cînd c vorba de o floare sau de o viaţă... (Către An­ drei.) „Est modus in rebus." IUSUF : Allah a creat, înainte de această lume în care trăim, alte 70.000 de lumi. Aceasta, a noastră, e ultima sa încercare. Să avem milă de ea. Că dacă o pier­ dem... ANDBEI : Voi scrie. Dacă aşa e ordinul. ABDUL : Vei scrie. Dar, înainte, îmi permit o întrebare personală. Cu totul în afara misiunii mele... (Mînios.) Ce dracu' te-a apucat să pleci din ambasadă ? Acum ? Şi cu soţia ta ? Nu croi în siguranţă acolo ? ANDREI : Iţi mulţumesc pentru această pri­ etenească întrebare, Abdul. Iată răspunsul meu. Foarte simplu şi foarte direct. Sînt român. ABDUL (tot mînios) : Ştiu, ştiu ! Bomân, craiovean — un strămoş al tău s-a bătut cu Sinan Paşa. Dar asta a fost acum trei sute dc ani... A N D R E I : Ştii foarte bine că nu ţin la titlu­ rile melc de nobleţe. Dar ţara mea s-a declarat independentă. Şi, această inde­ pendenţă trebuie iscălită cu sînge. Altfel, rămîne o simplă bucată de hîrtie. Statele mari, care decid, deocamdată, de soarta statelor mai mici, nu ne recunosc .dreptul la lumină, dreptate şi libertate, decît dacă le dovedim, cu arma în mînă, că sîntem în stare să murim... ELENA (şoptind) : „Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă / La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani..." ABDUL : Cunosc cîntarea. doamnă ; la Paris, am învăţat-o pe dinafară. Dar nu înţe­ legeţi că războiul acesta nu este războiul vostru ? Că e o veche socoteală între noi şi ruşi ? Revanşa Griuieii ? A N D R E I : Abdul, îmi vine să rîd : din cauza acestor fireturi, ai uitat lecţiile mele de istorie... A B D U L : ...şi t u . lecţiile mele de dinamică... Un călăreţ viteaz nu poate f i răsturnat din sa de pişcătura unei muşte... IUSUF : ...dacă, totuşi, e răsturnat, înseamnă că ori călăreţul nu e viteaz... ori musca nu e chiar o muscă... ABDUL : Baba, de ce te amesteci ?

www.cimec.ro

71

TUSUF : Tcrtare, viteazule, ea omul oare nu se pricepe la politicii. Dar am avut, ucolo, în Drtbrogea, un servitor valah. Bun, ilar al dracului ; foarte al dracului, dar bun. Şi, zice într-o zi : „Plec, m-am sătu­ rat," „Unde ?" — întreb eu. „La alt. stăpîm" — zice el. „Crezi că are să lie mai bun decît mine ?" „Nu ştiu — mi-α zis el. Eu atâta ştiu, că trebuie să încerc..." ABDUL (victorios) : A i auzit ? Bravo, lusuf! ANDPuEI : Servitorul acela, astăzi, are o puşcă ; şi ştie în cine să tragă. Ca să nu mai fie servitor... ABDUL : ...ca să nu mai fie servitor la un turc ; va f i servitor pe moşia boierului Rudeanu. A N D R E I : Uiţi că noi am avut o revoluţie. Că ovem o constituţie... ABDUL : Să nu ne lăsăm ameţiţi de vorbe. Sînteţi patru sau cinci milioane de amă­ râţi. Noi sîntem... ELENA : Îmi permit un proverb turcesc : ..Bogatul .se culcă pe ziua de ieri, săra­ cul, pe ziua de mîine..." IUSUF : Iar noi, ca înţelepţii, pe ziua de azi... (Bătaie în uşă.) A L I (a deschis, a ieşit ; se întoarce îndată) : Un bilet ! Pentru doamna. ABDUL : Ce bilet ? De la cine ? Să văd ! (Se scuză.) Sînt obligat, doamnă ! ELENA : Vă rog. ABDUL (citeşte biletul) : E i , asta-i bună ! O invitaţie. I n cea mai pură franceză de salon. ELENA : Invitaţie ? ABDUL : Da. De la stăpâna acestei casc ; dar scrisă de fiica ei... lusuf, nu mi-ai spus că Fatimé ştie... IUSUF : E i , despre calităţile unei fete să ' nu vorbească tatăl ei. Să vorbească stelele. ELENA : Pot citi biletul ? ABDUL : Desigur ! ELENA (citeşte) : într-adevăr, superbă for­ mulare. Mi-ar face plăcere... (Se opreşte.) Begret, dar vreau să rămîn Ungă soţul meu. ABDUL : Begret, doamnă, dnr soţul dumnea­ voastră are de scris. Invitaţia aceasta pică foarte bine... A N D R E I : Cum, adică ? ABDUL : Eu şi cu bătrînul lusuf ne facem plimbarea pînă la far ; doamna onorează acest bilet parfumat ; iar tu vei răspun­ de, inteligent, la cele trei întrebări. ELENA : Bine, dar... ABDUL : Cele trei întrebări nu vă privesc. Sner... ELENA : Andrei, ,tu hotărăşti. ANDREI : Totul e limpede, vei vedea. Poţi să m ă hişi singur. 72

ABDUL : Nu chiar singur ; cu A i i . ANDREI : Crezi că fug ? N-am nevoie de santinelă. A i Cuvîntul meu. ABDUL : Ponte că am eu nevoie de el ? A i i . spune-mi, ce ordine ăi, în caz că încerc să-i ajut pe aceşti foşti prieteni ai mei ? A L I : Dacă pot, vă arestez ; dacă nu, vă împuşc. ABDUL (elegant) : Aşadar, monsieur Budea­ nu, AJi nu e chiar soldat, eu nu sînt chiar atît dc atotputernic şi cazul tău e pîndit de sus de nişte vulturi' foarte f'lămînzi... A i tot ce-ţi trebuie : toc, birlic... linişte. Poftiţi, doamnă, vă invidiez sin­ cer pentru ce veţi vedea... Acolo, sus. Hai, bătrine lusuf, vreau să aflu ce s-a întîmplat cu a c e l sultan... IUSUF : A murit... a murit. Dar, înainte (Elena, tăcută, îşi sărută soful), dar, îna­ inte de a muri, a ohomat la el pe... (Ies. Rămîn Andrei şi AU.) A N D B E I (ironie degajată) : Viteazule... din partea mea, poţi să te faci mai comod. A L L (calm) : Mulţumesc. (Iese, lasă arma, se întoarce cu două pistoale. Descheiat la haină.) Ε bine aşa ? ANDREI : Perfect A L I (ciudată poliţele) : 0 havană ?... Sînt excelente. M i le aduce un prieten direct din Cuba... ANDREI : O-la-la ! Nu fumez, de obicei, dar acum... A L I (dindu-i foc) : ...dar acum veţi fuma. Fumul limpezeşte creierul, alungă spai­ mele... A N D R E I : Par înspăimântat ? A L I : Par eu un prost ? A N D R E I : Deloc. Dar te cheamă Aii... A L I (se aşază turceşte, savurează fumul ha­ vanei) : Poate că nu mă cheamă Aii... Cînd închid ochii şi încep să visez... mă întorc undeva, departe, în copilărie... I n somn, spune un vechi cântec, sângele din noi se trage înapoi spre leagăn... (Altă voce.) Sînt un excelent ochitor. ANDREI : Ştiu. Mă interesează ce visezi nop­ ţile... A L I : Mă văd să'ltând ca un mînz. Tntr-o livadă cu vişini... Şi aud cum cineva mă strigă... A N D R E I : Cine ? A L I (ris amărît) : De unde să ştiu ? Sînt un soldat bătrîn... A N D R E I : Dar... pe ce nume te auzi stri­ gat ? A L I (rece) : Boier Rudeanu, scrie... Am or­ din să te împuşc. ŞÎ te voi împuşca, dacă... A N D R E I : Dacă ? A L I : Dacă mă mai întrebi cum mă cheamă..¬ (A terminat. îşi toarnă vin, bea, se aşază. Ε santinelă şi nimic mai mult:)

#

www.cimec.ro

Scena 2
(Autorul acestei povestiri are in faţă un album de Delacroix, studiază ciclul de pic­ turi algeriene. Cum arată interiorul unui ia­ tac turcesc ? Ε greu. de precizat, mai ales că o anume literatură romantică a creat citeva clişee siropoase despre ceea ce numim serai sau harem... In orice caz, povestea a¬ ceasta a noastră, nefiind o simplă poveste, trebuie să evite orice ispită de operetă sau decor de 1001 de nopţi ; asta nu înseamnă ca interiorul in care trăieşte unica fală a bogatului lusuf. cfiiar dacă această fală ştie franţuzeşte, să fie un salon occidental. Deloc. Interior cald, luxos. Perdele, covoare, divanuri. Ε frig afară, o sobă cu jar aprins arde într-un colţ. O pianină. De ce nu ? Şi o pendulă, victoriană. Şi, undeva, cărţi : cărţi multe, o adevărată zestre de literatură pour une jeune fille en fleur,.. Fatimé şi mama ei, Esmé, sînt îmbrăcate in costume pur turceşti ; la fată, predomină culorile celor 18 ani ai ei ; matroana casei e o femeie severă şi trecută de AO ; are şi un fiu pe front ; voaluri mov sau negre. In miini, nelipsitul „rozariu" ismaelit.) ELENA fiutii, cele trei femei se salută mut : cu mina la piept, capul, ceremonios in­ clinât. Apoi, o clipă, se privesc în ochi, ' direct. Nici o tresărire a feţei. Elena ştie: ea trebuie să rostească primul cuvint) : Bună ziua, doamnă... Bună ziua, frumoa­ să Fatimé ! FATIMÉ (se apropie, fericită) : Soyez la bienvenue, madame Hélène... Moi et ma mère, nous sommes... ESMÊ (scurt) : Doamna vorbeşte foarte bine turceşte... Fiţi binevenită... ELENA : Vă mulţumesc... ESMÉ : Aşezaţi-vă mai aproape de foc. Ε frig afară. ELENA (se aşază, la întîmplare) : Oh, sînt bine îmbrăcată... FATIMÉ (o examinează, e vădit curioasă să-i vadă hainele) : Sînteţi foarte cu gust îmbrăcată... ELENA : Mulţumesc. Ε meritul croitoresei mele. (Fatimé, la o privire schimbă vorba.) severă a mamei sale,

FATIMÉ : Vă place limba turcă ? ELENA : Foarte mult. Are vocale dulci... Şi consonante foarte... cum să zic... foarte bărbăteşti. FATIMÉ : Nu pot să-mi dau seama... Limba persană, de pildă, mi se pare ca un

foşnet de tigru prin iarbă... Iar ar;dwi — veţi ride — o ascult cum ascult tune­ tul unei furtuni ce sc apropie... ELENA (cucerită de candoarea fetei) : Aşa este... Mic, turca îmi sună οα o cădere . dc monede vechi într-un vus de chihlim­ bar... FATIMÉ : Şi franceza ? ELENA : Aştept să-mi spui t u , .Fatimé : o vorbeşti m a i bine decît mine. ESMÉ (care, tot timpul, a scrutat-o pc Ele­ na) : Nu c meritul ei ; a avut două gu­ vernante. Ambele, excelente. Ne-au şi costat... FATIMÉ : Două paparude. Nişte fete bă t r i ­ ne... ESME (uşoară ironie) : Soţul meu este de părere că o fată bâtfînă păzeşte mai bine decît trei eunuci ! Nu din dragoste. Din invidie... ELENA : Soţul dumneavoastră, am avut plă­ cerea să-l cunosc, este foarte înţelept. ESMÉ (concesie cîntărită) : Da. Este... De eînd a îmhătrinit, însă, minte din ce în . ce mai mult... ELENA : Se poate ; dor minte cu mult duh... dacă minte... ESMÉ : De pildă, povestea cu leul şi cu dansatoarea circaziană... ELENA : N-am auzit-o. ESMÉ : Ştiu. A povestit-o cînd lipseaţi... A¬ devărul e că mi-a adus o dată o cadînă din Tunis. ELENA : Şi ? ESMÉ (povesteşte rece, impasibil) : Am o¬ trăvit-o ! FATIMÉ (entuziasmată) : Dar, cum ? Asta-i grozav... Cu amăruntul... I n fiecare zi, mama l i punea în ciorbă sau în cafea cîte un mic bănuţ de aramă. Foarte, coclit, verdc-cocJiţ... ESMÉ : I n şase luni, am rămas iar singura stăpînă... ELENA : Doamnă, ce să zic ? N-am să u i t . Bănuţul de aramă... e o soluţie şi asta... ESMÉ : Doamnă Elena, să ştiţi : cunosc în cele mai mici amănunte ce plumb topit aveţi în inimă. Şi mă minunez cum vă stăpîniţi. ELENA : Mă uluiţi, Bayan Esmé ! ESMÊ : N u - i nimic. Ε bine să aflaţi de la început că nu v-am invitat la simple ta­ clale de muierlîc ! Şi deasupra capului meu oroncăne o pasăre neagră !... Fatimé. eu mă duc să pregătesc cele de cuviinţă... Tu să nu vorbeşti prostii... FATIMÉ : Mamă, am optsprezece ani. ESMÉ : Asta nu e o vîrstă : e o boală dulce. Care trece... (Iese.) FATIMÉ : Asta e. Aţi înţeles totul... Tata zice că o fată trebuie să fie ciddi, iyi şi gilzel ; adică, serioasă (ridiculizează), bună şi frumoasă... ELENA : Perfect. Sînt de aceeaşi părere. FATIMÉ : Nenorocirea este că eu nu sînt (culmea nenorocirii) decît frumoasă... Se-

www.cimec.ro

riousă şi deşteaptă e mama ; iar tata e singurul om Imn d i n casa asta.,. ELENĂ : Crede-mă, Fatimé : eşti şi citldi şi iyi ; şi foarte, foarte gilzel. FATIMÉ (ştie şi ea) : H m . Să zicem... Aveţi un soţ frumos. ELENA (mirată) : Unde l-ai văzut ? FATIMÉ : Totuşi, acest paşă, Abdul Hamdi, m i se pare cel mai teribil, cel moi mân­ dru şi mai... ELENA : De acord. Este „cel m a i " , din toate punctele de vedere. Dar, de unde ştii ? După câte cunosc cu legile caselor tur­ ceşti, o tînără fată nu are acces, nu art; cum să cunoască... FATIMÉ : A m fost uşor îndrăgostită de fru­ mosul .Husein... Aş f i vrut să mă ră­ pească... Dar, pe urmă, m-am gîndit : şi unde are să mă ducă ? I n Armenia l u i ? Nu vreau Asia. Nu vreau ! Vreau Istan­ bul, şi Paris, şi Londra... ELEN A : Te cred, Fatimé ! De n-ar fi tra­ diţia... şi Coranul. FATIMÉ : Tradiţia c o prejudecată. Un i n ­ strument muzical, vechi şi sacru, dar pe oare poţi cânta, la nevoie, şi valsuri, şi polci... Cît priveşte Coranul, recunosc, e greu... (Ciudă ; parcă ar fi, undeva, η soluţie.) ...Şi. lotuşi, madame Hélène, toc­ mai fiindcă e o carte unică şi teribil de severă, trebuie să conţină un citat, un verset pentru orice în lumea «sta... Tata mi-a povestit că a avut un prieten care s-a dus la Imam şi i-a cerut aşa : „Dă-eni un citat d i n Coran ca să-mi pot gâtui soacra. Se poate ?" ELENA : Şi ce i-a spus Imamul ? FATIMÉ : „Se poate. Pentru bani, se gă­ seşte verset pentru orişice !" (Concluzie.) ...Şi tata are bani... De Abdul, să nici nu vorbim... E L E N A : Ε şi el foarte bogat ? FATIMÉ : Deocamdată, n u . Dar va f i . Vă asigur... (Priveşte departe, printr-un bi­ noclu.) E L E N A : Dacă spui tu... Mă uimeşti, Fatimé. Toate acestea le ştii privindu-1, de depar­ te, prin acest binoclu ? FATIMÉ : Da' de unde ! L-am văzut şi de-aproape... (Acum e vorba de o marc taină.) Maima nu ştie ; sau, se înec că nu ştie... L-am pus la încercare... ELENA : IM încercare ? Cum ? FATIMÉ : Cu galbenul. ELENA : Habar nu am. FATIMÉ : Cred şi eu... Ε o metodă a mea... A f l i pe unde se plimbă. I i arunci îri cale un galben ţinut la sîn... Un turc prost, dacă găseşte un asemenea galben, îl r i ­ dică, îl sărută şi zice : „aferim, Allah !" Unul mai hoţ îl ridică, se uită împrejur, îl vîră în buzunar şi-o şterge... iar u n u l '•deştept, ce face ? Nu-1 ridică, zice „E vreo cursă la mijloc", merge la grajduri şi t r i ­ mite un servitor : „Du-te, acolo şi acolo, am pierdut un galben, adu-mi-1 !..." 74

ELENA : Aha ! Va să zică. Abdul... FATIMÉ : Răbdare... Măriu-Sa a trecut — fiţi atentă, chestia e teribilă — a zărit gal­ benul meu, l-a ridicat, l-a mirosit... şi pe • tirmă l-a predat tatălui meu, spunindu-i : „liabâ, poftim un galben, fiica dumitale l-a pierdut..." Tata, normal, l-a întrebat : „De unde ştiţi că e galbenul Fatiméi mele ?" Iar el, cu o voce dc înger, a declarat... ELENA : Mor dc curiozitate... Spune 1 FATIMÉ : „După aromă — a zis el. Numai o voce ea a ei poate avea un asemenea parfum". Ce spuneţi ? ELENA : Splendidă declaraţie... Fatimé, mă iartă, te întreb, totuşi, de unde poţi să ştii tu ce anume η vorbit el şi cu tatăl tău ? FATTMÉ : Tot, absolut tot ştiu ce se vorbeşle acolo, jos. ELENA (priveşte cărţile, o examinează şi pe cp) : Fatimé, c limpede: ai citit prea multe cărţi. FATIMÉ : Da' de unde ! Cărţile îmi plac, nu spun că n u , dar aşa cum Ic place bărba­ ţilor narghileaua. Mă ajută să visez, să uit, să călătoresc... Dar cu Abdul e alt­ ceva. Aici, sînt fiica mamei mele. ELENA : Acum, chiar, dacă mai pricep ceva ! FATIMÉ (o altă voce, e mult mai deşteaptă decît pare) : Doamnă, să nu credeţi că sînt o naivă. Ştiu ce vreau şi ce trebuie să vă spun. ELENA : De pildă ? FATIMÉ : Soţul dum nea voastră este cel mai bun prielen al l u i Abdul. Eu l-am auzit, ou urechile mole, spunindu-i, mai alaltă­ ieri, tatălui meu : „am un duşman ca un frate, şt un frate ca un duşman". ELENA ; Ciudat. Şi cine este fratele acela care îi e duşman ? FATIMÉ : Mama mi-a spus să vă spTin cine este : îl cheamă Ismail Hamdi. Este cel mai bogat om d i n Skulari. ELENA (tresare. Realizează că e o informaţie foarte importantă. Dar se stăpîneşte) : Du, m i se pare că îl cunosc. Nu personal, ci d«ar... FATIMÉ: Din scriptele băncii unchiului dum­ neavoastră. ELENA : Dc unde ştii ? A m intrat în casa aceasta abia de o oră. FATIMÉ : Şi, de o oră, şi mama, şi eu, sîntem cu ochii pc dumneavoastră. ELENA (nu mai poate) : Dar cum ? Cum ? Prin cine ? FATIMÉ : Simplu, doamnă Elena. Casa a¬ ceasta a fost construită sub directa supra­ veghere a mamei mele. Şi, ea este de părere că o femeie trebuie să fie creierul de rezervă al familiei... De aceea, a pus să se facă aici (se duce la colţul covoru­ lui central, îl ridică şi-i arată) ...vedeţi ?

www.cimec.ro

Un ochi prin nnrc se vede şi o pîlnie prin care se aude. In orice casă serioasa exista aşa ceva. Scrie şi în Lege : „Pereţii χι aibft oohi şi geamurile să audă..." ΜLENA : Dă-mi voie ! FATIMÉ : Poftim. Soţul dumneavoastră scrie. A i i , parcă, doarme. Nu-şi vorbesc. (Se ridică, îi face semn Elenei să pri­ vească. Tăcere. Elena se ridică, c răscolită, fsi acoperă faţa, respiră adînc.) Iertuţi-mă, hună doamnă... Ştiu ce e I n sufletul dumnea voastră... ELENA (la geam ; priveşte. Tace. Apoi, fără să sc întoarcă, atacă) : Cu alte cuvinte, dulce Fatimé, întreg acest patati-patata, «ni care m-ai vrăjit pînă acum, nu a fost decît o simplă introducere. Un fel de... diversiune. (Aspru.) Vreau să ştiu ce urmăriţi. Vreau să ştiu de ce am fost chemată nici. FATIMÉ (aproape disperată): Doamnă, dar nu pricepeţi ? AUah v-a trimis. Avem ne­ voie de dumneavoastră. ELENA : De mine ?... îmi pierd minţile. FATIMÉ : Moartea stă acolo, jos, în gră­ dină, mănâncă stafide şi nu se ştie pe cine aşteaptă. Pe cîţi îi aşteaptă... ELENA (crede că fata e nebună) : Fatimé... FATIME (îngenunchează, o cuprinde cu dra­ goste) : Vă rog, vă implor, ştiu că vor­ besc anapoda. Dar sînt fonrte speriată, asta e. Mama are să vă explice, veţi înţe­ lege totul... Lăsuţi-mă să mă liniştesc. (Elena o mingile pe cap.) Nu c război numai acolo, la Plevnn. Nu ! Peste tot e război— Şi, nu nu m a i soţul dumneavoastră e ameninţat. Nu. Ci şi Abdul, şi tata. şi cine ştie câţi alţii... (S-a mai liniştit.) Pc ultima mea guvernantă am înmormîntat-o acolo, în grădină. 0 chema Mireille Aurnnd. Seara, nu se ruga ; cîntn „Marseilleza" şi blestema pe toţi împăraţii lumii. Ea α prezis : „Vă trebuie o ca­ tastrofă ca să înţelegeţi că nu pOutc f i liber un popor care robeşte alte po­ poare..." Şi, tot ea, oînd η început răzhoiul — avea febră mure, α şi murit α doua zi — tot ea m i n spus : „Fiecare om şi fiecare popor are soarta pe care o merită..." ELENA (impacientată) : Nu e momentul să filozofăm, Fatimé. iNu înţeleg dc ce nu intră mnieă-tn... FATIMÉ (se adună) : O, am şi uitat. Nu intră pînă cînd nu aude semnalul. Aşa ne-am înţeles... ELÈNA : De ce ? FATIME : Mama ziceo : „Tu să pui drojdia, eu voi f rămîn ta pîinea". ELENA : Şi. cuptorul ? FATIMÉ (prinde aluzia) : Arde. Din păcate... Semnalul ar f i , dacă totul merge bine...
:

FATIMÉ (fericită) : 0 orie, un simplu arpegiu. La această pianină. ELENA : Perfect. (Deschide capacul pianinei.) Poftim. FATIMÉ : Acum, vedeţi, mă gîndesc... cc-ar fi să "eîntaţi d u m n e a v o a s t r ă ceva ? Orice... ELENA : De ce ? FATIMÉ : A r auzi şi soţul dumneavoastră. Şi, poate, ar înţelege că nu e singur. Că ore prieteni în oase asta... ELENA (sărută fruntea copilei) : Mulţumesc. (Se aşază, se gindeşte.) FATIMÉ : Fără cuvinte. ELENA (a înţeles. Execută, nu fără emoţie, „Pe-al nostru steag". Cînd termină, are ochii uşor înlăcrimaţi) : Ε un cîntec al neamului meu. F ATIMÉ : Văd. După lacrimi... (Ii şterge ochii.) (Uşa se desehUle, intră Esmé. Aduce cu dulceţuri şi fructe.) tăvi

ESMÉ : Gata. Cafeaua am s-o fac aici. Pe jar. (Schimbă vorba.) Tatăl meu — care Bei în Rhodes a fost —; avea obiceiul să . ne spună : „Fetelor, faceţi economie de lacrimi ; istoria e foarte lungă..." Şerbet ? Dulceaţă ? Astn-i de trandafiri... ELENA : Lacrimile acestea sint nişte restanţe. Mi-a trecut..; (Calmă.) Să începem, doamnă. Cuptorul arde. ESMÉ : (Da. Imediat... (Abilă, pregăteşte ibricul de cafea. Aţiţă jarul.) FATIMÉ : Domnişoara Mireille spunea că istoria nu este deeît o uriaşă ghilotină ; noi, femeile, producem materie primă pentru războaie, bărbaţii strigă „Slavă, slavă", iar moartea rîde de prostia noas­ tră... ESMÉ : Fntimé, tu treci şi cîntă ; să nu se nudă ce vom vorbi. (Fatimé se execută : va ciupi nişte corzi, acompaniind astfel discuţia ce urmează.) l i LENA : Dar, Bayan FLsmé, dacă îmi permi­ teţi... A m dreptul să aflu prin ce anume am trezit interesul dumneavoastră. Nu ? ESMÊ : Nimic în lume nu este întâmplător... F'ATIMÉ (din colţul ei. fără a se întrerupe să ciupească corzile) : Mamă, rămîne hotărît : Selim, înainte de orice... (Către Elena.) Selim e fratele meu. Unicul meu frate ESMÊ (explică fiicei sale) : Ca să-l salvăm pe Selim, ea trebuie să plece, liberă, pînă în p r i m u l port rusesc sau românesc. N u ? Asta depinde de viaţa sau moartea soţu­ l u i ei. Soţul ei depinde — să nu credeţi că nu m-am gîndit La toate — depinde de hotărârea l u i Abdul, care, .la rindul l u i , acum, e în ghearele fratelui său... Cît priveşte soarta războiului... 75

(0

întreabă din

ochi :

merge ?)

ELENA : Femeie sînt, şi nimic d i n ce-i fe­ meiesc nu mi-e străin. Deci, care a r f i acel semnal ?

www.cimec.ro

ELENA (concentrată) : Cunoaşteţi acuzaţiile ee_ sc aduc soţului meu ? ESMÊ : Bineînţeles. Sînt foarte grave. E L E N A : De ce ? ESMÊ : ' Pentru că, indiferent ee va de­ clara, Abdul va f i acuzat dc î n a l t a tră­ dare. Deci — cn să-şi asigure un m i n i ­ mum de dovezi, în apărare — va* trebui să-l împuşte pe soţul dumneavoastră, îna­ inte ca respectivul tribunal de război, care, la această oră, a şi plecat din Istan­ bul, să sosească aici şi să-i găsească discu­ tând... politică. ELENA : De unde ştiţi ? ESMÉ : lusuf η fost anunţat. In secret. De comandantul portului. ELENA : Abdul nu bănuieşte nimic ? ESMÉ : Abdul cunoaşte miza jocului, vede şi sforile, dar, deocamdată, sc pare, nu ştie de unde bat vînturile role. ELENA : Din oîte am văzut, soţul dumnea­ voastră ţine mult la el... ESMÉ : I l iubeşte. Ca pe un fiu. ELENA : Şi, atunci, de ce" nu i-a dezvăluit totul? ESMÉ : lusuf a v r u t ; eu l-am oprit. ELENA : De ce ? ESMÉ : Fiindcă monitoarele care au ieşit, la ordinul l u i , ca să vă oprească în larg, aveaxi ordin să aresteze un valah. Voiam să văd cine sînteţi... Mai ales că aflasem cât de m u l t s-a zbătut Ismail Aga, CAI să vă uşureze această fugă. ELENA : Aşa este. Prin el am reuşit să ne îmbarcăm... ESMÉ : ...şi, tot prin el, aţi fost denunţaţi, apoi prinşi. ELENA {suspensie) : 0 clipă ! De ce îşi urăşte fratele ? ESMÊ : Fiindcă-i e frate... Şi, el e turesadea. N-au supt la acelaşi sîn, chiar dacă au acelaşi nume. La mijloc este averea şi, din păcate, averea asta, imensă, nu o împărţită... Şi, mai e ceva... E L E N A ; Ce ? ESMÉ : Nu ştiu... Bănuiesc numai... (Pe ginduri.) Averea asta s-a făcut prea repede... Unchiul dumneavoastră, care îi mane­ vrează conturile, nu ν-a spus n i m i c ? ELENA : Nu... Sîntem o bancă, lucrăm cu bani. nu ne interesează sursa lor. Asta e treaba tribunalelor... ESMÉ : Vedeţi... Poate că acest tinăr prieten al soţului dumneavoastră, Abdul, e . amestecat, fără să ştie nici el cum. Poate... nu strică să dispară. Sau să fie total compromis... FATIMÉ : .Mamă... Selim ! ESMÉ (minioasă) : Taci ! Vezi-ţi de muzica ta... ELENA : Ce e cu Selim, doamnă ? ESMÉ (oftează, serveşte cafeaua, tace. Tact sau diplomaţie orientală) : Ε bună ? (Ca­ feaua, bineînţeles.) ELENA : Excelentă. 76

ESMÉ (fără nici o legătură, în aparenţă) : Nu mi-ani cunoscut mama. Nu ştiu cînd şi de ce a murit... Femeile din haremul tatălui meu se jucau aşa : mă legau ht ochi şi mă puneau să le caut, şl, după sini, să ghicesc care dintre ele ar putea f i mama mea... Un liadâmb grec m-a învă­ ţat carte. A m avut cinci fraţi ; trei au murit otrăviţi, u n u l a plecat La pescuit cu 6 barcă ce avea un dop de zahăr. S-a înecat. Ultimul... e Begler-llei pc lingă Kedivul din Alexandria... Bogat şi prost şi mai rău ca trei şacali flămînzi... Allah să mă ierte... Ştiu Coranul pe dc rost, am postit în toate lunile de Ramadan... Dar... dar (urcă emoţia) urăsc haremul... Un Sofi — mare tălmăcitor al legilor — mi-a explicat : „Haremul e necesar pentru ca prostia femeilor să obosească între z i ­ durile casei. Pentru ca stăpînul. care n u are decît o singură viaţă, să aibă măcar plăcerea de a alege între mai multe fe­ mei. Pentru ea viteazul, care se întoarce din luptă, să poată, în cel mni scurt timp, să lase grele un număr cît m a i mare de roabe... Fi grăbit, vine din Persia, ]deacă spre Moldova..." (Tace, brusc. Elena ascultă, cu ochii în ceaşca de cafea.) ...Prima grijă α unuia care ajunge sultan este să-şi ucidă toţi fraţii... Asta e o lege, la noi. (Mai tare.) Bărbnlul risipeşte sămînţa sa ; numai laptele mamelor uneşte fraţii şi surorile... FATIMÉ : Selim, mamă ! ESMÉ {nu o aude, dar...) : Sînt singura soţie a bunului meu lusuf, avem doi co­ p i i , pe fata asta şi u n flăcău ca soarele — Selim. Pc amîndoi i-am alăptat. Doică n-α intrat în această casă... fĂcum vine greul.) Selim e 'ofiţer. In marina militară. Vasul său a intrat pe Dunăre. I n luna mai... ELENA : Pricep. Vă ascult. ESMÉ : A avut loc, nu ştiu cînd. o bătălie. Pe lîngă Brăila... Vasul lui η fost scufun­ dat... ELENA : Şi ? ESMÉ : A m oamenii mei în Babadag, în Măcin, chiar şi în Brăila... Nu s-a inc¬ . cat. Ştie să înoate, a crescut lîngă mare... L-au pescuit marinarii români. Vasul unui maior. Cum îl cheamă ? F A T I M E : Maiorul sc cheamă Murgescu ; iar vasul (pronunţă greu), „Ran-du-ni-ea". Sau cam aşa ceva. ELENA : Şi, unde e acum fiul dumneavoa­ stră ? ESMÉ : Prizonier. La Bărboşi... Ε sănătos. Deocamdată. (Izbucneşte.) Dar, dacă-i ba­ tem pe ruşi — şi o să-i batem, totdeauna i-am bătut — .atunci, în retragere, au să-l ia cu ei. Sau au să-l ucidă. ELENA : De ce să-l ucidă ? Prizonierii sânt sub o lege internaţională... ESMÊ : Fiindcă şi noi îi ucidem pe toţi pri­ zonierii. Bumelin asta e în spatele froniu-

www.cimec.ro

Iui ; numai lingă Plovdiv am văzut, cu ochii mei, peste cinci m i i dc bulgari îm­ puşcaţi... Şi, nu erau soldaţi, erau... ELENA : Ştiu. A m auzit. E.SMÉ : Vedeţi ?... Ce n-am încercat, ca eă-1 salvez... Nu s-a putut. Nici cu o baniţă <lc mahmudele <le aur... FATIMÉ : E u , (dragă tloamnă, aş f i lumina ochilor tatălui meu ; dar Selim c lumina vieţii mamei melc. Aşa că... ESMÉ : A m auzit de jos un cuvint greu : patria. Aşadar, fiul meu va m u r i sub flamura verde, pentru gloria Profetului şi pentru onoarea patriei... Nu pentru afa­ cerile lui Ismail Hamdi, nici pentru sal­ varea casei tatălui său. Nu ! (Strigă.) Eu sînt o turcoaică sălbatică, m-am săturat «le minciuna mahdiilor, nu mă intere­ sează nici gloria, nici patrin, nici Dună­ rea... A m u n singur fiu şi nu vreau să putrezească într-un şanţ, iminent dc d i n i şi supt dc lipitori... E L E N A : Eu şi soţul meu am plecat din Istanbul cn să luăm parte In acest război... ESMÉ : Vă priveşte ! Noi sîntem o ţară mare. Cea mai marc... FATIMÉ : N u chiar cea mai mare ; am fost, dar nu mai sîntem... ELENA (întrerupe această mică altercaţie) : Dacă-mi daţi voie : sper că nu mă înşel prosupunînd că v-oţi gîndit, ştiind că sînlom valahi... la un fel dc schimb. ESMÉ (fericită) : Exact : un ofiţer roman 'pentru un ofiţer turc. E L E N A : Da, numai că soţul meu este p r i ­ zonierul l u i Abdul ; şi e- uri prizonier acuzat de spionaj. ESMÉ : Ce contează ? I I vor condamna la moarte. Eu — ştiu cu unde şi cu cît — SI cumpăr. Şi... E L E N A : Nu aceasla-i calea... Soţul meu nu e spion. Şi nici Abdul nu e un trădător... Să ne gândim, să ne gîndim bine....Sîntem trei femei... Trei femei deştepte... Răz­ boiul nostru e u n război pentru cei ce ne sînt mai dragi... Nu ? Să nu ne pier­ dem capul, să nu facem vreun pas greşit. Deocamdată, Ştim că toate sforile duc spre Istanbul. Şi, acolo... ESMÉ : ...acolo îşi freacă mîinile un paing scârbos : Hamdi Aga. FATIMÉ : Despre care bietul Abdul se parc că nu bănuieşte nimic. E L E N A : Deocamdată, e bine că noi ştim mai multe decît cei de jos... 0 clipă... (Dă la o parte colţul covorului şi priveş­ te.) Nu scrie. Fumează... Gîndeşte. FATIMÉ (sare, ia binoclul) : Se întorc. E L E N A : Deja ! FATIMÉ :E şi comandantul portului. Cu o grupă de başbuzuci ai pazei. E L E N A : Dumnezeule ! (Ia binoclul, priveş­ te.) Miroase a Curte Marţială. ESMÉ : Nu vă speriaţi, doamnă. I n Turcia, doar ştiţi, Allah zâmbeşte la urmă... Totul e să oîştigăm cât m a i m u l t timp.
1

ELENA : De-aş putea să-l anunţ... Gata ! Cobor. ESMÉ : 0 clipă, doamnă ; lusuf îmi face semne. Este aliatul nostru. Să vedem ce spune, ill chem. (lese, grăbită.) FATIMÉ (se apropie de' Elena): Daţi-mi mîna, doamnă. Tremuraţi. Tala spune : „Pinzele corăbiilor sc înfioară cînd pre­ simt vîntul cel bun..." Să credem şi noi în destin. Kişmet... ELENA : De ce se ghiceşte numai în mîna stîngă ? F A T I M E . (privind în palma ei) : Nu ştiu... Bănuiesc, numai : pentru că mîna stîngă e mai aproape de inimă ; nu a tăiat cu sabia* nu s-a jurat, nu a lovit prima... Hoţilor l i se taie mîna dreaptă. Poate că stîngă e conştiinţa mîinii dropte.... ESMÉ (intră, grăbită, urmată de soţul ei) : Fatimé, Lasă ghicitul .pe scama faraoanclor... FATIMÉ : Ne jucam doar... IUSUF (se închină) : Citesc în ochii dum­ neavoastră, tânără domniţă, tonte între­ bările acestei zile. Mă bucur că norii de îndoială s-au risipit. ELENA : Au apărut norii grijii, norii spai­ mei... Ce se întîmiplă, acolo, jos ? IUSUF (zîmbeşte) : Deocamdată, e bine... Abdul i-n spus soţului dumneavoastră : „Sîntem, poate, ultimii cavaleri ai acestui război otomano-valah, ce a început acum patru secole. Trebuie să fim la înălţime. S-ar putea ca viaţa noastră să fie înscri­ să pc ultima filă a cărţii..." Deci, e bine. încă, e bine. ELENA : Nu cred. IUSUF : Cît timp e loc de vorbe frumoase, nimic nu e pierdut. Belele şi sfîrşitul încep cu tăcerea. Şi, cu scrâşnetul dinţi­ lor. ESMÉ : Tatăl meu — care Bei în Rhodos a fost — spunea : „Vîslcle nu se îneacă niciodată". ELENA : Ce rost au nişte vîslc după naufra­ giul bărcii ? ESMÉ : Vom vedea. Vorbeşte, lusuf : ce-ai aflat ? IUSUF : Nu prea mult. Totuşi... Abdul mi-a 'povestit că, înainte de a pleca din Istan­ bul, a .avut o ceartă, La cuţite, cu fratele său. Acesta, pe ascuns, l-ar f i denunţat la Savfet Paşa, ministrul de externe, pentru acte de înaltă trădare. Legate de treburile Arsenalului Armatei, La care a funcţionat, sub conducerea l u i Osman Paşa... Dar şi împotriva l u i Ismail s-a depus o reclamaţie. Grea. Lupta sc dă pe viaţă şi pe moarte... Abdul, după ce lichidează aici cu cazul l u i Rudeanu Aga... E L E N A : Lichidează ? IUSUF : Da. Toată problema asta. a arestării dumneavoastră, se pare că e dirijată, d i n umbră, tot de la Istanbul şi tot de fra­ tele Ismail... Abdul trebuie să plece La Plevna ; Osman e singurul care l-ar putea ajuta... 77

www.cimec.ro

ELENA : Dar, despre ce e vorba ? IUSUF : Nu ştiu parca bine. Bănuiesc că anu­ me transporturi, comenzi şi furnituri de armament, din străinătate, s-au făcut prin Arsenalul Armatei. ELENA : Dar e normal. Nu ? IUSUF : Da. Dar e vorba de furnituri pen­ tru... pentru armata română. Pe vremea războiului dintre francezi şi germani, aceste comenzi ale Bucureştiului, cu apro­ barea Istambulului, s-au făcut... pe mare. Alte căi nu erau... Mai departe, nu ştiu. Prietenia dintre Abdul şi soţul dumnea­ voastră a devenit... aţi văzut ce... Tot ce se petrece aici, acum, în Burgas, mi-a spus Abdul, este o simplă diversiune. Dar ar putea să fie fatală. ELENA : De ce ? IUSUF : Se pare că şi sub divanul pe care se lăfăie Ismail Aga sfirîie o bombă cu fitilul aprins... Acest fitil nu poate fi stins deeît de Abdul. Care nu e chiar atît dc naiv cum pare... I n curînd, veţi vedea, vor apărea, pe aproape, nişte corbi cu ciocuri de nur. Şi ou fes... ELENA (gîndeşte, gîndeşte) : Da. Cumplită treabă... Şi, ce sfat îmi dai lusuf Baba IUSUF : E i i ştiu ? Ε cert că Ismail Aga s-a zbătut m u l t ea să vă îmbarce pe corabia francezului. Tot cl v-a şi denunţat. AU este omul lui... Şi, Rudeanu Aga e un pretext oficial ca Abdul să nu pontă mer­ ge la Plevna... Doamnă, iată ce zic eu : să vă aduceţi aminte de scriptele din casa Panaiotis. Ciucurii beilor noştri se fabrică La Londra sau la Viena... · Dar se achită în Fanar, cu aur islamic... ESMÉ : Hoţul nu e hoţ numai cînd fură ; e hoţ, mni ales, cînd strigă „prindeţi ho­ ţul !". ELENA : A m înţeles... Şi, acum ce va f i acolo, jos ? Îl judecă ? IUSUF : Orice om are dreptul la o stea... Soţul dumneavoastră are acum un mare prieten. ELENA : Pe cine ? IUSUF : Dunărea... (Se înmoaie.) Doamnă, eu şi cu femeia mea, care e cît şapte marné, sîntem botărîţi să... ELENA : Taci, lusuf Babă ; omenia pluteşte fără vîsle... IUSUF : A m plecat... Voi... (Le arată covorul-npinn.) FATIMÉ : Mamă,. vezi, tata ştie de... ESMÉ (conducindu-l pe lusuf) : Proasto ! Crezi că eii nu ştiam că el ştie ? (lese.) ELENA : Fatimé... * orice f i r dc nisip... (Ara¬ tă spre pianină.' Fatimé îi deschide ca­ pacul.) · FATIMÉ : ...are dreptul Ια o stea. ELENA : Cîhtă, Fatimé ! Să audă, să înţe­ leagă. FATIMÉ : Voi cînta... Doresc ca acest paşă al mîndriei, al singurătăţii şi al morţii, Abdul, să înţeleagă că... ELENA : Că, ce ?

FATIMÉ : ...că totul în lumea aceasta începe şi sfîrşeşte cu dragosteà. Că, fără dragoste, sîntem cămile rătăcite în deşert, fin tini umplute de mîl, ţitere sparte... A m «â-i cînt franţuzeşte : «ă nu înţeleagă gîdele acela care se cheamă Aii... (încearcă cla­ viatura.)... Cînd îl voi cunoaşte — şi îl voi cunoaşte curînd — nu mă voi pros­ terna, nu voi pleca ochii în pâmint. N u . I l voi privi lung, drept, ca o sabie. Apoi, tun să-mi scot vălul. Şi, nu voi roşi. Fără să-i rostesc salutul ritual, am să-i întind mina. Aşa. Să mi-o sărute. Şi, abia după aceea, am să-i spun : „Iubitule, tu cel de dincolo dc moarte..." (La pian, răsună, acum, să zicem, cea mai duioasă sonată a lui Chopin.)

Scena 3
(Acum, fără îndoială, urmează o confrun­ tare hotărîtoare ; se dezbat, ca într-un grav proces, cauza, cauzele acestui război... De aceea, salonul de jos devine un fel de tri­ bunal. Abdul, procuror fără voia lui, ata­ că... şi se apără ; Andrei se apără, dar... atacă mereu. AU, impasibil ca o figură dc stampă din alt secol, păzeşte. Un scrib, poate chiar comandantul portului, încearcă să no­ teze concluziile acestei „instanţe". Nu e uşor. Duelul celor doi tineri e îndîrjit şi crud. Fă­ ră frică, sc spune lucrurilor pe nume, „cum ira et cum studio"... Doar calmul filozofic al lui lusuf mai reuşeşte, din cînd in cînd, să toarne untdelemn peste apele în furtună. La ridicarea cortinei, se vede clar că eroii sînt obosiţi ; discuţia a inceput mai demult şi continuă.) A B D U L (se descheie la haină, traversează ingîndurat camera) : Andrei. înţelege, nu ai fost adus aici ca să ne ţii un curs» de istorie... A N D R E I (priveşte pe geam. răspunde fără să se întoarcă) : Eu — sper, cel puţin — nu discut istorie. I n momentul în care afară mă aşteaptă un pluton de soldaţi, eu îmi fac datoria de soldat. îmi apăr patria. Şi onoarea ei. Cu armele pc care le am... IUSUF (îi place cearta aceasta, dar arc, to­ tuşi, un punct de vedere personal) : Effendi, Effendi, acum pricep ce mare şi turcească invenţie sînt narghilelele : arde

www.cimec.ro

la mijloc tabacul, apa răceşte fumul ; cinci turci mintoşi trag deodată din ciu­ buc... Si, tar... (Către Abdul.) Zicea K i i priili Paşa : ..Adevărul arde totdeauna la mijloc !" A N D R E I : Auzi, Abdul ?... Aşadar, să fiu ex­ plicit. Acel „raport" de care vorbeşti nu α fost un raport diplomatic, ci un studiu de istorie comparată ; am citat în el n u ­ mai istorici otomani, somităţi ale isto­ riografiei voastre... Apoi, acest studiu nu a fost trimis domnului Kogălniceanu, ci hunului meu prieten, arheologul Tocilescu. Domnii Kogălniceanu, Brătianu sau Lahovary nu aveau nevoie de luminile mele ştiinţifice... Uiţi că a m avut un domnitor, Cantemir Vodă, care a scris» de mult, despre acest fenomen de... „decrementorum aulae otomanieae..." SCRIBUL {nu pricepe) : Cc vren să zică ? A B D U L (nu-l bagă în seamă) : Este o modă acum, în Europa, să se cînte prohodul pentru „'Marele bolnav" —• cum ne-a bo­ tezat Napoleon nl IlI-lca. S-a văzut la Sedan cine-i „Marele muribund..." A N D R E I : Europa, s-o ştii, istoric cunoaşte. Un singur, dar uriaş defect are : că nu învaţă niciodată nimic din această is­ torie. A B D U L : Adică ? A N D R E I : De ce au pierit marile împărăţii ? Imperiul roman, de pildă. Sau cel spa­ niol. Nu ţi se pare curios şi înspăimân­ tător că pe Dnrius l - a distrus u n oarecare macedonean ? Că Odoncru, regele heruli­ lor — mai ştie cineva despre el ? — ocu­ pă Roma şi desfiinţează un m i l e n i u , de i s t o r i c ? Că nişte barbari v i n din stepele Asiei şi ocupă sacrul Imperiu bizantin ?... Că nişte corsari englezi distrug Invinci­ bila armada ?... Că nişte elavi temători nimicesc Hoarda de a u r al l u i Genghis Han ? A B D U L : De două sute de ani, facem istorie de t i p european... A N D R E I : ...cu mentalitate a s i a t i c ă , cu un stat feudal ultraretrograd... ABDUL (strigă) : Noi nu sîntem i n război cu românii ; sîntem, dc dpuă sute de a n i , în război cu Austria imperială şi c u Rusia ţarilor... A N D R E I : Ţi se pare, Abdul... Aţi început cu uriaşe războaie de năvăliri şi cuceriri : epoca magnifică. Aţi continuat cu războa­ ie imneriale : epoca sultanilor-ealifi... Per­ fect. Dar... în timp ce vitejii ieniceri — ienicer înseamnă soldat nou, n u ? — se învecheau, tunurile, puştile şi sistemele de război ale Europei deveneau tot mai inaccesibile vitejiei voastre legendare. A venit Viena, apoi, pe rînd : pacea de la Karlowitz, Passarowitz, Belgrad, KuciukKainargi, Focşani, Paris... şi, iată cum, uriaşa avalanşă pornită d i n Altai s-n pre­ făcut într-o împărăţie fantomă şi într-o ţară fără nume, fără popor, fără Vreun ideal... S-a terminat cu războaiele de cu­ cerire.

ABDUL : Crezi -că acest război al nostru mai e un război dc cucerire ?. Vrem pace ; avem o mulţime de reforme de îndepli­ nit... Visăm o altă împărăţie. A N D R E I : Dar tot împărăţie, şi tot otomană. Aici aţi greşit, cu constituţia de anul tre­ cut : ne declaraţi popoare, religii, raiale libere ; dar otomane, şi supuse Sultanului din Istanbul... Napoleon a trecut prin E u ­ ropa şi s-au trezit naţiunile. Germania şi Italia s-au unit... Vezi ? Constituţia voas­ tră trebuie să înceapă cu numărarea tur­ cilor... Lăsîndu-i pc greci, sîrbi, bulgari, muntenegreni să se numere singuri... Că pot, şi au tot dreptul... Cît priveşte ţara mea, află că... A L I (ridică pistolul, dar nu şi tonul) : Dă-mi ordin, Hamdi Aga, şi-1 împuşc pe loc pe acest gbiaur împuţit... A B D U L (ţipă) : Stai, idiotulc ! Sau ieşi afa­ ră ! (Aii zîmbeşte ironw, apoi se trage cocoşul pistoalelor.) aşază. Dar

A N D R E I : Iată un prototip de liberalism otoman : iubeşte-mă, ghiaur împuţit, alt­ fel te împuşc ca pe un cîine... ABDUL : AH c soldat, nu e diplomat. Ca tine... A N D R E I : Nici eu nu sînt diplomat... Dar, ca roman, sînt obligat să fiu lucid... Navigăm de două m i i de ani printre cata­ racte. Uriaşe roţi dc mori istorice au măcinat secole de glorie străină peste capul nostru. Noi a trebuit să ne strecurăm, să subexistăm, îrrtr-o aproape de¬ , monică încăpăţînare. Da ! Cu sabia, cu căciula în mină, iar cu sabia, mereu şi mereu... Coţii, hunii, gepizii, avarii... pe­ cenegii, cumanii, ungurii, tătarii... (blind, delicat)... şi turcii. A B D U L (se iluminează) : Perfect ! Aici am vrut să ajungem ! Dacă eşti obiectiv, atunci trebuie să recunoşti că, în luptă eu noi, aţi devenit u n popor şi o naţiu­ ne... Vitejiile voastre se leagă de numele sultanilor şi ale paşalelor cu care v-aţi războit... V-am bătut, ne-aţi bătut ; dar, un fapt rămîne cert : p r i n Mircea, Ştefan, Mihai — ca să nu-i citez decît pe cei cu care mi-ai tot împuiat capul, pe vremuri — ei bine, prin toţi aceşti voievozi ai voştri, noi am stabilit un gen de vasali­ tate aproape unic în cvul-rnediu : capitu­ la ţie de jure şi, totuşi, independenţă 'de ' facto... Ne-a ajuns haraciul... A N D R E I : Da, aşa este. V-a ajuns haraciul. Şi copiii, şi ostaticii, şi capul domnito­ rilor noştri. Recunosc. A B D U L : Dar nu am intrat aşa cum intră austriecii în Bosnia, acum : în frunte cu călugări iezuiţi, urmaţi de jandarmi, de perceptori şi bancheri şi, la urmă de tot, cu tunuri şi... şi limba germană obliga­ torie în şcoli... V-am lăsat în apele voas­ tre ; nici o geamie n-am clădit, nici o 79

www.cimec.ro

tipografie nu am impus... V-am cerut vite, şi miere, şi griu, şi cai... A N D R E I : ...şi aur. Din ce în ce mai mult aur... A B D U L : Da. Dar sufletul nu v i l-am cerut. Nici limba, nici ocasloavcle, nici spe­ ranţele voastre... Asta să-ţi intre în cap. Că, dacă vă ocupau ungurii sau nemţii... A N D R E I : Sîntem altoiţi împotriva înstră­ inării. A B D U L : Dar metodele s-au modernizat... Uite cum intră francezii în Alger şi T u ­ nis, uite-i pe italieni în' drum s|xre Abi­ sinia şi Tripolitania, uite-i pe prusaci lăbărţîndu-se în Europa si pc englezi cuce­ rind toate oceanele... Poate că noi, turcii, nu mai sîntem o marc putere ; clar, asta, dragul meu valah, din mica şi foarte re­ lativ unita Moldo-vlahie... A N D R E I (crispat) : România ! A B D U L : ...din, să zicem, Bomânia ta, asta, boier Budeanu, nu înseamnă că pofta marilor puteri poate f i speriată de colum­ na l u i ăla, cum îi zice ? a l u i Traian... Sau, de cei zece miţ de ciobani-soldaţi ne care îi aveţi la Dunăre şi care nu au yăzut o puşcă decît la zapciii noştri... IUSUF : Taci, Effendl, taci... A B D U L (enervat) : Baba, n-ar f i mai bine să... IUSUF : Nu te supăra, Effendi, am dormit, dar 'cînd ai epus dc ciobani, m-am spe­ riat... A N D R E I (amuzat) : De ce ? IUSUF : La mine, la Babadag, v i n în fie­ care iarnă cinci. La iernat. Din Făgăraş. Oameni blînzi, plătesc cu coroane ungu­ reşti... I-am văzut, însă, o dată, omorînd un lup... Cu bîtolc. Şi, m-am îngrozit. A B D U L : Şi, ce legătpră are asta cu... A N D R E I (istoric) : Are, inginerule... După o veohe legendă turcească, strămoşul tău, Oguz Han, a pornit, d i n stepele Karakitaiului, să cucerească o mare împărăţie. Tradiţia spune că* pe drum, hoarda l u i a fost călăuzită de un lup cenuşiu... Bozkurt, pe nume... Aşa e, baci-Iusuf ? Se aşeza lupul, se aşezau şi iurtele. Pleca lupul, pleca şi poporul după el... Apoi, deodată, lupul s-a ascuns. Atunci, v-aţi mutat în case şi aţi început să vă rugaţi... (Zimbind.) După u n i i autori, Bdzkurt s-ar fi oprit la Dunăre. A B D U L (atins, tace. Apoi, se înfurie) : Lăsaţi-mă în pace, cu lupii voştri cenuşii... Vorbeam de marile împărăţii. Citeam, mai deunăzi, într-un ziar englezesc : „Cum e operat Marele bolnav". Acest Mare bolnav fiind, bineînţeles, Imperiul otoman. Un chirurg „salvator" (ironic) îi taie un p i ­ cior, un alt chirurg, „imilos", o mînă, iar chirurgul-şef exclamă : „Uitaţi-vă ce cap frumos a avut !" Aceasta este politica de echilibru a Puterilor... Dar, întîmplător, în această operaţie, avem şi noi un cuţit în mînă... 80

A N D R E I : Aşa este ! A B D U L (tare. Se calmează) : Ce s-a discu­ tat la acea faimoasă şedinţă... ? A N D R E I : Aa, întrebarea a doua ?! A B D U L : La Ambasada franceză. Erau do faţă... A N D R E I : Chirurgii păcii din Orient... N-am participat. Făcusem cerere să plec in ba­ ră. Eram cobeligerant. Dar pot să deduc ce s-a vorbit acolo... A B D U L : Să aud. A N D R E I : Englezii, prin Disraeli, vă apără ; prin Gladstone, vă atacă. Deci, imparţiali, dar foarte interesaţi. Cumpără, sub nasul vostru, acţiuni franceze, pentru Canalul de Suez ; flota lor d i n Meditcrană c gata să vă ajute, dacă le daţi, în schimb, insula Cipru. Francezii, la rîndul lor, vor Siria şi un cuvint greu pe lingă Kedivul A i i d i n Cairo... Austria se plimbă, cu vase noi-nouţe, prin Adriatică, ocupă, nemţeşte, Bosnia şi Ilerţegovinn şi do­ reşte ca Dunărea să fie considerată o cale comerciulă habsburgică... Toată Europa îşi aranjează afacerile, creioanele roşii sau verzi desenează noile hotare şi, în timp cc Sultanul vostru, Aziz, moare de melan­ colie, urmaşul său, actualul Abdul Hamid, crapă de furie, fiindcă a trebuit — el, umbra l u i Allah pe pămînt — să iscă­ lească aşa-zisa Constituţie a l u i Midhat Paşa... Intre timp, pentru ca istoria să aibă şi puţin haz, populaţia turcă din Salonic masacrează consulatele străine ; iar başbuzuciii l u i Suleiman Paşa ucid, aşa, din pură mîndrio islamică, circa 25 000 de bulgari. Bepct : 25 000 de bul­ gari civili. Plus femei şi copii... (AU tre­ sare. Andrei observă.) Iar noi doi, inte­ lectuali luminaţi şi europeni, ne acuzăm reciproc dc trădare... ABDUL : Toate acestea le ştiu... (Se înfurie.) Dar, v o i eraţi sub înalta noastră protec­ ţie ; vă apărăm hetairele de două sute de ani. Nu am permis, cît s-a putut, nici o altă ocupaţie în Moldova sau în Ţara Românească... Aşa e ? Şi, atunci, de cc aţi- trecut de "partea ruşilor ? De c c ? A N D R E I (total fără legătura) : Domnule A i i ,
te rog să s p u i cuvîntul „eiorbagiu". rog : o simplă Curiozitate filologică. Te

A B D U L : Andrei, ce-i asta ? A L I (se scoală şi-l înfruntă din privire pe Andrei) : „ciorbaggiu". Ε bine ? A N D R E I : Perfect, mulţumesc. (Se întoarce spre' prietenul său.) Abdul, ai pus întrebarca-oheie : de ce am intrat în război împotriva voastră ? A L I (către scrib) : Scrie ! SCRIBUL : Cît p a t . . CSt pot. Vorbiţi prea repede... A B D U L : Aga, pentru un glonte e destul u n „da" sau u n „nu" ; aşa că... A L I : Sabia poate tăia gîtul ; dar o limbă ascuţită poate topi oţelul săbiei. La război nu se discută ; se taie.

www.cimec.ro

II'SUI' (împăciuitor) : A i i , frumosule, niu avut iu tinereţe un armăsar arab. Ca fo­ cul era... Ca vintul alerga. Avea, insă, un defect : necheza. Şi, oind necheza, se opxea d i n fugă... Aşa că am fost nevoit săd viiul. Unui harabagiu grec. pe mai nimic... A i d : A i noroc că eşti bătrîn 1 IUSUF : Iţi doresc şi ţie acest noroc. Dar să nu mai nechezi viteazule ! ANDREI (tot timpul acestei mici altercaţii, s-a plimbat îngindurat prin salon) : Ab­ dul... Acum, tu oi rămas, pentru mine, trecutul neamului meu, sărac şi nenoro­ cit... Abdul, ştiu de trei l u n i , ştiu de trei secole — poale dintotdeauna — că a f i român înseamnă a nu avea nici prea mult noroc, nici prea mulţi prieteni, nici Jiarlă scrisă in ceruri, de zei, sau pe pă­ unul, de mari împăraţi. A fi român, spu­ nea Cantemir, înseamnă linie de mijloc, latinesc bun-simţ între măreţie şi umilin­ ţă : intre răutatea vrcnfurilor, .nesfîrşita bunătate a oamenilor şi indelunp-înţeleapta răbdare fără alinare a pămîntul u i . Să nu uităm : toţi morţii noştri sînt îngropaţi între munţii şi apele noastre ; boţi morţii voştri — ţi-o repet — albesc pustiurile vrăjmaşe alo Caucazului, Persiei, Arabiilor, Bnlcnniei, Moldo-vlahici... ABDUL : Taci, Andrei ! Istoria Europei şi a Asiei, timp de patru sute de nni, a fost istoria vitejiei şi a credinţei noastre. A L I : Allah a strigat, prin Profetul său : „Ueidcţi pe necredincioşi !" A N D R E I (se înclină) : Vitejilor cuceritori, sînt un necredincios. Ucidcţi-mă ! A B D U L (blind) : I n ce crezi, necredincio­ sule ? A N D B E I : Ştiu eu ? Dubito, ergo... Totuşi, cred că Biblia, ca şi Coranul, sînt u n fel de... cerească literatură... A fost o vreme cînd religiile ţinenu loc de politică... Dar, azi... orice politică ce in forme religioaso no aruncă în epoca sălbatică a rugurilor şi masacrelor... Dogmele rămîn setoase de singe ; iar credinţa oarbă e o sabie oarbă... I l ISUF (citind ca din Lege) : „...la început a fost Adevărul. Apoi, a venit dreapta tălmăcire a Adevărului... Apoi, a dispărut Adevărul şi au rămas tălmăcitorii. Apoi, au dispărut şi ei şi nu rămas doar vor­ bele.:. (Către Andrei şi Abdul.) Vă văd şi vă ascult : vorbe, vorbe, vorbe... Iar mielul jertfei noastre poate că a murit de mult, la Plevna... «nu In Brăila... A B D U L : Ce stranie zi ! Cite umbre, cîte semne ale morţii... (Calm, aproape plic­ tisit.) Andrei, de ce aţi trădat ? Dc ce aţi trădat încă o dată ? Dc ce aţi intrat în război ? A N D B E I (blîndă ironie) : „Zise lupul : de ce îmi tulburi apa, mielule ?" ...De ce am intrat în război ? Da, la asta trebuie şi pot să-ţi răspund. A B D U L : A i cuvîntul ; şi Allah te ascultă... Foarte atent.

A N D B E I : Dc ce am intrat în război ? Ciu­ dat !... Oare, te întreb, nobile duşman al meu, nu sîntem dc patru sute de ani într-un război continuu ? Am avut noi o singură zi de libertate, dc totală inde­ pendenţă ? Bei, spahii, paşalc, zapcii... Ţară de jaf şi de izbelişte... Asta a fost. Savfet Paşa, ministrul vostru de externe, declară cu candoare : „V-am aşezat în casa păcii : soldaţi nu v-am cerut, gra­ niţele v i le-am respectat..." A B D U L : Şi, nu este aşa ? De două sute de ani nu aţi mai avut războaie. Ne-am bătut noi pentru... A N D R E I : ...pentru a ne şti tampon între voi şi duşmanii voştri... De asta v-aţi bătut : ca nu cumva, ea nu cumva vreo altă mare putere să-şi mute cetăţile pe malul sting al Dunării... Ne-aţi apărat ? Ce iro­ nie... Numai într-un secol şi jumătate, de la 1711, Stănileşti, şi pînă la 183G, răz­ boiul Crimeii, au trecut peste trupul ţării mele opt uriaşe războaie şi douăzeci şi două de invazii străine... Cu tot alaiul lor de jafuri, crime şi umiliri... Voi înşivă aţi declarat : „Pentru Turcia, Principatele Bomâne sînt şi rămân bulevardul (strigă) ...bulevardul Orientului ...Şi placa turnantă a diplomaţiei europene". A B D U L : Eşti nedrept, Andrei. Ştii foarte bine că, dintr-o pornire pe oare eu nu o înţeleg astăzi, Înalta Poartă a avut tot­ deauna o... să zicem, o slăbiciune pentru voi. Aşa, turbulenţi şi nesupuşi cum sîn­ teţi... Poate că ne-a plăcut — sau Vic-am temut — de mintea voastră prea răsucită, · de firea voastră paradoxală... Doar ' tu m-ai întrebat, într-o zi, acum cinci ani, cum îmi explic faptul că, jur-împrejurul ţărilor româneşti, la Silistra, Vidin, Bel­ grad, Budapesta, s-au instalat paşalîcuri ; iar pe teritoriul vostru, pînă şi emisarii Porţii intrau cu firmanul ridicat peste turban... Aşa este ? A N D R E I : Aşa este. Par... ABDUL (categoric şi sentenţios) : Fiindcă eraţi sub sublima noastră protecţie... Asta e. A N D R E I : Abdul, noi aveam o mie de ani bătuţi pe muchie, pînă In „sublima" voastră năvălire în Europa... Cuvîntul „protecţie" sau „capitulaţie" — sau dracu' mai ştie ce — nu ne place. Sună ca o talangă pusă la gîtul u n u i zimbru... Cum să-ţi explic ?... Vezi, nici în Ardeal, la Alba Iulia sau la Cluj, η-a existat u n paşă turc... Sc vede, zic eu, se vede că acest vephi pămînt al nostru are o tradiţie in­ conştientă, o instinctivă diplomaţie a pă­ durilor şi apelor... care nu vor, care nu se lasă robite... Poate, ca să continui po­ vestea cu lupul vostru cenuşiu, poate că acest lup η-a trecut Dunărea fiindcă ştia că dincolo e domeniul unui alt l u p , mai bătrîn şi autohton... Şi, mai dat dra­ cului... Dar nu aici stă cheia indepen­ denţei noastre. N u . Vezi, Abdul, noi ani fost obligaţi de istorie, de cruzimea veacu81

www.cimec.ro

rilor trecute, să faccan o foarte clară d i f e ­ renţă intre viteaz şi erou ; viteaz, dragul meu, este oricine se bate ca un ienicer : pentru un steag, pentru o semilună, pen­ tru un rai promis «le i m a m i şi ulemale... Dar, a f i erou e mult mai mult decit o sabie, un oct de curaj i n faţa duşma­ nului, decît u n „ura" şi o moarte în bătălie. A fi erou înseamnă să faci orice, dar absolut orice, ca să-ţi salvezi pă­ mântul, neamul, timpul şi spaţiul sufle­ tesc a l fiinţei tale... A tăia c uşor ; dar a te umili, de pildă, a îngenunchea la Istanbul, Colomeca sau Viena, a-ţi ţine sabia romană în teacă şi a te supune, plătind cu aur şi cu sînge, şi iar cu aur, şi iar cu singe, nu la un stăpîn, ci la doi-trei, în două sau Irei limbi străine, toate astea numai şi numai ca onoarea veche a limbii şi poporului tău să rărnîie trează şi neatinsă, vezi, acesta c ero­ ismul total — poate, tragic, poate, penibil ; în orice caz, sublim — al apelor popoare pentni oare istoria nu înseamnă cuceriri, expansiuni, insule, mări, cetăţi şi babilonuri înfrinte, ci pace, leagăn, ogor, cîntec şi casă. Bună seara către cer şi bună ziua către lumea toată... A B D U L : Poezie. Teatru. Fanfaronadă de io­ bagi îmbătaţi de prostiile unor bonjurişti ce se cred revoluţionari... Prefer sultanii mei ; măcar au bunul-simţ să mai taie capetele vizirilor. Ca să le facă plăcere celor de jos... IUSUF {sceptic) : Asta a fost cîndva ; mai nou, cînd un vizir greşeşte, nu i sc mai taie capul : e trimis Bei în Chios. Mă due să vă mai aduc nişte cafele... (Iese.) ABDULfcătre scrib) : A i notat ? SCRIBUL : Effendi, ce-am putut : e trădător şi recunoaşte că c trădător. Altceva... A L I {cu ură) : Ajunge ! Să răspundă şi la a treia întrebare. A B D U L : Auzi ? A N D R E I : Care ?... Da. povestea cu tunurile de pe Dunăre... Ε ridicolă, întrebarea asta. A L I (devine anchetator ; Abdul tace, s-a în­ tors cu spatele) : De tinde cunoşteaţi am­ plasamentele noastre de artilerie ? Priete­ nia ta cu... dumnealui nu a fost întîmplătoare... A N D R E I : Aţi numărat cam cîţi bulgari, bul­ gari, şi sîrbi trăiesc în sudul Dunării ? Ei au fost barabagiii voştri, n u ? Trebuie ca cn, un oarecare cercetător al istoriei, să aflu, la Istanbul, ce armament aveţi voi pe Dunăre ? Caraghios ! înseamnă că habar nu aveţi, nici acum, că duceţi răz­ boi pe un pămînt străin, între popoare care se vor libere şi independente... ABDUL (cu regret, Xn şoaptă) : Vei f i îm­ puşcat, Andrei. A N D R E I : Sper că de un pluton, şi nu de acest... A L I (cu ură) : Ciorbagiu, trădătorule. Ghiaur...

ANDREI (nu-l bagă in seamă) : Abdul, de­ test vorbele mari. Iubesc viaţa, îmi iubesc soţia... Dacă va fi să mor, voi muri ea un soldat... Dar. vezi, eu am, pe undeva, presimţirea <â şi tu eşti în pericol. S-a ţesut o intrigă, vei fi judecat, citesc asta iu ochii tăi trişti şi în mînia acestui Aii, eare nu ştiu cc hram poartă ; vei fi judecat şi acoperit de. ruşine... De asta mă tem, şi asta mă doare... Fiindcă, dintre toţi cei pe care i-am cunoscut, «lin neamul tău, pc tine te-am respectat şi tc-am iubit cel mai mult... I n tine ve­ deam icoana, formula unei Turcii noi, eli­ berată de obsesia imperiului şi de pro­ miscuitatea venală a unei feudalităţi total anacronice şi inutile... ABDUL : Taci... Mă doare. A N D B E I : ...un imperiu, un fost mare impe­ riu, trebuie întîi să devină o naţiune, ca să poată. apoi. fonda o ţară, un stat mo­ dern. Voi aţi fost un steag, flacăra fana­ tică a unui nomadism religios, medieval... Dar unde e naţiunea turcă ? Voi nici nu o recunoaşteţi, v i se pare umilitor că europenii vă numesc turci ? ! Voi vreţi să fiţi otomani, osmanlîi, califat islamic... Prea tirziu. Coboriţi-vă la popor, daţi pă­ mînt ţăranilor, recunoaşteţi limba de jos, desfiinţaţi-vă poligamin, faceţi-vă harta neamului şi a tradiţiei voastre, eliberaţi popoarele înrobite, ca să nu mai fiţi nici voi robi... Nu aţi venit din Asia numai cu furia stepelor pustii ; aţi adus şi înţe­ lepciune, şi cumpănă, şi un fel de mîndrie, care este numai a voastră... Răz­ boiul, pentru noi — să nu crezi că-mi fac iluzii — este doar o verigă dintr-un lung lanţ : unire, independenţă, reforme, reforme, ior unire, inr reforme... Tu crezi că soldaţii noştri, ţăranii noştri, sc bat pentru glorie, pentru ochii frumoşi ai lui Carol ? Te înşeli... Se bat pentru pămînt. Pentru că, la noi, pămîntul e şi patrie, şi mumă, şi strămoşi, şi ziua de mîine. La voi... patrie... încă, şi acum... se chea­ mă jurtâ. Adică, cortul strămoşesc al no­ mazilor... ABDUL : Tocmai de aceea sînt mîndru şi trist. In fiecare popor există un cer înste­ lat şi o cărare ce vine din neguri... Su­ fletul meu nude, pe dinăuntru, nechezatul cailor, sălbaticul urlet al bătăliilor de altă­ dată... Spaţiul nostru orizontal, chemarea depărtărilor... Catargele pierdute, rugăciu­ nile uitate... Istoria e ca u n vis, se adună în lacrima femeilor. în jarul unei mînii, în lascivitatea unui cântec... I l vezi pe lusuf ? Ε ca o scoică. 0 pui la ureche şi nuzi toate poveştile tuturor Aladinilor şi Sindbazilor lumii noastre... (Tace, se gîn­ deşte.) Dacă pierdeţi acest război, să ştii, vă ştergem de pe faţa pămîntului. Vom chema toţi vulturii Europei să muşte din cadavrul vostru daco-latin... Dacă pierdem noi ncest război... cred că va f i ultimul nostru mare război... Vom începe a face mică politică internă, vom începe a lupta

82

www.cimec.ro

pentru supravieţuire... (Dc sus. acestui mo­ nolog i s-n suprapus murmurul unei me­ lodii vechi. Ciută Fatimé. citită şi Elena.) Cînd aud aceste voci. iubite Andrei, cred că există rai... şi mai cred că moartea poate fi -frumoasă... Şi că o posibilă ei o altă Turcie... Mai mică, dar mai fericită. A i d (cuprins de o subită minie) : Să tacă ! Să tacă ! (Trage un foc de pistol înspre tavan.) ABDUL (sare, il izbeşte, îi ia celălalt pistol : Bestie ! Te ucid ! A N D B E I (îi desparte) : Abdul, calmea/.ă-le... IUSUF (vine m goană) : Ce e, cine a tras ? (Vede, înţelege.) Ehei, A i i , A i i , nu am b i ­ ciuit în viaţa mea un om... Dar. pe tine... A L I : Vreau să oanor pe cineva. Trebuie să omor pe cineva... ABDUL (hntărit) : Aga, te rog să-l arestezi ! Ε nebun. SCRIBUL : Mi-e frică. Să chem garda, (lese.) A N D B E I (către lusuf) : Te rog, Bay lusuf, du-te şi bnişteşle femeile. Te irog... Spune-Ie că pistolul s-a descărcat din greşeală.
1

ANDBEI (blind, îl mîngîie) : Spune-mi, acum : cum te striga mama la cînd erai mic ? In livada aceea de vişini ? A L I (prăbuşit) : Ifristo... Ilristo mă striga... (Către Abdul.) Effendi, vă rog, vă rog în genunchi, împuşcoţi-mă... Vă rog... Nu pot trăi cu două suflete... Nu pot minţi cu două suflete... (Intră Aga cu doi soldaţi.) ABDUL (cu milă) : Luaţi-1 ! Deocamdată... A L I : Dacă nu mă împuşcaţi, fug în munţi. A B D U L (aspru) : Luaţi-1 ! A m zis. (Soldaţii îl iau pe AU şi-l tirăsc afară.)

A B D U L : Du-te, bătrîne... (lusuf iese.)

A N D R E I : Abdul, tu să taci ; lasă-mă să-l judec singuri.. ABDUL (mirat) : Tu ? A N D R E I : Da, cu... A i i , uite-te în ochii mek Auzi ? Aşa... Te-am văzut cum muşti din măr, cum rupi pîinea. Ţi-nm vorbit de mama ta, pe care nu o mai ştii... Te-am pus să spui „ciorbagiu"... şi, pe loc, nm înţeles... A L I : Ce ? Cc-ai înţeles, procletule ? ! A N D R E I : Am înţeles că nu eşti turc... Mai mult decît atît : ştiu în cc limbă te striga mama ta... A L I : Spune, spune ! A N D R E I : I n bulgară... Nenorocitule... A L I (întîi ţipă) : Minţi... (Apoi se înmoaie.) Aşa c... Cum ai ghicit ? Blestematulc... Se vede pc mine ? In ochii mei ?

A N D R E I : Cruţă-1... Te rog ! A B D U L (nu-şi revine) : Cum e posibil ? Eu îl credeam un fanatic... Un... A N D B E I : Era. Dar discuţia noastră l-a... l-a în lore. A B D U L : Un bulgar ? Asta-mi lipsea. A N D B E I : A spus marele Mettcrnich : „Voi pune ungurii in Italia şi italienii în U n ­ garia. Şi, pe ambii, alături, în Serbia. Fiecare îşi va păzi vecinul. Nu se vor în­ ţelege, se vor urî ; din antipatia lor se va naşte ordinea şi, d i n ura lor reciprocă, pacea Imperiului austriac..." A B D U L : Un tîmpit. Un ridicol înfumurat... acest Metternich ! A N D R E I : E l a creat citadela absolutismului, sbînca ordinii — Sfîntul Imperiu al celor zece naţiuni supuse... Pe noi, românii, nu refuzat să ne recunoască... SCRIBUL (intră, grăbit) : Vă raportez : s-a întors Husein. A B D U L (sare) : Husein ? Cînd ? De ce nu a venit direct la mine ? SCRIBUL : Ε foarte grav rănit... Se pare că nişte bandiţi au tras în el... Vrea... are ceva să vă spună... Numai dumneavoastră. A B D U L : H a i , repede ! (Către Andrei.) V i i cu mine ! Dc-acum, eşti în paza mea !

www.cimec.ro CORTINA

P A R T E A a ll-a
Scena 4
(Sintcm din nou in camera femeilor. Elena se plimbă, foarte agitată. Esmé şi lusuf ' o urmăresc in tăcere. Fatimé priveşte cu bi­ noclul spre nuire.) ELENA : Cc facem ? Ce facem η cum ? I I IS U E : Do anină, dacă îmi daţi voie : po­ căinţa asta a l u i AU e picată din cer. ESM G : La ce ne foloseşte un bulgar ne­ bun ? IUSUF : Ε bulgar şi nu e ; a fost turc şi nu mai e ; în orice caz, nu e un ofiţer oare­ care. Asta o ştie şi Abdul... ELENA : Şi, atunci'? IUSUF : Ε un crap gras. Cu icre dc aur. Trebuie muls... ELENA : înţeleg. Crezi că ştie ceva ? IUSUF : Sînt sigur... Şi, veţi f i şi dumnea­ voastră sigură, dacă îl ascultaţi, numai trei minute, pe Lisieux. Ε 'la uşă. ELENA : Bine, dar... I U S U F : Cînd un căpitan dc vas îşi calcă cuvîntul, înseamnă că e vorba de o onoare superioară... Vă rog să-l ascultaţi... Pînă vorbiţi cu el, eu fug după A i i . Fi LENA : Baba, dar A l i e sub escortă. IUSUF : Aduc şi escorta. Aici, doamnă, pe o rază de o milă, toată lumea maniacă pîinea mea... (Către fiică-sa.) Fatimé, tu dispari ; şi nu v i i pînă mu te strigă maică-ta. (Fatimé iese. Dcschizînd uşa spre coridoare.) Căpitane, Allah a închis un ochi ; vei intra în iatacul femeilor. L I S I E U X (intră, se înclină, stă la uşă, desco­ perit) : Cunosc legile : peste prag nu voi trece. Mulţumesc, Effendi. (lusuf iese.) Doamnă Budeanu, rog să mă înţelegeţi : «Iacă am insistat să vă văd, înseamnă că ceea ce trebuie să vă spun anulează anga­ jamentul nostru faţă de domnul Hamdi... ELENA : Te ascult, căpitane ! LISIEUX : Comandantul unuia dintre moni­ toarele oare ne-au arestat s-a dovedit a fi u n vechi amic al meu. Există o con­ frerie marinărească... I n sfîrşit ! De la el am aflat două lucruri colosale ! 84 ELENA : Da ? L I S I E U X : Umu : că exista un ordin ca să fiţi separată de soţul dumneavoastră. Cu forţa, la nevoie. ELENA : Asta o Ştiu ; el era cel urmărit ! LISIEUX : Doamnă, sînt foarte emoţionat. Aşa, aşa părea a f i : soţul dumneavoastră era cel urmărit. Dar — şi acum vă rog să fiţi atentă ! — dacă 'dumneavoastră rămîneaţi pe vasul meu, monitorul nu­ mărul doi avea ordin scris, ordiri foarte de sus, de care nici domnul Hamdi nu ştia... ELENA : Ce ordin ? LISIEUX : ...să ne scufunde. Cu tătari cu tot... Dumneavoastră trebuia, nu ştiu de ce, să dispăreţi... Fi LENA : Dumnezeule ! Fişti sigur ? LISIEUX : Absolut sigur, doamnă. (Către Esmè.) Căpitanul o un drepteredincios ; OÎnd a aflai că aveam pe vas şi suflete reîntoarse dc la Mecca, era să turbeze... ELliNA : Şi unde este acum acest ordin ? L I S I E U X : La A i i ; el i l-a înmînat, el i l-a cerut înapoi. După... ELENA : De crine era semnat ? Asta c impor­ tant... LISIEUX : Nu ştiu, doamnă, dacă aflu, v i u să vă spun... Dar, mai e ceva de adăugat la povestea călătoriei noastre. ELENA : Ce ? L I S I E U X : .Nu v-am spus, credeam că e o simplă coincidenţă... Dar, acum... (Grav.) Doamnă Budeanu, pe fot parcursul dru­ mului, vasul mou a fost urmărit, la o distanţă de trei mile, de un velier. Cu zbaturi. Modern. Sub pavilion turcesc. Velierul se cheamă ..Cazi" şi este pro­ prietatea personală a domnului Ismail Hamdi... ELENA : Formidabil ! LISIEUX : A m aflat, ueum, In port : au ooborit ancora lîngă satul Ma.lc.ik ; o barcă a adus la ţărm vreo zece oameni. Oficia­ lităţi şi soldaţi... Intre ei, se pare, este şi proprietarul... ELENA : Şi, unde sînt acum ? LISIEUX : Nu ştiu. I n port nu a intrat n i ­ meni. Comandantul nu ştie nimic... (Îngri­ jorat.) Doamnă, aveţi grijă, fără anularea acestui ordin criminal, eu nu pot ridica ancora... ESMÉ : Căpitane, f i i fără grijă ; soţul meu are ochi de vultur. Şi, în clipa asta, el este lîngă Aii...

www.cimec.ro

L I S I E U X : I n cazul acesta, cu imi consider datoria îndeplinită. Doamnă, pînă la apu­ sul soarelui, vă aştept. După aceea, nu ştiu... Soarele, azi, în 10 decembrie, apune exuet lu orele 17 şi 45 de minute... Vă sărut miinile... (Către Esmé.) Selimetle, Bayan... ESMÊ : G iile, giile ! ELENA : La revedere, · monsieur Lisieux ! (Lisieux, politicos, iese. Intens concen­ trată*) Să încercăm un bilanţ- Aşadar, cineva din Istanbul îmi vrea moartea. Ε clar. E u , duşmani direcţi nu am, nu ştiu să am ; dar, fiindcă toate hlrtiilc grele ale băncii Panaiolis au trecut prin miinile mele, bănuiesc că... (Sc frămintă.) ESMÉ : Mai adăugaţi ceva. Abdul i-a spus aşa soţului meu : „Sint prins, sînt prins — n-am martori... Singurul martor al cinstei mele ar putea fi Osman... El a fost, in acei ani, şeful Arsenalului... Dar Osmun e încercuit la Plevna..." ELENA : Totul se leagă, totul sc înnoadă ; simt dc unde bat aceste rele vînturi... Esenţialul îmi seapă, totuşi... ESMÉ : Toată speranţa noastră sînteţi dum­ neavoastră... E L E N A : Dar, doamnă Esmé, pentru numele lui Allah, vă implor, nu-mi ascundeţi n i ­ mic. Trebuie să ştiu totul. ESMÉ : Orice casă are o pivniţă, orice fe­ meie are un secret. Cuţitul e la os. (Strigă.) Fatimé ! F A T I M E : Du, mamă ! ESMÉ : Cheile ! FATIMÉ : Aha ! Afacerile tale nenorocite ! ESMÉ : Afacerile unei mame disperate. Să taci* Numai fructele proaste îşi arată se­ minţele. Îl aduc aici. Dacă a intrnt un francez, poate intrn şi nenorocitul acela... Tu, Fatimé, treci dincolo. (Ezită, apoi se hotărăşte.) Iţi dau voie să te îmbraci, ştii tu cum. Simt că se apropie ora logodnei tale... FATIME : Mulţumesc, mamă. (E fericită. Elena nu înţelege nimic.) ELENA : Plutesc, oarbă, pe o apă neagră şi străină... ESMÉ : Mă întorc Îndată. (Iese.) F A T I M E : Mintea mamei mele c ca un labi­ rint... ELENA : Fatimé, dă-mi, te rog, un pahar •din vinul acela roşu... A m nevoie... FATIMÉ.: Secretul meu e foarte simplu... Abdul mi-a scris. Trei scrisori. Eu i-am scris cinci. Dar -ale l u i sînt de dragoste... E L E N A : Aha... Şi ce poştă ţi le-a udus ? Cu porumbei ? . FATIMÉ : Posta noastră se cheamă... lusuf. Ε clar ? ELENA : Te-α cerut, bănuiesc. N u ? FATIMÉ : Desigur... Dar, încă mu i-nm fost arătată... Azi, poate, Ε o zi cu semn şi cu semne,.. Toată noaptea am visat ică fac baie în v i n roşu... ELENA : Doamne, ce zi... (Bea puţin.) V i n roşu... Fatimé, care este secretul mamei talc ?

FAT1MÉ : Vine ea şi vă spune. Mă duc să mă îmbrac... Aici va intru un gainur... ESMÉ (intrînd) : L-am pus să sc aranjeze oleacă... ELENA (strigă) : Pe cine, doamnă ? ESMÉ (zîmbeşte, iertător) : Totul e foarte simplu. Am să vă rog să nu rîdeţi de prostia mea. Disperarea e un prost sfetnic. Sînt mamă.. Selim e lumina ochilor mei... ELENA : Vă ascult, Bayan Esmé ! ESMÉ : Cînd am aflat că a căzut prizonier In romani, m-am gîndit să-l răscumpăr... Dar, cum ? Pe bani, direct, nu sc putea. Nicicum. Şi, atunci, cineva, din Măcin, mi-η dat un sfat. ELENA : Un sfat. Ce sfat ? ESMÉ : Staţi... (Oftează, urmează greul.) ...VA, cc mai... A m cumpărat un prizonier român. Ziceam : dau un colonel român, pentru un sublocotenent otoman... ELËNA : Şi, aţi cumpărat un colonel român ? (E interzisă.) ESML : Am dat bani pentru un colonel ; o • groază de bani... Dar, pe fir, . afacerea a trecut prin zece intermediari turci.. Fie­ care şi-a reţinut partea sa dc bacşiş — altfel, n-am fi turci, nu-i a ş a ? , — şL •> cînd să văd şi cu colonelul... lira să mor ". de inimă... (Pauză.) Escrocii, mi-au adus un simplu soldat. ELENA (total depăşită) : Nemaipomenit ! ESMK : N-ar f i fost nici o nenorocire — o via (ή salvată c un scaun în cer. I l ţineam uici, pînă la terminarea războiului. Ca să-l strecor acum la Tu loca, nu se mai poate... Mă rog, asta-i prostia mea, am plătit-o, Allah trebuie să mă ierte. Dar... Mă tem acum pentru viaţa acestui soldat, căruia eu şi lusuf i i spunem Selim. înţelegeţi, nU ? ELENA : Mă declar învinsă. Doamnă Esmé, am lucrat patru ani în birourile unchiului meu. Pînă astăzi, eram convinsă că sînt o bună cunoscătoare a tuturor mecanisme­ lor, hoţiilor, sforăriilor din lumea bună a Istanbulului. Dar, cc mi-a fost dat să aud azi, aici, depăşeşte orice fantezie... FATIMÉ (apare de după perdea) : Cît mă priveşte, pentru orice eventualitate, am pentru Ismail Paşa o pungă întrengă dc monede verzi... (Grav.) Dar Abdul va scăpa, nu-i aşa, doamnă ? ELENÀ : Sîntem pe aceeaşi corabie ; trebuie salvată corabia. ESMÉ : Aud paşi. Fatimé, deşteaptă tatii, treci în camera ta. FATIMÉ : Da-s curioasă ! Vreau să-l văd cum arată. ESMÉ : Cum să arate ? Soldat... H a i , treci ! (Bătaie în uşă.) Te uiţi la el prin perdea... (Fatimé iese. Esmé trece la uşă ; deschide.) VOCEA L U I TUDOR : Sărut mîna, doamnă Esmé... Abia nimerii... · ESMÉ : Cioc iyi, Selim ! (Foarte bine, Selim.) (îi explică, prin gesturi, ca între surdo­ muţi, că trebuie să rămînă aici, să fie ' 85
(lese.)

www.cimec.ro

liniştit, doamna c bună etc. Tudor, destul de încurcat, răspunde : „Evet, evet" [da, da] — otita ştie turceşte.) Doamnă, acesta c ; vă las cu el. Cobor să-mi adun mintea, eă-<mi fac*, socotelile. Se apropie scara... Trebuie, curînd, să închidem cercul. Alt­ fel, va curge sînge... ELENA : Ştiu ! (Tudor e uluit ; nu înţelege nimic.)

ESMÉ (către Elena, salut turcesc) : Selimetle, Baţjan Elena. ELENA : Selimetle ! ESMÉ (către Tudor, cu multă dragoste) : Allaha ismarladîk, gazi ! (La revedere, vi¬ - teazule !) T U D O R (zimbeşte) : Giile, giile ! (Scuză vagă.) Atîta ştiu... (Esmé iese.) (Dorobanţul e un flăcău de 25 de ani. înalt, bine făcut. Puţin speriat, puţin necăjit, nu realizează situaţia în care sc află. Ε cin­ stit, ţăran, altă lume... Curat îmbrăcat. In uni­ forma cunoscută. L-au prins in septembrie, e fără manta. Centură, cartuşieră, căciula în mină. Ε bărbierit, pare bine hrănit. Se uită lung la doamna Elena, e încurcat, dă din cap, crede că şi ea c tot turcoaică.) ELENA (îşi face cruce) : Dumnezeule ! Oare nu visez ? TUDOR (nu-i vine să-şi creadă urechilor) : Doamnă ! Nu cumva ? ELENA : Ba da. Sînt româncă ! TUDOR : Româncă ? Înseamnă că... S-n ter­ minat războiul. Sînteţi dc la Crucea, Ro­ şie... ELENA : N u . Războiul încă nu s-a termi­ nat. Nu sînt de la Crucea Roşie. Cu soţul meu, boierul Andrei Rudeanu, venim din Istanbul. Sîntem în drum spre ţară... TUDOR (cade în genunchi ; e copleşit de emoţie) : Sărut mina, cucoană scumpă... Sărut mîinile... Iertaţi-mă, am jurat, acolo, jos, în ascunzătoarea domnului lusuf, că, dacă mai aud vorbă românească, să înge­ nunchez şi să bat zece mătănii... ELENA (se duce la el, îi întinde mina) : Te rog să te scoli. Avem de vorbit... Eu mă numesc Elena Rudeanu. Ţie cum îţi zice, ilăcăule ? TUDOR (se ridică) : Tudor al l u i Lnncnnu. Soldat Tudor Luncanu, să trăiţi. Din re­ gimentul zece-Dorobnnţi, compania trei... ELENA : Stai, te rog, jos ! TUDOR : Nu stau, doamnă, îmi sare inima din piept... Ştiu, ştiu ce credeţi : că sint un dezertor... (Disperat.) Jur, doamnă dra­ gă, j u r pe viaţa copiilor mei — că doi am acasă, acasă în sat, la Cricov pe Amaradia mică — j u r că n u sînt dezertor... ELENA : Ştiu, Tudore ; eşti prizonier ! TUDOR : Nu, doamnă, doamne fereşte ! Cum, prizonier ? Păi ce, turcii iau prizonieri ? 86

Nu iau. Nu-s prizonier şi nici dezertor nu sînt... Staţi, numai o clipă să aveţi răbdare... Trebuie să vă spun... Vă duceţi în ţară, vă rog, pentru numele l u i Dum­ nezeu, vă rog, scrieţi o scrisoare la domn' căpitan Dincă, el e couuindaulul meu de companie, spuneţi-i aşa : „Luncanu Tudor trăieşte, dnr nu e dezertor şi nici prizo­ nier nu este !" ELENA (zimbind) : Nu înţeleg ! 'TUDOR : Dar cine înţelege i A u sărit pe noi — eram cu patrula în recunoaştere — au sărit vreo cincizeci de başbuzuci ; din ăia răi, tuciurii. Ne-am bătut, ne-am tă­ iat... Sub oobii moi am văzut murind doi din sut de 'la mine : pe Ghcorghe Bîrzu şi pe Ion Popeangă, de-i ziceam noi Moflete... Dacă ar f i rămas unu' i n viaţă, ar fi putut fi martor că nici eu nu m-am lăsat. Am tăiat — lupta se dădea la buionetă — ani tăiat ca în sfeclă... Şi, totuşi, pe mine nu voiau să mă omoare. Vedeam eu că mă cruţă... De ce mă cruţau ? Do ce ? Ce o urmat nii-c şi ruşine să po­ vestesc. Trăiesc ca un paşă. mănînc pilaf era un sultan, şi nu înţeleg ! Stau acolo, jos, în pivniţă, stnu şi-mi storc minţile : do ce am fost cruţat ? iPrin ce am meritat eu ruşinea asta ? Cine are să mă creadă, cucoană dragă, cine nrc să creadă că eu mi-am făcut, cît am putut, datoria de ostaş, că nu m-am vîndut duşmanului ? Cine ? Că nici nu-i de crezut ? ! De multe ori îmi zic : Tudore, să ştii, tu ni murit acolo, sub ripcle Bahovci ; şi, dintr-o gre­ şeală a furierului, ai ajuns în raiul păginilor... Unde mni puneţi, doamnă Elena, că gazdele mede sc pourtă cu mine de parcă aş fi un ou roşu, de l'a şti... Şi-mi zic. nu Tudor, ci Selim... Eu, Selim ? ! Dacă aude sergentul meu, Popescu, care îmi cunoaşte pe umindoi fraţii mei, dacă aude că mă strigă, pe acilea, Selim, s-a dus dracului toată fala, tontă pielea dc pe obraz... ELENA : Ascultă, Tudore, doamna Esmé are un fiu, pe nume Selim, care a căzut p r i ­ zonier la români... Ea te-a cumpărat — pe bani grei — voia să facă schimb cu fiul ci... Dur, nu se mai poate... Asta e ! TUDOR (uluit) : Mnică-măiculiţă ! Asta e... Numai la asta nu m-am gîndit... Gatu, m-am nenorocit. Mni rău nu se poate... ELENA : De ce, Tudore ? TUDOR : Adică, ai mei îşi varsă sîngelc acolo, sub redute, şi eu boieresc aici, pe banii unei turcoaice şi în locul unui Selim... Vui de capul tău, Tudore ! Asta e mai rău decît o dezertare... Uite, doam­ nă, ies acum, sub ochii dumitale. ies în port şi, cu mîinile goale, intru în t u r cime... Să mă omoare ! Să fiţi martoră că soldatul Luncanu nu este un... (E dărimat. Scoate din buzunar o decoraţie.) Poftim, degeaba o primii... ELENA : S-o văd ! (Se Virtutea Militară ? uită la decoraţie.)

www.cimec.ro

TUDOR : Griviţa. Griviţa-unu ; că pc-a do­ ua n-o mai apucarăm. ELENA (îl lasă să sr linişteasră) : Spune-mi, Tudore — nu mai f i necăjit, tonte sc aranjează — spune-mi : do unde vitejia asta, pe voi ? TUDOR : Ce vitejie ? Ν iei o vitejie. Ştim ce-i glontul, am văzut feţele urile ale morţii... Cui nu-i c frică dc moarte, min­ te ! Şi cui nu-i e milă de copiii care rămin orfani, «cela m i - i om. Dar, vedeţi, cum să vă spui, s-au strâns nici amără­ ciuni vechi. Umilinţe şi deznădejdi. Şi, dacă a dat Dumnezeu şi ne-am văzut iar cu o armă în mînă, am zis : ncu-i, acu' ! Ε lumea cu ochii pc noi. .Să nu rîdă nici nemţii, mici fraţii noştri ruşi, de noi, ro­ mânii, zicînd : „ia uite ce fricoşi sînt ! Ăştia nu merită să-şi măninec pîincn decît in genunchi". ELENA : A m înţeles. Şi, cum e armata nsta, a noastră ? TUDOR : Bună, cum să fie. Armată... (Sol­ dăţească precizare.) Domnitoru-i neamţ, tunurile, aşijderea. Ofiţerii, boieri, dar romani, măcar că între ei vorbesc fran­ ţuzeşte... Puştile-s englezeşti, ambulan­ ţele, din Braşov, hărţile, dc ba ruşi... Cam a«ta-i. ELENA : Şi, ce e românesc în această ar­ mată ? TUDOR (mucalit) : Căciula, calul... şi inima. Nu ajunge ? ELENA : Cred că da ! Nu ţi-e foame, T u ­ dore ? TUDOR : Sînt atît de sătul că pot merge trei zile i n patrulare. ELENA : Totuşi — iartă-mă că te descos — totuşi, ce spun ţăranii, soldaţii ? Pentru ce luptă ? Ştiu ce înseamnă indepen­ denţă ? TUDOR (se foieşte, nu e uşor, parcă ezită să răspundă) : Doamnă Elena, să ştiţi, sîn­ tem noi nişte pălmaşi, dar... Numni pe dinafară părem proşti. Pe dinlăuntru... Zău de vă mint !... De cînd eram copil, deodată cu rugăciunea, bunicul ne-a învă­ ţat legea domnului Bălcoscu şi Kogălni­ ceanu. (Parcă ar recita.) „Pînă cînd ţăra­ nii nu vor f i cetăţeni, moi nu vom avea o naţie. Cît timp îl vom lăsa i n poziţia în care se găseşte, asuprit, bătut, tratat ca un dobitoc, nelcgat către ţară prin nimic, ce sprijin vom putea aştepta de la el, în caz de pericol... ?" Vorbele astea nu-s vorbe — sînt jurămînt... Noi am în­ ţeles şi am zis : buun ! întîi să eliberăm moşia cea mare. Ţara. Apoi, s-a face dreptate şi cu moşiile mici... ELENA : A m înţeles ! TUDOR : ...că fără pămînt nu se poate ! Nu se poate ! Independenţă e ntunoi cînd nu ţf-e foame, cînd nu ţi-e frică, cînd ştii că, dc aici pînă aici, e locul tău sub soa­ re : sîngele strămoşilor tăi şi pîinea, de

mîinc, a copiilor... Uite, fraţii noştri, r u ­ şii. Buni soldaţi, plîng cînd îşi văd Ţa­ rul... Asta, ziua. Dar, serile, cintă la focuri — şi tare frumos cântă — iar, dacă intri i n vorbă cu ei, afli că şi ei, ca şi ai noştri, tot după slobozenie şi după pămînt oftează ! ELENA : Cum ? Ştii ruseşte ? TUDOR : De unde ?! Dar ţăranii, cu două mîini şi cinci cuvinte, îşi pot spune tot ce au pe inimă... Auzi, dc pildă hleba, zimlea, baiar, robota ; şi iar zimlea, şi iar baiar şi iar robota — şi ai înţeles că, măcar că au Ţar un rus şi un creştin, au aceleaşi necazuri ca şi noi, pe Amaradia, cu vechilii boierului (ylogoveanu... (Se opreşte.) Icrtaţi-mă, mi-am dat dru­ mul. Poate v-am supărat, uitai că sînteţi boieroaică... Dar, vedeţi, de cînd sînt aici, în această amarnică împărăţie, nu mai mint. De ce să mint ? In fiecare zi, îmi spun : neamule, astăzi te împuşcă... Şi, azi-dimineaţă, cînd îl văzui pe lusuf lia bă că îmi aduce brici şi săpun, zisei : nu te împuşcă, Tudore ! Te spînzură. ELENA : Nu-ţi dai seama, Tudor al l u i Luncanu, cc bucurie mare mi-ai făcut. Dumnezeu m i te-a scos în cale... TUDOR : Să zicem ! Doamnă, acum vă rog, vă rog cu lacrimi, dacă trebuie : luaţi a¬ ceastă decoraţie şi s-o duceţi acasă... Tatn, după reforma domnului Cuza, a primit zece prăjini de pămînt. Dar sîntem trei fraţi ; toţi însuraţi, toţi cu copii... După acest război, n i se va da iar pămînt. Tre­ buie — n i s-a făgăduit... Ne-am vărsat sîn­ gele pentru unire şi independenţă, nu ? Aş vrea, chiar dacă voi pieri pe-aici, ca mă­ car nevastă-mea, măcar fraţii mei —· de vor scăpa de glonţul turcului — să poată cere dreptul la împroprietărire... Că e un drept, nu ? Doar n-o să ne lase muritori de foame ?! Zece prăjini de sără tură şi «leal, la zece guri ? Dacă .puteţi, doamnă ! Eu, să zicem, am pierit ! N-am avut noroc să mor de gît cu un păgîn, sub ochii fra­ ţilor mei... Dar, dumneavoastră ştiţi ade­ vărul despre soarta mea. N u ? Vă ''rog, luaţi decoraţia asta — nu am cumpărat-o, jur — duceţi-o la domn' căpitan Dincă, să mă treacă pe listă... Că, dumnealui ştie, am dat. numai noi, alde Luncanii din Cricov, trei puşti bune. Şi o pereche de boi. Singura pereche... Şi o căruţă cu fîn... Să mă treacă pe listă... Că. altfel, chiar dacă îi răzbim pe turci, noi, sără­ cimea, ce câştigăm ? Oi lua, la pace, me­ dalia şi mi-oi agăţa-o de cămaşă — dacă oi mai avea cămaşă — ş-oi merge prin Bucureşti, să strig în faţa palatului „Hai ba corcoduşe independente !" Nu se poate ! Nu c drept ! ELENA (a ascultat cu emoţie această mărtu­ risire. Acum se întoarce spre soldat. îi dă înapoi decoraţia. Ε emoţionată) : Păstreaz-o. 0 meriţi. Sper s-o duci singur acasă... 87

www.cimec.ro

Şi — dacă poţi — Tudor al lui Luncarni, să mă ierţi. Şi pe mine, şi pc eoţul meu. TUDOR : Nu pricep ! Dc ce să... ELE'NA : Nici eu nu pricep. Mă Bimt foarte vinovată... Pe undeva. Dar, să lăsăm asta... (Se aude o bătaie în uşă.) Au/.i ? înseamnă că trebuie să terminăm. Te duci jos şi stai ascuns. Veşti iţi trimit prin lusuf. Ştii să citeşti ? TUDOR : Patru clase. Scriu încet, dar ci­ tesc repede... ELENA : Bun... (Către uşă.) Imediat ! Ascul­ tă : ai putea să-mi spui cu ce puşti c dotată armata noastră ? TUDOR : Cum să nu ! Noi avem puşti foarte bune. ..Peabody"', englezeşti. Artileria, puşti „Chassepot", iar cei dc la servicii, puşti ruseşti, mai vechi, „Krnka"... Turcii au „Manehester"-uri. Bune... ELENA (iluminată : a aflat ce trebuie) : Per­ fect, perfect Mulţumesc... „Peabody" şi „Chassepot"... Asth este... ESMÉ (intră, grăbită) : Doamnă, gata cu acest viteaz, lasă-1 acum. (Către Tudor.) Selimetle, Selim... (Aproape că îl im­ pinge afară.) TUDOR (iese. Din uşă) : Nu uitaţi, doamnă : compania treia, regimentul zece... La Cra­ iova... La domn' căpitan Dincă. Să ştie, să afle că... ESMÉ : Vine lusuf. După mers, sc pare că a foist lovit în cap... ELENA : Da' ce s-a întîmplat ? Nu cumva... ESMÉ : Nu ştiu. S-au auzit împuşcături răz­ leţe... Comisia aceea, parcă a înghiţit-o pămîntul... Soţul dumneavoastră şi cu Abdul sînt la comandamentul portului... ELENA : Doamne, numai de nu s-ar încăicra acolo... ESMÉ : Comandantul e omul nostru... (Cu teamă.) Doamnă Elena... aţi închis cer­ cul ? ELENA : Cred că da... Dacă se întorc... pun cărţile pc masă ! ESMÉ : Şi, dacă apare Ismail, păianjenul ? ELENA : Nu mi-e frică... (Ca pentru sine.) Ε ziua Griviţei mele. IUSUF (intră, doborît. Nu e lovit, e copleşit de durere. Are în mîini cite un pistol) : Vai, v a i , m i se rupe inima ! ESMÉ (tandră) : Bătrîne, ce s-a întîmplat ? IUSUF : A început să curgă sînge... Cerul e roşu, uitaţi-vă, corbii zboară în cerc... Norii au eoborît. Daţi-mi, doamnă, şi mie un pahar din v i n u l acela... Vinul păcii casei mele... (I se dă un pahar.) Vai, vai... ESMÉ (severă) : Aoum, gata ! Vorbeşte ! IUSUF : S-a împuşcat A i i ! ESMÉ (crudă) : 'Mare pagubă ! ELENA : Avea două suflete. A murit de două ori ! 88

ESMÉ : Da. Un suflet de zi şi un suflet de noapte... Creştin — dar isniaelit, bulgar — dar ofiţer turc, în serviciul lui Kerim Paşa, şeful Marinei, dar lofegiu şi al c i i nelui de Ismail... ELENA : A lost un simplu instrument ! ESMÉ : Un instrument eu două pistoale în­ cărcate... IUSUF : Tăceţi... A murit curat cn un înger... A murit strigîndu-şi mama... Voiam să ne apropiem dc el, ne ameninţa cu acest pistol... Striga: „Am o singură inimă... 0 singură mamă... O singură ţară... Inima mi-e bolnavă de ruşine... Miinile îmi sînt pline dc sînge. Trebuie să mă spăl..." (Co­ boară vocea.) Şi, s-n împuşcat... Dar, îna­ inte dc a-şi da sufletul, a ţinut să-mi dea acest ordin... (Scoate o hîrtie din buzu­ nar.) Este ordinul dc scufundare a coră­ biei francezului... ELENA (ia actul) : Extraordinar... (Îl exami­ nează.) Fantastic. Actul acesta e fals... Nu c eliberat de Comandamentul Marinei... Cunosc, şi în vis, antetul acestuia... Şi, totuşi : iscălitura aceasta e autentică. Şi, o cunosc foarte bine... ESMÉ : Deci, cercul se închide ? ELENA : Un cerc se închide, altul se des­ chide... (Strigă.) Fatimé, avem de lucru ! FATIMÉ (strigă, de dincolo) : Nu sint gata... Veniţi laici... ELENA : Perfect ! A m nişte scrisori de alcă­ tuit. Către unchiul meu, către Kerim Paşa, de la Marină... Doamnă Esmé, dumnea­ voastră să-i procuraţi acelui... acelui colo­ nel de jos — fiindcă c colonel, vă asigur — haine civile... I l duc în ţară şi-1 elibe­ rez în schimbul l u i pe Selim nl dumnea­ voastră... ESMÉ (fericită) : Aferim, aferim... Allah »ă te ajute... , ELENA : Iar dumneata, lusuf Babă, ai grijă ca acest Ismail să nu se apropie de A n ­ drei şi de Abdul decît singur... Izolează-i dc ceilalţi... IUSUF : Nici nu mai e nevoie... S-a întîm­ plat ceva în port, e alarmă, am văzut cum toţi cei ce au eoborît azi-dimineaţă, în mare grabă, s-au întors d i n nou pe corabia l u i Isrmail Paşa... Afară de... Ismail Paşa şi de doi arnăuţi ai sui... ELENA : Da, da, da ! Scapă-1 de arnăuţi ! IUSUF : Voi încerca... Acest pistol al l u i AU Tămînc la mine... Acest al doilea pistol... cred că trebuie să i-1 dau l u i . (Arată spre pivniţă.) FATIMÉ (de dincolo) : Vă aştept ! IUSUF : Plec. Plecăm... începe seara... fArotâ hîrtia din mîna Elenei.) Pe verso, am scris numele adevărat a l acestui neno­ rocit... ELENA (citeşte) : Ilristo Boiangev, Muselim-Selo, Bulgaria liberă.

www.cimec.ro

Scena 5
(Intră Andrei, urmat de Abdul. In salonul de jos, parcă s-a făcut mai întuneric. Eroii noştri sc scutură de umezeală, dc zăpadă, îşi dezbracă paltoanele. Afară ninge.) A B D U L : Nu o nimeni pe-aici... Dă-mi man­ taua. (Duce afară cele două f>altoane.) A N D R E I : Bietul A i i ! Dacă ştiam... ABDUL (amar) : Bietul Husein ! Dară ştiam... ANDREI : Husein a căzut ca un ostaş — în luptă. A i i s-a sinucis. A B D U L : A căzut in luptă, da. Dar cu cine ? Avea la el o telegramă. I-a fost luată... Cine avea interes, cine ştia că eu aştept —- cu sufletul la gură... (l'acc, îngîndurat.) A N D R E I : A m crezut că l-au ucis... rebelii bulgari. Crezi că... ? A B D U L : Cred '.' Sint sigur... (După o pauză.) îmi cunosc fratele... Şi, întimplător, ştiu dc ce mă caută... A N D R E I : E l ne-a ajutat să ne îmbarcăm... A B D U L : Da. Aşa este. Joacă tare. îşi joacă viaţa... Sper ca Elena ta să nu fie atît dc credulă câ tine... IUSUF (duhul păcii, vrea să abată furtu­ nile) : Am adus jar... Vă aduc imediat şi cnfele, şi vin fiert... Cu mirodenii. ABDUL : lusuf, bătrîne, spune-mi, unde c garda Jnca ? Unde e acel căpitan Fund, care scria la masa aceasta ? IUSUF : Paşa, nu-ţi pierde firea ; află că adevăratul lor comandnnt era A l i . A l i a murit aşa cum a murit. Toată garda e-a retras spre port. Aşteaptă noi ordine. A B D U L (furios) : De la cine ? Nu eu co­ mand aici ? IUSUF (diplomat) : Eu aduc v i n . Şi cafele. (lese.) A B D U L (se calmează. Andrei tace. Privesc amîndoi la ninsoarea de afară) : Ce fru­ mos ninge... Cred că de zece aai η-a mai nins aşa în Burgas... A N D B E I : Abdul, acum trebuie să mă înţe­ legi. Vreau să vorbesc cu soţia mea. Ne­ apărat. A B D U L : Vei vorbi. N u uit... Dar, înainte, lasă-mă să-mi adun gînd urile... (Greu.) Ceva s-a frînt, o bufniţă ţipă, aici. I l i u ­ besc pc acest unchi a l meu, Osman. Onoarea mea e legată de soarta l u i . Te iubesc şi pe tine, Andrei ; dar... (Stringe pumnii ; vrea să zică : „dar îmi eşti duş­ man".) A N D R E I : Mă iubeşti — ca prieten, mă urăşti — ca adversar. ABDUL : Taci, te rog. Uite cum ninge... Se bucură copiii, se vor uita noroaiele aces­ tei toamne atît de murdare...

IUSUF (aduce o tavă cu cele promise) : Cînd ninge aşa, ciobanii din Babadag spun că oile îşi fac rugăciunea. ABDUL (tot amar şi teatral-ironic) : Stai jos, bătrîne ismaelit. Torn eu în pahare... Simt nevoia. Mă sfişii pe dinlăuntru, stră­ moşii mei războinici îşi urlă bătălia... Stai aici, am nevoie să pun, între rminia mea şi acest mîndru prieten al meu, pe cineva. (Strigă.) Tampon... (Serveşte vi­ nul.) Istoria nu iartă ; morţii putrezesc, dar săbiile u r i i lor sc transmit d i n gene­ raţie în generaţie... IUSUF : Şi săbiile, şi tăişul lor. Dar tăişul oricărei săbii stă în înţelepciunea război­ nicului. A N D R E I : Mulţumesc, lusuf Baba ! Abdul, stau ca pe spini. Îmi iubesc neamul ; locul meu, acum, c sub Plevna. Jur. Te sfişii, fiindcă n u ai veşti de la unchiul tău ;' cu nu am veşti despre ţara mea... ABDUL (abate răspunsul) : A i visat berbeci jupuiţi azi-noapte. Nu ? IUSUF : Nu e bine să-ţi povesteşti visele urîtc. Dracul nu donrme. ABDUL (cuprins de o ciudată frenezie — disperare, tristeţe, mînie, neputinţă) : Bătrîne, nu ţi se pare că muezinul cetă­ ţii a uitat să ne cheme la rugăciune ? (Fără să-şi privească prietenul.) Nu te enerva, Andrei, pe dinlăuntru numai cu tine vorbesc... N u ţi sc pare, Baba, deose­ bit de ciudat că garda mea α şters-o ? Iar comisia adusă dc fratele meu, comisia asta a ruşinii şi a morţii, s-a întors, fugnfuga, d i n drum ? Uite, corbii cei negri se adună în stoluri şi pleacă spre nord. Spre nord-vest... IUSUF : Fratele tău, cu doi arnăuţi înarmaţi, η-a plecat... ABDUL : Nu poate pleca! M-a acuzat de tră­ dare ; pe mine şi pe Osman. E u , înainte de a veni aici, în această dureroasă misi­ une, am depus un raoort direct la can­ celaria Sultanatului. Despre cc ştiu eu în legătură cu... (Pauză.) 0 sfoară de pescuit am i n mînă... Trag de ea, un rechin se zbate cu buza arsă de cîrlig... IUSUF : Allah c mare. Şi eu, întimplător, te iubesc, Abdul. ABDUL : Ştiu ! A propos de Allah : adu-mi Coranul ! (lusuf aduce cartea.) Dau eu, dai dumneata — sau e rîndul acestui v i ­ teaz ghiaur? (Spus fără mînie. Cu zîmbet.) IUSUF : Să dea cel oare a dat şi cînd am început această zi. ABDUL : Eu. (Deschide la întîmplare, citeşte primul verset de sus.) H m , nu c rău. Cartea asta are umor. A r trebui citită de la sfirşit spre început... Ascultă, bătrîne : „...Mărimile şi măririle sînt ea şi zăpada munţilor : pornesc, coboară şi doboară. Dar, cînd ajung în vale, se topesc la fel ca ţurţurii de gheaţă de pe streaşină vă­ duvei sărace..." Ce spin ? Unde-i războini­ cul verset de azi-diminenţă ? N u - i . Pariez că acel verset nici nu există. L-am visat. 89

www.cimec.ro

IUSUF : Nu le mai stîrni, Abdul. Otrava nu se amestecă cu linguriţa. A N D R E I (către lusuf) : Ce face solia mea ? IUSUF : Ε bine. Gimdcştc. Fiţi fără grijă, va cobori la timp. ABDUL : Să presupunem că pierdem acest război. Nu este exclus. Nu Osman va fi de vină. Nu. Ε putred ceva i n Istanbul, capul e putred. Ce contează vitejia celor ce se apără la Plevna sau Vidin, dacă in spatele lor mişună boţii, afaceriştii, hie­ nele de tot felul... Osman nu o dată mi-a spus : „Tunul nu poate duela eu min­ ciuna". A N D R E I : Avea perfectă dreptate. Ca arma­ ment, sînteţi mai bine d o t a ţ i decît ina­ micii voştri... Altceva vă lipseşte... A B D U L (lehamite) : Ştiu, ştiu ! (Cu ironie subliniată.) Idealul social, lozincile despre libertate şi independenţă... Şi acea numă­ rătoare a ţăranilor turci, dc care îmi tot vorbeşti. A N D R E I (foarte serios) : Da... Şi, încă cevn : statul naţional turc, i n locul Imperiului otoman. Un stat modern şi democrat. Constituţional şi antimonarhic. A B D U L : l i a , lia ! Tu vorbeşti ? Parcă, azimîine, voi citi în ziare că prusacul vos­ tru Carol s-a încoronat... Naşi fiindu-i Wilhclm şi Franz Iosif. A N D R E I : Nu este exclus. Ontogeneza repe­ tă filogeneza şi în istorie. Sîntem un vechi popor, trezit brusc la o eră nouă. Va treimi, în cîteva decenii, să refacem, să recapitulăm toate erorile, poate şi oro­ rile, pe care marile imperii le-au comis, urcind sau coborînd treptele de marmoră singerie ale destinului lor... Abia după ce vom învăţa aria independenţei interne, vom trece şi noi la acele reforme sau re­ voluţii pe care le cere viitorul. A B D U L : Viitorul ? Fum şi amăgire. Istoria e o minciună oficială ; o scriu, întotdea­ una, învingătorii. A N D B E I : Nu totdeauna. Confunzi istoria oficială cu memoria popoarelor. I n aceas­ tă memorie stă adevărul-adevărat. Noi, romanii — te rog să mă asculţi, o spun din respect pentru poporul tău — noi am existat numai în măsura în care ne-am amintit. Ne-am uitat la ziua de azi, la cea de mîine — adueîndu-nc a¬ minte, eu lacrimă şi durere, cine, unde şi cît am fost ieri şi alaltăieri... A B D U L : Ce zici, lusuf ? IUSUF : Ce să zic ? Domnul Andrei e tînăr şi foarte deştept. Eu sînt un turc bătrîn. Privesc u n soare care apune... Şi, zic : arată altfel ca azi-dknineaţă... Puiul, cn să iasă din ou, sparge coaja oului ; gri­ u l , ca să ajungă spic, trebuie, mai întîi, să putrezească... Apele se revarsă, primă­ vara va f i bogată, din cauza m i l u l u i adus. Mi-α ars o casă de lemn ; mă zbat să-mi clădesc alta, d i n piatră... Iubite al meu Abdul Effendi, te iubesc ca pe u n f i u . Oa­ menii ca tine sînt covoarele de rugăciune

ale Turciei de mîine. In ochii tăi — şi in ochii... Fntiméi mele — văd lumina nepoţilor, după care oftează inima mea de bătrîn... S-o ştii : domnul Andrei are dreptate. Aeuni. Şi noi vom avea, atunci • cînd, pe cerul speranţelor noastre, stelele vor fi curate... ABDUL : Spune, spune... IUSUF : Un orb, cînd strigă „am orbit !", începe să vadă, puţin... Noi n-am văzut lumina soarelui, d i n cauza sultanilor. Ei erau umbra l u i Allah pe pămînt... Poate că nu ne va strica să facem numărătoa­ rea, poate că nu ar stricu să deschidem larg uşile oaselor noastre... Şi haremul m i se pare ceva depăşit... Noi nu ne însurăm — ne legăm, nu cucerim o femeie prin dragoste — o cumpărăm cu buni... Tot ce e pren veohi ne leagă la ochi... ABDUL (strigă) : Dar asta a fost lumea noastră. Faima noastră... IUSUF (netulburat) : A fost odată un pescar sărac. Un vrăjitor răutăcios l-a luat de chică şi i-α vîrît ci pul într-o găleată cu apă... Povestea se cunoaşte : a ajuns bo­ gat, rege, a avut şapte copii, cu nu ştiu cîte neveste... Intr-o zi, ce-i vine, neno­ rocitului ? Să sc înece. Şi, după ce se aruncă în apă, se trezeşte iar pescar să­ rac, cu capul scos din găleată. Totul f u ­ sese vis, totul, o călătorie mincinoasă spre deşertăciune... Asta este : istoria nu are ţel, viaţi» ne închide i n noi înşine. Nu toţi .— şi nu totdeauna *— avem la dis­ poziţie o găleată cu apă... (Ride uşor.) Abdul, fiule, nici nu-i aşa de rău să f i i pescar sărac... Pe Razelm, de pildă. Decît hoţ şi criminal... A B D U L (continuă această meditaţie) : Osman i-a spus aşa Sultanului Abdul Aziz : „Ai închis uşile toate, ca să nu intre în palat greşeala. Stă Adevărul la poartă şi strigă : eu pe unde voi intra ?" (Tace. Priveşte pe geam. Andrei, In pămînt. lusuf ser­ veşte vin.) Bătrîne, vom şti cînd se apro­ pie hiena ? IUSUF : Soţia mea e în t u m u l casei. Are un ochean marinăresc... A N D R E I : Abdul, simt că vrei să mă ucizi... Iţi cunosc ochii. Vreuu s-o văd pe soţia mea ! A B D U L : Da... Ninge peste Bumelia noastră, corbii sc pregătesc de ospăţ... Osman — simt cu asta — e singur, singur. Ninge frumos, oile tale din Bnbadag, lusuf, pot să-şi facă rugăciunea. Qsman e încercuit, eu sînt acuzat de înaltă trădare. Stau aici şi nu pot ucide nici măcar u n singur ghiaur... Ninge i n Balcani, s-a terminat cu un marc imperiu. Eu şi fratele meu nc u r i m «le moarte... Istoria merge înain­ te, necruţătoare şi rea ca o bestie... A n ­ drei, nobile al meu duşman, habar nu ai cît de recunoscător îţi sînt pentru poves­ tea aceea cu lupul cenuşiu... Cu Bozkurt... Cu ochii închişi, mă u i t către zările glo­ riei noastre : spre Persia, Eghipet, Alger,

90

www.cimec.ro

Moldova, Ungaria, Caucaz, Viena, Ucrai­ na... Ninge peste tot acum, nu-i aşa ? Iar lupul nostru cenuşiu urlâ η singurătate şi u moarte... A.NDBEI (ca un ecou) : Vrei să ucizi, Abdul ! ABDUL : iutii îmi Spăl onoarea. In sînge dc hienă... Abia «lupă aceea îmi voi uducc aminte că eşti, totuşi, un trădător... AiNDHEl : Îmi iubesc patria ; îmi iubesc ţara. Onoarea mea se va păta numai ducă îmi va f i frică de m înia ta... IUSUF : Crima e crimă, chiar dacă o faci pe treptele unei geamiii. A B D U L : Ţi-e milă de el ? Ε duşman. IUSUF (duhul păcii) : Ε prizonier. Un fel dc prizonier. Si Selim c prizonier... A B D U L : Da. Din păcnte. IUSUF : Şi, undeva, în Coranul lor, scrie : „Ochi pentru oohi..." A N D B E I : Sînt gata să mor. Fă-ţi datoria, Abdul... Dar vreau întîi s-o văd pe Elenn mea. IUSUF : Linişte I (Sc aude un ciocănit în tavan.) Da. Se apropie gidelc Ismail Aga. A B D U L : Să v i n ă ! Ε bine să afle c i t de adincă e groapa altuia... IUSUF (sever ; acum e o forţă) : Am fost hoţ de cai, contrabandist pe coastele Maghrebului. A m fost si căpitan de vas... Acum îti poruncesc, Abdul : lasă-mă să-l despart, cum ştiu cu. dc gealaţii lui... ABDUL, : Te priveşte. Eu cu el aim ce am... IUSUF : Plec să pregătesc totul. (Iese.) A N D B E I : Fratele tău ne-a uşurat fuga din Istanbul. A B D U L : Pe bani grei... Tot el α aranjat şi denunţul pe baza căruia, eu — eu, prie­ tenul tău — trebuie să te împuşc. A N D B E I : Pren multe capcane... Nu crezi ? A B D U L : Ismail, nopţile visează munţi de cadavre ; ziua adună munţi de nur prin oceane de trădare şi minciuni... A N D B E I : Aveţi acelaşi tată ! A B D U L : Tată ţi-e cel care a făcut un om «lin tine. Tatăl meu se numeşte Osman Paşa... A N D B E I : Ce ai de gînd cu el ? A B D U L : Să aflu întîi ce are de gînd cu mine ! A N D R E I : Ştiai că vine ? A B D U L : Dn. De aceea am amînat întîlnirea ta cu Elena ! A N D B E I : Iţi mulţumesc ! A B D U L : Te văd pentru ultima dată. Sint generos. A N D B E I : Tu crezi în Allah, Abdul ! ABDUL (foarte trist) : Da. Şi, Allah zice : „Cine mă caută, mă găseşte / Cine mă gă­ seşte, mă cunoaşte / Cine mă cunoaşte, mă iubeşte / Cine mă iubeşte, îl iubesc / Pe cine en iubesc..." (Tace brusc.) A N D B E I : „Pe cine eu iubesc..." Cum e mai departe ? A B D U L (in şoaptă, cu spatele spre el) : „Pe cine eu iubesc, îl distrug F A N D B E I : Groaznic !

ABDUL (trece pe glumă. Cu preţiozitate aca¬ demică) : Aşa, cel puţin, afirmă mande Ibn Said, mistic musulman. Secolul I X . Din Bagdad sau Samarkand. Nu mai ştiu... (Se aud uşi trintindu-se, paşi g-ci. vorbă, apoi. uşa se deschide şi apare Ismail Hamdi Aga. Urmat de doi arnăuţi înarmaţi Ismail Agu, arc 40—45 de ani. Mustaţă orientală, cioc negru. Fes cu turban, redingotă %'erde închis, cu nasturi strălucitori, şalvari grei, în cisme cu carîmbi răsfrinţi. Pe umeri, o manta de iarnă, scumpă.) IUSUF (urmîndu-l, cu temenele de gazdă veche) : Ismail Ago, ce cinste, ce cinste... Casa mea se luminează... lată, aceştia sînt musafirii mei. Allah să-i aibă în pază... ISMAIL (atacă) : Fia-ha ! I n plin complot. Un boier valah şi un Divan-Effendi oto­ man. (Către Abdul.) De ce nu l-ai îm­ puşcat ? Nenorociţii le ! ABDUL (calm) : Crimele sînt specialitatea ta. I S M A I L : Ε trădător. Spion. Ghiaur afurisit. ABDUL : După părerea ta, şi eu aş f i un trădător şi un spion. A N D R E I (demn, cu fină ironie) : Ismail Αμα, aţi făcut trei plecăciuni, uite-aşa, la Is­ tanbul, cînd v-am înmînat, fără martori, cele o mie de lire sterline, preţul, îmbar­ cării noastre... ABDUL : 0 mie de lire sterline ? Fantastic. A N D R E I : ...plus cinci sute cuiva, şi alte trei sute altcuiva. Numai cinstitul Lisieux, nefiind turc, a acceptot plata drumului în numerar turcesc... I S M A I L (cinic) : Şi, ce vrei să soui cu asta ? Sîntem în război. I n trei zile, multe se pot schimba. A N D R E I : Fără-ndoială, fără-ndoială... Totul se poate schimba în trei zile. Totul. I n afară de caracter. Şi de omenie. I S M A I L : Cîine ! Eşti în cuşca hingherului. Caracterul n u te scapă de ştreang. A B D U L : Hingherul fiind t u , bineînţeles... Andrei, explică-te. Simt că mi-ai ascuns ceva. A N D R E I : Da. A m crezut că... La noi, cu­ vîntul frate este ceva sfînt. IUSUF : Şi la noi... Atunci cînd ne rostim rugăciunea de scară. I S M A I L : Să taci ! Altfel... A N D R E I (nctulburat) : Cu o noapte înainte de îmbarcare, fratele tău m-a căutat. Mi-a propus... LSMAIL : Minte ! A N D R E I : ...mi-a propus să mă scutească dc orice plată, dacă... dacă dau o declaraţie, faţă de martori, cum că tu şi cu Osman Paşa mi-aţi servit date de Arsenal, cen­ tra unor sume depuse de Bucureşti în Elveţia... A m refuzat această propunere şi am preferat «ă pitesc. ABDUL (hvit) : De ce-ai refuzat ? Osman Paşa e duşmanul tău de moarte. Puteai 91

www.cimec.ro

să duhori două capele dintr-o lovitură. Şi ce capete ! A N D R E I : Osman este duşmanul meu, pa front. La Plevna. Doresc să stuu i n faţa sa cu o sabie scoasă... Dar nu pot să-l atac pe la spate. Cu o hirtie mincinoasă şi mîrşavă... AHJJLi^i : V..U j u i , frate ? I S M A I L : Nu-ţi mai sint frate ! A B D U L : Atunci, ce cauţi aici ? IUSUF (abate furtuna) : Vă rog. vă rug... .Nici υ ceartă. Ismail Aga, sint un irepteredincios, respect legea. Mă bucur că vă văd în casa mea. Ştiu pe dinafară Cora­ nul : v-am primit sub semnul păcii. De aceea, am să vă rog să-mi daţi voie ca pe aceşti doi viteji (e vorba de arnăuţi) să-i conduc spre pivniţele mele... I S M A I L : Eşti nebun, bătrîne ? Ce să caute în pivniţe ? IUSUF : Casa mea este azi în mare sărbă­ toare... A m , acolo, jos, un pivnicer surdo-mut, pregăteşte acum o pastrama de batal şi un pocal de viu dobrogean... (Acum subliniază.) Aici, azi, nu avem ne­ voie dc pistoale ! I S M A I L : Nu se ştie. IUSUF : Aici, nimeni nu e înarmat. Şi-apui, bănuiesc că ştiţi — doar de asta aţi şi venit — azi, aici, o voi înfăţişa pe fiica mea acestui lînăr Effendi, care vă e, to­ tuşi, frate bun. Mi-a cerut-o. După lege, logodna are loc în faţa părinţilor. I n lip­ sa lor, în faţa fratelui mai marc. ABDUL (înspre Andrei) : Halal frate ! I S M A I L (ris forţat) : Formidabil ! Ţara arde, ştreangul o pc git şi fratele meu so însoară. ABDUL : Din dragoste. Cu cea mai frumoa­ să şi mai... IUSUF (încăpăţînat) : Deci, îi v o i conduce la v i n şi la ρ os tramă. I S M A I L (gîndeşte) : Bine. (Ia pistolul unui arnăut.) Pentru orice eventualitate. (Către cei doi arnăuţi) Fiţi eu ochii i n patru.
U1

(Cei doi arnăuţi salută : „Aferim, stăpîne Γ apoi ies, urmaţi de lusuf.) ABDUL (furie bine reţinută) : Şi, acum, entre nous deux : de cc ai venit după mine ? ISMAIL (se joacă cu pistolul. Apoi îl vîră în buzunar. Atacă lucid şi precis) : Ascul­ tă, nenorocitulc ! Trei lucruri trebuie să-ţi reamintesc, pentru ca să fiu sigur că-ţi vine mintea la cap. A B D U L : Să auzim ! I S M A I L : întîi : sper că ai aflat că nu mai eşti deloc bogat. Averea ta am mane­ vrat-o în aşa fel că α trecut, cu ac le şi martori în regulă, toată, în stăpînirea mea. Eşti sărac vîndut. Nici casa d i n Is­ tanbul nu mai e pc numele tău... A B D U L : Sînt încă Mare Kûlkehaie a Impe­ riului ! I S M A I L : Bine zici : deocamdată. Fiindcă, doi, eşti incriminat că ai vîndut secrete
/

militare, pe vremea cînd. împreună cu Osman, conduceaţi marele Arsenal... ABDUL : Şi asta o ştiu. Osman este, lotuşi, marele apărător ul patriei. ISMAIL : Tot prost ai rămas ! ...Şi, trei, eu, fii atent, eu le-am trimis, indirect, aici... Ca să te îndepărtez de Istanbul şi ca să-ţi dau o ultimă şaneă de a te apăra. Ucigind pe acest prieten al tău, care este un spion şi u n trădător. ABDUL : Perfect. Aşadar, după părerea ta, cu sînt un om pierdut. De trei ori pier­ dut. I S M A I L : Exact ! ABDUL : Dar t u , cu frate, a i , bineînţeles, o scăpare pentru mine. 0 soluţie. 0 propu­ nere. Un ...tîrg. Nu ? ISMAIL : Altfel, n-nş f i nici. Iată lîrgul meu : ucizi imediat, fără ezitare, pe acest gliiaur. Şi pe ncvastă-su. Dar unde e această doamnă Panaiotis ? ABDUL : Ε în siguranţă. Mai departe... ISMAIL : Scrii ou mina ta o declaraţie că îţi retragi acele pîrc prin care m-ni în­ condeiat la cancelaria Sultanatului. A i fost greşit informat : fratele tău este un oto­ man cinstit, afacerile sale sint curate ca lumina soarelui... Ştii tu cc trebuie să scrii.., ABDUL : Şi, voi primi în schimb ? I S M A I L : Viaţa. Şi onoarea. Şi, ne vom în­ ţelege şi în ceea ce priveşte moştenirea ta pierdută... ABDUL : Mă uit în ochii tăi, Ismail, şi-văd amurgul măreţiei noastre. Acum încep să pricep de ce ne urăsc popoarele supuse. Tu eşti din familia acelor tirani care, t r i ­ mişi i n Moldova, ucid o mamă, cu copii cu tot, numai ca să-i poată smulge de la gît salba cu galbeni. Inima tn e o hazna a poftelor, religia ta, o maşină a urii, pa­ triotismul tău, un registru cu furturi şi crime ce trebuie tăinuite... · ι ISMAIL : Tîrgul !? Tirgul !? Lasă predicile... ABDUL : Bietul Osman ! Pe cine apără, cu preţul vieţii sale... A N D R E I : Onoarea ta o apără, Abdtiţ l IUSUF {intră, grăbit, e vesel, îşi freacă mîi­ nile) : Gata, vitejii se ospătează. Şi, acum, că am rămas numai in familie, pot să le chem şi pe sultanele melc. (Din uşă, bale din palme.) I S M A I L : Cum ? I n faţa acestui păgin ? A B D U L : Tot îl vom împuşca, nu ? Şi, apoi, e singurul meu prieten. Nu figurează aşa în pîrele tale ? I S M A I L : Eşti nebun, Abdul. Lasă' logodna asta idioată. Scrie-ţi declaraţia. Eu nu glumesc... A B D U L : Nici eu nu glumesc... lusuf, bă­ trîne, cum e cu viperele din Ismir ? IUSUF : A h , o nenorocire. (Către Ismail, cu falsă candoare.) Era în oraş un cămătar. Ploşniţă şl păianjen, laolaltă. Oamenii, într-o zi, oe-ou hotărît ? Hai să-l aruncăm pe acest tilhar în groapa cu vipere. Şi l-au aruncat. Asta-i tot.
;

92

www.cimec.ro

Λ UDUL : Nu-i adevărat ! Spune, ee s-a în­ tâmplat în groapă ? IUSUF : E i , d a , asta-i într-adevăr ciudat... I n groapă a u m u r i t , olrăVite, v i p e r e l e toate. Iar cămătarul, v i u şi sănătos, a plecat l a Istanbul. Unde, se zice, trăieşte şi astăzi. I S M A I L : Nu sînt cămătar ! ABDUL (ride) : Nici noi nu sîntem v i p e r e . . . IUSUF (din uşă) : Răbdare... Acuşi coboară. (Sc duce în calea lor.) A N D R E I : Abdul, logodna asta nu c o po­ veste ? I S M A I L : Teatru. Cnraghioslîc ingineresc. Totdeauna a i fost u n . . . ARDUL : Andrei, nu c vorbn de nici o farsă. O iubesc. De departe, dar prin m i i de s e m n e şi presimţuri. Vreau s-o v ă d , a so­ sit ora cînd trebuie s-o privesc în ochi. După cum vezi, am rămas singur. Şi în fata vieţii, şi în fata morţii. Osman, tutorele meu, e ocupat cu v o i ; p e tine, ca prieten, te-am pierdut. Fratele — u n i ­ c u l meu frate — e în fundul unei gropi cu şerpi veninoşi. Singurătatea mea de ν acum e cea η unei bărci în furtună. Fără vîsle sînt, fără pînze plutesc... Vreau să ştiu eu oine alături v o i lupta dc-ncum încolo. lusuf. l - a i cunoscut, mi-e ca un Uilii. Fecioara l u i , un basm din altă l u ­ me, o voce c a r e m ă linişteşte şi mă i n ­ cintă. I S M A I L : Toată viaţa ai fost un sentimental lésinât ! ARDUL : Toată viaţa ai fost o hienă inca­ pabilă de vreun sentiment. IUSUF (intră, oficiază, ca un şef de cereinimii) : Domnilor, Allah să binecuvînteze această clipă. (Elena intră prima. Salută din cap, uşor. Domnii se' înclină. Ea se alătură lui Andrei. Fără cuvint, îşi string miinile.) Aceasta c Bayan-V alidé a cnsei : Esmé, unica mea soţie. (Esmé vine, aco­ perită la faţă. Salută oriental, dar foarte sobru. Se trage spre un colţ, dreaptă şi tăcută.) ...Şi, aceasta e floarea şi lumina sunetului meu, Fatimé. (Fatimé, îmbrăcată ultraelegant, ca la Lon­ dra sau la Paris, fără feregea, vine plutind. Salută uşor pe Andrei, deloc pe Ismail. Se opreşte in faţa lui Àbdul. 11 priveşte în ochi. Lung, în tăcere, fără să clipească. Apoi ii întinde mina. Abdul i-o sărută. Ea face o reverenţă, îi ia mîna şi-i lipeşte dosul pal­ mei de fruntea ei. Acesta e sărutul ritual. După aceea, tot faţă în faţă. încadraţi de Esmé şi de lusuf, îşi lipesc palmele. Le înde­ părtează şi-şî apropie frunţile. Abia acum au voie să-şi vorbească.) A B D U L : F i i binevenită în inima mea, Fati­ mé ! T u vei f i , de-ncum, unica stea a sin­ gurătăţii mele. FATIMÉ : Iubitule dc dincolo de moarte, Abdul, primeşte-mă în cinstea şi în sîngele tău.

ARDUL : V i n din deşert ; tu eşti izvorul. Vin dc pc mare ; tu să f i i portul obose­ lilor. FATIMÉ : Stelele vor număra dragostea mea ; strămoşii tăi în ceruri, copiii pe care ţi-i voi dărui. ESMÉ : Cuvîntul e jurămint. Am auzit. Aşa să fie. IUSUF : Jurămîntul c lege. Aşa să fie... ELENA, A N D R E I (martori) ; Aşa să fie ! I S M A I L (lot timpul acestui ritual, a fost deosebit de nervos) : Cum şi-a permis să apară aşa ? Nu e turcoaică ? IUSUF : Eu i-am dat voie ! ESMÉ : Eu i-am poruncit ! A B D U L (vesel): Iar eu îţi mulţumesc. M i ssi împlinit u n vis nl meu. Allah, în ce­ r u r i , să nc ierte. N u nrc încotro. IUSUF : Merg să nduc tăvile cu gustări. I S M A I L : L a s ă . bătrîne,- gustările. Ascultă, lusuf : te ştiu om deştept. Fratele ncesta al meu, să nu-1 judeci după aparenţe, este, ţi-o spun eu, un calic. Ε sărac. IUSUF : Ε tânăr. Va munci. ESMÉ : Fata mea e bogată. I S M A I L : Dar şi-a pierdut şi numele ! Ε în anchetă ; dacă nu-şi retrage acuzaţiile, îl , distrug. A B D U L (s-a terminat cu diplomaţia — acum e sabie) : F i i atent, Ismail. Ştii că cu nu glumesc. (Răspicat.) Nu îmi retrag reci a maţia. Ε vorba şi de onoarea l u i Osman. I S M A I L (strigă) : Dar Osman e mort ! M o U ! Auzi ? A B D U L (atins) : De unde ştii ? I S M A I L : Ce te priveşte ? Osman e mort. E l ar f i fost singurul tău martor. Singurul. ELENA (calculat ; calm, rece) : Pardon, Aga : eu sînt o martoră care ştiu mai mult chiar deeît Osman Paşa. Mai mult decît bănuiţi dumneavoastră. TSMAIL (furios) : N u discut cu femei. Pentru mine, sînteţi o... ELENA (completează, prompt) : ...o foarte bună cunoştinţă. Chiar dacă sînt o biată femeie —- şi, pe deasupra, româncă şi pri­ zonieră — reprezint, totuşi, aici — dâ-mi voie, dragă Abdul — reprezint, din punct de vedere moral, adevărul. A-de-vă-rul. Aşa cum se găseşte înscris în scriptele băncii Panaiotis. ABDUL : Doamnă Elena, mă uluieşti. Te rog să... (Fatimé îl linişteşte.) A N D R E I : Elena ! ESMÉ (tare) : Lăsa ţi-o să vorbească. Este în casa mea. Şi, de azi, această casă este şi a viitorului meu ginere. I S M A I L : îmi chem arnăuţii. (Merge spre uşă.) IUSUF : Arnăuţii, vă asigur, sînt legaţi bur­ duf, în pivniţă. L i se toarnă vin cu pîlnia... 93

www.cimec.ro

I S M A I L : Cum ai îndrăznit? Voi f i spînzurat1 IUSUF : Au mărturisit că ei l-au împuşcat pc biciul Husein. Din ordinul măriei-talc. (Ztmbind.) Veţi f i spînzurat. ABDUL, A N D R E I : Cum ? Au mărturisii ? IUSUF : Du. Totul s-o comis... pentru o anu­ me telegramă. A B D U L : A m ştiut, am bănuit. (7/ apucă dc rever.) Cîine ! Unde e telegrama ? ISMAIL : I n drum spre Istanbul. ABDUL : Ce seria în ca ? ISMAIL (încearcă să profite de atu-ul din mînă) : 0 mică ştire. Pe care, dacă o aflai, nu-ţi mai ardea de logodnă. Şi pe care, dacă lusuf ar fi cunoscul-o acum un ceas, mă îndoiesc că ţi-ar mai fi ofe­ rit-o pe această frumoasă floare pariziană. ABDUL : Ce scria în ea ? ISMAIL : Putin... cîteva cuvinte. ABDUL (urlă) : Ce ? ISMAIL : Atît : „Românii l-au ucis pe Os­ man Paşa". IUSUF : Minte ! F A T I M E : Minte ! ELENA : Sigur că minte. Hoţia c soră bună cu minciuna şi cu crima. A B D U L (se plimbă, gîndeşte, se calmează) : Doamnă, vă rog : aveţi cuvîntul. ELENA : Războiul acesta e o răscruce a des­ tinului : alege, arată, condamnă. Acum ştiu : onoarea lumii se ascunde în mîndria soldaţilor simpli, care luptă, dezin­ teresat, pentru onoarea neamului lor şi pentru picul dc speranţă al copiilor lor. (Pauză.) Abdul, mărturiseşte : ai vrut — şi vrei încă — să-l ucizi pe Andrei. Nu numai fiindcă e român, ci şi pentru că îl bănuieşti a fi amestecat în anumite treburi de spionaj. A B D U L : Mărturisesc. A m fost excelenţi prieteni, l-am spus multe. ELENA : Bun. Iţi voi dovedi că greşeşti. Şobolanii şi corbii nu participă la lupte. Dar profită de pe urma lor. lată cine este cel mai odios, cel mai periculos şi mai abject... I S M A I L : Gura ! Altfel... A B D U L : Vă ascult, doamnă. Memoria dum­ neavoastră a devenit aur curat. ELENA : Află, înainte de toate, că fratele dumitale ţi-a măsluit toată averea. Fiind­ că avoa o procură largă. ABDUL : De administrator. I-am dat-o pe vremea cînd eram la studii. ELENA : Şi n-ai retras-o. Operează cu ea şi astăzi... Plăteşte investiţiile d i n banii tăi şi trece pe numele eău beneficiile. Ε clar ? IUSUF : Eu ce ţi-am spus, fiule ? ISMABLi : Osman a murit. Sînt tare. ELENA : M a i află că, pentru toate armele pe care le-au comandat românii de la 94

firmele „Chassepot" şi „Peabody", comi­ sionul de 10 la sută, plus bacşişurile, le-a încasat domnul Ismail Hamdi ; va­ sele lui transportau Iu Brăila aceste arme, a făcut uz de faptul că ţi-e frate, că c rudă cu Osman şi, ca un fel de misii (ridică vocea), misii romt'mo-oloman, i-a convine pe furnizori că Osman Paşa şi i n ­ ginerul Hamdi Abdul, din Arsenalul Ar­ matei, au mijlocit comanda nrmntei ro­ mâne şi. prin el, îşi cer cîştigul turcesc din această uriaşă afacere. Fiindcă e vor­ ba dc milioane. In vnlută. De milioane plătite de sărnea mea ţară, sub numele tău, acestui escroc, care nu arc nici Dum­ nezeu, nici patrie... ISMAIL : Vorbe ! Martori nu există. ELENA : Fntimé. dă-mi actul ! F A T I M E (deschide o casetă adusă dc mama ei. Scoate o hirtie) : Poftim ! ELENA : Cu această declaraţie a mea te pre­ zinţi la Minister. Unchiul meu va lămuri restul. ABDUL (ia hîrtia, o parcurge dintr-o privi­ re) : Cc spui, Ismail ? ISMAIL : Spun că Osman a murit şl că răz­ boiul e pierdut. Nimeni nu mai poate dovedi nimic... I n port η şi început masa­ crul străinilor. FATIME : Abdul, e datoria mea să-ţi spun ceea ce a omis doamna Elena... Fratele tău este un criminal. Avem dovada. ELENA : Spune, Fatimé. Mie mi-e silă. FATIME : Iată, aici — în mîinile noastre. Abdul — ordinul fals, dar iscălit auten­ tic de dumnealui, prin care vasul dom­ nului Lisieux trebuia scufundat. Cu 42 de tătari nevinovaţi la bord, plus zece marinari turei. (Tare.) Numai şi numai ca să dispară definitiv memoria acestei ro­ mânce 1 Poftim actul... Alai e nevoie de altă dovadă ? « I S M A I L (scoate un pistol : spumegă dc fu­ rie) : Da ţi-mi hîrtia ! ELENA : Hîrtia e aici : în capul meu. ISMAIL : Atunci... Să piară această memo­ rie ! (Trage spre Elena.) A N D R E I (urlă) : Nuu ! (Se interpune ; e ră­ nit la umăr.) ABDUL : Criminalule ! (Vrea să sară, lusuf i-o ia înainte.) IUSUF : Cîine ! (Trage cu pistolul lui Aii Ismail. lusuf se prăbuşeşte Abdul ; Ismail, cu o mare pe faţă, ca/le şi moare. Totul recum simultan.) ; dar trage şi în braţele lui mirare înscrisă se petrece oa­

ELENA (ţipînd) : Andrei ! Dumnezeule ! A N D B E I : Nu e grav. Ε bine. Ε chiar foar­ te bine... (Abia se tîrăşte pînă la un fo­ toliu.)

www.cimec.ro

A B D U L : Pansamente ! Unde sînt nişte pan­ samente ? ESME : I n scrinul acela. (E deosebit de cal­ mă.) FATIME (hi genunchi. Ui capul lui lusuf, care geme) : Tată, tată, dragă ! (Abdul scoate din scrinul indicat nişte pan­ samente. Le dă Elenei. Esmé le refuză. Apoi întinde mantaua peste cadavrul lui Ismail. Din buzunarul paltonului cade o telegrama. Abdul o ia.) FATIMÉ : Abdul, bai. sprijină-i capul. ABDUL : Tată lusuf ! Mă auzi ? IUSUF (încet) : Da. A B D U L : Săd pansăm 1 ESMÊ : N u . E l nu mai are nevoie. I i cu­ nosc rănile. FATIMÉ : Nu se ponte ! Tată dragă, tată bun... (Plînge.) IUSUF (îţi revine ; dar halucinează) : Fati­ mé, ştii jocul nostru ? FATIMÉ (în lacrimi) : „Soarele, ] apus, în­ trebă : cine are să lumineze, în lipsa mea ? Toţi tac, tontă luimea tace... N u ­ mai un opaiţ dc l u t îi răspunse... IUSUF : ...stăpînc, eu, cît voi putea, îmi voi face datoria !" ESMÉ : N-ai fost opaiţ, înţeleaptă mea dra­ goste ! A i fost o stea... A i fost o f'intînă... Ai fost u n munte înalt şi alb. IUSUF (geme) : Abdul, fiule... Bomânii te-au scos, ne-au scos din încercuire... Sloboa­ de-!... Selim...
a

ABDUL :Aşa voi face ! IUSUF : A i grijă do fata mea... Ε curată şi bună. Cn mama ei... Are să-ţi facă copii frumoşi. (Se crispează.) Esmé. Esmé, pes­ căruşii sînt negri... Cade cerul... (Moare. Esmé îşi scoale vălul şi-i acoperă faţa. Apoi, se aşterne pentru rugăciune. Fa­ timé, la fel.) A N D R E I : A murit ! Ce om... ELENA (pansindu-i rana) ; Taci. Vai, eît sînge... LISIEUX (năvălind pe uşă) : Veste mare, domnilor ! Osman... (Încremeneşte. semn să tacă.) Se închină. Abdul îi face

A N D R E I : Cc veste, căpitane ? A B D U L fee duce la Andrei şi-i sărută frun­ tea. Apoi îi dă telegrama găsită) : Citeşte ! 0 meriţi... 0 meritaţi ! (Se duce apoi şi se aşterne la capul lui lusuf, intre cele două femei. Fatimé întreabă din ochi : ce e ? Abdul o linişteşte : „E bine. Osman trăieşte..." Totul, în şoaptă.) A N D B E I : Nu pot citi. N u văd. ELENA (trece spre planul întîi. Caută lumi­ nă. Apoi citeşte) : „Azi, la orele 10, Os­ man s-a predat românilor !"

www.cimec.ro

Teatrul de păpuşi din Sibiu Hânsel şi Gretel de Valentin Gustav după fraţii Grimm
I

sens şi o valoare aparte. De aceea, Teatrul de păpuşi din Sibiu merită toate felicitările.

Teatrul de păpuşi din Braşov Pui de om

Sint o consecventă admira­ toare a echipei dc păpuşari sibieni. E i îşi urmează, cu nobilă încăpăţînare, drumul lor sigur, modest, tradiţional, vorbind copiilor, pe limba lor, despre „problemele" lor. Am văzut, cu citva timp in urmă, pe scena Casei de cul­ tură „Pctoffi Sandor" din Bucureşti. spectacolul în limba germană Hănsel şi Gretel, arhicunoscuta parti­ tură a fraţilor Grimm. Simitsurprinzător. O montare obiş­ nuită, un decor obişnuit (Febus Şlefănescu), păpuşi obiş­ nuite. Pus in scenă cu grijă, cu atenţie la nuanţe, dc sen­ sibila artistă Lili Krauss — excelentă minuitoare de la secţia germană a Teatrului de păpuşi din Sibiu — spec­ tacolul a avut, însă, o cali­ tate de excepţie : muzica. Organistul sibian Xaver Dressier a alcătuit, pentru această montare, după nu mai puţin celebra operă a lui E. Humperdinck, o admirabilă co­ loană sonoră. Gihdită şi realizată ca un spectacol dc operă pentru co­ pii, reprezentaţia sibiană a fost un model de iniţiere mu­ zicală pentru cei mici. un exemplu de lecţie d · muzică ilustrată şi antrenantă, de la care pleci frcdonînd. Melodi­ ile cintate j>c scenă erau sus­ ţinute dc toţi copiii din sală. cu glasuri mici şi tremură­ toare. Cele mai cunoscute arii erau însoţite şi de bătăi din palme, de mişcări ritmate, de cadenţe subliniate cu tropăi­ turi. Pentru mine, această- dupăamiază a fost plină şi nouă. Comunicarea dintre scenă şi sală a căpătat, deodată, un 96

de Victor Eftimiu

M-am dus să văd pre­ miera P u i do o m , a păpuşari­ lor braşoveni, din mai multe motive. întîi, pentru, că ştiam că aici se realizează specta­ cole bune şi interesante, că nu voi pleca fără să aflu, cel puţin într-unui, dacă nu în toate compartimentele cre­ aţiei scenice, ceva demii de reţinut. In al doilea rind. spectacolul fusese încredinţat unui cunoscut, apreciat şi, în ultima vreme, mult disputat regizor : Petre Bohor. După ce. vechi „păpuşar", a rătăcit prin domeniul dinamic al tea­ trului de pe micul ecran : după ce a făcut incursiuni pe scena teatrului dramatic ; după ce a cunoscut şi vraja, şi avatarurile marelui ecran, iată-l, acum, din nou, pe tărîmurile artei păpuşăreşti. Spectacolul c. agreabil şi vioi, are umor, lirism, are şi o morală bine şi limpede exprimată. Din dragoste pen­ tru cei mici, Petre Bohor a hotărit să renunţe la orice complicaţii şi artificii, prezentind simplu şi eficient po­ vestea viteazului şi intransi­ gentului pui de om. Pentru a face această demonstraţie de simplitate şi rigoare, a avut la îndemînă textul lui Victor Eftimiu, text remar­ cabil prin claritatea ideilor şi a limbajului. Victor Eftimiu ştia că. în educaţie, la primii paşi ai copilăriei, esenţialul îl reprezintă dragostea de ţară, dragostea de om. Curajul, omenia şi bunătatea sînt no­ www.cimec.ro

ţiuni tie bază, pe care se pot sprijini părinţii, pedagogii şi artiştii, in educarea patriotică şi cetăţenească a tinerelor ge­ neraţii. Am urmărit cu emo­ ţie exemplul pc care ni-l dă, alături de alţi mari clasici, şi clasicul Eftimiu, in materie de cultivare şi de promovare, de pe scenă, a unei limbi româneşti curate, frumoase, armonioase ; căci, din păcate, mi-a fost dat, în ultima vre­ me, să asist la uncie piese pentru copii anoste şi com­ plicate, ai căror autori muti­ lau, fără remuşcări, limba română, tmblcsind mintea şi sufletul copilului. La drept vorbind, la Bra­ şov, regizorul a avut jmrtc, pentru a da viaţă şi culoare textului lui Eftimiu, şi de o scenografic inspirată şi amu­ zantă, de păpuşi expresive. Simo Enilib s-a întrecut pe sine in aflarea unor soluţii ingenioase, pentru a prezenta eroii din popor în mediul lor, plin dc farmec şi dc haz : oi în chip de nori rozalii, căţei flocoşi, gheme de lină colorată, ciobani stilizaţi, re­ duşi la două elemente — că­ ciulă şi sarică. Reprezentanţii lumii împărăteşti ne-au reţi­ nut şi ei atenţia ; realizaţi din lemn vopsit în culori crude, îşi întindeau peste lume — prin intermediul unui ingenios mecanism — uriaşe braţe de tul, iar ca­ petele li se descompuneau şi li se recompuneau la co­ mandă. Minuirea admirabilă a păpuşilor, inclusiv a com­ plicatului lor mecanism, s-a datorat artiştilor Livia Flora. Viorica Weber, Adrian Farca, Ion Mar, Mihaela Neslorescu, Miriana Costea, Teodor Gombos, Liviu Steciuc, Alexan­ drina Hribiuc, Ghcorghe Cucu. Ermioni Cucu. Cu toţii au fă­ cut, şi de data aceasta, o convingătoare demonstraţie dc talent şi destoinicie profesio­ nală, de virtuozitate.

V. D.

Cartea de teatru F LOR I CA ICHLM : ION ZAMFIRESCU : „Drama istorică naţională şi universală" p. M • CRONICA DRAMATICA — Semnează : VALERIA DU­ CEA, MIRA IOSIF, VIRGIL MUNTEANU, FLO R IAN POTRA, CONSTANTIN RADU-MAIUA, FLORIN TORNEA p. 38 M. ALEXANDRU : Cronica Radio p. 59 Viitorul rol MARIA MARIN : Florina Cercel şi Ion Dichiseanu . . ρ. 00

Foto :

Ileana

Muncaciu.

IARNA LUPULUI CENUŞIU piesă în două părţi de L D. Sîrhu

REDACŢIA şi ADMI­ NISTRAŢIA But N. Bălcescu nr. 2, Bucureşti Tel. 14.35.S8 şi 14.35.58

V. D. : Cronică la spectacolele : Hansel şi Gretel de Va­ lentin Gustav (la Teatrul de păpuşi din Sibiu) şi Pui de om de Victor Eftimiu (la Teatrul de păpuşi din Braşov) p. 96 www.cimec.ro

I. P. „Informaţia" — c. 1142

www.cimec.ro

LEI 7

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful